Revista Cinema/1990 — 1998/013-CINEMA-anul-XIII-nr-4-1975

( Stagiunea 74—75, 


Fiecare nouă afirmare 
internațională a României 
socialiste, ca și fiecare cotă 
mai înaltă atinsă în pro- 
gresul economic, social și 
spiritual al ţării, demonstrează elocvent 
ideea pe care secretarul general al 
Partidului Comunist Român, pre- 
ședintele Nicolae Ceaușescu, docu- 
mentele noastre programatice o susțin 
cu toată forța de convingere: aceea a 
unității, reale şi necesare, între politica 
internă şi externă, pentru deplina 
realizare a aspirațiilor naţiunii, într-o 
lume mai dreaptă și mai bună. Vizita 
pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu 
împreună cu tovarășa Elena Ceaușescu 
au încheiat-o cu succes, în Japonia, 
Filipine, Pakistan, lordania şi Tunisia, 
se adaugă, în acest sens, suitei de 
contribuţii, de o inestimabilă valoare 
istorică, a conducătorului partidului 
şi statului nostru, la fundamentarea și 
consacrarea locului nostru demn în 
marea familie a popoarelor lumii. 
Declaraţiile solemne şi comunicatele 
comune, cuvîntările și toasturile, răs- 
punsurile la conferințele de presă și în 
cadrul interviurilor, importantele acor- 
duri economice și de colaborare pe 
care le-au prilejuit această călătorie 
oficială și de lucru, au pus în lumină 
strădaniile și izbinzile clasei noastre 
muncitoare, ale constructorilor, ale 
întregului popor, mobilizat şi condus 
de partid, în domeniul rapidei dezvol- 
tări a industriei, a economiei, a 
capacităților noastre tehnice și de 
concepție. Așa cum reiese din enunțu- 
rile şi sublinierile semnificative ale 
tovarăşului Nicolae Ceausescu, în 
fața demnitarilor, ca și a oamenilor de 
afaceri — priorităţile şi opțiunile poli- 
ticii românești, finalizate în creșterea, 
pe parcursul a 5 ani, a industriei, în- 
tr-un ritm de 14%, anual, sporirea de 30 
de ori a volumului activității economice, 
în decurs de numai un sfert de secol — 
materializează din ce în ce mai conclu- 
dent geniul constructiv al poporului 


nema 


Am făcut 
un mare pas 
înainte. 
Dar mai avem 


Istorica vizită 


a tovarășului Nicolae Geauşescu, 
împreună cu tovarășa Elena Ceaușescu, 


în Japonia, Filipine, 


român, fertilizat de spiritul înnoitor 
al partidului său comunist. Aceasta 
reprezintă cartea sa de vizită în lumea 
modernă, baza noilor relații de cola- 


Pakistan, lordania şi Tunisia 


borare şi stimă, de admiraţie şi priete- 
nie, pe care România le-a statornicit 
şi le extinde pe toate continentele. 
Caldele și spontanele manifestări de 


omagiere, de simpatie și solidaritate, 
pe care obiectivele aparatelor de filmat 
le-au surprins, iar televiziunea ni le-a 
adus mărturie, de la întîlnirile pre- 


Maturitate şi i responsabilitate 


Stagiunea cinematografică 
— o stagiune aș spune mai 
puţin obişnuită — se află în 
plină desfășurare. Este — o 
afirm cu to convingerea 
şi, în acelaşi timp, cu toată 


de făcut 
paşi mulți, 
pentru a deveni 
ceea ce 
avem datoria 


| să fim 


satisfacția — o stagiune de ample semni- 
ficaţii pentru arta noastră cinematografică, 
pentru amploarea angajării creatorilor noş 
tri în aprofundarea și exprimarea sensu- 
rilor definitorii ale societăţii noastre în 
plin avint constructiv. 

Urmărită cu deosebită atenţie de un pu- 
blic numeros, producția noastră de filme 
se află într-un stadiu pe care trebuie să-l 
interpretăm prin prisma unui accentuat 
proces de maturizare profesională, pro- 
ces care finalizează o destul de îndelun- 
gată perioadă de căutări. 

Cred că prin cele mai izbutite filme, mai 


ales din ultima vreme — cinematogratia 
noastră se află în fața unui salt calitativ, 
exprimat nu numai prin citeva opere de 
concepție, ori prin forța citorva creatori, 
ci prin acest proces solid, amplu şi pro- 
fund de maturizare a creației noastre cine- 
matograftice, a realizatorilor din toate ge- 
nerațiile şi toate disciplinele ce-și aduc 
contribuţia la film: scenariști, regizori, o- 
peratori, scenografi, compozitori. Există 
în această stagiune un echilibru tematic, 
de gen, care fac într-adevăr ca paleta cine- 
matografiei românești să înceapă să de- 
monstreze din ce în ce mai convingător 
forța de investigare în prezent ca şi în 
trecut. Prezenţa şi percutanța temelor 
despre actualitate — care de astă dată 
tac posibil acest echilibru de care pome- 
neam mai sus — se manifestă nu ca rezul- 
tat al vreunei «campanii» de a se realiza 


filme pe teme curente, ci ca o necesitate 
permanentă, ca o responsabilitate con- 
știent asumată de creator față de mărețul 
prezent în care trăiește. Această orientare 
către temele actualități nu se face într-un 
spirit nici exclusivist, nici ilustrativist. 
Cineaştii înțeleg azi mai profund, mai 
responsabil rolul, sensul şi însăși con- 
cepția despre cinematograf — ca artă, ca 
artă militantă. 

Ţin însă să spun — pentru că nu vreau 
să cad în euforie, pentru că vreau să pri- 
vesc lucid ceea ce facem — că responsa- 
bilitățile de exprimare a realităţii sînt şi 
trebuie să fie conjugate cu o serioasă pre- 
gătire a noastră în direcția deslușşirii legi- 
lor obiective de cunoaștere și dezvoltare 
a societății noastre. Condiţia elementară 
a cunoașterii este obiectivitatea. Ascun- 
zind jumătate din obrazul adevărului, crea- 


şedintelui Nicolae Ceaușescu și ale 
tovarășei Elena Ceaușescu cu șefii state- 
lor, cu oficialități și conducători de 
partide, cu oameni de ştiinţă şi artă, 
cu locuitorii țărilor vizitate, au ilustrat 
prețuirea și prestigiul de care se bucură 
pretutindeni politica al cărei promotor 
este președintele României. Este o 
politică de respect şi consideraţie față 
de identitatea națională și tradițiile 
fiecărui popor, față de dreptul inaliena- 
bil al oricărei națiuni, mare sau mică, 
de a-și hotări liber destinul, de a se 
bucura de toate prerogativele indepen- 
denţei, integrităţii și unităţii naţionale, 
de a-și aduce contribuția la instaurarea 
unei noi ordini politice și economice 
internaționale. 

Într-o lume a cărei complexitate a 
fost în repetate rinduri evidențiată cu 
acest prilej, atit de către oaspeţi cit şi 
de către gazde, într-un moment în 
care evoluţiile pozitive în relaţiile 
dintre state, oricit de importante, 
rămîn încă fragile şi n-au devenit ire- 
versibile, noua solie de cunoaştere și 
cooperare purtată de conducătorul 
partidului și statului nostru, contactele 
care au avut loc și înțelegerile încheiate 
au fost guvernate de concepția 
superioară a păcii indivizibile, în care 
fiecare popor este vital interesat să-și 
facă auzit glasul şi să intre în dialog, 
peste meridiane și paralele, îmbinînd 
efectiv nobilele preocupări naţionale 
cu cea mai autentică vocație inter- 
naționalistă. Soarta civilizației însăși 
este astăzi indivizibilă şi, în această 
ordine de idei, nimănui n-a putut să-i 
scape, dincolo de specializarea sa strictă, 
faptul că pe agenda vizitelor întreprinse 
de tovarășul Nicolae Ceaușescu și de 
tovarășa Elena Ceaușescu s-au aflat 
alături parlamente şi uzine, studiouri 
şi laboratoare. De la templul din Kyoto 
la temeliile Cartaginei, argumentele 
istorice şi de sensibilitate umanistă 
s-au integrat intim raţiunilor politice 
şi economice ale acestei acțiuni de 
mare anvergură care, într-o echitabilă 
reciprocitate, va aduce poporului 
nostru noi prietenii de nădejde și noi 
sporuri în avuția sa morală, materială 
şi spirituală. 

În preajma unor celebrări care fac 
să vibreze intens fiinţa și conştiinţa 
noastră — aniversarea aproape cen- 
tenară a Independenţei şi împlinirea 
a trei decenii de la Victoria asupra 
fascismului — în ajunul tradiționalei 
Zile a solidarităţii internaționale a celor 
ce muncesc, ne facem din nou ecoul 
sentimentelor de recunoștință și a una- 
nimei aprobări cu care poporul nostru, 
într-o indestructibilă unitate, urmează 
politica internă şi externă a Partidului 
Comunist Român, a secretarului său 
general, preşedintele Nicolae 
Ceauşescu — chezășia viitorului liber și 
fericit al României socialiste. 
CINEMA 


torul schimonoseşte chipul întreg al rea- 
lității. «Se cer prezentate, prin inter- 
mediul filmului, opiniei publice, ma- 
selor populare din România și din străi- 
nătate, atit realizările și defecțiunile 
cit și eforturile pentru îmbunătățirea 
continuă a activității generale desfă- 
şurate în societatea noastră» — spunea 
tovarășul Nicolae Ceaușescu. lar bardul 
nostru naţional, Mihai Eminescu, spunea: 
«Lumea văzută cu un ochi este mai mică». 

«Prezentul cere artistului să studieze 
şi oamenii — numai astfel îi va înțe- 
lege, va putea reda felul lor de a gin- 
di» — spunea secretarul general al parti- 
dului cu același prilej. 

Îndrăzneala responsabilă pe care o do- 
vedesc ultimele creații ale cinematogra- 
fiei noastre în abordarea actualităţii — 
fie că este vorba de «ilustrate cu flori 
de cîmp», de «Filip cel bun», de «Un 
zimbet pentru mai tirziu». şi, într-o mă- 
sură, chiar mult discutatul «Munte as- 

lon POPESCU GOPO 
Preşedintele ACIN 
(Continuare în pag. 6) 


0 temă fundamentală: 


Eroii şi eroismul 


luptei antifasciste 
în filmul românesc 


Ilie Cornea: 
(operator) 


Cineastul 
în prima linie 


Cinema: Sinteţi unul dintre cineaștii 
români care au luat parte, ca operatori 
de front, la luptele armatei române, 
pînă la înfringerea definitivă a hitle- 
rismului. 

n eean ae a e 


Ilie Cornea: Eu am plecat pe front destul 
de tirziu, pe ziua de 12 martie 1945. Am ple- 
cat cu o mașină şi am mers pină aproape de 
Banskâ-Bystrica, in Cehoslovacia, unde am 
ajuns pe 22 martie. Am făcut 10 zile pe 
drum, din cauză că mai era zăpadă multă în 
munţi, am fost și înzăpeziţi, am rămas fără 
benzină. Vreo trei zile am stat la Deva, două 
la Radna, una la Arad, căutind benzina 
care se trimitea direct pe front. Cind am 
ajuns ìn Ungaria, a trebuit să fac rost de 
benzină de la aviaţie, la corpul aerian român 
care era la Miskolc. La destinaţie, am fost 
repartizat pe lingă o divizie din Armata 
a IV-a Română care avea ca misiune să 
elibereze Banskâ-Bystrica. Eram în dreapta 
riului Hron, în comuna Sfintul Andrei. Pe 
25 martie, am plecat de dimineaţă, după 
divizia care plecase de cu noapte. Cind ne 
trezisem — eu, Boian Aurel, care era 
fotograf, și asistentul Sas Virgil — nu mai 
avusesem cu cine lua legătura. Am plecat 
repede... 


— Rămăseseţi în urmă. 


— Da, în locui diviziei noastre, sosiseră 
alte unităţi româneşti. Am plecat pe şosea, 
pe urmele diviziei noastre, apoi pe calea 
ferată. Aveam un Volkswagen, condus de 
un şofer, Drăcea... 


— Cu mașina pe calea ferată? 


— Pe calea ferată, pe traverse. Dar am 
dat peste un pod rupt, am ridicat mașina 
am întors-o şi i-am dat drumul şoferului, să 


Prin contribuția armată, umană și materi 
patru în lume. (O pagină despre această luptă, filmul lui Ma 


meargă la unitate. Începuseră și sovieticii şi 
românii să atace orașul cu tunurile. lar noi 
ajunsesem la o distanţă de circa 7 kilometri 
de Banskâ-Bystrica, vedeam bine deasupra 
oraşului parașutele de fum și petele colo- 
rate de la explozii — roșu, negru, alb. De 
unde mă aflam eu, aveam o perspectivă 
largă. Şi, înaintind prin mijlocul şoselii, ca 
să filmez aceste explozii, după vreo jumă- 
tate de oră, văd în urma mea niște ostaşi 
români, înaintind prin șanțurile de pe mar- 
ginea şoselei. Şi-i intreb: — Voi ce sinteți? 
Şi-mi spun: — Linia întii! 


— De data aceasta, o luaserăţi inainte. 


— Nemţii au început să tragă cu bran- 
durile. Au inceput explozii de brand — mai 
departe, pe urmă mai aproape, iar mai 
departe, iar mai aproape. Așa că am lăsat 
să ne depășească prima linie a frontului, 
am filmat ostașii noştri Inaintind, apoi am 


—Cu ce? 


— Cu ce?! Hm, cu picioarele, pină la 
briu, în apă. 


— Aveaţi echipament de protecţie? 

— N-aveam nici echipament, decit apa- 
ratul de filmat, bocancii, pantalonii şi ves- 
tonul. 


— Era martie, era zăpadă... 


— Pe șes nu, zăpadă mai era numai in 
munți, Se făcuse o zi călduroasă de primă- 
vară. După ce am trecut apa, am intrat în- 
tr-o groapă, am lăsat aparatul deasupra şi, 
cind auzeam cite un proiectil, băgam şi eu 
capul în groapă. A durat toată povestea 
asta vreo trei ore. Se făcuse cam ora prinzu- 
lui. Orașul era atacat acum din trei direcții 
diferite, de către Armata a IV-a Română 
şi armatele sovietice. Ei, și vrind eu 
să merg mai departe spre oraș, am 
ieșit din groapă, am mers şi am dat de o 
cale ferată aproape îngropată în pămînt 
Nişte soldați și cițiva localnici nivelau 
terasamentul, ca să deschidă drum trupelor. 
l-am filmat în contre-jour, că era după 
amiază, pe la 2—3, cu soarele destul de 
jos. Filmînd, la un moment dat, am auzit un 


(Continuare in pag. 4) 


ale oraşului») 


ă la înfringerea fascismului, 
in Preda şi Mircea Mureșan, «Porţile albastre 


mail 
945-1975 


«Revin din nou 
la perioada scurtă 
— de opt luni de zile, 
dar deosebit de eroică 
— a participării 
armatei române, 

a poporului român 
la lupta împotriva 
Germaniei hitleriste. 
Ea trebuie 
prezentată 
într-o formă 
mult mai expresivă, 
urmărindu-se 
redarea 
contributiei 
deosebit 
de importante 
pe care 
poporul român 
a adus-o 


la înfrîngerea 
Germaniei hitleriste, 

la nimicirea 

fascismului» 


Nicolae 
CEAUŞESCU 


ra noastră s-a situat pe locul 


Eroii şi eroismul luptei antifasciste 


a 


filmul românesc 


(Urmare din pag. 3) 


proiectil. Făcea fil fil-fil și a căzut la o 
distanţă de vreo 100 metri. Apoi am auzit un 
filfiit mai apropiat. Eu filmam în continuare 
pe cei care săpau la terasament și mi-am 
zis: — ła să trec eu dincolo de linia ferată, să 
filmez şi din partea cealaltă, cu soarele-n 
spate. Şi, în clipa cind îmi pusesem în 
gind şi făcusem primul pas, am călcat pe 
cablul de la acumulator care a ieşit din 
aparat și m-am aplecat să-l ridic. Atunci am 
-auzit un filfiit foarte aproape şi, înainte de a 
fi putut să mai fac vreo mişcare, a căzut un 
proiectil exact pe linia ferată pe unde tre- 
buia să trec. Am auzit o explozie puternică. 
M-am trezit întins pe burtă şi acoperit de 
pămint. Nu vă spun ce-am. văzut cind 
m-am uitat spre cei care lucraseră la tera- 
sament. Ţin minte că vreo lună de zile n-am 
mai auzit cu urechea stingă. Dar dacă n-as 
fi călcat pe cablu şi nu mă opream ca să mă 
aplec să-l ridic... Am intrat in oraş şi am 
filmat luptele de stradă din Banskâ-Bystrica, 
in care a fost rănit chiar comandantul 
Diviziei a IV-a Române, generalul Dăscă- 
lescu. 


— Înaintaţi odată cu luptătorii? 


„ — O dată cu ei, dar şi singur. Eram inde- 
pendent. Aveam și pistol, dar şi aparat, și nu 
puteam să lucrez cu amindouă. Am uitat să 
vă spun, după ce trecusem riul și ieşisem 
din groapă, rămăsesem singur, mă rătă- 
cisem de asistentul Sas Virgil și de Aurel 
Boian. l-am regăsit după două zile. Luptele 
se dădeau acum la marginea orașului, dar 
şi în centru aveam destule șanse să ne 
cadă nişte branduri în cap. După reintilnire 
cu ceilalţi doi, mi-aduc aminte că am dormit 
noaptea într-un pod şi, a doua zi dimineaţa, 
cind ne-am trezit, veniseră sovieticii şi se 
instalaseră cu brandurile. Şi erau atit de 
multe explozii, incit asistentul meu, Sas 
Virgil, care făcuse săracul mult front — ca 
și Boian care a fost rănit la Oarba de Mureș 
— mi-a zis: — Tovarășe Cornea... 

a 

= Tovarăşe? 
O ae Pa 


— Da. În civil, el era operator de proiecție 
la C.F.R. Tovarăşe Cornea, zice, să ştii că 
eu am făcut front mult, dar ceva ca aici n-am 
mai văzut, 


nbinsc 


A doua zi 
după victorie 


Cinema: Aveţi o mare experiența ca 
operator de front. Care a fost, din întreg 
războiul, momentul care vi s-a întipărit 
cel mai adînc în constiință? 


Constantin Dembinschi: Momentul care 
m-a impresionat pe mine cel mai mult s-a 
produs nu in timpul luptelor, pentru că 


telex Buftea 


atunci n-aveam timp de emoții, ci cind 
ne-am întors de pe front, cu Armata l-a 
Română, condusă de generalul Atanasiu 
Vasile. Ne-am întors în țară, am sosit la 
Arad, unde pe tot traseul și mai ales în 
piața Avram lancu populaţia ne-a făcut o 
primire extraordinară. Era, mi-aduc aminte, 
o zi de lucru, dar toată lumea ne ieşea in 
întimpinare, oamenii alergau să-i îimbrăţi- 
șeze pe ostași, le dădeau bucuroşi florile 
pe care și le luaseră din piaţă. Eu eram cu 
aparatul de filmat în mină, într-o maşină 


atacați prin surprindere de unități hitleriste 
ascunse într-o pădure. A fost ca un fel de 
învăţătură, că războiul de fapt nu s-a stfirșit, 
că e nevoie oricind ca ostașul armatei 
române să fie gata să dea dovadă de bra- 
vura şi spiritul de sacrificiu pe care le-au 
demonstrat cei 500 000 de ostași care au 
luptat pentru completa eliberare a tării si 
apoi a Ungariei şi a Cehoslovaciei 


Manole Marcu 


O tematică 
mereu actuală 


Cinema: Tematica luptei antifasciste, 
condusă de Partidul Comunist Român, 
a importantei participări a Armatei româ- 
ne la eliberarea țării şi la obținerea vic- 


Lupta dusă de partid în anii ilegalităţii este o zonă tematică de mare 


importanță pentru educarea noilor generații 
noastre revoluționare. (O pagină desp 
Eugen Barbu şi Iulian Mihu, 


deschisă și se umpluse maşina de flori. 
Toată lumea arunca cu flori în noi. După 
atita timp, după atitea suferințe și atita 
jale cită a fost pe front, mi s-au umplut 
ochii de lacrimi. 

Tot de la Arad plecasem pe front, în luna 
februarie, cu un tren sanitar. Am filmat, 
de pildă, in Cehoslovacia, forțarea și trece- 
rea Moravei de către ostașii români, după o 
noapte petrecută într-o groapă pe malul 
rîului. Dimineaţa am filmat atacul, citeva 
aspecte cu împingerea în apă a bărcilor me- 
talice, în timp ce se trăgea intens în noi, de 
pe malul celălalt. Peste tot, trupele române 
primiseră misiuni de maximăldificultate, cu 
sacrificii uriașe. Şi așa a fost mereu, pină la 
victorie şi chiar după 9 Mai 1945, fiindcă ră- 
măseseră unități izolate ale inamicului care 
nu depuseseră armele. Mi-aduc aminte că ne 
găseam la o distanță cam de 50 de kilometri 
de Praga, după victorie, și noaptea am fost 


Toate filmele sus! 


999 La Mangalia se lu- 
crează intens la amenaja- 
rea și adaptarea la epocă 
a vasului «Speranţa». In 
calitate de vedetă a seria- 
lului de televiziune «Toa- 
te pinzele sus», «Spe- 
ranța» va face toată vara croaziere pe 
Marea Neagră între litoralul românesc, 
bulgăresc și sovietic. La cirmă, coman- 
dant de echipaj cinematogratic şi toto- 
dată căpitan de cursă lungă (serialul va 
avea 10 episoade) se va afla regizorul 
Mircea Mureșan. O tradițională și ma- 
rinăragacă urare de bine: vint din pupa! 
099 incă un regizor a luat startul în 
marea cursă a afirmării. S-a dat primul 
tur de manivelă la «Cursa», film de debut 
al regizorului Mircea Daneliuc, pe un 
scenariu de Timotei Ursu. Eroi vor fi doi 
bărbaţi şi o femeie, plus un trailer imens. 
La volan, cu schimbul, se vor afla Mircea 
Albulescu, un șofer ursuz şi cam miso- 


gin, şi Constantin Diplan, celălalt șofer, 
băiat vesel şi foarte de viață, Teodora 
Vasilescu, studentă în anul IIi la |.A.T.C., 
va fi o ocazională pasageră în căuta- 
rea fericirii. Toată acțiunea filmului se 
va destituita pe pneuri, de-a lungul 
Transfăgărăşanului. Drum bun și... nici 
o pană de motor! 999 Arhitectul Nico- 
lae Drăgan va căuta să dea o patină de 
epocă pieţei centrale a Sighişoarei, 
care va trebui să arate ca piaţa unui burg 
transilvănean de la 1845. În această 
ambianţă, regizorul Mircea Veroiu va 
filma o bună parte a exterioarelor la 
filmul «Dincolo de pod» (scenariul 
Mircea Veroiu, după o idee din «Mara» 
de lon Slavici). În distribuţie: Leopoldi- 
na Bălănuţă (Mara), Mircea Albulescu 
(bătrinul Huber), lon Caramitru (preotul 
Codrea), Ovidiu luliu Moldovan (revolu- 
ționarul Burdea, personaj creat de sce- 
narist) etc. 999 Doi oameni de spirit, 
Valentin Silvestru și Petre Bokor îşi 


în spiritul tradiţiilor 
astă luptă, filmul lui 
Procesul alb») 


toriei împotriva hitierismului, a prile- 
juit cinematografiei noastre citeva rea- 
lizări memorabile. 


Manole Marcus: Există, Intr-adevăr, ci- 
teva momente memorabile în experiența 
noastră ideologico-artistică, din punctul de 
vedere al acestei tematici. Aş aminti în-- 
deosebi două filme de referință: «Procesul 
alb» de lulian Mihu şi «Duminică la ora 6» 
al lui Lucian Pintilie. Sint filme care, la 
vremea lor, au marcat succese insemnate, 
atit sub aspectul conceperii şi realizării, cit 
şi din punctul de vedere al interesului 
spectatorului nostru pentru filmul politic, 
Intr-o epocă în care încă nu se discuta, ca 
acum, despre filmul politic ca o categorie 
estetică. Sigur, mai pot fi amintite și alte 
filme, cum a fost recent «Zidul» de Constan- 
în Vaeni, care continuă această bună tra- 

iţie. 


dau întilnire pe genericul comediei 
«Tută de Veneţia». Sint întrunite toate 
condiţiile pentru un film plin de haz, 
scenaristul fiind una și aceeași persoană 
cu aprigul şi tăiosul critic teatral și cu 
scriitorul Valentin Silvestru, bărbat sar- 
castic și om cu multe antecedente lite- 
rare vesele care se epuizează din libră- 
rii la primele ore ale apariţiei. Cît despre 
regizorul Petre Bokor, aflat la primul 
său film de lung metraj, e și el autorul 
a două volume foarte vesele şi realiza- 
torul multor emisiuni de televiziune. 
Nici o îndoială, spectatorii vor fi cei 
care vor ride la urmă. 999 După «Tată 
de duminică», recent terminat, regizo- 
rul Mihai Constantinescu a intrat ime- 
diat în producție cu un nou film, o come- 
die intitulată «Singurătatea florilor». 
Parcă mai ieri același regizor, acum la 
al treilea film, debuta cu «Despre o 
anume fericire», după ani buni și mulți 
de ucenicie ca asistent de regie și 
regizor secund. A fost o șansă şi un 
debut fericit. O şansă care ar putea să 
suridă și altor secunzi de la Buftea. 


N.C. MUNTEANU 


a 

— Este totuși o zonă deschisă incă 
multor investigaţii, nu numai autodepă- 
sirii din partea realizatorilor de filme. 


— Nici nu s-ar fi putut ca aceste filme 
citate sau altele să fi epuizat imensa arie 
tematică și materialul documentar de care 
dispunem sau care mai poate fi revelat. În 
afară de asta, există la ora actuală, la noi și 
pretutindeni, un foarte mare interes pentru 
document, pentru descifrarea rațiunilor po- 
litice care au dus la anumite situaţii istorice. 
Există zone încă neexplorate suficient, în- 
cepind chiar cu prima angajare anti-fas- 
cistă de amploare, am putea spune semna- 
lul luptei proletariatului european impotriva 
hitlerismului — mă refer la marile acţiuni ale 
ceferiştilor şi petroliştilor români din februa- 
rie 1933. Pentru autodepăşirea despre care 
vorbeaţi, e necesară însă, evident, tratarea 
unor asemenea momente nu ilustrativ, ci 
tinind seama de implicaţiile dramatice în 
destinul unor categorii sociale diverse, 
individualizate. De altfel, recrudescenţa sau 
supraviețuirea, în unele ţări, a unor mani- 
testări de tip fascist, asupra cărora atrăgea 
recent atenţia tovarășul Nicolae Ceauşescu, 
în cuvintarea rostită la Academia Ștefan 
Gheorghiu — ca şi perpetuarea politicii de 
forță și violență — păstrează interesul 
treaz şi vigilent pentru această tematică. E 
ceea ce ne obligă cu atit mai mult să reali- 
zăm noile filme nu numai cu mai multă forță 
de incizie, dar și cu o reală subtilitate anali- 
tică, adresindu-ne tineretului şi celorlalte 
categorii de spectatori într-un limbaj cine- 
matografic evoluat. 


—————————— 

— Atit prin filmele dedicate luptei 
ilegale, cit și prin cele inspirate de 
particip: noastră la război. 


— Şi în această a doua categorie avem o 
serie de realizări. De asemenea, urmează 
să vedem și să apreciem filmul în lucru al 
lui lulian Mihu, «Alexandra și infernul» și 
«Pe aici nu se trece» de Titus Popovici şi 
Doru Năstase. Cred însă că, în diferite 
specii ale filmului de război, sintem abia la 
inceput. Excepţionalul efort de luptă care a 
situat România pe locul patru pe plan mon- 
dial, prin contribuţia armată, umană și 
materială, la definitiva infringere a hitleris- 
mului, acest efort imens, consemnat în 
mărturii de o splendidă frumuseţe şi un 
elevat eroism, urmează abia să fie reflectat 
concludent în filme care să devină filme de 
referință. è 


lexandru Şiperco: 
Cheia succesului: 


factorul politic 
si uman 


———————— 
Cinema: Ca scenarist al unui film, 
«Ceaţa», ca autor al unor scrieri de mare 
interes, dintre care am aminti romanul- 
document «Cindva, niște oameni» şi 
mai ales ca militant al Partidului Comu- 
nist Român, încă din anii ilegalităţi, ce 
credeți despre filmele românești dedi- 
cate acestei tematici? 
e e 
Alexandru Șiperco: Ar fi trei planuri 
pe care s-ar putea eventual discuta: cel al 
scenariilor, cel al regiei şi cel al criticii. 
Dar ceea ce aș putea să vă spun despre 
toate acestea, vă rog să nu considerați 
drept o critică generală a filmelor noastre. 
Am revăzut recent «Duminică la ora 6», 
care mi-a plăcut de altfel incă de la premieră. 


188 900 000 


In perioada 1970—1974 numărul specta- 
torilor la filmele românești a crescut cons- 
tant şi spectaculos: 

20 000 000 în 1970, 

36 400 000 în 1971, 

39 200 000 in 1972, 

40.400 000 în 1973, 

52 900 000 în 1974. Cifrele sugerează eloc 
vent că odată cu creșterea numărului de 
filme realizate intr-un an, s-a produs, măcar 
in parte, şi mult așteptatul salt calitativ. 
Ceea ce a făcut, desigur, ca publicul să 
urmărească cu mai multă atenţie și cu mai 
interes, producțiile cinematografiei 


mult 
noastre. 


Mai mult, mai repede 


Detaliu semnificativ: dacă în 1971 pentru 
realizarea unui film erau necesare, în medie, 
111 zile, în 1974 cifra a scăzut la 78 de zile. 
O spectaculoasă reducere a perioadei de 
filmare, cu atit mai spectaculoasă cu cit s-a 
produs în condiţiile sporirii numărului de 
filme produse anual. Cineaştii dovedesc 
astfel că şi în cinematografie se poate 
aplica cuvintul de ordine al cincinalului: 
«mai mult, mai repede...» 


chiar dacă i se pot reproşa unele stingăcii 
în realizarea artistică. Era un inceput de 
cale pe care s-ar fi putut persevera, fiindcă 
filmul acesta avea ceva din atmostera reală 
a ilegalităţii. Scenaristul lon Mihăileanu a 
fost tehnicul Comitetului Central al U.T.C.- 
ului, m-am întiinit cu el în această calitate 
prin 1940. Se vede din film că el a cunoscut 
atmosfera, practica ilegalităţi, a trăit rela- 
țiile dintre tinerii comuniști de atunci. 

Ceea ce mă nedumereşte, în genere, in 
privința unor scenarii, este faptul că autorii 
lor iși permit să abordeze tema fără o pre- 
gătire suficientă. legalitatea este o zonă 
tematică aparte, specificul ei nu poate îi 
sesizat de la distanţă, în grabă și, mai ales, 
ea nu suferă improvizații. Or, mi s-a părut 
că unii scriu scenarii cu subiecte din ilega- 
litate fără măcar să se fi obosit a se docu- 
menta, necum de a pătrunde spiritul aces- 
teia. 


— Pleacă de la o schemă sau de la 
modele. 

E u 

— Despre schemă şi modele aş vorbi la 
capitolul criticii. Fiindcă în mare măsură 
tocmai criticii sint, cred, de vină. Revin... 
Dacă vrei să scrii ceva despre viața mine- 
rilor, te duci să stai citeva luni de zile în 
subteran și, de bine de rău, te dumirești. 
Nu-ţi permiţi să abordezi un subiect din 
domeniul militar, să zicem, fără să fii bine 
documentat, ca să nu te faci de ris. llegali- 
tatea însă pare a fi, paradoxal, o carte 
deschisă tuturor. Nu înțeleg cum poți ataca 
o asemenea temă dificilă, confecţionind la 
masa de scris un subiect «palpitant», im- 
pănindu-l, în lipsă de elemente veridice, cu 
momente care aduc pe străzile urbei noas- 
tre scene de răzmeriţă fiindcă numai tancuri 
mai lipsesc să iasă stradă în unele din- 
tre filmele noastre de ilegalitate — restul 
avem din belșug, inclusiv mitraliere şi gre- 
nade, În sfirşit... Tot la capitolul scenarii, 
mă gindesc că, la urma urmei, dacă nici 
producătorii sau producătorii-delegaţi n-au 
avut cum să cunoască în mod direct lupta 
ilegală, nimic nu-i scuteşte, pe unii din ei, 
de obligația elementară de a-și lua anu- 
mite garanţii. Ce-i drept, se apelează de 
regulă, chiar dacă oarecum formal, la in- 
stituții de istorie — deşi cunosc cazul 
unui serial pentru care, cu certitudine, nu 
s-a apelat la un ajutor competent. Dar un 
istoric nici n-ar putea afirma că nu cores- 
punde adevărului o intrigă între un băiat 
și o fată, dintr-o organizaţie oarecare, con- 
dimentată cu providenţialele răspindiri de 
manifeste, descinderi de agenţi, schin- 
giuiri la siguranţă ş.a.m.d. Pentru că, în 
lipsă de miez, tendința este de a se conta 
tocmai pe umplutură de pac-pac sau tor- 
tură, cele două fundături în care se ajunge 
pină la urmă. Ar trebui, în acest caz, să se 
apeleze cu încredere, in sensul indicaţiei 
exprese a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, 
formulată acum un an în faţa cineaștilor, 
la cei care au trăit și au cunoscut perioada 
respectivă, pentru a se ajunge la problema- 
tica ei reală şi esenţială. 

