Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1928_044_0012

i! fa ai | Ă | | 








Unrversui 


inul XLIV Nr. 12 Ă 


18 Martie 1928. 
5 Lei 





UMANISTUL 7 SN EN îi doua 








186. — UNIVERSU LLITERAR 








| susiteiui 





UMANISTUL 


Mare iubitor al literaturilor cla- 
sice, grecească şi latină, profesorul 
Cantacuzino e în ucelaş timp şi cel 
mai autentic exemplar al umanismu- 
lui în sensul viu al cuvântului: un 
om în fața vieții, înţelegând-o şi do- 
minând-o. Moștenitor al unui nume 
mare, bogat şi înzestrat cu o strălu- 
cită inteligență ar fi putut deveni un 
amator (ucesta e opusul cuvântului 
humanist, astăzi) ar fi putut culege 
adică din viață numai plăceri şi sa- 
tisfacții ale vanităţii. Acum când se 
discută atât de mult rolul şi caracte- 
rul boerivi la nei, personalitatea a- 
cestui savant apareca un impresionant 
răspuns. Nici unul dintre caracterele 
vieții n'a rămas strein, neîncadrat în 
întrebări, pentru profesorul Cantacu- 
zino. Se ştie că e posesorul uneia din- 
tre cele mai slrălucile colecții de 
artă, căci pasiunea frumosului a fost 
dintre cele care nu l-au părăsit nici- 
odată. A fost cunoscut totdeauna ca 
un sprijinitor al muncitorimii ni se 
spune, nu de multe ori departe chiar 
de socialism, căci numai unui „ama- 
tor“ îi poate rămâne streină suferința 
mare a mulțimii. 

Din ştiinţă. însă-și şi-a ales capito- 
lul cel mai greu de umanitate largă 
și cel măi eficace: prevenirea boale- 
lor cu caracter social. Tuberculoza şi 
holera au fost întâmpinate de el ca 
de un ostaş. 

Nu totdeauna un mare savant în- 
seamnă şi o conştiinţă chinuită de în- 
trebări morale, dar se poate spune 
despre profesorul Cantacuzino că e 
conștiința însă-şi. 

Cuprinzătoare şi magnifică perso- 


nalitate, demnă — prin această per- 
manenelă confruntare a sufletului cu 
lumea din afară — de marile figuri 


ale umanismului. 
CAMIL PETRESCU 











POEaBESIIESC | 


PROF. CANTACUZINO 


O dragoste profundă peniru frumuse- 
țile naturei, o curiozitate pasionată pen- 
tru misterele ei, o sensibilitate vie, o 
simpatie făcută din înţelegere, pentru 
toate frământările sufletului omenesc, 
sunt la baza întregei activităţi de natu- 
ralist, medic, igienist, profesor şi iubi- 
tor de artă a profesorului Cantacuzino. 

Atras din tinereţe de ştinjele natura- 
le, pe care le studiază odată cu medicina 
este pe punctul de a se consacra lor, 
când, luând cunoștință de primele cer- 
cetări ale lui Metchnikoff asupra imuni- 
tăței, entuziasmat de opera savantului 
rus, intră în laboratorul acestuia de la 
Institutul Pasteur. De la prima lucrare 
făcută aci, mecanismul imunităţei este 
una din preocupările lui de căpeienie şi 
într'o serie de lucrări punen evidenţă 
rolul fagocitozei în apărarea  organis- 
mului în contra vibrionului holeric şi 
a spiritului paserilor, cercetează origina 
şi locul de formare al anticorpilor, dând 
unul dintre primii un exemplu de for- 
marea locală a lor (formarea de pre- 
cipitine în peritoneul parietal), lămu- 
reşte mecanismul distrugereii celulelor 
străine în organism, semnalează rolul 
stimulant asupra hematopoezei pe care-l 
au dozele mici de hemolysină. 

Complexitatea fenomenelor biologice 
la animalele superioare, părându-i-se un 
obstacol la lămurirea mecanismului imu- 
nităţei, se adresează, după exemplul lui 
Metchinikoff, organismelor  inferoare, 
nevertebrate, şi într'o serie de  cerce 
tări neîntrerupte — dela 1912 la 1926 — 
adună un material nepreţuit de observa- 
ţii, deopotrivă de interesante pentru bio- 
logie în general ca şi pentru imunitate 
în special. Formarea de anticorpi nu e 
un privilegiu al mamiferelor,  neverte- 
bratele fac şi ele uz de acest mijloc de 
apărare, producerea lor e numai o che- 
stie de timp. Fie că e provocată în mod 
experimental, fie că se întâlneşte ca o 
funcţie fiziologică la animale de specii 
diferite, trăind în simbioză mutualistă, şi 
imunizate graţie “anticorpurilor specifice, 
unul în contra toxinelor celuilalt. Dar 
descompunerea fenomenelor în elemen- 
tele lor nu face decât să desvălue mai 
mult toată complexitatea lor. Pe lângă 
cele două aspecte până atunci cunoscute 
ale imunităței, cea umorală care se ma- 
nifestă prin anticorpi, cea celulară re- 
prezintată prin  fagocitoză, profesorul 
Cantacuzino pune în evidenţă o acţiune 
de apărare paracelulară, care se exer- 
cită în afară de celulă, însă numai în 
imediatul contact în această „imunitate 
de contact“. De asemenea studiul ne- 
vertebratelor îi ofera numeroase dovezi 
că imunitatea nu se exercită numai prin 
funcțiunile anumitelor celule sau produ- 
se speciale, dar că toate celulele consti- 
tuente ale animalului imun sunt înzes- 
trate cu o mai mare rezistență faţă de 
produsele toxice străine. 


Metoda atât de fertilă în rezultate este 
în curând aplicată de numeroşi cerce- 


Dr. M. NASTA i 
) 
tători şi pe măsură ce numărul lorti 
te, ce faptele adunate constitue ur 
nunchiu din ce în ce mai: importa 
simte nevoia unei sinteze a lor, şid 
tetul Societăţei de Biologie din 

pune la ordinea zilei, cu ocazia în 
rei festive pentru serbătorirea a 
ani de existenţă, chestiunea  imunti 
la nevrtebrate însărcinând pe profă 
Cantacuzino cu întocmirea raporii. 


Prin studiile asupra scarlatinei 
pute în 1911, reuşeşte pentru pini 
să transmită această infecţie la anis. 
le de laborator, maimuțe şi iepuri; 
chizând calea cercetărilor experimăi 
ale acestei boli.. Mai în urmă când; 
torii americanii au adus multe pre 
țiuni în favoarea ipotezei că un si 
coc spedial ar fi cauza scarlatinei,i 
fesorul Cantacuzino arată că unul 
caracierele pe care se bizue aceaţi 
firmaţie , aglutinabilitatea prin ş; 
scarlatinişilor poate îi dobândită ş 
streptococi de altă origine, dacă au. 
cultivați în contact cu produse îi 
dela scarlatinoşi şi că această nouiă 
prietate astfel dobândită se tran 
în mod ereditar. Faptul ucesa pe în 
aceia că pune în evidenţă extreni 
plexitate a problemei scarlatinei, $ 
acelaș timp şi de cea mai mare a. 
tate ca fenomen biologic. Verificare 
atuncia a fost făcută de numeroşi 
tori şi lucrarea a fost punctul de€ 
care a numeroase cercetări făcuied 
țară şi străinătate. n 

Interesat de problema patogeniei 
rice încă dela începutul studiilor [2 
realizase deja în lucrarea  inaugiţi 
(1994) consacrată „Modului de aril 
a vibrionului boleric în organism, ll 
cinarea pe cale bucală în contra at. 
infecţiuni, metodă redescoperită i 
garizată de alţi autori abia în anii 
urmă. Observațiile chimice şi epidti 
logice făcute în cursul campaniei. 
1915 îi sugeră importanța pe carei 
alteraţiile fiziologice banale ale mii 
sei intestinale în patogenia ho. 
punct de plecare a unei serii de 
tări experimentale care demonstra ! 












nând în evidenţă rolul pe care proț 
de anticorpi în păretele iniestinal d. 
îl joacă în creiarea unei imunităţi 
cale ; noţiune nouă şi încă nestudia 
apreciată la adevărata ei valoare pi 
cea vreme. 

In fine rezultatul vaccinărilor. 
lerice din anii 1913 şi 1916—18, zi: 
tuind ceiace atuncia în ştiinţa uni 
sală a rămas cunoscut ca: „experti 
română“, magistral studiat şi expui 
profesorul Cantacuzino în 1920, ra 
zintă cel mai complet studiu al 
tiunei şi cea mai strălucită şi conșii. 
toare demonstraţie a. eficacităţei aș 
metode. d 

Tot din timpul războiului dateaălă 
serie de studii experimentale. și pl 
miologice asupra tifosului exantenă: 









Becum și semnalarea şi descrierea icte- 
klui catarhal epidemic, entitate morbi- 
| necunoscută şi individualizată până 
nci. 
du studiul tuberculozei aduce impor- 
te contribuțiuni prin cercetările asu-. 
a udliunei patogene a bacililor degra- 
şi a păratuberculoşilor. 
a laiurea socială a problemei îl pre- 
pl tot atât ca şi cea ştiinţifică şi a- 
ai se traduce prin participarea ac- 
ipe care a avut-o alături de regreta- 
pot Petrini-Galaţi la întemeierea și 
lucerea soc. pentru profilaxia  tu- 
Cilozei al cărei preşedinte este, ca 
fi aceia a socielăţei pentru profilaxia 
vculozei la copii, 
ăruințelor lui se datorește în bu- 
“arte construcţia sanatorului de la 
ârei, iar ca director al serviciului sa- 
kiar înfințarea selor 4 sanatorii de la 
ora, Bisericani, Cărbuneşti şi Niton. 
doi ani 1908—10, prof. Cantacuzino 
ijează patru sanatorii, în cei două- 
care un urmat, nu sa mai creat 
nul, dar s'au desființat vre-o două. 
(0 19% a luat iniţiativa şi conduce- 
pa vaccinărei noilor născuţi în contra 
iborculozei cu vaccinul  „Calmette“. 
li i se datoreşte înfiinţarea laboratoa- 
de igienă de la Caroiva şi din cele 
“porturi Sulina, Galaţi, Constanţa, 
nu se putea mai oportun, în prea- 
“valului de epidemii ce trebuia să 
ine și ameninţa ţara în anii urmă- 




































] 
| 
| 
| 


ățământul Imi clar, sugestiv, entu- 
complectat de demonstraţii minu- 
reparate, publicaţiile „Revistei Ști- 
jiclor. Medicale“ impun corpului medi- 
mân. dar mai ales tinerei genera- 
rederea în metodele precise şiiin- 
&-de diaynostie și combatere a boa- 
infecțioase şi le dă cunoştinţele 
ctice şi pregătirea technică necesară. 
faţa celor două epidemii de holeră, 
(5 când după primele momente de 
ipiindere boala a fost jugulată, dar 
ales în 1916, când' în -împrejuărări 
Ă (mai grele, în mijlocul operaţiuni- 
i niilitare, numeroase focare de hole- 
N răspândite în cuprinsul ţărei  ame- 
Uau să adauge la ororile retragerei, 
arici şi a frigului, spectrul epidemiei 
bi loleră; combaterea sta făcut cu a- 
“ordine şi precizie, metodele cele 
“exacte ale ştiinţei : diagnostic, imu- 








fotagi, SA paie 


nizare, preparare a vaccinului, au fost 
aplicate cu toată rigoarea în mijlocul 
trupelor în mişcare, sub bombardări, în 
localuri improvizate, de armaia de igie- 
nişti condusă de prof. Cantacuzino, în- 
potriva dușmanului nevăzut dar nespus 
mai ucigător ca cellalt, încât după câ- 
teva săptămâni numai, pericolul a fost 
cu totul înlăturat. 

Groaznica epidemie de tifos exante» 
matic din 1917 îl găseşte în fruntea di- 
recţiei sănătăţei publice, coordonând tor- 
mațiunile sanitare militare şi civile în 
combaterea flagelului. Nu a fost în acest 
timp spital de exantematici, regiment 
bântuit de boală care să nu-l fi văzut în 
mijlocul bolnavilor aducând ordinea, 
metoda, îmbărbătarea şi mai presus de 
toate exemplul. 

Pentru a asigura în permanenţă, exis- 
tența unui centru de preparare a produ- 
selor biologice, seruri şi vaccinuri ne- 
cesareim lupta împotriva epidemiilor, 
pentru a păstra în juru-i un mănunchiu 
de colaboratori specializaţi în acest do- 
meniu, şi a asigura noilor generaţii de 
studenți cari din România  întregită 
afluează la facultăţile de medicină, un 
aşezământ de instrucţie la înălţimea exi- 
genţelor ştiinţelor moderne, obţine la 
1920 înfiinţarea Institutului de seruri şi 
vaccinuri, model de instalaţie şi organi- 


zaţie, care face admiraţia savanților, 
străini care ne vizitează. 
Animator fără  seamăn, observator 


perspicace și genezos el şiie să desco- 
pere sub înfăţişarea înşelătoare porani- 
rea bună care se ascunde în orice miş: 
cere omenească, şi te face, trăind în ju- 
rul lui, să te simţi mai bun întro lume 
mai bună. 

Păstrător al unei vechi tradiţii, .— 
până şiin acea dragoste peniru Franţa, 
moştenită dela bunicii care aveau în 
bibliotecă pe enciclopedeşti și căutau 
învăţătură şi îndrumări politice în apu- 
sul îndepărtat, spontană şi  instinctivă 
manifestare a fondului latin al sufletu- 
lui nostru, transmisă de generaţii de 
cărturari şi ctitori de locaşuri de închi- 
nare şi învăţătură, întemeetori de spi- 
tale, slujbaşi ai ţărei în pace şi război 
cu dragoste de neam dar fără ură pentru 
vecin, profesorul Cantacuzino este una 
din acele figuri în care găsim în cel 
mai înalt grad exprimate şi armonios e- 
chilibrate, 
fletului românesc. 


i dată DRE. 77 > 2030 IE Ra aaa 


ră 


|. Prof Dr. vEAN CANTACUZINO 














vulcan Cantacuzino care printr'o lungă 
der lu Institutul Pasteur se inițiase 
Bi inctodele pasteur-iene şi care partici- 
se la cercetările asupra  iimunităţei, 
[tă in anul 1902 la Bucureşti o şcoală 

medicină experimentală şi de bacte- 
ie după modul Institutului Pasteur 
aris, El grupă împrejurul lui o ple- 
și “de tineri, cari constituesc un grup 
inţiic care face onoare României și 
strului care l-a format. 


ini numeroase publicaţiile acestor 


Merselor țări, mai cu seamă periodicele 


jvauți cari au îmbogăţit periodicele di- 


ŞI STRAINATATEA 


franceze. Acestei falange de muncitori 
plini de ardoare şi de originalitate îi 
era necesar un organ independent; el 
a apărut sub numele de: „Archivele 
românești de patologie experimentală şi 
microbiologie“... 

