Viata Rom. (R.), 1945, 37.2

In Editura SOCEC d: Co, S. A. R. București 
A apárut : 


L. Patrascarnu 
Problemele de bazá ale Rominiei 
Lei 800 


Stanciu Stoian 


Fazele desvoltării fáránismului 
in Rominia. 


Lei 400 


B. Brinisteanu 
Nic. Titulescu 


Charles Diehl! 
Figuri Bizantine 
Lei 1900 


De vânzare la toate libráriile din țară. 


PRETUL LEI 800.— 


PRETUL ABONAMENTELOR : 


in țară: Pe un an . . . . Lei 4000 


Şcoli si biblioteci . ,, 4000 
Autorităţi şi institujii ,, 6000 | WPrărie Sese A Sa, S. A.R. 


In străinătate: Pe un an . , 6000 sau prin orice Librărie din jară. 


Abonamentele 
se po! lace la 


1945 - ANUL XXXVII No. 5-6 MAI-IUNIE 


Viata Romineascá 


REVISTA DE LITERATURA, STIINTA SI IDEOLOGIE 
DIRECTORI: M. RALEA SI D. L SUCHIANU 


SUMARUL: 


D. |. SUCHIANU Romanul! englex în Rominia (p. 3). 

CICERONE THEODORESCU Cântece de Galerá (versuri) (p. 9). 

MIHAIL SADOVEANU Moartea lui Gheorghe Cucu (p. 13). 

MIRCEA FLORIAN Starea estetică (p. 21). 

MIHAI BENIUC Un sind mă chinuegte (Al. Patifi) trad. (p. 31). 
CELLA SERGHI Umbre (p. 32). 

ION FLORESCU Note istorica din ţinutul voevozilor Jiului (p. 44). 
FLORIAN NICOLAU Jurnalul unul sinucigaș (versuri) (p. 51). 

A. ARSENESCU IAMANDI Un scriitor al poporului (p. 54). 

VASILE NITULESCU Aquarium (versuri) (p. 67). 

Cum a cucerit hitlerismul Germania (p. 58). 
Edgar Allan Poe (Corbul) (versuri) (p. 64). 


MIHAIL DE MAYO 
P. P. STĂNESCU 


GUY PAUKER Dalia hotel Crillon la San Francisco (p. €8). 
AD. MARINO a. Călinescu (p. 82), 

FILIP CORSA Proludiu (versuri) (p. 85). 

JEAN BARAS Originea cera micel rominesti (p. 86). 

JON CALUGARU Cronica literară (p. 80) 

ION BIBERI Cronica idailor (p. 95). 

5$. I0OSIFESCU Cronica dramatică (p. 103). 

8. M. CANTACUZINO Cronica plastică (p. 107). 


MISCELLANEA : p. 114). Pace. — Din antologia serisulul romin, — Pantru a Infelego pa 
Rocsevelt. — O istorie a mişcării țărăniste. — Este reforma agrară neconstitulionalá ? —An- 
tisamitism şi lexicologie. — Răspuns D-lul Bailen, — La moartea lui Mihai! Sebastian. 


RECENZII:(p.141) Or. Petru Groza: In umbra Colulei. Curea Rusă, 1945 (D. 1. 
Suchianu). — Mihai Sadoveanu: Anil de ucenicie, Buc. „Cartea Romineased"', 1944, 
(Adrian Marino). — E. Lovinescu: T. Maloreseu şi posteritatea lul critică, Buc, Casa 
$coalelor, 1943. (Adrian Marino). — lon Luca : Naframa lubitei, dramă, Buc, Fundaţia 
Regele Mihai 1, 1944. (AL Piru), — N. Davidescu: Tara rominească, poem, Fundaţia Re- 
gele Mihal l, Buc, 1944. (A. PÄ — André Vidal: Conscience de soi et structures menta- 
les. Prezsos Universitaires de France, Paris 1943 p, XII--262.—Anntolie Kalinin: Cazacii, 
roman traducere din limba rusă de R, Donici, „Cartea Rusè“, Buc. 1945. — Nicolae Os- 
trovaki; Asa s'a călit Oţelul, roman, „Cartea Rusă", Buc. 1948. — A, P. Cehov: Sala Nr. 
6, traducere din limba rusă de Prof. S. Sanielevici, „Cartea Rusă", Bug: 1945. 


CN 0 EI UI ST 


REDACŢIA ŞI PUBLICITATEA: STRADA SFINTUL CONSTANTIN Nr. 8 
ADMINISTRAŢIA: LIBRARIA SOCEC 6 Co, S. A. R, BUCUREȘTI 


instalări de 
obonali noi 
mutări de abo- 
nali existenti 
deronjamente din 
cauze de război 
și restabilite 


TELEFOANE 


Vale Ramèsemté'" ! 


PRECUM ȘI... 


alte lucrări cerute de situollo 


actuală ou fost executate în uh, || 


mele 6 luni, numai în Bucuresti | 


REALIZĂRILE DE MAI SUS SUNT 
DE cca. 4 ORI MAI MARI CA 
ACELEA DIN ACEEAS PERIOADĂ 1 
A ULTIMILOR ANI INAINTE DE 
RĂZBOI. 


Viaţa Romineasci 


REVISTA DE LITERATURA, ŞTIINŢA SI IDEOLOGIE 


DIRECTORI: M. RALEA ŞI D. 1. SUCHIANU 


ANUL XXXVII 
MAI-UNIE 1945 


ROMANUL ENGLEZ IN ROMINIA 


E De ci(iva ani apar in librărie volume groase de peste 
5300 pagini, romane traduse din limbi sirăine, în deosebi din 
englezeste. Inainte vreme, traducerile aveau format mai re- 
dus, Bátrina si atit de utila „Bibliotecă pentru toți“ exprima 
nevoia de cultură a populaţiei ce nu cunoştea limbi străine, 
iar dimensiunile mici ale brosurilor erau pe măsura capaci- 
tății de concentrare intelectuală a cetitorului începător, Si 
iată că acest candidat la culturü și-a sporit puterile si si-a 
ridicat standardul de efort mental, Traducerile de 500 pa- 
Em ne suni marturie, Fapt imbucurütor peste măsură. Cu 
atit mai mult cu cit romanele englezeşti (căci ele constitue 
majoritatea acestor traduceri) sunt preţioase si prin conti- 
nutul lor moral. ge 
Romanul e o artă mai ales englezească, Marea Britanie 
„are nu numai prioritatea cronologică dar chiar si pe aceea 
„a calităţii. Acest gen literar tarde veniens a apărut pentru a 
implini o dublă funcţiune. La un moment dat sa simţit ne- 
voia sa se zugrăvească vieți înlregi, Teatrul si povestirea 
nu se ocupau decît cu episoade, momente fragmentare şi ou- 
recum culminante din biografia unui personaj. De aci ca- 
racterul lor. mai artificial. Este totdeauna ceva violent, ceva 
excesiv si paroxistic intr'o nuvelă sau intr'o dramă. Se face 
un fel de alegere printre întîmplări, se alege o răscruce mai 
importantă. care ni se arată ca mărită eu lupa. Pe cind in- 
Ir vn roman, ni se prezintă o existenţă întreagă, unde faptele 
tragice si cele neinsemnate se întrepătrund. Asa cum este si 
in vieaja reală. Personagiile nu mai sunt eroi, ci oameni pur 
şi simplu, Aceasta permite scriitorului să se ucupe nu numai 
de fiinţe exceptionale. ci şi de sufletele umile, Anaritia ro- 
manului a făcut pe Maeterlinck să pronunțe cuvintele „ira- 
gique cotidien", formulă de compromis între estetica literară 
veche care nu tolera decit personagii interesante", si cea 
nouá, adusă de roman, care considera ..interesant" orice per. 
sonaj de pe lume, . 
et dar rolul principal al romanului a fost de a picta 


A VIAŢA ROMINEASCÁ 


biografii integrale, de a aplica, fără so stie, imperativul 
kantian: „consideră pe om ca pe un scop în sine", 

Organul creat Se noua funcţiune avea, la rindul lui, si 
creeze alte funcțiuni secundare. Ca să zugrivesti asemenea 
biografii integrale, vechile corsete erau prea sirimie, Ro. 
manul — şi e prima lui caracteristică tehnică — nu are li- 
mită în timp şi spaţiu. Un roman are voe să fie scris in ori cite 
volume. Thibaudet observase cum toate genurile literare sunt 
limitate ca dimensiuni. Teatrul, sonetul, nuvela. disc 
poemul, basmul. oda nu pot de-àsi un anume număr de 

ini sau minute. Romanul. el, e li de toate aceste sarcini, 
ois depinde de subiect, depinde de cită vreme îi va trebui 
autorului ca să ne dea o privelişte de .vieajá întreagă”, 
Cartea se va termina numai atunci cînd cetitorul va fi făcut 
cunostinjá cu. toate infátisirile unui suflet omenesc. 

Avînd la dispoziţie un instrument tehnic atit de fecund 
şi suplu, scriitorii au profitat de ocazie pentru a lurnà, in 
noul si încăpătorul calapod, tot ce nu putea inira in vechile 
tipare existente. Un Proust, un Alain. un Cocteau, un Mo- 
rand dau formă fizică de roman gindirilor celor mai diverse 

Romanul este uşor abütut dela drumul sáu originar. 
Devine o nuvelă ceva mai lungă, cugetări filosofice roman- 
fate, maxime incarnate, idei politice ori morale deghizate 
in personagii, vreme ce romanul n'are reguli, or ce soiu 
de inspirație poate fi turnată în această ospitalieră matrice. 

Astfel asistăm azi la prosperarea a două feluri de ro- 
mane. Există romane ca să zicem asa „formale“, unde numai 
aspectul material (ine de roman, unde însă conținutul psi- 
hologic (ine sau de discurs, sau de esseu, sau de orice alt gen 
posibil. Si „există scrieri care-s romane prin conținutul lot 
Acest conținut e toideauna acelaș. E vorba de a ni se pre: 
zenta un om, asa cum La fout: eegent cu sufletul lui 
simplu ori complicat, sau mai bine zis totdeauna complicat, 
cáci la sufletele asa numite simple avem mai de grabi aface 
cu confuzie decit cu absenţă de complicatiune, 

Sarcina artistică a celor ce zugrăvesc personagii şterse 
e mult mai spinoasă și mai subtilă. Literatura debutează cu 
povești de semi-zei. E mult mai uşor să deştepţi interes cînd 
te ocupi cu faptele lui Achile sau ale lui Rolland. Tin minte 
cum odată soția unui diplomat romin, căreia îi recomandasem 
un splendid roman de Herbert: „Water Gipsies", mi-a decla- 
rat »fionatá că i-a fost imposibil să se pasioneze pentru 
avatarurile psihologica ale unei simple servitoare... (căci era 
vorba de sfişietoarea dramă a unei fiinţe delicate si dori- 
toare de frumos, care luptă zadarnic pentru a se ridica dea- 
supra barierelor clasei sale). De asemeni cit de mulți sunt 
ae care, găsesc plicticoasă capodopera Ini Sinclair Lewis. 
"ndcà primele 150 de pagini descriu, gind după gind. faptă 


ROMANUL ENGLEZ IN ROMÍNIA 3 


după faptă, tét ce i se întimplă în 24 de ore d-lui 

* yè * s D L y» a ! G. $ ki 
bitt, cel mai mediocru individ din Statele Unite, Ver 
| de asemeni curios cum marele pictor al banalititii, 
Cekov, nu indrasneste să recurgă la roman. ci preferă si 


iransforme vechiul gen al nuvelei, inversind oarecum pro- 


cedeele clasice. In loc să aleagă, din viea(a unui om, momente 
de interes culminant, el lixează, dimpotrivă, momentele cele 
mai neînsemnate, cele mai cotidiene, momente tocmai in care 
biograful clasic ar spune că nu se petrece nimic. Asupra ace- 
stor clipe cenușii, Cekoovy proiectează farurile analizei sale. 
Și dramele care ies atunci la iveală devin infiorüioare, căci 
sunt dramele permanente. pe care omul le poartă. vieata In? 
întreagă, în sufletul său, tragedii congenitale si cronice, 
vechi cit însăşi existența lui, si nu aduse de hazardul intim- 
plărilor înconjurătoare. De aci impresia aceea paradoxală si 
unică pe care o are cetitorul poveştilor lui Cekov: el se po- 
meneste, după douü-trei pagini, că cunoaşte. întocmai ca pe 
a sa proprie, vicata unui om, că o cunoaste pini si în cele mai 
mici detalii si — iarăși ca si cînd ar fi vorba de el însuşi — 
că o cunoaşte nici el nu ştie bine de cind şi de unde. 

De asemeni este caracteristic cum, la aurora romanului 
francez. Flaubert, care a scris mai multe romane după ca- 
noane ortodoxe, recurge, cînd a vrut să zugrăvească „un 
coeur simple". la o tehnică oarecum intermediară între nu- 
velă si roman. 

O altă curioasă influență secundară a romanului asu- 
pra „evoluţiei genurilor” a fost apariţia „biografiei roman- 
tate", unde autorul parcă se cásneste să ascundă faptele ri- 
sunătoare ale personajului sub n mare adunare de fapte 
private, banale, comune tuturor muritorilor. Ca si cind ar 
urmări o reabilitare a omului culpabil de a fi avut o vieata 
mai spectaculará ca alţii. scriitorul isi impodobeste persona- 
giul cu tot ce. la el, fusese asemănător oamenilor „ca toti 
oamenii”, . 

Asa dar. romanul, odată apárut, produce o întreagă mig- 
care literară. Tehnica lui liberă si suplă îl face să devină re- 
ceptacolul a tot soiul de conţinuturi destul de străine. Pe de 
altă parte romanul si-a desvoliat. în cele mai varii moduri, 
tema sa fundamentală: descrierea de biografii integrale, zu- 
grăvirea exhaustivă a unei vieți de om. a oricărui om, chiar 
a celui mai néinsemnat si mediocru — şi poate mai ales à 
acestora din urmă. : 

Sărăcia în romane a literaturii rominesti. contrastind 
paradoxal cu marele număr de romane „pur formale” apă- 
rute în ultimele decade, este uşor explicabilă, — i 

Literatura noastrá a avut poeti, nuvelisti si dramaturgi 
străluciți. In schimb, romanele adevărate se pot număra pe 
degete, Si printre ele, de pildă nu se pot număra poveştile 


6 VIAŢA ROMINKASCA 


lui Sadoveanu, care-s magnifice poeme in proză, legende 
contemporane, epopei moderne — dar nici de cum romane, 
în ciuda dimensiunilor lor ,,polytome". 

De altfel romanul, tocmai fiindcă e desrobit de reguli 
dimensionale, tocmai fiindea ponte fi oricit de lung, poate de 
asemeni să fie oricit de scuri. Avem,în această privință, un 
caz unic în Istoria literaturii universale. 

Acum mulji ani în urmă, apărea in »Vieata Rominea- 
scă”, o povestire de Agirbiceanu intitulată): „Feleleaga“. 
Avea mai puțin de zece pagini. Si era. cu toate acestea un 
roman. Nicio tranzacţie cu genul nuvelii. Ni se zugrăvea, 
dela naştere si pină la moarte, vieața unui om, a unei (á- 
rănci din Ardeal: o vieaiü sfisietor de tristă, prin monotonia, 
singurătatea si mediocritatea ei. Un suflet încărcat şi confuz, 
dar unitar si nespus de nobil. După lectură, cetitorul simte 
că a trăit șaizeci de ani, că i-a trăit încet si penibil, împede- 
cindu-se de fiecare din clipele ce compuseseră lungile si gre- 
lele zile ale Fefelegăi. 

Este, cum spuneam, un fel de cap de operă al literaturii 
universale,o bucată de o originalitate unică şi de o frumuseţe 
morală neîntrecută. Dar. ceea ce vroiam să reținem aci e ca- 
racterul ei formal. „tetelcaga” e mai scurtă decit o nuvelă. 
5i totuși este un roman. Unul din puținele romane din lite- 
ratura noastră. 

Pentru cine-i învățat a judeca marxist. penuria de ro- 
mane rominesti e perfect explicabilă, Arta e reflexul unei 
situaţii morale generale, care la rindu-i oglindește starea 
economică a societății. Arta exprimă ideologia ambiantă, iar 
aceasta traduce fidel raporturile de forie dintre clase. 

Ca să existe roman, este nevoie nu numai de romancieri, 
dar mai ales de cetitori de romane. Se numește cetitor de ro- 
mane un cetățean capabil de a găsi interes în acea nperatie 
foarte superioară care consistă din a părăsi un moment propria 
noastră personalitate. pentru a ne muta. cu arme si bagaje. 
in personalitatea altuia, si asta nn numai cind e vorba de un 
trou prestigios, ci mai ales cînd e vorba de suflete nenoro- 
cite si fără strălucire, In ţările unde lupta socială e slabă, 
și unde fiecare doreşte să cerseascá un mic privilegiu, lec. 
Inra preferată e aceea a romanelor polițiste sau a biografiilor 
romantate. In ambele cazuri ne identificăm cu plăcere eroi- 
or al ciror noroc se frage din avantagiile naşterii sau ale 
unei îndrăsneli penale, Aceşti cetitori vor gusta de asemeni 
comediile, căci acolo este vorba de sforürii si succes, cate. 
gorii morale care de asemenea plac cetățeanului cu simi civic 
neevoluat, ai 

Afară de aceasta. în ţările inapoiate, sufletul oamenilor 
este un mozaic de idealuri contradictorii. Se numeşte licheă 
SI e Singura definijie ştiinţifică a cuvîntului — omul capa- 


ae d 


ROMANUL ENGLEZ IN ROMINTA T 


pabil a crede, sincer si mai ales instantaneu — orice, dar 
aleclui orice i-ar putea produce beneficii de carieră sau de 
avere. Este o stare de perpetuu provizorat menial, entuziastă 
şi quasi-sinceră. Sufletul acestor oameni are a structură ase- 
mănătoare aceleia a pantalonilor lui Arlechin. Este compus 
din petece, unele mai vechi, altele mai recente, din care nici. 
unul nu se potriveşte cu celelalte. 

În asemenea condițiuni, cum ar putea exista cetitori 
de roman? Obiectul romanului este descrierea omului cu su- 


. flet unitar, eu crez homogen. De sigur, psihologia oricui e 


lină de tendinţe contradictorii. Dar un om adevărul tocmai 
luptă, toată vieata, să pună de acord aceste invitabile con- 
tradictiuni. Reusita, sau măcar încercarea de a face asta dă 
sens si gravitate existenjii noastre, Romanul tocmai se ocupă 
de acest subtil si dramatic proces. 11 regăseşte, egal de inte- 
resant, în toate constiinjele, si mai ales in constiinjele umile. 
ȘI atunci, cum putem noi cere ca un astfel de interes să existe 
la oameni care, departe de a se sirădui să concilieze, în fo- 
rul lor interior, apucături si porniri divergente, se cüsnesc, 
dimpotrivă. să uite, total si vesel, tot ce sa făcut in timpul 
guvernării precedente... 

De sigur, găsim în țările inaintate mulți cetitori de ro- 
mane care se topesc de simpatie literară pentru oameni de 
rind ce populează romanele, dar care, imediai du á termi- 
narea lécturii, arboreazá din nou ferocitatea lor obicinuiti. 
si continuă a trata pe semenii lor ca unelte, ca marfă de cal- 
cul ca instrumente de cistig. De cit, — este totusi foarte 
mult dacá ei, din mijlocul acestor egoiste operatii, sau stiut 
smulge o clipă pentru îndeletniciri mai umanitare. Este vama 
pe care ei o plătesc unei ambianţe morale de justiţie şi de 
revoltă socială. Ipocrizie — se va spune? Poate, Ipocrizie in 
sensul in care ea este ,l'hommage que le vice rend à la ver. 
tu^. Important e că un inceput de virtute există; că societa- 
tea isi are deja constituite l'orjele destinate a riipune cindva 
egoista mentalitate de clasă. T 3 " 

In Rominia burghezi confortabili, mitocani cu si et 
confuz si incohereni au început a cere romans englezesti, 
Cantitatea enormă de traduceri o atestă. Și este un semn 
nespus de îmbucurător, Acelaşi cetitor, care a lăsat en n 
să-i treacă neobservat un cap de operă „ca bue ava kan 
Agirbiceanu, esie dispus azi să-i placă Sam" de Le? 
Webb. Este aci o întreagă revoluție. De Sigur, el versui 
consume cu delicii colecţia de „Șapte lei” si revistele genito. 
urinare ale d-lui Tănase. Dar paralel cu asta, simte o elen 
din partea societăţii si a Istoriei, care îl face să n ed cu 
interes asupra ființelor necăjite din romanele englezes L Ín 

Căci, încă cedată, romanul este un-Tenomen res Se n 
(ara lui Habeas Corpus, in (ara unde cenzura opiniunilor 


N VIAŢA ROMINEASCĂ 


a existat nici chiar în momentele din 1940 ale războiului; in 
iara unde calomnia se pedepseşte Lără milă, si unde mila 
previne încercarea de calomnie; in (ara unde mai mult de 
jumătate din veniturile statului se compun din impozite di- 
recie asupra bogatilor —, în (ara aceasta a respectului pen- 
tru om a trebuit să se formeze genul literar ul romanului. 
Numai decît după asta, romanul s'a desvoltat în Franța 
si Rusia. In Franţa [fiindcă această țară era, după Anglia, cea 
mai evoluată democraticeste. In Rusia, pentru cá în ciuda 
regimului autocrat, interesele poporului erau conduse activ 


de o intelectualitate generoasă, recrutată din toute clasele, - 


dar care lupta pentru una singură: aceea a năpăstuiților, 

Romanul este un gen literar indisolubil legat de anu- 
mite condiţii economice si sociale obiective. E] presupune o 
stare politică si materială care să fi făcut posibil acel senti- 
ment nespus de înalt: interesul pentru altul. considerarea — 
cum spunea Kant — a omului ca un scop în sine. 

e citiva ani — si mai ales în perioada sumbră de apă- 
sare morală a celor trei dictaturi — au apărut în Rominia 
traduceri din aproape toți romancierii contemporani de limbă 
engleză: Rosamond Lehman. Mary Webb, Somerset Mau- 
gham, Cronin, Llevelyn, Stribling, Steinbeck, ing. Drei- 
ser, Radelvffe, Hall, Clemence Dose. Pearl Buck. Margare 
Kennedy, er ue du Maurer, Margaret Mitchel, Charles 
Morgan, Sinclair Lewis, Aldous Huxley, Joseph Conrad, 
john Galsworthy, Faulkner. O'Flaherty. Knight. London, 

nittel, Elizabeth. Goudge. In această intimplare trebue să 
vedem nu numai o sporire a preocupărilor culturale, dar si 
un început, timid dar real, de desteptare a simțului moral. 


D. I. SUCHIANU 


CINTECE DE GALERA 
INDEMN 


Dă vieții, irozii 
Subtilei betii: 

Să bintue, vii 
Veninuri, prin bozii... 


Mai lasă vioară 
l-arcug — pentru îngeri, 
Jrechea-ti coboară ` 
Vulcanicei plingeri, 


Furtunilor caste 

Ce pilpien funduri, 
Murmurelor vaste, 
Aprinselor prunduri, 


Sub care ilofii 
Soboli ai pámintului 
Cer aripà vintului 
Să sboare, cu toții... 


Cind tot ce efort e, 
Al vieții cuprinse, 
Dan lave incinse, 
Nu-i loc in retorte! 


Ia-(i, crinii, din sere. 
E'n cimp, tot parfumut. 
Ocnas în artere 

Dă singelui drumul; 
Dă inimii, vulpe 
Roșcată, să muște 
Adincul de pulpe 

Si-a stea să (i-o mpuşte; 


Ducind liberate 
Slàni largi peste turle — 
Si patima, du-le, 
De singurătate... 


: re, ue ZORII 

Heruvi strimbiitiitii si pea prios 
Tihnri e. : Ac nè: 
1 Sege eebe Nan Un T" Albastrul întuneric al treptelor de noapte 
Despicà-te besnă si dà-le lumină Ce nesfiryit înalte în sus sau ARC 

de , - Izbinzile isi stringe pe trepte liniştit ' 
— „Luaţi focul si apa gi legile poi — Căci stelele in zale de-aramá rece's fapte!... — 
Sub facite Tei ees Pr sper gode ban e GE dn 
"NP. UNA QM quien Am dk Ge se ndreaptà spre rijg SE 
In coaste sünghefe o vinătă stea Cind va ieși pe trepte înconjurat de oaste. 


Din buzele smulse cind setea mai smulge, 
Atunci rüstigni(ilor le va părea 
Că sulifa-i caldă și-ofelul e dulce... , 


In cugete negre împăcaţi au rămas: 

Din erucea'niilfati va da dimineață... 
Dar fofi auziră deodată un alas, 

Din fundul pămîntului, niu, că-i învață; 


— Nu, omului iarăş cînd va urca 
Golgota, să nu-i daţi, să nu-i daţi ştergarul 
Cel care, de nimeni stiut, va păstra 
Sudorii si singelui fetii, tiparul!"... 


SFIRSIT 


apei? ! Jar, viu ridicat 

n cosda, cu an spinare, 
Rèsbunat, mintuit: devilèèl e 
Besmelor stătătoare, 


— Strop de mercur, în zenit 

Rece, fierbea'ntre mistere — 

lată clocotu-i sa despletit, sa sfirsit: 
Suer vast si blestem in cadere... 


CICERONE TEODORESCU 


MOARTEA LUI GHEORGHE CUCU: 


.. Cind a ajuns la poarta Pantirului, sporiserá roiurile de 
ninsoare jar ploaia se impuțina. 

.. ,De-acuma se pune iarna...” se gindea Nicdul pe cind 
deschidea porțile si dădea glas. cu un hăulit prelung. 

In casa cea mare sa văzut mişcare prin geamurile fárá 
perdele ale chiliei bătrinului. Lampa a fost așezată pe pri- 
chiciul uneia dintre cele două ferestre, luminind o parte din 
ograda si o învălmășală minioasă de fulgi. Cînd căruța cu 
cei doi căluţi roibi si cu Florea a trecut spre șură, a ieșit si 
mos-Alisandru din casă, îmbrăcat ca pentru o vreme ca 
aceea si co căciulă buhoasá in cap. Au sunat pe rind si ușile 
căsuţelor celor mici si au ieşit pe prispe Nuja si Paraschiva 
inirebind dacă este nevoie de ajutor. Constantin si Dumitru, 
feciorii mosului, bărbaţii lor, nu erau acasă. 5e duseseră la 
tirg ca s'aducü „gază” si sare. Nu se intorseserá încă. 

— Siati s vă vedeţi de treabă! — le-a poruncit batri- 
nul. — Ce avem de făcut isprivese eu si cu Florea. 

Flăcăul deshămase grabnic caii si le dăduse drumul 
slobozi in grajd. la iesle. Apoi apucase cei doi saci de făină, 
cite unul sub fiecare braţ. şi cu paşi mari se dusese să-i trin- 
trească în cămară. în casa de sus. Se auzise de afară bufnitul 
lor. Fără nicio intirziere se întorsese si pornise a descărca de 
lemne căruța, svirlind trunchiuri mari si despicături de ulm 
si fag subt un sopron. Bitrinul se uita la dinsul si clátina din 
cap. Da sá se apropie si el domol, ca s'ajute; n'avea cind 
prinde ceva cu mina. Umbra lui si-a Ini Florea se incrucisau, 
se apropiau şi se desfüceau in intunericul usor luminat: jar 
viscolul se iníe(ea in pata de lumină a ferestrei, Printr'un 
brad batrin, înalt si singuratic, din ograda lui Gheorghe Cucu, 
a trecut eu suiet aspru vintul. " 

— Ho. ursule! a strigat dela o vreme batrinul cătră 
Florea. Mai stai si mai răsullă: lasă-mă sapuc si eu ceva. 

Florea a mormăit două vorbe neintelese. 


'j Fragment din Ouieni Vechi 


14 VIAȚA ROMINEASCÉ 


— Aprinde-ji o ţigară, a urmat bătrinul, Vreau să-ți 
spun ceva. N'auzi? 

— Ba aud. unchesule, 

— Atuncea conteneste. Parc'ai venit din imparitia unde 
se bat munţii in capete si unde sălăşluese Strimbă-lemne si 
Sfarmă-piairă. r nu ne-alungá nici Turcii, nici nevoile. 

Vlăcăul s'a oprit deodată, răsuflind foc pe nări. 

"m y ea ned o ege a poruncit mos-Alisandru. 

. Acuma a te-ai mai domolit. -mi i i 
de-o bucată de vreme. a Mă Îi cazi 

— ce să am, eg yo Nam nimica, 

"8 ceva ai tu, că de aceca team văz i 
Altfel imi umblai astüvará:; alifel imi umbli E a 
si eu ale mele griji, n'dm prea înţeles si team lăsat în boii 
tăi. laca, azi o văd pe navijita asta, Lisaveta lui Gh he 
Cucu, Se oprește în drum şi mă întreabă de tine. Ce-i fi fă. 
cind si unde esti. Sá mă oprească pe mine Lisaveta in drum 
ȘI să mä intrebe de tine, cind numai züplazul vá desparte 
mi sa parué ciudat. Mă uit la dinsa. Plinsáí — Dar ce sa 
intimplat, Lisavetă? — Imi spune ea că lui Gheorghe Cucu 
a venit si i-a cetit părintele Petrea: si l-a si împărtăşit. Putin 
e Mr KS duce şi agite. cum s'a dus maică-sa. Rămine 

a. lar mai mare jale i-i că prietinii 2 
ea au uitat-o cu totul, De care el rin tiri oe eee 

rea tücea, ou inima bati ' nădej i igă 

—— Nue EE alind de nădejdea lui aprigă. 

— D. Ber unchesule. 

— De altcineva nu te fi vor i dici 
astă vară știam că te ai bine cu CR De EE 
acasă. am cercetat si e Nuta. Mi-a spus ea toate. En am 

(s ; 


"andes ăgat in samă. ; 
stiu din gura ta ce gind e NE SERA d 


Ciorul: eu am avut gind bun. Dar a fi i 
1 ) ost inire noi o supárare. 
m infeles sita. Spune si Nuţa că ber e? sa 


a avut mînie asupra ta, acuma i-a trece Asa socoate si 
Ele în d ele. enen stiu mai mulie, — A NND 
— "aru dreapta, unchesule si ni | Y 
tarit si eu de bună vola ak dne De pusa neas 
à mea si 
să deum de lemne căruța, Re de = BZ 
T, 4'uncea-i bun si bin faci, Lasă in san 
nele, Tu Ke şi te schimbă: poate găsești la Ghenég men son 
pe părinte e Petrea. Cum ai să te duci cu straiele dela pă- 
gre A. epotu-meu de frate, ca un fin al meu ce se află din 
. intul botez si mi-a fi fin si cind a pune cap cunună, nu 
ve a se infifisa ca un argat, Noi sintem din neamuri 
ȘI ne [inem mai sus. Si avînd plăcere penten o fată vrednică 


MOARTEA LUI GHEORGHE CUCU 15 


si cuminte cum o cunoastem pe Lisaveta. nu putem «'o le- 
pădăm ca pe mărul mistreţ din pădure. după ce am mușcat 
odată din el. Bună-i vorba asta a mea, finule? 

— Sărutăm dreapta, unchesule si ninasule, e bună. 

Florea a venii supus la băirin să-i pupe mina. După 
aceea s'a repezit cu capul gol prin roiul viscolului, ea să puie 
pe dinsul schimburi nouă. Cînd era aproape gata, aruncind 
pe dinsul toate cu mişcări rupte $i iuți, a venit si Nuja de 
Jos şi sa oprit in prag privindu-l cu ochii ei mari. 

— Te duci? 

— Mi duc. 

A fost in clipă în uliţă si din uliţă, cu capu 'nainte, a 
impuns usa casei lui Gheorghe Cucu. Usa ceea nu se deschidea 
destul de repede. 

Pe urmă sa deschis spre întunericul tinzii; Prin crăpă- 
turile uşii a doua, din dreapta, răzbea lumină. Cu inima în- 
vălmăşită Florea a ridicat clampa. Bătăile inimii i sau oprit 
in giilej. Socotea că n'are să poată vedea limnrit: dar a vă- 
zut-o lamurit întăi pe Lisaveta. Sta dreaptă în mijlocul casei, 
cu brațele lăsate în lungul trupului si albă la obraz. Gătită 
cu îngrijire la cap. dar fără flori, si cu straiul ei de Duminică, 
N'a întors ochii spre usă. Cunostea numai cu auzul paşii lui 
Vlorea. 

Pe laita de lingă fereastră. baba Stefitnonia. 

Pe patul din fund, sub pocladă, Gheorghe Cucu, slab, 
numai piele îngălbenită întinsă pe oase. Lampa de pe prichi- 
ciul hornului îi punea în ochi donă ace de lumină. Florea 
a cunoscut că bătrinul trăia încă, 

In încăpere mirosea a tămiie si a busuioc. d 

Flăcăului i-a venit dintr'odaiá liniştea, Avea a-şi im- 
plini hotărîrea ce luase. Sa alăturat de Lisaveta; i-a cuprins 
domol mîna; n'a spus niciun cuvint. e ] 

Fata şi-a plecat deodată fruntea spre pimint. Nu și-a 
plecat-o umărul lui. cum dorea el. Dar mina ei tremura 
in mina lui. 

Gheorghe Cucu a gemut incet din poclada: 

— Lisavetii... Lisavetă... ! mwen 

— Aici-s, tătucă. a rüspuns fata, scojindu-si mina 
dreaptă din strinsoarc. Së 

— Cine-a venit, Lisavetă? Parc'ar fi Florea Panjíru. 

— Da. tătucă. A venit să te vadă. : 

-- rede făcut, băiete. N'ai mai dat pe la noi de mul. 

Pe neaşteptate fata a fosi sguduitü de puse Dar sa 
stăpinit. Sa dus să crească lumina candelei dela ene. 

S'a făcut tăcere. Mos-Gheorghe Cucu inchisese ochii. 

Atunci sa miscat călră el ba Gafija Stefünoaia, aa 
aplecat spre căpătăiul patului si a ascultat cn Inare aminte. 


16 VIAŢA ROMINEASCĂ 


Sa ridicat oftind. A tăcut de două ori semn negativ cu frun- 
tea si a trecut la vatră, ca să sporească focul. 

. — Eu aşi zice, Lisavetà, a şoptit bătrina. să vie Florea 

mai s tirziu, won rak o chem eu. 

: ata si-a intors ochii plini de lacrimi spre dragostea ei. 
Nu se simțea coplesità de umbra aripei arhsnghelului eiit 
ce státea asupra casei. Ceasul trecerii párintelui sáu il astepta 
cu linişte. Mihnirea ei sălbatică se lumina de întoarcerea ce- 
lui pierdut. 

"lorea sa dus ca să stea cu faja in jos in euleusul lui, 
asteptind chemarea ei. Era bucuros, Si in acelasi timp avea 
in el o nemul(amire, amărăciune dulceagă a unei giri. 

7a scuturat mina bătrinului. Adormise adinc, fără să-și 
dea sama cin 

— Seoală, băiete. Tu nu mininci in sara asta? 

. Florea se trudea să cunoască unde se află. A infeles că 
e în Dee lui. Se visase nica poiană cu zuzuit moale de 
albine. Nu era singur; se alla cu c i i 
clipa asta: ce-o fi fácind? a ÎN Cana M aia în 

— Nu [i-i foame? 
— Nu mi-i foame, unchesule. Oare să fie tirziu? 

, — Da de unde! Cucosii nic na'u cintat straja intăia. 
Hai, scoală „ȘI vină să mîncăm, Trebue să prinzi inimă si să 
te put in putere, dacă vrai să dai ajutor Lisavetei. Are 
să fie acolo destulă alergătură. Cite pregătite, cite cumpărate, 
cite aduse... Raclă si cruce la dulgher: pomenile, coliva, pra- 
purile, dascălul, groapa, oleacă de praznic, părintele Petrea 
adus să cetească mini şi poimini. Cite altele! Aj să le inveji 
ŞI tu, ca să le cunoşti cind mi-a veni si mie vremea să má 
duc în asemenea călătorie, Oiu fi şi eu bucuros atuncea, cum 
$ AM acum RE eege Cucu. Amărită si săracă 

à a dus cu a lui iept! + 'alinà, 5 
€ n eer de 0 povară. EE ee 

orea il asculta pe unchesul siu cum vo le H 

esat si cam aspru; cu toate acestea ii KE D a 


Sil urmă în odaia cealaltă nd i S 
SI i . unde ardea focul in vairă. In 
preajma vetrei, pe o măsuţă cu trei + sis 


icioare, mămăli ! 
fund de lemn, aburea incă. Fiertura Keis de Ge A 
m'ocua pe cea siráveche din málaiu, era intovárásitá, intr'o 


strachiná alături, de o bucată liartà de somn îndulci 
„de o bu it in sare. 
An — amindoi in tăcere, Luau mămăliga cu mina; bu- 
d wal e peste le desfòcean mărunt cu linguri de lemn. 
nchesul si nepotul mincau totdeauna singuri si rinduiala 
mese! lor era tăcerea. După ce-au isprüvat. s'au clătit pe 
mini; Sau întors spre icoane si și-au făcut semnul crucii. 


— Ascultă, Flare ait báiri i 
Ascultă, a, a grait băirinul Pantiru după acee 
Am a-ţi mai spune una. = 


— Ascult. unchesule, si doua. 


MOARTEA LUT GHEORGHE cuc 47 


— Ştii tu ce zestre are Lisaveta? 

— Nu ştiu, unchesule. Va fi avind, ca orice fată. 

— Eu nu vorbesc numai de aceea, pe care o are eliditè 
in odaia cea curată, Accea au țesut-o sau cusul-o ea si cu mai- 
cá-sa. A mai adaos ceva si ea singură in toamna asta. Are si 
avere, 

— Ce avere poate avea pe urma unui bolnav si nepu- 
lincios ca mos Gheorghe Cucu? 

— Apoi iaca are, Căci îi rămine Lisavetei si tot pămin- 
tul tatălui ei dela împroprietărire, si falcea din țarină. dela 
maică-sa Savastija. Are datorie grea la Curte. Dar acea da- 
lorie oricit de grea, un bărbat vrednic „o poate răscumpăra, 
mai ajutindu-l si un unches al său. lu ai socotit, băiete, că 
eu tare-s bolnav de mila voastră, cind team îndemnat să te 
duci să vezi ce năcaz este acolo. Eu îs cu luare-aminte mai 
ales la tine, carele eşti singe din singele meu, Eu nu pot da 
îndemn să se însoțească golătatea cu sărăcia. Cum vine un 
val de nevoie asupra unora ca aceştia, numaidecit îi culundă. 
Eu pofiesc să intru cu plăcere in casa ta si să mă asez cu 
cinste la masa voastră. 

Florea a rămas pe ginduri la asemenea vorbe înțelepte. 
însă a cugetat la ele prea puţin, căci în fiinţa lui nu era decit 
patimă. Fdată i Sa infáfisat iar Lisaveta, cu zimbetul si cu 
ochii ei de întristare. Sa întors la culcus, ca să găsească iar 
în somn bucuria din care fusese deșteptat. Dar nn mai putea 
dormi. A auzit inir'o vreme cintarea întăia a cucosilor. Era 
unul care bătea cu putere din aripi chiar dincolo de păretele 
cătră care sta el întors cu faţa. După ce bătea, isi slobozea 
cintarea ca dinir'o goarnă. După ce ispraveste oastea în pri- 
mávará, face si nunta. lar îl strigă cucosul! E 

— Măi blăstămatule! a murmurat el. M'asi duce să văd 
ce face fata. a Ai 

2- Dacă stai cu ochii sgiiti in bagdadie, cum n'ai so 
vezi si cum ai să te odihnesti? La mustrat de pe cealaltă 
laijá bátrinul Panţiru. ' : 

' Rusinat, deg a închis ochii. Dar știa că nare să 

rmă. ` . "4 W . 

In vremea asia, Lisaveta si en baba Gafita Stefánoaia 
pregăteau lui Gheorghe Cucu sfirsitul. Făclia de ceară, eh 
să-l călăuzească prin întunecime si vámi spre tărimul celá- 
lalt, era la îndemiînă, sub icoane, încă neaprinsă, t 

Cucu se arătase nelinistit o vreme. după plecarea lui 
Florea. Mormăia cînd si cînd vorbe. pe care le rostise si preo- 
tului. în ceasul mărturisirii în acea după-amiază. Cătră cin- 
tarea întăia a cucoşilor a afipit. Cit a fost in sat svonul străjii 
infia, nu sa desteptat. Cs a contenit acel svon. mos- 
Gheorghe a deschis ochii si sa uitat cu privirile limpezite 
împrejurul său, 


15 a VIAŢA NOMINEASCĂ 


— Lisavetă! a chemat el. 

Fata n'a răspuns, 

— Lisavetü, n auzi? 

— Ba aud, tătucă. 

— Ascultă, Lisavetá. Mai nainte am adormit şi să ştii 
că m'am înfățișat la scaunul Împărăției... 

Fata sa uitat cu sfialá cătră baba Ștefănoaia. Aceea i-a 
făcut semn cu mina că să nu deschidă gura. 

— Auzi tu, Lisavetă? Mam înfățișat la scaunul Impá- 
răției şi acolo era Dumnezeu: dar eu nu-l vedeam. Se lăcea 
numai în jurul meu asa, ca o lumină mare. 5i dacă m'am aflat 
eu la scaunul Împărăției, mam mărturisit. Popa Petrea mă 
intreba... Era si popa Petrea acolo. Popa Petrea mă întreba 
$1 eu răspundeam. Da aveam limbă ageri şi dădeam răspun- 
suri bune, Am spus toate răutăţile cite am Tácut eu pe lumea 
asta, dar avind credinţă că Domnul Dumnezeu iartă, 
ni-i scris nouă: să fim oameni ei să im. „Da ai înşelat? 
— Nam înșelat. — Da ai luat dental fata şi sărmanului ? 
— Nam luat. — Da ai rivnit la bunul altuia? — Am rivnit; 
de ce să spun cà n'am rivnit? Am rivnit pámint mai mult 
si-am rapt două brazde dela megies într'o Simbătă, înainte 
de sfintul Gheorghe. — Si bătălii ai stirnit? — Am stirnit 
atuncea, pentru cele donă brazde, si m'am înfățișat la jude- 
cată. Pe urmă ne-am împăcat. — pe muiere ai bătut-o? 
— Am bătut-o, de ce să n'o bat, doar a fost muierea mea. 
Dar acuma îmi pare rău, căci n'are cine-mi da o lingură de 
apă. — Ba dacă te pocăieşti, te-a adăpa. — Mă pocăiesc, căci 
no ucideam din răuiate. O ucideam căci eram băut, — Si 
sti. zica a Petrea de acolo dela scaunul Împărăției, că 
pentru babe nu este pedeapsă, Atita pedeapsă este că pe 
acest tărim nu-i nici rachiu, nici vin. — M'oiu -nevoi si fără 
acestea”, zic. Popa Petra a ris. Tu ce zici de asta? 

Lente aat lui a * 

-mhra din fundul patului, de sub pocladii, a rinjit 

— N'auzi, Lisavetá? Tu ce zici de sta? 2 

_Na sculat de pe laifa de sub ferestre baba Gafija Stefá- 
noala ȘI sa apropiat, 

— Cusere Gheorghe, a soptit ea: nu mai vorbi de ace- 
stea, căci omul poate păcătui si eu vorba. Acu taci și așteaptă 
să-ţi vie ceasul trecerii. Noi ţi-am regătii toate, 

We Bine. cuserá Gafijá, tac. Dar să deie răspuns Lisa- 
veta. 

— Ce rispuns si deie? 

— DA deie răspuns la ce-am intrebat-o. 

— D'apoi ce stie ea. sürücuja? Va sti si ea cind i-a veni 
vremea, cum (a venii dumitale. 


„ba să-mi'spuie ce crede ea, N'o bai. n'o asuprese; 
să-mi «pute de bună voie. 


| Y 


^ 


MOARTEA LUI GHEORGHE CUCU I9 


Intelegind dela babă semn de deslegare, fata Sa apro- 
piat si ea de patul din fund, 

— Ce pot sti eu, tătucă? s'a tinguit ea, Ce pot eu pri- 
cepe, in anii intru care má aflu? Nu stin si nu mà pricep. 
Atita pot să-ţi spun, că-mi era jele cînd o păleai pe mămuca, 

— Da pe tine te-am pălit? 

— Nu. tătucă. 

— Apoi nu te-am pălit că erai puţintică şi-mi era milă 
de tine. De maică-ta nu-mi era milă, căci ca «área cu gura și 
atit má blăstăma pini ce puneam mina pe bát, Pe urmă, 
cind ai ereseut tu, eu am slabit. 5i numai cit te uitai la mine... 
Tu, fată, să ştii că n'ai ochi; ai otravă. Indulceste-te: ai să 
ai sof pe Florea. Acesta are pumn greu. 

— Tătucă, i-oiu fi cu credință si nu m'oiu teme de ni- 
mica. 

— Fie si-asa, a rinjit bătrinul. Dar să stii tu că asa mi 
sa poruncit mie dela scaunul Împărăției. să-ți spun si să 
cunoşti, că să-ți indulcesti otrava care n ai. Nu ride, [i-am 

u 
Ka “Bitrinul a tăcut. Fata şi-a astupat cu palma dreaptă 
zimbetul. Baba Stefònoaia s'a întors catri icoane si şi-a făcut 
cruce, mormăind: 

— lartá-i, Doamne, nebuniile. - 

Gheorghe Cucu a tăcui o vreme, cu ochii in bagdadie, 

— Cuserà Gafiţă. a zis el apoi intr'un răstimp, asi minca 
ceva. Mi-i poftă de-o halcă de carne fripta pé cărbuni, — 

— Fereascá Dumnezeu, a intors cuvint baba Stefinoaia. 
Ne aflàm in post; pofta asta e dela demonul. 

Bătrinul sa mișcat cu neliniste sub poclada lui, 

— Doamne lisus Hristoase, iartă-mă... a mormăit el. 

După o clipă şi-a scos mina stingă pe sub marginea po- 
clăzii, o mină ca o ghiară neagră, | 

— Lisavetă, dă-mi făclia, a soptit el limpede. 

Fata sa grăbit să aprindă luminarea de ceară dela HE 
mina candelei si i-a pus-o in mină. l-a spon SCH pa 
potrivit perina. In puţină vreme omul sa eliberat de sufe- 
ipod ees că, a suspinat baba 

— Acuma începe pentru noi grea muncă, a suspinat ba 

Gafita. Du-te si bate. cu ceva in zaplaz la Alisandru nyen 
ca să ne vie de acolo ajutor. Trebue să scăldăm mete , së: 
imbrácim curat: să-l pieptiinim; nişte bărbaţi să-i We a wn $ 
turoiul ist de barbă, ca să se infatiseze cuviincios acolo unde 
se duce. Să-l legim sub fălci, ca să nu-i rămiie gura 
deschisă, să intre în pr read necurate, Să-i punem toiag și 
ban de vàmi. Să vie popa Petrea să-i ceteascá uc? Lap sti pe 
să se aducă finar la poartă: să pregătim pomenile, voliva și 
podurile, Ai parale potrivite. Lsaveta? 


20 VIAȚA ROMINEASCĂ 


T ^ injeles dela mos-Alisandru c'oiu găsi la dumnea- 
.  *- Atuncea-i bine şom face toate du i i-i 

si tu fără KE că tatu-tău sa duce slobed ei | ai Po atte 
deca pe cale, Lungă cale, cu sapte vümi. A da Du 


sa ajunge cu bine in liman. m 


MIHAIL SADOVEANU 


STAREA ESTETICĂ 


FRAGMENT 


Antinomia estetică fundamentalè — arta e un mod de a 
cunoaste: arta nu e un mod de a cunoaste — găseşte în pre- 
zentarea ei istorică o documentare, nu însă o MÀ cene sto- 
ria esteticer nu ne pune la indemina mijloace potrivite pentru 
depăşirea antinomiei: esteticul e o cunoștință specifică sau o 
emoție specifică; e o funcţie .gnostica"^ sau o functie „pa- 
ihicà?. Această contradicţie. asemenea celorlalte, este apa- 
rentă, nu reală, ține de domeniul discursului, nu al faptelor. 
lar aparența e împrășiiată si de data aceasta prin gestul mi- 
ticului Anteu: revenirea la fapte. contactul cu experienţa 
interpretată neprevenit, Dar înainte se impune să curățim 
terenul de două chestiuni liminare. 

A. Frumosul în nafurü si frumosul în artă, Indoita 
fiintare a frumosului în natură si artă este pentru reflexia 
estetică un „adevăr elementar“ dar si o continuă perplexi- 
tate: de o parte un frumos ..nefücut", liber. de altă parte unul 
„abricat“, tributar omului, Se discută mai mult asupra che- 
stiunii prioritatii: care e frumosul originar si care e cel de- 
rivat? Tradiţia estetică acordase întiietate frumosului in na- 
tură si de aceea socotea frumosul in artă ca o imitație, ca o 
reproducere, mai mult sau mai puţin izbutită. a celui natural. 
Fstetica contemporană — în acea direcţie care defineşte 
esteticul prin artistic — răstoarnă raportul: mai de grabă na- 
tura imită frumosul artistic. Alături de esteticienii contem- 
porani. partizani a unei ştiinţe distincte a artei, cităm pe 
Ch. Lalo care de asemenea răpește naturii frumuseţea rezer- 
vind-o artei. „Natura luată in ea însăşi, în impasibila ei se- 
ninătaie. natura fără umanitate, nu este nici frumoasă nici 
urită: ea este anestetică: e dincolo de frumos si urit", cum 
e .amoralá", sau „alogică“... Văzută prin artă, ea îmbracă 
o frumuseţe pe care n'o putem numi pe drept cuvint decit 
.pseudo-esteticá 1). Frumuseţea fală a naturii constă in „sen- 
timentul de vitalitate“ la oamenii civilizati doritori de a evada - 


fi Ok. Lalo: Introduction fi Yesthétique, 1912, p. 133. 


22 VIAŢA ROMINEASCĂ 


din constringerile civilizaţiei, „Dacă mai staruim în a vorbi 
de frumuseţea naturii, trebue so spunem că ea e anestetică 
sau pseudoesteticá si deci că frumuseţea arici e singura este- 
tică”. (ld. p, 147). În artă si deci in estetic esenfialul e acti- 
vitatea productivă, creaţia, elementul tehnie care duce la 
operă, iar aceasta odată creată poate fi reprodusă sau re- 
creată. Constatüm dar că adevăratul motiv al excluderii 
frumosului din natură este accentuarea in faptul estetic a 
,creajiei^, a dinamismului productiv, care e constitutiv artei. 
Secretul faptului estetic e artisticul: secretul artisticului e 
creația, plăsmuirea unei opere, sforjarea umană: iar secretul 
plăsmuirii unei opere e soluționarea problemei formale. Nu 
există artă fără formă, fără o întocmire întrun întreg a 
unor parti. 
^" toate acestea tradiția, de acord cu simţul comun, are 
dreptate să vorbească de un frumos natural", Frumosul are 
două mari şi pregnante înțelesuri: frumosul în accepţia re 
strinsă, clasică, anume frumosul ca armonie, echilibru, sime- 
irie, seninătate, etc.: frumosul în accepţia largă, în care suni 
înglobate toate „.modilicările“, chiar uritul. Apoi frumosul 
imbrăţişează nu numai obiectele naturale (de pildă isajele), 
Car nu mai pujin si evenimentele vieţii omenești. sbuciumul 
interior, ciocnirile şi frămîntările soc ale, In lumina acestei 
constatări, suntem îndemnați a merge mai departe si a enunţa 
că în principiu orice lucru poate fi frumos în accepţia gene- 
rală a cuvîntului. Evoluţia simțului estetic pină la realism si 
naturalism arată că niciun obiect nu € exceptat din sfera frn- 
mosului, a esteticului, deci că esteticul nu are nicio limitare 
impusă de telul materialului. 

Să existe totuşi deosebire între cele două frumuseți in 
modul lor de apariţie? Este frumosul natural o apariţie spon- 
laná, neatirnată de noi, pe cînd frumosul în artă este rodul 
unei munci umane si ca atare nu există fără noi ? Dacă niciun 
materia] nu e exclus din estetică, nu se datoreşte aceasta artei 
care transfigureazü materialul, îl „face“ frumos? Iniii se cu- 
vine o remarcă de principiu. Întru cii se vorbeşte în ambele 
cazuri de „frumos”, trebue să existe în natură si in ariă note 
comune ce justifică aplicarea aceleiaşi etichete verbale, De 
această cerință logică nu putem scăpa altfel decit proclamind 

Lalo, ca anesteticá, neuirală esteticeste, 


poate rüpi naturii orice urmă de fru- 
aceasta e secundară şi un reflex al 
dée e. Consemnám cîteva declarații ale ar- 
tistilor asupra realității frumosului in natură. Th. Rousseau 
intro scrisoare citată de M. Seusier (Souvenirs sur Th. 
Ten, p. 52) exclamă: „Auzeam elasurile pădurii, sur- 
prindeam mișcările lor, varietitilor lor de forme, pînă si singu- ^ 


STÁREA ESTETICĂ 25 


laritatea atracției spre lumină, toate mi-au desvăluit deodată 
liinbajul pădurilor”. Francais Millet se exprimă astfel tot des- 
pre frumuseţea pădurii: „E un calm, de o măreție ingrozi- 
toare, încit mă sarprind avind în adevăr teamă. Nu stin 
ceea ce aceşti golani de arbori isi spun între ei; însă isi spun 
ceva ce noi nu înțelegem, pentrucá nu vorbim acelaşi lim »j. 
Aceasta e adevărul”, In sfirsit Rodin, ale cárui reflecţii asu- 
pra ariei au o adincime şi o exactitate rarcori atinse de esteti- 
cienii de profesie, serie: „Peniru artistul, vrednic de acest 
nume, totul e frumos în Natură. fiindcă ochii săi, primind 
curajos orice adevăr extern, cetesc in ea, ca iniro carte 
deschisă, orice adevăr intern !). 

Anestetismul naturii e o prejudecată a cărei obirsie e cou- 
vingerea că frumosul in natură e o proprietate a lucrurilor 
neatirnatà de comportarea omului, deci că el nu datorează 
nimic omului, în timp ce arta nu poate fi concepută Lără 
activitatea de sforjare a omului, Chiar primind această con- 
vingere, istoria esteticului ne dovedeste cà natura a fost 
apropiată de artă în ipoteza metafizicá a unei Naturi care 
creează inconştient obiectele naturale sau a Divinului care 
intocmeste natura după legile Frumosului etern. Metafora 
Artistului cosmic e familiară culturii occidentale dela neopla- 
tonism. Discutabilă e însă temeinicia acelei convingeri. F'ru- 
mosul fizic (san metafizic) nu e ceva ce se impune omului 
ca o realitate de sine stătătoare, Fără comportarea omului 
nimic in natură nu se invesminti în frumos. Fără conştiinţa 
umană nu se întind covoarele minunate ale pădurilor, mă- 
rilor si holdelor. e: 

Aproape fără să vrem am pus problema de temut: .. e 
este frumosul?” „Cum se face — se intreba Diderot — că 
aproape tofi oamenii sant de acord cá existà un frumos: e 
sunt atifia printre ei care il simt viu MAS Boegen 
puțini ştiu ceea ce este?" (Oeuvres. completes, ol. X, ali 
p. 5). Ca la toate celelalte noţiuni, si aci se iveste aceeasi îi 
trebare liminară: Este frumosul ceva individual sau univer- 
sal (notional). iar dacă este o noțiune, este n noţiune de — 
sau o noțiune de relație? Frumosul se poale Vue de în pis 
dual — după Croce, frumosul e legat numai de indivi jus me 
însă el insusi nu e individual, întru cit se intilneste de jns 
multe ori. Nu confundăm lucrul frumos cu. frumusețea x 
crului. „Frumuseţea“ e un termen universal, e o noțiune. Nu 
e însă o noțiune de esență. fiindcă nu e o Léger ce gud n 
lucrului privit izolat. fără nicio referință la altul, sagi rear 
frumusețea să dăinuiască întrun obicet din peer done ac? 

de artă. ch'ar dach n'ar exista alte lucruri si, ou deeg a a 

constiniá care să o guste, Frumusețea este o noțiune ce re 


se 


: = : - na 
n Rofin: List eotretiene réunis par H Ceci. mlițin 10932, p 


24 VIAȚA MOMISEASCA 


latie între termeni pe care îi vom cunoaşte pe indelete si din 
care nu poate lipsi constiinta umaná. Nu uitám prin urmare 
cà in frumuseţe se îngemănează factori subiectivi si obiectivi 
si cá intre factorii subiectivi „creația“, in sensul aristotelic de 
poesis", stă pe primul plan. Dacă prin artă se înțelege un 
prim $1 necesar moment de create, de ;transfigurare", acest 
moment e constitutiv frumosului si deci esteticului. Dar arta 
cuprinde necesar încă un moment, acela de „expresie”, .for- 
mare", „plăsmuire” a frumosului într'o operă. „Fabricarea“ 
unui obiect care nu exista pină atunci in lumea materială 
este specificul artei si de aceea aceasta are caractere proprii 
care au justificat intocmirea unei discipline deosebite „ştiinţa 
artei”. Insă aceasta nu îndreptățește a opune „ştiinţa artei” 
esteticei, limitată la frumos. Constatăm dar că arta se revarsă 
peste „estetic“, însă tocmai fiindcă il cuprinde ca o parte a 
arhitectoniei sale. Cum nu orice este frumos sau estetic gă- 
seste rasunet în artă, tot asa nu tot ceea ce esie artă este 
estetic. Cu aceasta putem trece la a doua problemă liminarii, 
in bună parte cunoscută dinainte. 

B. Arta şi frumosul. Arta si abstractia, du "orrin 
Relatia dintre frumosul din patt i "dada Gate) d 
perea problema spinoasă a relaţiei dintre artă şi frumos. Se 
restringe oare estetica la frumos, dincolo de care se întinde 
domeniul artei, asa incit deo pus stá estetica iar de alta 
«Kunstwissenschaft". (Dessoir, Utitz, etc.)? De mult estetica 
a depásit frumosul, in sensul restrins de ectie, si a imbri- 
tisat toate ,,modificarile” sau „categoriile“ între care urital, 
„tăul estetic”. Uritul este un fapt estetic pozitiv, este difor- 
mul, nu informul, este un desechilibro al structurilor 5), Dar 
insási estetica a fost lăsată in urmă de artă cáreia i se recu- 
ie virtuţi extraestetice, Vom insista asupra acestui 


Termenul de „artă“, etimologic. accentuiază ivi 
de întocmire izbutită, de A meri fericită. pe des a pei su 
sugire. Termenul german de Kunst derivă din Konnen care 
semnifică o capacitate, o putere, un savoir faire manifestat 
inir'o operă sau intr'alta. In acest sens general, cuvintul are 
o vastá jurisdicție; el se aplică la grădinărie, bucătărie, 
călărie, la minuirea floretei, etc. Arta are şi un sens mai li- 
imitat, acela uzitat în estejică: arta plastică. dramatică, poe- 
Gem Kaze ete, Acest sens a intrat in competi(iune pentru 
m e" ate cu frumosul şi chiar cu estetica. dacă aceasta se con- 
undă cu »stiinta frumosului” In adevăr, si „inalta artă“ sau 
„artele frumoase” nu s'au mulțumit niciodată la excluderea 


extraesteticului si deci la modelarea „pur estetică” a materiei, 
Dm 


D V. Feld irae 1 " 
d'Esthétique, 1937. Vol (äre: ia dé la laideur, Congrès international 


STAREA ESTETICA 25 


ci au ENK serviciul altor scopuri anestetice: Scopuri re- 
ligioase (cultivarea pietatti), patriotice (poezii de imbărbătare, 
literatură de propagandă), scopuri erotice (literatură sau artă 
obscená), scopuri vitale, de stimulare a vitalității, cum pe 
un plan mai înalt visa J. M. Guvau reabilitind si celelalte 
organe sensoriale în afară de văz si auz. Nu se poate tăgădui 
că arta, dind glas valorilor de moment, nizuintelor nationale 
sau aspiratiilor sociale si individuale, n'a ţinut să servească 
numai „frumosul pur” ci a indestulat si alte trebuinte aneste- 
tice. Istoria artelor probează că din evul mediu pinà azi aria a 
servit si alte cauze decit aceea a frumuseţii. DEscriminarca in 
opera de artă a emotiéi estetice faţă de alte emoţii e una din 
cele mai grele si nestatornice. Poate că „arta pentru artă, arta 
.desinieresatà^ ea însăşi. satisface lòturalnic exigente ale 
unei anumite structuri sociale, 

Dacă depăşirea frumosului pur, adică a perfectiei in 
obiect, de către estetic (£rumosul în sensul general) e un punct 
definitiv si de mult cîștigat. depăşirea esteticului de către artă. 
adică de către funetiile extraestetice ale artei, este de primit 
vu rezervă si va continua să fie violent atacată. Atributele 
anestetice ale artei vor fi tolerate, însă niciodată primite cu 
conștiința împăcată. Dar aici nu e vorba de a statua ceca ce 
trebue făcut. ci de a constata ceea ce adesea sa întîmplat: 
nu e vorba de norme ci de valorile curente. Problema isi cla- 
rifica datele ei, îndată ce ținem seama de sensurile diferite 
ale termenului de arti'), Arta are donă sensuri precise: 
a) arta este nota generală si determinantă a unor anumite 
obiecte sau opere, ea de pildă în expresia: „această poezie are 
multă artă”: b) arta e totalitatea obiectelor cárora le revine 
acea notă generală. dar care pot avea si multe alie note sau 
momente. În primul sens se precizează conținutul artei, în al 
doilea sfera ei. De aceea e o mare deosebire intre a gusta arta 
unei opere si a gusta opera de artă. In al doilea caz gustarea 
sau aprecierea se referă nu numai la artă — in sensul este- 
fic — dar si la momentele ei extraestetice, sociale, religioase, 

pedagogice, erotice, ete. Oricit ar fi purificatá arta de aceate 
momente, oricît de energică ar fi postularea „gratuității” ar- 
ici, rămîn legate de tot ceea ce iese din munca omului cerinţe 
extraestetice sau ..pseudoestetice". Suntem mulţumiţi dacă 
opera de artă serveşte si estelicul nu numai extraesteticul. 