Acum, ca să trec la al doilea punct, sigur, 
şi în cazul filmelor de ilegalitate, rolul regi- 
zorului este foarte important, chiar hotări- 
tor. Din păcate, şi aici, în cazul acelor scena- 
rii care au fost realizate în cunoștință de 
cauză, ne aflăm uneori la limita superioară a 
contradicţiilor neantagonice între scenarist 
și regizor. Acesta din urmă, cum e firesc, 
consideră orice film drept o creaţie artistică 
a sa și, ca orice artist, urmărește în primul 
rind propria sa viziune. Dar din păcate, 
uneori, regizorul supune acestei viziuni fap- 
tele, situaţiile, relaţiile umane şi poate fi 
tentat să traducă preocuparea pentru suc- 
cesul de public, măsurat în milioane de 
spectatori, intr-o suită de compromisuri. 
Poate exprim o opinie discutabilă, dar cred 
că, în cazul filmelor de ilegalitate, n-ar tre- 


telex Casa de filme Unu 


bui să se accepte ca regizorul să se înde- 
părteze flagrant de textul scenariului şi să 
considere un astfel de film drept opera lui 
exclusivistă. Dind regizorului, mă refer la 
cel cu talent şi vocaţie, tot ce este al regi- 
zorului, fiindcă nu vom putea ajunge la filme 
mari fără a-i recunoaşte acestuia calitatea 
de autor, ar trebui ca, la filme cu un astfel 
de conţinut, să facem totul ca el să se iden- 
titice cu scenariul, sa țină seama pină la 
nuanţă de importanța acestei comenzi so- 
ciale pentru educarea noilor generații în 
spiritul cel mai autentic al tradiţiilor noastre 
revoluționare. 

Al treilea plan al discuţiei ar fi, spuneam, 
critica de film. Nu pot să fiu decit foarte 
nedumerit. uimit chiar. de faptul că unii 
critici de film, de mare valoare, de mare 
sensibilitate, care au văzut nu sute, ci mii 
de filme, care,în ceea ce spun la televiziune, 


Profunzimea analiz 

culorii. Peste t 

din lupta antifascist 
Marcus, « 


sau cind stai de vorbă cu ei, dau dovadă de 
foarte multă pioşenie, de o adevărată evla- 
vie faţă de tradiţiile revoluționare, faţă de 
lupta şi jertfa comuniştilor, practic, atunci 
cind se. află în fața unor filme categoric 
slabe despre ilegalitate, nu par să dea do- 
vadă totdeauna de hotărire sau chiar de 
dorința de a îndrepta lucrurile pe făgaşul 
firesc. Plini de ascuţime în alte împrejurări, 
unii critici găsesc doar cuvinte de laudă 
pentru acele filme care contrazic atit reali- 
tatea cit și atmosfera specifică a luptei ile- 
gale, în timp ce ei ar trebui să fie aceia 
care să indrume realizatorii, cu mijloacele 
cele mai calificate şi să ajute să se tragă 
concluzii pentru viitor. Jerttele şi eroismul 
real al comuniştilor în ilegalitate merită 
efortul de a fi prezentate la un nivel artistic 
care să nu ne facă să invidiem nimic în 
filmele similare din alte țări, vizionate cu 
sutele de criticii noştri de cinema. 


PR De — Op e m m 

— Aţi putea preciza ce consideraţi 
esențial pentru problematica filmelor 
cu subiecte din ilegalitate? 


Anul unu, ziua întîi 


99 A intrat în produc- 
ție «Anul unu, ziua in- 
tii», în regia lui Carol 
Cortanta, pe un scena- 
riu de Tudor Popescu. 
Aşadar, o nouă comedie 
românească și un nou 
regizor care debutează tocmai pe tere- 
nul ocolit cu atita prudenţă de majori- 
tatea realizatorilor consacraţi ai cinema- 
togratiei noastre. 999 Apropo de 
«consacraţi» și nou veniţi în lumea fil- 
mului: la Casa 1, «vechea generație» 
este reprezentată de Lucian Bratu și... 
Mircea Veroiu, Mircea Moldovan, 
Ștetan Roman (cu filme terminate sau 
în lucru). Restul producţiei — două 
debuturi: Carol Cortanta și Mircea 
Daneliuc, urmate (sperăm curind) de 
un al treilea — Alexandru Tatos E 
bine? E rău? Vom vedea la premiere. 
090 Două filme şi-au schimbat inter- 


pretul principal în ajunul inceperii filmă- 
rilor. Simple necazuri de producător? 
Încurcături lipsite de importanţă? N-aș 
zice... Vechea (şi din păcate nerezol- 
vata) problemă a condiţiei actorului 
incepe să oreveze condiția filmului 
românesc, de vreme ce producția 
anuală creşte, iar o repetiție în plus la 
teatru pentru o scenă cu patru replici dă 
peste cap două luni de pregătire a unui 
film de trei milioane! 999 Cele mai 
apropiate premiere ale Casei unu: «Ora- 
sul văzut de sus» — în regia lui Lucian 
Bratu (scenariul: D. Solomon si Marcel 
Păruș),cu Margareta Pogonat, George 
Constantin, Ilarion Ciobanu, Aurel Giu- 
rumia, etc., şi «Toamna bobocilon — 
regia Mircea Moldovan, scenariul Petre 
Sălcudeanu, avind în distribuție pe Dra- 
ga Olteanu, Marin Moraru, Dumitru 
Furdui, Emil Hossu, Vasile Nitulescu. 

lon BUCHERU 


— Realitatea și realismul, în prezentarea 
celor angajați în luptă, cit şi a celor impo- 
triva cărora am luptat şi a condiţiilor în care 
s-a desfășurat această luptă. Ar trebui să 
vorbim, adică dumneavoastră, criticii, ar 
trebui poate să vorbiţi mai mult despre tipul 
specific de om pe care l-au creat condiţiile 
luptei ilegale din România. Nu e vorba atit 
de exactitatea strictă a unor fapte, cit de 
sesizarea adevăratei problematici a ilegali- 
tăţii, a fondului relaţiilor umane specifice 
condiţiilor în care acționau oamenii, a ca- 
racterelor supuse unei tensiuni inumane, 
a modului de a reacţiona şi a eticii celor 
angajaţi în luptă. Mă refer la problematica 
sufletească a comuniştilor ilegaliști, a ace- 
lor oameni care, acum o jumătate de secol, 
au intrat într-o bătălie a cărei durată n-o 
putea întrevedea nimeni. Înainte de izbuc- 
nirea războiului, aveam aproape 20 de ani 


. preenanța carâcterelor, vivacitatea 
suflul unei arte militante 
filmul lui Titus Popovi 


(O pagină 
si Manole 


\ctoru 


de ilegalitate şi puteam tot aşa de bine să 
mai numărăm încă mulți. Omul își sacrifica 
întreaga viaţă, viitorul său în societate, fa- 
milia, totul, înfrunta moartea pentru o cauză, 
pentru o idee. Erau, totuşi, oameni intr-un 
fel neobișnuiţi, cu relaţii deosebite intre ei, 
ceea ce i-a făcut să reziste la toate încer- 
cările. Esenţialul nu era faptul că unii au 
căzut, au fost bătuţi şi n-au vorbit. Era ne- 
închipuit de greu să reziste la tensiunea 
de zi cu zi, la necesitatea de a-și înfrina 
pornirile, de a-şi stăpini sentimentele, de 
a-şi impune o conduită extrem de strictă, 
de a fi în stare să judece cu aceeași rigoare 
comportarea celor din jur şi a sa proprie, 
de a rezolva situaţiile politice, de a adopta 
opţiuni morale, de a găsi rezolvarea con- 
flictelor caracteristice unei lupte atit de as- 
cuțite, între datorie și sentiment, scop și 
mijloace, vigilență și incredere, doar pe 
baza analizei lucide şi a tradiţiilor moralei 
revoluţionare. 

Eram vinaţi de organisme de represiune 
bestiale dar calificate, cu foarte multă expe- 
rienţă. Tipul de comisar de operetă, Ciripoi, 
e foarte amuzant, dar e totalmente ireal. 
Noi aveam de-aface cu oameni care făcu- 


seră, de cealaltă parte a baricadei, o uceni- 
cie foarte serioasă, care scriau lucrări de 
doctorat pe tema acţiunii anticomuniste a 
siguranţei, care pe lingă metodele fioroase 
de nimicire fizică, foloseau un sistem de 
provocări foarte subtile şi complicate, în 
încercările lor de a mina pe dinăuntru miş- 
carea şi a săpa moralul oamenilor. Totuși, 
partidul nostru s-a dovedit mai puternic. 
Respingind atit aventurismul unor acțiuni 
de paradă, cit și conspirația echivalată cu 
tereaia, pe care le regăsim din păcate în 
unele dintre filmele noastre, el a pus ac- 
centul pe munca politică de masă şi pe 
pregătirea oamenilor pentru marea luptă 
a eliberării ţării. Aceasta explică, în bună 
măsură, de ce, după ce a avut o perioadă 
de ilegalitate atit de lungă, Partidul Comu- 
nist Român a reușit să scoată în stradă, la 
luptă. mase atit de largi, care au impus 
puterea democrar-populară. De aceea, in 
locul unor efecte spectaculoase, adesea im- 
proprii, mi se pare că filmele noastre ar 
trebui să pună în lumină tocmai efortul ile- 
galiștilor, comunişti şi antifasciști, care au 
pornit la acţiune animați de nimic altceva 
decit de dorința de a contribui la eliberarea 
propriului lor popor, de a-şi crea o morală 
proprie, un sistem de comportamente, care 
stă la baza codului etic de astăzi. 


Colocviu realizat de 
Valerian SAVA 


telex Casa 
de filme Patru 


Zodia leului 


& 000 În faza de labora- 
r tor, urmind a fi predate in 
copie standard, la incepu- 

NEMA tul lunii mai, se află fil- 

mele: «Hyperion», sce- 
LA d nariul Mihnea Gheorghiu, 
regia Mircea Veroiu; 
«Alexandra și infernul» (ecranizarea 
romanului cu acelasi titlu al lui Lauren- 
tiu Fulga), scenariul şi regia lulian Mihu. 

990 in faza de două benzi: «Elixi- 
rul tinereţii», scenariul Al. Andriţoiu, 
N. Ştefănescu, B. Merovici, regia Gheor- 
ghe Naghi. 

999 La stirșitul perioadei de orga- 
nizare și repetiţii, urmind a trage pri- 
mul tur de manivelă la inceputul lunii 
mai, se atā tilmul «Cercul magic», 
scenariul Nicolae Mărgeanu şi Cora 
Vulcănescu, regia David Reu (debu- 
tant în filmul de lung metraj). 

000 În plină perioadă de filmare 
se află filmul «Casa de la miezul 
nopții», scenariul Fănuş Neagu, regia 
Gheorghe Vitanidis. 

009 În perioada de pregătire se 
află filmul «Zodia leului», scenariul 
Mihnea Gheorghiu, regia Dan Piţa. 

eee În lucru, pentru intrarea în 
producție, se află filmele: «Bietul loa- 
nide», scenariul Eugen Barbu, regia 
lulian Mihu; «Marele singuratic», sce- 
nariul Marin Preda; «Suzana și istoria», 
scenariul şi regia Malvina Urșianu; 
«Omul care vine din Buzău», sce- 
pariul lon Băieșu. 


Corneliu LEU 


telex Casa de filme Trei 


Dacă toți copacii ar fi la fel 


299 Continuind investi- 
gatia în problematica eti- 
că a omului contemporan, 
prezentă în filmul «Tată 
de duminică», al cărui 
generic reunește trei mari 
interpreți: Amza Pellea, 


Radu Beli i Gi j, filmul 
semnat de ncu-lasi | — scè- 
narist și Mihai: Constantinescu, regi- 


zor, a intrat recent in producție: «Sin- 
gurătatea florilor» va f un apel câldu- 
ros la responsabilitate morală. 

9909 intrerupind pentru un timp spec- 
taculoasele reconstituiri ale unor mo- 
mente istorice de tensiune dramatică, 
Sergiu Nicolaescu abordează filmul 
de actualitate, ca regizor și interpret 
pao al. «Dacă toți copacii ar fi la 
lel», filmul pe care-i va realiza în acest 


an, după un scenariu de Francisc Mun- 
teanu, este portretul dinamic al unui 
comunist, director de uzină, decis să 
înfrunte inerțiile şi rutina în lupta pen- 
tru afirmarea curajoasă a noului. 

090 «Alarmă în Deltă» se va inti- 
tula filmul de aventuri pentru copii și 
tineret pe care-l va regiza Gheorghe 
Naghi în. peisajul mirific al Deltei Du- 
nării, urmind o acţiune palpitantă ima- 
ginată de Petre Luscalov. 

999 În sfirșit, o ecranizare așteptată 
de multă vreme, «Jocul cu moartea», 
după Zaharia Stancu, în regia lui Andrei 
Blaier, va aduce în fața spectatorului 
contemporan epoca frămintată a primu- 
lui război mondial. 


Eugen MANDRIC 


lon Cosma la 70 de ani 


Un primăvăratic: 
la mulţi ani ! 


La împlinirea a 70 de ani de viaţă și a 
50 de ani de activitate cinematografică, 
lon Cosma poate să primească felicită- 
rile și urările colegilor şi ale noastre cu 
certitudinea că ele dau expresie celei 
mai sincere aprecieri a realizărilor şi 
calităților sale profesionale și umane. 

Alături de noi, sărbătoritul poate el 
însuşi să măsoare, cu satisfacție, dru- 
mul parcurs de la primele filme la reali- 
zarea cărora a participat, după 1925, ca 
asistent-operator, interpret și uneori 
coscenarist «Vitejii neamului», «Vaga- 
bonzii de la Cărăbuş», «Năpasta» (după 
Caragiale) ș.a.m.d. Dintre filmele, nu- 
meroase şi diverse, la care a lucrat 
avind ca regizori pe Jean Georgescu, 
Jean Mihail, Paul Călinescu și alții, 
țilme care au beneficiat de competența, 
seriozitatea și abnegaţia sa, unanim 
recunoscute, unele se înscriu cu, ma- 
juscule în antologia succeselor filmu- 
lui românesc: «O noaptea furtunoasă», 
«Schițele Caragiale» («Vizita», «Lanţul 
slăbiciunilor» și «Arendaşul român»), 
pentru care a fost laureat, ca operator- 
set, cu Premiul de Stat, «Directorul 
nostru» și multe altele. 

Deosebit de impresionant este palma- 
resul lui lon Cosma în domeniul filmelor 
de scurt-metraj, dintre care a realizat 
citeva ca autor complet, cumulind atri- 
buțiile regizorului, scenaristului și ope- 
ratorului, precum și prin nenumăratele 
subiecte de jurnale de actualități, filme 
agitatorice ș.a.m.d. De alttel, chiar în 
aceste zile, printr-o coincidență semni- 
ticativă, o dată cu cei 70 de ani de viață 
și 50 de ani de activitate cinematogra- 
tică ai lui lon Cosma, se implinesc 30 de 
ani de cind sărbătoritul de azi a realiza! 
imagini pentru documentarul «Primul 
1 Mai liber». Din partea tuturor cineaști- 
lor, un primăvăratic «La mulți ani!» 


O viata in slujba imaginii 


Maturitate 


Filmul nu e moralizator. El e 


ofund moral 


(«Ilustrate cu flori de cîmp») 


(Urmare din pag. 3) 


cuns» (dar nu am intenţia de a întocmi 
nici lista filmelor, nici clasamente, nici 
bilanţuri), această îndrăzneală atrage aten- 
ţia asupra participării lucide, active, la 
lupta pentru reliefarea pregnantă și con- 
vingătoare a universului spiritual socialist 
românesc, a omului nou, a operei sale 
constructive, împotriva a tot ce este peri- 
mat în conștiința oamenilor, dezvăluin- 
du-le, nu arareori, deschis,contradicţiile 

Faptul de a poseda adevărul implică și 
curajul de a-l afirma. Îndrăzneala afirmă- 
rii, a afirmării responsabile, este virtutea 
cunoașterii. 

Trebuie să avem permanent în vedere 
preocupările actuale ale poporului nostru 
pentru înfăptuirea programului elaborat de 
Congresul al XI-lea, asigurind redarea în 
operele noastre, într-o formă cit mai veri- 
dică și mai expresivă, a activității multila- 
terale, clocotitoare, ce se desfășoară în 
toate domeniile vieţii sociale. Practic, aici 
există un cimp nelimitat de inspiraţie. 
La întilnirea cu membrii Asociaţiei cine 
aştilor, secretarul general al partidului 
arăta: 

«Arta, inclusiv cinematografia, tre- 
buie să contribuie nu numai la redarea 
a ceea ce se realizează — aceasta are, 
desigur, o mare importanță — dar și la 
relevarea perspectivei, contribuind la 
crearea unui anumit mod de gindire și 
înțelegere a dezvoltării viitoare, a pozi- 
tiei omului în societatea pe care o edifi- 
căm. În această privință, cred că tema- 


telex Casa de filme Cinci 


Pe aici nu se trece 


999 Casa de filme 5 își 
anunţă spectatorii că pri- 
mele 4 filme din produc- 
ţia anului în curs se 
găsesc deja pe rampa 
de lansare către public: 
«Pe aici nu se trece» 
(scenariul: Titus Popovici, regia: Doru 
Năstase); Comedie fantastică» — 
revenirea la filmul jucat a regizorului 
lon Popescu Gopo; «Cantemim și 
«Mușchetarul român» (scenariul: 
Mihnea Gheorghiu, regia: Gheorghe 
Vitanidis). Primăvară rodnică. Vizio- 
nare plăcută! 

999 O actriță şi un operator într-un 
dublu debut: Draga Olteanu-Matei, 
scenaristă și George Cornea, regizor și 
scenarist în noul film românesc «Cine 


inema 


ride la urmă». Vor mai figura pe gene- 
ric actorii Vasile Cosma, Emanoil Pe- 
truț, Ovidiu Moldovan, Gh. Cozorici, 
Zephi Alşec, Dodi Caian-Rusu. La 
mijlocul lunii mai, primul tur de mani- 
velă pe platourile de la Buftea. 

999 Comici vestiți ai ecranului 
românesc — o antologie veselă cu im- 
plicaţii satirice. Acesta va fi poate 
sloganul publicitar al filmului în sche- 
ciuri, «Tufă de Veneţia», intrat nu 
demult în producţie (scenariul: Valen- 
tin Silvestru şi Petre Bokor, regia 
Petre Bokor). 

099 Echipa filmului «Mastodon- 
tul» (scenariul loan Grigorescu, regia 
Virgil Calotescu) a intrat în etapa de 
montaj-sonorizare. Premiera în toamnă 

Dumitru FERNOAGĂ 


tica cinematografiei ar trebui să fie mai 
bogată, de mai mare perspectivă». 

La aceeași intilnire, tovarășul Ceaușescu 
sublinia: «Cred că nu mai putem spune 
acum că avem o cinematografie nouă 
sau tinără. Orice tinerețe are o limită. 
Cinematografia românească a ajuns, 
cred, la anii maturității. Ea nu mai poa- 
te avea scuzele tinereţii invocate în 
trecut, nu mai poate apela la o astfel 
de indulgență. Lucrul acesta este vala- 
bil atît pentru scenariști, cît și pentru 
regizori și actori — pentru toți cei ce 


concură la realizarea filmului. Cred că 
este necesar să acționăm mai ferm 
pentru a asigura creșterea nivelului 
general al cadrelor — de la scenariști 
şi regizori, pină la tehnicieni. Numai 
astfel se vor putea realiza filme care 
să corespundă în măsură tot mai mare 
necesităților etapei actuale, cerințelor 
partidului, aşteptărilor întregului 
popor». 

Urmind aceste prețioase indicații, mem- 
brii Asociației cineaștilor au realizat filme 
ce au devenit nu numai un exponent, ci 
și un instrument al procesului de maturi- 
zare artistică, politică şi ideologică a spec- 
tatorului. 

Cineaștii sînt mai convinşi ca oricind 
de necesitatea ca filmele noastre să aibă 
un adinc ecou în conştiinţa maselor, pen- 
tru ca prin intermediul limbajului artistic, 
cinematografic, ele să dialogheze cu spec- 
tatorii, să-i convingă. 

Poate că niciodată creatorii de film n-au 
fost mai implicaţi în politica de educare şi 
modelare a conştiinţei maselor, de cize- 
lare a profilului moral, de edificare a con- 
ştiinţei unei naţiuni, ca în această epocă 
în care poporul nostru pune temeliile con- 
strucţiei socialiste multilateral dezvoltate. 
Reiese că ne așteaptă o perioadă carac- 
terizată de exigenţele epocii şi că, în pro- 
cesul de inaltă răspundere pe care îl tră- 
iește poporul nostru întreg, față de tot 
ceea ce se infăptuiește astăzi în România, 
noi cineaștii avem partea noastră de răs- 
pundere ce nu poate fi acoperită decit 
prin efortul nostru, care este, cred eu, în 
primul rînd,etortul de a ne autodepăși. 
Aceasta pentru a da filme capabile să 
convingă şi să emoțţioneze prin înalta lor 
ținută artistică, dar mai ales, prin inspira- 
rea din teme și conflicte de viață caracte- 
ristice vieţii noastre, prezentului nostru 
atit de complex și semniticativ pentru cine 
este în stare să-l sesizeze în toate amă- 
nuntele și în toată amploarea lui, pentru 
cine este capabil să-l exprime la o anume 
înălțime artistică, cu o anume acuitate a 
pledoariei sale de artist angajat. 

Cred că nimic din ceea ce este propriu 
actualităţii socialiste în procesul de deve- 


Inspirația nu se aşteaptă la birou. Inspirația se caută acolo 
unde viața pulsează mai tare («Muntele ascuns») 


filmul românesc 
în cifre 


lucian 


Regizorii 
nostri 


Batu 


e Filmografia lui Lucian Bratu — relativ 
restrinsă, dacă o raportăm la 15 ani de acti- 
vitate — se remarcă în primul rind prin 
diversitatea genurilor abordate: polițist, is- 
toric, drama de război, poveste contempo- 
rană de dragoste, film de actualitate. Ulti- 
mele trei filme (coincidenţă sau intimplare?) 
au ca erou o eroină. Preocupat de condiția 
umană, regizorul meditează, într-un mod 
tulburător, asupra condiţiei femeii. 


e «Secretul citrului» (scenariu de Theo- 
dor Constantin și Dumitru Carabăţ), după 
15 ani de la premieră și după ce a fost trans- 


mis de 4 ori la televiziune, continuă să ruleze 
în cinematografe, fiind vizionat în ultimele 
trei luni de încă 110 000 spectatori. 


e «Tudor» (scenariul Mihnea Gheor- 
ghiu) se menţine campion al box-oftice-ului 
filmelor româneşti. Este filmul pilot al epocii 
cinematografice naţionale (peste 11 mi- 
lioane spectatori) şi rămine o creație de 
referință în filmul nostru istoric. 


e «Drum în penumbră» — transmis cu 
prea multă grabă, de două ori, pe micul 
ecran — n-a avut un demaraj spectaculos, 
dar cererea constantă de care se bucură în 


difuzare dovedeşte că e tipul de film de 
«cursă lungă». Acelaşi lucru credem că se 
va intimpla şi cu ultima sa peliculă, «Orașul 


nirea ţării nu poate fi străin artei în gene- 
ral și cinematografiei în special. Fiecare 
din noi are obligația morală a profesiei 
pe care o practică, obligaţia de om, de 
comunist, să ia parte la tot ce frămintă 
țara, pentru a se putea exprima cit mai 
sensibil și profund. Numai prin această 
participare succesele artei noastre vor fi 
certe. 

Acest fapt trebuie să trezească ambiția 
în toți cineaștii, să nu se mulțumească cu 
ceea ce au realizat pină în prezent. Să con- 
siderăm că filmele bune constituie jalonu! 
pe baza căruia trebuie să se acționeze în 
continuare pentru ridicarea cinematogra 
fiei naționale la nivelul realizărilor gene- 
rale obținute de poporul nostru în dezvol- 
tarea economico-socială, în făurirea so- 


centrare filozofică, care să arunce apoi 
lumină asupra întregului film, chiar dacă 
acesta apare într-o fracțiune de secundă, 
la sfîrşit, ca să ilumineze brusc tot sensul 
filmului şi să-l amplifice la maximum. 

În nenumărate documente de partid s-a 
arătat că cinematografia trebuie să fie un 
mijloc de perfecționare a societăţii, ca ori- 
care altul, ca ridicarea nivelului politic, ca 
și lupta pentru dezvoltarea economică, ca 
și perfecționarea organizării structurilor 
statale, sociale. 

Este imperios necesar ca fiecare ci- 
neast, fiecare membru al echipei de fil- 
mare să-şi ridice necontenit pregătirea 
politică şi profesională, să-și ridice necon- 
tenit nivelul de cultură și, mai presus de 
orice, să întărească legăturile cu viaţa tu 


Pentru a înțelege această virstă trebuie fermitate. 
Dar şi gingăşie («Filip cel bun») 


cietății socialiste multilateral dezvoltate, 
la nivelul exigenţelor spectatorilor, al ce- 
rințelor partidului nostru, la nivelul epocii 
pe care o parcurgem și la a cărei făurire 
contribuie fiecare dintre noi în viața de 
zi cu zi. 

Mai există însă în filmele noastre încă 
destulă platitudine. Nu mai e acea stin- 
găcie în a aborda noul social ci, de astă 
dată, este vorba de o limită a efortului, aş 
numi acest simptom drept o respiraţie 
scurtă a efortului de investigație socială, o 
anumită suficienţă a ideilor. Această sufi- 
ciență se manifestă uneori printr-o exce- 
sivă pretenţie de originalitate, prin faptul 
de a face imens tam-tam în jurul ideii unui 
film înainte de a porni la realizarea lui, 
şi a poza în dezamăgit și a da vina pe alții 
la terminarea lui, cind se vede ceea ce a 
ieșit. Mai multă modestie de la bun în- 
ceput, mai multă rezervă faţă de tentaţia 
auto-adulării, mai multă încredere nu nu- 
mai în sine dar și în echipă, ar fi, cred, o 
premiză a maturității şi a adevărului crea- 
tor. 

În filmele noastre nu este încă destulă 
surpriză. Este foarte mult previzibil, chiar 
în filmele cele mai noi, cele mai originale 
și interesante. Totul decurge previzibil. 

Lipsesc de asemenea marile metafore 
filozofice. Există încă o frică de marele 
moment filozotic-cheie, momentul de con- 


Filmul | Anul 


Secretul citrului 
Tudor (2 serii) 


Sărutul 


Un film cu o fată 
fermecătoare 


Drum în penumbră 1972 


Oraşul văzut de sus 1975 


Nr. de spectatori 


multuoasă a celor ce muncesc, cu reali 
tățile în continuă prefacere ale ţării, să 
ţină pasul cu transformările revoluționare 
înfăptuite sub conducerea partidului nos- 
tru. 

Avem datoria de a elimina din filmele 
noastre aspectele facile, șabloanele, pu- 
tem îmbogăți mai mult conţinutul de idei 


în așa fel, încît să traspară limpede mesa-" 


jul nostru de artişti patrioți, de comuniști. 
Există la noi preocupări evidente de îmbo- 
gățire a mijloacelor de expresie, de diver- 
sificare tematică şi de gen a producției de 
filme. Stă în atenţia noastră continuă să 
dezvoltăm școala naţională de cinemato- 
grafie care să fie o expresie cuprinzătoare 
a societății socialiste românești, a cuce- 
ririlor revoluţionare ale poporului nostru, 
a experienţei și gîndirii creatoare a parti- 
dului nostru. 

Am făcut un pas considerabil spre 
acea artă angajată pe care o așteaptă 
partidul. Ne mindrim că am fost capabili 
să-l facem. A fost un pas mare, dar se 
aşteaptă de la noi mulți alți paşi înainte. 

Ne angajăm să-i facem, ne simţim che- 
maţi de tumultuoasa viaţă a societăţii 
noastre. Ne simţim chemaţi de vocaţia 
noastră de artiști militanți. 


lon POPESCU GOPO 
Președintele ACIN 


văzut de sus», a cărei premieră va avea loc 
în toamna acestui an. 


Mihai DUȚĂ 


Interpreţi principali 


Emanoil Petruţ, Geo Mai- 
can, Mihai Mereuţă, 
George Măruţă 


Emanoil Petruţ, George! 
Vraca, Amza Pellea, lon 
Besoiu 


Emanoil Petruţ 


Margareta Pislaru, Şte 
fan Iordache, Emmerich 
Schâffer 


Margareta Pogonat, Co! 
nel Coman 


Margareta Pogonat, 
George Constantin, Ila- 
rion Ciobanu 


La teatru e 


O scurtă dar rapidă an- 
chetă prawe confrați 
eN mi-a confirmat o vagă dar 
inema dureroasă bănuială. l-am 
întrebat: Fraţi căuzaşi (a- 
dică ai aceleiași cauze), 
spuneți-mi, care e mijlo- 
cul de locomoţie cel mai frecvent in 
filmele noastre moderne? Cu ce merg 
de obicei eroii timpurilor noastre? 
Pe locul | a ieșit maşina personală. 
Autoturismul. Dacia. Pe urmă, trenul. 
După aceea, camionul, basculanta — 
mai deloc tramvaiul, troleibuzul, auto- 
buzul. Am insistat: Numiţi-mi filmele în 
care avem troleibuze și autobuze! După 
un lung și semnificativ «mmmm» căută- 
tor prin memorie, s-au găsit totuşi, cu 
chiu cu vai, «Drum in penumbră», 
«Filip cel bun». O dată confirmată, vaga 
bănuială s-a consolidat și a cristalizat 
într-un vajnic adevăr: adevărul gol-goluț 
e că în filmele noastre nu se câlăto- 
reşte mai deloc cu cele mai populare 
mijloace de transport in comun ale țării 
noastre românești. Nu se merge cu 
tramvaiul, n-am văzut tramvai impor- 
tant decit în «Magellan»-ul Cristianei 
Nicolae, adică înainte de 23 august 1944. 
Eroii nu prea urcă nici în troleibuze. 
Autobuzul e o surpriză; cind apare în- 
tr-o scenă un autobuz, te ştergi la ochi 
ca la o coproducție de science-fiction. 
Eu unul, cel puțin, așa fac: la autobuzul 
din penumbra acelui drum, am clipit 
îndelung ca în fața unui peisaj lunar cu 
Margareta Pogonat în rolul lui Neil 
Armstrong. Eroina se înghesuia printre 
pasageri — nu era o scenă de fiecare zi, 
chiar dacă in biografia celor mai mulţi 
dintre noi scena aceasta e atit de banală 
că nici nu mai merită s-o discutăm 
Se naşte Intrebarea: oare eroii noştri 
nu folosesc cele mai banale mijloace de 
transport, fiindcă filmele noastre vor să 
evite banalitatea? Ar fi frumos din par- 
tea lor — dar n-ar fi frumos din partea 
noastră să nu atragem atenţia că abun- 
dența de Dacii, Renault-uri, vagoane 
clasa l-a (chiar, cite vagoane de a Il-a 
ați văzut prin scenariile noastre?) evită 
nu atit banalitatea blestemată, cit realis- 
mul şi al său real fără de care cred că 
azi, în situaţia estetică în care ne găsim, 
degeaba discutăm conceptul nobil și 
complicat de «banal» în artă. 
Pentru a o spune pe șleau, lipsa acută 
a mijloacelor de transport în comun 
dezvăluie semnificativ două defecte ale 
filmelor noastre: în primul rind — evi- 
tindu-se marile călătorii cotidiene — se 
accentuează evident statismul scenelor 
noastre, lipsa lor de mişcare. Întilnirile 


xistă tramvaie numite dorință) 
In filmele noastre 

istă o lipsă de tramvaie 

care se poate numi 
neautenticitate 


au loc brusc, imediat cei doi se găsesc 
faţă în faţă, braţ la braț, mergind putin 
tel printr-un parc sau pe o stradă de 
populată. Nu ştiu dacă ați observat cit de 
puține mijloace de transport se mișcă în 
planul doi, trei și așa mai departe. Se 
păşeşte din cind în cînd în plein air, dar 


„parcă se stă pe loc, tocmai fiindcă în jur 


e cam pustiu feroviar şi auto. După care, 
repede, din nou acasă, sau din nou la 
locul de muncă între mașini — strun- 
guri, freze, macarale, decor pentru noi 
întruntări verbale, actuale, unilaterale şi 
adeseori teatrale. 

Acesta e al doilea aspect crud — 
teatralismul. Se preteră incăperea, bi- 
roul, odaia cu trei pereți, acolo unde se 
discută mult în doi — cum am încercat 
să demonstrăm într-un alt articol: Tea 
tralismul şi al său discuţionism au 
oroare de marea circulaţie pe bulevard 
şi magistrale, de tumultul străzii, de 
mulțime, tocmai unde-i place mai mult 
«aparatului». Prejudecata spune că mari 
idei nu se pot schimba în tramvai — în 
afară bineinţeles de nemuritoarele re- 
plici: «Avansaţi inainte», «Vă daţi la 
prima ?», incoronate cu acel grandios: 
«Nu-ţi place, i-ați maşină mică la 
care nu există replică,(Se poate spune 
că această ultimă chemare a fost intr-a- 
devăr auzită de regizorii noștri — ei au 
dat eroilor lor mașini mici, personale, 
multe, pină la Jaguar-uri...). Dar, fi 
vorba între noi, ce idile, ce povești 
tragice şi comice, etice dar și estetice 
ce conflicte puternice se pot detecta și 
chiar desfășura într-un autobuz. Ce loc 
privilegiat pentru observarea cinemato- 
grafică a relaţiilor umane se ascunde 
Într-un 34! Un 34 bine filmat nu e cu 
nimic mai prejos decit un bal de simbătă 
seară, o ședință, un bar (barurile, am 
impresia, la noi, sint ca număr invers 
proporționale cu taxatoarele ITB) sau 
atitea alte locuri statice și inchise unde 
se obișnuiește a se decide prin discu- 
tii hotărltoare începutul, mijlocul și fi- 
nalul unui tilm. 

Fireşte că realismul nu stă într-un 
tramvai — deşi tramvaiul numeşte nu o 
dată în cinema dorinta autorului de a fi 
realist, neorealist. Fireşte că există filme 
proaste, în care abundă tramvaiele, altele 
geniale, în care nu apare nici un troleu, 
Problema noastră nu ține de inventarul 
mijloacelor de locomoție, ci de concep- 
tia asupra omului în mişcarea sa zilnică, 
în drumurile sale, mari sau mici, după 
soare, după o pline sau după o iubire. 
Un om care merge după soare fără să 
urce şi într-o IRTA mi se pare i-real 

Radu COSAȘU 


cinemateca 


Valorificarea 
valorilor 


Excelentă initiativa de a 
prezenta publicului o isto 
nema rie a filmului românesc 
în imagini — jumătate de 
secol de cinematograf na- 
\ional — prin titluri re 
prezentative,printre care 
«Maiorul Mura» (cadril comic bine rit- 
mat, in care un tinăr actor, pe atunci 
necunoscut, Jean Georgescu, antrena 
interpreți de renume, ca Elvira Godea 
nu, Marietta Sadova, Victor Antones 
cu); «Trenul fantomă» (policier cu ų' 
suspens bine localizat in versiunea ro 
mânească şi o revelaţie cinematogru 
fică: Tony Bulandra, spiritual si extrem 
de firesc); «Haiducii» lui Igiroşanu, 
baladesc început al epopeii naţionale 
sau — încununarea celor cinci dece- 
nii cinematografice, «O noapte furtu- 
noasă», inegalată ulterior în comedia 
românească, inegaiată în ecranizări (şi 
în multe «d'ale filmului»). 


