Ion Manzatu — Cum am compus cantecele legionare — ed. Ion Marii Verlag, Munchen 1996

Ion Mân zatu 

Cum am compus cântecele 



Colecţia EUROPA Miinchen 













Ion Mânzatu 



Cum am compus 
cântecele legionare 


Colecţia EUROPA Miinchen 


Imaginea copertei: Ilustraţie realizată după un desen 
de Alexandru Bassarab. 


Din motive independente de voinţa noastră, 
această cane n’a putut să apară până acum. 


Ediţie de 1000 exemplare 

Copyright 19% by Ion Mării, 
D-85757 Karlsfeld, Griinlandstrafie 7 

Fotosatz: Heinz Mayr GmbH, Miinchen 
Druck: Lang Offsetdruck GmbH, Miinchen 
Bindearbeiten: Steinberger GmbH, Miinchen 
Printed in Germany 


Cuvânt înainte 

Pe Nello Manzatti , aşa cum îl chemam noi , l-am cunoscut 
în 1948 la Buenos Aires în casa unorprietenti comuni , casă care 
a fost primul centru de viaţă românească în Capitala 
Argentinei , la începutul imigrării noastre acolo. Ne întâlneam 
apoi , aproape în fiecare Duminecă , la biserica din strada 
Canning. Sau la şezătorile culturale care se ţineau în Căminul 
Românesc , fondat de Domniţa Ileana.şi situat deasemenea în 
apropiere de biserică. Dar pe Nello Manzatti mai aveam oca¬ 
zia să-l văd şi să-i privesc activitatea plin de admiraţie la 
serbările naţionale pe care , în cadrul Comunităţii romănesţi , 
tot el le organiza ajutat de Radu Ghenea , Grigore Manoi- 
lescu , Alexandru Mateescu Frăncu şi alţii. 

Din punct de vedere material Ion Mănzatu o ducea greu 
în Argentina , căci atât activitatea culturală în cadrul 
Comunităţii cât şi activitatea ziaristică - era Redactor-Şef al 
revistei România, una din primele publicaţii ale Exilului 
romanesc - le realiza fără să primească bani. Astfel după 
câţiva ani y Ion Mănzatu s'a reîntors în Europa. Momentul 
despărţirii , la plecarea vaporului , a fost foarte emoţionant. Ne 
flutura o batistă albă y iar noi l-am urmărit cu ochii plini de 
lacrimi până ce vasul , ca un punct mic f a dispărut în zare. Au 
venit să-şi ia rămas bun de la el nu numai prietenii şi cunos- 


V 



cuţii din Buenos Aires, dar şi mulţi Români din oraşe 
îndepărtate de pe teritoriul Argentinei. 

Peste mulţi ani, şi după ce - revenit din Argentina - m ’am 
stabilit şi eu la Miinchen, am avut bucuria, în vara lui 1962, 
să-l revăd pe Nello Manzatti la Milano, unde pe vremea aceea 
îndeplinea funcţia de Public-Relations-Director la o mare în¬ 
treprindere comercială. M’a primit cu multă prietenie şi m'a 
invitat să iau masa la el acasă , unde ne-am amintit de timpul 
petrecut în Argentina şi de prietenii şi compatrioţii de acolo. 
Mi-a făcut chiar cinstea, eu fiind muncitor ; să-mi cânte la 
pian Imnul muncitorilor, Sfântă tinereţe, Imnul Biruinţii şi 
alte frumoase cântece legionare. Pe lângă câteva din melodi¬ 
ile »de inimă albastră« compuse de el, mi-a cântat la pian şi 
Frumoasa cu ochi verzi, celebra romanţă compusă tot de el, 
iar Doamna Ebe l-a acompaniat cu vocea. 

L-am vizitat apoi an de an, în fiecare vară. In raidurile ce 
le făceam cu motocicleta în ţările Europei occidentale, prima 
etapă era totdeauna la Milano. Fascinat de talentul cu care îmi 
povestea, la una din acele întâlniri mi-am permis a-l ruga 
să-şi scrie memoriile referitor la epoca în care, în colaborare 
cu poetul Radu Gyr ; a compus acele splendide melodii, 
adevărate capodopere de artă, cum sunt: Sfântă tinereţe, La 
luptă muncitori, Imnul Biruinţii şi altele. Dar ; mai ales, 
Cântecul eroilor Moţa-Marin, insuperabil Epos al luptei şi al 
spiritualităţii legionare. - In Septembrie 1978 am avut plăcuta 
surpriză să primesc manuscrisul acelor memorii, cu titlul Cum 
am compus cântecele legionare 1 , cu condiţia de a le publica 
postum. 

Acum, după moartea Maestrului la 5 Februarie 1986, eu, 
cel care am avut fericirea cât a fost în viaţă să mă bucur de 
prietenia lui Nello Manzatti, şi ca semn de preţuire a acestei 
prietenii care ne leagă până dincolo de mormânt, îmi fac dato¬ 
ria publicând memoriile acestui genial compozitor al poporu- 


VI 


lui nostru. Memoriile celui care a compus melodiile în ritmul 
cărora a mărşăluit o generaţie întreagă, generaţia Căpitanu¬ 
lui Comeliu Zelea Codreanu. Şi care, într'o bună zi vor 
răsuna din nou, luminând faţa Ţării noastre... faţa României. 

Completăm această lucrare adăugând un articol: Sufe¬ 
rinţă, jertfă şi cântec 2 , în care marele poet şi martir al Românis¬ 
mului, Radu Gyr ; descrie câteva din amintirile sale şi sufe¬ 
rinţele pătimite de către legionari în închisorile şi lagărele de 
concentrare din perioada prigoanei carliste în anii 1938-40. 

Ion Marii 

Miinchen, 29 Martie 1986 


1 Apărut deja în traducere italiană de Claudio Mutti, «Come ho composto 
i canti legionari», în: Alpasso con VArcangelo. Ritmi legionari, Edizioni 
alPinsegna del Veltro, Parma 1982. 

2 Extras din revista Pământul Strămoşesc, Anul I Nr. 1, Buenos Aires 1952. 


VII 



Metamorfoza 


Nelu Mdnzatu era un om simpatic , autor de romanţe , 
amator de bancuri - unul din părinţii lui Gdgă om curent , 
/dri crwce de gdnd f fără răscruci de conştiinţă , acceptând viaţa 
cum se prezenta , încercând , c«m pz*te<z fz e/, să-i dreagă rictu¬ 
sul în zâmbet - c« nebănuite virtualităţi. 

Dar ; într'o zi, Afc/ft Mdnzatu nimereşte într'o şedinţă de 
cuib. Şi se întâmpla schimbarea , metamorfoza, demnă de 
destinele antice. 

întâlnind un poet - pe Radu Gyr -, ce/e dowd talente sin¬ 
gulare , trăind în cotidian , dd« o armonie profundă şi gravă , 
capabilă să poarte spre creaţie , sd intre în sacrificiu şi să rămână 
ca stânci legionare între cer şi pământ; eroi ai năzuinţii 
naţionale turnată pe plan de veşnicie , przn muzica şi versuri¬ 
le lor. 

Aceşti doi oameni au cutremurat conştiinţa generaţiilor: 

- Sfântă tinereţe legionară .. . 

- La luptă muncitori. .. 

Puteţi trece pe lângă ele fără vibraţia ce am încercat-o noi? 

Ce imnuri universal cunoscute alăturaţi măreţiei lor? 

Ce compozitori de pe firmamentul muzicii pot să fie ac¬ 
ceptaţi aidoma lor? 

Nu sunt exagerări. încercaţi înşivă să găsiţi ritmul şi ver¬ 
bul , pulsaţia , divinul , mormântul. 

Nelu Mdnzatu şi Radu Gyr au mărturisit în realizările lor 
suflu supra-uman , nzz de pământ , cz de rad. £z mir#/ n« moare , 
ci rodeşte , ciwr zn temniţele de apocalips. 

Mişcarea Legionară a fost suportul de pe care ei, 
inspiraţii, d<*£ Neamului eternul Imn. 


Chicago, 3 August 1986 


Radu Budişteanu 


VIII 


Cum am compus cântecele legionare 


Lui Ion Mării , splendid exemplar 
uman , dedic aceste rânduri. 


Imnul Tinereţii Legionare 

Fu scris în 1936 sub impresia unei şedinţe de cuib (Dra- 
goslavele) al cărui şef era profesorul Paul Gălăşanu, trecut din 
nefericire după ocupaţia sovietică în tabăra inamică, din spi¬ 
rit de conservare. Am fost condus la această şedinţă de către 
vechiul prieten Vasile (Vasia) Popa, care de multă vreme încer¬ 
ca să mă convingă a adera la Mişcarea Legionară. Fusesem 
membru al partidului liberal încă din 1927, unde mă înscri- 
sesem ca tânăr director de fabrică textilă, fiind imediat coop¬ 
tat în secţiunea economică a cercului de studii sub preşidenţia 
lui Vintilă Brătianu. Consideram pe fraţii Brătianu eminenţi 
patrioţi, făuritori împreună cu alţii, ai României moderne. Dar 
mă nelinişteau infiltraţiile în partid a unor elemente corupte, 
de n’ar fi să citez decât pe Alecu Constantinescu zis »porcu« 
sau pe Tancred Constantinescu, afacerişti şi venali prin exce¬ 
lenţă, compromiţând prin prezenţa lor nobilele ţeluri ale 
partidului, care scosese ţara din letargia ocupaţiei musul¬ 
mane, purtând-o la făurirea României Mari. Nu este locul şi 
nici rostul meu de a discuta stările de lucruri de ordin naţio¬ 
nal şi internaţional ce au condus la slăbirea prestigiului par- 


3 


tidului la care aderasem. Las pe seama istoricilor de profesie 
să stabliească la necesara distanţă de timp, adevăratele racile 
care au provocat fragmentarea şi descompunerea partidului 
liberal. 

In afară de activitatea industrială, eram compozitor de 
muzică, mai ales uşoară, şi critic al faimoasei reviste literare 
Vremea pentru muzica cultă, pe care o ascultam şi practicam 
din copilărie. In câţiva ani reuşisem a-mi construi un adevărat 
renume în câmpul muzicii uşoare, devenind prin anii 1930-34 
alături de confraţii Alexandru Leon şi Ionel Fernic, unul din¬ 
tre cei mai populari compozitori ai ţării, în acelaşi timp mem¬ 
bru şi inspector muzical onorific în Societatea Compozitori¬ 
lor Români recent înfiinţată sub preşidenţia Maestrului 
George Enescu, având ca director general pe Mihail 
Constantinescu, efectivul fondator al Societăţii, şi ca secretar 
general pe inegalabilul folclorist Constantin Toto Brăiloiu. 
Trăiam aşadar în vecinătatea compozitorilor de mare presti¬ 
giu, care dacă nu puteau înnobila stilul modestei mele inspi¬ 
raţii, influenţau profund aspiraţiile către marea muzică cultă. 
M’aş putea defini un cultivator sau mai corect »cu!tor« al cla¬ 
sicismului în muzică, cochetând însă cu melodia uşoară, mai 
ales romanţa, gen popular preferat de marele public. Apoi 
eram încă din primele zile ale emisiunilor radiofonice ale 
postului naţional recent înfiinţat de inginerul Cârnu-Mun- 
teanu în 1927, unul dintre conferenţiarii apreciaţi de 
ascultători pentru prelegerile experimentale ce le făceam la 
microfon în cadrul muzicii de jazz şi uşoare, în general. 

In puţine cuvinte, prin felul meu de viaţă aparţineam lu- 
mei burgheze, tatăl meu fiind industriaş, preşedinte al Aso¬ 
ciaţiei fabricanţilor de textile. 

Şedinţa la care asistasem în mica încăpere a familiei 
Gălăşanu din periferia Bucureştilor, avea să influenţeze exi¬ 
stenţa mea de mai târziu. Mă impresionase curăţenia sufle¬ 


4 


tească a tinerilor prezenţi, în largă măsură studenţi universi¬ 
tari, înflăcărarea în a discuta viitorul naţional preconizând o 
fundamentală revizuire a sistemului de guvernământ, prin eli¬ 
minarea intereselor personale, afirmând sobrietatea unei vieţi 
pe cât posibil exemplară, plină de renunţări şi sacrificii. 
S’a scris deajuns, spre a mai insista eu însumi asupra tipului 
de viaţă ce se prospecta. Desigur că sub anumite aspecte 
perspectivele mă înspăimântau, în raport cu felul meu de 
existenţă de atunci. In urma unui răsboi câştigat, la care con- 
tribuisem personal cu grele suferinţe ca cercetaş detaşat în 
Moldova la un spital de campanie, se deslănţuise în popor o 
adevărată frenezie, o sete de viaţă ce ne cuprindea pe toţi. In 
această atmosferă euforică, viziunea legionară contrasta cu 
obiceiurile şi comportamentul nostru de tineri fiind prea 
riguroasă. 

O bună parte din şedinţa de cuib ce îşi avea ritualul 
prestabilit, era dedicată cântecelor intonate în cor. In largă 
măsură erau melodii de marşuri populare, uneori chiar străine 
împrumutate, cu cuvinte de circumstanţă scrise în spirit 
legionar sau revoluţionar. 

In Mişcarea Legionară cântecul părea esenţial. Conţinu¬ 
tul său exprima mai mult decât orice discurs. Trăiam încă 
perioada romantică a galvanizării publice prin marşuri şi 
fanfare. Dar chiar azi în viaţa atât de puţin convenţională, 
trecerea pe stradă a unei fanfare intonând un marş militar, 
provoacă o clipă de trezire, sgândărind coarde ascunse, dând 
fiorul întâmplărilor deosebite. Evident, totul depinde şi de 
sensibilitatea individuală. Există firi apatice, refractare, în 
care melodia marcială nu face să vibreze nici o coardă. 

Şeful Mişcării Legionare, Corneliu Codreanu, fost elev al 
liceului Mănăstirea Dealului, crescut în spiritul militarist al 
epocei, considera cântecul de luptă esenţial în câştigarea 
victoriei. In fond Legiunea era o organizaţie de luptă. 


5 


Unele din cântecele intonate la şedinţa de cuib la care 
asistam, au reuşit a trezi un ecou în iniam mea; altele mi s’au 
părut insuficiente, lipsite de coherenţă melodică, mult prea 
rudimentare, iar altele prea revoluţionare sau agresive. Vene¬ 
am dintr’o lume burgheză, în care muzica fusese exprimată de 
marii compozitori ai lumii în concertul simfonic, în muzica 
de cameră sau drama lirică, iar melodiile compuse de mine, 
dulcege şi romantice, nu aveau nimic din incandescenţa sau 
accentul de răsvrătire al cântecului legionar. Pentru stima şi 
dragostea ce mi se manifestase în timpul şedinţei, decisei a 
reveni spre a descifra mai profund rosturile unei ideologii în 
care patriotismul se amesteca şi cu anumite aspecte mistico- 
religioase, cu proclamarea unor necesare reforme pe alocuri 
grave şi esenţiale, privite prin intransigenţa naţionalismului 
adesea ofensat de împrejurări şi oameni. 

Revenit acasă am încercat a reconstitui emoţiile pozitive 
sau negative ale celui dintâi contact efectiv cu Legiunea. 
Fusesem indiscutabil impresionat de disciplina, avântul şi 
contemplarea eroică a viţii de către gruparea de tineri prezenţi 
la şedinţă. (Printre alţii se aflau Săndel Teodoreanu, Andrei 
Costin şi Ilie Vlad Sturdza). Mă gândii a încera să compun un 
marş, în spirit mai modern şi simplificat, un elogiu adresat 
tineretului legionar. (Compusesem în 1919 un mic marş cer- 
cetăşesc pe cuvintele prietenului Val Mugur. - Pare că eram 
predestinat a începe »marcial« cariera de compozitor!). 

Debarasându-mă pentru circumstanţă de reminiscenţele 
siropoase ale romanţelor, mă aşezai la pian cu gândul de a im¬ 
proviza o melodie sveltă închinată tinereţii legionare. Pentru 
colaborarea literară, cuvintele, îmi fu indicat Radu Demetre- 
scu-Gyr, asistent al Facultăţii de Litere din Capitală, eminent 
poet şi vechi membru al Gărzii de Fier. întâlnirea fu simplă 
dar providenţială. Ne cunoşteam deajuns din activitatea 
publică şi în câteva clipe se stabili între noi o înţelegere de¬ 


6 


plină, o armonie rar întâlnită şi o minunată prietenie ce avea 
să dureze până la capătul vieţii, deşi adesea despărţiţi de 
evenimente şi prăbuşiri istorice sau politice. Era de necrezut 
uşurinţa cu care Radu Gyr versifica, adaptând creaţia sa 
poetică exigenţelor muzicale. Colaborasem în cariera mea 
artistică cu oameni de teatru şi libretişti notorii, vechi şi 
afirmaţi profesionişti ai poeziei, dar la nici unul nu am întâlnit 
dexteritatea lui Gyr, uluitoarea uşurinţă de versificare pe o 
temă dată . Libertatea sa de creaţie deastădată era restrânsă, 
limitată de metrul şi ritmul melodiei. Şi totuşi reuşea cu 
extraordinară facilitate a îndeplini orice dorinţă exprimată 
pentru o cât mai perfectă adaptare. In câteva ore reuşirăm a 
da un conţinut definitiv marşului. Trebuia să aibă aprobarea 
lui Corneliu Codreanu spre a fi difuzat. Intr’o seară veni la 
mine acasă în strada Paris, în spatele Ministerului de Externe, 
un grup restrâns de căpetenii legionare, în frunte cu domnul 
inginer Clime, Victor Vojen, Puiu Gârcineanu şi Gyr. Ascul¬ 
tară de câteva ori melodia intonată de Radu Gyr şi de mine, 
cu acompaniament de pian. Poate pentru prima oară un cântec 
legionar era prezentat cu acompaniament. Inginerul Clime 
avea o puternică voce tenorală. Se arătă entusiasmat, caşi 
camarazii săi. 

- Mâine mergem la Căpitan să i-1 cântăm! 

Aşa l-am cunoscut pe Corneliu Codreanu, cu care călăto¬ 
risem prin 1922 în acelaşi vagon de tren în drum spre Iaşi, 
mergând să mă înscriu la Facultatea de Drept, unde nu se 
cerea frecuenţă. 