Supărătoarea neînțelegere dintre estetică si istoria arte- 
lor decurge din nedreapta limitare a domeniului estetic la 
psihologia sensibilităţii estetice a clasicismului — notează cu 

' Wolfang Wicekterg: Die Kunst. in Grundwissensehaft, Vol. MI, 

)922, p. 1. 


2b VIAŢA HOMINEASCA 


perspicacitate Wilhelm Worringer "1. Neam obişnuit a numi 
estetic sau frumos numai opera ce concordă cu tradiția clasică 
in care am fost si noi formaţi. Tot ce a existat inainte de 
operele clasice si tot ceea ce le-a urmat dar nu se conformeazi 
lor trece sau ca treaptă pregătitoare, ca o schiță imperfectă 
a formelor mai perfecte din epoca culturii europene, sau ca 
o decadenjá, ca un produs al descompunerii. Sá nu se răs- 
punda că estelica se poate emancipa de tirania tradiţiei clasice 
recurgind la analiza faptelor sufleteşti estetice. E un cere Di- 
fios, întru cit structura sufletească a omului modern e comună 
cu aceea a omului clasic, fitmd formată de aceasta din urmă. 
Găsim în psihologia „omului psihologia „omului clasic“. Arta 
clasică nu e singura artă, iar dacă am confundat-o cu estelica. 
ar trebui să eliminăm din estetică arta primitivă, arta orien- 
talè, arta populară. Toate definițiile noastre ale artei sunt 
definițiile artei clasice, sunt unilateralititi europene, sunt va- 
riafii ale aceluiaşi abecedar estetie, Arta clasicá e un feno- 
men limitat; ea decurge din sentimentul unei armonii intre 
omul european si univers, de aceea ea este o insuflejire a 
naturii, o revărsare a vitalităţii fericite. Celelalte forme de 

artă (d. p. arta orientală) sunt o artă fără bucurie care ex- 

primă spaima omului în fața unei naturi insondabile, nein- 

(clese şi de aceca amenințătoare. Princi iul ei e altul: nu e 

insufletirea naturii. ci ruperea naturii de om si vieatii, ten- 

dinja spre anorganic si abstract. lată principiul acestei arte: 

abstracția, linia rigidă, forma moartă. Arta clasică are la 

buza ci viziunea imanentă, familiarizarea cu lumea de aci; 
cealaltă artă e inspirată de o viziune trancendentă, de anxie- 

tatea faţă de lume si exasperarea nevoii de salvare a omului 
aruncat intr'o lume ce nu e pe măsura sa. 


„_ Oricit de costisitoare ar fi emanciparea de tradiția cla- 
Sică, ea e cerută nu numai de probitatea intelectuală, care 
e un bun european la care nu vrem să renunțăm, dar serveşte 
chiar înțelegerea mai fericită a însăși tradiției europene. Nu 
avem de o parte esteticul şi de alta anesteticul sau exira- 
esieticul, ci două atitudini sau comportări estetice la care ne 
izbesc. ca de obiceiu, mai mult deosebirile decit asemănările. 
| om sonda complexul stării estetice pentru a da la 
iveală componentele şi stratificajiile, căci starea estetick nu 
are SI nu poate avea o structură lesne de îmbrățișat in arti- 
culatiile ei. Fa infige rădăcini în abisurile naturii umane: ea 
este expresia directă a valorilor umane. a sensibilităţii. a sbu- 
ciumului afectiv, a setei de bucure si de desfătare. 
gg 

1] W. Worringer: Von Transzonrotiz und Immanens in der Kunat jn 


Zeitschrift für Xesthefik and allgemeine Kun 5 
geti pla Fe e hAunstwisseetarhafi, vol, LIT. 1008, 


Ld STAREA ESTETICÁ rd 
* wm € 


e " la PM E de S clarifica esența 
esteticului poate lua ca punct de plecare a 'ra[iei anali- 
tice doua fapte cardinale ale domeninlui de ee creatia 
de artă sau contemplarea frumosului. In favoarea primului 
fapt se pronunță mulți esteticieni contemporani, de exemplu 
E. Meumann sau Ch. Lalo, pentru a cita doi specialişti care 
au pătruns în cercuri mai largi de cetitori: al doilea fapt il 
pun înainte Th. Lipps. K. Gross, V. Basch, ete, 1). Am spus: 
„creația de artă”, nu creaţia frumosului, Distincția are o în- 
semmátate care a fost desluşită înainte. Coniemplatia nu e 
pură receptivitate si nici creația pură activitate. Și la frumos 


— e valabil ceea ce noi am spus adesea despre cunoștință: fru- 


mosul, asemenea cunoștinței, e un fenomen ce se sitniaza 
dincolo de opoziţia activitate-pasiviiaie. Contemplarea fru- 
„mosului e si una și alta, fiindcă stă dincolo de ele, In contem- 
platié există o „producţie“, o poezie care nu e încă artă. 
Creaţia deci o rezervăm numai pentru producerea operei de 
artă. 

De asemenea mam întrebuințat pentru a denumi cel de 
ul doilea fapt si o altă expresie în afară de aceea cu rezo- 
nanță mistică si metafizică de contempla(ie, anume aceea de 
salisfactie, desfátare, bucurie sau plăcere estetică, Contem- 
plarea frumosului e socotită uneori ca un echivalent sensibil 
al extazului, ca o plăcere pură, ca o înaltă satisfacție. l'ona- 
litatea plăcută este nn numai o osi ny My destul de ráspin- 
diiă printre esteticienii contemporani dar si ana dintre cele 
mai vechi si deci acceptată în breviarut estetic al culturii 
europene, Sau auzit si voci discordanie care au susținut că 
si neplăcerea, iristejea, intră in contemplajia estetică (de 
exemplu în sublim, tragedie, romane realiste). Aceasta e 0 
chestie aparte cu care ne vom intilni din nou. Altceva așteaptă 
o întregire, Nam socotit plăcerea ca sinonimă contemplatiei, 
pentrucă ea este prezentă nu mai puţin si în creația artistică, 
Adesea artiștii au desvăluit lumii înalta suferință a creaţiei 


D Paeeputu] secolul al tü-bea erestenzü poutrn estetică treceres dela 
vercetări de amănunt si adunate de materiule Ia operati de sietemputizare € 
de expanere a intresalui domeniu, Ingirüm entova juerâri mu de seam: 

1901 Jonas Cani Allgemeiüe Aestetik, A. Jeng 7 West der 

Kilinst, 

12 K, (Groor; Der pesthetische Genass; — Edith Lenimgsn 
Katincher:: Analyse der nesthetin-lien: Kontemplation 

1903. Th. Lippe: Grundlegung der Aostihetik L ' 

1044. Si. Witasek: Grundzüge der agreate XAestbetik, 

Hi. M. Marshall: Aesthetje Principles; d. Vollv(^; System. der 

esthetik.— p. 

1904, en, Lipya: Grundlegunyg der Aeethetik 11 M, (aner, Aes 
thetik ` und ` sd genet nas Kunst w kase zis kat, W 

Hg Menmmann, Etatòti rube blu die Aestlivtik der Gozenwart, CA, 
Lalo: L'esthétique. experimentale contemporaine 


28 VIAŢA BOMINEASCA 


artistice. Nu e nimic de mirare, Mai de grabá ne-am mira 

că am auzi altfel de mărturisiri. lnsá si aci, ca mai sus, 
intilnim aceeaşi confuzie, descoperită la cunoaştere. Cu- 
nostin(a — se spune — este sforjare, e deci ne 
fuzia aci e poate mai uşor de dat la iveală. Sforjarea nu € 
insási cunoștința adevărului ci căutarea adevărului. Cit timp 
căutăm, ne încordăm. suferim, nu cunoaştem: cind cunoastem 
avem o destindere si simtim o subtilá bucurie, Acelasi lucru 
in creația de artă. Suferinja si încordarea se găsesc in faza 
pregătitoare a căntării, deci cind nu creăm. Creaţia, rezulta- 
tul efortului, e de asemenea o subtilă satisfacţie. lată de ce 
noi aşezăm pe al doilea plan satisfacția estetică, la Kant in- 
trodusă în cama go frumosului. chiar inainte de creația artei 
sau de fenomenul geniului. 

Revenim la lupta pentru primul loc in estetică între cele 
două fapte. Intiietatea decernată contemplaţiei invocă două 
dovezi, din care cea dintii trage mai greu în cumpăna con- 
vingerii. Anume, cronologic, creaţia de artă (în sensul spe- 
cific al acestui termen, nu in acela de tehnică in deobste) 

resupune contemplajia fie numai sub o formă imentara. 

rebuia să se constitue intii atitudinea estetică pentru ca ta 
să fie materializată în artă sau „exprimată“, La început n'a 
fost gestul fără vin ee n ci semnificaţia care s'a prelungit 
in gest, in creaţie. Se ridică aci, pentru o apreciere fugari, 
problema „originii artei”. Există o „artă primitivă“ si una 
„preistorică”, Vom considera această artă ca in totul extra- 
estetică, exprimare exclusivă a sentimentului religios sau 
a viziunii magic-religioase? Preistoria nu confirmă existenţa 
la primitiv a unei arte cu totul anestetică. Au fost, recu- 
noastem, motive temeinice pentru convin că omenirea 
na putut debuta cultural, alături de seriozitatea tragică a 
magiei si religiei, prin contemplatie estetică. Contemplarea 
estetică presupune o desfacere de real şi deci o atitudine de 
delectare în ficţiune, în ireal sau cel puţin ridicare pe un plan 
dincolo de realul obişnuit, pe un plan în care imaginea e pre- 
tuitè ca imagine. O asemenea atitudine — se spune — nu 
ate fi primitivă, ci presupune o îndelungă inițiere stiinti- 
ică, deprinderea de a deosebi realul de fictiv. un antrena- 
ment pe drumul greu al desinteresării. „Prin absența spiri- 
tului critic, va lipsi totdeauna (primitivului), pentru a cunoa- 
ste bucuria iluziei, primul moment logic, necesar al oricărei 
iluzii, anume, cunoașterea adevărului, i, în definitiv apa- 
rifia si desvoltarea activităţii estetice atirnă de cunoștință” "1. 
Au aceasta e opinia unui cunoscător în această materie si 
spirit perspicace G, H. Luquet: „Chiar dacă arta ar fi primit 


4. €. Sehiwer; La vie esthétique et Je problagw de la sotraiasance, Hevie 
Philosophiae, 1034, I, p. 391. 


lăcere. Con- 


STAREA ESTETICĂ 29 


mai tirziu o destinaţie magică si deci utilitară, ta a fost la ia 
ceput pur desinteresată si n'a avut alt obiect decit frumosul. 
Acesta a fost la inceput primit sub două forme cărora le co- 
respund două feluri de artă, arta decorativă şi arta figura- 
tiva. Frumosul artei decorative este esențial estetic in sensul 
etimologic al cuvîntului: e o plăcere luată din impresiile sen- 
soriale produse de adausele sau modificările aduse obiectelor 
preexistente, corp omenesc sau instrument de uz. Frumuseţea 
ariei figurate e plăcerea rezultind din experiența făcută de 
artist cu puterea sa creatoare de imagini" 31. „Asifel chiar in 
intrebuinfarea utilitară a artei, care nu e decit o desvoliare 
de, SS tirziu, subsistă caracterul desinteresat primitiv” 
A doua dovadă în favoarea întiietății ce revine contem- 
plajiei priveşte greutatea de a constata si de a aprecia enm- 
pănit procesul de creaţie. ta se desfăşură iniro zonă 
care scapă adesea conştiinţei, in zona subconstientului, dacă 
nu chiar a inconştientului, sufletesc — după unii — fiziolo- 
gic — după alții — si credem că aceștia din urmă se apropie 
mai mult de realitate. Dar greutatea cea mai mare e nesiá- 
pinitul misticism al creaţiei, idolatrizarea „imaginaţiei crea- 
toare” cu deosebire de către ,poe(i" care se cred aleşii plás- 
muirii artistice in genere, cavalerii lui Poesis. Se face un su- 
părător abuz de cuvintul de „creaţie“. de sigur, pentru mo- 
tivul că semnificația lui reală sa tocit în sens propriu: 
.Creatia” este creşterea din nimic a unei flori minunate. 
istica creaţiei găsește o legitimare în existența .ge- 
niului”. Despre geniu cuvintul om mai infelept a fost rostit 
Kant: „geniul e dispoziţia înnăscută a spiritului (inge- 
nium) prin care natura dă ilele sale „artei“. Prin natura" 
Kant înțelege , talentul" sau darul natural, facultatea de pro- 
duc(ie ce aparține naturii. Geniul impune sentimentului 
estetic sau artelor legile proprii ale naturii: deci el aduce 
in vieaja afectivă o ordine necunoscută înainte, un mod de 
a fi care se generalizează. Ordinea adusă de geniu este oare 
o tisnire din nimic, este un capriciu al firii omeneşti sau e 
o „revelație“ a faptelor — este o născocire, cum se crede, sau 
e o .descoperire?", Faptele pledează pentru ultima parte a al- 
ternativei. Geniul e omul de o excepțională memorie, de o 
rară ascuțime a sim(irii — simtirea se referă si la organele 
sensoriale (văz, auz) ca si la emotivitate, Geniul posedă dea- 
supra normalului capacitatea a convibra cu inconjuri- 
mea, voluptatea de a primi tot felul de impresii — libido 
sentiendi. Aportul geniului nu rezidá in faptele ca atare — 
acestea sunt dăruite de impresii si imaginile memoriale, deci 
de trăirile bogate, intense şi pătrunzătoare — ci in nea, 


DO H. Lequei: L'art ot la religion des hommes fossiles, 1920, p. £28. 


50 VIAȚA ROMINEASCĂ 


relaţiile, configuraţia lor. Plăcerea de a „produce ceva nou“, 
réie sa Lust zu Fabulieren sau reude am Ursache- 
sein nu înseamnă Kr in neant, printrun procedeu 
magic, a unei lumi de fiinţe total inedite. Omul nu e hărăzit 
să creeze ci să producă din materiale preexistente, „Creaţia 
artistică” este o experiență specifică, este o revelare a unei 
lumi a cărei structură va fi cercetată la sfirsitul anchetei 
noastre, Poeți in toată puterea cuvintului ca Hebbel si 
Goethe, mirturisese acest adevăr. „Fantasia noastră nu trece 
mciodată dincolo de ordinea naturii, dincolo de combinaţiile 
posibile si conceptibile, De sar intimpla aceasta vreodată, 
“ar ajunge la un punct dincolo de Dumnezeu sau la nebunie“ 
tHebbel: Tagebücher). „Se spune drept laudă a artistului: 
are totul din sine. O, de n'as mai auzi mereu aceasta! Drept 
vorbind producţiile unui astfel de geniu original sunt în 
mare parte reminiscente; cine are iri ai ar putea arăta 
aceasta pentru fiecare în parte” (Goethe in Lore uci 
Gesprüche mit Goethe). Se afectează azi desconsiderare faţă 
de memorie, desi un fin psiholog Fr. Paulhan enunţă că 
niul e memorie — Platon cerea filosofului să fie mnemonikos, 
să aibă o excelentă memorie — si că orice creaţie e un pla- 
giat deghizat mai bine sau mai rău. 

Cum contemplarea este experiența estetică fundamen- 
tala, cum această experienţă are drept obiect deopotrivă na- 


tura si arta, ar trebui să fòurim un cuvînt care să exprime - 


toate aspectele frumosului. Cuvîntul il avem si are consacra- 
rea a două veacuri: .esteticul", Fiind greu de minuit, iar 
acelea de ,,frumos" fiind învechit, recurgem la acela de artă“ 
lără a recunoaste prin aceasta primatul teg a Totuşi 
„arta” are un avantaj care nu e numai termino ogic: e ca- 
ractérul ei sintetic, posibilitatea de a întruni coordonatele 
estelice; frumosul, satisfacția sau plăcerea, concretizarea 
acestora într'o operă, cum si condiţiile ei rii: plismuirea, 
modelarea triilor. „expunerea“ (Darstellung) acestora, „ex- 
, erorizarcea^ sentimentelor, latura tehnică, de fabricare”, 
de „compoziție“ si stil", De aceea pentru estetica contempo- 
rană esența artei este estelicul de precădere. N'am avea ni- 
mic de obiectat acestei formule la modă dacă ea nu ne-ar 
face să uităm că fundamentul în estetică e contemplurea sau 
„Bustarea”, Adesea, în cultură. din nefericire, se nesocoteste 
factorul fundamental in favoarea înfăptuirii concrete, sin- 
ietice, mai bogate în elemente si de aceea mai izbitoare. mai 
teatrale". Tlustrăm cele spuse înainte despre creaţie cu alte 
două citate din artisti care totuşi nu idolairizeaza arta. „În 
adevăr, arta stă în matură: cine o poate smulge afară, o po- 
sedá^ (Albrecht Dürer). lar compozitorul Berlioz spunea 
odată că lumea e plină de simfonii, numai să știm să le 


ascultăm. 
MIRCEA FLORIAN 


= e 


UN GAND MA CHINUESTE 


de ALEXANDRU PETÒFI 


Un gind mă chinueste ne "ncetat: 

Să mori zacind in perini pe un pat! 
Să vestejesti ca floarea din grădină 
De-un vierme-ascuns rozind la rădăcină. 
Să te topesti ca luminarea în chilie 

De nimenea stiutá si pustie, 

Nu, nu, 0 Dumnezeul meu, 

Eu moartea asta nu o preu! 

Copac să fiu, de fulger despicat, 

Ori smuls cu rădăcini de viforul turbat; 
Să fiu o stincă 

Din munte prăvălită 'n palea-adincà... 


Cind gloata sărmană gi ruptă, 
Sătulă de jug, va porni la luptă 
Cu steagurile roșii fluturind, 
lar pe steaguri cu acest cuvint: 
„Libertate!“ 
Si cuvintul ăsta oa străbate 

Din răsărit pină 'n apus, 

Si gloata pa izbi în cei de sus: 

Atuncea să cad 

Pe cimpu 'nsingerat 

Acolo mi se stingă pieafa jună, 

lar dacă glasu-mi plin de bucurie sună, 
Las să-l înghită oţelul gemind 

Si trimbifa si tunul bătind, 

ar peste trupu-mi izbăvit de suferință 
Să calce copitele cailor, 

In iuresul asurzitor, 

Sburind «pre biruință — 3 
De-acolo să-mi adune oasele sfárimate, 
Cînd pa veni mireata zi de 'nmormintare, 
Cu muzică domoală de fanfare, 

Cu steagurile 'ndoliate, S 

Si 'ntr'un morminf por aseza ert, 
Cüzufi pentru tine. Libertate! 

Tradusi de MIHAI BENIUC 


UMBRE 


Capul Mironei se odihnea din nou in cáldura brajelor 
incrucisate pe masă, te caiet. O clipă tresări îngrijorată: 
să nu dispară tavanul. Dar se linişti: tavanul era ținut in 
lanţurile lămpii. Apoi se văzu legănindu-se sub cerul liber şi 
nu i se păru ciudat, Dispăruseră pereţii, dusumeaua, casa in- 
treagă. Vintul risipise tot. Lanfurile erau agájate de cele pa- 
iru colțuri ale cerului negru si la] incrucisarea lor, in locul 
lămpii, atirna ea, ca un om spinzurat. Si vintul sufla ca 
crestele munţilor. Vasăzică asta e moartea? Totdeauna i-a 
lost teamá că va muri asa, ridicată pe neaşteptate de mini 
nevăzute, Dar de ce nu încerca să se smuceascii, să sară? Mai 
scăpase si altădată. Pümintul era si atunci departe, cerul 
opac, 

Reusi să se desfacă de lanţuri. Cădea în vid. Vintul o 
purta cu el. O svirlise intr'o cascadă, Aluneca pe spume, se 
sbătea, cădea în spaţii goale, unde nu mai era nici apă, nici 
vint, Apoi, iar o lua suflul rece, puternic. lar Era caldă 
acum. Cind deschise ochii isi simţi pe obrazul Tlerbinte mina 
inghefati, apoi pe mină o risuflare fierbinte. Pe foaia albă 
de hirtie, umbra degetelor si a tocului. 

Vintul suiera cu aceeași furie, ca in vis: mereu, repetat. 
5gomot de valuri uriașe care izbesc in stinei. O picătură grea 
ca de plumb cădea pe o hirtie întinsă. Mirona își indreptá 
spatele si privi împrejur. Se infilirase fără să stie cum, prin 
tavan, o picătură de apă. care lovea in abat-jour-ul de perga- 
ment al impii cu picior înalt, ca intr'o tobă. Dădu an la 
o parie si puse in loc o cratiţă, dar picătura de apă lăcea 
mai mult sgomot. ` ` 

Poate mà aflu pe mare, zimbi Mirona, poate în fundul 
mării, întrun submarin. Numai acolo poate fi atita clocot, 
numai acolo poate intra apa pe sus. Se asezü la masă, din nou 
si serise distrat: , Jurmal de bord". Dar gluma se opri aci. 
Casa, blockul acela imens părea intr'a un mic vapor 
pe un ocean furios. Deşi trează, i se păru că lanţurile de care 
cra agățată lampa se clatina si că între umbrele lor exagerate 


— 


UMRRE 

353 
se mişcă tavanul. Isi amintea acum de seara cînd. trec 
faţa unui magazin cu lămpi. îi plăcuseră atit daa li ri 
fringerile pe tavan ale acestor lanţuri, incit ki eco, Ce 
aibă, ale ei, acasă la ca. Si fiindcă nu se pot ge See 
hrele se hotürise intr'o clipă să cumpere lam perete "So- 
cotea, ca si atunci, că e prea modernă această cutie de sti m 
aburità, cu marginile tivile in nichel lucios. dar ii li ce 
tavanul împodobit în fiecare seară cu lanțuri Eroase diego. 
nale negre incrucisate peste tavanul alb. | we 


hype uec à 

— O mică statuetă, siluetă in bronz n unei femei, se proiecta 
pe perete cu braje care parcă ar fi vrut să se agaje de lanţuri 
Gitul acela lungit, căuta toideauna ceva. Pe alt zid se rásfirau 
oblic siluetele exagerate a două lujere de cale: corolele lor erau 
eprespo Cit niste pilnii de gramofon. Mirona înlocuise florile 
de doua ort pină acum cu altele la fel, ca să regăsească du- 
blura lor în negru. 

Nu-si mai amitea cind anume se 
sese lumina, cind incepuse agitația de 
ea „domnia umbrelor", 

.  Fusese cea dintii zi caldă. Una din acele ce nu fac parte 
din anotimp, O maşină de tăiat lemne îi amintea de toamnele 
copilăriei. Nişte fetițe care săreau intrun picior. atente să 
Impinga o pietricică pe un fel de patrate trase cu creta sirimh, 
ti trezeau in minte începuturi de vară de demult. 

Nu era duminecá si totuşi ziua avusese toată apásarea, 
aroma, lungimea zilelor de sărbătoare, Nimic nu prevestea 
deslantuirea vintului, tumultul de acum. Nu stia cind se lăsase 
in faţa ferestrei întunerecul, ca o perdea neagră, opacá, si 
cum fusese despărțită de acoperisurile lusiruite de soare. de 
coroanele copacilor, de zidurile blockurilor in colori de pastel. 
Incercase toată ziua să coboare undeva, in adincuri. să prindă 
ceva din tot ce se framinti acolo, din tot ce cîntă acolo si 
plinge. Purta in suflet povesti, care fugeau de lumină. 
de strinsoarea cuvintelor, de cerneală si tou, Miruna și le "achi- 
puia orinduite ca straturile de frunze intro pădure, Uncle, 
desi putrezite, moarte, tritiau prin elasticitatea, prin mireasma 
lor, altele căzute mai tirziu, isi pástran totusi individualitatea, 
iar cele verzi, desprinse înainte de vreme, erau încă pline de 
vieata. Dar cînd vroia să le scrie. toate erau la fel de rebele. 
Hirtia răminea albă. Urmirise în după amiaza aceea ore n 
şir, plimbarea norilor pe cer, ca altădată, jocul firicelelor al- 
băstrii în bucăţile de járatic. Simjea din ficcare clipă trăită 
mai demult aroma ei, picătura ei de poezie care mijea undeva 
turburătoare, care o îndemna si o impiedeca să serie. Si era 
afară, — în soarele acela difuz. în lumina aceea apăsătoare, 
lăptoasă, în liniştea trotoarului lung — ceva din ceea ce mai 
trăise odată. Cind? De unde venea? C ifi ani avea! 


ind prin 


nnoptase, «ind aprin- 
afară si, ceca ce numea 


31285, — 3, 


54 VIAŢA HOMINEASCA - 


5e revedea incercind să-şi (ie echilibrul pe marginea 
unui trotuar foarte lung, incapatinati să nu calce dincolo. In 
faţă, clădirea mare a Şcoalei Centrale. In fereastră, o fată cu 
coade negre ca ale ei, cu guleras alb. Cu nasul si obrazul 
turtite în geam, i se păru urită, dar cind îşi deslipi faţa și-i 
zimbi legănată, deveni, ca "n basme, frumoasă. , Nimic nu 
poate fi mai trist decit să priveşti strada într'o duminecă după 
amiază, la fereastra unui internat“. Ar fi vrut să ştie cum 
de rămăsese acolo, de ce nu venise nimeni s'o scoată. Strada 
in jurul ei era pustie, clădirea imensă a Scoalei Centrale pă- 
rea goală toată. Numai în geam, acolo, o mică zină cu coade 
negre, pedepsită, zimbea. Mirona hotări să n'o uite, si caute 
so cunoască, să fie prietene bune. Si iată că abia azi. după 
ani si ani, din pricina cine stie cărei adieri aspre si calde in 
acelaşi timp, îi reveni în minte chipul acela, cu trăsături ne- 
hotărite care parcă se oglindeau si oscilau pe suprafaţa unei 
ape vag turburate de vint. 


Cind se desmetici, se pomeni la masă, in faja unei hirtii 
albástrite de un scris, cind mare si desordonat, cind mic, strins, 
agitat. Reciti ultima frazàá: 

„Adia in ziua aceea primăvara, asa cum e la inceput, 
cu asprimi incă dar si eu rotunjimi calde. Nam să uit nicio. 
dată, trotoarul atit de lung. fereastra şcolii, copacii proaspăt 
inmuguriţi. Grădina lcoanei“, 

Isi scutură umerii, privi in jur si regüsi umbrele, Vintul 
venea cu forțe innoite, izbea in acoperis sálbatic, piriiau pe- 
refii in încheieturi, odaia părea un mic cori ce rezistă unui 
ciclon. Dar această atingere cu realitatea duri numai o clipă 
şi iar simţi adierea cülduja de vară. Fra trează, devsebit de 
treazit si totuşi auzea un fosnet de frunze. mirosea a liliac... 
ba nu, a pàmint cald şi umed, a polen si iarbă... In faţă se 
ivi uluca lungă din strada fără capăt, care irăise odată, 
de mult. Luă din nou stiloul in minè şi lără să-și dea seama, 
hipnotizată parcă, incepu să serie: 

„Nici uluca, nici strada, nici cerul n'au margini... Coadele 
cu funde mă lovesc pe umeri la fiecare pas"... 

AM slerse si scrise încă odată: 

, Pe Mirona o lovese pe umeri coadele cu funde la fiece 
pas", 

Se opri iar. Trebuia să güsenscá un alt nume eroinei, Nu 
putea s'o cheme la fel ca pe ea, Mirona! | s'a părut totdeauna 
numele ei prea bărbătesc, práfuit, lipsit de orişice graţie. Era 
stinjenită cind trebuia să-l spuie, Parcă o impicdeca să fie 
ncpüsátoare si fericită ca alt copii... Și acum cînd putea să-l 
schimbe, simțea că totul e legat definitiv de acest nume, 
Mironat... 


F 


UMBRE 35 
— La culcare Mirona, e o 
cea ascuţită a lui Tanti Marie). 
— E vară acum și vara am voie pină la nouă, 
— Mai e pină la vară, două luni cel puţin, 
— A fost o zi de vară azi... (vocea tatălui 
blajină). Unde era tata? Undeva în fundul g 
atunci nu-l văzuse... 


Apoi isi simţi urechile infepate, Tanti Marie: 

— Da' ce ploaie! Potop! 

— A plouat azi? se mira mama... La 
la ceasul de deasupra hotelului Boulevard. 
nu ploua. 

— O fi fost o rupere de nori pe aci pe la noi, rüs unse 
tatăl, de sigur pentru a-i lua apărarea, pentru a mai fi lăsată 
afará in curte, un ceas. De ce-i era atii de drag în seara aceca? 

Mirona cobori de pe stinghia ulucii să-l vadă. De ce erau 
atit de mici acolo în fundul curții, tanti Marie si mama, iar 
fa(a de masă numai cît o foaie de caiet? De ce se asezase tata 
în aşa fel ca să nu-l poată vedea? De ce era cerul mai mare 
ca de obiceiu si strada mai lungă? De ce spusese tata „o ru- 
pere de nori" si nu „u rupere de cer?" Se va preface că i-a 
infepenit gitul si va sta cu ochii in sus. pironiti, pină va 
prinde clipa cînd se va rupe cerul, încă odată. Atunci va sti 
ce-i dedesubt. 

— Hai, Mirona, cá doar n'ai să te faci astronom, de 
cite ori să fi se spună „la culcare?", Cind vocea lui tanti Marie 
devenea răguşită, nu mai era nicio scăpare, Dar nu-i era 
somn de loc, si seara aceea ascundea puzderie de taine. Ho- 
tări să intre în casă si să iasă afará numaidecit Da? pleca- 
rea celor mari. Ca să nu-i ghicească cineva gindul întrebă 
nevinovat: Ce-i aia astronom? Si începu să alerge pe pietris 
sgomotos. Coadele cu funde mari o loveau prietenos pe umeri... 

In casă, prin fereastra deschisă. pe întunerec, impungea 
iar vocea lui tanti Marie. Era vorba ca de obiceiu, Înainte de 
plecare, despre legătura cu chei, de usa sifoniernlui, de cheia 
din dos, de poarta din faţă... Apoi, in liniştea la început de- 
săvirşită, începu a deslusi sgomotele turburitoare ale străzii: 
pasi grăbiţi. paşi greoi, pasi mai sprinteni, mărunți... lătratul 
unui ciine departe, roțile unci masini, o trasurè... Toate aveau 
pe asfalt acelaşi răsunet de vară, acelaşi ecou cáldut. 

Mirona ieşi in curte fără să-şi mai pună vreo întrebare, 
Coadele o loveau pe umăr ca si înainte, dar curtea i se ara 
alifel. Parcă o regasea după multă vreme, străină. Liliacu n 
fund. de lingă chiose, părea mai departe intro umbră ene 
deasă. salcimul la fel. O izbea acum un miros brut de iar 
tînără. de ploaie, de cîmp. Mirosea gardul de ag gros 
de-alüturi, si poate chiar păpădia de pe maidanul de peste 
drum. 


pt. Ai stat afară destul (vo- 


, indepürtatá, 
rădinii,.. Nici 


sapte m'am uitat 
Vă spun sigur că 


56 VIAȚA ROMINEASCA 


Mpidanul de peste drum părea un lac întunecat, incon- 
jurat cu sălcii... In dimineaţa aceea, ingropase miez de piine, 
acolo... Floarea, spălătoreasa, se jurase că dacă pui miez alb 
de piine în pamint, si dacă stropeşti in toate zilele, ies ciu- 
perci mari si cárnoase. Dar eiti zw intra intr'o stropitoare 
şi cit intr'o ploaie ca cea de azi? Dacă an ieșit dintr'odatè? 
Auzise de atitea ori spunindu-se: , au ieși! ca ciupercile după 
ploaie”, Acum înțelegea în sfirsit! ` 


.. Strada nu era lată si nu era intunerec ca in grădină, 
Frica? Nu, nu-i era! Totusi nu se aștepta sa scirțiie poarta 
asa de tare si se sperie. Ce căuta pe stradă, la ceasul cind alţi 
copii dorm? „Eşti un monstru, sirigase odată, tanti Marie, 
semeni cu bunică-ta“”, Si ea, de obiceiu tăcută, răspunse cu 
atita furie, cá amutiseri toți: ,nu-i adevărat“. De unde sti? 
intrebă tanti Marie, reculeasi si rea, „Fiindcă semăn cu toți 
copiii de curs primar“. „Dar sufletul din tine e sufletul bu- 
nica-ti, suflet de monstru“, „Cei aia monstru ?”, o întrebă 
Mirona. „Cineva care nu-i ca toată lumen", 
Avea dreptate! Nu era ca toată lumea, dar putea să fie 
acá vroia. Încă nu iesise pe poartă. Putea să se intoarcá în 
casă dacă vroia, 
Di totuși, fără să mai judece, fără să ştie de ce, se po- 
meni peste drum, pe maidan. 
e locul unde ingropase piinea, fácuse semn eut o piatră, 
Dar păminiul era acum alifel. Ma 
pietre erau peste toi, o mulțime, şi fiecare petec de pămînt 
nu semăna cu alt petec. Mirona căuta mereu, 
tele incovoiat, cu genunchii indoiti. cu brațele atirninde. cu 
fruntea atingând aproape pămîntul jilav. Dacă mintise spă- 
littoreasa ?.., 


intunerec € de sigur greu si asesti o bintă ciupercă... Sau 
poate nu ajungea o singură des 


e dimineaţă, cu stropitoarea si seara, de cite ori vor pleca 
ceilalti de acasă... Şi iată c 

semneze — neașteptat, 

sigur pe lume minuni, virfurile d 
“ra mică si catifelată si i se 
ie. Ba nu, palpita ea, Mirona... Sufletul ii era plin, de o 

bunătate necunoscută, de 

50 poată indura. In jurul e 

rasufla, parcă vroia să-i vorbească... Mireasma acelei seri de 


Adierea aceea catilelată si si 
în punt, era poate răsuflarea c 
să le ferească de răcoarea nopții. Sau poate coborise pentru 


m M weur e să-i arate ciuperca, sau s'o păzească de rău- 
ăcători, fiindcă era iniunerec. Sau poste, — cine stie — ve- 


" care vroia să le-acopere, 


UMBRE 32 
nise ca să-i predea maidanul, s'o facă prințesă peste pamintul 
acela! Pe umerii ei, prin păr, pe rotunjimea obrajilor, simţi 
o tremurare de aer, nespus de mingiietoare ste numeşti Fana, 
rințesă de Ringhi-Ring si vei stăpini peste domeniul de 
lanstod". Niciodată, mai tirziu, nu şi-a putut explica de 


unde a scornit aceste nume. din ce reminmiscente lipsite de 


sens, auzite sau visate vreodată. Dar atunci, cuvintele acelea 
vătuite, fără răsunet, fără ecou, erau grave, limpezi, de parc ar 
fi fost scrise; sau soptite foarte a roape. Printre buruieni. se 
iviră o mulţime de puncte strălucitoare. Sar fi spus că cerul 
și stelele se oglindeau in pămint ca intr'o apă. Frau licuriti, 
erau firimituri ca de sidef. diamante, sau numai bucățele de 
sticlă, sau stelele care cădeau ajungeau aci toate si se prefa- 
ceau in licurici sburători si in pietre scumpe, sopteau gizele 
intre ele, sau fosneau frunzele sau asa era zumzetul, vieaja, 
taina pămintului, noaptea? Mieuta Mirona înţelegea in sfirsit, 
că această destramare dulce. această încătusare plăcută pină 
la durere, aceste aripi pe care le căpătase, trebue să [ie ceea 
ce oamenii mari înțeleg prin cuvintul „iubire” si i se pòm 
că vieaja e numai mingiiere, strălucire si cîntec, 

Dar această deplinătate se risipi dintr'odatá, fiindcă in 
acelaşi timp, ca şi cind cu o mină ar fi atins un cărbune 
aprins şi cu cealaltă o bucată de ghiaţă. auzi. ca o detunătură, 
un ris spart. batjocoritor si se pomeni ridicată la o iniltime 
aiuritoare. Pe coapsele-i goale mini aspre si degete multe, 
multe degete urcau ca nisie animale. Cineva. o altă voce, 
spuse: „Lasă fata, e prea mică...” „Ba eu cred că-i...” fuse- 
seră rostite cuvinte de care multă vreme nu şi-a putut desbara 
mintea, care o făceau sfioasă faţă de alţi copii... „Ei. hai, de- 
stul. lasă gluma!” Avea același om două voci? Nu! Erau doi, 
Hotărit, erau doi! Si acest lucru nu-l mai putu uiia. 

Cerul se apropiuse de ea. Negru si cu sclipiri inspaimin- 
tătoare. Brajele care o ridicaserü se indoirii. Era acum la ni- 
velul unei priviri erucise a unei respiratii grele de tutun si 
de vin, înnebunită de spaimă, simțind pe coapse degete ca 
niște şerpi reci, lipiciosi. Cum de se iviră ochii celuilalt, mari, 
verzi sau poate albaştri, atit de limpezi, incit luminau intu- 
nerecul ca o cale lactee?... | 

Nu-si dădu seama dacă erau buni sau răi. Erau foarte 
limpezi. Şi cu toată zăpăceala, în toată groaza acelei secunde, 
simți aerul dimprejur parfumat. Mini netede o luară, de sizur 
ca so scape, dar ca se sbătu. se smuci, căzu la pămînt, se 
ridică şi fugi. 

Traversá alergind strada si curtea.* Urcă scările de pia- 
irá, trecu prin tot felul de sali si silite. Uşile parcă se deschi- 
dean singure, sau ea le străbătea imaterialà. Risul o urmărea 


55 VIAŢA ROMINEASCA 


mereu. Sau i se părea numai. Eugen. 
piardă timp. Alerga. 

Odată in odaia ei, răsuci cheia de două ori. Aprinse lu- 
mina. Privi in jurul ei. Scăpase. Se duse e la oglindă, 
Nicio schimbare: aceeași cărare in mijlocul părului negru, 
aceleaşi coade cu funde mari albe, la capăt, săltau nepăsă- 
toare pe umeri la fiecare mişcare, aceeaşi fustă scurtă albastru 
inchis, cu bretele cuminte încrucișate pe spate, peste o flanelà 
roşie... Numai nu i-ar fi rămas pe coapse urmele acelor 
degete aspre. Simti o năduşeală rece pe frunte, Obraji-i erau 
verzui, umezi. Ridică rochija. Dacă vor apărea a doua zi. pe 
coapsele acelea atit de netede zece urme violete, zece degete 
albastre?.. Vinătăile apar a doua zi tocmai... Dacă le vede 
tanti Marie?.., Cum o s'o mai poată înfrunta vreodată ?... Com- 
ese reci i-ar fi făcut poate bine. Dar de unde să ia două 

Giste?.. Ca prin minune găsi un sertar neincuiat. Răvăşi 
lucrurile nervos... Dar tocmai atunci auzi pași pe stradă şi 
teama îi fu atit de violentă că într'o singură clipă se desbrăcă, 
stinse lumina si se strecură în cearceaf. 

așii se apropiau mereu mai mult. Cineva ridea tare. Se 
cutremură, Dar mnumaidecit recunoscu vocea tatălui ei: 
„Doamne cum e cu putință, să ridă si tata ca un străin, ca 
un bărbat”, Tatăl ei era tot un bărbat? Cineva scoase un 
țipăt. „Uşile deschise?” (Tanti Marie): , Mirona de ce-ai in- 
cuiat?... Descuie!" 

— Hoţii! Spune au [ost hoţii? 

— Nu ştiu nimic, am dormit. 

Invălmăşeală de voci, exclamatii, întrebări enervate, 
tata o luă în braţe: 

— Bine că nu te-ai speriat Mironel. Tanti Marie avea 
ochii holbati: ; 

— Nat auzit nimic? Nimic? Ce somn de bustean! 

Se fücurü cercetări toată noaptea. Uşile fuseseră găsile 
deschise... Vraiste, toate. Totusi nu lipsea nimic. Totul era 
in ordine. Răvăşite numai batistele... si sufletul Mironei., Dar 
asta nu băgă nimeni de seamă. 


Nu respira ca să nu 


d io lavan apar umbrele o wën de care atirnă lampa 
$1 pe pereți forma prelungă a calelor si linia gitului exagerat 
intins a femeii pe bronz. Pe hirtia albà. conturul tocului si ima- 
ginea părului ei în suvije desordonate. Toatá vremea cit a 
scns a simjit pe umeri greutatea coadelor cu funde mari; si 
acum parcă-i lipsese. Cîţi ani au trecut de atunci? Ce sa 
intimplat între timp? Minile lui Stefan îi apar deodată lipite 
pe fereastra trenului și ochii aceia de coloare aiit de deschisă, 
atit de limpezi, de reci, coboară neasteptat asupra ei. Isi amin- 
teste cum şi-a praptit minile pe geam de ale lui, ca să vadă 
dacă sunt de două ori mai mari ca ale ei, Isi închipuise oare 


? 


UMBRE 59 


că du au stăpin miinile acelea? Ceea ce a surprins-o atit de 
mult atunci, au fost ochii aceia luminosi sau adierea proaspătă 
de lavandă care A cuprins-o toată, deodată, de parc ar fi fost 
luată în braţe fără să stie cum?... La masă în tren a intre- 
bat-o: unde pleci? La a răspuns pe jumătate glumind: nu 
plec, f „De cine?", „De halatul lui tanti Marie!".., „Cum 
asta?" „Da, halatul lui tanti Marie, atirna în faţa patului meu, 
ym legat la mijloc cu snur si avea mineci largi care se bălă- 
aneau... Ei, bine, Tig ies căpăta pălărie cu boruri enorme 
orbite din care ochii Mess ca la cadavre, si buze groase. 
cascate care rinjeau. Neneia, mătuşa mea cealaltă, incerca 
noaptea tisile ca să se încredințeze că suni încuiate. Cind 
clanja se misca mă speriam totdeauna. Mama pregătea seara 
un lighean cu apă în mijlocul odăii să poată bea soarecii dacă 
se intimpla să vie si să le fie sete. săracii! Stefan o asculta 
cu interes si cind ridea intinerea nespus de mult. Ea se temea 
că vor trebui să se despartă, că nu va şti niciodată cînd a 
mai trait întrun climat la fel. 

Mirona îşi trece mina pe frunte, îşi plimbă privirea pe 
umbrele pereţilor si stringe in mină stiloul. Apoi se apleacă 
deasupra hirtiei, isi adună umerii să-i fie mai cald. isi apro- 
e fruntea mai mult de caiet, Ochii îi suni miopi de oboseală. 

ocul se opinteşte. Nu mai are cerneală. Să-l umple nu mai 
are răbdare. Il moae in călimară, si. pe norkeuflate. ca la 
şcoală. cînd avea timp mărginit pentru lucrarea serisa si cu- 
nostea foarte bine subiectul. începe să serie mărunt: 

„E intunerec, umezeală, burnijò si ceatü deasă. Mirona 
îl insojeste pe Stefan, un necunoscut de care sa indragostit 
in tren. Au coborit la Veneţia... Pe apa aceea largă, verzuie, 
palatele sunt făcute, tot din ceaţă. altfel de ceaţă, mai grousa, 
Se urcă amindoi in gondolă ca intr'o biriă. cu o mulţime de 
geamantane. Curioasă plimbare în gondolă!... Trăsăturile lui 
Ștefan sunt nelămurite, Umărul lui Stefan, singura realitate 
pe lume. Sufletul ei. plin de dragostea ei, cen « intii... Mintea 
ei obișnuită să dilate și să reducă totul la proporţii de basm, 
e in sfirsit liniştită. Frică? Nu mai stie ce-i frica. Se simte 
tàmáduitá, scăpată de ea, ca de o boală lungă, chinuitoare, 
Alunecă pe străzi, pe cotituri de apă. pe căi toate lichide si 
inguste, innecate in burni(a neagră si nu-i este teamă. O ce- 
tá(uie plutitoare, cu prispa rotundă, se desprinde cu totul ne- 
așteptat din cenusiul apei, Apar doi oameni, care iau geaman- 
tanele. Totul se întimplă în tăcere, în negură, totul e nebulos 
si straniu ca întrun film de mari aventuri, 5i totuși Capa 

nu i se stringe inima. Nu are ginduri. Spaimele au devan e 
sigur pierdute intr'o copilărie de care credea cà n'o mai eapò 
nimic, că a fost uitată intr'o țară departe, că a dispărut cu 
ultimul filfiit al batistei lui tanti Marie. In. minte, în suflet, 
ciocănesc numai două cuvinte: Veneţia. Stefan... După atita 


A) VIAȚA ROMINEASCA 


Li 
drum cu trenul, după atijia ochi străini, de care sa opintit 
privirea ei fermecată, iatá-i acum singuri, intr'o cameră scăl- 
dată ca intr'o pulbere de aur, in lumina galbenă a candela- 
brului, in strălucirea oglinzilor, cu rame vechi fastuoase de 
bronz... Veneţia era afară, îndărătul celor două ferestre aco- 
perite cu falduri grele de mătase roşie, peste perdele de dan- 
telă gălbuie. Din vieata palatelor insirate pe Canale Grande, 
din serenada cintatü pe undeva departe. pe unul din acele 
multe canale, din limpezimea oglinzilor pătrundea pinà la ea 
un ecou, o armonie pe care parcă o mai trăise odată. Era 
ceva în prea plinul acelei clipe, dar şi în fragilitatea ei, în 
impresia aceea de catifelat si cald. ceva ce mai sim(ise cu si- 
guranjá cîndva. Ar fi vrut să se întoarcă, să privească im- 
prejur. să asculte atent. | se părea că aude un cor indepăr- 
tat. Ar fi vrut să puie mina pe lucruri, să prindă legătura cu 
ele, să se incredinfeze că fericirea există. că se poate atinge, 
că poate fi adunată în palme... Dar in clipa accea se văzu cu- 
prinsă în braţe si ridicată. Un hohot de ris venea de departe, 

uternic, de parcă vroia sò. spargă cerul, să prübuseascá 
umea. Totusi Mirona isi dădea seama că minile bărbatului 
ii cuprinseseră doar umerii, că era îmbrăcată, dar in același 
timp se simțea ridicată si degete reci, multe. se incolüceau pe 
coapsele goale. Se smuci sălbatic. Trebuia să se libereze de 
miinile acelea cu orice pret nu mai vadă ochii aceia roşii, 
privirea ameţită, crucisá. Cind se pomeni cu mina pe clanía 
către care se zise. innebunitá, risul acela îngrozitor în- 
cetă si din fumul negru care-i întunecase mintea. se iviră ochii 
lui Stefan, limpezi, nedumeriti: ce s'a intimplat ?.., In odaie 
nu răsuna nicio vorbă, doar privirea lui mai transparentă, 
mai dilatată, punea încă odată aceeași întrebare. Apoi, de 
parcá cineva ar fi suflat în flacăra unei luminări, licăririle 
luminoase se stinseră. se micsorarü si un om străin. plictisit, 
spuse cu o mişcare a minii, arătind spre dreapta: „camera 
dumitale este alături...“ 


Mirona îşi reamintește bine acea cameră de alături, unde 
prizonieră, cu simjimintul că pluteşte fără nicio legătură cu 
umea pe un canal al Veneţiei, nu mai vedea decii uluca verde 
de pe strada lungă a copilăriei, maidanul. 

Isi în ptă iar umerii, Suieră vintul, vibrează geamu- 
rile. ferestrele abia mai ţin. Pe rejii albi, calele se rasfring 
in forme mai ample, umbrele lantikite pe tavan sunt mai 
tiranice parcă. Dar toate se risipesc. Un far puternic luminează 
intimplări vechi, porniri cu totul stranii, care zăceau, cine 
stie unde, departe în straturile putrede ale conștiinței, Vede 
acum o clasă cu gulerașe albe, înghesuite în recreatie, lingă 
lereastrá și aude voci tinere infioraie: mie-mi place să fie 
inalt si blond, cu gitul lung, cu ochii negri... „mie-mi place 


UMIRE si 
cum e Rudolf Valentino", — mie-mi place... mic-mi place... 
mit-mi place... Și fie, die Mirona? Se făcu tăcere. Tácerea 


creștea, si en, na. cu coadele negre, rotite in jurul capulni, 
sopteste aproape fără să vrea: „mie-mi place... să fie... partu- 
mat..." Rid, chihotesc gulerasele albe si toate perechile acelea 
de oechz care mai întii au incol(it-o, lăcrimează acum de mult 
ce se amuză, Micuţei Mirona ii ard obrajii de rușine si ciuda. 
Mai Gran, la virsta cînd atitea colege de scoală erau indrè- 
gostite de ofițeri, Mirona iubi un pisoiu cenușiu. || găsise 
iarna, pe inserate. in zăpadă, aproape mort, dar ochii îi erau 
deschişi. mari, luminosi, limpezi, albastri. Cit l-a îngrijit, cit 
l-a iubit după aceea. Infelegea in sfirsit, de ce odată, ieşind 
dintr'un cinematograf pe intunerec, isi lăsă prietena buimá- 
cită si se duse după un bărbat necunoscut, atrasă de o adiere 
proaspătă de lavandă. pentru ca apoi, in cofetária in care 
au intrat după o lungă plimbare pe tot felul de străzi intunc- 
coase înainte de a se aseza la o masă, să spună că vrea să 
telefoneze acasă şi apoi, pe nesimţite să se strecoare, să dis- 
pară pe uşă, 
Ce căuta mereu? De ce fugea? De cine îi era teamă? 
Pe cine dorea? De ce avea groază de oameni si totusi îi căuta ? 
ce sa simţit atit de liniştită cînd şi-a lipit fruntea de nmn: 
rul lui Stefan. cind el a pus mina lui grea pe numărul ei? Gă- 
sise, în luminozitatea privirii lui. în minile lui, în hainele lui 
care miroscau a lavandă, ceva ce căutase de mult. Si era ho- 
tărită să-l urmeze dacă-l va intilni, la orice răscruce de dru- 
muri, oricine ar fi. De atîtea ori făurise cu minlea, pe cînd 
nu putea dormi, in patul ei de acasa, o Venetie văzută in 
poze, si risá in carti. Si intr'o zi, cind visul se implinea, 
cind gondolele alunecau în jurul acelor pereţi, in faţa acelor 
ferestre, Mirona, printr'o farsă a soartei, nu mai vedea altceva 
decit uluca verde a casei părintești, maidanul, nu mai au- 
zen decit vocea cînd rágusitá, cînd ascuţită a lui tanti Marie: 
„nu uita că eşti o fată de familie bună... că trebue să te 
mariti. 


Mirona urmăreşte o clipă umbra stiloului apoi febrilà 
începe să serie: | | 

„Un soare difuz se joacă în ceața luminoasă, subțire ca 
o pojghijà de ghiaţă. Gondolierul visleste in Visione si sunm 
un palazzo in dreapta, un palazzo in stinga. A ie SCH cm 
ori pe Duse, alături de viteazul D'Annunzio. Pe | xd r 
artista de cinema, o plimbă si acum. Locueste in palatul d« 
acolo. Nu, acolo locueşte un grec bogat, indragostit ayè" ita- 
liancá.. Alături un american... a răpit in fara lui o ds 
Acolo? Acolo e casa Desdemonei pe care a sugrumat-o Mau- 
rul... O iubea foarte muli, Stefan parcar vrea sa spuie ceva. 


42 VIAŢA ROMINEASCĂ 


Gura lui îi aminteşte sărutul lor, lung, în goana trenului, urui- 
tul roților. Cit trebue să fie de furios si cit pare de linistit. 

imbarea aceasta e de sigur ultima politeţe a unui om bine 
crescut, E lingă ea acolo, cu timplele cenusii, cu fruntea miste- 
rios obosită, cu ochii care ar fi putut să-i lumineze vicata. De 
ce a fugit din braţele lui? De ce? De ce? De ce? Si totusi 
crede întrun miracol. Poate că nu la pierdui.. Poate că 
buzele lui se pregătesc so 'ntrebe : sa intimplat 
aseară, Mirona? ce ai fugit? As vrea să te pot pricepe. 
Și ea va avea curajul să-i spuie: Odată de mult, m'am speriat 
foarte tare... Fruntea lui e parcă mai netedă. Buzele lui se 
mişcă. Stefan vorbeşte in sfirsit: „Sunt mulţumit că sa în- 
timplat asa Mirona... aseară... că esti o fetiţă cuminte in fond, 
că ai vrut să rümii o fată cuminte. Vezi, hotárirea ta pasio- 
natá de a cobori din tren cu mine, de a veni cu mine, m'a 
imbátat de sigur. Si totusi imi spuneam, nu-i bine ceea ce 
facem. Apoi panica aceea neasteptalá, ura aceea sălbatică 
din privirea ta; aseară. cind ai pus mina pe clanță m'a con- 
trariat îngrozitor... dar pe urmă mi-am spus, e mai bine asa... 
Da, micuța mea Mirona, era intr'adevür ultimul moment în 
care puteai să-ți dai seama că nu e bine ce faci. Intr'o zi va 
trebui să te miiriti, Esti o fată de familie bună...“ Mirona in- 
ghetata Sa întrebat abia atunci cine era omul acela pe care 
ar fi vrut să-l urmeze piná la orisice capăt. „Eu nu te-as pu- 
tea lua de nevastă, spunea Ștefan, sunt însurat... Războiul se 
apropie” si mai spunea mulie lucruri pe care nu te mai 
auzea, Dar si gondolierul era vorbăreț. Fiecare 0 aseun- 
dea după spusele lui o mare pasiune. Fiecare din treptele 
acelea care coborau cenusii, largi in apá, din grüdinile din 
fund, ascunse cu gelozie, evocau 0 poveste péntru care cineva 
și-a dat vieafja. 

Mirona isi resfiră degetele, apoi le împreună ca si le 
desmorțească. Isi trece o mini pe obraz si i se pare straniu 
că nu regăseşte lacrima pe care o simțea încă. Umerii îi sunt 
ingreuiafi de parcă toată povara acelei nopți îi apasă. Pri- 
veste împrejur, nedumeritá. I se pare — cînd că toate îi apar- 
fim. Stefan si Mirona cealaltă. că în mina ei mică poate cu- 
prinde toată marea lor dramă. că ale ei sunt lucrurile si um- 

rele lor, liniştea si urleiele vintului; — cînd, speriată de 
propria ei ingimfare, simte cum devine ea însăşi o umbră, 
umbra celeilalte Mirone, mai stăpină aci decit ea, 
"obosită, Clocotul de afară dispare din nou. Drumuri 
se desfăşoară în soare ca nesfirşite bobine de panglică lată. 
Fug indárát şosele cu case. cu copaci, cu oameni. Inainte 
Fonesc numai ei... Pe sub pleoapele ametite pătrunde lumina 
şi inlesneste urzirea unor imagini incoherente, fabulatii legate 
între ele haotic. Somnul e subred. bogat. Stefan cîntă la pian? 


1 


şi candoare a profilurilor întrevăzute in cărți de 


aqu 45 


Nu! Cintá cascadele, pădurile, cintă vintul pe crestele mun- 
tilor, cîntă valurile mărilor... Se rostogolese apele pe pietre 
rotunde... Pe caiet. chipul Mironei se desenează cu acea poezie 
: kaa fr : cetire, in 
imagini religioase, in vis... Umbrele toate o veghează, 


CELLA SERGHT, 


NOTE ISTORICE DIN TINUTUL 
VOEVOZILOR JIULUI 


Călătorul, care ar voi să-şi adape sufletul la Dumneze- 
lasca seninătate a munţilor nostri intilneste pe fostele melea- 
guri ale lui Decebal un masiv păduros de peste 8,000. ha 
numit . Voryodul Jietul” la obirsia riului [iu din comuna Pe- 
trosani, Jud, Hunedoara, al cărui nume reține imediat atenţia, 
Rezonanjele lui amintesc sfirsitul veacului al XII-lea. De alifel 
bogata toponimie din sudul lHunedoarei si din mai tot basinul 
peni de Nord, oricît ar fi de stompate azi, reflectate in tra- 

itia locală evocă ceva din figurile miirete ce dorm sub ţă- 
rină de cimitir cu sau fără cruci si anonimi sub lespezi de 
biserică, care răsar din hrisoave si se identilică cu istoria 
cinstind prin sufletele lor mari numele de romin. 


* 
D - 


Celebrele piscine dela Cheley amintite in diploma ca- 
valerilor loaniti dela 1247, nu trebuesc situaie in Romana tik 
de lingă Dunăre unde n'au fost niciodată, ci in colțul de Nord- 
'est al Gorjului. la poalele munţilor, între satele Pocruia si 
Godinesti, cam in partea de Apus a riului Motru, 

In aceste colțişoare de liniste majestuoasá, cu măreția 
munților din spre Nord, succedaji unii în spatele altora în- 
trun admirabil amfiteatru si terminati eu piscuri plesuve ca- 
re-si. desfac profilul dintr'un senin ca petalele de „nu mă 
uita” a putut fi cîndva reşedinţa liniştită a Voievodului Li- 
tovoi. Munţii abrupți si înalți oferă un adăpost ideal ce-şi gá- 
sesie o perfectă rezonanţă in zicătoarea locală „gerul iernii 
nu cade pe noi". imensitatea pădurilor de fag si rüginoase 
dintre Nord si sălbăticia locului cu pesteri lungi si intorto- 
chiate care rüsar pe fot locul din blocuri imense de calcar pu- 
teau constitui minunate refugii, 

Enormul vinat păstrat si în 
gată toponimie locală: 
prei. Culmea Ursului, 


vremurile noastre inir'o bo- 
Dealul Zimbrului, Brebina. Apa Ca- 
Virful Porcului ete. oferea hrană în- 


IR 


NOTE ISTORICE DIN ȚINUTUL YOEVOZELOR. (ru) 45 
destulatoare minunatilor rüzboinici gospodăriţi la poale de 
Carpaţi printre păduri care au fost imense în gorun si 
fag. Peste tot curgeau nenumărate ape, piraie si izvoare, care 
dispăreau uneori pentru a apărea cristaline sau spumeginde 
cine ştie unde din maüruntaiele pământului eontinind cei mai 
gustosi pesti dela noi si de aiurea, din belsug si la indemina 
oricui, 

In documente, nu odată sunt amintiţi , Virzovii" de pă- 
siravi care se irimiteau dinspre partea muntelui Domniturilor 
sau marilor boeri. Exemplarele dela Pocruia-Isvarna. erau cele 
mai vestite. Bătrânii ştiau si ei din băirâni că se prindeau pă- 
străvi pinà la 5 kg unul „să te'neingi cu ei“, Rar locuitor de 
acolo care să fi plecat la Tg.- Jiu pentru vreo pricină sau vreo 
rugăminte si care să nu ducă în traisti si ciliva păstrăvi. 
Cea mai mare faimă in păstrăv o avea Rimnicul Celeiului 
(Gorj) din exemplarele căruia Regele Bela (inea să-si oprească 
jumătate, E un obiceiu de cinstire pe care veacurile nu Lan 
putut sterge pani în zilele noastre: desi nisipul cărat din 
munţii despăduriţi de nesübuinia omenească a astupat mai 
ivate vechile elesteic, 

Ceva mai la Nord-Vest de locluia si Godinesti pe Motrul 
in sus găsim satul Closani la poalele muntelui Piatra Closa- 
nilor si la gura unui defileu lărgit parcă spre a cuprinde mai 
multă istorie în lunca Padesnlui, admirabil loc de adunare de 
osti, de unde a pornit la 1821 Tudor Vladimirescu, Pestera 
dela Closani este renumită, Asupra ei profesorul € sirbea cu- 
lesese multe tradiţii: un strămoș al lui Tudor Vladimirescu 
născul din o căsătorie anterioară a unui boier Radu din nea- 
mul Florestilor, revoltat contra Grecilor a trüil aseuns câţiva 
ani pela jumătatea secolului al XVII-lea. în ea si nu a iesit 
decît sub faţa encerich a călugărului Mitrofan, din poste- 
ritatea căruia sa născut Tudor Vladimirescu, AN 

Toată această Țară muntoasă a Voievozilor iului plina 
de urmele taberelor romine, din care a pulsat inceputul jsto- 
rici noastre nationale, este un farmec rar si ne face să înţe- 
legem de ce poalele muniilor Gorjului spre Motru si-au 
avut primii Basarabi moșiile lor preferate, după cum e 
metric, pe partea cealaltà a Carpaţilor către He o. Ja; 
sese cu un mileniu mai înainte col(ul preferat al lui Dece lin 
Pe meleagurile de unde apa tumultoasă a Cernei iese ks 
stinei, se păstrează si azi însă sub legenda lui lorgovan poe 
zarea luptelor lui Decebal cu Traian: 


„Inceată Cernă, inceală” _ 
„Că se aude glas de lată 


* 


- 


46 VIAȚA ROMINEASCA 


Din voievozii Jiului, autentici B. 
torii apoi (ara rominească, sa d 
Corvinilor de Huniade. ilustrată 

iei care a coborit pe Cerna către Banat 

tolicit Mateias al Ungariei. 

O altă ramură a rămas pe locurile de origină 
de Puşcariu menţionează descend 
muna Perosul, la fintina "aes „Basarabii de Riusor 
insemnati prin secolul XIII-lea si al XIV-lea (act de judecată 
din 1595 al lui Basarab cneaz de riusor), Stefulescu si Girbea 
doi istoriografi locali, morți după începutul acestui secol, 
menționează un boier Vintilă emigrat pe la 1550. care pune 
pe un act o pecetie eu armele acestei familii şi care era nepot 
al ctitorului Mănăstirii Tismana, Acest boier Vintilă. cu sem- 
nificatia de „viteaz“, este tot din neamul Basarabilor de Jiu. 

