Tehnium/1980/8012

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

TEHNSUM LA HO ANS DE LA

APARIŢIE.pag. 2-3

RADSOTEMNICĂ PENTRU

ELEV!.pag. 4-5

Tranzistorul bipolar
Radioreceptor
Verificarea tiristoarelor

CQ-YO.pag. 6-7

Echivalentul paralel al unei
impedanţe

CITITORII RECOMANDĂ pag. 8-9

Alimentator pentru minicalculatoare
Calibrator
Demaror cu arc
Temporizator foto
Termometru

TEHNICĂ MODERNĂ. pag. 10-

Capacimetru 100 pF-10
Deschiderea automată a uşilor
Aprindere electronică
Autostop pentru casetofon
TEHNIUM PENTRU CERCURILE
TEHNICO-APLICATSVE pag. 12

Caic brîncovenesc

AUTO-MOTO. . . . . .pag. 14

Instalaţia electrică la «Skoda»
model 1980
Atentie la lumini!

PENTRU TINERII DIN

AGRICULTURĂ.pag. 15

Incubator de capacitate redusă

FOTOTEHNSCĂ.pag. 16-'

Pozitive de cqntrol

Defecte în procesul pozitiv color

DESIGN.pag. 18

Interior ’80

ÎNTREŢINEREA LOCUINŢEI. . .pag. 19
Zugrăvirea

Magnetofonul ZK 140 T stereofonic.pag. 20

TEHNIUM PUBLICITATE . . . .pag. 21

REVISTA REVISTELOR.pag. 22

Căutător de metale

Amplificator

VFO

Releu de 24 V la 12 V

Voltmetru

Preamplificator

MOZAIC.pag. 23

Amuzament
Ştiaţi că...

Geometrie matematică
Cuvinte încrucişate

POŞTA REDACŢIEI.pag. 24

în această lună se împlinesc zece
ani de existenţă a revistei «Teh-
nium» apărută iniţial ca supliment
al revistei «Ştiinţă şi tehnică». Mi
se pare simbolic că această lună
încheie un cincinal, pe bună drep¬
tate numit al «revoluţiei ştiinţifice
şi tehnice», şi deschide calea «de¬
ceniului ştiinţei, tehnologiei, cali¬
tăţii şi eficienţei» definit astfel nu
numai prin denumire, ci şi prin
obiectivele amănunţite şi concrete
stipulate în programele-directivă
privind cercetarea ştiinţifică şi dez¬
voltarea tehnologică, precum şi de
cercetare şi dezvoltare în domeniul
energiei.

Deceniul parcurs evidenţiază în
mod elocvent pentru revista «Teh-
nium» o sporire continuă a popu¬
larităţii, precum şi un efort perma¬
nent de cuprindere a problematicii
atît de complexe a creaţiei tehnice
pentru constructorii amatori. Pro¬
blema îndeplinirii obiectivelor de
educaţie ştiinţifică şi tehnică a ti¬
neretului, întîmpinarea preferinţe¬
lor tinerei generaţii de astăzi ’în
acest domeniu au devenit din ce
în ce mai dificile în timp, pe măsura
dezvoltării civilizaţiei industriale din
patria noastră şi a profilării cu pre¬
ponderenţă agroindustrială a în-'
văţămîntului.

Nu mai este un secret pentru ni¬
meni că la noi, acum şi în perspec¬
tivă, există o migraţie a forţei de
muncă înspre uzină, cincinalul vii¬
tor creînd circa un milion de noi
locuri de muncă în industrie şi în
ramurile neagricole. Acest lucru
implică o complexă modelare a în¬
văţământului în funcţie de dezvol¬
tarea economiei naţionale, proces
încheiat în linii mari, cît şi un proces
de educaţie şi perfecţionare per¬
manentă, ştiut fiind faptul că dina¬
mica revoluţiei tehnico-ştiinţifice
determină o acută nevoie de infor¬
maţie şi aducere la zi a cunoştin¬
ţelor în cele mai variate domenii.
Or, în perspectiva viitorului deceniu
este foarte greu de presupus că în
actuala situaţie publicistică vor fi
acoperite toate domeniile de in¬
teres, toate priorităţile existente în
educaţia tehnico-şt’iinţifică a tine¬
retului.

în acest context, cred că se im¬
pune o mai atentă preocupare pen¬
tru diversificarea propagandei ştiin¬
ţifice şi tehnice în acord cu necesi¬
tăţile de educaţie şi instrucţie exis¬
tente acum şi ’în perspectivă, mai
concret spus, atît tirajul, cît şi nu¬
mărul publicaţiilor de ştiinţă şi teh¬
nică trebuie să sporească pentru a
aduce o contribuţie mai mare ia
formarea viitoarelor cadre ale unei
economii naţionale industrializate,
dotată la nivelul tehnicii mondiale.
La aceasta este absolută nevoie de
un sistem de informare şi docu¬
mentare ştiinţifică şi tehnică pro¬
porţional. cu necesităţile actuale,
utilizat ia un randament maxim,
asffei încît cu adevărat să ne pu¬
tem raporta în fiecare moment la
realizările de vîrf pe plan mondial,
să nu cheltuim eforturi în paralel
şi să generalizăm rapid investiţia
de inteligenţă ştiinţifică şi tehnică
dintr-un anumit loc, Toate acestea,

la care şi revista «Tehnium» îşi va
înscrie contribuţia sa specifică, ar
crea atmosfera şi condiţiile absolut
necesare pentru realizarea saltului
calitativ preconizat de documen¬
tele adoptate de cel de-al Xll-lea
Congres al partidului în domeniul
ştiinţei şi tehnologiei.

Aflat permanent sub atenta în¬
drumare a Comitetului Central al
Uniunii Tineretului Comunist, co¬
lectivul redacţional al revistei «Teh¬
nium» este conştient de sporirea
sarcinilor privind o contribuţie mai
eficientă la formarea şi perfecţio¬
narea profesională, la stimularea
creativităţii tehnice, la îndrumarea
şi orientarea pasiunilor tinerei ge¬
neraţii înspre domenii de mare
interes pentru dezvoltarea econo-
mico-socială a ţării noastre.

în acest sens am utilizat spaţiile
publicistice ale revistei «Tehnium»
pentru a conferi finalitate, prin ma¬
teriale publicate, direcţiilor forma¬
tive şi informative necesare citi¬
torilor noştri, ale căror largi şi di¬
verse preocupări conturează pro¬
filul constructorului amator intere¬
sat nu numai de satisfacerea unor
nevoi personale, ci şi în aplicarea
cunoştinţelor dobîndite în scopuri
utile societăţii.

Eficienţa socială a materialelor

Din lucrările premiate la Concursul de crea¬
ţie tehnică ¥©: 1) «Cronometru minicalcula-
tor pentru competiţii sportive», realizat de
ing. Gheorghe Samoilă şi ing. Răzvan Cucu,
care au obţinut Premiul special ai Juriului;
2) «Transmiţăfor automat în cod Mame», reali¬
zat de ing. Vlad Predean, care a obţinut IVIarele
premiu ai concursului.

bordează atît descoperirea, cît şi
conservarea surselor de energie
prin rubrici dedicate construcţiilor
de microhidrocentrale electrice, eo¬
liene, instalaţii de utilizare a ener¬
giei biogazuîui etc. Prin diversifi¬
carea rubricilor tradiţionale, bine¬
cunoscute de cititorii noştri, vom
încerca să abordăm specificul con¬
strucţiei de amatori în domenii ca
fizica’, chimia, matematica, mecani¬
ca, fără a uita utilitatea materialelor
referitoare la aparatajul de uz cas¬
nic (depanare şi microconstrucţii),
la instalaţii sanitare, tîmplărie, ac-
varistică, precum şi teme de larg
interes pentru diverse categorii de
cititori cum ar fi tinerii din agricul¬
tură, tinerele gospodine.

tinerilor specialişti, care vor găsi în
coloanele paginilor din «Tehnium»
informaţii, propuneri de construcţii
referitoare la teme de automatică,
tehnică modernă, cibernetică etc.

Dacă, răsfoind paginile colecţii¬
lor acestor zece ani de apariţie ai
revistei «Tehnium», ne putem con¬
sidera mulţumiţi de faptul că di¬
versitatea articolelor şi domeniilor
abordate a constituit un atribut
permanent, ne vom strădui ca şi în
continuare acest angajament pro¬
gramatic să fie respectat, cu noi
coeficienţi de caiitate şi eficienţă
în selecţionarea materialelor ce vor
lua drumul tiparului.

în pragul unui nou deceniu de
activitate, sub semnul unor exi¬
genţe sporite, mulţumim tuturor ci-

publicate în revista noastră se cere
sporită, îndeosebi pentru zonele ce
vizează reciclarea materialelor şi
pieselor refolosibile, în special pen¬
tru categorii de tineri pasionaţi ai
radioamatorismului, construcţiilor
electronice şi electrotehnice, auto¬
matizărilor, modelismului etc. etc.
O preocupare constantă, mai ales
în ultima perioadă de timp, a fost
popularizarea experimentelor ce a¬

Vom aborda în continuare dome¬
nii de perspectivă menite nu numai
să orienteze profesional pe tinerii
noştri cititori, dar să şi-i familiari¬
zeze de pe băncile şcolii cu zone de
interes polivalent pentru formaţia
ulterioară a acestora. Printr-o echi¬
librare continuă a tematicii fiecărui
număr ai revistei, ne vom adresa
în continuare atît «sufletiştilor» a-
flaţi încă în băncile liceelor, dar şi

titorilor noştri care ne-au ajutat cu
sfaturi, observaţii şi materiale şi,
convinşi fiind că activitatea noastră
este în continuare perfectibilă, aş¬
teptăm sugestiile şi propunerile
dumneavoastră pentru a face din
revista «Tehnium» într-adevăr o
revistă a constructorilor amatori,
pe gustul şi preferinţele lor.

IO AN EREMIA ALBESCU

TEHNIUM 12/80

Pentru a oferi cititorilor noştri un util instrument bibliografic menit să-i ajute
în consultarea revistei —, pentru a găsi materialele, articolele şi schemele, care
interesează, apărute în decursul celor 10 ani de existenţă a revistei — vom pu¬
blica fişe bibliografice selective «Tehnium», alcătuite pe criteriile tematic şi
cronologic. Utile atît pentru cei care posedă întreaga colecţie a revistei, cit şi
pentru cei care posedă doar numere disparate, dar au posibilitatea consultării
colecţiilor în biblioteci, aceste fişe se vor referi în principal la domeniile: electro¬
nică, radioamatorism, aparate de măsură, modeiism, construcţii practice, foto-
tehnică, auto-moto, tehnică modernă, autodotări pentru laboratoare şi cercuri
tehnico-apiicative.

Fişele bibliografice «Tehnium» vor fi publicate în limitele spaţiului disponibil.

FOTO-

TEHM1CĂ

12/1370, p. 14 (Instalaţia de iluminare
fără risc); 12/1970, p. 15 (Ramă de co¬
piat prin contact); 1/1971, p. 10 (Dispo¬
zitiv la aparatul de mărit); 1/1971, p. 11
(Ecran de proiecţie pentru diapozitive);
2/1971, p. 12 (Utilizaţi, confecţionaţi,
etalonaţi filtrele); 2/1971, p. 12, (Ceas
de expunere hidropneumatic); 3/1971,
p. 14 (Aparatul foto «Zenit»); 3/1971,
p. 16 (Macrofotografia); 4/1971, p. 13
(Intersubstituirea substanţelor); 4/1971,
p. 14 (Aparatul foto priveşte prin bino¬
clu); 5/1971, p. 14 (Dispozitiv pentru co¬
pierea filmelor color); 5/1971, p. 15 (Ste-
reofotografia); 6/1971, p. 18 (Dispozitiv
de încadrare pentru macrofotografie);
6/1971, p. 20 (Prelucrarea filmelor color
reversibile); 6/1971, p. 20 (Container
pentru developare color); 6/1971, p. 22
(Fotografia pe lemn); 7/1971, p. 14
(Stereodiascopul); 7/1971, p. 15 (Teh¬
nologia diacolor); 8/1971, p. 14 (Corec¬
tarea efectelor de perspectivă); 8/1971,
p. 14 (Fotografia pe mase plastice);
9/1971, p. 15 (Diaproiector); 9/1971, p. 17
(Diapozitive sub lupă); 10/1971, p. 14
(Releu electronic de timp); 11/1971, p. 14
(Fotografia pe ceaţă); 11/1971, p. 15
(Dispozitiv pentru expunerea prin su-.
praimpresiune); 1/1972, p. 14 (Procedee
pentru fotografia color); 1/1972, p. 15
(Releu de timp); 2/1972, p. 14 (Consul¬
taţie foto); 2/1972, p. 16 (Diaproiector
semiautomat); 3/1972, p. 14 (Efecte spe-

* *JHC* ‘O Hi
DE ANTENĂ

8/1971, p. 4 (TV, tranzistor); 7/1972,
p. 3 (TV, tub); 7/1972, p. 18 (Radio);
9/1972, p. 6 (Bandă largă); 11/1972, p. 3
(TV); 3/1973, p. 8 (TV); 6/1973, p. 9
(Radio); 8/1974, p. 12 (TV, 6-12); 3/1975,
p. 19 (Radio-auto, tranzistor); 10/1975,

2/1971, p. 5 (Rachetomodelu! «Cos¬
mos»); 4/1971, p. 9 (Aeromodelul I.A.R.-
822); 10/1974, p. 14 (Pentru aero şi navo-
modelişti); 11/1974, p. 10 (Pentru aero
şi navomodelişti); 3/1975, p. 15 (Aero-
modelui «Acrobat»); 5/1975, p. 12 (Aero¬
modelul planor «Icar»); 8/1975, p. 12
(Navomodelul velier «Navigator»); 7/

1975, p. 12 (Rachetomodelele «Astral»

şi «Delta»); 8/1975, p. 12 (Aeromodelul
1.A.R.-80); 9/1975, p. 12 (Aeromodelul

I.A.R.-80); 10/1975, p. 12 (Aeromodelul

Î.A.R.-80); 11/1975, p. 12 (Aeromodelul

I.A.R.-80); 12/1975, p. 12 (Aeromodelul

I.A.R.-80); 1/1976, p. 12 (Aeromodelele
I.A.R.-80 şi I.A.R.-81); 2/1976, p. 12 (Pes¬
cadorul «Portiţa»); 3/1976, p. 12 (Pesca¬
dorul «Portiţa»); 4/1976, p. 12 (Aeromo-
del captiv machetă «IS-24»); 5/1976, p. 12
(Automodelul de viteză «Sprint»); 6/

1976, p. 12 (Motoplanorul radiocoman-
dat «Cirus»); 7/1976, p. 12 (Aeromode¬
lul captiv de viteză «Campion S P-25»);
8/1976, p. 12 (Şalupa «Sanitas»); 9/1976,
p. 12 (Rachetele «Sonda» şi «Honest
John»); 10/1976, p. 12 (Aeromodelul pla¬
nor «Albatros»); 11/1976, p. 12 (Auto-
model de viteză); 12/1976, p. 12 (Aero-
glisor cu motor «Năluca apelor»); 1/19//,

dale); 3/1972, p. 16 (Reproducerea); 4/
1972, p. 14 (Revelatoare aîb-negru); 4/
1972, p-. 14 (Fotografia în infrarosu); $
1972, p. 15 (Filtre de laborator); 6/1972,
p. 14 (Fotoreproducerea); 6 / 1972 , p. 14
(Stativ pentru reflectoare); 6/1972, p. 15
(Aparat de mărit); 7/1972, p. 14 (Tele¬
obiectiv ZOOM); 7/1972, p. 16 (Imagini
stereoscopice); 8/1972, p. 14 (Tehnica
echidensităţilor colorate); 8/1972,
p. 15 (Fotografia în culori noaptea);
9/1972, p. 14 (Păstrarea negativelor);
9/1972, p. 14 (Telemetru de coinci¬
denţă); 10/1972, p. 16 (Controlul tonuri¬
lor); 11/1972, p. 14 (Filtre de corecţie);
12/1972, p. 15 (Developarea în două so¬
luţii); 12/1972, p. 15 (Verificarea apara¬
telor monoreflex); 1/1973, p. 15 (Obiec¬
tive fotografice); 2/1973, p. 14 (Punerea
la punct şi profunzimea); 3/1973, p. 9
(Luxmetru); 4/1973, p. 14 (Mişcarea în
fotografie); 5/1973, p. 12 (Obiective uni¬
versale); 6/1973, p. 14 (Electronica în
tehnica foto); 6/1973, p. 14 (Obiective
universale), 7/1973, p. 14 (Universal port-
obiectiv); 8/1973, p. 15 (Genuri de foto¬
grafii); 9/1973 (Determinarea diluării so¬
luţiilor); 1C/1973, p. 14 (Fotoceramică);
11/1973, p. 14 (Fotoceramică); 12/1973,
p. 15 (Fulger electronic EV-5); 1/1974,
p. 16 (Primele procedee de fotografie
color); 1/1974, p. 17 (Masă pentru mă¬
rit); 2/1974, p. 14 (Filtrele în tehnica alb-
negru); 3/1974, p. 19 (Materiale moderne

p. 16; 6/1976, p. 9 (Radio tranzistor);
3/1977, p. 22 (144 MHz); 7/1977, p. 20
(Radio, 144 MHz); 10/1977, p. 20 (Bandă
largă); 3 / 1978 , p. 20 (TV, tranzistoare);
5/1978, p. 22 (Radio, 70 cm); 6/1978, p. 22
(TV, tranzistor); 11/1978, p. 22 (100 kHz-
35 MHz, tranzistoare); 2/1979, p. 22 (Ban¬
dă largă); 5/1979, p. 22 (Radio, 144 MHz);
7/1979, p. 22 (TV, 5-12); 10/1979, p. 22
(100 kHz-10 MHz); 11/1979, p. 9 (500 kHz-
500 MHz); 5/1980, p. 22 (40-800 MHz);
10/1980, p. 7 (TV); 10/1980, p. 7 (Radio).

p. 12 (Aeromodel planor tip A-1); 2/

1977, p. 12 (Aeromodelul de curse «Re¬
chinul»); 9/1977, p. 12 (Aeromodel pro-
pulsor cu motor de cauciuc); 4/1977,
p. 12 (Şalupa torpiloare «Rîndunica»);
5/1977, p. 12 (Planorul RC «Albatros»);
6/1977, p. 12 (în atenţia constructorilor
amatori de aeronave); 7/1977, p. 12 (Na¬
vomodelul «Galaţi»); 8/1977, p. 12 (Aero¬
modelul planor «Icar»); 9/1977, p. 12
(Navomodelul «Mioriţa»); 10/1977, p. 12
(Aeromodelul planor «Zefir»); 11/1977,
p. 12 (Navomodelul «Castor»); 12/1977,
p. 12 (Aeromodelul propulsor tip B-2);
1/1978, p. 12 (Aparatul «Vivat Delta»);
2/1978, p. 12 (Deltaplanismul); 3/1978,
p. 12 (Deltaplanismul); 4/1978, p. 12
(Deltaplanismul, un nou sport aviatic);
5/1978, p. 12 (Zborul cu deltaplanul); 6 !

1978, p. 12 (Deltaplanul «Excelsior»);
7/1978, p. 12 (Deltaplanul «Excelsior D»);
9/1978, p. 12 (Canoniera «Fuigerui»-
1873); 10/1978, p. 12 (Remorcherele «Cu-
za-Vodă» şi «Elena Doamna»); 11/1978,
p. 12 (Avizo-ul «România»); 12/1978,
p. 12 (Nava «Ştefan cel Mare»); 1/1979,

, p. 12 (Cargoul de mărfuri generale N.R.
«Eforie»); 2/1979, p. 12 (Dubie cano-
nieră); 5/1979, p. 12 (Remorcherul de ca¬
taracte N.F.R. «Decebal»); 8/1979, p. 12
(Monitoare de Dunăre).

pentru fotografia color); $1974, p. 16
(Negative color); 5/1974, p. 14. (Prelu¬
crarea negativelor color); $1974, p. 14
(Greşeli foto); 6/1974, p. 14 (Obiective
tratate «multistrat»); 7/1974, p. 15 (In¬
dici de expunere); 7/1974, p. 15 (Greşeli
foto); 8/1974, p. 15 (Indici de expunere);
8/1974, p. 17 (Defecte ale hîrtiei fotogra¬
fice); 8/1974, p. 17 («Zorki» 10 şi 11);
10/1974, p. 9 (Revelatoare diluate); 11/
1974, p. 19 (Păstrarea filmelor color);
12/1974, p. 18 (Reproducerea cu aparate
nereflex); 1/1975, p. 18 (Stativ universal
foto); 2/1975, p. 21 (Diapozitivul filate¬
lic); 3/1975, p. 22 (Ecran retroproiecţie);
4/1975, p. 19 (Suport pentru aparatul
fotografic); 6/1975, p. 16 (Dispozitiv pen¬
tru reglarea clarităţii); 7/1975, p. 18 (Efec¬
te fotografice de laborator); 7/1975, p. 19
(Lentila subacvatică); 10/1975, p. 10 (Ob¬
ţinerea diapozitivelor); 11/1975, p. 16
(Aparat de uscat); 11/1975, p. 16 (Colo¬
rarea fotografiilor prin tonare); $1976,
p. 16 (Termostatarea soluţiilor în foto¬
grafia color); 4/1976, p. 16 (Declanşarea
la distanţă a aparatului fotografic); 5 /
1976, p. 18 (Adaptor stereoscopic pen¬
tru aparate fotografice); $1976, p. 16
(Măsurarea puterii fulgerului electronic);
7/1976, p. 11 (Fulger auxiliar); $1976,
p. 16 (Aparatul fotografic); 9/1976, p. 10
(Noţiuni de sensitometrie); 10/1976, p. 8
(Filtre pentru camera obscură); 12/1976,
p. 10 (Prepararea soluţiilor foto); 12 /
1976, p. 11 (Cîntar pentru laboratorul
foto); 1/1977, p. 10 (Developări specia¬
le); 2/1977, p. 16 (Laboratorul fotoama-
torului); $1977, p. 10 (Accesorii); 4/1977,
p. 10 (Expunerea neautomată a materia¬
lelor sensibile); $1977, p. 20 (Expune-

