Platon Chirnoaga — Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Rusiei Sovietice — 1987

GENERAL PLATON CHIRNOAGA 


ISTORIA POLITICA ŞI MILITARĂ 
A RASBOIULUI ROMÂNIEI 
CONTRA RUSIEI SOVIETICE 

22 IUNIE 1941 - 23 AUGUST 1944 




EDIŢIA II 

REVIZUITA ŞI ADAUGITA DE AUTOR 


EDITURA CARPATII 

TRAIAN POPESCU 
Caile Conde de Peflalver, 82-4° D 
28006 MADRID - ESPANA 


www.dacoromanica.ro 






GENERAL PLATON CHIRNOAGA 


ISTORIA POLITICA ŞI MILITARĂ 
A RASBOIULUI ROMÂNIEI 
CONTRA RUSIEI SOVIETICE 

22 IUNIE 1941 - 23 AUGUST 1944 



EDIŢIA II 

REVIZUITA ŞI ADAUGITA DE AUTOR 


EDITURA CARPATII 

TRAIAN POPESCU 
Caile Conde de Penalver, 82-4.° D 
28006 MADRID - ESPANA 


www.dacoromanica.ro 


Es separata.— Deposito Legal: M-8.137-1958. 


www.dacoromanica.ro 


■ Această lucrare este îchinatâ luptătorilor români cari 
au apărat independenţa şi hotarele României luptând 
în contra Rusiei sovietice în cel de-al doilea râsboi 
mondial 


«Am înarmat a noastră mână 
Ca să păzim un scump pământ» 

(Din cântecul naţional românesc: 
«Pe-al nostru steag».) 


www.dacoromanica.ro 


3 


LĂMURIRE 


După 25 de ani de la terminarea răsboiului româno-rus care a avut loc 
între anii 1?41-1?44 constatăm că Marele Stat Major Român n’a tipărit şi 
n’a publicat nici o lucrare istorică militară asupra acestui răsboiu. Dato¬ 
rită editurii «Carpaţii» de la Madrid, am putut aduce la cunoştinţa 
publicului cititor român din exil, prin lucrarea «Istoria politică si milita¬ 
ră a răsboiului României contra Rusiei sovietice» apărută în anul l?f>5 
cauzele acestui răsboiu şi desfăşurarea lui de-alungul celor trei ani de 
eforturi şi sacrificii pentru apărarea frontierei de est a ţării şi a indepen¬ 
denţei poporului român. 

Dacă evenimentele politice la cari a participat România, precum şi 
acelea cari au obligat-o să facă răsboiu Rusiei sovietice sunt suficient de 
explicite în acea lucrare pentru a se înţelege motivele mai mult de cât 
întemeiate pentru cari am făcut acel răsboiu, nu acelaş lucru se poate 
spune despre descrierea însăşi a răsboiylui. Aşa după cum am arătat în 
«Introducerea» acelei lucrări n’am putut avea atunci o documentare 
completă asupra tuturor marilor operaţiuni la cari au participat trupele 
române. In special mi-au lipsit date asupra bătăliei de la Odesa şi asupra 
operaţiilor armatei a fi-a germane din Basarabia după 23.8.44. 

Ulterior, găsind documentări şi lucrări referitoare la aceste operaţii, 
le-am completat, sau chiar am adăogat un capitol nou, cum a fost cazul 
descrierii bătăliei din Basarabia după 23 August şi care s’a terminat cu 
distrugerea armatei a 0-a germane. Deşi după 23 August n’a mai partici¬ 
pat la această bţitţllie nici o unitate românească, totuşi am socotit că ea 
intră in studiul răsboiului nostru, pentru că pe de o paţte armata a 6-a 
germană a făcut parte în acea bătălie din grupul de armate general Petre 
Dumitrescu împreună cu armata a treia română, iar pe de altă parte 
această armată germană a căzut luptând eroic tocmai pe teritoriul Basa¬ 
rabiei, care ne fusese răpită de Rusia şi pentru care noi am făcut acesteia 
răsboiul nostru. 

De asemenea am mai adus completări referitoare la desfăşurarea 
bătăliei din Moldova şi Basarabia din August 1944, precum şi la luptele 
de lângă Bucureşti între 24 şi 27 August 1944. 

Această revizuire şi completare a necesitat o nouă publicare a râs 
boiului propriu zis. 


www.dacoromanica.ro 


5 


In această lucrare m’am folosit mult de scrierile autorilor germani, în 
cari am găsit desvoltate aceste operaţii cu multă exactitate şi anume 
mareşalul Erich von Manstein, generalul de armată Hans Friessner, 
generalul Hans Doerr, generalul Wolfgang Pickert, Friedrich Forst- 
meier, Andreas Hillgruber, Hans Kissel şi maiorul Walter Rehm. Aduc 
aici mulţumirile mele profunde acestor scriitori militari pentru preţioa¬ 
sa lor contribuţie la studiul acestui război., în care trupele române au 
luptat alături de neîntrecutele în conducere şi bravură armate germane, 
pe teatrele de operaţii din România şi din sudul Rusiei, şi ale căror cărţi 
şi studii sunt menţionate în această lucrare. 

De asemenea mulţumirile mele cele mai bune tuturor prietenilor şi 
camarazilor români cari mi-au pus la dispoziţie amintirile lor de răz¬ 
boi, ca să le folosesc pentru această lucrare, destinată să arate şi să păs¬ 
treze pentru viitor actele şi faptele de război ale luptătorilor români. 

In tine adresez mulţumirile mele cele mai călduroase Domnului 
Traian Popescu, care prin editura «Carpaţii» a tipărit atât această lucra¬ 
re cât şi cealaltă publicată în anul 1965, şi Familiei Klara şi Eugen von 
Baila, camarazi nedespărţiţi de sbucium şi efort în traducerile textelor 
germane şi pentru frăţeasca îngrijire ce mi-au dat după 23 August 1944. 

General Platon Chirnoagă 


6 


www.dacoromanica.ro 


DREPTURILE ROMÂNILOR 


asupra 

BASARABIEI, BUCOVINEI, HERŢEI şi TRANSILVANIEI 

In urma primului râsboi mondial, regatul României şi-a realipit toa¬ 
te provinciile româneşti cari se găseau sub stăpânire străină. Basarabia 
ne fusese răpită de ruşi în 1812, Bucovina ne-o luaseră austriacii la 1775, 
Transilvania şi Banatul se găseau sub unguri de circa 150 de ani. Cu toa¬ 
te asupririle la care au fost supuşi în timpul acestor stăpâniri străine, 
Românii şi-au păstrat limba, naţionalitatea, credinţa, obiceiurile şi 
supremaţia numerică în toate aceste provincii. Statele-Unite, Anglia şi 
Franţa, recunoscând prin tratatul de la Versailles din 1919 drepturile 
României în aceste ţinuturi, atât pe baza principiului etnic cât şi a drep¬ 
tului istoric, au fost de acord cu integrarea lor în interiorul frontierelor 
regatului român. 

In 1940, ca urmare a situaţiei creiate prin pactul de neagresiune 
germano-rus de la 23 August 1939 şi prin înfrângerea puterilor occiden¬ 
tale europene de către Germania, România a fost jefuită din nou de către 
Rusia care i-a luat Basarabia, Bucovina de nord şi regiunea Herţa din 
colţul de nord-vest al Moldovei; iar pe baza dictatului de la Viena de la 
30 August 1940, impus de Germania şi Italia, jumătatea de nord-vest a 
Transilvaniei a trecut sub stăpânirea Ungariei, şi partea de sud a Dobro- 
gei am fost obligaţi s’o cedăm Bulgariei. 

Pentru a-şi reface frontierele pierdute la răsărit şi la apus. România a 
intrat în al doilea răsboi mondial alături de Germania în contra Rusiei. 
Pierzând răsboiul, am pierdut atât provinciile luate de ruşi, cât şi inde¬ 
pendenţa statului şi libertăţile poporului. 

Situaţia tragică a României fiind consecinţa acestui râsboi, este de 
cea mai mare importanţă să arătăm aici drepturile istorice şi etnice asu¬ 
pra teritoriului românesc, în hotarele pe cari le-a avut după primul răs¬ 
boi mondial. Aceasta cu atât mai mult cu cât marii conducători de popoare 
din amândouă părţile, adică Stalin, Roosevelt, Hitler, Churchill şi Musolini, 
au tratat cu o desconsiderare totală problema acestor drepturi, dispunând de 
hotarele noastre şi de ţara noastră ca de un teritoriu fără populaţii şifără tre- 


www.dacoromanica.ro 


7 


cut istoric. In plus ruşii au revenit la o teorie a lor mai veche, după care 
românii ar fi slavi, iar ungurii n’au renunţat la visul lor de a stăpâni 
Transilvania. 

Rpmânia nu este o mare putere mondială care poate să impună cu for¬ 
ţa, ceia ce socoteşte că este dreptul ei. O ţară mică şi un popor mic nu-şi 
poate permite să susţină drepturi imaginare asupra unor teritorii, pentru 
că stăpânirea lor depinde de recunoaşterea marilor puteri, cari în epoca 
noastră fac acte de justiţie. Pentru ca aceste mari puteri să recunoască 
drepturile unui popor asupra unui teritoriu în litigu, trebue ca aceste 
drepturi să fie sprijinite pe trecutul istoric şi pe statisticile populaţiei la 
diferite epoci. De aceia, pentru înţelegerea acestiu răsboi, este necesară 
o expunere cât de sumară asupra începuturilor poporului român, fiind o 
strânsă legătură între aşezarea de veacuri a acestui popor la nord de 
Dunăre şi la vest de Nistru, şi răsboiul României contra Rusiei. 

Pământul românesc a fost locuit în timpurjle cele mai vechi cunoscute 
de istorie, de poporul trac, împărţit în mai multe ramuri, între cari găsim 
la nord de Dunăre pe daci şi geţi, amintiţi de istoricii din secolele 5-2 a. 
Ch. Cercetările arheologice au dovedit cu prisosinţă că această popula¬ 
ţie avea o civilizaţie înaintată pentru acele timpuri, având legături 
comerciale cu grecii şi cu popoarele italo-ilyrjce, şi mai târziu cu 
romanii. 

Păcii —cari sunt strămoşii românilor— sunt menţionaţi pentru pri¬ 
ma oară de geograful Strabon care îi situiază în Transilvania şi Banat. In 
viaţa acestui popor, religia a jucat un rol foarte important. El cretjea 
numai în profetul Zamolxis, care îi învăţase că sufletul este nemuritor. 
Pe aceia, dacii -wca şi geţii-» se credeau nemuritori şi în lupte primeau 
moartea fără frică. Credinţa în nemurirea sufletului era foarte veche, dar 
era însoţită de anumite orgii în onoarea zeului Sabazius, zeul vinului, 
aşa cum la romani era Şachus şi la greci Pyonisios. 

Primul contact politico-militar al dacilor cu romanii a fost în timpul 
lui Iuliu Cezar. R,egele dac Boerebista a adunat sub conducerea lui pe toţi 
daco-geţii formând un regat foarte puternic între Tisa, punăre, Nistru şi 
Carpaţii nordici-» adică pe teritoriul care este astăzi populat de români. 
Acest rege a atacat în mai multe rânduri provinciile romane Ilyria, Tra- 
cia de sud şi Macedonia. Iuliu Cezar, îngrijorat de marea autoritate de 
care se bucura regele Boerebista printre vecinii imperiului roman, s’a 
hotărât să facă o campanie in contra dacilor, când în anul 44 a. Ch. a fost 
asasinat chiar în senat. 

Acest prim contact politicoimilitar a fost însă precedat cu mulţi ani 
înainte de negustorii romani, cari aduceau cu ei nu ţţumai produsele 
industriei romane, arme, îmbrăcăminte, bijuterii şi unelte de tot felul, 
dar şi limba romană, obiceiuri şi credinţe. Ei nu erau numai în trecere, 
ci aveau desigur aşezări statornice pe teritoriul dacogetic, la întâlniri de 


8 


www.dacoromanica.ro 


drumţiri şi confluenţe de ape, ţinde marfa lor era predată negustorilor 
locali, cari ° duceaţi mai d e P arte - Din aceste contacte, limţ>a romană a 
începţit să fie cţinoscţită şi de indigeni, Ş’a întâmplat şi aici acelaş feno¬ 
men ca şi în Galia. Când Cezar a începţit expediţia de cţicerire a Galiei, 
această ţară era plină de negţistori şi oameni ţie afaceri romani, aşă cţim 
spţine Cicero în ţiiscţirsţil Iţii «Pro Fonteio». 

Dţipă Cezar, a mţirit şi Boereţ>ista tot asasinat, iar marele Iţii regat a 
fost împărţit în ţloţiă regate, cari cţi timpţil s’aţi fărâmiţat în mai mţilte 
alte regate. Romanii profltând ţie această slăbire a pţiterii ţlacice aţi făcţit 
mai mţilte expeţiiţii la norţl ţie Dţinăre şi riţiicţţnţi mţiltă popţilaţie daco- 
getâ aţi transplantat-o în Moesia 0 a sţiţi d e Dţinăre). 

Această stare ţie nepţitinţă a ţiaco-geţilor se termină odată cţi venirea 
regelţii Decenal pe tronţil ţinţiia ţiin regatele ţlacice. 

Acest rege a întrunit sţiţ) aţitoritatea Iţii mai mţilte regate, reţişinţl să 
refacă în mare parte regatul Iţii Boereţiista; apoi a atacat M oes i a - 

împăratul Domiţian al Romei, trimite ţioţiâ expeţiiţii sţiccesive în 
contra Iţii Decenal, ţlar acesta ţ>ate legiţinile romane, prinţle pe coman¬ 
danţii acestora şi-i execţită. A treia expeţiiţie comanţiată ţie Tettiţis Iţilia- 
nţis, este mai fericită pentru romani. Dacii sţint ţiâtuţi la Tapae în 
Banat—ţiar ţiin caţiza ţinor revolte a marcomanilor în imperiţil roman, 
Domiţian este obligat să încheie pace cţi Decenal, şi—ca să aiţpâ linişte 
din partea acestuia—se obligă să-i plătească ţin trfl?ţit anţial şi să-i trimi¬ 
tă instructori militari, constructori ţie cetăţi şi oameni de ştiinţă. Decenal 
ajţinge astfel la cea mai mare pţitere pe care a avut-o vre-odată vre-ţin 
rege vecin cţi imperiţil roman. In anţil ?8 p. Cfl. însă, conducerea impe- 
riţilui roman este lţiată de împâratţil Traian-ţinţil din cei mai mari împ㬠
raţi ai Romei-şi acesta hotărăşte să nţi mai plătească nici ţin trit>ţit Iţii 
Decenal şi să facă o expediţie în contra Iţii. Pentru a-şi asigura aprovizio¬ 
narea cţi vasele pe Dţinăre, pţine să se constriţiiască ţin daim d e ' a l\* n g u l 
malţilţii sţidic al acestui flţiviţi, prin masivul mţintos al Carpaţilor, pe o 
distanţă de circa 100 de Km. până la Porţile de fler, pe ţinde treţiţiia să se 
deplaseze armata romană. Acest drum a fost o adevărată operă de artă, 
fiind, construit în lpţină parţe pfln dărâmare de stânci cari înaintaţi până 
ţn apele Dţinării. Traian începe prima Iţii expediţie în primăvara anţilţii 
191 p. Cfl. Intrâ în Dacia prin Banat şi ţircând spre nord întâlneşte arma¬ 
ta d a că tot la Tapae, în apropiere de Lţigoj, Lţipta a fost crâncenă şi pier¬ 
derile grele de amlpele părţi, fără ca vreţinţil di n advrşafl să cedeze. 
Şpre seară încă în plină ţpătălie, a venit o ploaie cţi fţirţynâ. Dacii, cari 
—în superstiţiile lor— socoteau că fţiţ-ţyna este prevestitoare de nenorociri 
pentru ei, s’aţi descţirajat şi în timpţil nopţii aţi părăsit câmpţil de ţiătâlie 
şi s’aţi retras spre Şarmisegetuza, capitala Daciei. Traian a continţiat 
înaintarea, dar apropiindţi-se iama, s’a retras in spre câmpie, lăsând în 
ţirmă centre fortiflcate în pţincte importante, apărate de garnizoane 

9 


www.dacoromanica.ro 


puternice. In primăvara anului 102 a revenit pe acelaş drum, a găsit gar¬ 
nizoanele intacte şi a continuat înaintarea spre capitala Daciei. După ce 
armata dacă a apărat pas cu pas trecerea prin munţi, a aşteptat pe roma¬ 
ni în faţa cetăţii Sarmisegetuza, unde au luptat cu o vitejie nemai întâlni¬ 
tă de romani la alte popoare; totuşi au fost învinşi. Atunci Decebal s’a 
hotărât să primească condiţiile de pace impuse de Traian. Acesta a obligat 
pe Decebal să distrugă toate cetăţile, să înapoize armele şi maşinile de 
răsboiu primite de la romani, să dea înapoi instructorii militari, cons¬ 
tructorii de cetăţi, lucrătorii, să predea dezertorii romani şi să renunţe la 
cuceririle făcute pe seama vecinilor. Decebal a primit toate condiţiile, iar 
Traian s’a întors la Roma, luând cu el o delegaţie de nobili daci, cari să 
confirme în senatul roman condiţiile păcii. 

Supunerea lui Decebal a fost însă de scurtă durată. Nu mult după ce 
Traian a ajuns la Roma, a fost informat că Decebal încearcă să organize¬ 
ze o alianţă cu toate popoarele vecine în contra Romei şi pedepseşte pe 
acei cari nu i se supun. Aceste ştiri l-au obligat să facă o nouă campanie 
în contra dacilor şi să transforme Dacia în provincie romană. El a cerut 
senatului să decreteze pe Decebal inamic al poporului roman şi în anul 
104 a început a doua expediţie. De data aceasta a pus să se construiască 
un pod peste Dunăre la Dubreta (Tumul-Severin de astăzi) pe unde a 
trecut Dunărea în Oltenia; apoi a urcat pe valea Oltului şi a pătruns în 
Transilvania prin pasul Turnu Roşu. După foarte mari greutăţi ajunge 
din nou în faţa cetăţii Sarmisegetuza. Decebal cere pace, dar Trai an pune 
condiţia să se predea cu toată armata la discreţia învingătorului. Această 
condiţie era ceia ce se numeşte astăzi, «capitulare fără condiţii». Efectul 
a fost acelaş ca şi în al 2-lea răsboiu mondial. Dacii au preferat să ducă 
lupta până la ultima extremitate. Primul atac dat de romani a fost res¬ 
pins. Dacii au folosit blocuri mari de piatră pe cari le-au aruncat fără 
oprire peste asediatori. Ca să poată ataca mai uşor, romanii au construit 
o contrafortitificaţie, care le-a oferit un oare care adăpost în timpul celui 
de-al doilea atac. Reuşind să se apropie cu maşinile lor de asalt, au făcut 
spărturi în zid şi dărâmând porţile, au invadat în cetate. Ca să nu răm⬠
nă nimic de folos în mâna romanilor, dacii au dat foc cetăţii şi oraşului, 
iar comandanţii daci râmaşi până la urmă în apărarea cetăţii, au băut 
otravă ca să nu cadă sclavi în mâna romanilor. Decebal cu o parte din 
armată s’a retras spre nord, dar Traian l-a urmărit şi a atacat tabăra forti¬ 
ficată în care se găsea Decebal, cucerind-o printr’o luptă pe viaţă şi pe 
moarte. Decebal s’a sinucis cu o mare parte din comandanţii daci aflaţi 
cu el. Astfel în anul 106 p. Ch. Dacia a încetat de a mai exista ca stat inde¬ 
pendent şi a fost transformată în provincie romană. 

Luptele duse de romani în contra dacilor au fost cele mai grele pe care 
le-au purtat romanii în contra unui popor pe care ei îl numeau «barbar». 
Scriitorii din antiquitate, în unanimitate laudă curajul daco-geţilor, 

10 

www.dacoromanica.ro 


dorinţa lor de a myri pe câmpul de lyptă şi mândria lor neîmblânzită, 
împăratul Iulian Apostatul, afirmă că Traian —vorbind despre răs- 
boaiele lyi cy dacii— a spys: flEy am sybjygat chiar şi pe daci, cea 
mai râsboinicâ naţiune din câte există, ny nymai din cayza forţei cor- 
pylyi lor, ci şi din aceia a învăţătorilor lyi Zamolxiis, care este atât 
de venerat printre ei. Acesta a împlântant în syfiete lor ideia că ei ny 
synt destinaţi morţii şi că ny fac altceva de cât să schimbe de locyinţâ; 
iată pentru ce ei merg la moartş mai veseli de cât în ny importă ce altă 
călătorie». 

îndată dypâ cycerirea Daciei, Traian a procedat la colonizarea ei. In 
afară de doyâ legiyni —a 5-a macedoneană şi a 13-a gemina— cari ay 
fost lăsate pentru apărarea provinciei şi câteva corpyri ayxiliare venite 
ylterior, Traian a mai trimis popylaţie romanizată, din alte provincii mai 
vechi şi chiar italici. Spre deosebire de alte provincii în cari Roma se 
mylţymise să trimită şi să organizeze câteva colonii, lăsând apoi timpy- 
lyi şi inflyenţi civilizaţiei romane de a romaniza popylaţia locală, aici 
în Dacia, de la începyt nymărul coloniştilor a fost mare. Trei motive 
întemeiate ay hotărât pe Traian să trateze Dacia altfel şi anyme: 

— Pământul Daciei era excepţional de bogat şi fertil. Aici se pytea 
face o intensă cylturâ a grâylyi, meiylyi şi a altor prodyse agricole, de 
carj Roma avea nevoie atât pentru popylaţia ei, cât şi pentru ca să-şi 
organizeze rezerve pentru legiyni, în necontenite râsboaie cy vecinii. La 
acestea, se mai adăogay alte bogăţii naturale, ca mierea de albine şi 
nenymâratele tyrme de oi şi cirezi de bovine. In fine sybsolyl Daciei 
pyrta ayr, fier, aramă şi sare. Atâtea bogăţii, despre cari romanii aveay 
perfectă cynoştintâ atrâgeay negustori, oameni de afaceri, patricieni şi 
plebei pentru o viaţă mai bynâ şi trebyiay pe de o parte să fie exploatate, 
iar pe de alta să fie apărate. Dacia yrma să fie transformată într’o provin¬ 
cie de intensă activitate, ceia ce impynea o popylaţie nymeroasâ şi o 
pyternicâ organizaţie, atât militară cât şi administrativă. 

— Rezistenţa înverşynatâ a dacilor în timpyl răsboaielor, ay dat 
romanilor o dovadă de opoziţia acestui popor şi pe timpyl colonizării, 
dacă ny se vor lya măsyri excepţionale; trebyia deci de la începyt o 
puternică colonizare, pentru ca popylaţia dacă să ny se mai gândească 
la eventuale revolte, cy speranţa că-şi va recăpăta independenţa. 

— In al treilea rând, dar tot atât de important ca şi celelalte doyă 
motive, se impunea să se ia în considerare distanţa mare a Daciei faţă de 
Roma. Pentru imperiyl roman, frontiera naturală spre nord-est era 
Dynârea şi Marea Neagră. In primyl lyi răsboiy dacic, Traian ny inten¬ 
ţionase să cycerească Dacia, ci nymai să redycă din pyterea lyi Decebal 
şi să-l oblige să respecte frontierele imperiului. De aceia, când Decebal a 
cerut pace, Traian i-a. acordat-o în condiţiyni destul de grele, dar ny 
imposibile de acceptat. De abia când a constatat că Decebal ny se liniş- 


www.dacoromanica.ro 


11 


teşte şi constitue un pericol real pentru Roma, s’a hotărât să facă din 
Dacia o provincie romană de frontieră. Pentru a înlătura neajunsul 
depărtării de Roma a socotit că Dacia trebue Scţ fie romanizată mai repe¬ 
de şi cu mijloace mai puternice. Apreciind că pentru apărarea întregei 
Dacii —adicţi teritoriul dintre Dunăre, Tisa, Nistru şi Carpaţii nordicii 
îi trebuiau prea multe forţe deplasate atât de departe, a înglobat în pro¬ 
vincia romană numai regiunea care astăzi cuprinde Banatul, Oltenia, 
Transilvania şi Maramureş, adică şi-a ales frontieră spre răsărit, Carpa¬ 
ţii şi valea Oltului, care era mai uşor de apărat. 

Astfel Moldova şi Muntenia au rămas în afara frontierelor imperiului. 
Dacii cari locuiau aceste provincii erau liberi. Totuşi ^după urmele cari 
s’au găsit, unele sunt şi astăzi vizibile— exista şi aici un foarte serios con¬ 
trol roman. Astfel în Moldova de sud şi Basarabia până pe Nistru la 
Cetatea Albă se observă traseul unui şanţ, care a fost săpat în timpul 
împăratului Adriqn, Urmaşul lui Traian. Acest şanţ marchează o limită 
militar^. Pentru apărarea lui în contra barbarilor, legiunea a 5-a mace- 
donica a fost mutată la Troesmis, în nordul Dobrogei. După traseul lui se 
deduce că intenţia înpăratului Adrian a fost să apere pe această linie 
toată regiunea de la nord de Dunăre, adică Muntenia şi Dobrogea. 
Chiar Traian a construit un castru la Bărboşi pe Şiret, în apropiere de 
vărsarea acestui râu în Dunăre. Aici se găseau trupe auxiliare şi un deta¬ 
şament din «Classis Fţavia Moesica» flotă care făcea poliţia pe acest rău. 
Aşa dar împăraţii Romei —chiar dacă n’au colonizat Muntenia şi 
Dobrogea— totuşi le-au ocupat cu trupe ca sft-şi asigure circulaţia pe 
Dunăre, stăpânirea porturilor de pe coasta mării Negre şi marele grânar 
al câmpiei Bărăganului, cunoscut în istorie ca producător de grâu încă 
de pe timpul împăratului Alexandru-celrMare. Dacii din Moldova şi 
Muntenia erau supuşi clientelari ai Romei, după cum erau clientelari şi 
sarmaţii cari locuiau în Ukrania de astăzi. Relaţiile intense comerciale, 
aşezările de romani, veniţi în căutarea unei vieţi mai îmbelşugate de cât în 
Italia săracă, şi prezenţa soldaţilor romani, cari după terminarea serviciu¬ 
lui militar în legiuni sau ca auxiliari deveneau veterani împropietăriţi şi 
căsătoriţi cu femei localnice, au adus şi aici o romanizare, mai înceată 
dar tot atât de sigură ca şi în alte părţi ale imperiului, A fi cetăţean roman 
era o cinste şl o siguranţă: şi cu timpul localnicii căutau să devină cetăţen 
ni romani, învăţând limba latină şi luând obiceiurile şi credinţele roma¬ 
ne. De altfel, după ce stăpânirea romană s’a întărit în Dacia, dacii liberi, 
cari mulţi ani au tulburat frontierele Daciei romanizate, s’au liniştit. Pe 
de o parte îi atrăgea viaţa prosperă a dacilor din «Dacia Felix», iar pe de 
altă parte incursiunile tot mai numeroase ale barbarilor din, nord şi 
răsărit îi obliga să se apere în contra acestora. «Nu numai Transilvania, 
Banatul şi Oltenia, dar şi Muntenia şi Moldova au primit încetul cu înce¬ 
tul, prin legăturile de rasă şi de interese cu Dacia romană de o parte, cu 


12 


www.dacoromanica.ro 


Moesia getică de altă parte, forma romană a vieţii, cu atât mai mult cu 
cât aceasta era o viaţă, rurală şi cu cât prin mijloacele si metodele ei era 
cu mult superioară vieţii agricole a dacilor liberi». 

După moartea lui Ţraian, barbarii vecini —sarmaţii şi roxolanii™ au 
începtut să facă incursiuni în Dacia romană. Ţimp de 120 de ani invazii¬ 
le lor au fost respinse. începând însă cu anul 238 p. Ch. au apărut goţii, 
popor germanic, cari au coborât de la Marea Baltică la Marea J'Jeagră, 
aşezându-se la vest de f'Jipru pe coasta acestei mări. Ei făceau mai ales 
expediţii maritime lovind toate porturile şi oraşele de pe coasta Marii 
f'Jegre şi în Mediterana de Est, după care pătrundeau fie în Grecia, fie în 
Balcani. Devenind din ce in ce mai greu de apărat frontierele atât de 
îndepărtate ale Daciei, împăratul Gallien (260-268) a retras o parte din 
trupele aflate în această provincie, ca să aibă mai multe trupe la sud 
de Dunăre. 

In sfârsit impăratul Aurelian a părăsit oficial Dacia în anul 270, retr㬠
gând armata şi funcţionarii; cu aceştia s’au retras şi oamenii de afaceri şi 
acea populaţie bogată, care s’a aşezat în alte părţi ale imperiului, la mai 
multă siguranţă. Prin această plecare, oraşele şi-au micşorat populaţia şi 
activitatea, dar ţărănimea a rămas. «Tiranii, după 150 de ani de la cuce¬ 
rire erau foarte numeroşi. In timpul răsboaielor imperiului cu dacii liberi 
din nord, mulţi din aceştia fuseseră colonizaţi alături de veteranii roma¬ 
ni, ca pe vremea lui Aelius şi Silvanus Aeliânus în Moesia. Alţi daci din 
văile singuratice ale munţilor provinciei se împăcaseră de asemenea cu 
dominaţia romană; dar baza populaţiei rurale a Daciei la 270 rămâne 
tot aceia dată de către cele 150 de serii de veterani romani, cari se aşeza¬ 
seră pe pământul dac». Ţot referitor la situaţia populaţiei din paria 
după retragerea armatei şi autorităţilor romane, prof. Xenopol scrie: 
«Rezultatul stăpâniri romanilor în Dacia a fost dintre cele mai impor¬ 
tante. Cu toate că această stăpânire â durat mai puţin, de cât în alte pro¬ 
vincii ale imperiului, efectele sale au fost mai profund simţite de cât ori 
unde aiurea, având în vedere că nici într’o altă parte elementul roman 
nu se precipitase într’o masă aşa de compactă pe o bucatfl de ţară şi că 
pentru nici una din celelalte provincii nu se luaseră măsuri de coloniza¬ 
re aşa de puternice, ţaţă pentru ce, cei 164 de ani de stăpânire romană au 
fost suficienţi pentru a şterge complet din spiritul populaţiei indigene 
limba naţională în aşa fel, cţţ astăzi de-abia se mai pot găsi câteva 
urme». 

Mai citez pe istoricul francez Alfred Rambeau, cari în prefaţa la «Isto¬ 
ria românilor» a lui Xenopol scrie: «Românii sunt latini, cel puţin în 
aceiaşi măsură ca noi înşine. Origina lor este dublă ca şi a noastrţţ. După 
cum noi suntem celţi şi romani, aşa ei sunt daci şi romani... Pentru popo¬ 
rul român, ca şi pentru poporul francez, este o viguroasă rădăcină bar¬ 
bară pe care s’a altoit colonizarea şi civilizaţia latină, dar după cum noi 


www.dacoromanica.ro 


13 


nu putem reconstitui limba pe care a vorbit-o Vercingetorix, nu s’a ruşit a 
se reconstitui nici aceia pe care a vorbit-o Decebal». 

După plecarea armatei romane din Dacia, aceasta provincie a fost 
prădată de sarmaţi şi goţi. Aceştia din urmă şi-au întins stăpânirea în 
Moldova, Transilvania, şi partea de vest a Munteniei, unde fiind în con¬ 
tact cu populaţia daco-romană a suferit influenţa acesteia. Aşa se expli¬ 
că că goţii care au ajuns în Spania au adus cu ei mitul lui Zamolxis şi 
nume dacice ca Decebal, Deceneu şi Boerebista. Pe le anul 375, goţii au 
fost isgoniţi de huni, cari au intrat în Panonia prin Carpaţii Moldovei şi 
prin Transilvania obligând populaţia locală s ă'§i caute adăpost în mun¬ 
ţi. Când hunii au părăsit Panonia pe la anul 450 ducându-se spre vest, au 
venit gepizii, o ramură a goţilor, cari la început s’au aşezat la nord de 
Dunăre către delta Dunării, iar mai pe urmă s’au deplasat în Banat 
şi Serbia. 

In aceiaşi vreme, popoare de origină slavă, au invadat tot sudestul 
european, din Ceho-Slovacia până în Balcani. Curentul cel mai puter¬ 
nic al acestor triburi slave a fost la sud de Dunăre, unde au reuşit să slavi- 
zeze populaţia romanizată din acele părţi. Numai acei cari locuiau în 
munţi şi-au păstrat limba şi obiceiurile. Urmaşii lor sunt românii din 
Macedonia, numiţi aromâni. La nord de Dunăre, populaţia daco¬ 
română a fost obligată s ă accepte alături de ea pe slavii noi sosiţi. 7\ceşti 
slavi —cari după unele cuvinte primite în limba română— aveau cunoş¬ 
tinţe agricole, găsind aici un pământ foarte bun de lucrat, au rămas defţ- 
nitiv şi au devenit agricultori. Dintre barbarii năvălitori, Iţind cei mai 
liniştiţi daco-romanii deveniţi în parte păstori în munţi, au început să 
coboare în văi şi să reia lucrul pământului alături de slavi. Aşa se explică 
că în limba română aproape toate cuvintele referitoare la păstorit şi la 
animale sunt de origină latină, î ar acele referitoare la agricultură sunt 
amestecate cu cuvinte slave, pi au început să se organizeze câte puţin şi 
au făcut împreună sate Ş* oraşe care purtau când nume slave când roma¬ 
ne. Fenomenul acesta s’a întâmplat, nu numai în Transilvania, dar şi în 
Moldova şi Muntenia. Din acest amestec, slavii mai înapoiaţi în civiliza¬ 
ţie şi mai puţini la număr, au fost asimilaţi dispărând în massa dacoro¬ 
mână, căreia i-a împrumutat un număr destul de mare de cuvinte, fără 
ca să aibă însă vre-o influenţă în sintaxa şi morfologia limbp vorbită de 
populaţia daco-romană de atunci. 

Pe la anul 580, o nouă invazie barbară —avarii— popor mongolic, 
asemănător hunilor, trece peste Dacia şj se opreşte în câmpia Tisei. 
Aceştia au obligat pe daco-romani şi pe slavj să se retragă din nou în 
munţi. Când furia invaziei a trecut şi populaţia a putut să coboare din 
nou în văi, amestecul daco-romanilor cu slavii era mai complet. 

In jumătatea a doua a secolului al 7-lea, un alt popor de rasă mongo¬ 
lică, aparţinând ramurei finice —bulgarii— după ce au stat cam 100 de ani 

14 


www.dacoromanica.ro 


ANEXA I 


La chronlque russe de Neslor. — Nestor's nmian chronicte. 

(X-p vecie) lX-Jh it'nlurv) 

Cronica rojt-asci a lui Ncslor. 

fcfeH iPCoilH dl X-M 

f(V« rrefif cranii* m-rji.n. H’-c a /n» NoU« «/*0<x'T I’#/ W£NA Vi // >,f 7"»J 



Ix» ftoumaoM (Voloqun) d'mr.T U Tur* tt Ir Diurnr. 4 V< u'Hr, if'^wă j cf m .ţut -ie Nertor 
Tfcr ReiHWlitM (VoMu) lvrarr.il «iar Tu* rod r«r Dcvr'rf ,n ,kc X via Oaturr, rttt* iWirw« rltftruidf 
Vominti (Voloctua) <tanr Ta* p Nimcu, in jc.-qM a 1 X 11*. d p* rtarj«» iu Nowr (rurr**c*J 


www.dacoromanica.ro 









in sudul Şasarabiei şi în Dobrogea, au coborât la sud de Dunăre ocu¬ 
pând regiunea balcanică locuită de slavii amestecaţi cu traco-romani. 
Bulgarii, râsboinici întreprinzători dar mai înapoiaţi ca civizaţie, au 
fost asimilaţi de slavii din sudul Dunării, dar şi-au păstrat numele, pe 
care l-au dat întregei populaţii. In incursiunile făcute la nord de Dunăre 
neîntâlnind nici o rezistenţă mai serioasă, au cucerit şi au ocupat milită- 
reşte toată Dacia până în câmpia Panoniei. Istorici din sec. al 8-lea şi al 
9-lea vorbesc despre o stăpânire bulgară în aceste locuri şi despre nişte 
ducate sau principate în Transilvania, dar nu spun dacă aceste organi¬ 
zaţii statale au fost înjghebate de bulgari, sau existau deja la venirea 
acestora, pste probabil ca această împărţire şi organizare a fost făcută 
chiar de localnici, cari revenind la o viaţă mai stabilă, au simţit nevoia să 
se organizeze. £)acâ bulgarii n’ar fi găsit nici o organizaţie de stat, n’ar fi 
avut nici un motiv să facă ei o împărţire în principate mai mici, indepen¬ 
dente unele de altele, ci ar fi stăpânit întreg teritoriul Transilvaniei aşa 
cum l-au cucerit. Dacă admitem însă că au găsit o organizare statală, prin¬ 
cipate a căror putere militară era în formare, de-abia infiripate la o viaţă 
nouă după atâtea invazii, apare normal să le fi păstrat forma şi existenţa 
şi după ce le-au cucerit. Qri cum ar fi fost, când ungurii au venit în Pano- 
nia în anul 898, au găsit patru principate, aşa cum arată istoricul ungur, 
cunoscut sub numele de «Anonymus Belae regis notariustf. Din aceste 
principate, trei erau spre frontiera de vest a Transilvaniei şi anume: 

—i In Banatul Timişoarei era principatul lui Glad. 

— Mai la nord, până pe cele trei Crişuri, era principatul lui Me- 
numorut, 

Aceşti doi principi erau bulgari de origine, ceia ce dovedeşte stăpâni¬ 
rea bulgară militară. Armatele lor însă erau compuse din bulgari şi veni¬ 
ţi din sudul Dunării ca trupe de ocupaţie, precum şi din valahi. Aceştia 
erau localnicii, populaţia provenită din amastecul daco-romanilor cu 
slavii a căror asimilare era acum completă. 

—i Al treilea principat era al lui Gelu, în nord-vestul Transilvaniei. 
Anonimus spune că acest principat era locuit de valahi. 

—i In fine al patrulea principat, tot vasal bulgarilor, era acela al lui 
Kean, aşezat in sud-estul Transilvaniei, 

Principatul lui Menumorut a fost cucerit de regele ungur Arpad Princi¬ 
patul lui Kean a fost cucerit de regele Ştefan cel Sfiţnt, De sigur că şi cele¬ 
lalte două principate au intrat în stăpânirea ungurilor tot prin lupte. 

Aşa dar la venirea ungurilor în Panonia, toată regiunea de la est de la 
Tisa, adică —după numirile de astăzi—i Banatul, Crişana, Maramureş, 
şi Transilvania, era locuită de valahi, în mijlocul cărora trăiau trupele 
principilor bulgari, compuse din bulgari şi slavi de la sud de Dunăre, şi 
în care au intrat şi luptători valahi. Când aceste teritorii au fost cucerite 
de unguri, trupele bulgaro-slave s’au retras din nou în Bulgaria, Aceasta 


16 


www.dacoromanica.ro 


rezultă din faptul că în documentele ungureşti scrise după ce ungurii şi- 
au întins autoritatea lor militară până în Carpaţii Moldovei şi Munte¬ 
niei luftnd locul bulgarilor, nu se mai vorbeşte de cât de valahi; bulgarii 
şi slavii nu mai existau, Territoriul dintre Nistru, Tisa şi Dunăre era 
locuit de români (volochi), în sec. 10 (Anexa I texto). 

Cucerirea Transilvaniei şi a celorlalte regiuni s’a făcut foarte încet, în 
tot lungul secolului al 10-lea, de la regele Arpad până la Ştefan cel Sfânt. 
Această cucerire n’a fost definitivă şi totală. încă până în secolul al 14- 
lea au existat principi români, cari îşi conduceau principatele lor, fiind 
autonomi faţă de regatul ungar. Astfel avem la 1290 pe principele Radu 
Negru al Făgăraşului (principat în sudul Transilvaniei) şi Bodgan prin¬ 
cipe al Maramureşului la 1349. Transilvania cu Maremuseşul şi Banatul 
şi-au păstrat autonomia politică faţă de regatul ungar până în secolul al 
19-lea, când au fost încorporate Ungariei, în urma pactului dualist 
Austro-ungar din 1867, fără ca populaţia să fi fost întrebată şi fără să-şi fi 
dat asentimentul. 

Prezenţa în massă a românilor în provinciile cucerite de unguri la est 
de Tisa, apare din mai multe documente ungureşti, cu începere din seco¬ 
lul al 13-lea, ceia ce înseamnă că până în acest secol stăpânirea ungară 
era numai nominalâj, autoritatea fiiind exercitată de principi români şi 
controlaţi de reprezentanţii regelui ungur. Principii români erau obliga¬ 
ţi să ajute pe regii Ungariei cu trupe luptătoare în răsboaile lor, adică 
politica lor externă era aceia a regilor unguri, dar nu exista încă nici ° 
populaţie ungară în aceste ţinuturi. Intre românii din Transilvania şi cei 
din Moldova şi Muntenia erau raporturi de prietenie şi treceau neconte¬ 
nit Carpaţii dintr’o parte în cealaltă. Regii Ungariei însă nu vedeau cu 
ochi buni aceste raporturi, pentru că ei vroiau să lege cât mai mult aceste 
provincii de regatul lor; şi atunci, ca să-şi asigure o stăpânire mai depli¬ 
nă, neavând populaţie ungurească suficientă, s’au folosit de populaţii 
străine pe cari le-au aşezat între români. Aceste colonizări au fost făcute 
în special în lungul frontierelorTransilvaniei cu Moldova şi Muntenia şi 
anume în zonele de trecere a Carpaţilor, Astfel la Sibiu, Braşov şi Bistri¬ 
ţa, au colonizat saşi în secolele 12 şi 13; iar la trecerea de pe valea Trotu- 
şului au adus secui, populaţie de origine ungară, vorbind aceiaşi limbă 
ca şi ungurii. In fine alţi saşi au fost instalaţi pe văile Mureş şi Tămave, 
chiar în inima Transilvaniei. 

In secolele următoare, sub influenţa dominaţiei ungare care devenea 
din ce în ce mai autoritară, o parte din nobilimea română şi-a schimbat 
naţionalitatea trecând de partea ungurilor; alţii s’au revoltat şi nemaipu- 
tând suporta amestecul unguresc în treburile principatelor lor, au trecut 
la sud şi est de Carpaţi, Cei cari au rămas însă mai departe români pe 
pământul Transilvaniei —adică marea majoritate— şi-au pierdut înce- 


www.dacoromanica.ro 


17 


tul cu înceţul averile, fiind neccpnţeniţ nedrepţăţiţi şi urmăriţi de unguri, 
şi au inţraţ jn rândurile ţărânimei române. 

Cu ţoaţe colonizările fâcuţe, marea massâ a populaţiei aparţinea 
poporului român. Această clasă ţărănească legată de pământul ei, a prelun¬ 
git existenţa elementului daco-roman de-alungul celor şase secole de invazii 
barbare —şi tot acest ţăran, purţând acum numele de valah sau de român — a 
păstrat caracterul românesc al Transilvaniei în tot lungul stăpânirii ungare. 

Penţru a eviţa pericolul care rezulţa din aceasţă superioriţaţe numeri¬ 
că, ungurii au exclus pe români din viaţa poliţică a Transilvaniei pe la 
sfâşiţul secolului al 14-lea. Aceasţă poziţie de inferioriţaţe jn ctţre era 
siliţ să ţrâiascâ poporul român, a fosţ decreţaţă oficial ţn anul 1438, când 
s’a încheiaţ un pacţ jnţre unguri, saşi şi secui prin care aceşţia se recu- 
noaşţeau singuri, ^naţiuni privilegiaţe^ cu drepţuri la conducerea admi- 
nisţraţivă, poliţică şi miliţarâ a Transilvaniei, cu excluderea naţiunii 
române, care era indiscutabil cea mai numeroasă. Aşa dar încă din 
secolele 14-15, ungurii consţatând că nu poţ sţăpâni Transilvania alţfel, 
au ţrecut la măsuri draconice jn conţra românilor. Evidenţ că dacă 
românii ar fi fosţ numai o modestă minoriţaţe jnţre celelalte naţiuni, 
ungurii n’ar fi avuţ nici un inţeres să se alieze cu saşii şi cu secuii, şi să se 
declare ^naţiuni privilegiaţe^; dar cum ţoaţe acesţe ţrei naţiuni erau 
minoriţare numeric, ungurii au luaţ aceasţă decizie ™unică jn lume— 
să decreteze naţiuni privilegiaţe naţiunile minoriţare, penţru ca să 
poaţâ exploaţa şi sţăpâni mai uşor naţiunea majoriţară, care era repre- 
zenţaţâ prin români. De aici jnainţe siţyaţia acesţora s’a înrăuţâţiţ ţoţ 
mai mulţ, fiind transformaţi jn ţriobagifî adică oameni legaţi de pămânţ, 
fără nici un drepţ. Insă şi după aceasţă măsură, românii au conţinuaţ să 
rămână din punct de vedere numeric populaţia majoriţară a Transilva¬ 
niei. Asţfel găsim jn anul 1848, jn regiunile colonizaţe cu saşi ţn Transil¬ 
vania un număr de 197.048 români, faţă de 167.147 saşi; iar jn regiunile 
unde nu se făcuseră colonizări, după o sţaţisţică ausţriacă din prima 
jumăţaţe a socolului al 19-lea, exisţau 518.369 români, 173.261 unguri şi 
49.549 saşi. In fine după un recensămânţ general fâcuţ de unguri la 
1910, jn care s’a luaţ jn considerare numai limba vorbiţâ şi nu şi caliţaţea 
etnică, s'a consţaţaţ jn Transilvania, Banaţ, Crişana, şi Maramureş, adi¬ 
că jn ţinuţurile românesţi: 


Români . 2.827.923 

Unguri . 1.662.949 

Germani . 564.471 

Alte naţionaliţâţi . 201.906 

Toţal. 5.257.249 


De oare ce la jnţocmirea acesţyi recensămânţ limba ebraică n’a fosţ 
socoţiţâ ca limbă vorbiţâ, cei 181-531 de locuiţori cari au declarat ca sunţ 

18 


www.dacoromanica.ro 







de religie mozaică şi locuiau în aceste teritorii, au fost împărţiţi între ger¬ 
mani şi unguri, după limba practică pe care o vorbeau. 

Din acest recensământ rezultă că toate colonizările făcute de unguri 
de-alungul celor opt secole de dominaţie, şi cu toate presiunile exercitate 
asupra românilor, aceştia aveau totuşi majoritatea absolută de 53.8% din 
totalul populaţiei, iar faţă de unguri se găseau într’o proporţie de 
62.9%. 

Românii din Transilvania au protestat de mai multe ori în contra regi¬ 
mului de apăsare la care erau supuşi Astfel: 

— La 1730, episcopul român Inochentie Micu, figura cea mai proemi¬ 
nentă românească în acel timp, a cerut împăratului de la Viena —de a 
cărui autoritate supremă depindea politic Transilvania— recunoaşterea 
poporului român ca a patra naţiune în sistemul constituţional transil¬ 
van, pentru că românii contribuiau la sarcinele statului ca şi celelalte 
naţiuni. Cererea românilor a fost trimisă de împărat dietei Transilvaniei. 
Aceasta, fiind compusă din reprezentanţi unguri, saşi şi secui s’a opus. 

— La 1784, a avut loc revoluţia românilor sub conducerea ţăranilor 
Horia, Cloşca şi Crişan, terminându-se cu înfrângerea acestora şi execu¬ 
tarea lor. 

— Sub impulsul mişcărilor naţionale din Europa, românii din Tran¬ 
silvania adunaţi pe câmpia Libertăţii de la Blaj la 15 Mai 1848, revendică 
din nou libertatea naţională şi politică, cu reprezantarea lor în dieta 
ţârii, în administraţie şi justiţie. Ungurii refuzând să discute asupra cere¬ 
rilor românilor, aceştia s’au revoltat din nou sub conducerea lui Avram 
Iancu. împăratul Austro-Ungariei a făcut unele promisiuni în favoarea 
românilor, dar nu le-a putut pune în aplicare din cauza opunerii 
ungurilor. 

— La 1867, Ungaria decretează unirea Transilvaniei cu ea, fără ca 
populaţia din această provincie să fi fost întrebată. Această unire forţată 
a fost urmată de legi foarte severe pentru desfinţarea poporului român şi 
ungurizarea lui prin interzicerea limbii române, în şcoli, administraţie, 
justiţie, etc. şi prin persecutarea întreprinderilor şi instituţiilor finan¬ 
ciare şi economice româneşti. 

— Românii au reacţionat la 1892 prezentând împăratului un memo¬ 
randum în care se expuneau nedreptăţile şi persecuţiile ungureşti şi 
cereau să li se facă dreptate. Guvernul ungar de la Buda-Pesta s’a opus să 
se dea vre-o urmare acelui memorandum, a dat în judecată pe semnata¬ 
rii lui şi i-a condamnat, iar persecuţiile şi asupririle au continuat până la 
începerea râsboiului din 1914. 

In ce priveşte celelalte două principate române —Moldova şi Mun¬ 
tenia— desvoltarea istoriei lor la începutul formării poporului român, a 
fost deosebită. 

începând cu secolul al 5-lea, barbari de origină slavă s’au aşezat in 

19 


www.dacoromanica.ro 


regiunea dintre Nistru şi Şiret şi în câmpia Dunării, unde populaţia 
daco-romană era mai rară. Din cauza invaziilor barbare precedente — 
sarmaţii, goţii şi gepizii— localnicii se retrăseseră în mare parte în regiu- 
împădurită şi muntoasă a bastionului carpatic. Invazia avarilor de 
la sfârşitul secolului al 6-lea, i-a împins şi pe slavi spre munţi peste daco¬ 
români. Când apele s’au liniştit locuitorii munţilor şi ai pădurilor, atât 
slavi cât şi daco-romani, au coborât spre şesuri, de-alungul văilor. Cum 
peste această populaţie, n’a mai fost nici o invazie după avari până’n 
secolul al 10-lea, daco-romanii au avut timp să asimileze pe slavi, 
urmând acelaş proces de contopire a acestora ca şi în Transilvania. Pe la 
jumătatea secolului al 10-lea, au năvălit pecenegii, popor de rasă mon¬ 
golică. Aceştia s’au aşezat în Ukrania, Moldova, şi Muntenia, de unde 
făceau numeroase incursiuni în imperiul bizantin. Imparătul Isaac de la 
Constantinopol, i-a distrus într’o bătălie şi i-a desfiinţat. 

După o jumătate de secol au venit cumanii, de aceiaşi rasă şi aproape 
aceiaşi limbă ca şi pecenegii şi s’au aşezat în Moldova şi Muntenia for¬ 
mând mai multe regate. Acest popor nu era nici atât de crud şi nici atât 
de sălbatec ca hunii şi avarii. Ei au lăsat câteva numiri geografice în 
Moldova şi Muntenia derivate din numele lor. Stăpânirea cumană a luat 
sfârşit în anul 1241, când năvălind tătarii, le-au desfiinţat regatele. Tăta¬ 
rii erau foarte cruzi, pustiind peste tot pe unde treceau. Ei au rămas 
numai trei ani, după care s’au retras în Crimeia şi pe Volga. 

In ultimele secole, alături de pecenegi şi cumani —sau poate chiar 
înainte de venirea acestora— daco-romanii şi slavii se contopiseră total 
şi formaseră o singură naţiune cu aceleaşi caracteristice ca şi în Transil¬ 
vania şi vorbind aceiaşi limbă; ei se numeau români moldoveni (în Mol¬ 
dova) şi români valahi (în Muntenia). Cu timpul şi-au organizat câteva 
principate în Moldova şi Muntenia, din care două sunt menţionate 
într’un document al regelui Bela al Ungariei, din anul 1247, situate în 
Oltenia şi în nord-vestul Munteniei. Alte documente vorbesc despre un 
principat al Bârladului pe la anul 1134, care se întindea între Şiret şi 
Nistru, cuprinzând partea de sud a Moldovei şi Basarabiei; iar un princi¬ 
pat al boholovenilor (moldovenilor) în nordul Moldovei şi al Basarabiei 
este citat de regele Andrei al 2-lea al Ungariei la anul 1231. 

Aceasta înseamnă că o organizaţie politică autohtonă exista peste tot 
teritoriul locuit de foştii daco-romani şi care acum dăduseră naştere 
unui singur popor, numit poporul român. Documentele vremii menţio¬ 
nează însă numai acele principate, cari au fost făcute cunoscut într’un 
fel oarecare fie de regii Ungariei, fie de împăraţii de la Constantinopol. 

După invazia tătarilor —care a fost şi ultima invazie— şi care a zgu- 
guit adânc aceste începuturi de organizare politică, populaţia romană, 
din Moldovă şi Muntenia a trecut la o organizare mai temeinică a ţărilor 
lor. împrejurările i-au ajutat prin intervenţia unor principi din Transil- 

20 

www.dacoromanica.ro 


vania, cari revoltaţi în contra stăpânirii ungare, au trecut Carpaţii la est 
şi la sud. 

Astfel în 1290, Radu Negru care stăpânea în Făgăraş, o provincie în 
sudul Transilvaniei, între Sibiu şi Braşov, pleacă cu toată oastea, şi 
coboară pe versantul de sud al Carpaţilor la Câmpulung, de unde îşi 
întinde stăpânirea spre sud şi est până în Dunăre. Prin urmaşii lui, 
această stăpânire a fost consolidată, ajungând sub Mircea cel Mare 
(1386-1418) până la Marea Neagră între delta Dunării şi Balcic. 

In Moldova evenimentele s’au petrecut altfel. La sfârşitul sec. al 13- 
lea, principele român Dragoş a înfiinţat un principat în nordul Moldo¬ 
vei, supus coroanei ungare. După Dragoş au mai domnit tot ca supuşi 
Ungariei, fiul şi nepotul lui. In 1349, domnitorul român din Maramu¬ 
reş, principele Bogdan, revoltat în contra stăpânirii ungare, îşi părăseşte 
ţara, intră în Moldova, îl bate şi-l alungă pe Bale nepotul lui Dragoş şi 
ocupă tronul acestuia. Bogdan şi-a întins stăpânirea pe o mare parte din 
Moldova spre sud şi est, iar urmaşii lui au stăpânit-o în întregime. Altfel 
în anul 1400 când s’a urcat pe tron Alexandru cel Bun, Moldova se întin¬ 
dea în hotarele ei naturale până la Nistru şi Marea Neagră, având o 
populaţie curat românească. Aceste întinderi de stăpânire a principilor 
români atât în Moldova cât şi în Muntenia, s’au făcut cu uşurinţă şi fără 
lupte, pentru că peste tot în cele două ţâri se găsea aceiaşi populaţie 
românească, care vorbea aceiaşi limbă. 

Din expunerea de mai sus rezultă următoarele concluzii: 

-■ Poporul român la originele lui cele mai îndepărtate este trac, de 
rasă ariana-iranică, av(jnd ca strămoşi pe daci, cari înainte de marile 
răsboaie cu romanii au fost uniţi într'un mare regat de cei doi mari regi 
daci, Boerebista şi Decebal. Prin victoria totală a lui Traian asupra aces¬ 
tuia din urmă, s’a altoit în ţrunchiul $ac ramura viguroasă romană, tot 
atât de puternică ca şi aceia a locuitorilor Daciei, dar impunătoare prin 
spiritul ei de organizare şi o civilizaţie mai înaintată. După circa 400 de 
ani, poporul daco-roman primeşte alături de el triburile slave, venite şi 
stabilite în Dacia, cu cari s’au amestecat tot mai mult, până la totala lor 
asimilare. Din acest amestec s’a născut, poporul român, aşezat exact 
peste vechea Dacie şi având o unitate de limbă pe toată întinderea terito¬ 
riului românesc, în toate provinciile romane, neatinsă de nici unul din 
popoarele europene occidentale. Caracterul predominant linguistic al 
acestei limbi este latin. Deci rju slavii surjt la rădăcina poporului romqr\, ci 
Dacii şi romarjii. Slavii au verjit mult mai târziu, şi ir\fluer\{a lor \r\ formarea 
poporului romqr\ a fost mult inferioară irfluerpei dacice şi romarje. 

r-« Acest popor n’a părăsit nici odată pământul Daciei. Când legiunile 
lui Aurelian s’au retras la anul 270 la sud de Dunăre, marea massă a agri¬ 
cultorilor daco-romani a rămas pe loc şi a continuat să lucreze pământul 
lor, până când barbarii năvălitori i-au obligat să se ascundă în păduri şi 


www.dacoromanica.ro 


21 


munţi. Alfred Rambeau aduce două exemple similare din istoria Fran¬ 
ţei. «Când Galia în secolul al 5-lea a trebuit să fie evacuată de trupele 
romane, galo-romanii n’au rămas acolo? Când mai târziu Franţa a tre¬ 
buit să evacueze Canada şi Luisiana, au urmat coloniştii noştri pe solda¬ 
ţii lui Ludovic al 15-lea în retragere?» Documentele istorice din vremea 
aceia şi menţionate aici dovedesc cu prisosinţă că populaţia daco¬ 
română a fost tot timpul prezentă în Dacia, şi a preferat să trăiscă în con¬ 
diţii foarte grele în munţi, de cât să plece în altă parte. De altfel aceasta 
este o lege a naturii omeneşti. Ţăranul rămâne pe loc la pământul lui, ori 
câte primejdii l-ar ameninţa. Aşa dar teoria acelora cari suştin că la venirea 
ungurilor în Panonia. Transilvania era golită de populaţie daco-romană, pen¬ 
tru a justifica pretenţiile Ungariei asupra acestei provincii, nu are nici o bază 
reală, etnică, şi nu poate fi susţinută de cât in contra evidenţei. 

— Pretenţia Rusiei asupra teritoriului cuprins între Prut şi Nistru, cunoscut 
sub numele de Basarabia, asupra Bucovinei de nord şi a regiunii Herţa, este cu- 
desăvârşie absurdă şi total nejusatiifcată. La anul 1400, când Moldova îşi 
avea bine fixat hotarul ei politic şi etnic la est, pe Nistru, hotar care cores¬ 
pundea şi cu limita etnică a românilor moldoveni, Rusia nu exista decât 
sub forma unui principat în jurul Moscovei. De abia după 400 de ani de 
râsboaie şi cuceriri continui, Rusia a ajuns cu frontiera ei pe Nistru în 
contact direct cu principatul Moldovei. (Anexa n.° II ttxtd) Această pretenţie 
a ruşilor de a stăpâni provincii cari aparţin Românei, a fost cauza esenţială a 
răsboiului dintre România şi Rusia în anii 1941-1944. 


22 


www.dacoromanica.ro 




ANEXA II 



www.dacoromanica.ro 


23 




CAUZELE RAS BOIULUI ROMANO-RUS 
DIN 1941-1944 
CAUZELE ÎNDEPĂRTATE 

Principatul Moldovei, locuit de o populaţie omogenă românească, se 
înţindea în anul 1400 înţre Carpaţii răsăriţeni (la vesţ), şi râul Nisţru (la 
nord şi esţ); la sud îşi avea fronţiera pe Marea Neagră şi Dunărea la esţ 
de Galaţi. Pe vremea aceia exisţa principatul Moscovia în jurul oraşului 
Moscova; numele de Rusia s’a daţ mulţ mai ţârziu acestui principaţ, 
când după cuceriri în dauna vecinilor a deveniţ un sţaţ cenţralizaţ 
rusesc. După isţoricul rus V.O. Kliucevski, Moscovia a purtaţ 40 de ani 
de râsboaie împotriva Lituaniei şi Poloniei înţre anii 1492-1582, adică în 
decurs de 90 de ani. 

Principatul Moldovei a inţraţ în anul 1513 sub suzeraniţaţea sulţanu- 
lui de la Consţanţinipol, plâţind acesţiua un ţribuţ anual, cu obligaţia 
de a-1 aju(a în răsboaie. Sulţanul nu avea dreptul să se amesţece în trebu¬ 
rile interne ale principatului şi era daţor să-l apere în conţra ori cărui 
inamic din afară. 

1) In urma unui răsboi cu Turcia înţre anii 1789-1792 Rusia ieşind 
vicţorioasă, a luaţ de la Turcia ţoţ ţeriţoriul de la nord de Marea Neagră 
până’n Nisţru, ajungând asţfel în frontieră cu principatul Moldovei. De 
aici înainţe obiecţivul poliţie al Rusiei în Europa a fosţ să-şi ducă fron¬ 
ţiera pe Dunăre prin cucerirea principaţelor române, Moldova şi Mun¬ 
tenia. Cum Turcia era socoţiţă slăbiţă şi fără posibiliţaţe de a mai supor¬ 
ta un răsboiu, Rusia i- declaraţ un răsboiu în 1806 pe moţivul că schim¬ 
base domnii din principatele române fără asenţimentul ei, aşa cum pre¬ 
vedeau ţraţaţele anţerioare. Dar înainţe chiar de aceasţă declaraţie de 
răsboi ruşii ţrec Nistrul prin surprindere şi ocupă Moldova şi Munţe- 
nia. Reacţiunea Turciei esţe înceaţă din cauza unor tulburări la Cons- 
ţanţinopol, cari au provocaţ răsturnarea sulţanului Selim şi înlocuirea 
lui cu Musţafa al 4-lea, 

La 8 Iulie 1807 ţarul Alexandru 1-u al Rusiei încheie ţraţatul de pace de 
la Tilsiţ cu împăratul Napoleon, prin care acesţa recunoaşţe stăpânirea 
rusească în cele două principaţe române. Acest ţraţaţ a fosţ a P°i înţăriţ- 
prin convenţia de la Erfurt (27 Sepţ. 1808), precum şi prin discursul de 
deschidere a adunării legislaţive franceze de la 3 Dec 1809 prin care 
Napoleon confirma aceasţă recunoaştere. 

Asiguraţă asţfel din partea Franţei, Rusia a începuţ ţraţaţive cu Turcia 

24 

www.dacoromanica.ro 


pentru cedarea Moldovei şi Munteniei. Contele Kutusoff, comandantul 
armatelor ruse din cele două principate române, a fost delegat să ducă 
tratativele cu delegaţia turcă. In luna Iulie 1811, contele Rumiantsefif, 
ministrul afacerilor străine rus, a scris contelui Kutusoff în numele 
împăratului: «Scopul cel mai evident şi cel mai important este alipirea 
celor două principate la Rusia. Nici o altă achiziţie nu poate să le înlo¬ 
cuiască». Intenţia ruşilor era de a ne include în interiorul frontierelor 
lor, apare aşa dar evidentă. 

Acest răsboiu a durat pănă în 1811, când —sub presiunea iminentei 
ofensive a lui Napoleon— ţarul a fost obligat să încheie pace cu turcii la 
28 Mai 1812 la Bucureşti, mulţumindu-se cu regiunea situată între Prut 
şi Nistru, adică Basarabia. 

In timpul când făcea parte din principatul Moldovei, Basarabia era 
împărţită administrativ în Moldova superioară, Moldova inferioară si 
Basarabia, care era numai partea de sud în regiunea lacurilor dunărene. 
Această fâşie de pământ purta numele de Basarabia, pentru că în prima 
jumătate a secolului al XlV-lea fusese sub stăpânirea dinastiei «Basa- 
rab», familie domnitoare în Muntenia, deci tot românească. După 1812 
ruşii —pentru a evita denumirea de Moldova, care reamintea apartenen¬ 
ţa ei la principatul Moldovei— au atribuit întregului teritoriu dintre Prut 
şi Nistru numele de «Basarabia». 

In timpul celor cinci ani de răsboiu, armatele ruseşti din cele două 
principate române au jefuit pdpulaţia în chipul cel mai odios. Francezul 
Meriage scria într’un raport: «Armata rusă a devastat Valachia (Munte¬ 
nia) în asa fel încât aceasta nu mai prezenta la începutul anului 1809 de 
cât aspectul unui deşert. Jaful, brigandajul, abuzurile, grelele impo¬ 
zite impuse de generalii ruşi au condus aceste ţări la extrema limită a 
mizeriei». 

Tot aşa P.V. Tchitchagoff scrie la 27 Septembrie 1813 contelui Woront- 
zoff relativ la epoca care precedase încheirea păcii: «împăratul (ţarul) mi- 
a arătat în acelaş timp un lung memoriu conţinând detaliile abuzurilor, 
vexaţiunilor şi a plângerilor nenorociţilor moldoveni. Eu nu pot să sufăr 
mai mult timp astfel de orori, a spus Majestatea Sa». Aceştia erau 
ruşii cari pretindeau să vină să elibereze pe români de sub domi¬ 
naţia turcă. 

De altfel Turcia nu avea nici un drept să cedeze Rusiei teritoriul Basarabiei. 
Acest teritoriu nu făcea parte din imperiul turcesc, ci din principatul Moldovei, 
care se găsea numai sub suzeranitatea sultanului pe baza unor vechi tratate 
încheiate între principii Moldovei şi sultanii turci. Moldova şi Muntenia nu 
erau în situaţia Bulgariei şi a Serbiei cari fuseseră cucerite de turci în secolul al 
XlV-lea, şi erau înglobate în frontierele imperiului turcesc. Jările române 
intrau în sfera de influenţă turcă, darfrontiera Turciei era la Dunăre. Sultanul 
de la Constantinopol primea tributuri anuale şi confirma alegerea principilor 


www.dacoromanica.ro 


25 


români făcută de nobilii ţării, iar mai târziu îi numea chiar direct; dar turcp 
nu aveau voie să se aşeze, să locuiască şi să fie proprietari fn principatele 
române. Deci ruşii nu au dreptul să spună că atunci când au luat Basarabia, 
această provinciefăcea parte din imperiul turcesc, pentru că ea aparţinea şi de 
drept şi defapt principatului Moldovei. Karl Marx într’un manuscris despre 
răpirea Basarabiei scrie: «Turcia nu putea ceda aceasta (Basarabia), ea 
fiind numai suzerană a ţârilor române. Ea singură a mârturisit-o când 
presată de poloneji —la Carlowitz— să le cedeze principatele moldo- 
valache, a răspuns că nu-şi recunoştea dreptul de a face vre-o cedare de 
teritoriu, capitulaţiile nedându-i de cât un drept de suzeranitate», 
încă o dovadă se mai găseşte în recensămintele făcute de ruşi după anul 
1912, în cari nu se menţionează nici o urmă de populaţie turcească în 
Basarabia. «Turcii cedau —spune cu dreptate profesorul N. Iorga— un 
teritoriu care nu le aparţinea şi care făcea parte dintr’o ţară faţă de care ei 
se angajaseră să-i respecte integralitatea». Intre 1806 şi 1812 Rusia n’a 
făcut răsboiu Moldovei ci Turciei; şi la sfârsit n a primit un teritoriu turcesc 
locuit de turci, ci un teritoriu românesc locuit de o populaţie strict românească. 
Nedreptatea este clară. 

2) In 1828 Rusia, profitând de faptul că Turcia fusese bătută la Nava- 
rin de flota anglo-francezâ, îi declară răsboiu, ocupă Moldova şi Munte¬ 
nia, trece Dunărea, şi ajunge la Adrianopole. Puterile occidentale, 
temându-se că Rusia ar putea ocupa Constantinopol, au intervenit şi s’a 
încheiat pacea de la /^drianopol la 14 Septembrie 1829, în care pentru 
ţările române se prevede că domnitorii vor fi aleşi pe viaţă şi vor conti¬ 
nua să plătească tribut turcilor, dar nu li se vor mai cere alte contribuţii. 
Ruşii au obţinut dreptul de a ocupa ţările române, până când turcii vor 
plăti despăgubirile de răsboiu. Această condiţie a permis ruşilor să 
rămână cu trupele în aceste ţări până în 1834, în care timp au introdus 
«Regulamentul Organic» pentru administrare^ lor. Prin acest regula¬ 
ment, preponderenţa Rusiei este stabilită în cele două ţâri române. El a 
fost întocmit de contele Pavel Kiselef, care era reprezentantul ţarului 
Nicolae în conducerea şi reorganizarea administrativă a Moldovei şi 
Munteniei. Această perioadă a conducerii lui Kiselef a fost singura în 
care ruşii s’au purtat omeneşte cu poulaţia română. 

3) Regulamentul organic, deşi punea oarecare ordine, totuşi creiase 
mari inegalităţi sociale, menţinând şi acordând privilegii medievale 
pentru arstrocraţie, şi drepturi absolute pentru Rusia în conducerea 
internă a principatelor. Consulul rus era atotputernic. Această stare de 
lucruri nu putea să fie acceptată de tineretul român care studiase in occi¬ 
dent şi vroia să aplice principiile liberale în ţările române, ^.cest tineret a 
început agitaţii naţionaliste şi a cerut înlocuirea regulamentului orga¬ 
nic. La Bucureşti, manuscrisul regulamentului a fost ars pe rug în faţa 
consulatului rus. Profitând de un conflict armat între o unitate de artile- 


26 


www.dacoromanica.ro 


rie turcă şi pompierii din Bucureşti, ruşii ocupă Moldova şi Muntenia. 
Turcii trec şi ei în acelaş timp în Muntenia. Cele două armate străine au 
produs dezordini neînchipuite şi s’au purtat cu populaţia în chip atât de 
barbar, încât au provocat protestele consulilor puterilor neutre. In cele 
din urmă, ruşii şi turcii s’au impăcat prin convenţia de la Balta Liman la 
I Mai 1849. 

4) Tineretul revoluţionar român, care a încercat în 1848 să instaleze în 
cele două ţări române o conducere liberală şi românească, a fost obligat 
să se exileze în occident —şi mai ales în Franţa— unde au început o 
viguroasă activitate, făcând cunoscută situaţia deplorabilă din ţările lor 
şi cerând sprijin pentru eliberarea acestor ţări de sub stăpânirea Rusiei 
şi a Turciei. In acelaş timp, din cauza unor neînţelegeri cu Turcia asupra 
predominării de către ortodoxi a Locurilor Sfinte de la Jerusalem, Rusia 
ocupă din nou principatele române. După cum se vede, fiecare pretext 
era bun pentru ruşi ca să ocupe şi să exploateze la sânge aceste două 
nefericite ţâri. După o ocupaţie de un an, începând răsboiul din Crimeia 
în 1853, trupele ruse au fost retrase şi transportate pe acest teatru de ope¬ 
raţii. Puterile occidentale, decise să nu mai permită Rusiei nici o înainta¬ 
re spre sud, au intervenit în ajutorul Turciei şi au cucerit Sevastopol, în 
vara anului 1855. Rusia cere pace şi acceptă condiţiile aliaţilor, între cari 
suprimarea protectoratului rus asupra ţărilor române şi renunţarea 
Rusiei la pretenţia de a proteja pe creştinii din Turcia. Aceste condiţii se 
definitivează prin congresul de la Paris. Prin tratatul semnat la 30 Martie 
1856, se restituteMoldovei de către Rusia, sudul Basarabiei. Prin această res¬ 
tituire se recunoaşte implicit dreptul Moldovei de a stăpâni toată Basa¬ 
rabia, care —cum am văzut mai sus— fusese răpită de ruşi în 1812. Pute¬ 
rile occidentale însă, vrând pe de o parte să îndepărteze Rusia de la guri¬ 
le Dunării, iar pe de altă parte să n’o lovească prea rău, s’au oprit la acest 
compromis. De altfel aceste puteri nu se interesau atâta de drepturile 
Moldovei cât de interesele lor la Dunăre. 

5) După ce principatele române s’au unit la 24 Ianuarie 1859 sub dom¬ 
nia unică a principelui Alexandru Ioan I Cuza, formând astfel statul 
român sub numele de România, ruşii n’au mai putut invada acest stat 
sub ori ce pretext al unui conflict cu turcii. De aceia, când a isbucnit răs¬ 
boiul din 1877 intre turci şi ruşi, s’a încheiat o convenţie la 10 Aprilie 
1877 între guvernele român şi rus, prin care România permitea armate¬ 
lor ruse să treacă prin teritoriul ei spre sud peste Dunăre, iar Rusia îşi lua 
obligaţia să respecte drepturile politice ale statului român, precum şi 
integritatea lui teritorială. Deşi la început Rusia a refuzat alianţa oferită 
de prinţul Carol al României, în cursul operaţiilor de pe teritoriul Bulga¬ 
riei, comandantul armatelor ruse —pus în faţa unei înfrângeri inevita¬ 
bile— a fost silit să ceară telegrafic intervenţia armatei române. Această 


www.dacoromanica.ro 


27 


intervenţie a salvat armata rusă de la distrugere; trupele române au 
cucerit Griviţa şi Plevna, iar turcii au fost învinşi. 

In timpul discuţiilor pentru pace între cei doi aliaţi, ruşii au pretins să 
reia de la români regiunea de sud a Basarabiei. Delegaţia română s’a 
opus la această absurdă pretenţie şi a atras atenţia delegaţiei ruse că prin 
convenţia din Aprilie 1877, Rusia îşi luase angajamentul să respecte 
inviolabilitatea teritoriului român. Răspunsul rus a fost că: «Inviolabili¬ 
tatea era garantă numai de partea inamicului, adică de partea turcilor şi nu şi 
de partea aliatului». Românii necedând nici la acest bizar argument, 
prinţul Gortchakoff delegatul rus «a făcut aluzie la dezarmarea even¬ 
tuală a armatei române. La aceasta prinţul Carol al României a răspuns 
că armata română putea să fie zdrobită, dar nu se va lăsa nici odată să fie 
dezarmată». 

La 3 Mai 1878 se încheie pacea de la San Stefano, unde: 

— România, care până la acea dată fusese sub suzeranitate turcă, 
devine independentă şi. 

— Rusia anexează din nou Basarabia de sud, care prin convenţia de 
la Paris (28.2.16.4.1856) fusese retrocedată Moldovei. 

Puterile europene n’au recnoscut acest tratat, din cauza condiţiilor lui 
generale prin cari Turcia era mult slăbită, în timp ce Rusia îşi asigura 
influenţa până la marea Egee. De aceia la 13 Iunie 1878 s’a întrunit con¬ 
gresul de la Berlin sub preşidenţia cancelarului german prinţul Bismark 
«pentru a regla chestiunea orientului într’o ideie de ordine europeană şi 
conform prevederilor tratatului de la Paris». Delegaţia română (M. 
Cogâlniceanu şi I. Bratianu) şi-a expus punctul de vedere la 1 Iulie, 
opunându-se cu toată tăria la atribuirea Basarabiei de sud imperiului 
rusesc, reamintind că acest teritoriu aparţinuse Moldovei până la 1812, 
când a fost luat de Rusia ca o cucerire de răsboiu şi că la 1856 fusese redat 
Moldovei prin convenţia de la Paris. Până la urmă (13 Iulie 1878) con¬ 
gresul de la Berlin sub preşidenţia cancelarului german prinţul Bismark 
leagă de două condiţii: 

— România să retrocedeze Rusiei, Basarabia meridională (art. 45) şi. 

— Să-şi schimbe constituţia în sensul ca-să admită egalitare în faţa 
legilor şi drepturi politice tuturor locuitorilor, fără deosebire de religie, 
precum şi străinilor (art. 44). 

In plus prin articolul 46, România primeşte teritoriul Dobrogei cu del¬ 
ta Dunării şi insula Şerpilor. 

Astfel, cu toate că drepturile României asupra Basarabiei meridio¬ 
nale erau incontestabile, marile puteri europene au dat acest teritoriu 
Rusiei. Argumentul cel mai important al prinţului Gortchakoff delega¬ 
tul rus a fost că Basarabia de sud a fost dată în 1856 numai Moldovei, iar 
prin unirea celor două principate s’a creiat o situaţie nouă. Delegatul 
englez s’a opus pretenţiilor ruse, reamintind că acest teritoriu a fost atri- 

28 

www.dacoromanica.ro 


buit Moldovei în 1856, pentru ca sâ se asigure în condiţii mai bune navi¬ 
gaţia pe Dunăre, Pe Anglia o interesa libera circulaţie pe Dunăre. Bis- 
marck însă a suştinut teza rusă declarând că: «Opera congresului ar fi 
incompletă dacă ar exista o dispoziţie de care ar fi legată pentru viitor o 
amintire penibilă pentru naţiunea rusă, în timp ce interesele României 
par sâ nu fie contrarii schimbului propus», lată aşa cum incă pe atunci, 
pentru satisfacerea intereselor, oameni mari politici europeni se gândeau sâ 
nu atingă sensibilitatea rusească, chiar cu riscul de a face o flagrantă nedreptate 
unui popor mai mic. 

Astfel Rusia, călcând orice principiu de justiţie internaţională, şi 
uitând convenţia semnată un an mai înainte prin care asigura că nu se va 
atinge de teritoriul României, îşi continuă drumul ei spre Balcani şi 
Mediteranâ. 

6) In primul răsboi mondial, Romania a intrat la 15 August 1916, ca 
aliată a Rusiei şi a puterilor occidentale. Aceasta, n’a impiedecat guver¬ 
nul rus să ducă tratative secrete cu Germania şi Austro-Ungaria —cu 
cari era în răsboi— pentru împărţirea României. Negocierele au fost 
duse de Sasonov din partea Rusiei şi de von Yagov din partea puterilor 
centrale. Rusia ar fi luat Moldova, şi imperiul Austro-Ungar, Muntenia şi 
Oltenia. Dobrogea ar fi fost un condominium. Revoluţia rusă de la 1917 
şi prăbuşirea puterii germane, au împiedecat realizarea acestui proiect. 
In schimb România a cunoscut armata rusă în stare de revoltă şi în 
debandadă, dedându-se la jafuri şi încercând sâ răstoarne pe Regele 
Ferdinand al României. Aceste armate anarhizate au fost isgonite peste 
frontieră de trupele române. Totuşi, dacă Rusia n’a mai putut jefui nimic 
din teritoriul românesc, a refuzat să înapoieze tezaurul băncii naţionale 
depus în Rusia la banca de stat rusă, pentru a fi salvat de invazia 
germană. 

Din această foarte scurtă expunere, se constată pe de o parte perma¬ 
nenta tendinţă a Rusiei de a pune stăpânire pe teritoriul României, iar 
pe de altă parte, brutalitatea şi pofta neobosită de exploatare şi jufuire de 
care au dat dovadă armatele ruse, în împrejurările polîtico-militare 
expuse mai sus. 

Odată cu introducerea regimului comunist în Rusia, aceste tendinţe 
nu numai că n’au dispărut, dar sub impulsul doctrinei imperialistă 
comunistă, Rusia ţaristă transformată în Rusia sovietică, a devenit o pri¬ 
mejdie imediată şi foarte gravă pentru toate popoarele limitrofe şi apoi 
pentru întreaga lume. 

Din relaţiile României cu Rusia sovietică au rezultat numeroase fric¬ 
ţiuni, terminate cu actul de violenţă a răpirii Basarabiei prin ultimatu¬ 
mul de la 26 Iunie 1940; ele au constituit «cauzele apropiate» ale răs- 
boiului României contra Rusiei. 


www.dacoromanica.ro 


29 


CAUZELE APROPIATE ŞI IMEDIATE 
SITUAŢIA ETNOGRAFIC^ A BASARABIEI 


Revoluţia rusă din Mafţie 1917 a pus în discuţie repararea tuturor 
nedreptăţilor din Rusia ţaristă. In afară de diferite probleme sociale, se 
punea pe primul pla^ problema mare şi foafţe gravă a tuturor naţiuni¬ 
lor, cari în decurs de circa 400 de ani fuseseră supuse de ruşi prin răsboaie 
continui şi prin reprimări de revoluţii. Prima reacţiune a acestor popoa¬ 
re (ruşi albi, români, polonezi, ukrainieni, georgieni, estonieni, lituanieni, 
letoni, cazaci, circazieni, armeni, etc.) a fost o mişcare generală pentru 
obţinerea dreptului de eliberare. Acest drept a fost enunţat pentru prima 
oară de către sovietul delegaţilor lucrătorilor şi soldaţilor din Petrograd, 
soyiet care ulteriof a ajuns la o mare autoritate jn conducefea statului rus 
şi care în proclamaţia de la 14 Mafţie 1917 către poporul polonez a 
declarat că: «Democraţia rusă este pentru recunoaşterea drepturilor 
popoarelor de a dispune de ele însile şi că Polonia are dreptul la inder 
pendenţa integrală, din punţtul de vedşră politic şi internaţional», 

Acest principiu şi-a făcut drum, şi la conferinţa de stat de la 14 August 
1917, în proclamaţia redactată în numele democraţiei revoluţionare, s’a 
prevăzut: «Publicarea declaraţiei guvernului provizoriu relativă la recu¬ 
noaşterea pentru toate naţiunile a dreptului de liberă dispunere, realizat 
pintr’un acord comuq, de adunarea constituantă a întregei Rusii». 

In fine Kerensky, în proclamaţia de la 25 Septembrie 1917, enunţă ast- 
fel principul autodeterminării: «In chestiunea naţională, recunoaşterea 
drepturilor tuturor popoarelor la autodeterminare pe bazele cari vor fi 
elaborate de adunarea constituantă». 

In Basarabia, mişcarea de eliberare este începută §* condusă de rom⬠
ni, aceştia reprezentând majoritatea populaţiei. 

In 1812, când Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei, populaţia ei 
era aproape 90% românească- 1° primele luni după anexarea la Rusia, 
un mare număr de români au trecut din Başarabia în Moldova de la vest 
de Prut, aşa că guvernul rus a fost obligat să ia măsuri speciale de pază 
pe Prut şi să pună bariere la treceri, ca să împiedice exodul românilor, 
adică fuga de groaza stăpânirii ruseşti. In plus au mai foşt luate măsuri 
favorabile populaţiei locale: 

30 

www.dacoromanica.ro 


— Scutire de impozite pe trei ani; 

— Scutire de serviciul militar; 

— Menţinerea autonomiei naţionale, a legilor, a administraţiei şi 
întrebuinţarea limbii româneşti în administraţie şi în faţa justiţiei. Prin 
aceste măsuri, exodul românilor la vest de Prut s a terminat. 

In acelaş timp guvernul rus a trimis numeroase elemente în adminis¬ 
traţie şi justiţie în primul rând, precum şi populaţie din interiorul Rusiei 
ca colonişti. 

Ca urmare a acestor măsuri, găsim în primul recensământ al popula¬ 
ţiei făcut de ruşi în 1817; 


— români . 

.... 419.220 (86,35%) 

— ruteni . 

.... 30.000 ( 6,50%) 

— evrei . 

.... 19.130 ( 4,20%) 

— lipoveni . 

.... 6.000 ( 1,20%) 

— greci . 

.... 3.200 ( 0,70%) 

— armeni . 

.... 2.650 ( 0,55%) 

— bulgari . 

.... 1.205 ( 0,25%) 

— gâgăuţi . 

.... 1.205 ( 0,25%) 

Din această statistrică lipsesc coloniştii germani aduşi de ţarul Ale¬ 
xandru I-u al Rusiei în sudul Basarabiei. Primii colonişti au venit din 
ducatul Varşoviei şi au înfiinţat primele colonii în anul 1814-1817. (Hei- 
matbuch der Bessarabiendeutschen de pastor Albert Kem 1966). 

Deci, după mişcarea de populaţie 

care a avut loc în primii ani de la 

anexarea Basarabiei de către ruşi, se constată o majoritate impunătoare 
de români, ceia ce dovedeşte caracterul net românesc al acestei provin¬ 
cii, şi nici un turc, ceia ce dovedeşte că Basarabia nu făcea parte din 

imperiul turcesc şi deci Sultanul nu 
rabia Rusiei. 

avea nici un drept să dea Basa- 

0 statistică militară a lui Oberoutchev făcută în 1861-1871, deci 50 de 
ani mai târziu, arată că în Basarabia se găsea o populaţie de 1.026.346 de 

locuitori, dintre cari: 


— moldoveni (români) .. 

. 692.000 (67,40%) 

— ruşi (slavi). 

. 162.252 (15,80%) 

— evrei . 

. 93.590 ( 9,10%) 

— germani . 

. 33.501 ( 3,50%) 

— bulgari. 

. 25.684 ( 2,50%) 

— alte naţionalităţi . 

. 19.319 ( 1,70%) 


Aici se constată că într'o jumătate de secol populaţia română a crescut 
cam cu două treimi faţă de numărul din 1817, ceia ce reprezintă o creşte¬ 
re normală, în timp ce la celelalte naţiuni găsim creşteri cu totul anorma¬ 
le; acest surplus de populaţie străină este evident venit prin politica de 
colonizare a guvernelor ruse în Basarabia. 


www.dacoromanica.ro 


31 
















In fine statistica generală din 1897 arată că în Basarabia era o popula¬ 
ţie de 1.935.412 repartizată astfel: 

— moldoveni. 920.919 (47,58%) 

— ruşi mici . 382.169 (19,75%) 

— ruşi mari . 155.774 ( 8,05%) 

— evrei . 228.168 (11,79%) 

— bulgari. 103.225 ( 5,35%) 

— germani . 60.206 ( 3,11%) 

— gâgâuti . 57.045 ( 2,93%) 

— alte naţionalităţi . 27.906 ( 1,44%) 

In această statistică se constată acelaş fenomen. O creştere normală a 
populaţiei româneşti şi mult anormală la ruşi, evrei, bulgari şi gâgăuţi 
Ruşii mari, sunt ruşii din Rusia moscovită, iar ruşi mici sunt ukrainienii. 

Cei dintâi erau mai puţin numeroşi şi aparţineau administraţiei, justi¬ 
ţiei, bisericii, şcolilor, adică tot ceia ce reprezenta o autoritate; ceilalţi 
erau în cea mai mare parte colonizaţi. Aşa se explică pentru ce ukrainie¬ 
nii constituesc în 1897 o grupare majoritară în nordul Basarabiei în 
judeţul Hotin şi altă grupare în sudul Basarabiei în judeţele Ismail şi 
Cetatea-Albâ, unde —împreună cu bulgarii şi găgăuţii aduşi din Bul¬ 
garia— constituesc majoritatea populaţiei. Ruşii mari (ruşi moscoviţi) 
să găseau peste tot în Basarabia, împrăştiaţi ca funcţionari în seviciul 
Rusiei, dar mai ales în oraşele capitale de judeţ, în timp ce ruşii mici — 
ukrainienii— au fost aşezaţi ca agricultori, formând sate printre satele 
româneşti, sau chiar amestecaţi cu românii în aceleşi sate. Aceşti ukrain 
eni, veniţi din alte părţi ale Rusiei, au trebuit să se adapteze la viaţa local¬ 
nicilor români, ceia ce a avut ca rezultat că în loc ca ţăranul român să 
înveţe ruseşte, a învăţat ţăranul rus româneşte. Bulgarii au venit şi ei tot 
în epoca aceia din Bulgaria, pentru că în 1817 îi găsim în număr numai 
de 1205, iar în 1897 sunt 103.225. In aceiaşi situaţie sunt şi găgăuţii; aceş¬ 
tia au venit tot din Bulgaria şi tot în acelaş timp; vorbesc o limbă asem㬠
nătoare cu aceia a turcilor şi sunt creştini. 

De aici se vede efortul mare făcut de guvernele ruse, în special în 
jumătatea a doua a sec. al 19-lea, în opera de colonizare a Basarabiei, 
pentru a inăbuşi numărul românilor. Totuşi n’au reuşit să-i transforme 
într’o minoritate, românii rămânând în permanenţă populaţia majoritară. 

Influenţa coloniştilor ruşi s’a simţit numai la oraşe, unde sa găseau 
concentrate toate autorităţile ruse din administraţie, şcoli, biserică, 
armată şi unde prin activitatea lor comercială şi intelectuală, precum şi 
prin raporturile zilnice cu autorităţile ruseşti românii au fost obligaţi să 
înveţe limba rusă şi să se adapteze vieţii şi obiceiurilor ruse. La sate 
această influenţă n’a existat. Ţăranul român lipsit de şcoli şi legat de 
pământul lui şi de credinţa întrupată în persoana preotului, n’a simţit 
nevoia să înveţe ruseşte. 


32 


www.dacoromanica.ro 










In fine o statistică făcută de români în 1922, prezintă următoarea 
repartiţie: 

— români . 1.683.000 (64,00%) 

— ruşi mari . 75.000 ( 2,78%) 

— ukrainieni . 254.000 ( 9,69%) 

— lipoveni şi cazaci. 59.000 ( 2,24%) 

— evrei . 267.000 (10,16%) 

— bulgari şi Gâgăuţi . 147.000 ( 5,57%) 

— germani . 79.000 ( 3,01%) 

m- alte naţionalităţi . 1.667.000 ( 2,55%) 

Total . 2.631.000 (100,0%) 

Admiţând că în patru ani trecuţi de la alipirea la patria-mamă (1918- 
1922) au venit să se instaleze în Basarabia 10% din români r—adică circa 
170.000 (administraţire, şcoli, justiţie, comercianţi) ceia ce este foarte 
larg apreciat, înseamnă că în 1917-1918, românii erau în această provin¬ 
cie circa 54% din populaţie, deci majoritatea absolută. 

In ceia ce priveşte ruşii mari, ukrainienii, lipovenii şi cazacii, cari fac 
la un loc numai un procent de 14,71% de slavi din răsărit, aceştia sunt în 
cea mai mare parte proveniţi din colonizările făcute de ruşi în cei 116 ani 
de stăpânire sprijinită pe dreptul cuceritorului. Diferenţa în minus pe 
care o găsim dată de statistica rusă de la 1897 care da un număr de 
507.943 de ruşi, ukranieni, lipoveni şi cazaci, provine în parte din pier¬ 
derile ruse din timpul râsboiului şi în parte din plecările ruşilor cari 
veniseră în Basarabia ca colonişti şi cari odată cu reîntoarcerea acestei 
provincii la România, au preferat să treacă din nou în Rusia, 

In afară de datele statistice citate mai sus şi cari toate sunt net favora¬ 
bile populaţiei româneşti, există şi afirmaţii scrise de diferiţi scriitori ruşi 
cari scot în evidenţă caracterul strict românesc al Basarabiei. 

Scriitorul rus Svinin afirma în 1816 despre populaţia Basarabiei că: 
^Locuitorii autohtoni ai acestei provincii sunt moldoveni sau români, 
cari după cum am spus-o mai sus, sunt descendenţi ai coloniştilor roma¬ 
ni. Ei vorbesc limba moldovenească care este de origină latină şi care 
păstrează ca şi italiana numeroase particularităţi a limbilor neo¬ 
latine». 

Căpitanul de stat major A. Zasciuv care în anul 1858 a făcut şi o statis¬ 
tică o populaţiei basarabene şi care a consacrat Basarabiei o serie de stu¬ 
dii cu caracter istoric, etnografic şi economic a scris: «Moldovenii 
(românii) formează majoritatea populaţiei, aproape trei sferturi din 
cifra totală. Moldovenii locuesc de foarte mult timp în regiunile centrale 
şi septentrionale ale Basarabiei. Ei pot să fie consideraţi ca aborigenii 
acestor regiuţti». 

Scriitorul rus I. Tihomirov descriind regiunea de sud a Basarabiei, 

33 


www.dacoromanica.ro 











cunoscută sub numele de Bugeac, precizează că: «înaintând spre sud, 
vedem încă un mic teritoriu vecin cu România şi care nu este de loc 
rusesc. Ambiţia ţarului a creiat în această regiune o zonă de complicaţii 
internaţionale pentru Rusia»... «El n’are nimic cu Rusia. Cu toate aces¬ 
tea, după ultimul răsboiu (1877-1878) Alexandru II a crezut necesar să 
răpească acest teritoriu propiilor lui aliaţi, românii, cari au protestat cu 
putere în contra acestei nedreptăţi. Rusia îndată ce va fi eliberată, se va 
grăbi —este aproape sigur— să înapoieze românilor acest teritoriu, pre¬ 
cum şi o parte din Basarabia». 

In fine generalul Kuropatkin, fost ministru de răsboiu rus, a scris în 
1910 în lucrarea «Probleme ale armatei ruse»: «Poporul român din 
Basarabia anexată acum 100 de ani trăeşte încă şi astăzi separat, ca si 
cum ar fi în afară de populaţia rusă»... «In viitor, fie pe cale pacifică, fie 
în urma unui râsboi, unitatea poporului român este inevitabilă». 

Aceste extrase, cari aparţin exclusiv scriitorilor ruşi demonstrează că Basa¬ 
rabia a făcut parte din Moldova românească până la 1812, că populaţia 
majoritară a acestei provincii a fost şi este de naţionalitate română şi că Rusia 
va trebui să înapoieze României acest teritoriu. 


34 


www.dacoromanica.ro 


DECLARAREA INDEPENDENTEI BASARABIEI 
SI UNIREA CU ROMÂNIA 


Bazaţi pe drepturile istorice şi etnice, romanii moldoveni din Basara¬ 
bia organizează la 17 Martie 1917 partidul naţional romăn, care repre¬ 
zenta mişcarea naţională romănească- In cursul lunii Aprilie 1917 au loc 
mai multe adunări —a cooperativelor, a clerului şi a militarilor romăni 
aflaţi la Odesa— în cari se cere autonomia Basarabiei, concentrare de 
unităţi militare în Basarabia pentru împiedecarea jafurilor la care se 
dedau trupele ruse revoltate, şi convocarea unui organ legislativ (Sfatul 
Tării). Alte adunări au loc în tot cursul verii în toate judeţele şi toate 
cer autonomia. 

In luna Mai, basarabenii solicită generalului Cerbacev, comandantul 
tuturor tapelor ruse din România autorizaţia de a organiza în Basara¬ 
bia forţe militare naţionale pentru menţinerea ordinei. Cerbacev a apro¬ 
bat să se organizeze 16 detaşamente (cohorte) a căte 100 de soldaţi rom㬠
ni moldoveni, adică căte două de fiecare judeţ. Aceste efective fiind prea 
mici faţă de mulţimea soldaţilor ruşi jefuitori cari treceau de pe front 
prin Basarabia spre Rusia, s’au organizat din efective naţionale 50 de 
cohorte şi 20 de detaşamente de cavalerie. 

In zilele de 20-23 Octombrie 1917 congresul militar al Basarabiei, 
compus din 989 de ofiţeri şi soldaţi şi reprezentăm^ mai mult de 300.000 
de luptători basarabeni, a decis să se procedeze la alegeri, fixăndu-şe un 
număr de 120 de deputaţi. In urma unei intervenţii a conducerii lucrăto¬ 
rilor, acest număr a fost ridicat la 150. După alegeri au fost în «Sfatul 
"ţarii» 105 romăni, 15 ukrainieni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 bulgari, 2 germani, 2 
găgăuţi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec. 

La 2 Dec. 1917, Sfatul Ţarii proclamă Basarabia, Republică moldove¬ 
nească democratică, alege un organ de conducere numit «consiliu de 
directori» care continuă lupta contra crimelor şi jafurilor tot mai nume- 
roaşe ale bandelor de soldaţi ruşi în retragere prin Basarabia. 

La 5 Ianuarie 1918 forţe comuniste puternice trec Nistru şi intră î° 
Chişinău. Sfatul "ţarii este suspendat şi mai mulţi deputaţi sunt condam¬ 
naţi la moarte. Comisia interaliată pentfţi aprovizionarea frontului 
romăn, al cărui sediu era la Chişinău, a fost arestată Ş* fondurile ei _2 


www.dacoromanica.ro 


35 


milioane de ruble™ au fost luaţe. Reprezentanţii Basarabiei ţfjmiţ o 
delegaţie la Iaşi, unde se afla Regele Ferdinand şi guvernul român şi cer 
asistenţa imediată. 

După o lungă deliberare, guvernul român a decis să răspundă favorar 
bil la apelul românilor basarabeni. La 11 Ianuarie 191 §, divizia a 1 l-a 
inf. sub comanda generalului Broşteanu ţrece Prutul pe două coloane 
între Ungheni şi Leova şi se îndreaptă spre Chişin^u. Delegaţia basara¬ 
beană sub conducerea avocatului Ion Pelivan însoţea pe comandantul 
diviziei. In seara de 13 Ianuarie primele ţrupe române au intraţ în Chişii 
n^u, în timp ce forţele comunisţe părăsesc oraşul în cea mai mare grţţbă 
îndreptându«se spre Nistru. Pentru isgonirea definiţivă a ruşilor a avuţ 
loc la 24i26 Ianuarie o luptă îndârjiţi la Tighina. După ce divizia a 1 J«a 
şi«a atins obiectivele, guvernul român a mai ţrimis încă ţrei divizii. Divir 
zia a 13-a inf. care a ocupaţ secţorul de sud al Basarabiei, divizia a 2«a 
cavalerie care a acoperiţ spaţiul dinţre cele două divizii de infanţerie, şi 
divizia La cavalerie în secţorul de nord până la vesţ de Hoţin unde se 
găseau trupele austriace. Cele paţru divizii române au isgoniţ apoi banr 
dele de soldaţi ruşi, au resţabiliţ ordinea, şi au inţerzis alţor ţrupe ruseşţi 
ale căror direcţii de reţragere ţreceau prin Basarabia, să mai aţace 
populaţia. 

La 24 de Ianuarie Sfatul Tarii proclamă republica moldovenească inde¬ 
pendenţă şi consiliul directorilor devine consiliul de minişţri. In proclai 
maţia Sfatului Tarii publicată la acea daţă se spune: «Graţie sţrăduinţei 
lor şi sacrificiilor voasţre, ţara noasţră, realizând dreptul cuceriţ prin 
revoluţie de a decide de soarta ei propie, devine o republică populară 
liberă» .. «Moldoveni şi voi popoare frjţţeşţi ale republicei moldoveneşţi! 
Tari prin drepţul pe care îl avem de a organiza viaţa noasţră naţională 
după vo * a noasţră şi siguri de independenţa noasţră şi de ţoaţe libertăţile 
cuceriţe prin revoluţie, noi vă chemăm la unire, la lucru paşnic şi la liniş* 
te penţni binele tuţuror popoarelor republicei populare moldoveneşţi, 
liberă cu începere de astăzi şi penţru ţoţdeauna.». 

Voţaţ de Sfatul "ţarii la 24 Ianuarie 1918. 

îndată după declararea independenţei se incepe în Basarabia o mis« 
care penţru unirea cu România. 

Din diferiţe părţi de la diferiţe organizaţii, sunţ adresaţe cereri căţre 
Sfatul Tarii în acest scop. Sub presiunea curentului popular. Sfatul "larii 
proclamă la 27 Martie 1918 unirea cu România, păsţrându«şi auţono* 
mia regională, dreptul de a realiza reforma agrară şi alţe câţeva măsuri; 
dar la 27 Noembrie acelaş an decreţează unirea fără condiţii cu re« 
gatul român. 

In 1919 se fac alegeri penţru adunarea consţituanţă română, l a cari 
Basarabia participă cu 78,9% din alegăţori penţru deputaţii ei şi la 20 
Dec. 1919 se ratifică unirea. Acesţ evenimenţ de o importanţă capiţală în 

?<? 


www.dacoromanica.ro 


viaţa Basarabiei şi a României, a fost comunicat la conferinţa de pace de 
la Paris. Delegatul rus Maklaloff, a aparat drepturile Rusiei asupra 
Basarabiei susţinând câ: 

— Autoritatea Rusiei asupra Basarabiei a fost recunoscută prin trata¬ 
tele de la Bucureşti, 1812; Paris, 1856, şi Berlin, 1878. 

— Populaţia Basarabiei este un amestec de mai multe naţiuni şi nu 
numai de moldoveni. 

— Puterile aliate nu sunt autorizate să decidă asupra teritoriului 
Rusiei şi în fine. 

— Rusia a luat Basarabia de la turci. 

Puterile aliate, sperând câ amiralul Kolceag care lupta în sudul 
Rusiei, va reuşi să înlăture regimul comunist şi să stabilească un altul 
mai apropiat democraţiilor din occident, au amânat hotărârea lor. 
înfrângerea lui Kolceag şi a lui Wrangel, a obligat conferinţa de pace să 
ia deciziuni în problemele ruse, ţinjţnd seama numai de drepturile 
popoarelor, fără prezenţa unei reprezentanţe guvernamentale ruse recu¬ 
noscută de guvernele occidentale. La 14 Aprilie 1920 a adoptat un 
proiect prin care se recunoştea unirea Basarabiei cu România. Statele- 
Unite s’au abţinut, făcând cunoscut câ vor să respecte frontierele Rusiei. 
La 28 Oct. 1920 Anglia, Franţa, Italia şi Japonia au semnat tratatul referi¬ 
tor la Basarabia care spune: «Considerând că în interesul păcii generale 
în Europa trebue să se asigure de pe acum asupra Basarabiei o suverani¬ 
tate care să răspundă aspiraţiilor populaţiei şi să garanteze minorităţilor 
de rasă, de religie sau de limbă protecţia datorită; 

Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi econo¬ 
mic, reunirea Basarabiei la România este pe deplin justificată; 

Considerând că populaţia din Basarabia şi-a manifestat dorinţa de a vedea 
Basarabia reunită cu România; 

Considerând în fine că România, din propia ei voinţă, doreşte să dea 
garanţii sigure de libertate şi dreptate, fără deosebire de rasă, de religie 
sau de limbă, conform tratatului semnat la Paris la 9 Decembrie 191?, 
locuitorilor vechiului regat al României, precum şi acelora din teritoriile 
transferate...; 

înaltele părţi contractante declară că recunosc suveranitatea României 
asupra teritoriului Basarabiei cuprins între frontierele actuale ale României, 
marea Neagră, cursul Nistrului de la vărsarea lui în mare până la punctul 
unde este tăiat de vechea limită între Bucovina şi Basarabia şi această veche 
limită». 

Urmează apoi prescripţiuni pentru punerea în aplicare a acestui tratat 
şi pentru eventuale modificări de detaliu în faţa consiliului Şocietătii 
Naţiunilor, fără atingerea frontierelor definite prin tratat şi a suveranit㬠
ţii României. 


www.dacoromanica.ro 


37 


Tratatul intră în vogiare după ratificarea lui de puterile semnatare şi 
depunerea acestor ratificări la Paris, 

Rusia este incitată să adere la acest tratat îndată ce va avea un guvern 
recunoscut de puterile semnatare. 

Acest tratat a fost ratificat de Franţa, Anglia şi Italia, Japonia nu 
l-a ratificat. 


PRETENŢII UKRAINIENE ASUPRA BASARABIEI 

înainte de a trece mai departe asupra activităţii românilor basarabeni 
pentru a-şi relua libertatea, vom menţiona încercările ukrainienilor de a 
îngloba Basarabia în teritoriul Ukrainei. 

Centrul de aşezare al poporului ukrainian a fost în trecutul mai 
îndepărtat în regiunea Nipurlui mijlociu, unde avea şi capitala Kiew. 
Invazia tătarilor din iarna anului 1240 a desfiinţat principatul Kiew- 
ului. După ce tătarii au parcurs toată Europa răsăriteană până în Polo¬ 
nia şi Ungaria, s’au retras spre Volga şi Crimeia de unde şi-au asigurat 
stăpânirea asupra Rusiei europene şi invadau până în Polonia şi Moldo¬ 
va. In secolul al XlV-lea, parţea de vest a teritoriului ukrainian (Podolia) 
a fost cucerită de Polonia, în timp ce Lituania punea stăpânire pe o parte 
din Rusia albă şi Ukraina de nord. Aln secolul al Xy-lea puterea tătarilor 
slăbind, ducatul Moscovei sub conducerea lui Ivan al 3-lea începe să-şi 
întindă, cuceririle asupra vecinilor slăbiţi de fosta stăpânire tătară- 
Statul ukrainian nu s’a mai putut reface, şi în timpul ţarilor din secolele 
16-18, tot teritoriul ukrainian inclusiv părţile stăpânite de poloneji şi litua¬ 
nieni a fost înglobat în imperiul ţarilor ruşi, 

Turcii, cari în epoca lor de glorie din sec, 15-17 îşi întinseseră stăpâni¬ 
rea pe coasta ukrainiană a Mării Negre, în Crimeia şi în Caucaz, au fost 
şi ei isgoniţi de ruşi în secolul al 18-lea. 

Din această desfăşurare de evenimente se constştă că nici odată vre ' 
un principe ukrainian n’a stăpânit asupra Basarabiei şi nici odată pro¬ 
vincia n’a făcut parţe din Ukrania, Podolia, regiunea cea mai de vest a 
Ukrainei, care fusese stăpânită de poloneji până la sfârşitul sec, al,18r 
lea, se oprea la Nistru în frontieră cu Moldova, Este drept că o populaţie 
ruteano-ukrainiană s£ găsea în regiunea Hotin; dar ea era venită acolo 
prin colonizare între anii 1812-1916 şi prezenţa ei nu putea reprezenta 
un drept al Ukrainei asupra acestui teritoriu, In aceiaşi situaţie se găseşte 
şi regiunea din sudul Basarabiei cu judeţele Ismail şi Cetatea-Alba, 

38 

www.dacoromanica.ro 



Un fenomen de emigrare mult mai important a avut loc în decursul 
veacurilor din partea românilor moldoveni; aceştia au trecut la est de 
Nistru şi au creat acolo numeroase localităţi, printre cari şi oraşul Balta, 
cu nume curat românesc. Aceştia nu erau colonizatori aduşi de vre-un 
principe român, ci erau rezultatul unei transmutaţii lente de câteva sute 
de ani, făcută de înseşi populaţia românească în căutare de pământuri 
nelocuite şi bune pentru agricultură şi păşunat. 

După isvoare ruseşti, în 1900 se găseau 279.201 români în regiunea 
imediat la est de Nistru (18). Prezenţa acestei populaţii româneşti pe teri¬ 
toriul ukrainian, a dat guvernului comunist de la Moscova ideia de a 
face o republică moldovenească autonomă, cu o suprafaţă de 8.434 Km 2 , 
cu capitala la Balta şi apoi la Tiraspol, cu intenţia de a creia un punct de 
atracţie pentru românii din Basarabia. 

Această situaţie n’a împiedecat pe Ukranieni să se agite pentru înglo¬ 
barea Basarabiei în frontierele Ukrainei. In Iulie 1917, secretariatul gene¬ 
ral al radei ukrainiene şi-a manifestat intenţia de a-şi întinde competen¬ 
ţa asupra Basarabiei, ceia ce a provocat energice proteste din partea 
basarabenilor (19). Diferite delegaţii basarabene, politice, profesionale, 
administrative s’au adunat la Chişinău şi au hotărât că anexarea Basa¬ 
rabiei de către Ukrania contra voinţei populaţiei, este inadmisibilă- Un 
comitet militar al soldaţilor basarabeni, aflat la Odesa, a protestat contra 
pretenţiilor ukrainiene asupra Basarabiei şi a cerut guvernului provizo¬ 
riu de la Petrograd să recunoască printr’un act oficial dreptul Basarabiei 
la autonomie în limitele frontierelor ei istorice şi etnografice. 

Când trupele române au intrat în Ianuarie 1918 în Basarabia, rada 
centrală ukrainiană şi-a exprimat bucuria faţă de generalul român 
Cpandă, pentru această ocupaţie (20); dar în Martie 1918 revine cu ace¬ 
leaşi pretenţii asupra Basarabiei. Cicerin şi Rakowsky cer în numele 
sovietului ukrainian ca guvernul român să evacueze în 48 de ore Basara¬ 
bia şi să lase pe lucrători şi ţărani să-şi formeze guvernul lor propriu. 

Cum situaţia în Ukrania era foarte schimbătoare, conducătorii ei de 
atunci n’au mai revenit cu aceste pretenţii şi la 26 Iulie 1919 rada din 
Kiew a făcut cunoscut că recunoaşte unirea Basarabiei cu România. Cu 
această ocazie, reprezentantul ukrainian la Bucureşti a declarat în 
numele guvernului lui, că ei consideră Nistru ca frontieră definitivă faţă 
de România şi doresc cele mai bune raporturi de vecinătate. 


www.dacoromanica.ro 


39 


RELAŢIILE DINTRE ROMANIA SI RUSIA DE LA ALIPIREA 
BASARABIEI PANA LA ÎNCEPEREA RASBOIULUI 
GERMANO-ROMANO-RUS (22 IUNIE 1941) 

La 13 Ianuarie 1918, ziua în care trupele române au intrat în Basara¬ 
bia, Rusia rupe relaţiile diplomatice cu România şi sechestrează rezerva 
de aur a băncii naţionale române, care fusese transportată în Rusia, 
pentru a fi la adăpost de efectele răsboiului. Misiunea militară franco- 
englezâ de la Odesa, intervenind pentru aplanarea conflictului, colegiul 
superior autonom rus pune condiţiile: 

— guvernul român să evacueze progresiv Basarabia; 

— produsele basarabene cari nu vor fi necesare populaţiei, rămân la 
dispoziţia armatei române; şi 

— să se institue o comisie mixtă însărcinată să rezolve litigiile dintre 
ruşi şi români. 

Generalul Averescu, preşedintele consiliului de miniştri român, răs¬ 
punde că: «Toate condiţiile sunt acceptate afară de prima. înainte chiar 
de începerea tratativelor, cerem punerea în libertate a supuşilor români 
de la Odesa». 

La 5 Martie 1918, Rakowsky şi ceilalţi comisari consideră aplanat 
conflictul armat cu România pe baza condiţiilor propuse de ei şi a modi¬ 
ficărilor introduse de guvernul român. Deci ruşii au renunţat la evacua¬ 
rea Basarabiei de către trupele române şi au acceptat să pună în libertate 
pe toţi românii aflaţi la Odesa. 

La 24 Februarie 1920 Tchitcherine, comisarul poporului rus la afaceri¬ 
le externe, sugerează printr’o telegramă adreastă ministrului af. străine 
român, începerea unor discuţii «pentru a stabili între cele două ţări rela¬ 
ţii pacifice». 

După oarecari tratative asupra locului şi datei reuniunii, delegaţii ruşi 
şi români s’au întrunit la Varşovia la 22 Septembrie 1920. 

Delegatul rus a propus următoarele puncte de discuţie pentru viitoa¬ 
rea conferinţă: 

1) Chestia Basarabiei; 2) Delimitarea frontierelor; 3) Navigaţia pe 
Dunăre; 4) Discuţie asupra compturilor de reglat între cele două ţări; 5) 
Chestia minorităţilor. 

Delegatul român, conform instrucţiunilor guvernului, a refuzat să dis¬ 
cute punctele 1,3 şi 5. Pentru Basarabia, generalul Averescu s’a exprimat 

40 


www.dacoromanica.ro 


astfel în telegrama de la 28 Septembrie 1920 către delegatul român: «In 
chestia Basarabiei argumentul nostru cel mai bun este că republica mol¬ 
dovenească s’a constituit liber şi că sub această formq a întreţinut rapor¬ 
turi de la stat la stat cu republicele Moscovei şi Ukrainei. De asemenea a 
proclamat unirea ei cu România în deplină libertate», 

La 6 Octombrie 1920, delegatul rus propune: «Pentru a explica masse- 
lor ruse sovietice renunţarea fără discuţie la Basarabia» semnarea unui 
angajament prin care ţ<în caz de răsboiu declarat de un alt stat Rusiei 
sovietelor, România se angajeză să rămână neutră şi vice-versa», La 
aceasta, Take Ionescu ministrul afacerilor străine român răspunde ca nu 
va face nici o declaraţie care să aibă aparenţa unei alianţe cu sovietele. 
La acea epocă puterile occidentale erau ostile regimului comunist şi ap 
sfătuit guvernul român să refuze orice negociere cu Rusia. Pentru a nu se 
interpreta o desolidarizare de politica aliaţilor ei, România a urmat sfa¬ 
tul acestora şi n’a dat nici o urmare propunerilor rusesţi. 

După un schimb de telegrame, discuţiile au fost întrerupte la 27 
Octombrie. Pintr’o circulară de la 31 Oct. către toate legaţiile, Take 
Ionescu anunţă că discuţiile s’au amânat pentru o dată ulterioară. Rusia 
a vrut să pună în discuţie Basarabia şi a refuzat să accepte punctul de 
vedere român în privinţa tezaurului român depus la Moscova. 

La 1 Noembrie 1920, Cicerin şi Rakowsky, în numele republicelor 
sovietelor şi al Ukrainei, protestează în contra tratatului de la 28 Octom¬ 
brie 1920 prin care puterile aliate recunosc încorporarea Basarabiei la 
România. Acest protest este urmat de numeroase incidente de frontieră. 

La 30 Noembrie 1922 —adică doi ani mai târziu— Rusia organizează 
o conferinţă a statelor limitrofe, ca să studieze condiţiile pentru a se pro¬ 
ceda la o reducere a înarmărilor respective. România n’a fost invitată. 

Intre timp, diferite state au început să recunoască Uniunea Sovietică 
de jure şi de facto. La propunerea ei, a avut loc o conferinţă cu România 
la Viena între 27 Martie şi 2 Aprilie 1924. Cu această ocazie delegaţia 
sovietică a declarat că ^guvernul sovietic nu se plasează pe punctul de 
vedere al drepturilor istorice ale Rusiei asupra Basarabiei, acest punct de 
vedere prezentând un vestigiu al ţarismului», şi a propus să se facă un 
plebiscit în Basarabia», 

Guvernul român n’a acceptat această propunere, care însemna un 
amestec în treburile interne româneşti şi care —dacă plebiscitul ar fi 
avut loc— ar fi permis Rusiei să facă o foarte activă propagandă comu¬ 
nistă pe teritoriul Basarabiei. De altfel această propunere este o inconse- 
quenţă din punct de vedere rusesc. Pe de o parte anunţă că renunţă să se 
sprinjine pe drepturile istorice ale Rusiei ţariste, iar pe de altă parte cere 
plebiscit, ceia ce implică o pretenţie categorică asupra Basarabiei. 

Este de remarcat cum, pe măsură ce regimul comunist se întărea în 
interior, atitudinea guvernului rus în chestiunea Basarabiei devenea tot 


www.dacoromanica.ro 


41 


mai recalcitrantă. De unde în 1920 era gata să recunoască drepturile 
României asupra Basarabiei în schimbul neutralităţii în 1924 nu-i mai 
recunoştea aceste drepuri şi pretindea un plebiscit. 

In urma stabiliri pactului Briand-Kellog în cadrul societăţii naţiuni¬ 
lor, unde se prevedea la art. 2 excluderea forţei ca instrument de politică 
internaţională, a avut loc la Moscova o conferinţă a Rusiei sovietice cu 
statale limitrofe din Europa de est şi la 19 Februarie 1929 s’a semnat de 
către toţi reprezentanţii ţărilor din est un protocol de aderare la acest 
pact. Aşa dar. Rusia sovietică şi-a luat obligaţia de a nu recurge la forţă şi 
menţine pacea existentă. 

La 3 Iulie 1933, Rusia sovietică a aderat la convenţia referitoare la defi¬ 
niţiile teritoriului unui stat şi a agresorului. Prin acea convenţie se preve¬ 
dea că teritoriul unui stat semnatar era acela care în momentul semnării 
se găsea sub autoritatea lui, şi că invazia teritoriului unui stat semnatar 
constitue un act de agresiune. Prin adeziunea la aceste documente. 
Rusia sovietică recunoştea implicit că Basarabia aparţine României şi 
că frontiera ei cu România este Nistru. Când a semnat această conven¬ 
ţie, Liţvinov, ministrul afacerilor străine rus, a spus delegatului român: 
«Eu ştiu foarte bine că semnând această convenţie fac cadou Basara¬ 
bia». 

In 1934 se reiau raporturile diplomatice normale între România şi 
Rusia sovietică şi se deschide frontiera Nistrului. 

In toamna aceluiaş an. Rusia este primită —la cererea ei— ca membru 
al societăţii naţiunilor. Cum la art. 10 din pactul acestei societăţi se pre¬ 
vedea că membrii ei se obligă să respecte şi să menţină contra unei agre¬ 
siuni din afară integritatea teritorială şi independenţa membrilor socie¬ 
tăţii este evident că Rusia sovietică —intrând în societatea naţiunilor— 
s’a legat să respecte integritatea teritoriului României. Mai mult de cţţt 
atât, în 1936 intervenind între România şi Rusia sovietică un pact de 
asistenţă mutuală, s’a specificat că armatele sovietice nu vor putea 
pătrunde în teritoriul român şi nici trupele române în teritoriul rus la est 
de Nistru, de cţţt la cererea formală a părţii contractante. Deci o nouă 
recunoaştere şi mai precisă încă, a Nistrului ca frontieră între cele 
două ţări. 

Pe de altă parte. România se asigurase pe frontiera de vest, faţă de 
Ungaria, prin alianţa cu Cehoslovacia şi Yugoslavia, numită «Mica 
înţelegere», care împiedeca Ungaria să încerce acţiuni de rtţsboi în 
contra uneia din aceste ţări, pentru satisfacerea revendicărilor ei terito¬ 
riale injuste. O altă alianţă «înţelegerea Balcanică» se incheiase între 
România, Yugoslavia, Grecia şi Turcia pentru menţinerea situaţiei 
pofiticorgeografică din Balcani şi cu care Bulgaria nu era de acord. 

Astfel, sprijinindu-se pe protocoalele Societăţii Naţiunilor şi pe alian¬ 
ţele regionale. România credea că se găseşte la adăpost de orice act de 


42 


www.dacoromanica.ro 


violenţă din afară şi privea viitorul cu încredere, fără să se gândească 
prea mult la pregătirea şi organizarea forţei ei militare. 

După primul răsboi mondial, armata a fost considerată că reprezintă o 
enormă cheltuială negativă în budgetul statului, şi care putea să fie redusă şi 
comprimată la cea mai dejos limită. Evenimentele din Europa după 1937i38, 
ne-au găsit nepregătiţi din punctul de vedere al armamentului. Nu aveam cu 
ce face faţă unui răsboi de maşini terestre şi aeriene. Şefii Marelui Stat Măjor 
şi Miniştrii apărării naţionale, cari de regulă erau generali, au atras atenţia 
guvernelor în repetate rânduri asupra lipsei grave de armament şi repercusim 
nile inevitabile asupra pregătirii şi instrucţiei armatei. Oamenii noştri politici, 
răspunzători de politica externă a ţării, s ’au sprijinit prea mult pe documentele 
înregistrate la Societatea Naţiunilor şiu prea puţin pe puterea militară a 
neamului. 

Când şi-au dat seama că aceste documente nu sunt obstacole pentru 
acei cari, dispunând de forţe armate superioare şi bine organizate, se 
pregătesc să răstoarne echilibrul european rezultat din primul râsboiu 
mondial, era prea târziu pentru a da în mâna ostaşului român arma de 
care avea nevoie pentru apărarea frontierelor. Timpul pierdut nu s’a mai 
putut recupera şi ne-am găsit pe câmpul de bătălie, cu o aramtă insufi¬ 
cient înarmată, in faţa unui inamic care dispunea, nu numai de o mulţi¬ 
me înspăimântătoare de soldaţi, pe cari îi impingea în luptă fără nici o 
grijă de vieţi pierdute, dar şi de blindate din ce în ce mai puternice 
şi mai numeroase. 

Atitudinea Rusiei sovietice a continuat a se menţine liniştită până la 
semnarea pactului Ribbentrop-Molotov la 23 August 1939. 

îndată după ocuparea Poloniei (Septembrie 1939), presa sovietică a 
început să vorbească tot mai insistent despre Basarabia. Acordul cu totul 
neaşteptat dintre Rusia sovietică şi Germania naţional-socialistă, a pro¬ 
vocat îngrijorări ţărilor aflate între cele două mari puteri. Atacul în con¬ 
tra Poloniei şi reluarea problemei basarabene în discuţia presei ruseşti, a 
impus României să ia măsuri grabnice pentru evitarea unei surprinderi 
la Nistru şi pentru lămurirea situaţiei. Pe plan militar, a ocupat cu trupe 
frontiera cu Polonia şi Rusia pentru a face faţă unui eventual atac, iar pe 
plan diplomatic a profitat de vizita pe care Saracioglu, ministrul afaceri¬ 
lor externe turc trebuia s’o facă la Moscova în Octombrie 1939, pentru ca 
prin el să sondeze intenţiile Kremlinului asupra Basarabiei. In discuţiile 
pe cari ministrul turc le-a avut cu Molotov, ministrul afacerilor străine 
rus, vorbind despre România acesta a spus că U.R.S.S. se gândeşte să-şi 
refacă fronteriele din 1914. Era deci clar că Rusia, sprinjinindu-se pe 
inţelegerea cu Germania, intenţiona să reia Basarabia. Tot în toamna 
anului 1939, Rusia a propus Bulgariei să pretindă Dobrogea de la Rom⬠
nia, căci ea o va susţine. Guvernul bulgar de atunci, a făcut cunoscut 
României propunerea Rusiei şi refuzul ei, neînţelegând să-şi mărească 


www.dacoromanica.ro 


43 


teritoriul în detrimentul României cu care are interes să fie în bune 
raporturi de vecinătate. 

Astfel, după încheierea pactului Ribbentrop-Molotov şi prima lui 
aplicare în Polonia, România s’a simţit ameninţată. 

In urma crizei cehoslovace, Anglia şi Franţa au decis să intârească 
barierele în contra unei eventuale încercări de pătrundere germanică 
mai departe spre est şi în acest scop au declaraţia 13 Aplilie 1939, că sunt 
gata să dea României şi Greciei toată asistenţa posibiliă, în cazul unei 
incercări de schimbare a statului-quo în această regiune a Europei, prin 
forţă sau ameninţare cu forţa. Această garanţie era însă valabilă numai 
contra (germaniei şi nu şi faţă de Rusia. 

In vara aceluiaş an, Puterile occidentale europene au dus tratative cu 
Rusia sovietică şi au ajuns la un acord ca să garanteze ţările din Europa 
în contra unei agresiuni din partea lui Hitler. Acordul politic era redac¬ 
tat şi nu mai existau, după cum spunea Molotov, de cât divergenţe cţe 
detalii, In acelaş timp, acesta ceruse pentru încheierea convenţiei milita¬ 
re, ca Anglia şi Franţa să trimită o comisie de ofiţeri la Moscova, In timp 
ce generalii şi amiralii franceji şi engleji discutau cu delegaţia militară 
rusă planul de campanie comun în contra Qermaniei, în cazul invaziei 
armatelor germane în Polonia, Stalin semna cu Ribbentrop un pact <je 
neagresiune între Germania şi Rusia sovietică, Tot odată s’a mai semnat 
şi un pact secret, prin care Germania dădea mână liberă Rusiei în ţările 
baltice. Finlanda şi Basarabia, precum şi acordul pentru împărţirea 
Poloniei, Stalin a preferat —se pare— acest acord pentru două motive. 

1) Asigurând pe Hitler că Rusia nu-1 va ataca, acesta va deslănţui răs- 
boiul în occident, In cazul că acest răsboiu ar fi fost de lungă durată, uzu¬ 
ra forţelor şi de o parte şi de alta ar fi fost atât de mare, încât Rusia ar fi 
putut trage maximum de foloase teritoriale şi materiale fără să fie obliga¬ 
tă să facă răsboi. 

2) Armata rusă era încă prea slăbită în 1939, în urma masacrării unui 
mare număr de ofiţeri ruşi acuzaţi de trădare, Au fost executaţi atunci, 
(1937-1938) mareşalul Tucacevschi, 13 comandanţi de armate din 16, şi 
330 de generali din 600, în afară de multe mii de ofiţeri superiori şi căpi» 
tani. In această situaţie, deşi Rusia făcea un efort colosal pentru reorga¬ 
nizarea unei armate formidabile, totuşi Stalin nu vroia să se aventureze 
într’un răsboi în contra Gennamd- aşa cum cereau occidentalii. 

In Decembrie 1939 Anglia a făcut cunoscut României că garanţiile ei 
nu pot fi extinse şi pentru frontiera cu Rusia, 

Pe de altă parte, Mica înţelegere se desfăcuse după-acordul de la Miini 
chen (29 Septembrie 1938) dintre Hitler, Mussolini, Chamberlain şi 
Daladier, acord care a dus la desmembrarea Cehoslovaciei; iar înţelegei 
rea balcanică s’a lichidat singură după ofensiva fulgerătoare germană. 


44 


www.dacoromanica.ro 


începuţâ la 10 jVlai 1940 şi care a avuţ un sfjţrşiţ neaşţepţaţ de repede, 
prin totala înfrângere a forţelor occidentale. 

Aşţfel în Iunie 1940 România nu mai avea nici aliaţi apropiaţi pe cari 
să poaţă conţa imediaţ, şi, nici aliaţi indepărtaţi cari să poaţă împiedeca 
Rusia să-şi pună în aplicare planurile ei agresive la vest de Nisţru. De 
aceia în consiliul de coroană de la 29 ^4ai 1940 s’a luaţ hoţărârea ca 
România să iasă din neuţraliţaţea pe care şi-o impusese pţţnă atunci şi să 
se apropie de Germania cjţţ mai repede posibil, Insă în ţimp ce România 
făcea primele incercări diplomaţice spre Germania şi aceasţa era ţoţal 
angajaţâ în răsboiul din vesţ, Rusia somează Româniapţţntr’un ultimatum 
la 26 Iunie 19^0, cerqnţfu-i să-i cedeze Basarabia şi Bucovina $e nord- 

Regele ţarol al II-lea, care conducea de fapţ poliţica exţemă —ca şi 
cea inţemâ de altfel— a României, a convocaţ consiliul de coroană. In 
urma expunerii minisţrului apărării naţionale şi a şefului marelui sţaţ 
major, din care a rezulţaţ că nu dispunem de muniţie de cţţţ penţru circa 
două sâpţămţţni şi că nu avem nici blindaţe şi nici armamenţ anţicar 
corespunzăţor carelor de lupţă din acel ţimp —situaţie de alţfel foarte 
bine cunoscuţă aţâţ de rege cjţţ şi de membrii consiliului de coroană—s’a 
ajuns la concluzia că nu se poaţe angaja Rpmţţnia înţr’un râsboi pen¬ 
ţru care nu eram pregăţiţi, 

Din punctul de vedere al sprijinului din afară, situaţia era toţ aţţţt ţie 
rea. Aliaţii din vesţ (Anglia şi Franţa) pierduseră răsboiul pe conţinenţ 
în conţra Germaniei, iar aceasta îşi luase obligaţia faţă de Rusia, prin 
pactul Rjbbenţrop-Moloţov de a se desinţeresa (le soarta Basarabiei; în 
plus avea nevoie de un masiv ajuţor maţerial —benzină şi grţţne în 
special— din partea Rusiei, penţru purtarea răsboiului în vesţ. Pe de alţă 
parte, România se puţea aşţepţa la un atac din spate din partea Ungariei 
şi poaţe şi a Bulgariei, ceiace ar fi însemnaţ penţru România un adevăraţ 
dezasţru, 

Făcţţnd apel la sprijinul diplomaţie german şi iţalian, incă din primele 
ore ale ulţimatumului, amândouă acesţe pyţeri au sfătuit guvernul 
romţţn să cedeze. Aceasţă aţiţudine a fosţ decisivă în hoţărţţrea pe care 
Româia urma să o ia faţă de ulţimatumul rusesc. Izolarea eifiind comple¬ 
tă, nu i-a rămas altă soluţie ţţe cât să accepte condiţiile Rusiei, ţonform aces- 
ţor condiţii, armaţa şi auţoriţăţile romţţne ţrebuiau să se reţragă din 
Basarabia în paţru eţape zilnice, pe linii fixaţe de guvernul rus; la sfârşi¬ 
tul fiecărei eţape, acesţe linii urmau să despartă ţrupele romjţne de cele 
ruse, De fapţ, reţragerea ţrupelor romţţne s’a făcut sub permanenta pre¬ 
siune a ţrupelor ruse, cari nu ţineau seama de liniile de despărţire şi cău- 
ţau să provoace incidenţe, în scopul de a creia moţive de rţîsboi. Armata 
română a eviţaţ orice conflict şi a accepţaţ în disciplină, umiliţoarea 
situaţie de a se reţrage fără lupţă şi de a nu răspunde la acţele de provoca¬ 
re ale armaţei ruse. 


www.dacoromanica.ro 


45 


îndată după evacuarea Basarabiei, a Bucovinei de nord, şi a regiunii 
Herţa din nordul Moldovei Rusia a început concentrări de trupe în aces¬ 
te provincii; trupele cari fuseseră la est de Nistru până la 26 Iunie, au fost 
trecute la vest de acest râu .Ajungând pe Prut —noua frontieră — au început 
să provoace incidente pe cari le-au extins şi pe Dunăre. Aproape în fiecare 
noapte se trăgeau focuri de armă de către trupele ruse din lungul frontie¬ 
rei şi încercau să treacă patrule la vest de Prut ca să facă prizonieri. Aces¬ 
te incidente însemnau adesea victime printre soldaţi. De multe ori avioa¬ 
ne de recunoaştere ruse zburau de-asupra teritoriului Moldovei. Astfel o 
permanentă ameninţare apăsa asupra României după luarea cu forţa a 
Basarabiei. Era evident că Rusia era în căutarea unui pretext caresă-i permi¬ 
tă să tracă în Moldova şi să mai jefuiască o parte din teritoriul României. 

In această situaţie, Germania şi Italia netau impus la 30 August 1940, dic¬ 
tatul de la Viena, prin care jumătate din Transilvania era trecută sub stăpânire 
ungarp. încă odată România a trebuit să accepte în tăcere şi umilinţă, 
jefuirea altor bucăţi din teritoriul ei, fără să poată reacţiona. 

Odată cu acest dictat, Germania s 'a oferit să garantezefrontierele României 
rezultate din aceste jefuiri. 

Garanţiile germane însemnau linişte pe frontiera cu Rusia, şi Rom⬠
nia leia acceptat. Totuşi Rusia a continuat încă câtva timp cu provocările 
pe Prut şi Dunăre. La începutul lunii Octombrie, cu ocazia discuţiilor 
pentru fixarea frontierei dunărene de la Galaţi la Marea Neagră, a ocu¬ 
pat cu trupe, pe braţul Chilia, câteva insule cari cădeau în partea rom⬠
nească, precum şi intrarea în mare a acestui braţ. Actul de autoritate 
rusesc a avut ca urmare încetarea discuţiilor. 

De aici înainte România a mers alături de Germania. Sub permanenta pre¬ 
siune a poftelor ruseşti, complet ruptă de aliaţii ei din occident —cari, la rân¬ 
dul lor, nici ei nu aveau nici o posibilitate de intervenţie-t- şi situată între cele 
două mari puteri, cari în curând aveau să se înfrunte pe câmpul de bătălie, nu 
i-a rămas altă soluţie de cât să urmeze politica germană faţă de Rusia. 

Relaţiile diplomatice cu Rusia sovietică au rămas neschimbate. Guver» 
nul rus întreţinea cu legaţia română «raporturile cele mai curtenitoare, 
dar n’a dat niciodată, cea mai mică dovadă de spirit de împăcare». 
După încheirea acordului de prietenie dintre Moscova şi Belgrad din 
Aprilie 1941, şi după începerea ofensivei germane contra Yugoslaviei, 
guvernul rus a încercat o apropiere faţă de România. In seara de 9 Apri¬ 
lie, în cursul unui dineu lft ambasada Japoniei, Vişinschi a rugat pe Grig. 
Gafencu, ministrul României la Moscova, să comunice generalului 
Antonescu că guvernul rus este dispus să dea raporturilor lui cu Rom⬠
nia un caracter amical şi de încredere. El a propus —de sigur după indi¬ 
caţiile lui Stalin şi Molotov— reluarea discuţiilor asupra frontierei 
dunărene, şi a afipnat că Rusia este gata să dovedească intenţiile ei paci¬ 
fice, dar —a ţinut să precizeze— nu poate să restitue nimic din ceia ce-a 


46 


www.dacoromanica.ro 


luat «după bunul ei drept». Gestul «amical» al guvernului rus s’a oprit 
aici şi negocierele n’au fost reluate. 

In noaptea de 21/22 Iunie contele Schulenberg, ambasadorul german 
la Moscova, a primit de la guvernul lui o comunicare, care trebuia ime¬ 
diat să fie adusă la cunosţinta guvernului rus. In zorii zilei de 22 Iunie a 
fost primit de Molotov, vicepreşedinte al consiliului comisarilor poporu¬ 
lui, căruia i-a citit textul comunicării: «Dat fiind presiunea insuportabi¬ 
lă executată de trupele ruse pe linia de demarcaţie care le separa de tru¬ 
pele germane, acestea din urmă au primit ordinul de a pătrunde în teri¬ 
toriul sovietic». 

Grig. Gafencu, ministru României la Moscova nu fusese informat de 
guvernul de la JBucuresti nici despre iminenţa răsboiului, nici despre 
începerea lui. In dimineaţa de 22 Iunie, consilierul de ambasadă german 
i-a comunicat telefonic că trupele germane şi române au trecut frontiera 
rusă. Peste două zile —la 24 Iunie— a fost chemat de Molotov. In discu¬ 
ţia care a urmat, Molotov a declarat că după reglamentarea chestiunii 
Basarabiei, Rusia nu mai avea nici o pretenţie şi că în mai multe rânduri 
s’a spus din partea guvernului rus că doreşte o Românie pacifică şi inde¬ 
pendentă. Prin faptul că România a acceptat garanţiile germane şi că a 
fost ocupată de trupele germane, ea a intrat sub dependenţa germană. 
Fiind acum asociată la agresiunea Germaniei, Rusia va trage toate con¬ 
cluziile cari decurg din această agresiune. Ministrul român a răspuns că 
Rusia «prin politica pe care a urmat-o în ultimul timp, n’a făcut nimic ca 
să evite pentru cele două ţări ale noastre desnodământul dureros pe care 
îl deplorăm astăzi. Prin ultimatumul aşa de brutal din anul trecut, când 
ea a pretins nu numai Pasarabia, dar şi J3ucovina şi un colţ din vechea 
Moldovă; prin violările fontinui ale teritoriului nostru cari au urmat; 
prin actele de forţă executate asupra Dunării de jos în momentul chiar 
când erau în curs negocieri pentru a fixa nou^ linie de demarcaţie. 
U.R.S.S. a distrus ori ce sentiment de încredere şi de siguranţă în Rom⬠
nia şi a deşteptat teama dreaptă că chiar existenţa statului român era în 
pericol. România a căutat atunci sprijin de cealaltă parte. Ea n’ar fi avut 
nevoie de un astfel de sprijin, şi de sigur că nu l’ar fi căutat, dacă n’ar fi 
fost lovită şi nu s’ar fi simţit ameninţată» (37). La aceste adevăj"ţiri dure¬ 
roase spuse de ministrul român, Molotov i-a atras atenţia că România 
nu se gândeşte de cât la frontierele ei, în timp ce acum se află în joc însăşi 
existenţa şi independenţa statului român. El a declarat că Rusia n’a pus 
nici odată în discuţie independenţa României; dar acum situaţia este alta. 
Sub impresia acestor ameninţări destul de clare asupra viitorului Rom⬠
niei, ministrul român a părăsit Kremlinul. 

Aşa dar situaţia unei ţări mai mici, vecină cu Rusia este următoarea. Profi- 
tănd de o împrejurare oarecare politică. Rusia o jefueşte de o bună parte din 
teritoriul ei, fie prin răsboi, fie prin ameninţare de răsboi. Dacă mai târziu. 


www.dacoromanica.ro 


47 


prin jocul evenimentelor politice internaţionale, acest stat crede că poatefolosi 
o oarecare situaţie mondială favorabilă pentru a-şi relua teritoriul furat de 
Rusia, guvernul acesteia îl ameninţă cu pierderea independenţei şi chiar cu 
dispariţia lui de pe harta lumii. «Astăzi problema este alta —a spus Molo- 
tov— Voi nu vă gândiţi de cât la frontierele voastre. Şi nu vă daţi seama că ceva 
cu mult mai preţios pentru voi este în joc; independenţa voastră şi chiar exis¬ 
tenta ţării voastre». Aceasta a fost mentalitatea guvernelor ruse din timpul 
imperiului ţarist şi aceiaşi este şi astăzi. Au tot jefuit mereu frontiere şi au îng¬ 
hiţit popoare întregi care —odată cu frontierele — şi-au pierdut independenţa, 
iar statele au fost lichidate în intinderea tot mai imensă a Rusiei. 

De aceia situaţia geografică cea mai nenorocită pe care poate s’o aibă un 
popor mic este să fie vecin cu Rusia. 


DE CE ROMANIA A FĂCUT RASBOIUL ALATURI 
DE GERMANI 

Râsboiul a fost început în dimineaţa zilei de 22 Iunie 1941 de către trupe¬ 
le germane şi române. De oarece acest râsboiu l-am făcut împreună cu 
Germania şi —din această cauză— s’a afirmat de multe ori că România 
a urmărit aceleaşi scopuri de răsboi ca şi ea, suntem obligaţi să lămu¬ 
rim această chestiune. 

Cănd la 23 August 1939 s’a încheiat pactul de neagrasiune Ribben- 
trop-Molotov, cancelarile europene au fost total surprinse şi o mare 
îngrijorare s’a abătut asupra guvernelor interesate în politica care se des¬ 
făşura în Europa, sub impulsul actelor de initiaţivă politică ale Germa¬ 
niei. Se ştia că între naţional-socialismul german şi comunismul rusesc 
erau deosebiri fundamentale, cari nu permiteau nici o apropiere. Hitler 
a avut întotdeauna o atitudine clară în contra Rusiei sovietice. Cum de a 
fost totuşi posibil să se încheie un astfel de pact? Motivele trebuesc cău¬ 
tate în intenţiile lui Hitler de a instaura în Europa o «nouă ordine». Pen¬ 
tru realizarea ei, el prevedea că va trebui să facă răsboi. Din primul răs¬ 
boi mondial văzuse că un răsboi început în est se întinde imediat şi în 
vest. Ori un răsboi pe două fronturi trebuia evitat cu ori ce preţ. El ştia 
că Anglia şi Franţa îşi luaseră —prin tratate— obligaţia faţă de Polonia 
de a-i garanta frontiera spre Germania. 

Deşi nu era sigur că cele două puteri occidentale ar putea să împingă 
aplicarea garanţiilor până la răsboi, totuşi ca să înlăture riscul unui 
răsboi pe două fronturi, a socotit că este necesar să se asigure spre est 
printr’un pact de neagresiune cu Rusia. Astfel desosebirile ireconciliabi¬ 
le dintre cele două ideologii au trecut pe planul al doilea, trecând în linia 
intâia considerentele strategice şi economice. 

48 

www.dacoromanica.ro 


Pedealtă parte, Stalin —aşa cum am arătat mai sus— nu era dispus, 
din cauza nepregătirii armatei, sâ facă un răsboi Germaniei în 1939 şi a 
preferat înţelegerea cu aceasta, faţă de aceia pe care i-o propuneau Fran¬ 
ţa şi Anglia. Pactul de neagresiune cu Germania îi satisfăcea în plus şi 
tendinţele expansioniste, asigurându-i libertatea de acţiune în ţările bal¬ 
tice, Polonia, România şi Finlanda. Franţa şi Anglia, cari apărau situa¬ 
ţia politică şi geografică din Europa, rezultată după primul năsboi 
mondial, nu puteau face Rusiei concesii teritoriale. Aşa dar, necesitatea 
pentru Hitler de a avea mână liberă în vest, întâlnindu-se cu intenţiile 
Rusiei de a se întinde peste ţările din Europa orientală, —aceste două 
elemente— au stat la baza pactului Ribbentrop-Molotov. 

Aceasta a fost cea dintâi greşală fundamentală din acest răsboi. Pentru 
realizarea unui scop imperialist, Hitler a fost capabil să uite deosebirile de 
ideologie şi să încheie un pact de o tQtală imoralitate cu Rusia comunistă. 
Aplicarea acestui pact a dus la transformări profunde în Europa. 

Trebue sâ menţionăm însă că şi Franţa şi Anglia au căutat o înţelegere 
cu tirania rusă. Nici ele nu s’au încurcat în considerente morale şi dacă 
n’au reuşit sâ ajungă la semnarea unui acord, s’a datorat numai faptului 
că interesele Rusiei l-au impins pe Stalin să prefere o inţelegere cu 
Hitler. 

Evident că România nu putea să fie de acord cu această înţelegere, 
care —s’a văzut foarted curând— urma să aibă foarte grave consecinţe 
asupra vecinilor Rusiei, după cum n’a fost de acord nici cu acţiunile ger¬ 
mane în Cehoslovacia. 

Cu un an mai inainte, Hitler pusese în discuţie problema sudeţilor 
germani din Cehoslovacia şi răsboiul a fost evitat numai datorită faptu¬ 
lui că Anglia şi Franţa i-au dat satisfacţie prin acordul de la Miinchen în 
care se prevedea că regiunea acupată de sudeţi să fie predată Germaniei 
în decurs de şapte zile (1 Octombrie-7 Octombrie). Acordul a fost semnat 
de Chamberlain (Anglia), Dalladier (Franţa), Mussolini (Italia) şi Hitler 
(Germania). Cei patru semnatari şi-au luat angajamentul să garanteze 
frontierele cehe rezultate din acest acord. 