Spicuind documentele referitoare la aceste date, con- 
statăm după Stefulescu si Girbea, că satul Pocruia. 


d : d a Na age: Dont: ia, a apar- 
tinut parte in stare de indiviziune Boierilor Tomir, Voicu si 
Rodoslav, El 


; El a fost întărit Mănăstirei Tismana prin Doc, din 
1557 lunie 27 de Mircea W. Voicu, unul din co 


lasarabi, care au cti- 
èspartit peste enn familia 
prin Cavalerul Alb al Va- 


, Si fiul său ca- 


“, Cnezi 


ietari. 
fiu al lui Sirbul (Serban): astfel. legătura Basarabi r ed Cor 
vin'i apare evidentă. 


La Pocruia si Gadinesti (10 km Sud-Vest Tismana) a 
avut ocină Radu cel Frumos (frate cu Vlad Cilugkrul). ch 
ce jy e o arati wn Seng Tismana la 15 Iu- 
nie ocumen Micat de Stefulescu ina 35/26 id 
Tismana pag. 209, liletici pag. 545/44). inso ix 

. Aceasta înseamnă cà -Pocruia (ocină 
proprietate deplină si exclusiv familială a Basarabilor. Alie- 
narca ti devenea posibilă în ac ă pri 
numai „al tuturor megieşilor“ cu atit mai muli al familiei. 
al cărei drept de preemțiune dura tim indelungat si se in- 
tindea nu numai asupra bunurilor ung Ge? ci chiar asupra 


T SÉ eeng ` gt (Dinu Arion, Studiu Isi. Dr. Rom. Buc. 


. Dar, in Pocruia si Godineşti a avut ohabă si Vintilă Lo- 
gofátul după cum se arată in hrisovul din 1 Iunie 1595 dai 

I irgoviste de Vlad Călugărul W, (Stefulescu: Tismana 
pag. 7/195, Veneliu pag. 123). 

Afirmarea d-lui G. D. Florescu (Divane Vol. l, . 57) 
cá au fost date in acelasi timp M-rei Tismana de către Hadu 
cel Frumos si Vintilă Logofătul nu poate fi decit justă. Prin 
aceasta însă, capătă consistență si afirmarea lui Girbea, care 
considera pe Logofătul Vintilă drept cumnat cu Rada cel 
Frumos, Domnul dela 1462. 


` 
X 


NOTE ISTOMICE DIN ȚINUTUL VOEYOZELOR JIULUI 47 
Cale de cîțiva kilometri mai spre Nord-Est de Pocruia 
si Godineşti, dar mai adincit in Munţi se întinde prin gura 
unui defileu, satul si apoi la 5 km mai în spre Nord, Ministi- 
rea Tismana, E un loc de minunată odihnă sullctească. cu ape 
cristaline, păduri de castani, elesteie cu pastravi si miresme 
proaspete de păduri. Călugării găsesc aci lotul necesar me- 
ditatiunii si reculegerii, Satul l'ismana a aparținut lui Vintilă 
Logofătul împreună cu Pocruia si Godinesti, Sirbisorii si 
Ohaba (Mehedinti), prin cumpărătoare dela Stanciu C ortoflesi 
: 160 florini. (Doc. lui Mircea. Ciobanul W, din 26 Apri- 
ie 154). 
Cine urmăreste intinderea acestei oroprictáti de peste 
200.000 ha, înţelege imediat cà 160 florini erau un pret 
cu totul derizoriu si că vinzarea aceasta nu era decit ing 
sactie in familie tru stingerea unor pretentiuni indivize. 
De relin esie că Sirbisorii, după Prof. Girbea, fusese GE 
Ini Sirbul (Serban fusese, după Stefulescu. bunicul lui], ^ 
de Huniade) si că după această cumpărătoare Stanciu ech 
flesi, tot dé neam domnesc, misionarul domnilor de eg la 
curţile unguresti, se retrag mai in ios pe Motru la Glogova, 
Satele Tismana si Plostina (Sud Glogova) foste in SPE 
nirea lui Vintilă Logofătul, fuseseră anterior întărite "erum 
stirii Tismana de către Sigismund Craiul Ardealului, la zică e. 
1429 (Stefulescu Tismana pag. 180/181, Venelin 55/59) «ub in 
'orvinilor, i : : 
Teen Corvinilo aminteşte cà satul Tismana Goen Sint de 
mosul său Radu W., deci de fondatorul e stil "L wofktul 
2 August 1450 (Stefulcseu pag, 180/181) Lier? ` Sé Teen 
este el însusi ctitor al SE lismana (Dtefulesc 
ismana, pag. 252). F3 ER 
tren rer sar domnească, a fost loc pret ii ed 
intasilor lui. M'rcea. In zile bune si rele EM SÈ quisi, polt 
Domnului Jupinii si Boierii, pentru eM s onge 
si vinütori, intr'un foisor cu o minunată ve Gè E Maior: 
nu a mai rămas decit o mică nolà pe hes Maki EN 
poiana Basarabilor, san un PATATE ine n sr ploua prea 
a pus o placă de bronz cu stema domnească s 
vorul Basarabilor. 


NM 
-* * 


t " “rea 40 km pe soseaua 

^e terasa din stinga Motrului, la circ caderas ppt ete Pate 

Da de kolin albiei Motrului dela Sue ag oda 

Baia de Aramă se allă situată Glogova. hide Pin la Sire- 
latoare si domină întreaga vale ce se deschide 


haia. Atunci cind abia se inchegau domnids fanen ee: 
stă localitate situată la ivsirea Motrului din 


An 


VIAŢA ROMINEASCA 


stilor a constituit un neindoios punct strategic care apăra voie. 
vodatul lui Litovoi contra tarilor dela Vidin, 
Pe această proprietate de peste 30.000 ha, 
in chiar amplasamentul actualei cule, după domnia lui Mircea 
W. (f 1418) un renumit boier Stanciu a cărei soră Anca era 
măritată cu Ţepeluş W, a jucat un rol politic si militar (vezi 
Bogdan Doc. ete. pag. 132 nota 2). In iserica reinnoită de 
Stanca Glogoveanu. tocmai la 1714, a fost inmormintat Tepelus 
cel omorit acolo la ieşirea unei subierane care mergea la Motru, 
prin Aprilie/Mai 1452 de către Mehedinţi, conduşi de Danciu, 
Tradiţia mai spune că Tepelus (Basarab IV cel tînăr) a 
fast, posterior, deshumat $i transportat la Bist ifa de către 
Pirou Craiovescu, CH a cărti soție Neagu (Negoestii de azi) 
avusese legătură. (S. Nicolesen-A]. Aldea, pag. 15 hota). Dar 
in acea biserică — după cum mai amintește tradiția — fusese 
inmormintat Dan III W. (Danciu W, care à omnit între 
1440/1445), 
După un grafic de pe tocul unei uşi (azi ridicată si 
la București), Mihai Viteazul a venit din Strehaia sărbătorin- 
u-si aci urcarea, dela Bünisor la rangul de Ban al Craiovei. 


avind reședința 


Lë 
+ + 


Pe cealaltit terasă a riului Motru pe teritoriul ce aparti- 
nuse altădată comunei Ohaba si despărțită numai prin cul- 
mea acestui riu, cam pe la jumitatea şoselei Floresti-Baia 
de AÁramàá se vede o bisericuță cu totul izolată, fata de stilul 
€i plin de avint si pereții grosi cu ferestruici crenelate. Este 
Biserica dela C rainici, 

isania spune că u fost clădită de Const. si Ton Burnazi 
la anul 1818, fiind un paraclis al culei boiereşti care se afla 
ceva mai la Nord, 

Cei doi ctitori si probabil părintele lor sunt îngropaţi in 
pronaos, alături de alte cinei vechi morminte boiereşti. Toate 
acestea sunt azi acoperite cu pa de scinduri a bise- 
rici. Dintre cele 5 morminte boiereşti, doi sunt: Vintilă, mort 
la 1742 si fiul său Constantin. 

ine vor fi în celelalte trei morminte, cu mult anterioare, 
Du se stie, 

„În legătură ou reclădirea acestei biserici de către Bur- 
NORI, Se păstrează următoarea legendă: C. vi doi boieri se du- 
ceau. la zile mari in biserica de lemn a satului. Odată a fost 
apostrofati cá vin la biserica din sat, in de a o repara pe 
cea de lingă conacul boieresc. Boierii, su drati au adus pe 
dată meşteri vestiți dela Glogova si au rec it-o din zid cum 
se vede ea azi. O variantă a legendei spune că furtuna a luat, 
intr'o zi de Paşti, acoperişul bisericii din sat, fapt ce a deter- 


IR 


| 


NOTE ISTONICE DIN TINUT I' L VOEVOZEL OR ABULUI 49 
minat pe locuitori să-şi clădească una nouă, 
lingă tonac, 

Dupà relatiuni din 
chiul dascál al bisericii, mori la peste 100 
tori Burnazi ar fi venit cu tatăl lor pe la 1740 din Banat (nu- 
mele acestei fainilii există încă in Banat) si sau stabilit pe 
acele meleaguri, făcînd negof de ţuică si lemniirie. Fi imbo- 
güjindu-se au recládii biserica aflată în ruină. după ce mai 
inainte cumpăraseră şi conacul boterese. 

Clădirea bisericii a fost făcută pe locul alteia de prin 
1700—1780, construită jumătate de zid şi jumătate de lemn. 
aceasta la rindu-i era asezatii pe temelia alteia de lemn. foarte 
veche, Stilul celei din 1700 ar fi lost cam identic cu al celei 
clădite de Milos Tuzbasa din Comünesti la 8 km mai spre 

vord, si care mai există si azi. 

Bătrinii spun că în dreapta 
pe teritoriul comunei Ohaba. ar 

or molizi. 
trăsnet, | 

Molizii confundați de popor cu brazii. fuseseră" plantați 
odată cu tirnosirea bisericilor dela 1700 si 1818. conform unu: 
vechiu obicei oltenese, |udecind după grosimea celui existent 
azi, care are peste 200 de ani. cel rupi de trăsnet trebue să fi 
fost cu mult anterior anului 1700 si probabil în legătură ou 
tirnosirea unei străvechi biserici, | 

Despre biserica dela 1700, bătrinul dascăl, fiu si el de 
dascăl, păstra tradiţia potrivit căreia ca fusese clădită jumătate 

in zidărie, iar în sus, din lemn de stejar s brad, prin anii 
1700—1720. Fusese un paraclis al familiei L Iucerului Vintilă 
dia neamul Florestilor, vechi boieri din părțile Motrului si ale 
Tismanei, : a m a 

Clucerul Vintilă sin State, cu fiul lui Constantin si alții 

mai bătrîni. Stoian si Nicola, erau trecuţi in pizania de 

iserici si întrun pomelnie rămas bisericii încă dela tatăl 
sáu, Tuturor acestora li se purta venerație, ei fiind TEM 
ca oase domneşti încă din vremea primi or basarabi. 0- 
tografie obținută prin bunăvoința domnului Är rame 
tualul proprietar dela Crainici, arată cula taa 1765 
Burnazi, care aminteşte stilul culei dela G ova, Pină acum 
10 ani. oricine o putea vedea in stare de părăsire, Supra- 
faţa clădită era de 15/20 metri. Sus, era un se cu 4 camere 
mari, jos 2 pivnițe masive, Zidüria de „bază la A ie eai 
formată din piatră alternind cu cărămidă. € EAD "p Sa 
mortarului indică o vechime de peste o jumătate e, : ge 
ceca ce intáreste Seen ACC: că numai o parte a zidăriei : 

i ilicată acum 150 de ani. : ] 

" geet aveau subterane boltite care caca. da Geroch 
din spate sau la apa din Tata la circa 7—5800 metri de conac, 


tar boierii alta, 
bütrini culese ne la 1912, dela ve- 
de ani, cei doi cti- 


i în stinga bisericutel, fostá 
i existat pini acum 60 ant 
dintre care unul, foarte bătrin. fusese rupt de 


50 VIAŢA ROMINEASCA 


Cula a lost locuită în ultimul timp de căpitanul Popovici care 
a si devastat-o, în căutare de comori. 

Tradiţia locală ca şi unele nume toponimice: Valea Boie- 
rească, Ohaba, Piriul Voievodului (azi secat), elesteul (remi- 
niscență a vechilor cleşteie de care era plin Gorjul si Mehe- 
dinţul! si Cula dela Bratevoiesti, apoi vocală te Glogova, 
Negaoiesti eic, păstrează amintirea Voievozilor dintre 1400.— 
1500 in special al lui Radu cel Frumos etat chiar intr'un cin- 
tec popular, É 

Azi nimic nu mai aminteşte acea atmosferá. Cula istorică 
à fost dărimată in mod barbar, fără nicio opreliste, numai pen- 
tru a-i lua cărămida, 

Bisericuța dela Crainici a fost reparată în ultimii 10 ani 
de către un Comitet în frunte cu membrii familiei Regale, cind 
“a relăcut clopotniţa, Interiorul este pictat de prin 1900 in 
chip barbar, 

Cea mai mare parte din trupul Crainici pendinte atunei 
de Comănești (inainte de 1700 era pe teritoriul Ohaba). a fost 
dat Mănăstirii Tismana la 1742 de Antonache Calimachi mare 
Ban al Craiovei (Stefulescu-Tismana pag. 106) adică la foarte 
seurt timp dela moartea lui Vintilă care avusese loc în süp- 
tămina mare a Paştilor 1742. 

O tradiţie culeasă dela un bătrin dascăl din Brotevoiesti 
spunea cà erau 5 mari ramuri de Basarabi: cea domnească 
dela Ohaba etc. care aparţinea soției lui Radu cel Frumos 
ünclisiv Crainici Comonesti Bratevoiesti), cea dela Glogova, 
Negoesti, Rotesti, Olteanul minè la Gheboaia, etc., apartinind 
lui Maneciu, iar cea din Nord de Negoesti (Tismana, Pocruia, 
Godineşti etc.) lui Vintilă, 

De altfel din felul cum se inliniuie aceste proprietăţi, se 
poate trage uşor concluzia că ele au fost initial o singură pro- 
prietate foarte mare, dar care treptat, în decurs de circa 
500 ani (mai ales cea apartinind logofătului Vintilă) a trecut 
cu mici excepţii, în patrimoniul Mănăstirii Tismana, unde 
de sigur acel logofăt ctitor a si fost înmormintat pe la sfir- 
situl veacului al XV-lea. 


ION FLORESCU 


JURNALUL UNUI SINUCIGAS 


Nu's încă mort, (Infepenit întrun sicriu 

Stau şi gindesc că este prea de timpuriu) 
E-afarü vieața veselă ca un demonic carnaval 
— Un inspüimintütor de vesel bal 

Cu agitafi năuci gi dansatoare tatuate. 

In ritmul grümádit al presimtirilor îndepărtate 
Grimasele sau adincit si nemascate 

Perechile se 'nlán(uesc halucinant de disperate. 
Ce sărbătoare uriaş de tristă! Ce fanfară 
De azur, pătrunde'n sală, din afară. 

E prea frumoasă pieafa si e prea tirziu. 
Sunt un cadavru 'ngrozitor de piu... 


Prin vinele-mi tăiate vieafa nu sa scurs 

Cind un fluid electric mi-a deschis 

Porţile nepătrunsului T ARAM 

Porţile nepătrunsului ABIS 

— În care-am rul cu-o smuncitură trupul să-mi dărim —, 
Simturile ce sau desfăcut desferecate 

Au înviat prin iuresul de pină-acum ascuns 

Si care cà un fluviu prin artere mi-a pătruns, 


Mă simt un tremur răspîndit în circulare unde 

Si febră nouă simt cum mă pătrunde, 

In snopi de flaciri și scîntei 

Au isbuonit vulcanice ochii mei, 

Ei ard, cărbuni aprinsi, metalic jar 

Si aidul de'ntuneric îl topesc ca pe un coşmar... 

lar soarele ce-a răsărit din nou şi-mi arde trupul ferecat 
E semnul marelui destin ce l-am pisat! 


Ce simt nu pot deloc să mai gindesc... ` 

Mii de colori gi sunete-mi răzbat prin pori 

-— Totul e ca'ntr'un raiu sau iad dantese — 

In craniu mi s'au grămădit armatele de nori 
Ar cerul ca un lac imens. A 

De-atita freamăt trupul ca oţelul mi-e de dens. 


52 VIAŢA ROMINEASCA n 
Stiu cam murit şi nu visez nimic 

Clipa cea mare neuitafa sărbătoare 

Trüeste încă'n mine si bizar 

Simt cum imi riscoleste ca un furnicar 

Trupul care-a'mpiefrit si sa uscat la soare. 


Si ce destin sinistru hărăzit 

Ca marea răscolire din adine so simt acum cind am munit 
Atita dragoste la pieptu-mi inutil sè string 

Si toată bucuria pe care să mi-o plina... 

Un deget de-asi putea să misc si eu 

As fi mai fericit decit un astru. 


Asa, infepenif cum sunt 

Simfirea stranie ce m'a stirnit 

Mi-e cel mai vesel si mai norocos dezastru, 

O, cît de multe am înţeles si cite știu 

Printre cadavre sunt cel mai savant si cel ma niu, 
Stiu, voi ce încă n'afi murit cá nu mă veți pricepe 
Nu's nici măcar un spirit cu toate că suni mort... 
Dar niea(a m'a pătruns cu atita avini 

Incit o simt si-acum asa înțepenit cum sint! 
Veantul peste mine-i ca un cort 

In care simt că se petrec fapte ciudate... 

Sunt însă în aşa de groaznică singurütale, 


Si totusi simi cum lumea ca n inimă palpită 
Mecanic ritm, Dar ce imens balaur 

Cînd se frümintà uriaş. Neţărmurită ci 
E forța care mișcă inelele-i pe rind... 


Pe mine însă să nu mă ntrebaţi 

Desi simt că in vieafi nu mai sint 

N'am deslegat secretul care-l așteptați 

Sunt doară un grotesc cadavru viu întrun mormint, 


E-atit de straniu si nu pot pricepe 

Că după clipa aceia mare care mai früieste 
Voi fi un biet cadavru inghefat 

M toate cite le-am Trëtt atunci şi fericirea 
— Cînd inainte-mi se căscau prüpástii — 
Vor luneca în gropile adinci. 

O, cum se sbate 'n trupu-mi ferecat 
Lumina care încă n'a murit şi amintirea 
Acelei clipe neuitate'n veci, 


JUNNALTIL UNII BSINUCIGAS 


55 


Dar simt cà totul se va'ntuneca'n curind 

Curind adevăratul prag va fi trecut 

i-atunci, printre atiția morti de rind ic 
oi fi un trist cadaoru descompus 

lar moartea mea va fi cu-adevărat 

Dezastrul cel mai tragic consumat. 


FLORIAN NICOLAU 


UN SCRIITOR AL POPORULUI: 
CHARLES DICKENS 


Copii slabi, îmbrăcaţi in haine învechite; fete palide, 
supte; ochi încercănaţi. Abur, aer închis, încăperi întunecoase 
si pline de umezeală, ucenici si lucrători incovoia(i, cu miini 
negre si obrajii în sudoare. Voci aspre de patroni, lovituri 
peste faţă, peste spate. Ochi ce se umplu de lacrimi, pumni 
ce se încleştează. 

Tamisa isi poartă apele murdare: case innegrite străju- 
esc străzi întortochiate, înguste. Un cer sumbru se ridică 

easupra unei vieţi o si dureroase, a unei vieţi de 
trudă si suferință, de amar şi lacrimi. Foamea, fri sunt 
tovarășii zilnici a sute si sute de fiinţe umile, necăjite si în- 
durerate. care isi deapănă cu resemnare zilele de chin a 
existenței lor. 

Oameni hrăpăreţi, patroni severi, bogaţi al căror suflet 
nu poate vibra niciodată în faţa suferinței altuia. 

Trăsuri purtate de cai frumoşi, femei şi bărbaţi infi- 
surali în blănuri scumpe se opresc în fața zecilor de maga- 
zine. Fructăriile expun coşuri mari, pline de castane. Mere 
roşii, struguri aurii se înalță în piramide, pere galbene şi 
mustoase, prune mari în cutii eebe Curcani, giste, cir- 
nati, pudding-uri pline de stafide. In casă e cald, focul pilpie 
voios in cămin, viscml nu lipseşte de deasupra pragului, 
punch-ul scoate aburi. 

In această Anglie a sec. al XIX-lea, plină de contraste, un- 
deva. intr'o fabrică din Fast-End, un mic ucenic alăturea de 

atitia alţii isi cîștigă penibil piinea. Timpul trece si lupta cu 
vieaja. cu fronte cu inegalitatea, cu asprimile si batjo- 
ins 


curile, nu-l inspaimintà pe micul copi Mai tirziu devine 
treie apoi forța geniului lui îi cistigü o enormă popu- 
ritate de povestitor odată cu apariția fermecătoarelor 


„Pickmick Papers", 

„Charles Dickens este fără îndoială una din cele mai lu- 
minoase fi ri din vieafa literară engleză a sec, XIX. [si pe 
trece copilăria si tinerețea la Londra, unde vine in contact 


— 4 


UN SCRIITOR AL POPORULUI: CHARLES DIFKENS 55 
zi de zi cu alasele muncitoreşti din cartie 
White Chapel Road, London Bridge, 
Cross nu ascund niciun secret micului ucenic. Îsi pourta pa- 
şii în voie prin toate străzile sulerinței. prin toate colţurile 
mizeriei. Descrierea acestor locuri devine subiectul său obis- 
nuit. | 


rele cle mai sărace. 
Halborn si Charing 


Impresiile copilüriei si adolescenţei se vor reflecta pu- 
ternic in toată opera lui Dickens, — vastă si vie frescă a epo- 
cei victoriene, Scriitorul săracilor a lăsat romane pline de 
vieață. cînd pătrunse de un ris cinic, cind încălzite de o milă 
induioşătoare in care indignarea si humorul se întretaie. A 
creat o lume specială cu scene si caractere de neuitat. 

In pagini émotionante a redat suferința copilulul si a 
arütat cà nimeni nu poate suferi ca un copil. Amintirea du- 
rerilor copilăriei sale o va păsira toată vieata. Din ea vor 
isvori două trăsături caracteristice: mila si dorinta de re. 
vansá. , 

David Copperfield si Oliver Twist sunt. altreva decit 
micul copil nenorocit, părăsit. obligat să ducă o existență 
greg 51 aspră. 

Sărmanul Oliver Twist, palid, infricosat, slab, are in- 
drăzneala să cadă bolnav de foame şi de frig. Emotie si furie 
tisnesc din fiecare pagină. Apoi acea oribilà work-house, 
asezümint oficial de milă! Oliver e micul stramos îndurerat 
al acestor fiinţe sdrobite de nenorocire. uitate. care isi gò- 
sesc si ele, cînd si cînd, o slabă mingiiere privind cerul sau 
găsind plăcere in cine stie ce mic lucru fara importanţă. Ni- 
meni ca Dickens n'a stiut să infüjiseze copilăria si tinereţea 
nenorocită, umilità si simtitoare. a 

O vastă panoramă: negustori, patroni neinduplecati. on- 
meni de afaceri, opresori, burghezi egoisti, servitori, uce- 
nici. galanti bătrini, nobili orgoliosi. Îl găsim atacind ipo- 
crizia in Cluzzlewit, in orgoliul lui Dombev, acel negustor 
teribil, solemn, aspru, crud pentru soţia si fiica lui — aler: 
tuos totuși cu fiu-său, dar nu din bunătate, ci tot din orgoliu 
in fata. continuatorului unei familii făcută pentru afaceri, 
Humor si lacrimi: in toate personajele găsim o impreunare 
de comic si induiosare. Pickwick inceteaza la un moment dat 
de a mai fi ridicol. Devine obiectul unei calde afectiuni, _ 

Regimul neomenesc al închisorilor. cruzimile educaţiei 
asa cum era concepută atunci, nedreptatea si asprimea pa- 
tronilor faţă de nevinovatii ucenici ne întimpină la fiecare 

s. 
pa Dickens în toată opera et face apel la bunătate, gene- 
ritate, milă. iubirea aproapelui. x 
"t ped de pildă vestile de Craciun, reflectit pe de rè paré 
dragostea pentru traditionala sărbătoare a vechii Angli: 
toată familia în jurul mesei încărcate de bunătăţi cu grijă 


56 VIAȚA ROMINEASCA 


pregătite: oamenii grăbiţi circulind yo sirazile Londrei in- 
carcati de pachete, cu inima vibrind de bucurie că vor putea 
face plăcere altora. Pe de altă parte, Dickens are grija de a 
aminti bogatilor că această slintă sărbătoare nu esie numai 
ziua curcanului, a pudding-ului şi sărutului sub vise, ci, mai 
presus de orice — o zi de impăcare, de bunătate, care nu 
poate fi sărbătorită demn decit dacă cei bogaţi au făcut pace 
cu cei nenorociţi, - 

De aristocrație, Dickens nu vorbeşte fără a o satiriza. 
Eroii lui activi si plini de vicatà luptă in contra răului. Trium- 
ful virtuţii e sigur. Dickens crede in progres, crede că pre- 
dicînd fericirea se va suprima mizeria, se va ajunge la un 
tel de Crăciun etern. Datoria fiecăruia e să lupte cu bucurie 
pentru a ajunge acolo. Dickens are o filosofie optimistă a 
vieţii. Un om care a suferit atit ştie să redea toate aceste su- 
ferinfe cu stăpinire de sine, imbricindu-le in humor carac- 
teristic englezesc. 

E uşor de înțeles de ce Dickens a devenit idolul poporu- 
lui, pe care l-a cunoscut aiii de bine, peniru imbunătăţirea 
stării căruia a scris pagini atit de emotionante şi căruia a 
ştiut să-i vorbească atit de direci. 

Dacă brutalitatea anumitor speciacole a dispărut din 
vieala britanică, dacă copiii săracilor sunt tratați cu bu- 
nătate si respect, aceasta se datorește în parte si operei ma- 
relui scriitor, 

Psiholog robust, filosof tin, induiosátor si sar 
castic, evocator turburütor si halucinant al străzilor Lon- 
drei, picior neintrecui al miilor de victime cu spatele inco- 
voiat ce sé duc si vin, noaptea si ziua, pierduti in spajiu 
Si în timp, in această viltoare omenească, Dickens a incar- 
nat, in opera si vieata lui, întreaga rasă britanică. 


ADINA ARSENESCU IAMANDI 


AQUARIUM 


Sunt călătorul astăzi oprit aci întrun han 

Cu geamurile murdare, si cu clienti tăcuți 

La fel în luciul apei nemiscátori gi muţi 

Doi pesti privesc în lături cu botul pe borcan. 

Vindufi de negustorul venit de pe ocean 

Au incà amintirea enormului lichid, 

Ce i-a dorit odatà in pintecul avid 

Azi nimeni nu-i clinteste infepenifi egal, 

Prin ochiul lor se scurge amurgul ireal, 

Ce l-au pázut prin plasa pescarului ursuz. 

Prea înţelepţi ca timpul veacului moderni 

Să-i decaveze'n sticla borcanului murdar, 

Ei sunt statornicia trecutului [ugar 

In golul fără margini al spaţiului etern 

Si'n vreme ce planeta vigoarea şi-o sleieşie 
i semeni-mi pe scoarță devin mai comlicati, 
Mai fix stă infinitul în ochii lor uscați 

Nestrübátut de lumea ce dimprejur priveşte, 


VASILE V, NI[ULESCU 


CUM A CUCERIT HITLERISMUL 
GERMANTA 


]. — Apariția pi volei bandelòr fastiste. — JI. Epoca de prosperitate. — 
LIL. Industria area a (uikermn iw fofa orizei. — IV. Rodioalizaréa masselor si 
Glasele atè plmitaare, — V. Lansgreg tat Hitler, — VI, Hétlee ta jintere, — 


VII. Canoluzii. 


Maşina de razboiu germană, alungată din ţările cotro- 
pite, a primit acum ultimele lovituri la ea acasă. Sa jucat 
ultimul act al tragediei, Astăzi, cortina de fier a păcii s'a lăsat 
peste cumplitul spectacol, 

Dar, odată cu ultimele flacări ale războiului. se va 
stinge şi ciuma brună: fascismul german, care a terorizat 
omenirea în ultimul deceniu si a deslánjuit marele măcel, va 
dispărea in intunerec. 

É momentul să ne întrebăm care au fost forţele care au 
dat statul german pe mina hitlerismului, spre a instaura dic- 
tatura si a proveca războiul, Este o experienţă istorică in- 
structivè. 

l, — Infringerea militară a Germaniei în războiul tre 
cut a dus, după cum se știe. la revoluția spartakistă. „Repu- 
blica sfaturilor“ a fost doborită — cu concursul decisiv al 
social-democratiei — dar aparatul de coercijiune al Statului 
împotriva muncitorimii devenise neputincios. Marea burghe- 
zie germană — in frunte cu magnații industriei grele din 
Vest si marii agrarieni din Est — au fosi nevoiţi să facă 
proletariatului industrial şi agricol însemnate concesii: înlo- 
cuirea monarhiei cu republica, sub conducere socialistă, con- 
stitutie liberală si sufragiu universal — care a adus pe social- 
democrați la guvern — ziua de opt ore, contracte colective 
de muncă prevăzind condiţii mai bune de muncă si salarii 
mai ridicate, păzite cu vigilenjà de sindicate puternice si 
„comitete de intreprindere”, asigurări sociale, în special aju- 
toare de somaj, etc, 

Pe de altă parte, marea industrie germană pierdea, prin 
efectul tratatelor de pace, regiunile miniere din Lorena, 
Silezia si Saar, debuseele din colonii si egemonia economică 
asupra țărilor agricole din Sud-Estul Europei. 


CUM A CUCERIT HITLERISMUL GERMANIA 


59 


AE, din. Renenin si ionksiti erau Ve 
snuii din "ba sa trateze cu autoritate si a nta 
pe muncitorii din uzinele, minele si latifundiile lor ien 
deci umiliti acum de cuceririle proletariatului, Ei vor cu Pr mape 
pret sa smulgà inapoi concesiile făcute de nevoie. O 
Gë jwen „le-a ost sugerat de tovarășii lor de clasă ita- 
lieni. Magnatii germani, încă din primii ani după rüzboiu, 
ones i inarnează, tide ciae nui manere Ni 
demoraliza, de a-i slübi ee A imca organizată, de a o 
or . de a-i slăbi puterea de rezistenţă. Fi sparg în- 
iruniri, atacă si imprüstie manifestatiile de muncitori. deva- 
steazá sediile sindicatelor şi partidului socialist, asasineaza 
personalitățile de stinga. 

_ Efectivele bandelor de fascisti care atacă suni relativ 

afin numeroase (la 4 Noemvrie 1921, 50 fascisti au evacuat 
a Hoffbrüuhaus 700—800 muncitori intruniti). dar indráz- 
nete si marmate, în timp ce muncitorii sunt oameni pasnici 
si fără revolvere, 

Una din aceste bande, înființată la München, luă nu- 
mele de „partid naţional-socialist”, Bucurindu-se mai tir- 
ziu de o atenţie deosebità din partea cercurilor industriale 
grele, a absorbit pe toate celelalte, 

Dar mercenarii fascisti nu aveau numai o misiune 
anti-muncitoreascá. Guvernele germane de după războiu du- 
ceau o politică pacifistă. „Virturile” marii burghezii am vă- 
zut că sufereau de consecințele păcii. De aceea bandele 
fasciste mai aveau rolul de a crea o atmosferă protestatară 
contra „injustiției tratatelor”, de a pregăti spiritul de re- 
vansá. Cînd, în 1925, trupele franceze au ocupat regiunea 
Ruhr — fiindcă germanii nu plăteau reparaţiile de razboiu — 
milițiile fasciste au fost însărcinate să facă acte de sabotaj 
contra trupelor ocupante. Unul din membrii lor, fostul ofi- 
ter Schlageter, a fost glorificat mai tirziu de nazişti pentru 
faptul de a fi fost prins pe cind arunca in aer poduri pe 
care treceau trupele franceze, şi executat. 

„II. — In 1924, planul Dawes deschide o nouă eră im 
Germania, În virtutea lui, marca este stabilizatii — pe 
du-se astfel capit celei mai ingrozitoare inflatii — Reichs- 
bank este reorganizată. iar sistemul reparatiilor mult imbu- 
nütà (it... 

Creditele americane încep sò aflueze spre Germania in 
cantitafi enorme (piná la urmă au insumat vreo 50 miliarde 
mürci-aur). Fle servesc o vastă operă de refacere si desyoltare 
a industriei germane, l 

Industria grea cunoaşte o epocă de mare prosperitate, 
căci ea e aceea care furnizează utilajul nenumăratelor fa- 
brici ce se nasc san se reorganizează, ` - 

Concomitent, fascismul este ținut in rezervă. Coman- 


60 VIAŢA ROMINEASC A 


ditarii intrejin mai departe bandele — în vederea eventua- 
lităţilor viitoare — însă numai în măsura in care este necesar 
ca să nu dispară prin inanitie. M f an 

IH. — În 1929, se abate asupra lumii capitaliste, ca un 
uragan, márea criză economică. Din cauza imprejurárilor 
speciale ale capitalismului, ea capătă o adincime necuno- 
scută crizelor ciclice anterioare. : 

In Germania, simptomele ei sunt deosebit de grele, toc- 
mai din cauza industrializării intense realizată prin capita- 
lul american. Producţia mijloacelor de productie si a celor de 
consumatie crescuse in proporții mari în vreme ce puterea 
de consumatie a maselor nu fücuse decit progrese neinsem- 
nate, 

Supra-productia face ravagii. In afará, nu se poate găsi 
o Sac, E armată criza bintue si în celelalte țări. Stabiliza- 
rea capitalismului după războiu se dovedise a fi o iluzie. 

Industria grea arată o sensibilitate specială la loviturile 
crizei, deoarece: 1) maşini nu se mai cer; în criză intreprin- 
derile nu isi reinoesc utilajul. (Din 1929 piná in 1952. pro- 
ducjia mijloacelor de producţie — ini, ete, — a scăzut 
in Germania in proporție de 55"/s faţă de producţia mijloa- 
celor de consuma(ie scăzută numai cu 25.59/» tar exportul 
de masini a căzut in acelaşi interval dela 1394 mi ioane 
mürci la 741): 2) capitalul industriei are o „compoziție 
organică” mai ridicată, cu alte cuvinte capitalul constant 
ere de producţie) se găseşte faţă de cel pariabil (sa- 
arii) intr'o proporție relativ mai mare ca in celelalte ra- 
muri de producție. Consecinja e că dacă nu lucrează cu in- 
treaga capacitate de productie, pagubele sunt relativ mai 
mari ea in alte ramuri: concedierea de lucrători nu e sufi- 
cientá, căci „cheltuielile fixe" de amortizare continuă a curge. 

lată acum mijloacele prin care industria grea infele- 
gea să iasă din aceastii situaţie dificilă: 

1. Micgorarea masivă a salariilor, «pre a arunca în spa- 
tele muncitorimii ponoasele crizei, 

2. Desfiinfarea cheltuielilor sociale", in special a ajuto- 
rului de somaj, care grevează prețul de cost. 

5. Abandonarea de către Statul german a politicii paci- 
fiste si prin urmare: reinarmarea — care implică masive co- 
menzi de armament industriei grele, destinate a reinviora 
acest sector, — apoi refuzul de a mai plăti reparaţii, si pre- 
pătirea sub toate formele a războiului. destinat a readuce 
teritoriile si egemania pierdute. 

4. Sprijinul nelimitat al Statului, pentru industria grea 
nu numai prin comenzi, ci şi prin subvenţii, exonerări 
Fiscale, ete, 


Junkerii, atinsi de criza agricolă, cer si ei Statului aju- 


CUM A CUCERIT HITLENRISNUL GERMANIA 61 
toare de criză, protecţie 


a vamală energică. reduc 
ele, 


eri de salarii, 


Guvernele exisi — expresi i t 
dés ; ente **presié à partidului social- 

emocrat si a celor burgheze d á ci 
ome asit al epike] de centri — cedează. cite odată 
res sus: oarecare reduceri a salariilor și a ajutoa- 


rcg ow. (Ott raje fiscale, ajutoare pentru latifundiarii 

S Jar gupernele nu sunt suficient de docile. Social-demo- 
crajit mu pot merge prea departe cu concesiile în chestiunile 
muncitoreşti, mai ales că sindicatele sunt puternice Si nici 
oamenii politici burghezi. Cancelarii Brüning si Schleicher 
(exponenti mai de grabá ai industriei usoare, mai concilianta 
cu muncitorimea si mai puţin atinsă d : 


i : n | e criză) colaborează cu 
proletariatul organizat, Schleicher face chiar proiecte de so- 
cialism de Stai. In politica externă. se urmează mai mult sau 


Teen e EE de or ass pk mie mote 
moșiile ei, cà von Schleicher îşi pezmite a. n izi pe 
: i işi permite să scoată la iveală 
vasta panama ce se comisese cu „Osthilfe”. 
. Magnaiii din Ruhr si din Prusia Orientală an nevoie la 
cirma Statulni de oameni docili, care să satisfacă fără re- 
Zerve $1 menajamente interesele lor de clasă. Partidul fascist 
al lui Hitler este deci scos din nou ld iveală, lansat cu sgomot 
și E Cx la putere, 
IN. Dar interesul unei mişcări fasciste care să pună 
mina pe putere mai venea si dintr'altá parte. Criza economică 
radicalizase masele, Ele fierbeau. amenințătoare pentru ma- 
rele capital, Acesta din urmă trebuia să-și creeze o gardă. 
Proletariatul fusese pauperizat, somajul crestea in pro- 
porții catastrofale, Iluzia că modul capitalist de producţie 
mai este în ascendență se risipise. Muncitorimea era decep- 
honata că social-democratia, desi la guvern, nu făcuse Nimic 
în direcția înfăptuirii socialismului. iar in ultima vreme con- 
simţise la oarecari măsuri anti-muncitoresti, Această stare de 
spirit împingea proletariatul dela social-democra(ie Ta ex- 
trema stingă comunistă. 

Marei burghezii nu-i mai rüminea decit să trimită la 
plimbare social-democratia, care își tot pierden priza asupra 
muncitorimii. si să instaleze la putere un dictator, care să 
sdrobească brutal avant-garda revoluționară si să înlăn- 
[uiascá proletariatul. 

In sfirsit. revolta mai venea. imenintatoare, si din altă 
parte, Mica burghezie, urbană si rurală, ruinată de criză, 
pornise $i ea războiul contra capitalismului. Mai ales după ce 
prăbușirea bursieră si bancară, ivită mai tirziu (in 1951), ii 

aduse lovitura de gratie, inghitindu-i ultimele economii. 

^ Era o chestiune vitală pentru marea burghezie ger- 
mană ca cele două enrente anti-capitaliste — cel proletar si 


63 VIAŢA ROMINEASCĂ 


cel mic burghez — să nu se unească. Era, prin urmare, de 
cel mai mare interes ca mica burghezie — care n'are o con- 
ceptie politică proprie — să fie captată de altá ideologie decit 
cea socialistă şi anume de una care, sub o mincinoasă mantie 
revoluționară si anti-capitalistà. să fie în fond reacționară, 
Cu aceasta a lost însărcinat [ascismul hitlerist, 

«Doctrina” hitleristă se bucura de avantajul că mica 
burghezie, spre deosebire de proletariatul socialisi, nu dorea 
distrugerea capitalismului, ci doar amendarea lui. Mica bur- 
ghezie urbană se simțea sirivită de concurenţa cartelurilor, 
trusturilor, a marilor magazine si vroia protecția contra lor. 
Cea rurală, rivnea la latifundiile iunkerilor si ar fi dorii o 
mai echitabilă împărțire a páminturilor. Ambele voiau să 
scape de grelele datorii ce le apăsau. (Din 1925 pină în 1950, 
datoriile se ridicaseră dela 1*5 miliarde la 12 miliarde mărci). 

Demagogia hitleristă le promitea tot ce doreau: măsuri 
contra cartelurilor, desmembrarea marilor magazine si inchi- 
rierea cu preţ redus la micii comercianți, „colonizarea“ 
moşiile iunkerilor, ,.li rea de sub sclavia dobinzilor“, nd 
der, primul teoretician al partidului. le spunea: „O sută de 
mii de meşteri cismari independenţi valorează mai mult p 


tru economia populară si politica Statului decit 5 fabrici ` 


gigantice de vmi egi on 

O propagandă abilă băgă in capul micului burghez că 
toate nenorocirile lui provin dela ,dictatul" din Versailles, 
dela guvernarea „marxistă“ yi dela evrei. 

Astfel, revolta micei burghezii a lost canalizatá într'o 
direcție opusă proletariatului si favorabilă marei burghezii. 

Pătura de jos a proletariatului, lumpen-proletariatul, a 
fost si ea cistigata de nazism. 

Pentru a putea monia acel urias aparat de propagandă, 
agitație si teroare, cu care nazismul a captat si organizat 
masele mic-hurgheze, an fost terorizate guvernele, si sa pus 
mina pe putere, Magnatii din Renania. in frunte cu Thyssen, 
Krupp, Kirdorf, ete. an cheltuit sume fabuloase. Dar chel- 
tuiala renta, Voturile naziștilor, ce reprezentau 3,6/e in 1928, 
se ridică acum la 15,3% în 1950 si 57,4*/« in 1952. 

Social-democratia nu i sa opus serios. .Reichsban- 
ner"-ul (miliția sa) a evitat ciocnirea cu bandele naziste, iar 
„Liga luptătorilor frontului roșu” (comunistă), care le-a în- 
fruntat, a fost interzisă de un guvern din care făceau parte 
social-democrati, 

Un gest de apărare tirzie a făcut generalul Groener 
din cabinetul Briining, care a dizolvat trupele S. A. in Apri- 
lie 1952. Consecința a fost demiterea hu şi apoi a întregului 
cabinet, pentru ca guvernul Papen să le reinfiinjeze, 

In curînd, Hitler avea să fie chemat la putere de prezi- 
dentul von Hindenburg (ales cu voturi sotiel-démocrufo im- 


CUM A CUCERIT arm ERISMUL GERMANIA b5 
, U 


potriva şefului naziștilor), a cărui mină batrina a f 
M de clica de iunkeri din jurul sáu, in fronte Vo jeni for- 
indenburg si Franz von Pappen (iunker prin n s vwe 
DEER SC ia Ruhr prin căsătorie). D astere si 
AL a putere itle SA Sa , 
fixat de comanditarii săi: Hitler a executat fidel 
vat sindicatele muncitores 


S Mn intai MÉ ge Pes! 
1 (lásind p 'rălori isereti 
patronilor si a „Consiliului EcopótiM gre Ser 
din Thyssen, Krupp si Vógler), a combătut comunismul, &'a 
pregátit- de rüzboiu — asigurind astfel industriei grele o 
marc prosperitate, gratie comenzilor de armament — si a 
pornit in sfirsit, războiul, spre a hărăzi imperialismului ma- 
relui capital german hegemonia asupra lumii intregi 

| Cit priveşte pe mica burghezie, ea n'a văzui nimic din 
ce i se promisese, decit instalarea ei in unele funcțiuni pu- 
blice din care luseseră scoşi social-democraţii si în citeva 
slujbe. rivate din care fuseseră expropriaji evreii, 

VII. Dictatura hitleristă ne apare, în lumina celor 
de mai sus, ca mijlocul de dominație a marelui capital ger- 
man, promovat de: 

— fondurile industriei grele si ale latifundiarilor. 

— masele mic burgheze induse în eroare de o propa- 
gandá demagogică fără scrupule, 

. yo riza economică, care a exacerbat lupta de clasă. fá- 
cînd marele capital să simtă nevoia unei dictaturi a lui, iar 
pe mica burghezie, aptă de a cădea în cursă, 

— greşelile social-democra(iei germane, care n'a înţeles 
necesitatea frontului unic proletar. propus de comunisti. nici 
gravitatea pericolului. 


MIHALI. MAYO 


EDGAR ALLAN POE 
CORBUL 


Intr'un lugubru miez de noapte, cint frint si plictisit de 
[moarte, 
Eu meditam pe pagini stranii dintr'o știință azi uitată 
M moțăiam, măi afipèt, aud deodatà-un ciocănit, 
La ușă parc'un ciocănit: ,,E-un mosafir venit să bată 
La ușă”, murmurai eu singur, „venit la uga mwa să bată: 
Aceasta-i taina loată“, 


` Fran Decemore, Frig. Pustiu. In mine totul gi-azi e viu, 
Murind, cărbunii par'că-şi scriu pe scinduri umbra 
Ilantasmată. 
Doream viu ziua, Cu'ncordare, în cărți cătasem alinare 
In pan; de pierderea Lenorii mi-era vieafa'nneguratá. 
Dour îngerii pot să mai cheme copila'n raze nvesmâîntată, 
Noi însă — niciodată. 


Once fognire mătăsoasă-a perdelelor de purpur lasă 

Fiori in sufletu-mi; m'apasá o spaimă încă ne ncercatà, 

Și inima-mi bătind arübil so astimpür orind necontenit, 

Repet mereu: „Un mosafir să intre orea în casă, iată, 

A ntirziat gi prea să între în casa mea cea întristată; 
Nimie alt nu se-aratà", 


Simfind mai multă hotărire si fără nicio şovăire, 
Zisei: ,lertare, domn sau doamnă! Eu singur n'am fost 
|de-astădată 
(“am auzit bătaia voastră la ușă, ciocănirea voastră: 
Eram cuprins de toropeală si ciocănirea voastră nceatà 
De-abia se auzea“, Deschis-am larg usa: se uita'neruntată 
Doar noavtea ntunecată. 


CORBUL 63 


In bezna meagră-a poi privind, uimit şinfricoșat fiind, 
Visam cum niciun muritor n'a indròsnit vrea altă dată; 
Tăcerea însă neștirbilă domnea mereu desăvirgită 

$i-o vorbă doar, abia soptità: ,Lenora!" pocea-mi înnecată 
osti. ,Lenora!" si ecoul răspunse-apoi si e] îndată. 


Atit si de-astă dată. 


M mam întors iar în odaie, cu sufletul in valoatae. 
Dar iar se-aude o bătaie, mai tare ca intiia dată: 
„De sigur, la fereastră-mi bate, un mosafir mă catà, poate; 
Hai să vedem ce e în noapte, căci taina trebue aflată, 
Să tacă inima-mi o clipă, căci taina trebue aflatà: 
E vintul ce-a pornit să bată“, 


Si am deschis oblonul. Falnic, în filfiit de aripi grabnic, 
Un corb măre| întră în casă, un corb din zile de-altă dată. 
De loc el nu m'a salutat si nicio clipă nu a stat, 
Ci sborul mindru şi-a purtat spre ușă, unde-i aşezată 
C statuetă a Atenei, deasupra uşii aşezată, 
Incremenind pe dată, 


Și pasărea de abanos, cu aer grav si maestos, 

Intoarse apre suris gindirea-mi cea tristă si întunecată: 

s Lugubru corb bătrin, desi tesit ţi-e capul, w'as gindi 

Cà ai putea poltron să fit; în fara pururi innoptatá, 

Ce nume nobil porți în (ara, lui Pluton, pururi innoptatà?"* 
l zise: „Niciodată”, 


Mă-uimește pasărea bizară cu vorba ei aga de clară, 

Deşi prea multă potrivire în ea nu poate fi aflată; 

Doar nu e om să poată spune cà a văzut cindva în lume 

O ființă ori de care nume deasupra ușii așezată, 

Deasupra uşii nțepenită stind pe o statuă sculptată — 
Si să o cheme Niciodată. 


El spuse doar acest cuvint, pe bust stingher acolo stind: 

Tot sufletu-i se revărsa în vorba asta ne-asteptatil, 

Nimic pe urmă n'a goptit si micio pană n'a litt ` 

Pin'ce abia am mormăit: „Cu alți prieteni, altădată, — .— 

In dori m'o părăsi si el, ca speranfele-mi de altădată... 
Da corbul: , Niciodata!” 


Răspuna atit de potrivit rupind tăcerea-am tresărit: e 
„E tot ce gtie'n vorba asia", zisei, , et-t e comoara toată! 
Cel ce i-a fost cindva stăpin, strivit de-un nenoroc pagin 
Ce-l urmărea mereu hain, în vorba asta repetată, a 
Ca'ntr'un refren funebru strinse întrun cuvint tristețea-i 
[toată: 

O nu, nu — niciodată!" 


66 VIATA ROMINEASCA 


Dar corbul incá-ademenea apre ris melancolia-mi .grea, 
Ni-atunci, in fafa lui, a uşii și-a bustului, trüsei dată 
Un jilt. Pe perna lui cázind, am prins să mă întreb în gind 
Să spună oare ce-o fi prind sinistrul corb de altădată, 
Grazavul corb spectral ce pina din zilele de altădată, 

Cu porba-i: hiciodată, 


Asa stam să ghicesc voind, dar nicio vorbă nerostind, 
lar ochii corbului ardeau în inima-mi infioratà, 
Si multe să ghicesc voiam, cum capul lin mi-l rezemam, 
Pe-a pernii catifea-l culcam, de raza lămpii desmierdatá, 
Pe catifeaua violetă pe care'n raza impicati 

Ea nu na mai sta niciodată, 
In aerul par'că'ngroșal, credeai car fi cüdelni(at 
Un serafim cu pasi usori mireasmă rară, 'mbălsămată. 
„Vezi, Dumnezeu”, atunci mi-am zis, „prin îngerii lui (i-a 

trimis 

Nepenthes. Nu-ţi mai pien vis Lenora ta cea neuitatá, 
Ah, soarbe-uitarea si o uită pe Lenora cea neuitatà", 

Dar corbul: ,,Niciodatà!" 


»Profet!" strigai, „profet ori diavol! Tu, pasáre-profet ori 
[diavol! 
De te-a trimis Înșelătorul ori vijelia 'nfricosatii, 
Nenorocit, dar ne'mblinzit, pe tòrmu-avesta urgisit, 
In loc de groază bintwil — ascultà-mi ruga'ndureratà: 
E vreun balsam in Galaad? Ascultá-mi ruga'ndurerati'. 
Răspunse corbul: .Níciodatà!" 


japol! 

Pe cerul ce-i boltit deasupra, pe adoratul nostru Tată, 

Tu gindului meu chinuit îi spune: 'n raiul fericit 

Voi întilni — vis împlinit — pe cea de îngeri doar chemată, 

Scăldată'n raze, pe Lenora acum de îngeri doar chemată?“ 
Raspunse corbul: „Niciodată!“ 


„Profet! strigai, „profet ori diavol! Tu, peste profa, ori 


Atunci sări în sus fipind: „Să pleci de-aici cit mai curînd! 

Te'ntoarcá vijelia'n fara lui Pluton veșnic înnoptată! 

O pană neagră nu lăsa ca semn că sufletu-fi minfea, 

Redi-mi singuritatea mea! Fugi de deasupra uşii ndată, 

Din inima-mi îți scoate ciocul si părăseşte bustu'ndatà!" 
Dar corbul: „Niciodată!“ 


CORBUL 67 
Si neliniștit pe loc rămas-a. El nu-mi mai părăseşte casa: 
Pe alba statuă-a Atenei, deasupra ușii aşezată, | 
Rămas-a, Ochii-i scinteiază ca-ai unui demon ce pisează 
yi n auria lămpii razè pe scinduri umbra-i e culcată, — 
ar aufletu-mi din umbra-i care pe scinduri stă mereu cülcatà 
N'o să se'nalfe niciodată. 


Traducere. din englezesie de 
P, I STANESCU 


DELA HOTEL CRILLON 
LA SAN FRANCISCO 


Societatea Najiunilor sa născut usor, a trăit greu si a 
murit fără glorie, În timpul primului războiu mondial dile- 
rite grupuri de ginditori, inspirate de feluritele planuri pen- 
tru pacea eternă făurite de cultura europeană şi de respec- 
tul unglo-saxon pentru „domnia legii”, creaseră un curent 
de idei. care isi găsise un exponent cu autoritate mondială 
în persoana preşedintelui Woodrow Wilson. 

Din iniţiativa acestuia sa întrunit în după amiaza zilei 
de 3 Februarie 1919, la hotelul parizian Crillon, Comitetul 
pentru Societatea Naţiunilor al Conferinţei de Pace. In di- 
mineaja zilei de 3 Februarie Wilson era hotării să supună 
comitetului, ca bază de ere propriul său proiect de sta- 
tut al Societatii Naţiunilor, Pină la ora fixată pentru inau- 
gurarea lucrărilor comitetului, prietenul şi consilierul său, 
colonelul House, l'a hotărit însă ca baza discuţiilor să fie 
proiectul Hurst-Miller, elaborat de consilierii juridici res- 
pectivi ai delegaţiilor americană si britanică, 

„Astfel, spre a menaja susceptibilititile delegatului bri- 
tanie, lordul Robert Cecil, comisunea și-a început lucrările 
pe baza unui documeni care în acel moment nu fusese încă 
tradus în limba franceză si pe care cei mai mulţi delegati 
nu îl cunoşteau. Ca regulă a desbaterilor s'a stabilit că nu 
se va proceda decit la o examinare pe articole a textului, 
e la o discuţie generală. Asa sa născut Societatea Natiu- 
nilor. 

Vieata ei a fost dela inceput grea, deoarece Senatul Sta- 
telor Unite a refuzat să ratifice tratatul dela Versailles — 
actul de naştere al Societăţii Natiunilor — si astfel plápin- 
dul instrument creat pentru asigurarea păcii a fost lipsit 
de sprijinul celui mai puternic stat din lume. 

,. Unul dim ctitori, generalul Smuts. primul ministru al 
Uniunii Sud-Africane, a amintit aceasta la 5 Aprilie 1945, 
spunînd: „Societatea Naţiunilor a fost un instrument stră- 
lucit, Nu cred că a existat vreodată o concepție mai măreață 


d 


DELA HOTEL CRILLON LA SAN FHANCISCO $9 


in domeniul international, A adus o experiență nouă ome- 
nirii, care a dat însă greş. A dat gres în primul rind, pentru 
că tocmai cind noua Organizaţie incepuse să func(ioneze, ea 
a fost lipsită de sprijinul Statelor Unite, care era indispen- 
sabil pentru succesul ei", 

„Am socotit atunci — şi convingerile mele sau verifi- 
cat pe miisura desfăşurării evenimentelor, — că dacă n'ar fi 
fost absenţa Statelor Unite din Societatea Naţiunilor, chiar 
dela început am fi scăpat de multe din cele ce s'au petrecut 
după; de numeroase dureri şi pierderi ce sau abătut de 
atunci asupra lumii, 

Primii ani de viea(á ai Societăţii Naţiunilor au arătat 
imperfectiunile tehnice ale pactului redactat în pripă. In 
1924 sa incercat imbunitiitirea metodelor pentru reglemen- 
tarea pașnică a conflictelor internaţionale prin „protocolul 
dela Geneva", Marea Britanie a refuzat să accepte protoco- 
lul. In Martie 1925 Sir Austen Chamberlain, comunicind re- 
fuzul guvernului său, invoca inire motive absența dela Ge- 
neva a Siatelor Unite, „In aceste condijiuni — întreba Sir 
Austen Chamberlain — n'ar fi cit se poate de imprudent să 
se mărească obligatiunile contractate, lără a (ine seama de 
măsura în care mecanismul pactului e slăbit prin faptul ab- 
senjei anumitor state mari?" 

Intre Martie 1925 si Septemvrie 1954, când intră 
Uniunea Sovietică în Societatea Naţiunilor, instituția dela 

neva a suferit înfringeri grele. Japonia a atacat ne- 
stinjenità China, Germania a torpilat conferința dezarmării, 
iar conferinja economică si monetară mondială a eşuat. În 
Marea Britanie si în Franţa se formaserü curente pacifiste 
foarte puternice, dar nu un pacifism realist, bazat pe princi- 
piul că intr'o lume in care există state cu intenţii agresive, 
cei care doresc pacea trebue să dispună de o forţă militară 
superioară, ci o atitudine pasivă isvorità din dorința de a 
evita cu orice pret un conflict armat. l 

Marile puteri democrate occidentale erau obosite de 

glorie. După sacrificarea Cehoslovaciei în toamna anului 
1958, istoricul englez A. J. Toynbee, într'o conferință in care 
afirma energic că „Munchen a fost un dezastru”, povestea: 
„Am auzit pe unii englezi spunînd că, dacă ne-am trezi in- 
tr'o dimineață în situatia Olandei sau Suediei, am fi foarte 
fericiţi: greutatea e să vr CR acolo. dar dacă am putea 
ajunge acolo, ce usurare ar fi!" Cf 
gen pe Zen Weeden EI sa adiuat. în Marea Britanie 
si in Franja, atitudinea reacționară a clasei conducătoare. 
Intrarea Uniunii Sovietice în Societatea Naţiunilor ar fi pu- 
tut întări considerabil instituția dela Geneva. Marea repu- 
blică socialistă isi consolidase structura internă si dusese 
la bun sfirsit primul plan pe cinci ani, sub conducerea rea- 


70 VIAŢA ROMINEASCA 


listă si energică a lui Stalin. Avind ca tel „construirea socia- 


lismului întrun singur stat”, Uniunea Sovietică sprijinea ` 


energic pacea, iar în fata pericolului agresiunilor fasciste, 
susținea cu hotărire securitatea colectivă, -— 

In toamna anului 1957, la Geneva, d. Maxim Litvinov, in 
calitate de comisar peniru afacerile externe si delegat la 
Societatea Naţiunilor. declara: „Din cauza războaielor ne- 
declarate care se duc în Spania şi în China. Societatea Na- 
tiunilor se afli în [aţa unor mari încercări. Ea nu poate să 
păstreze o autoritate oarecare şi nici chiar existenţa ei, dacă 
evită necontenit să-şi îndeplinească obligaţiile, inregistrin- 
du-si astfel neputinta." 

„Ce se petrece de cinci ani încoace?” — întreba repre- 
zentantul Uniunii Sovietice, „Pasivitatea Ligii Naţiunilor în 
timpul conflictului din Manciuria a avut drept consecință 
cițiva ani mai tîrziu agresiunea contra Abisiniei, Activita- 
tea insuficientă în cazul Abisiniei a favorizat experienţa 
spaniolă. Cazul Spaniei a încurajat o nouă agresiune împo- 
triva Chinei. Numai o politică hotărită a Societăţii Națiuni: 
lor poate arăta că agresiunea este o proastă afacere,“ 

Un an mai tirziu, Marea Britanie si Franţa, in loc să 
coopereze cu Uniunea Sovietică si la nevoie să intervină cu 
armele împreună, pentru a pune capăt agresiunilor fasciste, 
acceptă să negocieze cu Hitler şi Mussolini. Printr'un acord 
în patru, fără ca Uniunea Sovietică să fi lost consultati, 
sa sacrificat una din cele mai autentice democraţii din Eu- 
ropa. Avea să lie nevoie de valuri de singe si de cumplite 
e pentru a aduce popoarele Occidentului la rea- 
itate. 

Rolul spiritului reactionar in desfăşurarea acestor eve- 
nimenie este evident. In Noemvrie 1957 secţia engleză a In- 
stitutului Gallup pentru cercetarea opiniei publice a între- 
prins o anchetă ale cărei rezultate arătau că dacă ar fi fost 
de ales între fascism şi comunism, 56 la sută din englezi ar 
fi preferat fascismul. Fascismul — care în anii următori 
avea să săvirşească orori fără precedent în istoria omenirii. 
să omoare multe milioane de oameni și să facă distrugeri 
evaluate numai pentru Europa la peste 600 miliarde de do- 
lari (repartizată la întreaga populație a globului această 
sumă reprezintă 500 dolari de cap!). 

zindu-se pe spiritul reactionar răspîndit în țările de- 
mocrate din Occident, fascismul destrămase sistematic spi- 
ritul colectiv. baza securităţii. colective. Dacă în 1939 se pu- 
tea auzi în Franţa afirmația „nu vrem să murim pentru 
eeng A, aceasta era in mare măsură rodul activității fas- 
ciste, 

Căci iată ce spuneau, de pildă, la conferința interna(io- 
nală de înalte studii internaţionale ținută în 1935 la Londra, 


DELA HOTEL CRILLON LA SAN FHANCISCO ré! 


pentru a studia problemele „Securităţii colective", repre- 
zentan(ii Italiei Francesco Coppola si Forges Davanzatti: 

„Nu e oare un paradox să interzici naţiunilor să re- 
curgă la războiu pentru apărarea propriilor lor interese, 
adică pentru cauzele care le ating cel mai profund şi să le 
obligi dimpotrivă să se arunce în războiu pentru asigurarea 
respectului unor reguli abstractie, care nu au nicio rădăcină 
in sentimentele, credințele si pasiunile lor?" 

. „Hegula abstractă” de care vorbeau purtătorii de cu- 
vint ai fascismului la acea conferinţă era vechiul vis al ome- 
nirii de a se ajunge la înlăturarea forţei din relaţiile inter- 
nationale, asa cum sa ajuns la înlăturarea forţei ca factor 
in rezolvarea conflictelor dintre particulari. 

Francesco Coppola a fost executat zece ani mai târziu. 
la Como, împreună cu cel care îl inspirase. Dar pină cînd 
sa făcut dreptate, milioane de oameni si-au pierdut vieaja 
din cauza otrăvii răspândită împreună cu atâţia alţii de acest 
criminal profanator al principiilor dreptului internaţional $i 
cooperării internaţionale. 

Astfel a murit, fără glorie, Societatea Naţiunilor, fiind- 
că Statele Unite n'au înțeles că lumea este una singură. 
fiindcă în statele democrate ale Europei apusene pacifismul 
se transformase întrun idealism naiv cind nu era ipocrit. 
fiindcă cercurile reacționare ale Apusului n'au vrut să co- 
laboreze cu socialismul din Răsărit — si deci fiindcă fascis- 
mul nu a fost oprit si stirpit la timp. 