INSTRUMENTE
DE MĂSURĂ

1/1971, p. 4 (L C ); 4/1971, p. 2 (Punte
RC); 4/1971, p. 3 (Voltmetru electronic);
$1971, p. 5 (Măsurarea condensatoa¬
relor electrolitice); $1971, p. 2 (AVO-
metru); 7/1971, p. 8 (AVO-metru, Mări¬
rea impedanţei de intrare); 7/1971, p. 9
(Capacimetru); 11/1971, p. 8 (Voltme¬
tru electronic); 1/1971, p. 5 (Voltmetru
electronic); $1972, p. 7 (Milivoltmetru);
4/1972, p. 7 (Punte RC); 4/1972, p. 9
(Voltmetru electronic dc); 5/1972, p. 6
(Adaptor pentru măsurători LC); 4/1973,
p. 6 (AVO-universal); 4/1973, p. 7 (Volt¬
metru electronic cu tuburi); 6/1973, p. 6
(AVO-metru); 9/1973, p. 9 (Protecţia
instrumentelor); 10/1973, p. 6 (Punte RC);
11/1973, p. 6 (Ohmmetru); 11/1973, p. 7
(AVO-metru); 1$1973, p. 6 (Milivolt¬
metru); 1/1974, p. 8 (Voltmetru electro¬
nic); $1974, p. 8 (Măsurarea dinamică
a rezistenţei de contact); $1974, p. 13
(Măsurarea condensatoarelor); 4/1974,
p. 7 (Punte RLC); 4/1974, p. 14 (Punte
pentru sortarea diodelor); 4/1974, p. 15
(Milivoltmetru, tuburi); $1974, p. 10 (Mul-
timetru); 6/1974, p. 16 (Ohmmetru); 7/

1974, p. 7 (Măsurarea rezistentelor şi
condensatoarelor); 8/1974, p. 8 (Univer¬
sal); 8/1974, p. 22 (Voltmetru cu tub cu
neon); 10/1974, p. 4 (Aparat politest);
11/1974, p. 12 (Picofaradmetru); 12/1974,
p. 7 (Punte C); 1/1975, p. 4 (Volt-ohm-
metru); 3/1975, p. 5 (Punte R); $1975,
p. 5 (Punţi C); $1975, p. 7 (Măsurarea
rezistentelor); 5/1975, p. 16 (Măsurarea
rezistentei galvanometrelor); 5/1975, p. 17
(Măsurarea condensatoarelor); 7/1975,
p. 11 (Punte R-salinometru); 8/1975, p. 16
(Voltmetru magnetoelectronic); 8/1975,
p. 17 (Voltmetru electronic, punte du¬
blă); 10/1975, p. 18 (Capacimetru); 1$

1975, p. 11 (Voltmetru electronic); $

1976, p. 3 (Voltmetru electronic cu me¬
morie); $1976, p. 15 (Picofaradmetru);

rea materialelor fotosensibile); 6/1977,
p. 16 (Obiective moderne); 7/1977, p. 10
(Surse de lumină artificială); $1977,
p. 16 (Corpun de iluminat cu surse in¬
candescente); 9/1977, p. 16. (Fulgerul
electronic); 11/1977, p. 10 (încadrarea
diapozitivelor); 1$1977, p. 12 (Slăbirea
şi întărirea imaginii); 1/1978, p. 11 (Fo.to-
desenul); $1978, p. 20 (Aprecierea cu¬
lorii); $1978, p. 20 (Combinarea culori¬
lor); 4/1978, p. 20 (Materiale foto sensi¬
bile color); 5/1978, p. 20 (Varifot); $
1978, p. 20 (Aparat de mărit); 6/1978,
p. 21 (Developarea peliculelor color);
7/1978, p. 10 (Obturator electromagne¬
tic); 8/1978, p. 10 (Filtru pentru apa de
spălare); 9/1978, p. 11 (Reţele difuzan-
te); 10/1978, p. 20 (Obţinerea pozitivu¬
lui color); 11/1978, p. 20 (Determinarea,
dominantei); 1$1978, p. 20 (Obţinerea
pozitivului color); 1/1979, p. 20 (Direc¬
ţionarea luminii); $1979, p. 20 (Interac¬
ţiunea culorilor); 3/1979, p. 20 (Suport
portativ); 4/1979, p. 10 (Prelucrarea hîr¬
tiei «Fomacolor»); 4/1979, p. 11 (Casete
pentru magaziile cu diapozitive); 5/1979,
p. 21 (Sunet pentru diapozitive); 6/1979,
p. 9 (Scrierea pe fotografii); 6/1979, p. 16
(Dispozitiv pentru fotografiere la mică
distanţă); $1979, p. 18 (Mărire şi pro¬
iecţie la scări variabile); 12/1979, p. 18
(Fotografii cu efecte deosebite); 1/1980,
p. 16 (Dfec portobiective); $1980, p. 18
(Fotografia pe ţesături); $1980, p. 16
(Dispozitiv portfiltre de corecţie); 4/
1980, p. 17 (Scală de corecţie); 8/1980,
p. 16 (Ecran pentru retroproiecţie); 9 /
1980, p. 18 (Proiecţia diapozitivelor);
10/1980, p. 16 (Exponometre de labora¬
tor).

$1976, p. 17 (Voltmetru electronic); 8/
1976, p. 18 (Ohmmetru); 9/1976, p. 7
(Punte RC); 10/1976, p. 16 (Capacime-
tru-ohmmetru); 10/1976, p. 18 (Punte RC);
11/1976, p. 6 (Măsurarea rezistenţei pri¬
zelor de pămînt); 1/1977, p. 9 (Microam-
permetru electronic); $1977, p. 10 (AVO-
metru); $1977, p. 10 (Adaptor de ohm¬
metru); 2/1977, p. 22 (Voltmetru electro¬
nic); $1977, p. 4 (Măsurarea rezistente¬
lor); 7/1977, p. 5 (Punte R); 8/1977, p. 4
(Punte R); 8/1977, p. 10 (Voltmetru nu¬
meric); 9/1977, p. 8 (AVO-capacime-
tru); 10/1977, p. 5 (Măsurarea conden¬
satoarelor); 10/1977, p. 20 (Wattmetru);
11/1977, p. 4 (Măsurarea condensatoa¬
relor); 12/1977, p. 9 (Voltmetru cu exten¬
sie de scală); 1/1978, p. 17 (Voltmetre
electronice cu EFT); $1978, p. 8 (Gal-
vanometru electronic cu CI): 5/1978,
p. 7 (Voltohmmetru cu A 741); 6/1978, p. 6
(Ohmmetru-punte); 7/1978, p. 19 (Ohm¬
metru); 8/1978, p. 4 (Ohmmetru cu A 741,
indicaţie liniară); 9/1978, p. 4 (Adaptoare
de măsură); 12/1978, p. 4 (Voltmetru cu
indicaţie liniară); 12/19/8, p. 11 (Capa¬
cimetru cu CI); 12/1978, p. 11 (Ohm¬
metru cu A709); 3/1979, p. 5 (Umidita¬
tea solului, Capacităţi); 3/1979, p. 9
(S-metru); 5/1979, p. 20 (Multimetre
I.A.E.M.-Timişoara); 5/1979, p. 20 (S-me¬
tru); 6/1979, p. 8 (Punte RLC): 6/1979,
p._8 (Voltmetru numeric 11-15 V); 1$

1979, p. 16 (Ohmmetru cu scală liniară);
11/1979, p. 22 (VU-metru); 1/1980, p. 22
(Voltmetru); 1/1980, p. 22 (Ohmmetru);
$1980, p. 11 (Capacimetru Cu CI); $

1980, p. 19 (Luxmetre); 3/1980, p.8 (Volt¬
metru diferenţial); 3/1980, p. 22 (Ohm¬
metru); 4/1980, p. 5 (Experiment-Depla-
sarea zeroului la ampermetre); 4/1980,
p. 8 (Indicator de nul); 4/1980, p. 22
(S-metru); 5/1980, p. 8 (AVO-metru):
5/1980, p. 22 (Punte RLC): 6/1980, p. 2
(Frecventmetru, Capacimetru, Genera¬
tor etalon); 9/1980, p. 11 (Ohmmetru
electronic); 9/1980, p. 22 (VU-metru);
10/1980, p. 5 (Măsurarea rezistenţei in¬
terne a instrumentelor).

TEHNIUM 1$80

TABELUL NR.1

udio-

TEHNICĂ
PENTRU ELET 1

ELEMENTE
IE CIRCUIT

imnmm bipbiăr

Referindu-ne în continuare la monta¬
jul cu emitorul comun (EC), vom schiţa
analizarea regimului alternativ de func¬
ţionare pe baza modelului în cuadripol
simplificat, anume prin suprimarea ge¬
neratorului de tensiune electromotoare
h 12 • AU 2 (fig. 54). Acest model repre¬
zintă corect funcţionarea tranzistorului
pentru semnale mici de intrare, dar la
semnale mari are dezavantajul de a ne¬
glija influenţa circuitului de ieşire asupra
celui de intrare (reacţia).

Circuitul de intrare este alcătuit dintr-o
rezistenţă h llE (rezistenţa dinamică de
intrare), căreia i se aplică o tensiune al¬
ternativă U BE , rezultînd astfel un curent
de intrare I B .

Circuitul de ieşire cuprinde generato¬
rul de curent constant /? • I B , care debi¬
tează pe o rezistenţă internă de ieşire
1 /^ 2211 = P’ ’ n paralel cu aceasta fiind
conectat circuitul extern de ieşire, adică
sarcina tranzistorului.

Fiz. A. MĂRCULE5CU

Cu creşterea curentului de bază va¬
riază de asemenea (scade) şi p, dar
această dependenţă deranjează mai puţin
calitatea semnalului de ieşire.

In analizarea regimului alternativ nu
interesează curenţii şi tensiunile de re¬
paus, ci numai variaţiile de curent şi de
tensiune. De aceea, schema de principiu a
circuitului studiat se transformă, înlo¬
cuind prin scurtcircuit toate tensiunile
fixe (sursa de alimentare, tensiunile de
la bornele condensatoarelor de cuplaj şi
de decuplaj etc.). De asemenea, tranzis-
toarele se înlocuiesc prin schema echiva¬
lentă din figura 54.

Rezistenţa echivalentă a circuitului
extern aflat în paralel cu p reprezintă
sarcina tranzistorului în regim alternativ,
R Syl . Aceasta nu trebuie confundată cu
rezistenţa (sau componenta de altă na¬
tură, asimilată cu o rezistenţă) care cu¬
lege puterea utilă la ieşirea montajului,
notată de obicei R s .

Pentru a ilustra transformarea de care

CIRCUITUL

SARCINA ECt

1 VALENŢĂ

OBSERVAŢII

IN CURENT CONTINUU

IN CURENT ALTERNATIV

1°

PENTRU

Xc 0,1 R

^ R1 D R2

PENTRU

Xc -= 0.1-R2

£ .1 M r 3

U R1

MR2

j^RI jJ]R3

PENTRU

Xci-= 0.1-R3

Xc2~- 0,1-R2

ljfR2 *

[|]R2

PENTRU

Xc -= 0,1 R2

1“

PENTRU

X L HOR

şi rezistenţa chmică a
bobinei foarte mică

1°

PENTRU

Xl =— 10R

Xc - 0,1R

şi rezistenţa ohmi că a
bobinei foarte mică

PENTRU

Xl HOR

Xc -= 0,1 R

r=rezistenţa ohmică
a bobinei

1“

(^R/n 2

PENTRU

rezistenţe ohmice ale
înfăşurărilor foarte mici
n=raportul de transformare
(n = n2/n< )

: C

PENTRU

frecvenţa de rezonanţă
a circuitului
r= rezistenţa ohmică
a bobinei

Pentru semnale mici de intrare, mări¬
mile h llE , h. 21E ={l şi h 22 f. pot fi consi¬
derate practic constante în jurul punctu¬
lui de funcţionare. La semnale mari însă
ele (în special h UE ) variază pronunţat,
fapt ce impune considerarea unor valori
medii. Pentru a reduce influenţa varia¬
ţiilor lui h 11E asupra funcţionării la
semnale mari de intrare, se leagă în serie
cu h uK o rezistenţă R g suficient de mare,
astfel ca I B să depindă aproape numai
de aceasta şi cît mai puţin de h llE . Cu-
i emul de bază i i; devine în acest caz
proporţional cu tensiunea de intrare
(«atacul prin curent»).

Aplicînd transformarea menţionată cir¬
cuitului din figura 55, se obţine schema
echivalentă în regim alternativ din figu¬
ra 56. Prin rearanjarea grafică (pentru
a pune în evidenţă rezistenţele aflate în
paralel cu intrarea şi cu ieşirea), se obţi¬
ne schema din figura 57. Conform defi¬
niţiei, sarcina tranzistorului în regim al¬
ternativ este în cazul de faţă R s ,i =
= R c |j R s (R c în paralel cu R s , după
formula cunoscută de compunere a re¬
zistenţelor în paralel). Reamintim că
numai R s preia puterea utilă (fiind ali¬
mentată de tensiunea de ieşire U s = U c/ r
şi parcursă de curentul I s ).

la ieşire, ca şi de natura cuplajului cu
acesta. într-adevăr, cuplajele inductive
şi cele capacitive provoacă o interdepen¬
denţă a circuitelor de ieşire şi de intrare,
complicînd mult stabilirea sarcinii în
curent alternativ.

De exemplu să considerăm două etaje
de amplificare, realizate cu tranzistoa-
rele Tj şi T 2 (ambele în montaj EC),
cuplate prin condensator.

(CONTINUARE fii IU VIITOR}

Tip

Tip I.P.R.S.

OC 26

AD 149

OC 27

AD 149

OC 28

ASZ 15

OC 29

ASZ 16

OC 30

AD 149

OC 33

EFT 333

OC 34

EFT 333

OC 35

ASZ 17

OC 36

ASZ 18

OC 37

EFT 343

OC 38

EFT 333

OC 41

EFT 333

OC 42

EFT 333

OC 43

EFT 308

OC 44

EFT 308

OC 45

EFT 308

OC 46

AC 180

OC 47

EFT 308

OC 65

AC 180

OC 66

EFT 343

OC 70

EFT 333

OC 71

EFT 333

OC 72

EFT 333

OC 74

AC 180

OC 75

EFT 333

OC 76

EFT 343

OC 77

EFT 343

OC 78

AC 180

OC 79

EFT 333

OC 80

AC 180

TEH^IUStfH 12/80

wiMCfpm

fVÎAFlK ÂNORES

Reaiizînd montajul alăturat, construc¬
torul începător îşi poate vedea împlinite
dintr-o dată. trei dorinţe fireşti, şi anume
de a asculta emisiunile posturilor locale
radio Ia un aparat, construit de el; de a
putea verifica tranzistoarele de care dis¬
pune in ir-o schemă funcţională, nu prin
aprinderea unui bec sau deviaţia unui ac
indicator — adeseori puţin convingă¬
toare —, ci prin punerea lor la lucru
efectiv (amplificare în radiofrecvenţă) şi
urmărirea directă a. performanţelor după
calităţile sunetului din cască; în fine, el
obţine astfel o sursă, de semnal de
audiofrecvenţă cu ajutorul căreia poate
verifica şi regla amplificatoarele AF de
mică putere.

Schema de principiu (fig, 1) este cla¬
sică şi nepretenţioasă, valorile pieselor
nefiind critice. Este vorba despre un
radioreceptor cu amplificare directă, des¬
tinat recepţionării posturilor locale din
gama undelor medii. Montajul se com¬
pune dintr-un circuit de acord, două
etaje amplificatoare de radiofrecvenţă şi
un circuit de detecţie cu dublare de ten¬
siune.. In plus, alimentarea şi ieşirea sînt
prevăzute cu celule RC de filtrare.

Circuitul de acord se compune din¬
tr-un condensator variabil C v de la
radioreceptoarele «Albatros», «Nep-
tun», «Mamaia» etc. (de la care se folo¬
seşte o singură secţiune sau ambele sec¬
ţiuni conectate în paralel) şi o bobină de

BC 172 etc. Dacă în locul unuia dintre
ele se montează un soclu miniatură,
montajul poate servi la verificarea tran-
zisîoarelor npn de mică putere. în plus,
aceasta permite selectarea comodă a
unor exemplare cu amplificarea mare şi
cu zgomotul de fond redus.

Diodele D s şi D 2 sînt punctiforme, cu
germaniu (diode de detecţie), din se-

catoarelor AF, el poate fi alimentat direct
de la sursa amplificatorului, cu respec¬
tarea polarităţii. Tensiunea poate fi astfel
între 9 V şi 18 V; pentru 9 V trimeru! R g
este dat la zero, iar pentru Î8 V el este dat
la maximum (mărind pe R 8 la 10 kfil.
montajul poate fi alimentat şi de la
25-30 Vi.

Dacă audiţia este slabă, se deplasează

^ 47 P F Eko.

Qe c< ?yn-

A0C1O9

unde medii de la aceleaşi radioreceptoare.
Bobina poate fi realizată pe o carcasă de
carton care culisează strîns pe o bară de
ferită cu o 10 mm şi lungă de 12—14 cm.
L x conţine cca 75 de spire, iar L 2 are
6 — 7 spire, ambele fiind realizate cu liţă
de radiofrecvenţă (aceasta poate fi pro¬
curată din bobinele de radio sau TV
existente în magazine ca piese de schimb).
Cele două înfăşurări se fac în continuare
(fără spaţiu între ele) şi în acelaşi sens.
Terminalele învecinate (sfîrşitul lui Lj şi
începutul lui L 2 ) se leagă împreună la
masă.

Cele două tranzistoare, T, şi T 2 , sînt
cu siliciu, npn, de mică putere. Se pot
utiliza cu bune rezultate tranzistoare de
joasă frecvenţă, de exemplu BC 107,
BC 108, BC 109, ABC 109, BC 371,

FIG.

2 >

£4 y:

riile OA sau EFD. Dacă este posibil, se
vor selecţiona exemplare cu rezistenţa
inversă cît mai mare.

Rezistenţele R, şi R 3 se ajustează între
150 kfi şi 1 MO, urmărindu-se audiţia
maximă nedistorsionată. De asemenea
se poate corecţa experimental valoarea
lui R~ (între 10 şi 100 kfi).

Alimentarea montajului se face de ia
o baterie de 9 V (sau două baterii de
4,5 V legate în serie), consumul de curent
cu R 8 dat la zero şi cu audiţie în căşti de
2 000 fi fiind de 1,5—2 mA. Dacă recep¬
torul este folosit pentru testarea amplifi-

treptat bobina pe bara de ferită, refâcînd
acordul din condensatorul variabil, pînă
la depistarea poziţiei optime. De aseme¬
nea se va avea în vedere orientarea apara¬
tului în raport cu direcţia postului de
emisie.

In interiorul apartamentelor cu pereţii
din beton armat se poate face simţită
nevoia unei antene exterioare sau de
cameră (eventual un fir conectat la
antena colectivă radio şi adus lîngă
bobină sau înfăşurat 2—3 spire pe ea).

mmmtk

rmnmin

M. ALEXANDRU - Qeiuş

La solicitarea mai multor constructori începători,prezen¬
tăm In materialul de faţă o metodă simplă de identificare
rapidă a terminalelor Sa tiristoareîe cu un curent maxim de
pînă Sa 10 A. Schema permite de asemenea verificarea tiris-
toareSor Sa care se cunoaşte dispunerea terminalelor, ea
puttnd fi realizată sub forma unui tester de buzunar.

Simbolul tiristorului este cel din
figura 1. El seamănă cu cel al diodei
semiconductoare, cu deosebirea că
de la catod mai pleacă o iinie oblică,
aceasta corespunzînd terminalului de
comandă, numit poartă (de fapt, ti-
ristoarele se mai întîlnesc uneori şi
sub denumirea de diode comandate).

Prima problemă pe care şi-o pune
constructorul amator este aceea de a
identifica terminalele tiristorului, evi¬
dent în cazul în care nu este marcat
pe capsulă simbolul. Verificarea pri¬
pită, după scheme improvizate şi mai
ales cu tensiuni mari de lucru este
deosebit de riscantă; curentul de poar¬
tă al tiristorului are de regulă valori
limită destul de scăzute (de ordinul
miliamperilor sau al zecilor de mili-
amperi), prin depăşirea cărora dispo¬
zitivul poate fi distrus în fracţiuni de
secundă (străpungerea unei joncţi¬
uni).

Ţtnînd cont de acest lucru, schema
propusă (fig. 2) a fost prevăzută, cu
alimentare de ia o baterie de lanternă
de 4,5 V, curenţii de verificare fiind li¬
mitaţi cu ajutorul unor rezistenţe adi¬
ţionale.

IDENTIFICAREA ÂNODULU8

Prin construcţie, tiristoareîe au pro¬
prietatea de a conduce curentul con¬

tinuu între terminalele catod şi poartă
în ambele sensuri. în plus, nici o aită

combinaţie de două din cele trei ter¬
minale nu conduce curentul continuu
în nici unul din sensuri. Pe baza a-
cestei proprietăţi putem identifica ra¬
pid terminalul anod, după cum ur¬
mează:

— între bornele A şi C se conec¬
tează pe rînd, în ambele sensuri, toate
combinaţiile posibile de dtp două din
cele trei terminale ale tiristorului (în
total 6 situaţii); în patru dintre aceste
situaţii, LED-uî rămîne stins, iar în
celelalte două LED-ul se aprinde (fig. 3);

— terminalul. care nu conduce la
aprinderea LED-ului în nici o combi¬
naţie cu celelalte două şi în nici un
sens este anoduL

Această verificare se face numai
între bornele A şi C' (nu între A şi C!)
pentru a avea asigurată limitarea cu¬
rentului ta valori nepericuloase (că¬
derea de tensiune pe un LED de
20 mA este de cca 1,5-1,6 V, căderea
pe tiristor de 0,4-03 V, deci curentul
este limitat sub 10 mA).

(ANOD)

FIG.1

IDENTIFICAREA CATODULUi
(IMPLICIT A PORTb)

Se trece în prealabil potentiomeirui
R 3 (1-23 kQ) pe valoarea maximă a
rezistenţei înseriate. Apoi se conec¬
tează anodui (cunoscut) la borna A,
iar celelalte două terminale, pe rînd
în ambele sensuri, la bornele P şi C.
Intr-una din aceste două situaţii be¬
cul B rămîne stins, iar în cealaltă
becul se aprinde şi rămîne aprins şi
după deconectarea terminalului legat
la borna P (fig. 4). Acest caz din
urmă identifică poarta drept termina¬
lul conectat la P şi, respectiv, cato-
dul — terminalul conectat la C.

Dacă becul nu se aprinde în nici
unui din cazuri, se micşorează treptat
valoarea înseriată a iui R 3 şi se reiau
verificările.

Este posibil ca becul să nu se
aprindă nici pentru R 3 complet scurt¬
circuitat, ceea ce înseamnă fie că ti-
ristorul este defect (întrerupt), fie că
el are un curent de amorsare de poartă
mai mare (decît cel [imitat de valoarea
aleasă pentru R 2 ). în fine, mai men¬
ţionăm o a treia posibilitate (deocam¬
dată însă puţin probabilă), anume
aceea ca tiristorul să fie cu amorsare
prin impuls negativ pe poartă.

FIG. 2

FIG. 3

Cu prilejui Anului nou 1981, coieciîvuî re¬
dacţional al revistei «Tehniom» urează tutu¬
ror colaboratorilor şi cititorilor noi succese
in muncă, multă fericire şi sănătate!