Cehoslovacia mai avea însă de rezolvat unele chesliuni de frontieră 
cu Polonia şi Ungaria. Pretextând că problema minorităţilor ungare şi 
poloneze nu era încă soluţionată în spiritul acoirdului de la Miinchen, 
Germania a refuzat sâ-i garanteze frontierele. 

In acelaş timp Cehoslovacia a intrat într’o criză internă gravă. Slova¬ 
cii numulţumiţi de felul cum cehii de la Praga înţelegeau să conducă sta 
tul cehoslovac —care era un stat federal— au propus la 10 Martie 1939, 
prin guvernul lor presidat de Mgr. Tiso, reorganizarea federaţiei de state. 
Guvernul de la Praga a răspuns prin revocarea guvernului slovac şi înlo¬ 
cuirea cu altul. Mgr. Tiso a cerut intervenţia Germaniei ca sâ obţină 
independenţa Slovaciei, ceiace i s’a oferit imediat. 


www.dacoromanica.ro 


49 


Dieta slovacă s’a adunat la 14 Martie şi a declarat independenţa. Sub 
influenţa acestei acţiuni, Rusia subcarpatică —a treia provincie din 
Cehoslavacia— cere şi ea independenţa, dar este invadată şi ocupată de 
trupe ungare. Polonia şi-a luat şi ea regiunea Tecen din Slovacia. 

In această situaţie internă dezastroasă a Cehoslovaciei, Germania 
—acuzând guvernul cehoslovac de asasinte contra germanilor— con¬ 
centrează importante forţe motomecanizate şi aviaţie de bombarda¬ 
ment, îm jurul Boemiei şi Moraviei, Pentru a salva situaţia —şi după ins¬ 
piraţia legaţiei germane de la Praga— preşedintele Hacha şi Chval- 
kovschy, ministrul afacerilor străine, se duc la Berlin, unde sunt obligaţi 
să semneze un document gata pregătit, prin care pun destinele Cehiei în 
mâinele lui Hitler. 

In dimineaţa zilei de 15 Martie 1939 trupele germane intră în Boemia 
şi Moravia, cari sunt transformate în «Protectorat» cu oarecare autono¬ 
mie administrativă. 

Slovacia este recunoscută independentă, dar total supusă Germaniei. 

Astfel statul cehoslovac a dispărut de pe harta Europei. 

Guvernul german a oferit şi României să-şi insuşească câteva localit㬠
ţi locuite în majoritate de români, dar guvernul român a refuzat să parti¬ 
cipe la acest jaf, prin care se desfiinţa un stat prieten şi se distrugea Mica 
înţelegere, iar echilibrul internaţional din regiunea Europei de est era 
profund zdruncinat. 

Această acţiune de desmembrare şi luare în stăpânire a unui teritoriu 
care nu era locuit de populaţii germanice, —deci nu inra în «Deutsch- 
tum»— a reprezentat primul act din care a apărut noul imperialism 
german. 

Franţa şi Anglia au protestat, dar numai în note scrise prezentate de 
ambasadorii respectivi guvernului german. 

România, care-şi vedea distrusă opera ei diplomatică din vest prin dispariţia 
unuia din aliaţi, n uputea să fie de acord cu o politică care ataca bazele tratate¬ 
lor încheiate după prim ul răsbqiu mondial şi pe care ea se sprinjinea în apăra¬ 
rea integrităţii teritoriului românesc. 

După Cehoslovacia a venit rândul Poloniei. 

In luna Martie 1939, îndată după lichidarea crizei cehoslovace, Ger¬ 
mania a adresat Poloniei o întrebare cu următoarele puncte: 

— Oraşul şi portul Dantzig să reintre ca stat liber in cadrul Rei- 
chului; 

— Germania să obţină prin coridorul polonez o autostradă şi o cale 
ferată, de care să poată dispune liber şi care să aibă acelaş caracter de 
exteritorialitate pentru Germania ca şi coridorul pentru Polonia. In 
schimb; 

— Germania recunoaşte toate drepturile economice ale Poloniei la 
Dantzig; 

50 

www.dacoromanica.ro 


— Asigură Poloniei la Dantzig un port liber de dimensiunile cerute 
de Polonia şi acces complet liber; 

— Recunoaşte şi acceptă prin aceasta, frontierele dintre Germania şi 
Polonia ca definitiv fixate; 

— Propune încheierea unui pact de neagresiune cu Polonia pe două 
zeci şi cinci de ani. 

Pentru a se înţelege cererile germane, trebue să reamintim că după pri¬ 
mul râsboiu mondial, în constituirea noului stat polonez, cum acest stat 
nu avea nivi o ieşire la mare, s’a hotărât, să i se dea o fâşie de teren —un 
coridor— prin Prusia orientală, care să o lege de oraşul şi portul £)ant- 
zig. Acest oraş —locuit eminamente de o populaţie germană— fiind ast¬ 
fel tăiat de orice alt teritoriu german, a primit un statut de oraş liber, con¬ 
dus de un senat şi avţţnd un inalt comisar, representant al societăţii 
naţiunilor, cu misiunea cfe a aplana ori ce litigiu sau incident germano- 
polonez. Coridorul polonez separa în acelaş timp şi Prusia orientală de 
corpul Germaniei. 

Aceasta soluţie hibridă, care călca principiul etnic şi dreptul istoric 
—amândouă în favoarea Germaniei şi amândouă aplicate numai ţări¬ 
lor europene invingătoare— era destinată să provoace mai tţţrziu o reac- 
ţiune din partea acesteia, pentru a intra în drepturile ei. Greşala provine 
aşa dar din tratatul de la Versailles. Tebuia din 1919 să se fi găsit o altă 
soluţie pentru a cjeschide Poloniei drum la mare şi nu aceia de a rupe 
Germania şi a tăia o cale prin corpul ei. Atţţta timp c(ţt această ţară a fost 
sub influenţa condiţiilor impuse prin tratatul de la Versailles, a fost liniş¬ 
tită. ţndată însă ce s’a scuturat de această influenţă —adică după venirea 
la conducere a regimului naţional-socialist— şi-a reorganizat armata, a 
reluat Saar-ul, s’a unit cu Austria şi a readus sudeţii în massa germanic^ 
desfiinţând Cehoslovacia, era de aşteptat că Hitler —în ideia de restabi¬ 
lire a Reichului în drepturile lui anterioare răsboiului— să caute o solu¬ 
ţie şi cu Polonia. 

Natural că cererile lui Hitler adresate Poloniei, trebuiau să ţină seama 
de necesitatea acestei ţări de a avea o respiraţie la mare, şi este probabil 
că s’ar fi putut găsi această soluţie, dacă Polonia n’ar fi avut tot timpul o 
atitudine negativă faţă de cererile germane. Această atitudine a fost înt㬠
rită prin asigurările formale date de Anglia că, în cazul că Polonia ar fi 
ameninţată în interesul ei vital să reziste cu armele, Marea JJritanie va 
considera că este de datoria ei să sprijine Polonia imediat prin toate mij¬ 
loacele. 

Franţa a dat şi ea o declaraţie similară. Guvernul francez s’a declarat 
fericit de încheierea angajamentelor anglo-poloneze şi a afirmat că 
alianţa franco-poloneză le garantează pe amândouă contra oricărei 
ameninţări, care ar aduce o atingere intereselor lor vitale. 


51 


www.dacoromanica.ro 


Răspunsul Poloniei la cererile germane a însemnat un refuz şi nu s'a 
ajuns la nici un fel de negocieri. 

Pană in luna Iulie situaţia a rămas neschimbată- Din această lung şi 
mai ales în August, au intervenit conflicte între oraşul Dantzig şi Polo¬ 
nia, precum şi persecuţii faţă de minoritarii germani. 

Pe de altă parte, s’au făcut concentrări masive de trupe de ambele ţări 
şi au ajuns aproape zilnic la incidente de frontieră- 

Se simţea că Germania era hotărâtă să rezolve chestiunile în litigiu cu 
Polonia, iar aceasta nu era de loc dispusă s ă caute o soluţie împ㬠
ciuitoare, 

In această situaţie, la 23 August se comunică semnarea pactului 
Ribbentrop-Molotov. 

Acest pact punea Polonia într’o situaţie foarte primejdiosă- Chiar în 
ziua de 24 August, ambasadorul Franţei la Şerlin a comunicaţ guvernu¬ 
lui francez că, în cercurile oficiale berlineze se considera că prin acest 
pact se vor revizui diferitele litigii teritoriale din Europa orientală şi sud* 
orientală incepând cu împărţirea Poloniei. Reichul şi Rusia sovietică 
vor revedea de comun acord frontierele baltice şi ale României. 

Dacă existau asemenea informaţii, ele trebuiau în mod normal, în ten¬ 
siunea diplomatică de atunci, să fie foarte serios luate in considerare; 
dar chiar şi fără ele, guvernul polonez şi-ar fi putut da seama că dacă nu 
cedează, soarta Poloniei era să cadă pradă pactului germano-rus de la 
23 August. Dacă totuşi a rezistat până la provocarea răsboiului, se dato- 
reşte numai faptului că Anglia, chiar dacă i-a dat vre-un sfat pentru con¬ 
ciliere, n’a insistat suficient şi a afirmaţ până * n ultima zi că va sprijini 
Polonia prin toate mijloacele. In zilele cari au precedat răsboiul, s’a 
manifestat oarecare voinţă de a se începe negocieri, cari insă n au dus la 
nici un rezultat pozitiv. Pe scurt, tratativele au decurs astfel. 

In seara zilei de 28 August, Neville Henderson, ambasadorul Ang¬ 
liei la Berlin, a avut o întrevedere cu Hitler, Intrebându-1 dacă este 
dispus să angajeze o conversaţie directă cu Polonia, Hitler a spus că va 
da răspunsul poate chiar în acea seară- La sfârsit a precizat că în atitudi¬ 
nea pe care o are faţă de Polonia el nu înşeală- «De partea lui, ambasa¬ 
dorul Angliei a afirmat cancelarului că ori ce act de forţă in contra Polo¬ 
niei nu putea să nu atragă răsboiul între Anglia şi Germania^. 

A doua zi (29 August) Hitler a predat personal răspunsul său ambasa¬ 
dorului englez. Accepta conversaţii directe cu Polonia cu toate că era 
sceptic asupra rezultatelor; punea însă condiţia ca un plenipotenţiar 
polonez să vină la Berlin în ziua de 30 August. La remarca ambasadoru¬ 
lui englez că această condiţie seamănă a ultimatum, Hitler a răspuns că 
nu-i ultimatum, dar situaţia nu se poate prelungi, căci armatele germane 
şi poloneze stau faţă’n faţă- 

Luând concediu, ambasadorul englez a reamintit lui Hitler că «dacă 
52 

www.dacoromanica.ro 


Reich-ul i—idin lipsa unei înţelegeri— ar ataca Polonia, va fi răsboi cu 
Anglia». 

In ziua de 30 August, ambasadorul Franţei la Berlin comunică minis¬ 
trului său la Paris, că părerea lui este că «Polonia trebue să accepte lua¬ 
rea de contact prin intermediul ambasadorului ei la Berlin, cel puţin la 
început». 

In noaptea de 30/31 August, ambasadorul Angliei la Varşovia a văzut 
pe Beck, ministrul afacerilor străine polonez, şi i-a propus să intre în 
negocieri directe cu Reich-ul. Acesta a răspuns în ziua de 31 August la 
amiază că primeşte negocierile direcţie cu Germania, în care scop a invi¬ 
tat pe Lipski, ambasadorul Poloniei la Berlin, să ceară audienţă la Wil- 
helmstrasse pentru reluarea contactului, dar «Beck a precizat că amba¬ 
sadorul nu va fi autorizat, în cazul că textul propunerilor germane îi va fi 
prezentat, să accepte un astfel de document». 

In aceiaşi zi la orele 14, Lipski primeşte de la guvernul polonez dispo¬ 
ziţia să ceară imediat audienţă la Ribbentrop, să-l anunţe că guvernul 
polonez este de acord cu o luare de contact, şi să discute unde şi cum s’ar 
putea deschide negocierele. Ambasadorul polonez a fost primit la orele 
19,45, prezentându-se ca ambasador şi nu ca plenipotenţiar. Ribbentrop 
a jtlat act de comunicarea lui, dar nu i-a adus la cunoştinţă proectuj ger¬ 
man pentru reglementarea litigiilor. 

Supărat că emisarul polonez, în loc să vină în ziua de 30 August, cum 
ceruse, a venit în după amiaza zilei de 31 August şi că acest emisar nu 
avea depline puteri pentru a angaja o discuţie, Hitler a considerat atitu¬ 
dinea poloneză ca o desconsiderare faţă de Reich şi de el. In dimineaţa 
de 1 Septembrie armatele germane au invadat Polonia. 

Cine poarţă răspunderile? 

Un acord germanorpolonez pe baza prepunerilor germane s’ar fi 
putut realiza pe cale paşnică. Ceia ce propunea Germania nu era nici 
lipsit de sens şi nici injust. Aşa cum Polonia avea la dispoziţia ei un cori¬ 
dor prin teritoriul german ca să facă o legătură la mare, tot aşa şi Germa¬ 
nia putea să aibă o linie de comunicaţie prin acelaş coridor, care s’o lege 
direct de Prusia orientală. Acordul n’a fost posibil, pentru că Polonia n'a 
acceptat să discute. Chiar şi după 23 August, cănd situaţia ei devenise 
foarte critică, n’a încercat să discute de cât la propunerea Angjjei; dar şi 
atunci a procedat aşa fel încât a dat impresia că nu-i convine să discute, 
ceia ce a iritat pe Hitler şi a provocat răsboiul. Aceasta este răspunderea 
Poloniei. După semnarea pactului Ribbentrop-Molotov era evident că 
guvernul polonez sa găseşte în faţa unui răsboi, al cărui rezultat nu 
putea fţ pus ja îndoială; a preferat totuşi catastrofa, cu speranţa probabi¬ 
lă că Franţa şi Anglia o vor reţnvia. 

Pe de altă parte, Qermania poartă şi ea răspunderea ei. Nimeni in 1^3? 
n'o putea împiedeca să caute să-şi creeze legături mai bune cu acele teri- 


www.dacoromanica.ro 


53 


torii cari îi aparţineau, dar cari erau rupte prin coridorul polonez. Chiar 
dacă Polonia a refuzat un timp să discute soluţiile convenabile, Germa¬ 
nia trebuia să se limiteze la mijloacele diplomatice şi să fi folosit căile 
internaţionale de atunci, cari ar fi putut influenţa asupra rezistenţei 
poloneze, ca să se realizeze un acord în litigiile teritoriale şi minoritare 
dintre ceje două state. Faptul că a încheiat un pact de neagresiune cu 
Rusia sovietică şi a căzut de acord cu ea să împartă Polonia şi sâ-i lase 
mână liberă în Finlanda, ţările baltice şi Basarabia, a schimbat caracte¬ 
rul acţiunii germane din reyizionistâ în imperialistă. Răspunderea pe 
care o poartă Germania pentru acest act este de sigur foarte grea; el a 
constituit punctul de plecare al atâtor transformări dezastroase. 

Cea mai mare răspundere însă o poartă Anglia. 

Prin repetatele ei intervenţii în acest conflict, afirmând mereu, că va 
sprijini Polonia, dacă aceasta va fi obligată să se apere cu armele în con¬ 
tra Germaniei, a dat guvernului polonez convingerea că trebue şi poate 
să reziste până la urmă. 

Dacă Germania avea o justificare în cereţile adresate Poloniei, Anglia 
nu avea nici una în acţiunea ei de a sprijini Polonia pe calea opoziţiei 
faţă de o discuţie şi o înţelegere cu Germania. Dacă totuşi —fiind aliată 
cu Polonia»- a socotit că este de datoria ei să intervină, atunci trebuia să 
îndemne Polonia la căutarea unei soluţii paşnice şi nu la opoziţie 
directă. 

Mai ales după încheierea pactului Ribbentrop-Molotov, cănd se ştiau 
care vor fi pentru Polonia urmările aplicării acestui pact. Anglia era 
datoare să pună toată autoritatea ei în cumpănă, ca să convingă Polonia 
să treacă la negocieri neîntârziate cu Germania şi să ajungă la un acord. 

Admiţând că intr’adevâr ar fi fost decisă să sară cu armele în ajutorul 
Poloniei, în cazul că aceasta ar fi fost atacată de Germania, nici într’un 
caz n’ar fi putut s 7 o apere şi în contra Germaniei şi a Rusiei sovietice. Era 
clar că singura soluţie era un acord paşnic între Berlin şi Varşovia, care 
ar fi fost foarte posibil, dacă Anglia, în faţa schimbării totale de situa¬ 
ţie a Poloniei prin iminenţa răsbouilui şi a intervenţiei militare ruse, ar 
fi insistat energic pentru realizarea lui. In acele zile însă, atitudinea 
Angliei a fost cât se poate de neînţeleasă. 

Ea avea un tratat cu Polonia, prin care se angaja să o apere cu armele 
în cazul unui atac german; dar nu putea da nici o asigurare şi în contra 
Rusiei. Cum după 23 August atacul rusesc era de prevăzut, în cazul ince- 
perii răsboiului dintre Germania şi Polonia, interesul Poloniei era ca să 
evite deslănţuirea acestui răsboi. Deci, în mod normal Anglia ar fi tre¬ 
buit să sfătuiască guvernul polonez, încă din zilele de 24-25 August să 
deschidă discuţii cu guvernul german. In loc să acţioneze asupra guveri 
nului polonez, intervine abia la 28 August la guvernul german. Poate că 
se aştepta ca Hitler să respingă net propunerea de a începe negocierile şi 


54 


www.dacoromanica.ro 


atunci ar fi fost uşor să arunce vina asupra Germaniei. Hitler însă a 
acceptat discuţiile şi a cerut să vină la Berlin un plinipotenţiar polonez 
în ziua de 30 August. Deşi delegatul polonez ar fi avut timp să vină la 
Berlin în acea zi, dacă guvernul polonez ar fi fost informat la timp, 
Anglia îi face comunicarea abia în noaptea de 30/31 August, adică în 
momentul când acesta nu mai avea putinţa de a trimite delegatul în ziua 
de 30 August; în plus n’a insistat ca delegatul polonez să aibă depline 
puteri (51). Călcarea acestor două condiţii, a dat guvernului german 
impresia ca guvernul polonez vrea să evite discuţiile, ceia ce a avut drept 
urmare, râsboiul. Din această acţiune a Angliei, se poate deduce ca ea a 
împins Polonia la râsboi, indiferent cu ce rezultate pentru această ţară. 
O dovadă este că în tot timpul cât a durat râsboiul în Polonia, nu i-a trimis 
nici cel puţin o escadrilă de avioane, care să fi intervenit de-asupra 
Germaniei, sau a armatelor germane cari înaintau în Polonia. 

După începerea răsboiului, englejii au sabotat încă două încercări de 
a restabili pacea. 

Prima încercare, a fost propunerea lui Musolini, in ziua de 2 Septem¬ 
brie să se suspende imediat ostilităţile şi să se convoace fără întârziere o 
conferinţă între marile puteri, împreună cu Polonia, pentru găsirea unei 
soluţii de pace. Propunerea a fost primită de toţi cei interesaţi, în afară de 
Anglia, care a pus condiţia retragerii trupelor germane pătrunse în Polo¬ 
nia, condiţie care nu putea fi acceptată de Germania. In acelaş timp a 
făcut presiuni asupra guvernului francez să-şi anuleze acordul la propu¬ 
nerile lui Mussolini. Daladier, primul ministru francez s’a supus. 

A doua încercare a fost făcută de către mareşalul Goering, Simpattile 
acestuia pentru poporul polonez erau cunoscute şi el ar fi dorit ca acest 
râsboi să se termine cât mai repede printr’o împăcare între cei doi beli¬ 
geranţi. După 4 zile dela începerea ostilităţilor, Goering a ţinut un dis¬ 
curs, al cărui subiect era o vizibilă propunere de conciliere. Guvernul 
polonez a desbâtut cu foarte multă seriozitate propunerea germană, dar 
—sub promisiunile şi presiunile insistente engleze, sprijinite şi de agenţi 
ai Statelor Unite— a fost obligat sâ-si schimbe intenţiile. Englejii au pro¬ 
mis că foarte curând vor forţa strâmtorile Skagerat şi Kategat şi vor intra 
cu flota în marea Baltică, de unde vor putea debarca în massâ trupe bri¬ 
tanice şi franceze. Astfel vinovăţia guvernului englez în provocarea 
acestui râsboi este evidentă şi răspunderea lui este covârşitoare. 

Intr’un ordin de zi dat la 1 Septembrie 1944, Generalul Sosnkowski, 
comandantul suprem al forţelor poloneze, adresându-se armatei polo¬ 
neze din interior, care lupta de la 1 August 1944 în Varşovia revoltată în 
contra trupelor germane, a scris că Polonia a intrat cu cinci ani mai 
înainte în râsboi contra Germaniei «ascultând încurajările britanice». 
Ca urmare a acestei afirmaţii care a supărat pe engleji şi era în contra 
opiniei guvernului polonez, primul ministru polonez Mikolaicik, a cerut 


www.dacoromanica.ro 


55 


preşedintelui republicei şi a obţinut revocarea generalului Sosnkowski (52). 

Este de neînchipuit cu câtă lipsă de prevedere s'a procedat şi câte gre¬ 
şeli s’au făcut de toate părţile ca să se ajungă la acest desnodâmânt tragic 
care a însemnat începutul râsboiului al 2-lea mondial. 

România n’a fost de acrod cu politica imperialistă germană. Intre sta¬ 
tul român şi statul polonez exista o alianţă pentru apărarea acesor două 
ţâri spre est. Această alianţă nu ne obliga la nici o măsură în favoarea 
Poloniei în cazul ofensivei germane, dar cum era de prevăzut o iminentă 
acţiune ofensivă rusă în spatele trupelor poloneze cari luptau cu faţa 
spre Germania, România se întreba ce va face în această împrejurare. 
Soluţia a fost dată de guvernul polonez care în dimineaţa zilei de 17 Sep¬ 
tembrie —adică imediat după inceperea atacului rus pe frontiera de est a 
Poloniei— a cerut telegrafic guvernului român, autorizaţia de a se refu¬ 
gia în România. 

Din cauza situaţiei militare dezastroase, nemai având nici o speranţă 
pentru restabilirea unui front pe care să mai poată rezista celor două 
avalanşe din vest şi est, guvernul polonez a renunţat la aplicarea tratatu¬ 
lui de alianţă cu România. 

Aşa dar, după desfiinţarea Cehoslovaciei, răsboiul contra Poloniei 
dădea încă o lovitură din partea Germaniei, sistemului de securitate 
român. Politica de expansiune germană pentru aducerea germanilor din 
est sub stăpânirea Reichului prin împingerea frontierelor lui spre răs㬠
rit, şi apoi pentru realizarea «spaţiului vital» prin cuceriri de teritorii 
aparţinând altor popoare —tot spre răsărit-»- nu convenea României, al 
cărui interes era să se păstreze echilibrul politic stabilit după primul răs- 
boi mondial. Fiind însă pusă în alternativa de a alege între cele două 
mari puteri, după jefuirea teritoriului ei în vara anului 1940, România a 
mers după singura soluţie care în acel timp era posibilă pentru dânsa, 
adică alături de Germania, în contra Rusiei sovietice. 

De aici reiese o deosebire fundamentală între scopurile de răsboi urmărite 
de Germania şi cele urmărite de România. Germania a căutat o extindere teri¬ 
torială în dauna altor popoare, în timp ce România vroia să reintre în dreptu¬ 
rile ei suverane asupra teritoriilor răpite de Rusia sovietică cu un an mai înain¬ 
te. Germania a făcut un răsboiu de cucerire, iar România un răsboiu de 
apărare. 

Aceste scopuri însă, nu puteau fi realizate de cât dacă puterea militară 
rusă era distrusă, sau cel puţin îngenunchiată. Acesta a fost un scop 
comun al celor două popoare angajate în contra Rusiei şi ele trebuiau să 
meargă împreună pentru realizarea lui. 

In fine, încă un scop comun a fost lichidarea comunismului rusesc. Tirania 
regimului comunist rusesc şi spiritul expansionist al doctrinei comunis¬ 
te —adăogat la acela înăscut rusesc— prezentau o primejdie mortală 
pentru vecinii Rusiei în primul rând şi apoi pentru întreaga lume, prin 


56 


www.dacoromanica.ro 


tendinţele revoluţionare îndreptate către toate popoarele lumii. Deja Ita¬ 
lia şi Franţa erau profund atinse de virusul comunist, iar Spania nu se 
salvase de cât printr’un sângeros răsboi civil în anii 1936-1939. 

Realizarea acestor două ultime scopuri şi mai ales lichidarea comunismu¬ 
lui, nu aparţineau numai celor două naţiuni —germană şi română — ci intre- 
gei lumi occidentale şi creştine. Ele au impus caracterul de cruciadă a răsboiu- 
lui contra Rusiei sovietice, devenind scopuri primordiale. 

Din nefericire pentru întreaga lume, preşedintele Roosevelt al Sta- 
telor-Uniteşi primul ministru W. Churchill al Angliei au refuzat până la 
urmă să priceapă acest lucru. Astfel, sfârşitul răsboiului prin zdrobirea 
tuturor puterilor cari au participat la această cruciadă, a avut pentru 
occident rezultatul dezastros de a se găsi în faţa unei Rusii sovietice 
imperialistă, colonialistă şi plină de încredere în imensa ei putere 
militară. 

Mai ales Roosevelt a făcut tot ce-a fost posibil ca să servească pe Sta- 
lin, luând în unele împrejurări poziţie categorică chiar în contra intere¬ 
selor engleze ca naţiune şi fără nici o grijă de interesele superioare ale 
Statelor-Unite, aşa cum se va arăta în ultimul capitol. 


www.dacoromanica.ro 


57 


RELAŢIILE DINTRE HITLER ŞI MAREŞALUL ANTONESCU 
A DICTATURA REGELUI CAROL AL II-lea 


Pentru înţelegerea situaţiei interne din România, care a dus la forma¬ 
rea unui guvern sub preşidenţia generalului Ion Antonescu şi compus 
aproape numai din membri ai mişcării legionare şi militari, este necesar 
să arătăm —cât mai concentrat— evenimentele politice interne, cari au 
precedat această schimbare de regim. Pentru că, incontestabil, venirea la 
cârma ţării a guvernului Antonescu-Mişcarea Legionară a fost un act 
revoluţionar, prin care s’a schimbat atât politica externă a României, 
căt şi cea inemă. Perioada de timp dinaintea acestei schimbări este 
numită «Dictatura Regelui Carol». Acesta, după ce timp de 7 ani de 
domnie s’a folosit de ambiţiile oamenilor politici chemăndu-i la guvern 
în condiţii şi combinaţii neaşteptate şi schimbându-i după voinţa lui, în 
1937 a ajuns la convingerea că a slăbit şi a fărâmiţat îndeajuns partidele 
politice, pentru a le desfiinţa. 

La 20 Decembrie 1937 urma să aibă loc alegeri generale. Gheorghe 
Tătărăscu, personalitate politică aparţinând partidului liberal condus de 
C. Brâtianu, fiind însărcinat de Rege să constitue un guvern, reuşeşte să 
facă un cartel guvernamental cu grupările politice ale lui Vaida-Voevod 
(naţional-ţărănişti dizidenţi), N. Iorga şi partidul german al minori¬ 
tăţii germane. 

Legea electorală prevedea că, dacă, una din grupările politice cari au 
prezentat liste la alegeri obţinea 40 la 100 din voturi, lua în mod auto¬ 
mat 50 la 100 din locurile de deputaţi; cealaltă jumătate se împărţea 
între toate grupările —inclusiv aceia care primise deja 50 la 100— pro¬ 
porţional cu numărul de voturi obţinut. Astfel gruparea cea mai puterni¬ 
că dispunea în parlament de o majoritate impunătoare, care îi permitea 
să poată guverna. 

Ministrul de interne, Richard Franasovici, a înţeles să lase toată liber¬ 
tatea alegătorilor şi n’a folosit nici unul din mijloacele de presiune 
cunoscute şi aplicate în astfel de imprejurări de guvernele anterioare, ca 
să-şi asigure majoritatea parlamentară. Urmarea a fost că coaliţia guver¬ 
namentală n’a obtinut de cât 36 la 100 din voturi şi astfel a fost învinsă, 
«caz unic în analele noastre politice». Iuliu M^niu şi C. Codreanu, şefii 


www.dacoromanica.ro 


59 


grupurilor principale din opoziţie au declarat ministrului de interna cg 
alegerile au fost libere şi i-au, mulţumit pentru obiectivitatea de care a 
dat dovadg. 

Totuşi guvernul a obţinut cel mai mare riumgr de depuţgti cu 152 d? 
scaune; dupg el venea partidul naţional-ţgrgnist al lui Iuliu Maniu cu ŞŞ 
de scaune şi în al treilea rând mişcarea legionarg cu <?$ de scaune, Alte 
10 grupuri politice au obţinut locuri mai puţine sau chiar de loc. In mod 
normal ar fi trebuit ca guvernul Tatgrgscu sg caute un acor^ cu unuj din 
grupuri care ar fi putut sg-i aducg majoritatea; dar în timp ce guvernul 
începuse unele tratative cu Iuliu Maniu, Regele însgrcineazg la 25 
Decembrie 1937, pe Octavian Goga, mare poet şi strglucitg figurg româ- 
neascg din Transilvania, sg formeze un nou guvern. Ocţ, Goga, împreu- 
ng cu profesorul universitar A. C. Cuza, cunoscut prin activitatea lui 
antisemitg erau şefii partidului naţional-creştin, care la ultimele alegeri 
obţinuserg numai 39 de locuri în parlament. In acest guvern, a intrat 
generalul Ion Antonescu ca ministru al apgrgri naţionale, Armând Cgli- 
nescu fost naţional-ţgrgnist a luat ministerul de interne, iar la afacerile 
strgine a fost numit Istrate Micescu unul din cei mai cunoscuţi jurişti 
ai Romgniei. 

fe baza principiului «România a romgnilor» acest guvern, care era de 
dreapta, a luat câteva mgsuri antisemite. Astfel a interzis aparaţia unor 
jurnale evreeşti (Dimineaţa, Adevgrul, Lupta), a suprimat subvenţiile 
cultului mozaic, a început o verificare a drepturilor de cetgţenie ale 
evreilor şi în unele barouri avocaţii evrei au fost excluşi. Aceste mgsuri 
au provocat în afarg protestele franţei şi ale Angliei. Rusia şi-a rechemat 
ministrul la Moscova refuzând sg aibg rapofţţţri cu un guvern naţionalist 
român. In acelaş timp, evreii romgni au exercitat un vast sabotaj eco¬ 
nomic în toate sectoarele de activitate productivg, unde intervenţia lor 
se putea face simţitg, producând turburgri în viaţa economicg a sta¬ 
tului. 

Regele Carol schimbg acest guvern la 10 februarie 1938, cu un altul 
sub preşidenţia nominalg a patriarhului Miron Cristea, dar în realitate 
condus de el însuşi. Generalul Antonescu şi Afm an d Cglinescu au 
rgmas mai departe în funcţiile lor din guvernul anterior, iar la afacerile 
strgine a fost numit Gheorghe 'Jgtgrgscu. foţi foştii prim-miniştri fac 
parte din acest guvern ca miniştri fgrg portofoliu, în afarg de Maniu şi 
Goga cari au refuzat. D e aici înainte este descjjisg calea cgtre dictatu¬ 
ra regalg. Regele Carol, care pgng la aceastg datg ţinea seama —cel puţin 
aparent— de formele constituţionale, trece la acte de autoritate perso- 
nalg. Evenimentele importante cari au avut loc în România în acest timp 
pgng la abdicarea lui sunt: 

1) La 12 februarie 1938 se suspendg inamovibilitatea magistraturii, 
frin această măsură magistratura şi-a perdut independenţa şi magistra- 

60 


www.dacoromanica.ro 


ţii ca să-şi păstreze locurile şi fungtiile, trebuiau să se supună influenţe¬ 
lor police, în practică, ordinelor Regelui. 

2) La 21 Februarie guvernul publică o nouă constituţie care fusese 
pusă în lucru de mai multă vreme după indicaţiile Regelui şi care se 
sprijinea pe următoarele principii: 

— Egalitate în faţa legilor a tutoror cetăţenilor români fără distincţie 
de origină etnică şi confesiune religioasă; 

— Se asigură secretul corespondenţei şi al libertăţii presei; 

— Pedeapsa cu moartea este introdusă în special în contra atentate¬ 
lor politice; 

— Femeile au dreptul de vot şi dreptul de a 11 alese în parlament; 

— Camera deputaţilor este aleasă pe şase ani —nu pe patru ca 
înainte— pe colegii profesionale şi scrutin uninominal; 

— Senatul şi-a schimbat şi el configuraţia. Jumătate din senatori vor fi 
aleşi pe nouă ani; cealaltă jumătate este constituită din membri ai fami¬ 
liei regale, înalţi prelaţi mareşali şi personalităţi numite de Rege; 

— Pentru ca să ai dreptul de a fi alegător sau ales, trebue să ai mini¬ 
mum 30 ani împliniţi; 

— Regele avea dreptul să refuze promulgarea unei legi votată în mod 
regulat de parlament; 

— Miniştrii nu erau responsabili în faţa parlamentului, ci în faţa 
Regelui. 

Prin alegerea deputaţilor de către colegii profesionale —adică după 
sistemul fascist musolinian— se înlătura orice influenţă a partidelor 
politice în viaţa publică a statului. Acestea deveneau inutile, sau ar fi tre¬ 
buit să se transforme fundamental, pe cu totul alte baze, ca să mai 
poată exista. 

Prin limitarea dreptului de alegător şi ales la minimum 30 de ani. 
Regele a vrut să înlăture mişcarea legionară din viaţa publică a statului. 
Aceasta era compusă în majoritate din tineretul care urmase pe Codrea- 
nu şi care în bună parte nu avea încă 30 de ani; dar lovind în mişcarea 
legionară a lovit în tot tineretul din ţară, declarându-l pur şi simplu inca¬ 
pabil de a face politică până la 30 de ani. 

Dar ceiace prezenta o gravitate excepţională, era dreptul Regelui de a 
refuza o lege votată de parlament, precum şi lipsa de răspundere a 
miniştrilor faţă de parlament. Prin aceste fouâ măsuri se anula în bună 
parte influenţa parlamentului în viaţa statului. Regele devenind el sin¬ 
gur şi numai el, autoritatea care decidea pe de-asupra tuturora, adică 
dictator. 

Această constituţie a fost supusă unui referendum la 4 Februarie 
—numai după trei zile de la publicarea ei— cu vot obligator şi public; 
deci secretul votului a fost înlăturat. Cum imensa majoritate a poporului 


www.dacoromanica.ro 


61 


n’a avuţ ţimp sft ciţească şi să desbaţă jn discuţii aceasţă consţituţie, a 
fosţ aprobaţă cu 4.28^.581 voturi, conţra 5.483. 

3) Urmarea acesţei consţiţuţii a fosţ dizolvarea partidelor poliţice. La 
30 Martie Regele remaniază guvernul paţriarjţului Miron Crisţea care 
rămâne mai departe preşendinţe de consiliu. Toţi foşţii preşedinţi de 
consiliu cari au făcuţ parte din primul guvern, l-au părăsiţ penţru că-şi 
îndepliniseră misiunea, adică înţâriseră cu prezenţa lor jn guvern cons- 
ţituţia prin care partidele lor poliţice erau desfîinţaţe. Penţru a evita o 
eventuală opoziţie din partea partidelor, Regele înfiinţează jn aceiaşi zi 
funcţia de consilier regal. Aceşţi consilieri regali erau numiţi de Rege, 
care ţi alegea dinţre demniţarii sţatului (biserică, jusţiţie, armaţâ, oame¬ 
ni de şţiinţâ şi oameni poliţiei). Când anumiţe probleme importanţe jn 
conducerea sţatului impuneau o desbaţere mai largă, Regele puţea sâ-i 
convoace jn consiliu şi să le ceară părerea, dar nu era obligaţ să ţină sea¬ 
ma de soluţiile rezulţaţe din acele desbaţeri. £)ecizia era a lui şi puţea să 
difere de părerile consilierilor, chiar dacă vre-una din soluţiile emise 
era susţinuţă de o majoriţaţe a consilierilor regali. £ra aşa dar un orga¬ 
nism pur formal, lipsiţ de orice auţoriţaţe şi care nu avea alt rosţ de câţ să 
ţină l^ngâ Rege, pe acele înalţe personaliţăţi de cari acesţa avea nevoie 
ca să-şi sprijine dieţatura. Imediaţ au fosţ numiţi consilieri regali ţoţi foş¬ 
ţii preşedinţi de consiliu, fn afară de Maniu şi Goga. Toţ jn aceiaşi zi, un 
decreţ a anunţaţ suprimarea partidelor poliţice, cari nu mai aveau voie 
să se reînfiienţeze de câţ pe baza unei legi speciale. Maniu, C. Braţianu, 
Goga şi Iunian au refuzaţ să-şi dizolve organizaţiile lor poliţice. Codrea- 
nu, înţelegând câ partidele nu mai au nici un rosţ şi nevrând să inţre jn 
conflicţ cu Regele penţru a eviţa ori ce urmărire judiciară jn conţra lui 
sau a mişcării legionare, a dizolvaţ partidul «ţotul penţru ţară» jncă de la 
22 februarie, adică a doua zi după publicarea ţextului consţituţiei şi 
jnainţe de referendum. 

4) In Aprilie se insţitue cenzura şi se iau o serie de măsuri resţrictive 
conţra organizaţiilor naţionalisţe. 

5) La 25 Martie, din ordinul lui Armând Călinescu minisţrul de inţer- 
ne, se închid fără nici o jusţificare, ţoaţe înţreprinderile comerciale legio¬ 
nare. (£)ouă resţauranţe şi o băcănie jn Bucureşti şi alţe paţru magazine 
diferiţe la Bacău, Galaţi, Piaţra-Neamţ şi Arad.) 

6) Ca urmare a proţestului scris de Codreanu jn ţermeni ţari şi adresat 
profesorului Iorga penţru aceasţă călcare de lege, Iorga «-îndemaţ de 
Călinescu™ inţenţează lui Codreanu un proces de injurie la adresa unui 
înalţ demniţar. Codreanu esţe condamnaţ la şase luni închisoare grea. 

Nemulţumit cu aceasţă pedeapsă, Călinescu inţenţează un nou proces 
lui Codreanu, acuzându-1 de {nalţă ţrădare. In cursul procesului nu s’a 
putuţ dovedi nici un fel de crimă jn sarcina acuzatului. Martorii apărării 
jn număr de 112 n’au avuţ voie sâ depună mârtuţii, iar avocaţii apârârii 

$2 


www.dacoromanica.ro 


n’au avut dreptul să consulte piesele originale ale acuzării. Codreanu a 
fost condamnat la zece ani inchisoare.(7). 

7) In Aprilie 1938 —odată cu arestarea lui Codreanu— au fost ridicaţi 
de la c asele lor câteva sute de fruntaşi legionari din capitală şi provincie, 
şi închişi în lagărele de concentrare de la Vaslui şi Miercurea-Ciuc; iar 
după ce Codranu a fost judecat şi condamnat, a urmat un alt proces în 
Iulie 1938 —tot la tribunalul militar din Bucureşti— intentat în contra 
căpeteniilor principale ale mişcării, fiind toţi condamnaţi la câte 7 ani 
închisoare, fără nici cea mai mică dovadă de vinovăţie. In acelaş timp au 
avut loc procese în toată ţara, la alte tribunale militare, în contra altor 
legionari. Aceştia au fost condamnaţi la pedepse mai moderate. 

In toamna aceluiaş an, alte câteva sute de legionari au fost arestaţi 
şi internaţi în cele două lagăre de concentrare de mai sus. Astfel abuzuri¬ 
le repetate ale autorităţii de stat au depăşit ori ce măsură. 

8) Legionarii, considerând că aceste asupriri sunt rezultatul interven¬ 
ţiilor Elenei Lupescu, metresa Regelui, evreică de origină, au ars o sina¬ 
gogă la Reşiţa, au tras câteva focuri de armă la Cernăuţi, oraş cu o nume¬ 
roasă populaţie evreiască, şi au aruncat o bombă la Timişoara într’un 
teatru unde juca o trupă evreiască. 

9) Regele Carol, aflat într’o călătorie politică la Londra, Paris, Bruxe¬ 
lles şi Berchtesgaden, s’a întors în ziua de 28 Noembrie. Imediat a dar 
ordin lui Armând Câlinescu, ministru de Interne ca Codreanu şi aii 13 
legionari aflaţi cu el la închisoarea de la Râmnicu-Sarat, să fie executaţi. 
In noaptea de 29/30 Noemvrie, cei 14 legionari au fost urcaţi în două 
camioane, legaţi cu mâinele la spate, îhapoia fiecăruia fiind câte un jan¬ 
darm cu un mic ştreang în mână. Li se comunicase că vor fi duşi la Bucu¬ 
reşti. Când au ajuns în pădurea Tancăbeşti, fiecare jandarm a aruncat 
ştreangul în jurul gâtului legionarului din faţă. Astfel executaţi, au fost 
duşi la închisoarea de la Jilava şi îngropaţi într’o gropă comună. A doua 
zi un comunicat al guvernului anunţa că fiind atacaţi în pădurea Tâncă- 
besti de o bandă de legionari înarmaţi, deţinuţii au încercat să fugă. 
După somaţiile de rigoare au fost toţi împuşcaţi. 

Acesta a fost actul fatal pentru România atât din punet de vedere 
intern cât şi extern, Mişcarea legionară nu era o grupare politică formată 
în jurul numelui unui om cu un trecut impunător, cum a fost de ex, «par¬ 
tidul poporului» constituit sub puternica personalitate a mareşalului 
Averescu, sau impus de sus în jos cum a fost «frontul renaşterii naţiona¬ 
le» infiinţat de Regele Carol. Mişcarea legionară era pornită de jos, din 
popor şi din instinctul naţiunii, care căuta o apărare în contra comunis¬ 
mului. Ea se sprijinea pe principiile fundamentale ale neamului: biseri¬ 
că, naţiune, rege, armată. Era creştină, naţionalistă, regalistă şi era con¬ 
vinsă de necesitatea unei armate puternice pentru apărarea teritoriului 
naţional. Legionarii cuprindeau o bună parte din naţiune —în special 


www.dacoromanica.ro 


63 


tineretul™ şi se identificau cu sufletul nuamului. Dacă torturarea şi asa« 
sinarea atâtor sute de legionari în inchjsofi şi câmpuri de concentrare 
crease o stare de permanentă încordare între autoritatea de stat şi mişi 
care, asasinarea lui Codreanu a impins pe legionari la exasperare. Atâi 
tea crime nejustifjcate, au creiat o atmosferă de simpatie în toată ţara 
pentru legionari şi un val de urţi în contra Regelui şi a oamenilor politici 
cari Uau servit. £ra explicabil că la venirea legionarilor la putere, să asisi 
tâm la o cercetare a răspunderilor, o chemare în faţa justiţiei pentru 
pedepsirea celor vinovaţi şi chiar la acte de răsbunare sângeroasă, aşa 
cum s’a întâmplat în toate revoluţiile, sau stările revoluţionare. Toate 
aceste tulburări ar fj putut fj evitate, dacă Regele Carol şi oamenii lui ar 
fi lăsat săişi urmeze cursul evolutiv, ca ori ce nou partid care se sprijină 
pe principii sănătoase. 

Din punct de vedere extern, urmările au fost şi mai dezastroase. 
Codreanu considera că Rusia este inamicul cel mai periculos al Romfti 
niei. In eventualitatea unui conflict, el nu vedea cum Anglia şi Franţa 
atât de îndepărtate de România, ar fi putut să ne ajute în mod efectiv în 
contra Rusiei. Pe de altă parte toţi vecinii României, poloneji, cehi, sloi 
vaci, bulgari, sârbi ™în afară de unguri— erau slavi şi prin afjnităţi de 
rasă se considerau apăraţi faţă de Rusia, chiar dacă acolo stăpânea un 
regim a cărui ideologie comunistă era expansionistă. Din aceste consii 
deraţii geografjce, cari pentru politica externă a unei ţări sunt determu 
nante. Codreanu a tras concluzia că România trebue să lege o strânsă 
prietenie cu Qermania şi acest lucru Ua afjrmat public. încă din 1937 a 
declarat că la venirea lui la putere, va contracta o alianţă cu Qermania şi 
Italia. Ori în timpul acela, partidele politice române nu puteau imagina 
o altă politică externă de cât alături de Franţa şi Anglia, adică acele pute. 
ri cari garantau menţinerea echilibrului european rezultat din primul 
râsboi mondial şi întărit prin tratatul de la Versailles. Codreanu a fost 
acuzat că este omul Qermaniei şi primeşte fonduri de la Qermani. 

Ajungerea eventuală a mişcării legionare la conducerea statului 
român, a fost, considerată ca o gravă eroare politică şi deci trebuia înlăi 
turată prin toate mijloacele posibile. Aceasta era situaţia în ţară, când 
Regele Carol a făcut vizita la Berchtesgaden, unde a discutat cu Hitler 
despre problemele românoigermane. In ce sens s’au desfăşurat discuţiţi 
le nu se ştie. £ste posibil că Hitlr a declarat că nu se amestecă în proble« 
mele interne ale României şi că pe îl interesează numai raporturile de la 
stat la stat. De aici Regele Carol a tras concluzia ca se poate debarasa de 
Codreanu şţ sft lţchideze legiunea fără să aij?â grave neplăceri externe. 
Ceia ce a şi făcut. Urmările au fost însă de o extremă gravitate pentru 
România. Hitler a fost foarte furios şi ziarele germane au deschis o cam« 
panie violentă în contra României. Mareşalul Qoering şi alţi demnitari 
germani au înapoiat Regelui decoraţiile romane, ejţpfjm^nd astfel ostilii 


www.dacoromanica.ro 


tatea lor în conţra Regelui penţru asasinarea lui Codreanu. Penţru 
ca să calmeze supărarea germanilor, guvernul român a oferiţ un acord 
economic favorabil Germaniei fără să fie dezavanţajos României. Toţuşi 
Hiţler a ţras concluzia că nu poaţe avea încredere în Regele Carol şi 
nici în oamenii poliţiei români. Aceasţâ neîncredere a fosţ înţâriţă şi 
prin accepţarea garanţiilor anglo-franceze după desfiinţarea Cehoslo¬ 
vaciei şi respingerea celor germane oferiţe prin Gheorghe Brăţianu în 
Mai 1939 şi cari ar fi creiaţ României o poziţie de neuţraliţaţe. De aceia, 
în calculele lui penţru sud-estul european a decis să slăbească România 
în favoarea vecinilor ei. Aşa am pierduţ în vara anului 1940, Basarabia, 
nordul Bucovinei, jumâţaţe din Transilvania şi sudul Dobrogei. Prin 
acesţe pierderi, puterea miliţarâ a României a fosţ mulţ micşoraţă, 
având grave repercusiuni în ţimpul răsboiului. 

10) La 15 Dec. 1938, Regele înfiinţează «Frontul Renaşţerii Naţiona¬ 
le» partid unic în care au dreptul să înţre ţoţi românii de la 21 de ani în 
sus. Miliţarii în acţiviţaţe şi magisţraţii nu aveau voie să se înscrie. Acesţ 
partid era singurul în drepţ să depună candidaturi penţru alegeri parla¬ 
mentare. La 22 Iunie 1940, Regele Carol schimbă numele acesţei organi¬ 
zaţii în «Partidul Naţiunii» al cărui şef suprem era el insuşi şi pus sub 
preşidenţia colonelului Ernesţ Urdâreanu, mareşalul palatului. 

11) In Iunie 1939, au loc alegeri parlamenţare. Singura organizaţie 
poliţicâ care are dreptul să depună lisţe esţe frontul renaşţerii naţionale. 
Fiecare lisţă cuprindea câţeva nume mai mulţ de câţ numărul locurilor, 
asţfel încât alegătorul avea oarecare libertate de alegere. Deputaţii şi 
senatorii aleşi, precum şi senatorii numiţi sunţ obligaţi să îmbrace uni¬ 
forma frontului hoţârâţâ de Rege, la deschiderea parlamentului la 7 
Iunie. 

12) La 21 Sepţembrie, Armând Câlinescu care de la 6 Martie era preşe- 
dinţe de consiliu după moartea paţriarhului Miron Crisţea, esţe asasinat 
de 6 legionari. Indaţă după aţenţaţ, aceşţia s’au dus la sţaţia de radio¬ 
difuziune, de unde au anunţaţ execuţia lui Călinescu; apoi s’au predaţ 
auţoriţăţilor. Din ordinul Regelui, In după amiaza aceleiaşi zile cei 6 
legionari au fosţ execuţaţi pe locul unde fusese omorâţ Câlinescu: pre¬ 
cum şi alţi 3 legionari aflaţi închişi la prefectura poliţiei; iar în cursul 
nopţii de 21/22 Sepţ. căţe 3 legionari au fost împuşcaţi în fiecare jucfeţ ţoţ 
din ordinul Regelui; în ţoţal 147 legionari. 

Alţe asasinaţe au fosţ execuţaţe ţoţ în aceiaşi noapţe în inchisori şi în 
lagărele de la Mercurea Ciuc şi Vaslui, unde au fosţ împuşcaţi circa 100 
de legionari, cea mai mare parte reprezenţând eliţa legiunii. 

Esţe de remarcaţ că în ţimp ce Regele înţrebuinţa asţfel de meţode cri¬ 
minale în conducerea sţatului, oamenii poliţiei aparţinând partidelor 
democratice n’au ridicaţ nici un proţesţ. Exisţau lagăre de concenţrare 
unde deţinuţii —ţoţi legionari— erau supuşi la diferiţe ţorturi, sau erau 


www.dacoromanica.ro 


65 


omorâţi fără vină şi fără judecată. Oameni j politici se prefăceau că ches- 
tjunea nu-j priveşte şi că răspunderea cădea asupra Regelui. ^Turnai C. 
Brâtjanu, şeful partjdului liberal, a înaintat Regelui un memoriu, în care 
a declarat că ^<el nu aprobă uciderea lui C. Codreanu, dar din punct de 
vedere al raţjunii de stat este justificată». 

In toate aceste acte sau evenimente, Regele Carol apare ca iniţiatorul 
sau provocatorul lor. Q ambiţie nemăsurată şi un djabolic spirit de 
dominaţie l-au impins la asasinate şi acte de brutală autoritate în condu¬ 
cerea statului. Desmembrarea ţării pe frontierele de răsărit, apus şj sud, 
în favoarea Rusiei, Ungariei şi Bulgariei, din vara anului 1940 a căzut tot 
în sarcina lui, el fiind singurul responsabil de politica externă a ţârii. La 
acestea trebue să se mai adauge o nestăpânită poftă de a jefuj avutul sta¬ 
tului, şi desconsiderarea aruncată naţiunji prin prezenţa în permanenţa 
lângă el a Elenei Lupescu. 

Henri Prost în ^Destin de la Roumanie» îl descrie astfel: “Adevăratele 
resentimente în contra lui provin djn imoralitatea, din duplicitatea, din 
lăcomia lui, dintr’o ambiţie care l-a făcut să nu dea înaopi în faţa nici 
unui act. /\m vorbit de viaţa lui particulară; nici odată nu i s’a iertat leg㬠
tura lui cu Elena Lupescu. /Vm vorbit de <ţafacerile» lui; toată lumea în 
România era în curent cu metodele lui de îmbogăţire. In chip diabolic 
să încurajeze neînţelegjle între co-partizani, să discrediteze şi să ridicu¬ 
lizeze pe politicieni constrăngându-i la alianţele cele mai neprevăzute, 
să favofjzeze pe acei cari înclinau spre abuzuri pentru ca să-i aibă maj 
bine’n mână. înmulţind partjdele, el a făcut de neîntrebuinţat constitu¬ 
ţia din 19,23. Sub regimul dictatofjal al constituţiei din 19^8, al cărui sin¬ 
gur avantaj era să asjgure oarecare stabjlitate guvernamentală, schimb㬠
rile de echipe ministeriale erau mai frecvente de cât cum fuseseră vre¬ 
odată sub regimul parlamentar. El a distrus totul din statul pe care fusese 
chemat în Iunie 19^0 să-l conducă. 

A înşelat pe toată lumea. Promisiunile lui, demonstraţiile de bun㬠
voinţă, sau chiar afecţiunea lui nu inspirau nici o încredere. 

Cineva era invitat la o plimbare peyachtul lui, iar peste câteva zile era 
arestat pentru ca să încerce să-j ia averea. Acei cari l’au seţyţt cu cea maj 
mare abnegaţie, rând pe rând au fost victimele nerecunosţinţei, dacă nu 
a brutalităţilor lui. 

In fine când a ordonat executarea lui Codreanu, apoi când după asasi¬ 
narea lui Călinescu a ordonat să fie executaţi ca represalii, numeroşi 
legionari, Carol a indignat inimele tuturor românjlor cari aveau grijă de 
demnitatea ţarii lor şi cari refuzau să vadă introducşindu-se în România 
obiceiufjle Turciei lui Abdul-Hamid. 

Un popor profund legat de principiul monarhic, uşor de guvernat, 
indulgent faţă de greşelile omeneşti, fusese adus să nu aibă pentru Rege¬ 
le luj de cât djspreţ şi aversiune^. 


66 


www.dacoromanica.ro 


B. HITLER SI QUYERMVL ANTONESCU-MISCAREA 
LEQIONARA 


Politica de expansiune germană a fost luată în considerare în Rom⬠
nia îndată după încheierea pactului Ribbentrop-Molotov, dar Regele 
Carol n’a căutat să se apropie de guvernul de la Berlin de cât numai în 
primăvara anului 1940, când Franţa şi Anglia s’au prăbuşit în faţa ofen¬ 
sivei germane. Cum tot atunci Rusia ne-a luat Basarabia şi Bucovina de 
nord cu regiunea Herţa, Regele a fost obligat să schimbe guvernul Tătă- 
răscu mnla 4 Iulie— cu un guvern ("rigurtu, având pe Mihai Manoilescu 
ca ministru al afacerilor străine. In acest guvern au intrat şi trei legionari, 
între cari şi Horia Şima ca ministru al afţelor şi cultelor, şi care fusese şi 
în guvernul Tătârăscu ministru subsecretar de stat la educaţia naţională. 
Horia Şima acceptase să între în guvern —la propunerea Regelui 
Carol— în urma unei întrevederi în care se încheiase un acord între 
Rege şi el atât asupra politicii externe cât şi interne. In politica externă se 
convenise ca Regele să ducă o politică sinceră cu Germania şi Italia, şi să 
iasă din atitudinea de duplicitate faţă de puterile Axei şi faţă de angloi 
americani. 

Deşi Regele era vinovat de asasinarea lui Codreanu, şeful mişcării 
legionare, şi a altor câteva sute de legionari, printre cari o bună pafţe din 
elita acestora, totuşi şefii legionari rămaşi în viaţă au acceptat colabora¬ 
rea la guvernare, în speranţa că vor putea să impună Regelui o politică 
clară, prin care să se salveze frontierele ţării, După 4 zile de I 3 intrarea în 
guvern Sima a avut o ultimă audienţă la Rege pentru a-1 determina să 
adapteze în mod hotărât politica României evenimentelor europene, 
ca să preîntâmpine amputarea Transilvaniei. Nereuşind, şi-a dat 
demisia. 

Prin înlocuirea guvernului Tjţtărăscu, Regele a căutat să dea satisfac¬ 
ţie opiniei publice româneşti, revoltată din cauza cedării în condiţii urnii 
litoare a regiunilor din nordestul ţării stăpânirii ruseşti, iar pe de altă 
pafţe a încercat să facă un pas de apropiere spre Qermania, neacceptând 
în guvern oameni politici cunoscuţi prin relaţiile lor cu puterile occiden¬ 
tale. In declaraţia guvernamentală a noului guvern s’a spus că România 
este dispusă să între în axa Roma-Berlin. Regele Carol a trimis lui Hitler 
o scrisoare prin care îi propunea să trimită în România o misiune milita- 


www.dacoromanica.ro 


67 


râ şi să garanteze frontierele. La 15 Iulie, M. Manoilescu a ţrimis o ţele- 
gramă lui Ribbenţrop, în care îi arăta ca guvernul român face ţoaţe efom 
turile pentru a ajunge la raporturi strânse cu Germania în ţoaţe domei 
niile. 

Aceste gesţuri n’au fost însă luate în serios de guvernul german. Chiar 
dacă guvernul Gigurtu era compus din oameni poliţiei cari considerau o 
apropiere de Germania o necesiţaţe imperioasă penţru România, la Bem 
lin se şţia că poliţica exţemâ a ţării era condusă de Regele Carol, Hiţler 
nu avea nici o încredere în el. Nici Carol şi nici consilierii lui apropiaţi, 
nu erau penţru o poliţicâ caţegorică alături de axa Roma-Berlin. Nu era 
o convingere profundă care îi îndemna să înţre pe calea poliţicii germa¬ 
ne, ci numai nevoia de a găsi o soluţie de moment, la care s’ar fi renunţaţ 
îndată ce împrejurările ar fi permis o schimbare, Numirea ca reprezen- 
ţaţ al României la Moscova a lui Grigore Gafencu, fosţ minisţru al afan 
cerilor sţrâine în guvernele Miron Crisţea şi Gh. Tâţârâscu şi care părăsi¬ 
se guvernul nefiind de acord cu poliţica de apropiere faţă de Germania, 
a fosţ considerată de guvernul german ca o incercare de înţelegere cu 
Rusia; un joc pe două ţablouri, care a slăbiţ încă şi mai mulţ încrederea 
lui Hitler în Regele Carol. Grig. Gafencu era consideraţ, din cauza 
activităţii lui din trecuţ, ca un diplomaţ cu înclinări spre Rusia, De 
aceia, la propunerea Regelui Carol, Hiţler a răspuns că nu poaţe garanţa 
frontierele române aţâţ ţimp câţ nu sunţ rezolvaţe problemele de fronţiei 
râ ale României cu Ungaria şi Bulgaria. In proecţele de viiţor, în «noua 
ordine» din sud-estul european, Hitler înţelegea să se sprijine pe Ungai 
ria şi Bulgaria. România, deşi se găsea înţr’o poziţie favorabilă, fiind sţa- 
tul ţampon înţre Rusia, peninsula balcanică şi Marea Mediţerană, a fosţ 
consideraţă ca o ţară nesigură penţru planurile Germaniei hitleriene şi 
deci ţrebuia să fie slăbiţâ în favoarea vecinilor ei, indiferenţ dacă aceşţia 
aveau sau nu, vre-un drepţ isţoric sau eţnic asupra regiunilor preţinse 
din România. A fosţ o foarte gravă greşală de apreciere din partea lui 
Hiţler, dar nu mai puţin ea a fosţ consecinţa asasinării lui Codreanu, 
singurul om poliţie român, care se declarase pentru o poliţicâ alături de 
Germania încă înainţe de pactul de la Moscova, şi care dispunea în ţară 
de o serioasă forţă poliţicâ. 

In aceste imprejurări, generalul Anţonescu a fosţ aresţaţ din ordinul 
Regelui Carol la Predeal la 9 Iulie. Mihai Anţonescu, care nu era rudă cu 
generalul, dar se bucura de încrederea acesteia, a informaţ pe Fabricius, 
ministrul german la Bucureşti, despre această aresţare, Fabricius, vrând 
să eviţe o nouă stare de încordare înţre Germania şi România, aşa cum 
se înţâmplase după asasinarea lui Codreanu şeful mişcării legionare, a 
luaţ legâţura la palatul regal cu colonelul Urdâreanu minisţrul palatului 
şi acesta i-a răspuns că generalul a fost numai arestaţ, dar nu se va 
înţâmpla nimic mai mulţ, In acelaş ţimp, Cancicov, fosţ în mai multe 


68 


www.dacoromanica.ro 


rânduri ministru de finanţe şi ministru economiei naţionale, a rugat pe 
ministrul german Hermann Neubacher, însărcinat special cu chestiuni¬ 
le economice, să intervină pentru salvarea generalului Antonescu. Neu¬ 
bacher, care nu putea interveni direct, a rugat pe generalul Dombrows- 
chi, primarul capitalei, siţ-i comunice lui Urdtţreanu că după părerea lui, 
dacă i s’ar întâmpla un accident lui Antonescu, va face o foarte rea 
impresie în cercul imediat al lui Hitler. Ca urmare a acestor indicaţii, 
Antonescu a fost lăsat liber, dar cu domiciliul forţat la mănăstirea Bistri¬ 
ţa, în Oltenia, unde avea dreptul să primească vizite. 

După ce a fost cunoscut dictatul de la Viena de la 30 August, emoţia şi 
revolta poporului a fost mare în toată ţara. Această agitată stare de spirit 
a luat forme concrete în seara de 3 Septembrie, prin o puternică manifes¬ 
taţie de stradă a mişcării legionare la Bucureşti, şi un manifest semnat de 
Horia Sima prin care se cerea abdicarea Regelui. Sub impresia acestei 
acţiuni, Regele Carol a chemat la 4 Septembrie pe generalul I. Antones¬ 
cu şi l-a însărcinat cu formarea unui nou guvern. Acesta a luat contact în 
aceiaşi zi cu diferite personalităţi politice printre cari Iuliu Maniu, şeful 
partidului naţional-ţărănesc, Constantin Brătianu, şeful partidului libe¬ 
ral şi Gh. Brătianu, şeful unei fracţiuni din partidul liberal. Toţi i-au 
refuzat ori ce concurs politic. Conducătorii mişcării legionare au refuzat 
şi ei colaborarea cu generalul, atâta timp cât va fi Regele Carol pe tron. 
In acelaş timp manifestaţiile de stradă au crescut în intensitate. Generalul 
Antonescu, pentru a putea face faţă situaţiei —şi după sfatul ministrului 
german Fabricius— a cerut Regelui puteri depline. Tot odată a numit la 
comanda corpului 2 armată din Bucureşti şi comandant militar al capi¬ 
talei pe generalul Coroamă, care era atunci comandantul diviziei de gar¬ 
da. In ziua de 5 Septembrie, Regele Carol îl numeşte pe generalul Anto¬ 
nescu «Conducătorul statului român» şi-l învesteşte cu depline puteri 
pentru conducerea statului. 15 (anexa n.° 4). 

Pe baza acestei numiri, Antonescu a cerut miniştrilor din guvernul 
Gigurtu să rămână în funcţii până la formarea unui nou guvern. 

Tot atunci Vaier Pop, fost ministru al economiei naţionale în 1936-1937 
şi membru în delegaţia română care a semnat dictatul de la Viena, 
întrebându-1 pe Fabricius dacă Germania doreşte ca Regele Carol să 
abdice sau să rămănă, i s’a răspuns. «Guvernul german se ţine departe 
de orice amestec în chestiunile interne ale României ca şi mai înainte. 
Pentru noi nu este nici o deosebire dacă Regele guvernează, dacă abdică, 
sau este pus la răcoare. Asta nu ne priveşte». 

In aceiaşi zi manifestaţiile de strada iau un caracter general. Mare 
parte din populaţia capitalei se alătură manifestanţilor legionari pentru 
abdicarea Regelui. Acesta cere generalului Antonescu să scoată armata 
si să tragă m manifestanţi. Generalul Antonescu se adresează generalu¬ 
lui Coroamă, căruia îi revenea sarcina de a menţine ordinea; dar coman- 


www.dacoromanica.ro 


69 


dantul militar al capitalei refuză să intervină cu armata, pe motivul că 
nu-şi poate lua răspunderea unei vărsări de sânge ale cărei consecinţe 
pentru ţară nu se puteau prevedea. Cu aceasta s’a deschis celea spre abdi¬ 
care. Generalul Antonescu i-a cerut Regelui să abdice şi să plece până’n 
zorii zilei următoare din ţară; altfel nu va mai putea să-i garanteze 
viaţa. 

In cursul nopţii. Regele a cerut la telefon părerea mai multor persona¬ 
lităţi politice, dar toţi l-au sfătuit să abdice (16 a). Pus în această situaţie, 
şi nemaigăsind nicăieri nici un sprijin, Carol a predat în mâna lui Anto¬ 
nescu, la 6 Septembrie orele 6, actul de abdicare în favoarea fiului lui 
Mihai, care avea atunci 19 ani, Acesta a depus jurământul de credinţă 
chiar în după amiaza aceleiaşi zile şi a confirmat decretul de depline 
puteri pentru Antonescu. 

Tratativele pentru formarea guvernului au durat mai bine de o săpt㬠
mână. Antonescu vroia să facă un guvern de concentrare naţională, dar 
n’a găsit nici un sprijin la şefii de partide. Deşi ţara era intr’o situaţie 
foarte grea —atât extern cât şi intern— şi un guvern naţional se impu¬ 
nea, totuşi oamenii politici cari prin partidele pe cari le conduceau 
aveau răspunderi morale, n’au vrut să-şi asume nici o răspundere politi¬ 
că. Situaţia din Europa şi aceia a României, obliga guvernul acestei ţări 
—ori care ar fi fost el— să ducă o politică deschisă alături de Germania 
pentru a salva existenţa ţării ameninţată de Rusia. Aceasta o ştiau şefii 
politici români, dar pentru a nu fi acuzaţi, în occident că duc o politică 
pro germană, s’au abţinut de la o participare la guvernare. 

Singura grupare politică care a acceptat să-l sprijine pe Antonescu 
fără nici o rezervă a fost mişcarea legionară. 

Guvernul a fost constituit la 14 Septembrie sub preşidenţia lui Anto¬ 
nescu, având vice-preşedinte de consiliu pe Horia Sima, ministru al afa¬ 
cerilor străine prinţul Mihail Sturdza şi la interne generalul Petrovices- 
cu ale cărei simpatii politice înclinau spre legionari. La celelalte ministe¬ 
re erau militari sau legionari; numai la finanţe ş la economia naţională 
au fost numiţi miniştri G. Creţianu şi prof. Leon (înlocuit apoi în Noem- 
brie 40 cu Mircea Cancicov), membri marcanţi în partidul liberal şi cari 
au intrat în guvern cu titlu de specialişti şi nu ca o colaborare a partidu¬ 
lui la guvern. La 16 Septembrie, România a fost decretată «Stat naţional 
legionar» iar mişcarea legionară a fost singurul partid care avea dreptul 
să activeze (16 b), anexa n.°5. Decizia aceasta n’a aparţinut vre-ueni ase¬ 
mănări ideologice cu naţional-socialismul german sau cu fascismul ita¬ 
lian. Ea a pornit din necesitatea de a veni cu un alt sistem de conducere 
pentru a înlocui regimul decedat. Această formă de conducere avea 
numai un caracter provizoriu, până Ia restabilirea ordinei în ţară. La 
determinarea ei s’a ţinut seama de funcţiunea de Conducător a genera¬ 
lului Antonescu, funcţiune care dădea conducerii statului un caracter 


70 


www.dacoromanica.ro 


personal şi care nu era prevăzută în constituţie. De aceia Horia Sima a 
cerut ca decretul de la 16 Septembrie să fie semnat şi de Rege dândţj-i-se 
prin aceasta o formă constituţională. Intre ideologiile naţionaliste din 
Eţjropa centrală şi ideologia legionară românească eraţi deosebiri fun¬ 
damentale. Nici fascismul şi nici naţional-socialismyl nţj se sprijineaţi 
pe principiile morale ale creştinismului aşa cţ|m se sprijinea legionaris- 
mţ|l. Legionarii erau profuncf creştini; 90% din preoţii români erau legio¬ 
nari sau simpatiza^ cy ei. O altă deosebire fundamentală era în însăşi 
concepţia naţionalismului. In timp ce cele două naţionalisme —italian 
şi german— deveniseră imperialiste, schimbând total conţinutul ideii 
naţionaliste, legionarismul predica un naţionalism pur românesc, apli¬ 
cat între frontierele naturale ale României, acelea pe cari le-a obţinut în 
ţjrma primylyi râsboi mondial. Naţionalismul legionar respecta drep¬ 
tul la o existenţă liberă a celorlalte naţiţjni, precym şi frontierele ţărilor 
acestora. Legionarii erau naţionalişti, adică iubitori de naţia lor şi deci 
implicit eraţţ şi patrioţi. Poţi să fii patriot —adică să-ţi iybesţi patria— fără 
să fii naţionalist: dar nu poţi să fii naţionalist fără să nţ| fii şi patriot. 

Popularitatea de care se bucura mişcarea legionară la venirea lor la 
putere cuprinsese toate clasele sociale. Dacă atunci Antonescţi ar fi res¬ 
tabilit particfele politice în drepturile lor de funcţionare şi ar fi făcut ale¬ 
geri libere, fără îndoială că mişcarea legionară ar fi obţinut majoritatea 
absolută în parlament. Horia Sima vroia să facă alegeri libere cu partici¬ 
parea tuturor partidelor şi a propus aceasta generalului Antonescu chiar 
de la începţftul gţfvemârii. In concepţia legionară, regimul naţional- 
legionar era considerat ca o solyţie tranzitorie, impţ|să de fondul revolu¬ 
ţionar al ideologiei legionare. «Telul nostru politic era să ne consolidăm 
poziţiile câştigate prin revoluţie, cu ajutorul unei competiţii electorale 
libere». 

Nu trebue să ne imaginăm că decizia de a decreta România «stat 
legionar» a aparţinţ|t nţjmai mişcării legionare. Dacă Antonescu s’ar fi 
opus, desigur cât şefii mişcării legionare ar fi renunţat la această ideie; 
dar generalul s’a complăcut în situaţia de dictator, care corespundea mai 
bine firii lţ|i dominatoare, şi atunci prin imitaţia celorlalţi dictatori euro¬ 
peni, a decis ca România să fie «Stat legionar». 

Prin acelaş înalt Decret, prin care România devine Stat Naţional 
Legionar, generalul Antonescu este numit Conducătorul acestui Stat şi 
şefţ|l regimului legionar, iar Horia Sima este Comandantul Mişcării 
Legionare. 

^u mai fost însă şi alte motive pentru cari Antonescu a ales această 
cale. După cum am văzut, atât Maniu cât şi C. Brătianu au refuzat să-i 
dea concţ|rsţ|l lor politic, deşi situaţia politică internă şi externă impu¬ 
nea acest concţ|rs. In faţa acestui refuz, este probabil ca Antonescu a 
considerat existenţa partidelor multiple şi a unui parlament, ca o piedică 


www.dacoromanica.ro 


71 


din cauza căreia ar fi putut avea greutăţi în conducerea statului. Cum el 
era convins că un eventual răsboiu între Germania şi Rusia, ar fi fost 
neapărat câştigat de germani, vroia să fie liber pe mişcări în conducerea 
destinelor neamului românesc după concepţiile lui. pentru aceasta era 
suficient să aibă alături de el pe legionari. Dar o conducere Antonescu- 
mişcarea legionară avea două capete; era o conducere dualistă care în 
timp mai îndelung ar fi provocat fricţiuni între cele două părţi, greu de 
evitat şi de suportat. Deci trebuia să fie numai un singur cap. şi anexa 
n.° 7. Şi aici apare al treilea motiv pentru care Antonescu a acceptat fără 
nici o opoziţie formula statului legionar. El se gândea să ia con¬ 
ducerea mişcării legionare. După unele aparenţe, ideia îl urmărea mai 
de mult dar sa manifestat mai precis numai după venirea la guvernare. 
Astfel, cu ocazia manifestaţiei legionare de la 6 Octombrie 1940, a 
venit îmbrăcat în cămaşă verde, iar înainte de a pomi spre locul adun㬠
rii, Mih, Antonescu a prezentat lui Horia Sima un document tipărit în 
foarte multe exemplare, ca să fie distribuit grapelor legionare cari parti¬ 
cipau la manifestaţie. Acest document era un fel de legământ al legiona¬ 
rilor faţă de general şi care în loc să se termine cu salutul legionar 
«trăiască legiunea şi căpitanul» se termina cu «trăiască legiunea şi gene¬ 
ralul». H. Sima i-a explicat lui Mih. Antonescu imposibilitatea morală 
de a schimba formula salutului. Cum nimeni dintre legionari nu se gân¬ 
dise la această modificare, generalul risca să se expună unei situaţii deli¬ 
cate, căci se putea ca nici un legionar să nu strige «trăiască legiunea şi 
generalul». Mih. Antonescu a renunţat atunci la acest salut. De la 
această dată generalul Antonescu a îmbrăcat cămaşa verde legionară la 
toate ceremoniile legionare. 

Un eveniment neaşteptat şi nefericit a dat nu peste multă vreme ocazia 
lui Antonescu să ceară direct şefia mişcării legionare. In noaptea de 
26/27 Noembrie, o echipă de legionari lucra la deshumarea corpurilor 
lui Codreanu şi a celorlalţi 13 legionari asasinaţi odată cu el şi inmor- 
mântaţi la închisoarea Jilava. Tot aici se găseau închişi cei 65 marţ vino¬ 
vaţi de crimele executate contra legionarilor în timpul Regelui Carol 
(anexa n.° 9). Pe când lucrau la săpături s’a răspândit zvonul că 
generalul Antonescu hotărâse să schimbe garda legionară care păzea pe 
cei înhişi, cu o altă gardă militară. Fiind convinşi că prin această măsură 
se urmăreşte să se găsească o formulă ca să-i salveze şi cum săpăturile 
descoperiseră trupurile aruncate întro groapă comună, arse cu vitriol, 
sub o placă de beton de circa 30.000 kgr., legionarii de la săpături au 
socotit că datoria lor este să-l răsbune pe Codreanu. Au aruncat uneltele, 
au intrat în închisoare şi au împuşcat pe deţinuţi. A doua zi au mai fost 
omorâţi profesoral Iorga şi fostul ministru naţional-ţărânist Virgil Mad- 
geara, consideraţi ca instigatori la asasinarea legionarilor. Aceste triste 
şi tragice evenimente au fost desbătute chiar atunci în consiliul de miniş- 


72 


www.dacoromanica.ro 


tri. Cu această ocazie Antonescu a cerut în mod formal sg i se predea 
conducerea mişcgrii legionare, făcând din aceasta o condiţie pentru a 
continua colaborarea la guvern cu legiunea. £1 considera cg nu se mai 
poate conduce statul în condiţii bune decgt dacg aceiaşi persoang are şi 
conducerea statului şi a legiunii. 

Problema pusg de general a fost imediat desbgtutg atgt în consiliu de 
miniştri cgt şi în forul legionar, instituţie înfiinţatg în scopul de a desbate 
şi a lua hotgrgri în chestiuni importante. Desbaterile au fost deosebit de 
lungi; pgng la urmg generalul neggsind sprijin suficient între şefii legioi 
nari, a fost obligat sg renunţe la şefia legiunii. La aceastg decizie a contri¬ 
buit şi intervenţia conciliant^ a lui Neubacher, ministrul german la 
Bucureşti pentru chestiuni economice. Acesta a susţinut cg nu trebue sg 
se dramatizeze situaţia şi cg asemenea evenimente au avut loc în toate 
revoluţiile şi în toate ţgrile. Dupg mai multe întrevederi separate cu 
generalul şi cu H. Sima chiar în localul preşidenţiei consiliului, Anto¬ 
nescu a comunicat cg renunţg de a mai cere comanda legiunii, dar cere 
garanţii serioase cg dezordinele nu se vor mai repeta. H. Sima a întocmit 
un apel cgtre legionari prin care le cerea sg respecte ordinea şi legea în 
stat, precum şi o declaraţie de reînoire a leggmgntului de credinţg faţg de 
general. Ambele documente au fost publicate în ziarele de a doua zi. 

In ziua de 30 Noembrie, cgnd a avut loc înmormântarea lui Codreanu 
şi a celorlalţi 13 legionari, Antonescu a mers în fruntea cortegiului, algtui 
ri de Sima, amgndoi în cgmaşg verde. Aşa dar se pgrea cg buna înţe¬ 
legere a revenit; dar n’a fost aşa. 

Incg mai înainte de aceste evenimente, Antonescu se ggndea la o posi- 
bilg rupturg de mişcarea legionarg. 

Pentru înţelegerea evenimentelor şi a cauzelor cari au dus la rupturg 
trebue sg cunoaştem raporturile dintre Hitler, Antonescu şi mişcarea 
legionarg la începutul guvemgrii acestora. 

Asemgnarea şi apropierea dintre naţional-socialismul german şi 
legionarismul romgn se limita la un singur punct esenţial; amgndoug 
aceste ideologii erau naţionaliste. Pe baza acestui punct şi ca urmare a 
declaraţiei fgcutg de Codreanu referitoare la schimbarea politicei exter¬ 
ne a Romgniei în eventualitatea unei guvemgri legionare, se poate spu¬ 
ne cg exista o oarecare simpatie din partea lui Hitler faţg de mişcarea 
legionarg; dar leggturi practice şi angajamente secrete luate de unii şefi 
legionari faţg de Germania, n’au existat. Hitler n’a întglnit nici odatg pe 
H. Sima şi nici n’a cunoscut vre-o altg personalitate legiongrg în afarg de 
prinţul Sturdza, care în calitate de ministru al afgcerilor strgine a 
fost la Berlin. 

De asemenea raporturile lui Hitler cu generalul Antonescu au început 
în ziua în care acesta a luat conducerea statului romgn. 

Unul din primele acte politice ale generalului Antonescu a fost sg 

73 


www.dacoromanica.ro 


intervină din nou cu cererea deja făcută de Regele Carol ca Germania să 
trimită o misiune militară la Bucureşti, cu trupe de instrucţie pentru ap㬠
rarea contra tancurilor şi asigurarea aeriană de-asupra punctelor vitale 
de pe teritoriul României. Antonescu a lărgit mult cadrul acestei cereri, 
propunând să se trimită în România unităţi constituite, pentru realiza¬ 
rea garanţiilor şi să se înceapă discuţii în vederea unei colaborări a 
armatei germane cu armata română. 

Hitler a trimis la Bucureşti pe generalul Kurt von Tippelskirch, ca să 
studieze nevoile armatei române în legătură cu cererile conducătorului 
român. Intr’o întrevedere care a avut loc la 15 Septembrie, Antonescu i-a 
expus intenţia lui de a transforma armata; în locul unei armate cu multe 
divizii, dar slab înarmate, el vroia să facă o armată de circa 100.000 de 
oameni, moto-mecanizatâ şi bine înarmată. Tot odată el şi-a exprimat 
îngrijorarea faţă de atitudinea Rusiei, care avea tendinţa să atace din 
nou România si a tras concluzia că un râsboi între Germania şi Rusia 
putea fi considerat ca o probabilitate de viitor nu prea îndepărtat. 

După întoarcerea generalului. Tippelskirch la Berlin, Hitler a decis la 
19 Septembrie să trimită în România trupele cerute pentru instrucţie şi 
pentru garantarea frontierelor României. In luna Octombrie şi până 
către 15 Noembrie au sosit în România, divizia a 13-a motorizată întări¬ 
tă (g-1 von Rothkirch-Panten), misiunea aeriană (g-1 Wilhelm Speidel) şi 
toate comandamentele prevăzute pentru diferite şcoli. întreaga misiune 
militară era sub ordinele generalului Erik Hansen. Misiunile date de 
OKW (mareşalul Wilhelm Keitel) erau: 

— Să apere zona petroliferă Ploeşti-Câmpina. 

— In vederea unui atac din partea Rusiei, trebuia să se pregătească 
acţiunea comună a trupelor cari compuneau misiunea germană, cu tru¬ 
pele române. 

— Instrucţia armatei române să se facă în special pentru câteva divizii 
model. 

Misiunea aeriană trebuia: 

— In primul rând să apere regiunea petroliferă în contra atacuri¬ 
lor aeriene. 

— Instrucţia aviaţiei române să fie îndreptată către acest scop. 

— Trei divizii române (5, 6 şi 13 inf.) au fost alese pentru a fi instruite 
ca divizii model. Instrucţia s’a făcut în garnizoanele trupelor, prin state 
majoare germane de instrucţie, sub conducerea comandanţilor de regi¬ 
mente sau batalioane cazate în acele garnizoane. 

Misiunea aeriană era compusă din o divizie a. c. a. întărită, două regi¬ 
mente independente de a. c. a., un grup de vânătoare, unităţi de transmi¬ 
siuni, precum şi unităţi de geniu pentru lucrări de apărare contra atacu¬ 
rilor aeriene şi contra incendiilor. In afară de misiunile prevăzute mai 


74 


www.dacoromanica.ro 


sus, aviaţia germană din România trebuia sjţ organizeze o reţea de tere¬ 
nuri de aviaţie pentru aviaţia de vânătoare şi bombardament germane. 

Dacă oficial aceste trupe erau venite în România pentru instrucţia tru¬ 
pelor române, misiunea lor principală era garantarea frontierelor româi 
ne, faţă de Rusia. Prezenţa lor în România însemna linişte pe Prut şi 
Dunăre. Ele nu erau trupe de ocupaţie, ci se găseau pe teritoriul Rom⬠
niei cu acelaşi titlu şi aceiaşi misiune cu cart se găsesc trupele americane 
de atâţia ani în Europa şi în alte părţi ale lumii: siguranţa faţă de 
Rusia. 

In timp ce în România prin aceste masuri poporul nu mai privea cu 
atâta îngrijorare spre est, alte evenimente au venit sjţ complice situaţia 
politică din Europa, care şi aşa era cât se poate de complicată- In dimi¬ 
neaţa zilei de 28 Octombrie, Musolini a declarat rjţsboiu Greciei şi a ata¬ 
cat frontiera acestei ţări, fţţrţţ sjţ fi prevenit pe Hitler. Acesta se găsea cu o 
zi mai înainte la Montoire, când i s’a adus la cunoştinţă cjţ a doua zi tru¬ 
pele italiene vor invada Grecia. 

Hitler pleacă imediat la Florenţa, unde trebuia sţţ-1 întâlnească pe 
Musolini a doua zi dimineaţa. A ajuns însă prea târziu ca să poată 
împiedeca isbucnirea răsboiului. Musolini i-a comunicat imediat că răs- 
boiul a început la ora 6 dimineaţa, însă j-a asigurat că se va termina în 
câteva zile. 

Operaţiile însă s’au desfăşurat altfel de cât cum socotise Ducele. După 
două săptămâni trupele italiene se găseau tot la frontiera albano-greacâ 
şi în situaţie grea. Grecii se dovediseră foafţe buni luptători şi-şi apărau 
teritoriul cu îndârjire. Hitler începuse să fie îngrijorat. El presupunea că 
englejii vor interveni şi creinduişi puncte de sprijin pe teritoriul Greciei, 
ar putea să bombardeze regiunea petroliferă Ploeşti-Câmpmţi. Desfăşu¬ 
rarea răsboiului defavorabilă italienilor lia obligat să se gândească la 
pregătirea unei ofensive prin Bulgaria în Grecia. Şi a hotărât să concen¬ 
treze în sudul României o armată de 12 divizii. Comandantul acestei 
armate a fost numit mareşalul List, care la 10 Ianuarie 1941 şi-a luat posi 
tul de comandă la Predeal. Penţru păstrarea secretului, generalul Anto- 
nescu a fost la început informat că aceste trupe sunt destinate să întă» 
reasca misiunea militară germană, pentru că situaţia din Balcani era 
tulbure. 

Intre timp generalul Antonescu, insoţit de prinţul Mihail Sturdza, 
ministrul afacerilor străine român, a făcut între 14-16 Noembrie o vizită 
guvernului italian la Roma. In întrevederea cu lylussolini şi Ciano, 
conducătorul român a criticat cu energie dictatul de la Viena şi a atacat 
pufţarea ungurilor faţă de românii cari rămăseseră în zona din TransiU 
vania, ruptă din trupul României în urma acelui dictat La un moment 
dat el a spus: «Dacă aceasta continuă, îi vom masacra pe toţi». Antones» 
şu a mai afirmat că cjictatul de la Viena nu poate fi considerat definitiv şi 


www.dacoromanica.ro 


75 


că un adevărat român nu poate să renunţe nici odată la Transilvania, 
Basarabia şi Bucoyina. ^lih. Sturdza vorbind după general a spus că, 
prin sprijinul pe care l-au dat ungurilor să ne ia jumătaţe din Transilva¬ 
nia, ne-au înfipt un pumnal pentru a-1 pedepsi pe Carol pentru nesince- 
riţatea lui, dar că o să le pară rău de a ne fi slăbiţ ca putere miliţară şi d£ a 
fi zdruncinaţ moralul sănătos al poporului, în ziua în care va isbucni 
noul răsboiu, când ar fi putut să aibă alături o Românie puternică. Fiind 
întrebat despre ce răsboiu vorbeşte, a răspuns: «Răsboiul cu Rusia, bine 
inţeles». Jvlusolini a tăcut, dar Ciano a declaraţ în mod superior şi caţe- 
goric «Nu va fi nici un răsboiu cu Rusia», ^ceastă întrevedere a mulţu- 
miţ atât pe Anţonescu cât şi pe Sturdza, pentru că au avuţ ocazia să expu¬ 
nă clar şi categoric Ducelui iţalian şi conţelui Ciano punctul de vedere 
românesc în chesţiunea dicţatului de la Viena. 

j^poi a urmaţ yizţta la Berlin înţre £1 şi £4 Noembrie, al căruţ scop ofi¬ 
cial a fosţ inţrarea României în pactul Germania-Iţalia-Japonţa. Aceas¬ 
tă yizită la Berlin a avuţ loc îndaţă după aceia a lui Teleky, primul minis¬ 
tru ungur şi a conţelui Ssaky minisţrul lui de exţeme. Inţâlnirea acesţora 
cu Hiţler fusese la Viena şi au obţinuţ promisiunea Fuhrerului că, dacă 
generalul Anţonescu va face vre-o inţervenţie referiţoare la purtarea 
ungurilor în Transilvania, n’o va lua în consţderare, Iţind o urmare a tra¬ 
tamentului rău, pe care —pretinde-au ceţ doi reprezenţanţi unguri— 
românii l-ar fi aplicaţ ungurilor în ţţmpul celor £0 de ani de sţăpânire 
românească în Transilvania. România aplicase ungurilor acelaş ţraţa- 
ment care fusese aplicaţ tuturor mţnoriţăţilor, după principiile conven¬ 
ţiei asupra minorităţilor înţocmiţă de socieţaţea naţiunilor şi recunoscu¬ 
tă de toţi semnatarii ei, intre cari şi România. Ungaria, care nu se putuse 
obişnui cu ideia, că Transilvania românească nu mai esţe inglobată în 
frontierele ei, ar fi protesţaţ cu multă energie la socieţaţea naţiunilor, 
dacă ungurii din România ar fi suferit nedreptăţi şi umiliri din partea 
românilor. Nu numai ungurii, dar nici o mţnoriţaţe —saşi, swabi, ruţeni, 
bulgari, sârbi— n’au ridicaţ nici un proţesţ în conţra purtării românilor 
faţă de ei. 

întâlnirea dintre Hiţler şi Anţonescu a avuţ loc în ziua de Noembrje 
şi deşi conducătorul român fusese prevenit să nu aţace decizia de la Vie¬ 
na, totuşi Hiţler a fosţ obligaţ să asculţe o expunere documenţară despre 
drepturile fundamenţale ale României asupra Transilvaniei şi nedrepţa- 
tea actului de la Viena. In aceasţă înţrevedere Hiţler a fosţ impresionaţ 
de atitudinea demnă şi românească a generalului Anţonescu şi de atunci 
i-a acordat toaţă încrederea care s’a menţinut ţoţ ţimpul în cei ţrei ani de 
râsboi împreună în contra Rusiei. 

Deşi Anţonescu fusese însoţiţ la Berlin de Mih. Sţurdza, ţotuşi a inţraţ 
singur la Hiţler, lăsându-şi minisţrul afacerilor sţrăine înţr’o cameră ală- 
turaţă. Prin acesţ act, Anţonescu a călcaţ regulele proţocolului, carj pre- 


76 


www.dacoromanica.ro 


văd că atunci c^nd la o întrevedere între şefii de stat, unu] dintre ei este 
asistat de un ministru, trebue sg fie şi celjţltat şef de stat însotit de minis¬ 
trul său, care se ocupă cu aceleaşi treburi în ţara lui. 

Cum la întrevederea dintre Hitler şi Antonescu a asistat şi Ribben- 
trop, prezenţa prinţului Sturdza era obligatorie. Faptul că Hitler şi Rib- 
bentrop au acceptat această abatere de la protocol, însemnează că ştiau 
mai dinainte că lucrurile se vor petrece astfel şi au fost de acord. Pupă 
terminarea întrevederii, Sturdza, fiind împreună cu Antonescu, a protes¬ 
tat cu energie în contra acestui act neproţocolar, şi jignitor, şi care dove¬ 
dea sau lipsă de încredere, sau intenţia de a-1 obliga să demisioneze. 

A doua zi, fiind la o masă oficială alături de Ribbentrop, acesta i-a 
spus pe un ton foarte grav: flAşcultă-mă bine, mişcarea p-vs să nu intrş 
nici odată în conflict cu armata căci va fi zdrobită- Vezi ce bine trăim noi 
cu armata noastră», prinţul Sturdza l-a asigurat că «respectul şi dragos¬ 
tea de armată era * n tradiţia noastră §i c ă nu vom comite nici odată o ast¬ 
fel de greşală». O zi mai tărziu, tot la o masă oficială, Hitler i s’a adresat 
cu un aer sever: flP-vs nu ştiţi cine este generalul Antonescu; nu aţi fi 
putut găsi un mai mare patriot pentru a vă conduce». Ministrul romăn a 
răspuns că tocmai pentru că ştiau aceasta l-au ales pe Antonescu, condu¬ 
cătorul statului. 

Tot în aceste zile, a avut loc o întrevedere cu caracter strict militar între 
Antonescu şi Sturdza cu Mareşalui Keitel, şeful OKW-ului. Acesta a 
propus să trimită în Romănia încă ° divizie ca întărire a misiunii miliţa- 
re. Antonescu a fost de acord pentru că aceste forţe îi dădeau o mai mare 
siguranţă faţă de ameninţarea Rusiei, dar s’a hotărăt că trupele cari vor 
veni, să fie întreţinuţe de Germania. Romănia avea grele probleme 
materiale şi financiare de rezolvat, provocate de refugiul romănilor din 
Transilvania, Basarabia şi Bucovina, precum şi de un puternic cutremur 
de pămănt de la începutul lunii Nembrie, care a adus pagube mari în 
ţară- Trecăndu-se apoi la un schimb de informaţii în jurul unei hărţi a 
Rusiei, generalul Antonescu a afirmat că Rusia dispune numai de o linie 
de aparare de la Riga pănă la vărsarea Nistrului în Marea Neagră §* c ă ' n 
spatele acestei linii este un imens gol. Keitel a fost de aceiaşi părere; dar 
Sturdza, care fusese ministrul Romăniei la Riga şi studiase aprofundat 
această chestiune, avănd alte informaţii, a încercat să intervină ' n discu¬ 
ţie. Keitel, era gata să-l asculte foarte atent, dar Antonescu, l-a oprit 
scurt. 

Atitudinea neprietenească şi chiar nici politicoasă a lui Antonescu şi 
avertismentele neaşteptate ale lui Hitler şi Ribbentrop, au dus pe prinţul 
Sturdza la concluzia că conducătorul romăn a provocat o întrevedere 
numai el singur cu Hitler şi Ribbentrop, pentru că —în afară de proble¬ 
mele mari romăneşti, la cari în mod obligatoriu trebuia să participe şi 
ministrul afacerilor străine romăn— vroia să-l informeze pe Hitler că 


www.dacoromanica.ro 


77 


poate va veni momentul când va trebui să se despartă de mişcarea legio¬ 
nară, fiind nedisciplinată şi nesigură, şi dorea să ştie care va fi hotărârea 
Germaniei în acest caz. Răspunsul a fost desigur favorabil lui Antones- 
cu. Aşa se explică recomandarea insistentă a lui Hitler şi a lui Ribben- 
trop adresată prinţului Sturdza —care era legionar— de a nu intra în 
conflict cu armata; la acea dată, această recomandare nu avea nici o jus¬ 
tificare, pentru că nici unul din şefii legionari nu se gândea să provoace 
un asemenea conflict şi toţi căutau să menţină o atmosferă de bună înţe¬ 
legere cu Anţonescu. 

După cum a comunicat Ribbentrop ministrului german la Bucureşti, 
Fabricius, cât a stat conducătorul român la Berlin a încercat să obţină de 
la Hitler o promisiune pentru revizuirea deciziei de la Viena. Nu este 
sigur dacă Hitler şi-a luat vre-un angajament în această chestiune, dar 
ministrul afacerilor străine german a spus în aceiaşi comunicare cgtre 
Fabricius că «după râsboi tot nu va rămâne aşa cum este». Fapt este că 
generalul Antonescu n’a părăsit nici odată ideia unei revizuiri a deciziei 
de la Viena şi că în recâştigarea Basarabiei şi Bucovinei cu Herţa, pre¬ 
cum şi în ocuparea Odesei, nu a văzut o compensaţie a teritoriilor pier¬ 
dute în Ungaria. El s’a condus întotdeauna de ideia că România nu va 
avea posibilitatea să-şi recâştige Transilvania, de cât colaborând strâns 
cu Germania. 

Pactul în trei (Germania, Italia şi Japonia) a fost semnat numai de 
generalul Antonescu. Acest pact fusese iniţial întocmit aşa fel de germa¬ 
ni, încât să poată fi semnat şi de Rusia (Anexa n.° 10). In acest scop se 
prevedea intrarea în răsboiu a Germaniei şi Italiei în cazul unui răsboiu 
japono-american, dar nu se prevedea un răsboiu germano-rus. In discu¬ 
ţiile avute cu Molotov între 11 şi 14 Noembrie 1940 la Berlin, acesta a 
ridicat în numele Rusiei pretenţii în Finlanda, România, Bulgaria şi 
Turcia. Hitler a refuzat să le accepte, astfel că Rusia n’a mai semnat pac¬ 
tul tripartit. In această situaţie se putea prevede o clauzji referitoare la un 
răsboi germano-rus. 

In drumul spre Berlin, Sturdza a sugerat Conducătorului să facă o 
propunere în sensul că în eventualitatea unui răsboiu între Germania şi 
Rusia —adică răsboiul care interesa România în cel mai înalt grad— 
Japonia şi Italia să intervină alături de Germania. Antonescu a refuzat 
să facă această propunere. Poate că era convins că într’o asemenea even¬ 
tualitate Rusia va fi zdrobită în câteva luni numai de Germania cu aliaţii 
ei europeni şi deci era de preferat ca Japonia să nu fie amestecată. Astfel 
problema n’a fost pusă în discuţie şi pactul în trei a rămas neschimbat. 
Cum ministrul afacerilor străine român considera că această lipsă com¬ 
promite valoarea pactului —mai ales din punct de vedere românesc— 
nu Pa semnat. Şi anexa n.° 10. 

Din felul cum s’a desfăşurat această vizită la Berlin reiese că Antones- 
78 

www.dacoromanica.ro 


cu nu avea destulă încredere în conducătorii legionari. Atitudinea mai 
mult de c§t ciudată faţă de ministrul lui de externe şi convorbirea secretă 
cu Hitler, au putut să provoace bănueli jn legătură cu viitoarele raporturi 
dintre general şi mişcare. Antonescu era urmărit de ideia de a fi singur 
conducător. Prezenţa alături de el a lui H Şjma ca şef al mişcării legio¬ 
nare nu-i convenea. De aceia a căutat să ia şi conducerea mişcării şj a 
îmbrăcat cămaşa verde ca să atragă simpatiile legionarilor; dar cum 
aceştia rezistau, s’a pregătit şi pentru cazul cănd s’ar desface de ei. Aşa se 
explică c ă î n luna Noembrie a avut pe de o parte înţelegerea cu Hitler, 
asigurându-se de încrederea şi sprijinul lui, dacă se va decide să înlăture 
mişcarea de la conducere, iar pe de altă parte, profitănd de evenimentele 
dramatice din noaptea de 26/27 Noembrie, a cerut categoric şefia legiu¬ 
nii. Dacă şefii leigonari s’ar fi lăsat convinşi de Antonescu şi i-ar fi încre¬ 
dinţat conducerea legiunii, lovitura de stat cunoscută sub numele de 
«rebeliunea legionară» de * a 21 Ianuarie lf?41 n’ar mai fi avut loc. Cănd 
a văzut însă că nu poate atirţge acest scop, s’a hotărăt să se separe de 
legjune. Aşa dar se poate spune că Antonescu a luat hotărărea definitivă 
la sfârşitul lunii Noembrie sau începutul lui Decembrie. 

Primul eliminat a fost ministrul afacerilor străine. Acest minister, ca şi 
acela al internelor, după înţelegerea dintre Antonescu şi Şima aparţinea 
legionarilor. Cum ministrul afacerilor străine avea posibilitatea să 
controleze şi sâ fie informat asupra raporturilor dintre conducător şi 
guvernul german, Antonescu era jn căutarea unui motiv care să~i permi¬ 
tă să-l înlăture. In această hotărâre se întărise şi mai mult, după înlocui¬ 
rea la 13 Decembrie a lui Fabricius ca ministru al Germaniei la Bucureş¬ 
ti, cu ŞA-obergruppenfuhrer Manfred von Killinger. Această înlocuire 
l-a neliniştit pe Antonescu. Imediat l-a chemat pe Şturdza şi l-a întrebat 
cum interpretează această schimbare a unui diplomat de carieră cu un 
membru al partidului. Şturdza i-a spus cp prin trimiterea lui von Killin¬ 
ger, guvernul german dă o dovadă a interesului pe care îl are ţn menţine¬ 
rea şi cultivarea unor bune relaţji cu România naţjonal-legionară- Anto¬ 
nescu s’a calmat, dar convingerea lui a fost că schimbarea lui Fabricius 
se datoreşte unor intervenţii pe care Şturdza le-ar fi făcut jn timpul vizi¬ 
tei la Berlin. In realitate Şturdza n’a vorbit cu nimeni la Berlin despre 
Fabricius. El a căutat să aibă ° întrevedere particulară cu Ribbentrop, 
după plecarea lui Antonescu de la Berlin. Ribbentrop a fost de acord, 
dar a lipsit de la întâlnire. Şturdza vroia să informeze pe Ribbentrop deşi 
pre o chestiune care se referea la amiralul Canaris. Tot odată, intrigat de 
ceia ce-i spusese Ribbentrop cu două zile mai înainte referitor la relaţiile 
dintre mişcare şi armată, ar fi vrut 5'1 întrebe de ce i-a atras atenţia asu¬ 
pra acestor raporturi, şi cu această ocazie să se lămurească de ce Anto¬ 
nescu nu l-a luat jn audienţă cu Hitler. 

I*a câteva zile după ce a fost anunţată înlocuirea lui Fabricius, genera- 

19 


www.dacoromanica.ro 


Iul a primit o scrisoare de la un funcţionar din Timişoara care se referea 
la o promisiune făcută de ministrul afacerilor streine. Generalul trimite 
scrisoarea lui Sturdza, cu intrebarea cum de a putut sjţ facă această pro¬ 
misiune? Corespondenţa în chestiune avusese însă loc în timpul când 
acesta se găsea la Berlin şi locul lui era ţinut de Mihai Antonescu; aşa a 
înapoiat corespondenţa generalului cu menţiunea că să se adreseze fos¬ 
tului lui locţiitor. Generalul a retrimis scrisoarea la ministerul afacerilor 
străine cu aproximativ această rezoluţie: «Dacă domnul Antonescu a 
iscălit, domnul Sturdza trebuia să ştie; şi dacă Ştia de ce nu mi-a spus. 
Aşa fiind, prefer să mă lipsesc de serviciile sale». Sturdza i-a răspuns 
prin o scrisoare în care i-a amintit purtarea neloaială pe care Antonescu 
a avut-o faţă de dânsul în diferite împrejurări, amestecul continuu în tre¬ 
burile ministerului lui şi mulţumirea de a se despărţi de dânsul. 

Generalul Antonescu a luat în primire ministerul afacerilor străine şi 
deşi a anunţat că în locul lui Sturdza va veni Greceanu ministrul Rom⬠
niei în Germania, totuşi acesta a rămas mai departe la Berlin până în 
luna Martie 1941, când a fost înlocuit cu ministrul Râul Bossy. In urma 
unei cereri pentru o întrevedere cu Hitler, Antonescu a plecat în dimi¬ 
neaţa zilei de 14 Ianuarie însoţit de Fabricius. Guvernul german aproba¬ 
se o vizită împreună cu Sima. Dar cum Antonescu nu era dispus să căl㬠
torească cu vice-preşedintele consiliului, iar invitaţia pentru acesta fuse¬ 
se aşa fel transformată de Fabricius şi în aşa termeni transmisă încât era 
imposibil să fie primită. Sima a renunţat la această vizită î n comun. 

Antonescu a prezentat un memoriu în care a declarat că este gata să 
participe alături de Germania la un răsboi «dacă va fi nevoie». Rom⬠
nia ar putea să formeze aripa stângă defensivă 3 unei acţiuni spre sud. 
^<In cazul unei acţiuni contra Rusiei, România doreşte să participe cu 
toate forţele». Pentru aceasta însă, trebue să fie pregătită militar, econo¬ 
mic şi politic şi inainte de toate, să aibă sprijinul Germaniei în contra 
presiunilor Rusiei. El îşi exprima speranţa că Germania va recunoaşte 
«în noua ordine europeană» rolul natural al României în sud-estul 
Europei. 

Apoi acest memoriu trata despre situaţia creiată în ţară prin prezenţa 
la conducere a mişcării legionare. Din cauza unor elemente nepregătite 
sau în serviciul comunismului, legiunea şi-a perdut din popularitate şi 
s’a ajuns la o situaţie economică zdruncinată- Cum ameninţarea anari 
hiei creşte, el se vede obligat să-şi exercite cu adevărat puterile pe cari i 
le-a dat decretul din Septembrie şi să ia în mâna lui conducerea regimu¬ 
lui naţional-legionar. In timpul convorbirii a amintit că la întâlnirea 
precedentă de I 3 22 Noembrie promisese că va lucra cu mişcarea, dar s’a 
dovedit că nu-i posibil. Hitler nu i-a dat nici un răspuns; numai la sfârşit 
a spus că înlocuirea lui Fabricius cu von Killinger nu aduce nici o schimi 
bare în politica Germaniei faţă de Româiia. 

SO 

www.dacoromanica.ro 


yitima parte a discuţiei dovedeşte că la întâlnirea precedentă, când a 
avut loc convorbirea secretă cu flitler şi Ribbentrop, Antonescu a pus 
problema colaborării la guvern cu mişcarea legionară şi că Hitler i-a 
cerut promisiunea că va continua să guverneze cu legionarii. Deci 
bănuiala prinţutui Sturdza că a fost lăsat la o parte de la acea discuţie 
pentru că Antonescu intenţiona să atace conducerea legionară, a fost 
justă. 

Aşa dar /Antonescu era decis să se despartă de mişcarea legionară şi a 
adus aceasta la cunoştinţa lui Hitler în mod clar la 14 Ianuarie. 

Pentru a putea stăpâni situaţia în ziua în care va aplica această deci¬ 
zie, avea nevoie să aibă şi ministerul de interne în mâna lui. Cum gene¬ 
ralul Petrovicescu ministru de interne era de partea legionarilor, trebuia 
să fie înlocuit. Ocazia s’a oferit la 19 Ianuarie —la câteva zile numai 
după întoarcerea de la Berlin— când a fost asasinat maiorul german 
Doering, însărcinat cu transporturile misiunii militare germane. Ime¬ 
diat Antonescu l-a schimbat pe Petrovicescu, pentrucă n’a luat sufi¬ 
ciente măsuri de siguranţă şi a numit ministru de interne pe generalul 
D. Popescu, comandantul C.2A. şi al garnizoanei Bucureşti. 

Maniera autoritară şi abuzivă a lui Antonescu de a schimba un minis¬ 
tru care, conform acordului dintre el şi FJoria Sima la data formării 
guvernului, nu putea fi înlocuit decât cu aprobarea şefului legiunii, a 
alarmat pe conducătorii legionari, cu atât mai mult cu cât era al doilea 
caz după Sturdza. floria Sima a redactat imediat un manifest şi a dat 
dispoziţii să se organizeze chiar în aceeaşi zi, de către y niunea Iraţiona¬ 
lă a studenţilor români creştini, o manifestaţie de solidarizare cu genera¬ 
lul Petrovicescu. Tot odată a atras atenţia organizatorilor manifestaţiei 
să evite ca acest protest să nu se transforme într’o manifestaţie ostilă 
Conducătorului. 

Manifestaţia s’a desfăşurat în perfectă ordine şi consemnele date au 
fost respectate cu scrupulozitate. O mare parte din populaţia capitalei s’a 
alăturat celor câteva mii de studenţi manifestanţi. Dupăce au străbătut 
arterele principale ale Capitalei, marea mulţime a manifestanţilor s’a 
oprit în faţa Palatului Preşidenţiei, unde au manifestat pentru generalul 
Antonescu. Aşadar n’a fost o manifestaţie contra Conducătorului Statu¬ 
lui. ci numai o demonstraţie de forţă a mişcării legionare faţă de actele 
autoritare ale acestuia, cu intenţia de a-1 determina să revină asupra 
înlocuirii generalului Petrovicescu. De aici înainte evenimentele s’au 
precipitat. 

Pentru ziua de 21 Ianuarie 1941, toţi prefecţii din ţafă —cari erau 
legionari— erau convocaţi la Bucureşti. Conducătorul a profitat de 
această absenţă a prefecţilor dela posturile lor şi a numit telegrafic pre¬ 
fect în fiecare capitală de judeţ un colonel sau lt, colonel din acel oraş, 
dându-i ordin să se prezinte în dimineaţa zilei de 21 Ianuarie la prefec- 


www.dacoromanica.ro 


81 



tură şi să ia conducerea judeţului. Locţiitorii prefecţilor însă au refuzat 
să predea prefecturile şi sejyjciile noilor prefecţi militari, ne avtţnd ordin 
dela Ministerul de Interne şi s’au baricadat în interiorul prefecturilor, 
înlocuirea Ministrului de Interne şi a prefecţilor a fost o lovitură de Stat 
executată de generalul Antonescu în contra mişcării legionare. Ca 
urmare, în aceeaşi dimineaţa, în Bucureşti legionarii s’au închis în clădi¬ 
rile cari le aparţineau —la prefectura de poliţie, ctţteva ministere, sediul 
legionar şi alte câteva clădiri administrative— iar patrulele militare si- 
au făcut apariţia în toate cartierele Preşidenţiei Consiliului de Miniştri 
unde s’a închis, iar legionarii au ocupat cazarma gardienilor publici în 
spatele acestei clădiri. 

Ministrul german Fabricius, care încă era în funcţie —von Killinger 
n’a venit de căt după această lovitură de stat— fiind rugat de Antonescu, 
a comunicat lui Ribbentrop situaţia de la Bucuresţi, precum şi rugămin¬ 
tea generalului pentru Hitler, să-i dea un sfat. Răspunsul a fost: «După 
ce săngele a curs, generalul să ia măsuri energice şi să facă masă curată- 
Apoi să fondeze o nouă legiune sub conducerea lui». Acest sfat coinci¬ 
dea cu intenţiile lui Antonescu. 

In seara aceleiaşi zile, Antonescu a cerut generalului Hansen, şeful 
misiunii militare germane, să'l apere la nevoie cu o unitate de tancuri, 
pănă cănd vor veni tancurile romăne de la Craiova şi Sibiu. Hansen nea- 
vănd încă ordin să intervină în sprijinul lui Antonescu, dacă acesta i l-ar 
cere —de acord cu Fabricius— a hotărăt să nu pună deocamdată nici o 
trupă l a dispoziţia Conducătorului romăn. A doua zi dimineaţa însă 
tancurile germane au făcut în mod demonstrativ un marş prin Bucureşti 
Intre timp legionarii s’au organizat pe cuiburi de rezistenţă, în aştepta¬ 
rea atacului trupelor şi al unităţilor de poliţie. 

In acelaş timp ţărănimea a invadat —în ziua de 22 Ianuarie— capita¬ 
lele de judeţe, manifestăndu-se pentru mişcarea legionară- Apărea evi¬ 
dent că încercarea de răsturnare a mişcării legionare prin surprindere 
nu reuşise. Atunci Antonescu a declarat prin intermediari că este dispus 
să înceapă tratative cu mişcarea pentru normalizarea situaţiei. Această 
acţiune n’a ajuns însă s 4 se concretizeze, pentru că Hitler s’a decis să răs¬ 
pundă favorabil la cererea de sprijin militar a lui Antonescu. In noaptea 
de 22/23 Ianuarie, ministrul Neubacher a convocat pe H. Sima la o casă 
a serviciului secret german şi i-a înmănat un ultimatum venit de la Hitler 
prin legaţia germană, prin care îi cerea să înceteze ori ce rezistenţă con- 
tra lui Antonescu, aveptizăndu-1 că armata germană a primit ordin să 
intervină * n conflict în sprijinul Conducătorului Statului. In faţa acestei 
ameninţări, H. Sima —în colaborare cu Neubacher— a redactat un 
ordin către legionari prin care le cerea să înceteze imediat rezistenţa. 
Acest ordin a fost predat chiar în aceiaşi noapte lui Antonescu. Yasile 
Iasinschi, care —însoţit de Neubacher— a predat acest document la pre- 


82 


www.dacoromanica.ro 


şidenţie, era pe punctul de a fi arestat din ordinul lui Antonescu şi a fost 
salvat numai prin intervenţia energică a ministrului Neubacher. Şi 
anexa n.° 11. 

Odată cu semnarea acestui ordin, ministrul german a dat garanţii că 
nici un legionar nu va suferi represalii şi că în cel mai scurt timp se vor 
începe discuţii pentru reluarea colaborării. Aceste garanţii au fost comu¬ 
nicate în toate oraşele mari ale ţării prin comandanţii germani. Ele n’au 
fost însă luate în considerare de Antonescu. In timp ce, în dimineaţa de 
23 Ianuarie legionarii părăseau clădirile şi baricadele pe cari le apărase¬ 
ră, jandarmii —din ordinul lui Antonescu— au tras asupra mulţimei 
adunată în piaţa teatrului naţional, făcând sute de victime, morţi şi 
răniţi. 

După restabilirea ordinei, Antonescu l-a primit pe Neubacher şi i-a 
mulţumit în numele naţiunii şi al statului pentru acţiunea lui de inter¬ 
mediar. In timpul convorbirii, Antonescu a spus că acum va trebui să 
spânzure pe toţi şefii legionari. Neubacher a protestat cu energie şi a 
declarat că dacă ar fi cunoscut intenţiile generalului, nu s’ar fi dus să 
convingă pe legionari să renunţe la luptă. După această discuţie, rapor¬ 
turile dintre Neubacher şi Antonescu s'au răcit, dar activitatea în comun 
în domeniul economic s’a continuat. 

Pentru salvarea legionarilor de teroarea lui Antonescu, Himmler a 
aprobat ca aceştia să se refugieze în Germania. Această operaţie s'a exe¬ 
cutat de toate organele germane din România, inclusiv serviciile arma¬ 
tei. Prezenţa legionarilor refugiaţi în Germania, îi convenea lui Hitler, 
pentru că putea —la nevoie— să exercite presiuni asupra lui Antonescu. 
H. Sima şi ceilalţi şefi legionari au fost invitaţi în Germania ca «oaspe¬ 
ţi», dar acolo au fost transformaţi în prizonieri politici. Astfel un număr 
de circa 700 de legionari s’au salvat în Germania, unde au fost închişi în 
lagărele de la Dachau, Buchenwald şi Sachsenhausen, sau au lucrat în 
fabrici. 

In ţară, Antonescu a deschis mari procese şi a condamnat la moarte pe 
legionarii cari au fugit, iar o mare parte din cei rămaşi —circa 8.000— au 
fost judecaţi şî condamnaţi la diferite pedepse cu închisoare (48). 

«Pare puţin de neînţeles că legionarii cari deţineau puterea, să fi putut 
prepara o revoltă ca să pună mâna pe ea...», scrie scriitoarea franceză 
Denise Basdevant în «Terres roumaines contre vents et marees». Intr’- 
adevâr, nu se pote înţelege pentru ce legionarii ar fi făcut o revoltă, 
când ei aveau toată puterea în stat. Ca să-l răstoarne pe Antonescu care 
era singur, nu aveau nevoie de o revoltă. 

Aşa dar tulburările de la 21/23 Ianuarie 1941, cunoscute sub numele 
de «rebeliunea legionară» n’au fost iniţitate de legionari, ci aparţin 
numai voinţei generalului Antonescu de a se despărţi de acei cari i-au 
deschis drumul la conducerea statului român şi apoi l-au sprijinit cu 


www.dacoromanica.ro 


83 


toată puterea ca să exercite această conducere, atunci cţ|nd toate celelal¬ 
te partide Fau lăsat să cadă, 

încă o dovadă că actul de la 21 Ianuarie a fost provocat de Antonescu, 
este dată de Fabricius, Acesta, după prezentarea la post a lui von Killim 
ger, a plecat la 30 Ianuarie în Germania. După sosirea lui la Berlin, Ribi 
bentrop nu Ua primit să facă raportul asupra evenimentelor de la gucu* 
reşti, aşa cum ar fi fost normal. De sigur că între timp aflase din alte surse 
despre felul cum se întâmplaseră în realitate acele evenimente. El ar fi 
vrut ca Antonescu să conducă ţara sprijininduise pe legiune. Intr’o con» 
vorbire care avusese loc la 20 Ianuarie între Hitler şi Mussolini, asistaţi 
de Ribbentrop şi Ciano, discutjţndu-se despre situaţia încordată dintre 
Antonescu şi şefii legionari, Ribbentrop a fost de părere că Antonescu 
«ar trebui să guverneze nu contra legiunii, ci cu puterile bune ale legiunii 
şi că H. Sima ar putea să primească o înaltă funcţie în stat, poate minisi 
tru al afacerilor străine». 

Această rupere de legiune a fost una din gravele greşeli ale lui Anto* 
nescu în politica internă. Mişcarea legionară alături de el, făcea legătura 
lui cu naţiunea. Fără legiune a rămas singur. Dacă răsboiul s’ar fi termii 
nat repede şi în favoarea Germaniei şi deci şi a României ™aşa cum pre* 
supunea el— despărţirea atţţt de brutală de legionari n’ar fi avut conse¬ 
cinţe grave. Un răsboiu victorios ar fi acoperit greşelile din politica inter¬ 
nă. Fiind izolat, pe măsură ce timpul trecea şi înfrângerea Germaniei era 
mai aproape, situaţia lui în interior devenea tot mai şubredă. Cu mişcai 
rea la putere, ar fi avut un sprijin puternic în interior. Actul nefast al 
Regelui şi al opoziţiei de la 23 August 1944 n’ar mai fi avut loc şi nici el 
n’ar fi fost predaţi ruşilor. Ţara ar fi avut un armistiţiu veritabil şi o 
altă soartă. 

In realitate, adevăratele motive cari l-au împins pe Antonescu la acest 
act nu se cunosc. Prinţul Sturdza scrie: «N’am nevoie să spun ctţ mişca* 
rea nici prin vis nu s’a gândit să se ridice în contra lui Antonescu, sau şi 

mai puţin să intre în conflict cu armata». 

1 

Iar H. Sima este şi mai categoric: «Nici odată serviciile germane nu 
ne-au îndemnat la revoltă contra conducătorului statului. E o minciună 
odioasă. De altminteri, chiar dacă cineva ar fi venit cu atari sugestii, nici 
odată nu leiaş fi putut lua în considerare, căci linia mea de conduită a 
fost perfect leală faţă de conducător. Nu mi-am permis nici măcar să vor* 
besc vreiodată râu despre Antonescu în faţa nemţilor, în timpul guver* 
nării, considerând aceasta ca un lucru inadmisibil din punct de vedere 
al mândriei naţionale. Dar în timp ce eu am urmat această linie, Anto* 
nescu a făcut exact pe dos. Ne*a bţţrfit şi ne*a pârţţt la nemţi în toate chii 
purile, pentru aii determina să ia atitudine în contra noastra» (52). 

După ce ordinea şi liniştea a fost restabilită în toată ţara, Antonescu a 


§4 


www.dacoromanica.ro 


format un nou guvern la 27 Ianuarie, compus numai din generali şi spe¬ 
cialişti. 

Pentru a verifica sentimentele poporului faţă de politica lui alături de 
Germania, mai ales că nu mai avea nici un partid pe care să se sprijine 
Antonescu a procedat la consultarea naţiunii printr’un plebiscit între 2-5 
Martie. Naţiunea a răspuns cu 99,9% favorabil. 


C. HITLER ŞI MAREŞALUL ANTONESCU 
(ALIANŢA CU GERMANIA) 

După pierderea Basarabiei, Regele Carol a încercat să facă un pas de 
apropiere faţă de Germania. La 4 Iulie 1940 a format un guvern de 
dreapta sub preşidenţia lui Gigurtu, având la ministerul Afacerilor 
Străine pe Mihail Manoilescu, cunoscut prieten al Germaniei. Pentru a 
se accentua schimbarea politicii externe încă şi mai mult au intrat în 
acest guvern şi trei membri ai mişcării legionare, printre cari şi H. Sima. 
Noul guvern a declarat că România era dispusă să intre în axa Roma- 
Berlin, iar Regele Carol a adresat lui Hitler o scrisoare prin care îi propu¬ 
nea să trimită în România o misiune militară şi să-i garanteze fron¬ 
tierele. 

Hitler neavând încredere în noua atitudine a Regelui Carol, i-a răs¬ 
puns că nu poate garanta frontierele României atâta timp cât nu sunt 
rezolvate problemele de frontieră ale acestei ţări cu Ungaria şi Bulgaria. 
Pentru rezolvarea lor guvernul român a început tratative cu ungurii şi 
bulgarii, fără să se ajungă la vre-o soluţie. Atunci au intervenit Germa¬ 
nia şi Italia, cari, prin Dictatul de la Viena de la 30 August 1940, au impus 
României amputări foarte grave în Transilvania în favoarea Ungariei. 
Pentru Bulgaria s’a decis ca România să găsească o soluţie prin discuţii 
directe, ceia ce s’a şi făcut. România cedând Bulgariei Cadrilaterul 
dobrogean. 

Aceste trei cedări forţate de teritorii din trupul ţării, însemnând tot at⬠
tea acte de insuportabilă nedreptate, au provocat o adâncă emoţie şi 
revoltă în poporul român. Ele fiind consecinţa politicii externe a Regelui 
Carol, toată răspunderea a căzut asupra lui. Sub presiunea unei puterni¬ 
ce manifestaţii de stradă a mişcării legionare, care a avut loc la 3 Septem¬ 
brie şi prin care i se cerea abdicarea, Regele a însărcinat la 4 Septembrie 
pe generalul I. Antonescu să formeza un nou guvern. Şefii de partide refu¬ 
zând să-i dea ori ce concurs politic, generalul a cerut Regelui depline 
puteri. In ziua de 5 Septembrie Regele l-a numit «Conducătorul Statului» 
şi l-a învestit cu depline puteri pentru conducerea tării. 


www.dacoromanica.ro 


85 


In aceiaşi zi manifestaţiile de stradă iau un caracter general. Mare 
parte din populaţia capitalei se alătură manifestanţilor legionari penţru 
abdicarea Regelui. Acesta cere generalului j\ntonescu să scoată armata 
şi să tragă în manifestanţi. Generalul Antonescu se adresează generalu¬ 
lui Coroamă, care fusese numit cu o zi înainţe comandantul Corpului 2 
armată şi comandantul militar al capitalei. Acesţa refuză însă să inţervin 
nâ cu armata pe moţivul că nu-şi poaţe lua răspunderea unei vărsări de 
sânge, ale cărei consecinţe pentru ţară nu se pot prevedea. Cu aceasta s’a 
deschis calea spre abdicare. 

Generalul Antonescu a cerut Regelui să abdice şi să, plece până’n zorii 
zilei următoare din,ţară; altfel nu va putea să-i garanţeze viaţa. După ce 
s’a consultat telefonic în cursul nopţii cu mai mulţi oameni politici, 
negăsind nici un sprijin la nici unul, a predaţ în mâna lui >\ntonescu, în 
ziua de 6 Sepţembrie la orele 6, actul de abdicare în favoarea lui Mihai, 
moştenitorul tronului, care avea 1^ ani. Acesta a depus jurămânţul de 
credinţă chiar în după amiaza aceleiaşi zile şi a confirmat decretul de 
depline puteri pentru 4 n t onescu - 

Noul guvern a fost consţituit la 14 Septembrie din membri ai mişcării, 
ofiţeri şi specialişti. Partidele poliţice liberal şi naţional-ţârănesc au 
refuzat să colaboreze cu un guvern, destinaţ să ducă o poliţică proger- 
mană, d e S> aceasta era singura cale penţru salvarea ţării ameninţaţâ 
de Rusia. 

Unul din primele acţe poliţice ale generalului >\nţonescu a fosţ să 
revină cu cererea deja făcuţă de Regele Carol căţre bţiţler penţru a ţrimi- 
te la Bucureşti o misiune miliţară, cu ţrupe de insţrucţie penţru apărarea 
conţra ţancurilor şi siguranţa aeriană a puncţelor viţale de pe ţeriţoriul 
României. Antonescu a lărgiţ mulţ cadrul acesţei cereri, propunând să 
se ţrimiţă uniţăţi consţiţuiţe penţru realizarea garanţiilor şi să se înceapă 
discuţii în vederea unei colaborări a armaţei germane cu armaţa rom⬠
nă. Acesta a fosţ primul pas spre alianţa cu Germania, 

tţiţler a ţrimis la Bucuresţi pe generalul Kurt von Tippelskirch, ca să 
sţudieze nevoile armaţei române în legătură cu cererile conducaţorului 
român. Inţr’o înţrevedere care a avuţ loc la 15 Sepţembrie -4nt onescu iia 
expus inţenţia lui de a ţransforma armaţa; în locul unei armaţe cu mulţe 
divizii, dar slab înarmaţe, el vroia să facă o armaţă de circa 100,000 de 
oameni moţo-mecanizaţă şi bine înarmaţă, Toţ odaţă el şi-a exprimaţ 
îngrijorarea faţă de atitudinea Rusiei, care avea ţendinţa să aţace din 
nou România şi a ţras concluzia că un răsboi înţre Germania şi Rusia 
putea fi consideraţ ca ° probabiliţaţe de viiţor nu prea îndepărtaţ. 

După întoarcerea lui Tippelskirch la Berlin, tţiţler a decis, la 1J) Sep¬ 
ţembrie, să ţrimiţă în România ţrupele ceruţe penţru insţrucţie şi penţru 
garantarea fronţierelor României. In luna Ocţombrie şi până căţre 
15 Noembrie au sosiţ în România, divizia a 13-a moţorizaţă înţăriţă 


86 


www.dacoromanica.ro 


(g-1 von Rothkirch-Panten), misiunea aeriana (g-1 Wilhelm Speidel) şi 
toate comandamentele prevăzute pentru diferite şcoli. întreaga misiune 
militară era sub ordinele generalului Erik Hansen. Misiunile date de 
OKW (mareşalul Wilhelm Keitel) erau: 

— Să apere zona petroliferă Ploeşti-Câmpina. 

— In vederea unui atac din partea Rusiei, trebuia să se pregătească 
acţiunea comună a trupelor cari compuneau misiunea germană cu tru¬ 
pele române. 

— Instrucţia armatei române să se facă în special pentru câteva divizii 
model. 

Misiunea aeriană trebuia: 

— In primul rând să apere regiunea petroliferă în contra atacuri¬ 
lor aeriene. 

— Instrucţia aviaţiei române să fie îndreptată către acest scop. 

Trei divizii române (5, 6 şi 13 inf.) au fost alese pentru a fi instruite ca 

divizii model. Instrucţia s’a făcut în garnizoanele trupelor, prin state 
majoare germane de instrucţie, sub conducerea comandanţilor de regi¬ 
mente sau batalioane cazate în acele garnizoane. 

Misiunea aeriană era compusă din o divizie a.c.a. întărită, două regi¬ 
mente independente de a.c.a., un grup de vânătoare, unităţi de transmi¬ 
siuni, precum şi unităţi de geniu pentru lucrări de apărare contra atacu¬ 
rilor aeriene şi contra incendiilor. In afară de misiunile prevăzute mai 
sus aviaţia germană din România trebuia să organizeze o reţea de tere¬ 
nuri de aviaţie pentru aviaţia de vânătoare şi bombardament germane. 

Dacă oficial aceste trupe erau venite în România pentru instrucţia tru¬ 
pelor române, misiunea lor principală era garantarea frontierelor Rom⬠
niei faţă de Rusia. Prezenţa lor în România însemna linişte pe Prut şi 
Dunăre. Ele nu erau trupe de ocupaţie, ci se găseau pe teritoriul României cu 
acelaşi titlu şi aceiaşi misiune cu care se găsesc trupele americane de atâţia an i 
în Europa şi în alte părţi ale lumii: siguranţa faţă de Rusia. 

Al doilea pas a fost făcut cu ocazia vizitei la Berlin a generalui Anto- 
nescu, însoţit de prinţul Mihail Sturdza, ministrul afacerilor străine 
român. Atunci s’a hotărât ca Germania să mai trimită încă o divizie în 
România ca întărire a misiunii militare. De asemenea Conducătorul 
român a semnat pactul tripartit dintre Germania, Italia şi Japonia. Prin¬ 
ţul Sturdza a refuzat să semneze acest pact pentru că din el lipsea o clau¬ 
ză —foarte importantă pentru România— prin care să se prevadă inter¬ 
venţia Japoniei în contra Rusiei, în cazul unui răsboiu germano-rus. 
Ministrul afacerilor străine român considera că această lipsă compro¬ 
mite valoarea pactului din punct de vedere românesc. 

Al treilea pas a fost făcut în timpul vizitei generalului Antonescu la 
Berlin la 14-16 Ianuarie 1941, când a prezentat lui Hitler un memoriu în 
care declara ca este gata să participe alături de Germania la un răsboi 


www.dacoromanica.ro 


87 



«ţiacă va fi nevoie». România ar putea să formeze aripa stingă defensivă 
a unei acţiuni spre sud. ţţln cazul unei acţiuni în contra Rusiei, România 
^oreşte să parţicipe cu toate forţele». Pentru aceasta însă trebuie sţi fie pre¬ 
gătită militar, economic şi politic şi înainte de toate să aibă sprijinul 
Germaniei în contra presiunilor Rusiei. El îşi exprimă speranţa că Ger¬ 
mania va recunoaşte ţţîn noua orfine europeană » rolul natural al Rom⬠
niei în sud-estul Europei. 

După întoarcerea de la Berlin a urmat ruptura dintre general şi mişca¬ 
rea a legionară, ruptură provocată de general în ziua de 19 Ianuarie prin 
înlocuirea ministrului de interne generalul Petrovicescu, prieten al 
legionarilor, cu generalul D. Popescu, comandantul corpului 2 armată, 
şi prin ordinul de înlocuire a prefecţilor legionari cu ofiţeri superiori, 
ordin dat în ziua de 20 Ianuarie. La aceste acte mişcarea legionară a răs¬ 
puns cu rezistenţa înarmată, care s’a terminat în zorii zilei de 23 Ianua¬ 
rie. In noaptea de 22/23 Ianuarie ministrul german Neubacher a înm⬠
nat lui Horia Sima un ultimatum din partea lui Hitler, venit prin legaţia 
germană, prin care îi cerea să înceteze rezistenţa, avertizându-1 că arma¬ 
ta germana a primit ordinul de a interveni în sprijinul Conducătorului 
Statului. In faţa acestei ameninţări, H. Sima a redactat i-în colaborare 
cu Neubacher— un ordin către legionari pentru încetarea imediat^ a 
rezistenţei. Ordinul a fost comunicat în toate capitalele de judeţe şi exe¬ 
cutat în dimineaţa zilei de 23 Ianuarie. 

Intre timp, ducele Musolini al Italiei declarase răsboiu Greciei în 
dimineaţa zilei de 28 Octombrie 1940, fără să fi prevenit pe Hitler. Acesta 
se găsea la Montoire, în Franţa, unde avusese o întâlnire cu mareşalul 
P6tain, când i s’a adus la cunoştinţă că a doua zi trupele italiene vor inva¬ 
da Grecia. Hitler pleacă imediat la Florenţa unde trebuia să-l întâlneas¬ 
că pe Musolini a doua zi dimineaţa. A ajuns însă prea târziu ca să poată 
împiedeca răsboiul. Musolini i-a comunicat că răsboiul a început la ora 
6 dimineaţa, însţi l-a asigurat că se va termina în câteva zile. 

Operaţiile s’au desfăşurat altfel de cât cum socotise Ducele. După 
două săptămâni trupele italiene se găseau tot la frontiera albano-greacă 
şi în situaţie grea. Grecii se dovediseră foarte buni luptători şi-şi apărau 
ţara cu îndârjire. Hitler începuse să fie îngrijorat. El presupunea că 
englejii vor interveni şi creindu-şi puncte de sprijin pe teritoriul Greciei, 
ar putea să bombardeze regiunea petroliferă Ploeşti-Câmpina. Desfăşu¬ 
rarea răsboiului defavorabilă italienilor l-a obligat să se gândească la 
pregătirea unei ofensive prin Bulgaria în Grecia. Şi a hotărât să concen¬ 
treze în sudul României o armată de 12 divizii. Comandantul acestei 
armate a fost numit mareşalul List, care la lOIanuarie 1941 şi-a luat pos¬ 
tul de comandă la Predeal. Pentru păstrarea secretului, generalul Anto- 
nescu a fost la început informat că aceste trupe sunt destinate să 
întărească misiunea militară germană, pentru că situaţia din Balcani era 


88 


www.dacoromanica.ro 


tulbure. Proiectul acestei ofensive se numea «Mariţa». Hitler a ordonat 
ca 7 divizii să fie trimise în Romania şi să fie staţionate în lungul Dun㬠
rii, constituind primul eşalon al forţelor pentru această ofensivă. Pre¬ 
zenţa prematură a acestor forţe în sudul României avea de scop să facă 
presiuni asupra Bulgariei, pentru a o convinge să treacă alături de Ger¬ 
mania. Bulgaria a acceptat ca trupele germane destinate ofensivei în 
Grecia să se concentreze pe teritoriul ei. In acest scop a avut loc o întâlni¬ 
re la 8 Februarie 1941 între mareşalul List şi reprezentantul statului 
major bulgar şi s’a pus la punct un program de colaborare. 

După instrucţiunile primite, generalul Hansen şi ministrul Fabricius 
s’au prezentat în ziua de 21 Decembrie la generalul Antonescu şi l-au 
informat despre sosirea acestor forţe în România până la jumătatea 
lunii Ianuarie, cu explicaţia că situaţia din Balcani impunea guvernului 
german să ia măsuri pentru apărarea zonei petrolifere române. Antones¬ 
cu s’a declarat de acord şi a făcut imediat legătura între această concen¬ 
trare de forţe şi necesitatea unei acţiuni operative spre sud. A cerut 
numai ca aprovizionarea lor să fie făcută din Germania, ca să evite o cri¬ 
ză alimentară în ţară. 

Din cauza greutăţilor de transport şi a cartiruirii acestor trupe, s’au 
produs neînţelegeri pe cari generalul Antonescu le-a adus la cunoştinţa 
OKH (mareşalul von Brauschitsch) şi cari s’au aplanat pe cale de discu¬ 
ţii şi acorduri între părţile interesate. 

La 1 Martie Bulgaria a semnat intrarea în pactul tripartit, iar a doua zi 
trupele germane concentrate de-alungul Dunării au început trecerea în 
Bulgaria, îndreptându-se spre frontiera greacă. In timp ce aceste forţe 
părăseau România, alte divizii veneau din Germania cu c.f. şi treceau 
direct Dunărea, fără nici o oprire pe teritoriul românesc. 

In acelaş timp apărarea aeriană şi anti-aeriană a regiunii petrolifere 
Ploeşti-Câmpina a fost întărită, iar pe coasta Mării Negre în regiunea 
Constanţa s’au instalat baterii de artilerie grea de coastă. Hitler se aştep¬ 
ta la atacuri aeriene engleze pornite de pe aerodromurile din Turcia şi la 
o acţiune pe mare din partea Rusiei. 

La 25 Martie guvernul Zwetcovici al Yugoslaviei semnează intrarea în 
pactul tripartit. O mare parte din oamenii politici sârbi, fiind în contra 
acestei acţiuni politice, au răsturnat guvernul la 27 Martie şi noul guvern 
sub preşidenţia generalului Simovici a schimbat politica Yugolaviei 
faţă de Germania. Hitler a luat imediat măsuri pentru o acţiune militară 
cât mai repede şi mai puternică. Forţele destinate Greciei au primit 
însărcinarea să distrugă Yugoslavia. Noul guvern yugoslav bucurându- 
se de simpatia Rusiei, a semnat cu aceasta un pact de amiciţie şi neagre¬ 
siune în seara zilei de 5 Aprilie. A doua zi Belgradul a fost bombardat 
violent de aviaţia germană. In acelaş timp trupele germane au atacat în 
sudul Yugoslaviei spre Scoplie şi Monastir şi în Grecia spre Salonic. La 


www.dacoromanica.ro 


89 


8 Aprilie alte forţe au atacat prin Niş spre Belgrad; iar între 9-11.1941 ata¬ 
cul s’a desvoltat pe toată frontiera Yugoslaviei cu Ungaria şi Austria. La 
12 Aprilie Yugoslavia era înfrântă şi ocupată. 

Qperaţiile au fost continuate în Grecia, Atena a căzut la 27 Aprilie, iar 
Peloponezul a fost ocupat la 29 Aprilie. 

România n’a participat la râsboiul din Balcani. Rolul ei era să apere 
stânga şi spatele trupelor germane din Yugoslavia, în cazul unui atac 
rus. 

Mareşalul von BrauscJjitscJ] făcând o vizită la Bucureşti la 2 Aprilie, a 
fost mirat că Antonescu nu fusese informat despre atacul care se pregă. 
tea contra Yugoslaviei. Numai în seara zilei de 5 Aprilie a fost pus la 
curent despre acţiunea militară care urma să înceapă a doua zi Antones¬ 
cu a declarat că România nu ridică nici o pretenţie asupra vre-unui teri¬ 
toriu din Yugoslavia, dat fiind raporturile dintre cele douiţ ţ^ri. Dacţţ 
însă trupe ungare ar intra în Banatul sârbesc, el va da ordin trupelor 
române sări isgonească pe unguri. 

După prăbuşirea Yugoslayjei, poporul croat care în timpul existenţei 
statului yugoslav manifestase voinţa de a fi independent, s’a rupt de 
Yugoslavia şi a constituit statul croat sub conducerea lui Ante Pavelici. 
Croaţia —şi guvernul Pavelici— a fost recunoscută ca stat independent 
la 6 Mai, de guvernul român. 

După ce operaţiile contra Yugoslaviei şi a Greciei s’au terminat, Hitler 
s’a decis să pună în mişcare în ziua le 22 Iunie formidabila maşină a 
armatelor germane în marea ofensivă în contra Rusiei. Pentru a-1 infor¬ 
ma pe Antonescu despre această hotărâre, l-a inyjtat la Mţinchen, întâl¬ 
nirea a avut loc în ziua de 12 Iunie şi Hitler a pus la curent pe Antonescu 
cu liniile mari ale planului de operaţii. Conducătorul român a promis 
participarea României. Apoi Hitler a expus punctul lui de vedere asupra 
conducerii operaţiilor. «Q operaţie care se intinde dela marea îngheţată 
până la Marea Neagră, necesită o conducere centrală şi unitară. Ea stă 
natural în mâna noastră. Greşelile celuilalt răsboiu de coaliţie trebuesc 
evitate. Fiecare aliat ia parte la gloria tuturor». Antonescu a fost de acord 
cu această prezentare a conducerii răsboiului, 

In ceia ce priveşte conducerea operaţiilor pe frontul românesc (arma¬ 
tele 3 şi 4 române şi armata 11 germană), Hitler a expus puntul lui de 
vedere în ziua de 14 Iunie într’o adunare cu comandanţii de grupuri de 
armate şi de armate. El a considerat această problemă mai mult politică 
şi psihologică de cât militar^. Generalul Antonescu va avea conducerea 
superioară până la începerea operaţiilor. După aceia legătura între 
generalul /Vrţtonescu şi comandantul armatei 11 germane va fi făcută 
prin generalul Hauffe, şeful misiunii militare germane din România, 
numit în locul generalului Hansen care luase comanda C 54 A. 


90 


www.dacoromanica.ro 


La comandamentele române, până la divizie inclusiv, trebuia să se tri¬ 
mită detaşamente de legătură. 

Aceste detaşamente au funcţionat chiar de la începutul râsboiului. 
Misiunile lor erau: 

— Să informeze comandamentele germane despre evenimentele din 
sectoarele de luptă române şi măsurile de execuţie ale ordinelor supe¬ 
rioare. 

— Să transmită comandamentelor române situaţia trupelor germane 
vecine şi intenţiile lor operative. 

— Să se ţină la curent cu executarea ordinelor. 

— Să înlăture prin conlucrare şi încredere, fricţiunile inevitabile răs- 
boiului de coaliţie. 

— Să dea sfaturi pentru instrucţie, conducere şi aprovizionare. 

Pentru o realizare mai bună a acestor misiuni se indica: 

— Cunoaşterea aliatului şi în special a mentalităţii şi capacităţii 
lui. 

O conlucrare de încredere, fără idei preconcepute, între detaşamente¬ 
le de legătură şi comandamentele române. Eventuale tensiuni să fie 
lămurite într’o formă corectă şi sinceră prin discuţii personale; să nu 
se bârfească. 

— Tact, în special la criticile eventuale, ţinând seama de sensibili¬ 
tatea aliatului. 

— Sobrietate şi purtare militară exemplară a tuturor membrilor din 
detaşamentele de legătură. 

— Reţinere în chestiunile politice şi în special tot ce-ar atinge hotăr⬠
rea de la Viena şi pe germanii din România. Sensul acestui răsboiu pen¬ 
tru libertate şi o noua organizare a Europei trebue pusă pe primul plan 
în discuţii. Să nu se ajungă la critici mărunte, ci să se impună numai 
chestiunile importante. 

— Comandamentele germane au legătură cu unităţile române numai 
prin dataşamentele de legătură. Acestea trebue să informeze comanda¬ 
mentele germane asupra mentalităţii şi capacităţii aliatului, în măsura 
în care este posibil. 

— Să susţină interesele aliatului —pe cât le este cu putinţă— faţă de 
comandamentele germane. 

— De o deosebită importanţă este ca atât comandamentele române 
cât şi detaşamentele germane să ştie în ori ce moment unde se găsesc tru¬ 
pele în subordine. 

La 18 Iunie Hitler, printr’o scrisoare adresată Iui Antonescu îi explică 
încă odată motivele planului de atac contra Rusiei. In legătură cu execu¬ 
tarea fundamentală a conducerii generale a răsboiului expusă la 
-2 Iunie. Hitler a rugat pe Antonescu sâ-i permită să-i comunice din când 
în când, însărcinările prevăzute pentru armata română. 


www.dacoromanica.ro 


91 


Intre 17‘19 Iunie a venit în România Generalul Hajder, şeful statului 
major general al armatei germane, £1 s’a întâlnit şi a discutat cu genera¬ 
lul Rjtter von Schobert, comandantul armatei 11 germane şi cu şeful lui 
de stat major generalul ^Yohler, a inspectat frontul, iar în seara de 18 
Iunie s’a întâlnit la comandamentul armatei a 11 germane cu generalul 
lacobici. ministrul de răsboiu român. Generalului Afltonescu nu i-a 
făcut nici o vizită, fiindcă nu putea să vadă pe un şef de stat fără aproba¬ 
rea OK^y-ului. 

