Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1929 (Anul 6, nr. 256-304) 620 pag/DimineataCopiilor_1929-1669230585__pages1-50

HLAO 


A 


f 


€ 


x 


Să întâmpinăm Anul Nou cu flori şi bucurie. Preţul, Lei 


„PAG. 2 


GÂNDURI DE ANUL NOU 


Un „an nou” este un prilej de bucurie şi de 
"speranţe noui și frumoase. Avem cu toţii incre- 
“4lintarea — şi e bine că o avem — că durerile 
şi necazurile au rămas în urmă si că înaintea 
noastră stau numai lucruri bune. 

De aceea, Anul Nou este papina cu bucu- 
ric şi mulțumire. Tot de aceea, cu ocaziunea fie- 

sărui An Nou ne facem unul a per urări de să- 
nătate. și de viaţă cât mai fericită. 

Anul Nou este început de viață nouă, 
viaţă mai bună decât ceeace a fost. 

Insă,, pentru ca întradevăr să fie aşa precum 
ne urăm şi precum dorim, suntem datori să dăm 
si noi o mână de ajutor. Adică, să ne purtăm si 
să lucrăm asa ca frumoasele dorinti și speranţe 
să se poată îndeplini. 

Nici o dată să nu uităm că ceeace numim 
„noroc”, atârnă de cele mai multe ori de purta: 
rea noastră si de faptele noastre. 

„Cum îți vei aşterne, aşa vei dormi”, 


de o 


spune 


cu drept cuvânt o veche si inteleaptã zicătoare i 


populară. 

Tot aşa, dacă în cursul anului care începe 
vom lucra bine si ne vom purta bine, vom ave: 
şi rezultate bune si multă mulțumire sufleteas- 
că. Tar dacă nici purtarea, nici faptele noastre 
nu vor fi bune si cum se cade, este dela sine în- 
teles că nu anul sau vremea sunt de vină, ci vi- 
novatii suntem noi şi numai noi. 

Mulţi oameni cari se plâng de noroc, trebue 
să se plângă de ei înşişi, de felul cum s'au pur- 
tat şi au lucrat. Când spun că norocul nu i-a a- 
jutat în viaţă, adevărul este că nu s'au ajutat ei 
pe ei înşişi. 

Nu de florile mărului ni se spune şi ni se re- 
petă cuvântul inteleptesc: „Ajută-te gi vei fi a- 
jútat”. Sa dus pentru totdeauna vremea — o 
vreme care, de altfel, n'a fost nici o dată—când 
„in gura lui Nătăfleață pica para máláiatã”. 
Astăzi se ştie că numai munca sfinteste locul şi 
pe om şi că, prin urmare, numai un om harnic, 
muncitor, drept şi cinstit poate să izbutească în 

şi să spere într'un viitor frumos. 

i ceeace se întâmplă cu un singur om, se în- 
tâmplă şi cu popoare întregi. Naţiunile cari as- 
tăzi sunt mai bogate, mai instruite, mai civili- 
zate, naţiunile cari stau în toate privinţile în 
fruntea omenirei, sunt naţiunile cari n'au astep- 
tat să le vie „norocul”, iar ele să stea cu braţele 
încrucişate. ` 

Din potrivă. Au, ajuns să fie bine si printre 
cele dintâi acele națiuni, cari au muncit mai 
mult, cari s'au străduit si nu și-au petrecut vre- 
mea în lenevie, 


4 


De asemenea; națiunile la cari numărul lene. 
silor, al oamenilor cari s'au gândit mai mult la 
odihnă şi la petreceri, iar nu la o muncă depe 
urma căreia să iasă ceva bun, au rămas înapoi 
şi au ajuns să fie umilite si deseori cucerite de 
națiunile muncitoare. 

Spune iarăşi o inteleaptá zicătoare: 

sac ine nu muncește, n'are dreptul să trăiască” 

alta sună așa: „Leneşului i se ia harul”. 


... 
Repet, prin urmare, că dacă ţinem — şi cine 


nu dorește aşa ceva? — ca anul în care intrăm 
să fie pentru fiecare din noi mai bun decât'anul 
din care am eşit si dacă - dorim ca speranţele 
noastre să se înfăptuiască, suntem datori sã 
muncim în sensul acesta. 

Și aşa să facem, mult iubiții mei cititori. 

Aşa să facem cu toţii, atât noi, cei mai mari si 
mai bătrâni, cât si voi, suflete tinere si curate, 
pentru cari viaţa abia acum începe. 


Si ca sá fim mai bine intelesi, spun încă o 
dată ceeace a fost în gândul meu, când am în- 


ceput să scriu rândurile de faţă. 

lar acest gând, pentru a cărui exprimare am 
luat o pagină destinată să cuprindă altă mate- 
rie, se rezumă în felul următor: . 

1. Anul Nou să fie pentru noi toţi un nou pri- 
lej de bucurie şi să ne facem unul altuia urări 
cât mai sincere şi mai prietenești; 

2. Anul Nou să fie un prilej de mai multă u- 
nire, de o mai strânsă prietenie între noi. Să a- 
lungăm din minte orice gânduri rele si sá ster- 
gem din suflete orice sentiment de ură, de dus- 
mănie faţă de semenii noștri; 

3. Anul Nou să ne dea credința că de acum 
încolo va fi mai bine de cum a fost în trecut, dar 
totodată să întărească în noi voinţa şi curajul 
de muncă, de fapte bune şi de purtări bună. 

Aşa să ne ajute Dumnezeu! 

N. Batzaria 


Cifiţi! Cififil Citiţi! 


HAPLEA LA BUCUREŞTI 


de MOS NAE 
Noua carte apărută acum 


Un volum format mare, cu o frumoasă copertă 
în culori şi cu foafe paginile imbogáfife 
cu desene minunafe, 130 de pagini. 


Preţul, LEI 60 


De vânzare la foate librăriile 
=== şi chioșcurile de ziare == 


DIMINEATA COPIILOR: 


A, 


mo fi 


et 


Annnnaansas 


Intrat inair 
deg 


25 JAN, 1930 nepacrra SI ADMINISTRAȚIA 
"BUCUREŞTI. — Str. SARINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI 


6 LUNI 100 


6 IANUARIE 1929, — No, 256 Director: 


— IUBIȚI CITITORI, 


Cu ocaziunea Anului Nou, „DIMINEAȚA COPII- 
LOR“ vă face la toți urările cele mai sincere si mai 
prieteneşti, dorindu-vă sănătate, voe bună şi cât 
mai multă fericire. 

Totoda'ã, ca vá mu'ţumeşte pentru dragostea ce-i 
crătaţi si vă încredinţează că se va sili să răsplă- 
tească zceastă dragoste. O va răsplăti trudindu-se 
să iasă din ce în ce mai bins, căutând să publice 
în ficcazc număr mmwerie cât mai plăcută la ctit, 
cât mc variată şi în acelaş timp cât mai in- 
stractivă. 

De asemenea, în speranța că va putea să întindă 
activitatea ei culturală şi artistică prin sezátoriie 


DIMINEAŢĂ 


In tăcuta dimineaţă 
Ciripeşte-un cârd de vrăbii 
Pe frăgarul prins în ceată. 


Depe-o coastă de miriste 
Vine sunetul de bucium, 
Trezind lumea din liniste. 


Pe sub sălcile plecate 
Serpueste lin pârâul, 
Ce aduce foi uscate. 
Scártáie in ulicioará 
Cumpăna imbátrânitá 
Melodia ei usoará. 

Oare cine-i la fântână. 
După apă-aşa de vreme ? 


Tu esti, cu cofita 'n mână. N. Oniga 
-oao e ——— 


UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRAINATATE DUBLU 


BATZARIA Manuscrisele nepublicate- nu se inapolazã 


REPRODUCEREA BUCATILOR ESTE STRICT INTERZISA 
rr 


O PASE a Pa 


ce dă, „DIMINEAȚA COPIILOR“ va continua cu 
sezátor le ei săptămânale, aştep'ate cu atâta bu- 
curio si mulțumire de către cititorii din Capitală. 
Se va sili ca programul acestor sczátori să fie din 
co în ce mai plăcut şi mai variat, 

Toi peniru a da drágutilor si numeroşilor ei ci- 
t tori lucruri cât mai bune de citit, noi cei dela 
„DIMINEAȚA COPIILOR“ vom con'inua să scca- 
tem cărţi în felul celor ce au apărut până acum şi 
cari au fost primite cu atâta plăcere şi bucurie. 

Acestea vă promit» „DIMINEAȚA COPIILOR“ 
care vă reinceste urăr.le şi felicitările ei. 


——S ő 
IN ŢARA MEA 


In tara mea sunt codri verzi 
Şi râuri cristaline, 
Si munți înalți ce strălucesc, 
Prin zările senine. 


In tara mea e numai cânt, 
Si numai veselie, 

Şi numai flori ca'n paradis 
Tesute pe câmpie. 


In tara mea sunt fluturi mii 
Si flori albastre multe 

Şi cântece de ciocârlii 

Si călători s'asculte. 


In tara mea, când stai s'asculti 
O doină ascunsă 'n cale, 
Rămâi cu sufletul vrăjit, 
De-atâta dor şi jale. 
Dudil Florinescu-Condeesti - 
—— oeo 


PAG. 4 


espre frumuseţea fără de pereche a prin- 
tesei Mirandola, fiica împăratului Lu- 
| mină din Soare Rásare, se dusese ves- 
lg” tea pe toată fața pământului. Toţi fe- 
riceau pe tatăl care avea o astfel de 
comoară şi mai ales pe tânărul prinţ Lu- 
ceafăr, care peste câteva zile avea să aibe 
nunta cu frumoasa prințesă. Dar vălul tris- 
teţei se întinse. deodată peste tot pământul. 
Prinţul Luceafăr, plecat pentru puţină vreme 
în ţara sa, de unde trebuia să sosească împreu- 
nă cu tatăl și mama sa, nu se mai întoarse. So- 
lii trimişi să-l caute, veniră aducând vești rele 
de tot. „In împărăţia lui Alb-Impárat nu mai e 
nici urmă de viaţă, povestirá ei. Ruine de ce- 
táti şi palate zac îngrămădite. Bălăriile năpă- 
desc totul și pe zidurile dărâmate corbii cron- 
cănesc a pustiu. Am colindat întregul ţinut si 
nicăeri n'am dat de urmă omenească. Parcă de 
veacuri multe s'a stins măreția împărăției”. 
Auzind aceasta, împăratul Lumină se întristă 
foarte şi strângând în jurul său oștenii cei mai 
încercaţi în lupte si doctorii cei mai înţelepţi, 
porni să vadă el însuşi cele auzite. Ajungând în 
tara lui Alb Impărat, jalea şi groaza îl cuprin- 
se în fața pustietátii de mormânt. Pasá-mi-te, 
sub vraja unui blestem îngrozitor pierise toată 
tara în moarte și prăpăd. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PRINȚESA INTRISTATÁ 


de D. Constantin Mereanu 


Amárit de tot, se întoarse împăratul Lumină 
la palatul său si vreme îndelungată plânse ală- 
turi de copila sa, frumoasa Mirandola. Plânse 
lacrimi amare pentru fericirea pierdută. 

Au trecut ani dela această întâmplare și îm- 
păratul Lumină, văzându-şi aproape sfârşitul 
vieţii, o grea îngrijorare îl cuprinse. 

„Copila mea, zise el Mirandolei, care veşnic 
umbla cernită şi tristă, simt că mi se apropie 
sfârşitul. Ce vei face tu, fără nici un sprijin gi 
ce va face tara mea fără conducător. Stii că îm- 
pártásesc cu tine durerea şi asta mi-a grăbit bă- 
trânetea. Trebue totuşi să ne facem datoria că- 
tre ţară. Sunt atâţia prinți, fii de regi şi împă- 
rati, cari în nenumărate rânduri ti-au cerut 
mâna. Alege pe unul din ei, ca să pot închide 
ochii în liniște”. 

La aceste cuvinte, Mirandola răspunse: 

„Ai dreptate, tată, dar lasă-mi trei zile de 
gândire”. 

După trei zile se infátise din nou împăratului. 
„Mam gândit, tată. Mă voiu mărita, dar nu pot 
să aleg. De aceia, am găsit un mijloc care mă 
va scuti de aceasta. Am adunat o baniță de 
nuci, pe cari le-am tăiat în jumătate. Din fie- 
care nucă am aruncat în foc o jumătate, o- 
prind pe cealaltă; numai dela o singură nucă 
am oprit amândouă jumátátile. Pe fiecare ju- 


d) 
i 


“Au 


~ 


DIMINEATA COPIILOR 


mátate de nucă am pus să se scrie cu litere de 
aur numele meu. Mâine dimineaţă adună sub 
balconul cel mare al palatului pe toţi prinții. Eu 
voiu arunca jumátátile de nuci de sus din bal- 
con, oprind pentru mine jumătatea nucii nestin- 
gherite. Acela care va avea norocul să prindă 
jumătatea de nucă ce se va potrivi cu a mea, 
adică cealaltă jumătate din nuca întreagă, a- 
cela îmi va fi soț. 

— Bine, copila mea”, grăi împăratul şi se 
duse să dea ordinul cuvenit. 

A doua zi, curtea palatului era plină de fe- 
ciori împărăteşti. Hainele lor scumpe luceau 
în bătaia soarelui de dimineaţă. 

Un murmur de uimire cuprinse curtea, când 
frumoasa Mirandola eşi în balcon. Apoi se făcu 
liniște. In dreapta si 'n stânga prinţesei stăteau 
doi servitori ţinând în mâini două ciururi de 
aur în cari se aflau jumátátile de nuci. Prinţesa 
Mirandola, luând cu amândouă mâinile nucile 
din ciuruiri, începu să le arunce încet jos. 

După ce isprăvi de aruncat, se retrase în salo- 
nul cel mare al palatului, așteptând să înceapă 
convoiul de încercare. In faţa ei, pe o măsuţă de 
argint se afla jumătatea de nucă. 

Unul câte unul începură să vie feciorii de îm- 
părat. Veneau cu faţa zâmbitoare şi plecau în- 
intristati de moarte. La nici unul din ei nu se 
află jumătatea potrivită. 

Atunci prinții începură să cârtească împotri- 
va Mirandolei, învinuind-o că i-ar fi minţit. 

Mirandola se ridică mândră în faţa lor si cu 
glas puternic şi mâniată cum nu fusese nici- 
odată, grăi: 

„Cuvântul meu de cinste îl aveţi că nu vam 
minţit! Nici unul dintre voi însă nu e vrednic 
de cinstea mea. Cineva trebuie că a găsit cea- 
laltă jumătate, dar n'are curajul să se arate. 
Jur pe ce am mai scump că acela îmi va fi soţ, 
care va aduce cealaltă jumătate de nucă, fie 
orice şi oricine”. 

Atunci se auzi prin sală un fâlfâit de aripi 
şi pe másuta de argint se lăsă uşor un corb care 
purta în cioc jumătatea de nucă. Toată aduna- 
rea rămase uimită. Prinţesa luă jumătatea de 
nucă din ciocul corbului și încercând pe cea- 
laltă jumătate, văzu că se potriveşte de minu- 
ne. Luând apoi foarte liniștită corbul în mâinile 
ei, îl mângâe şi zise către adunarea prinților, 
cari rămăseseră incremeniti: 

„lată pe cine aleg de soţ şi nimic pe lume nu 
mă va face să-mi schimb gândul.” 

Deodată o bubuitură sgudui palatul și în lo- 
cul corbului apăru mândru si frumos prinţul 
Luceafăr, care, plângând de bucurie, căzu la 
picioarele Mirandolei. Tai ; E 

După ce se mai linistirá puţin, prințul povesti 
cum ducându-se către palatul tatălui său ca să-l 


PAG. 5 


aducă la nuntă, i-a eşit înainte o vrăjitoare şi 
stropindu-l cu o apă fermecată l-a prefăcut în 
corb zicându-i: „Corb să rămâi gi tu gi neamul 
tău si prăpădul să dea in tara voastră, până 
când o fată de împărat se va învoi să te ia de 
soţ sub această înfăţişare. Si iată că tu, Miran- 
dola, ai primit aceasta şi mai scăpat de bles- 
tem”. 

Şa făcut apoi nuntă mare, şi s'a petrecut ca 
în poveşti. Si am fost şi eu şam jucat, şam 
mâncat şi d'acolo am aflat toate cum sau în- 
tâmplat și le-am spus gi eu pe şart. 

D. C. Mereanu 
———— qo ko 


Nu trebuie numai sport 


Domnișoara Silvia e fiică de negustori, cu 
toate acestea face pe persoana modernă. Ii plac 
numai sporturile şi spune că treaba în casă o 
dezgustă. 

Deunăzi explica tatălui său frumuseţea exer- 
citiilor fizice. Luă deci un băț de lemn, pe care 
il suci şi-l învârti, aşa cum învățase dela pro- 
fesor. 

„Inţelegi acum, tăticule, cât de bune şi folo- 
şitoare sunt exerciţiile fizice?” întrebă d-ra Sil- 
via. 

Decât tăticul ei tăcea. „Dece nu răspunzi gi 
la ce te gândeşti?” îl întrebă ea din nou. 

„Mă gândesc, îi răspunse în sfârşit tatăl ei, că 
şi gospodăria din casă și totul ar merge mai 
bine, dacă la capătul băţului tău de lemn ar fi 
şi o mătură”. 

— —— oC =D00-— — — 


Ursul şi pasărea , bourelul'“ 


ntr'o zi frumoasă de vară, ursul şi lupul se 
plimbau prin pădure. Deodată ursul se 
opri: auzise un cântec fermecător, de pa- 
2 sáre. 
„Frate lup, zise el, ce pasăre este aceea, 
care cântă aşa de plăcut? 

— Acesta este regele păsărilor, bourelul, răs- 
punse lupul. 

— Regele păsărilor? zise ursul. Păsările au, 
deci un rege? 

— Dar de unde vii tu?! se miră lupul. Nu ştii 
că bourelul este regele păsărilor? 

— Dacă există, cu adevărat un rege al păsări- 
lor, reluă ursul, aş fi curios să-i văd palatul. 

Hai să mi-l arăţi. 

— Nu poţi intra la rege, asa cu una, cu două, 
zise lupul. Acum cântă aproape de locuinţa sa. 
Aşteaptă să intre si să plece cu regina. Apoi vei 
putea să-ţi îndeplinești dorinţa”. 

La un moment dat, cântecul melodios încetă 
şi după un timp de linişte, apăru regina urmată 


de rege. Amândoi aveau în cioc hrană pentru 
puișori. 

Ursul ar fi voit să-i urmeze: dar lupul, care 
cunoștea mai bine obiceiurile, îl împiedică. 

-„Ai răbdare, zise el: regele şi regina nu vor 
întârzia să plece din nou”. 

După ce au însemnat bine locul unde cei doi 
dispăruseră și unde trebuia să se găsească cui- 
bul, prietenii noștri îşi continuară plimbarea. 
Dar ursul era atât de nerăbdător să vadă pala- 
tul, încât se întoarse îndată înapoi. 

Tocmai atunci regele gi regina părăsiseră cui- 
bul. 

Ursul îl descoperi numai decât. Aruncă o pri- 
vire înlăuntru şi văzu cinci puişori. 

„Cum! zise el către lup, acesta este ceeace nu- 
meşti un palat? Acesta un palat regal? Şi voi, 
adăogă el adresându-se puişorilor, voi nu sun- 
teti copii de rege, ci nişte nemernici 


Q> 


7 Ac 


“a 


Ipaa 


DIMINEATA C O P 11 LO R mosccsoereesortorsodetoresootesrostorsssoos, PAG. ? 


Auzind această ocară ingrozitoare, micii bou- 
rei strigară: 

„Noi nu suntem deloc ceeace ai zis! Părinții 
noştri sunt nobili şi mândri. Fereşte-te de rãz- 
bunarea lor!” 

Aceste cuvinte au fost spuse cu un ton aşa de 
amenintátor, încât ursul si lupul; cu toată mă- 
rimea şi puterea lor, sau turburat foarte mult. 
Fiecare sc întoarse la vizuină foarte nelinistitt. 

Boureii țipară şi când părinţii lor sau întors 
aducându-le de ale mâncării, strigară cu furie : 

„Să ştim că murim de foame și nu ne vom mai 
atinge nici de vre-o muscă si nici măcar de-o 
omidă, până când nu veţi dovedi că noi suntem 
de viţă nobilă! Ursul a venit aici şi ne-a ocárit”. 

Regele răspunse: . 

„Fiţi liniștiți, copiii mei, se va dovedi în cu- 
rând că sunteţi nobili”. 

Apoi sbură cu regina la vizuina ursului. 

„Ei mormăitor bătrân! strigă el;  pentruce 
mi-ai ocárit copiii? | 

Să ştii că ai să o păţeşti. De azi înainte, între 
noi va fi un războiu cumplit”. 

