Sofia Cristescu Dinescu — Pe firul amintirilor — 2012

de Aspazia Oțel Petrescu. 


Fc 


îngriji 


A 


texte 


—— . 
= Pa LE ui mu, 
Yu, i Pt: 3 


|, 2002 


SOFIA CRISTESCU DINESCU 


Pe firul amintirilor 


texte îngrijite de Aspazia Oțel Petrescu 


Coperta: în medalion este Sofia Dinescu (detaliu din 
fotografia soților Dinescu, de ziua Nanei, de la pagina 
134). Țesătura de pe cotorul coperții cărții reprezintă 
modelul de pe cămașa bucovineană a lui Corneliu Zelea 
Codreanu, executat pe pânză în timpul detenției la 
Închisoarea Mislea de doamna Aspazia Oțel Petrescu 
şi ascuns într-o broderie mai amplă. 


Tehnoredactare: Mihnea D. Gheorghiu 

Textul a fost ilustrat de către tehnoredactor cu 
fotografii în parte cunoscute. 

Fotografiile inedite au fost obținute prin bunăvoința 
cercetătorului Eleodorus Enăchescu din fototeca 
A.N.I.C. (Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond F) 
şi din familie sau private. 


ISBN: 978-973-0-12447-7 


MOTTO: 


„.. Și ocroteşte, Doamne, Țara aceasta, 
Neamul acesta, Organizația aceasta și pe Omul 
acesta şi le dă lor puterea să se ridice la înălțimea 
iubirii şi dreptății Tale. 

Ai milă, Doamne, de toți mucenicii noștri 


și primeşte jertfa celor dragi nouă.” 


Rugăciunea Camaradei Nicoleta 


CAIETUL | 


1. Mama 


M-am născut în ianuarie 1916 într-un orășel 
din Oltenia, al unsprezecelea copil al unei 
familii mai mult decât modestă. 

Mama mea a fost fiică de preot. Bunica 
mea a murit foarte timpuriu, când aveam abia 
un an. Deşi era de o mare sprinteneală la minte, 
nu a putut urma decât cele patru clase primare 
obligatorii. Bunica rămăsese văduvă cu doi copii. 
Cel mai mare fiind băiat, l-a dat la şcoală, 
ajungând inspector C.A.M. 

Pe mama, bunica a hotărât să o căsăto- 
rească din vreme ca să aibă şi ea un „stâlp” la 
casă, fiind, cum am mai spus, văduvă. Așa s-a 
făcut că a căsătorit-o la 15 ani neîmpliniţi cu un 
bărbat de peste 30 de ani, care, după moda 
vremii, avea nişte mustăţi pe care le purta după 
urechi. 

Tata era maistru mecanic, avea şcoala de 
meserii pe care o absolvise cu premiul întâi. Avea 
două garnituri de mașini de treierat şi treiera cu 
ele o bună parte din județ (fostul județ Romanați), 
unul din grânarele ţării. 

Toate ar fi fost cum ar fi fost dar cei doi 
(mama și tata) nu erau deloc potriviţi. Tata era 
un mare petrecăreţ, mama, femeie de casă, 
modestă, cu mare dragoste de copii și o adâncă 
credință în Dumnezeu. În curând s-au arătat 
roadele acestei nepotriviri care au chinuit-o pe 
biata mamă şi au pus-o în situația să-și rezolve 
singură toate nevoile vieții. 

în oraş locuiam pe o stradă vizavi de cel 
mai mare bogătaş al comunității, care avea şi el 


I/ 


res ae 


între timp începuse războiul şi eram 
rmană. Mama avea deja zece copii, 
iar acum îl aştepta pe alu pill Sassu al toată 
lumea îi spunea că trebuie sa 11 Pa (58 
și pe acesta să vină pe lume. Are atâția copii şi 
situația este atât de grea! Un moment mama a 
stat și a cugetat, dar imediat i-a venit gândul cel 
bun care i-a şoptit: , 3 e BAI 

„ Ai putea să iei ceva și sa-i dai în cap, 
să-l omori pe unul din copii pentru că sunt prea 
mulți?!” 
“ Uitându-se în jur la jocul copiilor nevino- 
vaţi a înțeles că niciodată nu ar putea face așa 
ceva oricât de greu i-ar fi. Atunci s-a așezat în 
genunchi la icoana Maicii Domnului și, cu lacrimi în 
ochi, s-a rugat și i-a cerut ajutor. 

Ajutorul cerut nu a întârziat să vină. Chiar a 
doua zi, un ofițer român, care fusese în campania 
din Ungaria, a venit de acolo cu logodnica lui, o 
tânără unguroaică cu care urma să se căsătorească. 
Dar, între timp, i-a venit ordin de întoarcere pe 
front, așa că şi-a lăsat logodnica la noi până la 
revenirea lui, plătind anticipat casă și masă, 
rugând-o pe mama să o treacă și pe ea în rândul 
copiilor ei. 

60 Mai pie al seaca fa pase Ei gi) 
as) SE ceastă ata („coana Ana „cumi 
erut să-i fiu dată spre îngrijire ca 


trei copii. 
sub ocupaţie ge 


vu 


i d int prea singură. Mă aducea la mama 
E vAlapteze la orele respective iar restul 

A: a îngrijea cu o dragoste neobișnuită. 
Vestea că ee ei fl isa ea pp 
SD dn ae epaieu SI murise pe front și a hotărât 
îi pace [e i zi A Yrut să mă ia cu dânsa, 
ă A ea nu poate să mă dea, 


E 


dar nici ei nu i-ar fi prea ușor să se descurce cu 
un copil străin. Astfel am rămas să cresc în casa 
părintească, lângă frații mei. 

La doi ani după mine a mai venit un frăţior, 
cel mai mic, cu care am copilărit împreună. 

Din toți copiii mamei eu am fost cea care 
i-am fost sprijin la bătrânețe. De multe ori am 
auzit-o spunând femeilor tinere care aveau 
gânduri de îndepărtare a copiilor, să nu facă 
aceasta, căci nu se ştie de care copil vor avea 
parte la bătrânețe. 

Mama mea era o femeie foarte credincioa- 
să. În casa noastră se țineau cu strictețe toate 
posturile orânduite de sfânta biserică, iar noi, 
copiii, eram pregătiți în mod deosebit pentru 
spovedanie și împărtăşanie, regulate. Mai târziu, 
doi dintre noi cântam în corul bisericii, spre 
bucuria mamei noastre. 

Mama ştia să facă din mai nimic mâncăruri 
gustoase şi sățioase. Confecţiona hăinuțe și 
lenjerie pentru copii, trecându-le de la unii la 
alții, schimbate puțin şi înnoite cu câte ceva, o 
garnitură, un mic detaliu. Avea maşină de cusut 
de mână cu care lucra singură totul. 

Mai târziu, când ne-am mărit noi, a fost 
nevoită ca, pe lângă noi, să ia încă pe atâţia copii 
în gazdă, care veneau în oraș la carte. Ei aduceau 
plata în natură: carne, zarzavaturi, fructe, legume, 
etc. Mama făcea mâncare şi cocea pâine pentru 
toți. Pe noi ne învăța să nu fim pretenţioşi, să 
primim bucăţelele cele mai modeste, căci cele 
mai bune se cuvenea să le dea copiilor în gazdă 
care aduceau alimentele. 

În vacanţă, când copiii în gazdă plecau, 
ne jucam de multe ori cu copiii bogătașului de 

9 


 u. 


vi. Ne plăcea câ ei să vină mai degrabă la noi 
vizavi: +. la ei nu ne simțeam noi prea bine 


joacă; e ă 
sue egherea nemţoaicei sau franțuzoaicei 
su 


: ărinţi. So 
angejate când trebuia să mâncăm, mama îi 
poftea și pe €i i. Ai îi faca kicasă ce copiii 
primeau bucuroși. Când merg casa spuneau 
mamei lor ce bucate gustoase au mâncat la Noi. 

De exemplu, mama ținea în curte, în coteț, 
câteva găinușe. Şi cum ouăle lor erau puţine şi 
noi eram mulți, mama înmulțea mâncarea CU ceva 
ceapă pe care o și înăbușea, îndulcind-o. Copiii 
aceștia se antrenau la mâncare cu noi și, mergând 
acasă, spuneau că au mâncat ceva nemaipomenit 
de bun. Uneori mama ne făcea așa-zisa halva 
turcească, un fel de făină prăjită, stinsă cu sirop 
de zahăr aromat. 