La o săptămână după începerea răsboiului —la 29 Iunie— Hitler, 
într’o scrisoare adresată lui Afltonescu, îi comunică situaţia operativă pe 
întreg frontul. Apoi, faţă de înaintarea aripei drepte a forţelor germane 
de la nord de România, îi arăta necesitatea ca armata H germană să 
treacă la ofensivă la 2 Iulie, în colaborare cu grupul de armate sud! 
/^matelor române le revine misiunea de a apăra flancurile ofensive ale 
armatei 11- In cursul operaţiilor Basarabia va fi cucerită. £1 roagă ca în 
vederea acestei ofensive să se pună sub ordinele armatei 11 germane tru¬ 
pele române necesare. Pentru a asigura unitatea conducerii strategice 
Hitler a adăogat: «Pentru a aduce operaţiile armatei H germane în 
acord operativ şi mai târziu chiar tactic cu operaţiile generale ale mare¬ 
şalului von Rundstedt. va trebui să se dea în foarte scurt timp eventual, 
instrucţiuni generale. In consecinţă, dacă vor sosi la p-vs, pentru acţiu¬ 
nea armatei H germană astfel de instrucţiuni din partea grupului de 
armate sud, eje au aprobarea mea şi vă rog. în interesul unei conduceri 
unitare şi strânsă, să ţi se dea urmare». 

Germania fiind aliată nu numai cu România dar şi cu Ungaria, şi cum 
între aceste două ţări raporturile erau foarte încordate din cauza împăr¬ 
ţirii Transilvaniei, a trebuit să se rezolve chiar de la începutul răsboiului 
cooperarea armatelor ungare şi române cu armata germană. La 28 Iunie, 
generalul german Himer, aflat pe lângă comandamentul suprem ungur, 
a cerut de la OKH. ca trupele ungare să fie despărţite de trupele române 
prin unităţi germane sau italiene. Generalul Afltonescu a cerut la 4 lupe 
înlocuirea colonelului ungur von Baitz. ofiţer de legătură la armata a 11 
germană, de oarece nu era agreat, ca fost ataşat militar la Bucureşti; dea- 
semenea n’a aprobat aprovizionarea pe căile ferate romţţne a trupelor 
ungare din Galiţia. 

Pupă cucerirea Basarabiei şi a Bucovinei de nord, Afltonescu a adre¬ 
sat o scrisoare lui Hitler, prin care îşi exprima dorinţa de a continua răs- 
boiul alături de Germania. Convingerea lui era că Germania va câştiga 
răsboiul şi că România era datoare să ajute cu toate forţele la zdrobirea 
puterii militare ruse, ca să salveze naţiunea română de acest imens şi 
permanent pericol. P e de apă parte credea cjţ, mergând alături de H^ler 
până la înfrângerea Rusiei, îşi va creia argumente puternice pentru rein- 


92 


www.dacoromanica.ro 


tegrarea întregei Transilvanii în hotarele României. Această convingere 
a avut-o până la urmă. 

La această scrisoare, Hitler a răspuns la 27 Iulie «când trupele ger¬ 
mane şi române se găseau pe Bug— felicitând pe Antonescu pentru c⺬ 
tigarea Basarabiei şi Bucovinei şi pentru hotărârea de a continua lupta 
alături de Germania până la ultimele consecinţe. 

La o invitaţie a lui Hitler, a avut loc la 6 August la cartierul general al 
grupului de armate sud, o întâlnire cu Antonescu, cu care ocazie guver¬ 
nul român a primit dreptul de a administra Transnistria, regiunea dintre 
Nistru şi Bug. Tot atunci Antonescu a oferit sâ trimită 15 divizi între Nis- 
tpy şi Nipru ca să uşureze sarcinile armatei germane. La această 
convorbire a mai luat parte generalul Ioaniţiu, şeful marelui stat major 
român, generalul Ritter von Schobert comandantul armatei a 1 l-a ger¬ 
mană, mareşalul Rundstedt comandantul grupului de armate sud, şi 
generalul Lâhr comandantul flotei a 4-a aeriană, Antonescu a propus ca 
râsboiul să aibă o formă cât mai umană, ca să influenţeze favorabil asu¬ 
pra trupelor ruseşti. 

Ca urmare a acestei întâlniri, Hitler a comunicat la 14 August lui 
Antonescu printr’o scrisoare că: «In cadrul operaţiilor viitoare, eu pro¬ 
pun în lărgirea primelor mele idei. ca D-vs, general Antonescu, după 
ajungerea pe Niprul de jos, sâ luaţi cu massa unităţilor D-vs siguranţa 
regiunii dintre Nistru şi Nipru. Deosebit de important ar fî participarea 
unităţilor repezi române... lq operaţiile viitoare de la est de Nipru». 

Antonescu a răspuns la 17 August că este de acord să pună la dispozi¬ 
ţie corpul de cavalerie şi corpul de munte pentru a fi întrebuinţate la est 
de Nipru. Brigada de blindate, care este întrebuinţată la Odessa, n’ar 
putea interveni de cât mai târziu, după ce i se vor completa pierderile, 
când vor putea fi folosite şi alte divjzii aflate în refacere. In această scri¬ 
soare Antonescu mai vorbeşte şi despre pierderile grele ale aviaţiei 
române şi imposibilitatea de a continua lupta fără completarea materia¬ 
lului din partea Germaniei. 

Părerile lui Hitler despre armata română înainte de începerea răs- 
boiului, nu erau bune. Influenţat de lipsa de armament modern 
—blindate, maşini pentru unităţi motorizate, artilerie grea, material 
anticar şi aviaţie— şi de sigur şi de rapoartele pe care le-a primit de la 
diviziile de instrucţie prin comandamentul misiunii militare germane, 
nu avea încredere în valoarea de luptător a soldatului român. Totuşi în 
timpuţ perioadei de instrucţie din 1940/41 i-după declaraţiile însăşi aje 
ofiţerilor germani artilerişti de pe lângă diviziile de instrucţie» artile¬ 
ria română era foarte bine pregătită; din punct de vedere technic germa¬ 
nii n’au adus nimţc nou artileristului român, iar teoretic, pregătirea ofi¬ 
ţerului artilerist român era superioară pregătirii ofiţerului german, care 
între anii 1935-1940. anii de înarmare febrilă a (germaniei, n’a avut nici 


www.dacoromanica.ro 


93 


timpul şi nici posibilitatea să-şi completeze această pregătire. Vnităţile 
de geniu au adus pentru români o specialitate în care aceste unităţi s’^u 
dovedit excelente jn timpul operaţiilor din vest, atacul forturilor, caze¬ 
matelor şi a tuturor fortificaţiilor jn general. Infanteria română însă a 
avut de învăţat de la infanteristul german, atât jn apărare cât şi jn atac, 
acţiunea cu blindate şi jn contra blindatelor. Soldatul român ştia să lup* 
te foarte bine pe fronturi continui, cu legătură de foc şi de vedere între 
luptători; aşa erau regulamentele române întocmite pe baza experienţe¬ 
lor din primul răsboiu mondial, când soldatu] de pe toate fronturile a 
luptat aproape numai jn tranşee. Regulamentele noastre prevedeau lup¬ 
ta discontinuă ca un caz special, iar jn ceia ce priveşte lupta cu carele de 
luptă sau jn contra lor, îrî ofensivă ca şi jn defensivă era studiată num^i 
teoretic pentru bunul motiv că nu aveam aceste maşini de luptă, cari au 
dominat câmpurile de bătălie pe toate teatrele de operaţii în al doilea 
răsboiu mondial şi cari au provocat pătrunderi ofensive de adâncimi 
impresionante, sau prăbuşiri dezastroase de fronturi şi armate. Prezenţa 
în cantitate mare a blindatelor a răsturnat această tactică a răsboiului de 
tranşee şi a impus un răsboiu de mişcare, care cerea soldatului infante¬ 
rist spirit de iniţiativă, încredere totală jn arma pe care o mânuia şi pre« 
gâtire pentru luptă fără continuitate de foc şi de vedere. 

Natural că jn această iarnă şi primăvară a anului 1941, instrucţia 
infanteriei s’a făcut în acest sens şi pregătirea de luptă a soldatului 
român sa îndreptat jntr’o măsură apreciabilă. Aceasta s’a dovedit chiar 
din primele lupte, aşa că d u P§ ° lună d e zile de operaţii, Hitler îşi 
schimbase părerea despre valoarea trupelor române. In convorbirea pe 
care a avut-o la 12 August 1941 cu ambasadorul spaniol ^spinosa de ]os 
Monteros care se prezenta pentru plecare, i«a spus că «trupele române, 
aliaţii noştri, sunt absolut eminente». 

După căderea Qd ese > î n mâinile românilor, Hitler vorbind despre 
acest eveniment, a spus: «Cu căderea Odesei, răsboiul este practic termii 
nat pentru România. Nu mai rămâne de aici înainte românilor de cât 
să-şi consolideze situaţia lor»... «In afară de Duce printre aliaiţii noştri, 
Antonescu face cea mai puternică impresie, I;ste un om de clasă serioa¬ 
să, care nu se lasă zdruncinat pentru nimic; jn plus este incoruptibil, un 
om cum România n’a mai avut nici odată». Este drept că Antonescu 
era o fire dură. Nu se lăsa influenţat de cei din jurul lui şi nu admitea să 
fie contrazis sau dominat. I;1 însuşi cu o putere de muncă deosebită, 
cerea şi celorlalţi să fie capabili de aceleaşi eforturi. Era autoritar, foarte 
ambiţios multă încredere în valoarea lui personală şi vindicativ până la 
nedreptate. In armată mai ales era temut. Pe adversarii lui —sau pe cei 
pe cari el ji considera că sunt jn contra luis i-a urmărit şi iia loyjt greu 
atunci când a avut posibilitatea. Aceste defecte însă nu l-au împiedei 
cat să fie un mare patriot şi să pună dragostea de ţ^râ de«asupra oricărui 


94 


www.dacoromanica.ro 


sentiment. Poljtjca luj externă poartă pecetea aţestui patfjotism. La proi 
cesul care i s’a făcut <^e regimul comunist în 1946, fiind întrebat dacă nu 
regretă că a făcut răsboiul în contra Rusiei, a declarat că nu numai ca nu 
regretă, dar dacă i s’ar mai oferi ocazia l-ar face din nou, însă în condiţiui 
ni <^e mai bună pregătire a armatei. Antonescu ştia să se impună pfjn 
demnitatea şi mândria lui naţională românească şi este probabil că 
această atitudine Ua făcut pe Hitler să spună că: «România n'a avut nici 
odată un om ca el». Această afirmaţie dovedeşte căHitler nu cunoştea 
istorja poporului român, unde i— dacă ar fi citit-o-r ar fi găsit destui 
principi români cari şf,au apărat cu arman mână ţările lor si sau acope¬ 
rit de glorje pe multe câmpuri d e bătălie luptând pentru independenţa 
acestor ţări, în contra inamicilor vecini şi învţngânduij, deşi de obiceiu 
aceştia erau superiori în număr de luptători. 

In altă împrejurare, în August 1942, vorbind faţă deRibbentrop,Himi 
Ier şi alţţi despre siguranţa şi pacea în sud-estul Europei a spus: «Dacă 
ungurii întră în râsboiu contra României, Antonescu cum îl cunosc eu, îi 
va bate cu desăvârşire». 

in schimb pe Regele Mihai îl considera ca pe un adolescent lipsit de 
pregătirea şi calităţile necesare pentru luarea unor decizii importante, 
mai ales în perioade grave. «Este destul să-ţi imaginezi ce-ar fi fost Rege¬ 
le fyfihai a * României fără sprijinul unui om aşa de remarcabil ca mare» 
şalul Antonescu. întâmplător acest tânăr este prost ca picioarele lui. 
Apoi el a fost stricat printr’o educaţie de copjl alintat»... 

fn această apreciere despre Regele Mihai, fjitler se întâlneşte cu aceia 
făcută de Air ViceiMarsfiall Arthur Gould Lee în «Crown against sic» 
kle» (Coroana contra secerii)- Lee scrie: «Neprepararea Regeţui pentru 
datoriile lui, era consecinţa anilor de viaţă anormală şi a educaţiei insu» 
ficiente de care era răspunzător numai un om: Regele ţarol». Iar mai 
departe adaugă: «Dar cu toate că Regina Elena aspira săii oţelească 
caracterul, nu a isbutit din lipsa ynei educaţii potrivjte. Desvoltarea 
minţii şi a culturii lui a fost greşit îndrumată, iar inteligenţa şi energia, 
lăsate să alunece spre activităţi fără importanţă. Nu a reyşit nimic, în 
afară de a conduce un automobil şi a ţjne o puşcă. Precoce în unele, dar 
de o ignoranţă prâpăstioasâ în altele», «Coroana contra secerii» este 
totuşi o carte scrisă în favoarea Reginei Elena şi a fiului ei Mihai. 

Această nepregătire a Regelui pentru funcţia pe care o avea în stat, 
explică în bynă măsură atitudinea lui Antonescy Care lua hotărâri fără 
să le discute sau fără să-l consulte pe Rege. yrmarea a fost o animozitate 
profundă a acestuia faţă de Conducător, provocată de situaţia de inferio¬ 
ritate în care se găsea şj de neputinţa de a reacţiona. Desacordul dintre 
Rege şi Conducător s’a resimţit şi în raporturile reprezentanţilor germa¬ 
ni la Şucureştj cu Palatul Regal. Aceştia trebuiau să păstreze raporturi 
strânse cu Antonescu pentru că el era conducătorul statului, dar în acei 


www.dacoromanica.ro 


95 


laş timp erau datori să aibă raporturi de curtoazie cu Regele şi să-şi, facă 
relaţii la Palat, ceia ce nu s’a reuşit aproape nici odată. 

Intrarea României în râsboiu contra Rusiei a avut o urmare dureroa¬ 
să, dar —d u Pâ cum s’a văzut din evenimentele pe cari le-am trţţit— ine¬ 
vitabilă, în raporturile noastre cu Anglia şi Stateie-Unite. Deja de la 10 
februarie 1941, guvernul britanic îşi rechemase ambasadorul de la 
Bucureşti, Sir Reginald Hoare, iar la 15 februarie a aplicat României 
blocada maritimă. Guvernul român, la rondul lui şi-a rechemat minis¬ 
tru de la Londra, Viorel Tillea, şi a oprit transporturile de combustibil 
către Turcia, Deşi relaţiile României cu această ţară erau cţţt se poate de 
bune, guvernul român a luat această măsură pentru a nu da posibilitatea 
Angliei să cumpere din Turcia combustibil romanesc. Situaţia a rămas 
neschimbată până la 4 Septembrie 1941, când guvernul englez a fost pre¬ 
sat de ruşi —d u P ă memoriile lui ţhurchill— să declarş râsboiu alia¬ 
ţilor Germaniei. 

ţhurchill s’a opus la încept, dar la 30 Noembrie a trimis României o 
notă ultimativă, în care avertizează că dacă trupele române nu vor înceta 
pţţnă la 5 Decembrie acţiunile de răsboi contra Rusiei şi nu se vor retra¬ 
ge în spatele Nistrului, guvernul englez se va vedea obligat să declare râs- 
boi României. £um guvernul român a refuzat condiţiile imposibile de 
acceptat în acele imprejurări puse de Arţglia, în ziua de 7 Decembrie s’a 
creiat starea de râsboiu între cele două ţări. 

In ceia ce priveşte Statele-Unite, evenimentele până la declararea st㬠
rii de răsboi s’au petrecut astfel, încă de la 11 Octombrie 1940, guvernul 
american blocase averile române din Statele-Unite sub pretextul că de la 
sosirea misiunii militare germane, România era o ţară ocupată. Acesta a 
fost un gest inamical, făcut la o dată când nici nu se putea vorf i despre 
un răsboiu germano-rus, 

După 22 Iunie 1941, guvernul român a informat guvernul american că 
România intenţionează să-şi reia Basarabia şi Bucovina de nord, după 
care va rămâne în apărare pe Nistru. După ce aceste provincii au fost 
reintegrate României, însărcinatul de afaceri român dela Wawhington, 
după instrucţiunile lui Mihai Arţtonescu ministrul afacerilor străine 
român, s’a prezentat la 4 Septembrie lui Ciordeli Huli, şeful departamen¬ 
tului de stat american şi i-a comunicat că România şi-a reluat provincii¬ 
le răpite de Rusia cu un an mai inainte, iar acum s’a hotărât să continue 
lupta până la luarea Odessei. La această din urmă comunicare ţordell 
Huli i-a spus că guvernul american consideră Germania cel mai mare 
pericol mondial. 

La 12 Decembrţe —o zi după ce Germania şi Italia au declarat răsboiu 
Statelor-Unite— ministrul german von Killinger şi ministrul ittţlian 
Bova Scopa s’au prezentat împreună la Mihai Antonescu şi a dat de înţe¬ 
les că, pe baza condiţiilor din pactul tripartit la care România aderase, 

9 <? 

www.dacoromanica.ro 


are datoria să se considere în stare de râsboiu cu Statele-Unite. Obligat 
prin această impunere, guvernul român a trimis guvernului american o 
declaraţie de răsboiu, prin însărcinatul de afaceri american Benton. 
Guvernul american a reacţionat abia la 5 Iunie 1942, când la presiunile 
ruşesti a trimis o contra declaraţie de râsboiu semnată de RoosewelL 

Aceste declaraţii de răsboifl contra Angliei şi a Statelor-Unite nu 
corespondeau nici cu sentimentele şi nici cu interesle guvernului Rom⬠
niei şi ale poporului român. 

Ele au fost rezultatul unor obligaţii şi presiuni venite din afară. Rom⬠
nia a purţat râsboi cu toatţi puterea de care a fost capabilă numai con¬ 
tra Rusiei. Faţă de Anglia şi Statele-Unite numai s’a apărat atât pe cât a 
fost posibil, adică aproape de loc, ceia ce n’a împiedecat pe aceste două 
mari puteri occidentale să ne lovească cât au putut mai crunt în folosul 
Rusiei. Declaraţiile de răsboiu române faţă de aceste două aliate ale 
Rusiei comuniste aveau un caracter simbolic. Nu aveam nici un mijloc 
de luptă, nici o armă cu care ne-am fi putut bate cu ei şi n’aveam nici un 
motiv de răsboi; aveam în schimb tot interesul să evitam ori ce act de 
răsboi între noi şi ei. Engeljii şi americanii -imai bine zis Churchill şi cu 
Roosewelt— au ţinut însă să ajute atât de puternic pe ruşi, încât au 
reuşit prin bombardamentele lor aeriene asupra oraşelor şi populaţiei să 
ridice în toată ţara un nemaipomenit val de ură în contra lor. 

Mareşalul Antonescu a exprimat clar poziţia politicii lui externe la 
12 Decembrie 1941 spunârjd unor ziarişti: «Eu sunt aliatul Germaniei 
contra Rusiei; sunt neutral între Germania şi Anglia; sunt pentru ameri¬ 
cani în contra Japoniei», 

In luna Ianuarie 1942, mareşalul Keitel a făcut o călătorie în ţările din 
sud-estul Europei, în scopul de a obţine trupe ungare şi române pentru 
campania din anul următor. In discuţiile avute cu mareşalul Antonescu 
s’a căzut de acord ca România să contribue tot cu atâtea divizii ca şi în 
1941 şi cari să fie trimise pe front în trei etape. Printr’un protocol econo¬ 
mic semnat la Berlin la 17 Ianuarie 1942, Germani îşi luau obligaţia de a 
înarma aceste divizii pe baza unui credit de răsboiu şi de a le aprovizio¬ 
na pe front. 

La 11 Februarie, Antonescu a făcut o altă vizită lui Hitler la carţierul 
general «Wolfschanze» la Rastenburg. După ce s’a discutat despre lupte¬ 
le grele din iama 1941-42, Hitler a expus intenţiile lui pentru 1942, fără ca 
să intre în precizări. Atât Antonescu cât şi Hitler credeau că Rusia nu 
mai are mari posibilităţi şi că dacă s’ar face un efort din partea Germa¬ 
niei, răsboiul ar putea fi terminat victorios în 1942. De aceia Antonescu a 
declarat că România este dispusă să contribue cu toate forţele disponibi¬ 
le, dar a pus condiţia ca şi Ungaria şi Bulgaria să contribue în aceiaşi 
măsură. Antonescu a pus această condiţie, pentru că la 8 Ianuarie Rib- 
bentrop, într’o cuvântare ţinută la Budapesta afirmase că frontierele 


www.dacoroman-ica.ro 


97 


fixate prin dictatul de la Viena erau definitive. Hitler a căutat să liniş¬ 
tească pe Antonescu spunându-i că Ungaria a promis să fie loaială, iar 
Bulgaria nu poate participa la un răsboiu contra Rusiei, trebuind să facă 
paza faţă de Turcia. Antonescu n’a fost mulţumit cu acest răspuns şi a 
declarat ca nu este logic ca slavii din est să fie distruşi, iar pe cei din sud şi 
vest, precum şi pe unguri sâ-i facă mai mari. România nu poate renunţa 
la Transilvania şi după terminarea răsboiului din est, el este hotărât să-şi 
sprijine cererea chiar cu armele, dacă va fi nevoie. El vrea să facă din 
România un bastion contra ungurilor şi slavilor. 

Hitler n’a luat nici o atitudine faţă de expunerea lui Antonescu, dar s’a 
pronunţat într’o formă prudentă în contra unui conflict armat mai târ¬ 
ziu între România şi Ungaria. 

Intr’o discuţie avută a doua zi cu Ribbentrop, Antonescu s’a ridicat în 
contra tendinţei germane de a oferi României recompense teritoriale la 
est, pentru a înlocui pierderea Transilvaniei. «Toţi soldaţii de pe frontul 
de est —a spus Antonescu— pe cari i-am vizitat, m’au întrebat când vor 
putea să lupte pentru Transilvania». In călătoria făcută de Antonescu la 
10 Februarie 1942 cu şeful protocolului Freyherr von Domberg către 
cartierul lui Hitler, i-a spus că România n’a aderat la pactul tripartit ca 
să modifice tratatul de la Versailles, ci ca să lupte în contra slavilor. 
După această vizită Hitler a fost obligat să recunoască că hotărârea de la 
Viena a mărit antagonismul dintre români şi unguri, nici unul nefiind 
mulţumit cu această hotărâre, şi că deocamdată nu are altă soluţie de cât 
să lase chestiunea în suspensie. 

In luna Iunie, cu ocazia unei vizite la grupul de armate sud, Hitler şi-a 
exprimt intenţia de a creia un grup de armate romţin sub comanda mare¬ 
şalului Antonescu şi care urma să ia fiinţă după ajungerea forţelor ger¬ 
mane pe Don şi Volga. Această intenţie i-a fost comunicată lui Antones¬ 
cu de către generalul Hauffe la începutul lunii Iulie, Conducătorul 
român a fost de acord, deşi era greu bolnav de câteva luni. Pentru pune¬ 
rea în aplicare a acestei hotărâri, generalul Halder şeful OKH l-a primit 
la 27 August pe generalul Hauffe. In convorbirea care a avut loc s’a decis 
ca grupul de armate Stalingrad, în a cărui compunere trebuiau sş intre 
armatele 3 şi 4 române şi care era destinat să fie pus sub comanda mare¬ 
şalului Antonescu, ssţ aibă ca şef de stat major pe generalul Şteflea, care 
era şeful marelui stat major român şi subsef pe generalul Hauffe care era 
şeful misiunii militare germane în România. 

In luna Octombrie 1942, mareşalul Antonescu a făcut o vizită lui Hit¬ 
ler la cartierul general Winitza, unde s’a discutat în special întrebuinţa¬ 
rea armatelor 3 şi 4 române la vest şi sud de Ştalingrad. 

Tot în această lună s’a instalat la Rostov un eşelon înaintat al coman¬ 
damentului grupului de armate Stalingrad. Acesta a pregătit lucrările 
pentru luarea în primire a frontului grupului de armate, dar Antonescu 


98 


www.dacoromanica.ro 


n a venit sâ ia conducerea, pentru că nu erau îndeplinite condiţiile puse 
de el în ceia ce privea înarmarea trupelor române, rezervele frontului şi 
reducerea capului de pod rusesc de la Krementskaia, care prezenta o 
foarte serioasă ameninţare în mijlocul frontului armatei a Ş-a române. 
Din acşastă cauză, cele două armate române şj armata a 6-a germană 
cari intrau în compunerea grupului de armate Stalingrad, se găseau pro¬ 
vizoriu în subordinele mareşalului german Freyherr von Weichs, coman¬ 
dantul grupului de armate B. 

După ruperea frontului în sectoarele celor două armate române în 
zilele de 19 şi 20 Noembrie 1942, ca urmare a ofensivei ruse din cotul 
Donului, Hitler a numit la 21 Noembrie pe mareşalul Erich von Mans- 
tein comandant al grupului de armate Don, înlocuind prin această 
denumire grupul de armate Stalingrad, în acelaş spaţiu şi aceleaşi forţe, 
întărit cu altele noui. Mareşalul von Manstein a luat conducerea acestui 
grup de armate la 26 Noembrie. 

După bătălia dela Stalingrad, o tensiune s’a creiat între trupele germa¬ 
ne şi române. JSfecunoscându-se adevăratele cauze ale înfrângerii arma¬ 
telor 3 şi 4 române, germanii au învinuit pe români că nu şi-au făcut 
datoria, făcând reflexii ofensatoare la adresa lor. Mareşalul Antonescu a 
protestat în contra acestei atitudini pintr’o scrisoare adresată Mareşalu- 
rui von Manstein, care —la rândul lui— a trimis-o lui Hitler. Pentru cal¬ 
marea spiritelor, acesta a primit la 21 Decembrie pe generalul Hauffe la 
cartierul general «flWolfsschanze» şi l-a însărcinat să-i comunice mare¬ 
şalului român că prima chestiune care se pune acum este să se ajute 
frontul. Celelalte chestiuni vor fi discutate mai târziu. Hauffe s’a prezen¬ 
tat la mareşalul Antonescu la 28 Decembrie şi această întâlnire a fost o 
indicaţie că relaţiile germano-române vor reveni la normal. Antonescu 
l-a primit pe Hauffe camaradereşte, ca întotdeauna, şi nu şi-a mai mani¬ 
festat nici o supărare. 

Pentru rezolvarea problemelor militare rezultate din înfrângerea de la 
Stalingrad, conducătorul român a făcut o vizită lui Hitler la <;<;Wolfss- 
chanze» între 11-12 Ianuarie 1943, In cursul acestor zile s’au discutat 
problemele economice şi mai ales desorganizarea armatei române dupjţ 
bătălia din cotul Donului, urmările acestei bătălii asupra participării 
mai departe a României la răsboiu şi modalitatea de reorganizare a for¬ 
ţelor române. 

Mareşalul Antonescu a fost de acord să colaboreze mai departe şi s’a 
stabilit că cele 6 divizii române cari luptau în Caucaz —deci nu faceau 
parte din armatele 3 şi 4 române— să primească cât mai repede arma¬ 
ment german. Apoi s’a mai prevăzut înarmarea în acelaş fel pentru două 
divizii formate din resturile armatelor Ş şi 4 române şi cari făceau sigu¬ 
ranţa coastei mării de Azov in regiunea Mariupol, alte două divizii aflate 
în Crimeia, şi în fine încă 6 divizii cari urmau siţ fie reorganizate în ţară. 


www.dacoromanica.ro 


99 


fentru divizia blindată romană, s’a decis să primească şi ea material ger¬ 
man. Aceste din urmă divizii, trebuiau să fie gata în primăvara anului 
1944. Până atunci contribuţia României se limita numai la forţele deja 
aflate pe front. 

Ca urmare a crizei de încredere între germani şi romani provocată de 
ruperea frontului român în bătălia de la Stalingrad, precum şi din cauza 
scrisorii către Manstein, generalul Hauffe a dat ordin ca ofiţerii germani 
din comandamentul de la Rostov să se limiteze numai la raporturile de 
serviciu cu ofiţerii români. Deşi după puţin timp situaţia revenise la nor¬ 
mal, generalul Hauffe ale cărui raporturi cu generalul Şteflea deveniseră 
reci, a cerut mutarea şi a fost numit comandant al diviziei 46 infanterie. 
In luna Iulie 1944 a căzut la Lemberg ca comandant al corpului 13 
armată, 

In locul lui a revenit generalul Eric Hansen, care fusese primul sef al 
misiunii militare germane în România şi care se bucura de încrederea 
lui Antonescu. El a primit titlul de general german pe lângâ comanda¬ 
mentul suprem al armatei române. 

Generalul de aviaţie Wilhelm Speidel, care era şeful misiunii aeriene 
a fost înlocuit din motive de sănătate cu generalul Gerstenberg. 

La 2 Februarie 1943 pe baza unor informaţii insuficient verificate rela¬ 
tiv la unele semne de descompunere la trupele române din capul de pod 
Kuban, Hitler a adresat o scrisoare lui Antonescu prin care îi comunica 
aceste informaţii şi-l ruga să ia măsuri. Conducătorul român a trimis 
imediat în anchetă în Kuban pe generalul pantazi ministru de răsboiu, 
însoţit de un ofiţer din misiunea germană. Rezultatul a fost raportat de 
generalul Hansen la cartierul general al lui Hitler. «La vizita trupelor 
române în Caucaz şi Crimeia nu s’a putut stabili nicăeri semne de 
descompunere. In afară de întâmplătoare stări de slă biciune şi mani¬ 
festări de oboseală, toate unităţile au dovedit voinţă îndârjită de a rezista. 
O ţinută bună au dovedit în special diviziile 2 şi 3 vânători munte şi 
divizia 9 cavalerie». Generalul Hansen a propus pentru restabilirea 
spiritului de camaraderie, ca purtarea vitejească a unităţilor române din 
Caucaz, să se menţioneze cât mai curând posibil în raportul informativ 
al armatei. 

In urma acestei anchete, Hitler a adresat imediat o altă scrisoare lui 
Antonescu cerându-şi scuze şi exprimându-şi speranţa că şi de aici 
înainte trupele celor două ţări vor da tot ce vor putea. Mareşalul Anto¬ 
nescu i-a mulţumit telegrafic la 18 Februarie şi cu aceasta incidentul a 
fost închis, 

Catastrofa de la Stalingrad nu s’a limitat numai la cele douâ armate 
române şi armata 6 germană. La 20 Decembrie o nouă ofensivă rusă 
—de astă dată pe frontul italian, la vest de frontul român— a provocat o 
spărtură care a atras {n zilele următoare prăbuşirea frontului apărat de 

100 


www.dacoromanica.ro 


armata italiană; iar la jumătatea lunii Ianuarie 1943 a treia ofensivă rusă 
a desfiinţat frontul apărat de trupele ungare, aflat în prelungirea frontu¬ 
lui italian. 

Aceste înfrângeri, una după alta, în sectoarele armatelor aliate, au pro¬ 
vocat fricţiuni între germani şi aliaţii lor. Pentru a opri o întindere a inci¬ 
dentelor şi a evita o agravare a tensiunii raporturilor cu aliaţii, Hitler a 
dat la 14 Februarie 1943 un ordin în care spune: «Buna credinţă şi 
camaraderia cer a se purta corect şi faţă de un aliat învis, întrucât Ger¬ 
mania mai are interes să reorganizeze cât mai repede unităţi aliate şi în 
plus să nu se pună nici un fel de material de agitaţie la dispoziţia forţe¬ 
lor opoziţiei din aceste ţâri». 


HITLER ŞI ÎNCERCĂRILE DIPLOMATICE ALE ROMÂNIEI DE 
A-ŞI SALVA INDEPENDENŢA 

După bătălia de la Stalingrad, cu urmările pe cari le-a avut în iama 
anului 1942/43, mareşalul Antonescu şi-a dat seama câ Germania nu va 
putea învinge Rusia. Dacă ar fi avut numai un singur front —acela de 
răsărit— situaţia ar fi fost alta; dar numeroase forţe germane se aflau 
împrăştiate în nordul, vestul şi sudul Europei. Generalul Alfred Jodl, 
şeful de stat major al OKW-ului în timpul râsboiului, într’o conferinţă 
ţinută la 7 Noembrie 1943 în faţa celor mai înalte personalităţi ale parti¬ 
dului naţional-socialist a arătat că: 

— în Finlanda erau 176.800 trupe excelente; 

— în Norvegia erau 380.000 oameni în 13 divizii cu 1000 de tunuri de 
calibru mai mare de 100 mm; 

— în Danemarca erau 106,500 oameni; 

— în Franţa se găseau 27 de divizii dispuse în apărarea coastei; 
10 divizii infanterie şi 11 divizii blindate erau gata să intervină în contra¬ 
atac; alte 7 divizii din cari 3 de paraşutişti erau în curs de pregătire; în 
total 1.370.708 combatanţi cu 2,692 tunuri de tot felul şi 2.354 tunuri 
anticar; 

— în Italia 396.000 combatanţi; 

— în Balcani se aflau 612.000 combatanţi în 24 de divizii. 

Deci în anul 1943, mai bine de 3 milioane de luptători germani se 
găseau în misiuni secundare, departe de frontul principal şi în imposibi¬ 
litate de a participa la răsboiul din Rusia. De sigur că şi în toamna 
anului 1942 situaţia era cam aceiaşi, aşa că fronturile secundare au 
absorbit —ţinându-le în inactivitate— mai mult de 100 de divizii germa¬ 
ne, cari dacă ar fi fost pe frontul de răsărit, rezultatul râsboiului cu Rusia 
s’ar fi schimbat. Aşa dar fronturile secundare prin obligaţia pe care au 


www.dacoromanica.ro 


101 


impus-o comandamentului suprem german de a ţine atâtea trupe, fie 
pentru menţinerea ordinei, fie pentru a face faţă unor eventuale debar¬ 
cări anglo-americane, au avut un rol activ slăblind capacitatea de luptă a 
Germaniei pe frontul principal atât de mult în cât n’a putut să dea Rusiei 
lovitura decisivă nici în 1941 nici în 1942; iar după aceia, superioritatea 
rusă pe câmpul de bătălie în oameni şi material a devenit atât de mare în 
cât o victorie nu mai era posibilă. 

In această situaţie, mareşalul Antonescu s’a decis să ia legătura cu 
puterile vestice, ca să Je convingă de imensitatea pericolului rus şj de 
necesitatea în care se găsea România de a continua răsboiul în contra 
Rusiei ca să-şi salveze independenţa. De aici înainte raporturile dintre 
Hitler şi /kntonescu vor fi influenţate de încercările României de a găsi o 
soluţie salvatoare în legătură cu Statele-Unite şi Anglia. 

Mihai Antonescu, de acord cu Conducătorul Statului, socotind că Ita¬ 
lia este statul cel mai important dintre aliaţii Germaniei, a avut în Ianua¬ 
rie 1943 o lungă întrevedere cu Bova Scopa, ministrul Italiei la Bucureşti, 
încercând să-l convingă de necesitatea pentru Italia şi România de a lua 
contact cu puterile vestice, cărora să le arate cât de mare este pericolul 
rusesc, şi că este de cea mai mare importanţă ca aceste puteri să împiede¬ 
ce comunizarea Europei. Bova-Scopa a înaintat la 19.1.1943 un raport 
contelui Ciano cu propunerea României. Musolini n’a luat în conside¬ 
rare această propunere şi a refuzat să facă legătura cu puterile vesţice. 

Mareşalul Antonescu a căutat atunci o altă cale. La începutul lunii 
Februarie 1943, nunţiul papal Bemardini de la Berna, într’o convorbire 
cu Lahovary, ministrul României în Elveţia, a exprimat părerea, că 
acum ar fi o ocazie favorabilă ca să se-înceapă discuţii pentru pace. 
Guvernul român, informat despre această opinie, a desbătut-o cu Suphi- 
Ţarioer, ministru turc la Bucureşti şi cu nunţiul papal Casulo. Ideia lui 
/Antonescu era ca guvernu turc şi vaticanul să explice puterilor occiden¬ 
tale urmările dezastroase pentru Europa, ale unei victorii ruse şi să le 
convingă de necesitatea unei păci separate cu Germania. 

Ţot în acel timp însă, guvernul turc făcuse unele sondări în cercurile 
engleze. Cu ocazia unei vizite a lui Churchill la Adana la 13 Ianuarie 
1943, în cursul discuţiei cu preşedintele Ţurciei, Inonu, Churchill a spus 
că în organizarea viitoare a Europei, este prevăzut un bloc al statelor 
balcanice şi dunărene. Interpretând că acest bloc ar fi îndreptat în con¬ 
tra Rusiei, guvernul turc a încercat să lărgească această ideie ca să-şi dea 
seama de posibilităţi; dar guvernul englez n’a mai dat nici o urmare ideii 
ţui ChurchilJ, iar guvernul german, informat de guvernul ungar despre 
activitatea politică a guvernului turc, s’a opus categoric la crearea acestui 
bloc. Guvernul turc, văzând că încercările lui nu sunt luate în considera¬ 
re de nici o parte, a renunţat la orice intervenţie. Aşa cft atunci când 
ministrul român la Ankara a expus dorinţa României, guvernul turc i-a 


102 


www.dacoromanica.ro 


explicat care este situaţia şi i-a spus că în interesul suc^-estului european 
România trebue să continue răsboiul contra Rusiei, 

Tot în acel timp, ţâ^ere, ministrul României la Lisabona —d u Pă 
sugestiile ministrului afacerilor străine român—, a încercat prin primul 
ministru Şalazar, şi prin ministru britanic la Lisabona, să caute o linie 
ţie contact cu puterile vestice. La fel a procedat şi ministru român la 
Maţiriţl —Nicolae Dumitrescu— luând legătura cu miniştrii i^gentinei 
Portugaliei. Turciei şi ţhili-ului. El le-a arătat că —ţlupă expunerea 
făcută ţie ministrul afacerilor străine român, Mihai Antonescu, jn 
Februarie 1943— în urma înfrângerii ţlela Ştalingraţl şi a debarcării 
americane în Africa ţie Norţi, la Bucureşti se socoteşte imperialismul 
german oprit, şi că apare imperialismul comunist, infinit mai periculos 
şi mai contagios prin ţloctrina pe care o profesează. Deasemenea le-a 
mai spus că s’a constatat pentru prima oară la cancelarul Hitler ţlispozi- 
ţiuni înţelegătoare pentru o restabilire a inţlepenţlenţei ţărilor ocupate. 

Guvernul român a socotit că această activitate ţiiplomaticâ, trebuia să 
fie aţiusâ la cunoştinţa guvernului german. Mihai Antonescu a pregătit 
în acest scop un memoriu pentru Ribbentrop, ţie care a luat cunoştinţă şi 
ministru german ţie la Bucureşti. In acest memoriu se arăta ca scopul 
activităţii ţiiplomatice române era să găsească o formulă ţie pace între 
Germania şi puterile vestice. înainte ca acest memoriu să fi fost trimis la 
ţiestinaţie, mareşalul Antonescu a primit o invitaţie ţlin partea lui 
Jrlitler. 

întâlnirea ţiintre Hitler şi ţonţiucatorul român a avut loc la Kless- 
heim, la 12-13 Aprilie 1943. Discuţia a fost aprinsă. Hitler fusese infor¬ 
mat pe alte căi ţlespre încercările diplomatice ale guvernului român şi a 
cerut înlocuirea lui Mihai Antonescu ca ministru ţie externe şi a miniş¬ 
trilor români ţie la Berna, Maţiriţi şi Lisabona. Din telegramele ţlescifra- 
te ţie informatori, reieşea clar că sonţlârile telegramelor erau făcute cu apro¬ 
barea lui Eţitler. In una ţiin telegrame, secretarul ţie stat american Hui, 
invita pe ministrul american ţie la Lisabona ţţstţ sprijine iniţiativa lui 
Mihai Antonescu». 

Mareşalul Antonescu nu s’a lăsat impresionat ţie supărarea vizibilă a 
lui Eţitler şi a expus punctul lui de veţiere în politica externă a Axei, pro- 
punânţi să se termine răsboiul în vest, ca să poată ţluce cu toate forţele, 
răsboiul contra Rusiei până la ultima ţlecizie. In cursul ţiiscuţiei, Hitler a 
făcut aluzie la pierţierea bătăliei ţie la Ştalingraţl, imputânţi-o trupelor 
române. Antoenscu s’a riţiicat cu energie în contra acestei afirmaţii şi a 
expus greşelile strategice şi tactice ale conducerii germane, care singură 
este responsabilă ţie această prăbuşire. 

După întoarcerea la Bucureşti, ţonţlucţltorul român n’a făcut nici 
una din înlocuijile cerute de Hitler. Mihai Antonescu, rfţmas mai depar¬ 
te ministru al afacerilor străine, a reluat din nou ideia unei legături cu 

www.dacoromanica.ro 


103 


puterile vestice prin Italia şi a proectat o vizită la Roma, La 1 Iulie a fost 
primit de Musolini şi Bastianini, secretar de stat. Discuţiile n’au dus la 
rezultate favorabile tezei române, Musolini, deşi în principiu era de 
acord, totuşi a fost de părere să se mai aştepte două luni, în care timp s’ar 
putea realiza o situaţie militară mai bună, care să permită începrea unor 
discuţii cu puterile occidentale, dintr’o poziţie mai favorabilă.(100), 
La 25 Iulie 1943, Ducele a fost răsturnat şi arestat, astfel că încercările 
României prin Italia n’au putut fi continuate. 

La 2-3 Septembrie 1943, a avijt loc o altă vizită a lui Antonescu, fără 
rezultate impozante. Hitler s’a mulţumit să-i spună că îi) curând răs- 
boiul va lua o altă întorsătură şi cu toate greutăţile frontului, de astăţ dată 
n’a mai cerut trupe române. 

Puţin timp după această vizită s’a ajuns la o nouă încordare a raportu¬ 
rilor geriţiano-române din cauza reprezentanţilor Italiei la Bucureşti, 
România a recunoscut atât guvernul Mussolini, c£t şi guvertţul care pro¬ 
vocase răsturnarea situaţiei din Italia, Amândouă guvernele aveau 
reprezentanţi la Rucureşti. Guvernul german a cerut lui Antonescu să 
recunoască numai guvernul lui Mussolini, dar Antonescu a refuzat. 
Acesta a fost unul din gesturile prin cari Antonescu îşi manifesta 
independenţa faţă de politica germană- 
In căutarea unui contact cu puterile vestice, Antonescu a trimis ca 
ministru în Turcia pe Alex. Creţianu. Acesta fusese secretar general la 
ministerul afacerilor străine şi se retrăsese nefiind de acord cu politica 
de răsboiu a mareşalului, însărcinarea lui era să ia legătura cu reprezen¬ 
tanţii aliaţilor din occident şi să caute un teren de inţelegere cu ei, 

O altă schimbare în diplomaţia română s’a făcut tot atunci prin numi¬ 
rea lui Frederic Nanu ca ministru la Stockholm. Cănd s’a prezentat de 
plecare, mareşalul Antonescu i-a spus: «Puteţi să spuneţi acelora cari 
sunt interesaţi, ca l-am informat pe Hitler că nici o singură împuşcătură 
românească nu se va trage asupra trupelor britanice sau americane, 
dacă vor apare în România», De sigur că o recomandaţie similară 
a fost făcută şi lui Creţianu, aşa că nu se poate spune că anglo- 
americanii n’au cunoscut intenţiile lui Antonescu faţă de o eventuală 
acţiune militară a occidentalilor îndreptată spre România. Cu toate 
declaraţiile de răsboiu, Conducătorul român refuza să facă răsboi 
occidentalilor. 

După primele contacte liiate la Ankara, Creţianu a primit o comuni¬ 
care a guvernului englez în care se spunea: «Anglia poate să primească 
cereri ale guvernului român, sau ale altor personalităţi romăne, dacă 
sunt în acelaş timp făcute şi către Rusia şi Statele-Unite, Aceste ofefţe 
trebue să conţină predarea fără condiţii faţă de cei trei aliaţi principali». 
Acest răspuns atţit de drastic, în contrast total cu atitudinea Rom⬠
niei faţă de occidentali, tăia ori cş posibilitate de discuţie. Această condi- 

104 

www.dacoromanica.ro 



ţie nefericită «predarea fâriţ condiţii faţă de cei trei aliaţi principali» dis. 
trugea ori ce dorinţă de a eşi din râsboiu şi împingea la continuarea lui 
până la ultima extremitate. 

I'Janu, care şi el primise însărcinarea de a sonda pe reprezentanţii 
aliaţilor occidentali aflaţi la Stockholm, a avut la sfârşitul lui Noembrie 
o întrevedere cu ambasadorul Statelor-Unite —Johnson— pe care îl 
cunoştea personal, pin discuţie a tras concluzia că nu poate găsi nici un 
sprijin la acest american, care avea instrucţiile lui de a nu discuta cu 
reprezentanţii ţărilor inamice şi se ţinea de ele. £1 putea numai sâ înain¬ 
teze propunerile acestor ţâri, în cazul că ele acceptau să capituleze fără 
condiţii. Aşa dar şi de la Stockholm ca şi de la Ankara guvernul 
român a primit acelaşi răspuns. Totuşi Conducătorul român, conside¬ 
rând că occidentalii n’au dat ultimul răspuns, a făcut încă o încercare 
prin Madrid la 20 Pecembrie primul secretar al legaţiei române 
—Scarlat Qrigoriu-* a luat contact cu ambasadorul american Hayes, §i 
i-a comunicat din partea guvernului român, că acesta este gata să sem¬ 
neze un document de capitulare după indicaţiile ambasadorului ameri¬ 
can, îndată ce o debarcare aliată în Balcani s‘ar îndrepta spre România, 
şi dacă Turcia va intra în râsboiu alături de aliaţi. 

£ste de mirare că mareşalul Antonescu încă nu aflase că la Teheran 
unde avusese loc conferinţa celor trei mari la sfârşitul lui jNloembrie, se 
hotărâse că debarcarea anglo-americană va avea loc jn franţa; tot odată 
Eden, ministrul afacerilor străine englez, spusese la Cairo lui Menemen- 
coglu, ministrul de externe tyrc, încă de la începutul lunii Jsloembrie 
—după conferinţa miniştrilor afacerilor străine de la Moscova— că este 
clar că ruşii vor ocupa Balcanii, dar nu asta este important, ci numai că 
răsboiul să se termine mai repede. 

Intre timp pianu la Stockholm primise prin intermediul unui gazetar 
bulgar, Qoranoff, din partea guvernului sovietic, propunerea de a lua 
contact cu reprezentantul guvernului român, în vederea căutării unei 
soluţii pentru terminarea râsboiului. Pentru începerea discuţiilor, ruşii 
puneau condiţia că nici un iflembru al legaţiei române şi nici consilierul 
de legaţie Puca, care aparţinea opoziţiei române, să nu fle informaţi des¬ 
pre aceste discuţii. Pupă două întrevederi cu Qoranoff, ministrul Nanu 
a informat pe Mihai Antonescu. Acesta, de acord cu mareşalul, a dat 
aprobarea pentru deschiderea dediscuţii, dar fără să se lege cu vre-o pro¬ 
misiune; guvernul român era decis să întrerupă aceste discuţii dacă occii 
dentalii şi-ar schimba între timp atitudinea faţă de România, 

£a 4 Ianuarie 1944 a avut loc prima întâlnire între Nanu şi Semionov, 
locţiitorul ambasadoarei Rolontai care fiind bolnavă n’a putut lua parte 
la discuţie. Rezultatul a fost nul pentru că nici una din părţi n’a făcut vre- 
o propunere. Pupă aceasta, Mihai Antonescu a dat instrucţiuni ca flanu 
să se oprească aici şi să nu mai continue legăturile cu ruşii, 

m 


www.dacoromanica.ro 


In continuarea străduinţelor de a găsi un punct comun de discuţie cu 
puterile vestice, mareşalul Antonescu a dat ordin unui ataşat militar 
american din acea ţară că România vrea să conlucreze cu aliaţii vestici, 
dar are nevoie de anumite garanţii. Situaţia României este deosebită de 
aceia a Italiei. «Nu se poate cere României să imite »Italia, de oare ce o 
asemenea acţiune n'ar avea alt efect »de cât o ocupaţie germană urmată 
apoi de alta sovietică. «România nu face răsboiu anglo-americanilor. 
Când trupele acestora vor ajunge la Dunăre, trupele române nu le vor 
combate. Ele vor fi în acel moment pe Nistru ca să «oprească pe 
ruşi». 

O altă cale a fost căutată în relaţiile pe cari opoziţia din România le 
avea în occident şi cari ar fi putut fi folosite în sprijinul cauzei române. 
La cererea lui Maniu, mareşalul Antonescu a admis să încerce să obţină 
de la occidentali, garanţii pentru libertatea şi siguranţa României. In 
cazul că Maniu va reuşi, el (Antonescu) ar fi dispus să se retragă, ca să nu 
fie o piedică pentru salvarea României de sub o eventuali stăpânire 
rusă. In acest scop s’a decis ca prinţul Barbu Stirbey care dispunea de 
bune legături în Anglia, să fie trimis la Londra ca să ducă discuţii secrete 
cu guvernul englez. La 1 Februarie 1944, Creţianu, ministrul României 
la Ankara, este informat de engleji că discuţiile cu reprezentanţii celor 
trei mari aliaţi se vor duce la Cairo. Astfel Stirbey a plecat la 1 Martie la 
Cairo, cu aprobarea mareşalului Antonescu şi ca emisar al grupului 
opoziţionist. 

Reprezentanţii aliaţilor erau: Mac Veagh (Statele-Unite), Lord Moyne 
(Anglia), şi Novikov (Rusia). 

Pe când România făcea aceste încercări pe căi diplomatice secrete 
pentru a găsi o posibilitate de salvare pentru ea, rţţsboiul din răsărit îşi 
urma cursul lui inevitabil. In 1943 apărea din ce în ce mai evident că 
Germania, lipsindu-i marele număr de divizii aflate pe teatrele de opera¬ 
ţii secundare, nu numai că nu mai putea da o bătălie decisivă în favoarea 
ei, dar nici nu mai putea opri înaintarea armatelor ruse. In măsura în 
care puterile Germaniei se secătuiau. Rusia devenea tot mai puternică 
printr’o superioritate tot mai accentuată în oameni şi armament. De 
aceia la 25 Octombrie 1943, Hitler adresează lui Antonescu o scrisoare 
prin care îl roagă cu multă insistenţă, să-I ajute cjţt mai repede cu ori câte 
divizii poate. Deşi conform înţelegerii, România trebuia să intervină din 
nou cu alte forţe numai în primavara anului 1944, situaţia la grupul de 
armate sud era aşa de gravă, încât se părea că armatele germane din 
acest sector nu vor mai putea împiedeca o prăbuşire a frontului, fără 
întăriri serioase şi imediate. Mareşalul Antonescu răspunde la 15 Noem- 
brie că armata română este încă în curs de pregătire şi nu are nici o divi¬ 
zie suficient de înarmat^, ca să poată fi trimisă pe front. Materialul de 
răsboi primit până acum din Germania este de calitate inferioară şi roa- 

106 

www.dacoromanica.ro 


gă să i se trimită cât mfli repede, în special care de luptă, tunuri anticar, 
maşini de tot felul şi material de transmisiuni. 

După capitularea Italiei la 8 Septembrie lţ?43, Hitler s’a gândit că ast¬ 
fel de evenimente se pot întâmpla şi în Ungflrifl şi România, şi a luat 
măsuri să le prevină. In eventualitatea unei răsturnări în Ungaria s’a 
întocmit planul «Margareta 1» la care era prevăzută şi participarea 
României şi A Slovaciei. După acest plan —întocmit fără ştirea Rom⬠
niei— aceasta trebuia să ocupe teritoriul de la est de Tisfl, care 
—presupunea Hitler— corespundea scopurilor politice romane. 

In contra României, s’a întocmit planul «Margareta II»; ocupare^ şi 
trebuia să fie fulgerătoare şi executată numai cu trupe germane. 
Hitler, ca să ştie cum trebue să procedeze în ambele cazuri, l-a convocat 
pe mareşalul Antonescu la Klessheim în zilele de 26-28 februarie 1^44. 
Scopul principal al acestei întâlniri A fost sondarea lui Antonescu în 
cazul aplicării planului contra Ungariei, unde se simţeau deja acţiuni de 
rezistenţă faţă de Germania. Hitler a încercat să-l convingă pe Antones¬ 
cu să renunţe deocamdată la ori ce pretenţie teritoriAlă asupra Ungariei, 
de oarece prin această acţiune Germania urmăreşte să întărească Unga- 
rifl şi nu s’o slăbeascg şi s’o piardg definitiv. Dacă România ar cere să i se 
înapoieze Transilvania, Ungaria n’ar mai continua răsboiul. Conduc㬠
torul român n’a fost de acord cu această propunere şi atunci Hitler a 
renunţat la colaborarea României. Totuşi pentru că la această întâlnire 
Antonescu a afirmat că România merge mai departe alături de Germa¬ 
nia, Hitler a dat ordin ca planul contra României să fie părăsit. 

La 19 Martie Ungaria a fost ocupată de trupe germane. Tot atunci Hit¬ 
ler a socotit că trebue să mai aibă o ţntâlnire cu Antonescu, atât pentru a 
discuta situaţia rezultată din această ocupare, cât şi situaţia de pe front, 
în urma ruperii acestuia la 4 Martie în regiunea Sepetovka. Mareşalul 
Antonescu, necunoscând motivele acestei întâlniri a presupus că s’ar 
putea ca Hitler să facă asupra lui presiuni similare acelora făcute Asupra 
lui Horty şi o eventuală rezistenţă i-ar permite să ocupe România. De 
aceia, Mihai Antonescu, ministru afacerilor străine român, a telegrafiat 
la Ankara ministrului român Creţianu, să comunice englejilor, că guver¬ 
nul român doreşte să ştie imediat pe ce sprijin politic din partea aliaţilor 
occidentali poate să conteze, pentru ca Conducătorul român să fie în 
situaţia de a lua deciziile necesare la întâlnirea cu Hitler. Răspunsul a 
sosit după plecarea lui Antonescu la Klessheim. El era adresat direct 
mareşalului Antonescu şi era semnat de generalul Wilson. Acesta cerea 
lui Antonescu să nu viziteze în nici într’un caz pe Hitler, pentru a nu fi 
considerat că vrea să ducă răsboiul până la urmă alături de Germania. 
Să înceteze lupta contra Rusiei şi să predea România celor trei mari 
puteri. Condiţiile de pace pentru România vor depinde în mare măsură 
de contribuţia acesteia la doborârea Germaniei. Acest răspuns extrem 


www.dacoromanica.ro 


107 


de dur, nu răspundea la întrebarea guvernului român, care voia 
să cunoască sprijinul pe care l-ar putea aştepta de la occidentali în cazul 
unei rupturi cu Hitler. Ni se impunea o capitulare fără condiţii, fiind pur 
şi simplu invitaţi să ne predăm legaţi de mâni şi de picioare, fărij să ni se 
spună care va fi situaţia României la încheierea păcii. Ni se cerea să ne 
aruncăm în gol, un act de disperare pe care îl face cineva numai când 
nu mai poate mişca şi este complet epuizat. Noi nu ne găseam în această 
situaţie. 

O a două telegramă a trimis generalul Wilson la 29 Martie tot către 
mareşalul Antonescu, în care îi spune că guvernul englez a luat legătura 
cu guvernul sovietic ca să studieze cererea României. Ambele guverne 
au căzut de acord ca mareşalul Antonescu să ia legătură cu comanda¬ 
mentul suprem sovietic printriun general român din prizonieratul rus, 
ca să decidă colaborarea trupelor române cu cele ruse în contra frontu¬ 
lui german de sud şi a trupelor germane din România. Pe cât era de cini¬ 
că şi autoritară prima telegramă, pe atât aceasta de-a doua era lipsit^ de 
orice seriozitate. Cum era posibil să se aventureze un guvern responsabil 
de destinele ţârii lui, într’o asemenea acţiune, fără să ştie ce soartă îi pre¬ 
gătesc inamicii cari îi dădeau aceste sfaturi? Nici una nu lua în conside¬ 
rare scopul politic românesc şi nici nu oferea vre-o garanţie pentru liber¬ 
tatea şi independenţa României; în schimb i se cerea să atace pe la spate 
şi fără nici un fel de avertisment, aliatul care timp de 3 ani a luptat al㬠
turi de noi în contra duşmanului nostru cel mai periculos. La astfel de 
propuneri mareşalul Antonescu s’a abţinut să mai răspundă. De aceia la 
2 Aprilie generalul Wilson s’a adresat lui Maniu, căruia îi transmite ace¬ 
leiaşi condiţii, pe cari le comunicase mai inainte Conducătorului 
român. Maniu n’a acceptat nici el propunerile făcute prin generalul Wil¬ 
son, considerând că nu asigurau nici independenţa, nici frontierele şi 
nici libertăţile poporului român. Ca ajutor militar, Wilson propunea 
bombardamente puternice aeriene asupra populaţiei, ca s’o revolte în 
contra lui Antonescu. Aceste bombardamente au început la 4 Aprilie şi 
au avut un efect exact contrar de cât cel scontat de occidentali. In locul 
simpatiei de care aceştia se bucurau, s’a ridicat un val de ură totală în 
contra lor. Maniu a intervenit la 19 Aprilie prin Ştirbey la Cairo, ca să 
înceteze aceste bombardamente care fac un mare râu politicii anglo- 
americane; dar protestul lui n’a fost luat în seamă şi bombardamentele 
anglo-americane asupra populaţiei române lipsită de orice apărare 
aeriană şi antiaeriană au continuat până la capitularea României. 

Vizita lui Antonescu în Germania a avut loc la 23-24 Martie, fungn- 
du-se în discuţie situaţia creată Ungariei prin ocuparea de trupe germa¬ 
ne, Antonescu a cerut ca trupele ungare din teritoriul transilvan să fie 
retrase la vest, pentru a se înlesni ocuparea lui de români, Hitler n’a 
putut să accepte această cerere pentru că îl punea în conflict cu ungurii, 

108 

www.dacoromanica.ro 


dar a admis ca trupele ungare din această regiune să fie puse sub coman¬ 
dament german şi regiunea să fie declarată zonă operativă germană. S’a 
discutat apoi situaţia îngrijorătoare a frontului de sud. Hitler şi-a expri¬ 
mat speranţa că va putea opri înaintarea rusă la est de frontiera Rom⬠
niei, iar mareşalul Antonescu a declarat că va grăbi cât mai mult mobili¬ 
zarea trupelor din interior şi trimiterea lor în nordul Moldovei. El vroia 
să pună din nou în front două armate; armata a 3-a (general Petre Dumi- 
trescu) care făcuse siguranţa în Transnistria şi acum se găsea în retragere 
către cursul inferior al Nistrului, şi armata a 4-a (general Racoviţa) care 
urmă să ia în primire frontul din Moldova. 

După două zile —la 26 Martie— Hitler îi confirmă în scris cele discu¬ 
tate şi hotărâte la întâlnire şi-i comunică instrucţiunea dată. Scopul era 
oprirea inamicului prin reconstituirea unui front cât mai departe de 
frontiera României, cu rezerve aduse pe acest front. Hitler considera 
posibilă această operaţie, de oarece inamicul se depărtase mult de baze¬ 
le lui de aprovizionare şi pierduse din puterea ofensivă. Trupele române 
trebuiau să ocupe o poziţie pe cursul superior al Prutului, ca să asigure 
adâncimea apărării. Pentru aceasta, îl ruga pe mareşalul Antonescu să 
grăbească transportul trupelor în nordul Moldovei, acolo unde amenini 
ţarea era mai gravă. 

Deasemenea explica necesitatea unui comandament unic, pentru 
care propunea punerea armatelor 3 şi 4 române sub ordinele grupului de 
armate A, 

Mareşalul Antonescu a răspuns la 27 Martie că faţă de înaintarea ina¬ 
micului, apărarea cursului superior al Prutului nu se mai putea face. De 
aceia concentrarea forţelor armatei a 4-a în Moldova se va face pe o linie 
de front sprijinită pe obstacole naturale între Iaşi şi Târgul Frumos, pre¬ 
lungită la aripa stângă pe înălţimile de la vest de Şiret, iar la aripa dreap¬ 
tă trecând în Basarabia peste masivul Comeşti, Chişinau şi apoi pe Nis¬ 
tru până la marea Neagră. 

Cum în Crimeia încă se mai găseau câteva divizii române încadrate în 
armata 17 germană, Antonescu a propus ca aceste trupe să fie retrase 
înainte de a se părăsi Odessa, pentru că altfel transportul lor pe mare se 
va face în condiţii extrem de grele. 

Pentru rezerva operativă el punea la dispoziţie 11 divizii. In ceia ce 
priveşte organizarea comandamentului, Antonescu a refuzat să pună 
cele două armate române sub comandament german şi a propus ca ele 
să constitue un singur bloc. 

Intr’un răspuns la 1 Aprilie, Hitler a aprobat linia de front propusă de 
Antonescu, dar asupra organizării comandamentului n’a luat nici o 
decizie, Deasemenea ria răspuns nici la chestiunea evacuării Crimeii, 
pentru că el considera că evacuarea acestei peninsule influenţa atitudi¬ 
nea politică a Turciei; de aici şi necesitatea de a păstra Odessa cât mai 


www.dacoromanica.ro 


109 


mult timp, ca să asigure aprovizionarea pe mare a trupelor <^in Cri- 
meia. 

In timp ce trupele româno-germane opreau ofensiva rusă pe linia 
indicată de /Antonescu, încercările de tratative ale guvernului român şi 
ale opoziţiei continuau. La 2 Aprilie Molotov a declarat într o conferinţă 
de presă, de acord fiind cu Statele-Unite şi cu Anglia că: 

— Sovietele nu vor schimba regimul politic şi social al României şi nu 
se vor amesteca în treburile interne ale poporului român; 

— Nu au nici o pretenţie teritorială din România; 

— Operaţiile militare din România servesc numai la isgonirea germa¬ 
nilor din această ţară. 

Trei zile mai târziu, Novicov, ambasadorul sovietic la Cairo, a infor¬ 
mat pe prinţul Ştirbey că un armistiţiu nu va fi posibil atâta timp cât tru¬ 
pele române vor fi amestecate pe front cu trupele germane. Pentru 
România nu exista altă soluţie de cât aceia indicată în telegramele gene¬ 
ralului Wilson. 

La 12 Aprilie, Novicov a predat prinţului Ştirbey un document cuprin¬ 
zând condiţiile minimale acordate României pentru armistiţiu. Aceste 
condiţii adresate atât mareşalului Antonescu cât şi lui Maniu cuprindeau: 

— Ruperea alianţei cu Germania şi întoarcerea armelor contra ei al㬠
turi de trupele ruse; 

— Recunoaşterea graniţei ruso-române de la 22 Iunie lţ?41; 

— Să se plătească despăgubiri de răsboi; 

— Trupele ruseşti să aibă libertate de mişcare pe teritoriul României; 

— Să se elibereze toţi prizonierii de răsboi; 

— Aliaţii occidentali şi Rusia sunt de acord ca să anuleze dictatul de 
la Viena, iar Rusia va ajuta România să-şi recâştige Transilvania de 
nord. 

Mareşalul Antonescu considerând aceste condiţii prea grele, le-a refu¬ 
zat la 15 Mai. Iuliu Maniu a făcut însă contrapropuneri. La 1^ Aprilie el 
a cerut să se încheie un armistiţiu, al cărui conţinut să fie comunicat şi 
guvernului german. In cazul cji acesta reacţionează cu armata. România 
îi va declara răsboiu. In eventualitatea că România n’ar putea singură să 
stăpânească situaţia, Maniu a cerut ca două divizii de paraşutişti aliaţi 
să fie gata de a fi paraşutate în România. 

îndată după aceasta —la 20 Aprilie— Iuliu Maniu comunică lui Ştir¬ 
bey că primeştre condiţiile aliaţilor ca bază de discuţie şi că intenţionea¬ 
ză să mai trimită încă un delegat, pe C. Visoianu, cunoscut prin atitudi¬ 
nea lui prorusă. Acesta a plecat la Cairo tot cu ştirea şi aprobarea mare¬ 
şalului Antonescu. Ajuns la 10 Mai, ia împreună cu Ştirbey legătu¬ 
ra cu delegaţii aliaţilor. Vişoianu adusese cu el un proect de acord militar 
semnat de rege, prin care se prevedea încetarea imediată a ostilităţilor 
contra Rusiei şi colaborarea trupelor române cu trupele aliate. Regele 


110 


www.dacoromanica.ro 


ÎVţihai cerea un ajutor militar aerian, şi —în acest scop— Vişoianu a pre¬ 
dat reprezentanţilor celor trei aliaţi o hartă cu planurile aerodromurilor 
române. 

Delegaţii români au susţinut propunerile făcute de Maniu la 19 Apri¬ 
lie, şi au spus că Regele Mihai dorea să dea un ultimatum germanilor, 
cerându-le să părăsească ţara imediat. In acelaş timp, grupul de generali 
cari erau de partea regelui urmau să ia trupele române în mână. Pentru 
despăgubiri de răsboiu, au cerut ca suma să fie fixată numai la conferin¬ 
ţa de pace, de oare ce România participând activ la răsboiul contra Ger¬ 
maniei, va face sacrificii cari vor trebui să fie luate în considerare. Pentru 
ca Regele şi guvernul român să aibă libertate de acţiune, au cerut ca 
regiunea în care se va găsi conducerea statului să nu fie ocupată de ruşi. 
Aliaţii să dea garanţii că după sfârşitul râsboiului trupele ruse vor eva¬ 
cua ţara. 

Aceste cereri au fost comunicate de către delegaţii celor trei mari pute¬ 
ri, guvernelor respective. 

La începutul lunii Iunie, s’a constituit blocul naţional-democrat 
cuprinzând pe naţional ţărănişti, liberali, socialişti şi comunişti. După 
indicaţiile date de Maniu, care era şeful necontestat al acestui bloc, dele¬ 
gaţii români de la Cairo au comunicat la 10 Iunie: «acceptarea formală 
şi definitivă a condiţiilor de armistiţiu. La 20 Iunie ei au transmis repre¬ 
zentanţilor celor trei puteri aliate la Cairo un mesagiu prin care era indi¬ 
cat că sub înalta supraveghere a Regelui Mihai al României şi conform 
dorinţelor naţiunii române, reafirmate prin actul de constituire al blocu¬ 
lui naţional-democrat, se stabilise un plan în scopul de a înceta cât mai 
curând posibil ostalităţile în contra armatei sovietice. 

Acest plan prevedea răsturnarea regimului Antonescu, de un guvern 
care va proclama imediat încheierea armistiţiului cu aliaţii. Trupele 
române de pe front vor primi ordinul de a lăsa să treacă trupele sovietice. 
Ele vor continua lupta alături de aceste trupe pentru eliberarea întregei 
ţări, inclusiv Transilvania, smulsă României prin actul de la Viena. 

Mesagiul român indică că pregătirile de ordin interior fuseseră deja 
făcute, dar că o cooperare aliată era cu atât mai necesară, cu cât cea mai 
mare parte a trupelor române fiind trimise de mareşalul Antonescu pe 
front, va rezulta un dezechilibru între forţele germane şi române din 
interiorul ţării. 

Era aşa dar indispensabil ca acţiunea română să se sincronizeze cu o 
ofensivă masivă sovietică. 

Mesagiul trimis la Cairo cerea în acelaş timp ca trei brigăzi aeropujţa- 
te (sovietice sau anglo-americane) a căror siguranţă de aterisare era 
garantată, să poată coopera la acţiunea din interor în vederea neutrali¬ 
zării rezervelor germane. 

Punctul final al mesagiului de la Bucureşti propunea ca armistiţul să 

111 


www.dacoromanica.ro 


fie semnat fără întârziere la Cairo de către trimişii români şi reprezen¬ 
tanţii diplomatici ai celor trei aliaţi. 

El va intra în vigoare în momentul schimbării guvernului şi a declara¬ 
ţiei că cooperarea militară între România şi Gepnania a luat sfârsit. La 
29 Iunie 1944, trimişii români de la Cairo au telegrafiat că reprezentanţii 
puterilor aliate au luat cunoştinţă de planul trimis la 20 Iunie şi că l’au 
transmis guvernelor lor. 

Răspunsul acestor guverne era aşteptat cu nerăbdare la Bucureşti, în 
vederea declanşării acţiunii, par, pentru motive cari nu ne sunt cunos¬ 
cute încă, aliaţii nu arătau nici o grabţţ. Ei neglijau sft dea un răspuns 
oarecare planurilor Regelui şi ale partidelor politice. La 9 şi 14 Iulie, 2 şi 
7 August, Maniu a trimis în numele blocului naţional-democrat telegra¬ 
me insistente la Cairo, pentrţi a indica confuzia pe care o creia tăcerea 
aliaţilor şi necesitatea unui răspuns urgent, par reprezentanţii aliaţi la 
Cairo se limitau să indice că ei au transmis mesagiul Regelui şi al şefilor 
blocului naţional-democrat şi că aşteptau răspunsul». 

Memoriul din care sunt extrase aceste rânduri reprezintă un docu¬ 
ment oficial, prezentat de Grig. Gafencu, fost ministrţi al afacerilor străi¬ 
ne în 1939 şi fost ministrţi al României la Moscova în 1940-1941, la con¬ 
ferinţa de pace de la Paris din Julie-Octombrie 1946. El reprezintă punc¬ 
tul de vedere al partidelor politice şi nu poate fi pusă la îndoială realita¬ 
tea acestor fapte aşa cum sunt expuse în acel memoriu. 

O întrebare de o gravitate excepţională se pune în mintea ori cărţii 
român. Cum de a fost posibil ca Regele Mihai şi şefii partidelor politice 
din blocul naţionalidemocrat să ceară inamicului de moarte al poporţi- 
lui român să ia o puternică ofensivă, prin care să zdrobească rezistenţa 
soldatului român, pentrţi ca ei să-l poată răsturna pe mareşalul Antones- 
cu? Istoria, lumii atât de plină de răsboaie, nu mai cunoaşte un alt exem¬ 
plu în care şeful statului şi oameni politici cu raşpundere morală sjţ fi 
făcut o astfel de cerere inamicului cu care erau în răsboiu. Iată de ce alia¬ 
ţii occidentali n’au răspuns planului propus de Rege şi de şefii opoziţiei 
române. Nu mai aveau nici un interes să răspundă- Acum ştiau cţj 
România nu va mai rezista, pentrţi că opoziţia era dispusă să folosească 
ori ce fel de mijloace ca să fie sigură de răsturnarea lui Antoiţescu şi deci 
nimic nu-i obliga să ofere sau să răspundă la cereri de apnistiţiu din par¬ 
tea opoziţiei române. Capitularea fără condiţii pe care o cerţiseră în 
repetate rânduri venea singură şi sigur, provocată de acţiunea blocului 
opoziţionist contra mareşalului Antonescu. Dacă acest bloc, în loc să se 
sbată cu atâta insistenţă pentrţi obţinerea unui răspuns, —când a văzut 
cjţ acest răspuns nu vine— s’ar fi alăturat străduinţelor Conducătorului 
statului şi l-ar fi susţinut cu toată autoritatea. România ar fi avut mai 
multe posibilităţi atât în rezistenţa pe front cât şi pentrţi obţinerea unui 
armistiţiu semnat şi cu condiţii acceptabile. Atât rţişii cât şi anglo- 


112 


www.dacoromanica.ro 


americanii erau foarte grăbiţi să termine răsboiul şi o rezistenţă totală a 
poporului român, care ar fi obligat pe ruşi să ducă un răsboiu de iarna în 
Carpaţi şi în palcani nu le convenea de loc. O asemenea perspectivă i-ar 
fi îndemnat să acorde un armistiţiu şi nu să aştepte o capitulare, 

Să vedem acum ce s r a întâmplat cu tratativele duse la Stockholm. 
Aceste tratative întrerupte din Ianuarie 1944, au fost reluate de ruşi la 11 
Aprilie. Semionov, delegatul rus, într’o discuţie pe care a avut-o cu Nanu 
în această zi, La citit acestuia un comunicat prin care guvernul român, 
separat de anglo-americani şi că este pregătit să ajute la isgonirea germa¬ 
nilor din România, Dacă însă mareşalul Antonescu nu se decide să 
reziste Germaniei, guvernul sovietic se va adresa grupului opoziţionist. 
A doua zi Nanu a avut o întrevedere cu ambasadoarea Kolontai asupra 
aceloraşi chestiuni, 

La 13 Aprilie, Semionov a predat lui Nanu un document cu condiţiile 
de armistiţiu, cari erau aceleaşi predate cu o zi mai înainte la Cairo 
lui Ştirbey. 

Pe baza unor indicaţii ale lui Mihai Antonescu, Nanu adresează la 
29 Mai ambasadoarei Kolontai un memoriu în care arată că schimbarea 
de front a României trebue să se producă fără răsboiu civil. Pentru 
aceasta, guvernul român cere ca condiţiile armistiţiului să mai cuprindă 
şi următoarele: 1 

— Să se lase trupelor germane 15 zile pentru plecarea liberă din 
România. Dacă conducerea germană nu va respecta acest termen, 
România va susţine armata roşie la isgonirea trupelor germane; 

■- întrucât puterea civilă în România trebue să rămână în mâna 
guvernului propriu, regiunea în care se va găsi acest guvern, să fie inter- 
ziză trupelor ruse; 

■- Soarta pasarabiei şi a pucuvinei să se decidă la conferinţa de 
pace; 

— Chestiunea reparaţiilor trebue să fie examinată în detaliu, 

Guvernul rus a răspuns la 31 Mai că este dispus să facă o reducere a 

plăţilor pentru despăgubiri; iar în privinţa administraţiei s’au putea 
cădea de acord, O nouă notă sovietică la 2 Iunie, spunea că în cazul că 
trupele germane ar părăsi România în 15 zile i-ceia ce guvernul sovietic 
nu credeai- Rusia nu avea nimic de objectat dacă România vrea să 
rămână neutră. Pentru a se ajunge la o încheiere a tratativelor, ruga să se 
trimită o delegaţie română în Rusia, Discuţiile ajunseseră acum 
într’un stadiu foarte înaintat şi n’ar fi urmat de cât să se pună la punct 
detaliile şi să se semneze armistiţiu, Condiţiile la cari se ajunsese prin 
intermediul legaţiei de la Stocholm puteau fi acceptate cu unele preciz㬠
ri referitoare la evacuarea României de către trupele ruse la sfârşitul râsi 
boilui, Apărea în mod evident că ruşii erau dispuşi să încheie cât mai 
repede un armistiţiu cu guvernul de la Bucureşti şi nu cu delegaţii blocu- 


www.dacoromanica.ro 


113 


lui naţional democrat de la Cairo. Mareşalul Antonescu însă tot mai 
spera că anglo-americanii îi vor oferi o soluţie prin care independenţa 
României să fie salvat^ faţă de Rusia. El nu avea încredere în guvernul 
rus şi de aceia a dat dispoziţii lui Nanu să caute să mai câştige timp... 

La 22 Iunie, acesta fiind întrebat de însărcinatul de afaceri sovietic 
dacă nu i s’a comunicat nici o decizie de la Bucureşti, a răspuns că încă 
n’a primit nici o comunicare de la guvernul român. 

In aşteptarea unui gest din partea puterilor occidentale, Mihai Anto¬ 
nescu a repetat la 5 August dispoziţia dată lui Nanu de a aplica o tactică 
de întârziere faţă de Rusia. Atunci Nanu ji adresează o scrisoare în care 
îi explicţţ că este absolut inutil să se mai aştepte un ajutor de la puterţle 
occidentale. Acestea nu voiau să se amestece într’o chestiune pe care o 
considerau că trebuia să fie soluţionată numai între Rusia şi România. 
Intr’um discurs ţinut la 2 August, Churchill declarase categoric că 
România trebue să se adreseze direct Rusiei. Aici s’au oprit discuţiile 
rom^no-ruse la Stockholm. 

O altă linie —aceasta secundară— pentru unele tratative ruso-romftne 
a fost prin Eduard Beneş ,fost preşedinte al Cehoslovaciei. In 1943, 
Gheorghe Tătărâscu fost prim ministru, a trimis lui Beneş prin Richard 
Franasavici fost ambassador, aflat în Elveţia, un document cuprinzând 
condiţiile pe cari Tatărăscu le socotea necesare pentru a permite Rom⬠
niei să iasă din alianţa cu Germania şi anume: 

— Continuarea monarchiei; 

— M en ţinerea situaţiei actuale economic şi sociale din România 

şi; 

— Anularea dictatului de la Viena. 

Beneş era rugat să transmită acest document lui M°l°tov. E>upă pro¬ 
punerea lui Beneş, Mol otov a căutat să înceapă discuţii directe între el şi 
Tatărăscu. pentru aceasta, Tatărăscu era invitat să treacă în liniile ruseş¬ 
ti, de unde un avion militar rus trebuia să-l ducă la Moscova. Comunica¬ 
rea lui Molotov a ajuns la Franasovici şi acesta a transmis-o la 29 Iulie 
1944, ministerului de externe român, printr’o telegramă cifrată de la 
legaţia română din Berna, printr’o întârziere provocată de la servi¬ 
ciul cifrului al ministerului de externe din Bucureşti condus de Nicu- 
lescu-Buzesti, telegrama lui M°l°tov a ajuns în mâna lui Tătărăscu abia 
la 17 Agugust, cţind nu mai putea avea nici o urmare. 

In timp ce guvernul român şi opoziţia încercau astfel pe efli divergente 
să obţină un armistiţiu favorabil, puterile occidentale împreună cu 
Rusia decideau de soarta României. După ce Churchill a văzut câ 
debarcarea forţelor anglo-franco-americane se va face în Franţa şi astfel 
a trebuit să renunţe la părerea lui de a se executa aceastiţ debarcare în 
peninsula Balcanică, a propus Rusiei o delimitare a zonelor de operaţii 
în sud-estul Europei. In prima propunere, făcută la 5 Mai 1944, a cerut ca 


114 


www.dacoromanica.ro 


România să intre în zona operativă rusă şi Grecia în zona engleză. Sta« 
lin a răspuns la 18 Mai întrebând dacă Roosevelt este de acord, ^pibasa- 
dorul englez Halifax de la Washington a fost însărcinat de Churchill să 
ia legâţyra cu secretarul de stat Cordell Huli şi acesta s’a opus la o 
împărţire pe zone. La 31 Mai Churchill s’a adresat direct lui Roosevelt, 
atrâgându-i atenţia că această împărţire pe zone are numai un caracter 
militar. Intr’o altă telegramă de la 8 Iunie, Churchill revenind la aceiaşi 
chestiune, a propus ca România şi Bulgaria să intre în zona operativă 
rusă, iar Grecia şi Yugoslavia in zona britanică. La 12 Iunie, Roosevelt 
şi-a dat adeziunea, considerând acest proiect valabil pe trei luni. Cordell 
Huli care era in contra acesţyi acord, n’a mai fost întrebat de Roo¬ 
sevelt. 

Acordul de trei luni s’a prelungit automat şi a fost transformat într’o 
înţelegere asupra zonelor de influenţă în ţările din sud-esţyl Europei. 
Aceste hotărâri ale anglo-americanilor şi ruşilor nu erau cunoscute nici 
de guvernul român şi nici de opoziţie; dar se ştia din telegramele genera¬ 
lului Wilson şi din comunicările făcute de Creţianu şi Nanu că ni se 
cerea o capiţylare fără condiţii. Nu era deci nimic de făcut altceva de cât 
să se întărească în poporul român, printr’o propagandă foarte activă, 
acea voinţă nestrămutată de a lupta şi a opri inamicul acolo unde era, 
aşa cum a fost pregătit soldaţyl de la Mărăşeşti în anul 1917 din punct de 
vedere moral şi material. Numai aşa s’ar fi puţyt obţine de la ruşi un 
armistiţiu acceptabil, cum în condiţii identice l-au obţinut finlandejii. 
Aceştia, când li s’a cerut de occidentali să capiţyleze în faţa Rusiei, s’au 
unit cu toţii în jurul mareşalului Mannerheim, fără nici o deosebire de 
partid politic şi astfel mergând până la cea mai înverşunată rezistenţă 
şi-au salvat independenţa. 

Care au fost în această perioadă de timp rapofţyrile dintre Hitler 
şi /\ntonescu? 

Ministrul Germaniei la Bucureşti, von Killinger, deşi era de mai bine 
de trei ani in România, nu reuşise să aibă legăţyri mai apropiate nici cu 
mareşalul ^ntonescu, nici cu Palatul Regal, sau cu opoziţia. Hitler, în 
dorinţa de a întări rapofţyrile cu mareşalul ^ntonescu, rapofţyri cari, in 
urma situaţiei de pe front şi a diferitelor incidente cari au avut loc, nu 
mai erau atât de solide, a trimis la Bucureşti la 20 Mai pe Cari Clodius, 
cu misiunea de a pune la punct problemele financiare şi economice pro¬ 
vocate de prezenţa a două armate germane pe teritoriul României, dar 
mai ales să fie in strâns contact cu mareşalul ^ntonescu şi să împiedice o 
îndepărtare politică a guvernului român. Pe Killinger l-a lăsat pe loc la 
Bucureşti, ca să nu se dea o interpretare greşită dacă ar fi fost rechemat, 
dar atribuţia lui era să conducă activitatea zilnică şi lucru de rutină al 
legaţiei germane. 


www.dacoromanica.ro 


115 


Pentru problemele financiare şi economice, Clodius era sprijinit de 
d-rul Krull specialist în aceste probleme, aşa cq el s’a ocupat aproape 
numai cu problemele politice. El s’a străduit să-şi facă legaturi şi la Pala¬ 
tul Regal şi chiar cu Regele Mihai, dar avea întâlniri aproape zilnice cu 
mareşalul Antonescu. In aceste convorbiri, Conducătorul român a făcut 
în repetate rânduri aluzie la necesitatea pentru România de a termina 
rfjsboiul, dacă nu intervine o schimbare favorabilă pe front. 

Tratativele de armistiţiu duse de opoziţie la Cairo erau cunoscute de 
serviciile secrete germane din Bucureşti şi deci şi de Hitler, dar acesta 
avea o încredere totală în mareşalul Antonescu şi nu dădea nici o urma¬ 
re acestor informaţii. 

In vara anului 1944 au avut loc trei evenimente foarte importante: 

— Invazia anglo-franco-americană a început la 6 Iunie şi, cu toate că 
trupele germane opuneau o rezistenţă foarte îndârjită, trupele occiden¬ 
tale inaintau tot mai adânc pe teritoriul Franţei; 

— La 20 Iulie a avut loc atentatul în contra lui Hitler, din care acesta a 
scăpat numai printr’un miracol; 

— La 2 August Turcia a rupt relaţiile diplomatice cu Germania. 

Aceste evenimente puteau sg aibă repercusiuni adănci şi pe frontul de 

est şi Hitler a invitat pe mareşalul Antonescu la cartierul lui general la 
Rastenberg. Acesta a venit însoţit de Mihai Antonescu şi generalul Şte- 
flea, şeful marelui stat major, precum şi de generalul Hansen şi von 
Killinger. întâlnirea a avut loc la 5 August şi s’au desbătut ţrei chestiuni: 

— Atentatul de la 20 Iulie; 

— Situaţia armatei germane pe frontul de est, posibilităţile de a înlo¬ 
cui pierderile, armele noi cari urmau să fie puse în acţiune şi pe cari Hit¬ 
ler îşi sprijinea speranţa să termine răsboiul în favoarea Germaniei; 

— Atitudinea yiitoare a României. 

Referitor la primul punct, Hitler a spus că a luat măsuri drastice de 
represiune contra aristocraţiei. Dezastrul din centrul frontului îl consi¬ 
dera că se datoresţe în mare parte trădării unora dintre aristocraţi. Anto¬ 
nescu a fost de părere că epurările severe în armată ar P utea s 4 dea rezul¬ 
tate contrarii celor căutate, iar în ceia ce priveşte dezastru militar din 
centrul frontului, istoria va găsi desigur mai târziu şi alte cauze. 

In chestiunea a doua, Hitler a expus efectele armelor noi şi şi-a mani¬ 
festat încrederea în succesul acestor arme. 

Referitor la a treia chestiune —atitudinea yiitoare a României— Hit¬ 
ler l-a întrebat dacă era decis să urmeze Germania până l a urmă- Intr’o 
dare de seamă întocmită după întoarcerea la Bucureşti, mareşalul Anto¬ 
nescu spune: 

«Eu am declarat categoric şi fără cea mai mică ezitare că nu puteam 
răspunde la această întrebare fiind luat pe neaşteptate şi că consideram 
că ar putea fi rezolvată pe cale diplomatică- Am adăogat că nu puteam 


116 


www.dacoromanica.ro 


răspunde într’un fel sau în altul, înainte de a fi primit eu însumi un răs¬ 
puns la chestiunile prealabile următoare: 

1) Doresc să ştiu care sunt intenţiile Germaniei referitoare la lupta în 
partea de sud a frontului oriental, care interesează România. Dacă tru¬ 
pele germane nu pot să menţină această porţiune a frontului cel puţin pe 
linia actuală. România nu se poate angaja să meargă la o distrugere tota¬ 
lă alături de Germania. 

Am amintit că Qermania se angajase să apere frontierele României şi 
că D-l von Ribbentrop declarase de curând că linia de apărare a Germa¬ 
niei se găseşte pe Nistru. Filhrer-ul râspunzându-mi categoric că este 
decis să păstreze acest front, i-am replicat că, fără să pun la îndoială o 
afirmaţie atât de precisă, era de datoria mea să-i reamintesc că în toam¬ 
na anului 1943 îmi făcuse unele declaraţii tot atât de formale în privinţa 
operaţiei pe care trebuia s’o execute plecând din capul de pod Nicopol, 
ca să stabilească legătura cu Crimeia şi să pună capăt încercuirii trupe¬ 
lor aflate acolo. In Martie 1944, îmi declarase în mod formal că va începe 
ofensiva în Iunie pentru cucerirea Ulţrainei. Amintind acestea, am 
adaogat că nici una din aceste două operaţii nu au fost începute şi că cre¬ 
deam că aceasta nu era rezultatul unei schimbări de atitudine din partea 
sa, ci din cauza imposibilităţii în care se găsea ca să dea urmare intenţiilor 
lui. Ca încheiere am declarat că de data aceasta —ca şi în cele trecute— 
nu pun la îndoială bunele intenţii qle Fiihrerului de a menţine frontul 
actual din Moldova şi Basarabia, dar am adaogat că în calitatea mea de 
militar având experienţă ştiam că nu putem să ne bizuim numai pe ceia 
ce vrem. Totul este în funcţie de posibilităţi şi mai ales de voinţa inami¬ 
cului, şi că noi nu putem ignora că rusii devediseră —cel puţin până în 
prezent— că dispuneau de o mare superioritate de forţe, de mijloace teh¬ 
nice şi de manevră. Filhrer-ul a ezitat să afirme că va menţine dreapta 
frontului pe poziţia actuală. 

2) Trecând la a doua a mea întrebare, am spus că din luna Aprilie 
«România era supusă bombardamentelor masive, mai ales de aviaţia 
americană. Am arătat ca aceste bombardamente se succed săptămână 
după săptămână, că pricinuesc pierderi foarte mari rafinăriilor noas¬ 
tre, căilor ferate, fabricilor, oraşelor şi ne costă numeroase vieţi ome¬ 
neşti. România este complet dezarmată în faţa acestei acţiuni inamice, 
de oarece nu are destulă artilerie anti-aeriană de cât la Ploeşti şi a pier¬ 
dut în urma luptelor aeriene, precum şi din cauza inferiorităţii nume¬ 
rice şi technice, aproape toate avioanele care existau în Aprilie. Ger¬ 
mania nu a reuşit să înlocuiască nici pierderile unităţilor româneşti 
nici cele ale aviaţiei de vânătoare germane. Am arătat că pierderile 
noastre se cifrează la sute de miliarde şi că dacă continuăm astfel, fron¬ 
tul nostru nu va mai putea să fie aprovizionat, pentru că materialul de 
reparaţii 3I căilor ferate era sfârsit; cum nu mai primeam altul, vom 


www.dacoromanica.ro 


117 


avea din ce în ce mai puţine locomotive şi vagoane în stare de serviciu. 
Am obiectat ctţ, dacă Germania nu ne dă posibilitatea să ne apărăm. 
România nu va putea să-şi păstreze poziţia la infinit, de oarece ar 
duce-o la o catastrofa totală- 

fţjhrer-ul nu mi-a dat nici o asigurare că ar putea să mă pună în situa¬ 
ţia de a face faţă bombardamentelor inamice în condiţii ascceptabile. 
A afirmat cu această ocazie dţ aviaţia germană luase un drum greşit 
în urma sfaturilor rele date de doi aşi —Udret şi Molders— şi că fabri¬ 
case două tipuri de avioane complet neisbutite, unul de viţniţtoare şi 
altul de bombardament, ceia ce a dus la pierderea superiorităţii aeriene. 
Este sigur că perioada de criză a trecut şi va putea face faţă situaţiei în. 
acest domeniu, f(ţra să afirme totuşi că gerţţjanii vor relua superioritatea; 
dar nu va prăpădi avioanele în curs de fabricare şi nu le va întrebuinţa 
de căt în anumite sectoare, pe cari nu le-a numit. Deci n’a dat un răspuns 
întrebării mele a doua prealabile. 

3) întrebarea mea a treia prealabilă a fost următoarea. »I-am spus că 
Romănia se găseşte astăzi într’o situaţie mult mai grea de căt era înainte, 
ca urmare a acţiunii Turciei. I-am arătat că Turcia poate deschide străm- 
torile, astfel că vapoarele de răsboiu italiene cedate de către anglo» 
americani Uniunii Sovietice vor putea să treacă Marea Neagră, ceia 
ce ar răsturna echilibru şi ar face posibile debarcări masive pe coasta 
romănească- Am afirmat că Romănia nu este în stare să se apere în 
bune condiţii. O altă consecinţă a intrării Turciei jn tabăra aliată este 
posibilitatea de a pune la dispoziţia anglo americanilor bazele aeriene 
deja pregătite. Bombardarea teritoriului romănesc ar avea loc în fiecare 
zi şi chiar de mai multe ori pe zi. Intr’un asemenea caz Romănia ar 
evolua vertiginos spre catastrofă- fţjhrer-ul mi-a spus că nu credea că 
Turcia ar deschide strfimtorile şi ca ar putea ajuta, dacă s’ar produce 
o asemenea eventualitate». 

Ultima frază a U^rii de seamă este: Ora fiind înaintată, m’am despărţit 
de fţţhrer după ° discuţie de cinci ore şi jumătate, fără să fi dat un răs¬ 
puns —negativ sau pozitiv.- întrebării lui intempestive. 

Urmează a P°i ° notă: Eram să spun, dar m’am reţinut, că un popor nu 
poate nici odată s ă se angajeze orbeşte alături de un alt popor, cănd 
acesta duce o acţiune politică §i militară greşită- Cine poate spune că 
Germania nu va face din nou aceleaşi greşeli? Eu nu pot sacrifica popo¬ 
rul meu dacă asemenea greşeli sunt săvărsite. 

Aceasta a fost ultima întrevedere dintre Hitler şi mareşalul Antones» 
cu. Darea de seamă a Conducătorului romăn dovedeşte clar indepen¬ 
denţa politică a acestuia faţă de fţţhrer-ul german, aşa cum a reieşit în 
repetate rănduri şi din alte discuţii. In raporturile dintre cei doi oameni, 
Antonescu a stat întotdeauna pe o poziţie de egalitate, exprim^ndu-şi 
părerile cu preciziune, chiar dacă aceste păreri contraziceau sau contra» 


118 


www.dacoromanica.ro 


riay pe Hitler. Această yltim^ discuţie a fosţ în mare parte o critică des¬ 
chis^ din partea lyi Anţonescu, a conducerii r^sboiulu* de către Hitler. 
Nici u n ul din şefii statelor aliate Germaniei —nici chiar Musolini— 
n’ay avut atitudini de independenţa în politica lor externă şi n’au vorbit 
cy Hitler, aşa cum a fiţcuţ-o Anţonescu- El nu se considera înfeodat în 
politica externă germană, ci urmarea numai scopurile politice româneş¬ 
ti, pe cari de mai multe ori i le-a amintit lui Hitler, Pentru el riţsboiul din 
riţsiţriţ însemna reluarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de la ruşi, 
distrugerea forţei miliţare ruse pentru salvarea României de sub veşnica 
ameninţare rusă, şi reţrocedarea pârtii de nord şi nord-vest a Transilva¬ 
niei luată de unguri cu sprijinul Germaniei şi Italiei. El credea că prin 
ajutorul miliţar şi economic pe care România îl da Germaniei ca să 
învingă Rusia, Hitler va aprecia importanţa României în sud-esţul euro¬ 
pean şi-i va înapoia această parte a Transilvaniei, ca să facă din Rom⬠
nia un staţ puţernic, în sţare sâ asigure ordinea în această parte tulbure 
a Europei. 

Când a constaţaţ dţ Germania nu poaţe doborî Rusia şi că a pierdut 
superioritaţea din 1941/42, a căutaţ ° cale de salvare a independenţei 
ţării şi a libertăţilor poporului român printr’o înţelegere cu puterile vesti¬ 
ce. Refuzul caţegoric al acesţora de a discuta cu România şi oferta ruşi¬ 
lor de a desbaţe cu ei condiţiile unui armisţiţiu, i- a U deschis o cale neaş- 
teptaţă, pe care s’ar fi putut ajunge Ia concluzii concrete. Neîncrederea 
pe care o avea în atitudinea ruşilor, pe care —bazat pe o lungă şi dure¬ 
roasă experienţă din istoria noastră— ° considera suspecţă, şi speranţa 
că poate totuşi anglo-americanii se vor decide să traţeze cu România 
Un armisţiţiu, l' a U împiedecaţ de a concretiza într-un document scris 
şi semnaţ, condiţiile înţelegerii verbale cu reprezentanţii ruşi de la 
Stockjiolm. 

Pe de alţă parte, ambiţia şefilor poliţiei ai blocului naţional-democrat 
de a găsi ei o cale de înţelegere cu occidenţalii, slăbind prin aceasţa auto- 
riţatea şi sforţările guvernul^, Şi mergând până acolo încât să propună 
delegaţilor celor ţrei mari puteri aliate un plan semnat de Rege pentru 
răsturnarea mareşalului Anţonescu C U sprijinul u ne i ofensive ruseşti, a 
creiaţ actul faţal de la 23 August 1944, prin care s’au schimbaţ desţinele 
poporului român. 


www.dacoromanica.ro 


119 


RASgOIUg CONTRA RUSIEI 
PRUMUL CĂTRE RASROI 


Pactul Ribbentrop-Iylolotov, care acorda Rusiei vaste întinderi terito¬ 
riale din Europa răsăriteană, părea ctţ fixase destul de clar zonele de 
influenţă între Germania şi Rusia, JRtler putea să creadă că Stalin era 
mulţumit şi nu mai avea nici o pretenţie; însă atitudinea agresiv^ a 
Rusiei faţă de România îndată după luarea gasarabiei, putea să fie 
interpretată ca o dovadă că această mare putere intenţiona siţ ridice noi 
pretenţii faţă de România. Interesele vitale însă ale Germaniei în aceas* 
tâ ţară, prin alimentarea râsboiului cu petrol românesc, nu puteau îngâi 
dui Rusiei să se apropie prea mult de regiunea petroliferă română de pe 
valea prahovei, pe aceia fRtler, odatiţ cu aplicarea dictatului de la Vie- 
na, a garantat frontierele României. Aceste garanţii au surprins în mod 
neplăcut Kremlinul. Când contele de Scfoulenberg, ambasadorul ger* 
man la Moscova, s’a prezentat la M°l° tov ca să-i comunice rezultatele 
conferinţei de la Viena, acesta l-a întrebat: flgentru ce aţi dat această 
garanţie? Ati fost totuşi avertizaţi că n’avem intenţia de a ataca Româ* 
nia». flE xac t pentru aceasta am şi dat-o» a răspuns ambassadorul ger-i 
man. întrebările s’au oprit aici, fiecare din ei ştiind că nici unul nu spune 
adevărul. 

Un alt incident a avut loc în legâturâ cu circulaţia pe punere. Comisiâ 
europeană dunăreană de supraveghere a navigaţiei pe punerea de jos 
—de la grăila la IVl are — şi care îşi avea reşedinţa la Galaţi, precum şi 
comisia internaţională care supraveghea navigaţia între Ulm şi grâila şi 
care funcţiona la gelgrad, nu conveneau Rusiei. Comisia europeană era 
o instituţie creată după răsboiul din Crimeia (18j>3-18£6) şi reprezenta 
interesele politice europene la gurile punerii; ea avea atribuţiuni technii 
ce şi administrative, îndeplinea serviciul de ordine şi de poliţie şi exerci¬ 
ta autoritatea judiciară pe porţiunea de jos a punâfii. pin aceastâ comi¬ 
sie făceau parte Aflgli 3 . Franţa, Germania, Ralia şi România. Rusia, 
care şi ea fusese în aceastâ comisie, a pârăsit-o după 1917, când gasaran 
bia s’a alipit de România. 

Comisia internaţională fusese creată în 1920 şi era compusă din reprei 
zentanţi ai statelor riverane, Germania, Austria, Ungaria, Yugoslavia, 
România şi gulgaria, şi în plus franţa, Aflglia şi Ralia. Germania, care 


120 


www.dacoromanica.ro 


nu recunoştea dreptul Angliei şi al Franţei de a face parte din această 
comisie a convocat la Viena o conferinţă a ţărilor dunărene, ca să discute 
problemele de organizare şi funcţionare a circulaţiei pe Dunăre. Rusia, 
care nu fusese convocat^, a protestat şi a cerut lămuriri la Berlin. Rib- 
bentrop a răspuns că la Viena este vorba numai de lichidarea comisiei 
internaţionale dunărene şi că Germania recunoaşte dreptul Rusiei de a 
face parte din comisia europeană. Molotov şi cu Stalin n’au fost mulţu¬ 
miţi cu acest răspuns şi au fllcut o contrapropunere cerând lichidarea 
ambeor comisii şi crearea unei singure comisii dunărene, pentru tot lun¬ 
gul Dunării de la Bratislava la Marea Neagriţ şi în care să intre numai 
ţările riverane. 

Intre timp au intervenit şi alte evenimente. O comisie militară ruso- 
românâ lucra la stabilirea liniei de frontieră dintre Rusia şi România. 
Toate discuţiile s’au desfăşurat normal pânp când s’a ajuns la trasarea 
liniei pe braţul Clţilia. Această linie trebuia să urmeze calea navigabilă a 
apei, dar ruşii au pretins o serie de insule cari aparţineau ţărmului rom⬠
nesc, precum şi stăpânirea totală a canalului principal, prin care apele 
braţului Chilia se vţirsau în mare. Cum germanii s’au abţinut să intervi¬ 
nă în această discuţie, ruşii au ocupat în cursul unei nopţi canalul şi 
insulele pe cari le râvneau, Vişinscfţi a explicat ministrului român la 
Moscova că insulele ocupate de trupele ruse nu prezentau nici un interes 
pentru români, cari mai aveau încă braţele Sulina şi Sf. Gheorghe, şi că 
această ocupare nu trebue considerată ca un gest inamical faţă de 
România, a cărei integritate teritorială Rusia era decisă s’o respecte; 
pentru ruşi aceste insule prezentau însă o deosebită importanţă defensi¬ 
vă. Guvernul german n’a reacţionat la acest act brutal rusesc, şi a propus 
numai să se ţină o conferinţă la Bucureşti ca să se discute problema 
comisiei dunărene, Erau de acord cu ruşii ca să se unifice cele două 
comisii de navigaţie dunărene, dar până la o hotărâre definitivă propu¬ 
nea organizarea unui regim provizoriu pe Dunărea de jos, adică partea 
care revenea comisiei europene. La discuţii au participat delegaţi ai 
Rusiei, Germaniei, României şi Italiei. Franţa şi Anglia au fost excluse, 
fiind ţţiri prea îndepărtate de Dunăre şi nu aveau un interes direct în 
navigaţia dunăreană. Discuţiile au durat două luni, fiţră să se ajungă la o 
înţelegere, Rusia vroia o administraţie comună ruso-română în toatţi 
delta şi un control internaţional german, italian, rus şi român cu atribu¬ 
ţii limitate. Ceilalţi delegaţi însă cereau ca comisia provizorie de control 
să ia în primire toate atribuţiile comisiei europene, de la Brăila la Mare; 
admiteau o comisie administrativ^ ruso-română numai pe partea flu¬ 
viului care forma frontiera între cele două ţări. La 21 Decembrie 1940, 
conferinţa a fost amânată şi discuţiile n’au mai fost reluate. 

Deşi Germania n’a intervenit în favoarea României atunci când 
Rusia a fixat frontiera dunăreană folosind armata, totuşi a putut siţ tragă 


www.dacoromanica.ro 


121 


o concluzie asupra felului cum înţelege Moscova sjţ respecte clauzele 
pactului de neagresiune şi asupra intenţiilor încă nemărturisite ruseşti. 

încă un motiv de fricţiune între Rusia şi Germania, ă fost acordul 
militar încheiat la 27 Septembrie 1940 între aceasta din urmă şi Finlan¬ 
da. In iarna anului 1939/40 Rusia atacase Finlanda, şi după un rijsboiu 
greu de câteva luni (30.11.39-12.3.1940) în care armata finlandeză s’a 
acoperit de glorie, dar până la urmi) a fost învinsă, Rusia a luat provincia 
Carelia de la finlandeji, împingiţndu-şi frontiera mai spre vest. Pactul 
militar între Germania şi Finlanda putea să apară pentru Rusia că este 
îndreptat în contra ei, aşa cum fuseseră interpretate şi garanţiile germa¬ 
ne acordate României după dictatul de la Viena de la 30 August 1940. 
Pentru a evita o neînţelegere, ambasadorul german la Moscova a expli¬ 
cat imediat lui Molotov că în acest pact este vorba numai de asigurarea 
unei treceri prin Finlanda, a militarilor germani cari se duceau la unit㬠
ţile lor din nordul Norvegiei. Cu toate aceste explicaţii. Moscova a înţe¬ 
les că Berlinul dădea un sprijin indirect Finlandei şi era îngrijorată de 
prezenţa unor trupe germane în Finlanda. 

Dar nemulţumirea cea mai gravă a fost provocată de semnarea «pac¬ 
tului tripartit» între Germania, Italia şi Japonia. însărcinatul de afaceri 
german la Moscova a explicat lui Molotov că între pactul tripartit şi pac¬ 
tul de neagresiune dintre Germania şi Rusia este un perfect acord şi că 
amândouă aceste acorduri sunt destinate să asigure pacea în lume sub 
semnul «ordinei noui». Ambasadorul Japoniei a susţinut şi el aceiaşi 
teză, afirmând câ au fost obligaţi să semneze acest pact din cauza atitu- 
dinei Statelor-Unite, cari prin politica de restricţiuni economice faţă de 
Japonia, aducea această ţară P e P ra gul ruinei. Acest pact nu era îndrep¬ 
tat în contra Rusiei, scopul lui esenţial fiind să împiedice extinderea răs- 
boiului. Stalin şi cu Molotov însă apreciau că acest pact va prelungi r^s- 
boiul şi la alte popoare. Deja presa Statelor-Unite ataca cu violenţă P ac ' 
tul tripartit. Rusia spera că America de Nord va intra în răsboiu ca să 
sprijine Anglia, iar ea va rămâne neutră, atâta timp cât atitudinea ei neu¬ 
trală va fi respectată- 

Pe de altă parte, situaţia care i se crease nu-i convenea. După numai 
un an de zile de la încheierea pactului de neagresiune cu Germania, 
aceasta începuse să treacă * a acte despre cari nu discuta nimic cu Mosco¬ 
va şi Stalin se găsea pus în faţa unor fapte împlinite, fără putinţa de a-şi 
prezenta pretenţiile. Pactul tripartit —din punct de vedere rusesc— 
însemna încercuirea Rusiei. Cu toate asigurările date de puterile semna¬ 
tare ale acestui pact. Rusia se vedea limitată atât la est cat 5* la vest Şi nu 
mai avea posibilitatea să iasă la ° mare liberă- Hitler indicase Moscovei 
calea prin Persia şi Afganistan la golful Persic, dar aceasta se simţea 
atrasă mai mult spre Constantinopol şi Dardanele, cu ieşirea în marea 
Mediterană- De altfel Hitler ar fi vrut ca Rusia să intre şi ea în pactul tri- 


122 


www.dacoromanica.ro 


partit, care astfel ar fi devenit pactul în ţţpatru». Acest pact prevedea că 
Germania şi Italia vor intra în răsboi în cazul unui conflict armat 
japono-american, dar nu prevedea nici o clauză pentru un răsboi 
germano-rus. In mod evident, Hitler nu se gândea atunci la un răsboi 
cu Rusia; mai mult de cât atât, părerea lui era că dacă Moscova ar accep¬ 
ta să semneze pactul tripartit, englejii ar putea să înţeleagă că răsboiul 
este sfârsit pentru ei şi ar putea conveni să încheie pace. Pentru ca să 
ajungă aici, trebuia să liniştească spiritele agitate de la Moscova. Deja 
tratativele pentru livrările de materiale, începuseră sţj se resimtă din cau 
za acestei atmosfere de îngrijorare. Trebuia să se facă un efort din partea 
Germaniei, pentru a găsi o soluţie favorabilă intereselor ei. Se impunea 
o discuţie serioasă, o revizuire a tuturor problemelor la un eşelon înalt şi 
înlăturarea piedicilor. Molotov a fost invitat şi a acceptat să facft o vizită 
oficială la Berlin, între 11-14 Noembrie. In aceste zile s’au desbătut toate 
problemele politice şi economice, (fontele Schulenberg, care a asistat la 
cea mai mare parte a conversaţiilor dintre Molotov, Hitler şi Ribbentrop 
a declarat: «Aceasta a fost o conversaţie liberă, tratând despre toate pro¬ 
blemele la ordinea zilei, o luare de contact foarte necesară între doi 
oameni de stat puternici, o ocazie de a preciza printr’uiţ schimb de vede¬ 
ri nelimitat, poziţiile şi interesele fiecărei părţi în prezenţă». Desigur 
că discuţiile au fost libere şi problemele au fost desbătute pe larg, dar în 
chestiunile politice nu s’a putut ajunge la nici un acord. 

Hitler a propus Rusiei să intre în pactul tripartit şi să împartă lumea în 
sfere de influenţă, după înfrângerea Angliei şi lichidarea imperiului ei 
colonial. O minoritate de 45 de milioane de engleji stăpânesc 600 de 
milioane de locuitori în diferite părţi ale lumii. Această minoritate tre- 
bue doborâtă şi înfrângerea Angliei va fi urmată de disolvarea imperiu¬ 
lui ei colonial. In aceste împrejurări se deschid perspective mondiale, 
ţţln cursul săptămânilor viitoare vor trebui să fie lămurite în tratative 
diplomatice comune cu Rusia, şi participarea Rusiei la soluţionarea 
acestor probleme va fi precizată. Toate statele cari pot să aibă oarecari 
interese la această massă de faliment, ar trebui să închidă toate conflicte¬ 
le dintre ele şi să se ocupe numai cu împărţirea imperiului britanic. 
Această împărţire este valabilă pentru Germania, Franţa, Italia, Rusia şi 
Japonia>,>, 

Mai departe spune Hitler că vor fi multe probleme de rezolvat, atât în 
vest pentru a satisface interesele Spaniei, Franţei, Italiei şi Germaniei în 
Africa, cât şi în est unde trebuesc luate în considerare nu numai interese¬ 
le Rusiei şi ale Turciei, dar şi ale întregului spaţiu asiatic. Aici Germania 
recunoaşte zona de interese a Rusiei, îndreptată spre sudul Asiei. 

Molotov a replicat că Hitler a pus în discuţie probleme cari interesea¬ 
ză nu numai Europa dar şi alte regiuni. El ar dori însă să discute despre 
probleme europene existente. Uniunea sovietică şi-a exprimat nemulţu- 


www.dacoromanica.ro 


123 


mirea faţă de România, pentru că această ţară a acceptat garanţiile Ger¬ 
maniei şi ale Italiei, fără să se consulte cu dânsa. Uniunea sovietică este 
de părere că aceste garanţii sunt îndreptate în contra ei, aşa cum de două 
ori şi-a expus punctul de vedere. De aceia se ridică problema anulării 
acestor garanţii, cari ating interesele Rusiei ca putere la marea Neagră. 
Hitler a răspuns că pentru oare care timp aceste garanţii sunt necesare şi 
anularea lor nu ar fi posibilă. Ele au reprezentat singura posibilitate ca 
România să cedeze Basarabia, fără să facă răsboiu Rusiei. Al doilea 
motiv este că România prezintă un interes superior pentru Germania şi 
Italia prin regiunea ei petroliferă, ş în fine chiar guvernul român a cerut 
Germaniei să-i apere în aer şi pe uscat această regiune în contra atacuri¬ 
lor eventuale ale englejilor. 0 debarcare engleză la Salonic, de unde ar 
putea ataca pe calea aerului regiunea petroliferă română, trebue luată în 
considerare şi măsurile de apărare trebue să fie luate din vreme; a dat 
însă asigurarea că la sfârşitul râsboiului trupele germane din România 
vor fi retrase. 

A doua problemă pusă de Molotov a fost referitoare la pactul Germa¬ 
niei cu Finlanda, unde Rusia vedea o intervenţie a Germaniei într’o ţară 
în care interesele Rusiei predominau. El a întrebat dacă Hitler este dis¬ 
pus să nu acorde nici un sprijin Finlandei. Hitler a răspuns că ambele 
părţi sunt în principiu de acord că Finlanda aparţine sferei de interese 
ruseşti. Molotov a expus apoi situaţia periculoasă care sa creiat pentru 
Rusia în marea Neagră prin prezenta englejilor în Grecia. Raporturile 
Rusiei cu ţările limitrofe acestei mări prezintă o importanţă deosebită. 
De aceia el întreabă pe Hitler ce-ar avea de spus dacă Rusia ar oferi Bul¬ 
gariei, care este ţara cea mai apropiată de strâmtorile Bosforului, acelea¬ 
şi garanţii, pe cari Germania şi Italia le-au dat României. El a asigurat 
că în nici un caz Rusia nu se va amesteca în ordinea internă a Bulgariei. 
Pe de altă parte Rusia ar fi dispusă să asigure Bulgariei o ieşire la marea 
Egee, Hitler a replicat că garanţiile germano-itafiene au fost date Rom⬠
niei la cerera acestei ţări; în ceia ce priveşte Bulgaria, el nu ştie până acum 
că această ţară a cerut garanţii Rusiei. De altfel, înainte de a da un răs¬ 
puns, trebue sţţ cunoască poziţia Italiei ale cărei interese în această pro¬ 
blemă, depăşesc pe acelea ale Germaniei. 

In fine Molotov a mai pus problema strâmtorilor mării Negre, la care 
Hitler a răspuns că ministrul afacerilor străine von Ribbentrop a prev㬠
zut acest punct şi a pus în studiu o revizuire a tratatului de la Montreux 
în favoarea Rusiei. Şe pune întrebarea dacă Rusia crede că o revizuire a 
acestui tratat îi dă o siguranţă suficientă pentru interesele ei în marea 
Neagră. Molotov a replicat că Rusia vrea să se asigure în contra unui 
atac prin strâmtori şi ar putea să găsească o soluţie împreună cu Turcia. 
Ea vrea să-şi procure garanţii nu numai pe hârtie, dar şi în fapt. 

Astfel rezultatele discuţiilor asupra subiectelor politice au fost nule. 


124 


www.dacoromanica.ro 


Numai în privinţa negocierilor economice, s’a convenit ca cele doug 
guverne sg depung toate eforturile pentru a se uşura încjieierea unei con¬ 
venţii pentru livrarea mai departe a alimentelor şi materiilor prime nece¬ 
sare industriei germane, 

Aceastg discuţie a fost decisivg. Molotov, fărg sg refuze intrarea în 
pactul tripartit —chestiune pe care trebuia s’o desbatg cu Stalin înainte 
de a da un rgspuns— a cerut lui Hitler sg-şi rezolve interesele în Finlan¬ 
da, Romgnia, Bulgaria şi Turcia. Dictatorul german n’a putut fi de acord 
şi rgspunsurile lui au fost negative. El a înţeles cg Stalin nu este mulţumit 
numai cu ceia ce-a luat îiţ urma pactului de la 23 August 1939, şi cg vrea 
sg se întindg şi mai mult spre centrul şi sudul Europei. Pe de altg parte, 
informaţiile despre activitatea neobişnuitg în desvoltarea industriei gre¬ 
le în Rusia în organizarea trupelor, precum şi transporturile tot mai 
intense ale acestor trupe spre frontiera germang, îl obligau, sg ia mgsu- 
ri definitive. 

Situaţia strategicg care i se prezenta lui Hitler era urmgtoarea. In vest 
franţa fusese învinsg şi ocupatg. Anglia rgmgngnd izolatg, Hitler cre¬ 
dea cg aceastg putere putea sg spere un ajutor efectiv din partea Rusiei şi 
a Statelor-Unite. Dacg Rusia ar fi scoasg din circuit, nici Statele-Unite 
nu sar mai grgbi sg intre în rgsboiul din Europa, pentru cg va trebui sg 
ţing seama de puterea Japoniei jn Pacific, unde interesele americane 
erau mai importante de cgt în Atlantic. Rusia putea fi înlgturatg pe doug 
cgi; fie cg ar putea fi convinsg sg semneze pactul tripartit indicgndu-i ca 
direcţie a ambiţiilor el teritoriale prin Iran spre golful Persic şi oceanul 
Indian, fie prin rgsboiu. Prima cale i-ar descjiide perspective îndepgrtate 
şi pentru multă vreme n’ar mai prezenta un pericol pentru Germania, cu 
condiţia să renunţe la modificgri teritoriale în favoarea ei spre Europa; 
dacg jnsg nu va renunţa la aceste pretenţii, atunci nu va mai rgmgne altg 
cale de cgt rgsboiul. Ori acest rgsboiu nu putea fi întgrziat prea mult şi 
trebuia fgcut atâta timp cgt Germania se putea considera cg dispune de o 
superioritate suficientg în pregătirea militarg. In vederea acestei even- 
tualitgţi, pe care însg spera s’o poatg evita prin acorduri politice cu Rusia 
asupra sferelor de influenţg bine delimitate, Hitler a dat dispoziţii gene¬ 
ralului Halder, şeful Marelui Stat Major, la 31 Iulie 1940, sg preggteascg 
planul de operaţii contra Rusiei, Aceste operaţii, era de prevgzut sg 
înceapă jn Juna Mai J941 şi scopul lor era distrugerea puterii militare 
ruse. Germania dispunea la acea datg de 180 de divizii din cari: 

— 7 divizii jn Norvegia; 

— £0 divizii jn franţa; şi 

— 3 divizii în Holanda şi Belgia; 

— 60 divizii. 


www.dacoromanica.ro 


nş 


Mai româneau pentru operaţiile în est 120 de divizii, la cari se preve¬ 
dea încă un plus de alte divizii cari s’ar mai fi putut organiza până în pri¬ 
măvara anului 1941. Intr’un studiu făcut la 5 August 1940 de către gene¬ 
ralul Marcks, şeful de stat major al armatei a 18-a, se arată c ă —după 
informaţiile germane— Rusia dispunea de 151 divizii de infanterie, 
32 divizii cavalerie şi 38 brigade moto-mecanizate, din cari spre Germa¬ 
nia se găseau 96 divizii de infanterie, 23 divizii cavalerie şi 28 brigade 
moto-mecanizate. Restul se aflau spre Japonia, Turcia, România şi Fin¬ 
landa. Faţă de aceste forţe, Germania trebuia să dispună la începerea 
operaţiilor «-numai pe frontul de est— de 147 divizii, din cari 110 de 
infanterie şi munte, 12 motorizate, 24 blindate şi 1 divizie de cavalerie. 
Pregătirea planului de operaţii german depindea şi de rezultatul vizitei 
lui Molotov. Divergenţele de interese politice dintre Germania şi Rusia 
n’au apărut în ziare, dar au fost cunoscute în cercurile interesate. Astfel 
mareşalul Keitel scrie: «Natural, eu n’am scăpat ocazia de a întreba pe 
Hitler, care a fost rezultatul. El a declarat că nu era deloc satisfăcut. Totu¬ 
şi n’a vrut încă s ă * a hotărârea de a pregăti răsboiul, căci ţinea să cunoas¬ 
că mai întăiu reacţiunea lui Stalin la întoarcerea emisarilor lui la Mos¬ 
cova». După această afirmaţie a mareşalului Keitel, Hitler nu trecuse 
la măsuri pe teren contra Rusiei până * a vizita lui Molotov. Toate studiile 
erau făcute numai la Marele Stat Major, aşa cum se pregătesc diferite 
ipoteze de operaţii militare la toate Marele State Majoare, în toate ţările. 
Condiţiile Rusiei pentru o participare la pactul tripartit, comunicate la 
25 Noembrie prin von Schulenberg, ambasadorul german la Moscova, 
nu se deosebeau de propunerile lui Molotov, astfel că lui Hitler nu i-a 
mai rămas de cât soluţia răsboiului, pentru atingerea scopurilor lui. Pri¬ 
ma instrucţiune operativă a fost dată la 18 Decembrie 1940; purta num㬠
rul 21 şi se numea «cazul Barbarossa». Ea spunea astfel (extras): «Arma¬ 
ta germană trebue să fie astfel pregătită, încât să doboare Rusia sovietică 
într’o campanie repede, chiar înainte de terminarea rsboiului contra 
Angliei... 

Intenţii generale. 

Massa armatei ruseşti, care se află * n vestul Rusiei, să fie distrusă în 
operaţii îndrăsneţe prin împingeri îndepărtate de blindate, cari vor 
împiedeca părţi de trupe luptătoare să se retragă î n regiunile îndepărtate 
ale Rusiei. 

Printr’o urmărire repede, să se atingă ° linie de la care aviaţia rusă să 
nu mai poată ataca teritoriul german. Scopul final al operaţiei esţe 
garantarea contra Rusiei asiatice de pe linia generală Volga-Arhangelsk. 
Aşa se va putea la nevoie să stăpânim prin atacuri aeriene ultima regiu¬ 
ne industrială râmasâ Rusiei dincolo de Urali... 


126 


www.dacoromanica.ro 


Aliaţi probabili şi misiuni. 

La aripile operaţiilor noastre putem să considerăm o activă participa¬ 
re a României şi Finlandei în răsboiul contra Rusiei sovietice. Forma în 
care forţele celor două ţări vor Fi supuse autorităţilor germane, la inter¬ 
venţia lor, va fi stabilită şi întărită la timp de comanda supremă a 
armatei. 

Misiunea României va fi să prindă inamicul, împreună cu trupele cari 
vor inainta acolo şi să facă servicii de ajutor în regiunile din spate... 


Aşa dar încă din Decembrie 1940 Hitler a considerat că România ar 
putea sâ-i fie aliată. El era informat asupra atmosferei din România, ţu 
ce îngrijorare priveau românii spre frontiera lor de est şi cu câtă uşurare 
ar vedea ei un răsboiu al Germaniei contra Rusiei. Ai avea aliaţi într’o 
asemenea eventualitate, apărea ca o consecinţă naturală a evenimente¬ 
lor din Europa din anul 1940 şi a situaţiei geografiţo-politiţă dintre 
România şi Rusia. 

De altfel, pe mâsurji ce evenimentele se desfăşurau, importanţa terito¬ 
riului român în planurile de expansiune ale Germaniei devenea tot mai 
evidentă. Răsboiul italian contra Greciei a atras forţe engleze în această 
ţară şi în insula Creta. In pregătirile pentru intervenţia în ajutorul Italiei, 
Hitler a fost obligat să ţină seama de eventuale bombardamente asupra 
regiunii petrolifere române, aflată numai la 600 km. de bazele aviaţiei 
engleze din Grecia. Concentrarea trupelor germane pentru această 
acţiune s’a făcut pe teritoriul României. Ori acest teritoriu era ameninţat 
de o intervenţie rusă. Molotov, ca reprezentant al Rusiei sovietiţe, expri¬ 
mase precis alte pretenţii teritoriale în România —în afară de Basarabia, 
Bucovina de nord şi regiunea Herţa— precum şi dorinţa de a garanta 
Bulgaria în aceleaşi condiţii în care Germania garantase frontierele 
României, adică aducând trupe de siguranţă în Bulgaria, fără ca această 
ţară să fi cerut asemenea garanţii din partea Rusiei. Pe de altă pprte dis¬ 
pozitivul trupelor ruse din Basarabia şi Bucovina, prezenta două grupe 
importante; unul în Bucovina şi altul în sudul Basarabiei. Acest dispozi¬ 
tiv indica două direcţii ofensive ruse. Una din Bucovina spre sud pe 
valea Şiretului, pentru a cădea în spatele frontului român de pe Prut, şi 
cealaltă de la Bolgrad prin Galaţi şi Râmnicul-Sarat, pentru a întoarce 
poziţia fortificată română de pe linia Focşani-Galaţi, tăind astfel forţele 
române din Moldova, de ori ce ajutor din restul ţârii. In c^zul unei ofen¬ 
sive germane contra Greciei, nu se putea exclude un atac rusesc în Mol¬ 
dova, care ar fi fost susţinut de o debarcare la Constanţa (port românesc 
la marea Neagră) şi la Vama (port bulgăresc la aceiaşi mare). Guvernul 


www.dacoromanica.ro 


127 



bulgar, prevăzând această eventualitate, ceruse deja lui Hitler să înt㬠
rească portul Vama cu artilerie de coastă şi să-l asigure în contra unui 
atac rusesc din spre Constanţa. Astfel, pe când trupele germane se con¬ 
centrau în sudul României de-alungul Dunării pentru a trece prin Bul¬ 
garia spre Grecia, Hitler a luat măsuri faţă de o acţiune a Rusiei în 
România. A dat dispozitiuni să se întărească apărarea antiaeriană a 
regiunii petrolifere române aşa fel încât să poată proteja această regiune 
atât contra unor atacuri aeriene ruse, cât şi engleze din spre Grecia. Tru¬ 
pele de instrucţie germane din România au primit misiunea să apere 
Moldova în legătură cu trupele române, iar la Constanta s’au destinat 
baterii de coastă şi un grup de forţe special. De asemenea şi portul Vama 
a primit baterii de coastă. 

Ca urmare a instrucţiunii operative n.° 21 a lui Hitler, Marele Stat 
Major german a dat la 22 Ianuarie 1941 o instrucţiune operativă, în care 
se prevedea că în Moldova se va concentra armata a 12-a germană, a 
cărei misiune va fi să atace în direcţia generală N. E., în timp ce alte forţe 
vor ataca din sudul Moldovei peste Prut şi Nistru. Colaborarea trupelor 
germane cu trupele române şi încadrarea acestora în planul operptiv 
german se va decide mai tâziu. S’a prevăzut că trupe române bine preg㬠
tit?, să sprijine atacul german şi în plus să uşureze ocuparea teritoriului 
în spate. Şeful misiunii militare germane din România cp statul lui 
major se pune la dispoziţia comandamentului armatei a 12-a pentru a fi 
consultat. Grupul de armate sud va prezenta cereri până la 15 Februarie 
asupra cooperării cu trupele române. Frontul român intră sub ordinele 
grupului de armate sud (mareşalul Gerd von Rundstedt). Cu ocazia 
semnării acestei instrucţiuni, Hitler a precizat efl misiunea principal^ a 
trupelor din România este apărarea regiunii petrolifere şi această misiu¬ 
ne cere o înaintare cât mai repede din România spre est. 

Conform acestei instrucţiuni operative, mareşalul von Rundstedt a 
propus la 12 Februarie ca trupele române să formeze două armate. Una 
din ele, compusă din 6-8 divizii de infanterie şi totalitatea cavaleriei, să 
atace în strânsă legătură cu pripa dreaptă a armatei a 12-a german^ în 
sudul Basarabiei. Cealaltă armată, având 6-8 divizii infanterie, la aripa 
de nord a armatei a 12-a germană va ocupa Bucovina de nord. In afară 
de aceasta, ar fi de dorit ca un număr de unităţi române să urmeze în 
spate, cu misiunea de a ocupa teritoriul şi a face siguranţa. Marele Stat 
Major german, fiind informat de colonelul Arthur Hauffe, şeful de stat 
major al misiunii militare germane în România, că armata română nu 
est? pregătită de răsboiu, generalul Franz Halder, şeful Marelui Stat 
Major al armatei germane, răspunde la 24 Februarie grupului de armat? 
sud: «După informaţia misiunii militare din România, forţele armptei 
române —în cea mai mare parte— nu sunt potrivite pentru misiuni de 
luptă independente. Trei divizii de infanterie (divizii de bazp bine ins- 


128 


www.dacoromanica.ro 




truite) vor putea probabil să fie folosite în misiuni de atac uşoare, în 
situaţii favorabile. întrebuinţarea diviziei moto-mecanizate pare posibi¬ 
la în sfera forţelor germane, în misiuni uşoare la aripa de sud. Ceia ce va 
fi în plus ca forţe la dispoziţie, încă nu se poate prevedea. Pentru misiuni 
de siguranţă, se poate aprecia maximum 8 divizii infanterie, 4 brigăzi de 
munte şi 6 brigăzi de cavalerie». 

Cum armata a 12-a a primit ulterior misiunea siţ ia parte la operaţiile 
din Grecia, s’a hotărât la 25 Martie ca comandamentul acestei armate să 
rămână la Athena după terminarea operaţiilor, iar trupele germane din 
România destinate s£ opereze în Rusia, sţţ treacă sub comandamentul 
armatei a 1 l-a. 

Când generalul Halder a prezentat instrucţiunea operativă la semnat 
şi a expus planul de operaţii contra Rusiei, se af]a de faţă şi mareşalul 
Keitel împreună cu generalul Jodl, şeful statului major al comandamen¬ 
tului Wermacht-ului. In memoriile lui, mareşalul Keitel scrie: flExpo- 
zeul lui Halder mi-a dat o impresie de înmjţrmurire, dat fiind amploarea 
pregătirilor ruse demascate şi a concentrării deja realizate a diviziilor 
ruse, care mergea întărindu-se din zi în zi mai mult»... flA şti dacă ruşii 
realizau toate aceste pregătiri în scopul de a para un atac posibil din par¬ 
tea noastră, sau dacă ei se pregăteau să ne dea nouă asaltul, era atunci 
greu de precizat. Numai un atac preventiv din partea noastră ar fi permis 
să se ridice voalul şi să înlăture nesiguranţa». 

La mijlocul lui Martie, Hitler a convocat pe toţi marii comandanţi ai 
trupelor de uscat, de mare şi de aer şi le-a expus motivele cari îl obligă să 
facă răsboiu Rusiei. El a arătat că pentru un timp oarecare nu se prevede 
nici un pericol din vest. Angia este redusă la insula ei proprie şi pusă sub 
severa acţiune a aviaţiei şi submarinelor germane. Statele-Unite ale 
Americii vor păstra neutralitatea în Europa, având probleme mai 
importante în Pacific. Rusia însă prezintă un pericol imediat. Puterea ei 
militară creşte necontenit şi în curând va depăşi Germania. ^Adversarii 
noştri erau încă departe de a fi început să exploateze imensele lor resurse 
la dispoziţia lor, în timp ce noi din contra, am ajuns în această materie la 
un maximum pe care nu-1 vom mai putea depăşi niciodată». A ar㬠
tat apoi că diferenţele profunde ideologice vor duce ori cum, mai curând 
sau mai târziu, la un răsboiu şi el prefera să facă acum un răsboiu pre¬ 
ventiv, ca să zdrobească puterea comunismului, mai înainte ca acesta să 
se reverse peste toată Europa. Nu este vorba numai de a distruge puterea 
militară rusă, dar şi de a lichida ideologia comunistă, a cărei putere de 
dezagregare şi ruinare a actualei civilizaţii europene s’a evidenţiat în 
experienţa din interiorul Germaniei şi lupta pe care a dus-o ca să şcape 
poporul german de acest flagel. De aceia răboiul contra Rusiei va fi un 
răsboiu pe viaţă s * P e moarte. Purtarea barbară a ruşilor în ţările Baltice, 
Finlanda şi Basarabia, refuzul guvernului rus de a recunoaşte convenţia 


www.dacoromanica.ro 


129 


de la Haga şi acordul de la Qeneva asupra prizonierilor de rţţsboiu, 
dovedesc că ruşii nu vor face un râsboiu uman, şi nu vor ţine seama de 
anumite legi admise de ţările civilizate. De aceia şi trupele germane tre- 
bue să renunţe la concepţia răsboiului cavaleresc. Comisarii politici ruşi 
nu trebuesc trataţi ca militari^i nici ca prizoneri de răsboiu. Ei trebue să 
fje împuşcaţi fărţţ judecată ca reprezentanţi ai unei ideologii periculoase 
pentru omenire şi fanatizaţi printr’o pregătire până la absurd. Prizonie¬ 
rii de răsboiu ruşi nu vor f] folosiţi ca mână de lucru pe teritoriul Germa¬ 
niei, pentru că fiind purtători <^e microbi ai unei ideologii politice neu¬ 
mane, pot constitui un pericol pentru lucrătorii germani. 

Hitler şi-a încheiat această conferinţă prin cuvintele: «Eu nu cer ca 
generalii să mă înţeleagă, dar pretind să execute ordinele mele». 

Indatfţ după lovitura de stat de la Belgrad, Hitler a luat ultimele măsu¬ 
ri pentru pregătirea ofensivei contra Rusiei. La 30 Martie a precizat 
misiuile grupurilor de armate şi ale armatelor. Armata a 1 l-a sub ordine¬ 
le generalului de armată Ritter von Schobert, trebuia să-şi execute misiu¬ 
nea de acoperire aşa fel încât să dea trupelor române sprijinul necesar. 
In discuţia avută cu generalul Halder, Hitler a criticat aspru armata 
română. El a spus că nu trebue să-ţi faci nici o iluzie despre aliaţi şi că 
Antonescu şi-a mărit armata, în loc s’o facă mai mică şi mai puternică. 
Această armată poate să fie folosită numai să facă siguranţa în spatele 
unui obstacol puternic, unde inamicul nu va ataca. Sparta marilor unit㬠
ţi germane nu poate să depindă de soliditatea armatei române (14). 

Pentru a păstra cât mai mult secretul pregătirilor de răsboiu în contra 
Rusiei, comandantul armatei a 1 l-a germane, a venit în România cu tit¬ 
lul <je ^Comandant al trupelor germane <jin România». La 23 Mai, 
ambasadorul german von Killinger de la Bucureşti, a primit însărcina¬ 
rea să anunţe conducătorului român sosirea generalului von Schobert, 
şi s(ţ-l informeze ca se va forma în România o armată din divizii aduse 
din sud şi din cele aflate pe teritoriul României, pentru apărarea acestei 
ţări în contra unui atac posibil rusesc. Hitler a mai «jat generalului von 
Schobert în mod special intrucţiuni să răspundă vag la întrebările pe 
cari i le-ar pune generalul Antonescu referitoare la un răsboiu cu 
Rusia. 

La 1 Iunie, generalul Hansen a fost numit comandant al C. 54 A. în 
Moldova, iar în lopul lui, la conducerea misiunii militare germane, a 
rjţmas generalul Hauffe, până atunci şef de stat major al acestei misiuni; 
ca comandant al trupelor acestei misiuni a fost numit generalul de avia¬ 
ţie Wilhelm Speidel. 

La 26 Mai, generalul von Schobert a dat un ordin pentru apărarea 
Moldovei —ca bază a viitoarelor operaţii— până la terminarea concen¬ 
trării forţelor germane. Qri ce atac rus trebue s|ţ fje oprit în faţa liniei de 

130 

www.dacoromanica.ro 




apărare române, unde trupele germane disponibile vor interveni să spri¬ 
jine armata română. 

După întâlnirea care a avut loc la Muncfoen la 12 Iunie între Hitler şi 
generalul Antonescu, Marele Ştat Major romţîn a trecut la executarea 
planului de mobilizare parţială camuflată, pentru completarea efective¬ 
lor marilor unităţi destinate să între de la început în răsboi. 


gONŞipERAŢIUNI AŞUPRA ARMATEI ROMÂNE 

La 22 Iunie 1^41, armata română dispunea de: 

—corpuri de armată (g. 1, 3,4, 5, 7 A,); g. $ A, fusese desfiinţat în 

urma pierderii de teritoriu din Transilvania; un corp de armată avea în 
compunerea lui normală 3 divizii; fiecare divizie cu 3 regimente de 
infanterie şi două regimente de artilerie uşoară (tunuri 75 şi obuziere 
105); un regiment de infanterie avea 3 batalioane. 

Fiecare corp ţie armată mai avea un regiment de arti]erie grea (tunuri 
105 cu bătaie 17 km. şi obuziere 150 cu 14 km.) şi 1 bat. pionieri: 

—Un corp de munte cu 4 brigăzi de munte: 

—1 divizie de gardă, o divizie de grăniceri şi divizia 35 infanterie: 

—1 divizie moto-mecanizată; 

—(> brigăzi de cavalerie (1, 5, (>, 7, 8 şi 9); 

—3 brigăzi de fortifjcaţie şi 1 brigadă de infanterie marină; 

—gâteva unităţi de artilerie grea independente. 

Trupele de prima linie erau bine instruite, dar nu aveau armamentul 
corespunzător armamentului de care dispunea Rusia sovietică. 

După primul răsboi mondial politica militară a României a fost 
influenţată, pe plan intern de necesitatea unei severe economii bugetare, 
iar pe plan extern de încrederea pe care guvernele române au pus-o în 
autoritatea morală a Şocietăţii Naţiunilor, ga în toate ţările cari au parti¬ 
cipat la răsboiul din 1914-1918, situaţia economico financiară a Rom⬠
niei fusese profund zdruncinată; în plus provinciile române cari au rein¬ 
tegrat frontierele regatului, au venit cu o situaţie economică complet 
dezorganizată. Legăturile Basarabiei cu Odesa şi Kiew în Rusia, şi ace¬ 
lea ale Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului cu Lemberg, Viena şi Buda¬ 
pesta în imperiul Austro-ungar au fost rupte. Trebuiau refăcute alte cir¬ 
cuite îndreptate spre interjoruj României. Au trecut câţiva ani până 
când s’a putut stabili un nou echilibru economic şi s’a creiat o nouă viaţă 
comercială, în care timp budgetul statului român a fost supus la grele 
încercări, gea dintâi instituţie care a avut de suferit de pe urpna acestui 
dezechilibru budgetar a fost armata. Ş 7 a considerat că slăbiciunea veci¬ 
nilor noştri —ungurii şi bulgari, cari şi ei suferiseră aceleaşi lovituri ale 


www.dacoromanica.ro 


131 


răsboiului, precum şi Rusia sovietică în plină revoluţie şi răsboi civij— 
ne putea dispensa de cheltuielile apăsătoare pentru budget în folosul 
armatei. Pe de altă parte Societatea Naţiunilor cu convenţiile ei pentru 
asigurarea păcii, cu definiţia agresorului şi alte documente la cari adera¬ 
seră toate popoarele europene, inclusiv Rusia, era socotită ca un garant 
al menţinerii liniştii şi păcii în Europa. Toate guvernele erau legate prin 
semnături şi se credea că toţi şefii de state se simţeau obligaţi să le respec¬ 
te. Pe aceia până în 1933, armata română a fost redusă la minimum, pin 
cele 18 luni de instrucţie pentru perioada activă, se făcea instrucţie 
numai cinci luni; restul timpului trupa era lăsată acasă în «concedii 
budgetare». Echipamentul lăsa mult de dorit, instrucţia practică a tru¬ 
pei, din lipsă de muniţii suficiente pentru exerciţiile de trageri, era foarte 
redusă. Singurul plan pe care se făcuse un oare care efort financiar a fost 
acela al fabricaţiei de armament de infanterie şi artilerie uşoarfl. 

începând din 1933, s’a trecut la o perioadă mai activă. Infanteria a pri¬ 
mit armament modem (puşti şi mitraliere) şi s’au organizat câteva unit㬠
ţi motorizate de artilerie grea. Totuşi acest efort în completarea arma¬ 
mentului era departe de a fi suficient. Ne lipsea total armamentul anti¬ 
car, carul de luptă şi unităţi motorizate. Tunurile anticar romaneşti erau 
fabricaţie din primul răsboiu mondial, cu tracţiune hipomobilă şi al 
cărui proiectil nu putea pătrunde prin blindajul carelor de luptă apărute 
pe câmpul de bătălie în 1940. Fiecare regiment de infanterie avea la com¬ 
pania de armament greu un ploton de tunuri anticar cu 4 piese de diferi¬ 
te fabricaţii (47 Schneider, 37 Breda şi 37 Bofors); acest material era bun 
ca armament de însoţire a infanteriei, dar contra carelor de luptă nu 
avea nici un efect. Această lipsă care nu s’a putut înlătura până în prim㬠
vara anului 1944 ne-a fost fatală, aşa după cum tot fatală ne-a fost lipsa 
unor divizii motorizate şi a unor divizii blindate. Carul de luptă nu poate 
fi oprit pe câmpul de luptă de cât de o numeroasă artilerie anticar plasa¬ 
tă în linia întâia alături de infanterie, cu eşalonare în adâncime, şi apoi 
prin contra atacuri date cu care de luptă însoţite de tunuri de asalt. Chiar 
dacă infanteria este dotată cu grenade anticar pentru lupta apropiată, 
valurile de care de luptă trec peste infanterie şi ajung repede dincolo de 
rezistenţele organizate la teren. Atunci trebue să intervină carele de lup¬ 
tă ale apărării. Acest armament ne-a lipsit total şi lipsa lui s’a resimţit în 
toate luptele unde infanteria şi cavaleria română au avut de rezistat unor 
atacuri cu blindate. 

Aviaţia dispunea de: 

—Aviaţia de armată, cu trei flotile de informaţie şi bombardament 
uşor a câte două grupuri; fiecare grup cu trei escadrile a nouă avioane; 
material românesc I.A.R.; în plus trei escadrile de legătură. 

—1 Corp aerian, cu trei flotile de vânâtoare a câte trei grupuri; fiecare 
grup avea trei escadrile a câte 12 avioane. Materialul era.omogen pe gru- 


132 


www.dacoromanica.ro 


puri (P.Z.L. polonez, I.A.R. românesc şi Messerschmidt). Trei flotile de 
bombardament, a câte două grupuri; fiecare grup cu trei escadrile a câte 
nouă avioane. Materialul omogen pe grupuri (Heinkel german, Loos 
polonez, Potez-63 francez, Savoia italian, Blenheim engleza şi Karas 
polonez. In plus o escadrila de legături, un grup de transport şi un 
grup sanitar. 

—Aviaţia independentă, pentru paza teritoriului; trei grupuri P.Z.L. şi 
o escadrilă Heinkel la Bucureşti; trei grupuri P.Z.L. la Ploesti; la Cons¬ 
tanţa, o flotilă de hidroaviaţie cu o escadrilă «Henschel» două escadrile 
«Savoia» şi trei escadrile bombardament-torpilor; în plus o escadrilă 
«Hurrican». 

—Artileria antiaeriană; patru brigăzi a câte două regimente; fiecare 
regiment cu trei divizioane a câte 4-5 baterii. Tunuri «Vickers» şi «Sko¬ 
da» de 75 mm. 

