Puncte Cardinale anul IX, nr. 9 (105), septembrie 1999

credinta 
iubire 
speranta 













“Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gîndirii mele, Eu am încercat să adopt, în slujba şi salvarea ţării, căi 
politice; el a ales o cale superioară, şi anume să realizeze mai întii caractere, educînd un tineret care, pe căi de înălțare patriotică, 
Să se dăruiască total, moral şi spiritual; să creeze mai întîi o elită conducătoare şi abia apoi un partid, ? 


PUNCIE 









IULIU MANIU 






ANUL IX 
NA LI 


Septembrie 





PERIODIC INDEPENDENT DE ORIENTARE NATIONAL-CRESTINA 





Aniversând o sută de ani de la naşterea, pe 13 septembrie 
1899, a lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul “Legiunii 
Arhanghelul Mihail”, se cade evocată, în câteva cuvinte, 
harismatica lui personalitate de educator spiritual şi vizionar 
politic creştin, precum şi câteva dintre ideile şi faptele 
zbuciumatei sale vieți jertfite pe altarul neamului românesc. 

După jertfa lui Moţa şi Marin din 13 ianuarie 1937, 
Corneliu Codreanu, prin câteva circulări către legionari, 
dar mai ales prin scrisoarea deschisă din 26 martie 1938, 
adresată lui lorga şi celorlalți adversari, ridică linia de 
Juptă pământească a Mişcării Legionare, uneori violentă în 

legitimă apărare, la înălțimea liniei de luptă cerească non- 
violentă a Bisericii, însuşindu-şi de la aceasta, pentru 
totdeai.na, rezistența pasivă şi matiriul, 

Corneliu Codreanu, din acel moment, le interzice 
legionarilor orice răspuns violent, chiar şi în legitimă 
apărare, la provocările brutale ale autorităţilor și la marea 
prigoană ce se pregătea, ca să nu se ştirbească puritatea şi 
măreția luptei legionare. “Răbdăm totul: umilințe, schin- 
giuiri şi moarte. Să ne trimiteţi în Insula Şerpilor, să ne 
ucideți cu pietre, să ne spânzurați cu picioarele în sus şi să 
ne bateţi în cuie, nu veți întâmpina nici măcar o opunere...” 

Opţiunea fermă a lui Corneliu Codreanu pentru 
eroismul răbdării, non-violenţei şi martiriului, făcută 
cunoscută tuturor, trebuia să fie, pentru legionari, calea 
nouă, îngustă, calea lui lisus, părăsind pentru totdeauna 
calea largă a violenței, calea lui Satan. 

Dar n-a fost să fie aşa, căci, îndată după arestarea lui 
Corneliu Codreanu, la 17 aprilie 1938, dorinţa lui de a nu 
se mai recurge niciodată la violență, nici măcar în cazul 
asasinării sale, a fost total nebăgată în seamă de unii 
legionari cu funcţii de conducere, care au răsplățit răul 
dușmanilor cu rău, izvor al tuturor nenorocirilor. Aceştia 
n-au fost niciodată ucenici autentici ai lui Corneliu 
Codreanu, ci nişte aventurieri strecuraţi în mijlocul 
legionarilor. 

Corneliu Codreanu, “erou neo-cosmogon”, cum îl 
numeşte Faust Brădescu într-una din cărțile sale, a întrupat 
voința Divinităţii în lupta dintre Bine și Rău, pentru 
reînnoirea morală şi spirituală a României întru Hristos, 

In însemnările sale de la Jilava, unde era închis, 
Corneliu Codreanu scrie, la 15 iunie 1938, că dupărecitirea 
Evangheliilor a înțeles că se află în închisoare din voia lui 
Dumnezeu, care-l pedepseşte pentru păcatele sale şi-i pune 
la încercare credința, deşi sub latura juridică n-are nici o 


 codreanu (pp. 6-7) 





»„ GERMANIA, FRANȚA, ELVEŢIA, DAN 





"Adevărat, adevărat zic vouă, că dacă grăuntele 
de grâu care a căzul pe pământ nu moare, rămâne 
singur, dar dacă moare, aduce multă roadă” 

(Ioan 12, 24) 


: să RY tale 
a S 
ă 







îți miresma sumă 
. - E zi ia 

şi-ţi flăturau pulp 

PE bu 7 A e ea bu AVE e e dala pă 

[ i frau 

gii pe €o/ine, 
























Dar cun muri! d 4 
"a fetrăzbeşti prin beznă de p: 

şi faina ta pe vre j | vremii creşte, 
strălu ni ând CO duru-n icoane, 
căci Dumnezeu vorbit-a româneşte 
cu rosiultău de poarte, Cp itane! 





Je rodeşte, 
nd de prigi e 
















e testamen 






































vină, iar după recitirea scrisorilor Sf. Apostol Pavel, 
ajunge la concluzia că suntem departe de a fi creştini, că 
suntem creştin: în formă, la suprafață, nu în conţinut, cum 
ar trebui să fim, şi-i îndeamnă pe legionari să se preocupe 
mai mult cu lupta duhovnicească dintre poruncile Duhului 
Sfânt şi poftele firii pământeşti, pentru a birui pe Diavol şi 
păcatul, ca sufletul să se poată încununa cu biruința 
veşniciei (vezi infra, p. 6). Nu vom birui spiritual şi politic 
fără o reîncreştinare interioară, în adâncimea sufletului, şi 
fără ca lisus să fie în inimile şi faptele noastre legionare, 
folositoare neamului şi plăcute lui Dumnezeu. 

Politica, pentru Corneliu Codreanu, însemna 
dimensiunea istorică areligiei, având ca izvor de inspiraţie 
Evanghelia lui Hristos; soluții creştine în problemele 
politice, economice şi sociale şi, mai presus de toate, 
călăuzirea neamului spre țelul final cel mai înalt şi mai 
sublim: ÎNVIEREA. Corneliu Codreanu nu-i dorea 
neamului nostru numai o biruinţă politică trecătoare. nu-i 
dorea numai bunăstare economică, libertate sau dreptate, 
ci şi mântuire. El nu putea concepe istoria autonomă fată 
de absolutul divin. 

Crezul lui politic, acea “Românie Nouă”, frumoasă. 
puternică şi ascultătoare de Dumnezeu, cum o dorea şi 
Moţa, cetate a luminii cereşti şi adevărului, precum şi 
crezul lui spiritual, acel'“Om Nou”, de credinţă şi caracter, 
erou în sens moral şi social, luptător pentru Cruce şi Neam, 
năzuind să biruiască mai întâi puterile răului din el însuși 
ŞI abia apoi din lume - vor renaşte cândva din cenuşa jertfei 
lui Corneliu Codreanu şi a celorlalți martiri ai Legiunii. 

Adevărul legionar - spiritual şi politic - enunțat în 
doctrina Mişcării trăieşte ca un vis frumos în inimile 
legionarilor adevăraţi. Ziua lui va veni, va trebui să vină, 
atrasă de forța ideilor lui Corneliu Codreanu şi de 
comportamentul exemplar al elitelor purificate de mâine. 

Legiunea, în lamura ei creştină, trăieşte şi va trăi în 
pofida duşmanilor, împlinindu-şi în chip văzut sau nevăzut 
menirea luptătoare şi mărturisitoare, urmând marea pildă 
a întemeietorului ei, Corneliu Codreanu, sub ocrotirea lui 
Dumnezeu şi a Arhanghelului Mihail. 

Veacurile viitoare vor recunoaşte că, dintre fiii acestui 
neam, nu s-a născut, în secolul nostru, nici unul care să-şi 
fi iubit țara mai cu adevărat, până la suprema dăruire de 
sine, decât Corneliu Codreanu = acest cruciat al 
românismului esenţial şi al unei Europe unite întru Hristos 
loan N. RUSU 






PAG. 2 NR. 9/105 Septembrie '99 


+ 


La O SCrIsOare a. 


„ Plăcută şi frumoasă impresie i-a făcut desigur 
cititorului de bună-credință textul d-lui Răzvan 
Codrescu, intitulat “Cazul Codreanu”, apărut în două 
numere succesive ale revistei Puncte Gardinale (12/ 
l 991 - 13/1992), reluat şi dezvoltat subtitlul ““Codreanu 
şi fenomenul legionar”, în numerele 91-93/1998, 
Oricine, lipsitde teamă, fățărnicie, delicateţuri, obsesii, 
farafastâcuri, idei preconcepute, pasiuni şi 
incrâncenare, salută punctele de vedere ale autorului 
asupra fenomenului legionar: drepte, calme, "A 
inteligente, sine ira et studio. Bine procedează şi Ta 
când, prin scrisoarea publicată în nr. 14/1992 şi ÎI 
reprodusă în retrospectiva din nr. 100/1999 (felicitări!), 
redactorul şefal periodicului revine cu câteva precizări, 
vizavi de reacțiile “de dezaprobare şi chiar de indignare” ale unor bătrâni legionari. 
In Virtutea drepului la opinie, rugăm a îngădui/ găzdui şi intervenţia subsemnatului, tot 
supraviețuitor vârstnic (am 67 de ani), pe care o socotesc utilă teoretic şi mai ales practic. 

Manifestările în discuţie sunt normale la o anumită etate, dacă ținem seama (şi 
trebuie să ținem!) de clasica definiție a îmbătrânirii: “o cumulare de factori negativi, 
atât biologici, cât şi psihologici” (v. Vademecum în psihiatrie de Const. Gorgos, p. 
378). Printre tulburările psihice ale celei “de a doua (a treia) tinereţi”, o dată cu 
scăderea forței vitale şi a nivelului afectiv, sunt acolo enumerate: comportamentul de 
fațadă, frazeologia sterilă, manierisme şi bizarerii, rigiditate în gândire şi conservatorism, 
alergie la critică, pseudosuperficialitate, complexe de persecuție şi de grandomanie 
etc. Asta e! No comment! De asemenea, există, firesc, printre “gardişti”, şi din aceia 
care exagerează în felul de a înțelege doctrina “verde” şi de a trăi viața legionară. 
Istoria Legiunii înseamnă şi experiențele lor, desigur nu pentru a le oferi drept modele. 
Poate tocmai pentru a contrasta cu dreapta socotință, cu discreţia (nu vedetismul, nu 
impostura, nu cabotinajul), cu deschiderea (aggiornamento, în accepție optimă) 
majorității, şi a o scoate şi mai mult în tumină. Eventual şi pentru a da exemple de râvnă 
fără margini, constantă, indiferent de împrejurări şi timp, întru stimularea celor 
“căldicei” şi a celor “cuminţi”! E vorba, aşadar, de excese particulare, cazuri relativ 
izolate, extreme necaracteristice. Pe acest versant al ideii, nu strică a se “umbla” şi la 
proverbul românesc: “După război [după decembrie 1989) mulţi viteji s-arată!”... 

S-o spunem sincer, nepărtinitor, cu un efort de luciditate asumată: infailibil nu 
este decât Dumnezeu. Nu există om perfect, desăvârşit, în afara criticii. D. Stăniloae 
e limpede: “În om existenţa întotdeauna diferă de esenţă, de unde şi devenirea sa întru 
o ființă completă” (apud Monologul polifonice de N. Steinhardt, p. 96). Orice viaţă, 
inclusiv a personalităților harismatice, e complexă, contradictorie, cețoasă, paradoxală, 
deci umană. Cine-şi apreciază peste măsură meritele, fie ele şi excepționale, începe 
să creadă - ameţit fiind - în infailibilitatea sa şi să nu mai ia în considerare părerile, 
observaţiile, sugestiile şi soluţiile celor din jurul său, fie ei prieteni sau neprieteni. 
Consecințele? Inuti] a le discuta. Căpitanul însuşi subliniază, la începutul cărții Pentru 
Legionari: “În acest volum este scrisă povestea tinereții mele [...], cu simțirile, 
credința, gândurile, faptele şi greşe/ile ei” (subl. mea). In acelaşi tur de orizont, se pot 
face oricând trimiteri numeroase la Horia Sima, care adesea pune întrebarea cardinală: 
Cine e fără păcat? Pentru înţelegerea problemei, un singur citat: “Sunt greşeli şi 
oreşeli, pe care le poate săvârşi orice luptător” (cf. Principiul selecțiunii în conducerea 
Legiunii, p. 22). Un adevăr ce ne apără şi de ridicol în fața istoriei, cu speranța că o 
seamă de erori şi excese comise nu se vor mai repeta... 

Mai departe. În Memoriu adresa! MS. Regelui Mihai 1, la 24 aprilie 1949, 
Comandantul Horia Sima scrie (p. 31 şi urm., din broşura editată în 1997 de Traian 
Golea), în ceea ce priveşte atitudinea de după eliberarea României: **...0 reconstrucție 
a Mişcării sub vechea ei identitate, în climatul Europei de mâine, nu va mai fi posibilă, 
A ne bănui pe noi de astfel de intenţii înseamnă a trece în domeniul absurdului. [...] 
Când ne-am hotărât să renunțăm la formele noastre vechi de manifestare, n-am făcut- 
0 pentru că ne-am simțit vinovaţi de l&se-democrație şi ar trebui să ispăşim o greşeală 
[...], ci e normal ca şi noi să tragem consecințele, adaptându-ne noilor aspecte 
internaționale”, În Declaraţia Mişcării Legionare din 1990, Pentru cunoașterea 
adevărului, semnată de acelaşi Horia Sima, se precizează că “Mişcarea Legionară este 
gata să colaboreze cu toate forțele constructive ale țării şi îşi ia obligaţia să se afirme 
numai în cadrul legalității democratice” (p. 36). 

O abordare contemporană a problematicii legionare implică distilarea, pentru 
fiecare epocă şi situaţie concretă, a doctrinei date o dată pentru totdeauna; ținând cont 
atât de tradiția corneliană, cât şi de actuala situație a societății româneşti în context 
internațional. Ni se pare, totodată, operativă şi productivă distincţia (nu opoziţia!) 
dintre /egionarismul ca fenomen sufletesc, spiritual, moral, de valoare permanentă, cu 
vaste implicaţii social-culturale, şi /egionarismul ca fenomen polilic, prin natura lui 
expus schimbării. E o evidenţă incontestabilă că problema legionară nu poate fi tratată 
în termenii anilor *30-'40. De-atunci societatea noastră şi lumea contemporană au 
cunoscut schimbări importante, De aceea, anumite forme de organizare, metode de 
acțiune şi chiar conţinuturi doctrinare nu pot să rămână imuabilc, încremenite în 
răspărul istoriei. Ele cuvine-se pritocite, împrospătate, îmbogăţite, prin acțiunea 
noilor generaţii, O acțiune liberă şi lucidă. Nu subscriu defel la încercările unor 





veterani (“seniori”) de atragere mecanică a tineretului spre forme aparținând anumitor 


realități exter ioare generaţiei nevărsinice. O simplă copiere (imitare) a unor modele 
din trecut e nepotrivită şi, oricum, irealizabilă, Tinerii de astăzi nu se cade să-şi 
atribuie merite aparținând înaintaşilor. Dar nici să fie traşi la răspundere pentru 
greşelile predecesorilor lor, inclusiv ale noastre înşine, care, în plus, orgolioşi, 
intoleranţi, suficienţi, ne eschivăm a ne asuma erorile (de altfel inevitabile într-un 
trecut foarte dificil), a le mărturisi, a regreta şi a acţiona, prin dragoste aplicată, pentru 
indreptarea lor și preîntâmpinarea altora asemenea, Toma d” Aquino; “Mă țem de omul 
unei singure cărți!”., 

Valeriu C. NEȘTIAN 





PUNCTE CARDINALE 





DE LA ARCIIAEUS 
LA ARFIADIGIIEL 


Dacă a existat un “archeu” al Arhanghelului sub a cărui spadă de foc s-a călit 
generația lui Corneliu Codreanu, acesta a fost naționalismul lui Eminescu. Învățătura 
şi simţirea lui au fost prefăcute în credinţă luptătoare de către cei ce le-au moştenit. 

Şi ce altceva decât sămânţa aceluiaşi “archeu” al geniului etnic, încolțită în 
suflete astfel înrudite, ar putea lămuri surprinzătoarele coincidenţe biografice ale 
celor două figuri reprezentative? Şi Eminescu, şi Codreanu Sunt fii ai Ţării de Sus, 
voinici ca brazii şi chipeşi ca feţii-frumoşi ai basmelor noastre. Fiecare din ei 
condensează în formule exemplare tinerețea făr” de bătrânețe a României eterne. 
Unul, întruchipând arhetipul voievodului (“sumă lirică de voievozi”, după splendida 
definiţie a lui Ţuţea), celălalt al baiducului, în care Blaga distinge idealul colectiv al 
sufletului românesc. În obârşia, dar mai ales în chemarea lor, versuri precum cele 
din “Umbra lui Istrate Dabija Voievod” cifrează o tainică realitate: Moldova cu 
stejari şi cetini/Ascunde inimi mari de Domn. 

La fel de semnificativ e că amândoi au avut de înfruntat calomnia răuvoitoare de 
ne-român, din partea acelora care voiau să-şi mascheze propria alogenie atribuindu- 
le-o autohtonilor. Dar ce nu li s-a iertat niciodată a fost strădania de a româniza limba 
şi istoria neamului. Cel puţin încercarea de a pune bazele unui Stat potrivit cu 
interesele româneşti, şi nu străine, a rămas astăzi o crimă imprescriptibilă. 

Destinul i-a înfrățit şi prin moarte, după o existenţă pământească limitată la 
numai 39 de ani, dar care şi-a lăsat aici efigia gesturilor făuritoare de legendă. Primul 
se petrece din lumea aceasta rătăcind în pădurea gândurilor sale, celălalt, dat 
pierzării în pădurea bezmetică de la Tâncăbeşti... De data aceasta codrul nu mai 
slujise de refugiu şi rezistenţă, cum plănuise odinioară pe dealul Dobrinei, ci 
mârşavului plan urzit de prigonitori. 

Pădurea îşi trădase haiducul. 






























FLOREA TIBERIAN 





DUMITRU (TACHE) FUNDA 


Luna trecută ne-a părăsit una dintre figurile cele “i 
mai de seamă ale contingentului macedo-român al FE 
vechii Mişcări Legionare: inginerul Dumitru (Tache) 
Funda. 

Născut în 1916 la Hrupiştea, în Macedonia 
grecească, a urmat şcoala primară în localitatea 
natală, iar gimnaziul şi liceul la Grebena. A făcut 
apoi studii politehnice la Bucureşti şi s-a apropiat, 
încă din studenţie, de Mişcarea Legionară, fiind nu 
doar martor, ci şi protagonist al multor evenimente 
importante din preajma anului 1940. A făcut 16 ani şi 3 luni de prizonierat 
politic (închisoare și deportare în Bărăgan) sub comunişti, eliberându-se 
la 31 iulie 1964, dar continuând să fie hărțuit de Securitate încă mulţi ani 
după aceea. 

După 1989, rămas la fel de credincios idealurilor tinereţii şi de a 
vitalitate care sfida anii şi suferințele (l-am cunoscut într-o lu ngă călătorie 
pe traseul Bucureşti-Budapesta-Londra-Glasgow-Toronto-Hamilton, în 
1992, ca și pe bunul său prieten, doctorul Ionel Zeană, şi am fost protund 
impresionat de extraordinara energie de care dădeau dovadă. cu acelaşi 
inepuizabil entuziasm care a caracterizat întreaga generație crescută la 
şcoala lui Codreanu), Dumitru Funda s-a numărat printre cei ce au făcut 
eforturi sincere în direcţia unei necesare medieri în conflictul păgubos 
dintre taberele legionare, fără a [i întotdeauna corect înțeles. 

Buna-credinţă şi vocația mărturisitoare transpar cu prisosință şi din 
cartea sa de memorii și polemici, intitulată După 60 de ani mistificarea 
continuă (Editura Fundaţiei Culturale “Buna Vestire”, Bucureşti, 1998), 
cuprinzând mai ales texte publicate anterior în Cuvântul Românesc şi 
Puncte Cardinale, şi în a cărei prefață scriam cu toată convingerea: 
“Biografia autorului [...] se topeşte, practic, în destinul obştesc al unei 
Românii martirizate, conştientizat cu iubire şi cu durere, dar şi cu o 
cotruşiană «nădejde Nămândă de izbândă». Semnatarul cărții este tăiat, 
fără îndoială, din stofa celor care pot [i zdrobiţi, dar niciodată în rânți [...] 
Cartea prezintă un interes deopotrivă documentar, ideologic, moral şi 
sentimental; luxul ei depăşeşte cazul individual al autorului şi devine 
mărturie a unei generații crucificate, care reclamă o dreaptă judecată, cu 
morții şi cu viii ei. Pe alocuri tablourile se colorează, fără ostentaţie, cu 
pasta pitorească a vieţii aromâneşti, trec prin ele armatolii ca nişte umbre 
legendare şi răzbate printre tușe glasul tainic al dimândării părinteşti”. O 
chemare cu care duhul lui Dumitru Funda, cel de-acum “adăugat la 
neamul său”, s-a făcut una, în eternitate. 


