Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1931 (Anul 8, nr. 361-411) 750 pag/DimineataCopiilor_1931-1669230700__pages651-700

| E 7 EATA 


DIMINEAȚA COPIILOR 


dă vaetele de afară. Căci păgân, cum era don- 
nul, punea de-i ucidea pe supuși chiar în pragui 
palatului său. - 

Și avea tiranul doi feciori mândri şi voinici 
ca bradul. Ei erau singura lui lumină. Se bu- 
cura de amândoi, dar mai ales de cel mai mare, 
fiindcă îi semăna şi la făptură şi la apucături. 
Mai ales de când se făcuse fecior în toată firea 
şi stătea neclintit cu ochii la leșurile fără capete 
din curtea palatului, îi creștea inima domnului. 
De cel mic nu tocmai era vesel, căci prea semă- 
na cu mamă-sa. Gingașş şi subţire, ca o fată, se 
ascundea în pimniţă când începea grozăvia de 
afară. i 

Intro zi, stăpânitorul iși chemă feciorii, zicân- 
du-le : z 

„Dragii mei. V'a lăsat Dumnezeu după toată 
făptura unui om. De aceea, cred că a venit vre- 
mea să intraţi și voi în rândul oamenilor. lacă 
vă dau răgaz şi bani; mergeţi care şi unde aţi a- 
puca cu ochii să vă găsiţi câte o nevastă. Și 
de-oi găsi şi eu cu cale că e de voi, a voastră să 
fie“. j 

Zis şi făcut. A doua zi, feciorii fură gata de 
plecare. Dar când să dea pinteni calului, băiatul 
cel mic se poticni. Sări repede jos şi culegând 
o potcoavă, se apropie de tătăne-su: 

„După cum vezi, taică, zise el, eu nu mai pot 
pleca. Trebue să mai rămân o zi să-mi potco- 
vesc calul. Fără el nu pot pleca“ 

Cruntul stăpânitor nu suferea să-i treacă ni- 
meni peste vorbă, dar n'avu ce face.:Se învoi şi 
hotărî să-l pornească la drum în ziua cealaltă. 
Aşa că feciorul cel mare plecă singur. 

Dar a doua zi când fu să pornească prâslea. 
numai ce se urcă pe cal şi hârşt... se prăvăli cu şea 
cu tot. I se rupseră chingile. Se întunecă stăpâni- 
torul, când îl văzu iarăș zădărnicit din drum. 
Dar tăcu şi de rândul ăsta. Şi aşa mereu, în fie- 
care zi se ivea câte o pricină pentru care băiatul 
nu putea pleca. 


Feciorul cel mare trimesese vorbă, că se în-. 


toarce cu fata unui craiu de miază-zi şi cel mic 
tot nu plecase încă. 

Clocotea de mânie, dar se stăpânea, căci pri- 
cepuse că trebue să fie ceva tainic la mijloc. In 
mânia lui, nici nu mai ţinu seamă că băiatul e 
feciorul său și se gândi la un şiretlic. Chemă un 
slujitor tot așa de crunt ca şi dânsul şi porunci 
să afle taina băiatului, că de nu, cu el începe 
rândul cel nou de leșuri. Atât îi trebui călăului. 
Cum sfârşi domnitorul de spus, şi porni pe ur- 
mele băiatului. Şi nici nu i-a trebuit mult să 
afle pricina care stătea în calea poruncii dom- 
nești, fiindcă băiatul nu bănuia ce ochi îl pân- 
desc. In noaptea aceea chiar călăul alergă la 


palat și trezindu-l pe domnitor, zise cu sufletul 
la gură: 


a ie i ti 


PAG. 5 


„Stăpâne, am aflat taina feciorului tău. li e 
dragă o fată din popor. Şi urechile mele au au- 
zit cu ce jurăminte s'a legat să n'o părăsească”. 
“Ca un leu se năpusti domnitorul la gâtul că- 
lăului şi numai după ce-l simţi că nu mai suflă, 
se prăvăli ostenit. ” 

Vezi că el nu mai vroia să se afle că însuși 
un fecior de al său ii nesocotise porunca. La 
ziuă, chemă pe băiat la dânsul și prefăcându-se 
că nu știe nimic, îi zise părinteşte: 

„Fiul meu, a trecut multă vreme de când tu 
trebuia să-ţi alegi nevastă. Fratele tău sa ros- 
tuit la casa lui. 1u însă eşti mai neîndemânatec. 
De-aceea, ţi-am ales eu domniţa ce-ţi va fi soţie. 
Şi mâine chiar va porni solia să ţi-o aducă pe 
tata Craiului-Negru”. Š 

Băiatul simți cum i se întunecă în fața ochi- 
lor, dar peste porunca asta nu mai putea trece. 

Şi aşa se făcu că peste şapte zile el trebui să 
iasă să-și întâmpine logodnica hărăzită de tă- 
tăne-su. Când a intrat în palat cu ea, abia îşi 
mai ţinea firea. lar fata Craiului Negru, după ce 
dădu bineţe domnitorului, stătu mult și pe șop- 
tite de vorbă cu dânsul. Ce-o fi vorbit, n'a ştiut 
băiatul, dar când şi-a întrebat logodnica — după 
obiceiu — ce dar de nuntă ar mulțumi-o mai 
mult, ea i-a răspuns zâmbind cu răutate: 


„Stăpânul meu, nici un dar nu poate fi mai 
frumos pentru mine ca acela de a-mi vedea ca- 
leaşca mea de nuntă trasă de cele cinci mai fru- 
moase fete din ţinutul tău”. 

A încercat băiatul să o înduplece. l-a spus el 
tot felul de vorbe înțelepte, dar n'a fost chip. 
La urmă tot voia ei a tost mai tare. 

In ziua nunţei, ziua Sf. Ana, caleaşca, frumos 
împodobită şi înhămată cu frumoasele ținutului, 
aștepta la poarta palatului. In fruntea lor, la 
mijloc trăgea fata de care era îndrăgostit băia- 
tul. Domnitorul poruncise aşa. Când au pornit 
să plimbe nunta prin ţinut, cerul s'a posomorit 
de atâta nelegiuire. Căci nu mică era umilința 
fecioarelor. Trăgeau cu capul în pământ şin 
gândul lor rugau pe Sf. Ana să facă o minune. 
Vroiau mai bine să le înghită pământul, decât 
să mai țină ruşinea asta. La mijlocul drumului, 
sfârşite de oboseală, sau oprit. 

„Să le biciuiască!” tună cu furie domnitorul. 

Dar n'apucă să mai spună ceva, că vorba i 
se risipi întrun vaet. Cât ai clipi, nunta şi în- 
treg ţinutul se prăbușşi în adâncul muntelui, iar 
apele pământului năvăliră pe deasupra. 

De atunci, aşa a rămas. Pe locul acela s'a fă- 
cut un lac. Şi astăzi cine călătoreşte în spre 
sânul Carpaţilor prin împrejurimile Tuşnadu- 
lui va vedea sus pe munte lacul. li zice „lacul 
Sf. Ana“, după numele sfintei care a făcut mi- 
nunea. 


Lya Dracopol 


PAG. 6 


- DIMINEAȚA COPIILOR 


CUIBUL RÂNDUNICII 


osise toamna. Vârtejuri de frunze uscate 
sc tirau foșnind trist, pe întinsul câmpi- 
ilor , prin desişul codrilor şi nourii 
plumburii cuprinseră cerul de la o zare 
la alta. Pasările călătoare sburau gră- 
bite, în stoluri mari spre ţările unde vara e veş- 
nică şi pădurile pururea verzi. 

Intr'una din aceste dimineţi neobosite şi frigu- 
roase, eşind în pridvorul casei, am găsit cuibul 
rândunicei mele pustiu. Plecase și ea alături de 
tovarășele sale spre zările cu soare cald, depar- 
pe malurile Nilului sfânt. Cu vre-o câteva zile 
înainte stătusem cu ea de vorbă. Se pregătea de 
plecare şi era foarte îngrijată că puii ei din acel 
an erau cam slăbiţi și numai Dumnezeu știe da- 
că puteau să ducă în sbor o cale așa de lungă. 


Au trecut de-atunci multe zile, ploioase şi reci. 
Curând începu să se simtă din spre miază 
noapte suflarea de gheaţă a Crivăţului şi într'o 
bună dimineaţă omătul se așternuse ca un covor 
alb pe tot întinsul. In aceiași zi, odată cu sosirea 
iernii, oaspeţi noui poposiră la cuibul rândunicii. 
Ciripiturile lor voioase mă făcură să las căldura 
casei şi să es în pridvor. O pereche de vrăbii do- 


lofane şi gureşe se lăfăiau voioase în cuibul gă- 
sit de-agata. 

— Hehei, leneşeior! Toată vara vaţi scăldat 
prin praful drumurilor, dar să vă clădiţi un cuib 
nici că n'aţi gândit? 

Sărind sprințar pe marginea cuibului, vrăbi- 
oiul gras şi plin de vaselie îmi răspunse: 

— Iubită gazdă, faptele nu sunt tocmai așa 
cum spui tu. Noi vrăbiile am fost sortite de 
Dumnezeu să ne putem petrece viaţa tot aşa de 
bine şi iarna ca şi vara. De aceia noi nu pără- 
sim niciodată ogrăzile, câmpiile, pădurile voas- 
tre. Vara, fiindu-ne prea cald, noi nu avem ne- 
voe de cuiburi. Iarna, fiindu-ne greu să le clă- 
dim, am - făcut o învoială cu rândunicile călă- 
toare. Cuiburile lor frumoase și călduroase, dacă 
ar sta nelocuite până la primăvară, sar strica. 
Noi vrăbiile le ocupăm de îndată ce vine iarna. 

La primăvară, când soarele prinde să dogo- 
rească, rândunica vine iar la cuibul ei şi noi sbu- 
răm voioase în umbra pădurilor. Crengile copa- 
cilor, desimea tufişurilor şi înaltul cerului ne e 
cuibul până la iarna următoare. Aşa ne-a rân- 
duit pe noi Dumnezeu în marea lui bunătate. 

D. C. Mereanu 


DIMINEATA COPIILOR Sene === === PAG.7 


: 
: 
$ 
$ 


HHHH 


PE EERI E A TPI RI 717 ai IT DOR 


MUSAFIRII IERNEI 


Ce mai corbi înfometați, Văd zăpada cum se'ntinde, 
Stau pe arboriťnghetati ! Cum pământul tot cuprinde. 
Stau şi jalnic croncănesc, E'nghețată apa'n râu, 

Ori încotro ei privesc, lar livezi şi lan de grâu 


Sub zăpadă au pierit, 
Codrul tot e vestejit. 
Corbii stau şi ilămânzesc, 
Zi şi noapte croncănesc. 


ÂÂ09905900900980%090000000 0000030009 99eetatetitetasbetet PPPRODOO DORORORORROODOOORRRORO PRO RO LORD OPO POD ORORPROOPPORA DORO LORRLARRAAARARARLErrtt te 


Maria Sorel 


2990909000 50P40PPPRPPPPPRRRARARARRA HHH HHHH HHHH [IITTI TPPPPPPPPEEETEEEEEEEEEEEOOEEE EEEE EEEE EE EEEE E A E A E E EEEE E E EE Eaa AA a E a A EAA Aaaa a 


OOA A A HH » 


aa t aaa ai "903PPPPPRRIAAPIIRRPRPRAPRALRRA PREPARA HHHH PITT AA aaa d AEE a terete 


Â9400900009004400900000090000000000000000000000000090000000000000000000000boetat POPOR ELR E ETTEETETETETETEEEEEEEEEE E EEE EEEE EEEE REEE EEE AEE EE a A a aa EEEE EEEE AE A a a 


PPAPIRAPORORARRRRARRAARROO POROPORAAARARRARRAARRAeooe AAA P99PPOPRRRRR ee eee PRL ot eeterreeePPReree0900000000000000000000000000000000000000000000400 


PAG. S aR DIMAN EAT A-C OPIIGOR 


| 
| 


| 


acale ala 


i dle ari BE Bi Saci oa la i A 
m N oi TEN | j i - 3 Pe Star caile. sa EAE” TERA 


| Desene de GEO | E | Text de MOŞ NAE | 


| 3) Pungăşilă då veşti despre cei morți | 


BURTA 
ij)! fi Hu 
Pi niy, A 
Aeg 


A 


L ă nainte, povesteşte, - Ba-l întreabă: „Cum i-acolo Nu se'ncurcă'n vorbă hoţul, 
Pungăşilă, şmecher mare, Şi pe cine-ai cunoscut? Ci răspunde ca şi cum 
Roată'n juru-i, toată lumea Cum sunt îngerii şi Sfinţii Ce'ndrugase, nu-i minciună, 
Il ascultă cu mirare. Şi pe cine-ai mai văzut ?” ` Că din rai venea acum. 


W 


„Oameni buni, începe iarăşi, „Doar vă spun aşa, în treacăt, „Mă cunosc cu o mulțime, 
Dacar fi să povestesc Că nu-i Sfânt sau mucenic Stăm de vorbă ziua toată 
Tot ce-! sus în raiul Siântul, Să nu-mi fie bun prieten... Şi petrecem împreună 


Sapte zih? nu sfârşesc. , Cât de oameni, ce să zic ? O viată minunată. 


DIMINEAȚA COPIILOR === PAG: 9 


„Căci în rai frumoasă-i viața, „Mi-am primit acum, răsplata, „Insă ieri mi-a spus Sân Petru: 


Cum cu vorba nu pot Spune, in vecii vecilor să fiu „Măi llie, dragul meu, 
Fericit sunt că în lume, Tot în rai şin frumusețe, Am primit azi o poruncă 
Am făcut eu fapte bune. De necazuri Să nu ştiu. Dela Stântul Dumnezeu ! 


Celor vii de pe pământ, 
Şi să wzi dacă ascultă 


„Ca să mergi puţin prin lumea „Despre cei ce sunt aicea Când aud aşa poveste, 
Pe la rude dă-le veşti, Haăpleştenii sunt uimiţi. 
Spune ce frumos e raiul... . Au uitat de mort şi slujbă 
Insă să nu zăboveşti”. Şi se'ndeasă toţi grăbiţi, 


Şi fac voia Celui Sfânt. 


' 


(o 
ENIR Ala all) 


Ca lui Punsăşilă mâna lar o văduvă întreabă, — Il cunosc, mai este vorbă, 
Să-i sărute mai smerit, De pe soțu-i l-a zărit. Pungăşilă 'ndată zice, 

Căci din rai un om ca dânsul, „Se numeşte Vlad Pârlează, Suntem doar vecini de-aproape, 
Poti să zici că e Sfinţit. De Sân-Petru a murit. Eu stau colo, l aice”. 


a araa IEAS mt ORE Mii tal Sa (Va urma) 
In n-rul viitor : „Pungăşilă şi coana Frosa“. 


PAG. 


EEN MEN CAT A UOPIILOR 


La orice întrebări sau sfaturi ce ni se vor cere din partea cititorilor fi:atţrlişti 
răspunde prin POŞTA FILATELICĂ. Scrisorile se vor adresa: „DIMINEAȚA COPIIL. R“ 
pentru POŞTA FILAT TELICĂ. Bucureşti, Sir. Lonst. Miile (Sărindar), 12. 


Am văzut până acum, dragi cititori, cum se 
stâng mărcile poştale, cum se curăță de pe, pli- 
curi, adică cum se spală mărcile poştale. 

Azi vă voi vorbi despre îiligramă. 

Pentru ca mărcile poştale să nu poată fi uşor 
falsificate, adică pentru ca nu ori cine să poată 
tipări mărci, lucru ce ar aduce pierderi mari pen- 
tru poştă, s'a inventat îiligrama. 

In compoziţia hârtiei care serveşte la tipărirea 
timbrelor poştale, se introduce prin ajutorul unor 
substanţe chimice, fel de fel de desenuri, forme 
sau litere, acestea nu se văd, de cât atunci când 
te uiţi la marca (care are filigrana) în zare, sau 
în faţa lămpei sau când pui marca pe o hârtie 
neagră. 

Acest semn pe care direcţiunea poştelor îl face 
ca să îngreuneze falsificarea mărcilor poştale, — 
la tipărirea mărcilor este foarte principal, şi ser- 


vom 


veşte la recunoaşterea unui timbru bun original, 
faţă de un timbru fals, contrafăcut. 

Atunci când timbrul sau marca poştală este 
stampilată şi este greu de distins îiligrama se 
procedează în modul următor; se pune marca pe 
o hârtie groasă neagră, cu gura în sus, şi se toar- 
nă peste ea câte-va picături de benzină şi anume: 
punem picătură cu picătură benzina peste marcă, 
până ce marca se moaie bine... atunci vedem 1- 
mediat cum se observă îiligrama care rămâne în- 
tunecată, adică benzina moaie bine marca fără ca 
să întunece îiligrama. 

Pe urmă ridicaţi marca şi o purtaţi puţin în 
aer... ca să se usuce benzina, ceea ce se întâmplă 
foarte repede. 

Dacă marca pe care o examinati, 
nu are îiligrama căutată, 


o găsiţi că 
înseamnă că este falsă. 
A. Do. 


or) 


co 
FĂINĂ D 


E AUR HE! 


oee 


UN EROU MODERN : 


Orologiul sună noaptea jumătate. 
La a noastră poartă, oare cine bate ? 


Eu sunt bună mamă, fiul tău iubit, 
Cu cacao Suchard mă 'ntorc fericit. 


INDISCUTABIL 
PAINEA . 


eeo 


HERDAN 


D02090 


CEA MAI 
BUNĂ 


DIMINEAȚA COPIILOR == =a > PAG. 11 


COPIII SILITORI CARI AU OBŢINUT PREMIUL l-iu LA INVĂŢĂTURĂ | 


RIIE i 


1) Marin A. Grigoriu, Clasa III-a, Şcoala de băeți Nr. 1 din Roşiori-de-Vede. 2) Albertina Georgescu, Clasa Il-a, 
şi Maria Alice Georgescu, Clasa IV-a, Şcoala de fete <Carmen-Sylva>, Bucureşti. 3) Ioanid Hrisant-lucian, 
Clasa IV a, Şcoala de băeţi din comuna Clejani, Jud. Vlaşca 4) Lucia Maior Ștefanopol, Clasa Ill-a, Sooala de fete 
«Şerban Vodă». Bucureşti. 5) Georgete Schânholz, Clasa l-a, Şcoala de fete «Avântul Cultural», Bucureşti. 6) Edith 
M. Weinrauch, Clasa III-a, Şcoala de fete particulară «Astra Ochiuri», chela Ochiuri. 7) Virginia C. Șoltuz, Clasa 
IV-a, Şcoala de fete Nr 36, Bucureşti: 8) Lilly A. Lebas, Clasa l-a, Institutul de fete «Santa Maria», Bucureşti. 9) 
Stoicescu Th. Theadac, Clasa I-a B, Şcoala de băeţi «Sf. Andrei», Bucureşti. 10) Poleanschi Base», Clasa IV-a, 
Şcoala de fete din Alexandreni-Târg, Jud. Bălţi. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


a 


EONOROQHONONONO 


Di ra într'o seară de iarnă, când 
John (citeşte Gion) Butlemor 
şedea în casa-i singuratică, în- 
călzindu-se la focul din vatră. 