Este o plăcere pentru mine de a ura 
acestor Archive prosperitatea pe care o 
merită valoarea ştiinţifică a acestor lu- 


crări, pe care ele ne-o aduc şi de a ma- 


nifesta stima și prietenia mea: pentru 
cel care le conduce“. Dr. E ROUX 
Directorul Institului Pasteur 

„aceasta este marea „experienţă ro- 


însuşirile de seamă ale su- 


UNIVERSUL LITERAR. — 187 


mână“ care ne-a furnizat documente e- 
pidemiologice de o valoare considerabi- 
li... aceste câteva observaţiuni: pe cari 
le rezumăm aci sunt în stare să rivali- 
zeze cu cele mai frumoase experienţe 
cari sau făcut vre-odată într'un labora- 
toriu“. 
A. BESREDKA 
„La Vaccination anticholerique“, 1922 


aa câp vesuri ie 


August, 1913. Pacea cu Bulgaria e în- 
cheiată şi trupele române iau obligaţia 
de a evacua în cel mai scurt timp teri- 
toriul inamic. - 

În corpul 4 armată holera mai bântue 
insă făcând numeroase victime. A repa- 
tria aceste trupe la reşedinţa lo: ar în- 
semna întinderea epidemiei în toată 
Moldova. In consecinţă se decide opri- 
rea lor la Zimnicea. Aci bolnavii sunt 
ospitaliaţi, toate trupele vaccinate şi 
toți absolut toți oamenii supuși examc- 
nului bacteriologia pentru “a descoperi 
pe cei care surt purtători de vibrioni. 
Laboratoarele de campanie lucrează zi 
şi noapte, 1800-—2000 examene pe zi, cei 
indemni sunt lăsaţi să plece, cei găsiţi 
purtători reţinuţi până când două exa- 
mene succesive rămân negative. In 29 
de zile, 9 August — 6 Sepiembrie, acest 
triaj, om cu om al întregului corp de 
armată e terminat. 

Rezultatul ; în toată Moldova nu se 
ivesc de cât 4 cazuri de holeră şi aces- 
tea la indivizi neaparţinând armatei şi 
veniţi din alte regiuni. Minunată dovadă 
a prediziunei şi eficacităţei metodelor 
de laborator, în combaterea epidemiilor. 





NOTE BIOGRAFICE 


Prof. Cantacuzino s'a născut la Bucu- 


reşti în 1863. Studiile liceale le-a făcut 
la Paris, unde şi-a luai şi licența în 
filozofie, în ştiinţele naturale și docto- 
ratul în medicină la 1894. Ocupă doiani 
1994—96, catedra de morfologie animală 
la facultatea de ştiinţe din laşi, de un- 
de se întoarce din nou la Institutul 
Pasteur din Paris la cererea lui Metehni- 
koff al cărui asistent devine. La 1902 e 
numit profesor de medicină experimen- 
tală la facultatea de medicină din Bu- 
cureşii şi la 1920, director al Institutu- 
lui de seruri şi vaccinuri. 

Director al serviciului sanitar (1908-10) 
director al sănătăţei publice 1917—18. 

Membru al comitetului de igienă al 
Ligei Naţiunilor şi delegat permanent 
al României pe lângă oficiul internaţio- 
nal de igienă publică, 

Efor al spitalelor civile. 

La 1905 înfiinţează împreună cu regre- 
tatul prof. Atanasiu reuniunea biologi- 
că română, prima filială de acest fel a 
societăţei de biologie din Paris. In ace- 
laş an înființează şi conduce de atunci 
„Revista Științelor medicale“ şi de la 
1998 apare sub direcţiunea lui „Archi- 
ves roumaines de pathologie experimen- 
tale“. 

Prof. Cantacuzino e membru al Aca- 
demiei române ; membru asociat al so- 
cietăţilor de biologie şi de patologie exo- 
tică din Paris, membru corespondent al 
academiei de medicină din Paris, şi a 
celor din Roma şi Bruxelles. 


188. — UNIVERSUL, LITERAR 








N. DAVIDESCU RAR ENI a e MIHAI, SEBASTIAN 


CÂNTECE DE LEAGÂN CÂNTEC INCERT 


PENTRU CUCOANA L. ANCA 


Li 


Cântase mare'n fie-ce scoică concentrat, 
Şi soarele, pe creste de valuri. scăpătase ; 
Pământul,ca un taur, se ridicase. beat, 
Și îngeri în albastru țesuseră mătase. 


Se clătinau în undă văzduhuri de smarald, 
Miragii jucăuşe lingeau voluta spumei, 
Şi*n anfora fecundă a trupului tău cald 
insămânța luceferi începătoral lamei. 


IN! 


Im căsufa noastră aninatăn pom 

Cu trei fire albe de păianjen, toată 
Primăvara'n rosturi mici cât un atom, 
Odihneştein aur șşin azur muiată. 


Soarele-i răsare cât un bob de marc, 
Noaptea-i se prelinge dintrun strop de 

[rouă, 
Şi-o furnică neagră ca un domn în îrac 
li surâde, zilnic, frumuseţe nouă. 


UL 


Vrăjitorul de vorbe căuta cu răbdare 
Să-şi găsească o clipă din destin, inedită ; 
Căuta'm fundul lumei şi'n azur întrupare 
De potecă nedusă de pământ în ursită. 


A ţâşnit atunci gândul de sub  îrunte, 
[fierbinte, 

Și sa desiăcut cântec risipit în dantele ; 
El n'a mai ştiut însă ce setntâmplă nainte 
Şi-a'ncaput să culeagă. din privirea ta, 
[stele. 


IV 


Eu îți aduc umurguri de toamnă, spălăcite, 
Şi tu mi-aduci răcoarea şi-azurul dimi- 
[ueţei ; 
Eu îţi aduc cenușe de patimi ostenite, 
Şi tu mi-aduci, în aur, explozia vieţei. 


Eu voi purcede--faun cu braţele'ncărcate 
Şi cu privirea plină de-o fericire nouă; 
Tu vei rămâne-—cântec în strune sfărâ- 
[mate 
Pe lira unei zile de diamant şi rouă. 


Nu tu erai în seară şi în lumină, nu, 

Ci amintirea mumai sau poate anotimpul, 
Abia te împlineşti din ceasul când te ştiu 
Şi te destrami odată — aerian — cu timpul. 


Treci între donă vieți şi clipe inezale, 
Impărățind arar şi îndoelnice peste 
Acest minut incert al arătării tale 

Şi nu şiiu dacă seară sau amintire este, 


Creşti în cuvântul meu şi în cuvânt descreşti, 
Precum un sbor nesigur descumpănind pe ape, 
De ce te pierzi aici şi'n care lume eşti 

In clipa când te simt departe şi aproape? 


V, FL. LĂZĂRESCU Su al 


LIMPEZIRE 


Scundă *nchipuirea azi a feţii tale 
Frumuseţii pure fotuşi: osanale 

lar pe fruntea mată, în ceruri de minuni 
Ingerii, din soare, împleiese cununi. 


Jos, în duh de baltă, printre umbre ude. 
Trupul istovit urma îşi ascunde — 
Plutiter pe ape de văzduh topit 

Sutletul destramă gând în nesfârșit. 





ai 








INCEPATORII 





CHRISTIAN SARBU 


MARINĂ 


Noianuri de ape muncite, 
De vânturi, de valuri rebele 
Suveică "'ndrăzneață — vaporul — 


Işi tae cărare prin cele. | 


Pe-o largă spărtură de nouri 
Argint cadaverie de lună 
Se varsă pe valuri şi mbie 


Delfini din adânca genună, 


Pe puntea comenzii înaltă 
Fumând căpitanul veghează, — 
Pe navă, pe valuri, pe mare, 


EL singur e înger de pază. 


PREZENTARE 


î scris romanul acestei vieți [iind 
| morul așa. Din lumescul Anton 
in. nu, mai rămăsese memorie celor 





























je trupesti, care se definea atăt de 
lu şi de fericit în vorbele „l'ră- 
E doar ca să fac plăcere inimii 
pu nu mai rămăsese nimic, 


» infinită și dulce [aţă de Anton 
pi, care ne umbreşte  binefăcător 
apusul său istoric. Cerurile s'au 


ordinea spiriluală a valorilor ro- 
anoșii. el e Eroul Necunoscut. 


iilorul să fie prevenit : lectura e 
drumul, cu văi și cu pripoare. Nu 
alerga pretutindeni cu iuțeală 


"Drum bun. 


ț Februarie 1997—15 lanuarie 1928, 


Baciul e din nou în călduri. Toată, 
trecută a cules dim văi o iarbă 
inghiață orice apă, şi fărămiţită în 
pie crud a mâncat-o la timp de iammă, 
dica nici o plăcere caldă să nu-l 
i ia dela oi, 

Du inălțimea aceasta, se putea deo- 
Bi nu prea departe Slivinul, către care 
ir mai fi mult de mers, dar nu era 
vremea de pornit. 

lajitale fusese făcut mari blocuri de 
sicât roata plugului, suprapuse până 
inilțimea inimei colibei. Ciobanii se 
puseseră postului mare al Paştilor. Flă- 
ii miroseau a lapte dulce şi a fân. şi 
Dai fi rimas în văgăuna aceea, unde 
pala încă nu se topise dar ţinea cald, 
tă intrio dimineaţă baciul lor, român 
har fi strigat : 

Hei! Stanciu, Dobre, Niciko.., 
Brinzeji mieii fătaţi pe câmp. Astăzi 
(piim în sat, 

rtins în fân, baciul căuta să deslu- 
pscă pe cer steaua, albă de zi. ce se a- 
Hi numai ciobanilor și celor plecaţi 
: Jri, înaintea Paştilor. Privirea lui 
iria mai ales către cerul Ţarigradu- 
“upde, sc ştie, se ivește întâi steaua 











prevestitoare. Nu lucea încă, deşi ză- 
pada mumai suna sub picioare. Acolo 
urde soarele ajungea cu raza lui fier- 
binte, pârae mici năşteau din ghiaţa de 
sticlă şi se grăbeau să coboare. 

Pâraele din zăpezi, acele ce nasc la în- 
ceputul primăverii şi-şi pierd viaţa lor 
scurtă în râurile văii Slivinului. porni- 
seră, printre pietre şi florile ridicate cu 
pământul în cap, către sate. Toate lu- 
necau din singurătate către lume, nu- 
mai ciobanii rămâneau cu turmele lor 
în iarna de sus. 

Caşul grămădit şi turma înmulțită de 
înbelşugată fătare erau pricini de mul- 
țumire şi linişte. iar amintirea unei sin- 
gure oi pierite în moarte era un doliu 
prea uşor pentru a rămâne tristeţe 
lungă în inima lui Pann, baciul întins 
în fân, Şi totuş o amărăciune se ames- 
teca în toată sărbătoarea primăverii și 
um suspin se oprea greu în pieptul o- 
mului, suferintă străină şi singură în 
mijlocul bucuriei c'obanilor şi vieţii 
proaspete a turmelor, a cerului, a ier- 
burilor. 

De pe înălţimea de munte moale a fâ- 
nului Pann cu mâma streaşină la ochit 
iscodea valea Slivinului pe care o deo- 
sebea îndată qin zecile de sate. Privirea, 
lui învăluia ţinutul cum ar cuprinde 
o singură oae. Rămăsese aşa întins şi 
cu raza trimisă într'acolo. multă vreme, 
clivind stăruitor sub palmă. asa cum că- 
pitanii oștilor caută un ascunziş vrăş- 
maş. Dar pe obrazul lui Pann se aprin- 
sese o roşeaţă vie, ca o mică flacără pe 
un cas sau pe zănaă, căci obrazul lui 
împrumutase ceva. din albul mat al ca- 
sulut si poate ceva din lumina celor 
cinci lumi de zăpadă, 

Nevăzut, un surâs flutură cu teamă 
și se stinse îndată când Pamn plecă 
fruntea pe perna parfumată de brad şi 
de fân. Părea adormit cu vedenia Sli- 
vinului mişcată, apropiată, îndepărtată, 
retundă. 

O smucitură îi întoarse capul din fân 
către cer. Niciko stătea în faţa lui, vor- 
bind. Poate că vorbea mai de mult. dar 
cuvintele i se opreau fără înţeles, sunau 
goale în visul lui unde nu mai era loc 
pentru Niciko, ci pentru o altă făptură 
încă departe de aici. 

—— Am adunat și mialele, şi oile şi 
dulăii. Putem porni.., 

— Vom porni înainte de nămezi, Ni- 
ciko... 

„.Şi Pann întoarse iarăş privirile către 
Slivin. Uitase de omul de alături şi a, 
doua oară surâse satului din vale. 

Niciko își văzu baciul tulburat. si plin 
do teamă se retrase până la pârleazul 
mr.lsorii. unde se aseză să cioplească un 
lemn. Pamn îl iscodea cu ochiul rău şi 
anrins. Dobre. cel bun. alinta cu vorba 
câinii cari lătrau scurt, presimtind că 
se pregătește ceva. Si numa! Stanciu, 
bulgarul acela cu figura împânzită de 


UNIVERSUL LITERAR. — 189 


o barbă fără formă și măsură, îndrăsni 
să înainteze până lângă culcușul de fân, 
pronunțând cu vocea lui subţire o po- 
runcă şi o rugăminte: 

—- Baci dragă, oile au simţit devale 
iarba, 

Drept în picioare se ridică Pamn. Avea 
un corp imens şi trunchios şi un cap 
de aur. 

— Niciko să treacă înaintea oilor, po- 
runci el în vânt. Să ia şi cățeaua cu el, 
Incărcaţi făina şi cașşul pe măgari. Ca- 
târca să fie înhămată. la sania cu piros- 
trii și zeghe.., 

Acestea zise, Pamn porni singur la 
vale, lăsând dintr'o dată stâna pustie. 


Niciko avea pasul domol. Turma se 
urni încet în bucuria câinilor, şi s'a tot 
scurs pe urma lui, Cel din urmă rămă- 
sese bunul Pobra. care dupăce cercetă 
oeria, să nu fi rămas pe acolo „vre-o oae 
păcătoasă“”, luă îm brate doi miei umezi 
şi calzi abia fătati si onbori și el, 
Mergeau siguri şi fără grabă, cum pe cer 
soarele. cum pe pământ umbra pomilor. 
Către nămiezi turma intrase întro ra. 
riște luminoasă. cu iarbă. 

—- Aici e altarul pădurii — murmură 
Pann, şi călca apăsat cu opinca în ză- 
padă. cu ochii la cerul limpede... 

Niciko fluera așa. nimic. Dar frumos. 
Deodată, ca şi cum Sar fi înpiedecat, 
îşi propti toiagul la doi paşi în fata lui 
şi se opri. Oile toate sau oprit, Niciko 
se aplecă. și ridică din zăpada smăltată 
cu fire de iarbă două coji de ouă. Cu 
grije se uită la ele. ca la un lucru de 
preț. Era nedumerit și înspăimântat, 
Oile toate au simtit spaima și s'au de- 
părtat din jurul lui. Nestânjenit Niciko 
îsi croi drum prin turmă și alergă la 
baci 

— Panm-bace, au trecut Paștile peste 
capul nostru şi n'am prins de veste.,, 

Stătea în fata lui răzimat în toiag. cu 
o mână întinsă, ca să vadă baciul coțţile. 
Acesta îşi înălță ochii printre ramurile 
ahia înmugurite şi rosti numai pentru 
el ca după o nenorocire: 

— Ne-a înşelat steaua, baci dragă, 
steaua dela Țarigrad. In primăvara asta 
n'a fost scris pe cer că-i Paşte... 

Iute răcni la Dobre și la Stanciu: 

— Opriti turma. Inchinati-vă şi aprin- 
deti focul suh pirostrii. Pe locul acesta 
vom prăznui Pastile, 

* Ciobaniii se adunaseră întrebători, Ni- 
ciko. cel mai târgovnt. vorbi: 

—. Ce mie! înjunghiem ? 

— Doi miei şi o oae. răspumse baciul. 
Departe Dobre si Stanciu chibzuesc: 

— Cari miei și ce oae?.. 

Mieii au fast alesi fără 7ăbavă. dintre 
csi mai crescuţi. Dar pentru oaia hotă- 
râtă focului începu sfada. 

Să tăiem plăviţa, zise Niciko. 
Dobre se răzvrăti să-şi apere oaia: 











190. — UNIVERSUL LITERAR 

—- Alege dintre ale tale. Plăviţa e de 
tot timpurie pentru moarte... 