Fie ca Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepţilor Săi. 
(R.C,) 





pr PP. TIP POT e 








e ai 





+ 





LIZETA „ Sub administraţia poloneză de pomină, 
GHEORGHIU dintre anii 1786 şi 1348, aproape trei sferturi din 
numele românești din Bucovina s-au polonizat [...| 
Aşadar, Simion Zelea |străbunicul lui Corneliu Codreanu - n.n.| devine 
«polonez» sub numele de Zelinschi. Fiul său, Neculai Zelinschi, era de meserie 
pădurar, iar satula preferat să-i spună, în loc de Zelinschi, cum era trecut în acte, 
«Pădurarul», sau mai bine şi mai frumos: «Codreanub». 

Din căsătoria lui Neculai cu românca Maria Anticu, rezultă lon Zelinschi 
Codreanu |tatăl Căpitanului - n.n.], care, trecând în Moldova, devine prolesor de 
liceu la Huşi şi se căsătoreşte cu Eliza Brauner, româncă ortodoxă (deși cu nume 
german), iar în 1902 cere să i se preschimbe numele din Zelinschi Codreanu în 
Zelea Codreanu, adică să i se înlăture codița poloneză, păstrându-şi numele 
strămoşesc de Zelea, împreună cu numele neoficial, dar scump, al tatălui său: 
Codreanu. 

Mama Căpitanului, Eliza Brauner, este fiica româncei Marița Sârghi şi a lui 
Carol (« Costache», cum i se spunea) Brauner, român ortodox după mamă, ca fiu 
al româncei Elisabeta Cernea, şi german numai dinspre partea tatălui său, Adolf 
Brauner, de origine bavareză [...] 

Comparațiacum |avocata Căpitanului îşi susține pledoaria în fața completului 
de judecată al Tribunalului Militar Bucureşti - n.n.] adevărul cu mistificarea şi 
veţi socoti câtă cantitate de mișelie s-a vărsat și se mai varsă încă asupra Mişcării 
Legionare! Căci mi se pare o mişelie să Joveşti pe strănepot cu aceleaşi arme pe 
care le-au inventat străinii împotriva străbunicului! 

lar faptul de a încerca scoaterea din viaţa şi sufletul românesc a lui Corneliu 
Zelea Codreanu, prin folosirea unor asttel de campanii şi argumentări, ni se pare 
a fi o mare şi temerară iluzie, egală cu impietatea acelora care ar încerca, 
bunăoară, eliminarea lui Mihai Eminescu, pentru motivul că în mod oficial s-a 
numit, până [a sfârșitul vieții, Mihail Eminovici...” 


FRANCISCO A ŞI oudzscă şi unu de ani, ăsa urale Sen țigleiale 

personalității sale erau deja definite. Aspectul său fizic 

VEIGA extrem deatrăgător era o bună scrisoare de recomandare: 

de statură înaltă, într-o ţară cu oameni scunzi, atletic şi cu o figură de 0 rară 
frumusețe clasică, străină de timp. Într-un fel, toate acestea l-au caracterizat 
întotdeauna „drept un om de acțiune [..-] Fişa lui personală de la Școala Militară 
din. “Botoşani îl definește, dintr-un punct de vedere militar care l-a marcat în 
întreaga sa viață, ca «hotărât la fapte şi energic» şi în califică drept un «bun 
comandant de pluton». Spus cu alte cuvinte, un om tenace, bun orâoiza fa: 


planuri simple, Mexibile, şi idei clare”. 


“În micul spațiu din fața bisericii mişunau 
țărani îmbrăcați în pioreștile lor haine de 





TEI 
NAGY-TALAVERA 


deseori funcţionarii cit etințe ineliciente şi corupte - făcuse tot posibilul pentru 
a irita mulțimea: îi interzisese lui Codreanu să vorbească, dar nu interzisese 
întrunirea. Și mulțimea de țărani simpli şi sărmani se înteți, până când cimitirul 
nu-i mai putu cuprinde. Deodată, în mulțime se făcu linişte. Un om înalt, de o 
frumuseţe tristă, îmbrăcat în costumul alb al țăranilor români, intră în cimitir 
călare-pe un cal alb, Se opri în apropierea mea, iar cu nu putui vedea nimic 
monstruos sau vătămător într-însul. Dimpotrivă, zâmbetul său sincer de copil 
iradia deasupra mulţimii nevoiaşe, părând totuşi, în chip tainic, că venea de 
altundeva, de departe. Carismmă este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forța 
ciudată care emana din acel bărbat. El era, ca să spun mai bine, bucată ruptă din 
acele păduri, din acei munți, din viforul ce bântuie năprasnic culmile înzăpezite 
ale Ca rpaților, din lacuriși din râuri, Șiaşa, în tăcere, rămase în mijlocul mulțimii. 
Nici n-avea nevoie de cuvinte. Tăcerea sa era ca însăși grăitoare; părea a [i mai 
puternic decât noi toți, mai puternic în rang decât prefectul care-i interzisese să 
vorbească. O țărancă încărunțită de vreme îşi făcu semnul crucii şi şopti: «Trimisul 
Arhanghelului Mihail!» Apoi, clopotul cel trist al bisericuţei porni să bată, iar 
slujba religioasă, nelipsită înaintea oricărei întruniri legionare, începu. |.. După 
Ida bine de un sfert de Veac, n-am uitat întâlnirea mea cu Corneliu Codreanu...? 


- 4 






MIRCEA  “Bunucredcă Moţa a plecat în Spania pentru 
| VU LCĂNESCU | aseimpune, prin acte de eroism personal, la conducerea 
Mişcării, împotriva lui Codreanu - cum zic unii - şi nici 
c-a plecat spre: a muri [...] = cum zie alţii. Eu cred că Moța a plecat la judecată. La 
judecata lui Dumnezeu, Casă răzbuneo trădare, ucisese, Şi, oricît arfifostachitat 
de juraţi și oricît ar fi socotit justificat faptul, dacă omul credea în adevăr în 
Dumnezeu - și sunt dovezi că Moţa era credincios - nu se poate ca faptul să nu- 





i fidat căinţe amare. Lucrul acesta s-a întîmplat și cu Corneliu Codreanu, care 
"ucisese pe, prefectul Manciu şi care - credincios. fiind şi el - era deseori frămiîntat 


de remușcări care-i brăzdaseră fa facu 0 cută adincă de răvretaien re- -lîntunecaseră 
- „pu dutjtatea lor robişauită - > ochii albaji AA e Ma O 


A.A 
i ae i DN "daf. d Ac Pi IP ai 


PUNCTE CARDINALE 
CODREANU ÎN OGLINZI PARALELE 


diminică. [...] Prefectul de Turda - aşa cum fac: 


Ya „5 Hu] 4, "i 
sees ae AN Ă ţ br bi ) 











Septembrie '99 NR. 9/105 PAG. 3 





R 75 VAN “Înainte dea impunealtora asemenea exigențe, 
RAZVA = Codreanu a experimentat el însuşi traseul sinuos al 
CODRESCU unei deveniri «innoitoare» (în sensul creștin al 
«dezbrăcării» treptate de «omul cel vechi», al unei spiritualizări prin rugăciune, 
meditaţie şi asceză). E o diferenţă considerabilă (pe care numai cineva rău-voitor 
o poate contesta) între tînărul exaltat din perioada luptelor studenţeşti de la 
începutul anilor '20 şi liderul grav și măsurat al ultimilor ani: cel cu care se 
întreținuse rabinul Şairan sau pe care venise să-l viziteze la București un Julius 
Evola; cel cu care luliu Maniu nu ezitase să încheie un important pact politic şi 
despre careun Nae lonescu putuse afirma (prin 1936): «Minunea pe care a făcut- 
o Corneliu Codreanu e aşa de mare încît de-acum îl depăşeşte și pe el»... Cam 
acesta a fost, de altfel, drumul străbătut de toți întemeietorii Legiunii. O realitate 
vie (fie un om, fie o mişcare) nu poate fi judecată reducționist, printr-un stadiu sau 
printr-un act izolat al devenirii ei. Din păcate, pe un Codreanu și pe un Moţa nu 
toţi i-au înțeles adecvat; şi nu este vorba aici de adversari (care n-au putut sau n- 
au vrut s-o facă), ci chiar de o parte a propriilor «camarazi». Aceştia i-au urmat, 
mai mult sau mâi puțin conştient, cu precădere pe foştii «tineri furioşi», 
pătrunzîndu-se prea puțin (sau prea superlicial) de «misticismul jertfelnic» al 
maturității lor [...] Opera iui Codreanu a fost înțeleasă prea puțin în latura ei 
spirituală (care o deosebea esenţial de fascismele occidentale şi mai ales de 
nazism); ispita politicului (în contextul favorizant al unei Europe de dreapta) s-a 
dovedit mai puternică,anticipînd «devierile» de maitirziu |...] Mişcarea Legionară 
a trăit mai tot timpul această tensiune între «secular» şi «spiritual», care face 
parte din tragedia ei internă...” 


DAVID “Intrasem în Casa Verde la ora 1 şi 20 [în ziua 
AFRAN de 11 februarie 1937 - n.n.|. Vorbeam de acum de 

Ș peste două ceasuri”. Eram decis să mai rămân, pentru 

a pleca limpezit. Nu era o discuție de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii. 
Știam că l-am pus într-o situație delicată. De afară răzbăteau voci care ne 
împiedicau să ne concentrăm. Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gând 
și suflet, cerşindu-şi tăspunsuri, argumente, pentru a ne despărți ca prieteni. 
Venisem la el cu sinceritate. Îl văd cum se ridică, îmi întinde mâna şi îmi spune: 
— Am avut mare plăcere de întâlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat 


probleme; dar: am învățat fărâme din taina infinită a credinţei... Eu n- -amyvenitsă 
proyocură sau răzbunare. Mi-esulietul curat; Nu ştiu dacă toţi legionarii gândesc | 


ca mine. Dacă un evreu-a fost loy it sau rănit, ori jignit pe plan moral, iartă-i pe 
răufăcători! Einu-s decât oameni, poate chiar (un AGE catina Nu peomul superior 


încercăm moi să- -I şletuim, ci pe omul-Om.s.. ze 


Am plecat. Am cântărit mult ultimul său ie Am văzut în în irairea lui u un 


început de logică. Apoi a venit tăv ălugul: Codreanu a fost ucis din ordinul lui 


Carol al Ll-lea, în (noaptea de 29 spre 30 noiembrie] 1938...” 





DUMITRU (T ACHE) “Respectând dorința |Căpitanului] 
FUNDA exprimată cândva față de [Grigore] Pihu, i-a 

fost pregătită tradiționala «pită aromânească». 
De la locul întrunirii iallourareă unui magazin legionar în centrul Silistrei, 
capitala județului Durostor din Cadrilater, în toamna lui 1937 -n.n. | s-a mers pe 
jos. Un convoi de multe sute de legionari l-a condus la destinaţie. Noi, cei câțiva 
tineri studenți care încercam să facem gardă în jurul Căpitanului, am riscat să fim 
călcați în picioare de cei care dădeau năvală să pună mâna pe el. Oprindu-se şi 
privind în urmă, a exclamat: «Lăsaţi-i! N-au cum să fie disciplinaţi, e mult prea 
mare entuziasmul!» Înaintedea păşi pe poarta casei familiei Şarapciu, l-am auzit 
spunând: «Parcă nu-mi vine să mă despart de ei...» |...] 





(continuare în pag. 4). 





* În timpul acelei memorabile întrevederi, Codreanu îi spusese rabinului, printre 
altele: “Poporul român n-a cunoscut de-a lungul istoriei sale nici ura de rasă, nici ura 
declasă, nicivrajba religioasă, La noi n-au avut loc pogromuri, nici procese împotriva 
ev rela pentru omorritual, ca în țările civilizate din Occident, nici vânătoare de 
vrăjitoare, nici arderi pe rug, nici vreo «Noapte a Sfântului Bartolomeu»... Religia 
noastră a fost o religie a ţăranilor, cum a numit-o filosoful Nae Ionescu, profesor de 
Jogică, metafizică şi mistică creştină. Înconjurat de neamuri ostile cu tendințe 
imperialiste, poporul nostru n-a practicat, totuşi, şovinismul, ci s-a călăuzit de zicala: 
«Fiecare cu legea lui. A trăito mie de ani fără o ierarhie eclesiastică. Poporul nostru, 


născut creștin, a întreținut adeşea legătura cu Dumnezeu direct, fără mijlocitori, prin 


rugăciuni: acasă, pe ogoare său în bisericuțele umile de lenin. L-am păstrat pe 


“Dumnezeu în sufletul nostru. Neam închinat lui cu evlavie şi smerenie, iar când 
"credința ne-a fost ameninţată, ne-am ridicat la luptă pentru apărarea ei, Asta nu se 


numește șoyinism. Eu însumi mă inspir din Apostolul Pavel, care zice; La Judecata 


de apoi toate neamurile se vor înfățișa, în frunte cu regii şi împărații lor, pentru ada 
socoteală de faptele pe care le-au săvârşit pe pământ. Un om care crede, cum cred cu, 
nu numai în judecata istoriei, ci şi în cea a lui Dumnezeu, nu poate uri alte ueaniuri, 


egale în faţa Lui. Poporul meu şi poporul Dumucuvoastră au avut aceeaşi soartă 
tragică, După ce poporul'evreu își va regăsi Patria pierdută, va trebui Să, facem 


împreună asul decisiv: reconcilierea istorică între cele două popoare ale noastre 

















— o Zair 


„AR 


PAG. 4 NR. 9/105 Septembrie '99 


PUNCTE CARDINALE 





EEE) 


0 0)9):157. în iN inieleiPinr 4/8 g.1:7.195> 





(urmare din pag. 3) 

Cu această ocazie i-a fost oferită Căpitanului o turmă de trei sute de oi. După 

ce fusese sugerată ideea, dacă ar fi fost Inați în considerație toți ofertanţii, 

Căpitanul ar fi devenit «celnic», cum erau numiți lă noi proprietarii turmelor cu 

peste o mie de oi: Darul a vrut să fie numai simbolic. L-a fost pus la dispoziție şi 
un cioban, Socrate, al cărui nume figurează în testamentul Căpitanului”. 


EMIL “Garda de Fier, din care, de altfel, nu am făcut 
CI ORAN Bot a constituit un fenomen foarte bizar. Șelul ei, 

odreanu, era'un Slay get-beget, tipul însuşi al) 
hatmanului ucrainian. Gardienii morții erau, în cea mai mare parte, macedoneni 
dezrădăcinaţi; în această mişcare ieșea la iveală, de fapt, periteria României. Așa 
cum despre cancer se spune că nu este o singură boală, ci un complex de boli, tot 
așa a [lost şi cu Garda de Fier: un complex de manifestări, o sectă dementă mai 
degrabă decât un partid. Se vorbea acolo mai puțin despre o redeşteptare 
națională şi mai mult despre măreția morții. Românii sunt în general sceptici, 
aşteaptă prea puțin de la soartă. Deşi Garda de Fier era, în general, disprețuită 
de intelectuali, totuşi, psihologiceşte, situa ţia era variată. Există un soi de alienare 
în sânul acestui popor profund fatalist. Însă intelectualii la care mă refer, şi care 
lâncezeau Şi se ratau pe la țară cu diplomele lor, s-au îndreptat cu bucurie spre 
această mişcare, în mod oarecum firesc. Garda de Fier li se înfăţişa ca un leac al 
tuturor relelor şi al plictiselii - ba chiar şi al blenoragiei! "** 


EUGEN “Procesul [intentat lui Codreanu în mai 1938 - 
WEBER n.n. s-a desfăşurat în grabă, aranjat dinainte, [...] şi 
verdictul a venit ca o hotărîre dinainte cunoscută. 

Codreanu a fost condamnat la zece ani de muncă silnică şi, în plus, şase ani de 


pierdere a drepturilor civile. Pretinsa conspirație împotriva statului nu a fost. 
niciodată dovedită. Codreanu se pronunțase î în mod repetat pentru meriținerea. 
în limitele legalităţii, pentru respectarea, Constituţiei şi evitarea. prov ocărilor, 
Terorismul legionar a fost o realitate, dar niciodată responsabilitatea actelor 


“teroriste. nu a fost demonstrată pentru Codreanu î însuşi. în orice caz, nu era 


potrivit ca acuzațiile de activitate subversivă. să “fie aduse de. cei care gena A 


Se 


înlăturaseră Constituţia falii | 
| inci a 





“Am fost întrebat [ia procesul din mai 1938 - 
1.1.| dacă-l socotesc pe Corneliu Codreanu trădător 
de țară. Cunoscind mişelia ce se punea la cale, mi s-a 






NICHIFOR 
CRAINIC 





urcat singele la cap și am răspuns: «Sînt patru ani şi mai bine de cînd nu vorbesc 
cu Corneliu Codreanu. De atunci ne detestăm și ne atacăm reciproc. De atunci, 
îl văd abia acum în boxă, între baionete. Se poate spune orice voiți despre acest 
om, dar a-l acuza de trădare de ţară e cea mai mare infamie și cea mai neauzită 
bazaconie! Asemenea El, pe socoteala lui sîut nedezirde de judecata unui 
Gogol de Război. a 


“Însemnările de “A Jilava astuia un 





tagmei răufăcătorilor, aparţin vrerii dumnezeiești |...] Deodată, în bezna Jilavei, 
se âprinde lumina unei alte lumi. Se arată vremurile îndepărtate când Hristos Își 
purta crucea spre locul osândei. Căpitanul nu mai esingur. Adevărul mărturiseşte 


pentru el. Şi Adevărul va birui peste socotelile celor „ce i-au jurat pieirea, + 
«Dumnezeu vede şi va răsplătb> sunt. cuvintele. cu care își încheie ultima ada, 


depoziţie, d osia tă altor i ip decât celor ca re l-au condamnat...” 


VIIRCEA E , “Nu sr cum va fi judecat de istoate Eat iu 
E Codreanu. Fapt este că patru luni după lenomenalul 

ELIAD succes electoral almișcării legionare [decembrie 1937 

- n.n.], şeful ei se afla condamnata 10 ani de temniţă grea, iar după încă cinci luni 
era executat [30 noiembrie 1938 - n.n. |. Evenimente care mi-au confirmat că 
generația noastră nu are destin politic. Probabil că Corneliu Codreanu nu m-ar 
fi contrazis. Căci, pentru el, mişcarea legionară nu constituia un fenomen politic; 
ci era de esenţă etică şi religioasă. Repetase de atâtea ori.că nu-l interesează 
cucerirea puterii, ci crearea unui «om nou». Ştia demult că regele îi pregăteşte 





pieirea și, dacă ar [i vrut, s-ar [i putut salva, relugiindu-se în Italia sau Germania? 


Dar Codreanu credea în necesitatea jertfei |...] 

“* Această declaraţie datează din anii *70. lată însă CE tuarla Emil Gioran (nat la 
Paris) lui Mircea Eliade (aflat la Bucuresti), într-o carte poştală datată *17 V 1938%; 
“Dragă Mircea, Acum câtevu luni te-am rugat să-mi scrii câteva rânduri despre 
stările de acolo, Aşteptam înfrigurat nişte accorduri (franţuzăsm ortografie = n, n.| 
funerare, căci nu-mi pot închipui <'ai (i putut găsi altă tonalitate, Eu totuși sper în 
altă Românie, căci altcum nu ne mal rămâne decât să ne sinucidem cu toţii sau să ne 
facem jidani. Chiar astazi am primit ascrisoare dela uni prieten, care mă În formează 
de-a perchiziţie la tine şi de confiscarea unei scrisori, Înnl dau stăm de consecințe Şi 


le suport cu ră înti'o o prăa care Spune) și | Nae Ionescu n (| dreR) A! 