La aceste lipsuri în armament se adăoga lipsa de muniţie, mai ales 
muniţia de artilerie. Cu tot efortul care s’a făcut în anii 1940-41 în fabri¬ 
carea de muniţie, totuşi am intrat în răsboiu cu o cantitate insuficientă 
pentru a putea face faţă unui răsboiu de lungă durată- Această lipsă s a 
putut recompleta prin o fabricare intensă în timpul răsboiului, dar arti¬ 
leria grea s’a resimţit tot timpul de această lipsă- Pentru completarea 
armamentului, generalul Antonescu s’a adresat Germaniei. Cu ocazia 
visitei de la 14-16 Septembrie a generalului von Tippelskirch, venit la 
Bucureşti să ia cunoştinţă de nevoile armatei române, generalul Anto¬ 
nescu i-a predat acestuia o notă cu armamentul necesar armatei române 
şi în care primul loc îl ocupau carele de luptă, artileria anticar, artileria 
grea şi mijloacele motorizate. El vroia să facă ° armată mai mică (15 
divizii) dar foarte mobilă §< cu mare putere de foc. Hitler n’a luat însă 
nici o hotărâre. înarmarea armatei române de către industria germană, a 
fost o problemă deschisă şi nesoluţionată complet până m anu l 1944. Se 
pare că două motive l-au împiedecat pe Hitler să-şi ţină angajamentele 
pe cari şi le-a luat ulterior pentru înarmarea României. Unul din motive 
a fost situaţia politică încordată dintre România şi Ungaria. In urma dic¬ 
tatului de la Viena, neînţelegerile dintre cele două ţări atinseseră un 
punct culminant. Românii erau nemulţumiţi pentru că li se luase cu for¬ 
ţa jumătate din teritoriul Transilvaniei, fără nici un drept valabil, iar 
ungurii erau nemulţumiţi pentru că nu li s’a dat toată Transilvania. Pen¬ 
tru rectificarea acestei nedreptăţi, generalul Antonescu s’a exprimat că 
va face răsboi Ungariei, îndată ce răsboiul cu Rusia va fi terminat, dacă 
Germania nu va obliga Ungaria să înapoieze României partea care îi 
fusese dată Prin dictatul de la Viena. Hitler nil ştia cum să rezolve aceas¬ 
tă problemă- Ş'' a dat seama că soluţia lui în chestiunea Transilvaniei a 
fost nefericită §' a creiat o situaţie imposibil de menţinut; dar aceste două 
popoare îi erau acum aliate şi avea nevoie de ajutorul lor în vederea răs- 


www.dacoromanica.ro 


133 


boiului cu Rusia. Dacă ar satisface cererile conducătorului român ţn 
armament, armata română ar deveni mult superioară armatei ungare şi 
răsboiul dintre cele două ţări ar fi inevitabil. Qri el vroia ca deocamdată 
să nu schimbe nimic. La un moment dat se gândise să ofere României să 
se întindă spre est luând Transnistria (regiunea dintre Nistru şi Bug), şi 
să lase ungurilor partea din Transilvania care le fusese dată- Antonescu 
însă a refuzat categoric această propunere, care nu putea să fie acceptata 
de nici un român. In această situaţie Hitler a ales soluţia de a nu ţnarma 
armata română cu armament modern ca să păstreze un oarecare echili¬ 
bru Intre forţele armate ale României şi Ungariei. Acest motiv a fost 
valabil mai ales înainte de a Începe răsboiul şi în primele luni ale cam¬ 
paniei din anul 1941, când Hitler spera că răsboiul cu Rusia să fie vir- 
tualmente terminat în iarna anului 1941/42, şi chiar şi în anul 1942 până 
la catastrofa de la Stalingrad. 

Al doilea motiv a fost capacitatea de producţie a fabricelor germane. 
Qdată cu pregătirea campaniei din Polonia, Germania intrase într’o 
activitate febrilă pentru organizarea unui număr cât mai mare de divizii 
blindate şi motorizate. Tot ceia ce puteau produce fabricile germane era 
luat ţn primire de noile divizii în curs de organizare. Astfel, când genera¬ 
lul Tippelskirch a presentat lista de armament a generalului Antonescu, 
Hitler —dupâ ce a citit-o— a pus-o deoparte, pentru a fi luată î n conside¬ 
rare mai târziu, dacă va ma ' fi nevoie. El a preferat să facă ţncă două trei 
divizii blindate germane în plus, de cât să dea acest material românilor, 
ca să-l folosească —poate mai târziu— în contra unguţ-jlor. Qri cum ar fi 
fost, generalul Antonescu n’a avut materialul de răsboiu necesar unei 
armate mici dar mobilă §' puternică —aşa cum intenţiona să facă Ş> cum 
îi expusese generalului Tippelskirch— şi atunci a aplicat altă soluţie. Să 
Înmulţească numărul diviziilor de infanterie. Astfel au fost organizate, 
divizia de grăniceri şi divizia 35 infanterie. Aceasta a fost armata cu care 
am intrat în răsboiu. Eram inferiori în armament atât aliaţilor nosţri ger¬ 
mani, cât şi inamicului cu care aveam de luptat. Dacă î n 1941 şi până î n 
toamna anului 1942, am putut da lovituri puternice armatei ruse, aceasta 
s’a datorit faptului că nici ei n’au avut masse de care de luptă P e frontul 
român. începând însă cu bătălia de la Stalingrad, au adus divizii blinda¬ 
te pe cari le-au folosit după principiile tacticei germane, precum şi divi¬ 
zii de artilerie, cu un mare număr de tunuri de diferite calibre şi cari erau 
folosite în zonele de acţiune ofensivă- 

Dacă armamentul nu corespundea nevoilor câmpului de luptă din 
anii 1941-44, în schimb moralul era foarte ridicat, mai ales ţn primii doi 
ani de răsboiu, până l a bătălia de la Stalingrad. Acest rqsboi era dorit de 
toatfi naţiunea românq, pentru cq prin el vedeau cu toţii salvarea neamului de 
sub permanenta ameninţare ruseascq. Singura posibilitate să-l câştigăm ne 
era oferită acum prin alianţa cu Germania. încrederea în puterea milita- 


134 


www.dacoromanica.ro 


râ germană, convingerea într’un râsboiu scurt şi victorios, şi speranţa că 
odată cu înaintarea pe teritoriul rusesc se va produce o revoluţie în con¬ 
tra regimului comunist, întăreau sufletul soldatului român şi-i dădeau o 
forţă morală deosebită. 



www.dacoromanica.ro 


135 












CAMPANIA GERMANO-ROMAISÂ DIN VARA ŞI TOAMNA 
ANULUI 1941 (Schiţa N.“ 1) 

Forţele cari au intrat în operaţii pe frontul de est la începutul răsboiu- 


lui au fost: 

Germania 

— 119Divizii infan ter ie 

— 13 divizii motorizate 

— 19 divizii blindate 


Ungaria 

— 2 brigăzi motorizate 

— 1 brigadă de cavalerie 


Slovacia 

— 2 divizii infanterie 

— 1 divizie motorizată 


România 

Trapele române sunt arătate 

în detaliu mai jos 

italia 

— 3 divizii motorizate 

Finiandia 

— 18 divizii 

Rusia sovietică 

— 138 divizii infanterie 

— 40 divizzi motorizate şi 
blindate 

(După aprecierea serviciului 

informatiy german) 


Pe frontul român s’a constituit grupul de armate «general Antonescu» 
compus din: 

—Armata 1 l-a germană (general Ritter Y»n Schobert) aYând c. 54 A. 
ia aripa dreaptă, c. 30 a ia centra şi c, 11 a ia aripa stângă, cu un total 

de 7 divizii infanterie; ulterior 9 divizii. La aceste forţe s’au mai adă°gat 4 
divizii de infanterie române (6, 8, 18 şi 14), cariforma u C. 4 A. 

—Armata a 3-a română (general Nicolae Ciupercă) compusă din cor¬ 
pul vânătorilor de m u nte cu brigadele 1,2 şi 4 m u nte, şi corpul de cavale¬ 
rie cu brigadele 5, 6 şi 8 cavalerie, 

— Armata a 4-a română (general Nicolae Ciupercă) compusă din C. 2 
A(inDobrogea),C.3,5 n 11 AjeFratcu un total de 8 divizii infanterie şi 
1 brigadă de cavalerie. Majoritatea diviziilor din armata a 4-a erau în 
curs de mobilizare la 22 Iunie, aşa c ă ele a u Y e nit pe front după 
această dată. 

Misiunea acestui grup de armate era să acopere flancul drept ai gru* 


136 


www.dacoromanica.ro 


pului de armate sud german (mareşalul von Rundstedt) înaintând în 
direcţia generală N,E. 

Primul obiectiv: cucerirea Bucovinei de nord şi a Basarabiei, împin¬ 
gând frontul pe Nistru. 

Având î n vedere că frontul român era mult înaintat spre est faţă d e 
baza de plecare a grupului de armate sud, s a prevăzut ca grupul de 
armate general Antonescu să ia ofensiva mai târziu, cgnd aripa dreaptă 
a grupului von Rundstedt va ajunge la înălţimea flancului stgng al gru¬ 
pului de armate din Moldova. 

In vederea răsboiului, generalul Antonescu a numit la 27 Iunie vice¬ 
preşedinte al consiliului de miniştri şi ministru al afacerilor străine pe 
Mihai Antonescu —care fusese până atunci ministrul de justiţie— şi l-a 
însărcinat cu conducerea afacerilor guvernului. Eliberat astfel de grijile 
zilnice ale guvernului, generalul Antonescu şi-a ales postul de comandă 
înaintat într’un tren special numit «Patria», de unde a condus operaţiile 
şi a inspectat spatele armatelor şi mişcarea ofensivă a trupelor. In acest 
tren se mai găsea un mic grup de ofiţeri români cu generalul Ioaniţiu, 
şeful misiunii militare germane, însoţit de un eşelon înaintat. Cartierul 
general al grupului de armate era la Piatra-Neamţ. 

Frontul român îşi avea flancul stâng în Bucovina, apoi intra pe la N.E. 
de Herţa pe ramura de nord a Prutului, de unde urma cursul acestui râu 
până la vărsarea lui în Dunăre la Galaţi; de aici frontul romanesc se 
îndrepta pe Dunăre până în Marea Neagră, apoi dealungul coastei aces¬ 
tei mări până la frontiera cu Bulgaria. 

Armata a 3-a ocupa sectorul de la aripa stângă d e la isvoarele răului 
Ceremuş până la sud d e Lipcani. Armata a 11-a germană urma mai 
departe cursul Prutului până la su d d e Iaşi iar d e aci până la Galaţi era 
armata a 4-a. 

In faţa forţelor germano-române ruşii dispuneau de 30 divizii infante¬ 
rie, 14 brigăzi motorizate şi Ş divizii de cavalerie. 

Prima operaţie a frontului romţin a fost un bombardament foai^e 
puternic al aviaţiei germano-române executat în ziua de 22 Iunie la orele 
4 dimeneaţa, distrugând la teren circa 400 de avioane ruse. In zilele 
următoare armata a 1 l-a a făcut trei capete de pod peste Prut la Ştefăneş- 
ti, Sculeni şi Ungheni. 

La 2? Iunie, Hitler anunţa pe generalul Antonescu printr’o scrisoare, 
că, având în vedere înaintarea frontului german, armata a 1 l-a germană 
va trebui să ia ofensiva la 2 Iulie, ca să acopere flancul de sud al grupului 
de armate von Rundstedt. Armatelor romăne le revine misiunea de a 
apăra flancurile armatei a 1 l-a germane. El ruga că pentru aceste opera¬ 
ţii, să se subordoneze acestei armate, trupele române necesare. Având * n 
vedere că armata a 3-a se găsea între grupul de armate sud §1 armata a 11- 
a —deci făcea legătura între cele două forţe germane— generalul Anto- 


www.dacoromanica.ro 


137 


nescu a pus-o sub ordinele comandantului armatei a 1 l»a germane, care 
mai avea încă în subordine direct alte patru divizii române. Intre timp 
armata a 4«a română şi«a concentrat o parte din forţe şi«a intrat în dispo¬ 
zitivul de plecare la atac pe Prut. 

In dimineaţa de 2 Iulie s’a trecut la ofensivă pe întreg frontul româi 
nesc. Armata a 3«a română a atacat cu corpul de munte şi stânga corpu« 
lui de cavalerie în terenul împădurit şi accidentat din Bucovina şi la 
4 Iulie a cucerit oraşul Cernăuţi (capitala Bucovinei); apoi a trecut Prutul 
cu ambele corpuri de armată şi jn 4 zile de urmărire a ajuns pe 
Nistru. 

Armata a 4-a română a făcut la 2 Iulie trei capete de pod la Coştuleni, 
la est de Huşi şi la Fjţlciu, şi apoi a urmat flancul drept al armatei a 1 l«a 
germană, curjţţind forţele ruse din sudul Basarabiei. 

Divizia română care —sub ordinele armatei a 4.a— se găsea jn apăra¬ 
rea Dunării, a trecut în Basarabia la 21 Iulie şi la 26 Iulie a cucerit 
Cetatea.Albă, oraş la vărsarea Nistrului jn marea Neagră- 

Dincolo de jSlistru, ruşii organizaseră poziţia «Stalin» pe trei rânduri 
de cazemate jn beton. Era de aşteptat o bătălie grea. Armata a 1 l-a ger¬ 
mană, care dispunea de mijloace de foc incomparabil mai puternice de 
cât cele două armate române, a primit misiunea să treacă Nistru, să 
cucerească poziţia rusă Şi a P°i s $ se îndrepte spre est până l a râul Bug. 
Armatele române au avut misiunea să asigure cele două flancuri ale 
armatei a 11-a germană contra atacurilor ruseşti, urmând mişcarea de 
înaintare a acestei armate. 

Recunoaşterile de treceri s’au făcut jn cel mai strict secret. înainte de 
zorii zilei de 17 Iulie, fără nici un fel de pregătire de artiţerie, bărcile cu 
primele trupe de atac s’au deslipit de malul românesc şi s’au furişat jn 
lungul apei spre malul rusesc. Ruşii au observat operaţia abia după ce 
trupele de atac au pus piciorul pe malul lor. 

Trupele armatei a 3-a române au atacat prin surprindere primele caze» 
mate şi le-au cucerit. In trei ore s’a organizat un cap de pod de infantele 
la flancul drept al armatei. La armata a 1 l-a germană, după ° luptă ma i 
grea «inamicul opunând o mai puternică rezistenţă— s’a realizat un 
cap de pod nu departe de cel românesc şi altul mai la sud. Armata a 4.a 
a reuşit şi ea în condiţii încă mai grele, să facă două capete de pod. j^u 
urmat două zile de lupte înverşunale jn jurul acestor capete de pod, cu 
atacuri şi contraatacuri, până când au fost suficient lărgite şi s’a pus st㬠
pânire pe toată adâncimea poziţiei fotificate. După ce această trecere a 
fost realizată, grupul de armatţ general Antonescu a fosţ desfiinţat. 

Armata a 1 l-a germană a trecuţ direct sub ordinele grupului de armate 
mareşal Rundstedt cu aceiaşi misiune în continuare de a urmări inami¬ 
cul până l a Bug. Cele 4 divizii române pe cari le primise ca întărire la 
începutul operaţiilor, au fost trecute la armata a 4-a română- Armata a 3-a 


138 


www.dacoromanica.ro 


română a continuat urmărirea inamicului sub ordinale comandantului 
armatei a 1 l-a germană. In această urmărire trupele noastre au întâmpi¬ 
nat zilnic rezistenţe izolate, sprijinite pe sate şi păduri, sau apărate de 
văi, a căror cucerire cerea timp şi câte odată pierderi serioase. Totuşi 
după două săptămâni, trupele armatei a 3-a române şi cele ale armatei a 
11-a germane şi-au atins obiectivul. 

Armata a 4-a română, după ţrecerea Nistrului, a rămas sub ordinale 
directe ale Marelui Stat Major român şi a primit misiunea să cuce¬ 
rească Odesa. 


BATALIA DE LA ODESA 

După informaţii ruse, la începutul răsboiului apărarea Odesei pe 
uscat nu era de loc pregătită. Se luase în considerare numai posibilitatea 
unui atac pe mare, care putea fi împiedecat prin baraje de mine, apărări 
de coastă şi flota mării Negre. Lucrările pe uscat au fost începute la 12 
Iulie şi s’au organizat trei poziţii de rezistenţă cu o lungime totală de cir¬ 
ca 250 km. Cea mai înaintată era la o distanţă de oraş de 30-40 km.; spriji¬ 
nită la sud pe Limanul Nistrului şi la Nord pe coasta mării Negre la Gri- 
goriewka. A doua poziţie - care reprezenta poziţia principală de rezisten¬ 
ţă era un arc de cerc la circa 10-15 km. în jurul oraşului. A treia poziţie 
apăra Odesa la o distanta de 6-10 km. Trupele de apărare formau armata 
de coastă comandată de contraamiralul Zukov, care la rândul lui era 
subordonat sovietului militar al flotei din marea Neagră. La începutul 
bătăliei dispunea de circa 34.500 de luptători cu 250 de tunuri de diferite 
calibre, la cari se adăoga artileria flotei compusă din 6 crucişătoare, 14 
distrugătoare şi alte vase mai uşoare. 

La 14.8.41 armata a l-a română a luat contact cu prima poziţie rusă, 
având în linia l-a corpurile 3 şi 5 armată cu diviziile de gardă, 7,3,5,15 inf., 
brigada 1 cav. şi brigada blindată. In spate se apropiau de poziţie divizii¬ 
le grăniceri, 21, ÎL şi 13 inf. şi comandamentul c.l armată. Faţă de rezis¬ 
tenţa apărării ruse din această poziţie comandantul armatei a 4-a a hot㬠
rât să treacă la ofensivă pe ziua de 18.8, făcând efortul în sectorul de vest 
Odesa. In acest scop a pus în prima linie toate forţele cari au putut parti¬ 
cipa la bătălie şi anume: c.l a. cu div. 21, gardă şi grăniceri la aripa 
dreaptă sprijinit pe limanul Nistrului; c.3 a. cu div. 7,3,5, şi 11 la centru şi 
c.5 a. cu div. 13 şi 15 şi brig. 1 cav. la aripa stângă sprijinit pe mare. Direc¬ 
ţia de efot: linia de c.F. Rasdelnaia Odesa. Atacul principal era dat de c.3 
a., flancat la dreapta de c.l a. C. 5 a. avea misiunea să ţină pe loc forţele 
ruse din sectorul lui şi să înainteze mai târziu la ordinul armatei. 

In sprijinul acestui atac armata dispunea de 4 reg. de art. grea moto; 
un divizion de art. grea moto., şi 4 divizioane de art. uşoară moto.; In spa- 


www.dacoromanica.ro 


139 


Atacul executaţ în dimeneaţa zilei de 18.8 după o scurtfj pregătire de 
artilerie a adus un câştig de teren corpurilor 1 şi 3 armată cari au intrat în 
te se apropiau în rezervă generală comandamentul corpului 4 armată, 
diviziile 14,8, şi 6 inf., brigadele 7 şi 9 cav. şi 4 regimente de art. grea moto. 
poziţia rusă. Cel mai mult a înaintat divizia de grăniceri care a pătruns 
circa 6 km. până la Freundental. Atacul s’a continuat în fiecare zi până 
la 24.8. Cele două corpuri de armată au cucerit toată poziţia l-a şi au 
înaintat circa 5-8 km. în adâncime pe un front de circa 40 de km. lungime. 
C.5 a. a atacat în zilele de 23 şi 24.8 reuşind şi el o pătrundere de 6 km. şi 
ajungând pe înălţi mile dintre Gildendorf şi Fontanka, de unde se putea 
conduce focul artileriei asupra oraşului şi pofţylui Qdesa. Pe această 
creastă c.5 a. a suferit piederi grele din partea artileriei marine. 

La 20.8 generalul v.Schobert, comandantul armatei a 1 l-a germană a 
cerut generalului Flauffe care se găsea pe lângă generalul Antonescu în 
trenul special al acestuia, să-i dea informaţii despre mersul bătă liei de la 
Qdesa. In vederea continuării operaţiilor la est de Bug era necesar ca 
portul Qdesa să fie cât mai repede cucerit pentru a se deschide o cale de 
transport la dispoziţia trupelor germane cari vor opera în Ukraina. In 
acest scop v.Schobert a oferit div. 50 inf. ca ajutor german care să gr㬠
bească căderea Qdesei. Hauflfe —după ce a avut o convorbire cu genera¬ 
lul Antonescu şi cu generalul Ioaniţiu, şeful marelui stat major român— 
a comunicat chiar în aceiaşi seară că Qdesa va fi cucerită cel mai târziu 
până la începutul lunii Septembrie. Conducătorul român a mulţumit 
pentru ajutoarele oferite, dar a cerut numai sprijinul aviaţiei germane, 
care să atace vasele de răsboiu şi de comerţ ruse de la Qdesa. Comanda¬ 
mentul german insistând în ziua de 21.8 să intervină cu un sprijin de tru¬ 
pe la Qdesa, generalul Antonescu a comunicat prin generalul Hauffe că 
până la 2 Septembrie rezistenţa de la Qdesa va fi înfrântă; a rugat însă să 
i se trimită un grup de aviaţie de vânătoare, un grup de bombardament, 
două divizioane de art. grea cu un comandament de regiment de artile¬ 
rie, un batalion de pionieri şi două divizioane de art. AA grea. 

Mareşalul Antonescu (avansat în acest grad pe data de 23 August 
1941) a dat o instrucţie operativă armatei a 4-a prin care ordona un nou 
atac la 28.8. Efojţţţl trebuia făcut cu cele două aripi ale frontului cuprins 
între Limanul Nistrului şi Limanul Hadgibei. La aripa dreaptă, c.ll a. 
(div. 3 şi 14 inf.) sprijinit de 5 divizioane de art grea şi 15 divizioane de 
art. uşoară şi un batalion de asalt german, va ataca cu div. 21 inf. sprijinit 
de un divizion de art. grea şi 10 divizioane de art. uşoară. Restul frontului 
va fi ţinut de 3 batalioane de mitraliere, 1-2 batalioane din divizia de gr㬠
niceri şi un divizion de art, uşoară. 

La aripa stângă, c.4 a. (div. 5 şi 6 inf.) sprijinit de 25 de divizioane art. 
uşoară şi 5 divizioane de art. grea, va ataca în direcţia Gorodeclţi-Qdesa, 
fiind flancat la stânga de divizia a 1 l-a inf. C.5 A. şi detaşamentul Hadgi- 

140 

www.dacoromanica.ro 


bei continuă atacul până la începerea atacului principal, ca să sfarme 
ultimele rezistenţe ale inamicului din faţa şi să-l arunce în mare. 

In rezervă sunt prevăzute: div. de gardă în spatele c.l 1 a; div. de grăni¬ 
ceri în spatele c. 1 a.; c.3 a. (div. 3 şi 7 inf.) în spatele c.4 a., gata să continue 
atacul sau să exploateze succesul. 

SCHiTA N?2 

* 

BÂTÂUA da I a ODESA. (fg.g Ml) 



www.dacoromanica.ro 


141 



Aviaţia avea misunea sa distrugă aviaţia de luptă inamică, să acopere 
gruparea forţelor proprii şi pregătirea atacului, să bombardeze adunări 
de trupe şi coloane inamice, iar în ziua atacului să conlucreze foarte 
strâns cu trupele de atac. 

Rezultă din această instrucţie că cele două eforturi sunt făcute cu trupe 
proaspete, iar diviziile cari au suferit pierderi grele în primul atac (18-24.8) 
sunt trecute în rezervă. Nu se ordonă nici o pregătire de artilerie. 

Atacul început la 28.8 a durat până la 5 Septembrie când a fost oprit 
din cauza pierderilor suferite şi a extenuării trupelor. Terenul cucerit a 
fost neînsemnat. Rezistenţa rusă a fost extrem de îndârjită. Centrul de 
rezistenţă de la Wakarşani a rezistat încercuit o săptămână şi a fost cuce¬ 
rit la 3 Sept. de batalionul 7 pionieri german, care dispunea de mijloace 
speciale de luptă pentru asemenea împrejurări. 

Generalul Hauffe într’un raport telegrafic asupra situaţiei de la Qdesa 
către comandamentul suprem german, grupul de armate sud şi coman¬ 
damentul armatei a 1 l-a, explica insuccesul acţiunii armatei a 4-a rom⬠
ne prin insuficienţa intervenţiei aviaţiei germane. Mareşalul Antonescu, 
ca şi generalul Hauffe, a presupus că aviaţia germană va domina flota 
rusă din Marea Neagră, va paraliza aprovizionarea pe mare şi va sprijini 
din când în când aviaţia română. Qri din cauza operaţiilor de pe Nipru, 
cari s? desfăşurau în acelaş timp cu acţiunea de la Odesa, acest sprijin al 
aviaţiei germane n’a putut fi acordat, astfel că aviaţia rusă a stăpânit 
cerul fiind net mai numeroasă de cât aviaţia română, iar artileria mari¬ 
nei a putut să acţioneze nestigheritâ provocând pierderi foarte grel^ tru¬ 
pelor române de pe frontul de vest şi nord. 

El arăta că mareşalul Antonescu a refuzat o divizie germană pe care i- 
precum şi oprirea imediată a debarcărilor inamice prin unităţi de aviaţie 
sa, nu din motive de prestigiu personal, ci pentru că el considera că gene¬ 
ralul von Schobert avea nevoie de toate forţele armatei lui în înaintarea 
spre est. Faţă de rezistenţa rusă de la Qdesa, mareşalul român —cu toate 
pierderile suferite— a declarat că este gată să continue operaţiile, dacă se 
vor îndeplini următoarele condiţiuni: 

«—Eliminarea flotei inamice din Marea Neagră în lupta de la Qdesa, 
precum şi oprirea imediată a debarcărilor inamice prin unităţi de aviaţie 
germană corespunzătoare; 

—Atacuri de noapte în valuri de-asupra Qdesei, cel puţin o săptăm⬠
nă, prin aviaţia germană pentru demoralizarea trupei şi a populaţiei: 

—Acordarea a 5 batalioane de pionieri germane, cari să înlăture repe¬ 
de cuiburile de rezistenţă ruse deosebit de tarift. 

Intr’un alt document Hauffe arăta că în prima ofensivă (18.8-5.9) s’au 
luat 7000 de prizonieri ruşi şi au fost doborâte 80 de avioane ruse faţă de 


142 


www.dacoromanica.ro 


SCH/ŢA M? 3 


BATÂLÎA de la ODESA (28J * 5Ai9«) 



www.dacoromanica.ro 


143 



17 germane şi romane. El mai face şi următoarea apreciere despre valoa¬ 
rea trupelor române: ^Conducerea nu este la înălţime; soldatul român 
indeplineşte aşteptările». 

Un scrţitor rus, Vjunenko în lucrarea ^Flota mării Negre în marele 
răsboi al patriei» spune că situaţia a fost temporar foarte critică, în special 
după 24.8. flln luptele dintre 22 şi 25 August... puterea apărărţi a sc㬠
zut considerabil. Rezervele de 4000 de oameni aduse în cursul luptelor se 
compuneau din recruţi proaspăt chemaţi, neinstruiţi, neînarmaţi şi deci 
neapţi de luptă. Atitudinea trupei era scăzută. Lipseasu arme, muniţii, 
oamenii erau extenuaţi... totuşi moralul apăratorţlor nu era sfărâmat». 
Ar rezulta deci că dacă armata română ar fi continuat prima ofensivă 
şi după 24 August fără oprire, prţn introducere de noi forţe, ar fi reuşit 
într’adevâr să sfarme rezistenţa rusă din poziţia principală, şi ar fi avut 
deschisă calea spre oraşul şi porţyl Odesa. După cum se vede din expu¬ 
nerea scriitorului rus, armata rusă de la Odesa era pe cale de prăbuşire. 
Fţiră arme, fără muniţii şi cu trupa extenustă, încă un efort al armatei a 4-a 
ar fi provocat ruperea poziţiei undeva; cum a treia poziţie era lipsit^ de 
apărători, Odesa ar fi putut să fie cucerită datorita acestui ultim efort, pe 
care însă comandamentul armatei a 4-a nu l-a mai făcut. Evident se 
poate susţine că şi trupele ei erau extenuate şi nu mai erau capabile de 
acest ultim efort. Atacatorul însă, când are şi superioritatea numerică 
■■aşa cum era cazul la Odesa™ are faţă de apărător un avantaj; işi poate 
concentra forţele pe un singur sector, unde «realizând o superioritate 
zdrobitoare™ poate să rupă frontul şi să sfarme rezistenţa apărătorului. 

In urma raportului Hauffe de la 4 Septembrie comandamentul suprem 
german a ordonat formarea unui grup de forţe compus din: un regiment 
de inf. (două batal.), 4 batal, pionieri cu un comandament de regiment, 
un comandament de regiment de artilerie cu un divizion de art, grea (4 
baterii) şi două divizioane de art. de coastă (a câte 3 baterii) şi o compa¬ 
nie de informaţii. Comandant al acestui grup a fost numit generalul 
L’Homme de Courbiere, pus sub ordinele directe ale mareşalului AlU°' 
nescu. La 9 Sept. M.St.Major român l-a pus la dispoziţia comandantului 
armatei a 4-a. In instrucţiunea specială dată de marele stat major se pre¬ 
vedea C(i acest grup să fie folosit în sectorul de efort principal al atacului 
qcare să înlăture centrele de rezistenţă şi punctele de sprijin cari nu pot fi 
cucerite în atac normal şi la pătrunderea în zona oraşului să înainteze ca 
trupă de isbire». FriedrichForstmeier, în flOdesa 1941» spune că această 
instrucţiune dă o ideie despre forma atentă a colaborării germano- 
române. 

La ordinul dat de comandamentul suprem german pentru constitui¬ 
rea grupului de Courbiere, nu se prevede nici o intervenţie de aviaţie ger¬ 
mană asupra pofţţţlui şi flotei ruse de la Odesa. Astfel cererile romane 
referitorare la o acţiune puternică a aviaţiei germane la Odesa, conside- 

144 

www.dacoromanica.ro 


rate de o importanţă capitală de marele stat major român, n’au fost satis¬ 
făcute, In atacurile cari vor urma, această lipsă se va resimţi în chip cu 
totul dureros pentru trupele române şi germane de la Odesa. Aviaţia 
română, redusă simţitor prin pierderile suferite, nu s’a mai putut opune 
aviaţiei ruse care a stăpânit cerul tot timpul, iar debarcările de întăriri şi 
materiale de răsboiu în portul Odesa sau continuat nestingherite. 

Noul atac trebuia să înceapă la 11 Sept. cu efortul la aripa dreaptă pe 
direcţia Lenintal-Tatarca şi prevedea trei faze: 

1) Cucerirea înălţimilor de la sud-vest Lenintal şi ajungerea pe linia 
Dalnic-Gniljakowo; 

2) Pătrunderea în poziţia rusă de la marginea oraşului şi ajungerea pe 
linia nord Limanul Suchoi-sud Usatowo; 

3) Ajungerea pe coasta Mării Negre de ambele părţi ale portului şi o 
repede ocupare a acestuia. 

Grupul Courbiere aştepat pe ziua de 11 Sep., era prevăzut să fie între¬ 
buinţat la început pentru faza a treia, dar apoi, la cererea detaşamentului 
de legătură german pe lângă comandamentul armatei a 4-a române, a 
fost trecut în faza a 2-a. 

La 9 Sept. generalul N. Ciupercă, comandantul armatei a 4-a şi gene¬ 
ralul Pălăngeanu şeful lui de stat major, au fost înlocuiţi de mareşalul 
Antonescu cu generalul Iacobici, până atunci ministru de răsboiu, 
dându-i ca şef de stat major pe generalul Tatăranu. 

Generalul Iacobici a amânat începerea atacului pe ziua de 12 Sept. 
pentru motivul că podul de la Tighina fiind distrus, aprovizionarea nu 
se putuse realiza la timp. 

Forţele de atac era grupate astfeld: Pe frontul de efort (vest şi sud): 

C.l 1 A. la aripa dreaptă cu div. 8, 14, gardă, şi brig. 7 Cav.; 

C.3 A. la centru cu div. de grăniceri şi div. 7 inf.; 

C.4 A la aripa stângă cu div. 3 şi 11 inf. 

In rezervă comandamentul c.l a., div. 5, 6, şi 21 inf. şi brig. 9 Cav. Pe 
frontul de nord, între lipmanul Hadgibei şi Marea Neagră era c.5 a. cu 
div. 13 şi 15 inf. şi brig, 1 cav. 

Ca artilerie erau în total 30 de divizioane de art. grea (din cari trei ger¬ 
mane) şi 72 divizioane art. uşoară. Din această artilerie, două divizioane 
plasate în partea de nord a frontului puteau executa trageri asupra por¬ 
tului. Col. C. Petrescu Cdtul regtului 8 art. grea moto, şi fost profesor la 
Şc. Superioară de răsboi de tactica artileriei, a fost numit comandantul 
artileriei Armatei. 

Atacul pornit la 12 Sept a adus un câştig de teren la C.3 şi 11 A La c.4 a, 
atacul diviziei a 1 l-a a fost respins printr’un contraatac puternic rus. 
Lipsa aviaţiei s’a resimţit în mod decisiv. Ofiţerii şefi ai birouriler de 
operaţii şi informaţii ai grupului Courbiere, cari au asistat la lupta din 
sectorul diviziei a 14-a inf. au constatat că «aviaţia rusă a avut superiori- 


www.dacoromanica.ro 


145 


SCHIŢA N?V 


BÂTĂ Li A da la ODCSA («4-4S4.ittO 



LE6ENPA 

Limite Wrg C.A • 

. iifuatia la 44'4 

/ 

.. i iluafua la 4£1. 


f 1° 


146 


www.dacoromanica.ro 




tate absolută aeriană». Intr’un teren descoperit ca acela din regiunea 
Odesa, o aviaţie activă care stjţpţţneşte aerul poate provoca adversarului 
pierderi grele şi poate să-l oblige sţţrşi oprească atacul. Aviaţia română 
în netă infeţiojitate numericj şi intervenţiile neregulate ale aviaţiei ger¬ 
mane n’au putut sţţ împiedice acţiunea aviaţie ruse. Luptele cari s’au dat 
pe toate fronturile din Europa au demostrat cţţ faţă de puterea de foc 
extraordinaria a infanteriei sprijintjţ de mortiere şi numeroasă artilerie 
grea nici o pătrundere nu era posibilă dacă aviaţia atacului nu stăpânea 
aerul şi dacă infanteria nu era sprijinită de care de luptă, cari s ă distrugă 
cuiburile de rezistenţă inamice. La Odesa a fost altfel. S’a cerul luptători¬ 
lor romăni, ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi să cucerească un teren fortificat şi 
apărat cu toată hotărărea, fără să aibă sprijinul armelor eu caracter spe« 
cific ofensiv. 

In ziua de 13 Sept. inamicul a executat căteva atacuri respinse cu mari 
pierderi pentru el. In această z * generalul de Courbiere a participat la o 
convorbire între mareşalul Antonescu şi generalul Iacobici. Mareşalul 
şi-a exprimatr părerea că angajarea trupelor germane să fie flpecăt posi¬ 
bil rezervată pentru oraşul Odesa propriu zis». Totuşi comandantul 
armatei a 4-a romăne, de acord cu generalul de Courbiere, a hotărăt să 
organizeze un ^detaşament de isbire falnic» care sub conducere ger¬ 
mană, să fie subordonat corupului 11 armată romăn. 

Pentru ziua de 14 Sept. armata a 4-a a dat ordin tutţiror trupelor din 
linia l-a să se organizeze la teren pe liniile atinse. Numai c.l 1 a. la aripa 
dreaptă trebuia să continue atacul pentru gătţiirea zonei dintre falnic şi 
limanul Nistrului. Ca urmare a acestei acţiuni, ruşii considerănd că tru¬ 
pele lor din sectorul de sud sunt ameninţate cu încercuirea lş-au retras în 
noaptea de 14/15.9 pe o adăncime de circa 20 de km. pănă la Limanul 
Suchoi, legănduise cu restţil frontţilui la sud de falnic. Comandantul 
armatei a 4-a a decis să reia atacul la 17,9, cu participarea detaşamentu¬ 
lui de isbire falnic, jn sectorul corpului 11 armată, ca re trebuia să facă 
efortul principal, direcţia de efort E>alnic-Tatarca»Svanka. Pentru acest 
atac au fost aduse pe front diviziile 6 şi 21 inf. şi s’a introdus c.l a. între 
corpurile 11 şi 3 armată- divizia a 14»a a fost trecută * n rezervă, iar divii 
zia a lŞ-a proaspătă a fost adusă î n spatele diviziei de gardă- 

Atacul început la orele 7, a fost întămpinat de o foarte puternică rezis¬ 
tenţă inamică- Artileria rusă plasând un foc foarte violent pe linia de 
atac, bateriile germano-romăne n’au putţit instala observatorii pe aceas¬ 
tă linie, după cum 3 raportat regimentul 7Ş7 art. germană- 

£>in cauza acestţii foc, precum şi acela tot atfţt dş violent al infanteriei 
inamice, trupele diviziei de gardă n’au putţit pomi la atac, de cât în după 
amiaza zilei sprijinite de care de luptă uşoare din divizia blindată romă- 
nă; n’a reuşit jnsă să cucerească teren, detaşamentul de isbire, în dreap¬ 
ta diviziei de gardă a înaintat pănă seara circa 900 de metri. 


www.dacoromanica.ro 


147 


pentru continuarea atacului se impunea să fie cucerite cu Ofi ce cjţip 
înălţimile stăpânite de ruşi din faţa satului falnic şi la sud de acest sat 
de unde porneau focurile de flanc cari împiedecau ori ce mişcare a ata¬ 
catorilor. Se mai impunea neutralizarea artileriei inamice prin atacuri 
aeriene şi sg se pună la dispoziţia artileriei germano-romjţne avioane de 
observaţie. Aflfl ata a 4 ' a a promis pentru a doua zi opt avioane de obser¬ 
vaţie şi bombardament. In ziua de 18 Şept. atacul a fost reluat sub acelaş 
foc foarte violent al apărării din linia l-a, al artileriei şi al aviaţiei ruse. In 
special artileria grea de mare calibru-peste 299 mm. a produs pierderi 
deosebit de grele în rondurile diviziei de gardă- 

Cu tot insuccesul atacului, înţr’o convorbire care a avut loc în seara 
aceleiaşi zile între comandantul armatei a 4 -a, comandantul corpului 11 
armaţă şi generalul de Courbiere la postul de comandă a l corpului 11 
armată, s’a hotărî continuarea atacului, mai ales că informaţiile de la 
prizonieri indicau o slăbire vizibilă a moralului trupelor ruse. 

In ziua de 19.9 divizia de gardă a cucerit înălţimea 68.3 la sudvest de 
falnic; dar alţ succes n’a mai fost posibil din cauza focurilor extrem de 
violente de flanc ale inamicului. 

Pentru ziua de 299 armata a 4-a a dat ordin corpului 1 armată s *î atace 
la sud de pâlnie cu diviziile 6 şi 8 inf., să rupă poziţia rusă Ş* s 4 cucereas¬ 
că înălţimea 48 . pivizia a 6-a, care avea misiunea să ia această înălţime, 
a înaintat între Pâlnie şi Tatareca, dar aici a fost oprită de focul artileriei 
şi focurile de flanc ale unui regiment de mortiere de cu mai mult de 3Q de 
piese, Âţacul diviziei a Ş-a a fosţ oprit la suţl de pâlnie, unde o înaintare nu 
mai era posibilă atăt din cauza terenului impropriu căt şi a superiorităţii 
de foc inamice. Peşi - cum scrie în cametyl lui de note generalul de 
Courbiere -1 ruşii erau slabi numeric ^apărarea lor se sprijinea pe o mul¬ 
ţime de mici cuiburi de rezistenţă, dotate din belşug cu arme automate şi 
aruncătorre ţie grenade». Pe altfel capacitatea operativă a diviziei a 8 -a 
era mulţ seăzută la acea daţă- Intre 27.8 şi 13.9 avusese peste 7^99 de 
oameni scoşi din luptă, iar cei rămaşi erau total extenuaţi. 

In ziua de21-9 atacul dat de corpul 11 armată cu div.21 inf. a eşuat ţlin 
aceleaşi motive. In special şi în acest atac ca şi’n toate celelalţe lipsa unei 
aviaţii de vănătoare şi bombardament, care să fi împiedecaţ lucrul avia¬ 
ţiei inamice şi să fi neutralizat linia de foc şi artileria inamică a fost cau- 
za insucceselor şi a pierderilor atăt de grele suferite de armata romănă 
la Odesa. 

In după amiaza acestei zile generalul de Courbiere, într’o convorbire 
pe care a avut-o cu Colonelul Bassenge, şeful de stat major al misiunii de 
aviaţie germană * n Romania, l* a rugaţ să întărească aviaţia germană de 
la Odesa. Acesta a răspuns însă c ă ^întrebuinţarea avionului Stuka asu¬ 
pra artileriei ruse şi sprijinul nemijlocit al infanteriei nu sunt posible, 


14 ? 


www.dacoromanica.ro 


din cauză cft aerodromurile sunt prea îndepărtate, iar transmiterea de 
informaţii ar fi prea grea». 

In după amiaza zilei de 22.9 generalul Iacobici a vizitat pe generalul 
de Courbiere la postul lui de comandă şi i-a propus să organizeze un 
«detaşament de atac sud» cu care să atace în ziua de 23 Sept. la sud de 
Tatarca unde - după informaţii - apărarea era deosebit de slabă. Acest 
detaşament trebuia să fie compus din trupe germane şi române (unităţi 
din diviziile 7 şi 8 infi, brigada 7 cav. şi artileria din sector). Atacul tre¬ 
buia să fie flancat la sud (pe coasta mţţrii) de un batalion de pionieri ger¬ 
man întărit, care ar fi avut misiunea să atace peste Limanul Suchoi în 
legătură cu brigada de cav. română, iar după trecerea Limanului să ata¬ 
ce spre nord-est. 

Pe când de partea atacatorilor se pregătea aceastţj acţiune, de partea- 
rusilor se pregătise o debarcare care trebuia să se execute în noaptea de 
22/23.9. In sectorul de nord corpul 5 armată câştigase până la 25 August 
o poziţie favorabilă de unde artileria putea să bombardeze portul Odesa. 
Aceste bombardamente executate ziua şi noaptea au provocat intârzieri 
destul de importante în deplasările vaselor ruse. După cum se aratâ în 
«Istoria marelui râsboiu al patriei sovietice» - «Libertatea de mişcare a 
vaselor de răsboiu în zona Odesa a fost considerabil redusă. Pierderile 
trupelor sovietice au ajuns până la 40% din forţa lor». De aceia conduce¬ 
rea trupelor de la Odesa a hotărât să execute un atac în spatele corpului 
5 armată. încă de la 1(>.9 au fost aduse divizia 157 şi unităţi din div. 421, 
precum şi tunuri numite «Orga lui Stalin» cu şase ţevi fiecare piesă cari 
puteau trage toate deodată făcând un zgomot asurzitor şi aveau mai 
mult un efect moral de cât material. 

In noaptea de 22/23.9 la orele 1, marina de răsboi rusă a deschis focul 
asupra poziţiei trupelor române. La 1.30 o grupă de 25 de paraşutişti a 
fost lansată în spatele corpului 5 armată în zona schiţei provocând pani¬ 
că între formaţiile de servicii ale acestuia. La ora 1.53 a început debarca¬ 
rea în spatele corpului 5 armată la Grigorievka si Cebanka sub acoperi¬ 
rea artileriei vaselor de râsboiu şi a aviaţiei. Au fost debarcaţi 2000 ţie 
oameni din infanteria marină. Trupele române total surprinse, şi fiind 
atacate şi de front s’au retras pe poziţiile de plecare avute în luna August. 
Mareşalul Antonescu a dat imediat ordin ca atacul prevăzut pentru ziua 
de 23.9 să nu mai aibă loc şi armata a 4-a să se stabiliească la teren. 

Acest ordin a fost precipitat. Atacul proectat la flancul de sud trebuia 
să se execute cu toată puterea. Succesul lui ar fi obligat pe ruşi să revină 
cu arţileria marină spre flancul de Suţl, permiţând astfel corpului 5 
Armată să-şi restabilească situaţia. 

In ziua de 26.9 generalul Hauffe s’a prezentat la carţierul general al lui 
Hitler ca să expunâ situaţia ţie la Odesa şi să ceară intervenţia unui ajutor 
mai puternic german. In această vizită, colonelul Heusinger, şeful secţiei 


www.dacoromanica.ro 


149 


operaţiilor, i-a spys cy generalyl Halder, şefyl marelyi stat major, era 
foarte sypyrat cy Antonescy cere acym trupe germane la Odesa. Când 
înainte de începerea operaţiilor de la Odesa i s’ay oferit trupe le-a refyzyt 
«dypy cât se pare din motive de prestigiy şi de politicy interny. Vrând - se 
pare ca la sfârşitul lyi Aygyst sy fie avansat mareşal, a vrut sy dovedeas- 
cy poporulyi syy cy el pytea face asta singur cy armata lyi. In ori ce caz 
aici la OKH şi la OIC\Y exista aceasty pyrere». Hayffe l-a combytut afir¬ 
mând cy Antonescy n’a fycyt din bytylia de la Odesa o chestiyne de 
prestigiy şi dacy a refyzat sprijinyl german, a fycyt-o nymai ca sy ny sly- 
beascy pyterea de pytrundere germany apre est. Evident ny se poate sys- 
ţine cy tyrie cy mareşalyl Antonescy a refyzat ajytorul german de la îne- 
pyt nymai pe motive de prestigiy şi de politicy interny. Chiar dacy vor fi 
existat în jydecata lyi şi astfel de motive, ceia ce a precympynit însy în 
hotyrarea lyaty a fost desigur convingeren ca armata română era destul 
de tare încyt sy poaty învinge singyry rezistenţele de la Odesa. Dypy pri¬ 
mele informaţii adyse de aviaţie asypra valorii organizaţiilor la teren 
ruse - informaţii desigyr incomplete datority atât camyflajylyi cât şi fap- 
tulyi că rusii lycray aceste organizaţii tocmai atynci şi ele se înmylţeay 
zilnic - mareşalyl şi-a făcyt pyrerea cy se poate dispensa de sprijin ger¬ 
man. In realitate pentruca Odesa sy fi fost cycerity din primyl atac (18.8- 
24.8), armata a 4-a româny trebyia sy fi fost întyrity cy o divizie blindaty 
germany care sy deschidy calea infanteriei române şi cy o pytenicy avia¬ 
ţie da bombardament pentru ney tralizarea artileriei vaselor de rysboi ruse. 

La înapoiere, în ziya de 1 Octombrie, într’o convorboire cy mareşalyl 
Antonescy, a e^pys acestyia cy la marele cartier general s’ar vedea favo¬ 
rabil o reluare a ofensivei la Odesa, începând printr’o acţiyne la flancyl 
de nord-est cy scopyl de a recyceri înylţimile pierdyte în noaptea de 
22/23.9, de ynde sy reia bombardamentele de artilerie asypra portylyi şi 
a vaselor ruse. Apoi sy deslynţyiascy atacyl principal pe direcţia Tatarka 
cy rezaltate decisive. La excyţia acestui atac sy participie şi ynityţi de înty- 
rire germane, cari yrmeazy sy se ceară şi cari ar pytea veni pe la mijlocyl 
lyni Oct. Hayffe a mai spys cy în cyrând va fi cynoscyty valoarea aces- 
tyi ajytor, dar cy pâny atynci inamicyl trebye sy fie merey hyrţyit. 

Mareşalyl Antonescy a declarat cy el mai adyce încy 4 divizii proas¬ 
pete şi cy va ataca cy say fyry ajytor german; cere însy ca flota rusy sy fie 
ţinyty sţib focyl aviaţiei şi al artilerie germane. 

In continyarey convorbirei dypy amiaza aceleaşi zile, Hayffe a arytat 
cy întyririle germane vor pytea veni pâny la 20.10. Mareşalyl era de pyre¬ 
re cy ruşii yr pytea sy mai adycy în cyrs de doyy syptymani încy 4().000 
de oameni, ceia ce ar face în total 120.000 de lyptytori ruşi. Hayffe a eva- 
lyat forţele proprii la 18 divizii (4 div, proaspete române, 6-8 div. deja în 
lypty, 4 divi. române yzate şi 2 div. gerjţjane cari ar veni) faţy de 4-5 divi¬ 
zii ruse; 300 de tynyri grele cy peste 1000 de tunyri yşoare faţy de 500 de 

150 

www.dacoromanica.ro 


tunuri ruse de toate calibrele, la cari s ? ar adâoga artileria fjotei. Apoi el 
a expus planul german pentru desfăşurarea atacului şi care prevedea 
două faze: 

1) Patru diyizii române sprijinite de 3 divizioane de artilerie grea ger¬ 
man^ de un batalion de pionieri german şi o secţie de observaţie să ata¬ 
ce de ambele părţi ale Limanului JCujalnitchi pentru a ajunge pe coasta 
mării nord-est Odesa şi a oferi artileriei poziţii favorabile pentru bombar¬ 
darea portului; 

2) Atacul principal cu două divizii germane la dreapta şi cinci diyizii 
române la stânga direcţiei de efort Tatarka- marginea de sud a oraşului 
Odesa. Efortul principal făcut de corpul german. 

Alte trei diyizii române să atace de la nord de Dalnic în direcţia părţii 
de nord Odesa. 

In ziua începerii primului atac aviaţia germană (Stuka) va bombarda 
rezistenţele ruse şi transporturile pe mare. Oraşul şi portul vor fi puternic 
atacate în timpul nopţilor ca să îngreuieze aprovizionarea inamicului şi 
să sfarme voinţa lui de luptă- 

Mareşalul a spus că planul de atac conceput de statul major german 
este apreape identic cu cel român şi este de acord să fie trimis la cartierul 
general german. 

Cele două diyizii germane pe cari conta generalul Hauffe nu erau însă 
sigure. Hitler, întrio scrisoare adresată mareşalului la 5.10 scrie că va tri¬ 
mite artilerie grea şi: «eventual (dacă împrejurările vor permite) şi o diyi- 
zie de infanterie completă, după eliberarea ei». Deci dintriun corp de 
armată Cu două divizii, capabile să execute efortul principal într’un atac 
decisiv, a rămas numai o singură divizie a cărei trimitere era problemati¬ 
că- Despre vre-o intervenţie a aviaţiei germane Hitler nu spune nimic. In 
schimb accentuiază asupra necesităţii atacalui din nord-est care să dea 
posibilitatea artileriei să bombardeze portul Odesa. Prin urmare nici de 
data aceasta nu se putea conta pe un ajutor puternic în aviaţie germană, 
ceia ce însemna că succesul trebuia realizat tot numat printr’un sacrifi¬ 
ciu greu al infanteriei. 

La 6.10 s’a dat ordin ca artileria germană §* două batalioane de pio¬ 
nieri motorizate din detaşamentul german de la Odesa să se deplasee în 
zona corpului 5 armată- AI'te unităţi germane au fost aduse din interior şi 
de la grupul de armate sud. Printe ele era comandamentul corpului 42 
armată cu unităţi neîndivizionate şi divizia 132 inf. 

La 2.10 ruşii au executat un foarte puternic atac la Dalnic, cu două regi¬ 
mente de infanterie sprijinite de care de luptă- Atacatorii au pătruns în 
poziţifje div. de gardă §' grăniceri până’n poziţiile artileriei, dar apoi s r au 
retras în poziţiile Ier iniţiale. 

La 12.10, generalul Hauffe a prezentat mareşalului Antonescu un pro¬ 
iect de «Instrucţiune pentru conducerea luptei mai departe la Odesa» 

151 

www.dacoromanica.ro 


5CHIÎA 


BĂTĂLIA de ta OJ>£SA ( 17-3 - i6.iO.H4l 



152 


www.dacoromanica.ro 



prin care se preciza ca inamicul să fie imediat atacat în cazul câ ar ceda 
înainte de începerea atacului, adică dacă s’ar simţi că începe pregătirea 
evacuării. Până la începerea atacului, camandantul corpului 42 armată 
german va depinde direct de mareşal. Odată cu începerea atacului el va 
trebui să execute instrucţiunile comandantului armatei a 4-a române, 
care a făcut pregătirile operaţiei. 

Aceste instrucţiuni mai prevedeau să se întreprindă atacuri puternice 
de recunoaştere a intenţiilor inamicului, astfel câ pe front au fost câteva 
hărţueli parţiale. Brigada a 7-a cav. a executat un atac important peste 
Limanul Suchoi şi a pătruns până la Lustdorf, dar a fost respinsă de 
inamic. La 13.10 ruşii şi-au retras frontul sprijinit pe Limanul. Hadgibei 
până la Holodnaja Balka (crica 8 Km. spre sud-est), iar diviziile 10 şi 7 
române au câştigat teren. 

Atacurile date asupra poziţiei ruse de la Dalnic au întâmpinat aceiaşi 
puternică rezistenţă. Din aceste acţiuni s’ar fi putut deduce că inamicul 
îşi pregăteşte plecarea de la Odesa şi conform instrucţiunii de mai sus 
armata a 4-a ar fi trebuit să treacă la atac fără să mai aştepte trupele ger¬ 
mane. Interpretarea dată însă acestor informaţii la comandamentul 
armatei a 4-a a fost alta. Respingerea brigadei a 7-a cav. pe poziţiile ei 
iniţiale s’a interpretat câ inamicul se pregăteşte de iarnă şi şi-a retras o 
parte din trupele din linia l-a ca să lucreze adăposturi şi să dispună de 
rezerve puternice; iar retragerea aripei drepte ruse de la Limanul Hadgi¬ 
bei a fost socotită ca o scurtare a frontului şi trecerea pe o poziţie mai favo¬ 
rabilă pentru timp de iarnă. 

Astfel s’a creiat părerea câ ruşii sunt decişi să reziste încă multă vre¬ 
me, în timp ce ei pregăteau evacuarea cu febrilitate şi cu teama de a nu fi 
atacaţi de români în aceste ultime două săptămâni. Această evacuare a 
început la 1 Octombrie prin transportul răniţilor şi a trupelor cele mai 
bine înarmate destinate să ajungă cât mai repede în Crimeia. Atacul de 
la Perekop al armatei a 1 l-a germană început la 24.9 fusese încununat de 
succes şi după cinci zile de lupte înverşnate se ajunsese în faţa poziţiei 
de rezistenţa ruse. Puternica presiune germană în Crimeia a obligat 
înaltul comandament rus să evacueze cât mai repede Odesa şi să aducă 
trupele de acolo la această bătălie mult mai importantă acum pentru el 
de cât rezistenţa de la Odesa. In a două săptămână (7.10-15.10) au fost 
evacuate serviciile, autorităţile specialiştii, materialele importante, mem¬ 
brii partidului comunist şi familiile lor. 

In noaptea de 15/16.10 au fost retrase toate trupele râmase până atunci 
pe front cu misiunea de a acoperi evacuarea, circa 35.000 de oameni eu 
armele lor. Pentru camuflarea evacuării s’au luat mai multe'mâsuri, între 
cari: informaţii germanilor prin agenţi dubli şi prizonieri căzuţi în mâi¬ 
nile acestora; construcţii pe front şi în spate de cazemate şi adăpos¬ 
turi de iarnă; pregătiri false pentru depozite de alimente şi îmbrăcămin- 


www.dacoromanica.ro 


153 


te jamă în Qdesa. In total au fost evacuaţi Ş6.QQQ d e m iU ta ri §î 15Q.Quu 
de civili. 

Când î n zo rii zilei de J6 Qctombfie trupele româno-germane au cons¬ 
tatat că nu mai aveau nici un inamic în faţă, trupele ruse se îndreptau 
spre Sevastopol, transportate ţn toate vasele disponibile din Marea Nea¬ 
gră, mult supraîncărcate peste capaqtaten lor normulă. 

fortul Qdesa a fost ocupat către orele 14- S’au ficat circa 6.QQQ de pij- 
zoniefi. Jn catacombele oraşului a rămas un puternic grup de partizani 
sub conducerea lui Qleg ResbodorodK 0 §i Afl a Maftuseva. Până la J6. JQ 
armata a 4-a a pierdut H9.ŞJJ d e oameni, dintre cari la Qd esa 1Q6.5ŞJ. 

fl)upâ căderea Qdesef cea ma i mare parte din trupele armatei a 4" a au 
fost înapoiate în ţară. A rămas numai corpul 6 armată (generalul fl)raga- 
lina) cu diviziile J şi 2 infantele, pentru paza şi supravegherea teutonu¬ 
lui. Cu această operaţie, Ţransnistfia a fost complet cucerită. Pentru 
administrarea ei, s’au dus tratative între Germania si România. Generalul 
Afltonescu a acceptat ca această administrare să se facă de România; la 
est de Rug însă, administrarea teritoriului cucerit a fost făcută de German- 
n i a - România a trimis numai cele d oua diezii pentru pază şi siguranţă. 

Tratativele «precedate de un schimb d e scrisori™ au început la 
2§ August la Tighina şi au fost duse din partea Germaniei d e generalul 
fţauffe, şeful misiunii mutare germane di n România, şi din partea 
României de generalul N- Tfltăranu subşef de stat major la marele Stat 
Njajor. S’a decis ca produsele din Ţransnistfia să se stabfliască în comun. 
Apoi să se satisfacă nevoile trupelor de ocupaţie române, ale administra- 
ţi e i şi populaţiei; excedentul să se pună la dispoziţia trupelor operative. 
S’a mai prevăzut că, dacă interese operative impun, sjj se prefere trupele 
operative înaintea celor de ocupaţie, administraţiei şi populaţiei- Ger¬ 
manii ar II vrut ca trupele române aflate la est de Rug, cu misiunea de a 
face siguranţa între Rug şi Nipru. să fl e puse sub ordinale grupului d e 
armate sud- Conducătorul român însă a refuzat; pentru întrebuinţarea 
lor tactică generalul Afltonescu a cerut un acord special cu Germania, 
iar din punct de vedere administrativ au depins de armata a J-a. Cfflle 
ferate şi navigaţia au fost puse sub administraţie germană, la dî s P oz iţi a 
trupelor operative şi de ocupaţie. Guvernatorul român era obligat să flnă 
seama de instrucţifle comandamentului mflitar german în Transnistjja, 
în interesul conduceffl în comun a răbojului. 

S’a mai prevăzut funcţionarea unui organ de legţţtură a armatei ger¬ 
mane pe lângă guvernământul român, care să ajute servicjjle române la 
repartifla mijloacelor necesare pentru operaţflle în comun. 

Jn această convenţie nu se specifica dacă Transnistfla era pusă defini¬ 
tiv sub administraţie română, flste de la sine înţeles că o astfel de hotăr⬠
re nu s’ar fi putut lua decât la sfârşitul unui răsboi victorios şi ar fl tre¬ 
buit sft facă obiectul unui acord special. A su P ra acestei chestiuni era 


154 


www.dacoromanica.ro 


insă o deosebire fundamentală între Hitler şi Antonescu. Cel dintâi ar fi 
vrut să dea Transnistria României, cu condiţia ca aceasta să renunţe la 
pretenţiile ei asupra acelei părţi din Transilvania care fusese dată de Hit¬ 
ler şi de Mussolini Ungariei prin dictatul nedrept de la Viena, în timp ce 
generalul Antonescu considera această transacţie teritorială cu desăvâr¬ 
şire inacceptabilă. Transilvania face parte din patrimoniul românesc 
moştenit de la daco-romani, şi nici odată românii nu vor renunţa la o 
parte din această provincie, oricare ar fi schimbul care i sar propune. 
Deja am pierdut prin frontiera convenţională trasată între România şi 
Ungaria în urma tratatului de la Versailles un teritoriu important cuprins 
între această frontieră şi râul Tisa, care din punct de vedere istoric a 
aparţinut românilor şi la care ni sa impus să renunţăm pentru că majo¬ 
ritatea populaţiei era ungurească. 

Guvernatorul Transninistrei a fost numit profesorul Gh. Alexianu. 

In timp ce aceste evenimente se petreceau în jurul Odesei şi al Trans- 
nistriei, armata a 3-a română, după circa zece zile de oprire pe Bug, a tre¬ 
cut acest râu, după armata a 1 l-a germană. Ca urmare a operaţiilor gru¬ 
pului de armate sud spre Kiew, toată regiunea dintre Bug şi Nipru fusese 
evacuată de trupe ruse, astfel că a fost ocupată fără lupte. Armata a 1 l-a 
germană a trecut la sud de Nipru inferior pe la Berislav. Inamicul a opus 
rezistenţă la executarea acestei treceri, dar a fost respins. Podul fusese 
aruncat în aer, dar atacul s’a dat prin surprindere. Apoi armata a 1 l-a s’a 
îndreptat cu o parte din forţe (C. 54 A) spre Crimeia, iar altă parte (C. 30 
şi 49 A) spre est. In timpul acestor acţiuni, armata a 3-a română luase 
poziţie pe Nipru la N. E. de Berislav, ca să asigure spatele armatei a 1 l-a, 
faţă de o eventuală încercare a ruşilor de a întoarce flancul de nord al 
acestei armate. In cele cinci zile cât armata a 3-a română a îndeplinit 
această misiune, a respins trei încercări de trecere ruse peste Nipru. 

In prima jumătate a lunii Septembrie frontul român a pierdut doi 
înalţi comandanţi. Generalul Ioaniţiu şeful marelui Stat major român, 
însoţind pe mareşalul Antonescu şi pe generalul Iacobici, ministrul de 
răsboiu într’o inspecţie pe front, a fost omorât de elicea avionului cu care 
venise, îndată după coborârea din avion. A doua pierdere a fost a gene¬ 
ralului Ritter von Schobert, comandantul armatei a 11-a germană. In 
ziua de 12 Septembrei, aterisând într’un câmp de mine lăsat de trupele 
ruse şi nedescoperit de germani a fost aruncat în aer. Comanda acestei 
armate a fost încredinţată generalului Erich von Manstein care până la 
această dată, comandase corpul 56 blindat, care opera spre Leningrad, 
în subordinele grupului 4 blindat. 

Noul comandant, luând comanda la 17 Septembrie, a constatat că 
armata a 1 l-a nu avea forţe suficiente să facă faţă celor două misiuni 
date de înaltul comandament —cucerirea peninsulei Crimeia şi urmări¬ 
rea forţelor ruse în retragere spre est— cari rupeau trupele armatei a 1 l-a 


www.dacoromanica.ro 


155 


pe două direcţii divergente. Pentru pătrunderea în Crimeia, trebuia să se 
treacă istmul Perekop, cu o lărgime de 7 km. şi care în partea de sud, 
numită istmul Ichoum, are o lărgime numai de 4 km. Acest gât nu putea 
fl întros, astfel ca atacul trebuia dat frontal. Corpul 54 armată nu avea 
singur atjţta forţă ofensivă încât să poată rupe rezistenţa inamică din c 
ele două istmuri. Deci trebuia întărit cu încă cel puţin un corp de 
armată. 

Intre cele două misiuni, generalul von Manstein a considerat că tre- 
bue să dea prioritate cuceririi Crimeii pentrcă, pe de o parte această 
peninsulă consituia o puternică bază aeriană rusă, de unde în perma¬ 
nenţă era ameninţată regiunea petroliferă romană, iar pe de altă parte, 
dacă ar fi înaintat spre est şi ar fi lăsat Crimeia în stăpânirea ruşilor, ar fi 
avut spatele ameniţat şi ar fi trebuit să detaşeze forţe puternice cari să 
împiedice ieşirea ruşilor din istmul Perekop; iar apoi ar fi trebuit să se 
întoarcă cu alte forţe pentru cucerirea peninsulei, ceia ce reprezenta o 
problemă încă şi mai greu de rezolvat. In plus Hitler aprecia că cucerirea 
Crimeei ar fi influenţat atitudinea Turciei, în favoarea Germaniei. Aşa 
dar a decis ca corpul 49 armată şi divizia Leibstandarte, care făcea parte 
din corpul 30 armată să urmeze corupul 54 armată. Pentru completarea 
forţelor pe direcţia est, generalul von Manstein a făcut apel la armata a 3-a 
română. Intr’o întrevedere cu generalul Petre Dumitrescu, comandantul 
armatei a 3-a romjţne, la postul de comandă al acestuia, s’a decis ca tru¬ 
pele romane să treacă Nipru pe la gerislav şi să ia în primire misiunea de 
a urmări inamicul spre est, împreună cu C. 30 A. Această trecere s’a făcut 
între J9 şi 2 \ Septembrie. In timp ce armata romană, aflată acum la sud 
de Nipru, se îndrepta spre est, inamicul s’a oprit pe o linie N-S. 
—Mikhailovca-Melitopol™ sprijinită la nord pe Nipru şi la sud pe 
marea de Azov, avţţnd un front de circa 110 km. In această situaţie misiu¬ 
nea armatei a 3-a romţţne nu mai putea fi aceia de a urmări inamicul, ci 
de a ocupa şi apăra o poziţie în faţa acestui inamic, pentru a acoperi spa¬ 
tele armatei a 1 l-a germană, care opera —cu grosul ei™ în spre Crimeia. 
Corpul de munte a luat în primire aripa stânga a frontului, la centru se 
găsea corpul de cavalerie şi la aripa dreaptă era corpul 30 armtâ ger¬ 
man. Din cauza disproporţiei dintre lungimea frontului şi efectivele dis¬ 
ponibile, toate breigăzile de munte şi de cavalerie au intrat de la început 
în linia întaia. Armata nu şi-a păstrat în rezervă de cflt un singur bata¬ 
lion, pentru a da posibilitate brigăzilor să-şi asigure rezerve mai puter¬ 
nice, cu cari să poată reacţiona repede. Pentru a se asigura o mai bună 
legătură tactică şi coordonare operativă la aripa de sud a frontului 
™avănd în vedere lipsa de adâncime a acestuia™ corpul de cavalerie a 
fost pus sub ordinele corpului 30 armată german. 

In ziua de 24 Septembrie toate forţele române erau intrate în dispozi¬ 
tiv. Regiunea se numea «Stepa Nogai^. Poziţia nu avea nici un punct de 

156 

www.dacoromanica.ro 


sprijin, nici un obstacol natural, nici o acoperire, în tot lungul ei, şi nici 
în adâncime până la Nipru; numai la aripa de sud se găsea râul şi 
lacul Molochnoia. 

In faţă, inamicul adusese armatele 9 şi 18 ruse cu 12 divizii proaspete 
sau reconstituite. 

In dimineaţa zilei de 25 Septembrie ruşii au luat ofensiva. Efortul lor 
iniţial a fost făcut în sectorul brigadei a 4-a munte română (la aripa stân¬ 
gă a dispozitivului român şi a reuşit să facă o ruptură la legătura cu bri¬ 
gada 2-a munte pe o lărgime de circa 7 km. de front şi o adâncime de 
3-4 km. intrând şi în poziţia artilleriei din acel sector. Intervenţia rezer¬ 
vei brigăzii a 4-a munte şi a brigăzii a 2-a munte a oprit aici tot succesul 
inamic din ziua aceia. Toate atacurile extrem de violente cari s’au mai 
dat, n’au reuşit să lărgească breşa. 

In zilele următoare, ruşii au dat atacuri repetate şi în sectoarele celor¬ 
lalte brigăzi de munte, fără sâ reuşească de cât pătrunderi locale, respin¬ 
se prin contra atacuri. Infanteria rusă înainta în picioare la atac, soldaţii 
unul lângă altul şi pe mai multe valuri. Regimente întregi au fost secerate 
de artileria şi mitralierele române. Mare parte din ei au fost găsiţi cu sti¬ 
cle de votka în buzunar. In după amiaza zilei a doua o ofensivei, 
ruşii au atacat şi cu care de luptă în sectorul brigăzii a 2-a munte. Aceste 
care au trecut peste linia infanteriei şi au rămas în spatele frontului. In 
timpul nopţii sodaţi români le-au atacat cu şomoioage de paie şi benzi¬ 
nă şi le-a dat foc. Astfel au fost distruse 52 de care de luptă. 

Aceleaşi atacuri violente s’au dat şi în faţa corpului de cavalerie şi cor¬ 
pului 30 armată german. Numai în ziua a patra a ofensivei ruşii au reuşit 
să realizeze o ruptură mai adâncă între brigada l-a munte şi aripa stângă 
a corpului de cavalerie, ajungând până în apropierea postului de 
comandă înaintat al armatei a 3-a română. Pentru a face faţă acestui 
pericol, comandamentul armatei a trimis la contactul cu inamicul batalio¬ 
nul de jandarmi singura unitate pe care o mai avea la dispoziţie în rezer¬ 
vă, iar apărarea în jurul postului de comandă a fost organizată cu ofiţerii 
şi trupa comandamentului. Faţă de aceste atacuri repetate zilnic, genera¬ 
lul von Manstein, pentru a fi în măsură să evite o eventuală ruptură mai 
gravă, a întors corpul 49 munte şi divizia Leibstandarte, care erau în 
drum spre Perekop, şi le-a apropiat de zona de bătălie. Cu parte din aces¬ 
te rezerve s’a contraatacat inamicul care pătrunsese între corpul de mun¬ 
te şi corpul de cavalerie şi situaţia a fost restabilită. O altă criză a survenit 
apoi între corpul 30 armată german şi dreapta corpului de cavalerie 
român. Brigada de cavalerie care asigura această legătură, nemai având 
nici o rezservă, a cedat sub presiunea atacurilor violente şi prelungite 
ruseşti. Generalul von Manstein a intervenit personal cu toată autorita¬ 
tea. Retragerea a fost oprită şi inamicul a fost respins printr’un contraa¬ 
tac executat de divizia Leibstandarte. 


www.dacoromanica.ro 


157 


In timp ce între Nipru şi marea de Azov se desfăşura această bătălie, 
grupul 1 blindat, comandat de generalul von Kleist, aflat pe Nipru în 
regiunea Zaporojie-Dniepropetrowsk —la nord de frontul bătăliei— a 
primit ordin să atace spre S.E. şi să încercuiascâ armatele 9 şi 18 ruse. La 1 
Octombrie acest atac a pornit şi la 3 Octombrie, inamicul din faţa arma¬ 
tei a 3-a română şi a corpului 30 armată german a fost obligat să înceteze 
atacurile şi să se retragă. Urmărit de aproape de trupele germane şi 
române şi având în spate grupul 1 blindat, inamicul a fost distrus în 
zona Bol. Tomak-Mariupol-Berdiansk. S’au făcut 65.000 de prizonieri; 
500 tunuri şi 125 care de luptă au fost capturate. 


BÂTĂLiiLE OFENSIVE ALE ARMATEI 11 GERMANĂ 

ÎN PENINSULA KERC1 (8.5.42) Si SEVASTOPOL (7 6.42) 



158 


www.dacoromanica.ro 








4) OPERAŢIILE DIN CRIMEA DIN IARNA ANULUI 1941/42 
ŞI ANUL 1942, LA CARI AU PARTICIPAT MARI 
UNITĂŢI ROMÂNE (Schiţa n.» 2) 


După această operaţie armata a 3-a română a ieşit de sub ordinele 
armatei a 1 l-a germană şi a primit misiunea să asigure cu brigadede 5 şi 
6 cavalerie protecţia litoralului de nord al mării de Azov. Corpul de 
munte cu brigadele 1 şi 4 munte şi brigada 8 cavalerie, a fost pus la dispo¬ 
ziţia armatei a 1 l-a germană, pentru a face siguranţa coastei orientale a 
peninsulei Crimeia şi a opera în contra partizanilor din munţii Crimeei. 
Deasemenea detaşamentul colonel Kome Radu, compus din regimen¬ 
tul 6 roşiori motorizat şi escadronul motomecanizat al brigăzii 5 cavale¬ 
rie, a intrat în compunerea brigadei motorizate Ziegler, organizată pe 
teren din ordinul generalului von Manstein, din diferite elemente repezi 
germane (maşini blindate de recunoaştere şi divizioane de artilerie auto- 
tractate). Aceste unităţi au luat parte la operaţiile din Crimeia din iama 
1941/42. 

Astfel detaşamentul Korne, în cadrul brigăzii Ziegler, a luat parte la 
urmărirea din Crimeia până în faţa fortificaţiilor ruse din regiunea 
Sevastopol. Puterea ofensivă a acestei brigăzi nu era însă aşa de mare 
încăt să pătrundă prin fortificaţiile ruse şi să ajungă la Sevastopol. Aici 
s’a simţit mult lipsa diviziei Leibstandarte, care după bătălia defensivă 
de la nord de marea de Azov, din ordinul înaltului Comandament trecu¬ 
se sub ordinele grupului 1 blindat. Dacă această divizie ar fi rămas la 
dispoziţia armatei a 1 l-a germană, ar fi putut depăşi trupele ruse în 
retragere şi ar fi ocupat Sevastopol prin surprindere; astfel s’ar fi putut 
realiza o mare economie de timp şi de forţe. 

Brigada l-a munte a luat parte la primul atac german asupra regiunii 
fortificate Sevastopol, început la 17 Decembrie şi terminat la 27 Decem¬ 
brie, când debarcările ruse de la Kerci şi Feodosia au obligat armata a 
11-a germană să ia măsuri urgente în contra acestor debarcări. 

Brigada a 4-a munte a primit misiunea să cureţe munţii Iaîla de parti¬ 
zani. Aceştia, intăriţi cu mici unităţi rămase în munţi după retragerea de 
la Perkop, atacau coloanele de transport şi provocau întârzieri în 
aprovizionare. 

Brigada 8-a cavalerie avea de supravegheat litoralul oriental al Cri¬ 
meei, operaţie care cerea multă vigilenţă, având în vedere că marea era 
stăpânită de ruşi. 

In noaptea de 26/27 Decembrie ruşii au executat debarcări importante 
la Kerci, apărat de corpul 42 armată german, care dispunea numai 
de o divizie. 

In noaptea de 27/28 Decembrie au avut loc debarcări şi la Feodosia. 
Corpul de munte român, cu brigada 4-a munte şi brigada 8-a cavalerie, a 


www.dacoromanica.ro 


159 


primit misiunea să oprească înaintarea inamicului debarcat la Feodosia şi 
să.l arunce în mare; în acest scop i s’a mai pus la dispoziţie şi detaşa¬ 
mentul Kome. Această misiune n’a putut fi îndeplinită. Din cauza frigului 
prea mare armele infanteriei n'au mai fucţionat. Ruşii atacând cu care 
de luptă, au obligat trupele române să se retreagă spre Stary Krim. 

Ruşii dispuneau de două armate. Armata 51 a debarcat la Kerci, 
având în faţă numai, divizia 46 germană; această divizie a rezistat, dar 
când comandantul corpului 4? armată a aflat de debarcarea rusă de la 
Feodosia, a dat imediat ordin de retragere spre Parpaci (ieşirea din 
peninsula Kerci) ca să nu fie prins între cele două grupuri de forţe 
ruseşti. 

La Feodosia a debarcat armata a 44-a rusă, cu 6 divizii. După ce aceste 
forţe au respins corpul de munte român, în loc să-i urmărească, s’au 
îndreptat cu grosul spre peninsula Kerci ca să se întrunească cu armata 
rusă care debarcase acolo. Această operaţie a permis trupelor române şi 
diviziei 46 infanterie germană venită de la Kerci să ocupe o linie defensi¬ 
vă între munţii Iai'la şi coasta de est a Crimeei. Situaţia operativă era însă 
foarte critică. Din cauza gerului avioanele stuka şi cele de bombarda¬ 
ment nu puteau interveni asupra debarcărilor sau asupra trupelor ruse. 
Strâmtoarea Kerci fiind îngheţată, trecerea trupelor ruse se făcea cu uşu¬ 
rinţă peste podul de gheaţă. Situaţia a devenit încă şi mai grea, când la 5 
Ianuarie o altă debarcare rusă a avut loc la Eupatoria, pe coasta de vest a 
Crimeei, la circa 80 km. nord de Sevastopol, însoţită de o revoltă a popu¬ 
laţiei locale. 

Armata a 11-a germană, a trimis imediat spre Eupatoria un regiment 
de infanterie purtat, câteva baterii şi alte unităţi mai mici, cari erau 
deja scoase din frontul de la Sevastopol şi îndreptate spre Feodosia. 
Aceste unităţi şi-au schimbat direcţia de marş şi intervenind la timp, au 
reuşit prin lupte grele de stradă să reia Eupatoria şi să distrugă toate for¬ 
ţele ruse debarcate. 

Pentru lichidarea pericolului de la Feodosia, s’a trimis corpul 30 
armată (comandamentul) şi două divizii luate din forţele de la Sevasto. 
pol. Marşul lor însă era lung şi a durat o săptămână. In acest timp corpul 
de munte român şi divizia 46 infanterie germană, au ţinut pe loc frontul 
destul de subţire pe care îl apărau la nord de Feodosia, respingând toate 
atacurile ruse. Aceste atacuri însă nu erau prea puternice; erau numai 
atacuri parţiale, cu scopul de a încerca rezistenţa apâriţrii. La 15 Ianua. 
rie, după sosirea forţelor de la Sevastopol, corpupurile 30 şi 41 , armată ger¬ 
mane şi corpul de munte român au trecut la atac sub ordinele generalu¬ 
lui Fretter«Pico, comandantul corpului 30 armată german. Inamicul dis¬ 
punea de 8-9 divizii infanterie, întărite cu care de luptă. Trupele germano- 
române erau compuse numai din 3 divizii şi jumătate germane, o 
brigadă de munte şi o brigadă de cavalerie române, fără blindate. Atacul 

160 

www.dacoromanica.ro 


a reuşit şi la 17 Ianuarie inamicul era aruncat din Feodosia, lăsând în 
mâinile atacatorilor 10.000 de prizonieri, 177 tunuri şi 85 care de lup¬ 
tă. 

Un incident neaşteptat a arătat cu ocazia acestor lupte, sentimentele 
soldaţilor ruşi faţă de regimul comunist. La Feodosia se găsea un lagăr 
german cu circa 8.000 de prizonieri ruşi cărora comandamentul german 
le-a dat masă şi ingrijire convenabilă. Când trupele ruse au început 
debarcarea, garda germană a părăsit lagărul şi a fugit. Prizonierii ruşi, 
râmaşi liberi, s’au îndreptat fără nici o pază spre nord către români şi 
germani. 

După acest succes în contra armatei a 44-a rusă trebuia să se facă faţă 
armatei a 51-a rusă, care înainta din spre peninsula Kerci. Cum forţele 
germano-române erau prea obosite şi un nou efort n’ar fi avut rezulta¬ 
tul dorit, comandantul armatei a 1 l-a a hotărât să respingă forţele ruse 
până la istmul Parpaci, care închidea peninsula Kerci, şi acolo să se 
oprească. Această hotărâre avea avantajul că inchiderea şi apărarea aces¬ 
tui istm cerea trupe puţine şi permitea ca grosul trupelor germane să se 
întoarcă la Sevastopol, unde situaţia nu era de loc uşoară. Inamicul 
intrase peste tot într’o fază de activitate deosebită. 

Pe de o parte în peninsula Kerci se concentrau forţe numeroase, iar pe 
de altă parte la Sevastopol erau semne de pregătirea unui atac. In această 
situaţie armata a 1 l-a germană avea nevoie urgentă de întăriri. Coman¬ 
damentul suprem german (O.K.H.) nu dispunea de nici o rezervă care să 
fie pusă la dispoziţia armatei a 1 l-a. Mareşalul Antonescu însă —la 
cererea generalului von Manstein— i-a trimis diviziile 10 şi 18 infante¬ 
rie. După sosirea lor în Crimea divizia a 10-a a primit misiunea să asi¬ 
gure coasta occidentală a Crimeei şi în special portul Europatoria, iar 
divizia a 18-a a intrat la aripa de nord a frontului de la Parpaci, acolo 
unde acest front se sprijinea pe mare. 

Corpul de munte român şi-a reluat misiunile anterioare; cu brigada a 
4-a munte, curăţirea, munţilor Iai'la de partizani, şi cu brigada 8-a cava¬ 
lerie, supravegherea coastei de sud a Crimeei. 

In ziua de 27 Februarie ruşii au luat ofensiva la Sevastopol. Armata a 
1 l-a germană dispunea aici de 4 divizii germane şi o brigadă de munte 
română; ruşii aveau 7 divizii de trăgători, 3 brigăzi de infanterie şi o 
divizie de cavalerie pe jos. Atacul rus executat cu o foarte mare violenţă 
în sectoarele diviziilor 22 şi 24 infanterie germane, a fost respins după 
lupte foarte grele. 

La Parpaci germanii dispuneau de C. 30 şi 42 A. cu 3 divizii germane şi 
divizia 18-a română. Ruşii au atacat tot la sfârşitul lunii Februarie, 
având în linia întâia 7 divizii de trăgători, 2 brigăzi de infanterie, şi care 
de luptă, iar în spate alte 7 divizii de trăgători 2 brigăzi blindate şi o divi¬ 
zie de cavalerie. Atacul a fost de o rară violetă pe întreg frontul şi fără 


www.dacoromanica.ro 


161 


nici o grijă de pierderile omeneşti. Trupele germane au rezistat, dar divi¬ 
zia a 18-a română intrată pentru prima oară în luptă a cedat şi sub pre¬ 
siunea tot mai puternică a inamicului frontul s’a prăbuşit. După lupte 
grele purtate de rezervele germane, situaţia a putut fi restabilită. 

Ofensiva rusă a fost oprită la 3 Martie şi reluată la 13 JVlartie cu 8 divi¬ 
zii de trăgători şi 2 brigăzi blindate în linia l-a. Atacurile executate în 
acelaş stil, în masse compacte şi fără oprire, au impins frontul german 
provocând crize grave, fără însă să reuşească o ruptură. La 18 JVlartie, 
trupele germane fiind extenuate şi suferind pierderi grele, nu nţai puteau 
face faţă unui atac puternic. Pentru a le uşura situaţia, comandantul 
armatei a 1 l-a s’a decis sjţ folosească divizia 22 blindată sosită de curând 
şi care nu avea experienţa frontului. De aceia atacul dat de această 
divizie la 20 JVlartie n’a reuşit. Ruşii au mai luat de două ori ofensiva ca 
să deschidă istmul Parpaci (la 26 JVlartie şi la 9 Aprilie), dar fără nici 
un rezultat. 

Acum a venit rondul armatei a 1 l-a germană să treacă la acţiuni ofem 
sive. Primul obiectiv a fost peninsula Kerci. Aici se găseau armatele 44 şi 
51 ruse cu un total de 17 divizii de trăgători, 3 brigăzi de infanterie, 2 divii 
zii de cavalerie şi 4 brigăzi blindate; deci 26 de mari unităţi. 

Armata a 1 l-a germană dispunea —în afară de forţele strict necesare 
încercurii regiunii Sevastopol— de corpul 30 armată (div. 28 uşoară, div. 
50 şi 132 inf.), corpul 42 armată (div. 46 şi 170 inf.), div. 22 blindată şi cor» 
pul 7 armată român (div. 10 şi 19 inf. şi div. 8 cav.) sub comanda genera* 
lului JVIitrânescu. Deci 7 divizii de infanterie, din cari două române, o 
divizie blindată germană şi o divizie de cavalerie română. Comanda¬ 
mentul corpului 7 al armatşi române era venit de curând, iar divizia a 19-a 
infanterie fusese promisă de mareşsalul Antonescu generalului von 
JVIanstein, cu ocazia inspecţiei pe care o făcuse trupelor române din Cri* 
meia la începutul lunii Aprilie 1942 şi sosise în cursul acestei luni. 

Frontul de la Parpaci avea o lungime de 18 km. Rusii concentraseră 
majoritatea forţelor lor la centru şi nordul acestui front. In sectorul de 
sud nu aveau de c(it 3 divizii în linie şi alte două sau trei în rezervă; deci o 
densitate mai mică. In acelaş timp, aripa de sud rusă râmăsee pe loc în 
timpul ofensivelor de iarnă, astfel că se găsea mai spre est de cât restul 
frontului. Aceste două elemente au fost luate în primul rând în conside* 
rare de comandantul armatei a 1 l*a germane, când s’a hotărât să atace în 
sectorul de sud. Efortul trebuia făcut de C. 30 A După ce ar fi rupt frontul 
şi ar fi câştigat destul spaţiu spre est, ar fi fost depăşit de divizia 22 blin* 
dată, care trebuia să înainteze în direcţia N. E. şi apoi nord, urmată de cor* 
pul ^0 armată. Intenţia era să prindă cât mai multe forţe inamice între 
aceste mari unităţi şi corpurile 42 armată german şi 7 armată român. 

Aceste două corpuri de armată aveau misiunea să execute un atac de 
fixare a inamicului, apoi un atac cu toate forţele, ca să împiedice pe ina* 


162 


www.dacoromanica.ro 


mic să se retragă. După ruperea frontului, brigada Groddek, compusă 
din elemente motorizate germane şi române, trebuia să înainteze direct 
spre Kerci, pentru a ajuta acţiunea de rupere a frontului, s’a prevăzut 
debarcarea unu} batalion în spatele poziţiilor jnamice. 

Corpul 8 aerian, sub comanda generalului baron von Richthofen, cel 
mai capabil şef al aviaţiei germane în pl doilea răsboiu mondial, era pus 
la dispoziţia armatei a 1 l-a pentru susţinere^ ofensivei. 

Pentru a se acoperi intenţiile ofensive germane de la aripa de sud, s’au 
construit în sectorul central şi nord poziţii false artilerie, s’au executat 
mişcări de trupe şi s’au comunicat prin radio informaţii greşite. 

Ofensiva a început în dimineaţa zilei de 8 Mai, după un puternic bom¬ 
bardament de artilerie şi aviaţie. In această zi, C. 30 A. a reuşit după lupte 
grele să pătrundă destul de adânc în poziţia inamică, aşa încât a doua zi 
divizia 22 blindată a intrat în acţiune. Cu toate că vremea ploioasă a 
îngreuiat mult mişcarea blindatelor şi intervenţiile pvipţiei, totuşi divizia 
blindată împreună cu corpul 30 armată, au reuşit până la 11 Mai să 
încercuiascâ opt divizii ruse. Brigada motorizată Qroddek înaintând 
direct spre est, şi-a îndeplinit complet misiunea, atacând ori ce încercare 
a inamicului de £ ocupa vre-o poziţie şi aruncând panica între rezervele 
şi unităţile de servicii din spate. 

Corpul 42 armată german şi corpul 7 armată român au impiedecat 
prin atacuri puternice inamicul din faţa lor să se despindă la timp din 
luptă, iar de la 11 Mai au început urmărirea. In cinci zile întreaga penin¬ 
sulă Kerci era curăţată de inamic. Şase divizii germane şi trei divizii 
române au distrus 26 de mari unităţi ruse. Trebue să afirmân aicj că •■-în 
afară de vitejia de nediscutat a luptătorilor germani şi români»- concep¬ 
ţia şi pregătirea bătăliei au jucat un rol primordial. Planul ofensivei a 
fost magistral întocmit, iar execuţia impecabilă. A fost o bătălie de con¬ 
cepţie napoleoniană. Pe un front limitat, s’a executat o ruptură la o aripă 
pe un sector îngust, în timp ce pe restul frontului inamicul mult superior 
în forţă era ţinut strâns prin atacuri de fixare. După provocarea rupturii, 
s’au aruncat în bătălie unităţile.blindate (cavaleria de altă dată), care au 
desăvârşit succesul. S’au capturgt 170.000 prizioneiri, 1.133 tunuri, şi 258 
care de luptă (26). 

Acum când pericolul din peninsula Kerci a fost eliminat, armata a 1 lia 
avea de îndeplinit a doua misiune: cucerire^ regiunii Sevastopol./\jci se 
punea cu totul altă problemă. In jurul oraşului Sevastopol terenul era 
organizat foarte puternic, pe o adâncime care varia între 12 km. la N.N. 
E. şi 20 km. la S. E. frontul ocupat de trupele germane şi române în jurul 
acestei regiuni avea o lungime de 35 de km. In partea de N. N. E. terenul 
era descoperit şi tăiat în apropierea frontului, de valea Belbek, iar mai la 
sud, limitat de baia Severn^ia, o limbă de apă din marea Neagră, lungă 
de circp 12 km. şi lgtă de 800-1.000 m. şi pe care se sprijinea la sud oraşul 


www.dacoromanica.ro 


163 


Sevastopol. Tot terenul era acoperit de fortificaţii, mare parte în beton, 
legate între ele prin alte fortificaţii de campanie. In pantele abrupte ale 
băii Sevemaia erau construite adăposturi pentru muniţii şi împădurit, un» 
de ruşii construiseră numeroase cuiburi de rezistenţă —unele din ele 
Vhiar în stâncă— ŞÎ car i nu puteau fi lovite de artilerie. In fine jn partea 
de sud, terenul nu mai era acoperit de păduri, dar era foarte accidentat şi 
fortificat. In interiorul acestei regiuni, oraşul Sevastopol ste înălţimi 
cade abrupt, fiind foarte greu de atacat de front; ea prezintă ° admirabilă 
poziţie pentru observatoarele artileriei. împreună cu baia Sevemaia, 
constitue poziţia principală de apărare a oraşului Sevastopol. 

7\ceastă regiune era apărată de o armată compusă din 7 divizii de tr㬠
gători, o divizie de cavalerie pe jos, şi 3 brigăzii de marinari. Armata a 1 l-a 
a lăsat pentru siguranţa peninsulei Kerci şi a coastei de sud a Crimeei, 
C. 42 A. german cu divizia 46 infanterie şi C. 7 A. român cu diviziile 10 şi 
19 infanterie, divizia a 4.a munte şi divizia a 8-a cavalerie. Pe data de 1 
aprilie 1942, brigăzile de munte şi de cavalerie române fuseseră transi 
formate în divizii. 

Pentru ofensiva de la Sevastopol, armata a 1 l-a avea la dispoziţie cor» 
purile 54 şi 30 armată germane cu 6 divizii de infanterie şi o divizie uşoa¬ 
ră, şi corpul de munte român cu divizia I-a munte şi divizia 18 infanterie. 
Divizia 22 blindată fusese reluată de comandamentul suprem german 
după bătălia de la Kerci. Aşa dar din punctul de vedere al forţelor, nume» 
ric, cei doi adversari erau comparabili. In schimb germanii erau mult 
superiori în material, iar ruşii dispuneau de un teren extraordinar de 
puternic organizat. Faţă de acest teren, singura posibilitate de atac era în 
sectorul de N. N. E. Deşi aici erau multe fortificaţii, totuşi artileria şi 
aviaţia puteau să intervină cu eficacitate în folosul infanteriei, pentru că 
aveau o foarte bună vizibilitate, iar aceasta putea înainta din obiectiv în 
obiectiv pe un teren pe care de asemenea îl vedea şi în care putea ori 
când să ceară sprijinul artileriei sau al aviaţiei. In partea împădurită de 
la centru, infanteria ar fi fost surprinsă la fiecare pas, de cuiburi de re¬ 
zistenţa nevăzute, iar artileria şi aviaţia n’ar fi putut acţiona nici cu 
precizia şi nici cu efectul pe care pot să-I aibă ! n teren descoperit. In sec» 
torul de sud, terenul foarte accidentat era mai puţin favorabil unei înain¬ 
tări de căt la nord. Armata a 1 l-a a hotărăt —deci™ să atace în sectorul 
de nord cu C. 54 A. (div. 22,24,50 şi 132 inf.) şi regimentul 213 inf. întărit. 
La sud atacul a fost încredinţat corpului 30 armată (div. 72 şi 170 inf. şi 
div. 28 uşoară). Corpul de munte român la centru™ avea misiunea să 
fixeze inamicul din faţa lui şi cu aripa dreaptă s ă acopere stânga corpu¬ 
lui 54 armată german. De asemenea mai trebuia să intervină cu artileria 
în folosul infanteriei germane, în sectoarele diviziilor vecine. 

In afară de aceste forţe, armata a 1 l-a a dispus de o numeroasă artile¬ 
rie grea. C. 54 A. avea 121 de baterii, din cari 56 baterii de tunuri grele şi 


164 


www.dacoromanica.ro 


foarte grele. Artileria foarte grea cuprindea tunuri de calibru de 190 mm. 
şi obuziere şi mortiere de calibru 305, 350 şi 420. Se mai găseau şi două 
piese de 600 mm. şi o piesă de 800 mm. numită «Dora». Ţeava acestei pie¬ 
se era de 30 de metri lungime, iar afetul era înalt cât o casă cu două etaje. 
A fost transportat în 60 de trenuri şi era apărat de două grupe de tunuri 
antiaeriene. In poziţie, era fixat pe şine de cale ferată speciale. Cu el s’a 
distrus un mare depozit de muniţii, construit la 30 de metri sub pământ, 
sub malul de nord al băii Sevemaia. 

Corpul 30 armată avea 25 de baterii grele şi foarte grele şi 6 baterii de 
mortiere, iar corpul de munte român 9 baterii grele peste artileria organi¬ 
că a diviziilor. 

Ofensiva propriu zisă, a fost precedată de un bombardament de avia¬ 
ţie şi artilerie care a durat 5 zile, aplicat asupra adăposturilor, drumuri¬ 
lor de aprovizionare şi tuturor obiectivelor vizibile din observatoare 
terestre şi aeriene. S’au executat trageri observate cu artileria asupra 
bateriilor inamice şi a poziţiilor avansate. Corpul 8 aerian a bombardat 
tot timpul portul, aerodromurile, depozitele şi oraşul. In dimineaţa zilei 
de 7 Iunie, după un violent bombardament de artilerie şi aviaţie, infante¬ 
ria a pornit la atac. 

In prima zi a atacului, C. 54 A sprijinit tot timpul zilei de artilerie şi 
avaţie, a reuşit să treacă la sud de valea Belbek, iar corpul 30 armată a 
cucerit primele poziţii, de unde şi-a putut deschide calea penţru o acţiu¬ 
ne cu grosul forţelor. 

De aici înainte a urmat o luptă continuă de o violenţă extraordinară, 
care a durat aproape trei săptămâni, în fiecare zi din zori şi până’n noap¬ 
te. In agest timp, fiecare adăpost, fiecare cuib de rezistenţă, fiecare cons¬ 
trucţie betonată sau nu, a fost cucerită prin luptă. Trupele ruse aveau 
ordin să moară pe loc. 

Sub conducerea fanatică a comisarilor comunişti, soldaţii ruşi au 
depus o rezistenţă nezdruncinată, apărând fiecare fortificaţie cu o tena¬ 
citate extraordinară. Aşa cum la atac înaintau în picioare, cot la cot şi pe 
mai multe rânduri dese, fatalişti şi indiferenţi faţă de focul inamicului, 
tot aşa şi în apărarea de la Sevastopol au stat pe loc, fiind convinşi că altă 
soluţie nu este pentru ei. Supravegheaţi în de aproape de comisarii poli¬ 
tici, soldaţii ruşi nu puteau să facă altceva de cât să se supună exigenţelor 
acestora, şi fatalismul devenise singura lor normă de conduită. Dau aici 
două exemple. Una din organizaţiile cele mai puternice era bateria cui- 
rasată «Maxim Gorki» cu două piese, aflată în zona de atac a corpului 
54 armată. Reg. 213 inf. comandat de colonelul Hitzfeld a reuşit să dis¬ 
trugă una din piese prin lovitură directă. Pionerii germani s’au urcat 
deasupra cupolii de beton şi au distrus şi a doua piesjţ. Această lucrare 
avea mai multe etaje subterane şi garnizoana n’a cedat imediat. Numai 


www.dacoromanica.ro 


165 


după ce comisarul politic a fost împuşat în cursul unei încercări despe¬ 
rate de a trece printe soldaţii germani, trupa s’a predat pronunţând 
numele lui «Christos». 

Al doilea exemplu. Ruşii construiseră în malurile înalte, ale băii 
Sevemaia, galerii adânci pentru muniţii şi rezerve, cari erau închise cu 
porţi cuirasate. Când trupele germane s’au apropiat, ocupanţii acestor 
galerii n’au capitulat. In momentul când câţiva pionieri germani se pre« 
găteau să arunce în aer una din porţi, o explozie puternică s’a produs în 
galerie, şi o enormă bucata de mal s’a dărâmat, acoperind pe cei din ga. 
lerie si pionierii germani. Comandantul politic a preferat să moară cu 
toată trupa lui de cât să se predea. Celelalte galerii au fost deschise prin 
focul direct şi la foarte mică distanţă, al unui tun comandat de un locote« 
nent, care s’a deplasat cu piesa lui automotor fără să ţină seamă de focul 
inamic. Comisarii din galerii s’au sinucis, iar soldaţii şi civilii s’au pre¬ 
dat. 

Până în ziua de 17 Iunie puterea ofensivă a corpului 54 armată scăzu, 
se foarte mult. Armata a 1 l.a l-a întărit cu divizia 46 germană, înlocuind 
unităţile prea încercate. Cu aceste noi forţe, corpul 54 armată a reuşit 
prin lupte tot atât de grele, să ajungă la 26 Iunie pe malul de nord al băii 
Sevemaia. In acelaş timp, corpul 30 armată, prin atacuri limitate impuse 
de teren, a atins înălţimile Săpun în partea lor de sud. Pentru continua, 
rea operaţiilor afost şi el întărit cu divizia a 4-a munte română. Corpul de 
munte român, împingând când cu dreapta când cu stânga, a cucerit 
regiunea împădurită, acoperind în permanenţă aripile interioare ale 
celor două corpuri de armată germane. <\cum venea hotărârea cea mai 
grea de luat. Existau numai două posibilităţi, de continuaree a ofensivei. 
Să se atace peste baia Sevemaia cu corpul 54 armată, sau să se atace pe la 
sud înălţimile Săpun, făcând efortul cu corpul 30 armată german. 

Baia Servanaia avea malurile înalte, abrupte şi puternic fortificate. 
Poziţia apărea ca o fortificaţie inexpugnabilă. Existau totuşi unele avan- 
tajii pentru atac. In această parte se găsea deja majoritatea artileriei grele 
şi a diviziilor; deci nu mai cerea o nouă concentrare de forţe. In al doilea 
punct, dacă baia Sevemaia era trecută, poziţia extrem de puternică a 
înălţimilor Săpun era întoarsă, şi —in fine^ probabil că însuşi inami¬ 
cul considera că pe aici un atac frontal ar fi foarte puţin de admis şi se 
aştepta la o acţiune puternică în altă parte. La aripa de sud, chiar dacă 
terenul era ceva mai favorabil pentru o ruptură de front, totuşi ar fi tre¬ 
buit să se întârzie atacul câteva săptămâni până s’ar fi putut face depla¬ 
sările de trupe şi de artilerie grea de la nord la sud, mai ales că nu exista 
nici o comunicaţie convenabilă între cel două sectoare. De aceia coman. 
dantul armatei a 11 -a s’a decis să facă efortui tot cu corpul 54 armată pes¬ 
te baia Sevemaia. Pregătirile de atac au durat trei zile. 

In ziua de 2Ş Iunie —cu o zi înainte de reluarea atacului— divizia 50 


166 


www.dacoromanica.ro 


inf. german^ a atacat singură localitatea Inkerman, ca să intre jn poziţia 
de care urma să atace a doua zi împreună cu celelalte două divizii. Ime¬ 
diat jn spatele acestei localităţi se găsea un mal înalt de circa 30 de metri, 
aproape vertical, aflat la partea de nord a inălţimilor Săpun şi în care 
fuseseră construite mai de mult pivniţe foarte largi pentru fabricarea 
şampaniei de Crimeia. In aceste pivniţe ruşii instalaseră mii de răniţi şi 
făcuseră adăpost pentru civili şi pentru muniţii. Când Inkerman a fost 
cucerit, o explozie formidabilă s’a produs şi întreg malul s’a prăbuşit pe 
o lungime de circa 300 ţ}e metri, acoperind pe toţi cei aflaţi în pivniţe. 
Comisarii comuniştii răspunzători de apararea acestei poziţii, au prefe¬ 
rat să se jnmopnânteze singuri, cu toţi cei cari erau cu ei, de cât să 
se predea. 

In noaptea de 28/29 Iunie, jn timp ce trupele se pregăteau de atac, 
coborând bărcile şi îmbarcând oamenii, aviaţia a bombardat violent 
oraşul Sevastopol, ca să ascundă zgomotele făcute de aceste trupe, v^rţi- 
leria n’a tras, dar era gata să deschidă focul îndată ce s’ar fi constatat că 
inamicul a surprins trecerea. La ora 1 noaptea s’a executat prima trecere. 
Inamicul a observat-o numai când primul val a debarcat pe malul de 
sud. Până dimineaţa trupele germane urcaseră pe platou în flancul pozi¬ 
ţie Săpun. 

In zorii aceleiaşi zile corpul 30 armată german şi corpul de munte 
român, au pornit la atac în sectoarele lor şi au ajuns pe înălţimile Săpun, 
pe aici înainte soarta bătăliei era decisă. C. 30 A şi-a împins diviziile în 
evantail pentru a cuceri tot terenul de la sud de Sevastopol până în 
peninsula Kersonez. pivizia a 4-a munte română a cucerit printr’o 
acţiune de întoarcere sectorul fortificat Balaclava, făcând 10.000 de 
prizonieri. 

Pentru a se evita lupte de stradă în Sevastopol, oraşul a fost supus unui 
bombardament de aviaţie şi artilerie jn ziua de 1 Iulie; când trupele de 
infanterie au intrat jn oraş n'au întâmpinat nici o rezistenţă. Bătălia a 
mai continuat până la 4 Iulie jn peninsula I^ersonez. Forţele inamice 
adunate aici au încercat prin atacuri de noapte să rupă frontul german 
ca să ajungă jn munţi. Aceste atacuri au fost executate de masse mari în 
lărgime şi adâncijjţe, soldaţii legaţi unul de altul, ca să nu rămână jn 
urmă nici unul, şi să meargă toţi în linie. Unele din aceste atacuri erau 
preedate de fete şi femei înarmate, cari îndemnau soldaţii la luptă. 

S’au capturat circa 90.000 de prizonieri şi un imens material de râs- 
boiu. Numărul morţilor şi răniţilor inamici a fost extrem de ridicat. 

Generalul von Manstein, dovedind jn această comapanie din Crimeia 
calităţi excepţionale de mare comandant, şi ca o recunoaştere a merite¬ 
lor lui deosebite, precum şi a eroismului trupelor cari au luat parte la 
bătăliile din Crimeia, a fost numit mareşal. 

Pupţţ terminarea glorioasă a operaţiilor din Crimeia armata all-a 

www.dacoromanica.ro 167 


aştepta să fie folosită în Caucaz, unde intervenţia ei ar fi fost nu numai 
indicată, dar şi necesară- Marea ofensivă germană care se desvolta spre 
Stalingrad şi Caucaz —două direcţii divergente— cerea un număr de 
forţe cu atât mai mare cu cât armatele germane destinate acestei ofensive 
înaintau mai mult spre est şi spre sud. In împrejurarea de atunci, armata 
a 1 l-a ar fi putut fi folosită fie * n Caucaz pentru a tăia retragerea ruşilor 
spre munţii Caucaz, fie deplasată în cotul Donului, unde prezenţa ei ar fi 
putut împiedeca dezastrul de la Stalingrad. In plus mareşalul von Mans- 
tein ar fi putut lua conducerea tuturor forţelor cari operau spre Caucaz şi 
Stalingrad, operaţii puse sub ordinele grupului de armate B (Mareşal 
von ^Veichs). Acest grup de armate —în afară de armatele destinate să 
opereze pe dele două mari direcţii— avea în subordine încă armatele 2 
germana, 2 ungară, 8 italiană şi 3 română; astfel, fiind mult prea încăr¬ 
cat, nu avea posibilitatea unei bune conduceri peste tot, mai ales că ope¬ 
raţiile spre Stalingrad şi Caucaz erau cu totul excentrice şi divergente 
faţă de frontul de pe Don care cădea în sarcina grupului de ărmate B. 
Comandamentul suprem german, subestimând nevoile în trupe lupt㬠
toare ale frontului din sud, a decis să treacă în Caucaz prin strâmtoarea 
Kerci numai C. 42 A, cu divizia 4$ inf. germană, C. 7 A, român cu divizia 
18 inf. română, precum şi divizia 1 şi 2 munte şi divizia 8 cav. române. 
Corpul de munte român cu divizia 4 munte şi divizia 10 şi 19 inf. române 
a rămas în Crimeia. Celelalte trupe germane cari au intrat în compune¬ 
rea armatei a 1 l-a —C. 30 şi 54 A. cu diviziile respective— au fost tras- 
portate pe frontul de la Leningrad, unde trebuiau să colaboreze cu arma¬ 
ta a 18 germană la cucerirea acestui oraş. 


I <?8 


www.dacoromanica.ro 


OPERAŢIILE GERMANO-ROMÂNE DE LA STALINGRAD 
OFENSIVA SPRE STALINGRAD. (SCHITELE 3, 4 ŞI 5) 


In timp ce armata a 1 1-agermano-româng distrugea armatele ruse din 
Crimeia, Hitler pregătea marea ofensivg a grupului de armate sud spre 
Caucaz. Prin aceasta ofensivg el urmarea sg ajungg pe Volga, ca sg inter- 
zicg transporturile ruse pe acest mare fluviu, dar mai ales sg cucereascg 
regiunea din sudul Caucazului. El socotea cg pentru continuarea rgs- 
boiului, cantitatea de produse petrolifere din România nu era suficientg; 
în plus, punând stăpânire pe aceastg foarte bogatg regiune petroliferg 
rusg, slgbea mult posibilitgţile industriale ale Rusiei şi capacitatea de 
aprovizionare a marilor unitgţi blindate. Deci urmgrea un obiectiv eco¬ 
nomic, care chiar dacg ar di fost atins, efectele s’ar fi resimţit în rgsbolul 
din Rusia mult mai târziu. Aceasta ar fi avut posibilitatea sg fie alimen- 
tatg în produse petrolifere de cgtre Statele-Unite şi Amglia, aşa încgt din 
punctul de vedere al rgsboiului, ocuparea de cgtre trupele germane a 
regiunii petrolifere din Caucaz ar fi slgbit puterea de rgsboiu a Rusiei, 
numai in parte; in ori ce caz nu atât încât s’o reducg la neputinţg şi s’o 
elimine din rgsboiu. Hitler a pierdut din vedere că obiectivul principal 
în rgsboiu este armata inamicg. Trebue sg loveşti inamicul în puncte 
importante, pe cari este obligat sg reacţioneze imediat, acceptând astfel 
o bgtglie insuficient preggtitg. In alegerea obiectivelor, atacatorul trebue 
sg ţing seama de posibilitgţile lui de aprovizinare, de mijloacele pe cari 
le poate folosi şi de distanţele de parcurs. Dacg sunt prea îndepgrtate, 
ofensiva îndreptatg cgtre aceste obiective va avea drept consecinţg o lun¬ 
gire a comunicaţiilor —deci greutgţi în aprovizionare— dar mai ales o 
lungire tot mai mare a frontului. Aceastg lungire are marele inconve¬ 
nient cg cere mereu alte trupe pentru acoperirea şi apgrarea frontului 
alungit, şi implicit creiazg flancuri subţiri, fgrg trupe suficiente pentru a 
le asigura stgpânirea şi de a câror existenţg inamicul ar putea sg profite. 
Acesta a fost cazul ofensivei germane din vara şi toamna anului 1942. 
Frontul grupului de armate sud la data începerii ofensivei avea o lungi¬ 
me de 800 km. (Kursk-Tanganrog); la sfârşitul operaţiilor ordonate de 
Hitler, frontul pe cari ar fi trebuit sg se întindg forţele acestui grup de 
armate ar fi fost de circa 2.800 km. (Woronesh-Stalingrand-Astrhan- 
Baku-Munţii Caucaz). 


www.dacoromanica.ro 


169 


Hitler nu ţinea seama de realităţile răsjpoiului. Dacă un obiectiv oare» 
care prezenta prentru el o importanţă politică sau economică întreprin¬ 
dea o acţiune ofensivă * n direcţia acelui obiectiv, fără să ţină seama de 
eventualele reacţiuni inamice; sau dacă era el atacat în asemenea obiec¬ 
tive, nu concepea altă formă de luptă de cât rezistenţa pş loc cu ori 
ce sacrificii. 

In capitolul «Hitler în exerciţiul comandamentului militar» din jar¬ 
tea «Victoires perdues» mareşalul von Manstein îl descrie astfel: «ţeia 
ce»i lipsea, erau capacităţile militare fondat pe experienţă, P e ca IÎ intui¬ 
ţia lui nu putea să le înlocuiască în nici un chip». Dacă el poseda cum 
am spus»o, un oarecare «flair» pentru posibilităţile şi şansele operaţio¬ 
nale, sau le observa repede când altcineva i le arăta, nu putea să judece 
condiţiile şi posibilităţile de execuţie. El nu înţelegea relaţiile cari P ot să 
existe între obictivul fixat, mărimea operaţiei şi necesităţile în timp şi în 
forţele de desfăşurat. De asemenea nu înţelegea toate evenimentele cari 
rezultă din chestiunile de aprovizionare. De exemplu el nu înţelegea 
—sau nu voia să înţeleagă— că orice ofensivă cu un vast obiectiv trebue 
să fie mereu alimentată cu mijloace cari se adaugă la acelea cari sunt 
necesare pentru atacul iniţial. Concepţia şi conducerea ofensivei din 
vara 1^42 au demostrat-o în mod luminos, după cum şi ideia fantastică 
pe care mi-a exprimat-o în Qctombrie acelaş an, de a împinge în anul 
următor în Qri ent ul apropiat şi până * n India. In domeniul militar, ca şi 
în domeniul politic —în orice caz după succesele lui din 1?38— lui Hit¬ 
ler îi lipsea sentimentul realităţilor. Şpijjtul lui extrem de activ punea 
stăpânire pe ojj ce obiectiv care i se părea aţrăgător, şi de aici rezulta o 
împrăştiere a forţelor germane, cari a u fost angajate simultan în pţai 
multe direcţii, sau pe diferite teatre de operaţii. El nu se supunea nici 
odată regulei după care nici odată nu eşti destul de tare în punctul deci¬ 
siv, că trebue să ştii să renunţi la fronturi secundare, sau să-ţi însuşeşti 
riscul de a le slăbi pentru moment că să obţii rezultate hotărâtoare. Ast» 
fel în ofensivele din 1^42 şi 1^43 n’a angajat tot ceia ce-ar fi putut, ca să-şi 
asigure succesul...» 

In ceia ce priveşte concepţiă lui Hitler asupra apărării şi Păstrării cu 
ori ce preţ a unei poziţii tpareşalul von Manstein scrie: «£ă n d contra¬ 
atacul rus din iarna 1^41/42 s’a frânt în faţa rezistenţei trupelor noastre, 
Hitler a fost încredinţat că numai interdicţia lui de a părăsi de bună voie 
cea mai mică bucăţică de pământ a împiedecat armata să sufere soafta 
armatei lui Napoleon în 1812. El a fost întărit în această conyingere de 
cei din jurul lui şi de unii şefi de pe front, ţând s’a găsit din nou în faţa 
unei noi crize în toamna 1^42 la Ştalingrad şi în ţaucaz, el a crezut că a 
descoperit secretul de a învinge destinul ordonând rezistenţa cu ori ce 
preţ. Mai târziu n’a părăsit nici odată această ideie». 

Hotărârea pentru ofensiva spre Ştalingrad şi ţaucaz a fost comunica- 

170 

www.dacoromanica.ro 


tă prin instrucţiunea operativg n.°41 din 5.4.1942. prin aceasta instruc¬ 
ţiune, grupul de armate sud trebuia întgi sg distrugg inamicul de la vest 
de Don din faţa armatei a 6-a (la aripa stgngg a grupului de armate în 
regiunea Harcov), dupg care acest grup se împgrţea în alte doug grupuri 
de armate: 

- Grupul de armate A (mareşal List) —cu armata l-a blindată şi arma¬ 
ta a 17-a— trebuia sg atace spre Stalingrad, pornind de la aripa 
dreaptg a grupului de armate sud şi înaintgnd de-alungul cursului 
inferior al Donului. 

Grupul de armate (mareşal von Weichs) —cu armata a 4-a blinda- 
tg şi armata a 6-a— trebuia sg atace în lungul Donului spre Stalin¬ 
grad, pornind de la aripa stgngg a grupului de armate sud. 

Ambele grupuri de armate trebuiau sg se întglneascg la Stalingrad şi 
sg-1 cucereascg sau sg-1 distrugg prin foc. Apoi trebuiau sg se îndrepte 
spre sud pentru a cuceri Caucazul. 

Dupg ce s’au dat aceste instrucţiuni, în timp ce grupul de armate sud , 
se preggtea pentru ofensivg, ruşii au executat un atac în regiunea Char- 
kov. Acest atac început la 12.6.1942 s’a terminat la 21.5, producgnd o 
spgrturg în frontul german la sud de Charkov, care a fost însg limitatg 
prin contraatacuri. Imediat la 22 Mai a urmat o contraofensivg germang, 
care în timp de 5 zile a reuşit să strgngg la ggt bucla realizatg de ruşi, 
fgcgnd circa 200.000 de prizonieri. La aceastg operaţie a luat parte şi cor¬ 
pul 6 armatg romgn. Acest corp de armatg —div. 1 şi 2 inf.— avusese 
misiunea de siguranţg în Ukrania în iarna 1941/42. Aceste trupe au fost 
folosite şi în bgtglia de apgrare de la nord de Charkov, care a început la 
17.1.42 şi a ţinut pgng la începutul lunii Mai. In operaţiile de la sud de 
Charkov, C. 6 A. a fost întgrit cu div. 4 inf. romgng. Aceastg divizie luase 
parte la operaţiile de la Odesa cgtre sfgrşitul bgtgliei şi apoi fgcuse sigu¬ 
ranţa în Transnistria. 

Corpul 6 armatg a atacat la 22 Mai spre Lozovaia dupg o putemicg 
preggtire de artilerie şi în dupg amiaza aceleiaşi zile poziţia rusg a fost 
cuceritg, C. 6 A. a înaintat pgng pe Doneţ, în zona Isjum. Inamicul era 
foarte puternic organizat şi era de aşteptat o foarte îndgrgtnicg rezisten- 
ţg. Corpul 6 armatg —aflat sub ordinele armatei l-a blindate— a luat 
toate mgsurile pentru trecere. S’au preggtit bgrcile, unitgţile de atac îşi 
cunoşteau obiectivele, iar artileria şi-a regulat tragerile. Atacul a avut loc 
cgtre 25 Iunie, fijnd prededat de o formidabilg preggtire de artilerie şi 
aviaţie asupra poziţiei inamice. In zorii zilei, infanteria protejatg de 
focurile artileriei a trecut cu bgrcile pe malul inamic şi a realizat capete 
de pod. In dupg amiaza zilei, cele trei divizii ale corpului 6 armatg trecu- 
serg le est de Doneţ şi pgng seara se ggseau pe râul Oskol. 

La 28 Iunje a început marea ofensivă germang, prin atacul armatei a 
4-a blindate spre Voronesh, al armatei a 2-a ungarg şi stgnga armatei a 6- 


www.dacoromanica.ro 


171 


a (C, 40 A blindat) peste râul Oskol. Pânt) la 6 Iulie oraşul Voronesh a 
fost cucerit, după care armata a 4-a blidatî), precedaţi) de C. 40 A. blindat, 
a început înaintarea în lungul Donului şi la S. V. de acest fluviu. Armata 
a 6-a a atacat şi ea cu toate forţele la 1 Iulie. In aceasti) primi) bătălie, care 
trebuia să realizeze o încercuire, nu s’au flţcut mulţi prizonieri, ci)ci ina¬ 
micul n’a mai aşteptat si) fie prins în cerc şi s’a retras la timp. 

La 9.7 a atacat şi grupul de armate A în direcţia Morozowskaia. Din 
cauză că înaintarea spre est lungea frontul pe Don, comandamentul 
suprem german a făcut o nouă regrupare de forţe: 

- Grupul de armate A cu armatele 1 şi 4 blindate şi armata a 17-a, a 
primit misiunea să continue înaintarea spre Stalingrad. 

- Grupul de armate B, cu armata a 6-a germană, armata a 2-a ungarţ), 
armata a 8-a italiani) şi armata a 3-a română şi-a păstrat misiunea 
ofensivi) spre Stalingrand, dar în acelas timp a primit şi misiunea de 
a asigura apărarea Donului. 

După o încercuire realizaţi) în regiunea Milerovo, comandamentul 
suprem german a ordonat ca cele doui) armate blindate să se îndrepte 
spre sud şi st) atace Rostov, armata l-a blindaţi) pe la nord şi armata a 4-a 
blindaţi) pe la sud, după ce va trece Donul pe la Konstantinovskaja, 
Armata a 17-a germani) trebuia şi ea să se întoarci) spre Rostov pentru a 
captura eventuale forţe inamice. Trupele ruse însă s’au retras şi de aici la 
timp, aşa ci) prin această operaţie s’a provocat numai o întârziere în 
inaintarea spre Stalingrad. Armata a 17-a şi armata l-a blindaţi) ajun¬ 
gând la Rostov au întâmpinat o puternică rezistenţă în capul de pod din 
jurul acestui oraş. La 23 Iulie ruşii s’au retras şi oraşul a fost cucerjt fijră 
să se facă mulţi prizonieri. Probabil ci) ruşii au simţit mişcarea de încer¬ 
cuire schiţată de armata a 4-a blindaţi) şi au refuzat să se mai lase prinşi. 
Armata a 4-a blindaţi) a înaintat până la Don şi aici s’a oprjt din 
lipsă de benzini). 

Armata a 6-a şi-a continuat înaintarea spre est şi la 23 Iulie se găsea în 
cotul Donului la nord de Kalatsch. 

In această situaţie, comandamentul suprem german «înşelat poate 
de slaba rezistenţă opusă de ruşi™ a renunţat si) mai concentreze toate 
forţele în jur de Stalingrad, şi a hotărât ca: 

- Grupul de armate Acu armata l-a blindată şi armata a 17-a si) înain¬ 
teze spre sud în Caucazul de vest, de-alungul coastei mării Negre şi 
si) pună stăpânire pe regiunea petroliferă Batum. 

- Grupul de armate B să cucerească Stalingrad cu armata a 6-a şi 
armata a 4-a blindată. 

Această hotărâre a fost greşala fatală. Daci) sar fi aplicat integral ins¬ 
trucţiunea n,°41 de la 5.4.1942 —adică amândouă grupurile de armată să 
fi atacat la Stalingrad™ acest oraş ar fi fost cucerit repede şi cu mult mai 
puţine pierderi. Hitler a vrut însă să ajungă în regiunea petroliferă din 

172 

www.dacoromanica.ro 


DiSPOZiTfVUL FORŢELOR RUSE Şi GERMANO-ROMÂNE 
ÎN COTUL DONULUI LA 15.11.42 



www.dacoromanica.ro 


173 


SCHIŢA Nr. 









Caucaz înainte de venirea iernei; de aceia n’a reuşit nici într'o parte nici 
în cealaltă. 

Comandamentul armatei a 3-a ^flat la Mariupol în aşteptarea marilor 
unităţi cari trebuiau să vinfl din ţarjţ pentru a intra în sectorul destinat în 
cotul Donului, a primit misiunea să ia conducerea marilor unităţi romă» 
ne cari se aflau deja în zona operativă şi cari erau destinate să opereze în 
Caucaz. Aceste mari unităţi erau: diviziile 5 şi 6 cavalerie cari avuseseră 
misunea de supraveghere pe coasta mării de Azov şi cari acum primiseră 
misiunea să urmeze armata a 17-a germană, trecnd Donul pe la ţlostov; 
corpul 7 armată cu divizia a 18-a; diviziile 1 şi 2 munte şi divizia a 8-a 
cavalerie, cari luaserji parte la luptele din Crimeia cu armata a 1 l-a germa¬ 
nă şi apoi trecuseră în Caucaz pe la Kerci. Comandamentul armatei a 3-a 
s’a deplasat la ţlostov, de unde generalul Petre Dumitrescu cu o partţ din 
ofiţerii comandamentului a trecut în Caucaz. Cealaltă parte a comanda¬ 
mentului a rţimas la ţlostov pentru primirea diviziilor din ţară şi îndrep¬ 
tarea lor către sectorele respective spre frontul din cotul Donului. 


OPEţiyyŢIILE DE LA STALINGRAD 
SCHIŢELE 3, 4 ŞI 5 

Armata a 4*a blindată a început trecerea Donului la Zymlianskaja, la 
1.8. numai cu divizia 14 blindată, neavând încă benzină pentru celelalte 
mari unităţi. Această divizie a ocupat a doua zi localitatea Kotelnicovo 
punct important pe calea ferată care lega Stalingrad de ţlostov; apoi a 
înaintat deialungul acestei căi ferate spre N. E. încă circa 40 km. până la 
Akssaj unde s’a adunat întreg corpul 48 armată brindat. Acesta a conţi* 
nuat înaintarea până la Abganerovo, unde a fost silit să se oprească din 
nou din lipsă de benzină şi de trupe de infanterie. 

Corpul 6 armată român a trecut şi el Donul tot la Zymlianskaja la 4.8. 
şi apoi a înaintat spre N. E. într’un marş foarte obositor, pe o căldură de 
circa 50°, într’o regiune fără apă şi fără adăpost. Când a ajuns la localita¬ 
tea Tebektenerovo (vest Abganerovo) a fost oprit de o rezistenţă puternic 
organizată Ruşii aveau foarte multţ cazemate de pământ apărate aproa¬ 
pe numai cu mitraliere. 

Corpul 4 armată german, după corpul 6 român, a înaintat pe la est de 
calea ferată şi a ajuns la 10.8 la înălţimea C. 48 A. blindat, ocupând pozi¬ 
ţie la est de Abganerovo. 

Poziţia rusă fiind prea puternică faţă de forţele armatei a 4«a blindate, 
grupul de armate B a întărit-o cu divizia 24 blindată şi div. 297 inf. din 
armata a 6-a, cari trecuseră Donul pe la Potemkinskaja. Cu aceste ajutoa- 

174 

www.dacoromanica.ro 






www.dacoromanica.ro 


175 












re, armata a 4-a blindată a atacat la 17 August în direcţia Krassnoarmejsk- 
sud Stalingrad. Corpul 6 armată român a aţacat la vesţ şi de-alungul căii 
ferate AbganerovoiStalingrad. Poziţia a fosţ cucerită Şi ' a 20 Augusţ, C. 
48 A blindat se găsea în fata înălţimilor de la Krassnoarinejta puternic 
apărate de ruşi. Corpul 4 armată german era mai înapoi la gara Tinguta, 
iar corpul 6 armată român era încă mai înapoi şi la stânga corpului 4 
armată german. 

In această bătălie — ca §i * n alţele— trupele române «cu ţoată vitejia 
lor devediţă şi cu marea lor bunăvoinţă» aşa cum se exprimă generalul 
Hans Doerr în «De Feldzug nach Sţalingrad» n’au putuţ să obţină rezuli 
ţaţele de care erau capabile, din cauza lipsei de armament modern. 

Pentru asigurarea operaţiilor spre esţ, div. a 4ia română a priifliţ 
misiunea sâ acopere secţorul Zaza-Ssadovoje (circa 40 km. front); avea 
avanţajul că pe circa 15 km. erau două lacuri, cari în perioada aceia de 
vară constiţyiau obsţacole serioase. 

înălţimile de la Krassno ArmijskiBeketowka (sud Stalingrad) domii 
nau Volga, oraşul Stalingrad şi stepa Kalmucă- Cine le stăpânea, putea 
să observe mişcările inamicului şi să-şi pregătească contraaţacurile. 
Ruşii le întăriseră foarţe puţemic şi armaţa a 4ia blindată cu forţele pe 
cari le avea, nu puţea spera să le cucerească- Pentru a se asigura legătura 
cu armata a 6-a germană, care între ţimp trecuse Donul pe la Kalatsch şi 
se îndrepţa spre Stalingrad, s’a conceput o altă manevră- Intre 26i28.7 C. 
48 A blindaţ aflat în conţact cu inamicul la Krassno Armejsk a fosţ înloi 
cuit pe poziţie prin acţiuni de noapţe cu C. 4 A german; apoi a coborât 
din nou până l a Abganerovo şi de acolo a atacat prin surprindere rezis-i 
tenţele organizaţe ale inamicului aflate în stânga corpului 6 armată 
român şi ţrecând prin ele s’a îndrepţaţ spre nord. 

După ce a înlăturat prin lupte şi alţe rezistenţe ruse pe râul Tscherwle- 
naja, a ajuns în ziua de 31.8. la Bassargino, 25 km. vesţ Sţalingrad. A 
doua zi a veniţ acolo şi divizia 20 română, care —sosiţă din ţară— înţări-i 
se corpul 6 armată român şi primise misiunea să flancheze spre esţ 
înaintarea corpului 48 armaţă blindaţ. In acelaş ţimp, C. 6 A român, cu 
div. 1 şi 2 inf. a primiţ misiunea să facă siguranţa armaţei a 4-a blindata 
spre esţ şi sudesţ pe frontul Tunduţovo-ZazaiSsadovoje, unde deja se mai. 
găsea div. a 4ia română- Frontul era foarţe întins circa 100 km. pentru 
ţrei divizii de infanterie a câţe 7 baţalioane. 

La sud, pe o disţanţă de 180 km. până la Elista nu mai era nici o trupă- 
Inţre Elisţa şi Astrahan, exerciţa o supraveghere foarţe elasţică, pe un 
spaţiu imens, div. 16 moţorizaţă germană- La 2 Sepţembrie cele două 
armaţe germane ale grupului de armaţe B au făcut legătura; iar la 3 Sepi 
tembrie, C. 48 A blindat şi div. 20 inf. română se gă seau P e înălţimile 
imediaţ vesţ Sţalingrad. 

La mijlocul lunii Septembrie au începuţ luptele penţru cucerirea orai 


176 


www.dacoromanica.ro 


şului, aparat de armata a 62-a rusă- In aceste lupte nu era posibilă nici un 
fel de manevră- Trebuia sg se cucereflscŞ casă cu casă- Fiecare construc¬ 
ţie, fiecare fabrică, fiecare ruină, pivniţa sau zid rămas în picioare era apa¬ 
rat cu dârzenie şi trebuia atacat cu mijloace de foc puternice. In fiecare zi 
se desfăşurau lupte locale de mici unităţi, atacuri şi contra ^tacuri per¬ 
manente. In afară de aceste lupte cu caracter local, au fost şi câtevţi ata¬ 
curi mari executate de armate cu toate mijloacele posibile. Astfel la 8 
Octombrie a fost atacată fabrica de tynuri Barrikady. A fost cucerită, dar 
divizia a 70 infanterie rusă, care apăra acest cartier a reuşit să se menţină 
pe o făşie subţire de mal râpos al fluviului Volga. 

La 14 Octombrie s’a dat cel mai puternic atac în contra fabricei de 
tractoare, care era apărată de divizia a 3-a rusă- S’au concentrat mijloace 
de luptă din toate părţile. Din Germania s’au adus pe calea aerului 5 
batalionare de pionieri cu instrucţie specială pentru astfel de atacuri. 
Corpul 8 aviaţie a susţinut atacul. După câteva zile de lupte crâncene s’a 
cucerit 2 km. de teren, dar nu s’a ajuns pe malul fluviului. 

Ultimul mare atac s’a dat din ordinul lui Hitler la 10.11 pentru cuceri¬ 
rea fabricei de produse chimice «Lanzur» şi a uzinei «Roter Oktober». 
Atacul a fost executat de corpul 51 armată cu puternice unităţi de geniu. 
După două zile de lupte, rezultatul a fost neînsemnat. 

Până la jumătatea lunii Noembrie, adică după două l un i de lupte foar¬ 
te violente, o parte din Stalingrad era încă în mână ruşilor. Malul fluviu¬ 
lui Volga era în mâinile germanilor numai la marginele oraşului, pe o 
lungime de 15 km.; partea centrală —circa 20 de km.— era stăpânită 
de ruşi. 

In timp ce aceste evenimente aveau loc la Stalingrad, grupul de armate 
A înainta în Caucaz spre sud, cu armata a 17-a de-alungul coastei mării 
Negre, şi cu armata l-a blindaţă pe direcţia Zymlianskaja-Woroschilowsk- 
Maikop, având unităţi repezi îndreaptate către marea Caspică; divizia a 
16-a motorizată fusese detaşată Şi trimisă s ă facă siguranţa între Elista 
şi Astrahan. 

Pe la jumătatea lunii Septembrie, grupul de armate A ajunsese în 
munţii Caucaz pe pantele lor de nord. Aici a întâmpinat —în afară de 
greutăţile impuse de tereni— o rezistenţă din ce în ce mai dură a inamicu¬ 
lui. Din cauza lungimii frontului— în disproporţie gravă cu forţele™ a 
oboselii şi a pierderilor suferite, n’a mai fost posibilă nici ° înaintare. 
Frontul acestui grup de armate se întindea din Cuban, pe coasta mării 
Negre, urma apoi o linie Maicop-Elbrus-Nalcik-Mosdok pe pantele de 
nord ale munţilor Caucaz, după care se îndrepta spre N.E. la 100 km. 
vest Astrahan. Acest front avea o lungime de 1.400 km. din care 700 km. 
front activ, mult prea lung pentru forţele gfţipului de armate A. Aceasta 
era in general linia frontului pe care se găsea acest grup de armate, când 
a avut loc la 19 Noembrie ofensiva rusă din cotul Donului. 


www.dacoromanica.ro 


177 


In cadrul armatei â 17-a germanii, au operat în Caucaz div. 1, 2 şi 3 
munte şi div. 6 şi 9 cav. române. Diviziile de cavalerie au operat pe coasta 
mării Negre spre Tuapse, iar diviziile de munte au luat paj-ţţ la operaţiile 
din munţi. Astfel localitatea Nalcik a fost cucerită prin lupti| grea de 
divizia 2 munte. 

In cursul acestor operaţii, trupele aliate germanilor au început să între 
pe front. Armata a 2-a ungară a luat cea dintâi în primire fronţyl de la 
nord de Woronesh; apoi la sfârşitul lunii Iulie, armata a 8 -a italiană a 
ocupat un front de circa 130 km. alături şi la S. E. de armata ungară- Divi¬ 
ziile germane cari ocupaseră acest front s’au îndreptat spre Stalingrad. 
In fine, la sfârşiţii lunii Septembrie şi în cursul lui Octombrie, armata a 
3-a români şi-a luat în primire fronţyl, de la divizii germane şi italiene. 
La 25 Octombrie sectorul Weschensckaia-Kleskaja de circa 14Q km. lun¬ 
gime era complet în apărarea trupelor române. Armata 3 3-a românii 
dispunea de 4 corpuri de armati| (C. 1,2,4,5 A.) cu 7 divizii de infanterie 
şi o divizie de cavalerie. Aceste divizii aveau numai câte 7 batalioane, 
ceia ce le micşora mult puterea de lupti|. Faţă de lungimea fronţylui, 
revenea fiecărei divizii un front de 17-18 km. Având în vedere însi| ci| 
mai erau şi ţrei capete de pod ruse, din câre unul de o lungime de front de 
circa 18 km. (capul de pod nord Dewjatkin), unde diviziile din apărare au 
primit fronţţţri mai mici, celorlalte divizii le-au revenit fronturi de 20 km. 
de apărat. 

Pe la jumatatea lunii Septembrie, comandamentul armatei a 3-a aflat 
în Caucaz pentru conducerea trupelor române cari operau acolo, a pri¬ 
mit ordin sâ revinâ la Rostov şi sg-şi ia în primire frontul de pe Don. 
Odată cu intrarea primelor divizii pe front, armata a 3-a şi-fl fixat posţul 
de comandă la Morozowskaja. 

Cele trei capete de pod din sectorul armatei, şi mai ales cel de la nord 
Dewjatkin care permitea concentrarea unor puternice forţe ofensive 
ruse la sud de Don, prezentau un pericol grav. Terenul către Don, în 
general descoperit şi cu ondulaţii uşoare, înlesnea un atac în masstţ cu 
care de luptă- Nu exista nici un obstacol serios în spatele frontului unde 
sâ poata fi oprit un astfel de atac. Donul era desţul de larg, dar ruşii cons¬ 
truiseră deja poduri, unele din ele sub suprafaţa apei. Comandamentul 
suprem al armatei germane fusese informat încâ din cursul lunii Sep¬ 
tembrie despre activitatea ruşilor şi construirea acestor poduri, mult mai 
numeroase decât ar fi fost necesare pentru aprovizionarea trupelor din 
capetele de pod. Pe măsură ce timpul înainta, se adunau informaţii tot 
mai precise despre pregătirea unei ofensive ruse pe Don. 

In această situaţie, comandantul armatei a 3-a române, generalul 
Petre Dumitrescu, a cerut aprobarea comandamentului suprem german, 
să arunce la nord de Don forţele ruse aflate în cele trei capete de pod, 
ţncâ in*ainte ca sg fi intrat în sectoare toate diviziile. Această operaţie tre- 

178 . 


www.dacoromanica.ro 


buia sg fie sprijinitg de unităţi blindate, artilerie grea şi aviaţie de luptg şi 
de bombardament germane. Comandamentul suprem german nu numai 
cg n’a aprobat aceastg operaţie, dar a interzis armatei române ori ce atac 
cu forţe mai mari de un batalion fgrg aprobarea lui. O noug intervenţie a 
armatei a 3-a fgcutg prin marşalul Antonescu a rgmas fgrg rezultat. 
Dupg ordinul comandamentului suprem german armata a 3-a a intrat 
cu toate forţele în linie, urmând ca rezervele sg fie constituite din mari 
unitgţi germane. Astfel armata a 3-a româng se ggsea fgrg nici o rezervg, 
pe un front cel puţin de doug ori mai întins, decât ar fi putut sg facg faţa 
cu cele opt divizii, şi cu trei capete de pod, a cgror prezenţg insemna un 
permanent pericol. Armamentul trupelor române de pe Don nu cores- 
pondea mijloacelor modeme de atac. Pentru lupta în contra carelor de 
luptg, infanteria dispunea de sticle cu benzing şi şomoioage de paie; se 
mai foloseau grenade fixate pe o placg şi aruncate sub şenilele carelor de 
luptg. Mijloace improvizate, cu efecte parţiale sau chiar nule. Artileria 
anticar era din material vechiu, tunuri de calibre 37-47 mm., ale cgror 
proiectile nu pătrundeau în blindajul carelor din 1941/42. Diviziile 
aveau numai artilerie de câmp uşoarg. Numai corpurile de armatg 
aveau câte un regiment de artilerie grea. Armata mai primise ca întgrire 
de foc, regimentul 8 arţilerie grea cu doug diyizioane şi încg doug divi 
zioane independente, ceia ce era cu totul insuficient. 

Comandantul armatei a 3-a române, vrând sg aibg totuşi în rezervg o 
divizie, a fgcut cunoscut la 18 şi 21 Octombrie cg nu mai poate înlocui 
alte unitgţi italiene fgrg aprobarea mareşalului Antonescu. Comanda¬ 
mentul suprem german însg a decis sg mai schimbe cel puţin încg o divi¬ 
zie italiang, afirmând cg, faţg de forţele inamicului, se putea lua acest 
risc de a avea rezerve reduse. 

Indatg însg dupg ce s’a făcut aceastg schimbare, românii au constatat 
prin înmulţirea atacurilor locale şi prin mişegrile de trupe inamice, 
observate de observatori tereştri şi aerieni, cg ruşii se preggtesc de ofensi- 
vg. La 29 Octombrie s’a comunicat grupului de armate aceastg informa¬ 
ţie. Generalul Hauffe, aflat la Rostov cu statul major al grupului de 
armate mareşal Antonescu, s’a dus la 9 Noembrie la Starobesk la grupul 
de armate şi a argtat mareşalului Weichs cg ofensiva rusg este iminentg 
şi în spatele armatei a 3-a române nu este nici o rezervg. Dupg câteva zile 
s’a constituit C. 48 A. blindat sub comanda generalului Heim şi compus 
din divizia a 22-a blindatg germang cu circa 45 de care de luptg, majori¬ 
tatea uşoare, şi divizia l-a blindatg româng cu circa 40 de care de luptg 
cehe. Puterea de luptg a acestui corp de armatg era numai cât aceia a 
unui regiment blindat. La 15 Noembrie acest corp se ggsea în zona 
Perelasowski-Petrowka, de unde putea interveni favorabil fie spre fClets- 
kaig, fie spre Dewjatkin. 


www.dacoromanica.ro 


179 


Pentru a dispune totuşi de o rezervă în trupe de infanterie —cum ata¬ 
cul rus devenea tot mai evident şi rezervele germane nu sosiau— armata 
a 3-a a retras din front divizia 15 inf. şi a plasat-o în spatele diviziilor 5 şi 
6 infanterie la Gromki, de unde putea interveni spre capetele de pod 
ruse. Generalul Hauffe menţionează în raportul lui asupra-bătăliei 
armatei a 3-a române în cotul Donului că divizia a 7-a cav. română se 
afla în rezervă în regiunea Sejutkin. ţum această divizie n’o întâlnim 
nicăieri în cursul operaţiilor ulterioare din cotul Donului nu putem con¬ 
sidera ca sigură prezenţa ei pe front în cadrul armatei a 3-a. Ejste proba¬ 
bil ca această divizie trebuia să vină din l ar îb dar ofensiva rusă a pornit 
înainte de sosirea ei pe front. 

In ceia ce priveşte informarea la timp a grupului de armate Weichs şi a 
cartierului general german, mareşalul Paulus în flStalingrad» arată C Â 
flţu toate că pregătirile de atac ruse au fost puse în evidenţă începând de 
la mijlocul lui Octombrie şi semnalate în repetate rânduri, propuneri¬ 
le noastre au fost respinse constant şi sistematic»... ^Rapoartele pe cari le 
adresam grupului de armate, sau pe cari le trimeteam comandamentului 
suprem cu un ofiţer de legătură, nu li se acorda nici un credit. Mi s’a dat 
odată acest răspuns surprinzător: ^Zonele suspecte semnalate de arma¬ 
ta a 6-a nu par —după cele spuse de flota a 4-a aeriană— să fie ocupate 
cu o densitate neobişinuitâ. Fizionomia terenului inamic este nomală- 
Mişcările semnalate de armata a 6-a corespund se pare unei circulaţii 
obişnuite de aprovizionate». 

De abia la mijlocul lui Noembrie —adică câteva zile numai înaintea 
deslănţuirii marei ofensive sovietice— flota a 4-a aeriană a început pe 
neaşteptate să confirme toate informaţiile date de armata 6-a. 

Dar între timp a sosit un ordin semnat de noul şef al marelui stat 
major al armatei de uscat, generalul Zeitzler, şi al cărui sens general era 
cam următorul: flRuşii nu mai dispun de rezerve operative suficiente 
pentru a le permite să ducă o ofensivă de mare stil. Ejste cazul să ţineţi 
socoteală de acest fapt în toate aprecierile aduse asupra intenţiilor ina¬ 
micului». 

Fiind convocaţi de Hitler la cartierul general de la Vinitsa la 12 Sep¬ 
tembrie 1942, generalul von Wiechs, comandantul grupului de armate B 
şi generalul Paulus, comandantul armatei a 6-a, au insistat asupra peri¬ 
colului pe care îl prezenta frontul de pe Don. Fiind prea lung şi apărat cu 
forţe prea puţine. flHitler, la insistenţele noastre, s’a mărginit să răspun¬ 
dă repetând convingerea lui că ruşii erau la capătul forţelor lor. După 
părerea lui, nu se putea considera rezistenţa lor îndărjită în jurul Stalin- 
gradului de cât ca o tresărire locală- 1° °d ce caz e * nu ma * erau * n stare 
să facă dovezi de reacţiuni strategice pe mari spaţii, susceptibile de a 
creia dificultăţi». 


180 


www.dacoromanica.ro 


De aici se vede cât de puţin era informat comandamentul suprem ger¬ 
man asupra posibilităţilor reale ale ruşilor —sau mai bine zis cu ce înd㬠
rătnicie refuza să creadă informaţiile juste— pornind de la o interpreta¬ 
re greşită a unui eveniment de răsboiu, care în realitate făcea parte din 
planul strategic rus pentru a atrage pe germani într’o uriaşă cursă, P e un 
teren cţe operaţii care le convenea. Deducând din retragerea rusă s P re 
Caucaz că Rusia este epuizată §i c ă nu mai dispune de forţe suficiente, 
sa ajuns la mari decizii greşite, tocmai când Rusia realizase superiorita¬ 
tea numerică de care avea nevoie ca să înfrângă superioritatea calitativă 
a comandanţilor şi soldaţilor germani. Aşa se explică pentru ce a insistat 
până * n ziua ofensivei ruse să cucerească Stalingrad-ul când —faţă de 
pregătirile ofensive ruse— trebuia să renunţe la această cucerire şi cu o 
parte din diviziile germane de la Stalingrad, să fi împiedecat desvoltarea 
ofensivei ruse în cotul Donului şi în stepa Kalmucă- 

La sud de Stalingrad, annătă a 4-a română (general Constantinescu- 
Claps) şi-a luat şi ea sectorul în primire. Această armată dispunea de cor¬ 
pul 6 armată cu diviziile 1,2 şi 20 infnaterie şi corpul 7 armată cu diviziile 
4 şi 18 infanterie, pentru un front de 190 km. în stepa Kalmucă de la Tuman- 
Kare la Krassnoarmejsk, Armamentul era acela ca la armata a 3-a. 