—- S'o tăiem, Dobre. Prea e tristă și 
prea tace. Ori iarba nu-i place... So tă- 
iem, Oaia tristă nu face caşul bun, Şi 
încă e amar... 

Dobre ridică glasul răstit. Baciul care 
asculta toate astea și tăcea, puse capăt 
vorbelor cu hotărirea lui. 

In acest timp Stanciu tăiase un pom 
şi aprinsese două focuri. Doi miei cu 
gâllejul tăiat abureau ceaunele pline cu 
apă dela sipot. Turma se statornicise 
între ţărușşii bătuţi în grabă, Măgarii 
fără samare îngenuchiaseră biblic în- 
tre oi. 

Intr'o groapă Stanciu pregătește mie- 
lul pascal, fript haiduceşte, după obice- 
iul rămas până azi, în satele Bulgariei 
şi Valahiei. 

Măruntaele mielului sunt trase afară 
prin  gâtlej, pe unde apoi se toarnă 
multă apă. Blana abia descreţită, e cres- 
tată dealungul burţii, în chip de cruce, 
pe unde mâna dibace strecoară o ţeavă 
de trestie. Ciobanul se umilă din toţi 
rărunchii și suflă cu putere. Pielea se 
deslipeste de pe coaste. Apoi începe bă- 
taia. Trupul crud al mielului e bătut cu 
vergi, până ce se poate simţi că miezul 
de carne sa rupt de pielea ce-l apăra. 
Atunci mielul e aruncat pe jar. acoperit 
cu jar, şi ţinut aşa până ce tăciunii cli- 
pesc în stingere ca la adormirea stelelor, 
la ziuă, 

Mult după nămiezi, masa îu gata. Ba- 
ciul își îndemna ciobanii „să poftească'“ 
şi tuspatiu frânseră pâinea dulce, cu 
lapte, pe care meşteşugul lui Dobre o 
pregătise.  Ducând la gură dumicatul 
sfinţit cu rugăciunea tuturor, baciul, cel 
dintâi, rosti: 

— Cristos a înviat! 

Ceilalţi răspunseră pe rând, sărutând 
si ducâmid la frunte mâna lui Pann: 

— Adevărat a înviat! 

Apoi toţi: au băut lapte dulce. 

După luceafărul de ziuă, prăznuirea 
se siârșise, Atunci abia ciobanii s'au ri- 
dicat. Baciul îi îmbrăţișă şi-i îndemnă 
la hodină, şi fiecare se culcuşi în zeghe, 
cu veghea dulăului alăturea. 

Şi când toţi dormeau, baciul singur 
rămas lângă foc, căuta să desluşească 
cu ochiul prin bezne, Slivinul, Glasul lui 
pusţiu sună străin în linistea de somn 

a docului : 

— Acolo doarme Tomaida.... : 


a al 


Turma se ivi în Slivin cu dimineaţa 
deodată. Fete nepieptănate, cu fulgii în 
păr, ieşeau din gănlici cu doniţele goale, 
să le umple la butucul fântânii. De lene 
nu se mai osteneau să scoată apă proas- 
pătă, ci luau din teuca înverzită de mă- 
tasea broaşiei, de unde se adăpaseră 
de-cu-seară boii... 

Prin carți, babele începuseră să pur 
rice copiii, cari ţipau şi dădeau din pi- 
cioare. Această îndeletnicire nu era tot- 
dcauna îndreptăţită. Purecatul copiilor 
însemna pentru ele o plăcere austeră și 
fermecătoare oarecum. 

Câte un copil scăpa din mâinile babei 
şi alerga în drum, de unde începea să 
se tocmească, până ce baba consimţea să 
renunţe la purecatul băiatului. Odată 
insă reintrat în curte, băiatul era. înșfă- 
cat de urechi si supus mai departe în- 
grijirii de dimineaţă. 

Țăranii în faţa căruţelor gata de drum, 
purceau întrebări grele boilor. Aşa: 

-— Dumane, băuși toată căldarea, hai ? 

Intrebare la care boul răspundea cum 


răspund boii întotdeauna, cu sobrietate, 
făcând „NU“ cu coada. 


Ciobanii şi oile se învioraseră intrând 
în sat. bBaciul cunoşiea toate curţile, 
Trecerea turmei era salutată de copiii 
suiţi pe garduri şi chemând oile pe nu- 
mele cel mic. Era o revedere  mişcă- 
toare ! 

Câte o fată se arăta la fereastră, apoi 
iute se retrăgea, 'spre a reveni îndată 
înconjurată de toate capetele familiei. 

—. Bine-aţi venit, Baci Panne!... 

—. Cristos a înviat, finule!, zise ba- 
ciul cu dojană. 

Băiatul mări ochii întrebători şi răs- 
punse zâmbind liniştit... 

— Că doar mai sunt cinci zile până'mn 
Paşti, Baci... 

Pann se stăpâni și după ce se încre- 
dință că băiatul nu glumea, se intoarse 
mustrător către Niciko : 

— Păcatul tău. să fie, Niciko. Prăznui- 
răm în Săptămâna Patimilor... 

Niciko se desvinovăţia, privindu-şi cu 
spaimă mâna ce găsise cojile. 

— Dar. baci dragă, cojile arătau ouă 
de Paști... 

Pann, cu um glas mai puţin mânios, 
răspunse aproape zâmbind : 

De Paști, nu zic altfel, dar cine 
stie din ce an!... 


Ajunsă la hanul grecului, turma fu 
încredinţată ciobanilor-tovarăşi. s'o ducă 
la gospodăria baciului. Pann mai privi 
odată, în urma lor, apoi măsură cu aten- 
tie ferestrele, uşile, clădirea toată, şi 
i se păreau toate prea mici, fiindcă în 
pădure toate erau mari. Privirea lui în- 
târzie la o fereastră unde însă nu se 
arătă nimeni si baciul luă urma oilor. 


MII 


. 


Miercuri după Paşti, Niciko, Stanciu 
și Dobre, călări, cu bunde noi, înflorite 
cu lână roşie şi albastră, intrau de di- 
mineaţă pe poarta mare a hanului. 

Grecul din cerdac aruncă în copitele 
cailor o mână de grâu, ca bună urare, 

— Bucuroși la peţitori ? 

— Bine-aţi venit la casă cu fată!,,. 
„ Peţitorii călări își trecură unui altuia 
plosca de vin roșu adusă de sluga gre- 
cului. za E 

— Cinstiţi-ne pragul ! - 

Și descălecară. In vreme ce caii tu- 
raţi din locuri depărtate. hăt, tocmai din 
hergheliile de pe Marita, erau duşi către 
grajd, ciobanii intrară întro cămară 
plină de perne şi scoarţe cu multă ră- 
ccare, din pricina întunericului şi gu- 
tuilor. Incepu tocmeala, 

— Fi, jupân hangiu, navem a spune 
decât cu baciul nostru, Pann, cu partea 
lui de o sută de oi şi ce stă să împlinea- 
scă, domăzeci şi; cinci de ani, a râmnit la 
fecioara dumitale, a mai mare, ce-i zice 
Vomaida, pentru gospodăria lui. Cu ce 
ne-o dai ?.. 

Apăruse în pragul uşii  Penelopi, 
greaca bătrână. cu ochii plânși, pentru 
că ghicise ea ţinta musafirilor călări. 

Pelirea unei fete a rămas până azi pri- 
laj de sfadă și de vorbă-lungă între păr- 
țile potrivnice. 

-- Păi, îi dau patru sute de prăjini 
de pământ, cu răzoare și şanţuri de apă, 
îi dau doi boi cu jugul lor nou, patru- 
zeci de coţi de borangic, ţesut de mâna 
ei, că ştie, şi o ulcică cu galbeni tur- 
cești, cu zimţi. 

Nic ko dădu nemulțumit din umeri și 
înaintând. un pas, vorbi ; 


a “A 


ieşi, 


— Şi dumneata, jupâneasă P 
ce dai? 

Inainte de a 
plânse o toană. 

Printre lacrimi se auzi : 

— Şease perne mari, două 
cu feţele lor şi înilorite cu acul 
uri, două plăpumi, două cergi, 
cearceafuri, un sipet cu aţă, ace 
și suveici, şase cămăşi, patru 
şi patru stergare. 

Numai cât au schimbat vorbei 
peţitorii băuseră patru oale cu 
cele două slugi ale hanului aște 
1ăvi încărcate de pastramă să 
ți» cât şi vinul) şi tare ca ping 
nume pentru măsele. tari. 

— Mă duc să-l chem, zise Ni 


















da, ceva, bătri 


Până la venirea mirelui, ves 
înteţi cu vinul adus mereu din 
așa cât: la intrarea lui Pann 
Stanciu era aşezat, omeneşte pe 
Capul lui Dobre răsărea de s 
din când în când, numai spre 
să i se umple cana, 

Grecul se îmhrăţişă cu baciul,j 
nelopi sărută fruntea muit apl 
mirelui. Penelopi reîncepu inve 

— Ţi-am dat asta, ţi-am dat 

Şi iar pernele mari şi mici şi 
menele. 

Deşi ameţiţi și cu toate că gl 
la îoc şi la timp potrivit, peţito 
nele rubedenii de-ale grecului s 
grabă, îşi măsurau cu destulă 
vintele. fiindcă nimeni nu uita 
în Slivin si în împrejurimi întăl 
remaipamenită de-acum patru 
ani tot întrun prilej de peţire. 

Un bulgar ce-și măritase fata, 
vrimise mirele, peţitorii. şi mă 
Beţie cruntă ca acum. În Vreme 
parul număra lucrurile de zestre, 
cău pierdu măsura glumei și și 

— Bez un prune gata făcut!,, 

Care vorbă auzind-o mirele s 
cumplit și-l tăie pe loc. De aci) 
dn sa amânat nunta cu o zii 
pentru îngropăciune. 

Aici însă toate se scurgeau 
intă și smerenie. cu toate că Do 
pleşit de beţia moale și trândari 
eon amintirea Plăvitii. „care nu 
înjunghiată, deşi oile triste nu 
sul bun“, iar Stanciu, căzut si 
masă, se necăjea că nu-și grăseșt| 
rele. | 

Singur Niciko nu se îmbăta 
trându-se treaz la dreapta m 

— Pe când nunta. tată ? 

Panm rosti întrebarea. a proza 
poruncă. dând a înțelege că ră 
nu poate fi altul decât: 

—. Duminică ce vine, 

Hangiul deschise o uşe. Se auzi 
păt reţinut. Tomaida asculta d 
vreme la gaura cheii, căutând si 
mirească cine o fi dintre aceştia] 
ci. Iniâi crezuse că bărbatul 
pentru ca este ciobanul cu intii 
pcpă tânăr, acela care de sub 
cerea înapoi picioarele. Intrând, 
sovăind. Hangiul arătă cu mân 

—. Pe acesta ţi l-am hotărit,T 
Apropie-te şi-i sărută dreapta, 

Tata arătă numai zârabetul 
luminaţi din noaptea grea a na 
dus în cozi pe frunte, ca o corul 
pletită. Făcu un pas spre. Nici 
murând. Fiăcăul se dădu înap 
puerit si cu teamă. Pann curmă 
sfiala băiatului și stângăcia îi 
nând cu glas blând: 

-- Fu sunt |... La 





(Continuă în număr 


















































Prospero, în.fceria lui Shakespeare, e Faustul său, un 
Faust în embrion, inspirat în parte de Marlowe. La rându-i 
Goethe a prelucrat cu puterea geniului său, material din 
ambii autori englezi. Ş 

In speciei scena ukmătoare: reînvierea personagiilor 

mitologice, Ceres şi Junon, în faţa tinerilor Ferdinand şi 
Miranda, pare să-i fi sugerat Ini Goethe reinvierea Flenti 
lui Menelaos, în faţa lui Faust. Prospero, al lui Shakes- 
peare. e un mag stăpân pe furtunele lumii exterioare şi 
pe furtunele lumii interioare ale snfletului săn: pe stă- 
i pânirea aceasta el pune mare preț pentru mântuirea sa 
sufletească, cum se vede în epilogul piesei, singurul scop 
al vieţii sale. El nu se serveşte de puterea magică decât, 
în primul rând. să îngrozească, să pocăiască, și în sfârşit 
să ierte pe dusmanii cari îl prigoniscră și îi juraseră pier- 
zarea. Și rezultatul e tocmai contrar de cât în Romeo și 
Julieta. unde furtuna urei dintre cele două familii vrăș- 
mase, distruge, în germene, linia descendentă a posterită- 
ii lor. 
Fe când Romeo şi Julieta se termină cu un îndoit omor, 
în Furtuna magului învățat, capiii vrăjmaşilor de moarte 
încheie peripeţiile urii familiei cu o nuntă fericită, la care 
iau parte toate spirtele protectoare ale Naturei. lar Pros- 
Y pero, lichidând aşa| de nobil trecutul cu dusmanii săi, a- 
mncă bagheta puterii sale magice „la o adâncime unde 
nici o sondă omenească nu mai poate ajunge“, şi ce lca- 
pădă de magie. Forţele Naturii, când nu sunt condu-se de 
En spirit înalt. pare a spune Prospero, elârșesc prin a stă- 
jâni ele pe om, — dovadă 'distrugerea oamenilor prin u- 
neltele diaholice ale războinlui. 

Când sufletul dumnezeese conduce pe om. atunci ace-:. 
leaşi forțe vin şi saşcază la masa banhctului său, ca 
niște prietene supuse şi binevoitoare. D.N. 


TABLOUL AL VIII-lea 
Intro livede. Intră zeiţa Iris a Curcubeului 
ÎRIS : 
Bine făcătoare Zână, mamă Ceres! rodnic sân! 
Plasi-ţi câmpu în răcoroasa pază-a sprintennini râu 
E-— Câmpul tău de-ovăz, secară, mazăre şi orz, şi grâu 
EMonţii tăi unde ciobanul turmelor este stăpân, 
Lasă țărmuri înflorite şi cu maci şi cu bujori 
BDe shurdalnicul Apriliu cu undirea-i de fiori 
să-ți crânzul unde-i place să s'afunde liniştit, 
Tânărul fără amantă, la examene trântit, 
:BYiile înlănţuite pe araci, plaja pustie 
Btâncile pe care-adesea stai, ca vântu să te-ndie, 
Zâna Cerulni, — al cărui umed arc, în slăvi cereşti, * 
Bunt, precum îi sunt de-asemeni purtătoare ei de veşti, —- 
Poranceşte să laşi totul, să vii să te shegnueşti 
1 Măria Sa. Pănnii, cu aripi fâlfâitoare... 
rec regali în falnici sboruri, se rotesc în cercuri, rar 1); 
fEVino Ceres şi primeşte-o ! 2 
CERES : 
Salutare xestitoare 
„MPestriţată, ce Junonei pururea i te-ai supus, 
Bi cu aripe de aur, peste câmpul meu de floare a 
Beututat-ai micrea'n picuri, scuturat-ai ploi de sus; i 
d, cu două uriaşe căpătâi de curcabev 
Aacanuni cu arcul păcei, roditornl câmp al meu, 
Ni cu mâini de daruri pline, tu le vânturi pe câmpii 
izâni can paradisuri luminişuri aurii. - 
pămânfulni minune, tu, eşartă de lumină, 


IRIS :: 

Bi sirbătoreşti unirea a doi tincri prin iubire, 

SDindu-le o zestre demnă de zeiasca-ţi strălucire. 