Când ne-am făcut mai mari, fiind toți la 
școală, după amiaza, când ne făceam lecţiile, 
mama venea printre noi cu câte ceva pregătit la 
repezeală: gutui coapte, boabe de porumb fierte, 
floricele, etc. 

Mândria mamei era fratele cel mare, un 
cap strălucit. Mergând la facultate, a făcut și a 
terminat istoria. Mama, care nu făcuse decât 
clasele primare, știa pe dinafară aproape toate 
baladele și poeziile noastre patriotice. Nu mai 
vorbesc de rugăciuni...! Era un izvor de sănătate 
morală, o mare patrioată. Mai târziu, când eu am 
intrat în Mișcarea Legionară, a fost cu tot sufletul 


alături de mine. 


10 


2. La Sadaclia 


După despărțirea dramatică de Camarada 
Nicoleta, de la Ministerul de Interne, am fost 
trimisă împreună cu Atena lanuli, căsătorită 
Gornic, în lagărul de la Sadaclia din Basarabia. 
Lagărul acesta de femei era situat la 5 km de prima 
aşezare omenească, în plin câmp (Românești, în 
județul Tighina). Fusese, pe rând, o mânăstire 
de călugări, apoi lagăr pentru preoți. Acum 
adunaseră aici, de pe întreg cuprinsul țării, fete 
şi femei care avuseseră ceva tangenţă cu Mişcarea 
Legionară, toate ne- 
condamnate. Pe unele 
le cunoşteam de afară, 
cele care participaseră 
efectiv la lupta legio- 
nară, pe altele le-am 
cunoscut aici. 

Redau câteva 
figuri mai reprezenta- 
tive. 

Doamna Russo, 
o figură într-adevăr 
deosebită, făcea par- 
te dintr-o veche fami- 
lie boierească din Ba- 
sarabia. Părea o fisu- 
ră desprinsă dintr-o 
stampă. Suporta cu 
bărbăţie lagărul. Lă- 
sase „afară” patru fe- 
te şi un băiat despre 
care nu mai știa ni: 
mic. Sănătatea îi era Doamna Russo 


își găsise alți „Copii” pe care i 


e şubrezită- comanda Cetățuilor. Era logodită atunci cu Victor 


tar lor de acasă. I Vict 
iubea IN dorul Cantacuzinot, Dragomirescu de la care nu mai primise nici o știre 
Bana destul renume, sau dispoziţie pana la căderea lui cu avionul. 
aviatoarea 2 >» 
: aterizata 
e simţea » , 
care 5 ărtea aceleași 


printre noi, împă 

vise și dorul. e 
Domnișoara Petala, O oana Conta a 

| farmacistă în vârsta, suporta 

cu resemnare încarcerarea Și, fiindcă suferea de 


insomnie și nu avea medicamente, spărgea 9 
ceapă seara, la capatai și adormea cu nasul în ea 
ca după un narcotic. 

Zizi Ghenea, fiica generalului Ghenea 
| sculptoriță, era o fată cu mult temperament şi 
de o rară frumuseţe și bunătate de inimă. La ea 
mai reușea să se strecoare, câteodată, mama ei | 
la vorbitor sau să trimită vreun pachet din care 
ne înfruptam cu toate căci, 
în general, nu aveam drep- 
tul nici la pachet, nici la 
scrisoare, nici la vorbitor. 
Cele mai multe eram le- 
gionare care participasem 
la lupta legionară și fuse- 
sem arestate în diferite 
ocazii. 

Lucia Trandafir, care 
Train bn 
A a Ca- , 

marada Nicoleta îi predase Victor Dragomirescu 


Lucia Trandafir 


Titi Gâţă? era fata care a reprezentat în cel 
mai strălucit chip figura luptătoarei. Înzestrată cu 
o frumusețe și o sănătate fizică şi morală neobiș- 
nuite, de o mare smerenie şi un curaj neîntrecut, 
a luminat ca o făclie pe drumul încercărilor celor 


2 Ecaterina Sultana „Titi” Gâţă, lideră legionară; în 1942 
primeşte comanda Cetăţuilor de la Maria „Marieta” 
lordache (Marieta s-a stabilit la 22 septembrie 1942 la 
Mănăstirea Vladimireşti, devenind monahie după 4 ani, 
la 22 septembrie 1946). Titi Gâţă a fost ucisă în torturi 
cumplite la 9 aprilie 1948 de Bela Rabinsohn lacobovici 


Pauker (zisă „Ana Pauker”) cu maiorul Vasile Bulz. 
13 


10. 
Prințesa | 
o 
interbelice îi gItAcUzIno, un as al aviației românești 
şcoli de pilotaj [carea (împreună cu fratele) unei 
: Ste prima Wire aviator din România. 


O Îi e 


mai grele, luând cununa ui 
ceniciei în anii Ce au urmat. 
E locul să amintesc și 
figura Lenuţicăi Bagdad, cea 
care a plătit pentru noi toa- 
te tributul de sânge care s-a 
cerut de la Mişcarea Legiona- 
ră după moartea lui Armand 
Călinescu, când, în urma unui 
ordin, s-au făcut execuții în 
toate orașele și satele țării 
şi în toate lagărele și închi- 


sorile. 
Lenuțica Bagdad era din 


din Craiova, o fată frumoasă şi voinică ce nu-și 


Ecaterina Titi Gâtă 


precupeţea serviciile de primă curieră a Camara- 


dei Nicoleta de ca- 
re era legată cu o 
veche prietenie și 
reciprocă preţuire. 
Era fiică de colo- 
nel. S-a îmbolnăvit 
de plămâni şi a 
fost izolată într-o 
cameră a lagărului. 
Vărsa sânge. Ru- 
gase fetele să stea 
intr-o cameră ală- 
turată şi, cu cănu- 
ţa lipită de perete, 
putea urmări con- 
Yersația și viata 
celorlalte 


Elena Lenuţica Bagdad 


14 


ÎN ei e. nu 2 PTD ta aa 


în cele din urmă s-a hotărât internarea ei 
în sanatoriul Bârnova, lângă lași. Cu puțin timp 
nainte de a fi executată, mama €i a obținut 
ermis să o vadă. A găsit-o numărându-şi 


y 


ultimele zile. Avea pe măsuță cartea de rugăciuni 
si lumânarea. l-a spus mamei: că A 
Ş „- Nu-mi pare rău că mor, imi pare rău că 
mor pe un pat de spital în loc să mor în luptă!” 
Dumnezeu însă i-a împlinit dorința caci, 
în ziua în care s-a dezlănţuit urgia morții în 
lagăre și închisori ca şi pe tot cuprinsul țării, cei 
mari au stat pe gânduri asupra cui sa cadă sabia 
dintre cele care ne aflam în lagărul de femei. â 
Până la sfârșit a căzut pe Lenuţica. Luată 
cu o căruță din sanatoriu, a fost executată la 
marginea unei pădurici, după ce își aprinsese 
singură lumânarea la marginea drumului și, în 
genunchi, rostise ultima rugăciune. Și fiindcă se 
înserase, au oprit căruța la marginea satului unde 
se afla un cimitir şi scurmând în mormanul de 
gunoi al cimitirului, au îngropat-o acolo în 
poziția „şezând” şi au plecat. O bătrână din sat, 
care se afla întâmplător în cimitir, venită să 
adune iarbă pentru vaci, s-a ascuns de teama 
jandarmilor. Martora îngropării a venit a doua zi 
şi a văzut cum câinii începuseră să dea ţărâna la 
o parte. îngrozită, a acoperit-o cum a putut cu 
pământ. Aşa am găsit-o când s-au făcut 
deshumările şi a fost dusă la Predeal unde au 
fost adunați toți cei ucişi pe întreg cuprinsul țării. 
Lagărul de la Sadaclia s-a lichidat odată 
cu toate celelalte lagăre. 
Am venit în București, unde mă aştepta 
cu dragoste, în dorul Camaradei Nicoleta, mama 


15 


i 


rămâneam deseori nopțile şi povesteam 


ei, la care ramanea! 
împreună pana târziu. 


Lagărul de la Sadaclia, Basarabia, 1940 - detaliu dintr-o 
cusătură lucrată în lagăr de legionara Sofia Cristescu 


3. Minunea Arhanghelului Mihail 


Mi-am luat serviciu de casieră la cofetăria 
Coterbic, unde aveam masă şi salariu. Această 
familie de nemți era de o corectitudine și omenie 
rar întâlnită, ca să nu zic nemaiîntâlnită! Aveau 
doi copii, legionari, un 
băiat și o fată. Fata, în 
Mişcare, fusese botezată 
„Țăndărel”, fiind extrem 
de mică și delicată. 