Trezirea a lost dureroasă dar completă. In Statele Unite 
se poate observa cel mai bine cum s'a schimbat mentalitatea 
cercurilor celor mai mioape în trecut. In 1942 Wendell Will- 
kie. care cu doi ani înainte fusese candidatul partidului re- 
publican la alegerile presedintiale, a făcut o călătorie de 49 
de zile in jurul lumii. Experienţa adunată in acea călătorie 

e reprezentantul cel mai de seamă al partidului care eg 2 
dicase in 1920 participarea Statelor Uniie la Societatea Na- 
tiunilor a fost împărtăşită publicului intr'o carte intitulată 
„Lumea este una” (One World). Intr'un singur an cartea 
a atins un tiraj de peste 1.500.000 exemplare. 

La ? Martie a. c. comandorul Harold Stassen, fruntaş 
republican, fost guvernator al statului Minnesota şi poate 
viitor președinte al Statelor Unite in 1948 a declarat intr'o 
cuvintare epocală: T 

„Pot să existe mulţi diplomaţi care nu o cunosc. pot să 
existe mulţi conducători politici cărora le e teamă să o re- 
cunoască, pot să existe oameni care să nu înțeleagă, însă 
principiul extrem al suveranităţii naţionale absolute apar- 
tine Evului Mediu — şi a murit. i 

„A Lost omorit de avion, de radio, de rachete si de bom- 
bele zburătoare. In locul lui trebue să desvoltăm principiul 


72 VIAŢA ROMINEASCA 


nou al drepturilor, datoriilor şi responsabilitàtii fiecărei na- 
tiuni faţă de celelalte najiuni si al fiecărui om faţă de cei- 
lalti oameni de pe glob. Nicio națiune nu are în lumea mo- 
dernà dreptul să facă cea place fari a [ine seama de efec- 
tele acţiunilor sale asupra oamenilor aparținând celorlalte 
naţiuni, o 

„Adevărata suveranitate rezidă in oameni si oamenii 
ştiu că pentru buna lor stare viitoare, ei trebue să exercite 
o porțiune a acestei suveranità(i pe un plan mondial, în lo- 
cul unui plan naţionalist.” 

Astăzi dind în Europa fascismul este doborit si va D 
sfirpit. iar cînd în Extremul Orient aceeaşi soartă îl așteaptă, 
mai curind poate decit se putea bănui acum citeva luni, 
gîndurile tuturor oamenilor se îndreaptă spre viitor, spre o 
lume mai bună in care — E cum a spus Franklin Delano 
Roosevelt, „părintele Naţiunilor Unite” — „copiii si nepoţii 
nostri trebue să trăiască si să poată trăi”. 

Căci prin glasul d-lai Molotov, deleratul Uniunii So- 
vietice la conferința dela San Francisco, au vorbit toate po- 
poarele lumii cînd a spus: „Nu se poale conta pe răbdarea 
nesfirsiü a popoarelor, dacă sar evidenția din nou inca- 
pacitatea guvernelor de a crea o organizaţie inlernaţională 
care să apere vieaja pașnică a oamenilor, păminturile lor, 
iinerele lor generaţii, de grozăviile si nelericirile unor noui 
războaie imperaliste". 

Cum poate fi apărată lumea? La această intrebare a 
răspuns acum 2000 de ani unul din cei şapte înţelepţi ai Gre- 
ciei, Solon. Fiind întrebat care este cetatea cea mai bine 
apărată, Solon a răspuns: „Cetatea în care toti cetăţenii, in- 
diferent dacă au suterit personal un neajuns sau nu, urmă- 
rese i pedepsesc deopotrivă nedreptájile". 

acea si securitatea lumii nu pot fi asigurate decit 
printr'o acțiune colectivă a tuturor popoarelor iubitoare de 
pace, Telu] este usor de descris, Metodele pentru obținerea 
acestui (el nu pot însă fi stabilite fără sforţări uriase. Naivii 
se men uşor, iar cei de rea credință îi înșală si mai uşor. 

echiul si respectatul ziar englez ,The Times" făcea 
în editorialul siu din 21 Aprilie a, c. următoarele judicioase 
observaţii: 

„Cererea de a se extinde „domnia legii" în relaţiile in- 
ternationale este, în forma în care e auzită in momentul de 
faţă, periculoasă si cu atit mai perfidă cu cit reprezintă un 
principiu bun in sine, în măsura in care poate fi atins. In 
general, măsura in care „domnia legii“ este efectivă în orice 
țară. oglindește gradul de stabilitate nolitică si unitate po- 
litic la care sa ajuns în acea jară. Numai in comunităţile 
in care această unitate si stabilitate de bază sunt excepțional 

puternice, conflictele importante pot fi rezolvate printr'o 


DELA HOTEL CRILLON LA SAN FRANCISCO 73 
procedură judiciară sau arbitralá. Este notoriu că unitatea 
şi stabilitatea comunității internaționale este mult mai mică 
chiar decit cele mai puţin integrate comunităţi naţionale. 
actuale continui ad carei bleche 
controversate, care în cadrul phe tin d e Poarue 

T * n cadr! ational mar putea fi rezol- 
vate decît prin negociere si compromis, să fie «u i 
litica internaţională metodelor “ ale d di a dit 
tájii. Acestea lac parie din i tentiile bu crgo SE 
dosit drumul spre iad Obsesia iti KWE Ene pei PE. 
drumu + Vbsesia soluționării juridice a ceea ce 
constituie în mod esenţial probleme politice este unul din 
cele mai grave obstacole in calea progresului organizării in- 
ternationale, Meritul de cüpetenie al proiectului dela Dum- 
barton Oaks este că recunoaste că problemele politice re- 
clamă soluții politice, adică soluţii în care se (ine seuma pe 
deplin, deşi nu exclusiv, de realităţile forţei“. 

Ziarul englez caracterizează sociologic just problema 
organizării internationale, asa cum ea sa pus concret exper- 
tilor americani, sovietici. britanici si chinezi în cursul lu- 
crürilor lor dela Dumbarton Oaks, între 21 August si 7 Oc- 
tamvrie 1944, Reprezentanţii celor patru mari puteri au fost 
însărcinaţi să facă propuneri pentru o organizare generală 
internaţională, în urma hotăririlor luate la Moscova, la 30 
Ociomvrie 1943 de Uniunea Sovietică, Statele Unite, Marea 
Britanie si China. La sfirsitul acelei conferințe, la care au 
participat d-nii Molotov, Cordell Hull, Anthonv Eden si Fu 
Ping Chean, sa publicat o declaraţie asupra securităţii ge- 
nerale, care în articolul patru cuprindea: „Cele patru gu- 
verne recunosc necesitatea de a stabili la cea mai apropiată 
dată posibilă o organizaţie generală pentru menţinerea păcii 
si securităţii internationale, bazată pe principiul egalititii 
suverane a tuturor statelor iubitoare de pace, organizaţie la 
care pot să adere toate statele mari sau mici". 

La Dumbarton Oaks, în Statele Unite, desbaterile au 
fost secrete. fiind vorba de lucrări cu caracter tehnic. Dar 
d. Joseph C. Grow, subsecretar al Departamentului de Stat, 
a destăinnit la 17 Martie a. c. cá. deşi fiecare delegaţie a ve- 
nit cu un plati, rezuliat al străduinţelor naţionale respective, 
„atunci cind aceste planuri au fost puse pe masă, sfera infe- 
legerii a fost uimitor de mare, iar diferențele surprinzător 
de mici", 

Lucrürile pregătitoare dela Dumbarton Oaks an ținut 
evident seama de experientele tehnice pe care le constituise 
Societatea Naţiunilor, Căci , invitòmintele amare" ale Ligii 
de care a vorbit d. Molotov la San Francisco se referá in 
deosebi la totalul ei esec cu privire la rezultatele politice 
practice. Din punct de vedere tehnic ea a constituit, la data 
înființării sale, un progres pe drumul organizării internafio- 


, 


74 VIAȚA ROMINEASCA 


nale. In structura €i se intilneau drumurile diferite pé care 
pásise în trecut colaborarea între popoare. 

In primul rind Societatea Naţiunilor reprezenta un con- 
cert mondial, ca versiune lărgită si perlecţionată a concer- 
tului euro , care condusese alacerile lumii în perioada 
dintre rüzboaicle napoleoniene si primul rüzboiu mondial. 
In locul unui concert european necristalizat ca instituţie, fără 
organe definite, apărea atunci o instituție stabilă, compusă 
dintr'o adunare generală, un consiliu si un secretariat. 

Apoi, se dădea un caracter universal sistemului inter- 
american al garantării mutuale a integrităţii teritoriale si 
independenții statelor, adaptindu-se nouilor circumstanţe 
doctrina Monroe, dela începutul veacului trecut, 

Sistemul modern de rezolvare pașnică a conflictelor 
prin mediatiune, conciliatiune si arbitraj. început la 1794 prin 
tratatul Jay dintre Statele Unite si Marea Britanie pentru 
fixarea frontierei de sud a Canadei, desvoltai de cele două 
conferinţe dela Haga din 1899 si 1907 era perfectionat si el. 

In acelas timp, Societatea Natiunilor reprezenta o des- 
voltare si centralizare a sistemelor dé organizare telinici si 
adminisirativă internațională începute cu Uniunea Poştală 
Universală, înființată la 1875. 

Ceea ce putea fi considerat ca definitiv cistigat din strá- 
duintele trecute pentru realizarea unei organizatii interna- 
tionale, a lost ţinut in seamă de experții intruniti la Dum- 
beni Oaks şi folosit în proiectul de statut pe care l-au re- 

ctat. 

Proieciul dela Dumbarion Oaks reprezintă însă o con- 
cepiie despre organizația internațională diferită de aceea 
care a stat la temelia Societăţii Naţiunilor. Crunta lecţie de 
realism pe care a dat-o omenirii al doilea războiu mondial 
îşi arată rezultatele în acest proiect. 

Ceea ce izbeste în primul rînd e ci din proiectul dela 
Dumbarton Oaks a dispărut cuvintul rüzboiu. Pe cind So- 
cietatea Naţiunilor cunoştea războaie legitime (art. 12 para- 
graful 1; art. 15, paragraful 4; art. 15, paragraful 6 din Pact), 
noul proiect cunoaşte numai folosirea legitimă sau nelegi- 
timă a forței. Fascismul renunjase de mult la respectarea 
formelor clasice de rüzboiu, cu declaraţii transmise prin căile 
diplomaţiei, precum si la respectarea dreptului internatio- 
nal al războiului. Războiul a încetat de a mai fi o noţiune ju- 
ridică, 

In al doilea rind, noua organizaţie internaţională ur- 
mează să fie o instituție din care nu se mai poate ieşi trin- 
tind uşile, la cea mai mică nemulţumire, În trecut au fost 
state care au părăsit Societatea Naţiunilor numai pentrucă 
nu au fosi realese în Consiliul Societăţii. In proiectul dela 
Dumbarton Oaks, statele care în mod liber au intrat in noua 


DELA HOTEL CRILLON LA SAN FRANCISCO 15 


izatie inte i ü . Sebei . $c *-. 
Varii. Ele pot fi suspendate AER, ke 
ca membre sau eliminaie, insü n ein ap fepturiior lor 
in cazul că Sar vota si adopt eng, Por retrake nici chiar 

: pta amendamente cu care nu sunt 
de acord, 

In al treilea rind proiectul dela Dumbarton Oaks pre- 
vede aplicarca efectivà a măsurilor de securitate de către 
un Comitet de stat major, compus din sefii statelor majore 
generale ale l niunii Sovietice, Marei Britanii. Statelor Uni. 
te, Chinei si Franţei. Instituţia pe care delegatul Franţei in 
comitetul dela Hotel Crillon, Léon Bourgeois, nu o putuse 
impune in 1919, a fost adoptatà in 1944, dupi ce Franţa a su- 
ferit patru ani tirania hitleristă. 

upă primul războiu mondial, care dăduse naştere unor 
organisme internaționale de coordonare economică, miopia 
conducátorilor—d. Herbert Hoover a avut in această privinţă 
o mare vină — a făcut ca întreg sistemul si se destrame 
odată ou încetarea ostilităţilor. Făuritorii Societăţii Natiu- 
nilor. şi în special Wilson, avind surprinzător de puţină in- 
jelepere pentru problemele economice. activitatea institu- 
[iei geneveze sa limitat pe plan economic la chestiuni cu ta- 
tul minore. In proiectul dela Dumbarton Oaks se prevede 
infiintarea unui Consiliu Economic si Social, care va avea 
misiunea să construiască pacea, pe care un alt organ, Con- 
siliul de Securitate. o va apăra. 

Consiliul de Securitate, fiind pilonul întregului sistem 
elaborat la Dumbarton Oaks, aducea în discuţie probleme 
politice. De aceea recomandările esențiale in legătură cu 
acest instrument au fost lăsate de experţi în seama unei 
conferințe politice între preşedintele Roosevelt, maresalul 
Stalin si primul ministru Churchill, 

Proiectul prevedea că „în scopul de a asigura o acţiune 
promptă si efectivă a organizației, membrii organizaţiei tre- 
bue prin statut să acorde Consiliului de Securitate respon- 
sabilitatea principală pentru menţinerea păcii internaţionale 
si securităţii si trebue să cadă de acord ca în împlinirea în- 
datoririlor sale în baza acestei răspunderi, acesta să acfio- 
neze în numele lor"; iar mai departe se prevedea că „toți 
membrii organizaţiei trebue să se oblige să accepte deciziile 
Consiliului de Securitate şi să le aducă la îndeplinire în 
acord cu stipulatiile statului”. 

Consiliul de Securitate urmind să fie compus din 11 
membri, din care Uniunea Sovietică, Statele Unite, Marea 
Britanie, Franţa si China urmează să fie membri permanenți 
si alie 6 state să fie alese pe cite doi ani, fără drept de rea- 
legere imediată, procedura de votare în Consiliul de 5ecu- 
ritate căpăta o importanță majoră, — ki 

Intr'un articol asupra procedurii de votare in Organi- 


T6 VIATA ROMINEASCA 


zatin Internaţională de Securitate, profesorul Korovin, unul 
din editorii cunoscutei „Revue Soviétique de droit intérna- 
tional” a arătat că „procedura de votare nu reprezintă o 
problemă de ordin tehnic, ci are o adincá însemnătate prac- 
tică pentru întreaga activitate a organizației internaţionale 
de securitate. Ajunge să amintim ce rol a juca! această pro» 
blemă în soarta Ligii Naţiunilor, pentru a înțelege impor- 
tanja sa de netăgăduit.” : 8 A 

In acelaş articol d. Korovin lümureste că „dat fiind că 
pe glob există naţiuni si state agresive, egalitatea interna- 
țională adevărată si nu fictivă a statelor slabe nu poate fi 
asigurati pe calea enuntirii în formă de declaraţie a niye- 
lării juridice totale, care a eşuat în mod rusinos in practica 
lipsită de glorie a Ligii a eng creată după Versailles, 
ci trecînd asupra puternicelor staie iubitoare de pace in- 
întreaga răspundere pentru menținerea unei astfel de ordini 
în lume." 

lar generalul Smuts, bazindu-se pe experienţa sa de cti- 
tor al Societăţii Naţiunilor si martor al prăbuşirii ei a arătat 
în cursul conferinței pe care Dominioanele britanice au ti- 
nui-o la Londra la începutul lunei Aprilie că esența noului 
plan constă în „a atribui o mai mare răspundere marilor pu- 
ieri. aşa că recunoaşterea poziţiei speciale a marilor puteri 
e dreaptă”, 

Principiul unanimititii aplicat ca procedură de vot la 
Societatea Naţiunilor fiind abandonat, trebuia găsit altceva. 
Adoptarea principiului majorităţii simple în Consiliul de 
Securitate ar fi putut aduce o situaţie în care șase state mici 
si mijlocii şi-ar impune voința celor cinci mari puteri ale 
lumii. Pe de altă parte, un sistem în care majoritatea marilor 
puteri şi-ar fi impus voința celorlalte mari puteri părea 
inadmisibil. 

După cum a arătat ziarul , The Times" în editorialul 
său din 12 Aprilie a. c. „faptul că dreptul de veto acordat 
marilor puteri le pune pe acestea in teorie deasupra legii 
este de mică importanță. In stadiul actual al desvoliárii in- 
ierna(ionale nu există căi pentru a evita aceasta: iar expe- 
rienta genevezá a arütat că simularea in afacerile interna- 
tionale este cel mai mare inamic al progresului”. 

Un argument mai important si mai just ar fi că. deoa- 
rece problemele majore internaţionale, care pun în discuție 
pacea si securitatea, sunt probleme prin esența lor politice, 
singurul mod de rezolvare care li se poate aplica este acela 
bazat pe negocieri si compromisuri între marile puteri. Fie- 


care din ele avind un drept de veto, nu se poate Ina o mă- ^ 


sură gravă in consecințele ei, fără acordul tuturor. Asa fiind, 
marile puteri vor căuta totdeauna să ajungă la o formulă 
e compromis acceptabilă pentru toate. Dacă n'ar exista 


| 


DELA HOTEL CHILLON LA SAN FRANCISCO 77 
dreptul de veto, sar putea imagina cazul în care, luindu-se 
o măsură cu care unele mari puteri n'ar fi de acord senes 
în practică a măsurii ar fi compromisă si cu ca ir ab ien 
organizației internationale de securitate, deg: 

Marile polari liind hotürite să colaboreze în timp de 
pare cum au colabora i în timp de riza, sé vor gis oc 
chiar dacă in unele cazuri nu ; Ti. ge DADO 
Gute ass uri nu va fi uşor, sau va dura mult. 
#piniile contraré reuşesc cu greu să mascheze adevarata 
lor mire. „EXistă puternice rămășițe de forțe pro-fasciste 
us ur resto vă ele Bien unui atit de 
la San Francisco kon deis mondială ca acel intreprius 
"ree T AE Pr Met 4 te folosese insisi aspiraţiile de 
justitie si egalitate, pe care în realitate le dispretuiese, drept 
argumente împotriva Naţiunilor Unite, exact in acelaş mod 
in care ele au fost întrebuințate de Hitler" Zei avertizează 
cititorii revista „Free World” (Lumea Liberă). al cărei co- 
mitet de redacție este compus din multe din cele mai <trălu- 
cate personalităţi culturale ale lumii contemporane. 

ar spiritul care animit pe conducătorii marilor puteri 
a lost admirabil caracterizat de maresalul Stalin. vorbind 
despre Dumbarton Oaks. la 6 Noemyrie 1944: 

„Nu trebue să ne mire faptul cà există divergențe, ci 
faptul că sunt atit de pujine si că de regulă ele se rezolvă 
aproape de fiece dată în spiritul unităţii si coordonării ac- 
tiunilor celor trei mari puteri. Principalul nu constă in exi- 
stența divergenţelor, ci în faptul că ele nu ies din cadrul 
admis de interesele unităţii celor trei mari puteri si, în cele 
din urmă, se rezolvă pe linia intereselor acestei unităţi.” 

In chestiunea procedurii de vot în Consiliul de Secu- 
ritate sa ajuns la un compromis satisfăcător între marile 
puteri care au redaciat proiectul dela Dumbarton Oaks, 
D. Stettinius a arătat că la conferinţa din Crimeia sa stabilit: 

1) în chestiuni de procedură se va voia cu o majoritate 
de 7 voturi din 11: 

2) in chestiunile referitoare la probleme ca aceca dacă 
este cazul să se facă o anchetă, dacă un conflict san o situa- 
tie sunt de natură să amenințe pacea, dacă Consiliul să re: 
comande părților să aplaneze între ele conflictul, dacă e ca- 
zul ca Consiliul să recomande metode si proceduri de apla- 
nare, dacă aspectele juridice ale conflictului să fie deferite 
Curţii de Justiţie internaţională, dacă conflictul să fie defe- 
rit unui organism regional sau Adunării Generale, în toate 
aceste cazuri. națiunea care este si parte în conflict, e obli- 
gată să se abţină dela vot, Asa dar. nu există drept de veto; 

5) în chestiunile în care ar urma să se stabilească exi- 
stența unei amenințări a păcii sau o violare a păcii. sau sar 
hotüri intrebuintarea forţei ori a altor măsuri, sau sar sta- 


78 VIATA ROMINEASCA 


bili acorduri pentru furnizarea de contigente armate, sau in 
chestiuni referitoare la armament, in cele privitoare la sus- 
pendarea sau expulsarea unor membri si la primirea unor 
noui membri. marile puteri au un drept de veto, adică mä- 
sura trebue adoptată cu o majoritate de 7 voturi din 11, vo- 
turile celor 5 mari puteri intrind in majoritatea de 7, 

Consiliul de securitate avind rolul de căpetenie in men- 
linerea păcii si securităţii, trebuind să intervină ori de cite 
ori urmează să se ia o decizie, Adunarea Generală a Natin- 
nilor Unite căpăta, în sistemul elaborat la Dumbarton Oaks, 
misiunea de a examina, discuta si a face recomandări asupra 
principiilor generale de cooperare la menţinerea păcii inter- 
naționale si securităţii. 

In schimb, în domeniul economie. social si umanitar ro- 
lul principal îl are Adunarea Generală. deoarece — după 
cum se arată întrun comentar oficial britanic — în acest 
domeniu „puterea, si prin aceasta se înțelege aci si experi- 
enia, priceperea si în multe cazuri si puterea financiară, e 
mult mai larg distribuită si de aceea e potrivit ca ea să re- 
vină organului reprezentind un număr mai mare de state”, 

Consiliul Economic si Social, compus din 18 membri, 
e de aceea ales de Adunarea Generală, fără nici un regim 
preferențial pentru marile puteri. : 

Proiectul dela Dumbarton Oaks prevede si posibilita- 
tea unor aranjamente regionale, care să se ocupe cu acele 
chestiuni care se referă la menţinerea păcii şi securității in- 
ternationale si sunt potrivite pentru o acțiune regională, cu 
condiția ca asemenea aranjamente să fie în conformitate cu 
scopurile si concepțiile organizaţiei. Aceste aran jamenie vor 
putea fi folosite de Consiliul securităţii pentru executarea 
acțiunilor de sub autoritatea sa, dar nicio aplicare a acţiunii 
nu va fi întreprinsă fără o autorizație din partea Consiliu- 
lui securității, 

Intregul proiect are un caracter tehnic, in care enun- 
tarea de principii generale este redusă la minimum. Era de 
altfel de asteptat ca misiunea de a da conţinut structurii 
formale elaborată de experţi să fie lăsată pe seama repre- 
zentantilor tuturor Naţiunilor Unite, intruniti intr'o confe- 
rință plenară. 

Naţiunile Unite reprezintă astăzi imensa majoritate a 
omeniri, asociația popoarelor unite de un scop comun — 
înlăturarea celei mai grave amenințări a libertăţii din de- 
cursul istoriei. Actul originar de asociaţie a fost semnat la 
1 lanuarie 1942, la Washington, de reprezentanţii a 26 de gu- 
verne, care Sau legat între ele in spiritul principiilor cu- 
prinse in declarajia comună făcută de presedintele Statelor 
Unite si de primul ministru al Marei Britanii la 14 August 
1941, cunoscută sub numele de „Charta Atlanticului”, 


DELA HOTEL CHILLON LA SAN FRANCISCO T9 


La rindul ei această declaraţie se baza pe proclamarea 
de către Franklin Delano Roosevelt în mesaginl său anual 
către Congresul Statelor Unite, în Martie 1941, a celor pa- 
tru libertăţi ale omului de miine: K 

, 1) libertatea omului de a-şi exprima prin vorbă si prin 
scris zindirea: 

2) libertatea omului de a se ruga lui Dumnezeu asa 
cum crede el mai potrivit; 

5) Liberarea de nevoi. adică realizarea securităţii so- 
ciale si 

4) Liberarea de teamă. adică realizarea securităţii in- 
ternationale. 

Pină la data srabilità la conferinta din Crimeia pentru 
deschiderea conferinței plenare a Naţiunilor Unite, alte 21 
de state au aderat la declarația din 1 lanuarie 1942. Din cele 
47 de ţări astfel calificate să ja parte la conferința al cărei 
sediu fusese stabilit la San Francisco, sinpură Polonia. sta- 
tul care a fost prima victimă a agresiunii hitleriste, n'a fost 
prezentă la 25 Aprilie 1945 cind s'a deschis conlerința, deoa- 
rece chestiunea reorganizării guvernului provizoriu polonez 
nu căpătase încă o deslegare în spiritul acordurilor din Cri- 
meia. 

Cele 46 state prezente la deschidere au /— invitat 
apoi la conferință guvernele republicilor autonome sovie- 
tice, ucrainiană si bielorusaü. ca o recunoastere a aportului 
deosebit al popoarelor respective, în lupta împotriva fascis- 
mului. A mai fost invitatò, fără a întruni însă unanimitatea 
obținută de Ucraina si Bielorusia, Argentina, care se pociise, 
semnase dadlaratia Naţiunilor Unite si declarase razboiu 
Germaniei si |nponiei cu citeva zile înainte de desehiderea 
conferinței. după ce la 5 Martie a. c, conferința inter-ameri- 
cană întrunită în Mexic semnase Actul dela Chapultepec, 

la cererea Urnpeuavului, care «e sim(ia amenințat de tendin- 
tele fasciste ale vecinei sale. 

Nu fac parte din Natiunile Unite si deci nu participă la 
conferința dela San Francisco 27 de state, dintre care 10 sunt 
state neutre, 8 state inamice sau foste innmice, 5 state pitice 
europene totalizind vreo 50.000 locuitori si 4 state a căror 
situaţie nu e încă lămurită Din acestea din urmă, Dane- 
marca, mulțumită spiritului larg al Uniunii Sovietice, a fost 
admisă la conferinta la 30 Mai. 

Lucrările conferinţei dela San Francisco au inceput la 
25 Aprilie. O umbră de tristetà a aruncat asupra deschiderei 
ei moartea, intimplati cu dona sipiòmint inninte, a lui l'ran- 
klin Delano Roosevelt, al cürui nume îl poartă conferința, 


in semn de suprem omagiu. — ^ isi del 
Deschizind desbaterile printr'o cuvintare transmisă dein 


so VIAŢA HOMINEASCA 


Washington, presedintele Statelor Unite, d. Harry Truman 
a declarat: A 

„Nimic nu este mai esenţial pentru pacea viitoare a lu- 
mii decit cooperarea continuă a naţiunilor care au trebuit 
să creeze forța necesară infringerii conspirației puterilor 
Axei pentru stăpînirea lumii. Avind a responsabilitate spe- 
cială pentru sustinerea păcii, statele mari isi bazează respon- 
sabilitatea pe obligațiunile care incumbă tuturor statelor, 
mari si mici, de a nu folosi forţa în relaţiile internationale, 
decît pentru apărarea legii. Responsabilitatea statelor mari 
esie să servească si nu să domine i a prea lumii”, 

După o lună, lucrările conferinței au făcut progrese 
atit de mari încît se crede că la mijlocul lunii lunie statutul 
definitiv nl nonei organizaţii internaţionale va fi adoptat 
în forma sa definitiva. Ziarul „New York Times" din 26 Mai 
alirmă că acest statut reprezintă din toaie punctele de ve- 
dere un text mai perfect decit proiectul dela Dumbarton 
Oaks, din ale cărui principii se inspiră. 

In primul rind sa redactat o profesiune de credință in 
care se stabilesc inaltele scopuri ale organizaţiei internatio- 
nale, definite sub forma unui preambul la noul statut, Re- 
dactat de generalul Smuts, acest preambul este considerat ca 
o „nouă declaraţie a drepturilor omului”. 

D. Molotov într'o conferință de presă, a spus că se va 
acorda o deosebiià imporianță unor declaraţii privitoare la 
„observarea principiilor de justiţie si de drept internațional”, 
la „necesitatea respectării principiilor de egalitate si de auto- 
determinare a națiunilor” si la „încurajarea respectării 
drepturilor omului si libertăţilor fundamentale“, In acelaş 
sens a vorbit şi d. Stettinius, secretarul Departamentului de 
Stat al Statelor Unite, care a adăugat că va propune o 
„Chartă internațională a drepturilor bazată pe cele patru 
libertăţi”. 

În ceea ce priveşte chestiunile de fond ale conferinţei, 
trebue subliniat în primul rînd acordul complet al celor pa- 
tru puteri-gazdă, Statele Unite, Uniunea Sovietică. Marea 
Britanie si China în privința amendameatelor propuse de ele 
la textul proiectului dela Dumnbarton Oaks. le au hotării 
sò prezinte amendamentele lor in comun. 

Chestiunile despre care sa discutat cel mai muli in 
rima lună a lucrürilor conferinţei par a fi: problema pacte- 
or regionale, problema coloniilor, si a teritoriilor dependente 

şi problemele în legătură cu lărgirea sferei atributiunilor 
adunării generale. 

, Referitor la pactele regionale, recunoscindu-se juste o- 
biectiile aduse sistemului dela Dumbarton Oaks, după care 
nicio acțiuue nu se putea întreprinde in cadrul unui pact 
regional fără autorizarea Consiliului securităţii, se pare că 


DELA HOTEL Canton LA SAN FHANCISCO Si 
duole sau colectivi, dach um Aeppel, indivi 
aca un atac armat se intimplii impo- 
triva vreunui membru; aceasta pină cind Consiliul de Secu- 
ritate va fi luat măsurile necesare”. . 

Cu privire la problema coloniilor şi teritoriilor depen- 
dente si sub mandat, s'a decis înființarea unui organism care 
nu era prevăzut în proiectul dela Dumbarton Oaks, un Con. 
siliu de tutelaj, căruia i se vor putea supune teritoriile aflate 
acum sub mandat, teritoriile detasate dela statele inamice 
in urma războiului si teritoriile puse de bună voie sub acest 
sistem de către statele răspunzătoare de administrația lor. 
Discuţiile poartă si asupra declarației de politică generală 
cu privire la popoarele dependente. Cele două teze care se 
înfruntă în această chestiune reclamă una declararea „inde- 
dentii” si cealaliă declararea „auto-guvernării” ca scop ultim 
al administrajiilor coloniale, Problema este foarte importantă, 
căci pe puțin 250 de milioane de onmeni trăiesc încă sub o 
administrație colonială. Sustinitoarea „independenţii” ca 
scop ultim al politicii faţă de popoarele coloniale este Uniu- 
-nea Sovietică. 

„Cu privire la sfera atribuţiunilor Adunării Generale, 
sar părea cá, in general, principiile stabilite la Dumbarton 
Oaks vor forma baza capitolului respectiv din statutul de- 
finitiv, iar structura Consiliului de securitate pare a fi rä. 
mas cea stabilită la conferința din Crimeia. după ce sau res- 
pins sute de amendamente, Numai votul final ul conferinței 
Naţiunilor Unite va aduce ultimul cuvint in aceustă che- 
stiune, 

+ 


Dela lucrările comitetului întrunit în 1919 la Hòtel 
Crillon la acelea ale conferinței dela San Francisco au trecut 
26 de ani. Poate cei mai grei din istoria omenirii. Usurinta 
sau poate lipsa de experienţă cu care sa lucrat atunci, a 
purtat în germene multe din deziluziile si suferintele care 
au urmat, lar dacă noua organizație internațională va fi 
primită cu mai puţine vorbe emfatice decit vechea Societate 
a Naţiunilor, aceasta nu va fi indiciul scepticismului, ci do- 
vada cà spiritul realist al lumei de astüzi a inteles ci de 
ceea ce este nevoie e munca constructivă, răbdătoare, înceată 
peniru îmbunătăţirea raporturilor inire oameni si popoare, 
nu exprimarea verbală a unui idealism pe care faptele nu 
îl confirmă, 


GUY PALKER 


G. CALINESCU 


Pentru observatorul impariial al stărilor de spirit dela 
noi nu mai incape nicio indoialá: opera, punctul de vedere, 
in general personalitatea d-lui G, Călinescu este departe de 
a fi înţeleasă in proporţiile şi obiectivele sale, departe de a 
fi asimilată de către intelectualii acestei epoci. Cauzele su- 
perficiale (ingustime, prejudecăţi, antipatie personală, etc.) 
sunt deosebit de numeroase. Profunde ne apar numai citeva,” 
esențială fiind în primul rind evidenta deosebire de nivel 
intelectual dintre d-l G. Călinescu si detractorii săi contem- 
porani. Criticul vorbeşte un limbaj necunoscut epocii noastre 
imediate, In mod practic, d-l G. Călinescu a rupt toate pun- 
(ile cu exteriorul si asemenea astronomului babilonian el s'a 
uscuns întrun turn enigmatic, clădit în trepte, păzit la in- 
trare de lei inaripaji, înspăimintători la vedere. În templu, 
nu pot inira decît cei inițiați, (he happy fem cum spunea 
Stendhal. Odată cu lăsarea serii, astronomul infásurnt in 
mantii grele, brodate in aur, cu gesturi hieratice, se urcă so- 
lemn pe ultima terasă. Sgomotele lumii de jos au amuţit, ce- 
rul. nemărginii invită la calm si contemplare, Cu ochii alege 
o stea, mai strălucitoare, care este si planeta sa. Este Sirius 
si dl G Călinescu, vorbind en gravitate, nu are un alt punct 
de veslere. Ne dăm seama uşor că mulţimea nu poate iniui o 
astfel de altitudine, nu poate pricepe legitimitaiea acestui 
refugiu, de unde o primă si fundamentală neînțelegere, 

Dar aceasta nu este totul, Templul astronomului, în 
ctajele sale de jos. cuprinde o vastă bibliotecă, in care sa- 
vantul petrece cea mai mare parte din zi. Sunt adunate aci, 
in cuneiforme, toate luminile orientului antic, cărămizi rare, 
aduse de departe, cu caravanele. Asemenea acestui preot, 
d-l G. Călimesen este unul din cei mai învăţaţi oameni ai 
timpului si în materie de literatură autoritatea cen mai com- 
petentă, Nu vom enumera acum sfera informaţiei criticului, 
cunoscător sistematic al literaturilor europene (o carie despre 
literatura spaniolă este pe punetul de a fi terminată) si nici 
nu vom face comparații precise cu alie spirite, perfect ono- 


G. CÁLINESCU 85 
rabile in cadrele culturii noastre. Am vrea să atragem aten- 
(junea asupra faptului că d-l G, Călinescu isi domina 

cat scu isi domină de de- 
parte epoca, pe care o privește dela o înălțime ncobisnuiti 
si pe care înţelege s'o servească in modul ce mai Set cd 
putinţă. Cadrul sáu de manifestare este cultura si Dieser 
rominá, nivelul de creaţie si punctele de vedere sunt însă 
strict europene şi acest lucru putea fi bánuit încă dela inve- 
putul activităţii criticului, 

Deşi pentru multă lume faptul poate să pară scandalos. 
vorbind eu o totală răceală, d-I G, Călinescu ne apare drept 
A snc de VN europeană, Ca romin mi pot să nu simt 

i . ca in preocupat de propria-mi desüvirsire, in- 
limplarea îmi produce oarecare tistete. Intr'o cultură apu- 
seană, pus în alte condiții de informatie, de asimilare si de 
prale. d-l G. Călinescu ar fi putut să devină cu usurință un 
"rancesco de Sanctio, un Thibaudet, un Gundolf si poate 
chiar mai mult, Ar fi avut pentru aceasta lürgimea de vederi, 
amploarea aspirațiilor si puterea de asimilare, de muncă si 
de creaţie. DI G, Călinescu nu se poate însă realiza decit 
în cadrele culturii romine, încă imperfecte, în mijlocul lite- 
raturii noastre pe care o domină (fie că se admite sau nu 
acest lucru) cu atit de mare autoritate, De pe acum, d-l G. 
Călinescu este marele si adevăratul critic al literaurii romine, 
O simplă întimplare a destinului a voit ca să nu fie al ori- 
cărei literaturi o^cidentale. 

Dar asimilarea d-lui G. Călinescu, în afară de izolare, 
wiet? absolut de vedere, evidenta diferenţă de nivel inte- 
ectual, cultură si de talent, mai întimpină si alte piedici, 
Pluralismul de preocupări nl criticului. ività inir'o măsură 
cel puţin egală. In Renastere, L, B. Alberti era arhitect, in- 
giner, filasof, estetician, Leonardo da Vinci străbătea intreaga 
sferă a indeletnicirilor spiritului si este evident că modelul 
secret al aspirațiilor d-lui G. Călinescu trebue cintat in acea- 
stă epocă. Sun, geniul universal, este simbolul său si aseme- 
nea ilustrelor exemple, d-l G. Călinescu este rind pe riud 
istorie, critic literar, poet, romancier, estetician si moralist. 
In toate domeniile străbătute, afară poate de poezie (dar pro- 
ductin n'a fost încă revelată în întregime) d-l G, Călinescu 
a dat opere excepționale, fundamentale, aflindu-se mereu 
pe terenul propriu cultivind ca specialist toate ramurile in- 
vestigafiei literare, alături de pura creaţie. Puţini ştiu însă 
că d-l G. Călinescu a explorat o sferà artistică mult mai 
largă. Criticul cîntă din vioară, pentru propria sa delectare, 
din vechii maestri italieni, Searlatti, Vivaldi si sunt indicii 
că data sa cultivă în ascuns si în alte arte. Ca un perfect 
om de Renaștere, d-l G. Călinescu este interesat si de astro- 
logie si Il mondo magico degli heroi al lui Della Riviera tre- 
bue sit se găsească negresit pe masa de lucru... 


sé4 VIAŢA ROMINEASCA 


Aflindu-ne ín stápinirea acestor date fundamentale, 
care vor fi cindva demonstrate cu foatà rigoarea analitică, ne 
dăm usoar seama că d-l G, Călinescu na putut să nu de- 
vină eterna béie noire a sensibilitátilor contemporane, iritate 
întrun fel sau altul. Odată cu scurgerea anilor, situaţia a de- 
venit atit de acută. incit d-l G, Călinescu a început să joace 
treptat rolul unui etalon invizibil al gustului si rafinamen- 
tului rominesc, Pentru măsurarea inteligenjii, petologii au 
imaginat o senie de teste, de o minuire foarte complicată. 
Atitudinea faţă de opera d-lui G, Cilinescu, în credinţa noa- 
stră, poate înlocui orice probă si mental am început să cla- 
sifie pe intelectuali exclusiv după acest procedeu, care este 
infailibil. Peste un număr oarecare de ani, toute aceste afir- 
mafii vor deveni simple locuri comune. Astăzi, ele pot să 
surprindă, comunicarea lor nefiind motivată decît de pura 


voluptate de a spune nişte adevăruri cu un ceas mai de- 
vreme, 


ADRIAN MARINO 


PRELUDIU.. 


LUI EGMONT, 


Acuma gindul meu se'ndreaptă către tine; 
în cimpuri ce-s departe, mirosul de sulfine 
s'a dus cu vara-aceea Prea plină de chemări 
cu griu frumos crescut, cu vite prin cărări, 


Veniam încet acasă, spre ferma izolată: 
drumul era închis pe linia ferată; 

trenuri treceau agale pline cu militari 

și tu stind lingă mine, in gind îmi reapari, 
Acum a nins pe cimpuri, Pe trenuri, pe sulfine 
aici în munţii reci, cu stinci de ghia(á pline, 
cu stină, cu cabană, cu ciinii mari stufosi 

cu piscole si arbori din rădăcină scoși, 
Oamenii nu suspină, nu au dorinti s ascundă 
fac cu strigari noloase, ecoul să răspundă 
iar eu gindind la tine, pling singură pe drum. 


Mirosul din sulfine s'a dus cu para-aceea; acum 
e sgomot în cabană: acolo, prin ferestre 
s'aud ciocniri de cești, de voci şi de orchestre, 
lar gindul cátre tine din vise mi-l adun, 


FILIP CORSA 


ORIGINA CERAMICEI ROMINESTI 


Aproape la toate popoarele. apariția olăriei precede in- 
ceputurile istoriei lor, căci ea se arată în timpurile cele mai 
îndepărtate, amestecată cu silexurile tăiate si osemintele 
animalelor antedeluviene. 

Urme de olărie s'au găsit la vechile hipogeie egiptene, 
sub cenuşa vulcanilor stinsi de mii de ani din Latium, sub 
ruinele dela Hissarlik, la dolmenele dela Dreuth. Statuetele 
de Tanagra, precum si vasele din mormintele beoţiene, con- 
firmi si ele vechimea milenară à ceramicei, 

Rüspunzind la mari nevoi materiale: pregătirea si pă- 
strarea hranei si la adinci nevoi spirituale: păstrarea cenu- 
sii morţilor. olăria este rezultatul celei mai mari descope- 
riri a omului: focul. 

Din ziua în care omul a cunoscut locul. el a trebuit să 
găsească si ceramica, căci argila întărită pe care o găsea sub 
cenuse, i-a arătat că páminiul ars rezistă umezelei. 

Australienii si Mongolii, precum si toate celelalte po- 
poare nomade, nu au întrebuințat decit vase de lemn, de 
aramă sau de fier; liindcă ceramica, adică vasul de pămînt, 
nu apare decit la acele populatiuni care au devenit seden- 
tare. In fuga cailor it de pămint nu rezistă, lată deci o 
primă constatare, care meriti a fi reținută, că pe lingă că 
ceramica urmează descoperirii focului, arată că omul a de- 
venit statornic, 

Nu vom inira în amănuntele istoriei vieţii omeneşti 
pini în zilele noastre. Dacă trebue să pomenim despre im- 
părțirea acelui timp lung de citeva zeci şi poate sute de mii 
de ani, care se numeşte preisioria. o vom face numai in 
măsura în care este necesară, pentru a fixa momentul istoric 
al apariţiei ceramice. 

Semnele materiale ale timpurilor preistorice, uneltele 
care ne-au rămas, urmele locuinţelor, ale armelor, osemin- 
tele strămoșilor si ale animalelor care trăiau pe lingă ei 

sau cu care se luptau, constituie singurele surse de infor- 
mativuni, din acele timpuri. 

Asifel privind lucrurile, știința a împărțit preistoria 
in două mari perioade: una a pietrei si cealaltă a metalelor, 


ORIGINA CERAMIGEI ROMÂNEŞTI 87 
LI 


Din perioada pietrei ne-au rümas tot felul de arme in formi 
de cutite. Jopoare sau cirlige, Din aceste pietre sn clădit 
stunija preistoriei, 

paleolitck. adică perivada TRA e in dosi, prima 

WA perioada pietrei cioplite, dela palaios — 
vechi si lithos — piatră, cînd oamenii trăiau in peşteri. se 
ocupau cu vinatul si pescuitul. erau nomazi, umblind din 
loc in. loc după hrană si a doua neolitică, adică a pietrei 
lustruite, dela neos — nou. si. lithos — piatră, mai aproape 
de noi, cu oameni de neam diferit. mai statornici. construin- 
du-si case deasupra lacurilor sau din birne cu lut si lustru- 
ind cu indeminare piatra. 

Ges, De abia mai tirziu Sau descoperit metalele: arama mai 
întii, bronzul mai pe urmă si fierul cel mai tirziu. 

Cind a apărut ceramica? Intre paleolitic si neolitic, la 
apusul unei lumi si la răsăritul alteia. Căci nu trebue să 
credem că aceeași oameni au trecut prin mosi-strámosi dela 
cioplirea pietrei la lustruirea ei. dela locuirea in pesterü la 
casa lacustră. dela vinătoare la agricultură. Intre paleolitic 
şi neolitic s'au petrecut mari schimbări. În acea perioadă, 
încă foarte întunecată în ştiinţă si pe care cercetările destul 
de recente dela Glozel, cu tot scandalul lor. încă nu a lumi- 
nat-o deplin, a apărut ceramica. 

Oamenii raleoliticului, locuind în caverne, ajunseseră 
la o mare perfecțiune artistică. Renii, bizonii si rinocerii pe 
care îi găsim pictați în ocru pe pereții peșterilor vechi din 
Altamira si alte stațiuni preistorice, arată multă pricepere, 

Dintr-o dată parcă sa tăiat firul. Nu stim ce catastrofă 
a întrerupt vieata locuitorilor grotelor. După ei intilnim o 
nouă civilizaţie, Oamenii neoliticului reincep desenul in 
chip primitiv, aratind prin aceasta că nn au învățat nimic 
dela cei ai paleoliticului. ori că firea lor nu se lasă pătrunsă 
încă de frumusetile creatiunii. 

Cam acum 10—12 mii de ani au apărut primele vase de 
pămînt ars, Într'o stațiune numită Campigny Sau descoperit 
urmele unor oameni care dacă încă nu stiau să lustrutascá 
piatra. descoperiseră totuşi un lucru minunat: ceramica. Din 
această perioadă numită campignianá, dela care unii fac si 
înceapă neoliticul. datează istoria ceramicei, a : 

Olăria acestei epoci este cit se poate de primitivă. adică 
grosolană, rău arsă. făcută fără roată, rosie pe o parte si 
inegrita de foc pe cealaltă parte, olürie care incă nu se poate 
numi ceramică. lipsită de orice preocupare artistică, de orice 
formă aleasă. de orice podoabă. 

De abia după o lunză evoluţie, vasele arată ornamente, 
mai intii re duze la simple sairieturi. făcute eu unirhia. Ace- 
ste ornamente. omul primitiv le fácuse cu mult înainte pe 
oasele animalelor, 


vu VIATA ROMINEASCA 


Studiul acestor forme si ornamente de olărie, servesc 
azi ştiinţei, ca să se reconstituie mișcările de popoare care 
au avut loc în cursul miilor de ani, legăturile dintre ele pe 
acele vremuri, înriuririle artistice ale difertelor semini, 
pină la credinţele, speranţele. visurile si himerele oamenilor 
de acum mii şi mii de ani. : 

După aceste conisderatiuni *enerale, să né oprim puţin 
la țara noastră, Să vedem întru cit ceramica se intilneste 
în trecutul ţării noastre si ce lumini uruncă ea asupra strá- 
moşilor acestei țări. 

Una din cele mai vedhi aşezări ce se cunoaste în țara 
romineasci, este acea dela Cucuteni lingă lasi. „Omul dela 
Cucuteni” de care regretatul Profesor L Simionescu se ocupă 
intr'o admirabilă broșură de popularizare, este omul neoliti- 
cului: statornic, agricultor. locuind in case din birne. Olăria 
descoperită este descrisă ca olărie care încă nu cunoscuse 
roata. Ea nu se deosebește mule de strichinele si gavanoasele 
ţăranului din timpuirle noastre si uncori prin disinetia formei 
svelte, se apropie de vasele moderne, Decora(iunea se re- 
duce la simple crestături, alteori la îmbinări de motive geo- 
metrice (dungi si spirale colorate în roşu si alb). 

Ceramica asemănătoare celei dela Cucuteni, tot de ori- 
gină neolitică, sa descoperit acum vreo două decenii şi la 

lăgura Jilavei, " 

ar acolo unde: găsim material nesfirsit in această di- 
réctie, este in epocala lucrare a regretatului Profesor Va- 
sile Pirvan, in ..Getica", 

După ceramica descoperiià la Crüsani, pe care Prof, 
Pirvan o grupează in trei familii: indigenă, celtică si greacă, 
ceramică în mare parie de tradiţie neolitică si mai recentă, 
Prof. Pirpan restableste mişcările si influențele Celtilor si 
Grecilor care s'au succedat în acele timpuri pe perge m 
rominesti tot asa cum Prof, Simionescu stabileste prin olă- 
ria dela Cucuteni mestesugul oliritului grecesc. care şi-a fi- 
cut drum prin Tesalia spre regiunile dunărene; 

Motivele si elementele decorative de pe olăria neolitică 
descoperită în (ara noastră (crestáturile, spriralele si in ge- 
nere ornamentele geometrice) le mai găsim în olăria (áranu- 
lui romin din zilele noastre, Ele fac dovada continuității ne- 
întrerupie a unei tradiții artistice, mosienità dela strămoșii 
săi milenari. 

Am căutat să arăt pe scuri contribuția ceramicei la 
istoria culturii omeneşti in general si la acea rominească in 
special. De sigur preistoria este o stiință tînără. supusă încă 
la multe surprize, Pe la sfirşitul veacului trecut, scriitorul 
romin Cezar Boliac, care se ocupa cu arheologia. a anunţat 
că a descoperit niste lulele de lut, din care ar fi fumat stră- 
moşii noştri Daci. Din lulele de lut ale lui Cezar Boliac, nu 


ORIGINA, CERAMIGEI ROMÂNEŞTI Kl 


au rămas însă decit , Fumurile arheologice“ ale lui Odo- 
bescu, acea admirabilă ironie la adresa pseudo-stiintei lui 
Boliac. 

: Chiar in zilele noastre, seandalul dela Glozel, care a 
impárfit in tabere dușmănoase pe arheologii si preistoricii 
fracezi, este menit a ne arüta fragiitatea ştiinţei de care 
ne ocupăm, Cu toate acestea sunt de acum o sumedenie de 
noțiuni, care asigură ştiinţei preistoriei o sulicientă stabi- 
litate. 

Muzeele noastre de artă naţională. neputind să ne 
arate acum acele minunate forme, culori si desene. care au 
încintat ochii strămoșilor nostri dela Cucuteni, Jilava şi 
Piscul Crăsanilor; pomenindu-le măcar. sperăm cà vom 
reuşi să trezim puţin interes pentru oamenii care au necajit 
prin meleagurile noastre, cu mii de ani in urmă. săpind 
albia civilizației şi culturii noastre de azi. 


JEAN. BARAS 


CRONICA LITERARÁ 


Trei aspecte ale poeziei. S 
Zübrele" (din Ven unui condamnat) de M. Gh. Baier (editara 
Aldin"). 
Poezii de D. Corhea (editura , Setnteia"). 
Golful ou migdali de Balcica Octavian. Mosescn (editura Cartea 
Romineascè), 
Pour qui chanter vraiment en vau- 
drait-il la peine, 
Si ce n'est pour ceux dont tu 
réves souvent, 
(Aragon). 


Se scriu foarte multe versuri. Cine are experiența gazotitriei lite- 
rare ştie cite zeci si sute de mici uzine de produs ritmuri $i rime func- 
ționează în toate ungherele țării. Stie cum sunt asaltate redac „ca 
respondenta ilor — dela elevi de liceu pină la pensionarii trecuţi în 
al doilea că vg copilărie. Se alege totuși puțină poezie din suprapro- 
ductin de versuri, (Ponte, aceasta să fie şi cauza pentru care nu se cetese 
volumele de versuri?) E o constatare ce sn fòcut prea adesen la noi, in 
ultimul sfert de veac. Ă 

Sar pürea de aceia că poezia nu prea corespunde înclinațiilor nn- 
ționale, cu toate cj după dicton, rominul sar naşte poet, Un sfert de 
veac de întrecere in forme au dovedit adesea lipsa de aderenjá reală 
a poeziei cu eren ce se numeste marele sullet al poporului. Poezia s'a 
ținut departe de y me oră mulțimii. Sa mentinat in turnul de ivoriu 
al temperamentului fiecărui poet. Versul lui Arghezi, care aminteşte une- 
ori ritmica, fie a lui Baudelaire, fie a lui Jules Laforgue, ca să coboare 
la joc de vorbe „potriveală de cuvinte” semănătur versul lui Blaga, 
care traduce — cu foarte puţină strádanie — tehnica liricei expresio- 
niste germane, versurile lui Fandoiann si mai ou sèsmil ale lui Pillat, 
călcind pe nrmele alexandrinului dislocat a lui Francise Jammes, 
ca să exprime stări sufleteşti, versul lui Barbu repetind coloarea locală 
din Anton Pan ca să ajungă la stearpa poezie pură ti Valery şi 
care — pe plan politic avea să-l arunce în mlaștină mistică legionară, — 
versul lui Voronca — întă unele experiențe formale cé san succedat si 
au pus mereu aceleași întrebări: încotm se îndreaptă poezia, cui se 
adresează, cine se adapă din această „finfină cu păsări, fintină profundă, 
fintiná rece ca ochii fără dragoste? cum o numește Aragon, cintürequl 
care in acești uni din urmă, ştiu si Hé sie ela de cuvînt al Franţei, 
„Cint pentrucă furtuna nu este alit puternică ca să-mi acopere 
cinlul şi orica war intimpla miine, mi se poale smulge oieaja dar nu 
se va stinge cintul meu, 

Am ca exemplu de aiurea, pentru orientarea actuali a poeziei, 
pe un om care n idolairizot cuvintele, care zeci de ani a expe mental 


CRONICA LITER AKA 


91 


^ erien i ü 
capătul ei, ca de acolo să se intoarcă la allé on ës pină |a 


i joui reau sit spun că Aragon 
poute, cu mijloacele de muzicalitate, de poli ritinic ul S Kean 
ni să exprime orgoliul si minia Franţei cülcatà şi ince eR da yk 


man... In poezia nonstră un fenomen asemănător nu sa produs. Fii 
de eliberare n'a lunt forme atit de 


he wé MEN 
mm inevitabil deci ca în condițiile speciale ale țării 

, À d aate Tit nonstre, » 
zia să rămină problemă pura Ale tehnică a verbului interesind un e 
din ce in ce mai restrins de inițiați. Arta care face să vibreze inimile 
emisit cente cele "d pare să fie convertită Intr'o problemă de 
ehnica. Versul e un mijloc de a transmite vibraţiile, gindire let 
psibie ta altul înrudit, y yo BEE 

,. Diutre nenumărulele clir[i apărute, vom alege, bineinjeles oan la 
intimplare, trei cirji — reprezentind trei etape ale poeziei — nu ca 
Cole asp personagii pirandeliene în căutarea unui autor, — ci trei etape 
reprezentind trei chipuri în care poate fi înţeleasă puoeziu si felul cum 
ca sé sitmază în spaţiul literaturii timpului nostru. Am abes cele trei 
cărți, neapărat că nu pentru valoarea lor excepțională, ci pentrucă ele 
ilustrează teza că puezia romindască se găsește lu 0 rüspintie, 


Incepem cu o carte de versuri er intră in maniera. experiențelor 
sfertului de veae din urmă: Golful cu migdali de Balcica Octavian Mu 
scu. Un debut al unei lourte tinere dudui care cinta: 


„A întecul Ini, 

„Cîntecul Balcicului 

^Baleic înstelat şi alb de migdal 

„Cu feresti de crista] 

„Cu flori Iueruate in cer 

WÈ scări pornite din lună, 

„În freamătul frunzelor care sună; 

„Și valurile seninului 

„Ce aduni 

„Florile somnului si ale chinului 

„Balcic cu fintini din basme, 

„Din adineul inimilor noastre; 

„Balcic luminat 

„Cu grădini de palat 

„Poate vreo soție de^mpürat 
mult și-a uitat. 

„Acolo... la tine : 

„Coroana de diamante si rabine,. 


«Balcic, cu bărci legate, 

„În basmanu lor albi, 

„Care isi poartă pe valuri triste, 
„Trupurile ca nişte baletiste. 
„Și pe creste ca de vis, 


92 VIAŢĂ ROMINEASCĂ 


„Inreoaicele-și cîntă 
„Cîntecul lor aprins, 

„Al mării, Caraciz, 
„Purtind în pieptul inflorat 
,Saciz". 


„Golful cu Miadali“ cuprinde accente de elegie, notații lirice, vionie, 
străbătute de melancolie, ritmuri frinte, o virtuozitate precoce, Deschide 
cartea aceasta cariera unui poet autentic care îşi va însuşi o tehnică 
corespunzătoare unor teme mai adincite, de o emofie mai puţin estetică 
şi mai mult umană? Poate. Cu siguranță iusă că ea aminteste de un mo- 
ment deapururea apus al artei ruminești. Anume: cînd prublemele nau 
fast soluționate printro sforjare de voinţă, ci lăsate in seama inttmplürii, 
a inspiratici enpricioase. Si Balcicul este fără îndoială simbulul acestei 
moment artistic. 

Balcicul — ca asezare pitorească — a lost o adevărată en Ca ai 
rire pentru plastica rominenseá. Argila albă a falezelor apărind ochiulni 
de pictor ce apreciază valorile, mult mai uşoară ca materie decit cerul 
intins peste dealuri ondulate şi marea ce inchide orizontul — coloarea 
gingaşă a migdalilor, verdele prelungit în gama de gris-uri si mai cu 
seamă peisagiul sanuls dintr'o feerie a copilăriei — cartierul tiganimii si 
nl tătărimii — a slujit ca motive de inspirație varinjiuni pe aoeeasi temit, 

Balcicul a însemnat timp de douăzeci de ani o atmosferă de artă: 
pitoreseul micului yo , condiţiile de vienţă liberă, prielnică boemiei, re- 
prezentau magnetul de atracție. Balcicul reprezintă însă o epocă: a unei 
arte căreia, fiindu-i închisă calea simplicitatii populare se închide in 
experiențe de lubortor, cultivă frumuseţea inumaná, sterilă. In tim 
ce pretutindeni continuau marile frăminări pentru o artă nouă, libe 
in timp ce creatorii cântau să înţeleagă noua frumuseţe a tehnicei mo- 
derne, să exprime luptele sociale ce le stirneste cetatea industrială, la noi, 
artiştii se retrăgeau întrun port patriarhal părăsit, unde atmosfera. bi 
blică se impleten cu cea de lene orientală, Güsiserá o forma de a se 
izola de vieaţă — ereind din Balcic o republică liberă estivală. 

Balcicul era deci un port de ancorate a energiilor captive, o iluzie 
de libertate. 0 îspită cure a paralizat în loc să stimuleze: Balcicul era, 
dacă vreţi forma specifice rominească a suprarealismului, : 

De aceea volumul de debut al d-rei Balcica Octavian Moşescu, desi 
presărut cu vorbe frogede, ca niste mladife de migdali infloriji, repre- 
zintă o tehnică a unei sensibilităţii depășite. Acera a damenilor cari, 
ocolind piedicile intimpinate în calea luptei se refugiază in vis si notează 
— fn stare de trezire — automatismul gindirii limba jul capricios, ilogie 
al subconştientului san lasă ca vorbele să cinic, ca să ereieze o atmos- 
feră de beţie rece, 

Noi așteptăm evoluția d-rei Balcica Octavian Mosescu, după ce va 
evada din portul visurilor pusatiste, 


„Zăbrele” e cartea unui om care a suferit pes clasa muncitoare, 
DA M. Gh. om este o figură n Inptei pentru libertate a poporului ro- 
min, S'a desvoltat in atmosfera social democrată dinaintea celui dintiiu 
războiu mondial. Acum un sfert de vesc era în fruntea luptei, în fruntea 
celor căzuţi în anu] 1920, an de mari frămintări si de răscruce. 

D EEN credința sa a cunoscut prigoana, urmărirea, temnifa, la- 
rul, 

Volumul sin dé versuri e mărturia acestei vieți shiciumate. E 
scris sub semnul lui André Chénier „Inima Îi dictează, el serle" si „In 
memoria celor care mu trăit si pòtimit sub acelaşi acoperiş al en en? 
şi celor căzuți In foute temnitete țării în lupta comună pentru socialism". 

Pretextele d-lui M, Gh. Bujor — se poate afirma — că nu prea 
sunt familiare literaturii rominesti unde poezia a tins să desvülue as- 
peete de basm, tinguiri si suspine lirice, şi nu să formuleze gindirva şi 


CRONICA LiTERANA 93 


sensibilitatea martirilor si eroilor libertăţii 

d wo H ertajii. Nu uităm E B 
rtr de cuvinte Jut de vor de Neri, Anei e marel po 
SCH de portret gravuri si acuarelă a Er wiel e umen 
m" in diferite genuri, sunt poemele din „Flori de ideala: Numi 
pan enr pounn d-lui Arghezi este a pick-pocketului, văzută v Weier pa 
uchiul amuzat al unui Vizitator care jsi păstrează buna di TUM DOR 
nija lui M, Gh. Bujor e cea a revoltelor a utor oameni die St ZE 


nih care fost i di i ^ 
ea ti au lost rupti din vieata, Dinde? au stat in jurul unui 


„Uriaş convoi cioplit în 

r piatră sură 
«Din coapsa de granit A unui munte 
„În coşul tău inchizi lumesti ei crunte 
„Dureri si patimi, daruri, plinsuri, ură”, 


Suntem departe, de bună seamă, de vioici i 

: c ` A se +« we viotetuine, de rit i 
AL yx e see frinzà bruso si si la erch Bees ern 
pe cl Arghezi; suntem departe de arta si calitatea poemelor 
e e mucegai” — o simfonie i 7 (` etutec 
sincere de mandoline, pline de wette DEE 
«Pe cogul inchisorii mele 
„O cucuvaie plinge des 
„Din cineu-i cobitor de rele 
«Atit de triste note. ies" 


»Incit te întrebi de-i o cintare 
„De leagăn pentru copilasi 
„Ori bocetul denmormintare 

» „Pe urma noastrü de ocnasi*, 


„Zăbrele” sugerează un sector important al societății rominest 
unde înpta a luat forma de exterminare sălbatică, E gent: cir lg 
in lupta pentru libertate, izola(í de semeni, datt pe mina călăilor. In- 
tr'un sfert de veac sau perindat prin închisori — de unde multi n'au 
mui pe vii — eroii luptei pentru desrobirea maselor. In universitățile li- 
bere ale pascariilor sa clit oţelul — după definiţia romancierului N. 
Ostrovski — a unor tipuri de oameni cu totul inediti în peisajul tipoloziei 
raminesti. 4 

rehue să recunoaştem iusă că tocmai din pricina apásárii prea 
grele, condițiile se vede n'au fost prielnice eflorescentei unei poezii so- 
ciale în care arta și spiritul combntiv să se confunde. 

Sau compus cintece, sau scris versuri, dar ele nu stau înălțat 
ca să depăşească sentimentele unei colectivităţi restrinse pentru a deveni 
valori universal umane. 


* 
LJ kd 


E un accent de aspră, de țărănească sinceritate in pocmele lui Du- 
mitru C orbes din volumul ,Poezii", (editura „Scînteia“ 1945) silngace 
uneori, viforoase, colcăind de revoltă; colQuroaxe, ritmuri frinte, scurte, 
ele nu cunosc ritmurile largi unduitoare ale versului clasic. 