Codreanu păru încântat la rândul său. Se hotărî să se dea 
titlul cântecului Sfântă tinereţe legionară. In aceeaşi după- 
amiază fu supus audiţiei generalului Cantacuzino-Grănicerul 
la locuinţa sa din strada Gutenberg, din care o parte fusese 
alocată drept sediu al Mişcării Legionare. Fără a mă cunoaşte, 


7 


Generalul se exprimă precum îi era obiceiul, într’o neaoşă 
limbă românească: 

- Bravo, măi băieţi! E dat în mă-sa cel ce l-a compus! 

Am acceptat rîzând cuvintele de omagiu ale năstruşnicu¬ 
lui General, care înjura de mamă şi la binde şi la rău. A fost 
pentru mine cel mai neobişnuit, dar şi cel mai sincer şi spon¬ 
tan elogiu. 

După aprobarea Şefului Mişcării, cuibul Dragoslavele 
hotărî tipărirea Marşului la tipografia Caraianu de pe cheiul 
Dânboviţei, unde editorul meu trăgea la piatră litografică 
toate romanţele. Ilustraţia copertei se datora pictorului 
Bassarab. 

Prima ediţie de 5000 exemplare se vându în câteva zile ca 
pâinea caldă, banii fiind destinaţi Mişcării. Codreanu 
consfinţi Sfântă Tinereţe Legionară ca un fel de Imn oficial al 
Legiunii. 

Toate acestea se petreceau în primăvara anului 1936. După 
câteva luni în August, în drum spre Constantinopol, mă 
dusei la Carmen Sylva însoţit de comandantul vaporului 
Principesa Maria , Petrică Lateş şi de colonelul de Cavalerie 
Constantin-Mache Marinescu, fost la rândul său elev în clasa 
5 a a liceului Mănăstirea Dealului, pe când Codreanu era în 
clasa l a . - Pe la ceasurile două a unei calde după-amiezi de 
vară ne prezentarăm la tabăra legionară, unde plantonul se 
duse să înştiinţeze pe Şeful Mişcării că sunt oaspeţi care vor 
să-l salute. Codreanu ieşi din cort frecându-se la ochi, fiindcă 
tocami se odihnea. Veni să ne strâmgă mâna, cu toată defe- 
renţa pentru colonelul Marinescu, care îi fusese superior la 
liceul militar. Apoi dădu deşteptarea pe întreaga tabără, 
cufundată în somn de odihnă după munca dimineţii: 

- Camarazi! Avem astăzi printre vizitatorii noştri pe 
domnul colonel Constantin Marinescu, pe comandantul de 


8 


vapor Petre Lateş şi pe autorul Sfintei Tinereţi Legionare , 
camaradul Ion Mânzatu. Strângeţi rândurile şi în onoarea lor 
daţi tonul la cântec! 

Intr’o clipă se formă un careu şi pentru întâia oară 
ascultai aproape cutremurat de emoţie, intonat de sute de 
piepturi goale, arse de soare, propria-mi compoziţie. 

Spre amintire, Căpitanul distribui apoi o fotografie cu 
imaginea sa fiecăruia dintre noi. Pe fotografia destinată mie 
aşternu următoarea măgulitoare dedicaţie: ^Legionarului Ion 
Mânzatu pentru marele său talent. Celui ce a compus Imnul 
Tinereţii Legionare .« Semnat: Corneliu Z. Codreanu. De tea¬ 
ma percheziţiilor poliţiei la care mai târziu am fost supus, am 
ascuns fotografia în casa unei rude, Palcologu, orchestrant al 
Filarmonicei. Bombardamentele aeriene americane din 1943 
distruseră casa din preajma Gării de Nord şi odată cu ea 
pulverizară o fotografie, pentru mine, istorică. 

Cu cântecul pe buze a căzut răpusă în 1939 în lagărele de 
la Vaslui şi Miercurea Ciucului, floarea Mişcării Legionare, 
asasinată de bestialitatea lui Carol al doilea, fost rege şi călău. 


Imnul Moţa-Marin 

Cei doi eroi căzuseră luptând la Majadahonda în rându¬ 
rile naţionaliste, în răsboiul civil din Spania. 

Sediul din strada Gutenberg, proprietatea generalului 
Cantacuzino-Grănicerul, care îşi rezervase pentru sine doar 
o modestă locuinţă, - era cernit. Zeci, sute de legionari veniţi 
din toate unghiurile ţării spre a exprima durerea lor Căpita¬ 
nului şi a primi dispoziţii, forfoteau prin toate ungherele, prin 
curte şi stradă. Prin telefon inginerul Horodniceanu mă pof¬ 
ti la sediu din dorinţa lui Codreanu. Mă rugă să viu însoţit 
de Radu Gyr. 


9 


L-am găsit pe Căpitan palici, abătut, cercând cu greu 
să-şi stăpânească durerea şi emoţia. 

- Voi ştiţi ce a reprezentat pentru mine Ionel Moţa. A 
căzut luptând eroic cel mai bun dintre noi, laolaltă cu celălalt 
preţuit camarad, Vasile Marin. Aş dori ca să compuneţi un 
imn de slavă pentru sacrificiul lor, lăsându-vă libertatea de a 
pune în cuvinte şi muzică inspiraţia necesară. Le vom face o 
înmormântare demnă de supremul lor sacrificiu. Imnul 
vostru îi va însoţi la locul de odihnă şi va consemna pentru 
totdeauna marea lor jertfă. 

De acord cu Radu Gyr am hotărît să împărţim Imnul 
Moţa-Marin în două aspecte distincte: partea întâia sau cu¬ 
pletul, să aibă în muzică accente grave de marş funebru, iar 
partea doua, refrenul, să se termine apoteotic. - După o zi 
cântecul era gata. Gyr descrisese în strofe sumbre imensa 
dramă a răsboiului civil spaniol, zugrăvind ca într’un film 
amar suferinţa oamenilor din tranşee şi atrocităţile răsboiului 
fratricid între cele două facţiuni, cea naţionalistă - armata lui 
Cristos - şi cea comunistă, a oamenilor fără Dumnezeu. 

Partea doua, refrenul, cu o cadenţă mai accelerată urma 
să se sfârşească glorios, evocând minunatul final din testa¬ 
mentul lui Moţa: »Dacă eu voi cădea , să faci măi Comeliu 
o Ţară frumoasă ca soarele sfânt de pe Cer.« 

Când în ziua următoare am prezentat Căpitanului la 
Sediu imnul celor doi eroi de la Majadahonda, Codreanu 
ne-a strâns prieteneşte mâna, simplu, fără multe cuvinte, 
decretând ca noul marş să fie difuzat pe întreaga ţară şi să 
însoţească pe tot parcursul, de la graniţă până la locul de veci 
de la Casa Verde, cortegiul eroilor. O înmormântare fără 
seamăn, care a sguduit din temelii întreaga ţară. 


10 


Imnul Muncitorilor 

In iarna anului 1937 am fost invitat de Căpitan la Prede¬ 
al, unde mergea de obicei la ski. II însoţise de astădată şi şeful 
naţionaliştilor letoni, Celmins\ venit în România ca să-l 
cunoască, discutând cu el acţiunea de luptă fără răgaz împot¬ 
riva comunismului internaţional. Discuţiile se purtau în 
limba germană, iar eu făceam pe interpretul. Ca şi Codreanu, 
Celmins era un om voinic, înalt de aproape 1,90 metri, cu o 
deosebită prestanţă în atitudini. Intre altele îl sfătuia pe 
Căpitan să se ascundă pe cât posibil, deoarece pericolul de a 
fi ucis de către conspiratorii comunismului internaţional, era 
enorm. Celmins dădea exemplul şefului naţionalist eston, 
care fusese recent ucis, asvârlit - dacă nu mă înşel - în stradă 
de pe balconul unui hotel. 

- Nu părăsesc ţara - răspunse hotărît Căpitanul. - Mi s’a 
propus să mă adăpostesc în Germania, însă cu toată stima 
pentru poporul nemţesc. Germania nu mă atrage. Unde să mă 
ascund? In Bulgaria, în Ungaria? înseamnă să mă asvârl în 
gura lupului. Rămân pe loc. Nu văd mână românească să mă 
ucidă! 

... Din nefericire fu prea încrezător în destinul său. 
L-au răpus tocmai Românii, din ordinul regelui Carol al 

H-lea... 

In seara sosirei la Predeal am dormit nu numai în aceeaşi 


* Gustav Celmins, şeful mişcării naţionaliste din Letonia Donnerkreuzler 
(Perkonkrusts), înfiinţată în 1933, în 1934 interzisă iar şeful ei expulzat. 
Se va reîntoarce în Patrie în 1941 cu Wehrmacht-ul german în calitate de 
ofiţer. După o perioadă de colaborare cu armau de ocupaţie, urmează o 
distanţare tot mai pronunţată iar în 1944 Celmins este arestat de Gestapo 
şi internat într’un lagăr de concentrare în Germania. Eliberat în 1945, 
Gustav Celmins emigrează în USA (vezi: Hans Werner Neulen, 
An deutscher Seite , Universitas-Verlag, Miinchen 1985, pp. 279,291,402). 
- Nou editorului. 


11 



modestă încăpere a căminului legionar, dar chiar în acelaşi pat 
de lemn aşternut cu paie, cu Corneliu Codreanu. Voia să mă 
iniţieze într’un gând ce-1 frământa de multă vreme. 

- Cunoşti desigur, faimoasa melodie a Internaţionalei 
comuniste, care s’a întins ca o pecingine, fiind intonată de toţi 
adepţii universali ai ideologiei sovietice. D-ta împreună cu 
Radu Gyr aveţi o grea misiune. Noi luptăm pentru cucerirea 
nu numai a ţăranilor, dar şi a municitorimei române. Avem 
adeziuni din ce în ce mai numeroase şi suntem pe cale de a 
organiza un mare Corp Muncitoresc pus sub conducerea 
inginerului Clime. In general viaţa muncitorilor este dure¬ 
roasă, dramatică. Sunt sleiţi de puteri, storşi de patroni până 
în măduva oaselor. Nu ovreiul este marele inamic naţional, ci 
însăşi Românul. Aş dori să compuneţi un cântec de luptă al 
muncitorilor, mai tare decât Internaţionala. Recunosc, e o 
grea misiune, dar sper că veţi isbuti. 

Până târziu în noapte mi-a vorbit, sugerându-mi idei 
asupra viziunei globale a viitorului cântec. 

- Pune-te de acord cu Gyr şi apoi veniţi la mine! 

Măturisesc că mă simţeam strivit des răspunderea cerută 

şi de exigenţele Căpitanului. îmi făcusem în decurs de zece 
ani un important nume în câmpul muzicii uşoare şi de teatru 
în general, având completa libertate de creaţiune. Era prea ma¬ 
re saltul de la muzica de dans, sglobie sau dulceagă, la marşul 
răscolitor, ce avea menirea dacă nu de a se substitui Inter¬ 
naţionalei, cel puţin de a o concura. 

A doua zi dimineaţa ne-am sculat în zori. Ninsese abun¬ 
dent peste noapte şi afară încă viscolea. In cameră era frig. 

- Hai cu mine afară, să ne încălzim spălându-ne cu 
zăpadă! 

M’am supus, fără plăcere, cu toracele gol pe o tempera¬ 
tură de câteva grade sub zero. Apoi Căpitanul îşi luă rămas 
bun, plecând la ski cu oaspetele său Celmins, urmând să-l 


12 


întâlnească şi pe generalul Ion Antonescu, în tovărăşia căruia 
făcea acelaşi sport. Eu am plecat cu febră în primul tren spre 
Bucureşti, apăsat de misiunea ce mit se încredinţase. Luai 
contact cu Radu Gyr şi cu acelaşi perfect armonic spirit de 
colaborare am pornit la lucru. Plini de entusiasm, motivele 
literare sau muzicale ţâşneau ca un isvor. In viaţa mea de 
compozitor am avut impresia de a mă afla la o răscruce şi că 
sunt eroul sau victima unei esenţiale transformări. Rupeam cu 
trecutul. In aceeaşi perfectă sincronizare cu poezia lui Gyr, 
amândoi fecundaţi spiritualiceşte de îndemnul nevăzut al 
Căpitanului, am dus la bun sfârşit cântecul ce avea să răsco¬ 
lească conştiinţele româneşti în timpul campaniei electorale. 

Codreanu a fost entusiasmat. Şi-a dat imediat asentimen¬ 
tul, cu o singură măruntă modificare a nunui vers. Gyr 
scrisese: 

»In truda ne-am sbătut si’n umilinţă , 

Tiranii pâinea ne-au furat.* 

- Camarade, - zise Căpitanul - Românul nu zice »mi-ai 
furat pâinea*, ci »mi-ai luat pâinea de la gură*. 

Ecoul cântecului fu nebănuit. Cu el, Codreanu mă trimi¬ 
se în campania electorală pe tot cuprinsul ţării. Efectul fu pur 
şi simplu incendiar. Singur sau însoţit de vreo căpetenie, - 
prof. Zelea Codreanu, ing. Clime, Bănică Dobre ş. a. 
colindam sate şi oraşe, stimulând adunări ce în marile centre 
se ridicau la mii şi zeci de mii de aderenţi, fie din lumea 
intelectuală, universitară dar mai cu seamă ţărănească şi 
muncitoare. Cu punţine cuvinte de introducere ce explicau 
înţelesul cântecului, îl intonam apoi de unul singur prin văi şi 
şesuri, prin munţi şi oraşe, stârnind un entusiasm de nedescris. 
Am trăit realitatea cântecului în minele de aur de la Brad, sau 
in cele de cărbuni de la Petroşani, unde muncitorii, tuşind 
necontenit, scuipau sânge, supuşi la grele, inumane munci. In 


13 


câteva luni răsculasem ţara, trezind o noauă conştiinţă în 
lumea muncitorească. Adeziunile la Mişcarea Legionară fură 
masive, enorme. 

Mi-am dat seama de puterea de evocare a Imnului 
Muncitorilor ascultându-1 intonat la Bucureşti la 6 Septem¬ 
brie 1940 în Piaţa Mitropoliei de câteva zeci de mii de 
piepturi. Eram copleşit, aproape înspăimântat de forţa de 
penetraţie a imaginilor poetice ale lui Gyr, suprapuse pe 
propria-mi muzică. 

* 

Intretimp mai compusesem alte două marşuri: Imnul 
Românilor Secuizaţi cu versurile lui Horaţiu Comăniciu şi 
Râsbunare scris cu Radu Gyr din îndemnul prietenului 
Vasile Marin, cu care mă înfrăţisem în 1936, când Codreanu 
ne trimisese (laolaltă cu Nae Crevedia) la Focşani spre a 
colabora la o şezătoare legionară. Ne-a primit cu generozita¬ 
te şi găzduit peste noapte în locuinţa sa, părintele Vasile 
Boldeanu, mai târziu paroh al Bisericii ortodoxe din Paris. 

Cu Vasile Marin mă vedeam adesea la match-urile de 
foot-ball de la Arena Venus pe cheiul Dâmboviţei. Intr’o zi 
mă dusei să-l vizitez la tabăra de muncă din marginea Bucu¬ 
reştilor, unde comanda un grup de legionari ce fabricau 
cărămidă. îmi vorbi inspirat de marile trădări din istoria 
românească - printere altele vânzarea lui Mihai-Viteazul şi 
Tudor Vladimirescu - îndemnându-mă să compun un marş 
pentru stigmatizarea trădării şi nevoia de pedepsire a trădăto¬ 
rilor. De acord cu Radu Gyr, am scris acel Răsbunare ce a 
avut viaţă scurtă, fiind interzis de Căpitan pentru violenţa 
strofelor. Refrenul era unul şi acelaşi: 

»Pentru trădători , mişei şi trădare , 

Azi vrem gloanţe - şi vrem ştreang - răsbunare! 

A ’nceput viforniţa cea mare - Răsbunare!« 


14 


L-am supus Căpitanului, care l-a repins pe loc y socotin- 

du-l violent. 

Am putut admira în această ocazie spiritul pacifist al lui 
Codreanu. Perioada maturităţii sale îl defineşte ca pe unul 
dintre cele mai potolite şi răbdătoare personagii. Tânărului 
rebel, deslănţuit, de odinioară de pe băncile Universităţii 
ieşene, al cărui temperament dinamic condusese la »pedepsi- 
rea« prefectului de poliţie Manciu, se substituise cu trecerea 
anilor şi experienţa vieţii, omul paşnic, măsurat, lipsit de ură 
sau sete de vendetă, un nou Mahatma Ghandi, care prin non- 
violenţă încerca să reformeze mentalitatea de ură şi represiu¬ 
ne, ce domina în largă măsură organele autorităţii timpului. 
Mi-am dat seama de intensitatea spiritului său de refulare a 
oricărei tendinţe de violenţă, când în toiul campaniei electo¬ 
rale în judeţul Ilfov, un legionar fusese ucis de gloanţele 
poliţiştilor. Cadavrul fu adus la sediu, străjuit de o gardă de 
onoare. 

-Trebue să-l răsbunăm! - spuneau căpeteniile prezente. 

- Nimeni nu se mişcă - răspunse calm Căpitanul. - Nu 
trebue să provocăm, spre a nu da loc unei serii de sângeroase 
represiuni de o parte şi de alta. 

Nu mă prea joc cu cuvintele mari, dar cunoscându-1 
destul de bine pe Codreanu, în vecinătatea căruia nTam aflat 
adesea chiar în probleme confidenţiale, (între altele vorbind 
câteva limbi străine, am servit ca interpret la majoritatea 
vizitelor de străini, personalităţi autorizate, care îi cereau 
părerea asupra politicii româneşti şi perspectivele Mişcării 
Legionare) - pot declara cu seninătate că evoluţia firet 
Căpitanului în ultimii ani ai vieţii , a fost aproape mesianică , 
împinsă dincolo de limitele răbdării. Astfel se explică dece f 
refuzând ascunzişuri sau expatrieri , a întâmpinat cu încrede¬ 
re un destin , ce din nefericire avea să-l conducă la sfârşitul 
înspăimântător organizat de Carol II. 