Războiul fiind declarat, ursul chemã la vi- 
zuină toate armatele patrupede: boul, măgarul, 
cerbul, mistrețul şi tot ce umblă pe suprafața 
pământului, pe când bourelul adună în juru-i 
tot ce sboară: nu numai păsările mari şi mici, 
dar şi albinele, viespele, bondarii si mustele. 
Bourelul care comanda singur trimise insecte 
să vadă cine era generalul patrupedelor. 

Spionul cel mai priceput a fost tântarul. 

Sburând în mijlocul pădurii unde se aduna- 
seră dușmanii, se ascunse sub o frunză aproape 
de locul unde se sfătuiau şefii. Ursul zise către 
vulpe: 

„Iu esti mai şireată ca mine, esti chiar cea 
mai șmecheră dintre toate animalele, trebue, 
deci, câ tu să fii generalul nostru. Comandă si 
te vom asculta. 

— Fie, zise vulpea; dar nu poate auzi toată 
lumea ordinele mele. De ce semnal să ne ser- 
vim când e vorba de înaintare sau de retra- 


gere?” z 
Nimeni nu s'a priceput să găsească un semnal 
potrivit. 


„Ei bine, grăi din nou vulpea, eu am o coadă 
lungă şi stufoasă, o voi ține drept în sus când 
totul va. fi bine si veţi putea înainta fără grije. 
Dacă o las în jos, e semn că nu noi suntem cei 
mai puternici. Atunci să fugă fiecare cum va 
putea”. 

Auzind aceste cuvinte, tântarul plecă fără să 
fie văzut si povesti totul bourelului. 

In ziua hotărită pentru luptă, patrupedele se 
apropiară cu un sgomot de se cutremura pă- 


In aer armatele bourelului formând un roi in- 
spăimântător, strigau, şucrau, băzâiau, zum- 
zuiau... 

Din ambele parti se atăca cu furie. Fără să 


„se turbure, bourelul dădu ordin albinei, vespei 


şi bondarului să meargă să se aşeze pe coada 
vulpei si să o intepe din toată puterea. La pri- 
ma înţepătură, vulpea tresári, făcu un salt ți- 
nându-și însă coada nemişcată. La a doua, nu se 
mai putu opri de a o apleca puţin. La a treia în- 
țepătură, nemai putând răbda, urlă “de durere 
strângându-și coada între picioare. 

La această vedere, patrupedele crezurá că 
totul era pierdut si o rupseră la fugă, căutând 
fiecare să-şi scape viața. 

Păsările au câștigat lupta. 

Regele şi regina s'au reîntors la cuib plini de 
bucurie si au zis: 

„Copii, bucuraţi-vă! Mâncati si beţi după pof- 
ta inimei! Noi suntem biruitori!” 

Micii bourei răspunseră : 

„Nu, noi nu vom mânca nimic până când ur- 
sul nu va veni să-și ceară iertare, recunoscând 
că suntem de viță nobilă”. 

Bourelul sbură: până la vizuina ursului. 

„Urs mârâitor, strigă el să vii numaidecât să 
ceri iertare copiilor mei şi să recunosti că ei 
sunt cu adevărat nobili. Dacă nu, îţi voi rupe 
coastele”. 

Ursului i se făcu frică si veni foarte rusinat 
să-și ceară iertare. 

Atunci micii bourei, cu inima împăcată, mân- 
cară şi băură cu bucurie, chefuind până'n zori. 

Prelucrare de Aricel 


BLLLLLLLLLLELLLLLLLLLLELLLTLLL ELLE LEL LLE] 


A apărut è 


O călătorie în lumea basmelor 
de SELMA LAGERLOF 
Traducere de ANA CANARACHE |. 
De vânzare la librării, chioşcuri şi depozite de ziare 
3 Preţul unui volum 80 LEI 


LA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA v 


Grăbiţi-vă să cumpăraţi 


„Haplea la Bucureşti“ 
de MOS NAE 


Un volum format mare, 130 de pagini, 
toate ilustrate gi cu o splendidá 
copertă în culori. 


PREȚUL, LEI 60 


De vânzare la toate libráriile şi ta 
=== chioșcurile de ziare. === 


F 


DIMINEATA COPIILOR 


Vai, săracul, bietul Haplea, Intr'o zi, nu ştiu eu cine „Sunt cam grele, zise Haplea, 


Ajunsese într'un hal, Nişte sticle cumpărase Deci, mai mult să mă plăteşti, 
Că o pâine să-şi câştige, Si 'nvoindu-se cu Haplea, Căci nu-i chip în ziua de astăzi 


Se tăcuse chiar hamal. Să le poarte, i le dase. 


De pomană să m 
l, ; 


uncesti. 


ras 


— Ifi plătesc“, răspunse omul, „N'am un ban mărunt la mine, Trei poveti ce în viată 


Dar pe drum s'a răsgândit, Insă tot eşti câştigat, O să-ți fie de folos. 
Vorba 'ntoarce şi grăeşte: Căci în loc de bani, măi Hapleo, — Văd că vorba, zice Haplea, 


„Hapleo dragă, ce-am pátit! Trei poveti eu am de dat. Ai întors-o-acum pe dos. 


DIMINEAȚA COPIILO Rossssosoesossstevssocovoosocsorosvesesossoso PAG, 9 


„Totuşi, treacă dela mine, Omu 'ncepe si vorbeşte: „Asta-i prima, iar a doua 
Haide, spune ce-ai de spus, „Nici odată să nu crezi Află că te păcăleşti, 

Vezi că drumul se scurtează, Cine-ti zice că-i mai bine De-ti închipui că-i mai bine 
lar eu sticlele le-am dus“. Să munceşti, decât să şezi. Nemâncat să îlămânzeşti. 


Ea a 
aa | 
ES ad É 
Ed 
„Cât de-a treilea, stai s'ajungem lar acasă când veniră, à »De ti-o spune vr'un prieten, 
Pân' acasă şi ţi-o spun, Tocmai Haplea când vroia Că prin lume-ar fi 'ntâlnit 
Căci e sfatul cel cuminte, Din spinare să-şi ia coşul, Un mai prost ca tine, Hapleo, 
Cel mai drept şi cel mai bun“. Omul astfel îi vorbea: Să nu l crezi, căci te-a mintit. 


— Cum mai prost?“ întreabă Dar nici Haplea nu se lasă, „De ţi-o spune orisicine, 
Haplea Cos cu sticle le trânteste Că din tot ce-ai cumpărat, 
— „Foarte lesne-i de crezut, De pământ şi cât mai tare A rămas o sticlă 'ntreagá, 


Mi-ai cărat degeaba coșul, Si râzând apoi grăeşte: 


| „Să nu-l crezi, câ te-a 'nselat“. 
Si wam bani, tu mai crezut“, E 


ra bătrân, albit ca neaua și-abea işi mai 

ducea greul anilor, pe umerii lui înco- 
woiaţi. N'avusese - bucuria. de-asi cu- 
“noaşte părinţii. Se pomenise singur pe 
lume, fără reazem. 

De când se ştia, cergise si astfel ajunsese la 
adânci bătrâneţe. 

La fel ca el de bătrână, era tovarășa sa ne- 
despărțită, o vioară veche si hodorogită, care în 
delungul- anilor, cântase mereu, umplând de 
jale atâtea suflete. cu fiorul cântecului . trist, 
smuls de mâna măeastră a bătrânului cântă- 
ret. Si cu toată vechimea, ea nu-şi pierduse încă 
sunetul. 


CERSETORII 


ELF cem i 


e — e... 


ET 


(Istorie de sărbători) 


- Bătrânul cerșetor mai avea un părtaş la bu- 
curiile şi suferinţele sale. Un câine. Il găsise, su- 
ferind, într'p noapte ploioasă pe drum si făcân- 
du-i-se milă, îl luase în coliba sa. L-a îngrijit ca 
pe un copil şi din jigodia de altă dată, făcu un 
câine mândru. 

De-atunci s'au făcut prieteni buni. Işi împăr- 
teau toate neajunsurile împreună. Din coaja de 
pâine, pe care o căpăta, cerşetorul rupea jumă- 
tate şi câinelui, care și el, la rândul său, când 
căpăta o coaje de pâine, venea cu ea în gură la 
bătrân şi i-o dădea s'o impárteascã. 

In toate zilele îi vedeai la colţul străzii. 

Bătrânul cânta din învechita lui vioară, iar 


kds 


DIMINEATA COPII LO RONCO OO MOI ICAO AOPONOO LOPO SAOTOO PAG, 11 


câinele ţinea în gură pălăria ruptă a moșului, 
ge trecătorii buni şi milosi, aruncau câte un 

n. 

.. Era în ajunul Sărbătorilor. 

Zăpada cădea liniștită pe drum, asternând pe 
pământ un strat alb ca de vată. 

S'au așezat la locul lor din colțul străzii si au 
început cu jelania strunelor să ceară mila dru- 
metilor. 

Si din belșug mila tuturor s'a resfrânt asupra 
lor, încât bietul câine abia mai putea ţine în 
gură pălăria plină cu bani. 

Târziu, când se inopiae bine, s'au -întors a- 
casă, 

Au aprins un muc de lumânare întrun sfeş- 
nic ruginit şi au început să-și numere banii cari 
i-au căpătat. 

Au numărat mulţi, mulţi de tot. 

O! Ce de bani! 


Atâţia bani wau căpătat ei în nici o zi din 
viaţa lor. 

Moşneagul era beat de bucurie. 

Câinele îl privea mulţumit, moţăind din cap, 
obosit şi îngheţat de-atâta stat în zăpadă. 

Bătrânul îl luă în braţe, îl sărută ca pe un 
copil gi din ochii lor se prelingeau lacrimi calde 
de-alungul obrajilor supti de suferinţe. 

Aveau belșug de Crăciun. 

Puteau să-şi treacă sărbătorile în fericire, 
cumpărând lemne să-și facă foc în soba veche, 
ca să-și mai desamorțească oasele amortite. 

In coliba veche, cu pereţii cárárati de şiroaie 
de ploaie și înegriţi de fum, în noaptea sfântă de 
Crăciun, în faţa sobei unde pâlpâia focul bine- 
făcător, moșneagul strângea la pieptul încălzit, 
cățelul. 

Si amândoi, imbrátisati ca doi copii cuminţi 
şi sfioşi, plângeau de-atâta fericire... 

Zaharia George Buruiană 


CDI li LL LL LL LL LL LELIA Al belele belele elenii ă 


CALENDARUL 


— MONOLOG — 


„Acum când sunt singur în casă şi când nu 
mă aude nimeni, doresc să vă spun ceva. 

„Numele meu este . Calendar”. Sunt sigur că 
mă cunoaşteţi cu toţii. Mă găsiţi atât în case 
bogate, cât şi în case sărace. Agátat în perete, 
în buzunare , pe birouri, etc. 

„Eu sunt acela care vă spun câte zile sunt în- 
trun an, când răsare si apune soarele, când 
este vre-o sărbătoare (şi ce bucurie pe voi!) 
când începe Crăciunul, când se apropie Paştele, 
întrun cuvânt, fără mine nu se poate trăi. Eu 
cârmuesc lumea și după mine viața se regu- 
lează”. 

„Totuşi, un singur lucru mă doare. Cu cât se 
apropie sfârşitul unui an, cu atât mă trec şi eu. 
In fiecare zi slăbesc şi cu groază stau şi număr 
zilele ce mi-au mai rămas de trăit. De multe 
ori, cu puţine zile înainte de a muri de tot, văd 
cu invidie cum pe masă se răsfaţă un frate de- 
al meu, care îmi va lua locul pentru un an în- 
treg. Si ce rău este acest frate! Nici nu se uită 
la mine, nu-mi aruncă nici o privire, ca să-mi 
îndulcească ultimele clipe ale vietei mele. Ce 
frate rău! Ce frate rău! 

„Copii! Iubiți-mă şi puneti ordine în viața 
voastră. Căci într'o bună zi veţi vedea că vă a- 
propiati de sfârgitul ce nu poate fi înlăturat şi 
veţi vedea cu amărăciune că ati trecut prin lu- 
me, fără să faceţi ceva dc folos”. 


Elsa Glasberg 
—— DO K TOO mm 


RRC 


SL 
ita Sala Teatrului Mic > 
Peste drum de Palatul Regal 


Duminică 30 Decembrie 1928 


la orele 10 dimineaţa precis 
=== va avea loc ===> 


SEZĂTOAREA 


CULTURALĂ-ARTISTICĂ 
organizatá de către revista 
„Dimineața Copiilor“ 
Programul cuprinde: 
CONFERINŢĂ, MUZICĂ VOCALĂ ȘI 
INSTRUMENTALĂ, DECLAMATII, 
DANSURI, NUMERE COMICE ŞI 
DE ACROBATIE, TEATRU, etc. 


(Biletele de intrare se pot lua din 
vreme dela administrația reviste, 
str. sárindar, 7 (parte). Tei. 6/57). 

nn fi 


Cereti pretutindeni 


„HAPLEA LA BUCUREŞTI“ 


PREŢUL, LEI 60 


PAG. 12 


DOR 


IN SÅR 


„Mâine anul se'noiește, 
„Plugușorul se porneşte, 
„Dă-i, Domnului, Doamne!” 


lăcăii urează cu tot focul, tros- 
i nind din bice si bălăngănind 
clopote. Plugul, tras de doi bo- 
ureni bălani, înaintează cu u- 
şurință, mai mult alunecând pe 
pământul îngheţat de ger... Pe 
străzi sunt pârtii, iar zăpada e 
aruncată in mormane: în 
dreapta și 'n stânga! 

A început să viscolească... Din când în când, 
se adue un șuier înfiorător...! 

Nopțile sfinte ale Crăciunului s'au dus... Vine 
Anul Nou... Toţi gospodarii sunt în fierbere... 
Bărbaţii târguiesc de zor si femeile gătesc pe 
întrecute fel de fel de bunătăți... 

In curte aud pe Ursu, dulăul nostru, hămă- 
ind... Deodată încetează din lătrat... Se aud pași 
greoi... Mă reped la geamul plin de floricele de 
ghiatá, îl aburesc și-l şterg... Mă uit... Era tata 
cu brațele încărcate. Mergea cu greu prin ză- 
pada ridicată mult... Deschid uşa și-i ies in 
cale... Vântul îmi ia o suvitá de păr, mi-o dă în 
ochi, iar eu mă împiedec și cad grămadă în ză- 
pada afânată... 


0 Ra 


a es il 


ÁTORI! 


Gr. Popescu-Bájenaru 


»Aga-ti trebuie! aud glasul aspru al tatei. In- 
tră în casă, negiobule, că ai să răcești tocmai 
acu, de anul nou!” 

— Aş, mă prefac eu... N'am nici pe dracul” 

Tata intră în casă și eu, repede după el... Mă 
duc lângă cuptor tremurând, iau pisica în braţe 
şi-mi şterg obrazul de blana ei călduroasă... Ea 
toarce cu plăcere... 

In casă e cald și bine... şi... miroase a cozo- 
naci, de ţi-e mai mare pofta... Mama a frămân- 
tat până acu și a băgat vreo trei la cuptor. U- 
nul, mic de tot, l-a făcut pentru mine, dar nu 
vrea să mi-l dea decât „la noapte, că e păcat să 
mănânnci înainte de Anul Nou!” 


Şa făcut seară. Copiii vecinilor au pornit cu 
plugusorul. Aud pocnete de bice, bălăngănit de 
clopot, glasuri de colindători, şi numai eu sunt 
ursit să stau în casă. Cum aș mai merge şi eu 
cu plugusorul! Am fost cu „Moș-Ajunul”, dar 
n'am prea câștigat. Am umblat şi „cu steaua”, 
dar ceata mea n'a avut noroc. Intro noapte 
m'am întâlnit cu Costică pe care îl bătusem și 
care îmi purta Sâmbetele... M'a prins cu steaua 
şi m'a pus s'o inchin. Eu n'am vrut. Atunci el 
mi-a făcut-o praf cu ciomagul. Unul din ceata 
mea, furios, sa apucat de a spart şi el steaua 
lui Costică. Ceartă, scandal, plânsete, o adevă- 
rată jale! 


DIMINEATA CORREIO Rossio ici sas nais ei ds ia SS SS PAG. 13 


Barem să mă duc cu băieţii cu „Plugușorul” 
să mai câștig ceva, acolo, ca orice băiat de sea- 
ma mea! 


In casă e tăcere. Mama se odihneşte pe un 
scaun, cu mâinile pline de făină, încrucișate. 
Tata, pe un scăunel, la gura sobei, rásfoeste un 
calendar, iar soră-mea doarme dusă, 

Aud scârţâind poarta... Au venit şi la noi cu 
plugusorul, Pocnete de biciu şi clopot scoală pe 
soră-mea din somn. Câinele se dă la colindă- 
tori. 

„Nea, jigodie,... mea, Ursu!” se aude un glas 
rágusit de afară... 

Nişte căciuli fuguiate se apropie de fereastră 
şi de subt o căciulă se aude un glas cunoscut: 


„Aho, aho, copii, argati, 
Stafi puțin și nu mánati, 
Lângă boi v'aláturati 
Si cuvântul mi-ascultafi... 
S'a sculat mai an, 
Bádica Traian, 
Si-a incálecat, 
P'un cal învățat, 
Cu nume de Graur, 
Cu şaua de aur!” 
Și apoi: 
„Mânaţi, măi, 
Hai, hài!” 

Tii, ce ispită! Cum aș mai merge şi eu! 

„Grigore, du-te de dă la băieţi!” zice tata 
şi-mi toarnă în mână un pumn de gologănași. 

Atâta mi-a fost. Mă 'mbrac în grabă, în tindă... 
şi ies la colindători. 

„Câţi sunteţi, mă?” 

— Cinci mititei, ca bobul de mei! 

-— Qhoho!... Roşii ca niște ardei! Tine ici! 

— Să trăieşti, Grigoraș! 

— Mă, n'auzi... ati câștigat ceva?! 

— Maică, Doamne... Cum să nu, mă?!..0 
groază de bani. Da colacii, unde-i mai pui? 

— Si, zi, ati câştigat, ai?!... Mă, nu vreţi voi 
să mă luaţi si pe mine cu plugusorul?... Nam a- 
vut cu cine să mă 'nvoesc! 

— Cum să nu, Grigoraș... al 
Hai!” 

Maică, Doamne... Imi iau inima în dinţi si 
plec, după ce trag ușa dela tindă. Caut în cer- 
dac şi pui mâna p'un ciomag de corn bătrân si 
să te tot duci! 

Ninge intr'una. Zăpada se aşterne din ce în 
ce mai groasă. Întuneric beznă. 

Sunt cu băieți de-ai mei, vechi: 
Gheorghiță, Matei, Sandu si Costea! 

Mergem greu. Ne afundăm din ce în ce, în ză- 
pada afânată. Mă cam ia cu frig. Ce-or zice de 


nostru eşti... 


Mitrus, 


mine ăi d'acasă? Maică, Doamne, ce mai bătaie 
mă așteaptă! Incep Anul Nou cu veselie mare! 

Abia mai puteam înainta. Zăpada ne opreşte 
pe loc! Pe la case, ferestrele sunt luminate, a- 
runcând pe fluturasii albi — strălucitori, raze 
palide... 


Gândul că „aoleo, ce-o să mănânc acasă, în 
loc de cozonaci?!” mă frământă intr'una! 

Mai colindăm pe la câteva case, apoi împăr- 
tim câștigul după cum se cuvine si pornim că- 
tre casele noastre. 

Trecuse de miezul noptii!... La noi, lumină si 
veselie. Venise unchiul Hristache, vărul tatei, 
om tare vesel şi pornit pe glume. 

Mă furișez eu cum pot şi mă ivesc în prag, li- 
nistit ca şi când aș fi fost acolo, de când lumea! 

Tata îmi aruncă nişte priviri cari mă 'nghiatã 
mai rău decât mă 'nghetase gerul... Nu ştiu ce 
să fac şi așa, fără să vreau, încep să suflu în 
pumni! 

Unchiul Hristache, om bun, care în copilărie 
fusese şi mai gi, decât mine, mă ia pe genunchi 
şi-mi dă o sorcová nouă-nouţă. 

li sărut mâna și nici una, nici două, încep 
să-l sorcovesc: 


PÃO. 14 0900000000 000 COLO HSHHHOCLSHHHOCCCHCC049400 DIMINEATA COPIILOR 


„Sorcova, 

Vesela, 

Să trăiţi, 

Să 'mbătrâniţi!” 


Dar el: 

„Stai,... mă, d'acuşica vrei să-mi golesti bu- 
zunarele?... Mai la ziuă, mai la ziuă!” 

Dar eu dau înainte gi când să zic: 

„La anul și la multi ani!”, mă ridic uşor şi cu 
lacrimi în ochi mă sărută pe fruntea îngheţată. 
Apoi îmi dă câţiva lei si 'ndreptându-şi privi- 
rile către tata, care descretise fruntea, îi zice: 


„Lăsaţi copiii să vie la mine”,... a spus Hris- 
tos. Şi noi am fost ca ei, măi vere Iancule, si 
noi am făcut multe. Cine nu greseste? 