„Ce-i cu tine, Bighi?” zise el 
câinelui său, un dulău puternic 
şi mare, care sărise pe neaştep- 
tate la uşă şi îşi ascuţise ure- 
chile. 

Câinele nu sa mişcat, ci asculta mereu. John 
s'a sculat depe scaun şi s'a îndreptat spre uşă. 
I s'a părut şi lui, venind cam de departe, o voce 
de om. Numai decât, descuie şi deschise uşa, după 
ce-i porunci lui Bighi să nu iasă afară. 

Un aer îngheţat pătrunse în cameră. Nu mai 
ningea, însă înaintea casei zăpada se strânsese 
in grămezi mari. John privea cu atenţie înaintea 
sa, când de odată îi veni la ureche un strigăt: 
„Ajutor!” 

„Bighi, aport!” îi zise el atunci câinelui. 

Bighi se repezi glonț afară, lătrând puternic. 
Se vede că a găsit repede ce căuta, de oarece s'a 


OAJPETELE LUI JOHN BUTLEHOR 
= O POVESTIRE DIN VIAŢA CĂUTĂTORILOR DE AUR DIN CANADA 


de Peter Pippermint 


Oa oa oaoaoaonoa 


întors după vreo două minute. După el venea un 
bărbat de o statură înaltă. Când intră în casă, 
John văzu că noul venit avea o barbă mare şi 
roşcată. 

„Prietene John, zise omul acesta intrând în 
casă, tot mai stai în casa aceasta şi în locurile 
acestea? 

— Nu ştiu cine eşti, îi răspunse John, însă te 
primesc cu prietenie în casa mea. 

— Nu e curios să nu mă mai cunoşti, îi întoarse 
vorba noul venit, adăugând: sunt vreo douăzeci 
de ani de când nu ne-am mai văzut. 

Eu sunt Toby Vender, acelaş Toby Vender care 
a plecat odinioară dela San Francisco în căutarea 
de aur. La fel cum ai plecat şi tu. 

— Toby Vender?! exclamă John mirat. Cre- 
deam că Toby Vender murise cam de mult. Dar 
dacă eşti el, fii încă odată bine venit şi hai să 
mai stăm de vorbă despre viaţa noastră de altă 
dată”. 


In tot timpul acesta, Bighi nu-l slăbea din ochi 


DIMINEAŢA COPIILOR == 


pe oaspete. Mai ales că pe atunci o vizită în lo- 
curile acelea era o întâmplare foarte rară. 

Toby Vender îşi scoase căciula, mantaua, îşi 
descălţă cizmele mari şi grele şi chemă priete- 
neşte pe Bighi, vrând să-l mângâe. Insă câinele 
rămase neîncrezător în colţul său. 

„Care va să zică, începu John din nou vorba, 
tu eşti vechiul prieten Toby. Dar mult te-ai mai 
schimbat. Ţiu minte că aveai părul negru şi 
acum îl ai roşu. Iti reaminteşti vremea de odini- 
oară? Cu ce speranţe am pornit noi în căutare de 
aur şi cum ne-am întors plouaţi şi dezamăgiţi! 
Eu am luat drumul spre Nord, iar tu ai deschis 
o cârciumă la Handleiield. Ei, cum ţi-a mers cu 
cârciuma ? 

— Mi-a mers prost, răspunse Toby. In curând 
am părăsit-o şi am pornit iarăşi să hoinăresc prin 
tară, căutând aur. 


— Dar prietenul Bob ce mai face? întrebă 
John. 

— Care Bob? întrebă Toby mirat. 

— Bob Dighins, prietenul tău bun şi nedes- 


părțit”. 

Spunând cuvintele acestea, în mintea lui John 
Butlemor pătrunse un gând de neîncredere pen- 
tru oaspetele său. Gândul că omul acesta nu este 
Toby Vender, drept care vroia să. treacă. De 
aceea, îi puse o nouă întrebare: „Dar ce mai face 
Lesly Kuper şi unde se găseşte acum ? 

— „L'am întâlnit acum câteva luni”, răspunse 
cel întrebat. 

Răspunsul acesta întări şi mai mult neîncre- 
derea lui John. Ştia doară că Lesly Kuper murise 
de cinci ani. Se uită, prin urmare, drept în ochii 
musafirului și îi zise cu un ton serios: „D-ta nu 
eşti Toby Vender!” 

Musafirul care, pe semne, se aştepta la aşa 
ceva, scoase liniștit din buzunar o hârtie. Era un 
paşaport în care stătea scris numele de Toby 
Vender. 

„Se poate să fie şi aşa, zise John cu jumătate 
de gură, adăugând: mai bine să nu vorbim despre 
timpul de altă dată”. 

li arată apoi oaspetului patul în care să se 
culce şi se culcă şi el în patul din partea cealaltă 
a odăiei. 

Afară vântul sufla puternic. După câteva mi- 
nute, John, auzi sforăitul oaspetelui. EI, însă. nu 
putea să adoarmă. Prin cap îi treceau tot felul 
de gânduri. Fra încredințat că noul venit nu este 
Toby Vender. Dar atunci, cine este? Şi de unde 
are hârtiile lui Toby? 

Aceste gânduri îl frământau, până când, în sfâr- 
şit, îl cuprinse şi pe el somnul. 


John Butlemor se ridică în pat. I se păru că au- 
de pe Bighi lătrând. A visat oare? 
Dar nu i-a trebuit mult, ca să-și dea seama de 


ceeace se petrece. La lumina slabă a lunei văzu 
că cineva se pleacă asupra lui. Vroi să se scoale, 
dar fu țintuit în pat de... acela care îşi zicea Toby 
Vender. John mai zări sclipirea unui cuţit. 

Insă Bighi îşi înfipsese colții în mâna, care ti- 
nea cuțitul. 


„Javră spurcată!” urla Toby, silindu-se în 
zadar să-şi scoată mâna din dinţii lui Bighi. 
John, care se trezise acum deabinelea, izbuti să 
trântească la pământ pe Toby și să îndrepte asu- 
pra lui teava revolverului său încărcat cu şase 
gloanţe. 
„Dacă faci o mişcare, îi zise el, să ştii că te 
împuşc!” 
In timpul încăerării, o foaie de ziar căzu din 
buzunarul hainei aceluia care îşi zicea Toby Ven- 
OEI E ie fisa IE AP A NC E N PE 0 e i E E a de 


(Citiţi urmarea în pagina 15 jos), 


PAG. 14 


e 


andu, Nicu și Mitică sau adunat pe tro- 
tuar, la umbră, să se joace în bile. Unul 
a făcut o gropiţă lângă ulucă, altul a 
tras o linie la câţiva pași, şi scoțând bi- 
lele din buzunar, gata... 

Jocul poate să înceapă! 

S'au învoit care e la vamă întâiu! 

Joacă numai Sandu și cu Nicu... 

Mitică, neavând bile, stă amărit, privind la 
jocul lor... 

Observă cu atenţie jocul, ca să vadă cine face 
vre-o șmecherie... 

„Stai, ia cuvântul Nicu, pe ce jucăm?” 

— Pe ce? 

— Trebue s'avem ceva, altfel nu e frumos jo- 
cul. 

— Aşa e, se bagă în vorbă Mitică, puneţi ceva 
la mijloc. 

— Bine, eu pun 6 bile... Tu câte pui, Nicule? 
întrebă Sandu, scoțând bilele din buzunar. 

— Tot şase şi eu!... Uite-le! 

— Pune-le lângă gropiţă. Cine le câştigă, ale 
lui să fie!” 


de Z. G. Buruiană |— age 


= DIMINEAȚA COPIILOR 


no ia 


Mitică repede întinde mâna, vrând să ia bi- 
lele zicând: 

„Le țin eu... şi cine câştigă, i-le dau! 

— Ce zici?!... Le ţii tu? Dar pe tine cine să te 
tie? 

Vrei să fugi cu ele?! Lasă că știm noi!” 

— Aiurea... fug cu ele!!”... Caută să răspundă 
ceva Mitică, ruşinat în sine de neîncrederea ce-i 
poartă ceilalți! 

Era cunoscut, de altfel, de toată ceata copiilor 
din mahala, ca cel mai șmecher dintre ei . 

Le lua bilele din ochi şi nu puteau să-i zică o 
vorbă, cuprinși de un fel de teamă par'că. 

Nu era mai mare decât ei, însă obrăznicia îl 
făcea temut de toţi... 

Jocul începe... 

La vamă, e Nicu. 

la şase bile în mână, le potriveşte frumos pe 
palma întinsă, pune vârful piciorului pe linia 
trasă și aplecându-se puţin înainte, aruncă bi- 
lele cu pricepere în gropiţă. 

Una afară... 

Ghinion! 


O 


DIMINEAȚA COPLUILO. 


A pierdut! 

Sandu se repede să-şi ia ce a prins şi 
pentru ele... 

Nicu sare cu gura, scandalizat, ca să lase bi- 
lele pe loc, fiindcă au fost două afară! 

Nu vrea să se dea bătut așa uşor, căci ar pier- 
de bilele prinse. 

Celălalt nu vrea nici el să fie învins... 

Din vorbă în vorbă, s'au luat la ceartă. 

„Păi da, măi Nicule, întotdeauna faci cu poci- 
nogul. 

Nu poate omul să se joace cu tine!” 

Mitică atât a așteptat. Se vâri şi el în vorbă. 

„Aşa.. Tu nu ştii, Sandule, că ele hoţ de 
bile” 

Când aude Nicu, zicându-i hoț de bile, se a- 
prinde ca un cocoș înfuriat și strigă cât îl ţine 
gura. 

„Eu sunt hoţ, mă, repetentule? Tu ești şi hoţ 
şi leneș... Eu am luat premiul al doilea, iar tu 
ai rămas repetent! 

Nu ţi-e ruşine!?” 

A fost de ajuns atâta. 

Incăerarea e gata. 

Se înfașcă unul pe altul de haine, căutând ca- 
re mai de care să-şi apuce adversarul mai bine. 

Bătaia ar fi luat proporţii mari, dacă în poar- 
tă nu se arăta bunica lui Nicu, ieşită să vadă 


plata 


Pi 


PAG. 15 


ce însemnează cearta copiilor, pe care o auzise 
din curte. 

La vederea bătrânei, Mitică pleacă binişor 
spre casă, iar Sandu, fiind mai aproape de 
poartă, intră în curte... 

„Treci în curte, mă drace, nu mai tot umbla 
prin soare. Stai colea la umbră, că te bate do- 
goarea la cap!” îl certă pe Nicu, bunică-sa, 
vrând să-l strângă de pe drum... 

Dar poţi să stai în curte, pe un timp aşa fru- 
mos? Te rabdă inima să te odihneşti la umbră, 
când ai bile în buzunar? 

După un sfert de oră, Nicu scoate zâmbitor 
capul prin crăpătura porții, iscodind cu ochii 
drumul, ca să vadă pe cineva. 

Sandu, din poarta lui, îi strigă: 

„Nicule, jucăm? 

— Nu mai joc, că faci iar pocinoage!”... 

— Nu mai fac, mă Nicule, zău, nu mai fac... 
Tot tu faci şi zici că eu... Hai, vino afară să ju- 
căm!... Nu mai este nici Mitică pe aici!”... 

— Bine... Stai puţin că viu... Să văd unde ste 
bunica!” 

Și după ce rotește o privire prin curte, iese la 
bile — bucuros — şi se începe jocul, ca şi cum 
nici nu s'a fi certat adineauri!... 

Zaharia G. Buruiană 


P-P-o-L-L-P-o-P-L-=--e-P-P-L-P-P-P-P-P-P-L-P-P-P-.-o-.P-o-P-o-o-o- 2-2 


Urmare dela povestea dinpag. 13: „„OASPETELE LU! JOHN BUTLEMOR' 


der. John o luă şi la lumina unei lămpi cu ulei citi 
cele ce urmează: 


„Acum şapte zile, cârciumarul Toby Vender a 
iost omorât de un bandit, care a dispărut. Uciga- 
şul, care este un om de statură înaltă şi cu o bar- 
bă mare roşcată, a furat paşaportul şi alte hârtii 
de ale lui Toby Vender. Până acum nu i s'a putut 
da de urmă. 


„Care va să zică, eşti un criminal, care ai asa- 
sinat pe prietenul meu Toby! strigă mânios John 
Butlemor. Bine că te-am cunoscut! Iţi vei primi 
pedeapsa ce ţi se cuvine, dar nu din partea mea. 
Eu te leg de picioare, ca să nu poţi fugi, te las în 
paza câinelui meu Bighi şi merg să dau de veste 
poliţiei. să vie şi să te ridice. Am de făcut un 
drum de o zi, dus şi întors. Iți pun aci lângă tine 
o bucată de pâine şi un ulcior cu apă. Să ştii că 
dacă încerci să-ţi dezlegi picioarele şi să fugi, Bi- 
ghi al meu te sfâşie şi te dă gata”. 


După acestea, John Butlemor eşi din casă şi 
observă că vântul se potolise. 

Dar după câţiva paşi, se pomeni faţă în faţă cu 
doi jandarmi. 

— Pe cine căutaţi? îi întrebă el. 

— Pe ucigaşul lui Toby Vender, îi răspunseră 
jandarmii, spunându-i că urmele pe zăpadă du- 
ceau până la casa lui John Butlemor. 

— Eu sunt John Butlemor, iar ucigaşul pe care 
îl căutaţi, e prizonier în casă la mine.” 

li conduse pe cei doi jandarmi înăuntru, iar a- 
ceştia, îndată ce văzură pe ucigaş, ziseră mul- 
țumiţi: „Acesta este Jenkin. cel Roşu, care are 
multe păcate pe suflet şi pe care îl căutăm de a- 
tâta vreme.” K 

li trecură cătuşi de mâini şi plecară cu el. John 
Butlemor, având lângă el pe credinciosul şi vitea- 
zul său Bighi, îi urmări câtăva vreme cu privirea 
din pragul uşei, apoi se întoarse în odaie, mân- 
gâind pe Bighi şi zicându-i: „Bravo, bunul meu 


tovarăş!” 
Prelucrare de Marcu Ionescu 


PAG, 16 


O ROCHÍE- 


(7/4 


A 7 —, - 
4 [i « 


== 


trada Lipscani era plină de lume. 

Lumea se uita la vitrine, eşea dintr'un 
magazin şi intra întraltul, Unii aveau 
pachete în mâini, alţii se tocmeau cu mne- 
gustorii. 

Alina mergea de mână cu mama ei, prin aceas- 
tă mulțime care vorbea despre cumpărături şi fă- 
cea socoteala banilor, Plecaseră şi ele de acasă tot 
ca să târguiască. Se apropia vremea de iarnă şi 
Alinei îi trebuia fel de fel de haine. Rochiile şi 
îmbrăcămintea de anul trecut rămăseseră mici. 
De atunci crescuse, se făcuse mai mare și mai 
voinică. Cine ar fi văzut-o, fără s'o cunoască, nici 
n'ar fi vrut să creadă că este mai mică de şapte 
ani şi deci nu mergea încă la școală. Aşa de voi- 
mică era Alina. 

Au umblat aşa toată dimineața prin mai multe 
magazine, cumpărind de aici un lucru, de dincolo, 
altceva. Atât Alina, cât şi mama ei erau încăr- 
cate de pachete. Tocmai voiau să se întorcă acasă. 
când îşi aduseră aminte de ceva. Nu cumpăraseră 
nimic pentru păpuşe. 

Păpuşa săraca nu avea decât o singură rochie, 
pe care o purta de foarte multă vreme şi Alina 
se înţelesese cu mama ei, să cumpere din târg şi 
ceva pentru ea. Ar fi putut să facă rochie pentru 


D 1 M+A-BA-ȚP-A-€-0 PIH-OR 


R q 5 
LRN 
DDD SNS 


HAT. 
| 


jpuns 7, piis 


7 


| 
păpuşe şi dintro rochie a ei veche, dar acestea 
erau dăruite la copii săraci. Afară de aceasta, Ali- 
nei îi plăcea mult să coasă pentru păpușe. 

Intrară într'o prăvălie, aşa încărcate de pachete 
cum erau, şi mama Alinei ceru în grabă o stofă 
eftină şi cu desen frumos. 

Negustorul căută în rafturile lui și după puţin 
aduse pe tejghea o stofă subţire şi cu multe cu- 
lori. 

Alina se ridică în vârtul picioarelor, apucă 
stofa între degete, o pipăi, se gândi puţin, apoi 
spuse că nu-i place. 

„Este foarte frumoasă şi mai ales pentru pă- 
pușe se potriveşte de minune, zise negustorul. 

— Este frumoasă, dar nu vreau să luăm pe a- 
ceasta, zise din nou Alina. 

— Să vă dau altceva, care să aibă alt desen. 

— Nu. Nu din cauza desenului nu-mi place. 

— Atunci de ce?” o întrebă mama ei. 

Alina se uită râzâmd la ea, făcându-i semn că 
vrea să-i spue ceva la ureche. 

„Mămico, nu e bună asta. Nu vezi? E prea 
subţire. Cu toate că are desen frumos, dar se ve- 
de prin ea. Acum vine iarna şi o rochie nu trebue 
să fie numai frumoasă, ci trebue să ţie și de cald“. 

Dinu Roco 


i) 


Atelierele „ADEVERUL”, S. A. 


N am 


COR ad 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 


- 


Am să ajung pictor mare, fiindcă iată ce desen frumos am făcut“. 