15 


Imnul Românilor Secuizaţi reprezintă o alta etapă la 
activul meu artistic. In general în cariera unui compozitor in¬ 
tervine rare ori o melodie marcială, sau un »marş* propriu zis. 
Mai cu seamă astăzi, cu spiritul adormitor ce neagă patriotis¬ 
mul şi naţionalismul, marşul e simplă piesă de muzeu docu¬ 
mentar al unei epoci trecute. Dar şi eu mă simţeam epuizat 
sau sfârşit din punct de vedere inspirativ. Cu Imnul Munci¬ 
torilor atinsesem, datorită sugestiilor Căpitanului, un apogeu 
al propriilor posibilităţi. Aproape zilnic mi se cereau 
colaborări de legionari necunoscuţi, care doreau să aibă un 
propriu marş al judeţului căruia aparţineau. Codreanu se 
opunea acestei tendinţe de proliferare, iar eu mă simţeam in¬ 
capabil de a mai scrie muzică în spirit marcial. Şi totuşi nu am 
putut rezista propunerei unui tânăr avocat din Miercurea 
Ciucului, Horaţiu Comăniciu, de a colabora cu el punând pe 
muzică versurile-i inspirate ale Imnului Românilor Secuizaţi. 
Deoarece nu-1 cunoşteam, mi-a trimis prin poştă creaţia sa 
literară, o poezie de patru strofe. Am parcurs-o cu mult inte¬ 
res, dat fiind că trata un fapt istoric de netăgăduită importanţă: 
maghiarizarea unei compacte masse româneşti din graniţa 
Ardealului şi absorbirea sa în imperiul habsburgic, precum 
sunau cuvintele atât de plastic redate: 

»Căci ne-am pierdut ţi limbă ţi credinţă 

Sub jugul crunt al fostei stăpânirii 

Dar mai mult ca orice m’a sedus acel viguros început: 

»Te-am aţteptat cu sete , Căpitane...« 

Nu se putea o mai vie introducere pentru o melodie 
marcială. 

I-am răspuns pozitiv lui Comăniciu, rugându-1 să mă 
caute când va veni ocazional la Bucureşti. îmi amintesc a ne 
fi întâlnit pe Calea Victoriei, în faţa palatului regal, locul fixat 


16 


spre a ne recunoaşte. Eram însoţit de sora mea. Mi s’a pre¬ 
zentat un tânăr voinic, chipeş, frumos, cu gesturi măsurate, 
elegante. Din acel moment Horaţiu Comăniciu avea să-mi 
devină unul dintre cei mai preţioşi prieteni şi sfătuitori, cu 
care am împărţit amarul atâtor prăbuşiri, dar şi bucuria atâtor 
rare întâmplări. 

Am împărtăşit lui Gyr rostul întâlnirei şi a fost de acord 
să accept noua colaborare, cu atât mai mult cu cât şi Codreanu 
îşi dăduse asentimentul. Astfel s’a născut Imnul Românilor 
Secuizaţi a cărui spontană difuziune a depăşit orice aşteptări. 
Spre a întrebuinţa un termen uzual, a fost unul dintre cele 
mai vii succese, răspândindu-se cu iuţeala fulgerului pe tot 
întinsul României, nu numai în Ardeal. 

* 

Speram să închei cu acest marş o carieră ce nu se putea 
prelungi din lipsă de inspiraţie. Repet, în plinătatea creativă 
a unui compozitor intervine rar un singur marş sau niciunul. 
E un produs ce nu se prea repetă. 

Internat în primavara lui 1938, în Duminica Floriilor, cu 
Gyr la Tismana, apoi la Miercurea Ciucului şi Vaslui, în afară 
de o sumedenie de ^cântece de lume* scrise în colaborare cu 
el (între altele Vânt de seara), am pus la cale şi elaborarea 
Imnului Biruinţei Legionare. 

Era vară. înconjuraţi de mitraliere şi sârme ghimpate în 
lagărul din munţii Ciucului, la vreo opt kilometri departe de 
oraş, în ciuda rigorilor şi represiunilor jandarmereşti porun¬ 
cite de la Bucureşti, presimţeam victoria. Nu primeam 
gazete, nici corespondenţă. Eram cu desăvârşire tăiaţi de lu¬ 
mea din afară: o vizită pe an, o scrisoare pe an, trecută prin 
cenzura jandarmeriei. Doar tălmăcirea viselor de către profe¬ 
sorul Zelea Codreanu (sau »Moş Zagreb* cum îi spuneam noi, 
- Zagreb fiind numele celui mai faimos cal de curse din 


17 


grajdurile româneşti), alimenta speranţele. Intuiam pr㬠
buşirea regimului politic, din însăşi faptul detenţiunei 
noastre fără motiv. Fusese arestată toată floarea Mişcării. (Este 
locul să afirm aici că eu n’am fost ^floarea Mişcării*; nu am 
avut nici un grad sau funcţiune în sânul Legiunii. Am fost 
arestat ca simplu compozitor de muzică legionară). 

Astfel, în atmosfera frenetică a lagărului, cu un entusiasm 
la paroxism în ciuda suferinţelor, am compus mintal , fără 
vreun instrument sau hârtie cu portativ, acel »venim cântând 
din închisori , biruitori* pe versurile întotdeauna inspirate ale 
lui Gyr. Cataclismul politic de mai târziu, cu distrugerea 
Mişcării şi devastarea morală şi materială a ţării de către 
hoardele marxiste, au prescurtat şi viaţa acestui cântec de 
victorie. Dar poate că într’o zi va răsuna din nou. 

* 

In plin răsboi împotriva sovietelor, prin 1942, am fost 
chemat la Ministerul Instrucţiunei Publice, cu rugămintea de 
a mă prezenta de urgenţă la cabinetul ministrului, general 
Petrescu (dacă nu mă înşel). Cel care telefonase era avocatul 
Radu Şeinescu, şef de cabinet şi fost camarad de stagiu mili¬ 
tar la Şcoala de Geniu, fiul generalului Şeinescu. Trăiam cu 
veşnica teamă de a nu fi arestat, însă telefonul lui Şeinescu era 
o garanţie că nu mi se întinde vreo capcană. Biroul şefului era 
înţesat de public, care îşi aştepta rândul de a fi primit în audi¬ 
enţă. Când mă prezentai, mi se dădu prioritate şi fui imediat 
introdus la ministru. 

- Te-am poftit din dorinţa expresă a domnului general 
Ion Antonescu. Dorim a institui un concurs pentru un marş 
răsboinic trupelor ce luptă în Răsărit. Cunoaştem toată pro¬ 
ducţia d-tale de imnuri legionare şi te socotim actualmente cel 
mai competent compozitor de cântece eroice, deşi marşurile 
d-tale revoluţionare au pe alocuri iz sovietic. Mă refer mai ales 


18 


la Imnul Muncitorilor ; cântec cu îndemn la răsvrătire şi ac¬ 
cente prea revoluţionare . . . 

- Mă iertaţi că Vă întrerup, Domnule Ministru, însă acest 
cântec a fost scris tocmai în spirit anti-sovietic , ca un răspuns 
la Internaţionala comunistă. 

- In sfârşit, să revenim la subiectul nostru. Conducătorul 
doreşte a-ţi încredinţa d-tale sarcina de a compune un marş 
răsboinic, fără a mai ţine concursul. Eşti de acord? 

Mi-a trecut prin minte un gând salvator, deoarece un 
refuz îmi periclita situaţia. 

- In principiu accept, Domnule Ministru, însă cu 
rugămintea ca versurile să fie semnate de Radu Gyr, cu care 
colaborez de atâţia ani în spirit de perfectă armonie. 

- Ceri imposibilul. Radu Gyr este închis, condamnat 
pentru îndemn la rebeliune. Autorul versurilor propus de noi 
este eminentul poet şi scriitor, Victor Eftimiu, preşedintele 
Societăţii Scriitorilor. 

- Sunt onorat de propunere, Domnule Ministru, dar Vă 
rog să-mi lăsaţi un răgaz de câteva zile spre a reflecta. 

In după-amiaza aceleiaşi zile mi-am luat tălpăşiţa, plecând 
din Bucureşti la Jimbolia, unde la vremuri de nevoe mă 
ascundeam în casa doctorului Gheţia, socrul unui drag 
prieten, Miron Şoarec, pianist concertist, profesor al Conser¬ 
vatorului. Teama de represalii pentru refuzul de a colabora cu 
Victor Eftimiu, era fondată. Trăiam în perioada nebuloasă a 
răsboiului, care după victoriile iniţiale fulgerătoare mergea 
din ce în ce mai greu. Ar fi fost o onoare pentru mine de a 
compune, în tovărăşia lui Radu Gyr, un marş înflăcărat desti¬ 
nat bravilor noştri luptători din Răsărit, dar colaborarea cu 
Eftimiu îmi repugna: om de indiscutabil talent, însă mercenar 


19 


politic lipsit de scrupule. Fusese naţional-ţărănist, antones- 
cian şi a murit comunist. 


* 

Fusesem la Berlin la semnarea Pactului Tripartit, în 
calitate de director general al Societăţii de Radiodifuziune. 
Vizitasem Societatea germană de Radio şi vedeam cu câtă grijă 
şi perfecţiune erau înregistrate pe disc şi prezentate publicu¬ 
lui marşurile germane. Imense fanfare sau orchestre simfoni¬ 
ce colaborau la minunatele realizări, ce făceau din simple 
melodii adevărate capodopere. Mă gândeam că şi creaţiile 
noastre, sărace în aparenţă deoarece desbrăcate de efectul 
sonor al orchestraţiei, pot fi mai bine puse în valoare, căpătând 
o mai vastă difuziune dacă ar fi prezentate marelui public în 
haină sărbătorească. înapoiat la Bucureşti, am rugat pe emi¬ 
nentul prieten Paul Constantinescu, unul dintre cei mai re¬ 
prezentativi compozitori de muzică cultă ai ţării, să armoni¬ 
zeze pentru cor şi orchestră simfonică cele cinci cântece ale 
mele (Sfântă tinereţe; Imnul Moţa Marin; La luptă munci¬ 
tori; Imnul Românilor Secuizaţi ţi Imnul Biruinţei), 
adăugându-le şi vechiul Ştefan Vodă al Moldovei , care nu îmi 
aparţinea. Mă gândeam să le înregistrez pe disc în studiouri¬ 
le Societăţii de Radio din Bucureşti, strada general Berthelot, 
cu concursul Orchestrei Filarmonice şi corul Operei Române 
din Capitală. Intervenind greutăţi de ultima oră, am decis a 
efectua înregistrarea cu Orchestra mare simfonică (93 ele¬ 
mente) şi corul (60 elemente) a Societăţii de Radio. Repetiţiile 
s’au făcut în prezenţa lui Paul Constantinescu şi sub bagheta 
lui Theodor Rogalsky, dirijor titular al Orchestrei. 

Orchestraţia lui Paul Constantinescu era minunată, cu 
splendite efecte sonore. Putea rivaliza cu orice marş german, 
oricât de perfect interpretat. Voi face o singură rezervă: s’a dat 
un ritm mult prea accelerat interpretării Sfintei tinereţi legio¬ 


20 


nare, prea grăbit după însăşi opinia autorilor. Cadenţa unui 
marţ trebue să fie aceea de a putea mărţălul 

Toate acestea se petreceau către sfârşitul lunii Decembrie 
1 940. Personal nu am mai putut asculta discurile, întrucât pro¬ 
cedeele timpului, cu confecţionarea matricelor de alamă, cerea 
timp îndelungat. Ori după câteva zile a intervenit aşa-zisa » re¬ 
beliune* legionară, punând capăt unui guvern ce funcţiona 
plin de fricţiuni şi contraste între generalul Ion Antonescu şi 
Horia Sima. Am prezentat Conducătorului Statului demisia 
din fruntea Radiodifuziunii. 

Consideram pierdute sau distruse înregistrările noastre. 
Spre stupoarea mea, prietenul Ion Mării mi-a adus prin 1973, 
venind de la Paris, un mare disc cu marşurile înregistrate de 
mine, la care s’a adăugat ^Cuvântul Căpitanului* şi alte 
cântece interpretate de Corul muncitoresc legionar. Am 
rămas consternat, pur şi simplu! Nu ştiu cine a reuşit a salva 
matricele de la distrugere, ducându-le în Apus în timpul 
ocupaţiei sovieto-comuniste. Evident, reproducerea mult 
alterată de timp şi împrejurări, este doar o palidă imagine a 
înregistrării iniţiale. Dar e singurul disc în ciruclaţie. Rămâne 
ca urmaşii, dacă timpurile vor permite, să elaboreze o inter¬ 
pretare superioară. 


* 

Aştern aceste rânduri la o vârstă înaintată, către apusul 
vieţii. Iată dece le atribui un caracter oarecum testamentar. 
Cum e şi natural, la vârsta mea se priveţte în viitor cu ochii 
trecutului. Evocările scrise simplu, lapidar, îmi dau şi astăzi 
fiorul evenimentelor deosebite. Actualmente sunt un ieşit din 
rânduri, un independent. Dar nu voi renega nicicând că în 
tinereţe am fost cuprins de vraja Mişcării Legionare. Nu am 
comis delicte sau infracţiuni la legile onoarei, nici atunci când 


21 


în fruntea Societăţii de Radio, controlam întreaga viaţă mu¬ 
zicală şi o bună parte din politica ţării. Eram atât de penetrat 
de necesitatea sacrificiului spre binele poporului, încât am 
început reformele cu mine însumi. Ca director general ave¬ 
am cea mai mare leafa din România , - pe lună 200.000 lei, în 
timp ce ministrul Propagandei care tutela Radiodifuziunea, 
societate privată, primea doar 34.000 lei lunar. Toţi predece¬ 
sorii mei se bălăciseră în fondurile publice. Din spirit de echi¬ 
tate mi-am redus salariul la 30.000 lei lunar, deci sub acela al 
ministrului Propagandei. Am chemat pe Nichifor Crainic, 
care era preşedintele Societăţii de Radio şi primea 90.000 lei 
lunar pentru o activitate redusă la zero, cât şi pe ceilalţi 
membrii ai consiliului de administraţie, şi le-am redus la toţi 
veniturile proporţional, echivalându-le cu noua mea leafă. Au 
acceptat, dupăce le-am explicat că este imoral ca să speculăm 
o instituţie de domeniu public. In acelaşi spirit anti-social, 
directorul general avea şi cea mai mare gratificaţie la sfârşit de 
an. Am suprimat-o definitiv, dând premii doar portarului şi 
modeştilor impiegaţi, pornind de la cei mici. 

Când am plecat în misiune cu subdirectorul general 
inginer Ştefan Iacobescu în Germania şi Italia, consiliul ne-a 
votat o impresionantă sumă, spre a face faţă împrejurărilor. 
Dar pretutindeni am fost invitaţii guvernelor respective, încât 
înapoiaţi în România, am depus intactă în casa Societăţii de 
Radio, suma ce ne fusese destinată şi care ne aparţinea de 
drept. Consiliul de administraţie reunit în şedinţă extraordi¬ 
nară mi-a exprimat elogii, menţionând că decând e Ţara 
Românească nu se mai întâmplase un fapt similar. Am 
răspuns că noi legionarii milităm în numele unei alte menta¬ 
lităţi şi că ceeace făceam eu în sectorul ce conduceam, prac¬ 
ticau şi alţii în sfera lor de activitate, spre a da exemplul unei 
noui vieţi naţionale, sub semnul cinstei şi răspunderii per¬ 
sonale. 


22 


Am interzis să se cânte de orchestre sau discuri, orice mu¬ 
zică compusă de mine, în afară de cântecele legionare. (Toate 
orchestrele lăutăreşti se înghesuiau să-mi interpreteze muzi¬ 
ca, spre a-mi câştiga simpatia). Am redus apoi personalul 
instituţiei la strictul necesar. Societatea de Radio cu peste o 
mie de impiegaţi, devenise un fel de casă de toleranţă în tim¬ 
pul fostelor administraţii. Dacă vreo personalitate din viaţa 
publică, - miniştri, deputaţi, senatori, etc. - avea o amantă fru¬ 
moasă, o gratifica numind-o într’o sinecură la Radio. Evident, 
erau şi mulţi funcţionari responsabili, ce munceau din greu. 

Când în 1940 la Berlin am descins la Hotelul Kaiserhof, 
unde mi se rezervase un apartament de către guvernul 
german, au început des-de-dimineaţă să sosească ofertele, 
deoarece voiam să cumpăr un nou post naţional de emisiume. 
Mai toate fabricile de specialitate îmi ofereau un comision 
important, spre a le acorda preferinţa. Neobişnuit cu şperţul , 
am respins categoric propunerile, decizând a cumpăra apara¬ 
tele postului naţional în Italia, la întreprinderea Marelli din 
Milano, unde mam mulţumit a primi în dar o mică agendă şi 
un creion. 

Poate că cetitorului i se vor părea lipsite de modestie 
cele afirmate, însă rog a fi crezut că totul s’a întâmplat aşa pre¬ 
cum scriu, din via dorinţă de a schimba ceva în mentalitatea 
coruptă a ţării. Dacă ar fi trăit Codreanu, gândul meu fusese 
acela de a-i cere să mă numească primar în cel mai năpăstuit 
cătun din Maramureş, spre a-1 transforma în sat model, pre¬ 
cum făcuseră Ion Mihalache cu Topolovenii sau generalul Ion 
Manolescu cu Breaza. Nu visasem portofolii ministeriale sau 
mari posturi de comanda. 


* 

Adeziunea mea la Mişcarea Legionară poate fi explicată 
din mai multe puncte de vedere. Deşi născut la Bucureşti, 


23 


eram fiu de transilvăneni. Părinţii mei, foşti cetăţeni austro- 
ungari, fugiseră în Vechiul Regat de urgia stăpânirei maghia¬ 
re, trecând pe jos graniţa în munţii Branului pe la Juvala. 
Tatal meu dobândise prin parlament cetăţenia română. Văzu¬ 
sem cu ochii mei în copilărie teroarea exercitată de autorităţile 
ungureşti asupra elementului românesc. Eram deci receptiv la 
lupta contra opresiunei şi îmbibat de setea de libertate. Apoi 
toată copilăria noastră se desfăşurase în spirit naţionalist. In 
clasele primare se instaurase organizaţia para-militară Micii 
dorobanţi , în care ni se inculca iubirea de patrie. Armata era 
venerată, demnă urmaşă a eroilor din Răsboiul Indepen¬ 
denţei. Mai târziu, în 1916 ca cercetaş de răsboi, luasem par¬ 
te activă la drama frontului de luptă, fiind trimis în Moldava 
la un spital de campanie, cu calitatea de instrumentar la sala 
de operaţie. Aş putea spune că nu am avut copilărie, trecând 
direct la adolescenţă, deoarece frontul de luptă spulberase 
privilegiile copilăriei. Recucerirea Ardealului ne insuflase 
tuturor un spirit de naţionalism exaltat. Patria şi Libertatea 
erau supremele aspiraţii. 