Bucuria lor e să colinde. In sărbători să fim 
cu toţii plini de voie bună!” 

Tare iubea pe copii unchiu Hristache și dar- 
nic era cu ei. Poate unde n'avusese norocul să 
aibă şi el măcar un copil. 

Şi sărutându-mă încăodată, mă mângâie pe 
o şuviță de păr castaniu și-i zise tatei gi mamei 
lăcrămând: 

»lubiti-i, că d'aia vi i-a dat Dumnezeu 

Gr. Popescu-Bájenara 


o 


MSDRSASOBENSRERDERESSSANDECADARICARSEAS 'LORSIHNETDANSESPESSSESRABEESNEEESSSEBEASDOSEERARDASIFEGSORASERSasaanaDERTaS 


nad 


ntr'o zi, cumătra vulpe rătăcea prin pădure 
“cu coada târiş si adulmecând cu nările în 
toate părţile. Simtea o foame  strașnică. 
Toată ziua căutase de mâncare, dar nu gă- 
sise nimic, nici măcar cât să pună pe o mă- 
sea. Si cu foamea de vulpe nu-i de jucat! Tre- 
buia cu orice preţ să se astâmpăre printr'o ma- 
să bogată. 

Cutreră ea mereu prin aleele pline de soare 
după pradă, dar nimic... decât strigătul batjo- 
coritor al gaitei ce sărea din creangă în creangă, 
si foșnetul frunzelor uscate, cari căzând pe jos, 
stârneau sute de șopârle aurii. Stomacul cume- 
trei vulpi atârna tot mai greu; e în adevăr 
curios, dar cu cât un stomac e mai gol, cu atât 
atârnă mai greu. 

Deodată însă, nările i se umilară, ochii-i stră- 
luciră, iar coada i se ridică dreaptă ca o sabie. 


AMA i aa 


7 i 
l) Ii h uy 
ros aih 


EN TE ma RCA 

La zece metri depărtare se afla o poiană plină 
de soare şi în mijlocul ei un cocos gras, mån- 
dru, cu creasta roşie ca focul, cu pene în toate 
culorile care ciugulea înconjurat de găinile 
sale. Cumătra vulpe nu mai putea de bucurie, 
văzând ce noroc i-a ieşit în cale. 

»Cucurigu!” făcu mândrul cocos. „Cot... cot... 
codac”... murmurau doamnele găini în jurul 
lui. 

Vulpea, râzând răutăcios, se furişă pe după 
arbori, la câţiva pași si se aşeză la pândă, aş- 
teptând momentul prielnic. „Cucurigu” cântă 
cocoşul cu o voce asurzitoare. 

Deodată pan... pan... pan, un sgomot sonor 
răspunse cucurigului. Cumătra vulpe își ciuli 


urechile ascuţite si era  nedumerită, nestiind 
cam ce soiu de animal o fi acela care scoate 
astfel de strigăte. Ridicând capul, zári o tobă 


4 


4 


eco O ON corazon 


| 


o 


QA 


YOVO GUI GVO OVA OVO OVO 


PAG. 2 


? 


Ce-i cu Anul Nou? 


Drágutul nostru cititor Con. Mih. din Capi- 
lală, care pentru vârsta sa are destule cunoştin- 
te, ne scrie următoarele: „Dece Anul Nou înce- 
pe în ziua de 1 Ianuarie? Ştiu si eu că uns an in- 
“seamnã timpul în care pământul se invárteste 

în jurul soarelui. Nu cumva in noaptea dinspre 

I Ianuarie termină de tăcut odată ocolul, adi- 

că ajunge până la capăt, iar în ziua de Anul 
“Nou începe iarăşi? Si cunosc astronomii sau alţi 
oameni învăţaţi punctul dela care pământul în- 
cepe în fiecare an mişcarea sa în jurul soarelui? 

Si cum să vadă punctul acesta, fiindcă si noi 

oamenii suntem pe pământ, aşa că ne învârtim 
odată cu el? 

„Incă o întrebare: Dece noi nu ne dăm seama 
că ne învârtim, că ne schimbăm mereu locul și 
călătorim in spatiu?”. 


lată o mulţime de întrebări, însă toate am 
putea spune la locul lor si foarte interesante. 


Ele arată din partea cititorului nostru o frumoa- 
să curiozitate, o dorinţă vrednică de laudă de a 
se instrui și lămuri. 

Să căutăm, asa dar, să-i răspundem si să-l lă- 
murim. 


Care e începutul anului? 


Anul — înţelegem aci anul astronomic — 
n'are propriu zis nici un început. Adică nu e- 
xistă o dată, un moment în timp dela care pă- 
mântul să înceapă mișcarea sa în jurul soarelui, 
precum nu există nici un punct în spaţiu de un- 
de să înceapă. Aşa fiind, firesc este ca să nu e- 
xiste nici o dată nici un punct la care mişcarea 
aceasta să se termine. Si adevărul este că asa 
ceva nu există si nici nu poate exista. 

De când sunt pământ şi soare, soarele e cen- 
trul în jurul căruia se învârtesc atât pământul 
cât şi celelalte planete (Mercur, Venus, Marte, 
Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun). Se învâr- 
tesc, fără să înceapă undeva si fără să se oprea- 
scă în vre-un punct. 

Aşa sunt făcute de Dumnezeu legile după 
cari se cârmuesc toate corpurile cereşti (soare, 
stele, pământ, celelalte planete etc.) că nici u- 
nul din corpurile acestea nu se opreşte din miş- 
carea sa perpetuă nici măcar a suta parte din 
secundă. Dacă sar opri, fie si aşa de puţin, sar 
întâmpla în univers cea mai mare catastrofă, 


TOATE și AMESTECAT: 


DIMINEATA COPIILOR 


Ar pieri, Sar nimici si soare şi pământ gi tot ce 
vedem pe cerul înstelat. 

Echilibrul si însăși existenţa corpurilor ce- 
resti sunt legate de această mişcare continuă si 
fără nici o întrerupere. 

Aşa dar, în univers nu există început de an 
propriu zis şi nici sfârşit. 


De ce anul începe la 1 Ianuarie ? 

Pentru că trebuia, pentru socoteala noastră, 
a oamenilor, socoteală de care pământ şi soare, 
dacă ar fi fiinţe vii si cu simţire nu sar îngriji 
câtuşi de puţin, să înceapă la o dată oarecare. 

Repetăm ceeace a spus şi cititorul nostru in 
întrebările făcute că un an este timpul în care 
pământul îşi face o dată mișcarea sa în jurul 
soarelui. Mai ştim că această mişcare — cu cu- 
vinte de știință ca se numește „mişcare de revo- 
lutie” se face în 365 de zile, 6 ore şi mai multe 
minute și secunde. Prin urmare, această durată 
de timp este pentru noi un an. 

Ca să-i putem ţinea socoteala, trebuie să în- 
cepem cu o zi oarecare şi să terminăm în ajunul 
acelei zile. 

Si aşa, începem să socotim dela 1 Ianuarie. 
De sigur, că am fi putut începe cu origicare altă 
lună din cele douăsprezece. 

De altfel, nu la toate popoarele anul începe 
la 1 Ianuarie. Această dată noi o avem dela Ro- 
mani. Dar nici Romanii n'aveau la început ziua 
de 1 Ianuarie ca primă zi a anului. La ei multă 
vreme anul începea în ziua de 1 Martie. 

Pe lângă aceasta. numai la creştini ziua de 
1 Ianuarie este totodată si prima zi a anului re- 
ligios. La popoare de alte religii începutul anu- 
lui religios este în alte luni si în alte zile ale 
anului. 


Citiţi! Citiţi! Citiţi! 


HAPLEA LA BUCUREȘTI 


de MOS NAE 
Noua carte apárutá acum 


Un volum format mare, cu o frumoasă copertã 
în culori şi cu toate paginile imbogáfite 
cu desene minunafe, 130 de pagini. 


Preţui, LEI 60 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. SARINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI an NUMĂR 5 LEI 
6 LUNI 100 ,„ IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Director: N. BATZARIA 


13 IANUARIE 1929. — No. 257 Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază 


REPRODUCEREA BUCATILOR ESTE STRICT INTERZISA 


CU SÂNIUTA PĂPUŞA DIDINEI 


Pe pârtia cu "ngrijiri bătătorită, Păpuşa ei e mare aproape cát stăpâna 
Din deal spre vale alunecă ușoară, Şi are ochi albaștri ce când o culci se'nchid... 
Cu pici dráguti micuța sănioară, De o ajuţi, ea poate ușor întinde mâna 
Zvârlind din calea-i neaua deslipitá. Şi stă chiar în picioare de-o razimi de vr'un zid. 
La masă 'ntotdeauna își are loc pe scaun 

Si Dina-i dă să ,pape” din lingurita ei... 
Păpuşa stă si-asteaptã căci e cuminte ca un 
Copil ce te ascultă si face tot ce vrei. 

De-aceia toată ziua se află împreună: 

Sub nucul din grădină-i gospodăria lor; 

Acolo au de toate și Dina, „mamă” bună, 
I-arată mici nimicuri şi-i spune rostul lor. 
Adesea îi dă sfaturi şi-o învață să se poarte, 


Cât numeri trei, e gata coasta dată, 
In strigăte de „ura!”, rásfátate, 
Si iar se 'ntore cu greu 'n spate, 
Strengarii să mai sboare odată. 
Ion Pena 
———— CZ SO mm mm 


CIOBANUL SPUNE 


Mă scol cu mierlele ia zori 
Şi plec cu turma pe câmpie, 
Pun busuioc la pălărie 

Şi-mi prind la cingătoare flori. 


Imi fac cununi din rugi de mure 
Mă 'mbracã *n aur soarele, 

Mă răcoresc isvoarele 

Și umbra deasă din pădure. 


Si când amurgul ros se lasă 
Mi 'nchid mioarele în târlă, 
Privesc cum cade luna 'n gârlă, 
Mă culc în iarba de mătasă. 


Si-apoi să stâmpăr dorul meu 
Iau fluerul şi “ncep să cânt 

Si cântecul se pierde *n vânt 
Și parcă-l văd pe Dumnezeu... 


Z. Stancu 
—— ock 


Cu multă duioșie o ceartă... de-a greșit 

Ori îi arată poze în minunata-i carte 

Si-i dă prima 'ndrumare de scris si de cetit. 

lar seara, obosite, se culcă amândouă 

Și "n fiecare seară când s'au urcat în pat 

Bunica le adoarme cu vre-o poveste nouă 

A vrunii zmeu năpraznic sau Verde Impárat. 

Valeriu Mardare 

——— — 000 FR ="D00— — — — 


MAMEI MELE 


Sunt ani de-atunci, decând pe prisp'-afará 
Eu îți zâmbeam, uitându-má spre tine, 

Tu mă priveai, la fel ca pe-o comoară 

Si printre lacrămi mă 'ndrumai spre bine. 
Azi, sunt departe, — fără ocrotire... — 
Sunt un pribeag,... un rătăcit in lume. 

Si îți sărut portretul in neștire 

Plângând, căci ware cine să mă 'ndrume... 


Ioan Bântea 
— 0 


LAR nai À 


PAG. 4 


0909090009400 DIMINEATA COPIILOR 


n salantarul plin de jucării mi- 
numate, stăteau amândouă a- 
lături ca două scolárite intro 
bancă. 

La fel de 'mbujorate la chip 

erau amândouă, numai că una 
purta părul în plete galbene ca 
beteala porumbului, iar cea- 
laltă negre ca pana corbului. Deosebirea mare 
însă dintre cele două păpuşi era alta. Pe când 
păpuşa blondă era îmbrăcată numai si numai 
in mătăsuri scumpe si n fir de argint, păpuşa 
cea brunetă purta o rochitá modestă de stambă 
si un sortulet alb de pânză. 

„Vai ce prost esti îmbrăcată!, zise intro sea- 
ră, când luminile se stinseseră, păpuşa blondă 
celeilalte. Eu nu înţeleg de ce mau aşezat lângă» 
line. Parcă ai fi o bucătăreasă. Aş vrea să mă 
cumpere mai repede cineva, ca să scap de to- 
vărășia ta nesuferită. 

— Dece ești aşa răutăcioasă? răspunse cu la- 
crimi în ochi cealaltă pápuse. Eu nu ţi-am făcut 
nici un rău şi de vină e stăpânul nostru, că ne- 
aşezat alături. 

Nu mai fi supărată pe mine şi mai bine hai 
să ne rugăm împreună, ca să dea D-zeu să fim 
cumpărate de nişte copii buni. O, tu nu poţi 


DOUĂ PĂPUȘI 


de D. Const. Mereanu 


Ad 
să-ți închipui ce rău va fi de noi, dacă vom că- 
dea pe mâna vreunui copil răutăcios. 

— Eu, draga mea, am să fiu-cumpărată de o 
fetiță bogată, voiu sta numai în saloane ele- 
gante si voiu fi gătită cu zeci de rochii scumpe, 
pe câtă vreme tu vei fi luată de cine ştie ce săr- 
mană fetiță de cismar care nu te va spăla nici 
pe ochi”. 

„Biata pápuse cu părul negru oftã şi nu mai 
zise nimic. 

A doua zi chiar intră în prăvălie, dându-se jos 
dintr'un automobil luxos, o fetiță îmbrăcată 
scump împreună cu mama sa care fără multă 
tocmeală cumpără păpuşa cea blondă. In aceiaşi 
clipă, un biet cismar se tocmea de zor cu o vån- 
zătoare pentru cealaltă pápuse mai prost îm- 
brăcată si în cele din urmă sfârşi prin a o cum- 
păra. 

„A, tu erai, Niculae? zise doamna bogată că- 
tre cismar. Să nu uiţi să vii poimâine pe la mi- 
ne. Am să-ţi dau ceva de lucru. 

— Am înţeles, am înţeles, coniță”, zise cisma- 
marul si salutând esi din prăvălie. 

Ce bucurie fu acasă pe fetița lui, când văzu 
păpuşa! O luă usurel în brațe, o mângãe, o să- 
rută, apoi o așeză frumos întrun pătuc: 


í 


A. 


DIMINEATA COPII LO RO00000000000000009000000 0000000000 000000000: PAG. 5 


„Să facă nani, fetița mamii, zicea ea, că o 
fi obosită de atâta drum”. Si în adevăr păpuşa 
închise numai decât ochii şi adormi. 

Din ziua aceea, păpuşa cea brunetă n'a mai 
cunoscut nici o clipă urâtă. Toţi ai casei, până şi 
bătrânul cismar, o alintau si o jucau pe genun- 
chi. Adeseori se gândea la. fosta ei tovarăşe si 
tare ar fi dorit să ştie ea ce făcea. 

Vai, sărmana pápuse blondă nu ajunsese bine 
de loc! 


Ingânfarea ei fusese pedepsită. Fetiţa cea bo- 
gată era o răutăcioasă. Toată ziua o bătea. Ba 
că nu vrea să stea în picioare, ba că nu încihde 
ochii bine când doarme, până ce într'o zi o trânti 
aşa de tare de podea, că-i rupse un picior. Vă- 
zând-o cu piciorul rupt, în loc să i se facă milă, 
o aruncă la bucătărie. Aci dădu de alt necaz! 

Azor, cățelul bucătăresei, o hârjoni, o trase 
atât de mult cu dinţii de rochie, încât i-o rupse 
în bucăţi. Sărmana ajunsese întrun hal! Ti plân- 
geai de milă, nu altceva. 

Intâmplarea făcu că tocmai în acea zi Nicu- 
lae cismarul veni să aducă pantofii lucraţi pen- 
tru cucoana si trecând pe la bucătărie, Ioana, 
bucătăreasa îi zise: 

„Ia, mos Niculae, fá un bine si ia păpuşa a- 
sta. Fetitei dumitale o să-i facă plăcere. Conita 
noastră mică numai de stricat e bună. 

Când a văzut Lenuta, fata cismarului, pe 
biata păpuşe blondă asa de prăpădită, a înce- 
put s'o mângãe si să plângă de durere. Dar pă- 
puşa brunetă!? Când şi-a văzut vechea tova- 
ráse în aşa hal, a leșinat de durere. Moș Niculae 


şi-a lăsat un timp lucrul si cu puţin ipsos a dres 
piciorul cel rupt al pápusii. Lenuta a lucrat 
toată ziua şi a dres cum a putut rochia ruptă, 
iar seara a culcat pe cele două păpuşi una lân- 
ga alta. - 

Când toată casa adormise, păpuşa blondă, cea 
cu piciorul rupt, sopti suratei sale: 

„Dormi, scumpă surioară? 

— Nu. 

— Te rog sá mă ierti de toate vorbele aspre 
pe cari ti le-am spus odată. Acum văd că tu a- 
veai dreptate. Dumnezeu m'a pedepsit îndea- 
juns pentru îngânfarea mea. lartă-mă si de azi 
încolo să fim prietene nedespártite”. 

Si cele două păpuşi se îmbrăţişară si 
miră astfel până la ziuă. 

De atunci au rămas prietene nedespártite si 


ador- 


petrec acum de minune în casa bătrânului Ne- 


culai cismarul, alături de Lenuta, stăpâna lor iu- 
bitoare. 
D. C. Mereanu 
— — — ocem 00 — — — 


Cum sá ne strângem 
lucrurile 


Când e vorba să plecăm pentru vacanţă, să 
nu uităm să ne facem de mai înainte o listă de 
tot ce-e nevoe să luăm cu noi. 

De aceea, va trebui să ne întrebăm ce vom a- 
vea de făcut. De exemplu, seara ne vom culca: 
de ce vom avea nevoie? — De o cămaşă de 
noapte. 

Bine, trecem pe listă: o cămaşe de noapte. 

Dimineaţa, ne vom scula. Ce vom face? — 
Mai întâiu ne vom spăla... cu săpun. Scriem: să- 
pun. După aceea, ne vom îmbrăca, începând, 
presupun, dela picioare. Scriem dar pe listă: 
ghete, pantofi, ciorapi. Şi continuăm să trecem 
pe listă toată îmbrăcămintea cu tot ce ne trebue. 

Procedând în felul acesta, nu vom uita nimic. 
Aşa procedez eu totdeauna: îmi fac lista, o ci- 
tesc din nou cu băgare de seamă... însă, mi se 
întâmplă ceva ce nu doresc să vi se întâmple 
şi vouă. De câte ori o caut, ca să-mi strâng lu- 
cerurile ce am trecut intr'insa, nu pot să o gă- 
Sesc. 


JSSSSNAROEUDNSÓSANSSENENSNESSNUDANUNCGNNEESNSNNADNAENENAUN 


Citiţi „Comoara cu poveşti“ 


PAG. 6 


/7 


DIMINEATA COPIILOR 


Credința şi vitejia unui elefant 


A n India trăia acum mai multă vreme un prinţ 
8! tânăr si bogat. Asa de bogat, că nici el nu 
| știa socoteala averei sale. 

Insă, decât toate palatele şi comorile 
sale, prinţul iubea mai mult pe Cuni. lar 
Cuni acesta era un elefant, dar nu un elefant 
ca toţi elefanții. 

Mai întâiu că era un elefant alb, pe când mai 
toți elefanții pe cari i-am văzut, sunt negri. Al 
doilea, Cuni era un elefant nespus de chipes si 
de frumos. 

Dar mai presus de orice, era foarte viteaz si 
de o credință nemărginită faţă de stăpânul sau. 

Ca îngrijitor, Cuni avea pe Abanos. Era un 
servitor, căruia i se dăduse numele acesta, pen- 
lrucă era negru, aşa cum este abanosul. 

Numai că Abanos era negru si la suflet. Nu 
îngrijea cu toată inima de Cuni, ci mai mult de 
nevoie. 

De aceea, odată când stăpânul lui Cuni, adică 
prinţul cel bogat, al cărui nume era Gialma, se 


îmbolnăvise, Abanos lăsase pe Cuni aproape 
fără mâncare si fără să-l spele si să-l curețe. 

Insă, după ce prinţul Gialma se făcu bine şi 
văzu că iubitul său Cuni nu fusese îngrijit, îl 
certă aspru pe Abanos. Acesta n'a avut ce spu- 
ne, însă, îndată ce prinţul esi din grajd, luă un 
bat si începu să dea în Cuni, lovindu-l în chip 
sălbatic. 

Dar îi merse foarte rău, de oarece Cuni, scos 
din fire, îl apucă cu trompa, îl ridică în sus şi-l 
izbi cu putere de párete. 

Cuprins de groaza morţii, Abanos dete un ti- 
pat sfâşietor, care, din fericire, a fost auzit de 
print. Prinţul se întoarse alergând si izbuti prin 
cuvinte blânde să potolească pe Cuni şi să-l 
facă să lase pe nenorocitul de Abanos. 

Din ziua acea însă a trebuit ca lui Cuni să i 
se dea un alt îngrijitor, căci cu Abanos nu mai 
era chip să se împace. 