3! ăi * d S 
A scă ce ri E Zr i ERA RAUL NE E A rc e 2 A cat Și E 0 3. ae 







zauduitor. document uman. Ele reproduc mărturia - 
unui om ce ştie că mult nu mai are de aşteptat dela. 
oameni, că viața și lupta lui, din ceasul în care însuşi Regele s-a pus în fruntea. 





ă superioa ră, şi anume să realizeze mai întâi caractere 


întii, 0 elită conducătoare, şi abia apoi un parti 


kX În AL camniiio del cinabro (Milano, 19724pp. „139. 40), 








În'1937-1938, tema cea mai populară printre legionari era moartea. Modelul 
exemplar îl constituise moartea lui Moţa şi Marin. Cuvintele lui Moţa - «cea mai 
puternică dinamită e propria ta cenuşă» - deveniseră literă de evanghelie. O bună 
parte din «activitatea legionară» consta. în slujbe, parastase, posturi negre şi 
rugăciuni. Şi cea mai patetică ironie a acelei primăveri 1938 a fost că nimicirea 
singurei mișcări politice românești care /ua în serios creştinismul şi Biserica a fost 
începută sub oblăduirea Patriarhului Miron... PX * 


“În ziua de Paşti a anului 1938, în prezența a 
GEORGE şaizeci de preoți veniți să-i spună «Hristos a înviat!», 
RACOVEANU marele arhiereu al Bisericii Ortodoxe Române din 

acea vreme (Patriarhul Miron Cristea - n.n.] a rostit sentința: mai bine să moară 

unul: pentru popor [expedit, ur hominem mori pro populo], decât să se 
prăpădească poporul din cauza unuia. Cine era, de data aceasta, cel pe care 
marele preot îl socotea vrednic de moarte «pentru popor»? Era vreun duşman al 
așezărilor creştine ale poporului român? Era vreun predicator de învățătură 
potrivnică adevărului adus lumii de Hristos? Nu. Era un om tânăr, plin de râvna 
şi puterea de a face din țara românească o țară «temătoare de Dumnezeu», iar diu 
neamul românesc - un neam încrezător în învierea făgăduită de Hristos tuturor 
neamurilor care se vor învrednici de ea. Numele lui - Corneliu Codreanu. Acesta 
era «unum hominenw pe care «arhiereul anului aceluia» îl osândea la moarte [...) 

Un an de zile înainte de rostirea sentinței de către arhiereu, cărturarul Nicolae 

Iorga arătase şi chipul în care trebuia săvârşit omorul. În februarie 1937, într-una 

din secțiunile Senatului, înconjurat fiind de miniştri şi de senatori, cărturarul 

recomandase metoda aflată de el de la un vânător canadian, colonelul Boyle, 
salvatorul coloniei româneşti din Odesa revoluției bolşevice. Sfatul nevinovatului 
oni de carte era aşa: „Să ţinteşti între ochi pe cel care conduce! Şi totul ia Sfârşit.» 

Mişelia cu orgoliul s-au întâmpinat. Ura cu demența s-au sărutat. Au uneltit sfat 

și au hotărât. L-au închis. L-au osândit hoțeşte. Apoi l-au omorât. Noaptea, 





“tâlhăreşte. | Relatarea oficială vorbea de... încercarea ucenicilor de a-l fura [...] 
Marele preot a dat a doua zi dispoziții să se facă rugăciuni polihronice pentru 
"regele asasin, Cărturarul a tipărit, drept adevăr, într-unul din volumele lui, 


relatarea ucigaşilor (povestea cu «fuga de sub escortă»). Ecațiu istorie. Căci o 
mână mânjeşte vă alta şi amândouă = dA ţa 


AA See 





MIHAIL i îNETorreuiti Aderca, pe care an întâtait 
SEBASTIAN îsi la cercul «setard», unde am vorbit amândoi 
espre. [Camil] Baltazar, într-un lei de şezătoare 
«festivă», îmi spunea că deploră moartea lui Codreanu, care a lost un mare om, 
O apariţie genială, o forță etică fără seamăn și a cărui «moarte de sfânt» este o 
pierdere ireparabilă [...] 
> Aderca, văzut alaltăieri, regretă moartea lui Codreanu. E convins că el, 
Aderca, ar [i reușit să obțină de la Codreanu un regim bun pentru evrei. Crede 
că Pentru legionari este o carte istorică. Regretă că Garda este antisemită: fără de 





asta, s-ar fii i înscris acolo, Regretă cănul-a Sun oseuut pe Codreanu, care era o mare 


personaitățe (9 Sarah Bernba roti ca î Goai)r? 


“ 


usa neapropier? în rânduri puține deaceastă 
(DAN BARBILI AN) margine înaltă şi neajunsă a fiinţei româneşti 
FE 3 A (până azi aşa de neştiută): Căpitanul [...] 
eologal, ivirea Căpitanului printre noi înseamnă, fără îndoială, cunoaşterea 
mijlocită a bin ței în gereşti, fulgerata manifestare a Arhanghelului. Nu se cuvine 
scrisului mirean; întârziat în păcat, plin de preget în a sui până la izvoarele 
Increatului, să adâncească asemenea taină. Preoții Legiunii ovoriace. 
 Setular, însă, darul de preot al vieţii Căpitanului înseamnă 0 dezvăluire în 


plină zi a firii noastre roză Bă Prin Elne ridică la o mai upSda si. adâncă 
ştiinţă despre noi înşine. za A, i ei 


Din limburile în care pi anale şi. mugurii, iata, Sere e dusă. şi 
răsădită sub cerul marilor creşteri. Destuşim î în chipulş şi în moartea Căpitanului, 
ală CUBA mărite şi 'Tansfigulia te datele BeinG ue unui conetetum x MA ese să 





IULIU ii At “Recunăse, că. Corneliu Zelea SERA a itost 


superior gîndirii mele. Eu am încercat să adopt în 
! slujba şi salvarea țării, căi politice; el a ales o cale 


Ci educind un tineret care, pe 
căi de înălțare patriotică, „să se dăruiască total, moral i SE irțluale Să creeze. îi 
e Sat A Ey Ss 


MANIU 









“in România, l-am cunoscut personal [în pita îşi mintea: 
Codreanu;şeful Gărzii de Fier, una dintre PAUN ERII nat aa Carol 
spiritual) din câte am întâtnit în mişcările naționaliste ale acelei cati Ci Să i ști 
l-am cunoscut şi pe Mircea Eliade, care după. război aVea să deti E sine ucureş “ 
numeroase opere de istorie a religiilor, şi cu care. mai întreția ac i mos, PRI 
atunci el făcea parte din cercul lui Codreanu (a seve ad 
Naţionalism şi asceză. Reflecţii asupra fenomenul ST) Asi A 
lulia-Paris, 1998). e & î 


















i 
| 
| 














PUNCTE CARDINALE — septembrie "oo NR. 905.5 


a aim e ED PE 












n... 





2 zar 


documentar $ documentar $ documentar $ documentar $ documentar $ documentar € documentar * | 


MESAJE "TESTAMENIARE 
ALE LIDERILOR DE DREAPIA 
(Corneliu Codreanu, lon Antonescu, Benito Mussolini, 
Adolt Hitler, Ferenc Szâlasi, Francisco Franco) 








ia ÎI 


+ 


documentar 































documentar $ 


Priviţi din pragul noului mileniu, liderii europeni de dreapta parsă rămână personalitățile 
cele mai controversate ale istoriei secolului XX. Polarizând fanatisme şi antipatii, imaginea 
lor se mişcă derutant între o dimensiune mesianică şi una antihristică, probabil deopotrivă 
de exaperate. Este foarte greu să încerci să dai la o parte balastul tendențios al adulației sau 
al repulsiei şi să întrezăreşti o clipă umanitatea lor brută, resorturile intime ale psihologiei 
sau ideologiei lor. 

Pe de altă parte, intrând de obicei în malaxorul unei percepții globale, cel mai adesea 
ghidate propagandistic şi asumate visceral, se eludează, mai mult sau mai puţin deliberat, 
notele lor diferenţiatoare, în realitate destul de pregnante. La fel se întâmplă şi cu diferitele 
ipostaze istorice ale Dreptei, topite abuziv în noțiunea diabolizată de “fascism” (înțeleasă 
ea însăşi vicios, prin identificare convenţională cu nazismul/hitlerismul). Or, la o privire 
mai atentă şi mai puțin pătimaşă, nu pot fi imaginați doi oameni mai deosebiți decât, să 
spunem, Hitler şi Codreanu, sau două mişcări mai esenţial divergente decât, bunăoară, 
național-socialismul german şi falangismul spaniol. Realitatea - cauzalități, structuri, 
strategii, finalităţi - a fost infinit mai nuanțată decât este prezentată şi percepută în mod 
curent, fie că este vorba de indivizi şi baze doctrinare, fie că este vorba de grupuri şi acțiuni 
politice. Desigur, aceasta nu înseamnă că diferitele mişcări de dreapta n-au avut şi destule 
elemente comune, dar adeseori ele par să țină mai mult de un anumit tip de retorică sau de 


$ AF3UIUINIOp $ Av3Uouuna0p 





documentar * 


documentar * 
9 IC)UDUIND0pD $ Ituouindop 


















o anumite realități (“mode”?) - faptice sau mentale - ale epocii, adică, mai pe scurt, de o e | 
= anume contexrualitare istorică. PA 
= Întrucât problema rămâne provocatoare, dincolo de vreo intenționalitate partizană, am E 
> considerat că un Documentar precum cel care urmează poate aduce unele lămuriri ES 
= interesante, sau măcar prilejul unei reflecții mai aprofundate. Am ales documentele de =: 
2, natură sau valoare testamentară pentru că ele reprezintă “capetele de drum”, “socoteala EBI 
| 3 finală” a oricărui destin, dar şi pentru că, în principiu, în fața morții oamenii, mici sau mari, Ia 
devin mai “transparenți” decât oricând, vădindu-şi, mai mult sau mai puțin dramatic, esența 
| > sufletească, sau, dacă vreți, acea “umanitate brută“ despre care pomeneam la început. = 
| = Paginile testamentare sunt & | 
| = precedate, în fiecare caz, de o = | 
| - scurtă prezentare biografică a EER| 
| = personalității respective, precum. [ESA | 
| E şi de o relativ bogată ilustrație a: | 
| fotografică (în limitele îngăduite | 
| de spațiul revistei). „ÎI 
î In felul acesta, “cazul Magi 
| E Codreanu” (căruia i-am acordat, = | 
| = în contextul centenarului naşterii SI 
| = sale, o atenţie privilegiată) poate. RE 
| = fi raportat, prin aceeaşi prismă ESI 
| Ş testamentară, la alţi lideri ai a 
| Z Dreptei, mai apropiaţi sau mai 
|“ îndepărtați, cu care a împărtăşit e. ÎI 
= un destin vitreg, dar faţă de care 3 
= îşi păstrează, credem, o certă = 
2 singularitate (aşa cum şi mişcarea [E 
= lui național-creştină rămâne în = 
| g multe privințe ireductibilă la una BBS 
| “3 sau alta dintre formele ideologice RI 
| Fi sau organizatorice ale “totali- — Ii | 
| | tarismului” occidental al vremii). 
| = Le mulțumim tuturor celor = | 
E care, într-un fel sau altul, ne-au RE 
= înlesnit, mai mult sau mai puțin 2! 
3 direct, realizarea în Redacţie a E 
I- acestui documentar: Gabriel ES 
3 Constantinescu, Alexandru 
A Săndulescu, Iie-Vlad Sturdza, . Ma 
A Mihai Ghica, Octavian Brânzei, A 
= Claudio Mutti. S 
: Răzvan CODRESCU E 
Z S 








9 documentare documentar $ documentar documentar $ documentar $ documentar € documentar € 














| PAG. 6 NR. 9/105 Septembrie '99 


PUNCTE CARDINALE 


documentar € documentar *€ 


—— 


documentar 0 


| 


% 


documentar $ documentar $ documentar € 


CORNELIU ZELEA CODREANU: DOUĂ DOCUMENTE TESTAMENTARE 


ŞI TESTAMENTUL SPIRITUAL 
AL LUI 
CORNELIU ZELEA CODREANU 
(extrase din Însemnările de la Jilava) 


documentar $ 


documentar 


tar 


Miercuri, 15 iunie 1938 


= 


documen 
0 APRUDUNIOP $ JLIUDLUNIOP 


Când am terminat Evangheliile, am înţeles că stau aici, în 
închisoare, din voia lui Dumnezeu; că, deși n-am nici o vină sub 
latura juridică, El mă pedepseşte pentru păcatele mele şi-mi pune 
la încercare credința mea. M-am liniștit. A căzut liniştea asupra 
zbuciumului meu din suflet, cum se lasă seara liniştită, la țară, peste 
zbuciumul, zvârcolirile și încordările lumii. Oameni, păsări, animale, 
copaci şi ierburi, pământ muncit şi tăiat de fiarele plugurilor, 
[toate] intră în repaos. 

Căci tare am fostzbuciumat!... Mult a suferitsărmana carne de 


EI 


Corneliu Zelea Codreanu (avându-și obârşiile în Bucovina de Nord 
ŞI născut la laşi, pe13 septembrie 1899, în numeroasa familie a profesorului 
() lon Zelea Codreanu), absolvent de liceu militar şi licenţiat în Drept, 


documentar 


documentar € 





. 
Ea) 
— 
= 
cc. 
. 
.— 
A 
a 
ga 
ze 
_. 
..A 
Ei 
-. 
4 
wma 
d 


i 


i] 





documcinuţ 


documentar 9 


$ 


documentar 


Să 


iar * documentar 


UOCUINCN 





supranumit “Căpitanul”, şi-a început lupta națională în 1919 şi a înfiinţat 
în 1927 Legiunea Arhanghelul Mihail, devenind liderul absolut al 
tineretului naționalist. Impotriva legionarilor se declanşează un adevărat 
“terorism de stat”, determinând un lung şir de violenţe şi “răzbunări”, pe 
care însă Codreanu nu le-a ordonat ca atare. În 1936, acesta şi-a publicat 
cartea intitulată Pentru legionari (principalul îndreptar. ideologic al 
legionarismului), scriere deopotrivă memorialistică, polemică şi 
„ doctrinară. În decembrie 1937, în urma pactului electoral cu Iuliu Maniu 
'şi Gh. 1. Brătianu, Mişcarea Legionară, aspru prigonită vreme de un 
deceniu, repurtează un strălucit succes în alegeri (ultimele alegeri libere 
din România Mare). Regele Carol Il anulează însă alegerile şi îşi 
instaurează dictatura personală. Codreanu, în semn de protest, dizolvă 
Partidul “Totul pentru Țară“ (expresia politică a Legiunii) şi îndeamnă 
la rezistență pon-violentă. Răspunzând unui atac de presă al lui Nicolae 
lorga, este învinuit de “ultragiu” şi arestat. | se înscenează o parodie de 
proces (mai 1938) şi este condamnat abuziv la zece ani de închisoare. În 
temnița de la Jilava îşi redactează ultimele însemnări, cu valoare 
testamentară. În noaptea Sfântului Andrei (29 spre 30 noiembrie) a 
anului 1938, împreună cu alți 13 camarazi aflați în detenţie, este asasinat 
de autorități în marginea pădurii Tâncăbeşti (acţiune monstruoasă, 
ordonată de Carol II şi coordonată de Armand Călinescu, cu care începe 
“decapitarea” Mişcării Legionare, desăvârşită în 1939). După dispariţia 
lui Codreanu, legionarismul intră într-o lungă agonie instituțională şi îşi 
pierde, treptat, unitatea iniţială (triumful politic din toamna lui 1940 fiind 
trecător și mai degrabă iluzoriu), /deea legionară supravieţuieşte însă, 
printr-un lung şir de mărturisitori, în ciuda întreitei prigoane (carliste, 
antonesciene şi comuniste) de peste o jumătate de secol, iar “Căpitanul” 
martirizat rămâne o figură legendară a dreptei creştine româneşti. 
Publicăm mai jos două documente testamentare ale celui de la a cărui 
naştere se împlinesc luna aceasta 100 de ani: un posibil “testament 
spiritual” (extras din Însemnările de la Jilava) şi “testamentul familial” 
încredințat de semnatar avocatei Lizeta Gheorghiu (preluat după fotocopia 
originalului). Am actualizat ortografia şi punctuaţia şi am făcut o serie 
de precizări redacționale între paranteze drepte, spre o înțelegere cât mai 
lesnicioasă a textelor de către cititorii mai puţin avizaţi de azi. 
ei As Aa tai ei 
i i ee drd piste) dat ră 
fall [â at Mt 


A RA 
apa A PĂR a: 
A plz d, 4, 


îi 


— 
$ 
td a tdi 
€ D f pa în 
D, 3 A Pa 
șI -a 
» 


documentar € documentar $ documentar * 


documentar € 


pe mine. Nu cred să fi îndurat vreodată mai molt decât acum. 

Credința şi Dragostea nu mi le-am pierdut, dar am simţit că la 
un moment dat mi s-a rupt firul Nădejdii. Chinuit fiziceşte ca un 
câine, sunt pline hainele de suferință: iată, sunt acuşi 60 de zile de 
când dorm îmbrăcat, pe scândură şi pe rogojina aceasta. 60 de zile 
şi 60 de nopți de când oasele mele sug, ca o sugativă, umezeala care 
țâşneşte din pereți şi din pământ. 

De 60 de zile nu schimb nici o vorbă cu nimeni, căci nimeni din 
cei de aici nu are voie să vorbească cu mine. Şi [sunt] atacat în 
acelaşi timp în ființa mea morală, acuzat de trădare, declarat 
străin, ca nefiind român nici după tată, nici după mamă, arătat [cu 
degetul] ca duşman al Statului, copleşit de lovituri și legat cu 
mâinile la spate, adică neavând nici o posibilitate de apărare. 

Cu inima strânsă la gândul suferinței, jignirilor, maltratărilor 
celorlalți ai mei, familie şi camarazi, am simțit că mi s-a rupt unul 
dintre cele trei fire nevăzute care-l leagă pe creştin de Dumnezeu: 
Nădejdea. Mi s-a făcut negru înaintea ochilor. Simţeam că mă înec. 

Dar mi l-am legat la loc, luptând zi dezi. Cum? Citind cele patru 
Evanghelii. Când le-am terminat, am simțit că am din nou cele trei 
fire şi că ele sunt bune: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea. 

Și acum, terminând de citit scrisorile [Epistolele] Stântului 
Apostol Pavel, am rămas profund impresionat. Mărturisesc că 
până acum le citisem numai pe unele dintre ele, şi fără a le 
aprofunda suficient [...) 


Cu cât pătrundem mai mult în citirea scrisorilor, ajungem la 
concluzia: 


|. că nu suntem creştini, că suntem departe de a îi creştini (0, 
cât de departe!); 

2. că ne creştinăm în formă, dar ne descreştinăm în conţinut; 

3. că omenirea a suferit acest proces de descreştinare de-a 
lungul veacurilor până la noi, cu mici zvâcniri spre adâncuri... 
(creştinarea la suprafață pare că a preocupat mai mult lumea). 

4. Caracteristica timpului nostru: ne ocupăm cu lupta dintre 
noi și alți oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt şi 
poftele firii noastre pământeşti; ne preocupăm şi ne plac victoriile 
asupra oamenilor, nu victoriile împotriva Diavolului şi păcatului. 

Toţi oamenii mari ai lumii de ieri şi de azi (Napoleon, Mussolini, 
Hitler etc.) sunt preocupaţi mai mult de aceste biruințe [asupra 
oamenilor). 

Mişcarea legionară face excepție, ocupându-se, dar insuficient, 
şi de biruinţa creștină în om, în vederea mântuirii lui. Insuficient! 

Răspunderea unui conducător este foarte mare. El nu trebuie 
să delecteze ochii armatelor sale cu biruințe pământeşti, fără a le 
pregăti în același timp pentru lupta decisivă, din care sufletul 
fiecăruia se poate încununa cu biruința veşniciei sau 
veşnică. 