PREŢUL LEI5 


= DIMINEAȚA COPIILOR 


[aia ian AAAA EEEE AEE HH HHHH HHHH 


terere 


MARI PREMII PENTRU ABONATII Ş: CITITORII REVISTEI 


„DIMINEAŢA COPIILOR“ 


ín dorința de a procura mereu numeroşi:or săi cititori, surprize 
cât mai plăcute şi folositoare, revista „DIMINEAȚA COPIILOR“ oferă 
o nouă serie de mari premii gratuite, care se vor distribui prin tragere 
la sorţi la sfârșitul lunei Februarie 1932. 

Incepând cu Nr. 408 al revistei, care apare Miercuri 2 Decembrie 
1931, se va găsi în fiecare număr, la ultima pagină, câte un cupon, 
care va trebui strâns cu îngrijire de toţi abonaţii și cititorii revistei. 
Nu vor fi decât 12 cupoane, aşa încât tragerea se va putea face 
negreșit la sfârșitul lunei Februarie 1932. 

După ce va apare ultimul cupon, adică acela care va purta Nr. 12, 
copiii vor trebui să trimeată toate cele 12 cupoane, Nr. 1—12, la ` 
redacţia revistei „DIMINEȚA COPIILOR“, Str. Const Mille 12 Etaj I, 
București, indicând numele, localitatea și adresa lor, scrise deslușit— 
şi vor primi în schimb prin poștă 5 bonuri, purtând cinci numere cu 
care vor participa la tragerea premiilor. 

Aşa dar, înce:ând cu numărul vitor al „DIMINEȚII: 
COPIILOR“, strângeţi cu îngri,ire cupoane.e publicatie în 
pagina 16-a. 

IATĂ ȘI LISTA PREMIILOR: 


2 aparate fotografice marcă renumită 
mărimea 6 9. 

i Bicicletă pe 2 roate. 

| Rochiţă elegantă de mătase, după măsura 
câştigătoarei. 

i Costum complect de haine marinar, după 
măsura câştigătorului. 

i Pardesiu pentru copil, după măsură. 

3 Aparate de radio cu galenă, compiecte. 

i Trotinetă. 

2 Aparate de gimnastică. 

I Păpuşe mare. 

2 Mingi de Foot-Ball. 

3 Tocuri rezervor, fine. 

2 Servicii complecte de traforaj. 

2 Cutii mari cu material compiect de albb 

5 Abonamente gratuite pe câte un an, la sDi- 
mineaţa Copiilor‘. | 

5 Abonamente gratuite pe câte 6 iuni, ta ,„,Di- 
mineaţa Copiilor't, 

5 Premii constând în volume alese după 
catalog din editura „Adeverul:':, fiecare premiu in 
valoare de câte 210 lei. 

5 Premi: constând în volume alese după cata- 
log din editura ,„,Adeverul':, fiecare în vaioare de 
Lei 150. 

8 Premii constând în volume alese după ca- 
talog din editura „Adeverul':, fiecare în valoare 
de Lei 100. 

IN TOTAL 50 PREMII 


Toate obiectele care formează lista premilor de mai sus, sunt furnizate de 


MARILE MAGAZINE GALERIES LAFAYETTE, 
jistalate in PALATUL S0080 & Co. S: A. Bucureşti 


LA ALAMA AAAAAAAAA A A AAA AAA AAA AAA AAA PEPE UAP AP EL 


pei 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. CONST, MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 
ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI | )N STRĂINATATE DUBLU 
6 LUNI 100 , UN NUMĂR 5 LEI 


30 Noembrie 1931 — Nr. 407 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCĂAȚILOR ESTE STRICT INTERZIS 


LOA AAAAAAAAAA AAA AAAARAAAAAAAAAARAAARA AA AAA A ewwer rrr rry rv 


Yo vreo vro rrrrrrorrrvwrevrrvrorrovvrrervrP 


Â10 00000000 PenPeeete Pee ooRototeteteeteDoOPePOOReeReee ea eePoooe e Do Dee o oastei be 0000000000 04000600000000000000000000000090000000900PP0PP0Peerereeeerrereea 


|  CERŞETORUL 


Intunecat pe lume, sdrențuit și nemâncat Apoi se scoală, încet înainte pășește | 


oorooosrorooese 


Stă cu mâna întinsă şi cu suflet întristat. Abea trupu-și mișcă de un băț se sprijinește. 
Un biet cerșetor pe stradă fără cămin și De foame cade jos, putere nu mai are 
fără vatră Punându-și mâinile la piept suspină și moare... 


Când deodată în mână un trecător îi pune 
o peatră... [ubiţi cititori, ce aveți părinți cu stare 
TEA yi ` Faceţi bine și celui ce mare. 
O ia, o pipăe și o aruncă Jos... Căci dând milă nu sărăciți,- 
li curg două lacrămi, suspină dureros... In cer comoara vă pregătiți. 
In genunchi s'așează, o rugăciune îngână 
Doamne |... De ce n'am şi eu loc sub (ărână... Vera Robova Reni 
OPEREI EHHH HHH r Sinat ii h i a a ae a a a a a, a 
3 
- TE cout EROE evoce soti ENI a A 


Pufi e un șpiț drăguţ cu păr de mătasă, ` Când se'ntoarce după ea, el-coada şi-o vede. 
Ochii negri de mărgea, codiță stufoasă. Latră furios la ea. Că-i alt câine crede. 
Caraghios e și șiret. Nu-i găsești pereche. Vrând ca să o prindă, dar iute se'nvârtește. 
Câte-odată însă, e prea într'o ureche. Se'nvăârtește ca nebun, până amețeşte. 
: 
+ 


Astfel într'o zi, copii, eşi la plimbare „O, Doam:ie! Pufule smintit, ce-i asta pe tine? 
In grădină unde sunt flori, iarbă şi soare. Să fii œo.. atât de prost, nu ți-este rușine ?” 
Cum mergea țanțoș, gătit cu un moł de funtă, li zise si. „dna lui, Sanda șeolărița. 
Observând umbra pe jos, iute se încruntă. Dar el mârde cu foc, văzându-și codița. 


lată'nfine că a prins vârful codiței sale 
Și-a mușcat-o cu necaz. Vai, dar ce mai jale ! 
Plânge Pufi amărit, că n'a fost cuminte. 
Și l-a durut tot pe el să se'nvețe minte. 
. Florica Obogeanu 


PIPETTE TITE ETILE TETTETETT EEEE EEEE E EEE EEEE E EE EEE EEE EE A E EE EEEE E E EEE A EEEE E a a a 


COADA LUI PUFI 


.1000004000000P0 I HOAHOA Atte 


sn DIMINEAȚA COPIILOR 


ERE E 
ATL A A HUTE 
| Ai 


LUCRĂTORII DE SÂRMA 
ŞI NECURATUL 


TERA msi 


39 © 
OBE=—]| de ANA RADULESCU-TILL |——=990 
© 99 


de departe, de departe şi se în- 
torceau acasă la ei. Pe drum 
cântau şi  chiuiau aşa de tare, 
încât răsuna văzduhul de chio- 
tele lor. Ba uneori trăgeau şi 
câte un pui de joc, de se cutre- 
mura pământul. Și pentru ce 
n'ar fi făcut-o? Aveau doar fiecare în buzunar 
câțiva bani, cu trudă câștigați, așa că acuma se 
puteau odihni puţin și îşi puteau înlesni cele de 
trebuinţă casei. Pentru ce n'ar fi făcut-o, căci nu 
mai aveau mult şi erau la ei în sat? 

Astfel, lăsâr.l ir urma lcr Moravia, suită real- 
nicul Javorinei. In vârful, muntelui fură cuprin- 
şi de o ceaţă atât de deasă că nu se mai putură 
zări unul pe altul. Se ţineau de mână şi urmau 
să meargă înainte numai după ţinerea lor de 
minte. Dar mereu cădeau în nas, se îmbrân- 
ceau și se călcau. 

Atunci se aşezară jos şi aşteptară să se facă din 
nou lumină. Când poposiră pentru a doua oară, 
še mai lumină şi băgară de seamă că pierduseră 


E fost șase sârmari cari veneau 


ER 


DIMINEAȚA COPIILOR 


drumul și că se rătăciseră. Se speriară pen- 
tru că nu e ușor de găsit drumul când te vei ră- 


tăci în pădure. Cu cât căutau să-i dea de urmă, 
cu atât se rătăceau mai rău și spaima îi cuprin- 
dea din ce în ce mai tare. 

Erau lihniți de foame și nu aveau în traistă o 
fărâmă de mâncare. 

Atunci unul dintre sârmari, sleit cu totul de 
puteri, zise: 

„De-am da încaltea de colibă, chiar ae-ar sta 
în ea duhuri rele! >~ 

N'apucase bine să isprăvească vorba și iată că 
pe neașteptate o luminiță începu să strălucească 
înaintea lor. 

Se luară după această lumină și ajuiuscră în 
fața unei case singuratice. Bătură în ușă și ușa 
se deschise dela sine. Când fură înăuntru, iată 
un om negricios că se apropie de dânșii și îi în- 
trebă ce-i aducea la dânsul. Ei îl rugară să le dea 
ceva de mâncat și să-i adăpostească peste noapte. 

„O să vă ospătez bine și o să vă las pe urmă 
să vă petreceţi noaptea la mine numai dacă pri- 
miți să-mi  deslegaţi trei ghicitori ce vi le voi 
spune”. nfi: 

Ei primiră fără nici o vorbă. 

— Dar de n'o să mi le ghiciţi, o să fie rău de 
voi, mai spuse negriciosul. 

-— Să vedem care să fie ghicitorile pe care să 
nu le putem noi ghici? 

Asta fu răspunsul lor și urmară pe stăpân în 
colibă. Dar numai cinci dintre sârmari se luară 
îndată după dânsul; cel de al șeaselea, care era 
cel mai tânăr dintre ei. și pe care ceilalți îl ţineau 
că e cam prost, nu intră înăuntru. El recunoscu- 
se dela întâia ochire pe Necuratul, după copita 
dela picior, și își dădu seama că lucrurile mau 
să iasă bine. š 

Işi făcu semnul crucii și îngenuchind în fața 
colibei, chemă pe Domnul într'ajutor. Când is- 
prăvi de rugat, intră și el în urma celorlalți și se 
ascunse după sobă. 

Şi ceilalți ce-mi mâncară, ce-mi băură! Chefu- 
iau, nu glumă! Işi băteau joc de tovarășul de du- 
pă sobă că nu vrea să vie să stea la masă cu ei. 
După ce isprăviră de băut și de mâncat, Necura- 
tul veni să le pună ghicitorile. 

— Ia să-mi ghiciţi, băeţi, din ce-i făcută masa 
asta? 

Căutară, dragii de ei, căutară. Intâiul, zise că 
masa e făcută din lemn de tei, al doilea că era 
făcută din lemn de paltin, cel de al treilea că era 


Ir = 


PAG. 5 


de stejar, al patrulea că era de brad și al cincilea 
că era de lemn de frasin. Dar la fiecare dată, 
Necuratul făcea din cap: nu-i așa. Atunci cel 
mai tânăr dintre sârmari, care sta ascuns pe du- 
pă sobă, zise: 

— Masa asta e făcută din piele de cal. etita- 
tul îl săgetă cu ochii și încruntă din at ai 
ghicise cu adevărat. 

— Dar picioarele mesei, din ce sunt acute? in- 
trebă din nou Necuratul. 

Sârmarii spuseră că erau din fier, din ana. 
din alamă și din mai câte altele încă. Dar Necu- 
ratul își bătu joc de ei. Şi iarăși se auzi de a 
sobă glasul celui mai tânăr: 


— Picioarele mesei sunt făcute din os de. cal. 

Diavolul sta să turbeze de mânie, căci tânărul 
ghicise și de rândul ăsta bine. 

— Ia să spuneți acu, din ce's făcute paharele 
astea? întrebă pentru cea de a treia oară Necu- 
ratul, ridicând un pahar plin de-asupra mesei. 

Sârmarii noștri pricepură pe cine aveau în față 
şi începură să tremure ca frunza. Unul zise că 
paharele erau de sticlă, altul că erau de argint, 
al treilea că erau de aur și nu știură ce altele să 
mai spună. Atunci cel mai tânăr strigă: 

„Paharele sunt făcute din potcoavă de cal și tu 
tu ești Necuratul!” . 

Atunci Necuratul căscă o gură cât toate zilele, 
strâmbă obrazul și izbucni întrun hohot de râs 
atât de puternic, că se cutremurară împrejurimile. 
Și numai cât zise: „Aveţi noroc, că altfel v'aș fi 
sfâșiat în bucăţi aci pe loc”. Abea spuse acesțea 
și dispăru fără urme, lăsând după el un nuog 
grețos, de-ți lua sufletul. 
` Când sârmarii își veniră in fire, mulbimiră fo- 
varăşului lor că le-a scăpat viața. Se miràră vin 
de ştiuse el astea toate și spuseră: 

— Mă băiete, zău de nu credeam că cdi Tár- 
torul ăl mare ți le sufla la ureche. í 

— Ba nu, nu este așa, frățiorilor, răşpunse tâ- 
uărul. Domnul este acela care m'a învățat, pentru 
că mă rugasem atât de mult de el. 

Inainte de revărsatul zorilor porniră' din nou 
ia drum și se întoarseră cu bine în sat. Dar toată 
viaţa lor nu mai pomeniră numele Necuratului; 
se'nvățaseră minte, odată pentru totdeauna! ` 

Şi de atuncu încoace, ori de câteori vre- un sâr- 
mar trebuie să pomenească de numele Necuratu- 
lui, scuipă iute jos zicând: „Ucigă-te toaca!” 

Aii t ed - Ana Rădulescu-Till 


PAOLA AARORARODORERRLADRAOORROROO RARA 0000000000404 EEEE AID HHHH HH HHHH HHH HHH 00-0-0-000-0-0-0-0004+0+ 


NICUŞOR ŞI NICULINA 


PAG. 6 


PENTRU CITITORII MAI MICUFI 


= DIMINEATA COPIILOR 


SAU PĂTANIILE CELOR DOI COPII NEASTÂMPĂRATI 


Nicuşor şi surioara sa Niculina sunt copiii cei 
mai neastâmpărați din câți am întâlnit până as- 
tăzi. Nici cinci minute n'ar putea sta locului cu- 
minți şi liniştiţi. 

lată, ascultați numai unele din isprăvile lor. 

Nicuşor şi Niculina sunt singuri acasă, aşa că 


“acum pot să facă toate nebuniile, fără să-i vadă şi 


să-i oprească cineva. 


t 

Şi în adevăr că au făcut testai, însă, la urmă, 
tot ei au păţit-o. 

Aşa, intrând în sufragerie, vrură să scoată un 
borcan de dulceaţă, care era sus de tot în bufet. 
Impinseră mai întâi masa, iar- f- Nicusor se sui pe 
ea. 

Dar tot nu putea să stia până la borcan. 

„Să punem scaunul peste „masă, zise Niculina, 
şi aşa vom ajunge mai lesne.” 

Aşa şi făcură, dar s'a întâmplat ceva groaznic. 
Căzură amândoi, cu scaun, cu masă, cu tot. Nicu- 


şor căzu pe îrunte şi când văzu că-i curge sânge, 
se porni să ţipe şi să plângă. Niculina se izbi şi ea 
de un colţ al mesei şi îşi făcu în creștetul capului 
un cucui mare de tot. 

Când părinţii lor se întoarseră acasă, îi găsiră 
pe amândoi plângând de durere, dar mai mult de 
spaimă. Pe Nicuşor îl spălară de sânge şi-l legară 
la cap: După aceea, îi culcară în pat pe amândoi. 

Insă, după ce se făcură bine, se apucară iarăşi 
de nebunii. 

Aşa, într'o zi cu ploaie, Nicuşor văzu în curte 


pe cocoşul lor, care stătea la adăpost lângă zidul 


casei. 


„Niculino, strigă el surioarei sale, adu cutia de 
pălării a mamei şi să-l punem în ea pe cocoș, ca 
să nu-l mai ude ploaia.” 


Atâta aşteptă şi zburdalnica de Niculina. Luă 


"pe furiş cutia de pălării şi dete fuga în curte, unde 


vorareea rearerererre ina adaaădiddaattiaaitiidiătăidă ăia i ăiăă dă ii ii ai E T TS 


o.voertreeartebeaeatidanee 


vooooreooeeeee ..9994eeeeeteteteeeereeaeeeeeretenoereeeereoee PP PPOPAPARAPRA HEAO ONA HAGO O OOOO AOOO HA tetee 


| 


BL 


DIMINEAȚA COPIILO Po E III PAG. 7 


“o aştepta Nicuşor. Prinseră cocoşul, îl băgară în tin să se gândească, apoi zise: „Dar lupii nu stri- 


“curte şi închiseră capacul. Ridicară apoi cutia şi  gă „cucurigu”. Asta e cocoşul pe care l-am pus în 
o puseră în odaia lor sub pat. cutie.” 

Trecu ziua, iar seara cei doi copii merseră să se 
culce. Uitaseră icu totul de cocoş, care stătea cul- 
“eat în eutie. Insă, n'a stat tot timpul liniştit. 


Pe la miezul nopţii, dete din aripi şi începu să 
cânte cât mai tare: „Cii-cu-ri-guuu! Cu-cu-ri- 
guuu!” Nicuşor+şi- Niculina, care dormeau, se tre- 
ziră speriați, voiră să fugă din odaie şi să meargă -~ 
la mamatlor. . ~ Atunci îşi amintiră cei doi ştrengari de isprava 
„E un lup! zise Niculina, € căreia îi clănțăneau lor. Scoaseră cocoşul din cutie, îi deteră drumul 
dinţii de frică. E un4tp şi a venit să ne mănânce.” în curte şi apoi se culcară din nou. 
Insă Nicuşor, care era mai puţin fricos, stătu pu- jw ; Vintilă Bratu 


“GHICITORI ŞI INTREBARI CU PĂCĂLELI ` || 


Hai, ghiceşte-mă de grabă, Amândouă cam ciudate, © Pe părinţi nu i-am cunoscut, 
Sunt o singură silabă. Scrise drept sau răsturnate, De străini am fost crescut. 
Pune-mi: a: şi luminez Vă asigur, sunt la fel.... p Cum le spune — atât ştiu eu 
Şi vapoare) "ndrumez. Dar să:vă explic niţel : Că îi chem, îi chem mereu, 
Dar cu e măi prefăcut Unu-i nume de persoană, "Și cutreer eu prin țară 
In metal cesi cunoscut. 3 De dudue sau cucoană, Prin păduri de primăvară. 
Iar cu i de-m ai schimbat, . Iar al doilea ca să ştiţi, f oe 
Foarte mult mai subțiat.- -` = E prăpăd, să nu-l doriţi. „Sunt util şi sunt de treabă, 
Fugi de u; fugi negreşit, >*% „Pentru -tineri sunt podoabă, 
Căci sunt hoț și necinstit: Sunt făptură cam sucită, Pentru slabi sunt apărare, 
Ea ap A ae Până când nu sunt găsită, ` > La bătrâni sunt sprijin tare, 
Sunt animal, drag cititor, Sunt întreagă şi trăesc, Iară orbii fără mine, 
Dar frumos, folositor... Zâmbitoare, te privesc. Zău, că nu le-ar merge bine. 
Dar.pe dos de.mă citeşti, Insă dacă mă găseşti, Răspunsurile se vor publica în 


Apă mare: întâlneşti. Chiar pe loc mă nimiceșşti. n-rul viitor. 