Acolo am cunos- 
cut adevăratul tip de 
patron care nu urmărea 
numai profitul ci, în pri- 
mul rând, corectitudinea 
Și ținuta morală. Sotii 
Coterbic erau adevăraţi 
părinți pentru e 
iau] el ie ai Ciel legionar Nicolae 
luam împreună, de la pa- ps iţi Ipțeie pei 
troni cu copiii până | ERIE 7 i pie 

a casatorită lacob 


16 


NI 


ultimul copil care era angajat să dea cu mătura 
şi să şteargă pe jos în prăvălie și în laborator. 

Un angajat care ajungea să cunoască arta 
cofetăriei, era cununat de patroni care îi deschi- 
deau şi o prăvălie drept recompensă că i-a servit, 
sfătuindu-l să procedeze şi el la fel, la rândul său. 

În Bucureşti erau cunoscuți pentru cinstea 

i corectitudinea lor şi pentru aceasta erau 
căutați de toată lumea. 

La cofetăria lor tot ce se punea în prăjituri, 
bomboane, înghețată era de prima calitate, nu se 
folosea nici un surogat. 

Am făcut această paranteză pentru a 
sublinia omenia rar întâlnită în viața obișnuită, 
ca un omagiu adus bătrânilor pe care i-am prețuit 
mult. 
De dormit, dormeam în casa doamnei 
Fălcoianu, o rudă a domnului general Cantacuzino, 
care își pusese casa la dispoziția Mişcării Legionare. 
Casa avea două caturi: sus şedeau băieții, iar la 
catul de jos fetele legionare. Acolo s-a făcut și o 
nuntă: Radu Leonte s-a căsătorit cu Atena Funda. 

Printre băieții ce locuiau acolo era și fra- 
tele Corneliei Novac, Tiberiu și fratele coman- 
dantului Horia Sima, Eugen. Cei doi erau prieteni 
nedespărţiți. Deseori, acolo rămânea și Titi 
Gâţă. Casa devenise un nou sediu legionar. De 
acolo am fost trimisă de Titi Gâţă în noaptea de 
6 septembrie la Brăila cu un pachet pentru un 
legionar care lucra în port. Am ajuns dimineaţa, 
am predat pachetul și ari luat drumul înapoi spre 
București. 

Pe drum, toată lumea vorbea în gura mare 
despre Mișcare, așa încât am rămas cu totul 


17 


ui: 


- de această schimbare petrecut 


neduner,, neștiind ce să cred. Abia aşteptam 


peste No 


Fetele în formaţie la marea demonstraţie 
din octombrie 1940 din București 


să ajung acasă să văd ce este. Ajunsă acasă am 
găsit casa goală, nici un suflet în ea, iar în camera 
noastră, a fetelor, așezate pe două spătare de 
scaun, cămașa mea verde de uniformă - care fu- 
sese ascunsă într-o saltea - şi o ie, cămașa națio- 
nală, frumos călcate, iar alături câteva cuvinte 
scrise în grabă: 

„” Imbracă-te în una din ele și vino să ne 
întâlnești în Piaţa Palatului. ” 

Cu totul buimăcită de transformarea de 
peste noapte și încă temându-mă, am îmbrăcat 
lia ul şi am pornit către Palat. Acolo 
a aia cane care fremăta și, din când 
aie ps pl fecale! noastre, ovații și 
când m-am hotărâ! u știu cât să fi fost ceasul 
spre casă unde a ae aenlocuL Sir să 
noștri. Ei mi-au spus, întâlnit fetele și băieții 


18 


II 


Mărşăluind în Piaţa Palatului Regal în 1940: în frunte 
este Comandanta Legionară Anastasia „Sica” Popescu 
(cunoscută după 1990 ca „mama Sica”, cea care 
a reintrodus studiul religiei în școlile românești); 
în spatele dânsei, sunt copiii Gabriela și Mihăiță Moța, 
orfanii eroului martir pentru Hristos în Spania lonel |. 
Mota; urmează coloana Cetăţuilor comandată (în lateral) 
de Lucia Trandafir; în primul rând, Titi Gâţă şi Lucia 
Scurtu (căsătorită Popşor); pe margine, în formație, 
trupele Armatei Regale Române 


„- De ce te-ai mirat atât? Oare o astfel 
de minune nu era de așteptat să se întâmple la 
o zi ca asta, în care Biserica noastră sărbăto- 
reşte ..Minunea Arhanghelului Mihail!?*.” 

Râdeam și plângseam de bucurie! A urmat 
sărbătorirea acestei mari minuni. De ziua aceea 
am adus-o și pe mama la Bucureşti să se bucure 
şi ea. De atunci a rămas cu mine. Dimineața am 
dus-o la sediul din Gutenberg unde erau adunate 
familiile legionarilor căzuți şi am încredințat-o 
unor camarazi care se ocupau cu plasarea acestora 


pe locuri de unde puteau urmări desfășurarea 
19 


De 


merg să mă încolonez cu 
rmau să defileze. 


defilării. Eu a trebuit să 
fetele legionare, care u 


Dezlănţuire tinerească la 6 septembrie 1940: mii și mii 
de oameni au umplut Piaţa Palatului Regal aclamând 
alungarea tiranului ucigaș Carol al II-lea 


i Septembrie | 940: fete și doamne în publicul 
mpatizant salutând cu emoție tinerii ce defilau 


A fost o desfășurar i 
_A fosi e de tinerețe și fortă 
îi cui dar o tristețe adâncă se cite pe 
e tuturor, căci El, Căpitanul, lipsea, ca şi 

20 


a 


atâţia dintre cei mai iubiți fii ai Mișcării! În primul 
rând al coloanei noastre era Titi Gâță care părea 
simbolul tinereţii și avântului luminos. 

Am străbătut Calea Victoriei până la Arcul 
de Triumf în cântece, flancaţi de zeci de mii de 
cetăţeni ai Capitalei și din provincie, veniţi la 
această zi de bucurie, care ovaţionau și ne 
aruncau flori în cale. 

Ajunsă acasă, am așteptat să vină şi mama 
pe care o lăsasem în grija unui camarad însărcinat 
cu ordinea. Dar se făcuse târziu şi mama nu mai 
venea. Am pornit îngrijorată în calea ei, ştiind-o 
bolnavă de inimă şi de astm. Am întâlnit-o pe 
cale, o aducea un cetățean necunoscut căruia ea 
nu înceta să-și exprime bucuria ce o avusese şi 
să-i spună că și ea are o fată înregimentată în 
rândurile acestei Mişcări. 


Soborul Sfinților Arhangheli: hramul, proclamarea 
lașiului drept oraș al Mișcării Legionare și onomastica 
suveranului au prilejuit o uriașă manifestare; defilarea 
coloanelor legionare este deschisă de Mihai I alături 
de Regina Mamă Elena, urmați de Generalul Antonescu, 

bătrânul lon Zelea-Codreanu și unităţile legionare 


21 


București, 6 Octombrie 1940 Cetățuie de Fete în marș: 
pe primul rând Lucia Trandafir, Titi Gâță 
și Lucia Scurtu (căsătorită Popșor) 


l-am mulțumit cetățeanului ce o adusese 
și am luat-o acasă. Mi-a spus că nu a mai avut 
răbdare să plece odată cu familiile și a luat-o 
singură pe jos până în Calea Victoriei. S-a plasat 
la marginea trotuarului și a urmărit cu nespusă 
dragoste și bucurie toată defilarea. A plecat de 
acolo când totul s-a terminat. 


4. Ferma fetelor 


„La scurt timp după aceasta, fiind numit 
i A subsecretar de stat al agriculturii, Aurel 
irutescu', cumnatul Marietei lordache, în casa 


3nxu: 
Bădia Victor Chir ăsă 
: ules i 
Marietei și a Bădit ja căsătorit cu Ana Iordache, sora 


Mişcării, ucis de dai ae în SiS /sulesengarâia 
Frumoasa lor nuntă “tea în luna septembrie 1939) 
ta s-a desfă . 4 : 

iz asurat la Nicoreșştiul natal, 


m. 


căruia roiau tinerii şi tinerele din Mișcare, ne-a 
sugerat să închiriem un teren care aparținea 
soţiei lui Iordache Nicoară și să facem o fermă 
din venitul căreia să ajutăm Mișcarea. 

Am pornit imediat la lucru. Ferma avea în 
cuprinsul ei, cam pe la mijlocul terenului, o 
clădire, iar în spate grajd și cotețe. Erau acolo 
un cal dăruit Căpitanului, câteva oițe și un porc, 
iar bădia Chirulescu ne-a făcut rost de pui de 
găină de casă pentru carne, pe care îi creşteam 
şi îi vindeam la diferite ocazii, nunți și botezuri. 