Volumul cuprinde versurile scrise dé Dumitru Corbea între anii 
1954—1537—1940, epoca in care mulți cintürefi si-an „înverzit” lirele, 
şi-au decorat versurile cu arhangheli şi au pregătit atmosfera de beznă 
medievală a procesiunilor legionare urmate de măceluri cunoscute, De 
care, bineînțeles, nu avèm a ne ocupa aici. Le amintim în treacăt fiindcă 
"oi nu socotim pe poet o făptură iresponssbilà $i e bine să sumbliniem 


94 VIAȚA #OMINEASCA 


că in timp ce o seamă de porţi, se ocupau de îngeri, alții, care erau 
seli si tovarkali lor se pregăteau să căsăpească popoare întregi — Du- 
mitru Curbea sa ocupat de țărani — a formulat revolta lor, a strigat 
setea l tate. Së 3 t 

Dum Corbea wine din „Nordul Ţării” de pe meleagurile lui 
mus Gheorghe Bejan pe care îl cintá: 


„Era săritor la nevote 


bun guspodar 
dar ^ 


nu suferea : 
age ca si Mnt 
Seara, căuta la ste 

şi spune: 

mine avem vreme bună 
cată de adună 

mucre, secerütorii, 

că. prevestitorii 

de-acolo, de sus — 

spun car sò ploaie 


imine. 
Cind se intmpla 


S se ridica a ntt 

prispă sau car, 
e as se odihnea, 
utidea cu palma cite un Untar 
de pe git sau obraz, 
tholboresind de novaz) 
şi-ur fi vrut 
sibsst müsoare minia 
cu apa din Prut, 
cu puterea ui Dumnezeu 
căruia Îi cerea un hatir 
cu pumnii inclestafi 

-un topor san satir. 

Valea in picioare 
slintele icoane, 
erezimi că le doare, 
aa E ES a 

e sten ŞI «pe 
şi să se închine la ele”. 


Dumitru Corbea are un înaintaş: pe Maiacovski, fiu de țăran si 

el din Caucaz, venit să răstoarne cu tinèreascasi, cu ala-i cute- 

zanjà multe datini literare dela Moscova si să cinte apoi din adincul 

sufletului sáu oamenii și Intimplările ieşite la suprafaţă în sühia revo- 

lufiei, Acest volum de „Porzii” a hui Corbea e o prefaji la versurile 

d rune de luptă, in stil direct, pe care nonile condiții de vieati, 
vor unc. 

Dumitru Corbea e dinire primii cintárefi ai poeziei sociale dela 
noi — al unei sociale din care este exclus accentul de tinguire, 
de induiogare f Vo ei Poetul Dumitru Corbea cintă un țăran real 
— aproape de sufletul său si nn pe unul plismuit din puţin pitoresc, 
puţină duioşie ca-să corespundă unei imagini artificiale confortabile, fitu- 
rite de societatea nonstră romincascá dinainte de rüzboiu. 

Poetul Corbea deschide calea poeţilor ndevüraji ai țărănimii. 


ION CALUGARU 


CRONICA IDEILOR 
EVOLUȚIA CRITICE] LITERARE. 


Prin luciditate şi asenfime analitic 


Tm | 4, prin orientare generală şi 
fel intim de a înțelege fa tele de: cultură, spiritu] critic ge mit ide: 
stare esenţial franceză, Desi critica literară mu a luat ant prima 


pari naştere în Franţa şi deşi toute literaturile posedă lucrări critice 
de mare iradiere si prestigiu, numai în literatura runceză spiritul critic 
a fost încă dela început inserat producției literare propriu zie, Dacă 
iteratura francezi nu a avut un Lessing $i un Johnson, un Herder si 
ua Pope, un Brandes şi un Gundolf, a avut în schimb o continultaie à 
spiritului critic in lungul intregei ei istorii si o reală eficiență a operelor 
critice in vieafa literară si culturală. Critica nu a fost în cultura fran- 
ceză un accident, o manifestare laturalmicá: ea se instalează în Însuși 
centrul de perspectivă a creației literare, Acest fapt a îngăduit lui Hr. 
nétiéré urmărirea manifestărilor critice franceze in tot mau starea 
literare, de care critica nu ponte fi desprinsă, 

, Existü, fără îndoială, im acest fapt o explicatie de ordin psiho. 
logic, care condiționează legătura dintre efervescenja creației si Inteli- 
gen(a critică: este nevoia creierului francez de a teroriza, de a explica 
şi inţelege creația, de a-i stabili regule, de a o încadra În coordonatele 
exterioare in care se situiază. Vom avea astfel in literatura francezi 
încă din secolul XVI, citeva din manifestările directoare, ale criticei li- 
terare, Aceste DEG mărturisirul însă un spirit unilateral si necvoluat, 
nu reprezintă decit punctele de plecare ale unei discipline, care in 
€ursu] secolelor viitoare își va adinai izvoarele, isi va preciza meto- 
dele si întări armătura teoretică, Dar în Formele inițiale de realizare, 
critica franceză indică totuşi o metodă si e disciplină, 

Izvorita în Itatia pe timpul Renasterii, critica literară a exprimat 
nevoia spiritului de a se călăuzi în mulţimea lucrărilor de valoure ine- 
RR pe care o dâden zilnic la iveală rivna cercetătorilor humanisti, 
ntre operele atit de disparate pe cure antichitatea le oferen fără ale- 
gere se impunea o distine(ie, o clasificare, o stabilire de valori. Cerce- 
tarea critică, În primul rind filologicü, avea să Inceree o vedere clară 
în acest material Critica apare astfel dela început, ca o discriminare, 
ca 0 teoretizare a producției literare, ca o încercare de stabilire a vulorii 
relative a textelor, ca şi a autenticității lor, O întreagă disci lină se 
aflà in germen aci, pe care o vor duce mai departe cu metodă si ri- 
poars științifică cercetătorii de mai tirzim De sigur, ncenstă critică 
era sumară, fără aparat savant de cercetare, dar asa cum se prezintă, 
ca imdică totuşi orientarea unei not discipline a spiritului. 

Apărută cu o cercelare în marginea creației literare şi nüzuind 
tătre o clasificare şi stabilire de valori, critica Nenasterii nu este, to» 
fusi, o preocupare cu totul nomă. Între critica erndiților italieni si reto- 
ricienii greci si romani, se pot stabili legături, dacă nu de filiaţie directa 


Wo VIAŢA ROMINEASGA 


cel puţin de spirit şi orientare generală. Ce este retorica şi poetica, 
ducă nu teoretizări pe marginea activităţii oratorice sau literare, yi o 
H rodificare a mijloacelor de creație? Opera lui Quintilian, 
de pildă. De institutione oratoria nu despică analitic discursul, nu pre- 
scrie reguli elocvemjei, persuastunii prin cuvint, oferind un manual 
practie pentru un bun orator? Poeticile nu se ocupau, în acelaşi spirit, 
cu desprinderea de reguli generale ale poeziei, pe care o descompuncau 
in elementele sale alcütuitoare? Retorica, poeticü, critică literarü, ne 
apar imbinate, sau, în orice caz, alăturate si in acelaşi timp legate prin 
acelaşi spirit dogmatic, normativ si analitic. ] ` 

Nu trebue deci să surprindă îmbinarea organică între critică $i 
erenjie la un popor, ca eel francez, deprins să înțeleagă lucrurile in 
udincime, să le reducă la legile lor de protvotee şi uneori să preserie 
reguli de calinzire, Literatura franceză, incepind dela 1550, apare dacă 
nu ca rodul exclusiv a activițălii critice, în orice caz ca o realizare 
treptată de opere, ascultind de diriguime lucidă. Manifestul literar al 
lui Joachim de Bellay Deffence et Hpustration. de fa langue francaise, 
precedat de alminteri de numeroase Încercări de teoretizare critică, 
reprezintă o etapă importantă a evoluției literare franceze, Restrins la 
preseripții şi observaţii filologice, nenjungind încă la formulare de 
reguli, opera lui du Bellay mărturisește totuși o atitudine răspicată Tu 
de fenomenul literar si năzuința de a-l GC conștient, cel puţin in 
partea lui formală de corecțiune a limbii si de izvor de E a în li- 
teralurile antice, 

Dar critica isi lărgeşte, încă din uceustă perioadă, orizontul si 
metoda. Criticul începe să rafioneze opera de artă; caută să-i alle struc- 
tura, analitic; el clusilică, a v, compară, cereeteazá mijloacele de 
expresie. Se încearcă astfel o analiză în acelaşi timp formală şi estetică 
a operelor, pentru a se explica valoarea $i impresia produsă asupra 
luctorului? este sarcina diferitelor poetiei, ou deosebire a lui Scaliger. 
Dar toute aceste mijloace artistice erau subordonate citorva reguli ge- 
merale Inteligența critică, descoperea in întreaga producție poeteă o su- 
punere involuntară sau conştientă unor norme generale, Cercetarea ace- 
stor reguli, definirea şi fixarea lor, codificarea lor intr'o legislaţie cu 
valoarea normativü, a fost opera fundatorilor clasicismului francez, Mul- 
herbe si Boileau, i 

Orientat cu deosebire către partea formală, de meșteșug artistir. 
Malherbe a prseris reguli prozodice riguroase, iar limbei o [imutà si o 
corectitudine, Malherbe se fixează pe materiulul formal și pe grija dc 
a minui o limbă în acelasi timp corectă gi eficientă, Preocuparea majorá 
n literajilor francezi de a pwo limba, si de a se supune unei disci- 
pline artistice riguroase, chiar tiranice, își află în opera lui Malherbe 
nl din momentele ei importante, Preocuparea avea de altminteri să 
fie continuată. In întrunirile dela Hótel de Rembouillet si mai ales in 
instituirea Academiei Franceze intilmim cess: preocupare cardinalà, 
rezumatà in efortul de pmrificre a limbii si în injeh dicfiona- 
rului, à gramaticej gi chiar a unci retorici şi poctici. 

In toate aceste manifestiri se poale observa efortul de dominare 
constantă a producției literare, atit im substanța, cit şi în formele ei 
de realizare, în genuri, si mai ales în materialul verbal pe care scriitorii 
ib utilizan. Intervenţia lui Malherbe sau a lui Richelieu, prin interpusul 
său, Chapelain, reprezintă atari diriguiri normitive a producţiei lite- 
rare. Critica nu mai éste. dependentă de creație, în sensul că o inre- 
pistrează si o ndincegie, dar o şi anticipează, Caracterul de manifest, 


de preseriptie, de relormă literară, apare în operele principalilor eritici. 


Numai ín privinţă limbii, criticii recunose autoritatea supremă a obice- 
iului popular, mărginindu-se la o înregistrare a acestuia. Dar $i aci se 
viideste earacterul activ, militant, al criticei yi Academiei, cure devine 
„piizitoarea limbi", : 


CRONICA "Dr OR 


97 


Odafü eu Bolleau. varacterul n i Ze 
contest. Regulele fundate pe rațiune și ster si pa »rijini pepe eec rm 
anticilor, se impun definitiv spiritelor ti , primite pe autoritatea 

NM. piritelor timpului. Opera lui Boilea 
giseste în cartezianism 6 corespondență si un funda un 
de alta același rafionalism, aceiaşi rigoare, acela ament. De 0 parte si 

z ^ d . i 
Boijeau se intilnesc pentru a teoretiza uma din dien Die escartes $ 
meinice ale spiritului francez. Cu Boilean, eritien își ëch.) JE 
ritatea. si degmatismul, Opera literară se judecă prim rores en auto. 
i i iri : m. Prm raportare la „re- 
euli. Se întemeiază spiritul clasie, statornicit pe valabilis Bina : 
a rațiunii $i valoaréa,absolntit a „adevărului. utiverali 

La început filologică, exegetick. explieativà, critic "TS 1 
dagzmatick si normativü, pentru a căpăta Mai tirziu odată € proe 
area ceartă dintre partizanii aiticllor și ai modermilor, n nănzință 
către o apreciere de valoare relativá a operelor, e i 
1 Secolele următoare aveau să aducă, însă, perspective noi in critica 
literară, Opera nu mai este. oenasidoratii în sine, exclusis, sau raportatè 
la un münunchiu de reguli cu valoare universală nu mai este privită 
numai jn componența et sub nnghinl exclusiv estetic sau filologie si 
nw mai alcătueşte, după seducătorul exemplu a lui Montnigne. un pre- 
text pentru considerații libere, ci va alcătui punctul de convergență a 
(nor cercetări minnţioute prin raportare la coordonate mat precise, de 
din psichologie, fiziologic sau social. 

Im adevăr, după impulsul dat de La Herpe. mrmat de M-me de 
Stael si Villemain, opera literară se înserează în curentul vieții istorice, 
devine o manifestare a unui curent mai larg, un semn al unei epoci sau 
cwrent de sensibilitate: prin Sainte-Beuve, criticu nuexează biografia 
creatorului, nkzuind să explice opera prin om: prin Taine tinde să devină 
stiințifică, depăşind si trecînd peste individualitatea crentorului și ra 
portindu-se la cadrele mai vaste ale rasei, mediului si momentului, lar 
Brunetiere, influentat de evoluționismul care domina spiritele epocii, a 
năzirit către stabilirea unei evoluții a genurilor literare- 

Sfirsitul secolului trecut a cunoscut o mare diversitate de curente 
si metode critice. Toate temperamentele şi orientările şi-un dat intilnire, 
adincind, diverieind si inmlădiimad instrumentul erte, Avindoa-si un 
precursor depäriat în Montaigne, îşi face drum un impresionism critic 
.unduine si divers", refractar sistemului, repulei $i dogmatismului ti- 
ranic; Lemaitre şi Anatole France vor deveni reprezentanţii calificati at 
ucested direcţii critice, căreia ism putea ndăoga disochitoral sabtil de 
idei. eriticul mişcării simboliste, Rémy de Gourmont. Emile Fagnet va 
practica o critică, în care se vi întrevede influența portretului sicholo- 
zie a lui Sainte-Beuve, cu largi desene ale ,caracterului? antoritar și cu 
raportüri permanente a operei la biografia acestuia, Dar eum Dram 
putea timita la criticii consnerati. cînd secolul trecut w eunoseut activi- 
tatea de adinch şi subtilă analizü estetică a lui Barbey, Burevilly si 
mai ales a lui Baudelaire, reprezentanţi ai unui estetism evoluat, ak unui 
intmitionism critic stabilind corespondențe directe eu opera. artistică, din- 
role de considerații teoretice si sisteme? Dar critica artistică, eum am 
putea-o numi Împreună cn 'Thibandet, numără reprezentanți numerosi, 
printre care putem cita pe Chauteanhriand, Hugo, Gautier. sau Paul de 
Saini-Vietor: este o lungă tradiţie care a lost de altminteri wrmárit de 
di-l Perpessicius într'un volum datind de citiva ani E : 

Alături de criticii militanti sun 0cazj nali va trebal să men rna 
à seamă de teoreticieni al criticei, cu dedkebire Hennoquio, [nndator 
unei critice „științilice”, care in realtate era o critică psicho Sea yr 
de alti cereelători, avind orientări similare 13. Hennequin urmărește 


- WE. à a. 
^ vd. Pierre Andiut Le Biographie de l'otuee tifidrmiyé. Paris; L 


braire ahrimna Haport Champion, 1024. 


sse. — 7. 


98 T VIAŢA ROMINEASCĂ = 


ultimă analiză definirea individualităţii psichologice a autorului din 
analiza atentă a operei literare. 

Varietatea acestor pective critice vădeşte importanța cit si efi- 
ciența aparatului critic. matică sau pur estetică, biografică, psicho- 

tiinpificá, axiologică, filologică, litică sau in touisti, 

uu Titerarà n descris in citeva * 0 largă traiectorie evolutivă, 
imbrütisind opera literură din perspective variate, Vom putea urmări, 
in prezent, in practica zilnică a criticei literare, referința la biografia 
autorului, la carneterul $i spiritul acestuia, alte cuvinte năzuin 
către o biografie interioară, psichologic& si mu la o simplă inşiruire 
date anecdotice si nesemnilicative; se acestui fundal o unaliză 
de conținut a operei, uneori un rezumat al fabulafiei, deci o dezarticu- 
lare a părților alcătuitoare. care în cazurile marei critici poate fi intre- 
gită printro indrásneajá reconstrucție psichologici a acestet disocieri, 
prin refacerea etapelor de creație a operei, realiziud critica. genetică; 
discuţia ideilor şi a nsfitudinii ideologice a autorului exprimată in operă, 

i urmate de analiza psichologic a personagilor, de consideraţii 
asupra limbii gi stilului: aprecierea valorii operei si situarea ei in mis- 
carea literară, vor completa această critică pertinentă, supusă obiectului, 
care nu face niciodatü din opera literară un pretext pentru consideraţii 
estetice. pentru disocieri de idei san vagabondári gratuite, 


D TI. 


Schița istorică notată mai sus, dacă nu este completă, rezumă 
totuși etapele principale, ale evoluției critice. Ea invederează imbogà- 
firea treptată a aparatului critic, dela privirea sumară a eitorva aspecte 
izolate ale operei de arti la examenul ei din perspectivele cele mai va: 
rinte şi chiar o sine a operei, care nu mat este considerață în sine, 
ci raportată la în ! condifilor exterioare cure au generat-o. Toate 
aceste metode desi rate in esenfò, nu se exclud în activitatea prac- 
tică a examenului critic. Mai mult, aceste discipline se întregesc, alcii- 
tuiad prin unirea lor o disciplină critică de sine stătătoare, Critica filo- 
logică nu exclude meloda izvoarelor, pectiva examenului gramatical 
nu anulează sensibilitatea estetică, esenţială, de altminteri, examenului 
critic; biografia faptică, de ordin otic si coneret, presupune obli- 
gatoriu portretul psichologic, fără de care nu reprezintă decit o alătu- 
rare intimplitoare de rela(ii- si date; observantia anumitor regule si prin- 
cipii retorice nu stinghereste analiza operei si autornlui cu um instru- 
ment de cercetare ştiinţific at medical, cum ar fi psichanaliza: iar apre- 
cierea valorii operei se sprijină fa mod constant pe integrurea acesteia 
in devenirea istorică a literaturii din care face parte. Toate aceste per- 
spective de examen care au apòmi succesiv im decursul timpului nu se 
exelud în gindiren critică. ci, dimpotrivă, ze prespun. oferind oriticei 
un instrument complex de cercetare, De aceia reducerea criticei la me- 
tode unilaterale nu mai poate fi acceptată. Nu ne putem intoarce înapoi, 
la etapele istorice de mult parcurse pentru a ne fixa pe o singură di- 
mense a metodei, nesocotind peste tonte celelalte, deopotrivă de valabile. 

sigur, un critic nu va examina o aceiaşi operă din toute aceste centre 
de peve: Sunt opere care solicită mann aminte prin interesal lor psi- 
chologic sau psichannlitic, după cum altele rețin pls neobisauita calitate 
de invenție verbală a auto și. Opera lui Poe reţine mai mult pe estet 
şi pseholog, James Joyce pe fil i gramatie, Balzac deopotrivă 
psicholog şi pe «ocinlog, Pascal san erlin, pe criticul filosof, Malh 
pé istoriograful literar, Barber d'Aurévilly pe estet. Dar dacă um autor 
este cu deosebire pasibil examenului unilateral, el nu poate fi redus la 


` 


99 


CRONICA IDEILOR 


acest aspect dominant, fürü de amputare a adevăratei lul 


men 

asemeni, metoda critică nu poate fi reductibi 

j TM X t - 

eue reponat la clasificări si amánunfiri; intuiţia med în ru 

țeles bergsonian, fără a exclude cadrele analitive, va întregi metoda de 

SEN critică. Astfel, nici prin instrument de cercetare nici prin su- 

atilizeazi o melodà e E, nu, procedează parțial. ci 

d i ma sintetică de aderare la i i log 

We dee a 7 ve de cercetare de ări e ANS 
r din multimea acestor metode, »prind eitev 

nante, care dan eritioei eficiență si adio iine: CH gem note dent 


dimeasii sa 


* 
+ * 


O primă perspectivă de stadiu este c : a 
bueste intelcasá e (ec Bur ei, dé MTM S mwe iv Rem tre: 
Credem că aceasta este nucleul ei principal de formaţie. Aceasta in- 
scamnă în primul rind o năzuință de reconstituire genetică o operei 
n transpunere in regimul sufletese. propriu de elaborare al creatorului si 
o urmárie hipotetică prin transpunere si simpatie a etapelor ei evolutive, 
Dar faptul, În măsura in care este cu putință, are un caracter reversibil. 
Ea raportează deopotrivă opera la creator şi creatorul la opera. Fis 
a putea fi suprapuse, (problema. sub acest aspect, va fi examinată de 
noi im altă parte) cele două realițăţi swnt intim osrespondente, Dacă 
opera ane exprimă integral si sincer pe autor, sub raport psihologic, si 
dacă niei autorul nu se n dare eredincios în operă, există totusi între 
cele dană realităţi dependențe stricte, pe care o discriminare iugrijità 0 
poate face, de sigur, cu riscuri și probabilitati. Faptul principal asupra 
căruia stăruim, exte că din Ped a sasea paraleli w autorului si n operet 
se pot obține orientări critiee de prim ordin. Un simţ psicholoyrie deo- 
sebit. va îngădui criticului să desprindă din operă un portret psihologic 
al autorului, portret ideal, desprins de cuntigente faptice şi «tridente co- 
tidiene, după cum din portretul autorului, intuit in esenţa lui intirnă, 
fenomenologie, se pot lumina cărări pentru adincirea uperei, 

La această tinpezire paralelă a datelor psichologice, uniml opera 
vu ereatorul, pot concura mai multe metode de disetpline de studiu: [le 
metoda hiografică. înțeleasă în spiritul mlüdios sí comprehensiv in egre 
a practicat-o Sainte-Beuvé, [ie psichanaliza, fie simpla iminiție psicholn- 
pică, fie, în sfîrşit, caracterologiu. 

Sub acest vocabul, preten(ios și pedant, nu trebue să vedem 0 
stiință nouă, rod exclusiv al unor speculații teoretice, ei nima. formu- 
larea filosofica sau fundamentarea in spirit stiintific ol ui deprinderi 
psichologice milenare, ca și a unui gen literar cu veche tradiţie Orien- 
tarea <pirituală aflată în atmosfera secolului XVII către maximă și ES 
fret, care u Ingüduit lui La Bruvere, odată eu reactualizarea lui Feo- 
pliraste, notarea ,.caracterelor" lui, îşi are, ou deosebire în Franja. atit 
de bogată ín psihologi si moralisti. o bogată realizare literară, Opera 
lui Sainte-Beuve si metoda eritich a Ini Faguet, de pildă, sunt in ultimă 
analiză reductibile la portrete psichologice de creatori. Cunoasterea. adín- 
citi a vieţii interioare a creatorului, a structurii lui singulare a for. 
matiei Ini intelectuale si morale, a ideilor Ini filosofice, a reacfülor lui 
dominante faţă de lume si vient nu fücut bier) cercetării snint-beu- 
viene, ca si a multor portretisti literari, : " 

Imbogüjiren acestui spirit de cercetare critică cu un aparat stiin+ 
fie si filosofie oferit de nona disciplina pe cale de ponstituim, carae: 
teralogia, poate oferi criticului un instrument de cercetare ou deo- 
sebire fécund si care-si va sisi în domeniul literar aplicatia ei cea mai 
indicată. Metodele oferite de caracterologi pentru cunoasterea nnci por- 
sonalitèti străine sunt, în adevăr. tante relative și mai puţin concla- 

e 


D 
100 VIAŢA ROMINEASCA 

ta decit aceia pb care o te oferi opera literară. Nici biu-ti DECH 
eng tizingadmi ja, tan, atalologió, dinamica somatic, sau eritele 


teste, pentru a nu ne mărgini la o enumerare sumară, nu pot egala iu 
bogăţie gi adevăr de informatie asupra unui om. datele pe care le 
te oferi opera literară asupra creatorului. Sau mai precis, toate me- 
le, inclusiv ces a critic literare bazate pe caracterologie, oferá 
aspecte cu valoare relativă asupra personutității umane, dar in aceasta 
multiplieitate de metode putem socoti critica literară, lixată pe analiza 
caracterologică a unei opere, ca fiind cea mai bogată în rezultate. 
Notăm deci interesul major pe care îl oferă caracterologia in an 
senalu| metodelor pe care le poate minui criticul literar, Acesta, din 
analiza operei in spirit caracterologic'), va putea obține un portret 
psihologic mai adincit al creatorului, întregin indirect, in acest mud, 
examenul operei. A 
Caracterologia, ca disciplină, va ingüdui deci criticului o in(ele- 
gere a artistului sub raportul complexiunii lui psichologice, uşurinul 
procesul de im genetică a operei, In același timp, sé va putea 
aprecia unul din caracterele datelor componente ale operele 


lor epice: per 
sonajiile, Intuiţia adevărului eroii va Axen in 


torii, sau, în aparență, rău construite, Él va avea o viziune ps ică 
mai precisă. îi va intui şi înţelege în actele, formaţia lor sufletească, 


în vieafa lor, în ambianța in care trăsese sau pe care şi-o crează. 
Criticul va înţelege dacă gan Sg Geen? o realitate vie, intuitá 
central, sau sunt construcții sa conven[ionale, 


GES ae m e pa en a gedeckt gen Pr er 
ponen[ele operei crt sprijt carscterologie işi te 
o viziune psichologică mai adaptată a Kess Keser. Fără a e 
fi referit, de altminteri, la beneliciul care [| poate avea criticul din 
disciplina caracterologică, d-l an enee noteazá in acelagi sens 
că „Rostul eriticei este de a străpunge, intuitiv, structurile individuale, 
de a le descriu, de a le hotărnici, cu aproximaţie şi fără trufie şi de a 
le arăta abaterile primejdioase. este fructul organice al unci 


structuri, fatală în alcătuirea ei. Critica nu o t ro 
poate stimula prim contribuția pe care o aduce serittaralui, la cunoa- 
ytorea de sine, 


nu are așa dar un rol determinant, E sfaturi norma- 
tive, ea nu poate impune reguli sau legi ale creaţiei, 
tator poate folosi în evoluția unui seriitor, in formaţia li”. 

Astfel, criticul care judecă autorul și opera dela o perspectivă 
exterioară ponte ajunge la inchewri valabile, care in numeroase cazuri 
pot fi profitabile semi or înşişi. 

E 

Ww. 


Astfe] intuitá si cuprinsă sub unghiu psichologic si ie, prin 
raportare la creator sj procesul ei de tte opem di ari panié 
fi cuprinsá in ea în realizarea ei estetică. Criticul o poate con- 
sidera în specificul el de univers de sine stătător, structurată pe di- 
mensii si valori propri, compusă din ritmuri si tonalități vitale care-i 
aparțin exclusiv, Analiza estetică presupune . SUD acestor 
coordonate, definirea acestui regim propriu de realitate. Examenul aste- 


1) Ne-um propue să formulăm aceaațiă metodă de corectare în lucrarea 
ve: YA vi teen wmand şi gin artiatic, în cura dé elaborare. 

*) Sétban Cioculescu. Critica strWcfwrold pi judeiața de caloare. 
tatea. NIL 3051. 2: Ianuarie 1933. ` ` "SIUE 


r rolul ei consta- ` 


— 


101 


tic presupune de sigur maleabilitate putință 

cadențe de vieaja. intrun cuvint scai aci t Me e one 
de care vorbește Sainte-Beuve. Intuitivă, prin cufundare în climatul pro- 
priu al operei, adeziunea estetică e completată însă prin unaliză Me 

criptivă, sau prin cercetarea mijloacelor realizare. In acest loc kileu. 
vine o tehnică specificà faptului literar, consemnat in discipline diferite 
care se unesc sub călăuzirea simțului estetic. Filología sau critica Ae- 


voarelor, gramatica san retorica, pot reprezenta une j " 
ticase examenului critic. y Ur HEMOS ges 


* 
* * 


Opera literară nu trebue insă examinată numoai i 
referinţă la literatura naţională din care face eec ay ai cal; jo 
tească a autorului sa desyoltat intrun mediu cultural, sub semnul unei 
anumite tradiții; opera, ca atare, prezintă afinități yi corelaţii cu în- 
Iren) devenirii literare şi culturale ale literaturii in care apare. Fiecare 
hieraturü are un coelicient propriu de originalitate, un climat. un fel 
wnic de a trata şi înţelege temele literare, o tradiție O literatură pre- 
supune o continuitate în devenire. o. inerție, o coherență interioară care 
leagă părţile între ele, determinind caracterele generale ale. operelor care 
apar în interiorul ei, Nu vom putea deci privi o operă in sine, fürà re- 
ferente la acest larg curent literar: am fi méé? de perspectivă si mu am 
putea cunoaște local pe cared ocupă acea operă in linia devenirii li- 
ierare în care se integrează. Thibaudet, influențat de Bergson, a definit 
realitatea organică a literatutii, lu care orice operă va trebui să fie 
raportută: „Ă cunoaşte o literatură dinlàuntrul ei, inseatună a-i suporta, 
discerne, urmări si clasa curentele, a vedea în scriitori feluri deosebite 
de a creia, de a îmbrățişa, de a devia si modiftca mceste curente: in- 
scamnă a se confunda cu durata ei vie, a crede în existenţa organică 
a acestei literaturi, după cum sociologul crede în existența organică a 
societății, independent de indivizij care o compun: Îneamnă à o gindi 
în felul unei idei platoniciene, a Marci Fiinţe pozitiviste, sau a elanului 
vital bergsonian. Artistului consacrat unei apere actuale, jurnalistului 
reținut de actualitate, cüreja îi desenează structura originală, această 
simpatie dezinteresată faţă de durata unei literaturi nu spune mare 
lucru. Aceasta este sarcina criticului, a omului care trăieşte ou șirul 
scriitorilor trecuţi și care are nevoie de a organiza acest şir)”, 

Integrarea operei în curentul larg al literaturii de obirşie si prin 
aceasta în literatura universală alcütueste operaţia preliminară a jude- 
cății de valoare, Opera nu poate fi judecată ín sine Ea se a reciazi 
prin raportare, fie la o scară de valori universale, fie la realizări In- 
rudite. Caracterul subiectiv al impresiei, al emotiei si interesului pe 
care o operă o poate avea asupra unui critic nu alcatueste totdeauna 
o chezăşie de valoare. Aprecierea subiccțivă va trebui corectată $i vo 
rificată prin raportarea la o ambian(á literară si culturală, aprupiată 
sam universală, Numai prin această raportare a operei la curentul lari 
al Viteraturii nationale şi universale se poate obține un temei al judecății 
de valoare. " 


tj Albert Thihaudet. Physiologie de la eritique. Kilitions de la Noutalle 
eritique, Paris. 1939, p. 102—193 


102 VIAŢA KOMINEASCA 


un domeniu care este riu; ea constitue o disciplină independentá, 
care nu trebue să fie confundati. nici cu psichologia, nici cu estetica, 
nii cu filologia sau caracterologia, Critica se sprijină pe aceste dis- 
vipline, in măsură variabilă, după formaţia sufleizeacă şi orientarta 
generală a celui care o minueste, dar ea reprezintă o disciplină proprie, 
vonsacratü injelegerii și jwdecarit fenomenului literar. 


/ ION BIBERI 


CRONICA DRAMATICA 
CATEVA PIESE ORIGINALE. 


Ultimele două luni ne-au adus o serie de piese noui romineyti, 

Astfel, dacă nu vom socoti reluările suu piesele mai vechi, sau 
jucat pe scena Teatrului National dela Calégiul Sfintul Sava ..Galtele" 
d-lui AL Kirijescu si ,,Norocul" de dl |. Valjean, tar da Studio „Asta-i 
ciudat” de d-l Miron Radu Paraschivescu $i „Asa a iubit Loreley” de 
d'ba Sandra Cocoriscu, Neavind răgazul sa vedem această ultimă lu- 
crare, ut vom ocupa numai de primele trei, Trebue amintit că piesele de 
mai sus fac parte dintrun număr de opt opere originale, programmate 
pentru stagiunea aceasta. 

Indelung şi intens exploatată, lumea mahalalei nu poate fi totuşi 
scutită, la noi, ca epuizată literar. Intr'un Stat în permanentă curgere 
a rutalului către urban, mahalaua, puntea lubilă dinte sat gi oraș, pă- 
tande vertical in toute straturile sociale. localizată geografie la pw 
riferia oraşelor, mahulaua şi-a trimis reprezentanții in cele maj divere 
şi neprevăzute locuri. Caraginle a urmărit persomagiile nu numai lu 
frizeria lui Nae Girimea, ci şi la fiven'cloek-arile lemarallelor si Eu 
phrosinelor, De altfel, unul dintre aspectele principale ale lumii lui Ca- 
ragiule este tocmai procesul transformării Frosei în Euphrosina, pá- 
trumdlerea mabalalei în protipendadă, 

Dar, pentru mahalaua limitată precis la populația de foburg, 
RSR caragialească este doar una dintre cele posibile Grorge 
Mihail Zamfirescu i-a căutat un alt chip, cel tragic, al orizonturilor 
inchise, al názuinfelor si revoltelor innecate în apa stătută a mizeriei; 
* eu toate influențele străine foarte perceptibile, mahalaua creato 
rului Nastasiei sau a lui Fane, constitue o lume viabilă si destul de 
ndincità. 

Aata-( ciudat”, comedia polițistă a d-lui Miron Paraschivescu, 
reprezentată la Studio, este o nouă incursiune in lumea, cu multe feţe 
a mahalalei yi anume, în cea specială a .caramangiilor", a pungasilor 
de buzunare, Dar în decursul acţiunii, centrul de grentale se deplasează 
succesiv si interferența unor planuri diferite da piesei un caracter ant 
streng, cu elemgnte eterogene netopite; iar ficare art capătă o infá- 
lisare propric ca si cum ar aparţine unei pie deoschite, Pitorescul 
de mabala din primul act. face loc în cel de-al doilea intervenției foarte 
pirandelliene a unor personagii enizmatice si deconcertante, pentru en 
in al treilea, totul si xe ve, consecvent eu sub-titiul poste al 
piesei, jar cindatul, explicat amănunțit și cu referințe la faptul divers, 
să dispară total, contrazicind numele leit-motiv al piese 

„Asta-i ciudat” se dovedeşte opera unui om dăruit cu auz $i pri- 
virea atenta si fini, Această putere de observaţie presară intreaga piesă 
eu mulie momente de comic si pitoresc şi cu o serie de personagii se- 
cundare, sekitate viniu. Dar sub pitorescul meseriilor $i traiului ciudat, 


* 104 VIAPA KOM NEASCA 


roascá", Omul Sarpe" „Munzelica”_ şi celelalte personagii ale 
Sg ien sË WE ee iur micile duros, Ancercártle de 
osofare şi revolta, cam factice, nu le pot da prea multă vieafá. i 
Rezisata de un alt specialist al literaturii inspirată de mahala, d. 
Fudor Musatescu, „Asta-i ciudat” a fast pusă in valoare mai 
căldura şi înţelegerea care au depus-u d-nii Florin Scărlătescu si AL 
"Marius în rolurile d doi saltinbuuci-spárgütori, D-na Mimi Ena- 
ceanu, Manzelica — a cheltuit — de multe ori in contra timp — o vul- 
gartate de alt decit cel indicat pentru personagiu. l 
„Asta-i ciudat” exte un- incepul, cu scăderi dar şi cu eni po- 
gitivi, core ne fac să asteptam cu interes activitatea drumatică viitoare 
a d-lui Miron Paraschivesceu. 


.Gaifele" d-lui Kirijescu a fost reprezentată acum vreo aloispre- 
zece an la teatrul „Regina Maria". Pe atunci se numea „Un cuib de 
viespi”. Ponte că ar fi fost mai de folos pentru Geh indicarea virstei 
operei, deşi doisprezece ani sunt prea puțină vreme, ca si postè ju- 
4üfica impresia de total vetust, ` AA KZ 

Incepind ca o satiră a vieţii de provincie — de altfel singurul ele- 
meni pozitiv ul piesei rümine, probabil, zugrăvirea superficială, dar cu 
amănunte exacte şi amuzante, a mahalagismului provincial — Gai se 
transformă chiar dela sfirsitul primului act in dramă pastonala, Eroina, 
aflind de adulterul soţului, se sinucide. Un ultim act, in care nu sé 
petrece nimie, mi-l prezintă pe so| distrus de remuşcări, : 

Venind după „Cîntecul vieţii”, „Dezertorul” sau, in alt gen Sylt 
velle", — „Gaiţele” ilustrează - up caracter specific pentru. literature 
nuastră dramatică, 

Noţiunea de teatru a rămas pentru à parte —— peate pentru cea 
mai mare parte — dintre autorii nostri, indisolubil legată de un sir de 
procedeie — san, cum le spune mai plastic Francezii, fori", — si de 
cultul efectului. kos re pipi dintre acest soiu de teatru şi literatură ră- 
min vagi si formale. Nu se porneşte dela o viziune personalà $i dela 
străduinţa de a crea oumeni in miscure, ci dela celebra si bátrina „scene 
à faim". Una sau mai multe idei de efecte scenice, căptuşite apot eu 
replici furi, pe care actorul lé va rosti mai sacadat, làsind și pauza 
pentru aplauzele la scena: deschisá. ' è 

Modelele rămin, în covirsitonre proporție, che franceze, Existi 
insă aici, față de restul hteraturii, un deca icutiv pentru ni- 
velul teatrului rominese, În celelalte domenii literare, toale curentele 
si tendințele mai noui, dela Proust și Gide in roman, la da.laism su- 
prarealism şi ermetism in poezie, ek exercitat acțiunea imediat si 
direct — uneori mult prea direct, Ja fentru, nu se uità Giranudoux, 
Claudelz Rolland, Vildrae san Memains ci violențele fabricate ale lui 
Henry Bernstein, rafinamentele fezandate $i sensibleriile Tut Bataille san 
pseudo poezia lui Sanment, Poptul, pină la un punct explicabil prin 
cercul vicios actor-spectator, atit publicul eit şi oamenii de teatru avind 
un nivel | de ut, faptul pare însă mai bizar cind Îl intilnim la 
dramaturgi: un prost gust atit de sigur, o preferință atit de constantă 
pentru. artificial si imitație. 

De nici, divorțul între acest gen de teatru și literatură. Teatrului 
de efecte nu i se pot aplica aceleiași criterii de upreciere şi aceleaşi no- 
tiuni eritiee, ca pentru teatrul propriu zis, Noţiuni ca „adevăr dramatic", 
realitate artistică suni aici Hpsrte de sens. Se poate vorbi numai de stin- 

cit și de mai mare sau mai mică abilitate. Noţiunile aplicabile min 
ermule pur tehnice si nu pătrund în esenţa teatrului. 

De aci si impresia de vechiu, de care am vorbii. Folosind o teh- 
nică deşuetă, în afara reulităţii artistice gi deci n realității vieţii, piese 
in genul „Gaiţelor” se pot petrece, astăzi saw acum cincizeci de ani, 
fürà ca transplantarea în timp să jeneze cât de pujin. Este, dacă vreţi, 
un fet de perenitate negativa. 


CHONICA DRAMATICA 105 


In cazul ,Gaitelor", se cuvine să mai notăm si meli 
asceusiuni pe culmile aride ale poeziei yi frazei Tn Ee 
üdá: wou picioarele adino înfipte ín solu] crimei“, vădesc că muţi 
wem Sei scene incercári. j : puț 
in distribuţia .Gaifelor" sunt de relevat personazii i 
bătrine, interpretate de d-nele Maria Voluntaru, intima ia ga Cien 
Pan Cernüjeanu. Restul interpretilor, în spiritul piesei, ` 

bd yo LJ 

Nu ştim dacă vilva stirnită in jurul „Norocului” d-lui L Vali 
mu a adus un deservieiu piesei. Polemica dintre d-nii Valjean si Eftimin, 
comentariile din p au concentrat atenția asupra plesi d-lui Valjenn 
mărind contrastul dintre wsteptári a realitate, i 
Intitulat mai modest comedia „Norocul” deschide largi aripi de 
poem dramatico-filosof ic. De signe nu sant eoreete eomparijitie in 
care enorma disproportie dintre termeni sdrobegte pe unul din ei. Totuşi 
vom spune că în cazul , Norooului” tema faustică e evidentă. Norocul, 
in chip de pelerin orb, intră în clinica mmm! oculist ruinat si — curios 
amestec de fantastic şi medicinii — se operează de cataractă. Doritor 
să cunoască lumea oamenilor, Norocul — care este prezent alternativ 


' cà zeitate atolințeleaptă şi ca un îngenuu. ce ja cunoștință vu reabtitile 


umane, ha chiar ca un fel de „rnisonneur” îl insoteste medie prin 
medii deosebite, îl ridică la e y şi putere, RN X parisindu-l, 
să-l prăbugească în mizerie, Eroul d-lui Valjean este însă salvat printre 
wlupie. ingenioasă. care încheie piesa in mod fericit. 

Si tendința aceastu de a sări peste umbra proprie, în încercări 
grandioase $i confuze de a da cite o „sumrmă” artistică, este caracte- 
ristică pentru literatura noastră dramatică si pentru toute literaturile 
dramatice incepütoare, La șaisprezece ani, ficcaré se simte ispitit să 
rezolve chestiunile metafizice fundamentale gi sò enka opere rime, 
în care toate problemele cerului şi pămintului să fie limpezite. In 
dramaturgiile tinere, lipsa delimitărilor si a căilor trasate |adeamna pe 
mulți antori să încerce împlinirea visului dela sawmprezeee uni. Mm avem 
un precedent în literatura noastră. „Cocosul negru” al al-lui Victor Efti- 
miu. Acolo însă Filosofia șubredă si ko pm qr măgura ajutorul ver- 
“urilor sonore, cu priză la pue si al unei reale puteri imaginative. 

Piesă de idel, , Norocul” se foloseşte de nişte personazit dezisgnalte 
prin denumiri generale, ca „Cresus, „Femeia frumoasă”, ,Binefácatorul 
amenirii", „Poetul festiv”, gie, Create. să exprime o singură insusire 
— exprimată foarte exterior prin simplă etichetare — personagiile 
.Norocului" se prezintă ca nişte marionete rudimentar cioplite, 

Dar ideile tráiese tot atit de puţin ca si personaziile, Dacă ten 
dinta generală a piesei şi satiru socială oscilează confuz, vonsideratiile 
in legătură cu diferitele personagii-tipuri nu se ridică mul deasupra 
celor emise în fiecare zi de omul mijlociu. Tipurile apar create din prin- 
cipin: omul de ştiinţă, eroic si plin de escapes emeia fascinantă si 
venalá, ginditorul solitar. Recurgerea la simbol necentuiază caracterul 
de clisen, după cum cadrul fuustie scoate mai fare in relief lipsa 
de noutate a ideilor. e 

Cit priveşte forma in care d-l Valjean isi imbracă poemul filo. 
safic, este de foarte multe ori vizibilă cântarea ulăturărilor, sonore de 
cuvinte gi a frazelor prefioase, care nu pot totuși da nici min adin+ 
cimii, nici pe aceea a poeziei. Alte ori, din dorința probabilă de a se 
înviora spectacolul, sunt intercalate treceri pe venn familiarului si 
al comiculni uşor, unele amuzante, dar contrüstin bizar cu emfaza gr: 
neralá a tonnlui, 

Punind jn scenă .Norocul", d.| N, Massim a căutat să alenueze 
ritmul lent şi lungimile celor sase tablouri yi n realizat citeva grupuri 
au efect plastic <ugestiv. In scena recepțici sau în cea dela bursă. Mai 


106 VIAŢA BOMINEASCA 


disoutabili este vi din ultimul tablou. Pe scena inváluità in in- 
` (umeric aproape total, personagiile isi luminează fețele cu lămpi de 
buzunar, pe măsură ce rostese replicile, i T 
Decorurile d-rei Natalia Bragalim, care în „Asta-i ciudat” închinau 

mai mult spre realism, se inspiră cu gust dintr'un expresionism moderat. 


Cele citeva piese originale de care ne-am ocupat nu permit decit 
i 1 căci e ch de o literatură 


nici literatură. Tar paa, „i en Deere dramă pasională a d-lui Ki- 


rifescu, sau încercarea 1 
sează prin viabilitate artistică, lipsa totală de contact cu valorile rea- 


ai clar se desprinde din experiențele de dramatu originală 
făcute unul acesta necesitatea precaufiei faţă de rris ceia unor 
anumite formule programatice. Nici nu sé mai poate discuta nevoia 
creierii şi Incurajürii unei literaturi dramatice originale. Dar repetarea 
fără rezerve a unui deziderat in sensul preferării pieselor rominesti, 
tinde să devină o lozincă de tipul „prin noi înşine, O incurajare a 
pieselor romineşii de sigur dar nu a oricărei pi romi nești. Trierea 
după un minimum de valoare e indi tracă nu ni se pare 
potrivit ea, atunci cind nu se jouck Gorki, Cehov sau Giraudoux, si se 
reprezinte „Norocul” sau, „Gaiţele”. 


SILVIAN IOSIFESCU 


CRONICA PLASTICĂ 


Mai-Iuniv 1945. 
DESPRE O ESTETICĂ A RE CONSTRUCŢIEI. I. 


Se vorbeşte mult astăzi depre „omul de " Ei at i 
calitatea sa de filosof mucalit ge c: Ve e rr Aa 
mulă literară, el nu este atit de mitic precum sar putéa crede, Fie- 
care din noi joacă la rîndul lui acest rol anonim. Strada, decor mu- 
noton limitat numi două părți de-a-lungul căruia personajul nostru 
fuge mereu după umbra sa, e obismuitul ege in care se scurge viaţa 
unui oraş ca o apă între cheiuri, Si strada isi mărturiseşte tomul su 

tesc al unei cetăţi cu tainele, păcatele şi năzuințele sale. Strada w ju- 
mitates vieţii unui oras. În tratatele de urbanism se poate ceti cii 
strada este un pow de circulaţie. Ca toate definițiile docte, en nu 
este adevüratà decit pe jumătate, Dar să revenim la omul de pe 
stradă, să-i cerem părerea wmilá asupra propriului sân decor, să ver: 
cetăm puţin drepturile sale la lumină, la frumuseţe si bineinteles ln 
securitate, Deoarece. cum o indică tratatele de urbanism, strada e un 
spațiu de circulație sau mai bine zis o arteră de circulație, precăderea 
6 au vehiculele. Trecătorul nu mai este decit un tolerat in mijlocul 
mutorizării mijloacelor de transport, Vieaja omului de pe stradă e mereu 
amenințată, e umblă cu frica in sin, Mare dreptul să fie distrat, adică 
atent la lumea lui internă, nare dreptul să se bucure de venirea pri- 
müverii să hoinărească cu capul in sus. Inghesnit pe un irotuar îngust, 
malaxat de mulțime, el se furiseazü de-a-lungul zidurilor pini la casa 
lui, unde ajunge buimăcit. Dar omul de pe stradă nu «e plinge, E] crede 
că ask trebue sit fie, că a asa fost intotdeauna, că ansuit e un. moloh 
care-l strivegte, desumanizindu-l treptat, pină ce devine o fantomă aner. 
nimă si docilă ce trece cu capul plecat de-a-lungul fațadelor monotone 
și triste. Nici piața nu mai este a lui, Si ca in loc de n fi o încăpere 
sub cer deschis, unde se adună lumea, e a rüspintie a năvalnicei cir- 
culajii, Arborii sunt strinsi prin parcuri intotdeauna prea mici ca in- 
tr'un lagăr, Strada fără umbră miroase a gaze de carburant Nicăieri 
liniște, nicăieri răcoare. Fintinile prea rare n'au mai niciodată apò cs 
si rücoreascá suflarea vătămătoare a oraşului. Omul de pe stradă se 
simte pe drept cuvint nesocotit, nedretatit, Cei care îşi far casă, o fac 
numai pentru dinsit, Ei nu vor să dea bani pentru o faţadă, Și la urma 
urmei ce e o fațadă ornamentată si îngrijită dacă nu o mărturie de 
vanitate? Casa a devenit o maşină de locuit, atita tot, Strada « un 
loc de trecere. Fintănile sunt reminiscenje ,paseiste", bune pentru de: 
coruri de teatru. Si cu astfel de păreri, încetul cu încetul cetatea spi- 
rituală de altă dală. în cure lumea se simțea solidară și trăia ca nature, 
“a transformat în oraşul „stupidului veac a] 10-lea”, in care trăim 
prost şi ne înrăim, acest oraş care e imaginea celui mai feroce egoism. 


108 VIAŢA KOMINEASCA 


D ncd de meiehnele spiritului masinisi, Pe vremuri a face n fa- 
e tă la o cusă, era Ya act nu de vanitate. dar de bună cuviinţă 

de gonerozitate laţă de omul de pe stradă. Edilii orașelor de altă 
dată se simțeau indatorati a îngriji nu numai de higiena cetăţeanului, dar 
si de sufletul lui, Astăzi, cind tatul construeste ministere, scoli, sta- 
dioane si spitale. erede că si-a implinit programul. Încadrarea omului 


minu] si virtutile, e. considerat cu totul dé prisos, O societate insă are 
tot atita nevoie fles à spatiale ale armoniei 


normativ asupra arhitecturii a spus: „Și poporul are dreptul să se 
pi i FI alesese na ca txemplu, fidei reprezenta 

in spiritu] lui imaginea echilibrului si armoniei, Strada si piața trebue 
deci sik fie redate omului, iar circulația pe cit se ponte canalizată aparte, 
Oraşul dinuinte de rüzboiu nu se ocupa de loc de sistemul nervos al 
omului, sgomotul si emanajiunile vătămătoare ale fabricilor ti vebiou- 
lelor de tot soiul incürcam de miazme atmostera. Sgomotul lor ca un 
enorm multor veşnic în functiune, tocea cw răbdare nervii tuturora, 
ie ca un tribut firese pe care prora tre- 
de a pentru 

nevropati san eele de nebuni, se perfecfionau, el se perfectiona 


deveniseră din ce în ce mai neprielnice pentru pacea sufletească a indi- 
vidulni. Noţiunea de stradă si de piață, EC vind se viciaseră cu 
doni războaie mondiale. 


nu înseamnă numai a trece dela un loc la altul; umblind vren să 
mai gindeaseò, să nite, să viseze.. mlică să xe rrëisrascHh un timp, des- 
hürat de povara grijilor. Un drum wumbros, întilnirea mp) fintini, unei 
tie! tihnite, nlunecarea privirii pe arhitecturi nobile cu reminiscente de 
urmunii şi proporții fericite, unde tonte ferestrele nu seamănă a guilotine 
sata să decapiteze ilealul. pot prije! clipe de maljumire, Prin. [ru- 
musele oraşul redevine al tuturora. Exteriorul caselor e un tribut pè 
vare cel care 0 consirueste îl pliteste omului de pe stradă. o datorie 
fajò de oras adică faţă de societate, Prin plantaţii si ornamente utile 
ori nu, oraşul se wmanizeazü. Prin canalizarea si limitarea circulației 
se va pulea ajunge la spaţii redate lui departe de maşină si de 
sgomot. Materinlismul crescind al n mini antebelice trebue îngrădit 
pentru a nu se ajange 14 absurd. Oraşele se întind mereu. Industriile se 
vor. inmalti probabi . Orasele mu mai corespund noţiunii de ostwe, de 
venind srygiuni urhanisate in care va fi nevoie să se introducă cit mai 
multe elemente naturale: lacuri, ape. plantații St paralel cu acest «lori 
trebe să se dea e infüfisare armonioasă acestei lumi urbane, o infüfi- 
+oente să fie diferită de cca a muncii. Căci omul de miine cu sigu- 
roni că wa hera muli. Va veni o epocă de mare efervescenţă creatoare. 
Omul va era in urine, pe şantiere, in birouri, în ateliere. Oraşul nu 
va trebui pentru asta să semene a uzină, a birou, a doc, ete, FI va trebui 
să sugereze plăcerea de a trăi si dacă se poste, fericirea. 
Pentru tonte aceste motive e bine ea opera de reconstrucție sik nu 


CRONICA PLASTICĂ GES 109 


fie grăbită. Ea este înainte de toate în funcţia unor c i 
Fa nu va trebui compromisa prin egene ug eegend ee 
reformatonre, dar lipsite in genera] de generozitate și de fantozie re 
hitectura va avea să părăsească unele formule sonore si publiciste, 
pentru a reveni la vechea cei bunăcuviință. Nu mai e vorba de a fave 
teorii si demonstraţii euclidiene, E vorba de a consulta pe omul de r 
siradii, de a face cu ajutorul ]ui, printre semenii săi, o amănunțită e 
chetă. Si omul de pe stradă mu va spune chiar îndată ceca ce caută, va 
ocoli subiectul mult timp, deoarece fusese multă vreme interzis, dar 
pinü la urmă totuşi o să-şi mărturisească dorința de fericire i 
Oraşul de miine nu va fi valabil si va provoca mai tirziu noi ca- 
instrofe sociale dacă mu va ține seamà de acest deziderat. Chei omul 
e singura măsură valabilă in preocupările noastre constructive, 


EX POZIȚIILE DELA FUNDAȚIA DALLES 
Marilena Fütrascu-Riegler si D-na Diaconu. 


 Printre expoziţiile din sălile Fundaţiei Dalles ne vom limita a 
vorbi despre aeelea ale doamnelor Pátrascu-Riegler si Diaconu. 
` D-na Patrasou-Riegler a expus acum cițiva ani foarte interesante 
si Írumoase gravuri, Această artă severă, foarte puţin practicată la noi, 
părea w fi uu element prielnic tinerei artiste. In actuala expoziție gra- 
vurile au devenit foarte rare, iar pereţii s'au acoperit de amuzamente 
Hustrative, Doamna Piitraseu-Niegler= are ben mg sei şi un spirit 
cure vede sub un unghiu literar. Pentru dwa desenul e natural en seristil 
Dacti ne pare rău a nu mai vedea din gravurile d-sale, credem că 
teudinja ei graficá si tontă economia "mt sale organizată in jurul 
cărții sunt premisele unei viitoare reuşite. In tot ce dumneaei expune se 
simte un gind unitar, dacă nu Intotdeauna prea disciplinat. Dar în orice 
cuz, în aces domeniu reusita ei se presimte, 

Doamna Diaconn expune legături de ärt Ca și alte culege 
tle dumisale, d-na Diacunu face dintr'o legătură de carte un nen pre- 
tentios, imutil si antipatie, Nu trebue uitat că o carte nu e un bibelou 
de Jus, făcut să sada sub o lumpă pe o stofa persană, lingă un 
porțelan de Saxa, Cartes. e făcută în primul rind ca să fie cetiti 
san rel puţin răsfoită. In al doilea rint locul ei este în bibliotecă. 
Partea cen mai importantă a unei legături e dosul cărții, rare singur ră- 
mine aparent cînd cartea gade in rafturi, Or mai intotdeauna, la doamna 
Diaconu ca si la celelalte doamne. tocmai această parte este escamotată. 
pentracè, din punet de vedere tehnic este cea mai gren, Aceste expoziții 
de amatori de artă nu devin valabile decit ducă rümin in cadrul arti- 
zantului. Inainte de toate legătorul de cărți trebue si fie un foarte con- 
«tjineios mesteșugar, Legăturile cele mai grele de făcut «unt cele sim le, 
cele clasice. In arin legatului cărților mu e prea mult loc peniru fan- 
tezii personale. Fantezia și personalitatea unei cărți sunt intotdeauna, 
vind «uni, in textul cărții si nu pe coperta ek. 

Totusi d-na Diaconum, e drept. are cîteva ekri legate in perga- 
nent cure fac o nobilă excepție în expoziția ilamniei-sale 


CĂMINUL ARTELOR. Galeriile Krezulescu. Sculptură: 
Militza Petrașcu: Pictură: Bălasa ( untacuzino, Elvira 
Geblescu, Rodica Maniu. 


Arta d-nei Militza Petrașcu e spirituală. În sutretele sake osci- 
leszü intre entuziasm st ferocitate, Caută dincolo de expresie si prin 
evbtililiji de observare trece peste imitativ. Ann ei e rezultatul unei 


110 VIAŢA ROMINEASCA 


ungi i. Pentru doamna Militza Petrageu, Europa mu este 0 
ke Br et rafici dar o realitate sentimentală, Privirea ei asu- 

vieții | or e departe de a fi inlücrimatü de o lirică duiogie. E 
atentă şi perspicace. Posibilităţile romantice sunt temperate de. disci- 
plina tehnicei care o stăpineşte şi de evlavia ei pentru marile legi 


* armoniei, reocupá de actualitate decit cit trebue a evoca o 
E e eege (a! 


litate, U 
(ern m is Aria sa we exprimă simplu si direct. De ea se poate apru- 
pia oricine, 


populară cure o trăteşte ei deci o simte, Arta ei nu e munotonă si 
se desvoltá pe mai multe planuri, știind să atingă monumentalul (sta- 
tuia Îmi Arbore). E plină vervă si nu comite erori in domeniul bu- 
nului gust. Prezenta expoziţie are opere din ultimii zece ani Ea este 
de o ținută unitară, in care complexitatea rodnică a personalității ar 
tintei se poate percepe in linii mari. La toate acestea mai trebue adău- 
at următoarele: în primul rind Militza nu cere sculpturii 
ueruri pe care nu le poate da si asta fiindcă simte posibilitățile si limi- 
tele materies 
pintră, bronz, lemn sau lut; in al doilea rind ea nu deno limitele pa- 
sibilitatilor sale personale, perfecționind mereu ce şiie că poate si lu- 
crin astfel de adincimi. 

Dintre cele trei doamne care expune în acelasi timp picturi, Ro- 
dica Maniu e cea mai cunoseuti. În faja seriei sale de acvarele care 
reprezintă, toate în acelaş format, o mică galerie de cuceane sau de 
baiadere exemplificind somptuozitati vestimentare, nici €olonrea nici su- 
biectele nu. par interesante. Ne-am adus aminte cu nostalgie de priveli- 
stile însorite de uliă dată cu lanuri de griu mlate cu tirinci, de fir 
muri albastre la care veneau femei să-și Aaa em rufele. de 
descenpi a pinzelor si acvarelor in care se simțeau aromele unui in- 
ceput promițător de vară. Sunt unele temperamente prea valabile pen- 
tru a cădea în banalitate. 

Doumna Elvira Gebleseu e n sirguitoare elevă a Mont Purnnsalui, 
Ea a rămas fidelă cartierului parisian in care a învățat pictura. Acolo 
şi-a însuşit o conștiință profesională demnă de laudi. Ea nu face con- 
cesii nici sentimentului, nici inspirației. E dură cu ca i 


e d nsüsi si trans- — 
mite această duritate obiectelor pe D le pictează. Totul se pietrifică 


privirea ri, chiar florile. coloarea ca un t Se re 
stringe Intro atonie tristă, intorcind spatele vieţii cm toate minnnatele 
sale roma E cinstită yi consecventă, refuzimd un suris trandafirului 
şi zorilor. A : 
. Bilaga Cantacuzino e exact la an Elvire Gebleseu. Elevá 
şi prietenă a Imi Bourdelle. sa gindit mult Ja artă, Totul pentru dinsa 
e sensibil pini la irealitate. Fa privește formele prin cristalul unui 


optimism. mereu reinuuit de aventurile unei călătorii niciodată ter-^ 


RECL ADIREA TEATRULUI NATIONAL 


De citeva luni se vorbește de reclădirea vechiului edificiu, care 
a însemnat atit în istoria noastră literară. Sau instituit si comisii care 
studiază problema, cüci e o problemă. Inuinte de a analiza ce va 
trebui să fie Teatrul National viitor, să cercetăm ce a fost şi ce rr 
prezintă în trecut, 

Vechiul edificiu construit între anii 1845 si 1890, pe vremea cind 
Bucureştiul era un mic tirg patriarhul, a fost conceput dela început cu 
Reberozitute, pentru a putea sluji la toate genurile teatrale, Nu era 


Să nu uităm mormintul Ecaterinei Teodoroiu, nici cele ` 
citeva cruci si troițe în care Militza Pelrascu a mărturisit cucerniciu ` 


tice in care lucrează, fie că e vorba de marmură, ! 


CRONICA PLASTICA 111 
"mm 


prea mic pentru o opera, nu era prea mure nici pentru o comedie cla- 
sică, nici prea solemn pentru o comedie muzicală. Sala ases monumen- 
talitate si totodată răminea intimă, eu o decorație sobră si plăcută, Fra 
sn teatrn italian așa cum se făceau teatrele peste tot pe vremea oeren, 
ru eier multe loji şi un parter. Era epoca sociabihtàti si amabilitatii, 
cind spectacolul nu cra numai pe scenă dar şi în sală cit durau pau- 
sele. Atuncea sula se lumina de sărbătoare si lumea sé regisen ca intr un 
mare salon. Era teatrul iubit cu pasiune de on Goethe, locul in care 
Stendhal îşi petrecea clipele cele mai fericite din vieaţă. era cadrul ele 
gantelor vanitòti şi nl subtilelor ginduri, 

Pe vremea accea teatrul era Înniute de toute distractiv, un izvor 
de fericire, un loc unde omul se teglisea şi pe sine și societalen in 
vare trăia, intr'o atmosferă festivă si de destindere. Asa era si Teatrul 
Naţional din Bucureşti, sala care putea primi peste 800 de spectatori, 
ka a adăpostit toate grelele. încercări ale literaturii monstre dramatic, 
a fost un loc de regüsire ul studenţilor $1 duscălilor, poeţilor yi politi- 
tienilor, celor care gindeau si celor pentru care vieaja nu era decit 
nn amizument. 