îi CERES : 

“EBpune-mi, are ceresc, an Venus şi cu fiu-i, — n'ai vre-o 
| [ştire ? — 
nsofesc ei pe Junona ? Căci de când cu-acea urzire, 

înd i-au dat lui Platon, zeul cel ursuz, întunecat, 


i î) Este vorba probabil de păuni feerici, căci: e greu 
de inchipuit că Shakespeare nu ştia că păunul este o 
pasăre domestică şi nu sboară „repede“. 


„FORTU 


UNIVERSUL LITERAR. — 191 


NA 


W. SHAKESPEARE  -- 


Pe copila mea soție, — de atunci m'am lepădat 


De tovărăşia acestei prea neruşinate zâne, 
Şi de fiu-i orb. 

TRIS: 

Ascultă, fii pe pace, că nu vine. 

Am văzut-o, cum spre Paphos, luneca prin nouri grei, 
Cu poznaşu-i fiu, alături, tras d'un stol de porumbei. 
Ei au vrut s'asvârle-o vrajă pe cei doi îndrăgostiţi, 
Ce-au jurat virgini să fic cât n'or fi căsătoriţi, 
Şi făcliile de nuntă n'o aprinde a lor lumină. 
Au vrut ci să-i întărite cu a vraje libertină, 
Dar zadarnic ! Necăjită, Venera pieri în vânt, N 
Cupidon şi-a rupt săgeata furios sa fost înfrânt! : 
A jurat să nu ochiască muritori de-aci “nainte, . 
Ci trăgând în vrăbii numai, să se facă om cu minte. 

CERES : 
Regina cea mai mare din lume, se îndreaptă 
Spre noi... priviţi, din mersu-i, o simţi că e“nfeleaptă. 

(Intră Junona). 

JUNONA : EI 
A ! iată-mi surioara! Cu mine împreună E , 
Ura-vom celor fineri să aibă-o soartă bună i 
Urmaşii lor să poată avea, din plin, cinstire, - 


(Junona cântă însoţită de cor). 


Onoruri, bogăţie şi'n casă fericire, 
Viaţă, cât de lungă, urmaşi câți mai departe, 
Belşug ge bucurie, la orice ceas, în parte, 
Astiel Juno vă'ncarcă de binecuvântări. 
CERES : 
Vouă largul necnprins, încins de zări! - 
Vouă fructele, belşugul din recolte, | a pia 
Pline largile hambare, poduri pline ; : „ dâra  re Ș 
Viile să năpădească de ciorchine E a 
Pârguindu-se, ca aurul sub bolte. a Eta dia 
Incăreate de poveri, să se îndoae 
Spicuri, ramuri şi tulpinile vioae, PE Ra AN E aa, a 
Primăvara să se “ntoarcă'mn voi, târziu, 0 i 
La sfârşitul secerişurilor chiar ! | 
Insă foametea, nevoia, în pustiu | a oi 
Depărteze-şi de la noi, chipul amar. = za 
Astiel Ceres, zeea, bine vă cuvântă. 
TERDINAND 


Măreaţa nălucire ! Ce armonie sfântă! 
Să fie duhuri oare? 
PROSPERO : - 
Sunt duhuri invocate 
Prin arta mea, din colțul lor de singurătate, 
Ca să împlinească-aeve o 'nchipuire vie. 


FERDINAND 


Oh! de-aşi trăi de-apururi aci: tată, soţie, 
Atât de rari, schimbat-au ăst loc în paradis! 
(Junona, Ceres, îşi vorbesc încet şi trimet pe Iris să 
execute un ordin). se după aa 
PROSPERO 
Incet acum! Tăcere! şopfese Junon şi Ceres; 
E grav: rămâne totuşi alt lucru de văzut: 
Ssst ! muţi să fiţi cu toţii, sau altfel vraja-i ruptă. 
TRIS : | 
Voi, ce vă numiţi naiade, cu flori rare 'mcununate, .. 
Nimic de pe râuşoare, cu priviri nevinovate, i 
Părăsiţi culcuşul vostru aşternut cu valuri moi, 
Și veniţi, tăpşanu-i verde. Junon s'a 'ndreptat spre voi .- 
Ea vă cheamă, dă porunca, — Nimie, răsăriţi îndată, 
Şi sărbătoriţi unirea-a două inimi fără pată! 
(Intră mai multe nimfe) Aa ȘI 
O NIMFA N A a 
Secerători de Angust, trudiţi şi arşi de soare, i 
Veniţi aici, fiţi veseli de şirele-abătute. | SE | 
Vesminte nouă puneţi, ca *n zi de sărbătoare, î $ 
Şi nimiele veni-vor cu pasul svelt. şi rustic, 
Trad. de D. NANU 








192. UNIVERSUL LITERAN 





TUDOR 
ARGHEZI: 


Cuvinte potrivite 





Poezia d-lui T. Arghezi se prezintă, 
astăzi, cu două aspecte deosebite, Linul 
se raportă la vremea când a apărut, la 
împrejurările Literare de la moi, în care 
sa plămădit, si altul se defineste prin 
valoarea intrinsecă pe care a izbutit să 
şi-o păstreze şi să o încacă, patrimoniu 
de sensibilitate proprie și de or.ginală 
formă de redare, limbei şi literaturei ro- 
mâneşti. Fenomenul acesta din umMă 
trebuie să caracterizeze orice scriitor anu- 
tenti, Rostul unei poezii, al unei muvele, 
al unui roman, indiferent, trebue „să 
fie acela de a începe prin a se diferen- 
ţia de întreaga ambianţă pentru ca, a- 
pci, diferențiat, să se înapoeze cu bun 
ebșlesc a] limbei şi ul sensibilităței mr 
telectuale a celor mulţi. Scrisul îşi în- 
deplinește astfol marele rol de filtru și 
de fixativ al nimolunilor şi al frămân- 
tărilor permanente pe care apele mişcă- 
toare ale limbei vorbite le poartă de la 
un capăt la celalelt al graiului lor viu. 

D, Tudor Arghezi, contemporan de si- 
linţi cn Petică şi cu Bacovia. a avut, 
în evoluția poeziei noastre  contempo- 
rane, un rol important, Primele d-sale 
poesii. publ'cate prim „Linia Dreaptă“, 
au apărut cam prin 1904, Revista a tre- 
cut neobservată. D. Arghezi avea, ast- 
fel, să debuteze efectiv în atenţia o- 
pinici literare a vremei, câţiva ani mai 
tâvziu, nrin 1906. Atunci întreaga eritică 
a sălutat în d-sa, cu contaminant entu- 
siasm, ivirea unui astru nou pe cerul 
literaturei româneşti. D. N. D. Cocea, 
care Ta prezentat în „Viata Socială“ în 
numele unui grup «le scriitori ce înmă- 
nunchiau. deopotrivă. pe d-nii Galac- 
tion, Demetrius, Nlimulescu, N.  Davi- 
descu, şi nuzneroși alţii, a găsit că poate 
pune apariția revistei d-sale. revoluțio- 
nară, sub augurul celui mai revctutio- 
nar poet“, d, Arghezi. Imediat „Viaţa 
Româînească“ sa grăbit să ia act de poe- 
sia d-lui Arghezi, sub iscălitura, dacă, 
nuw ne înşelăm, a d-lui GC, Ibrăileanu, 
care se găsea îm altemartiva dea nu ști 
o dlipă dacă are deaface „cu un geniu 
sau um nebun“. hevista icseană amoi i-a 
deschis numai decât porţile. confirmând 
astfel intreet că părerea ei înclină prin 
a vedea în poetul de azi al „Cuxintelor 
potrivite“ un geniu, 

D, Tudor Arghezi a dehutat astfel în 
plin semămătorism. Tot ceeace era pe 
atunci inteligenţă vie şi efectivă a recu- 
noscut. cu gencrozitate și fără precupe- 
țire talentul d-lui Arghezi. Nu e mo- 
mentul să facem destăinuiri. Fste precis 
însă că şi cele mai cu autoritate dintre 
mimţile sortite ploriei din câmpul ad- 
vers al asociatiei literare acordau o a- 
tentie de înaltă stimă spirituală d-lui 
Arghezi. Scriitorii, apoi, au făcut ime- 


— tineri spăgeau grăbil 








diat bloc în jurul d-sale, şi o întreagă 
mișcare de eliberare a limbei, dim ve- 
chile tipare, de entusiasm tânăr, lua 
fiinţă în juzul îmtâielor manifestații ale 
scrisului d-lui T, Arghezi. 

Ia. în plin semănătorism. Miscarea 
aceasta era culturală şi „a-estetică“. D, 
Arghezi a venii cu realizarea umor "me- 
liculouse preocupări estetice, Mişcarea 
scimănătoristă eru osificată în câteva for- 
mule stercotipe «le formă cminesciană, 
D, Arghezi etrâmba tiparele eminescia- 
ne, pentru a le adapta propriei sale gân- 
diri. Semănătorismul era autohtonisant 
până la o ridiculă xenofohie; d. Arghezi 
nu generaliza, în această privinţă, de 
cât, poate, atitudinea contrarie. D. Ar- 
ghezi se întâlnea însă cu adversurii 
d-sale, carii erau, pe atunci, si ai mei, 
ca şi ai ultora accio unde începea edu- 
carea sensibilităței contemporane. Se- 
mănătorisnul a fost una din marile 
noastre mișcări de sensibilitate româ- 
nească. Pe această cale nimeni nu pu- 
tea să-i stea împotrivă, Se putea însă 
merge cu formele de arta curăţită de 
scoriile semămătoriste mui deparie, SI 
da seri:sului româmese străluciri de care 
avea nevoe pentu adâncirea acestei 
răscoliri de sensibilitate. D. Arghezi des- 
volta o foarte vie aclivitate și, ca poet 
sau ca pamiletar politie, opunea. meto- 


dei de emoție „prim-sauticre și întrun 
fel. tot pamiflelărească, a , Semănătoru- 


lui“, mijloace a căror identitate le fă- 
cea eficace, dintr'un câmp advers. Semă- 
nătorismul a dat câteva talente demne 
de toută stima, ca Sundu-Aldea, Mihai 
Sadoveanu, St. O. Tositf, Avestia caracte- 
rizează mu din Iurie sensibilităței 
noaatre literare, Dela un moment dat 
o altă latură se reazimă întreagă pe d-l 
Tudor Arghezi. Scrisul d-sale a înglobat, 
la un moment dat, întregul ideal artis- 
tic al umei generaţii care abia azi a 
început să-si găsească maturiiatea ori- 
ghralităței ei literare, si a dislocat din- 
tr'odată începuturile de influenţă ale 
unuă contempomnan azi perimat, d. Minu- 
Vesel, Am avut asfel o întreagă lite- 
rafură argheziană şi, incontestabil, po- 
sihilitățile de uzi ale pousiei contempo- 
rane se datoresc imboldului aruncat în 
scrisul contemporan de d. Arghezi. Nici 
Stofam Petică. nici d, Bacovia. nici d, 
Minulescu. nici d. N. Davidescu, nau 
putut reailiza, la olaltă, o Immai întinsă 
sferă de acțiune de cât a realizau. asu- 
pra unei părţi din contemporani, d. Ar- 
ghezi, Jocul însă nu putea urma, astfel. 
pre. Tnult, Pe dh-umull pe care d. Ar- 
ehezi lucra sigur. o seamă. de scriitori 
cămăai paralele. O 
invenţie verbală a d-lui Anghezi era re- 
perde luală, slefuit, de alții, de toţi Ma 
oaltă. or de fiecane în parle. şi, apoi. 
anexată când unuia. când altuia. Aurul) 
original pierdea astfel în atagiile sur- 
cesive pecetia băei din care fusese ex- 
tras. E soarta tuturor succeselor răsu- 
nătoare. Princivalul e să poată rezista 
acestui asalt. D. Arghezi si-a autentifi- 
cat valoarea prin rezistență la această 
uzură. Formulele d-sale sau r'sipit în 
anonimatul presei zilnice. Adesea însă 
sa îminrs în literatura dim care ne-a 
urmărit necontenit : 


„Amestecată "n totul ca umbra și ca 
[gândul 





„Te poartă n ea lumima 
„Şi te-a crescut pământul. ] 
„In fiecare sunet tăcerea ta se-aud 
„In vijelii, în rugă, în pas şin alău 
„Ce sufăr mi se pare că-ţi este de du 
„De faţă în tot ce naşte, 
„De faţă "n tot co piere. 
„Apropimtă mie şi totusi depărtată 
„Logodnică de-apururi, soţie nici-oi, 
| 
Cusurul ei de căpetenie este că 
prezintă altel decât asa cum ne 
prihsesem să o cunoaştem (lin ini 
la care a fost supusă, Imitato:i: 
început au sfârșit prin e se stiu, 
de sime stătători pe un pământ în, 
d, Arghezi calcă azi cu toată del: 
întâiului explorator, dar și cu îi 
nevgia condensată a unei chemări, 
gumice. Avem astfel aurul, de op 
gi, de alta piatra lui de încercarei 
fireşte, e mai tare piatra de înce 
Aurul însă, prins în blana de ber 
ziătarilor, realizează câte-odată 
civi pe care nici o piatră dim lu 
le dă, și atunci poezia noastră se 
mântă în lâna de aur a Argonauţ 








„Nici odată toamna nu fu mâi îr 

„Sufletului nostru bucuros de m& 
„Palil aşternut e șesul cu mătase | 
„Norilor copacii le urzesc brocarie.: 
„Casele — adunate ea niste ulicios 
„Cu vin îngroșat în fundul lor deh 
Sianu în ţărm-albastru-al râului dest 
„Dim mocinla cărui aur am băut. 


E o strofă care, învârtindu-se 
însăși, devine profetică, 


| 
N. DAVIDESI 





NOTE BIBLIOGRAFICE: 


Primite lu redacţie ; 


G. G. Antonescu Miscarea 
pică şi şcoala românească, conl 
în care d. prof. Antonescu  anali 
metodic. în legătură cu reforma i 
mântului, întâi câteva ehestiuni în 
tuă cu activismul, curentul cure 
inmnut şcoala românească sub d 
forme, apoi problemele născute în 
lă de existența unei socictăji de 
tice : conducerea de sine a clasei, 
ralizarea masselor, individualizarea 
caţici si selectarea valorilor. Cel 
mare dusman al acestui ideal este 
umanita rismul internațtonalist, cal 
cearcă să piitrundă şi la noi. Eco 
re scrioasă care deschide largi 
trui. 

Mihail “Sadoveanu. — Hanul An 

P. Dulfu. — faptă şi răsplată, 

Dim. Băjenariu, Practica agri 













e 
Gândirea, anul VIII, No. 3, 
gat sumar, 
Convorbiri Literare. 
Gândul Nostru Febr. 928. 