TEHNIUM 1?/80

ECHIVALENTUL PARALEL
AL UNEI SMPIDANT1

în practica de radioamatorism se în-
tîlnesc adesea situaţii în care se renunţă
la analiza unui circuit sau la o metodă
indirectă de măsură, din cauza unor
calcule prea laborioase pe care le nece¬
sită. Recurgînd la o serie de artificii —
din care unul este prezentat în articolul
de faţă —, se obţin importante simpli¬
ficări de calcul practic fără pierderi în
privinţa preciziei, în principiu, o impe-
danţâ oarecare, Z = R ± jX, ne sugerea¬
ză totdeauna un circuit în care un re-
zistor cu rezistenţa R este conectat în
serie cu un reactor, a cărui reactanţă
este ± jX, formînd un dipol, ale cărui
borne le vom nota Â şi B, şi pe care-i
vom denumi în cele ce urmează dipolul
echivalent serie (al impedanţei respee-

Aceasta înseamnă că în orice circuit
nu se modifică nimic dacă impedanţa Z
este înlocuită cu dipolul său echivalent
serie, deoarece impedanţa la bornele
acestuia este egală cu impedanţa pe
care o înlocuieşte. Calculele arată şi in¬
tuitiv nu este greu de dedus că există
totdeauna şi uit al doilea, dipol echiva¬
lent cu impedanţa dată, dar Ia care re-
zistorul şi reactorul sînt conectate în
paralel şi pe care»! vom denumi în cele
ce urmează, dipolul echivalent paralel
al imnedanţei Z,

Perechile de valori rezişîenţă-reactan-
ţâ, care compun dipolul echivalent pa¬
ralel sau pe cel serie, sînt în generai di¬
ferite, dar, evident, semnul reactanţei
este aceiaşi în ambele cazuri.

Spre a le putea deosebi între ele, com¬
ponentele dipolului echivalent serie vor
fi marcate cu indicele s sau nu vor purta
indice, iar cele ale -dipolului echivalent
paralel vor purta indicele p.

în articolul de faţă, cînd ne vom referi
la reactanţă în modul general fără pre¬
cizarea semnului său (inductivă sau ca-
pacitivă), vom folosi semnele ± sau T.
Odată cu precizarea semnului reactanţei,
cititorul are obligaţia să folosească nu¬
mai semnele de sus sau numai pe cele
de jos, după caz. Cînd în calcule nu

rfFOL KHVAILHT

, p,

±jXp

fi&A l Cfcot 63-&/AU-MT

PARALEL

NOTAŢII -^MgCLURt

Sng. B, BLUJOESCU,
YD3ÂL

apare în faţa simbolului sau a valorii
reactanţei semnul j, înseamnă că ne re¬
ferim la modulul său, semnul urmînd să
fie precizat sau fiind cunoscut.

De asemenea vom folosi simbolurile
grafice din figura 1, care sînt sugestive
în cazul nostru şi sînt acceptate de nor¬
mativele de desen în vigoare. în cazul
în care semnul (caracterul) reactanţei
este precizat, se vor putea folosi direct
simbolurile grafice uzuale pentru capa¬
citate şi inductanţă.

Echivalenţa unui dipol sau a unui
circuit cu altul va fi marcată pe desene
ca în figura î (săgeată dublă).

In principiu, artificiul pe care-1 anun¬
ţam la începutul articolului constă în
înlocuirea în orice circuit a oricărui dipol
pasiv format dintr~o rezistenţă în serie
cu o reactanţă prin dipolul sau echiva¬
lentul paralel, sau invers dacă aceasta
ne uşurează calculele sau urmărirea fe¬
nomenelor. Prin aceasta nu se schimbă
cu nimic comportarea circuitului res¬
pectiv dacă valorile componentelor di¬
polului echivalent sînt calculate corect.

Problema se pune acum să găsim re¬
laţii matematice cit mai simple pentru
caicului valorilor dipolului echivalent
paralel (R_ şi X p ) cînd se cunosc cele
ale dipolului serie (R s şi X s ) sau invers.
Aceste relaţii în forma lor primară se
deduc uşor prin calcul cu mărimi com¬
plexe, scriind că impedanţa îa bornele
celor doi dipoli echivalenţi este aceeaşi.

Cu notaţiile din figura 1 avem:

Egalînd între ele părţile reale şi cele
imaginare, obţinem relaţia:

R , iX - X - R > ■ ai

* RJ+XJ 51 ■ Rp+Xp W

care leagă între ele perechile de valori
corespunzătoare celor doi dipoli echiva¬
lenţi.

Utilizarea lor în această formă nu
aduce nici un fel de simplificări în cal¬
cule şi de aceea, pentru a obţine o for¬
mă mai avantajoasă, trebuie să introdu¬
cem noţiunea de factor de calitate Q al
dipolului, ca fiind raportul între puterea
reactivă şi puterea activă la bornele di¬
polului.

q _ Puterea reactivă la borne
Puterea activă lâ borne

Noţiunea nu este cu totul nouă pen¬
tru cititor şi are, de fapt, acelaşi sens
fizic cu cea cunoscută de la teoria cir¬
cuitelor oscilante.

Pentru ca lucrurile să fie şi mai clare,
să presupunem că dipolii echivalenţi din
figura 1 reprezintă, de fapt, schema echi-
3 valenţă a unui reactor real (cu pierderi).

în acest caz, R s sau R p reprezintă re¬
zistenţa de pierderi în cazul circuitului
echivalent serie sau paralel, Xj şi X p re¬
prezintă reactanţele echivalente respec¬
tive, iar Q este factorul de calitate al
reactorului.

Circuitele oscilante reale sînt com¬
puse din reactoare cu pierderi, deci fac¬
torul lor de calitate depinde de factorii
de calitate ai reactoarelor din care se
compun. Legătura între aceşti factori de
calitate o poate stabili şi cititorul singur
după însuşirea conţinutului acestui ar¬
ticol.

Revenind ia problema iniţială, să cal¬
culăm expresia factorului de calitate în
cazul celor doi dipoli echivalenţi.

în cazul dipolului serie, elementul co¬
mun ia cele două componente din cir¬
cuit este curentul, deci, calculînd cele
două puteri în funcţie de curentul prin

bornele dipolului, obţinem: Q = .

La dipolul echivalent paralel, elemen¬
tul comun celor două componente este
tensiunea la borne şi, exprimînd cele
două puteri în funcţie de aceasta, obţi-

o K
nem: Q = —*- .

Cum cei doi dipoli sînt echivalenţi —
factorul de calitate este acelaşi, deci
putem scrie:

^ ” i£7. <2)

Cu aceasta, înlocuind în relaţiile (!•),
după mid transformări algebrice, obţi-

R-'~fe-(3- 1) ŞiX “-X (3 - 2)

i+ <?

frn

i 4 =-j* 2 | + #4 5 r ^

1 « 7 V

Deşi mai simplă pentru scopurile
noastre, această formă nu este încă destul
de avantajoasă. Matematic se poate de¬
monstra că în locul relaţiei (3-2) se poate
folosi relaţia (2) fără a se introduce nici
un fel.de erori.

Cu aceasta relaţiile pe care le reco¬
mandăm pentru calculul elementelor di¬
polului echivalent serie cînd se cunosc
cele ale dipolului echivalent paralel — şi
invers — sînt:

Q = Jk = ... (2)

■ X p R s

R P = (1 + Q 2 ) R s ... (4)

[Relaţia (4) provine din relaţia (3-1)
scrisă în altă formă.]

Pentru ca cititorul să se familiarizeze
cu utilizarea lor şi să deducă singur
avantajele de caicul pe care le aduc,
vom prezenta în continuare cîteva exem¬
ple de aplicare, comentate pe larg.

Exemplul 1. O antenă cu impedanţa
de intrare Z A = (25 + j 35) Q trebuie
conectată la un fider de 75 Q. Antena,
prezentînd o impedanţă cu caracter in¬
ductiv, poate fi acordată cu ajutorul
unui condensator variabil conectat fie

în paralel cu bornele sale (acora deri¬
vaţie), fie între fider şi antenă (acord
serie). Să se compare cele două situaţii
din punctul de vedere al adaptării rea¬
lizate şi să se calculeze reactanţa pe care
trebuie să o prezinte condensatorul va¬
riabil de acord la frecvenţa de lucru în
fiecare caz.

al CAZUL ACORDULUI SERIE

Elementele dipolului echivalent serie
sînt date direct de componentele impe¬
danţei de intrare ale antenei, deci vom
avea R s = 25 Q şi X s = 35 O. Conden¬
satorul de acord, fiind conectat în serie,
trebuie să prezinte o reactanţă de -j35 O.
care să aducă la rezonanţă circuitul
complet. în acest caz, sarcina fiderului
va fi R s = 25 O, ceea ce corespunde
unui raport de undă staţionară RUS = 3
faţă de RUS—3,8 în cazul în care nu
se recurge la acordul antenei.

b) CAZUL ACORDULUI DERIVAŢIE

Pentru calcule vom înlocui în circuit
impedanţa antenei prin dipolul său echi¬
valent paralel, astfel că vom obţine o
schemă echivalentă a circuitului de acord
al antenei, ca în figura 2.

Factorul de calitate ai antenei este:

cu relaţia (4) calculăm acum compo¬
nenta activă a dipolului echivalent pa¬
ralel :

R p - R, (H-Q 2 ) = 25 (i + 1,4 2 ) =
— 74 Q, iar cu relaţia (2) calculăm com¬
ponenta reactivă respectivă:

x = J*JL = Jl. = 52,86 Q

? . Qa 1,4

Pentru a se obţine acordul' antenei,
reactanţa condensatorului variabil la
frecvenţa de lucru trebuie să fie —jX P =
= —j52,86 (2 (deci diferită de valoarea
corespunzătoare acordului serie) şi In
acest caz sarcina fiderului este R. p =74 Q.
Aceasta corespunde unui RUS — 1,01
şi deci acordul derivaţie al antenei este
cel mai indicat în această situaţie.

Exemplul 2. O antenă de emisie pen¬
tru radiogoniomelrie operativă 'in banda
de 80 m prezintă, la bornele emiţătorului
impedanţa. Z.., =(10 —j 400) fi Dacă emi¬
ţătorul debitează 10 W. cit este tensiu¬
nea la bornele sale?

Evident vom înlocui antena printr-un
dipol echivalent, şi anume prin acela la
care tensiunea la borne este element
comun celor două componente ale sale,
deci prin echivalentul paralel.

■ Deci R s = 10 O X s = 400 O în care:

Q. = ~ = ”“=•• 40 (valoarea este

uzuală în cazul unor antene verticale
scurte de acest tip).

R p = R s (1+Q 2 ) — 10(l + 40 2 ) =

= 16 010 Q.

Puterea debitată de emiţător este o
putere activă, deci va fi regăsită la bor¬
nele componentei rezistive a dipolului
echivalent al antenei R p .

U 2

Cum P = — , rezultă că tensiunea
R

la bornele antenei va fi:

u = .,/p7r = yio7Î6oîo=

= 400,125 V, eficace, adică amplitudi¬
nea sa va fi y/l x 400,125 = 564,176 V.

Valoarea calculată nu este prea de¬
parte de cazurile antenelor uzuale de
acest tip. Cînd antena este acordată, la
bornele sale se poate aprinde un bec cu
neon (care se aprinde uzual numai la
tensiuni mai mari de aproximativ 80 V).

Observaţie. La aplicarea relaţiei (4)
pentru calculul lui R p , se observă că
dacă factorul de calitate Q este destul
de mare, se poate neglija 1 pe lîngă va¬
loarea lui Q 2 şi atunci se poate utiliza
în locul acesteia o relaţie aproximativă,
dar de formă mult mai simplă:

R P = Q 2 R S ...(4') (numai pentru Q mare!)

Erorile relative ce se introduc prin
această aproximare sînt mai mici de 4%
dacă Q>5 sau mai mici de 1% dacă
Q>10.

TEHN1UM 12/80

CONCURSUL DE CREAŢIE TEHNICA
PENTRU TINERET YO,

EDIŢIA 1980

Recent s-a încheiat Concursul de
creaţie tehnică pentru tineret — YO,
ediţia 1980, organizat de revista «Teh-
nium» în colaborare cu Federaţia ro¬
mână de radioamatorism. Juriul —
format din ing. iile Mîhăescu, secre¬
tar responsabil de redacţie ia revista
«Tehnium» (preşedinte),şi losif Pau-
Sazzo, secretar al Federaţiei române
de radioamatorism, ing. Gheorghe
Drăgulescu, ing. Dumitru BSujdes-
cu, ing. fficolae Andrian (membri) —
a stabilit clasamentul concursului, a-
cordînd următoarele premii:

BARELE PREMIU AL CON¬
CURSULUI în valoare de 3 OCX) de iei:

— Ing. Vlad Predean, din Bucureşti,
pentru «Transmiţător automat în cod
Morse»

PREMIUL SPECIAL AL JURIU¬
LUI în valoare de 2 500 de lei:

— ing. Gheorgtie Samoilă, din Bucu¬
reşti,şi ing. Răzvan Cucii,din Braşov,
pentru «Cronometru, minicalcuiator
pentru competiţii sportive».

SENIOR!

PREMIUL S în valoare de 2 000 de lei:

— Ing. George Pintilie, din Bucu¬
reşti, pentru «Radiobafiză 144/432 MHz>ţ
«Retransiator 144,® MHz», «Frecvenţ-
metru numeric 0—30 MHz».

Premiul 11 în valoare de 1 500 de lei:

— Dumitru Dumitru, din Bucureşti,
pentru «Emiţător-receptor UUS 144/
146 MHz»

Premiul Iii în valoare de 1 (XX) de lei:

— Nicoară Paulian, Dan Voicules-
cu, Ştefan Bordeianu, din Bucureşti,
pentru «Convertor SSTV-FSTV».

Menţiuni:

— Radio clubul «Tehnium» Y03

KWH pentru «Receptor 2 m» (instru¬
ment de măsură MF-35 oferit de

I.A.E.M.-Timişoara, tranzistoare dife¬
rite oferite de I.C.C.E.-Bucureşti, 4 di¬
fuzoare oferite de întreprinderea «Elec-
tronica»-Bucureşti);

— loan Bilii, din Arad, pentru «Trans-
ceiver 2 m» (radioreceptor oferit de
«Tehncton»-iaşi şi 2 difuzoare oferite
de întreprinderea «Electronica»-Bucu-
reşti);

— Ion Cuzneţov, Vasile Decean,

din Bucureşti, pentru «Reflectometru»
(2 transformatoare oferite de «Elec-
trotehnica»-Bucureşti şi 4 difuzoare
oferite de «Eiectronica»-Bueureşti);

— Trifu Dumitrescu, din Bucureşti,
pentru «Receptor control 144 MHz»
(turometru oferit de I.A.E.M.-Timi-
şoara şi 2 difuzoare oferite de «Elec-
tronica»-Bucureşti);

— Mi hai! Ciocu, Lucian D ord ea,
din Sibiu, pentru «Cronometru elec¬
tronic» (6 difuzoare oferite de «Elec-
tronica»-Bucureşti);

— 3on Chiorean, din Sîngeorz-Băi,
pentru «Manipulator electronic auto¬
mat» (aparat de radio oferit de «Teh-
noton»-laşi şi 2 difuzoare oferite de
«ESectronicas-Bucureşti).

JUNIORI

Premiul I nu se acordă
Premiul II în valoare de 1 500 de lei:

— Cristinel Pisică, Iulian Roşu, din

Bucureşti, pentru «Sursă de tensiune
reglabilă»

Premiul III în valoare de 1 000 de lei:

— Teodor Paraschiv, din Galaţi, pen¬
tru «Convertizor 12/220 V»

Menţiuni (cîte un transformator ofe¬
rit de întreprinderea «Electrotehnica»-
Bucureşti şi cîte 2 difuzoare oferite de
întreprinderea «Electronica» - Bucu¬
reşti):

— Gabriela Popa, din jud. laşi, pentru
«Alimentator»;

— Dan Petrescu, din Bucureşti, pen¬
tru «Căţel electronic»;

— Romeo Tudor, din Ploieşti, pentru
«Ceas cu buzer»;

— Bogdan Mirel Răzvan, din Bucu¬
reşti, pentru «Sirenă electronică».

CLASAMENTUL

Campionatului republican de creaţie
tehnică YO
Categoria JUNIORI

A, Unde scurte:

1. Cristinel Pisică, Iulian Roşu —
Bucureşti, «Sursă de tensiune cu re¬
glaj şi stabilizare».

CAMPION! R.S.R.

: 2. Teodor Paraschiv — Galaţi,
«Convertizor 12/220 V»;

3. Cătălin Calu — Brăila, «Genera¬
tor AF/RF»;

4. Gabriela Popa— laşi, «Alimen¬
tator tranzistorizat».

Categoria SENIORI

A. Unde scurte:

1. Nicoară Pau (ian, Dan Voicu-
lescu, Ştefan Bordeianu — Bucu¬
reşti, «Convertor SSTV-FSTV».

CAMPIONI R.S.R.

2. George Pintilie — Bucureşti,
«Retransiator 144/® MHz»;

3. Trîfu Dumitrescu — Bucureşti,
«Convertor 144/® MHz»;

4. Ion Cuzneţov, Vasile Deceam-
Bucureşti, «Reflectometru».

B. Unde ultrascurte-.

1. Dumitru Dumitru — Bucureşti,
«Transceiver 144 MHz».

CAMPION R.S.R.

2. loan BiSSi — Arad, «Transceiver
144 MHz»;

3. George Pintilie — Bucureşti,
«Radiobaliză 144/432 MHz»;

4. Petre Endrejevschi, Trifu Du¬
mitrescu — Bucureşti, «Convertor
432/144 MHz».

C. Radiotelegrafie sală:

1 Vlad Predean — Bucureşti,
«Transmiţător automat în cod Morse».

CAMPION R.S.R.

2. Ion Chiorean — Cluj-Napoca,
«Manipulator electronic automat».

D. Radiogoniometrie de amator;

1. Trifu Dumitrescu — Bucureşti,
«Receptor control 144 MHz».

CAMPION R.S.R. ■

2. Gheorghe Samoiiă, Răzvan Su»
ciu — Bucureşti, «Cronometru com¬
puterizat»;

3. Mihail Ciocu, Lucian Dordea —
Sibiu, «Cronometru electronic».

în funcţie de exigenţele impuse, după
calcularea valorii lui Q se poate decide
dacă se va utiliza relaţia aproximativă
(4') sau relaţia exactă (4).

ECHIVALENTUL PARALEL AL
UNEI IMPEDANŢE

Exemple de utilizare

în exemplele precedente circuitele fiind
simple, înlocuirea unui dipol serie re¬
zistenţă reactanţă prin echivalentul său
paralel (sau invers), schimbînd configu¬
raţia circuitului simplifica relaţiile de
calcul. Sistemul acesta de obţinere a
unui circuit echivalent mai simplu sau
mai comod pentru calcule se poate apli¬
ca de mai multe ori intercalat cu sim¬
plificări obţinute prin compuneri de reac-
tanţe conectate în paralel sau în serie.

în felul acesta se poate obţine o suc¬
cesiune de circuite echivalente (de trans¬
formări echivalente ale circuitului) care
oferă posibilitatea de a rezolva probleme
destul de complicate. Pentru edificare
oferim două exemple.

Exemplul 3. O antenă cu impedanţa
Z A = R^—j X 4 = (6-j 60) fi este adap¬
tată la liderul F cu un circuit de tip «f»
ca în figura 3a, în care X t = 78 fi, iar
X 2 — 20 fi.

Ce impedanţă de sarcină are fiderul
de alimentare?

Examinînd circuitul, se observă că pe
ramura spre antenă avem conectate în
serie două reactanţe de semn contrar
+ jXj = + j78 fi şi — j X^ = — j60 fi,
deci, din punct de vedere al comportării
circuitului la bornele liderului, le putem
înlocui cu o singură reactanţă cu valoa¬
rea egală cu suma lor algebrică: + j X, —
- jX 4 = + j 78 - j 60 = + j 18 Q =
= + jX 3 .

Se obţine astfel circuitul echivalent din
figura 3b, în care se observă că este avan¬
tajoasă înlocuirea dipolului R 4 4- j X 3
prin echivalentul său paralel. După a¬

ceastă transformare se obţine circuitul
foarte simplu din figura 3c, în care
şi X 4 sint rezistenţa, respectiv, reactanţa
echivalente paralel ale dipolului serie
R a + jX 3 şi se calculează cu relaţiile (2)
şi (4) din capitolul precedent:

Factorul de calitate Q = =

R a 6

Rezistenta echivalentă paralel R p =
— Rxp = (1 + Q 2 ) R s = (1 + Q 2 ) R,4 =

= (1 + 3 2 ) 6 = 60 fi.

Reactanţa echivalentă paralel X p = •

Cu valorile calculate observăm că cir¬
cuitul echivalent (fig. 3c) conţine trei
componente în paralel, din care două
reactanţe (— j X 2 = — j20 fi şi + jX 4 =
= j 20 fi) egale şi de semn contrar, care
formează împreună un circuit acordat
derivaţie ideal (fără pierderi), a cărui
impedanţă la borne este infinită — deci
poate lipsi din circuit fără a afecta va¬
loarea sarcinii resimţită de fider.

în acest fel se obţine circuitul echiva¬
lent din figura 3d, din care rezultă că

FteU

sarcina fiderului este R Xp = 60 fi.

Urmărind şirul de transformări echi¬
valente din figura 3, se poate înţelege
foarte uşor rolul fiecăreia din cele două
componente (X, şi X 2 ) ale circuitului de
adaptare şi se pot trage concluzii legate
de metoda cea mai expeditivă pentru
reglajul său.

In exemplul de faţă, nici una din cele
două metode de acord al antenei pre¬
zentate în exemplul 1 nu ne-ar fi apro¬
piat de adaptare la fiderul cu impedanţa
caracteristică de 60 fi. (La acordul serie
s-ar fi obţinut o sarcină de 6 fi, iar la
cel paralel 606 fi.) Aceasta pentru că,
pe de o parte, componenta rezistivă a
impedanţei antenei este prea mică pen¬
tru acordul serie, iar factorul de calitate
al antenei este prea mare (Q 4 = 10)
pentru un acord paralel.

Pentru ca la acordul paralel .să se
obţină adaptarea, ar fi fost necesar ca
în echivalentul paralel al impedanţei
antenei componenta rezistivă să fie de
60 fi (vezi exemplul 1).

La o componentă rezistivă serie a an¬
tenei R 4 = 6 fi pentru a obţine o com¬
ponentă rezistivă în echivalentul său pa¬
ralel de R 4p = 60 fi, este necesar ca
factorul de calitate al antenei Q să aibă
o valoare ce se poate deduce din re¬
laţia (4):

= 1 + Q 2 = ~ = 10, de unde

^ de Q,<. = 10, cit
este în realitate. Aceasta s-ar fi putut
obţine dacă impedanţa antenei pentru
aceeaşi valoare a componentei rezistive
(R 4 — 6 fi), ar fi avut o componentă
reactivă de Q R4 = 3x6=18 fi indife¬
rent ce semn ar fi avut această reac¬
tanţă. Rezultă că există două soluţii pen¬
tru circuitul care să realizeze această
adaptare.