Ne-am mutat acolo câteva fete: Marieta 
lordache, Victoria Băzărea, Daria Gavrilă. Victoria 
era o ialomiţeancă energică şi descurcăreață ca 
un bărbat, la nevoie mâna și calul înhămat la un 
camion“ şi pornea prin Bucureşti pentru transportul 


Cu fusul, foarfeca, acul și războiul, vegheați 
de drapel și portretul Căpitanului 


naș fiind însuşi Căpitanul. Moare pe brațele Nanei Sofica 
în 14 iulie 1942, la revenirea de pe front (v. pag. 30). 
1 camion = vehicul rutier cu tracțiune animală. 

23 


o 


ărfurilor. După ani, s-ă călugărit. Daria, căreia 
i murise sotul, a venit la ferma odată cu fetița 
ei, Victoria. 0 creşteam toate cu multă dragoste, 
) 


fiind orfană de tată. 


Maria (Marieta) lordache în anii “30 


In partea stângă a clădirii locuiam noi. 
Aveam instalat un război de țesut stofă de casă la 
a intram la lucru pe rând. În față aveam nişte 
a aie iepurașilor, în care creșteam 
Ciel e ra pentru păr şi pentru carne. De acolo 

a poarta terenul era cultivat cu flori. 


Privi ă â 
it de sus semăna cu o mânecă de ie. În spate 


unea i 
puneam zarzavaturi trebuitoare gospodăriei. În 


24 


E 


partea dreaptă a clădirii am deschis o mică 
„fabrică” de marmeladă. Cu banii câştigaţi am 
cumpărat două cazane mari de aramă cu cotlon”. 
Transportul fructelor și al marmeladei îl făceam cu 
camioneta trasă de căluțul Căpitanului. Marmela- 
da o distribuiam în locurile unde erau băieţii noștri 
şi pentru cei din închisori. 

La un moment dat am descoperit în cartier 
doi băiețași, frați, rămași orfani, crescuți până 
atunci de un mare mutilat de război. Neavând cine 
să-i călăuzească, luaseră obiceiul să cerșească în 
drum spre școală și la înapoiere. A trebuit să 
luptăm mult ca să-i dezobişnuim, dar strădania 
noastră a fost încununată de succes căci diriginta 
lor ne-a felicitat pentru transformarea obținută. 

Viața noastră se desfășura între rugăciune 
(spuneam zilnic „Acatistul Maicii Domnului”), 
treburile gospodăriei și creşterea și educarea 
celor mici cu răbdare și dragoste. 

O aveam adesea printre noi și pe Titi Gâţă, 
fata care a corespuns în chipul cel mai strălucit 
tipului de luptătoare neînfricată. Printre cele care 
mai veneau la noi erau și Anișoara Rădulescu și 
Țăndărel (Lucia Coterbic). Ferma noastră devenise 
o tabără în care se lucra cu elan și bucurie. În 
toamna anului 1941 războiul se întețea și spitalele 
gemeau de răniți. Fetele au luat hotărârea să 
trimită un număr cât de mic dintre noi la școala 
de infirmiere voluntare, care să poată merge în 
spatele frontului pentru a fi de prim ajutor. 

S-a hotărât să plece la Bacău șapte fete 


” cotlon = construcţie de zid, suport solid de fier sau 
înjshebare simplă de pietre, în care se face foc și pe 


care se așază cazanul la fiert. 
25 


printre care. eram 
j eu. În afară de 
spitalul Crucii. RO: 
şii se afla spitalul 
civil în care lucra 
un medic chirurg 
de mare talie, câre 
opera zi și noapte 
cazurile cele mai 
grele. Cum s-a pus 
problema să meargă 
în această echipă și 
una dintre noi ca să 
ne dăm și noi tri- 
butul în această bă- 
tălie, sorții au că- 
zut pe mine. Așa că 
am plecat, lăsân- 
du-le pe celelalte 
cu toate grijile fer-  Acul și fusul: atelierul fetelor 
mei. din strada Gutenberg, nr. 3 
Am avut o 
experiență dintre cele mai rodnice din punct de 
vedere uman. Zi și noapre eram la căpătâiul celor 
ce se luptau cu moartea, mângâind, încurajând 
îngrijind cu răbdare și dragoste rănile lor fizice şi 
morale, împăcându-i pe unii cu Dumnezeu 
Sano loc de orice mângâiere pe care ar fi 
pă a ei de la cei dragi de acasă. Nicăieri nu 
i îi ua rost mai minunat decât acesta. 
Ă AM ve pe al deosebite amintesc aici 
dreaptă amputată pie pla e felia le 
intrând la serviciu, nu ări ai gi, e af 
ra spus că a fost din la ca mai aflat în salon. Mi 
ADELA cu cangrene, care 


— 


1940: întreţinerea fațadei sediului legionar 
din strada Gutenberg nr. 3, clădire pe 6 nivele ridicată 
exclusiv prin munca voluntară a legionarilor 
(în prezent sediu al ... Gărzii Financiare) 


era un fel de ... ante-morgă. L-am căutat acolo și 
l-am găsit complet demoralizat. Eram de serviciu 
în noaptea aceea cu un student la medicină, dintre 
aceia care erau obligaţi să facă o practică la spi- 
tal. Am mers cu el la subchirurgul spitalului care 
încă nu plecase și l-am rugat să ne lase nouă ser 
anticangrenos, căci noi vom încerca să-l salvăm. 
Subchirurgul însă ne-a spus că spitalul nu mai are 

27 


O 


ce face şi a plecat. Atunci m-am 
gândit că, probabil, Splai e E seg 
i mai ușoare, să âi ă acest ser. Am 
t așa cum ne aflam, în halate, afară din oraş, 
e Age spitalul i, într-adevar, acolo ne-au 
hi în poalele halatelor mult ser. ASidir! intors ŞI 
i-am administrat mereu ser pâna în ziua și i-am 
oprit înaintarea cangrenei, scoțându-l din peri- 
colul de moarte. Cita bo 
Într-o seară, tot așa, intrând de gardă, 
medicul m-a atenționat că a operat în după 
amiaza aceea un prizonier rus, amputându-i 
piciorul. Am intrat în salon să aprind candela. De 
când venisem noi, fetele, am pus candele în toate 
saloanele. Lumină electrică era numai pe culoarul 
în care dădeau ușile tuturor saloanelor. Am luat 
candela din cui și am aşezat-o pe noptieră să o 
aprind. Dar, după ce am aprins-o și am pus-o la 
loc, rănitul rus m-a apucat de halat și, cu fata 
scăldată în lacrimi, mai mult prin gesturi, m-a 
făcut să înțeleg că aprinderea candelei i-a amintit 
de mama lui care, probabil, în copilăria lui, făcea 
lucrul acesta. A vorbit mult printre lacrimi. Nu-i 
înțelegeam graiul dar îi înțelegeam zbuciumul 
sufletesc. 
ză se (ala sul se afla, ca răstignit, un 
oribil i E r, nenorocit pe viață de o rană 
0 avea în josul abdomenului și 
a făcut un fel de criză 
schidea rusul ochii că-l 


ser și nici nu are 


zu țara lui, așa cum ela 
a românii au mângâierea 
8 


E 


că se află în ţară, iubiţi și respectați, ajutați să-și 
revină şi de corpul medical și de oamenii de bine 
ai oraşului care-i vizitau și le aduceau toate 
bunătăţile. Acesta, însă, este printre străini care îl 
privesc cu dușmănie. 

Din cele donate de vizitatori noi obişnuiam 
să le facem câte un supliment de hrană pentru ora 
zece dimineaţa și patru după-amiaza. Pe mine nu 
mă lăsa inima să nu le fac parte și rusului şi unui 
ucrainean, copil aproape, împușcat în gât. Ceilalți 
răniți se revoltau dar, cu încetul, i-am făcut să 
înțeleagă că noi suntem creștini și trebuie să avem 
purtare creştinească. La plecarea noastră din spi- 
tal cei doi purtau la gât cruciulițe și ne mulțumeau 
cu lacrimi pentru tot ce făcusem pentru ei. 

În apropierea Crăciunului, micșorându-se 
numărul celor internaţi în spitalul mare, am fost 
repartizate la Spitalul Crucii Roşii. Acolo erau 
foarte mulți internați: două saloane mari numai cu 
ofițeri, afară de ostaşii răniţi. 