5. În sfârșit, [se constată) lipsa - cel puțin la noi - a unei elite 
preoțești, care să [i păstrat focul sacru al vechilor creştini, lipsa 
unei școli de mare înălțime şi de mare moralitate creștină 


cu înfrângerea 


documențar € documentar «e documentar 





9 Au7Uoduina)op > d biătimittiimițit, 


$ AP)UILUN2O0P Li) LEIUDUINDOP 


PS alipiitilhIti, 


AP3UAUNIOp 


d 





$ 1E)UdUINnI0p 


JL)UIUINI0D 























* 


TESTAMENTUL 
FAMILIAL 
AL LUI 
CORNELIU ZELEA CODREANU 


documentar 


Nu cred că voi muri, dar dacă mor, înțeleg să iau următoarele 
măsuri cu privire la mica mea avere: 

1. Lucrurile din casă [Căpitanul locuia, din 1936, la Casa Verde, 
neavând o casă proprie] aparțin soţiei mele, Elena Codreanu, născută 
Ninoiu, cu toate ale gospodăriei. 

2. Pământul de la Prătești (Vlaşca) - 50 de hectare: 

1/3 soției mele; 

1/3 fetei noastre Cătălina [fiică adoptivă]; 

1/3 mamei mele, pentru ea și pentru ca să ajute pe cineva păsi 
în nevoie din familie, fraţi, surori, judecând după inima ei de mamă, 
dar cu deosebire să aibă grijă de copiii lui Horia [fratele Căpitanului, 
arestat şi el la acea dată, iar ulterior asasinat). 

3. Pământul de ia Predeal - 5600 m.p., la fel: 

1/3 soţiei mele; 

1/3 fetei noastre Cătălina; 

1/3 mamei mele. 

4. Venitul și proprietatea cărților mele, scrise | Pentru legionari (|) 
şi Cărticica şefului de cuib) sau pe care le voi mai scrie [n-a mai fost 
decât cazul sumarelor Însemnări de la Jilava]: 

1/2 saţiei mele; 

1/2 mamei mele, 

5. Maşina, automobilul nr. 6095, pe care o am amintire de la 
Moţa, să rămână soţiei mele, să nu se vândă niciodată și să o pună din 
când în când la dispoziţia familiei, soţiei [Iridenta Moţa, n. Codreanu. 
sora Căpitanului) şi copiilor lui Moţa [Ionel și lridenta Moța au avut doi 
copii: Mihail şi Gabriela]. 

6. Rog Tara aceasta să aibă grijă de copiii lui Moţa, în amintirea 
jertfei lui sfinte | martirii legionari Moţa și Marin căzuseră la Majadahonda, 

în ziua de 13 ianuarie 1937, în apărarea civilizaţiei creştine). 

7. Pentru familia mea şi familia soţiei mele, tată, mamă, frați, 
surori şi alte neamuri, toată dragostea mea și rugăciunile mele, 
pentru ca să-i binecuvânteze Domnul lisus Hristos. 

Făcut astăzi, marţi, 15 iunie 1938 [mică inadvertenţă: testamentul 
a fost alcătuit în grabă şi încredințat avocatei sale marți 14 iunie, dar datat 
cu data zile; următoare, adică miercuri 15 iunie; v. Însemnările de la 
Jilava] în celula mea de la Închisoarea Jilava, şi iscălită de mine, 


Corneliu Zelea Codreanu. 
PISi 


1. Ferma de la Carmen Sylva |pe malul mării, unde se organiza, 
începând din 1935, o mare tabără legionară de vară] mai are un an până 
la terminarea contractului de închiriere. Să se ocupe de ea Ion, fratele 
meu [lon Codreanu avea să fie asasinat, că și fraţii săi Corneliu şi Horia]. 

2. În Pensiunea din Predeal [pensiune legionară inaugurată la 24 
octombrie 1937] sunt banii mei investiţi; să se facă proces lui Bâra, 
pentru a ne da ori banii, ori casa pe doi ani, sau prin înțelegere. 

3. Să se facă proces pentru oile mele de la Silistra, care sunt 
proprietatea mea personală [este vorba de darul simbolic de 300 de oi 
pe care i-l făcuseră simpatizanţii aromâni în toamna lui 1937]. Să se 
plătească ciobanului Socrate tot ce i se datorează şi 1000 de lei pe 
deasupra. 

4, Banii de pe cărţi or mai fi daţi pe undeva; vă interesaţi. 

5, [În ce priveşte] Ediţia [din] Pentru legionari care se tipărește 
acum în limba italiană, am încheiat un contract cu o editură de la 
Roma, “Europa Giovane”; urmează a-mi da 15% din venitul net. 

6, Pentru limbile franceză și germană, va iscăli contractele Lizeta 
(Gheorghiu. 

7. Dacă am uitat ceva ce îmi aparţine ca fiind proprietatea mea 
personală, să fie împărțit ca la punctele 2 și 3. 

Încredințez acest testament devotatei mele apărătoare Lizeta 
Gheorghiu, cu rugămintea de a-l păstra și, la caz de nevoie, a face uz 
de el, pentru care îi mulțumesc cu o caldă strângere de mână și cu o 


vie amintire. 


documentar * 


A 
3) 


E 


documentar 


documentar * 


- 


9 documentar e documentar € documentar € 


documentar *$ documentar 


O 


documentar 


să ilocumentar * documentar $ documentar * documentar $ documentar € documentar € documentar 











ir n 





-. — ——- a 


PUNCTE CARDINALE 


NNE Te St 2 m ar a a 


documentar $ documentar $ documentar € documentar $ 











Septembrie '99 NR. 9/105 PAG. 7 


n. | | 












e o a TIR RE a IEI E a o pam mae apaama Bemz 


documentar € 





na 


documentar € documentar € 








m 


spa 





h 
N atzi Sa Dă P 
> EI om aril n 


e cea 


$ AbIuoduIndop * LEIUdXUIN)OP 









$ AL)VIUINICP $ ALyuduImaop 





Căpitanul şi Elena Codreanu (n. Ilinoiu) 
ta începuturile căsătoriei lor 


$ IL)UDUIND0P 















e ii mititipitie) 








$ AL]UauunI0p 













$ Je)uatunaop 


















$ Audi n20p 












AY3UdUuIna20p 








1- 























documentar 


PUNCTE CARDINALE 


documentar * 


PAG. 8 NR. 9/105 Septembrie 199 


ai 


documentar * 


e 


documentar $ documentar $ documentar $ 


SCRISOAREA TESTAMENTARĂ A LUI ION ANTONESCU 


documentar € 


documentar 





Cel care va deveni Mareșalul lon Antonescu s-a născut la 14 iunie 1882, 
dintr-o familie de militari, la Piteşti. Între anii 1892-1902 a urmat Şcoala pentru 
fii de militari, iar între 1902-1904 Şcoala pregătitoare de Ofițeri de cavalerie, 
pe care o absolvă ca şef de promoție. Numele său a devenit cunoscut încă din 
anul 1907, când, tânăr sublocotenent fiind. a demonstrat spirit de inițiativă şi 
intransigență în acțiunea de restabilire a ordinii în județul Galaţi. A parcurs 
scara ierarhică a Oştirii, obținând aprecieri elogioase atât la şcolile de 
specializare, cât şi la comenzile pe care le-a deţinut. A participat la campania 
din 1913, din Bulgaria, ca ofițer de Stat Major în comandamentul unei divizii 
de cavalerie, fiind distins cu Ordinul “Virtutea militară” de aur. 


calitate îl constrânge pe Regele Carolal li-lea să abdice. Intre anii 1941-1 944 
conduce România în Războiul împotriva Uniunii Sovietice, dobândind 
rangul de Mareşal a! României. În urma complotului condus de Regele Mihai 
] şi de politicienii de stânga, este arestat la Palatul Regal (23 august 1944) Şi 
predat comuniştilor din Bucureşti, până la sosirea trupelor de ocupație 
sovietice. A fost judecat de “Tribunalul Poporului”, condamnat ia moarte şi 
executat la | iulie 1946. în locul numit “Valea Piersicilor” din incinta 
închisorii de la Jilava. 
Mareşalul lon Antonescu nu a lăsat în urma sa un testament politic. 
Faptul este pe deplin explicabil. Apariţia sa la conducerea țării nu a fost 
rezultatul unei schimbări fundamentale de viziune în raport de concepția 


„IE U3UNI0P 


documentar € 


În timpul primului război mondial a fost şeful Biroului de operațiuni al 
Corpului 4 Armată şi apoi şefal Biroului de operaţiuni al Grupului de Armate 


$ Av)uduntoop e 


liberalistă pe temeiul căreia funcționase România de la constituirea sa ca stat 


9 


documentar 


Prezan. In memoriile sale, |.G. Duca îl caracterizează pe maiorul lon Antonescu 
în următorii termeni: “Braţul drept al generalului Prezan era un tânăr ofițer, 
maiorul Antonescu, un element de o deosebită valoare şi care, prin inteligenţă, 
pricepere şi activitatea sa, şi-a adus personal, dar a adus şi țării, nepreţuite 
servicii”. Aceeaşi valoare deosebită a dovedit-o şi în timpul campaniei din 
Ungaria (1919-1920), când a condus operațiunile Marelui Cartier General. 
După război a deținut funcții şi comenzi de cea mai mare importanță: 
comandantal! Şcolii Speciale de Cavalerie (1920-1922), ataşat militar la Paris 
(1922-1923), ataşat militar la Londra (1927-1929), comandant de Brigadă, 
comandant al Şcolii Superioare de Război, Şefal Marelui Stat Major, comandant 


modern independent. Preluarea puterii politice de către Generalul Ion 
Antonescu, la 6 septembrie 1940, a fost urmarea guvernării dezastruoase a 
Regelui Carol al II-lea. soldată cu mari pierderi teritoriale, care puneau în 
primejdie însăşi existenţa statului. Eşuarea tentativei sale de a-şi asigura, 
după preluarea puterii, un suport doctrinar prin asociere cu Mişcarea Legionară 
a fost urmarea firească a incapacității sale structurale de a se identitica cu 
principiile Mişcării. De altfel, acceptarea Mişcării Legionare ca partener de 
guvernare a fost un act la care Generalul a recurs in extremis, după refuzul 
partidelor istorice (P.N.Ţ şi P.N.L) de a-l sprijini. Ca urmare, ruptura dintre 
Mişcarea Legionară şi Generalul lon Antonescu, din ianuarie 1941, nu 


9 ALUN 


trebuie să surprindă. 

Singurul document lăsat de Mareşalul Ion Antonescu, înainte de a fi 
secerat de gloanţele plutonului de execuţie de la Jilava, este scrisoarea 
adresată soţiei sale (trimisă prin mama sa, doamna Baranga), pe care o 
reproducem mai Jos. 


ULTIMA SCRISOARE 
CĂTRE SOȚIA SA 


de Divizie, comandant de Corp de Armată şi Ministru al Aparării Naţionale în 
guvernul Goga (1938). 

In urma conflictului deschis cu Regele Carol al II-lea, în noiembrie 1938, 
pe când era comandantul Corpului 3 Armată, i se ia comanda şi este internat 
la Mânăstirea Bistriţa. În iulie 1940 demisionează din armată. La 6 septembrie 
1940 este investit cu puteri depline să formeze guvernul României. În această 





documentar * 
$ AtJuduindop 


m 


e imi n AGE e ae dr e 


ae 


9 IEpuduun20p 


i 
i 
- 
“e 
a 
— 
Dă 
EL) 
- 
_ 
pr 
Li 
. 
pp | 
. 
ps 
- 


i Scumpa mea Rica, 

Am stat cu capul sus şi fără teamă în faţa judecății, după 
cum stau şi-n faţa justiţiei supreme; așa să stai și tu. 

Nimeni în această Ţară nu a servit poporul de jos cu atâta 
dragoste, pasiune, dezinteres cum l-am servit eu. Pam dat totul, de 
la muncă până la banul nostru, de la suflet până la viața noastră, 
fără a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. 

Judecata lui pătimaşă de azi nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. 

Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălța. 

Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. 
După cum ştii, viața mea, toată viața mea, mai ales în cei patru ani 
de guvernare, a fost un calvar; a ta, de asemenea, a fost înălțătoare. 

Imprejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele 
pe care impreună am dorit cu atâta pasiune să'l facem Țării 
noastre. 

Suprema voință a decis altfel. 

46 4 . 

Am fost un învins”, au fost şi alţii... mulți alţii. După 
dreapta judecată, Istoria i-a pus la locul lor, Ne va pune şi pe noi 

Popoa î i i i 

a p rele, în toate timpurile Şi peste tat, au fost ingrate. Nu 
regret nimic, Şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire 
. A A» > 

la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare. 

Ultima ica dorință esă trăieşti. Retrage-te într'o mănăstire. 
Acolo vei găsi liniştea necesară sufletului, şi bucata de pâi 

al de pâine, pe 
care azi nu o mai poţi plăti, 

3 Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei, care mi-au fost 
străbuni şi călăuzitori, acolo la Iancu Nou! Voi fi 
am copilărit şi am cunoscut şi durerile, şi lipsurile. Împrejurările 
ne-au îndepărtat viața de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodată 


Poate vei gândi că tot acolo, lângă mi : 
i „lânga mine, trebuie să lei 
locaș! 4 fie şi ultimul tău 


ar n Ag 
documentar € 


$ J7UdUuIndap 





LoCUmNentiaI 
<€) LEIUIUUINROD 


ALUNUI NOD 


documentar 


9 
9 





între acei cu care 


documentar 
$ AF3UUNI0p 


9 


Scoborând în mormânt, cu azi şi tu mâine, ne vom înălța, 
sunt sigur; acolo va fi singura şi dreapta răsplată 


Te strâng în braţele mele c ă 
u căldură. Te î (oa: 
dragoste, i. Te îmbrăţişez cu 





Nici o lacrimă! 
Ion 


= - . 
LECLUINCIIaa 


AP3UdLUN30p 






documentar €' . documentar € 


> 


doru ir e : 
umentir * document ) pe documentar 


a i i i 
e 





9 documentare  Jocumentar $ 











Septembne '99 NR. 9/105 PAG. 


PUNCTE CARDINALE 


me me a = 


documentar $ 


Pe 


? documentar $ documentar €$ documentar *€ 





documentar $ documentar aci documentar $ 


Li i 





A w = 
Ei ULTIMELE INSEMNĂRI ALE LUI BENITO MUSSOLINI [i 
aa - 
z = 
= = | 
zi Benito Mussolini, înteme- cu o puternică pornire anticlericală și antiregalistă. În aceleaşi astfel instaurată Regele se S | 
= letorul fascismului, s-a medii i se spune pentru prima oară “Ducele”, prin 1912 (denumire  conformează situaţiei şi face apel & | 
= născut pe 29 iulie 1983, la generalizată ulterior şi devenită un soi de supranume cvasioficial), la Mussolini, noul lider harismatic, m: 
Dovia di Predappio, într-o În 1910 îşi incepe traiul cu Rachele Guidi, cu care se va pentru formarea unui nou guvern. + 
d tamiliecu vederi destânga. — căsători civil abia în 1915, iar religios abia în ]925, mama copiilor Făcând figură de Salvatoral Italiei, | 
- Tatăl (Alessandro) și săi legitimi (Edda, Vittorio, Bruno, Romano, Anna Maria). În “Ducele” vine la putere la 39 de a | 
= bunicul (Luigi Agostino) 1914se rupe de Partidul Socialist, scoate pe cont propriu publicația arii şi o păstrează aproape un sfert & | 
= visau să facă din el un Popolod'hăliaşipune bazele așa-numitelor “Fasciirevoluționare”. de secol Fără a agreea întru totul = | 
Es “revoluționar”, Ideile socialiste se amestecă tot mai mult cu tendințe naționaliste. — linia lui Hitler, Mussolini se Jasă 5 
5 botezându-l cu numele Mussolini luptă și este rănit în primul război mondial. Acesta îl târât de evenimente şi conjuncturi: = 
Ş “eroului! mexican Benito marchează profund, şi-l conduce spre noua sa orientare politică.“ Axa Roma-Berlin zguduie din = 
Juarez (dar și Amilcare şi Pe fondul crizei postbelice, se pune tot mai serios problema temelii vechea ordine europeană, 
> Andreea, după numele” destinului Italiei. O influenţă puternică exercită la inceput dar excesele ei se dovedesc ? 


| revoluționarilor italieni Amilcare C ipriani şi Andreea 
Costa). Viitorul dictator a avut o adolescență şi o tinereţe 
agitate. Termină totuşi Şcoala Normală 'din Forlimpopoli 
şi devine învățător. Activează de timpuriu în cercuri 
socialiste (unde i se spune, rusizant, Benituşka). În 1902- 
1904 emigrează teribilist în Elveţia, are relaţii cu fel de fel 
de marxişti și nibilişti, este de mai multe ori arestat sau 
expulzat. Debutul publicistic și-l face totîn presa socialistă, 





naționalismul belicos al lui Gabriele D'Annunzio. Mussolini v-a 
urma însă o cale proprie: fascismul, cristalizat la începutul anilor 
'20. Fasciștii cunosc un mare succes în alegerile din mai 1921; 
Mussolini devine parlamentar, rostindu-și primul discurs în luna 
iunie a acelui an, iar în noiembrie, la Roma, ia ființa Partidul 
Naţional Fascist (P.N.F. ), cereuneşte forțele fasciste sau fascizante 
până atunci dispersate. În toamna lui 1922 are loc faimosul Marş 
asupra Romei, “Cămășile Negre” triumfă: puterea fascistă este 


sinucigașe. 

În searazilei de 25 iulie 1943, 
radioul național italian anunță 
“demisia” Ducelui; acesta fusese 
deja arestat, după o audienţă la Rege. Deşi eliberat, ceea 
ce urmează este doar agonia puterii lui, sub tutelă 
nemţească, În cele din urmă, va fi arestat şi executat în 
aprilie 1945, împreună cu amanta sa, Clara Petacci. 





documentar 


- 
« 
p 


Nici un adevărat italian, oricare ar fi crezul său politic, nu trebuie să-şi facă 
griji pentru viitor. Resursele neamului nostru sunt imense. Dacă va şti să 
folosească un punct de echilibru, își va regăsi forța, înaintea oricărui alt 
învingător. Pentru acest punct de echilibru, eu mi-aş da viața acum, fără ezitare, 
în orice mod, cu condiţia ca sacrificiul să fie în adevăratul spirit italian. După 
înfrângere, mă vor acoperi cu furie de scuipaţi, pentru ca apoi să mă repună pe 
soclu cu venerație. Atunci voi surâde, deoarece poporul meu va fi împăcat cu el 
| însuși. 

Muncitorul care-și face datoria, fără altă speranță decât aceea de a primi o 


moarte, Dar dacă mâine vor lua viaţa oamenilor mei? Nu voi fi eu vinovat de 
a-i fi salvat? Stalin e în picioare și câştigă, eu cad și pierd. Istoria îi reține doar 
pe învingători şi numărul bătăliilor câștigate. Și victoria justifică tot. Revoluţia 
franceză este considerată importantă pentru rezultatele sale, în timpce ghilotinaţii 
sunt marginalizați la capitolul decese. 