UNIVERSUL LITERAR. — 193 





! una sipennnaaafiarie 





CUM SE EXPLICA SUCCESUL 
î LUI ANATOLE FRANCE 


[ 
Me cel mare de care sa bucura: 
atole France, în pătura burghezii 
Jo cultură reladiv superioară, provine 
hi semi-intelectualitatea operii sale. 
nce nu e un psicholog nou şi de- 
pisirşit, ca Palzac ori I/ostojewsky, iar 
iersonagile sale, dacă nu sumt false, 
E menţin la limita cumoseutului şi ba- 
âlului, deoarece și alţi romancieri sau 
Mveligti, au creat asememi tipuri. Imo- 
pa se galică, este un mijloc de succes. 
Esi el nu i-a dat niciodată o adâncime 
Moiăreiană Si dacă nu a avut soarta 
Barică a glumelor din reviatile umo- 
Bislico. se datorește faptului că enorma 
antate a cunoştinţelor, i-a dat posi- 
Piitatea să stutieoane sub imfiniite forme 
spiritul, causticitatea, ironia, 
Partaniul, sarcasmul, humorul sau mi- 
Boul În uliiimul rând, lipsa oricărei 
piuni, i-ar fi fost fatală. Romamcetorii 
âră pasiune, n'au adâmeime, amtnem $i 
Sun» sprintenă. Pasiunea e viața o- 
eri de ainlă. Uscăciunea, lui Franca, 
| 4 de entuziasm şi de credinţă, în- 
i jala rece și paraliizatioame, i-ar fi fost 
şi “esăvâinsire fatale, dacă m'ar fi avut 
|] initia esenţială, numită semi. imtelec- 
tă lilate. 
Pretutindeni, în toate ţările civilizate, 
eul și facultatea au crkiiat o groasă 
pu de semi-intelectuali, imitații îm 
late științele şi, superficial  adânciţi, 
n vre-o specialitate. Orice bacalaureat 
o sumă de cunoştinţe -elementare 
Bdcspre chimie şi anatomie, istorie ori 
i Mio ozie, economie- politică sau geografia, 
pelizie și zoologie. Amumite cărţi de 
popularizare, scrise da savanți renumiţi, 
au facilitat adaptamea la. 'celle mai IN0- 
Kerme teorii. la cari au ajuns ultimele 
joeroctări ştiinţifice. Revistele de popu- 
Mari izare și belleimisstice, ziarele și maga- 
Binele literare, îl țin "permnami mt în cu- 
fai! cu „ultima oră a ştiinţei și artei“, 
Succesul lui France a fost ajutai gi 
desăvârșit toamai din cauza acestei stări 
ie lucruri, Cititorul cultivat, ema sătul 
Alo romandle pasionale, cari prin infinita, 
Xtire a iubirei, devine plicticoase. Ori 
iopelile lui Fwance, aduceau o imovaţie. 
iDiecind deta cultura multilaterală a 
burghezului semi-inielectual, el i-a ser- 
ii problemel= filozofice cari pluteau în 
aimostera, culturii europene de-acum 
, ou decenii, France nu e un filosof, 
zici un inovator. Nimic mai bamal, cu- 
Suoscut ca problemele ce le tratează. In 
himb. modul de realizare e nou și fru- 
[03 Nu este o materie, în care France, 
BM uu facă o incursiune emudită. Nu însă, 
Eca sâvanţii ce uzează de citaţii şi les- 
ri, aridități şi pedantizme. Erudiţia 
za! constă mai degmabă îm varietatea, icu- 
„| postinţe elon, cari nu depăşesc prea mult, 
i mt acele ale mulțimii semi-intelectuale. 
9 sunt însă, simputie prezentati, fi- 
îndcă intenţia lui France nu «e știința, 
ți aducerea la lumină a faptelor noui 
interesante, datorită îmbogăţirii min- 
"Bi Si astfel graţie cumostințelor sale în 
iblogie, bizamitinizm, filozofie greacă 
i medievaă, egiptologie, biologie sau 





Puma. 


PI 





FI RE n Ia aaa tu 


















alte ramuri ale știmţii, el a putut să 
aibe la dispoziţie un enorm bazar de 
atari noutăţi — imtevesante. Mai mult, 
France îşi permite să facă incursii de 
pură erudiție, cari sum foarta plăcute. 
[Explicaţia rezidă îm faptul, că plecând 
dela date cemoszute, el dovedeste cu alte 
mijloace, (de pildă filologice, unde ne 
desvălue cunoştinţe uimitoare în limba 
elenă, sanserită, zendă și ebrec, etc.) — 
t-za cunoscută a Libertăţii individuale, 
milei, socializmului, etc. Ceeace face a- 
1ât de plăcută opira lui France, e nou- 
taitea, isvoareilor de cuitură. exotice, chi- 
vomante, cosmopolite ori abacadabramte, 
TA se serveşte de amămumie curioase din 
vremurile sulperstitiosului ev-mediu, de 
reînvierea mărumțisuriilor sclipitoare. ale 
Eladei sau Romii, Egiptului sau Juldieii, 
— cari sumt fenmiicătoare prim noutatea 
lor, 

Cel de al doilea factor al succesului 
său, e fcrma. In loc de stil, vom men- 
ține termenul de formă, fiimdcă în cazul 
nestru, e mai exact. Prim stil se întelege 
deohiceiu, un ler abstract : expresia 
în sine. O metaforă. analogie, ono- 
ruatopeizm sau adjectiv exrresiwv, alcă- 
tueae stidul în sine. Ta France am putea 
aplica dictonul lui Buffon : „Stilul e o- 
mul“. FI aduce particularul conetrurtiei 
shle mintale. în lămgirna, sau mai exact 
devirvea stilnlui în sine. 

Particulamitatea lui France ora varie- 
talea multitaterală a cunoştinţelor, cari 
produc noutaiten. și frumosul. Insă Mulţi 
oameni citesc foamte felumit si în multe 
ramuri de stiință, fără ca să poată rea- 
liza un mozhie franceiam. Acrestă mu- 
tinţă se datorește unei construcţii inte- 
leatulale specifice. Fa irehue să fie do- 
tată cu simtul enieuirii. amămuntelior in- 
tenesnmie si namalel, să rocsede darul de 
a 16 întrebuința în opoziția unei teze. 
Cu ahte cuvinte. um cuvânt să recheme 
prin asociatie date de cultumă, înma- 
«azimate în memo. Cine mu  prendă 
actest mecanism vrilehotozic. nu va putea 
serie în asa. zizvii. stil imtetecinal. Par 
stitiul acesta. nu 'e dinmr mozaicul mno- 
Priu zis, adică îmnrodcibhivea umei prn- 
hleme. cu amămumitea molicuhturale. FI 
este moi adânr. Poaoenrul numai astfel] dle 
faenltărti. pânipetir  inrelaniaml.  nn.ră 
toate macanizmele si elementele gânii- 
mii sn alimrntrnză dim Ante întatenihmla, 
De pildă, gluma cerebualului, va fi im- 
telectuală, (Citez spiritul savantului 
Schlemil, din „Le Lys rouge“, către fal- 
sul erudit în limba etruscă, pe care 
Schilemi! l-a demascat, că nu ştie lati- 
neşte, fiindcă a, tradus eronat un manu- 
script: Schlumil l-a întâlnit într'o fa- 
milie şi i-a întins erurditulnui mâna. A- 
cesta a nefuzat-o, spunând : „Nu te cu- 
mosc !* La care Schlemil replică : „Mă 
îi drept un manuscript latim 9%). Ori 
rugăciunea fecioanci, către maica prea 
curată : „O sfântă mamă a lui Christ, 
tu cari ai rămas gravidă făn:ă să păcă- 
inesti, fă ca. săi păcătuesc, fără să rămân 
gravidă“, etc. Sar putea cita sute de 
exemple cari să dovedească prezenţa 


datelor intelectuale, în reacţiunile spon- 
tane ale spiritului și inteligenţii. 

Calitatea cea marne a stilului intelec- 
tual, constă în proprietate ce o ae de 
a pace prin propria-i forță. Mulţi simt 
la Ymanee bamalul problemii şi al amă- 
rumtelor ultra-cunoscute, totuși operile 
sale, îi fammecă. Explicaţia o găsim în 
adâncimea. acestui fel de-a fi „frumos“ 
care trebue căutată în consrurcția psi- 
chologică a marelui Litemat. 

Pamalel, se face și o mare greşeală. 
Unii cved că un astfiil de autor, e un 
Tare gânditor și filosof. Faptul că 'pro- 
blemele univensale sunt puse în discuţie 
și tnaitate intelectual, îi îndeamnă să 
facă greşeala aceasta. Ori adevărul e în 
altă parte. 

Creatorul umor sisteme în filozofie 
sau ştiinţă. ese deasemeni 'polichoto- 
mie citit : însă el nu reţine amănuntele 
strălucitoare, spre a da culori  curcu- 
heice oii. Ci extrage din anecdote și 
daile 'esenţa, indiferent dacă, valoarea ei 
acloraniă, e destul de strălucitoare -sanu 
mată. Pe el nu-l interesează amănuntul- 
podoabă, ci amănuntul fapt, care ser- 
vestie la susținewvea şi clădirea problemii. 
TI] nu vrea să dea strae luciltoare omermii, 
ci aceasta să strălucească prin propria-i, 
acâncime. 

Iată pentruce crlativnea filosofului e 
adâncă. si asa zisa opemă. filosnfică, a lui 
Aratole Franca. cu tot stilul ei intelec- 
tual, e superficială. 

C. MINCU 


percep era oz lee rate 2 


note 


Apare la Cleveland, Ohio, un foarte 
răspândit cotidian românesc în Statele 
Unite si Canada. care se numeşte „Ame- 
rica“. Numai răsfoindu- I poţi încerca bu- 
curia de a vedea închise în forme defini- 
tive aspiraţiile încă șovăitoare ale scri- 
sului dela noi. 

E apoi un amestec de un farmec sim- 
patic de vorbe ardelenești, în limba ro- 
mânească curenti cu englezisme sau cu 
explicaţii englezeşti în titlu. 

Sunt informaţii din ţară care vădesc un 
suflet mai bun decât al nostru ; reprodu- 
ceri de articole dela noi, foileton literar 
şi publicații în continuare a cărţii lui 
Vlahuţă, „Din trecutul nostru“. E într'a- 
devăr ishbitoare defilarea costumelor ve- 
chi boerești şi limba cronicarilor lângă a- 
est suflet curat care se întrevede prin 
fiecare rând. 

Sunt apoi multe lucruri care destăinu- 
esc viaţa lor intimă. O „invitare“ la nun- 
tă, la masă, pentru toată lumea. „Va ofi- 
cia pe Ioan Spătariu în biserica gr.-cat. 
din „Canton“ Muzica națională „Aurel 
Vlaicu“ va distra pe oaspeţi”. Apoi „in- 
vitare“ la şezători! culturale cu conferen- 
țiari români, la Detroit, Michigen sem- 
ncază : „aranjatorii“ (menegers), alături 
de ..O afacere de timbre false la Brăila“ 
Inţelegi că ficcare lucru din ţară le e 
scump și că îi pomenesc mândri numele, 
sufletul. românesc precis afirmat într'un 
cotidian cu cincispreze mii de cititori 
zilnic e o operă solid clădită în America, 
de care pot fi mândri conducătorii cei. 








194. — UNIVERSUL LITERAR 





We ca ÎI e 





pp ora 








i, 


CENTENARUL LUI H. IBSEN 


Se împlinesc o sută de ani dela veni- 
rea pe lume a uriașului norvegian, sor- 
tit să fie prea mare și totuș prea mic 
pentru această lume. 

Prea mare iai tal personalitatea 





lui nu a putut is usura în, cadrele con- 
venţionale ale acestei lumi şi prea mic 
pentrucă n'a putut totuş să le sfărâme. 

A îmcercat, o clipă a isbutit sau a 
crezult-o, 

Căci a fost şi el ca toţi marii creatori: 
un splendid vizionar. 

Dar nu un vizionar ca Marcel Schwob, 
al cărui vis să se înfiripeze din imagi- 
naţile, ci din maivitate, dintr'o paradoxa- 
lă naivitate. 

Un copil, un copil mare a fost Ibsen 


pm e me 


toată sbuciumata sa. viaţă... care se'poa- 
te împărţi îm trei mari perioade : 

Im prima. parte — copilăria şi primii 
ani ai tinereţii — şi-a plămădit idealuri 

a căror origină era. viața de familie pe 
e a dus-o între ai săi. 

A doua perioadă — Comedia Dragos- 
tei, Peer Gynt, Brand — de cunoaștere 
a vieţei. Atitudinea lui Ibsen în faţa ei 
a fost a copilului ce se miră şi mu poate 
înţelege, a copilului cinstit care nepu- 
tându-se potrivi cu cei din jurul său ar. 
vrea, să-i facă pe ei la fel cu dânsul. 

Perioadă de amărăciuni, epoca de ră- 
tăciri dim țara negurilor în ţara soare- 
lui şi iar în țara negurilor. Amărât, re- 
voltat dar păstrând acea candoare ce 
îl făcea, să. spere o radicală transforma- 
re a societăţei, se pregătea de luptă. 

Iși pusese toată nădejdea în războiul 
dela, 1870. Credea că um eveniment de 
natura lui va putea sgudui, trezi con- 
ştiimţele. Dar a doua zi după pace, viata 
își reluă cursul obicinuit. De atumci Ib- 
sen se hotări să ia ofensiva, 

Aceasta a treia perioadă — perioada 
Pon Quichotistă — cuprinde ciclul de 
opt piese în cari se poate urmări curba 
scoborttoare a entuziasmului, a încre- 
derei în sine și în primeinpiul nentru care 
lunta. Dela Nora, Strigoii. Stâlpii socie- 
tății, Ibsem ajunge sșovăimd la Rosmer- 
holm și Constructorul Solnes. 

Şi peniru prima oară Ibsen ia contact 
cu realitatea, copilul mare trezindu-se 
dintr'odată miosneag. 

Esecul social al marelui norvegian se 
explică și prin inexistemţa sau în tot 


cazul, nebulosul  constructivităţi 
să echilibreze nihilismul. Şi asi 
este mare pentru forța. pentru m 
la întruchipare a ideilor sale si 
tru aceste idei dintre cari multe 
înfăptuit treptat şi dela sine, pierzi! 
asifel interesul vital. 


IOSEPH IGIROȘIE 


Pia 





MITICĂ POPESCU 





Mic, premiera comediei „Mitică Po 
a d-lui Camil Petrescu. In rolul! 


Miercuri 21 Martie are loc la 
d-nu Mişu Fotino, 





Proectul de"mai sus este“destinat teatrului shakespearian pe care admiratorii marelui Will. intenţionează ca să-l 


Hipieă ia Stratiord-on-Avon.locul de naştere al marelui poet. D-șoara Elisabeth Scott, 


o tânără arhitecta din Londra, 


a luat primul premiu la concursul deschis pentru desenarea acestui teatru. 


pm ea | 








UNIVERSUL LITERAR. — 195 


p E ca sTa c ea 





GRUPUL CELOR PATRU 


Cele trei graţii. Cei trei Frattelini. Cei 
iatru evangheliști. Cei patru draci... 
“lu căminul de arte Regina Maria ex- 
jun. cei pai 
"1, Tonitza, d. Ştefan Demetrescu, d. 
“Fr. Sirato şi d. A RA 
E Rațiunea de-a fi a quartetului e „ar- 


Wlegi fizice cunoscute. 

'! Noi: eutie de rezonanţă, expuşi imper- 
ecțiunci sau perfecţiunei celor ce sgân- 
dărese coardele : aspiranţi sau virtuoşi, 
asici, romanţioşi, sau. tip: „cor de ne- 

Veri”, Incât, din punct de vedere al coti- 
dianelor evenimente „cei patru“, nu sunt 
nici măcar o catastrofă. 

| L] 

“Suntem încovoiaţi de cemuşiul preo- 

icupărilor zilnice, Emotivitaiea tempera- 

imentului ne e atenuată prin eroziunile 
imprimate de „obişnuit“. 

E Deaici se nasc la unii generoşi, gân- 

iduri caritabile spre a ne procură pete 
uminoase de bucurie: 

"Un tablou cu floricele, altul cu apus 

iroyu ca boiaua roşie, o natură moartă 

etc... 

" Binuim aceste intenții „celor patru”. 
Wor să ne descreţească fruntea, vor să 
io cxcile fantezia, vor să ne pue în 


ija naturei pe care o ignorăm, vor să 
be adoarmă — pace sufletului. Foarte 
Trumos. 


"Goustituit pe o hedonistică idee fun- 
“RDI quartetul ne răpește pentru 
da clipe din alora ambiantă. 