Hitler prevăzuse însă din luna Iulie să constitue un grup de armate cu 
armatele 3 şi 4 române şi armata 6-a germană, P e care s ă'l P un ă su b ordi¬ 
nele mareşalului Antonescu. Acesta acceptase, şi un comandament 
redus s’a instalat la Rostov în cursul lunii Octombrie. Ca şef de st^t 
major avea pe generalul Şteflea, care îndeplinea funcţia de şef al marelui 
stat major român şi pe generalul Hauffe, şeful misiunii militare germane 
în România. Mareşalul Antonescu a întărziat să ia comanda acestui 
grup de armate din cauza unei divergenţe de opinii între el şi Hitler. 
Mareşalul român a susţinut cererea armatei a 3-a de a desfiinţa cele trei 
capete de pod din sectorul ei şi Hitler a refuzat. Ori mareşalul Antones¬ 
cu, care era informat despre pregătirile ofensive ruse, şi-a dat seama ce 
gravă ameninţare însemna pentru întreg sectorul din cotul Donului pre¬ 
zenţa acelor capete de pod. La aceasta se mai adăoga mediocritătea şi 
lipsurile armamentului român. Mareşalul Antonescu insistase şi Hitler 
aprobase ca diviziile române cari vor opera în vara şi toamna anului 
1942, să fie înarmate cu armament german, anticar şi artilerie grea. 
Această înţelegere n’a fost respectată de Hitler. Trupele române au fost 
trimise pe front, cu promisiunea formală c (\ îndată ce vor sosi pe Don li 
se va distribui de către germani armamentul de care au nevoie Nici 
această promisiune n’ă fost îndeplinită- Aceste motive foarte întemeiate 
au împiedecat pe mareşalul Antonescu să ia comanda, astfel că grupul 
lui de armate a fost condus mai departe de grupul de armate B. 

Pe frontul ărmatei ă 3-fl române şi al armatei a 6-a germane până * a 
Stalingrad erau concentrate două grupuri de armate ruse. 


www.dacoromanica.ro 


181 


1) Grupul frontului de sud-vest (general Watutin) cu: 

- armata l-a gardă (8 divizii de trăgători, brigadă blindată); 

- armata a 5-a blindată (5-7 divizii de trăgători, 6 brigade blindate şi 
2 divizii de cavalerie); 

- armata a 21-a (5-7 divizii de trăgători, 6 brigade blindate şi 2 divi¬ 
zii de cavalerie); 

- flotele 2 şi 17 aeriene. 


2) Grupul frontului Don (general Rokossowki) cu: 

- armata 65-a (8 divizii de trăgători, 4 brigade blindate şi 4 brigade 
de infanterie); 

- armata 24-a (8-10 divizii de trăgători şi 4 brigade blindate); 

- armata 66-a (8 divizii de trăgători, 8-9 brigade blindate); 

- flota 16-a aeriană. 


De la Stalingrand (inclusiv) spre sud, pe frontul armatei a 6-a germa¬ 
nă şi al armatei a 4-a română era: 

Grupul de armate frontul Stalingrad (general Ieremenko) cu: 

- armata 62-a (14 divizii de trăgători, 8 brigade de infanterie, 10 briga 
de blindate şi 2 divizii de cavalerie); 

- armata 64-a (9 divizii de trăgători, 5 brigade de infanterie şi 5 brigade 
blindate); 

- armata 57-a (10 divizii de trăgători, 4 brigade blindate); 

- armata 51-a (3 divizii de trăgători, 2 brigade blindate şi 1 divizie de 
cavalerie); 

- armata 28-a (2 divizii de trăgători, o brigadă blindată şi 2 brigade de 
infanterie); 

- flota a 8-a aeriană. 

Toate aceste forţe erau puse sub ordinele generalului Jukow. 

Aşa dar pe frontul celor 3 armate româno-germane se găseau 11 arma¬ 
te ruse, cu un total de 80-86 divizii de trăgători, 19 brigade de infanterie, 
51 de brigade blindate, 7 divizii de cavalerie şi 4 flote aeriene. 

Faţă de iminenţa atacului, generalul Petre Dumitrescu, comandantul 
armatei a 3-a române, s’a deplasat cu un mic grup de ofiţeri la 17 Noem- 
brie la Tschemitschewskaia, în spatele frontului, unde şi-a fixat postul 
de comandă înaintat. Armata a 3-a română era compusă din 8 divizii 
infanterie, 2 divizii cavalerie şi 1 divizie blindată. Armata a 4-a română 
avea 5 divizii infanterie şi 2 de cavalerie. In Cuban şi Caucaz se mai 
găseau 4 divizii infanterie şi 2 de cavalerie, iar in Crimeia, 2 divizii de 
munte. (Din lucrarea gen, P. Dumitrescu «Consideraţii asupra bătăliei 

182 

www.dacoromanica.ro 


din Cotul Donului», Bucureşti, 1945). Diviziile de infanterie aveau câte 6 
batalioane (în loc de 9) şi 4 divizioane de artilerie (în loc de 5). Pe front 
aveam rezerve foarte mici, maximum o companie de regiment şi pe fron¬ 
turi largi. 

In ziua de 18 Noembrie, inamicul a executat atacuri puternice sprijini¬ 
te de artilerie, jn capetele de pod de la Dewjatkin şi Kleskaja. Numai în 
sectorul unui batalion din capul de pod Dewjatkin a realizat o pătrunde¬ 
re, dar situaţia a fost restabilită printr’un contra atac local. Au fost ata¬ 
curi de încercare ca să apreciaze valoarea rezistenţei apărătorilor. 

In dimineaţa zilei de 19.11 ruşii au executat un foarte violent bombar¬ 
dament de artilerie asupra diviziilor 9 şi 14 inf. (C. 2 A,), divizia 5 şi div. 1 
cav. Diviziile 6, şi 11 inf. n’au fost supuse acestui bombardament. Atacul 
rus s’a deslănţuit cu o mare putere în capul de pod de la Dewjatkin, unde 
armatele 1 gardă şi 5 blindată au atacat pe frontul diviziilor 9 şi 14 inf. 
Acest atac a fost flancat pe dreapta lui de un atflc demonstrativ executat 
pe frontul diviziei a U-a. 

In capul de pod de la Serafimovici au atacat trupe din amata 21-a, iar 
la Kletskaja a atacat armata 65. Deci 4 armate ruse cu un total de 26-28 
divizii de trăgători, 4 brigade de infanterie, 4 divizii de cavalerie, 17 briga- 
de blindate şi 2 flote aeriene au atacat 5 divizii române. Divizia a 7-a de 
la flancul stâng al armatei şi divizia a 6-a de la nord de Kletskaja, la aripa 
dreaptă, n’au fost atacate. Superioritatea inamicului era colosală. 

Ţrupele din apărare au primit atacul luptând pe poziţie. Infanteriştii 
aflaţi în gropi individuale, au fost în mare parte călcaţi de tancuri şi 
amestecaţi cu pământul. Artileria anticar, ca şi artileria diviziilor a tras 
cu desnădejde asupra carelor, însă fjţrâ efect, până când acestea au trecut 
peste tunuri şi peste artilerişti. Numeroase acte de eroism, făcute de apăr㬠
torii frontului de pe Don, vor rămâne necunoscute pentru totdeauna. 

Frontul a fost rupt în cele trei capete de pod. Pânfl jn seara zilei de 
19.11, blindatele ruse din capul de pod Dewjatkin —după ce au distrus 
aripa stângă şi centrul corpului 2 armată— au trecut la sud de localitatea 
Perelasowski unde se afla postul de comandă al corpului 5 armată. Forţe¬ 
le inamice din capul de pod de la Serafimovici atacând spre S. V. au lovit 
în spate aripa dreaptă a corpului 2 armată distrugând-o, şi flu obligat 
stânga diviziei a 5-a să se replieze spre sud. Inamicul care a atacat la 
Kletskaia a înaintat spre sud şi apoi spre est, aruncând divizia l-a cav. 
câtre armata a 6-a germană. 

Divizia a 6-a şi o parte din divizia a 5-a, cari n’au fost atacate, flu rămas 
pe frontul lor. Divizia a 15-a din rezerva armatei, împinsă din spre vest 
de avalanşa de blindate din armata 5 blindată rusă şi din spre N. E. de 
inamicul de la Serafimovici, s’a repliat spre diviziile 5 şi 6 inf. 

Astfel, până în seara zilei de 19.11, centrul şi dreapta armatei a 3-a 
române nu mai existau. Diviziile 9 şi 14 fuseseră distruse, diviziile 15,5 şi 


www.dacoromanica.ro 


183 


-1.) BÂTÂLiA ARMATEI 3 ROMÂNE IN COTUL DONULUl7l9-25.11.42 ) 
2^ APARAREA ARMATEI 3 ROMÂNE PE TSCHiR (2711-28.-12.42) 



184 


www.dacoromanica.ro 


SCHIŢA Nr. 










6 erau încercuite, iar div. 1 cav. intrase în sectorul stângei armatei a 
6 -a germane. 

La aripa stângă a armatei a 3-a române, divizia a 7-a nu fusese atacată, 
iar divizia a 11-a atacată la aripa ei dreaptă, a respins toate atacurile 
pâstrându-şi poziţia: 

Cele trei divizii încercuite —divizia 5 (general Mazarini), divizia 6 
(general Lascăr) şi divizia 15 (general Sion)— şi-au organizat apărarea 
în cerc; comanda grupului a luat-o generalul Lascăr, fiind cel mai vechiu 
în grad. 

După ruperea frontului, în ziua de 19 Noembrie, grupul de armate B a 
dat ordin corpului 48 blindat să contraatace în direcţia Kletskaia. După 
ce s’a pus cu cele două divizii pe direcţie, a primit ordin direct de la 
comandamentul lui Hider —ordin dat fără ştiinta grupului de armate B— 
să contraatace grosul forţelor ruse între Dewiatkin şi Serafimovici. 
Această schimbare de direcţie de 90° a procatat o mare întârziere şi s a 
creiat un mare spaţiu între cele două divizii blindate, găsindu-se separa¬ 
te în timpul atacului şi în faţa unui inamic mult superior. Corpul 48 
armată blindat căzuse cu contraatacul lui exact peste armata 5 blindată 
rusă. In ziua de 20.11, cele două divizii blindate ale apărării au luptat în 
mijlocul inamicului, fiind atacate din toate direcţiile. In seara zilei de 

20.11 grupul de armate B a dat ordin ca în cursul nopţii de 20/21.11 să se 
desprindă de inamic şi să se retragă pe valea Kurlak. In timp ce începuse 
mişcarea —pe la orele 22— primeşte un alt ordin direct de la Hitler, să 
atace în direcţia grupului «Lascăr» şi să-l despresoare. In dimineaţa de 

21.11 a trecut la executarea acestui ordin, dar peste puţin a fost oprit din 
nou de forţe superioare şi încercuit. Alte câteva ordine au mai fost date 
de Hitler, fie să reia atacul spre N. E., fie să se apere în cerc. 

In noaptea de 24/25.1 —după ce grupul «Lascăr» a fost lichidat» C. 
48 blindat s’a rupt din cercul inamic şi a trecut la vest de râul Tschir în 
zona Tschernitschewskaia, unde a intrat în apărare. In aceste lupte a 
pierdut jumătate din forţe. 

Grupul «Lascăr» n’a putut să fie ajutat nţci pe calea aerului. O ceaţă 
foarte deasă, care a durat timp de trei zile a împiedecat ori ce intervenţie 
a aviaţiei (atât pe câmpul da bătălie, cât şi pentru aprovizionarea trupe¬ 
lor încercuite. De altfel tot din cauza acestei ceţe nu s’au putui bombarda 
coloanele de blindate ruse cari înaintau spre Kalatsch şi nu s’a putut 
avea nici o informaţie aeriană asupra mişcărilor inamicului. 

Armata a 3-a română a cerut atât prin grupul de armate B, cât şi prin 
marele stat major român să se permită acestor forţe să iasă din cerc. In 
ziua de 22.11, mareşalul Antonescu a intervenit telegrafic către Hitler, 
rugându-1 să autorize pe generalul Lascăr să rupă cercul şi să se retragă 
spre corpul 48 blindat, cu care unindu-se ar putea constitui un grup de 
rezistenţă până la sosirea altor ajutoare germane. Hitler a răspuns la, 


www.dacoromanica.ro 


185 


23,11 că deduse deja la primirea telegramei, un ordin în acelaş sens, că 
grupul i<Lascftr» să-şi deschidă drum spre sud-vest şi să caute legătura 
cu corpul 48 blindat. 

In aceste zile de la 19.11 până la 22.11 ruşii n’au atacat forţele încercui¬ 
te, ci numai le-au supravegheat. In zilele de 20 şi 21 au fost trimişi parla¬ 
mentari ruşi, cari au cerut capitularea fţţrţţ condiţii, dar generalul Las- 
cftr a refuzat. In ziua de 22.11 —înainte ca ordinaul lui Hitler pentru 
ruperea cercului sţţ fi fost primit, cei trei comandaţi de divizii români au 
decis sg iasă din cerc în noaptea de 22/23 şi în acest scop au dat un ordin 
pe care l-au semnat toţi trei. Generalul Sion, care fusese numit coman¬ 
dantul trupelor din avantgardţţ a plecat la postul lui de comandă pentru 
ca sg organizeze mişcarea avantgardei. După plecarea lui însă ruşii au 
atacat în direcţia localităţii Golovski unde se afla postul de comandă a l 
diviziei a (>-a, au intrat în localitate cu blindate şi au capturat pe generalii 
Lascăr şi Mazarini cu ofiţerii cari erau cu ei. 

Generalul Sion, fără să cunoască acest eveniment s’a pus seara în 
marş în direcţia vest. La trecerea peste valea Tsaritsa s’a pierdut mare 
pate din armamentul greu şi mijloace de transport. A doua zi dimineaţa 
acest grup —circa 3000-4000 de luptători— a ajuns la divizia 22 blindată 
germană şi a intrat în dispozitiv de apărare, pe poziţia acestei divizii. In 
această zi ruşii n’au atacat, iar în noaptea de 23/24.11 trupele germane şi 
române s’au retras în localitatea Bol. Dosinka. A doua zi dimineaţa, în 
drum spre reluarea poziţiei, generalul Sion a fost lovit de un proectil şi 
omorât. In cursul acestei zile ruşii au atacat dar au fost respinşi. In noap¬ 
tea de 24/25.11, divizia 22 blindată Şt divizia 1 blindată română s’au 
retras la Tschemitschevskaia; infanteria română aflată cu divizia blin¬ 
dată germană a fost transportată pe camioanele acesteia. Tschernits- 
chevskaia fiind ocupată de ruşi, corpul 47 blindat a executat un atac spri¬ 
jinit de aviaţie şi de trupele române. Aceste trupe, cari după căderea 
generalului Sion au fost comandate de colonelul Teodorescu, au fost 
retrase şi s’a format din ele un grup de două batilioane. Celelalte trupe 
—grosul forţelor încercuite— cari au urmat avantgarda au fost surprinse 
în marş în dimineaţa zilei de 23.11 şi distruse s’au făcute prizoniere. 
Numai trupele cari nu începuseră marşul, au mai rămas încă î* 1 cerc sub 
comanda generalului Stănescu, comandantul brigăzii 6 infanterie. In 
ziua de 25.11 nemaiavând nici hrană mei muniţie, s’ău predat. Din tru¬ 
pele încercuite s’a mai salvat un batalion din reg, 15 inf, comandat de maio¬ 
rul Răscănescu. Acest batalion se afla in apărere în partea de sudvest a 
localităţii Golovski. Când această localitate a fost cucerită de ruşi şi 
comandantul diviziei a fost făcut prizionier, maiorul Răşcănescu, care 
cunoştea ordinul de ieşire din cerc a plecat spre sud în marş şi după trei 
zile urmând văile a ajuns la Morozowskaia, unde se află comandamen¬ 
tul armatei a 3-a române, aducând cu el întreg armamentul. 


186 


www.dacoromanica.ro 


BĂTĂLIA DEFENSIVĂ A ARMATEI 4 ROMÂNE 

In stepa kalmucâ (mii -12.12.42) 

LEGEUOA 



\ 


f 

TUnAK- H.A.KC 

SCHIŢA Nr. 5. 


www.dacoromanica.ro 


187 










In timp ce aceste evenimente aveau loc la aripa dreaptă a armatei a 3-a 
române, grosul forţelor inamice se îndrepta spre Stalingrad. In ziua de 
21.11 o unitate <^e care c^e luptă ruse a ajuns la podul <^e peste Don la 
Kalatsch, peste care a trecut prin surprindere. Afmata a 6-a germană 
folosea pentru şcoala trupei care de luptq ruse capturate. Unitatea de 
pazjj germană d e l a P°4’ crezând C Ă blindatele cari se apropie de pod 
sunt carele lor de luptă pentru şcoală le-a ljţsat să treacă- O încercare de a 
intra din nou în stăpânirea podului a fost zadarnică, pentru că între timp 
ruşii au adus întăriri. 

In cotul Donului de la nord d e Kalatsch, trupele germane aflate la vest 
de Don au opus o rezistenţa îndârjită armatei ruse care se îndrepta din 
spre Kletskaia, dar când podul d e la Kalatsch a fost luat de ruşi, s’au 
retras şi ele la est de Don. 

In aceiaşi zi generalul Petre Dumitrescu —la ordinul grupului de ar¬ 
mate— s’a retras de la postul de comandă înaintat, la Morozowskaia. 

In acest timp inamicul a deslânţuit o altă ofensivă în sectorul armatei 
a 4-a română, la sud d e Stalingrad- In dimineaţa zilei de 20.11, d u PĂ ° 
violentă pregătire de artilerie, armatele 57 şi 51 ruse au pornit la atac. 
Afmata a 57-a a rupt frontul între divizia 20 şi divizia 1 infanterie rom⬠
ne. Divizia a 20-a a fost împinsă spre nord, §* di v i z i a l‘ a s P re vest. y^rma- 
ta a 51-a rusă a atacat aripa dreaptă a Corpului 6 armată român şi a sf㬠
râmat divizia a 2-a română- Resturile diviziilor 1 şi 2 infanterie române 
s’au retras spre sud-vest în direcţia Aksai. Generalul Constantinescu- 
Claps a sosit la postul de comandă a l armatei a 4-a exact în ziua de 21.11 
când armata lui fusese aruncată d e P e poziţie. 

In ziua de 22.11 armata a 57-a rusă, inaintând spre vest pe la sud d e 
Stalingrad, a făcut legătura cu armata a 5-a blindată rusă care trecuse 
podul pe la Kalastsch. Astfel armata a 6-a germană a f° st încercuită- 

Rezultatul dezastros al bătăliei din cotul Donului, a provocat oareca¬ 
re încordare în rapoftţirile dintre germani şi români. Fără să se cunoască 
adevăratele cauze ale înfrângerii armatelor române, atât luptătorii ger¬ 
mani cât şi populaţia germană au acuzat pe români că n’au vrut să lupte 
şi i-au făcut vinovaţi de situaţia tragică care s a creiat armatei a 6-a ger¬ 
mană- Â trebuit să treacă un oarecare timp până când relaţiile au revenit 
la normal. 

Mareşalul Antonescu a adresat la ţ). 12 o scrisoare mareşalului von 
Manstein, care, la 21.11 fusese numit comandantul grupului de armate 
Don, având su b or d* ne armata a 4-a blindată, armata a 6-a şi armatele 3 
şi 4 române, şi care la 26.11 luase comanda acestui nou grup de armate 
Prin această scrisoare mareşalul-român îi arăta de care parte era vina şi 
că nu se dăduse destulă atenţie cererilor insistente ale românilor pentru 
lichidarea capetelor de pod ruse din sectorul armatei a 3-a. «Anţ primit 
deasemenea o scrisoare de la mareşalul Antonescu. El se plângea amar 

188 

www.dacoromanica.ro 


de comandamentul german care nu acordase destulă atenţie averţismen- 
telor lui repetate asupra ameninţării care ar putea să apară pe neaştepta¬ 
te din capul de pod de la Kremensjcaia, şi care în mod constant a întâr¬ 
ziat momentul când el ar fi luat comandamentul. El a subliniat, pe bună 
dreptate, serviciile aduse cauzei comune de România, care pusese 22 de 
divizii la dispoziţia Reichiului pentru campania din 1942, şi n’a ezitat 
—contrar italienilor şi ungurilor— să le pună, fără să fie nici o obligaţie, 
sub autoritatea directă a şefilor germani. 

Eu voiu trimite această scrisoare lui Hitler, i-am răspuns eu, dar 
—neparticipând la evenimente— nu puteam sţţ iau poziţie referitor la 
criticele lui. Hitler nu le va lua desigur în rţţu, pentrucţţ ele proveneau 
dela aliatul lui cel mai credincios. El mi-a scris această scrisoare, pentru- 
cţţ ofiţeri şi soldaţi germani şi-au permis reflecţii ofensatoare pentru 
români. Eu am reacţionat imediat, căci, dacă această atitudine se explică 
în parte prin evenimentele recente, ia nu putea în definitv decât sţţ vate- 
me cauzei comune. Api spus deja ce se putea aştepta dela trupele rom⬠
ne după împrejurări. Românii au constituit aliaţi noştri cei mai buni şi 
—în cadrul posibilităţilor lor— s’au bătut cu vitejie în numeroase locu¬ 
ri». 

Bătălia din cotul Donului ar fi avut cu totul alt rezultat dacă înaltul 
comandament german ar fi luat în considerare cererile comandanţilor 
români şi n’ar fi desconsiderat informaţiile trimise de pe front despre 
pregătirile ofensive ruse. Deşi fusese informat precis despre aceste pre¬ 
gătiri, totuşi n’a luat nici o măsură- Armata a 6-a germană dispunea la 
Stalingrad de imense mijloace de foc. Dacă atunci când ofensiva rusă a 
devenit iminentă —adică după 10 Noembrie— s’ar fi renunţat la opera¬ 
ţia de cucerire a oraşului Stalingrad şi s’ar fi repartizat o parte din mij¬ 
loacele de foc armatelor române vecine, iar din forţele blindate s’ar fi 
constituit rezerve, inamicul n’qr fi reuşit să rupă frontul, sau în ori ce caz 
situaţia ar fi fost restabilită, Ş* tragedia de la Stalingrad n’ar mai fi avut 
loc. De asemenea eliminarea celor trei capete de pod din sectorul arma¬ 
tei a Ş-a —operaţie foarte posibilă de realizat la data când comandamen¬ 
tul acestei armate a propus-o— ar fi uşurat mult apărarea Donului. 

In această bătălie, atât comandamentele române căt şi trupa şi-au 
făcut datoria pe deplin. Generalul Hauffe, în raportul întocmit asupra 
operaţiilor desfăşurate în sectorul armatei a Ş-a române, scrie. 

ţţln total, se poate spune că de la 19 la 24 Noembrie trupele române 
s’au luptat cu vitejie şi au consimţit sacrificii eroice. Numeroase înalte 
fapte au fost săvârşite, numeroase unităţi s’au distins. Numai numărul 
neaşteptat al blindatelor inamice şi imposibilitatea în care au fost puse 
de a le opune o apărare efectivă au permis pătrunderea adversarului şi 
au făcut ineficace intervenţia forţelor blindate germane angajate în sus¬ 
ţinere. Ceia ce a fost determinant pentru marele succes al inamicului, a 


www.dacoromanica.ro 


189 


fost faptul că jn zilele de 19 şi 20 o ceaţă deasă a domnit peste cârm 
pul de bătălie. 

Artileria română §* aviaţia germano.română s’au găsit astfel jn impo. 
sibilitate de a interveni eficace în lupta de pe pământ...» 

Generalul Hans Doerr, care a fost şeful detaşamentului de legătură 
german la armata a 4.a română î n timpul acestei bătălii scrie: 

«De la începutul răsboiului din est, armata română a luat parte cu 
numeroase trupe la aceste operaţiuni. In cadrul unităţilor germane au 
luptat vitejeşte şi şi.au îndeplinit misiunile primite. Dacă î n vara Şi 
toamna anului 1942 s’au format două armate române, s’a făcut tocmai 
pentru că trupele române aflate la diferite armate germane in Podolia, 
bazinul Doneţului, jn Crimeia, jn Caucaz, etc., s’au bătut în mod excep. 
ţional...» Modestul soldat român a luptat vitejeşte şi două divizii române 
au jmpărţit soarta armatei a 6-a la Stalingrad. Prăbuşirea frontului 
romăn fn cotul Donului şi jn stepa Calmucă este vina conducerii 
supreme germane, care jn nemărginirea ei îngâmfată dădea aliaţilor 
misiuni la cari nu puteau face faţă- Tot aşa de puţin cât lua în considerare 
obiecţiunile înalţilor comandanţi germani, comandamentul suprem 
german nu lua jn considerare nici obiecţiunile aliaţilor lui. Nici singura 
personalitate a puterilor Axei care vorbea cu Hitler fără să ţină seama de 
nimic şi nu se lăsa respins, mareşalul Antonescu, nu a fost ascultat cu 
toate prevenirile lui. Şi el nu a lăsat pe Hitler în îndoială că ărmatele 3 şi 
4 române, din cauza stării lor rezultată din lupte, a lipsei de material 
anticar nu avea de cât tunuri anticar hipomobile 3,7 cm., de armament 
greu (diviziile nu aveau artilerie grea) şi a multor alte lipsuri jn echipa, 
ment şi îmbrăcăminte, nu vor fi jn măsură să ţină piept unui atac deci. 
siv...». 

De asemenea, cum am văzut mai sus mareşalul von Manstein face 
această apreciere: «Românii au constituit aliaţii noştri cei mai buni, şi 
—jn cadrul posibilităţilor lor™ ei s’au bătut vitejeşte jn numeroase locu. 
ri». 

S’a afirmat şi s’a scris că la Stalingrad «Puterea de rezistenţă §* capaci. 
tatea de manevră a Armatei a 3-a române s’a dovedit surprinzător de sla¬ 
bă- Multe comandamente au fost departe de a fi la înălţime». Sau că, 
pe lângă lipsa de armament modern la trupele române din linia l-a (în 
special care de luptă §* armament anticar) —lipsă datorită neexecutării 
angajamentelor luate de Hitler personal faţă de mareşalul Antonescu— 
«incapacitatea unei mari părţi a corpului ofiţeresc român de grade mij. 
locii a dus la catastrofă». 

Aceste afirmaţii jignitoare nu corespund întru nimic realităţilor de 
atunci. Posibilităţile de manevră ale Armatei a 3.a române la Stalingrad 
se rezumau jn folosirea Corpului 48 Armată blindat, a cărui forţă com¬ 
bativă (aşa cum am văzut mai sus) era redusă numai la aceia a unui regi- 

190 

www.dacoromanica.ro 


ment blindat. Mai mult chiar, această «rezervă», deşi se afla în sectorul 
Armatei a 3-a române, era la dispoziţia Grupului de Armate B (mareşal 
Weichs) şi în realitate a fost manevrată tot timpul bătăliei direct de către 
Hitler. Comandamentul român n’a putut în niciun moment să dispună 
de această rezervă. Singura forţă aflată ca rezervă la dispoziţia Armatei a 
3-a române, era Divizia 15 inf. Or, această divizie a fost încercuită din 
prima zi a ofensivei ruse. 

Cu ce mai putea reacţiona comandantul Armatei a 3-a române? Din¬ 
tre comandamentele de divizii din zona de ruptură a frontului, trei au 
rămas în încercuire cu trupele lor. După trei zile, au pregătit o ieşire din 
cerc, care n’a reuşit şi astfel au rămas prizonieri cu toţii (generali, 
comandamente şi trupe). Ce puteau face mai mult? O altă divizie (l-a de 
cavalerie) a fost aruncată spre Est. Comandamentul a ordonat şi execu¬ 
tat retragerea în aşa fel, încât această divizie a mai putut lupta şi după 
încercuirea Stalingradului. Era o altă soluţie, 

Corpul 2 Armată (diviziile 9 şi 14 inf.) a primit în piept avalanşa de 
care de luptă, care a trecut peste infanterie şi a distrus artileria. Cuiburile 
de rezistenţă ale infanteriei au fost şi ele distruse în câteva ore de infante¬ 
ria rusă, care a urmat în valuri după valurile de blindate. Pe ce bază se 
poate afirma că o mare parte a corpului ofiţeresc român de grade mijlo¬ 
cii erau incapabili şi prin aceasta au provocat catastrofa? Toţi aceşti ofi¬ 
ţeri au rămas cu trupele lor, au dus cu toată dârzenia lupta de soldat din 
linia l-a si au murit eroic sau au căzut prizonieri. 

Pentru că după prima zi a bătăliei s’au adus acuzaţii din partea germa¬ 
nă că trupele române nu şi-au făcut datoria, s’a ordonat imediat o anche¬ 
tă. După cât imi amintesc (eram atunci la comandamentul Armatei a 3- 
a) s’a găsit numai un singur batalion unde trupa a intrat în panică, dar a 
fost oprită pe linia artileriei. Atunci, unde este acea mulţime de ofiţeri 
români de grade mijlocii cari s’au dovedit incapabili? 

Greşeli au fost, evident! Dar ele au aparţinut înaltului Comandament 
German şi anume: 

1) N’a dat trupelor române, nici înainte de plecarea din ţară şi nici 
după sosirea pe front, armamentul anticar şi artileria grea pe care se 
angajase să le distribue acestor trupe. 

2) Nu s’a permis Armatei a 3-a române să reducă, la sfârşitul lunii 
Septembrie şi la începutul lui Octombrie, capetele de pod ruse aflate în 
zona ei operativă. 

3) N’a luat în considerare informaţiile Armatei a 6-a germană şi ale 
Armatei a 3-a române, despre o foarte puternică concentrare de forţe 
inamice în Cotul Donului. 

4) N’a adus rezerve suficiente în spatele celor două armate române, 
nici chiar atunci când se ştia că ofensiva inamică era iminentă. 

5) Pe la 10-11 Noembrie se ştia cu precizie că ruşii sunt gata să des- 

191 


www.dacoromanica.ro 


lânţuie o mare ofşnsivă în Cotul Donului, Dacă la Stalingrad, Armata a 
6 -a gşrmană dispunea de forţe considerabile, fixate de rezistepţa Arma¬ 
tei a 62-a rusă într’o bătălie ruinătoare, Armatele 3 şi 4 române, cari îi asi¬ 
gurau flancurile, aveau diviziile intinse pe fronturi foarte lungi şi nu dis¬ 
puneau de armamentyl necesar unei bătălii defensive în contra unui 
inamic dotat cu numeroase care de luptă, 

In această situaţiş era logic să se renunţe lfl cucerirea oraşului Ştalin- 
grad, să se retragă de acolo o parte din artileria grea, din trupe şi din ma¬ 
sa impunătoare de armament de tot felul, şi să fie distribuit fie pe frontul 
celor două armate române, fie trecut în rezerva directă a acestora. 

NJu numai că nu s’a luat o astfşl de măsură, dar la 1Q b|oembrie Hitler 
era convins că ruşii nu mai dispun de forţe suficiente pentru a da o mare 
bătălie ofensivă cu efecte adânci în dispozitivul german. De aceia a refu¬ 
zat să ia în considerare informaţiile de pe front, socotindu-le ţxagerate, 
Si niciun moment nu s’a gândit să ia măsuri operative care se impuneau 
pentru siguranţa menţinerii frontului pe Don şi in Stepa Kalmucă, 
Acesta este adevărul! Si dacă atunci «-îndată după bătălie»- supăra¬ 
rea germană avea o explicaţie pentru că nu se cunoşteau exact faptele şi 
erorile înaltului Comandament german, acuzaţiile aduse mai târziu 
acestor luptători nu mai pot fi susţinute şi impuse ca argumente pentru a 
se explica catastrofa de la Stalingrad. 

Era prima mare ofensivă rusă care reuşea să provoace o înfrângere 
grefl armatelor germano-române şi atunci s’a căutat vina în incapacita¬ 
tea aliatului, Dar după Stalingrad au urmat alte înfrângeri, fără oprire, 
pe fronturi apărate numai de trupe germane, Pentruce aceste trupe, nu 
numai că n’au mai putut să ia ofensive răsunătoare ca în anii 41-42, dar 
nici cel puţin n’au mai putut opri undeva, pe un front oarecare şi pe un 
timp mai lung, mulţimea diviziilor ruse? Fiecare mare ofensivă rusă 
avea drept rezultat, dacă nu o rupere de front, în orice caz o împingere 
înapoi considerabilă a trupelor germane, 

Evident, că de partea germană erau aceeaşi comandanţi de armate, 
corpuri de armată şi divizii că şi în 1941-42, aceeaşi ofiţeri cari coman¬ 
dau trupele în bătălie şi c^ri dovediseră deosebita lor capacitate pe difer 
ritele câmpuri de luptă. Atunci, dece nu mai puteau oprj pe ruşi? Pentru¬ 
ce nu-i mai puteau încercui? Si pentruce nu mai puteau face sute de mii 
de prizonieri? 

Este un singur răspuns, Pe deoparte generalii ruşi au invăţat să 
manevreze trupei^ şi să folosească marile mase de care de luptă, Iar pe 
de altă parte, începând din toamna anului 1942 au putut să-si pună în 
valoare marea lor superioritate numerică în oameni şi cantitativ, în 
armament, Rezervele ruse de oameni erau mult mai bogate decât cele 
germane, iar cantităţile de armament primit de ruşi depăşise capacitatea 
de producţie germană, 

192 

www.dacoromanica.ro 


Bătălia de la Stalingrad a fost prima în care ruşii au apărut cu această 
zdrobitoare superioritate şi cu comandamente formate. Hitler, având 
tocmai convingerea contrară că ruşii nu mai pot pune în linie mari forţe 
cari sg ţurbure proiectele lui militare, ria luat masurile necesare unei 
bâjt^lii defensive, prin care sg poată opri ofensiva rusă şi apoi, să recuce¬ 
rească terenul eventual pierdut. Urmarea acestei aprecieri greşite a fost 
dislocarea celor două armate române şi încercuirea Armatei a 6-a ger¬ 
mane la Stalingrad. 

In bătălia de la Stalingrad trupele române au participat cu 12 divizii 
de infanterie, o divizie de cavalerie şi o divizie blindată- Din acestea, 4 
divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie au fost încercuite (3 în gru¬ 
pul flLascăr» şi o div. de cav. şi o div. inf. —a 20 a— la Stalingrad); 4 divi¬ 
zii de infanterie şi divizia blindată au suferit pierderi grele, iar 4 divizii 
au rămas cu valoarea combativă normală- 

Armata a 6-a germană ar fi putut în primele zile să reacţioneze şi să nu 
se lase încercuită- In ziua de 22.11 generalul Paulus comandantul arma¬ 
tei a 6-a germană, a cerut grupului de armate B libertatea de a ataca între 
Don şi Volga spre S. V. ca să se unească cu armata a 4-a blindată aflată ' n 
Caucaz. In seara aceleiaşi zile însă, Hitler a dat ordin armatei a 6-a să se 
închidă în cerc şi să aştepte ajutor din afară- Comandantul grupului de 
armate B, de acord cu generalul Zeitzler, şeful statului major general al 
armatei, a cerut lui Hitler în ziua de 23.11 să aprobe ca armata a 6-a să 
iasă din cerc spre S. V. A doua zi, pe baza afirmaţiei mareşalului Goe- 
ring, comandantul suprem al aviaţiei, că va putea asigura pe calea aeru¬ 
lui aprovizionarea trupelor încercuite la Stalingrad până când se va 
putea întreprinde o ofensivă de despresurare, Hitler a trecut peste păre¬ 
rea generalilor şi a dat următorul ordin: ^Armata a 6-a este încercuită de 
forţe ruse. Eu itenţionez să adun armata în zona nord Stalingrad- 
Kotluban-înălţimea 137-înălţimea 135-Marinowka-Zybenko-sud Sta¬ 
lingrad. Armata trebue să fie convinsă că voiu face totul ca să fie aprovi¬ 
zionată după nevoile ei şi să fie eliberată la fimp. Eu cunosc viteaza 
armată a 6-a şi pe comandantul ei şi ştiu c^-şi vor face datoria». Cu acest 
ordin s’a pecetluit soarta armatei a 6-a germane. In cercul ordonat de 
Hitler se găseau C. 4,8,11 şi 51 A. şi C. 14 blindat cu 14 divizii de infante¬ 
rie şi 3 divizii blindate, precum şi 2 divizii române (divizia 20 inf, coman¬ 
dată de generalul Tatăranu şi div. 1 cav, comandată de generalul Brâtes- 
cu). In afară de aceste mari unităţi, mai erau 12 batalione de pionieri, 2 
regimente de aruncătoare de flăcări şi 149 de unităţi independente de 
artilerie grea de armată, batalioane de construcţii, terenuri de aviaţie cu 
trupele respective, etc. 


\ 9 } 


www.dacoromanica.ro 


OPERAŢIILE LA CARI AU PARTICIPAT ARMATELE 3 ŞI 

4 ROMÂIsfE DUPĂ ÎNCERCUIREA REGIUNII STALINGRAD 

Schiţele 6 şi 7 

După ruperea frontului de pe Don, în timp ce grosul forţelor ruse se 
îndrepta spre Stalingrad, armata a 3-a română a trecut la organizarea 
unei apărări pe râul Tschir. Corpul 1 armată şi-a păstrat flancul stâng pe 
Don în legătură cu armata a 8-a italiană, iar restul frontului a fost repliat 
spre sud. Corpul 2 armată cu diviziile lui s’a retras pe înălţimile de la vest 
de Tschir la dreapta corpului 1 armată. Mai departe, primele rezistenţe 
au fost organizate de uniţâţi de alarmă, comandamente de zonă, servicii 
de aprovizionare, trupă care se întorcea cu trenurile din concedii, persoi 
nai de la terenurile de aviaţie, cea mai mare parte oameni cari nu aveau 
nici armamentul şi nici pregătirea unui luptător din linia l-a. Cu aceştia 
şi cu grupe de mici unităţi române, cari după trecerea valului de tancuri 
rusesţi au reuşit să se strecoare până la comandamentul armatei a 3-a la 
Morozowskaia, s’a format grupele de luptă Spang, Stumfeld şi Stahel, 
cari au luat în primire apărarea Tschir-ului între localitatea Warlamow 
şi până la vărsarea Tschir-ului în Don. La nord de localitatea Warlamow 
frontul a fost luat în primire de corpul 48 armată blindat cu puţinele 
blindate cari îi mai rămăsese după bătălia de 4 zile cu blindatele ruse iar 
mai la nord, frontul a fost întărit cu corpul 17 armată german, care toc¬ 
mai sosise în spatele stângei armatei a 3»a române la Nishnij Astachoff. 
O supraveghere pe Don la sud de punctul de vărsare al răului Tschir era 
asigurată de grupul Adam, constituit din unităţi improvizate ca şi cele¬ 
lalte grupe. 

Majoritatea trupelor de pe acest front fiind germane, comandamentul 
armatei a 3-a române a fost întărit cu colonelul Wenck ca şef de stat 
major german pe lângă generalul Petre Dumitrescu. Şef de stat major 
român era generalul Arbore ofiţer capabil şi foarte energic. 

Noul front al armatei a 3«a române a avut din fericire câteva zile de 
relativă linişte, de oarece grosul forţelor ruse se îndreptase spre Stalin¬ 
grad. In aceste câteva zile s’a putut constitui un front conţinu; dar la 
29.11 ruşii au executat un atac puternic pe Tschir-ul inferior reuşind să 
facă şi să menţină un cap de pod. Armata a 3-a a contraatacat la 7.12 cu 
divizia 336 inf. germană, dar inamicul atacând şi el în acelaş timp cu o 
divizie blindată a obligat div. 336 să treacă în defensivă. Sosind în secto¬ 
rul armatei şi div. 11 blindată, contraatacul a fost reluat cu div. 336 şi 
amândouă au reuşit să restabilească frontul pe Tschir. Aceste două divi¬ 
zii erau destinate ofensivei de despresurare spre Stalingrad, dar faţă de 

194 

www.dacoromanica.ro 


nevoile urgente ale armatei a 3-a române, li s’a schimbat destinaţia. Ele 
ay fost pyse syb ordinele corpylyi 48 armată blindat. 

La 17.12 ruşii ay lyat o noyă ofensivă foarte pytemică, de astă dată pe 
frontul italian. Trupele italiene, găsindyse în aceiaşi situaţie ca şi trupele 
ţ-omâne din py netul de vedere al armamentylyi şi al rezervelor, n’ay 
py tut opri avalanşa rusă şi frontul s’a prăbyşit. La legătura dintre armata 
a 8-a italiană şi armata a 3-a română, ruşii ay atacat cy armata a 3-a gar¬ 
dă, care printr’o pătrundere adâncă spre S. V. a obligat stânga armatei 
române să se retragă spre syd. Astfel C. 1 şi 2 A. române şi C. 17 A. ger¬ 
man, pentru a ny se lăsa încercyite, s’ay retras până la 23.12 pe valea 
Gnilaja la nord de Morozowskaia. Această retragere a fost impysă în 
special de corpyrile de armată ruse 8 şi 25 blindate şi 50 mecanizat, cari 
în fiecare zi depăşeau spre syd flancyl stăng al trupelor române şi ger¬ 
mane în retragere. La Nikolajewskij în flancyl stâng al armatei a 3-a 
române ay fost încercyite ynităti din C. 17 A. german, din C. 1 A. român 
şi ynităti italiene. 

La 23.12 corpyl 2 armată blindată rusă a cycerit Skassynskaja, în flan¬ 
cyl stâng al armatei a 3-a române. Imediat aceasta a reacţionat cy div. 11 
blindată germană care se găsea în rezervă pe Tschir-yl inferior. In timp 
ce această divizie se depţasa spre Skassynskaja, inamicyl a atacat cy for¬ 
ţe syperioare de care de lyptă la Miljytinskaja în centrul frontulyi corpy- 
lyi 17 armată german şi ay înconjyrat localitatea. Cym Skassynskaja 
prezenta mai myltă importanţă, pentru că de acolo era ameninţat aero- 
portyl Tazinskaja folosit pentru aprovizionarea armatei a 6-a germană, 
divizia a 11-a şi-a păstrat misiynea spre Skassynskaja. înainte însă ca 
atacyl acestei divizii să se prodycă, carele de lyptă ruse ay ocypat şi 
Tazinskaja şi ay înaintat şi mai spre syd. 

In ziua ded 24.12 s’a prodys contraatacul diviziei a 11-a blindată la 
Skassynskaja; dypă ce a relyat această localitate s’a îndreptat spre syd şi 
a încercyit carele de lyptă ruse de la Tazinskaia. In doyă zile de lyptă, cy 
ajytorul aviaţiei, mylte care ruseşti ay fost distruse şi aeroportyl a fost 
eliberat împreynă cy cele circa 100 de avioane nevătămate. Totuşi syb 
presiynea inamicylyi de la Miljytinskaja, stânga armatei a 3-a a fost 
retrasă până la nord de Morozowskaja ynde a ţinyt. 

La stânga armatei a 3-a —acolo ynde fysese armata a 8-a italiană— pe 
circa 150 km. de front se găseay nymai câteva ynitâţi germane, cari 
împreynă cy unele resturi ale armatei italiene, încercay cy desnădejde 
să se opynă înaintării ruse. In aceste lypte divizia a 3-a my nte germană a 
fost încercyită la Millerowo. Sosind în spate C. 30 A. comandant de 
generalyl Fretter-Pico, a primit misiynea să ia syb comandă trupele din 
acest spaţiy şi să asigure apărarea. El a execytat yn atac, cy care a elibe¬ 
rat trupele de la Millerowo şi apoi a organizat pytemice centre de rezis¬ 
tenţă cari ay reyşit să oprească pe inamic. • 


www.dacoromanica.ro 


195 


In zilele de 27 şi 28.12 inamicul a continuat să atace cu puternice forţe 
noua poziţie a corpului 17 armată german, creind o situaţie foarte critică 
din cauza lipsei totale de rezerve la armată. Tocmai atunci însă a sosit 
divizia a 6-a blindată, trimisă de mareşalul von Manstein de la armata 
Hoth, care încercase sa despresure Stalingrad-ul pe la sud între 12 şi 
23.12 şi nu reuşise. Această divizie a contraatacat violent şi în două zile 
de lupte a restabilit situaţia, distrugând multe care de luptă inamice. 

Tot în ziua de 28.12, trupele germane, române şi italiene încercuite la 
Nikolajewski, luptând cu multă vitejie au rupt cercul şi au ajuns în fron¬ 
tul german la Skassynskaja, 

In urma acestor operaţii, corpurile 1 şi 2 armată române suferind mari 
pierderi, n’au mai avut nici o capacitate de luptă şi au fost retrase din 
front şi trimise spre ţară. A rămas numai divizia a 24-a inf. constituită pe 
loc din diferite resturi de trupe şi care, împreună cu divizia a 4-a munte 
adusă din Crimeia, au luat în primire supravegherea coastei mării de 
Azov. Când frontul de luptă a ajuns la marea de Azov, aceste două divi¬ 
zii au operat în cadrul armatei a 6-a din grupul de armate A (mareşal von 
Kleist) până la retragerea frontului peste Nipru la Kerson în Decembrie 
1943. Ulterior au fost trimise în ţară pentru reorganizare. 

In tot timpul acestor lupte ale armatei a 3-a pentru formarea unui nou 
front pe o altă linie, pe care inamicul să fie oprit, a fost scoasă în eviden¬ 
ţă lipsa de forţe germane faţă de enorma superioritate rusă. Pentru a 
face faţă unor grave crize în luptele de pe Tschir şi apoi după ruperea 
frontului italian, s’au folosit forţe cari au sosit întâmplător în zona de 
bătălie, ele având alte misiuni iniţiale de cât aceia de a restabili situaţia 
pe frontul armatei române. 

Pa sfârşitul lunei Decembrie frontul armatei a 3-a române fiind ţinut 
aproape numai cu trupe germane, comanda a fost luată de generalul 
fiollid, sub numele de «Detaşamentul J-Tollid». 

Comandamentul armatei a 3-a române a primit ordin să conducă 
regruparea trupelor din armatele 3 şi 4 române şi să le îndrepte spre ţară. 
In acest scop s’a instalat la Stalino, apoi la Zaporojie, punct principal de 
trecere peste Nipru inferior. In primăvara anului 1943, prin deplasarea 
aripei de sud a frontului sub presiunea inamicului, s’a mutat la Nico- 
laiev pe Bug. Aici a funcţionat până la începutul anului 1944 având ca 
misiune siguranţa Transnistriei şi a coastei mării Negre la vest de Nipru, 
precum şi grija trupelor române din Crimeia. In Martie 1944, hotărându- 
se organizarea din nou a armatei a 3-a române în Basarabia, comanda¬ 
mentul ei s’a deplasat la Şolgrad, 

Ce s’a întâmplat în acest timp cu armata a 4-a română. 

După ce în ziua de 20.11, corpul 6 armată român fusese aruncat cu div. 
1 şi 2 inf. spre sud-vest şi cu div. 20 infanterie spre Stalingrad, C. 7 A. care 
forma aripa dreaptă a armatei a 4-a române a rămas cu flancul stâng 

196 

www.dacoromanica.ro 


descoperit. Intre el şi Don era un spaţiu de 130 km. lipsit aproape com- 
pleţ de orice ţrupe de apărare. Deţaşamentul de legătură german de pe 
lângă comandamentul armatei a 4-a române, condus de colonelul Hans 
Doerr, a organizat cu grupe de luptă germane improvizate din formaţii 
de servicii, o apărare a râului Akssaj. 

In seara de 21.11, C. 7 A. şi-a retras aripa de nord spre S. V. A două z i> 
divizia a 8-a cavalerie (general Kome), care tocmai sosise în spatele fron¬ 
tului armatei a 4-a române, a fost trimisă acopere stânga corpului 7 
armată- Fiind încercuită în aceiaşi zi, şi-a deschis calea spre sud-vest în 
noaptea de 22/23.11. 

In seara zilei de 23.11, din cauza pierderii podului de pe Akssaj, arma¬ 
ta a 4-a română a dat ordin de retragere a corpului 6 armată spre Kotelni- 
covo. Cum operaţia nu era impusă de vreo presiune a inamicului, 
comandamentul detaşamentului de legătură german a intervenit pe lân¬ 
gă comandantul armatei a 4-a, şi acesta şi-a readus trupele în noaptea 
următoare pe poziţia Akssaj. 

Corpul 7 armată, având mereu spatele descoperit a fost obligat să-şi 
retragă stânga până la Umanzewo. 

La 23.11, armata a 4-a blindată germană a luat conducerea trupelor 
germano-iromâne din spaţiul Don-Volga şi de pe Tschir-ul inferior, 
luând numele de «grupul de armate Hoth». Cu forţele pe cari le avea, şi 
cu acelea pe cari comandamentul suprem german intenţiona să i le mai 
trimită, acest grup de armate primise misiunea să-şi concentreze grosul 
în regiunea Kotelnicovo, şi de acolo să ia ofensiva de despresurare a 
Stalingrad-ului. 

La 25.1 L inamicul a intrat în golul dintre C. 6 şi 7 A române, a ocupat 
localitatea Schamutowskij şi a continuat înaintarea spre Kotelnicovo, 
obligând corpul 7 armată să-şi retragă stânga până la Werchin Ssal. 
Colonelul Doerr a dat ordin detaşamentului de luptă Pannwitz aflat în 
zona Ssamochin-Dorganoff să atace în flanc forţele ruse. Armata a 4-a 
română a dat şi ea ordin diviziei a 8-a cavalerie aflată * n zona Dorganoff 
să atace împreună cu detaşamentul german. Atacul a fost dat în ziua de 
26.11 şi a distrus total inamicul. 

In timp ce acest pericol a fost înlăturat, alt pericol a apărut la vest. Ina¬ 
micul atacând puternic la stânga apărării germane pe râul Akssaj a 
înaintat spre sud până la Kotelnicovo. Apărarea apropiată 3 localităţii 
fiind surprinsă, inamicul a intrat în marginea de nord fără să întâlneas¬ 
că nici o rezistenţă- In acel moment a sosit în gară primul transport cu un 
batalion de blindate din divizia a 6na blindate. Acesta a debarcat imediat 
şi atacând a respins inamicul. Printr’o acţiune mai puternică în după 
amiaza aceleiaşi zile în spatele inamicului, acesta a fost distrus. 

Tot atunci ruşii au atacat pe Akssaj în sectorul corpului 6 armată Şi 1" 
au respins spre sud, dar au fost opriţi de grupul Pannwitz şi div. a 8-a cav. 


www.dacoromanica.ro 


197 


română. Grupul german Pruskowski care apăra calea ferată la trecerea 
peste Akssaj rămânând astfel cu amândouă flancurile descoperite s’a 
retras spre S. V. până la Gremjatschij, iarC. 7 A. român şi-a repliat stân¬ 
ga până la Iki Sorgakin. 

In acest timp au sosit trupele corpului 57 armată blindate cari au luat 
imediat în primire sectorul est Don, inclusiv calea ferată, şi care era sec¬ 
torul lor de înaintare la începerea ofensivei. Cu prezenţa acestui corp de 
armată ar fi trebuit ca situaţia forţelor germane şi române să se uşureze. 
N’a fost însă aşa pentru că inamicul era foarte activ. In ziua de 4.12 a ata¬ 
cat puternic la Scharnutowskay şi Dorganoff şi cu toată rezistenţa foarte 
îndârjită a trei batalioane romtţne, cele două localităţi au fost pierdute. 

In ziua de 5.12 divizia 61 cav. rusă a executat o incursiune spre Budar- 
ka —la stânga corpului 7 armată român— fără să fi întâlnit nici o trupă 
în apărare. Aviaţia rusă a devenit şi ea foarte activă. 

Comandamentul armatei a 4-a române, nemai având nici o rezervă, a 
intervenit să i se trimită în spate o unitate blindată din C. 57 A german. 
Ori tocmai atunci, divizia a 6-a blindată şi o divizie germană fusese ata¬ 
cată de o brigadă blindată şi o divizie de cav. rusă şi se găsea în plină lup¬ 
tă; după două zile, acest inamic a fost distrus. J^a armata a 4-a însă situa¬ 
ţia era foarte încordată, pentru că nu avea cu ce reacţiona dacă inamicul 
de la Budarka ar fi atacat, fie spre flancul stâng al corpului 7 armată 
român, fie spre Remontaja, unde era comandamentul acestei armate. 
Inamicul a rămas însă inactiv şi în ziua de 7.12 s’a retras. Este posibil că 
înfrângerea suferittţ din partea diviziei a 6-a blindate germană să fi 
influenţat asupra comandamentului armatei a 51-a rusă care temându- 
se de vre-o eventuală cursă, a dat ordin diviziei 61 cav. să se retragă. 

Aceasta era situaţia la grupul de armate Hoth când s’a luat ofensiva 
pentru eliberarea armatei a 6-a germane de la Stalingrad. 

Mareşalul von Manstein, numit comandant el grupului de armate 
Don, avea în subordine: armata a 3-a română cu toate forţele germano; 
române aflate în aparare pe Tschir, armata a 6-a germană şi grupul de 
armate Hoth cu armata a 4-a română, armata a 4-a blindată germană, 5 
grupe de luptă germane depinzând de detaşamentul de legătură german de 
pe lângă armata a 4-a română, precum şi grupul Adam la vest de Don. 

Acest grup de armate avea două misiuni: 

- Să despresoare Stalingradul şi să elibereze armata a 6-a germană. 

- Să asigure spaţiul de la est de marea Neagră, necesar spatelui gru¬ 
pului de armate A aflat în Caucaz, precum şi spatele grupului de armate 
Don al cărui gros opera între Don şi Volga. 

Prima misiune era incontestabil mai gravsţ şi mai urgantă; execuţia ei 
însă depindea de îndeplinirea celei de-a doua misiune. Nu se putea con¬ 
cepe înaintarea spre Stalingrad între Don şi Volga, fără ca spaţiul de- 
alungul Donului inferior până la marea Neagră să nu fi fost în mâinele 

198 

www.dacoromanica.ro 


OFENSiVA DE DESPRESURARE A ARMATEI 6 . 

GERMANE EXECUTATĂ DE GRJPUL DE ARMATE 

HOTH ^12-23.12.42 

LEGENDA 

S_ Z _ j?- 3 ° (s| , FROMT ROK\ÂM %\ «mnAH 

Km. A 

I - - MIŞCĂRI ROMA MV ii CCRMAnC 
4 M/4CÂR» RU4C 

M rt FRONT RUft 



\ 

i 

,1 


SCHIŢA Nr. 6. 


www.dacoromanica.ro 


199 











germanilor. Dacă ne-am închipui că frontul armatei a 3-a române ar fi 
fost rupt pe Tschir şi ruşii ar fi ajuns la Rostov, ofensiva de despresurare 
n’ar mai fi putut avea loc. Deci execuţia misiunii principale depindea de 
îndeplinirea misiunii secundare. Prima trebuia să fie realizată de grupul 
de armate Hoth; a doua depindea de rezistenţa armatei a 3-a române pe 
Tschir. 

Conform instrucţiunii operative dată la 1.12 de mare şalul von Mans- 
tein, pentru operaţiunea «Wintergewitter» (furtuna de iarnă), grupul de 
armate Hoth a dat ordin: 

- Corpul 57 armată blindate să înainteze de-alungul căii ferate de la 
Kotelnicovo spre nord-est, să distrugă forţele ruse dintre această cale 
ferată şi Don şi să facă capete de pod peste râul Akssaj. Continuarea ata¬ 
cului spre Sety (N. E.) va fi ordonată de grupul de armate în raport cu ati¬ 
tudinea inamicului la nord de Akssaj. 

- Armata a 4-a română va asigura în adâncime cu corpul 7 armată 
flancul de est al corpului 57 blindat. Pentru apărarea acestui flanc, divi¬ 
ziile 5 şi 8 cavalerie române vor constitui «corpul de cavalerie Popescu» 
care va cuceri Dorganoff şi Schamutowskij, şi apoi eşalonate pe dreapta 
atacului de blindate vor înainta peste Shutoff pe Akssaj. 

- Corpul 6 armată român să se menţină pe poziţia actuală până la 
începerea ofensivei; apoi în spatele corpului 57 armată blindat să cureţe 
terenul la N. V. de Kotelnicovo. Ulterior să treacă de Akssaj inferior 
unde să asigure flancul de vest al corpului 57 blindat. 

Acest corp era compus din divizia a 6-a blindată cu efective complete 
(160 de care de luptă şi 40 de tunuri de asalt) şi divizia 23 blindată care 
avea numai 30 de care de luptă. 

Mareşalul von Manstein a raportat comandamentului suprem ger¬ 
man că aceste două divizii sunt insuficiente pentru misiunea de despre¬ 
surare, faţă de forţele inamicului, Hitler i-a trimis corpul 17 armată, care 
am văzut că a fost angajat la aripa stângă a armatei a 3-a şi corpul 48 
blindat care şi el a rămas tot în sectorul armatei a 3-a române. 

Mareşalul von Manstein a cerut corpul 3 armată blindat care se găsea 
în Caucaz; însă grupul de armate A s’a opus şi Hitler nu i l-a dat. 

In fine mai aştepta divizia a 17-a blindată şi divizia 306 infanterie, cari 
însă au sosit prea târziu. 

Ofensiva a început la 12.12 şi până seara divizia a 6-a blindată se găsea pe 
Akssaj, în timp ce divizia 23 se afla înapoi pe dreapta, la nord de Nobykow. 

In ziua de 13.12 divizia a 6-a blindată a făcut un cap de pod peste Aks¬ 
saj la Saliwskij; iar la 14.12 a făcut şi divizia 23 blindată un cap de 
pod la Kruglyakov. 

In zilele de 14-17.12, corpul 57 blindat a fost obligat să facă faţă la 
puternice contraatacuri de blindate ruse, reuşind să menţină capetele de 
pod peste Akssaj. 

200 

www.dacoromanica.ro 


Corpul <^e cavalerie Popescu a cucerit Scharnutowskij, Dorganoff şi 
Ssamochin, căutând să închidă spaţiul spre divizia 2j5 blindată. 

Corpul 6 armată român s’a deplasat la vest de calea ferată şi a intrat pe 
Akssaj inferior fără lupte. 

Trupele germane din capul de po<^ de la W. Tschirskaia, la punctul de 
vărsare a râului Tschir în Don, au fost retrase în ziua de 15.12. Acest cap 
de pod fusese menţinut în vederea unei ofensive de aici a corpului 48 
blindat tot spre Stalingrad în legătură cu ofensiva centre Don şi Volga. 
Cum acest C. de A. se găsea pe Tscjţir în apărare, şi nu putea fi scos de 
acolo, s’a renuţat la acţiunea lui ofensivă de aici. 

In ziua de 18.12 a intrat în bătălie şi divizia a 17-a blindată —sosită 
atunci— între Don şi divizia a 6-a blindată şi a atins la 19.12 valea 
Mischkowa la Nish-Kumskij, în timp ce div, a 6-a a făcut un cap de pod 
la Wassiljewka pe aceiaşi vale. Aici forţele blindate ale grupului <^e 
armate Hoth au suferit foarte puternice contraatacuri ruse. Q înaintare 
mai departe fără alte forţe, nu mai era posibilă. 

In ziua 18.12 mareşalul von Manstein considerând situaţia favorabi¬ 
lă pentru a încerca o ieşire din cerc a armatei a 6-a germană, a trimis la 
generalul Paulus pe maiorul Eismann cu însărcinarea de a-i expune 
situaţia şi intenţiile grupului de armate Don. Armata a 4-a blindată nu 
mai putea înainta mult spre nord <4» n cauza reacţiunilor foarte puternice 
ale inamicului. Dacă armata a 6-a s'ar decide să rupă frontul spre S. V. ar 
obliga pe ruşi sâ-i facă faţă, ceia ce ar uşura presiunea asupra armatei a 
4-a blindată şi aceasta ar putea să mai progreseze către nord mergând 
înaintea armatei a 6-a. Această operaţie trebue executată într’un timp 
foarte scurt, din cauza situaţiei foarte critice de la stânga grupului de 
armate Don pe Tschir, provocată prin ruperea frontului italian. Maiorul 
Eismann trebuia să mai informeze pe generalul Paulus că nu putea să 
aştepte o îmbunătăţire a aprovizionărilor pe calea aerului, din cauza fri¬ 
gului tot mai intens şi a mijloacelor limitate de transport aerian. 

Qeneralul Paulus a fost foarte impresionat, constatând că eliberarea 
ar putea fi atât de apropiată, totuşi el a scos în evidenţă dificultăţile şi ris¬ 
curile foarte grave ale unei operaţiuni, care dacă n’ar fi reuşit ar fi însem¬ 
nat o catastrofă. Influenţa decisivă însă asupra hotărârii de luat a avut-o 
generalul Arthur Sctţmidt, şeful de stat major al armatei a 6-a. Acesta 
s'a opus categoric la ideia de a încerca o ieşire, considerândio ca o impo¬ 
sibilitate. El cerea numai ca armata să fie aprovizionată mai bine. 

In ziua de 19.12 armata a 4-a blindată atingând valea Mischkowa, 
mareşalul von Manstein a cerut comandamentului suprem german să 
autorize armată a 6-a să rupă cercul spre S. V. în seara aceleiaşi zile, fără 
să mai aştepte răspunsul lui Hitler, a dat Ordin armatei a 6-a să aplice 
instrucţiunea «WintergeWitter» şi atacând spre S. V. să caute legătura cu 
armata a 4-a blindată. 


www.dacoromanica.ro 


201 


Pentru a ajuta armata a ţi-a, au fost pregătite în spateje armatei a 4-a 
blindate, coloane de camioane cu 3,000 de tone de benzină, ujei şi ajte 
matefjale, precum şi tractoare destinate să tragă artijefia armatei. 

Aceste rpateriale şi mijloace de transport ar fi fost puse la dispozitţa 
armatei a Ş-a, îndată după ce s’ar fi realizat legătura cu armata a 4-a 
bjindată. 

Rămânea în suspensie evacuarea Stalingradului. bfitler era de acord 
cu acţiunea de ieşire din cerc către armata a 4-a bjindată, dar nu accepta 
părăsirea oraşujui Stajingrad. EJ credea —ceia ce faţă de enorma supe- 
fjofjtate inamică era o imposibilitate— că grupul de armate Don s’ar fi 
putut menţine un timp mai îndelungat la est de Don după ce armata a ţi-a 
ar fi fost Jiberă, şi păstrând în aces{aş timp şi oraşul Stajingrad- EI nu 
vroia să ţină seama că armata a ţi-a era slăbită, Juptătofji pierduseră mult 
din rezistenţa lor fizică din cauza regimului de subalimentaţie de o lună 
şi jumătate şi a ffjgului intens adăogat peste o permanentă încordare 
nervoasă epuizantă, şi că dacă mai erau capabili să facă un efort ca să 
iasă din cerc, era tot ce mai puteau face, după care, trebuiau trimişi în 
refacere. Acest ordin de a se păstra Stalingradul împiedeca pe generalul 
faujus să iasă din cerc pentru că erau două misiuni opuse. Qfj ieşia din 
cerc şi atunci implicit se renunţa la Stajingrad, Ofj dacă vroja să păstreze 
Stajingradul nu mai putea să iasă din cerc, şi trebuia să aştepte să fie cjes- 
presurat numai cu forţe din afară, fără nici un fej de efort djn partea 
armatei a ţi-a. l,Jn alt motiv —foarte important— care împiedeca ieşirea 
din cerc, era lipsa gravă de benzină. £u ceja ce dispunea, putea să-i ajun¬ 
gă pentru o distantă de 30 lţm. Qri armata a 4-a blindată fusese oprită de 
ruşi Ja circa 50 de km. sud-vest de Stajingrad, şi nu era sigur ca va mai 
putea, înainta încă cei ^0 km., cari ar fi despărtit-o de armata a ţi-a ieşită 
din cerc. Eyjdent că era un risc care în situaţia desperată în care se găsea 
această armată, trebuia luat. La 20.12 armata a ţi-a avea de ajes între a 
rămânea pasivă în cerc, în care caz distrugerea ei totală era sigură, şi de a 
încerca o ieşire, putându-se salva astfel cej puţin o bună parte din 
(uptătofi şi poate cjţiar şi aripament. In acest din urmă caz, inamicul ar fi 
fost prins între două direcţii de efort german şi ar fi fost obligat s(ţ 
slăbească presiunea asupra armatei a 4-a bjindată ca să facă faţă 
armatei a 6-a, ceia ce ar fi permis grupului Hotjţ să înainteze încă 
cei circa 2—25 km. ca să întâlnească această armată şi s’o ajute să se 
salveze. , 

fn timp ce armata a ţi-a întârzia să ia Jiotărârea de a rupe cercul, situa¬ 
ţia pe Tscjţir s’a înrăutăţit aşa fej jncât grupul de armate ţ)on a fost obli¬ 
gat (a 23.12 să scoată divizia a 6-a blindată din frontul armatei a 4-a blin¬ 
date şi s’o trimită peTscjţirul inferior. AftfeJ misiunea de despresurare a 
armatei a ţi-a germane n’a reuşit. 

(grupul de armate flotjţ a trecut în defensivă şi cjţiar în noaptea de £3/ 
202 

www.dacoromanica.ro 


RETRAGEREA GRUPULUI DE ARMATE HOTH 

PÂNĂ LA SCOATEREA DiN LUPTĂ A ARMATEI 


4 ROMÂNE ( 23 - 28 . 12 . 42 ] 


LEGENDA 


fROHT OSRH A HO «OKI AM 
FROMT P{U« 

K1I6CÂRI CţRKtANE «I WOMANR 
rllSCARi RUK 



K SCHG B£NERy 


SCHJTA Nr. 7, 


www.dacoromanica.ro 


203 








24.12 corpul 57 blindat a fosţ retras şi a ocupaţ poziţie la nord de valea 
Akssaj întrun cap de pod între Krugliakoff şi Kondauroff. 

La vest era C. 6 A român imediaţ sud de valea Akssaj, iar la est era C. 
de Cav. Popescu pe linia Ssamochin-Shuţoff-Ssamin Ekin, prelungiţ cu 
C. 7 A român pe linia Schoschaldakin-Kenkria-Obilnoje. Aceste fron¬ 
turi române erau supraîntinse faţă de efective, şi nu aveau nici o apărare 
anticar. In noapţea da 24/25 inamicul a aţacat C. 57 A cu o mare superio¬ 
ritate de care ţie luptă, dar acesţa s’a menţinut pe poziţie. In ziua de 25.12, 
aflând că inamicul pregăţeşte aţacuri în secţoarele române, grupul Hoth 
a retras div. 17-a blindată din front şi a insţalatro ca rezervă în zona 
NebykowrTschilekoff. 

In ţlimineaţa de 26.12 ruşii au atacaţ cu care de lupţă la Generalowski 
dreapta corpului 6 armată român. In câţeva ore, diviziile române au fosţ 
scoase din poziţie. O parte din ţrupe s’au reţras pesţe pon (care era îng¬ 
heţat), altele s’au reţras spre sud. O încercare a comandantului diviziei a 
2-ra române de a organiza în grabă o rezistenţă pe o poziţie la circa 10 km. 
sud, a fost zdrobiţă de tancurile ruse. Trupele reţrase spre sud au fost 
regrupaţe la Kudinoff (25 km. sud Akssaj). 

In acelaş timp, şi corpul de cavalerie a fosţ aţacaţ şi obligaţ să se reţra-r 
gă pe linia Parganoff-Schamuţowskij. pin cauza presiunii conţinui a 
inamicului, grupul de armaţă Hoţh s’a reţras în noapţea de 26/27 pe linia 
KetschenerrSchebeneiy-\yerchne, Ssalski-Krainjapa Balka-Gremjatschy- 
Werch. Kurmojarskaja. In noaptea urmăţoare, armaţa a 4ia română 
simţind presiunea inamicului la dreapţa corpului 7 armaţă, penţru a evi r 
ta o întoarcere a flancului —la care n’ar fi avuţ cu ce face faţă— a reţras 
dreapţa până la Kisselewka. 

Inamicul atacând la 27,12, a respins corpul de cqv. român şi div. 23 
blindaţă germană şi a cuceriţ localiţăţile Wipassnoi şi Pimen Tschemi. 
Prin aceasta, stânga corpului 7 armaţă român rămânând descoperită, 
întreg corpul de armaţă s’a retras pe valea Akschibai-Kisselewka menţir 
nând dreapţa pe loc, Aici a fosţ aţacaţ imediaţ de corpul 3 gardă moţ^r 
mecanizaţ rus. pivizia a 4-a infanţerie română şi Corpul de cavalerie au 
lupţaţ cu mare vitejie; au fosţ însă obligaţi să conţinue reţragerea până la 
Ssaweţnoje. Aci însă odaţă cu trupele române au ajuns şi carele de lupţă 
ruse, asţfel că n’a fosţ posibil să ocupe poziţia şi au conţinuat reţragerea 
spre sud-vesţ. 

Ne mai având nici o capaciţaţe de lupţă, armaţa a 4-a română a fosţ 
compleţ reţrasă din băţălie. Trei din diviziile acesţei armaţe (1,2, şi 4 inf,) 
lupţau de opţ luni neconţenit, fără să (1 avuţ efecţivele împrospăţaţe, iar 
divizia a 18-a luase parte la lupţele din Crimeia şi de acolo a fost adusă 
prin marşuri foarte lungi pe jos până la sud de Sţalingrad. Corpul de 
cavalerie nu era nici el înţr’o sţare mai bună. Toaţe ţrupele erau liţeral- 
menţe exţenuaţe de oboseală, de ger şi de lipsa oricărui adăposţ. Obliga- 

204 

www.dacoromanica.ro 



te sâ suporte jn câmp deschis frigul intens al iernii siberiene şi lipsită de 
armament antiţar, moralul acestor trupe era zdruncinat. Mai ales aceas¬ 
tă neputinţă de a lupta jn ţontra blindatelor ruse le-a creiat o stare de 
revoltă sufletească, amestec de amărăciune neştiind din experienţa 
atâtor lupte cjţ nici cel mai temerar curaj nu poate înlocui un proiectil 
anticar bine plasat. Massa formidabilă a carelor de luptă, aşa cum au 
avut ruşii în contraofensiva din faţa grupului de armate Hoth, nu putea 
fi combătută de cât tot cu care de luptă şi cu un numeros material anti¬ 
car. Trupele române după cum am văzut şi mai sus— nu aveau nici une¬ 
le, nici altele. 

După scoaterea lor din bătălie, au fost îndreptate spre ţară prin mar¬ 
şuri pe jos. Corpul de cavalerie Popescu a fost desfiinţat, piviziile 5 şi 7 
cavalerie urmau să fie transformate jn divizii blindate. Germania însă 
n’a putut să predea de cât materialul pentru un singur divizion, care a 
fost repartizat regimentului 4 cavalerie din divizia a 8-a cav. 

Astfel s’au terminat operaţiile armatelor 3 şi 4 rqmâne. 

Comandamentul grupului de armate român de la Rostov a fost dizol¬ 
vat după ce şi armata a 4-a a fost retrasă din front. 

Acum mai rămăseseră în Caucaz diviziile 1,2, şi 3 munte şi diviziile 6 
şi 9 cavalerie, cari luptau încadrate jn armata a 17-a germană. 

Pe coasta mării de Azov mai erau diviziile 4 munte şi 24 infanterie şi în 
Crimeia diviziile 10 şi 19 infanterie. 

In afară de aceste divizii, mai menţionăm prezenţa diviziilor 20 inf. şi 
l-a cavalerie încercuite la Stalingrad. Aceste două divizii au luptat cu o 
desăvârşită bravură până la 31.1.1943, ultima zi a rezistenţei armatei a 6-a 
germană. Supraveţuitorii acestei bătălii implacabile au împărtăşit mai 
departe soarta camarazilor lor germani în prizionieratul rusesc. 

Despre trupele acestor divizii, mareşalul Paulus se exprimă astfel: 
«Eu datorez o menţiune particulară contingentelor române cari au lup¬ 
tat în rândurile armatei mele. Când aceste trupe au fost normal sprijinite 
de arme grele la fel cu acelea cari dădeau sprijinul lor infanteristului ger¬ 
man, s’au bătut vitejeşte sub conducerea ofiţerilor lor şi au suportat lip¬ 
surile cu o remarcabilă răbdare^. 

In bătălia de la Stalingrad ruşii au arătat pentru prima oară enorma 
lor superioritate numerică. Această superioritate a fost de altfel, constată 
—sau mai bine zis dedusă— de generalul Halder numai la câteva luni 
după începerea rjţsbQiului. In carnetul lui de note zilnice pe data de 
11.8.41 scrie: «Din situaţia generală apare tot mai clar că Rusia colosală, 
care în mod conştient a pregătit râsboiul cu toată lipsa de reţinere pro- 
priş statelor totalitar^, a fost subevaluată de noi. Această constatare se 
referă atât la puterea de organizare, cât şi la aceia economică, la serviciul 
de transporturi, dar înainte de toate, la puterea militară. Jsţoi am evaluat 
puterea inamicului la începutul râsboiului la circa ^00 de divizii. Acum 


www.dacoromanica.ro 


205 


ele numără deja 360. Aceste divizii nu sunt desigur înarmate şi echipate 
în sşnsul nostru, şi sunt conduse tactic cu totul insuficient. Insă ele sunt 
prezente. Şi dacă sunt distruse o duzină, rusul scoate o altă duzină în loc. 
La aceasta se adaugă câştigul de timp, pentru că el este aproape de isvo- 
rul lui de putere şi noi ne depărtăm tot mai mult de el. Astfel trupa noas¬ 
tră dusă dintr’un loc în altul pe mari întinderi, este expusă mereu fără 
adâncime, atacurilor inamicului. Aceastea au în parte succes, tocmai 
fiind că trebue să lăsăm mult prea multe găuri pe spaţii uriaşe», 

Această superioritate numerică, a fost învinsă în campania din 1941, 
pe de o parte prin concepţia manevrieră a bătăliilor, prin calităţile evi¬ 
dente ale comandanţilor germani şi valoarea şi viteja incontestabilă a 
luptătorilor, iar pe de altă parte, a slăbiciunii comandamentului rus şi 
poate —în parte— lipsei de voinţă a trupelor ruse de a lupta pentru regi¬ 
mul comunist. Această voinţă s’a redresat pentru prima oară ţn faţa 
Roşcovei şi apoi ea s’a întărit mereu datorită fatalismului rus. Tot odată 
comandamentul rus, pe baza experienţelor din 1941, a învăţat din băt㬠
liile conduse de generalii germani, cum se pot executa manevre de înv㬠
luire şi ce importanţă capitală are superioritatea de forţe în locul voit şi 
în momentul voit, trăgând concluzii strategice şi tactice în favoarea lor. 
Această superioritate colosală numerică a fost de altfel arma principală 
a comandamentului superior rus. El a ştiut —începând din 1942— să 
profite de gravele greşşli strategice şi tactice ale lui Hitler —şi punând 
necontenit în valoare această superioritate numerică, a luat iniţiativa 
operativă, pe care n’a mai lăsat-o până la capitularea Germaniei. 

Mareşalul von Manstein spune: «Se admite în general astăzi că apăra¬ 
rea constitue cea mai puternică formă a luptei; dar aceasta nu este ade¬ 
vărat de cât dacă este organizată destul de eficace pentru ca adversarul să 
se uzeze în contra frontului defensiv. In Rusia nu putea să fie vorba des¬ 
pre asemenea defensivă. Numărul diviziilor germane disponibile nu 
erau suficiente pentru a organiza o astfel de apărare. 

Adversarul, dispunând de o enormă superioritate numerică, avea întot¬ 
deauna facultatea, masăndu-şi forţele în faţa punctelor particulare, sţţ 
realizeze străpungeri într’un front ţinut foarte slab, cu rezultatul că uni¬ 
tăţile germane nu puteau să scape încercuirilor». In alte capitole el 
arată de exemplu că în Februarie 1943 superioritatea rusă pe frontul gru¬ 
pului de armate era de 8 la 1, iar în vara aceluiaş anin Iulie era de 7 la 1. 
Evident că această superioritate era numai în sectoarele de luptă în plină 
activitate; în celelalte sectoare ea se limita la un raport de 3 la 1, sau 2 la 1; 
totuşi exista Jn toată lungimea frontului din Rusia. Marea mulţime a 
diviziilor ruse nu putea fi învinsă de cţţt numai prin manevre strategice 
învăluitoare, pe spaţii mari, în cari să fie prinse şi încercuite cât mai mul¬ 
te forţe inamice. In 1941, prin astfel de largi manevre, al cţţror scop era 
distrugerea armatelor inamicului, s’au obţinut rezultate uluitoare. 

206 

www.dacoromanica.ro 


Dacă, s’ar fi aplicat şi în 1942 acelaş principii} —distrugerea forţelor 
militare ale Rqsiei— rezqltatele ar fi pqtut sq fie altele de cât acelea pe 
cari le-am trqit, Jn baza acestui pricipiq, comandamentul sqprem ger¬ 
man trebqia sq qrmqreascq inamicql pânq la Stalingrad, pe care sq-1 fi 
cqcerit cq totalitatea forţelor, aşa cqm fqsese prevqzqt prin planql strate¬ 
gic din Aprilie 1942. Apoi, ţinând seama mai departe de acelaş principiq 
al distrugerii forţelor —mai ales că nqmqrul de prizonieri din ofensiva 
de la Woronesh la Stalingrad fqsese redqs, ceia ce însemna cq inamicql 
avea grosql forţelor jn altq parte— cele doqq grupqri de armate trebqiaq 
sq se îndrepte cq grosql lor pe o direcţie generalq nord, cqtre Saratrov- 
Gorchi, cqzând astfel jn spatele forţelor de pe Don, şi împiedecând reali¬ 
zarea qriaşei concentrqri de forţe dela Vest şi Sqd Stalingrad. Aceastq 
operaţie ar fi trebqit sq fie acoperitq spre sqd, pe cqrsql inferior al Donq- 
lqi, pe o linie generalq Rostov-Stalingrad, faţq de eventuale acţiqni ofen¬ 
sive inamice din spre Caqcaz saq stepa Kalmqcq. 

Prin aceastq operaţie, ofensiva rusq jncepqtq la 19.11.42 jn cotul 
Donqlqi şi jn stepa Kalmqcq n'ar mai fi avut loc, iar grupql de armate 
Weichs cq armata a 2-a germanq, armata a 2-a qngarq, armata a 8-a ita- 
lianq şi armata a 3-a românq, in loc sq fi fost lqsat pradq pqternicelor 
ofensive ruse, pe poziţii fqrq adâncime şi fqrq divizii blindate, ar fi cons- 
titqit braţul fix al qnqi cleşte enorm, care s'ar fi strâns jn jqrul armatelor 
ruse de pe Don. 

Niciodatq cqicarea acestui pricipiq n’a avut efecte mai dezastroase şi 
cq qrmqri mai depqrtate, schimbând definitiv cqrsql rqsboiqlqi, pentru 
cq nici odatq jn anii de rqsboi cari aq mai qrmat, germanii n’aq mai 
avut o sitqaţie strategicq atât de favorabilă qnei bqtqlii qriaşe de dis¬ 
trugere. 


www.dacoromanica.ro 


207 


OPERAŢIILE DIN CUBAN 
(IANUARIE-OCTOMBRIE 1943) 

Schiţa n.° 8 

Grupul de armate A (mareşalul Ewald von Kleist) care înaintase în 
Caucaz şi ajunsese pe pantele de nord ale munţilor Caucaz până în 
regiunea Grosny, a fost obligat să se retragă din cauza situaţiei de la Sta- 
lingrad. Armată l-a blindată s’a retras pe la Rostov, iar armata a 17-a 
(general Ricljard Ruoff) s’a retras în Cuban. Această armată dispunea 
de 11 divizii germane, precum şi de urmă toarele divizii române: corpul 
de cav. cu div. 6 şi 9 cav., div. 1,2 şi 3 munte şi div. 10 şi 19inf. aduse ulte¬ 
rior din Crimeia în Cuban. 

La data la care a început retragerea, armata a 17-a era întinsă de la 
Novorossysk (pe coasta mării Negre) până la Nalchik unde se găsea 
divizia a 2-a munte română; de la Nalchik la Grosnij erau elemente din 
armata l-a blindată germană. 

Retragerea s’a făcut în condiţii foarte grele din cauza drumurilor des¬ 
fundate. Corpul 49 munte german, care era cel mai înaintat spre est, s’a 
retras foarte încet, având tot timpul inamicul pe urmele lui, deplasându-se 
din poziţie în poziţie, astfel că la sfârşitul lunii Ianuarie se afla cu aripa 
dreaptă la Est de Krasnodar, în legătură cu corpul 44 armată german, iar 
stânga era retrasă spre marea de Azov. De aici, intreg frontul armatei 
pivotând pe dreapta la Novorossiysk s’a retras pe poziţii succesive până 
la începutul lunii Aprilie, când a intrat în poziţia aleasă pentru rezisten¬ 
ţă în capul de pod din Cuban, pe linia generală Novorossiysk-Neberd- 
zhaevskaia-Kijevskoe-Krasniy Oktyabr-est-Kurchanskiyliman (toate 
aceste puncte în poziţia germano-română. Din cauza noroiului adânc 
de pe comunicaţiile nepetruite ale regiunii, multe mijloace de transport 
—în special auto— s’au împotmolit şi au fost pierdute. Terenul fiind pes¬ 
te tot moale, erau zile când nici o mişcare nu mai era posibilă, şi chiar 
terenurile de aviaţie deveniseră de neîntrebuinţat, ceia ce îngreuna 
mult aprovizionarea. 

In zona Novorossiysk terenul este frământat, ajungâng până la 540 m. 
înălţime şi acoperit complet de păduri, în afară de partea de vest a golfui 
lui Novorossiysk, care prezintă o bandă lată de circa 5 km., uşor accesi¬ 
bilă din spre mare. La nord de Neberdzhaevskaia terenul coboară către 
valea Adagum, care pe circa 10 km. până la vărsarea în râul Cuban, este 

208 

www.dacoromanica.ro 


REZiSTENŢA ARMATEI 17 IN KUBAN fl.4.43-14.9 43) 

Şl EVACUAREA CAPULUI DE POD (15.9.43-9.10.43.) 


K> 

O 

vo 


0 <0 20 3 0 • 

Km. 


LEGENDA 

- POZIŢIA <îermamo-romam 
— —► ATACURI RUGE 

^ -■» POZIŢII DE RETRAGERE «RMAMO- ROKIANE 



www.dacoromanica.ro 














mlăştinoasă. La nord de râul Cuban terenul este jos şi mlăştinos până la 
marea de Azov. 

In faţa armatei a 17-a, se afla grupul de armate Ieremenko, compus 
din 5 armate cu un total de 36 divizii de trăgători, 37 brigade de trăgători, 
mai multe brigade blindate şi 2 flote aeriene. 

Cu toate greutăţile de circulaţie, inamicul a fost în continuă activitate 
pe timpul iernii şi în primăvară. Era vizibil că încerca prin toate mijloa¬ 
cele să împiedice armata a 17-a să se stabilească pe o poziţie şi s’o împin¬ 
gă direct în Crimeia. De altfel cu superioritatea de care dispunea, putea 
să-şi impună acest scop şi să spere în realizarea lui. 

La începutul lunii Februarie a executat o debarcare la S. V. Novoros- 
siysk pe banda de teren netedă de-alungul golfului şi a reuşit să împingă 
pe înălţimi forţele apărării de pe această coastă şi să-şi facă un cap de 
pod. De asemenea în cursul lunilor Februarie şi Martie s’au dus lupte 
aprige în jurul localităţii Krymskaya, care era cel mai înaintat vârf al 
poziţiei de rezistenţă, şi unde inamicul putea fi ţinut pe loc un timp 
mai îndelungat. 

Poziţia germano-română era ocupată de C. 5 A. la sud C. 44 A. mijloc 
şi C. 49 munte la aripa de nord. Diviziile române din poziţia de rezisten¬ 
ţă nu constituiatţ un front separat, ci ocupau sectoare între diviziile ger¬ 
mane. Divizia a 9-a cav. făcea siguranţa pe coasta mării de Azov, iar divi¬ 
ziile 6 cav. şi 19 inf. apărau coasta mării Negre de la golful Novorossiysk 
spre N. V. Diviziile 1,2 şi 3 munte şi divizia a 10-a se găseau în apărare pe 
poziţia de rezistenţă. Comandamentul corpului de cavalerie (general 
Cealâk) era instalat la Gostagajevskaya şi avea misiunea să se îngrijeas¬ 
că de situaţia materială şi morală a diviziilor de cavalerie. 

La începutul lunii Aprilie, armata a 17-a a executat un atac asupra 
capului de pod rus de la Novorossiysk. Acest cap de pod a fost ţinut în 
permanenţă sub focul artileriei germane, dar din cauza greutăţilor de 
circulaţie din spatele poziţiei în lunile Februarie şi Martie germanii nu- 
şi puteau aduce muniţie suficientă şi deci trebuiau să facă economie. 
Aici a fost de un ajutor preţios acţiunea tunurilor antiaeriene 8,8, ale 
diviziei a 9-a antiaeriană germană comandată de generalul Wolfgang 
Pickert. Prin intervenţia acestei artilerii cu proiectile antiaeriene şi lumi¬ 
noase s’a împiedecat mult aprovizionarea pe mare a ruşilor din capul de 
pod Novorossiysk. Proiectilele luminoase aveau o paraşută care se deschi¬ 
dea la o anumită înălţime, astfel că înainte de a cădea, luminau marea 
pentru câteva minute, ceia ce permitea artileriei corpului 5 armată să 
execute trageri asupra vaselor de aprovizionare ruse şi pe timpul nopţii. 

Atacul german la sud-vest de Novorossiysk a fost precedat de o puter¬ 
nică pregătire de artilerie, la care au participat artileria antiaeriană, o 
numeroasă aviaţie de vânătoare şi bombardament germană, precum şi 
aviaţie română şi slovacă. Cu toată puterea formidabilă a acestui bom- 

210 

www.dacoromanica.ro 


bardament, efectul asupra inamicului a fost slab. Linia de luptă a aces¬ 
tuia era adăpostită în pădure şi în regiune muntoasă unde nu era văzută 
şi era greu de atins, iar artileria inamică se găsea pe malul de est a golfu¬ 
lui, foarte bine adăpostită în teren frământat şi acoperit. Atacul german 
s’a executat de părţi din diviziile 125 şi 73 inf. germane şi div. a 4-a munte 
germană pe muntele Myshako. Luptele au durat două săptămari cu 
rezultate foarte modeste pentru atacatori. La 21 Aprilie germanii au 
încetat orice atac. 

In timp ce această acţiune avea loc la aripa de sud a frontului, ruşii au 
atacat la 5 Aprilie la aripa de nord pe direcţia Slaviyanskaya-Temriuc, 
dar au fost respinşi de trupele germano-române ale corpului 49 munte. 
Atacul a fost reluat cu mai multă intensitate la 14 Aprilie şi după 4 zile de 
lupte sângeroase, a fost din nou respins. Ruşii au lăsat pe teren 40 de care 
de luptă şi numeroase avioane au fost dpborâte de aviaţia şi apărarea 
antiaeriană a apărării. 

La sfârşitul lunii Aprilie ruşii au executat primul lor mare atac în 
regiunea Krymskaya. Bătălia a durat cu mici întreruperi până la 18 Mai. 
O situaţie critică pentru poziţia germano-română a fost creiată la 2 Mai 
printr’un atac neaşteptat la Kiyerskoye (7 km. N. V. Krymskaya). In faţa 
acestei localităţi terenul era mlăştinos pe o mare suprafaţă; o acţiune 
puternică era socotită ca neprobabilă. Ruşii însă au atacat chiar şi cu 
blindate. Situaţia a fost restabilită printr’un contraatac puternic. 

Bătălia în jurul localităţii Krymskaya a fost crâncenă şi la 4 Mai arma¬ 
ta a 17-a a dat ordin să fie părăsită. Acesta a fost singurul succes al ruş 
lor. Pierderile lor în infanterie au fost extrem de grele şi în plus au mai 
pierdut 159 de care de luptă şi 173 de avioane. 

La 26 Mai ruşii au deslânţuit al doilea mare atac în zona localităţii 
Moldavanskoe (vest Krymskaya) şi mai la sud. Bătălia a durat până la 5 
Iulie şi a fost extrem de sângeroasă. Ruşii au pus toată puterea lor în arti¬ 
lerie, aviaţie şi infanterie ca să rupă poziţia armatei a 17-a. Dacă ar fi reu« 
şit ar fi putut să arunce cele două aripi ale apărătii de o parte în marea de 
Azov, de cealaltă parte în marea Neagră. Dar apărarea a rezistat. După 10 
zile de lupte fără oprire poziţia germanoiromână era neschimbată. Ruşii 
au suferit —ca de obiceiu— pierderi extrem de grele în infanterie, care a 
fost împinsă la atacuri sucesive fără nici un fel de reţinere, precum şi 100 
de care de luptă cari au fost distruse şi 350 de avioane doborâte. 

Un alt atac puternic a fost dat de ruşi între 16i22 Iulie tot în regiunea 
vest Krymskaya, reuşind să cucerească o parte din poziţia de rezistenţă 
în sectorul de atac, dar fără să rupă frontul. 

In fine între 7-12 August ruşii au executat atacul cel mai violent tot în 
regiunea Moldovanskoe cu o superioritate colosală (17 divizii de trăgă 
tori şi 2 corpuri blindate). Mult încercatele divizii germane şi române au 
rezistat şi acestui atac, provocând inamicului pierderi necrezut de mari. 


www.dacoromanica.ro 


211 


In toate aceste operaţii, aviaţia şi artileria antiaeriană au dat trupelor 
terestre un sprijin necondiţionat şi foarte eficace. Aviaţia inamică era 
foarte numeroasă şi în continuă activitate ziua şi noaptea, pe front şi în 
spate până la Kerci. Aviatorii ruşi au aruncat bombe cu fosfor asupra 
trupelor din poziţia de rezistenţă si asuprfl înălţimilor împădurite aprin- 
zând şi arzând mari suprafeţe de păduri. In spatele frontului au bom» 
bardat şi mitraliat localităţile unde presupuneau că ar fi comandamen¬ 
te, sau unde observau mişcări df trupe; în repetate rânduri au încercat să 
distrugă podul de la Temriuk şi să împiedice circulaţia între Kerci şi 
Taman peste strâmtoarea Kerci. Apărarea antiaeriană executată de uni« 
tăţile diviziei a 9-a tunuri antiaeriene, şi apărarea aeriană a aviaţiei de 
vânătoare au provocat pierderi grele aviaţiei inamice împiedecând-o să 
aibă vre-un succes. Tot aici cunoscutul colonel aviator Rudei, renumit 
vânător de care de luptă, având la bordul avionului două tunuri de 37 
mm. jumelate, a executat primele lui atacuri de precizie asupra bărcilor 
ruseşti cari încercau o debarcare în regiunea de lagune de la flancul de 
nord al poziţiei germano-române. 

In timp ce aceste operaţii se desfăşurau în capul de pod de la Cuban, 
situaţia la aria de sud a grupului de arjţţate sud (mareşal von Manstein) 
şi a armatei a 6-a din grupul de armate A devenea tot mai critică, obli¬ 
gând această flripă să se retragă de alungul coastei de nord a mării de 
Azov spre Melitopol. Capul de pod Cuban fusese menţinut de Hitler în 
scopul de a constitui o bază de plecare la ofensivă din acest cap de pod în 
Caucaz, în cazul că situaţia la nord de marea de Azov i«ar fi permis să ia 
şi acolo iniţiativa operaţiilor. Ori în tot timpul verii anului 1943, ruşii au 
dovedit că sunt mult superiori numeric şi că nu numai că nu mai era 
posibilă o reluare a unei ofensive către cotul Donului, dar nici cel puţin 
nu se putea organiza un front pe care inamicul să poată fi oprit. Retrage¬ 
rea germană de la nord de marea de Azov obliga pe Hitler să ordone 
părăsirea Cuban«ului şi trecerea armatei a 17-a în Crimeia. Cum pe 
lângă cele 11 divizii germane se mai găseau în Cuban 7 divizii române, 
mareşalul Antonescu a intervenit în cursul vizitei pe care a făcut-o lui 
Hitler la 2-3 Septembrie 1943, ca acesta să decidă retragerea din Cuban. 

La 4 Septembrie Hitler a dat ordin mareşalului von Kleist comanda¬ 
mentul grupului de armate A (armata a 6-a refăcută din grupul Holidt şi 
armata a 17-a) să pregătească şi să execute evacuarea Cuban-ului şi să 
organizeze apărarea Crimeei, Astfel la începutul lunii Septembrie 
1943 armata a 17-a a primit ordin de evacuare şi retragere în Crimeia. 
înainte însă de a se începe evacuarea, ruşii au debarcat în noaptea de 10/ 
11 Septembrie, după o puternică pregătirş de artilerie, în portul Nov?» 
rossiysk; aruncarea lor în apă a cerut două zile de lupte. La 14 Septem¬ 
brie un alt atac dat la Moldavanskoje a fost respins distrugând 32 de care 
de luptă. 

212 

www.dacoromanica.ro 


In noaptea de 14/15 Septembrie s’a început retragerea, după un plan 
bine stabilit pe poziţii succesive şi apropiate între ele la circa 20 de km. la 
centru şi 5-10 km. la aripa de nord. S’a putut scoate tot materialul, s’au 
aruncat în aer toate podurile şi instalaţiile importante pentru inamic. 
Salturile dintr’o poziţie în alta s’au făcut la intervale de timp diferite (de 
la 3-7 zile), atât cât impunea evacuarea materială; iar ultimele salturi şi 
trecerea la Kerci nu s’au făcut pe la Taman —cum era de aşteptat— ci 
prin mica peninsulă —Kordon— de la nord de Taman, ceia ce a încurcat 
pe ruşi. In timpul acestei acţiuni, ruşii au executat un atac local cu tancu¬ 
ri la nord de Anapa —pe coasta mării Negre— la 25 Septembrie în contra 
ariergărzii şi au distrus două tunuri a. a. cari nu aveau apărare contra 
carelor. Un alt atac s’a dat în noaptea de 29/30 Septembrie printr’o 
debarcare la sud de satul Golubitskaya şi care s’a terminat cu distruge¬ 
rea totală a inamicului de către trupele locale. In fine un alt atac la 
Taman la 3 Octombrie a fost dat jn gol, pentru că trupele s’au retras pe la 
nord. Ultima ariergardă a trecut la Kerci în noaptea de 9/10 Octombrie 
sub acoperirea unui puternic foc de artilerie. 

Astfel s’a terminat această lungă bătălie a armatei a 17-a, care a durat 
—cu mici întreruperi— 7 luni şi jumătate. 

Actele de bravură ale luptătorilor germani şi români au fost nenum㬠
rate. Diviziile române au primit acelaş armament anticar pe care îl 
aveau şi diviziile germane, inclusiv faust-patronen şi Ofenrohr, arma¬ 
ment pentru apararea apropiată a infanteristului contra carelor de luptă 
şi s’au organizat centre de instrucţie în spatele frontului unde treceau 
rând pe rând toate unităţile să se exercite în mânuirea acestui armament. 
In această situaţie, trupele române au dovedit aceiaşi capacitate de rezis¬ 
tenţă la atacurile carelor de luptţţ ruse ca şi trupele germane. 

Sigur că pierderile apărării au fost destul de mari; însă au fost incom¬ 
parabil mai mici de cât ale ruşilor, cari îşi trimeteau infanteria în valuri 
nesfârşite la atac, sperând că poate unul din aceste valuri va reuşi să intre în 
poziţia inamicjţ, adăpostit de miile de cadavre ale valurilor precedente; 
în plus ruşii au mai pierdut 1045 de blindate şi 2280 de avioane. 


www.dacoromanica.ro 


213 


BOMBARDAMENTUL AERIAN AMERICAN DE LA 
PLOEŞTI-C^MPINA LA 1 AUGUST 1943 


Un eveniment izolat şi care poate sŞ apară fără legătură cu răsboiul 
României în Rusia a fost bombardamentul american executat asupra 
regiunii petrolifere române Ploeşti-Câmpina la 1 August 1943. El însă ar 
fi avut un efect cât se poate de grav asupra purtării acestui râsboi dacă 
ar fi reuşit. Prin acest bombardament, americanii au urmărit să distrugă 
forţa care punea în mişcare motoarele fabricilor, avionelor, maşinilor şi 
blindatelor germane. Sursa cea mai bogată de benzină şi alte produse 
petrolifere de care dispunea Germania era regiunea petroliferă română 
de pe valea Prahovei. Dacă rafinăriile române din această regiune ar fi 
fost distruse, o mare parte din puterea ofensivă germană ar fi fost anihi¬ 
lată şi victorţa Rusiei —aliata puterilor occidentale— ar fi venit mai 
repede şi mai sigur. De aceia consider că este aici locul să fie expus, pen¬ 
tru că acest bombardament a fost executat tocmai în acele zile când tru¬ 
pele române şi germane din Cuban erau supuse celor mai furioase ata¬ 
curi ruse. 

Ideia acestui atac n’a venit în mintea americanilor dintr’o dată, ci a 
urmat o anumită cale. In luna Mai 1942 -M-deci 15 luni mai înainte-^ 23 
de bombardiere «Liberators» (B-24) au plecat din Florida să bombarde¬ 
ze Tokio. Această grupă se numea («Halpro^ după numele comandan¬ 
tului ei, colonelul Harry Halvorsen. Aceste avioane erau de construcţie 
nouă, cu o lărgime la aripi de 34 de m. şi o greutate de 27 de tone. Zborul 
lor spre Tokio s’a oprit la Khartoum în Sudan, unde în aşteptare de noi 
ordine, li s’a schimbat misiunea. Statele-Unite declarând râsboi Rom⬠
niei la 5 Iunie 1942, gruparea «Halpro» a primit ordinul să bombardeze 
Ploeşti. Cum distanţa până la Ploeşti era prea mare pentru durata de 
zbor a acestor avioane. Washington a cerut aprobarea Moscovei ca 
—după executarea bombardamentului-.- să li se permită să aterizeze în 
spatele liniilor ruse. Moscova întârziind cu răspunsul, la 11 Iunie orele 
22.30 «Halpro» având numai 13 avioane -^-celelalte erau în reparaţie-r a 
zburat peste Turcia şi ajungând la Costanţa s’a îndreptat spre Ploeşti, 
unde de la o înălţime de 4000 m. şi-au aruncat bombele şi s’au întors spre 
baza lor de plecare. Efectul a fost cu totul neînsemnat. Despre acest 
bombardament nu s’a publicat nici un comunicat nici în România, nici 


214 


www.dacoromanica.ro 


în Germania. El a constituit însă un avertisment şi apărare^ antiaeriana 
a regiunii petrolifere romane i—care şi aşa era destul de puternică - a fost 
întiţritfj şi mai mult Petrolul romanesc reprezenta pentru Germania 
sursa vitală a râsboiului, iar acest raid putea să fie repetat cu un număr 
mult mai mare de avioane. 

Comandamentul suprem american, trăgând concluziile din acest 
bombardament, a apreciat cîţ o forţă aeriană bine pregătită putea să 
ajungă de-asupra rafinăriilor de la Ploeşti şi să le distrugă. Proectul aces¬ 
tui atac a fost prezentat la conferinţa de la Casablanca; Roosevelt şi 
Churchill 1-aţf aprobat imediat. Distrugerea capacităţii de producţie 
petrolifer^ romţinjţ însemna o lovitură foarte grea dattţ lui Hitler şi de 
aceia cu toate riscurile de prevăzut, operaţia trebuia încercată. 

Cu organizarea şi executarea acestui al doilea bombardament a fost 
însărcinat colonelul american Iflcob Smart. Planul a primit numele de 
«Tidal Wave» (Furia mării) şi trebuia sş fie executat de forţa a 9-a aeria¬ 
nă. Colonelul Smart s’a decis să execute bombardamentul la înălţime 
foarte joassţ (en rase-mottes) pentru mai multe motive. Era pentru prima 
oară cţind americanii executau un atac în zbor la suprafaţa pământului, 
deci se putea realiza surprinderea. Toate atacurilde aeriene americane 
erau executate de la mare altitudine; se putea deci presupune că germa¬ 
nii nu se vor aştepta la Ploeşti la un atac la 20 de metri de-asupra pămân¬ 
tului şi nu vor fi, pregătiţi să facă faţă unui astfel de atac. Apoi s’ft luat în 
considerare precizia bombardamentului; aruncarea bombelor la înălţi¬ 
me jo^să poate fi mult mai precisă de cţit de la mare înălţime. Un alt 
motiv a mai fost acela datorit reţelei radar cftre nu putea prinde avioane 
cari zburau foarte jos. Şi în fine, avioanele zburând cu omareviteziţ, ar fi 
oferit tunurilor şi mitralierelor ţinte foarte fugitive, cari ar fi dispărut din 
linia lor de ochire extrem de repede şi deci pierderile în avioane ar fi fost 
relativ neînsemnate. 

Cinci grupe de Liberators cu un total de 175 de bombardiere au făcut 
în vara anului 1943 în regiunea Benghazi (Cirenaica) exerciţii numeroa¬ 
se de zbor la joasă altitudine şi bombardament asupra unor machete 
cari reprezentau oraşul Ploeşti cu toate rafinăriie lui, precum şi rafinări^ 
de lg Cţimpina. O repeţitie generală a fost făcută în ziua de 31 Iulie. In 
aceiaşi zi ™prin dispoziţii luate de la Washington™ s’ft interzis genera¬ 
lului Brereton şi coloneilor Smart şi Timberlake să participe la raidul de 
la Ploeşti. Aceştia pregătiseră raidul, deci cunoşteau prea multe secrete 
militare şi nu trebuiau să fie expuşi să cadă prizionieri. 

In ziufl de 1 August, înainte de zorii zilei, cele cinci grupe de bombar¬ 
diere şi-au luflt zborul spre nord pe direcţia generală Benghasi-Corfu- 
Piteşti-Târgovişte-Floreşti (27 km. N. Ploeştij-Ploeşti. Proectul prevedea 
că atacul să vină din spre nord, adică dintr’o direcţie la care apărarea a. 
a. a regiunii petrolifere nu se aştepta şi deci nu era pregătită să facă faţă 


www.dacoromanica.ro 


215 


cu totalitatea mijloacelor ei de foc. Pe timpul zborului 10 avioane s’au 
întors la bază din cauze de defecţiune a motoarelor, iar unul s’a prăbuşit 
în mare, astfel că la obiectivau ajuns numai 164. In Bulgaria, de-asupra 
Balcanilor, din cauza unei ceţe, cele trei grupe dinapoi au rămas în 
urmă. Primele două grupe ajungând la Târgovişte au greşit direcţia de 
zbor. In loc să se îndrepte spre Floreşti —la nord de Ploeşti— s’au îndre- 
pat spre Ş. E. şi numai când au ajuns aproape de Bucureşti şi-au dat sea¬ 
ma de greşalâ şi au schimbat direcţia spre nord. Din această cauză, bom¬ 
bardierele acestor grupe n’au mai putut bombarda obiectivele pentru 
care se pregătiseră în exerciţiile de la Benghasi: Fiecare pilot îşi cunoştea 
obiectivul aşa cum se prezenta venind din spre nord; acum însă zburând 
din spre sud, obiectivele aveau alt aspect şi atunci fiecare bombardier a 
atacat un obiectiv oarecare. In plus celelalte trei grupe rămase în urmă 
n’au putut participa la bombardamentul primelor două grupe şi au 
intervenit după ce acestea şi-au terminat bombele. Ultima grupă avea 
misiunea să atace rafinăria flŞteaua Română» de la Câmpina. 

Atacul s’a executat între orele 12-12.30 de către toate grupele, la o alti¬ 
tudine variind între 3 şi 15 metri. Pentru ca să-şi atace obiectivele, bom¬ 
bardierele erau obligate să ia înălţime ca să treacă pe deasupra coşurilor 
rafinăriilor. Au fost distruse în total sau în parte rafinăriile Astra română, 
Şteaua română. Creditul minier. Columbia aquila şi Concordia vega. 

Apărarea a. a. germană care înconjura cu o centură de numeroase guri 
de foc întreg complexul de rafinării, era compusă din baterii de mitralie¬ 
re, tunuri a. a. uşoare şi tunuri de 8,8. Toate aceste unităţi, împreună cu 
aviaţia de vânătoare germană şi română şi-au făcut datoria din plin. 
Americanii au pierdut 45 de bombardiere doborâte în luptă; 8 au aterizat 
în Turcia, unde au fost internate; 23 au aterizat în Şicilia, Cypru şi Malta 
şi 88 au ajuns la Benghasi. Din acestea din urmă numai 33 mai erau 
capabile de zbor. Din personalul navigant american, 108 au fost făcuţi 
prizonieri în România. 

Acest bombardament a provocat indiscutabil pierderi grele rafinării¬ 
lor române, dar n'a reuşit să împiedice aprovizionarea germană cu 
petrol românesc; în schimb pentru americani —faţă de pierderile pecari 
le-au suferit în avioane™- a fost un adevărat dezastru. 

începând din Aprilie 1944, alte numeroase bombardamente s’au ab㬠
tut asupra României pornind de pe terenurile de aviaţie de la Bari şi 
Brindisi din Italia. 


216 


www.dacoromanica.ro 


APARAREA ŞI EVACUAREA CRIMEEI (9 Ocţ. 1943-12 Mai 1944) 

(Schiţa n.° 9) 


Armaţa a 17-a german^ (general Jaenecke) dispunea numai de 2 divi¬ 
zii germane şi 7 divizii romane. Celelalţe divizii germane, cari lupţa- 
seră în cadrul acesţei armaţe în Cuban au fosţ ţrimise armaţei a 6-a ger¬ 
mane care opera la nord de marea de Azov. Cu acesţe 9 divizii —din cari 
nici una nu era blindaţă»- nu se puţea realiza o apărare de lungă duraţă 
în folosul aripei de sud a fronţului de esţ. Pe de o parţe ofensiva rusă din 
Sţepa Nogai inainţa destul de repede spre vesţ, ameninţând să închidă 
isţmul Perekop, pe de alţă parţe superioriţaţea marinei ruse din marea 
Neagră nu permitea o evacuare fără mari riscuri, a trupelor din Crimeia 
de la Sevasţopol la Odesa. In aceasţâ situaţie, la propunerea generalului 
Konnţd, comandantul corpului 49 munţe german, comandanţul arma¬ 
ţei a 17-a a decis să se retragă câţ mai repede posibil prin isţmul Perekop, 
şi în acesţ scop s’a studiaţ un plan care a fosţ comunicaţ trupelor. 

Mareşalul von Kleist, comandantul grupului de armaţe A, a fost de 
acord cu această evacuare şi în ziua de 27 Octombrie a ceruţ lui Hiţler 
■-prin generalul Zeiţzler»- aprobarea acesţei operaţii. In seara zilei de 
28 Octombrie, când ţoaţe pregătirile erau făcuţe penţru începerea eva¬ 
cuării, a sosiţ ordinul lui Hiţler ca Crimeia să fie ţinuţă şi apăraţă. Cum 
situaţia armaţei a 17-a devenise criţică prin acesţ ordin, mareşalul von 
Kleisţ a promis generalului Jaenecke că ™la nevoie™ o parte din forţele 
armaţei a 6-a care se replia prin sţepa Nogai, vor fi ţrimise în Crimeia 
prin Perekop. Aceasţă promisiune însă n’a fosţ ţinuţă şi la 1 Noembrie 
armaţa a 17-a a fosţ încercuiţă în Crimeia, fără alţe legături de câţ pe apă 
şi prin aer. 

Inainţe de a se ajunge la aceasţă încercuire, mareşalul Anţonescu a 
fosţ informaţ de generalul Peţre Dimiţrescu, care se găsea cu comanda¬ 
mentul armatei a 3-a române la Nikolaiev, că situaţia armaţei a 6-a ger- 
manâ în sţepa Nogai era criţică şi puţea duce în câţeva zile la închiderea 
isţmului Perekop. Conducăţorul român a comunicaţ prin generalul Şţe- 
flea, şeful marelui sţaţ major român, generalului Hansen comandantul 
ţrupelor germane din România câ el considera închiderea ţrupelor din 
Crimeia ca sigură, lungimea coasţei şi isţmul Perekop vor impune un 
dispoziţiv linear, fără nici o rezervă, cu care nu se va puţea împiedeca o 


www.dacoromanica.ro 


217 



T>e CCA. 3 













pătrundere inamică în peninsulă. El considera că pericolul unei şvacuă- 
ri imşdiate a Crimeei este mai mic de cât mai târziu, când o evacuare sub 
presiunea inamicului va atrage pierderi foarte grele pentru trupele 
române; iar din punct de vedere politic, încă o lovitură ca la Stalingrad 
nu mai este de suportat. Tot odată adresează lui Hitler o scrisoare prin 
care înşi exprimă îngrijorarea pentru soarta trupelor române din Cri- 
meia şi propune evacuarea lor imediată. 

La această intervenţie, Hitler răspunde că Crimeia prezintă o impor¬ 
tanţă deosebită ca bază de atac aerian rus contra coastelor române şi 
bulgare şi a regiunii petrolifere Ploeşti. Pe de altă parte forţele ruse desti¬ 
nate invaziei în Crimeia sunt modeste. De aceia el a hotărât sâ apere 
peninsul^. Armata a 17-a va fi întărită cu trupe din armata a 6-a, cari vor 
inchide gâtul Perekop, precum şi cu batalioane cari i se vor trimite pe 
cale maritimă şi aeriană; în plus intenţionează să trimită şi o unitate 
blindată din apnţata l-a blindată. Pentru ori ce eventualitate, se va preg¬ 
ăti o evacuare pe mare. La urmă el ruga pe mareşalul român să dea dis¬ 
poziţii în acest sens. 

Această hotărâre a fost luată de Hitler sprijinindu-se pe calcţţlele de 
transport ale marelui amiral Donitz, care a afiprţat că, cu mijloacele de 
care dispune în marea Neagră ar putea transporta 50.000 de tone de 
material —aprovizionări de tot felul— în fişcare lună, ceia ce era absolut 
suficient pentru trupele din Crimeia; iar pentru o evacuare ar putea 
transporta 20.000 de oameni într’un singur transport până la Odesa, a 
cărui durată de dus şi întors este de 4 zile. Deci pentru circa 200.000 de 
oameni ar trebui minimum disponibil 40 de zile. Gcjring a susţinut şi el 
pe Hitler, considerând că Crimeia este necesară pentru recucerirea 
Ukrainei. Numai generalul Zeitzler, şeful statului major general al 
armatei, a susţinut că aţirjata a 17-a, neavând trupe blindate, iar trupele 
române —cari fof-nţau aproape totalitatea unităţilor de apărare din 
Crimeia— nu erau dotate cu mijloace anticar suficiente, nu va putea face 
faţă unui atac puternic rus şi a propus ca evacuarea să nu întârzie. Cu 
toate că Hitler a rămas neschimbat în hotărârea lui, totuşi discqţii asu¬ 
pra evacuării Crimeei s’au mai dus. Generalul Jaenecke, comandantul 
armatei a 17-a, s’a dus cu avionul la 3 Noembrie la «Wqlfschanze» car¬ 
tierul general al Iul Hitler şi a expus acestuia situaţia grea în care se găsea 
armata lui şi imposibilitatea de a opri cu forţele de care dispune un atac 
în care ruşii ar folosi marea lor superioritate numerică şi a împiedeca o 
invazie a peninsulei. Hitler a decis să-i trimită de la Odesa câteva bata¬ 
lioane din marile unităţi destinate grupului de aţirjate sud. Generalul 
Jaenecke însă aprecia că situaţia nu este mai bună numai cu acest ajutor, 
pentru că el considera o evacuare pe mare ca o catastrofă şi —după 
întoarcerea în Crimeia— a propus grupului de aţrrj^te A, să-i pepiţitâ o 
ieşire prin Perekop în spatele afTrţ ate i ruse. Hitler a refuzat şi această 


www.dacoromanica.ro 


219 


propunere. Intr’o discuţie avută mai târziu —în Decembrie— cu mare¬ 
şalul von Manstein, Hitler a spus că după restabilirea situaţiei în cotul 
Niprului, intenţiona sţţ întreprindă o ofensivă spre sud pentru eliberarea 
Crimeei, Această intenţie nu s’a putut realiza şi armata a 17-a a r㬠
mas încercuită- 

In timp ce se duceau aceste discuţii despre soarta trupelor din Cri- 
meia, şi înainte ca aceste trupe să intre în dispozitiv pentru apărarea 
celor 700 km. de coastă, ruşii au atacat la Perekop şi Kerci. 

La 30 Octombrie, când flancul de sud al armatei a 6-a trecuse la vest de 
Perekop, tancurile ruse şi-au făcut apariţia în acest istm, dar au fost res¬ 
pinse prin acţiunea a 4 tunuri 88 mm. antiaeriene pe tren din divizia a 9-a 
a. a. a. Acest tren se găsea pe podul care trecea peste valul tătarilor pe 
calea ferată, aşezat, chiar după indicaţiile generalului Jaenecke aşa fel în 
cât să poată acoperi cu foc cei 4 km. de deschidere a gâtului în acel loc. O 
apărare slabă s’a organizat imediat pe valul tătarilor cu 2 batalioane ger¬ 
mane, 1 batalion ukrainian şi 1 batalion român. Situaţia însă era foarte 
critică, ŞÎ numai la sosirea diviziei 50 germană s’a putut închega un front. 
Ruşii au reuşit însă până la 5 Noembrie să facă un cap de pod peste valul 
tătarilor şi să ocupe peninsula Tschigary din Siwasch. In acelaş timp la 
Kerci au atacat la 1 şi 2 Noembrie cu vase din flotila de Azov şi sprijiniţi 
puternic de artilerie au reuşit să facă două capete de pod. Unul mai 
important la Jenikale, imediat nord Kerci, şi altul mai mic la Eltingen 14 
km. sud Kerci. Astfel ruşii şi-au creat posibilităţi de atac pentru ofensiva 
viitoare atât în istmul Perekop cât şi la Kerci. 

Apărarea Crimeei a fost organizată astfel: 

- La nord şi nord-est, corpul 49 munte (general Konrad) cu divizia 50 
inf. în istmul Perekop; divizia 336 infanterie (venită de la aripa de sud a 
armatei a 6-a germană la sfârşitul lui Octombrie foarte obosită şi cu pier¬ 
deri mari) şi divizia a 10 inf. română, ambele pe frontul Siwasch; divizia 
19 inf. română P e Tschongari-Damm (la trecerea Tschongary) şi limba 
de pământ Arabat. 

- La vest de Perekop pe coasta mării, divizia a 9-a cavalerie română, cu 
misiunea de a supraveghea şi a impiedeca eventuale încercări de debar¬ 
care ruse. 

- In peninsula Kerci, corpul 5 armată (general Allmendinger) cu divi¬ 
zia 98 inf. germană la nord de oraşul Kerci şi divizia a 6-a cav română la 
sud; iar divizia a 3-a munte română î n rezerva corpului de armată- 

- In munţii Jaila şi pe coasta de sud, corpul de munte român (general 
Schwab) cu diviziile 1 şi 2 munte române. 

- Ca rezerve armata dispunea de 3 batalioane de marş a căror instruc¬ 
ţie nu era terminată, în zona Feodosia; brigada 191 tunuri de asalt cu 45 
de piese în zona corpului 5 armată; brigada 248 tunuri de asalt cu 45 de 
piese în zona corpului 49 munte. Aceste două brigade au venit în luna 

220 

www.dacoromanica.ro 


Ianuarie 1944, La aceste rezerve se mai adăogă divizia a 9-ft ă- a. (general 
Pickert) care depindea direct de flota a 4-a aeriană şi care a participat la 
luptele de apărare din Crimeia, 

- Regiunea Sevastopol, cu oraşul şi portul Sevastopol şi peninsula 
Kersones avea un comandament special care depindea direct de armata 
a 17-3 germană. Această regiune a fost din nou organizată cu lucruri de 
apărare, pentru că lucrările pe cari le avuseseră ruşii fuseseră distruse şi 
nu mai puteau fi folosite. 

Intre Ishun (sud Perekop) şi Simferopol se lucraseră două poziţii cu 
direcţia est-vest, în toamna anului 1943, de către trupele cari staţionau în 
Crimeia. Erau numai lucrări de campanie discontinui, dar pentru o tru¬ 
pă în retragere însemnau un adăpost în câmpie şi o posibilitate de pune¬ 
re în ordine. 

In Ianuarie 1944 a mai sosit divizia 73 inf. germană şi la începutul 
lunii Martie divizia 111 inf. germană- Cea dintâi a fost pusă la dispoziţia 
corpului 5 armată în peninsula Kerci, cealaltă ca rezervă a corpului 
49 munte. 

După ce a trecut criza de la începutul lunii Noembrie şi trupele din 
Crimeia au intrat în dispozitivul de apărare, comandantul armatei 17-a 
ă luat hotărârea de a reduce cel puţin o parte din capetele de pod ruse. 
Prima lui intenţie a fost să cureţe capul de pod de la Siwasch, care pre¬ 
zenta cei mai mare pericol; ori ce succes inamic aici deschidea imediat 
călea în câmpia din nordul Crimeei. Hitler însă n a acceptat propune¬ 
rea, şi atunci —ţinând seama de forţele disponibile— a decis să suprime 
capul de pod de la Eltingen, din sectorul diviziei a 6-a cavalerie română- 
La 4 Decembrie această divizie, împreună cu unităţi din divizia 98 inf, 
genpană, a atacăt trupele ruse de la Eltingen şi după trei zile de lupte, cu 
ajutorul tunurilor de asalt au zdrobit rezistnţa rusă- In noaptea de 6/7 
Decembrie, circa 500 de ruşi conduşi de comandantul lor de divizie au 
reuşit să iasă afară din cerc şi îndreptându-se spre nord au ocupat înălţi¬ 
mea Mithridat care domina oraşul Kerci pe la sud. La 11 Decembrie au 
fost distruşi de trupe din divizia 98 infanterie germană- 

Celălalt cap de pod, de la nord de Kerci devenise prea puternic; avea o 
adâncime de circa 10 km. şi eră a Pă rat de 2 divizii. In faţa lui se găsea 
numai divizia 98 inf. ale cărei trupe erau foarte obosite şi a cărei forţă er ă 
redusă la valoarea combativă a unui regiment. Comandantul acestei 
divizii, generalul Gareis, considerând că cu aceste forţe nu poate executa 
un ordin dat de Hitler, a fost înlocuit la comandă- Cum totuşi corpul 
5 armată nu mai avea cu ce face faţă unui eventual atac puternic 
rus, i s’a pus la dispoziţie divizia 73 inf. sosită * n Ianuarie pe calea 
ăerului. 

La Kerci au mai avut loc acţiuni locale atăt din partea ruşilor căt şi a 
germanilor şi cari au încetat în luna Frebruarie, 


www.dacoromanica.ro 


221 


La nord de Crimeia, armata a 6-a germană trecută încă din Noembrie 
la nord de Nipru inferior, apăra numai un cap de pod la Kerson şi altul 
la Nicopol. Acesta din urmă a fost ţinut de Hitler ţn intenţia de a lua de 
aici o ofensivă spre sud pentru eliberarea Crimeii. Ruşii l-au atacat în 
Noembrie cu forţe mult superioare. Apărat cu o extraordinară voinţă de 
a rămâne pe loc de 6 divizii de infanterie şi 2 divizii blindate germane, 
toate atacurile ruse au fost respinse; dar pierderile apărătorilor au fost 
foarte mari. Ruşii reluând ofeţjsiva la 31 Iftnuâfie 1^44, au reuşit de astă 
dată în trei zile de lupte să-l suprime. După prima bătălie, diviziile de 
infanterie nu mai reprezentau de cjţt 1/3 din forţa lor normală, iar cele 
două divizii blindate nu mai existau decât cu numele, nemai având de 
cjţt 5 care de luptă. Astfel la începutul lunii Februarie nu mai exista nici o 
speranţă pentru trupele din Crimeia de a fi eliberate pe uscat. 

Mareşalul Antonescu, care vedea apropiindu-se mereu frontul de ţara 
romanească, a considerat că nu mai este nici un motiv ca trupele romane 
să mai rămână în Crimeia şi că prezenţa lor în Basarabia ar fi mult mai 
folositoare. De aceia profitând de o vizită pe care generalul Şteflea, şeful 
marelui Stat major român trşbuia s’o facă la 13 februarie la cartierul 
general al lui Hitler, i-a dat însărcinarea să expună acestuia punctul de 
vedere al conducătorului român. Hitler a refuzat să accepte o evacuare, 
pentru că el se gândea să transforme ţrimşia într’o cetate inexpugnabilă. 

La două săptămâni după aceasta, mareşalul Antonescu făcând el 
însuşi o vizită între 26-28.2.44 lui Hitler, şi-a expus părerea că Crimeia 
trcbue evacuată imediat, pentru a evita pierderi excesiv de grele, pe cari 
poporul român nu le-ar mai putea suporta. Hitler i-a replicat cu aceleaşi 
motive de politică externă şi economică i—influenţa Turciei, apărarea 
coastelor Bulgariei şi României şi mai ales a zonei petrolifere române— 
şi l-a încredinţat că va mai trimite în Crimeia încă o divizie (a 11 l-a) şi 
material greu de luptă pentru jntărirea şi sprijinţil special al trupelor 
române; mai mult încă, l-a rugat pe mareşal să-l ajute întărind moralul 
trupelor române din Crimeia. Conducătorul român s’a lăsat convins, 
după ce Hitler i-a dat încă odată asigurarea că va întări armata a 17-a. 

La 3 Martie însă ruşii au rupt frontul la Schepetowka la aripa de nord 
a grupului de armate sud, pe o mare lărgime. Efectele adânci ale acestei 
ofensive s’au resimţit în curând pe întreg frontul german de sud, obligân- 
du-1 să se replieze spre vest pentru a evita o încercuire. 

La sfârşitul lunii Martie, mareşalul Antonescu —în faţa pericolului 
care se apropia de Basarabia şi Bucovina şi prevăzând pierderea portu¬ 
lui Odesa— a adresat o foarte stăruitoare scrisoare lui Hitler, rugându-1 
să permită o evacuare «de bună voie» a trupelor din Crimeia, atâta timp 
cât Odesa era înctj în mâna germanjjor. Ma târziu, ori fe evafu^re se va 
face cu foarte mari greutăţi. Mareşalul Antonescu intenţiona să aducă 
diviziile române din Crimeia la Odesa şi de acolo să le îndrepte în Basa- 

222 

www.dacoromanica.ro 


rabia pentru a opri înaintarea rustţ pe teritoriul României. Hitler n’a 
acceptat şi soarta trupelor din Crimeia a fost definitiv hotţir^ttţ. 

Ruşii aveau la Perekop şi Siwasch (peninsula Tschingari) grupul de 
armate Tolbukin —numit frontul 4 ukrainian— care dispunea de arma¬ 
ta a 2-a gardâ şi armata a 51-a cu un total de 18 divizii de trăgători şi 2 
corpuri de armatâ blindate. In faţa lor, frontul româno-german era apa¬ 
rat de corpul 49 munte cu divizia 50 inf. german^ la Perekop, divizia 336 
inf. german^ şi divizia 10 inf. românâ la Siwasch; în rezerv^ o parte din 
divizia 111 inf. 

La Kerci, ruşii aveau armata de coastâ cu 10 divizii de triţgtţtori şi 100 
de care de luptâ; iar apărarea avea corpul 5 armatâ german cu diviziile 
98 şi 73 inf. germane —divizia 3 M-te românâ—, şi divizia a 6-a cav. 
românâ; în rezerv^ majoritatea diviziei 111 inf. german^. 

La 7 Aprilie a început ofensiva rusii ' n istmul Perekop şi la Siwasch, du- 
pâ o foarte violenţii Şi lungii pregătire de artillerie. Ruşii au atacat 
cu carele de luptij înainte, urmate de mari unităţi de infanterie. La istmul 
Perekop au reuşit sâ lârgeascâ capul de pod fqcut încâ din Noem* 
brie; divizia 50 inf. germanii a fost întâritâ cu rezerva din divizia 111 
germanii. 

La Siwasch divizia 336 inf. germanii §i divizia 10 românâ au rezistat. 
In faţa celor douâ divizii, valurile de atac ruse erau transformate în mari 
grămezi de morţi şi râţniţi de focul apârârii. Atacurile au fost continuate 
la 9 Aprilie, mijrind presiunea în sectorul diviziei a 10-a române. Dupâ o 
rezistenţii îndârjiţii frontul acestei divizii a cedat în sectorul din stânga şi 
trupele s’au retrras pe poziţia de la Tomaschewka. In noaptea de 9/10,4 a 
fost retraşii §1 divizia 50 inf. din istmul Perekop pe poziţia de la Ishun, 
unde ar fi putut rezista în bune condiţiuni, fiind o poziţie bine lucratft şi 
av^nd o lungime numai de 4 km. In ziua de 10.4 însij ruşii au continuat 
presiunea lor foarte putemicij asupra diviziei a 10-a romane şi rupând 
frontul a doua oarij au intrat în câmpia Crimeei, ameniţţjnd spre est spa¬ 
tele diviziei a 19»a române de pe limba de pijmânt Arabat şi spre vest 
spatele diviziilor 336 şi 50 inf. germane. 

Armata a 17»a nu avea cu ce sâ contraatace. Aşteptându-se la un atac 
puternic rus la Kerci dusese acolo aproape toatâ divizia a lllia. 

In ziua de 9.4 generalul Jaenecke trimite o scrisoare generalului 
Sch()mer comandantul grupului de armate A prin care îi explica câ 
situaţia în Crimeia este foarte serioasâ şi câ se apropie ceasul când va tre¬ 
bui sâ se retragâ spre Sevastopol. Generalul Schpmer —care se bucura 
de încrederea lui Hitler— luase comanda grupului de armate A la 30 
Martie, înlocuind pe mareşalul von Kleist, Indatâ ce a primit aceastâ 
informaţie a cerut generalului Zeitzler, şeful statului major general al 
armatei sâ aprobe operaţia de retragere cerutâ de generalul Jaenecke. 
Hitler s’a opus şi a comuniţflt în aceiâşi seârâ generalului Sch^rner câ a 


www.dacoromanica.ro 


223 


doua zi va trimite pe generalul Zeitzler la Galaţi —unde era comanda¬ 
mentul grupului de armate A— ca să examineze situaţia. 

In ziua de 10.4 —în faţa pericolului imediat— generalul Jaenecke a 
comunicat grupului de armate că pe a lui răspundere a dat ordin să se 
execute retragerea corpului 5 armată şi a diviziei a 19-a după planul 
«Adler», în timp ce corpul 49 armată munte de pe frontul de nord să ţină 
până la 12 Aprilie. Acest timp de rezistenţă la nord era absolut necesar, pen¬ 
tru că corpul 5 armată avea de parcurs de la Kerci mai bine de 200 de km. 
pentru a intra în poziţia indicată prin planul Adler. Acest plan fusese 
pregătit din vreme de comandamentul armatei a 17-a şi dat tuturor mari¬ 
lor unităţi. El trebuia să fie executat la ordinul armatei şi prevedea retra¬ 
gerea pe etape spre Sevastopol a celor două Corpuri de Armată. 

Din discuţiile cari au avut loc între generalii Schorner şi Zeitzler, rezul¬ 
tând că măsurile luate de comandantul armatei a 17-a erau impuse de 
situaţia operativă, s’a cerut aprobarea lui Hitler. După o lungă discuţie 
cu generalul Jaenecke, Hitler a aprobat retragerea ordonată de generalul 
Jaenecke, dar a cerut ca rezistenţa din nord să nu se limiteze numai până 
la 12.3, ci cât se va putea mai mult. 

In noaptea de 10/11.4 armata a 17-a comunică grupului de armate că 
trupele de pe frontul de nord au fost sfărâmate şi nu mai are cu ce să exe¬ 
cute nici un contraatac; iar în ziua de 11.4 la amiază anunţă că inamicul 
a trecut cu carele de luptă peste regimentul de vânători de munte german 
(organizat în Crimeia) şi că la ora 9 se găsea la 15 km. vest de Dschankoj. 
Pentru aceasta a dat ordin armatei să se retragă pe linia Gneisenau, una 
din cele două poziţii organizate tocmai în vederea acestei retrageri. 
Această măsură a iritat pe generalul Zeitzler, care chemând la telefon 
grupul de armate şi negăsind pe generalul Schorner, s’a exprimat către lt. 
col von Trotha, şeful secţiei operaţiilor, că retragerea pe poziţia Gneise¬ 
nau era o «insubordonare conştientă contra ordinului Fiihrerului». 
«Aşa nu se poate conduce; dacă undeva apar 20 de care de luptă, nu se 
poate retrage o armată întreagă». 

Intorcându-se din inspecţia frontului armatei a 6-a pe Nistru, genera¬ 
lul Schdmer a arătat generalului Zeitzler că frontul de nord al armatei a 
17-a fusese rupt în două şi că după ce toate rezervele au fost distruse, în 
special regimentul de vânători de munte Crimeia, nu mai era altă posibi¬ 
litate de cât retragerea. In aceiaşi seară Schdmer —la cererea generalu¬ 
lui Zeitzler— a trimis în scris expunerea situaţiei din Crimeia şi a pro¬ 
pus retragerea frontului de nord a armatei a 17-a. La orele 21.50 Zeitzler 
cheamă din nou pe SchOmer la telefon şi i-a spus că Hitler reproşează 
generalului Jaeneke că şi-a pierdut nervii. Generalul SchOmer a replicat 
că el nu găseşte just acest reproş şi a rugat pe generalul Zeitzler să-l susţi¬ 
nă pe Jaeneke ca să păstreze încrederea lui Hitler, Tot odată el a cerut sâ 
se aprobe imediat hotărârea retragerii în Crimeia, pentru că altfel arma- 

224 

www.dacoromanica.ro 


ta a 17-a va fi distrusă. La expunerea făcută de generalul Zeitzler a apro¬ 
bat Hitler chiar în seara aceia hotărârea de retragere, iar a doua zi a dat 
ordin să se ţină Sevastopol cât mai mult şi să nu evacueze nici o trupă 
luptătoare, putând evacua răniţii, serviciile şi materialele cari nu mai au 
întrebuinţare pe front. Această evacuare a început chiar în aceiaşi zi. 
Generalul Schomer întrebând comandamentul marinei din marea 
Neagra, aceasta i-a comunicat că vapoarele «Ardeal», «Helga» şi «Tisa» 
apărate de distrugătoarele româneşti «Maria» şi «Mârăşeşti» ca şi UJ 
103 şi R. 163 au plecat din Sevastopol cu răniţi în ziua de 12.4 orele 
10.50. 

Corpul 49 munte a continuat în zilele de 12 şi 13.4 retragerea către 
poziţia Gneisenau pe care a reuşit să intre inaintea inamicului, datorită 
numai intervenţiei foarte active a aviaţiei germano-române, care tot tim- 
pu a mitraliat şi a bombardat trupele inamice în înaintare. Generalul 
Deichmann, comandantul corpului 1 aerian care îşi avea postul de 
comandă la Focşani (România) a dat ordin la 12.4 să se aprovizioneze 
repede unităţile de luptă cu muniţie contra carelor şi zburând la Sarabus 
în Crimeia a luat el însuşi conducerea atacului contra blindatelor ruse, 
Atacând de la înălţime joasă a obţinut efecte importante, întârziind câte¬ 
va ore mişcarea spre sud a carelor ruse, Cum în ziua de 13 Aprilie ruşii 
au ocupat Simferopol, corpul 49 munte şi celelalte trupe cari au luptat în 
nordul Crimeei, au continuat retragerea spre Sevastopol. Corpul de 
munte român —cu diviziile 1 şi 2 munte— ajungând cel dintâi în regiu¬ 
nea Sevastopol, a luat în primire apărarea poziţiei care fusese prevăzută 
pentru corpul 5 armată, care mai avea încă de mărşăluit din spre Kerci. 
In ziua de 14.4, corpul 49 munte a ajuns şi el cu divi. 50 şi 336 inf. şi o par¬ 
te din div. 111 inf. precum şi toată artileria grea a corpului. 

Corpul 5 armată german a părăsit poziţia de la Kerci în dimineaţa 
zilei de 10.4 fără să fie atacat, şi în noaptea de 12/13.4 a trecut istmul Par- 
paci. De aici, jn loc să urmeze şoseaua Feodosia-Simferopol spre Sevas¬ 
topol —cum fusese prevăzut în planul «Adler»— din cauza prezenţei 
trupelor ruse în regiunea Sarabus-Simferopol, a fost obligat să se depla¬ 
seze spre Sudak (pe coasta de sud a Crimeei). O parte din forţe au fost 
transportate pe mare direct la Sevastopol şi Balaclava, îmbarcate la 
Sudak, Alusta şi Yalta în vase maritime de transport. îndată după ce tru¬ 
pele corpului 5 armată au părăsit Feodosia, puternice unităţi din armata 
de coastă rusă au debarcat în această localitate. Primele trupe din C. 5 A 
german au intrat pe poziţie la 14.4 şi ultimele la 16.4; artileria grea n’a 
putut fi adusă. Corpul de cavalerie român a ajuns la Sevastopol cu pier¬ 
deri uşoare. Divizia a 10-a română mai avea numai circa 4500 de oame¬ 
ni, iar divizia a 19-a rămăsese şi ea cu un efectiv redus, fiind atacată în 
timpul marşului de unităţi de care de luptă ruse. Divizia a 3-a munte 
română care fusese în peninsula Kerci a avut pierderi suportabile. 


www.dacoromanica.ro 


225 


Armata a 17-a a comunicat la 16.4 grupului de armate că se găseşte cu 
toate trupele în regiunea Sevastopol gata de apărare. In faţa unui inamic 
dispunând de o superioritate zdrobitoare şi de peste 500 de care de luptă, 
trupele germane şi române au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să intre 
—prin lupte şi prin marşuri extenuante— înaintea inamicului în Sevas¬ 
topol. Corpul 1 aviaţie a întârziat în mod hotărâtor înaintarea inamicu¬ 
lui prin 2390 de intervenţii, divizia a 9-a tunuri a. a. a acţionat fără înceta¬ 
re în contra obiectivelor aeriene şi a carelor de luptă, iar marina a reuşit 
prin o permanentă activitate, să transporte 10.000 de oameni din corpul 
5 armată cu armamentul lor, de pe coasta de sud la Sevastopol. Inamicul 
a pierdut 464 de care de luptă şi 232 de avioane. Armata a 17-a a pier¬ 
dut între 9 şi 18 Aprilie 111.000 oameni rămânând la această dată cu 
78.000 de germani şi 46.000 români. «Dacă nu s’a ajuns la o catastrofă în 
stepa Crimeei, se datoreşte în mod hotărâtor vitejiei soldaţilor germani 
şi români, ca şi unităţilor de voluntari ruşi (Hilfswilligen) şi faptului că 
comandanţii răspunzători, cu toate «hotărârile ulterioare» ale lui Hit- 
ler, şi-au dat ordinele lor operative şi tactice înţelept şi la timp. Trupele 
ştiau că dacă ruşii sunt la Dschankoj, numai un lucru se mai putea face: 
retragerea şi agăţarea puternică la Sevastopol. Acesta a fost motorul care 
a ajutat cel mai mult în situaţia lor desperată —chiar dacă ar fi fost 
numai câteva ore câştigate. Dacă soldaţii şi-au cunoscut Crimeia «lor» 
şi au ştiut încotro merg, acesta a fost înainte de toate meritul generalului 
Tr. Konrad». Forţa combativă a armatei a 17-a la Sevaspotol se redusese 
în urma retragerii numai la 19.591 luptători (9.321 germani şi 10.360 
români). In afară de aceasta, trupele române urmau să fie transpor¬ 
tate imediat în România. Mareşalul Antonescu era foarte supărat că Hit- 
ler nu l-a ascultat şi n’a retras la timp armata din Crimeia. Pierderile 
suferite de romani şi de germani în Crimeia au fost absolut inutile. 
Ţinându-se Crimeia o lună sau două mai mult nu s’a realizat nici un 
folos. Dacă însă armata a 17-a ar fi fost retrasă de la începutul lunii Mar¬ 
tie şi debarcată la Odesa în bune condiţii de transport, ar fi putut interve¬ 
ni în mod decisiv în favoarea grupului de armate von Manstein, care 
lupta cu desperare să oprească avalanşa rusă în rostogolire spre Ro¬ 
mânia. 

Pentru a nu intinde coarda prea mult, Hitler a decis că trupele române 
de la Sevastopol să fie transportate la Constanţa. 

Forţele cari se găseau în apărare la Sevastopol fiind cu totul insufi¬ 
ciente pentru o mai lungă rezistenţă —aşa cum ordonase Hitler— gene¬ 
ralul Jaenecke a cerut întăriri imediate în personal şi material. 

Aceste mijloace n’au venit imediat şi nici în cantitate suficientă, astfel 
cţţ trupele române au rămas mai departe în front, amestecate cu trupele 
germane, în aşteptarea înlocuirii lor cu unităţi germane cari trebuiau să 
vină din altă parte. 


226 


www.dacoromanica.ro 


Dispozitivul de apărare a fost: 

- Sectorul de nord, corpul 49 munte cu div. 336 şi 50 infanterie germa¬ 
ne, div. 1 şi 2 munte române, div. 10 inf. română şi unităţi ale corpului ţie 
munte român. 

- Sectorul de sud, corpul 5 armată cu div. 73, 111, şi 98 inf. germane, 
div. 3 munte română, div. 19 inf. română, div. 6 şi 9 cav. române şi unitţţti 
ale corpului de cavalerie român. 

- Sectorul pe coasta mării, cu 2 batalione, 4 baterii şi 4 tunuri de 
203 mm. 

Trupele române au fost puse direct sub ordinele comandanţilor de C. 
A. germane. Comandamentele de C. A române au primit misiunea ca în 
strânsă colaborare cu comandamentele germane, să se consacre menţi¬ 
nerii puterii de luptă a trupelor române la un nivel ridicat şi să se îngri¬ 
jească de ele; corpul de cavalerie pentru trupele române din zona corpu¬ 
lui 49 munte german. 

A tât germanii cât şi românii, ca să completeze o parte din lipsurile efec¬ 
tivelor de luptători, au pus în front la unităţile de infanterie, ori ce om 
capabil de a mânui o armă, indiferent de serviciul la care se găsea. Artile- 
riştii râmaşi fără tunuri, personalul de la diferite servicii de aproviziona¬ 
re şi de la comandamente a căror prezentă nu era absolut necesară, au 
fost repartizaţi la unităţile de infanterie. Astfel s’a ajuns la un efectiv de 
64.000 de luptători, din cari însă numaţ 2.900 erau adevăraţţ infante¬ 
rişti. 

Ca rezerve, corpul 49 munte avea 2 batalioane şi corpul 5 armată nu " 
mai un singur batalion. Din ordinul armatei, fiecare divizie germană tre- 
buia să aibă un batalion disponibil, gata a fi transportat cu camioane. 

Ruşii dispuneau de grupul de armate frontul 4 ukrainian, cu armata a 
2-a garţlă, armata 51 şi armata de coastă cu an total de 24 divizii de trăg㬠
tori, 1 brigadă infanterie 1 corp de blindate, 2-3 divizii de artilerie, 1 divri 
zie de aruncătoare de grenade, 9 regimente de aruncătoare de grenade şi 
2 divizii de tunuri a. a. 

In această disproporţie de forţe situaţia armatei a 17-a era extrem de 
grea. Era clar că forţele germano-române nu vor putea rezista în cazul 
unui atac general rus. De aceia generalul Zeit^ler a încercăt să-] convin¬ 
gă pe Hitler de neesitatea evacuării imediate ă regiunii Sevastopol, însă 
fără nici un rezultat. Generalul Schomer s’a hotărât să intervină perso« 
nai la Hitler pentru a obţine o schimbare a hotărârii acestuia. La această 
convorbire a mai fost chemat şi generalul Allmendinger, comandantul 
corpului 5 armată dţn Crimeia. 