Nimeni nu va putea să şteargă 20 de ani de fascism din istoria Italiei. Nu-mi 
fac nici o speranţă în privinţa destinului meu. Nu mă vor judeca, deoarece ei ştiu 
că din acuzat voi deveni acuzator public. Probabil mă vor ucide şi apoi vorspune 


dlocumeniar 


i SEL limiti tin LE Si atitititibitiei 


20 de ani de un popor precum cel 
italian, Și dacă nu aş fi făcutaltceva, 
ar fi fost deajuns această capo- 
doperă pentru a nu fi dat uitării. 
Alții probabil vor putea domina cu 
fierul şi cu focul, dar nu cu consensul, 
aşa cum am făcut eu. Dictatura mea 
a fost atât de blândă cum nu sunt 
anumite democraţii în care 
domnește plutocraţia. Fascismul a 
avut mai mulţi morţi decât 
adversarii săi. Şi pe25 iulie, la sfârșit, 
nu erau mai mult de 30 de victime 
dintre adversari. ca, 
Când se scrie despre noi că am 
fost garda albă a burgheziei, sespune 
cea mai nerușinată dintre minciuni. 
Eu am apărat, şi o spun cu toată 
tăria, programul social. Printre 
cauzele principale ale decăderii 


clar că războiul e pierdut, dar e și | 
mai clar că nu ești învins până nu te 
declari învins. Asta trebuie să-și 
aducă aminte italienii, dacă sub 
dominaţia străină vor simți trezirea 
conștiinței şi a spiritului lor. Azi îi 
„iertpeceicarenu mă iartă, ba chiar 
mă condamnă, condamnându-se 
peei înşişi. Mă gândesc la cei cărora 
le va fi interzis dreptul de a suferi şi 
a iubi pentru patria lor şi aş vrea ca 
ei să nu se simtă doar martorii unui 
dezastru, ci şi cavalerii revanşei. 
Ura nemăsurată și răzbunările se 
vor termina şi va veni timpul 
rațiunii. În felul acesta, o dată 
câştigat sentimentul onoarei şi al 
demnității, suntsigurcă italienii de 
mâine'vor judeca liniştit momentul 
tragic pe care-l trăiesc acum. Dacă 


| DR că m-am sinucis chinuit de remușcări. Cine se teme de moarte înseamnă că nu i 
108 bucată de pâine pentru a-și întreţine familia, face în fiecare zi un act de eroism. a trăit, iar eu am trăit, chiar prea mult. Viaţa nu e decât un moment de uniune 5 
1 ză) Lumea care munceşte e net superioară acelor falşi profeţi care pretind a o între două eternități, trecut şi viitor. Când steaua mea strălucea, eu eram 2 
| = reprezenta. Falşilor profeți nu le pasă de cei care muncesc, deşi au datoria de îndeajuns pentru toți; acum, când ea se stinge, toți nu ar ajunge pentru mine. Eu (2 
PAI a-i proteja. De aceea am fost şi sunt un socialist. Acuzele de incoerență politică  măvoiduceacolo unde destinul mă va vrea, deoarece eu am făcut ceea ce destinul Iz 
= nu au nici o bază. Comportamentul meu a fost întotdeauna consecvent, eu mi-a spus. = ÎN 
Ei căutând întotdeauna substanţa lucrurilor şi nu forma. Am privit realitatea Nu-i credinţa crepusculară cea care mă susține, ci credința în copilăria și în - | 
=) întotdeauna ca un socialist. Pe măsură ce evoluția societăţii infirma multe dintre viața mea, cea care îmi spune că trebuie să cred chiar și atunci când aș avea IES | 
profețiile lui Marx, adevăratul socialism trecea de la posibil la probabil. Singurul dreptul să mă îndoiesc. Nu știu dacă aceste însemnări vor (i citite vreodată de | 
"PRE socialism adevărat este corporatismul, punct de confluență, de echilibru şi de poporul italian; aş vrea să fie aşa, pentru a-i da posibilitatea să primească RI | 
| BEBE justiţie al intereselor personale față de interesul colectiv. mărturisirea de credinţă a ultimelor mele gânduri. Nu ştiu nici măcar dacă SSI | 
1 a Politica este cea mai dificilă dintre arte, deoarece lucrează cu materia cea mai oamenii îmi vor da timp suficient pentru a le serie. 22 de ani de guvernarenumă RER | 
Bz) greu de modelat, cea mai oscilantă, cea mai nesigură, Politica lucrează asupra fac probabil demn, după judecata umană, de a trăi alte 24 de ore. Am crezut în = | 
= spiritului uman, care este o entitate greu de definit, deoarece e schimbătoare. victoria armelor noastre, precum cred în Dumnezeu, Stăpânul nostru. Dar, mai (XE 
EN Schimbător e și spiritul italianului. Când eu nu voi mai fi, sunt sigur că istoricii mult decât atât, cred în Etern, acum că înfrângerea a constituit încercarea prin MESE || 
3] și psihologii se vor întreba cum de care vortrebui arătate lumii întregi E | 
| Ei unoma pututsă fie urmat timp de forța şi mareţia inimilor noastre. E PER! 
| 





$ AE)UOIUNIO0P 


documentar € documentar € 


SE faliititibitin, 

















documentar * 


A 4 


documentar 


n ——————_— 
n — 


| 


fascismului se numără și bătălia 
dusă de anumite grupuri financiare 
şi industriale care, în egoismul lor | 
| nebun, se temeau şi urau fascismul ca pe cel mai mare dușman al intereselor lor 
inumane. Trebuie s-o spun pentru a fi drept, că burghezia italiană, cea legitimă, 
care se bazează pe forța întreprinderilor sale, a înțeles intotdeauna exigenţele 
sociale, chiar și atunci când trebuia să cedeze în faţa noilor revendicări. Lumea 
simplă a muncii m-a iubit întotdeauna şi mă iubeşte încă, 

Toţi dictatorii și-au distrus duşmanii, Eu sunt singurul pasiv: 30000 de morţi 
dintre ai mei faţă de câteva sute de duşmani! Cred că am înnobilat dictatura. 
Probabil am stăbit-o, dar i-am luat instrumentul de tortură, Stalin stă pe un 
munte de cadavre. Rău? Nu-mi pare rău de binele pe care l-am făcut chiar și 
dușmanilor ce complotau împotriva vieţii mele, fie trimițându-le ajutoare (care 
deveneau, uneori, prin frecvenţa lor, adevărate stipendii), fie scăpându-i de la 


documentar $ documentar * 


documentar * 


IL DUCE HA SEMPRE RAGIONE... 





documentar $ 


aceasta este ultima zi a existenței 
mele, îi iert chiar pe cei ce m-au 
abandonat şi trădat, cum l-am iertat 
înainte pe Savoia pentru slăbiciunea lui, 


Fasciştii care vor rămâne credincioşi principiilor vor trebui să fie cetățeni 
exemplari. Aceștia vor trebui să respecte legile pe care poporul şi le va alepe şi 
vor colabora în mod loial cu autorităţile legitim constituite, pentru a le ajuta să 
vindece, în cel mai scurt timp posibil, rănile patriei. Cine va face altfel va 
demonstra că patria nu este patrie când eşti chemat să o slujeşti de jos, Fasciştii 
vor trebui să acţioneze din suflet, nu din resentimente. De implicarea lor va 
depinde o mai grabnică judecată istorică a fascismului. Pentru că acum e noapte, 


însă mâine va fi zi, (| 


documentar € 


Germasino, 27 aprilie 1945 


documentar € 








$ Atuoduin20p 





EI UdUNIOD 


documentar * 


ÎL a ——— 








PAG. 10 NR. 9/105 Septembrie '99 


documentar $ documentar $ documentar € documentar * 


documentar * 


ir * 


documenţ 


* documentar e 


documentar $ documentar 


documentar € 


4 





documentar $ documentar € documentar $ 


documentar * 





PUNCTE CARDINALE 


documentar € documentar $ documentar *$ 


DUBLUL TESTAMENT AL LUI ADOLF HITLER SS 


Adolf Hitler s-a născut la 20 aprilie 1889, în localitatea austriacă Braunau am 
lan, într-o familie cu ascendență țărănească. Tatăl său, Alois Hitler (1837-1903), 
era funcționar vamal, iar mama - casnică. În 1905 abandonează studiile la şcoala 
reală şi în 1907-1908 încearcă. fără succes, să se înscrie la Academia de Artă din 
Viena, unde trăieşte până în mai 1913, când emigrează în Germania, la Miinchen. 
In perioada vieneză s-a alăturat curentului naţionalist din capitala Imperiului 
Habsburgic, cristalizându-şi concepția politică, fundamentată pe credința în 
“superioritatea rasei germane” şi “pericolul mondial iudaic”. 

In primul război mondial a participat, ca voluntar, la luptele de pe Frontul de 
Vest, fiind rănit de mai multe ori. Pentru acte de bravură. a fost distins cu Crucea 
de Fier. 

„După terminarea războiului s-a alăturat rezistenței anticomuniste din Bavaria. 
In septembrie 1919 se înscrie în Partidul Muncitorilor Germani, formaţie politică 
inspirată din doctrina naționalistă a grupării “Thulegesellschaf?”, din rândul căreia 
făceau parte, printre alții, teoreticienii R. Hess, A. Rosenberg, G. Federşi D. Ekhart. 
In februarie 1920 Partidul Muncitorilor Germani îşi schimbă denumirea în 
Partidul Naţional-Socialist a! Muncitorilor Germani (NSDAP). Din iulie 1921, 
Adolf Hitler preia preşedinţia partidului, devenind figura centrală a grupărilor 
naționaliste bavareze. Cusprijinul partidului şi al grupurilor de foşti combatanți din 
armată, la 8 noiembrie 1923. încearcă, printr-o lovitură de stat, să preia puterea în 
Bavaria, ca un prim pas pentru preluarea puterii în întreaga Germanie. Tentativa 
însăeşuează, Hitler fiind arestat şi condamnat la cinci ani de închisoare în fortăreața 
Landsberg, iar Partidul Naţional-Socialist interzis. În anii petrecuți în temniță 
redactează opera sa intitulată Mein Kampf ("Lupta mea”). 
Inainte de expirarea pedepsei, la sfârşitul anului 1924, este pus în libertate, iar 
în februarie 1925 reînființează Partidul Naţional-Socialist. Primele succese electorale 


TESTAMENTUL MEU POLITIC 


| 
De când, ca voluntar, în 1914, am pus modestele mele puteri în slujba Reichr- 
ului, în primul răzbloi mondial care i-a fost impus acestuia, au trecut, de-acum, 
peste treizeci de ani. 

În aceste trei decenii, în toată gândirea, viaţa şi acţiunile mele, am fost condus 
numai de dragostea și devotamentul față de poporul meu. Ele mi-au dat puterea 
de a lua decizii de o gravitate cum până acum nu a mai fost cerută nici unui alt 
făptuitor. În aceste trei decenii am dedicat poporului meu puterea mea de muncă, 
sănătatea mea și tot timpul meu. 

Este neadeyărat că eu, sau oricine altcineva din Germania, am vrut, în 1939, 
războiul. E] a fost dorit şi instigat, în exclusivitate, de acei oameni de stat care erau 
[ie de origine iudaică, fie în slujba intereselor iudaice. Eu am făcut nenumărate 
oferte pentru reducerea înarmărilor şi limitarea lor, oferte pe care posteritatea nu 
le va nega veșnic, încât responsabilitatea pentru acest război să apese asupra mea. 
De asemenea, nu am vrut niciodată ca după nefastul prim război mondial să 
izbucnească un al doilea împotriva Angliei şi chiar a Americii. Vor trece secole, 
dar din ruinele orașelor și monumentelor noastre de cultură se va reînnoi, 
neincetat, ura împotriva poporului care este responsabil de toate aceste distrugeri: 


„evreimea internațională și acoliţii ei! 


Cu trei zile înainte de izbucnirea războiului germano-polonez, i-am propus 
ambasadorului britanic la Berlin o soluţie a problemelor germano-poloneze, 
similară cu cazul Teritoriului Saar- trecerea sub controlinternaţional. Propunerea 
a lost refuzată, deoarece cercurile care hotărau politica engleză doreau războiul. 

n parte, în speranța de a face afaceri profitabile, în parte, impulsionate de 
propaganda organizată de evreimea internațională. 

Eu însă nu am lăsat nici un dubiu asupra faptului că popoarele Europei sunt 
privite doar ca pachete de acţiuni aflate în proprietatea acestor conspiratori 
internaționali care dețin finanțele lumii și că vinovăția pentru această încleștare 
ucigătoare o poartă în exclusivitate evreimea! 

De asemenea, pentru ca toată lumea să știe, am atras atenţia asupra faptului 
că, de data aceasta, în război nu vor muri numai milioane de bărbaţi, ci că, 
totodată, sute de mii de femei și copii vor fi arşi de vii, în bombardamente 
ucigătoare, fără ca adevăratul vinovat să-și ispăşească vina. 

După un război de şase ani, care, cu toate eșecurile suferite, va intra cândva în 
istoria poporului nostru drept cea mai vitează și glorioasă afirmare a voinței unei 
națiuni de a exista, nu mă pot despărți de orașul care este capitala Reich-ului. 
Intrucât forţele noastre sunt prea slabe pentru a face faţă ofensivei inamice în 
acest loc, iar rezistența noastră este subminată încetul cu încetul de oameni orbiți 


documentar $ documentar e documentar € 


documentar € 


le înregistrează în 1929, adeziunea unor pături din ce în ce mai largi ale populației 
lăsând să se întrevadă perspectiva de aprelua puterea politicăpecale democratică. 
Faptul se împlineşte la 30 ianuarie 1933, când, pentru a face față primejdiei 
comuniste, Preşedintele Germaniei, von Hindenburg, recurge la “soluţia Hitler”, 
aducând Partidul Naţional-Socialist la guvernare; Adolf Hitler devine Cancelar 
al Reich-ului, numirea sa fiind confirmată la ume. 

După moartea lui von Hindenburg, survenită la 2 august 1934, Adolf Hitler 
devine Fiirer al Germaniei şi în această calitate are posibilitatea să pună în 
practică toate punctele programatice ale concepţiei sale politice, care urmărea 
anihilarea prevederilor Tratatului de Pace de la Versailles şi readucerea Germaniei 
la statutul de mare putere, precum şi eliminarea evreilor din viaţa politică, 
economică şi culturală. În acest sens va declanşa procesul de reiînarmare a 
Germaniei, va înfăptui Axa Berlin-Roma, va anexa Austria şi apoi Regiunea 
Sudetă. Atacul împotriva Poloniei (1 septembrie 1939), după ce în prealabil 
încheiase la 23 august pactul cu Uniunea Sovietică, va declanşa războiul cu Anglia 
și Franţa, urmat de campâniile împotriva Iugoslaviei şi Greciei, iar în final de 
războiul împotriva URSS. Prin intrarea Statelor Unite în conflict, războiul ia 
caracter mondial şi se sfârşeşte cu înfrângerea Germaniei. 

Pentru a nu cădea în mâinile învingătorilor, la 30 aprilie 1945, Adoli Hitler se 
sinucide împreună cu soția sa, Eva Braun, în adăpostul betonat din Cancelaria 
Reich-ului de la Berlin. Conform dispoziţiilor sale testamentare, cadavrul său şi 
al soției sale au fost incinerate de ofiţerii SS din garda sa personală. Dublul său 
testament ( “politic” şi "privat”) a fost alcătuit pe 29 aprilie 1945 (traducerea care 
urmează s-a efectuat după textul publicat de Max Domarus în lucrarea /it/er, 
Reden und Proklamationen: 1932-1945,Yol.14/2, Siiddeutscher Verlag, Miinchen, 
1965, pp. 2236-2241). 





și lipsiți de caracter, vreau să împărtăşesc aceeaşi soartă pe care şi-au 
asumat-o milioane de germani, rămânând în acest oraș. Totodată, însă, nu vreau 
să cad în mâinile unor inamici care abia așteaptă, pentru satisfacția mulțimilor, 
să le ofere un spectacol pus la cale de evrei. 

Prin urmare, m-am decis să rămân în Berlin şi, din propria-mi voință, să-mi 
caut moartea în clipa în care voi ajunge la convingerea că sediul Fiihrer-ului şi 
Cancelarului nu mai poate fi apărat. Mor cu inima bucuroasă în fața 
nenumăratelor fapte de vitejie săvârșite de ostaşii noștri pe front, a femeilor 
noastre de acasă, a înfăptuirilor țăranilor şi muncitorilor şi a dăruirii tineretului 
ce-mi poartă numele, bravură unică în istoria noastră. 

Mulţumirea mea către toţi, izvorâtă din adâncul inimii, este de la sine 
înțeleasă, ca și dorința mea ca ei să nu înceteze lupta sub nici un fel de motive, ci 
să ocontinue, indiferent unde, împotriva inamicilor patriei, credincioşi confesiunii 
marelui Clausewitz. Din sacrificiul soldaţilor noştri, şi din legătura mea proprie 
cu ei până la moarte, va răsări, într-un fel sau altul, în istoria Germaniei iarăşi 
sămânța pentru o strălucită renaștere a mişcării național-socialiste şi, prin 
aceasta, realizarea unei adevărate comunități a poporului. 

Mulţi dintre cei mai viteji bărbaţi şi femei s-au decis să-și lege, până la capăt, 
viața lor de a mea. Eu i-am rugat şi, în final, le-am ordonat să nu facă aceasta, ci 
să participe, în continuare, la lupta naţiunii. Pe conducătorii armatelor, marinei 
şi aviaţiei îi rog să întărească prin toate mijloacele capacitatea de rezistență a 
soldaţilor noştri în spiritul naţional-socialismului, cu precizarea faptului că şi eu, 
fondator al acestei mișcări, am preferat moartea unei laşe retrageri sau unei 
capitulări, 

Fie ca în viitor să facă parte din concepţia de onoare a olițerului german - aşa 
cum se petrec lucrurile deja în marina noastră - ideea că predarea unui oraş sau 
a unui teritoriu nu este cu puţință, iar comandanții să olere,prin comportamentul 
lor, exemplul îndeplinirii datoriei până la moarte. 


N 

Înaintea morții mele, îl exclud pe fostul Mareșal al Reich-ului, Hermann 
Goring, din partid și îi retrag toate drepturile ce s-ar deduce din decretul meu 
din 29 iunie 1941, precum și din declarația mea în Reichstag din 1 septembrie 
1939. In locul lui îl numesc pe Marele Amiral Dânitz în funcția de Preşedinte al 
Reich-ului și Comandant Suprem al Armatelor. 

Înaintea morţii mele, îl exclud pe fostul Conducător SS şi Ministru al 
Afacerilor Interne, Heinrich Himmler, din partid şi din toate funcțiile de stat. 
Numesc în locul lui pe Gauleiter-ul Karl Hanke în funcția de Conducător SS si 
Șef al Poliţiei Germane, iar pe Gauleiter-ul Paul Giesler în funcţia de Ministru 
al Afacerilor Interne. 


(ai 
documentar € documentar € 





documentar 


9 ACIUDUINIOp $ AL)Udun20p 


$ ACHUIUINI0P $ AL ERUDULIII)0P 





0 Jt)uodurndop 





$ AC]UIIUNIO0P 





9 AJE7UdUINd)0p 


Uduun20p 


9 
[d 


„AI 


& 





e ali citilimitie, 









e 1e3uduin30p 














IP PRI TI POP A PE RR E e PR a a 


m a ea 


m PR RE mp, — 








fe 


documentar 


documentar * 


ei letitili 


IV $ 


document: 


Li 
La 
(a = 
d 
Dă 
a 
n 
Pe) 
Ei 
m. 
a 
"a 
3 
Eni 
d 
ma 
i 


documentar € 


documentar * 


tar 


Î 


- 


documen 


documentar 


documentar *€ 


9 


za 5 UI 
c ă aces ă 
Ș ip la ferm 
n iv : răsească Cap ala, 


E 


PUNCTE CARDINALE 


e na e a ma 


documentar $ documentar $ 


documentar € documentar * 


a m a Di 


TESTAMENTUL LUI FERENC SZALASI 


den 


Ferenc Szălasi s-a născut la Kassa (azi Kosice, în Slovacia) pe 6 januarie 1897. De la tată! său, ofițer imperial, a moştenit vocația militară, iar de la mama sa, catolică 
t bizantin, fervoarea religioasă. Superior spiritual unui Mussolini sau Hitler, Szâlasi a fost în multe privințe asemănător lui Cameliu Codreanu (cu care a întreținut relații 


cordiale şi cu care s-a şi întâlnit faţă către faţă, în 1937). În 1933 a publicat prima sa carte, Piaru/ de construcţie a Statului Maghiar. A fost şeful Partidului Crucii cu săgeți 
(Mişcarea Ungaristă, constituită după 1935, numită şi "Cămâşile Verzi” maghiare), comandant suprem al Forţelor Armate Ungureşti, prim ministru al Regatului Ungariei, 
numit “Comandant al Națiunii” (Nernzervezet) în noiembrie 1944. A încercat să depășească, pe linia dreptei naţional-creştine, criza creată de slăbiciunea (trădarea?) regentului 
Horthy (“Amiralul fără flotă”), slujind interesele şi demnitatea poporului maghiar. Era însă prea târziu. În mai 1945 este arestat de americani, iar în anul următor i se înscenează 
un proces mincinos, fiind executat prin spânzurare în ziua de 12 martie 1946 (ora 15.24). Modul demn în care a ştiut să-şi prumească moartea a devenit legendar, 

Intre 5 februarie şi 12 martie 1946, SzAlasi a făcut o serie de însemnări, cunoscute sub numele de.Jurnal de închisoare. Pe | martie şi-a redactat Testamentul (copiat în 
„Jurnal .... la data de 4 martie), pe care-l] reproducem mai jos (tradus după Ferenc Szâlasi, Diario dal carcere, Edizioni all” insegna del Veltro, Parma, 1997, pp. 63-66). 