Crescut în asemenea atmosferă, saltul la Legiune nu a fost 
lung. întâlnisem acolo oameni decişi a lupta, un tineret ne¬ 
corupt, dornic de a se sacrifica spre binele ţării. Desigur că 
astăzi toate aceste elemente apar anachronice ori absurde. Azi 
se tinde la federaţii de State sau Continente. Dispare amorul 
de patrie. 

Am întâlnit în Legiune figuri de legendă, fără egal. Au 
năvălit apoi şi uscături după victoria din 1940. Furtuna i-a 
împrăştiat pe toţi, ucigând pe cei mai buni. Cu ei în minte, am 
compus imnurile sau marşurile. Cântece de luptă, simple, spre 
a putea fi uşor reţinute de massa ţărănească sau muncitoare, 
evitând aberaţiile tuturor cântecelor de massă. Cu aceste 
melodii pe buze au pierit secerate de pistoale şi mitraliere 


24 


superbele figuri ale Mişcării. Cu aceste melodii pe buze au in¬ 
trat dincolo de lume, mărşăluind spre marea apoteoză: 

»Sfânta tinereţe legionară 

Cu piept călit de fier şi sufletul de crin ...« 

Este apăsător a supravieţui trecutelor glorioase în¬ 
tâmplări. Mă simt străin şi voi muri între străini. 

»In sbor trec peste mine anii , 

Departe y ntre străini mă frâng ...« 

Un cântec ce azi sună ca un adio. 


Milano, 16 August 1978 


Ion Mânzatu 


25 


RADU GYR 

Suferinţă, jertfă şi cântec 


»Radi< Gyr a fost poetul generaţiei noastre , poetul gene¬ 
raţiei legionare. Sub pana lui măiastră , aspiraţiile ţi idealuri¬ 
le Mişcării s’au convertit în cea mai sublimă poezie ... De la 
el au rămas Sfântă Tinereţe Legionară şi Imnul Moţa-Marin, 
şi atâtea altele , în care şi-a găsit expresia neliniştile spirituale 
ale ţării între cele două răsboaie. Din cauza creaţiei lui poeti¬ 
ce legionare a suferit mult sub toate regimurile. închis sub 
Caroly închis sub Antonescu, închis sub comunişti. A fost unul 
dintre cei mai persecutaţi oameni din România. Şi putea şi el 
să se retragă comod din luptă şi să pacteze cu inamicul , 
căutându-şi refugiu în cine ştie ce legaţie din străinătate. 
Niciodată n ’a căutat nici cel puţin să se salveze peste hotare. 
Il lega familia, îl lega pământul ţării , îl lega destinul lui 
tragic. Era urmărit pentru crima de-a fi fost un mare poet - 
poate cel mai mare între cele două răsboaie - şi de a-şi fi pus 
talentul în slujba idealului naţional. El a jucat în România 
post-belică rolul ce l-a jucat înainte de Răsboiul întregirii , 
Octavian Goga. [. . .] Pentru Mişcare , Radu Gyr rămâne 
poetul eternei tinereţi legionare.« 

(Horia Sima, »S’a stins Radu Gyr«, în: Ţara şi Exilul 
[Madrid], Anul XI, Nr. 9-10, Julie-August 1975). 


Sunt amintiri de care nu ne putem apropia decât cu con¬ 
duri de mătasă, amintiri pe care nu le putem pipăi decât cu 
mâini de beteală şi de sfioşenie. 

Apropierea de aceste amintiri înseamă pietate, înseamnă 
îngenunchere. 

Sunt iarăşi oameni de care voim a vorbi. Ai dori să ai 
numai cuvinte pâlpâitoare, vii ca viaţa, înalte ca veacuri. Sunt 
caractere pe care încerci să le înfăţişezi într’o conferinţă sau 
în scris, dar regreţi că frazele tale nu pot fi turnate din bronz, 
rupte din cremenea munţilor, sau alteori culese din foşnetul 
adânc al pădurilor. Şi sunt evenimente, întâmplări, ce capătă 
în sufletele unde amintirea le aşează, sfinţenie de evanghelie, 
cădelniţare gravă, permanenţă de imn şi de icoană. Ele 
alcătuesc în noi fondul sufletesc muzical de reculegere 
solemnă, stare de rugăciune lăuntrică. 

Mărturisesc că mă apropii cu sfiiciune de amintirile din 
lagăr; camarazii noştrii care au căzut pentru marea biruinţă 
legionară, au dat lagărului valoare de rugăciune şi frunte înaltă 
de catapeteasmă. 

încerc, rând pe rând, starea de pietate, de reculegere, de 
imn, de îngenunchere, când caut să evoc câteva din dramele 
vieţii noastre din lagăr şi în deosebi când caut să conturez în 
schiţe sumare unele din marile figuri legionare care au lumi¬ 
nat zidurile reci şi mohorîte ale aşa-zisului ^domiciliu obli- 
gatoriu«. 

Dacă un Alexandru Cantacuzino, un Vasile Cristescu, un 
Bănică Dobre, sau un Niculăiţă Totu, au dăruit lagărului dina¬ 
mica eroică, făcând din el tranşeu şi redută legionară, în 


31 




schimb inginerul Gheorghe Clime sau Traian Cotigă, au adus 
aici larga şi frământătoarea înţelegere umană din vibraţia caldă 
a sufletului lor, marea capacitate de dragoste camaraderească 
de care vorbea Căpitanul, făcând din lagăr o splendidă comu¬ 
niune sufletească, o minunată verigă de aur care ne lega pe toţi 
la un loc. 

Dacă un Nae Ionescu şi un Mihail Polihroniade, prin luci¬ 
ditatea gândim lor, prin adâncirea viziunii istorice, prin arhi¬ 
tectonica unei concepţii masive şi prin sudarea perfectă a liniei 
legionare cu dialectica sobră şi echilibrată şi cu adâncimile 
unei reale culturi, au dăruit lagărului o înaltă ţinută intelec¬ 
tuală, făcând adeseaori din el o Universitate legionară, unde 
erau solemn audiate prelegeri grele de conţinut, în schimb un 
Iordache Nicoară şi un Victor Puiu Gârcineanu, au lărgit 
lagărului zările lui de spiritualitate creştină, i-au dat acea tul¬ 
burătoare sfinţenie de martiri, de mucenicie modernă, unde 
demnitatea eroică şi resemnarea creştină se topeau într’o ati¬ 
tudine nouă, copleşitoare, făcând din lagăr biserică şi drum 
spre mântuire. 

Redută, difuzare de dragoste camaraderească, eroism, 
suferinţă, Universitate legionară, biserică, aceste au fost 
lagărul. El a trecut succesiv prin aceste mari etape sufleteşti, 
deveni din puşcărie o treaptă de nobleţe morală şi din 
detenţiune politică, blazon şi medalie. 

Acestui lagăr, cu dramele şi camarazii din el, îi aduc toată 
starea mea de rugăciune, tot cântecul meu interior, care nici¬ 
odată nu se va împlini în cuvinte. 

Pentru a putea mai bine să înţelegi ce a fost lagărul şi a 
pătrunde mai plin în cunoaşterea lui, vă rog să-mi îngăduiţi a 
vă desemna la început evenimente uitate de unii, vii încă pen¬ 
tru alţii. De aici veţi desprinde şi unele semnificaţii străine 
multora. Veţi înţelege adâncimea prigoanei, marele ei sens 
moral pe care i l-au dat Căpitanul şi Legiunea. 


32 


Foarte mulţi dintre acei care au asistat ca spectatori pe 
marginile tragediei legionare, au avut impresia că lagărele şi 
puşcăriile din cursul anilor 1938-1939, prelungite până după 
sărbătorile Paştelor lui 1940, au fost numai instrumente de 
tortură şi de extirpare în mâinele lui Armând Călinescu şi ale 
complicilor săi. In realitate lagărele şi temniţele legionare, au 
fost acceptări, au fost primiri voluntare de osândă. Lagărele 
au fost acceptate, consimţite. Adică a vrut Căpitanul, ca legio¬ 
narii să treacă în drumul lor spre biruinţă prin acest mărăciniş 
amar, prin aceste prigoniri însângerate, iar legionarii 
înţelegându-i gândul şi simţindu-i ordinul pe care nu-1 rosti¬ 
se cu buze omeneşti, au acceptat fără nici o şoaptă de împo¬ 
trivire osânda, ştiută de mai înainte şi integral consimţită 
de către Căpitan. 

Da, încă din Februarie 1938, Căpitanul ştia ce va veni şi 
alesese martiriul. Avea putinţa să părăsească Ţara, să se salve¬ 
ze, să înlăture prigoana şi să refuze osânda adevărată. 

Toţi care eram în jurul lui în acea vreme, ştiam acest lucru, 
dar Căpitanul n’a vrut să plece, a ales Crucea, a respins punţile 
subţiri peste prăpastie şi a pornit de-a-curmezişul ei. A 
dispreţuit drumul ocolit al biruinţei comode, a vrut pentru el 
şi camarazii lui, mucenicia. In profunda împăcare de cuget, a 
acceptat răstignirea pe care ar fi putut să o evite. Fiindcă ştia 
că numai răstignirile dau învieri. A cules spinii, a întins 
mâinele adunând rănile, primind cuele. 

* 

La sfârşitul lui Martie 1938, presa slugarnică în slujba lui 
Armând Călinescu, pregătea terenul. In editoriale speciale, 
culese în zeţării cu litere groase, gazetarii faimoşi cereau 
stârpirea ^anarhiei legionare* şi internarea lor în depărtările 
sterpe ale Insulei Şerpilor. Ziarele concurau în propuneri 
savante. Fiecare sângerând o rană tainică a unei tendenţiuni 


33 


politice, fiecare inventând o satanică inventivitate în surghiu¬ 
nul destructiv pe care îl propovăduiau acolo în pustiu, pe 
pietrele arse, sub vântul de foc al morţii. 

Ne dam seama ce ni se pregăteşte. Căpitanul o ştia însă 
mai bine decât noi. Disolvase partidul Totul pentru Ţară , 
compartimentul politic al Mişcării Legionare şi ne dase ordin 
de mare linişte şi aşteptare. Cu braţele larg deschise, se aşezase 
dealungul Crucii, alegând jertfa ca singura călăuză spre biru¬ 
inţa totală. 

La 14 Aprilie 1938, l-am văzut pentru ultima oară la Casa 
Verde. 

Fără cuvinte, i-am cerut numai din ochi, un răspuns la 
întrebarea care ne ardea pe suflet. Ne-a privit adânc şi senin. 
Era în ochii lui laolaltă resemnare, vis şi conştiinţă a unei mari 
fericiri viitoare. 

Un zâmbet uşor abia îi lumina obrazul... Acesta îi fuse¬ 
se răspunsul, căci privirea spunea: » Acceptă totul , acesta este 
drumul...« 

Era consimţirea, profund înşurubată în spirit, a cruci¬ 
ficării totale, şi era totodată viziunea senină a învierii supre¬ 
me a Neamului. 

In noaptea de 16 - 17 Aprilie s’au operat arestările. 

Din primul moment Căpitanul a fost separat de ceilalţi 
legionari. Pe el, l-au dus spre infama judecată şi nemai 
pomenită tortură pe lespezile umede ale Jilavei, pe noi ceilalţi 
în lagărele de sârmă ghimpată ale Ţării. 

Izolându-1 pe Căpitan, tehnica celor ce voiau să ne 
distrugă, ne-a fragmentat în trei lagăre. Unul la Mănăstirea 
Tismana, pentru legionarii din Bucureşti. Altul la Mănăstirea 
Bistriţa din judeţul Vâlcea, unde fuseseră aduşi camarazii din 
Ardeal, Muntenia şi Moldova-de-Jos, dar care n’a fiinţat decât 
trei zile, fiind transferat la Miercurea-Ciuc. Al treilea lagăr, 
creat pentru legionarii moldoveni, bucovineni şi basarabeni, 


34 


era la Mănăstirea Dragomirna, lângă Suceava. împărţirea 
legionarilor în aceste trei lagăre n’a fost decât provizorie, căci 
după o lună de zile la 14 Mai 1938, lagărele s’au contopit 
într’unul singur la Miercurea Ciucului. Unificarea lagărelor a 
pornit din hotărîrea lui Armând Călinescu de a concentra 
toate căpeteniile legionare într’un unic ^domiciliu obligato¬ 
riu* în vederea selecţionării. Selecţionarea nu era altceva decât 
împărţirea legionarilor în mai multe loturi, care urmau să plece 
succesiv în faţa tribunalului militar pentru condamnări do¬ 
zate »pe categorii*. 

Planul condamnărilor pe loturi nu s’a realizat însă în 
întregime. A fost întocmit numai un prim lot de deţinuţi în 
frunte cu dl inginer Clime, expediat la Bucureşti şi judecat. 
La loturile următoare s’a renunţat în urma evadării din tren a 
lui Alexandru Cantacuzino şi a lui Vasile Cristescu, evadare 
întâmplată în timpul transportului primului lot de camarazi 
de la Ciuc la Jilava. 


Tismana 

Să-mi fie îngăduit să mă întorc cu gândurile la detenţiunea 
din lagărul tisman, unde după cum am spus au fost duşi în 
preajma sărbătorilor Paştelui, legionarii bucureşteni, printre 
care mă aflam şi eu. 

Mănăstirea era rece şi gravă. Avea asprimea unei cetăţi de 
odineoară şi o atmosferă de elegie reţinută, încleştată. Sus pe 
stânca unde era zidită, se rezima de un cer de leşie şi osândă. 
Vremea era ploioasă, potrivnică. Nu ştiu dacă ne-am bucurat 
de câteva luminişuri solare, în cele patru săptămâni petrecute 
acolo. 

închişi în camerele jilave ale Mânăstirei, lăsându-ni-se 
numai o mohorîtă curte interioară, cu toate zările astupate de 


35 



zidurile severe ce isbucneau spre cer, detenţiunea se înăsprea 
virtuos calculată pe fiecare zi. Indesirea posturilor de pază 
jandarmereşti, restricţie alimentară, suspendarea bruscă a 
corespondenţei cu familia, refuzul asistenţei medicale şi al¬ 
tele, ne conturau din a doua săptămână a internării, regiumul 
la care urma să fim supuşi. 

Se aflau aici în lagărul de la Tismana: inginer Gheorghe 
Clime, ridicat grav bolnav din sanatoriu de la Bucureşti, 
Alexandru Cantacuzino, Niculae Totu, Traian Cotigă, Bănică 
Dobre, Mihail Polihroniade, inginer Eugen Ionică, inginer 
Aurel Serafim, prof. Sima Simulescu, prof. Vasile Cristescu, 
Gheorghe Apostolescu, părintele Duminică Ionescu, avocat 
Alexandru Cristian Teii, Dr. Paul Craja, macedonenii Mircea 
Goga şi Supilla, toţi căzuţi în sfânta luptă legionară mai târziu 
fie în temniţa de la Râmnicu Sărat, fie în lagărul de la Vaslui, 
fie într’o cameră de la mansardă, plin de sânge şi ciuruit de 
gloanţe, aşa cum a căzut Vasile Cristescu. Dintre cei rămaşi în 
viaţă, care au putut să vadă cu ochii lor lumina mântuirii legio¬ 
nare, se găseau la Tismana, dl prof. Ion Zelea Codreanu, dl 
ing. Virgil Ionescu, Şerban Milcoveanu, prof. univ. Radu 
Meitani, prof. Paul Gălăşeanu, Ion Mânzatu, colonel Ştefan 
Zăvoianu, avocat Vergatti, Petre Bolintineanu, pictor 
Alexandru Bassarab, avocat Runcanu, Ion Dobre, gazetarul 
Ion Diaconescu, preoţii Georgescu-Edineţi şi Mihăilescu 
Gorgani şi încă mulţi alţi camarazi. 

Săptămâna patimilor şi zilele de Paşte, au avut pentru noi 
o miresmă amară de mătrăgună, un gust sălbatec de poamă 
veninoasă. 

Boala d-lui inginer Clime se agrava zi de zi şi vestea stre¬ 
curată în lagăr a primei condamnări de şase luni în procesul 
deschis Căpitanului de Nicolae Iorga, au fost burghiuri de foc 
răsucite în inimile tuturor camarazilor. Inginerul Gheorghe 


36 


Clime zăcea sub pătura vânătă, în patul cazon de fier, fără a 
putea să făcă o singură mişcare din cauza unor atroce dureri 

renale. 

Camera de suferinţă şi tristeţe era o încăpere tristă, 
strâmtă şi întunecoasă unde alături de patul d-lui Inginer se 
mai găseau şi paturile camarazilor preot Duminică Ionescu, 
prof. Paul Gălăşeanu, Dr. Şerban Milcoveanu şi al celui ce 
vă vorbeşte acum. 

Dl Clime cum i se spune şi astăzi de către noi acelui admi¬ 
rabil răspânditor de dragoste legionară şi înţelegere umană, 
primea groasnicul chin al boalei care îi sfâşia rinichii, cu o 
heruvică împăcare, cu o stăpânire de sine care uimea. înălţat 
deasupra suferinţii sale, el era numai un mare cântec de iubi¬ 
re camaraderească, o harfă care despletea duioşie şi lumină în 
cuvinte şi în gesturi. 

Sub sprâncenele stufoase, sbârlite haiduceşte, pâlpâia 
bunătatea şi suprema-înţelegere. Viteazul de pe câmpiile 
Spaniei, cel care înfruntase cu aceeaşi uriaşă seninătate alături 
de Moţa şi de Marin, aprigile suferinţe ale răsboiului armo¬ 
niza într’un sunet rotund, unduitor şi darnic, eroismul cu 
tandreţea, dârzenia şi linia unei desăvârşite frumuseţi sufle¬ 
teşti, freamătul stejarului în limpezimea luceferilor autumna¬ 
li, sborul despicător al pajurii carpatine, cu beteala melodiosă 
a apelor de şes. Inginerul Gheorghe Clime a fost nu numai 
întruchiparea virtuţilor legionare, ci în acelaş timp unul din 
rarele piscuri omeneşti cu altitudine de dragoste şi compre¬ 
hensiune de viaţă. 