“Bucuroși şi trişti. Asta-i viaţa. 
Rămânem însă cu dorul cel 
Vrem extaz, IL Eporure, până la 


mare. 
paro- 


ia ea. 

Vrem, să intrăm, o clipă doar, în tem- 
plu! unde frumosul se realizează în re- 
prezentări ce nu suportă judecată. 

“In templul unde a slujit  Gericauli, 
Ielacroix, Thomas Couture, Breton, 
Parritre şi alţii... 
 Șunsonetele „Vasul cu flori“, „Baltă 
cu apus“, „Ture la Balcic“ nu ne satură. 
“Vrem „Le radeau de la Meduse“, „La 
IBarricade“, „Les Maternits“. pari 

[_] y aş Dă 

D. Tonitza trăia până mai eri sub 
ercutatea acuzei că simplificarea-i ca- 
Hacteristică, n'ar fi decât un gând de 
oripinalitate uşurat prin insuficiența 
studiului. 

Infuriat, a căutat şi a reuşit să ne a, 
vedească inversul. Ea 
“Dar ce ne interesează? A 

Noi ştim că d. Tonitza ştie să coloreze. 
In coloristica sa se degajă căldură și 
auorduri polichrome. 

(ace nu-i suficient e că solfegiază. 
lar dori să compue ceva complect. In a- 
“iai scop i-ar trebui un timp de repaos 


x 


pentru a scăpa de obsesia paletei de 
studiu pe care sa prins formula unei 
culori ca tencuiala, cu dosaj precis şi 
constant, întrebuințată mai mult sau 
mai puţin în toate tablourile: 

La unele îi zid, la altele îi carne şi la 
altele cer. 

Apropos : de ce-or fi atât de scumpe 
schiţele cu ceva gălbui intitulate: „Alb 
şi negru ?“* Doar nu-s antichități. 


e . 

D. Ştefan Demetrescu e în acelaş ton 
dar în altă gamă. Cam aceeaş calorică 
structură. deaceeaş valoare  vibratorie. 
Aceeaş distribuţie a planurilor, aceeaş 
molatecă atmosferă. 

Ceva mai bemol. Atinge clapa albas- 
trurilor profunde şi-a „brun-urilor“ um- 
brite. 

D. Ştefan Demetrescu e un nordic în 
viligiatură orientală. 


Dovada : Poarta turcească“ (No. 22). 
Nu mai e tânăr: Toamna din „Nudul“ 
(No. 14) ne-o mărturiseşte. 


Și i-a plăcut viața: Il dă de gol „To- 
varășii de plajă“ (No. 11). 

limima însă, mai ales la un artist e 
veşnic tânără. Şi'n această ordine de i- 
dei d. Ştefan Demetrescu va trebui să 
devie în „grupul celor patru“ nici pri- 
mul, nici al doilea, nici al treilea, ci te- 
norul, baritonul sau basul. Contrabasul 
îl deţine d. Han. 

In felul acesta ar cădea în terță cu d. 
Tonitza şi-ar rămânea solist numai pen. 
tru desemnuri: admirabile, 'calde, dulci, 
eraţioase şi eftine la preţ. 

D. Fr. Sirato 4 

Ași dor să am o tabachere emailată 
de d-sa. 

Aş face-un chef în lumina artificiilor 
ce le-aprinde în natura redată de d-sa. 

Aş comite-o crimă în nopţile-i de tu- 
suri violete. 

Am inclinaţiuni rele dar nu sunt vi- 
novat. D. Şirato e autor moral. 

Viciul are frumuseşea lui, are filozofia 


ȘT. DEMETRESCU 


Tovarăşii de plajă 


lui, îşi are o technică specială. Şi de 


multe ori carcterizează omul — ca for- 
ță. — mai bine decât haina veche a vir- 
tuților. 


Cu atât mai interesant cu cât d. Șirato 
are un admirabil studiu pentru „Maica 
Domnului“. 


e 

D. lan, sculptorul. 

Grupul celor patru a făcut destul timp 
obiectul de căpetenie al criticilor. 

Sunt consacraţi şi nu vom încerca să-i 
mai disecăm. 

D. Han îşi are loc stabilit. Ne preo- 
cupă doar ceeace ne serveşte nou. De 
data aceasta e o „Elegie“. Un nud de 
fată stând jos. 

În privința titlului nu spunem nimic. 
E un capriciu. Şi Rodin şi-ar fi putut 
întitula „bătrâna-i Holmieră : Sonet. 

„Elegia“ d-lui Han e din piatră, şade 
pe-o piatră, cse o bucată de vreme afară 
din piatră şi pe urmă, când să se piardă, 
intră din nou în piatră. 

Nu oricine ştie ce-i acea Elegie. Un 
burghez spectator se lega de proporții. 

El nu ştia că artistul e concurentul luj 
Dumnezeu şi că nu e reţinut de nimic, 
să nu-și creeze făpturile după chipul și 
asemănarea lui. 

Şi noi am dori să ne făurim o androidlă 
pe care so strigăm: „Petală de zefir 
purpuriu“. 

Ce bine-i că Eminescu priveşte pe dea- 
supra tuturor acestora... 

„Eu rămân la toate rece“. Era mai rece 
însă cel de la Putna. Părere. 

„Ce-i patru“ sunt, necontestat, o etapă 
în arta românească. 

Grămădeala sutelor de nechemaţi din 
ultimul timp, învedereşte necesitatea a- 
postolatului. 

Pare că văd o compoziţie: O rostogo- 
lire de dealuri. In vârt statuia Frumosu- 
lui. Pe drumul şerpuit „Ce-i patru apos- 
toli“ cu toiagul pe paletă urcând culmile. 
Succes. 

île i a TON SAVA 





196, UNIVERSUL LITERAR 








cas dă $ N-Sa$ Sa... 


Simpaticul şi — încă — tânărul con= 


frate Petrovici Hope lucrează şi la Ar- 
gus,. 

De această redacţie îl leagă afară de 
interese pur gazetăreşti şi o comunitate 
de simpatie cu bunul director [aţă de 
un sistem de pălărie care poartă nu: 
mele marelui Tribun dela 1870. 

Intradevăr atât d Petrovici Hope cât 
şi d. Gafencu poartă pălărie tare. 

Consecința este o perpetuă confuzie. 
Intro zi în care d. Petrovici iar luase 
din greșeală pălăria patronului acesta 
îi atrase atenţia. 

— Jar mi-ai luat pălăria. 

— „Ca să am mai mutlă autoritate 
glumi distratul confrate. Dar d. Gafencu 
se apropie şi bătându-l pe umăr îi stre- 
cură surâzând fraza perfidă cu care Met- 
ternich descuraja pe regele Romei. 

— Tu as le chapeau mais tu n'as par 
la tâte. 

Căci la „Argus“ tachinăriile între con- 
fraţi sunt de rigoare, 3 


Un foileton îndărăinic reţinuse pe a- 
micul nostru Tudor Muşătescu la Ram- 
pa la ora când toţi colegii plecaseră la 
masă. 

In faţa biuroului său răsări deodată o 
apariție femenină care se recomandă : 
— „Sunt fiica pictorului Vasilescu. 
Ridicându-se în picioare  Muşătescu 

răspunse important : 

— Şi eu sunt fiul lui Alexandru Mu- 
şătescu. 


In redacţie. 

Se făcea revizia paginilor lde probă 
din ultimul număr al „Universului Li- 
terar“. 

Romulus Dianu cerceta poezia lui Și- 
clovanu iar Şiclovanu cerceta nota ce 
anunța publicarea „Vieţei minunate“ a 
lui Anton Pann. 

— „Cum aţi saris romanul în colabo- 
rare ? întrebă Şiclovanu. 

— „Simplu: Ea am. scris vocalele şi! 
Sergiu Dan consoanele răspunse Dianu. 
Foarte simplu... 


Cine nu ştie agitația din toate redac- 
ţiile în ajunul numărului de Duminică. 
Aglomeraţie de materie, complicaţii de 
paginaţie, clișee puse în ultimul moment 
au drept consecință ștraşnice  încurcă- 
turi în aceste numere. Asifel în „Rampa“ 
de Duminică a fost. o savuroasă îneruci- 
şare de fotografii. 

Fotografia Karsavinei a fost pusă în 


locul acelei a lui Sullivan şi vice versa, 
şi fotografia pictorului Şirato a fost pu- 
să în locul acelei a actorului Victor 
Boncher şi vice versa. 


Cea Z ChHeanra 


REVISTA STIINTELOR VETERINARE u 


MOARTEA LUI 





S'a stins din viață la Târgovişte TAURUL 
HERODOT, ultimul vlastar frumos al rasei noasz 
tre de munte. 

Provenia din partea de sud a Judeţului Muşe 
cel de unde fusese cumpărat de o comisiune anume 
instituită de către fosta Comisiune Zooiechnică a 
Judeţului Dâmboviţa în 1925. 

Era socotit ca un frumoş exemplar al acestei 
rase tipul roşcaț, amintit de istoricul grec Herodoi 
prin veacul ll înainte de Crist, pe vremea Sciţilor. 


A fost judeca: de câţi lau cunoscut, ca un 
exemplar rar, intrunind în cl toate însuşirile rasei 
noastre de munte, aşa de puţin studiată şi negliz 
jată în creştere şi reproducție 

Conformaţiunea lui armonioasă, elegant în 
forme, cu o expresiune de nobleță care se degajea 
din toată fiinţa lui, vigoarea masculină asociată cu 
blândeţe, a făcut să fie alintatul tuturor cunoscăe 
torilor cari lau văzut şi îngrijit. 











HERODOT 


Raritatea acestui exemplar frumos, a provocat i 
în' mulți crescători locali ideea a se reveni la rasa), 
românească pură selecționată. 

Instinctul de conservare al sătenilor noştri de 
la munte sia manifestat cu toată vigoarea la Bezzi 
dead, unde acest taur, servind numai o lună ca 
reproducător, a avut o întrebuințare ca atare, mai! 
mult decât activă. 

Am zis că este ultimul vlăstar românese, 
pentru că un al doilea la fel n'a mai fost găsit cu 





toată stăruința ce Sa depus în Judeţ, şi pentru căi 
ideea selecţionării rasei de munte pare a fi scoasă 
din programul zootechnic oficial. 

Un mormânt mai îngrijit şi o inscripție la caz 
pul acestui taur e tot ce sa putut face pentru rasa | 
noastră de munte şi care va arăta generației vila | 
toare dara dispariţiei ei. 
Dr. Vei. DIACONU 


Decembrie 1927 Targoviste 





Clişeul de mai sus reprezintă o pugi- 
nă din ultimul număr al unei reviste 
veterinare. Oricât de mult suntem obici- 


nuiţi cu limbajul celor care iubesc |: 
malele parcă „Moartea lui Herodat“ pi 
e de tot. 






CE:NU MAL-ESTE:ŞI CEEACE S'A NASCU 





DE PATRUZECI DE ANI - | 


Intru'nul din cele mai plăcute pasagii 
ale frumoasei sale cărţi de amintiri La 
Gerbe d'or — unde găsim rând pe rând 
emoție ca şi voioşie — Henri Bâraud 
sa amuzat în enumerarea diferitelor hur 
cruri, pe cari le-a văzut dispărând sau 
născânidu-se de patruzeci de ani: 


„Ei, bine! eu am văzut dispărând, o- 
dată cu lacurile, tot ce eri era şi astăzi 
simte deja umezeala muzeului : pictura 
de gen, umbrele chinezești, profesorii 
de scris, cioclii, orchestrele de ţigani, 
pomada umgurească, macferlanul, bri- 
ceagul, taverna, portofelul de mărunțiş, 
piesa de o sută de gologani. bereta de 
catifea, flaşneta, orga de Barbaria, ta- 
burelul, divanele turceşti. ciorapii negri, 
îrou-frou-rile, valsul lent, romanța, cu- 
peul, voaleta.... 


Şi în acelaş timp am văzut născân- 
du-se tot ce transportă, încălzeşte, place, 
cucereşte şi ucide omul din prezent, tot: 


[ 
rotativa, mâtro-ul, dynamita, subui 
nul, sketche-ul, sleeping-ul, pokti 
aerul lichid, cubismul, maşina, de si 
bolsevismul, microscopul,  tayilorist. 
războiul gazelor, foot-ball-ul, băeta 
sensul unic, jurnalele de infor 
maşinele vorbitoare, fotografia în cui 
torpila. star-urile, praful de puşci 
fum, proiectoarele, cocaina, scule 
neagră, cămaşa de mătase, radiunii 
greffa animală, motocultura oul 
călzirea centrală, frigul artificial, de 
leston-ul, razele X, 606-te, T. S. F.-ul e 






4omobilul, avionul, cinematograful, e 


[, 
k 
E 
| 
4 







Ce putere de evocaţie în această | 
cascadă de substantive. Câie elens. 
Hazlii, melancolice sau chiar serii 
Şi totuş Bâraud n'a înşirat totul. Sei. 
sesc multe emisiuni în listele sale. 
btie ? Poate chiar din cele mai sai 
țiomale, A le găsi în cele două liste 
Sale „ar putea să fie subiectul unul. 
tou, 






0 secatitai die 
Cvw'vazaie 


Bernard Shaw nu este tandru cu ni- 
“meni, nu face excepţie nici chiar pentru 
confrații săi: 

— Vedeţi această tânără femeie ? îi 
“spunea întro zi un prieten, 

— Da, 

— Ei bine, aceasta, este metresa lui 
Na dramatunguli, 

Și Bemard Shaw răspunse : 
> — Adevărat? Bu credeam că numai 
“publicul doarme cu el. 


Sacha Guitry, cu mult timp înainte 
'de dbuturile sale, reuşise să constitue 
“un depozit respectabil de bancnote, pe 
caro îl depuse la o bancă din Paris. ] 
sa eliberat, de asemeni un carnet de 
cekuri, cecace l-a încântat foarte mult, 
voaci, după cum spunea el, semnând um 
mic dreptunghiu de hârtie putea să-şi 
“plutească orice cheltuială. 

Intr'o zi însă primeşte dela bancă un 
“aviz, prin care era, înștiințat că tot con- 
iul său era lichidat. şi că avea trecut 
„la pasiv ușoara, sumă de 3000 de franci. 
Sitla se duse ja bancă şi ceru expli- 
cajil : 

— l-adevărat că... 

-- Domnule, îi explică repede casierul, 
Viâtă registrul, din care reiese că depo- 
“zilul d-voastră sa consumat şi că mai 
datoraţi suma de 3000 tr. 

— Bine, foante bine, spuse Guâtry, și 
pentru a mă achita... vă voi trimite un 

cek, 


- 


Se discutau înaintea lui Oscar Wilde 
“icoriile psyhologice ale lui Max Nordau 
și despre cartea sa Degenerescenţa, S'a 
chat faimosul pasagiu, unde savantul 
devvoltă ideea că orice geniu este o spe- 
ci: de accident patologic și că se gă- 
sisle la limita extremă a nebuniei. 
Wilde avu aerul că a sutentut o injurie 
personală, Dar păstrându-și calmul, re- 
dită e 
„— Se poate ca geniile să fie nebuni; 
lu ce este atunci biata omenire, când 
“rstul oamenilor sunt niște imbecili ? 














“ Inir'o seară Oscar Wilde se plimba, cu 
spiitul său întunecat şi dureros, pe 
cheiurile Senei. De-odată zăreşte un in- 
divit, curbat peste parapetul unui pod 
“sleare privea cu tristeţe cum curge apa. 
|| Crezând că vrea să se sinucidă, Wilde 
se apropie de el și gata, să-l consoleze, 
| intrebă : 
 — Sunteţi un disperat ? 