Am întrebat doamnele de la Crucea Roşie 
care lucrau în acest spital dacă au organizat ceva 
de Crăciun. Ne-au spus că vor da chiar în ziua de 
Crăciun câte un pacheţel cu bunătăți. Ne-am 
mâhnit căci ştiam că nu de asta au ei nevoie, ci de 
un gând cald venit odată cu Noaptea Sfântă. Așa 
că ne-am apucat să încropim un brăduț cu găteli 
făcute de mâna noastră din staniol și foiţă mătă- 
soasă. Am aprins în el lumânări şi am agăţat 

coşulețe cu bomboane făcute tot de noi din 
zahărul primit de acasă. Pomulețul, care avea și 
icoana Naşterii Domnului, a fost fixat într-un 
taburet. 

La ora 12 am aprins brăduțul şi am mers 
întâi în camerele ofițerilor, cântând colindele 

29 


ia 


noastre strămo- 
şești şi i-am co- 
lindat. Cum nu se 
aşteptau la nimic 
deosebit, surpriză 
a fost nemaipo- 
menită, așa au pu- 
tut să se scoale de 
pe paturi, în câr- 
je, abia ținându-se 
pe picioare, au 
mers împreună cu 
noi, însoțind pomul, în saloanele de la etaj ale 


ostașilor ca să-i colinde și ei. Până la sfârşit s-a 
format un cor grozav care a colindat toată noaptea. 

Peste câteva zile am plecat din spital cu 
diplome de surori de caritate. Ajunsă la ferma 
noastră am găsit-o pe Marieta obosită la maximum 
între cele două cazane de marmeladă care fier- 
beau, mestecând când într-unul, când în celălalt. 
Era, însă, fericită de realizarea noastră. 

După un timp s-a ivit un alt necaz. Bădia 
Chirulescu se întorsese de pe front grav bolnav. 
Contractase o meningită bacilară și, la revenirea 
de pe front, nici nu apucase să se întoarcă acasă. 
Se oprise la Roman, la un cumnat al său, preot și a 
fost internat de urgență la spital. Soţia îl îngrijea, 
pipa cre a d e 
aiuzat ae aaa su acasă, Marieta 
ea cea it ANU ernez în spital şi să-l 
14 iulie, la câteva ore du st felt calte daă de 
asistat la moartea lui E a Isaia Meer 
dar am rămas legați de ii erat EA sacla 
pelrecaali (canal orești, locul unde ne 


30 


a 


Ferma s-a destrămat. Într-o noapte au 
venit jandarmii și ne-au arestat. N-am mai știut 
ce s-a ales nici de fermă, nici de copii. 


5. Închisoare sub generalul Antonescu 


Era iarnă. Un grup de cinci fete legionare 
ne aflam închise pentru „vina” de a fi încercat să 
ajutăm închisorile. După ancheta sumară ne-au 
dus în camera unei închisori improvizate, la un 
loc cu femei de stradă, pentru a ne umili și a ne 
face mai grea situația. Acestea nu se sfiau deloc 
să ne batjocorească și să vorbească zi și noapte 
cele mai groaznice murdării pentru a face haz. 

Am cerut directorului să ne scoată de 
acolo. Acesta ne-a răspuns că nu are aprobat 
decât un foc şi că trebuie să rămânem acolo, cu 
ele. Atunci am intrat în greva foamei şi a setei. 
Eram și aşa destul de slăbite așa că, după câteva 
zile, nu ne mai puteam da jos din paturi. După 
alte câteva zile s-a anunțat procuratura. Au 
încercat din nou să ne facă să primim situația dar 
răspunsul nostru a fost că nu vom renunța și că 
vor scoate de acolo cinci cadavre. 

În sfârșit, ne-au luat de acolo și ne-au dus 
la Malmaison€ într-o celulă mare, plină de hoaţe, 
ţigănci și prostituate. Și acestea făceau haz de 
noi, căci simțeau că nu suntem de teapa lor. 
Imediat l-am chemat pe directorul închisorii 
cerându-i să ne dea o celulă separată. Şi acesta 


* Malmaison = aici, clădirea din Calea Plevnei nr. 137, 
cazarmă în vremea domnitorului Alexandru loan Cuza, 
închisoare în timpul mareșalului lon Antonescu și 
închisoare de tranzit și centru de anchetă al Securității 


comuniste. 
31 


_—— O 


obat foc ca pentru Cine-a îndrăgit străinii, 
i atunci i-am cerut sa ne PAIR EDP Piz 

e e ne aflam și i Mânca-i-ar inima câinii; 
celula în care N“ foc. Şi aşa a făcut. Ne-a dus Ă ; 
ducă într-una fară 10c. Rite CU, ferest Mânca-i-ar casa pustia 

într-o cameră de şedinic, RUSU a Și neamul nemernicia! 
la etaj, IN are pătrundea zăpada până la 
sparte prin CR noastre. Din fericire, am 
picioarele Fa o lampă de gătit şi un ceainic. 

rimit te ie eam în sticle pe care le 
Încălzeam apă, 0 pun ț S 
luam în brațe la culcare. Am avut noroc că a 
venit o inspecţie și a întrebat ce este cu noi ; S-a 
dat dispoziție să primim rație de lemne și să ni 
se facă foc. RE. 

La procesul care a urmat am fost învinuite 
că, în loc să-i ajutăm pe cei din Coreea (pe atunci 
era la modă ajutorul coreean) i-am ajutat pe 
legionarii din închisori”. Am primit fiecare câte o 
condamnare de trei ani închisoare corecțională, 
iar mandatele au fost făcute pentru închisoarea 
Văcărești. După condamnare, într-o seară, am fost 
expediate acolo. 

Am ajuns la Văcărești după „stingere” iar 
gardianca şefă care era de serviciu, vrând să ne 
umilească și să dea satisfacție comunistelor care 
ocupau tot spațiul acordat politicelor şi care 
ieșiseră să ne vadă, ne-a vârât cu forța într-o 
celulă mare, unde se aflau, claie peste grămadă, 


d Ț 
ne-a spus Că nu are ap 


un grup de minore de la Institutul de reeducare Gura balaurului: intrarea în închisoarea Văcărești 
Plătărești, pline, sărmanele, de păduchi și de râie. 

Aici, lângă ușă, am petrecut toată noaptea, în Asta pentru că am constatat încă de la 
picioare. Din timp în timp, Anişoara Răăvilesel început că administraţia şi conducerea închisorii 
recita din Eminescu, cu voce tare și cu vizeta erau câştigate în întregime prin darurile comu- 
deschisă: nistelor aflate acolo. 


A doua zi am ieșit la raport, iar coman- 
dantul închisorii nu a avut ce face caci aveam 


e : i : ăcă şi | 
o confuzie. Sintagma cu „ajutorul mandatele pentru Văcăreşti și a dispus sa ni se 

oala comunistă. (n. a.) 
33 


Te Age > 
Aici cred că Nana fac 
coreean” a circulat su 


ÎN E 


a 


elulă. Aceasta avea trei paturi îngus- 
și-a făcut apariția Și directoarea 
iei care nu eră alta decat Sigherto, fosta 
si de la Institutul de corecție Platareşti. 
dr dist i-am cerut să o aducă printre noi 
pe Lenuța Ilie, care fusese deja condamnată la 25 
de ani închisoare pentru Mișcarea Legionară din 
răzbunarea acestei directoare. S-a arătat mirată 
de cererea noastră şi ne-a spus să nu incercam 
aşa ceva căci fata este plina de râie și de păduchi 
și ne va umple şi pe noi. Atunci am apostrofat-o 


zicând: 


elibereze o C 
te, suprapuse: 


„ Cum este posibil să se afle în halul 
acesta când vine dintr-un institut?” 

l-am spus că noi ne vom ocupa de ea şi o 
vom tămădui şi de una şi de alta. N-a avut ce face 
şi ne-a dat-o. Am cerut de acasă medicamente 
pentru ca să o curățăm şi eu, personal, m-am 
ocupat de ea și am însrijit-o ca pe un copil. 
Această purtare a făcut-o să aibă pentru mine și 
pentru Mișcare, pe care o îndrăgise de mai înainte, 
o afecțiune unică. Mai târziu, în închisoare, când 
căutau „cozi de topor” pentru a lovi în noi, ea a 
rămas totdeauna lângă noi, spunând, fără mena- 
jamente, că acest lucru îi este imposibil deoarece 
nu poate uita că eu i-am arătat atâta dragoste și 
am curățat-o de păduchi și de râie și am hrănit-o 
ȘI am inerijit-o ca pe un copil ce era de fapt. 
: sl cl ul stat în secția comunistelor 
conducerii și a Me ieaiia Saul a 

ese cl trăiau ele față de noi. 
cellilă o nouă (imp a fost adusă la noi în 

„Noua arestată, gravidă în ultimele luni 
Eram deja câte două într- ital A răi 
am cerut să ne maj d un pat îngust. Atunci 
ea o celulă, căci una din noi 

34 


Da 


ar fi trebuit să doarmă pe ciment. Am fost acuzate 
de rebeliune și ne-au anulat mandatele pentru 
văcăreşti şi am fost trimise la Mislea cu cătușe la 
mâini, legate câte două. Eu am fost legată cu 


Lenuţa |lie. 