Detenţiunea de la Tismana, s’a aflat permanent sub domi¬ 
naţia lui sufletească. Serile, târziu sub tremurarea sfiosă a unei 
mizere lămpi de gaz, camaradul Ion Mânzatu, îi cânta d-lui 
inginer Clime la rugămintea sa, romanţe de dor şi amintire. 
Cântecul îi fâlfâia luminile tandre şi triste şi ne curgea pe mâini 
şi pe obraji ca o şuviţă de aur cald. 


37 



Ochii Inginerului pâlpâiau ciudat, fruntea lui lumina din¬ 
tre perne. In Vinerea Mare, înainte de Paşte, s’a furişat în lagăr 
ştirea condamnării Căpitanului la şase luni închisoare. Vestea 
ne-a ars mai întâiu inimile cu pucioasă fierbinte. O respinge¬ 
am. Vestea nu o puteam primi. Nu puteam admite o aseme¬ 
nea mişelie, atâta ticăloşie sub masca justiţiei. Ne-a liniştit tot 
dl Clime. Căpitanul voise aceasta. El alesese de bună voe 
răstignirea. Era linia legionară. Nu numai acceptată, dar şi 
hotărîtă de el. Paştele a trecut cenuşiu. Veşti nu mai puteau 
sosi de afară, corespondenţa ni se interzisese. In epoca aceea 
camaradul Mânzatu şi cu mine am lucrat Imnul Biruinţii 
Legionare, el muzica iar eu cuvintele*: 

Venim cântând din închisori, 

Biruitori, 

Biruitori. 

Duhul martirilor eroi 
Stă peste noi. 

Din suferinţe şi din spini 
Se aprind lumini. 

Din rănile noastre 
Cresc glorii de legionari 
Şi ’n ceruri albastre, 

S’aprind ca nişte flăcări mari. 

Din bezna cumplită, 

Din ocna ’n care a suferit, 

Spre altă ursită 

Se 'nalţă Neamul desrobit... 

Organele jandarmereşti ale lagărului ne refuzau asistenţa 
medicală. 


38 


Mică eroare de dată şi loc: Cântecul a fost compus în luna August în 
lagărul Miercurea-Ciucului (Nota editorului). 


îndelunga suferinţă a d-lui Clime na fost vegheată în tot 
acest timp, decât de camarazii medici Paul Craja, Milcoveanu 
şi Vaier Neagoe aflaţi cu noi în lagăr, dar care nu aveau nici 
medicamentele nici aparatele medicale necesare. 

La rândul meu, bolnav de congestie pulmonară şi tot¬ 
odată într’o groaznică criză apendiculară, am fost evacuat 
ca o imensă favoare făcută scriitorului, pentru trei zile la 
spitalul din Târgul-Jiu. 

Aruncat într'o cameră izolată, sub supravegherea de fie¬ 
care clipă a carabinelor a doi plutonieri de jandarmi, aşezaţi 
în neclintire pe scaunele din faţa patului meu, nu am primit în 
acest interval o singură intervenţie medicală, un singur medi¬ 
cament. 

In cea de-a treia zi, am cerut răcnind, să fiu dus înapoi în 
lagăr, ceeace s’a admis în grabă. 

La 7 Maiu ni s’a permis să ne viziteze familiile, ca o 
excepţională îngăduinţă, comunicându-se că aceasta va fi 
singura vizită primită în tot cursul detenţiunii noastre. 

Sub aspra veghe jandarmerească, au venit părinţii unora, 
sau soţiile altora, percheziţionaţi şi scotociţi prin toate bu¬ 
zunarele. 

întrevederea n’a durat decât un sfert de ceas, în prezenţa 
rigidă şi autoritară a plutonierilor şi a maiorului de jandarmi. 
Scene sfâşietoare s’au petrecut. Lacrimile mamelor şi soţiilor, 
tânga scâncită a copiilor, tremurau sub zâmbetul liniştit, de 
resemnare, al camarazilor care şi-au înnăbuşit în ei emoţia şi 
drama. 

La despărţire, ruperea de cei dragi - smulgerea de viaţă - 
a fost pentru legionari un greu examen. L-au trecut însă ului¬ 
tor de frumos. Mimeni n’a abdicat din demnitatea legionară, 
nimeni nu a articulat un singur cuvânt de jale, nimeni nu a 
lăsat să-i mustească un strop de lacrimă de sub pleoapă. Toţi 
camarazii arătau numai o imensă încredere în viitor, o credinţă 


39 




de granit în victoria supremă. O surdină de argint cădea pe 
durerea lor lăuntrică, ca o nobilă biruinţă a legionarului 
strălucea asupra omului. 

Alexandru Christian Teii îşi adora mama. Nici o tremu¬ 
rare a genei însă, nici o umbră fluturată pe obraz ... I-a şoptit 
doar cuvinte de îmbărbătare, de mândrie înaltă, de sfidare a 
primejdiei. 

Peste câteva zile, ne-au pornit între baionete, de la 
Mănăstirea Tismanei. Lagărele se contopeau într’unul singur, 
cel mai aspru, cel mai rafinat conceput ca tehnică de 
detenţiune, lagărul de la Miercurea Ciucului. 

Acest lagăr, trebuia după concepţiunea celor ce ni-1 
pregătiseră, să ne îngenuncheze total în definitivă înfrângere, 
sau să ne macine până la spulberarea fizică, până la lichidarea 
vieţilor noastre, sau să constitue centrul de alimentare, pe 
alături, a proceselor ce se pregăteau în afară. In cele aproape 
şapte luni petrecute la Ciuc, n’am fost cu toţii decât cobăii 
experienţelor sadice ale lui Armând Călinescu. Nu-i reuşea o 
metodă, aborda o alta şi mai draconică şi mai îmbibată de sata¬ 
nism. Zidul reţelelor ghimpate, din jurul lagărului, ajunsese 
cu vremea la opt metri adâncime. Atitudinea păzitorilor, a 
^temnicerilor* - cum îi numea dl prof. Codreanu devenea 
din ce în ce mai agresivă, mai provocătoare. Interzicerii vizi¬ 
tei familiilor, i-au urmat rând pe rând, prohibirea alimentelor 
sau medicamentelor trimise sau cumpărate din afară, suspen¬ 
darea riguroasă a corespondenţelor, oprirea tutunului, 
micşorarea treptată a raţiei zilnice, reducerea petrolului lam- 
pant pentru iluminatul dormitoarelor, refuzul ajutorului 
medical şi altele. 

Reduşi la mâncarea searbădă de cazan, ne-având dreptul 
să primească o singură scrisoare şi să-şi procure o singură 
carte sau un ziar, cetitul era cu desăvârşire interzis, legionarii 
au suportat în pretinsul ^domiciliu obligatoriu*, un regim 


40 


mult mai sever decât acela al muncii silnice pe viaţă. 
Intr’adevăr, detenţiunea muncii silnice pe viaţă, prevede în 
regulamentele ei, dreptul condamnatului la o vizită şi la o scri¬ 
soare pe lună, posibilitatea de a i se aduce din când în când 
hrana şi medicamente de către familie, şi îngăduinţa de a i se 
da tutun şi chiar cărţi, după conduita lui. 

Regimul lagărului de la Miercurea Ciuc, din vara şi toam¬ 
na anului 1938, excludea toate aceste elementare drepturi 
umane şi rezuma totul la o nemai pomenită detenţiune. 

In schimb se înţeseau în lagăr sancţiunile împotriva cama¬ 
razilor, pentru fiecare cântec cântat de dorul Căpitanului, 
pentru fiecare inofensivă şezătoare ţinută între camarazi, pen¬ 
tru fiecare conferinţă ştiinţifică făcută de prof. Nae Ionescu, 
sau pentru nevinovate distracţii în dormitor, seara, cu o glumă 
strecurată de Ion Mânzatu, ori de Ion Dobre, sau cu o 
romanţă şoptită de Dorin Hasnaş ori de Barbu Sluşanschi... 
Se înteţeau în acelaş timp, ^apelurile* şi »controlul« pe dor¬ 
mitoare şi spionajul jandarmilor în interiorul lagărului. 

La venirea noastra a »Tismănenilor* la Ciuc, lagărul era 
aproape plin. Un alt grup de »bucureşteni« fusese adus aici, 
în vreme ce noi ne găseam încă la Tismana şi sporit cu cama¬ 
razii ardeleni, cu legionarii din Muntenia şi Moldova-de-Jos, 
evacuaţi de la Mănăstirea Bistriţa unde stătuseră numai trei 
zile. Odată cu noi, a sosit la Ciuc şi grupul camarazilor buco¬ 
vineni şi basarabeni, deţinuţi până atunci în lagărul de la 
Dragomirna. 

Printre »Bucureştenii* găsiţi de noi la Ciuc, erau 
Gheorghe Furdui, Virgil Rădulescu, ing. Voicu Popescu, 
Victor Puiu Gârcineanu ... 

Ardelenii erau reprezentaţi prin bădia Corneliu 
Georgescu, căpitan Emil Şiancu, Victor Silaghi, Traian Trifan, 
Gherasim Pârva ... 

In fruntea Moldovenilor, a Bucovinenilor şi a Basarabe- 


41 



nilor care îşi făcuseră primul stagiu la Dragomirna, se aflau 
bădia Ilie Gârneaţă, Vasile Iasinschi, prof. Barbu Sluşanschi, 
Miile Lefter, Sergiu Florescu, prof. univ. Dimitrie Găzdaru, 
George Macrin, prof. Constantin Zoppa. 

La parterul clădirii lagărului - o veche şcoală ungurească 
de agricultură într’un dormitor mai mic, am găsit instalaţi 
cu tot »confortul« de lagăr, adică paturi cazoane, pături 
cenuşii, lămpi de gaz, mesuţe de lemn rudimentar lucrate, pe 
camarazii: avocat Aurel Ibrăileanu din Galaţi, Dorin Hasnaş 
din Bucureşti, preot Vasilian din Tulcea, avocat Victor Bărbu- 
lescu din Râmnicu Vâlcea şi prof. Stan Şerban din Galaţi. 

Alături de acest dormitor care purta numărul trei, ne-am 
aşezat noi, câţiva »Tismăneni« dintre care cei mai buni, au 
căzut mai târziu, pe câmpul de onoare legionar. Prin ei dor¬ 
mitorul 4 de la Ciuc, a căpătat o stemă înaltă şi a rămas faimos 
în povestea amară şi tragică a detenţiunii din 1938. Eram 
acolo, pat lângă pat, zece camarazi: Alexandru Christian Teii, 
Mihail Polihroniade, Virgil Ionescu, Petre Bolintineanu, eu, 
Nicolae Totu, Traian Cotigă, Radu Budişteanu, Ion 
Diaconescu şi Nicolae Runcanu. Patru dintre aceştia, au pri¬ 
mit pe tâmple aureola de martiri şi au trecut cu paşi de flăcări 
şi de azur, în legendă. 

In vecinătate, tot la parter în dormitorul 7, se adunaseră 
în bună şi veselă camaraderie, Alexandru Cantacuzino, Vasile 
Cristescu, Şerban Milcoveanu, Nellu Mânzatu, Radu 
Meitani, Sandu Vergatti, Gheorghe Istrate - şeful Frăţiilor de 
Cruce Alexandru Bassarab, Mihail Livădaru şi Ion Dobre. 

In dormitorul 6 stăteau Comandanţii Bunei Vestiri. 

In serile adânci şi tămâioase de început de Iunie, cu lună 
multă vărsată ca din ciuture de argint, peste reţelele şi postu¬ 
rile fixe ale lagărului, dormitorul 4 ţinea şezători literare şi 
muzicale, la care erau invitaţi Comandanţii Bunei Vestiri şi 
camarazii din dormitorul 7 şi 2. Nellu Mânzatu ne cânta 


42 


romanţele lui, cu un meşteşug pe care numai el îl cunoştea. 
Dorin Hasnaş şi Barbu Sluşanschi, ne învăluiau în melan¬ 
colia mediteraniană a unor canzoni napolitane, Mişu 
Polihroniade şi Alexandru Teii, stimulau coruri de romanţe 
vechi româneşti şi străine, iar eu recitam versuri scrise în lagăr. 

A doua zi ne pomeneam, ca sancţiune, fie cu noi restricţii 
alimentare, fie cu cine ştie ce ingenioase şi proaspete măsuri 
luate împotriva internaţilor. 

Tismana trăise sub lumina caldă a sufletului d-lui Clime. 
Ciucul trăia acum sub eroismul lui Alexandru Cantacuzino, 
Bănică Dobre şi Vasile Cristescu, sub blăjinătatea de Christ a 
bădiei Ilie Gârneaţă şi sub verva dormitorului 4 stimulată de 
Mihail Polihroniade, Alexandru Teii şi Neculai Totu. 

In dormitorul nostru, scânteia logica admirabilă, profun¬ 
da cunoaştere politică şi strălucitoarea dialectică legionară a 
lui Polihroniade, exploda glasul moldovenesc şi voioşia 
robustă a lui Neculai Totu; unduia dragostea legionară a lui 
Traian Cotigă alături de sobrietatea gândirii lui de adâncă 
omenie; impresiona calmul desăvârşit a lui Alexandru Teii; se 
reliefau spiritul echilibrat şi înţelepciunea inginerului Virgil 
Ionescu şi ne cuprindeau pe toţi, robusteţtea vervei şi genero¬ 
zitatea lui Petrică Bolintineanu. 

Un oaspe care ne vizita des, simţindu-se foarte bine la noi, 
Bănică Dobre, acel minunat uriaş cu suflet de copil, eroul 
bărbos rănit în tranşeele Spaniei, admirabilul camarad cu ochi 
calzi şi umezi de ciută, tulburător amestec de crâncenă vitejie 
şi splendidă naivitate, oricând gata să se lupte cu un batalion 
de jandarmi şi pururea îndrăgostit de genele unei fete, iubită 
în taină şi rămasă departe, în Bucureştii unei alte vieţi. 

La 19 Iunie 1938, »lotul« d-lui inginer Clime, a pornit sub 
baionete, spre Jilava şi spre condamnarea la şapte ani închi¬ 
soare. Din acest lot făceau parte pe lângă alţi camarazi, Bănică 
Dobre, Neculai Totu, Alex. Cantacuzino, Vasile Cristescu, 


43 


Mihail Polihroniade, Traian Cotigă, Alexandru Christian 
Teii, Dr. Paul Craja, ing. Aurel Serafim, Eugen Ionica, 
Gh. Apostolescu, Sima Simulescu, ing. Virgil Ionescu, Şerban 
Milcoveanu, Gheorghe Furdui şi Gheorghe Istrate. 

In dormitorul 4 , despărţirea de dragii camarazi, trimişi 
spre o judecată mârşavă şi spre celulele de mucenici şi 
moarte ale temniţei din Râmnicu Sărat, a fost una din cele mai 
sguduitoare drame. Cei care plecau, păstrau cu toţii o mare 
linişte, o largă seninătate în priviri. 

Acceptau împăcaţi răstignirea. Noi, cei care rămâneam, 
eram în schimb neliniştiţi, profund agitaţi, călăuziţi de pre¬ 
simţiri întunecoase. Mâinile s’au încleştat într’un rămas bun 
camaraderesc, îmbrăţişerile frăţeşti au topit sufletele laolaltă 
şi au făcut tâmplele să svâcnească într’o singură bătae, Totu şi 
Polihroniade au cerut lui Nellu Mânzatu să le şoptească cu 
timbrul lui cald şi grav, câtece de dor şi de vis ... 

Au plecat în cântece şi în salut legionar, sub privirile crun¬ 
te ale temnicierilor ce-i aşteptau după reţele. Peste cântecele 
şi îmbrăţişerile noastre însă, aripa zimţuită a morţii şi duhul 
ei, ca un vânt ciudat şi ferbinte. 

Tot atunci am primit şi vestea copleşitoare, a condamnării 
Căpitanului la zece ani muncă silnică, pentru »trădare« şi 
»anarhizare« a ţării. 

Numai după câteva zile, s’a răspândit în tot lagărul ca ful¬ 
gerul, ştirea evadării din tren, a camarazilor Vasile Cristescu 
şi Alexandru Cantacuzino. 

O mare satisfacţie se citea pe figurile tuturor legionarilor. 
Detenţiunea s’a înăsprit însă şi mai mult. 

O nouă tehnică intervenea acum: izolarea de viaţă, de 
lume încetase cu vremea, de-a mai fi o suferinţă vie perma¬ 
nentă. Aveam cu toţii sentimentul că locuim un ostrov, un 
fragment de pământ limitat, salvat ca prin minune dintr’un 
cataclism mondial, unde toată cealaltă viaţă pierise. Dincolo 


44 


de noi şi de prezenţa permanentă a spiritului Căpitanului în 
mijlocul nostru, nu mai exista aşadar, nimic. Ne rupsesem de 
toate darurile, de toate chemările vieţii şi a familiilor noastre. 
Locuiam mica noastră insulă legionară, mica noastră planetă, 
dincolo de care începeau numai bezna şi abisul. 

Dorul şi dragostea de lume amurgiseră în noi. Simţămin¬ 
tele acestea se anulau, se disolvau cu încetul. Peste ele, isbuc- 
nea năvalnică, solară, camaraderia. Camaraderia, înălţată la 
gradul de unica valoare morală, de ţinta supremă a realizării 
noastre sufleteşti... 

In Mai 1938 şi în Iunie din acelaş an, dorul de viaţă ardea 
încă în inimi, pentru ca la începutul toamnei, schimbarea de 
tonalitate sufletească să se petreacă, lăsând loc sunetului major 
al sentimentului de camaraderie. 

Pentru epoca în care vibram de toate dorurile lumii, 
romanţa Vânt de seară , cu muzica lui Ion Mânzatu şi cuvin¬ 
tele mele, este reprezentativă: 

Cântecul Căpitanului 

In ţara cu mănoase lanuri 
Restrişti căzură şi blestem. 

Plâng triste pasările ’n ramuri 
Codrii se frâng şi ape gem, 

Că ’n temniţa cu ziduri grele, 

Stă Căpitanul ferecat; 

In ocna lui, printre zăbrele, 

Nici cer nici stele nu străbat. 

Refren: Căpitane, Căpitane, 

Neamul plânge cu amar; 

Căpitane, Căpitane, 

Ţara mi te chiamă iar. 


45 * 


Au tras la uşă, drugi, zăvoare 
In beci de piatră sub pământ 
Cuţit e gerul, lanţul doare 
Şi pare temniţa mormânt. 

Stă în nedreaptă, grea osândă, 
Drag Căpitan de legionari. 