T Amaso 5% 


HHHH HHHH HH HEHEHEH O tenoerenreeeeeeeerreee0000000400000000000000000000000000000000000r000a 


SEES DIMINEAȚA COPIILOR 


L a a a a === DI EREI 


aakala 


De A n SE te ete Bat cau i 
Ti TERT ENESE | | j i RI LE za: ai | 
CODE îi ad 


| Desene de GEO | - E Text de MOŞ NAE 


EE SEE = Tee 


| 4) Pungaşils m. coana Papei | 


Se porne şte-acum mulțimea, „Stii de Sița, tuşa Sifa, — Dar pe Neagu, — Neagu 
Vrând să afle fiecare Ce-a murit pe la Crăciun ? Strâmbul — 
Despre morţi şi despre neamuri — Sănătoasă-i, foarte bine, - Care unchiu mi-e după mamă ? 
De părinţi, de tata mare. ` Sade chiar întrun loc bun — Neagu. Doar mi-e prieten,, 


Bine-i merge, n'avea teamă. 


„Cam răcise-acum trei zile, Dă-i și 'ntreabă fiecare Pungășilă nu se'ncurcă 
$ E 


Si în pat a cam zăcut, Despre neamuri şi vecini, Despre nimeni, zău, nu spune, 
Cu călduri îl apucase, Despre lumea ce murise, Că nu-l ştie, și aduce 


Insă totul i-a trecut”. Despre nași şi despre fini. Complimente și vești bune. 


„Pun g AŞ la | 


Q 


„E un sfânt !” își zice lumea O cunoaștem, se 'nțelege, Colo 'n strană mai retrasă 


N SE spa s Ă i PER- 
Şi smerită se'nchină... O cunoaştem toți prea bine, Cea femee ce suspină 

pa n = i ae eR s à z 2 
Dar retrasă într'o strană, Nu-i nici unul să ro știe, Este coana Frosa noastră, 
O femeie tot suspină. Căci ar fi chiar o rușine. Deci vedeţi că nu-i străină. 


A 
Coana Frosa-și aminteşte Se culcase'n grajd să doarmă, Deci aude coana Frosa 
De un frate-al ei mai mare, Dar un foc a izbucnit, Despre morți că se vorbeşte, 
Ce-a murit acum o lună Arse grajdul, arse omul, Şi la frate-so cu gândul, 
Printr'o jalnică 'ntâmplare. Care'n flăcări a pierit. Plânsul greu o podidește. 
Merge-apoi la Pungășilă „Fii dar bun și vin'acasă, — Cu plăcere, coană Froso, 
Și îi spune mai încet: Azi la noi să fii poftit, Ba chiar foarte-ți mulțumesc, 
- „Eu sunt. Frosa — coana Frosa : Cred, mâncarea că-ți va place, Să nu viu la dumnevoastră! 
> . j Š E Ji iS paf ; EER 
Să vorbim vreau în secret. Căci pastramă am gătit. Să refuz nici nu’ndrăznesc”. 


(Va urma) 
In n-rul viitor: „Coana Frosa păcălită de Pungăşilă” 


PAG. 10 


m ARIOARA e o fetiţă fericită. Are o mul- 


IP time de jucării. Are chiar un elefant 
IUE, mare de cauciuc, care se umflă şi se 
desumflă. 


Seara, înainte de a se culca, Marioara 
îşi culcă mai întâi „copiii”,-adică toate jucăriile. 
Pe un covoraș așternut întrun colţ, dorm ală- 
turi o broască şi un iepure, o vacă şi un elefant, 
iar un căţel mititel de porțelan stă.de pază. 
Toată noaptea stă lângă covoraș, fără a închide 
ochii. Doarme numai ziua. 

Astăzi Marioara se culcă de vreme: fusese la 
Tanti la ţară şi se întorsese tare obosită. 

„Mămico, zise ea somnoroasă, culcă, te rog, 
tu pe copiii mei, că eu nu mai pot“. 

Se desbrăcă repede, se culcă şi adormi numai- 
decât. 

A doua zi Marioara povesti mămicăi visul său; 
văzuse un vis foarte frumos. Ascultaţi-l. 

Se făcea că vaca ei de lemn venise la iepurele 
de catifea albă în vizită. Iepurele stătea frumos 
la masă şi mânca o prăjitură 

„Bună ziua, băete, zise vaca. 

— Sărut picioarele, doamnă, răspunse poli- 
ticos iepurele, ştergându- -şi botul cu lăbuţele. — 
lertaţi-mă că nu vă tratez cu o prăjitură, dar, 
după cum vedeţi, nu mai am. 

— Unde ai găsit-o ? 

— Mi-a dat-o domnul elefant. 
neaori la dumnealui. 
are? Vreo douăzeci. 

— Ce spui?! Mă duc şi eu. La revedere. 

— Sărut picioarele”. 

Vaca alergă repede la elefant. 
prăjituri. 


Am fost adi- 
Știţi câte prăjituri mai 


Murea după 


DIMINEAȚA COPIILOR 


„Bună ziua, domnule elefant. 

— Bună ziua. Ce vrei? 

— Nu te-am văzut de mult. Am 
prăjituri. 

— Am. 

— Dă-mi şi mie o bucăţică”. 

Elefantul se supără şi începu să 
odae. 

„Nu-ţi dau. Nu ţi-e ruşine să cereşti? Eşti o 
vaca bătrână. Du-te la cofetărie şi cumpără-ţi. 

— Nam bani. 

— Câştigă. Vinde-ţi laptele. Eu cum am câş- 
tigat? Am găsit sub masă o.sută de. lei, pe care 
îi “pierduse tăticul Marioarei. Dece mai găsit şi 
tu? Acum vreau să dorm. La revedere. 

— Eşti obraznic! 

— Ce face?! Eşi afară!” 

Vaca eşi repede, căci se temea să nu o bată 
elefantul înfuriat. 

„Ce prost crescut e animalul ăsta!” se gândia 


auzit, că ai 


umble prin 


ea ducându-se la broască. 


Broasca şedea pe canapea şi firma un muc de 
țigară găsit într'o scrumieră. 


„De ce eşti aşa supărată? întrebă ea pe vacă. 

— Am fost.la elefant. Ştii ce obraznic e?! Nu 
m'am așteptat la aşa ceva. Are vreo douăzeci de 
prăjituri, şi când i-am cerut una, m'a dat afară!” 

Broasca trase un fum din țigară şi zise: 

„Ştiu demult că e un animal fără creştere 
bună. Mă mir dece l-au făcut la fabrică elefant. 
Trebuia să-l facă porc. Vrei şi tu uh muc “de 
țigară? pia edil. 

— Nu, mulţumesc, nu fumez”. 

Broasca se gândi un moment şi zise iarăşi: 

„Ştii ce? Am să-i scot eu două prăjituri: una 


4 


DIMINEAȚA COPIILOR 


pentru tine şi alta pentru mine. 
aici”, ca 

Aruncă ţigara, scoase de sub canapea o sti- 
cluță mică, sări pe masă şi umplu sticluța cu 
apă dintr'o ceaşcă. 

„Mă întorc numaidecât!“ strigă ea vacii, sări 
jos şi o porni la elefant. 

Elefantul tocmai isprăvea a patra prăjitură. 

„Am onoare să vă salut, îi zise politicos 
broasca. 

— Ce vrei? întrebă supărat efefantul. 

— Vaca mi-a spus că sunteţi puţin răgușit, 
domnule elefant. Ce aţi păţit? 

— Am răcit. Dar ce te priveşte? 

— Aţi răcit? Ce rău îmi pare. Mă gândeam și 
eu că poate aţi răcit şi vam adus o doctorie. 

— Ce fel de doctorie? întrebă elefantul neîn- 
crezător. 

— Foarte bună, răspunse broasca întinzându-i 
sticluţa adusă. Să vă faceţi fricțiune cu doctoria 
asta la gât și chiar diseară o să vă simțţiţi pe de- 
plin sănătos”. 

Elefantul luă sticluța, scoase dopul şi mirosi 
apa. 

„>tai jos, zise el mai binevoitor. 

— Mulţumesc, mă grăbesc acasă, am de scris 
o scrisoare. Dar ce mâncaţi? 

— Nişte prăjituri. Vrei şi tu? Ia-ţi una. Ia-ţi 
două chiar, dacă zici că doctoria e bună. 

— Foarte bună. O să vedeţi”. 

Broasca îşi alese două prăjituri de ciocolată şi 
plecă cu ele acasă, unde o aştepta vaca. Iar ele- 
tantul luă de pe jos o foaie de calendar, o muiă 
în apa adusă de broască și începu să-şi facă fric- 
țiune la gât. 

Il frecă până se făcu roșu ca un rac fiert, dar 
răgușeala tot nu trecea. 

„Ce o mai fi şi asta? se gândi el. M’o fi păcălit 


Aşteaptă-mă 


PAG. 11 


broasca ? la să mă duc la doctorul Girafă să-i 
arăt doctoria”. 25 Sal 

Işi ascunse prăjiturile sub bufet şi o porni la 
doctor. 

Când sumă la ușa d-rului Girafă, îi deschise 
Șoricel, servitorul doctorului. : 

„Ce doriţi, domnule elefant? 

— Dar de unde mă cunoşti? 

— Am văzut portretele d-voastre pe gumele de 
şters. ; 

— Domnul doctor e acasă? 

— E acasă. Poftiți. 

Elefantul trecu în cabinetul doctorului, iar Şo- 
ricel fugi să-l anunţe pe doctor. 

Doctorul Girafă veni numaidecât. 

„Cu ce te pot servi, stimate domnule elefant? 
— întrebă el grav, potrivindu-şi ochelarii. 

— la uite-te, dragă doctore, ce e în sticluța 
osta? Mi-a dat-o broasca şi mi-a spus că e o doc 
torie foarte bună contra răgușelei. 

Girafa mirosi lichidul din sticluță, strâmbă din 
nas și zise: “ 

„E apă chioară”. 

Elefantul se supără foc. 

„Am dat două prăjituri pe ea! Las'că am s'o 
prind şi am să-i trag o bătae numărul unu!” 

Și elefantul furios plecă de la Girafă, fără să 
spună „bună ziua” şi fără să-i plătească vizita. 

Doctorul Girafă oftă, scoase ochelarii şi zise 
lui Şoricel: 

„Mâine să te duci la elefant şi să-i ceri un pol 
pentru consultaţie”. 

Iar elefantul, înfuriat, alerga în timpul acesta 
prin odae şi căuta pe broască. 

Poate ar fi omorit-o, dacă o găsea, dar... Ma- 
rioara se deşteptă... Toate jucăriile stăteau cu- 
minţi pe covoraş, unde le culcase aseară mămica. 

I. Miasnikoft 


PAG. 12 == nA DIMINEAȚA COPLIILOI 
LI 
pi! 208 z | i 
Malal SA 


4 


| 
| 


| 
if} 


1 


KA 


== de D. Const. Mereanu = 


fost odată, undeva, o împărăție 
mare, atât de mare, că nimeni, 
nici chiar împăratul ce o stăpå- 
nea, nu-i cunoştea marginile. 

Pământul. acestei împărății era 
roditor foarte şi grânele holde- 
lor, ca și roadele pomilor creș- 
teau şi se coceau de două ori pe 
an. Florile barem, ce să mai vorbim, înfloreau tot 
anul. Roiuri de albine lucrătoare mişunau pe 
câmpiile înflorite, culegând sucul parfumat din 
potirul florilor, ca să-l prefacă la stupii lor în 
mierea cea mai dulce și mai aromată. 

Apele limpezi și liniștite, care brăzdau dealun- 
gul și dealatul această împărăție, erau pline de 
pești mari și buni la gust, iar pe fundurile nisi- 
poase se afla din belșug aur scump și strălucitor. 

Pădurile de asemeni erau pline de vânat mare 
și fiecare locuitor avea dreptul să-și caute hrana 
pentru el și familie, pornind cu arcul și săgeata 
la vânătoare. 

Despre bogăţia acestor ţinuturi se dusese ves- 
tea până la marginile lumii şi dușmanii ţării, la- 
comi și hrăpăreți, porniseră în nenumărate rân- 
duri cu războiul ca să cucerească această împă- 
răție bogată. 

Din toate războaele însă dușmanii eșiseră sdro- 


DIMINEAȚA GOPLILORE E —O£O£O£O£O£O£—£—£O—£—£—£—£—£zZzz PAG. 13 


biți. Oştenii şi împăratul acestei țări se luptau cu 

atâta străşnicie, că mai curând ai fi putut trece 

prin urechile acului decât să te strecori prin rân- 
durile lor. 


De mult nu mai încercaseră dacat să atace. 


împărăţia. Faima de mare războinic a împăra- 
tului îi înfricoșase așa de tare, că se mulțumeau 
să privească de departe cu ură și să mârâie în- 
ciudați. - 

Iată însă că o vrăjitoare rea ca talpa iadului 


se înfățişă într'o zi la unul din duşmanii împăra- . 


tului şi-i zise: 

„Stăpâne puternic, ocrotitor al jafului, al eris 
melor şi tuturor relelor de pe fața pământului; 
am aflat taina care face ca oastea împărăției 
bogate să fie de neînvins”. 

Duşmanul sări ca ars de un fier roşu. „Năpår- 
că spurcată, grăi el, vorbeşte și dacă spui adevă- 
rul, te voiu îmbrăca numai în aur şi diamante. 

— O, stăpânul meu, se linguși bătrâna, eu n'am 
ce face cu atâtea bogății! Nu cer nimic altceva 
decât să-mi daţi inima împăratului după ce îl 
veţi prinde. i 

— Ţi se va îndeplini dorinţa, dar; 
Mă faci să tremur de nerăbdare. 

— Prea puternice stăpâne, iată ce este: 


„Dumnezeu a hărăzit pe acest împărat cu un 
dar pe care nu-l au mulţi oameni pe faţa pă- 
mântului. L-a binecuvântat pe el și pe oștenii lui 
să fie -deapururi învingători în lupte, atâta vre- 
me cât el, adică împăratul, se va afla în faţa os- 
tașilor săi. Vezi dar că această oaste puternică ar 
îi nimicită fără nici ó greutate, dacă ai putea 
prinde pe împăratul lor. 

„Acum gândește-te cum ai putea face să-l ai 


vorbeşte. 


în mână şi când vei reuși, cheamă-mă să-mi iau | 


darul făgăduit. 

— Dar ce vrei să faci cu inima lui? 

— Din ea voiu face un leac pentru toate rănile 
grele căpătate în războaie, aşa că, vezi, tot ţie iţi 
va fi de folos, stăpâne!” 

Vrăjitoarea bătrână mințea însă. Ea știa că 
cel ce mânca inima împăratului va deveni mare, 
puternic și de neînvins ca și el. Baba avea o ară- 
tare de fiu, urât ca mama dracului și lui vrea 
să-i dea inima să o mănânce.. 

„Să ţii minte un lucru, mai zise baba înainte 
de a pleca. Nimeni, nici chiar împăratul nu știe 
taina care îl stăpânește. 

—Bine, bine, bătrâno! Dar cum voiu putea să-l 
prind? El e atât de puternic, că nimeni nu poate 
sta în faţa lui”.. 

Atunci vrăjitoarea scoase din sân niște ierburi 
şi le dădu zicându-i: 

„Aceste buruiene, dacă atingi cu ele fruntea și 
ochii unui om, omul acela cade întrun somn a- 


dânc. Pândeşte când impăratul va pleca singur 
la vânătoare și aţine-i calea, preschimbat întrun 


om de rând. El va intra în vorbă cu tine, între- 


bându-te de unde vii și unde te duci. Atunci vei 
găsi prilejul să-l atingi cu buruenele pe frunte și 
biruința va fi a ta”. 
Faptele se  petrecură întocmai cum spusese 
vrăjitoarea. Intr'o zi, împăratul, luându-și ră- 
mas bun dela împărăteasă şi dela fica sa, o Dom- 
niţă rumenă și frumoasă ca o rodie pârguită, por- 
ni singur, cum îi era obiceiul, la vânătoare. 
Abia plecă impăratul și miparateasa incepu g 
plânge cu?foc. 
„Dece plângi, măicuță? O întrebă Domnița. 
— Vai, copila mea, presimt că tatălui tău i se 
va întâmpla o nenorocire. Eu nu-i pot veni în a- 
jutor, iînisă tu, copila mea, îi poți fi de folos. 
Află (ceiace n'ai știut până acum) că eu înainte 


“de a fi soţia tatălui tău, eram o zână puternică, 


dar luând de soț pe un pământean, puterea mea 
a scăzut și am devenit și eu muritoare ca toți oa- 
menii. Totuși, din puterea de altă dată mi-a mai 
rămas una. Am darul ca odată pe an să-mi pot 
îndeplini orice dorință, adică de a face şi desface 
o minune, dar cu o altă făptură omenească, nu cu 
mine. | 

„Așa dar te voiu schimba pe tine întrun po- 
rumbel alb și vei sbura pe urmele. tatălui tău să-l 
aperi de răul care presimt să i se va întâmpla”. 

Zicând acestea, zâna mângâe ușor cu palmele 
fruntea și părul Domniței şi suflă de trei ori în 
fața-i rumenă. Domnița se prefăcu dintr'odată 
într'un porumbel alb de toață gingășia. ` 

Bagă de seamă, îi spuse zâna împărăteasă, — 
când vei vrea să-ţi iai din nou chipul tău, spune 
în gând o rugăciune şi dorința ți se va împlini”. 