Premizele unei şcoli 


Interesant programul de completări, 
scurt-metraje și documentare românești. 


pia 


interesant și pentru publicul care a ris 
copios la «Visul lui Tănase», 
«Haplea», «Bing-Bang» sau «Ora ve- 
selă» (te poti deci amuza chiar şi cu cu- 
plete satirice pe subiecte grave, daca 
«animatorul» e o personalitate comică 
şi totodată cunoscător al efectelor ci- 
nematograftice); interesant și pentru teo- 
reticianul care ar putea găsi filiaţii te- 
matice şi anumite tradiţii artistice ale 
documentarului nostru in această se- 
lecţie demonstrind premizele unei veri- 
tabile şcoli româneşti. Sobre şi suges- 
tive documente ale stării de cruntă mi- 
zerie feudală a ţăranului român: «Agri- 
cultura în România» (realizat în 1912, 
de C. Theodorescu) şi «Viaţa la țară» 
(1914). Peliculele conţin portrete reali- 
zate cu un deosebit simţ al detaliului 
sugestiv. Ce imagine succintă a con- 
trastelor oferă secvenţa cu descinderea 
(ca de pe o altă planetă) unei fragile 
doamne in vizită la o treierătoare unde 
wudesc în praf şi arşiță ţărăncile vre- 
mii! N-am văzut încă un film românesc 
care să evoce mai plastic atmostera sa 
tului cu arşița şi praful muncii dintr-un 
veac parcă îndepărtat de care ne des- 
part în realitate numai șapte decenii. 
Cu multă grijă. pentru plastică (şi mai 


omemoraliv) - 
AV MINAR 


puțină pentru adevărul condiţiei tăra- 
nului) filmează Henri Stahl, în 1936, do- 
cumentarul etnografic, «Șanț» — cro- 
nica unui sat ardelenesc. Frumosul film 
folcloric e supervizat de profesorul 
Gusti. Nu cunoaştem operatorul, dar 
trebuie să fie unul din meșterii timpu- 
lui, dacă judecăm după €clat-ul imagi- 
nii și după dinamica foarte elaborată 
a compoziţiei, a cadrului. O seamă de 
alte filme etnografice şi de turism («Obi- 
ceiuri populare românești», «Cintece 
şi dansuri din Banat» și altele) se 
bucură de prezenta unor operatori ca 
lon Cosma si Ovidiu Gologan. 


«Petrolul» (1948), datorat lui Jean 
Georgescu, «Atenţie, fragil» (1944) de 
Paul Călinescu, «Reforma agrară» 
(1945) şi «APACA» de Jean Mihai! 
dovedesc propensiunea regizorilor noș- 
tri-pionieri către «subiectele zilei» și 
vocaţia lor de cronicari-documentarişti. 


Mult prea prolix ciclul acesta cu zeci 
de titluri, care mai de care mai ten- 


bogată 


ne 
demon- 
strează: 
există 
și tradiţii, 
nu numai 
începuturi 
timide 
în 
cinema- 
tografu 
românesc 


tante ca să-l putem cuprinde aici. De 
la «Accattone» (Pier-Paolo Pasolini 
deschizind o cale originală în cinema- 
togratul de artă contemporan) la clasi- 
cul «Stigmat al răului» de Orson 
Welles; de la disputatul «Mincătorul 
de dovleac» al lui Jack Clayton, la 
strălucitoarea «Anna Karenina» — ver- 
siune Clarence Brown-Greta Garbo; de 
la «infidelele» lui Monicelli (post-neo- 
realism anunţind filmul psihologic an- 
tonionian) la «Femeiuștile» răstățatu- 
lui Claude Chabrol; de la străbunica 
cinematografului de artă, «intoleranța» 
lui Griffith, la senzaţionalul «Proces» 
al lui Orson Welles; de la sceptica vi- 
ziune contemporană din «Omul nu e 
pasăre» (Dușan Makavejev) la clasica 
operă a cinematografului sovietic, «Po- 
vestiri despre Lenin» în regia lui lut- 


kevici; de la romanticul «Carnet de, 


bal» a lui Duvivier la opera bunueiiană 
de _vitriolantă critică socială, «Farme- 
cul discret al burgheziei» — cererile 
dovedesc că nivelul de cultură cinema- 
tografică al abonaților a crescut con- 
siderabil. 


Alice MĂNOIU 


retrospectivă 


Nu filmăm 


ne amuzăm! 


Sintem preveniţi de la 
bun început: «miza e mi- 
că». Şi devizul. E un fiim 
tăcut din cirpeli. Cu fot- 
baliști în loc de actori — 
între noi fie vorba fotba- 
list e unul singur, cu 
zidari în loc de actori — între noi 
fie vorba, unul din zidari e Jean 
Constantin — cu manechine în loc 
de figuratie specială. «Miza e mică», 
se plinge regizorul, care nu e regizorul 
filmului ci regizorul Jean Georgescu, 
directorului studioului, care nu e direc- 
torul studioului ci actorul Mircea Albu- 
lescu, «miza e mică», şi cu asta se spune 
primul şi marele adevăr despre acest 
«Nu filmăm să ne amuzăm», numit mai 
intii «Castele de nisip». Aşa-i. Miza e 
mică, pentru că ni se propune să ri- 
dem, «să infierăm cu risul nostru»,cum 
spune comentariul pe jumătate în glu- 
mă, pe jumătate în serios, niște găinari 
pricăjiți și păguboşi, amestecați printre 
oamenii de treabă care muncesc cinstit 
Sau se prăjesc cinstit pe litoralul Mării 
Negre. Un hoţ din buzunarul statului şi 
un hoț din buzunarele particulare. Un 
mecanic auto cuceritor de străine, un 
donjuan de litoral, convins că «englez 
nu te naști, ci devii». Un pierde-vară 
tomnatic care fură sărutări de pe unde 
apucă și mincare de la restaurant cu 
sutertașul, un bișniţar «poliglot», pe 
care filmul îl părăsește fără milă, și 
aşa mai departe... O galerie de perso- 
naje descinse din «Urzica» sau de la 
«Unda veselă» sau din scheciurile de 
album duminical. Da, trebuie să recu- 
noaștem, în ce priveşte obiectul satirei, 
miza este nu numai mică dar și veche, 
tocită pină la epuizare. De obicei, în 
asemenea cazuri — şi cinematogratul 
cunoaște citeva — toate speranțele sint 
puse în subiect și în acțiune. În cazul de 
fată însă subiectul este superb, dar lip- 
sește cu desăvirşire, iar acțiunea este 
înlocuită cu o suită de tablouri vivante 
oarecum legate între ele. 

Şi totuși, «Nu filmăm să ne amuzăm» 
este o comedie cu un anume haz şi nu 
lipsită de o oarecare notă moralizatoare, 
e drept, minoră. De fapt «Nu filmăm sa 
ne amuzăm» este o comedie care iși 
transformă detectele în calități și pau- 
zele de spirit în scinteieri de fantezie. 
Personajele sint arhicunoscute și ba- 
nale? Ei bine, ele vor fi în chip programat 
banale, cu tot dinadinsul banale, banale 
pînă la caricatura banalului. Dialogurile 
nu sint sclipitoare? — și nici n-ar fi 
putut fi, personajele banale nu vorbesc 
ca în G.B. Shaw — ei bine, rostirea acelor 
dialoguri obișnuite va fi adeseori con- 
vingătoare prin caricatura prețiozitățu. 
Subiectul nu se leagă cu nici un chip? 
Ei bine, nici nu pare absolut necesar,de 
vreme ce comedia pe care ovedemnueo 
comedie, ci un film despre cum se face 
o comedie. Acţiunea șchioapătă şi 
pare neverosimilă? Ei bine, un comen- 
tariu — un comentariu scris nu de ori- 
cine, ci'de Teodor Mazilu, şi rostit nu 
de oricine, ci de Toma Caragiu — o va 
sprijini pe ici pe colo, prin punctele 
esențiale şi o va ajuta să păşească, dacă 
nu grațios cel puțin onorabil peste golul 
dintre două întimplări deghizate în ac- 
țiuni. Dar comentariul acela face cu 
mult mai mult decit oficiul de cirjă al 


unei acţiuni şchioape. El completează 
cu inteligență şi umor fişele persona- 
jelor, le fixează definitiv cu acul ironiei 
într-un insectar numit «Nu filmăm să 
ne amuzăm», le dă o supraidentitate, 
le transformă din personaje de viață 
sau de film în prototipuri umane. Proto- 
tipul necinstei sau al arivismului, al 
prostiei sau al șmecheriei păguboase 
şi al falsei nevinovăţii ușor timpe. Fil- 
mul desfăşoară o adevărată expoziție 
de prototipuri la alegere, pozitive sau 
negative, la alegere de plins sau de ris, 
de condamnat sau de aprobat, oricum 
şi orice cu zimbet, neapărat cu zimbet 
căci, dacă nu filmăm să ne-amuzăm, 
oricum filmăm să-i amuzăm pe ceilalti. 

«Nu tilmăm să ne amuzăm» este o 
demonstrație de «scos haz din piatră 
seacă». Inutil să ne intrebăm de ce 
trebuie scos hazul din piatră seacă, 
asta e situaţia şi, de altfel, fiimul ne 
explică de la bun inceput și acest lucru, 
aşa cum vine mai tirziu, pe tot cursul 
lui, în întimpinarea eventualelor nedu- 
meriri sau nemulțumiri. Dacă ni se pare 
că sint prea multe personaje şi prea 
mare inghesuială în film, «regizorul» 
ne comunică indată cit de tare ar dori 
el să facă un film cu un singur perso- 
naj... Dacă observăm falsul unei situa- 
ţii anume, cineva din echipa de filmare, 
eventual o actriţă, ne comunică ime- 
diat, în gura mare, ce crede ea despre 
acest tals. Dacă in fine observăm prea 
marea bogăţie de şarlatani, bişniţari 
şi șmecherași, dacă ni se pare deci că 
neobișnuitul negativ capătă proporții 
prea mari, Toma Caragiu ne-o ia ina- 
inte şi ne mărturisește senin și tandru 
că-i este dor de un film cu oameni 
obişnuiţi. Este într-adevăr foarte greu 
de găsit un locşor atacabil in această 
cazemată de hăz, construită cu grijă și 
oarecare plăcere, nu de un om ci deo 
întreagă echipă din care mi-aş permite 
să citez vinovaţii principali: lulian Mihu, 
Teodor Mazilu, Toma Caragiu, Gheo'r 
ghe Dinică, Jean Georgescu, Gina Pa 
trichi, Violeta Andrei, Aimée lacobes- 
cu, Dan Ionescu, Flavia Buret, An- 
gela Chiuaru, Angela Stoenescu, Jean 
Constantin şi Alexandru Întorsureanu 
şi Gheorghe Fischer, ultimii doi pe post 
de vinători de imagini în Graphis-color. 

O mină de profesionişti înzestrați 
care;cu eleganță, umor şi o mare can- 
titate de autoironie, au jucat miza mică 
ce li s-a oferit cu o seriozitate cu care 
ar fi jucat o miză importantă. 


Eva SÎRBU 


Un film al Studioului Cinematografic «Bucu- 
reşti. Casa de filme nr. 1. Regia: lulian Mihu. 


- Comentariul: Teodor Mazilu. Imaginea: 


Alexandru Întorsureanu şi Gheorghe Fischer. 
Decorurile: arh.Aureliu lonescu. Costumele: 
Doina levința. Muzica: Radu Șerban. Monta- 
jul: Gabriela Nasta. Sunetul: ing. Dan Ionescu. 
Cu: Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Jean 
Georgescu, Gina Patrichi, Violeta Andrei, Aimée 
lacobescu, Alexandru Boc, Flavia Buref , Angela 
Chiuaru, Angela Stoenescu, Jean Constantin. 


filmul 
de actualitate 


Intr-adevăr, tema e delicată, 
indiscutabil delicată, dar la 
fel de indiscutabil! generoasă. 
Într-adevăr, problema e gra- 
vă, cu adevărat gravă, de 
strins inimi, de așezat no- 
duri în git, dar mai ales de 
pus pe ginduri. Tema, sugerată scurt și 
cuprinzător de titlu. Problema, enunțată 
și ea, laconic, într-o întrebare simplă, sim- 
plă, dar profundă, cum numai copiii pot 
pune: «Miercuri, «tată» se spune tot tată?» 
Intrebare delicată, care a născut pe loc 
alta pentru regizorul Mihai Constantinescu: 
cum să răspundă lumii la această intre- 
bare, căile fiind ca întotdeauna mai multe, 
iar cea bună, tot ca intotdeauna, unică 
Căci la o asemenea întrebare se putea răs 
punde cu furie, cu obidă, cu brutalitate, cu 
slişiere, cu inverşunare, se putea răspunde 
în toată gama reacţiilor omeneşti stirnite 
de o asemenea întrebare. Mihai Constanti- 
nescu a răspuns cu grijă. Cu grijă şi cu de- 
licateţe. El s-a purtat cu acest film delicat cu 
atenţia şi dexteritatea culegătorilor de tran- 
dafiri. Şi-a pus mănuși — ne-a pus mă- 
nușşi — să nu se ințepe, să nu ne înțepăm, să 
“nu ne doară prea tare nici pe noi, nici pe 
spectatori. Mai mult, el a mers înaintea 
noastră și a smuls țepii prea mari şi i-a 
lăsat doar pe cei mai subțiri şi mai bonțţi, 
atita cit prin mănușă să mai simţim o zgirie- 
tură, atita cit să nu ne pierdem chiar toată 
plăcerea culegătorilor de trandafiri, care şi 
în înțepătura unui spin mai stă. Dar mai cu 
seamă ne-a inarmat cu o foartecă foarte, 
dar foarte bine ascuţită, care să taie scurt şi 
dintr-o mișcare și exact de unde trebuie, 
floarea. De aici incolo socotesc că meta- 
forele nu-şi mai au rostul, că se poate vorbi 
cu vorbe de toată ziua despre un film numit 
«Tată de duminică», al doilea al regizorului 
Mihai Constantinescu. Fără metafore şi fără 
menajamente, căci, mi se pare mie, Mihai 
Constantinescu nu este tipul regizorului 
fragil care să se prăpădească la o suflare de 
critică. Dimpotrivă, mi se pare a fi un regi- 
zor în stare să suporte orice. Mai ales ade- 
vărul. lar adevărul, adevărul meu, fireşte, mi 
se pare a fi următorul: «Tată de duminică» 
este un film frumos, care n-avea nevoie 
de frumuseţe. Este un film gingaş, care 
trebuia să fie necruţător. Este un film duios, 
care trebuia să fie răscolitor. Este un tilm 
blind, care trebuia să fie crud. Este — și 
iar mă paşte metafora — un tigru ce a rivnit 
să fie pisică. Întrebare logică şi inevitabilă: 
de ce să vrea un tigru să fie pisică? Răs- 
puns sincer şi fără scăpare: pentru că 
tigrul i s-a părut lui Mihai Constantinescu 
prea mare pentru lumea mică a filmului 
său. Şi aici a greşit, căci lumea filmului 
său nu era mică. Povestea acestui tată de 
duminică, scrisă de Octav Pancu-laşi, era 
bogată, era plină, era adevărată, cu perso- 
naje vii, tulburătoare, cu dialoguri inte- 
ligente, sprintene, spirituale — uneori poa- 
te prea sprintene, prea inteligente — și bine 
că am ajuns să reproşăm unor dialoguri 
sprinteneala şi nu platitudinea — povestea 
acelui «tată de duminică» pe care Mihai 
Constantinescu a vrut-o cu tot dinadinsul 
simplă, avea motivările ei, complicate din- 
colo sau dincoace de ea, motivări conţinute 
în personajele, dramele şi problemele cola- 
terale, așa-zis colaterale: drama femeii 
care «nu ştie să-și păstreze soţul»; drama 
femeii care «nu ştie să-şi găsească un soț»; 
problema căsniciilor «de duminică», căci 
ea este agronom la, să zicem, Strehaia, iar 
el;procuror la Bucureşti; problema celor ce 
nu-și găsesc locul decit la locul de muncă, 
a celor îndrăgostiţi pină peste cap de mese- 


nema 


O dezbatere etic 


susținută 


ria lor sau copleșiți tot pină peste cap de ea, 
problema celor ce fac faţă dramelor şi pro- 
blemelor cu zimbetul şi cu gluma pe buze... 
Motivarea acelei situaţii — un bărbat se 
desparte de soţia lui şi de copil pe care-l 
«are» duminica («duminica ești al meu»), 
pentru că nu este în stare să facă față obliga- 
tiilor familiale, pentru că «viața» lui se află 
la locul de muncă, dar și pentru că are 
45 de ani și nu mai are răbdare decit din 
nou și iar numai pentru meseria lui, moti- 
varea deci, se afla in toate aceste «mărun- 
țisuri». Motivarea chiar a acelui accident tra- 
gic. Motivarea frumoasei amicitii ce se leagă 
între un bărbat și alt bărbat, motivarea 
intregii poveşti finalmente, există in film, 
dar ni se comunică sărac, zgircit, printre 
picături. Între două butade. Între două 
pahare de coniac. Între două uși. Aceie 
«mărunţişuri» erau carnea și singele filmu 

lui, erau făcute să-l hrănească, să-l facă să 
trăiască cu adevărat, dar nu, nu se poate 

căci regizorul e la post, regizorul veghează 

cu piciorul pe frină. Unele filme nu ajung så 
se comunice din lipsă de combustie, din 
pană de motor — motorul e regizorul, nu? — 
«Tată de duminică» nu ajunge să fie el 
însuși din pricina unor frine zdravene, mult 
prea zdravene. Cind dai să zici: «gata, 
acum merge, acum se încheagă, acum se 
face legătura şi iese întregul, iese răspunsul 
la intrebarea, la întrebările filmului», un 
cadru spectaculos de carting rupe totul și 
ne aflăm din nou la unu şi cu unu fac doi: 
un tată de duminică şi un fiu de duminică, 
tovarăși, atita vreau să spun! Şi dacă nu o 
imagine de carting, atunci o scenă dulce, o 
amuzantă lecţie de geografie. Sau o discu- 
ție între copii. Sau o paradă a modei. Sau, 
de ce nu?, iar carting... «Şi tu ce răspun 

deai?» — Îşi întrebă tată! fiul care-i poves 

teşte cum a tost el intrebat de ce părinții lui 
nu locuiesc impreună. lar fiul — 13 ani — 
răspunde simplu: «Schimbam vorba»... Este 
exact ceea ce tace şi Mihai Constantinescu 
cu filmul său. Schimbă vorba. Vorba e grea 
şi greu de dus in spate. El o schimbă pe 
una mai blindă, mai dulce, mai uşoară, el 
transformă motivările, explicaţiile, sensu- 
rile filmului în momente de divertisment 
(vezi excelentul moment Mazilu, autocitat 
cu tandrețe și abjecţie, vezi momentele 
de explicaţie dintre cele două femei, vezi 
momentul vag moralizator dintre procu- 
ror şi eroul principal). Transformate în 
momente, motivările pier firesc. mor de 
moarte bună și rămin ca momente... Mai 
mult și mai departe: plastic, filmul cerea 
prin toți porii o imagine puternică, drama- 
tică. Avea nevoie ca de aer de dramatismul 
ei. Dar nu. Pinza ecranului este cadrul 
unei expoziţii de tablouri vesele, multi- 
colore, relaxante. Rar, o pată neagră — 
paltonul procurorului, rar o sugestie de 
cenuşiu interior — rochia de sărbătoare 
a soţiei părăsite este de un gri-bleu șters — 
sau de pămintiu sufletesc — haina tată- 
lui, haina pe care o poartă tot filmul, ma- 
ronie — rar deci, imaginea semnată Costa- 
che Dumitru-Fony întilnind costumele sem- 
nate Ileana Oroveanu și decorurile lui Va- 
sile Rotaru, sau pur şi simplu supusă indi- 
càției regizorale, îşi implinește funcția dra- 
matică: într-o imagine, simplu dar convin- 


Amza Pellea şi Radu 


igan 


zica frumoasă, scrisă de Temistocle Popa, 
senini si cu imaginea a doi băieți 
plus o fetiţă, frumoşi şi bine aleşi, şi bine 
conduşi — Sebastian Constantinescu in 
rolul fiului de duminică, Mihai Cociașu, 
fiul procurorului, şi Ruxandra Sin — să 
plecăm înduioșaţi și plini de intelegere pen- 
tru toţi eroii filmului, să plecăm adică li- 
niştiţi de lingă un film care avea toate da- 
tele şi toate șansele să ne neliniştească. 
În toată această oază de duioșşie, cinci chi- 
puri de oameni și de adevăr trăznesc de la 
distanță a viaţă şi a adevăr: Amza Pellea in 
rolul tatălui — Amza nu-i duios, Amza işi 
duce în spate eroul filmului care ar fi trebuit 
să fie «Tată de duminică», şi-l duce cu o 
forță rară şi cu o încrincenare minunată; 
Gina Patrichi — în apariţii scurte şi cit ac 
ingrat filmate! — cu subtilitate și graţie 
soție «pierzătoare»; Radu Beligan pe post de 
procuror «umanizat» prin farmec şi discre- 
ție; Olga-Delia Mateescu în rolul celei ce 
«schimbă mirosul «de benzină cu cel de 
formol şi viceversa», a femeii care mă- 
nincă ceapă ca să miroasă şi ea a ceva, fadă, 
frumoasă și rece; și Mircea Constantinescu- 
Govora în rolul medicului, cu sinceritate şi 
dreptate cinic, cu sinceritate şi răutate 
«iertător». Între aceste cinci personaje se 
incheagă, rar şi scurt, micile mari momente 
de adevăr ale filmului. Dar mai cu seamă 
prin ele iși dovedește regizorul ştiinţa de 
necontestat a distribuției. Şi tot prin distri- 
buție se spală el mai cu seamă de păcatul 
de a fi făcut din «Tată de duminică» un 
film de toate zilele. Comparat cu primul său 
film, «Despre o anume fericire», filmul de 
fată este, fără îndoială, o demonstraţie de 
rapidă acumulare de meșteșug, și nu numai 
atit. Primul său film era descifrarea timidă a 
unui debutant. «Tată de duminică» este 
şoapta unui regizor care pare a avea ceva 
de spus. Ceva de spus în gura mare. Să 
asteptăm. Nimic nu ne împiedică să aștep- 
tăm. Nimic nu ne dă dreptul să ne îndoim că 


— Ştiţi, eu la filme nu mă pot abține să nu pling... 


— Şi la completări, doamnă? 
(Ileana Codare 


şi Teodor Mazilu devenit pentru o secvență, 


doar pentru una, o (excelentă) prezență cinematografică) 


gător tulburătoare, de confruntare la locul 
accidentului, într-o imagine subtilă, cu sim- 
plitate subtilă, a unei pete negre ce apare în 
spatele celei maronii, a unei miini care 
intră în cadru la timp să ciocnească paharul 
de coniac, imagine de fapt a unei prezenţe, a 
unui umăr alături. Sigur, mai sint, sigur, 
s-ar mai putea găsi imagini de adevăr, dar 
prea sint multe celelalte, cele multicolore, 
cele inviorătoare, cele liniştitoare, cele care 
ne creează senzaţia că sintem luaţi pe de 
departe şi cu duhul blindeţii. Ca să ple- 
căm acasă senini — finalul e deschis, 
deci oricine își poate linişti sufletul cu 
un happy-end posibil — senini și cu ochii 
plini de culoare, senini și fredonind mu- 


la Milano 


acel ceva va fi spus în filmul următor. Să 
Agiepțăni: Eva SÎRBU 
LR r o 


Producţie a studioului «București», Casă de 
filme Trei. Director: Eugen Mandric. 


Scenariu! Regia: Mihai 
Constantinescu. Imaginea: Costache Dumitru- 
Fony. Scenografia: Vasile Rotaru, Costume: //ea- 
na Oroveanu-Cosman. Muzica: Temistocle Popa. 
Cu: Amza Pellea, Radu Beligan, Gina Patrichi, 
Oiga-Delia Mateescu, Boris Ciornei, Mircea Con- 
stantinescu-Govora, Andrei Codarcea, Cornel Vulpe 
și copiii Sebastian Constantinescu, Mihai Coclaşu, 
Ruxandra Sin. 


FIPRESCI 


Între 20 şi 24'aprilie a.c. a avut loc 
la Milano Adunarea generală a Fe- 
deraţiei Internaționale a Presei Cine 


matografice (FIPRESCI). 
n prima parte a dezbaterilor, re- 
prezentanții a 25 de țări au pus în 


discuție tema: «Cinematograful 
popular, un imperativ al epocii noas- 
tre». 


Partea a doua a Adunării Gene- 
rale a fost dedicată alegerii noului 
birou al Federaţiei. 


Ecaterina Oproiu, reprezentanta 
țării noastre, a fost aleasă în una- 
nimitate Vicepreședinte al Federa- 


ţiei Internaţionale a Presei Cinema- 
tografice. 


PANO 


SEP a Aa] 
amie romanesc | 


— Subiectul pe care l-a scris 
pentru dumneavoastră Fran- 
cisc Munteanu pare bine le- 
gat, dinamic, are o anumită 
tensiune, cum aveau şi lu- 
crările anterioare ale scena- 
ristului. De altfel filmul dum- 
neavoastră, Ştetan Roman, la care aţi de- 
venit şi coscenarist, pare să amintească 
întrucitva «Sfinta Tereza și diavolii». 

— Doar în măsura în care aminteşte și 
alte filme de război. 

— Există totuși unele elemente comune: 
captivitatea eroilor într-un lagăr militar hit- 
jerist, evadarea pe care o anunţaţi din 
titlu şi altele. 

— Eu aş zice că e vorba de elemente co- 
mune genului acesta de filme care presu- 
pune totdeauna situaţii limită şi în care nu 
contează atit schema acțiunii, de multe ori 
aceeași, cit comportamentul eroilor și mo- 
dul de tratare a aventurii. De altfel povesti- 
rea din filmul nostru este inspirată de un 
fapt autentic, petrecut în timpul războiului 
antifascist, pe frontul susţinut de armatele 
române, în munții Tatra. E cea mai bună 
garanţie că subiectul, deși poate aminti de 
altele, e nu numai original dar, în felul său, 
unic. 

— Vorbeaţi de un comportament diferit 
al personajelor. 

— O primă împărţire a lor, simplă dar ne- 
cesară în acest gen de filme, e între cei 
buni și răi, între ai noştri și ceilalţi. Apoi sint 
diterențele de nuanţă intre cei patru prizo 
nieri, doi români, un englez şi un danez, 
închişi în aceeași incăpere. Dar acțiunea 


nema 


Evadarea 


sau debutul continuu 


Suspens, eroism, umor şi analiză 


de caracter 


filmului se petrece și în multe alte ambiante. 
De fapt, tocmai aceste diferențe de nuantă 
au un rol dramatic, ele functionează ca ele 
ment de suspens. Englezul, de pildă, e tot 
timpul suspectat, pentru caracterul său 
liegmatic: va trăda sau nu va trăda? Tot 
din aceste diferențe de comportament re- 
zultă și ideea filmului, prea legată însă de 
deznodămint pentru a v-o expune acum 
explicit. Fiindcă, deși evadarea e anunțată 
din titlu, în film funcţionează citeva suspen- 
suri pină în ultima clipă. 

— Cum aţi defini genul filmului? 

— «Evadarea» va fi un film simplu, direct, 
în care nu vindem o blană de pisică drept 
blană de cincila. Schema narativă e a unui 


Lupta împotriva suspiciunii ca motor al dramei 
(Emmerich Schäffer și Gheorghe Dinică) 


filmul și literatura 


Concert din 
muzică de Bach 


Pentru a doua oară in- 

tr-un an televiziunea ata- 

că, îndrăzneţ, cu real și 

demn succes artistic, o- 

pere ale literaturii noas- 

tre clasice socotite de 
unii neecranizabile. Cei ce au ezitat au 
greşit— sau nu au înțeles încă o eviden- 
ță: aceea că o ecranizare e o lectură ca 
oricare alta ce memorează numai o 
parte a operei, renunțind la întreg. 
Ecranizarea întregului e o utopie. După 
Sub pecetea tainei — scurt film 
interesaht ce aducea la vedere atmo- 
sfera halucinantă a prozei lui Mateiu 
Caragiale — serialul în patru capitole 
inspirat din Concert din muzică de 
Bach prilejuiește o întilnire neașteptat 
de matură și de sensibilă cu complexi- 
tatea tulbure, echivocă a personaje- 
lor Hortensiei Papadat Bengescu. Un 
omagiu — dar și o deschidere de ca- 
rieră cinematografică pentru opera 


scriitoarei, stinsă din viaţă acum două- 
zeci de ani. 

Răspunderea și-o asumă Dinu Tă- 
nase, pentru prima oară regizor după 
ce, în calitate de operator, fusese 
autorul remarcabilelor imagini din În- 
toarcerea lui Magellan, Ilustrate cu 
flori de cîmp, serialul t.v. Urmărirea 
etc., Tot el era și coautorul filmului 
Sub pecetea tainei, mai sus amintit. 
Artist cu rar talent, el dovedeşte nu 
numai calitățile profesiunii «de bază», 
dar și citeva din virtuțile unui regizor 
de cert viitor. Între ele, priceperea de a 
alcătui o distribuţie interesantă, valo- 
roasă prin interpretări de egală vir- 
tuozitate în roluri atit de dificile. Apoi 
memorabilă rămine atmosfera, tonul 
cu care se vorbește, just găsit între 
pedanteria caracterelor și încărcarea 
literară a stilului autoarei. Fragmen- 
tarea acţiunii stufoase, inerentă unui 
serial ilustrativ, a fost șansa unui 
exerciţiu de povestire, exercițiu ce va 
trebui verificat într-un subiect, o trau- 
mă de lung metraj obişnuit. Efecte de 
imagine știam că vom avea de aplaudat. 
Surpriza cea mai frumoasă este pre- 
zenţa lrinei Petrescu într-un rol pe 
care-l joacă cu o distincţie și virtuozi- 
tate de excepţie. Concertul e o peli- 
culă inventivă şi rafinată. Autorul ei 
şi-a obligat cariera tinereții sale atit de 
dotată. Gelu IONESCU 


într-un film de război 


film de război, patriotic, un film de acţiune, 
în care mă preocupă însă foarte mult psiho- 
logia personajelor și din care nu lipsesc 
unele momente de umor. 


— Mi se pare că unele partituri din sce- 


nariu sint scrise în mod expres pentru a 
prilejui astfel de momente anumitor actori. 
De pildă, presupun că unul dintre cei doi 
români luaţi prizonieri va fi Jean Constan- 
tin. 


— Exact. În schimb, celălalt va evolua în 


alt registru, dramatic, fiind interpretat de 
Gheorghe Dinică. 


— Spuneţi-mi, acest film va avea vreo 


legătură de continuitate cu ceea ce aţi 


realizat pină acum, de pildă cu «Simpati- 
cul domn R»? 

— Nu. 

— Va fi deci un al doilea debut. 

— Unul dintre, fiindcă in tot ce facem 
trebuie să avem cel putin sentimentul că 
debutăm, dar neapărat altfel. De data a- 
ceasta, regia, maniera de a filma vreau să 
fie, ca și subiectul, cit mai credibile, mai 
realiste. Deşi nu vor lipsi efecteie de ıma- 
gine: efectul de noapte, fiindcă jumătate 
din film se petrece noaptea, efectul de ceaţă, 
cel de bombardament ș. a.m.d. Va fi un 
film aspru, bărbătesc, dar nu din ariditate, 
ci ca o trăsătură de stil, impusă de subiec- 
tul acesta, cu momente de performanță în 
alpinism şi de agilitate şi rezistenţă virilă, 
impusă de asemenea de voinţa noastră de 
a nu introduce de formă personaje de colo- 
ratură. De aceea nu vom avea nici o femeie, 
în tot filmul, nici măcar o figurantă. 


Val. S. DELEANU 
Foto: A. MIHAILOPOL 


Regia: Slefan Traian Roman. Scenariul: Francisc 
Munteanu și Ștefan Traian Roman. imaginea: 
Octavian Basti. Decorurile: Radu Călinescu. Cos- 
tumele: Gabriela Lăzărescu. Muzica: Gabriel! Mår- 
dr int. 
În distribuție: Gheorghe Dinică, Emmerich Schăffer 
Jean Constantin, lon Boc, Silviu Stânculescu, Ema- 
noil Petruț, Ion Marinescu, Mihai Pălăgescu. Pro- 
du Casei de filme Unu. Director: /on 
Bucheru. Producător delegat: Roxana Pană. Pe- 
liculă Eastman-color. Metraj planificat: 2 200 metri 


Fără personaje de coloratură 


(în prim plan, 


ravelling avant 


Un șoc 
binefăcător 


! Maestrul X suferea deo 
ciudată amnezie: adus la 
spital, în urma unui acci- 
dent ale cărui amănunte 
nimeni nu le cunoştea, și 
ieşind abia dupa vreo ci- 
teva zile din starea de 

inconștiență, maestrul nu-şi putu aduce 
aminte decit numele său și faptul că e 
regizor. În urma unor minuțioase ana- 
lize şi consulturi medicale, soborul me- 
dicilor hotări că pacientul poate pleca 
acasă (da, își știa și adresa), deoarece 
starea sa prezintă, oricum, mai puține 
semne de îngrijorare decit a altora care 
nici nu trecuseră vreodată prin vreun 
spital. 

Abia ajuns în locuința sa, maestrul 
primi vizita unui tip ciudat, sfătos şi 
vorbăreț, despre care află că e director 
de producție şi că e un vechi, un foarte 
vechi prieten al său. Vizitatorul îl anunță 
că a doua zi urma să dea primul tur de 
manivelă la filmul al cărui scenariu, 
bătut din nou la mașină, tocmai i-l 
adusese. După plecarea vizitatorului, 


efan Roman, alături de operatorul Octavian Basti) 


maestrul deschise dosarul, văzu pe 
prima filă chiar numele său, dar cum 
nu-și mai amintea absolut nimic, îl citi 
cu o curiozitate lesne de înțeles. 