Vin temnicerii răi la pândă, 

Şi-l chinuesc ca pe tâlhari. 

Refren 

Dar dece-mi zace ’n suferinţă 
Şi ’n ger viteazul Căpitan? 

E pentru sfânta lui credinţă 
Şi pentru sfântul lui alean. 

L-au asvârlit în închisoare 
Ca să mi-1 frângă chinul greu; 
C’a vrut din neam să facă soare, 
Din ţară, verde curcubeu. 

Refren 

Ard ochii lui în bezna rece 
Ca doi luceferi mari, verzui; 
Prin gândul lui un viscol trece 
Ca Oltul fierbe gândul lui... 
Spărgând robii şi închisoare, 
Peste furtunile de-acum, 

Sub pas de fulger şi vâlvoare 
Să calci năpârcile din drum. 

Refren 

Ascultă plânsul, Căpitane, 

Te chiamă dragii legionari. 


Din pumnul greu tu fă ciocane 
Şi sfarmă zidurile tari: 

Cătuşa sparge-o, lanţul frânge 
Şi mergi pe veac biruitor ... 

Refren 

In toamnă, eram cu toţii arhitectonizaţi în noua noastră 
ordine sufletească, din care se elimina cântecul de sirenă 
marină a vieţii. 

Furioşi, derutaţi de calmul desăvârşit, uluiţi de linia 
morală pe care se aşezaseră »deţinuţii«, exasperaţi de liniştea 
solemnă cu care profesorul Nae Ionescu îşi ţinea lecţiile 
universitare în faţa noastră, transformând lagărul în elita inte¬ 
lectuală şi zidurile triste ale dormitorului sever, în academie. 

Colaboratorii lui Armând Călinescu, au adoptat o altă 
metodă. Au început în doze zilnic sporite, să reinjecteze 
lagărului dorul de viaţă: câte o scrisoare primită de către un 
camarad, o vizită din familia »uitată« aproape, strecurată 
savant printre reţele, un petec de ziar, lăsat ca din greşeală pe 
masa din bucătărie, ridicarea pentru câteva zile a interzicerii 
tutunului, îngăduinţa de a primi, în rezumat: restabilirea inge- 
niosă, satanic chibzuită a contactului cu viaţa. 

A fost atunci o teribilă luptă lăuntrică, în fiecare din noi. 
O sbatere profundă şi însângerată, din care a ieşit însă din nou 
învingătoare linia legionară. Nae Ionescu, domina lagărul, cu 
formidabila lui linie de gândire şi de scrutare a evenimentelor, 
cu prestigiul cu care bolnav, suporta suferinţa, cu demnitatea 
şi nobleţea cu care întâmpina toate şicanele jandarmereşti şi 
toate rigorile cumplite ale lagărului. 

In acel timp lagărul îşi înregistra mai departe, dramele lui 
fierbinţi, clocotitoare, sub zăpada liniştii cu care erau totuşi 
consimţite de legionari. 


47 


Astfel într’o dimineaţă, a venit în preajma sârmelor ghim¬ 
pate, soţia camaradului Herghelegiu, ţinând de mână un copi¬ 
laş înnecat în lacrimi. O priveam încremeniţi, în vreme ce 
jandarmii o goneau ameninţând-o cu armele şi împiedecau pe 
sărmanul tată să meargă să-şi îmbrăţişeze copilul. A sosit apoi 
vestea tragică a sinuciderii soţiei unui camarad care nemai 
putând îndura despărţirea de el, alesese moartea. 

In lagăr, au reînceput să fie aduşi camarazi din afară, 
arestaţi de curând. Printre aceştia erau: Mircea Eliade, 
Iordache Nicoară; cu ei se strecurau ştirile despre masivele 
condamnări de legionari din toate părţile ţării. Febra cuprin¬ 
dea lagărul, pentru câtva timp, dar calmul şi încrederea biruiau 
din nou în suflete. 


- ■ • 


1 

ON MOŢA' 

VASI^lN 


tfPMAJADAHONDAS^ 
13 IANUARIE I93Ej 


48 


PARTITURI MUZICALE 











IMNUL TINEREŢEI LEGIONARE 


Cuvinte)# Radu Gyr 


Imn-Marş Muzica Ion Minzatu 

J) . 1 



ght-lul din c*r_ 


51 









































































































CÂNTECUL EROILOR MOŢA - MARIN 

V«r»un R»du Gyr Muuc* Ion Minutu 



' li 

gloan ţe fi spu-ze 

PPi 

Par le-gio< 

mm 

na - ni niş - te 

munţi 

Râ - oi - tă’n za - re 

Cru-cca le-a-pa - re 








/* Rr/rt* 



Cer de pe cer 


52 


LA LUPTA, MUNCITORI! 


V%T9Uf4. 

RADU GYP 

D CtLtd 

rruif&Lie 


Muzica: ion mânzatu 

\fcc«a / 
UI 1 





) 


v y 1 v U V UV y 


t f fr ■ 

Vbcea/ 

1. în 

tm -di ne'am zbe-hrf şrn u - mi 

-- -h -A-- 

Nn - fa', 

Tî - ra - oii p»i- nea n»au Iu- 



feg-|j.py g , 

fer * 




E 5 L fs : S h h. M 


J- IS h Jl fi tl N = 

W —r— L -i- 

- »l. de» - 

ff rf 

tul ne am îndef- lat in su - fc - 

^ r‘Vp 

Fr 1 

rin fî t 

cu Nea-mun trag am s in-q* ■ 





v 


























































































































































































L 

In trudă ne-am abătut şi’n umilinţă, 
Tiranii pâinea ne-au luat... 

Destul ne-am Încleştat ic suferinţă, 
Cu Neamu’ntreg am sângerat!... 

Din greu şi aapru vuet de ciocane, 
încovoiaţi de foame şi nevoi, 

Din sgură de furnale şi cazane 
Flămânzi ne ridicăm şi goi. 

Refren 

La luptă, muncitori I 
Veniţi, Legiunea ne adună 
La luptă, muncitorii 
Veniţi In crânoena furtună! 

La luptă, muncitori! 

Zidari de veacuri viitoare, 

Cu frunţile In soare 
Ne'nălţâm biruitorii 


II. 

Din fabrici, din uzine şi din mină. 

Din toiul beznelor adânci, 

Am izbucnit, năpraznic, spre lumină 

Ca o năvală grea de stânci 

Călcăm cu paşi de flăcări spre Dreptate ! 

Pe drum de foc şi cer isbăvitor I 

Un clopot sfânt In pieptul nostru bate, 

S’aprind pe umeri aurori.. 

UL 

Pentru dreptatea noastră legionară 
Şi pentru’ntregul Neam sărac, 

Din fulger vom clădi o nouă Ţară 
Pe nicovale mari de veac 1 
Ca viforul vom trece prin prigoane. 
Marin şi Moţa ne veghează’n cer... 

Din jertfe şi din trăznet de ciocane 
Ne-om făuri Destin de fier ! 


54 


IMNUL ROMANILOR SECUIZAŢI 



Te-am aşteptat cu sete Căpitane 
Să’nvii în noi străbunele simţiri, 

Căci ne-am pierdut şi limbă şi credinţă 
Sub biciul crunt al fostei stăpâniri. 

Refren 

O, vino la noi Căpitane, 

Ne sbatem în trudă şi-amar, 
Pierdut-am şi limbă şi lege, 

O, vino, renaşte-un-altar! 


Din sufletele noastre chinuite. 

De mişelia-atâtor trădători, 

Tu singur azi ne spulberi disperarea 
Şi-alini în noi tristeţi de Nicadori. 

Refren 

De aceea Iţi trimitem jurământul, 

Că Te-om urma cu pas fanatizat. 

Pe drumu-Ţi de Arhanghel al dreptăţii, 
Craiu nou pe cerul nostru îndurerat. 

Refren 


Prin Tine vom clădi o nouă ţară 
Mai mândră decât stelele pe cer, 
Fă-ne un semn şi vor cădea şi munţii, 
De-or sta în calea Gărzilor de Fier. 

Refren 


55 



































IMNUL BIRUINŢEI 


Versuri: Radu Gyr 


Muzica: Ion Minzatu 



Cu car-nea rup - ti în fi - fii Mu-ce-ni - cii Ne-auin-»pi - 



Tem-ni- ţe reci: Tis - ma- na fi Ciuc Şi Dra-go- mir-na lu-mini a - duc. 




56 


MARŞUL LEGIONARILOR VRÂNCENI 






57 


























































































































CÂNTECE LEGIONARE 










I 






Imnul Tinereţei Legionare 

Sfântă tinereţe legionară. 

Cu piept călit de fier şi sufletul de crin. 
Iureş ne ’nfrânat de primăvară 
Cu fruntea ca un iezăr carpatin, 

Cu braţele suim în soare 
Catapetezme pentru veac; 

Le zidim din stânci, din foc, din mare 
Şi, dârz, le tencuim cu sânge dac ... 

Refren: Garda, Căpitanul, 

Ne preschimbă ’n şoimi de fier. 
Ţara, Căpitanul, 

Şi Arhanghelul din cer. 

Moartea, numai moartea legionară 
Ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunţi, 
Pentru sfânta cruce, pentru ţară 
Infrângem codrii şi supunem munţi! 

Nu-i temniţă să ne ’nspăimânte, 

Nici chin, nici viforul duşman; 

De cădem cu toţi, isbiţi în frunte, 

Ni-i dragă moartea pentru Căpitan! 

Refren 

Sfântă tinereţe legionară. 

Suim biserici, stăm viteji în închisori... 

In prigoana orişicât de-amară 
Cântăm şi ne gândim la Nicadori. 

Purtăm în crivăţ şi în soare 
Lumini pentru biruitori, 

Pentru cei viteji zidim altare 
Şi-avem doar gloanţe pentru trădători! 
Refren 


61 







Cântecul eroilor Moţa-Marin 

Sunt ruguri şi flăcări. E Spania ’n scrum. 
Gloanţele cad în altar. 

In negrele şanţuri cu sânge şi fum, 

Plouă cu schije şi jar. 

Dar sub obuze, 

Gloanţe şi spuze, 

Par legionarii nişte munţi... 

Rănită ’n zare. 

Crucea le-apare 

Şi Ceru-i mângâie pe frunţi. 

Noaptea ’n tranşeu legionarii, 

In ploaie îşi fac rugăciunea ... 

Mintea lor trece fruntarii 

Şi ’n gând li s’aprinde Legiumea, 

Şi văd Căpitanul şi Ţara 
Cu sfântu-i destin legionar. 

Obuzele tună, împroaşcă oţel... 
Tancuri pornesc ca din iad. 

Şi Moţa e ’n frunte, Marin lângă el, 
Roşii, granatele cad ... 

Printre reţele, 

Mine, şrapnele, 

Schijele plouă fier de sus. 

Loviţi în frunte, 

Cu braţe frânte, 

Cad legionarii lui lsus. 

Moţa în şanţ plin de sânge, 

Şopteşte murind rugăciunea: 

- „ Moartea la pieptu-i ne strânge 
Să crească mai mândră Legiunea. 

Să faci , Căpitane , o Ţară y 
Ca soarele sfânt de pe cer! a 


62 


Dar jertfele sfinte ard pururi in noi. 
Jertfele ne-au mântuit. 

Şi cresc din morminte martirii eroi, 
Neamul se ’nalţă sfinţit. 

Legiunea ’ntreagă. 

Jurând se leagă, 

Ca să urmeze jertfa lor. 

Din legăminte 

Şi din morminte 

Va creşte-un neam biruitor. 

Scumpii eroi ne veghează 
Şi duc spre lumină Legiunea. 

Toţi vrem o moarte vitează, 

Ca ei ne şoptim rugăciunea: 

„Săfaci y Căpitane , o Ţară 
Ca soarele sfânt de pe cer !... ” 

Azi sfintele oase le-am pus temelii 
Vajnice, Neamului Dac, 

Şi ele înfruntă de-acum veşnicii, 
Stânci tencuite cu veac ... 

Dar de-or să vie 
Vremi de urgie 
Pentru destinul legionar, 

Din oseminte 

Şi din morminte 

Cei doi eroi vor creşte iar! 

Moţa, Arhanghel şi munte, 

Marin ca o flacără mare, 

Cu Căpitanul în frunte 
Ne-or duce în viscol de soare: 

„Săfaci. Căpitaney o Ţară 
Ca soarele sfânt de pe cer!” 







Imnul Muncitorilor 


In trudă ne-am sbătut şi ’n umilinţă, 
Tiranii pâinea ne-au luat ... 

Destul ne-am încleştat în suferinţă, 

Cu Neamu’ntreg am sângerat! ... 

Din greu şi aspru vuet de ciocane, 
încovoiaţi de foame şi nevoi, 

Din sgură de furnale şi cazane 
Flămânzi ne ridicăm şi goi. 

Refren: La luptă, muncitori! 

Veniţi, Legiunea ne adună 
La luptă, muncitori! 

Veniţi în crâncena furtună! 

La luptă, muncitori! 

Zidari de veacuri viitoare, 

Cu frunţile în soare 
Ne’nălţăm biruitori! 

Din fabrici, din uzine şi din mină, 

Din toiul beznelor adânci, 

Am isbucnit, năprasnic, spre lumină 
Ca o năvală grea de stânci 
Călcăm cu paşi de flăcări spre Dreptate! 
Pe drum de foc şi cer isbăvitor! 

Un clopot sfânt în pieptul nostru bate, 
S’aprind pe umeri aurori... 

Pentru drepatea noastră legionară 
Şi pentru ’ntregul Neam sărac, 

Din fulger vom clădi o nouă Ţară 
Pe nicovale mari de veac! 

Ca viforul vom trece prin prigoane, 
Marin şi Moţa ne veghează cer ... 

Din jertfe şi din trăsnet de ciocane 
Ne-om făuri Destin de fier! 


Răsbunare 


O, neam al meu, bătut de viscol şi cenuşă, 

In lanţuri sub zăvoare ai gemut 
Şi când ai vrut să frângi robie şi cătuşă 
Trădarea a venit şi te-a vândut. 

Ce greu blestem şi ce osândă 
Ţi-a scris cu sânge ’nalta stea, 

Mişei şi slugi s’au strâns cu toţii ca să vândă 
Pe cei ce vrură mântuirea ta. 

Refren: 

Pentru trădători, mişei şi trădare, 

Azi vrem gloanţe - şi vrem ştreang - Răsbunare! 
A ’nceput viforniţa cea mare - Răsbunare! 

S’a ’nvolburat Mihai, ca un şivoi de munte, 

La Turda prin trădare a căzut 

Şi Tudor când porni Fanarul să-l înfrunte, 

Trădarea a venit şi l-a vândut. 

Se frânse Horia pe roată. 

Pieri Ioan Vodă sfârtecat. 

Panduri şi Moţi creşteau din vifor şi din piatră, 
Dar Iuda mişeleşte i-a trădat. 

Refren 

Noi legionari clădim din fier şi vijelie 
Un suflet de aramă şi oţel. 

Un Căpitan avem arzând de vitejie, 

Trădarea vru să-l piardă şi pe El. 

Dar zece trăsnete ’n mânie 
L-au fulgerat pe trădător. 

Cutremură-te neam de-atâta vitejie, 

Cei zece ţi-au clădit alt viitor 


65 


In gropi adânci se svârcolesc şi n’au odihnă 
Vitejii ce-au pierit prin trădători. 

Cresc din morminte umbre albe de lumină, 
Ne cheamă să venim, răsbunători. 

Se crapă criptele şi tună. 

Vitejii braţele ne întind. 

Vin legionari crescând ca o furtună 
Şi frunţile de vifor se aprind. 

Refren 

Arhanghelul întinde paloşul de soare 
Şi spulberă satana în scântei; 

Sub spada lui Legiunea creşte ca o floare, 
Străfulgerând trădare şi mişei. 

Un alt destin ne luminează 
Cu aurori de năzuinţi. 

De acum pe fruntea ţării noastre scânteiază 
O stemă de aprinse biruinţi. 


Imnul Românilor Secuizaţi 


Te-am aşteptat cu sete Căpitane 
Să’nvii în noi străbunele simţiri. 

Căci ne-am pierdut şi limbă şi credinţă 
Sub biciul crunt al fostei stăpâniri. 

Refren: O, vino la noi Căpitane, 

Ne sbatem în trudă şi-amar, 
Pierdut-am şi limbă şi lege, 

O, vino, renaşte-un-altar! 

Din sufletele noastre chinuite, 

De mişelia-atâtor trădători, 

Tu singur azi ne spulberi disperarea 
Şi-alini în noi tristeţi de Nicadori. 
Refren 

De aceea Iţi trimitem jurământul, 

Că Te-om urma cu pas fanatizat, 

Pe drumu-Ţi de Arhanghel als dreptăţii, 
Craiu nou pe cerul nostru îndurerat. 
Refren 

Prin Tine vom clădi o nouă ţară 
Mai mândră decât stelele pe cer, 

Fă-ne un semn şi vor cădea şi munţii, 
De-or sta în calea Gărzilor de Fier. 
Refren 


67 



Imnul Biruinţei 

Bătuţi de crivăţul nebun, 

Duşi în surghiun 
Am sângerat. 

Cu carnea ruptă în făşii 

Mucenicii 

Ne-au inspirat. 

Temniţe reci: Tismana şi Ciuc 
Şi Dragomirna lumini aduc. 

Se strâng şi vifore şi nori, 

Biruitori 
Călcăm pe zori. 

Refren: Din rănile noastre, 

Cresc glorii de legionari, 

Şi *n ceruri albastre 
S’aprind ca nişte flăcări mari. 
Din temniţi şi bezne, 

Din ocna’n care-a suferit, 

Cu aripi la glesne 
Se’nalţă Neamul desrobit. 

Venimi cântând din închisori, 

învingători 

Prin aurori. 

In lanţuri trupul ne-a scrâşnit, 

Dar am zidit 
Alt răsărit. 

Am pătimit prigoane şi chin, 

Pentru credinţa în alt destin, 

Iar astăzi făurim sub cer 
Un veac de fier, 

Un veac de fier 

Refren 


68 


Se svârcolesc toţi cei mişei, 

Sub paşii grei 
De legionari. 

Dreptatea noastră triumfând, 
Străfulgerând, 

Pe umeri tari. 

Cu pieptul ars de grindini şi vânt, 
Tu Căpitane, trădări ai frânt 
Şi mari destine româneşti , 
împărăteşti , 

Tu împlineşti. 