Bineitifeles. că nu matr putem avea atitea pretenţii de ncum inainte, 
leatrul devine didactic si normativ, Teatrele noi isi părăsesc consacrata 
hainü de entifea roşie. Omul n'o să mai meargă la teatru numai sa se 
imnze, dur să înveţe si să primească sugestii. “Tendinta sălilor moderne 
de spectacole e de a lua caracterul aulelor instituțiilor didactice. Intre- 
bares se pune atuncea: în ce müsurü Teatrul National trebue să se su 
pună noilor principii? în ce măsură, Tod totusi um monument: sto- 
ric, ar fi bine să păstreze măcar ceva din trecutul Ini si din simbolul 
ncestui trecut. Pentru a răspunde ucestei întrebări e bine, inainte de 
toate, să se fixeze hotarele activităţii ncestui teatru, Ce trrbue să fie 
Teatrul Naţional din punct de vedere al misiunii sale culturale? Cred 
că răspunsul se impune: ce a fost, adică un teatru pentru comedii şi 
drame, care să prezinte publicului capitalei tesirul rominese și strüm 
de un anumit nivel intelectual. Teatrul National trebue să râmină uu 
locaş de cultură şi tradiție literară, Deci acest edificin nu va fi mit 
lizat nici pentru operă, nici pentru cinematograf, salè de meeting-ur, 
ete. Limitind problema întrezărim mai lesne și soluția. În toute capi- 
talele mari ale lumii, în toate orașele metropolitane s'a ajuns la anumite 
concluzii, printre care şi aceca că pentru un program de comedii şi 
tragedii. adică de spectacole in care vocea umană impune limite să- 
liler, încăperile nu trebue să depăşească mult capacitatea de 10080009 
de locuri. Intro sală de operă, ande jocul rămine ceva secundar, nic 
vizibilitatea «pre scenă nu e de primă însemnătate, Orhestra si vocea 
cintindă pot umple un spaţiu acustic foarte man, Intro sulă de ue 
tingu-uri sau de cinematogral aparatéle de mărire a imaginii şi de 
amplificare a vocii nu an nicio mită practică. Cu totul altfel S P 
blema relatiunilor de dimensionare ntre scenă si sali cind : vorba de 
ven vorbită si de jocul amünunjit al unti comedi, vau, drame ee 
liste, Toute acestea ne conduc, finind seamă de experiențele un strai- 
natate, de experiențele noastre proprii şi de posibilitățile caps up n 
minesti, ln o menţinere a proportiilor vechi a volumului q me jean pè 
a decoraţiei care a fost, tinzindu-se poste la wn eistig de locuri vi. A 
radicală modernizare à mecanicei scenei. Cred că este pană a 
mai cuminte, cel mai real si totodată cel mai usor de - je : ki 
vorbit. in entuziasmul ideii de reconstritetic, de un tentru c nou 
curi Cele mai mari săli din New-York ating ubia această ci nn 
New-Yorkul are opt milioane de locuitori. Pe urmă, o SC pentru res 
de spectatori mar mai putea sluji drept cadru teatru Veure GN 
trebui a se revină la drama untică jucată cu masti amp yon SCH 
voci. sau ar trebui asteptat ca o noua lterutură dramatică să se 1 


WT 


ei 


112 VIAŢA HOMINEASCA 


care ar stringe ca in trecut tot poporul cetății in amfiteatrul maret al 
unui teatru. "Dar in antichitate Pelatile erau mici ti poporul puţin ta 
număr, Si pe urmă spaţiul pe care se va di Teatrul Na l ou 
ingüdue o sali mult mai mare. rind sala, degajamentele ar sufe 
precum gi scena. În cazul unui teatru de e 2000 de locuri, vechiul ` 
spațiu al Teatrului Naţional ar trebui Mai bine teatre mai ` 
multe, decit unul gigantic, mai bine săli nu prea mari, dar mereu pline, 
decît spaţiul haotic și „gol în care entusiasmul actorilor sar plerde 
i pe urmă nu trebue uitat un lucru: dacă instalaţiunile scenei, 
mecanismul si luminatul ei au făcut foarte mari progrese permitinid 
efecte nebünnite in trecut, sălile insă n'au progresat de loc în arhitec- 
tura modernă. iar cele reuşite seamănă cu cele din trecut și asta Den: 
trucă subiectul acesta arhitectural a fost tratat atit de des şi cu atita 
pasiune din toate punctele de vedere, încit sa ajuns la unele concluzii 
de care trebne neapărat să se tie seamă ducă im sò reuşească clă- 
direa sau reclădirea unui teatru, 


PICTURĂ. Citeva tablouri de Campigli la Librăria Italiană. 
Expoziția Ciucurencu, M. Nistor, Yser la Căminul Artelor. 


La Librăria Italiană sau us clteva tablouri de Massimo Cam: 
pigli. Sobrietatea paletei sale e nitoare după atitea excese cromatice 
autohtone. ia coloarei pentru coloare, intilnitá mereu în èxpo- 
zifille noastre merge paralel cu o lipsă de stil care descurajează. Căci 
ce este stilul în pictură dacă nu mărturia plastică a unei ini 
rituale în funcţia unor ie ra liber consimtite. O parte din abundența 
Ini e rümine in afară de artă. in domeniul amuzamentului, Dar 
cind li deoparte caricatura si deformatiunile i 

4 li e de un desen grav, adesea puternie care caută în compoziţii 
bine echilibrate armonia unor forme simţite si gindite deplin, 


pega după expuse i 
E k Jen măsura in aceste lucrüri posibilităţile şi i se poate inteleze 
metoda. 


l Căminul 
reocuparea Eet exclusivă A colorii. Dela beţia de colori a expo- 
p e 
expoziţiei care sa închis deunăzi, e cu Ee un drum destul de 


care sunt citeodată prea evidente. Dar totuși Ciucurencu este un pictor 
care se afirmă. cu o sensibilitate mille - nele i 


Odată cu Ciucurencu a us si M Nistor. O de de- 
sene de nuduri si baletiste afi A pik a Me Te ai de 
pe pak won A ER mișcării. Sunt desene inteligente $i citeodati 

Mul aşteptate expoziţie a lui Yser, după | i nedreapta lui 
obsentò printre not, sa desehis insfirsit, Tarovajès A salvari, arlechiai 


haină de tafta galbenă, cu o femeie care se mitè 


| 
| 


CRONICA PLASTICĂ 113 


yi colombine au reapărut, Din expoziţie emană o atmosteră de petreceri 
guasto $i de tainice hareme. Yser s'a complăcut întotdeauna intr'o 
carte pămintească sensualitate care ar fi plăcut lui Garguanta, Colorile 
sau fácut mai pun Se simte la Yser preocuparea de a trece direct 
dela expozi muzeu, Un foarte frumos A rlechin îmbrăcat intr'o 
a r te umărul Ini din- 
colo de cadru e pe feci reusit. Limpezimile de ultă dată au disparut. 
Clarităţii coloritului lucrărilor de acum cifiva ani sa substituit 0 preo- 

re, somptuari de stole scumpe $i de lumini misterioase, bie: 
nului incisiv de altă dată i-a luat loc o indicație mai sumară in care 
sentimentul depăşeşte voința. O lumină de asfinjit, sugerind parfumuri 
tomnatice emană din acea expoziție, a cărei nostalgie te urmăreste 
după ce ai ieșit. 


G. M. CANTACUZINO 


MISCELLANEA 


PACE. 


La vestea păcii, concetățenii noștri au reacționat divers, potrivii 
temperamentului propriu si in cu erorile preferate. 

Unii au văzut atunci sffrsitul oricărei nădejdi de miracol bitle- 
rist. Cu greu se deprinde un suflet de slugă la ideea că ul nu mai 
e stapfa. Mitul lui „Hitler ştie el ce face" a persistat pini în ultima clipă 
Si vestea capitulării fără condiţii a fost tocmai această ultimă clipă. 

Alţii s'au simţit cuprinși de perplexitate, Prea de multe auzi- 
seră vucea oficială care anunță o „eră nouă”, definitivă si fără imtoar- 
cere. Falsa solie o maj primiseră in 1918, apoi în 1940, în sfirsit la 25 
August 1944, Douázeci şi patru de ore după, în pivnițele zguduHe de 
bombele nemţeşti, răsuna o altă voce, diferită si sarcustică: ge cind 
ne-am pus pe picior de pace, ne simțim $i noi mai liniștiți”. lar cind, 
in Maj 1945 sosi vestea capitulării si încetării războiului, Rominul nu 
mai credea in „ere noui". . ; a s 

De aitfel, desamăgirea era meritată, căci nescrioasá gi cul a 
fusese hentitudinea care n provocase. Și atunci. un moment desvățat si 
se mai griibeasc a se <ocoti birnitor si lat de toate păcatele prin sim- 
plul si magicul efect al unui comunicat la microfon, Rominul a căzut in 
excesul precaufiunii, După cum sărmanul evreu, buimăcit de persecuție 
ajunerse a ze întreba, ori de cîte ori se întimpla ceva în Europa: „Dar 
pentru noi, evreii, ce rău nou ar mai putea ieşi din asta?" — tot astfel 
Rominul pe care ren a i și sürücia l'an făcut, şi pe el, niţel evreu 
simie cà i se stringe inima la ficcare itich mai importanti. 

Dar mai € si n altă cauză de lexitate. Pină acum circula o 
lozincá: „totul pentru front" san: „Întii zdrobirea Germaniei, si pe urmă 
reorganisaren lumii”. Pină la ineetarca războiului, viitorul era oarecum 
interzis imaginaţiei. Și iată că. prin capitularea Reichului, încetează si 
wccastá inierdic(ie de a seruta destinul, anje confuze si temeri hao- 
tice frap acum. tumultoase, Cuvîntul „pace“, departe de a aduce linistlra, 
provoacă c stare de emoție permanentá. Si toate gindurile se string in 
jurul ideilor de justifie, egalitate, libertate. 

Aceste noţiuni, odinioară limpezi, au devenit cu timpul miste- 
rioase și deconcertante. Dela revoluția franceză încoace ele cunosc o 
carieră destul de paradoxală, Din lozinci de răscoală ale clasei asuprite, 
ele deviu încetul cu încetul formule ide ale clasei asupritoare. Si 
tontă istoria veacului al XIX-lea este dominată de această lucrare a po. 
posrelor de a redésgropa aa usc Me ad al vorbelor dreptate, egali- 
tate, libertate, In Europa occidentali, efortul a fost mai mare $i succesul 
mai des. |n țările finapoiate, eşecul a fost permanent si progresiv. Alá- 


turi de „ele două Europe. Rusia sovietică colaborează și ea la această 
operă de clarificare, 


Mie "ët pete pita de äre ` E pala e e 


MISCELLANEA 115 


Gindirea socialistă w avut privilegiul de a fi inele i 
gë Pen non bn a se M de libertate Se pastè man ai 
pozifia-chete a luptei socialiste a fost se i hi 
E peyi separarea falsei libertăți de 


socialismul așează, dedesuptul valorilor etice, a nalis deer? 
Libertatea, cel mai scump dintre sentimentele neastre, este scump er 
numai la figurant, Intretinerea lui se face cu cheltuială. Spezele sovinle 
ale libertăţii sunt considerabile. Să ne zindim la libertatea presei, cea 
mai tipică formă a libertăţii personale. Pentru ca ea să nu e 4ransForme 
intr n anarhicá impunitate a calomnici, exte nevoie de magistrați multi 
ȘI bine platiti. Altmintoeri, bogatul vu face à primă investiţie la rimul 
Său proces, care vu descuraja pa toti reclamantii viitori. De aftfei si 
victima are nevoie de un minimum de avatie. Onorariul avocatului, 
taxele de proces, vremea pierdută, toate acestea costă, la mulie ärt ele 
sunt luxuri de om bogat. In ţările Ssürace. dorința «e libertate nu a 
poate exercita valabil decit intr'un singur fel: scápind de sărăcie. 

La kri “n vorbind, nu există sărăcie sau bogăţie naturali. O ţară 
este sara fiindcă avujia ei e monopolizatà de o minoritate: o farà » 
bogată in măsura în care clasa stăpinitoare admite si atenuczé acest 
monopol. Societatea euplezü e un caz tipice pentru un asemenea tregtut 
consim(ümint, laca din primii ani după celălalt răzbuiu, a devenu o 
dogmă în Englitera că salariile, ori de cite ori obțin 9 urcare, o conservă 
ca pe o cucerire E indiferent de conjucturile economice ulteri- 
care, şi chiar dacă o bună parte din capitalul clasei burgheze va trebui 
să întrețină, la „plin tarif" milioane de şomeri, i : 

In ţările de veche civilizaţie burgheză, imense capitaluri au fosi 
acumulate in secule de trafic moadial. O oarecare înstărire a proleta- 
riatului sa putut face fără răsturnarea regimului capitalist. Paralel cu 
aceasta, un regim «e libertate din ce în ce mai reală sa desvoltat, ca 
un reflex al prosperității materiale generale. 4 

* În ţările rămase înapoiate, legile sociologice sunt aceleași cu "zum: 
gura deosebire că termenele-s mai scurte. Democrutizarea averiloz nu 
mai poate aștepta cinci veacuri, ca în Olanda sau Franţa, Ea nu se poate 
lace decit sau iute. sau deloc. ii | 

Cind spuneam că clasa dominantă cedeaza n parte din beneficii 
in folosul ridicării standardului -laselor popuiaré — aceasta este un 
mod de a vorbi. De cele mai multe ori bogaţi sonsimt siliți, prinyi 
fatr'un fel de auto-păcălire care are la origine tot v dotinja de cigthr. 
Cu gindul de a-şi lărgi debuseiele, ri ameliorează tehnica producţiei si 
fari voe îmbunătăţesc si condiția lucrătorului. Fireşte, acest proces de 
imbogátire a ambelor clase are o limită. Este legea Ricando-Marx a des- 
creşterii profitului. Dar atita vreme eit punetul-limită nu-i atins, soc ie- 
tatea burgheză cunoaşte o evoluție real democratică, politiceste si eco- 
nomiceste — pe care o exprimă plastic cuvintul ,americanizare". ` 

Dupa cum se vede, secretul procesului este putinţa Sonoma. wr 
fionale de a lucra pe plan mondial Dacă, pentru un motiv san Pa i) 
« țară este impiedicatà de a trafica cu restul lumii, procesul ist ne 
aiit de încet facit el echivalează aproape cu o oprire pură şi simplă. " 

Fireşte. dacă ţara e vastă $i populația relativ puţin pouse n re 
prucesul poate reus prin alte mijloace: desfimparea clasei par bei 
A fost cazul Rusiei Sovietice, unde creșterea standérdului de We - KS 
poporului s'a realizat în ciuda „cordonului sanitar” (rg de care desig: 
că Sar fi produs eu o iuțeală încă mai mare). — at toate: țărite 

Dar să nu ne înșelăm ,Cordou sanitar au "pq dia referă 

à Romínin esie una din ele, O țară bogată ca Llwepa pre $ 
inapotate. pa Cem tă proximitatea ei geografica 
să cumpere griu din Canada, cu tou 25 A erupe omora E Aj 
Ape ea T ale zo rabo E vea Delaisi *emnala eene? 

e oicotau ` . i E rriat 
finite ze e d sagte, avute, cînd observa cà jamatate du comer| 


116 VIATA ROMINEASCA 


extern al celor 11 jiri europene industriale e absorbit de... cele 11 ţări 
europene industriale. care scht între ele, articole aproape identice. 
Astfel, statele de tipul Rominiei au fost sistematic menținute fa 
stare de sărăcie, şi, ca un corolar firesc, întrun regim politic reactionar 
vligarhic. Din fericire pentru serupulele ajiilor mai din 
apus. inapoia 
mèt E Această faţadă fiind singura vizib 
străin, strüinütaiea demoera se mul 


ca cu aparența. 
Războiul cel nou a schimbat «itu 


democr 
iate ofereau un simulacru de libertate, canto- ` 
il ochinlui - 


nea. În toată Eu sürücta ` 
a devenit mizerie. Formula falsci democraţii mu mai este viabila. Reveai- 


rea la prosperitate — si implicit la democrație — cînd şi dacă se va face, 
va profita întregului popor. Ea va veni din desfiin i 
lor „cordoane sanitare”. Reintegrarea t mon- 
dial va profita tuturor claselor. |mbogijire de tip vechiu, prin preschun- 
bare a privilegiilor feodale in privilegii burgheze a devenit imposibilă, 
pentrucă războiul a anemiat, în țările sărace. towte categoriile de averi 
ale clasei stăpinitoare. Pretutindeni, formele de capitalism vechiu, cu 
numeroase reminiscente fevdale, care -își preiongiser- 

unii trecuţi, au fost lichidate. de războiul cel 


jarea tuturor vechi- - 


si-l coste o sumă cel] puțin egală, 

Ceen ce-i mai cu seamă remarcabil în toate satele de uri de 
reconstrucție care, încă de prin 1942, se e] ză în ţările veche şi 
solidă burghezie, este uceastă idee centrali: cele două mari-puteri anglo- ` 


mounn "vor trebui sò wmuleze orte ge retea să radieze „datoria de 
războiu uropei sărăcite mărfuri, chiar - 
"ui dacă en nu-i in stare să le plătească. Si aceasta mu-i Hiaetropis — 
se gra 
echilibrul producției in economiei 
Decit, o asemenea injeleaptá atitudine nu-i wnanimă. Trebwe să 
ne aşteptăm la o puternică tendinţă de a se În ratina egoismului 
“de clasă, E totuşi mult că oameni ca reng Roosevelt, Kart Wallace 
Anclii t á. Ceca. ce-i însă sigur este că in 
țările de civilizație capitalistă mai recentă, clasa burghezá va stărui 
yvy igne pe vechile poziţii. E de ajuns să ne gindim la ţara noastră. 
Au fost impresionante atit i 


i eroare de psi e pe care 
" exprimă asa de pitorec povestea ardeleamului bătrin care exclamă: 
ver bie era pe vremea lui Tisza!“ — fiindcă pe atunci el mai putea 
incă face amor, Cu inteligența macerată de mizerie si suferinji morale, 
cHapeannl romin este lesne tentat să uite e vinovitii “acelora 
care, vorbitid în vumele democrației au torpilat ani această 
democratie, gen aviditates lor in timpul guvernării, prin pusilanimitatea 
lor în timpul opozitiei, Alegătorul isi va aduce anumite, simplu si blibe- 
die, că pe atunci, acum zece ani, se trăia maj ; 

. , Alături însă de această opinie publică ostenită yi ritticitit, o alta 
“a format şi a crescut. Fără a fi putut ajunge acele culmi de eroism 
cetátenese pe care le-au atins mișcările de rezistenţă din țările de veche 
tradiție lbertari, luptătorii mostri, otelifi în aproape 30 de ani de ile- 
golitate si acţiune conspirativă, au pus bazele unei opinii democratice 


: a adăoga autorii planului — ci singurul mijloc de a men(ine — 


a. —À— E) Ri ANS 


^ 


- (LSA EA 


tme tras geg 6 


MISCELLANEA 117 
a viitorului. Ei consideră cà dușmanul public No. | este (ema) 

falsà democrație care vorbeşte în numele libertăţii pentru a o Re gen 
bine rezerva în beneficiul unei minorităţi, reeditind şi perpetuind fun- 
damentala minciună a Rominiei vechi. Si a [ost ca 


A racteristic cum, dela 
inceput, încă din August 1944, principala aciivitate a spáriéorlot donan. 


trajiei nominale a fost de a reluza orice existență formațiunilor politice- 
născute în lupta eliberării, sub jezuiticul pretext cà € Dm se end 
taseră încă in Tata corpului electoral. Ca şi când examenul dat, in con- 
digi dificile, in faţa Istoriei, şi care dusese la succesul dela 23 August, 
avea mai mică valosre ca examenele multe, soldate toate cu lamentabile 
»eizbinzi de guvernare, pé care falsii radicali şi pseudo democrației îl 
dăduseră în fata unui corp electoral odinioară consternat iar azi wituc 
i incă buimicit 
r Der toate aceste încercări de a readuce (ara pe vechile fügasuri 

&le unui democratism de faţadă au eşuat. Partizanii adevăratei libertati 

sau cruțat niciun sacrificiu, nici chiar acela de a părea, deocamdată, 

ti se depărtează dela principiile libertăţii, Cu riscul de a fi acuzaţi de 

anarhie $i de reeditare a metodelor polițiste, ej nu și-au KS cumpă- 

tul si au procedat metodic, incepind eu începutul, jugulind in primul 

rind primejdia cea mai urgentă: vocea hipocrá a partizanilor democra- 

tifi nominale care de aproape uz veac o inübusca pe cea reală, 

Căci. încă odată, ce inseamnă a Împta pentru democraţie? 

Nu este deajuns a dori platenic, un regim. Mai trebue să te sup! 
legilor istorice şi sociolugice care îl fac posibil ] 

Ta cuzul democrajtéi, douü sunt condiţiile care, im acest moment 
istorie, trebuesc satisfăcute: un minimum de prosperitate economici 
fiindcă democraţia e incompatibilă cu mizeria generală) si împiedica- 
ra accesului la guvernare a forțelor potrivnice democraţiei. : 

Aceste forțe sunt de două feluri. Uaele sunt füpise. în terminolo- 
pla recentă. des cuprinse in apelația generică de fascism, Acdst adver- 
sur e, fa fond, mai puţin primejdios, EI declarase !mmpede că urăște 
realitatea şi disprețuiește libertatea. Combaterea lui e simpli: epuraqie, 
ostracizare morală, «au trimiterea în judecata tribunalelor populare. 

Celiilalt adversar e mult mai imsezisabil, Intocmai ca splonul care 
imbracă uniforma inamicului, el abordează o frazeologie Gees și 
atitudini democratice destinate a râmine simple făgădurii, dar capabiie 
sé mistifice populaţia producind confuzie in idei. espè bit de MM any 
inducà in eroare pe prietenii nostri din străinătate doritori să ajuté p 
movarea unei democraţii cominesti. : Y 

f tolera acest a troian in cetate ar insemna pierderea ——— 
Vilă a vreunei sanse de instaurare, cindva a unei democtajit reale în 
Nominia. Definitiva lui demascère este condiția «me quA w Son 
imprenna ou-an minimum de belsug economie s enu tra bw bier? 
dial condifie sine qua non si dinsa — incadreazà problema ge iio: 
in Rominia; nu renenire la d democraţie pe care nu € dr es tint 
dată. ci crearea uneia, veritabilă, pe mi-o vom da. po^ — opfer? 
sar îmtimpla. Asemenea alpmistului care, E SC ad Herten 
intoaree um moment spatele către pisen — Den depărtat de (e. 
adevăratei democraţii vor putea uneori párea că sa MP Sunt acra. 
Dar aceste iluzii de optica ponyen nu trebue să ne înșele. 

te ecesare cind mreusul este greu. | x3 " A 
zT “De altfel viitorul nu-i chiar atit de sumbru. Ter BEE 
inlàuntru ereste, după cum ajutorul venit din afară pare a P 


A i ita 
Cu ocazia capitulării Germanie, primul-miaiiteu al. IE fr vo 
nii a rostit o cuvintare cate a adus căldură in 4 duck os di- 


D.] Winston Churchill a vou ci ar fi de pati lote k-mwen 
erue bitlerismal, fără ca paralel cu asta să nu "ET 


in Ewrepa a unei demo:rafü adevărate, 
Englitera. 


asa Cum ete cu inteleas& în 


118 VIAŢA ROMINFASCA 


Această simplă frază inchide într insa suferințele noastre de tin 
veac. Dusmanul permanent pentru nc, nu = fascism 

fast o eg scurtă, o gm a sigură si. " Sech 
t acea democraţie. de care pomensste D. . şi care, pentru 
E eskel veritabile. fntrebululeszk. de o sais i Care, pentru 
fidà dintre arme: vorbirea mincinoasă in mumele ei. 

Si premierul britanic mai are SES încă intr'o privință: instag- 
rarca democrației trebue să se facă, bună parte, cu aj tor străia, 
Ţările mari si bogate trebue să aducă in țările candidate civilizație 
acel minimum de bună stare şi trai decent al masselor, fără de care 
democrația este tot atit de imposibilă precum ar fi fecundarea unui ovul 
la o temperatură de 1000 de grade. 

De aceste mari naţiuni străine, aliați în sensul cel Le? 
mc al greed Sg trebue să facă E intelectual prin usi 
gin re prop or trecut istoric, cînd dinşii o rafte mai 
reală SC Tos posibilă decit fücind să tacă vocta celor ce practicau 
imbogüfirea si exploatarea în numele însuşi al men de libertate, 
egalitate yi di mon pa De pos la unele din aceste mari naţiuni. nici nu 


rea 
citiva ani, Ch Ickes, unul din cet mai influenți dintre 


rapie- 


it de acest ajutor din afară me vom ajuta, bine înţeles si. 
siguri, ou süracele noastre mijloace. i 
ii noui pe care ni-i vom da drept cirmuitori vor fi, desigur, 
inexperimentati, căci ci pini acum n'au guvernat, ci doar au combülut- 
Dar puţin importă, Esentialul e că-s imuni de microbul emate ` 
democrații mominale, „scut pentru puternici si batjocură pentru slabi” 
— cum atit de frumos spunea Winston Churchill. P 
Ne vom ajuta „cu süracele noastre mijloace“; căci vom trebui. 
cită-xa vreme. să folosim, drept colabora i iocri cu trecut ` 


tori, oameni 
pistriţ, cu abjurări mărunte, cu moralitate dubioasă... Firește intra 
țară nnde demo 


' democrafja e deja făcută — cum e de pildă Franţa — si unde | 
enlaborationismul a fost un accident subit și o maladie scurtă, — toată | 
aceustă drojdie, dela criminalul de războiu. pină la simpla secitura, sunt 
eliminaţi din vieata publică. Dar la noi. dacă am face asta, n'ar mai | 


rămine aproape mimeni.. 1 
aventurieri jmpuri ín rindurile ` 


ri prezența acestor mici ; 
proaspete ale oamenilor noui deranjează, etic şi estetic, sensibilitatea ` 
pt aceea a unui democrat apuseun. Dar nu 


mo&strá si cu atit mai mult ] 
trebue judecut asa, ci văzut aci un rău vremelnic si un procedeu de pro- ` 
filaxie: căci dac 


ă pe toti aceşti păcătoşi mori. în loe de a-i incuia ` " 


"arem in supravegherea noastră, i-am fòsa sa ingroase rândurile adver- — 
sarilor regüsindu-si vechea lor vocaţie pentru minciună si compromis, — ` 
Si ar fi cu mult mai primejdiosi. De altminteri, măsura ce condiţiile ` 
celor două, condițiile obiective care fac posibilă ia, ee wor 2 
realiza în Rominia, toți aceşti pioni de manevră vor fi supuși epuraţiei 
automate care se chiamă decădere şi uitare. d 
__Acestea-s perspectivele păcii, pe care intro zi de Mai neni anume - 


Lat prietenii nostri, Perspective mai degrabă optimiste: sigur mai 
optimiste decit cele din Noemvrie 1918. 


ben annan L 


MISCELLANEA 


ti9 
DIN ANTOLOGIA SCRISULUI ROMIN 


Că avalansa de traduceri in romineste 
sa produs asa de tirziu — este explicabil prin imprejurüri de istorie 
socială. Dar faptul că traducerea e füc 
nicio scuză. Unul din latifundiarii acestor versiuni engleze, este un 
domnu (sau doamnă?) Jul, Giurgea. Luna trecută am avut ocazia săi 
cetese pentru prima oară, o asemenea a d-sale interpretare a limbii ro- 
mine, Am încercat atunci un sentiment pe care aş indrüsni să-l numese 
n combina(ie de durere dé dinţi si desolare de np asista cum o banda 
de țigani nomazi imi violează propria mca mama, 

Volumul se numeşte „Flectorii“ de Stribling si are 566 de pagini. 
Vă inchipuiti deci că nu voiu cita decit citeva exem le la intimplare. 

Mat intii cartea abundă in constructii englezeşti. Intflnim neincetat 
expresii ca , Iajelegi a plecat” (, Vou mean he's gone") in loc de „adică 
sa dus", De asemeni găsim nenumărate construcții de genul „trebue 
că” sau ,nu cumva pleci fără să-mi“, «au „inainte de te intorcei", sau 
la „timpul său” greşeli pe care rominii le numese bineînţeles „ovreisme”, 
dar care-s generale şi comune tuturor celor ce nu ştiu vorbi corect ro. 
mineste (cred că d-l sau d-na Giurgea sunt perfect arieni), 

Apoi traducătorul, nu se stie pentru ce, în loc de interjectia ròmi- 
neascà onomatopeicá „hm! întrebuințează, după imprejurări, cind 
-huihm", când „ehim”, „huhim”, him" si , him". " 

Nu mai vorbesc de felul cum se exprimi, in distinsele lor relaţii, 
membrii parlamentului Statelor. Unite. Astfel, soția unui Honorable M, C., 
viitor Senator, îi spune necontenit soțului ei ,mài să fie al dracului”, 
sau „ce te sborsegti la mine" (p. 20), ( ren ce contrastează comic cn 
[raze de inaltá eleganţă aristocratică, rostite în împrejurările cele mai 
familiare. Astfel, protejatit d-lui Giurgea mar spune în ruptul capului: 
„Nu-i aga!", sau „Nu-i adevărat”, ci, mult mai nobil: „Cred afirmaţiile 
tale nu sant conforme adevărului“. De asemeni, cuvîntul englezesc foarte 
frecvent în tehnica naraţiunii „admite”, şi care în romineste trebue ES 
dusă de obiceiu eu „răispunse” (căci tehnica românească n peres irit 
isi are si ea tradiţiile ei) sau, în cel mai rău caz, cu ,recunosci" —, — 
latorul nostru il traduce regulat prin „incuviință” (cerea ce in engle- 
zeste corespunde lui tò permit, to allow, iar nu Ini to pen iza Se 

Nu posed originalul englezesc. Asa incit nu pot găsi totècaun 
originea Les? de. traduire D aput această greşeală ace Rire remi. Ee 
de extruvaguntă, incit qe piece piane Ze gni rg idiot. Astfel: 

T ZS, rsonal, ca u l i : 
— teen end di-l + enry Lee, dela înălţimea anacronicà (!) a lăzi 
ed na..." (p. 42); sau: : i 5 
ii NA o erger nu s nimie melodramatic;... era pur $i simplu 
un procedeu parazitar (!) (p. 52); sau: 2 4 a 

-Statura uriaşă a comisarului se văzu Ne pe deasupra ace 

stui omulet suav (l) îmbrăcat in smoking" (p. 105); M (ir (p. 255); sau: 
Ba da, acesta e un paleativ destul de trans rs W E 

d ect de lege nu va înlătura ciștigurile d Us da va- 

«AN pwe ineva că această palidă replică. lipsită m 
se pogte să-şi inchipue cineva, ca noun pătura astfel procedee! 
loarea inepfiei legislative originale (!) va 
ip. ——À ciime danez... se repezi sburdind si — să facă oco- 
Inri largi, căci uvea loc deajuns pentru a fi grație 1p. beni da cete 

gratia mu e o virtnte personală, ci o chestie, Zeg 

Asa dar ratia n ER Cronică: a unei lăzi? Seu c 
spajiu. Dar te l goman eng Reeg .suav" si un proiect de 
wate fi un paleativ transparent , nn 90! y mie?" 
lioe lipsit d velar ineptiei legislative originale 

Mai departe: 


B 
D 
120 VIAŢA ROMINEASCA: 


«Cind ajunse ln confesional, isi aduse din nou aminte de nenorocirea 
care lovise familia ei și incepu să plingă liniștită” (p. 161), : : 

Asa dar cind iji amintesti de o mare nenorocire, te linistesti, Si 
odată ce te-ai liniştit, bine înţeles incepi să plingi... Sau: — 
: „Intră în confesjonal, ingenunchie, si în faţa orifictului care o des 
pürjea de preot, începu să...” (p. 161—162). : 

Suntem curiosi să ştim in ce poziție stătea, în acel moment, re- 
verendul părinte... Sau: A 2 i D 

„Uriaşul ciine danez se ridică numaidecit în picioare. Biroul repor- 
terului era mult mai murdar decit pielea lui" (p. 172). 

Chiar asa de neingrijifi se poartă ziariștii in Statele-Unite? Sau: 

„O! femeia, femeia. consilier si prieten: o realitate anodină dintre | 
miliardele de neajunsuri ale vieţii” (p. 241). 

Simt că innebunesc de fericire; de cind căutam eu o adevărată 
definiție a femeii), = 

Mai departe: 

„Cele mai adinci ginduri ale lor reugese să înţeleagă numai intime - 
plătoarele legături de logicá, atunci poporul devine sceptic“. d 
logie Ce original spus: „gînduri care înțeleg”. Sau, tot in ordinea psiho- 
Li H 


a 
9 „Declaraţia lui Sol cá se va căsători cu Cornelia Stott, provocă in 
sufletul Onoriu Henry Caridiu, reacția violentă a vg senti- 
mente" (p. 217). 


Nici pinà astázi nu sa putut stabili cam cite. 
Sau: - 


»Onorariul dumitale, domnule, este contravaloarea timpului si ener. 
Sie cheltuite în sălile Congresului; alocajia de distanță este compensatia 
Sen tranzifiei- dumitale in şi din aceste săli de desbateri” ip. 194). 

UR 

„Curba pwa ei, imbinatá cu umerii si pieptul, aveau aceiaşi to- 

nalitate de colori* L 1 
curbbă colorată, iată un fenomen cum numai in America tuturor 

miracolelor se poate ivi, 


Uneori, cetitorul isi dà seamu de originea greșeli, AAT de 
textul englezesc. Cind traducătorul serie „lu indemina- in loc de An: 
largul lui" (p. 385), san confundă ,statornic" cu „durabil“ (p. 249), «au, ` 
in loc de ,inanitatea unui proiect de lege“ zice .inanifia" (p. 245), sau 
cind, vorbind de felul cum un muzicant îşi frazează cin i 

de ,frazare", »frazcologie"; *au pune: 
să-l plătești, nu să-l seduci" (p. 445), sau: „Satira evreului era pres ` 
efuzivá", — toute acestea nu-s englezeste, ci simplă stingacw — 
de începător în practica limbajului articulat. ) 

Cazurile de ,englezism" sunt numeroase, dar mereu a In- — 
trebuințţarea cuvintulut „trivial“ in sensul englez de ,,neinsemnat", , tleac”, ` 
„fără importanță: folosirea interjecției O!, care in englezeste inseamn ` 
„hei!”, dar pe continent exprimă i oroarea, teroarea gi alte ase- 


meneu calme sentimente; întrebuințarea lui „you mean", care jnseamnü ` ` 


in rominesté „va să zică“, care traducătorul il redă ad litteram. — 
prin Ke " ER zi 


Giurgea. Restul sunt greşeli ca să zicem asa general omeneşti, ca de 
exemplu: 


»Ella i se părea ceva mai preferabilă, din cauză că... etc." (p. 105), — 
sau: ` 
»Domnisoara Littenham, cind deputatul părăsise biroul, rămăsese - 
consternatü si Lë seng en din cauză că îi wotbles despre intenția ei de — 
a se emula ou ha Krupp." (p. 301). Sau: 
„Ştii că socul prafului depinde de iujeala cu care se produce ex- 
plozia —, fi explică chimistul“ (p. 74), 
Socul prafului. Imi amintesc de o cunoscută anecdotá, in care un 


deter Ai 


` — cam la aceasta se reduce englezismul d-lui (sau dei) , 


MISCELLANEA 121 
- 


mtèjean cumpăra, zilnic, dela farmacie, kilogram. i i 
naftalină contra moliilor. Farmacistul, intrigat de atit de elen de 
limuriri clientului. „Cred că eu sunt de vină”, îi spuse acesta. „Mă căs 
nesc toată ziua să trag cu ele în molii, dar nu rea le nimense" Imi 
inchipui că o ideie asemănătoare isi face si chimistul d-lui Giurgea 
despre „socul prafului” de puşcă si tehnica exploziilor. 


Dar am citat deajuns. Si nu trebue să pürem nedrepti, 


incă odată: să fim incintafi cá, chi Ropetam 


ar asa prost traduse, apar atii ult 
traduceri de romane englezești. lar faptul că ediţii pon eei p 
ediții, că cetitori se înmulțesc necontenit, este cu atit mai imbucurütor 
ru cit de lamentabil traducerea este făcută, E. semn că interesul pentru 
conținut e mai tare ca durerea fizică simțită în timpan. Mürtnrisim că noi 
înşine, cu toată indignarea noustri, am cetit 


ind i t pe nerăsuflate admirabilul 
roman al lui Stribling pe care, chiar si asa, Îl recomandăm călduros pu- 
Micului rominese. 


Si apoi, răul e mic $i remediabil, Nu-i nici măcar nevoie sè-l «chim- 
bàm pe dÄ Giurgea, E suficient ca d-sa, la timpul său, in loc de a se 
«mula eu autorul englez, să sé emuleze cu unul din sutele de beach 
seriitori someri, capabili si serie bine rominesie, si foarte dispusi a 
incasa o mică și trivială parte din sumele cistigate de traducătorul ti. 
inlar, Eu ghicese, traducerea ar deveni ceva mai preferabilă, este ea? 


PENTRU A INTELEGE PE ROOSEVELT. 


„Le roi est mort, vipe le roi“. 

Antica formulă ue revine în minte văzind cu ce zel si iuțeală vice. 
presedintele Truman a luat asupră-i moştenirea imreagă a luneţiei si 
programului lăsate de preşedintele Roosevelt, 

„Regele a murit, trăiască regele”, pitorese si lapidar, lozinea ex- 
primit man. adevăr de sociologie, potrivit căruia nu persoanele cr institu- 
(le importà, iar marile individui, chiar cind se numese Napoleon, 
Pericles sau Petru cel Mare, mai mult oglindesc decit determină cursul 
evenimentelor 

Dar opinia populară are prejudecăţi tenace. Ori de cite ori se 
ivește à mare personalitate politică, suntem SCH a recüdea, amejiji 
de admiratitme, in vechea noastră filosofie a lwioriei si în preistoricul 
cult al eroilor. 

Anatole France, vrind să fie foarte marxist spunea despre Bun: 
parte: „son génie etait vaste et leger; il pensait come le monn, des, 
grenadics de son arm e mas îl le pensait avec une orce 
boute”; ceea ce este nu numai cam  simplst, dar si  loarte 
neadevărat. Un marxist veritabil, profesorul 1 Karlè dela Matzen ` 
respectind toate principiile materialismului istorie, er horse À reno 
figura Împăratului francez apărea în toată magnifica cà int dek Mi mon 
$i de ahtel Engels el însuşi a consacrat multe pagmi din opera lui | 
senalitatit lui sem. al 

SS Le oeren ne obligă din nou sò cugetüm usupra jaune 
,marilor-oameni" si să ne întrebăm care e locul lor în geg: ta ac 

De altfel, există o uimitoare asemănare între ese « Y yo ` pou 
intre problemele europene SA ee si ba kn pwa er Aapgsteegeg În 

i 2 neep se gind Ja A ^ 1 
sir repetat me toba de un cran a istorie curios: o revoluție care 
ichidatü si promovată. GC ht dag. de 
v— e Bona rte, revoluţia, intro. privinţă, rwa valide 
T il i |, perduseră partida. Dar mai rümi 
chii stăpîm, nobilimea si clerul, pe rhezin, d stabilească la rindu-le 
cei doi ach gr acht Bo ck ie forte era net în favoarea burghe- 
poziţia unul față de altul, Raportul € 


- 


Ma 


122 VIAȚA ROMÍINFASCA 


ziei, Ea se gribeste deci a mütura tot ceta ce fusese socialist in lupta 
revolufi SP Generalul rte, în Vendemiar, e primul care descarcă 
Tunn în proletariatul parizian. Exponent al burgheziei franceze, el 
lichideaza eritajul socialist al revoluției. Intre timp, forțele reacționare, 
momentan rüpuse, rămineau amenințătoare, Enorma coaliție de primii 
în contra Frunţei avea în curind s'o arate. Proletariatul, pe care burghe- 
ria mu se sfike să-l bomba cu ghiulele, trebuia totuşi păstrat ca 
aliat. Și asta nu numai pentrucă e, Beien avea urgentü nevoe de un 
tovarăş de luptă, dar şi fiindcă muncitorimea ieşea încă pren caldă din 
entuziasmul de liberare al zilelor marii revoluții, pentru a puten fi fără 
primejdie, aruncate la coş. i a | 

Formulele, încă prouspete, ale insurectiunii, care făceau imposibilă o 
ignorare a proletariatului, făcean, ere pai eu posibilă o alianță cu el. Pe 
acest echivoc începe o lungă Isiorie de sistematică păcălire a muncíto- 
timii, Abia în 1848 înșelătoria apare limpede inselatului. 

În tot răstimpul dintre cei doi — Napolconi, revoluția 
Irunceză se răspindeşte în lumea occidentală, dind roade pline in ce 
priveşte burghezia, dar încercînd sistematic a nimici pe ce ar fi 
putut folosi clasei proletare. k 

De sigur, acest fel de a promova revoluția lichidind-o nu a fost o 
invenție personală a lui Bonaparte, ci a isvorit din profunde necesități 
istorice, Ei n'a făcut de cit — mai bine 2 mai de veeme decit alţii — 
să le înțeleagă, să le caute o haină juridică si să le răspimdească la 
lume. În meest sens we poate vorbi de un eritaj napolennian care, pint 
în zilele noastre a întreținut pe tot globul echivocul amej democraţii 
pentru puţini, a cărei biblie era noul cod civil. Şi (ot în acest sens oare- 
cum impersonal se poate vorbi de momentul Roosevelt. 


In 1929 ishueneste în cea mai evoluntă dintre țările burgheze, a 
criză a capitalismului care are multe sanse să fie si ultima — precum. 
cea din 18 Brumar fusese prima. [n dovă zeci și patru de ore. mai mult 
de jumătate din capitalurile investite sunt pierdute la bursă Număral 
de şomeri aruncaţi pe drumuri însumează, împreună cu familia lor de. 
minori, cilra de şaizeci de milioane, aproape jumătate din populaţia re 

tiblicet, Trei sferturi din păminturile fermierilor riscă să fie vindute 
la licitaţie. tar băncile, prim fundament al societăţii americane, se gi. 
sese toate — riguros toate — în stare de faliment. O panică cumplită 
isbucneste în cercurile marii finanţe. Nu atit din pricina catastrofei II 
siere, cit dim cauză că milioanele de șomeri, sant | nsi de disperare 
& in mai multe locuri, se ráscoalá, „Bonzii” milian 
trect", „regii” marilor trusturi, ins intaţi, sunt dispuşi la toate con 
cbsiile. Atitndime puţin obişnuită la clasele stüpinitoare, si care arăta 
bine că éra lichidării burgheze începuse. | 


A lost atunci o reeditare, ou rolurile inversate, a situaţiei dela 18 ` 
Brumar. Acum proletariatul avea cuvintul. Dar tot ca odinioară. adică 
nu subt forma unei lupte făţişe, Căci raportul de forţe nu permitea încă 
un divorț categoric, ci, exact ca pe vremea lui Bonaparte o lichidare 
prim păcălire. x $ 


După cum atunci se pretindea a se „salva” revoluția în acelasi — 
timp in i 1 


usind-o, de asemeni acum sa vorbit de o &alvare a ca 
mului dar in şi timp Iuindu-se o seamă 
tra definitiv detronat. Şi după cum Bonaparte a fost numit „fiul revo- 
butter", el care se cri ' oroare cind auzea de „canalia străzilor”, toi ` 
astfel Roosevelt era socotit marele apărător si restauratorul capitaltemu- 
lui, el care se eutremura de indignare ori de cite ori isi reprezenta pe 
marele bogătaş de tip Hoover. Reformele lui Napoleon au promovat bur-- 
ghezia $i au păcălit norodul. Recentul .New-Deal" al lui Roosevelt a 1n 
tirit definitiv proletariatul, si a adormit suspiciunile clasei capitaliste: 


de măsuri prin care acesta - 


MISCELLANEA 125 

BA 

Aceleusi. echivucuri. aceleaşi apare 
im ambele cazuri : 

. Odatà ou asta, societatea ai 
KRIS, care mu e ugoarü. E vorba, cum spune : 
mova în acelaşi timp, de a detrona si de e păcăli: Tè : 

ES complexe şi subtile, socielatea îşi alere, drept sef, w personalitate 
"strat. cu excepționale însuşiri, De sigur, orice dure este in oroarea: 


Qdus^. Istoria îi poruncește, mai mult jJ ii 
lecţia nif se face oricum decit el îi poruncește e, Dar se- 


me contradictiuni. Necesitiji de fapt, 


i alege ervii. ki trebue să curespundii 


lichida ŞI pru- 
asemencu impre- 


A ee $i concupis- 
ki l i intru useastu trebuia sé fie un indi. 
vid tot odată mediocru si exaltat, combinaţie de mistic $5 golan, capalil 

ilor două sentimente, numai două si 
77 Şi poate şi acel entuziasm special care 


Istoria isi alege eruii. In. cazul lui Roosevelt, a [ost o alegere” 
Dumaj ia sens WO Căci e imposibil să înţelegem fenomenul Roosc- 
velt Párü să LE gindim la felul cum se fac alegerile in Statele-Umitr si 
Mai ales fără a vorbi de .clasa anijlocie” americană. D^ altfèl această 
clasă c interesantă pretutindeni, În societăţile capitaliste, supuse de si- 
pur unei evoluții îm limii generale aceeaşi, variantele naţionale sunt 
apronpe fotdeauna determinate de capriciile clasei mijlocii, 

„Clasa mijlocie comite de obiceiu gresala de a se alia cu marea-bur 
gliczie, in loc de à se alătura proletariatului, de care o leagă mult mat 
unportante asemindri de interese. Aceustă morganatică tăsătorie, vare nu 
se poute opera direct, ca in Franţa de inainte de 1940, «c face prin inter- 
mediul lumpenproletartatulut, Asa sa intimplat ln Germania. Asa se 
putea intimpla si în Statele-Unite. Căci de mai multă vreme, încă din 
primii ani după cellalt războiu, magnații industriei si aj [inaniei orga- 
nizuseră bande de spioni secreti pe lingă fiecare mare întreprindere, a 
căror Întreţinere costa miliarde, şi a căror funcțiune ceru de a sparge 
greve, de a denunța pe cei ce impingeau pe lucrători lu revendicări, de 
& dejuca orice manifestare de radicalism sindical, si chiar de a îndruma 

nevoe, gangsteri înarmaţi care, eontra simbrie, si zădărmnicenscă orice 
tentativă de rüscoalà Vladimir Posner, intro Mucrare celebră (Les 
Etats-Désunis") a zugrăvit dramatic aceste hourde de mercenari care se 
seamănă atit de uimitor cu primele batalioane de yoc naziste, 

De cit, ele au puteau reuşi în America. Oamenii hui Hitler şi-au 
datorat Succesul nu mumai sumelor de bani primite dela marea-industrie, 
der $i feptului că au parvenit să mistifice clasa miglovie, Aerst succes 
eta posibil im Germani fiindcă acolo nemulțumirile se puteau deriva 


nu 


supra unor cauzc oarecum externe: tratatul dela Versailles $i judais- 


mul international (ín care se introducea ca varantă, comunismul sa» 
vietic). În America, asemenea diversiuni au eran cu putință. In misura 
in care clasa mijlucie avea nemulțumiri, ele erau idantice cu acele ale 
proletariatului, Sg i k 

Dar clasa mijlocie nu se putea nici alia categoric si revoluționar 
tu acesta, O mişcare comunistă, sau măcar socialistă mai consistentă mu 
ext-tă în Statele-Unite. lar forţele capitaliste, cu toată acnitatea crizel, 
rimineau considerabile, , 

In asemenea condiții, socictaiea americanü cerea un program de 
luptă împotriva capitalismului care «să nu trezească prea i egi CR 
rue printre membrii acestuia; un program de schimbări radicale, EST 
să aibă aerul de refomne provizorii, Cu un cuvint, un program pe gu 


124 VIAŢA ROMINEASCA 


clasei mijlocii, al cărui spirit moderat reclama compromisuri și a cimi 
disperare momentană cerea totuşi schimbări mai revoluționare. 
Franklin Delano Roosevelt a fost purtătorul de cuvint al acestei 
clase mijlocii, De sigur, mai erau si mulți alți oameni eminenfi care si 
corespundă unei asemenea chemări. Dar poate nimeni ca dinsul nu gta 
vorbi acestei clase mijlocii, cu căldură și totuşi ca linişte, cu vorhe «a 
să meargă drepi la inimă. cu acel ton simplu $i grav al conversaţiilor 
„la gura sobei“, cum numea el însuși mesa ile sale la radio, cozerii care 
incepeau, părinteşte, prin cuvintele: „My friends!" i RES 
Dar noul p ie mai reprezenta şi o altă categorie socială im- 
portantă. Reprezenta Statul. ' 
la toate țările capitaliste, guveranl e procuristul unei clase, Dar 
nicieri ca în republica de peste ocean fenomenul nu-i mai net, mai vi- 
zibil am spune chiar mai Sincer. Alegerile — cum explică Sieziried — 
nu se fac cu în Europa, pe idei E doctrine. Partidele politice n'au pro 
ame ideologice, ci lungi liste de comenzi, numeroase mici modificár 
egislative, pe care candidatul se însărcinează să le execute conştiincios. 
` Aceasta explică yi o altă pariicularitate. Cetăţeanul american în ` 
genere nu voten fa, La urmă vin numai cei ce au un interes legislativ | 
4 
| 


preeis, Partidul, maşinărie pur electorală, are ca principală sarcină să 
aducă pe alezător în localul de vot. Doar fa era. grt prezidenţiale — 
adică dm patru în patru ani — se deranjează o a, mai mare de ; 
cuprinzind pe cetățenii minaji de .idei" si „păreri” poli 
Statele-Unite este — cum spune Fay — „un spasm agre ; 
rar, În med cu totul excepțional „clisa mijlocie” se pasioneaza a 
cvonceptiile sociale ale unui candidat. Romancierul Stribling, in celebra | 
lui frescă a moravurilor electorale americane, povesteşte cazul unui can ` 
didat al cărui finanjatori se simt concurafi de mijloacele pecuniam. | 
net superioare ale adversarului, Organizatorii folosese atunci o expre AA 
ciudată. Va trebui — zic ei candidatului — „ca d-ta personal să acopen 
diferența fiscală între noi şi adversar”. Asta înseamnă că va fi nevoie 
noul candidat să recurgă la seducerea directă a miilor de votanji cam | 
de obicetu nu votează. Clasa mijlocie, în general apaticá, va trebui fer 
mecată prin tulentul si ingeniozitatea viitorului deputat. P. eu] e mem | 
gulat, — be pinee personajal lui Sribling -- „incorect” chiar. Orga 
nizatorii de alegeri, ca oameni de afaceri seriosi, nu socotesc cu alex? 
«fair" decit duelul leal cu milioanele. Sunt însă momente exception 
momente de criză gravă, cind clasa mijlocie, adică mica burghezie, tn 
buc sconsü din pasivitate şi pasionată peniru o cauză | 
În 1952, criza isbuenità la 1929 era departe de a fi lichidată. De 
mea imperios să ge scoată din birlog milioanele de abstinenti elector 
i să fie urniţi spre urnă. Clasa mijlocie, mu numai m a vota pi 
Rooboveli, dar si pentru a se pronunţa in zecile de alegeri ja care an 
dreptul un cetățean american, vine de data asta cu pasiune să voteze pé 
oamenii lui Roosevelt: deputaţi locali, senatori locali, deputaţi federal 
senatori federali, guvernatori de state, primari, judecători, funcţionat 
şcolari, funcţionari fiscali, Noul preşedinte, ca niciun altul din predec 
sorii săi, parvenise să Se mama amorfá a micii-burghezii în fe 
vonrea andi program" ideologic de tip aproape european. A 
In realitate, au Roosevelt chema pe oameni să-l aleagü, ci ci alé 
Seserü, in omul acela, o doctrină, Si este curios de RM care, 1 | 
Statul, în Americ opa. Pe sigur 


tice. Politica ln. 
reabil", “sout a 


a, e niţel altceva decit in , ti 
toate țările capitaliste, el este purtătorul de cuvint al bogate. Te 
tuşi, prin efectul unei Istorii lumgi si variate, Statul în E se D: 
strează întru citva distinct de clasa stăpinitoare. În America însă, fa 
de Istorie scurtă, fără antichitate si ev mediu, burghezie si Stat s'at 
niscut odată. Aceasta se vonfundi pini intr'atita cu maffia mibonariot 
incit a-i da o cit de mică existenţă proprie ar echivala cu o întrează 
adevărată revoluție. A 


MISCELLANEA 125 
se A 


. 2 aceasta tocmui a [ost revoluția lui : 
tori obtuzi, văzindu-l că luptă şi obtis "i Rouseyelt, 
trală puteri oum Statul i 
aceasta totul 


ne pentru autori QUI YR commeatu 
A autoritatea publică cen- 
itarism, et retenir nu mai avusese nictodati, au numi: 
seht rengise X elatisin, aproape chiar fascism, lu realitate, Roo- 
dik gwoten ien ne zii „mai „paradoxală, și infinit mai originala. 
: : a » intrun cuviat din int 
4 M s M aes e al treilea partid politic al ebbe iM speret 
ug este un sim oo SC be fòn Ua această apreciere a noastră 


, In primul rind Roosevelt îşi alege colaboratorti bel 
partide istorice. De altfel aceastà imparțialitate ep Pans la ips 
apucătură veche. Senator la două zeci şi nouă de uni prima lui gaje 
ete S candidatura alesului oficial al propriului sáu partii, 

n al doilea rînd, prima sa dorinţă ca Președinte al Statelor Unite, 
cite să stirpească corupția electoralè, pariamentară $i administrativă. 
ur, mulți alţi politicieni vorbiseră despre asta. Dar el. după viteva 
răsunătoare procese, o si face. Niciodată nimeni pină la dinsul nu cu. 
Jäger aceasta. Si e dovada cea mai bună că Statul, pentru prima oară, 
" nore de confuzia Ini cu casta capitalistă, pentru a deveni o realitate 


In sfirgit, pentru va noul născut să fie viabM, fi mai trebuia un 
peculiu propriu, altá rile importantă a jndrisneqului presediate ote 
să constitue Statului un fel de zestre personali. E] cere dela naţiune să-i 
permită un libru bugetar intenționat, O cifră enormă exprimă 


această doti. Cu ea, guvernul va avea dreptul să facă ce vrea. Si imediat 
inecpe o creație din meant a. zeci si «nte ocaziuni de cheltuială. Ame- 
no — y wes George Boris — „a cunoscut această baghetă magică: dela 
o clipă alta, milioane de oameni, pină atunci eufundap ja mizerie, 
au cunoscut bucuria vieţii regăsite. Programul era de a cheltui cit mai 
mulți bani posibil, cit mai repede şi cit mai bine, Inchipuifi-và ce ar fi 
dacă in Franja, dela o zi pe alta, toate proectele frumoase, impiede-ate 
pină atunci de piedica preţului. ar deveni subit si miraculos realizabile”, 
sigur, miliardarii acceptă aceste extravaganje fiindcă le e fricá 
de AI simt că acesta-i vingurul drum către lichidarea erizet 
Dar isi zie că bizarele metode ale prezidentului sunt măsuri vremelnice, 
si ch jim caderea hooverimü se va reintoanoe. 

i ată ims, Statul nu mai e procuristul clasei avute, El a 
devenit cel de al treilea partid al republicei. Democrajii și republicanii, 
pe care aproape nicio deosebire ideologică more europaco nu-i desparte, 
reprezintă, ficcare, o clientelă de electori limitați, cetățenii care votează 
sigur, i interese legislative mai mult sau mai puţin precise. Cel 
de al treilea partid, acela gi lui Roosevelt, reprezintă pè alegătorii care 
nu votează eproape niciodată, yi care, acum, ca prin minune, se preci- 
pită frenetic la urne. Fi sunt acea clasă mijlocie despre care Stribling spune 
că nu se deranjează decit în cazuri cu totul excepționale. Ei alcátuesc o 
massă mult mai numeroasă decit clientela celor doua partide. Si Roo- 
sevelt a obţinut dela ei să voteze tot timpul. De Sigur, formal Roo- 
sevelt este leader democrat si bemeficiază de sufragiile întregului partid, 
Dar vocile cele multe îi vin de aiurea dela acea clasă mijlocie pe care 
totodată a cucerit-o şi a readus-o la vieagá; fi vin dela noul Stat al Ame- 
ricli care, în tot decursul celor trei mandate quadranale, a încetat de à 
mai fi slujitorul trusturilor si báncilor, pentru a deveni, pentru. Dumae- 
zeu știe cîtă vreme, exponentul clasei mijlocii y 

dreptul vorbind, nu este imposibil de evaluat acest spe, Cáci 
păturile profunde ale proletariatului propriu zis. Sau mai precis, el cuntă 
prin reformele sale, Roosevelt merge dinoolo de clasa mijlocie şi atinge 
să producă o fuziune între meeste douii clase, Să nu uităm că rea 
sindicală, quasinulă pînă la dinsul, şi combătută de marile întreprinderi 
cu mijloace aet fasciste (mercenari denunțători, Wpărgători de greve, 
elc), — că această mișcare sindicală a fost creată „de toutes pièces" de 
-egislajia rooseveltianii. de faimoaselé „coduri de lealitate economică”, 


126 YIATA ROMINLASCA 


vare intele însuşi le numea „n a doua declaraţie de indepen- 
ag, sigur, clasa magmatilor, odatà cu pacea $i reintrarea în mur. 
mal, va încerca Să recapete stăpinirea aparatului de Stat. Dar e proble- 
matic că va reuși. Experienta lui Roosevelt va servi si gees, Fi 
au învățat cum trebue să se folosească sentimentul de teamă în fața 
crizei. Si criza începută în 1929 e departe de à se fi terminat, Intreruptá 
rin prodigioasa activitate industrială a războiului, ca-yi va pune pro» 
lemele cu o acuitate sporită, deşi într'o formá mai SE poate, 
căci panica dela 1929 4 făcut pe capitalisti mai prevăzători si mai 
modesti. d Ă 

Pentru moment, Statui american isi păstrează încă chipul dai lui 
de Roosevelt, adicá acela de advocat al clasei mijlocii, al clase care 
nu sre nici rigiditatea marei teal gen nici întrepiditatea clasei role. 
tare. Mentalitatea şi metodele sale preferate le în prime di- 
scursuri ale intelui, care se pot rezuma astfel; — 

„Vom încerca o soluție; dach wu-i bună, vom alege o a doua; dacă 
yi asta dă gres, ne vom gândi la o altu; si asa, cu ] credinţă faţă 
de erori si ou tenacitate în căutare, vom reuși să găsim ce trebue”. Em- 
pirismul acesta ne-livrese, supleja în mijloace si perseverenja in a. — 
ziasmul căutării, apot politetea, blindejea alintă cu duritatea in bot, — 
rire — toate acestea, sunt ànventarin] complect al idealurilor clasei ot, — 
loci De altfel, Roosevelt mai avea o însușire care ii dădea aptitudini ` 
speciale pentru a reprezenta clasa mijlocie; Roosevelt nu făcea parte 
din această clasă mijlocie. za» 

Emi] Ludwig și aki blografi ai săi sunt convinşi că dacă Roose 
velt a parvenit să juguleze class marilor capitalist este mai ales pentru 
că ern „unul din ai lor". Pe un politician cu idealuri proletare va tu La 
fi ascultat, L-ar fi suspectat de parjislitate, rit revansard si ură de 
clasă, Prim Roosevelt însă, le vorbea un mare burghez, din aceeași cate 
gurie sufletească cu dinşii, — . 

edem că este aci o profunda eroare, Roosevelt nu aparținea | 
clasei burgheze, De altminteri, ca burghez el nu sar fi impus acesteia, 
-ci tocmai dimpotrivă, şi-ar fi atras acuzaţia de trădător, Roosevelt o fost 
altceva. O spun dealtfel înșiși biografii citați mai sus, sub condeiul cüror | 
epitetele de „boier“, „gentilom”, aristocrat”, familie foarte, f 
bună”, ,grandéseigneur" — revin necontenit, 

ocmaj fiindcă în America nobleța de mastere n'a avut privilegil 
politice niciodată, snobismul heraldic al et parvenit este mai 
mare ca în alte ţări. Prin vechimea families , dar mai cu seamă prin 
manierele hui prin concepția sa asupra vieţii, prin gusturile lui pers 
nale, Roosevelt incarneazü aristocratul generos. EI i 


i ta 
sărace decit pe pe Țăran mai mu icr nd Ta alegerilé 


t. decit i 
din 1944, când ka venit rîndul la vot, şi cind păzitoral urmei La int 
după ritual, ce profesie are, el a răspuns, cu gravitate: „pluzar”, 


In fond, Roosevelt nu simpatiza cu marea burghezie, 


aprige, pe vienjá yi pe moarte, 
Mic-burghezul, membrul clasei Se, wie in genere [urios că 
p 


proletariat este. corolurul fatal al nereusitei sale de a se ridica la but 


,. MW Sfârşit, există modul aristocrat de a uri pe burghez Motivele, 
principale sunt de ordin moral. Aristoeratul îl acuză de crima de a fi 


MISCELLANEA 127 

H 
şi în politică — e 
$i este mai ales păcălit de 


— he has his nervous breakdown”. lar d.] Babi? Ern a ye pane need 


nei in guvernul Wilson el juca zilnic tenni 
a cu pinze. au pierdea o petrecere, mu sen bal, fă l 

— Le cel Pie v € şi cel E chutat poèt ar zg mox ia 

as mină ` eseuit, ştiind bi i isi 

va putea aduna gindarile. Dar pad dan an eg Deg MM SN 


dădea ca exemplu intele Hoover care, în ti piei ` 

+ Beie n Ch Pal sene Mier ca n tünpul crizei, nu p 

orice eg ps a crizei. a SN 
d " wig a pus, t subtitlu al biografiei Im: Roosevelt, ou- 
vintele: Essai sur le bonheur", Intr'adevür sort cuviat exprimi peyè 
numai programul lui de vieajü, ci şi idealurile wale pentru alţii. 

cerea de a trăi îşi are obirsia în morala antică si în loazirurile 
clasei aristocrate. Civilizaţia burgheză a căutat să discretiteze acest. in- 
stinct, contopindu-| cu noţiunea de om usuratic. Apariţia imestetică a 
burghezului pe scena lumii a disociat epicureismul si seriozitatea. Da- 
rinfa de a gusta vieafa a devenit incompatibil cu gravitatea părerilor 
morale, Un caracter ca al lui Roosevelt apare clasei capitaliste ca un 
amestec de anacromism si utopie. Roosevelt el însuși o presimtise. Prima 
sa expunere-program se termină cu cuvintele: 

„Acum numai cifiva ani, asemenea idei ar fi produs compütimire 
şi ilaritate“. 