Acum să povestim două fapte, cari arată vite- 
jia lui Cuni şi credinţa sa faţă de stăpân. 


DIMINEATA COPIILOR- 


Intro zi, prinţul Gialma se dusese la vână- 
toare de tigri. Descălecase de pe Cuni si se a- 
fundase în pădure. Din fericire pentru dânsul. 
nu se depărtase aşa de mult. Altfel, mar fi scă- 
pat cu zile. 

Ce sa întâmplat? Sa întâmplat că un tigru 
sa repezit glonț asupra lui, şi era cât paci să-l 
stâşie. Noroc însă că a fost zărit de Cuni, care 
în câteva sărituri, se puse între prinţ si tigru, 
apucă pe acesta cu trompa, îl ridică mai întâiu 
în sus, apoi, după ce-l trânti din nou la pă- 
mânt, îl călcă și-l strivi cu picioarele, până ce 
tigrul rămase mort. 

Altădată, pe când prințul Gialma, călare pe 
Cuni, se războia cu duşmanii. a fost tăcut pri- 
zonier de aceştia si dus în tara lor. 

Cuni se luă după ei, urmărindu-i de departe. 
In sfârşit, după un drum de câteva zile, Cuni 
văzu că stăpânul său e închis intro clădire cu 


PÃO. ? 


ferestrele întărite cu  zăbrele de fier foarte 
groase. 

Deşteptul şi credinciosul Cuni, pândind o vre- 
me când paznicii închisorii erau duşi de acolo, 
işi trecu trompa printre zăbrelele dela fereas- 
tră, le smunci cu toată puterea, până le rupse. 
„Printre deschizátura făcută, prinţul Gialma 
sări drept pe Cuni, care o luă la fugă şi nu se 
opri decât la palatul prinţului. 

Fireşte că de atunci dragostea lui Gialma 
pentru Cuni a crescut şi mai mult. Amândoi au 
trăit prieteni nedespártiti până la adânci bă- 
trânete. 

Prinţul Gialma a încetat cel dintâiu din viaţă, 
dar nici Cuni nu mai trăi mult. Din ziua în care 
a văzut că stăpânul său murise, n'a mai vrut să 
primească nici o mâncare şi a stat așa până ce 
a murit de foame si de mâhnire. 

Stan Protopopescu 


CENGUCEGAPTNCCACARNENDASSSGAROSIDANACCS RECRISEETTESLAAECTTASESSERAT ADA ua: 1ANBAROnananooannunnassaneaaean sean 


O RUGAMINTE A LUI BONBONEL 


„Miau! sfâr!“ îmi tot spune 
Mult drágutul Bonbonel, 
„Ia, Moş Nae, 'n mână tocul 
Si să scrii mai frumușel 


„Insă, am o rugăminte: 
Un prieten, zău, doresc, 
Un tovaras bun de joacă, 


„La prieteni, nasi si nașe 
Dă din parte-mi salutári, 
Să trăiască, să 'nfloreascá, 


„Şi mai spune-le Moş Nae, 
C'am făcut progrese mari 
La desen şi la sculptură 


Fine-am ghiarele şi tari. 


Aştia nu ştie să se joace, 
Uneori te muşcă rău. 


„Un mai mic, aşa ca mine, 
Vreun Fox cât mai drăcos, 
Ce de glumă să priceapă 

Si să facă sluj frumos. 


Eu le fac din nou urări. 


„Insă, roagă-i să nu uite 

Să-mi trimiă la cârnaţi, 

Vreau mai graşi, mai mari să fie, 
Şi-s mai buni chiar afumati. 


„Cât de şoareci, naibă grije, 
Pot eu singur să-mi găsesc, 
La nevoie, de le place 

Pot cu unii să-i cnstesc. 


„Ba şi vrăbii, căci acuma 
Fiindcă sunt mai măticel, 
Privind la vrăbii toată ziua, 
Nu degeaba-s Bonhonel. 


Singur cam mă plictisesc. 


„Un căţel drăguţ si sprinten 
Uite-aşa cum sunt si eu, 

Sã mã joc frumos cu dânsul, 
Asta este dorul meu. 


»Dar nu vreau sã fie mare, 
Câine lup sau vre-un dulău, 


„Deci, din parte-mi pe prieteni 
Roagă-i unul ca să-mi dea, 

Jur de dânsul să am grije, 
Uite, jur pe cinstea mea. 


„Ne vom strânge apoi cu toții 
Intr'o zi de sărbătoare, 

La botez ş'are să fie 

O petrecere prea mare“. 


Din limba pisicească de 


AE- 


PAG. 8 “DIMINEATA COPIILOR 


Post de MOȘ NTE 


Desene de GEO 
ga 71) O zi rea pentru Gigel 


Dragii mei, cred, tineti minte Insă azi, de când se scoală, Se răsteşte, se'nbuinează, 

De ştrengarul de Gigel, E ursuz şi supărat, Să se spele chiar nu vrea, 

Un băiat ce ştim cu totii, Ori visat-a rău la noapte, er fi stat murdar, de mama 
Je ureche nu-l trăgea. 


Nu se-astâmpără de fel. Ori cu stângul a călcat. 


Bombánind, plângând intr'una, Mai târziu mămica-i zise: În drágutu-i leagăn Gina 
S'a spălat şi s'a'mbrăcat. „Eu mă duc pân la vecina. Doarme ca un ingeras. 
Când să ia cafea cu lapte, lară tu vezi să ai grije Uneori zâmbeste in somnu-i. 


Teată ceasca-a răsturnat. De micuta-ti soră Gina“ Dar Gigel cel nărăvaş 


Stiti ce tace? Ta o tobă Mititica plânge, tipá, Stie doar cam ce-l aşteaptă: 


Si venind la surioară, Speriată, s'a trezit. Ceartă, poate. bătăită. 
Bate'ntr'una, bate tare, lar Gigel se pune-acuma, „Hai s'o leagăn!“ zice singur, 
De se-aude pân afară. Ca să dreagá ce-a greşit. Chiar îi cântă: „Dormi, fetiță. 


'Nchide ochii. mică Gino, Tare leagănul îl mişcă. Si pe frunte se loveşte, 


Nu mai plânge, nu tipa!“.... Tare rău l-a zguduit Si-a făcut o vânătae, 
Dar priviți la ce se'ntâmplă; Că fetita, vai, micuta! Tatăl lui Gigel acuma 


Zăpăcit cum legâna, La pământ s'a prăvălit, Vine fuga în odae. 


Lui Gigel ti da o palma Însă dupá-un sfert de oră Sare'n sus strengarul Gigi, 
Şi-i grăeşte supărat: Nu ştiu cine-a mai venit, In genuchi să stea nu-i place, 
„In genuchi şi pân'deseură Ca să-l cheme pe tăticu, Se gândeşte ce să facă, 

Ai să stal tot nemișcat“. Carendată a şi esit. Cum mai bine sá se joace. 


(Va urma) 


PAG. 10 


k fost odată un împărat care avea două- 
sprezece fete, una mai frumoasă decât 
alta. Cu toate acestea, împăratul era 
foarte mâhnit, fiindcă, bătrân de tot 

: cum era, se apropia de moarte, fără să 
ştie cine îi va mosteni împărăţia, care era ne- 
sfârşit de mare, de bogată si de vestită. 

Veniseră din toate părţile lumii fii de împă- 

rati viteji si falnici să ceară câte o domnitá de 
nevastă. Impăratul, însă, nu putea să dea pe 
niciuna, fiindcă un vrăjitor dela curte auzise 
ursitoarele ursind ca toate fetele să se mărite 
în aceiași zi, cerute de doisprezece fii de domni- 
tori, iar de se va mărita una înaintea alteia, să 
moară toate. 

9tiau toţi oamenii din împărăție acest lucru 

şi-l știau şi fetele. Deaceia, ele, fiindcă se iu- 
beau nespus de mult, așteptau cu inima curată 
si nestiutoare, împlinirea sorții. 

In frumoasele grădini ale palatului, cu lacuri 

întinse, în cari apa avea diferite culori, de roșu 
aprins, de verde si albastru, copacii de pe mar- 


LEGENDA STELELOR 


DIMINEATA COPIILOR 


gini aruncau pe ape strălucirea frunzelor de 
aur. Domnitele, toate îmbrăcate 'n alb, pluteau 
ca nişte lebede pe lacuri, în bărci uşoare de 
mătase purpurie. 

In fiecare noapte, păzite de ostaşi, petreceau 
astfel în grădinile împărăteşti, fericite şi încân- 
tate de poveștile pădurilor de aur și argint. 

In acele vremi depărtate, pânza cerului se în- 
tindea, albastră, în zări, dar fără să fie stele pe 
ea. Numai luna strălucea în înălțimi și lumina, 
în noapte, pământul adormit. 

Intruna din zile, se făcu la curte zarvă mare, 

Sosiră unsprezece soli, vestind "opierea a 
unsprezece tineri impárati ce veneau în petit. 

Bătrânul împărat începuse să se bucure. Nă- 
dăjduia că în curând va trebui să sosească si al 
doisprezecelea gi nunțile vor putea fi serbate. 

Când sosiră cei unsprezece tineri, pe cai îna- 
ripati şi falnici, goarnele şi trâmbitele răsunară 
sgomotos, de s'auzeau până departe în celelalte 
impárátii. E 


DIMINEATA COPIILO R9990ooo00000000000000oo,0o0ocooooooooooooooe PAG. îi 


Se dădură mari serbări în cinstea noilor so- 
i, la cari se cheltuiră bogății nenumărate. 
La mijlocul nopţii, însă, când toată lumea 
era adunată în jurul meselor din sala cea mare 
de diamant, împăratul vesti cu durere celor un- 
sprezece viteji, că nu vor putea lua de neveste 
domnitele, până când nu vor veni în aceiaşi zi 
doisprezece flăcăi să le ceară. Tinerii după ce 
văzuseră domnitele, rămaseră fermecati de fru- 
musetea lor si se întristară foarte mult la a- 
ccastă veste. 

Când serbarea se sfârşi si toată lumea se re- 
trase, ei se adunară la un loc într'o cameră şi se 
stătuiră ce e de făcut. Unii spuneau că trebuie 
să le fure şi să le ducă cu ei, fără voia împăra- 
tului, iar alţii, să se dea de veste 'n lume pentru 
a se ivi cel de al doisprezecelea. Insă unul din- 
trinsii fu de părere să aleagă un ostaș de ai 
săi, să-l îmbrace ca pe-un fiu de împărat şi să 
vină iar, cu toţii, peste o lună să ceará domni- 
tele. Zis şi făcut. 

Impăratul nu le spusese dece nu vrea să-şi 
mărite fetele, decât pe toate în aceiaşi zi, aşa că 
ei nu ştiau că domnitele vor muri, dacă nu vor 
lua toate, numai fii de împărați. 

După o lună, sosiră din nou la curte, veseli şi 
fericiți, de astădată doisprezece flăcăi. 

Dar dintre toţi, cel mai fericit era cel de-al 
doisprezecelea, ostagul, care nu se gândise nici- 
odată la un asttel de noroc. 

Domnitele erau deasemenea bucuroase, — şi 
cu ele, toată împărăţia. 

Se făcură pregătiri de nuntă nemaipomenite. 
In ziua nunţii însă, spre seară, Moartea sosi la 
curtea împărătească să-şi facă datoria. 

Când petrecerea era mai în toiu, Moartea se 
preschimbă întrun fluture de aur şi strecurân- 
du-se înăuntru prin ferestrele deschise, trecu, 
pe rând, pela urechea fiecărei domnite, îndem- 
nându-le, uşor, să vină afară în grădină. 

Domnitele se strecurară, pe nesimţite, afară, 
si se adunară pe o bancă de aur toate la un loc. 
Deodată apăru în faţa lor o femee bătrână, în- 
făşurată "n negru. 

„Cine esti tu? întrebară domnitele speriate. 

— Eu sunt Moartea, zise ea, şi-am venit să vă 
îndeplinesc ursita”. 

Domnitele începură să plângă, cu 
sfâşiate de durere şi de spaimă. 

La plânsul lor, răsări pe neaşteptate din fun- 
dul lacului din faţă zâna apelor, care le auzise 
plângând si care fu cuprinsă de milă. 

Zâna apelor se rugă de Moarte să le ierte, dar 
fiindcă nu se putea acest lucru, Moartea se în- 
duplecă să le schimbe în stele, pentru ca trupu- 
rile lor să nu putrezească în pământ, ci să stră- 
lucească cu frumuseţea sufletelor, departe în 
zările albastre pe bolta nesfârşită a cerului. De 


sit 


sufletele 


atunci, din acele vremi, când peste acea vestitã 
împărăție se asternuse jalea şi durerea, stelele 
plâng în înălțimi neîncetat, si din lacrimile lor 
se naşte un alt noian de stele, și tot aşa mereu, 
noapte cu noapte si an cu an. 
N. Ghimbăşanu 
———— oC k 


„0 călătorie in lumea basmelor“ 


Cititorii noștri îşi amintesc desigur că am publicat 
mai multe povești scoase dintr'un volum de Selma 
Lagerlöf, care se numește ,,O călătorie în lumea 
basmelor*'. 

In această carte autoarea vorbeşte despre un pitic 
„Nils Holgersson“, care a rătăcit o vară întreagă 
cu niște gâște sálbatece, prin toată fara Suediei, 
făcând cunoştinţă cu tot felul de păsări şi animale, 
a căror limbă o înțelegea. 

Piticul are de luptat cu vulpoiul Smirre și cu alți 
duşmani ai gâştelor, până să ajungă în ținutul nordio 
unde era sălașul de vară al tovarágelor sale de drum. 

Călătoria lui Nils Holgersson, din care noi nu am 
publicat decât câteva povești, a apărut acuma într'un 
volum îngrijit tipărit şi frumos ilustrat, în culori. Se 
găseşte de vânzare la librării, chioșcuri si depozite 
de ziare. Preţul unui volum, 80 de Lei. 


SJ 


Nie 


Phi. Sala Teatrului Mic 
i Peste drum de Palatul Regal 


Duminică 13 lanuarie 1928 


la orele 10 dimineaţa precis 
va avea loc ===> 


SEZATOAREA 
CULTURALĂ-ARTISTICĂ 
organizată de către revista 
„Dimineața Copiilor“ 
Programul cuprinde: 
CONFERINŢĂ, MUZICĂ VOCALĂ ȘI 
INSTRUMENTALĂ, DECLAMATII, 


DANSURI, NUMERE COMICE ȘI 
DE ACROBATIE, TEATRU, etc. 


(Biletele de intrare se pot lua din 
vreme dela administraţia revistei, 
Str. Sărindar, 7 (parter), Tel. 6/67). 


DIMINEATA COPIILOR 


ărinţii îi muriseră, fără să-i cu- 
noască. 

O femee bătrână îi ţinea loc 
de mamă. Bietul copilas îşi ți- 
nea zilele cu ce îi aducea o cu- 
coană din curte, apoi mai că- 
păta ceva si dela preot. 

Intro zi friguroasă de De- 
cembrie, când Crivátul sguduia ușa si unica fe- 
reastrá dela locuință, sármanul orfan strigă za- 
darnic pe , baba”, căci nu-l auzea. Ea, singurul 
lui sprijin, închise ochii pe veci, poate de frig 
ȘI mizerie., 

Rămase singur în lume, fără sprijin, fără un 
cuvânt blând. 

In hăinuțele lui zdrentároase, cu nişte ghete 
rupte, alerga pe străzi, întinzând mâna după 
pomană. 

O zi, două a mers, pe urmă trecătorii începu- 
ră să fie tot mai grăbiţi si acest „piciu” sdren- 
táros îi supăra. Deseori, seara se întorcea în o- 
daia înghețată flămând şi amărât. 

După câteva zile un domn îşi perdu portofe- 
lul și arătă sergentului de stradă pe orfan, zi- 
când că el l-ar fi găsit. 

A fost dus la poliţie şi bătut. Zadarnic tipa că 
nu-i vinovat. Proprietăreasa odăiţii unde stătu- 
se cu răposata ani de-arândul, îl goni din casă, 
ne mai având cu ce-i plăti chiria, iar de po- 
mană nu vroia să ţină un pungas, pe care l-au 
bătut la poliţie „pentrucă a furat un portofel cu 
bani”. 


Aruncat în stradă, în puterea iernii, se adă- 
postea prin ganguri sau firidele caselor, având 
drept căpătâiu câte o cărămidă. 

In ajunul Crăciunului, lumea trecea grăbită 
pe străzi. Magazinele erau pline de cumpără- 
tori veseli, cari alegeau pentru copiii lor jucării 
şi lucruri bune şi frumoase, numai pentru el 
nașterea lui lisus nu aducea nici o bucurie. Că- 
zu la uşa unui magazin, învins de crivățul ier- 
nei şi îşi pierdu cunoştinţa. 

Ca prin vis, desluşi vocea bătrânului preot, 
care îl recunoscu. Il ridică de jos şi mai mult tâ- 
râș, îl duse în spre casa parochiei. 

„Ai curaj, mâine e Crăciunul, e ziua nașterii 
lui lisus Christos”, îi zise preotul. 

El însă era istovit gi respira din ce în ce mai 
rar. 

Muri în poarta casei preotului. Foamea şi ge- 
rul îi pătrunseră tot corpul lui prăpădit de mi- 
zerie şi Dumnezeu l-a luat la El. 

Emilia T. Diuganu 
——— 0 kn 


„Cum se deschide această cutie de conserve? 
— Ai să vezi, după ce o deschizi că e scris în- 
lăuntru”. 


s.. 
„De ce ai furat domnului de colo cheia dela 
ceasornic? Nici nu ai ce face cu ea. 
— Cine spune? Am nevoie de cheie, de oarece 
eri i-am furat ceasul...” 


_ Trimise de Wodan-Loco 
— — o kn 


DIMINEATA COPIILOR 


PAG. 13 


loaia curgea şiroae. In casă cra 

o căldură plăcută si dacă pică- 

turile n'ar fi izbit cu atâta fu- 

rie în geam, nimic n'ar fi tur- 
burat liniştea Monicăi şi-a lui 

Scártu cari se jucau cun mo- 
sorel de aţă. 

Monica era fetiţă foarte 
drăgălaşe, după câte am auzit eu. Avea ochii 
mari şi negri ca murele, genele lungi, iar faţa 
albă şi roz era încadrată de pletele negre care-i 
cădeau numai în inele. 

Cât despre Scârtu, ce mai e vorbă, nici că se 
putea un pisic mai frumușşel. 

Si era aşa de mititel, că tocmai bine încăpea 
în buzunarul fetiţei. 

s Il găsise tot pe o ploaie şi de atunci Monica 
îşi închipuia că plaga aduce pisici. Dacă îl 
dusese pe Scârţu! Erau mereu împreună, chiar 
şi dormeau în acelaș pat, numai că Scârţu avea 
poftă şi noaptea de joacă si în lipsă de vr'o ju- 
cărie folosea piciorusele fetiţei. 

Monica se trezea, râdea în pernă 
audă și joaca începea pe sub plapomă. 

Dimineaţa, cum se scula, îl căuta cu mânu- 
tele prin pat şi-l striga: ,,Scártu” 

Miauu! răspundea pisicul si se uita chiar în 
ochii Monicăi, ca să priceapă mai bine porunca. 
Trecea apoi în fața patului, ca să fie văzut si 
făcea sluj ca si căţeii, ba chiar mai frumos, 


să nu se 


pentrucă mişca din lábute, ceeace însemna 
„bună dimineața”, dar în limba pisicească 

Monica se făcea că nici nu vede, căci ştia că 
Scârţu așteaptă răsplata. 

„Miauu!” striga Scârţu supărat 

— Vrei o nucă sau mosorelul?” întreba dră- 
gălaş fetiţa, căci altă jucărie nu-i putea da. 
Dacă găsea însă vr'o păpușă, atunci se răzbuna 
târând-o de păr sub pat şi se gândea: „De ce 
n'o fi plângând oare?” 

— Miau, miau!” se tânguia acum prietenul 
mâniat peste măsură că e înţeles aşa de greu. 

Fetiţa ştia că miau de două ori însemna nucă. 
Sărea din pat şi i-o dădea, căci n'ar fi vrut să-și 
supere pisicu prea rău. 

Scârţu stătea E pândă, apoi cu o art ir se 
arunca asupra nucii, pentrucă în mintea lui 
nuca era un şoricel. Fetiţa după el, şi i-o Cir 

— Miorlauu!” se mânia Scârţu si prinzân- 
du-si ghiarele de cămăşuţa prietenei lui striga 
mai blând: „Miau, miau! dă-mi nuca înapoi, 
că-i a mea” 

Goana continua prin toate colțurile 
până îi chema mămica la cafeaua cu lapte.’ 

Scârţu înainte şi fetița după el, mergeau îm- 
preună la masă, apoi jocul se începea cu mai 
multă plăcere si amândoi erau fericiţi. 