Refren 



Ştefan Vodă 


Ştefan Vodă al Moldovei 
Fost-a pe la noi prin munţi, 
Şi-a găsit în codrii noştri 
Şoimi viteji, răsboinici mulţi. 
Tot aşa Tu Căpitane, 

Urcă pe-ale Putnei văi 
Şi-ţi vom da batalioane 
De legionari flăcăi 

Ştim că Tu, de multă vreme, 
Aprig lupţi, ca un erou, 

Să scapi ţara care geme, 

Şi să-i dai un suflet nou. 

Să ne scapi pe noi, ţăranii, 

Care suferim din greu, 

Căci tâlharii şi jidanii 
Ne tot sug mereu, mereu. 

Tudora Vrâncioaia este 
Numele ce-1 purtăm noi, 

Căci străbuna din poveste 
Ne-a dat sânge de eroi. 

Acest sânge, pentru tine, 

Gata suntem să-l vărsăm, 

Căci măreaţa clipă vine 
Ţara să ne-o apărăm. 

Tu, Codrene, eşti nădejdea 
Ce ne-a dat-o Cel din cer, 

Tu ne spulberi desnădejdea, 

Tu şi Garda Ta de Fier. 

Ia, cum ştii, în mână, cnutul 
Şi Românii nu mai pier, 

Căci vor sta mereu sub scutul 
Mândrei noastre Gărzi de Fier. 


POEZII LEGIONARE 


Din mulţimile oarbe 

Din mulţimile oarbe unu s’alege ... 
gândul lui: rege ... 
vorba lui: lege ... 
vrerea-i: platoşe de neînfrânt... 
pasul lui: cutremur de pământ... 

veacul, sub trăsnete, în sbatere grea, 
îi zice cum vrea, 
îl botează cum vrea ... 

la masa de lucru adună: 
azurul văzduhului lângă furtună 
şi lângă-o inimă mai bună ca o pâine: - 
cruzimi de tigru, auzuri de câine ... 

noua lui limbă 

faţa ţării o schimbă: 

grâul creşte mai plin din glia săracă, 

fetele se fac mai frumoase, să-i placă, 

flăcăii, pentru el, 

se’mbracă’n muşchi mai tari ca de-oţel... 
pentru o rază din privirea-i, ruptă, 
oricine-i gata, pentru el, să cadă ’n luptă ... 
bătrânii sătui de viaţă, ar vrea să mai trăiască 
să stee drepţi la vorba lui împărătească ... 

puşca, tunul, tancul, cu botul în tină 
i-se închină ... 

pacea-i mai pace, răsboiul - mai crunt... 
pentru el sunt toate-aşa cum sunt... 
ochii lui cu mii de uitături de-odată 
străfulgeră şi scoală în picioare ţara toată ... 


Aron Cotruş 


Corabia verde 


Corabia se frămâtă şi se răsuceşte 
în lupta cu valurile ce-o isbesc tâlhăreşte 
şi apele cresc ca din hău năsdrăvane, 
Căpitane! Căpitane! Căpitane! 

învinsă pe-o clipă, sub valuri se pierde 
par*că deapururi, corabia verde 
năprasnic muşcată de uragane, 

Căpitane! Căpitane! Căpitane! 

Prin potopul ce zălud o răstoarnă, 
s’aud prin văzduh ca o goarnă, 
peste-ale mării nesfârşite noiane, 
poruncile tale de proroc. Căpitane! 

Şi iată, de odată se’nalţă semeaţă ... 
iarăşi, Crăiasă peste timp, peste ceaţă, 
peste-ale apelor titanice toane, 
corabia ta verde, o, Căpitane! 

Zănatec aleargă prăpădul pe ape, 
tot mai aproape şi mai aproape, 
dar duhul mai tare-i ca-ale mării prigoane, 
Căpitane! Căpitane! Căpitane! 

Gata cu toţii să murim în picioare, 
pe marea aceasta ce crâncen ne doare, 
spargem talazuri, înfrângem bulboane, 
cu gândul la tine, o, Căpitane! 

Lupta e cântecul şi biblia noastră, 
holde vor creşte de samulastră 
din cremenea oarbă, din pietroase mormane 
şi din sângele nostru, o, Căpitane! 


74 


Moartea însăşi de-ar sălta pe punte, 
sărire-ar fulgeriş cine s’o ’nfrunte, 
printre mii şi mii de uragane, 
Căpitane! Căpitane! Căpitane! 

Bucureşti, Mai 1939 


Aron Cotruş 







Mormântul Căpitanului 

De-aci ’nainte, Vremea se măsoară 
cu trudnicele tale oseminte, 
şi Veacul care curge peste ţară 
începe din cenuşa ta fierbinte. 

Mergi printre noi cu sfânta-ţi moarte vie, 
ne tămâiezi cu marea ta tăcere ... 
Mormântul tău e numai înviere, 
prin tine luminăm de Veşnicie. 

Prin tine bem, setoşi, din Mântuire 
Prin tine doar, ne-am curăţit de sgură ... 
Isvor ne eşti şi cină şi zidire 
Si patrafir şi cuminecătură ... 

Eşti azima pe care ’n plâns o cere 
inima noastră pururea flămândă. 

Eşti drumul nostru către zări de miere, 
eşti perna pentru tâmpla fumegândă. 

Eşti ruga Ţării pentru biruinţă, 
mistria noastră’n aur ferecată. 

Dalta de foc infiptă în credinţă ... 
Mormântul tău e viaţa noastră toată. 

Venim lângă ţărâna ta iubită, 
şi umbra ta, prin smirnă de balade, 
ne-atinge cu plutirea ei sfinţită 
şi ne preschimbă’n torţe şi în spade. 

Cu duhul tău - mireasmă de grădină - 
ne miruim, sub zâmbet de icoane. 
Culegem din mormântul tău lumină 
şi ne spălăm obrajii de prigoane. 


Luăm un pumn de lut din groapa sfântă 
şi-l punem pe vechi răni din închisoare; 
şi rănile din noi tresar şi cântă, 
se fac medalii şi zâmbesc în soare ... 

Dar de-or veni, cândva, cu paşi uşarnici, 
la groapa ta, mişeii şi viclenii, 
şi se vor bate ’n piept cu pumni făţarnici, 
slăvind lumina sfintelor vedenii. 

Mormântul tău, gemând, să se ridice 
şi duhul tău, ţâşnind din Veşnicie, 
într’un năprasnic fulger să despice 
pângăritoarea lor nemernicie! 

Radu Gyr 



77 


BIBLIOGRAFIE 


1) Partiturile muzicale precum şi versurile cântecelor: 
Sfânta Tinereţe Legionară; Cântecul eroilor Moţa-Marin; La 
luptă muncitori; Imnul Românilor Secuizaţi, Imnul Biruinţii 
şi Ştefan Vodă al Moldovei sunt extrase din: Cântece legio¬ 
nare [cu partituri muzicale], Colecţia Europa, Miinchen 2 1977 
(reproducere în facsimil a primei ediţii, apărută la Bucureşti 
în 1937). 

2) Cântecul Răsbunare este extras din: Cântece legiona¬ 
re , Serviciul Propagandei Scrise, "Bucovina” I. E. Torouţiu, 
Bucureşti [1940]. 

3) Textul poeziilor Din mulţimile oarbe şi Corabia verde 
sunt extrase din: Aron Cotruş, Opere Complete , Editura 
Dacia, Madrid 1976. 

4) Poezia Mormântul Căpitanului , de Radu Gyr. este 
extrasă din: Comeliu Codreanu. Douăzeci de ani de la 
moarte , Editura Carpaţii, Madrid 1958. 


78 


Cuprinsul 


Cuvânt înainte, de Ion Mării. V 

Metamorfoza, de Radu Budişteanu. VIII 

Cum am compus cântecele legionare, de Ion Mânzatu 1 

Suferinţă, jertfă şi cântec, de Radu Gyr .... 27 

Cântece legionare. 59 

Poezii legionare. 71 

Bibliografie. 7g 

Cuprinsul. 79 

Apendice. 81 

Indice al partiturilor muzicale 

Imnul Tinereţii Legionare. 51 

Cântecul eroilor Moţa-Marin. 52 

La luptă, muncitori. 53 

Imnul Românilor Secuizaţi. 55 

Imnul Biruinţei. 56 

Marşul legionarilor Vrânceni. 57 


79 















Ion Mânzatu. Fotografie realizată la Buenos Aires în 1952 şi publicată în 
albumul: Nostalgie. Zece cântece de inima albastra, Ed. Cartea Pribegiei, 
cu ocazia împlinirii autorului a 25 de ani de activitate artistică. 











Lupta legionarilor sub comanda lui Horia Sima, urmaşul Căpitanului la Conducerea 
Legiunii, duce la prăbuşirea dictaturii lui Carol II la 6 Sept. 1940; un eveniment sărbătorit la 
Bucureşti în aceeaşi zi cu o mare manifestaţie. In rândul prim (al doilea din stânga): Radu Gyr, 
faimosul autor a celor mai frumoase marşuri şi imnuri legionare. 



Sub cerul albastru al Spaniei, într’o Duminecă cu soare şi drapele (13. Sept. 1970), se inaugurează la Majadahonda Monumen¬ 
tul eroilor Moţa-Marin, căzuţi în luptă pentru apărarea Europei creştine (13. Ian. 1937). Simbol de credinţa, sanctuar şi loc de 
pelerinaj pentru legionarii Gărzii de Fier şi pentru naţionaliştii din toată lumea. 














Corneliu Z. Codreanu, Cărticica 
şefului de cuib , Colecţia Europa, 

Miinchen ,2 1987, 144 pp. 

DM 15,- 

„Această broşură este legea fun¬ 
damentală a Legiunei, singura 
care angajează oficial organi¬ 
zaţia." C.Z.C. 

[...] Acest îndreptar de viaţă , or¬ 
ganizare şi doctrină legionară , cu 
pagini din care s'au născut , au 
luptat şi au murit atâţia legionari 
fanat iz aţi, a fost prigonit şi ars în rând cu trupurile martirilor 
noştri. 

LEGIONARI 

Păstraţi această carte şi nu vă abateţi 
dela ea, 

E gândul şi voinţa celui mai mare îndru¬ 
mător al neamului nostru, pentru a realiza 
un om nou, o elita adevărată şi o ţară ca 
soarele sfânt de pe cer . 

E flacără din nemărginita dragoste a 
Căpitanului pentru noi, 

E lege peste veacuri, pentru neamul 
românesc. 

Salutul se păstrează neschimbat, pentru• 
că voim să creştem în duhul Lui. 

Până nu se va întuneca cerul românesc 
peste sufletele noastre, Căpitanul nu poate 
muri. 

II avem şi trăeşte între noi. 

Trăiască Legiunea şi Căpitanul! 

HORIA SIMA 


Corneliu Codreanu 


CĂRTICICĂ 

ŞEFULUI 
DE CUIB 


Colecţia .EUROPA* Mttnchen 


Corneliu Z. Codreanu, Circulări 
şi Manifeste (1927-1938), 

Colecţia Europa, Miinchen 5 1981, 

294 pp. legată în pânză, DM 40,- 

Apariţia acestei lucrări constitue 
o necesitate istorică şi un omagiu 
constant celui care a schimbat faţa 
României, dând o nouă îndruma¬ 
re spirituală neamului şi trăirei lui 
în istorie. Omagiu constant omu¬ 
lui care, prin adânca lui dragoste 
de Neam şi Ţară, prin fapta lui 
creatoare şi prin acceptarea jertfei 
supreme, a deschis calea împlini- 
rei şi înălţării pentru viitoarele 
generaţii de Români. Necesitate istorică, deoarece cercetătorii 
timpurilor pe care le trăim vor fi nevoiţi să ţină seama de gândi¬ 
rea profundă a lui Corneliu Zelea Codreanu, concentrată atât în 
Pentru Legionari cât şi în Circulări şi Manifeste. Sintetic şi vizio¬ 
nar, Căpitanul a isbutit să marcheze în varietatea temelor studiate 
o adevărată linie de program politic şi-o neîntrecută structură de 
comportament uman. Originalitate, omenie, etică, spiritualitate, 
sunt aspecte ce se desprind şi se impun. Conform ediţiei de la 
Bucureşti din 1941, după un exemplar scăpat ca prin minune de 
furia rugului nimicitor al duşmanilor, acest volum înlocueşte în 
oarecare măsură lipsa tomului II din Pentru Legionari , pe care 
Corneliu Codreanu n’a mai avut timp să-l compună. Dar gându¬ 
rile, sbuciumul, amărăciunile şi victoriile ce umplu paginile aces¬ 
tor Circulări şi Manifeste , privind faza ultimă a vieţii Căpita¬ 
nului, apar ca un traseu a ceeace ar fi constituit al 2-lea volum din 
opera sa. Deaceea, considerăm republicarea acestei lucrări ca o 
obligaţie morală şi o îndatorire de conştiinţă. 


CorncliuZcIcaCodrean 

m 

CIRCULARI 

MANIFESTE 

Colecţia .EUROPA* Mttnchen 


Colecţia EUROPA Miinchen 













Corneliu Zelea Codreanu, Pentru 
Legionari , Editura „Totul pentru 
Ţară", Sibiu 1936, 482 pp., * 

DM 40- 

Reproducem alăturat coperta 
ediţiei princeps, apărută sub 
îngrijirea prof. Nicolae Petraşcu, ^ 
printr’o genială strategie a Căpi- \ 
tanului care a derutat guvernul ce 
voia să pună mâna pe manuscris. 

- Un facsimil istoric al acestei 
ediţii la care s’a adăugat o post¬ 
faţă: Destinul scrierilor legionare , \ 
semnată de Horia Sima, s’a publi¬ 
cat în Colecţia „Omul Nou", 

Miinchen 5 1968. 

Din cartea Pentru Legionari: „[...] Eu vreau ca voi, soldaţi ai 
unor alte orizonturi româneşti, citind aceste amintiri să recu¬ 
noaşteţi în ele propriul vostru trecut şi să vă aduceţi aminte de 
luptele voastre. Să retrăiţi suferinţele îndurate şi loviturile pri¬ 
mite pentru neam. Să vă umpleţi inimele de foc şi de hotărîre în 
lupta grea şi dreaptă, în care v’aţi încleştat şi din care avem cu 
toţii poruncă de a ieşi: biruitori sau morţi. La voi mă gândesc 
când scriu. La voi, acei care veţi trebui să muriţi, primind cu se¬ 
ninătatea strămoşilor Thraci, botezul morţii. Si la voi, acei ce veţi 
trebui să păşiţi peste morţi şi mormintele lor, ducând în mânile 
voastre steagurile triumfătoare ale Românilor. [...] O mare 
mulţumire îmi luminează acum conştiinţa: o Românie legionară 
şi-a înfipt, ca un pom, rădăcinile în carnea inimii noastre. Ea 
creşte din dureri şi din jertfă , şi ochii noştri plini de nesaţ, o pri¬ 
vesc înflorind; luminând zările şi veacurile cu strălucirea şi 
măreţia ei. Această măreţie răsplăteşte din belşug, nu numai 
micile noastre jertfe, dar orice chin omenesc, fie el, cât de 
îngrozitor." 


^ny f L.UZCODR^ 

PENTRU 

legionari 


19 ^ 


Ion I. Moţa, Cranii de Lemn , Edi¬ 
tura „Totul pentru Ţară", Bucu¬ 
reşti 3 1937. - O nouă ediţie în 
pregătire va apărea în Colecţia 
Europa, Miinchen 8 1997, 256 pp., 

DM 35,- 

„Pentru noi nu există înfrângere 
şi desarmare, căci forţa, ale cărei 
unelte vrem noi să fim, e etern 
invincibilă." 

Ion I. Moţa 

„[...] L-am văzut în atâtea rându¬ 
ri [pe Moţa], l-am întâlnit de 
atâtea ori şi totuşi puţin am stat de 
vorbă cu el. Ii simţeam pulsul 
trăirii, îi observam pe faţa-i blândă şi pură popasul înţelepciunii. 
Trecea printre oameni împrăştiind o căldură binefăcătoare şi o 
modestie solemnă. Din vorba lui se desprindea doar calmul şi 
liniştea, sinceritatea şi hotărîrea. La Jilava, în 1934, el ne-a con¬ 
dus - câte sute de legionari eram adunaţi acolo. Lumina ochilor 
lui - albastră ca cerul ce farmecă dorurile contemplative - ne 
atrăgea către el cu putere de vraje. Era la trup un om de-o 
frumseţe clasică şi la suflet de-o armonie senină, ca strălucirea 
unei zile de vară. Părea coborît în mijlocul nostru, care suntem 
cuprinşi de pasiuni şi păcate de rând, dintr’o lume mai înaltă, mai 
bună şi mai conştientă lume a spiritelor. L-am considerat un 
trimis al Cerului, între oameni cu puţină înţelegere pentru câte 
aveau să se întâmple. [...] Către sfârşitul anului 1922 face 
cunoştinţa lui Corneliu Zelea Codreanu, în care, mai târziu, 
recunoaşte pe cel predestinat să ia conducerea tinerimii române 
în lupta pentru renaşterea poporului român..." (Vasile Iasinschi, 
„Cuvânt înainte" în: Cranii de Lemn , Colecţia „Omul Nou", 
[Salzburg] 5 1951). 









Das Hauptwerk des Căpitan der Eisernen Garde ist nicht nur ei- 
ne Aufzăhlung der Kămpfe, die die rumănische Jugend seit 1919 
bis 1933 bestritten hat, sondern es ist vor aliem davon erfiillt, die 
allgemeine Bedeutung darzustellen, wie eine Gruppe von Men- 
schen von einem Anfiihrer derart stark beseelt sein kann, dafl sie 
trotz blutiger Verfolgungen und unzăhliger Schwierigkeiten ei- 
nen dermafien erhohten politischen Fiihrungsstil auszudriicken 
vermag, der făhig ist, nach Uberwindung des Plansolls und der 
menschlich begrenzten Wirkung der realisierenden Gruppe, 
eine wahre eigentlich vorbildliche politische Ethik entspringen 
zu lassen, das heifit eine Ethik - in ihrer normativen Wirkung - 
von iiberindividueller Vollendung. 