Dar dacă obirşia acestei căiutiiri a fericirii — in opoziţie cu cău- 
tarea bogăției — este in aristocrație, viitorul ei xe găseşte in socialism. 
E poate ideea cea mai tipic socialistă această antinomie capital-venit. 
Venit, adică cheltuialá, folosire personală, juisure, plăcere. 

Roosevelt era bogat, dar nu prea mult, Faţă de vecinii sij Astor 
și alții, făcea figură de sărac. Era just atit de avut cât să poată dispre- 
II avufia şi găsi voluptate mai ales în plăcerile necostisitoare. Printre 
acestea, era una preferată de ei întru toate: conversaţia cu necunoscuți. 
cunoaşterea oumenilor. intimitatea sufletească cu semenii săi. Asta i| fá- 
cea să repete, ca un lcit-motiv, ori de cite ori se întorera extenuat după 
o campanie electorală: 

„În vieata mea nu mam distrat atit”, 

Roosevelt n'a fost un deschizător de drumuri, ei un lucru incă 
mai onorabil: hazardul nașterilor a vrut ca el să oglindenscă în chip 


Ki 


128 a VIAŢA ROMINEASCA 


siriilucit acest moment american care e realmente un inceput de nou 
vene moral, , 

Ne waem a cere. dela unul din colaboratorii nostri, un studiu 
wetten as ra reformelor tiene. reforme monetare, bugetare, 
comerciale, industriale, agrare, precum şi asupra politicei sale interna. 
panale, Ce am vrut face aci, a fost doar n ajuta pé cetilorii nojtri să 
înțeleagă frumuseţea acestui nobil exemplar de umanitate. 


O ISTORIE A MIȘCĂRII ȚĂRĂNISTE, 


Hare ori m'am simțit atit de emoţionat ca după lectura cărții d-Ini 
Stanciu Stojan asupra „desvoltării ărănismului in Rominia". E cea mai 
tristă și deprimanta gen A en ouă veri ri o epe M 
uceastu se ponte numi insufletire: dispreţ a e sine rea 

"a după d) Stanciu Stoian, psiho- 
ogia țărănismului rominesc este un lorabil complex de inferioritate 
sio ta, Aceste două apucături me- 
es ne constesuează, cu atit mai mult vu cit cle contrastează cu vu 
Li 


Miscarea a fost exact ceea ce nu putea alt să fie, In istoria socială evo — 
Iuţiile:s fatale, Valoarea personală a actorilor nu poate sch 
rurea lucrurilor. Se ` 
: láránismul debutează ca un asptet al liberalismului ruzeciop. - 
tist, Este epoca ini Jon lonescu dela Brad, a se sold prm acea 
pücülime enre a caractérizat, in toate ţările Europei, aceasti 


primi & 
seurtà alianfò a sătenilor cu burghezia revoluționară. Vine pat Zo 
Dobrescu Argeș, cu încercarea de a funda un partid autonom. lentativa. 
fireste, eșuează. Se cuută, atunci, a se apwen urumuri ocolite, Se - E 
la bănci cooperative, la invitfiitorime, protectori mai democrafi dim — 
partidele stăpinitoare. liste faza Haret, ín care mișcarea mici mücar n 
esueazá: este oarecum ținută în loc si hrănită cu vorbe, ai 
Mai tirziu, ea pose o infuzie de singe nou, dintr'o țară deprinsă 
ceu îndrăsnelile revoluţionare. Basarabeanul. Stere, crescut im disciplini 
marxistă, canalizeazü pe , generosii” socialişti in spre o mișcare ase 
mănătoare aceleia a poporaniştilor ruşi. Metoda e însă iarăşi alianța 
cu stüpinii, Grupa lui Bere va alcătui aripa stingă a liberalilor, Şi scuză 
a lost, pe de o parte structura socială a Rominiei, unde proletariatul 
industrial era quasi neexistent, pe de altă parte reacfionarismu] putere 
nicilur nostri vecini (Rusia si Austria), care Ja cea mai mică tentativă 
revoluționară ne-ar fi “anexat pur si simplu (primejdia *'a putut vedea 
cu ocuzia răsevalei din 1907), 
Experiența Stere s'a soldat, ca şi celelalte, cu inselarea speranjelor. 
si desființarea grupării. lar reajizarea celor două puncte principale 4 
program ale po niştilor (reforma agrară si votul obştesc) s'a datora 
mai ales cumplitei panici a liberalilor în fata revoluției ruseşti. Aceste — 
concesii ale burgheziei, ee eig dé a promova o mişcare fürünisià dé 
stinga, dimpotrivá, au paralizat-o momentan si au anemiat-o pentru tot 
deauna. Căci, desi conjunctura istorică permitea acum tuirea anmi 
Zeie țărănist independent, antonomin mu fine, si alianța cu dreapta 
reincepe, 
È imbolul acestei a patra lază a fòrinismulnj e lon Mihalache — 
Crezul lui eo combinaţie de lon Ionescu dela Brad. Dobrescu Arges. Haret 
si Stere, la care se adaugă o inflnenti Iorga. | La 
Sămănătorismul lui Torga — din care avea să se desvolie gindiris-- 


a 


L MISCELLANEA 


129 


mul, el her pes «adan al fascismului —. 


scare socială din D a fost poate cea mai vinovat 


E ominia. Țăranul era si i i 
era vechiu si supus. iti simpatizat fiindcă 
Rate, Sa Ee, farmecul ,wecutului si obe- 
lorga, „Doamne fereşte nu prin r7. lar ra "der cum spunea 
malism vid si imuti] sentimental. Faptul că țărănis wei ui era un nafio- 
pătorismul spune totul. Stere fusese depășit. Stere dap “a aliat cu sem&- 
neseriozitatea, meschinüria, versatilitatea şi sincerul Te toată vieaja 
lorga. Lui Mihalache, dimpotrivă, savantul istoric [I Leoni e 

Urmeazü a perioadá de aparentă prospetitale. Pabüdul' 
poputeriiate crescindá. Nimic, de altfèl, mai ironic ca ace ul ciştigă o 
opinia pro on E se fundan pe un echivoc. Liberalii — in de 
caracterul revoluționar al fòranistilor, Nu arareori ii egen aert S 
De aci ferma lor intenţie de a le interzice omm. la de »bolsevici", 
misti devin astfel unica direcţie spre care se Woner Ser a -— " Ais 
rtg ini oed in erem izvora dintro dubla tabicianik? eripe ca 

ranistij «unt revoluționari, si se credea i Wi 

Exasperati de această situaţie falsă: artă. leg You di : 
rect proporțional ew depărtarea de Ruvernare, țărănistii nu See pot 
eener Ze oh cu cel de al doilea partid burghez, cu naţional 

. Actasta a echivalat cu o sentinfii de moarte, care s'a realizat în douü 
chipuri: prin venirea la putere şi prin desmembrarea internă, Guver- 
narea nafional-füránisti a lecuit pentru totdeauna entuziasmul celor ce 
credeau în acest partid. lar trecerea în opoziţie, u insemnat amputarea 

rtidului de grupul basarabenilor lui Stere si de grupul radicalilor lui 
WER dc? onă ruperi fiind încadrate de alte două: a Lupistilor şi a 
: Complexul de inferioritate continuă a-şi produce roadele. Par 
asa » rio get ttd caza Al „semi-revoluționar”, konman pe 
ar îi așteaptă cu cune chemarea la putere, contramandenzit 
toate planurile mai ind. e, se lasă păcălit de camarilă, şi, pînă la 
urmă, fidel vechilor nüra și nitentei sale vocatii spre dreapta, 
se pede data aceasta eu cei mai odios; dintre reacționari, eu leglo- 
narii lui Codreanu. 

Cind garda de fier triumfă, naţional-jărăniştii păstrează cu dinsa 
cele mai amicale relaţii. Cind dictatura Antonescu îi ja locul, national- 
lürünistii devin opozitia oficială, inofensivă şi tolerată, ba chiar ocrotită 
faţă de sincera dorință a Germanilor de a o suprima. In timpul clandesti- 
nitatii, opun cea mai vie rezistență unei colaborări cu stinga (comuniști, 
social-democrati, socialisti-(ürünisti, frontul plugarilor), iar după 23 Au- 
gust, se MR ferm cu dreapta liberală si fuzionează cu resturile Je: 
gionarismului. 

Ajunşi la n, arborează un program agrar care asigură persi- 
sten(a chiaburimii si chiar a marei proprietkti. intrá în conflict deschis 
cu blocul stingei, şi se văd, pentru o durată nedeterminată, aruncați in 
opoziție. ; 

lată, in liniile ei generale, jalnica povesti pe care d-l Stanciu Stoian 
o serie cu o remarcabilă măiestrie. Cartea sa, care nu arè mat mult de 
64 de pagini, este un din cele mai de seamă lucrări din sociologia romi: 
nenscă. Prin concizia ei, prin efectul de lovitură directă al fiecărei gu 
prin stilul ei totodată sobru si elocvent, prin metoda dialectică a gin- 
dirii, in sfirsit prin imensa tristețe care se Mg mac dintr - bim 
aminteste „Manifestul comunist” al lui Marx si “ngels. Cu si acolo, g 
o povestire necruțătoare a suferinței neputincioase, cure se termină cu un 
apel la luptă, la o luptă devenită în sfirșii posibilă. y t ade: 

Căci țărănismul, abia acum, va fi îndrumat spre căile lui e 
vărate. H şi-a indreptat fața către alintii săi fireşti, muncitorii comae 
integrindu-se în mișcarea socialistă generală. Rolul intelectualilor va 


Man, 


VIATA ROMINEASCA 


150 


igur. considerabil. dar altul decit cel din prima fază. Eroarea fusese 

A a Tedea intr neit fulminantul care urma să urnească din loc mg 

ivă a țărănimii. Nu aceasta e adevărata misiune a intelectualilor, 

că țărănimea e, prin firea ei, inertá, în muncitorimea orășenească tre. 

bue ca să găsească imboldul la luptă şi organizarea în efort, Inteleciua- 

lut fi va lămuri felurilé, îi va furniza cadre, ti va elabora plamurile 

de acțiune. Dar modelul de energie îl va primi dela ege indu- 

strial. EI va învăţa pe țăran — cum spune d-l Stanciu Stoian — că are. 

rea lui cea mai de prep nu e pămintul, ci munca că - ntul” vine 
după muncă”. 


ESTE REFORMA AGRARĂ NECONSTITUTIONALA? 


Legea de reformă agrară a fost acuzată de neconstitu[ionalitate. 

| se reproşează că, adoptind principiul confiscării, ea violează articolul 
17 din Constituţia dela 1925, care cerea, pentru ori şi ce expropriere, 0 
justă şi prealabilă despăgubire. Anumiți jurişti foarte subtil; deplorau 
această greşeală, cu atit mai mult, spuneau ei, că sar fi putut acorda o 
indemnizaţie derizorie şi pur si hcă, care nu ar fi fost niciun sacri 
Dein pentru impropriétürit, şi care ar fi salvat constitufionalitatea re- ! 
formei. 5 ; 

Asa dar, ni se propunea să inselim pe proprietar, pretinzind a4 
indemniza corect, cind în realitate ji dám o compensafie quasi nulă. Aceu- 
stă ipocrizie « caracteristică oamenilor de drept, adesea indiferenți la ` 
conținutul etie al legilor si foarte sensibili la perfecfia formală. De 
sigur, democrația este „domnia legii”, si lozincile „dura lex se lex, 
sau „fiat jus perreat mundus” exprimă puritanismul legal propriu d 
murilor democratice. Decit problema nu se pune asa. Căci acolo u 
există astfel de virtute civică. legile nu apucă a fi ant sei spiritu] 
e ei cetájeneascü provoacă o imediată sehimbare a legii în 
echităţii, ' 

Jin punct de vedere etic trebue deci să ne felicităm că legiu 
nostru agrar a spus Iuerurile pe numele lor şi nu sa ascuns 
subtilitàp de text. Rămine însă de văzut dacă ideca confiscürii nu 
lează rea văz reg, ' ; T Kg Ă 

blema e $i sci gresit pus gea agrari nu „ci modi 

fică Constituţia dela 1925, Numai o lege ordinară poate ,viola" Come 

“stitufiunea. Leges agrară nu-i „lege ordinară”, Este ea însăși consti 

tufie, uşa cum fusese şi legea agrară dela 1921. 8 W. 
Dar — vor spune juristii — aceasta nu se poate susține. Căci 


Alți juriști însă contestă caracterul de constituție al actului dela — 
50 August 1944. Acesta a fost un simplu deeret-lege, care anula electul 
nltor deerete-lezi semnate de Caro] si Antonescu, decrete legi cure — 
"*uspendau constituția din 1925. Suspensiunea aceasta incetind, Constituţia 
dela 1925, care nu incetase niciun moment de a exista, $i care 3 
“doar de fapt, prin acte abuzive, împiedicată să se aplice, continuă mai 


MISCELLANEA bt 


departe să existe. Ea nu-i „repusă“ in vigoare, ci 
fapt, o existenji care, de drept, nu fncetass niciodată 
Decit argumentul are un inconvenient, Actul dela 30 August nu 
repune in vigoare decit o parte din textele dela 1923, Deosebit de acea- 
sta, el repune in vigoare și alte texte Constitutionale, de mult abrogate, 
texte din Constituţia dela 1866. Actul din 50 August e deci mai mul 
decit un obstacol la obstacol si incetarea unei incetüri, Este realmente 
o legiferare noua, si o noud constifutiune, Prin acest acf se inoveazá 
în deosebi cu privire la procedura legislativă, Puterea legiuitoare pină 
la convocarea corpului electoral, a cărei dată decretul.leze nu o fixează 
ci o lasă la latitudinca guvernului, se va exercita deocamdati de re 
impreună cu Consiliul de Ministri, Nicio procedură specială nu 2 
Ge pentru cazul cind puterea legiuitoare statueazü constituant, 
[mn egy ae pren We leti C IM wr ou cea engleză. Puterea 
- a ordinare, fi i ituti 
urmează e Seet identică e de legi constituționale, 
. .Cüci nu aspectul formal e caracterul principal al unui te - 
stitufional, ci conținutul lui, Natura material de pr d lege S onn 
li imprimă pecetea de lege constituțională. Si definirea acestei naturi 
e foarte u După cum o indică si numele, se numește constitu(io- 
nală ucea care st raport ja temeliile Statului, la raporturile dintre 
puteri $i organe, la raportu dintre funcțiunile fandamestale care 
constituese ucel stat şi-i dau originalitatea lui specifica, 
,. Pe temeiul unei asemeni definitiuni, foarte lesne se poute face 
distincția între cele două soiuri de legi. Astfel, zilele trecute, sa pre- 
zentat în faţa Consiliului Legislativ un proiect în legătură cu reforma 
Ne din 1921. Anumite păduri fuseseră atunci expropriate, pentru a 
îi transformate in rune. Si se specifica, in legea agrară din 1921, că 
— acestor păduri expropriate rămine proprietatea fostului pro- 
prietar. ` 
Prin noul proiect din 1945 se expropriazi şi lemnul care rămăsese 
netòiat. In schimb se acordă o desdăunare In bani, evaluindu.se mate- 
rialul lemnos la preţul din 1921. Ceea ce Consiliul Legislativ a socotit 
neconstitufional, preţul din 1921 nefiind o „justă“ despăgubire, după 
cum prevedea constituția din 1925. Sa răspuns atunci că noul proicet 


isi recuperează, de 


` este el însuși o yn constitufionali, si deci poate, nu viola sau deroga, 
»inova" faţă 


dar le constituția prezentă. La care Consiliul a explicat ch 
prin conținutul lui, noul project nu are caracter constituțional, căci nu 
se ocupă cu structura ingüsi a societăţii rominesti, ci eu o chestiune oa- 
recum minoră. Consiliul cita legea de reformă agrară din 1945 care, ea, 
este evident un text constitutional, căci reclüdeste din temelie întreg edi- 
ficiul agrar al ţării, ea realmente este o lege „structurală”. Pe cind acel 
pose care inova doar prin aceea cá sustrăgea oftorva proprietari de 
emne, diferența de pret dintre 1921 si 1945 nu poate pretinde că reorga- 
nizează din temelie fundamentele Statului romin. i 

- Şi legiuitorul Sa conformat punctului de vedere al Consiliului Le- 
gislativ, 

O altă chestiune interesantă in legătură cu eonstitujionalitatea re- 

formei Zăroni, este problema juridică a loviturii de Stat, 

Zăroni nu constitue o lovitură de Stat, pe cind actul con- 
stitutiona] din Amen 1944 intră, în mod vădit, im categoria de drept 
public a loviturii Stat, Aceasta se defineşte prin necesitatea politică 
de fapt. La 25 August 1944, un regim fusese răsturnat, Rominia tre- 
cea, de fapt, dela un regim constituțional la altul, Noul regim avea 
nevoie de o nouă proceduri in materie de legilerare constituantá. Pro- 
cedura stabilită prin Constituţia dela 1925, era materialmente inapli- 
cabilă. Trebuia aleasă o alta în acord cu posibilităţile momentului, Si 
actul din 50 Augunt a alex Puterea legiuitoare (care cuprinde si legife- 
rarea ordinară si pe cca constituantă) se va exercita de rege $i Consiliul 
de Ministri. Această dispoziţie din actul dela 30 August este un text 


152 VIAŢA BOMINEASCA 


constitutional care defineste ce este un text constituțional. Sursa puterii 
lui en e starea dé apt si tul revoluționar. Prin accasta, e! intră 
in categoria juridică a Dain Stot, — s 3 j 
impotrivă, legea Züroni nu aparține dreptului revoluţionar 
loviturii de Stat. Ea este o simplă lege constituantă, a cărei sursă 
drept e actul constitutional on rum si al cărni caracter de lege consti. 
tuantă derivă din materia legifera S Sech 
Toate aceste erai Par funi fac ca problema evocării în justiţie, 
in fața Sectiunilor Unite ale Inaltei Curți de Casajie, a excepţiei de 
neconstituționalitute să apară ca perfect clară. Un eminent jurist, A) 
consilier Brosteanu, intr'o lucrure plină de idei ingenioase, opina pentru 
o altă soluţie, Date fimd împrejurările anormale în care sa repus in 
vigoare o parte din textele constituționale dela 1925 gi 1866, daan ezită 
să confere actului dela 50 August 1944 caructerul categorie de legiuire 
constitnantá, yi GE a-l considera ca o simplă recomandare de prin- 
cipit. pentru iitoru] ordinar. : : 
á er arătat cum asemenea temeri nu-s justificate, si cum, în bună 
doctrină si tehnică juridică, actul dela 50 August poate fi socotit, clar 
si categoric, un text constitutional Ceca ce trebue însă reţinut din ar. 


gumentarea d-lui Broşteanu este o altă idee, nu numai interesantă, der ` — 


şi perfect valabilă. " i 
Daa, raliindu-se la părerile emise în 1922 de Constantin Stere, ob- ` 
serva că astăzi Constituţia dela 1925 este abrogată, si rămine abrogată | 
chir dacă un act legislativ oarecare ar repune-o in vigoare. ! 

Stere, în prefața sa la anteproiectul de Constituţie al partidului 18. 

rănese din 1922, susținea că, fără niciun text formal, vechea constituție 
dela 1866 se găsea abrogată. Căci obiectul însuşi al acelei legi încetase ` 
să mai existe. Actul din 1866 se referea la o Rominic care nu mai 
există, la o țară al cărui teritoriu nu mai era acelaş, si ale cărei gra- 
nife nici nu erau încă precis fixate, 

Aceeaşi este — spune d-l Brosteanu — și situația Rominiei în ` 
1944. Frontierele țării se vor stabili abia la conferința păcii. Obiectul / 

Constitufiei din 1925 nu maj există. Niciun act legislativ nw poate me — 
pune în vigoare ceru ce, de fapt, a încetat materialmente de n. 

DA Consilier eanu are de sigur dreptate a crede cá pasa. 
giile din Constituţia dela 1925 referitoare la lucruri ce azi nu mai 
există, nu fi repuse în vigoare. Dar — adăugăm noi — numai 
acelea. Celelalte dispoziţii cuprinse in actul din 1925, compatibile cu 
stările de azi, pot perfect recăpăta fiinţă legală. 

O asemenea distincție deschide un capitol inedit in ştiinţa drep- 

tului public, hol extrem de bogat in probleme. 

Astfel, se ponte susține că stării de fapt de azi îi cores- 
unde o stare de drept, oglindită — încă haotic, dar oglindità totuşi — 
n principiile generale de drept public asupra cărora au căzut, încă de pe 

acum, de acord cei patru (azi cinci), mari aliaţi. Acest corp de doctrină 
alcütueste un fel de supra-coustitutie, la care diversele constituții ale 
statelor particulare mu an dreptul să deroge, 

Aceasta aduce interesante schimbări în drepturile corpului elec- 

torul din diversele state naţionale. El nu mai are putinţa, ca odinioară. 
să-şi den orice fel de tufie ar dori, ci numai una în conformitate 
CH *upra-constitutia de care vorbeam. Fenomenul însuşi al suveranită 
nationale nu mai e azi e e t cel de odinioară. Si toate dispoziti 
din Constituția rominenscá dela 1923 care contravin nouei noțiuni à 
suveranităţii naţionale suni abrogate — şi rămîn abrogate chiar dacă | 
actul ef (ren nu ? spune expres, 

mpotrivă: existi dispoziții, in textul dela 1925 care, maj bine 
de 20 de ani, am rimas literă moartă, călcate sistematie de Jeginitorul 
ordinar. La ari. 19 se spune că „toţi factorii producției se bucură de o 
egală ocrotire". La legiutorul din 1925, aceasta era doar o platonică și 
inoperantă declaratiune, si cel mult o anticipare asupra istoriei viitoare, 


MISCELLANEA 133 


Abia azi, prin legea Zăroni, prin diversele leginiri sind; 
de ' i giuiri sindicale, ave 
inceput de aplicare à art. 19 din Constitutia dela 1925. Pini We 


în favoarea numai a unuia 
rinduri, în diverse serieri, 
estor chestiuni ridicate de 
nit o palpitantă şi actuală 


are justificare decit în ţări federale ca de pildă Statele-Unite di » 
rica, unde avem o pluralitate de constituții atele-Unite din Ame 


vorbit, şi căreia sunt obligate a se good constitu(iile naţionale ale 
egiuirile lor ordinare) rimă 
| i cupriusul globului. Este o formă 
federală de tip nou, încă imprecisă, dar reală si de sigur foarte solidă. 
Com chiar, preşedintele Truman a făcut declaraţii jn această pri- 
vinjá. 
Este meritul Rominiei de a se număra printre primele ţări unde 
aceste importante probleme ale viitorului, sub o formă sau alta, au fost 
atinse, Originalul articol din Constituţia dela 1925, comentariile asupra 
lui publicate in anii următori, teoria lui Stere asupra abrogári tacite 
4 unei constituțuni, teoriile Consilierului Brostèanu, precizürile doc 
trinare aduse de jurisprudența Consiliului Legislativ cu privire la le. 
giuirile de după 25 August —, toute aceste plusează cugetarea sociole- 
gică rominească la avantgarda mișcării do reclüdire a lumii nout. 
r, printre aceste multiple merite de gindire juridică, am omis 
a trece unul, Este reforma agrară din 1945, una din cele mai intere. 
sante "iet constituționale, oglindind bine dezideraiele si principiile 
acelei „lumi noui" de care Co gg E y 
| su reprosat acestei legi de a fi haotica, lipsită de organe efi- 
vace de aplicare, anarhică în dispoziţiile ei discriminatorii, etc, ete, In 
niciuna din comisiile de expropriere nu este delegat un magistrat, Or- 
nele de improprietürire sunt totodată judecător si parte. Nicio cale ju- 
ütoreascü de atac nu este admisă. Poate chiar si nicio cale de recurs 
administrativă, Căci din lege nu reiese că autoritatea agrară centrală, 
Ministrul, ar putea interveni în eventualele contestaţii. În sfirsit, nojiu- 
men de regie proprie — sursă de expropriațiuni cu caracter de penalizare 
socială — adi limpede definită, e i 
it toate aceste aparente inperfectitini sunt tot atitea ingeninase 
calități ale legii. m : 
Intr'adevòr, reforma stabileste situaţii agravante pentru anumite 
categorii de cetățeni. Criteriul de discriminare principal e rolul politie 
jucat în ultimii ani, Pentru anumite categorii (criminalii de razboiu, vi- 
novatii de dezastrul țării, străinii de origine națională sau etnicà ger- 
mană) —, criteriile sunt limpezi si probatfiunes uşoară, Dar existi si 
alte cazuri unde aducerea dovezii acuzatoare é mai cr gege » 
i ric dificilă. Aceste cazuri — care-s tocmai cele — 
Fergie b numele general de ,colaborafionism". Se înțelege Weg 
nnposibilitatea practică de stabilire a eolaborationismului, delict real, 
delict odios, dar atît de divers in gravitate si atit de compozit ca ele- 
mente, încât ar implica mobilizarea generali a intregului corp jndecă- 
torese al ţării — în ipoteza că o asemenea delicată şi neobisnuità sarciva 
“ar putea încredința unor Paie epe deprinsi a luera cu 
t t mai clare si cu fapte mult mai precise, N 
en ode ui pon A tolaborationigtilor mijlocii. categoria vg 
mai interesantă «ub raportul malignititii, trebue ținut în seamă, din fide- 


154 VIAŢA ROMINEASCA 


itate si la „principiile celor patru”, la codul constituțional in- 
ege) melt Zen, "Trebuía deci güsit un EES juridic eti. 
cace. Un procedeu nou căci nouă era si problema insagi. YO 

Si procedeele au fost găsite. La căutarea lor, legiuitorul sa in. 

t dim aceeași idee care il mai călăuzise deja, cu ocazia anulării vin- 
"lor făcute de evrei în epoca persecutiunii (anteproiectul încă nu a 
devenit proiect de lege, dar economia lui generală se cunoaste). E vorba 
de o inversare a tehnicei juridice a p tiunii. In cazul evreilor, nu 
acesta e obligat — ca în dreptul comun — să dovedească că vinzarea a 
făcut-o sub imperiul unei violente morale, Si cumpărătorul trebue să 
demonsireze că n'a exercitat o asemenea violență, 

Un procedeu identic sa întrebuințat în legea agrară. Felul cum 


rafionism pe care ei ingisi poate le uita- 
seră. Proces periculos. Asemenea desgropări de păcate sunt i din 
cele ce stim unde eebe diu nu unde duc. Dintre toate solu cea mai 
avantajoasă pentru in t era să-şi asigure consumarea în liniște, pe 
viitor, a restului de bunuri adunate. Sacrilicarea moşiei în întregime 
astfel un pret încă deosebit de ieftin. d 

In felu! acesta, legea agrară, prin modul cum a lost redactată gi 


tate, o triere a ex riaţilor colaborafionisti de cei 1onisti, 
Cei din urmá Girst calitatea hd de te de 


agrară, Ceilalţi, isi prezintă identitatea printro renunțare, cu 
inimă ușoară, la drepturile conferite de lege. In măsura în care sar 
puteau vorbi de o deplisire a legii. nu ţăranii, ci ei sunt adevărații cül- 
cători. Terminologi tului are chiar cuvinte 
se numește abandon", iar fapta sătenilor: 

Un legist sfetnic al lui Napoleon Bonaparte, care lucra la elabo- 
rarea unei noui constituții, spuse împăratului: 

— Sire, il faut qu'une constitution soit bréve et claire. 

— Non! (ii răspunde acesta): brève et n 

: Legea agrară din Rominia a folosit acest străvechiu procedeu ju- 
ridic. Dar ou un corectiv. Constituţia lui Bonaparte, destinată a ocroti 
un regim tiranic, a rămas obseuri pinü la sfirsit. Legea noastră agrară 
doar a început cu asta. Scopul ei a fost de a creea, printro primă ex 
propriere în masă, o prezump[ie generală de vinovü(ie de colaboratio- 
nism. Dispozi(iuni ulterioare — reglementare si administrative — au per- 
mis S diseriminare sigură, justă si automată, între culpabili si nevi- 
novafi, , 

Prin aceasta nu numai că sa făcut operă de dreptate, dar, prin- 
tr'an procedeu juridic dintre cele mai orgixaje şi ingenioase, sa pus in 
acord această e constituțională cu principiile acelei super-constitu- 
tiuni internaţi e care se naşte acum, călănzind toate constiinfele. 

, ,Juristi em vedere scurtă au putut spune că această lege e necon- 
stitutionala. Adevărul, am văzut. este altul. Reforma agrară nu e odată, 
ci de două ori în acord eu Constitujiunea. 


bp romine pe care el insuşi îl aprecia, ca bxcelent. nu 


MISCELLANEA 


155 
ANTISEMITISM SI LEXICOLOGIE, 


D-l AL Graur ne trimite următoarea foarte interesantă notă: 

limp de mai mulţi ani — spune D-sa — la intervale meztgul cae, apăreu 
prin ziare cu mici modificări, același articol semaat Aujrust Scriban. Nuimni- 
tul se vèita pe toate tonurile că, avind gata de imprimare un dicționar al lim- 


2: "T, té totuşi edita Si 
urmau — Ae intii la adresa autorităților kn a yo roni x 
apoi la adresa instituţiilor noastre de cultură, care nu se grübese să sub- 
ventioneze tipărirea nouei ped opere. Dar, cu toute cá zisele institutiuni 
kan fost totdeauna destul de vizilente la alegerea operelue pe care le 
patronau, dicţionarul atit de lăudat de propriul său autor 
toarele cerute, Mai tirziu am fost instiinjati că s'a găsit totuşi o instituţie 
oficială sau semi-oficială care punea la dispoziţie tiparul gratuit, si mai 
rüminea să se găsească numai hirtia. In sfirsit, nu elt dupà ce alte pe- 
ripetii, dicţionarul a văzut lumina vitrinelor. Lumini jnsi nu prea ne-a 
adus, Si márturisesc cá nu mam mirat, Activitatea pseudo-stimtifica a 
d-lui Seriban ne era cunoscută de mult. 

Ceva mai puţin cunoşteam cealaltă activitate a pretinsului savant, 
anume propaganda hitleristă, care apare aici din plin. Volumul incepe 
cu nişte versuri pe care le-as numi , de mirliton" dacă nu m'as teme de 
fulgerele puristilor, versuri privitoare la apărarea eternă a Nistrului (s'au 
tipărit în 1940; altfel am ft aflat din ele cite ceva şi despre drepturile 
nousire asupra Transnistriei); Urmează o precuvintare, în cure suntem 
informaţi cà autorul a inceput să lucreze ja nemuritoarea sa lucrare „in 
séara de 28 emvrie după stilul nou (15 după stilul vechiu) a anului 
1905, pe Strada Salvării (actuala Căpitan Serdinescu 7), a oraşului Buzău, 
unde cra profesor”, 

Pornit pe calea contidențelur, autorul, citind pe Lucrețiu, se com- 
pară pe sine insuşi cu Epicur „pe care nici templele zeilur, nici fulgerete, 
nici bubuitul amenințător al cerului nu l-a intimidat, ci cu atit mai mult 
i-s indirjit iuverşunatul curaj ca să dorească cel dintii să sfòrime strimta 
ingráditur& a naturii”, Apoi adaugă candid: „Am citat acest pasagiu ti 
cu să. mă laud singur comparindu-mà cu cei mari, ci pentru ca cei ee 
vor veni după mine să se umple de acelaşi curaj şi să ja aceiaşi ne- 
strămutată hotărire de a lucra in folosul patriei şi omenirii”, Mai de- 
parte ja asupra lui epilogul primelor trei cărți de ode ale lui Horafiu, 
cum și pe al Metamotfozelor lui Ovidiu, şi se bucură că va trăi vesnie, 
deoarece a durat un monument nepieritor, 

Să vedem deci care sunt meritele dicționarului, capabile să-i aducă 
autorului nemurirea. Bineinjeles, aceste merite nu vor fi ştiinţifice, căci 
ştiinţa d-lui Seriban o cunoaştem de mult. Nu poate fi vorba decit de me- 
ritele politice. D-l Seriban este antisemit, Dreptul dale, veţi zice, Evi 
dent, dar de ce era nevoie să facă antisemitism în dicţionar? Nu mat vor- 
besc de faptul cá la termenii care au vreun raport cu Evreii, exemplele 
sunt alese astfel incit aduc apă la moara hitleristă: 

sub cuvintul antisemit: Tot Rominu e antisemit; 

sub Judă: Jidan si mai antipatic decit îs Jidunii în general; 

sub lift: Jidanu-i liftà blestemată ete, 

Dar chiar cuvimele nevinovate de telul lui a cădea sau natural 
prilejuese autorului ieşiri antisemite, lată exemple: t 

«ub codoslic: meseria de codos (aproape exclusiv jidüneascá); 

sub curáf: a curăța tara de Jidani; 

suh jos: jos Jidanii: E. 

sub fipitoare: Jidanii is lipitorile ţărilor in care trăiesc: 

sub Intoxie: fidanii intoxică poporul cu rachiu falsificat: : 

sub paşte: această credinţă a Jidanilor nu arată deci dorința lor 
de a-i vedea morţi pe toti, afară de ei; Go 

sub oplogesc: Jidanii s'au oplogit in Rominin; — 

sub pripágesc; toți Jidunii sau pripas pe la noi: 


, nu primea aju- 


136 VIATA ROMINEASCA a 
MISCELLANEA 


137 


Pentrucă setea mea o cunusc direct, ci 
direct, din indicii diverse. Datele e e eere era io SE sie in- 
i / #Hente se disting de celelalte, 
nu prin calitatea lor, ci prin felul cum imi sunt cunoscute. Dacă omul 
We — S" Neuss crim si mai ales foamea lui în acelaș fel cum 
Ccunoas Yé a enior săi, istoria omenirii ie " 
sici e rădăcina eului, ri ar H en totul alta. Ei, 

Știu că neinoetat se petrec miliarde de [e tante 
tot felul; din această imensă cantitate de conştiinţă p atragă Se 
punctul de vedere a celui care và vorbeste, un ant subțire de date cu- 
noscute imeliat; e durata lui conştientă. Fenomenele conştiente străine 
nu eng ea Pe, ce, o — enne nediferentiati, toate fără 
excepție formează șiruri, după modelu uratei propri: 
iphstiente ale celorlalti. D e! proprii; sunt duratele 

£ Toute aceste durate curg paralel Tot paralel cu ele cure duratele 
fenomenelor materiale. Cálimara reală” din faţa mea se distinge de o 
călimară văzută in vis prin aceia că, după convingerea comună, are o 
devenire proprie, dă, cînd cea visatá nu e decit o fracțiune din durata 
mea conștientă. imarei ,reale" D atribui, pe drept sau pe nedrept, 
o durată a ei, Si la fel cu toate-obiectele materiale, 
aflu aşa dar in faţa unei lumi vaste, nelimitate, de durate; 
dar întreagă această lume, mintea omului şi-o reprezintă ca cuprinsă 
intro singură durată impersonală: timpul. Toata profuziunea de su- 
voaie conştiente si neconstiente e schematizată sub forma unui gir unic 
de clipe succesive. Reprezentaţi-vă timpul, cum se face de oibeeiu, 
printro linie unică; cum poute ea să simbolizeze complet si adecvat 
multiplele durate paralele? Cum poate un singur sir de clipe să repre- 
zinté adecvat şiruri nenumărate simulfane? Căci dour şirul meu de clipe 
e distinct de şirul clipelor tale ca şi de şirul clipelor acestui scaun 

Aşa dar timpul adevărat, timpul viu, realitatea temporală are 
un fel de dimensiune in plus decit cea dela trecut spre viitor, o do- 
lățime unde încap duratele simultane; acesica sunt ca niște fibre ale 
timpului viu. Dar pseudo-lüjimea realităţii temporale e ignorată gi de 
simţul comun si de filosofie si de ştiinţele pozitive, Dovada e că „tota: 
litatea duratelor” nu a primit nume, 

In această privință cazul lui Bergson e caracteristice şi semnifi- 
cativ. Bergson ren să înlocuiască timpul schematic prin durata vie 
Dar această reformi el o vrea, cum am zice, dé-a-lungui şi nu de-a-latul 
timpului, Bergson zice: „timpul homogen și divizibil ne induce în eroare 
asupra duratei reale care € heterogená şi dintro bucată”, Astfel el 
substitue timpului o durată, si anume una conştientă, si uită, ca yi toți 
ceilalți cercetători, că nu avem aface cu o durată, ci cu mulie, vremuind 
parnulel, El zice neîncetat la durée, niciodată les durées. ki 

Durata proprie, esențial distinctă de celelalte nu constitue eul 
întreg; îi mai lipseşte acel simbure neschimbat, elementul identic cu sine 
de-a-lungul întregei durate. Dar durata e componenta principală à eului, 
e esența lui.ca şi cea a oricărei existenje, Putem zice: ew sunt, în pri- 
mul rînd, o fibră a timpului adevárat, a relaţiilor temporale. Cind, cer- 
cetind sensul ideii de eu, am dat peste pseudo-lijimea timpului, am 
fost tentat să 0 numese „dimensiunea eurilor”, Căci si obiectele mate- 
riale au un fel de eu, an fel de „individualitate”. Leibniz spune intro 
scrisoare către regina Prusiei: Comme je concois que d'autres étres 
peuvent aussi avoir le droit de dire moy, ou qu'on pourrait le dire pour 
veux, c'est par là que je congois ce qu'on appelle la substance en 


7: nu tolera ca Jidanu să Iech stat in siatul tàu. 
on cag gor peche obosi pe cetitori, desi sunt numeroase 
EP e eo care dovedesc o adevărată obsesie antisemită à au- 
torului. Dar să vedem şi citeva definiții tiinjifice: 
bolsepism, Teoria bolşevicilor. Fig. Anarhie, vandalism, devastare. 
comunism. O doctrină socială care consistă în punerea tuturor bu. 
rilor tăcire). 
e dere paza RA fu unul din fundatorii socialismului 
contemporan, pe care jidănimea il exploatează in scopurile ei naţionale 
- pa sera oton ae en crestinesti. Ka BER, 
sfi volumului, se găseşte o țumire către aoeia 1 
făcut posib P apariția lui. Si lä e rind esie citată biserica ca 
din Este oare vreo legat între aceasta şi mişcarea pa l-so- 
istă? Ar fi cazul să se exmineze mai de aproape întreaga listă a 
celor care au sprijinit opera sinistrului huligan Seriban. Na ne indoim 
că vinzarea cărții va fi interzisă. 


RĂSPUNS D-LUI RALEA, 


D-| loan D. Gherea ne trimite aceste rinduri, drept răspuns la 
ideile emise de d-l M. Ralea intr'o conferință recentă: 

Unii cercetători, spune d.| Gherea, caută eul acolo unde nu este ` — 
i, megăsindu-l conchid că nu există. Cercetătorii noştri spun cam asa. A 
Cind mà vit la o parte a trupului meu, de pildă la mina mea, ea nu mi 
se p tă esențial deosebită de mina altuia, Percep corpul meu la — 
fel cu corpurile strüine; nu aci vom afla prin urmare originalitatea pro» ` ` 
fundă care, pare-se, aparține cecului faţă de „ceilalţi”, In spaţiu eu] nu 
e de găsit. că um căuta eul în timp ar fi o strădanie tot atit de 


l 
A 


` i i vrind 
felul ut m mediului social. Faptul că, 


| altora îți anulea 
sentimentele. 


superbi a lui La Rochefoucnuld: sl yu den gens e 

amoureux s'ils n'avaient jamais entendu er d'amour". Astfe] chiar 
sentimentele cure ne par cele mai originale, cele mai autohtone, sunt 
de fapt import din domeniul celorlalți, chiar dacă o fi în noi un re ` 
zidium pur paranl el e pierdut in mulțimea elementelor străine și 
mu poate fi izolat, Aan dar, conchid torii. eu] nu exist gi cu 
atit mai puțin există eul pur. Orice individnalitate omenească e plină ` 
de EE străine, 

r concluzia e peple cercetătorii nu caută eul acolo ande ek 

se afli cu adevărat, gi nici nu pot sa facă, după cum vom vedea, 


iul e plin. Toti asudüm. Mie, si multora din cei- 
e sete. Probabil setea men seamănă mult cu cea a to- 


lalti ne iz si biectul are un fel de eu, dar cá 
varüslor mei de suferință. Si totuși nieiun moment nam să contand — neavînd co din on eh dire" our Mi". Flementul care indivi- 
setea men cu a celorlalți. Cum vi sar părea dacă nit auzi pe cineva a dualizează obiectul € durata proprie. Si obiectele, asa dar. «unt in pri- 


zicind: „Se petrece aci o sete, dar nu ştiu bine dacă setea e à mea sau a 
toa tiile de sete seamănă între ele? Ati sp 


gt" mul rind fibre ale realităţii temporale. 
vorbeşte, că fraza lui n'are niciun sens, De ce? — 


Cum cercetătorii de care am vorbit la inceput ignoreazá, ca toată 
lunea. universul luxuriant al timpului viu pe care îl inlocuesc cu timpul 
schematic, ei nu pot să descopere ascunzisul eului, In ochii lor duratele 


d 


158 VIAŢA ROMINEASCA 


eg pwo isi pierd originalitatea şi fiinţa, confundindu-se toate în timpul 
unic impersonal. 


ul acesta poate fi numit .pur?". Da, în sensul că e inde- 
A de continutul Piu, Si o dovedim printr'o experiență de gindire. 
Baca, din copilărie, ayi fi fost furat de țigani si mi-agi fi petrecut vieaja 
printre dingil, aşi fi acum profund Montt de cum sunt. Insemnim cu 
A personalitatea mea de acum, cu B litatea mea cum ar fi fost 
dacă eram furat de ţigani. Pe de altă parte, dintre cele 2 miliarde de 
insi cili numürá omenirea, să considerăm pe cel care seamănă cel mui 
mult cu mine în toate privintele si să-l însemnăm cu C. A “seamănă 
sigur mult mai puţin cu B decit cu C: si totuşi pe B îl consider ,4u cum 
fi fost daciL.", pe cînd C este un altul, Trecutul meu, viitorul, 
racterul, opiniile, toate pot fi schimbate fără ca eu să incetez de a fi 
eu, cu condiţia, suficientă dar necesară, ca nouile date eonstiente si-mi 
fie cunoscute direct. Ori acestor date e de asemenea indiferentă din 
punctul de vedere al identităţii eului, Un sentiment care iți pare profund 
autohton e, poate, împrumutat dela p dar tă împrumutat e al 
tan, căci ţi-e dat i iat. Indiferenta faţă de conţinut constitue puri- 
tatea eulu A 
Dar, veţi obiecta, dacă imaginăm donă durate conștiente si facem ` 
abstracţie de conținutul lor, prin ce se mai disting ele? Duraiele devin 
indiscernabile si eul dispare. Dar nu e astfel. Cel ce imaginează cele două 
durate e o ființă omenească şi are deci facultatea fundamentală de a 
distinge datele lui, imediate, de cele cunoscute indirect, Duratele străine 
le concepe după modelul duratei sale si atribue deci fiecăruia 
facultate, care se traduce prin dreptul de a zice en", La baza tului e 
un paradox care Sur putea formula aşa, facultatea de care vorbim 
n'ar trebui să distingă nicio durată, căci e identică în toate duratele; si 
totuşi le distinge, fiind însăşi fncultatea de a distinge durata imediată. 
Eurilor li sar potrivi ce spune Barbusse despre soldați tin Le Feu): ,ll — — 
sont tous les mémes, car j| n'y a pas un qui ne dise: moi je ne suis — — 
pas comme les autres", y 


sw 


Am spus că omul concepe duratele străine după modelul duratei 
proprii; si totuși au dreptate si cercetătorii după care, bună parte din 
cele ce ne constitue sunt împrumutate dela ceilalți, Dar ni se pare cá | 
una nu exclude pe cealaltă. 

Dacă întreg conținutul conştiinţei noastre ar fi de origine străină, 
un orb, din naştere, ar trebui să stie tot atitea despre colori ca gi omul 
nbrmal, căci el creşte gi trăieşte intro societate compusă din perfecţi 
cunoscători a colorilor. De fapt, evident, numai din experiență proprie 
pofi afla ce sunt colorile, Nu e mai puţin adevărat că aprecierile asupra 
lor sau a combinărilor Jor, interpretarea lor ca realităţi materiale, pă- 
rerile asupra lor, sentimentele în legătură cu ele, toate sunt, în cea 
mai mare parte, de origine socială. Aşa e în toate domeniile: esentialal, 
tema, canavaua sunt date de experiența proprie; tot ce e NM. 
variațiile, broderia sunt dela ceilalți. Intre primele se numără forma, 
intuiţia durutei imediate. : 

Lucrul era de prevăzut. Nu se poate ca in fiecare conştiinţă lotul — 
să vină dela celelalte, după cum nu sar putea ca foate țările să trăiască — — 
exclusiv din import fără să producă nimic; căci atunci originea măr —— 
furilor consumate ar fi inexplicabilă. : 


MISCELLANEA 139 


LA MOARTEA LUI MIHAT!, SEBASTIAN. 


Autorul „Memoriile de dincolo M " eT 
rand: ,le malheur ne daigna point honore. ge d, ous depre e E 
fără voe im minte gindindu-mi la soarta lui Mihail Sébestlan ck ula 
i-a fost, in mod sistematic, acordată această onoare a nenoroci ii e ou 
dentul care, în ziua de 28 Mai, l-a ucis pe loc, fusese numai ulti n Moi 
amintesc cum, in Octomvrie 1944. spunea — parcă jenat că trebu a 
kae rape ap as prre GER —, că nu poate da edit 
nimic pentru , fim ocuinta lui f 
de bombardamente. Altă dată, în 1939. vis ër făcută praf 
o ey unde avea unicul geed din manuscrisul unui roman. Fă er 
nat, gi ln care muncher cinci ani, Dar ned ii ite i 
să-i e o ulta, la deër, "ër. weie Ja. Pare area 
ste o poveste veche. In i ii i 
de o mare emotie: arsese valè “Eforiei, pe Gi ie ee Bett 
sale revisie m fete, ; TE P 

Articolele de gazetă, conferințe la radio come i i 

eulturala nenorocire: se deschideau pede ara se institukan cn wen si 
daruri regesti aveuu se transforme caiastrofa în excelentă mică afacere. 
Toate acestea se Intimplau tocmai în momentul cind cu mergeam div 
om in om, povestind tragedia adevărată a lui MihaW Sebastian — acel 
scriitor atit de ni, atit de sever cu el însuși, atit de îndrăgostit de 
arta lui, şi care văzuse murind sezeabn o parte dim sufletul său. Supii- 
rarca € comunicativă, Voiam ca ea să găsească ecou si la alfik — 
à Dar acciasi oameni pe care incidentul de bulevardul Elisabeta 
îi tulburare de parcă sar fi fost surpat templul din Luxor sau bail, 
teca azarină, escultru povestea manuscrisului cu placiditate si con- 
templau cxcitarea mea cu nedumerire, Jronică nedreptate nouă, făcută 
wiesen ge la "ve nenorncirea — cum zice zicütoarea — mu veara 
nicioda ngură. 

Deuuăz însă, la cimitirul evreesc dia Filuntropia, sa intimplat 
un fel de minune. 

In povestirile fantastice, unde erou! se transformă în lup, san isi 
pierde unibra, sau devine învizibil, — de odată. din clipa cînd moare. 
îşi recapătă adevăratele laj trăsături. Tot astfel, Mihail Sebastian isi 
primea acum, dela contemporanii săi, toată emojinnanta stimă pe care o 
meritase în timpul vieți. N'a fast o înmormintare ca toate celelalte. 
Din lumea imensă care se adunase acolo, mulți, foarte mulți nici nu-l 
cenosteau personal Veniseră aduşi de un sentiment abseur de reparaţie. 
Parc-ar fi vrut să spună că moartea, de data asta, violase regula jocului, 
Pioasa adunare era și o adunare de protest, Nn este admisibil sò se pau 
muri astfel, exact in momentul cind ocaziile de a muri — care în ultimii 
ani fuseseră pentru el multe — iozmai păreau a fi dispărut toate. ` 

Si mat era ceva. Oamenii au 0 teorie instinctivă a morţii, Ei zic — 
ca Paul Valéry: — „la mort, cette chose qui n'arrive. qu'aux. autres". 
De data asta, moartea fusese atit de ingenioasă în maliţia ei. încît dove- 
dea că poate lovi pe orisicine. Chiar pe moi. Am simţit. printre oamenii 
veniţi acolo, trecînd ca un fior de spaimă, de parcă nevermimila neno- 
rocire i-ar fi atins direct ci, d 

un moment dit, E auod ceremoniei se auzi o voce care aco- 
peri glasul cantorniui si Inirerupsc, o clipă, cursul slujbei: era strigătul 
sfisietor al maicá-si, care spunea: 

„Copilu! men cinstit si deştept... e 

Cuvinte bizare, căci nu «ran acele pe care le spune o mamă; cu- 
vinte absurde, căci erau două adjective reci contrastind cu strigarea lor 
patetică: cuvinte impresionante, pentrucá nu le înțelegem bine, gi cu 
atit mai impresionante cu cît stiam că ele trebue totuși să aibă un xp 
profund. Pentru ce, înainte chiar de a le pricepe. mi-an apărut de o 


140 VIAŢA ROMINEASCA 


mare. nesfirsità nobleţe? Pentru ce multă vreme ele man lăsat 
ke asa an Ze SC de gindit cuvintele stranii si tari dintre 
e de Shal 


o fiinţă dragă, durerea aoasiră e mai egoistă decit 


unám a vorbi celui care a murit, şi jn. chemările noastre enumerăm toate 


jntro oratie compusă. In strigătele spontane ale durerii numai 


ele toáte. Astfel, nu ae vorbi de vinste: ar apürea ca o indeceati 
insultă să declarüm că, 


Acuma înțelegem, Această re pa făcut ce nicio mumă nu Deg 2 
incă, Sa desbrăcat de tot ce-i egosst in durere. Nu sn pe la pierderea — 


vi, ci murmai la pierderea lui. Ea isi pi copilul; el isi pi vieaja. 
Mama lui Mihall Sebastian — vrednlch mama a lui Mibail Sebastiou, tie 
uitat de suferinja ei, si sa gindit numai la nedreptatea care i se făcuse 
lui. Dragostea de mamă e un sentiment intens, dar frust sí animal, Aces- 
stă femee însă se ridicase ra amorului biologic, si atinsese acta 
iubire pură, acel amor intellectualis al istoricului si iografului. rg 
conținut jnalt ca l-a turnat $n. forma rudimentară a strigătului primitiv. 

accca cuvintele ei aveau ceva shakespearian. omenca- 
sch imperechere de țipăt de fiară rănită şi de ființă care se urcă pink 


la ultimele uem - gindirij desinteresate — mi-a apărut atunci ca a 


a 
Mihail Sebast 
Maiejen monia ur reg 2 SR Ce La locul 
arele dramaturg fusese a coroană 
tinărului său prieten, el a - on vk ee ee? lat 


: d să vorbească în 
Și n: pie Inti. aceasta pe finja care #1 iubise si care îl infelesese vèt 


penn lui | 
an iubise, în această lume, mai presus de toute, Íru- 


RECENZII 
Dr. PETRU GROZA: In umbra celulei. Cartea Rusă. 1945. 


, Racila cea mare a neamului nostru este lipsa complecti a vieţii de 
provincie, absenţa unui orgoliu local, a mindriei de a fi originar din 
cutare parte a țării. La noi, cum spune d-] Groza, „toate drumurile duc 
la centrul, adică în haos”, Rübufnirile de trufie regional suni puţine. 
Dacă amintim de semetia, de altfel pur teoretică, a „celor din Gorj”. san 
de morga. de altfel anacronică astăzi, a intelectualilor ieseni, — nu ne 
mai rimine decit Ardealul. Pártas la vechea civilizație austriacă, pug 
deformată dar nu stricată de spoiala maghiară, Ardealul e simpurul care 
mai aduce azi. în. România, amorul vieții de provincie, cu sănătoasele 
Ii calități morale. 

Petru Groza este un ardelean. Si prin asta e mai romin ca noi. 
E] cind vine la Bucuresti este trufas deputat al unei părți din sufletul 
țării. Spectacolul capitalei îl întristează, căci aici mu-s românești decit 
cusururile, lată cum descrie d.) Groza aceşti București, în epoca aface- 
rismului antonescian: : 
„Capitala ţării zumzăe, ca un stup uriaș, de traiu bun şi abun- 
denja, Restaurantele, localurile de petrecere, teatrele, sunt luaie cu asalt 
de o lume setoasă de plăceri. Locurile pentru spectacole sunt vindute cu 
săptămîni inamtie. Garderobele hotelurilor gem de atitea blănuri, dintre 
care liecure costă citeva milioane, eucoancle ctalează costume si brili 
ante reprezentind averi fabuloase, Hoiu] de funcţionari mai risòriji de 
pe la ministere suportă de asemenea, fără a clipi dim ochi, costul unei 
vieți uşoare si vesele, — ingrosind astfel rindurile [recventatorilor ace- 
stor localuri, Salariile vant de ris. Dintr'un asemenea salariu nu se poate 
acoperi mici costul unei perechi de ghete, dar izvorul veniturilor elan- 
destine, consacrate printro tradiție innobilati de blazonul Domnilor 
fanarioti si aprobate iacit prin neseriozitateca lefurilor, e de nesecat. 
„În această Capitală, centralizarea administrativă nu pare a nyes 
alt rost, decir de a canaliza toate sursele spre acest izvor central, Soluţiile 
pentru cele mai neînsemnate treburi mu sunt lăsate în seama antoritè- 
tilor provinciale, care nu au nici inițiativă, nici atribujiuni, Toate dru- 
murile duc Ja centru”. Adică in haos. = A 
„Nu e de mirare, astfel, că imensa circulație, cumulută artificial 
ou țesătura fină de intervenții, oferă un vast si prosper teren pu 
buruiana baesisului si a miturilor, buruimná care a crescut cit un La 
pizi la ceruri, ducindu-ne faima dimeolo de marginile Continentului 
europran. Meiropola aceasta este un vrias polip, cu brațe. EE Se 
şi nevüzuie, înfipte adine în trupul țării. cáreia îi pompează singe ea 
toate țesuturile. Pintecul polipului se mmflă sub ochii noștri, vertiginns, 
în timp ce periferiile — anemizaté — vestejese". — WEE? 
„Bucureştii celor indestulati par a nu inregistra maté "ut x 
tüpile Beie als proprillor sale riferii. nimic din tragediile individue 
i colective, pricinuite de wn războiu total, cu devastări fără peseedes ? 
Tiorig neamului omenesc. Groaznicul seceris ul morții de pe toate tron- 


VIATA ROMINEASCA 


* 


aici ca un fişiit de mătase, Va fi cu atit mai Lat, 

— reca ger i Bero se va De e si asupra acestui labirint al 
epăsărilor si inconstiengelor", 

apt citat ont stet pentru a arăta că d-l Groza are un red 

talént literar, enii inestetic tonul niţel grandiloquent al in- 


142 


telectualilor ardeleni. Am auzit pe mulți bucureşteni citind şi ridiculi, 
zind conversațiile lor cu d-l Maniu. Si totuşi — gen asta Stere — 
d-l Maniu trecea drept cel mai elegant vorbitor parlamentul buda- 


tan. Stilul ardelean, felul cum truasilvănenii concep rafinamentul inte. 
ectual, e un stil ca ori care altul, gi tot atit de legitim. lar faptul că 
e diferit de acel al Regatului, e o particularitate, mu o scădere, 
chiar că acest stil mai degrabă farmecă prin savoarea mindriei pentru 
obirşia locală, prin patriotismul său provincial, pe care ar trebui si-l pre. 
inim tocmai fiindcă mouă ne lips : 
r ceca ce farmecü mai ales in cartea d-lui Groza e 


; prin furtună. 
stăpinindu-şi nervii. Entuziasmul lui umanitar, interesul pentru eei mt 
cájifi esie la el o chestiune de PUE: De o sănătate de fier, el e 
generos im sensul moralei lui Guyan, dintr'un prea-plin de vieaga, si mu ` 
din exaltare, Cu o remarcabilă sinceritate isi face el singur poriretul ` 
Fiu de preot, recurge la parabolá, la o dublă parabolă: 


par H i 
Nu sunt din neamul martirilor. Oricit îmi cercetez ființa ` 
proprie, ca  rikmine  mereu pur omenească. Nam nimic di 


substanța ` supraomului. Dacá ` din ` voința men se desprinde o 
atitudine potrivită faţă de problemele vieţii, o atitudine in care sunt impli- 
cate, adeseori, risouri, aceasta se datoreste hotüririi de a da acestei vieţi. 
un conținut care să depășească banala preoeupare a imiereselor proprii ` 
sau particulare. - 
alntr'o zi — povesteşte el — gonind cu ma : 
îl ajunsei din urmă pe bitrinul plugar Oancea, SE fal bisericii anite 
dim comuna Vetel, Chal mergea pe jos, apre tirgul día Orăştie, Oprind, 
i| lasi cu mine. Ajungind ja men omul dupü ce ne-am strins mina, 
privi adinc în ochi şi-mi zise: „Cum să-ți mulțumesc? Poate cu ceva din 
secripinră: D-ta eşti Zacheul mostru“. Si plecă. 
 »Zachen era un bogat vames uzurar, ca și mulți alţii inainte și 
după el. Invăţătorul, ca de obiceiu, cuvinta celor i würact, ja 
marginea drumului, Mem m fachideau porțile si urechile în faţa acestui 
răzvrătit împotriva bunei lor orindueli, La wa moment dat, din mijlocul 
celor zdrenjárosi, ochii lui lisus se oprită, pit 
măslin din apropiere, in care vameşul Zacheu ae cățărase d ned a-l vedea 
şi auzi, Cunoscător al tainelor sufletești, marele Invititor ghici im 
sufletul întunecat al Jui Zacheu o dirá de lumină, o săminţă de pornire 
bună — gi ti strigă: „Zacheu, Zacheu, azi voiu fi owspe in casa ta", 
Siminta prinse puiwe în sufletul vamesului care, coborind fericit (Fiindes 
pină atunci fiul Domnului nu cülcase pragul vamesilor), alergă acasă, 
să pregătească masa. Mulțimea celor săraci privea mirată dela ponrtă, 
ospiijui, — iar Zacheu mereu frümintat de febra emojfiei necunoscule ` 
inà acum, simțea că trebue să áufüptuiasci ceva drumul apucat. 
ntre mizeria celor dela poartă si bogăţia lui, se inchega, tiptil, o legă» 
tură. Se pomeni, deci, spun oaspelui divi: „Doamne, dau averea ` 
mes, ete", „vedeți texiul din Evanghelie)” acestor săraci — pe jumătate. — 
„Cealaltă jumătate și-a păstrat-o, pe seama lui si alor:săi“. 
` sachen mu era erou si nici martir, ci an òm cumpâtat. care a 
stiut să frineze, la timp, pe drumul apucat, Cumpitat, deci echilibrat“. 
„Vieaţa este o monedă cu două feţe. Una materială si una spiri- 
tuală. Cine exagerează Intro parte, în dauna celeilalte, îşi desechilibreazü 
"min, Înțelegerea rostului social al fiinţei noastre. capacitatea de a 


RECENzuU 145 


coordona interesul nostru cu acela al semenilor 


or ane 1 Ws 5 noștri, aparțin laturii 
spirituale a ființei noastre pümintesti, Există um sfint ekilib, vie “edit 
ue să tin , pentru a putea afirma cá am trăit pe acest pümint", 


Cartea d-lui Groza, jurnal scris in temnuita d 
de observaţii pitoreşti, de amănunte interesante | 
rate portrete de deținuți apartinind tuturor 
Groza are «cg. Imerar şi un mare interes pentru oameni, Chiar $1 scirba 
sau disprețul lui pentru poliţiştii, șefi ori subalterni, cu care a avut de 
aface, chiar şi acestea sunt parcă atenuate prin larga lui umanitate. 

Un ait detaliu ma impresionat. Vorbind de d-l Maniu, nu. pome- 
neste decit de oferta acestuia de a-l acoperi, de a ba asuprá-si a: uza iile 
er i se aduceau. In schimb, nu pomenesie mimic de trădarea de mai 
tirziu, cînd d-l Maniu — fireste, nu direct, ci prin cei mat neverosimili 
intermediari — a refuzat Frontului Plugarilor accesul in frontul general 
patriotic ce urma " Au țara după 25 August. Cu toate acestea, 
azi. în cartea sa, d-l Groza vorbeste de d-| Maniu cu 0 prietenie intactă. 
Chestiune de demnitate. Ca ardelean, ca fost tovarăș de luptă, orteare 
i-ar fi părerea intimă, o inalterabilă eleganță morală il impiedeca să 
rostească un Singur cuvânt rău despre d-l Maniu. Cit despre refuzul său 
de a se lăsa Iuat sub aripa ocrotitoare a acestuia, deşi motivele iebuznlui 
sunt două, el trece sub tăcere pe unul din ele. 


ela Malmaison, e plină 
psikologiceste, de numă- 
emtegorilor sociale. DA 


Nu ne spune că a accepta să profite de acea impunitate general 
care a impodobit, in timpul clandestinitiitii, indrăsnelile conspirative 
ale d-lui Maniu, ar fi însemnat un fel de semi-adeziune la regimul An- 


lonescu. D-l Groza se mărginește a ne face să pricepem că un om din» 
iro bucată isi ia asupra-g! răspunderea întreagă a faptelor sale. 