Zilele treceau, filmările avansau și la 
tiecare proiecție cu materialul develo- 
pat, toată lumea se minuna: maestrul X, 
care pină atunci semnase cam o duzină 
de filme de duzină, de data aceasta 
concepuse, fără îndoială, o capodoperă. 
Uitase tot: lecţiile profesorilor care 
spuneau «fă ca mine», sfaturile priete- 
nilor, ideile colaboratorilor, mofturile 
actorilor, filmele colegilor, filmele stră- 
ine, clișeele uzate... nu mai ținea minte 
nimic; lucra conform impulsurilor pe 
care i le dădea eul său. nealterat şi 
neviciat, nemodificat și, în sfirşit, sană- 
tos. Intr-adevar, pină acum,jumătate din 
metrajul util era gata şi era formidabil. 
Pină într-o zi, cînd, la o nouă vizionare, 
toată lumea observă stupetiată, că maes- 
trul se întorsese la vechiul său stil, că 
momentul adevărului se terminase, că 
banalitatea şi clişeele răsuflate reînviau 
victorioase în film. Proiecţia coincidea, 
cum era şi firesc, cu faptul că maestrul 
își redobindise memoria pierdută. Medi- 
cii spitalului, consultați de urgenţă, 
erau de acord: în viața fostului pacient 
intervenise un şoc binefăcător (așa îi 
ziceau ei). 


Culmea este că maestrul însuși, care 
dovedea acum o memorie înspăimintă- 
toare, nu putea preciza un singur lucru: 
care era acel şoc. 

Radu GEORGESCU 


Zilele filmului maghiar 


e pisici 


În urmă cu patru ani, lui 
Karoly Makk i se decerna 
pentru «lubire» unul din- 
tre premiile juriului de la 
Cannes. Consecvent te- 
maticii sale, regizorul se 
face din nou contidentul 
personajelor virstnice ale căror ginduri 
le interceptează tot prin genul epistolar. 
Două surori ajunse la virsta timplelor 
ninse, despărțite, In virtejul vieţii, de o 
graniță, işi scriu. Îşi scriu cum trec zilele 
— una, din scaunul ei de infirmă, așezat 
undeva pe malul unui lac pitoresc, 
cealaltă incercind să ţină pasul cu 
vremea, cochetind incă cu tineretea, 
deşi harta ridurilor li desenase alt chip. 
Mărunte intimplări de fiecare z; ieşite 
parcă din viaţă, pentru că bătrineţea lor 
nu mai interesa pe nimeni, nici chiar pe 


copiii lor, capătă pentru ele proporții 
neobișnuite și se impletesc firesc, con- 
tinuu,cu amintirile. leri este mai prezent 
decit azi. Din iotografiile ingălbenite de 
vreme.se aud parcă vii cascadele de ris 
de altădată, renasc iluziile şi speranţele 
tinereţii. Mai ales speranieie. Unde, 
cum s-au risipit toate acestea? Au fost 
iubirile, apoi despărțirile, a fost un răz- 
boi, apoi un altul, apoi lumea s-a aşe- 
zat altfel, rosturile s-au schimbat. Dis- 
creţia tonului, profunzimea sentimen- 
telor propun o răscolitoare pagină de 
viaţă, un film care face dată nu numai 
în opera regizorului, dar chiar şi in 
cinematograful maghiar, Cu totul re- 
marcabile interpretarea Elmei Bulla şi a 


Margitei Dayka. Adina DARIAN 


Producţie a sludiourilor maghiare. 
şi scenariul: Karoly Makk. Imaginea: Janos 
Toth. Cu: Margit Dayka, Elma Bulla, Magit 
Makay, Samu Balâsz. 


Ninsoarea 


În filmografia lui Ferenc 

Kosa, istoria funcționea- 

ză obsesiv. Din materia- 

lul oferit de evenimentele 

trecutului mai mult sau 

mai puţin indepărtat s-au 

alcătuit meditații politice 

cu un puternic accent etic: «Zece mii de 

sori» șiaSentinţa», «Nu e timp» şi «Nin- 

soare». Fiecare dintre aceste filme a 

marcat un timp istoric în dinamismul și 

dramatismul lui, a insemnat un act de 

scrutare in condiţia și destinul uman, o 
explorare in domeniul omenescului, 

Lupta, sacrificiul, devenirea — deţin 

prioritate și in «Ninsoare», expuse într-o 

naraţiune cinematografică redusă la un 

minimum de situaţii de o mare densi- 

tate; stilul este cel al unui logician toarte 

tenace in demonstrarea ideilor sale 

Eroii sint implicaţi, fie in reaiitatea celui 

de al doilea război mondial, fie in reali- 

tatea lumii lor interioare, subiective, 

traumatizate de condițiile exterioare. 


La virsta la care alții intră, cum se 
spune, în viață, eroul regizoarei Mara 
Luttăr este condamnat, din pricina unei 
boli necruțătoare, la amputarea unui 
picior. Aruncat de pe orbita unei exis- 
tențe fireşti ce nu se deosebise pină 
atunci cu nimic de cea a colegilor săi 
de generație, tînărul este supus dintr-o- 
dată unei dramatice lupte cu sine in- 
susi. El trebuie să depășească statutul 
dureros în care îl aruncă infirmitatea. 
Dificultatea temei, ca și amplasarea in- 
delungă, — aproape tot filmul se pe- 


Dramatice, intimplările vor îi pe măsura 
celor care le trăiesc: un soidat intors 
de pe front într-o permisie își cau 

părinţii ascunş: în munţi (tatăl deze- 
tase) şi bunica lui — istovită, resemnată 
de o calmă și caldă înțelepciune. În 
analiza stărilor sufletești trăite in ten 
sune, cu o vibraţie reținut dureroasă, 


universul fizic al dramei constituie o 
prezenţă expresivă dintre cele mai pu- 
ternice. Acolo, In aerul tare aj piscurilor, 
cind nepotul ei va fi ucis, bătrina, sin- 
gură, işi aşteaptă sfirşitul, amar impăca- 
tă cu sine și cu lumea de care se des- 
parte, în timp ce peste culmi ninge 


sărbătorește. 
Julieta ŢINTEA 


Producţie a studiourilor maghiare. Regia: 
şi scenariul: Ferenc Kósa. imaginea: Sándor 
Sára. Cu: Imre Szabó, Mia Markovicova, Pe- 
ter Haumann, Pola Raksa. 


trece in spital (care, oricum, numai 
element de spectacol și de atracţie nu 
poate fi) — face ca filmul Marei Luttăr 
să fie pus în fața anumitor handicapuri. 
Şansa peliculei rămine marea ei since- 
ritate, o sinceritate împinsă uneori pînă 
la cruzime. Interpretarea este pe tot 
parcursul filmului la înălțime (Andras 
Nyiri în rolul titular). De aici mai multe 
momente de emoție reală. Ceea ce nu 
e deloc puțin. A.D 


Producţie a studiourilor maghiare. Regia: 
Mara Lutiăr. Scenariul: Judit Mariassy. Ima- 
ginea: Janos Kende. Cu: Andras Nyiri, Jana 
Brejchova,lidiko Jani. 


Marea cursă 


Un Rudolph Valentino, inves 

mintat veșnic în albul stră 

lucitor şi imaculat al suc- 

cesului fără umbră, este ves- 

nic pindit de doi Beni Tur- 

pin-i cu îmbrăcăminte cernită 

de cioclu, doi inși care vor 
să-l umilească, să-l facă mic în ochii admi- 
ratorilor, să-i păteze măcar o dată surisul 
alb, care îţi ia ochii ca bătaia soarelui într-o 
oglindă. Se suie el intr-un balon, èi trimit 
săgeti care să-l doboare. Aleargă el pe apă 
într-un alb bolid nautic, ei trimit o neagră 
torpilă care să-l dea la fund. În van. Relele 
se întorc în contra răufăcătorilor, din ce în 
ce mai negri, in vreme ce el, Ramon Novarro 
(vreau să spun Rudolph Valentino), e din ce 
in ce mai surizător, mai alb, mai strălucitor. 
Începe o mare cursă de automobile în jurul 
lumii? Foarte bine. Maşina albă va fi urmă- 
rită de masina neagră. Errol Flynn (vreau să 
spun Rudolph Valentino) în luptă cu Stan 
şi Bran (vreau să spun Ben-Turpin-ii, re- 
văzuţi de Frankenstein într-o diabolică dra- 
mă din studiourile Mack Sennett). Asta 
este «Marea cursă» — film dedicat de 
regizorul Blake Edwards domnilor Stan și 
Bran —o cursă prin istoria filmului, o cursă 
prin amintire, un zimbet, un citat, o aluzie, 
o iluzie. Nici un gen, nici un tic hollywoo- 
dian nu trece neobservat, dar Blake Edwards 
parodiază cu pudoare și nostalgie, parodia- 
ză cu recunoștință toate acele epoci naive 
care au dat cinematografului naivitatea fără 
de care o artă nu poate fi, naivitatea copilă- 
riei, naivitatea tuturor viselor. De la urmări- 
rile tip Keystone la maşinăriile drăcești și ab- 
surde din filmele lui Fatty Arbuckle, de la 
seninătatea ilogicii lui Buster Keaton la 


grimasele lugubre ale comperilor chapli- 
nieni, de la bătăliile homerice din saloon- 
urile westerniene, la duelul pe scările caste- 
lului din cite make-uri și remake-uri cu Robin 
Hood, de la balurile la curte cu valsuri sub 
lustre, unde ni se amestecă în amintire 
contesa Walewska și surizătorul locotenent 
Chevalier, la marile incăierări cu frişcă — 
totul e atins de condeiul cinematografic al 
lui Blake Edwards, și gagurile explodează 
din colțurile amintirii, tiecare gest al perso- 
najelor, fiecare incadratură se referă la un 
film, la un an, în treacăt, cu o uimitoare 
fluență — alunecare plină de risete pe oglin- 
da unei mari pasiuni. 

Tony Curtis este superman-ul cu priviri 
ucigătoare şi Natalie Wood o preistorică 
campioană a eliberării-temeii-de-sub-scla- 
via-bărbatului. Filmul stă însă pe umerii 
lui Jack Lemmon, erou descins din filmele 
de altădată, amestec de ghidușşii făcute cu 
aer drăcesc, recital ameţitor de expresii şi 
mişcări şi grimase punctind toate canoanele 
interpretative ale cinematogralului mut. E! 
şi comperul lui — Peter Falk (chiar Colum- 
bo!) minaţi frenetic de un impuls de a tace 
«rele». Rele a căror apoteoză sint bombar- 
damentele cu frişcă şi — de ce nu? —pră- 
bușirea turnului Eiffel intr-un nor de veselie. 


Dan COMȘA 


Producţie a studiourilor americane. Regia: 
Blake Edwards. Scenariul: Arthur Ross și Blake 
Edwards. Imaginea: Russell Harlan. Cu: Jack 
Lemmon, Tony Curtis, Natalie Wood, Peter Falk. 


am mai văzut... 


Norii 


Peregrinările aparatului nu caută aparent 
nimic în afara măruntului cotidian, a bana- 
lului, dar care miraculos se încarcă drama- 
tic şi devine simbol, metaforă poetică a 
vieții, prin talentul şi dorința regizorului 
sovietic Boris Stepanov de a spune ceva, 
ceva ce simte, ceea ce ştie că incă nu s-a 
spus. Trecerea stingace a unui flăcău tom- 
natic printr-o spărtură de gard, cu un ceas 
într-o mină şi un castron de ciorbă în alta, 
după ce i se refuzase cererea în căsătorie; 
privirea, aceeași privire veșnic înlăcrimată a 
liei Savina, aici mamă a unui tinăr care visea- 
la nori și nu reuşeşte la probele de admitere 
în aviație: un pui de copil care face baloane 
de săpun; un contabil, şet de colhoz, care 
işi rezolvă problemele administrative în 
pauzele dintre filmele care i se proiectează 
tot timpul la cinematograful sătesc — toate 
aceste întimplări și multe altele devin purtă- 
toarele unei poetici pregnante, dureroase 
aproape. Acest film care, aidoma eroilor 
săi, nu s-a dorit nimic deosebit, a reușit să 
ne sugereze sentimentul eter al bucuriei 
şi al uitării. 


LN. 


Producţie a studiourilor Bielorusfilm. Regia: 
Boris Slepanov. Scenariul: Boris Lobkov. Imagi- 
nea: Vitali Nikolaev. Muzica: Oleg Karavaiciua. 
Cu: Evgheni Gherasimov, lia Savina, Lev Durov 
luri Smirnov, Mașa Solomina, Evgheni Mensov. 


Hans Rockle 
şi diavolul 


Medievalul motiv literar al pactului cu 
diavolul, reluat într-o versiune fantastico- 
umoristă. Neinvinsul lucifer trebuie să re- 
cunoască în cele din urmă superioritatea 
geniului inventiv al omului, reprezentat aici 
de un mare meșter păpușar; o face nu Inain- 
te de a fi recurs la tot felul de sforării pentru 
a-şi pune rivalul în încurcătură. Ca în orice 
basm veritabil, nu lipsesc nici accentele 
sociale, nici cele morale. Lipseşte poate 
mai multă fantezie. S.D. 


Un film de Hans Kratzert. Cu: Rolf Hoppe, Peter 
Aust, Simone v. Zglinicki, Mathias Günther, Christa 
Lehmann. 


Răfuiala 


Un western destul de vechi (din 1965), 
destul de prăfuit Un Henry Hathaway de- 
tectabil doar din citeva secvente, tulbură- 
toare e adevărat, cu cai, cu cai alergind li- 
ber, spectaculos, minaţi de pasiunea şi pri- 
ceperea acestui regizor îndrăgostit de lu- 
mea animalelor (vezi «Hatari»). Un John 
Wayne plictisit, imbătrinit, mult mai imbă- 
trinit ca în alte filme făcute ulterior. Un 
Dean Martin indiferent, poate nemulțumit 
de personaj, ceea ce este de înţeles, oricum 
într-un rol de figuratie specială. Un western, 
deci, ca toate westernurile de duzină, pro- 
iectat la noi într-o copie învechită, decolo- 
rată de vreme şi de prea multă folosință. 

Rodica LIPATTI 
M 
Un fiim de Henry Hathaway. Cu: John 
Wayne, Dean Martin, Martha Hyre, George 

Kennedy. 
11 


HY 


Avem in față o colaborare a 
studiourilor noastre cu cele 
de televiziune «Tehniso 
nor» de la Paris şi Tele-Min- 
chen, care oferă tineretului 
hrana mult așteptată: poves- 
tiri”palpitante, stimulind spi- 
ritul Intreprinzător, curajul, prietenia, soli 
daritatea. Sursă ideală, romanul lui Jules 
Verne «Doi ani de vacanţă», adaptat inițial 
pentru micul ecran în citeva episoade, ulte- 
rior concentrate pentru ecranul obişnuit in 
două filme: «Piraţii din Pacific» și «insula 
comorilor». 

Experienţa de scenarist a lui Francisc 
Munteanu — autorul adaptării literare si al 
dialogurilor — se simte in construcţia de- 
ajuns de unitară pentru o naraţiune ce 
fusese fragmentată în cele citeva episoade 
iv; se simte și în alertețea dialogurilor, 
în grija cu care-și terește personajele de 
flecăreala provenită de obicei din ceea ce 
aş numi «răsfà literar» (admiraţia faţă de 


<A = 
Jules Verne 
în vacantă 
pe malul 
Mării Negre 


Piratii din Pacific 


o sursă literară cunoscută care li face pe 
mulți dintre adaptatori să nu renunte la nici 
un cuvințel). Lucrul cinematografic pare 
insă uneori cam expediat, in ciuda garan- 
tiilor oferite de numele de pe generic 


Pe lingă secvențe mai antrenante (cum ar 
fi capturarea echipajului), pe lingă peisaje 
umane autentice (lumea pestriță a portului 
oriental în care vor debarca piratii) există 
şi o cantitate de improvizație. Parcul impu- 
nătorului castel englezesc unde se trag sor- 
ţii fabuloasei călătorii pare un fel de schiță 
scenografică în care evoluează niște adulți 
ce se joacă de-a lorzii, ca niște copii ce-şi 
pun bărbi și se costumează în absența 
părinților. Muzica lui Temistocle Popa 
punctează cu nerv cele citeva situaţii în- 
cordate. Abia cu «Comoara din insulă», 
cind echipajul adult (din tilm) dispare si 
lasă loc intrării in scenă a adolescentilor- 
eroi, jocul devine mai strins. Mai firesc si 
mai atrăgător. 


Insula comorilor 


„„fructifică mai bine avanta- 
jele literaturii: aventuri palpi- 
tante, desfăşurate in locuri 
puţin obișnuite, eroi deveniți 
cu adevărat eroi în impreju- 
rări excepţionale: adolescen- 
ţii, plecăţi într-un voiaj de a- 
grement pe mare şi capturați de pirați, reu- 
sesc să evadeze, corabia lor nautragiază 
pe o misterioasă insulă, în care urme și 
mai misterioase aoveoesc existența unui 
om sălbăticit, care... etc., etc. Aici regizorii 
intervin cu mai multă siguranţă, ei «pun in 
imagine» situaţiile cu acurateţă și nerv, reu- 
şind momente de cinema dinamic, fără să 
mai facă rabat virstei — presupus infantile 
— a spectatorilor. Regăsim din cind în cind 
nu numai suflul bunelor ecranizări după 
Jules Verne, dar şi spiritul unei literaturi 
generoase, morala ei simplă, dar nu sim- 


plistă, cu atente observaţii de psihologie şi 
logică a caracterelor, în ciuda fabulosului 
epic. Convingătoare sint relaţiile dintre co- 
pii de condiţii sociale diferite, cum ar fi 
prietenia dintre Doniphan, nepotul lordului, 
şi Dick Sand, ajutor de marinar, sau com- 
plexul pe care-l suferă, tată de camarazii 
lui, Gordon cel fără familie, căruia, în gene- 
rozitatea specifică a virstei, colegii îi oferă 
drept compensație conducerea grupului. 
Toate sensibil tălmăcite de către tinerii in- 
terpreţi (copii români, germani și francezi), 
sub o supraveghere artistică mai atentă 
decit în «Piraţii...». Operatorul Alexandru 
David explorează mai pulin «exotismul» 
insulei și se axează mai mult pe prim-planuri 
și detalii, mult mai spectaculoase prin sem- 
nificaţii chiar și într-un film de aventuri. 


Alice MĂNOIU 


Film realizat de Studioul «Bucureşti» in colaborare 
cu «Technisonor»-Paris şi «Tele-Munchen», dupa 
romanul «Doi ani de vacanță» de Jules Verne 
Producţia Casei de filme nr. 5. Director: D. Fer 
noagă. Scenariul, dialogurile versiunii române: 
Francisc Munteanu. Regia: Gilles Grangier şi Ser 
giu Nicolaescu. Regia versiunii române: Nicolae 
Corjos. Imaginea: Alexandru David. Muzica: Te- 
mistocie Popa. Decoruri şi costume: Filip Dum 


Precizare 


În legătură cu genericul filmelor 
«Piraţii din Pacific» și «Comoara 
din insulă». 

Dituzarea,de această dată, a folosit 
un generic care nu corespunde reali- 
tăţii. Filmele mai sus amintite sînt rea- 


n căţel „sărat“ 


Dacă doriţi să aflaţi ce pățeşte un cățelus 
pricăjit, adoptat de echipajul unui vas, cum 
creşte el pe covertă, devenind un adevărat 
lup de mare, cum stinge incendii şi ce ava- 
taruri poate întimpina, ce viață de ciine 
poate duce in cazul că face imprudenta să 


12 


triu şi Nicolae Teodoru. Cu: Marc di Napoli, Con- 
stantin Båltåreļu, Mihai Berechel, Werner Pochard, 
Aurel Giurumia, Constantin Diplan, Frantz Seiden- 
sowan, Didier Gaudron, Cristian Sofron, Constan 
tin Bărbulescu, Angela Chiuaru, Dan Nasta, Domi- 
nique Planchot, Reiner Basedow, Nucu Păunescu, 
Constantin Nedelcu, Horia Pavel, Ştefan Cristea, 
Bogdan Untaru. 


lizate în versiunea românească după 
un scenariu de Francisc Munteanu şi 
în regia lui N. Corjos, după un material 
filmat de Sergiu Nicolaescu şi Gilles 
Grangier. 

Versiunea franceză-sau germană pe 
care am iscălit-o nu a rulat în țară la 
noi şi este formată din 4 filme a 80 
minute. Sergiu NICOLAESCU 


rămină pe un țărm cu totul şi cu totul străin, 
cum se regăsește cu vechii săi stăpini, 
marinarii vasului care l-au adoptat, duce- 
ti-vă să vedeţi filmul acesta. Dacă nu, tri- 
miteți-vă neapărat copiii, ei oricum se vor 
bucura și vor suferi alături de Săratul și vor 
înțelege din povestea aventurilor lui citeva 
adevăruri despre viață și oameni. 

LN. 


Doi delfini 

mai talentați 
decit 

e supervedetele 


= 


Ziua delfinului 


Succesul literaturii de fic- 
țiune şi document se trans- 
feră și în film. «Ziua delfinu- 
lui», o combinaţie de film 
scientist şi de ficțiune, are 
toate datele unei bine gindite 

lovituri de casă. Ecranizat după o carte de 

Robert Merle, de către un reputat regizor, 

Mike Nichols, şi interpretat de «amatori»: 

delfinii Alta şi Beta — personaje cu o 

psihologie complexă și de o sinceritate, 

al cărei tragism nu îl putem compara de- 

cit cu tiradele «marelui mut» — filmul a 

atras spectatorii de pretutindeni (chiar și 

pe unii specialişti), ca o bine țesută și 
transparentă plasă magnetică. 

Despre ce este vorba în film? Obiecte 
sau subiecte de experienţă ale unui cer- 
cetător întru articularea limbajului uman 
de către aceste superbe viețuitoare mari- 
ne, care în alte milenii au trăit pe pămint 
şi pe care l-au părăsit — semn al inteli- 
genţei dornice de supraviețuire — delfinii 
aceștia trec alături de noi, prin experien- 
tele impuse de prietenul și îngrijitorul lor 
cercetătorul. 

Documentul ştiinţific trece însă pe ne 
așteptate într-o poveste plină de suspense 
— încercarea de asasinare a unui preșe- 


am mai văzut... 


Ce culoare 


are dragostea 


Un film convenţional, din care — bine- 
înteles — nu vom afla niciodată «ce culoare 
are dragostea»; secvențele de așa-zis suc- 
ces vin de pretutindeni: iubirea la prima 
vedere, nostalgice convorbiri telefonice, 
calma și armonioasa metamorlozare a dra- 
gostei în prietenie. Recunoaştem fiecare 
dintre întimplările povestirii, căci le-am mai 
văzut, în diferite variante, în zeci de pro- 
ducţii cinematografice. Dorinţa cineaștilor 
cehoslovaci de a crea un exemplar portret 
al uneia dintre contemporanele noastre — 
inginera Milena — reușește doar la nivelul 
nobile: intenţii educative, fără a dobindi 
autenuca transfigurare artistică. Regizorul 
Zbynek Brynych (autorul unor interesante 
filme de rezistență — «Transport pentru 
paradis», al unor pelicule despre actuali- 
tate, marcate de simplitatea și emoția neo- 
realismului — «Romanţă la periferie») şi-a 
pierdut aici din originalitatea transcrierii 
generoaselor sale idei umaniste în limbaj 
cinematografic 


I.C. 


Un film de Zbynek Brynych. Cu: Jaroslava Ober- 
maierovă, Václav Postranecky, Rudolf Jelinek, Jirina 
Svorcovå, Jana Ditelovă, Katerine Machâchovă. 


dinte de stat cu și prin intermediul aces- 
tor delfini —amenințind această sublimă 
intilnire dintre om și delfin, dintre rațiune 
și extaz cu care începuse filmul. 

Dacă punem alături de toate acestea 
tilmările sub apă, adevărate sărbători ale 
ochiului, nu putem să nu subscriem la 
acest film, pur, emoționant, inedit, care 
reușește să ne readucă într-o stare de 
emoție —cum spunea Picasso? —vecină 
cu copilăria. 

De reamintit.discreţia jocului lui George 
C. Scott, care și-a dat seama că nu poate 
— cu tot talentul său — decit să secon- 
deze acest recital al mării şi al delfinilor. 
Şi a făcut-o cu o simplitate aproape cople- 
şitoare. Excelent «jocul» delfinului Alfa 
(de ce nu şi al lui Beta?) inimitabil, incon- 
ştient, lipsit de artificii și profesionalism. 


losif NAGHIU 


Producţie a studiourilor am 
Mike Nichols. Scenariul: Buck 
romanul lui Robert Merile. Imagin 
Fraker. Muzica: Georges Delerue. Cu: George C 
Scott, Frish van Devare, Paul Servino, Fritz Weaver 
Jan Korkes, Edward Herrmann, Leslie Charlson, 
John David Carson, Victoria Racimo, John Dehner 


A iubi înseamnă a înțelege 


(«Ce culoare are dragostea») 


Foarte amuzantă această 

bandă desenată ca o parodie 

de western. Fantezia cîştigă 

pariul prin sute de gaguri in- 

ventate pe spinarea unei lumi 

— cea a westernului — in 
care s-a spus totul și încă 
ceva în plus. Incredibilul a fost demult 
epuizat în lumea pistolarilor — eroii «Dili- 
genţelor», «Marilor cavalcade», «Călăreţilor 
perfecţi» erau ei înşişi inventatori ai tuturor 
gagurilor salvării şi supravieţuirii, gaguri 
ce-au avut un singur repor sfint: să fie drep- 
tate, la sfirșit să fie dreptate și eliberare. 
Westernul nu poate recita decit o singură 
poveste, ca o bunică ce și-a deprins mese- 
ria de a adormi nepoții seara, copiii obosiţi, 
fără spirit critic, deci gata să prelungească 
în vis, prin miraculos, scenariul stereotip 
auzit la uvertura somnului. Am văzut paro- 
dii ale westernului jucate de eroi in carne și 
oase, de anti-eroi în carne şi oase. Am vă- 
zut chiar westernuri cu roboți (frumoasă 
invenţie) — după cum, «Cîntecul preriei», 
acum cițiva ani în urmă, era tot un fel de 
Luke filmat cu păpuși, cu marionete. Cum 
cinematogratul inventează un idol — fie 
personaj, fie actor de vază (ceea ce uneori 
e același lucru) — cum îl aduce și în cadrul 
tix al orășelului cu citiva burghezi, cu cițiva 
bandiți, cu cîțiva cai, cu cițiva indieni, cu 
multe focuri de pistoale, cu un pian mecanic 
cu whisky turnat din sticle neambalate, pro 


larba de m 


Sintem prin 1880. În Cornwall, în țară bre- 
tonă, falezele prăpăstioase sint asediate de 
mare și vintul aleargă liber, întoiază depăr- 
tările apei, dansează in ierburile proaspete 
de pe maluri. În pustietatea luminoasă a 
acestor faleze e o căsuță și, în căsuță locu- 
iesc o fetiță și bunicul ei paralitic. Fetița 
stringe alge aruncate pe plajă de valuri, şi le 
vinde într-un sătuc depărtat, şi el bătut de 
vint, și ei suspendat deasupra mării. Marea 
i-a răpit fetitei părinții într-o furtună; ma- 
rea o ajută să trăiască, marea este prietena 
ei de joacă; marea este aici totul. Albatroşii 
ţipă, duși de vint, valurile bat, zilele trec și 
povestea filmului ar putea sta întreagă în 
cuvintele unui cintec — o mică intimplare, 
citeva chipuri, o undă de nostalgie. Pierre 
Loti își scria astfel povestirile lui cu pescari 
bretoni, vrăjit de vieţile acestor oameni 
cununați cu marea și cu singurătatea. 
Filmul «larbă de mare» seamănă cu o carte 
de Pierre Loti: desuetă și pierdută în zâri 
ca un gind ce se rătăcește în vreme ce ochii 
urmăresc zborul pescăruşilor. 


Dan COMȘA 


Un film de Henry Herbert. Cu: Donald Pleasence 
Dai Bradley, Veronica Quilligan, Peter Vaughan 
Lillias Walker, Arthur English, David Hewe. 


inspirat dintr-un episod real, petrecut în 
timpul celui de-al doilea război mondial — 
lupta partizanilor iugoslavi pentru recuceri- 
rea unei saline ocupată de nemți — filmul 


Invincibilul Luke 


ducţie locală, cu o diligenţă şi cu cite o iubire 
trecătoare. Idolul le aranjează pe toate, fru- 
mos, curat — morții nu se mai numără la 
ieșire. Plăcerea cinefilului de azi e o plă- 
cere a amintirii, a recunoașterii unui cadru 
tix. Mai cu seamă în jocul cu acest cadru, 
excelează banda desenată a lui «Luke» — 
memoria parodiei e intotdeauna extraordi- 
nară. 

Dar, ca în orice desen animat de lung me- 
traj, este ceva ce obosește: lungimea, re- 
petata căutare a efectului jucăuș. Animarea 
impune genul scurt — nu pentru că așa l-a 
impus Disney, dar pentru că Disney a știut-a, 
Forţa animatului e serialul. 

Aceste observaţii nu vor să ştirbească 
recunoaşterea unui fapt cert: anume că 
Luke e amuzant și inteligent. Şi că de 
ceva amuzant și inteligent ai intotdeauna 
nevoie, oricit de amuzant şi inteligent ai fi, 
în zilele tale bune, în care te poți privi în 
oglindă, ca pe un erou de bandă desenată, 
la ora bărbieritului sau a ajustării culorii 
ochilor după sezon: ocupaţii de serial — 


la urma urmei. 
Gelu IONESCU 
Ei aa) 
Producţie franco-beligiană — desen animat de 
9 metraj. Regia și scenariul: Morris, René 


Goscinny, Pierre Tchernia. Imaginea: F/ançois 
Léonor, Jean Micke. Muzica: Claude Boiling 


ne reamintește că alături de marile bătălii 

- cum a fost bătălia pentru apa grea, au 
existat mii şi mii de bătălii mai puţin specta- 
culoase, neconsemnate niciunde, dar care 
in acele momente au avut importanţa lor, 
au fost plătite cu singe, suferință, vieţi 
omenești — ca această bătălie a sării. Folo- 
sind schema tradițională a filmului de parti- 
zani, regizorul Gojko Sipovat renunţă poate 
prea grăbit la o temă generoasă și originală 
pentru a opta în favoarea unor soluții cam 


schematice. Viorica BUCUR 
Un film de Gojko Sipovac. Cu: Darko Damevsh 


Stoje Arandelovit, Boro Begović, Nada Rocco, Mi- 
roijub Leso, Slobodan Dimitrijević, Milca Kandic 


Dar cu toat 


să nu spui. 


Hoinarii 


Nici Faulkner, nici Heming- 
way nu au avut o întiinire me- 
morabilă cu  Hollywoodul. 
Niciuna din operele celor doi 
mari clasici ai literaturii con- 
temporane americane nu și-a 
adincit semnificaţia şi nu și-a 
sporit poezia pe vreun ecran color sau pa- 
noramic. Cu atit mai mare este revelația 
ecranizării ultimului roman din saga celor 
15, dedicată ținutului imaginar Yoknapa- 
tawpha, «Hoinarii», roman publicat cu doi 
ani înaintea morții lui Faulkner şi filmat la 
cinci ani după ce scriitorul a incetat din 
viață. 

Senine aduceri aminte despre peripețiile 
copilăriei sint depănate de vocea molcomă 
a povestitorului aflat la virsta amurgului: 
«Era o vară fără sfirșit...»; iar aparatul, con- 
dus parcă de privirea copilului de atunc 
pătrunde cu uimire tainele așezării Jette 
son, capitala ținutului imaginat de Faulkner, 
cu case de lemn, cu oameni pașnici, cu 
trăsuri, aşa cum putea arăta un orăşel din 
«sudul adînc» la început de secol. Dar in- 
tr-o zi, boss-ul, bunicul, stăpinul conacului, 
cumpără o maşină. Pe atunci, pentru locui- 
torii din Jetterson — trăsura-fără-cai, care 
avea totuși puterea a 18 cai luaţi la un loc 
— era o adevărată minune. Sosirea ei în 
periferica gară este întimpinată cum se cu- 
vine, cu urale şi cu un trandafir galben. 
Galben ca și ea. Nemaipomenita mașină va 
da prilejul celor trei hoinari (Boon, flăcăul- 
argat, om de casă, Ned, omul de culoare, 
inrudit și el cumva cu familia, pentru că in 
milologicul tinut faulknenan singele negru 
se amesteca nu o dată cu cel alb, și Lucius, 
nepoțelul boss-ului, povestitorul de acum) 
să facă o escapadă la oraș. Cel mai apro 
piat mare oraș situat la 75 de mile nord-vest 


astea e cu neputinţă 
(«Nici o vorbă despre fotbal») 


de Jefferson, Memphis, cu case de două 
etaje, cu alte citeva astfel de «minuni zbură- 
toare», cu fete vesele şi cu cai de curse. În 
acest loc al promisiunilor știute și neștiule, 
Lucius se va despărți de copilărie, va fi ini- 
tiat într-un chip destul de brutal în «morala» 
adulților, va afla că răul şi nedreptatea 
există cu adevărat. Seninul ochilor săi se 
va întuneca de primele lacrimi ale regretului. 
Regretul de a fi mințit. Regretul de a nu fi 
fost la înălțimea promisiunilor făcute. Dar 
tot aici micul Lucius va simţi pentru prima 
oară beţia gloriei, gloria de a fi ciştigătorul 
cursei de cai (asistăm la una dintre cele 
mai poetice și patetice întreceri hipice de 
pe ecran cu acest prilej).Tot bunicul, o dată 
cu iertarea acordată celor trei hoinari, va 
explica nepotului codul onoarei, codul care 
impune să-ți asumi răspunderea actelor tale 
şi povara consecințelor lor, chiar dacă nu 
tu le-ai provocat, dar ai luat parte la ele. 

Romanul comic și inocent aventuros. își 
află în transpunerea filmică tot parfumul și 
toată poezia prozei faulkneriene, pirguite 
şi nostalgice, cu care autorul iși întorcea 
privirea spre propria-i copilărie. 