Colecţia EUROPA Miinchen 


X 

i 

X 
* 

< 

\ 

* 
x 
t 

Alexander von Randa, Lebende \ 

Kreuze, Einfiihrung und Nach- J 
wort von Prof. Dr. Giinter Kahle, 

Colecţia Europa, Miinchen 1979, w 
kart. DM 24,-; Leinen DM 30,- * 

In diesem postum veroffentlichten Werk des osterreichischen 
Historikers Alexander von Randa, eines der besten Kenner der 
Geschichte Rumăniens, fafit der Autor die wesentlichen Publi- 
kationen des rumănischen Volksfiihrers Corneliu Z. Codreanu 
zusammen, dessen Leben und Ideen dem deutschen Leser - 
in dieser Form erstmalig - nahe gebracht werden. Neben 
Codreanus wichtigstem Werk, Eiseme Garde , tragen auch die 
Lebende Kreiize Alexander von Randas den Bekenntnischarak- 
ter des Idealisten, der auf der Grundlage nationaler historischer 
Entwicklung und Tradition in einer sich immer stărker dem 
Materialismus zuneigenden Welt nach neuen Wegen und Orien- 
tierungen sucht. - Die LEBENDE KREUZE kennzeichnen ei¬ 
ne Marschordnung, welche den Willen einer ganzen Generation 
symbolisiert, die bereit ist, sich als einzige noch moglich schei- 
nende Alternative gegen eine brutale, gewissenlose und kor- 
rupte Fiihrung fur die Rettung ihrer Nation zu opfern. 

Colecţia EUROPA Miinchen 



LEBENDfc 

KREUZE 







Vasile Marin, Crez de Generaţie, 
Colecţia Europa, Miinchen 
6 1977. - Facsimil istoric al ediţiei 
2 a cu un adaos: O biografie de 
Mihail Polihroniade reprodusă 
din Cuvântul Studenţesc, 236 pp. 
DM 30,- 


„Era o datorie de onoare care 
apăsa pe umerii generaţiei noas¬ 
tre. Mi-am facut-o cu acelaş drag, 
ca şi cum ar fi fost vorba de ţara 
mea." 


VASILE 

MARIN 


C RE Z 
(EMERATil 


EDIŢIA H 


Tit.HMTilU' 
19 3 7 


(Din scrisoarea lui Vasile Marin către soţia sa, la plecarea în 
Spania). 


„Români: 

Urmaţi cu sfinţenie gândurile pe care ni le-a lăsat viteazul co¬ 
mandant legionar, mucenicul Vasile Marin. Toţi tinerii din ţara 
aceasta să ştie că urmând calea credinţei martirilor vor birui şi 
vor învia cu neamul lor în contra tuturor asupritorilor, uneltiri¬ 
lor şi loviturilor. împărtăşiţi cu sfânta jertfă de sânge a lui Vasile 
Marin, să stăm drepţi şi gata de a ne da sângele nostru în faţa 
asupritorilor care ni-1 cer. Credinţa legionară va înflori mai 
mândră şi mai biruitoare cu fiecare strop de sânge mai mult pe 
care-1 vom da senin şi cu sufletul plin de bucurie. Până când nea¬ 
mul biruitor prin Legiune va învia şi va condamna pentru veşni¬ 
cie pe toţi călăii noştri. - Aşa dar sângele martirilor împarte o 
lume în două: cei ce vor primi osânda şi blestemul veşniciei, şi 
cei ce mâine vor birui în slava şi binecuvântarea neamului lor." 


Corneliu Z. Codreanu 


[Bucureşti] 20 Februarie 1937 


Corneliu Codreanu, însemnări 
de la Jilava. Martiriul fondatoru¬ 
lui Mişcării Legionare, Colecţia 
Europa, Miinchen 4 1994, 92 pp. 

DM 20,- 

Corneliu Codreanu nu poate fi 
îndepărtat din preocupările noa¬ 
stre zilnice, venerându-1 numai ca 
figură istorică, cum se întâmplă cu 
toţi marii bărbaţi care au săvârşit 
fapte de seamă în viaţa unui Ne¬ 
am. Căpitanul nu e o realitate a 
trecutului; el işi afirmă prezenţa 
constantă în acţiunile noastre. Cu Căpitanul întreţinem un 
permanent dialog. El interpretează mai bine ca noi înşine vrerea 
Naţiunii. In fond el conduce Mişcarea. El este energia care 
împrospătează permanent energiile noastre slăbite de lupte, pri¬ 
vaţiuni, decepţii şi închisori. Căpitanul n’a murit şi nici nu 
poate muri! Deşi el nu mai e cu trupul între noi, nu e mai puţin 
viu între noi. E o chestiune pe care oamenii streini de universul 
nostru legionar nu o pricep. Căpitanul e viu în mijlocul nostru 
nu în sens speculativ şi teoretic, nu pentru a întrebuinţa un anu¬ 
mit fel de a vorbi în raport cu cei dispăruţi, nu ca imagine, sim¬ 
bol sau expresie, ci viu pe plan sufletesc în sens concret, viu ca 
forţă spirituală care ne domină şi ne copleşeşte, ne smulge din 
apatie şi ne antrenează în luptă. - Căpitanul e steaua polară care 
călăuzeşte lumea noastră. El nu e omul care a trăit între anii 1899 
şi 1938 nu e un capitol închis de istorie, ci o realitate hic et nune 
care îşi manifestă prezenţa activă în Legiune. [...] Cuvintele 
Căpitanului au inspirat tot atâta groază caşi luptătorul viu, prin 
marea lor putere de convingere şi propagare. Scrierile legionare 
sunt o dinamită spirituală, pentrucă se conjugă permanent cu 
această miraculoasă prezenţă a Căpitanului în mijlocul Neamu¬ 
lui nostru. 


Corneliu Codreanu 

Insfmnari de la 
Jilava 


m 


Martiriul 

fondato¬ 

rului 

Mişcârii 

Legionare 



Colecţia EUROPA Miinchen 















„Spre inimele cele necurate care vin întru preacurata Casă a lui Dumne¬ 
zeu, - fără milă întind sabia mea.“ 

(Cuvinte ce se află pe Icoana Sf. Arhanghel Mihail 
din Biserica încoronării de la Alba-Iulia) 


Listă de Cărţi 

(Biicherliste) 


In română 

Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari .... DM 40,— 

Corneliu Zelea Codreanu, Cărticica Şefului de Cuib . . DM 15,— 

Corneliu Zelea Codreanu, Circulari şi Manifeste . DM 40,— 

Corneliu Zelea Codreanu, însemnări de la Jilava . . . DM 20,— 

Ion I. Moţa, Cranii de Lemn .DM 35,— 

Ion I. Moţa, Corespondenţa cu Serviciul Mondial . DM 10,— 

Testamentul lui Ion Moţa .DM 6,— 

Ion I. Moţa, Prezent! .DM 10,— 

Vasile Marin, Crez de Generaţie .DM 30,— 

Ion Banea, Opere Complete .DM 30,— 

Alexandru Cantacuzino, Opere Complete .DM 15,— 

Nicolae Totu, însemnări de pe front .DM 18,— 

Bănică Dobre, Crucificaţii .DM 14,— 

Pr. I. Dumitrescu-Borşa, Cea mai mare jertfă legionară DM 35,— 

Cultul de la Majadahonda şi Monumentul Moţa-Marin DM 18,— 

Ernest Bernea, Tineretul şi politica .DM 6,— 

Ernest Bernea, Stil legionar .DM 6,— 

Mihail Polihroniade, Tineretul şi politica externă . . . DM 6,— 

Gh. I. Ciorogaru, Naţiune şi Armată .DM 10,— 

Traian Herseni, Mişcarea Legionară şi Ţărănimea . DM 6,50 

Traian Herseni, Mişcarea Legionară şi Muncitorimea . . DM 6,50 

D. Banea, Acuzat , martor ; apărător în procesul vieţii mele DM 18,— 

Mişcarea Legionară, Adevărul în procesul Căpitanului . DM 20,— 

Vasile Posteucă, Desgroparea Căpitanului .DM 20,— 

Portretul Căpitanului, 5 exemplare.DM 1,80 

Disc long play, Cuvântul Căpitanului şi coruri legionare . DM 20,— 

Casetă.DM 10,— 

Op. Colectivă, Cântece legionare , [cu partituri muzicale] . DM 7,50 

Ion Mânzatu, Cum am compus cântecele legionare DM 25,— 

Mihail Eminescu, Scrieri Politice şi Literare .... DM 18,— 

Aron Cotruş, Opere Complete .DM 45,— 

Dr. N. C. Paulescu, Spitalul , Coranul , Talmudul , Cahalul, 

Franc-Masoneria .DM 24,— 

Protocoalele înţelepţilor Sionului , traducere de Ion I. Moţa DM 35,— 

Nae Ionescu, Roza Vânturilor .DM 30,— 

Nicolae Totu, Căpitanul Andrei - roman istoric DM 26,— 























Legiunea în imagini 1927 - 1977. Albumele T. Borobaru . 

Ana-Maria Marin, Poveste de Dincolo . 

Nello Manzatti, Nostalgie. Zece cântece de inimă albastra 
Traian Popescu, Majestatea Sa Trădarea. Documente, Nr. 4 
Mihail Sturdza, România şi Sfârşitul Europei .... 
General Platon Chirnoagă, Istoria politica şi militară a 
râsboiului României contra Rusiei sovietice .... 
General Platon Chirnoagă, Istoria Daciei şi continuitatea 

daco-romanâ . 

Horia Sima, Cazul Iorga-Madgearu . 

Horia Sima, Sfârşitul unei domnii sângeroase .... 
Horia Sima, Era Libertăţii. Statul naţional-legionar, 2 voi. 

Horia Sima, Prizonieri ai Puterilor Axei . 

Horia Sima, Guvernul Naţional Român de la Viena 
Horia Sima, Antologie legionară. Opera publicistică , 7 voi. 
Gh. Buzatu, C. C., Cr. S., Radiografia Dreptei româneşti . 
Fior Strejnicu, Mişcarea Legionară şi Evreii .... 
Puiu Traian, începuturi de viaţă legionară .... 
Nicolae Roşea, Cronica unor violenţe politice .... 
Virgil Mateiaş, Anii de groază din România comunistă 

Faust Brădescu, Conducere şi disciplină . 

F. Brădescu, Comeliu Z. Codreanu. Erou neo-cosmogon . 
Faust Brădescu, Horia Sima. Un destin - O misiune ... 

Operă Colectivă, Mărturii despre Legiune . 

Operă Colectivă, Mărturii despre Căpitan . 

Op. Col., Ion Moţa şi Vasile Marin , 25 ani de la moarte 
Operă Colectivă, Comeliu Codreanu Prezent .... 
Claudio Mutti, Mircea Eliade şi Garda de Fier. 

C. Mutti, Penele Arhanghelului. Intelectualii rom. şi GdF 

D. Murăraşu, Naţionalismul lui Eminescu . 

A. C. Cuza, Naţionalitatea în artă . 

Gh. Gh. Istrate, Frăţia de Cruce . 

Demetrius Leontieş, La răscrucea neamului .... 
Gheorghe Costea, Cartea preotului Palaghiţă. O analiza 

şi un răspuns . 

Nicu Iancu, Sub steagul lui Codreanu . 

Ion Roth Jelescu, Şi Cerul plângea . 

E. Theodorescu, Mişcarea Legionară şi Germania lui Hitler 
Marin Bărbulescu, Centrul studenţesc legionar Timişoara . 
Octavian Voinea, Masacrarea studenţimii române. Piteşti . 


DM 200,— 
DM 16,50 
DM 12,— 
DM 6,— 
DM 40 — 

DM 40,— 

DM 38,— 
DM 20,— 
DM 45,— 
DM 70,— 
DM 45,— 
DM 35,— 
DM 340,— 
DM 35,— 
DM 28,— 
DM 10,— 
DM 8,— 
DM 8,— 
DM 15,— 
DM 16,— 
DM 25,— 
DM 30 — 
DM 20,— 
DM 28,— 
DM 40,— 
DM 8 — 
DM 18,— 
DM 45 — 
DM 15,— 
DM 35 — 
DM 15 — 

DM 14,— 
DM 28,— 
DM 38,— 
DM 12,— 
DM 28,— 
DM 18 — 


In germană 

Codreanu, Eiseme Garde .DM 30,— 

Corneliu Zelea Codreanu, Aufzeichnungen im Kerker . DM 20,— 

Das Testament Ion Motzas .DM 8,— 

Alexander von Randa, Lebende Kreuze , kart. 24,—; Ln. . DM 30,— 

Gerd Zikeli, C. 2. Codreanu. Rumănien 1938 und 1988 . DM 8,— 

Karl Radi, Die Blitzbefreiung Mussolinis .DM 49,80 

Hans W. Neulen, Eurofaschismus und der 2. Weltkrieg DM 29,80 

Hans Hertel, Generation im Aufbruch .DM 45,— 

Karl Dittrich, Der grofie Venrat. Von Bukarest bis Wien DM 35,— 

Vorderste Front [Berichte iiber die Eiserne Garde, Nr. 1-7] DM 7,— 

Armin Heinen, Die Legion »Erzengel Michael* in Rum㬠
nien. Soziale Bewegung und politische Organisation DM 128,— 

In italiană 

Corneliu Zelea Codreanu, Guardia di Ferro .... DM 30,— 

Corneliu Zelea Codreanu, // Capo di Cuib .... DM 14,— 

Comeliu Zelea Codreanu, Circolari e manifesti DM 28,— 

Corneliu Zelea Codreanu, Diario dai carcere .... DM 14,— 

Ion I. Moţa, L’uomo nuovo. Traduzione di Claudio Mutti DM 20,— 

Ion I. Motza, Corrispondenza col Welt-Dienst .... DM 20,— 

Testamento di Ion Motza .DM 7,50 

Horia Sima, //crollo di un'oligarchia, 2 voii. DM 55,— 

Horia Cosmovici, // Processo Codreanu .DM 25,— 

Michele Sturdza, La fine delVEuropa .DM 45,— 

Julius Evola, La tragedia della Guardia di Ferro DM 10,50 

Julius Evola, Rivolta contro il mondo modemo . . . DM 45,— 

Guardia di Ferro, Alpasso con l Arcangelo. Ritmi legionari DM 20,— 

Ion Banea, II Capitano. Traduzione di Claudio Mutti . DM 18,— 

Claudio Mutti, Mircea Eliade e la Guardia di Ferro DM 8,— 

Claudio Mutti, Le penne delVArcangelo .DM 28,— 

Louise David/Ion Mării, Sulle orme del Capitano . DM 8,— 

In spaniolă 

Corneliu Zelea Codreanu, Guardia de Hierro .... DM 30,— 

Comeliu Zelea Codreanu, Manual deljefe .... DM 15,— 

Comeliu Zelea Codreanu, Diario de la cârcel .... DM 18,— 

Ion I. Motza, El hombre nuevo. Trad.: Antonio Medrano DM 30,— 

Testamento de Ion Moţa .DM 7,50 

Los Legionarios Rumanos Motza y Marin .DM 7,50 




















Principe Miguel Sturdza, El suicidio de Europa DM 40,— 

Antonio Medrano, Magia y Misterio del Liderazgo . . DM 34,— 

Carlo Sburlati, Codreanu, el Capitdn .DM 20,_ 

Isidro Juan-Palacios, La metapolitica de Codreanu . . DM 5,— 

Leon Degrelle, Memorias de un fascista .DM 20,— 

JorgeMota, Hacia un socialismo europeo .DM 18,— 

Neculai Totu, Notas del frente espanol .DM 20,— 

Miguel Serrano, Adolf Hitler ; el Ultimo Avatâra . . . DM 68,— 

In franceză 

Corneliu Zelea Codreanu, La Garde de Fer .... DM 30,— 

Corneliu Zelea Codreanu, Le Livret du Chef de Nid . . DM 15,— 

Corneliu Zelea Codreanu, Journal de prison .... DM 15,— 

Horia Sima, Destinee du nationalisme .DM 20,_ 

Horia Sima, Histoire du Mouvement Legionnaire . . . DM 40,— 

Horia Sima, Pour la connaissance de la verite .... DM 6,— 

Gen. Platon Chirnoagă, Un châpitre d’histoire roumaine . DM 10,— 

Paul Guiraud, Codreanu et la Garde de Fer .... DM 8,— 

L. David/Ion Mării, Â Grenoble sur Ies traces du Capitaine DM 10,— 

Faust Bradesco, Les trois epreuves legionnaires . . DM 14,— 

Faust Bradesco, La Garde de Fer et Le terrorisme . DM 15,— 

»Un mouvement chevaleresque au XX C siecle: La Garde 

de Fer«, in: Totalite 18/19, Paris 1984 .DM 25,— 

Claudio Mutti, Lesplumes de TArchange .DM 24,_ 

Jerome et J. Tharaud, Uenvoye de VArchange . . . . DM 20,— 

In engleză 

Corneliu Codreanu, For My Legionaries (The Iron Guard) DM 28,— 

C. Z. Codreanu, LEG ION: The Nestleaders Manual. . DM 18,— 

Corneliu Zelea Codreanu, Circulars and Manifestos . DM 20,50 

Horia Sima, The History of the Legionary Movement, v. I DM 29,50 

Ion Banea, Lines for our Generation .DM 7,_ 

Prince Mihail Sturdza, The Suicide of Europe .... DM 45,— 

Eugen Weber, »The Men of the ArchangeU , in: Journal of 

Contemporary History , January 1966, page 101 - 126 . DM 42,— 

N. M. Nagy-Talavera, The Green Shirts and the Others . DM 28,— 

Z. Barbu, »Rumania«, in: European Fascism , p. 146 - 166 . DM 45,— 


Comenzile se vor face pe adresa (Erhăltlich bei): 

Buchdienst Ion Mării, Griinlandstrasse 7, D-85757 Karlsfeld 










De acelaş autor 

1) Nostalgie. Zece cântece de inimă albastră, 
Editura Cartea Pribegiei, Buenos Aires 1952. 

Ediţia Il-a, Colecţia Europa, Miinchen 1996. 

2) Iţi mai aduci aminte Doamnă f Schiţe ţi nuvele. 
Editura Cartea Pribegiei, Văile Hermoso 1952. 

3) Frumoasa cu ochi verzi [Juan Nello Manzatti], 
Editura Carpaţii, Madrid 1957. 

4) „Come ho composto i canti legionari", în: 
Guardia di Ferro, Al passo con VArcangelo. 
Ritmi legionari, Edizioni all’insegna del Veltro, 
Parma 1982. 

5) Deasemeni o mulţime de articole împrăştiate în 
diferitele publicaţii ale exilului românesc de 
pretutindeni.