In seara zţlei de 21 Aprilie, generalul Schoner a expus lui Hitler moti¬ 
vele pentru care el credea că armata a 17-a nu va putea apăra Sevastopol. 
Generalul Allmendinger a spus că dacă s ar trimite întăriri importante 
în infanterie şi putere de foc, armata a 17-a ar putea rezista. Hitler a 

227 


www.dacoromanica.ro 


declarat că Sevastopol va trebui aparat până când debarcarea pe care o 
aştepta în vest va fi înfrântă; din acest motiv el aprecia că rezistenţa ger¬ 
mană la Sevastopol va trebui să mai dureze circa opt săptămâni, în care 
timp se va produce debarcarea anglo-americantţ Prin această întârziere, 
Turcia —a cărei atitudine nu era sigură— va putea fi menţinută în neu¬ 
tralitate. Deocamdată nu putea trimite nici o divizie ca întărire la Sevas¬ 
topol, dar va trimite câteva batalioane şi armament, în special armament 
antiaerian. A doua zi Hitler a avut o întrevedere numai cu generalul /Vll- 
mendinger, căruia i-a expus marea importanţă politică §' economică a 
Crimeei şi i-a afirmat că în curând vor apărea armele noi şi până atunci 
trebue să rămână în Crimeia. Generalul Allmendinger i-a replicat că 
puterea de luptă a trupelor de la Sevastopol era scăzută şi că din cei circa 
70.000 de soldaţi germani, numai 20.000 sunt luptători. In ceia ce priveşte 
trupele române, crede că au moralul zdruncinat şi nu mai pot suporta un 
bombardament de artilerie îndelungat şi violent. Pentru aceasta, armata 
a 17-a are urgentă nevoie de unităţi luptătoare şi nu de batalioane de 
marş. Dacă i se va trimite aceste unităti, va fi capabilă s â ţină încă 6-8 
săptămâni. Fiind întrebat de Hitler dacă trupele de la Sevastopol sufăr 
de o «psihoză a Crimeei», adică sunt obsedate de ideia că se găsesc întrio 
peninsulă, fără nici o legătură cu uscatţţl şi sunt înconjurate de mare, 
generalul /Mlmendinger a răspuns că toţi oamenii din Crimeia se gân¬ 
desc numai cum vor putea trece peste marea Neagră; dar o psihoză el n’a 
constatat. Hitler i-a spus atunci că există această psihoză, mai ales la 
comandamente şi l-a întrebat dacă ea n ’a fost folosită de comanda supe¬ 
rioară ca s 4'l influenţeze pe el în luarea hotărârii. Generalul /Mlmendin- 
ger a răspuns că el n’a primit de cât ordine şi instrucţiuni de la generalul 
Jaenecke ca să ridice moralul trupelor şi să le îndemne de luptă- Mai 
punându-i şi alte întrebări, la cari generalul Allmendinger a răspuns că 
armata a dat numai ordine de întărire a puterii de luptă, Hitler —care a 
fost foarte amabil în tot timpul discuţiei— a întrerupt-o brusc şi a 
plecat. 

Aşa dar generalul SchŞmer n’a reuşit să-l convingă pe Hitler să renun¬ 
ţe la apărarea Sevastopol-ului. 

In zilele de 25-26.4 au fost chemaţi de Hitler viceamiralul Brinkamnn 
şi contraalmiralul Schulz, răspunzători de transporturile în marea Nea¬ 
gră, ca să-l informeze exact despre posibilităţile de aprovizionare a tru¬ 
pelor de la Sevastopol şi despre o eventuală evacuare sub presiunea ina¬ 
micului. Din nou Hitler a declarat că este decis să ţină Sevastopol, 
«Dacă invazia aşteptată * n vest va fi înfrântă, vor fi destule forţe la dispo¬ 
ziţie ca să se îndrepte situaţia în est. Dacă n °i din contra nu vom putea 
înfrânge invazia, şi aşa vor trebui luate alte măsuri», M^i departe a spus 
Hitler: «La o evacuare în acest moment nu vonputea fi retrase de cât 
numai părţi din unităţi, fără armament complet; din contra, inamicul ar 

228 

www.dacoromanica.ro 


avea posibilitatea ca în scurt timp să se deplaseze cu cele circa 25 de 
divizii cu tot armamentul lor în altă parte. De aceia trebue ca misiunea 
trupelor luptătoare de la Sevastopol să fie aceia de a ţine pe loc pe inamic 
şi a-i provoca pierderi cât mai grele». 

Aici Hitler a expus adevăratul motiv care îl obliga să rămână nez* 
druncinat în hotărârea lui de a ţine armata a 17-a la Sevastopol cu ori ce 
risc. Dacă menţinerea Crimeei în stăpânirea germană avea o influenţă 
asupra atitudinei Turciei putea fi adevărat în parte, era în schimb foarte 
just că prin plecarea trupelor germano-romţţne de la Sevastopol, cele 3 
armate ruse din faţa lor ar fi devenit libere şi ar fi putut interveni în alţ 
sector al frontului de est german, care şi aşa era supus la succesive şi per¬ 
manente presiuni şi împingeri din partea forţelor ruse, mult superioare 
celor germane pe întreg frontul. Deci era de cea mai mare importanţă ca 
grupul de armate rus de la Sevastopol să fie ţinut pe loc cât mai mult 
timp; dar cu ce? 

Faţă de activitatea inamicului şi de marele atac rus care se apropia, 
generalul Jaenecke a comunicat grupului de armate câ în curând va fi 
obligat să retragă frontul pe o linie mai scurtă (valea Inkerman malul de 
sud al gofului Sewemaja); acest front avea însă desavantajul că lăsa în 
mâinele inamicului observatoare importante şi permitea să se bată cu 
artileria toate aerodromurile şi poziţiile. Comunicarea aceasta a fost 
transmisă de grupul de armate comandamentului suprem. Generalul 
Zeitler a informat a doua zi pe generalul SchOmer că Hitler n’a aprobat 
propunerea armatei a 17-a. Comandantul grupului de armate a propus 
atunci ca Hitler să aprobe ca şeful de stat major al armatei a 17-a, colonei 
Iul Xylander să se ducă la cartierul general şi să-i expună lui Hitler situa¬ 
ţia de la Sevastopol. Hitler a dat însă ordin ca să se ducă generalul Jae* 
necke. După două discuţii în zilele de 29 şi 30.4 Hitler a dat ordin generat 
lului Jaenecke să se întoarcă în Crimeia. Aceasta, înainte de a pleca, a 
adresat lui Hitler o scrisoare, în care i-a expus încă odată situaţia tragică 
a armatei a 17-a şi i-a cerut urgente trupe de luptători. Apoi în aceiaşi zi 
s’a întors la Galaţi la grupul de armate şi i-a comunicat generalului 
Schomer rezultatul negativ al intervenţiei lui. A doua zi —înainte de a 
zbura în Crimeia— s’a dus la Buzău unde se afla partea a doua a comant 
damentului lui. Intre timp însă, generalul Schmundt, şef adjutant al lui 
Hitler, a comunicat generalului Schdmer că din scrisoarea generalului 
Jaenecke reeşind că nu are încredere în succesul apărării de la Sevastoi 
pol, Hitler i-a luat comanda şi l-a înlocuit cu generalul Allmendinger. La 
intervenţia lui Schomer ca Jaenecke să fie lăsat să se întoarcă în Crii 
meia, Hitler a. răspuns că sub nici un motiv acesta nu niai are voie să 
zboare în Crimeia. Tot atunci a fost înlocuit la comandă şi generalul 
Konrad care comanda corpul 49 munte şi a cărui comandă fusese luată 


www.dacoromanica.ro 


229 


câteva zile mai înainte. Totuşi acesta a mai comandat până la 7 Mai, 
când a trecut la comandă generalul Hartmann. 

Mareşalul Antonescu, cunoscând situaţia de la Sevastopol şi fiind 
îngrijorat de soarta trupelor române, a cerut print’o scrisoare adresată 
generalului Schdmer prin generalul Steflea, să inteţyjnă neîntârziat ca 
trupele române de la Sevastopol să fie evacuate la Constanţa. «Este de 
neînţeles pentru ce să fie jertfite fără nici un scop, într’un cap de pod 
îndepărtat, care şi aşa nu va putea fi ţinut, în loc să fi aduse în patrie, ca 
să apere acolo locurile lor de naştere inundate de inamic». 

Intre 20.4 şi 3.5 au fost tranportaţi pe mare 13.400 de germani şi 29.QQ0 
de români, cari nu puteau fi folosiţi pe front; în plus au mai fost evacuaţi 
circa 6.000 răniţi germani, 2.000 răniţi români, 15.000 voluntari ruşi, 700 
soldaţi slovaci, 4.500 prizonieri şi 3.000 civili. 

La 5 Mai a început marea ofensivă rusă. Armata a 2 gardă rusă a ata¬ 
cat cu 5 divizii, după o violentă pregătire de artilerie şi sprijinite de o 
numeroasă aviaţie, în sectorul de nord, apărat de C. 49 munte. Cu toată 
superioritatea inamicului şi cu toate că din cauza aviaţiei inamice, care a 
acoperit zona de luptă în permanenţă, artileria germană şi romană a fost 
mult stânjenită în activitatea ei, precum şi mişcările rezervelor bombar- , 
date, totuşi poziţia a fost menţinută aproape în întregime până în seara 
zilei de 6.5. 

In ziua de 7.5 ruşii au atacat pe întreg frontul corpului 5 armată, cu 
armata de coastă, după o extraordinar de puternică pregătire de artilerie, 
care a avut efecte dezastroase asupra apărătorilor din linia dc luptă şi 
asupra artileriei. Către amiază sectoarele diviziilor 73 şi 111 infanterie 
germane erau distruse şi inamicul pătrunsese inadânc în spatele pozi¬ 
ţiei. Comandantul armatei a 17-a acerut urgente transporturi aeriene de 
batalioane de marş şi infanterie capabilă de luptă. Generalul SchOmer a 
explicat imediat generalului Zeitzler că situaţia este desperată şi că este 
vorba despere o ofensivă generală rusă şi nu despre un atac local. In 
seara aceleiaşi zile el a cerut să se dea libertatea armatei a 17-a şă-şi 
retragă frontul de nord; între timp însă la aripa de sud ruşii au ajuns pe 
înălţimile Săpun. 

Ca să-şi poată face o rezervă cu care să contraatace a doua zi, generalul 
Allmendinger a decis să-şi retragă aripa de nord şi să-şi scurteze frontul; 
tot odată a cerut să se grăbească cşt mult trimiterea de tmpe. arme şi 
muniţii. 

Hitler n’a aprobat ca aripa de nord să fie retrasă şi a cerut ca corpul 49 
munte să rămână pe poziţia lui şi s’o apere cu forţe mai puţine. In dimi¬ 
neaţa zilei de 8.5 Hitler a cerut din nou ca armata a 17-a să-şi reia poziţia 
de la aripa de nord, dar Schdmer i-a comunicat că nu este posibil, pentru 
că acolo sunt lupte serioase şi de-abia dacă trupele pot apăra frontul 
actual. 


230 


www.dacoromanica.ro 


Contraatacul armetei a 17-a s’a dat înainte de amiază cu 6 batalioane 
şi câtevă tunuri de ăsalt, dar ă fost oprit de focul apărării ruse. La propu¬ 
nerea generalului Sch^mer jn seara de 7.5, Hitler a aprobat evacuarea 
regiunii Svastopol. 

Retragerea s’a executat jn cursul zilei de 9.5 spre poziţia Chersonez 
care apăra porturile de îmbarcare şi care era deja ocupată de unităţi din 
divizia l-a munte română- Construcţiile din portul Sevastopol au fost 
distruse şi golful Seţyenţaja a fost minat. 

In seara de 9.5 armata a 17-a a comunicat grupului de armate ctţ gene¬ 
ralul Hartmann, comandantul corpului 49 munte a luat comanda trupe¬ 
lor din poziţia Chersonez; că în noaptea de 9/10.5 se vor transporta 
14.000 de oameni, iar tot restul armatei până la 35.000 de oameni, se va 
transporta în noaptea de 10/11.5 şi a rugat stţ se trimită pentru acea 
noapte toate vasele disponibile. Generalul Allmendinger a lăsat genera¬ 
lului Hartmann comanda trupelor, pentru că fn plantul «Leopard» refe¬ 
ritor la evacuarea Crimeei, se prevedea ctţ trupele de pe poziţia Cher¬ 
sonez să fie comandate de comandantul corpului 5 armată; cum însă pe 
această poziţie se găseau acum mai multe trupe cari aparţineau corpului 
49 munte, s’a dat comanda generalului Hartmann. 

Generalul Sch^rner n’a fost de acord şi a comunicat generalului All¬ 
mendinger c£ţ jn aceste ceasuri hotărâtoare, aşteapta ca el să rămână la 
conducere, ca să păstreze întreaga încredere a lui Hitler şi a grupului de 
armate. Astfel comandantul armatei a 17-a a mai rămas până l a 11.5 
seara, când a plecat cu statul lui major cu o vedetă rapidă din ordinul 
grupului de armate. 

In zilele de 10 şi 11.5 inamicul a atacat în repetate rânduri ultima pozii 
ţie de rezistenţă care a P 4 ra plajele de îmbarcare, dar trupule germane 
ău respins toate aceste atacuri, luptând până î n ultimul ceas înainte de 
retragerea din noaptea de 11/12.5. Plajele de îmbarcare au avut însă mult 
de suferit din cauza bombardamentelor artileriei şi aviaţiei ruse. 

Evacuarea s’a făcut cu mari greutăţi sub bombardamentul permanent 
al aviaţiei şi artileriei ruse. Astfel în ziua de 10.5 a fost scufundat vasul 
«Totila» cu 4.000 de oameni şi vasul «Teja» cu circa 4.800-5.000 de oame¬ 
ni; din aceştia circa 8,000 s’au înecat. In ziua de 11.5 au fost scufundate 
vasele «România», «Danubius», «Helga», şi «Gneisenau». Soldaţii 
aflaţi pe aceste două din urmă vase s au înecat cu toţii, din lipsă totală de 
loc pe alte vase din apropiere, cari toate erau pline până l a refuz. Ultime¬ 
le comandamente române au fost evacuate în noaptea de 9/10.5. 

In noaptea de 11/12.5 au venit pentru transporturi circa 60 de vase. 
O ceaţă provocată de bombardamentul artileriei ruse asupra unor depo¬ 
zite germane cu ceaţă artificială instalate în porturi şi în golfuri, a acope¬ 
rit atât mişcările trupelor în pprturile de îmbarcare cât şi ale vaselor. 
Dacă pentru trupe această ceaţă era binevenită, pentru vapoare a fost o 


www.dacoromanica.ro 


231 


mare piedică în circulaţie şi manevre, pentru că nu vedeau nimic; cum 
pe de altă parte legăturile de comandă ale comandamentului maritim 
fuseseră distruse a urmat o mare dezorientare. Chiar comandanţii de 
vase cari cunoşteau poziţia locului de îmbarcare unde trebuiau să acos¬ 
teze, cu multă greutate l-au găsit, iar altele s’au rătăcit. 

îmbarcarea s’a făcut până la orele 2.30 noaptea când s’a oprit pentru 
ca convoaiele să nu fie surprinse de aviaţia rusă în apropierea locurilor 
de îmbarcare. Au mai îmbarcat însă până la orele 3.30 alte vase mai 
uşoare, a cîţror capacitate normală era de 250 de oameni şi cari au luat 
până la 1.100. De altfel toate vapoarele au încărcat până la maximum. 

In peninsula Chersones au mai rămas trupele de siguranţă lăsate pe 
poziţie şi cari sub ordinele generalului Bohme, comandantul diviziei 75 
inf. s’au predat la 12.5 orele 8. La locurie de îmbarcare unde vasele n’au 
venit pentru că nu le-au găsit, unităţile destinate să îmbarce în aceste 
locuri unde se adunaseră în cursul nopţii de 11/12.5 au organizat apăra¬ 
rea lor, şi au luptat până la ultimul cartuş. 

In nopţile de la 9.5 până la 11/12.5 au fost evacuaţi în total 25.697 lup¬ 
tători şi 6.011 răniţi; în afară de aceştia au mai fost 8.100 înecaţi. 

In total, de la 12 Aprilie, când au început transporturile pe mare şi 
până la 13 Mai, au fost transportaţi 130.000 de germani şi români, din 
totalul de 230.000 oameni Aviaţia a transportat şi ea 21.457 oameni; 
57.500 au fost morţi şi dispăruţi; rămân circa 20.000 de oameni a căror 
soartă n’a fost cunoscută. 


232 


www.dacoromanica.ro 


OPERAŢIILE DIN MOLDOVA ŞI BASARABIA DIN ANUL 1944 
RUŢEREA FRONTULUI IN REGIUNEA 
SCHEpETOWKA-UMAN SI RESTABILIREA LUI IN 
NORD-EST-UL ROMÂNIEI 

începând din luna Iulie 1943, inamicul a atacat fără oprire grupul de 
armate de sud şi grupul de armate A, care avea armata a 6-a imediat la 
nord de marea de Azov (cu începere de la 2.2.1944) şi armata a 17-a jn 
Cuban şi apoi jn Crimeia. Cu toată rezistenţa îndârjită a soldatului ger¬ 
man şi cu toate manevrele de forţe blindate executate de grupul de arma¬ 
te sud, ruşii au obligat acest grup de armate la cedări continui. Bătălia 
din bazinul Doneţz-ului, retragerea ţntregului front pe Nipru, bătălia pe 
linia Nipru-ului, bătălia de la Kiev, ruperea frontului de le Tcherkassi şi 
încercuirea corpurilor 11 şi 42 armată germane, bătăliile sângeroase din 
capul de pod Nicopol terminate cu pierderea acestuia, au fost etape ale 
unei continui bătălii care a durat 7 luni şi al cărui rezultat a fost retrage¬ 
rea germană până la Bug. In toate aceste bătălii, deşi germanii au provo¬ 
cat ruşilor pierderi foarte grele, totuşi au slăbit şi ei foarte mult. Aştfel jn 
luna Ianuarie 1944 ruşii au pierdut 17.653 prizonieri, 2.873 care de luptă, 
588 tunuri şi 2.481 tunuri anticar; iar {n Februarie, 7.700 prizonieri (1.055 
care, 200 tunuri şi 855 tunuri anticar. După calculele germane, pe frontul 
grupului de armate sud ruşii primiseră 1.080.000 de oameni întărire între 
Iulie 1943 şi Ianuarie 1944, cifră care probabil corespundea pierderilor 
suferite jn aceiaşi perioadă de timp. Grupul de armate sud a avut jn ace¬ 
leaşi luni, 405.409 morţi, răniţi şi dispăruţi şi au primit numai 221.893 
înlocuitori. Corpurile blindate ruse aveau încă jn linie circa 50-100 de 
bjindate fiecare, fată de un efectiv normal de 200 la 2Ş0 blindate, jn timp 
ce divizilie blindate germane nu depăşeau numărul de 30 de care de lup¬ 
tă. In aceiaşi perioadă de timp ruşii primiseră 2.700 care, iar grupul de 
armate sud numai 872, inclusiv tunurile de asalt. 

Din acest calcul rezultă superioritatea numerică decisivă a ruşilor, nu 
numai în oameni dar şi {n armament. In plus mai primiseră de la ameri¬ 
cani mari cantităţi de camioane grele, cari se puteau deplasa pe câmpul 
de bătălie pe ori ce teren, jn timp ce camionele germane erau legate de 
drumuri solide. Cu toate intervenţiile grupului de armate sud şi cererile 
insistente către Hitler de a i se trimite {ntăriri, n’a obţinut de cât ajutoare 
cu totul sub ceia ce era necesar ca să oprească împingerea inamică. 
După terminarea bătăliei de la Stalingrad şi evacuarea Caucazului, 


www.dacoromanica.ro 


233 


comandamentul suprem rus a încercat mereu să rupă grupul de armate 
sud de restul frontului şi să-l împingă cu spatele pe marea de A^ov 
şi marea Neagră. In mod regulat însă grupul de armate sud german a 
ştiut să manevreze aşa fel în cât —cu toată inferioritatea gravă nume¬ 
rică în care în permanenţă se afla— a evitat această catastrtofală 
situaţie. Acum însă către primăvara anului 1944, trupele acestui grup de 
armate erau foarte obosite din cauza efortului prelungit; efectivele divi¬ 
ziilor erau mult micşorate iar fronturile de apărat foarte lungi. Un exem¬ 
plu: După bătălia de la Tscherkassy, armata a 4-a blindată, la stânga 
grupului cţe armate sud, se găsea, pe un front de 240 km. —între Vinitza şi 
TschepetQvka— numai cu 5 divizii inf., 2 div. blindate şi 2 div. panzer- 
grenadire. 

La sfârşitul lunii Februarie 1944, armata a (j>-a germană din grupul de 
armate A şi aripa dreaptă a grupului de armate sud se găseau la est de 
Bug, apoi frontul urca spre Tschepetovka-Rovno-mlaştinele Pripet. 

La 3 Martie o nouă ofensivă rusă se deslănţue la stânga grupului de 
armate sud în sectoarele armatelor 1 şi 4 blindate împingând aceste 
armate pe frontul Luck-Tarnopol. Q altă ofensivă îndreptată asupra ari¬ 
pei stângi a armatei a Ş-a ajunge până la Uman, iar armata a (ji-a este 
împinsă, până pe Bug. Până la 15 Martie aripa stângă a armatei a Ş-a a 
fost sfărâmată şi o spărtură largă a fost deschisă, între această armată şi 
armata l-a blindată, pe unde au trecut forţe din cinci armate ruse, dintre 
cari una blindată. Către 20 Martie situaţia sa agravat şi mai mult prin 
încercuirea armatei l-a blindate de două armate blindate ruse. In discu¬ 
ţiile cari au urmat între mareşalul von Manstein şi Hitler în legătură cu 
despresurarea acestei armate, acesta din urmă a fost obligat să accepte 
soluţia propusă de comandantul grupului de armate sud, adică armata 
l-a blindată să rupă încercuirea spre vest. Cum Hitler mai fusese obligat 
şi în alte împrejurări să accepte punctul de vedere operativ al mareşalu¬ 
lui von Manstein, a considerat că nu mai pQate colabora cu el. La J0 
Martie la chemat la Obersalzberg şi l-a anunţat că-1 înlocueşte cu gene¬ 
ralul Model, justificând această schimbare prin nevoia de a aduce altă 
metodă în conducerea operaţiilor. De la stilul manevrier al mareşalului 
von Manstein trebuia să se treacă la o aparare pas cu pas a terenului. 

Cu această ocazie a fost înlocuit şi mareşalul von Kleist la comanda 
grupului de armate A cu generalul Schomer. Grupul de armate A a pri¬ 
mit denumirea grupul Ukraina de sud. 

Ruperea frontului german dintre armata a Ş-a şi armata 1 -a blindată a 
deschis calea armatelor ruse către Basarabia şi Moldova. Ia începutul 
lunii Aprilie, vârfurile armatelor ruse neîntâlnind nici o opoziţie, atMre- 
cut Prutul. Faţă de situaţia critică a frontului de sud german, mareşalul 
Antonescu a decis să ocupe cu trupele române o poziţie care trecea din 
Bucovina pe inâlţimile munţilor vest Siret-Târgul Frumos-nord Iaşi- 

234 


www.dacoromanica.ro 


masivul Corneşti-nord Chişinău-Thighina-Nistru până la mare. Aceas¬ 
tă poziţie era foarte puternică sprijinindu-se pe obstacole naturale, dar 
avea desavantajul că era prea înapoi. înaintea ei se găsea valea Prutului 
care este un obstacol natural important. 

Cum forţele ruse cari au ajuns pe această vale erau foarte obosite şi 
departe de bazele lor de aprovizionare, ar fi putut fi oprite aici, dacă for¬ 
ţele române ar fi fost din vreme aduse din interior unde se găseau pentru 
refacere şi reorganizare. Cea mai mare parte însă a diviziilor române se 
aflau în Banat, Oltenia şi Muntenia, iar dispoziiţie pentru transportul 
lor în Moldova nu s’a luat destul de repede... 

Distanţa dintre linia frontului la începutul lunii Martie şi Nistru fiind 
de circa 140 km. în linie dreaptă er$ de aşteptat că în acest spaţiu ofensi¬ 
va rusţi să fie oprită de grupurile de armate germane sud şi A înainte de a 
atinge Nistru, sau cel mai înapoi, pe acest râu. 

Spărtura provocată de ruşi fiind însă foarte largă şi germanii neavând 
r'ezerve suficiente cu cari să contraatace şi să închidă calea ruşilor, arma¬ 
tele acestor^ au înaintat în gol. Această situaţie obliga conducerea supre¬ 
mă română să înceapă transporturile în spre Moldova îndată ce s’a 
constatat că germanii nu pot face faţă ruşilor şi deci trebuiau să intervină 
trupele pentru apărare^ teritoriului lor. 

Această acţiune era uşurată prin prezenţa în Transnistria a comanda¬ 
mentului armatei a J-a române şi a câtorva divizii cari aparţineau aces¬ 
tei armate, şi cari şi-au luat în primire sectorul lor de apărat în Basarabia 
de sud fără să încarce liniile de transport. Aşa d^r, rămânând de trans¬ 
portat aproape numai trupele armatei a 4-a din Moldova, ar fi fost posi¬ 
bil ca aceste trupe să ajungă pe Prut înaintea grosului armatelor ruse. O 
apărare a Nistrului nu putea fi luată în considerate atât din cauza lipsei 
de căi ferate suficiente către nordul Basarabiei, cât şi din cauza împinge¬ 
rii frontului german de la nord de Nistru mult spre vest. Probabil că 
comandamentul suprem român n’a luat la timp măsurile cuvenite pen¬ 
tru că Hitler a declarat mareşalului Antonescu că va opri această ofensi¬ 
vă rusă cât mai departe de frontiera României. 

Poziţia propusă de mareşalul român a fost aprobată de Hitler. Stăp⬠
nirea ei a fost asigurată la începutul lunii Aprilie cu unităţi de la părţile 
sedentare din Modolva şi cu primele divizii române, cari au ocupat-o pe 
fronturi foarte largi. Pe măsură ce divizjjle române sosiau în zonele lor 
din Moldova şi intrau pe front, apărarea acestuia se întărea, asftel că 
înaintarea rusă a fost oprită jn faţa acestei poziţii. In acelaş timp au 
intrat pe această poziţie şi diviziile grupului de armate Ukraina de Sud, 
venite în retragere din spre N.E. In lunile Mai-Iulie s’au făcut lucrări de 
organizare a terenului şi de o parte şi de alta şi s’au executat atacuri 
locale pentru capturare de prizonieri şi culegere de informaţii. Numai în 
regiunea nord Iaşi ruşii au executat doujţ atacuri foarte puternice cu 

* 


www.dacoromanica.ro 


2?5 


intenţia de a pune mâna pe această localitate, dar au fost respinşi de tru¬ 
pele corpului 4 armată german şi ale corpului 4 armată roiflân. In cursul 
acestor luni, din cauza ruperii frontului german între grupurile de arma¬ 
tă nord şi centru, au fost luate de la grupul de armate Ukraina de sud 4 
divizii blindate (3,23,44 şi Grossdeutschland) şi alte câteva divizii de 
infanterie şi transportate cu calea ferată spre nord. Până la 13 August au 
fost luate în total 11 divizii germane de la acest grup de armate Mare¬ 
şalul Antonescu a protestat în contra acestor deplasări de forţe de pe 
frontul român. 

Cu ocazia vizitei pe care a făcut-o la cartierul general al lui Hitler, a ar㬠
tat acestuia că plecarea diviziilor blindate din Moldova pune jn pericol 
apărarea poziţiei actuale faţă de o eventuală ofensivă rusă în Modolva şi 
Basarabia. Insă —după cum arată generalul Guderian, şeful statului 
major general al armatei germane— mareşalul Antonescu a înţeles 
situaţia foarte grea din sectorul grupului de armate din mijloc şi că se 
impunea mai înt^i o restabilire a legăturii dintre dele două grupuri de 
armate; a cerut însă ca îndată ce informaţiile vor arăta că ruşii pregătesc 
o ofrensivă în stil mare pe frontul român, să-i fie înapoiate diviziile blin¬ 
date luate, sau altele de aceiaşi valoare. 


ORGANIZAREA APĂRĂRII 


Când generalul Friessner, care comanda grupul de armate de nord, a 
fost chemat la 24 Iulie 1944 la cartierul general al lui Hitler ca să i se 
încredinţeze comanda grupului de armate Ukraina de sud, a fost infor¬ 
mat de acesta că situaţia politică din România este bunţi. Mareşalul 
Antonescu este un aliat credincios, iar armata şi poporul român sunt 
alături de el. Din punct de vedere militar, nu este deocamdată nici un 
pericol; o ofensivă rusă nu este de prevăzut, pentru că ruşii au concentrat 
toate forţele lor disponible jn contra grupului de armate de mijloc. De 
alftel aripa dreaptă este tare, aşa că ruşii nici jntr’un caz nu vor putea să 
atace jn lungul Dunării ca s'o despartă de grupul de armate F (din 
Balcani). 

Generalul Friessner, privind pe o hartă cu situaţia generală, a obser¬ 
vat că ruşii ar putea mai uşor să atace pe frontul din Moldova pe direcţia 
nord-sud şi i-a spus lui Hitler: «Dacă eu aş fi comandantul rus, aş depla¬ 
sa jn această situaţie spre stânga o parte din forţele mele, şi folosind 
comunicaţiile dintre Prut şi Şiret, aş ataca jn flancul de nord al grupului 
Ukraina de sud şi aş bloca trecerile peste Prut. Prin aceasta, massa gru¬ 
pului de armate ar fi tăiată. După părerea mea ar trebui chiar de pe acum 
să se tragă concluziile corespunzătoare». 

236 

www.dacoromanica.ro 


Cum Hitler n’a dat nici un răspuns, generalul Friessner a cerut împu¬ 
ternicirea să retragă frontul din jîasarafyia la vest de Prut, îndată ce se va 
simţi o pregătire ofensivă rusă în Moldova pe direcţia nord-sud. Hitler a 
refuzat, spunându-i că ar fi bine să se informeze la faţa locului mai 
înainte de a formula asftel de cereri. 

Către sfârşitul lunii Iulie, poziţia ocupată de trupele germano-române 
era bine organizată. Intre Târgul-Frumos şi Iaşi însă, traseul era defec¬ 
tuos, pentru că în mare parte această poziţie se găsea pe o pantă lină, iar 
creasta înălţimilor era în stăpânirea ruşilor. In plus terenul era descope¬ 
rit, aşa că ori ce mişcare era văzută. Acest traseu a rezultat în urma pri¬ 
melor lupte pentru ocuparea şi apărarea poziţiei. Era mult mai indicat 
ca traseul să fi fost deplasat 10-20 Km. mai la sud pe înălţimile Dealul 
Mare, împâdurjte şi abrupte şi unde un atac cu care de luptă ar fi fost 
foarte greu de executat, iar efectele bombardamentelor artileriei şi avia¬ 
ţiei ar fi fost mult micşorate. Aceste înălţimi fuseseră şi ele bine organiza¬ 
te şi primiseră numele de «Poziţia Traian». ValeaSiretului era închisă la 
vest de Târgul-Frumos cu fortificaţii betonate. In fine pe linia Galaţi- 
Focşani exista o poziţie solid organizată în cazemate de beton, consti¬ 
tuind o foarte importantă barieră în contra armatelor ruse cari ar fi inva¬ 
dat Moldova. 

Grupul de armate Ukraina de sud a luat măsuri să se organizeze cape¬ 
te de pod pe malul de est al Prutului, pentru a servi la o eventuală retrage¬ 
re din Basarabia spre Moldova şi s’a pregătit technic aruncarea în aer a 
podurilor de peste acest râu. In spatele armatelor se găseau depozite 
camuflate de muniţii şi diferite alte materiale. Din nefericire atât cantita¬ 
tea de muniţie, cât şi alte mijloace, era insuficientă pentru o mare 
bătălie. 

Cel mai grav defect însă al acestei poziţii rezulta din însăşi forma ei de 
arc de cerc bine pronunţat care putea fi atacat simultan pe două direcţii 
concentrice, de un inamic mult superior în forţe pe amândouă direcţiile, 
ducând la încercuirea apărătorilor —exact cum a fost şi la Stalingrad. In 
cazul nostru, un asftel de atac inamic, chiar dacă s’ar fi dat numai pe o 
singură direcţie —nord-sud— ar fi provocat ruperea apărării în două 
mari sectoare, prin închiderea comunicaţiilor de pe valea Prutului. In 
această eventualitate efortul apărării trebuia făcut călare pe valea Prutu¬ 
lui, tocmaj ca să împiedice ruptura pe această direcţie. Inamicul a ales 
ofensiva pe două direcţii aplicate pe cele două ramuri ale arcului. Pentru 
acest caz se impunea ca apărarea să-şi rectifice poziţia, renunţându-se la 
frontul din Basarabia —aşa cum a cerut generalul Friessner din primul 
ceas al luării comenzii— de îndată ce s’ar fi observat că inamicul preg㬠
teşte o mare ofensivă pe frontul român, Pare de neînţeles că nici Hitler, 
nici mareşalul Antonescu, n’au făcut o apropiere între forma frontului 
din România şi aceia a frontului de la Stalingrad. Această apropiere i-ar 


www.dacoromanica.ro 


237 


fi c^us fără îndoială la concluzia retragerii frontului din Basarabia înain¬ 
te ţie începerea ofensivei ruse, cu atât maj mult cu cât în 1944 superiorita¬ 
tea uriaşă rusă era bine cunoscută şi ţleci nu mai reprezenta o necunos¬ 
cută a raportului ţie forţe, aşa cum a fost în bătălia (^in cotul ponului din 
Noembrie 1942. 

N|umârul <^e (.livizii ţie pe poziţie era corespunzător lungimii frontu 
lui, astfel că se poate considera că poziţia principală era bine apărată. 
Ceia ce lipsea însă «-şi în moţi neîngâţluit de grav»- erau rezervele în 
divizii ţie infanterie şi mai ales în ţlivizii blinţlate. Un atacator puternic 
poate să provoace o rupere de front într'o poziţie bine întărită şi bine 
apărată dacă dispune de o covârşitoare superioritate în artilerie, avjaţie 
şi care ţie luptă. Armamentul anticar din poziţia de rezistenţă poate să 
distrugă o parte ţlin carele ţie luptă inamice din primul val, ţlar celelalte 
trec mai ţleparte. pacă mai ţinem seama că infanteria sufere şi ea pierde¬ 
ri -«câteodată foarte grele™- din cauza bombardamentului artileriei şi al 
aviaţiei, se poate deduce că cea mai mare parte a carelor ţie luptă inami¬ 
ce trece peste poziţia principală şi peste zona poziţiilor ţie artilerie şi 
ajunge în spatele frontului. Aici trebue să fie oprite şi distruse prin con¬ 
traatacuri executate ţie forţele blindate ale apărării, pacă aceasta nu dis¬ 
pune ţie ţlivizii blinţlate, atunci spatele ei poate fi transformat în haos şi 
trupele ţlin poziţia ţie rezistenţă vor fi încercuite. 

Cele 3 divizii blinţlate ţlin spatele întregului front din România erau 
mult prea puţine pentru a face faţă unei ofensive ruse, care era ţie aştep¬ 
tat ™aşa cum s’a întâmplat în toate ofensivele ruse începânţl cu ofensiva 
ţie la Ştalingrad»- să fie executată cu o superjorjtate zdrobitoare în 
armament şi număr de divizii. 

Un alt punct slab al apărării era subminarea moralului solţlaţilor 
români printr’o propagandă făcută în şi din spatele frontului de către 
numeroase elemente ale partidelor politice cari făceau opoziţie politicei 
de răsboi a mareşalului Antonescu. 

Trupa care pleca de pe front în conceţlii, la întoarcere aducea de acasă 
zvonul că curănţl se va încheia pace şi că solţlaţii nu trebue să mai lupte. 
Acest zvon era întărit pe front de acele elemente de ţliferite graţie, carj 
aveau legături în interiorul ţării şi cari erau agenţii politicei de dezagre¬ 
gare a rezistenţei şi ţie ceţiare în faţa inamicului. Printre aceştia unii 
aveau însărcinarea să aţlune informaţii ţlespre trupele proprii şi amice şi 
să le trimită la o centrală a partiţielor politice, ţie unţle se trimeteau 
englejilor, cari ™la rânţlul lor™ le preţlau ruşilor. 

Evident că această activitate subversivă creia o stare de confuzie şi de 
înţloială în sufletele soldaţilor şi ofiţerilor români, cu un efect ţlâunător 
asupra voinţei şi capacităţii de rezistenţă a trupelor. Generalul Frjessner 
a fost informat chiar de la sosirea lui la grupul de armate Ukraina ţie suţl, 
că ceva nu este în orţline în R,omânia. El a fost râu impresionat de unele 


238 


www.dacoromanica.ro 


schimbări între comandanţii de mari unităţi române, printre cari chiar 
comandantul armatei a 4-a, generalul Racoviţiţ; a mai aflat şi despre o 
adunare a unor oameni politici şi generali români la Alba Iulia, cari —se 
presupunea— cfţ ar duce tratative cu inamicul şi ar urmări răsturnarea 
mareşalului /^ntonescu. 

După ce s a informat la Bucureşti la 1 August în discuţiile cu von 
Killinger, ministrul german în România, cu generalul Hansen coman¬ 
dantul trupelor germane din interiorul României şi cu generalul Gers- 
tenberg care avea în sarcină apărarea regiunii petrolifere Ploeşti- 
Câmpina, că nu s’a prevăzut nici o măsură în eventualitatea că s ar 
încerca la Bucureşti o lovitură de stat, a trimis câte o scrisoare lui Rib- 
bentrop şi lui Hitler, în care a arătat că «condiţiile politice şi militare în 
România nu sunt destul de sigure pentru ca să poată conduce fără nici ° 
grijă pentru trupele luptătoare». Pentru a avea absolută siguranţă în 
spate, a cerut să i se pună sub ordine toate serviciile, trupele şi organiza¬ 
ţiile germane de pe teriţoriul României şi să i se permită să înţrţţină un 
serviciu de informaţii în interiorul acestei ţări. «In cazul că se vor consta¬ 
ta mai departe simptome de nesiguranţă 1 a trupelş române de pe front, 
va trebui să se orcjone imediata retragere a frontului în spaţelţ Prutului 
şi apoi pe linia Galaţi-Focşani-Carpaţi». Colonelul von Trotha, pri¬ 
mul ofiţer de stat major al comandamentului grupului de armate Ukrai- 
na de sud, care fusese trimis cu scrisoarea la Hitler, a adus răspunsul 
mareşalului Keitel că România este aliată credincioasă şi sigură şi nu 
crede să se întâmple cţva într’un timp apropiat. Totuşi va avea în vedere 
extinderea competinţei grupului de armate asupra teritoriului român. 
Generalul Friessner a fost decepţionat de acest răspuns şi a continuat să 
comunice înaltului comandament gşrman semnele de nesiguranţă din 
România constatate de serviciile de informaţii ale grupului de armate. 
Aceste comunicări nu erau luate în considerare, pentru că de la Bucureş¬ 
ti se trimeteau alte informaţii din partea serviciilor informative germane 
de acolo. Hitler dădea crezare acestora, pentru ca erau mai .vechi în 
România, se găseau chiar in capitala ţării, se putea presupune că aveau o 
organizaţie de informare mai completă de cât a grupului de armate, cu 
legături mai adânci între români şi deci cu posibilităţi de a cunoaşte mai 
bine atmosfera din Bucureşti şi activităţea atât a guvernului român, cât 
şi a oamenilor politici. Astfel la 10 August ministrul german von Killin¬ 
ger informa pe von Ribbentrop că «situaţiă ?ste absolut sigură- Regele 
IVfihai este garant al alianţei cu Qermania». Această informaţie —care 
era total în contrazicere cu realităţile din Bucureşti— a fost dată 
numai cu două săptămâni înainte de loviţura de stat a Regelui Mihai în 
contra mareşalului /Vntonescu. 


239 


www.dacoromanica.ro 


BOMBARDAMENTELE AVIAŢIEI AMERICANE 


înainte de a trece mai departe în desvoltarea operaţiilor pe frontul 
român, trebue să vorbim despre activitatea aviaţiei americane asupra 
României, pentru că această activitate a avut loc tocmai când românii şi 
germanii opriseră înaintarea rusă pe teritoriul acestei ţări. Americanii 
au socotit că era de datoria lor ca buni aliaţi ai Rusiei sovietice, să atace 
România pe calea aerului pentru a-i distruge viaţa economică şi zdruncir 
na moralul şi puterea de rezistenţă a populaţiei. Marele bombardament 
de la 1 August 1943 terminându-se cu pierderi foarte grele pentru avioa¬ 
nele cari l-au executat, n’a mai fost urmat de nici o altă încercare în 
acel an. 

La 4 Aprilie 1944 americanii au reluat bombardamentele, pornind de 
pe aerodromurile de la Bari şi Brindisi din sudul Italiei. De această dată 
n’au mai bombardat numai regiunea petroliferă Ploeşti-Câmpina, dar şi 
oraşul Bucureşti şi alte oraşe fără nici un fel da apărare antiaeriană. 
Chiar şi populaţia de la sate şi ţărani aflaţi la munca câmpului au fost 
mitraliaţi de aviatorii americani la întoarcerea după efectuarea bombar¬ 
damentelor, ridicând un adevărat val de ură în contra americanilor. 

Iuliu Maniu a intervenit prin prinţul Ştirbey, care se afla ca delegat al 
lui la Cairo pentru tratativele de armistiţiu, ca să se înceteze cu aceste 
bombardamente, pentru că aveau o influenţă dezastroasă asupra senti¬ 
mentului de prietenie al poporului român faţă de americani. Intervenţia 
n’a avut nici un efect. 

Statele-Unite ale Americii se bucurau în România de o simpatie 
aproape generală şi nimeni nu s’ar fi gândit că avioanele americane ar fi 
putut veni să ne distrugă oraşele şi viaţa economică a statului. Pentru 
poporul român, bombardamentul de la 4 Aprilie executat de asupra 
Bucureştiului, urmat apoi de altele, a însemnat un fel de desmetecire. Am 
fost scoşi dintr’o iluzie a prieteniei americane şi am fost aruncaţi în faţa 
unei realităţi cumplite. Era peste puterile noastre de pricepere că ameri¬ 
canii ar fi fost capabili să ne lovească din spate, atunci când întreg popo¬ 
rul român era în luptă pentru independenţa lui în contra Rusiei comu¬ 
niste. Furia şi ura au luat locul simpatiei. Este adevărat că exista o foarte 
mică minoritate de români din clasa superioară, cari ar fi preferat să 
vadă în fiecare zi distrugându-se resursele de viaţă ale naţiunii de 

240 


www.dacoromanica.ro 


către americani, de cât să mai fie un soldat german în România; dar 
această minoritate era departe de a reprezenta ţara. Intervenţia lui Iuliu 
Maniu a dovedit cu prisosinţă că naţiunea română era de altă părere de 
cât aceste câteva sute de filoamericani cu ori ce preţ. 

Este de constatat că ruşii au lăsat în seama aliaţialor lor acţiunea de 
distrugere aplicată în interiorul ţârii pe calea aerului. Nu aveau ruşii 
avioane de bombardament cari să lovească pe români cât mai adânc in 
spatele frontului, când se găseau deja pe o parte din teritoriul României, 
sau a fost o acţiune de diplomaţie psihologică? Dându-şi seama câtă ură 
se poate acumula în sufletele oamenilor atunci când sunt loviţi fără să se 
poată apăra, au lăsat pe americani să îndeplinească ei această tristă şi 
nefericită misiune, de a distruge viaţa unui popor, aflat în imposibilitate 
nu numai de a contraataca, dar nici de a se apăra, nedispunând de mij¬ 
loace corespunzătoare. Bombardamentele s’au continuat până la 23 
August 1944, data capitulării Regelui Mihai. 


FORŢELE IN PREZENŢĂ 

Câteva zile înainte de începerea ofensivei ruse situaţia forţelor era 
următoarea: 


FRONTUL GERMANO-ROMÂN 
ORGANIZAREA CONDUCERII SUPERIOARE 

Generalul Ferdinand Schomer, comandant al grupului de armate 
Ukraina de sud până la 24 Iulie; apoi generalul Hans Friessner. 

In Moldova: armata a 8-a germană (general Otto Wdhler) şi armata a 
4-a română (general Racoviţă, urmat de generalul Avramescu şi apoi în 
penultima zi a operaţiilor de generalul Ilie Şteflea), constituind grupul 
de armate Wdhler. 

In Basarabia: armata a 6-a germană (general Maximilian Fretter- 
Pico) şi armata a 3-a română (general Petre Dumitrescu) constituind 
grupul de armate Dumitrescu. 


FORŢE 

In Basarabia (grupul de armate Dumitrescu) 


241 


www.dacoromanica.ro 


- armata a 3-a română: cu: 

C. 2 Al. român (div. 9 inf. şi trupele de marină pentru apărarea 
gurilor Dunării. 

C. 3 A. român (brig. 110 inf., div. 2 inf. şi div. 15 inf.). 

C. 29 A. german (div. 9 inf. germană, div. 21 inf. română şi div. 4-a 
munte română). 

- armata a 6-a germană cu: 

C. 30 A. german (div. 306, 15, 257, 302, 384 inf. germane). 

C. 52 A german (div. 320, 294, 161 inf. germane). 

C. 44 A. german (div. 335, 282, 62 inf. germane). 

C 7 A. german (div. 106 şi 370 inf. germane şi div. 14 inf. română). 

In rezerva grupului de armate Dumitrescu: 

Div. 13 blindaţi germani), div. 258 inf. germani), div. 1 cav. români) Şi 
comandamentul corpului 72 armaţi) german. 

In Moldova (grupul de armate Wphler) 

- armata a 8-a germani) cu: 

C. 4 A. german (div. 376 şi 79 inf. germane şi div. 11 inf. români)). 

C. 4 A. român (div. 7 şi 3 inf. români), brig. 102 munte român)) şi div. 5 
cav. români)). 

Aceste două corpuri de armată au constituit grupul Mieth (comandan¬ 
tul corpului 4 armată german). 

- armata a 4-a română: 

C. 6 A român (div. 5 inf. română, brig. 101 munţe română, div. 76 
germană). 

C. 57. A german cu div. 1 şi 53 inf. român si div 46 int. germano. 

C. 5 A. romăn (div. 4 inf. şi 1 gardă rom â n Ă)- 

C. 5 A român (div. 4 inf. şi gardă română). 

C. 1 A român (div. 6 şi 20 inf. române). 

C. 7 A. (brig. 103 şi 104 munţe române). 

Corpurile 6, 5, 1 şi 7 armată române au constituiţ grupul Kirchner 
(comandamentul corpului 57 armată blindat) în cadrul armaţei a 4-a 
române. 

C. 17 A german (div. 8 vânători germană, div. 3 munte germană Şi uni¬ 
tăţi de grăniceri români). 

In rezerva grupului de armate Wşhler: 

Divizia 20 blindată germană, diyjzia 1 blindată rQmână şi diyjziă 18 
de munţe română- 

In rezerva generală a grupului de armate Ukraina de sud: 

242 


www.dacoromanica.ro 


Div. 10 grenadiri blindată, div. 153 inf., brig. tunuri de asalt 286, brig. 
de artilerie 959 (toate germane) şi div. 1 slovacă technică. 

In sprijin aerian: 

Flota a 4-a aeriană (general Deichmann). 

* * * 

In total, pe un front de circa 654 km. se găseau: 

Mari unităţi germane pe 387 km. front: 22 divizii de infanterie, 3 divi¬ 
zii blindate, I brigadă tunuri de asalt şi o brigadă de artilerie. 

Mari unităţi române pe 267 km. front: 15 divizii infanterie, 2 divizii 
munte, 2 divizii cavalerie, 1 brigadă infanterie, unităţi de grăniceri de 
valoarea a 3 regimente de infanterie şi trupe de marină de valoarea a 2 
regimente de infanterie. 

Alte mari unităţi: 1 divizie slovacă technică. 

Trupele române erau dotate cu mijloace de luptă apropiată anticar 
Faustpatronen (aruncare până le 30 de metri) şi Ofenrohr (aruncare 
până la 100 metri); mai dispuneau şi de alte mijloace (lichide inflamabi¬ 
le, mine anticar). Tunurile 75 mm. fabricaţie franceză fuseseră transfor¬ 
mate în tunuri anticar şi repartizate câte o baterie de 4 piese la regimen¬ 
tele de infanterie. In afară de acest armament anticar, infanteria mai era 
dotată în armament greu cu aruncătoare de 60-120 mm. 

Armamentul anticar german fusese distribuit trupelor române în 
mare parte, abia în primăvara anului 1944, când Hitler a constatat că 
pentru a opri pe ruşi după ruptura de la Şepetowka - Uman trebue să 
facă apel la Mareşalul Antonescu să transporte diviziile române în Mol¬ 
dova şi Basarabia. Această întârziere era provocată de convingerea că 
guvernul român se gândea la un eventual răsboi cu Ungaria şi pentru 
aceasta nu distribuia trupelor luptătoare întreg armamentul primit, 
menţinând o parte în rezervă. Această operaţie ar fi fost posibil de conce¬ 
put la începutul răsboiului, când atât guvernul român cât şi cel german 
credeau că răsboiul contra Rusiei se va termina repede. In acest caz 
Mareşalul Antonescu avea intenţia să pună în discuţie retrocedarea 
Transilvaniei dată ungurilor în August 1940, şi dacă n’ar fi fost posibil s'o 
obţină prin tratative, ar fi mers la un răsboi cu Ungaria, cum de altfel îi 
declarase şi lui Hitler. Pentru aceasta Hitler a refuzat să întărească 
armata română cu armament anticar, artilerie grea şi care de luptă în 
anii 1941-42. De abia în 1943 trupele luptătoare din Cuban şi Crimeia au 
primit armament anticar de infanterie, iar în 1944 acelea din Moldova şi 
Basarabia, când s’au dat şi care de luptă pentru divizia 1 -a blindată şi în 
parte şi pentru a 2-a. 


www.dacoromanica.ro 


243 


Qri în 1944, când ruşii se găseau în nordul României şi trebuia apărat 
pământul ţării cy toate trupele disponibile, nimeni ny se m^i gândea să 
facă o rezervă de armament german pentru un eventual răsboi cu Unga¬ 
rii. Informaţiile cari circulau în 1944 printre germani că «o parte din 
armamentul german predat României nu era înmânat diviziilor de 
pe front, ci era reţinut în interiorul ţârii# nu corespondeyu unei rea¬ 
lităţi. Interesul suprem al conducerii române de atunci era să aibă pe 
front trupe cât mai bine înarmate şi cu moralul ridicat. Este absurd să-şi 
imagineze cineva că în împrejurările din primăvara şi vara anului 1944, 
s’au constitut undeva în România rezerve de armament german pentru 
yn râsboiy cu Ungaria. 

De altfel, când după 23 August 1944, România a trecut de partea 
Rusiei şi a declarat râsboi Germaniei şi Ungariei, s’a yâzut că trupele 
române nu aveau armament anticar. Astfel divizia a 4-a infanterie dis¬ 
punea numai de tunuri vechi anticar şi nici yn fel de armament anticar 
pentru infanterie. Din sursă românească: «Divizia a 4-a infanterie era 
izolată în capul de pod de la sud de Szolnok, având o înzestrare technică 
şi o dotare materială slabă. Lipsa aproape completă a mijloacelor cari să 
poată duce cu succes lupte împotriva tancyrilor grele ale inamicului, 
punea într’o situaţie grea această mqre unitate#. Dacă totuşi vor fi 
fost mari ynităţile române cari au avut o carecare dotare limitată în 
armament anticar german pentru lupta infanteriei, acest armament a 
fost provenit din depozitele germane din Moldova şi pasarabia, cari au 
căzut în mâinile ruşilor după 23 August 1944. 


FRONTUL RUS 

ORGANIZAREA CONDUCERII SUPERIOARE 

Mareşalul Timoschenko comandant suprem al trupelor din Moldova 
şi pasarabia. 

In Moldova, frontul 2 Ukrainian, (general P. Malinowski) cu: armate¬ 
le 40, 27, 52, 4 gardâ, 7 gqrdă, armata a 6-a blindată, corpul 18 armată 
blindat şi 1 corp de cavalerie mecanizat. 

In sprijin aerian: armata a 5-a aeriană. 

In pasarabia, frontul 3 Ukrainian (general F. Tolbuchin) cu: armatele 
5, 37, 57, 46, corpurile 4 şi 7 mecanizate şi grupul general pachtin. 

In sprijin aerian: armata a 17-a aeriană. 

După informaţiile obţinute de grupul de armate Ukraina de sud, ruşii 
dispuneau de circa 94 divizii de trăgători, 7 corpuri blindate şi 1 corp de 
cavalerie. 

Din sursă rusească Frontul 2 Ukrainian avea 6 armate, 1 armată 
blindată (2 C.A.); 3 Corpuri de Ajmatâ independente (1 corp blindat, 1 

244 

www.dacoromanica.ro 


corp mecanizat şi 1 corp de cavalerie) şi o armată aeriană. Frontul 3 
Ukrainian avea 4 armate, 2 corpuri de armată independente mecanizate 
şi 1 armată aeriană- In total erau 90 de divizii, la cari se mai adaugau uni¬ 
tăţi de întărire independente (blindate, artilerie şi pionieri). 

In total, cele două grupuri de armate aveau 929.000 trupă, 16.079 tunu¬ 
ri şi mortiere, 1404 care de luptă şi 1759 avioane. De aici se vede că 
superioritatea rusă în artilerie şi care de luptă era zdrobitoare faţă de tru¬ 
pele germano-române. 


PREGĂTIREA OFENSIVEI RUSE 

Trupele frontului 2 ukrainian au început să sosească pe frontul din 
Moldova la începutul lunii August. După 7 August informaţiile obţinute 
prin aviaţie, prizonieri şi observatorii tereştri arjţtau o foarte vie activita¬ 
te atât pe front cât şi în spate. Noi poziţii de artilerie, în fiecare zi tot mai 
numeroase, înmulţirea terenurilor de aviaţie, mari deplasări de trupe şi 
lungi coloane de maşini în continuă mişcare ziua şi noaptea, erau semne 
indiscutabile de pregătire a unei ofensive. La început această activitate 
s’a observat aproape numai pe frontul din ^loldova, în timp ce în Basa* 
rabia numai în ultimele zile înajnte de ofensivă s’a schimbat aspectul 
obişnuit al activităţii din spatele inamicului. 

Grupul de armate Ukraina de sud a intervenit din nou la cartierul 
general al lui Hitler să i se aprobe să retragă frontul din Basarabia în 
spatele Prutului atât cât mai este timp; mai ales că diviziile blindate cari 
îi fuseseră luate nu i s’au mai putut înapoia. Această retragere a frontului 
din Basarabia în spatele Prutului, ar fi avut două avantagii. S’ar fi câştigat 
timp, ruşii fiind obligaţi să amâne cu cel puţin o lună ofensiva lor în Mol¬ 
dova, dar mai ales s’ar fi putut constitui o mare rezervă, frontul de pe Prut 
fiind mult mai scurt de cât cel din Basarabia. Hitler n’a dat însă aproba» 
rea de cât atuncj când nu se mai putea face nimic. «Aceasta a fost una 
din cauzele cele mai importante ale catastrofei care a urmat». 

Odată cu mişcarea inamică din spatele frontului a început şi pe front o 
activitate deosebită a artileriei. In ţimp ce bateriile inamice intrate acum 
în poziţie îşi reglau tragerile asupra obiectivelor din frontul germano» 
român, artileria apărării, din poziţii de schimb, executa trageri asupra 
noilor obiective din câmpul inamic. Aviaţia germano-română ataca tot 
timpul coloanele inamice. 

Pentru asigurarea succesului ofensivei ruşii au luat următoarele dis¬ 
poziţii. 

Frontul 2 ukrainian a hotărât să execute atacul principal cu aripile 
interioare ale armatelor 27 şi 52 din zona nord-vest Iaşi în direcţia 
Vaslui-Fălciu. La ajungerea pe valea Bahlui (10 km. în spatele poziţiei 


www.dacoromanica.ro 


245 


româno-germane) armata a 6-a blindată şi corpul 18 blindat trebuiau să 
depăşească prin ruptură trupele din linia l-aşi zilele următoare sft ajun¬ 
gi în regiunea Vaslui-Huşi şi să ocupe trecerile peste Prut până la F^lciu. 
ţa să asigure către Şiret şi Carpaţi flancul drept al acestui atac, a hotărât 
să execute al 2-lea atac cu armata a 7-a gardă în direcţiile Roman şi 
Piatra-Neamţ ocolind regiunea întărită de la vest de Targul-Frumos. 
După ruperea frontului, corpul de cavalerie mecanizat, trebuia siţ treacă 
înainte, să ocupe Roman şi apoi Bacău. La aripa stângă, armata a 4-a 
gardă a primit misiunea ca, după cucerirea oraşului Iaşi, să execute cu o 
parte din trupe un atac la est de Prut pe direcţia Ungheni-ţoştuleni şi sâ 
taie retragerea forţelor germano-române la vest de Prut. 

Armata a 5-a aeriană a primit misiunea sâ sprijine atacul armatelor 27 
şi 52 cu bombardamente asupra poziţiei inamice, să împiedice aducerea 
de rezerve în sectorul Iaşi-Târgul-Frumos şi trecerea peste Prut în secto¬ 
rul Ungheni-Fţţlciu. pentru sprijinul direct al atacului s’a destinat un 
corp aerian la armata a 27-a şi câte o divizie aeriană la armata 52 şi 
armata blindată cu corpul 18 blindat. 

Frontul 2 ukrainian a concentrat pe direcţia de atac jumătate din tota¬ 
lul de divizii de trăgători, jumătate din artilerie şi aruncătoare, 77 la 100 
din blindate şi 90% din aviaţia de luptă- 

,Armată a 27-a avut 9 divizii pe 22 de km. de front din cari 6 divizii pe 8 km. 
de efort principal, cu 2.207 tunuri şi aruncătoare, având 258 de piese pe 
un km. de efort şi 155 de care de luptă * n sprijin imediat al atacului. 

Armata a 52-a a avut 9 divizii pe 30 de km. de front, din cari 6 divizii pe 
8 km. de sector de efort principal, cu 2.223 de tunuri şi aruncătoare, cu o 
densitate de 227 de piese pe un km. de eforţ şi 115 care de luptă î n 
sprijin imediat. 

Germanii n’au realizat nici odată cursul acestui răsboi o astfel de 
concentrare de foc. Chiar la Sevastopol în Iunie 1942, unde aveau de cu¬ 
cerit o regiune fortificată, au fost deparţe de această densitate de foc, pe ca¬ 
re ruşii o socoteau necesară * n bătăliile ofensive în teren nefortificat. 

Ordinul frontului 2 ukrainian prevedea ca atacul principal să se dea 
în sectoare apărate de trupe române. 

Frontul 3 ukrainian a hotărât să atace cu armatele 37 şi 57 şi părţi din 
armata 46, din capul de pod de la sud de Tighina în direcţia generală 
Iermoklia-Huşi. Armata a 5-a a primit misiunea să se menţină § ata P en ' 
tru o urmărire eventuală a inamicului şi să cucerească oraşul Chişinâu 
prin atacuri pe direcţii concentrice. Armata 46 —la aripa stângă— txe- 
buia să atace din partea de sud a capului de pod sud Tighina şi să înain¬ 
teze pe direcţia Ciobruci-Tarutino, de unde să se îndrepte spre sud-vest 
pentru ca —împreună cu grupul general Bachtin şi flota de răsboiu de pe 
Dunăre— să încercuiască trupele armatei a 3-a române. Grupul general 
Bachtin era compus din divizia 259 trăgători, brigadele 83 şi 84 infante- 

246 

www.dacoromanica.ro 


rie de marină, un batalion independent motorizat şi câteva unităţi spe¬ 
ciale marine. Corpul 7 mecanizat, pus sub ordinele ^rmatei 37, trebuia 
să atace după ruperea frontului în direcţia Tocu-ţimişlia-Karpineni, de 
unde împreună cu armata a 37-a, să stăpânească regiunea Lăpuşna, ca 
să împiedice retragerea trupelor germane din direcţia Chişinău. Corpul 
de gardă mecanizat trebuia să treacă prin spărtura de front făcută de 
armata 46 şi să ajungă în zona Tarutino. Mai departe trebuia să fie în 
măsură să înainteze fie pe direcţia Comrat-Huşi, fie spre Cahul; o parte 
din forţe trebuiau să acţioneze spre sud-vest ca să împiedice o retragere 
spre Prut a trupelor române din sudul Basarabiei. 

Armata a 17-a aeriană avea misiunea să sprijine armatele 37 şi 46 pe 
timpul ruperii frontului, apoi să acopere şi să însoţească prin lupte aerie¬ 
ne corpul 7 mecanizat şi corpul 4 de gardă mecanizat. 

Pe direcţia principală de atac, frontul Ş ukrainian a concentrat 72 la 
100 din divizii, Ş7 la 100 din blindate, 71 la 100 din artilerie şi arun¬ 
cătoare. 

In general, pe direcţiile principale de efort, atât în Moldova ciţt şi în 
Basarabia, diviziile ruse au atacat pe 1 şi 1/2-2 km. de front, iar corpurile 
de armată pe 4-5 km. lărgime de front. 

Trupele din linia l-a au fost scoase din poziţie înainte de ofensivă şi 
duse în spatele frontului la circa 30 de km. unde au făcut exerciţii de atac 
contra unei poziţii pregătite, pe un teren asemănător celui pe care urma 
să atace în realitate. 

Camuflarea mişcărilor a avut o mare importanţă în pregătirea ofensi¬ 
vei ruse. Astfel în capul de pod de la sud de Tighina, circulaţia peste circa 
10 poduri construite de ruşi peste ÎNţistru se făcea numai noaptea; înainte 
de a se face ziuă erau demontate şi legate camuflat la ţărm. Pe timpul 
zilei, erau lăsate numai acele poduri cari nu erau folosite. 

Zona atacului principal al frontului 2 ukrainian era descoperită şi 
mişcările de trupe puteau fi văzute de observatorii germanii şi români. 

Pentru a le ascunde de vederile terestre, ruşii au construit pe 20 km. de 
front 250.000 de metri patraţi de paravane. In zona nord şi nord-vest Paş¬ 
cani, au lucrat 40 de zone de poziţii de baterii false pentru 1.000 de tunuri 
şi aruncătoare. 

Frontul J ukrainian a simulat o concentrare de forţe în zona Karma- 
novo-Taslak-Reimarovka, unde au adus un corp de armată mecanizat, 
un corp de armată de trăgători şi o divizie de artilerie. 

Dispoziţiuni speciale au fost luate pentru aducerea artileriei în capul 
de pod de la sud de Tighina, de unde trebuia să pornească atacul princi¬ 
pal. Prin plasarea massei de artilerie la est de bjistru se pierdea mult din 
bătaia tunurilor şi ar fi obligat ca schimbările de poziţie să se facă îndată 
după începerea înaintării infanteriei peste poziţia apărării. De altfel 
această schimbare de poziţie în capul de pod ar fi luat un timp prea lung 


www.dacoromanica.ro 


247 


în cursul luptei şi ar fi redus mult cantitatea de foc de artilerie de care 
avea nevoie infanteria. De aceia, înainte de a aduce artileria în capul de 
pod, s’au executat toate lucrările pregătitoare —determinarea poziţiilor 
de baterii, alegerea şi ocuparea observatoarelor şi întinderea legăturilor 
telefonice—. Apoi bateriile au fost aduse şi instalate în cursul nopţilor. 
Din cauza marelui număr de baterii şi a puţinelor comunicaţii disponi¬ 
bile, instalarea întregului dispozitiv de artilerie în capul de pod a durat 
18 zile. Totuşi nici observatoarele terestre, nici aviaţia germano-românâ 
n’au observat această înmulţire a poziţiilor artileriei ruse de cât abia în 
ultimele 3-4 zile înainte de începerea ofensivei. Aceasta mişcare şi insta¬ 
lare neobservată a fost posibilă datorită măsurilor de camuflare luate în 
capul de pod. Pentru camuflarea mişcărilor şi a mijloacelor de luptă, s’au 
construit în capul de pod 19 km. de tranşee şi şanţuri de legătură, circa 
470 de adăposturi pentru mitraliere, tunuri şi mortiere, 200 de adăpostu¬ 
ri pentru oameni şi 620 de poziţii de artilerie. 


248 


www.dacoromanica.ro 


BĂTĂLIA 


In după amiaza zilei de 19 August, ruşii au executat numeroase atacu¬ 
ri locale. La Grupul de Armate Wghler aproape fiecare divizie a fost ata¬ 
cată în câte un sector, în timp ce la Grupul de Armate Dumitrescu aceste 
atacuri s’au dat numai pe aripi. 

Despre aceste acţiuni generalul H. Friessner scrie: “In zona grupului 
de armate Dumitrescu sovieticii au obţinut o pătrundere locală ' a divi¬ 
zia 21 inf. română la Rascăieţi. La aripa stângă numeroase atacuri date 
contra diviziei 14 inf. română ŞÎ diviziilor 106 şi 370 inf. germane, cu 
pătrunderi locale mai mult sau mai puţin importante, au fost respinse. 

In contra frontului grupului de armate Wghler au fost numeroase ata¬ 
curi, Aproape toate diviziile au fost lovite. Toate atacurile, până la 
pătrunderi locale mai mult sau mai puţin importante, au fost respinse”. 
Heleşteni, şi în sectorul diviziei a 6-a română, au fost sau închise sau res¬ 
pinse; chiar şi un atac mai puternic de tăria unui regiment contra frontu¬ 
lui diviziei a 3-a munte germană * a Poiana Micului”. 

Despre aceleaşi operaţiuni. H, Kissel scrie câ la divizia 1 l-a inf. rom⬠
nă (pe Prut) şi divizia 21 inf. română (la Rascăieţi pe Nistru) inamicul a 
realizat rupturi cari n’au mai putut fi curăţite, Divizia a 1 l-a a executat 
un contraatac la orele 17, care a fost respins. Aici a căzut un viteaz colo¬ 
nel român. 

Atacuri deosebit de puternice au fost executate în sectorul corpului 6 
armată român, compus din diviziile 5 inf, română ŞÎ 76 inf, germană- 
Acest corp de armată fusese comandat de generalul Avramescu; dar la 
începutul lunii August acesta a trecut la comanda armatei a 4-a române 
în locul generalului Racoviţă şi comanda corpului 6 armată a fost pre- 
dată generalului german Erich Abraham, comandantul diviziei 76 inf. ger¬ 
mană- Generalul Abraham a îndeplinit această comandă cu ofiţerii 
români aflaţi la comandamentul corpului 6 armată- 

Asupra poziţiei acestui corp de armată s’a deslânştuit la orele 15 un 
violent bombardament de artilerie care a durat trei sferturi de oră. Apoi 
inamicul a atacat cu forţe de câte circa un batalion sprijinit de care de 
luptă- Atacul dat în sectorul diviziei 76 inf. germană a fost respins. La 
divizia a 5-a inf. română a reuşit sâ pună stăpânire pe o înălţime domi¬ 
nantă- U n contra atac dat la orele 17 a fost respins. Ca urmare a acestei 


www.dacoromanica.ro 


249 



www.dacoromanica.ro 








pătrunderi/frontyl corpylyi 6 armată a fost retras în noaptea de 19/20, 
2-3 km. mai înapoi pe poziţia nymită «linia Wohler». 

Din syrsă rusă aceste atacyri s’ay execytat nymai de către frontal 2 
ykrainian (în Moldova şi la est de Prut); iar frontal 3 Ukrainian le-a exe¬ 
cutat a doya zi dimineaţa. Scopyl acestor atacyri a fost să se lămyrească 
exact gruparea germano-românjţ şi sistemyl de foc al apărării. Ruşii au 
constatat că prima poziţie era puternic ocypată şi că «era exclysă posibi¬ 
litatea să se execyte o pregătire de artilerie în gol». Nţ} găsim însă 
nici o informaţie asypra pătrunderilor provocate în ziya de 19.8 în pozi¬ 
ţia apărării. Aviaţia inamică a fost deosebit de activă ' n sectoarele corpy- 
lţ}i 6 român (în Moldova) şi corpyl 29 german (în Basarabia). 

In seara zilei de 19.8 mareşalul Antonescy apreciind că ofensiva rusă 
va porni a doya zi, a comunicat ministrulyi german Dr. Clodiys că: 
«Faţă de marea ofensivă rusă, care fă r ă îndoială este iminentă, dypă 
părerea lţ}i, îşi, rezervă libertatea de acţiyne, dacă n U va li adysă neîntâr¬ 
ziat cel pyţin o divizie germană, P e c ăk posibil o divizie blindată». 
Aceste cyvinte clare aţ} fost comynicate imediat ministerului afacerilor 
străine german la Berlin, de către Drul Clodiţ|s. Generalyl Hansen, 
comandantul tytyror trupelor germane din interiorul României, aflând 
a doya zi despre această declaraţie, o comynică generalylyi Jodl, care a 
răspţjns: «Să-l l^săm şi să vedem ce-o să facă». 

In cţ}rsţ}l nopţii de 19/20 pionierii ruşi au deschis drumyn pentru 
infanterie şi care de lyptă în câmpyrile de mine ale apărării şi în sârmele 
ghimpate. Această operaţie fysese de altfel începţjtă cy câteva nopţi 
mai înainte şi terminată î n noaptea care preceda începerea ofensivei. Tot 
în această yltimă noapte câte o ynitate specială rusă s ’a strecyrat în spa- 
telş frontylyi apărării prin sectorul diviziei a 5-a inf. română (în zona 
Podyl Iloaiei) şi sectorul diviziei a 4-a my nte română (în capyl de pod syd 
Tighina). 

In zorii zilei de 20.8 ruşii ay execytat in sectoarele principale de atac o 
extrem de violentă pregătire; de artilerie. Pe restul frontulyi ay fost execy- 
tate trageri de artilerie obişnyite. Astfel pe frontul de la Iaşi în timp ce 
corpyrile 6 şi 4 armată române se găseay syb yn bombardament distru¬ 
gător, divizia 79 inf. germană din dreapta acestui sector a fost sypysă 
ynyi bombardament incomparabil mai slab. 

La grupyl de armate Wohler pregătirea de artilerie a dyrat o oră §* 
jymătate acoperind poziţia principală de rezistenţă §1 poziţia a 2-a (linia 
Wohler). Efortul principal inamic pe frontyl acestyi grup de armate s’a 
făcyt în sectorul N.V. Iaşi - N.V. Podyl Iloaei (Erbiceni) pe o lyngime de 
circa 25 km. Pe acest front se găseay —de la vest la est— diviziile 5 inf. 
română, 76 inf. germană, 7 inf. română §1 5 cav. română- 

Odată cu începerea pregătirii de artilerie —la orele 5— inamicyl a 
atacat în sectorul diviziei a 5-a inf. română C U ° pytemică ynitate de 


www.dacoromanica.ro 


251 


infanterie, aceiaşi care în după amiaza zilei de 19.8 provocase o pătrun¬ 
dere în frontul acestei divizii. Această unitate fusese organizată în mod 
special cu o mare putere de foc, îar în timpul nopţii de 19/20 primise încă 
alte întăriri. In dimineaţa de 20.8 a executat un atac special în direcţia 
Podul Iloaei chiar la începutul bombardamentului de artilerie, a cucerit 
prin surprindere această localitate, a scos din luptă posturile de coman¬ 
dă ale regimentelor 9 şi 32 inf. din divizia a 5-a inf. şi a barat şoseaua Târ¬ 
gul Frumos - Iaşi, 

La orele 6.30 infanteria rusă însoţită de care de luptă a pornit la atac, 
călcând imediat pe urmele bombardamentului de artilerie —aşa cum se 
făcea în primul răsboi mondial-r şi profitând de praful şi de fumul 
care acoperea zona poziţiei, a ajuns în tranşeele apărării fără să fi 
fost observată. 

Trupele din linia 1 -a ale diviziilor 5 şi 7 inf. române n’au rezistat atacu¬ 
lui şi au început retragerea spre valea Bahlui, lăsând divizia 76 inf. ger¬ 
mană cu flancurile descoperite. 

Generalul Abraham comandantul corpului 6 armată român, sub ale 
cărui ordine erau diviziile 5 şi 76 inf. a cerut armatei a 4-a române sâ-i 
pună la dispoziţie divizia 2 munte română din rezerva armatei, pentru 
restabilirea situaţiei la stânga diviziei 76 inf. Este de sigur o greşa- 
lă, căci în rezervă se găsea numai divizia 18 munte română. Armata 
aprobă cererea şi această divizie trece sub ordinele corpului 6 român şi 
ocupă o poziţie la sud de Bahlui, în legătură cu unităţi cari se retrâseseră 
din div. 5 inf. română. 

Pe la amiază ruşii atacă această poziţie, sprijinţi de un puternic foc de 
artilerie şi o cuceresc. Divizia 18 munte şi regimentul 32 inf. român din 
div. 5 inf. au suferit pierderi grele. 

Din ordinul corpului 6 armată aceste trupe s’au retras pe poziţia 
Traian de ambele părţi ale localităţii Voineşti. 

Divizia 76 inf. germană, rămasă singură la nord de Bahlui a primit 
ordin să se retragă imediat şi să caute legătura la est cu corpul 4 armată 
german (general Mieth). 

Mai la est, divizia 5 cavalerie română, care făcea parte din corpuj 4 
armată român împreună cu divizia 7 infanterie română, n’a rezistat nici 
ea atacului inamic şi sa retras spre Iaşi sud de Bahlui. Unele mici unităţi 
au intrat în poziţia de apărare organizată de divizia 70 inf. germană în 
flancul ei stâng şi mai înapoi. 

Către amiază care de luptă ruse şi infanterie transportată pe camioa¬ 
ne, au respins după o scurtă luptă companiile de grăniceri române, cari 
apărau marginea de vest a oraşului Iaşi şi au pătruns în oraş; aici au f<jst 
opriţi de un batalion german care apăra trecerea peste podul de beton 
armat din centrul oraşului. Generalul Stingi, comandantul oraşului Iaşi, 
după o încercare nereuşită de a respinge pe ruşi, a fost încercuit în loca- 

252 

www.dacoromanica.ro 


Iul Universităţii, Divizia 70 inf. germană, având spatele ameninţat prin 
această prezenţă a ruşilor în Iaşi, a executat în după amiaza zilei un atac 
cu un batalion şi părţi din brigada 825 artilerie pentru curăţirea oraşu¬ 
lui. Operaţia a reuşit în partea de nord şi nor^-vest a oraşului, unde au 
eliberat şi comandamentul german, 

Corpul 4 armată român, sub ale cărui ordine erau diviziile 7 inf. şi 5 
cav. cari —d u P4 cum am văzut— se retriţseseră prea repede spre valea 
Bahlui, a dat ordin diviziei a 3-a română inf. din rezerva lui, să contra 
atace şi să restabilească situaţia. 

Ordinul de contraatac na putut să fie executat: «fiindcă —d u P4 d ec l a " 
raţiile şefului detaşamentului de legătură german pe lângă comanda¬ 
mentul acestei divizii— comandantul diviziei n’a putut să aibă legătura 
technică cu regimentele lui». Toate legaturile fuseseră rupte de bombar¬ 
damentul aviaţiei chiar în cursul di m i ne ţii t Nici legătura prin ofiţeri 
nu s’a putut face. Astfel că divizia a 3-a n’a putut executa de cât un 
contra atac cu forţe prea puţine şi n’a reuşit să oprească înaintarea ina¬ 
micului spre Iaşi. Pe la amiază această divizie s’a retras în direcţia sud" 
vest spre Roman, apoi prin Bacău spre Focşani, unde a ajuns la 23.8. A 
doua zi comandantul diviziei a comunicat detaşamentului de legătură 
german că România s’a despărţit de Germania şi el este concediat 

Comandantul diviziei a 3-a inf. nu putea să plece cu divizia de pe front 
spre Focşani dacă n’ar fi existat un ordin, comunicat prin toate coman¬ 
damentele superioare, de la grup de armate până la corp de armată- Este 
foarte probabil că această d^zie —care era considerată ca divizia de 
încredere a mareşalului Antonescu, pentru că el o comandase câţiva ani 
mai înainte— a primit ordin să iasă din luptă şi stţ se deplaseze prin mar¬ 
şuri pe jos cât mai repele la Focşani, unde ar fi urmat să intre în apărarea 
poziţiei fortificate, In vederea opririi inamicului în faţa acestei poziţii de 
sigur că Mareşalul Antonescu s’a gândit să o ocupe din vreme cu forţe 
luptătoare bine încadrate. 

Un alt contraatac s’a dat în aceiaşi zi de către divizia blindată română 
contra blindatelor ruse cari pătrunseseră în sectorul diviziei 5 inf. rom⬠
ne, reuşind siţ micşoreze zona de spărturiţ. 

In acest contaatac divizia blindată română a distrus circa 60 de care 
de luptă inamice, dar a pierdut şi ea 35 de care. Activitatea acestei divizii, 
duptţ contraatacul din ziua de 20.8 şi pâniţ la 23.8 nu se cunoaşte. Nici 
unul din autorii germani cari au studiat şi descris evenimentele din acele 
dramatice zile pe frontul român nu mai fac nici o menţiune despre vre-o 
întrebuinţare operativă a acestei divizii. Pare nelogic că ea să fi stat trei 
zile în simpliţ expectativă, când era a § a d e mare nevoie de reacţiuni 
puternice blindate în această bătălie în care blindatele inamice au jucat 
un rol hotărâtor. Nici după 23,8 nu se ştie cum şi în ce condiţii s’a retras. 
După o sursă românească ° parte din divizia blindată s’ar fi retras pe 


www.dacoromanica.ro 


253 


valea Trotuşului spre Oneşti şi apoi ar fi încercat să treacă în Transilva¬ 
nia spre Braşov pe valea Oituzului. Din cauza drumurilor şi a podurilor 
slabe întreg materialul greu —sau o bună parte din el— a rămas înfun¬ 
dat pe această vale. 

O altă parte s’ar fi îndreptat spre intorsura Buzăului unde ar fi trebuit 
să se întrunească cu cealaltă parte care ar fi trecut pe la Braşov. Către 
10.9 această divizie —cu ceia ce mai avea din trupă şi material— se găsea 
în zona Bucureşti. 

In sectorul de la est de Iaşi, unde erau diviziile 79 inf. germană şi 11 inf. 
română inamicul n’a executat nici un atac în ziua de 20.8. Faţă însă de 
ruptura de front realizată la vest de Iaşi, corpul 4 armată german a dat 
ordin acestor două divizii să se retragă la sud de Bahlui. Divizia 376 inf. 
germană, care făcea parte tot din Corpul 4 armată german şi se găsea la 
est de Prut, n’a fost atacată în zilele de 20 şi 21.8 şi a rămas pe poziţie. 

Divizia 10 grenadiri blindată care era în rezerva grupului de armate şi 
care fusese adusă de două zile din Basarabia la vest de Prut, a primit 
ordin să execute un contraatac în ziua de 21.8 în contra inamicului care 
pătrunsese la sud de Iaşii Astfel în noaptea de 20/21.8 la grupul de arma¬ 
te Wbhler, sectorul de la vest de Iaşi se retrăsese pe poziţia Traian, făcând 
legătura la vest cu restul frontului prin diviziile 1 română şi 46 germană, 
iar la est prin divizia 376 inf. cu armata 6 germană. Poziţia Traian era 
acum apărată de aripa dreapta a diviziei 1 inf. română, diviziile 13 inf. şi 
18 munte române, brigadele 101 şi 102 munte române; precum şi resturi¬ 
le diviziilor 5 şi 7 inf. şi 5 cav. române. Divizia 76 inf. germană se găsea 
tot pe poziţia Traian la sud de Leţcani, apărând o poziţie pe înălţimile 
sud Bahluiu. 

La sud-est de Iaşi pe Bahlui până la Prut erau diviziile 79 inf. germa¬ 
nă şi 11 inf. română. 

Pe restul frontului grupului de armate Wohler, au fost lupte izolate, în 
cari atacurile ruse au fost respinse. 

La grupul de armate Dumitrescu, inamicul a făcut efortul principal în 
capul de pod de la sud Tighina, în zona de legătură între armatele 6 ger¬ 
mană şi 3 română. 

La aripa dreaptă a armatei a 6-a germană erau diviziile 15 şi 306 inf. 
germane din corpul 30 armată german; iar la aripa stângă a armatei a 3-a 
română erau diviziile 4 munte şi 21 inf. din corpul 29 inf. german. 

Aici pregătirea de artilerie s’a executat în două faze. Prima între orele 
5 - 5.50, după care inamicul a dat câteva atacuri locale prin care a vrut să 
verifice dacă poziţia era ocupată, sau trupele apărării se retrăseseră pe o 
poziţie mai înapoi. Din sursă rusă, această primă fază a durat 40’ 
după care focul artileriei a fost deplasat mai înapoi. Infanteria rusă a 
simulat un atac prin puternic foc de mitraliere şi strigăte de ura; în acelaş 
timp au ridicat deasupra tranşeelor foarte multe pâpuşe, cari reprezen- 

254 

www.dacoromanica.ro 


tau soldaţi pornind l a atac. Trupele germane crezând ca infanteria rusă a 
ieşit la atac, au părăsit adăposturile şi au ocupat poziţiile de tragere ca să 
respingă pe atacatori- I n acel momenţ aţţileţja rusă a revenit cu un foc 
extrem de violent pe primele linii, producând pierdeţi grele în rândurile 
apărării- A d oua fază între orele 7 - s’au executat bombarda¬ 
mente de o violenţă încă necunoscută în acest răsboi. Tranşeele au fost 
complet răsturnate, aşa că nu mai puteau folosite de apărători- Pierde¬ 
rile au fost foaţţe grele, pivizia lj> inf, a pierdut din efective, iar divi¬ 
zia d9b a rămas numai cu o treime din efective, probabil că şi divi¬ 
ziile 4 munte şi 21 inf. române au suferit aceleaşi pierdeţi- Poziţia din 
capul de pod a fost cucerită repede de infanteria rusă. «pivizia a 4*a 
munte şi divizia 2j inf. au fost aproape total distruse şi s’a provocat o 
grea înfrângere diviziilor lj> şi 2Qb inf. germane». 

«La grupul de armate pumitrescu atacul rus s ? a desfăşurat cu centrul 
de greutate contra aţjpei stingi a corpului JQ armată, de ambele părţi ale 
legâtuţii între armatele 2 române şi b germană, cu circa £ divizii de 
infanteţje şi 1QQ de care de luptă. Inamicul a reuşit să rupă divizia a 4-a 
munte română pe întregul ei front şi să pătrundă mai mulţi kilometri 
spre vest. Aceasta divizie a fost complet sfărâmată. Pţjn aceasta şi divizia 
21 inf. română a fost clătinată şi —d u P a ce Răscaieţi a fost cuceţjt— a 
pierdut oţj ce cofoeziune. O mare paţţe din cele două divizii române fugi¬ 
se deja în timpul pregătiţii d e aţţileţje». 

Comandantul corpului 29 armată german, sub a i e cărui ordine se 
găseau diviziile 4 munte şi 21 inf-, spune că trupele diviziei 4 munte şi-au 
părăsit poziţiile chiar la începutul atacului, lăsând fără apărare aţţileria 
germană care le sprijinea. 

Pe de altă paţţe însă —din sursă rusă™ un batalion din divizia 4 mun¬ 
te a fost trimis ca ajutor unităţilor germane caţj opuneau o rezistenţă 
îndârjită în centrul de rezistenţă Leontina, aliat în poziţia principală a 
apărăţii. A ces t batalion a fost distrus sau făcut pţjzonier. 

Pivizia jJQb inf. germană, care s’a găsit pe axul pţjncipal de atac rus şi 
a suferit pierdeţi grele, şi-a retras restuţjle d e trupe la Jermaklia, unde 
trebuia să vină şi divizia 1^ blindată, în vederea unui contraatac în ziua 
de 2Q.Ş. 

Pivizia 1 ^ inf. germană, în aceiaşi situaţie ca şi divizia dbb s’a retras pe 
satele Ursoaia şj £ăuşani. 

Pivizia 1J blindată, care d e j a înainte de începerea ofensivei fusese 
pusă de grupul de armate la dispoziţia corpului 2Q armată, a primit de la 
acesta misiunea să atace inamicul care pătrunsese la vest de capul de 
pod şi să-l arunce dincolo de poziţiile iniţiale ale infanteriei, (^ontraatai 
cui a fost executat din mişcare, şi cu toată rezistenţa inamicului, supe¬ 
rior în care de luptă şi infanteţje, a câştigat teren până pe înălţimile de la 
sud-vest de Nistru, unde s 7 a opţjt pentru noaptea de 2Q/21 •§• 




www.dacoromanica.ro 


Până în seara zilei de 20.8 ruşii au înaintat circa 10 -12 km. la vest de 
capul de pod şi au provocat o ruptură de circa 40 km. lărgime. 

Pe restul frontului grupului de armate Dumitrescu a mai avut loc un 
atac inamic de valoarea unui regiment în sectorul diviziei 294 inf. ger¬ 
mană (circa 20 km. nord Tighina), precum şi la aripa stângă a armatei a 
6-a germană în sectoarele diviziilor 14 inf. română şi 106 inf. germană. 
Toate aceste atacuri au fost respinse. 

In ziua de 21.8 la grupul de armată Wohler, frontul 2 ukrainian şi-a 
estins zona de atac spre Şiret şi a atacat cu armata a 7-a gardă, poziţia la 
vest de Erbiceni. Diviziile 1 inf. română, 46 inf. germana, 4 inf. şi 1 gardă 
române, au depus o foarte îndărătnică rezistenţă în tot timpul zilei, ast¬ 
fel încât numai după ce inamicul a introdus în luptă şi părţi din corpul 
de cavalerie gardă mecanizat, a reuşit seara să pătrundă în Târgul Fru¬ 
mos, ducând încă în timpul nopţii de 21/22.8 lupte de stradă. 

Armatele 27 şi 52 ruse, întărite cu armata a 6-a blindată şi corpul 18 
armatij blindat, au atacat în ziua de 21.8 poziţia de pe înălţimile Dealu 
Mare şi oraşul Iaşi, după o pregătire de artilerie de 1,1/2 oră. Rezistenţa 
trupelor din apărare a fost foarte dârză. Cinci contra atacuri au fost exe¬ 
cutate de către acestea în prima jumătate a zilei ca să respingă sau să 
limiteze pătrunderile ruse. In regiunea Iaşi, luptele deasemenea au 
fost grele. Contraatacul executat de dizia 10 grenadiri blindată s’a lovit 
de foarţe r^ult superioare blindate, reuşind numai sâ întârzie câteva ore 
înaintarea spre sud a blindatelor ruse; ea a fost obligată să ocupe o pozi¬ 
ţie în flancul stâng al diviziei 79 inf. germană pe un aliniament orientat 
nord-sud. Oraşul Iaşi a fost cucerit de ruşi prin lupte înverşunate de stra¬ 
dă. Pţţnă în seara zilei de 21.8 poziţia Traian şi oraşul Iaşi au fost pierdute 
de apărare. Spărtura provocată de atacatori a fost lărgită până la 65 km. 
pe o adâncime de 26 km. 

Divizile 79 inf. germană şi 11 inf. română au fost atacate jn noua lor 
poziţie în după amiaza zilei de 21.8, dar toate atacurile au fost respinse. 
Podurile peste Bahlui au fost distruse de apărare. Divizia 76 inf. germa¬ 
nă, care în dimineaţa de 21.8 luptase pe poziţia Traian, a fost pusă sub 
ordinele diviziei 10 blindată şi a primit misiunea de a prelungi frontul 
acesteia spre sud. 

Fiind atacată în după aqjiaza zilei —pe când era în curs de deplasare 
spre noua ei poziţie— de circa 300 de care de luptă ruse cu infanterie 
transportată, a fost împrăştiată. Unele din trupele ei s’au retras spre sud 
şi apoi spre vest ca să ajungă la frontul de pe Carpaţi. Prin aceasta «până 
în seara acestei zile divizia 76 inf. germană a încetat de a mai fi o unitate 
capabilă de luptă». Generalul Abraham, comandantul copului 6 armată 
român, a fost înlocuit la comandă şi i s’a dat r^isiunea să organizeze 
pe Şiret la est de Bacău un cap de pod cu trei divizii române, având 
ca şef de stat major pe colonelul de stat major Kriebel, şeful deta- 

256 

www.dacoromanica.ro 


şamentului de legătură german pe lângă comandamentul armatei a 
4-a romane. 

La grupul de armate £)umitrescu, forţele ruseşti au fost obligate în 
dimineaţa zilei de 21.8 să treacă în aparare, dar ulterior aducând întăriri 
au reluat atacul şi înaintarea, pin sursă rusă: «părţi din unităţile sovieti¬ 
ce au respins până la orele 11 prin folosirea potrivită a terenului, toate 
contraatacurile diviziei 13 blindată germană; apoi au trecut la atac. 
Pupă ce trupele sovietice au distrus rezistenţa diviziei 13 blindată şi a 
trupelor de infanterje cari se apărau în flanc, au pătruns prin linia a 2-a 
a apărării şi aţi garantat aşa dar înaintarea trupelor cari se deplasau lup¬ 
tând». Asupra acţiunii diviziei 13 blindate din aceiaşi zi, aflăm însă 
din sursă germană i—însăşi declaraţiile comandanţţilui acestei divizii- 
câ «îsi aminteşte nţimai de lupte de apărare grele până seara, pe 
înălţimile pe cari divizia ajunsese în seara zilei precedente». Un con¬ 
traatac n’ar mai fi fost posibil jn ziua de 21.8 pentru că «Unitatea, care 
avea circa 20 de care de luptă, numai cu mare oboseală putea să mai exe¬ 
cute un foc de apărare pe front şi mai ales la aripa dreaptă». In ace- 
laş timp generalul H. Friessner scrie că la aripa dreaptă a corpului 30 
armată german s’au dus jn ziua de 21.8 lupte grele de apărare, de către 
diviziile 1$ şi 306 inf. germane şi divizia 13 blindata. «92 de care de luptă 
sovietice au rămas pe poziţie; pierderile sângeroase sunt imense; însă şi 
pierderile proprii sunt foarte ridicate». 

In spre seara zilei de 21.8 ruşii au pătruns în sectorul diviziei 1J inf. 
germană, pentru a nu se lăsa încercuit din două părţi, comandanţii diviziei 
13 blindată a decis să-şi retragă aripa dreaptă şi să se apere pe linia Ţocus - 
Opaci. In dimineaţa de 22.8 nici un car nu mai era bun de luptă căci ulti¬ 
mele existente nu mai aveau benzină şi a trebuit să fie părăsite. 

Corpul 29 armată german, care făcuse parte din armata a 3-a română 
şi care după ruperea fronţţtlui din ziua de 20.8 fusese trecut sub ordinele 
armatei a 6-a germană, avea în ziua de 21.8 divizia 9 germană intactă pe 
poziţia iniţială de pe Nistru, resturi din diviziile 4 munte şi 21 inf. rom⬠
ne jnapoi spre Volintiri pe flancul stâng al armatei a 3-a şi un regiment 
din divizia 1Ş3 inf. germană, care era î° rezerva grupului de armate la 
Ciadarr^unga. Acest regiment, ţransportat cu autocamioane a ocupaţ o 
poziţie la Volintiri (20 km. sud-vest capul de pod), cu frontul spre nord, 
pentru a împiedeca o pătrundere a inamicului jn spatele corpului de arma¬ 
tă. Mai la sud, pe fronţţil corpului 3 armată român n’a intervenit în ziua de 
21.8 nici o acţiune. Insă siţţtaţia a™ 3 ^ 3 3-a române era periclitată, ina¬ 
micul aflându-se cu unităţile blindate la circa $0 km. adâncime pe aripa 
stângă a acestei armate şi nu existau forţe disponibile pentru a-i face faţă. 

In ziua de 21.8 - după aprecierile grupuluj de armate Ukraina de sud- 
ruşii au atacat: 

— In Moldova, pe fronţţil grupului de armate Wţhler, cu 12 divizii de 

www.dacoromanica.ro 2^7 


inf. în front şi 15 în rezervă, cu armata 6-a blindată şi alte circa 2 la 3 
corpuri de armată blindate; 

— In Basarabia, pe frontul grupului de armate Dumitrescu, cu 10 
divizii de inf. şi 2 corpuri de armată blindate. 

Faţă de aceste forţe, grupul de armate Ukraina de sud nu mai avea nici 
o rezervă- Toate diviziile de infanterie şi de blindate cari formaseră rezer¬ 
vele armatelor şi ale grupului de armate erau în luptă şi unele deja dis¬ 
truse. Deci nu mai era altă soluţie de cât să ordone retragerea grupului de 
armate Dumitrescu, în timp ce grupul de armate Wohler trebuia să 
recucerească poziţia Traian şi să oprească a ici înaintarea inamicului. 

In seara aceleiaşi zile, şeful de stat major al grupului de armate a avut 
o convorbire telefonică cu Şeful operaţiilor de la comandamentul suprem, 
care a fost de acord ca trupele germano-române din Basarabia să se 
retragă- Ulterior - tot în aceiaşi seară - a avut şi generalul Friessner o con¬ 
vorbire cu şeful de stat major al comandamentului suprem, care a pro¬ 
mis că va obţine aprobarea lui Hitler; acesta se exprimase - de altfel - că 
nu vroia să lase să fie distruse diviziile germane la est de Prut.i 

Ordinul de retragere a fost dat chiar în cursul zilei de 21.8. «Nu mai 
rămânea de cât o singură cale —scrie generalul Friessner—; retragerea 
frontului. Aprobarea lui Hitler poate încă să întârzie. Atunci m’am hot㬠
rât să dau ordinul pe răspunderea meă personală- El ă fost dflt la 21 
August». 

In ziua de 22.8 grupul de armate Ukraina de sud a primit aprobarea lui 
Hitler pentru retragerea frontului; dar eră deja prea târziu. Din cauza 
lipsei de divizii blindate în rezervă cari să poată opri avalanşele sutelor 
de blindate ruse în Moldova şi Basarabia, situaţia grupului de armate 
Dumitrescu şi a aripei drepte a grupului de armate Wohler era cât se 
poate de gravă- 

Pentru această z * (22.8), mareşalul Timoşenko, comandantul forţelor 
ruse din Moldova şi Basarabia a decis să exploateze situaţia favorabilă 
pe care o crease pătrunderile armatelor ruse dincolo de sistemul de ap㬠
rare româno-german. Pentru aceasta a dat ordin ca grupul de forţe din 
apărare, aflat Ia sud-est de Iaşi şi până * a est de Prut să fie încercuit, iar 
gruparea principală a armartei a 6-a din regiunea Chişinău să fie distru¬ 
să sau făcută prizonieră- I n acelaş timp aripa dreaptă a frontului 2 ukrai- 
nian trebuia să continue ofensiva spre sud şi sud-est, iar aripa stângă a 
armatei 46 ruse (grupul Bachtin) să treacă Nistru la Cetarea Albă. 

La grupul de armate Wohler, recucerirea poziţiei Traian nu s’a putut 
executa. Această poziţie fusese deja străpunsă în câteva locuri încă din 
seara zilei de 21.8, iar - după cum am văzut - rezerve nu mai existau pen¬ 
tru respingerea inamicului la nord de această poziţie. 

Frontul 2 ukrăinian a continuat în aceăstă zi atacul cu armata 7 gardă 
în Târgul Frumos şi a împins circa 8 la 12 km.; trupele ruse au fpst oprite 


258 


www.dacoromanica.ro 


în faţa poziţiei fortifţcate de la sud ş vest Târgul Frumos. «Resturi din 
patru divizii de infanterie inamice retrase aici au opus o rezistenţă înd㬠
rătnică». Acestea erau diviziile 1,4, şi 1 gardă române şi divizia 46 inf. 
germană. 

La centru, grupul principal de atac a continuat înaintarea spre sud cu 
armata 6 blindată, ajungând până seara la Vaslui. Corpul 18 armată 
blindat rus a întâmpinat o rezistenţă foarte puternică imediat la sud de 
Iaşi, pe înălţimea Cetăţuia, apărată de grupul Stingi, aflat acum sub 
ordinele diviziei 79 inf. germană. Pentru cucerirea acestei înălţimi, armata 
52 rusă a atacat cu o parte din forţele ei pe flancuri şi frontal. 

Blindatele inamice cari pătrunseseră la sud de poziţia Traian amenin¬ 
ţând spatele corpului 4 armată german. Generalul JVIieth a dat ordin ca 
divizia 79 inf. germană şi divizia 11 inf. română să se retragă chiar în curr 
sul zilei de 22.8 pe poziţia Traian; aceste divizii nefiind atacate cu mare 
putere de inamic, se aflau încă pe poziţia de la sud şi est de Iaşi pe Bah- 
lui. Retragerea s’a executat în condiţii bune, terenul fţind acoperit şi 
atmosfera încercată de praf. De abia către seară ruşii au observat retra¬ 
gerea şi au deschis un foc foarte violent de artilerie asupra poziţiei 
Traian în sectorul celor două divizii 

In locul diviziei 10 grenadiri blindată, care prelungea spre sud flancul 
stâng al diviziei 79 inf. germană, a fost adusă divizia 258 inf. germană de 
la armata a 6-a. Această divizie făcea parte din rezerva grupului de 
armate Dumitrescu şi era plasată în spatele aripei stângi a armatei a 6-a. 
Un regiment din a ceastâ divizie, transportat în camioane a şi intrat în 
ziua de 22.8 la stânga diviziei 79 inf. germană, sub ordinele acesteia, 
făcând front spre vest. Divizia 10 grenadiri blindată a primit misiu¬ 
nea să acopere spatele corpului 4 armată german pe linia Vaslui - 
Huşi. 

La grupul de armate Dumitrescu, inamicul a atacat în noaptea de 
21/22.8 aripa dreaptă şi centrul corpului 3 armată român care apăra 
limanul Nistrului şi coasta ^lării Negie la sud-vest de liman. Trupele 
ruse s’au îmbarcat în cursul nopţii la Kalagleja şi Roxclani şi la 22.8 ore¬ 
le 4 au ajuns în faţa punctelor de debarcare friologa şi Şaba, la nord şi la 
sud de Cetatea Albă. Intre timp aviaţia rusă a bombardat acest oraş şi 
poziţiile apărării. De asemenea, după un bombardament de pe mare 
asupra regiunii Bugaz, o flot^ rusă compusă din 10 vase diferite a 
pătruns în Liman ca sţţ sprijine debarcarea trupelor de atac. 

In apărare se găsea brigada 110 inf. română şi divizia 2 inf. română, 
cari au primit debarcarea cu un foc violent de artilerie şi mitraliere. Ina¬ 
micul s’a acoperit însă cu un val des de ceaţă artificială, şi la adăpostul 
lui a început debarcarea. Cum parte din trupele apărării erau deja trimi¬ 
se înapoi ca să facă faţă inamicului care ameninţa să cadă în spatele cor¬ 
pului 3 armată român, inamicul a reuşit să-şi facă câte un cap de pod în 


www.dacoromanica.ro 


259 


fiecare punct de debarcare. Contraatacurile date cu violenţa, dar cu forţe 
insuficiente de către trupele apărării au fost respinse. Oraşul Cetatea 
Albă a fost încercuit până în seata zilei de 22.8 pe la nord şi pe la sud şi 
cucerit de inamic. 

La aripa stângi a grupului de armate Dumitrescu, imediat pe Prut, 
inamicul a atacat cu armata a 4-a gardă, diviziile 376 şi 370 inf. germană 
după o scurtă şi puternică pregătire de artilerie, şi rupând apărarea au 
înaintat circa 20 km. spre sud până la Qoştuleni. 

In sectorul de efort principal, resturile diviziei 306 inf. au fost puse sub 
ordinele corpului 29 armată german şi au primit misiunea să apere o 
poziţie organizată la Romaneşti (circa 60 km. sud-vest capul de pod), 
împreuna cu câteva baterii de artilerie. Fiind încercuită de coloane ruse cari 
treceau din spre Comrat către nord, divizia 306 a căutat sţţ-şi deschidă drum 
spre vest. După un prim succes realizat prin surprindere, fiind obligată să 
se oprească într’o vale din lipsă de benzină, a fost atacată şi împrăştiată- 

Divizia 14 inf. germană a fost retrasă spre Qrigoreni, la dreapta corpu¬ 
lui 30 armată unde s’a aparat până seara. 

Divizia 13 blindată, care se afla în poziţia Tocus - Opaci, fiind separa¬ 
tă de corpul 30 armată P^n o pătrundere a inamicului pe la stânga ei, s’a 
retras Ia Leova - în înţelegere cu Corpul 30 armată - şi a organizat un cap 
de pod. Cu o parte din trupe a mai organizat încă un cap de pod la Făl- 
ciu, 23 km. sud Leova. Puterea combativă a acestei divizii era redusă la 
circa un regiment de infanterie, cu 4-6 tunuri de câmp, câteva tunuri 
anticar şi nici un car de luptă- 

Comandantul corpului 29 armată, fiind despărţit cu comandamentul 
lui de diviziile în subordine, prin înaintarea ruşilor spre vest, s’a prezen¬ 
tat în dimineaţa zilei de 22.8 la comandamentul armatei a 6-a germane 
aflat la Tarutino. Aici a primit însărcinarea să ia sub ordine trupele din cape¬ 
tele de pod peste Prut, şi să-şi plaseze postul de comandă * a vest d e acest râu. 

Comandamentul armatei a 6-a germană s’a deplasat în cursul dimineţii 
la Comrat, iar de acolo - din ordinul grupului de armate, a trecut la 
Bereşti, la vest de Prut. «Acest cazan mişcător va putea fi condus mai 
bine din afară- §* a § a vor fi destule înalte comandamente în cerc». (138). 

In această z * frontul 3 ukrainian a pătruns cu grosul forţelor până la 60 
de km. adâncime, iar cu blindatele până l a 75 - 90 km. ocupând Gura 
Galbenă Ş* Comrat. 

Astfel spatele corpului 30 armată era ameninţat. De asemenea armata 
a 3-a română avea spatele descoperit, şi fără nici o rezervă capabilă să 
împiedice pentru ziua de 23.8 o înaintare inamică spre sud şi suţţvest. 

Pentru grupul <^e armate Dumitrescu nu mai era posibilă ° oprire a 
inamicului undeva pe o poziţtie în Basarabia. Numai Prutul şi Du nărea 
erau obstacole serioase, cu condiţia să le apere. Deci se impunea o retra¬ 
gere foarte repede a întregului de armate spre cele două obstacole. 


260 


www.dacoromanica.ro 


CONVORBIRILE MAREŞAL 
ANTONESCU-GENERAL FRJESSNER 


Aici trebue sg intercalam convorbirile cari au avut loc între mareşalul 
Antonescu şi generalul Friessner, în aceste tragice zile când s’a decis 
soarta poporului român, pentru că pe de o parte ele lămuresc unele 
puncte ramase în umbră până acum şi pe de altg parte arată că apărarea 
poziţiei fortificate Galaţi-Focşani era posibilă, şi soarta României ar fi 
fost alta dacă mareşalul ar fi fost lgsat liber sg o facg. 

In zilele de 20 la 22 August mareşalul Antonescu a vizitat pe generalul 
Friessner la comandamentul acestuia la Slgnic (în Moldova). 

In ziua de 20,8, după ce comandamentul grupului de armate Ukraina 
de sud şi-a exprimat părerea despre atitudinea suspectă a trupelor 
române din preziua şi prima zi a bătăliei, conducătorul român s’a arătat 
complet surprins de retragerea trupelor române, pentru cg la ultima 
vizitg P e care ° făcuse pe front rămăsese cu convingerea cg diviziile 
române vor rezista pe poziţie. El a spus cg aceste trupe n’au luptat destul 
de bine, preferând sg declare deschis aceia ce constatase şi el în vizita pe 
care o fgcuse la trupe înainte de a se duce la comandamentul generalului 
Friessner, şi a promis cg va lua cele mai severe mgsuri în contra laşilor şi 
a saboteurilor. 

In ziua de 21.8 într’o noug întrevedere —în prezenţa altor ofiţeri din 
statele majoare respective— după ce s’a constatat cg situaţia pe front s’a 
înrgutăţit, generalul Friessner şi-a exprimat credinţa cg va putea s’o st㬠
pânească §i s ă împiedice o ruptură sau ° încercuire —cum s’a întâmplat 
şi în alte împrejurări— dacg trupele aliate îşi vor păstra poziţiile şi vor 
executa numai ordinele lui. Mareşalul Antonescu a fost de acord, dar şi-a 
exprimat îngrijorarea din cauza atitudinei Bulgariei. Din ultima cuvân¬ 
tare ţinutg de primul ministru bulgar rezulta cg acesta considera cg tot ce 
s’a făcut până atunci a fost greşit, şi cg spera cg marele frate slav—Rusia so¬ 
vietică— va înţelege situaţia Bulgariei şi o va ajuta. Este în interesul Ro¬ 
mâniei ca Basarabia şi Iaşi sg fie ţinute, cgci de soarta lor depinde soarta 
Balcanilor. Dacg s’a pierdut teren în Rusia, asta n’a fost atât de rgu. 

Acum însă este vorba de pământul românesc şi el a scos tot ce putea 
scoate ca sg apere frontul din Modova şi Basarabia. România nu poate 
spune ca Bulgaria cg face parte din massa slavg şi merge cu ea. Ea este 

www.dacoromanica.ro 


261 


singură şi de flţeia a cerut mereu arme de la germani, dar n’a primit sufi¬ 
cient. Mai sunt în ţară încă 16Q de batalioane cu oameni instruiţi, dar 
n’au arme. 

Convorbirea a urmat apoi numai între patru ochi. Generalul Friess- 
ner a vorbit clar mareşalului Antonescu despre zvonurile cari circulau 
referitor la uneltirile din ţară şi mai ales din armata romană, despre sen¬ 
timentul de nesiguranţa pe care l-a avut după convorbirile cu conducjţtOT 
rii politici şi militari germani de la Bucureşti, chiar de la vizita pe care 
le-a făcut-o la începutul lunii August, precum şi despre schimburile 
făcute în înaltele comandamente romţţne fârjţ ştirea şi acordul conduce¬ 
rii germane; apoi a arătat cjţ aici trebue căutată cauza pentru care trupele 
romţţne au refţţzat sjţ lupte. Totuşi el a afirmat că criza actuală ar putea 
încjţ sjţ fie depăşită, «dacă trupele romţţne şi poporul romăn ar sta 
neclintit şi cu voinţă tare în lupta comună, pe care împreună cu noi geri 
manii o ducem in contra marelui pericol, pe care îl reprezintă pentru 
Europa, covârşitoarea putere a Rusiei sovietice». «Noi stţţm aici împreu¬ 
nă în aceiaşi barcă, P e ° rnare furtunoasă» am S P US eu mareşalului. 
«Cine debarcă, acela nu se pune {n pericol numai pe el şi naţiunea lui ci 
întreagă lume europeană». 

Pentru a nu da loc la nici o interpretare greşită, este necesar să dăm 
aici răspunsul integral al mareşalului Antonescu, după notele traduc㬠
torului şi aşa currj a fost publicat de generalul Friessner. 

«Rog pe Excelenţa Voastră să-mi permită s ă vorbesc de asemenea de 
la soldat la soldat şi tot aşa de deschis de la om la om. Este evident şi de la 
sine înţeles, că răsboiul actual decide de soarta Europei şi în special de 
soarta poporului romăn. Nu numai eu şi pătura noastră conducătoare, 
ci şi poporul romăn în covărşitoarea lui majoritate sunt bine convinşi şi-şi 
<^au seama de ceia ce înseamnă superioritatea care creşte ameninţător a 
statului ruso-sovietic; aceasta cu at^t mai mult cu căt poporul romăn şi 
statul romăn secole întregi au luptat în contra soartei vitrege a asuprirei 
ruseşti şi a trebuit să suporte ca Rusia în năzuinţele ei spre sudiestul 
european să smulgă necontenit bucăţi din trupul romănesc. Această 
conştiinţă a pericolului care ameninţă Europa, o găsim la păturile con¬ 
ducătoare, aproape la toate poparele europene. Insă nu numai că anu¬ 
mite popoare din Europa nţi luptă alături de Germania, dar unele din 
ele duc acţiuni cari vatămă serios importanţa Germaniei. Se pune între¬ 
barea, care este motivul pentru care aceste popoare acţionează astfel? 
Răspunsul poate fi numai ţn acela că Germania a comis grele greşeli 
politice. Aştfel în ţursul acestui răsboiu, nici odată Germania prin repre¬ 
zentanţii ei n’a declarat cari sunt intenţiile germane faţă de fiecare stat, 
dacă victoria finală este câştigată- O astfel de declaraţie ar fi adus o 
lămurire pentru poparele eţţropene şi ele s’ar fi unit în lupta comună 
contra Rusiei sovietice. 

m 


www.dacoromanica.ro 


Mareşalul Antonescu a desenat pe perete ca ilustrare a expunerii lui 
cu puţine linii aceasta schiţă şi a continuat: 



O ERMANIA 


«Germania a pregătit răsboiul contra Rusiei deja încă din 1930 (*) şi 
totuşi comite —abia un an înaintea începerii acestuia— o mare greşală 
politică, jefuind singură braţul ei drept, prin sfărâmarea şi ciopârţirea 
frontierelor române în favoarea Rusiei, Ungariei şi Bulgariei, când era 
clar că de la marea Baltică până la marea Neagră, poporul german are 
numai un singur popor ca aliat natural şi direct interesat în lupta contra 
Rusiei sovietice: poporul român şi statul român. In loc să întărească 
acest stat şi poporul român —căci prin aceasta ar fi fost întărit braţul 
Germaniei care trebuia să lovească Rusia— s’a comis din partea Germa¬ 
niei marea greşală politică, să mutileze statul român şi poporul român în 
corpul lui şi de asemenea în moralul lui. 

Ministrul de externe german, domnul von Ribbentrop, în anul 1939 la 
Moscova, cu ocazia încheierii pactului germano-rus care a precedat răs¬ 
boiul contra Poloniei, a promis ruşilor Basarabia şi Bucovina de nord. 
Domnul von Ribbentrop —aşa dar Germania— a smuls apoi din trupul 
României, Transilvania de nord, leagănul poporului român şi l-a dat 
Ungariei, care nu are nici un drept. Eu numesc domnul von Ribbentrop, 
căci la Viena, Mussolini, Ciano şi mai ales Italia nu contau, cum n’au 
contat nici după aceia. 


(*) De sigur o greşală în procesul verbal. 


www.dacoromanica.ro 


263 










Gerţnania a smuls o altă parte din corpul României, partea de sud a 
Pobrogei şi a dat-o Bulgariei. Dacă din punctul de vedere al poporului, 
regiunea dată Şulgariei nu avea o puternică populaţie românească, 
Şasarabia, Şucovina de nord şi Transilvania de nord sunt —din punctul 
de vedere al poporului—, într’o majoritate mult superioară cu o popula¬ 
ţie curat românească. 

Poporul roţnân, aşa de lovit de politica greşită germană, în loc să se 
întoarcă şi să se arunce în braţele inamicilor cari i-au promis şi încă pro¬ 
mit retrocedarea regiunilor pierdute prin diplomaţia gerţnană, şi cari 
conţinu accentuiază că nu recunosc valabilitatea dictatului de la Viena, 
merge alături de Germania în loialitate şi în nestrămută credinţă. Este 
singurul caz în istorie, că un popor care a fost astfel tratat de un alt popor 
aliat, nu se întoarce în contra acestuia, ci merge cu el. Este singurul caz în 
istoarie că un popor intră ca aliat într’un răsboiu, fără să aibă un tratat 
de alianţă, militar şi politic. Nu este aceasta o dovadă foarte evidentă a 
ţinutei etice şi a onorabilităţii loiale, cu care poporul român stă de partea 
Germaniei în acest răsboiu şi călătoreşte pe acelaş vapor, fără ca cel 
puţin să ştie încotro este condus? Căci până astăzi, cu toate încercările 
mele, conducerea germană nici odată na declarat deschis, ce soartă este 
rezeţ-yată acestui popor român, aliat credincios şi loial. 

Singurele fiinţe care urmează pe stăpânii lor, chiar atunci când sunt 
ofensaţi sunt sclavji. Poporul român însă nu este sclav. Sclavul lucre¬ 
ază din frică; poporul român acţionează însă din conştiinţa adâncă 
a firii lui. Căci el este pe deplin conştient de marele pericol care îl 
ameninţă în miezul fiinţei lui: puterea covârşitoare a statului ruso- 
sovjetic. 

Poporul român stă singur în mijlocul popoarelor slave. El nu are 
modul de a gândi al poporului bulgar, care vede în poporul rus pe fratele 
mai mare, ca şi poporul sârb şi ceho-slovac. El este conştient că stând în 
calea intereselor ruseşti şi înconjurat de popoare slave, are numai un 
singur sprijin şi un aliat natural: poporul german şi statul german. Şi toc¬ 
mai de aceia el nu poate înţelege şi se întreabă singur, dacă un rege al lui 
şi o personalitate conducătoare au comis anumite greşeli, pentru ce este 
lovit în întregime. Căci care popor în lume n’a comis greşeli? 

Pe de altă parte, interesul alianţei şi al colaborării între poporul 
român şi poporul german nu cuprinde numai această perioadă de timp 
a răsboiului actual, ci se întinde în timpurţle viitoare, atât în domeniul 
politic cât şi în cel economic, ţum şi răsboiul poate să meargă spre sfâr¬ 
şit, Rusia va ieşi de aici mai puternică, de cât cum a intrat. Aceasta va 
însemna aşa dar şi mai departe pentru Europa un pericol mare şi de 
durată. Poporului european căruia îi revjne misiunea să înfrâneze aspira¬ 
ţiile statului covârşitor de puternic ruso-sovfetic, este poporul german, 
care are în estul şi sud-estul Europei uq singur aliat natural: poporul 

i>64 


www.dacoromanica.ro 


rom^n care ocupă o regiune întinsă pe circa 40 la 100 din linia dreaptă 
a distanţei între marea de Est şi Marea Neagră. 

Statul german trebue să fie tare pe marea de est şi la sud; staţyl român 
şi poporul român trebue sâ fie mare şi tare la marea Neagră şi la nord, ca 
să formeze un bastion în contra intenţiilor Rusiei sovietice. Acum, în loc 
să fi întărit acest stat şi acest popor, care reprezintă în răsboiul contra 
Rusiei sovietice direct braţul Germaniei, statul german a făcut greşala 
politică să slăbească material şi moral acest braţ al Germaniei, prin 
faptul că l-a mutilat. 

Credeţi D-v Excelenţă, că simplul cetăţean român, soldatul şi ofiţerul 
român, dintre cari mulţi au în Transilvania predată Ungariei, părinţi, 
fraţi surori, rude şi averi, şi cari au fost sistematic jefuiţi, închişi, batjoco¬ 
riţi şi asasinaţi de unguri —şi aceasta cu toate intervenţiile şi expunerile 
mele faţă de conducerea germană şi în special faţă de domnul von Rib- 
bentrop, care totuşi prin dictatul de la Viena se obligase să garanteze un 
tratament omenesc populaţiei române din acea regiune— nu-şi pun 
întrebarea, pentru ce aliatul României în răsboi contra Rusiei permite 
Ungariei toate acestea? De ce acest aliat nu declară public, că nu se mai 
recunoaşte legat de dictatul nedrept de la Viena? Este adevărat că la 
ultima mea vizită la Filhrer, acesta mi-a spus între patru ochi că pentru 
el acordul de la Viena nu mai există. Aceasta este însă o afacere perso¬ 
nală; eu nu pot să-i spun nimic despre aceasta, ctţci comunicarea a fost 
între noi doi şi nu oficial. Poporul român nu ştie nimic despre aceasta şi 
eu nu eram destinat să fac publicitate, ci purta absolut un caracter 
confidenţial. 

Cum stă acum sufletul poporului român faţă de acest tratament, când 
propaganda de partea aliaţialor îi umple urechile zilnic cu asigurări că 
România va fi iarăşi instalată în drepturile ei teritoriale, cari i-au fost tă 
iate prin diplomaţia germană la Viena? Aceasta este explicaţia faptului 
că în anumite cercuri româneşti s’au pus poate chestiuni şi s’au făcut 
sforţări în felul acelora la cari Excelenţa Voastră aţi făcut aluzie. Eu nu 
sunt un supraom, eu nu am în spatele meu nici un partid politic, ci sunt 
singur, şi totuşi am ajuns să conduc statul român timp de patru ani aşa 
fel, că nimeni nu-mi poate face un reproş, sau să ridice vre-o acuzaţie în 
contra politicii mele interne şi externe. Fără mareşalul Antonescu, 
România ar fi poate astăzi o jertfă a anarhiei şi a puterilor duşmane 
Germaniei, aşa cum s’a întâmplat cu celelalte ţări din Balcani. Eu sunt 
singurul conducător de stat din Europa care poate să meargă în mijlocul 
poporului lui fără «gardă de corp», fără să aibă teamă că i se va întâmpla 
ceva. Eu sunt singurul conducător de stat din Europa, care îşi poate per¬ 
mite să apară în oficialitate, nepăzit. Poporul român ar putea să ştie ce 
soartă îl aşteaptă din partea aliatului lui german după victoria finală. Eu 
declar din nou că —cu toate acestea— poporul român a mers din totală 


www.dacoromanica.ro 


26? 


conyingere şi ca cel mai corect şi loial aliat de partea Germaniei şi va 
merge mai departe». 

Această declaraţie a mareşalului Antonescu, făcută în ziua de 21.8 este 
de o extraordinară importanţă, ţ’e de o parte se doveşte ctţ el nu se gân¬ 
dea la acea dată —deci două zile înainte de a fi fost arestat— să rupă 
alianţa cu Germania, iar pe da altă parte arată efectul demoralizant pe 
care l-a avut asupra populaţiei şi asupra armatei române, lipsa de atitu¬ 
dine a lui Hitler în favoarea României pentru repararea nedreptăţii 
acordului de la Viena. 

Tot de aici însă mai rezultă că conducătorul român se pare că nu ştia 
nimic despre cele ce se pregătea la Bucureşti în spatele lui şi în contra lui. 
Este cu totul de mirare că, atunci când peste tot se vorbea mai mult sau 
mai puţin deschis despre o lovitură de stat în România, tocmai cel în 
contra căruia se pregătea această lovitură, părea că nu este informat. 
Când conductorii germani de la Bucureşti au fost de mai multe ori şi din 
mai multe părţi informaţi despre activitatea subversivă a partidelor poli¬ 
tice opoziţioniste, este de necrezut că serviciile secrete române şi germa¬ 
ne n’au informat în acelaş timp şi pe mareşalul Antonescu. Am putea să 
admitem că —întocmai ca şi conducătorii germani de la Bucureşti şi de 
la Berlin— nici mareşalul Antonescu n’a dat crezare zvonurilor cari cir¬ 
culau şi informaţiilor cari i se comunicau. <4şta ar fi posibil, de oare ce în 
declaraţia de mai sus constatăm că el era convins câ nimeni nu putea să-l 
acuze de greşeli grave în politica lui externă şi internă; deci nu putea cre¬ 
de că s’ar complota în contra lui. 

De asemenea mai constatăm că —pentru ca să justifice lipsa de voinţă 
a unor trupe române de a lupta în această bătălie— mareşalul se referă 
numai la demoralizarea provocată de pierderea Transilvaniei, pacă ar fi 
fost aşa, atunci ar fi trebuit ca acelaş soldat să nu fi luptat cu vitejie şi 
abnegaţie pe atâtea alte câmpuri de bătălie în anii 1941/43, aşa cum am 
văzut că a luptat. Şi atunci —ca şi în 1944— chestiunea Transilvaniei 
exista ca o rană făcută de Germania pe corpul României, şi —deşi acesta 
nu se grăbea s’o vindece— totuşi soldatul român n’a părăsit câmpul de 
bătălie şi a luptat cu multă bravură. 

Cum se explică atunci că tocmai pe teritoriul României, unde ar fi fost 
normal ca acest soldat să lupte cu toată puterea, tocmai aici el n’a mai 
luptat de cât parţial? Motivul sttţ neapărat în scăderea moraluluj provoca¬ 
tă de propaganda din interior în contra mareşalului şi în contra conti¬ 
nuării răsboiului mai departe cu Rusia sovţetică; ori tocmai despre 
această propagandă mareşalul nu vorbeşte nimic, deşi generalui Friess- 
ner a scos-o net în evidenţă. O singură explicaţie rămâne valabilă: n'a 
dat importanţa cuvenită acestei acţiuni de subminare a moralului lupt㬠
torilor şi a autorităţii lui şi a neglijat-o până acolo, încât n’a luat nici o 
măsură de împiedecare, sau cel puţin de apărare personală. 

www.dacoromanica.ro 


266 


Mai putem remarca aici claritatea cu care, atât mareşalul Antonescu 
cât şi generalul Friessner au văzut şi au profetizat marele pericol rusesc 
care va apăsa asupra. Europei întregi în cazul câ Rusia sovietică va ieşi 
învingătoare. Nu se mai poate spune câ germanii şi românii au făcut răs- 
boiul contra Rusiei numai pentru interesele lor şi nu şi pentru salvarea 
Europei întregi, când aici vorbesc —fără să fie preocupaţi de vre-o pro¬ 
pagandă oare care— doi înalţi demnitari, comandanţi de armate, cari 
cunoşteau scopurile pentru cari îşi conduceau armatele în bătălie, şi nu 
doi oameni politici cari ar fi intenţionat să-şi facă din «salvarea Euro¬ 
pei» un argument favorabil politicii lor de răsboiu. Declaraţiile acestor 
doi mari comandanţi sunau ca o goarnă profetică peste o lume occiden¬ 
tală pornită să distrugă singura barieră de neclintit care exista atunci în 
Europa în faţa Rusiei comuniste. 

In ziua următoare —22.8— mareşalul român a făcut o ultimă vizită 
generalului Friessner şi s’au pus de acord să oprească înaintarea rusă pe 
linia Galaţi-Focşani. In acest scop, conductorul român şi-a luat obliga¬ 
ţia să trimită neîntârziat pe acest front toate rezervele de cari dispunea în 
interiorul ţârii. La despărţire a spus: «Dacă ruşii trec linia Galaţi- 
Focşani, România este pierdută pentru totdeauna». Această obligaţie nu 
şi-a mai putut-o îndeplini, pentru câ în ziua de 23.8 a fost arestat de Regele 
Mihai şi astfel poziţia fortificată Galaţi-Focşani n’a putut fi apărată. 


www.dacoromanica.ro 


267 


CAPITULAREA REGELUI MIHAI 


In cursul nopţii de 22/23.8 s’a început retragerea spre Prut a tuturor 
forţelor din Basarabia. Cetatea Tighina şi înălţimea Suvarov de la nord 
de oraş, cari fuseseră fortificate în mod special cu cazemate din lemn şi 
pământ şi cu şanţuri de luptă sau de comunicaţii, au fost cedate în aceas¬ 
tă noapte, după trei zile de lupte inverşunate. In ziua de 23.8 corpul 
7 armată german cu diviziile 370,106 inf. germane şi divizia 14inf. rom⬠
nă, precum şi divizia 376 inf. germană din corpul 4 armată german, afla¬ 
tă imediat la est de Prut, şi-a pregătit trecerea la vest de acest râu, pe care 
a început-o în noaptea de 23/24.8 pe la Scopoşeni. 

Corpurile 52 şi 44 armată de la centrul armatei a 6-a germană s’au 
retras spre vest până în regiuna Chişinău, valea Botnei, în timp ce corpul 
30 armată de la aripa dreapta a armatei a 6-a era strâns angajat spre est, 
sud şi sud-vest cu inamicul care îl ataca din toate părţile. 

Armatele 57 şi 37 ruse au ajuns până seara în zona Sagaidak- 
Şelement, în timp ce forţele blindate au înaintat până la Prut şi au ocu¬ 
pat punctul important de trecere de Ia Leuşeni, pe şoseaua Chişinău- 
Huşi. Aceste trupe au intrat în dispozitiv de apărare ocupând poziţie în 
zona Lăpuşna-Carpineni-Gura Galbenă în spatele corpurilor 309 şi 52 
armată germane. 

Totuşi încercuirea nu era deplină. Armata 37 rusă se găsea la circa 40 
km. înapoia corpului 7 mecanizat, iar spre nord până la armata 4 gardă 
care atacase pe valea Prutului spre sud mai era încă un spaţiu liber de 
circa 40-50 km. Deci existau mari posibilităţi de trecere pentru trupele 
germane în noaptea de 23/24.8, dacă aceste trupe s’ar fi găsit mai aproa¬ 
pe de Prut cu mai puţin de o etapă de marş de noapte. 

Armata 46 rusă a ajuns pe Cogâlnic în zona Arciz-Tatar Bunar, încer- 
cuind astfel mare parte din trupele armatei a 3-a române. 

La grupul de armate WOhler, inamicul şi-a accentuat presiunea în 
ziua de 23.8 între Târgul Frumos şi valea Şiretului, obligând diviziile 46 
inf. germană, 1 gardă şi 4 inf. române să se retragă în seara acestei zile la 
vest de Şiret. Trupele cari au apărat poziţia Dealu Mare (diviziile 1 şi 13 
române, resturile diviziilor 5 şi 7 inf., div. 18 munte şibrigadele 101 şi 102 
munte române) s’au retras spre sud şi sud-vest. Generalul Abraham 
comandantul diviziei 76 inf. germană a reuşit să organizeze la est de 


268 


www.dacoromanica.ro 


Bacău un cap de pod pe Şiret din diferite trupe împrăştiate şi din perso¬ 
nalul serviciilor de armată aflate Ia Bacău. 

Pentru a opri înaintarea inamicului pe valea Bârlad, din ordinul gru¬ 
pului de armate Wohler s’a adunat la Bârlad un detaşament de lupţi} 
—numit grupul Braun— compus din brigada 9Q5 tunuri cu 21 de piese, 
părţi din divizia 20 blindat}}, batalionul de şcoală al armatei a 8-a de la 
Bârlad, precum şi 30 de care de luptă cari se găseau la Tecuci şi erau des¬ 
tinate diviziei a 2-a blindate român}}. Acest detaşament s’a format şi a 
ajuns la Bârlad la 23.8 exact înaintea sosirii ruşilor, şi a ocupat o poziţie 
la nord şi nord-vest de oraş în după amiaza zilei. 

In ziua de 23.8, comandantul grupului de armate Ukraina de sud, 
constatând că nu s 7 a putut relua poziţia Traian, a intenţionat să oprească 
înaintarea ruşilor în Moldova pe o linie Adjud - Bereşti. Armata a 4-a 
român}} trebuia să se grupeze în regiunea Tecuci şi să organizeze apăra¬ 
rea. In acest scop, generalul Şteflea, noul comandant al armatei a 4-a 
române, urma să vorbească cu mareşalul Antonescu ca să obţină apro¬ 
barea acestei operaţii. 

Până * n noaptea de 23/24.8 inamicul a ajuns la Roman, Huşi şi Bârlad 
şi cu vârfuri spre Bacău. Divizia 79 inf. germană Şi divizia 11 inf. rom⬠
nă au primit ordin de la corpul 4 armată german să continue retragerea 
şi să ocupe în cursul zilei de 23.8 o poziţie calare pe şoseaua Iaşi-Huşi la 
circa 25 km. sud de poziţiq Traian pe linia Bazga-Ciorteşti. In stânga 
diviziei 79 inf. germană şi cu faţa spre vest, prelungind poziţia spre sud, a 
intrat în dispozitiv de apărare divizia 258 inf. germană care, cu multe 
greutăţi a reuşit să treacă Prutul pe la Coştuleni şi mai la sud, fiind 
aproape ţn permanenţă bombardată în timpul marşului de aviaţia rusă- 
Cele două divizii germane au fost puternic atacate de inamic cu trupe 
blindate şi infanterie, însă Şi'au menţinut poziţiile. 

Trupele diviziei 11 române n’au intrat în poziţie. 

Divizia 10 blindată germană a atacat în dimineaţa zilei de 23.8 din 
spre nord în direcţia Vasluiu, însă la circa 10 km. nord de acest oraş s’a 
lovit de o foarte puternică rezistenţă rusă Şi a fost obligată să rupă lupta 
şi să încerce să ajungă la Vaslui pe direcţia Huşi-Crasna. 

In această zi au avut loc grave discuţii între comandamentele de ar¬ 
mate 4 română Ş* 8 germană, referitoare la viitoarea orientare a opera¬ 
ţiilor. 

Astfel în seara zilei de 23.8.1944 situaţia grupului de armate Ukraina 
de sud era: 

- Grupul de armate Wolher avea un front care, plecând de la Bacău 
spre nord, urma înălţimile vest Şiret şi vest valea Moldovei pe vechea 
poziţie de pe Carpaţi. La sud de Bacău se găseau în lungul Şiretului gru¬ 
pe de luptă improvizate din trupe de servicii locale, sau trupe împrăştiate 
venite din spre front. Golul acesta şi până la Galaţi ar fi trebuit să 


www.dacoromanica.ro 


269 


fie acoperit ţie trupe române jn retragere ţie pe poziţia Traian, alte trupe 
române pe cari mareşalul Antonescu jşi luase obligaţia faţă ţie generalul 
friessner sft le trimitq imediat spre front, cu unjtăţile de fortificaţie 
aflate ţieja pe poziţia fortificată Focşani-Galaţi, precum şi cu acele trupe 
ţlin grupul ţie armate Dumitrescu cari ar fi reuşit să treacă la vest <4 e 
Prut. 

La circa 70 km. est ţie valea Şiretului şi la circa 20 km. norţl <^e Huşi se 
gftsea corpul 4 armatjţ german —general Mieth* jn apărare cu diviziile 
79 şi 258 inf. germane şi t^ivizia 11 inf. română. La norţl-est c^e Vaslui 
era divizia 10 blindată germanq şi la Bârlaţl grupul Braun. 

- Grupul c^e armate Dumitrescu jn Basarabia, cu mare parte <^in arma¬ 
ta a 3-a română încercuit^, iar armata a $-a germanjţ cu corpurile 30,52, 
şi 44 armate jn retragere spre Prut, şi corpul 7 armată jn curs ţie trecere la 
Vest ţie Prut. 

In aceastft situaţie nu mai era posibilă o oprire a inamicului pe linia 
Aţljuţl-Bereşti şi nici regruparea armatei a 4-a române jn zona norţl Tecu¬ 
ci, aşa cum intenţionase grupul ţie armate Ukaina ţie suţl, jn cursul zilei 
ţie 23.8. De aceia comanţiantul grupului ţie armate a cerut comanţla- 
mentului suprem să trimită imeţliat trupele necesare apărării poziţiei 
Galaţi-Focşani. 

In ţlupă amiaza acestei zile a avut loc lovitura ţie stat ţie la Bucureşti a 
Regelui Mihai jn contra mareşalului Antonescu. 

Deşi la orele 20.30 fusese informat ţlespre o situaţie neclară la Bucu¬ 
reşti ţie cfltre comarjţlamentul misiunii militare germane, totuşi infor¬ 
maţia oficială a avutno generalul Friessner numai la orele 22, cânţi Rege¬ 
le Mihai a anunţat la raţiio armistiţiul cu Rusia sovietică şi a ţlat orţiin 
trupelor române să înceteze lupta. EI a chemat imeţliat la telefon pe 
generaluj Petre Dumitrescu, comanţiantul grupului ţie armate ţlin Basan 
rabia şi La întrebat asupra atituţiinei pe care o va aţlopta faţă ţie evenin 
mentele ţie la Bucureşti. Generalul român a explicat că a fost cu totul sur¬ 
prins ţie aceste evenimente, ţiarcă nu poate face altceva ţie cât să-şi jnţien 
plinească misiunea pe care o are, până la sosiră unor instrucţiuni ţie la 
Bucureşti. Personal regretă foarte mult cele survenite şi intenţiona să-şi 
ceară punerea jn ţlisponobilitate. «Insă un lucru nu puteţi sănmi cereţi 
Excelenţă; sănmi calc jurământul ţie creţlinţă faţă ţie Rege», 

Generalul Ştetlea, comanţiaentul armatei a 4-a române, fiinţl şi el 
jntrebat ţie generalul Friessner asupra aceloraşi chestiuni, a ţlat un râsn 
puns similar. Câteva ore mai înainte acesta propusese comandamentu¬ 
lui grupului ţie armate Ukraina ţie suţl să se trimită la Bucureşti un însăr¬ 
cinat al grupului ţie armate, să trateze cu generalul Marţlare, subşeful 
Marelui Stat Major, chestiuni ţie aprovizionare. In afară ţie aceasta, el 
mai vroia să ţliscute cu mareşalul Antonescu propunerea grupului ţie 
armate, ca armata a 4na română să se retragă jn regiunea Tecuci şi să 

270 

www.dacoromanica.ro 


organizeze acolo o apărare. De aici se trage concluzia că nici generalul 
Şteflea nu fusese la curent cu lovitura de stat. 

Ordinul regal a fost executat de trupele din armatele 3 şi 4 române 
chiar în aceiaşi noapte. Toate unităţile de pe front au fost retrase în loca¬ 
lităţile din spatele frontului şi grupate pe batalioane şi regimente. Mare¬ 
le Stat Maior român, după proclamaţia Regelui Mihai, a avut grijă să 
comunice comandamentelor române să se retragă cât mai repede la sud 
de linia Focşani-Galaţi. Acest ordin n’a putut fi executat de cât într’o 
foarte mică măsură. Armatele ruse, cari nu aveau nici o dispoziţie de la 
guvernul rus, referitoare la armistiţiul anunţat de Regele Mihai, au con¬ 
tinuat operaţiile mai departe, nu numai în contra trupelor germane, dar 
şi în contra trupelor române. Cum acestea nu mai luptau, au fost declara¬ 
te prizoniere pe locul unde se găseau şi transportate în Rusia. Aştfel circa 
130.000 de soldaţi şi ofiţeri români, capabili încă să mai lupte şi să se opu¬ 
nă invaziei ruse pe teritoriul României, au fost transformaţi în trupă 
dezarmată şi predată inamicului, prin ordin regal. 


DISTRUGJERpA GRUPULUI Dp ARMATp UKRAINA DE SUD 

Operaţiile pe teritoriul României sau continuat. 

In cursul zilei de 24.8, aripa dreaptă a frontului 2 ukrainian (armatele 
40 şi 7 gardă şi corpul de cavalerie mecanizat) au trecut peste organizaţii¬ 
le fortificate de pe valea Şiretului —acum lipsite de orice apărare— şi au 
ajuns la Piatra Neamţ şi Şacău. Trupele germane din capul de pod de la 
Bacău ale generalului Abraham, precum şi elementele germane cari 
apărau punctele importante de pe valea Şiretului de sud de Bacău, s’au 
retras spre Carpaţi. Pe valea Prutului, corpul 4 armată german cu divizii¬ 
le 79 şi 258 inf. s’a retras în zilele de 24 şi 25.8 încă circa 20 km. spre sud 
acoperind tot timpul trecerea peste Prut (Je la Leuşeni, pe şoseaua Huşi- 
Chişinău, pe unde sperau să mai treacă spre vest forţe germane de la est 
de Prut. Terenul fiind acoperit în bună parte de păduri şi de sate, şi cu văi 
înguste cu direcţia nord-sud, retragerea s’a făcut în ordine şi fără să fie 
observată de inamic. 

Diviziile 106 inf. germană şi 14 inf. română —din ordinul corpului 7 
armată german— trebuiau să treacă Prutul pe podul de la Leuşeni, în 
cursul nopţii de 24/25 şi în ziua de 25.8. Cum acest pod fusese ocupat de 
ruşi în după amiaza zilei de 24.8 divizia 106 a primit ordin să atace şi să 
cucerească trecerea. 

Lovindu-se de o foarte puternică rezistenţă rusă, comandantul divi¬ 
ziei a hotărât să rupă lupta şi să treacă Prutul mai la nord, pe la Scopoşe- 
ni. In această deplasare a fost atacată de trupe motorizate ruse din spre 
nord şi blindate din spre sud, şi a fost distrusă în mare parte. Resturi din 


www.dacoromanica.ro 


271 


această divizie —inclusiv comandamentul diviziei— au reuşit să treacă 
Prutul pe la Scopoşeni. Divizia 14 inf. română, aflând de ordinul 
Regelui de a depune armele, s’a oprit pţ locul unde se găsea şi a fost făcu¬ 
tă prizonieră de ruşi. 

Divizia 370 inf. trecuse deja Prutul pe la Scopoşeni în noaptea de 23/ 
24.8, iar în ziua de 25.8, înaintea diviziei 106 inf. trecuse şi divizia 376 inf. 
Astfel în ziua de 25.8, forţele germane de pe valea Prutului şi din Basara¬ 
bia —prin acţiunea de încercuire a ruşilor— s’au împărţit în trei grupuri 
de forţe şi anume: 

- Grupul Mieth (corpurile 4 şi 7 armată) * a vest de Prut; 

- Corpul 29 armată, la sud-est de Bârlad şi 

- Grupul principal (corpurile 30,44 şi 52 armate) în Basarabia la vest 
de Chişinău. 

Comandamentul armatei a 6-a germane era la Bereşti (vest de Prut). 

ACŢIUNEA GRUPULUI MIETH 

Generalul Mieth luând sub ordine şi trupele corpului 7 armată, în 
intenţia de aşi uşura trecerea spre sud, a dat ordin diviziei 370 inf. să ata¬ 
ce în ziua de 25.8 oraşul Huşi şi să-l cucerească- 

Atacul s’a dat în zilele de 25 şi 26.8 fără rezultat. Obligat să renunţe la 
oraşul Huşi, l-a ocolit pe la vest. Divizia 79 inf. a ocupat poziţie imediat 
nord-vest Huşi, acoperindu-se atât spre est cât şi spre vest, iar diviziile 
258 şi 376 inf. prelungeau apărarea spre sud-vest. Aşa dar în ziua de 26.8 
se găseau la vest de Huşi 5 divizii de infanterie germane. In cursul nopţii 
de 26.8 s’au deplasat spre sud până > n zona Sişcani-Hoceni-Hurdugui. 
Aceste trupe suferiseră pierderi grele, luptau de şase zile fără nici o noap¬ 
te de odihnă §* erau aprope complet lipsite de muniţii şi de alimente. 

Totuşi generalul Mieth şi ceilalţi comandanţi nu s’au gândit nici un 
moment să ia în considerare eventualitatea unei predări. Ei căutau o 
soluţie prin care să se salveze spre vest şi să ajungă * a Carpaţi. Ar fi vrut 
însă ca mai înainte de a aplica această hotărâre, să mai aştepte alte trupe 
cari ar mai trece la vest de Prut. 

In zilele de 26 şi 27.8 s’au dus lupte îndârjite între armata 52 rusă ŞÎ tru ' 
pele germane de la sud de Huşi. Comandantul corpului 73 armată rus, 
cu întreg comandamentul a căzut în luptă fiind surprins în satul Şchio- 
peni. 

In ziua de 27.8, pierzând ori ce speranţă * n sosirea altor forţe din Basa¬ 
rabia, generalul Mieth a convocat pe comandanţii diviziilor 79, 370 şi 
376 şi au decis ca în cursul nopţii de 27/28.8 să atace spre vest, să treacă 
valea Bârladului peste podurile de la Chiţcani şi sud Crasna, după care 
în grupe mici să se îndrepte spre Carpaţi, Atacul trebuia executat de divi¬ 
zia 79 inf. la centru pentru a cuceri satul Vutcani; apoi să împingă spre 

272 

www.dacoromanica.ro 


vest şi să pună mâna pe podul de la Chiţcani. La nord era flancată de 
divizia 376 inf. şi la sud de divizia 370 inf. Spatele era acoperit de divizia 
258 inf. aflată în jur de satul Hurdugui. 

Din cauza extenuării trupelor, atacul a fost amânat pentru zorii zilei 
de 28.8. La început acţiunea s’a desfăşurat favorabil trupelor germane, 
cari au cucerit satul Vutcani şi apoi satele Idriciu şi Rediu ajungând la 
circa 2 km. de valea Bârlad. Divizia 258 care vroia să păstreze un strâns 
contact cu trupele diviziei 79 inf. a părăsit satţil Hurdugţii şi a venit la 
Vutcani; în această repliere a fost atacată de ruşi suferind oarecari pier¬ 
deri. In după amiaza zilei de 28.8 situaţia s’a schimbat. Inamicul a atacat 
flgncul de nord al diviziei 79, obligându-1 să se retragă spre Vutcani, 
Această localitate era acum absolut plină de unităţi germane. In aceiaşi 
după amiază, aviaţia rusă a executat numeroase bombardamente asu¬ 
pra acestei localităţii pântţ seara, provocând pierderi mari între aceste 
trupe supraînghesuite. Un alt atac rus dat spre seară în partea de sud a 
satului, n’a putut fi oprit de unităţile din apărare. Lipsa de odihnă şi de 
mâncare, aduseseră aceste trupe la limita ultimă a capacităţii lor de 
rezistenţă. Totuşi un contraatac executat la Lt. Colonel Labrenz, şeful de 
stat major al diviziei 79 cu o mână de soldaţi adunaţi în grabă, a dat afară 
pe ruşii cari intraseră în sat. Tot în seara acelei zile comandamentul cor¬ 
pului 4 armată a fost surprins de un atac rus şi distrus. 