Mitch Vogel (Lucius) ține tot timpul ecra- 
nul, în concurență cu un Steve Mc Queen 
într-unul din acele roluri în care se joacă 
pe sine, cu pasiunea lui pentru viteză, pen- 
tru cursele de automobile şi de cai, într-unul 
din acele filme Imbietoare și imbătătoare ca 
o trecătoare briză de primăvară. 

Adina DARIAN 


Producţie a studiourilor americane. Regia: 
Scenariult: /rving Ravetch, după un 
illiam Faulkner distins cu premiul 
Pulitzer. imaginea: Richard Moore. Muzica: John 
Williams. Cu: Steve McQueen, Mitch Vogel, Sha 
son Farrell, Rupert Crosse, Will Geer. 


Nici o vorbă 


despre fothal 


De fapt, «nici o vorbă despre fotbal» este 
un fel de a spune, căci în acest film se joacă 
destul fotbal (e drept, de către copii...) şi se 
discută la fel de mult despre utilitatea lui 
în viața cea de toate zilele. Titlul vrea să ne 
avertizeze de fapt că, pornind de la fotbal, 
se pot trage concluzii dintre cele mai inso- 
lite despre cinste, simțul răspunderii, per- 
sonalitate. În ciuda intenţiilor moraliste, fil- 
mul este deconectant, dezinvolt, jucat exce- 
lent,mai ales de actorii-copii și, bineînţeles, 
pasionant pentru... amatorii de fotbal! De 
unde se vede că, în anii noștri, indiferent 
de virstă, e foarte greu să nu spui «nici o 
vorbă despre fotbal!» 


Dinu KIVU 
e—a 
Un fiim ge /saak Maghilon. Cu: Ira Volkova, Vitia 


Haritonov, Misa Purcenkov, Tania Gorodniceva, 
Evghenia Uralova, Aleksandr Demianenko etc. 


13 


filmul românesc peste hotare 


„Duhul aurului“ la Bergamo 


La Bergamo, cu prilejul 

celei de a 18-a ediţii a 

Festivalului filmului de 

autor, filmul românesc 

«Duhul aurului» a fost 

distins cu Premiul spe- 
cial al juriului. 


Spicuim din presa italiană apărută în 
zilele festivalului: 


«O operă remarcabilă, mai ales sub 
raportul căutărilor stilistice, ne vine din 
România. «Setea de aur» (titlul în ver- 
siunea italiană al filmului «Duhul auru- 
lui» n.n) e inspirat din două povestiri 
de lon Agârbiceanu, transpuse, separat, 
pe ecran, de Mircea Veroiu și Dan Pita 
(autori cunoscuţi şi apreciaţi încă cu 
doi ani în urmă, la Sanremo, pentru 
«Nunta de piatră»). Filmul nu are legă- 
turi cu realitatea actuală, ci-și împlintă 
rădăcinile în realitățile de la începutul 
secolului 20, dintr-un orășel transilvă- 
nean. Cele doua narațiuni cinematogra- 
fice vorbesc — şi prin acompaniamen- 
tul unor melancolice balade — despre 
acelaşi tragic destin, al celor ce se lasă 
subjugaţi de mirajul aurului. Mai cu 
seamă prima povestire, despre un «bra- 
conier» al aurului, impresionează prin 


«Corriere della sera»: 


ne vine din România...» 


Premieră internațională 


m Simultan, în patru mari oraşe 
europene: Bucureşti, Helsinki, Paris, 
Volgograd, filmul lui Titus Popovici și 
Doru Năstase, «Pe aici nu se trece» 
va marca prezența cinematografiei 
noastre la manifestările închinate celei 
de a 30-a aniversări a victoriei împotri- 
va fascismului. 


aventura scenariului 


Ceea ce nu 
se poate filma 


e Gros-plan 
«În ochii ei se citea 
intreaga lor poveste de 
dragoste...» 
e Flash back 
«E! își aminti că uitase 
totul». 
© Montaj parale! 
«in timp ce se plimba pe stradă, 
Victor se gindea la altceva...» 
e Ecran divizat 
«Sufletul său era împărţit în două ju- 
mătăţi egale. Jumătatea cea mai mare 
era insă plină de speranță». 
e introspecție 
«Olimpia fredona în gind o melodie 
necunoscută». 
e Filmări combinate 


imagini hieratice de o mare frumusețe 
plastică.». 


Leonardo AUTERA 
«Corriere della sera» (nr. 66/75) 


Cu titlul: «Se remarcă, la Bergamo, 


tilmul românesc și filmul sovietic», 
se scrie: 

«...«Duhul aurului», opera cineaştilor 
români Dan Piţa și Mircea Veroiu (au- 
tori ai foarte valorosului film «Nunta de 
piatră») analizează cu măiestrie şi o 
mare știință a evocării lumea apusă, 
descrisă în povestirile scriitorului lon 
Agârbiceanu, 

Filmul, lucrat Intr-un alb-negru echili- 
brat, grav şi măsurat, înfățișează univer- 
sul de piatră, mocnind de drame,al unei 
comunităţi care-și întemeiază raţiunea 
de a fi pe unica sete a aurului... Dincolo 
de semnificaţiile imediate, filmul reu- 
şeşte — demonstrind din partea auto- 
rilor un acut simț al analizei psihologice 
ca şi un remarcabil dar de a «vizualiza» 
— să transmită, folosind semne și sim- 
boluri, sentimentele unei umanități sfi- 
şiate de contradicţiile dintre impulsurile 
primordiale și aspiraţia către o morali- 
tate şi demnitate mai inaltă.» 

(Sauro BORELLI) 
«Unită, martie 1975 


«O operă remarcabilă 
(«Duhul aurului») 


O săptămină în Mexic 


W Între 20 și 26 mai, la Ciudad de 
Mexico se va desfăşura o «Săptămină» 
a filmului românesc. Din program: 
«Zidul», «Nemuritorii», «Filip cel 
bun», «Duhul aurului» și o substan- 
țială selecţie de filme documentare 
de scurt-metraj. 


«Căpitanul ghici că dincolo de zidurile 
înalte, de netrecut, se află totuşi ceva...» 

e Suspens 

«Călărea cu grijă, în virful picioarelor, 
ca să nu-l audă paznicii». 

© Panoramic 

«Matei se uită în jur şi constată că pe 
şantier nu umblau clini cu covrigi în 
coadă». 

e Filmare din elicopter 

«Privită de la distanță, căsnicia lor 
părea perfectă». 

e Tăietură in montaj 

«Își pierdu brusc încrederea în oa- 
meni». 

e Fondu 

«Adormi. Avu un somn fără vise». 

e Replică din off 

«O voce din interior îi spunea că nu 
e bine ce face». 

@ Întănţuire 

«Pierdu timpul, dar găsi cu cale să nu 
se întristeze». 

e Final deschis 

«Înainte de a pune piciorul pe scara 
vagonului, se hotări să înceapă o viață 
nouă». 


Dumitru SOLOMON 


de acord? 


un film posibil 


„Vinătoarea de vulpi“ 


S-a anunțat că Adrian Pe- 
tringenaru face un film după 
romanul lui Dinu Săraru 
Nişte țărani. Remarcabilă 
promptitudine, căci cartea a 
apărut de curind. Remarca- 
bilă idee, căci e o carte de 
densitate epică şi originalitate lirică, in 
care plasticitatea naraţiei are valori evoca- 
toare substanţiale. 

E o tragicomedie istorică. In procesul 
uriaș de socializare a satului, undeva, in 
cimpia olteană, o alveolă se opune, stagnind 
E o așezare îndărătnică (se şi numește 
Cornul Caprei). Năiţă Lucian şi Pătru cel 
scurt, eroii, folosesc toată înțelepciunea 
ancestrală, toată şiretenia dobindită în vre- 
muri mai apropiate toate mistiticările posi- 
bile, căptuşite, adeseori, cu o ironie dură, 
calculată la rece, ori cel mai autentic 
umor natural pentru a rezista — şi aici e 
comedia încăpăţinării lor. Dar procesul 
innoitor şi fluxul general al civilizaţiei sint 
necruțătoare: temeliile de case puse de Nă- 
iță Lucian sint măcinate de ploaie și vint, 
socotelile de măruntă chiverniseală se spul- 
beră. Pătru cel scurt moare crincen şi iute, 
într-o singură noapte, scăldat în sudori, 
mintea lui retuzind să înțeleagă şi să accep- 
te, tragedia fiind a patriarhalismului opac, 
a încercării de a trăi în continuare «cum 
apucaseră ei, cum știau ei», cu o surzenie 
inocentă şi o orbire candidă față de convul- 
siile întregului univers. 


cineclub 


Toţi oamenii acestei interesante povestiri 
sint bătrini — ori imbătriniti prematur; 
singurul tinăr, Gheorghe, fiul lui Năiţă 
Lucian, fuge din casa părintească la oraș. 
Pe cerul mereu sur al existenţei țăranilor 
se văd doar astre întunecate — grija, teama, 
suspiciunea — nu strălucește mai niciodată 
steaua dragostei. Pină şi in metodele celor 
trimişi să lumineze cugetele de aici, necon- 
cordante cu principiile declarate — se însi- 
nuează amenințarea, abuzul de putere, bă- 
taia. În această celulă umană veștejită, co- 
lectivizarea va pătrunde ca un balsam re- 
generator. 


E, probabil, că viitorul film va avea cea 
mai puternică sursă de inspiraţie în tipolo- 
gia cărţii, în psihologiile uneori admirabil 
construite, rareori sumare ale protagoniști- 
lor. E cert că o parte din savoarea literară 
va fi greu de conservat pe peliculă. Căci 
autorul aude fulgul căzind pe zăpadă, vede 
cum ploaia se intoarce împotriva omului, 
simte în nări mirosul acrişor, unic, al fumu- 
lui ce se ridică din gunoaiele arzinde primă- 
vara, și toate aceste insemne ale unei lite- 
raturi adevărate n-au cum trece în imaginea 
vizuală. 


Dar e totuși la mijloc mina unui regizor 
tinăr şi s-ar putea să fiu în eroare cu afir- 
maţia de mai sus. Şi ar fi bine. 


Valentin SILVESTRU 


cenaclul Victor Iliu 


Un amator printre profesioniști 


Ultimul cenaclu «Victor Iliu» 
al lunii trecute a tost gazda 
unui eveniment puţin obiș- 
nuit: organizatorii au prezen- 
tat 5 din cele 11 filme ale unui 
cineast amator: Corneliu Di- 
mitriu. De profesie fizician, 
Corneliu Dimitriu face film din 1968 (la 
inceput singur, cu aparat şi peliculă cumpă- 
rate de el, apoi in cadrul Ecran-Club-ului și, 
din 1972, la Ecran-Uti!). Filmele sale — filme 
de autor, căci ` le scrie, regizează și filmea- 
ză singur — sint binecunoscute în lumea 
cineamatorilor. Unele dintre ele, exact cele 
prezentate în cadrul cenaclului, au fost 
distinse cu premii și medaliii la festivalurile 
filmelor de amatori: «Plantă firavă», pre- 
miul Ili ia cel de al li-lea Festival național al 
cineamatorilor: «Cafeaua de dimineață» 
și «Solara», medalia de aur la Festivalul 
«Pelicula de aur», ediţie 1973: «Împuscă- 
tura», premiul H la «Secvența timişeană» 
1973; «Solara», premiul special al juriului 
la al Ill-lea Festival naţional; «Compoziţie 
cu caldarim», Marele premiu şi medalia 
de aur la «Pelicula de aur» 1974. Filme de o 
factură cu totul specială, filmele unui artist 
autentic, înzestrat cu un instinct cinemato- 
grafic sigur, instinct dublat de o la fel de 
sigură cultură cinematografică, filmele unui 
artist pentru care cinematograful înseamnă 
în primul rind apropierea de materie pină 
în miezul sensurilor pe care le ascunde, ale 
unui artist pentru care cinematograful in- 
seamnă detaliu învestit cu forță de gind, 
de idee, de metaforă, filme care ar putea 
oricind să fie semnate de un profesionist. 
Ele s-au bucurat de o primire pe măsură. 


concurs 


W in cinstea «Zilei pompierilor», care 
se va sărbători la 13 septembrie a.c„ Co- 
mandamentul pompierilor, în colabo- 
rare cu Asociaţia Cineaștilor, organi- 
zează un concurs de filme deschis tuturor 
cineaştilor amatori care fac parte din cine- 
cluburi. La concurs se poate participa cu 
orice gen de film (artistic, documentar, 
reportaj, anchetă, animaţie, păpuși), pe 
format 8, super 8 sau 16 mm, cu o durată 
de maximum 10 minute. 

W Filmele vor trebui să trateze într-o 
formă artistică originală, inedită, aspecte 
legate de prevenirea incendiilor, de activi- 
tățile formațiilor civile de pompieri şi ale 
cercurilor de pionieri «prietenii pompieri- 
lor», precum și «munca» efectivă de stin- 
gere a incendiilor. 

E Cele mai bune filme vor fi recom- 
pensate cu premii în bani și obiecte 
acordate de Comandamentul pompierilor 


Discuţiile pe care le-au stirnit au fost pasio- 
nate şi pasionante, mai ales prin francheță. 
S-a vorbit despre ştiinţa autorului de a minui 
umbra și lumina şi unghiulaţia, despre price- 
perea de a folosi actorii (căci filmele sint 
jucate, jucate de actori neprofesionişti, dar 
perfect găsiţi şi Indrumaţi cu siguranță 
regizorală, în special personajele feminine, 
în special Nicoleta Petcu din «Plantă firavă» 
şi Rustana Zamfirescu din «Compoziţie cu 
caldarim», două chipuri ce ar putea deveni 
oricind ale cinematogratului profesionist), 
s-a vorbit despre calităţile de profesionist 
ale acestui cineast amator. Obiecţiile n-au 
lipsit nici ele, unele judicioase, altele super- 
țiciale, important mi se pare insă faptul că 
niciunul dintre cele cinci filme n-a trecut pe 
ecran fără să atingă o sensibilitate, fără să 
comunice cuiva ceea ce avea de comunicat. 
Aceasta mi se pare a fi dovada valorii lor, 
a varietăţii nu atit tematice, nu atit de moda- 
litate, cit de forță de comunicare pe mai 
multe lungimi de undă a unui univers. Ideea 
organizatorilor acelei seri, de a fi deschis 
larg porţile către acest univers ce merită cu 
prisosinţă a fi cunoscut, mi se pare cu totul 
meritorie şi de reținut. Căci acest cenaclu 
numit «Victor Iliu», numit cu numele unui 
mare îndrăgostit de cinematograf, mi se 
pare a fi locul ideal în care se poate stabili 
contactul sincer, adevărat, între universu- 
rile profesioniste şi cele neprofesioniste, 
dar cu har cinematografice. 

De mulțumit pentru acea seară organiza- 
torilor ei: Stere Gulea, regizor şi Florin 
Paraschiv — operator, proaspăt absolvent 
al L.A.T.C.-ului. ES 


Atenție ! Foc ! 


şi cu premii speciale oferite de ACIN, 
Uniunea Generală a Sindicatelor din Romă- 
nia, Consiliul național al organizaţiei pio- 
nierilor, revista «Cinema». 

N Filmele inscrise la concurs vor parti- 
cipa la o preselecție interjudețeană care 
se va desfășura între 4—22 august a.c., la 
Piatra-Neamţ, Brăila, Tg. Mureș, Deva 
și București. 

E Fișele filmelor înscrise la concurs 
vor fi trimise pină la 15 iulie 1975 pe adresa 
Comandamentului Pompierilor, secția pro- 
pagandă, str. Dumitrache Banul nr. 46, 
sectorul 2, București, Of. P.T.T.R. 16. In- 
formaţii suplimentare se pot solicita la 
Comandamentul pompierilor, telefon 
11.79.60 interior 371 sau 355, şi la grupurile 
de pompieri ale judeţelor. 

Cineaștilor amatori nu le rămine decit să 
descopere focul sacru al inspirației. 


sala de cinema 


Fațada ca faţadă 


Atenţie Fălticeni! 


Foarte mare atenţie! 


— Cu 25 și ceva de ani in 
urmă, exista o singură sală 
de cinema in Fălticeni, unde 
se mincau multe semințe. 
Acum văd că aveţi a doua 
sală, un cinematograf pro- 
priu-zis, modern, cu un nume 
frumos: «Doina». Dar cu semințele cum 
staţi, tovarăşe lon Ciobanu? 

— Nu se mai mănincă, in general,in oraș, 
s-a cam oprit mincatul seminţelor. 

— Cinematogratul face o bună impresie 
la fațadă. Aveţi în faţă nu numai nişte ron- 
duri cu flori, ci un adevărat părculeţ cochet, 
cu trei alei și încă una transversală, mărgini- 
te de straturi cu flori, de boschete şi arbuști 
decorativi, cu scaune-bănci grațios constru- 
ite, totul întreținut cu grijă. 

— Întreţinerea ne revine în intregime 
nouă, personalului cinematografului. Noi 
îngrijim florile, le plivim, curățim aleile, 
cosim iarba cind crește. Pentru că vrem să 
creăm o ambianță plăcută spectatorului. 
în minutele dinainte de intrarea la film. 

— Aveţi şi firmă cu neon și chiar un fir- 
mament luminos mare, deasupra sălii, pe 
care tocmai se schimbă literele cu titlul 
filmului pentru săptamina viitoare. Dar exis- 
tă o diferenţă de stil, ca să zic aşa, între 
aceasiă rațadă și holurile de la intrare, 
supraincărcate cu panouri și inscripţii cam 
pestrițe și cam neglijente, unele montate 
pe sticlă, altele pe lemn, unele pe suporturi 
metalice, altele agăţate in cuie dispropor- 
ționat de mari, există aici un exces de perde- 
le şi draperii cu franjuri, chiar deasupra 
intrării la anexele sanitare. văd si niște 
panouri uzate, depozitate in hol, în calea 
spectatorilor, ca într-o magazie. 

— Există într-adevăr această încărcătură 
în holuri, şi noi vrem să scăpăm de ea, 
avem de altfel în plan să modificăm decora- 
ţia și publicitatea cinematografului 

— De dotarea tehnică sinteți mulţumiţi? 

— Foarte mulțumiți. Poftiti în cabina de 
proiecție. Avem aparate moderne, adaptate 
pentru lămpi cu xenon, nu ne mai chinuim 
cu cărbunii. Proiecţia e de cea mai bună 
calitate, tinind seama de gradul de uzură 
al copiilor, pentru că totul este automatizat 
în cabină. La apăsarea pe acest buton, se 
porneşte şi se asigură automat tot fluxul 
tehnologic: bate gongul în sală, la a doua 
bătaie se oprește muzica de pauză, lumina 
se stinge în trepte, la a treia bătaie a gongu- 
lui se deschide automat cortina, se aprinde 
apoi lampa cu xenon, porneşte aparatul de 
proiecţie, la schimbarea actelor, tot auto- 
mat, pornește şi celălalt aparat ș.a.m.d. 
totul în urma unei singure apăsări de buton, 
a început. Avem însă și un necaz, cu clădi- 
rea. Am observat că, de anul trecut, clădirea 


nema 


condiția actorului 


Sfirșitul absenței 


Pe Flavia Buref cinematograful ultimilor 
ani părea că o uitase; părea că și ea Il ui- 
tase, atrasă de o nouă pasiune, reportajul 
de televiziune. Din cind în cind, revăzind 
pe micul ecran primele ei filme, ne întrista 
despărțirea actuală, constatind cit de im- 
petuos debutase în «Dincolo de brazi», cit 
de patetică fusese în «Setea», cit de sincer 
îndrăgostită în «A fost prietenul meu», cît 
de expresiv cinică in «Procesul alb»... Şi iată 
că tot lui Mihu lulian îi datorează revenirea 
remarcabilă în primul ei rol de comedie 
«Nu filmâm să ne-amuzăm». Farsă-vodevii 
din care nu lipseau decit cupletele muzicale, 
dar nu ne-ar fi mirat deloc s-o auzim cin- 
tind şi în film pe Flavia Buret, pentru cå 
harul ei muzical nu mai e o surpriză. Sur- 
priza a fost s-o vedem evoluind cu atita 
savoare și dezinvoltură într-un rol pe muchie 
de cuțit, conceput caricatural mai mult pe 
date fizice, îngroșat în comentariu, salvat 
de personalitatea actriței. Mai vitală și mai 
exuberantă ca oricind. Ca nicicind, de fapt, 
pentru că greu ne-am fi închipuit obrazul ei 
frumos cu ochi migdalaţi şi zimbet grav, 
devenit deodată atit de mobil în ingenuitate, 
atit de amuzant în drama ingenuității pe 
care o joacă spontan și detașat. Cu ironie 
acidă, realizind un umor de factură supe- 
rioară celui pe care i-l destinase scenariul. 


se lasă în partea de nord și au început să 
crape pereții şi vitrinele. 

— Vitrinele? 

— Da, vitrinele din sticlă. Am schimbat 
sticla spartă, dar s-a spart din nou. Vedeţi, 
pentru că presează în jos ramele, se indoaie. 

— Dar ramele sint masive, metalice. 

— Sint, dar şi presiunea clădirii e mare, 
terenul se lasă, uitaţi-vă, şi scările, şi tro- 
tuarul se lasă, și tot peretele din stinga e 
înclinat vizibil. 

— Şi n-au venit specialiştii în inginerie, 
în rezistența materialelor, ca să cerceteze 
clădirea? 

— Pină acum n-a venit nimeni. Urmează 
să... 
— Cind aţi tăcut prima sesizare? 

— Anul trecut, prin august sau septem- 
brie. 

A doua zi, la Suceava, discuţie cu 
tovarășul Constantin Cocirlă, șeful Bi- 
roului plan-organizare al Întreprinderii 
cinematografice județene. 

— Cum e cu riscul acesta, dacă nu «de 
prăbuşire», găsiți dumneavoastră cuvintul? 
Cinematograful se înclină puţin... 

— Da, aici e cu constructorul, știți, cind 
a tăcut temelia, n-a pus — eu ştiu — baza 
care trebuia s-o puie la... la construcţie, 
ştiţi, în ceea ce privește temelia lui. 

— Şi dumneavoastră aţi luat unele mă- 
suri? 

— S-au inlocuit geamurile, s-au plătit 
încă vreo 300 şi ceva de lei. 

— Dar dacă eu am văzut acum geamurile 
din nou sparte, ce se întimplă? 

— Trebuie, cu D.S.P.C.-ul împreună, eu 
ştiu, altă lucrare de deviz, alte fonduri... 

— Între timp, continuă însă procesul 
acesta — nu de prăbuşire, de... 

— Da, de surpare, dar nu s-a cunoscut. 
Eu n-am mai fost de vreo trei săptămini 
pe acolo şi era bine. Înlocuind geamurile, 
era bine, nu mai erau sparte. 

— Dar nu e nici un pericol? 

— Nu e, nu prezintă pericol, n-are cum. 
Decit noi să intervenim la Consiliul jude- 
tean, ca să luăm niște măsuri care. 

— Bine, dar nu credeţi că specialiștii ar 
trebui să se pronunţe urgent dacă există 
sau nu vreun pericol? Vorbesc de specia- 
liştii în rezistența materialelor. Dumnea- 
voastră sinteți specialist în.... 

— Da, în domeniul ăstălalt, economic, 
eu ştiu... Da, e... Noi o să facem formele, 
eu ştiu, către Consiliu, impreună cu 
D.S.P.C-ul o să... Ei au făcut proiectul 
pentru construcţia cinematografului res- 
pectiv, să vedem proiectul, cum l-au făcut 
și, poate, eu ştiu, au o vină.... 


Valerian SAVA 


Ne bucură revenirea Flaviei Buref pe 
ecran. 

Ne bucură succesul ei într-un gen atit 
de diferit și de dificil, cum e comedia. 


Alice MĂNOIU 


Un rol de comedie pe care Flavia 
Buref îl joacă cu toată seriozitatea 


pe Lotru, la hidrocentrală 
Premieră în munți 


O bună tradiție, prezentarea în pre- 
mieră a unor filme româneşti în locurile 
unde au fost realizate, a dus echipa 
«Muntelui ascuns» la Voineasa și 
Petrimanu printre minierii şi construc- 
torii şantierelor hidroenergetice de la 
Lotru. Aici, în vara trecută, se realiza- 
seră exterioarele filmului «scris la fața 
locului» de un reporter, Mihai Creangă. 
Scenariul se baza pe întimplări pe care 
spectatorii le recunosc cu emoție pe 
ecran. Unii se recunosc în secvența 
accidentului, în figurația de la intrarea 
minei, ori în mulțimea din fața coope- 
rativei unde George Constantin îl face 


filmul pentru copii 


Corabia vacanței 


Semnalăm bucuroși că preșcolarii şi 
scolarii din Capitală au avut posibilita- 
tea să vizioneze șapte premiere, progra- 
mate special pentru ei în vacanța de 
primăvară; în plus, optsprezece cinema- 
tograte au organizat matinee adecvate, 


spectator 


Cenușăreasă ? 


Criticii de film sint unanim de acord 
că operatorul pictează cu lumina, mode- 
lează lumina, umbra, culoarea, creează 
atmosfera. Cu alte cuvinte, creează ima- 
ginea filmului. Cum se face insă că de 
obicei criticii trec foarte sumar peste 
toate acestea? Despre o pictură se 
scriu coloane intregi. Despre imaginea 
unui film se poate scrie la fel de mult. 
Pentru critici, terenul imaginii să fie 
oare «terra incognita»? Fericiţi trebuie 
să fie boxerii ai căror cronicari au decre- 


publicitate 


Revista premierelor 


Bine venită ideea Centralei România 
film de a prezenta bilunar, în cuprinsul 
unor scurt-metraje realizate în colabo- 
rare cu studioul «Al. Sahia», filmele care 
intră în premieră. Prin intermediul unor 
imagini sugestive, montate alert (re- 
gizor: Lupu Mihăiţă), spectatorul este 
intormat asupra ultimelor premiere cine- 


difuzarea 


Milionarii 

Într-un cadru festiv, moment de fruc- 
tuos bilanț al muncii susținute de toți 
lucrătorii și salariaţii din domeniul di- 
fuzării filmului din Capitală, aflați timp 
de un an în întrecere socialistă cu toți 
colegii lor din țară. Întreprinderea cine- 
matogratică a municipiului Bucu- 
rești a primit steagul de unitate 
truntașă pe ramură. Rezultatele muncii 
de popularizare şi difuzare a filmului 
In general și a filmului românesc în 
special s-au concretizat în două cifre, 


Citeva recente premiere, din care nu 
reamintesc decit Zidul, Filip cel bun, 
Actorul și sălbaticii şi lustrate cu 
flori de cimp, schimbă ceva funda- 
mental în optica «Agratei», îi adaugă 
parcă o nouă dimensiune, îi modifică 
grimasa în zimbet, o obligă la o altă 
respirație a verbului, incit, iată, devine 
real şi tonic acest se poate, acest 
superb se poate, acest adevărat și 
mobilizator se poate. Da, se poate, 
fiindcă au apărut talente remarcabile, 
cele deja cunoscute s-au maturizat, 
cele pe cale de apariţie sint pe drumul 
cei bun, toţi factorii de răspundere și 
de vitaiizare a filmului sint la post. 

Vom avea filme din ce în ce mai 
bune — chezășia viitorului e intotdeau- 
na prezentul — mai interesante, mai 
inspirate şi mai frumoase, așa cum 


de ris pe responsabilul birocrat. 

La Petrimanu, sala devine neincăpă- 
toare pentru cei dornici să asiste la 
proiecție. Cei ce n-au avut șansa să 
intre la spectacol, se postează în fața 
uşii şi nu se liniştesc decit atunci cind 
sint asiguraţi că «premiera se va re- 
peta». Prezentarea realizatorilor filmu- 
lui e făcută de un prieten și sfătuitor 
al echipei noastre, șeful șantierului din 
Petrimanu. Emoţia e colectivă: public 
şi realizatori Intr-un spectacol ce ar fi 
meritat — poate — să fie filmat. 


Anca GEORGESCU 


iar o serie de filme românești, adresate 
copiilor şi tineretului, au fost reluate în 
această vacanță, organizindu-se vizio- 
nări în grupuri școlare mari. Mai e de 
relevat însă faptul că Întreprinderea ci- 
nematografică București nu a fost preo- 
cupată doar să ofere copiilor această 
bogată gamă de filme, ci că le-a atras 
atenția asupra acestei programări prin- 
tr-un izbutit afiş, Corabia vacanței, 
apărut în condiţii grafice bune și în 
timp util în holurile cinematografelor 
bucureștene. LC. 


tat boxul drept «nobilă artă», iar pe 
arbitrii de ring «directori de ring». 
Numai cronicarii cinematogratici con- 
tinuă să se situeze în espectativă, deși 
dumnealor sint profilati pe artă, poate 
chiar cea mai tulburătoare artă. lar în 
această artă persistă o cenușărească: 
operatorul. Pe multe afişe (ex.: cinema- 
togratele Patria, Scala, etc.) numele său 
nici nu este menţionat, de parcă filmul 
ar fi fost creat numai printr-o simplă 
dirijare de baghetă. La un nou film rea- 
lizat, trecătorul (potenţial spectator) este 
informat laconic: «un film de...» și ur- 
mează numele regizorului. Și atit! 


Anca NICORICI 
Str. Poet Buzdugan 3, Bucureşti 


matografice. Din păcate acest util film- 
reclamă, intitulat «Revista premiere- 
lom,ajunge anevoie şi sporadic la pu- 
blic. 

Acum citeva luni, întreprinderea de 
difuzare a filmului din lași a avut iniția- 
tiva să prezinte «Revista premierelor» 
pe un ecran în aer liber, într-un punct 
foarte aglomerat din centrul orașului. 
Se realiza astfel o bună și largă infor- 
mare a spectatorilor. Oare această ini- 
țiativă n-ar putea fi extinsă? LC 


argumente care au contribuit decisiv 
la acordarea steagului de fruntaş: 
23 000 000 de spectatori în sălile de 
cinema ale Capitalei faţă de 22 000 000 
cit prevedea planul; 4000 000 specta- 
tori numai la filmele românești, față de 
2 700 000 cit prevedea planul. 

În atmosfera de entuziasm care a 
însoțit acordarea steagului de fruntaș 
pe 1974, salariaţii Întreprinderii cinema- 
tografice a municipiului Bucureşti şi-au 
luat angajamentul de a tace totul pen- 
tru a păstra acest trofeu al muncii și 
în 1975. Un angajament care e totodată 
și o chemare la întrecere a tuturor În- 
treprinderilor cinematografice județene 
pentru rezultate și mai bune în munca 
de difuzare a filmului. N.C.M. 


Se poate! 


ne-am dorit întotdeauna, cum ne-am 
visat intotdeauna. Oameni ca Piţa, 
Vaeni, Marcus, Biaier, Demian, Mi- 
hăilescu (lista e mai lungă, cititorul o 
poate completa în funcţie de preterin- 
te) sint o chezăşie, o certitudine la fel 
de vie ca și filmele lor, o formaţie de 
atac a oricărui tip de problemă trans- 
misibilă pe ecran. Acestor artiști auten- 
tici trebuie să le cerem mai mult, din 
ce în ce mai mult, asigurindu-le toate 
condiţiile necesare efortului lor, fiindcă 
ei sint simburele ătestui se poate, 
realitatea lui, frumusețea lui. lată, re- 
pet bucuros, mulțumit, încrezător in 
viitor, acest se poate, acest autentic 
se poate. Fiindcă filmul românesc, 
acum, merită toate laudele. 


Marcel PĂRUȘ 


Pistolul 

in “(dez)ordinea de idei. 
a unei lumi care riscă 
să-şi piardă capul 


cronica 
sociologică 


fi>. - —— 
Bătălia uitări 


O foarte interesantă scrisoare, în «Le 
Monde», semnată de un membru al 
comitetului central al Ligii drepturilor 
omului — sub titlul «Tineretul şi nazis- 
mul», incriminind fără menajamente fil- 
mele-retro despre viața sub ocupaţia 
hitleristă, filme «anesteziante care bana- 
lizează oribilul, justifică masacrele, ac- 
ceptind tascismul de fiecare zi». S-a 
ajuns să se dea copiilor jucării repre- 
zentind un mic Hitler din plastic, «cu al 
său salut sinistru»: «Vom lăsa oare ca 
Hitler să ciştige bătălia uitării? Nu, nu 
trebuie să acceptăm ca epoca noastră 
să se inscrie intre «Hitler? Cine a fost 
Hitler?» şi «Hitler-soldăţel de plumb»! 