Reiau în Jurnalul meu, cuvânt cu cuvânt, acest “ga 
testament scris la | martie, 

Pagina |. În numele Tatălui, șia! Fiului, şi al Sfântului Bă 
Spirit. Amin. 

Eu,subsemnatul Ferenc Szâlasi, conducător național 
al Ungariei, președinteal Consiliului Regalal Miniştrilor, 
simplu soldat soldat de infanterie [i se ridicaseră gradele 
militare - n.n.), cu conștința credinței de nezdruncinat în 
viitor şi în destinul ungarist al Națiunii şi Patriei mele 
maghiare, cu sufletul curat și în deplinătatea facultăților 
mele mentale, fac cunoscute ultimele dorințe și dau 
ultimele dispoziţii, în cazul morții mele. În 31 de ani de 
carieră publică nu m-au interesat bunurile materiale, 

"motiv pentru care nu am nici un fel de bogăţie. Toată 
averea mea este constituită din scrierile, prezentările, 
articolele, memoriile și cărțile mele. Las drepturile de 
publicare, editare, reproducere sau comercializare 
veneratei mele consoarte, soţiei mele devotate Gisella, 
născută Lutz, pe care, prin acest înscris, o numese 
beneficiara testamentului meu și o desemnez 
moștenitoarea mea. 

Paoina 2. Soţie venerată! Mireasa mea, îţi mulțumesc pentru credinţa ta. Îţi 
mulțumesc pentru curajul pecare mi l-ai dat. Îţi mulțumesc pentru devotamentul 
tău. Îţi mulțumesc pentru fiecare bătaie a inimii. Tu știi mai bine decât oricine 
altcineva ceea ce am fost. Tu știi mai bine decât toţi că paşii mei n-au fost conduşi 
de ambiţie, sete de putere, intenții meschine, ci, întotdeauna și în toate 
circumstanţele, de voinţa de a-mi servi cu dezinteres neamul, pe care l-am iubit 
până în ultima clipă. În luptele și bătăliile purtate onoarea m-a călăuzit. Numele 
meu este nepătat. Numele meu nu a putut fi atins nici măcar de ura oarbă și 


DA i AR = 


ler ăi cauzat ătii i întregului po 
Cu inamicul, pe carele»: du pl 
„ E Sa a d 4, 

iși prin încercarea d 


fite 


) Curate Tin 


Y 


tare cererii 
rin mur ea 


i 
ul pe - 


AR 


pian 3 


cial | Or; ); r D 
icioși și ascultători oulu 
ceă ă d e 


ai 
id 


PE a i Va Da 
. j i Văd PY | If /] [ep să 

| ă) / uprilie 15 i e Leca ul A 

sro, Dr. Joseph Gâbbels, Martin Bormann, A 

i CIA Ta ID 1- A ele ca ll fila Ta er bahrbedacinta ideea, NI IE am 


i A SI d Ma Da! aa Ba, bu. E a EA “A 2 d zi 
Bir ru lpffi Hunt Rr oboi ei so a sana pei a ACE RPR a 
documentar € 


documentar $ documentar e locumentar e 


Ultimele clipe ale 


cere i poporului meu, de-a lungul 


1 dezlănţuită, de insultele şi loviturile nedemne pe care 
le-am îndurat luni de zile. Şi dacă am rezistat cu 
îi sufletul îndurerat la aceste încercări supraomeneşti, 
Și între toate ființele trebuie să-ți mulțumesc în primul 
rând ție, soția mea venerată, ce-ai fost martirizată 
3 alături de mine; îți mulțumesc pentru încurajările 
su tale și pentru că ai urcat muntele Calvarului împreună 
cu mine. Dumnezeu mi-a aşezat pe umeri o cruce 
mare şi dureroasă. Am dus-o cu mândrie, convins că 
Dumnezeu m-a considerat puternic alegându-mă să 
! port o cruce aşa de grea. Nu am făcut nici un 
compromis. De felul în care mi-am făcut datoria, voi 
da socoteală în fața Lui cu conştiinţa împăcată. 
Pagina 3, Cred că măreţia, gloria și prosperitatea 
Ungariei și a naţiunii se găsesc la sfârșitul suferinței 
mele și că noua lor viaţă îşi va afla consacrarea în 
ungarism și în numele meu. Soţia mea, fiul nu va 
$ putea să-și ia adio de la mama sa. Îi cer să-i dai tu 
- mamei mele ultima îmbrățișare și ultimul sărut. 
Spune-i că numele familiei noastre a rămas pur și 
nepătat. Dă tu ultima îmbrățişare şi ultimul sărut 
mamei mele Katalin şi mamei taie. Din nou îţi mulțumesc pentru că ai fostalături 
de mine. Imbrățişează-i și sărută-i pe Vilmus, Rudi, Karesi. Să aibă grijă de 
mama mea. Nu uita să-i îmbrățişezi din partea mea pe Kaci, Gyulus, Bellus, 
Lacika şi Egonka. Soţia mea! Sufletul meu va rămânea veşnic alături de tine. Te 
iubesc, copila mea adorată, soția mea, te-am iubit doar pe tine, cu credinţă. Soţia 
mea! Îmi iau rămas bun de la tine în fața lui Dumnezeu, întru Christos. 
Budapest (Marko, 1], 14), 1 martie 1946. 
Ferenc Szălasi, cit mâna mea. [Urmează certificarea martori lor] 


lui Ferenc Szalasi 


*. 3 oi WE ori ia A 
lua de soţie pe'z 


ateu a veniti e buni 
2 Mier Bi gi: 
a împărtăși, aceeași 
zi i 


înalt câte înecată ră (NI 


Sue > Bi 
a i 


„7 ST 008 Sa & Y Y . . e 
în decursul anilor, nu le-am 
întotdez ună pentru în tar 


At cil, , de dete late i 
SR 2 ALEI pa ie RA « ai Me credin ) 4 < 
elitatea rii după moartea mea nobili ce nrezintă v: 


în, 


mb, 

ma A 
Rac 
E 


W, 
i 


se ie X 

A ea ia 
m-au sprijin pi 
ED A a sn 47 Alea) a 
ni Și Sc ntea ale 


4 bă 
= 


APĂ IRA Zara 
a capitulării 
Jepusi ca Di 


i i im Apfia îp: 
1, îi 29 aprilie 14 


fir 7 DY | 
pre 

Ad, V A Să 
Dat Ad 1 vă ape 
A p ic pu af 


rr ————————————— ——— ———— 





documentar € documentar $ documentar € 


documentar € documentar * documentar 


Septembrie '99 NR. 9/105 PAG. II] 


Ş at 


$ Jeyuauindop 


$ AEJUDUIINIIOD $ A87Usuu1d0p 


A 
L! 


9 AE7UaUIND0P 


32 nd0p 


9. 


SR dialimititemițit, 4 AV)UdUINIOP 


9 IL)UduIn209p 


AEJUDLUNIOP 


i d 





DUDUINIOP | 








LS A IE Pta 


a a a RR d PP PR d = 





PAG. 12 NR. 9/105 Septembrie '99 PUNCTE CARDINALE 


* 


documentar 


documentar € 


Fă 


LĂ n 


Li 
. 


documentar ? documentar € document 


documentar $ 


documentar * 


End 


documentar 


documentar * 


documentar * 


“concentrându-se asupra reconstrucției interne. 












$ 


documentar € documentar € documentar $ documentar $ documentar * 


MESAJUL POSTUM AL LUI FRANCO 
CĂTRE POPORUL SPANIOL 


Francisco Franco Bahamonde s-a născut la Ferrol, în ziua de 4 decembrie 1892. 

Prodigioasa lui carieră militară a început în 1910, ca sublocotenent de Infanterie. 
Trimis la Melilla, în Africa, în cadrul Regimentului de Infanterie 68, cunoaşte botezul 
focului în ziua de 14 mai 1912, în acelaşi an devenind locotenent şi primind totodată 
şi prima dintre numeroasele sale distincții: Crucea Metritului Militar. În 195 este 
ridicat la gradul de căpitan, pentru merite dobândite în luptă, iar în 1917 ajunge 
comandant de Infanterie. În 1920, când se înființează Legiunea Străină spaniolă 
(Tercio), Franco se numără printre cei mai străluciți ofiţeri ai ei. În 1923 este făcut 
locotenent-colonel şi numit comandant al Legiunii Străine; în acelaşi an se căsătoreşte 
cu Maria del Carmen Polo y Martinez-V aldes (cu care va avea o unică fiică: Carmen 
*Nenuca” Franco Polo, n. 1926). Isprăvile lui de arme devin aproape legendare şi în 
1925 este deja colonel, iar în 1926, la numai 34 de ani, general de Brigadă. Intre 1927 
şi 1931 este director al Academiei Generale Militare (suprimată de guvernarea 
republicană), In 1934, deşi neagreat de republicani, devine general de Divizie. În 1935 
este numit comandant suprem al forțelor militare din Maroc, apoi şefal Statului Major 
Central al Armatei. 

Pe fondul ascensiunii politice a Frontului Popular (susținut de bolşevismul 
internațional), se constituie mişcarea de apărare național-creştină, în care Franco va 
avea rolul principal. Trupele din Maroc, conduse de el, trec în peninsulă şi recuceresc, 
oraş cu orâş, Spania din mâinile comuniştilor. Războiul Civil (în care au căzut - la 13 
ianuarie 1937 - şi legionarii români lon Î. Moţa şi Vasile Marin, celebrați prin 
monumentul de la Majadahonda) va dura între 1936 şi 1939. La sfârşitul lui septembrie 
1936, Junta de Defensa Nacional îl numeşte generalisim şi şefal Statului şi Guvernului 
Naţional. La | aprilie 1939 forțele naţionale triumfă definitiv, imediat după eliberarea 
Madridului. După majoritatea statelor europene, Statele Unite recunosc şi ele Guvernul 
Naţional din Spania. La 4 septembrie, Franco face declarația de neutralitate în Marele 
Război izbucnit în Europa. Spaniarămâne până la capăt în afara conflictului generalizat, 


ns mare 
|. 


mmm me 
—— î[ 


meet Dar pret 
ce e a tra 


4 


| 


Înfrângând întreaga opoziţie internațională postbelică, dictatura franchistă durează 
până în 1975 (Franco a murit în noiembrie), lăsând în urmă o Spanie unificată şi 
prosperă (una, grande, libre). Apărând tradiția monarhică, Franco l-a pregătit ca 
succesor al său în fruntea statului pe tânărul Rege Juan Carlos, care i-a purtat 
întotdeauna o enormă considerație. 

Franco este înmormântat în bazilica de la Valle de los Caidos (marele ansamblu 
monumental din apropierea Madridului, ridicat de el însuşi întru pomenirea victimelor 
Războiului Civil: Caidos por Espaha y por Dios). 

E CE 


Ultimul salut al lui Franco către poporul spaniol 






Publicăm mai jos, în traducere românească, mesajul de adio al lui 
Franco către poporul spaniol, cițit pentru prima oară în public de Arias 
Navarro şi considerat de toată lumea drept adevăratul său testament, 


Spanioli, sosind pentru mine ceasul de a-mi preda viaţa în 
mâinile Celui Preaînalt şi de a mă înfățișa dinaintea inapelabilei 
Sale judecăţi, Îl rog pe Dumnezeu să mă primească la El cu 
bunăvoință, căci am năzuit să trăiesc şi să mor ca un catolic. În 
numele lui Christos mă onorez, și aceasta a fost dorința mea 
constantă, să mă număr printre fiii credincioşi ai Bisericii, în al 
cărei sân stau să mor. Cer iertare tuturor, aşa cum din toată inima 
le dăruiesc iertarea mea celor ce mi s-au declarat duşmani, fără ca 
eu să-i fi socotit astfel. Cred şi năzuiesc să nu fi avut alții decât pe 
cei ce au lost vrăjmaşi ai Spaniei înseși, pe care o iubesc până în 
clipa din urmă şi căreia i-am făgăduit s-o slujesc până la ultima mea 
suflare, ce de-acum este aproape. 

Vreau să le mulţumesc tuturor celor ce au colaborat cu 
entuziasm, dăruire şi abnegaţie la marea înfăptuire a unei Spanii 
unite, mari şi libere. Cu dragostea pe care o simt pentru Patria 
noastră, vă cer să perseveraţi în unitate şi în pace şi să-l înconjurați 
pe viitorul Rege al Spaniei, Don Juan Carlos de Borb6n, cu aceeaşi 
afecţiune şi lealitate pe care mi le-aţi oferit mie şi să-i acordaţi, în 
orice clipă, acelaşi sprijin binevoitor de care m-am bucurat eu din 
partea voastră. Nu uitaţi că vrăjmaşii Spaniei şi ai civilizaţiei 
creştine sunt în alertă. Staţi voi înşivă de veghe şi puneţi pentru 
aceasta interesele supreme ale Patriei şi poporului spaniol mai 
presus de orice viață personală, Nu prididiţi în a aduce dreptatea 
socială şi cultura la îndemâna și folosul tuturor oamenilor din 
Spania, şi faceţi din aceasta obiectivul vostru primordial. Menţineți 
unitatea statală şi teritorială a Spaniei, valorificând bogata 
multiplicitate a regiunilor ei ca izvor al puterii de unitate a Patriei. 

Aş vrea, în ultima mea clipă, să unesc numele lui Dumnezeu şi 
al Spaniei şi să vă îmbrățişez pe toţi, ca să strigăm împreună, pentru 
cea din urmă oară, în pragul morții mele: 


jArriba Espana! 4 Viva Espana! 
["Sus Spania! Trăiască Spania”] 








documențar € documentare  docuniecntar $ 








documentar $ documentar * 


i SO Lalimiitirmiti e 


9 IP)UDN0D e ANUILUNI0D $ LEUaUnNaop 





4 1 YRUOIUNIOp 


$ Atu na0p 


E SE ălimititimitiți e SR batimititimitia, 


$ A1E)UaunIop 





AtL)UIUINIO0D 


documentar € documentar € documentar € documentar * 


—_——— 











F 


130 DEANI DE LA NASTEREA SAVANTULUI c 


d at Se 


profesorul 
PAULESCU 


(urmare din numărul trecut) 


În acest timp [ultimii ani ai secolului trecut- n.n. i 
Paulescu începuse, în laboratorul Sorbonei, o altă 
serie de cercetări asupra funcțiunii glandelor limfatice. 
pentru teza sa de Doctor în Ştiinţe. Cercetările sale, 
minuţioase şi foarte îndelungate, l-au condus să 
considere glandele limfatice ca jucândunrol important 
în asimilați nutritivă. Profesorul Paulescu socoteşte 
așa-zisele funcțiuni anti-microbiene ale acestor glande 
ca “imaginare”, adică mai mult ipotetice, ele fiind, în 
realitate, adevărate adăposturi pentru microbi. Aceştia 
găsesc în ele nu opoziţie, ci hrană şi adăpost sigur. 
Consemnând aceste consideraţiuni, profesorul 
Paulescu arăta eroarea pe care o comit acei savanți 
care văd “finalitate” în maladii, pe când finalitatea nu 
există decât în Fiziologie!. Înmomentul când Paulescu 
a început studiul său asupra splinei, ştiinţa nu poseda 
decât date de amănunt şi acestea erau contradictorii. 
Nu se ştia, bunăoară, cum comunică între ele arterele 
şi venele acestui organ, fapt care i s-a părut de capitală 
importanță, aceasta fiind “nu numai cheia Istologiei, 
ci şi, mai ales, a Fiziologiei splenice”, A studiat 
structura splinei prin trei metode. A practicat injecții 
cu substanțe colorate, în vasele organului, la om şi 
animale. Această metodă era pe-atunci o inovaţie, 
care fusese ilustrată, la Berlin, de un alt român, 
profesorul D. Gerota. A studiat, pe urmă, splina în 
seria animală şi la diferite vârste (la om, la bou, câine, 
pisică, iepure, cobai. şobolan, la diferite păsări, la 
câțiva peşti, la broască ş.a.m.d.). În sfârşit. a studiat 
splina la omul bolnav, în diferite afecțiuni. Cu acest 
prilej a arătat, încă o dată, că pentru investigația 
ştiinţifică “maladia are o valoare cel puţin egală cu 
aceea a unei experienţe de laborator”. Concluziile lui 
Paulescu, clare şi precise, au rămas definitive. Ele 
stabileau că dispoziția “diverselor părți constitutive 
ale splinei nu diferă, în liniile lor generale, de aceea a 
altor glande ale economiei organice. Toate, într- 
adevăr, par a fi fost făcute după un model unic şi acest 
fapt este în conformitate cu legea universală a naturii: 
varietate a speciei în unitatea genului” . În acelaşi an 
(1897), a publicat un studiu vast asupra Istologiei 
patologice a splinei paludice”, iar în anul următor, 
studiind un caz de oprire a dezvoltării splinei, 
demonstrează, între altele, că “splina nu are nici o 
influență asupra creşterii omului şi absența ei nu se 
traduce prin nici o tulburare funcțională manifestă” *. 
În schimb, Paulescu, bine sprijinit pe observaţiile 
culese timp de mai mulţi ani, în serviciul şi sub 
direcţia lui Lancereaux, emise ideea că, până Ja o mai 
amplă informaţie, “fiziologia patologică a clorozei 
depinde de o tulburare funcțională a spline””. Pe 
lângă toate acestea, Paulescu a făcut în laboratorul 
spitalului său şi o serie de cercetări experimentale 
asupra Fiziologiei mai multor substanțe medicamen- 
(oase, şi în special asupra anestezicelor și asupra 
somniferelor, a publicat o lucrare asupra cloralului în 


! Paulesco, 7rait de Physiologie medicale, t. |, p. 399, 
şi t. 11, p.487, 

2 Paulesco, Recherches sur la structure de la rate. 

3 Paulesco, “Etude d'histologie pathologique sur une 
rate paludique”, în Journal de Medecine interne, |5 oct. 
1897. 

4 Paulesco, “Sur un cas d'arret dans le developpement de 
[a rate”, în Journal de Medecine interne, | apr. 1898, 
5 “De la chlorose”, cu E. Lancereaux, în /ournal de 


Mădecine interne, 1899, p. 533. 





PUNCTE CARDINALE 





PAU LESCU 


DE Cip ȘI 
Dumnezeu 


NI Bulz Dilie ONG LE 


EDITURA ANASTASIA 
ala 1999 se împlinesc 130 de ani de Ja naşterea 
savantului Nicolae C. Paulescu, adevăratul 
inventator al insulinei, adversar neîmpăcat al 
darwinismului și unul dintre principalii teoreticieni 
ai naționalismului Asi n din aia ele al 
secolului XX. 

În întâmpinarea acestei aniversări, Editura 
«Anastasia» din București a reeditat de enrând una 
daia lucrările sdinitică cele. mai ai importante, ale 


zile d e suflet) şi și «Du 





zeu). în i. fejaloge. (ediţie inerijită și prefațată de 
: te: d 





i V cenicalautorului, 
se ” Ediţia din 1944e era a deschisă dei oamplă] pretaţă 
întitutată «Profesorul Paulescu». Întrucât această 
prefa țăn nua mai ifostrepublicată ulterior,a am hotărât 
săo oferim în oi leton cititorilor Punctelor cardinale, 
omagiindu-l astfel pe. A G „Paulescu. printr-o 
mărturie. cuprinzătoare şi autorizată, dezvăluind 
cu căldură. complexitatea. ş şi exemptaritatea 
lia A sale E le Z, Ziar sat = pd 





Ă sau 





febra tifoidă“, iar în colaborare cu E. Geraudel, a 
început să caute un nou compus al morfinei”. Cu 
Paul Reynier* - pe care îl numeşte, în teza sa de 
doctorat, “primul meu Maestru”, fiindcă învățase cu 
dânsul tehnica operatorie, necesară experiențelor pe 
animale -, căutând un procedeu de sutură a vinelor 
secționate experimental, a izbutit să realizeze pentru 
prima oară sutura, cap la cap, a secțiunilor transversale 
ale coledocului şi ale ureterului - operaţiune care nici 
nu fusese încercată până atunci”. Preocupat de 





6 Paulesco, “Le chloral dans la fivre typhoide”, în 
Journal de Medecine interne, 15 ian. 1899. 

7 “Recherches experimentales sur |cther diacctique de la 
morphine”, în Journal de Mâdecine interne, 1899, p. 378, 
8 Paul Reynier, prieten și colaborator al profesorului 
Paulescu, cu care acesta a studiat în cele mai mici amănunte 
tehnica operatorie la animale, a fost profesor agrega! de 
Fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris, membru al 
Academiei de Medicină și chirurg al Spitalului 
Lariboissere. 