Cum era de aşteptat că în ziua următoare ruşii vor ataca s^tul Vutcani, 
unde se găseau acum adunate toate trupele cari mai rămăseseră din cor¬ 
pul 4 armată, comandantul diviziei 79 a hotărât să atace chîar în noaptea 
de 28/29.8 la orele 22 spre vest, să iasă din zona Vutcani-Rediu şi să trea¬ 
că la vest de valea Bârlad; după trecerea râului, trupele trebuiau să se for¬ 
meze în mici grupuri, cari pe socoteală proprie să caute să se salveze spre 
vest peste Şiret. Trupele erau însă atât de obosite şi de slăbite, în cât toţi 
erau căzuţi de somn în toate părţile. Cu mare greutate, şi numai prin 
intervenţia personală a comandanţilor de divizii şi a ofiţerilor din 
comandamente au putut fi deşteptaţi şi duşi la marginea de vest ^ sa¬ 
tului. Acţiunea însă n’a putut începe de cât în zorii zilei, pierzânduise 
astfel acoperirea oferită de întunericul nopţii, care ar fi putut salva 
pe mulţi. 

Trupele germane din primul val au atacat cu putere şi şi-au deschis 
calea până la podul de la Chiţcani, pe care l-au cucerit. Unităţile trecute 
la vest de pod, s’au îndreptat imediat spre localităţi şi înălţimi. Intre timp 
însă ruşii şi-au revenit şi au atacat podul cu artilerie şi aviaţie, aşa că tre¬ 
cerea n’a mai fost posibilă. Fiind atacate şi din spate, resturile de trupe 
germane au fost făcute prizoniere. 

Grupele cari au trecut la vest de Bârlad, au reuşit să se strecoare până la 
Şiret, şi găsind podul de la Rogoaza (sud Bacău) liber şi intact, s r au îndrep¬ 
tat spre Carpaţi. Intre 1 şi 3.9 aceste trupe au fost distruse sau prinse 


www.dacoromanica.ro 


273 


în pădurile sud-vest Bacău de către trupe ruse din armata 4 gardă. 
Numai puţini germani au scăpat şi s’au salvat la vest de Carpaţi. 

ACŢIUNEA CORPULUI 29 ARMATĂ 


Am văzut mai sus că acest corp de armată făcuse parte din armata 3 
română, şi avusese sub ordine divizia 4 munte, divizia 21 inf., —ambele 
române— şi divizia 9 inf. germanji. După ce diviziile române au fost dis¬ 
truse în ziua de 20.8, divizia 9 inf. germană a mai rămas pe poziţia ei de 
pe Nistru până în ziua de 22.8 când s’a retras spre vest. In ziua de 24.8, 
când trupele române au încetat de a mai lupta, această divizie a încercat 
de două ori să iasă din încercuire, dar n’a reuşit, şi în luptă crâncenă, a 
fost distrusă aproapre în întregime în regiunea Serata (153). 

Comandantul corpului 29 armată, primise încă din ziua de 22.8 însăr¬ 
cinarea să ia sub ordine trupele destinate apărării trecerilor peste Prut. 
In ziua de 23.8 avea sub ordipe numai divizia 13 blindată, care apăra 
capetele de pod de la Fălciu şi Leova. Sub ameninţarea forţelor blindate 
ruse cari coborau în spate pe valea Prutului, trupelş acestei divizii au 
aruncat podurile în aer şi s’au retras spre Bereşti, ca să se întrunească cu 
divizia 10 blindată. Această din urmă divizie se deplasase în giua de 22.8 
spre Huşi, pentru ca de acolo să ajungă prin Crasna la Vaslui. In dimi¬ 
neaţa de 23.8 s’a lovit la nord-est de Crasna de o foartş puternică rezis¬ 
tenţa de infanterie cu blindate, tunuri anticar şi antiaeriene, obligând-o 
să schimbe de direcţie spre sud. In seara de 23.8 se găsea la circa 10 km. 
est de Bârlad. A doua zi a primit ordin de la Corpul 4 armată să se 
îndrepte spre nord la Vutcani; însă după amiază a primit un alt ordin 
prin care i se indica să se întoarcă spre sud şi să se ducă la Bereşti, unde 
să se întruneaccă cu divizia 13 blindată la dispoziţia corpului 29 armată. 
Aceste două divizii s’au grupat în seara zilei de 24.8 în regiunea sud 
Bereşti. 

Comandantul armatei 6 germane a propus, şi grupul de armate a 
aprobat ca în ziua de 25.8, resturile celor două divizii blindate, întărite cu 
grupul Braun, să înainteze spre nord şi să arunce înapoi inamicul care 
pătrunsese pe valea Prutului până la Fălciu. Această acţiune avea proba¬ 
bil scopul să redeschidă trecerile la punctele Leova şi Fălciu, ca să mai 
poată trece eventuale grupe de luptători din Basarabia. Atacul a început 
la orele 8, acţiunea principală fiind dusă de grupul Braun spre Leova, 
asigurat pe stânga de divizia 10 blindată şi pe dreapta de divizia 13 blin¬ 
dată. După oarecare succes iniţial, înaintarea a fost oprită de forţe supe¬ 
rioare inamice. Cum în acelaş timp comandantul armatei a 6-a primise 
informaţii că trupe blindate ruse înaintează spre Focşani şi către treceri¬ 
le Carpaţilor, atacul a fost întrerupt şi trupele retrase spre Bereşti. 

274 

www.dacoromanica.ro 


In ziua de 26.8, corpul 29 armată a primit misiunea să apere Şiretul la 
vest de Galaţi, până la confluenţa lui cu râul Milcov. In acest scop i s'a 
mai pus sub ordine divizia 153 instrucţie, cu comandamentul la Brăila. 
Retragerea spre Şiret s’a făcut sub presiunea inamicului. In noaptea de 
26/27.8, aflând că podul de la Nâneşti era ocupat de care de luptă ruse, 
grupul Braun a atacat, a reluat podul şi a organizat un cap de pod pe 
unde au trecut divizia 13 blindată, partea motorizata a diviziei 10 blin» 
dată şi mulţi fugiţi din spre Huşi şi Vaslui. Sub presiunea tot mai puteri 
nicâ a inamicului, capul de pod a fost retras în după amiaza zilei şi 
podul aruncat în aer. Restul diviziei 10 blindată ajungând la Şiret după 
ce podul a fost distrus, a trecut pe un alt pod la Piscul, 18 km. sud- 
est Nâneşti. 

In timp ce corpul 29 armată se pregătea în ziua de 27.8 să interzică tre¬ 
cerea armatelor ruse între Nâneşti şi Galaţi, numeroase forţe blindate 
ruse trecuseră deja pe la Focşani încă din seara zilei de 26.8 şi acum 
înaintau spre Râmnicul-Sârat şi Buzău. Nici intervenţia unor care de 
luptă germane şi artilerie A.A. aflate pe această direcţie, nici acţiunea 
escadrei de avioane anticar a Lt. Col. Rudei adusă în ultimul moment 
din Baltica, n’au putut opri înaintarea blindatelor ruse, cu toate că le-au 
provocat pierderi numeroase. 

In această situaţie, corpul 29 armată a primit aprobarea -«la cererea 
luin» să se retragă spre Buzău. Mişcarea a început în seara zilei de 27.8 şi 
în noaptea de 28/29.8 părţile motorizate şi blindate din grupul Braun, 
divizia 13 blindată şi divizia 153 instrucţie s’au adunat în zona Gherase- 
ni (13 km. sud Buzău). Divizia 10 blindată în unităţile înhămate şi pe jos 
s’au adunat la Cilibia. 

In ziua de 29.8, comandantul corpului 29 armată, care îşi fixase postul 
de comandă într’o pădurice nu departe de şoseaua BuzâuiBucureşti, pe 
care circulau necontenit coloane ruse de tot felul, a adunat pe toţi gene¬ 
ralii comandanţi aflaţi în subordine şi au hotărât ca: 

■ Divizia 13 blindată şi divizia 153 instrucţie, cu mijloacele autd, să-şi 
caute drum spre sud în Bulgaria; 

■ Grupul Braun şi părţile pe jos, sub conducerea comandantului cor* 
pului 29 armată, să se îndrepte spre nord şi să caute legătura cu rezisten¬ 
ţa germană din Carpaţi. 

Grupul motorizat cu direcţia spre Bulgaria s’a pus în marş înainte de 
amiază şi spre seară au ajuns în apropiere de Călăraşi Generalul 
comandant al diviziei 153 instrucţie însoţit de un ofiţer, a luat legătura cu 
colonelul român care comanda trupele din acest oraş, carându-ii permii 
siunea să treacă prin oraş spre Dunăre, ca să poată ajunge în Bulgaria. 
Colonelul român ia spus că la Călăraşi nu există pod peste Dunăre; dar 
în afară de aceasta are instrucţiuni să interneze toate trupele germane 
din zonă. Generalul german s’a întors la trupele lui şi apreciind că nu 


www.dacoromanica.ro 


275 


poate executa un atac ca să-şi deschidă drum cu forţa, a decis sâ distrugă 
tot armamentul şi să se predea, 

Divizia 10 blindată, din zona Cilibia, primind şi ea ordin să se îndrep¬ 
te spre Bulgaria, a întâlnit în apropiere de satul Pogoanele o rezistenţă 
puternică. Aici se găsea o divizie română, care avea în spate la circa 
5 km. o altă divizie de munte. După o primă încercare de atac, focul a 
încetat la intervenţia comandamentului diviziei române, şi s’a ajuns la 
înţelegerea ca divizia 10 blindată să fie lăsată sâ treacă spre sud. In după 
amiaza zilei de 30.8 a ajuns într’o pădure la circa 15 km. nord de Dun㬠
re, la jumătate distanţă între Călăraşi şi Olteniţa. Aici au distrus tot 
armamentul greu, iar în zorii zilei de 31.8 s’au îndreptat spre Dunăre, pe. 
care au trecut-o cu mijloace improvizate, şi sub focul a două vase- 
monitoare române luate în stăpânire de ruşi. 

Trupele trecute în Bulgaria au fost trimisie la Turtucaia, iar generalul 
comandant s’a dus la Sofia ca să discute cu misiunea germană de acolo, 
despre o nouă întrebuinţare a trupelor lui. Insă odată cu apropierea ruşi¬ 
lor de frontiera Bulgariei, guvernul a fost schimbat, şi trupele germane 
de pe teritoriul acestei ţări au fost dezarmate şi predate ruşilor. Numai 
generalul comandant cu un grup de ofiţeri au reuşit să ajungă la Belgrad 
unde era grupul de armate F (mareşalul Weichs). 

Grupul Braun, unde se găsea şi comandantul corpului 29 armată, a 
început marşul spre nord în seara de 29/30.8. După mai multe ciocniri cu 
trupe ruse, a ajuns în dimineaţa zilei de 31.8 în legătură cu trupele ger¬ 
mane cari apărau pasul Buzău. 

Acţiunea grupului principal (Corpurile 30, 44 şi 52 armate). 

In urma ordinului de retragere spre Prut, corpul 44 armată s’a retras în 
noaptea de 22/23.8 cu divizia 335 inf. în zona Chişinău, iar cu diviziile 62 
şi 282 a continuat retragerea spre vest şi sud-vest. In ziua de 24.8, divizia 
62 inf. se găsea la Gănceşti (20 km. sud-vest Chişinău), iar divizia 282 inf. 
ajunsese la Gura Galbenă (15 km. sud Gănceşti), amândouă în luptă cu 
inamicul. Corpul 52 armată (diviziile 161,294 şi 320 inf.) retras pe valea 
Botnei, la sud de Chişinău, a fost puternic atacat în cursul zilei de 24.8 şi 
obligat să continue retragerea spre sud-vest. 

Corpul 30 armată (diviziile 384, 302, 257 şi 15 inf.) pe valea Botnei la 
sud de corpul 52 armată, era în luptă cu inamicul; ameninţat în adâncimea 
flancului drept şi în spate, îşi retrăsese aripa dreaptă spre Gura Galbenă. 

In timp ce cele trei corpuri de armată germane erau astfel atacate de 
front şi în flanciil drept, corpul 7 mecanizat şi corpul 4 mecanizat rus au 
înaintat spre trecerile de la Fălciu, Leova şi Stânilesţi, pe cari le-au ocu¬ 
pat, şi unde au făcut legătura cu unităţi din corpul 18 blindat, care înain¬ 
ta pe la vest de Prut. Astfel încercuirea grupului principal din armata a 
6-a germană era realizată. 

Ruperea frontului a fost ordonată pentru noaptea de 24/25.8, în direc- 
276 

www.dacoromanica.ro 


ţia su^-vest Prut, în intenţia de a ajunge la trecerile (je la J^eova, Leuşeni 
şi Stânileşti. Din diferite motive însă timpul prea scurt, regiunea prea 
întinsă şi lipsa (je legături suficiente şi repezi pentru comunicarea în 
timp util a (jispoziţiunilor luate - pregătirea acestei operaţii nu s’a reali¬ 
zat în condiţii bune. Fiecare mare unitate, lupta oarecum (jin iniţiativă 
proprie. 

încercarea (je rupere a frontului s'a făcut <je către corpuple 30 şi 52 arma¬ 
te în zona Gura Galbenă - Sărata Galbenă. Efortul principal a fost făcut 
(je corpul 52 armată, fiind acoperit la stânga de corpul J0 armată; pute¬ 
rea combativă a acestuia era însă mult micşorată în urma luptelor duse 
<je 5 zile fără întrerupere în contra unui inamic mult superior. 

In tot cursul zilei (je 25.8 germanii au atacat cu mare violenţă, încer¬ 
când să provoace o ruptură în frontul rusesc, <jar n’au reuşit. In ziua de 
26.8, atacurije au fost date cu aceiaşi înverşunare, dar din cauza pierderi¬ 
lor suferite, capacitatea de luptă scăzuse simţitor. In cursul luptelor din 
aceste două zile, trupele diferitelor unităţi, suprapunându-se în aceleaşi 
sectoare de luptă, s ? au amestecat înte ele. In ziua de 27.8 nu se mai 
duceau lupte de cât doar pentru a nu cădea prizonieri. Puţine trupe 
numai au reuşit să se strecoare până la Prut. 

Corpul 44 armată care lupta în zona Gănceşti, acoperind d rea P ta şi 
spatele corpului 52 armată, se găsea cu diviziile 62 şi Ş?5 inf. pe poziţie, 
iar divizia 282 inf. primise misiunea să înainteze până la Prut şi să pună 
stăpânire pe trecerea spre Puşi. Cu mare greutate a ajuns această divizie 
la podul de la Răzeşi Stânileşti, dar l-au găsit aruncat în aer de ruşi. Ime¬ 
diat această divizie a organizat un cap de pod unde să poată primi cele¬ 
lalte divizii ale corpului 44 armată, precum şi resturi din alte trupe. In 
ziua de 26.8 se adunaseră în acest cap de pod mai mult de 20.000 de lup¬ 
tători din diferite unităti. Ruşii au atacat în zilele de 25 şi 26.8 dar n’au 
reuşit să rupă apărarea. Au împiedecat însă construirea uni pod- In seara 
zilei de 26.8 ne mai fiind nici o speranţă să soseacă alte trupe, divizia 
282 inf. a trecut Prutul cu mijloace improvizate, în noaptea de 26 şi în 
cursul zilei de 27.8. Ruşii observând trecerea au tras cu artileria şi mor- 
tiere provocând numeroase pierderi. Terenul de la vest de Prut era însă 
mlăştinos pe o lăţime de mai bine de 5 km. şi nu se putea trece de cât pe 
un dig pe care era construit un drum. După o încercare nereuşită de a tre¬ 
ce peste acest dig, mulţimea de soJdaţi germani a sărit în apă şi sub focul 
artileriei ruseşti, a parcurs astfel circa 1 km. Ajungând l a malul de vest 
s’au împrăştiat în pădurile de la sud d e Huşi. Numai puţini din ei s’au 
strecurat până în Carpaţi. Cea mai mare parte au căzut prizonieri sau au 
fost omorâţi. Aceştia au fost singurii cari au ieşit din încercuire. Toate 
celelalte trupe au încetat propriu zis lupta în seara zilei de 27.8. 

După versiunea rusească, cele trei corpuri de armată au atacat cu un 
grup de forţe la centru, compus din 5 divizii, unde s ? a făcut şi efortul 


www.dacoromanica.ro 


277 


principal. Alte două grupuri făceau siguranţa pe flancuri. Atacul s’a exe¬ 
cutat cu mare putere pe frontul Sărata Galbenă - Gura Galbenă - Sagai- 
dac. In tot cursul zilei de 25.8 bătălia a fost foarte violentă, provocându- 
se pierderi grele de ambele părţi. Trupele germane au reuşit să realizeze 
în timpul zilei unele pătrunderi în poziţiile ruse, în special la est de Gura 
Galbenă, dar până seara au fost închise. Totuşi circa 8 .OO 9 -10.000 oame¬ 
ni au reuşit să rupă cercul la sud de Sărata Galbenă şi să treacă la vest de 
Prut. In ziua de 26.8 trupele încercuite au atacat din nou cu mare 
putere tot în direcţia Leova. Ruşii aduseseră insă forţe noi în acest sector 
şi tot efortul german a fost zădărnicit. Bătălia a fost atăt de crâncenă 
încât peste tot se vedeau care de luptă, tunuri de asalt, aruncătoare, tunu¬ 
ri de diferite calibre şi alte foarte multe materiale arse sau distruse. 
In seara zilei de 26.8 generalul Tolbukin, comandantul frontului 3 ukrai- 
nian a cerut armatei a 6-a germane să capituleze. Cererea de capitulare a 
fost repetată de mai multe ori prin radio. Armata a 6-a germană însă a 
refuzat şi luptele s’au continuat şi în ziua de 27.8. Până în seara acestei 
zile n’a mai fost nici o rezistenţă. Ruşii au capturat mult material şi au 
făcut 11.0Q0 de prizonieri. Trupele germane cari au încercat să se salveze 
prin pădurile din regiune au fost lichidate până la 5 Septembrie, mai 
făcându-se încă circa 4QQ0 de prizonieri. 

Astfel s’a încheiat printriun uriaş dezastru militar această mare băt㬠
lie, în care s’a decis soarta poporului român. 

Pentru ca să se ajungă la acest rezultat, în afară de greşelile cari s’au 
făcut şi pe cari le-am văzut mai sus, s’a mai adăogat o ultimă greşalâ - 
chiar în timpul bătăliei care a avut cele mai grele urmări pentru grupul 
de armate din Basarabia. In ziua de 21.8 la amiază, nici grupurile de 
armate şi nici armatele nu mai aveau nici o rezerv^ şi nici o posibilitate 
de a mai întârzia sau opri înaintarea forţelor ruse. Era logic să se dea 
ordin de retragere pentru toate trupele germano-române din Basarabia, 
ceia ce generalul Friessner a şi făcut înainte de a avea aprobarea lui Hit- 
ler, luându-şi astfel răspunderea acestei operaţii. Rămâne nelămurit de 
ce totuşi începerea retragerii a fost ordonat^ pentru noaptea de 22/23.8 şi 
n’a început în noaptea de 21/22.8. Faţă de massa cu totul superioară de 
mijloace repezi de luptă ale ruşilor, era de aşteptat ca aceste mijloace s(ţ 
fie împinse spre prut cu repeziciune. Era deci de o importanţă capitalfţ 
să se câştige timp, jncepând retragerea imediat şi executând-o pe etape 
cât mai lungi. 

Un sumar studiu pe hartă arată că, dacă retragerea s’ar fi început în 
noaptea de 21/22.8, cea mai mare parte din forţele armatei a 6-a germană 
ar fi ajţins la prut în timp util ? şi l-ar fi putut trece înainte ca ruşii să fi pus 
stăpânire pe poduri, prezenţa acestor importante forţe germane la vest 
de prut, ar fi prezentat o mare ameninţare în spatele armatelor ruse cari 
înaintau pe valea Bârladului spre sud, şi ar fi provocat o nouă bătălie 

278 

www.dacoromanica.ro 


între văile Prut şi Bârlad, ale cărei rezultate ar fi adus o schimbare in des- 
voltarea operaţiilor cari au urmat. 

Admiţând că un ordin complet n’ar fi ajuns la timp la trupe, era totuşi 
posibil să se dea un ordin pregătitor al operaţiei chiar în după amiaza 
zilei de 21.8, şi care ar fi fost suficient pentru ca comandanţii trupelor din 
linia l-a să ia măsurile necesare execuţiei chiar în acea noapte, pentru 
prima etapă. In împrejurările de atunci, acest câştig de timp era atât de 
important, încât chiar dacă operaţia retragerii pentru noaptea de 21 /22.8 
n’ar fi fost impecabil organizată, trebuia totuşi să fie executată. Amâna¬ 
rea de o zi, a dat timp inamicului să ajungă la trecerile de peste Prut 
înaintea trupelor germane, să le încercuiascâ şi să le distrugă. 

In mod evident armata română a fost împărţită în două, din punctul 
de vedere al atitudinei pe care urma s’o aibă faţă de inamic. Deoparte 
erau acei luptători cari aveau încredere în puterea de luptă a naţiunii şi 
aveau convingerea că numai printr’o rezistenţă îndârjită până la urmă, 
se va putea salva independenţa ţării; de altă parte erau alţii cari — 
încrezători în propaganda occidentală zilnică la radio şi în aceia făcută 
în spatele frontului şi care pătrunsese şi în rândurile armatei, că anglo- 
americanii ne vor apăra interesele supreme ale ţârii faţă de ruşi dacă nu 
mai luptăm în contra acestora— credeau câ soluţia salvării noastre era 
în renunţarea la ori ce rezistenţă. Comandanţi de mare răspundere, a 
căror datoire era să privească numai înainte spre inamic şi să menţină 
moralul trupei căt mai sănătos, explicându-le ofiţerilor şi soldaţilor de 
toate gradele câ numai o rezistenţă pe loc ne poate salva independenţa 
şi libertăţile, au fost influenţaţi de către canducătorii politici adversari ai 
mareşalului Antonescu, şi au colaborat cu aceştia la dărâmarea rezisten¬ 
ţei pe front. 

Am mai avut chiar în rândurile trupelor luptătoare ofiţeri şi soldaţi 
membri ai partidelor politice cari au avut dispoziţii de la partidele res¬ 
pective să adune informaţii de pe front şi să le trimită înapoi; aceste 
informaţii, trimise mai departe la engleji, ajungeau la ruşi. 

Tot aceştia au subminat moralul soldatului luptător îndemnându-1 să 
nu mai lupte, căci răsboiul se va termina în curând şi el se va întoarce 
acasă. La aceasta se mai adăogau şi veştile de acelaş fel, pe cari le adu¬ 
ceau permisionarii la revenirea lor pe front. După autoritatea şi valoarea 
acestor propagatori, am avut unităţi cari au fost influenţate în atitudinea 
lor de luptă, sau cari au respins ori ce influentă. Astfel am avut diviziile 6, 
4,14 şi 2 inf., divizia 1 gardă, divizia blindată română şi brigadele 101 şi 
110 inf. cari au luptat cu vitejie şi au apărat pământul ţârii fără gând de 
retragere. Generalul Friessner scrie: «Totuşi nu se poate trece sub tăcere, 
că au fost unele unităţi române, cari au luptat cu vitejie şi nu şi-au părăsit 
pe camarazii lor de arme germani». Am avut divizii infectate şi cu 
moralul slăbit, cari au deschis calea inamicului prin înţelegeri secrete cu 


www.dacoromanica.ro 


279 


acesta şi printr’o retragere prematură, cum au fost diviziile 5 şi 7 infante¬ 
rie, divizia 4 munte şi divizia 5 cavalerie. De altfel nu există nici o expli¬ 
caţie cum de a fost posibil ca unităţi ruse să se strecoare în spatele frontu¬ 
lui român în noaptea de 19/20.8 dacă n’ar fi fost o înţelegere şi o punere 
la punct a acestei acţiuni între unele trupe române şi trupele ruse din faţă 
lor, în acele puncte unde s’au făcut trecerile. 

A mai fost o divizie în care comandantul şi comandamentul lui erau 
hotărâţi să lupte, în timp ce unităţile în subordine erau gata să se retragă 
la ori ce manifestare ceva mai agresivă a inamicului. Este cazul diviziei a 
1 l-a infanterie. In zilele de 22 şi 23 August generalul Dumitrescu Polich- 
ron, comandantul acestei divizii a trebuit să-şi caute unităţile ca să le 
îndrepte către poziţiile de ocupat. 

Dar chiar şi în aceste divizii nu toţi luptătorii erau stăpâniţi de această 
mentalitate de desintegrare a forţei. Mulţi dintre ei îşi dădeau seama de 
pericolul care apărea pentru România în spatele acţiunii de renunţare la 
luptă, fără nici un fel de obligaţie scrisă şi semnată de puterile inamice 
Germaniei şi României; dar aceştia nu puteau împiedeca răspândirea 
panicei şi pjlrăsisea luptei de către ceilalţi, şi atunci erau şi ei obligaţi să 
urmeze mişcarea de retragere. 

Ca să ne dăm seama de extrema gravitate a influenţei acestei propa¬ 
gande asupra cursului evenimentelor cari au urmat, este suficient să ne 
imaginăm că ea s’ar fi făcut în sens invers; adică aşa cum a fost în 1917, 
când toată suflarea românească era pentru o rezistenţa înverşunată în 
contra puterilor centrale (Germania şi Austro-yngaria) şi soldatul 
român ştia că nu trebue să se retragă de pe poziţia lui. Cu toate că am fost 
părăsiţi de aliatul nostru de atunci —armata rusă intrată în plină deban- 
dată revoluţionară— totuşi soldatul român a reuşit să oprească înainta¬ 
rea germană în Moldova, în bătălia de zece zile de la Mărăşăşti. O rezis¬ 
tenţă similară a soldaţilor români în August 1944 —a fiilor acelora de la 
Mărăşăşti— ar fi interzis ruşilor ruperile de front provocate cu uşurinţă 
la 20.8. Chiar dacă acesţia ar fi trecut cu carele <^e luptă peste poziţia de 
rezistenţă, totuşi infanteria rusă ar fi fost oprită mult mai mult timp în 
faţa tranşeelor române, iar dacă ar fi reuşit să provoace rupturi, acestea 
ar fi fost mai puţin importante şi unele din ele ar fi putut fi închise prin 
intervenţia rezervelor. Admiţând că presiunea trupelor ruse s’ar fi exer¬ 
citat mai multe zile şi ar fi obligat trupele germano-române la o retrage¬ 
re —ceia ce era inevitabil faţă de raportul de forţe— aceasta s’ar fi execu¬ 
tat în alte condiţii şi grupul de armate Dumitrescu s’ar fi putut retrage la 
timp pe Prut. In cursul acestei lungi bătălii am fi avut pierderi grele, dar 
dezastru ar fi fost evitat. Ş’ar fi putut organiza o nouă rezistenţă, fie pe 
Prut, fie pe Bârlad, fie cel mai înapoi pe linia fortificată Galaţi-Focşani, 
prelungită apoi pe înălţimile vest Şiret, O oprire pe această poziţie ar fi 
pus ruşilor problema gravă a unui, răsboi de iarnă în munţii Carpaţi, 

280 

www.dacoromanica.ro 


unde carele de luptă nu puteau fi folosite, o prelungire a răsboiului pe 
teatrul de operaţii din est şi ajungerea anglo-franco-americanilior la 
Berlin şi Viena înaintea lor. 

In această situaţie ar fi fost obligaţi să acorde României un armistiţiu 
convenabil, prin care interesele supreme româneşti ar fi fost salvate. Nu 
trebue să uităm că atât puterile occidentale cât şi ruşii ştiau despre exis¬ 
tenţa reală a unor arme noi germane şi toţi voiau să termine răsboiul 
înainte ca aceste arme să fi fost puse în valoare pe câmpurile de bătălie 
terestre şi aeriene; deci pentru ieşirea noastră din râsboiu am fi putut 
obţine un armistiţiu favorabil României. 

Imensitatea râului făcut prin acţiunea de subminare a moralului tru¬ 
pelor române şi prin îndemul la cedare în faţă inamicului nu se poate 
măsura cu nici o măsură. Ea este egală cu zdrobitoarea suferinţă a popo¬ 
rului român rezultată din dezastrul naţional provocat de această acţiu¬ 
ne. O foarte strânsă legătură a existat între surparea moralului unor tru¬ 
pe române de pe front şi actul de la 23 August. Amândouă aceste acţiuni 
au fost pregătite, organizate şi conduse de aceiaşi oameni, din aceleaşi 
partide politice şi cari poartă astfel într’o mare măsură răspunderea 
situaţiei nefericite care i s’a creiat României după 23 August 1944. 

Totalul pierderilor române în oameni în acest răsboiu —între 22 Iunie 
1941 şi 23 August 1944— se ridică la cifra de 495.633. Aici trebue să mai 
adaogăm şi prizonierii făcuţi de ruşi după 23 August 44 în Moldova, 
Basarabia şi Dobrogea, adică trupele române cari au depus armele din 
ordinul Regelui Mihai şi cari n’au putut ajunge la timp în Muntenia, 
ceia ce face 624.740. 

Cu acest preţ a plătit poporul român încercarea lui curajoasă şi pe 
deplin întemeiată de a se salva de sub ameninţarea stăpânirii Rusiei 
comuniste şi de a apăra biserica creştină şi civilizaţia occidentală de dis¬ 
trugerea pe care i-o pregăteşte această forţă uriaşă a întunericului. încer¬ 
carea lui n’a reuşit. 

A fost înfrânt datorită superiorităţii formidabile în oameni şi arma¬ 
ment a inamicului, dar şi datorită ajutorului pe care l-au dat Anglia şi 
Statele-Unite ale Americii acestui inamic, printr’o alianţă nenaturală şi 
nelogică a democraţiilor occidentale, apărătoare a libertăţilor naţiu¬ 
nilor cu totalitarismul ruso-comunist. Prin această alianţă cele două 
mari puteri occidentale au contribuit în mod decisiv la înfrângerea 
României. Prin ajutorul pe care i l-au dat până la urmă. Rusia sovietică a 
reuşit să zdrobească mai întâi puterea poporului român şi apoi să-l sub¬ 
juge şi să-i impună regimul de sclavie al comunismului. Pentru ca aceas¬ 
tă supunere sa fie totală, i s’a impus poporului român să întoarcă armele 
în contra Germaniei şi să lupte alături de armatele ruso-comuniste, când 
fiecare român ştia că după terminarea răsboiului aceste armate care îi 
sunt duşmane, vor rămânea stăpâne în România ca să dicteze legea tota- 


www.dacoromanica.ro 


281 


litară şi tiranică a Moscovei. In acest răsboiu în contra Germaniei, 
armatele române au mai pierdut încă circa 170.000 de oameni, sacrificiu 
cu atât mai dureros şi mai absurd, cu cât nu era făcut pentru salvarea 
României, ci, pentru subjugarea ei. Astfel, după ce a luptat trei ani ca să- 
şi salveze independenţa şi hotarele, poporul român a fost forţat să mai 
lupte încă opt luni într’un răsboiu în care şi-a ajutat inamicul să ipsă vic¬ 
torios şi să-şi asigure stăpânirea peste ţara românească. 


2j? AUGUST 1944 

In tratativele care se duceau pentru încheierea armiştiţului, lunile 
Iulie şi August au însemnat o perioadă de stagnare atât la Stockholm cât 
şi la Cairo. La Stockholm nu s’a mai căutat nici un contact din nici o pari 
te, iar la Cairo s’au întregistrat doar telegramele pline de ingrijorare ale 
lui Iuliu Maniu prin care cerea un răspuns din partea occidentalilor. 

Cuvântarea de la 2 August a lui Churchill a fost cunoscută nu numai 
de ministrul Nanu, ci şi de cei doi delegaţi români de la Cairo, Dacă 
Nanu a reacţionat imediat printr’o scrisoare lămuritoare adresată minis¬ 
trului afacerilor străine de la Bucureşti, delegaţii de lp Cairo n’au făcut 
nimic. Nici cel puţin nu l’au inştiintţţt pe Maniu sau pe Rege despre 
declaraţia primului ministru britanic, declaraţie care nu mai lăsa nici o 
îndoială că occidentalii îi trimeteau să trateze cu ruşii, adică calea tratative¬ 
lor de la Stockholm. Aşa se explică că Maniu a mai dat încă o telegramă 
la 7 August la Cairo —deci la cinci zile după discursul lui Churchill— 
prin care cerea un Răspuns urgent din partea aliaţilor. 

La 18 August, văzând ca nu mai primesc nici o indicaţie de la repre¬ 
zentanţii celor trei puteri aliatş, delegaţii de la Cairo au dat o telegramă 
Regelui şi lui Maniu, prin care le propunea să înceteze unilateral râs- 
boiul, pentru că ruşii nu vroiau să semneze un armistiţiu, ci preferau să 
între învingători la Bucureşti (1). 

La 20 August, începând marea ofensivă rusă de pe frontul românesc, 
Regele cu Iuliu Maniu şi ceilalţi şefi ai opoziţiei, împreună cu generalii 
cari făceau parte din complotul în contra mareşalului, au luat toate 
măsurile pentru anunţarea ieşirii României din alianţa cu Germania 
pentru 26 August. 

Maniu a telegrafist imediat la Cairo, comunicând că opoziţia, în con¬ 
tact cu Regele, vrea să încheie tratativele şi cerea să se trimită cât mai 
curând posibil în România trupele aero-purtate (2). 

Cum la 20 August nu se putea şti dacă ofensiva rusă va reuşi să rupă 
frontul germano-român aşa fel încât să oblige apărarea la o retragere 
adâncă, Maniu s’a adreşat Viaţilor din occident să trimită la Buţureşti 
trupe, ca să-l poţită înlătura de Antonescu. Una din condiţiile puse de 

282 

www.dacoroTtianica.ro 


Rege şi de blocul opoziţionist —ofensivă puternică rusă— era realizată. 
Prin această ofensivă, toate forţele luptătoare ale naţiunii fiind angajate 
în bătălie, la Bucureşti rămânea câmpul liber pentru răsturnarea mare¬ 
şalului cu ajutorul forţelor occidentale aeropurtate. Când s'a ales data de 
26 August pentru ieşirea României din alianţa cu Germania, s’a avut 
desigur în vedere timpul necesar sosirii acestor trupe. 

In seara de 22 August, Maniu şi Mihalache au avut o întrevedere cu 
mareşalul Antonescu îndată după întoarcerea acestuia de pe front. In 
legătură cu operaţiile în curs, s’au discutat posibilităţile încheierii unui 
armistiţiu. Mareşalul a declarat că nu poate încheia un armistiţiu (3). A 
doua zi dimineaţa —la 23 August— a fost vizitat de Gh. Brătianu care, în 
numele partidelor naţional-ţărănesc şi liberal, a încercat să-l convingă 
pe Antonescu să facă un armistiţiu. Aceste partide s’au declarat prin şefii 
lor, gata să ofere tot sprijinul lor politic. Cum de astă dată mareşalul s’a 
arătat înclinat să încheie un armistiţiu, Maniu a comunicat aceasta Rege¬ 
lui şi s’a hotărât o audienţă a lui Antonescu pentru după amiaza acelei 
zile (4). După Gh. Bratianu, mareşalul i-a explicat necesitatea în care se 
găsea România de a înceta răsboiul în contra Rusiei (5). El vroia ca 
guvernul german să fie informat de schimbarea foarte gravă pe care 
România era obligată să o facă ieşind din alianţa cu Germania. 

Tot în dimineaţa de 23 August, Mihai Antonescu a trimis un curier la 
Stockholm. Acesta ducea ministrului Nanu un document prin care i se 
dădea sarcina de a se întâlni cu ambasadoarea Kolontay, şi dacă Mosco¬ 
va menţinea condiţiile admise la 29 Mai şi 2 Iunie, să se aleagă locul şi 
data începerii negocierelor. Mareşalul Antonescu era gata să se retragă, 
dacă se va considera acest act ca o necesitate pentru a favoriza condiţii 
mai bune, şi va da mână liberă lui Mihai Antonescu să încheie armisti¬ 
ţiul (6). Când curierul a ajuns la Stockholm la 24 August, era prea 
târziu. 

Deci mareşalul Antonescu luase hotărârea de a încheia un armistiţiu 
în seara de 22 August, după ce-a văzut pe cei doi şefi ai partidului 
naţional-ţărănesc şi probabil în raport cu informaţiile venite de pe front 
în cursul serii. Dar acest armistiţiu era în funcţie de menţinerea condiţii¬ 
lor deja acceptate de Rusia şi cari erau: 

1) Guvernul român acordă armatei germane un termen de 15 zile 
pentru părăsirea României; în cazul că guvernul german refuză să-şi 
retragă trupele, armata română va lupta alături de armatele ruse în con¬ 
tra trupelor germane, pentru a le sili să iasă din România. 

2) Valoarea despăgubirilor de răsboiu să fie fixată în raport de greut㬠
ţile financiare ale României şi de situaţia ei economică. 

3) Să se respecte o zonă liberă în care guvernul român să funcţioneze 
nestânjenit de trupe străine. 

Pe de altă parte, mareşalul hotărâse de acord cu comandantul forţelor 

283 


www.dacoromanica.ro 


germano-române din România, să opună o nouă rezistenţă pe linia Car- 
paţii Moldovei, poziţia fortificată Focşani-Namoloasa-Galaţi, Dunărea 
până la mare. Aşa dar luase măsuri pentru continuarea răsboiului şi 
oprirea inmicului pe teatrul românesc de operaţii, în cazul că Rusia 
n’ar mai fi fost dispusă să trateze armistiţiul pe baza condiţiilor deja 
cunoscute. 

Cu tot succesul de pe front al armatelor ruse, o oprire şi o intârziere de 
câteva luni pe această nouă linie —pe care ruşii o prevedeau— n’ar fi 
convenit guvernului de la Moscova, care era grăbit sâ treacă Carpaţii 
înainte de venirea iernii. De aceia Antonescu se putea aştepta ca ruşii să 
accepte sâ semneze un armistiţiu convenabil pentru România. Prin lovi¬ 
tura de la 23 August, această posibilitate —singura care ar fi putut evita 
instalarea stăpânirii ruseşti în România— a fost distrusă. 

In timp ce mareşalul pregătea astfel terenul pentru salvarea României 
căutând calea unui armistiţiu prin care ni s’ar fi respectat independenţa, 
Regele Mihai informat că a doua zi, la 24 August, mareşalul intenţiona 
să plece din nou pe front, a decis sâ dea lovitura de stat chiar în ziua de 
23 August (7). 

In aceasta zi Mareşalul a cerut audienţă Regelui pentru orele 16, iar 
Mihai Antonescu pentru orele 15,30. Regele i-a primit pe amândoi după 
orele 16, fiind asistat de generalul C. Sănătescu, şeful casei militare şi 
locţiitor în funcţia de mareşal al Palatului. Mareşalul Antonescu a 
expus stuaţia gravă de pe front şi măsurile luate în acord cu generalul 
Hans Friesner, comandantul grupului de armate româno-german din 
Moldova şi Basarabia, pentru ca să se oprească inaintarea rusă pe linia 
Carpaţi - poziţia fortificată Focşani-Galati şi Dunărea de jos. Era de 
părere câ un armistiţiu va trebui sâ fie incheiat pe baza condiţiilor deja 
acceptate de guvernul rus, însă numai de pe poziţia pe care ruşii vor fi 
opriţi şi cu sţiinta lui Hitler. L-a informat pe Rege despre dispoziţiile lua¬ 
te pentru continuarea discuţiilor de la Stockholm şi despre comunicarea 
făcută guvernului german prin ministrul Clodius. El considera câ, dacă 
se va da trupelor germane libertatea sâ se retragă in ordine in timp de 
douâ săptămâni, guvernul german trebuia sâ fie insţiintat ca să-şi ia 
măsurile pentru executarea acestei condiţii; bine inţeles cunoscând şi 
partea cealaltă, după care România era datoare să intervină cu armele în 
cazul că Germania ar fi refuzat să-şi retragă tiupele. Discuţia s’a ter¬ 
minat către orele 17, când Regele a trecut în biroul alăturat unde se 
găseau generalul Aldea, I. Mocsony Stârcea, Niculescu-Buzeşti şi Mir- 
cea Ioaniţiu. După o scurtă consultare cu aceştia Regele a revenit şi a 
comunicat Mareşalului Antonescu câ guvernul lui este concediat; apoi 
dând ordin să fie arestat a părăsit imediat biroul. Arestarea a fost execu¬ 
tată la un semn al colonelului Emilian Ionescu, adjutant regal, de către 
maiorul Dumitrescu Anton, ajutorul de comandant al batalionului de 

284 

www.dacoromanica.ro 


garda, care -în această împrejurare- comanda o grupă compusă din plo- 
tonierii D. Bălă şi D. Rusu şi sergentul major Dinu Cojocaru. Arestaţii 
au fost conduşi imediat la etajul I şi închişi într’o cameră blindată. 

După arestare, căpitanul Gh. Teodorescu, comandantul companiei de 
gardă - tot la ordinul colonelului Emilian Ionescu a dezarmat escortele 
cari insoţiserâ pe Mareşal şi pe M. Antonescu. 

După ce acest act dezonorant pentru toţi cei cari au participat la pre¬ 
gătirea şi executarea lui a fost săvârşit, au fost chemaţi telefonic la Palat 
sub pretextul unui consiliu de coroană şi arestaţi generalul Pantazi, 
ministru de răsboi, generalul D. Popescu, ministru de interne, genera¬ 
lul C. Piki-Vasiliu inspector general al jandarmeriei şi colonelul Mircea 
Elefterescu prefectul poliţiei capitalei (8). 

Această audienţă reprezintă momentul crucial al istoriei răsboiului nostru 
cu Rusia. Aici s’a frânt incordarea de mai bine de trei ani, prin carepopond 
român a căutat sa-şi salveze independenţa luptând in contra Rusiei şi s’a tre¬ 
cut total de cealaltă parte alături de ruşi, fără nici un fel de garanţie scrisă nici 
din partea acestora, nici din aceia a aliaţilor lor occidentali. 

In noaptea de 23/24 August, mareşalul Antonescu, a fost predat fostu¬ 
lui locotenent român Bodnâraş, dezertor din armata română la ruşi. 
Acesta venise de câteva luni pe sub ascuns în ţară şi trăia sub nume fals 
în apropiere de Bucureşti. Era agent rus şi se găsea în legătură cu palatul 
regal; prezenţa lui era de-asemenea cunoscută unor oameni politici în 
legătură cu palatul. 

Şeful serviciului secret Eugen Cristescu şi cu generalul de jandarmi 
Tobescu, informaţi despre cele ce se pregăteau, văzând că Antonescu nu 
mai iese de la palatul regal, au bănuit că a fost arestat şi s’au dus la von 
Killinger ca să-i expună presupunerea lor. Minisrul german nu i-a crezut 
şi a calificat informaţia drept «tulburare a ordinei publice» (9). Acesta 
refuzase să creadă şi mai înainte informaţiile primite pe calea serviciilor 
secrete germane şi nu luase nici o măsură ca să poată face faţă oricărei 
eventualităţi. Intre timp Regele numise prim-ministru pe generalul 
Sănătescu care era şeful casei militare şi îndeplinea şi funcţia de mareşal 
al palatului şi pe Niculescu-Buzeşti ministrul afacerilor străine. Şefii de 
partide din blocul naţional-democrat au intrat în guvern ca miniştri 
fără portofoliu. 

La ora 22, Regele a citit la radio o proclamaţie, prin care anunţa popo¬ 
rului român că un armistiţiu a fost încheiat şi ordona trupelor române să 
înceteze lupta (9 bis). 

Killinger a fost chemat la palat şi Regele 1 -a rugat să comunice guver¬ 
nului german să retragă neîntârziat trupele germane din România, pen¬ 
tru ca să evite un conflict armat între cele două armate, cari au fost aliate 
până atunci. 

Noul ministru al afacerilor străine, Niculescu-Buzeşti, a primit tot in 


www.dacoromanica.ro 


285 


sear^ aceia pe consilerul de legaţie Stelzer şi i-a adus la cunoştinţă oficial 
că România a rupt relaţiile diplomatice cu Germania; de asemenea a 
repetat şi el ceia ce spusese Regele lui von Killinger, că România oferă 
liberă retragere trupelor germane, cu condiţia, ca să se abţină de la orice 
act de provocare ( 10 ). 

In noaptea de 23/24 August, Regele Mihai a trimis la Constantinopol 
pe lt. col. englfz de Chastelain cu rugămintea către conducerea supremă 
aliată din Mediteranâ să i se trimită imediat un ajutor (11). Acest lt. colo¬ 
nel fusese paraşutat în România cu alţi doi ofiţeri în toamna anului lf)43 
pa sâ ia legătura cu Maniu şi sţţ organizeze o fldevţţr^tţţ rezistenţă. Fjind 
paraşutaţi în altă parte de cât acolo unde erau aşteptaţi, s’au îndreptat 
spre, o localitate apropiată, ca să se informeze asupra locului unde se 
găseau. Jandarmii din localitate constatând că sunt engleji, i-au arestat 
şi i-au trimis la comandamentul jandarmeriei de la Bucureşti. 

Ofiţerul englez având o scrisoare din partea lui Churchill către 
Maniu, a fost dus la mareşalul Antonescu, care i-a cerut scjisoarea. 
Chastelain a refuzat sâ i-o dea în virtutea legilor onoarei, spunând că el 
nu poate da scrisoarea decât lui Iuliu Maniu şj numai acesta ar putea să 
comunice mareşalului conţinutul ei. Antonescu Ua trimis imediat sub 
escortă la Maniu, iar acesta g deschis scrisoarea în faţa escortei şi a citit-o 
la telpfon lui Antonescu. Churchill cerea lui Maniu —iîn interesul aliaţi¬ 
lor şi al Româniein sâ facă presiuni în vederea capitulării României, a 
cărei independenmţă ar fi putut astfel sâ fie garantată Lt. Col. de Chaste¬ 
lain a rămas prizonier până în seara zilei de 23 August (12). 

In aceiaşi noapte, cei doi delegaţi de la Cairo au primit împuternicire 
din ordinul Regelui să încheie neîntârziat un armistiţiu cu cele trei pute¬ 
ri, pe baza propunerilor sovietice de la începutul lunii Aprilie şi lfl care 4 
cerut să se adauge condiţiile admise de guvernul sovietic în tratativele 
duse de guvernul Antonescu prin mijlolcirea ministrului Nanu la Stockr 
holm. Novicov, luând cunoştinţă de cererea României a comunicat la 
26 August celor doi delegaţi că guvernul rus este de acord cu propunerea 
guvernului român. Intre timp însţi, prima condiţie «-acordarea unuj timp 
de 15 zile pentru retragerea armatei germanen a devenit inaplicabilă, 
pentru că în urma bombardării capitalei de către aviaţia germană, Rom⬠
nia era deja în stare de răsboiu cu Germania. Tot odată ambasadorul 
sovietic a comunicat că semnarea armistiţiului va avea loc la Moscova. 

In timp ce aceste evenimente se desfăşurau la Bucureşti, delegaţii 
români de la Cairo au plecat la Moscova, unde au sosit în ultimelf zile 
ale lunii August, odată cu altă parte a delegaţiei, tfimisă din Bucureşti 
sub conducerea comunistului Pftrăşcanu. Ruşii nu s’au grăbit sjî pri¬ 
mească delegaţia română, lăsând-o să aştepte până la 8 Septembrie, 
când a fost convocată la Kremlin pentru începerea negocierelor de 
armistiţiu. 

286 

www.dacoromanica.ro 


La aceste negocieri au luat parte din partea ruşilor Molotov şi Vichins- 
chy, asistaţi de ambasadorii Angliei şi Statelor-Unite. 

Delegaţia română a primit un text pentru a fi semnat. La citirea fiec㬠
rui articol, dacă un membru al delegaţiei române avea de făcut vre-o 
obiecţiune, delegaţia rusă asculta şi la sfârsit Molotov se mulţumea să 
spună: «Trecem acum la articolul următor». Pentru că acest text nu 
cuprindea nici o prevedere pentru retragerea trupelor ruse din România, 
C. Vişoianu a cerut sâ se adauge: «La sfârşitul ostilităţilor, trupele aliate 
vor părăsi teritoriul român». Molotov s’a opus pentru motivul ca această 
evacuare a României de către trupele ruseşti la sfârşitul răsboiului este 
un act evident şi nu-i nevoie să se menţioneze (18). 

Armistiţiul a fost semnat la 12 Septembrie adică la data la care întreg 
teritoriul României era ocupat de armatele ruseşti şi nu mai era posibilă 
nici o reacţiune (18 bis. Anexa n.° 12). Zona liberă —fără trupe ruseşti— 
pe care guvernul român o ceruse pentru exercitarea autorităţii lui şi fuse¬ 
se admisă de ruşi, n’a mai fost prevăzută în textul documentului de armis¬ 
tiţiu. Dealtfel o asemenea prevedere ar fi venit prea târziu. Trupele ruse 
intraseră de la 31 August în Bucureşti, iar la data semnării armistiţiului, 
în toate oraşele şi orâşlele din România se găseau instalate garnizoane 
ruse. In guvernul general Sânătescu se afla şi un ministru comunist, iar 
între condiţiile armistiţiului semnat, se prevedea stabilirea unui control 
rusesc asupra presei, radio, teatru, publicaţii de ori ce fel şi cinematograf. 
Deci ocupaţia României şi supravegherea activităţii româneşti era 
totală. 

In urma ordinului regal de a înceta lupta, trupele române s’au retras în 
localităţile din spatele frontului unde s’au grupai pe unităţi. Trupele 
ruse, cari nu aveau nici un ordin de încetarea luptelor au continuat ope¬ 
raţiile; în zilele următoare, în înaintarea lor prin Moldova spre Sud, au 
făcut prizoniere toate unităţile române pe cari le-au întâlnit, deşi acestea 
n’au mai luptat. Astfel circa 130 de mii de luptători români, capabili încă 
să mai lupte în contra invadatorului, au căzut în mâna ruşilor, din cauză 
că Regele a dat ordin de încetarea focului pe baza unui armistiţiu care 
n’a existat. 

Evident că poziţia fortificată Focşani-Galaţi n’a mai prezentat nici o 
valoare şi nici Carpaţii Moldovei n’au mai fost obstacole pentru armate¬ 
le ruseşti. Cu toate că n’au mai întâlnit în cale trupe române inamice, 
aceste armate au dat comunicate operative până după ce au intrat în 
Bucureşti. Purtarea trupelor ruse în această înaintare a fost aceia a unui 
invadator barbar într’o ţară cucerită. Peste tot au jefuit, au ars, au violat: 
«In absenţa ori cărei convenţii de armistiţiu valabil semnată, armatele 
sovietice au pus mâna pe «pradă de răsboiu», au creiat o monedă de ocu¬ 
paţie, au făcut prizonieri...» (19). Este o recunoaştere totală că la 23 
August n’a existat nici un armistiţiu, făcută de C. Vişoianu care a fost dele- 


www.dacoromanica.ro 


287 


gat la Cairo, a făcut parte din comisia română de armistiţiu şi care apoi a 
fost ministrul afacefjlor străine în guvernele Şănâtescu şi Râdescu. Iar 
mai departe, vorbind despre schimbrea de guvern de la 4 Noembfie, 
când s’a constituit al doilea guvern Şănătescu, spune: «/Vm intrat în acest 
guvern ca ministru al afacefjlor străine. In această funcţie am fost însăr¬ 
cinat cu execuţia convenţiei de armistiţiu. Rusii o interpretau în felul lor 
şi jefuiau literalmente ţara» (20). Această afirmaţie «ruşii jefuiau literal¬ 
mente ţara» arată foarte clar că acesţia nu acordau nici o autofitate 
guvernului român şi ne tratau ca pe o ţară fără suveranitate, în care ei 
făceau legea. 

La o lună de zile guvernul este schimbat din nou, tot la cererea ruşilor: 
«Noi vrem un guvern încă mai democratic. Ş’au schimbat câţiva miniş¬ 
tri, s’au numit câţiva comunişti mai mult, si în guvernul general Râdescu 
format la 5 Decembrie, Vişoianu a rămas la afacefile străine» (21). 

Guvernul Râdescu a fost inlocuit la 6 Martie 1945 —adică numai 
după trei luni de guvernare— cu guvernul Groza, la ordinul lui Ştalin, 
transmis şi impus cu autofitate de Vichinscki. 

Aşa dar, după 23 August 1944, România n’a mai avut nici un guvern 
lilper pe mişcâfile lui. Fiecare din aceste guverne a fost constituit ţinându- 
se seama de voinţa ocupantului şi fiecăruia i s’a impus autofitatea dură a 
acestui ocupant, care dispunea de viaţa economică şi politică a ţăfii aşa 
cum credea el. 

Pfimul act politic al pfimului guvern Şănătescu făcut chiar în seara de 
23 August —predarea mareşalului Antonescu agentului rus Bodnăraş, 
locotenent dezertor din armata română— constitue o dovadă evidentă 
că din pfimul ceas al funcţionâfii lui, acest guvern a executat ordinele 
Kremlinului. Nici un guvern român dispunând de libertate şi indepen¬ 
denţă, n’ar fi fost atât de lipsit de demnitate încât să predea inamicului 
pe mareşalul care a condus destinele ţăfii cu un înalt patfiotism, în vre- 
mufi de cumplită vitregie pentru poporul român. 

Q întrebare care se pune. De ce şefii blocului naţional-democrat, cafi 
cunoşteau condiţiile obţinute de Antonescu încă din luna Iunie, n’au 
renunţat de atunci la tratativele de la Cairo, când au constatat că ruşii nu 
vor să trateze cu ei şi că puterile occidentale nu erau djspuse să inter¬ 
nă? Din moment ce la Cairo nu puteau avea un rezultat şi la Ştocftolm se 
obţinuseră condiţii valabile pentru o bază de discuţii era logjc ca blocul 
opoziţionist să renunţe la încercarea lui şi să se alinieze în spatele mare¬ 
şalului ca să-l spfijine. 

Tot aici este locul să reamintim că în luna Apfilie, după ce pfimele 
condiţii ruseşti au fost cunoscute atât de Antonescu cât şi de opoziţje, 
mareşalul le-a refuzat considerându-le inacceptabile. Din datele proce¬ 
sului lui Antonescu, reiese că acesta a avut în. acel timp o lungă discuţie 
cu Iuliu Maniu căruia, între altele i-a spus: «Domnule Maniu, eu nu pot 

288 

www.dacoromanica.ro 


să primesc aceste condiţii, însă nu mâ cramponez de conducerea statu¬ 
lui; nu vreau să fiu o piedică pentru binele neamului românesc, bine pe 
care l-am urmărit. Luaţi conducerea şi acceptaţi aceste condiţii dacă le 
găsiţi acceptabile» (13). Iuliu Maniu a refuzat să-şi ia răspunderea şi să 
ducă mai departe tratativele pentru armistiţiu. Atunci ne punem o altă 
întrebare. Dece a fost necesară lovitura de stat de la 23 August, dacă 
mareşalul Antonescu era dispus să se retragă de la conducerea statului 
încă din luna Aprilie şi sâ-1 lase pe Iuliu Maniu? Un răspuns logic nu se 
poate găsi. 

Ce se întâmpla în acest timp în sectorul german din Bucureşti? După 
ce von Killinger a luat cunoştinţă oficial de schimbarea de poziţie a 
României, reprezentanţii germani din Bucureşti —generalul Hansen, 
amiralul Tillesen, generalul Gerstenberg şi ataşatul militar generalul 
Spalcke— s’au întrunit la ambasada germană. Generalul Gerstenberg a 
fost de părere să se bombardeze oraşul Bucureşti şi sâ-1 ocupe cu divizia 
a 5-a antiaeriană de la Ploeşti; în acest scop ea trebuia pusă neîntârziat 
în marş spre capitală. Ceilalţi au fost de părere sâ se accepte propunerea 
Regelui (14). 

De oarece legăturile telefonice şi telegrafice oficiale erau întrerupte, 
Killinger şi Gerstenberg au vorbit printr'o legătură specială a aviaţiei cu 
generalul Kreipe, şeful de stat major al armatei aeriene, comunicând 
situaţia din România şi propunând bombardarea capitalei. 

Hitler a avut prima informaţie la orele 22 prin proclamaţia Regelui 
Mihai. Au venit apoi comunicările de la Generalul Kreipe şi de la 
comandamentul grupului de armate Ukraina de sud. A dat imediat 
generalului Friessner comanda tuturor forţelor luptătoare germane de 
pe teritoriul României pentru păstrarea siguranţei şi a ordinei, iar genera¬ 
lul Jodl —după dispoziţiile lui Hitler— a dat ordin generalului Hansen 
să ocupe capitalia cu divizia a 5-a antiaeriană «să doboare revolta, să nu 
ducă nici un fel de tratative cu rebelii şi să bombardeze oraşul» (15). 

Generalul Gerstenberg a primit însărcinarea să apere producţia de 
petrol şi transportul până la Giurgiu şi pe direcţia Braşov, Tot odată să 
pregătească luarea în primire a exploatării de către forţe germane. 

Mareşalul Freiherr von Weichs, comandantul grupului de armate 
sud-est (Bulgaria, Yugoslavia, Grecia şi Albania) care se găsea tocmai în 
seara aceia la cartierul lui Hitler pentru a fixa unele preciziuni asupra 
zonei lui de comandă, a primit ordin sâ concentreze imediat în zona 
Niş-Belgrad un grup de forţe german care să fie gata să execute un marş 
forţat spre Bucureşti. Acest grup compus din brigada 92 inf. întărită cu 
tunuri şi tancuri s’a deplasat de la Belgrad în lungul Dunării până la 
Orşova, de unde a fost inapoiat (16). 

In dimineaţa zilei de 24 August au fost lupte în jurul clădirii misiunii 
aeriene germane, iar celealte servicii au fost numai încercuite de trupe 


www.dacoromanica.ro 


289 


române fără să se dea lqpte. La ora 11 s’a execqtat qn atac aerian 
bombardândq-se 150 de pqncte alese c^in Bqcqreşti. Pagqbele materiale 
provocate de acest bombardament aq fost incomparabil mai mici de cât 
acelea ale bombardamentqlqi aerian occidental de la 4 Aprilie, dar din 
pqnct de vedere politic a avut qn rezqltat dezastros pentru Germania, 
pentru că a constitqit pretextul declarării de râsboiq din partea noqlqi 
guvern român. 

Divizia a 5-a antiaeriană a ajqns la orele 11 la marginea de nord a 
capitalei, dar n’a pqtqt pătrunde mai departe, pentru că între timp se 
adqsese în cea mai mare grabă trupe române, cari în dimineaţa zilei de 
24 Aqgqst aq pqs în stare de apărare toate intrările în Bqcqreşti. Un grup 
de forţe secqndar sqb ordinele colonelqlqi von \yerder, compqs din 
oameni neinstruiţi aflaţi în Bqcqreşti, a atacat din spre Jilava; neavând 
în cale trupe române a reqşit să pătrundă în oraş, dar aici întâlnind care 
de lqptâ române, s’aq retras. 

Grupql de armată Ukraina de sqd n’a pqtqt pqne la dispoziţie de cât 3 
companii, iar grupql de armate sqd-est a trimis pe calea aerulqi qn bata¬ 
lion de paraşqtişti. Cq toate aceste ajqtoare, forţele germane aflate sqb 
ordinele generalqlqi Gerstenberg eraq inferioare forţelor române cari 
apăraq capitala, aşa în cât n’aq pqtut intra în oraş. 

La 27 Aqgqst dimineaţa, aviaţia de bombardament americană a bom¬ 
bardat terenqrile de aviaţie de la nord d e Bqcqreşti aflate în stăpânire 
germană. La 31 Aqgust generalii Gerstenberg şi Stachel aq căzqt prizo¬ 
nieri şi aq fost predaţi ruşilor. 

Miniştri germani Clodiqs şi von Killinger, generalql Ilansen, amira- 
lql Ţillesen cq personalql legaţiei şi mqlti alţi germani aq rămas în 
Bqcqreşti. Nqmai consilierul de legaţie Klqgkist şi Dr. Schober aq sc㬠
pat cq maşina şi aq reqşit să ajqngă în Ungaria. Se adqnaseră în grădina 
şi clădirea legaţiei germane circa 5-600 persoane. Ministrul Clodiqs a fost 
reprezentantql acestui grup şi împreqnă cq d-rul Stelzer a căqtat tot tim- 
pql să păstreze legătura cq ministerul afacerilor străine român. Deşi se 
instalaseră împrejqr posturi de poliţie române, totqşi se permiteaq ieşiri 
în oraş. 

La 31 Aqgqst, odată cq intrarea trupelor ruse în Bqcqreşti, paza a fost 
predată qnorqnităţi speciale aflate sqb ordinele agentqlqi rus Bodnăraş. 
La 1 Septembrie, generalql Ald ea ministru de interne, insoţit de şefql 
poliţiei din Bqcqreşti a venit la legaţia germană şi a invitat pe toţi cei 
aflaţi acolo să evacqeze clădirea şi să se instaleze în localql liceqlqi 
«Mihai Vteazql». Ţransportul s’a făcqt fără incidente. Ministrul von 
Killinger s’a sinqcis. Ministrul Clodiqs a rămas mai departe pqrtătorul 
de cqvţint al celor închişi. La 2 Septembrie paza a fost lqată de trupe 
sovietice, iar în noaptea de 3/4 Septembrie aq incepqt interogatorile. Ofi¬ 
ţerii de grad înalt şi fqnctionarii importanţi aq fost arestaţi şi transporta- 

290 

www.dacoromanica.ro 


ţi în Rusia. Ceilalţi au fost inchişi în lagărele din România. Interesele 
Germaniei au fost reprezentate de ministrul Suediei (17). 

De altfel Rusia a devenit stăpână în România, nu numai prin actul 
capitularii de la 23 August, ci şi prin condiţiile armistiţiului semnat la 12 
Septembrie. Dacă un armistiţiu ar fi fost semnat înainte de 23 August, ar 
fi avut condiţii pe cari mareşalul Antonescu le-ar fi discutat şi acceptat, 
iar ruşii ar fi fost obligaţi sg le respecte, aşa cum le-au respectat pe acelea 
ale armistiţiului încheiat cu Finlanda. Cum armistiţiul român n’a fost 
discutat, ci impus la Moscova când România era ocupată de armatele 
ruseşti, documentul care poartă acest titlu, a fost —jn fond şi în formă— 
o confirmare a capitularii. 

flAcest armistiţiu —afirmă R. H. Marljham— a predat România cu 
mâinile şi picioarele legate, Uniunii Sovietice şi a arătat că Marea- 
Britanie şi Statele-Unite au capitulat jn faţa Rusiei. Rezultatul loviturii 
de stat încercată şi realizată de Rege şi Maniu a fost sţţ facă din România 
un stat vasal Uniunii Sovietice. Rusia avea aşa dar oficial puterea de a 
controla jurnalele, radio şi adunările, să suspende activitatea oricărei 
organizaţii, să aresteze pe ori ce ro^^n, declarându-1 criminal de rţţs- 
boiu, sau inamic al aliaţilor (al Rusiei). Ea putea să ceară sumele pe cari 
le dorea, ca să-şi acopere cheltuielile de răsboiu, să ia ori ce instalaţie şi 
ori ce uzină ca pradă de răsboiu. Ambasadorul Statelor-Unite la Mosco¬ 
va nu numai că a consimţit totul, dar a împins cu putere România să 
accepte, după cum Hitler în 1940 împinsese România să dea Basarabia 
Uniunii Sovietice» (22). 

La fel Henri Prost scrie: ^Organizaţiile cari făceau o propagandă osti- 
lă aliaţilor, în special ruşilor, vor fi disolvate, legile rasiale anulate. O 
cenzură va fi stabilită pentru toate publicaţiile, emisiunile radiofonice, 
filmele, corespondenţa, etc. O co,rpisiune de control aliată este prevăzută 
■-compusă din delegaţi ai Uniunii Soyietice, Marei-Britanii şi Statelor- 
Unite— dar va funcţiona tfsub autoritatea şi conform ordinelor înaltului 
comandament sovietic». Guvernele de la Londra şi Washington sau dat 
în mâna comandamentului sovietic de aici înainte, jn tot ceia ce priveşte 
execuţia clauzelor armistiţiului; delegaţii lor la comisia de control vor fi 
simpli observatori. Ori, clauzele armistiţiului nu numai că autoriză, dar 
chiar invită P e ruşi s ă se amestece Jn afacerile interne române; lor le 
aparţine dreptul de a determina ce organizaţii se dedau Ia o propagandă 
care le este ostilă, a § a dar de a nu lăsa să funcţioneze de cât pe acelea pe 
care ei le admit, de fapt de a dispune de guvernul României. Un act inter¬ 
naţional, aprobat de Statele-Unite şi Marea-Britanie a predat România 
bunului plac al Uniunii Sovietice. Se va afla că aşa a fost decis la confe¬ 
rinţa de la Teheran din Decembrie 1943» (23). 

Mai sunt şi alte dovezi că după 23 August statul român nu mai era un 
stat suveran. Aştfel jn Ianuarie 1945 —în timpul guvernului general 


www.dacoromanica.ro 


291 


Râdescu— N.K.V.D. (poliţie rusă) întovărăşită de comisari români, al 
căror rol era să mascheze operaţiile poliţieneşti ruse în România, a făcut 
o colosală razie pe întreg teritoriul ţării şi a ridicat circa 100.000 de ger¬ 
mani, cetăţeni români, cari au fost transportaţi în Rusia. Guvernul 
român era răspunzător de libertatea şi siguranţa cetăţenilor români. 
Dacă poliţia rusă —deci poliţia unui stat străin— a putut să desfăşoare o 
astfel de activitate pe teritoriul României, însemnă că guvernul român 
nu şi-a impus autoritatea faţă de această poliţie, şi nu numai că n’a 
putut-o împiedeca să răpească libertatea unor cetăţeni români aleşi 
după voia ei, dar a fost obligat să-i pună la dispoziţie şi elemente din 
poliţia română, care să facă act de prezenţă în această razie. Evident că 
într’un stat suveran o astfel de operaţie este de neimaginat. 

Aşa dar la 23 August 1944 România şi-a pierdut suveranitatea. Cui a 
folosit deci această ieşire a României din alianţa cuGermania, executată 
în condiţiile dezastroase pecari le-am văzut? Ce imperioasă şi urgentă 
necesitate politica a obligat pe Regele Mihai şi pe oamenii politici ai blo¬ 
cului naţional-democrat să-l înlăture pe mareşalul Antonescu de la con¬ 
ducerea statului, în timpul unei bătălii, care impunea ca toate forţele 
naţiunii să fie unite pentru oprirea inamicului? Căci un lucru este evi¬ 
dent. Nu se poate încheia un armistiţiu în cursul unei bătălii pe care ina¬ 
micul a câştigat-o şi înaintează în interiorul ţării, chiar dacă sau dus 
tratative în acest scop înainte de această bătălie —aşa cum a fost cazul 
româno-rus— ele nu pot fi continuate în timpul bătăliei care se desf㬠
şoară în favoarea inamicului. Căci se pot face două ipoteze. Ori această 
bătălie este decisivă, şi atunci inamicul nu se grăbeşte să încheie un 
armistiţiu, ci merge până la capitularea învinsului, ori înaintarea inami¬ 
cului poate fi oprită undeva pe o linie mai înapoi, şi —în acest caz— tre- 
bue să fie oprit mai întâi inamicul pe această linie şi numai după aceia să 
se reia discuţiile asupra armistiţiului. Adică trebue să se arate inamicu¬ 
lui că nu suntem la ultima limită a rezistenţei şi că mai poate suferi pier¬ 
deri grele într’o durată de timp nelimitată. Acesta era cazul României. 
Deşi bătălia din Moldova şi Basarabia se desfăşura în favoarea adversa¬ 
rului, înaintarea acestuia putea fi oprită pe linia Carpaţii Moldovei 
T-linia fortificată Focşani-Galaţi— apoi Dunărea până la mare. Mare¬ 
şalul Antonescu în discuţiile cu comandantul grupului de armate Ukrai- 
na de sud din zilele de 21 şi 22 August, decisese siţ apere aceastiţ poziţie. 
Ruşii cari erau grăbiţi să încheie un armistiţiu cu România, când sar f( 
văzut opriţi pe această linie, ar fi acordat condiţii de armistiţiu mai favoi 
rabile. Lovitura de stat de la 23 August a împiedecat punerea în aplicare 
a acestei hotărâri şi deci a sabotat posibilitatea obţinerii unui adevărat 
armistiţiu. Prin acest act Regele Mihai a distrus ori ce posibilitate de a 
salva independenţa României. 

Dar să zicem că România s’a sacrificat ca să ajute occidentul. Atât 
292 

www.dacoromanica.ro 


Anglia cât şi Statele-Unite vroiau sâ termine răsboiul cât mai repede şi 
deci se poate afirma că prin ieşirea României din alianţa cu Germania 
s’a scurtat răsboiul cu câteva luni şi multe vieţi au fost salvate. Din punct 
de vedere politic însă, acest act a avut consecinţe grave pentru puterile 
occidentale. Se ştie cu câtă insistenţă a stăruit Churchill ca debarcarea 
anglo-americană sâ se facă undeva în peninsula balcanică, ca sâ ajungă 
înaintea ruşilor în Ungaria şi România. Dacă debarcarea s’a făcut totuşi 
în Franţa şi evenimentele de râsbiou au avut cu totul altă desfăşurare, nu 
mai puţin interesul occidentalilor era ca armatele ruseşti să fie ţinute 
mai mult timp pe teatrul de operaţii românesc, pentru ca ei să ajungă 
prin Franţa şi Germania la Viena, Praga, Budapesta şi Belgrad, înainte 
ca Austria, Cehoslovacia, Ungaria şi Yugoslavia să fi fost ocupate de 
ruşi. După cum am văzut că s’au desfăşurat operaţiile occidentalilor în 
Germania în primăvara anului 1945, se poate afirma că —dacă Rom⬠
nia ar mai fi rezistat câteva luni— trupele occidentale ar fi ajuns înaintea 
ruşilor în ţările din Europa centrală şi în parte şi sud-estul european. 

Deci capitularea României la 23 August 1944 a permis armatelor ruse 
sâ ocupe Ungaria, Cehoslavacia şi Austria şi poate Yugoslavia, creind în 
centrul şi sud-estul Europei o situaţie politico-militară defavorabilă 
puterilor occidentale. Aşa dar răsturnarea mareşalului Antonescu şi 
capitularea României a adus avantagii de o importanţă extraordinară 
atât politice cât şi militare numai ruşilor. 

Cu toate că schimbarea de front a României a reprezentat pentru Ger¬ 
mania un adevărat dezastru —mult mai mare de cât a îsemnat ieşirea 
Italiei, prin câsţigul enorm de teren pentru trupele ruse— şi deşi Rom⬠
nia a contribuit cu 18 divizii la operaţiile în contra Germaniei, din Sep¬ 
tembrie 1944 până la capitulare, totuşi puterile învingătoare n’au consi- 
derat-o aliată, ci a fost numită «stat cobeligerant». 


www.dacoromanica.ro 


293 


GUVERNUL NAŢIONAL ROMÂN DE LA VIENA 


Când după 23 August 1944, Hitler a constatat că România este pierdu¬ 
tă ca aliată, s’a decis să facă apel la legionarii români refugiaţi în Germa¬ 
nia şi cari —la cererea mareşalului Antonescu— fuseseră închişi în lag㬠
re, sau folosiţi ca mână de lucru în fabrici. 

In ziua de 24 August, Horia Sima a fost scos din lagărul de la Sachsen- 
hausen şi condus la Berlin şi apoi la cartierul general al Filhrer-ului în 
Prusia Orientală, unde a avut câte o întrevedere cu Himmler şi cu Rib- 
bentrop. La propunerea acestora, a accepat să continue răsboiul alături 
de Germania în contra Rusiei. Această hotărâre nu i-a fost impusă şi nici 
n’a fost luată sub presiune. Ea a aparţinut voinţei lui, ca o consecinţă 
logică a evenimentelor petrecute în România. Răsturnarea mareşalului 
Ântonescu, şi arestarea lui şi a celor trei miniştri (afaceri străine, răsboiu 
şi interne) arăta clar că la Bucureşti n’a fost o schimbare de guvern nor¬ 
mală, ci o lovitură de stat prin care s’a rupt alianţa cu Germania, iar teri¬ 
toriul României a fost aruncat pradă invaziei distrugătoare ruseşti. In 
acel moment, independenţa ţarii şi libertăţile poporului erau grav ame¬ 
ninţate. Pentru aceasta, Horia Sima a socotit că datoria oricărui român 
aflat în libertate, era să lupte mai departe în contra Rusiei. De la cartierul 
general al Fiihrer-ului a adresat ţării un manifest, prin care anunţa 
poporului român voinţa legionarilor de a apăra ţara luptând alături 
de Germania. 

In acelaş tipip, situaţia creată prin pierderea României, urmată de 
aceia a peninsulei Balcanice, era excepţional de grea. In curs de trei săp¬ 
tămâni, România, Bulgaria şi o parte din Yugoslavia au căzut în mâine- 
le ruşilor fără nici o luptă. Carpaţii şi Dunărea —două obstacole de 
piare valoare pentru o apărare activă— n’au mai opus nici o rezistenţă 
invaziei ruseşti. La fel şi munţii Balcani în Bulgaria. Pe de altă parte, 
ofensiva anglo-franco-americană se desfăşura cu o putere irezistibilă pe 
teatrul de operaţii francez, împingând resturile armatei germane din 
Franţa spre valea Rinului. Astfel la sfrşitul lunii A u gust, începutul lui 
Septembrie, perspectivele operative germane erau întunecate de incerti¬ 
tudinea unui viitor tulbure. Totuşi Horia Sima a luat asupra lui ideia de 
apărare a ţării, acum când mareşalul Ântonescu fusese înlăturat de la 
conducere în chip brutal şi armata română de pe front, predată unui ina- 

294 

www.dacoromanica.ro 


mic implacabil, care de mai bine de două secole, cijuta acest moment 
când împrejurările politice mondiale s^-i permită să pună mâna pe ţara 
românească- Legionarii din Germania l-au urmat în cea mai mare pate. 
Astfel, r^sboiul contra Rusiei a fost continuat de românii liberi din Ger¬ 
mania, nu atât pentru că s’ar fi putut aştepta la vre-o schimbare a eveni¬ 
mentelor de răsboi în favoarea Germaniei, cât mai ales ca un protest 
românesc în contra situaţiei politice din România, 

Acest protest reprezenta şi pe românii ceilalţi aflaţi în Europa occi¬ 
dentală- Aceştia n’au colaborat cu guvernul constituit trei luni mai târziu 
la Viena, pentru că se găseau, fie în ţări neutre, fie în ţări inamice Germa¬ 
niei; dar în acelaş timp —rămânănd mai departe în ţările în cari se 
găseau şi unde în cea mai mare parte se găsesc, şi astăzi— au arătat că 
n’au fost de acord cu situaţia din România, rezultată în urma loviturii de 
stat de la 23 August. 

Horia Sima a constituit un guvern naţional, compus din opt membri, 
dintre cari cinci legionari (Horia Sima, V, Iasinschi, M, Sturdza, C. Geor- 
gescu şi Gr. Manoilescu) şi trei membri cari nu aparţineau mişcării 
legionare (profesorul Sângiorgiu, generalul Chimoagă şi deputatul 
basarabean Wladimir Cristi). Acest guvern a luat fiinţă oficial la 10 
Decembrie 1944, adică atunci când nu mai exista nici o îndoială —după 
informaţiile primite din ţară— c 4 guvernele din Bucureşti nu reprezen¬ 
tau sub nici o formă voinţa naţiunii —compunerea lor fiind impusă de 
ruşi— şi nu aveau nici o libertate de acţiune, puterea ocupantă obligându-le 
să facă acte P e cari un guvern român liber nu le-ar fi făcut nici-odată. 

Sediul acestui guvern a (ost la Viena până 1 a 19 Februarie 1945, când 
şi-a mutat reşedinţa la Alt-Aussee, unde a rămas până l a capitularea 
Germaniei. Activitatea lui s’a desfăşurat în special în domeniul propa¬ 
gandistic şi militar. De acord cu comandamentul suprem german, s’a 
prevăzut organizarea unei divizii de infanterie română- Trei principii 
esenţiale au fost luate în considerare: 

- Să fie «armată naţională română» şi nu S.S.; 

- Să fie folosită numai pe frontul de est şi numai în contra ruşilor, 

- Să fie înarmată l a fel ca Şi trupele germane. 

înfiinţarea acestei armate s’a hotărât printr’un decret al guvernului 
naţional. 

Organizarea şi instrucţia unităţilor s’a făcut la centrul de instrucţie 
Dollersheim, circa 90 km. N.V. Viena. Până l a sfârşitul răsboiului fusese¬ 
ră organizate două regimente de infanterie a câte două batalioane, şi un 
batalion din al treilea regiment; deasemenea şi cadrele unui division de 
artilerie aceste unităţi erau constituite din voluntari, ofiţeri şi trupă, din¬ 
tre românii refugiaţi şi dintre cei căzuţi prizonieri la germani, precum şi 
din ofiţeri şi trupă de origine saşi şi şvabi din Transilvania şi Banat şi cari 
făceau parte din armata germană. Cea mai mare parţe dintre elevii şi 


www.dacoromanica.ro 


295 


subofiţerii aflaţi în Germania la diferite şcoli militare, au intrat în com¬ 
punerea acestei divizii, formând cadre bine instruite şi bine pregătite 
pentru răsboi. 

Primul comandant al diviziei a fost colonelul Ludwig, fost în armata 
română comandant de grup de vânători de munte şi care trecuse în 
armata germană. Pentrucă acest ofiţer nu executa dispoziţiile guvernu¬ 
lui român şi vroia să schimbe caracterul naţional român al acestei mari 
unităţi, încercând s’o transforme în mare unitate S.S., a fost înlocuit —la 
cererea guvernului român— cu colonelul german Fortenbach care a 
rămas până la urmă. înţelegerea dintre guvernul român şi comanda¬ 
mentul suprem german de la Berlin era ca comandantul acestei divizii 
să fie un ofiţter aparţinând armatei germane. Ea ar fi trecut sub ordinele 
unui comandant român în eventualitatea unei ofensive germane 
care ar fi pătruns pe teritoriul României şi la care această divizie ar 
fi participat, luptând în contra ruşilor. Din organizarea acestei divizii 
lipsea tribunalul militar. Găsindu-ne pe teritoriul Germaniei, chestiu¬ 
nile de jurisdicţie militară cădeau în sarcina tribunalelor militare 
germane. 

Din unităţile organizate a fost folosit numai regimentul 1 de infanter 
rie, care a fost transportat la începutul lunei Martie 1945 în regiunea Stter 
tin, unde au ocupat o poziţie pe Oder. După două săptămâni generalul 
Chirnoagă l-a inspectat pe front. Era o perioadă de acalmie, cu focuri de 
armă răsleţe şi incursiuni peste Oder în timpul nopţilor. Poziţia era bine 
ocupată şi trupa avea moralul ridicat. Totuşi comandamentul german, 
în urma unei defecţiuni la o divizie ungară, a decis să se facă o foarte 
severă epuraţie la toate trupele străine. Astfel, câteva zile înainte de înce¬ 
perea ultimei ofensive ruse dela £0 Aprilie, au fost scoşi depe front un 
numâr de soldaţi şi ofiţeri —socotiţi nesiguri— din batalionul £ al regi¬ 
mentului român, şi trimişi înapoi ca unitate de lucru. Batalionul 1 a fost 
considerat în întregime ca unitate de luptă de încredere. 

In timpul ultimei bătălii, acest regiment s’a retras spre vest, urmând 
mişcarea trupelor germane, şi a căzut prizonier la americani cari l-au 
predat englejilor. 

Celelalte unităţi dela Ddllersheim —la apropierea ruşilor— s’au pus 
în marş spre vest şi au fost făcute prizoniere de americani. Astfel s’a 
încheiat participarea românilor din Germania la continuarea răsboiur 
lui contra Rusiei, 

In domeniul propagandistic, tema principală desvoltată mereu la 
radio şi adresată poporului român, a fost aceia a pericolului prezentat de 
stăpânirea rusă şi îndemnul la rezistenţă faţă de ocupant. 

Una din activităţile cele mai importante ale guvernului de la Yiena, a 
fost asigurarea în timpul răsboiului a unei legături permanente cu ţara. 
Circa 100 de legionari voluntari au fost paraşutaţi pe teritoriul României 


296 


www.dacoromanica.ro 


pentru a transmite informaţii şi a organiza o rezjstenţă activă în contra 
armatei ruse §1 a regimului comunist. 

O altă actiyitate s’a desfăşurat în domeniul asistenţei. Odată cu retra- 
gerea trupelor germane din Romţţnia prin Ungaria, au plecat din Ţran- 
silvania şi ganat câteva mii de familii cu femei, co PÎÎ-> b atr  n i §1 t°' nav i 
ca să scape de invazia rusească. Aceştia nu şi-au putut lua cu ei alt avut 
de cţţt ceia ce-a încăput pe una sau două căruţe. Situaţia lor în (germania 
era extrem de grea, pentru că nici o autoritate germană nu avea timp să 
se ocupe de soarta lor. A revenit guvernului naţional romţţn să~i caute, 
să'i ia în primire şi să le găsească adăpost, hrană şi îngrijire sanitară. 

O altă problemă a fost aceia a prizonierilor romţţni. JSju departe de 
Yiena era lagărul de prizonieri ftaiserstein^mcft unde se găseau cţţteva 
mii de soldaţi romţţni. Cea mai mare parte dintre ei erau îmbrăcaţi încă 
în uniforme de vară, fără pături şi fără încălţăminte. Jn urma marşurilor 
lungi executate din România prin Ungaria, pţţnă în Austria, încălţămin¬ 
tea trupei se rupsese complet şi încă nu primiseră alta cţţnd au fost făcuţi 
prizonieri, fe lţţngă această lipsă de îmbrăcăminte, se adăoga lipsa de 
căldură în mijlocui iernii din anul \9^/^S şi o mâncare extrem de săra¬ 
că. Mortalitatea în rondurile acestor soldaţi ajunsese la un grad îngrijo¬ 
rător. Intervenţiile guvernului naţional romp pe lţţngă autorităţile com¬ 
petente germane pentru o ameliorare a situaţiei prizonierilor romţţni au 
rămas fără rezultat. Lipsa alimentară de care suferea întregul popor ger¬ 
man se resfrţţngea în chip cu totul grav asupra alimentaţiei prizonierilor, 
socotiţi g 111 ^ inutile, prizonierii engleji, franceji şi americani primeau 
prin crucea roşie, internaţională, pachete bine asortate care le uşurau 
mult viaţa, prizonierii romţţni nu primeau nimic. Pin această stare de 
nedescris au fost salvaţi numai aceia cari au venit în armata naţională, 
în număr de cţţteva mii. 

Aşa dar guvernul de la Yiena a avut o activitate destul de întinsă 
ţinând seama de lipsurile şi greutăţile zilnice cu cari avea de luptat. Jn 
special această actiyitate s’a resimţit mult din cauza lipsei de benzină. 
Peplasările cu maşina în interesul serviciului nu se puteau face decţţt cu 
aprobare specială şi cu o justificare întemeiată. Pe distanţe maţ lungi era 
folosită calea ferată cu toate riscurile bombardamentelor de zi şi de 
noapte angloamericane. 

Odată cu capitularea (germaniei, guvernul naţional romţţn şpa încheiat 
ori-ce actiyitate în spaţiul german. Atunci cţţnd a luat fiinţă, scopul lui a 
fost să exprime opozita şi revolta rom^npor în contra stăpânirii ruseşti 
şi a regimului comunist, care nu avea n^i o legătură, n^i cu voinţa şi n^i 
cu mentalitatea poporului romţţn. In acele circa cinci luni de existenţă, 
acest scop a fost atins. M an ifestarea lui polpică şi mpitarâ a reprezentat 
instinctul sănătos al naţiunii, ceia ce s’a verificat prin mple de refugiaţi 
din p.omţţnia, cari ™în locul sclaviei™ au preferat pericole pe cari le 


www.dacoromanica.ro 


2?7 


comportă plecarea aventuroasă în contra voinţei autorităţilor comu¬ 
niste; prin exilul pe care l-au ales românii aflaţi deja în occident şi cari 
au preferat să rămână pe loc, de cât să se supună regimului de teroare 
din ţară; şi mai ales prin suferinţele de tot felul impuse întregului popor 
român de un guvern nelegitim, menţinut la putere numai cu sprijinul 
Moscovei. 

Guvernul de la Viena a fost o reacţiune logică în contra actului de la 23 
August 1944, şi a consecinţelor lui imediate: pierderea independentei, 
suprimarea libertăţilor poporului şi stăpâniera şi exploatarea tării de 
puterea tiranică şi dictatorială rusă, şi o continuare firească a statului 
naţional Român Legionar, abrogat de Generalul Ion Antonescu la 
24 Ianuarie 1941. 


298 


www.dacoromanica.ro 


EXECUŢUA MAREŞALULUI ANTONESgU ŞI 
ABDICAREA REGELUI MI HAI 


Mareşalul Antonescu, transportat în Rusia, a fost închis în renumita 
închisoare Lublianca, destinatg deţinuţiilor politici. Re de o parte ruşii 
se temeau cg lgsgnd pe Antonescu în România se vor ggsi români cari îl 
vor ajuta sg evadeze, iar pe de altg parte, vroiau sg afle de la el tot ceia ce 
era posibil despre rapofţyrile lui cu Hitler şi despre politica germang 
faţg de Romgnia. Nu este de loc exclus cg au încercgt sg-1 facă sg măfţy- 
riseascg cg se considerg vinovat pentru politica lui de rgsboi faţg de 
Rusia, aşa cum au procedat cu toţi închişii lor politici învinuiţi de devia- 
ţionism. ţgnd regimul comunist s’a instalat la conducerea statului 
romgn şi a luat în mgng toate frgnele conducerii (poliţie, armatg, justiţie 
şi administraţie) mareşalul a fost readus în ţarg pentru a fi judecat, pro¬ 
cesul a început la 4 M a i 1946 în faţa unui tribunal al poporului, ţei cari 
au urmgrit ca martori oculari desfgşurarea acestui proces, jn unanimita¬ 
te sunt de acord în aprecierele elogioase aduse mareşalului romgn pen¬ 
tru atitudinea lui demng şi curajoasg. Nici un moment n’a argtat vre-o 
slgbiciune sau vre-o confunzie în exprimarea ideilor. Nici odatg n’a 
recunoscut cg rgsboiul pe care l-a purtat în contra Rusiei a fost o greşalg 
politicg şi a declarat cg dacg ar mai fi odatg {n aceiaşi situaţie, ar urma 
aceiaşi cale, cu deosebirea cg ar face şi mai mult pentru preggtirea de rgs- 
, boi a naţiunii, ţunoştea aprofundat toatg viaţg statului romgn din tim¬ 
pul celor patru ani cgt a fost C^onducgtor, aşa cg rgspunsurile lui erau 
clare şi precise, nu numai ţn problemele conducerii rgsboiului sau a 
politicii externe, dar şi în acelea ale activitgţii economice şi financiare, 
înainte de terminarea procesului, cgnd i s’a dat cuvgntul pentru ultima 
oarg, a ţinut o lecţie de înalt patriotism şi mgndrie naţionalg. ţei de faţg 
au fost cutremuraţi de o adgncg emoţie, asistgnd la aceastg manifestare 
de demnitate româneascg. «Eu cer sg fiu condamnat la moarte şi refuz 
dinainte orice mgsurg de graţiere; astfel eu voiu muri pe pgmgntul 
patriei, pe cgnd voi nu sunteţi siguri unde veţi fi în ziua cgnd veţi fi spgn- 
zuraţiff. Acestea au fost cuvintele cu care şi-a încheiat ultima declaraţie 
ţn apgrarea politicii lui romgneşti faţg de Rusia. 

Odatg cu mareşalul Antonescu, au mai fost judecaţi şi o parte dintre 
miniştrii lui. La 17 M a is’a dat sentinţa. Au fost condamnaţi la pedeapsa 


www.dacoromanica.ro 


299 


capitală mareşalul Antonescu, Mihai Antonescu, generalul Vasiliu 
ministrul de interne şi profesorul Alexianu fost guvernator al Transnis- 
triei. Ceilalţi au primit diferite pedepse cu închisoare. 

Gazetarul american Reuben Markham, trimis special al ziarului 
«Christian Science Monitor» care se găsea la Bucureşti tocmai în timpul 
procesului, scrie în cartea «Rumania under the soviet Yoke»; «Antones¬ 
cu a arătat o mare demnitate în tot lungul procesului lui şi a refuzat să 
ceară iertare ruşilor pentru că i-a combătut, repetând de mai multe ori că 
el a făcut tot ce-a fost posibil pentru ca să iasă victorios din acest răsboi. 
Numeroşi români au văzut în această atitudine, însuşi simbolul ţării lor 
care a ţinut piept ruşilor, şi consternarea s’a răspândit peste tot când s’a 
aflat că Antonescu va fi executat. 

Antonescu, care ceruse să fie împuşcat şi nu spânzurat, a murit ca un 
viteaz. El a refuzat să lase să i se lege ochii şi a cerut să comande el însu¬ 
şi plotonul de execuţie. Oamenii enervaţi, au ochit rău şi Antonescu nu 
şi-a pierdut cunoştinţa imediat. In genunchi, cu un ochiu mai puţin, a stri¬ 
gat: «Haideţi băieţi, mai trageţi încă!» un ofiţer i-a dat lovitura de graţie. Isto¬ 
ria morţii lui a făcut repede înconjurul ţârii şi a fost deformată şi înfrumuse¬ 
ţată atât, încât Antonescu a ajuns să fie simbolul onoarei în România». 

Tot acolo mai scrie Markham: «Poporul român simţea că întreaga 
naţiune era dată în judecată». Iar în altă parte mai spune: «Cu toate 
dezastrele pe cari le-au cunoscut românii din cauza lui Antonescu, eu 
cred că mulţi s’au simţit alături de el când a fost executat. Conduita lui 
curajoasă în cursul procesului i-a atras numeroase simpatii; dar ceia ce a 
apropiat poporul de fostul lui şef a fost neîncrederea pe care a manifestat-o 
întotdeauna faţă de Rusia. El a refuzat să facă plecăciuni la Moscova în 
1941 să comande armatei române să se arunce contra trupelor sovietice 
staţionate în Basarabia. Atitudinea lui a entuziasmat populaţia română 
în aceste două situaţii aşa de diferite. Eu cred că cea mai mare parte a 
românilor au fost satisfăcuţi să vadă ţara lor atacând Uniunea sovietică 
în 1941, chiar fiind aliaţi ai lui Hitler». 

Reuben Markham are dreptate. Atunci când Antonescu a decis să 
meargă alături de Germania contra Rusiei, a reprezentat voinţa întregei 
naţiuni care s’a simţit pusă sub pază în boxa acuzaţilor, pentru crima de 
a-şi fi apărat independenţa şi a suferit atunci când Antonescu, condam¬ 
nat la moarte, a fost executat. 

Cu o zi înainte de execuţie, colonelul D. Pristavu, comandantul închi¬ 
sorii Jilava unde era închis mareşalul Antonescu, a primit ordin să for¬ 
meze plotonul de execuţie. Codul justiţiei militare însă prevedea că acest 
ploton se constitue numai pe baza unei sentinţe dată de un tribunal mili¬ 
tar. Cum sentinţa privitoare la execuţia mareşalului şi a celorlalţi con¬ 
damnaţi la moarte fusese dată de un tribunal ăl poporului, comandantul 
închisorii nu avea dreptul să formeze plotonul de execuţie. 

300 

www.dacoromanica.ro 


^tunci i s’a dat ordin să adune trupa care forma garda închisorii, şi să 
constitue plotonul din voluntari. La întrebarea care s’a pus trupei adu¬ 
nate, cine vrea să intre în plotonul de excuţie, nici un gradat şi nici un 
soldat nu s’a oferit. Toţi au rămas în rânduri nemişcaţi ca de piatră. 

In această situaţie, autorităţile însărcinate cu executarea sentinţei, au 
făcut apel la prefectura poliţiei capitalei. Aceasta a trimis imediat două 
camioane pline cu indivizi angajaţi de comunşti în aşa numită organi¬ 
zaţie «Apărarea Patrioţicft», compusă din elemente cari în cea mai mare 
parte aparţineau drojdiei bucureştene, şi cari pentru această ocazie au 
fost îmbrăcaţi cu mantale de piele din uniforma sergenţilor de stradă, 
pintre aceştia s’a ales plotonul de execuţie care a executat pe mareşalul 
Antonescy, iar nu soldatul român |n uniforma armatei române. 

Mareşalul îşi cunoştea soarta şi nu s’a umilit să ceară graţierea, pentru 
că crima pentru care fusese judecat şi condamnat la moarte se numea 
«apărarea patriei»; el nu putea să consimtă că răsboiul pe care l-a purtat 
în contra Rusiei era un râsboi nedrept, sau de cucerire, aşa cum pretin¬ 
deau judecătorii lui la proces. 

Regele Mihai avea însă dreptul de a graţia, dar nu l-a aplicat. înainte 
ca mareşalul să fi fost executat, Regele i-a trimis o scrisoare prin care îşi 
explica atitudinea. Antonescu a refuzat s’o citească, rămânând astfel 
până la urmă pe aceiaşi linie de splendidă demnitate şi devenind simbo¬ 
lul eroismului romanesc, aşa cum Decebal este simbolul eroismylyi 
dacic la începutul istoriei poporului român. Execuţia a avut loc la 1 
Junie 1946. 

Regimul comunist instalat la conducerea statului, pe măsură ce deve¬ 
nea mai sigur pe poziţia lui, sprijint în permanenţă de Moscova, înlătura 
din calea lui tot ceiaace mai reprezenta o urmă a vechiului regim. Regele 
Mihai a fost obligat să lucreze cu guvernul Groza impus de pumnul în 
masă a lui Vychinslţi şi din care fac parte reprezentanţi ai tuturor parti¬ 
delor cari au constituit «Frontul naţional democrat». Personalitatea cea 
mai importantă din acest guvern era Gh. Tatârascu care îndeplinea 
funcţia de vice-preşedinte al consiliului şi era ministru al afacerilor 
străine. El intrase ţn guvem, urmat de câţiva prieteni politici, cari ocu¬ 
pau ministerele economiei naţionale şi finanţele, postul de guvernator al 
băncii naţionale şi alte câteva funcţiuni înalte jn stat. După posturile pe 
care le conduceau, se deduce că Tatărăscu vroia să influenţeze politica 
externă şi economică a guvernului, pentru a salva ce mai era posibil, din 
independenţa statului şi din relaţiile cu Occidentul. 

Printre ceilalţi miniştri, cei mai activi din punctul de vedere al politicii 
de orientare spre Rusia, erau miniştrii comunişti. Teohari-Georgescu 
fost lucrător tipograf, conducea ministerul de interne; L. fătrăşcanu fost 
avocat şi personalitatea cea mai de frunte a partidului comunist a conti¬ 
nuat să conducjţ ministerul de justiţie pe care îl ocupase şi în guvernele 

3Q1 


www.dacoromanica.ro 


Sănâtescu şi Râdescu; jn fţne (jfheorghiu-Dej fost lucrător la atelierele 
căilor ferate din Bucureşti, luase ministerul comunicaţiilor. Drept răs¬ 
plată a constituirii acestui guvern, care corespundea exact dorinţelor 
ruseşti, Moscova —pentru a-şi face o buniţ propagandă Jn România şj 
pentru ca guvernul Ciroza să fţe acceptat de romani cu oare care 
bunăvoinţă— a admis reintegrarea Transilvaniei de nord fn frontierele 
României. 

La 20 Iulie 1945, Stalin decorează pe Regele Mihai ™prin mareşalul 
Tolbukin™ cu insignele ordinului sovietic «Victoria» «pentru că a per¬ 
mis o schimbare decisivă a politicii romjţne, rupând cu Germania hitle- 
ristă şi trecând alături de Naţiunile Unite, fntr’o epocă când înfrângerea 
germană nu era evidentă». 

Pentru luptătorii romţţni, acei cari s’au jertfjt pentru salvarea ţării pe 
teatrul de operaţii din sudul Rusiei şi apoi fn Moldova, Basarabia şi 
Bucovina, această decorare a însemnat o usturătoare insultă; dar pentru 
Regele Mjhai era răsplata actului de la 23 August, c{ţnd —prin capitula¬ 
rea ordonată soldatului romţţn— a deschis porţile României, pe unde au 
invadat armatele ruse fn toată peninsula balcanică şi fn cjţmpia Tisei, şi 
a permis ocuparea fără lupte a României şi Bulgariei. Pentru a-şi arăta 
mulţimirea faţă de Stalin, Regele Mihai a decorat şi el la 7 August pe P. 
Groza şi miniştrii lui, cu cele mai înalte ordine. Acest gest însemna fn 
acelaş timp o încercare de a creia o atmosferă de bună înţelegere cu acei 
oameni politici fn cari Moscova avea încredere şi prin cari el spera să-şi 
menţină tronul. 

îndată însă dupţţ aceasta se deslănţue criza de guvernare. La 17 
August preşedintele Truman a spus la radio: «La Yalta cele trei guverne 
au decis să-şi asume, sub o răspundere comună, instalarea de regimuri 
larg democratice ţn toate ţările satelite. Această rezoluţie a fost confir¬ 
mată la Postdam pentru România, Ungaria şi Bulgaria. Aceste ţări nu 
vor cădea aşa dar nici odată în sfera de influenţă a vre-unei puteri». Pe 
de altă parte Bevin, ministrul afacerilor străine englez, a declarat că 
guvernul Groza nu reprezintă majoritatea opiniei publice romfţne. 

Sprijinit pe aceste declaraţii. Regele Mihai, după ce se sfătueşte cu 
Maniu şi Dinu Bratianu, cheamă pe Groza şi-i cere demisia guvernului. 
Aceasta refuzând să se supună. Regele face apel la cei trei delegaţi ai 
comisiei aliate de control cari se aflau fn Bucureşti, şi-i roagă să ceară 
guvernelor respective să-l ajute ca să constitue un nou guvern corespun¬ 
zător dorinţelor naţiunii şi conform prevederilor «Declaraţiei asupra 
Europei libere» semnată la Yalta. 

In acelaş timp el ia hotărârea de a nu mai semna nici un decret prezen¬ 
tat de guvernul Qroza. 

Criza se prelungeşte şi la 8 Noembrie —ziua Regelui™ au loc mani¬ 
festaţii atât fn capitală cfţt şi fn unele oraşe din provincie. La Bucureşti 


302 


www.dacoromanica.ro 


au căzut şapte comunişti, cărora li s’au făcut funerarii naţionale, precum 
şi 13 manifestanţi şi aproape 100 de răniţi. In celelalte oraşe manifestaţii¬ 
le au fost reprimate cu aceiaşi violenţa 

Intre 16-27 £)ec. are loc la Moscova o conferinţa a miniştrilor afaceri¬ 
lor străine rus, american şi englez, unde trebuia să se stydieze criza poli¬ 
tic^ din România. S’a hotftrjţt ca: 

- Guvernul Groza să primească doi miniştri ai opoziţiei, cari să parti¬ 
cipe la guvernare printrio «colaborare loaialiţ»; 

- Sî] se restabilească libertatea presei şi libertatea întrunirilor publice; 

- Să se facă alegeri libere. 

La 31 £)ec. soseşte la Bucureşti Vychinski însoţit de ambasadorii 
Statelor-Unite şi al Angliei la Moscova, însărcinaţi de conferinţa care 
avusese loc la Moscova, să pună ţn aplicare deciziile luate cu această 
ocazie, £)upă mai multe discuţii s’a ajuns la un acord asupra personali¬ 
tăţilor cari să completeze guvernul: Emil Haţeganu din partea partidu¬ 
lui naţional ţărănist (Maniu) şi Mihai Romniceanu din partea partidu¬ 
lui liberal (£)inu Bratianu). 

In vederea alegerilor, se formează un bloc al partidelor democratice în 
care intră partidele comunist, social-democrat (Rădăceanu), liberal 
(Tatărăscu), frontul lucrătorilor (Groza), ţărănist (Anton Alexandrescu) 
şi naţional popular. In vederea propagandei electorale, guvernul pune 
toate mijloacele la dispoziţia acestei bloc. In schimb partidele din opo¬ 
ziţie —naţional-tărănesc (Maniu-Mihalache), liberal (£)inu Brătianu) şi 
socialist (Titel f etrescu)— nu dispun de căt de căteva jurnale zilnic cen¬ 
zurate şi cu un tiraj slab, hărtia fiind distribuită prin grija serviciilor 
guvernamentale. Nimeni nu-i impiedeca —în mod oficial— să ţină 
întruniri sau să lipească afişe; dar adunările erau tulburate şi împiedeca¬ 
te de contramanifestanţi, presa era boicotată §* cenzurată, afişele rupte şi 
chiar şi benzina necesară deplasărilor candidaţilor le era refuzată- 

Alegerile au avut loc la 19 Noembrie 1946. In toată t ara alegătorii şi-au 
exercitat dreptul de vot sub presiunea şi teroarea agenţilor guvernului. In 
unele părţi s’au semnalat morţi şi răniţi. O mare parte a populaţiei a fost 
ţnlăturată de la alegeri şi de la dreptul de a fi aleşi. Toţi acei cari au fost 
candidaţi pe listele partidului naţional-creştin (Cuza-Goga) şi ale parti¬ 
dului «Totul pentru ţară» (C. Codreanu) în alegerile de la 20 £)ec. 1937, 
toţi acei cari au avut însărcinări politice sau administrative jn timpul 
guvernării Antonescu (6 Sept. 1940-23 August 1944) ; acei cari au fost 
voluntari în răsboiul contra Rusiei, foştii membri ai asociaţiei germano- 
romănâ, etc., au fost şterşi de pe listele de alegători. 

Rezultatul alegerilor a fost cunoscut de guvern pănă în dimineaţa zilei 
de 20 Noembrie; totuşi n’a fost publicat de căt jn ziua de 22 Noembrie. 
Blocul partidelor democratice a luat 349 de locuri; partidul ţărănes- 
democrat (Lupu) 2 locuri; partidul liberal (Brătianu) 3 locuri. £)eşi în 


www.dacoromanica.ro 


303 


mod evident acest rezultat era fabricat de guvern, deşi toatţî presa occi¬ 
dentală —în afară de ziarele comuniste— a expus gravele neregule din 
ziua alegerilor, totuşi până la urmă puterile occidentale au semnat la 16 
Februarie 1947 tratatul de pace de la Paris, împreună cu guvernul Groza, 
ceia ce constituia o recunoaştere de fapt a acestui guvern şi a situaţiei 
politice din România. 

Noua adunare naţională se deschide la 1 Decembrie. Regele Mihai 
care încercase cu un an mai înainte să înlăture guvernul Groza cu ajuto¬ 
rul anglo-americanilor, trebue să-şi citească mesajul regal aşa cum i l-a 
indicat acest guvern. Drumul spre abdicare se trasează din ce în mai 
clar. Nici o încercare, fie spre Rusia, fie spre puterile occidentale, nu-1 va 
scăpa de soarta pe care şi-a croit-o la 23 August 1944. 

După deschiderea parlamentului, comuniştii au considerat că a sosit 
momentul să-şi întărească şi mai mult poziţia lor în guvern prin înlătu¬ 
rarea miniştrilor cari au aparţinut vechiului regim. Tatărăscu, care era 
cel mai reprezentativ dintre ei, a fost prima victimă. In August 1946, aces¬ 
ta plecase la Paris cu Gheorghiu-Dej şi Pătrăşcanu şi însoţit de circa 40 
de funcţionari români, pentru a participa din partea Românei la nego¬ 
cierile pentru încheirea tratatului de pace. încă pe timpul când el se 
găsea la Paris, unii din înalţii funcţionari cari aparţineau grupului Tat㬠
râscu au fost înlocuiţi cu comunişti. După întoarcerea de la Paris, membrii 
comunişti ai guvernului trec la atacuri deschise în contra lui Tatărăscu. 
Situaţia devenind insuportabilă şi dndu-şi seama că n’a putut să realize¬ 
ze nimic din programul de salvare a ţării la care se gândise atunci când a 
acceptat să intre în guvern, a redactat un memoriu în care critica nume¬ 
roasele ilegalităţi guvernamentale şi ataca politica lui internă poliţie¬ 
nească, cu numeroase arestări, regimul din închisori, starea deplorabilă 
economică a ţării, etc. Acest memoriu a fost predat lui Groza la 24 Mai. 
Cum Tatărăscu nu şi-a dat demisia, odată cu predarea acestui memoriu, 
comuniştii au continuat să-l atace şi găsind motivul în procesul Maniu, 
unde mai mulţi înalţi funcţionari de la ministerul afacerilor străine au 
fost implicaţi jl obligă să demisioneze. Locul lui ca ministru al afacerilor 
străine este luat de evreica Ana Pauker. Toate celelalte posturi ocupate 
de prieteni ai lui Tatărăscu sunt luate în primire de comunişti. Odată cu 
Ana Pauker intră în guvern şi Vasile Luca de origine ungur (Lgszlo 
Lukacs) ca ministru de finanţe; iar la 23 Dec. Emil Bodnâraş, de origine 
rutean, fost ofiţer de artilerie şi dezertor din armata română a fost numit 
ministru al apărării naţionale. 

Aceşti trei comunişti, cari toţi trăiseră în Rusia şi aveau naţionalitatea 
rusă, au fost numiţi miniştri cu asentimentul Regelui. Evident că acesta 
nu se putea opune şi nu avea altă soluţie de cât aceia de a se înclina încă 
şi mai mult şi să aprobe propunerile lui Groza; de altfel şi acesta, la rân¬ 
dul lui primise indicaţii de la Moscova asupra acestei ramanieri guver- 

304 

www.dacoromanica.ro 



namentale. Se ştia că Ana Pauker se bucura de o deosebită prietenie din 
partea lui Stalin. Ce gânduri va fi avut Regele Mihai când a semnat 
numirea ca ministru a lui Bodnăraş? Cu trei ani în urmă îi predase aces¬ 
tuia chiar în palatul regal pe mareşalul Antonescu; nu ştia atunci că la 
sfârşitul anului 1947 o să.l aibă atât de aproape de el, ca ministru al apă. 
rării naţionale. 

Intre timp s’a deslănţuit şi procesul Maniu. Acesta a vrut în vara anu¬ 
lui 1947 să.l trimită în occident pe Mihalache, vicepreşedintele partidu¬ 
lui naţional.tărănesc, ca să constitue în exil un guvern al României libe¬ 
re. Mihalache era însoţit de secretarul general al partidului şi de alţi câţi¬ 
va prieteni politici. Plecarea trebuia să aibă loc cu avionul de pe un 
aerodrom nu departe de Bucureşti. Guvernul a aflat de această pregătire 
de evadare şi în dimineaţa zilei de 14 Iulie 1947, când grupul Mihalache 
aştepta avionul, a venit poliţia şi i.a arestat. 

După primele cercetări ale instrucţiei, se intentează lui Mihalache un 
proces de trădare, în care este implicat atât Maniu cât şi alte personalit㬠
ţi ale partidului naţional.ţărănesc. 

Procesul a început la 29 Octombrie. Cea mai mare parte din acuzaţi, 
au aruncat asupra lui Maniu răspunderea acţiunilor ce li se imputau. La 
11 Novembrie 1947 Maniu şi Mihalache sunt condamnaţi la închisoare 
pe viaţă, iar ceilalţi acuzaţi, la diferite pedepse de închisoare sau 
muncă silnică. 

Aştfel, o parte din cei cari au contribuit la răsturnarea mareşalului 
Antonescu sunt scoşi definitiv din viaţa publică a statului prin procese 
şi închisori, iar alţii au ales calea exilului. In timpul procesului Maniu- 
Mihalache, adunarea naţională —după o propunere a guvernului— 
desfiinţează partidul naţional.tărănesc condus de Maniu şi anulează 
mandatele celor 32 de deputaţi ai acestui partid. 

In urma acestui proces, Regele a rămas singur, în faţa acelora pe cari el 
i.a adus la conducerea statului, cu speranţa că dându.le jertfă pe Anto¬ 
nescu îşi va salva tronul. Occidentul arătase că nu ţine să-şi impună 
autoritatea de cât exact numai atât cât să-şi salveze faţa lăsând mână 
liberă Rusiei să procedeze în România şi cu românii aşa cum îi dictează 
interesele; iar în ţară o enormă majoritate din cei 18 milioane de locuito¬ 
ri privea la Regele Mihai ca la un simbol al unui regim trecut, dintr’o ţară 
independentă şi liberă, dar care trăind sub imperiul teroarei, denunţurilor, 
spionajului, arestărilor în zorii zilei, a dispariţiei totale şi a închisorilor 
arhipline, lipsită de şefi şi de arme nu mai îndrăsnea să reacţioneze. 

La 12 Novembrie, Regele şi Regina-mamă pleacă la Londra ca să asis. 
te la căsătoria prinţesei Elisabeta a Angliei. In această călătorie, Regele 
se logodeşte cu prinţesa Anna de Bourbon.Parma şi la 21 Decembrie se 
întoarce în ţară, primit de guvern c u toate onorurile cuvenite. 

Deşi ultima remaniere guvernamentală putea fi o indicaţi e că regimul 


www.dacoromanica.ro 


305 


monarhic se apropia de şfftrsitul existenţei lui în România, totuşi, primi¬ 
rea respectoasă făcută de guvern Regelui la înapoierea de la Londra se 
putea interpreta ca un semn de acalmie politică; dar pe neaşteptate o 
lovitură de stat are loc la 30 Decembrie. 

Regele se afla la Sinaia pentru sărbătorile de Crăciun şi anul nou, 
când în noaptea de 29/30 Decembrie este chemat la telefon de P. Groza 
şi rugat să vină a doua zi la Bucureşti. Intălnirea a avut loc la orele 12 în 
vila prinţesei Elisabeta. Regele era însoţit de Regina-mamă, iar Groza 
venise însoţit de Gheorgjiiu-Dej, Groza a cerut imediat Regelui să abdi¬ 
ce şi i-a presentat textul de abdicare spre a fi semnat. După ° oarecare 
opoziţie, sprijinită P e obligaţiile lui faţă de poporul român, Regele 
cedează > n f a 14 ameninţării lui P. Groza că dacă se opune, va fi respon¬ 
sabil de o baie de sânge şi semnează abdicarea, redactată în următorii 
termeni: «Conştient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia 
monarhică nu mai corespunde actualelor condiţii ale vieţii noastre de 
stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României. In 
consecinţă, P e deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul 
poporului român, abdic pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, 
renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exerci¬ 
tat ca Rege al Românei. Las poporului romăn să-şi aleagă noua formă de 
stat». Anexa n. a 13. 

Este de neînţeles pentru ce Regele a cedat la simpla ameninţare a lui P. 
Groza că dacă nu semnează, va provoca o baie de sânge. Această baie de 
sânge nu putea să aiba loc atunci, pentru că nimeni nu era în stradă care 
să manifeste pentru Rege; de altfel vila era înconjurată de poliţie. S’ar fi 
putut să fie arestat şi apoi acuzat de trădre, judecat şi condamnat la 
moarte; sau s 7 ar fi putut să fi fost expulzat cu forţa peste frontieră- Sunt 
consecinţele funcţiei de Rege în împrejurări excepţional de grele pentru 
ţară- Ori cum ar fi fost, datoria de Rege îi impunea să reziste la orice pre¬ 
siune. Desigur că popularitatea lui era mare şi toată naţiunea s’ar fi 
revoltat, aşa cum s’a revoltat şi atunci când mareşalul Antonescu a fost 
executat; dar nimeni nu s’ar fi mişcat, tocmai ca să evite acea baie de sân¬ 
ge cu care îl ameninţase P. Groza şi care n ? ar fi schimbat nimic din hotă- 
rărea guvernului. N’a rezistat şi semnând abdicarea a făcut o greşală 
fundamentală faţă de regimul monarhic al ţării şi faţă de dinastia pe 
care o reprezenta. Era pentru a doua oară când Regele pus în faţă unor 
probleme foarte grave, n r a ştiut să aleagă soluţia indicată de interesele 
superioare ale naţiunii. Prima dată a fost atunci când —în loc să-l spriji¬ 
ne pe mareşalul Antonescu în politica lui faţă de ruşi, politică care ar fi 
dus la un armistiţiu real şi ar fi salvat independenţa ţării— a acceptat să 
fie conducătorul acelei grupe de oameni politici şi ofiţeri generali, cari la 
23 August l-au răsturnat pe mareşal şi l-au predat ruşilor. 

Aşa dar, abdicarea prezentată de cei doi comunişti, apare ca o conse- 

306 


www.dacoromanica.ro 


cinţâ a actului de la 23 August. Toate încercările Regelui de a evita să 
ajungă aici au fost zadarnice. Pentru ca să se răscumpere, reacţiunea lui tre¬ 
buia să fie o opoziţie totală la semnarea actului de abdicare, indiferent 
de urmările pe cari le-ar fi avut pentru el. 

Regele Mihai n’a înţeles şi a preferat să semneze o abdicare impusă şi 
faţă de care s’a supus, în locul unei rezistenţe nezdruncinate, care ar fi 
obligat guvernul comunist la acte de violenţă faţă de dânsul, dar care 
tocmai prin aceasta ar fi demonstrat forţa morală şi superioritatea politi¬ 
că a regimului monarhic. Un Rege nu are numai drepturi, ci şi obligaţii. Şi 
unele şi celelalte devin cu atât mai importante şi trebuesc aplicate cu atât 
mai mare stricteţe şi autoritate, cu cât evenimentele pe cari le trăieşte 
naţiunea sunt mai grave. In asemenea împrejurări, Regele este obligat de 
suprema poziţie pe care o ocupă în stat, să-şi apere demnitatea lui şi a naţiunii 
impunăndu-şi acceptarea tuturor sacrificiilor până la sacrificiul suprem. 
Numai aşa se putea salva principiul monarhic în general şi domnia 
casei de Hohenzolem-Sigmaringen în special. 

Când Regele a înşelat pe mareşalul Antonescu chemându-1 la Palat ca 
să discute asupra situaţiei frontului şi a încheierii unui armistiţiu şi acolo 
l-a arestat şi l-a predat comuniştilor, şi-a pregătit singur ceasul abdicării. 
O tragică înlănţuire de evenimente, trasată cu fierul roşu peste trupul 
neamului românesc, l-a impins inexorabil la potoul abdicării. Era leg㬠
tura inevitabilă dintre cauză şi efect. Tot ceia ce-a mai făcut în ultimii trei 
ani şi jumătate (23.8.1944-30.12.1947) decorarea întregului guvern Gro- 
za, apoi conflictul cu acelaş guvern la primul semn din Occident şi ape¬ 
lul către puterile occidentale, revenirea la o împăcare cu Groza, accepta¬ 
rea condamnării lui Maniu, etc., etc., nu l-a putut salva de urmările pe 
cari fatal trebuia să le suporte. 


www.dacoromanica.ro 


307 


NEDREPTATEA PÂNĂ LA URMĂ 


Dupâ ce al doilea răsboi mondial s’a terminat cu distrugera totală a 
puterii militare a Germaniei naţional-socialiste, marii învingători şi-au 
retras armatele în ţările respective şi le-au demobilizat, lăsând numai 
trupele necesare ocupaţiei Berlinului şi a zonelor în care fusese împărţi¬ 
tă Germania. 

Dar în timp ce Anglia, Franţa şi Statele-Unite şi-au desfiinţat aproape 
complet ori ce putere militară, Rusia sovietică şi-a păstrat circa 170 de 
divizii şi a continuat perfecţionarea armamentului. A ceastă deosebire 
de atitudine avea o explicaţie. Oţcidentalii credţau ţâ după eliminarea 
spiritului naţional-socialist din Germania şi desfiinţarea armatei ger¬ 
mane, nu mai aveau motive să se îngrijoreze de stările din lume şi puteau 
să aşeze o lungă perioadă de pace binefăcătoare tuturor popoarelor 
pământului. Rusia sovietică, conform programului doctrinei comuniste 
şi sprijinindu-se pe o politică internaţională ofensivă, pe o armată teres¬ 
tră mult superioară celorlalte naţiuni, pe o activitate subversivă întinsă 
la tyate popoarele, şi pe o totală lipsă de spirit ofensiv a puterilor occi¬ 
dentale, a continuat răsboiul. Nu un răsboiu cu armele, ci un altfel de 
răsboiu —politic— îndreptat în contra aliaţilor ei, reprezentanţii lumii 
capitaliste, destinată să cadă victimă comunismului, datorită greşelilor 
ei proprii şi loviturilor date de Rusia sovietică. 

încă înainte de a se încheia răsboiul, Rusia a căutat să impunţj punc¬ 
tul ei de vedere în problemele politice şi teritoriale din Europa orientală, 
indiferent de obligaţiile luate de occidentali faţă de ţările din această 
regiune, sau de angajamentele lor proprii. Această atitudine a continuat 
şi după capitularea Germaniei, în toate conferienţele de la societatea 
naţiunilor unite, sau în alte conferinţe ori întrevederi diplomatice şi în 
toate problemele mondiale. 

puterile occidentale n’au reacţionat niciodată, nici cu destulă demni¬ 
tate, nici cu destulă energie, faţă de actele de evidentă nedreptate, sau de 
reavoinţă a ruşilor. 

După 1945 şi până în 1949, Statele-Unite ale Americii au posedat sin¬ 
gure bombă atomică. Aceastţi bombă, a cărei putere colosală de distru¬ 
gere fusese verifiţată în Japonia de-asupra oraşelor Hiroshima şi Naga- 
saki, putea singură să oblige pe Stalin să intre în ordine, dacă preşedinte- 

308 

www.dacoromanica.ro 


le StateloriUnite de atunci —Harry Truman™ ar fi ameninţat Moscova 
cu atomizarea. Nu numai ca nu s'a făcut acest gest salvator pentru 
întreaga omenire, dar tocmai în acest timp s’a întâmplat un fenomen 
contrar tuturor principiilor Ch^rţii Atlanticului şi în contra intereselor 
puterilor occidentale. Rusia a pus stăpânire pe Polonia, Cehoslovacia, 
Ungaria, România, Bulgaria şi Albania, ţări independente, ale căror 
popoare se bucurau de o civilizaţie înaintată, de o viaţă socială, econo¬ 
mic^, culturală şi religios^ organizată, fără ca ţările occidentale să fi 
reacţionat altfel decât prin proteste scrise sau verbale, de cari Stalin n’a 
ţinut seama niciodată. 

Cum a fost posibil ca occidentul sg accepte violentări ruseşti asupra 
atâtor popoare, într’o pasivitate care dovedea o totală lipsă d e prevedere? 

După literatura politică —mai ales americană— care s’a scfis asupra 
acestui subiect, această absurdă situaţie a fost creiată prin aplicarea a 
două principii: 

— Neintervenţia în afacerile interne ale unei ţări, şi 

— Refuzul de a face un răsboiu preventiv cu caracter defensiv. 

Primul principiu este valabil atât timp cât ai adversari cu aceiaşi men¬ 
talitate şi aceleaşi concepţii despre raporturile dintre popoare; adică 
atâta timp cât şi adversarii de cealaltă parte a baricadei, aplică principiul 
neintervenţiei în afacerile interne ale altor naţiuni. Dar doctrinarii ruso- 
comunişti —începând cu Lenin— au arătat că scopul lor este să întindă 
comunismul în toate continentele şi la toate popoarele. Toate partidele 
comuniste din toate ţările sunt supuse centralei de la Moscova şi execută 
instrucţiunile acesteia, în contra voinţei guvernelor şi peste legile după 
cari se conduc popoarele libere. Rusia comunistă urmăreşte să provoace 
revoluţii peste tot şi lucrează cu mijloace subversive foarte variate, 

Argenţii comunişti, cari aparţin ca naţionalitate popoarelor respective 
şi cari sunt îndoctrinaţi de Moscova, desfăşoară o activitate continuă şi 
perseverentă ca să pregătească o opinie publică din ce în ce mai favora¬ 
bilă intereselor Rusiei şi la un moment voit şi ales, răstoarnă regimul 
politic al ţării şi-l inlocuesc, cu un regim fie de front popular, fie direct 
comunist. Astfel, o mică minoritate disciplinată Ş‘ indrăsneaţă, profi¬ 
tând de greutăţi sociale, politice ori economice, sau chiar provocându-le, 
pune mâna pe conducere. Imediat Kremlinul recunoaşte noul guvern şir 
1 ia sub tutela lui; iar în scurt timp, prin metode bine cunoscute, va fi 
legalizat şi de poporul în fruntea căruia s’a instalat. 

Evident, fiind o chestiune de ordin intern, occidentul nu se amestecă. 
Astfel, Rusia care nu se impiedică de principii de drept internaţional, 
atrage în sfera ei, unul câte unul, popoare din toate continentele, în timp 
ce —în aceiaşi măsură— democraţiile occidentale le pierd, 

Această metodă nu este aplicată cu stricteţe în toate cazurile. Ea este 
modifică după împrejurările locale şi condiţiile internaţionale. Astfel 


www.dacoromanica.ro 


309 


România a fost înglobatg în sistemul ruso-comunist ca urpiare a rgs. 
boiului al 2-lea mondial şi metoda folositg a fost amestecul direct al con¬ 
ducerii ruse de la Moscova şi cu sprijinul arpiatei ruseşti. 

James Bymes, fost ministru al afacerilor streine american în timpul 
preşedintelui H. Truman, scrie în «Curţile pe masg» cg în Septembrie 
1945, fiind la o conferinţa la Londra, Molotov ministru afacerilor streine 
rus, a încercat sg-1 convingg sg recunoascg guvernul Groza, care fusese 
instalat la Bucureşti la 6 Martie acelaş an sub presiunea unor grave ame¬ 
ninţări din partea Rusiei. Explicgndu-i cg Statele-Unite nu p^ţ recu. 
noaşte un guvern impus printr’un ultimatum de 21/2 ore adresat Regelui 
Mihai de cgtre Vişinski, Molotov a fost de acord cg acesta a contribuit la 
instalarea guvernului Groza, dar aceastg intervenţie a fost necesară 
«pentru cg erau pericole grave de dezordine şi rgsboiu civil» (1). Intr’a- 
devgr la Bucureşti erau desordine în acel timp, dgr erau provocate de 
comuniştii romgni de acord cu Kremlinul, ca sg creeze pretextul inter¬ 
venţiei pentru înlgturarea guvernului Rgdescu şi instalarea unui guvern 
pur comunist. Aceastg acţiune a fost o intervenţie evidentg în afacerile 
interne ale României. Ea a fost consecinţa capitulgrii de la 23 August, 
când Românig şi-a pierdut de fapt independenţa. Mai târziu guvernul 
Groza a fost recunoscut de toate puterile occidentale, aşa cum au fost 
recunoscute şi guvernele comuniste ale celorlalte ţgri din Europa orien- 
talg, toate impuse prin voinţa Rusiei şi contra principiilor Chgrţii Atlan¬ 
ticului, a înţelegerii de la Yalta, şi a Chgrţii Naţiunilor Unite, pe care 
occidentalii prin semngturile lor se obliggserg sg le apere. 

Deci principul neintervenţiei în treburile interne ale unei ţgri aplicat 
numai dintr’o parte, duce la o infrângere politică certg pentru aceastg 
parte. 

Celglalt principiu «refuzul de a face un rgsboi preventiv cu caracter 
defensiv— este greşit în însgşi esenţa lui. Noi nu vrem sg facem rgsboi 
inainte de a fi fost atacaţi, susţin americanii. Aceastg atitudine a fost 
valabilg numai pentru americani şi numai în primul şi al doilea rgsboi 
mondial, când nici o putere strging nu-i putea atinge în îndepgrtatul lor 
continent. De aceia StateleiUnite ale Americii au intrat în aceste doug 
rgsboaie, dupg isbucnirea lor în Europa şi dupg ce au fost loviţi în intere¬ 
sele lor maritime. 

Existenţa fuzeelor, a misilelor, a bombelor atomice şi therpionucleare, 
precum şi a aviaţiei strategice cu vitezg şi duratg.de zbor de neimaginat 
în al doileg rgsboiu mondial, gu schimbat simţitor poziţia Statelor- 
Unite. 

Dupg 1945, Statele-Unite s’au ggsit în situaţia unicg de a poseda cea 
mai putemicg aviaţie strategicg şi mai ales de a dispune de un depozit de 
' bombe atomice. Rusia nu avea încg nici o bombg atomicg, iar aviaţia ei 
strategicg era aproape inexistentg. Era însg de aşteptat cg va face eforturi 


310 


www.dacoromanica.ro 


mari să ajungi la o situaţie comparabilă cu a Ştatelor-Unite. fe de altă 
parte —chiar înainte de sfârşitul riţsboiului şi jn primii ani după 
răsboi— ruşii au lovit adânc interesele politice şi economice ale occi¬ 
dentului, ocupând ţările din Europa centrală şi orientală şi impunându- 
le cu forţa un regim comunist. 

Cum se explică că americanii n’au folosit superioritatea de forţă pe 
care le-o dădea bomba atomică, ca să oblige pe ruşi să dea libertate aces¬ 
tor popoare şi să renunţe la orice activitate subversivă ţn întreaga lume? 
Ideia riţsboiului preventiv li se părea atât de odioasă incât au preferat 
sîţ lase 110-120 milioane de locuitori din puropa centrală şi de est în 
sclavia rusească, de cât sîţ se spună că ei au fost aceia cari au provo¬ 
cat încă un riţsboi mondial? Nu s’a ţinut seama ciţ nu era vorba de un 
conflict obişnuit, care putea fi resolvat pe cale diplomatică şi nici de un 
adversar care s’a declarat mulţumit cu enormul câştig pe care i fa adus 
un riţsboi destinat siţ fie pierdut fîţriţ ajutorul american. Adversarul de 
asriţ-datiţ era Rusia comunisriţ, care tindea la cucerirea lumii, folosind 
toate mijloacele posibile, pra aşa dar de prevăzut un riţsboi pe viaţă şi 
pe moarte a totalitarismului comunist în contra regimului democratic al 
libertăţii. In aceste condiţii, nu numai cp era logic, dar era o necesitate 
absolută să se facă răsboi Rusiei, înainte ca aceasta să dispună de forţa 
atomică ca armă de răsboi şi înainte de a-şi creia o aviaţie strategică- 
Acest răsboi ar fx fost de sigur un răsboi preventiv, dar şi un răsboi 
defensiv prin care lumea occidentală s’ar fi salvat de sub ameninţarea 
permanentă nisă de a intra sub sclavia Kremlinului, prin răsturnare de 
regimuri, provocând grave agitaţii sociale, revoluţii, sau chiar rjţsboaie. 
In acelaş timp ar fi fost un răsboi de eliberare —deci un răsboi salvator— 
pentru popoarele aflate sub stăpânirea rusească- 

De la terminarea riţsboiului al 2-lea mondial, ruşii ameninţă mereu 
occidentul, iar acesta nu face decât să se lase surprins şi sg se apere cu 
mijloace improvizate. De nenumărate ori dictatorii roşii au declarat că 
scopul lor este să cucerească lumea şi că ţărilor capitaliste găsinduse jn 
stare de decadenţă înaintată, nu le-a rămas de cât să moară- Aceasta este 
de fapt adevărata situaţie. In faţa unui occident care se conduce după 
principii liberale, se ridică puterea tiranică a Rusiei sovietice, care ţine 
sub stăpânirea ei un număr impresionant de popoare şi are tendinţa 
categorică de a l e atrage şi pe celelalte jn sfera ei de influenţă, fi e prin 
acţiuni subversive, fie prin forţă- 

Această atitudine de permanentă agresiyitâte şi de evidentă încălcare 
a drepturilor la libertate a popoarelor de sub dominaţia R,usiei, obligă 
Occidentul să impună acestei puteri respectul libertăţilor naţiunilor, eli¬ 
berarea lor prin aplicarea principiilor chărţi Atlanticului şi a celorlalte 
convenţii pe cari le-au semnat împreună §1 încetarea oricărei acţiuni 
subversive, sub ameninţare de răsboi. Din punct de vedere politic, acest 


www.dacoromanica.ro 


311 


răsboi ar fi avut un caracter defensiv, pentru că prin el se apărau liber¬ 
tăţile popoarelor libere şi se reda liberţatea popoarelor supuse de 
Rusia. 

Pentru ca Statele-Unite sg nu facă acest răsboi, s’a iventat termenul 
de ^preventiv». Evident că poporul american infectat din timpul răs- 
boiului de o propagandă lipsită de orice măsură în favoarea Rusiei, nu 
putea fi uşor convins de necesitatea unui răsboi numit ^preventiv»; d^r 
dacă i s ar li explicat adevărata, situaţie, ar fi fost de acord să se faGă un 
răsboi defensiv, care nu i-ar fi periclitat existenta, fiind pus la adăpost 
de orice lovitură din partea Rusiei, prin distanţele mari pe cari aceasta 
nu avea încă n i c i cum Şi n i c i cu ce s â l e străbată pe calea aerului. De altfel 
este cu totul îndoielnic că Stalin ar fi acceptat un răsboi cu Statele- 
Unite în anii 1946-1949, cţînd nu avea nici o posibilitate să atace conti¬ 
nentul Americii de Nord, în timp ce americanii ar fi putut distruge cu 
bombe atomice oricăte oraşe ar fi vrut. Este foarte probabil că, sub pre¬ 
siunea unei ameninţări serioase cu caracter ultimativ din partea Statelor- 
Unite, Moscova ar fi cedat imediat, şi-ar fi retras trupele şi agenţii din 
toate ţările pe unde se găseau şi popoarele din centrul şi estul european 
ar fi fost libere să-şi aleagă regimul care le-ar fi convenit. 

Dacă această acţiune salvatoare era atăt de posibilă, cum se explică C Ă 
preşedintele de atunci al Statelor-Unite —H. Ţruman— n’a crezut de 
cuviinţă să folosească uriaşa putere distrugătoare a bombelor atomice 
ca să salveze omenirea de pericolul ruso-comunist? Este posibil oare că 
numai o încredere împinsă până l a absurd în valabilitatea absolută a 
celor două principii enunţate mai sus, s^-l fi împiedecat să devină elibe¬ 
ratorul atător popoare şi salvatorul întregei lumi? Răspunsul la această 
întrebare îl găsim în diferite lucrări cari s’au publicat după răsboiu, în 
special în Statele-Unite. 

încă înainte de isbucnirea răsboiului în Europa, preşedintele Roose- 
velt fusese informat de representanţii Statelor-Unite în U.R.S.S. despre 
mentalitatea conducătorilor ruşi. Astfel în 1936, ambasadorul american 
la Moscova a telegrafiat la Washington: flNu trebue nici un moment să 
ne lăsăm prinşi de iluzia că ar fi posibil să se stabilească raporturi adev㬠
rat prieteneşti cu guvernul sovietic, cu un grup oarecare de comunişti, 
sau cu unii comunişti». Această telegramă a fost publicată de ministerul 
de externe american în Mai 1952 (2). 

La 28 Noembrie 1940 —adică 6 luni înaintea atacului german în con¬ 
tra Rusiei— Virgil Pinkley conducătorul prganizaţiei americane U.P. 
pentru Europa, a trimis lui Hugh Baillie preşedintele acestei organizaţii, 
prin curierul diplomatic din Elveţia, un raport secret, în care spunea tex¬ 
tual: flTot ceia ce se face în Uniunea Sovietică, este practic pus în servi¬ 
ciul construcţiei unui aparat militar uriaş. Mijiţi observatori competenţi 
cred că ideia unei revoluţii mondiale prin propagandă este înlăturată şi 

312 

www.dacoromanica.ro 


centrul de greutate se pune acum pe construcţia unei puteri de răsboi 
colosale, care să permită diplomaţiei sovietice să ia în primire —la 
cerere— guvernarea în regiuni şi ţări întregi şi dacă cererea va fi refuzată, 
atunci sopul să fie atins prin puterea militară». Aceasta însemna că 
Rusia întreţinea intenţii pronunţate agresive şi banditeşti şi nu făcea 
pregătiri numai pentru apărarea ei proprie (3). 

Avertismente de natura aceasta a primit Roosevelt şi departamentul 
de stat american din mai multe părţi şi la diferite date, aşa că nu se poate 
spune că guvernul american nu era bine informat asupra intenţiilor 
Rusiei. De altfel aceste intenţiifuseseră făcţţte cţţnoscţţte chiar de ruşi ţncă din 
1939 prin fapte absolut concrete şi convingătoare. Invazia Poloniei, răsboi^l 
contra Finlandei, ocuparea ţărilor baltice şi fţţrtţţl celor do^ă provincii rom⬠
ne —Basarabia şi Bucovina de nord cţţ regiunea Herţa — exprima{ţ cflt se 
poate de clar tendinţele expansioniste ale Rţţsiei sovietice. 

La 25 Iunie 1941, —la patru zile după deslănţuirea răsboiului ruso- 
german— Rober A. Taft, o înaltă personalitate politică americană a 
declarat: «Ca să răspândim cele patru libertăţi în lume, vom trimite 
Rusiei comuniste avioane, tancuri şi tunuri. Dacă, mulţumită ajutorului 
nostru, Stalin se menţine la putere, credeţi D-vs că el va răspândi cele 
patru libertăţi în Finlanda, Estonia, Lituania şi Letonia? Credeţi D-vs că 
In Rusia va auzi cineva vorbindu-se despre cele patru libertăţi după sfâr¬ 
şitul răsboiului?» (4). 

Iar la 29 Iunie 1941, fostul preşedinte Herbert Hoover care cunoştea 
intenţiile lui Roosevelt de ţţ ajuta Rusia, i-a spus: «A socoti să faci 
împreună cu Stalin un răsboi pentru libertate este o glumă rea, o răstăl¬ 
măcire îngrozitoare a adevărului» (5). 

Roosevelt n’a luat totuşi în consideraţie nici informaţiile diplomaţilor, 
nici avertismentele oramenilor politici, nici chiar actele de cucerire ale 
Rusiei şi îndată după începerea răsboiului dintre Germania şi Rusia, a 
trimis la Moscova pe Harry Hopkins omul lui cel mai de încredere, cu 
instrucţiuni să-i promită lui Stalin ori ce ajutor din partea Statelor- 
Unite, fără să-i ceară nimic în schimb. 

Harry Hopkins era în seviciul lui Roosevelt încă din prima guvernare 
a acestuia. In 1935 a fost însărcinat cu conducerea unei organizaţii 
(Works Progress Administration) pentru plasarea în câmpul de lucru a 
celor 11 milioaie de şomeuri. Cu toate întrebuinţările variate la care au 
fost folosiţi, n’a reuşit să dea de lucru de cât numai la 2 100.000 şi aceştia 
plătiţi cu salarii foarte mici (6). încrederea pe care i-o acorda Roosevelt 
era aşa de mare, încât i-a dat locuinţă câţi-va ani de zile chiar în Casa 
Albă. «Rusofilia plotonului Harry Hopkins era de fapt aproape patolo¬ 
gică. Aceşti oameni nu se lăsau nici odată abătuţi de la părerile lor, 
neluând în seamă nici un fel de consideraţie pentru urmjţrile pe cari le- 
ar avea asupra siguranţei Statelor-Unite în anii viitori» (7). 


www.dacoromanica.ro 


313 


Generalul Iohn Deane, şeful misiunii militare americane la Moscova 
în timpul răsboiului, spune în cartea lui «Alianţa bizară» că «Harry 
Hopkins executa programul de ajutor al Rusiei cu un zel care atingea 
fanatismul. Entuziasmul pentru această acţiune îi intrase atât de mult 
în carne şi în sânge că nu putea să aibă nici o măsură» (8). 

Acesta a fost omul pe care Roosevelt l-a luat cu el la toate conferinţe¬ 
le, fie numai cu Churchill, fie cu Churchill şi cu Stalin, şi ale cărui sfaturi 
le cerea în permanenţă. El făcea parte din aşa numitul «Trust al creere- 
lor» din jurul lui Roosevelt şi în care mai intrau Sam Rosenman, Henri 
Morgenthau, Bernard Baruch şi Felix Frankfurter. Odată cu alegerea £ţ 
doua oară a lui Roosevelt la preşidenţie în 1936, conducerea întregului 
grup a fost luată de Frankfurter, care era de origine de la Viena, venit în 
Statele-Unite ca profesor la universitatea Harvard şi apoi membru la 
curtea supremă de justiţie (9). 

Opinia publică americană era în contra răsboiului. Americanii nu 
vroiau să se amestece în treburile statelor europene şi o activitate milita¬ 
ră intensă pe teritoriul lor nu se bucura de nici o simpatie. In campania 
electorală din toamna anului 1940, Roosevelt a promis în mod solemn în 
mai multe rânduri că va păstra pacea. Astfel la Philadelphia a spus: «Eu 
am lucrat pentru pace şi în fiecare zi a vieţii mele voiu lucra pentru 
pace». In altă parte vorbind în faţa unui grup de mame a declarat: 
«Copii voştri nu vor fi trimişi în ţări străine pentru a face răsboiul» (10). 
El a trebuit să se arate mereu pacifist şi să-şi ascundă intenţiile de a intra 
în râsboiu alături de Anglia şi Rusia. După ce a fost ales, în Ianuarie 
1941, a prezentat congresului american legea «Pret-Bail» care îi permi¬ 
tea să ajute pe unii beligeranţi cu armament şi vase de răsboiu. Roosevelt 
a asigurat congresul că prin acest ajutor Statele Unite nu se angajează în 
răsboi. In acelaş timp însă îi comunica lui Churchill prin Harry Hop¬ 
kins că: «Preşedintele a decis că noi vom câştiga răsboiul împreună. Să 
nu vă înşelaţi asupra acestui lucru» (11). 

Apoi propaganda americană a făcut un pas înainte spre răsboiu, susţi¬ 
nând necesitatea de a apăra libertăţile în lume. Astfel, la 15 Dec. 1941 
—opt zile după atacul japonez de la Pearl-Harbour, —unde contribuţia 
personală a lui Roosevelt este perfect dovedită— într’o cuvântare adre¬ 
sată la radio tuturor popoareldor, preşedintele Statelor-Unite a spus: 
«Noi pe obligăm reciproc ifj faţa l^mii îptregi, că armele pe cari le-am Ipat 
peptru apărarea liberţăţii îptregei Ipmi, să ppfie deppse, papă câpd liberţatea 
îp Ipmea îp care trăim pp va fi dip pop asiguratăff (12). Această declaraţie atât 
de solempă p’a fost pici odată Ipată îp copsiderare de Roosevelt îp tot restpl 
zilelor Ipi. Nici odată, la pici o copferipţă, ppis’a cerut Ipi Stalip, pici de către 
Roosevelt şi pici de către Chprchill, să repppţe la cpceririlefăcpteîp 1939-1940 
la foptiera de yest a Rusiei, în dauna popoarelor vecine. 

Voinţa lui Roosevelt de a ajuta şi de a întări poziţia Rusiei a apărut tot 


314 


www.dacoromanica.ro 



mai evidentă, pe măsură ce conferinţele occidentale pentru conducerea 
riţsboiului se succedau, precum şi în fllte diferite împrejurări. Una din 
acestea a fost oferită de descoperirea în luna Aprilie 1943, a miilor de ofi¬ 
ţeri poloneji asasinaţi la Katyn şi înmormântaţi într’o groapă comună- 
ţând s’a dovedit cu acte şi fotografii că aceste asasinate au fost executate 
<^e rţţşi Roosevelt fost foarte furios, dflr nu pe ruşii cari şxecutaserţj ace¬ 
le asasinate, ci pe acei cari aduseseră dovezile vinovăţiei lor; atunci a dat 
ordin ca să nu se facă nici ° publicitate în jurul acestei crime ruseşti şi să 
se păstreze tot secretul (13). 

O altă ocazie a fost provocată de încercarea de publicare a unui ărticol 
în contra Rusiei. La 24 Martie 1945, George H. Earle, fost ministru ame¬ 
rican în Austria, Bulgaria şi Turcia, a cerut să i se aprobe publicarea unui 
articol în care se afirma că Rusia era un pericol mai mare decât Germa¬ 
nia hitleristă- Roosevelt i-a rezufat publicarea şi a dat ordin să fie mobili¬ 
zat la trupele luptătoare (14). 

Pe de altă Pflrte englejii s’au grăbit şi ei să se arate cât mai generoşi faţă 
de Rusia. La 12 Iunie 1940 —adică * n zilele când ofensiva gemenă eră în 
plină desfăşurare în Franţa— guvernul englez a trimis ca ămbasădor la 
Moscova pe Sir Strafford ţrips, care la predarea scrisorilor de acredităm 
a ăfirmatcă Rusiei îi revine în Europa de sud o poziţie conducătoare; iar 
la 13 Iulie, când a fost primit de Stalin —după furtul Basarabiei şi al 
Bucovinei de nord cu regiunea Herţa— ţrips a declarat că guvernul bri¬ 
tanic este de părere că ar reveni Rusiei conducerea statelor balcanice 
pentru menţinerea statului-quo (15). 