Obsesia pistolului 


Alături de erupția «filmelor catastro- 
fice» — semnalate de noi, la timp, vezi 
«Cinema» nr. 12/1974, nr. 1,2,3/75 — 
sociologii cinematografului american 
s-au aplecat asupra unui nou fenomen, 
marele succes al unui film cu Charles 
Bronson În rolul principal, «Deathwish» 
(«Urare ucigaşă»). Aici, durul şi curajo- 
sul tip interpretează rolul unui cetățean 
multă vreme paşnic, care se hotărăște 
într-o bună noapte (noaptea în care 
nişte huligani ii atacă locuinţa și familia) 
să preia funcțiile poliţiei în lupta cu 
gangsterii, boriaşii si alţi păcătoşi. Omul 
— ingropindu-și soţia și fiica, ucise — se 
decide să-și facă dreptate singur, fără 
să mai apeleze la oamenii legii. Cetăţea- 


nul a devenit propriul său polițist, fiindcă 
altte! nu se mai poate... Sint prea multe 
agresiuni, prea mulţi criminali — sta- 
tisticile o confirmă! — poliția e tot mai 
incapabilă, omul simplu trebuie să-și 
păzească cu propriul revolver casa şi 
liniştea. Poliţiştii nu mai sint de mult 
incoruptibili, gangsterii nu mai sint ro- 
mantici ca Bogey, viitorul nu mai e nici 
el ce-a fost, recesiunea şi criza econo- 
mică nu se mai tratează ca-n'29 cu un 
avint al comediei muzicale — ceta- 
teanul acelei majorităţi tăcute nu ma: 
poate decit să se incredinţeze pistolului 
său, chiar riscînd să intre in «cremena!». 
Publicul american se simte solidar cu 
justițiarul civil, il aplaudă, cumpără re- 


convingător al asasinilor lui Salvador Allen 
de; pentru cea mai bună interpretare — Ta- 
tianei Lavrova (U.R.S.S.) în filmul «Zborul 
s-a aminat», pentru cel mai bun program 
dedicat copiilor:aLucky»— producție iugo- 
slavă. «Nimfa de auw» — premiul cel mare 
— i-a revenit lui Jacques Ertaud, realizator 
francez, pentru «Moartea unui ghid», film 
care glorifică eroica muncă a călăuzelor 
alpine. Ertaud aparține acelei şcoli de tele- 
reporteri fascinaţi de cotidian, de eroismul 
zilei, de adevărul intim al realităţii. Proiect 
imediat: «legenda» aviației poştale, cu eroii 
ei modeşti Saint Exupéry, Mermoz, Guillau- 


scurt- 
metraje 


Ziarele 
din filme 


plus jamais, 
nikagda, 
never more, 
niciodată: 


Din mişcarea 
cineideilor 


0 ştire 
despre un țăran ucis 


Jorge Sanjines este azi considerat, 


Comerț post-mortem 


Hollywoodul cind işi dă duhul, cind 
renaşte — după cum sint de inspirate 
agenţiile de publicitate. (Acum, cu des- 
coperirea «catastrofelor», se zice că iar 
merg afacerile...). Există însă un Holly- 
wood care a murit cu siguranţă — stră- 
baţi nu «Sunset bulevard»-ul, ci bule- 
vardul Santa Monica, la capăt se intinde 
cimitirul vedetelor decedate, Hollywood 
Memorial Park. Un mare spectacol cine- 
matogratic — de la sobru şi induioșător 
pină la kitsch și grotesc. Mormintul 
modest al lui Nelson Eddy lingă mama 
sa şi Jeannette Mac Donald, placa 
decentă a lui Rudolph Guglielmi Valen- 
tino (1895—1926), la care incă mai fac 
pelerinaj femei neconsolate, o simplă 
bancă de piatră pentru Marion Davies, 
cripta luxuoasă de marmură a lui Jean 
Harlow cu epitaful redactat de ea: «Îmi 
place această pace şi liniște, nimic 
mai mult. Am fost o blondă platinată»... 
Incredibil insă — de un lux covirşitor 
şi un bun gust foarte discutabil, dotat 
cu căderi de apă și proiectoare pentru 
jocuri de lumini, întins pe un hectar, 
costind 85 000 de dolari ai anului 1950 — 
monumentalul ansamblu funerar ridicat 
in memoria lui Al. Jolson, cintărețul 
sonor din «Sonny Boy». Mult mai emo- 
ționant, mormintul lui Marilyn Monroe 
lingă a cărei placă (1925—1962) strălu- 
cesc zilnic şase trandafiri proaspeţi, 
trimişi de cel de al doilea soț, Joe de 
Maggio. Dar pină și lingă cavoul ei, 
uritul nu a încetat s-o urmărească. 
Locul alăturat a fost cumpărat de un 
cetățean care are grijă să plătească 
publicarea în fiecare zi a unui anunţ care 
precizează: «Cine vrea să-și doarmă 
eternitatea lingă Marilyn Monroe poate 
s-o facă pentru suma de 25 000 dolari!». 


unanim, ca regizorul 1 al cinematogra- 
fului militant latino-american. După 
«Singele condorului» — povestea 
adevărată, reconstituită în cel mai strict 
stil de documentar a unei greve sălbatic 
reprimate în anii '40 — «Inamicul prin- 
cipal», filmat într-o lungă hărțuială prin 
Peru, Chile și Bolivia, impune o concep- 
ție revoluționară, marxistă asupra isto- 
riei, impregnată de un lirism și o pa- 
siune a socialului profund emoţionante. 

Sanjines nu ascunde că filmul său 
este adresat țăranilor oprimați de pe 
întregul continent latino-american; el 
nu face nici un mister din intenţia sa de a 
realiza «un film didactic», în sensul că 
«a dorit să dea proletariatului agricol 
citeva elemente simple de marxism», 
care să conducă masele exploatate de 
la stadiul rudimentar al acceptării opri- 
mării («inamicul principal» este exploa- 
tatorul, moșierul) la o conştiinţă clară a 
necesității luptei de clasă. 

Saniines afirmă tără echivoc că aceas- 
tă educaţie revoluționară — valabilă 
pentru masele acestei" «a treia lumi» — 
este şi va fi «motorul», sursa principală 
de inspiraţie a filmelor sale: «nu mă voi 
feri niciodată să învăţ oamenii a gindi 
revoluționar». 

Povestea este de o mare simplitate. 
Ea a fost descoperită de regizor — în 
căutarea sa pasionată a unui subiect 
care să sintetizeze problemele generale 
ale Americii Latine — Intr-un ziar, la 
«fapte diverse». Acest fapt divers e 
enunțat de la prima secvență a filmului. 
Un bătrin indian înaintează spre specta- 
tor, se așează pe o piatră și spune către 
cel din sală: «Am să vă spun o poveste. 
Povestea unui om din satul Tinkuy 
căruia i s-a furat un taur. Acest om s-a 
dus să se plingă moșierului care era 
chiar hoțul. Moșierul l-a ucis pe cel 
păgubit.» 


e idei-tele. Festivalul de televiziune de mat. 

© idei-pe8 mm. Pentru cinebiblioteca 
personală, societăți specializate au pus în 
vinzare filme clasice, mute şi sonore, alb- 
negru și color, «trase» pe 8 mm; sint repre- 
zentate toate genurile, de la documentare 


la Monte-Carlo a acordat cele trei «Nimfe 
de argint» unor producţii din țările socia- 
liste: pentru cea mai bună regie — lui Jaros- 
lav Nevtny (Cehoslovacia), autorul «Marto- 
rilor acuzării», proces fictiv, dar extrem de 


«Hollywood-ul 

are trei mari regizori: 

John Ford, John Ford, John Ford» 
Orson Welles) 


«Incoruptibilul» 
împotriva | 


istorice şi sportive (cu deosebire boxul) 
pînă la desene animate, westernuri și capu 
dopere mute (Mecanicul gene , Sem- 
nul lui Zorro).Cel mai bine s-au «conservat» 
filmele clasice. Două montaje intrunesc su 
fragiile unanime: «Amanda» — un monta; 
de 372 metri al dansurilor lui Fred Astaire 
și Ginger Rogers; «Convoiul curajoșilor» — 
montaj de 373 metri care sintetizează exce- 
lent esenţialul westernurilor lui John Ford. 
«Bătrinul» iese bine din toate încercările, 
oricum l-ai «intoarce» şi l-ai rezuma. 


© idei - feministe: Claudia Cardinale 


(la capătul unei depresiuni nervoase): «Nu 
mai sint o puștoaică, mi-e imposibil să mai 
accept anumite personaje. Aș vrea să re- 
prezint tipul femeii adevărate, voi refuza fil- 
mele obișnuite în care nu-s decit un obiect 
de plăcere. Sint cu totul alta decit aceea din 
urmă cu 10 ani. Cine nu s-a schimbat în ul- 
timul deceniu? Nu mai pot juca femei-pă 
puși, în timp ce lumea a cunoscut atitea 
răsturnări»... 


@ idei de-copil. În scenariul lui luri Ale- 


şovski (după o nuvelă de mare succes), 

acest băieţel se numește Alioșa și se supra- 

numește «Două șervețele» (atit e de înalt, 
cit două șervețele), are 6 ani şi vrea să mear- 
gă deja la școală. | se acordă o perioadă 
de incercare. În această perioadă, acordă 
un interviu unui coleg mai mare, reporter 
la radio-ul școlii: 

— Citi ani ai? 

— Şi de ce ai venit atit de tirziu la scoală? 
— Am fost ocupat, am mers la grădiniță. 
Andriușa Kondratiev — puştiul ales «din 

viață» de regizorul sovietic E. Gavrilov în 

rolul acestui nou Alioșa plin de umor — 
pare-se că este tocmai ceea ce trebuie ca 
inteligență și farmec pentru un film convin- 
gător din lumea copiilor. Pe platou, de alt- 
fel — «actorul» are idei «bubuitoare»: tur- 
nind o scenă cu mama sa (din film), actrița 
respectivă nu-și prea știa rolul în timp ce 
el, Andriușa,invățase textul ca pe apă; după 
primul tur de manivelă, eroul a spus-o răs- 
picat: 

— Dacă nu-și învață și ea rolul, nu mai 
joc! 


Rubrica «Filmul, document al epocii, 
documentul sursă a filmului» 
este redactată de Radu COSAȘU 


volvere să le aibă în casă, la nevoie, 
reinviind acel «spirit al frontierei» de 
altădată cind trebuia să-ţi aperi ogorui 
pină in ultima clipă, aceea a apariţie: 
cavaleriei eroice... E un fenomen socio- 
logic care dezvăluie slăbiciunile poliției 
şi ale justiţiei, neincrederea profundă 
in sistem, criza americanului mijlociu 
aflat in fața unui torent de violenţe și 
contradicții a căror gravitate”i se pare 
insolubilă, copleșitoare, disperată. Gin- 
durile negre vin în galop. Nu numai e! 
e in pericol, ci toată planeta, lumea 
pare că îşi îndreaptă revolverul la timplă.. 
Omul de pe coperta serioasei reviste 
«The Observer» din 23 februarie 1975 
are în loc de cap — globul pămintesc, 
nici mai mult, nici mai puţin. Într-un 
pulover — demn de a fi reclamă pentru 
o marcă de lină excelentă — purtind o 
cămaşă, cu guler și cravată, impecabile, 
acest domn înlesnit şi elegant e gata 
să-şi tragă un glonte în cap. Ca idee 
plastică — trebuie recunoscut că afișul 
nu e rău deloc. Ca idee propriu-zisă — 
e insă rău-de-tot, cum se zice in popor... 

În aceeaşi (dez)ordine de idei ale 
revolverului, celebrul Robert Stack, aiias 
Elliot Ness, e însă mult mai echilibrat 
şi mai clar la minte. Incoruptibilul e 
hotărit impotriva iresponsabililor, cum 
ii denumește el pe acei regizori și sce- 
narişti care popularizează fără discer- 
nămint crima, ilegalitatea, violența, pe 
marile și micile ecrane. Stack a făcut 
un incoruptibil rechizitoriu la adresa 
acelora care răstoarnă noțiunile de bine 
şi rău, prezentind gangsterii şi crimi- 
nalii într-o lumină simpatică, în timp 
ce poliţiştii sint permanent caricaturi- 
zaţi și ridiculizaţi: «.. aceşti regizori şi 
scenariști sint ființe iresponsabile, care 
nu se gindesc la ceea ce aduc sub ochii 
copiilor noștri, ispitiţi să-și permită a 
tace orice act care începe printr-o ile- 
galitate»... 


Tot despre „Z“ 
la Atena 


Trimisul special al «Exp'ess»-ului 
Paul Guimard, a aterizat la Atena pentru 
a vedea cu ochii lui evenimentul meta 
cinematografic: prezentarea lui «Z» (cu 
un enorm succes!) in jara unde a fos! 
asasinat Lambrakis. (Vezi și «Cinema» 
nr. 2/1975). Imediat ziaristul a luat legă- 
tura cu cei doi oameni «reali» ai camio- 
nului care trebuia (in «scenariul» real) 
să închidă calea deputatului progresist, 
scenă-cheie şi a filmului lui Gavras. 
Şoferul, Totzamanis, după ce a accep- 
tat întiinirea, s-a decomandat, după un 
sfert de oră, fără argumente. Celălalt, 
Emanuelidis, s-a prezentat la «rendez- 
vous», reconstituind momentul: 


— „„Vroiam doar să-l busculăm, să-i 
dăm o lecţie. Dar înainte de a ajunge 
in dreptul lui, am văzut trei oameni ca- 
re-l băteau, trei bărbaţi îmbrăcaţi în tri- 
couri de pescari. Lambrakis a ridicat 
miinile spre cap, ca să se apere, după 
aceea a căzut şi l-au călcat în picioare 
Eu nu l-am lovit. De altfel avocaţii mei 
vor cere revizuirea procesului. Cineva 
cunoaște asasinii, dar ni s-a pus nouă 
totul în circă... 


La tel de dramatic, dialogul cu judecă- 
torul din şi în viață Sartzetakis (pe ecran, 
Trintignant), eroul care s-a luptat infle- 
xibil pentru adevăr, obsedat de respec- 
tul legii — azi, după reabilitare, inalt ma- 
gistrat, calm, cu conştiinţa împăcată: 
«Afacerea e încheiată — Justiţia a ju- 
decat». Filmul e insă «sub» realitate 
Laconic, ca un dialog bine scris de un 
bun scenarist 

«— Aţi fost torturat? 

— Da 

— Cum? 

— Şălbatic. 
— Cit timp? 
— 11 luni». 


vampa 


Tăioasă, neinduplecată, mindră 
Marlene Dietrich, la 74 de ani, judecin- 
du-se pe sine cit și pe ceilalţi cu aceeasi 
măsură: 


«Dacă nu e greu să aparţii lumii 
spectacolului, e, in schimb, mult mai 
greu să devii o mare artistă. Uneori ai 
chei să laşi totul baltă, să-ţi renegi 
propriile principii, să te izolezi intr-o 
viaţă mai bună. Dar cind te gindeşti la 
sacrificiile pe care i le-ai impus pentru a 
ajunge aici, la atitea renunţări greu de 
suportat, ideea de a ceda dispare ca prin 
minune. Şi Incepi să te aperi cu ghearele 
şi cu dinţii, te împotrivești, urli. N-am 
cunoscut niciodată ceea ce se numeşte 
de obicei «o viață normală». Cel mai bun 
agent de publicitate în tine însuţi tre- 
buie să-l cauţi și n-am acordat nici cea 
mai mică Incredere celor care, după 
primele mele succese, mă urmăreau 
pas cu pas pentru a-mi smulge con- 
tractele de exclusivitate. N-am avut nici 
un chef să surid în fața fotografilor 
pe care i-am detestat dintotdeauna, nici 
Să alerg prin lume cu o suită de amăriți 
după mine... Dacă n-aș fi trăit aşa, m-aş 
fi găsit la 50 de ani gata să mă supun 
fără a clipi tuturor umilinţelor, o nulitate 
printre alte nuiităţi». 


Omul politic 
şi cineaști 


Preşedintele Franţei, Valery Giscard 
d'Estaing, a ținut să aducă un omagiu 
lui Marcel Carne şi prin aceasta cinema- 
tografiei franceze, invitindu- la un prinz 
impreună cu Michele Morgan. Annie 
Girardot, Dany Savai, Michel Simon, 
Jean Louis Barrault, Francois Perrier, 
Bernard Blier, toți artiști câre au lucrat 
cu părintele «Copiilor din paradis»... În 
jurul mesei s-a purtat o discuție, apre- 
ciată drept serioasă și utilă («am fost 


Un mit în demolare: 


La 74 de ani, 
judecindu-se 

pe sine 

(Marlene Dietrich) 


ascultați, sper să fim înțeleși» — a 
comentat Francois Perrier intilnirea) 
axată pe două probleme spinoase ale 
actualităţii cinematografice: conflictul 
televiziune-cinema, unde s-a preconizat 
găsirea unui echilibru satisfăcător pen- 
tru ambele părți, in următoarele șase 
luni; problema erotismului necontrolat, 
— cei de faţă declarindu-se în favoarea 
unei reglementări stricte a publicității 
și a creării unei comisii care să vegheze 
cu grijă la «clasarea morală» a filmelor. 
Filmele preterate ale lui Giscard d'Es- 
taing, filmele cu care ar pleca pe o insulă 
pustie? Toate-clasice: «Copiii paradi- 
sului», «lluzia cea mare», «ingerul al- 
bastru», un Garbo... 


m Între cer pă. Nikolai Guben- 


ko este regizorul şi interpretul principal 
al filmului «Dacă vrei să fii fericit». 
Este povestea unui pilot sovietic trimis 
într-o misiune specială; el trebuie să sal- 
veze populaţia unui sat indian «nautra- 
giat» în urma unor inundaţii catastrofale. 
Soţia pilotului este interpretată de ac- 
trita Jana Bolotova. 


Irwin Allen («Aventura lui Poseidon») 
are o singură pasiune: catastrotele. Le 
visează noaptea și le filmează ziua. ul- 
tima — «Turnul infernal» — povestea 
incendiului unui zgine-non cu 138 de 
etaje, i-a răpit 2 ani pentru realizare. 
«Filmam cu cite şapte camere deodată, 
povestește Allen, pentru că, pe măsura 
turnajului, decorurile erau realmente dis- 
truse de flăcări». Trei sute de cascadori 
şi trei- companii de pompieri au fost pre- 
zente pe tot parcursul filmărilor. In final, 
cind sint aruncate în aer niște rezer- 
voare de apă, trei milioane de litri de 
apă rece s-au prăbușit asupra decoru- 
lui construit la 2 metri Inălţime pentru 
a permite scurgerea rapidă a apei. Şapte 
camere au filmat potopul, dintre care 
două au fost distruse. În mijlocul aces- 
tor cataclisme, Irwin Allen se simte mi- 
nunat și plănuieşte o invazie de albine 
uriașe și erupția vulcanului Pele 

NI Marea întrebare. «Inimi şi minți» 
se cheamă filmul regizorului american 
Peter Davis, anchetă și documentar asu- 
pra sechelelor unei grave boli naţionale: 
războiul din Vietnam. Actualităţi și in 
terviuri alcătuiesc armătura acestui film 
rechizitoriu. Punctele cele mai intere 
sante ale filmului sint mărturiile citorva 
oameni care au cunoscut îndeaproape 


oroarea acestui război. Locotenentul 
din New Jersey, vorbind din jilțul lui de 
paralitic despre disperarea de a-şi fi 
pierdut încrederea în ţara lui, sau tim 
plarul vietnamez, care ani de zile a meș 
terit sicrie pentru copii, pierzindu-și la 
rindul lui toţi șapte copii. în toate aceste 
oglinzi ale războiului, Peter Davis in- 
cearcă (și reușește) să trezească în con- 
ştiinţa concetăţenilor săi revolta în fața 
unui atit de singeros masacru. 

m Dilema. Pe un scenariu de David 


Storey, Lindsay Anderson («Viaţă spor- 
tivă») a realizat un film, «Aniversa- 
re», impresionant în toate implicaţiile 
sale sociale și morale. Este vorba de un 
miner sărbătorindu-şi 40 de ani de căs 
nicie. ÎI vizitează cei trei fii ai săi, demult 
plecaţi de acasă. Unul e pictor (Alan 
Bates), altul e expert în relații indus- 
triale, altul scriitor. În fața peisajului 
trist al căminului lor regăsit (tatăl e 
bolnav de inimă, mama tăcută și instrăi- 
nată de o viaţă prea dură) cei trei fii 
vor să pună la cale o răzbunare. Dar 
cum, şi ce fel de răzbunare, şi impotriva 
cui anume? Tensiunea constatărilor 
amare, a neimplinirilor tăcute bintuie 
acest film, a cărui acţiune se petrece 
într-o cameră. Sub apăsarea zidurilor 
și a intolerabilei amărăciuni a unei vieți 
dusă într-o lume rece, atit de rece. 

m Quinta regală. Ținind seama de 
cotele popularității lor, ca şi de cotele 
box-oftice-ului, cinci actori sint consi- 
deraţi astăzi supervedete în studiourile 
californiene: Steve McQueen (inva- 
riabil pe primul loc de 15 ani), Paul 
Newman (mai ales după succesul fil- 
mului «Cacialmaua»), Robert Redford 
(a fost şi marele Gatsby), Clint East- 


Gazdele: 
Brialy- 
Moreau 


Hollywood sub turnul Eiffel 


Jean Claude Brialy, lansat în «Verii» 
(1958), actor foarte solicitat ulterior de 
către filmul francez, devenit regizorul 
fermecătoarei bunici «Eglantine», îşi 
dedică o mare parte din forţa sa artistică 
şi organizatorică pentru Gala Uniunii 
Artiștilor din Franța, care va avea loc în 
luna mai. Există de 50 de ani tradiția 
ca actorii francezi, aflați la apogeul 
succesului, să-și dea concursul la aceas- 
tă gală. Fondurile care se string au 
drept unic scop ajutorarea actorilor în 
virstă, a celor care nu mai apar nici pe 
scenă, nici pe ecran. Brialy a hotărit şi 
luptă ca anul acesta Gala să aibă dimen- 
siuni de exceptie, ca fondurile să depă- 
şească totalul sumelor strinse în toți 
cei 50 de ani. «Nu pentru ca să le oferim 
un banchet cu icre negre, ci pentru ca să 
nu-i mai vedem pe colegii noştri virstnici 
cum se zbat în nevoi...» Brialy a obţinut 
întîi aprobarea municipalității din Paris 
ca spectacolul să aibă loc la poalele 
Turnului Eiffel, pe Cimpul lui Marte, loc 


în care nu s-a mai admis pină acum nici 
un fel de manifestare, nici chiar oficială. 
Şi pentru ca Gala să se transforme într-a- 
„devăr într-un super-spectacol, Brialy a 
avut ideea să-și asigure participarea 
majorităţii vedetelor de răsunet interna- 
tional din Hollywood. În acest scop el 
s-a gindit ca această gală să coincidă cu 
bicentenarul independenţei Statelor 
Unite. În consecință, Washingtonul a 
luat măsuri de sprijinire a galei. Şi așa 
se face că la 24 mai, sub Turnul Eiffel, 
în aer liber, vor apărea și vor juca în 
folosul actorilor veterani francezi, ală- 
turi de actorii-stele ale Franţei, vedetele- 
stele din America: Katharine Hepburn 
(se pare chiar că ea va prezida gala), 
John Wayne, Laureen Bacall, Marlon’ 
Brando, Henry Fonda, Cary Grant și 
alții. Animatori şi prezentatori: Jeanne 
Moreau și Jean-Claude Brialy. Gala va 
fi retransmisă prin satelit pentru uzul 
televiziunilor din întreaga lume. 


Laura COSTIN 


wood (atit ca regizor, cit şi ca actor) şi 
Marlon Brando (deși nu acceptă decit 
cu mare dificultate un rol. şi atunci cu 
drept de intervenţie în scenariu). Dintre 
actrițe, doar Barbra Streisand poate 
susține competiţia (de prestigiu şi inca- 
sări) cu cei cinci. Situaţie insolită într-un 
Hollywood care, pe vremuri, lansa zeițe 
ale ecranului în cascadă. Astăzi e mai 
important însă realismul decit visul, şi 
acțiunea decit reveria dulceagă. 


W Un star în mulțime. La o recep- 


ție dată la Casa Albă, fotografii de presă 
erau la un moment dat cu obiectivele 
indreptate nu asupra persoanelor ofi 
ciale ci asupra unui alt reporter de la 
«Ladies Home Journal». Reporter mai 
cunoscut ca vedetă de cinema. E vorba 
de Candice Bergen, de noua ei meserie 
şi de farmecul cu carea ştiut să treacă 
de cealaltă parte a obiectivului. 


O vedetă care a ajuns fotoreporter 


(Candice Bergen) 


ΠAl 63-lea tigru. Marele cineasti 
japonez Kurosawa se ailă în satul so 
vietic_Vostreţovo, (în extremul orient 
al U.R.S.S),unde filmează o adaptare a 
cărții «Dersu Usala» a cercetătorului ş 
călătorului rus Vladimir Arseniev. Unul 
din cei mai bătrini locuitori ai satului, în 
virstă de 92 de ani, l-a cunoscut pe explo 
rator şi-şi aminteşte de el În acelaşi sat 
locuieşte și un vinător de tigri care, în 
63 de ani de viaţă, a prins 63 de tigri. UI 
timul tigru capturat de acest expert va 
fi folosit și de Kurosawa în filmul său 

m Mexicultără mandoline. Dinco 
lo de Ocean, Mexicul işi descoperă pro- 
priile căi cinematografice paralel cu 
descoperirea istoriei mexicane de către 


Ancheta unui paşnic ce 


an căzut pradă violenț 
Trintignant, Claude Brasseur și Catherine Deneuve în «Sumbră vacanță 


cineaști. În prezent, filmele Mexicului, 
destinate cu precădere marelui public, 
se află (ca stil şi modalităţi artistico- 
tehnice) cam la jumătatea drumului între 
Buñuel şi Hollywood, reflectind încă tra- 
diția spaniolă, dar şi influențele studiou- 
rilor nord-americane. Fanatismul reli- 
gios, mişcările populare şi eroii lor, bur- 
ghezia, dar mai ales istoria Mexicului şi 
revoluția eșuată de la începutul seco- 
lului, iată tot atitea teme care revin în 
producţiile și uneori în superproducţiile 
realizatorilor mexicani. 

m Afaceri în travesti. Societatea 


TWA, una din cele mai mari companii 
de aviaţie din lume, l-a angajat pe actorul 
Peter Sellers pentru o serie de filme 
publicitare. Va fi folosită capacitatea 
bine cunoscută a actorului de a inter- 
preta mai multe roluri într-un acelasi 
tilm: de data aceasta, el va fi un gentle- 
man britanic, un fante italian şi un 
zgircit scoțian. Totul pentru zborul cit 
mai înalt și profitul cit mai mare al avioa- 
elor companiei TWA 

© Piramida risului. Regizorul Mel 


Brooks s-a remarcat cu citeva parodii 
- de western («Şaua aprinsă»), de mu- 
sical («Producătorii») sau de film de 
groază («Tinărul Frankenstein»), ca u- 
nul din cei mai originali autori comici 
din ultimul timp. Visul lui cinematogra- 
fic? Povestea unui anume Bronsky, do- 
rind să construiască în ograda sa o pi- 
ramidă nesfirşit de înaltă şi pe care să 
înscrie trei cuvinte: «Bronsky a trăit». 
«Acesta e personajul care mă obse- 
dează de ani de zile», spune Brooks. 
Dar oare în această obsesie nu e propria 
dorință a artistului de a vedea piramida 
pe care să stea scris: «Brooksa trăit»? 

E Vive la Commune! Viaţa revolu- 


ționarului polonez Jaroslaw Dombrow- 
ski, una din căpeteniile Comunei din 
Paris, constituie subiectul unei copro- 
ducţii sovieto-poloneze — «ltinerarul 
care duce la nemurire». Filmul este 
realizat de polonezul Bogdan Koremba 
pe un scenariu de luri Naghibin. Filmă- 
rile au loc la Moscova, la Paris şi în 
Polonia. 

W Un film în picaj. George Roy Hill, 
împreună cu scenaristul William Gold- 
man şi cu actorul Robert Redford (toţi 
trei erau pe genericul filmului «Butch 
Cassidy») au realizat un film — «Marele 
Waldo Pepper» — așteptat de public 
cu speranţa reeditării acelui mare suc- 
ces. E departe de a fi așa. Povestind 
avatarurile unui pilot, în zilele imediat 
următoare primului război mondial, fil 
mul — scrie revista «News-Week» — 
«renunţă la zbor, se supraincarcă cu 
clişee, cu tonuri melodramatice, cu în- 
cercări neizbutite de analiză a existen- 
tei în anii '20 şi așa, aglomerat cu bune 
intenţii, plonjează vertiginos spre pă- 
mint. Finalul în care Redford se anga- 
jează pilot-cascador la Hollywood şi se 
plinge de modul în care filmele roman 
tează viața aviatorilor în război, pare ur 
feproş inserat în tilm» 

m Bucuriile v Pornit pe 
drumul vacanței, împreună cu soția şi 
tetița, Paul (Jean-Louis Trintignant) are 
la o staţie de benzină o altercaţie fără 
importanță cu nişte huligani motoci- 
cliști. Maşina lui e urmărită și, în miez 
de noapte, derbedeii «se răzbună»: di- 
mineaţa, Paul nu mai are nici soție, nici 
copil. Ucigaşii sint greu de prins. Îm- 
preună cu sora soției sale (Catherine 
Deneuve), el va încerca să facă drep- 
tate pe cont propriu, într-un mod singe- 
ros, şi fără a avea măcar siguranța de 
a-i fi pedepsit pe adevărații făptaşi 
Acesta e subiectul filmului «Sumbra 
vacanţă» al regizorului Gerard Pires, un 
tilm despre sinistra reacţie In lanţ pe 
care o provoacă violența. 


(Jean Louis 


î O absenţă indelungată. După o 
lipsă de 7 ani de pe ecrane, Michèle 
Morgan va interpreta rolul principal în 
filmul lui Claude Lelouch, «Şoarecele 
și pisica». Este un film polițist, unde 
detectivul, însărcinat cu o anume anche 
tă în mediile marilor afaceri, nu va apare 
niciodată în cursul acţiunii; el va fi chiar 
aparatul de filmat. În fața lui se destă- 
şoară evenimentele. Un mecanism ori- 
ginal şi gata montat,doar că cineastului 
îi lipsea actrița potrivită pentru a inter- 
preta personajul-cheie al filmului. Vă- 
zind-o pe Michėle Morgan la o premieră, 
Lelouch şi-a spus: «lată personajul 
meu!» Noroc de premieră, altfel Michèle 
Morgan n-ar fi fost «personaj». 

m Actorul Burto Lancasteri. Burt 


Lancaster a inceput demersurile pentru 
a obține cetăţenia italiană. Motivul? 
«Graţie Italiei — spune actorul — lui Lu- 
chiano Visconti şi «Ghepardului» am 
ajuns un actor în adevăratul înțeles al cu- 
vintului şi mi se pare firesc să plătesc 
astfel datoria faţă de o țară și de un om 
care au făcut atitea pentru mine. Dacă 
n-ar fi fost Visconti, ziariștii ar vorbi şi 
astăzi despre mine ca despre un fost 
acrobat. De 12 ani se abțin de a vorbi 
astfel, și asta îmi tace o grozavă plăcere». 

N Regina lanolinei. Shirley Mac 


Laine îşi continuă seria de recitaluri 

intec și dans — în Las Vegas, pregă 
lindu-și totodată rolul viitor şi finisind 
un roman. Romanul va fi «agresiv», spu 
ne actrița, iar rolul «feminist». «Shirley 
Mac Laine va fi pe ecran Helene Ru- 
binstein. regina produselor cosmetice. 


Au cîştigat jucînd roluri de 
(Robert Redford şi P: 


măştilor, Actorul Paul 


Newman va filma pentru prima oară cu 
regizorul Robert Altman (M.A.S.H.), în- 
tr-o adaptare a piesei de teatru «indie- 
nii» de Arthur Kopit, piesă reprezen- 
tată și la noi, povestind infringerea in- 
dienilor de către «omul alb» (într-o ver- 
siune neconformă cu vechile mituri lite- 
rare sau cinematogratice americane) 
Paul Newman va interpreta rolul lui 
Buffalo Bill 

E Un debut la înălțime. Amintirile 
unui aviator zilele războiului, luptele 
eroice de atunci — alcătuiesc substanța 
unui film despre un om care azi nu mai 
poate zbura și suferă din cauza aceasta. 
«Cerul e cu mine», film interpretat de 
Vladimir Zamanski, este un debut regi- 
zoral — Valeri Lonskoi, debut al unui 
cineast stăpin (judecind după reacțiile 
criticilor sovietici) pe mijloacele de ex 
presie cinematografică 

N Lecţia de dans. Jean Marais îl va 
interpreta pe Serghei Diaghilev, fonda- 
torul celebrului balet rus (1909), într-un 
film închinat vieții și carierei marelui 
dansator Nijinski. 

m Barajul ascuns. Un tinăr la sfir- 


şitui stagiului militar, dezorientat mai 
intii, copleșit mai apoi de o decepţie 
sentimentală, și găsindu-și în sfirşit 
drumul, alături de alți tineri, pe şantjerul 
unui mare baraj — iată portretul și po 
vestea filmului ceh «Cel care caută un 
zăcămint de aur» al regizorului Jiri 
Menzel («Vară capricioasă»). 

m Asediul cel mai lung. Cele 900 


de zile ale asediului Leningradului, epo- 
peea rezistenței oraşului înfometat şi 
bombardat zi și noapte de trupele ger- 
mane, au constituit subiectul unui ro- 


man în trei volume de Aleksandr Cea 
kovski, intitulat: «Blocada». Acesta e și 
titlul filmului realizat de Mihail Erşov, la 
studiourile Lenfilm, dupa un scenariu 
de Aleksandr Ceakovski şi Arnol Vito. 
Filmul este o amplă cronică a unor zile 
eroice. Mihail Ulianov, luri Solomin, 
irina Akulova sînt cițiva dintre actorii 
acestui film monumental (care va avea 
mai multe serii) închinat implinirii a 30 
je ani de la stirșitul războiului 

2 cu Allende. Jacques Char 


rier este producătorul filmului franco 
algerian «Plouă la Santiago», realizat 
de cineastul chilian în exil, Helvio Soto. 
Filmul povesteşte ultimele zile ale preşe- 
dintelui Allende, care au fost și ultimele 
zile ale libertăţii în Chile. Helvio Soto nu 
tace decit să încheie o frescă cinemato- 
grafică închinată revoluţiei şi lui Allende 
(mai multe filme de montaj, precum și 
un interviu-fluviu — 4 ore — cu preșe- 
dintele) cu acest film amar, unde con- 
statarea evenimentelor implică și o ana- 
liză a lor. Deci o luare de poziţie de- 
mascatoare în fața puciului contrarevo- 
luționar care a dus la prăbușirea de 
mocraţiei în Chile. 

m Ultimul gionţ. După uriașul suc- 
ces al ecranizării biografiei lui Papillon 
— cu Steve McQueen în rolul titular — 
studiourile Paramount au hotărit trans- 
punerea pe ecran a romanului «insule 
în curent» de Hemingway, apărut după 
moartea scriitorului. Tot Steve Mc 
Queen va interpreta rolul principal în 
această evocare a zilelor războiului 
mondial, trăite departe de locurile des 


eți păguboși 
Newman) 


făşurării lui, în Cuba. Aici războiul este 
prezent doar în ştirile din ziare, dar eroul 
principal — un pictor — duce o luptă pe 
viață și pe moarte cu un submarin ger- 
man, eșuat pe un fluviu, în interiorul 
insulei. O luptă răsplătiiă,ca în atitea 
alte poveşti de Hemingway,doar cu moar 
tea eroului. O moarte simplă și aproape 
senină. Ultimul glonţ al luptei victorioa- 
se îl culcă la pămint, acolo de unde — 
scrie Hemingway — privirea poate cu- 
prinde toată măreţia cerului. 

m O viață În studiourile bulgare a 
fost produs filmul «Această viață mi- 
nunată», semnat de regizoarea debu- 
tantă Maria Russeva. Este povestea 
unui om, trăind intens, fără să se cruţe, 
fără să ezite, epopeea zilnică a prezen- 
tului; povestea unui om pentru care 
«viața minunată» cuprinde amintiri şi 
regrete, eșecuri și succese, realizări şi 
planuri, trăite fără o clipă de răgaz. Ma- 
ria Russeva a absolvit cu cițiva ani în 
urmă Institutul de artă teatrală şi cine- 
matogratică din București. 

m Cine va fi Rudolph Valentino? 
Alain Delon a refuzat categoric propu- 
nerea unor mari producători hollywoo- 
dieni de «a fi» Rudolph Valentino într-o 
evocare a regelui starurilor din epoca 
filmului mut. «Nimeni dintre marii actori 
contemporani — a spus Delon — n-ar 
reuşi să redea cu autenticitate persona- 
litatea lui Rudolph Valentino». Pină la 
urmă, producătorii au decis să recurgă 
la formula clasică: alegerea unui actor 
necunoscut și pe cit se poate asemă- 
nător cu Valentino. 