Mislea - imagine contemporană: zidul exterior 
al mănăstirii de la 1534 (foto E. Lupu) 


Acolo sosiseră o serie de eleve arestate în 
Oltenia pentru „organizație legionară”. Se mai 
aflau și câteva persoane răzlețe arestate ca le- 
gionare pentru „ajutor legionar”. 

În închisoare era o secție cu atelier mare 
de croitorie, unde lucrau comunistele care bene- 
ficiau de un regim bun, primind pachete din 
străinătate cu fel de fel de bunătăți. În curând 
ne-am dat seama că se aflau și sectante, în 
majoritate femei simple de prin nordul Moldovei. 
Am rămas surprinse când am constatat că primeau 


35 


ui TENE TES Mae ra e caz al Av] 


A ăinătate ca şi co- : ; : Ca : 
pachete din străinătat ȘI CO pe Tine, pe Carele Te binecuvintează. îngerii? 


i fel de tea apa 
acelaș Știutorul inimilor, iartă sufletele noastre! 


munistele. 
i 


E 


Mislea - imagine contemporană: fosta închisoare a fost 
reamenajată în cămin de bătrâni (foto E. Lupu) 


Am încercat să le deschidem ochii că 
aceeași sursă fără de Dumnezeu care încuraja 
comunistele acționa și pentru sectante, dar nu Mislea, loc de pelerinaj: Paraclisul amenajat (în anul 
ascultau nici de noi, nici de preotul din sat care 1994 de fostele deținute coordonate de Geta Iancu 
slujea și la biserica închisorii şi care încerca să Gheorghiu) dintr-o clădire anexă a fostei închisori 


facă operă de r A AA 6 Luat U 3 
Ai mai Su care i i îi Ă Şi azi, când îmi amintesc sa spun aceasta 
comun. Cu h ScolOalide iute de drept rugăciune, simt un fior mare de duioșie și de 
“ un. Cu joaţele şi borfașele nu era nimic de dragoste 
il MGA multe din ele ajunse acolo De reeducarea deţinutelor se ocupa, cu 
și aveau și cor at A asera în Jurul bisericii dragoste şi dăruire, preotul din sat. Slujea o dată 
slujbe. raspunsurile la, sfintele în sat, iar a doua zi în biserica închisorii. Am rămas 
În fiecare seară fă A cu un adânc respect și cu dragoste pentru acest 
Ra a fâc i i: Ă 
bisericii și cântam o gel Ea UA jelșt demn slujitor al altarului, care nu precupețea 
înfioară prin simplitatea și pri e care şi azi mă nimic ca să-și facă datoria. Când am venit noi am 
Doamne, de ăi Rea patosul Selo Ă preluat corul, preotul făcându-ne rost de partituri 
mângâitori şi bunătatea Ţ, avea pe sfinții Tăi din aproape toți compozitorii noștri de muzică 
noi, cu a milostivindu-se spre 


În e Me mb be ÎNC iULL 
am îndrăzni, Mântuitorul, a Te lăuda 
h 37 


Da E 


Da mr EI 


C „8 = 

corală bisericească: $Vloțașelasiau ramas “cu de 25 de ani, a rămas în închisoare; şi am 
strana. , au urmat ne-a regasit-o acolo la o nouă arestare. 

De Sfintele Paști care izile (din ] m La eliberare, tinerețea noastră a făcut un 
hotărât să ținem post negru sira di sa cântec: 

"> î- ziua de Paşti), să ne spovedim şi să 
Mare până în ZI dus cu o ușurință 
ne împărtășim. Postul l-am du: luib XUrința lată că a sosit şi a noastră plecare 
venită de Sus. În noaptea Învierii stujba s-a făcut Din închisoare, cu zarvă mare. 
la închisoare, iar părintele, încântat, de corul ce De-acuma tot ce a fost frumos s-a terminat 
dăduse răspunsurile, a stăruit pe lângă directoarea Fiindcă .-Tăticu”” ne-a grațiat. 
închisorii să ne lase să dăm răspunsurile în ziua Și băbătii şi domnișoare, | 
întâi de Paşti la biserica din sat. S-a aprobat și am Cu geamantane,'spre poarta mare, 
mers încolonate, însoțite de primul gardian și de Îşi cântă marșul de plecare 
soția sa. În biserică am stat lângă ușa altarului, în $i-o salutare tuturor. 
stânga (biserica nu avea cafas”) și am dat 
răspunsurile. Toată lumea prezentă a fost foarte În urmă iese un regiment de gură cască 
impresionată de răspunsurile noastre şi, la să ne privească şi să bocească, 
plecare, nu mai ştiau cum să-şi arate dragostea lară noi, țanțoșe, cântăm așa într-una: 
față de noi. Ne-am întors apoi, străbătând satul Adio, Mislea, good-bye, nebuna”? 
cu cântarea „Hristos a înviat!” şi, ajunse la $i până acasă tot așa, 
închisoare, am străbătut curtea cu acelaşi cântec Adio, Mislea, tra-la-la! 
până la sufrageria noastră unde ne aștepta Țaţaia Rămâi cu bine de-acum, coană Aurică 
(Geta Crețu) cu o masă frumos aranjată, ca pentru $i nea Costică și dom” Mitică! 
Ziua Învierii... Adio, pentru totdeauna, pușcărie, 

„Mai târziu, venind o inspecţie, ni s-a dat Scumpă moşie, cu sărăcie! 

de înțeles că ne vom elibera în curând şi, de 
pa rai (Cea printi de acasă cărți și Cântăm cu veselie într-una: 
viaţa „de afară” se poata reintegra în Adio, Mislea, good-bye, «nebuna 

Na-Api elibe i i Și până acasă tot așa, 

rat cu toatele printr-un decret, Adio, Mislea, tra-la-la! 


în afară de Lenuţa Ilie care, având o condamnare 
6. Lagărul Slobozia 


$..: 
Yieţaş = persoană 3 Situat în apropierea gării Slobozia, într-o 
e viață. care a fost condamnată la închisoare y = pr p i p j 
cafas = aici fostă cazarmă, lagărul era compus din mai multe 
Ci, balcon unde cântă corul într-o biserică pavilioane în care erau deținuți oameni 
38 : 39 


O ME 


E 


foarte feluriți, de la bancheri şi 
aceri, politicieni, preoți, legionari 
— iociti din lagărele germane go! și anauzisi 

abia ED te și femei, soții sau rudenii ale celor 
RA ca și legionare pe care au a pună 
mâna. Toţi erau fără condamnare “a pacii 
în orice clipă puteau fi uciși dacă se primea un 
ordin în acest sens. y 

Totuşi, atmosfera nu era deloc dezolantă. 
Oamenii aceștia, în majoritate, aveau un moral 
tare şi se întrajutorau. i 

Cum cei mai mulţi nu aveau legături cu 
familia - ceea ce era şi situația noastră, a fetelor 
legionare - ne-am angajat să facem unele servicii 
(ca de pildă spălatul rufelor, călcat, etc.) celor 
care aveau bani, și din banii primiți puteam 
cumpăra unele lucruri de mâncare de la sătencele 
care treceau la târg pe lângă sârma ghimpată ce 
înconjura lagărul, bineînțeles însă sub suprave- 
gherea unei persoane din conducerea lagărului. 

4 O parte dintre noi fetele (cum ni se spunea 
de către toată lumea) făceam un supliment de 
mancare pe care îl împărțeam cum puteam, mai 
ales băieților veniți din lagărele germane slăbiti 
flămânzi și goi. ia 
Y ua Me la dat s-a luat hotărârea şi 

a sa transformăm grajdul 
podobit săptămânal cu 
o capelă unde să se poată 


indezirabili, 
oameni de af 


ridice mult moralul. Slujea un sobor de 17 preoți, 
iar răspunsurile le dădeam noi, ceilalți internaţi, 
bărbați şi femei, organizați într-un cor de toată 
frumusețea. 