Din considerente care nu-şi au locul
aici, proiectantul circuitului a ales solu¬
ţia de a realiza pe ramura antenei o
reactanţă inductivă. Pentru aceasta a
conectat în serie o reactanţă inductivă
X, cu modulul mai mare decît compo¬
nenta reactivă a antenei, astfel incit să
realizeze factorul de calitate necesar
(Q = 3) pentru ca echivalentul paralel
al impedanţei totale pe braţul antenei
să aibă componenta rezistivă egală cu
valoarea necesară adaptării fiderului
(60 fi). Componenta reactivă a echiva¬
lentului paralel este apoi «acordată» cu
o reactanţă paralel egală şi de semn con¬
trar X 2 (acordul derivaţie).

Prin urmare se poate afirma că rolul
lui X! (reactanţa dinspre sarcină) este
de a realiza «cuplajul» necesar cu fide¬
rul, iar rolul reactanţei dinspre genera¬
tor (fider) este acela de a compensa
componenta reactivă care rezultă, deci
de a «acorda» sarcina.

(CONTINUARE ÎN NR. VIITOR)

TEHNIUM 13/80

ALIMENTATOR

PENTRU

MINIGALCOLATOARE

Vă propunem spre realizare o sursă
de dimensiuni mici pentru tensiunea de
lucru de 9 V a calculatorului.

Schema de principiu este dată în figu¬
ra 1. Alimentatorul se compune dintr-un
transformator Tr.l de 220 V/10 V, un
redresor în punte (1PM), un condensa¬
tor de filtraj C, şi stabilizatorul de ten¬
siune continuă. Partea de stabilizare
funcţionează cu un element de reglaj în
serie, cu două tranzistoare în conexiune
Darlington (T 2 şi T 3 ) şi un amplificator
de eroare cu un tranzistor (T x ). Tensiu¬
nea de referinţă este furnizată de dioda
Zener, D. Rolul condensatorului C 2 este
de a împiedica intrarea în oscilaţie a

ing. EKÂRT IM RE, Turda

tranzistorului şi pătrunderea oscila¬
ţiilor (tensiunii nefiltrate) spre conexiu¬
nea Darlington. In montaj se pot utiliza
tranzistoarele: T, — EFT 352, EFT 351,
M n 41, M n 39, n 13; T 2 — EFT 321.
EFT 322, OC 1075, M II 25; T 3 —
AC 180Kj, OC 84.

INDICAŢI! CONSTRUCTIVE

Transformatorul se realizează pe tole
de tip E8, cu grosimea pachetului de
12 mm. Primarul va avea 4 400 de spire
CuEm 0 0,1 mm, iar secundarul 200 de
spire CuEm o 0,3 mm între primar şi
secundar se realizează un strat ecran
prin înfăşurarea unei sîrme de bobinaj

i | I A %"

i^-j f C 1

Jc2 ls=:

0 0,15 mm CuEm Transformatorul se
montează în cutie în poziţia «culcat» cu
ajutorul a două şuruburi M3, în care
scop coloanele laterale vor fi străpunse
cu burghiul de <f> 3,2 mm.

Montajul se realizează pe circuit im¬
primat (fig. 2). Tranzistorul final se fixea¬
ză pe un radiator de aluminiu cu dimen¬
siunile din figura 3.

întregul montaj se introduce într-o
cutie cu dimensiunile de 54 x 38 x 74 mm,
realizată din vinidur alb cu grosimea de
2 mm, prin lipire cu prenadez. în drep¬
tul radiatorului se vor executa găuri cu
diametrul de 2 mm, pentru a îmbunătăţi
răcirea. Un aspect deosebit de plăcut se
poate da cutiei şlefuind-o cu vată de alu¬
miniu (de tipul celei utilizate pentru
curăţirea vaselor de aluminiu), apoi cu

? . •"
ALUMINIU

pastă de dinţi. Inscripţiile se realizează
cu «Vitolit», în final suflînd cutia cu lac
de parchet (spray), care va proteja aceste
inscripţii.

Racordarea la reţea se face cu cablu
trifilar şi fişă şuco. Cuplarea calculato¬
rului se realizează cu cablu coaxial cu
•fişă în cazul în care calculatorul nu este
prevăzut cu priză de alimentare, se va
monta priza coaxială (jack), acordînd
atenţie deosebită legării corecte.

! K 02 t\ icŞtRE

| 2 , 7 ko_ 2,71

+ 5 V ——*~

jfylSksx [jlOOn

^lED

Q,7kcl . *100^.

4 ICCS404 O 220(4

I gb ! mu

fa' Q®* i # r ^ i

-1- I 2/2 kq L zpka. i j LED

f U'jssU. I ¥'

2 ) _ p C——«q °

ilE^lRE

în figura 1 este prezentat un calibra-
tor simplu pentru verificarea etalonă-
rii radioreceptoarelor. Montajul folo¬
seşte piese puţine, ce pot fi obţinute
prin radiocluburi. Circuitul integrat
CDB404E, de fabricaţie românească,
este utilizat ia maximumul posibili¬
tăţilor sale.

După cum se observă din figură,
circuitul integrat îndeplineşte trei func¬
ţii distincte: primele două porţi con¬
stituie un oscilator asimetric cu frec¬
venţa de 1-2 Hz; cele două porţi din
mijloc constituie oscilatorul cu cristal,
a cărui frecvenţă se poate regla cu tri-
meru! C,. Valoarea condensatorului
C t se alege în funcţie de cristalul folo¬
sit, conform datelor din tabelul alătu¬
rat. Ultimele două porţi constituie un
multivibrator monostabil a cărui con¬
stantă de timp se poate modifica din

Ing. !OAN VSUMTSAMU

potenţiometrul de 2,5 kQ.

Dacă perioada monostabiluiui se re¬
glează mai mare ca perioada oscilato¬
rului cu cristal, la ieşire se va regăsi
(1/2; 1/3/; 1/4...) din frecvenţa crista¬
lului. în acest caz, monostabilul înde¬
plineşte rolul de divizor de frecvenţă.

Pentru recunoaşterea rapidă a sem¬
nalului calibratorului, ieşirea acestuia
este întreruptă în ritmul de 1-2 Hz
(semnalată şi de LED). Astfel, cali-
bratorul poate fi montat într-un Rx

gata construit, semnalele calibratoru- ;
iui apărînd distinct faţă de alte sem- f
naie din gamele recepţionate.

Se recomandă utilizarea unei surse
stabilizate de 5 V pentru că funcţio¬
narea monostabiluiui divizor este pu¬
ternic influenţată de variaţiile tensiunii
de alimentare.

în figura 2 este arătată placa de
circuit imprimat cu amplasarea pie¬
selor.

Cristal

C, (pF)

Divizare

C 2 <nF)

1 MHz

10 — 40

2,2

500 kHz

20 — 50

4,7

200 kHz

20 — 100

100 kHz

20 — 110

PPM Â li!

mi 1 $ n
il Aflii

Ing. LAMMERT FRAMCISC

Pornirea motoraşelor de aeromo-
dele se face încă, în majoritatea caz
rilor, după sistemul clasic de antre
nare a elicei cu mina (vîrfurile degete
■lor) pînă cînd motoraşul începe i
funcţioneze. Dacă pentru motoraşe!
noi şi bine reglate această operaţ
este relativ uşoară, pe măsură ce mo
toraşul se uzează, iar reglajul său t
mai poate fi stăpînit, pornirea devii
o operaţie extrem de greoaie. Pent
a uşura. această operaţie, am con
struit şi experimentat un demaror car
în principiu, este un resort de to
siune din sîrmă de oţel de arc, avînd
un capăt fixat pe motoraş, iar celă
iait capăt, prin intermediul unui och
agăţat de. pala elicei.

în figura 1 Â se prezintă forma şi
dimensiunile resortului de torsiun
care este de fapt demarorul. Acesta
se execută din sîrmă de arc, călită
tea R1, R2, R3, îndoită ia rece. Pentru-
realizarea formei circulare se confec
ţionează un ax cu diametrul de 25 m
şi lungimea de 80...120 mm. Fixînd
acest ax într-o menghină, sîrmă de
arc se poate înfăşură manual la m
mărul de spire indicat în figura 1 A
înaintea începerii înfăşurării se '
avea grijă să se lase un capăt de cca
50 mm din sîrmă, iar după înfăşură
se taie sîrmă la o lungime de cc
100 mm de la ultima spiră. Din aceste
capete se formează, tot prin îndoi
la rece, ochiurile extreme ale resortu
lui (I, II). Sensul de înfăşurare a arci
lui va fi invers sensului de rotire
motoraşului. în figura 2 prezentăm
modul de fixare a demarorului pe 1
motoraş de 2,5 cm 3 . Capătul I al re-

TEHNIUM 12/80

Buton sonerie
întrerupător b
temporizare

Întrerupător
' A-onntp/ţ>ormt

Priză pentru
aparatul
de mărit f

Am realizat multe montaje din
revista «Tehnium» şi am «îmbol¬
năvit» şi p® alţii cu pasiunea mea ;
Am .fost fbarfe bucuros cînd aţi
publicat In revistă schema auto- "
matului de scară, pentm că, cu (
' mici' modificări, am realizat din eS
un temporizator — ceas de labora¬
tor foto, de care mă servesc foarte
bine şi pe care îl recomand şi altor
constructori amatori,

Modificările ia care se referă auto¬
rul — Mica Alexandru din Bucureşti,
str. Vistiernicul Stavrinus nr. 15, Bi. 55,
sc. E, ap. 55 — slnt operate sugestiv
chiar pe schema automatului de scară
tranzistorizat, ÂST-0, produs al în¬
treprinderii de aparata] electric de in¬
stalaţii Titu (vezi «Tehnium» nr. 1/

198G). Eie constau în:

— montarea butonului de comandă
temporizată (3) pe carcasa aparatu¬
lui; Ari ■

■ — introducerea unui întrerupător
sup! i me n tar de '• a ii ine n ta re (A), mon¬
tat de asemenea pe carcasă;

— aiegerea unui condensator C t cu
o capacitate mai mică (10-50^t/F), co¬
respunzător noului intervai de tempo¬
rizare dorit;

— montarea unui cordon cu şte-
cher pentru alimentarea de la reţea,
precum şi a unei prize pentru conec¬
tarea aparatului, de mărit;

— introducerea unui poteriţiome-
tru P (500 k.Q-1 MQ),prevăzut cu buton
exterior şi cu scală gradată în se¬
cunde.

I.ŢKXfyBW Ukil/BW D1F407

]500Kft °’ 5w | ]
, lin.

Fbfc.exterîor

s 0 |ţ? r 0 Irroraa

"AfsriAl,,

ow /r ^ K17!6

Î n

47C u F ■

TERMOMETRU

sortului de torsiune se fixează de mo-\
toraş prin şurubul de strîngere a jiclo-\
rului (fig. 2 A). Capătul II al resortu- v
lui rămîne liber.

Pentru a efectua pornirea motora¬
şului (rezervorul este alimentat, iar
jiclorul deschis două-trei ture) se prin¬
de capătul îl al resortului (cu dege¬
tele) şi se agaţă de muchia elicei
(bordul de fugă). Se răsuceşte elicea
(cu atenţie să nu scape din resort) ?n
sens invers rotaţiei motorului, cca
două-trei ture, după care se dă dru¬
mul elicei. Energia acumulată de re¬
sortul de torsiune va învîrti puternic
elicea, motoraşul pornind..După două-
trei astfel de acţionări, chiar şi moto¬
raşele sumar reglate sau puţin uzate

Pentru obţinerea unor tensiuni de
referinţă practic constante, se pot
monta «în cascadă» două celule sta¬
bilizatoare, R r DZ! şi R 2 -DZ 2 , aşa
cum se vede în figura alăturată.
Dezavantajul alimentării de Ia o ten¬
siune sporită (U mai mare ca UZ l
cu cel puţin 3 V, iar UZ, mai mare
cu 2-3 V ca UZ 2 = U s ) este compen¬
sat cu prisosinţă de stabilitatea foarte
bună a tensiunii Ia bornele consuma¬
torului R s . De exemplu, pentru U =

■ = 16 V + 4 V, DZj = PL9V1Z
.. ■ (9,1 V),DZ 2 = PL6V2Z (6,2 V) R, = (■
= 100 fi şi R ; = 56 fi, tensiunea Uş
este practic constantă pentru curenţi

pornesc.

Pentru a elimina posibilitatea unor
accidentări produse de o eventuală
scăpare (alunecare) a elicei în timpul
tensionării, am utilizat o manivelă
(fig. 1 B) constînd dintr-un ax metalic
cu diametrul de 10 mm, pe* care se
trage un tub de cauciuc cu grosimea
peretelui de cca 2 mm. Rotirea elicei
cu această manivelă se face extrem
de uşor şi comod, orice accidentare
în timpul pornirii fiind astfel exclusă.

de sarcină între zero şi cca 20 mA.
Pentru calculul schemei se vor uti¬
liza relaţiile prezentate în serialul
«Dioda Zener» (vezi «Tehnium» nr.
11 şi 12/1979).

Descriem în continuare construcţia
unui termometru electronic care poate
servi la controlul temperaturii apei din-
tr-un acvariu, în tehnica foto, la măsura¬
rea temperaturii corpului (prin gradarea
scalei în intervalul 35°C —42°C) etc.

Schema conţine o punte Wheatstone
şi un circuit de măsură format dintr-un
amplificator operaţional /ÎA741 şi un
miliampermetru de 0— 1 mA.

Sensibilitatea mare şi precizia ridicată
rezultă din folosirea unei punţi Wheats¬
tone modificată astfel încît să fie sesizate
diferenţe mici de temperatură. Intr-ade¬
văr, rezistenţa semireglabilă Rj şi re¬
zistenţa R 2 formează cele două laturi
superioare ale punţii, care sînt echilibrate
de cele două braţe inferioare reprezentate
prin termistorul Th şi rezistenţa R 3 .

Tensiunea de alimentare a punţii, apli¬
cată prin intermediul rezistenţelor R 6 şi
R 8 , este stabilizată de dioda Zener D,.
Condensatorul Cf filtrează această ten¬
siune şi elimină eventualele semnale pa¬
razite care ar putea influenţa, puntea.

Fiind dată de variaţia de temperatură,
valoarea ohmică a rezistenţei termisto-
rului variază proporţional, rezultînd o
diferenţă de potenţial între cele două
intrări ale amplificatorului operaţional.
Amplificarea etajului este de 2 000. A-

8ng. 1M1COLAE ANDRiAN

ceastă valoare poate fi redusă cu scopul
de a obţine o liniaritate crescută.

Rezistenţa semireglabilă Rj serveşte
la fixarea punctului de origine a scalei,
adică temperatura minimă măsurată. Din
rezistenţa semireglabilă R 7 se stabileşte
domeniul’ maxim de măsură. Printr-o
reglare corespunzătoare a rezistenţelor
Ri şi R 7 se poate atinge un domeniu
cuprins între -25°C şi + I80C.

Ieşirea, amplificatorului operaţional
este conectată la un miliampermetru
de 1 mA, prin intermediul rezistenţei
fixe R 10 şi al rezistenţei semireglabile R u .
Dioda D 2 protejează instrumentul în
cazul în care se măsoară o temperatură
mai joasă decît cea stabilită.

Alimentarea montajului se face de la o
sursă dublă. Trecerea alimentării de la
reţea la baterii se face cu ajutorul comu¬
tatorului K. Alimentatorul de la reţea
conţine un transformator care furnizează
o tensiune de 22 V~. înfăşurarea se¬
cundară are priză mediană. După re¬
dresare şi filtrare se obţine o tensiune
dublă de aproximativ ±15 V faţă de
masă. După stabilizare se obţin cele
două tensiuni de ±12 V.

Transformatorul trebuie să suporte
un curent minim de 100 mA.

TEHNIUM 12/80

Q.QCN~

cmeimrn

160 pMO+F

frecvenţă de 10 kHz, ce vine la poziţia
3 a comutatorului Kj (valoarea capaci¬
tăţii = max. 100 nF). După al treilea,
frecvenţa este de 1 kHz şi ajută la măsura¬
rea capacităţilor pînă la 1 juF. în sfîrşit,
ultimul divizor furnizează un semna! de
100 Hz ce ajută la măsurarea capacităţi¬
lor pînă la 10 fi F.

Domeniul de măsurare poate fi extins
şi mai mult, dar s-a considerat că plaja
100 pF—10 piF acoperă cele mai uzuale
valori.

2. Capacimetrul propriu-zis este format
dintr-un circuit basculant monostabii
(integrat) de tip CDB 4121 E, un comu¬
tator pentru schimbarea domeniului de
măsurare şi un instrument indicator.

Principiul de măsurare se bazează pe
variaţia lăţimii unor impulsuri cu frec¬
venţa de repetiţie egală cu frecvenţa
etalon. în acest mod factorul de acoperire
este proporţional cu valoarea capacităţii
necunoscute, C*. La ieşirea circuitului
basculant monostabii (pin 6), se află un
circuit de integrare, ale cărui trepte se

schimbă prin intermediu] a două sec¬
ţiuni ale comutatorului K ( . Din poîen-
ţiometrele semiregiabile se reglează capă¬
tul de scală al fiecărui domeniu de măsu¬
rare. Rezistenţa de 3 !<D, notată cu aste¬
risc. poate lipsi, în funcţie de tipul de
instrument folosit.

Etalonarea. După ce s-a constatat că
oscilatorul funcţionează şi că la secţiunea
comutatorului K“ sosesc cele cinci frec¬
venţe bază de timp, se trece la etalonarea
instrumentului. Se comută K, pe poziţia
1, iar la bornele A-B se conectează un
condensator cu valoarea de 1 nF. Se
reglează valoarea rezistenţei semiregia¬
bile de 2 kQ pînă cînd se obţine o indica¬
ţie «cap de scală» a instrumentului.
După aceea se conectează la bornele
A-B un condensator de 500 pF şi se obser¬
vă dacă indicaţia instrumentului este
corectă (1/2 din scală). In caz contrar se
acţionează • dip R* pînă ce se obţine o
indicaţie corectă. Se face din nou
reglajul din potenţiometrui semireglabil.

In continuare se trece comutatorul pe

Un instrument deosebit de util radio¬
amatorilor este capacimetrul. Aparatul
descris în continuare permite citirea
valorilor capacităţilor cuprinse între
100 pF şi 10 pF. în 5 game. Instrumentul
fiind gradat de la 0 la 100, pentru a citi
toate gamele este suficientă multiplica¬
rea cu 10 , 100 eîc.

Schema de principiu. Din figură se
observă că este vorba de o schemă, cu
circuite logice integrate (toate fabricate
îa I.P.R.S.-Băneasaj.

Instrumentul are două părţi distincte:

1. generatorul de frecvenţe etalon şi

2. partea de măsurare propriu-zisă.

i. Generatorul are în. componenţa sa
un oscilator cu cuarţ şi patru numără¬
toare (divizoare) decadice.

Oscilatorul este de tip astabil, sincro¬
nizat pe cuarţ şi realizat cu două porţi
din capsula CDB 400 E. O a treia poartă j—•
se foloseşte ca amplificator-separator. |
De la ieşirea acesteia se culege prima 4r- ,
frecvenţă, egală cu cea a cuarţului T*'
(1 MHz), necesară pentru măsurarea j
capacităţilor în domeniul 100 pF — 1 nF. L_
Urmează un şir de patru divizoare deca-
dice. La ieşirea primului divizor frecvenţa
are valoarea de 100 kHz (poziţia a doua a
comutatorului). în această poziţie se
măsoară capacităţi pînă la valoarea de
10 nF. Aî doilea divizor furnizează o

UJ k-

J f

3 LLi ~j— j

c IU

q ţi

r O tf

1 4 D

5 p

1 L

r si* P|

1 c &

| —c

cQ P

1 i-

p dD t 1

1 l_rt £0

<Q D

u D t

rg o

O ©p

€7 0 6 3

|p7 O ft

> 20 30 40

K< c c

O-1-4

3 .«OjtşjF I

•poziţia 2, iar la bornele A-B se conectează
un condensator de 10 nF. Reglajul po-
tenţiometrului de 4,7 kfi se face astfel
încît instrumentul să indice valoarea
corectă (10 nF). Se verifică ş> menţinerea
etalonării la jumătatea scalei (5 nF).
Dacă nu corespunde, se modifică valoa¬
rea condensatorului de 10 nF. conectai
prin intermediul secţiunii comutatorului
Kf.

Această ultimă operaţie se repetă pe
toate celelalte domenii de măsurare.

Bibliografie:

«Toute S ! Eiectr©rssque»;

CataSog de circuite integrate,
l.PR.S.-Băneasa;

Revista «Tehmum» nr. t/1978 şi
nr. W1S79.

mmmm
mmm i usnon

Deschiderea automată a uşilor este
deosebit de utilă în întreprinderi, din
mai multe motive:

— se evită rămînerea uşilor deschise
la trecerea electrocarelor sau căru¬
cioarelor de transport;

— se economiseşte timp, deoarece
conducătorul nu mai trebuie să se
deplaseze să deschidă, iar apoi să
închidă uşa;

— se economiseşte energia calo¬
rică din spaţiile de lucru în timpul
iernii.

Principiul de funcţionare se bazează
pe recepţionarea unui semna! de la
vehiculul în mişcare. Acest semnal
acţionează un dispozitiv ce pune în
mişcare motorul pentru acţionarea uşi¬
lor.

Emiţătorul (fig. 1), plasat pe vehicul,
se alimentează de la bateria acestuia.
El se compune dintr-un oscilator si¬
metric echipat cu tranzistoare de tip
BD 135 (BD 137, BD 139, BF 258).
Frecvenţa de oscilaţie se alege între
5 şi 20 kHz. Se va avea grijă ca frecvenţa
de rezonanţă a circuitului de emisie
să coincidă cu cea de la recepţie.
Miezul bobinei emiţătoare este format

A. MIGQL.AE

d!ntr~un pachet de toie f 6,8. Diametrul
mediu al bobinajului este de 20 mm,
iar lungimea de 18 mm. înfăşurarea
de colector are 75+25+254-75 spire,
iar cea de bază are 2x5 spire.

Sîrma folosită este CuEm 4 0,4 mm.

La recepţie se constată existenţa
unei bucle cu trei spire jucînd rolul
de antenă. Ea se realizează dintr-un
cablu cu trei conductoare. Diametrul
buclei va fi de aproximativ 1 m. Pentru
obţinerea celor trei spire necesare se
leagă în serie cele trei fire.

Primul etaj amplificator are ca sar¬
cină un transformator acordat pe frec¬
venţa de comandă. El se realizează
pe un miez similar celui de la emisie.
In primar vor fi 500 de spire CuEm
4 0,2 mm, iar în secundar 50 de spire
din acelaşi conductor. Ai doilea etaj
amplifică semnalul filtrat şi îl transmite
etajului detector (cu Tj). Pentru acţio¬
narea unui releu sau contactor s-a
prevăzut şi un etaj de putere (1^).