Domnița preschimbată în porumbel dădu ușor 
din arirpi — semn că a înţeles — și își luă sborul . 
prin fereastra deschisă către pădurea unde tatăl 
ei plecase la vânătoare. 

Zadarnic însă îl căută ea până în seară. Pre- 
simțind de unde putea veni primejdia, porni în- 
sbor aprig spre palatul dușmanului tatălui său. 
Drumul era lung și Domnița sbură toată noaptea 
şi tocmai în zori ajunse deasupra palatului unde 
tatăl său zăcea închis în turnul cel mai înalt. 


In vremea asta împărăteasa văzând că nici 


“împăratul, nici Domnița nu se mai întorc, adună 


oştire multă și porni către cetatea dușmanului, 
bănuind și ea că acolo va afla pe soţul ei. 
Dușmanul prinsese în adevăr pe împărat și-l 
închisese în turn. Dacă nu-l omorise până atunci, 
era din cauză că bănuia el că vrăjitoarea vrea 
să facă altceva cu inima împăratului și căuta 
prin fel și chipuri să afle adevărul. Ca să o si- 


(Citiţi urmarea în pagiuu 15 jos). 


PAG. 14 


TAA 
AR, 


|Om OmONONONON 


ICU şi Mioara sau sculat azi mai de 
dimineaţă ca oricând şi ca niciodată ei 
sunt veseli. 

Mămica, văzându-i aşa de bucuroși, 
i-a sărutat, lacom, pe obraji şi i-a între- 
bat, întotdeauna, de cele ce au văzut. 

Și-a vorbit Mioara : 

„Mămico, mi sau arătat în somn o mulţime de 
stele, care luceau frumos, mai frumos decât 
pe cer. 

— Şi eu am visat, mămico, stele, zise Ticu. Dar 
am mai văzut în vis şi nişte copilaşi așa, cu păr 
mare și cu aripi, mămico, şi sburau, sburau 
mereu. ; 

— Da, mămico, făcu Mioara, și eu am visat în 
alte seri copilaşi de ăştia. Tu, mămico, visezi? 

— Dal tăticu ? adăogă şi Ticu. 

— Am visat şi noi, copilaşii mei, atunci când 
eram așa, ca voi. Știţi voi cum le spune lor? 


de Nicolae M hăescu 


DIMINEAȚA COPIILOR 


*| Poveste cu îngeri se | 


[0n Om ONONOBON]| 


— Da! spuseră micuţii. Le zice copilași, ca şi 
nouă. 

— A, nu, drăguţii mei, lor li se spune îngeri. 
Ei au fost odată tot copii și au trăit aici, pe pă- 
mânt. Dumnezeu, însă, i-a luat pe ei la Dânsul, 
să poată sbura și îi ţine în preajma Lui. 

Și sunt mulţi acolo Și ei ştiu să cânte așa de 
dulce din nişte cornete de aur şi de argint. 

Ei înfig în sfeșnice luminile stelelor, când se 
lasă întunerecul nopţii. După ce face aceasta, 
Dumnezeu trimete câte un înger să vegheze la 
căpătâiul fiecărui copil şi să-l păzească de vise 
urâte, ca nu cumva să se sperie. 

Şi aşa se face că fiecare copilaș îşi are îngerul 
lui ocrotitor, care îl poartă, în vis, prin poene cu 
soare mult, pe lângă murmur de izvoare și de 
fântână; îl duce prin castele împărăteşti, împo- 
dobite cu fel de fel de minunății și îl călăuzește 
deseori pe căile către cer, unde vede pe Tătăl 


ȘINE ATA CORILORN 
nostru, înconjurat de sfinți mulţi şi de cetele 
altor îngeri... 

— Da, mămico?... 
noştri! răsări Mioara. 

— Sigur, fetiţa meal. 

— Dal dacă şi noi avem, de fe nu-i vedem în 
ori te seală? întrebă Ticu. 

— Fiindcă ei nu se arată copiilor, în vis, tot- 
deauna, îi lămuri d-na Rudeanu, mama lor. 


Atunci şi noi avem îngerii 


— Dar dacă, zise din nou Mioara, într’o seară 


nu ne-am culca și am sta să vedem cum vin la 
noi îngerii? 

— Ah! zâmbi mămica, atunci îngerii voştri nu 
mai vin şi:voi aveţi să visaţi şerpi şi balauri. 

— Balauri ? întrebă oarecum înfricoşat Ticu, 
pentru. care aceste animale aveau o mărime ne- 
obieinuită, aşa, un fel de magazii, cu o sumede- 
nie de capete şi ghiare lungi şi ascuţite. 

— Da, şerpi şi balauri! întări d-na Rudeanu. 

— Şi îngerii până când stau în cer, mămico? 
întrebă iarăși Mioara. 

— Până mol! — se crezu în stare să răspundă 
Ticu. 

— Da, mămico, până mor? — făcu fetița, ne- 
încrezătoare în răspunsul frățiorului ei. 

— A! nu, copiii mei, îngerii nu mor. Ei stau în 


PAG. 15 


ceruri totdeauna, așa micuţi. Ei nu se fac mari, 
așa cum aveţi să fiţi voi. Câteodată doar, Dum- 
nezeu pedepseşte pe vre-un înger, dacă nu-l facc 
întocmai după voe. întârziind să și prindă lumi- 
na stelei în sfeșnic, sau nevenind la vreme lângă 
căpătâiul copilașului, pe care trebue să-l păzea- 
scă noaptea, când doarme. 

— Şi cum pedepseşte Dumnezeu pe îngerul 
care nu ascultă de El, mămico? întrebă, cu- 
rioasă, Mioara. 

— Il scoate din rândul îngerilor ascultători, dă 
poruncă să-i frângă aripile, îl face om mare şi îl 
trimite în ceata celor osândiţi să muncească me- 
reu, mereu!“ lămuri d-na Hudeanu, care plecă, 
după aceea, după treburi, prin odăi. 


Ticu şi Mioara, rămași singuri, sau mai gândit 
puţină vreme la îngerii Domnului și, pe urmă, 
au început să se joace. 

Băeţelul şi-a scos dintro cutie mare de carton 
toţi soldaţii de plumb, pe cari îi primise alături 
de alte jucării, în dar, dela mătușa Caterina și 
pe cari acum îi orânduise ca pentru o apropiată 
luptă grea, iar fetița s'a dus să caute două-trei 
petece de mătase albă, să-i facă păpușşichii o ro- 
chie frumoasă, că împlineşte un an de când o 
are 


Nicolae Mihăescu 


„-P-L-L-.-L-.-.L-o-.-a-o-o-2-2-199-05-0-2-0-0-2-2-2- 2 0-o-.-.-.->2-.-.-o-.-o-o 


Urmare dela povestea din pag. 13: 


„Porumbelul alb“ 


lească pe- babă să spue adevărul, o aruncase în- 
tro temniţă împreună cu feciorul ei. 

„Nu vei mai eşi de aici decât când îmi vei spu- 
ne adevărul adevărat! — grăise el — șoarecii și 
șopârlele vă vor fi tovarăși în vecii vecilor”. 

In vremea asta „porumbelul alb” tot sburând 
în preajma castelului, se opri să se odihnească, 
tocmai la fereastra cu gratii a temniței unde era 
închisă baba cu feciorul ei. 

Auzind şoapte înăuntru, „porumbelul alb” tra- 
se cu urechea şi se minună de ce auzi. 

„Maică, spunea vrăjitoarea fiului ei, împăratul 
e -închis în turnul castelului. Fără el, oastea lui 
e neputincioasă, căci o vrajă e legată de el. 

Dacă soldaţii săi îl pot vedea în faţa lor, ni- 
meni nu-i poate învinge, dacă el nu e între ei, 
vor pieri cu toţii. Mai află că eu l-am vândut 
dușmanului său, ca să îi pot lua inima să ţi-o dau 
ție s'o- mănânci. Cine va mânca inima lui, va a=- 
junge mare și puternic ca el. 

Auzind acestea, porumbelul alb sbură către în- 


chisoarea din turn, care era zăvorită pe din afară 
cu zece, zăvoare de oţel. 

Spunând în gând o rugăciune, porumbelul alb 
se prefăcu iar în Domniţă. Desfăcu unul câte 
unul zăvoarele temniţei din turn şi căzu plân- 
junge mare și puternic ca ei”. 

Jos la poalele castelului armata sa în frunte 
cu împărăteasa începuse lupta cu dușmanul. 
Dintru întâi oastea împăratului dădu înapoi în- 
vinsă. Deodată însă un oștean aruncându-și pri- 
virea, în sus, zări pe terasa turnului pe, împărat. 
După el întreaga oaste își ţinti privirea acolo și 
un chiot de izbândă umplu văzduhul. 

In acest timp, oastea dușmanului fu nimicită 
cu căpetenia lor, cu tot. Impăratul puse stăpâ- 
nire şi pe aceste ţinuturi și deschizând larg por- 
ţile temnițelor dădu libertate celor închiși. 

Chiar și pe vrăjitoare și pe fiul ei îi iertă. 

De atunci baba s'a lăsat de vrăjitorii şi pe fe- 
ciorul său l-a trimis să slujească în oastea îm- 
păratului cel bun și puternic. 


D. C. Mereanu 


Cp 


= 3 DIMINEAȚA COPIILOR 


| DPF VORRĂ CUCITITORII | 


MN. T. C.-Arad. — Ne trimiţi trei poezii, spu- 
nându-ne că ești începător și că aștepți din par- 
tea noastră o încurajare. Poeziile d-tale sunt slă- 
buţe, așa că, dacă le publicăm, îţi facem d-tale 
un serviciu prost, inducându-te în eroare și fă- 
cându-te să crezi că ai şi reuşit dintr'o dată. Mai 
află că „goana” rimează cam greu cu „mama” 
iar „ochișorii” nu rimează deloc cu „adversarii”. 

I. Z.-Loco. — „Dor de vară” este o poezie cam 
lungă pentru ceeace ai de spus. Apoi repeţi cam 
des şi fără nevoe versul „Frunză verde, frunză 

__ verde”. Regretăm, așa dar, că nu o putem publica. 
B. VAL.-Loco. — Prin factura şi stilul ei, poezia 
d-tale „Toamnă” nu aparţine genului literaturei 
pentru copii, așa că își are mai de grabă locul 
într'o revistă ce se adresează altui public cititor. 

N. AN.-Merei. — Poezia d-tale  „Puişorul” se 

publică. Deasemenea şi poezia „Mama. 


PAG. 16 


=== Opt 


oeoa 


Sa pus în vânzare j 


i e aga H | : SIR 
„Moara Piticilor 
lucra.e datorită d-lor 
lon Rotaru și Zaharia Stancu 
Scrisă cu excepţional talent și bogat ilustrată 
cea mai plăcută și mai sănătoasă litera- 


m tură pentru copii și tineret E 
De vânzare pretutindeni, cu prețul de Lei 40 


RENALDA HARACOPU 


O drăguță cititoare a revistei noastre, costumată 
pentru bal ` 3 ; P->- 2-2 2-.-L---.---.-2-.-o--.-.-.-. 
ece UN EROU MODERN : 


Orologiul sună noaptea jumătate. 


o PE e mimi ere a DRE La a noastră poin, oare cisa ala ? 

| | MONEZI] || Pa ment bonă mamă, ttal täu abit, 

ppa woIscuTasi: i E PDA N E CEA MAI | 

xl "n E EA MA” |* 


Atelierele „ADEVERUL“, S. A. 


de talentatul pictor Dem. „MOARA“ constitue 


mai 


mu DIMINEAT 
|A08€OPIILOR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
DIRECTOR: N PATEAR 


Dimineţii Copiilor“. 
PREŢUL LEI 5 


Cum se panera eee cititoarele şi Stori la erile $ 


PAG; 4 === 


DIMINEAȚA COPIILOR 


? 


In ziua de Duminică, 15 Noembrie, sa des- 
chis Parlamentul printrun discurs al M. Sale 
Regelui. Discursul cu care Regele deschide Par- 
lamentul, se numește Mesagiul Regal. 

In acest discurs, care este semnat de Rege, 
dar este semnat și de miniștri, deoarece miniş- 
trii au răspunderea pentru conţinutul lui, se a- 
rată proectele de legi mai însemnate pe care gu- 
vernul le va propune Parlamentului spre dis- 
cuțiune şi votare, precum şi măsurile ce va lua 
pentru. o mai bună administraţie a Ţării. 

In ziua deschiderei Parlamentului, adică în 
ziua în care se citeşte Mesagiul Regal, ambele 
Adunări se strâng împreună în localul Adună- 
rii Deputaţilor. După aceea se despart, fiecare 
mergând să lucreze la locul ei. 


Camera şi Senat. 


Camera şi Senatul se mai numesc şi Corpu- 
rile legiuitoare. Aceasta, pentrucă principala 
lor însărcinare este de a face legi. 

O lege nouă poate fi propusă de guvern. — şi 
așa se obişnuește mai mult — dar poate fi pro- 
pusă şi de una din cele două Adunări legiui- 
toare. Excepţia fac legile în legătură cu buge- 
tul. Bugetul şi legile în legătură cu bugetul se 
discută: şi se votează de Cameră. 

O lege, când e adusă în discuţiunea Corpuri- 
lor legiuitoare, se numește proect de lege. Unui 
proect de lege, oricare din cele două Corpuri le- 
giuitoare îi poate aduce tot felul de schimbări. 
Ba chiar o poate respinge cu desăvârşire. 

Al doilea. Afară de buget, orice alt, proect de 
lege trebue să fie discutat şi aprobat de ambele 
Corpuri legiuitoare. Dacă e aprobat de un Corp 
legiuitor şi este respins de celălalt, proectul 
cade, adică nu devine lege. Insă aşa ceva se în- 
tâmplă foarte rar. 

După ce un proect de lege este votat de am- 
bele Corpuri legiuitoare, este supus spre apro- 
bare M. Sale Regelui. Numai după această apro- 
bare proectul devine lege şi se promulgă, adică 
devine o lege căreia toţi locuitorii ţării sunt da- 
tori să i se supună. 

Fără aprobarea Regelui, nici un proect de 
lege nu poate deveni lege. 


TAE și AtiesTE(A 


Deschiderea Parlamentului. 


Cum se aleg Corpurile legiuitoare. 


Precum am “spus, Corpurile legiuitoare se 
compun din două Adunări: Adunarea deputa- 
ților sau Camera şi Senatul. Atât deputaţii, cât 
și cei mai mulți senatori sunt aleşi pentru un 
timp de 4 ani de către cetăţenii majori de sex 
bărbătesc. Femeile n'au la noi dreptul de a vota 
pentru Cameră sau Senat şi nici dreptul de a 
fi alese în vreuna din aceste două Adunări. 

Senatorii — numărul senatorilor este mai mic 
decât al deputaţilor — nu pot fi aleşi decât ce- 
tăţeni care au împlinit vârsta de 40 de ani. Tot 
așa, alegătorii pentru Senat trebue să aibă cel 
puţin 40 de ani, 

Pentru: Cameră votează toţi cetăţenii majori, 
așa că numărul acestor alegători este mai mare 
decât numărul alegătorilor pentru Senat. 

Pentru alegeri, noi în ţară avem votul univer- 
sal, adică toţi cetăţenii majori, fie că sunt bo- 
gaţi, fie că sunt săraci, fie că ştiu carte, fie că 
nu ştiu carte, au drept de vot egal. 


Guvernul şi P-rlamentul. 


Guvernul, adică miniștrii, sunt numiţi de Rege. 
Regula este ea Regele să cheme pe persoana, 
ate va fi prim ministru, și o însărcinează să 
formeze guvernul, adică să alcătuiască o listă 
de persoanele care vor. fi miniştri. Această listă 
este supusă Regelui spre aprobare. După ce o 
aprobă, se publică decretul regal pentru numi- 
rea primului ministru şi a celorlalți miniștri. 

Primului ministru i se zice oficial „preşedin- 
tele consiliului de miniştri”: 

Insă guvernul trebue să aibă şi încrederea 
Corpurilor legiuitoare. Dacă aceste Corpuri nu-i 
dau sprijin şi încredere, guvernul este obligat 
să-și dea demisia, iar Regele numeşte alt gu- 
vern. 

Se poate întâmpla şi altfel. Anume, să rămâ- 
nă guvernul, iar Corpurile legiuitoare să fie di- 
zolvate, cu toate că nau împlinit termenul de 
patru ani pentru cât au fost alese. 

In cazul acesta, se fac din nou alegeri pentru 
Cameră şi Senat. 


| 


: 
$ 
f 
$ 


LES ALLAAAAARARAAAARA HHHH HHH HHH HHHH HHHH HHH 


EENEN 


DIMINEATA 


ABONAMENTE: 1 AN 


30 Noembrie 1931 — Nr. 10 


REPRODUC 


Intr'o zi pe malul mării 
Trei prieteni Ssfătuiau 
Ochii lor ceva Scrutau, 
Sin tăcerea aşteptării 
Până'n faptul înserării 
Tot şoptedu. 


Vreți să ştiţi şi voi, îmi pare, 

Ce anume plănuiau ? 

Micii mei eroi voiau 

Să pornească'n depărtare 

Sintr'o lungă căutare 
Socoteau 


Vreo insulă pustie 
Vor putea descoperi 
Şi atunci, cât ai clipi, 
O vor face 'mpărăție 
'N bogății şi măreție 
Vor trăi. 


100009000000009000000000000000000000000000000040000000000oee0e 


Fericită-i lumea voastră, 
Dragii mei copii, 

Fără griji şi fără gânduri, 
Doar cu jucării. 


EREA BUCĂTŢILOR ESTE STRICT INTERZISĂ 


PY YVEPYTYV PV YYYY vro rr YYYY YYYY YV + rrrv 


TREI 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAŢIA 
BUCUREȘTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


o... . 


200 LEI | 


COPIILOR 


IN STRAINATATE DUBLU 


6 LUNI 100 „ | UN NUMĂR 5 LEI 


Director: N. BATZARIA 


ORTES EELLETITETTTTIITIELILELTTITTETETTTTTTTTTTTETEETEET ETETE ERETTE EETETET EEEE REEE EnA EREEREER EEEE E E EE ETETETT EETETTEEEEEEEEa 


VITEJI 


Şi în zori, pe nemâncate 
Cåâteşi trei s'au întâlnit. 