5 — Nu, sunt frizer, făcu individul, în- 
țorcându-i spatele, 


y 





Iuloncar-er 


lo caz cae 


LUMINA INVIZIBILĂ ULTRA-VIO- 
LETA ŞI VIAŢA 


După interesante cercetări, sa ajuns 
la presumția că această lumină  în- 
vizibilă, va fi poate, într'un viitor apro- 
piat, un factor de restaurare a energiei 
chimice. Remarcabila proprietate pe care 
o posedă de a accelera fenomenele biolo- 
pice, la vegetale, a fost semnalată, încă 
de 10 ani în urmă, 

Bastonaşele de vanilie proaspete, nu 
au nici un miros; chiar în cazul când 
sunt verzi, se coc şii se parlumează, în- 
tr'o clipă, sub acţiunea razelor ultra- 
violete. In extremul orient, sau  reali- 
zat experienţe, cari demonstrează acţiu- 
nea de accelerare a razelor ultra-violcte, 
asupra creşterei bananilor, și ananasu- 
lui. De asemeni, bastoane din trestii de 
zahăr, cultivate în întuneric sub acţiu- 
nea razelor ultra-violete, şi-au câştigat 
în scurt timp.funcţiunile clorofilene. Des- 
coperirile cele mai captivante sunt datori- 
te lui Daniel Berthelot: Untdelemnul spu- 
nea cl, care reprezintă, pânea de toate 
zilele, a industriei moderne, rezultă din 
fosilaţiunea plantelor verzi, a  epocei 
carbonifere. 

Cărbunele pe cari îl consumăm în caza- 
nele noastre este acela pe cari, plantele 
preistorice, lau împrumutat acidului car- 
bonie din aer, sub acţiunea soarelui. Pe 
când după Lavoisier, respiraţia este o 
combustiune, prin cari animalul consu- 
mă cărbunele său propriu sub formă de 
aceid-carbonic şi hidrogenul său sub for- 
ma vaporilor de apă,luncţiunea clorofi- 
lică, a plantelor verzi, expuse la lumi- 


nă, este o anticombustiune prin cari 
planta, absoarbe, reia, ambele gazuri 
viciate ale respiraţiunei animale  (aci- 


dui carbonic și vaporii de apă) şi le com- 
bină, pentru a fabrica zahărurile şi prin- 
cipiile ternare, cari servesc de regim 
nutritiv erbivorilor şi omului. 


LENEA IN MADAGASCAR 


Guvernatorul insulei Madagascar a in- 
trodus o interesantă inovaţie financiară, 
care nu ar strica dacă s'ar introduce şi 
în ţările fără climă tropicală, acest puter- 
nic stimulent al lenei. Guvernatorul a 
făcut un regulament în urma căruia toţi 
locuitorii acestei insule, atât europeni 
cât şi imdigeni şi cari nu au nici o ocu- 
paţic să plătească un impozit. Fiecare 
curopean leneş între 21—55 ani este su- 
pus unui impozit de 25 franci pe zi. În- 
digeni între 18—50 ani şi cari se ocupă 
cu acelaș sport sunt supuşi unui impozit 
de 20 de franci pe zi. 

Vemitul rezultat din încasarea acestui 
impozit pus pe fiecare leneş—şi dedu- 
când din cifrele amintite, acest venit 
este destul de respectabil — şi se pune 
la dispoziţiunea asociaţiunilor de bine- 
facere. 


E DN e Dc i n a i capeti 


UNIVERSUL LITERAR. — 19? 





caricatura zilei 
CAT PE-ACI 





— 1ţi vine să crezi ? Micuţul meu era, 
cât pe aci să ia premiul întâi. 

-— Oh! Da? 

— Da, l-a luat vecinul lui din stânga, 


Fi pi (Dimanche ilustre) 


Se GRABĂ 





a căzut 


— Hei, domnule, domnule, 
doamna, care vă însoţeşte. 
— Mulţumesc ! O iau la, întoarcere. 


(Le journal) 


Co E EP De II | 








198. — UNIVERSUL LITERAR 





Ceara srecilesice în cxizess 








VIATA JULIEI de LESPINASSE 


Andr6 Beaunier 


Cititorii noştrii înțeleg desigur, că aceste povești ale existențelor celebre, ne inte- 
resează amănuntul sugestiv creator de culoare locală, evocator şi înedit. Julia de Les- 
pinase a trăit în societatea oamenilor mari ai timpului ei, a cunoscut spiritul de viaţă 
modernă a veacului şi i-a înfățișat ea însăşi priu simpla sa viață. Este istorie vie a 

unui.secol, oglindit într'una din cele mai emoționante existenfe. 





M-le de eo niiaaia M-lie Clairon D'Alembert Helvâtius Crebillon 
Button : Po . af 


„Nu era deloc frumoasă. Dar urățenia 
ei nu avea nimic respingător la întâia 
privire. La a doua te obişnuiai cu ea. La 
cea de a treia privire o uitai“. 

E mărturisirea unuia din amanţii Ju- 
liei de Lespinasse, mărturisirea unui om, 
care n'ar fi minţit decât pentru ca să 
retuşeze în bine spre gloria  bărbăţiei 
lui. Ce legende şi ce nelămuriri au izbu- 
tit să facă din această fată bătrână o 
curtezană şi din sterpele ei conflicte de 
conştiinţă o pasiune? Şi purtătoare a 
celor mai mari isprăvi a trecut Julie de 
Lespinasse în cronica timpului ei ? 

Dacă Ninon de Lanclos cu sincera ei 
veselie de libertinaj franțuzesc rezumă 
cu freamăt de viaţă apropiată veacul al 
XVII, dacă cel de al XIX-lea şi-a găsit 
traducerea tragediilor lui sentimentele 
în viaţa viguroasei George Șand, Domni- 
şoara de Lespinasse este în secolul XVIII 
semnul cel mai limpede al spiritului a- 
celor vremuri. În aceeaşi măsură în ca- 
re Jean Jacqus Rousseau este precurso- 
rul romantismului în literatură, este Ju- 
lie de Lespinasse virtuoasa și tragica 
prevestitoare a unui aceluiaş spirit în 
dragoste. Sar putea specula cu succes 
asupra identităţii de mentalitate şi asupra 


Fontenelle 
Montesquieu 


legăturilor dintre filozofia veacului şi 
carierilor sale amoroase. Existenţa Dom- 
nișoarei de Lespinasse este o faţă a sa. 
Ceeace în biuroul lui scria D'Alembert 
pentru enciclopedie, tălmăcia cu alte 
mijloace de expresie şi în mai puţin 
sobre preocupări matura curtezană în 
bhuduar. O aceeaşi lume desemnată în 
două chipuri. Se pare că nimic nu este 
accidental în existența femeei acesteia şi 
că orice eveniment răspunde unei pre- 
desiinări şi unei logici neînfrânte. Dom- 
nişoara de Lespinasse nu ar fi fost po- 
sibilă în al timp, decât în al ei, trage- 
diile sale nu s'ar fi întâmplat pe niciun 
alt meridian decât pe cel al Parisului, 
feciorelnica sa întârziere n'ar fi trăit de- 
parte de cel mai imposibil ridicol de cât 
numai pe cheiurile acelei Sene, trecută 
zilnic de paşii scurţi ai  vagabondului 
Rousseau, de călcătura apăsată şi rară 
a lui D'Alembert, de mersul terestru şi 
prudent al patriarchului dela Fernay, a- 
micul Voltaire. 

Julie de Lespinasse, o mare curtezană? 
A trebuit acest veac incert, care a iost 
cel de al XVIII-lea, ca o fată bătrână și 
o soacră ratată, să-şi legene un an dea- 
supra capetelor contimporanilor săi, un 


chip alb de fecioară tragică şi ui 
pătimașşe. Dar iată-i povestea. 


COPILARIA 


S'a născut la Lyon în casa luilh 
Basiliac, chirurg. Madeleine Ca 
soția acestuia era. moașe. Țineau în 
aă o casă discretă, unde se retrăs 
doamnă din înalta societate, Julie 
bon, ca să nască în taină. Nobila 
nă, despărțită de bărbatul ei de că 
ani, mamă a doi copii legitimi stă 
de 16 ani şi Camil de opt — fuses 
mai cu şeapte-spre-zece luni înainte] 
ma unui bastard crescut departe 
mânăstire. Ultima născută este ni 
la 10 Noembrie 1832 sub numele d; 
lie-Jeanne-Fleonore de Lespinasse.. 

I se inventă un tată Claude del 
nasse burghez din Lyon, care nuj 
nează actul de botez, pentrucă est 
sent şi e absent peniru că nu exi 
sa născoceşte o mamă, Julie Nas 
care deasemeni nu există. [| se di 
naș, o naşă imaginară şi în acesti; 
neant de stare civilă este declarati: 
legitimă. | | a 


ADOLESCENȚA 


Contesa d'Albon, care o crescus 
Julie până la cincisprezece ani cu 
goste întreagă, moare. Fiica sa ceai 
mare, Diana, este măritată cu (ai 
de Vichy. Camil este căpitan întru 
giment de cavalerie. Ce să facă | 
O fată cu dorul ei de viaţă nus 
trage patriarhal la mânăstire la ași 
vârstă „a făgăduinţelor şi-a nori 
cum trebuia să se spună pe vrem 
ceea. Diana şi soţul €i o invită la d 
lul lor Champrond, ca să locueasd 
preună. 

Au doi copiii, Abel şi Alexandre 
avea curând o fiică Anne-Camilki 
lie ar putea să se amuze îngriji 
acești nepoți ai ei, instruinduii, | 
du-se cu ei. Iat-o dar liniştită în a 
casă, unde se crede la adăpost. D 
tr'o bună zi Julie află — probabi 
chiar gura prietenoaselor ei gazde 
un lucru îngrozitor, pe care Did 
n'ar fi trebuit să-l ştie: ea este în 
văr fiica doamnei Albon, dar bai: 
Ceva mai mult și mai tragic. Estee 
sora vitregă a Dianei, dar îi este și 


























































Mregă.. Cum ? Este o poveste stranie 
crudă. Contele Gaspard de Vichy, 
mnatul oficial al Juliei, de vreme ce 
este sora contesei Diana de Vichy, 
e fără indoială tatăl ei. Poveste care 
minteşte tragedia Atrizilor și destinul 
i Oedip. Aşa dar Gaspard de Vichy, 
inte de a se fi căsătorit cu Diana 
fAlbon, fusese amantul Juliei d'Albon. 
est Claude de  Lespinasse, trecut 
pept tată al Julici de Lespinasse pe ac- 
de botez la 10 Noembrie 1732: o fan- 
mă. Amantul doamnei d'Albon, tatăl 
iei de Lespinasse, şapte ani mai târ- 
Uavea să se căsătorească cu fiica cea 
bi nare a amantei lui. lată-l cumnat 
propriei sale copile, ascuns în dosul 
or aparențe onorabila și  minci- 
asc, 
e ce nu s'a tăinuit până la urmă a- 
hasti oribilă tragedie şi pentru care mo- 
e i sau destăinuit Juliei cruzimi ig- 
brate de buna sa credință? Probabil 
mru a o împiedica să-şi revendice 
epturile sale la moştenirea maică-sii, 
eschini, oamenii  socotiseră  prudeni. 
meroasă şi bună, Julie nar fi vrut 
iodută să mai păstreze legături — şi 
i Dănoase — cu uu trecut, de care 
era vinovată, dar de care numai pu- 
ii era rușine, 

Nu cunoaștem toate piesele dramei; 
gresi învinuindu-i pe aceşti oameni, 
care nu îi cunoaştem şi care au ae- 
de a se fi zbătut sub păcat fără ge- 
iozitate de inimă sau bani. Faptele 
t aici şi nu mărturisesc lucruri prea 
ne despre ei. Ele indică o întreagă 
ami, mai multe drame multe greşeli 
necazuri. Şeaptesprezece ani mai târ- 
după aceasta, tânărul Abel de Vichy, 
te și nepot ai luliei de  Lespinasse, 
noicază în jurnalul său intim aceste 
brie și aspre cuvinte: 

Am avut o întrevedere lungă cu ma- 
n despre domnişoara de Lespinasse. Ce 
pr! 


PLECAREA 


Ororile“ aflate o zauduiră adânc pe 
ie. care nu le uită niciodată. Târziu, 
iziu de tot ii scria lui Guibert, aman- 
Wei: 

„[utro zi, prietene, am să-ţi povestese 
ruri, ce nu se găsesc nici în romanele 
Prevost şi Richerdson. Povestea mea 
alcătuită din împrejurări atât de 
peste, atât de crunte, încât ma învă- 
că adesea adevărul nu este şi vero- 
il, Eroinele de roman au puţin lucru 
'spus despre educaţia lor. A mea ar 
pila să fie scrisă prin ciudățenia ei. 
o seară, în iarna asta, când amândoi 
k îi trişti, aplecaţi spre gânduri, îţi 
dărui mijlocul de a-ţi trece vremea, 
hltând o poveste, care te-ar interesa, 
pi ai găsi-o într'o carte, dar care te 
face să-ţi imaginezi o mare oroare 
iru neamul omenesc. Cât de cruzi 
i oamenii! Tigrii sunt mai buni de- 
ei, A 

de rreme ce douăzeci de ani dela afla- 
tainelor pomeniie, tristețea  Juliei 
dispăruse, ne închipuim lesne cât 
are îi fu durerea chiar în zilele a- 
m Se hotări să plece departe de o 
ilie atât de sinistru alcătuită. La Pa- 
cunoștea numai pe sora incestuosului 
tă, doamna du Defand. După câteva 
ări, o porneşte în Aprilie 1754 în 
de douăzeci şi doi de ani. 


Defand îi scrise scurt: 
fă-ți pachetele şi 


Doamna du 
—' „Regina mea, 
vino. 


DEBUTURILE MONDENE 


Salonul monden al doamnei du Defand 
avea acest farmec de a fi adăpostit în- 
tre zidurile unei mânăstiri austere. fără 
să-și piardă însă nimic din libertatea şi 
grația mondenităţii sale. Cu o sută de 
ani înainte îl locuise deamna de Montes- 
pan, Julia călca deci înir'un loc predes- 
tinat. Anturajul amfitrioanei însă tre- 
buia să răspundă exigenţelor vârstei sa- 
le. Se pare că majoratul acolo era la 
patruzeci de ani. 

De aceia primele succese ale Juliei au 
lost tomnatece, ridicole şi austere: ce- 
reri în căsătorie. Când între pensio- 
narii casei, îşi faca loc într'o seară, din 
întâmplare, silueta suplă şi bărbătească 
a unui tânăr irlandez, domnişoara de 
Lespinasse iubeşte brusc. Fericitul era 
domnul Taafe. Doamna du Defand îşi 
simte întâictatea sentimentală  primej- 
duită şi reacţionează sever. Domnul de 
Taafe în Irlanda şi Julie în camera ei 
de culcare. Unde desigur se otrăveşie, 
luând o doză tot atât de sigur, insufi- 
cientă. Tragedie trecătoare şi simplă. 
Geniul amoros al domnișoarei de Lespi- 
nesse nu își împlinise încă vârsta. Avea 
25 de ani. 


D'ALEMBERT 


Era unul dintre cei mai tineri vizita- 
tori ai salonului Doamnei du Deffand: 
cincisprezece uni mai în vârstă decât Ju- 
lie. Un băiai minunat, vesel, de o vese- 
lie, care mergea bucuros până la bufo- 
nerie şi care îl făcea să semene mai mult 
cu un Italian decât cu un francez. Nu 
prea îşi îngrijea nici costuinul, nici fri- 
zura. Iși întrebuinţa talentul în imitații ; 
dar plăcea cu. atât mai mult în maimuţă- 
virea personagiilor celebre cu cât se ştie 
că este un admirabil geometru, un om 
de geniu, foarte serios, şi cu cât lumea 
sec amuză văzând oamenii altfel decât 
cum și-i închipuc. Mic de statură, blând 
şi amabil, puțin boem, cu decenţă şi po- 
liteţă, îşi dădea această infăţișare de ve- 
sclie, pentru ca să-şi ascundă adevăratul 
său caracter, o sensibilitate distinsă, un 
dar ascuns de reverie, o timidă dezamă- 
gire şi în ciuda tuturor acestora o nă- 
dejde, 

Din cea de întâiu zi a iubit-o pe dom- 
nişoara de Lespinasse. 