Bucla de recepţie se îngroapă sub
calea de acces. Reglarea puterii emi¬
ţătorului se face astfel încît acţionarea
releului să se realizeze cînd vehiculul
se apropie la 1,5—2 m de uşă.

1 EMIŢĂTOR

-+6V

3,3kn

t 2

BC107 i

Jkxi

50nF

.ii.

BC107

r A

< 'Ni

/ŢXh L

T1SJBCI07 |

■- jj “j <

-Hjf —*

68 r
a L

\ t 4

I BD135

1 Ls

sjsoouM

feTljk [

|10

Jkn

25 |—'

MS)

Jkn

M16V

TEHNIUM 12/80

mmim

mmm

Constructorilor amatori care posedă un tranzistor de putere cu
siliciu, cu tensiune înaltă de lucru = 500 V şi = 6 A), ie

propunem spre experimentare o variantă simplificată de aprindere
electronică, a cărei schemă a fost preluată după revista «Le Haut
Parleur», nr. 1 641. Montajul a fost conceput pentru autoturismele cu
acumulator de 12 V, avînd minusul conectat Sa masă.

In afara avantajelor binecunoscute pe
care le oferă sistemele de aprindere elec¬
tronică (diminuarea uzurii contactelor
ruptorului, uşurarea demarajului la rece,
funcţionarea regulată a motorului, eli¬
minarea rateurilor etc.), schema alăturată
reduce simţitor nivelul paraziţilor cu
frecvenţa înaltă din instalaţia electrică a
autoturismului. De asemenea, timpul de
creştere pentru impulsurile de tensiune
din primarul bobinei de inducţie este în
cazul de faţă scurtat (se compensează
astfel şi efectul de limitare în amplitudine,
produs de diodele Zener); aceasta con¬
duce la creşterea energiei scînteilor de
la bujii, deoarece, după cum se ştie,
tensiunea secundară este proporţională
cu factorul dl/dt din primar.

Montajul nu necesită bobine sau rup-

îoare speciale, nu face apel la surse
speciale de înaltă tensiune şi nu impune
reglaje deosebite ale avansului.

In figura 1 este prezentată schema cla¬
sică de aprindere, iar în figura 2 schema
propusă. Se observă că între borna de
ruptor a bobinei de inducţie şi contactul
ruptorului care nu este la masă a fost
intercalat circuitul emitor-colector al tran¬
zistorului T. Intre colectorul tranzistoru¬
lui şi masă este plasată o diodă Zener
cu tensiunea nominală V z = 300 V (în
schemă două diode Zener, Z x şi Z 2 , fiecare
cu tensiunea nominală de 150 V, legate c .
în serie). Ea are rolul de a limita tensiunea
pozitivă a colectorului la valoare V z (pe
sensul invers) şi în acelaşi timp de a
preîntâmpina inversarea polarităţii din
colector (pe sensul direct). Baza tran¬

zistorului este polarizată de la borna plus
a bateriei prin intermediul rezistenţei R r

FUNCŢIONARE

La închiderea contactelor ruptorului
între borna plus a bateriei şi masă se
stabileşte un curent prin primarul bobi¬
nei şi- tranzistor. Acest curent este rela¬
tiv mare, dar nu antrenează o disipaţie
termică periculoasă, tranzistorul fiind
saturat. La deschiderea contactelor rup¬
torului curentul prin primarul bobinei
este brusc întrerupt, antrenînd efectul
binecunoscut de inducţie. Tensiunea pri- ,.
mară creşte brusc pînă la valoarea V z ,
apoi revine la zero. în acest timp tensiu¬
nea Sa bornele contactelor ruptorului nu 1

creşte peste 12 V, această valoare co-
respunzînd tensiunii maxime de bază.
Tranzistorul «izolează» astfel contac¬
tele ruptorului de înaltă tensiune de
autoinducţie din primar şi prin urmare Ja
contacte nu vor mai apărea scîntei. în
figura 3 sînt date formele semnalelor din
primar (V P ) în cazul sistemului clasic
şi al schemei propuse.

(CONTINUARE ÎN PAG. 17)

AUTOSTOP

mrm mimo

Oprirea automată a motorului de
casetofon la terminarea benzii previne
mersul îndelungat în gol datorită ne¬
atenţiei şi toate consecinţele sale ne¬
plăcute: forţarea motorului, uzura pe¬
riilor, lustruirea prin alunecare a unor
părţi ale mecanismului, scurgerea de
electrolit din bateriile ce se epuizează
ş.a.

Sistemul pe care îl propunem sesi¬
zează pe cale optică rotirea mosoru¬
lui cu bandă şi, cînd acesta se blochea¬
ză, opreşte în cîteva secunde motorul.
Principala caracteristică constă în lip¬
sa oricărui contact mecanic cu meca¬
nismul deseori fragil al casetofonului.
Traductorul optoelectronic de mişcare,
piesa principală a automatului, este
reprezentat în figura 1. El cuprinde un
bec cu gabarit redus şi un fototran-
zistor, montate într-un suport de plas¬
tic. Lumina becului poate ajunge la

Fiz. GH. BĂLUŢĂ

fototranzistor numai dacă în apropiere
se află o suprafaţă reflectantă (albă).
O suprafaţă absorbantă (neagră) nu
trimite practic deloc lumina, prin re¬
flexie, spre fotodetector. Traductorui
se fixează la 3—4 mm distanţă de rola
care antrenează direct mosorul debi¬
tor de bandă, ca în figura 2. Poziţia
exactă o va stabili constructorul, în
funcţie de spaţiul existent în aparat.
Pe rolă se lipeşte un disc de hîrtie,
jumătate alb, jumătate negru mat, ca
în desen. Cînd rola se roteşte, datorită
alternanţei celor două sectoare cu
reflectivitate diferită, iluminarea foto-
tranzistorului variază periodic (fig. 3 a)
şi curentul prin el se modifică, dînd
naştere la impulsuri dreptunghiulare
de tensiune la borne (fig. 3 b).

Schema circuitului electronic, care
menţine curentul nominal prin motor
atît timp cît există aceste impulsuri,

este dată în figura 4. T 2 şi T, alcătuiesc
un circuit monostabil. El funcţionează
ca formator de impulsuri cu amplitu¬
dine şi durată constante (7,5 V — 1 s).
Starea sa fundamentală este cea în
care T 2 conduce, iar T, este blocat.
Cînd iluminarea iui T x scade brusc
(se trece de la sectorul alb !a cel ne¬
gru), un impuls pozitiv este iransmis
prin C x la baza iui T 2 . Circuitul bascu¬
lează şi T 3 conduce timp de aproxima¬
tiv 1 s. Prin Dj şi o rezistenţă de limi¬
tare a curentului, C 2 se încarcă la 7 V
în acest interval, Descărcarea se face
lent, în cca 10 s, prin D 2 , asigurînd
curentul de bază pentru T^. Acestei
conduce împreună cu T g şl motorul
este alimentat normal. Impulsurile lu¬
minoase sosesc la intervale de timp
variabile (în funcţie de cantitatea de
bandă de pe mosor), dar nu mai mari
de 4 s. C 2 asigură cu prisosinţă con-
ducţia tranzistoarelor finale în acest
timp. Cînd rola s-a oprit, nu se mai
produc impulsuri; monostabilul nu mai
încarcă periodic pe C 2 şi, după 5—10 s
(depinzînd de curentul absorbit de
motor), şi T 5 se blochează, becul
se stinge — pentru reducerea consu¬
mului din baterie —, iar motorul se
opreşte.

Pentru pornire este prevăzut între¬
rupătorul s, tip sonerie; o apăsare
scurtă pe e! încarcă pe C 2 şi determină
funcţionarea motorului pînă la sosirea
primelor impulsuri.

Becul folosit (12 V/40 mA, pentru
trenuleţe electrice), alimentat la 7,5 V,
consumă cca 35 mA şi dă lumină su¬
ficientă pentru funcţionarea automa¬
tului. Se poate utiliza orice alt bec de
tensiune corespunzătoare şi consum
redus, dacă există spaţiu suficient;
construcţia traductorului se va adapta
lajorma acestuia.

în cazul în care casetofonui are sta¬
bilizator electronic pentru motor, acest
bloc se conectează ca sarcină pentru
T s , în locul lui M. Alimentarea motoru¬
lui se face din blocu! stabilizator, con¬
form schemei originale.

Verificarea construcţiei se face în
două etape: mai întîi traductorui, fo¬
losind un ohmmetru cu care se apre¬
ciază deschiderea şi blocarea corectă
a fototranzistorului cînd în faţa lui
se află sectorul alb, respectiv negru;
de-abia după aceea se trece la verifi¬
carea circuitului, urmărind obţinerea
unor forme ale semnalului, în punctele
esenţiale, ca acelea din figura 3.

vA/

1.0/9V

+ 7,5 V

I c

C'-'l

\ °
ţec

J °

r o

2*BC178B
\ r 3 rj

z ’

'-4'

(Ni

-*r

COI

l c 7

750'

CZZH

-►h

91 k
-CZ3

i ’j

iZ. ■

150k

10,0

9 V

BC109 C

. max

4 *. .

: : ti,

i “

kA-

U—

Li..,_

'n 3

5- 10 *. .

TEHNIUM 12/80

Constantin Brîncoveanu, domnul
Ţării Româneşti în perioada 1688-1714,
ne-a lăsat o foarte exactă condică de
venituri şi cheltuieli în care găsim
menţionate următoarele: «1487- 1/2 tai,
s-a dat la făcutul caicelor celor ce
s-au făcut cu poruncă împărătească,
cu cherestea, cu meşteri, cu ferul, cu
pînzele, cu funiile şi cu toate alte
cheltuieli pînă s-au isprăvit».

Din pravila mănăstirii Govora (1640)
mai aflăm că aceste nave erau caice
domneşti, că purtau pavilion albastru
cu stema ţării: vultur cu crucea în
plisc, cu coroană deasupra capului,
la dreapta soarele cu trei stele, la
stînga luna cu trei stele.

Tot de la Brîncoveanu, din aceeaşi
sursă, aflăm echipajul unui asemenea
caic: un comandant, 28 de chiurecgi
(marinari), unul sau doi topdgi (tu¬
nari), un dumengi (timonier), în total
31 de oameni.

Caicele erau nave uşoare şi iuţi,
cu 14 perechi de rame, ce patrulau în
zona Rahova-Cerneţi, urcau Dunărea
la Cazane, intrau în ape mici, asigu-
rînd securitatea comeiiului pe Dună¬
re. Este posibil ca aceste nave să fi
fost construite la şantierul din Giur¬
giu, unde se pare că au mai fost rea¬
lizate şi alte vase.

Celor două caice existente le-au
fost căpitani NECULAI i IÂTCO la
Rahova şi PETCO ODA-BÂSA la
Cemeţi.

Flotila de Dunăre a lui Brîncoveanu
a luat parte şi la războiul turco-austriac
încheiat în 1699. prin pacea de la
Karlowitz.

Nu ştim exact cum arăta o aseme¬
nea navă, dar o putem estima dimen¬
sional, ţinînd seama de numărul pere¬
chilor de rame şi, mai ales, dintr-o
descriere ulterioară (1779) a unei nave
de acelaşi tip, făcută de căpitanul
austriac Lauterer. Dacă adăugăm că
în cei 100 de ani ce despart această
descriere de ce ne interesează pe
noi, a evoluat mai mult artileria decît
soluţiile constructive aplicate caice¬
lor, atunci am putea folosi cele văzute
de Lauterer: «Şaica sau vasul de Du¬
năre este construită din lemn de ste¬
jar, după felul galerei, cu deosebire
însă cu o punte plană. Circa 14 klaf-
teri (stînjeni austrieci) lungime (circa
26,54 m); 3 klafteri lăţime la mijlocul
vasului (5,688 m) şi 4 picioare adînci-
me (1,32 m). Prin adîncime înţelegem
înălţimea totală a corpului, în faţă are
un spiron (adică un pinten de abordaj).
Lopătarii stau în mijloc şi se sprijină
pe băncile de vîslit; lopeţile sînt întă¬
rite prin legături la parapet; în repaus
se trag înăuntru şi se aşază de-a
curmezişul peste corabie. întregul vas
este acoperit, cu excepţia unei deschi¬

zături lungi de 4 klafteri (7,584 m). La
o treime, începînd de ia prova, stă un
catarg înalt, întărit cu două sprijini¬
tori şi,_ de obicei, prevăzut cu veie
latine. înaintea şi în spatele vîslaşi.lor
ele sînt prevăzute cu şarturi», in esen¬
ţă, diferenţa faţă de şaica din 1700
consta în armament: 4 tunuri faţă de
unul singur.

Este interesant de ştiut că unifor¬
ma marinarilor se numea «şaiag» şi
era confecţionată de ei înşişi din pos¬
tav braşovenesc. în timpul iernii cai¬
cele nu navigau, ele fiind trase pe
uscat şi păzite de echipaje.

Reconstituirea prezentată ia în con¬
siderare toate datele descrise ante¬
rior. Soluţia propusă are următoarele
caracteristici:

Lungimea.. 24 m

Lăţimea. 4,6 m

Pescajul. 0,7 m

Deplasamentul .«20 t

Armamentul . ■ 1 tun,120 mm
Bibliografie:

C. Giurescu— «Contribuţii la istoria
ştiinţei şi tehnicii româneşti în secolul
al XV-lea — începutul secolului al
XlX-lea», 1973

C. Ciuchi — «Istoria marinei româ¬
ne în curs de 18 secole», 1903
B. Langstrom — «Sailing Ships»,
N.Y., 1978

Chapman H. — «Arhitectura Nava-
lis Mercatoria» (1688), 1977.

MOTO

NOUL In instalaţia electrică lâ

Trebuie remarcat faptul că, începînd
cu luna august 1980, autoturismele
«ăkoda» sînt echipate cu un nou tip de
bobină de inducţie cu parametri func¬
ţionali mai ridicaţi, îmbunătăţindu-se
pornirile la rece. Circuitul electric de
lucru al noului tip de bobină este fi¬
gurat în schema (fig. 1) cu linie în¬
treruptă.

La tipurile 120 LS şi 120 GLS men¬
ţionăm că s-au montat opţional şi în¬
călzitoare de parbriz, iar în cazul că

nu au montat acest dispozitiv, se poa- ]
te monta foarte uşor, fiind prevăzute !
în schemă circuitele respective (cu
linie întreruptă circuitul încălzitoru¬
lui 153).

De asemenea semnalăm noile tipuri
de relee 146 şi 155 pentru fază lungă
şi pentru fază scurtă.

în figura 4 sînt date schema şi mo¬
dul în care se montează farurile de
ceaţă. I

(După «MOTOR-REVUE») J

f“—

‘TţlU

Instalaţia electrică a autoturismului
«Skoda» tip 105/120 model 1980 este
realizată în sistem unifilar, adică mi¬
nusul bateriei este legat la caroseria
autoturismului, iar plusul bateriei este
distribuit la consumatorii electrici prin
cabiaj convenţional. Tensiunea de lu¬
cru a instalaţiei electrice are valoarea
de 12 V, fiind furnizată de ansamblul
altârnator-redresor-acumulator (fig. 1).

Bateria electrică a autoturismului
este menţinută în stare de încărcare
optimă prin intermediul releului regu¬
lator de către alternator, care are în¬
corporat un redresor cu semiconduc¬
toare.

Caracteristicile de bază ale compo¬
nentelor ce formează sursa electrică
a autoturismului sînt:

— bateria electrică (acumulatorul);
se utilizează un ÂKUMA 12 V — 37 Ah
de tipui 6 N 37;

— aîternatorui tip Pal Maonetou
443.113-516.121 pentru 105 S, 105 L,
120 L şi 443.113-516.181 pentru 120 LS,
120 GLS:

— curentul maxim este de 42 A
pentru 105 S, 105 L, 120 L şi de 55 A
pentru 120 LS, 120 GLS;

— regulatorul de tensiune este un
Pal Magnetou 443.116-417.020 pentru
105 S, 105 L, 120 L şi 443.116-459.071

3:315i

E |j—6s ,H f

cu semiconductoare pentru 120 LS,
120 GLS.

Schema de montaj a alternatorului
cu regulatorul de tensiune pentru
«ăkoda» 105 S, 105 L şi 120 L este dată j
în figura 2, iar pentru «ăkoda» 120 LS,
120 GLS în figura 3.

Reieul regulator de tensiune ajută
la furnizarea unei tensiuni conectate
sistemului electric la turaţii de lucru
corespunzătoare. Pentru buna func¬
ţionare este necesar un contact de
masă foarte bun.

Pentru alimentarea electrică a bu-
jiilor cu înaltă tensiune corespunză¬
toare (pentru producerea scînteii elec¬
trice în cilindrii motorului) pe auto¬
turism sînt montate bobina de induc¬
ţie şi distribuitorul cu avans vacuuma-
tic şi centrifugal. Distanţa între con¬
tactele ruptorului (platinele) se reco¬
mandă să aibă valoarea 0,4±0,08 mm,
iar valoarea condensatorului este de
0,2-0,25 ju F.

ATINTIE

ii lini!

Colonei VICTOR BEOA

Dacă în timpul lunilor de vară şofe¬
rii amatori puteau să evite uşor circu^
laţia pe timp de noapte (la ale cărei
capcane ne-am referit în numărul tre¬
cut), ajungînd la destinaţie înainte de
orele 20,00-21,00, în sezonul actual
acest lucru este imposibil de realizat,
ţinînd seama că se întunecă foarte
devreme (în decembrie, la ora 16,00
este aproape întuneric).

Un număr mare de şoferi amatori
sînt nevoiţi deci să circule pe întune¬
ric, dimineaţa cel puţin o oră (între
6,00 şi 7,00) şi seara minimum 3 ore
(între orele 16,00 şi 19,00). Cînd de¬
plasările se efectuează în oraşe, pilo¬
ţii nu întîmpină greutăţi prea mari.
Atunci însă cînd călătoriile au loc în
afara localităţilor, lucrurile se com¬
plică, drumurile putînd ascunde nenu¬
mărate capcane, lată de ce în aceste
luni trebuie acordată o mare atenţie
sistemului de iluminare.

Alteori, fasciculul luminos ai faru¬
rilor se «plimbă» în timpul mersului
prin... copaci; nu prin pomi de 1,5-2 m
înălţime, ci prin arbori înalţi de 10-15 m.
Nu numai că în asemenea cazuri por¬
ţiunea din faţa maşinii pilotate nu e
luminată în mod corect, dar farurile —
transformate în proiectoare de sta¬
dion — îşi manifestă «agresivitatea»
faţă de piloţii care rulează din sens
opus, orbindu-i, chiar cînd se utili¬
zează faza de întîlnire.

Sistemul de a folosi în condiţii de
ceaţă un singur proiector este nu nu¬
mai nelegal, dar şi extrem de pericu¬
los, autovehiculul respectiv putînd fi
confundat cu uşurinţă, mai ales în
condiţii de vizibilitate scăzută, cu o
motocicletă. Dorind să dispună de
surse mai puternice de lumină, unii
amatori folosesc nu două, ci trei faruri
de ceaţă, sistem care are, de aseme¬
nea, darul de a semăna confuzie şi a
«orbi». Unii merg cu fantezia mai de¬
parte. Pentru a fi «protejaţi», ei insta¬
lează în spatele autoturismului faruri
cu lumină albă, avînd darul de a con¬
stitui permanente surse de pericol prin
efectul de «orbire» pe care îl provoacă
pentru cei care rulează în urmă. Tot
la capitolul «inventivitate» trebuie
amintită iniţiativa unor posesori de
autoturisme care îşi instalează în par¬
tea din fată a autovehiculelor lumini

de culoare roşie, verde, albastră, «aşa j
ca maşina să arate mai frumos», ne- j
realizînd sau nedorind să înţeleagă
confuzia (şi în circulaţie confuzia în- I
searnnă pericol) pe care o provoacă
în trafic maşinile respective, împodo¬
bite ca nişte pomi de iarnă.

Instalarea unor lumini albe în spate
(la maşinile nedotate din fabrică cu
asemenea lumini care să funcţioneze
la mersul înapoi) nu poate fi decît sa- j
lutară, afirmaţie pe care nu .o putem f
însă face atunci cînd e vorba de lămpi
«stop», care se rotesc în cnip de mo- ^
rişcă, instalate suplimentar, undeva
în zona lunetei. Asemenea jucării nu
ajută, bineînţeles, la nimic.

Singurul «serviciu» pe care îl pot
face posesorii autoturismului respec- |
tiv îl poate constitui o eventuală lovi¬
tură din spate, din partea vreunui
curios care se apropie să vadă despre
ce este vorba.

Presupunem că la maşina dv, totul
e în regulă: farurile sînt bine reglate,
curate; semnalizatoarele, lămpile stop
şi de poziţie la fei. Rămîne corecta lor
folosire. Atenţie pentru a nu «orbi»
partenerii (nici dv. nu vă face plăcere
să primiţi în ochi un «snop» de lu¬
mină) cînd circulaţi în afara localită¬
ţilor, iar în oraşe, neapărai după lăsa¬
rea întunericului, folosiţi numai’ lumi- 7
nile de întîlnire.

TEHNIUM 12/80

KNT1I TiXESII IIMEICUIWU

IKCIIATBH

mmmm mm*

ing. RADU ISTHATE

Piin publicarea acestui articol răspundem unui număr mare de
cititori care şi-au exprimat dorinţa de a realiza şi utiliza urs incuba¬
tor. Adresată în special tinerilor din agricultură, construcţia incu¬
batorului pe care o prezentăm este simplă şi s© poate realiza cu
materiale uşor de procurai Incubatorul semiautomat, experimen¬
tat d® autor, a dat rezultate bune, randamentul fiind de circa 70% şi
cu o capacitate de 140 de ouă.

Se ştie că incubatorul trebuie să
creeze aceleaşi condiţii de incubaţie
pentru ouă ca şi găina; acestea se
rezumă sumar ia:

— crearea unei temperaturi cît mai
constante şi cu posibilitatea de re¬
glare în diverse stadii de incubaţie;

-—crearea umidităţii variabile func¬
ţie de stadiu! incubaţiei;

— activarea circulaţiei aerului din
incubator;

interiorul fără să se deschidă. Deci
evităm pătrunderea aerului rece din
exterior. Suplimentar se prevede şi o
a doua uşă sub forma unui capac.
Atît uşa cu geamul, cît şi capacul se
prind de unu! din pereţii laterali cu
ajutorul unor balamale simple. După
ce am pregătit piesele necesare con¬
strucţiei incubatorului,’trecem la mon¬
tarea lor. Astfel, pe peretele inferior
montăm pereţii laterali şi peretele din

intrarea aerului în orificiile (12) şi
ieşirea acestuia prin partea superioa¬
ră (orificiu! 5).

Apa încălzită în bazinul (3), figu¬
ra 2, ajunge la un radiator (8), reaiizat
din ţevi de 3/4 ţoii. Se va avea grijă
ca ţevile de legătură şi ceie ale radia¬
torului (8) să fie montate cu pantă
către vasul de expansiune pentru a
permite eliminarea aerului (dacă
există) din instalaţie. Capacitatea in¬
stalaţiei este de aproximativ 9-10 litri
de apă.