O corabie-du ochit 

Şi cu mâneci suflecate 

Au pornit spre-a lor cetate ` 


'N răsărit. 


lată-i pe spumoase valuri 
Legănându-se mereu. 
Trag, se opintesc din greu. 
In zadar cătând spre maluri 
Ei tot urcă văi şi dealuri, 


Luptă greu. 


lar în graba lor cea mare 
Nu Ştiu cum de s'a făcut, 
Nici ei singuri n'au ştiut, 
C'a lor traistă cu mâncare 
Ce-au dosit cu'ndemânare 


S'a pierdut. 


$ 
$ 


. 
: 
- 
z 
* 
. 


COPIL 


Vara, plini de voioşie, 
Faceți ştrengării, 

Răspândind în toată casa, 
Råsete zglobii. 


e m a a ama 


CURETE ELILEEEEIEETTETTTTTTTITETTTTETTETTTYEYEYEE TETEE rE Er 


Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


însa aiaaaaiaatiaaiiaaianaaaaaaaa adi 


Uzi şi tremurând de frică 
Plâng acum cei trei eroi; 
Sunt pe jumătate goi. 
Barca lor acum e mică 
Cât o nucă, o nimică. 
Vai de voi! 


Sunt stârşiţi... dar iată'n zare 

Ce se vede licărind ? 

E un vas ce văd venind. 

Sunt zăriți, scăpali din mare. 

Bucuria lor fu mare, 
Mulțumind. 


Ei vaporul părăsiră 
Zdrenţăroşi şi plini de fum, 
Prin norod făcându-şi drum. 
InS'acasă când sosiră, 
Cred că ştili voi ce pățiră... 
Plâng acum. 
Manoilova 


* AAA AAA Aaaa rit mr 


PPRPRARRAAAOOREOAARRADARAORORROLOARORORORORLRORReoRaereoreoreetee 


Dar târzu când griji nespuse 
Vă vor acoperi 
Trişti veti rechema voi anii, 
Ce nu vor mai veni, 
Teodor Nedici f 


HHHH HHHH HHHH 


POPPPSEPEEOAANOAARAPOAANA PAAPAA AAAA AEAEE A AAAA AEA A H HHHH HHHH HHH HHHH HHHH 


DIMINEAŢA COPIILOR 


Deştfeapfa de ea! 


— Poveste populară — 


| de VASILE STĂNOIU 


ISANDRU luase în căsătorie pe 
Lina. Lina era tânără şi fru- 
moasă la înfățișare. Avea însă 
un cusur, care întuneca și ti- 
nereţea şi frumuseţea: Lina 
era femeia cea mai leneşe ce 
se pomenise până atunci. 

Nu-i plăcea treaba din casă, 
dar nici afară pe câmp nu se prăpădea cu firea. 
Dar în casă, o certa Lisandru şi o certa și so- 
ră-sa, când o vedeau cum stă toată ziulica lui 
Dumnezeu cu braţele încrucișate şi cu gura des- 
chisă, de puteau să-i intre grămezi de muște. 

De aceea Lina zise lui Lisandru şi soacrei sale: 
„Lăsaţi pe seama mea grija viei din deal. Voi 
merge în toate zilele, voi îngriji butucii şi voi 
săpa pământul din jurul lor”. 

Şi e drept că pleca la via din deal în fiecare 
dimineaţă, luându-și mâncare şi purta pe umăr 
o sapă. Insă, îndată ce ajungea la vie, înfigea 
sapa în pământ, zicându-i: „Haide, vezi-ţi tu de 
treaba ta, iar eu am să-mi văd de treaba mea”. 

Treaba Linei era să se culce la umbra unui 


© 


DIMINEAȚA COPIILOR 


nuc înalt, care crescuse În mijlocul viei, şi să 
doarmă până în prânz, când se trezea din pri- 
cină că i se făcea foame. După ce se îndopa bine, 
se întorcea pe partea cealaltă și dormea până 
seara. 

Când începea să se iînopteze, se scula, îşi lua 
din nou sapa pe umeri şi se întorcea acasă, fă- 
când pe obosita de mult ce muncise. „Şi mi s'a 
deschis o poftă de mâncare, zicea ea, că aş mân- 
ca orice şi oricât”. 

Trecu aşa ca o lună de zile. Lina îşi găsise o 
treabă minunată: să doarmă toată ziua la. um- 
bra nucului din mijlocul viei din deal. 


_ Insă, într'o zi, Lisandru îşi zise: „la să merg 
până la vie să văd ce mai: face acolo pricopsita 
mea de nevastă”. 

O găsi aşa cum ştim că ar fi găsit-o: Lina dor- 
mea dusă la umbra nucului din vie, iar ceva mai 
incolo, sapa stătea înfiptă în pământ. 


„Aşa ni e vorba? zise Lisandru. Stai că îţi arăt 
eu acum și mă scap de tine”. Ii tăie mai întâiu 
cele două cosiţe, fiindcă Lina avea părul lung și 
frumos, îi scoase din cap năframa, care era ro- 
şie şi în locul ei îi trecu atlă năframă, care era 
neagră, luă după aceea sapa şi se întoarse acasă. 
Aci îi zise mamei sale: „Dacă vine Lina și în- 
treabă unde este, să-i spui că este acasă”. 


Cam la ora prânzului, Lina, aşa cum îi era o- 
biceiul, se trezi din somn, fiindcă i se făcuse foa- 
me. Dar când se ridică puţin de jos şi mișcă din 
cap, simţi capul mult mai ușor decât până a- 
tunci. Duse mâna la păr și văzu că nu mai are 
părul lung și împletit în cosiţe. Văzu apoi că nă- 


„PL... 


Pa Aaaa bai AAA AARAALALAAAAGA AAAAAAAA AAA AA AAA AAA AAA HH 


Pentru Crăciun şi Anul- Nou 


cadouri frumoase și utile pentru 
toți copiii, se găsesc, cu prețuri 
mai ettine  deeât oriunde, la: 


Ceasornicăria PA X 


|] Calea Griviței 107 E 


Cititorilor revistei „DIMINEAȚA 
COPIILOR“, cari prezintă acest 
anunciu, li se fac rabat special. 


HAH 


ONAC 


DE AUR 


FĂ IN. 


Da aa a 


=== PAG.3 


frama era neagră, iar nu roșie, cum o purta ea 
de obiceiu. 

„Aoleu! strigă ea, să ştii că nu sunt eu! Să ştii 
că eu m'am pierdut!... Dar, stai adăugă ea, după 
ce se gândi un răstimp, să văd dacă sapa e tot 
acolo unde o pusesem azi dimineaţă”. 

Căută, însă nu găsi nici urmă de sapă. „Acum, 
îşi zise din nou deșteapta de ea, nu mai încape 
îndoială că nu sunt Lina şi că m'am pierdut. 
Dar e bine să merg şi acasă să întreb dacă Lina 
e acolo sau nu. Dacă soacră-mea îmi spune că 
Lina nu sa întors şi că nu e acasă, înseamnă că, 


“poate, tot eu sunt Lina. Insă, dacă îmi spune că . 


Lina s'a întors şi că e acasă, atunci nu mai În- 
cape vorbă că eu nu sunt Lina şi că m'am pier- 
dut”. 

- Porni, aşa dar, spre casă, întrebându-se tot 
drumul: „Sunt eu Lina sau nu sunt?” 

Când ajunse acasă, văzu că soacră-sa stătea în 
poartă: „Mamă soacră, îi zise ea, Lina s'a întors 
dela vie sau nu sa întors încă?” 

— Sa întors de mult, îi răspunse soacră-sa 
abia stăpânindu-şi râsul. 

—Acum, își zise ea, nu mai încape nici o în- 
doială că eu nu sunt Lina şi mam pierdut. 
Dacă-i aşa, merg să mă caut şi să mă găsesc”. 

Și porni în lumea largă, întrebând pe toţi câţi 
întâlnea în drumu-i: „Nu cumva aţi văzut-o pe 
Lina, care am fost eu şi acum nu mai sunt, 
fiindcă m'am pierdut? 

— „Nu, n'am văzut-o”, îi răspundeau oamenii 
râzând în hohote. 

Ea mergea mai departe şi întreba peste toi. 
Și merge până în ziua de astăzi. 

Vasile Stănoiu 


ooe 


S'a pus în vânzare 


„Moara Piticilor“ 


lucrare datorită d-lor i 
lon Rotaru și Zaharia Stoncu 


Scrisă cu excepțional talent și bogat ilustrată 
de talentatul pictor Dem „MOARA“ constitue 
cea mai plăcută şi mai sănătoasă Iitera- 
L tură pen:ru copi: și tineret [e] 
De vânzare pretutindeņi, cu prețul de Lei 40 
k a a 


E a a aeaa 


ate‘‘ 


BAG. 6 SE e DIMINEAȚA COBILLOR 


11...9000.00000Â.0000090000000000000099000000000000000000000000000000%00etepeaoi 00000000000, Aidaa E Ce Alcidae Dede dă ate eta 


MARI PREMII PENTRU ABONAŢII $! CITITORII REVISTEI 
„DIMINEAŢA COPIILOR: 


In dorința de a procura mereu numeroși:or săi cititori, surprize 
HHHH 


Incepând cu Nr. 408 al revistei, care apare astăzi 2 Decembrie 
1931, se va găsi în fiecare număr, la ultima pagină, câte un cupon, 
care va trebui strâns cu îngrijire de toți abonaţii și cititorii revistei. 
Nu vor fi decât 12 cupoane, așa încât tragerea se va putea face 
negreşit la sfârşitul lunei Februarie 1932. 

După ce va apare ultimul cupon, adică acela care va purta Nr. 12, 
copiii vor trebui să trimeată toate cele 12 cupoane, Nr. 1—12, la 
redacția revistei „DIMINETA COPIILOR“, Str. Const Mille 12 Etaj I, 
București, indicând numele, localitatea și adresa lor, scrise deslușit— 
şi vor primi în schimb prin poştă 5 bonuri, purtând cinci numere cu 
care vor participa la tragerea premiilor. 

Aşa dar, începând cu numărul viitor al „DIMINEȚI' 
COPIILOR“, strângeţi cu îngrijire cupoaneie publicate în 
pagina 16-a. 

IATĂ ŞI LISTA PREMIILOR: 


cât mai plăcute și folositoare, revista „DIMINEAȚA COPIILOR“ oferă CA Sa Er 
o nouă serie de mari premii gratuite, care se vor distribui prin tragere 
2 aparate fotografice marcă renumită 
mărimea 6.9. 
i Bicicletă pe 2 roate. 
I Rochiţă elegantă de mătase, după măsura 
câştigătoarei. ; 
i Costum complect de haine marinar, după 
măsura câştigătorului. 
| Pardesiu pentru copil, după măsură. 
3 Aparate de radio cu galenă, complecte. 
i Trotinetă. 
2 Aparate de gimnastică. 
i Păpuşe mare. 
2 Mingi de Foot-Ball. 
3 Tocuri rezervor, fine. 
2 Servicii complecte de traforaj. 
2 Cutii mari cu material complect de pictură. | 
5 Abonamente gratuite pe câte un an, la ,Di- 
mineaţa Copiilor::, 
5 Abonamente gratuite pe câte 6 iuni, la ,Di- 
mineața Copiilor't, 
5 Premii constând în volume alese după 
catalog din editura „Adeverul':, fiecare premiu în 
valoare de câte 200 lei. 
5 Premi: constând în volume alese după cata- 
log din editura „Adeverul':, fiecare în valoare de 
Lei 150. 
8 Premii constând în volume alese după ca- 
talog din editura ,„Adeverul', fiecare în valoare 
de Lei 100. 
IN TOTAL 50 PREMII 
Toate obiectele care formează lista premilor de mai sus, sunt furnizate de 
MARILE MAGAZINE GALERIES LAFAYETTE, 
instalate in PALATUL SOCEC & Co. S.A. Bucureşti 


la sorţi la sfârşitul lunei Februarie 1932. 
PAO EHHH AHAH E HHH PARPOAARRRAAARRAAAAARRARARAARrtt to reeeteerteeere 


e 


„Sa ADE E D MI AE E 


409999909990900000090900tee0000 PAAPAA AOA AOA 00 00000900 HE PRPRRAPAPAAOAAARARAAARRRALRALete 


| 
| 
|| 


COIDO H HHH HAHAHHA H HHHH HHH (Preeren E E E E E E E E E E E E E E E E E A A E E a A A a a a aaa a aaa a aa a a a a Aaaa aa 


“DIMINEAȚA COPIILOR 


PENTRU CTITORII MAI MICUȚI 


= PAG. ? 


MR 100000000000000000900-00000000000000000 0000000994 POPROPRPRRAPRPRROOROLODPROROOPROOROROPROAARRRADROOOROLOLRAReLee 


Au nu ştiţi ce-i s'a 'ntâmplut? 
Nu cumva'a fost bătut? 
Vrun prieten a pierdut? 
De mâncare nu i-au dat? 
Sau stăpârn'so l-a certat? 
Nici eu nu ştiu să vă spun. 
Văd că Medor, câine bun, 
Azi e tare mecăjit 

Și priveşte tot răstit. 


[i Aaaa aaa diasaabaaaaaaaaaă 


lar necazul vrând săi treacă, i 
Ce se-apucă -el să facă? 
De o scândură-agățat, 


Se apucă el de fumat. == 
Și fumează din lulea, 

Insă vai de pielea sa, eee 
Ce-l aşteaptă, nu gândeşte, ani 


Căci tutunul amepeşte 
Şi îndată vom vedea, 
Amețit că va cădea. 
Moş Nicoară 


Li ab HHHH 


= DIMINEATA COPIILOR 


ar FI pa —— == m 


ale ala 


mea o3 e done pie prea i i uá || 
ti pei li | 


1, 


Invitat de coana Frosa, Dunătăţi sunt fel şi feluri, Numai Haplea nu-i acasă, 

Pungșilă merge 'ndată, Mămăligă e cu ceapă, Căci e dus pe la Blegeşti. ; 
E poftit la masa care E pastramă şi fasole, Pungăşilă acum întreabă: ' 
Cu måncări e încărcată. Ca să-ți lase gura apă. „Coană Froso, ce dorești? A 


— Vreau să știu, îi zise dânsa— „Vezi, un frate că Ilie, „Se 'mplinește azi o lună, 
Lacrămi mari o. podidesc — Nu că-l laud, dar spun drept, De când bietul a murit. 
Despre frate-mio Ilie, ° `` Nu găsești în lumea asta N'ai vre-o veste despre.dânsul? 


Căci lu el mă tot gândesc. Mai drăguţ și mai deștept. „Nu cumva l'oi fi zărit ? 


> 


DIMINEAȚA COPIILOR IER 


„Ziua, noaptea impreună, 
` Suntem doar nedespărțiţi, 
Cât er raiul, nu se află 
Doi prieteni mai iubiţi. 


— Ge zărit, cucoană Froso ? 
Pungăşilă îi grăeşte, 
Cu Ilie toată vremea 
Noi petrecem chiar frățește. 


Când aude coana Frosa, 

lar în lacrimi izbucnește 

Și plângând, îl tot întreabă: 
„Cum îi merge? Ce-i lipseșteY” 


— Cum să-i meargă? De, cu- „lar Ilie se cam plânge, 
coană!  N'are bani de cheltuială, 
N'are blană, nici căciulă, 


Bine-i merge, ca în rai, 
Si se plânge de răceală”. 


Dar şacolo sunt necazuri, 
Una. alta, dacă nai. 


Coana Frosa crede totul. 
Strânge banii câți avea 
Si-i dădu lui Pungșilă, 
Ba mai face şi-alt ceva. 


lu le dă lui Pungăşilă: 
„Să le duci din partea mea 
Lui Ilie și să-ți spună 
De-i mai trebue ceva”. 


Strânge hainele lui Haplea, 
Un cojoc şi un ilic, 

Nişte cizme noui-nouţe, 

Si cămăși de borangic. 


Pungășilă 

Strânse totul și o șterse. 

Incântat de-așa ispravă 

Si prin alte locuri merse. 
(Va urma) 


- se 'nțelege — 


(n n-rul viitor: „Tot Haplea mai deștept”. 


La orice întrebări sau sfaturi ce ni se vor cere din partea cititorilor tilatelişti, vom 
răspunde prin POŞIA FILATELICĂ. Scrisorile se vor adresa: „DIMINEAȚA COPIILOR“ 
pentru POŞTA FILATELICĂ. Bucureşti, Sir. Const. Mille (Sărindar), 12. 


f DOMNUL CAROLI.DEPUNE JURAMENT 1856 [1] 
ATS DOC, z 


Seria jubilară 
1906 


OELLE E 


Vă voi descrie pentru ziua de azi, dragi- citi- 
tori filatelişti, admirabila serie jubiliară româ- 
nească, prin care am sărbătorit, patruzeci de ani 
de înțeleaptă domnie a marelui nostru Rege, Ca- 
rol I întemeietorul României. 

Seria se compune din 10 valori diferite, for- 
mat mare dreptunghiular. 

Toate au centrul tipărit în negru 
data 1866—1906. 


şi poartă 


ma 
Sara E a 


4 x. d ik SNS ia e~] 
|P 55 (OMAN AL eos | Seti pí 


Patruzeci de ani 
de domnie a 
Rezelui Garol | 


le au fost în circulaţie — adică aveau pute- 
rea de francare — din luna lulie 1906—10 Mai 
1907. 


Au fost foarte mult căutate, iar 
poştelor 


direcțiuneă 
noastre a realizat un câştig destul de 
însemnat. Din valoarea totală a mărcilor care 
era de aproape cinci milioane jumătate, direc- 
țiunea poștelor a vândut mărci de aproape două 


DIMINEAȚA COPIILOR 


milioane jumătate. Ceeace constiue un fapt des- 
tul de îmbucurător. 

lată acuma și subiectele care au fost întrebu- 
ințate pe diferite valori: 

Marca de 1 ban — de culoare bistru (un fel de 
galben-brun) reprezintă „Jurământul Prințului 


Carol de Hohenzolern depus în ziua de 10 Mai 


1866, în Catedrala din Piteşti”. 

Marca de 3 bani — brun-roşu; ne arată pe 
Prinţul Carol în căleaşca cu baronul de Magen- 
feld, la debarcarea lor la Tr. Severin. 

Marca de 5 bani — verde, ne reprezintă cunos- 
cutul tablou: Principele Carol în faţa bateriei la 
Calafat (războiul cu Turcii 1877). 

Marca 10 bani — carmin, reprezintă pe gene- 
ralul ture Osman Paşa, predând spada domnito- 
rului Carol (Plevna 1877). 