Aici am trăit însă şi un moment greu, căci 
într-o noapte s-a anunțat că este un ordin de 
execuție și că va fi executat la o comandă aștepta- 
tă din afară. Am aşteptat rugându-ne. La ziuă ni 
s-a spus că s-a renunțat la hotărârea luată. 

Desființarea lagărului a început prin eli- 
berarea mai întâi a preoților. Aceștia nu au plecat 
înainte de a săvârși Sfânta Liturghie și de a 
mulțumi Domnului pentru ieşirea din impas. 

La puţin timp am ieşit şi noi fetele, cu 
sufletele însă grele, căci mai lăsam în urmă multe 
alte suflete, mai ales cei veniți din Germania 
despre care nu ştiam ce soartă vor avea. 

A doua zi după ieșire, luând legătura cu 
cei din afară, m-am înapoiat la sârma ghimpată 
a lagărului ca să le comunic că de la centru 
mi-au spus să fie liniștiți și fără teamă căci vor fi 
eliberați în curând, ceea ce s-a și întâmplat, 
desființându-se astfel lagărul. 


7. O nouă arestare 


Noi fetele, în dorința de a fi de folos 
băieţilor, am închiriat o casă unde ei puteau găsi 
o masă, rufe curate și un pat pentru odihnă. 
Totul a mers bine o vreme dar, până la sfârșit 
casa a fost descoperită și instalându-se un post 
fix de supraveghere în casă am picat mai mulți 
după acea dată. 

Ziua de 23 august 1944 ne-a aflat în închi- 
soare pe șase fete legionare (o aflasem acolo și 

4 


— 


fusese eliberată odată cu 
"d g condamnare mai mare). Una dintre 
era la birourile Îi cal ȘI avea şi 
herla” de unde elibera rația MED pentr 
erla t ordinul de eliberare pen. 
bucătărie. ! Geta le-a făcut toate formele de 
i rămas în închisoare noi fetele 
e spioane maghiare, singurele 
politice. Directoarea, care se temeă pentru noi - 
„ce vor face când vor ajunge în incecare rușii: - 
"-a amestecat cu spioanele maghiare într-un 
dormitor. A a îe 
Era ziua de Sfânta Maria mică (Nașterea 
Maicii Domnului) când spioanele maghiare au cerut 
directoarei să le admită să trimită de la închisoare 
un curier la Ploiești (legătura cu Bucureștiul era 
întreruptă) ca să întrebe printr-o adresă care este 
situația lor și de ce nu au fost eliberate. Adresa a 
făcut-o Geta Crețu și, cu această ocazie, doamna 
directoare a sfătuit-o să alăture o altă adresă 
întrebând care este și situația noastră, a legionare- 
lor. Ca să nu o contrazică Geta a făcut ceea ce i 
s-a spus. Noi însă nu aşteptam nimic bun. 

Aşa s-a făcut că în seara aceea, după ce 
ne-am împărțit atribuțiile care ne reveneau a 
doua zi, ne-am înduioșat la gândul că este ziua 
Sfinților Părinți Ioachim și Ana și că o mamă, 
da e apelcaie i chema Ana, obișnuia să ne 
E e sei unătâți și care este undeva 
Sfinţilor Părinţi loechim şi An i șa a ere nat 
culcat liniștite în ti Mn a pipe dace aune:a 
au închis un ochia “bu Ce spioanele maghiare nu 

e bei : eptând întoarcerea curierului. 
comun” care la SAN Suie SE Tdreptuj 

E anunțe că „doamnele 


eliberare. Am mă 
legionare și șapt 


N 


legionare pleacă acasă”. Ştiau ele că la plecare 
tot ce mai rămăsese din zestrea noastră săracă 
le dăm lor. 

Nu le-am crezut, cum nici nu era de crezut 
şi am plecat fiecare la lucrul nostru: Geta la 
„gherlă” şi la rația de lemne la bucătărie, Lenuţa 
Ilie la biserică să pregătească totul pentru Sfânta 
Liturghie, căci preotul, care în ajun făcuse slujbă 
în sat, ne promisese că acum vine la bisericuța 
noastră. Două din fete rămăseseră de serviciu la 
curăţenie în dormitor, iar eu tocmai terminasem 
un covor şi-l dusesem afară să-i fac franjurile. 

Deodată maistra de lucru mă zărește și 
mă strigă: 

„- Cristescu, ce faci acolo?” 

Crezând că este nemulțumită că am ieșit 
cu covorul afară, încerc să mă scuz că am ieșit la 
soare. Ea însă cheamă o spioană maghiară să îi 
dau covorul în primire, iar pe mine mă trimite la 
magazie să-mi predau efectele și să mă pregătesc 
de drum. Mi se părea că visez, dar imediat au 
început grijile: ce vom face dincolo de poarta 
închisorii, cinci fete fără un ban în buzunar şi 
întâlnindu-ne cu hoardele ruseşti care făcuseră 
dezastru în sat? 

M-am dus la „gherlă” să mă consult cu 
Geta care primise şi ea vestea și se frământa la fel 
ca mine. În timp ce noi ne agitam astfel, auzim că 

o strigă la poartă pe Geta să meargă la vorbitor. 
Într-adevăr venise tatăl ei cu geamantanul cu 
prăjituri şi cu un nepot ce venise de pe front 
într-o permisie și era complet echipat în 
uniformă şi cu carabina pe umăr. Atunci m-am 
gândit că numai Sfinții Părinţi loachim şi Ana au 
făcut pentru noi această minune. 
43 


Sfinții părinţi Ioachim și Ana - sec. XVI - Mânăstirea 
Pecersk din Pskov - Rusia 


Peste ani mă aflam la Miercurea Ciuc într-o 
celulă cu o persoană care făcea căderi psihice și-i 
cășunase pe mine. Mă amenința că se va spânzura 
de patul ei ca să o am pe conştiinţă toată viața. 
O situație în care nu aflam nici o ieșire. 

Tot în dimineața zilei când sunt sărbătoriți 
Sfinții Părinți loachim și Ana și povesteam cum, 
cu ani în urmă, la o zi ca aceasta am fost ajutată 
de Sfinții Părinți, la Mislea, se deschide ușa celulei 
și sunt scoasă afară cu bagajul. Eram citată ca 
DEE Ma proces în care, de altfel, nici nu 
tă ala m fost depusă la Jilava unde am 

Proape un an. Între timp persoana și-a 
44 


DD 


revenit şi, la întoarcerea mea, m-a primit cu 
multă simpatie. 

Am povestit toate acestea pentru a 
multumi astfel bunilor noștri protectori, Sfinții 
Părinţi Joachim și Ana pentru tot ajutorul primit. 


Goa 
Mi-ati roze fii fa ace anti. Poe 
(bu ue pute oh Ola, et 
leupua zece Dra capu fi tdi pipi fe at 


“pu ude nasa” fue Mi ude, Mu. A 

e untuo alei / cl Y clisee puneau 
Poti uta: AS ese voua ale ei, 
al mac ua Paad Dif A a 


C.A... A 

Te mama. , huma a Arhi ? 
jr co Zhang du rau. „ca. ze acd” 
Rea. tu Va A Cana”, Pi mol - eu 
PR Ma Aud — ap 

a oa fuese Staf 
IL E ae i 


Prima pagină din primul caiet al Nanei 


45 


CAIETUL II 


1. Testamentul Maicii Mihaela 


Destin de martir: Maica Mihaela de la Vladimirești 
(15 noiembrie 1914-20 aprilie 1963) 


„Vor veni mulți care vă vor sili să recu- 
noșteţi că Mișcarea Legionară a avut un drum 
greșit și că tot restul a fost o rătăcire. Tuturor 
acestora le veți răspunde răspicat: Ei nu au greșit. 
Ei ne-au scos din fundul unei adânci prăpăstii de 
întuneric, dezmăț și necredință. Au aprins o 
lumină și am mers cu ochii țintă spre ea. 

Dacă am greșit că am scos sabia, am şi 
acceptat să fim răpuși prin ea și este adevărat 
că am curmat vieți de oameni pe care nu aveam 
dreptul să le frângem, dar astăzi, ridicați pe | 
jertfele scumpe ale celor ce ne-au fost odată 
călăuze, vedem cărarea cea adevărată și suntem 
siguri de lumină. 