Pentru a se putea interveni în cazul
în care se întrerupe curentul de la re¬
ţea, se prevede, suplimentar, un tub
dreptunghiular sau cilindric care trece
prin bazinul (3). Prin el vor circula
gazele fierbinţi de la o lampă cu pe¬
trol.

Suportul pentru susţinerea ouălor
(9), figura 3, se realizează din 13 tuburi
din tablă cu o grosime de 0,4 mm şi
un diametru de 40 mm, aşezate la
distanţe convenabile încît să nu trea-

tipul celor folosite îa radiatoarele elec¬
trice cu uiei, însă precizia este mai
redusă. Este necesar să se lege la
priza de pămînt întreaga instalaţie.

Diferenţa de temperatură indicată
de cele două termometre montate în
orificiile (8) si (7) trebuie să fie de
1-1,5°C.

Regimul de incubaţie, avînd tem¬
peratura indicată de termometrul (6),
care se află montat la circa 1-2 cm de
partea superioară, a ouălor este:

— ziua 1-2: temperatura 39,5-40°C,
umiditate 65% (ambele tăvi pline cu
apă), ciapeta superioară închisă, ouăle
nu se întorc; se va avea grijă să se
respecte aceşti parametri întrucît a-
ceasta este perioada critică pentru
formarea embrionului;

— ziua 3-19: temperatura scade de
la 39,5°C ia 38°C, iar umiditatea ia 50%
(o tavă plină cu apă), ciapeta supe¬
rioară se deschide la maximum, ouăle
se întorc la 2-21/2 ore;

— ziua 20-21: temperatura se men-

ROÂTA

ROATA ACŢIONARE

LOCAŞ

OUĂ

SUL

RArV

cu petrol

— rotirea ouălor.

incubatorul din figura 1 se confec¬
ţionează din scînduri de esenţă moaie
sau alt material cu proprietăţi termo-
izolatoare (PAL, PFL), care la rîndul
lor se izolează cu vată minerală. Este
bine ca acesta să fie prevăzut cu pe¬
reţi dubli. înainte de a trece la mon¬
tarea propriu-zisă a incubatorului, pre¬
gătim părţile componente ale aces¬
tuia. Pe peretele superior se execută
un orificiu (15) dreptunghiular de 150x
70 mm, peste care se montează o cla¬
pă sau o placă glisantă necesară re¬
glării ventilaţiei interioare şi două ori-
ficii cu diametrul de 14-15 mm (6) şi
(7). în peretele inferior se execută
şase orificii (12) cu diametrul de 14-
15 mm, dispuse simetric, pe două
rînduri, în care se montează tuburi de
PVC, care vor trece şi prin stratul ter-
moizolator. Pe pereţii laterali şi în
peretele din spate se practică, de ase¬
menea, cîte un orificiu (12). Incuba¬
torul se închide cu o uşă prevăzută
cu geam, pentru a se putea verifica

spate, peste care se aşază şi se fixea¬
ză peretele superior, jn continuare
montăm cele două uşi. îmbinarea păr¬
ţilor componente se face prin încle-
iere, iar pentru o rezistenţă mai bună
din loc în loc se bat cuie sau holz-
şuruburi.

Incubatorul se sprijină pe picioare
confecţionate din lemn sau din fier
corn ier fixate de cele patru colţuri ale
cutiei prin intermediul unor cuie sau
şuruburi.

După ce am confecţionat cutia in¬
cubatorului, trecem la dotarea aces¬
teia, cît şi la descrierea modului de
funcţionare.

în orificiul (6) se montează un ter¬
mometru cu o indicaţie maximă de
50-60°C care măsoară temperatura la
nivelul ouăior. Termometrul de con¬
tact care comandă cuplarea şi decu¬
plarea rezistenţei de încălzire a apei
se montează în orificiul (7). Se poate
folosi unul utilizat la acvarii cu indi¬
caţia maximă de 45°C şi cu contact
mobil.

Ca element de încălzire s-a ales o
rezistenţă de 1 900 W/220 V, de genul
celor folosite la maşinile de spălat
rufe. Ventilaţia naturală necesară în
interiorul incubatorului se creează prin

220V^

că ouăle printre ele. Tuburile sînt ast¬
fel montate încît, cu ajutorul unor roţi
dinţate şi al unui ianţ de bicicletă, să
rotească ouăle în timpul incubaţiei.
Mişcarea se comandă manual. Acest
dispozitiv se montează în incubator,
pe două ghidaje laterale. S-a ales
acest sistem deoarece cu ajutorul
unei manivele, montată în exterior, se
mişcă simultan toate ouăle.

Sub aceste tuburi, la o distanţă de
4-5 cm, se montează un grătar (10)
realizat din plasă de sîrmă subţire cu
ochiuri pătrate,. pe care vor sta puii
pentru uscare. în continuare, sub gră¬
tarul (10), figura 1, şi pe peretele infe¬
rior al incubatorului se aşază două
tăvi cu apă (11), care servesc la crea¬
rea umidităţii necesare. La tava din
spate apa se poate turna printr-un tub
cu pîlnie din exterior.

Pentru a permite crearea unei at¬
mosfere cît mai omogene în interiorul
incubatorului, atît din punct de ve¬
dere al umidităţii şi al temperaturii,
pe peretele superior (în interior) se
montează un ventilator electric (13) ce
este acţionat în perioada de decuplare
a rezistenţei de 1 900 W. Aceasta
poate fi realizată în mai multe variante,
după posibilităţile şi ingeniozitatea fie¬
căruia. Se vor prevedea şi siguranţe
de protecţie electrică. De asemenea
se poate utiliza şi un termostat de

5 REZISTENŢĂ RELEU
RE=OU(l) TERMIC (2)

ţine în jur de 38°C, umiditatea creşte
la 65%, ciapeta superioară deschisă
la maximum, ouăle nu se întorc.

Puii cad pe grătar unde se lasă
circa 3-4 ore pentru uscare (se va
evita lumina interioară, deoarece ei se
îngrămădesc spre aceasta, sufocîn-
du-se), de aici se scot şi se aşază sub
o eleveioză încălzită cu curent electric.

Eleveioza (fig. 5), de formă prisma¬
tică, se realizează din PFL cu grosi¬
mea 4-5 mm, avînd în partea superioa¬
ră două bucăţi plăci de şamotă de
reşou (1) cu rezistenţe legate în serie,
între ele se montează un releu termic
de comandă (de la fierul de călcat)
cu ajutorul căruia se reglează tempe¬
ratura. Se vor lega toate părţile me¬
talice la priza de pămînt de protecţie.

TEHNIUM 12/80

pozitive m ccsTisis

Ing, V. CĂLiMESCU

5n foarte muite cazuri, existenţa unor
copii pozitive, rapid obtenabile după
pelicula negativă, facilitează şi scurtea¬
ză durata realizării fotografiilor, per-
miţînd o selecţie rapidă atît calitativă,
cit şi cantitativă.

Este vorba practic despre fotogra¬
fiile obţinute Sa scara 1:1 prin copiere
prin contact pe fîşii lungi de hîrtie
fotografică. Procedeul este răspîndit
în fotografia alb-negru. în color este
de asemenea posibil să se facă astfel
de pozitive de control, dar ulterior,
prin mărire, apar diferenţe de culoare.
Desigur, o primă copie «zero» poate
fi utilă, obţinerea ei făcîndu-se pe
acelaşi dispozitiv ca acela pentru a!b-

In cadru! acestui articol este descris
un dispozitiv de copiere special pen¬
tru obţinerea de pozitive de control
de pe film de 35 sau 50 mm, pe o lun¬
gime de 800 mm. Totodată, dispoziti¬
vul permite controlul vizual ai oricărei
peiicule (de aceste dimensiuni), pu¬
ţind fi folosit la selecţia diapozitivelor.

Să analizăm construcţia cu ajutorul
figurii 1 . Caseta 1 , care are un sistem
interior de iluminare, este prevăzută
la partea superioară cu un geam opal
sau mat, 2, pe care se află piaca fixă 3
şi placa mobilă 4. Placa mobilă este
prinsă pe coiţarul 5 cu cinci şuruburi
speciale 6, ea avînd posibilitatea să se
deplaseze graţie caneiuriior cu care
este prevăzută. în spaţiul delimitat de
cele două plăci se aşază pelicula ne¬
gativă cu gelatina în sus (prin uşoară
arcuire), peste ea fîşia de hîrtie cu
gelatina în jos, ansamblul astfel reali¬
zat se presează manual cu presorul 7.
Practic sînt necesare două presoare,
cîţe unul pentru fiecare lăţime de film.

în ceea ce priveşte aşezarea hîrtiei,

C_ m _ ,

--\-1

1 i HjiijH

1 \ 1

“T*-

k\\\W\\NK\W\\V

structorului, singura cerinţă de prin¬
cipiu fiind asigurarea unei foarte bune
rigidităţi. La partea superioară se va
asigura aşezarea plăcii 2 (sticlă cu
grosimea de 5—6 mm) astfel încît să
fie «la faţă» cu partea superioară (de
lemn) a casetei şi se va asigura o bună
etanşare, astfel încît lumina să nu
«scape» pe contur.

Placa fixă 3 se face din material
plastic sau lemn cu grosimea de 1,5—
2,5 mm şi se lipeşte de reperul 2. Se
va avea grijă să se respecte parale¬
lismul cu axa longitudinală a casetei.

Placa 4 se va executa din acelaşi
material cu placa** 3, conform schiţei
din figura 5. Schiţa cuprinde şi căiţa*
rul 5, care se face din tablă de oţel
sau alamă de 1—2 mm. Se poate
folosi eventual o bucată de cornier

de 50 mm, dar greutatea construcţiei
va creşte. Şuruburile 8 se fac din
alamă sau oţel, conform schiţei din

figura 6.

Se va avea grijă ca într-unul din
pereţii cutiei 1 să se monteze un în¬
trerupător electric cu două poziţii (re¬
perul 16 de pe desenul general), î

în interiorul casetei se află douăl
elemente difuzoare, 14, din sticlă mată
sau o pală, fixate cu ajutorul elemente¬
lor 8 (secţiune triunghi dreptunghic) şi
al suportului centra! 15 şi asigurate!
cu o fîşie de tablă subţire, 13, prinsă!
cu holzşuruburi de suportul centrali

sînt posibile două cazuri, Dacă fîşia
de hîrtie este tăiată cu suficientă pre¬
cizie, cu 1—2 mm mai îngustă decît
filmul, ea se va aşeza perfect peste
film (fig. 2 a). Dacă fîşia de hîrtie este
mai lată decît: filmul, ea va depăşi mar¬
ginile filmului şi marginile plăcilor
(imitatoare (fig, 2 b). în ambele cazuri
se obţin copii bune, deoarece nici o
fotografie nu se întinde pînâ în margi¬
nea peliculei.

Marginile de contact cu filmul ale
plăcilor limitatoare nu sînt drepte, ci
înclinate la 45°, pentru a asigura astfel
menţinerea plană a filmului pe întreaga
lungime. Trecerea de la o lăţime ia
alta este simplă, deplasîndu-se numai
placa 5. Preluarea noii poziţii se face
chiar cu ajutorul unei peiicule de lă¬
ţimea dorită.

Presoruî este constituit din trei ele¬
mente, conform figurii 3. Minerul 7.1
este făcut din lemn (scîndură sau pia¬
ca.! de 10—15 mm grosime), forma sa
exactă urmlnd a fi aleasă de construc¬
tor. Mînerui este prins de jos în sus
(considerînd poziţia de lucru) cu holz-
şuruburile 7.4 de o placă 7,2, din ma¬
terial plastic sau lemn, cu grosimea de
2—5 mm. Piaca 12 se lipeşte cu un
adeziv potrivit (aracet de exempiu)
de presorul propriu-zis, 7.3, realizat •
din lemn (grosime 10—12 mm, scîn¬
dură sau placaj), din sticlă (grosime
6—8 mm) sau mase plastice (grosime
6—10 mm). Presorul trebuie să aibă
faţa de lucru perfect plană; eventual
se lipeşte pe ea o fîşie de cauciuc de
1—2 mm grosime.

Vom continua analiza constructivă
pe baza figurii 4. Caseta 1 se face din
lemn (scîndură sau placaj de 10 mm
grosime). Modul de îmbinare a pere¬
ţilor casetei rămîne la latitudinea con-

A - 55 (32)

Lungimea exactă a reperelor 8, 13,14, f
15 se determină practic după execu¬
tarea casetei. Dimensiunea secţiunii
reperului 8 rămîne la latitudinea con¬
structorului. |

în figura 7 se dă un detaliu privind j
profilarea suportului central 15. Sis-J
temui de iluminare este alcătuit din
18 becuri (reper 10), aşezate şi conec- I
tate conform schiţei din figura 8. Se j
observă că există două circuite, unul I
alcătuit din două şiruri de cîte 7 becuri T
(de o parte şi de alta a suportului cen- ,
trai) şi unul din 4 becuri aşezate 2x2. !
Cele 14 becuri sînt de tipul celor folo
site la frigidere, mate şi avînd puterea
de 15 W, ele asigurînd iluminarea prin- j
cipală. Celeiaite 4 becuri sînt colorate
(verde sau roşu), au 15—25 W şi ser-
f vesc unei iluminări inactinice de con¬
trol care uşurează aşezarea hîrtiei
peste film. Circuitele sînt comandate
de la comutatorul 16.

S-ar putea pune întrebarea: de ce
nu s-a folosit un tub cu neon? Deşi
acesta asigură o iluminare suficient
de uniformă pe toată lungimea nece¬
sară, ei are dezavantajul unei aprin¬
deri necontrolabile. Becurile cu in¬
candescenţă pot fi conectate într-un
circuit de modificare a intensităţii lu¬
minoase şi pot fi comandate de un re¬
leu temporizator.

Prinderea duliilor 11 se face cu nişte

TEHNiUM 12/80

mici colţare din tablă, 12, realizate
practic în funcţie de tipul duliei. In
desen s-a figurat o dulie cu prindere
pe filet (M 10x1).

Elementul 5 şi reperele 12 şi 15 se
prind cu holzşuruburi.

Ca''finisări se recomandă băiţuirea
şi îăcuirea casetei, brunarea sau cro-
marea elementelor metalice.

Obţinerea unor pozitive de control
cu dispozitivul descris este simplă şi
rapidă. în zece minute se poate copia
un film lat sau o jumătate de film per¬
forat.

FSCTE In procesul

pozitiv mm

.13., Modificarea densităţii copii¬
lor fără ca timpul de expunere să
fie schimbat

13.1. Variaţia tensiunii de ali¬
mentare

13.2. Detectarea temporizatoru-
iui de expunere avind consecinţă in¬
constanţa valorii selecţionate

13.3. Developări neuniforme.

Remedii

13.1. Utilizarea unui stabilizator
de tensiune. Este un lucru necesar şi
pentru menţinerea compoziţiei spec¬
trale a becului aparatului de mărit.

13.2. Se înlătură defecţiunea

13.3. Parametrii procesuiui de de¬
velopare se vor menţine cît mai con¬
stanţi (temperatură, durate, agitarea
soluţiilor etc.).

14. Puncte roşii (particule impri¬
mate în gelatina hîrtiei)

14.1. Particule de rugină în apa
de spălare.

14.2. Particule de rugină pe pla¬
ca cromată a uscătorului.

Remedii

14.1, Se va fiitra apa cu un filtru
de robinet, Mai simpiu se leagă o cîrpă
la gura robinetului.

14.2. Se curăţă bine placa cro¬
mată prin spăiare.

15. Zone albe de diferite mărimi.
Apar ca urmare a nerevelării în zonele
respective prin lipirea hîrtiilor între ele.

Remedii: Introducerea succe¬
sivă a hîrtiilor în revelator şi agitarea
soluţiei.

16. Modificarea neprevăzută a
culorilor. Cauza probabilă o consti¬
tuie utilizarea din neatenţie a altor
filtre pentru corecţie.

Remedii: Utilizarea filtrelor pre¬
văzute.

17. Puncte clare

17.1. Puncte negre pe negativ.

17.2. Particule de chimicale pe

hîrtie.

Remedii

17.1 Negativul se spală din nou,

17.2. Nu se păstrează şi mai ales
nu se manipulează chimicalele în la¬
borator.

18. Zgîrîeturî. Apar ca urmare a
manevrării neatente a hîrtiei ude. Cel
mai adesea se datoresc atingerii prea
dure cu unghiile a gelatinei hîrtiei în
timpul tratamentului de developare,

19. Modificarea culorilor în timp

19.1. Influenţa chimică a unor
adezivi acizi folosiţi pentru lipirea-foto¬
grafii lor în album sau păstrarea foto¬
grafiilor într-o mobilă nouă (emanaţii
de vapori ai produselor chimice folo¬
site la fabricarea mobilei) sau alături
de produse cosmetice.

19.2. influenţa iiyninii intense;
este cazul expunerii fotografiilor color
la lumina directă a soarelui sau a tubu¬
rilor fluorescente.

19.3. Tratarea fotografiilor în băi
de stabilizare epuizate.

19.4. Lipirea fotografiilor între
ele în baia de stabilizare.

19.5. Spălarea fotografiilor după
baia de stabilizare.

Remedii

19.1. Pentru lipirea fotografiilor
nu se folosesc adezivi acizi. Fotogra¬
fiile nu se păstrează în medii cu ema¬
naţii ale unor produse chimice.

19.2. Fotografiile color se ţin în
albume, casete sau expuse în zone cu
lumină redusă şi în orice caz difuză.

19.3. Se folosesc băi de stabi¬
lizare proaspete.

19.4. Se agită fotografiile în tim¬
pul menţinerii lor în baie.

19.5. Fotografiile nu se spală
după baia de stabilizare, Se obişnu¬
ieşte o trecere foarte rapidă sub jet
de apă a fotografiilor pentru înlătura¬
rea particulelor solide aderente în
cursul tratamentului. Este de dorit să
se renunţe la acest obicei pe cît
posibil.

RECOMANDĂRI PRACTICE

înainte de experimentarea montajului
este indicat să se instaleze un ruptor
nou, iar reglajul aprinderii să fie făcut
conform prevederilor din cartea tehnică
a autoturismului. Pentru trecerea co¬
modă pe aprinderea clasică, schema a fost
prevăzută cu un comutator dublu, K;
acesta trebuie să fie robust cu izolaţie
corespunzătoare (se vor evita modelele
«miniatură»).

Condensatorul C aparţine instalaţiei
clasice; el se păstrează şi la noul montaj.

Se va acorda atenţie mare realizării unei
construcţii rigide şi robuste.Tranzistorul
se montează pe un radiator din tablă
de aluminiu cu dimensiunile de 70 mm x
45 mm x 2 mm, fiind 'bine izolat faţă
de acesta De asemenea se vor izola bine
diodele şi contactele, legăturile fiind fă¬
cute cu cordon pentru tensiuni înalte.
Cutia în care se introduce instalaţia va fi
şi ea bine izolată (eventual protejată şi
cu o soluţie hidrofugă), montîndu-se în.
compartimentul' motor' cît mai departe
de motor şi de pompa de apă pentru
spălarea parbrizului.

TEHNIUM 12/89

NTERIOR'SO

E. VÂRGHEŞ, deaigner

în numerele trecute am făcut o
scurtă prezentare a duiapului-biblio-
tecă şi am indicat cîteva soluţii de
proiectare şi construcţie pentru acest
tip de mobilă cu funcţiuni multiple.
Pentru camerele de zi această piesă
are anumite dimensiuni şi caracteris¬
tici specifice, dar nu numai camerele
de zi vor fi mobilate astfel.

Camera copiilor, de exemplu, va
avea nevoie de aceleaşi rafturi şi dula¬
puri în care se vor aşeza jucăriile, căr¬
ţile, hainele sau aşternuturile.

Este de la sine înţeles că la proiec¬
tare trebuie să privim totul de la «nive¬
lul» copilului şi aici nu mă refer atît
la înălţimea micuţului beneficiar, cît
la stadiul înţelegerii sale. Nu vom pu¬
tea mobila camera unui copil cu piese
de mobilier preţioase sau uşor de
deteriorat.

Vom avea în vedere ca întreg mobi¬
lierul să fie aşezat la perete, pentru ca
centrul camerei să rămînă liber pentru
joacă. Dimensiunile pe verticală ale
pieselor se vor alege în funcţie de
vîrsta copilului, dar şi de creşterea
înălţimii lui în anii următori. Insist asu¬
pra acestui punct deoarece creşterea
în înălţime nu este proporţională cu
numărul anilor, ci există perioade cu

creşteri mai lente şi altele cu evoluţii
rapide ale înălţimii.

în figura 1 se poate urmări evoluţia
creşterii în înălţime între 1 şi 20 de ani.

Mobilierul va fi proiectat pentru o
durată mai mică, deoarece copiii îl
uzează repede şi, mai mult, el devine
nefuncţionabil odată cu creşterea co¬
piilor şi cu evoluţia preocupărilor lor.

Cînd proiectăm mobilierul pentru
camera unui preşcolar, vom ţine cont
şi de anii cînd va deveni elev şi va avea
nevoie de un ioc de lucru, ca şi de
spaţii pentru depozitarea nu numai a
jucăriilor, ci şi a cărţilor de şcoală sau

literatură. Dacă problema mesei de
lucru este uşor de rezolvat cu o plan¬
şetă şi două capre, nu se mai poate
vorbi la fel despre dulapurile şi raf¬
turile din cameră. Aceeaşi problemă
o ridică şi patul, care, după ce copilul
va fi împlinit 6—7 ani, va trebui schim¬
bat cu unul mare, pentru adulţi.

în acest număr ne vom ocupa de
dulapuri şi rafturi în camera şcolaru¬
lui mic, urmînd ca în numerele viitoare
să apară şi idei de mobilare pentru
camerele de tineret.

în figura 2 puteţi vedea o schiţă
orientativă de mobilare a unei camere
pentru doi copii.

Au fost prevăzute două planşete
orientate corect faţă de fereastră, două
paturi aşezate în unghi drept şi un pe¬
rete întreg ocupat de un dulap-biblio-
tecă, ce va fi proiectat în aşa fel ca
fiecăruia dintre copii să-i revină un
dulap pentru haine, cîte o mică incintă
închisă pentru depozitarea peste zi a
aşternuturi lor şi un anume număr de
rafturi «la lumină», unde se vor aşeza
cărţi, jucării şi cîteva obiecte decora¬
tive specifice vîrstei. Vom evita, pe cît
posibil, vazele cu flori, ghivecele, în
general orice obiect casant sau uşor
de degradat.

De asemenea vom avea în vedere la
proiectare ca toate colţurile ascuţite
ale mobilei să se afle la o înălţime mai
mare decît aceea a copiilor. Este indi¬
cat să ocupăm integral peretele pentru
a crea un spaţiu mare de depozitare.