Marca 15 bani — violet, reprezintă efigia Prin- 
tului Carol 1866 și 1906. 


PAG. 11 


Marca 25 bani. — bleu, reprezintă armata ro- 
mână trecând Dunărea la începerea războiului 
(Ruso-Româno-Ture). 

Marca 40 bani — brun deschis, reprezintă in- 
trarea triumfală a trupelor române în Bucureşti 
(1878) după terminarea războiului. 

Marca 50 bani — brun deschis, reprezintă pe 
principele Carol I în capul armatei sale (1877). 

Marca 1 leu — roşu, reprezintă pe Regele Ca- 
rol II inaugurând Catedrala de la Curtea de Ar- 
geş (1896). 

Marca 2 lei — portocaliu, reprezintă Sfinţirea 
bisericei Sft. Neculai din laşi (1904). 

Marea 25 bani, există și în culoare olive-masli- 
niu, în loc de bleu. Aceasta a fost tipărită din gre- 
şală şi este considerată ca „eroare”. 


| anina | 
| CUVINTE INŢELEPTE | 
Nu învăţăm pentru şcoală, ci pentru viaţă. 
(Seneca). 
Ştiinţa fără cunoștință este ruina sufletului. 
(A. Daudet) 
Ai toată viaţa un şcolar, pe care niciodată nu 
trebue să-l pierzi dim ochi: tu însuți. 
(N. lorga). 
Neştiinţa e mama răului. 


(Montaigne) 
O cameră fără cărţi e un trup fără suflet. 
(Cicero). 
Cărţi, cărţi pentru popor!  Acolo-i puterea și 


viitorul nostru. 
(A. Vlahuţă). 
Citește mult, nu multe. 
(Pliniu). 
E mare lucru să ai o bibliotecă, dar şi mai 
mare lucru, să ştii să te foloseşti de ea. 


(Lubbock). 

Cartea e înțelepciunea lumii. 
(Proverb). 
Trimise de Corina Levy 


= OCE KED 00 


| raspunsurile dela „întrebările cu păcateli" | 


Far-fer-fir.fur.  Cal-lac.  Ana-potop. 
Ghicitoare. Cucul. Bastonul. 


CE A SPUS DOMNU MONITOR 


ln clasă don monitor 
Wo spunea eri de zor: 
Cine învaţă strună, 
Capătă o notă bună 

Ba şi ceva suplimentar 
Un pachet Suchard ! 


PP-P--.-.-D-D 359-455: P-P-2-2-.-o-o- +. 


HAPLEA 
ALTE PĂŢĂNII $I NĂZDRĂVĂNII 


Ediţia a Il-a 


RATA m aa ee n rm eee ere e ae AN EATA GORRE N 


-. "pg er e ei 


ra odată o găină numită Moțata 
care, muncind și făcând econo- 
y, mii, strânsese o sută de bani. 
Impăratul țării aceleea fiind un 
cheltuitor, se afla la strâmtoa- 
re. Veni la Moţata și-o rugă să-i 
dea lui banii ei în păstrare. 

Moţata, socotind că îşi va 
găsi oricând banii la împărat, îi dete bucuroasă... 
Trecuse multă vreme, când, venind un an rău, 
Moţata se văzu nevoită să se ducă la împărat 
să-i ceară banii îndărăt. 

Pe drum se întâlni cu Vulpea. 

„Unde ai plecat, Moţato? 

— Mă duc la împărat, să-mi înapoieze niște 
bani. 

— Ia-mă şi pe mine. 

— Intră în gușa mea să te duc”. 

Vulpea intră în gușa găinii și Moţata fu foarte 
mulțumită să-i facă Vulpii plăcere. 

Mai departe se întâlni cu Lupul. 

„Unde-ai plecat, Moţato? 

— Mă duc la împărat să-mi înapoeze niște bani. 

— Ia-mă şi pe mine. 

— Intră în gușa mea, să te duc”. 

Lupul intră în gușă. Moţțatei îi venea greu, dar 
se simți fericită gândindu-se că Lupului îi face 
plăcere călătoria. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Aproape de palat, ajunse la o gârlă. 
„Unde-ai plecat, Moţato? 


— Mă duc la împărat să-mi înapoeze niște 


bani. 

— Ia-mă şi pe mine. 

— Intră în gușa mea să te duc”. 

Gârla intră în gușă și Moţata plecă mai departe. 

Sosi la palat şi bătu în poartă. 

Ieși un slujitor și o întrebă: 

„Ce vrei, Moţato? 

— Să vorbesc cu TEET EE Are să-mi dea o 
sută de bani. 

— Impăratul are acum treabă. Nu poate primi 
pe oricine. 

— Spune-i că sunt eu, Moțata. Mă cunoaște. 
I-am făcut bine altă dată”. 


Slujitorul se duse şi-o anunță la împărat. Acesta 
aflându-se la masă, cu curtenii lui, începu să 
râză şi zise: i 

„Las-o să intre, însă dă-o în seama „găinarului 
s'o bage în poiată!” 

Slujitorul deschise poarta. Moţata intră și găi- 
narul o prinse și-o închise în poiată lângă cele- 
lalte găini. Cocoșii, cum o văzură, se repeziră la 
ea s'o ciugule de creastă. Moţata era prea mică 
şi nu se putea lua cu ei la bătaie. Se retrase însă 
într'un colț și strigă din toate puterile: 

„Vulpe, vulpe! ieși repede din gușă şi mă 
scapă!” i 

Vulpea ieși din guşă și într’o clipă gâtui toate 
găinile. Când veni găinarul să le arunce grăunțe, 


50 == 9 = RER === DE 


PAG. 13 


nu mai găsi decât, fulgii. Alergă văitându-se la 
împărat şi-îi spuse. 

Impăratul îngălbeni de mânie . 

„So iei pe Moţțata și s'o dai ciobanului s'o bage 
în târlă!” 

Găinarul plecă, prinse pe Moţata și o dete cio- 
banului, iar ciobanul o băgă în târlă. Aci oile se 
îmbulziră pe ea și erau gata gata s'o strivească 
în picioare. 

Moţțata nu se putea apăra. Se retrase într'un 
colț și strigă: 

„Lupule, Lupule, ieși din gușă și mă scapă!” 

Lupul ieși din gușă și cât ai clipi din ochi, 
sfâșie toate oile. ă 

Când îi se povestiră și aceste isprăvi ale Mo- 
tatei, mânia împăratului nu mai cunoscu mar- 
gini. 

„Prindeţi-o și aduceţi-mi-o aici. Eu însumi 
vreau s'o pedepsesc,frigând-o de vie!”. 

Dar când slujitorul intră cu ea în braţe, în 
fața cuptorului lângă care se afla împăratul, 
Moțata începu să strige: 

„Gârlă, Gârlă, ieși din gușă şi scapă-mă!” 

Gârla ieși din gușa Moţatei, stinse focul şi-l 
înecă pe împărat și pe curtenii lui. Apoi își căută, 
peste tot, în palat, cei o sută de bani ai ei, fără 
să-i găsească. Impăratul îi cheltuise. 

Și pentrucă în tot palatul nu se mai afla ni- 
meni, ea se urcă pe tron. în locul împăratului, iar 
poporul salută cu strigăte de bucurie pe această 
împărăteasă, care știa să fie dreaptă și să facă 


economii. Traducere de Zaharia Stancu 


a E SE 


[Cuma a păcălit brotăcelul pe vulpe | 


Se spune că vulpea e cea mai vicieană dintre 


toate animalele. Totuşi și ea a fost păcălită odată 


de cineva... De un brotăcel verde ca o frunză tâ- 
nără şi mare, cât o nucă. 


Iată cum s'au petrecut faptele. Brotăcelul sta 
pe-o frunză de brusture și se ruga Domnului să 
dea ploaie mare pe pământ. Deodată se pomeni 
cu vulpea; îi ieșise limba de un cot și era grozav 
de jigărită. 

„Bună ziua, vulpe! zise el cam cu teamă. 


— Bună pentru mine — răspunse vulpea -— că 
te-am găsit, dar tare rea pentru tine, că sunt 
înfometată! 


— Eu nu sunt bun de mâncat, vulpe, scânci 
brotacul, sunt numai piele şi'năuntru am puţină 
zeamă verde. 


— Ce să fac, mârâi vulpea, n'oi fi tu bun, dar 


nu vreau să crap de foame — și dădu si 1 în- 
ghită. 

— Stai puțin, vulpe!, stai puțin!! ţipă brota- 
cul. 

Vulpea se opri: „Ce vrei?! 

— Să-mi împlinești ultima dorință, vulpe! La- 
să-mă să mă sui pe spinarea ta și să cânt de trei 
ori: odată pentru soare, odată pentru vânt şi-o- 
dată pentru ploaie. S 

— Hai! se învoi vulpea, dar mai repede!” 

Brotacul sări pe spinarea vulpii și orăcăi oda- 
tă pentru soare. Când să-i zică și pentru vânt, 
făcu odată hop! şi sări sus pe craca unui pom. 

„Vai, vulpe! strigă brotacul de sus, m'a luat 
vântul, surioară” şi începu să cânte ca la început 
cerând ploaie Domnului. 

Vulpea își văzu de drum, adunând scaieţi cu 


coada... Mircea Dan 


PAĜ. y aem 


ase 


ingea cu fulgi mari. Prin omătul seârţâi- 
tor copii se întoreeau dela şcoală ca sto- 
luri de vrăbii gălăgioase. Se împingeau, 
se băteau cu zăpadă şi se dau pe ghiaţă. 

Singură Săndița îşi urma drumul gră- 
bită. l-ar fi plăcut şi ei să se amestece în jocurile 
celorlalţi copii, dar mămica îi spusese să nu în- 
târzie nici odată pe stradă şi Săndiţa, care era 
silitoare şi foarte cuminte, asculta sfatul mă- 
micăi. 

Lăsase în urmă pe toate fetiţele din clasa ei și 
îşi vedea de dium. La gardul unei grădini, ob- 
servă însă trei băeți care râdeau şi aruncau cu 
bulgări de zăpadă întrun anima] mititel ce sta 
zgribulit lângă uluci. Săndiţa se apropie. Era un 
căţel slab şi murdar, pe jumătate îngheţat, care 
tremurând - pe picioruşele-i subţiri, privea cu 
ochi trişti spre răutăcioşii copii. 

„De ce sunteţi aşa de răi și nu aveţi milă 
de el?“ întrebă Săndiţa. 

Băeţii se întoarseră spre ea și uitând cățelul, 
incepură să o lovească cu zăpadă. Nu se potoliră, 
decât când văzură că i-a căzut ghiozdanul din mâ- 
nă şi că fetiţa era pe cale de a începe să plângă. 

Atunci se mai strâmbară de câteva ori la ea şi 


2 AW 


plecară veseli de isprava pe care o făcuseră. Săn- 
dita se seutură de omăt, îşi ridică ghiozdanul, 
luă cățelul în braţe şi plecă cu el mai departe. 

Acasă părinţii o aşteptau cu masa. Care nu le 
fuse mirarea, când o văzură venind cu un mosafir 
mititel, mai mult mort de foame şi de frig. Săn- 
diţa îşi scoase şoşonii şi intră cu cățelul în sufra- 
gerie. Pe masă, aburea supa fierbinte, pe care că- 
țelul înviorat de căldură, o mirosea cu botul în 
aer. Săndiţa ceru voe părinţilor să-i dea şi lui 
mâncare. 

După ce se sătură, înveselit, cățelul veni la 
Săndiţa şi se uită cu recunoștință în ochii ei. 
„Am să-i pun numele Bob”, se hotări fetiţa. 

In adevăr, căţelului îi rămase numele Bob și în- 
grijit bine, creştea văzând cu ochii. 

Curând se făcu de nerecunoscut. Era alb, gră- 
suț, sprinten şi vesel. Pe Săndiţa o iubea atât de 
mult, încât mergea cu 'ea la școală în fiecare di- 
mineaţă şi o aştepta în faţa porţii până când 
eşea. 

Când se făcu destul de mare şi de voinic, îi 
ducea el ghiozdanul agăţat de gât. 

Baby Obogeanu 


fe 


> 


"` 


DIMINEAȚA COPIILOR 


= = PAG. 15 


unul Dumnezeu trimise pe pământ înge- 
A raşii Săi, ca să se arate în vis copiilor 
el buni. Ingerașii, bucuroși că se vor co- 
A bori pe pământ, nu așteptară să li se 
mai zică odată. 

Printre acești îngerași, era unul numit Bunișor. 
Bunişor se duse într'o casă săracă, unde găsi un 
copilaș bolnav. Copilașul era bolnav de trei ani 
şi suferea cu multă răbdare. Părinţii lui, fiind 
săraci, nu aveau mijloace să cheme doctorul. 

Bunișor se arătă în vis copilului bun, timp de 
trei nopţi. Copilul surâdea fericit, când îl vedea... 

După trei zile Bunişor trebui să se întoarcă în 
împărăţia cerului. Când se întâlni din nou cu 
ceilalți îngerași, le povesti despre suferinţa şi 


Cum s'a făcut ploaia]! 


răbdarea copilului bolnav. Și..... ce credeţi cau 
tăcut îngerașii? 

Au început să plângă!... 

Dumnezeu, știind pricina pentru care 
geau, a adus sufletul copilului bun în Raiu..... 

Ingeraşii s'au pornit din nou să plângă, nu- 
mai că de rândul acesta plângeau de bucurie. 

Lacrămile lor au căzut pe pământ sub formă 
de ploaie. i 

Oamenii au bine cuvântat pe îngerași, fiindcă 
acuma era întâia oară când ploaia uda pământul. 

De atunci, de câte ori îngerașii sunt bucuroși, 
plâng și pe pământ plouă... 


Aristiţa Gabrielescu 


P-o-P-o-L-L-o--L-L-L-> LPP P-o-L-L---.-o-L- PP» P-P-P-P-P-P-P-P-P--A-e 


INDISCUTABIL 
PĂINEA 


HERDAN:&: 


CEA MAI. 


PAG. 16 = 
Seceta ae 
CER‘ ELUȘ. —  Rânrunica şi puișorii ei” e o 


schiță destul de bine scrisă. Avem însă de făcut 
următoarele observaţii: 1) Am publicat cam prea 
multe povești cu rândunici și întrun gen apro- 
piat de schița d-tale; 2) Schița d-tale începe cu 
„Intr'o zi caldă de primăvară”, iar acum am in- 
rat în iarnă; 3) Găsim că nu e bine de a imita 
felul de a vorbi al copiilor mici, cari nu pot pro- 
nunța anume litere și sunete. 

In afară de acestea, te rugăm să ai în vedere 
că manuscrisele trimise spre publicare se scriu 
numai pe o singură față a hârtiei. 

M. GR.-Iași. — „Drum de ţară”, un pastel bine 
reușit, se adresează unui public cititor, care a 
eşit din vârsta copilăriei. Poeziile destinate citito- 
rilor revistei noastre trebuesc scrise într'o formă 
mult mai simplă și, de preferinţă, să fie îr. genul 
narativ. De aceea, cu regretul de a nu putea pu- 
blica poezia trimisă de d-ta, te sfătuim să o tri- 
miți unei reviste de literatură pură. 

JUS. GR.-Loco. — Povestea „Furca pământu- 
lui” şi snoava vor apare la timpul lor. 

N. C. TEOD.-Loco. — Povestea d-tale „Luleaua 
poznașe” este bine scrisă și interesantă. 

O. BAL.-Turda. — Iţi publicăm poezia „Cântec 
de toamnă”. 

N. An. Merei. — Poezia d-tale „Puișoru!” se pu- 
blică. Deasemenea și poezia „Mama”. 

I. Fr. Loco. — ,„Pomul”. Te rugăm să ne crezi că 
avem aşa de multe poezii, că nu mai știm ce face 
cu ele. Sunt atâtea poezii bune de publicat și care 
își așteaptă rândul de multe luni de zile. 

L. G.-Loco. — Schița „Jertfa” seamănă mult 
cu bucăţi din cărţile de școală din care copiii au 
îndeajuns. Este o deosebire între o revistă și un 
manual didactic. 


Â...Â00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 


DIMINEAȚA COPIILOR 


+00 Pererereea ro oeteeeaoetebeteteeteeroneeeteeeeooceeeeseretee o.votaosaae 


TOT- CE- -T TREBUE 
COPILULUI D-VOASI RA 


INCĂLTĂMINTE 
CONFECTŢIUNI 
ŞO SONI 
GALO ŞI 
Articole de SPORT 


ȘI TOTUȘI CU PREŢURILE 
CELE MAILEFTINE LA 


GALERIES LAFAYETTE 


PALATUL LIBRĂRIEI 
SOCEC & Co. 


LETETTE TETTYTYYTETETYTYETEEOEPTETETEOEEEEEEEEEEEE EEEE EEETEEEEEKETEEEEE EE 


..raasssaseeoresostts 


LERRETET EEEEEEEETEETEEE EN 


Mărfuri 
originale 
franțuzeşti 


t... 


.......v.ccee. 


Â04000P009000000 eoeterereeeeeeereeneneneeeeeeenee 


Citiţi cu toţii: 


„Jertia Lilianei“ 


o cvooocoo 


Pe gânduri nu staţi deloc, 
Ci luaţi „Poveşti cu noroc”, 
Noua carte minunată, 
Care-i splendid ilustrată. 


Atelierele „ADEVERUL“, 


COZONACGI 


FĂINA DE AUR HERDAN 


PPP. PP E PPP PL PPP O PPP 


ADELA LARALA SALANS AAAAGAAAAAAARAA AAA AA EI AAA E E E 


poa bati 


FRUMOŞI: 


- 


Cupon Nr. 1 


Acest cupon dă dreptul posesorului, a lua parte 
lu tragerea marilor premii, oferite de revista 
»Dimine aţi: Copiilor“, pe anul 1931-1982. 
La aaa aaa aaa ada 


tetere teseeses AAEE EAEE E EEEE ETETETT EEE EETEEEE EEEE EEEa 


bAAAAAIEEEETETET] 


S. A. 


A- 


$ 
| T 


o 
f 


AAA LA KERR RRL 90 


PREȚUL LEI 5. 


ile lor. 


in ascunzător 


l 


să iasă a 


t ca lupii să 


dicu 


f 


a și gerul au 


l 


pac 


Z 


PAG. 2 


DIMINEAȚA COPIILOR 


4PARRaPe9000050000000004000000000000000000000000000000000000000000000000000 TETTETETT Tr 


MARI PREMII PENTRU ABONAŢII $! CITITORII REVISTEI 


„DIMINEAŢA COPIILOR: 


In dorinţa de a procura mereu numeroșiior săi cititori, surprize 
cât mai plăcute și folositoare, revista „DIMINEAȚA COPIILOR“ - oferă 
o nouă serie de mari premii gratuite, care se vor distribui prin tragere 
la sorţi la sfârşitul lunei Februarie 1932. 