9 Paulesco şi Paul Reynier, “Urettro-anastamose”, în 
Bulletin et Memoires de la Socidte de Chirurgie de Paris, 
iul. 1897 și febr. 1898, 


Septembrie '99 NR. 9/105 PAG. 13 


RESTIN NICOLAE C, pAULESCU [1369-1931) 


evocare de 
DR. V. TRIFU 


fenomenul “morţii”, a studiat pe rând, din 1899 până 
în 190], moartea subită şi mecanismul ei, ca şi sincopa 
- studiu de Fiziopatologie, pentru om; studiu 
experimental, pentru animale'”. A mai făcut cercetări 
experimentale, pe animale, asupra modificărilor 
ritmului mişcărilor respiratorii şi cardiace, sub 
influența diferitelor atitudini ale corpului, precum şi 
cercetări asupra morții rapide, în urma schimbării 
poziţiei din starea orizontală în starea verticală. În 
decembrie 1899, a obţinut, cu această lucrare, titlul de 
Doctor în Științe al Universităţii din Paris, juriul fiind 
prezidat de profesorul Duclaux, asistat de profesorii 
Dastre și Gaston Bonnier. Dedica lucrarea profesorului 
Dastre, care “mi-a arătat întotdeauna o bunăvoință 
deosebită. Mulțumită pu ua său şi 
fericirea să lucrez mai mulţi ani, am putut să-mi 
termin, în condiții excelente, studiul Fiziologiei. Să- 
mi îngăduie să-i dedic această teză - umil omagiu al 
viei mele recunoştințe”!!. De câţiva ani, îşi începuse 
desăvârşirea colaborării sale cu Lancereaux, prin 
înfăptuirea unui mare 7rafar de Medicină, având ca 
bază de clasificație a maladiilor etiologia, respectiv 
cauzele acestora: “Cauza imprimă un caracter special 
dezordinilor anatomice şi funcţionale şi evoluţiei lor; 
cunoaşterea ei trebuie să prezideze la stabilirea 
diagnosticului şi pe ea o are în vedere medicul în 
profilaxia şi terapia boalelor”"?, Acest mod de a privi 
Medicina era cu totul nou, fiindcă toţi autorii de până 
atunci priveau în primul rând organul bolnav şi 
descriau “maladiile stomacului, maladiile plămânului, 
maladiile pielii, maladiile rinichiului, maladiile 
sistemului nervos etc.”. Nu există maladii ale 
organelor, ripostau profesorii Lancereaux şi Paulescu, 
“ci numai maladii generale ale întregului organism, 
localizându-şi fiecare efectele asupra unuia sau altuia 
dintre țesuturile economiei”. Concepţie perfect 
îndreptățită, ridicându-se, pe bună dreptate, împotriva 
“specializărilor”, care au dus la scoborârea prestigiului 
medical din ultimele decenii. F. Helme releva marea 
valoare a operei începute”, iar ilustrul profesor 
Landouzy scria: “ldeea conducătoare a d-lor 
Lancereaux şi Paulescu este filosofică. Ei au arătat că 
poţi imbrățişa deodată toată Patologia, cu condiţia de- 
a te aşeza suficient de sus în observatorul tău; au 
dovedit tot avantajul ce poate fi cules, din punct de 
vedere didactic, din priceperea cauzelor ce produc 
bolile şi au contribuit, astfel, la lupta contra risipirii 
Medicinei în specialităţi, unde fiecare, cu ochii fixaţi 
pe un fragment de mozaic, devine din ce în ce mai 
incapabil să prindă întregul şi să-i înțeleagă sensul”. 


(va urma) 


10 Paulesco, “Etudes sur la mort subite”, 1899; “Etude 
sur le mecanisme de la mort subite”, 1899; “De la 
syncope”, 1901 (două articole) - toate în /ourna! de 
Medec ine interne. 

1) Paulesco, Recherches experimentales sur les 
modifications du rythme des mouvements respiratoires 
e! cardiaques sous l'influence des diverses altitudes du 
corp = Î. Recherches experimentales sur les causes 
determinantes ei le mecanisme de la mort rapide 
consecutive au passage de l'attitude horizontale ă 
'attitude verticale, Paris, 1899. 

12 Lancereaux şi Paulesco, 7raire de Medecine, t. |, p. 
VI, prefaţă, Paris, 1901. 

13 F, Helme, în Revue moderne de Mâdecine et de 
Chirurgie, 

14 Prof. Landouzy, în Presse Medicale, 1904. 








——— 











PAG. 14 NR. 9/105 Septembrie '99 


CABRNUAR 





PUNCTE CARDINALE 


“Cabala îl face pe om atent la mister; la misterul din el şi la cel care-l înconjoară. ” 


2. HIRSCH HEINRICH GRAETZ 
ȘI CABALA (5) 


Prezentând în continuare Cabala sistematizată de 
Abraham Abulafia, pe baza datelor din misterioasa 
Carte a Creaţiei, H. H. Graetz analizează procedeele 
recomandate de acesta în cadrul eforturilor pentru 
stabilirea de contacte cu lumea spiritelor şi pentru 
obținerea unei profunde viziuni profetice. 

Tehnica utilizată de această Cabală superioară consta 
în descompunerea unor versete din Biblie şi a numelui 
lui Dumnezeu în literele constitutive. Apoi, aceste 
elemente erau fie combinate în noi cuvinte, fie înlocuite 
cu numere, pentru a obține anumite formule magice 
care reprezentau primul pas în eforturile inițiatului de 
apătrunde în lumea esențelor. Dar acest prim pas nu era 
suficient pentru ca porțile cerului să i se deschidă. Cel 
care urmăreşte să atingă nivelul revelaţiei profetice 
trebuie să parcurgă o etapă de pregătire ascetică, 
rupându-se ţotal de tumultul vieții cotidiene, prin izolare 
într-o. cochilie, unde să trăiască departe de orice 
preocupare lumească. El trebuia să poarte veşminte 
albe, să-şi pună filacteriile şi să se concentreze spiritual 
pentru un dialog cu Dumnezeu. Apoi trebuia să rostească 
literele numelui lui Dumnezeu cu anumite pauze, mai 
lungi sau mai scurte, între ele şi cu anumite modulaţii 
ale vocii. Un alt procedeu pentru atingerea stării de 
extaz mistic consta în scrierea literelor din care este 
format numele lui Dumnezeu într-o anumită ordine, 
concomitent cu executarea unor mişcări rituale, până 
când simțurile se tulbură şi inima începe să bată ca şi 
cum ar fi fost umplută cu jar. După atingerea acestei 
stări, trupul este cuprins de toropeală, sufletul se 
desprinde de povara trupului şi plinătatea divină se 
contopeşte ca într-un sărut cu sufletul, după care are loc 
revelaţia divină ca un act firesc. 

Satisfăcut de audiența dobândită, Abulafia îşi 
părăseşte pentru a doua oară patria, cu destinaţia Italia 
unde spera să-şi lărgească cercul adepților. Aici s-a 
prezentat cu o scriere profetică, susținând că textul 
conţine o convorbire pe care ar fi avut-o cu Dumnezeu. 
În exaltarea sa semidementă, el nu se mulţumeşte să se 
adreseze coreligionarilor săi, ci îşi propune să-l 
convertească la iudaism pe Papa Martin IV, capul 
Bisericii Catolice! Afirmațiile făcute în acest sens l-au 
costat însăscump. A fost arestat la Roma şi azăcut timp 
îndelungat în temniță. A scăpat de la moartea pe rug 
numai datorită faptului, aşa cum a mărturisit el, că 
Dumnezeu i-a dat două limbi. Probabil o aluzie la 
faptul că, pentru a fi eliberat, a recunoscut dogma 
Sfintei Treimi. În urma acestei mărturisiri a fost pus în 
libertate și a plecat în Sicilia, unde nu s-a mulțumit 
numai să declare că este profet, dar a pretins că ar fi 
însuși Mesia! Intr-o scriere redactată acolo, afirmă că 
Dumnezeu i-a revelat țainele Sale, dezvăluindu-i data 
la care va lua sfârşit Exilul şi va începe Mântuirea 
mesianică. Acest eveniment urma să aibă loc în anul 
1290, De acum înainte, exaltarea mesianică va deveni 
tema de preferință a misticilor în general şi a cabaliştilor 
în special. 

Prin modul său de viață ascetic şi prin pretinsele 
sale revelații, prezentate în formulări nebuloase, dar şi 
prin temeritatea sa, Abraham Abulafia a făcut prozeliţi 
în Sicilia, Bărbaţii ponderaţi din comunitatea siciliană 
aveau însă îndoieli cu privire la calitatea sa de profet şi 
de aceea s-au adresat lui Salomo Ben-Adret pentru a 
obține informaţii asupra lui Abraham Abulafia. Rabinul 
din Barcelona, care-i cunoştea antecedentele, a răspuns 
comunității din Palermo, caracterizându-! pe pretinsul 
Mesia drept un semidoct periculos. 

Abraham Abulafia nu a fost însă un caz izolat. lei 





Rabinul Dr. Alexandru Șajfran 


şi colo, în acea perioadă, îşi fac apariţia proteţi care, în 
modul specific misticilor, prevesteau apropierea 
imperiului şi venirii lui Mesia. 
Deşi, de fiecare dată, rabinii ponderaţi aventizau 
asupra primejdiei pe care o reprezentau aceşti exaltați, 
glasul era ascultat prea târziu; de-abia ce se constata că 
prevestirile mesianice fuseseră mincinoase. Din rândul 
acestei categorii de agitatori mistici, o poziţie de excepție 
(prin nocivitatea intervențiilor sale în lumea iudaică) o 
ocupă Mose Ben-Şem-Tob din Len (1250-1305). 
Deşi contemporanii săi şi specialiştii i-au demascat 
mâşinaţiile, el a reuşit să introducă în literatura iudaică 
un tratat mistic devenit fundamentarea teoretică a 
Cabalei. Singurul dubiu care mai persistă asupra 
personalităţii sale este dacă a fost un şarlatan conştient 
de falsul pe care-l comite, sau unul mistic. Cum însă 
s-a constatat, faptul că Mose Ben-Şem-Tob din Leon 
şi-a propus să înşele este deasupra oricărei îndoieli, el 
fiind mult mai josnic decât Abulafia, care cel puţin era 
sincer şi naiv în nebunia sa. 

Semidoct, fără să fi făcut studii temeinice asupra 
Talmudului şi nici în domeniul ştiinţei, Mose din Le6n 
nu avea altă calitate decât îndemânarea de a utiliza cu 
dibăcie puţinul pe care-l ştia. Era capabil să scrie uşor şi 
cursiv despre lucruri şi cunoştinţe pe care le memorase 
în decursul timpului şi, în acelaşi timp, să stabilească 
între ele legături, combinându-le într-un mod atrăgător. 
Dar nici una dintre aceste cunoştinţe nu era temeinică; 
nici chiar cunoştinţele despre Cabală nu le avea 
sistematizate. Din domeniul ei nu cunoştea decât 
formulele şi lozincile, pe care însă ştia să le prezinte şi 
să le răspândească plin de dibăcie. 

Ca om era risipitor peste măsură, încât cheltuia 
necugetat tot ceea ce avea, fără să se gândească dacă îi 
mai rămâne ceva pentru ziua de mâine, spre a-şi întreține 
familia. Şi cum în timpul său Cabala devenise o adevărată 
modă, Mase de Leân s-a folosit de ea pentru ca, prin 
scrieri în acest domeniu, să-şi procure banii de care avea 
nevoie. La început şi-a publicat scrierile semnate cu 
propriul său nume, dar întrucât numele său nu era o 
garanţie de seriozitate, aceste scrieri nu-i aduceau nici 
bani, nici glorie. Spirit inventiv, a recurs la un mijloc 
eficient pentru a deschide atât inimile, cât şi pungile 
citițorilor săi, publicându-şi scrierile sub nume care se 
bucurau de prestigiu şi notometate. Dar marea lovitură ar 
fi fost să dea publicității o operă cu învățăturile Cabalei 
care să pară că provine din timpuri străvechi. Dacă ar fi 
putut să aducă dovezi că se găseşte în posesia unei 
asemenea opere, fără îndoială că ar fi fost răsplătit 
regeşte. 

Mose de Len cunoştea bine credulitatea celor ce se 
îndeletniceau cu Cabala şi știau cât de impresionați erau 
cabaliştii când li se spunea că o anumită scriere provenea 
din trecut, De asemenea, el ştia că perechii de cabalişti 
Asriel şi Esra le reuşise să-şi strecoare falsul lor, Carrea 
Bahir, ca produsul unor revelații din epoca talmudică. 
Urmând acest model, ela căutat o personalitate căreia nu 
i se putea reproşa nimic, pe care să o facă purtătoare de 
cuvânt a acestei ştiinţe secrete. Din galeria numeroaselor 
figuri ilustre din trecut, Mose de Leân s-a fixat asupra 
tanaitului Simon Ben-lochai, despre care se spunea căar 
fi petrecut treisprezece ani într-o peşteră şi despre care 
mistica anterioară Cabalei afirma că, prin intermediul 
ingerului Metatron, i s-ar fi relevat taine importante, 
Într-adevăr, Simon Ben-lochai păreaa [i cea mai potrivită 
autoritate pentru Cabală. Pentru ca însă această paternitate 
să nu fie contestată, Simon Ben-lochai nu trebuia să 
scrie şi să vorbească în ebraică, căci în această limbă 
cabaliştii ar fi aflat ceea ce ştiau deja. Ca urmare, 
întemeietorul Cabalei trebuia să se fi exprimat în 
caldeeană, o limbă cu o rezonanţă dintr-o altă lume, 


Ta a d PPTI, „> x: a i poi 4) i ori: A Răi Li: e 


Tr mt, Fa P i anu 
y a d e did i 
Ay 3 y 
- G « 
ă i eta 
- - » 
Xa > ră P a E: 
, i. 
p 
— m 
bn 








adecvată comunicării marilor mistere. Şi astfel şi-a 
făcut apariția în lume Sepher ha-Zohar (Cartea 
Splendorii), care timp de secole a fost divinizată în 
lumea iudaică drept o revelaţie cerească, pe care şi 
creştinii au privit-o ca pe un document al tradiţiei 
străvechi şi căruia şi astăzi i se mai acordă atenție. Fără 
îndoială că rar se mai poate găsi un fals atât de reuşit. 
Dar Mose de Leon ştia cum să-l impresioneze pe 
cititorul credul. În Cartea Zohar el îl prezintă pe Simon 
Ben-lochai cu un nimb de sfințenie, înconjurat de un 
cerc de discipoli aleşi, cărora le împărtăşea conținutui 
revelațiilor sale. 

În Zohar, presupusul autor este slăvit peste măsură. 
Mose de Le6n îl numeşte “lumină sfântă” şi-l consideră 
mai presus decât Moise. Această preamărire exagerată, 
această divinizare (care este suficientă pentru a trăda 
falsul) nu este strecurată fără un anumit scop. Dacă 
cineva s-ar întreba care sunt motivele pentru care 
Cabala a fost păstrată în taină atât timp de inițiaţii ei, 
dar mai ales ce a determinat ca deodată această 
înțelepciune secretă să fie dată în vileag, răspunsul îl dă 
chiar Cartea Zohar. Venirea lui Mesia se apropie şi ca 
urmare a sosit vremea să se ridice voalul care acoperea 
de atât timp misterul! 

Este greu de imaginat un document scris care să fi 
exercitat o influență atât de mare ca Zohar-ul, sau care 
să i se asemene în ceea ce priveşte “originalitatea” 
conţinutului şi formei. O carte fără început şi fără 
sfârşit, despre care nu se ştie dacă toate părțile care o 
alcătuiesc în prezent fac parte din versiunea originală, 
sau dacă nu cumva unele au apărut în decursul timpului, 
şi dacă versiunea originală nu conţinea şi alte părți, 
care s-au pierdut între timp. În forma actuală, cartea 
constă din trei părți principale, cu adaosuri şi lămuriri 
suplimentare, prezentate însă fără nici o ordine, dar în 
cuvinte sforăitoare. De asemenea, nu se ştie dacă 
Zohar-ul s-a voit să fie un amplu comentariu la 
Pentateuh, un tratat de teosofie, sau o culegere de 
predici cabalistice. Cât priveşte conținutul, el este la fel 
de încâlcit ca şi forma. 

(va urma) 
Gabriel CONSTANTINESCU 


2735233239 


o. lee AR] 


otomtaţir 





| 
| 








ub egida EDITURII PUNCTE 
S CARDINALE (col. “Memoria 
exilului”), scriitoarea blăjeancă MIA 
—) PADUREAN,emigrată de mai bine de 

un deceniu în Canada, semnează un 
roman biografic exemplar pentru “paradigma Exilului”: 
De ce am fugit de acasă. Cititorul familiarizat cu 
lumea Exilului românesc va recunoaşte cu destulă 
ușurință în personajul principal, “Mircea Mureşan”, 





„pe unul dintre reprezentanții cei mai complecși şi mai 


interesanți ai comunității româneşti din Canada 
anglotonă, dar şi ai lumii afacerilor din repiunea 
Ottawa, D-l Nicolae Pora (al cărui portret am avut 
puilejul să-l schițăm pe vremuri şi în paginile revistei 
noastre, sub rubrica — astăzi regretabil abandonată — 
“Figuri de seamă din Exilul românesc”). În cele 
douăsprezece capitole (“părți”) ale romanului (a cărui 
miză mărturisitoare o umbreşte, în mod lesne de 
înțeles, pe cea strict estetică) este urmărit traseul unui 
destin pe cât de aventuros, pe atât de consistent, în care 
drama înstrăinării este compensată de o mare vocaţie 
constructivă (Nicolae Pora, alias Mircea Mureşan, 
este întemeietorul celei mai mari întreprinderi de 
creştere industrială a ciupercilor de pe continentul 
nord-american şi unul dintre principalii susținători 
morali şi financiari ai reuniunilor şi manifestărilor 
culturale româneşti de peste ocean), dar şi de o 
extraordinară fidelitate interioară față de obârşii 
(personajul declară emaționant, spre amurgul vieții: 
“Nu vreau să mor bogat, vreau să mor român!”). De la 
lupta naționalistă a primei tinereți şi până la statuia ce 
i s-a ridicat la Ottawa, destinul său stă sub semnul unei 
flexibile exemplarităţi, pe care autoarea romanului se 
pricepe s-o pună neostentativ în lumină, rescnind o 
frumoasă pagină de vrednicie românească, de care 
poate vor şti să se pătrundă şi problematicele generații 
mai noi, fie din România decomunizată, fie din diaspora 
târziulu: de veac; căci “românismul” a fost şi trebuie 
să redevină un mod existenţial al vrednictei creatoare, 
capabil să se împlinească dincolo de orice contingențe, 
spre dreapta cinstire a lui Dumnezeu şi a antecesorilor 
care ne obligă. 


ANTONIA 
CONSTANTINESCU 


La Paris (unde se stabilise— refugiată politic 
— din 1981), s-a stins prematur, sâmbătă 24 iulie a. 
c.. Antonia Constantinescu, una dintre marile voci 
anticomuniste ale Exilului. 

Născută în 1941, era licențiată a Facultăţii 
de Filologie a Universităţii Bucureşti (1964), unde a 
şi funcționat o vreme ca asistentă la catedra de 
Literatură universală şi comparată (de unde a fost 
îndepărtată abuziv, în urma refuzului de a se înscrie 
în Partidul Comunist, «culpă» amplificată de faptul 
că era şi fiica unui fost deținut politic), 

În Franţa, începând din septembrie 1983, a 
fost redactor-şef al publicaţiei bilunare româno- 
franceze Lupta, ilustrându-se ca o mare conştiinţă 
românească şi ca una dintre cele mai active publiciste 
ate Exilului, trăind sub permanenta amenințare a 
represiunilor Securităţii din țară. 