Construcţia dulapului-bibliotecă se va
face modulat pentru a putea deplasa
uşor piesele componente în vederea
curăţeniei.

Materialul va fi panelul de tel sau ,
brad, iar anumite repere, cum ar fi
uşile şi unele rafturi, vor trebui să fie
uşor demontabile.

Soluţia constructivă este similară
cu cea sugerată în nr. 9/1980 al revistei
noastre, modulele nedepăşind lăţimea
de 80—100 cm. Elementul de rezistenţă
al fiecărui modul este foaia de placaj
din spate, cu o grosime de 3—6 mm,
pe care o lăsăm să se usuce pe o
suprafaţă plană înainte de a fi folosită.
Pentru ca în timpul uscării placajul
să nu se onduleze, se vor pune din
loc în loc obiecte grele. Uscarea nu
se va face la soare sau ia căldură
excesivă. Achiziţionarea materialelor
lemnoase pentru diferitele noastre con¬
strucţii trebuie să se facă spre sfîrşi-
tul verii, cînd vom avea certitudinea
că au fost corect uscate în depozitele
fabricii producătoare sau în cele ale ]
unităţii de desfacere. Această reco¬
mandare este valabilă nu numai pentru ;
placaje şi paneluri, dar şi pentru şipci,
scînduri, foi de PAL etc. în atmosfera
uscată a apartamentelor din blocuri,
materialul umed s-ar usca forţat, de-
formînd sau chiar degradînd obiectele
confecţionate din el.

îmbinările între laturile modulelor

9 CI

se fac cu cuie îngropate şi aracet gros
de tîmplărie, locurile cuielor îngropate
în lemn cu dornul vor fi chituite şi
şlefuite. Uşile se vor confecţiona din
panel sau PAL de 10—15 mm şi vor fi
prinse de laturile dulapurilor cu bala¬
male «aruncător» (descrise în- nr. 1$
1980 al revistei noastre).

Incintele pentru aşternuturi se vor
plasa în partea inferioară a modulului,
iar uşile se vor deschide ca în figura 3.
Rafturile dulapului se vor confecţiona
din placaj 3 mm pe ramă, iar rafturile
«la vedere», destinate cărţilor şi jucă¬
riilor, se vor confecţiona din PAL
sau, mai bine, din panel de 15—18 mm
şi se vor sprijini pe dopuri de plastic
prinse pe partea interioară a modulu¬
lui cu cîte un holzşurub.

S-ar putea ca,datorită greutăţii căr¬
ţilor, rafturile (mai ales cele confec¬
ţionate din PAL) să se curbeze uşor
după un anumit timp. Întorcînd raftul
cu partea curbată în sus, se remediază
şi acest unic neajuns.

Finisajul se face prin vopsire în
culori deschise şi saturate.

18 20

TEHNIUM 12/80

După uscarea stratului de grund, se
mai verifică o dată crăpăturile; dacă este
cazul, se retuşează sau se refac cu pastă
de ipsos.

fn vederea obţinerii unor suprafeţe
netede pentru zugrăveli de calitate su¬
perioară, pe suprafaţa suport se prac¬
tică şpăcluirea, Compoziţia (reţeta 2)
se aplică manual cu bidineaua, cu şpa¬
clu! de lemn sau de cauciuc sau cu driş-
cs de cauciuc (fig. 5). La şpăcluirea cu
bidineaua chitul de consistenţă mai sia-
bă se apiică într-un strat uniform pe
toată suprafaţa, apoi se netezeşte cu
şpaclu) de cauciuc sau iemn. La apli¬
carea cu şpaclu!, compoziţia va fi mai
consistentă. Netezirea se face dîndu-se
prima dată într-o direcţie şi a doua oară
perpendicular pe aceasta. Pentru a se
obţine un strat uniform şi de bună ca¬
litate, spăciuirea se execută în reprize
formate din cîteva straturi subţiri de
maximum 0,5 mm fiecare, stratul totai
este de 2 mm. Pentru o executare corec¬
tă, şpaclu! se ţine înclinat pe suprafaţă
ia un unghi de 10—15°, iar pentru uni¬
formitatea suprafeţei fîşiiie de lucru
vor fi suprapuse cu 4—5 cm. O produc¬
tivitate mai mare se obţine folosind
drişca.

După operaţia de chituire (şpăciuire)
şi după ce s-a uscat chitul, urmează
şlefuirea. Pentru aceasta se întrebuin¬
ţează piatra ponce, cărămida de frecat
sau hîrtia sticlată (abrazivă). Locurile
chituite, şpăcluite şi şlefuite se grun-
duiesc din nou.

Zugrăvirea se execută după uscarea
completă a ultimului strat de grund.

fn cazul în care utilizăm procedeul
manual, zugrăvirea se execută prin apli¬
carea a două sau trei straturi de compo¬
ziţie, astfel încît să se obţină o culoare
uniformă pe toată suprafaţa.

înainte de a se aplica, compoziţiile
se agită şi apoi se strecoară prin site
de control cu 225 de ochiuri/cm 2 . Se
elimină astfel eventualele depuneri de
granule grosiere de var, humă, pig¬
menţi sau alte impurităţi. Aplicarea se
face cu bidinelele şi se face ca la grun-
duire, însă retuşarea stratului aplicat
se face la pereţi prin mişcări verticale
aie bidinelei, iar pe tavane prin mişcări
în direcţia ferestrelor. Se acoperă în
primui rînd tavanele, folosindu-se scări
duble sau schele montate pe capre,
iar apoi se acoperă pereţii. Zugrăvirea
pereţilor se recomandă a se executa
concomitent pe întreaga înălţime (de
două persoane aflate la diferite înălţimi),
evitînd astfei formarea unor dungi (us¬
care neuniformă).

Zugrăvirea mecanizată se execută cu
aparatele de pulverizat (vermoreie), fo¬
losind o compoziţie subţiată. înainte
de a începe lucrul, se verifică aparatul,
se leagă furtunul, se montează tubul în
injector, se introduce compoziţia în re¬
zervor şi se pompează pînă se obţine
presiunea necesară pulverizării (apara¬
tul trebuie verificat şi ţinut sub control
pe tot timpul executării zugrăvelii).

Pulverizarea se execută pînă ce su¬
prafaţa care se acoperă pierde aspectul
mat şi începe să capete luciu, după
care se trece imediat mai departe. Dacă
se persistă pe acelaşi loc cu pulveriza¬
rea, stratul de compoziţie se îngroaşă
şi trebuie imediat luat cu bidineaua sau
pensula, pentru a se evita formarea dîre-
lor.

(URMARE DIN HR. TRECUT)

De regulă, culoarea tavanului diferă
de cea a pereţilor. Pentru a le delimita,
înainte de a începe zugrăvirea încăperii,
trasăm linii ajutătoare de demarcaţie.
Acestea se fac în felul următor: în col¬
ţurile încăperii măsurăm de la tavan
în jos, pe pereţi, locul viitoarei dungi,
însemnîndu-i cu creionul. în continuare
se ia o sfoară lungă cît peretele şi o
îmbibăm bine în prafui pigmentului (vop¬
sea). Fixăm capetele sforii pe punctui
însemnat pe perete, o întindem bine,
după care, fără a o slăbi din capete, o
îndepărtăm de pe perete şi îi dăm dru¬
mul astfel încît prafui să rămînă impri¬
mat pe perete (fig. 6). în felul acesta
procedăm pe toţi pereţii. După această
operaţie începem zugrăveala, adică grun-
duirea. Tavanul, de regulă, rămîne alb,
deci în compoziţie se introduce pigment
alb (oxid de zinc).

După terminarea acoperirii pereţilor,
se trece ia tragerea liniei definitive de
demarcaţie, de culoarea pereţilor, însă
de nuanţă mai închisă (fig. 7). Pentru
aceasta se folosesc o riglă şi o pensuiă
rotundă care se reazemă pe riglă.

La încheierea lucrului, uneltele şi
sculele utilizate se curăţă, se spală cu
apă caldă, se şterg şi se usucă. Vop¬
selele rămase se aruncă, dar nu înainte
de a lua din fiecare nuanţă folosită o
cantitate redusă, pentru a fi»depozitată
în borcane. în cazul în care în timpul
mobilării încăperii se zgîrie sau se lo¬
vesc colturile, se pot retuşa folosind
vopseaua de rezervă.

3. COLORAREA IN LUCRĂRILE
DE ZUGRĂVEALĂ

Pentru realizarea unor pelicule colo¬
rate în nuanţa si tonul alese, se folosesc
pigmenţi corespunzători, sub formă de
pulbere, amestecaţi în compoziţia res¬
pectivă în cantităţi bine precizate prin
reţete. Compoziţia astfel aplicată pe o
suprafaţă suport, într-un strat subţire,
după uscare se transformă într-o peli¬
culă solidă. în afară de culorile de bază,
ce se pot procura din magazinele spe¬
cializate, putem să combinăm culorile
principale şi obţinem alte culori, astfel:
portocaliu (roşu + galben), verde (gal¬
ben-!-albastru închis), violet (albastru
închis+roşu) etc. Dacă facem în con¬
tinuare un amestec din diferite culori,
atît principale cît şi combinate, în anu¬
mite proporţii, se obţine un mare nu¬
măr de nuanţe. De obicei, ia lucrările
de zugrăveli se foloseşte un modelor
cu un total de 200 de nuanţe şi tonuri,
care sînt suficiente pentru cele mai
pretenţioase lucrări.

în alegerea culorii pentru locuinţă
trebuie să se tină seama de rolul încă¬
perii, de orientarea faţă de soare, cît
şi de armonizarea cu coloritul mobilei.

Zugrăvirea încăperilor aplicînd diferite
desene florale şi culori (cu ajutorul
rolelor şi şabloanelor) aparent înfru¬
museţează interiorul, dar în realitate
are un efect obositor. Din această cauză,
în ultimul timp, se foloseşte cît mai des
un colorit uni, peste care stropim, tot
cu ajutorul vermorelului (dar cu duză
mai mare) praf de mică (praf de mătase).
Praful de mătase se introduce în com¬
poziţia pregătită anterior.

Alegerea gamelor de culori pentru
fiecare cameră nu se face oricum, lată
cîteva exemple: încăperile orientate spre
nord se colorează în culori calde, apro¬

piate cu cele aie soarelui (galben, por¬
tocaliu), cele spre sud se colorează
în verde, albastru ca cerul, gri pastel,
în încăperile orientate spre răsărit se
utilizează gri-aîbastru, gri-bej, crem etc.,
iar spre apus culoarea teiului, şampa¬
niei, albastru ca cerul etc.

4. DEFECTE CE APAR IN TiM-
PUL ZUGRAV EL!? Ş! REME¬
DIEREA LOR. CONSUM SPE-

, CSF1C

In timpul procesului de zugrăvire pot
apărea diferite defecte. Astfel apar pete
pe porţiuni mai mici sau mai mari,
avfnd cauze variate: umezeală, rugină,
fum etc. Remedierea constă în răzuirea
zugrăvelii pătate pînă la tencuială, se
aplică apos un strat sau două de padoc
de var, se usucă, se dă un strat de vop¬
sea de uiei sau aib de zinc şi apoi se
zugrăveşte obişnuit toată încăperea.

Ca la orice lucru cu consum de ma¬
terial, este bine să se facă un caicul
estimativ. Astfel, la zugrăveli obişnuite,
de apă şi clei, consumul specific în
kg/m 2 este: primui grund cu săpun şi
var 0,3"'0, iar pentru al doilea de 0,260,
chit de şpăcluit 0,650 şi compoziţia de
zugrăvit cu clei (cu pigment de culoare)
de 0,250.

Avînd măsurată toată încăperea în
metri pătraţi, înmulţim cu cantităţile
date şi afiăm necesarul de material.

4, fleţeta (pentru zugrăveli cu clei)

1. Grund (pentru 10 !'

— alaun de potasiu

(piatră acră) 0,125 kg

—■ săpun de rufe 0,25 kg

— ciei de oase sau aracet 0,25 kg

— uiei de in fiert 0,03 kg

—-humă 1—2 kg

— apă pînă la un voium
de 10 i

Modul de preparare. Se dizolvă cleiul
în 2—3 litri de apă fierbinte. Separat se
prepară soluţia de aiaun cu apă. Tot se¬
parat se dizolvă săpunul în apă fierbinte.
După prepararea acestor soluţii, se
amestecă soluţia de alaun cu soluţia
de ciei încă fierbinte, Uleîui de in fiert
se introduce în soluţia fierbinte de săpun.
Emulsia de uiei şi săpun se introduce
în soluţia de ciei şi aiaun, amestecînd
mereu. Acestei soluţii i se adaugă

treptat apă rece şi humă pînă obţinem
un volum de 10 I. Deoarece huma este
spumantă, se foloseşte un vas mai
mare de 10 I.

2. Chitul cu clei pentru şpăcluieli

— ciei (soluţie 15%) 1 I

— ulei de in fiert 0,025 kg

— terebentină 0,025 kg

— săpun de rufe 0,025 kg

— praf de cretă sau humă 2,2 kg

Modul de preparare. în soiutia de
clei se introduc întîi uleiul, terebentina,
săpunul de rufe şi pe urmă creta sau
huma, se omogenizează bine.

Praful de cretă sau huma se trece
în prealabil printr-o sită cu 400 de
ochiuri/cm*. Chitul astfei obţinut se
aplică pe perete cu ajutorul unui şpaclu
şi se gletuieşte tot cu şpaciui sau cu
drişca.

3. Compoziţiile de zugrăvit

— humă 10 kg

— clei 0,6 kg

— pigment 1,2 kg

— apă pînă la o consis¬
tenţă de lucru circa 141

Modul de preparare. Huma, cleiul şi
pigmenţi! se înmoaie separat în apă
(cca 40% din greutatea materialului
uscat), pînă se obţine o pastă de con¬
sistenţa smîntînii. Dacă o culoare ur¬
mează să rezulte prin combinarea mai
multor pigmenţi, atunci aceştia se în¬
moaie fiecare separat. Se amestecă
bine şi se combină pînă se obţine nuanţa
dorită. După aceea se prepară compo¬
ziţia, iuîndu-se ca bază huma, în care
se adaugă soluţiile cu pigmenţi. Nuanţa
culorii se potriveşte prin probe pe fîşii
de hîrtie. Este interzis să se adauge

pigmenţi în stare de pulbere. în com¬
poziţia de humă cu pigment se introduce
soluţia de clei de 20%. Cantitatea de
clei se stabileşte în raport cu gradul 1
de încieiere ce se cere zugrăvelii —
adică, atunci cînd se freacă pelicula
uscată cu mina, nu murdăreşte paima.

Compoziţiile preparate cu ciei se în¬
cearcă ia curgere astfei: pe o placă de
sticlă se aplică o picătură, după care
placa se aşază în poziţie verticală. Dacă
picătura se prelinge aproximativ cu
3 -4 cm, compoziţia aplicată pe supra¬
faţa de zugrăvit va da o peliculă de bună
calitate. Compoziţia preparată în culoa¬
rea si nuanţa dorite trebuie să fie în
cantitate suficientă pentru ca să ajungă
pentru executarea întregii lucrări.

Compoziţia pentru zugrăvit se intro¬
duce în vermorel şi se apiică pe perete.
Peste stratul de zugrăveală uscată se
apiică desenul flora! sau prafui de mă¬
tase. Şabloane pentru aplicare de de¬
sene pe suprafeţele zugrăvite se pot
procura, ca şi celelalte materiale, uneite
şi scule utilizate, din unităţile speciali¬
zate sau din depozite pentru materiale
de construcţii.

TEHNIUM 12/80

înainte de a transforma magnetofo¬
nul tip ZK 140 T înfr-unui stereofonic,
este necesar a ne aproviziona cu ur¬
mătoarele piese: o placă imprimată
(identică cu cea montată în magne¬
tofon), trei potenţiometre (două de
22 k Q şi unui dubiu de 220 k Q ), un
indicator dubiu (identic cu cei exis¬
tent în magnetofon), două becuri de
2,5 V.

Din placa cumpărată (fig. 1) trebuie
demontate potenţiometrele şi iocaşui
radio-micro, iar radiatoarele tranzis-
toarelor de putere se vor scurta ia o
lungime de 10—15 mm. Aceleaşi ope¬
raţii trebuie făcute în placa din mag¬
netofon, In noua placă, în locul indi¬
cat în figura 1 decupăm o deschidere
care permite deplasarea manetei în-
registrare-redare.

In partea superioară a magnetofo¬
nului se găseşte comutatorul pentru
schimbarea pistelor. Acesta trebuie
deşurubat şi dezjipit de toate conduc¬
toarele şi de toate legăturile, apoi se
vor face noile legături conform sche¬
mei date.

în blocul capurilor se găseşte o
placă cu doi trimeri care servesc la
stabilirea curentului de premagneti-
zare. Pentru ca în timpul înregistrării
să obţinem un curent de premagneti-
zare separat pentru ambele canale,
ţrimerii trebuie despărţiţi unul de altul,
în acest scop demontăm placa şi în¬
treruperii legătura pentru curent pe
circuit în locul arătat în figura 2. Apoi

montăm comutatorul cu arc (fig. 3),
care permite în mod Independent co¬
nectarea ambelor canale.

Comutatorul A, care se găseşte în
magnetofon, serveşte la scurtcircui¬
tarea semnalului de intrare în poziţia
«stop». în versiunea stereofonică tre¬
buie să montăm în sistem încă un
comutator (B) astfel încît ambele co¬
mutatoare să lucreze împreună. De
asemenea există posibilitatea de a
fixa acest comutator în locul în care
se deplasează blocarea de înregis¬
trare, aşa cum este făcut !a magnetofo¬
nul ZK 146. Locul de fixare rămîne la
aprecierea constructorului.

După efectuarea acestor lucrări pre¬
gătitoare, se pot începe lucrările de
montaj.

înainte de a introduce ambdle plăci
în cutia magnetofonului, conductoa¬
rele mai lungi le lipim la locurile res¬
pective de pe plăci, conform figurii 1.
Conductoarele respective trebuie să
fie scoase la partea superioară a mag¬
netofonului şi lipite la comutatorul pis¬
telor, care în prealabil a fost modificat
în mod corespunzător.

Toate legăturile pentru ambele ca¬
nale sînt identice, de aceea ne limităm
la arătarea montării unei singure plăci.

în spatele magnetofonului se, gă¬
sesc trei mufe de la care trebuie dez¬
lipite toate conductoarele, iar una din
mufele diodei se, demontează şi în
locui acesteia se montează mufa cum¬
părată pentru difuzor. La mufa dio¬

dei, care va îndeplini acum rolul mufei
radio-micro pentru ambele canale, tre¬
buie lipite două conductoare duble
ecranate sau patru simple, iar în locul
în care au fost legate mufele în plăci
trebuie legate aceste conductoare ast¬
fel ca semnalul de ieşire de la radio
sau de la magnetofon să corespundă
locului de intrare al amplificatorului
de_ ia înregistrare.

în mufele difuzoarelor se conectează
prin lipire conductoarele neecranate,
conform locurilor indicate pe placă.

înainte de a monta indicatorul tre¬
buie mai întîi demontate difuzoru! şi
capacul din faţă. Peretele din faţă'al
magnetofonului se poate face din pla¬
caj sau din alt material acoperit cu o
substanţă ce imită lemnul. Pentru ca
aspectul magnetofonului să fie fru-

co mu ta tor ul r
pîsteîor ^

Aici se întrerupe

conductorul placat
comutatorull (A)

mos, toţi pereţii se acoperă cu acelaşi
material. .1

în peretele din faţă, în orificiul de¬
cupat, se montează indicatorul, iar
întregui perete se lipeşte de partea
metalică a magnetofonului. Indicatorul'!
singular, care se găseşte în partea!
superioară a magnetofonului, poate fi
utilizat fa reproducere. Aceslo se <a
regla în funcţie de puterea sunetului.

Independent de aceasta se poate
obţine şi efectul de lumină sub formă)
de strălucire, în tact cu muzica, prin i
montarea becurilor cumpărate în lo- ţ
caşurile corespunzătoare. în acest)
scop, în partea superioară a magne¬
tofonului, în cele două criticii care,
serveau pentru potenţiometre, se li¬
pesc gemuleţe transparente de culori
diferite, iar sub ele se montează becu-

La comutatorul
" pistelor
La punctul 15
la cealaltă placa

comutatorul E

la cealaltă placă

tonalitate

îa p.24 celeilalte plăci

la cealaltă placă

amplificare/

22k /y

-falimentare

oTo alimentare

A|C +22v|

-alimentare

a se deai paţ

-psjSâ-

curentuluf ° divuzor
O exterior

io k la p.13 a plăcu}
u —CE3—celeilalte
comutator zz:

de piste _ r ~,

u “> 662 riTTTTTa
Tiop-r^rmlMf

Id trimer

cap universal

-îa 0.16 al lv .
celeilalte plaCf

v rile. Schema de legătură a becurilor
/ cu indicatorul de reproducere este
arătată în figura 1. j

A doua placă de montaj nu necesită
fixare, fiindcă prin strîngerea părţii de
sus a/nagnetofonului se fixează foarte
bine. înainte dea monta această placă,
ea trebuie bine izolată faţă de scheletul
metalic al magnetofonului.

Pîrghia care serveşte la deplasarea
comutatorului înregistrare-redare, din
cauza montării unei plăci suplimen¬
tare, va avea o rezistenţă mai mare,
şi, prin urmare, arcul care serveşte
la întoarcere trebuie fixat în alt ori¬
ficiu, pentru a-i da o tensiune mai
mare.

Potenţiometrele care servesc pen¬
tru amplificarea sunetului se pot mon- ;
ta conform dorinţei, dar locul cel mai j
bun este pe placa superioară a mag¬
netofonului, imediat lîngă butonul de |
înregistrare. Montajul mecanic al po-
tenţiometrelor pentru tăria şi tonali-
tatea sunetului rămîne la latitudinea
cititorilor.

Indicatorul dublu de comandă tre¬
buie să fie iluminat de un bec de 6,3 V.

Ultimele operaţii sînt reglarea şi
pornirea magnetofonului. Pentru re¬
glajul magnetofonului se foloseşte po-
tenţiometrul montat de fabrică şi no¬
tat în schemă cu R 53 . Cu acest poten-
ţiometru se stabileşte aceeaşi tensiu¬
ne de anulare pentru ambele canale.
Această tensiune trebuie să fie crt
mai mică, adică aceea care poate anula
semnalul înregistrat anterior (8—10 V).
Apoi, cu o altă rezistenţă de reglaj,
R 41 , stabilim aceeaşi tensiune la cu¬
rentul de premagnetizare. Această ten¬
siune trebuie măsurată după ţrimerii
care se găsesc la blocul capului.
Punctele de măsurare a tensiunii cu¬
rentului de bază sînt însemnate cu
litera A în figura 2, măsurarea se face
cu capurtie universale sub sarcină.
Ambele măsurători se fac cu magne¬
tofonul pus la «înregistrare». Dacă
aceste tensiuni, la aceleaşi poziţii ale
potentiometreior. nu vor avea aceeaşi
valoare, atunci reglajul se face cu
ajutorul îrimeriîor.