Sunt însă aşa suflete rele, că nu pot vede: 
nici fericirea copiilor, pentrucá, oricum. si 
Scârţu era copil, un copil pisic. 


casei, 


PAG. 14 eevevebbobeeibetobovoteretotetovroorozevooooes )]MINEAȚA COPIILOR 


Si aşa într'o bună zi veni în casă o cucoană 
îmbrăcată frumos şi frumoasă la faţă, dar cu 
răutate în suflet. Ea îl văzu pe Scârţu şi-i păru 
rău de fericirea fetiţei. Vorbi cu mămica nu ştiu 
ce, apoi plecă. Mămica rămase plângând, uitân- 
du-se la Monica si Scârtu, căci amândoi erau 
copiii ei. Mai târziu am aflat că acea cucoană 
fusese proprietăreasa care spusese mămichii să 
plece, ba trebuia să-i dea şi pisicu, pentrucă nu-i 
putuse plăti toată chiria. 


Şi astfel, numai ce veni un servitor cu un cos 
mare în care băgă pe rând toţi pisicii. 

Venise rândul lui Scârtu. Bietul pisic! parcă 
simţea că-l ia de lângă mica lui prietenă, aşa se 
ținea de strâns de rochita ei. Trist şi cu ochii 
în lacrimi, deschidea gurita să strige „miau/” 
dar nu se auzea nimic, — îl durea prea tare 
despărţirea. De atunci, n'a mai văzut nimeni 
pe Scârtu, dar el trăește în sufletul fetiţei. 

Mona 


7 e. 


pa ARS» 
“uam 


a BLA o i 
sir ID Ve 
Ta 


MĂGARUL CEL BUN 


um, vaca, trezindu-se într'o dimineaţă, 

zări un măgar. Il privi cu atenţie cum 

| b lua cu buzele frunzele de jos si le 

4 mesteca apoi între dinţi. Mergând mai 
încolo, se întâlni cu boul Bu-Bu. 

„Bună ziua, Mum, zise el, sunând vesel din 
clopotelul dela gât. 

— Bu-Bu, răspunse vaca, ştii că lângă tufişul 
cel mare e un măgar? — Un măgar? Si ce face 
acolo? — Zău, dacă ştiu. — Nu i-ai vorbit? — 
Dar dece să-i fi vorbit”? 

Bu-Bu plecă, tot mâncând, şi se întâlni mai 


de Paul B. Marian 


încolo cu Ro, taurul cel mare, negru, care pri- 
vea cum răsare soarele, de după niște măceși. 

„Ro, grăi Bu-Bu, Mum, vaca, mi-a spus că a 
văzut un măgar în dosul tufisului cel mare. 

— Si ce făcea măgarul acesta? — Nu ştiu, 
fiindcă Mum nu i-a vorbit”. 

Atunci Ro, care, biruind în primăvară pe 
Aog, devenise regele păşunei, se duse sá cerce- 
teze. 

Se apropiă încetior de tufis si, de cum il zări 
pe măgar, se puse să-l examineze. Dar măgarul, 


ro — e 


DIMINEATA COPIILO Recosesereecoscrsersesserreceostoseversveseso PAG. 15 


cu toate că il văzuse venind, nici nu se sinchisi, 
si mânca înainte. 

„Cine esti tu, măgare? întrebă Ro. — O să-ţi 
spun: mă numesc Hi-Han—Ce nume frumos ai! 
Eu mă numesc Ro. Acum, ia spune-mi de unde 
vii şi ce făceai aici, mai adineaori? — Viu dela 
munte, dela o stână, iar în ce priveşte ce fac, 
după cum vezi, mănânc”. 

Trebuie să vă spun că măgarul acesta venes 
dela munte, unde conducea o turmă de oi, ce 
păşunau, vara la munte, iar iarna scoborau în 
sat, 

„Dar cum de ai venit aici? întrebă Ro. — Ca 
multi dintre noi, eu inteleg bine graiul omului. 
Şi cum auzisem că turma va pleca îndată spre 
munte, m'am ascuns în dosul unui copac şi pe 
când dormeau cu toţii, mam furișat tiptil si am 
ajuns aci. 

— Şi vrei să rămâi aici? întrebă Ro. 

— Nu ştiu încă. Dacă nu v'as face un neajuns 
și ra fi pe plac, aş rămânea, răspunse măga- 
rul. 

— Vai! dar s'ar putea! răspunse măgulit Ro. 
După cum vezi, eu sunt regele pășunii şi îți dau 
voie să rămâi aici, fiindcă îmi pari a fi un mă- 
gar de treabă. 

— Atunci, îți mulțumesc și voi rămânea, răs- 
punse măgarul!” 

Măgarul rămase deci în păşune, unde ajunse 
să cunoască toate locurile. Si fiindcă era un mă- 
gar foarte bun si de treabă, toate animalele se 
împrieteniseră cu el. Intro zi, trecu pe lângă un 
pom, unde se găsea cuibul lui Piu-Piu, pasărea 
cu penele frumos colorate, care nu-l văzuse pâ- 
nă atunci, niciodată pe măgar. Dar Mum, care 
era bună prietenă cu Piu-Piu, îi spusese de noul 
venit. 

„Tu esti deci măgarul? întrebă Piu-Piu. — Da, 
eu sunt, răspunse Hi-Han.—Atunci, fiindcă te cu- 
nosc, dă-mi voie să-ți spun că am auzit vorbind 
ieri pe doi ciobani cari veniseră să te caute. Dar, 
cum nu te gásirá, spuneau cá vor veni si azi. 

— Iti mulţumesc foarte mult pentru spusele 
tale. 

— Sst! spuse deodată Piu-Piu. Tăcere! Aud 
tocmai vorbind. Si ridicându-se puţin, sbură şi 
se întoarse în grabă, ciripind. 

„Hi-Han, zise ea, l-am văzut pe ciobanul care 
te caută. Vine încoace! 

Ce te faci acum? 

— Du-te, te rog, de-l caută pe Ro”. 

Piu-Piu zbură într'un suflet şi se întoarse cu 
taurul, care îl întrebă ce sa întâmplat. Măga- 
rul îi povesti tot ce ştia, rugându-l să-l scape. 

„E bine că m'ai chemat, îi răspunse Ro. Dar 
să mai nici o teamă. Ascultă numai ce-ţi spun 
eu şi o să vezi că vor eşi toate bine. Du-te de te 
ascunde în tufis; scoate-ţi si ascunde-ti mereu 


capul, în aşa fel, ca ciobanul să te zărească. Dar 
cum vei vedea că vine spre tine, fugi încoace şi 
pe urmă... las'pe mine!”. 

Măgarul se ascunse in tufis şi făcu cum îi spu- 
sese Ro, aşa încât ciobanul îl zări şi veni spre 
el. Atunci Hi-Han fugi si Ro îi luă locul. Si cio- 
banul, care ținea în mână un ciomag gros, bom- 
bănia: 

„Stai că îţi arăt eu ţie!”. 

Si murmurând mereu, ajunse la marginea tu- 
fişului, si dădu cu ciomagul în Ro, pe care il 
credea măgar, ca să-l scoată afară. 

Taurul se întoarse cu coarnele înainte şi, su- 
flându-i deodată: „Pfor!” pe faţa ciobanului în- 
spăimântat, începu să fugă după el. 

Dar taurul, cu ochii numai scântei, îl ajunse 
si luându-l în coarne, îl trânti la o bună distan- 
tá, spre bucuria cea mare a lui Hi-Han, care as- 
cuns de după un tufis, râdea cu lacrimi, de cele 
văzute. „Hi! Hii! Hiiil”. După aceea, măgarul 
se duse la Ro, zicându-i: 

„Iţi mulțumesc foarte mult cá m'ai scăpat... 

— Nu-i nevoe să-mi multumesti, îi întoarse 
Ro vorba. După cum ai văzut, a fost un lucru 
de nimic pentru mine! Acum vei rămânea linis- 
tit la noi”. 


POVEȘTI, SNOAVE, ANEGOOTE, VERSURI 
CU DUH GÁSITI DIN BELŞUG IN; 


„BIBLIOTECA PENTRU TOŢI“ 


cea mai eifină publicaţie. 
Au apărut până în prezent circa 1200 de numere 
DE APROAPE 100 PAGINI 


Fiecare număr se vinde cu LEI 7 


Catalogul generai se trimite gratis 
ia cerere de către; 


Edit, Libr, „Universala“ Alcalay & Go, 
Bucuresti, Calea Victoríei 27 
De vânzare la foafe Libráriile din fará. 
0OL90909990 0000900000 000000 00009000000 
Cereţi pretutindeni 
„PLICI SI PLUM“ 


Pagina distractivă 


Rezultatul concursului lunar No. 28 


Au deslegat patru jocuri urmă- 
torii cititori din 


CAPITALA 


Stroescu Alexandru, Bădescu G. 
loan, Șerbănescu M. Engo iu, Coş- 
moiu Aureliu, Gorică omanescu, 
Dragomirescu Costin, Ilie gi Titi Ior- 
dan; Vasile St. Vas., Mircea M. Vrân- 
ceanu, Armand M. Vrânceanu, Geor- 
gescu N. Gheorghe, Nelu Sirkus, 
Sonya Camerman, Dinu Greculescu, 
Mucica N. Constantin, Alexandru 
Kestler, Mihăilescu Filip. 


Au deslegat trei jocuri, următorii 
cititori din 
CAPITALA 
Ninel Marinescu, Einhorn Edgar, 
Margareta Vasilescu, Adela Einhorn, 


Nelu Sirkus, M. Pincas, Härry Tho- 
mas, Nora si Ritta Gross. 


Au Roslogat două jocuri următorii 


cititori 
CAPITALA: 
Constanţa Gregorian. 
Au deslegat un joc, 


cititori din 
CAPITALĂ 


Cernat Viorica, Max Gherson, Copa 
Mavin; Mari Getrescu, Meltt I. Al- 
ert. 


următorii 


Au deslegat patru jocuri urmă- 
torii cititori din 


PROVINCIE 


BAL7I: Isac Moşneaţehi, Abraham 
O. Şinman, Volt Svartman, Dorel Da- 
soveanu, Abraham I. Viner, Adolf 
Vitenştein, Avram Greicimar. 

BARLAD: Lander Mandi, Samy 
Grúnfeld, Iulia Frumuzache, lulius, 
Jean Davidovici şi Geta Munteanu. 

BISTRIŢA: Aurel Moldovanu. 

BRAŞOV: Leonida Mircea Ballan. 

BUZAU: Puiu şi Lică Rosenstein, 
Lenuta Aspasia N. Căzănoiu. 

CARANSEBEȘ: I. Novacovici. 

CALARASI: Estiri Krutiansky. 


CAMPINA: Nicu C. Slavu, Sandu 
Reiter, Bella Calmanovici. 

CHHISINAU: Alice Clejan, Ion 
Antonievici. 


COMARNIC: Mirella Aronovici. 

CONSTANTA: Mircea Panaitescu, 
Bedighian Ovanes, Constantin Nicu- 
lescu, Tudor Z. Lefcenko. 

GRAIOVA: I. Munteanu .si Marie 
Costăchescu, Scarlat Rasky, Puiu 


cititori din 


Munteanu, Stănescu G. Mircea, Alex. 
Mihăilov, Gheorghe C. Dumitrescu. 

FLOREȘTI: Subtiricá Ion. 

FOCȘANI: Emilia Raisel, Bernstein 
M. Jean. 

GALATI: Cristofor Pirus, 
Han, Jucman I., 

GIURGIU: Păunescu P. Milicá, Teo 
dosie şi Milan Dumitrescu, Teodor 
Simionescu, Aurel si Titti Barbu, 
Crăciunescu Didina, Fifi Popescu, Ste 
faniu Eugen. 

LITENI: Georgeta Fuduri. 

MISLEA: Mircea V. Surariu. 

NOUA-SULITA: Izrael Catz. 

PITESTI: Florica P. Nicolescu. 

PLOESTI: Schvartz M. Eugen. 

R. VALCEA: Lecca D. Ioan. 

TIMIȘOARA: Emil Martinchi. 

T. MAGURELE: Marinel A. Iliescu. 

T. SEVERIN: lulică Popescu, Teo- 
dor Popescu, Mihăilescu, Paul, Lilly 
E SCE 

ANJU-MARE: D. Joniţescu. 


Au deslegat trei jocuri, urmátorii 


à Seoma 
Izi Natanzon. 


PROVINCIE 
CARACAL: Angella Daniel. 


CAMPINA: Margareta şi Valentin 
Berlescu. 

CONSTANȚA: Const. M. Economu. 
„CERNAUȚI: Dombrovschi Octa- 
vian. 

GALAŢI: Moscovici Carol, Gros-. 
man Gaby, Cicioiu Andrei, Pepino 
AAAGAGAAAAAAAAAAĂ 


BIBLIOGRAFIE 


In editura Libráriei „SOCEC & Co.“ S. A, 
au apa deosebit de îngrijit: 


B. DELAVRANCEA ; Aa. de Soare 
B. DELAVRANCEA: Viforul 


B. DELAVRANCEA: Intre Vis i Viață. | CARAGEALE : . Povestind Copiilor 
B. DELAVRANCEA : Patria și Patriotism ODOBESCU : Povestind Copiilor 
NEGRUZZI : Povestind Copiilor 


DESLEGATORI I JOCURILOR 


D. Const., Alex. şi Marcel Frisberg, 
Doscas -Jean. 
ISMAIL: Alla Cresin. „A ali 


Au deslegat două jocuri următorii 


cititori din 
PROVINCIE 
CERNAUTI: Sternberg Berl, Peisah 
Nusim. 
CONSTANTA: Sorel Avramescu. 
CRAIOVA: Gina Radulian. 
GALATI: 
man. Roo 
ISMAIL: V. Amelig. 
R. SARAT: A. Zamfirescu. 
T. SEVERIN: Jacques Musafia. 


Au deslegat un joc următorii ci- 


titori din: 
PROVINCIE 
CAMPINA: Carol I. Andrasescu. 


PREMIAȚII 


Prin tragere la sorţi au saps ur- 
mătorii cititori: 
Premiul I: ion Antonievici, Chişi- 
nău. 


George şi Liliana Perl- 


Premiul II: Alexandru Kestler, 
i Bucureşti. 

Premiul III: Teodor Simionescu, 
Giurgiu. 

Premiul IV: Lilly Mihuţescu, T.- 
Severin. a 

Premiul V: Nora şi Ritta Gross, 
Bucureşti. 


EMINESCU : Povestind Copiilor 
CREANGA : Povestind Copiilor 


| 
+ 
| 
È] 
l 
- 


a. 


ATA 


VE 
ANUL VI Dira 


LOR 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 


238 


| 


DIRECTOR: N. BATZARIA: 


PRETUL,5LEI 


> 9 trompetă. 


Noti + 


— Ultima jucărie ce ia rămas de Ass) 


En nou concurs literar 


Anuntâm un nou concurs literar. Subiectula- 
cestui concurs este următorul: „De ce trebue sã 
ne iubim fara?” Se va răspunde printr'o bucată 
- proz?, care să nu fie mai lungă decåt N % 
oană și jumătate de text tipărit din revistă. 

La concursul acesta pot lua parte toate citi- 
toarele ŞI toți cititorii, indiferent de vârstă sau 
clasă, însă cu condiţia ca fiecare să serie sub nu- 
mele său vârsta si clasa. 

Manuserisele pentru acest concurs se pot tri- 
mite cel mai tărziu 20 de zile dela apariţia nu- 
mărului de faţă. 

Se. acordă trei premii pentru trej bucăţi cari 
vor fi găsite mai bune: un premiu de 200 de lei, 
unul de 150 si al treilea, de 100 de lei. 

Să nu se uite să se serie pe o singură față 
hârtiei. 

Și acum, spor la muncă, iubiţi cititori. 


a 


Jarási despre regulele de ortografie 


Din manuscrisele şi scrisorile ce primim, ve- 
dem că multi din cititorii şi colaboratorii noştri 
nu ţin în deajuns seamă de sfaturile şi îndru- 
mările ce dăm cu privire la ortografia şi punc- 
tuatia limbii române. 

“Si dacă ar citi cu atentiune tot ce am seris şi 
continuăm să scriem despre ortografie și punc- 
tuatie, precum şi dacă ar observa cum sunt scrl- 
se şi cum sunt 5 le « “a 
bucăţile ce publicăm în revistă, ar vedea că ni- 
mic nu e mai lesne, decât să reuşească a serie 
corect. 

Din fericire pentru noi Românii, aproape nu 
este altă limbă, care să aibă o ortografie așa de 
“simplă şi uşoară, cum are limba romana. In 
limba română nu sunt litere cári să se serie 1n- 
. trun fel gi să se pronunţe în altfel, navem con- 
sonante duble sau împreunări de vocale, cari să 
dea la un loc un singur sunet. 

Pentru fiecare sunet noi avem un semn. dar 
numai unul singur. pina dm limbei române 
este fonetică, adică scriem cfuvântul, așa “um il 
auzim că se pronunţă. / “a 

De asemenea, nu este chi/ar asa de grea într. 
buintarea semnelor de punctuație. 

Puţină atenţie, puţină Wunăvoinţă si ostenea- 


i 


puse semnele de punctuație li 


DE 


tu 


+ 


lã ȘI 0 asigurăm pe iubiţă nostri cititori: Chiar 
ŞI pe cet mai mici, Că voi reuși foarte leshe că 
i ? a 


sSCrie fără Nepermise gres i de ortos 
S f ` > $ 
X S * 1 


punctuație. 


Despre „nostri vostri“, ar 
„veţi“,, ji BR 


. 
f Q 
Spunem — cu toate că ținem minte 
spus-o de cáteva ori — că pronumele 
stri 


ru à aur h 
e așa de Breu să se observe regula aceasta ? 
Mai spunem cu această Ocaziune 
greşit și neromânesc sá zici: „Cu 
de s ele.”, ci: „Cu doi i, eu doi s,” 
care este eu totul de prisos. y 
Repetám — nici noi nu mai știm pentru 
câta oara — că veți, răspundeţi trimitet 
scriu aşa, Cum, le serim aicea. iar DU „V 
«ráspunde-ti + Fimite-ti”, cum scriu foarte = 
sit mulţi dintre cititori, chiar şi persoane mari. 
Să nu scrieți nici o dată; „Fi bun”, „să-mi 
seri”, ci totdeauna fii bun, să-mi serii, adică fii 
şi serii cu doi i, iar Ney un un singur i. =s 
s é În sait e. 


o 


O mare gresalá de punctuatie 

É 1 cele mai mari si mai neiertate gre- 
seli de punctuație esto de a despărți  printr'o 
virgulă subiectul de dicat, atunci când între 
ele nu este S altă propoZihun 

*xemplu, este cât se no: : 

De exemple cat se poate de, greșit Tik 
scriem asa: „E etru, sa dus la scoală” 

Virăiila ce : S Ea ra i 

i gula ce am pus după cuvântul Petru e 

o mare greșală, nefiind nici o nevoe de ca. 

Insă când Sonem: „Petru, vecinul nostru, s'a f 
dus la şcoală”, am despărțit prin virgulă „veci- 
nul nostru”, fiindcă aceste cuvinte sunt cuvinte i 
cari explică ceva. 

De asemenea vom scrie: „Petru, care este un 
baiat silitor, sa dus la școală”, am despărțit 
prin virgulă subiectul Petru de predicatul s'a 
dus, de oarece între ele am pus o altă propozi- 
tiune. 

Nu-i aşa că regulele acestea sunt simple, u- 
soare şi că dacă suntem atenţi când scriem, pu- 
tem să le intrebuintám bine şi să ne ferim de 


+ greşeli? 


ABONAMENTE : 1 AN 


20 IANUARIE 1929 — No. 258 


DIMINEATA 
GOPIROR 


REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. SARINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


6 LUNI 100 


Director : 


UN NUMAR 5 LEI 
| IN STRAINATATE DUBLU 


BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se inapoiazã 


PO PC N OT DANONE Al + ACIN E RPR d N NL UE ve ea Ta i 
REPRODUCEREA BUCATILOR ESTE STRICT INTERZISA 


REGELE MIHAIU I 


De pretutindeni, ses si plaiu, 
Te salutâm cu mic si mare, 

Tu mândru răsărit de soare, 
Ce luminezi azi tronul ţării, 

O Rege scump, o drag Mihaiu! 


Rege-copil cu păr de aur, 

O, ce drăguţ arhanghel esti! 
Tu floarea-a Ţării Românesti, 
Odor nepretuit şi drag. 

Te vom păzi ca pe-un tezaur, 


Un neam, ce mult a suferit, 
Nădejdea'n Tine azi şi-o pune, 
Un neam ce na gustat în lume, 
Decât amar şi lupte grele 

Şi stânc' a stat la răsărit. 