După 1989, «răfuiala» a continuat prin 
deconspirarea promptă a manevrelor neocomuniste, 
în numele consolidării recuceritelor valori ale 
democraţiei, dar şi al apărării reperelor viabile ale 
tradiției naționale. Ultimul număr al revistei Lupta 
(redactat — se poate spune — «cu limbă de moarte» de 
Antonia Constantinescu) a apărut în iunie 1999, 

Înmormântarea a avul loc la Cimitirul 
Bagneaux, miercuri 28 iulie, in ritul greco-catolic 
(slujba funerară a fost oficiată de Mar, George 
Surdu), în prezența unei numeroase asistențe 
îndurerate, 

Fie-i țărâna uşoară şi sufletul străluminal! 





PUNCTE CARDINALE 





ANASTASIA, Î. P. $. NICOLAE 
CORNEANU, Mitropolitul Banatului, 
(————] una dintre cele mai nobile figuri ale 

actualei ierarhii a B.O.R. şi unul dintre 
cărturarii creştini notabili ai ultimei jumătăţi de veac, ne 
prezintă în mod sistematic, îmbinând rigoarea teologică 
Şi erudiţia cu farntecul discret arhaizant al expunerii, 
vestita controversă teologico-filosofică dintre apologetul 
creştin Origen (sec. III) şi aşa-zisul Cuvânt adevărat al 
filosofului păgân Celsus (mort deja la data când Origen 
îi amenda ideile), fundamentală pentru triumful noii 
gândiri creştine. “Mai presus de toate — conchide autorul, 
subliniind şi actualitatea problematicii din Contra Celsus 
— Origen ne-a oferit posibilitatea să cunoaştem modul 
cum Celsus a criticat noua religie creştină şi care nu se 
deosebeşte de învinuirile ce i se aduc şi azi. Caricatura 
pe care Celsus a făcut-o creştinismului este aceeaşi cu 
cea a ideologiei antireligioase comuniste, nu mai puțin 
cu a filosofiei areligioase postmodemiste de azi, în 
sensul că religia lui Hristos n-ar mai corespunde 
mentalităţii actuale. Argumentele pe care Origen le-a 
contrapus păgânului Celsus de odinioară au valabilitate 
şi în vremea noastră, şi de aceea e bine să le cunoaştem”, 
Trebuie adăugat că volumul — intitulat Origen şi Celsus. 
Confruntarea creştinismului cu păgânismul — 
beneficiază de o foarte frumoasă ținută grafică, asigurată 
de D-na Doina Dumitrescu, şi că reprezintă cea mai 
importantă contribuţie românească de până astăzi la 
bibliografia temei respective, interesând atât pe teologi 
şi filosofi, cât și pe cei interesaţi de istoria generală a 
culturii europene. 

Cu binecuvântarea aceluiaşi înalt ierarh, apare 
un alttitlu de un interes special: preotul ortodox ardelean 
IOAN BĂRDAȘ (1913-1997, participant la mişcarea 
de rezistență anticomunistă din munţi, îndurând 
“calvarul” prigoanei bolşevice de la 35 până la 52 de 
ant) este autorul unei mărturii cutremurătoare despre 
experiența penitenciară din vremea comunismului, 
contrazicând încă o dată prejudecata curentă că Biserica 
Ortodoxă ar fi pactizat cu regimul ateu şi că martirajul 
creştin ar fi fost întruchipat în România acelor vremi 
doar de reprezentanţii altor confesiuni (romano-catolici, 
greco-catolici, evanghelişti etc.). Părintele îşi formulează 
simplu şi tranşant sensul vieţii jertfelnice: “Rezistând 
sub comunişti, noi am vrut să arătăm lumii că vrem să 
trăim după rânduielile noastre din bătrâni: creştineşte şi 
româneşte”. Volumul Calvarul! Aiudului. Din 
suferinţele unui preotortodox, îngrijit de D-na Georgeta 
Pop şi inaugurând colecția “Cruciații secolului XX”, 
beneficiază de un scurt “Cuvânt înainte” a) distinsei 
poete şi militante civice Ana Blandiana, precum şi de 
aceleaşi condiții grafice de excepție. 


& n colecţia “Dogmatica” a EDITURII 





a aceeaşi editură bucureşteană, în 

id populara colecţie “Comorile Pustiei”, 
într-o frumoasă versiune românească, 
Lo pusă pentru prima oară la îndemâna 

publicului larg, văd lumina tiparului cele 

Opt omilii la Fericiri ale SFÂNTULUI GRIGORIE 
DE NYSSA (ratele Sfântului Vasile cel Mare) — cea 
mai importantă exegeză patristică a Fericirilor 
evanghelice (Marei 5, 3-11). Marele teolog şi poet al 
veacului al IV-lea închină câte un cuvânt de învăţătură 
fiecăreia dintre cele nouă Fericiri formulate de lisus în 
cadrul “Predicii de pe munte” (ultimele două sunt tratate 





Septembrie '99 NR. 9/105 PAG. 15 





la un loc, cea de a noua — “Fericiţi veţi fi voi când vă 
Vor Ocări şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău 
împotriva voastră, mințind din pricina Mea” — fiind 
doar o precizare a celei de-a opta: “Fericiţi ce; prigoniţi 
pentru dreptate...”). Exegeza, de o deosebită 
profunzime teologică, se constituie într-un mic tratat 
de morală şi antropologie mistică, luminând taina 
prefaceri hristice a omului, temeiunile şi sensurile 
supreme ale vieţii creştine. Textul este însoțit de o utilă 
“Schiţă biografică“ privitoare la autor şi la epoca sa 
(veacul de aur al patristicii răsăritene), semnată de 
traducătorul textului, Pr. Sandu Gh. Stoian. 

Tot în colecţia “Comorile Pustiei”, precedate 
de un amplu studiu introductiv semnat de traducător 
(Pr. Dumitru V. Georgescu), cele două cărți Despre 
Botez atribuite de tradiție SFÂNTULUI VASILE 
CEL MARE (vezi Migne, P. G, vol. XXXI, tom. III, 
1513-1628) văd pentru prima oară lumina tiparului în 
limba română, tălmăcite după originalul grecesc, cu 
indentificarea tuturor citatelor şi aluziilor biblice (fie 
după versiunea sinodală curentă, fie — pentru anumite 
locuri din Vechiul Testament — după noua versiune a 
Î. P. S. Bartolomeu Anania, ce urmează tradiția 
Seprugintei). Autorul faimosului tratat Despre Duhul 
Sfânt şi al Liturghiei care-i poartă numele, considerat 
părintele instituțional al monahismului creştin (Regulile 
mari Şi Regulile mici), ne oferă aici una dintre cele mai 
importante expuneri ale originilor, ritualului şi 
semnificațiilor Sfintei Taine a Botezului din perspectiva 
primelor veacuri creştine, insistând asupra statutului 
său de “a doua naştere” (în Duhul Sfânt) şi de “poartă 
a împărăției cerurilor”, ca şi de condiţie necesară a 
accesului la toate celelalte Sfinte Taine ale Bisericii 
dreptmăritoare. 

În fine, este iminentă Şi apariția unui alt titlu 
din colecția respectivă (nr. 30): Sensul desăvârşirii în 
monahism. Ftorilegiu duhovnicesc alcătuit de Ignatie 
Monahul (este vorba chiar de coordonatorul colecției, 
viețuitor la Mănăstirea Antim din Capitală). 


ecăderea dogmelor. Cum au dizolvat 
7, evreii cultura europeană de ILARIU 
DOBRIDOR (iniţial lideral tineretului 
țărănist, apoi reprezentant ideologic al 

direcției nelegionarea dreptei româneşti 
interbelice, pe linia A. C. Cuza — N. lorga —N. Crainic 
— Î. Antonescu, deținut politic sub comunişti, asasinat 
de Securitate spre sfârşitul anilor '60) este o carte 
provocatoare (în anii '40 a circulat şi o versiune 
germană), îmbinând adevăruri incomode cu vădite 
exagerări de epocă, într-un stil polemic şi voit 
sentențios, de efervescenţă lirico-filosofică (autorul a 
fost deopotrivă poet, gazetar şi eseist, cu o bună 
pregătire filosofică, în care se simte ceva din influența 
nacionesciană, atât de diversă în peisajul intelectual al 
epocii), În aceste condiţii, scrierea trebuie citită în 
primul rând ca un document de epocă, chiar dacă unele 
aspecte semnalate pot fi redescoperite în anumite stări 
de lucruri actuale (a se vedea cărțile mai recente ale 
unui Roger Garaudy, sau aspru! rechizitoriu împotriva 
“tudeo-nazismului” semnat de evreul antisionist Israel 
Shahak, apărute şi-n limba română). 

Noua ediţie a cărții aprigului oltean 
(pseudonimul Dobridor este tocmai numele satului 
natal al autorului) a apărut de curând la EDITURA 
F.R.O.N.D.E. (Alba lulia-Paris) a D-lui G. Pişcoci- 
Dânescu(cuo prefaţă a subsemnatului: “Ilariu Dodridor 
— un autor pentru neliniştea noastră”, din păcate 
reculeasă cu multe greşeli de către editori, ce şi-au 
extras din ea, în mod cam tendenţios, şi textul de pe 
coperta finală), sub îngrijirea D-lui Badea Nicolescu. 
Probabil că vom avea prilejul să revenim mai pe larg 
asupra ci într-unul din numerele următoare. 


Răzvan CODRESCU 


P. $, După încheierea acestui număr, am aflat de 
proaspăta apariție a volumului Nae Ionescu, 7ratar de 
metafizică (Ed. Roza V ânturilor, Bucureşti). Recenzia — în 
numărul viitor, 




















PAG. 16 NR. 9/105 Septembrie '99 








- urmare din numârul trecut - 


A urmat atacul împotriva fostei Iugoslavii, sub pretextul oprimării populaţiei 
din Kosovo (care urmărea, prin lupte de guerilă, separarea de Serbia). Această 
opoziție sârbă față de tendința de secesiune kosovistă era, pentru americani, o crimă 
groaznică, în timp ce acțiunile separatiste făcute de grupuri americane ridicul de 
mici erau crime împotriva autorităţii de stat şi fuseseră sancţionate cu arderea de vii 
sau cu împuşcarea lor! 

Nu este nimeni atât de naiv încât să-şi închipuie că preşedintele Clinton a pornit 
acest război (de fapt o invazie fără declaraţie de război, fără consultarea ONU, fără 
consultarea Consiliului de Securitate) din vreun motiv umanitar. Dacă ar fi aşa, 
Clinton ar fi trebuit să intervină, în primul rând, în Ruanda, unde, numai în două 
săptămâni, au fost exterminați opt sute de mii de 7ursu, iar câtorva mii de copii, de 
la sugari până la cei de 13-14 ani, li s-au tăiat ambele mâini, de la coate, pentru a- 
şi aduce mereu aminte că nu au nici un drept! Ca să nu mai vorbim de sutele de mii 
de Tu/su ucişi după aceea... 

America nu a mişcat un deget, ziarele relatau aceste monstruozități ca pe fapte 
diverse şi senzaţionale. Umanismul american dormea. În schimb, împotriva Serbiei, 
pentru lucruri cu mult mai puţin grave şi, de fapt, pe linia ântiseparatistă atât de 
practicată în America, s-a dezlănțuit un război de o cruzime nemaiîntâlnită: un 
bombardament de luni de zile, țintind toate obiectivele care asigură supraviețuirea 
populației civile (case, uzinele de apă, de electricitate, podurile, cimitirele, bisericile). 
incercându-se exterminarea unui popor - vorbesc de popor, nu de conducători - care 
a rezistat până la sfârşit Germaniei naziste, viteaz şi demn, şi care, dintre toate 
națiunile date pradă Rusiei comuniste de către americani şi englezi, nu a fost o ţară 
satelită nici a Germaniei, nici a Rusiei Sovietice. S-a uitat acest lucru, şi nu fără 
intenţie. 

Problema Kosovo se putea rezolva altfel, nu prin exterminarea populaţiei sârbe, 
nu prin uciderea civililor şi chiar a refugiaților kosovari. “*Greşelile” americane sunt 
numeroase şi ciudate, cel puţin, în timp ce generalii americani fac declarații 
pompoase: *... avem cei mai buni piloți, avem cele mai bune avioane, avem cele mai 
bune arme, avem cele mai bune...” Războiul total care se duce, nu împotriva armatei 

adverse, ci împotriva populaţiei civile (femei, copii, bătrâni, handicapați), este cea 
mai criminală invenție a secolului nostru, aplicată din plin, în egală măsură, de 
nazişti, de ruşi, ca şi de americani şi aliaţii lor, în cel de al doilea război mondial; şi 
se aplică astăzi numai de americani şi de aliați, pentru că ei sunt singurii care mai 
invadează astăzi state libere şi suverane fără declaraţie de război. 

În 1998, când America a atacat Irakul, bombardarea populaţiei a încetat după 
trei zile, pentru că musulmanii îşi sărbătoreau Ramadanul. Fireşte, ne-am bucurat 
de acest respect american pentru credinţa unei populații, deşi noi suntem creştini, 
iar ei musulmani şi, după cum ştim toți, chiar violent anticreştini. Dacă America 
respectă credinţa popoarelor, de ce nu a suspendat bombardamentul asupra Serbiei 
în timpul Sfintelor Paşti? Oare Iisus şi jertfa Lui pentru omenire nu meritau, cel 
puțin, tot atât respect cât Mahomed? Toţi capii Bisericilor, începând cu Papa şi 
Patriarhii, împreună cu preoţii şi credincioşii, s-au rugat de America să suspende 
bombardamentul măcar pe timpul Săptămânii Patimilor şi în cele trei zile de Paşti, 
dar D-l Clinton a refuzat. Ierarhii ortodocşi din America au trimis o scrisoare, în 
acest sens, Casei Albe. Până acum nu s-a primit nici un răspuns. Ca preot ortodox, 
am trimis și cu o scrisoare Preşedintelui Clinton la Casa Albă, prin Departamentul 
de Stat, secția Human Rights. Presupun că scrisoarea mea, prin care solicitam 
incetarea completă a bombardamentului în Serbia pentru cele trei zile ale Sfintelor 
Paşti, așa cum s-a întâmplat de Ramadan în Irak, pentru a nu însângera lumina 
Invierii Domnului nostru lisus Hristos, a ajuns la Casa Albă. Presupun, Nu am primit 
nici un răspuns, deși, în general, scrisorile trimise Preşedinţiei primesc un răspuns. 
Bombardamentul nu a încetat, după cum ştim toţi, deşi a fost mai puţin intens, 
conform comunicatului american, Ceea ce înseamnă că nu există nici un pic de 
respect pentru creşlinătate în inima tuturor acestor conducători de state “creştine” 
din lumea “civilizată” europeană! 





Editura Gabriel CONSTANTINESCU (director), 
Răzvan CODRESCU (redactor șef), 


PUNCTE CAADINALE 


PUNCTE CARDINALE 


„preot gheorghe calciu 












Am transmis acelaşi mesaj ziarului Washington Post. Un redactor - o doamnă 
- de la secția Religie şi-a arătat interesul şi mi-a promis că va publica scrisoarea mea. 
Nu a apărut niciodată în ziar. Autocenzura este mai grea decât orice cenzură impusă. 
Astfel, America, în toată nepăsarea ei, trăieşte o tragedie tăcută, un imens ghețar al 
fricii, care apare numai foarte puţin la suprafață. Dedesubt, spaimele, demonismul 
lucrează şi, din când în când, izbucnesc crime în masă, oribile masacre, sau 
nenorociri şi calamități cum nu au mai fost pe aici. 

O dată cu bombardarea Iugoslaviei, o serie lungă de nenorociri s-au abătut 
asupra Americii, începând cu masacrul de la Şcoala Colombine din Colorado: un 
uragan feroce bântuie mai multe state, în principal Oklahoma, care a avut, acum doi 
ani, o clădire guvernamentală aruncată în aer (unde au murit circa 138 de persoane, 
adulți şi copii), uragan care a făcut pagube de mai multe miliarde şi a ucis peste 40 
de persoane. Imaginile de [a televizor sunt dezolante: un pustiu de dărâmături şi de 
oameni care plâng după cei morți şi după tot ce au pierdut; un incendiu distrugător 
arde mii de hectare de pădure în Florida, ceea ce va afecta climatul, şi aşa arid, al 
statului; un vas de turism - de fapt, o amfibie - de pe lacul Hamilton, din statul 
Arkansas - se scufundă fulgerător, în mai puțin de trei minute, şi mai multe persoane, 
peste 10, mor înecate; un autobuz de plăcere se ciocneşte de un camion şi este 
azvârlit peste balustrada şoselei, într-un şanţ unde circa 20 de persoane mor pe loc, 
alte vreo şase murind ulterior în spital, iar ceilalți fiind în situație critică. Şi înşiruirea 
ar putea continua... 

Unele ziare au făcut o paralelă între ce se întâmplă în Serbia - vorbesc de fiecare 
“victorie” americană, constând în distrugere de poduri şi alte obiective sârbești cu 
victime omeneşti - şi sancţiunea divină căzută pe cetăţenii americani. Astfel. vedem 
că pentru fiecare grup de iugoslavi ucişi în bombardament au pierit un număr 
aproape egal de americani în calamități naturale, accidente şi ucideri în masă. De 
altfel, cel mai mare număr de morți prin bombardament au fost victimele din rândul 
sărmanilor refugiați din Kosovo, ucişi de cei mai buni piloți din lume, piloţii 
americani! Imediat după bombardarea Ambasadei chineze, un oficial al Pentagonului 
a apărut la televizor şi a precizat că nu vor înceta războiul din Serbia, pentru că nu 
au nici un motiv (aceleaşi cuvinte: avem cei mai buni piloți din lume, cele mai bune 
avioane, cele mai bine ghidate bombe etc.). În afară de victimele celor două mari 
bombardamente din Kosovo, doar la bombardarea Belgradului din 1 mai au mai 
murit un număr de 40 persoane (sârbi). În rest, numărul victimelor au fost, la fiecare 
în parte, mai mic decât numărul celor din Colorado, Arkansas, Oklahoma, lacul 
Hamilton sau autobuzul din New Orleans... Trezeşte-te, Americă! 

Trecând în revistă toate aceste date şi reflexul lor paralel, ca sancţiune divină, 
ne întrebăm care este substratul real al celor întâmplate în fosta lugoslavie? 
Motivația umanistă nici nu poate intra în discuţie. Cazuri de persecuție a unor 
minorități de către o majoritate, şi invers, sunt nenumărate, iar Americii nu-i pasă. 
Îi pasă cetățeanului de rând, care se înduioşează de orice nenorocire, dar, în nici un 
caz, oficialilor. Rush Limbaught, un comentator de radio de dreapta, adică 
tradiționalist, atrăgea atenția ascultătorilor, încă de la începutul războiului, că 
această acțiune, în care America târăşte, pentru compromitere, întreaga Europă, este 
consecința unui esfablishment - un fel de guvern ascuns care decide acțiunile 
internaționale şi care testează poziția lumii civilizate prin acest război. Dacă 
omenirea va ceda, ei vor merge înainte, împărțind lumea, desființând graniţe, dând 
părți din corpul țărilor unor vecini, pentru a amesteca naţiunile, a ridica minoritățile 
împotriva majorităților şi invers, fapt care va uşura enorm guvernarea lumii prin 
acest establishment internațional. 

Rusia a căzut la examen. S-a dovedit slabă, fără putere de decizie, conştientă că 
o angajare în război înseamnă sinucidere; China s-a dovedit şi ea slabă, în ciuda 
demonstrațiilor de stradă care au durat zile în şir după bombardarea Ambasadei din 
Belgrad. În momentul de față, China comunistă nu urmăreşte decât obținerea unor 
avantaje comerciale, ceea ce nu înseamnă că, pe linia unei viclenii orientale, ea nu 
urmăreşte să câştige timp, bani şi bunăstare, pentru a ataca mai târziu, cu mai mulți 
sorți de izbândă, mai ales acum, când a văzut neputința NATO de a rezolva o 
problemă de dimensiuni ridicole din Europa... (va urma) 





Tehnoredactare computerizată 
"PUNCTE CARDINALE" 


Demostene ANDRONESCU (redactor şef-adjunct), 


B.R.D. Sucursala SIBIU Ligia BANEA (secretar de redacție), Marcel PETRISOR, Florea TIBERIAN 4 SRL 


Cont nr. 251100996517509 


Adresa Redacţiei: 2400 SIBIU - Catea Dumbrăvii 109, tel, 069/422536 


Printing Company