Se pretinde că iubirile lui D'Alam- 
bert n'au făcut nici un rău nimănui şi 
că natura l-a s fit inocenţei. A iubit pe 
fiica doicii lui şi a lăsat-o așa cum o fă- 
cuse Dumnezeu. Una din admiratoarele 
lui exuberante, spunea despre el:E un 
Dumnezeu“. Dar o răutăcioasă a răspuns 
că dacă ar fi Dumnezeu ar începe prin 
a se preface în bărbat.. lar doamna de 
Chalnes susţinea, că IYAlembert chiar 
întrun  serai şi-ar păstra eternă copi- 
lăria. Lucrul nu este însă chiar sigur, 

Intradevăr D'Alembert nu se arata şi 
nu cra un faun; muncia mult, ducea o 
viaţă liniştită şi ordonată ; numai că nu 
păreu prea îndrăgostit de traiu bun. Asta 
e tot. 

D'Alembert o iubește nemărturisit pe 
Julie. Ea îi acceptă prietenia şi atât. A- 
mândoi pun la cale mici revolte în orân- 


duielile salonului doamnei du Defiand. 


UNIVERSUL LITERAR. — 199 


Pe încetul în camera Juliei se formează 
un al doilea cerc, care în clipa, când este 
descoperit de amfitrioană trebue să-şi 
mute reședința. Domnişoara de Lespina- 
sse locueşte acum întrto casă proprie, 
urmată de credincioşii ei D'Alemberi, 
Marmontel, Turgot şi Chastellazx. Cel 
dintâiu locueşte chiar cu ea. Secretarul 
amlitrioanei ? Poate, dar de vreme ce şi 
uşile sălii de bae îi sunt deschise avem 
dreptul să presupunem că nu totdeauna 
îşi adora îilosoful/această calitate do= 
mestică. Oricum mulțumită lui cercul 
domnişoarei le Lespinasse devine „labo- 
ratorul Enciclopediei” şi  „clocitoarea 
candidaților la Academie“. Reuniune 
mondenă preţuită şi invidiată. 


DOMNUL DE'MORA 


La 19 Decembrie 1766 Julie îi serie 
baronului de Holbach că inima îi este 
plină de chipul şi farmecele unui tânăr 
spaniol, cel mai frumos om din lume. Era 
nobilul spaniol de Mora, care la două- 
zeci şi doi de ani avea un trecut de cu- 
ceriri sentimentale vestite, două picioare 
frumoase şi o spadă elegantă. Julie iu- 
beşte însfârşit, dar superbul cavaler tre- 
bue să se reîntoarcă în Spania. 

Şi cum ar fi: fost mulțumit ca din drum 
să. se oprească la Fernay, o zi în tovără- 
şia patriarhului Voltaire, d'Alembert — 
veşnicul unghiu al acestui inevitabil tri- 
unghiu — îl va servi recomandându-l. 

După o întârziere de un an domnul 
de Mora se întoarce la Paris, unde ră- 
mâne opt luni. Dragoslea se mărturiseşte 
acum in ochii tuturor, exceptându-l pe 
dAlembert desigur. Zâna  academicieni- 
lor, Julie de I.espinasse, iubeşte cu furia 
celor 37 de ani ai săi neîntrebuințaţi. 

Cavalerul se lasă terorizat. Vârsta și 
exigenţele amantei impun. Cu doisprezece 
ani mai tânăr decât ea, domnul de Mora 
răspunde întârziatelor graţii, cu tinere- 
țea. lui încercată, dar acum pe deplin 
cuccrită, El, descendentul celei mai su- 
perbe aristrocraţii spaniole, generalul 
regelui şi adoratorul doamenelor, gata 
să se căsătorească cu această  bastardă 
matură şi pasionată. Dispreţueşte toate 
onorurile, tot fastul, cu care îl îmbie cele 
mai celebre saloane princiare, pentru ca 
să rămână docil, fericit şi modest la piep- 
tul amantei de patruzeci de ani. Și ima- 
ginea noastră este fericită, pentru că ne 
închipue de aproape această ferventă 
dragoste, care nu a izbutit să fie ridicolă 
pentrucă a început prin a fi tragică. In- 
tradevăr la sfârşitul celor câteva luni 
de concediu la Paris, iubitul se iîmbol- 
năveşte grav de plămâni şi pleacă într'o 
stare disperată la Madrid. Julie rămâne 
însă. Dor de comoditate ? Teamă de scan- 
dal ? Prudenţă ? 


INCORNORATUL 


Este desigur d'Allembert, care crezând 
că relaţiile amicei lui cu frumosul gene- 
ral se reduc la cea mai îngerească prie- 
tenie, le dă ajutorul său devotat. Pentru 
ca să-i cruje Juliei supărări, se duce în 
fiecare dimineaţă, decum se crapă de 
ziuă, la barieră pentruca să aştepte scri- 
sorile celuilalt. Bietul şi ridicolul bon 
om. 

Barenul Grimm scrie despre el: 

„Nu este la Paris nici un nenorocit ță- 
ran, care să facă atâtea curse, atâtea co- 
misioane obositoare, câte face primul 


900, — UNIVERSUL LITERAR 


geometru al Europei, şeful societăţii en- 
uiclopelice, dictatorul academiilor  noa- 
stre, pentru serviciul  domnişoarei de 
Lespinasse. ie 3; 


i ' DOMNUL DE GUIBERT 


Şi Julie? Suferă. Cu accese de trage- 
dia udigătoare, cu disperări brusce, cu 
încercări de sinucideri. Vai! de ce nu 
moare ? Cu câtă bucurie şi-ar întâmpina 
moartea şi cum sar consola în pieire! 
Fiindcă însă trăeşte îi trebuese probabil 
altfel de consolări. 

Chiar înainte de ultima plecare a dom- 
nului de Mora, iată ce îi scrie domnişva- 
ra de Lespinasse lui Condorcet: 

„Am făcut cunoșştiinţă cu domnul de 
Guibert. Imi place muJt. Inima lui se o- 
glindeşie în tot ce spune; a puternic şi 
elegant : nu scamănă cu nimeni, 

lat-o dar iubind pentru a doua oară. 
Dacă lucrul s'ar petrece simplu ar fi na- 
tural și drept. O femeie nu mai iubeşte 
un bărbat și îl îndrăgeşte pe altul. In 
veacul enciclopediştilor însă uşa aceluiaş 
budoar nu era iertat să fie deschisă de 
doi bărbaţi, fără să se întâmple o mare 
tragedie spirituală. Când o femeie are 
patruzeci de ani şi ştie să scie, nu pri- 
meşte în dormitorul ci un bărbat străin, 
până nu îşi mărturiseşte o dramă. Ar h 
fost mult prea simplu ca domnul de Gui- 
beri să-i îi urmat firesc întâiului iubit. 
Julie de Lespinasse-esie o eroină, nu o 
femeie. Deaceca această omenească si- 
tuaţie a schimbării bărbaţilor, se cormpli- 
că pentru ea într'o sumbră şi chinuitoare 
melancolie. Il iubeşte pe de Guibert şi 
îl ucide pe de Mora mărturisindu-i cu 
lamentabile accente le pasiune iârzie a- 
ceastă nouă aventură. Nici măcar nu se 
poate împărţi c:iimă între unul şi între 
celălalt. Are lipsa de discreţie de a-i vor- 
bi lui de Guibert despre poezia primei 
ei iubiri şi cruzimea ridicolă de a-l chi- 
nui pe muribundul de Mora cu tângui- 
rile ei de fată bătrână. 

Ori de Guiberi nu este un adolescent. 
La 28 de ani îşi are succesele lui mon- 
dene, amanteic lui celebre şi toate iz- 
bânzile probabile. 


i 10 FEBRUARIE 1274 


O lojă la operă. Se cântă Orfeu. Dom- 
nişoara de Lespinasse şi domnul de Gui- 
bert singuri. Loja este suficient de ma- 
re pentru a-şi ascunde disaret o canapea. 
Pendele. Muzică. Iarnă. 

lată dar că această celebră amoreză, 
care — din lipsă de date precise — cra 
ameninţată să rămână în Istorie fată bă- 
trână este cu cetituitime. 

A doua zi îi scria amantului, acestă 
scrisoare genială prin patima ei ncoco- 
lită şi sinceră: 

„Prietene, sufăr, te iubesc şi aştept“. 

Dar pentru ca povestea să ia înfăţişare 
de orb destin, în aceeași seară, la ace- 
eaşi oră, departe în Spania, domnul de 
Mora suferă cel mai distrugător acces ol 
bolii. Şi Julie află. Inchipuiţi-v'o, mânia- 
tă, tragică, nenorocită, blestemânduse, 
căindu-se şi luptându-se cu patima «le 
curând aprinsă. Este totuşi femeie. Vârsta 
ei are un devotament maternel, peste 
care temperamentul său fugos nu poate 
călca. Il ceamă imediat pe domnul de 
Mora la Paris, unde sunt doctori destoi- 





TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL STR. BREZOIANU 


nici și climă mai prielnică. Bietul cava- 
ler o porneşte. În ziua plecării îi serie: 

„Madrid 35 Maiu 1774, urcându-mă în 
trăsură ca să te văd“. lar dela Bonleaux, 
unde puterile îl părăsesc definitiv, îşi 
începe câteva clipe înainte de a închide 
pe veci ochii, o scrisoare: 

„Din Bordeaux, 23 Mai 1774, sosind şi 
murind“, 


REGRETE POSTUME 


Sensibilitatea dezordonată şi pătimașe 
a Julici de Lespinasse, este zlruncinată 
adânc de vestea nenorotinii. Sar spune 
că femeia şi-a pierdut minţile. După ce 
luni întregi îl jeleşte pe cel mort, văi- 
tându-se într'o «disperare groaznică şi 
zvârcolindu-se în răcnete, revine calmă 
către dragostea lui de Guiberi, pentru 
ca nu mult după aceca să-i facă viaţa 
imposibilă, mustrându-l ji învinuindu-l 
de moartea lui de More. Ea însăşi se so- 
coteşte ucigaşa lui şi se torturează in- 
ventându-şi probele acestei crime, căin- 
du-se public şi blestemând. 

„Am vrut să mor pentru domnul «de 
Mora şi m'ai făcut să trăese pentru d-ta“ 
îi scrie amantului ci într'o zi, pentru ca 
peste un ceas să-i mărturisească : 

„Prietene, înţelegi cât te iubesc. D-ta 
singur și durerea mea e tot ce îmi mai 
rămâne. Să te iubesc, să te văd, sau să 
mor, iată cel din urmă şi singurul dor 
al inimii melc“. 


LITERATURĂ ŞI DRAGOSTE 


De atunci încolo relaţiile celor doi a- 
manţi devin din ce în ce mai chinuite şă 
pentru altul, se schimbă la fiecare clipă, 
se rup, se reiau, din ce în ce mai puţin 
sigure din ce în ce mai nesuferite. De- 
sele voiajuri ale domnului de Guibert 
ar fi izbutit să tempereze îndârjirea, dar 


din nenorocire amanţii ştiau să scrie. A- 


mândoi trăiau întrun veac de literatori 
şi raisoncuri. Scriind simțeau nevoia să 
dramatizeze situaţiile simple, să litera- 
turizeze o viaţă prin ea însăşi suficient 
de nefirească. Sar spune că Julie de 
lespinasse şi-a fabricat viaţa după mo- 
delul eroinei lui Rousseau, din romanul, 
care făcea pe atunci carieră, La nouvelle 
Heâloise. Și pe aceca o chema tot Julie. 
Tatală asemănare de nume. Domnișoara 
de Lespinasse parcă cu proprie voinţă 
îşi mutilează soarta pozând în tragic. Nu 
izbutește niciodată să-i serie lui de Gui- 
bert simplu şi cumsecade. Paginile că 
sunt de o grandilocvenţă patetică, reto- 
rice şi declamatoare, fie că ţine să-si 
spună astfel iubirea, fie că-l necăjeşte 
pe bietul ci amant cu o mulţime de în- 
vinuiri nedrepte. 

Este de mirare că de Guibert îşi va 
căuta refugiul în pacea uncă căsnikii 
onorabile ! Probabil că nu, de vreme ce 
în mijlocul unuia din accesele de pate- 
tism ale Juliei, pleacă fără so anunţe 
la castelul părinţilor domnişoarei Lonise- 
Alexandrine Bouiinon des  llayes de 
Courcelles. 


CĂSĂTORIA LUI DE GUIBERT 


Geniul liric al domnişoarei de Lespi- 
nasse a fost nu în faptul de a trăi pen- 
tru iubire ci în acela de a muri pentru 
ea. Vestea căsătoriei lui de Guibert a 


fost primită ca o nenorocire. Su 
tat aceleaşi frământări de totde 
celcaşi îndârjiri şi aceleași înl 
La început mânioasă şi hotărită 
orice luptă, fulie acceptă mai î 
dureroasă renunțare. Rămâne s 
tivă şi vie o întâmplare, care o 
rizcază în toată iubirea ei egois 
neroasă. | 
Intro zi făcându-i o vizită luie 
bert, acesta o vest. că peste un 
vea să vie la el logodnica, doi 
de Courcelles şi că ar face bine? 
o astfel de întâlnire penibilă. Ji 
nu voi să audă. Rămâne peniri 
lupte. Rămâne pentru ca să se: 
Inchipuiţi-vi-l pe acest de Gui 
murândl palid şi înspăimântat în 
lor două femei. Julie tace întur 
prevestitoare de rău. Dar deodal 
senincază, surâde, vorbeşte 4 
mângâie rivala, o copilă de 
zece ani și pleacă. 
Emoţionantă și neașteptată s 










































MOARTEA 


Timpul dela logodna iubitului, 
moartea ei, este pentru' Julie ră 
Se stinge treptat de lingoare. 
şi piere zi cu zi. : 

Ultima zi. 21 Mai 1776. Lângif 
d'Alembert si Abel de Vichy. [E 
meră învecinată aşteaptă de Gij 
care o ultiină cochetărie a du 
de Lespinesse l-a oprit să între. % 
să fie văzută cu chipul palid și 
pus. 
Muribunda cere o hârtie. Miu 
mură. E. pentru cel de afară: i 

E 





„Prietene, te iubesc; iată 
durerii mele. Ține de d-ta si 
în otravă ; din toate otrăvurile 
mai repede şi mai violentă. 

Vai! îmi este aşa de greu 
încât sunt gata să cerșese milu 
rozitatea d-tale pentru a-mi A 
ajutor. Va sfârşi o agonie dur 
în curând îţi va apăsa inima isa 
bunul meu pricten ; fii odată 
virtute Mă sting. Adio“. 

Puțin mai târziu se trezi, 
încă ?“. Pe urmă nu mai spus 
două ceasuri după miezul nopții 


Editura Flammarion; 










OGLINDĂ Dvs. 


Vă va spune 











PIC! USCATA, AIGI ORI! 
nu fardează, dar fiind unsutuț 
pătrunde intradevăr în porii pis 
inviorează epiderma, 0 mlădiui 
şi avantajează luciul natura 
al tenului Dv. Ea menţine 
Pudra Dv. 


PUDRA SIMON