In jurul tronului regesc 

Ne strângem azi, ca niciodată! 
Si-o rugă-ți înăltăm: O Tată, 
Pe Regele Mihaiu Intâiu 

Să-L tii sub scutul Tău ceresc. 


Eufrosina Simionovici-Cernăuţi 


— — DOC kn 


BATE VÂNTUL 


Din adâncurile zării, 

Pustiind pământul 

Până `n largurile mării, 

Brázdând păcla depărtării, 
Bate rece vântul. 


Vântul toamnei bate'ntr'una 

Pustiind câmpiile... 

Frunze wau rămas niciuna 

Pe copaci: le-a dus furtuna 
Peste văi, cu miile. 


Ploaia deasă, ca prin sită 

Din nouri se cerne, 

Toamnan vânt învăluită 

Ce'ntrun văl, tot mai grăbită, 
Pe pământ s'asterne. 


Ploaia cade, vântul bate, 
Vremea rea, urâtă — 
Si din patru părți sabate 
Peste dealuri, peste sate, 
Toamna mohorátá. 
D. Constantin Mereanu 


———— CX 2 — 


MIRCEA ŞI PISICA 


Micut, să-l cuprinzi in máinile-amândouá, 


Doar mamã a învățat să spună 


Abia 'mplini opt luni — un pumn de carne — 


Și 'n casa 'ntreagã glasul lui răsună. 


Cum vede 'n pat pisica adormită, 
Siret, sapropie de-a bușilea, ușor, 


Sinfige máinele lui mici şi groase 
In blana ei și-o 'ncalecă cu zor. 


Dară pisica fuge supărată, 
Scotând prelung si trist un miorlăit, 
Că Mircea nu vrea să înțeleagă, 
Că ea nu este cal de cálárit!... 


o Do do te sm 


Z. George Buruiană 


PAG. 4 


DIMINEATA COPIILOR 


CÂND S'A INCĂPĂ TÂNAT ILEANA 


Poveste populară ai 


fost odată un grădinar. Unii 
spun că-l chema Stan, iar alţii 
că-i zicea Stroe. Eu însă am 
fost în sat la el si am întrebat 
pe preotul care îl botezase. lar 
preotul mi-a spus că nu-i zicea 
nici Stan, nici Stroe, ci Serban. 

De aceea, si noi tot Șerban 


îi vom spune. 
Și tot dela bătrânul preot am mai aflat că 


Șerban acesta era un om sărac, dar aşa de să- 
rac încât la începutul unei ierni n'avea de dus 
la piaţă de vânzare decât o singură căpăţână de 
varză. Dar şi cu varza aceasta nu era cine știe 
ce pricopseală. Rămăsese însă, uscată, asa cá 
mar fi putut să o vândă cu una, cu două. 

Ca să poată să capete pe ea un preţ mai bun, 
trebuia ca varza să fie stropită în toate zilele și 
dimineaţa si seara. De aceea, Şerban chemă pe 
fiică-sa Ileana şi-i zise: „Ileano, să stropesti că- 
pátâna de varză în toate zilele si dimineaţa si 
seara”. 

Decât Ilenei inima nu prea îi dădea brânci la 
muncă. li plăcea mai bine să stea de vorbă cu 
prietenele sau să se plimbe fără rost. Aşa că îi 
răspunse tatălui său: „N'am poftă să stropesc 
varza nici măcar odată pe săptămână” 

Tatăl Ilenei se supără foc de cuvintele acestea 

Chemă pe câinele Cioban şi îi zise: „Cioban, 
muşcă pe Ileana, fiindcă nu vrea să stropească 
varza, iar varza rămâne mică şi uscată şi nu se 
vinde. 

— Nu, nu vreau să o musc pe Ileana”, răs- 
punse Cioban. 

Şerban se duse atunci la băț şi-i zise: „Băţule, 
bate-l pe Cioban, care nu vrea să muște pe I- 
leana, care nu vrea să stropească varza, care 
rămâne mică şi uscată şi nu se vinde. 

— Nu, nu vreau să-l bat pe Cioban”, 


răspunse 
bátul. 


Șerban, şi mai supărat, se duse la foc şi-i 
zise: „Focule, arde bátul, care nu vrea să bată 
pe Cioban, care nu vrea să muşte pe Ileana, 

are nu vrea să stropească varza, care rămâne 
mică si uscată şi nu se vinde. 

— Nu, nu vreau să ard bátul”, răspunse focul. 

Șerban se duse atunci la apă şi-i zise: „Apă, 
stinge focul, care nu vrea să ardă bátul, care 
nu vrea să bată pe Cioban, care nu vrea să 
muște pe Ileana, care nu vrea să stropească 
varza, care rămâne mică şi uscată si nu se 
vinde. 

— Nu, nu vreau să sting focul”, răspunse apa. 

Mâniat si mai mult, Șerban se duse la taur 
şi-i zise: „„Taurule, bea apa, care nu vrea să 
stingă focul, care nu vrea să ardă bátul, care 
nu vrea să bată pe Cioban, care nu vrea să 
muște pe Ileana, care nu vrea să stropească 
varza, care rămâne mică si uscată si nu se 
vinde. 

— Nu, nu vreau să beau apa”, răspunse tau- 
rul. 

Lui Şerban îi venea să pleznească de necaz. 
Se duse la măcelar şi-i zise: „Măcelarule, înjun- 
ghie pe taur, care nu vrea să bea apa, care nu 
vrea să stingă focul, care nu vrea să ardă bátul, 
care nu vrea să bată pe Cioban, care nu vrea să 
muşte pe Ileana, care nu vrea sá stropeascã 
varza, care rămâne mică si uscată si nu se 
vinde. 

— Nu, nu vreau să înjunghiu taurul”, 
punse măcelarul. 

Serban era foc si pară de mânie. Se duse la 
călău şi-i zise: „Călăule, spânzură pe măcelar, 
care nu vrea să înjunghie pe taur, care nu vrea 
să bea apa, care nu vrea să stingă focul, care 
nu vrea să ardă bátul, care nu vrea să bată pe 
Cioban, care nu vrea să muşte pe Ileana, care 
nu vrea să stopească varza, care rămâne mică 
si uscată si nu se vinde. 


răs- 


DIMINEAȚA COPIILOR 900000000000040000000000000000000000000000eeee PAG. 5 


— Bine, îl voi spânzura, răspunse călăul, mă 
duc să iau frânghia”. 

Indatã ce măcelarul auzi că s'a dus călăul să 
ia frânghia, ca să-l spânzure, luă şi el cuțitul cel 
mare: si dădu fuga să prindă taurul si să-l în- 
junghie. 

Dar taurul, prinzând de veste, alergă să bea 
toată apa. Nici apa nu stătu liniștită şi auzind 
mugetul, taurului, porni să stingă focul. 

Insă, nici focul nu aşteptă sosirea apei, ci 
merse în căutarea bátului, ca să-l ardă. 

La rândul său, bátul fugi sărind, ca să bată 


pe Cioban. Insă Cioban, auzindu-l că vine, se 
repezi să muşte pe Ileana. 

Dar nici Ileana nu stătu cu brațele incruci- 
sate. 

Puse mâna pe stropitoare şi începu să stro- 
pească în toate zilele — si dimineaţa şi seara — 
varza cea mică şi uscată gi care nu se vindea. 

Varza crescu repede, se făcu mare, verde şi 
frumoasă, grădinarul Șerban o tăie dela rădă- 
cină, o puse întrun coş şi o duse la piaţă, unde 
o vându pe un preţ foarte bun. 

In chipul acesta totul s'a sfârşit cu bine. 

de Dinu Pivniceru 


0 O O O O O O O O a O A A O O DD O O O O RO O A O A A O O o 


CUM MONICA IA SUPA 


Monica, fetiţa cea mititică si drăguță, asa cum 
o vedeţi în desenul de alături, nu vrea să guste 
măcar din supă. „Nu-mi place! Supa nu bună!” 
zice ea strâmbându-se. 

Insă Monica a fost câtăva vreme bolnavă, iar 
doctorul — îl ştiţi, doctorul acela cu ochelari și 
cu barba albă — a spus că trebue să ia în toate 
zilele eâte o farfurioară de supă. 

Dar Monica nu vrea să asculte şi să facă aşa 
cum a spus doctorul. „Nu-mi place! Supe nu 
bună!” Atâta știe ea şi întoarce capul. 

Mămică-sa a găsit acum un miploc foarte 
bun: „„Monico, îi zise ea, hai să ne jucăm! 

— Cu ce să ne jucăm?” întrebă Monica 
selă. 

Mama ei umplu atunci o lingură cu supă și 
zise: „Aceasta e o bonboană; deschide gura si 
mănâncă-o!” 

Monica înghiţi supa zicând: „O, ce bonboană 
dulce!” 

La a doua lingură de supă, mamă-sa îi zise: 
Aceasta e o fragă şi mai dulce! 

— O, ce fragă si mai dulce!” răspunse Monica 
si dădu pe gât a doua lingură de supă. 

„Acum o alună!” zise mama ei, dându-i a 
treia lingură de supă. 

„O, ce alună bună!” făcu Monica mestecând 
printre dinţi, ca şi cum ar fi rontáit o alună. 

La a patra lingură de supă, mama uită să-i 
spună ce fructă este. 

„Nu mănânc, se împotrivi Monica, până nu 
știu ce-mi dai. 

— A, am uitat, aceasta e o cireagã”. 

Si Monica înghiţi încă o lingură de supă, cre- 
zând că mănâncă o cireașă. 

După aceea, veni rândul unui bob de strugu- 
re, al unei prăjituri, al unei felii de portocală, 
până ce în farfurioară nu rămase o picătură de 
supă. 


ve- 


„Dar, mămico, nam mâncat nici o prună, nici 
un măr şi nici o pară”, zise Monica, după ce s'a 
terminat toată supa. 

„Iţi voi da mâine”, îi răspunse mămică-sa im- 
brátisând-o. Spicuitor 

———.c— + O mm 


Sá nu fim superstitiosi 


Un ţăran foarte superstitios stătea intro zi de 
vorbă cu preotul din sat, spunându-i cât de 
mult se sperie, când i se răstoarnă solnita, i se 
varsă la masă paharul de vin sau când întâl- 
neste vreun om care te deoachie. Preotul se si- 


„lea să-i alunge astfel de temeri. 


„Cum, părinte, întrebă ţăranul mirat, nu crezi 
în semnele acestea? 

— De loc, răspunse preotul. 

— Cum e cu putință să nu crezi? Ti-ar face 
plăcere să fiți, de exemplu, treisprezece inși la 
masă? 

— Aci se schimbă treaba, îi întoarse preotul 
vorba. Nu-mi place să fim treisprezece, atunci 
când nu e mâncare decât pentru doisprezece”. 

——— ock 


PAG. 6 


DIMINEAȚA COPIILOR 


VACA DE AUR 


icul Japonez Fo-Ling şedea lângă mar- 
ginea pârâului şi surâdea foarte mul- 
tumit. Lângă el, jos, zăcea un peste 
mare și gras, pe când alt peşte atârna 
acum de undita norocosului Fo-Ling. 

„Frumos peşte!” — se auzi la spatele băiatu- 
lui. Băiatul se întoarse si văzu, șezând jos, un 
mos si după el o vacă slabă si o căruţă veche şi 
nodorogită. 


„Peştele acesta ajunge pentru o  mâncărică 
bună” — adăugă moșul. Fo-Ling rămase o clipă 
nehotărât. Se gândi la bietii săi părinţi si la 
frátiorii iubiţi. Dar vedea că bietului moșneag 
ve foame şi nu stătu mult pe gânduri. Luă cel 
mai mare şi mai gras din cei doi peşti şi-l dădu 
moşului. Moşul surâse, când îi mulţumi şi luă 
peştele cu mâinele sale tremurătoare si slabe. 

. „Eşti foarte bun, băete, dă-mi şi celălalt peş- 
te”, zise cl. 

Fo-Ling luă de jos celălalt peste și-l dădu bă- 
trânului. 

„Luaţi cel care vă place”, zise micul Japonez. 


de Juan Jimenez 


Dar moșneagul luă pe al doilea pește şi-l bătu 
cu degetele de trei ori; deodată se întâmplă 
ceva de necrezut. Peştele își schimbă culoarea. 
se făcu galben și strălucitor, ca razele soarelui. 

„Oh! Mi se pare că sa prefăcut într'un pește 
de aur! — exclamă Fo-Ling. 

— Adevărat; este de aur si o să-ți fie cu no- 
roc!”, îl asigură mosneagul. Fo-Ling îl privi cu 
mirare, când îi dădea peştele. Când ridică ochii 
de la peste, moşneagul, vaca si căruța se depăr- 
tau pe o potecă a muntelui. 

Fo-Ling fugi cu iuteala unui iepure la casa 
părinţilor săi, dorind să povestească ceeace i se 
întâmplase. Tatăl său, un țăran foarte sărac, 
nici nu îndrăznia să creadă ceeace îi vedeau o- 
chii. 

Luă peştele de aur şi îl duse în orașul apro- 
piat, unde îl vându foarte scump. 

Povestea despre ce i se întâmplase ţăranului 
o află tot oraşul. Din pricina aceasta, niște hoți 
din munţi năvăliră într'o noapte în casa lui Fo- 
Ling. 

„Venim să ne dai toţi peştii de aur pe cari ii 
ai în casă!” ziseră hoţii. 

Cum nu găsiră acolo nici un peşte de aur, au 
luat cu ei tot ce au putut. Luară banii, rufele, 
mobila, măgărușul, orezul si până si lemnele de 
foc, lăsând în cea mai mare nevoe pe țăran si 
familia lui. 

Amărât de cele întâmplate, Fo-Ling se întoar- 
se la pârâul dela munte, ca să pescuiască, pen- 
tru ca ai săi să aibă ce mânca. Dar când scoase 
din apă al doilea pește, auzi încă odată în dosul 
lui glasul moșşului: 

„Du-te, strigă Fo-Ling. Nu mai vreau să știu 
de vrăjitoriile tale. Ce am prins, este pentru 
mâncare și nu pentru altceva!” 

„Eşti foarte supărat, Fo-Ling, îi întoarse mos- 
neagul vorba, povesteste-mi ce ti sa întâmplat”. 

Fo-Ling îi povesti tot ce se petrecuse din pri- 
cina peştelui. 

„Eu parcam auzit de acești hoţi, zise mognea- 
gul. E adevărat că împăratul a făgăduit o 
răsplată celui care îi va prinde? 

— Da, răspunse micul Japonez, — dar vor fi 
prinși cu greu, căci nimeni n'a putut să găsea- 
scă peştera unde se ascund, cu toate că se știe 
că ascunzătoarea lor este în munţi”. 

Mosneagul luă cei doi peşti pe cari îi pescuise 
Fo-Ling şi lovindu-i ugurel cu degetele, îi prefă- 
cu în peşti de aur. După aceea se întoarse către 
vaca sa, o atinse şi o prefăcu în vacă de aur. 


4 


DIMINEAȚA COPIILOR $9040000%0000000000000000000000000000000oe0e0ee PAG. ? 


„Când hoţii, la ştirea că tatăl tău a vândut în 
oraş aceşti doi peşti de aur, vor veni să vă je- 
UI inii apiins le că 

li >» dă mai bine må- 
na să vic şi să-mi ia 
vaca de aur, care 
face mai mult de- 
cât o sută de peşti 
de aur”, zise bătrâ- 
nul. 

Fo-Ling făcu cum 
îi spusese bătrânul, 
Când hoţii  auziră 
că se găsea o vacă 
de aur” prin munţi, 
dădură fuga s'o cau- 
te: ` Silirá pe Fo- 
Ling să-i însoţească 
sa să le arate, unde 
lăsase pe bătrânul 
cu vaca de aur. 
Când fură aproape 
de prânz, văzură pe 
mosneag cu vaca 
sa, care lucia la ra- 
zele soarelui si pă- 
ştea. 

„Uite-o! strigă u- 
nul din hoţi. Haide 
mai repede s'o prin- 


ps 


dem! 

Dar când auzi că 
se . apropiau hoţii. 
bătrânul atinse va- 
ca sa-cu un băț si 
vaca o rupse la fu- 
gă. 

„O so prindem 
repede!” — strigau 
hoţii si fugiră înain- 
te lăsând în urmă 
pe mosneag si Fo- 
Ling. ; 

„Mau silit să viu, 
ca să le arăt unde 
stai, îi lămuri moş- 
neagului Fo-Ling, 
îmi pare rău, dar 
mau luat cu sila”. 

Dar  moşneagul 
începu să râdă foar- 
te mulțumit. 

„Haide după ei, 
zise el, sá nu te 
temi, băete, că nu 
N | vor pune mâna pe 

| vacă”. 


i ; 
GA 
Y. » l 
d É ZN 


Vaca si hoţii cari o urmăreau, urcará repede 
povârnișul muntelui. Vaca. fugea atât de iute, 
incât hoţii nu puteau s'o ajungă. 

După hoţi, urcară muntele mogneagul și Fo- 
Ling. Deodată se petrecu ceva uimitor, vaca 
pieri fără să se sie cum. 

„Sa băgat într'o peşteră! Acum o vom prinde 
mai uşor, strigă unul. 

— Da! In peştera aceasta s'a ascuns! îi întări 
vorba şeful hotilor”. Si se băgă intruna din 
multele peşteri ale muntelui, urmat-de ceilalți. 

„De minune, zise vesel moșneagul îndreptân- 
du-se către Fo-Ling. Acum ne-au încăput pe 
mâini”. . 

Mosneagul alergă până la intrarea 
unde se vârâseră hoţii şi acolo sg opri. 

„Dă-mi două pietre!” îi zise el lui Fo-Ling. 
Micul Japonez îi aduse repede două pietre, bă- 
trânul le puse înaintea intrării peşterii şi pe 
urmă le atinse de trei ori cu degetele dela mâna 
stângă. Pietreie începură repede să crească, på- 
nă când se făcură aşa de mari, că astupau in- 
trarea peşterii. 

„Gata! Hoţii sunt acum robii tăi, Fo-Ling, 
zise bătrânul adăugând: 

„Dă fuga la palatul împărătesc, înfăţişează- 
te împăratului şi cere-i răsplata făgăduită pen- 
tru prinderea hotilor. 

— Dar vaca ta? întrebă Fo-Ling speriat. A ră- 
mas si ea înăuntru? 

— Vaca mea? Uite-o colo! adaugă mosnea- 
gul”. E 

Fo-Ling privi către marginea pârâului si văzu 
vaca păscând liniștită, ca şi când nu sar fi în- 
tâmplat nimic. 

Când Fo-Ling se întoarse, însoţit de soldaţi, 
hoţii erau încă prin peșteră dar mosneagul si cu 
vaca pieriseră. Fo-Ling căută pe moşneag prin 
toate părţile cu gândul de a-i da si lui jumătate 
din răsplată, dar nu-l putu găsi nicăiri. 

Din limba spaniolă de Emil S, Baltă 


Citiţi! Citiţi! Citiţi! 


HAPLEA LA BUCUREŞTI 


de MOS NAE 


Noua carte apărută acum 


Un volum format mare, cu o frumoasă copertă 
în culori şi cu foafe paginile imbogáfite 
- cu desene minunate, 130 de pagini. 


Preful, LEI 60 


CITITE ICPP TOTII TI TITEI TILL LII Ei SNE 


Cereti pretutindeni 
„PLICI SI PLUM” 


peşterii, 


PAG.8 DIMINEAȚA COPIILOR 


Desene de GEO 2 (Urmare) Text de MOS NAF 
2) Alte nebunii ale lui Gigel 


3 


O cutie de chibrituri S'a'ntâmplat nenorocire, Când Gigel văzu isprava-i. 
Depe masă a luat, Un chibrit ce nu era stins, Spală putina'ngrozit, 
Tot aprinde, iar le stinge, A căzut drept la perdele Nu priveste ce-i în urmá-i 
Dar vedrti rr <*mntâmnint. Ce dendatá s'au aprins. Ci'ntr'un suflet a fugit. 


Fuge iute să se-ascundă, Flacări. fum es pe fereastră. Vin acum şi pompierii, 


Dar pe eând el tot fugea, Când priveşte o vecină, Dau cu pompele de apă, 
In odaia'n care-i Gina, Curagioasă, intrăn casă In sfârşit cu caznă multă, 


Focul tare se'ntindea. Şi scăpă pe mica Gină. Casa teafără o scapă. 


DIMINEATA COPIILOR PAG. 9 


Dar Gigel nu se iveste, De'ntrebati cam ce răsplată lar de vreti, vá spun un cântec: 
Peste tot e căutat, , A primit, e de prisos. „Foae verde lămâită, 
L-au găsit cam înspre seară, Căci ghiciţi, cred, lesne . singuri Un băiat ce-l cheamă Gigi 


Intrun grajd stând pitulat. Ce-a primit si din prisos. A mâncat o bátaita”. 