Pentru reglajul indicatorilor de co¬
mandă. -ezistenţa de reglaj, R 37 , pe
ambele plăci, trebuie pusă ia maxi¬
mum.

(DUPĂ „MLODY TECHNIK‘0

TEHNIUM 12/80

tyrouv

| |\tehnium' I
PUBLICITATE

Maşinile de cusut cu acţionare electrică tip «Veronica» şi
«Sanda» sînt realizări recente ale cunoscutei întreprinderi meca¬
nice Cugir. Produse de calitate, conţinînd numeroase optimizări
faţă de tipurile anterioare, aceste maşini de cusut au un randa¬
ment sporit, care poate satisface toate exigenţele cumpărătorilor.

Maşina de cusut «Veronica» cu acţionare electrică se livrează
In două variante:

1. Tip A — maşina cu placa de bază aşezată pe o masă din
lemn. Capul maşinii este escamotabil.

2. Tip C — maşina cu placa de bază fixată pe soclu de lemn
(varianta portabilă). Capul maşinii de cusut conţine toate acce¬
soriile necesare şi echipamentul electric de acţionare.

Cu mîna dreaptă se slăbeşte şu¬
rubul A (fig. 1). Cu mîna stîngă
se ia acul, cu teşitura înspre şu¬
rubul de strîngere A, şi se intro¬
duce de jos în sus, atît cît intră în
lăcaşul din tija maşinii. Se strînge
apoi şurubul A.

Mosorul cu ată (A) ce alimentează acul (fig. 2)
se aşază pe axul portmosor. Se ridică pîrghia de¬
bitoare în punctul maxim prin învîrtirea volantului.
De la mosor, firul este condus, prin reglajul de con¬
ducere al aţei, printre discurile de tensionare ale
regulatorului de tensiune (12), prin conducătorul
inferior al aţei, prin orificiul pîrghiei debitoare, din
nou prin conducătorul inferior, prin ochiul de con¬
ducere de pe tija acului şi prin urechile acului, de
la stînga la dreapta, lăsîndu-se afară un capăt de
10 cm.

Randamentul maxim al
cusutului

Pasul cusăturii
Dimensiunile plăcii de
bază (soclul)

Puterea absorbită a mo¬
torului electric
T ensi unea/frecvenţa
Rezistenţa electrică a
reostatului
Clasa de protecţie

Greutatea

U/M

împunsături
pe minut
mm

«Veronica»

1 200
max. 4

V/Hz

220/50

0 — min 800
II

tip A 30
tip C 10,8

1 200
4

100

220/50

0— min I
II

14,6

( cuăîft )

Magazinele şi raioanele specializate ale comerţului de
stat vă pun la dispoziţie maşina de cusut «Veronica» în
mai multe variante de execuţie: tip masă, costul ei fiind
de 2 020 de lei, tip mobilă, cu preţul de 2 270 de lei — am¬
bele acţionate manual — şi «Veronica» cu acţionare elec¬
trică de tip A, maşină pe masă normală, şi de tip C, ma¬
şină pe soclu, cu preţul de 2155 de lei.

Maşina de cusut în zigzag «Sanda» cu acţionare elec¬
trică costă 3 270 de lei.

Maşinile de cusut «Veronica» şi «Sanda» pot fi cum¬
părate şi cu plata în 12 rate lunare, cu un avans minim
de 20%.

TEHNIIOM 12/80

illlilli
I 1II1I1

Aparatul serveşte la depistarea ţevilor
de apă, cablurilor electrice sau a altor
obiecte din pereţii clădirilor.

Tranzistorul Tj formează un etaj osci¬
lator pe aproximativ 100 kHz. Tran¬
zistorul T 2 preia semnal, îl redresează şi
comandă tranzistoarele T 3 şi T 4 care
au în colector o diodă LED.

Cînd Ti oscilează, dioda LED nu
luminează, iar cînd T, nu oscilează —
situaţie cînd bobina L t este apropiată
de un metal — dioda LED începe să
lumineze. Sensibilitatea aparatului se re¬
glează din potenţiometrele R 5 , R 6 , R 7 .

Tranzistoarele T 5 şi T 6 formează un
stabilizator de tensiune. Ele se pot înlocui
cu o diodă Zener de 4 V.

Tranzistoarele T l5 T 2 , T 3 , T 4 se pot
înlocui cu BF 215.

Bobinele se construiesc pe o bară de
ferită de la antenele aparatelor de radio.
Li are 120 de spire şi L 2 are 45 de spire
CuEm 0,3.

«FU NK AM ATEU R », 1/1980

.....

AMPLIFICATOR

Montajul debitează o putere de aproxi¬
mativ 20 W într-o bandă de frecvenţe
cuprinsă între 16 şi 20 000 Hz, pe o
sarcină de 4 Q. Meuniformitatea în bandă
este mai mică de 2 dB, iar distorsiunile
nu depăşesc 0,5 %.

Alimentarea se face dintr-un redresor

ce asigură o tensiune de ±15 V şi un
curent de 1.5 A. Echivalenta tranzistoa-
relor este KT 312 - BC 109, KT 315 —
BF24!. MP37A —AC 181 K,MP40A —
EF1 343, KT 903-2N3055.

«RADIO», 8/1980

KT312 HT203 Kfl303 KT315 Mfl3lMflk1 HT903

0 K 3

cuprinse între 16 şi 16,3 MHz, iar L 2 pe
16,15 MHz.

Semnalul de la acest oscilator corelat
cu semnalul benzii de 40 m creează
semnal de 9 MHz pentru filtre SSB.

Montajul se remarcă în special prin
stabilitatea frecvenţei; debitează la ieşire
50 mW necesari într-un mixer la emisie.

Bobinele şi L 2 se construiesc pe
carcase o 6 mm prevăzute cu miez şi au
în jur de 8 spire CuEm 0,5.

Bobina L t se acordă pe frecvenţele

«RADIO REF», 4/19'

'11QZ4

Din schemă reiese că un condensator
C în perioada de repaus se încarcă cu
12 V. Sarcina electrică a acestui conden¬
sator ajută la anclanşarea releului, după
care menţinerea se face cu 12 V. Conden¬
satorul are 15 fiF şi este nepolarizat.

«RADIO COMMUNICATION»,

2/1977

Aparatul permite măsurarea pe trei
scale (0,5 —1—5 V) a tensiunilor conti¬
nue. Calităţile deosebite constau în im-
pedanţa mare de intrare şi tensiune de
alimentare redusă — două baterii de
1,5 V.

Ca indicator se foloseşte un instru¬
ment cu sensibilitatea de 1 mA.

mmm

«FUNKAMATEUR», 9/1980

SC2D6D\

(diametrul 8 mm). La ieşire, bobina
are 9 spire cu aceeaşi sîrmă şi ace¬
laşi diametru ca şi L,.

"VT li - 20/1980

Montajul este util amatorilor ce
urmăresc recepţionarea unui post în¬
depărtat ce lucrează în UUS.

La intrare apare un circuit acordat,
iar sarcina etajului este o bobină.
Bobina de intrare se cuplează direct
la dipol (antenă) printr-un cablu bifi¬
lar. De la ieşire se cuplează cablu
coaxial. Tranzistorul poate fi BF 215-
BF 200 sau chiar 2 N 918. Amplifica¬
rea se reglează din potenţiometru.

Bobina L, are 3 spire, L 2 are 7 spire
din CuEm 0,4, bobinate fără carcasă

Un amuzant joc mecanic, al cărui
principal element poate fi realizat de
orice constructor amator, este pre¬
zentat In schiţa alăturată. După cum
se observă, acesta este format dintr-o
cutie de lemn (PAL, PFL, placaj etc.)
pe fundul căreia este distribuită o re¬
ţea de cuie. în partea superioară, cu¬
tia are prevăzut un orificiu ($ 40 mm)
prin care se poate introduce o bilă
(j> 30 mm).

Modul de amplasare a cuielor este
dimensionat pe figură. Capacul cutiei
se poate face din plexiglas sau din
sticlă obişnuită. După cum se obser¬
vă, în căderea ei, bila se poate opri în
una din cele şapte căsuţe notate cu
1, 2, 3 sau 10. La joc pot participa mai ^
mulţi jucători, cîştigă cel care, în urma »
unei serii de 3, 5, 7 sau 10 lovituri,
obţine punctajul maxim. m

De menţionat că, în timpul depla- ^
sării unei bile, jucătorul poate deplasa
cutia lateral, într-o mişcare de osci- $
laţie.

o o
o b o

o c o o

o o o o o

o o o O o 0

o o O O o o o

o o o o o

O O O O O o o

14 42 4?

f> o o o o o

0 2 0 3 o 10 o 3 0 2 6 1 o

sruri el

Cu ajutorul a numai
trei linii drepte împărţiţi
suprafaţa astfel ca fie¬
care punct negru să se
afle alături de un singur
punct alb.

emimi

MAU MAŢI ti

Completaţi căsuţele libere ale careului, cu numere de
la 1 la 20 astfel ca pe orizontală, verticală şi diagonală
suma lor să fie 42.

Pe fiecare latură a triunghiului echilateral înscrieţi cifrele
de la 1 la 9 astfel ca pe fiecare latură suma rezultată să
fie 17.

...cel mai mare televizor din lume
are un ecran cu o diagonală de 82 cm?
Acest televizor, realizat, de specialiş¬
tii japonezi, poate fi cuplat cu orice
tip de mag n etos cop şi poate fi tele¬
comandat. Conservînd o bună cali¬
tate a imaginii, acest tip de televizor
are însă o greutate de 130 kg.

...un nou tip de minicalculator va fi
dublat de voce? O clapă «play-back»
va permite şi ascultarea calculelor
efectuate. Viteza vocii artificiale este
reglabilă, ca şi volumul acesteia. Acest
precursor ai viitoarelor maşini vorbi-

GRiZONTÂL:

1) Patru elemente din grupa a şap¬
tea din Tabelul tui IVSendeleev— Dan
Filipescu. 2) Pot fi şi anorganici —
Prefix. 3) Formată din carbonat de
calciu şi carbonat de magneziu (pl.) —
Bine! 4) în cartel — Tratat la tempe¬
raturi şi presiuni înalte. 5) Plantă erba¬
cee cu frunze ovale şi fructe roşii
pline de seminţe — Emanaţia plăcută
a unor substanţe. 6) Grigore pe scurt
— Nete! — La urmă izomeri. 7) Oraş
somalez_— Chimia ca obiect de stu¬
diu. 8) înfumurare — Posedă. 9) în¬
roşeşte hîrtia de turnesol — Institutul
de documentare tehnică (abr.). 10)
Element chimic metalic foarte malea¬
bil — Sînt mici atomii, dar încărcaţi
cu multă electricitate. 11) Element chi¬
mic din familia metalelor alcaline —
Maleabil şi foarte bun conducător de
electricitate.

toare cîntăreşte 2,5 kg.

...cel mai rapid ordinator din lume —
«Cyber» 205 — va putea efectua 800 mi¬
lioane de operaţii pe secundă, de 3 ori
mai mult decît cel mai rapid ordinator
aflat în producţie la ora actuală?

... viitoarea întîlnire cu celebra co¬
metă Hatley va avea ioc în perioada
noiembrie 1985 — martie 1986?

... pe Terra au trăit circa 80 miliarde
de oameni? Circa 30 de miliarde de
oameni au trăit din 1650 pînă în zilele
noastre.

!|||| . 11 j ■ !| '■ . H |. ; p p |.'

VERTICAL:

1) Cel mai uşor dintre gaze — Ca¬
sele. 2) Nitrogen (pl.) — O parte din
fosfaţi. 3) Sare întrebuinţată în fabri¬
carea sticlei şi produselor refractare.

4) Substanţă organică a cărei struc¬
tură chimică diferă de structura altei
substanţe prin prezenţa unei grupe
în care carbonul se află în combinaţie
cu doi atomi de hidrogen — Gingaşi.

5) Preparat din fructe — Metal moale
şi argintiu. 6) Nume arhaic — Sistem
de norme de securitate în industrie
(abr.). 7) Folosită în industria cerne-
lurilor. 8) La mijloc cu ceară — Metal
ce intră în structura tranzistoareior.
9) Arbore cu lemnul tare — Un pa¬
chet de hîrtie sau loc în muzică. 10)
Exploziv — Număr. 11) Fier tratat cu
mult carbon — De culoarea aurului.

IMII

1 2 3 4 5 6 7 B 9 10

REZOLVAREA JOCULUI DIN NR. TRECUT

1) iîanometr® — DT; 2) Amplificator; 3) SA — Tren — Teza; 4) ATT

— zac ~~ ai — D; c) ka —- L — Aci; 1 — Do

meniu — RS; 8) Acut —C — Călit; 9) Dac — Pilă — Iso; ÎS) Srta — Mata

— TA; 11) Ato — ipu — Ciar; 12) Temio — Reţele. 1

TEHNSUM i2/m

8Q0pF/3Q0V

2X3R12

CITITORII DIN STRĂI¬
NĂTATE SE POT ABO¬
NA ADRESÎNDU-SE LA
ILEXIM — DEPARTA¬
MENTUL EXPORT 5M-
PORT PRESĂ, P.O.BOX
136—137, TELEX 11226,
BUCUREŞTI,STR. 13 DE¬
CEMBRIE Nit 3.

Tiparul executat la
Combinatul poligrafic «.Casa ScSnttii»

Redactor-şef: mg. ÎOAN EREMIA ALBE!
Secretar responsabil de redacţie; ing. ILIE fWIII

Prezentarea artistică-grafică: ADRIAN MATEE

COSMA OCTAVIAN — Ploieşti.

Montajul a fost construit şi experi¬
mentat cu triacuri, aşa că nu putem
şti cum se va comporta cu tiristoare.

O eficacitate mare în separarea ca¬
nalelor luminoase impune filtre adec¬
vate, compuse din bobine şi conden¬
satoare. Noi vă recomandăm că con¬
sultaţi colecţia «Tehnium» şi veţi găsi
diverse montaje de «Muzică şi cu¬
loare» (multe vor satisface dorinţele
dumneavoastră).

GĂVAZDEA ADRIAN — jud. Mu¬
reş. Vom mai reveni în paginile re¬
vistei noastre cu montaje pentru efecte
acustice. Dacă într-un montaj de cir¬
cuit basculant micşoraţi valoarea con¬
densatoarelor, timpul de basculare
scade.

ANASTASE GEORGE — Galaţi.

în general, într-o schemă electronică,
înlocuind tranzistoarele pnp cu tran-
zistoare npn, trebuie schimbată pola¬
ritatea sursei de alimentare şi a con¬
densatoarelor electrolitice.

VANCEA FLORIN — Oradea Mon-
tînd condensatoare de cuplaj de ordi¬
nul a 4,7 /jF, spectrul transmis se va
îmbogăţi în domeniul frecvenţelor
joase.

Zgomotul produs de amplificator la
puteri mari se datorează filtrajului in¬
suficient din redresor; măriţi valoarea
condensatoarelor de filtraj.
NiCOLESCU GABRIEL — jud. Olt
Ne bucură faptul că revista «Tehnium»
vă este un preţios ghid în practica
electronică. Difuzorul suplimentar va
trebui să aibă aceeaşi impedanţă ca
cel din caseta aparatului.
AVRAMESCU GEORGE — Plo¬
ieşti. Ne vom interesa de ce, nu aţi
primit revista conform abonamentului.

Unui aparat de ieşire trebuie să i se
ataşeze o sarcină cu o anumită va¬
loare. Modificarea acestei valori poate
deteriora etajul final. Deci grupul de
difuzoare cuplat trebuie să prezinte
impedanţa cerută de aparat şi, în plus,
să reziste puterii pe care aparatul o
poate debita.

Schema unor jocuri electronice o
puteţi găsi în revistă sau în Almanahul
«Ştiinţă şt tehnică» 1981.

MARINESCU C. — Bucureşti. Di¬
ferenţa de turaţie la motorul picupului
provine din frecvenţa reţelei (50 Hz în
loc de 60 Hz). Construiţi un generator
cu frecvenţă de 60 Hz, din care ali¬
mentaţi..picupul.

STĂVÂROiU MARIAN — Bucu¬
reşti. Verificaţi întîi starea tuburilor
electronice, apoi suplimentaţi conden¬
satoare de filtraj şi oscilaţiile vor dis¬
părea. în picup nu înlocuiţi tot braţul,
ci numai doza. Pentru audiţii stereo
folosiţi amplificatorul din aparat şi
mai construiţi un amplificator identic
cu primul.

HAPĂU DUMITRU — Mangalia.
Intercalaţi între aparat şi casetofon
un amplificator corector de ton cu am¬
plificare pronunţată a frecvenţelor înal¬
te.

RACOVIŢĂ ILARION — Bucu¬
reşti. Se pot folosi boxele de 8 la
radiocasetofon. Difuzoarele «Electro¬
nica» la care vă referiţi sînt de bandă
largă şi necesită boxe obişnuite.
TONEA FLOREA — Braşov. Con¬
struiţi, pentru alimentarea motorului,
un redresor simplu, deci un transfor¬
mator şi o punte redresoare, plus con¬
densatoare de filtraj. Reglajul tensiu¬
nii din secundar se poate face prin
prize pe înfăşurarea respectivă.

Pe un casetofon obişnuit nu se pot
face înregistrări video.

BLAJ IONEL — Galaţi. în orice mon¬
taj dacă se obţine o reacţie pozitivă,
acesta intră în oscilaţie.

CIONCA MIHAI — Bacău. Nu cu¬
noaştem caracteristicile difuzoarelor
la care vă referiţi.

RĂDULESCU ADRIAN — Piteşti;
GEORGESCU VALENTIN — Bucu¬
reşti; VASILIU ROMEO — Şi ml eu.

Jocul poate fi construit numai cu
AY-3-8500, el echipînd televizoarele
«Electronica» (care au şi joc de fot¬
bal).

ÂNDRIEVICI A. — Sibiu. Verificaţi
întîi cu ce tensiune se alimentează cal¬
culatorul şi apoi folosiţi un alimenta¬
tor. Cele 4 baterii pot fi cuplate în serie
sau paralel.

STAN ILIE — jud. Ilfov. Luaţi legă¬
tura cu autorul cărţii; numai el vă poate
furniza informaţii suplimentare.
PĂDURÂRU ALEX. — Slobozia;
BUCEANG C — jud. Ilfov. Defec¬
ţiunea fiind mai complexă, vă reco¬
mandăm să apelaţi la serviciile unui
atelier de reparaţii radio.

SÂVSN CRISTIAN — Lugoj. Pos¬
tul recepţionat fiind îndepărtat, cîmpu!
ia locul de recepţie este slab şi pro¬
gramul ascultat este însoţit de un
fîşîit dat de amplificarea mare a pro¬
priului receptor.

PLUGARU NICOLAE — Rm. Să¬
rat Paraziţii provin din slaba decu¬
plare a firelor ce alimentează motora¬
şul. Cuplaţi în paralel pe motoraş di¬
ferite condensatoare (sau între fire şi
masă) şi zgomotul va dispărea.
ŢINTĂ C. — jud. Ialomiţa Inversaţi
între ele terminalele unei înfăşurări
de la bobină, etajul va începe să osci¬
leze şi tranzistorul nu se va mai su¬
praîncălzi.

NEDELEA N. — jud. Buzău. Dioda
F 407 admite o tensiune inversă de
800 V. Alimentatoare stabilizate am
publicat în anul 1978, la paginile 4-5.
LAUER CRISTIAN — Caransebeş.
Cuplaţi carcasa cu un fir la pămînt.
NEMECSEK ANTON — Reşiţa Am
reţinut sugestia dv.

STAN VIOREL — laşi. Dungile ce
apar pe imagine sînt din cauza filtra¬
jului slab sau a defectării unui tub
electronic.

PETRE J. — jud. Dîmboviţa înlo¬
cuirea tranzistoarelor nu presupune
mărirea puterii. La un receptor cu an¬
tenă de ferită se poate adapta şi an¬
tena exterioară.

CRĂCIUN LÎVÎU — Botoşani. în

principiu, amplificatorul funcţionează,
dar puterea este mică.

SCARLAT MIHAI — Brăila Tubul
PL 500 nu are negativare cînd nu pri¬
meşte semnai pe grila de comandă.
Verificaţi oscilatorul de linii.

ANTON MIRCEA — Bistriţa-Nă-
săud. Verificaţi etajul final linii, în spe¬
cial varistorul.

LAURICZ ALEX. — jud. Braşov.

Montaţi transformatoare (defazor şi
final) de la aparatele româneşti şi am- '
plificatorul va funcţiona normal.

P4VE SAU ASZ15

TÎRALĂ NIŢĂ — jud. Teleorman.

Semnalele video pot fi înregistrate nu¬
mai pe magnetofoane speciale (video-
casetofoane).

TRICULESCU MIRCEA — Bucu¬
reşti. La paginile 4-5 ale revistei «Teh¬
nium» din anul 1978 veţi găsi datele
ce vă interesează despre alimenta¬
toare.

Construcţia filtrelor pentru difuzoa¬
re a mai fost prezentată.

VLAD VASILE — Galaţi. Pentru în¬
registrare vă cuplaţi la mufa MIC (mi¬
crofon) sau LINE IN.

POPESCU D. —- Reşiţa. Construc¬
ţia unui ionizator nu se face în felul
conceput de dv. Vă recomandăm să
fiţi precaut cu înalta tensiune.
BOBOCEA DANIEL —Galaţi. Vom
publica un convertor 50 Hz/60 Hz în
anul viitor.

PÎRJOL C. — Craiova Nu se poate
înlocui un difuzor cu un cap magne¬
tic de înregistrare.

BUCZS T1BERSU — Oradea Radio¬
receptoarele «Cronos» funcţionează
la 50 Hz.

PARFENE VICTOR — Tulcea Ca
indicator în aparatele de măsură se
recomandă un instrument cu scală
mare (citirea se face mai exact).

NICOLAESCU DAN

Transformatorul are în înfăşurarea

După cum vedeţi, elementele de bază colectoarelor 2x29 spire, iar în înfă-
ale blitzului «Ceaika» (prezentate ală- şurarea bazelor 2x16 spire. în secun-
turat) sînt două tranzistoare pnp de dar sînt bobinate 970 de spire CuEm 0,1.
o utere.

Am primit, recent, o adresă din par¬
tea catedrei de matematică a Liceului
industria! nr. 1 din Craiova, care ne so¬
licită colaborarea într-un obiectiv de
mare importanţă didactică: realizarea
unui iaborator modern de matematică.

în acest scop, stimaţi cititori, vă
propunem, ia rîndu! nostru, colabora¬
rea — ne adresăm mai aies specialiş¬

tilor din institute de învăţămînt supe¬
rior, dar şi pasionaţilor de electronică
—, rugîndu-vă să trimiteţi pe adresa
redacţiei revistei noastre eventualele
propuneri.

în forma sa definitivă, laboratorul
de matematică astfei născut va faşe
obiectul unui articol special.