De asemenea —după începerea ofensivei germane în Rusiă— acelaş 
ambasador a propus în numele guvernului englez, o alianţă anglo-rusă 
pentru stabilirea unui echilibru sovietic în estul şi sud-stul european. 
Este aşa dar clar că Anglia a recunoscut încă din 1940 dreptul de influen¬ 
ţă al Rusiei asupra ţărilor dunărene şi balcanice. S’flr putea spune că ă 
făcut aceste propuneri din cauza situaţiei foarte grele în care se găsea ea 
însăşi la acea dată; nu e însă mai puţin adevărat că nici n’a aşteptat ca 
Rusia să ceară acest drept şi apoi să vadă ce are de făcut, ci ea singură a 
oferit, de sţgur mult mai mult de cât s’ar fi putut gândi Stalin să ceară în 
acele momente şi în situaţia în care se găsea armata rusă- 

Prima conferinţă dintre Roosevelt şi ţhurchill, a avut loc între 9.8- 
12.8.1941 jn Atlantic, pe coasta de est a Americii de nord, în golful Pla- 
cenţia. Roosevelt se afla pe crucişătorul Augusta şi ţhurchill pe vasul de 
răsboiy Prince of Walles. La această conferinţă sa întocmit «ţharta 
Atlanticului» prin care se fixau drepturile la libertate ale tuturor popoa¬ 
relor din lţfme, în graniţele lor proprii. Principiile de bază ale acestei 
chărti, afirmau c^: 

- Ţările semnatare nu caută măriri teritoriale; 


www.dacoromanica.ro 


315 


- Ele nu doresc să aducă schimburi teritoriale, cari nu sunt ţn acord cu 
dorinţele exprimate liber ale popoarelor respective; 

- Ele respectă dreptul popoarelor de a-şi alege forma de guvernământ 
sub care vor să trăiască; 

-Toate popoarele lumii să renunţe la ţntrebuinţarea forţei (16). 

Această flChartă a Atlanticului» semnată de Statele-Unite, Anglia, 
Rusia sovietică Şi alte multe state, şi căreia popoarele lumii i-au dat o 
importanţă extraordinară, crezănd cu toată convingerea ţn principiile 
enunţate ţn ea, n’a fost pentru creatorii ei de căt un instrument de propa¬ 
gandă foarte eficace. 

Roosevelt căuta să atragă către politica lui, poporul american. Princi¬ 
piile chărţii erau clare şi juste şi pentru aceste idei americanii ar fi accep¬ 
tat să intre în răsboi. Roosevelt ţnsă nu-1 interesa aplicarea acestor 
principii, ci distrugerea Germaniei şi a Japoniei, adică a acelor două 
mari state, cari prin puterea lor militară îndeplineau funcţia de paznici ai 
lumei faţă de comunism, ţn vestul şi ţn estul Rusiei. Pentru realizarea 
acestui scop avea ţnsă nevoie de ţntregul asentiment al poporului american, 
care nu putea fi atras de căt printr’un vast program de luptă, bazat pe drep¬ 
tatea şi libertatea popoarelor. Şi atunci i s’a oferit Charta Atlanticului. 

In Anglia, de la ţnceput aceasta chartă n’a fost luată î n serios. Nici nu 
se putea altfel, pentru că aplicarea ei lovea grav interesele Albionului ţn 
Asia şi Africa. De aceia ţn Anglia a fost considerată ca un document des¬ 
tinat americanilor. Churchill a telegrafiat guvernului de la Londra la 11 
August, chiar de pe vasul Prince of Walles, că Roosevelt vrea cu tot dina¬ 
dinsul să publice această charta şi el este de părere că nu trebue să se 
opună, ca s ă nu 'i f ac ă greutăţi î n convingerea poporului american pen¬ 
tru politica lui de răsboi (17). 

Paralel cu acţiunea politică internă pentru a influenţa poporul ameri¬ 
can în favoarea intrării ţn răsboi ţn contra Germaniei, trebuia să se 
creeze un act de violentă î n contra Statelor-Unite, care să provoace 
revolta şi măndria americană- Harry Hopkins spune: ^Opinia izolaţio- 
nistă sporea. Roosevelt era neputincios s’o combată- §* Statele-Unite tre¬ 
buiau să intre căt mai repede în răsboiu contra Germaniei, chiar dacă 
trebuia să facem front ostilităţilor Japoniei» (18). 

Interesele americane în Pacific au fost ţntotdeauna pe primul plan în 
concepţia politică economică §i strategică americană- Un eveniment de 
răsboi petrecut ţn această parte a lumii interesa direct poporul ameri¬ 
can. Pentru aceasta Roosevelt s’a hotărât să provoace pe japonneji şi a 
reuşit. Ambasadorul american la Tokio —Grew— a dovedit că Roose¬ 
velt fusese informat că japonejii pregătesc un atac prin surprindere la 
Pearl H ar b°ur, unde se găsea concentrată ° puternică flotă americană- 
Amiralul american Theobald a publicat o carte ţn care arată c ă Roose¬ 
velt a forţat Japonia să execute un act de agresiune, prin măsuri ecooio- 

m 


www.dacoromanica.ro 


mice şi politice tot mai drastice, cari aveau o influenţă dezastroasâ asu¬ 
pra posibilităţilor alimentarii rjisboiului pe care Japonia îl ducea în Chi¬ 
na din 1933. In acelaş timp a adunat o flotă importantă la Haway, ca un 
punct de atracţie pentru un atac japonez. «Roosevelt, nu numai că a pro¬ 
vocat sistemetic şi fără întrerupere Japonia —scrie amiralul Theobald— 
dar când a văzut că manevrele lui aveau succes, a ascuns şefilor escadrei 
americane că escadra japoneză a început marşul spre Haway. Iar mai 
departe adaugă: «Japonia a fost pusă de Roosevelt într’o poziţie care nu- 
i lăsa altă alternativă de cât să capituleze sau să lupte» (19). 

In Ianuarie 1943, a avut loc conferinţa de la Casablanca, tot numai 
între Roosevelt şi Churchill. Aici urma să se ia hotărâri asupra operaţiu¬ 
nilor militare de întreprins în Europa încă în cursul anului 1943. Roose¬ 
velt şi Hopkins erau decişi să întreprind^ aceste operaţii din Anglia, prin 
trecerea Canalului Mânecii în Franţa: asta era de altfel şi dorinţa lui Sta- 
lin. Churchill voia ca această debarcare să se facă de pe coasta de nord a 
Africei, din Mediterana în Balcani, ca să împiedice pătrunderea ruşilor 
în sudestul european Asupra acestei chestiuni nu s’a putut lua nici o 
hotărâre definitivă. In schimb s r a decis ca răsboiul —atât în Asia cât şi în 
Europa— să se termine numai printr’o «capitulare fără condiţii». După 
cum spune George Crocker «Germania şi Japonia —cele doufl ţări cari 
prin poziţia lor geografică şi rolul lor istoric erau singurele diguri contra 
expansiunii comuniste— trebuiau nu numai sa fie învinse, dar şi arun¬ 
cate la pământ şi umilite». Hanson W. Baldwin a caracterizat aceasta, 
drept cea mai catastrofală greşală politică din întreg răsboiul, greşală 
care a atras mari nenorociri asupra Statelor-Uiite şi a multor alte naţiu¬ 
ni. Churchill na ştiut nimic despre această hotărâre a lui Roosevelt, 
fiind anunţat^ cu ocazia confepinţei de presă de la sfârşitul confejinţei 
de la Casablanca. Pus în fata faptului împlinit, a acceptat. După termi¬ 
narea răsboiului, la o desbatere parlamentară, a declarat că «poziţia 
Angliei nu era aşa tare, încât să-şi permită să nu suştină afirmaţia lui 
Roosevelt». Aici s’a vjizut cât de mult ţinea Roosevelt să ajute Rusia. 
Elliot, fiul lui Roosevelt, care a participat la această conferinţă, a scris că 
în una din zilele de la sfârşit, tatăl lui i-a spus. «Asta este drept pentru 
ruşi; ei n’ar putea dori altceva mai bun». Intr’adevăr, ce putea dori Stalin 
mai mult pentru interesele Rusiei, de cât o debarcare anglo-americană 
intr’o regiune cât mai depărtat^ de frontul ruso-german şi o distrugere 
totalji a Germaniei şi Japoniei, care i-ar deschide porţile în Europa 
şi Asia. 

In August 1943 are loc a treia întâlnire dintre Roosevelt şi Churchill la 
Quebec. Aici urma să se decidă dacă debarcarea anglo-americană va 
avea loc pe coasta de nord a Franţei, cum susţinea Roosevelt, şi colabo¬ 
ratorii lui, Hopkins şi Marshall, sau în Balcani cum propunea Chur¬ 
chill, După trei zile de discuţii, Churchill a cedat şi s’a decis debarcarea 


www.dacoromanica.ro 


317 


în Franţa în primăvara anului 1944. Cordell Huli, ministrul afacerilor 
străine american, nu era nici consultat şi nici luat de Roosevelt să parti¬ 
cipe la aceste istorice întâlniri, pentru că era antirus şi anticomunist, 
Intr’iin memoriu prezentat lui Roosevelt în Februarie 1942, Huli a scris 
că «guvernul sovietic proiectează fără îndoială pretenţii colosale faţă de 
Europa, ceia ce a nemulţumit pe Roosevelt, Singura conferinţă la care a 
fost chemat, a fost aceasta de la Quebec, dar şi aici chemarea lui a fost 
pregătită aşa fel, incât să vină după luarea hotărârilor. 

Deja, din hotărârile sprijinite şi luate de Roosevelt la conferinţele pre¬ 
cedente, se profilează mentalitatea rusofilă a acestuia, 

O dovadă în plus —şi foarte categorică™ o aduce cardinalul Spell- 
man în memoriile lui (20), El spune ca la 3 Septembrie 1943, adică puţin 
timp după conferinţa de la Quebec, Roosevelt i-a făcut un expozeu a 
proiectelor lui politice după răsboi. Lumea trebuia să fie împărţită în 
patru sfere de influenţă: Statele-Unite, vor stăpâni în Pacific, China în 
extremul orient, Anglia va predomina mai mult în Africa şi mai puţin în 
Europa, iar Rusia mai mult în Europa şi mai puţin în Africa. Roosevelt 
credea că Stalin ar fi satisfăcat cu Finlanda, Statele baltice, jumătatea 
orientală a Poloniei şi provinciile române Basarabia şi Bucovina; dar nu 
e de loc sigur că s’ar mulţumi cu aceste frontiere şi e foarte probabil că 
celelalte ţări vecine, Germania, Austria, Ungaria, România, Croaţia, 
pentru cari JCremlinul pregăteşte deja guverne comuniste, vor intra sub 
regim comunist. Anglia şi Statele-Unite nu pot să lupte cu ruşii. Popoare¬ 
le europene vor trebui sţţ suporte dominaţia rusă, în speranţa cft în zece 
sau douăzeci de ani vor fi capabile să trăiască în pace cu ruşii. 

Aşadar acestea erau părerile şi proiectele lui Roosevelt în anul 1943; 
Zone de influenţă în care Europa intra sub stăpânire rusească. Nici o 
legătură între aceste proiecte şi nobilele principii ale Chărţii Atlanticu¬ 
lui, al cărui autor fusese numai cu doi ani mai înainte, Nici un gând din 
care să se întrezărească o cât de vagă încercare de a stăvili înaintarea 
rusă în Europa şi a comunismului în lume. 

In acest spirit au urmat celelalte conferinţe de la Cairo, Teheran, a 
doua conferinţă de la Quebec şi în fine la Yalta, 

La Cairo (Noembrie 1943) au participat Roosevelt, Churchill şi Ciang» 
Kai-Şek. S’a hotărât să se facă o operaţie în Burma pentru cucerirea 
acestei provincii de la japoneji, cu patru divizii chineze, cari urmau să fie 
organizate în India, Ciang-Kai-Şek a fost de acord cu această operaţie 
pentru că i se întarea poziţia cu patru divizii bine pregătite; dar după 
conferinţa de la Teheran s'a renuţat din cauza opoziţiei lui Stalin. Aceste 
forţe ruse la dispoziţia lui Ciang-Kai-Şek, i-ar fi creat o situaţie, mai bună 
nu numai faţă de japoneji dar şi de comuniştii chineji şi asta nu putea să 
accepte Stalin. Tot odată. Roosevelt a obligat pe Ciang-Kai-Şek să facă 
un guvern de uniune cu comunisţii pe toată durata rasboiului, cu toate 

318 

www.dacoromanica.ro 


că generalul chinez era în contra oricărei colaborări cu comuniştii, 
bănuindu-i de intenţii subversive. 

îndată după Cairo a urmat conferinţa de la Teheran, unde pentru pri¬ 
ma oară Roosevelt şi Churchill se intâlnesc cu Stalin. Aici s’a desbătut 
încă odată problema intervenţiei anglo-americane în Europa. Stalin a 
susţinut debarcarea în Franţa -«pentru că aşa dictau interesele Rusiei-™ 
şi a mai cerut ca o parte din trupele engleze şi americane din Italia să 
debarce în sudul Franţei. In mod evident Stalin punea toată grija ca nu 
cumva trupe occidentale să se apropie, sau să intre în zona operativă a 
Balcanilor. Pe de altă parte însă, el a oferit participarea Rusiei la râs- 
boiul contra Japoniei, îndată ce Germania va fi complet înyinsă. Chur¬ 
chill s'a opus şi a revenit la propunerea lui anterioară că debarcarea să se 
facă în Mediterana de est; dar Stalin l»a întrerupt, afirmând că pe el nu-1 
interesează de cât o debarcare în Franţa. Roosevelt a susţinut pe Stalin 
•—cum de altfel era de aşteptati— şi a rămas definitiv adoptată propune¬ 
rea Roosevelt-Stalin. 

Tot la propunerea lui Stalin s’a discutat situaţia Poloniei. Acesta a 
cerut ca frontiera de est a Poloniei să fie linia Curzon din 1920 propusă 
după primul răsboiu mondial şi neacceptată de poloneji, căreia i s’ar 
aduce oarecari modificări în favoarea Rusiei; iar frontiera de vest să fie 
linia Oder-Neisse. Roosevelt a fost de acord, dar Churchill s’a opus şi a 
rămas ca problema poloneză să fie dată în studiul unei comisii. S’a 
admis însă ca Lemberg, oraş polonez, şi Kbnigsberg, oraş german, să fie 
date Rusiei. 

«Când citeşti memoriile lui Churchill i— scrie Crocker-™ te cutremuri 
cu ce indiferenţă şi lipsă de sentiment, au mânuit barda de măcelar aceş¬ 
ti satrapi ai secolului al 20-lea. Cu venerabilele oraşe vechi s’a procedat 
de par’că ar fi fost vorba de niştre gropi de prundiş cari nu mai merită să 
fie exploatate. «N’aş vrea să încep o vorbă lungă pentru Lemberg» ş spus 
Roosevelt. Atunci Stalin a mai cerut şi Kdnigsberg: «Ruşii ar vrea să aibă 
portul fără ghiaţă al oraşului Kdnigsberg» a spus el; şi s’a aprobat. 

După terminarea desbaterii asupra Poloniei, Roosevelt a făcut o pro« 
punere ca bază de discuţie asupra împărţirii Germaniei în cinci state şi 
anume: Prusia fără partea ei de est; Hanovra şi nord-vestul, Saxonia şi 
regiunea Leiptzig; Hessa şi sectorul de sud al Rinului; Bavaria cu ^Yţirt- 
temberg şi Baden. Planul mai avea însă o parte prin care Roosevelt vroia 
să dea lovitura de graţie poporului german, după terminarea râsboiului. 
Regiunile de mare bogăţie industrială Ruhr şi Saar, precum şi portul 
Hamburg să fie luate Germaniei şi puse sub conducerea şi administraţia 
Naţiunilor Unite. Stalin a fost imediat de acord, pentru că acest proiect 
însemna desfiinţarea Germaniei ca mare putere şi stăpânirea Rusiei 
peste Europa. Churchill însă s’a opus şi propunerea a fost trecută comi¬ 
siei de consilieri pentru problemele europene. Churchill scrie în memo- 


www.dacoromanica.ro 


319 


riile lui la sfârşitul capitolului asupra conferinţei de la Teheran: «Grani¬ 
ţele poloneze mai există numai cu numele şi Polonia stă tremurând în 
ghiarele comunismului rusesc. Germania este împărţită şi noile ei grani¬ 
ţe sunt îngrozitoare. Despre această tragedie nu se poate spune de cât: 
aşa nu poate să rămână». 

Dacă Churchill —se pare ca a avut oarecari remuşcări, cari au apărut 
până şi în memoriile lui, nu mai puţin şi Roosevelt şi-a dat şi el seama că 
la Teheran a vândut Rusiei sovietice atâtea popoare şi că hotărârile luate 
cu întreaga lui aprobare sunt de o nedreptate înspăimântătoare. Cu o zi 
înainte de terminarea conferinţei a avut o convorbire particulară numai 
cu Stalin şi Molotov, pe cari i-a rugat să păstreze secretul acestor hotărâri 
cel puţin până după alegerile preşidenţiale de la sfârşitul anului 1944. In 
Statele-Unite locuiesc circa 6-7 milioane de poloneji, precum şi lituanie¬ 
ni, estonieni şi letoni cari au drept de vot. Dacă ei ar şti înainte de alegeri 
că Roosevelt le-a vândut ţările lor de origine lui Stalin, de sigur că Roose¬ 
velt n’ar mai fi ales. Asta a înţeles-o şi Stalin şi i-a promis lui Roosevelt ca 
nu-i va face greutăţi. Aşa dar Roosevelt a ştiut prea bine că era un trafi¬ 
cant de ţări şi de popoare şi atunci şi-a luat masuri ca aceastjţ acţiune să 
nu aibă urmări nefaste pentru el în politica internă. Nu se poate deci spune 
că a căzut victimă unor iluzii pe cari şi le ar fi făcut despre o oarecare bună- 
credinţă inexistentă a lui Stalin şi despre soarta Poloniei şi a ţărilor baltice. 

In cadrul acestei conferinţe. Roosevelt a expus planul pentru organiza¬ 
rea păcii viitoare, aşa cum o înţelegea el. Acest plan se sprijinea pe Naţiu¬ 
nile Unite, cu un comitet executiv şi mijloace de constrângere în aplicarea 
hotărârilor, puse lq dispoziţie de Statele-Unite, Rusia, China şi Anglia. 

Comunicatul american publicat după Teheran scria c(ţ: «Preşedintele 
a întreprins la Teheran un apostolat în beneficiul lui Stalin, pentru o 
politică de bună vecinătate». Iar ţntr’o convorbire cu William Bullit, fost 
ambasador la Moscova, cum acesta înşi exprima grave îndoieli asupra 
corectitudinei lui Stalin în politica externă, bazat pe actele de violenţă 
asupra Finlandei, ţjţrilor baltice, Poloniei şi României, Roosevelt i-a 
spus: «Bill, eu nu discut faptele pe cari mi le prezinţi. Ele sunt exacte. Eu 
am o şansă ca Stalin sa nu fie tocmai acest om. Harry (Hopkins) spune 
că el nu este aşa şi că nu doreşte de cât siguranţa ţării lui; eu cred că dacă 
îi dau tot ce pot şi de care el are nevoie, fără să-i cer nimic în schimb 
—noblesse oblige— el nu va încerca să anexeze teritorii şi va lucra cu 
mine să construiască o lume nouă în democraţie şi în pace» (21). Speran¬ 
ţa pe care Roosevelt şi-o punea într’o activitate mondială a lui Stalin în 
sens democratic occidental şi mai ales renunţarea la anexiuni teritoriale, 
n’a fost —se pare— de cjţt o încercare de a-1 linişti pe Bullit, Convingerea 
lui era că Stalin va anexa toate teritoriile din jurul Rusiei în Europa; altfel 
n ? ar fi fost necesară intervenţia lui pe lângă Stalin şi Molotov ca să păstre¬ 
ze secretul deciziilor de la Teheran până după alegerile preşidenţiale. 

320 

www.dacoromanica.ro 


ANEXA N.° 1 


DICTATUL DE LA VIENA DE LA 30 AUGUST 1940 

Guvernul regal român şi guvernul regal ungar s’au adresat guver¬ 
nului Reich-ului şi guvernului regal italian cu cererea de a regula prin- 
tr’un arbitraj chestiunea în suspensie —dintre România şi Ungaria— a 
regiunii de cedat. Pe baza acestei cereri şi pe baza declaraţiei guvernului 
regal român şi a guvernului regal ungar, legată de această cerere, de a 
recunoaşte obligatoriu pentru ei acest arbitraj, fără nici o opoziţie, 
ministrul afacerilor străine al Reich-ului german Ioachim von Ribben- 
trop şi ministrul afacerilor străine al Majestatii Sale Regelui Italiei şi 
Albaniei, împărat al Eitopiei, contele Galeazzo Ciano, după repetate 
explicaţii cu ministrul regal român al afacerilor străine Mihail Manoi- 
lescu şi ministrul regal ungur al afacerilor străine graful Ştefan Csaky, 
au căzut de acord astăzi la Viena asupra următorului arbitraj. 

1) Graniţa definitivă între România şi Ungaria va fi graniţa trasată pe 
această hartă anexată. Trasarea exactă a graniţei la faţa locului este lăsa¬ 
tă în grija unei comisii româno-ungare. Noua graniţă începe la sud de 
Salonta Mare, de la actuala graniţă româno-ungară, merge în direcţia 
N-V. circa 10 km. S-V. Oradea Mare, trece apoi în direcţia sud Cluj până 
la un punct circa 30 km. N-V. Neumarkt. De acolo duce de la S-V. Neu- 
markt spre S-E. La circa 20 de km. N-E. Braşov se întoarce spre est spre 
creasta Carpaţilor, de unde urmează vechea graniţă ungaro-română 
dinainte de 1914 spre nord până la graniţa româno-sovietică. 

2) Regiunea română de până acum care cade după aceasta Ungariei, 
va fi evacuată de trupele române într’un termen de 14 zile şi va fi predată 
Ungariei în regulă. Etapele succesive ale evacuării şi ocupării, precum şi 
modalităţile acestora vor fi stabilite imediat printr’o comisie româno- 
ungară. Guvernul regal român şi guvernul regal ungur vor avea grija ca 
evacuarea şi ocuparea să se execute în deplină linişte şi ordine. 

3) Toţi cetăţenii români cari locuesc astăzi în regiunea despărţită de 
România câştigă de drept cetăţenia ungară. Ei au dreptul în interiorul 
unui termen de 6 luni sţi opteze pentru cetăţenia română. Persoanele 
cari vor face uz de acest drept, vor părăsi regiunea statului ungar într’un 
alt termen de un an şi vor fi primiţi în România. Ei sunt liberi să ia cu ei 
averea lor mişcătoare. Ei pot să-si lichideze averea lor nemişcătoare 
până la plecarea lor şi produsul vânzării pot de asemenea să-l ia cu ei. In 
cazul că nu pot să lichideze, statul ungar îi va despăgubi. Ungaria va tra¬ 
ta toate chestiunile în legătură cu evacuarea optanţilor într’un mod pre¬ 
venitor şi conciliant. 


www.dacoromanica.ro 


321 


4) Cetăţenii români cari aparţin poporului ungar, cari în 1919 au fost 
despăţiţi de Ungaria şi locuesc în regiunea rămasă acum României, au 
dreptul în cursul unui termen de 6 luni să opteze pentru cetăţenia unga¬ 
ră. Pentru persoanele cari vor face uz de acest drept, sunt valabile princi¬ 
piile de la punctul 3. 

5) Guvernul ungar îşi ia obligaţia solemnă ca persoanele cari pe baza 
acestui arbitraj câştigă cetăţenia ungară însă aparţin poporului român, 
să fie consideraţi egali în fiecare caz cu ceilalţi cetăţeni unguri. Guvernul 
regal român îşi ia în mod solemn obligaţia corespunzătoare pentru 
ungurii râmaşi cetăţeni români în teritoriul lor. 

6) Reglamentarea mai departe a chestiunilor izolate rezultate din 
schimbul de suveranitate, rămâne în grija tratativelor nemijlocite între 
guvernul regal român şi guvernul regal ungur. 

7) In cazul că în executarea acestui arbitraj se produc greutăţi sau 
îndoieli, guvernul regal român şi guvernul regal ungur se vor înţelege 
între ei asupra lor. Dacă nu vor cădea de acord asupra unei chestiuni, 
vor supune această chestiune guvernului Reich-ului şi guvernului regal 
italian pentru hotărâre definitivă. 

Viena 30 August 1940. 

(SS) loachim von Ribbentrop. 

(SS) Ciano. 

Din «Der Zweite Weltkrieg», voi. I, pag. 270. 


ANEXA N.° 2 

ÎNALTUL DECRET N.° 3.052 DIN 1940 

PRIN CARE SE ACORDA GENERALULUI ANTONESCU 
DEPLINE PUTERI PENTRU CONDUCEREA STATULUI 

CAROL al II-lea 

Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României. 
La toţi de faţă şi viitori, sănătate: 

Având în vedere decretul-lege n.° 3.052 din 5 Septembrie 1940, am 
decretat şi decretăm: 

Art. 1 .Investim pe Domnul General Ion Antonescu,Preşedintele con¬ 
siliului de miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român. 
Art. 2. Regele exercită următoarele prerogative regale: 

a) El este Capul Oştirii. 

b) El are dreptul de a bate monedă. 

322 

www.dacoromanica.ro 


c) El conferă decoraţiile române, 

d) El are dreptul de graţiere, amnistie şi reduceri de pedepse. 

e) El primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştrii plenipotenţiari. 

f) El încheie tratate; 

g) Modificarea legilor organice, numirea miniştrilor şi sub-secreta- 
rilor de stat se va face prin decrete-regale, contrasemnate de Preşedintele 
Consiliului de Miniştri. 

Dat în Bucureşti la 5 Septembrie 1940. 

(SS) Carol. 

Preşedintele Consiliului de Miniştri, 

(SS) General Ion Antonescu 

N.° 3.052 

Din «Pe marginea prapastiei», voi. I, pag. 71. Publicat de «Preşidenţia 
Consiliului de Miniştri», 1942. 


ANEXA N.° 3 

STATUL ROMAN DEVINE STAT NATIONAL-LEGIONAR 

COMUNICAT 
16 SEPTEMBRIE 1940 

Preşidenţia Consiliului de Miniştri comunică: 

I) Domnul general Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român şi 
preşedinte al consiliului de miniştri, a adresat ţării şi mişcării legionare 
o chemare la unire şi acţiune pentru întărirea statului. 

II) Mişcarea legionară a răspuns la acest apel prin următoarea decla¬ 
raţie: 

Mişcarea legionară răspunde cu toată însufleţirea şi toată bucuria la 
chemarea generalului Antonescu, fiind gata să-l urmeze în ori ce împre¬ 
jurare şi să se identifice cu fiinţa noului stat. 

III) Următor acestui legământ şi ţinând seama de nevoia schimbării 
aşezămintelor româneşti şi a însăşi temeliilor statului pentru a asigura 
viitorul neamului nostru, unitatea în libertate şi autoritatea cu consimţ㬠
mântul tuturor, s’a dat următorul înalt Decret: 

Mihai I 

Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României, la 
toţi de faţă şi viitori, sănătate. 

Am decretat şi decretăm: 

1) Statul român devine Stat naţional-legionar. 


www.dacoromanica.ro 


323 


2) Mişcarea legionară este singura mişcare recunoscută în noul stat, 
având ca ţel ridicarea morală şi materială a poporului român şi desvol- 
tarea puterilor lui creatoare, 

3) Domnul General Ion Antonescu este Conducătorul Statului naţio- 
nal-legionar şi şeful regimului legionar. 

4) Domnul Horia Sima este comandantul mişcării legionare. 

5) Cu începere de la data acestui înalt Decret, ori ce luptă între 
fraţi încetează. 

Dat în Bucureşti la 14 Septembrie 1940. 

(SS) Mihai /. 


Conducăutorul Statului român 

şi 

Preşedinte al Consiliului de Miniştri, 
(SS) General Ion Antonescu 


ANEXA N.° 4 

Extras din apelul generalului Antonescu către români dat la 15 Sep¬ 
tembrie 1940 după constituirea guvernul legionar. 


Români. 

Ceasul datoriei vă cheamă. 

Ceasul muncii a sunat. 

Ceasul unirii nu mai poate întârzia. El cere imperios şi impune sever 
celor cu gând curat, să vină cu toţii fără şovăire, în unire şi înfrăţire, să 
reeducăm familiile noastre, să întărim biserica noastră, să reconstruim 
şcoala noastră, să îmbunătăţim soarta ţăranilor muncitorilor şi funcţio¬ 
narilor noştri, să alinăm suferinţele săracilor noştri şi loviţilor de soartă, 
să sporim bogăţiile noastre şi să întărim forţele noastre morale, politice 
şi militare, pentru că numai astfel România de mâine va putea să fie o 
Românie respectată şi stimată, o Românie ascultată şi folosită. 


Români. 

Ţara începe noua Domnie cu o nouă echipă de guvernare. Am ales tot 
ce-am găsit mai curat ca trecut şi mai promiţător ca viitor. 

324 

www.dacoromanica.ro 





Sunt desigur în aceastâ ţarâ şi alţii tot aşa de buni şi alţii şi mai 
bu n i. 

începând cu mine şi terminând cu cel mai tâniţr din echipâ, care nu va 
dovedi prin muncâ, prin energie, prin pricepere, prin conştiinţa câ a 
meritat locul ce i s’a dat, îl va ceda altuia. 


Generalul Antonescu vâ asiguriţ câ proprietatea voastrâ va fi respecta- 
tâ, libertăţile voastre vor fi garantate, munca voastrâ va fi răsplătită şi 
dreptatea voastrâ v â va fi datâ- 
Cu £)umnezeu înainte. 


Conducâtorul Statului român 
Şi 

Preşedinte al Consiliului de Miniştri, 


(sş) Genial ion Anton&w 

ANEXA N.° 5 

Extras din apelul lui Horia Sima câtre legionari, dat la 15 Septem¬ 
brie 1940. 


Legionari. 

Sâ fim vrednici de cutremurâtoarele jertfe ale martirilor şi eroilor noş¬ 
tri, de nâdejdile îndurerate ale neamului întreg, de încrederea Majestâţii 
Sale Regelui şi a marelui ostaş, generalul Ion Antonescu, salvatorul 
patriei în ceasurile cele mai grele ale existenţei ei, al cârui nume trece 
astâzi ca o binecuvântare a lui Dumnezeu peste întreg poporul rom⬠
nesc. 

Dupâ ce am fost împiedecaţi permanent pânâ astâzi sâ ne mânţyim 
patria, sub noua conducere ostâşeascâ a generalului Antonescu, înce¬ 
pem mobilizarea tuturor elanurilor româneşti, încep ceasurile grele ale 
tuturor jertfelor pentru refacerea ţârii şi cucerirea ei în adâncuri, începe 
munca asprâ şi fârâ odihnă, începe organizarea în locul haosului care a 
stâpânit pânâ acum. Va fi considerat duşman al neamului oricine dis- 
preţueşte munca, oricine pârâseşte cinstea, oricine nu urmâreşte drepta¬ 
tea în toate faptele lui, sau oricine risipeşte zâcâmintele morale şi mate¬ 
riale ale neamului nostru. 


www.dacoromanica.ro 


325 




In faţa naţiunii române şi în faţa generalului Ion Antonescu, condu¬ 
cătorul suprem al statului naţional-legionar, repetăm jurământul pe 
care Căpitanul l-a cerut elitei legionare în faţa mormântului lui Moţa 
şi Marin: 

1) Să trăim în sărăcie, ucigând în noi poftele de îmbogăţire mate¬ 
rială. 

2) Să trăim o viaţă aspră şi severă, cu alungarea luxului şi a îmbui¬ 
bării. 

3) Să jerfim permanent pentru ţară. 

4) Să înlăturăm ori ce încercare de exploatare a omului de către om. 

5) Să apărăm mişcarea legionară cu toată puterea noastră impotriva a 
tot ce ar putea s’o ducă pe căi de compromisuri sau compromitere, sau 
împotriva a tot ce ar putea să-i scadă măcar înalta linie morală. 

Cu aceste gânduri păşim pe drumul nou al istoriei. 

Horia Sima. 


ANEXA N.° 6 

DEZACORDUL DINTRE GENERALUL ANTONESCU SI 
HORIA SIMA IN PROBLEMELE ECONOMICE ALE STATULUI 

SI MANIFESTAREA INTENŢIEI GENERALULUI DE A LUA 
CONDUCEREA MIŞCĂRII LEGIONARE 

In luna Octombrie 1940, a avut loc o corespondenţă între H. Sima şi 
generalul Antonescu, în legătură cu soluţionarea problemelor economi¬ 
ce ale României. 

La sugestia lui H. Sima de a împiedeca prăbuşirea economică, trans¬ 
formând economia liberală într’o economie dirijată şi adaptată regimu¬ 
lui politic legionar, generalul Antonescu răspunde că dacă statul este pe 
cale să se prăbuşească economic, nu se datoreşte regimului liberal în 
domeniul economic, ci elementelor legionare introduse în acest dome¬ 
niu şi cari nu au priceperea necesară; apoi au intervenit şi alte cauze cari 
au tulburat viaţa economică a statului: pierderea unei treimi din terito¬ 
riul naţional, marile greutăţi ale evacuării populaţiei române care a 
părăsit teritoriile cedate Rusiei, Ungariei şi Bulgariei, şi neregulele şi 
incurcăturile financiare lăsate de vechiul regim. Pentru redresarea situa¬ 
ţiei el crede că trebue o singură conducere. «Cu două capete nu se poate 
duce un singur corp, de cât la dezastru». 

Intr’o altă scrisoare de la sfârşitul lui Octombrie 1940, referitoare tot la 
problemele economice, Horia Sima îi scrie între altele: 


326 


www.dacoromanica.ro 



«D-v sunteti însufleţit de cele mai bune intenţii, cari sunt contracarate 
de influenţe nefaste. 

Mulţi dintre aşa zişi prieteni ai D-v vă fac cel mai cumplit rău, săpftnd 
treptat şi metodic raporturile de încredere cu mişcarea legionară. Singu¬ 
rii sprijinitori leali şi sinceri al generalului Antonescu sunt legionarii. 

bfumai cu legionarii poate generalul Antonescu să ducă ţara spre un 
destin mare. 


.....|.. n .... 

De aceia vă implorăm să mergem înainte pe drumul Căpitanului, să 
ne daţi libertatea să ne realizam programul legionar, care încă n’a înce¬ 
put, pentru că noi până acum am fost prizonieri ai propiului nostru 
guvern, situaţie pe care am suportat-o numai din dragoste şi respect faţă 
de D-v». 

La această scpisoare, generalul Antonescu răspunde între altele: 


.i.rr. 

«Generalul Antonescu este legat pe viaţa şi pe moarte cu D-v. Genera¬ 
lul Antonescu va realiza tot ce inima D-v tânără doreşte, ceia ce sufletul 
D-v de buni şi mari romani visează. 

Inima lui bate la unison cu a D-v; sufletul l u i simte şi doreşte la fel cu 
al D-v. Mintea şi energia lui sunt total puse în serviciul ţării şi deci şi al D-v. 

Dar generalul Antonescu vrea să dărâme şi să reclădească cu expe¬ 
rienţa omului matur, care cunoaşte, a trăit şi a meditat profund şi înde¬ 
lungat asupra cauzelor cari au provocat marile catastrofe sociale, poli¬ 
tice şi militare şi la noi şi la alţii, şi astăzi şi jn toate timpurile. 


Trebue unitate în conducere. 

bju se poate doi şefi de orhestră să conducă în acejaş timp aceiaşi 
orhestră. In primul rţţnd trebue separată guvernarea de partid. 

Trebue ca atjţt guvernul cât şi partidul să aibă încredere totală şi să 
asculte în toate de acelaş om». 


.... f .(rnnn”””””””””rff’”’i”ir”’”r’i 

Din «Pe marginea prapastiei», voi. I, pags. 145-160. 


www.dacoromanica.ro 


327 







ANEXA N.° 7 


Extras din raportul comisiei speciale de anchetă criminală, privitor la 
condiţiile în care au fost instruţi principalii vinovaţi pentru prigoana în 
contra legionarilor. 


COMISIA SPECIALA DE ANCHETA CRIMINALA 
RAPORT 


Comisia a ţinut între 4 Octombrie şi 26 Noembrie 1940, 38 de şedinţe 
în care s’au luat 61 de interogatorii, 58 de declaraţii de martori şi informa¬ 
tori şi s’au dresat 32 procese-verbale de confruntări între cei audiaţi 
înaintea comisiei; deosebit de aceasta, comisia a efectuat la 10 Octom¬ 
brie şi 26 Noembrie, descinderi la domiciliul generalului I. Bengliu, la 
crematoriul Cenuşa şi la închisoarea militară Jilava. 

Comisia a emis 33 de mandate de arestare contra următorilor preveni¬ 
ţi: general Gabriel Marinescu, fost prefect al poliţiei capitalei şi apoi 
ministru de interne; general Ion Bengliu, fost inspector general al jan¬ 
darmeriei; general George Argeşanu, fost comandant al corpului 2 
armată şi în urmă prim-ministru; Radu Pascu, fost preşedinte al curţii de 
apel din Bucureşti; colonel V. Zeciu, fost prim procuror militar; colonel 
Ştefan Gherovici şi colonel Anibal Panaitescu din jandarmerie; maior 
Iosef Dinulescu, Aristide Macoveanu şi Alexandru Popescu din jandar¬ 
merie; Emest Urdăreanu, fost ministru al Palatului; Vasile Parisianu, 
fost director în prefectura poliţiei capitalei; Nicu Ştefănescu, fost direc¬ 
tor în siguranţa generală; comisarul Pavel Patriciu din prefectura poli¬ 
ţiei capitalei; agenţii de poliţie Gheorghiu Petre, Nicolae Găman, Cons¬ 
tantin I; Popescu, Ion Iordache zis Iordânescu, Gh. Comşa şi Nicolae 
Lescenco; precum şi jandarmii, plotonier major Niţu Ştefan, plotonierii 
Nicolae Bularda, Ion N. Casota, Neacşu Crăciun, V. Moisescu, Gh. 
Niculescu, Gh. Oancea, Const. Sârbu, Ion Stanciucu, V. Taşcă şi Nic. 
Zainescu; sergentul instructor Tudor Petre şi soldatul Barabas Ion. 

Seria crimelor comise contra membrilor fostei «Gărzi de fier» începe 
la 30 Noembrie 1938, cu asasinarea din ordinul Regelui Carol II, a lui 
Corneliu Codreanu, a celor trei asasini ai fostului prim-ministru Ion G. 
Duca şi a celor 10 asasini ai lui Mihail Stelescu, toţi 14 deţinuţi în peni¬ 
tenciarul special Râmnicul-Sărat, transportaţi în noaptea de 29 spre 30 
Noembrie 1937 în două camioane spre Bucureşti şi ucişi în drum prin 
ştrangulare de 14 jandarmi, în dreptul pădurii Tâncăbeşti, apoi duşi la 

328 

www.dacoromanica.ro 



închisoarea Jilava, unde ay fost îngropaţi; a urmat apoi împuşcarea 
avocatului Nic. Fâgădaru şi a şofeurilor Bica Anania şi Petru Ion, în 
apropierea comunei Pata lţingă Cluj, * n noaptea de 2 Decembrie 1938; 
uciderea locotenentului Nicolae Dyiflitrescu la prefectura poliţiei capi¬ 
talei prin ştrangulare în noaptea de 25 Ianuarie 1939; împuşcarea profe¬ 
sorului Vasile Cristescy în strada Aviator Iliescy în seara de 26 Ianuarie 
1939, de agenţii poliţiei; sinuciderea legionarei Constanţa Grecy la pre¬ 
fectura poliţiei capitalei in dimineaţa de 29 Ianuarie, după informaţiuni, 
ycisfl, fiind aruncată pe fereastra de la etaj în curte; împuşcarea a 7 legio¬ 
nari în comuna Huedin lângă C21uj * n noaptea de 13/14 Februarie 1939; 
uciderea prin ştrangulare pe drum în camionetă în noaptea de 17/18 
Februarie 1939 a şapte legionari pe când eray transportaţi de la prefectţi- 
ra poliţiei la crematoriul Cenuşa, unde au fost incineraţi; dispariţia a trei 
legionari din închisoarea legiunii de jandarmi Soroca în noaptea de 24 
spre 25 Martie 1939, syb motiv că ar fi evadat; împuşcarea Nicoletei 
Nicylescy în noaptea de 10 Iulie 1939 pe drum spre Jilava în marginea 
capitalei; împuşcarea fără judecată, în mod public, în seara de 21 Sep¬ 
tembrie 1939, pe locul unde fusese asasinat primyl ministru Armând 
Călinescy, a celor şase asasini ai Iu», cari au fost expuşi vederii publice şi 
la cari s’ay adăogat cadavrele a trei legionari (Stăncylescy Marin, Paras- 
chivescy M. şi Ovidiy Isaia) ucişi la prefectura poliţiei în aceiaşi zi; 
împuşcarea din ordinyl Regelyi Carol II, transmis prin Emest Urdărea- 
ny, în dimineaţa de 22 Septembrie 1939, ca represalii, a 147 de legionari 
în 55 de jydeţe, câte 3 de judeţ (ay fost judeţe unde ny s’ay executat de cât 
1 sau 2, iar la Braşov şi Constanta s’ay executat câte 4), precum şi împuş¬ 
carea a 95 de legionari, internaţi say deţinuţi şi anyme: 7 din spitalul 
militar Braşov, 13 din penitenciarul special Râmnicul-Sarat, 31 din 
domiciliyl obligator Vaslyi şi 44 din domiciliul obligator Miercyrea- 
Ciyc; uciderea prin ştrangulare în camionetă în noaptea de 22/23 Sep¬ 
tembrie 1939 a legionarului Victor Dragomirescy, pe c^nd era transpor¬ 
tat de la prefectura poliţiei la crematoriul Cenuşa, ynde a fost incinerat; 
yciderea în acelaş mod a lyi Gh. Cyma în noaptea de 10 Octombrie 1939 
şi a lyi Gh. Clement în noaptea de 14 Octombrie 1939, 

Acestea synt dypă cercetările făcute de comisie, toate crimele săvârşite 
syb fostul regim în contra legionarilor; 48 de victime au fost suprimate în 
timpyl cât a fost prim-ministru Armând Călinescy, 242 au fost ucişi în 
zilele de 21, 22 şi 23 Septembrie 1939, ca represalii pentru yciderea pri- 
mylyi ministru, iar doi ay fost ucişi în yrmă; în total 292 de persoane uci¬ 
se fără judecată. 

Lucrările comisiei speciale de anchetă eray foarte înaintate, graţie 
metodei de lycru a comisiei şi devotamentul membrilor săi, cari lucrau 
10 şi chiar 14 ore pe zi; dat fiind însă c ă în aceste crime erau implicaţi 
miniştri, 55 de prefecţi de judeţ, 55 de comandanţi de jandarmi, cel puţin 


www.dacoromanica.ro 


329 


tot atâţia comisari, inspectori şi ofiţeri de jandarmi plus peste 20 de exe¬ 
cutanţi dintre jandarmi şi agenţi de politie şi câteva sute de martori, ale 
căror depoziţii, luate în mare parte prin comisii rogatorii, trebuiau com¬ 
pletate, lucrările comisiei ar mai fi durat o lună sau două cel mult, pentru 
a termina o anchetă foarte complicată, ceia ce ar fi însemnat un 
record. 


La Jilava se găseau 65 de deţinuţi, toţi împuşcaţi în noaptea de 26 spre 
27 Noembrie 1940, Dintre aceştia, numai 28 aveau mandate de arestare 
în regulă; restul erau arestaţi fără nici o formă, printr’un abuz scandalos 
al autorităţii. 


Preşedintele Comisiei, 
(SS) Eugeniu Bănescu 


Din «Pe marginea prâpastiei», voi. I, pags. 266-271. 


ANEXA N.° 8 

PACTUL TRIPARTIT SEMNAT DE GERMANIA, ITALIA 
SI JAPONIA LA 27 SEPTEMBRIE 1940 

Articolul 1. Japonia respectă conducerea Germaniei şi Italiei în crea¬ 
rea unei noui ordine în Europa. 

Art. 2. Germania şi Ialia recunosc şi respectă conducerea Japoniei în 
crearea unei noui ordine în spaţiul de est. 

Art. 3. Germania, Italia şi Japonia sunt de acord să lucreze împreună 
în sforţările lor pe bazele mai sus menţionate. 

Ele îşi iau încă obligaţia să se susţină reciproc cu toate mijloacele poli¬ 
tice, economice şi militare în cazul când una dintre cele trei părţi con¬ 
tractante ale tratatului va fi atacată de o putere care în prezent nu este 
amestecată în răsboiul european sau în conflictul chino-japonez. 

Art. 4. Pentru ca pactul prezent să ducă la execuţie, se vor întâlni neîn¬ 
târziat comisii technice comune, ai căror membri vor fi numiţi de guver¬ 
nele Germaniei, Italiei şi Japoniei. 

Art. 5. Germania, Italia şi Japonia sunt de acord că convenţia de faţă 
nu atinge nici într’un mod statutul politic care există în prezent între fie¬ 
care dintre cele trei părţi contractante şi Rusia sovietică. 

330 

www.dacoromanica.ro 




Art. 6. Prezentul pact intră in vigoare odată cu semnarea lui şi rămân? 
valabil 10 ani, socotit din ziua punerii lui în vigoare. 

La timpul cuvenit, înainte de terminarea acestei perioade, înaltele 
părţi contractante se vor prezenta pentru înoirea lui, în cazul că una din 
părţi cere aceasta. 

Urmează prescriptiuni pentru semnătură. 

(SS) Ioachiffl von Iţibbentrop. (SS) Qiano. (SS) Kurusu. 

Din «Der Zweite Weltkrieg», voi. I, pag. 271. 


ANEXA N.° 9 

TULBURĂRILE DE LA 21.23 IANUARIE 1941 

cunoscute sub numele de «Rebeliunea legionară^ aşa cum sunt redate 
în cartea «Pe marginea prăpastieitf, în rezumat. 

In ziua de 19 Ianuarie conducerea mişcării legionare convoacă o serie 
de întruniri în majoritatea oraşelor din ţară, pentru a se ţine conferinţe 
cu subiectul «Lupta germaniei naţional-socialiste şi a Italiei fasciste 
pentru noua ordine europeană^. Prin această conferinţă se urmărea să 
se atragă simpatiile celor două puteri ale Axei, şi să se scoată în evidenţă 
personalitatea puternică a lui Horia Sima în defavoarea generalului 
Antonescu. 

Tot în această zi a fost asasinat în plin centru capitalei maiorul ger¬ 
man Doering. Ca o consecinţă a acestei crime, generalul Petrovicescu, 
ministrul de interne, a fost înlocuit la 20 Ianuarie, Prin această înlocuire 
«Horia Sima este alarmat şi decide o desfăşurare de forţe în capitală şi în 
întreaga ţară, cu intenţia de a intimida pe Conducătorul Statului şi a 
exercita presiuni pentru readucerea lui Petrovicescu, cu menţinerea ace- 
luiaş aparat administrativ şi de siguranţă^. El cheamă pe Trifa, şeful stur 
denţilor naţionalişti, şi-i diptează un manifest, care urma să fie tipărit în 
câteva mii de exemplare. Groza, şeful muncitorilor, primeşte dispoziţii 
să adune muncitorii la sediul din strada Romei. 

După ce studenţimea s’a adunat în piaţa Universităţii, au pornit pe 
calea Victoriei; ajungând în piaţa Victoriei în faţa preşidenţiei consiliu¬ 
lui de miniştri manifestează în contra lui Rioşeanu (subsecretar de stat 
la interne) şi a lui Eugen Cristescu, directorul general al serviciului 
secret de la prefectura poliţiei capitalei. 

In oraşele din provincie au avut loc aceleaşi manifestaţii cu scopul de 
a impresiona populaţia şi armata şi a intimida pe Conducătorul Sta¬ 
tului. 


331 

www.dacoromanica.ro 


In noaptea de 20/21 Ianuarie, conducerea legionară a trimis curieri cu 
pachete de manifeste şi cu următoarele instrucţiuni: «Multiplicaţi mani¬ 
festul; răspândiţi-1. Manifestaţi pentru generalul Petrovicescu; cereţi 
guvern legionar şi să nu vă atingeţi de persoana generalului Antonescu». 

In urma acestor măsuri ale mişcării legionare, generalul Antonescu a 
dat ordin de înlocuire a prefecţilor de judeţ cu prefecţi militari, precum şi 
înlocuirea lui Alexandru Ghica, directorul general al poliţiilor şi a lui 
Maimuca, director în prefectura poliţiei, cari purtau răspunderea tulbu¬ 
rării ordinei publice. 

A doua zi (21.1) legionarii au început să se grupeze în capitală la sedii, 
înarmaţi. La sediul din strada Romei se constitue un centru de rezisten¬ 
ţă. Prefectura poliţiei capitalei, primăria de albastru, casa verde şi cele 
mai multe localuri ale ministerelor şi instituţiilor publice sunt ocupate 
de grupuri înarmate de legionari. In cazarma gardienilor publici din 
spatele preşidenţiei consiliului de miniştri, gardienii publici arestează 
pe comandanţii lor şi fac prizonieri pe ofiţerii de jandarmi trimişi de la 
preşidenţie să se informeze. Legionarii cari sosesc se înarmează şi cons¬ 
titue o forţă de circa 700 de inşi cari puteau ataca localul preşidenţiei 
consiliului de miniştri. Aducându-se un ploton de care de luptă şi o com¬ 
panie de infanterie, paza palatului preşidenţiei se poate face în condiţii 
bune. In după amiaza acestei zile un grup de circa 50-60 de legionari au 
încercat un atentat la viaţa colonelului Orezeanu, directorul general al 
căilor ferate, chiar la locuinţa lui. Atentatul na reuşit graţie sângelui rece 
şi bravurii colonelului. Intervenind armata, atacatorii au fost respinşi şi 
unii au fost arestaţi. 

In restul ţării, prefecturile de judeţ, chesturile de poliţie, primăriile au 
fost ocupate de legionari, iar la prezentarea noilor prefecţi şi chestori de 
poliţie ca să-şi ia în primire posturile, legionarii au refuzat să predea 
localurile. 

In seara aceleiaşi zile, generalul Antonescu lansează un apel către 
ţară, cerând tuturor românilor să se unească în jurul statului şi al Rege¬ 
lui, pentru ca în 24 de ore sa se restabiliască ordinea şi liniştea în ţară, 
ameninţată în însăşi existenţa ei. 

Tot în aceiaşi seară, Horia Sima trimite la preşidenţia consiliului de 
miniştri o delegaţie compusă din profesorul Panaitescu, rectorul univer¬ 
sităţii şi profesorul Eugen C-himoagă rectorul politechnicei cu însărci¬ 
narea de a propune generalului Antonescu o împăcare cu două condiţii: 

«—Să se retragă mai întâi toate trupele în căzârmi şi după aceia se vor 
retrage şi legionarii; 

—Să se constitue un guvern numai din legionari desemnaţi de 
Horia Sima». 

Pe când această delegaţie se găsea în cabinetul de lucru al generalului, 
soseşte şi o delegaţie a familiei legionare «General Gh. Cantacuzino» 


332 


www.dacoromanica.ro 


formată din 11 membri profesori şi ofiţeri generali şi superiori din cadre¬ 
le de rezervă ale armatei şi cari făceau parte din senatul legionar, ca să 
intervină pentru împăcare. 

Generalul Antonescu le spune tuturor că doreşte foarte mult să se rea¬ 
ducă liniştea în ţară, dar cere ca în primul rţţnd să se retragă legionarii 
din cazarma gardienilor publici de unde ameninţau direct preşidenţia 
consiliului de miniştri; după retragerea acestora, va ordona şi el retrage¬ 
rea trupelor din capitală şi din toată ţara. In al doilea rând va constitui 
un guvern legionar, însă numai cu persoane competente şi cu experienţă 
în treburile ministerului respectiv. 

Profesorii Panaitescu şi Chimoagâ au plecat cu acest răspuns, şi puţin 
după ei a părăsit cabinetul generalului Antonescu şi delegaţia senatori¬ 
lor legionari ducţţndu-se să ia legătura cu H. Sima, căruia să-i expună 
punctul de vedere al generalului Antonescu şi să se ajungă la o înţelege¬ 
re. Răspunsul ultim al lui H. Sima —primit prin colonelul Zăvoianu— a 
fost că retragerea grupului de legionari de la cazarma gardienilor publici 
se va face odată cu aceia a trupelor de la preşidenţia consiliului de miniş¬ 
tri; după aceasta se va retrage şi legiunea iar H. Sima va veni să trateze cu 
generalul Antonescu. 

Când delegaţia senatorilor legionari a revenit la preşidenţie, a găsit 
acolo pe Greceanu, ministru României la Berlin, care fusese trimis de 
conducerea superioară legionară să trateze cu generalul Antonescu şi 
adusese şi o listă a noului guvern. £)elegaţia senatorilor legionari a 
comunicat generalului răspunsul lui H. Sima, iar generalul —fiind de 
faţa şi Greceanu— le-a spus ce condiţii a primit de la conducerea legio¬ 
nară. Se cerea ca generalul să accepte pe H. Sima ca prim-ministru 
având în guvern pe prinţul Sturdza la externe, generalul Petrovicescu la 
interne, M. Manoilescu la economia naţională, generalul Coroamă la 
apărarea naţională şi comandorul Linteş la înzestrarea armatei. 

Generalul Antonescu n’a putut accepta aceste condiţii, însă —după 
plecarea lui Greceanu şi la propunerea delegaţiei senatorilor legio¬ 
nari— a acceptat ca această delegaţie să-l convingă pe H. Sima să vină la 
preşidenţie pentru o înţelegere cu Conducătorul Statului şi de comun 
acord să alcătuiască un guvern legionar cu elemente de răspundere din¬ 
tre senatorii legiunii şi alte elemente de valoare. 

Cum se făcuse orele 2 noaptea şi situaţia se agrava mereu, delegaţia 
senatorilor legionari s’a împărţit în două grupe; o parte a rămas la preşi- 
dentie pentru a interveni imediat în cazul că legionarii ar ataca palatul 
preşidenţiei, iar altă parte a plecat la sediul legionar din strada Romei. 
Această delegaţie s’a înapoiat la orele 3, aducând răspunsul dat tot prin 
colonelul Zăvoianu, câ flForul superior legionar» le mulţumeşte pentru 
intervenţia făcută şi că a delegat pe Greceanu să trateze cu generalul 
Antonescu. 


www.dacoromanica.ro 


333 


Aceste tratative neaducând nici un rezultat pozitiv, legionarii au con- 
tinuaţ în ziua de 22 Ianuarie să se organizeze în centre de rezistenţă. 

Pe de altă parte generalul se decide să treacă la atac, clţiar în după 
amiaza zilei de 22 Ianuarie. 

La orele 14 trupele atacă cazarma gardienilor publici, după somaţiile 
de rigoare. După o rezistenţă de aproape o oră, trupa intră în curtea 
cazarmei şi cei dinăuntru se predau. Apoi se atacă sediul legionar din 
strada Romei şi până seara şi aici rezistenţa a fost înfrântă. 

Tot în aceiaşi după amiază se mai ocupă prefectura poliţiei capitalei, 
siguranţa generală, casa Malaxa şi alte centre de rezistenă ale legio¬ 
narilor. 

In seara zilei de 22 Ianuarie, inspectorul de poliţie Olteanu s’a prezen¬ 
tat la generalul Dona, senator legionar, căruia i-a raportat că rezistenţa 
de la prefectura poliţiei a devenit inutilă, pentru că acţiunea legionară 
nu mai are nici un sens. 

Generalul Dona, însoţit de profesorul Pantazi au plecat la locuinţa lui 
Iasinschi, unde găsind numai pe doamna Iasinschi, au rugat-o să comu¬ 
nice soţului ei şi lui Horia Sima, dorinţa legionarilor de la prefectura 
poliţiei. Doamna Iasinschi a luat legătura cu cei doi comandanţi legio¬ 
nari şi —ca urmare— la orele 2 noaptea a apărut comunicatul legionar 
pentru încetarea rezistenţei. 

In ziua de 23 Ianuarie rezistenţa legionară a încetat în toată ţara. 

* * * 

Acesta este rezumatul expunerii, prezentată în cartea «Pe marginea 
prapastiei», voi. 2 în paginele 222-239, precum şi în paginele 323-329 
unde sunt publicate procesele verbale n.° 1 şi 2 ale familiei legionare 
«General Gh. Cantacuzino» încheiate în zilele de 21 şi 22 Ianuarie, refe¬ 
ritoare la acţiunea de împăcare întreprinsă de membrii acestei familii. 
Cu toată lungimea expunerii din textul cărţii, totuşi unele evenimente nu 
sunt complet desvoltate, altele lipsesc total şi altele sunt redate altfel de 
cât cum s’au desfăşurat în realitate. 

Astfel se trece foarte repede peste înlocuirea prefecţilor ţn ziua de 

20 Ianuarie, şi nu se spune că aceşti prefecţi —cari ţoţi erau legionari— 
fuseseră convocaţi în ziua de 20 Ianuarie la Bucureşti pentru ziua de 

21 Ianuarie. Aceştia răspunzând la convocare, erau plecaţi de la reşedin¬ 
ţele respective când generalul Antonescu a dat ordin să fie înlocuiţi cu 
ofiţeri superiori numiţi nominal şi cari îşi exercitau comandamentele în 
oraşele de reşedinţă ale prefecturilor. 

Când aceştia s’au prezentat în dimineaţa de 21 Ianuarie ca sâ-şi ia 
funcţiile de prefecţi în primire, prefecţii titulari erau la Bucureşti şi locţii¬ 
torii lor au refuzat să predea prefecturile noilor prefecţi. Ori tocmai acest 

334 

www.dacoromanica.ro 


act al generalului Antonescu a provocat reacţiunea legionară, luând for» 
ma unei lovituri de stat în contra mişcării legionare prin felul ascuns 
cum a fost pregătit şi ordonat. In luna Decembrie 1940 fusese înlocuit 
prinţul Sturdza, ministrul afacerilor streine şi la 20 Ianuarie 1941 a fost 
înlocuit şi ministrul de interne. Aceste două ministere depindeau de 
conducerea superioară a mişcării legionare şi generalul Antonescu nu 
putea să aducă schimbări în funcţiunile de miniştri la aceste ministere 
de cât cu aprobarea lui H. Sima. El a trecut peste acest acord şi a făcut 
singur înlocuirile de miniştri. Când tot în ziua de 20 Ianuarie a dat ordin 
de înlocuirea prefecţilor, conducerea mişcării legionare şi-a dat seama 
că generalul Antonescu a ieşit complet şi în mod indiscutabil din linia 
colaborării, şi deci nu le rămânea de cât ori să accepte situaţia nouă 
creiată de general, ori să ia atitudine pe faţă în contra acestor măsuri. 
Neştiind până unde va împinge generalul Antonescu acţiunea lui de 
înlocuire a elementelor legionare din conducerea şi administraţia statu¬ 
lui, forul suprem legionar a ales calea rezistenţei. Aşa se explică că în 
ziua de 21 Ianuarie legionarii au ocupat mai multe clădiri şi au organizat 
centre de rezistenţă- Prima lor atitudine a fost aceia de a se apăra şi nu de 
a ataca. Aceasta resultă clar şi din expunerea prezentată î n cartea tfPe 
marginea prăpastiei». Dacă ar fi avut intenţia să*l răstoarne pe generalul 
Antonescu, ar fi putut uşor s’o facă > n ziua de 21 Ianuarie, sau chiar în 
noaptea de 20/21 Ianuarie când preşidentia consiliului de miniştri era 
păzită numai de garda ei normală; dar n’au făcut-o. De altfel atitudinea 
lor a rămas defensivă până * a urmă- 

H. Sima a ajuns la concluzia că trebue să ceară preşidenţia consiliului 
de miniştri pentru el, pentru ca să înlăture posibilitatea ca generalul 
Antonescu să mai aducă schimburi în guvern, trecând peste părerea 
conducerii superioare legionare. 

Nu se vorbeşte nimic despre ajutorul cerut de generalul Antonescu lui 
Hitler în seara de 21 Ianuarie prin intermediul ministrului german de la 
Bucureşti Neubacher, şi nici despre intervenţia decisivă a acestuia în 
noaptea de 22/23 Ianuarie convingând pe Horia Sima să dea ordin de 
încetare a rezistenţei, pentru că Germania susţine pe general. 

Este de mirare că Pe marginea prăpastiei garată că în după amiaza 
zilei de 22 Ianuarie armata, din ordinul generalului Antonescu, a redus 
câteva centre de rezistenţă legionare, când în realitate generalul a dat 
ordin ca atacul trupelor să înceapă în dimineaţa de 23 Ianuarie. Dacă 
acest atac nu s’a mai executat în forma în care fusese pregătit, se datoreş- 
te proclamaţiei lui Horia Sima către legionari pentru încetarea rezisten¬ 
ţei, dată în primele ore ale zilei de 23 Ianuarie. 

De asemenea este de mirare că în locul intervenţiei lui Neubacher 
care a fost hotărâtoare pentru încetarea rezistenţei legionare, cartea flPe 
marginea prăpastiei» introduce intervenţia unui inspector de poliţie pe 


www.dacoromanica.ro 


33Ş 


care îl prezintă ca factor determinant în luarea hotărârii de a înceta 
rezistenţa. Nu se poate lua în serios o asemenea afirmaţie, atunci când 
forul suprem legionar în acele momente, a refuzat chiar şi intervenţia 
senatorilor legionari. 

In fine «Pe marginea prăpastiei» nu aminteşte nimic despre intenţia 
exprimată de generalul Antonescu în după amiaza zilei de 23 Ianuarie 
faţă de ministrul german Neubacher, de a prinde şi spânzura pe şefii 
legionari, deşi îşi luase angajamentul de a-i lăsa liberi dacă încetează 
rezistenţa. 


ANEXA N.° 10 

CONVENTIUNE DE ARMISTIŢIU 

între Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi Statelor Unite ale 
Americei, de o parte, şi Guvernul României pe de altă parte. 

Guvernul şi Comandamentul de Căpetenie al României, recunos¬ 
când faptul înfrângerii României în răsboiul împotriva Uniunii Repu¬ 
blicilor Socialiste Sovietice, Regatului Unit, Statelor Unite ale Americei 
şi celorlalte Naţiuni Unite, acceptă condiţiunile de Armistiţiu propuse 
de Guvernele celor trei Puteri Aliate menţionate acţionând în interesul 
tuturor Naţiunilor Unite. 

In temeiul celor expuse mai sus, reprezentantul Comandamentului 
Suprem Aliat (Sovietic), Mareşal al Uniunii Sovietice R.I. Malinovsky, 
delegat special ca împuternicit al Guvernelor Uniunii Sovietice, Regatu¬ 
lui Unit şi Statelor Unite ale Americei acţionând în interesul tuturor 
Naţiunilor Unite, de o parte, şi delegaţii Guvernului şi Comandamentu¬ 
lui de Căpetenie al României —L. Pătrăşcanu, Ministru de Stat şi Minis¬ 
tru de Justiţie, General D. Dămăceanu, aghiotantul Majestâtii Sale 
Regelui României, Ministru subsecretar de Stat la Departamentul Afa¬ 
cerilor interne, D-l B. Ştirbey, D-l G. Popp, de cealaltă parte, având 
depline puteri, au semnat următoarele condiţiuni: 

1) România, cu începere de la orele 4 din ziua de 24 August 1944, a pus 
capăt cu desăvârşire operaţiunilor militare împotriva Uniunei Sovietice 
pe toate teatrele de răsboiu, a ieşit din răsboiul împotriva Naţiunilor 
Unite, a rupt relaţiile cu Germania şi sateliţii ei, a intrat în răsboiu şi va 
duce răsboiul de partea Puterilor Aliate, împotriva Germaniei şi Unga¬ 
riei în vederea restabilirii Independenţei şi Suveranităţii sale, în care 
scop va pune la dispoziţie nu mai puţin de 12 divizii de infanterie 
împreună cu tot materialul necesar. 

Operaţiunile Forţelor Armate Române, inclusiv flotele maritimă şi 
aeriană de răsboiu, împotriva Germaniei şi Ungariei vor fi puse sub 
comanda comună a Comandamentului Suprem Aliat (Sovietic). 

2) Guvernul şi Comandamentul de Căpetenie al României se obligă a 

336 


www.dacoromanica.ro 


lua măsuri ţie desarmare şi internare a forţelor armate germane şi unga¬ 
re aflate pe teritoriul român, precum şi de internarea cetăţenilor celor 
două state menţionate. (Vezi anexa la articolul 2). 

3) Guvernul şi Comandamentul de Căpetenie al României se obligă a 
da trupelor sovietice şi celorlalţi aliaţi posibilitatea liberei treceri în ori 
ce direcţii pe teritoriul românesc, dacă necesităţile răsboiului o vor cere. 
Guvernul şi Comandamentul de Căpetenie al României vor pune la dis¬ 
poziţie pentru această trecere, strânsa lor colaborare prin furnizarea, pe 
proprie cheltuială, a mijloacelor de transport pe uscat, pe apă şi în aer. 
(Vezi anexa la articolui 3). 

4) Graniţa de Stat dintre U.R.S.S. şi România va fi cea stabilită prin 
Acordul Sovieto-Român din 28 Iunie 1940. 

5) Guvernul şi Comandamentul de Căpetenie al României vor restitui 
fără întârziere Comandamentului Suprem Aliat (Sovietic) toţi prizonie¬ 
rii de răsboi sovietici şi aliaţi care se găsesc în mâinele lor, precum şi 
cetăţenii internaţi sau duşi cu sila în România, pentru a fi repatriaţi, pin 
momentul semnării acestor condiţiuni şi p^nă la repatriere Guvernul şi 
Comandamentul de Căpetenie al României se obligă a asigura, pe pro¬ 
prie cheltuială, tutulor prizonierilor de răsboiu sovietici şi aliaţi precum 
şi cetăţenilor duşi cu forţa sau internaţi, populaţiei transferată şi refugiaţi¬ 
lor, o alimentaţie suficientă, îmbrăcăminte, asistenţă medical^ conform 
cerinţelor sanitare şi mijloacele de transport necesare pentru repatriere. 

6) Guvernul romuri va pune imediat în libertate, fără deosebire de 
naţionalitate şi cetăţenie, toate persoanele deţinute pentru activitatea lor în 
favoarea Naţiunilor Unite, pentru sentimentele de simpatie la adresa Na¬ 
ţiunilor Unite, sau din cauza apartenenţei rasiale, desfiinţându-se orice 
diferenţiere legală şi restricţiunile care rezultă din aceste diferenţieri. 

7) Guvernul şi Comandamentul de Căpetenie al României se obligă a 
pune lg dispoziţia Comandamentului Aliat (Sovietic) tot materialul de răs¬ 
boi capturat, aparţinând Germapiei şi sateliţilor ei, aflat pe teritoriul Rom⬠
niei, inclusiv vasele flotei germane şi sateliţilor ei aflate în apele României. 

8) Guvernul României şi Comandamentul de Căpetenie se obligă a 
nu permite expedierea sau expropierea nici unui fel de avere (inclusiv 
valori şi valute) aparţinând Germaniei şi Ungariei sau cetăţenilor lor, 
sau persoanelor locuind pe teritoriile lor sau pe teritorii ocupate de ei, 
fără aprobarea comandamentului Suprem Aliat (Sovietic). 

9) Guvernul şi Comandamentul de Căpetenie al României se obligă a 
preda Comandamentului Suprem Aliat (Sovietic) toate vasele ce aparţin 
sau au aparţinut Naţiunilor Unite şi se află în porturile României, indi¬ 
ferent la dispoziţia cui s’ar afla, pentru a fi întrebuinţate de către Coman¬ 
damentul Suprem Aliat (Sovietic) pe toată durata răsboiului împotriva 
Germaniei şi Ungariei în interesul comun al Aliaţilor, urmând ca după 
aceia aceste vase să fie restituite proprietarilor lor. 


www.dacoromanica.ro 


337 


Guvernul Român poartă întreaga răspundere materială pentru ori ce 
stricăciune sau distrugere a bunurilor mai sus menţionate până la pre¬ 
darea lor Comandamentului Suprem Aliat (Sovietic). 

10) Guvernul Român este dator a plăti regulat sumele de bani necesa¬ 
re Comandamentului Suprem Aliat (Sovietic) pentru îndeplinirea func¬ 
ţiunilor sale şi de asemenaea a garanta, la caz de nevoie, folosirea pe teri¬ 
toriul României a întreprinderilor industriale şi de transport, a mijloa¬ 
celor de legătură, a surselor de energie, întreprinderilor şi construcţiilor 
de utilitate publică, a rezervelor de combustibil, productelor şi diverselor 
materiale, întrebuinţarea serviciilor conform instrucţiunilor date de 
Comandamentul Suprem Aliat (Sovietic). 

Vasele de comerţ române aflate în apele româneşti sau străine vor fi 
supuse controlului operativ al Comandamentului Suprem Aliat (Sovie¬ 
tic) pentru a fi folosite în interesele comune ale Aliaţilor. (Vezi anexa la 
artic. 10). 

11) Pagubele pricinuite Uniunii Sovietice de operaţiunile militare şi 
de ocupaţie de către români a teritoriului sovietic vor fi reparate de 
România, Uniunii Sovietice. Ţinând seama că România nu numai că a 
ieşit din râsboiu, dar a declarat şi chiar că duce răsboi împotriva Germa¬ 
niei şi Ungariei, părţile contractante sunt de acord ca reparaţiunea pagu¬ 
belor arătate să nu se facă pe deplin, ci numai parţial, şi anume în suma 
de 300 de milioane de dolari americani eşalonată în 6 ani prin livrare de 
mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime 
şi fluviale, diverse maşini şi instalaţiuni, etc.). 

România va repara pagubele pricinuite în timpul răsboiului, bunuri¬ 
lor celorialte state aliate şi cetăţenilor lor cu o sumă care se va fixa ulte¬ 
rior. (Vezi anexa la articolul 11). 

12) Guvernul României se obligă ca în termenul fixat de Comanda¬ 
mentul Suprem Aliat (Sovietic) să restitue Uniunii Sovietice în perfectă 
stare de păstrare toate valorile şi materialele, aparţinând organizaţiilor 
sau cetăţenilor particulari, precum instalaţiuni de fabrici şi uzine, loco¬ 
motive, vagoane de cale ferată, tractoare, autocamioane, monumente 
istorice, valori de muzeu şi alte bunuri ridicate de pe teritoriul Uniunii 
Sovietice în timpul răsboiului. 

13) Guvernul Român se obligă a restabili toate drepturile legale şi 
interesele Naţiunilor Unite şi cetăţenilor aflaţi pe teritoriul românesc, 
aşa cum au existat până la răsboi, şi tot odată a le restitui bunurile în 
stare de perfectă păstrare. 

14) Guvernul şi Comandamentul de Căpetenie al României se obligă 
a colabora cu Comandamentul Suprem Aliat (Sovietic) în vederea ares¬ 
tării şi judecării persoanelor învinuite de crime de răsboiu. 

15) Guvernul Roman se obligă a disolva toate organizaţiile hitleriste 
(de tip fascist) politice, militare, militarizate, precum şi alte organizaţii 

338 

www.dacoromanica.ro 


aflate pe tşjitojjul rom^neşc pstile Naţiunilor Unite şi în particular 
Uniunii Sovietice, şi a nu mai permite desfăşurarea propagandei unor 
asemenea organizaţii. 

16) Publicarea, introducerea şi răspândirea literaturii periodice sau 
neperiodice, reprezentaţiile de teatru şi filme cinematografice, emisiuni¬ 
le de radio, postă, telegraful şi telefoanele şe folosesc sub controlul 
Comandamentului Suprem Aliat (Sovietic). (Vezi anexa la articolul 16). 

17) Administraţia civilă românească se reintroduce pe întreg cuprin 
sul României, râmănând în spatele frontului cel puţin cu 50-l(H) km. 
(după condiţiile locale). In acel^ş timp organele administrative romane 
vor fi ţinute a îndeplini, în interesul restabilirii păcii şi siguranţei, ins¬ 
trucţiunile şi indicaţiunile Comandamentului Suprem Aliat (Sovietic) 
date în scopul de a se asigura îndeplinirea prezentelor Condiţiuni de 
Armistiţiu. 

18) Va fi instituită ° Comisie Aliată de Control cu misiunea de a regle¬ 
menta şi controla, până încheierea păcii, sub comandă comună §i 
conform instrucţiunilor Comandamentului Suprem Aliat (Sovietic), 
acţionând în numele Puterilor Aliate, indeplinirea prezentelor cpndiţiu- 
ni. (Vezi anexa la articolul 18). 

19) Guvernele Aliate socotesc dictatul de la Viena ca neavenit şi sunt 
de acord ca Transilvania (toată sau cşa mai mare parte din ea) să fie res¬ 
tituită României, ceia ce se va confirma la reglamentarea păcii, iar 
Guvernul Uniunii Sovietice este de acord ca în acest şcop trupele sovieti¬ 
ce să ia parte împreună cu trupele române la operaţiunile militare împo- 
tfiva Germaniei şi Ungafiei. 

20) Prezentele Condiţiuni intră * n vigoare din momentul şemnării lor. 

Redactat la Moscova în patru exemplare, fiecare în limba rusă, engle 

ză şi româna, iar textele în limba rusă §* engleză sunt autentice. 

12 Septembfie 1944. 


împuterniciţi 

/jl Guvernelor Uniunii R.S.S., Regatului Unit şi U.S.A. 

(SS) Malinovsky. 


împuterniciţi 

Al Guvernului şi Comandamentului de Căpetenie al României, 


B. Stirbey. 


L. Patrăşcanu. 

D. Dămâceanu. 


G. Popp. 


www.dacoromanica.ro 


339 


ANEXE 


La Convenţiunea de Armistiţiu dintre Guvernele Uniunii Sovietice, 
Regatului Unit şi Statele Unite ale Americii de o parte, şi Guvernul 
Român pe de altă parte. 


A. Anexa la articolul 2 

Cele prevăzute în articolul 2, referitor la condiţiile de internare a cet㬠
ţenilor germani şi unguri aflaţi pe tritonul românesc, nu se aplică cetăţe¬ 
nilor evrei ai acestor ţări. 


B. Anexa la articolul 3 

Conform celor menţionate în articolul 3 privitor la convenţiunea cola¬ 
borării Guvernului şi Comandamentului de Căpetenie al României, se 
are în vedere punerea la dispoziţia Comandamentului Suprem Aliat 
(Sovietic), pentru folosirea, după a sa apreciere, pe toată durata armisti¬ 
ţiului, a tot ce va fi necesar pentru trebuinţele răsboiului din clădirile, 
instalaţiunile militare, maritime şi aeriene româneşti, porturile şi bazele, 
cazarmele, magazinele, aerodromurile, mijloacele de legături şi trans¬ 
misiuni, staţiunile meteorologice în perfectă stare de funcţionare şi cu 
tot personalul necesar pentru a le deservi. 


C. Anexa la articolul 10 

Guvernul român va strânge şi răscumpăra, în termenul şi condiţiunile 
prescrise de Comandamentul Suprem Aliat (Sovietic), toată valuta aflată pe 
teritoriul românesc, emisă de către Comandamentul Suprem Aliat (Sovie¬ 
tic) şi o va preda gratuit. Comandamentului Suprem Aliat (Sovietic). 


D. Anexa la articolul 11 

In socotirea plăţii despăgubirilor prevăzute în articolul 11 al prezentei 
Convenţiuni, se ia ca bază dolarul american la paritatea aur a zilei sem¬ 
nării Convenţiunei, anume 35 dolari pentru 1 uncie aur. 

340 

www.dacoromanica.ro 


E. Anexa la articolul 16 


Guvernul român se obligă ca legăturile radiofonice —scrisurile poşta¬ 
le şi telegrafice— corespondenţa cifrată şi prin curieri, precum şi legătu¬ 
rile telefonice cu legaţiunile de peste graniţă, cu misiunile consulare— ce 
se găsesc în România, se vor folosi conform ordinelor stabilite de 
Comandamentul Suprem Aliat (Sovietic). 


F. Anexa la articolul 18 

Comisiunei Aliate de Control, instituită în conformitate cu articolul 
18 din Convenţiunea de Armistiţiu, îi revine misiunea de a supraveghea 
îndeplinirea exactă a condiţiunilor de Armistiţiu. Guvernul român şi 
organele lui au obligaţiunea de a îndeplini toate instrucţiunile Comisiei 
Aliate de Control conform Convenţiei de Armistiţiu. 

Comisia aliată de Control va avea organe speciale sau secţii, în raport 
cu ori ce misiune va avea de îndeplinit. In afară de aceasta, Comisia 
Aliată de Control va putea delega ofiţerii săi în ori ce localităţi din 
România. Comisia Aliată de Control va avea locul său de reşedinţă în 
oraşul Bucureşti. 

Moscova 12 Septembrie 1944. 


ANEXA N.° 11 

ACTUL DE ABDICARE AL REGELUI MIHAII 


MIHAI I-iu 

PRIN GRATIA LUI DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ 
REGE AL ROMÂNIEI 
LA TOŢI DE FAŢĂ ŞI VIITORI, SĂNĂTATE 

In viaţa Statului român sau produs în ultimii ani adânci prefaceri 
politice, economice şi sociale, cari au creiat noi raporturi între pricipalii 
factori' ai vieţii de Stat, 

Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunulor stabilite de 
Pactul fundamental —Constituţia tării— ele cerând o grabnică ca şi fun¬ 
damentală schimbare. 

In faţa acestei situaţii, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere 
ai ţării, conştient şi de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia 


www.dacoromanica.ro 


341 


monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de 
Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României. 

In consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în inte¬ 
resul poporului român. 


ABDIC 

Pentru mine şi pentru urmaşii mei de la Tron, renunţând pentru mine şi 
pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. 
Las poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de Stat. 
Dat la Bucureşti astăzi 30 Decembrie 1947. 

(SS) Mihai. 


ANEXA N.° 12 

DECLARAŢIA ASUPRA EUROPEI ELIBERATE 

Preşedintele Uniunii Republicelor Socialiste Sovietice, Primul Minis¬ 
tru al Regatului-Unit şi Preşedintele Statelor-Unite ale Americii s’au 
consultat în interesul comun al popoarelor din ţările lor respective şi din 
acelea ale Europei eliberate. Ei afirmă împreună acordul lor în vederea 
determinării unei politici comune celor trei guverne respective pe timpul 
perioadei temporare de nestabilitate din Europa eliberată, şi aceasta în 
scopul de a ajuta popoarele Europei eliberate de sub dominaţia Germa¬ 
niei naziste, şi popoarele statelor foste satelite ale Axei, să rezolve prin 
mijloace democratice problemele lor politice şi economice cele mai 
grabnice. 

Stabilirea ordinei în Europa şi reconstrucţia economiilor naţionale 
trebue să fie realizate prin procedee cari să permită popoarelor eliberate 
să distrugă ultimele vestigii ale nazismului şi fascismului, şi să stabileas¬ 
că instituţii democratice după alegerea lor. Sunt principile Chartii 
Atlanticului, dreptul tuturor popoarelor de a-şi alege forma de guvern㬠
mânt sub care ele vor să trăiască, restaurarea drepturilor suverane şi de 
autoguvernare în profitul popoarelor cari au fost lipsite de aceste dreptu¬ 
ri de către puterile agresoare. 

Pentru a creia condiţiile în cari popoarele eliberate vor putea să exer¬ 
cite aceste drepturi, cele trei guverne vor ajuta împreună popoarele fiec㬠
rui stat eliberat din Europa, sau fiecărui stat european fost satelit al Axei, 
de fiecare dată când ele vor socoti că situaţia o cere: 

a) Să creeze condiţiunile păcii interiorare, 

b) Să ia măsurile de urgenţă destinate să ajute popoarele aflate în 
încurcătură. 

342 


www.dacoromanica.ro 


c) Să constitue autorităţi guvernamentale provizorii cari să reprezinte 
larg toate elementele democratice ale acestor populaţii şi cari se vor 
angaja să stabilească, cât mai curând posibil, prin alegeri libere, guverne 
cari să fie expresia voinţei popoarelor; şi 

d) Să uşureze peste tot unde aceasta va fi necesar, astfel de alegeri. 

Cele trei guverne vor consulta celelalte Naţiuni Icnite, şi autorităţile 

provizorii sau alte guverne din Europa, când vor fi examinate probleme 
cari le interesează direct. 

Când cele trei guverne vor socoti că condiţiile într’un stat liber din 
Europa sau într’o ţară fostă satejjt al Axei impun o astfel de acţiune, se 
vor consulta imediat asupra măsurilor de luat pentru a lua asupra lor 
răspunderile comune definite în prezenta declaraţie. 

Prin această declaraţie, reafirmăm încrederea noastră în principiile 
Chărţii Atlanticului, credinţa noastră faţă d e Declaraţia Naţiunilor Icni¬ 
te şi hotărârea noastră de a construi, în cooperare cu alte naţiuni pacifi¬ 
ce, o ordine mondială inspirânduise din legile păcii, ale siguranţei, ale 
libertăţii şi aje bunei-stări generaţe pentru toată umanitatea. 

Publicând această declaraţie, cele trei puteri îşi exprimă speranţa că 
guvernul provizoriu al Republicei franceze va bine-voi să li se asocieze 
pentru procedura sugerată- 

Această declaraţie face parte din «Protocolul lucrărilor de la Confe¬ 
rinţa de la Yalta» şi a fost aprobată şi semnată la 11 Februarie 1945 la 
Conferinţa din Crimeia de către cei trei miniştri ai afacerilor străine: 
E.R. Stettinius Jr. (Statele-Vnite), fyf, Molotov (Rusia Sovietică) şi Ant- 
hony Eden (Regatul-ynit). 

Tradusă din lucrarea «Yalta sau împărţirea lumii», de Arthur Conte, 
pag. ?55-?5b- 


www.dacoromanica.ro 


343 


EXPLICAŢII 


DREPTURILE ROMANILOR ASUPRA BASARABIEI, 
BUCOVINEI, HERTEI SI TRANSILVANIEI 

(1) Sub auspiciile universităţii Georgetown din Washington s’a publi¬ 
cat studiul «Reinterpretation of History as a Method of Furthering 
Comunism în Rumania (1961)», al cărui autor este istoricul american 
Michael I. Rusa. Autorul a studiat patru tratate de istorie scrise de comu¬ 
niştii români: «Istoria României» (1947), «Istoria Republicei populare 
române» (1952), «Istoria evului mediu» (1948) şi «Istoria modernă şi 
contemporană» (1948), şi arată cât de mult a fost schimbată istoria popo¬ 
rului român. Tot ce nu era în acord cu doctrina comunistă a fost înlătu¬ 
rat. In ceia ce priveşte originele acestui popor, tratatele comuniste pre¬ 
zintă ocupaţia Daciei de către romani ca o perioadă de regres social. 
Autorii comunişti combat moştenirea etnică latină a românilor pentru 
că —spun ei— pe baza teoriei luptei de clasă, locuitorii daci au refuzat 
ori ce amestec cu romanii, cari veniseră ca cuceritori. Astfel civilizaţia şi 
limba latină n au fost factori activi de asimilare a dacilor. 

In schimb elementul slav—susţin comuniştii— venit mai târziu peste 
poporul român în formaţie, a transmis acestuia o civilizaţie înaintată. 

Aceiaşi teorie o găseşte şi-i constată absurditatea şi scriitorul român C. 
Sporea în studiul «Die Sowjetische Umdeutung der rumănischen Ges- 
chichte» publicat în revista germană «Saeculum». 

Aşa dar, după teoria comunistă pregătită la Moscova, civilizaţia 
romană —care era cea mai înaintată civilizaţie în acele timpuri— n’a 
avut nici o influenţă asupra dacilor în formarea poporului român, pe 
când civilizaţia slavilor barbari —civilizaţie foarte înapoiată aşa cum 
era aceia a tuturor barbarilor veniţi dinspre orient— a jucat un rol domi¬ 
nant în determinarea caracteristicilor acestui popor. 

(2) V. Pârvan, «Dacia», pag. 154. 

(3) A.D. Xenopol, «Istoria românilor», voi. I, pag. 71. 

(4) V. Pârvan, «Dacia», pag. 184. 

(5) Idem, pag. 183. 

(6) A.D. Xenopol, «Istoria românilor», voi. I, pag. 141. 

(7) Idem, pag. 15. 

(8) Universite roumaine de Cluj, «La Transylvanie», pagina 37 şi 42. 

(9) Idem, pag. 86. 

(10) AD. Xenopol, «Istoria românilor», voi. I, pag. 17. 

344 


www.dacoromanica.ro 


I^SBOIUL CONTRA RUSIEI 
CITATE DIN TEXTE MENŢIONATE IN CUPRINSUL 
ACESTUI CAPITOL 


(1) Der zweite Weltkrieg, în Bildem und Dokumenten, Herausgege- 
ben von Hans-Adolf Iacobsen un Hans Dollinger, voi I, pag. 268 şi 278. 
(Din însemnările diplomatului Dr. Schmidt, care în calitate de traduc㬠
tor a participaţ l a ţoaţe înţrevederile lui Hitler cu personalităţi străine. 

Pag. 279; aceasţă discuţie a fosţ redată de Hitler înţr’o proclamaţie 
căţre armaţa germană P e frontul de est la 22 Iunie 19^1, în termenii 
următori: 

«Minisţrul sovieţic a cerut clarificarea asentimentului Qermaniei la 
urmăţoărele patru întrebări: 

1) întrebare: Qaranţia germană pentru România este valabilă şi în 
contra Rusiei sovieţice, în cazul unui atac al Rusiei în contra României? 

Răspunsul meu: Qaranţia germană es t e generală §> necondiţionat 
obligaţoare penţru noi. Ipsă Rusia nici odaţă n’a declarat că în afară de 
Basarabia mai are în general interese în România. Deja ocuparea Buco¬ 
vinei de nord a fosţ o greşală în conţra acesţei asigurări. Eu nu cred prin 
urmare că însăşi Rusia ar puţea să mai aibă a lte intenţii în conţra 
acestei ţări. 

2) Inţrebare. Rusia se simte din nou ameninţată de Finlanda. Este 
Qermania gaţa să nu dea nici un ajuţor Finlandei şi de ţoate să-şi reţragă 
imediaţ trupele germane în marş spre Kirkenen? 

Răspunsul meu: Ca şi mai înainţe, Qermania nu are nici un inţeres 
poliţie în Finlanda. Un nou răsboiu din partea Rusiei contra micului 
popor finlandez, nu va mai fi suportaţ de guvernul Reich-ului german, 
cu aţâţ mai mulţ cu câţ n’am puţea crede înţr’o ameninţare penţru Rusia 
din partea Finlandei. In general însă noi nu vrem să se formeze din nou 
o zonă de răsboiu în marea de Esţ. 

3) Inţrebare: Ar fi Qermania gaţa să consimţă ca Rusia sovieţică să 
deă din partea ei o garanţie Bulgariei şi să ţrimiţă în acesţ scop trupe 
sovieţice în Bulgaria, la care guvernul sovieţic ar da asigurarea că nu are 
inţenţifl să înlăture pe Rege cu aceasţă ocazie? 


www.dacoromanica.ro 


3^5 


Răspunsul meu: Bulgaria este un stat suveran şi eu n’aş şt'i că Bulgaria 
ar fi cerut o garanţie în general Rusiei sovietice, aşa cum România a 
cerut Germaniei. In afară de acesta, trebue să discut această problemă 
cu aliaţii mei. 

4) întrebare: Rusia are nevoie în ori ce caz de o ieşire liberă prin Darda- 
nele şi pentru acest motiv cere ocuparea unor puncte de sprijin importante 
în Dardanele şi Bosfor. Este de acord Germania cu aceasta sau nu? 

Răspunsul meu: Germania este gata ori când să-şi dea asentimentul 
la o schimbare a tratatului de la Montreux în favoarea statelor de la 
marea Neagră. Germania nu este gata să admită luarea în stăpânire de 
puncte de sprijin ruseşti în strâmtori. 

(2) Marechal Keitel, «Souvenirs, lettres, documents presentes par 
Walter Gorlitz», pag. 159 (ed. fr.). Mareşalul Keitel a fost ministru de 
răsboiu şi şeful comandamentului suprem al armatei (O.K.W.), Hitler 
fiind comandantul suprem al armatelor (Oberste Befehlshaber der 
Wehrmacht). 

(3) Andreas Hillgruber, «Hitler, Konig Carol und Marschall Anto- 
nescu», pag. 129, 130, 132. 

(4) Comandanţi de Mari Unităţi române: 

— Corpul vânători munte: general Avramescu; 

— Corpul de cavalierie: general Racovita; 

— Corpul 2 armată: general Constantinescu-Klaps; 

— Corpul 3 armată: general Ionescu Teodor; 

— Corpul 4 armată: general Sănâtescu; 

— Corpul 5 armată: general Levenţi; 

— Brigada 1 munte: general Lascăr; 

— Brigada 2 munte: general Dumitrache; 

— Brigada 4 munte: general Manoliu; 

— Brigada 5 cavalerie: Colonel Măinescu; 

— Brigada 6 cavalerie: colonel Codreanu; 

— Brigada 8 cavalerie: colonel Dănescu (căzut în luptele din stepa 
Nogai şi înlocuit cu colonelul Fortunescu): 

— Divizia 5 infanterie: general Glogojan; 

— Divizia 11 infanterie: general Steflea; 

— Divizia 15 infanterie: general Stavrescu; 

— Divizia 21 infanterie: general Dăscălescu; 

— Divizia de gardă: general Şova. 

La celelalte Mari Unităţi cari au participat la operaţiile din campania 
1941, n’am găsit numele comandanţilor.. 

Armata a 1 l-a germană avea corpurile 11,30 şi 54 armată cu diviziile 22, 
50,72,76,170,198 şi 239 infanterie. Pe la jumătatea lunii Iulie a mai primit 
încă diviziile 46 şi 73 infanterie (după Andreas Hillgruber, pag. 314). 

(5) Generalul I. Iacobici, fost ministru de răsboi, comandant de 

346 


www.dacoromanica.ro 


armată de o valoare incontestabilă; după bătălia de la Odesa a fost 
numit şef al marelui stat major în locul generalului Ioaniţiu. Qu ocazia 
unei vizite făcută de generalul Antonescu, însoţit de general Iacobici şi 
generalul Ioaniţiu, acesta din urmă —după ce s’fl dat jos din avion— 

trecut prea aproape de elicea avionului, care —nefiind jncă oprită— 
i-a tăiat o parte din teastfl capului, murind pe loc. 

Qeneralul N. Tătăranu era ţinui dintre cei mai eminenţi generali 
tineri, Qolonelul D. Petrescu fusese profesor de tactica artileriei la şcoala 
superioară de răsboi; a intrat jn rasboi ca comandant al regimentului 
8 artilerie greamoto. 

(6) Qomandantul artileriei armatei a cerut 3 1/2 unităţile de foc de 
artilerie, dar din lipsă de muniţie nu i s’a putut dfl decât 1 unitate de foc, 
ceia ce era mult prea puţin faţă de nevoile ofensivei. 

(7) Trupele ruse jn retragere din Odesa, au minat unele din marile 
clădiri cari puteau fi folosite de comandamente sau servicii române. 
Intr’una din aceste clădiri fost instalat comandamentul diviziei a 5-a 
română. După 3 zile clădirea a fost aruncată jn aer, omorând pe genera¬ 
lul Qlogojanu, comandantul diviziei şi un număr de ofiţeri şi trupă. 

In Odesa se găseau tuneluri jn cari —la ocuparea oraşului de către 
români— s’au ascuns câteva mii de soldaţi ruşi transformaţi jn partiza¬ 
ni. Aceştia eşiau noaptea prin diferite guri de tunel cari se deschideau jn 
anumite case şi executau atacuri prin surprindere. Comandamentul 
român i-a somat să se predea, dar ei au refuzat. Punânduse pază la toate 
gurile tunelurilor, o parte din partizani, obligaţi de foame s’au predat; 
alţii însă au rămas până la urmă. După informaţiile date de acei cari 
s’au predat, şefii partizanilor închişi jn subterane —dţipă ce au terminat 
tot ceia ce putţfl constituti un flliment— fllegeau dintre pftrtizftni pe acei 
cari erau mai slabi şi-i mâncau. 

In prima lună după intrarea trupelor române jn Odesa, trupele ruse 
care rămăseseră jn orflş îmbrăcate jn haine civile, au încercat o revoltă, 
care a fost repede reprimată, şi cei prinşi —câteva mii-r- au fost executaţi 
ca partizani. Qeneralul român Macici care era comandantul trupelor 
române din Odesa şi care purta răspundere^ ordinei jn acest oraş a plătit 
mai târziu acest act. In toamna anului 1944 —după capitularea Rom⬠
niei şi schimbarea de front contra Qermaniei— generalul Macici era 
comandantul armatei l-a române jn contra trupelor germane jn Unga¬ 
ria. La cererea guvernului rus a fost jnlocuit la comanda armatei, arestat, 
judecat şi condamnat la mulţi ani de închisoare pentru faptele de la 
Odesa. 

(8) Ziarul, ^Stindardul», n.° 80 din 31.3.1964, dă: 3.839 ofiţeri, 1.554 
subofiţeri şi 94.349 trupă. Qifrele date de diferiţi putori variază. Andrews 
Hillgruber, în flHitler, Konig Qflrol und Marschftll Antonescu», lft pftg. 
138, spune că la 6.10.41 cartierul general român § publicat pierderi 


www.dacoromanica.ro 


347 



române până la acea dată 70)000 de morţi şi 100.000 de răniţi, ceia ce este 
cu totul exagerat. Arch A Pol 1941-42, pag. 552, dă: 20.000 căzuţi, circa 
15.000 dispăruţi şi 76.000 răniţi. 

Numărul de soldaţi ruşi făcuţi prizonieri variază între 35.000 şi 
60.000. 

Pierderi grele am avut şi în avioane. Generalul Antonescu arată în 
scrisoarea adresată lui Hitler la 17.8.41 că pierderile aviaţiei române 
sunt mari şi fără ajutorul german pentru completarea avioanelor, avia¬ 
torii români nu vor mai putea participa la lupte. 

(9) După Andreas Hillgruber, «Hitler, Konig Carol und Marschall 
Antonescu», pag. 141. 

Soldatul rus este fatalist până la exces şi nu are spirit de iniţiativă. 
De aici rezultă o mare capacitate de sacrificiu şi o deosebită putere de 
rezistenţă în apărare. Acolo unde a primit misiunea să stea şi să apere, 
rămâne până la urmă. In ofensivă însă nu-i capabil să lupte individual; 
ca să înainteze la atac trebue să fie încadrat în massâ. Aşa de ce în cursul 
acestui al doilea râsboiu mondial, ca să atace pe germani cu oarecare 
şansă de suces, ruşii trebuiau să dispună de o superioritate numerică 
zdrobitoare. Sacrificiile pe cari le-au cerut comandanţii ruşi de la toate 
gradele —în special în infanterie— au fost uluitoare. 

Acelaş lucru s’a întâmplat şi în primul râsboiu mondial. Cu toate pierde¬ 
rile suferite, rezultate din desconsiderarea comandanţilor faţă de viaţa 
soldatului, acesta spunea: nu face nimic; este rus mult la noi. Această 
desconsiderare a vieţii luptătorilor în armata rusă apare şi într’o convor¬ 
bire avută dc generalul Eisenhower cu un general rus după capitularea 
Germaniei. O redau aşa cum este redată în memoriile generalului Eisen¬ 
hower, «Croisade en Europe», pag. 528-529 (ed. fr.): «Vorbind cu un 
general rus, am semnalat într’o zi problema grea care ni s’a impus în cur¬ 
sul diferitelor perioade ale râsboiului: aceia de a avea grija de un aşa de 
mare număr de prizonieri germani. Ei aveau aceiaşi raţie —am spus 
eu— ca şi proprii noştri soldaţi. Profund mirat, generalul rus m’a între¬ 
bat: pentru ce aţi făcut aceasta? Dar —am răspuns eu— mai întâi, con¬ 
form termenilor convenţiei de la Geneva, ţara mea trebuia s’o facă. In al 
doilea rând se aflau mii de prizonieri americani şi engleji în Germania şi 
eu n’am vrut să dau lui Hitler un pretext sau o scuză ca să trateze prizo¬ 
nierii noştri mai aspru de cât cum o făcea deja. Din nou rusul a părut 
înmărmurit de atitudinea mea. Dar pentru ce —îmi spune el— eraţi 
îngrijoraţi de oamenii pe cari germanii îi făcuseră prizonieri? Ei s’au 
predat şi nu mai puteau continua să lupte». 

Dacă comandanţii ruşi manifestau această lipsă totală de umanita¬ 
rism faţă de proprii lor soldaţi căzuţi prizonieri, nu mai puţin şi solda¬ 
tul rus era de o cruzime neobişnuită. La începutul râsboiului cine cădea 
prizonier la ruşi era împuşcat imediat; chiar şi răniţii inamicului căzuţi 

348 


www.dacoromanica.ro 


în mâna lor nu eţau duşi la ambulanţă, ci eţau omoţ-ăţi pe loc. In bătălia 
din stepa Nogai —în Septembrie 1941— am avut dovezi concrete de ase¬ 
menea acte de cruzime în atacurile şi contraatacurile cari se dădeau pen¬ 
tru cucerirea sau recucerirea unei părţi din poziţie. 

Cu ocazia debarcării de la Feodosia —în Crimeia— în noaptea de 27/ 
28 decembrie 1941, ruşii debarcaţi au găsit în această localitate un spital 
cu răniţi cari nu putuseră fi evacuaţi. Ruşii au scos toţi aceşti răniţi afară 
şi —pe un ger de 30° minus— i-au întins pe jos şi au turnat apă peste ei 
transformându-i în blocuri de gheaţă. 

In Caucaz, după retragerea germană din iarna anului 1942/43 au adu¬ 
nat femeile cari au făcut serviciu la popote germane, le-au tăiat mâinele 
şi le-au trecut peste front, germanilor. 

Când mai târziu ruşii au început să aibă prizoneri în număr foarte 
mare —cum a fost cazul la Stalingrad— asemenea acte de barbarie s’au 
rărit. Ele au reînceput în 1944 când au invadat în Germania de est, în 
România şi Ungaria. Aici s’au manifestat prin foarte numeroase violuri 
sadice, atacând fete de la 10 ani până la femei de cea mai înaintată 
vârstă. 

(10) General Hans D oer ri «D er Feldzug nach Stalingrad», la pag 80 
în loc de divizia a 8-a cavalerie, spune «grupul Kome». Acest grup exis¬ 
tase în vara anului 1941 şi operase în Transnistria şi Crimeia; a fost des¬ 
fiinţat în primăvara anului 1942. La Stalingrad generalul Come a 
comandat div. a 8-a cav. 

(30b) Marechal von Manstein, «Victoires perdues», pag. 235-236 
(ed. fr.). 

(11) In această operaţie —la sud de Kisselewka— s’a distins printr’o 
bravură excepţională colonelul Cristea Ion, comandantul regimentului 
2 calaraşi. Indemnându-si regimentul pe câmpul de luptă, mergând pe 
jos printre ostaşi cu un baston în mână, a fost rănit grav. (Din «Der Feld¬ 
zug nach Satlingrad», completat cu informaţia căpitanului I. V. Emilian 
care a participat la această luptă). 

(12) Andreas Hillgruber, în «Die Răumung der Krim», nu arată că 
diviziile 10 şi 19 inf. române au fost în Kuban. Divizia a 10-a a luptat în 
sectorul Varenikovskaia, iar divizia a 19-a a acoperit un sector pe coasta 
mării Negre. 

(13) Este locul să amintesc aici despre activitatea excepţională a căpi¬ 
tanului Dabija din regimentul 33 infanterie, div. 10. Acest ofiţer, vorbind 
foarte bine limba rusă şi-a organizat o echipă de şapte luptători români, 
pe cari în echipament rus îi tţeceau din când în când în liniile ruse. Pen¬ 
tru ca trecerea să fie asigurată se simula undeva pe frontul diviziei un 
atac de noapte, şi în timp ce ruşii erau atenţi la acel atac, prin altă parte 
căpitanul Dabija trecea liniile cu oamenii lui. La 3-4 zile, executând ata¬ 
curi de noapte, sau intrând în câte un comandament rus unde lăsa pe un 


www.dacoromanica.ro 


34 ? 


birou o notă «Pe aici a trecut căpitanul Dabija». La întoarcere se întâm¬ 
pla câte odată să aducă şi prizonieri. Aceste treceri le-a executat şi în Cri- 
meia căte una pe lună şi niciodată n’a avut nici o pierdere. Când ruşii au 
recucerit Crimeia, au căutat peste tot pe acest ofiţer. 

(14) Armament anticar: fiecare grupă de luptă avea 1 faustpatronen; 
fiecare ploton 1 Ofenrohr; regimentul avea 1 ploton cu 4 tunuri anticar; 
divizia, 2 baterii de 75 m/m a 9 piese fiecare. Aceste tunuri puteau distru¬ 
ge un car de luptă la o distantă mai mare de 1.000 m. 

Armament greu de infanterie: compania dispunea de 2 aruncătoare 
de 60 m/m; batalionul, 1 ploton de 4 piese de 84 m/m; regimentul 1 com¬ 
panie de 6 aruncătoare de 120 m/m. 

(15) Colonel W. A Mazilenko, «Die Zerschlagung der Heeresgruppe 
Sud Ukraine», August-Septembrie 1944, pag. 24-26 (ed. germană). In lim¬ 
ba rusă această carte este intitulată «Rosgrom nemetco-fascistchich 
woisk na balkanskom napravlenii» ceia ce tradus în româneşte înseam¬ 
nă «Distrugerea armatei germano-fascistă în direcţia balcanică». Şi tra¬ 
dusă în limba germană sub titlul «Die Zerschlagung der Heeresgruppe 
Sud Ukraine». 

(16) Generalul Hans Friessner în «Verratene Schlachten» scrie că la 
grupul de armate Dumitrescu «o mare parte din cele două divizii rom⬠
ne (div. 4 munte şi div. 21 inf. română) au fugit încă din timpul pregătirii 
de artilerie» iar la grupul de armate Wohler, diviziile 5 şi 7 inf. române 
«au părăsit poziţiile fără luptă». 

Este aici de constatat efectul dezastros al propagandei criminale faţă 
de statul şi poporul român, făcută de partidele politice cari urmăreau 
răsturnarea, mareşalului Antonescu prin orice mijloace. O parte din 
luptătorii marilor unităţi de mai sus au fost influenţaţi de această propa¬ 
gandă pentru încetarea răsboiului, făcută atât în spatele frontului cât şi 
pe front. Retragerea prematură a acestora a influenţat şi pe ceilalţi, cari 
văzăndu-se descoperiţi au fost şi ei obligaţi să se retragă. 

(17) Walter Rehm, «Iassy», pag. 40, 42, 43 spune ca observatorii de 
artilerie ai diviziei 79 inf. germană au văzut la ora 8 trupe române în 
retragere în zona N. V. Rediu lui Tătaru. 

(18) Walter Rehm, maior, fost ofiţer de stat major la comandamentul 
diviziei 79 inf. germană, în vara anului 1944, în lucrarea «Iassy» scrie la 
pag. 45: «In cursul zilei (20 August 1944) unele trupe din divizia 5 cavale¬ 
rie s’au încorporat în linia de apărare construită la nord de Iaşi pentru 
apărarea flancului stâng (al diviziei 79 inf. germană); însă târziu după 
amiază şi seara au năvălit din sudul şi estul acestui oraş şi peste podul 
aflat în partea de est, mari grupe de soldaţi înarmaţi şi fără conducători, 
din divizia 5 cavalerie română. Ei au explicat că pentru ei răsboiul s’a 
terminat; ofiţerii lor i-au trimis în concediu acasă». Este greu de înţeles 
cum s’au putut face aceste declaraţii de către nisţe soldaţi români chiar 

350 


www.dacoromanica.ro 


în ziua <^e 20 August, adică în prima zi a ofensivei ruse. ţi nu pţiteau £j 
lăsaţi acasă în prima bătălie, Cred că pe de o parte se poate găsi o explica¬ 
ţie în panica provocată de bombardamentul artileriei urmat de atacul 
masiv al unui mare număr de care de luptă, dar pe c^e altă parte nu putem 
să nu constatăm şi influenţa acelei propagande despre care am vorbit 
mai sus. Altfel nu este explicabil ca soldatul român care a dovedit în ste¬ 
pa Nogai, în Cţimeia, în Culpan şi la Ştalingrad un spirit deosebit <^e lup¬ 
tă, atât în apărare cât şi în atac, şi care a fost calificat de mari comandanţi 
germani ca cel mai bun luptător dintre aliaţii (germaniei, tocmai pe 
pământul românesc, n’a mai fost capabil d e ° rezistenţă suficientă şi a 
avut moralul deficient. 

(1$>) Cojonel W. A. Mazulenko, «Die Zerscfolagung der Heeresgruppe 
ŞudVkraine», pag. 4^: «(generalii şi ofiţerii inamicului luaţi prizonieri 
în acea zi (20.8.44) au recunoscut marele efect al pregătirii d e artilerie şi 
aviaţiei. Căpitanul jjjans DiebiscJj, comandantul batalionului 2 din 
regimentul 57^ inf. din div. 306 inf. căzut prizonier a declarat: «Batalio¬ 
nul se apăra în sectorul N. V. Leontina. Adevăratele măsuri ca IÎ erau 
luate de ruşi pentru pregătirea operaţiei atacului nu erau cunoscute de 
conducere. Nu aveam nici o cunoştinţă despre o atât de puternică con¬ 
centrare rusă de tancuri, artilerie şi aviaţie. In dimineaţa zilei de 20.8 a 
început bombardarea poziţiei noastre de artileria şi ayiaţia rusă. După 
caracterul pregătiri d e artilerie şi a acţiunii aviaţiei am cunoscut eu şi 
mulţi alţii că ruşii şitau exact poziţia tuturor cuiburilor de mitraliere, 
liniile de foc, poziţiile baterilor, posturile de comandă. Trebue să admi¬ 
tem că aceste exacte cunoştinţe despre poziţiile noastre de apărare au 
fost obţinute fără îndoială prin fotografii aeriene si prin o recunoaştere 
zilnică şi îngrijită. Mijloacele de foc ale apărări germane au fost literal¬ 
mente distruse de avioanele ruse cari au atacat linia principală şi pozi¬ 
ţiile intermediare. Când inf- rusă a pătruns în poziţia batalionului şi 
acesta s’a retras, nu s’a putut organiza nici o retragere din cauza avaţiei 
ruse. Batalionul a fost împrăştiat şi în parte distrus prin focul aviaţiei, al 
aruncătoarelor şi al mitralierelor.» «Pentru aceasta trupele atacatoare 
au întâlnit în primele şanţuri numai o slabă rezistenţă a inamicului.» 

(20) Walter Refom în «Iassy», la pag. 65 scrie: «In aceiaşi zi (era 23 
August 1944, nota autorului) a veştilor nenoricite, generalul Dumitrescu, 
comandantul diyiziei a 11-a infanterie, decorat cu crucea de cavaler, a 
raportat cu lacrimi în ochi că divizia lui nu mai poate fi găsită, ţl voia să 
încerce s T o adune la (Jermănesti». 

(21) (generalul PJans Friessner în «Verratene ŞcJjlachten» la pag. 83 
scrie: «^Arjflata a 4-a română a vrut pe contul ei propriu să se retragă spre 
sud; s a pretins ca ar fj avut ordin de la mareşalul ^jţtonescu. Numai cu 
osteneală au fost împiedecaţi să rupă lupta. Ş’a ajuns la discuţii yiolente 
între comandanţii <)e armate german şi român. Ştatul major general 


www.dacoromanica.ro 


351 


român şi-a permis o atât de nemaipomenită încălcare în conducerea 
germană, încât a retras trei regimente de artilerie grea spre Adjud. 
Aceastea erau măsuri insuportabile şi funeste ale aliatului». 

(94) General Hans Friessner, «Verratene Schlachten», pag. 84. 

(95) Idem, pag. 86. 

(96) Ziarul, «Stindardul» num. 80 din 31.3.1964 da 129.107 din cari: 
2325 ofiţeri, 2180 subofiţeri şi 124.602 trupă. 

Colonelul W. A. Mazulenko arată la pag. 103 în «Die Zerschlagung 
der Heeresgruppe Stidukraine» că totalitatea pierderilor germane şi 
române în această bătălie se ridică la 610.00 oameni. 

(97) Acţiunea corpului 4 armată german (general Mieth) de la 20.8- 
29.8 este luată din cartea «Iassy» scrisă de maiorul Walter Rehm. 

(98) Colonel W. A. Mazulenko, «Die Zerschlagung der Heeresgruppe 
StidUkraine», pag. 93. 

(22) Colonel W. A. Mazulenko, idem, pag. 73,80. Aceste trupe —după 
cum arată Andreas Hillgruber în «Hitler, Konig Carol und Marschall 
Antonescu», la pag. 348, punctul 78— erau sub comanda generalului 
Ludwig Miiller, comandantul corpului 44 armată. După trecerea Prutu¬ 
lui, au ajuns la 28.8 în pădurile de la sud de Huşi. De aici au atacat oraşul 
şi cea mai mare parte au căzut în această luptă. Ceilalţi, pe mici grupe, 
sau îndreptat spre vest şi numai puţini au ajuns în Carpaţi şi au reintrat 
în frontul german. 


352 


www.dacoromanica.ro 


23 AUGUST 1944 


(1) Miroir de l’historie —Martie 1962—, Leon Gruart, «Comment le 
royaume de Roumanie est devenu une democraţie populaire», pag. 327; 
declaraţiile C. Visoianu. 

(2) Andreas Hillgruber, «Hitler, Konig Carol und Marschall Anto- 
nescu», pag. 215; the Rumanian armistice, Negociations Cairo, pag. 255 
de Al. Creţeanu. 

(3) Pamfil Şeicaru, articolul «17 ani de la capitulare», publicat în «Le 
Courier roumain», num. 207-208 din 16 Septembrie-1 Oct. 1961, pag. 28. 

(4) Idem, pag. 29. 

(5) «Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu», de Andreas 
Hillgruber, pag. 216. 

(6) Nanu Frederic, (Journal of Central European Affaires», pag. 254-255. 

(7) Miroir de l’historie —Martie 1962—, Leon Gruart «Comment le 
royaume de Roumanie est devenu une democraţie populaire», pag. 327. 

(8) La această audienţă a luat parte şi Mihai Antonescu, ministru afa¬ 
cerilor străine. Cum mareşalul intenţiona să se retragă —dacă ar fi fost 
necesar— şi să-l lase pe Mihai Antonescu să încheie un armistiţiu favo¬ 
rabil, l-a luat cu el în acea audienţă pentru a obţine asentimentul 
Regelui. 

Convorbirea dintre Regele Mihai şi mareşalul Antonescu publicată 
de revista americană «Time» după o înregistrare pe bandă magnetofo- 
nică nu prezintă suficiente garanţii de autenticitate. Walter Hagen în 
«Die geheime Front» şi Andreas Hillgruber în «Hitler, Konig Carol und 
Marschall Antonescu» nu-i acordă încredere. 

Reuben H. Markham în «La Roumanie sous le joug sovietique» redă 
astfel această audienţă. «Ministrul afacerilor străine al lui Antonescu a 
cerut Regelui o audienţă ca să discute chestiunea unui armistiţiu. S’a 
căzut de acord ca mareşalul Antonescu să vină la palat, să se întreţină cu 
Regele asupra acestui subiect. întrevederea a fost fixată pentru 23 
August la orele 16. 

Mareşalul s’a prezentat la palat cu ministrul afacerilor străine şi n’a 
observat nimic ingrijorător. Regele l-a primit şi i-a declarat scurt că 


www.dacoromanica.ro 


353 


România trebue să se desolidarizeze imediat de puterile Axei şi sâ 
încheie un armistiţiu cu aliaţii. 

Antonescu n’a refuzat categoric, dar a răspuns că el nu voia să facă 
nimic fără acordul germanilor, făcând remarca că trupele române erau 
împrăştiate pe toată întinderea teritoriului şi că armata germană putea 
sâ ocupe ţara fără greutate. El a spus de asemenea că vrea să joace «joc 
cinstit» cu camarazii de luptă, afirmând că un ofiţer nu putea să se 
întoarcă brusc contra aliatului de ieri şi că o astfel de schimbare ar fi o 
desonoare care ar cauza cel mai mare râu României. 

Regele a fost sensibil la acest apel la onoare, dar a înţeles că Anto¬ 
nescu nu trebuia să părăsească palatul, căci de sigur el va preveni pe ger¬ 
mani despre ceia ce se unelteşte în contra lor. Lovitura fusese bine 
organizată sub direcţia lui Grigore Niculescu-Buzeşti, om de încredere 
al Regelui şi prieten al lui Maniu. Garda palatului care fusese prevenită, 
a intrat îndată în cameră. 

—Ce înseamnă aceasta?, a întrebat dictatorul. 

—Sunteţi arestaţi toţi; a răspuns Regele. 

Miniştrii n’au făcut nici un gest şi totul s’a petrecut calm. Cum soldaţii 
pipăiau buzunarele lui Antonescu, acesta a strigat: «Generalul Anto¬ 
nescu nu poartă nici odată arme asupra lui. Autoritatea lui nu se sprijină 
pe un revolver». In timp ce îl luau, Antonescu s’a întors şi a strigat: 
«Mâine am să vă împuşc pe toţi». El nu ştia că gardienii, care il escortau 
la eşirea din palat erau comunişti. «Acest mic detaliu în organizarea lovi¬ 
turii fusese aranjat cu un om misterios, un oarecare «Spătaru» pe care îl 
vom regăsi mai târziu. Era un dezertor din armata română pe care Mos¬ 
cova îl trimesese la Bucureşti şi care a devenit ministru de răsboiu sub 
numele de Bodnăraş. Antonescu a fost transferat în Rusia, de unde tre¬ 
buia să fie readus ca sâ fie împuşcat». 

(9) Andreas Hillgruber, «Hitler, KOnig Carol und Marschall Anto¬ 
nescu», pag. 216. 

(9 bis) R.H. Markham redă astfel proclamaţia Regelui: «Din acest 
moment, luptele între trupele noastre şi forţele Uniunii Sovietice trebue 
să înceteze, şi starea de răsboiu între ţara noastră şi Marea-Britanie şi 
Statele-Unite se termină. Primiţi cu încredere pe soldaţii Uniunii Sovieti¬ 
ce. Naţiunile unite au garantat independenţa noastră şi neintervenţia în 
afacerile interne ale ţării noastre» din «La Roumanie sous le joug sovie- 
tique», pag. 64, ed. fr. 

(10) Andreas Hillgruber, «Hitler, Koning Carol und Marschall Anto¬ 
nescu», pag. 217. 

(11) Al. Creţeanu, «Journal ofCentral European Affaires», pag. 255. 

(12) Pamfil Şeicaru, «17 ani de la capitulare», publicat în «Le Cour- 
nier Roumain» num. 207-208, pag. 17. 

(13) Idem, pag. 25. 

354 

www.dacoromanica.ro 


(14) Andreas Hillgruber, «Hitler, K5nig Carol und Marschall Anto- 
nescu», pag, 218, 

(15) Idem, pag. 219. 

(16) Idem, pag. 220. 

(17) Idem, pag. 225-226. 

(18) Miroir de l’histoire, articolul Leon Gruart, «Comment le royau- 
me de Roumanie est devenu une democraţie populaire», Martie 1962, 
pag. 328. 

(18 bis) Textul Armistiţiului. Anexa num. 12. 

(19) Miroir de l’histoire, articolul «Comment la royaume de Rouma¬ 
nie est devenu une democraţie populaire», de Leon Gruart; Martie 1962, 
pag. 327. 

(20) Idem, pag. 328. 

(21) Idem, pag. 329. 

(22) Reuben H. Markham, «La Roumanie sous le joug sovietique», 
pag. 66. 

(23) Henri Prost, «Destin de la Roumanie», pag. 169-170. 


www.dacoromanica.ro 


355 


NEDREPTATEA PÂNĂ LA URMĂ 


(1) James Byrmes, «Cartes sur Table», pag. 113. 

(2) George N. Crocker, «Schrittmacher der Soviets» (Roosevelt road 
to Russia), pag. 81, ed. germană. 

(3) Idem, pag. 33-34. 

(4) Pamfil Şeicaru, articolul «Ce descopăr capitularzii în 1962», 
pag. 17, publicat în «Le Courier roumain» numărul 222-223. 

(5) George N. Crocker, «Schrittmacher der Soviets», pagina 54. 

(6) George Olivier, «Franklin Roosevelt», pag. 30-31. 

(7) George N. Crocker, «Schrittmacher der Soviets», pagina 24. 

(8) George N. Crocker, «Schrittmacher der Soviets», pagina 24. Jac- 
ques Mordal în «Le drame de Paulus ou servitude et grandeur militai- 
res» scrie că în cei 4 ani de râsboi Rusia a primit un total de 17.501.861 
de tone de materiale pentru o valoare de 10.972.000.000 de dolari de la 
americani şi de 428.000.000 lire engleze din partea britanică. 

In aceste materiale intrau arme, muniţii, avioane, care de luptă, 
îmbrăcăminte, obiecte manufacturate de tot felul şi produse alimentare 
în cantităţi imense. Americanii singuri au trimis ruşilor 14.834 avioane şi 
409.526 tot felul de vehicule cu motor de la jeep până la tunul autotractat. 

De asemenea Arthur Conte în «Yalta ou le partage du monde» la pag. 
229 arată ca americanii au trimis —între altele— 500.000 de camioane, 
2.600.000 tone de benzină şi 4.500.000 tone de alimente, precum şi o uzi¬ 
nă completă de pneumatice, cu mai mult de 20.000 de lucrători, care a 
fost mutată întreagă din America în Rusia. 

(9) Georges Olivier, «Franklin Roosevelt», pag. 37-38. 

(10) Idem, pag. 179. 

(11) Idem, pag. 182. 

(12) George N. Crocker, «Schrittmacher der Soviets» pagina 51. 

(13) Idem, pag. 37. 

(14) Idem, pag. 205. 

(15) Andreas Hillgruber, «Hitler, Konig Carol und Marschall Anto- 
nescu»m pag. 293. 

(16) George N. Crocker, «Schrittmacher der Soviets», pagina 104. 
356 


www.dacoromanica.ro 


(17) Idem, pag. 59. 

(18) Pamfil Şeicaru, articolul «Recolta erorilor Roosveltiene», pag. 9-10, 
publicat în «Le Coumier roumain», numărul 181, din 15.8.1960. 

(19) Amiralul american R.A Theobald în cartea «The final secret of 
Pearl Harbour». 

(20) «La nation roumaine», num. 212 din Februarie Martie 1962. 

(21) Georges Olivier, «Franklin Roosevelt». 

(22) George N. Crocker, «Schrittmacher der Soviets», pag. 190-196. 

(23) James Bymes, «Cartes sur table», pag. 77-78, şi «Declaraţia asu¬ 
pra Europei eliberate». Anexa num. 14. 

(24) George N. Crocker, «Schrittmacher der Soviets», pagina 207. 

(25) Idem, pag. 215-216. 

(26) James Bymes, «Cartes sur table», pag. 95, şi Arthur Conte, «Yalta 
ou le partage du monde», acordul secret referitor la intrarea Rusiei în 
răsboi în contra Japoniei, pag. 351-352. 

(27) George N. Crocker, «Schrittmacher der Soviets», pagina 205. 

(28) Pamfil Şeicaru în articolul «Simple însemnări», publicat în «Le 
Courier roumain», num. 177. 

(28 bis) Pentru a înţelege rezultatul conferinţei de la Yalta trebue să 
ştim în ce condiţii fizice, morale, intelectuale şi ca mentalitate s’au pre¬ 
zentat cei trei mari potentaţi ai lumii —Roosevelt, Churchill şi Stalin— 
cărora le-a revenit misiunea să organizeze lumea după principiile drep¬ 
tăţii şi libertăţilor popoarelor. 

Iată cum îi găsim descrişi de Arthur Conte în «Yalta ou le partage 
du monde»: 

1) Roosevelt (pag. 230-237): «Propriu zis el n’a avut nici odată geniu. 
Toată viaţa lui, fără discuţie, a fost un superficial. Elev mediocru, student 
fără diplomă, avocat fără procese, nu s’a angajat în politică decât din 
spirit de uşurinţă, sau din gustul jocului; totdeauna a adorat pocker-ul. 
Dintr’o familie bogată, neavând nici odată nici cea mai mică grijă de 
bani, nerealizând nici odată pe deplin ce poate însemna banul, el a 
văzut în politică un domeniu minunat, dacă nu chiar singurul, unde 
putea să cheltuiască prodigioasa lui vitalitate, gustul lui de luptă, capita¬ 
lul lui de energie... 

Nare nici o cultură. Nici nu caută să se cultive. Nu iubeşte nici cărţile, 
nici pictura, nici muzica. Nu cere decât filme Western. Nu apreciază 
nici cel puţin o bucătărie bună. El spune că fumează fără să se gândeas¬ 
că. Cea mai mare distracţie a lui —în afară de pocker şi de timbre 
poştale— este să colecţioneze porci în miniatură; posedă o impresionan¬ 
tă serie din toate ţările şi de toate culorile. Acest mare om este obsedat 
chiar şi de superstiţii. Astfel nu se duce nicăieri fără să nu aibă cu el —ca 
purtător de noroc— coada lungă a calului Gloucester, cel mai frumos cal 
pe care l-a cunoscut America vreodată». 


www.dacoromanica.ro 


357 


Arthur Conte mai scrie că la sosirea lui la Yalţa, Roosevelţ era foarte 
bolnav. Chiar şi Churchill s’a alarmat câiţd l-a vţizuţ. £ra aşa de slab 
încât hainele zburau pe el. Livid, tras la faţă şi friguros, se înfăşură 
mereu în marea lui capă neagră- La Crăciunul din 1943 fusese aţins de o 
gripă, care s’a agravat cu o bronchită, complicată cu tulburări abdomi¬ 
nale. Conferinţa de la Teheran îl obosise peste măsură- Campania elec¬ 
toral^ pentru a fi ales preşedinte a 4-a oară, i-a luat ultimele forţe. «Nici, 
el nu mai era de cât umbra lui însuşi». 

Singurele idei cari îl preocupau la Yalta erau, sţţ ţermine rţjsboiul cât 
mai repede şi să organizeze o pace cât mai lungă- El mai şţia cţţ Germa¬ 
nia dispunea de arme noi fantastice şi cţţ «este poaţe numai o chestie de 
zile» ca sţţ fie întrebuinţate. Deci ori cum ar fi, trebuia sţţ termine acesţ 
rţţsboi înainte ca Hitler sţţ poată arunca aceste arme în cântarul 
rjţsboiului. 

Roosevelţ se simţea atras de strania şi brutala putere a lui Stalin. El 
pretindea cţj pentru a salva pacea, nu era alt mijloc de câţ sft-1 îmblân¬ 
zească pe Stalin, şi pentru aceasta trebuia şi s^-i dea ţoţ ce e posibil. 
£1 era sigur după conferinţa de la Yalta că l-a convertit pe Stalin la ideilş 
lui pentru pace, şi chiar a putut să afirme la un momenţ daţ «Eu mă înţe¬ 
leg mai bine cu Sţalin de căt cu Churchill». Asţfel unul din conflicţele cu 
Churchill a fost provocaţ de chestiunea Poloniei. In discuţiile cari au 
avut loc, Roosevelţ a sprijinit pe Stalin în conţra lui Churchill deşi aceas¬ 
ta s’a luptat să păstreze o Polonie independenţă şi câţ mai asemănătoare 
în frontiere cu Polonia care intrase în răsboiu în 1939. Un alt incident 
destul de grav a avut loc mai târziu din cauza ajutorului pe care Ajţglia 
l-a dat guvernului grec ca să lupţe în contra partizanilor comunişti greci. 
Americanii erau în conţra acestui ajutor şi au impins opunerea lor până 
acolo în cât amiralul american King a dat ordin vaselor americane din 
Mediterana să nu transporte ţrupe engleze în Grecia. 

Alături de Roosevelţ se găsea la Yalţa Churchill, primul ministru 
englez, aliat pentru înyingerea Germaniei, dar în conţradicţie aţâţ cu 
Roosevelţ cât şi cu Stalin în câteva probleme foarte importanţe. 

2) Churchill este descris astfel (pag. 251-257): 

«Ca şi Roosevelţ, n’a fosţ nici odată de câţ un elev mediocru. Nu face 
parte din spiritele cari reuşesc în ţeme latine. El pretinde că ştie să 
vorbească frftnţuzeste, dar numai el singur înţelege ce spune. Şi el esţe 
tot un intuitiv, un animal poliţie care merge în special după perspicaciţa- 
ţea sau după şansa lui. Nu aţinge pleniţidinea ţalentului şi apoi a geniului 
lui, de cât când esţe lăsaţ în mari spaţii, când se oprşşţe ora burgheziei 
liniştite... 

Singurul lucru care poate să-l obosească es t e plictiseala. Esţe aşa de 
pasionat de sarcina lui, că nu esţe nici odată obosit, ătunci când, de 
exemplu, parcurge în cele mai rele condiţii —în ayţon— mii de kilome- 


358 


www.dacoromanica.ro 


tri. Colaboratorii lui sunt transformaţi în martiri. «Răsboiul este o luptă 
constantă care trebue dusă 24 de ore din 24», îi place să spună. Trebue să 
fii zidit din ciment ca să urmezi ritmul pe care îl impune. Nimeni 
nu reuşeşte... 

En nu-şi face o părere idilică despre Soyjete. De sigur nu mai ţine ace- 
laş limbaj ca înainte de râsboiu cţţnd trata pe Stalin «maimuţă sângeroa¬ 
să» sau proclama «bolşevismul nu este o doctrina politică, ci o boală; nu 
este o creaţie, ci o infecţie», pi se supune la un considerabil efort de sim¬ 
patie şi de cordialitate cu stăpânii de la Kremlin. Dar nu este nici o 
îndoială că extrema încredare manifestată de Roosevelt pentru Stalin îl 
tulbură şi chiar îl irită»... 

Intre el şi delegaţia americană raporturile nu sunt cele mai bune. El 
simte că pentru Roosevelt, Hopkins şi alţii, el este un reacţionar, care ţine 
să-şi salveze imperiul colonial, un aliat care jeneazţţ. 

Ca să-şi păstreze întâietatea jn Mediterana, n’a ezitat să propună lui 
Stalin acea nemaipomenit de scandaloasă tocmeală în procente, în care 
cerea să i se recunoască influenţa jn Grecia şi Yugoslavia, lăsţţnd Bulga¬ 
ria. Ungaria şi România jn sfera de influenţă rusă. 

3) In sfârşit al treilea aliat şi participant principal din partea Rusiei 
Soyjetice la conferinţa de la Yalta era Stalin pe care autorul cărţii «Yalr 
ta» îl descrie astfel (pag. 209-213): 

«pste mic de talie, ca Napoleon, picioarele şi braţele sunt prea lungi 
pentru bustul lui scurt şi strţţmt. Are o oafecare burtă. Se spune că croito¬ 
rii din Kremlin umpleau exagerat hainele lui, ca sfl-1 facă să apară mai 
puţin pirpiriu şi mai puţin disproporţionat. M(ţna stingă atârnă nemiş P 
cată, paralizată, ţn timp ce cealaltă se balansează ca un automat. Nu sea¬ 
mănă de loc cu epicele statui pe cari i le-au închinat sculptorii lui, sau cu 
impresionantele portrete pe cari i le-au făcut pictorii lui. Sub părul acum 
rărit şi încărunţit, faţa isbeşte de la început prin caracterul ei necioplit, 
jnchis, cu asperităţi, apoi se descopere fineţea şi ironia omului de la ţară, 
munteanul şiret cu ochi galbeni şi un amestec tulburător de asprime şi 
răutate. Nu rţţde nici odată, chiar dacă cţţte odată surţţde pe furiş pe sub 
adăpostul mustăţilor lui groase şi cărunte; se pot atunci zări dinţii negri 
de mare fumător, neregulaţi, intraţi spre interiorul gurii. Are tenul palid, 
cu yjne ca o marmoră roşie —acel ten pe care moscoviţii l-au supranu¬ 
mit «tenul Kremlinului» pentru a arăta culoarea pielei tuturor acelora 
pe cari Stalin i-a dresat să lucreze noaptea şi să doarmă dimineaţa— cu 
semne de variolă pe fălci şi la colţul nasului...» 

«Cel mai mare adevăr este că el este un ţăran, solid echilibrat, ţncet jn 
judecată, dar nezdruncinat în ea odată găsită, refuzând întotdeauna să 
vorbească pentru a vorbi, nevorbind de cât pentru a spune ceva şi de aici 
neconcepţţnd nici o acţiune în afara eficacităţii. Tţţcut, meticulos, bănui¬ 
tor faţă de tot ce este zădamic, este contrarul dezordonatului şi furtuno- 


www.dacoromanica.ro 


3^9 


sului Trotsky, care se întrerupea câte odată în plină declaraţie, sau în pli¬ 
nă luptă, pentru a se lăsa să visdre. Dar acest ţăran a petrecut toată viaţa 
lui în comploturi: să le făurească sau să le sfarme. El şi-a jucat capul —se 
poate spune— în fiecare zi timp de 40 de ani. El a devenit încă mai mult 
decât aspru şi veninos; pericolul permanent a hrănit în el o cruzime abs¬ 
tractă, un fel de insensibilitate îngrozitoare, care prea adesea se mulţu¬ 
meşte să fie explicată numai prin cinism...» 

«Totuşi aceste trăsături de caracter —ori cât de importante ar fie ele— 
contează puţin faţă de esenţial. Şi esenţialul este că Stalin, mai mult de 
cât «un om» încarnează «o abstracţie», mai mult încă «o metodă». El 
este leninomarxismul la lucru. El este dialectica revoluţionară în toată 
rigoarea ei şi conştiinţa de sine». 

Aceştia erau aşa dar cei trei mari, cari urmau să decidă la Yalta de 
soarta lumii. Roosevelt, un iluzioninst megaloman, epuizat total fizic şi 
mental, dar care se credea destinat să aducă pacea’n lume pentru multă 
vreme; Churchill, un cinic vânzător de popoare, obsedat numai de ideia 
de a-şi salva imperiul colonial şi marile interese dominatoare şi comer¬ 
ciale ale imperiului britanic. Aceştia doi, neavând nici o pregătire inte¬ 
lectuală în problemele popoarelor europene, nici o cunoştinţă cât de 
vagă despre istoria acestor popoare şi a raporturilor lor din trecut, atât 
între ele, cât mai ales cu Rusia, au prezidat la împărţirea dreptăţii tocmai 
între aceste popoare şi Rusia Sovietică. 

Al treilea, Stalin, un autocrat sângeros, stăpânind cu o putere absolută 
peste 200.000.000 de locuitori, şi urmărind întinderea stăpânirii lui asu¬ 
pra altor popoare, până la cucerirea întregei lumi prin comunism —dar 
în folosul Rusiei— a ştiut să se sprijine pe încrederea pe care i-o acorda 
Roosevelt cu bună ştiinţă că sprijinea un tiran, ca să manevreze aşa fel 
încât să obţină tot ceia ce-a vrut. 

(29) James Bymes, «Cartes sur table», pag. 14. 

(30) Harry Truman, «Memoires», voi 2, pag. 273 (ed. fr.). 

(31) Idem, pag. 92. 

(32) James Bymes, «Cartes sur table», pag. 563. 

(33) «New York Times», 1950. 

(34) «La Nation Roumaine», num. 210, din Octombrie-Noembrie 
1961. 


360 


www.dacoromanica.ro 


BIBLIOGRAFIE 

General Wladislav Anders: «Memoires». 

Gh. Barbul. «Memorial Antonescu». 

A Boldur: «La Bessarabie et Ies relations russo-roumaines». 

Denise Basdevant: «Terres roumaines contre vents et marees». 

James Bymes: «Speaking Frankly (Cartes sur tables)». 

M.L. Chassin: «Histoire militaire de la seconde guerre mondiale». 
George Crocker: «Roosevelt road to Russia (Schrittmacher der Soviets)». 
Arthur Conte: «Yalta ou le partage du monde». 

Raymond Cartier: «Hitler et ses generaux». 

Winston Churchill: «Memoires». 

Al. Creţianu: «Journal of Central European Affairs». 

Col. I. Cupsa, col. I. Focsaneanu, etc., «Contribuţia României la răsboiul 
anti-hitlerist», pag. 301. 

James Dugan şi C. Stewart: «Tidal Wave (Raz de maree sur Ies petroles 
de Ploeşti)». 

General Hans DOerr: «Der Feldzung nach Stalingrad». 

General Hans Friessner: «Verratene Schlachten». 

Gen. Ion Gheorghe, «Rumăniens Weg zum Satelliten Staat». 

Grigore Gafencu: «Preliminaires de la guerre â l’est». 

Walter Gbrlitz: «Der zweite Weltkrieg 1939-1945». 

Walter Hagen: «Die geheime Front». 

B.H. Liddel Hart: «Histoire mondiale de la strategie (Strategy)». 
Andreas Hillgruber: «Hitler, KOnig Carol und Marschall Antonescu». 
AdolfHitler: «Libres propos surla guerre et lapaix, recueillis surl’ordre 
de Martin Borman». 

Mareşal Wilhelm Keitel: «Keitel, Verbrecher oder Offizier (Souvennirs, 
lettres, documents)». 

Mărie Kerhuel: «Le colosse aux pieds d’argile». 

Hans Kissel, «Die Katastrophe in Rumănien 1944», pag. 198. 


361 


www.dacoromanica.ro 


Mareşal Erich von Manstein: «Verlorene Siege (Victoires perdues)». 
Colonel W.A Mazulenko: «Rosgrom nemetco-fascistkih woisk na bal- 
kanskom napravlenii (Die Zerschlagung der Heeresgruppe Sudukraine)». 
Reuben Markham: «Rumania under the soviet Joke (La Roumanie sous 
le joug sovietique)». 

Istorija Velicoj otecestvennoj vojny sovietskogo sojuza, si Hans Kissel, 
«Die Katastrophe in Rumanien 1944», pag. 65. 

Jacques Mordal: «Le drame de Paulus ou servitude et grandeur militaires». 
Frederic Nanu: «Journal of Central European Affairs». 

Georges Olivier: «Franklin Roosevelt». 

Vasile Parvan: «Dacia». 

Wolfgang Pickert: «Von Kuban-Briikenkopf bis Sewas topol». 

Mareşal Friedrich Paulus: «Stalingrad». 

Henri Prost: «Destin de la Roumanie». 

Walter Rehm: «Yassi». 

Michael I. Rusa: «Reinterpretation of History as a Method of Furthering 
communism in Rumania». 

Horia Sima: «Cazul Iorga-Madgearu». 

Al. Sugă: «Die Volkerrechtliche Lage Bessarabiens in^der geschichtli- 
chen Entwicklung des Landes». 

Amiral R.A. Theobald: «The final secret of Pearl Harbour». 

Harry Truman: «Memoires». 

AD. Xenopol: «Istoria românilor». 

Acţiunea Corpului 29 Armată intre 23.8 - 30.8, este luată după cartea 
«Die Katastrophe in Rumanien 1944» de Hans Kissel. 

Acţiunea grupului principal a forţelor armatei a 6-a germană intre 23.8 - 
27.8, este luată in mare parte din cartea «Die Katastrophe in Rumanien 
1944» de Hans Kissel. 


362 


www.dacoromanica.ro 


REVISTE, MEMORII, DOCUMENTE, ETC. 


Preşidentia consiliului de miniştri. România: «Pe marginea prăpastiei». 
«Pro Basarabia», publicaţie în refugiu. 

«Le livre jaune franţais 1938-1939». 

«La Nation roumaine», ziar românesc în refugiu. «New York Times». 
Universitatea română din Cluj: «Transylvanie». 

Dim A. Sturdza şi C. Golescu-Vartic: «Acte şi documente relative la 
istoria românilor». 

C. Sporea: «Die sovietische Umdeutung der rumănischen Geschichte», 
publicat în revista germană «Saeculum». 

Horia Sima: «Documente personale». 

Mihail Sturdza: «Documente personale». 

Grigore Gafencu in colaborare cu C. Vişoianu, Niculescu-Buzeşti şi Al. 
Creţianu: Memoriul «La Roumanie devant la conference de la paix». 
Leon Gruart: Articol publicat în «Miroir de l’histoire». 

C. Vişoianu: Declaraţii publicate în «Miroir de l’histoire» num. 147/962. 
Der zweite Weltkrieg in Bildem und Dokumenten», Herausgegeben von 
Hans Adolf Iacobsen und Hans Dollinger. 


www.dacoromanica.ro 


363 


TABLA DE MATERII 

Pag. 

A/ Lămurire 5 

B/ Drepturile Românilor asupra Basarabiei, Bucovinei, 

Herţei şi Transilvaniei 7 

C/ Cauzele răsboiului Româno-Rus din 1941-1944. Cau¬ 
zele îndepărtate 24 

D/ Cauzele apropiate şi imediate. Situaţia etnografică a 

Basarabiei 30 

E/ Declararea Independenţei Basarabiei şi unirea cu 

România 35 

— Pretenţii Ukrainiene asupra Basarabiei 38 

— Relaţiile dintre România şi Rusia de la alipirea 
Basarabiei până la începerea răsboiului Germano- 
Rus (22 Iunie 1941) 40 

— De ce România a făcut răsboiul alături de Germani 48 

F/ Relaţiile dintre Hitler şi mareşalul Antonescu 

— Dictatura Regelui Carol al II lea 59 

— Hitler şi guvernul Antonescu-Mişcarea Legionară 67 

— Hitler şi mareşalul Antonescu-Alianţa cu Germania 85 

—Hitler şi încercările diplomatice ale României de 

a-şi salva independenţa 101 

G/ Răsboiul contra Rusiei. Drumul către răsboi 120 

— Consideraţiuni asupra armatei române 
— Campania germano-română din vara şi toamna 

anului 1941 (Schiţa N.° 1) 136 

— Bătălia de la Odesa 139 


364 


www.dacoromanica.ro 


H/ Operaţiile din Crimqia din iama anului 1941/42, la cari 

au participat mari unităţi române (Schiţa N.° 2) 159 

1/ Operaţiile Germano-Române de la Stalingrad Ofensiva 

spre Stalingrad. Schiţela 3, 4 şi 5 169 

— Operaţiile la cari au participat armatele 3 şi 4 
române după încercuirea regiunii Stalingrad. 

Schiţele 6 şi 7 194 

— Operaţiile din Cuban - Ianuarie - Octombrie. Schiţa 8 208 

— Bombardamentul aerian american de la Ploeşti- 

Câmpina la 1 August 1943 214 

— Apărarea şi evacuarea Crimeei (9 Oct. 1943 - Mai 

1944. Schiţa N.° 9) 217 

— Operaţiile din Moldova şi Basarabia din anul 1944. 
Ruperea frontului în regiunea Shepetowka Uman 
şi restabilirea lui în Nord-Estul României 233 

— Organizarea apărării 236 

— Bombardamentele aviaţiei americane 240 

— Forţele în prezenţă. Frontul Germano-Român. 

Frontul Rus, Bătălia Schiţa 10 241 

— Pregătirea ofensivei ruse 244 

— Convorbirile Mareşal Antonescu - General Friessner 261 
— Capitularea Regelui Mihai 268 

— Distrugerea Grupului de Armate Ukraina de Sud 271 
— Acţiunea Grupului Mieth 272 

— Acţiunea Corpului 29 Armată 274 

J/ 23 August 1944 282 

K/ Guvernul Naţional Român de la Viena 294 

L/ Execuţia Mareşalului Antonescu şi Abolicarea Regelui 

Mihai 299 

M/ Nedreptatea până la urmă 308 

N/ Anexe 321 

O/ Explicaţii. Citate, Râsboiul contra Rusiei 344 

P/ 23 August 1944 353 

Q/ BIBLIOGRAPHIE, Reviste, Memorii, etc. 361 

R/ Tabla de Materii 364 


365 

www.dacoromanica.ro 


Sau tipărit din această carte 500 exemplare 
în ediţie obişnuită în atelierele CARACTER, SA. 
Fernândez de la Hoz, 60-Sotano D. - 28010 Madrid. 
Azi 23 August 1986 


Es manuscrito, 


www.dacoromanica.ro