Rubrică redactată de 
Dan COMŞA 


Laura Antonelli (o nouă vedetă : 


modei retro) filmează într-o cafenea 


frecventată cîndva de Baudelaire 


m Divina cafenea. În apropiere de 


celebra piaţă a Spaniei, la Roma, există 
o cafenea printre ai cărei clienţi s-au nu- 
mărat Goethe, Gogol, Berlioz, Stendhal, 
Baudelaire, H. Taine şi D'Annunzio. Li 
se adaugă acum Laura Antonelli și Mar- 
celo Mastroianni, interpretind rolurile 
principale din «Divina creatură», un 
film al regizorului Giuseppe Patroni 
Griffi. Actiunea se petrece în 1930. 

N Fellini la Belgrad. Festivalul 
internaţional «Fest '75» de la Belgrad, 
caracterizat ca un «festival al festivalu- 
rilor», a atribuit premiul «Stema de aur» 
primelor trei filme clasate în competiţie: 

Amârcord» de Fellini, «Piine şi cio- 
colată» de Franco Brusati și «Serpi- 
co» de Sidney Lumet 

m Hollywood pe Neva. Uriaşa co- 
producție sovieto-americană «Pasărea 
albastră», după povestirea lui Maeter- 
linck, a adus pe locurile filmări, la Lenin- 
grad, citeva dintre cele mai mari vedete 
ale Hollywoodului: Elisabeth Taylor, Ja- 
ne Fonda, Ava Gardner și fiul lui Clark 
Gable — John Clark Gable. Regizorul 
George Cukor («My Fair Lady») a obținut 
un sprijin substanţial din partea autori- 
tăților şi armatei sovietice (folosită în 
scene cu mare desfăşurare de figuraţie, 
in acest basm-musical). Turnarea va 
dura 17 săptămini. 


La Leningrad, Elisabeth Taylor 
va fi zina unui superbasm 
musical: «Pasărea albastră» 


in memoriam 


m Susan Hayward. A incetat din 
viaţă, în virstă-de 56 c ita 
americană Susan Hay 
treizeci de ani de 
fică, actrita a primit de două ori consa- 
crări internaționale maxime pentru ro- 
lurile sale. Premiul pentru cea mai bı 


şi un Oscar 
Hayward nu e, titlurile 
care i-au adus premiile au o rezonanţă 


i 
Un adio pentru totdeauna: 
«Vreau să trăiesc!» 


specială: Ele se cheamă «Voi plinge 
şi «Vreau să trăiesc» 
ețuită la Hollywood nu atit 


în «Zăpe- 
zile de pe Kilimangiaro» și în «Gră- 
dina Diavolului». Ne amintim și de 
compoziţia din filmul «Valea păpu- 
şilor». 

m Fredric March. A incetat din 
viață la 78 de a ă o carieră de ma 
t de o j ate de secol ru 
american Fredric March. A ajuns la 
culmile popularității interpretind rolul 
unui actor: John Barrymore în «Fami- 
lia regală a Broadway-ului» de Geor- 
ge Cukor, evocare a celebrului tric 
actori 

faima lui March n-au 
cunoscut nici declinul, nici eclipsa. În 
19% și-a cîştigat primul Oscar pentru 
rolul dublu din «Dr. Jekyll și domnul 
Hyde» de Mamoulian, unde interpreta 
un om monstru. 14 ani mai tirziu, 
a obținut al doilea Oscar pentru 
“Cei mai frumoși ani ai vieții noas- 
tre» de William Wyler. A fo Ber 
venuto Cellini «lubirile lui Cellini» 
(1934), a f a ë n în «Mize- 
rabilii» (1935 ky în «Anna 
K 
bo) 
Stuart» ) cu 
sau în «Capătul nopții» (1941) cu Eri 
von Stroheim, în «Nevastă-mea vrăji- 
toarea» ( cu Veronica Lake, sau în 
Moartea unui com 


hestrații din Al- 
2) cu Sophia Loren, «Şapte 
(1963) — unde interpreta 
2 al Statelor Unite — şi 
k, tic k» (1970) 
m Josephine Baker. Cu Jo 
af Ų din m 
yall-ului 
de sfirșitul nea 


Baker prezenta 


sinonime 


dansului, iar 


de mai multe rase și naționalități 
arițiile ei 


derii 


K 
NP 

|Q 
< 
> 


N 10 aprilie 1918. D.W. Griffith pre- 


zintă în premieră, la New York, «Inimile 
Lumii», film de război pentru cauza alia- 
ților și ridicarea moralului combatanților 
Tot în aprilie (1920) el începe turnarea unui 
alt clasic al său: «Drumul spre răsărit» 
(«Way Down East») 

N in aprilie 1920, apare primul desen 


animat românesc, semnat de Aurel Pe- 
trescu, intitulat «Păcală în lună», pre- 
zentat în premieră de casa «Soarele» la 
sala Cercului Militar. Filmul era anunțat 
în presă ca «o comedie bufă cu desene 
animate» 

m În luna aprilie citeva prer 


e mos- 


ovite ale unor filme intrate deja în istoria 
matografului, care au stirnit comenta- 
rii aprinse: în 1924 comedia satirică 
«à l'américaine», a lui Kuleşov, «Extra- 
ordinarele aventuri ale lui Mister West 
în țara bolșevicilor» și în 1925 «Greva», 
al filmului sovietic, o culme a 
izorale a lui Eisenstein. Același 
Eisenstein avea să dea, tot în aprilie 
(1945),primul tur de manivelă la «lvan cel 
Groaznic», cea din urmă capodoperă 


3 sa 

N 20aprilie 1926. Premiera de g 
» lui Lang, «Metro- 
polis», la sala Odeon (actualul Festival) 
necesită intervenţia poliţiei pentru a se 
reglementa circulaţia din fața sălii de spec- 


APRILIE 


calendar 
cinematografic 


cu tot fastul cuvenit, în prezența «tout 
P. lui literelor şi arte Stirneş 
senzaţie noul procedeu al «ecranului tri- 
plu» pe care se desfășoară, în contra 
t, trei acţiuni paralele şi impresion 
partitura simfonică semnată de Arthur 
negger,executată de orchestra Opere 
risul avea să mai cunoască în luna 
aprilie alte eva premiere memorabile 
trei ecranizări după Zola, în viziunea dite 
rită a neaşti de prestigiu: «Nana» 
de Jean Renoir (în 1926), «Therese Ra- 
quin» de Jacques Feyder (în 1928) ș 
«L'Argent» de Marcel L'Herbier (în 1929) 


a- 


miera mondială a capo erei lui Stern 
berg, Îngerul albastru».in care Jannings 
își făcea debutul în filmul v or şi se 
lansa cu mare tapaj publicitar 

detă: Marlene Dietrich. Doi ar 
tot în aprilie, tot la Berlin, apărea ! 
mieră (după indelungi pertractări cu cer 
zura și presiuni po din partea cercu 
rilor conservatoare) «Kuhle Wampe» de 
Siatan Dudow, primul film ger = 
nist, în spirit şi tendinţă, realiz 


area benevolă a mu ilor (şomer 
nez 
N Aprilie 1931 ani ai vorbi 
torului, un filr ticipaţie, «Televiziu- 
nea», realizat la Paris (la Para în 
care ctatorii puteau vedea (şi auzi) 


două celebrități ale nei noastre: pe 
George Vraca și Gh. Storin. În aprilie 


Aprilie 1927, Premiera filmului 

Napoleon» de Abel Gance. Ecranul 

este triplu şi muzica îi aparține lui 
Arthur Honegger 


tacol, «Mii de oameni (ne informează c 
gazetă a vremii) au reușit să fie cu gret 
îndepărtați, pentru a face loc reprezentan 
r presei, ai artelor și literelor, corpulu 
natic şi numeroșilor invitați». În 1933, 
la 7 aprilie, la New York, la gigantica sală 
Roxy de pe Broadway, avea loc premiera 


antastic 
iaşe şi lupta ei cu mon 
9 a şi scenele în care Kong 
scăpat din lanţuri distruge New Yorku 

m e de groază spectatorilor 


zilei», subir tā 
«Motanul în lună», 


a sonaje 
aneşt 
m 7 aprilie 1927. Premieră de mare 


sunet, la Paris: epopeea 
Napoleon», prezer 


20 


Aprilie 1932. Premiera «Visul lui 
Tănase». Constantin Tănase explică, 
pe nemţțește, 
cum se găteşte sarmaua 


DESE SEDERE SEE Ip 
1932, «Visul lui Tănase», f 


realizată la Berlin, cu cel mai 
ic al teatrului nostru 
Nea Costică» încerca să explice 
te «tehnica» sarmalelor şi a mititeilo 
de 


ce (pen 


mieră) dintre Tăna 
adresa lui Tânase din sală, cu care 
34 0 conversatie veselă 


m În aceeeaşi lună mai pot îi conser 


utilizate fragment 
terminată a lui E 
Viva Mexico»); dia sat lui 
Frank C «Extravagantul Mister 
Deeds» (1936).situa t nar 


economice din A 


şi «Monsieur Verdoux» (1947) t 


mpo T 


Constantin POPESCU 


TAL 


telemuzica 


Bucuriile muzicii 


Este foarte greu să re- 
constitui pe micul ecran 
o personalitate. Este foar 
te greu să reconstitui, 
oricum, o personalitate — 
și uimirea noastră în fața 
unei astfel de reușite 
chiar asta inseamnă. Dacă ceva din fio- 
rul acelei fericite întimplări a lumii, o 
mare personalitate trece pină la noi — 
captat în paginile unei cărţi — tulburarea 
noastră vine tocmai din conștiința de 
dincolo de operă, dincolo de propria 
contesie fundamentală a Operei — per- 
sonalitatea se inchide în hlamida adin- 
cului său mister în care nici nu avem 
voie să pătrundem. Sloganul didactic al 
«Vieţii» şi «Operei» a insemnat întot- 
deauna o stranie aberaţie — pe care 
numai nevoile metodologice ale studiu- 
lui o pot scuza și explica. Marile aven- 
turi ale reconstituirii de personalitate 
sint accesibile numai celor care ei 
Inşiși sint stăpinii unei personalități la 
fel de puternice, de agresive chiar. În 
literatura română cel mai strălucit exem- 
plu îl constituie desigur Călinescu care 
face o patetică demonstraţie de pătrun- 
dere a spiritului eminescian în «Viaţa 
lui Eminescu». Se va fi observat că 
ne-am referit mai ales la cărţi. În mod 
firesc. Filmul a ratat aproape orice in- 
cercare — dacă personalitatea n-a fost 
folosită ca personaj într-o parabolă. 
Serialul TV aproape a compromis în- 
treprinderea, iar excepția care a fost 
«Leonardo» nu trebuie să ne inducă în 
eroare. «Leonardo», ca și «Rubliov» 
al lui Tarkovski, era o meditaţie asupra 
rostului și destinului operei geniale, 
ceea ce inseamnă altceva, sau mult mai 
mult decit o reconstituire de personali- 
tate. Autorii care vor să pătrundă inte- 
lesul vieţii unui mare creator se îndreap- 
tă firesc spre operă, singura în măsură 
să dea răspunsuri marilor drame care 
traversează viața spirituală a geniului. 
A descifra înțelesuri este numai la 
indemina criticilor de acută percepție — 
pentru că orice reconstituire, adică orice 
percepție, este operă de critic, el fiind 
acela care ia contact cu opera la cea mai 
înaltă temperatură a lucidității și simţirii 
şi este apt să o transmită. Aceste con- 
sideraţii, foarte simple, ne-au fost pri- 
lejuite de excepționala dăruire cu care 
redactorii emisiunilor muzicale de dumi- 
nică dimineața, «Bucuriile muzicii», In- 
cearcă cel mai greu lucru din lume — 
să reconstituie pentru noi mari perso- 
nalități muzicale. «Muzica începe acolo 
unde cuvintele se opresc», spunea Beet- 
hoven, dar o emisiune TV este obligată 
la vorbe și imagini — și cită discreție, 
cită măsură şi cit simț al proporției tre- 
buie să aibă realizatorii ei! Un moment 
de vif — prelungit pe spațiul emisiei 
întregi l-a constituit serialul dedicat 
personalităților muzicii româneşti. Mo- 
mente de virf au fost incursiuni în viața 
unui singur gen — cum a fost cel dedicat 
Sonatei cu caractere popular-enesciene. 
O asttei de incursiune poate lumina 
destinul unei opere intregi — adică a 
unei vieţi dăruită operei în toată com- 
plexitatea ei. În sfirşit, un moment de 
virf, de profundă elevaţie l-a constituit 
emisiunea dedicată lui Wolfgang Ama- 
deus Mozart, acest înger căzut al mu- 
zicii,a cărui strălucire, a cărui spiritua- 
litate divină — dacă numim divin tot ce 
este virf al umanității — insoțește pa 
lumii spre Ideal. Drept Cicerone, am 
avut pe distinsul critic miizical Ada 
Brumaru, care ştie, ca orice om atins 
de aripa sublimă a muzicii,să pătrundă 
în universul ei cu discreţie şi melancolie, 
cu acel infinit respect care trădează 
profunda devoțiune. Am ascultat foarte 
mult Mozart în acea dimineaţă de primă- 
vară — și măcar pentru o vreme sufle- 
tele noastre s-au innobilat. Cred că nu 
există omagiu mai mare decit acesta 
pentru cel care ne conduce într-un 
univers în care păşind — devenim mai 
limpezi şi mai oameni, mai adevărați 


şi mai senini. 
Smaranda JELESCU 


telescopuri 


Adevăruri simple 


A. Într-o duminică după- 
amiază, reporterul, ace- 
laşi care cu citeva săp- 
tămini înainte a apăsat pe 
semnalul de alarmă al 
trenului numit viață, pen- 
tru a opri din mers pluti- 
rea indiferentă printre semeni a unor 
necunoscuți, a apărut pe ecranele tele- 
vizoarelor cu un epilog simplu la o 
poveste nu tocmai simplă pe care o 
supusese dezbaterii publice. Vă re- 
amintiţi, desigur, cazul: doi martori ai 
unei întimplări tragice (un accident de 
mașină) dispăruseră fără urmă. Nu așa, 
ca-n «Moartea unui ciclist», adică cu 
conştiinţa vinovăției în suflet, ci așa, 
pur şi simplu, adică fără conștiința 
vinovăției în suflet; ei erau doar martori, 
nimeni nu-i căuta pentru vreo vină, dar 
ei nu apăreau de nicăieri și vina lor — 
în ochii semenilor, şi ai lor, firește 
creștea clipă de clipă, pentru că senti 
mentul datoriei neimplinite nu poate 
conduce la conştiinţa vinovăţiei, așa 
ca-n «Moartea unui ciclist». Repor- 
terul, cu tact şi bun simț, fără să someze 
fără să intervină brutal în mersul eveni 
mentelor, a expus doar cazul, cu impli- 
caţiile sale în viața colectivități, şi a 
făcut un apel simplu, direct, la omenie. 
Într-o duminică după amiază, reporterul 
(l-aţi recunoscut, probabil, pe Aristide 
Buhoiu) s-a înfățișat din nou telespecta- 
torilor, de data aceasta cu secvențe de 
primăvară sibiană: cei doi dispăruți și-au 
făcut din proprie iniţiativă îndatorirea 
civică, ieşind din anonimat. Le-am văzut 
chipul sau le-am auzit glasul de regret. 
Reporterul i-a ascultat fără să le tulbure 
confesiunea tremurată, şi s-a retras 
discret; reporterul îşi tăcuse — la rin- 
du-i — datoria. 

B. «S-a făcut dreptate», ne-a demon- 
strat, într-o altă seară, un alt reporter, 
mergind pe firul unor cazuri de viaţă 
nu tocmai simple, în care n-a fost toc- 
mai ușor să se ajungă la adevăr şi la 
dreptate. Dar s-a ajuns. Principiile eticii 
şi echităţii socialiste si-au dovedit încă 
o gata Torța, şi temeinicia, şi substanța 
stenică. Reporterul a luat caz după caz, 
şi l-a expus sistematic, i-a analizat 
resorturile la vedere, şi resorturile as- 
cunse. Putea s-o facă pe un ton docto- 
ral, degajat,«la rece». A făcut-o «la cald», 
participind, pledind. Este acesta un 
indiciu de eficiență reportericească. 
Demonstrația în cazurile respective ar fi 
fost probabil evidentă şi prin simpla 
expunere de motive. Dar reporterul 
(l-aţi recunoscut, probabil, pe Al. Stark) 
a simţit nevoia să-și limpezească un 
gind «suplimentar» de ce s-a făcut 
nedreptate? Cazurile au ieşit astfel din 
matca lor și au conținut un îndemn 
suplimentar de meditație spre adevăr 
și dreptate nu trebuie să mai existe dru- 
muri ocolite. 

©. «Studioul de film tv. prezinta»... 
Formula aceasta n-o întilnim prea des 
pe micile noastre ecrane, (filmul, adică, 
nu constituie încă un «semn de forță» 
în producţia proprie) și totuși de citeva 
ori în ultimele săptămini, unele realizări 
puse sub acest generic au constituit 
bune subiecte de meditație. Am văzut, 
de pildă, un scurt-metraj intitulat Ge- 
neză, de Carmen Dobrescu, distins cu 
premiul | la un important festival de 
televiziune, acela de la Moscova. O 
creație de mare acuratețe artistică: naiul 
lui Gheorghe Zamfir pe imagini de in- 
ceput de lume, un univers fabulos năs- 
cîndu-se sub ochii noștri, captindu-ne 
prin mişcare, ritm și sunet. Poate doar 
faptul că am văzut acest film după ce a 
luat premii internaţionale este puţin 
nelalocul lui. Mai ales că nu se întimplă 
prima oară această inadvertență. Ar fi 
de discutat, deci, despre priorităţi, des- 
pre programări, despre principalii be- 
neficiari... Şi pentra că veni vorba despre 
beneficiari: «studioul de film tv. prezin- 
tă», în studionul lui lon Ţiriac, serialu! 
Pri paşi in te Aici, cred, bene- 
ficiarinu sint doar micuţii inițiați intr-ale 
tenisului, care învață de la excelentul 
pedagog cu rachetă tainele sportului 
alb. Beneficiari sintem cu toții, pentru 
că a.b.c.-ul lui Ţiriac este și un a.b.c. de 
viață. 

A, B, C... trei litere din abecedarul 
unor adevăruri simple.. 


Călin CĂLIMAN 


filme pe micul ecran 


BCanalul 


(Andrzej Wajda, 1957). Prezentarea 
zguduitoarei capodopere a lui Wajda a 
constituit, fără îndoială, evenimentul 
cinematografic al ultimelor săptămini pe 
micul ecran. Filmul acesta, care pare a 
veni din «infernul» lui Dante şi «Mize- 
rabilii» lui Hugo, demonstrează cu tie- 
care imagine cum niște oameni pot fi 
mai puternici decit viaţa lor şi spune că 
prețul acestor oameni poate fi cunoscut 
la adevărata lui dimensiune numai în 
infernul unui canal mocirlos, străbătut 
cu încăpăținare în căutarea ieșirii, chiar 
dacă există posibilitatea ca ieșirea să fie 
închisă cu un grilaj. Filmul acesta, care 
este, desigur, un document despre răz- 
boi, mai spune — şi aici se află, poate, 
cheia lui — că, uneori, disperarea nu e 
întrecută de speranță. 

Copleșitor discurs, tragic, despre 

' ceea ce niciodată, în nici un fel de condi- 
ţii, nu piere în acest «inger muritor» 
care este omul, «Canalul», operă funda- 
mentală a cinematografului polonez și a 
creaţiei lui Wajda, numără aproape două- 
zeci de ani de cind a apărut, în timp ce 
de la consumarea evenimentelor isto- 
rice din care s-a inspirat au trecut 
treizeci. Dimensiunea filozofică, para- 
bolică aproape, a filmului (căci el are o 
asemenea dimensiune) a ciștigat în 
evidență de-a lungul acestei perioade. 
Intrebat ce anume ar reține într-o even- 
tuală antologie de secvenţe din filmele 
sale, Wajda spune că din «Canalul», 
de pildă, ar alege «momentul care pre- 
cede ieșirea locotenentului Zadra din 
canal, ieșirea lui, precum şi reintoarce- 
rea în canal». 


BDuminică la ora 6 


(Lucian Pintilie, 1965). Unul din 
filmele importante ale cinematogratiei 
noastre. Un scenariu de mare sobrieta- 
te și simplitate, semnat de lon Mihăi- 
leanu, abordează tema luptei comuniste 
în ilegalitate cu mare atenție la psiholo- 
giile individuale, cu deplină convingere 
că istoria are ca protagoniști — fie și în 
cele mai mărunte evenimente ale ei — 
oameni, nu «personaje», nu scheme în 
acțiune. Pe acest scenariu, Lucian Pin- 
tilie construieşte un film aspru, animat 
de o extraordinară voinţă de a face să 
se vadă idei, de a spune totul exclusiv 
prin imagini, de a face — dacă vreți — 
cinematograf pur. Sint de aceea mo- 
mente cind spectatorul nu mai intră 
deloc în relaţie cu ficțiunea de pe ecran 
ci numai cu regizorul care devine, uneori, 
cel mai important personaj al filmului. 
Această orgolioasă «ieșire în arenă» a 
regizorului, această impresionantă de- 
monstrație de inteligență lipsește, pa- 
radoxal, opera de rotunjimea la care 
rivnea și pe care o merita de altfel. 

importantă prin modul inedit în care 
abordează o temă majoră a cinemato- 
grafiei noastre, «Duminică la ora 6» 
este pină acum — după opinia mea — 
una din cele mai personale (sub raport 
artistic) creaţii ale acestei cinematografii. 


E Zboară cocorii 


(Mihail Kalatozov, 1957). Un film 
care a făcut și va mai face școală, 
ucenicie serioasă și decisivă întru inte- 
legerea ideilor că: a fi patetic inseamnă, 
nu o dată, a te afla în mijlocul evenimen- 
telor care mai tirziu vor intra în cărțile 
de istorie; a fi patetic înseamnă a privi 
fericit un stol de cocori, a sări într-un 
picior într-o" piață pustie şi a te ține de 
mină cu cineva, atunci cind gioanţele 
au pornit şi curind îţi vor şuiera pe lingă 
ureche; a fi patetic — învaţă acest tulbu- 
rător film despre dragoste şi război — 
înseamnă a iubi și a uri cu patimă, a plin- 
ge şi a ride pină la capăt, ca și cum cu 
acel plins sau cu acel ris al tău s-ar sfirși 
lumea, a simți totul cu centrii cei mai 
misterioși ai ființei tale. 


BFiliera franceză 


(William Friedkin, 1971). lată un 
film «de reținut», de pus de o parte. 
Firește, pentru sursa lui de inspiraţie, 
abordind una din problemele cu care 
este confruntat occidentul: traficul de 
droguri. Desigur, pentru că este perfect. 
Neindoios, pentru antologica secvență 
a urmăririi din maşină a trenului. Bine- 
înțeles și pentru că a luat cinci Oscar-uri. 
Dar mai ales pentru că e greu de întilnit 
un film care să evite, cu mai mult singe 
rece şi cu mai adincă încăpăținare, tot 
ce nu ține,de fapt, de epic. Filmul acesta 
e ciudat, monstruos aproape, pentru 
că totul e aici numai epic în stare pură. 
Într-un fel, el reabilitează mult incrimi- 


nata propoziţie «Marchiza a ieșit la ora 
cinci», demonstrind că, poate, uneori, 
acesta e singurul lucru important, anu- 
me că marchiza a ieșit la cinci și nu la 
altă oră, restul fiind vorbe. Un povestitor 
ideal al «Filierei» ar putea fi Titi Tulea 
(din «Enigma Otiliei»), «narator din plă- 
cere» care, întrebat ce a văzut la cinema- 
tograf, începea: «intii arată un puț, cu 
moară, pe urmă vine o fată cu găleată 
mare, apoi apar doi bătrîni, un moș şi o 
babă, care vorbesc între ei, pe urmă 
arată cum trage fata găleata după ea, 
baba se răstește la ea și moșul o loveşte 
cu un bici...», etc. 


© «Creierul» (Gerard Oury). Plăcută 


adesea, chiar inspirată comedie paro- 
diind şabloanele filmului polițist. Bour- 
vil şi Belmondo în tandem. 


© «Maria Candelaria» (Emilio Fer- 


nandez). Pelicula unui mare operator: 
Gabriel Figueroa. 


Un nai de valoare mondială 
(Gheorghe Zamfir) într-un film 
distins cu premiul I la festivalul 
de televiziune de la Moscova 
(«Geneză» de Carmen Dobrescu) 


st 


arul de la Pietroasa» în 
aia lui Dan Necsulea. realizat 
de Studioul de film tv.. este 
contribuția românească la seri 
lul «Dosarele secrete ale tezau- 
rului». coproducția O.R.T.F.-ului 
cu mai multe televiziuni europene. 
In fotografie. scriitorul Alexandru 
Odobescu. interpre de Costel 
Constantin (scriitorul îsi asumase 
sarcina descifrării enigmei tezau- 
rului descoperit pe pămint romă- 
n în 1837) şi pictorul Trenk 
Comel Ciupercescu) 


© «Valea pratului de puşcă» (Wil- 


liam Roberts). Western ca atitea altele, 
plus ceva umor. N-ar fi totuși cazul să 
vedem sau să revedem creaţiile clasice 
ale genului? 


e «Ziua în care vin peştii» (Michael 


Cacoyannis). Subiect grav, «tradus» in- 
tr-o fabulă cinematografică fără valoare 


artistică ieșită din comun, dar cu utilă 
valoare de «semnal de alarmă». 


Aurel BĂDESCU 
decupaj 
Povești pentru 
oameni mari 


Nimeni nu mai poate as- 
tăzi contesta că televizo- 
rul a devenit o obișnuinţă, 
o necesitate, că este in- 
strumentul de informare 
cel mai căutat și totodată 
că oferă una dintre cele 

mai gustate fațete ale deconectării. Ori- 

cit am îi de superesteți si de foarte ocu- 
pați cu importante probleme, acolo, 
acasă, unde nu ne văd decit ai noştri, 
răminem de multe ori cu ochii căscați 
la... seriale, filmele acelea pe care unii 
le discutăm cu superioritatea celor ce 
gustă doar subtilitățile lui Fellini. Şi am 
fi nedrepți dacă n-am recunoaște că 
televiziunea face etorturi considerabile 
pentru ca acest capitol important al 
deconectării noastre «seriale» să poată 
acoperi mai toate gusturile, să se pre- 
zinte în formule de calitate. Pină și acea 

«Misiune imposibilă», cu toate imposi- 

bilitățile ei, cu o evidentă lipsă de logică, 

a captat atenţia tinerilor cu gindul la 

ce înseamnă să fii stăpin pe toate culi- 

sele tehnicii. Pentru mulţi era o bucurie 
copilărească să constate cum,apăsind 
pe un buton EI, eroul cel blond, imobiliza 
răul, acel «rău» venit din basmele cu 
Feţi-Frumoși, devenit astăzi în seriale, 
infractorul, turbulent element al ordinei 
sociale. Imposibila misiune s-a dus și 
în locul ei a apărut «Kojak», antistarul, 
anti-Stintul, anti-Mannix-ul, eroul lipsit 
de «smile»-ul minunat al precedesorilor 
săi, bărbatul urit la chip dar, paradoxal, 
fiind totuși fermecător pentru că reu- 
șește să arate ce inseamnă tăria de ca- 
racter și inteligența, mai mult decit ar 
face-o o conferință seacă, ținută în 
termeni «elevati». Se poate zice că 
Kojak ar semăna cu Yul Brynner, asta 
n-are nici o importanţă, e chiar mai 
urit decit chelul Brynner. Cei ce au făcut 
serialul n-au vrut de astă dată să ne 
ducă în lumea poveștilor clasice şi au 
ales altă schemă, alt erou,şi nu ne-au 
dezamăgit. Farmecul pledoariei pentru 
dreptate a intrigii polițiste cucerește și 
de astă dată; nu o presupusă violență 

a locotenentului ne atrage, ci pregnanta 

personalitate a celui ce crede în dreptate, 

în necesitatea asanării răului din lume 
şi are forța morală să o facă. 

Serialele nu sint doar o dulce deco- 
nectare, ci si o simplă dar utilă lecţie 
educativă. «Norii negri», producție po- 
loneză, oteră un nou argument în favoa- 
rea utilității acestor filme. Sub veşmintul 
tilmului de capă și spadă, în care fie- 
care episod se termină exact la jumăta- 
tea unui duel, stop-cadrul final născind 
întrebarea «cine e învingătorul?» cit 
și curiozitatea pentru următorul episod, 
se povestește istoria luptei pentru in- 
dependență a unui popor. O lecţie de 
patriotism realizată cu mijloacele seria- 
lului; povestea bravului Dowgird mereu 
urmărit de Zaremba și Knothe nu-i doar 
o dulce aventură cu cavalcade frumos 
filmate și lupte spectaculoase. Aven- 
tura e doar șireata capcană oferită nouă 
spre a urmări, în numele serialului, 
povestea unor oameni adevăraţi ce lup- 
tă pentru binele neamului lor. Am vrea — 
şi nu sintem prea pretenţioşi avind 
această dorință — să urmărim o astfel 
de poveste, de-a noastră, despre ai 
noștri. Mai sperăm, Insă, că serialul 
românesc ne va oferi această satisfac- 
tie. 

Nici nostalgia romantismului n-o uită 
«serialiştii» şi atunci ne reamintesc de 
cărţile adolescenţei, transtormind în pi- 
lule de cite o oră romanul «Jane Eyre», 
peste paginile căruia multe lacrimi s-au 
vărsat. Studiourile engleze BBC au făcut 
asta cu multă pricepere iar serile în 
care micuța guvernantă işi trăia dragos- 
tea ei curată pentru stăpinul castelului 
au fost savurate de telespectatoare, ba 
chiar și de telespectatori. 

Televiziunea, parcă mai mult decit 
oricind, are grijă ca serialele, aceste 
poveşti pentru oamenii mari, să fie bine 
alese, pentru că se știe că sint emisiuni 
de mare popularitate, iar audiența mare 
pe care o au obligă la o selecţie cit 
mai riguroasă, care se dovedeşte a fi 
făcută, în ultimul timp, cu multă com- 
petenţă. 


Ileana COLOMIEȚ 


Asociaţia cineaștilor 


Șantier 


începi 
primă 
Asociaţiei 
Cineaştilor au parti- 
cipat la o serie de ac- 
țiuni politice şi cultu- 
rale, în diverse centre din țară. Ast- 
fel, în cadrul campaniei electorale, 
a avut loc întilnirea realizatorilor 
filmului «Zidul» cu tineri din muni- 
cipiul Craiova, întrunire la care au 
participat regizorul Constantin 
Vaeni şi actorul Radu Nicolae. 
999 La Universitatea «Bucu- 
rești» a fost organizată o intilnire 
a profesorilor de istorie din Capi- 
tală cu realizatorii filmului «Ştefan 
cel Mare — Vaslui 1475». Din par- 
tea cadrelor didactice a vorbit cu 
acest prilej prof. dr. Radu Mano- 
lescu, prodecanul Facultăţii de is- 
torie. Regizorul Mircea Drăgan a 
prezentat o serie de aspecte ale 
artei și tehnicii regizorale, scriito- 
rul Constantin Mitru s-a referit 
la scenariu şi la izvoarele folosite, 
iar generalul-maior în rezervă 
lon niz consultant al filmului, 
lumină respectarea adevă- 
c. 999 Cenaclul tine- 
rilor cineast «Victor Ili 
şoară o activitate laborioasă La 
ip STR sale recente au fost vizio- 
nate și s-au discutat filmele «Filip 
cel bun» de Dan Pita şi «Concert 
din muzică de Bach» de Dinu 
Tănase. Au luat cuvintul regizorii 
Constantin Vaeni, Sabin Bălașa 
Stere Gulea, operatorii Otto Urban- 
ski şi Ştefan Fay, criticul Manuela 
ghiu și alții. 999 La Casa a 
ului au continuat întilnirile o 
nizate sub egida Cenaclului pi 
dramaturgie. La discuția pe mar- 
ginea film «Actorul și sălba- 
ticii» şi «Zidul» au iuat cuvin 
loan Grigorescu, Dumitru Solo- 
mon, Corneliu Leu, Ov.S. Crohmaăl- 
anu, Alexandru Star 
ranfi!, Radu F. Alexandru 
Segal, lulian Mihu, Constantin Ro- 
man, Manole Marcus şi Constan- 
Vaeni. 999 În cadrul 
gerii de colaborare dintre Aso- 
ciația cineaștilor din țara noas- 
tră și Uniunea cineaştilor din 
U.R.S.S., regizorii Andrei Bla 
Dan Pita şi actrița F na Luican 
au prezentat, la M ova, filmele 
«Mustrate cu flori de cimp» ș 
«Filip cel bun». În același cadru 
ne-a vizitat țara o delegație d 
, compusă din ac 
trita Larisa Lujina, regizoarea Di- 
nara Assanova Rodina, a ul- 
regizor Rodion Nahapetov și Va- 
sili Vornoskov, corespondent în 
domeniul relații 


dința sa de redes 
lie a.c., de o parti 
roasă şi de prestigiu. Au fost pre- 
alături de cronicari şi publi- 
regizori şi operatori, reali- 
zatorii filmelor în discuție: «Un 
zimbet pentru mai tirziu» de Al 
Boiangiu, «Ilustrate cu flori de 
cimp» de Andrei Blaier, «Filip cel 
bun» de Dan Pita şi «Muntele 
ascuns» de Andrei Cătălin Bălea- 
nu. Un cadru adecvat deci pentr 
dialogul pe care Cenaclul îşi pro- 
pune să-l promoveze, înt spirit 
igență şi colegia i 
ci, intre toate catego- 
eatori din cinematografie 
atele prezentate de D.I 
Valerian Sava, Florica 
Actual și durabil 
în filmele stagiunii», au lu 
| Florian Potra, Tudor Stănes- 
Radu Georgescu, Anna Ha- 
Henri Wald, Valentin Silves- 
„ Stere Gulea, Titus Mesaroş, 
an Bratu, Teodor Caranfil, Mir- 
cea Alexandrescu 
Marin PÎRIIANU 


Prezenţa, ca publicist, a unui scriitor de 
mare talent — Eugen Barbu — printre cola- 
boratorii regizorului, se dovedește încă o 
dată benefică în filmul documentar. Fără a fi 
autor al «scenariului», Eugen Barbu e un tot 
atit de inspirat comentator — aici în filmul 
«În prag de primăvară» pe cit de bun dialo- 
ghist s-a arătat a fi în filmele cu actori. Prin 
verbul său, acest reportaj politic, social şi 
edilitar despre trecutul și prezentul unui 
cartier — Pantelimonul — capătă dimen- 
siuni și vibrații nesperate. Scriitorului nu-i 
scapă detaliile care trimit dincolo de peisaj, 
dincolo de cadrul strict al imaginii și al 
timpului filmării, el observă cămăşile umede 
de efort ale voluntarilor care vin pe şantier 
«odihnindu-se mai puțin, distrindu-se mai 
puțin, păstrindu-și surisul», el descoperă 
în gestul lor curent valoarea exemplară a 
efortului constructiv care emoţionează și, 
astfel, educă. 