Dar mai spun—si rău îmi pare—  Ese'n curte si se duce la un biciu şi'ncepe'n Roibu, 
Căci nici gând de cumintit. Drept la graid, unde-i legat Care şade linistit, 

Un băiat strengar ca dânsul, Roibu, calul ce alateieri Ca să dea. să-l necáieascá, 
Zău, că nici s'a pomenit. Din Obor fu cumpărat. Dar rásniata si-a primit. 


KIT- KYHN N 


HH 
N'are chef de joacă Roibu Unu, două, sus piciorul, Sus pe brate-i dus în casă 
Şi e foc, când nu-i dai pace, Pe Gigel când il plezneste, S'a zácut bolnav in pat 
Cât de bice, de bătae. Stele verzi vázu báiatul, Vreo lună sau mai bine 
Nici atâta chiar nu-i place. La pământ se prăvăleşte. Insă. vai! nu S'a'ndreptal. 


(Va- urma) 


PAG. 10 *0000000000000000000000 


DIMINEAȚA COPIILOR 


BABA CEA DARNICĂ 


AP esi sfârşit de toamnă, era cald in ziua 
d acea şi Ileana avusese voe să se joace 
| prin curte. Singurul ei tovarăş de 
r joacă era Puc, un cátelus sburdal- 

nic si răsfățat, cu urechile pleostite, cu 
botul lung şi coada ciuntită. Se înțelegeau a- 
mândoi minunat de bine, iar Puc se supunea, 
fiindcă nu era tovarășul ei numai de joacă, ci 
împărțeau — hai să spunem — fráteste cafeaua 
cu lapte de dimineață, sau friptura de la a- 
miazi. 

Ileana se jucase până atunci cu un tren pe 
are i-l adusese astă iarnă Moș Crăciun si obo- 
sită de atâta alergătură, şedea pe un scăunel, 
muncindu-se să afle rostul roților şi arcurilor 
din pântecele trenului, cari îl făceau să fugă 
atât de repede. . 

Lângă ea, Puc cu aere de paznic, sta pe la- 
bele dinapoi, proptit pe cele din față, urmărind 
atent toate mişcările fetitei, gata să sară ca un 
svăpăiat la cel mai mic îndemn. 

De-odată, din stradă năvăli zarvă mare. Gla- 
suri de copii cari tipau si râdeau sgomotos, răs- 
coliră liniştea. Ileana tresări, dând drumul jos 
trenului, care căzând cu roatele în sus, prinse 


să şi le învårtească, sbârnâind in gol, neputin- 
cios, întocmai ca un cărăbuş, pe care vântul îl 
aruncă din pom pe spate şi se strădueşte să se 
întoarcă, agitându-si picioruşele în aer. 

Puc ciuli urechile, ridicându-le falnice in sus, 
de par'cá ar fi fost niște drapele înfipte intro 
cetate glorioasă. >i 

Amândoi porniră în goană spre poartă, ca să 
vadă care este pricina sgomotului. 

Din susul străzii venea încet o babă, adusă de 
şiră, slabă si sbârcită ca o iască. După îmbră- 
»ăminte, ai fi zis că e cersetoare, atât era de 
sdrențăroasă si murdară. Abia își târa picioa- 
rele băgate în nişte ghete făcute ferfeniță, iar 
fusta era pestriță de atâtea petice în toate culo- 
rile şi tot mai era ruptă si terfelită, de parcă 
trăseseră zăvozii de ea. 

In urma ei, o droaie de copii, derbedei şi 
gurăcască, făceau fel de fel de năzbâtii, ca s'o 
necăjească. Unii scoteau limba, alții îi dau cu 
tifla, ba câte unul mai îndrăzneț, o apuca de 
fustă si o trăgea, de era biata babă gata, gata 
să cadă jos. Nici nu se putea apăra sărmana, 
fiindcă amândouă mâinile îi erau prinse. Du- 


DIMINEATA COPIILOR 


cea la spinare un gogeamite sac plin doldora, 
legat bine la gură cu niște cârpe soioase. 

Ileana nu mai putea de ciudă. Ar fi vrut să o 
apere ea, dar se simţea mică şi neputincioasă. 
Singura nădejde era la Puc. Nici nu mai stătu 
la gânduri, convinsă să numai teama de colții 
lui mici, dar ascuţiţi ca niște ace, putea să-i fie 
babei de folos. 

De aceia, întocmai ca un comandant de oaste, 
rosti cu glas poruncitor: ; 

„Pe ei, Puc! — nu-i lăsa, — muscá-i... muş- 
că-i!...” şi cu mâna întinsă arătă spre copiii ne- 
astâmpárati. 

Puc istetul, înţelese înadtă. Se repezi glonţ 
şi începu să-i latre ca scos din pepeni, să-și a- 
rate colții, să-i mârâie si să se repeadă în pul- 
pele lor, până ce isbuti să-i împrăștie. Apoi se 
întoarse gudurându-se la mica lui stăpână, cer- 
şind din ochi laude în dreptul porţii, Ileana esi 
înaintea ei şi o privi ca pe o arătare. 

„Mulţumesc, îi spuse bătrâna, că m'ai scăpat 
de nemernicii aceia, cari n'au altă treabă de- 
cât să se lege de oameni şi încă de cei nevoiaşi 
ca mine. Dacă nu erai tu, cine ştie când aveau 
de gând să-mi dea pace si poate mi-ar fi făcut 
vre-un rău”. 

Cu toată supărarea şi oboseala. glasul ei-suna 
dulce, ca un cântec. 

„Vii de departe? întrebă Ileana după ce se 
mai împrieteni cu înfățișarea ei. 

— E cale lungă de unde viu eu şi picioarele 
nu mă mai ascultă. Au început să mă lase şi pe 
la mijloc simt niște înţepături... Sunt trudită de 
oboseală şi mi-e foame. De trei zile n'am îmbu- 
cat nimic”. 

Si baba gemea si se tânguia. 

„Nu vrei să stai puţin la noi, ca să te odih- 
neşti? spuse mai cu curaj Ileana. Uite sezi pe 
scaunul ăsta... N'avea nici o teamă, aci nu vin 
copiii aceia răi... Mă duc să-ţi aduc si ceva de 
mâncare”. 

Fără să mai aștepte răspuns, fugi în casă si 
după câteva clipe se întoarse cu o pâine rume- 
nă și moale, de-ţi venea s'o mănânci cu ochii. 

„E pentru dumneata, mănâncă... 

— Bogdaproste, spuse baba, dând sacul jos 
din spinare. Ai inimă bună... Dumnezeu are 
să-ţi ajute... Eu n'am avut parte de copii asa 
buni. De la ei vin acum. Mi-am canonit trupul 
atâta cale și când am ajuns acolo, mau alun- 
gat ca pe o pacoste și m'au acoperit cu vorbe de 
ocară. De-aceia le merge rău, că celui mai 
mare i-a ars casa până în temeleie, iar celălalt 
și-a tăiat un picior. când crăpa în pădure lem- 
ne de furat. la spune-mi, e bine cum fac ei? 

— Să fure? Asta e o faptă urâtă, răspunse l- 
leana... si spui să te-au gi gonit? 

— Ba mau și blestemat... . 


i i vv PAG. 11 


— Rău fac ei. Eu când am să fiu mare, iar 
tăticu si mămica bătrâni ca dumneata, o să-i 
ingrijesc şi să-i iubesc, tot aşa cum mă îngri- 
jesc şi mă iubese ei pe mine acum, ba chiar mai 
mult. Atunci Dumnezeu, care le vede toate — 
aşa mi-a spus mămica — o să-mi ajute. 

— Tu esti copil bun, de aceia am să te răs- 
plătesc”, zise baba. 

Și începu să deslege sacul, cu degetele ei no- 
duroase. Când îl desfăcu si Ileana văzu ce e 
inlăuntru, i se păru că vede paradisul, aşa cum 
e descris în cartea cea groasă, din care îi ci- 
teste bunica. 

Sacul era plin cu o sumedenie de jucării. Pă- 
puși de toate felurile, mingi frumoase, colorate, 
îngeri cu aripi albe ca zăpada, încât Ileana nu 
ştie, pe care să pună ochii mai întâiu. 

Baba scormoni în sac şi scoase de acolo o pă- 
puse mare, îmbrăcată ca o mireasă şi i-o in- 
tinse. 

Ileana privi nedumerită, drept în ochi, pe bă- 
trâna aceia urâtă, care avea în sacul peticit ju- 
cării atât de minunate, Ochii i se umeziră de 
bucurie. Apoi luă păpuşa în braţe, alergă la 
mamă-sa să-i spună ce dar frumos a căpătat și 
o luă să-i arate pe baba cea darnică. Dar când 
se întoarse, baba nu mai era în locul unde o lă- 
sase şi nici pe stradă n'o zări nicăeri... 

De atunci Ileana se sileste să fie copil ascul- 
tător şi să facă în fiecare zi o faptă bună... lar 
baba trece din când în când şi fără s'o vadă ni- 
meni, o ráspláteste cu jucării întocmai ca şi pe 
ceilalţi copii, cari sunt milosi, ascultători şi-şi 
iubesc părinţii. 

Dinu Movilă 
———— 0 00 —— — 


PAG. 12 


00000900000000000e DIMINEATA COPIILOR 


POVESTE DIN WALES — dE 


răia pe vremuri, in Wales-ul 

(Anglia) de Miazăzi, un prinţ 

tânăr care se numea Powell. 

Intr'o zi, cum stătea el asa 

pe o movilă de pietre, văzu 
înaintea-i o domnitã frumoa- 
să trecând călare pe un cal 
alb ca zăpada. Hainele ei, te- 
sute numai si namai din fir de aur. 

“Prinţul trimise de îndată pe unul din curteni 
să o întâmpine si să afle cine era. Ci, deşi se 
părea că mersul calului cel alb era destul de în- 
cet, totuși curteanul nu izbuti să-l ajungă. Cău- 
tă el atunci pe cel mai iute cal, dar nici acesta 
nu-i fu de folos. Animalul căzu zdrobit de atâta 
goană, iar domniţa pieri. 

In ziua următoare Powell se duse din nou la 
movila de pietre. Işi alesese acum chiar calul 
lui pe care îl avea la îndemână. 

Când văzu pe domnitá venind pe acelaş drum, 
a plata chip şi tot în acelaș pas, se avântă pe 
cal. 


O urmări dar nu putu să o ajungă. 

„Fată frumoasă, strigă el, dacă ţii la ceva 
mai mult pe lumea asta, atunci opreste-te. 

— lacá mă opresc”, răspunse ea stápânindu-si 
calul. 

Işi dădu departe vălul care îi acoperea faţa 


DE-A BURSUCU 'N SAC 


si Powell văzu o domnitã așa de frumoasă cum 
nu-i mai fusese dat până atunci să mai vadă. 

„Cine eşti? o întrebă el, şi încotro mergi?” 

— Mă chiamă Rhyannon şi sunt o biată prin- 
tesã nenorocită, căci tatăl meu vrea să mă mă- 
rite cu un om care nu-mi place deloc; nimeni 
nu poate sau nu vrea să mă ajute și deaceea, a- 
uzind de marea ta putere şi bunătate. am ve- 
nit să mă ajuţi tu. 

— Bucuros, răspunse Poweli. 

— Atunci pornește împreună cu ostașii tăi 
spre curtea tatălui meu şi cere-mă tu de soţie 
în loc să mă dea după Wall, fiul lui Clud”. 

Prinţul se învoi si porni pe dată cu toţi cava- 
lerii săi, îmbrăcaţi cu cele mai minunate haine. 
spre palatul regelui, tatăl frumoasei fete. 

Doamne, şi tare bine mai fu primit! Pregă- 
tiră pentru el şi cavaleri o petrecere mare. 
Când în cele din urmă masa se termină, în clipa 
când Powell tocmai voia să ceară mâna lui 
Rhyannon, intră în sală un tânăr înalt, cu pă- 
rul roşu şi cu fața urâtă foc. 

Se apropie de Powell, îl salută si apoi îl rugă 
să-i facă un bine. 

„Iti făgăduesc”, răspunse 
dite. 

— ţi cer să rogi pe rege să-mi dea de soţie pe 
Rhyannon”. 

Prinţesa zise atunci lui Powell: 


acesta pe negân- 


DIMINEATA COPIILOR 


„Ai făgăduit, fără să cugeti. Omul acesta ros- 
cat e Wall, fiul lui Clud, pe care nu pot să-l su- 
făr. Totuşi, deoarece cuvântul dat de tine e cu- 
vânt de prinţ, cere regelui să mă dea lui Wall 
de soţie”. 

Powell fu silit să îndeplinească ceeace făgă- 
duise. Dar Rhyannon mai zise: „Petrecerea de 
azi nu poate fi petrecere de nuntă pentru Wall, 
căci era pregătită pentru Powell si tovarășii lui 
şi deaceea trebue să facem altă serbare. Haide 
deci să o hotărim de azi în douăsprezece luni”. 
Acestea zise, Wall, fiul lui Clud, plecă. 

După cele întâmplate Powell se intristã 
foarte. Atunci Rhyânnon îi zise: „Nu fi trist. 
Naga mea e o zână. Ea mi-a dat un sac pe care 
o să-l iei cu tine. De azi în douăsprezece luni 
vino la nunta mea; îmbracă-te în zdrente și adu 
si sacul acesta. Să fii intovárásit si de o sută de 
ostaşi, pe cari o să-i ascunzi printre merii din 
grădina care se vede în faţa palatului. Să nu 
ceri altceva, decât atâta mâncare, câtă intră în 
sac. Eu o să fac aşa încât chiar de s'o băga în el 
toată mâncarea din regatul tatălui meu, n'o să 
se umple. Atunci tu să spui: „Nicicând n'o să se 
umple afară numai dacă nu se găsește un voi- 
nic de sânge regesc, care să îndese cu picicarele 
lui mâncarea în sac gi să zică: „Ajunge, că des- 
tul s'a pus în el”. Asta o să-l îndemne pe Wall 
să încerce cu picioarele lui si tu, cum l-oi vedea 
făcând asa, întoarce repede sacul. îndeasă-i-l pe 
cap si înoadă-i la iutealã băerile. 

Suflă apoi într'un corn de vânătoare, dând de 
veste ostașilor din grădină, cari or să dea toți 
năvală înăuntru”. 

După aceasta Powell se întoarse la moşiile 
sale din sudul Wales-ului. 

Când veni vremea pentru căsătorie, își trimi- 
se cavalerii la ascunzătoarea lor. Apoi aşteptă 
până ce se încinse mare veselie și beţie în sală 
si atunci, fiind îmbrăcat în strae grosolane și 
zdrentároase, cu sacul cel vechiu svârlit pe u- 
măr, intră închinându-se în faţa ginerelui Wall, 
fiul lui Clud. 

Acesta zise: „Ei bine, cerşetorule, ce vrei? 

— Mâncare, domnule, mâncare pentru sacul 
meu. 

— O să-ţi se dea atâta, cai să-l umpli, zise 
Wall. ? 

— Vă veți ține oare de făgăduială? 

— Desigur, îți dau chiar cuvântul meu de 
cinste pentru asta”. 

Atunci Powell începu să strângă tot ce era pe 
masă, dar cu toate acestea se părea că sacul n'o 
să se umple niciodată. Dacă văzu aşa, Wall po- 
runci să se aducă toate rezervele de hrană din 
palat, dar nici ele nu fură deajuns. 

„Domnule, zise Powell, sacul acesta n'o să se 
umple niciodată, afară numai dacă nu s'o găsi 


Li 


PAG. 13 


vre-un voinic de sânge regesc, care să se bage 
în el și să-l îndese cu picioarele. De nu veţi face 
asa, veţi rămâne de rușine că nu v'ati putut ți- 
ah făgăduiala dată unui zdrentáros de cer- 
setor”, 


Wall sări atunci dela locul său şi zise cerşe- 
torului: 

„Cască gura sacului!” 

Powell făcu, precum i se spuse şi Wall sări 
înăuntru. 

Nici nu intră bine în sac si Powell i-l trase 
peste cap, înnodă bine baerile, apoi suflă odată 
tare în cornul său de vânătoare. Cavalerii se re- 
peziră în sală; înfășcară pe oamenii, cari veni- 
seră cu -Wall, îi legară si... la răcoare cu ei. Po- 
well lepădă zdrentele cele vechi si ghetele scâl- 
ciate; apoi zvârli jos sacul cu Wall în el, ca fie- 
care cavaler să-i tragă câte una. Astfel, pe rând 
cum intrau întrebau: „Ce e în sacul ăla?” 


Si Powell răspundea: „Un bursuc”. Ei tre- 
ceau şi izbeau sacul fie cu piciorul, fie cu un 
băț. Unul zise: „Da, ce fel de joc e ăsta?” Şi i 
se răspunse: „N'ai auzit de jocul cel vesel „De-a 
bursucu 'n sac”? 


Wall, dinăuntru, zbiera la fiecare ciocăneală; 
în cele din urmă prise să se roage: 

„Măria-Ta, scapă-mă. Nu vreau să mor în- 
trun sac, lovit de picioare. 

— Bine, răspunse Powell, ce dai ca să-ţi cru- 
tám viaţa?” 


PAG. 1h 00000000000000000000000000000000000eeeeeeeeeee DIMINEATA COPIILOR 


Aci vorbi Rhyannon câtre Wall: „Ascultă și 
primește sfatul meu. Lasă-mă lui Powell şi nu 
te mai gândi să mă iei de nevastă. Astfel o să 
dea şi el drumul bursucului din sac. 

— Primesc bucuros, zise Wall. 

— Si eu”, răspunse Powell desfăcând baerile 
şi lăsând pe Wall s'o zbugiască. 

Petrecerea merse mai departe şi mai veselă, 
iar Rhyannon deveni soţia lui Powell în loc 
de a se căsători cu Wall; și când cheful se ter- 
„mină, ea si Powell, întovărăşiţi de cavalerii, în 


număr de o sută, porniră călare spre regatul lui 
din Wales-ul de Miazăzi şi spre palatul din 
Narbeth, unde li se pregătise o masă mare. Aci 
fură poftiti si multi bărbaţi de seamă si 
doamne nobile din țară; şi nu fu un oaspete 
căruia Rhyannon să nu-i dea un dar bogat, fie 
o brățară, un inel sau vre-o piatră prețioasă. 
lar Powell stăpâni tara făcând-o fericită si 
Rhyannon deveni mamă de copii, unul mai fru- 
mos decât altul. 


din englezeste de Traian Stefanovici 


CENTI E LILI LILI LILI LILI LLS LL LL LL LL O SS O O O A O A 


d Sala Teatrului Mic KAS 
Peste drum de Palatul Regal 


Duminică 20 ianuarie 1929 


la orele 10 dimineaţa precis 
va avea loc ===>. 


SEZATOAREA 
CULTURALĂ-ARTISTICĂ 
organizată de către revista 
„Dimineaţa Copiilor“ 
Programul cuprinde: 
CONFERINŢĂ, MUZICĂ VOCALĂ ȘI 
INSTRUMENTALĂ, DECLAMATII, 
DANSURI, NUMERE COMICE ȘI 
DE ACROBATIE, TEATRU, etc. 


(Biletele de intrare se pot lua din 


q vreme dela administratia revistei, $A 
/7 Str. sárindar, 7 (parter), Tel. 6/67). af 


== E SULA 
Ao 


f 


N 
NS — 08 


Văd cá nu prea fe grábesti, 

Să iai „HAPLEA LA BUCUREŞTI" 
` Cartea nouă, minunată, 

O comoară prea bogată, 

Să râzi să te ’nveseleşti. 

Cât e preţul, dacă vrei, 

Costá doar 60 de lei. 


JOSRRERUNBONSDONNONANDEENERGENENCUGNSESENGERESANAANNANANN 


Citiţi „Comoara cu poveşti“ 


oer = i 


„0 călătorie În. lumea basmelor“ 


Cititorii noştri îşi amintesc desigur că am publicat 
mai multe poveşti scoase dintr'un volum de Selma 
Lagerlöf, care se numeşte ,,O călătorie în lumea 
basmeltor*'. 

In această carte autoarea vorbeşte despre un pitic 
„Nils Holgersson“, care a rătăc't o vară întreagă 
cu nişte gâște sálbatece, p'in toată ţara Suediei, 
făcând cunoștință cu tot felul de păsări gi animale, 
a căror limbă o înțelegea. 

Piticu! are de luptat cu vu!'poiul Smirre și cu alți . 
duşmani ai gâştelor, până să ajungă în ţinutul nordio 
unde era sălaşul de vară al tovarăşelor sale de drum. 

Călătoria lui Nils Holgersson, din care noi nu am 
publicat decât câteva poveşti, a apărut acuma într'un 
volum îngrijit tipărit şi frumos ilustrat, în culori. Se 
găsește de vânzare la librării, chioșcuri gi depozite 
de ziare. Preţul unui volum, 80 de Lei. 