Ardealul contemporan te-a dat trei exemplare interesante de uma- 

nitate. Unul este Gogu, transilvăneanul care sa căsătorit cu (onte ra- 
cilele epicureismului bucureştean, care sn aliat cu regățenii pentru a 
sidiculiza bonomia naivă a ardelenilor si care, lepòdind eleganța cam 
greoaie a mitteleuropennului, aspira la o alim, mai uşoară, pe care el 
9 credea a occidentului, dar care în fond era aecen a cavalerului de 
industrie bucureştean, 
: Cellalt ardelean interesant e d-] Maniu. Stere i-a prins, in ce 
kbrul sáu portret din „Preludii”, citeva trăsături, Dar mai există si 
altele. Personagiul e vredaic de pana unor Maurois sau Zweig Si ba: 
grafia sa romanjatà ar fi cu atit mai pulpitantă eu cit nicio urmă de 
romanjfò nu se găseste inirinsa. Dar mai cu seamü impresionantă aci 
e o alti trăsătură, care i-a scăpat lui Stere: este perfecta. bună cre- 
dinjè a acestui om, Den crede, cu putere, că reformele nn trebutsc 
aplicate, cá a le face să figureze in programe e util, dar că a le face 
să treacă in legi e dezastruos Milioanele sale de duplicitaji, nenumă- 
ratele d-sale „simcerităţi succesive”, sunt simple corolare ale am con- 
vingeri ferme: aceea că democrația, in ţările Europei răsăritene, trebue 
să rămină pur nominală, dacă vrea să fie viabilă... 

DI Petru Groza e al treilea tip de ardelan, foarte deosebit de 
celelalte douü, D-sa e democrat dinirun prea plin de vieafá, care il 
obligă să fie generos, il ajută să fie curajos, şi-l imboldeste — cum 
«nié el însuşi în parabola cu Zacheul — să-si dărninscă jumătate din 
ce are altora, păstrind cu mare plăcere cealaltă jumătate, |n echipa 
de conducători pe care jara şi-i pregüteste in vedrea timpurilor noud, 
dan este o figură interesantă, care din Ardeal, pentru prima vară dela 
unire, ne aduce sinceritate si un patriotism provincial care nu e dite 
regronalismul izolationist al d-lui Manin, aici unionismul in turpitundine 
ai lui Goga. 

Anumite cocoane foarte subțiri din saloanele bwonrestene, care se 
pamau odinioară în faţa inconsistentului cinism al lui Urin an ESÈ 
ximbesc ironic in fata elegantefor provinciale ale d-lui Petru Groza. 
Aceste persoane nu pot vedea că, de data ata au în fata lor mm om 


144 VIAŢA ROMINEASCĂ po 


de treabă, o inimă sensibilă si la frummseţile culturii şi la suferințele 
năpăstuiţilor, Şapoi aceste persoane sunt asa de puţin interesante. 
In cariera d-lui Groza este un | 


motive ca să zice aşa pe NC Agia TESI 
Nu am iru unguri un amor excesiv, cu su- 
părările erg pe ms lor de compatriofii mei. Dar felul cum. in 

1920—1959, injelegeam noi să luptăm contra r mă m 
volta profund. Sunt, cred, singurul regòfean care să fi seris întrun 
'urnal] rominèse wn lung articol in cure protestam faţă de felul cum 
càlcam tratatele internationale in chestiunile culturale ungurești. Si există 
o întreagă corespondență a mea cu Marele Stat Major, in care abundă 
dojenile faţă de chipul cum acesta înțelege să combată „pericolul pro- 
“agandistic unguresc”, 

lată de ce am fost adine miscat, odinioarü, aflind de încercările 
de înfrățire romino-maghiará ale d-lui Petru Groza. ŞI nimic nu m'a 
emoționat ca aven lozimcü, elaborată în vomun de Madocs şi de Frontul 
Plugarilor, şi cere suna asa: 

,Plugurile noastre eră la fel: durerile noastre ne ard la fel", 

Dar să revenim la curtea d-lui Groza, plină de observaţii intere. 
sante sj serisă ou inulta vioiciune. Asupra unui singur lucru nu suntem 
de acord. D-sa, vorbind de lorga, şi de brutalul său sfirgit, spune că 
savantul profesor era „cel mai inofensiv om politic” din. lume, 


Nu credem așa, Lui lorga îi revine meritul nu numai de a fi pus ` 


“rimele temelii ale legionarismului romin, dar $i acela european, de a 
fi inventat, , avant la lettre", hitler Pe vremea cind lorga debuta 
in noliticü, studenjimea, in tout Enropa Te continua tradiția ei de 


radicalism, pacifism si largă penerozitate. lorga e acel care, primul ` 
im Luropa, selectează, printre studenți, pe studenţii i — cum ` 
în fond nu erau studenți adevăraţi, în organizează şi le dă 


un crez, care în fi nu cra crez, căci najionalismul, nu are un 
scop iredentist precis, nu-i o doctrină, ci o realitate de fiziologie. Ne 
ie țara, suntem ,patrioti", asa cum suntem mamilere san verte. 
rate, 

Dar lui lorga tocmai fi trebuia o ideologie fără conținut, căci 
partidul sòn, recrutat din rataţii pretențiilor universitare disp 
Date, avea rolul de massü de manevri a celor două partide serioase. 
Armati de mercenari politici, ei sunt deja ceea ce aveau si fie, sub 


Krupp, Tyssen si Hindenburg, primele cete de d oen si bátüusr 


nazişti, Singura deosebire cu aceştia era că, SSii lu a, „im 
ca rominut", lucrau pe ambele tablouri... ES 


Cu citeva luni înainte de à muri Constantin Stere imi vorbea 


de viitoarele volume care vor termina romanul sáu „In preajma revo- 
lutiei". Imi spunea că hotèrise si-l sfirseascü prin asasmarea eroului 
de către un diseipol al lui lorga. Dar, — adăuga Stere — ezita bringt 
asupra acestui final Căci lar fi ispitit să-l intrebuinteze, pe acest 
discipol. la altceva, si anume la asasinarea propriului său magister, 
socotit deacuma depășit... 
D-1 Petru Groza, cu firea sa generoasă, cu ace] res al Arde- 
nior pentru savanții universitari, cn insuficienta sa po Nan a 
mişcării iorghiste, miscare eS bucureşteană, — d-l Groza, impresio- 
nat de ultimul episod a] vieţii lui lorga — s 
a fost victimă — a subestimat importanța i jucat in politea ţării 
le acest uimitor personagiu, pe care ,Viea(a Rominească” — cea dintii 
şi poute singura — l-a arătat opiniei publice în adevărata lui lumină. 


D. l, SUCHIANU 


cl 


wem care mă mişcă im deosebi, din 


episod unde lorga 


RECENZII 145 


MIHAIL RAPOTE ANU, Anii de ucenicie, Buc.. .Cartea 


Romineascàá", 1944. 


Ceea ce surprinde dela primele pagini ale acestui Ince ^ 
biografie este aerul solemn. Aj povestiri mersul său get “gi potolit 
uimitourea linişte interiourá a senitorului. Pe măsură ce fnaintám în 
carte, vedem desfăşurindu-se în faja noastră un tip de nmanitate deose. 
bit, un om aparjinind unei alte rase, străveche, păstrată priniro' nepre- 
văzută intimplare, îniro „rezervă najionalá", de care puțini isi dan 
seama. Nu ezitòm a socoti personalitatea d-lui Mihail Sadoveanu drep! 
SE Yellowstone al armes romine, gra ben animalele, peisarüle 
şi arborii ri, Cure azi mu mai preocu iritele, si- it aici 
Pia. yi peritus iouis. p pò spiri gi-au găsit nici un 


In mijlocul acestei vegetatii, necülcaie incă, printre stoluri dese 
de giste ZS, prin plipa iya ni. stă ascuns un P s ultim descenden: 
al unei rase arhaice, care n'a cunoscut mestesugu! de a vina cu pusca 
Mos Pricope Septilici arăta unui copil, care făcea ochii mari, cum se 
vinează numai cu o simplă scurtüturá, în chip de erang, si — 
ideal vorbind — Mihail Sadoveanu este oontemporan cu acea epocá 
îndepărtată. Că scriitorul are o altă temperatură morală, straniu de 
genuină şi că evolucazá cu rotiri calme dela un alt nivel cosmic, aceuasta 
sa putut intui de multă vreme. Confesiunile directe erau insă puţine și 
-— WS emofie verificarea experimentală a umor simple impresii 

„Anii de ucenicie”, fragment memoralisție, de un ton uimitor de 
»poveste", cu mici inflexiuni pienresti, cu digresiuni de basm oriental, 
ne introduce mai repede decit oricare alt. text, în însuși misterni unei 
exisienje elementare, Bupravietuind printre noi, intrupare masivă şi 
neprevăzută din rezervorul imens si misterios al naturii, Paginele acesiea 
sunt pline de — n de mărturisiri smulse unei memorii cu rüdà- 
cini ancestrale gi orice wnghiu de percepţie n'ar putea să inspire decfi 
priviri superficiale. Mentalitatea de citadm trebue dată la o parte si 
chiar ui cel mai bau rin, acest miros tare de pădure, de mil 
de stuf şi baltă nu poate să nu-i producă o impresie neprevázutü, stra- 
ni asemenea unei miresme inedite, 

Nu este greu de observat ce puternice afinități leagă familia. seri - 
torului de mediul din Humulești, de unde sa tras Crewnyá. Aceeas 
societate țărănească, patriurhală, cu tradiții transmise oral, aceleași ură- 
turi si deseintece, acelasi ritual milenar al civilizației Neamul este vechiu 
si Mihail Sadoveanu isi dă seama de vechimea ascendenți «ale, Mam: 
sa era 0 țărancă, fără ştiinţă de carte, plină de gravitate 5i de erem 
Respecta riturile, credea în urseli, in (ntece, în vrăji si sulerea cînd 
şi-a văzut copilul, venit acasă dela învăţătură, cà nu mai stie să țină 
țărăneşte lingura de lemm în mînă. Fste vădit că prea puțin din firea 
tatălui, oeòsean iniscut, a trecut în alcătuirea interioară a scriitorului, 
în care s'a adunat toată seva unui întreg sir de generaţii țărănești nesti- 
ute. Excepiionala vitalitate, patriarhalitatea gusturilor. fuga de oraşul 
mare si de complicatie, vinătoarea n'an altă explicatir. Ca si mama sa. 
țăranii din partea locului, din Vatra Pasconilor, sunt refractari datelor 
astmanomiei şi ei stim bine că „în vremea primăverii sfminja trebue 
pusă în pămînt când creste luna" (p. 152), kibik: nna 

Omul este lesit de natură, de imensitatea sa sălbatecă si mès 
stare de spirit emeng indivdului un sertiment maturalist si — 
al existenței, prin sdrobirea oricărei mme de individualizare. E ankre 
astfel de mediu. copilul a deschis ochii mari si a Început să p van 
natura ca um primitiv, De mic, seriitoral umblă ca pusca după 1 
prin lunea Siretului, pătrunzind uimit in împărăția foerick a Wen? ei 
de apă. ca prin oglinda unui basm. Robinsonada îşi are volupt "a 
viet. fără să mò oboseasik, fără să mă pnlketisensch. m'a or: 


146 VIAŢA ROMINEASCĂ 


dea ice peisagiu in orice împrejurare gi în orice clipă a 
resai totdeauna or peisagi 


vieţii, fürü să mă obosească, fără să mă fără să mă plicti- 
resat  prinm'un fenomen ' de participare, osmozi gi juză, 
Mă jncorporez lucrurilor şi vieţi, am simfirea că totu] trăieşte 
în felul său particular, brazdă, stinci, lerigă, tufis de si arbore 
şi tot ce pare nemiscátor: faptul de a avea asemenea cunoaştere mà face 
să inu parte la viaja tainică a stincii, arborelului, smeurei $i ferigit, 


lp. d. e CAR - 

Copilăria se scurge fntr'o simplitate rousseau-istá deplină, $a vină- 
torj si chiri de DAN dn hats. adici in cite o colibă pierdută în 
pădure si lipită cu lut. Este sperios si timid [aţă de străini. I pw şeză- 
torile, poveştile, snonvele si cărțile populare (p. 244). Contrastu 1 
citadin este desivirsit. Dat la oras pentru carte si unde trebuia mai tir. 
ziu să-şi lacă um rost, scriitorul se simte „străin si stingher” (p. 212). 
Face nuntă si cununie à datinele străvechi (p. 238). La cununie s'au 
recitat ,jeriüciuni" (p. 301). Este fatalist «p. 225). Faţă de divinitate 
simte umilinfi franctscane (p. 286—288). rte săi, scriitorii, sunt 
toti de extracţie rurală, firi simple, curate", asemănătoare siesi: N. 
Danüreanu, N. Beldiceanu, Jon Dragoslav, Jon Adam, 5t. O. losif, Arthur 
Gorovei, ete. Ca si la prietenii săi dim copilărie, feciorii de ţărani din 
Vatra Paycanilor, Mihai] Sadoveanu caută printre aceștia doar „sufletele 
fürá ascunzisuri" (p. 259). Spaima de orice complicafie interioară este 
vizibilă de departe, după cum tipică este şi oroarea de boemi, de cafe- 
neana literară şi de etema birleală. ; 

La oras, în Bucureşti mai ales, scriitorul stătea pe ghimpi, fugind 
de aici ori de cite ori avea parete. ecarea din Capitală era privită ca 
o ,evadare", gusturile sale fiind început #ndreptate către ,pusnicie". 
Slujba este considerată ca o „robie“, disciplima constringătoare a muncii, 
pn mea Ideologia lui Mihail Sadoveanu se mişcă pe aceleași coordonate 
temperamentale. Împreună cu alții, regreti si el di ţia societății fi 
rünesti arhaice, a „datinei”, după cum recunoaşte gi mecesitatea acută a 
poporului nostru de a participa la civilizaţie, Idealul ar consta dintrun 
compromis, care să me păstreze nealteratè specificitatea, făcindu-ne -să 
ne bucurăm totodată $i de binelacerile progresului tehnic. la cele di 


in 
urmă ura de civilizația mecamnicistă învinge si cind „păsările de fier" ` 


sau abătut asupra oragului, Mihail Sadoveunu a încercat um moment 
de grozavü cutremura 


existență elementară, arhaică, necomplicată interior, trăind organic intro 
lume a bucuriilor simple, a gusturilor Wë si şi patriarhale, Rasa este 


atit de deplină stăpinire a mijloacelor, îmeit orice frază, în construe- 
ţia generală a umerii, Atè valoare literară, topindu-se pe nesimţite 
în muzicalitatea blajină a întregului. Apa de dincolo de zuri este 
imensă, adincă si faţă de abundența operii si de prolunditatea perso- 
nalității $atrevüzute, Anii de ucenicie nu reprezintă decit nişte frunze 
rupte dintr'un stejor stufos si bátrin. 


ADRIAN MARINO 


RECENZII 


E. LOVINESCU, T. Maiores 
Buc., Casa Scoalelor, 1943. 


147 


cu şi posteritatea lui critică, 


Ideea de a Comune studii juni " : : 
nescu pe mai multe cái, dintre care cea mai emn petit e ET ym 
d e Ta fo ub specia unei etica, usn. 
i ei În form í Me hern ae ini 
tnare cu putin d Tatr'un anumit sens, fapèni ar A S urmei pire 
întru cit — afară doar de M Dragomirescu — singurul criti ee 
în epoca se, EE, Id am cu Pride, matorexceno a. ml 
ca sa, nescu. .n x i ă i 
disociază valerile, nu confundă imi do v ee adevărat, că orieine 


inteligență critică, nu poate să nu fie .mai ere, are cu alte cuvinte 9 
raportare la persoana fizică a maestrului, Zeenen Anei a 


declaraţie de principii, o atitudine fundamentală în fa i i 
fii si in această privință poziţia lui T. Malorescu ere e a tudine 
eternă, Cită vreme vor exista în cultura romină oameni inteligenți, cu 
= a abstract, impersonal, maiorescianismul! va continua să diinue 
ori de chte ori ne vom aduce aminte cu pietate de ilustrul 
predecesor să ne dăm in cele dn urmă seama că solidaritatea unei 
doctrine nu stă în personalitatea biografică a iniţiatorului, nici in amin- 
tirea "Y "qr de prestigiu, ci in îmsăşi ideile de bază, serutate în funda 
M — E raport, prese a vage e étern, inatacabil, 
tvucat cu emotie de orialisti j "one 

derat doar ca o emblemă plastică, à; e TNAM NR 


Fireşte, încercarea de a stabili o genealogie ideologică, de a fixa 
trăsăturile generaţiilor maioresciane, în genu! lui Thidaudet, dar in 
forme ma! aride. isi are partea sa de interes. ca orice lucrwre istorică. 
E. Lovinescu, sub acest raport principial, mu ne pare a se afla pr o po- 
zifie greşită. In uhimii ani ai vieţii, sub certa influență a päe1ulut de 
emulajie, în urma succeselor de istorie literară ale d-lui CG Cilinescn. 
criticul imprimase si el activităţii sale o orientare istoristă, aducindu-si 
aminte cu emoție de vechile monografii despre Asachi sum Negruzzi. 
Privind cu răceală, din punct de vedere al tehnicei istorice, mi se poate 
insă observa miciun fel de progres în această reintourcere la nişte vechi 
şi neperfectionate unelte. Asemenea monografiilor amintite, volumul de 
faţă nu cuprinde decit aceleaşi compartimente si clasihicări utile, acc- 
least rezumate de studii cunascute şi uşor accesibile, acelensi lungi etate, 
aceeași diluare elegantia si simetrică, Cine vrea să se informeze usor, 
repede şi în mod a despre anumite amiinunte de $storie literară 
măioresciană, asa cum deschidem, de pildă. planul ilustrat al Parisului, 
poate consulta en folos pe E. Lovinescu. Cine doreşte însă o documen- 
ture temeinică aleargă direct la texte, la izvoarele originale, din care 
E. Lovinescu face, încă odată, excesiv de lungi citate. Capitolul depre 
L A. Ridulesca-Pogoneanu nu cuprinde în wealitate nimic altceva decit 
e lung fragment dintro prefaţă a editorului la un volum de Insemnari 
zilnice. 


In mod invariabil, schema unui capitol este aceasta: după anninti- 
rea începuturilor legăturilor dintre critic gi discipol, stabilite in baza 
corespondenței dintre D. Zamfirescu şi T. Maiorescu, copios excerptată, 
se trece la arătarea punctelor de dit ă sau de diferențiere datà 
Setz termimată, se dau știri sumare despre conținutul respectivelor 
articole, în aceensi formă antologică de citate puse cap la cap. Cum 
jocul se repetă la infinit, lectura devine tot mai monotonă si in defini- 
tiv, serisorile lui D. Zamfirescu pot fi citite în editin originală. E. Envi- 
néecu pare a recunoaşte acest neajuns, dar.. „ne fură citaliile pen 
aproape tot e citabil in această corespondență” (p, 147). In ësst le 
spus, corespondenţa respectivă nu ne pare deloc „de mare valoare - 


148 VIAȚA ROMINEASCA 


13). enneul producind ca o gra TIicA idilü marină” o sceng 
Eo scrisoare, unde nu te ed mul niște dulcegării afectate: 

— „Hai să abatem H zic. 

— C'est une idée, kai so abatem. 

t ne punem pe săpat en donă scindurele, Dăi, dăi, cw süpetu, 
pina tem apa. . ' 

— EL acu ce mai facem, cam abitut-o? 

— „Acu, vino'ncoace, imi zice, si o Înarăm printrun git ingust 
sí umed. pe un nisip buevoitor sj discret. de unde se vedea pe luciu ari- 

e umflate ale bürcilor ca niște fluturi albi. Ne fatinserim jos, singuri 

tre apă şi eer, si. a să rideji de mine, și-a scos pălăria cea cu mărgă- 
ritărel din cap si “a ouleat pe braţele subscrisulut şi luindu-mi miine 
şi le-a lipit de obraji. Ma. 

— „Acum spune-mi versuri, îmi zise, eic." (p. 121—122), ,Brafele 
snbsorisn ini” sună întradevăr „idilic”. 

La fel de mesusjinuil este si analiza ideilor estetice, suplinite 
prin eternul citat, sau evitate prin abilități: „Nu e deasemenea locu] de 
a arăta c3 .., Ne mulțumim să constatăm ci...” (p. 40), „Imtru et arti- 
colul în sine nu ne interesează din punctul de vedere al argumentürii lui. 
fi edm doar finalul...” (p. 51). Opiniile critice şi ^ privind in 
bună parte- pe d-] G. Cálinescu, sunt tot atit de neconswiente.. Desi 
Istoria literaturii romine i-a stat mereu în față (dovadă că observatii 
despre_lacunele culturii lui T. Maiorescu repetă de fapt oe acelea ale 
d-lui G. Călinescu), capitolele despre D. Zamfirescu sau Anghel Dumi- — 
ireseu sunt compuse antr'un violent spirit, de opo faţă de opimis — 
criticului mai tnăr. Rübuínirea maximă se allí însă in mele re- — 
pective, unde intr'un amestec bil de program #storic, T e A 
si digresiune, verdictele d-lui G. Cilinesen sunt cenzurate pini si prin — 
numărul voturilor contrarii Că trei sam maj mulți critici an o părere — 
comună faptul nu are micio importanță yi niciodată valoarea want sertitor 
n'a fost stabilită prim referendum. Si apoi calitatea unora din asa zisele — 
„voci contrarii” esie din cele mai re, 

Cu toate acestea, volumul nu este. integral lipsit de valoare Orga- 
nizarea materialului, paginele sintetice sunt in al utile și în einda 
amestecului de personagii intenția de a delimita aria ideilor maiores 
cieme duce treptat la un fel de schiţă istoricti a criticei romfnesti. Nin- 
durile N. lorga sunt juste, polemica împotriva lui D. Caracostea 
dreaptă. În general, în concluzii, cariea poste fi acceptată. Principiile 
fundamentale ale criticei maioresciene, evident, nu sunt decit acestea: 

1, Lapta împotriva „minciunii“ în tonte domeniile, cultural, gtiin- 
tific, politie, etc. in ea biruința poate fi privită ca desüvirsitit. 

2. Disocterea esteticului de elementele SE care o credeam 
consutmatii, cistig definitiv, mişcarea sămănătoristă si cele ce san in 
"pun. pe mmm i-au dovedit. însă precaritatea", (p. 282). 1 

: iditatea eriticei maioresciene este la fel de bine surprinsă: 
rcr acțiunii lui poate dispărea peulru moment in mintea unei gene- 
rafii cu chro 


gen 

A a r legitimitate mu o contestă nimeni într'o epocă ` 
de pr e, mai vitale pentru existența noastră decit cele estetice, — 

dar nu poate muri si va reapare la cea dintii schimbare a momentului 

istoric, Convingerea în pereitalea ei nu ne-o dă numai verificarea pri" 

cele trei generaţii los maioresciene rămase pe linia favititurii dach ` 
lului, ci însumarea ei la insisi Weg Pus Bes critice, asa cum sa 

desvoltat la toate popoarele civilizate pînă acum, oricite intermitențe a 
ar fi suferit din vieisitudini." (p. 585). 

„Valabil ne pg şi acest testament critic, cure mai de vreme san 
mai tirziu, va fi fără îndoială urmat: R 
Na Zoe — ae ped după oum am spus, peso qr 

ajunge | wa fi": îi mai trebue să aibă si cons pozifi 
culturale si a obligaţiei er i-o impune, foli us geng ie atit de 


RECENZII 149 


ueprielnie... Faţă de rezerva şi chiar de actiunea violen: Ke 
de eri sau faţă de o literatură abüimt dela lini monnen i Dict. 
artistice, „criticilor nostri le incumbă datoria vaci atitudi m nili. iron 
mum D L3 bre ez. ni militante, 
pelurile lui E. Lovinescu adresate dc i itice si 

u'au avut Însă vreo urmare deosebită, ci e, e lide MAL de mire 
baruc, in presa ardeleană, unde sa produs focul bengal ul unui „aer 
fest, iscălit de un grup de publicisti obscuri si gülágiost, Kate însă vorba 
doar de niște tineri infatua[i, sectari si mediocri, care nu tran în 'nici- 
un caz in previziunile prave ale lui E. Lovinescu. T 


ADRIAN MARINO 


ION LUCA, Năframa iubitei, dramă, Buc. Fundaţia 
Regele Mihai I. 1944. 


Primit de unii cu chiote de entuziasm, de alții cu neincredere, ai 
lan Luca, autor de opt drame, #ntr'o penurie de litera.ură dramatică, nu 
şi-a cucerit încă um loc in istoria literaturii romine, Vina, im parte, o 
poartă dramaturgul „însuşi, om de o nemaipomenită incomoditate, [ost 
cleric, een avocat, profesor, turbulent, amenințător, cu o încredere 
in sine dusă adesea pini la autoveneratie, lipsit de sentimentul oriticei 
$i vietimò inchipuitü a unei iot atit de imaginare conspirații indrep- 
tate împotriva cărților lui, 

Năframa iubilei, ultima productiune -w fecundului tentrolog, se 
mspiră din istoria Bizanțului (stertul din urma al veacului al optules, 
circa 768—802). Este vorba de ultimii ani'de domnie ai lui Leon IV Iswaurul 
care spre sfirsitul. anului 768 sa căsătorii cu [rumoasa Irina devenit 
apoi ea însăși împărăteasa. Această femeie este bine cunoscută mai ale: 
dim portretul pe care în Figures I etii) l, Paris, 1906 pag. 77—10? 
t Imperatrice Irene) i-l consacră Charles Diehl. D-I lou Luca pare să nu 
i mers însă la Diehl consultind poate alte izvoare (Paul Adam în mi sin 
roman [rene et les Eunuques, Paris, 1906 yi in Princesses Byzantines, aput 
Gasguet in L'Empire byzantin et la monarchie franque, Schlwaberger 
în Les les des Frinces. ete. acrediteazit alte versiuni). de unde o rela- 
țiune cu totul deosebită a faptelor istorice. 

Aşa, în Năframa iubitei, căsătoria lui Leon al 1V-len cu Irina este 
pusă pe seama injoneţiunilor unui om fluent, Nichifor, mumii in rmn 
vistiernic al imperiului. Tot Nichifor ar fi determinat pe împărat si In: 
ceapă campania i.onoclastá din rațiuni mai mult financiare  Faromw, 
patriarhul de mai tirziu, este prezentat ca sectani teonolil religius, Oricr 
améstec al impărătesei în scoaterea ochilor fiului ei, Constantin al VI-lea 
e megat, vorbindu-se uumai de o misterioasă orbire a lui. Ni se povesteşie 
că împăratul Carol Francul ar fi cerut mina văduvei Irina. că orbul 
Constantin sar fi insotit cu Letiţia, că [Irma ar fi fost exilată de 
Nichifor în imsula 

in realitate, Irina a ajuns soția lui Lee, im Împrejurări nezuno- 
scute, încă din timpul domniei |ui Constantin al V-lea. Leon a fost un 
teribil iconoclast fanatic. Tarasios, politician perfid si slugarmic, es 
fusese ieolog înainte de a se urca pe tronul patriarhal, ci laic. Nu Ka 
Francul a cerut mina Irinei, ci acesta se ghndise să însoare pe Consignt l 
cu Rothruda pentru a căpăta eprijmul tatălui ei, Carol cet Mare. Dupi 
relatările cont ne (afará de aceea, care poste fi infirmată, a chi. 
nicarului Gheorghe CMugărul), Irina a poruncit singură scoaterea ka : 
lor fiului ei luînd parte in persoană la solemnitate. Dar asta sa SIP, 
după ce căsătoria lui Constantin al VI-lea cu Maria d'Aumia. si Mé 
Tieodota. se efectuase, În momentul schíngiuirii, tinărul Basilen, capabii, 


VIAȚA ROMINEASCA 


150 
rina detroaat. fătul general Nichifor intră în scenă 
dar dest L era LL să ripe rima a Zen abia 
i latul Sacru, reuși să è t ssi | 
Fey rrr În la e quee o ect mai in-iiu intr'o minăstire dig 


souv e : 3 

iique, ambitieuse et dévote, que la ou du iróne entraina jusqu'au 

bn avè et chez qui la grande des réaultatè obtenus ne compensa mème 
point l'hovreur de son alt". e : 

d-lui: fon Lu nistul exte Nichifor. El are rolul 

ră d eps pe bati pini la urmă si conducă. Irina e 


ka iubește P viteazul credincios Aetius, d 


pe Aetius, ci 1 de ( : 
el detroaaji, Nichifor trimite si je Aetius in exil Acest conflict exterior 
si cel din sufletul amügitului Aet 
mai mult in culise, ` i ] 
Personagiile vorbesc întrun limbaj imposibil, autorul făcindu-și 
despre truculenta lui Shakespeare 
falsă impresie, spune, pildă, hazarcei (curt 
ceput, mo[ule! Haha. Vino să te pup!" La core ca rüspunde: ,, 
mata, pup Pipigoiule scump! * sau: ,cintezoiule drag!" sau si „pupă- 
zoiule ot Leon mai face şi următoarele cugetări: „Cine socoteste 
fecioria cea mai plăcută floare, e timpit «adea! Fecioara cmd se dăruie 
iubirii, se dämie firesc. Si firesc înseamnă: vită! Arta ne ridică dela vitt 
la treapta om: Asa că, (Bea) Drumul dragostei care má'naljá la ome- 
nese, e dra spre arta desivirsit'a hazarcei mele... Mit due la vat." 
Schifoselele stilistice sunt insuportabile. Irma crede că si 
»buciumn! care chim adăpătoare poftele pitulaté — ale cărnii”, Ciad 
e ou Aetius. constată că are „o tărie ciudată”, trupul i se stringe, „se 
ghèmose”, se pierde, dispare..: ,Il am fără să fin in el Trăiese numai. 
sufletul! Descărnare!,, m'aj fermecat cu tainele nematerici, să mai 
pot giadi la cele de aad Pe Tarasie, care o iubește si el, îl oonsiliazi 
să adauge icoanei din sufletul lui „a pensulwre mai mult”, Orhii lui 
Aetius „jăruiese” de chipul ei. Nichifor argumentează cá . nu se 
sprijină pe círjtle materialmice ale scirduriler te cu csipuri lumești”, 
lar Tarasié e convins că „tămiia-i antiafrodisiacă”, “te. 

„Aceste trivialitiifi ahernează cu la fel de vulgare veleititi de 
spirit: „Și spui. să má'nsor eu-o fecioară?” — întreabă Leon pe Nichifor, 
Te Apă Maria = E „De 
sir”. — „Se giiseste?" — „Fireşte”. — „De onde siii?”, ete, eic. 


AL PIRU " 


N. DAVIDESCU, Tara rominească, poem, Fundaţia Re- 


gele Mihai I, București, 1944. 


„Cu acest volum, d-l N. Dovideseu işi încheie ciclul „Cântecul Omu- 
lut" (wn fel de nout legendă a secolului)” început im 1927 prim Iudea 
continuat apoi prin Helada 1935, Roma (1956), Evul Mediu (1957) şi 
enasterea. Poetul are o carieră literară lungă de treizeci şi cinci de ami 
după care de obiceiu producţiunile devin venerabile. Si tolusi autorul si-a 
dus pînă la capăt sarcina ingratà pe care, ajuns la maturitatea artistică. 


wide sò imu o fecioară?” „Din neumul nn. — 


care îl citeste 5n original) ceu mai — 
) sale: „Ai Lar | 


a 


3 


I 
A 


shui e — 


. yonn 


Ae 
- 
a 


RECENZII 
151 


şi-a luat-o acum opisprezece ani. De e Ex RN 
pină la descălecatu trii adi ve esa «E tera Banne ne A din rai 
» arhitect prin yen toti omenirii în versuri laboriouse, grave, “Mode 
yen me pitoreşti, rigide sau gratiouse, vari si didactice, sugestive ` si 

Ce rümine din acest vast poem clădit , ? Ză i 
am căuta in el firul -unducător din construcţiile vod secl ems 
Victor Hugo), marile avinturi, fiorul cosmic, idea de destin. Nici măcar 

adul sentiment al condacitatii tuturor lucruritor omeneşti nn insopeste 

presets excursie a poetului În era umană, Preocuparea unică pare a 
i aceeu de a divaga, adică a rătăci in trecut pe marzineg întimplărilor 
mai gr. murum Na. tien ou mai See de poet 
m Jin istorta țării rominesti, d-l N, Davidescu e reţinut de miturile 
intemeierii, de milenara vieafa păstorească, de eis mipulari și de 
mitologie, /inereje fără bătrânețe si picajà fără moarte, brdasca festoasă 
pi împărăția ei de dor, jumătate de om călare, Porumbeii din vis, Voeoo- 
zii din Lucina, din cele mai rezisiente (eu toată abseaja umor sen- 
suri mai adânci) sunt niște basme versificate pe linia legendetor lui 
Alecsandri, însă cu o artă sigură. 

Câte un episod cinegetic se remarcă prin preceziunea liniilor: 


De-asupra unui zimbra pe-un pisc cât o cetate 
Tree mori de pâslă neagră goniji mereu de vant, 
Și zimbrul cu priviri însângerate 
fi viră fa treacăt botul în pămînt, 
Ridică-apoi cu teamă urechile să-andă 
Vümiioreasca haită pe urma lui din nou 
Și dintr'odată prin pădurea udă 
. Răsună-al tropotului lui ecou, 
Haitaşii n depărtare din codru fi ţia urma 
Şi vinatorii-nlearrü ca fulgerul de mp 
Să-i taie drumul ocolit cu turma 
Dulăilor în fulger prelăcuți. 


In intenţia poetului pare a fi si sugerarea unei atmosfere spec Uer 
de prisaj autentic autohtona, din păcate nerealizută, căci ,stema", ,zim- 
brul”, .padiua^ sunt numai elemente de decor, iar Füt-Trumos ai Cosan- 
zeuna, eroi de basm, au un aspect universal, 

.Cintecul] omului” poem stufos, arid şi exterior în mare parte 
ilustrează o artă de amator fără elumuri lirice san epice enorme, dar cu 
6 devofiune faţă de poezie demnă oricind de subliniat, Deşi tema 
aparține lui Hugo si marilor romantici (Eminescu începuse şi cl o 

iorama), modelul d-lui N. Davidescu, care a debutat sib infiuenta lai 
Baudelaire, rămine Le conte de Lizie, şeful scoli parnazien» si Jean 
Mortas, 


dE 


ANDRE VIDAL: Conscience de soi et structures men- 
tales, (Presses Universitaires de France, Paris — 1945, 


p. XII 4- 262). 


: il propune autorul cărţii de faţă este foarte 
weber qno Tue eigo să examineze teoretic, ive mee 
sele exentiale ale psihologiei faptele cele mai elementare, și să e eat 
cu multă prudență o ipoteză teoretică de natură să le explice 


: licat ini acum. 
SR cip a erg tensetici cut in uceea că toate procesele psihice 


152 VIAŢA ROMINEASCĂ 


suni alcütuite în exenja lor şi se explică prin jocul a trei funcțiuni esen- 
fiale, fimetiunes de limitare (,elòture”), schema recunoaşterii si schema 
familtaritètii. Prim. jocul acestor trei funotiuni autorul va căuta să clur- 
[ice si sò explice cele trei mari di ii ale psihologiei: percep- 
tiv, acela al ideafiti si cel afectiv, Toate aceste trei funcjtunj au ca 
fundument teoretic mofiunea de structură. Ceea ce na î à Însă că 
autorul cărţii de faţă «ste mn structuralist, un fide! continuator a lui 
Kohler, deowrece din noțiunea de structură el își Bess să nu utili- 
zeze decit „ceca ce va conveni scopului pe care şi l-a propus” (Introdu. 
cere pag. XI). “A A Lg, 

In activitatca perceptivà mutorul distinge trei faze diferite oc 
curtspund la tret funcfiunj d ite. Asilei, faptul fundamental mn 
percepția unui obiect constă in primul rind în recunoaşterea acelui 
obiect ca apartimind unei categorii mai generale de obieéte san la?tin 
anumit tip imdividual «m care spiritul nostru era mai dinainte famliari- 
zat $i a cărui schemă structurală preexista în ek Înțelegerea noului 
obiect prezent în cimpul vizual intro categorie mai penerală cu care are 
afinitati de structură, este denumită schema familtaritatit, Cind însă noi 
percepam inir'un obiect structura lui individuală a cărei esie şi 
ca preexistantă în spiritul nostru, avem de-alace cu schema recunoagterii, 

Se punte însă presupune si cazul cind noul obiect, prezent în cimpul 
vizual, nu are o categorie bine definită cüreia să i se e en int si 
cind spiritul nostru se vede obligat să orejeze d nout erupladii 
intro anumitit structură elementele sale (le schéma du groupement"), 

In aceste stadii ale percepției, distingem două funetiuni psihice: 
consérpürea structurilor şi crearea lor. Asa in cit activitatea perceptivi 
consti, după Vidal în integrarea și adaptarea unor e prezente 
în cimpul vizual, în anumite scheme conservate sau erekate de spiritul 
nostru. 

Este uşor de observat însă fapiul că operaţia întearării în schemă 
este nedefinitá și nelimitată: $ntr'o sehemă pot întru 0 categorie exirem 
de mare de obiecte si libertatea mtegritrij este nefürmuritü. Există totus 
un moment foarte preck in care mai abstám 
mil, care de altifel ar puiea si continue în chip melimitat. im această 
stare consta funetia hmitării sau fixirit (.clóture"]: un astfel de mo 
ment reprezintă o reuşită, şi el este in directă legătură cu acţiunea 
uomstrü, de oarece noi putem sista sau continua operaţia mtegrării după 
cerințele practice ale acţiuni. după indicajia schemei motrice. (proces 
iuga Zei ce se poate deasemenea explica pr 

nainte de a trece mai departe, trebue să 
acum unde consecințe ale acestei explicații pe care o dă Vidal 
vitütii perspective. 

Prima este de natură si înlăture din psihologie concepția după 
care percepția constă în be. pieton şi coordonarea nor elemenie 

enzajtile). Din acest punct de vedere Vidal merge pe linia fixată de 
ühler ou toate că, după cum vom avea prilejul să constatăm, acordul 
nu este deloc integral. 

In al doilea rind trebue wi remarcăm că teoria lui Vidal asupra 
percepțiilor lesă deschisă problema realității sau identității obiectului 
perceput. Este structura obiectului ut reală sau AH? Cu toate 
că Vidal afirmă uneori: JAtiratabini pribismului pare a adopta faţă de 
percepțiile eventuale o atitudine activă“ (p. 21) san „Modalitatea după 
care se succed percepțiile depinde de o anumitè predeterminare a direc- 
fior în care curentul ideativ se va lăsa condus.. (pag. 21). : 

Astfel de citat ca si premiza unor scheme preexistente în spirit, 
sunt desigur noțiuni foarte familiare limbajului idealist. Asemănarea cu 
aprioxismul Kantinn devine şi mai izbitoare atunci cind Vidal afirmă 
despre aceste scheme că ele există „în stare virtuali in rezerpele spirifu- 
lui, ca niște forme fără continui imposibil de gindit izolate“ (p. 8), Ast- 
fel de scheme par a fi aidoma categoriilor Kantiene, 


de pe 
acti- 


jocnl celor trei fanctiunik - 
remarcim inc 


pr integrării in che» 


RECENZII 


155 


ic, găsim şi elemente care 
roblemei. Astfel, Vidal, spune so n 


că spiritul constat r i 
SES " Ras an Set nepotrivirea dintre un obiect 


i dictată de 


percepției 
a Acal 


sone 


„a Structurii obiectu- 
inplicà o accentuatà 


e Gescht 
L "nm rezulta 
unc numită gindire. Da te foarte 
Es — pan go onè nu este decit o definiţie, moi orien Aue 
p ES m: va sa ue Laeti de [apte a cărui complexitate 
„Acest x de fapte, autorul și-l 
zei mifiale, examinind procesul ideafiei, 
şi fără suportul ee inconştientului. 
Metoda care o folosește în primul rind autorul tat 
in acest domeniu este clasificarea diferitelor re prezentări. " conce ple. 
Primul de reprezentări i-l fuznizeazà lui Vidal chiar schema recu. 


ropatme să-l «ubsumeze i 
n afara teadiajelor afective 


„ moașierii, şi in afară de reactualizarea individualizatè in constintü 
„altă erenţă nu există între recunoaştere și acest prim mòd ee 
- zemtare (de cx.: această casă) Vidal face in această privință o remarcă 


ce trebue neapărat subliniată. Pe cînd în psihologia clasică diferenţierea 
între reprezentare si percepție era determinată de faptul că reprezen- 
s era considerată o percepiie însoţită de un concept, intrebuingindu-se 
px &ecasta un termen foarte vag, imaginea in conştiinți a obicctu- 
ui, imagine ce se distingen astfel de obiectul perspectiv propriu zis, 
. autorul cărții de faţă v în reprezentare imsást schema recunoașterii, 
„ deuarece, însăşi activitatea perceptivă constă cea început în reprezen- 
tări. (nemaiexistimd ipoteza unor senzații unificate), 
| Un al doilea gen de reprezentări îl constituie sefema familiaritafii 
şi ele constau în recunoaşterea unor obiecte ca apartinind unor cutego- 
„rii mai vaste (si cunoscute), 
H In efirsit mai putem avea şi reprezentarea propriului nostru corp 
„considerat ca obiect (reprezentare furnizată de schema recunoagteri si 
` denumiiü reprezentarea eului (la representation de mai agi) si o aceeasi 
i reprezentare in care cul pè f şi care comportă o 'schemá motor- 
fiziologică-reprezentarea ui représentation du mai 
issant ). 


Un alt tip foarte important este reprezentarea concepută, specifica 
` domeniului jdeajiei si anume acea rezentare in care noi gindim un 
. anumit mod de organizare, kn afara etementelor organizate. ` 

A Aşa dar diferența intre percepţie şi concept apare acum clară la 


acjonind (la 


Tapt, spume Vidal, au există nicis diferenţă de natură între reprezentă 
şi 


154 VIAŢA ROMINEASCA 


mentul devine grup (organizare) dacă mișcarea zonei luminate a con- 
tinţei se face general la particular, $i gruparea devine elemen: 
n cazul cind, direcționarea curentului conştiinţei se face lela partim. 


la eral. 
e Fiparile de ideafie se grupează astfel după orientarea eului jeni 
- renfiere sau extensiune) sau după atitudinea sa (receptare pasivă sau 
acută). och poate fi concretă sau abstractà după cum subsumcazi 
rezen sau : E 
m Im privinja relajjei între ideatie si realitate, vom distinge aceeaşi 
ezitare ca si la definirea raportului între percepţie si obiect, cu tradința 
insă vădit idealistă de astă data. j 

Fiindcă, desi Vidal, afirmă că între mintal gi real nu existi dife. 
renjü esențială, că nu sunt deci două KE separate, el prec'zează ch 
există doar cbirea furnizată de faptul că, pe cind realul esie o 
structură nelimitată şi 'mèdefinita, “mintalul reprezintă o orgunizare 
limitată, 1 

De cine este limitată aceasta? Evident că de conștiință, care interoine 
astfel activ în ideație: De alilel noi am văzut rolul activ pe care cun 
știința îl avea ca factor de organizare a tărilor. Analogia cu 
apriorismul Kantian se continuă astfel dë se desüvirseste in acest capital 
hi ideației da Vidal, Noţiunea de limitat devine asa dar sinonimă cu 
aceea de „ideal”. ^ ; à : E 

Privitor la unitatea funcţională a spiritului, Vidal afirmă mai 
departe: „Noi considerăm că percepția, motricitatea yi dente, rezultă 
din jocul aceloraşi funcţii mintale. Nu e vorba aci de o singură anulu 
gie, ci de o veritabiă comunitate funcţională” (p. 80). 

Capitolul afectivității îl centrează Vidal pe la de personali- 
tale, pé care el o consideră ca fiind efectul dificultăţilor interigare pe 
care cul le resimte in relaţiile lui cu lumea exterioară: zaţia suu 
emoția personalității tu apare niciodată ca efectul unei activități voliu- 
tare, ci mai ales ca o consecință mai mult sau mai puțin impusă a 
anumitor procese mintale”, (p. (91. De aceea conştiinţa este in fond o 
expresie a dualitáfii între spiritul nostru şi obiecte, După natura diferi 
telor dificultăţi (in contactul cu obiectele, realitatea socială cete) se pot 
clasifica si diferitele forme pe care conștiința le poate lua, Ea eng 
spontan in cursul unui anumit oumär de icilente ale vieţii mintale, ` 
mai mult sau mai puţin dublată de o emoție corespunzátogre. Na uumai 
dificultăţile interne sau exteme pot insă favoriza apariția ar: 
stei senzaţii, ci, dimpotrivă, ea poate interveni marcind un" proces, o 
reușită, a cului nostru, Orice proces care marchează o asemenea 
oricind are loc un puternic simiimint de conpindere, apare ca un coro- 
lar in SE Dë $i asa numita senzafie a per. 


capătă o vuloare anumită, care jese dia comua, provoacă pentru un tmp ` 
stagnurea ideatiei, Pentru a acorda aceste reprezentări Leg renes 
lará pe care ca o merită, noi recürgem imediat la dualitatea subiect-obiect, 
la acest gen de recul" care vine să juxta-pună reprezentări com. 
siderate pe aecea a propriului nostru eu" (p. 102). 

In faţa oricărei reprezentări spiritul rostru se poate comportă, 
poată lua donă atitudini diferite: 1) În primul caz, repi reg oun 
pind cimpul constiimfei, spiritul „rindeşte la obiect”, 2) In al d car 
cimpul conștiinței vontine un ansamblu reprezentativ in care figureazi 
reprezentarea prec tă, considerată ca reprezentare, 

Senzatia de personalitate poate fi definiti, în cadrul acestui de-al 
doilea mod de ideatie si în el constă geneza noţiuni vulgare de ,..congti- 
ip^. O asemenea teză pune în evidență „o eroare de vare psihologia 
mu s'a debarasat complet, consecință a acestei dualititi pe care omul 
a dercoperit-o in el imsusi si de care fi esie foarte dificil să mu De 
convins. Aveastă eroare, mai mult sau mai puţin explicită, constă în a 


Hatt, e 1 
ul nostru este astfel alcătuit, că orice reprezentare car 


RECENZII 155 
vedea in conştiinţă o funcţie «au om i 
reed n subiec 
tările noastre ca pe niste obiecte, A "e roe Tai să trateze reprezen- 
pra lor". (p. 107). său să acfioneze asy. 


departe In sene cà ci neopi i EBI strueturaliste foare 
spiritul nostru mu există decit in Peprezentári Conus „de ME M 
wnei asemenea teze este inláfurarea dualității subiect-obi yr 
gtere. Constinfa fiind ea însăși 0 re emend 
permanent celelalte structuri mintale ale 
dare calitativă nu se mai poate face jn 


0 seki. 
tura de cunoscut, i 


foarte complexe, ce se deosebeşte prin stabilitatea ei, 


1 i i obiect con- 
9 ja spiritul nostru (n faţa 


Am ajuns acum #nsfirsit la dificultatea esențială 3u- 
pune teoria lui Vidal, $i pe cere nu am fücut detit dei Schifam pind 
acum: deși consecin ele SSES structuraliste pe care o adoptà îl obligă 
si nege constimfa ca factor in dent față de reprezentări, totuși 
premizele idealiste ye care le-a implicat dela început in teoria sa ÎL 
obligă sa distingă între două genuri de meprezentări: uaele de natură 
structurală şi într'o continuă succesiune, si altele care nu sunt de natură 
structurală și sunt stabilite (senzaţia de nalitate). Acestei senzaţii 
de personalitate, atitudine a spiritului nostru, Vidal îi atribue un rol 
redă LAA crtator chiar, ceea ce am văzut cá intră perfect intro schemă 

Contradicfia teoriei lui Vidal se evidențiază perfect atunci cind 
atribue acestei ,reprezentüri-4umà (senzaţia de personalitate) o natură 
strict calitativă şi deci şi individuală, cu toate că ea este reprezentarea 
unei multiplicitaji, san cum spic cl „o aluzie la multiplicitate", Intre 
cele două uri de reprezentări se stabileşte astfel o descriere ce in 
forma unei contradicții insolubile inire «stracturile reprezentative ale 
obiectelor, cantitative. şi mestabile, şi între reprezentarea-sumă, calita» 
tivă și permanentă, 

Ceea ce face ca Vechea distincţie a psiholugiei elasice subiect-obi- 
ect să revină în teoria lui Vidal, pe o cale destul de neobisnuitaà, adică 
pe calca ti structuralism nu îndestul de aprofundat. — 

riginca acestei contradicții fundamentale a sistemului sin constă 
în supoziţia lui Vidal că reprezentările spiritului nostru sunt: „limitate 
pe cind realitatea este nelimitată. Orice structură afirmă el este limirată, 
şi adăugăm noi este şi ileală (din moment ce realul este nelimitat. No- 
țiunea limitat desi în fia lui Vidal este sinonimă cu aceea 
de idealitate, oeea ce face ca vechile prejudecăţi ale psihologiei idealste, 
spontaneitatea conștiinței si distincția subiecti-obiect sii revină in chip 
pecesar in teoría sa. 

Din acest punct de vedere este foarte interesant să vedem ce in- 
felege Vidal prin calitativ. Spre deosebire le reprezentarea wiructuralii, 
care este o transpunere a unui mod de organizare și nu o reproducere 
fotografică, percepția unei calități este o operație absolut autonoma. 
alnjelegem prin ucest lucru spune Vidal că percepția unei structuri este 
n reproducere ectă a organizării proprii obiectului, pe cind per. 
erptia unei calităţi nu este decit o reacție furnizată de fiinţa noastră pusă 


150 VIAȚA KOMINEASCA 


in contact cu un mod de organizare pe care nu poute să-l reproducă”, 
ip. dé 


ett i gi percepția unei structur să devină a ti 
cubili ge at ot EE, ael EE ee o ege 


rep 

i ohler, ignoreazü pur şi simplu calitativul fără a-l explica. 
Pele, 215 pe inser că A Ter t omitere nu ins (6 expli- 
care, imè explicarea pe care încearcă s'o den el, esuiazá din cauza 


obiect, conștiință-reprezentare, calitativ-cantitativ, dispar, sau H ad- 
mite şi ntunci Vechile disocieri şi dificultăți ear, 3 

Dacă arcustè altornativè este sau nu iluzorie, e o chestiune pe 
care nu o putem rezolva în cadrul acestei scurte dări de seamă asupra 
cărți lui Vidal. Cert este însă că atit structuralismul german (Kühler gi 
şcoala lui) cit şi cel francez, (Ruyer, Vidal, Nogué) încă wè uma al 
alta din laturile acestei alternative, api = ce ne ini să credem ci 
teuria structuralistă, în forma ti de pină acum, nu a reuşit să opereze 
nicio transformare esențială în beiholagie si in teoria cun 


FLORIAN NICOLAU 


ANATOLIE KALININ, Cazacii, roman, traducere din 
limba rusă de R. Donici, „Cariea rusă“, Buc., 1945. 


E - 
lele, el se află încă din 1941 pe front. Decorat cu aad „Steaua Rosie, ` 
a luat parte la luptele dela Stalingrad şi dm Cauvaz in calitate de 
osrespondent de u. Y a | 

Cazacii, ap à ; mpana unui GEN 
de armată sovietic care a urmărit pe in retragerea dela Tertk — 
Un simplu reportaj sar putea cre 1 
epopee scrisă cu avânt, cu umanitate, cu un sentiment al tragic! 
cu umor. Cazac el fnsusi, Anatolie Kalinin cunoaşte ca nimeni altul 
vieaja călăreților dela Don. Si in acest roman aunt câteva tipari oft ` 
ne Kees regen SC rînduri pentru ka ni-l — pin ` 
la . Droparte figurile sobre, grave, pline de . datariei 
SW pon Rojcov şi Milovanov, de alia acelea mai puţin rigide și mai vi ` 
ale gui Ceacan ] 


younn 


prin chi 
yo magme Sufletul lui e nw de o revoltă surdă, căci de acum 
m . Si My: 
bestia. fascistă, ind să scoată divizia a tt-a dintro incermcuire # 
bátindu-se ca un irat erou. 


| 


RECENZzIL 


157 
Coavan bătrinul, dă fiului «A : - : 
comandanții cei tineri — ji Sem a 2 sfaturi. de (us Bula: 
Cu mintea voastrà $i mu và dați se d de 
Nu-i bine să nesocotifi poporal. Prin el v-ati uet GER 
SR Mr de el sunteţi nişte pui de pisicá orbi gi | erre 
ar. da nimeni niei doi bani pe voi. E foarte adevărat ca icon, V^ Ded 
tnt Și că soldatul trebue să fie supus Inaintea wo îi > tir pe 
să-l ascultați şi pe el şi să luaţi aminte, Nu v WË Aes 
manta mai rea $1 cusutà la repezeală, sub ma 
ege rus ^ ŞI a voastră. [ara atu ruseax 
soldat $i el se gândeşte mereu | ; 
si " nae dela RE ie th 
o apă în stepă, cind seacă toute piraiele e s 
vorbea de dragoste însă, injeleptul cuzac ma 28, e 
cere “a ent TA aiia de umor o seen 
pe siu! să adoarmá, pentru a se împărtăşi din grațiile 
` D a a H 
yi maj veridic " mosneagul Éedoaie Gerben Ee? parti- 
res SN SE a UM la început sub cotropitori, Fl i-a cu- 
nou ie pec a a inpees lată oum ni-i prezintă: „Omul care 


= tra : ZO batrina m fará lele 
Bátrina deretică, dar el nici nu se uită la en, parcă ar fi M Va 


„Voi, 
1 să trarji 
c pe buze, 


monn sc unul 


#impesté straturile, dar dacă, Doamne 
nu i-a măturat bine odaia, o ia de e 
şi strigă: Nix cultur, nix cultur!"* 


„Cazacii nu este o carte de pură propagandă, este un roma seri 
cu vioiciune, cu indemitrare (eve gfieeg tapie la care asistăm eg pline 
de miscarel, em o pricepere desavirsità în arta militară Citiţi ilecriercs 
luptei de tancuri dela sfirgit. Inainiarea formidabilelor masini. astepta- 
rea soldatilor apărători în adăposturi, spargerea inelubui de foc sant 
pagini din cele mai bune, dovezi incontestabile ale alcntului acestu 
scriitor tinăr, Anatolie Kalinin, 


a E 


NICOLAE OSTROVSKI, Asa sa calit oţelul, roman, 
„Cartea Rusă”, Buc. 1945. 


Nicolae Ostrovski, luptător din vechea gardă bolşevică, este unul 
dim cei mai populari scriitori sovietici, Aga sa cdlit oţelul, a «doua ini 
carte (prima, Născuţi din furtună, descrie vitejiile brigăzii Ketovski, din 
care a făcut parte) este o autobiugralte si a constituit multă vreme un 
îndrumător de luptă pentru. tot tineretul comsomolist, Je woman, autosul 
se ascunde sub numele (celebru în |. R. 5. 5) de Pavel Corcenghin 
Fiu al unei bucátürese, Pavea trece prin toate suferimqelo vieții de mun: 
citor, dela cea mai fragedă vîrstă, pinà la maturitate. Bòlat de serviciu 
la un bufet întro gară, ucenic apoi intro uzină electrică, revoluția il 
surprimde pe Co jn ca adolescent. El se pune dela imecput în slujba 
ei luind parte Ja acțiuni subterane, apoi cu soldat luptă impotriva albilor 
tlinristt la Sepetovca și împotriva trupelor li Pils i la Kiev si 
larcov, Din aceste bătălii se va alege cu o rană deasupra ochiului drept 
care-i va cauza mai tirziu orbirea (la 52 de ani, cind a redactat romanul, 
seriiturul suferea întradevăr de cecitate). a A 
După instaurarea regimului comunist, Corecaghin contribue la 
munca grozavò a tineretului în scopul îndepărtării marilor flageluri, «e 
îmbolnăvește de tifos exantematic yi e crezut mort, Dar el na mart, $* 


Fi SW ai A » 


158 VIATÀ ROMINEASCA 


reabili ca instructor politic sau militar, ori ca secretar al uniunii 
Het rag ere dirij ,activul" în diferite raioane exeluzind ete. 
mentele primejdioase improspátind cadrele cu membri de valoare, 
Obosit îm sfirgit de continua lui agitație, cu sistemul nervos i 
e silit să se inlerneze întrun sanatoriu P malul Mării Negre. Aci fae 
cunoştinţă - Taia Kiitzam, fată simplă “a țară, si dupice o SECH 
în comsomol, se cásütoreste cu ca. va , mai im singur 
pe urmă cu o eeng serie auvela Născuţi din furtună, care-l cou- 
sacră. 
Desi uccentul cade pe figura curajosului şi voiuntarulni, Pasel, 
Pre qp diente oy area ea e dea C eri 
ri. Dela i gi vinjosii Antiom fra ui Pavca rai, pini 
GE Achim, ient Ocunev si Gavrilov, pionieri ai società at 
te, : 
Sunt memorabile numele tinerelor comsomoliste Hits Ustikiovici, 
Lida Pobvilev, Ana , Dora Rodchimo, chimr Tonea Tumanova de 
tipuri. Dela naivii și vinjoşii Artiom (fratele lui Pavca) yi Jubrai, pini 
care Pavel t să se cu durere, fündcá er Agang unei 
alte eg pan ES ay a lui Corceaghin, gens — va ui, etica su- 
perioanit vica sa renuz pe rind, la Rita, care, 
 vrezindu-l mort, » mărită, la Ana Borbart, pe care o iubeste Tyetaev, 
la orice plăceri ale tinereţii, Sar părea că n'a mai rămas nimic omenesc 
în acest revoluționar pasionat. Dar el are un ideal pe care îl urmărește 
cu încăpăținare călcind în picioare micile satislacții ale existeaţii, Şi 
idealul va fi ajuns într'o zi cînd medicii nu mai nutresc aproa 
Aga sa călit ofelul, aga sa născut omul nou, indepen 
sub tutela maturi, este romanul noii cundifii umane, istorie romanfatá a 
regimului instaurat pe ruinele ţarismului. Desigur sunt avi multe amá- 


te nesemnificative c îngreuiază curgerea acțiunii, persona ai ] 
rec md a ipctile, insă dè; Boun fapte $i intimiplari, figura lui A 


Corccaghin ge comturează clar ` ] 

Fa are mult (totul!) din chipul uscat de suferință, dar blind si 

zimbitar, wa acea seninătate liniştită şi caracteristică o a ui 
Mam Ostrovski. MEZI id Ms. 

i ute artistic a fost scris a roman (dictat, 

res mira Traducerea, nesemnatil, uneori enervantă, semi- 


e slabă, 
romi ciucit în loc de cinchif!). Nici coperta (desenată de Anatole — 
"wy nere aidesla de conduce $i jurmele wer fi. 


de 
bine unei cărți asupra industrici sovietive, Pe cind 


AL. PIRU 


A. P. CEHOV, Sala Nr. 6, traducere din limba rusă de 
Prof. S. Sanielevici, „Cartea Rusă”, Buc., 1945. 


un loc de fruit 


Intre clasicii ruşi, Amton Pavlovici Cehov ocu c 
i ceri dm opera ace- 


Pe vremuri, Viața Homineascá a publicat citeva tra 


SCH 


stui umorist, Dar el a seris si nuvele tragice tot a.it de profunde, poate 
mai profunde, aproave dostoievskiene, Una din acestea Sala Nr. 6. 
o a unei de ospiciu în care zac cinci oameni pierduţi 


pentru societate. Dar o descriere atit de acută, în cit Lenin putea si 
mărturisească eitimd-o: „Aseară, cînd am terminat aceas.i nuve 
îngrozit, n'am maj putut sta în odaie; m'am sculat şi am ieșit. Aveam sen- 
timentul că şi eu an închis in sala ar. 6", Aci a ajuns s Iram Di, 
trici Gromov, intelectual fin, dar eu un sistem nervos slab, terorizat de 


maria persecuției si de stupiditatea oamenilor normali care pot înţelege 


vs 


———— M" 


RECENZII 
159 


ci un inadaptabil, un invins. lm . in sensul adevărat al ou 
lamuc, Odatà intrat acolo, nicio pa ce 


numai lvan e supus izolării, 


comportárile lui, El nu e un „nebuna“ 


vintului, 
nu e loc pentru el decit la ba- 


; `" Ini "ai este cu pu 1 2 
care lumea şi vieaja n Că, și apatieul dector Andrel Efimic een 
al spitalului A nu au menn sens, Du d scurtă cnriană e pentru 

spitalului, Andreiva deveni si el client al sălii nr E de medic 


are este semnificaţia acestej eta an? 

: x " povestiri? Ce BEA 

un anumit tip social: pe acei x A -thov infatiseaz 

contormistului. E tipu a al revoltatului, al nen m 
in secol XIX-lea. ti 
tul [van pte s i bel wg cum condamnă "rà 

ul Efimici: „Toată vieata d. i a M pct Se 


mic, si constin(a [i-e 
an nu e filosofie, nu 


hp sò mediteze la vorbele lui 
ndcá, atras de convorbirile cu 


această ordine e un nebun, căci oamenii au presaripțiile lor si lumea se 
desparre în două le altminteri însusi medicul Efimiet Își dă seama ou 


dea un regim putred, cum a fost cel țarist, intemeiat pe ponds caste. 
sute de verite 


AL. PIRI 


A apárut: 


PETRU GROZA 


IN UMBRA CELULEI 


Editura „CARTEA RUSĂ" 


In Editura SOCEC d: Co, S. A. R. București 
A apárut : 


L. Patrascanu 
Problemele de bazá ale Rominiei 
Lei 800 


Stanciu Stoian 


Fazele desvoltării fòranismului 
în Romtnia 


Lei 400 


B. Brănișteanu 
Nic. Titulescu 


Charles Diehl! 
Figuri Bizantine 
Lei 1900 


De vânzare la toate libráriile din farà. 


PRETUL LEI 800.- 
PRETUL ABONAMENTELOR : 
In țară: Pe un an .... 5000 Abonamentele 
Şcoli şi biblioteci. ,, 5000 se pot face la 


Librăria Socec & Co, S.A.R. 
Bucureşti 
sau prin orice Librărie din țară 


Autorităţi şi instituţii ,, 10.000 
In străinătate: Pe un an . , 10.000