Regia şi scenariul: David- Reu. Comentariul: 
Eugen Barbu. Imaginea: Constantin Dembinschi, 
Gheorghe Dumitru şi Gheorghe Feher. 


Acești stranii inamici, 


virusurile 


Virtuozitatea realizatorilor de filme ştiin- 
țifice de la studioul «Sahia» atinge un nou 
punct de virf. Pe generic figurează de altfel 
cel puțin un nume care ne oferea din capul 
locului garanţii: Dona Barta. Ca în atitea 
alte prilejuri, depăşim cu mult, în această 
companie, granițele filmului didactic sau de 
pură ilustrare a unei cercetări, fără a obține 
prin aceasta mai puține informații științifice 
Imaginile filmate prin microscopul electro- 
nic sau amplificate prin desene animate, par 
niște aurore boreale în miniatură, metafore 


telex Sahia 


Un poem 
despre Eminescu 


909 Se pare că mult solicitata dezba- 
tere în jurul filmului documentar și 
ştiinţific a intrat, în sfirşit, pe agenda 
comună de lucru a studioului «Sahia» 
și a Asociaţiei cineaștilor. Aşteptăm 
Mesaroș a trecut 


rezultatele.90e Titus 
de la «Vremea finului» la «vremea ti- 
teiului», realizind filmul «Asaltul», în 
conu de viscol şi înzăpezire. eee Şi 


Visu a avut norocul în această 
iarnă, cu puţină zăpadă, să «prindă» 
totuși zăpadă și să realizeze splendidu! 
film «Datini din bătrini». Fiţi nerăbdă- 
tori să-l vizionați. 999 lon Bostan, 
după ce s-a ridicat din Delta Dunării în 
universul stelar, pentru filmul «Galaxii», 
este pe cale de a «ameriza» în Delta 


Comentariul 
şi 
forța lui 


descifrate ale existenței. Astfel aflăm că 
aceşti stranii inamici, virusurile, «duc o 
viață dublă», motiv pentru care devin obiec- 
tul unei captivante dispute, surprinse între 
savanții noștri de la Institutul de virusologie: 
forme rudimentare de viaţă sau particole de 
materie inertă, elemente extraterestre adu- 
se de meteoriți sau... lată o contribuţie 
electivă la formarea unei concepții materia- 
list-dialectice despre lume. 


Regia și scenariul: Dona Baria și Zoltan Terner 
Imaginea: C/audiu Soltescu. 


Tentativă dificilă din partea unui presti 
gios documentarist, Titus Mesaroş, de a re- 
face succesul unui vechi film de șantier al 
său, «4 000 de trepte spre cer», combinindu-l 
cu fotogenia etalată intr-un alt documentar 
antologic, pe care l-a realizat în Delta 
Dunării, «Stufui». Ca şi în filmele citate, au- 
torul renunță ia comentariu— lesne compen- 
sat printr-un text explicativ, inserat în pre- 
generic, despre o metodă de intervenţie la 
sondele petrolifere, «menită să redeschidă 
calea aurului negru». Mai greu de obţinut 
a fost probabil efectul fotogenic hibernal, 
contrastul insolit dintre imaginea traditio- 
nală a cimpului negru cu sonde și zăpada 
imaculată, abundentă, pe care autorii au 
așteptat-o sau de care au avut norocul să 
beneficieze în ziua filmării. În această ten- 
tativă de a repeta, concomitent, performan- 
tele a două filme diferite ca temă și gen, a 
fost insă sacrificat tocmai esenţialui,ceea 
ce titlul proclamă: asaltul, efortul uman și 
tipologia care-l individualizează, || face 
expresiv și memorabil. 


Regia și scenariul: Titus Mesaroş. Imaginea: 
Petre Gheorghe. 


Rinului, pentru o viitoare coproducție 
româno-olandeză: «Cele două Delte» 
Partea olandeză a desemnat recent, 
drept co-regizor, pe d-nul |. Wiegel, 
preşedinte al Asociaţiei cineaştilor olan- 
dezi. 990 Poetul Vasile Nicolescu 
dedică lui Eminescu ultimul său poem 
— de data aceasta insă sub formă de 
proză scenaristică și destinat nu valțu- 
rilor marilor rotative, ci aparatului de 
filmat. Regizorul Jean Petrovici şi 
operatorul Jean Michel vor tace din 
acest poem un film. 999 Anunţăm 
pe această cale că la 30 aprilie in- 
cheiem lucrările pentru intocmirea 
planului nostru tematic pe următorii 
doi ani Aşteptăm incă propuneri de 
la toţi prietenii filmului documentar 
şi științitic. 999 La cererea unui nu- 
meros public, Nea Mărin (Amza 
Pellea) dă lecții de bună purtare prie- 
tenilor, într-un «film de circulație», răs- 
punzind solicitării Inspectoratului ge- 
neral al Miliției, sub îndrumarea atentă a 
regizorului lon Moscu. 


Aristide MOLDOVAN 


Mai puțin spectaculoasă decit «Premiera 
după 75 de ani», în care erau valorificate 
primele filme științifice din lume, realizate 
în România de către dr. Gh. Marinescu, 
producţia de fată continuă cu rigoare si 
pioșenie punerea în lumină a tradițiilor 
noastre cinematografice, atitea cite au fost 
şi s-au păstrat. Avind drept consultanţi 
istoriografi de autoritate, noul film al lui 
Alexandru Gașpar seamănă mult cu ilustra- 
rea unui capitol de monografie sau trata! 
istoric, cea mai mare parte din spațiu fiind 
consumat, prin filmări combinate, pentru 


a sugera atmosfera din sala L'Independan- 
ce roumaine unde au avut loc primele 
proiecţii de filme în București, pentru a 
reproduce fragmente din ziarele vremii, în 
care citim fraze pitorești precum: «Cine a 
mai descoperit şi asta? Halal să-i fie, că 
tare-i trumosi» Materialul cinematografic 
original fiind redat în treacăt, cu parcimo- 
nie, partea inedită a filmului şi cea mai 
concludentă o constituie un lung cadru de 
interviu TV, în care apare și ne vorbește in 
românește ultimul operator al lui Lumière, 
în viață pină în 1973, şi primul operator de 
luat vederi din România, Paul Menu. 


Regia, sce ul şi imaginea: A/exandru Gaspar 
Consultanţi: /on Cantacuzino și Cornel Cristian, 


Autodepăşire 
şi 


autoabandonare 


ale organi i 


Matty Aslan cochetează subtil, de la 
titlu, cu un fel de ermetism al abstracțiuni- 
lor, la fel cum, în serialul «Formica», imbră 
case şarja satirică în transparente haine de 
tabulă. Dacă fabula era un simplu joc al 
aparenţelor, voit monoton, făcînd mai evi 
dente apropourile, abstracțiunea e şi ea 
accesibilă tuturor. Chiar dacă nu toată 
lumea știe ce e organigrama, se dumireşte 
repede și pe deplin, animația fiind pentru 
Matty Aslan drumul cel mai scurt dintre 
idee şi public, fără complicaţii formale. De 
data aceasta... furnicile sint organizate 
prinse, deci, în schemă, luînd forma unor 
sfere sub o acoladă. Operația la care sintem 
invitați, destul de lesnicioasă, este aceea de 
identificare a situaţiilor de viaţă astfel figu- 
rate: iată nepotismul (sfera de deasupra 
prelungeste acolada, luînd sub aripa sa 
ocrotitoare una dintre sferele de dedesubt), 
iată mimetismul subaltern (sferele de sub 
acoladă își schimbă culoarea după sfera 


de sus) ș.a.m.d. Acest umor aproape meca 
nic ciştigă însă, din situaţie în situație, oare- 
care anvergură și forță de incizie, cînd poan- 
ta are şi un timp trei, cind sfera ia, de pildă, 
tormă de cilindru şi începe să se articuleze 
o adevărată naraţiune alegorică. 


Regia și scenariul: Matty Aslan. Imaginea: Ru 
Codrean. 


Știu să scriu, 1 


Pe un fond complet alb, omuleţul lui Gopo 
e de data aceasta redus la două liniuțe 
negre, o cireașă cu doi ochi şi o sprinceană. 
In această stare experimentală și probabil 
tranzitorie, el execută grăbit, timp de mai 
multe minute decit dura facerea lumii în 
«Scurtă istorie», o gimnastică sui generis, 
desenind rapid cifre din puținele elemente 
care-i stau la dispoziție în propriul trup: 
de la 1 la 12 și de la capăt, din nou, de mai 
titei ori. Filmul spune exact atit cit anunță 
titlul. 


Regia si scenariul: Jon Popescu Gopo. Imagi- 
nea: Rad Codrean. 


Un pom 


şi 


un om 


Electronicus intervine 


Pitt Popescu ne convinge că folosirea 
actorilor în filmele utilitare nu este totdeauna 
nefericită. Cind nu sint puși să mimeze di- 
leme existenţiale la locul de muncă, dacă 
apare cuvenita detașare sau — rara avis — 
o umbră de umor în pledoaria pentru stin- 
gerea aragazului și scoaterea fierului de 
coafat din priză la plecarea de la domi- 
ciliu, atunci cauza unui film utilitar devine 
suficient de demnă pentru orice actor. Ne-o 
dovedesc, alături de regizor, în compania 
unui simpatic robot, Rodica Popescu și 
Mihai Fotino, în filmul de față, realizat la 
cererea Comandamentului pompierilor din 
București 


Regia: Pitt Popescu. Scenariul: Costea D. loan. 
Imaginea: George Cristea. 


Explozie tirzie 


Printre filmele de protecția muncii reali- 


telex Animafilm 


Ocolul 
infinitului mic 


999 Un ou care se fierbe singur sare 
din ibric şi-şi aţiță mai bine focul. Două 
săbii se ascut în aer şi, enervindu-l pe 
scamator, acesta le inghite. Omului ii 
vine chef să zboare și atunci bea o 
ceașcă de cafea și chiar ceașca devine 
volanul cu care-şi reglează zborul. Toate 
adestea sint detalii imaginate de Marin 
Sorescu, în scenariul filmului cu actori 
și obiecte animate «Ocolul infinitului 
mic pornind de la nimic». 999 Sabin 
Bălașa,impreună cu operatorul său de 
imagine, va incepe în curind poemul 
despre ieşirea omenirii din noaptea 
lungă a fascismului. Filmul intitulat, 
«Nu, întunericuluii» va participa în 
cinstea zilei de 9 Mai (cel de-al 30-lea 


zate la Buftea, cel de față are meritul de a fi 
abandonat formula grav-introspectivă şi 
patetico-prăpăstioasă cu care alți autori 
specializați demonstrează, de pildă, că pir- 
ghia de susținere la remorci e absolut nece- 
sară. Aici se preferă reconstituirea meticu- 
loasă, strict funcțională, a ritualului muncii, 
cu atmosfera sa reală, cu multitudinea de 
detalii printre care se poate insinua obosea- 
la şi neglijenta fatală. Chiar concluzia mora- 
lizatoare capătă o binefăcătoare precizie: 
victima ştia, cunoștea pe de rost regulile 
de protecţie a muncii. Doar că, «nu șfiu ce 
l-a apucat», nu le-a respectat. ȘI, de fapt, 
totul se putea sfirși cu bine, In acea zi, la 
cariera de piatră, dacă n-ar fi rămas o încăr- 
cătură neexplodată, care a aruncat în aer 
un pom și un om. 


Regia: Radu Gurâu. Scenariul: Radu Gurau şi 
lon Bujor. imaginea: Octavian Basti. 


Val. S. DELEANU 


Mai de la zdrobirea fascismului) la 
manifestările organizate de Uniunea 
internațională a ziariştilor. Ca omenirea 
să nu uite... 999 ispitit de felul cum 
arată lumea văzută de la un metru 
înălțime, regizorul Titus Mesaroș a 
imaginat o suită de filme de desen ani- 
mat inspirate din corespondența pe 
care o poartă doi copii, unul trăind la 
sat şi altul la oraş. Întimplările cotidiene, 
munca părinților, evenimentele străzii 
sau ale pădurii, o nuntă sau nașterea 
unul copil vor fi «văzute» şi descrise cu 
candorile, prospetimea și optica mu- 
calită, inimitabilă, a copiilor. eee Ca 
să şteargă lacrima unui copil, alte la- 
crimi mici de sticlă colorată, mărgele 
multicolore, se vor aduna în surprinză- 
toare şi gingașe forme. În banda sonoră, 
plinsul copilului se va modifica treptat, 
va deveni gungurit, sincopat de excla- 
matii de incintare, în replică directă cu 
imaginea. Este filmul cu mărgele ani- 
mate al Tatianei Apahideanu. 


Lucia OLTEANU 


Oare într-adevăr utăce- 

rea e de aur», oricind si 

oriunde în cinematogra!? 

Muţenia unor personaje 

poate constitui, în sine, 

un motiv de îmbrăţișare 
a unui tilm, iar apetitul verbal — unul de 
respingere? Vom avea prilejul, pe par- 
cursul acestor rubrici, să încercăm a 
demonta mecanismele înțepenite ale a- 
cestor locuri comune, frecventate, din 
păcate, chiar și de unii dintre cei mai 
serios preocupați de condiția filmului. 
Vorba drămuită, picurata, nu poate tace 
minuni decit atunci cind aparține sub 
stanței intrinsece a personajului, dup: 
cum, la rindul său, cuvintul îmbelșugai, 
rostogolit cu spor, nu poartă în sine 
germenii catastrofei. 

Observaţia «se vorbește prea mult» 
se dovedește, uneori, a fi chiar o pre- 
judecată ce aparține, în general, specta- 
torului nu toarte harnic, celui care retuză 
să se întrebe «în raport cu ce se vor- 
beşte prea mult?» 

O ascultare — dar şi o privire — atentă 
a unui film precum «Filip cel bun» (rea- 
lizat de Constantin Stoiciu şi Dan Pita) 
ne descoperă o structură verbală bine 
cumpănită, raporturi nu numai judicioa- 
se, ci de multe ori subtile între cel care 
știe să tacă și cei care simt nevoia 
să vorbească 

Protagonistul, băiatul aflat în fata 
unora dintre întrebările decisive ale vie- 
tii, dornic să stabilească un acord cin 
stit între el şi lumea din jur, care lume 
— incepind cu familia — nu-i oferă, 
deocamdată, decit sfaturi puerile, fie de 
un pragmatism mărunt, respingător, e- 
roul, spun, își exprimă neaderența și 
printr-un obstinat refuz al rostirii cuvin- 
telor. Multe din răspunsurile sale sint 
strict funcționale, parcă pentru a sub- 
linia lipsa deliberată de participare la 
discuția angajată de preopinent. Ava- 
lanșei de sfaturi paterne «să fii cuminte 
discipliinat...», «cum Îți aşterni, aşa vei 
dormi», fiul îi răspunde cu o întrebare 
ce nu are nici o legătură cu cele auzite 
«Nu am uitat nimic?» 

Înstrăinarea băiatului, negăsirea unui 
loc într-o casă dominată de un tată care 
pentru a-şi ascunde eșecul uman, îşi 
construiește un găunos eşafod de «pa- 


vorbirea noastră cea din toate filmele . 


Cind tăcerea 


Nu cît vorbim, 


ci cum vorbim în filmele noastre 


ter familias», sint marcate de tăcerile 
lui Filip, de greutatea cu care își smulge 
cuvintele. Sporăvăiala demagogică, dis- 


cursurile încremenite în formule cari- 
caturizante ale altor personaje se bucu- 
ră, din partea protagonistului, de ace- 


lași tratament. Contrapunctul dintre cele 
două atitudini față de cuvint, dintre vo- 
catia limbuţiei şi cea a tăcerii, creează, 
pe parcursul unor secvenţe, etecte cu 
totul remarcabile. Să ne amintim de nă- 
pusteala Dragăi Olteanu («responsa- 
bila»), adevărată rişniță de măcinat pa- 
lavre cu pretenții asertorice: «e foarte 
important, tovarășe, ca să cunoaști oa- 
menii la locul lor de muncă... Noi ne in- 
grijym de tineret... Le cream toate con- 
dițiile... Ai să-mi spui ceva?» Evident, 
Filip nu are nimic de spus. 

Un demagog mai rafinat precum Ata- 
nasiu este înfruntat de tinărul erou prin- 
tr-un refuz evident de a lua aminte la 
frazele sale mieroase: «Te laudă, Filip, 
te laudă... De ce nu stai?» Replica indi- 
ferentă a acestuia din urmă schimbă 
brusc tonul atmosferei: «Aştept să-mi 
semneze de primire». 

În sfirșit, trăncănelilor candide ale An- 
gelei, vinzătoarea de pe rulotă (Ileana 
Popovici), protagonistul nu izbutește, 
pur și simplu, să le facă faţă. Trecerile 
dezarmante de la «așteptați, doamna, 
primim marfă, nu vedeți?» la acel «cred 
că ai observat că am ochi frumoși... dacă 
mi-ai face rost de nişte rame de oche- 
lari mişto...» nu prea îngăduie strecu- 
rarea vreunei replici. 

Zgircit la vorbă, retras în spatele unui 
zimbet bun, Filip nu este,în fapt, nici- 
odată absent. Replica sa poate fi sur- 
prinzător de insinuantă, uneori de-a 
dreptul răspicată,atunci cind convinge- 
rile sale cele mai profunde sint jignite de 
o idee meschină... 

Unei cunostinte care tine să-l initieze 
in arta de a nu pierde din ochi «idealul» 
unei vieţi tihnite, eroul îi retează pledoa- 
ria — «idealurile sint de două feluri: 
talse şi adevărate». Tatăl care, la rindul 
său,nu pierde nici un prilej pentru a-i 
aminti fiului că «viața nu este limpede», 
este derutat de tăioşenia întrebării: «De 
ce nu este limpede, tată?» 

Impactul dialogului cu strategia regi- 
zorală a lui Dan Pita (printre altele s-ar 
putea scrie un articol separat despre 
decodarea întregului univers sonor al 
peliculei) constituie unul din temeiurile 
filmului asupra căruia ne-am oprit in 
aceste rinduri. 


Magda MIHĂILESCU 


Răsună valea 


«..Da. un mare succes al ecranului! 
Chiar dacă nu a reapărut in publicitate sub 


Ecranul e al cititorilo 
acest generic, îl plasâm noi în acest loc isto- 
ncește meritat. Nu numai ze pila rea cu 
entuziasmul epocii, cu mari dispăruți ne-a 


4. x fi fi i, tei, poezia unor imagini de şantier. Reluarea 
cind Si o ip areara arsa «...Acel «ceva ce vom lăsa după noi» nu acestei producții e marile noastre ecrane 
lui.pe care trebuie să-l porți ca o torță vie trebuia mentinut doar la stadiul declarativ, face şi mai actuală răspunderea cireaştilor 
întreaga viață. Sint clipe pe care, înțelegin. ci se cerea demonstrat. Or, demonstrația pentru tratarea cinematografică a unei alte 
du-le după aceea, le respecţi şi le chemi în tare urmeaza nu se impune, nu putem crede mari construcţii: Transfăgărășanul. Timp 
aiutor. ori de cite ori nehotărirea te incearcă în ea. Înţeleg că simpatia autorilor s-a de multe luni In şir au rasunat văile munţilor 
în fața faptei. Sint clipe care-ţi impun acțiu- indreptat spre acești oameni minunati care, Făgăraş de-un cint al muncii, fără seamăn. 
nea şi care fac mai mult decit o sută de sub ochii noștri, înfruntind toate greutăţile,  Transtăgărășanul pe peliculă e mai mult 


Donat, Bu/. Steagul Roșu 21 — Braşov) 


lectii de istorie la un loc... Sint ultimele  Construiesc mărețele edificii ale noii socie- decit o cerință. E o reală îndatorire» (G. 

in ale filmului, clipe care conferă o nobilă tăţi, o nouă realitate. Dar felul în care realiza-  Brucmaier, Calea Unirii 27—31 — Suceava) 

dimensiune înţelegerii viitorului. Sint clipe il fani Paotegisă paaa anaieri 

[4 2 7 e 

în ara cărare SOUT ASE aci PO OR cu Poate, personal, nu le-am înțeles intenţiile O actrită: Marga Barbu 

ne-au deschis ochii asupra lor. Ei se nu Nu știu precis ce au urmărit: să facă un 

mesc Constantin Vaeni, losit Demian, Ga- tiim despre un tinăr debusolat, care în final 5 

briel Oseciuc, Gheorghe Dinică.» (Ştefan își află drumul spre implinire? Să ne pre- «... Filmele ei cred că merită o mare aten 

% o zinte un cuplu cu probleme? Să sondeze tie. Avem în Marga Barbu un talent deosebit 

viața celor care încearcă să prindă rădăcini al cinematografiei noastre. Mi se pare că ea 
pe un șantier? Sau toate astea la un loc? este singura dintre actrițele noastre care 
Sau nimic din toate astea? Regizorul avea se apropie de genul Marlene Dietrich» 
in fața prea multe drumuri şi s-a pierdut pe 
liecare dintre ele.» (Maria-Magdalena Di- (loan Sindelar, Ca/. Armatei Roșii 180 — 
nescu, sir. Delfinului 24 — Bucureşti). Arad) 


Actorul și sălbatic 


«...Dintre toate filmele românești vizio- 
nate în ultima vreme se impune, ca o «floare 
de stincă», «Actorul și sălbaticii». Genia! 
joc al lui Toma Caragiu. Frumoasă şi pito- 
rească satiră; document cald, mesaj uman. 
M-au impresionat tinerii actori, mai ales 
jocul fin, matur, elegant al lui Mircea Diaco- 
nu, care apoi va excela în «Filip cel bun». O 
singura observaţie: în cazul tiimărilor inte- 
rioare să se evite aglomerarea debutanților 
care nu reușesc încă larghețea mișcărilor de 
film şi oscilează timid între un teatru rigid 
și opereta superficială...» (Jonel Teaha, 
Facultatea de Medicină, Cămin 10 — Timi- 
șoara). 

«...Am văzut multe filme româneşti bune 
şi foarte bune, în special din momentul 
cind s-a pus problema filmului de actuali- 
tate, dar «Actorul şi sălbaticii» a întrecut 
așteptările. Nu am cuvinte să mă exprim. 
A fost ceva senzațional, o explozie, o de- 
monstraţie a protesionalismului».... (Ange- Coperta I: 
la Uță. cart. Craiovița Nouă, bloc 54 B — «Pe aici nu se trece», un film scris de 
Craiova) Titus Popovici şi realizat de Doru Năstase. 


K CINEMA, Piața Scinteii nr. 1, Bucureşti 
canemna Exemplarul 5 lei 41017 
Anul Xill (148) 


Bucureşti 
aprilie 1975 


Cititorii din străinătate 
pot face abonamente adresindu-se întreprinderii 
Romprestilatelia — Serviciu! import-export presă 
Bucureşti, Calea Griviței nr. 64—66 P.0.B.-Box 2201 


Prezentarea artistică: 
Anamaria Smigelschi 


Prezentarea grafică: 
loana Moise 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteii» — Bucureşti 


Ecaterina Oproiu 


E AIC 


Faptele sint cunoscute: la 
24 august 1944, elevii Şcolii 
militare din Radna primesc 
misiunea să apere defileul 
Mureșului în fața unei con- 
tra-ofensive a citorva unități 
fasciste care încercau să spargă dispozi- 
tivul ofensiv al frontului nostru. 

Faptele sînt impresionante: detașamen- 
tul, format din nişte adolescenți cu instruc- 
ţia Incă neincheiată, rezistă eroic unui 
duşman mult superior ca număr şi arma- 
ment, reuşind să păstreze, cu prețul vieții, 
timp de o săptămină, pină la sosirea 
trupelor române și sovietice, importantul 
punct strategic în ofensiva noastră elibe- 
ratoare. Glorioasa pagină de istorie a in- 
suflețit cîteva opere de artă: nobilul oma- 
giu în piatră înălțat eroilor de la Păuliş 
de sculptorul Vida Géza, citeva sugestive 
documentare ale Studioului «Sahia» şi 
ale Televiziunii şi acum, ampla realizare 
a Casei de filme 5, «Pe aici nu se trece». 
Patos și măsură artistică, vibraţie a evocă- 
rii și rigoare a documentării definesc fil- 
mul scris de Titus Popovici şi regizat de 
Doru Năstase. Scenariul porneşte de la 
sursa reală şi se întoarce la ea, după ce 
fantezia scriitorului completează citeva 
biografii existente, prefigurează alte ca- 
ractere conflictuale. Printre care cel al 
unui tînăr compozitor, refractar la început 
oricărei idei de disciplină şi violență, sau 
al prietenului lui, Petre, tip de acțiune şi 
spontană dăruire — ambele personaje 
intregindu-se firesc în gestul eroic co- 


lectiv, după ce parcurg etape diferite 
spre înțelegere. Cei doi prieteni concre- 
tizează, prin destinele lor dramatice, dez- 
baterea de idei a acestui film de acțiune. 
Patetic recital al replicii ascuţit polemice, 
al opiniilor ritos confruntate (secvențele 
dintre Andrei și comandantul detașa- 
mentului, sau neînțelegerile dintre Petre 
și Andrei la începutul filmului), recital 
totodată şi al acțiunii dinamice, spectacu- 
loasă încleștare de forțe militare, de tinere 
energii mobilizate într-un sublim elan 
eroic. 

Titus Popovici pare înclinat mai mult 
spre dezbaterea temelor filozofice ale fil- 
mului: discuția despre datorie patriotică 
sau umanism pacifist, discuția despre li- 
bertate individuală ca înțelegere a nece- 
sităţii istorice, despre personalitate și pa- 
triotism şi ca rod al unei educații şi disci- 
pline spirituale colective, nu numai ca 
reacţie individuală spontană, ocazională. 
Doru Năstase — prin temperament și 
experiența sa anterioară de regizor se- 
cund — e mai atras de latura narativ- 
spectaculară a filmului, de acțiunea pro- 
priu-zisă, decit de analiza resorturilor ei 
intime. Dar predilecțiile dramaturgului şi 
cineastului sint în genere echilibrate, 
există un salutar circuit între amploarea 
actului istoric colectiv şi justificările lui in- 
dividuale, între general şi particular, cum 
ar zice esteții. În acest sens, exemplară e 
secvența improvizaţiei la orgă pe unele 
teme folclorice de elevată armonie, impro- 
vizație realizată de tinărul compozitor 


drept replică de subtil patriotism la provo- 
carea batjocoritoare a melomanului na- 
zist: «popor tinăr, artă primitivă, prea 
mult temperament, prea puțină detaşare». 
Personajul căpitanului hitlerist aminteşte 
de cel din «Passacaglia» (piesa de succes 
a lui Titus Popovici), cu citeva accente 
mai discursive și citeva acțiuni mai în- 
groșate spre final. 

Uneori (arar) regizorul — aflat la primul 
sâu film — alunecă în retorism, în discurs 
artificial (incredibilă violența verbală a lui 
Andrei față de superiorul său, chiar dacă 
acesta e un cunoscut al tatălui sâu), 
Alteori, cind scenaristul simte nevoia să 
complice fabulaţia cu o serie de secvenţe 
independente, fiecare cu mica ei tensiune, 
se constată o oarecare slăbire a crescen- 
do-ului dramatic al filmului (înfruntarea 
băieților din dormitor și umilirea tinărului 
muzician, «lecţia» de cinism a ofițerului 
german, confruntările tinărului comunist 
ieșit din închisoare cu autorităţile hor- 
thyste, amintind situații dramatice din «Se- 
tea»). Există și o anume stingăcie a mo- 
mentelor lirice (cum ar fi valsul lui Petre cu 
Ada la balul din sat sau scena de dragoste 
dintre Ada și Andrei, cu gestul atit de 
artificial al băiatului care rupe ostentativ 
ordinul de lăsare la vatră.) În genere însă, 
împlinirile filmului ţin de înțilnirile fericite 
ale factorilor de creație. De buna gospo- 
dărire a unor secvențe tensionat drama- 
tice, dintre care amin:esc citeva: bombar- 
darea satului și ajutorul dat de țărani mi- 
litarilor, declanșarea surprinzătoare a fo- 


| O meditaţie des- 
pre tinerețea 
pierdută, despre 
singurătate, des- 
pre dragostea 
imposibilă, des- 
pre dragostea 
mereu posibilă. 
Un film scris de 
Mihnea Gheorghiu 
și realizat de Mir- 
cea Veroiu. Cu 
Adela  Mărcule- 
scu, George Mo- 
toi și Emmerich 
Schäffer în rolu- 
rile principale. 


cului luptei, trecerea trenului cu muniții 
pe sub nasul nemţilo; execuția bătrinu- 
lui Ilarie ori capturarea prizonierilor de 
către candidul elev-ofier ce repetă tot 
timpul date istorice, pini cînd ajunge să 
intre el însuși în istorie, printr-un hazard 
îmbinat cu prezenţă de spirit. O comuni- 
care fructuoasă între dramaturg și regi- 
zor e vizibilă în citeva secvențe de cu- 
noaștere a psihologiei colective, cum ar 
fi prima reacție (pasivă) a satului, față de 
îndemnurile la acțiune ale tinărului comu- 
nist şi apoi solidaritatea aceluiași sat 
cind înţelege, în sfirșit, să-şi ajute elibe- 
ratorii (camuflarea armelor în căpiţe, prin- 
zul de după prima bătălie, etc.). Foarte 
strinsă colaborarea regizorului cu inter- 
preții, urmărind atent relațiile tot mai 
calde, pline de grijă, stabilite între ofițeri 
şi elevii ce primesc botezul focului. Reac- 
ţia la început ostilă a tinerilor față de un 
plutonier fanatic al şmotrului («eşti obo- 
sit, dom'le elev?, cîntă mai cu inimă, 
dom'le elev «Sutlecată pină la briu»!) se 
transformă în admirație față de plutonie- 
rul ce se aruncă atit de simplu în foc şi 
moare în brațele tinerilor cerindu-le să-i 
aprindă luminarea pe care o poartă cu 
el de la Mărășești («lertaţi domnilor elevi, 
eu sint de la țară, la noi așa se obișnu- 
ieşte»). 

Cu siguranţa provenită din îndelungata 
sa experienţă de platou şi-a alcătuit Doru 
Năstase distribuția. Rezultatele sint dem- 
ne de laudă, fie în cazul unor debuturi 
(Victor Mavrodineanu în rolul tinărului 
comunist) sau al unor actori consacrați, 
aduşi aici în ipostaze mai deosebite față 
de ceea ce fac de regulă ori Inregistrind 
variaţii subtile la același tip de personaje. 
Un Silviu Stănculescu, de pildă (coman- 
dantul poreclit «balaurul»), mult mai nuan- 
fat în bonomia lui severă; un George Mo- 
toi (fascistul meloman), rafinat și sadic, 
cu citeva accente originale; un Ilarion 
Ciobanu grav, interiorizat, un Mihai Me- 
reuță, subtil în masca sa colțuroasă, și 
alți actori, mai tineri, printre care Vladi- 
mir Găitan (Petre) mult maturizat profe- 
sional şi Vlad Rădescu (Andrei) interpre- 
tind un romantic mult mai convingător 
aici decit în Ciprian. 

Operatorul Aurel Kostrakievici urmă- 
rește îndeaproape intențiile regizorale, cu 
rezultate remarcabile în scenele de amplă 
desfăşurarea bătăliilor, poate mai puțin 
la înălțime în citeva din portretele fil- 
mului. 

La urmă, dar nu cel mai puțin impor- 
tant, autorul partiturii muzicale, Tiberiu 
Olah, creator cu o personalitate atit de 
originală, dar inteligent subordonată ce- 
rințelor şi particularităților filmului. Un 
fiim matur prin limpezimea ideilor sale 
generoase, de un profund patriotism și 
de o mare forță educativă prin calitatea 
cinematografică a emoției transmise. 

Alice MĂNOIU 


Scenariul: Titus Popovici. Regia: Doru Năstase. 
ea: Aurei! Kostrakievici. Muzica: Tiberiu 
ri: Gută Ştirbu. Costume: Horia 
Popescu. Cu; Silviu Stânculescu. Vlad Rădescu, 
Ana Szeles, Vladimir Găitan, George Motol, Mihai 
Mereută, Victor Mavrodineanu, Eugenia Bosincea- 
nu, Cornel! Coman, Sorin Lepa, Ștefan Velniciuk, 
Ovidiu Moldovan şi cu participarea lu 
Ciobanu, 
Productie a Casei de filme cinci. Director: Dumitru 
Fernoagă. 


tiarion