CU DUH GASITI DIN BELŞUG IN; 


„BIBLIOTECA PENTRU TOŢI“ 


cea mai eifină publicaţie. 
Au apărut până în prezent circa 1200 de numere 
DE APROAPE 100 PAGINI 


Fiecare număr se vinde cu LEI 7 


Catalogul general se trimite gratis 
ta cerere de către; 


Edit, Libr, „Universala“ Alcalay & Go, 
București, Calea Victoriei 27 


De vânzare la foafe librăriile din fará. 


POVEȘTI, SNOAVE, ANECDOTE, VERSURI 
$ 


DIMINEAȚA COPIILOR 9000000900-000409000090900000000000000000000000 PAG. 15 


MN, 


rintre dărămăturile bătute de soare ale 

unui perete, o şopârlă micuță își scoate 

i | căpuşorul lunguet, în care strălucesc 

doi. ochi mici si vii. Ea tremură de 

spaimă, fiindcă în faţă îi stau trei 

strengari de copii, cari-i pândesc cea mai mică 

mişcare, pentru a o prinde. Totuşi, dráguta şo- 

pârlă, a fost cândva un copilaş frumos, cu o- 
brăjorii rumeni si părul bălaiu ca şi ei... 

E mult de atunci, de când Niculitá — căci asa 
il chema pe băiat —, se juca într'o zi cu mingea, 
nu departe de coliba unei sărmane bătrâne, că- 
reia copiii îi ziceau Tuga Anita. Niculiţă avea 
un obiceiu rău: nu prea respecta oamenii, lu- 
“crurile şi animalele. Călca florile în picioare şi 
chinuia fără milă păsările, gândacii, mustele, 
ba mai mult încă, își bătea joc de oamenii mai 
mari decât el. Ajunsese aşa de rău, încât mamă- 
sa, nemai ştiind cum să-l îndrepte, plângea a- 
desea de mâhnire. 

Intro zi, pe când Niculitá era în toiul jocu- 
lui cu mingea, o femee cu obrajii palizi, obosită, 
cu ochii trişti, se opri deodată pe banca înver- 
zită, dinaintea colibei Tuşei Anita. Sudoarea ii 
curgea șiroaie pe frunte și părul său împrăștiat 


t zzzi 


m 
Maia 


arăta că obosise de cale lungă. Femeia aceasta 
cu ochii albaștri, era o zână, a cărei scumpă 
copilă Margareta, îi fusese răpită cu o zi îna- 
inte de către un zmeu îndrăsneţ. Dulcea copilitã 
culegea narcize mirositoare, pe marginea unui 
lac, când fu smulsă de către un necunoscut si 
asvârlită intr'un car, care plecă în goana mare. 
Acum, sármana mamã nemângăiată, cutre- 
eră tot pământul, strigându-si in zadar copila, 
căci doar numai ecoul răspundea sfâşietoare- 
lor ei chemări. A rătăcit toată noaptea, fără să 
se odihnească şi e copleșită de oboseală. O sete 
arzătoare o chinuia si ceru puţină apă bătrâ- 
nei, care îi pregăti îndată o băutură răcoritoare, 
pe care zâna o bău din câtevă inghitituri. Nicu- 
litã se apropie de zână, socotind că-i o femee ce 
venise la bătrâna. Cum se ştie, însă, zânele a- 
cestea au o putere tainică de care se servesc 
pentru a pedepsi sau a răsplăti pe copii. 
Niculiţă își bătu joc mai întâiu de pieptănă- 
tura sărmanei mame îndurerală, care se prefă- 
cu la început că nu bagă de seamă aceasta. Dar 
când zâna bău dintro înghiţitură apa ce-i dă- 
duse Tuşa Anita, el începu cu o ploaie de bat- 


PAG. 16 


jocuri dintre cele mai dureroase, strigându-i 
că-i lacomă, betivá si hămisită. 

Era prea mult... Zâna jignită aruncă restul 
băuturii în obrazul copilului. Atunci mâinile şi 
picioarele lui Niculiţă se închirciră, pielea i se 
acoperi de pete, tot corpul i se făcu din ce în 
ce mai mic şi într'o clipă copilul dispăru... A 
fost schimbat într'o şopârlă, care alunecă prin 
iarbă si fugii de se ascunse într'o gaură de pe- 
rete. Biata Tuşa Aniţa rămase nemișcată şi a- 
iurită. Voi să roage pe zână să-l ierte, dar a- 
ceasta se făcu nevăzută. 


SA NA 


e DIMINEAȚA COPIILOR 


ta e 
7 


„Cei trei copii, privesc mereu pe sármana so- 
pârlă, care nici nu îndrăzneşte să se miște în 
strâmta-i închisoare. Acum ei cunosc povestea 
ei jalnică şi Lenuta, o fetiţă drăgălașe, spuse 
celor doi bãeti de lângă ea: „Să-l lăsăm să tră- 
iască în pace. Să fim mai iertători cu dânsa de- 
cât z;na şi să mergem să ne jucăm colo, în li- 
vadă ca să poată si ea să viseze liniștită, întinsă 
la o rază de soare. Dac'ar putea vorbi, fiţi si- 
guri că ne-ar spune să fim buni si milogi!” 

In româneşte de A. Potop 


om O O O O O O O O A O O be dă 


DE VORBÁ CU CITITORII 


I. Bân.-Loco. — Iti publicăm poezia „Mamei mele“. In 
poezia „Carpaţilor“ ai expresiuni puţin poetice („făurit cu 
miselie“*) sau expresiuni puţin corecte ca limbă („am arătat 
prin glorii“). i 

Ki mai atragem atenţia că pronumele noştri, voştri nu se 
scrie nici odata cu doiz. Cât despre poezia „Noaptea în sat“. 
ea n'apar'ine genului literaturei pentru copii. 

Gr. Mar.-laşi. — Ti-am răspuns de mult că nu ţi-am 
publicat bucata „Doi câini“, iar nu „Doi câinii“, cum greşit 
scrii d-ta, din cauza -numeroaselor greşeli de limbă şi de 
construcție. 

I. Ros.-Loco. — „Nesocotinţa unui copil“ este o poveste 
cam fără miez. Pe lângă aceasta, intrebuintezi o limbă 
plină de neolozisme. „Boala se agrava, insânarosirea nu-i 
exclusă, reclama linişte pertetcă“, etc, sunt cuvinte şi expre- 
siuni cari merg în vorbirea de toate zilele, dar nu şi înti'o 
bucată destinată în primul rând copiilor. 

Mu. Cheh. ş: Mac. Dim.-Galati. — Lăsaţi-ne, vă rugăm, 
pe noi oameni mai bătrâni sá scnem poveşti, iar voi, până 
ce vă faceți mai mari, să le cinti. Şi poeziile ce ati trims 
sunt slabute încercări de începători. In atară de aceasta, vă 
spunem că manuscrisele trimise spre publhcare, nu se scriu 
pe ambele feţe ale hârtiei. Decât, deocamdată, continuaţi a 
fi bunii nostri cittori şi nu duceti guja materiei pentru re- 
vistă, liindcá avem mai muita decât ne trebuie. 

Gh. Han.-Galati. — „Dece ai plecat“? E o poezie mai 
lungă decât ar fi fost nevoe. In atará de aceasta, în cititorii 
noştri ni nu vroim sá trezim sentimente de desperare, ci 
sentimente de optimizm, ce băbaţie. Uimărim să tacem 
oameni, cari să lupte vitejeşte în viaţă, iar nn să plângă si 
să se tângniască. 

Sp. Cr. = Brăila. — „Rondelul floriior de Maiu“ şi „La 
moartea luntragului*, sunt două poezii destul de drágute, 
dar prin stilul lur se adesează altui public cititor, decât acela 
al revistei noastre. 

Leonaş L -Lipcani. — Micule şi a dy cititor, Moş 
Nae a văzut că a! un scris îngrijt şi destul de trumos şi 
lucrul facesta i-a făcut plăcere. Tot Mo; Nae îti ure:ză 
multă sanatate, voe bună şi in acelaşi timp te slátneste ca până 
ce cieşti mai mare și înveţi mai multă carte, să citeşti regulat 
revista, să-ţi înveţi le: țiile şi sá asculţi pe părinții tăi. Iți va 
ven! şi tie rândul! să tii scriitor. 

An. Man.-Loco. — „Uin depártáris. Ti-e dor de lucruri 
pe caii se ai in întregime, aşa că poezia nu-ți lasă impresia 
de ceva simţit. In alară de aceasta, inversiuni ca „a mea 
copilărie” strică efectul. 

In „Socoteala lui Nicuşor“ în strofa întâia faci să rimeze 
primul vers cu al trejlea şi al doi ea cu al patrulea, dar in 
versurile următoare nu te mai ţii de regula aceasta. 

Altcum, recunoaştem bucvros că ai talent. 

= DOC ko 


HAPLEA LA BUCUREŞTI 


de MOS NAE 


este cartea cea mai frumoasă, cea mai distractivă 

pentru copii, tineret şi persoanele de orice vârstă. 

Un volum format mare, cu foafe paginile impodo- 
bife cu desene şi o admirabilă copertă. 


PREŢUL, LE i 60 


AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAA AAAAA AAA AA DA AA AAA AA 


Cereti la toate librăriile — 
şi chioşcurile de ziare 
„PLICI SI PLUM“ 


Preţul, lei 20. 


A O A a A O O SD 


Răsunet 


Cel mai bun dessert la masă 
Este o ciocolată bună 
„SUCHARD” ne-a dovedit-o 
T) cărui nume, azi, răsună. 
———— Ok —— 


Cel dintâiu fumător 


Walter Raleigh a fost primul om în Anglia. 
care fuma, dar aceasta n'o ştia nimeni. Fura 


"a 


când era singur; nu era văzut nici de servitorul ` 


său. Dar într'o zi pe când stătea si ținea în gură 
o lulea, uită că servitorul nu trebuia să-l vadă 
fumând, îl chemă și-i spuse să-i aducă un pa- 
har cu apă. Când veni omul în odaie şi văzu 
cum fumul esia din gura si din nasul stăpânu- 
lui său, îi aruncă apa în faţă şi începu să tipe: 
„Foc! Ajutor! d-lui Walter i-a luat capul foc si 
fumul îi iese pe nas si pe gură”. 

Din englezeşte de Evelyne Iacobsohn 

— ocko 


è 


w DIMINEATA 
SOPLO 


REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ 
DIRECTOR: N. 


BATZARIA. | 


pLenuto, fă-mi şi mie loc să mă încălzesc la flacăra din cămin“. Preţul, Lei 5 


PAG. 2 


» 


Cum a învăţat Haplea alfabetul 


Sub titlul acesta, MOȘ NAE va începe în numărul 
viitor al revistei publicarea în versuri a unor foarte 
hazlii e necunoscute amintiri din copilária lui HAPLEA. 

Până acum ¿əm afat multe iucruri si întâmpiări 
interesante din viaţa lu: HAPLEA, însă despre anii co- 
pilăriei sale stim prea puţin. si iată ca HAPLEA ia 
povestit lui MOS NAE cum în optania izbutit — degte- 
ptul de el - sã treacă două clase şi orin ce mijloc nou 
şi necunoscut a putut să înveţe literele aliavetului. 

lar NOS NAE s'a apucat și a scris în versuri tot 
ce i»a povestit bunui său orieten. 

Aşa dar, incepând cu n-rul viitor cu toții să citească 


amuzanta povestire, „CUM A INVÁTAT HAPLEA ALFA. ' 


BETUL « 


Sezătorile ,,Dimineţii Copiilor“ 


Şezătorile culturale si artistice din Capitală 
ale ,Diminetii Copiilor” continuă cu toată regu- 
laritatea în fiecare Duminică macam (înce- 
putul la orele 10) în sala „Teatrului Mic” din 
Calea. Victoriei. La toate aceste şezători Moş 
Nae, cum îi spun d-lui N. Batzaria cei mai mulți 
copii, ține câte o conferință, adică stă de vorbă 
cu copiii în chestiuni ce interesează şi pe per- 
soanele mari. 

In cele din urmă două şezători a făcut cu pu- 
blicul din sală o plimbare închipuită prin Ca- 
pitală, vorbind despre clădirile, monumentele, 
statuile gi tot ce este mai de seamă. Sub forma 
de plimbare s'a făcut şi geografie şi istorie. * 

De la câteva şezători încoace, Moș Nae a mai 
făcut ceva: a introdus şi câte un concurs — con- 
curs de ortografie, de punctuație, de compoziţie 
ete. La şezătoarea ce urmează, comunică rezul- 
tatele acestor concursuri, atrage atenţia copiilor 
asupra greşelilor făcute, le arată cum să le în- 
drepte, iar celor cari au scris mai bine le dă di- 
ferite premii în cărţi. 

In afară de aceste părţi cari, fără să plictisea- 
scă, sunt cât se poate de folositoare, sunt în pro- 
gramul şezătorilor şi numere din cele maj amu- 
zante. 


„Almanahul Scolarilor pe 1929“ 


In anul acesta „Almanahul Scolarilor pe anul 
1929” a eşit, din cauze neprevăzute, cu oarecare, 
întârziere. In schimb, sa căutat să fie alcătuit 
asa, încât cititorii — toţi cititorii, atât cei mici, 
cât şi cei mari — să fie pe deplin mulțumiți. 


TOATE Și AMESTE(AIE 


DIMINEAȚA COPIILOR 


In „Almanahul Scolarilor pe anul 1929” se gă- 
seste materia cea mai variată, cea mai plăcută 
si uşoară la citit si totodată cea mai distractivă 
şi mai tolositoare. 

Cititoarele şi cititorii cărora le płac mai mult 
poveștile, vor găsi în „Almanahul Scolarilor pe 
anul 1929” poveşti multe și cari de cari mai fru- 
moase. Sunt poveşti mai lungi, sunt istorioare 
mai scurte si sunt glume în tot cuprinsul. 

Cei cari vor să-şi înmulțească cunoștințele, 
găsesc de asemenea bucăţi foarte potrivite de 
ştiinţă popularizată, de descrieri de ţară și obi- 
ceiuri dela popoare străine. 

Și se mai găsește, ceeace nu se poate găsi în 
nici un alt „Almanah” si în nici o altă „carte: 
viața si un rezumat din operele celor mai cu- 
noscuti scriitori străini pentru tineret. Aceste lă- 
muriri foarte folositoare sunt însoţite, aproape 
peste tot, şi de portretele scriitorilor despre cari 
este vorba. 

Sunt, de asemenea, jocuri de familie, distrac- 
ţii uşoare, .stiintã amuzantă, ghicirea norocului, 
cunoașterea vieţii fiecăruia etc., etc. 

Cu toate acestea şi cu toate că cuprinde 130 
de pagini şi este foarte bogat ilustrat, „Almana- 
hul Scolarilor pe anul 1929” nu costă decât 25 
de lei. Este mai de grabă un cadou făcut iubiti- 
lor ei cititori de către revista „Dimineața Copii- 
lor”. 


/ 
IS nOGHSDGNNEAGRRAEDGENSESNnNHNGSES CREDRERARNGENDSESRESESCES 


A apărut! A apărut! A apărut! 


„Almanahul Scolarilor pe anul 1929“ 


In 130 de pagini, bogat ilustrate şi cu o 
splendidă copertă în culori 


„Almanahul Scolarilor pe anul 1929“ 


alcătuit de N. BATZARIA, cuprinde o mulţime de 
tot felul de poveşti, istorioare, glume, descrieri, 
jocuri şi distracții, lămuriri despre cei mai 
mulți scriitori despre fineref, efc., etc. 
De vânzare la toate chioşcurile şi libráriile. 
Preţul unui exemplar este numai 25 de LEI 
VONSONASENNSSSDARGDNASGNSERGNNDANADEGNNAGESDNGESGSNSNANA 


Citiţi „Comoara cu poveşti“ 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA §I ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI. — Str. SARINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI Ls NUMAR 5 LEI 
6 LUNI 100 „ IN FORENET ORNE DUBLU 


27 IANUARIE 1929. — No, 259 Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se fnapoiazã 


REPRODUCEREA BUCATILOR ESTE STRICT INTERZISA 


PISICA MEA URSARUL 


Am acasă o pisică, A pornit încet prin sat, 
Neagră, sprintenă şi mică, Moş Ignat 

Are-abia un sfert de metru Şi la fiecare poartă 

Şi e ca un barometru, Sdrâncânindu-si scripea moartă 
Sau e, poate, o „măeastră”, s Marti 

Căci sașează la fereastră Pe greoiul Moș Martin, 

Si pe labele amândouă Dându-i vin 

Când se spală, 'ndată plouă. Si pelin 

Dacă toarce: sfor! sfor! sfor! Ca sá joace fárá chin. 


lese soarele din nor. 
lar pe nas când rábufneste, 
Tuná-atuncia și trázneste. 


li cânta în gura mare 
Fără încetare: 


Când se joacă, o admiri „Joacă bine, 
Si te-astepfi la musafiri. „Moş Martine, 
Când tot părul și-l sburlește, „Că-ți dau pâine 


Un cutremur prevesteste. 
Când s'alintá fericită, 
Vine vremea liniștită. 


„Cu măsline 
„Haide... upa”... Moş Martine”. 


Astfel precum este ea, Şi croindu-și singur cale 
N'a văzut un fulg de nea... Merge înnainte, 
Pa sare SA, o ni Ai Moș Ignat cu buze pale 
Ce va face când va ninge?! Si fără vrun dinte. 
Nikita Macedonsehi Vasile Gh. Bratoloveanu 
DOC km ROCK 00 —— 


ISVORASUL 


Serpuieste lin in soare Ba se-asvârle către vale, De cu ziua până 'n noapte, 


Mândrul isvoraş... Peste pietre sare, Tot ne povesteşte, 
Viața lui în taină, şoapte... 


Pe potecile cu floare Peste coastă se prăvale, ; 
Pare-un copila Figs Kato Dulce, ne doineste!... 
ec ; 
gis ne I, Baciu-Dragos 
men ODER OD —— 


PAG. 4 


DIMINEATA COPIILOR 


ODINIOARÁ SI ACUM 


graf si începuse să povestească 
despre filmul ce văzuse. Fra- 
tele ei Sorin stătuse însă aca- 
să, vrând să asculte la radio 
un concert frumos dela Paris. 
In vremea aceasta tatăl lor ci- 
tea, în odaia în care calorife- 
rul dădea o căldură plăcută, o carte ce părea a 
fi foarte interesantă. 

Citea, dar cu o ureche trăgea şi la cele ce-și 
vorbeau cei doi copii, cari nu mai conteneau si 
nici nu-și dedeau rând, povestindu-si unul al- 
tuia impresiile. Dorina nu găsea îndeajuns cu- 
vinte, ca să laude frumuseţea filmului ce vă- 
zuse. 

La rândul său nici Sorin nu se lăsa mai pre- 
jos. „Concertul ce am auzit eu la radio, zicea el, 
este mult mai frumos decât filmul tău cu Piei- 
Roşii. Si vezi ce minune: stăm în odaia noastră 
dela Bucureşti şi auzim tot ce se cântă la Paris, 
ca şi cum am fi fost acolo. 

— Tăticule, întrebă Dorina, când erai mata 
copil, îţi plăcea să te duci la cinematograf? 

— Si să asculti concerte la radio?” se grăbi să 
întrebe şi Sorin. 

Tatăl lor zâmbi la întrebările acestea, lăsă 
din mână cartea ce citea si le vorbi în felul ce 
urmează : 


. t á 


„Bine înţeles, mi-ar fi plăcut să merg la cine- 
matograf şi să ascult şi concerte la radio, nu- 
mai că de... n'aveam unde merge şi n'aveam ce 
asculta. 

— Dece? întrebară copiii mirati. Ai trăit poa- 
te, toată vremea la țară, unde nu e nici cinema- 
tograf, nici radio? 

— Nu, dragii mei, le ráspunse tatãl, nu mi-am 
petrecut copilăria la ţară. E drept că mă du- 
ceam în toţi anii la o moşie a unui unchiu al 
meu, însă nu stăteam acolo decât vreo două luni 
în timpul verei. Celelalte luni de peste an lo- 
cuiam la București, unde mergeam la şcoală. 

— Se vede treaba că bunicu nu-ţi dădea voe 
să mergi la cinematograf, zise Dorina compăti- 
mind pe „tăticul” ei. 

„Bunicu”, adică tatăl meu, mi-ar fi dat 
voe, numai că, pe vremea când eram si eu un 
copil cum sunteţi voi astăzi, nici la Bucureşti si 
nici în vreun alt oraș din ţară nu era nici un ci- 
nematograf. Cinematograful nu se cunoştea încă 
bine, iar de radio nu era nici pomeneală. Ace- 
ste două lucruri nu fuseseră încă inventate. 

— Vai, ce inapoiati erau oamenii din vremea 
aceea!” grăiră copiii, fericiţi că ei trãesc.intr'un 
timp când sunt atâtea lucruri minunate. 

Acest răspuns al copiilor dădu tatălui lor pof- 
tă de vorbă. 

„Dragii mei, le zise el, oamenii din vremea 
când eram si eu un copil nu erau chiar aşa de