Incepând cu Nr.408 al revistei, carea apărut Miercuri 2 Decembrie 
1931, se va găsi în fiecare număr, la ultima pagină, câte un cupon, 
care va trebui strâns cu îngrijire de toţi abonaţii și cititorii revistei. 
Nu vor fi decât 12 cupoane, aşa încât tragerea se va putea face 
negreșit la sfârșitul lunei Februarie 1932. 

După ce va apare ultimul cupon, adică acela care va purta Nr. 12, 
copiii vor trebui să trimeată toate cele 12 cupoane, Nr. 1—12, la 
redacţia revistei „DIMINEȚA COPIILOR“, Str. Const Mille 12 Etaj I, 
București, indicând numele, localitatea și adresa lor, scrise deslușşit— 
și vor primi în schimb prin poștă 5 bonuri, purtând cinci numere cu 
care vor participa la tragerea premiilor. 

Aşa dar, înce.ând cu numărul vitor al „DIMINEȚII 
COPIILOR", strângeţi cu îngri,ire cupoane.e publicate în 
pagina 16-a. 


IATĂ ŞI LISTA PREMIILOR: 


2 aparate fotografice marcă renumită 
mărimea 6 9. 

i Bicicletă pe 2 roate. 

I Rochiţă elegantă de mătase, după măsura 
câştigătoarei. 

i Costum complect de haine mar nar, după 
măsura câştigătorului. 

' 1 Pardesiu pentru copil, după măsură. 

3 Aparate de radio cu galenă, comp.ecte. 

i Trotinetă. 

2 Aparate de gimnastică. 

i Păpuşe mare. a 

2 Mingi de Foot-Ball. 

3 Tocuri rezervor, fine. 

2 Servicii compiecte de traforaj. 

2 Cutii mari cu ma.erial complect de pictură. 

5 Abonamente gratuite pe câte un an, la „,Di- 
mineaţa Copi:lori. 

5 Abonamente gratuite pe câte 6 iuni, la ,„Di- 
mineaţa Copiilorii, 

5 Premii constând în volume alese după 
catalog din editura ,,Adeverul':, fiecare premiu in 
valoare de câte 2.0 lei. 

5 Premi. constând în volume alese după cata- 
log din editura „Adeveruli:, fiecare în valoare de 
Lei 150. 

8 Premii constând în volume alese după ca- 
talog din editura „„Adeverul'i, fiecare in valoare 
de Lei 100. , 

IN TOTAL 50 PREMII 


Toate obiectele care formează lista premilor de mai sus, sunt furnizate de 


MARILE MAGAZINE GALERIES LAFAYETTE, 
iñstalatein PALATUL SOCEC & Co. S.A. Bucureşti 


HHHHHHHH HHHH HH 


Pe arate pe Bee 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 4 
BUCUREȘTI. — Str. CONST. MILLE (Sărindar), 12. — TELEFON 6/67. 


- eee 


ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI | IN STRĂINATATE DUBLU 
6 LUNI 100 , | UN NUMĂR 5 LEI 


6 Decembrie 1931 — Nr. 409. Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCĂȚILOR ESTE STRICT INTERZISĂ 


rr rrrrrvr POPOV E PPITITVV TITI VI VIVITIVVYVYIVITn 


Looooaoet00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000 4900000000000 P00ePePAPPOReeOeRe0+00R000000000POPOODRPREROORRARAPARAooreere 


Păpuşica tace, tace... 


O copilă, chip de înger, Căte-odată ro ascultă, 

Cu privirea jucăușă, Și drăguța ei mămică 

E de-o lună şi mai bine Se mâhnește rău atuncia 
Mămiţică de păpușă. Și nu-i dă de loc păpică. 
Toată ziulica, toată, O așează pe genunchi-i 

O sărută și-o desmiardă Și o mustră și-i dă sfaturi: 

Și o ține strâns de par'că „Că-i așa, că nu e bine“... 

l-ar fi teamă să ro piardă. (S'o asculți, nu te mai saturi !) 


Dar la urmă amâridouă 
Iarăşi au să se împace, 
Căci păpuşa își cunoaște 
Toată vina: tace, tace... 


PPPPORORRAA OOOO AAAA PAPP PRO OOHHH H 


Nicolae Mihăescu 


« PPPPPORA 0000000000000 00000000000ett00eeteteteeee0 bee eeeteeteseee 


DAAA AARLLLLEEEE ETETE] Pa e a LESERE EE TEESE EE EET TEATERETS ETETETT EAEE AAAA EE ETEA EEEE EERE EE aa 


AEOOEOPOIO POOO OOO OOED EOAA AA OAOE A t 0000eettt pi Lada aadadadaaaadlaa dadea iileana aaa tai daia aa dă 


| TABLOU DE IARNĂ 
Cârd de copii cu sănii prin zăpadă Dar un copil slab, sdrențăros, 
Inmănușați și cu şoşoni şi cu flanelă; S'a ivit pe alee şi privește plăpând, 
Soarele sa oprit să-i vadă Până ce cârdul trece în jos, 
Şi-i luminează de pe "nalta-i schelă. Risipit sgomotos şi râzând, 


Apoi se apleacă peste-o urmă, grăbit 
Și ridică un rest de corn aruncat. 
Pe care-l împarte cu un câine sosit 
Chiar atunci lângă el și cerând lăcrămat. 
G. Talaz 


$000-00000000-0000090000000P00PPPi PPPARALALoeoLere 
PPP PeeReteeeeeeeeeeeeeeeeeeeereeereteeeeeree 


' 


PAG. 4 = DIMINEAŢA COPIILOR 


ZZ, 


N 


i 


TÄNASE =» PAOSTESTI 


=j de Dinu Pivniceru | 


nase din Prosteşti era bărbatul 
Marioarei Târnală. 

Marioara aceasta era o femeie 
în toată firea, iar la chip des- 
tul de plăcută. 

Insă, împlinise vârsta de 
douăzeci şi cinci de ani şi nu- 
se măritase încă. 

Nu doar că mavea după cine să se mărite, ci 
din pricina că îndepărtase pe toţi flăcăii, care 
veniseră să o ceară în căsătorie. Fiecăruia îi 
găsea câte un cusur. Ba că unul e prea înalt, ba 
că altul e prea mărunt, ba că unul e gras, ba că 
altul e slab, ba că unul e sărac, ba că altul se 
mândrește prea mult cu bogăţia sa. 

Şi așa, vârsta de 25 de ani o găsise pe Mari- 
oara Târnală la casa părinţilor ei. Ba chiar, a 
mai trecut un an și încă unul şi ea tot necăsă- 
torită rămânea. Flăcăii din sat îi întorceau acum 
spatele şi se făceau că n'o văd. 

Atunci a venit şi i-a cerut mâna Tănase din 
Prosteşti, cu care ea se cunună în întâia Dumi- 
nică după Crăciun. 

A doua zi după cununie, Marioara îi zise lui 
Tănase: „Dragă bărbăţele, na un leu și du-te de 
cumpără un ac de cusut, dar vezi să fie mai 
bun și mai ascuţit”. 

Tănase, cum eşi din casă, opri pe cel dintâi 
om pe care îl văzu. şi-i zise: „N'ai de vânzare un 
ac de cusut ? Dacă e bun și ascuţit, îţi dau un 
leu pe el. 

— Măi omule, nu vezi că eu sunt lăptar şi 


| Poveste popu'-ra |= 


DIMINEAȚA COPIILOR 


vând lapte, nu ace de cusut ?” îi zise trecătorul, 
văzându-și înainte de drum. 

Făcu apoi, rând pe rând, aceiaşi întrebare u- 
nui măturător de stradă, unui birjar, unui fie- 
rar, unui negustor de fructe. Cu toţii își râseră 
de el şi îl trimeseră să se pljnbe. 

Mai la urmă un negustor de haine vechi găsi 
pe jos un ac ruginit şi i-l dete zicându-i: „Acul 
acesta face zece lei, dar pentru hatârul tău ţi-l 
dau cu un leu.” 

Tănase îi dete leul şi luă acul, ţinându-l cu 
grijă cu amândouă mâinile. Aşa mergea el pe 
stradă, în gerul din ziua aceea îi îngheță rău 
mâinile; 

Din întâmplare, tocmai atunci trecea pe stra- 
dă, având acelaş drum, un ţăran cu un car de 
fân. Deşteptul de Tănase aruncă acul în fân, iar 
el îşi puse mâinile în buzunar şi mergea după 
car. Când ţăranul ajunse la poarta casei lui Lă- 
nase, acesta îi zise: „Opreşte, ca să caut acul ce 
am pus în fân”, 

Țăranul râse de vorba aceasta şi zicându-i „la 
anu !” îşi văzu înainte de drum. Tănase intră în 
casă şi povesti nevestei sale întâmplarea. 

„Prost mai eşti, bărbate |! îi zise aceasta. Sa 
pomenit până acum să pui un ac într'o grămadă 
cu fân şi apoi să vrei să-l găseşti ? 

— Dar cum trebuia să fac ? întrebă Tănase. 

— Trebuia să-l fi pus în căciulă și să-ţi ţii mâi- 
nile în buzunar ca să nu-ţi îngheţe. 

„— Acum ştiu ! Acum ştiu !” strigă Tănase, să- 
rind în sus de bucurie. 

A doua zi Marioara trimise pe Lănase să cum- 
pere doi drugi de fier. 

Tănase îi cumpără şi punând unul de o parte 
a căciulei, al doilea de partea cealaltă, îi prinse 
cum putu cu o frânghie, apoi vârându-și mâi- 
nile în buzunar, porni îndărăt spre casă. 

Insă drugii atârnau greu, aşa că la fiecare pas, 
Tănase era nevoit să strâmbe și să plece capul 
când într'o parte, când în partea cealaltă. 

Toţi cari îl vedeau râdeau, iar copiii se ţineau 
droaie după el. Aşa intră în casă. Când îl văzu 
nevastă-sa, dete un țipăt şi-i zise: „Nenorocitule! 
Ce-i halul ăsta ? De ce ai pus în cap drugii de 
fier ? 

— Păi, nu m'ai învăţat așa ? 

— Ţi-am spus să pui în căciulă acul, nu dru- 
gii de fier. Puteai să-i legi cu o sfoară şi să-i 
tragi după tine. 

— Acum ştiu | Acum ştiu !” strigă prostul. 

Peste câteva zile nevastă-sa îl trimise să cum- 
pere niște carne de porc cu slănină. „Insă, bagă 
de seamă — îi zise ea — să nu faci iarăşi vre-o 
poznă. 

— Acum știu! Acum ştiu !” 
mergând drept la piaţă. 


strigă Tănase, 


PAG. > 


Cumpără cinci kilograme de carne de porc cu 
slănină, o legă cu o sfoară şi începu să o tragă 
după el. i 3 

Nespusă a fost bucuria câinilor, văzând că ẹ 
târâtă pe stradă aşa bunătate de carne. Rupând 
unul o bucăţică, altul, altă bucăţică, lui Tănase 
nu i-a rămas până acasă decât un biet oscior. 

„Vai de mine şi de mine ! strigă nevastă-sa, 
văzând ce rămăsese din toată carnea. Dar cum 
poţi fi în halul ăsta de prost, măi omule ? 

— Păi, nu m'ai învățat tu așa ? îi răspunse 
Tănase foarte liniştit. 

— ţi spusesem pentru drugii de fier, nu pen- 
tru carne. Puteai să legi şi carnea cu un capăt 
de sfoară, dar să o duci în spinare, nu ca să o 
trânteşti- pe jos. 

— Acum știu! Acum ştiu!“ strigă Tănase. 
Ziua următoare, nevastă-sa îi zise: „Du-te la 
livadă şi adu de acolo viţelul nostru. Dar bagă: 

bine de seamă să nu faci iarăşi vreo poznă. 

— Acum ştiu! Acum ştiu!“ zise prostul. 

Se duse la livadă, prinse viţelul, îi trecu de 
gât frânghia, apoi, ridicându-l de jos, îl luă în 
spinare şi porni spre casă. Dar bietul vițel, 
strâns cu frânghia, scoase limba şi muri. 

„Ce ai făcut, nenorocitule? îi zise nevastă-sa, 
când văzu viţelul mort. 

— Păi, nu m'ai învăţat aşa? 

— ţi spusesem pentru carne, nu pentru vițel. 
Viţelului puteai să-i treci de gât o sfoară, dar 
fără să-l strângi și fără să-l cari în spinare. Tre- 
buia apoi să-l duci la grajd, să-l legi de iesle și 
să-i dai să mănânce iarbă proaspătă. 

— Acum ştiu! Acum ştiu!“ strigă prostul. 

La casa părinţilor Marioarei, adică a nevestei 
lui Tănase, era un câine de vânătoare la care 
Marioara ţinea foarte mult, cu toate că acest 
câine era așa de slab, că puteai să-i numeri toa- 
te oasele. Ba chiar din pricina că era așa de slab, 
îi puseseră numele de Pătrunjel. 

Intr'o zi, Marioara îi zise lui Tănase: „Du-te 
la părinţii mei şi spune-le să-ţi dea pe Pătrunjel. 
Dar deschide-ţi bine ochii să nu faci iarăşi vreo 
poznă. 

— Acum ştiu! Acum ştiu!“ zise Tănase. 

De rândul acesta făcu așa cum îi spusese Ma- 
rioara că trebuia să facă pentru vițel. li trecu 
adică de gât un capăt de sfoară, îl luă alături de 
el, mângăindu-l tot drumul, apoi îl duse la 
grajd, îl legă de iesle şi-i puse înainte iarbă 
proaspătă, ca să mănânce. 

Marioara văzu că Tănase și-a dat iarăși în pe- 
tec, fiindcă, precum ştim, un câine nu se leagă 
în grajd şi nu i se dă să mănânce iarbă. 

De aceea, își zise în sinea ei: „Nu-l mai trimit 


(Citiţi urmarea în pagina 6 jos). 


PAG. 6 


icu își chemase pe prietenii săi Lică, Nicu 

și Grigoraș, ca să se joace cu lotonul pe 

care il adusese cadou „Tanti Bica”. După 

ce se jucară câtva timp, începură să se 

plictisească — între timp mai - veniseră 

alți doi prieteni — şi începură, să-și dea fiecare 
părerea „de-a ce să se joace!” 

Lică vroia „cu mingea”, Nicu „de-a v'aţi-ascun- 


(Urmare din pagina £) 
nicăieri pe nătângul meu de bărbat, ci am să 
merg singură peste tot“. 

A doua zi trebuia să meargă la piaţă să cum- 
pere nişte unt. Pe Tănase îl lăsă acasă, spunân- 
du-i să aibă grije de mâncarea care era pe foc 
şi din când în când, să pună puţin pătrunjel. 

„Acum ştiu! Acum ştiu!“ zise Tănase. 

Marioara plecă, iar Tănase ce făcu? Prinse pe 
câinele Pătrunjel, îl înjunghie, îl tăie în bucă- 
tele şi începu să le arunce în cratiţa cu mâncare. 

Când se întoarse Marioara, rămase încreme- 
nită de atâta prostie. 

„Nu mai stau nici o clipă în casa aceasta!“ zi- 
se ea. Şi porni la drum, mergând încotro îi ve- 
deau ochii. 

Insă Tănase încuie poarta şi se luă după ea. 
Ca să-l facă să se întoarcă, Marioara îi zise: „Lă- 
nase, casa noastră a luat foc! 

— Nu se poate, să ià foc, răspunse el, fiindcă 
cheia e la mine în buzunar“. 

Marioara râse de vorba aceasta, dar nu se opri 
şi nici nu se întoarse, ci își văzu înainte de 
drum. Insă, nici Tănase nu făcu într'altfel, ci se 
tinu scaiu de ea. 

Așa merg ei unul după altul până în ziua de 
astăzi. Dacă îi întâlniți undeva, spuneţi-le, vă 
rog, multă sănătate din partea mea. 

Dinu Pivniceru 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PREMIAT 


“sty. 


selea”...., şi nu se puteau hotărî. Atunci Ticu avu 
o idee. „Staţi că știu eu!, le zise el. 
— De-a ce? întrebă Nicu 
— O să facem lupte de cocoşi! 
—Bravo! strigară toți. 

— Şi cum? 

— Eu aduc pe Mișu și Lică pe Moşu lui și-i pu-, 
nem să se lupte; care bate, îi dăm premiu „O cu- 
nună de flori”. 

— Bravo! Bravo! Hai Lică, adu și tu pe Moşu 
tău”, îi strigară ceilalți lui Lică, 

Căci uitasem să vă spun, şi Ticu şi Lică aveau 
câte un cocoș frumos, pe care îl iubeau foarte. 
mult. i 

Ticu îl botezase pe-al lui Mișu. Și Mișu, cum îl 
vedea pe Ticu, bătea voios din aripi — scoțând 
un „cucurigu-u” puternic — și se îndrepta spre 
ei, știind că va primi porţia de grăunţe, din mâna 
lui Ticu; iar Lică și-l botezase pe-al lui Moşu. 

După ce căpătară — după puţină rugăminte— 
învoiala părinţilor, așezară scaune împrejur și 
apoi aduseră pe cei doi luptători în mijlocul 
curții. 

Imediat se repeziră unul asupra altuia, înce- 
pând să se muște vârtos. Când unul, când altul 
era mai tare. In cele din urmă, cocoșul lui Lică 
văzând că mănâncă bătae, sări pe gard. lar Mișu 
rămas cu o bucată din creasta dușmanului, în 
cioc — bătu voios din aripi, scoțând un cucurigu! 
așa de puternic, parcă ar fi vrut să spună: „Cine 
mai are curaj să se lupte cu mine?” 

Se ridicară toţi și Ticu, luând pe Mișu în braţe, 
îi atârnară de gât „Cununa învingătorului”. 

Astfel se isprăvi lupta de cocoși... Fiind târziu, 
fiecare se duse acasă. 


Teodor Cuzinsky-Gabrielescu 
cecene OCE a era