48 49 


4 e A 0 ANR | 


* ou bhrecau we bt ar 


zi Am vorbit despre Hristos și am mers, în 
i (ru em iure de pruar meu /8 parte, după puteri, pe urmele Lui. Acum suntem 
sg ate dh ca i ul Lepala ad IS f : I E S 
tut e ceia Ar 7 N AR total ai lui Hristos și alături de El, drumul nostru 
E Are du gaara te pe d înseamnă dragoste, numai dragoste şi lăsarea 
4 . „E peipia e Șe po meat tuturor celorlalte și a răzbunării în seama lui 
AU a Pe DA PTA Si ui gti Dumnezeu. lar grija noastră să fie una singură, 
N Dup At e SIR Pâei, aceea de a cunoaște voia Lui şi apoi de a o 
f (Au apte = aa A) pai îndeplini întocmai. ” 
: AI el. rel ph Shi : 
RU - au je or a der fac 
pi 0bbto - 


p  Mebuv pa dă 


Cai Vi Mu atat eh ul hi 
oa du A ph tau. 
ps atu pe a e. n. te kt -cu (îi 
zei „Le sia ga ac, _ 
p p puleu. d ca d sa „O Se 
CA nb asta fas cau 
F: 7. Pad ku unda Leu _ 
Pret era , ii 
Abu riul u- . e. Uu [act » 
PE pi ro, 4 elita meta Trace ui 
«| Dl, Dhaiei ehonot. » Cecene 
e A batul pi A n Hlurati ti 


Malu” bi hi atit Îl mute vote 


re & Mukuf i ui Sete 
pn Puf Cute” eta cdti Maica Mihaela - foto penitenciar 
"n le lu et an Suc ERA 
Ito put p 5 = | ş Viet j 
iteneanee Ciue. et sa că Tagul. „„„Din scrisoarea Maicii Mihaela - Marieta 
E tt cai med A IN lordache - scrisă în anul 1957 în închisoarea 
„Testamentul” Maicii Mihael Miercurea Ciuc, închisoare care i-a fost mormânt şi 
eta, așa cum l-a așternut de unde a pornit să întâlnească pe fratele ei 
Nana pe hârtie 5 P 4 
50 51 


DD 


5 


Nicoară, omorât în lagărul soon. PAR 0 e APE 
Şi, pentru că imi stâruie în minte cateva 


versuri ale Bădiței Nicoară, le aștern și pe ele pe 
hârtie, pentru frumusețea lor: 


e 
>dita lordach 
Badiț cu an 


Miercurea Ciu 


i înainte. 


Comandantul Legionar Nicolae (Nicoară) lordache'? 


"9 Poet, publicist, asistent universitar la Facultatea de 
Chimie a Universității București, asasinat de Carol II la 
21 septembrie 1939, a fost împreună cu Victor Puiu 
Gârcineanu una din marile figuri și speranțe ale elitei 
Legiunii și mare trăitor creștin. Cei doi au fost „releul” 
CA a preluat de la loan Moța și grupul lui orientarea 
a ea spre meditație și rugăciune lăuntrică, în- 
Taz de cepartg de „grupul misticilor” de la Aiud și 
a na a ai de care “cântau îngerii”: Traian Trifan, 
pepe și Mucenic Valeriu Gafencu, Traian Marian, 
Gherasim cu AN ali joc sr panari€ 
lanolide, Gheorghe di coli A e spa Pip 16 
Dumitrescu. (zis esec, onstantin Țoţea, Costică 
Mânăstirea Sihăstria), pări 3 vos Marcu de la 

» Pânntele Constantin „Tică” Voicescu 

52 i i 


N 


"1 Am redat aici poezia, așa cum a fost ea prezentă în 
memoria Nanei Sofica. Vom prezenta mai jos varianta 
publicată în revista „Convorbiri literare”, nr. 7, iulie 


1941; 


De va fi, Doamne, ca să cad sub vis, 
Sub crugu-nalt pe care l-ai deschis 
Uimiţilor și fericiţilor de noi, 

Ori de va fi să cad sub glonț flămând 
Sau ca să pier în temniţi ars de gând 
Și lutului să-i dau dobânda înapoi, 

În ceasu-acela greu de-nfiorare 

Când Duhul Tău va fulgera pe zare 
$i-o să mă soarbă în bulboane de eter, 
În ceasu-acela, Doamne, printre stele 
Voi tăbârci cu dorurile mele 

Suind înlăcrimat să Ți le-nchin. 

Căci toată-nfiorarea pământeană, 
Tot ce-a fost vis și-nrourări de geană, 
Din palma Ta le-am adunat, Părinte, 
Și tot ce-a fost duios popas sub vise 
Suflet prieten, plaiuri larg deschise, 
De Tine-au fost lăsate să ne-alinte 
Copilăria plină de candoare, 

Iubiri ca limpezimile stelare, 

Tu, Doamne mi le-ai răsădit în cale, 
De-au înflorit, uimite clematite, 

Din încropite ape otrăvite." 


Psalm 


Când chipul tău va fulgera pe zare 
$i-o să mă soarb-adâncuri de senin, 
În ceasu-acela Doamne, printre stele, 


SR | 


O 


asem Liceul de Fete dintr-un mic 

Termină ie şi ă avântasem în viața cu 

orășel de provin ea urma Facultatea de Mate- 

are mă îndemna profesorul meu 

ri speranțe în posibilitățile mele și 
g mai departe. 

mele s-au sfărâmat căci, 


venită la București, am dat peiia jiiacole de 
netrecut. Făceam parte dintr-o familie modestă, 
cu doisprezece copii, eu fiind al unsprezecelea. 
Posibilităţi materiale nu aveam și Nu intram în 
nici o categorie dintre cele privilegiate cu scutiri 
de taxe, burse, etc. 

Odată cu mine venise la București și o co- 
legă, prietenă a mea, care avea „privilegiul” că 
era orfană de război și care a obținut imediat 
cămin și cantină gratuit, precum și scutire de 
taxe. Ea a rămas în București să urmeze faculta- 
tea, iar eu a trebuit să mă întorc acasă, fără 
speranțe. Eram legate printr-o strânsă prietenie. 


ului 1933 


Voi tăbârci cu dorurile mele, 
Suind înlăcrimat să ţi le-nchin, 
Că toată-nfiorarea pământeană 
Tot ce-a fost crin și înnourări de geană, 
Din palma Ta le-am adunat, Părinte, 
Și tot ce-a fost duios popas sub vise 
Suflet prieten, plaiuri larg deschise. 
De Tine-au fost lăsate să ne-alinte: 
Copilărie dulce de candoare f 
Dr ca limpezimile stelare, 
A Doamne, mi le-ai scos în cale 
ceai înflorit uimite clematite 
N încropite ape otrăvite. 4 

54 


Da 


TITI 


Deși ne-am despărţit, aveam între noi o legătură 
de suflet ce se manifesta prin scrisori dese şi prin 
împărtăşirea tuturor viselor și speranțelor noastre. 


Tineri legionari în marş prin Alba lulia 


Nu mult timp după întoarcerea mea acasă, 
ea a început să-mi împărtășească în scris bucuria 
pe care o aflase în izvorul minunat al Mişcării Le- 
gionare ce se afirma ca ceva năvalnic și miraculos 
şi unde ea își afla toate împlinirile. Alături de 
scrisori a început să-mi trimită și fotografii, bro- 
șuri, circulare şi să mă facă părtașă momentelor 
de bucurie și înălțare pe care le trăia. Participam 
cu tot sufletul şi cu toată căldura la viața și crezul 
ce se afirmau. 

Şi așa, din scrisori, am aflat despre Mișcare 
şi despre minunații ei oameni. Mi-a vorbit despre 
rolul femeii în această Mișcare, despre şefa ei, 
Camarada Nicoleta Nicolescu, excepțional exem- 
plu de femeie luptătoare, despre Cetăţuia de 
studente ce se înfiripase, Cetăţuia Ecaterina 

55 


e tot ceea ce era, în 


mai curat, maj enerația noastră care avea de dus la capăt o 


obilizas 
misiune istorică și grea. 


m 
Teodoroiu, Câr€ mai. generos, 


ceea, 

vremea â tru. 
pf ul Nos ai 4 
jertfelnic în nea Scrisoarea deschisă a Camaradej 
ite 


i să vrem, camarade, să dăm nea. 
4 ie care nu şovăie, care, 


£ »* . femei A gis 
închină tot: minte, inimă, 


ototipul acesta l-a ati 
ProoO PY sind numai pentru Mișcare și 


toată seninătatea, bucuria 


mai desăvârșit, tr 
murind pentru ea cu 
şi dăruirea. 


Tabăra!? Arnota 1935: drumul spre ctitoria basarabă 
se croieşte, încet, prin pădure și prin stâncă 


Prietena mea din București, care îi vorbise 
Camaradei Nicoleta despre mine, primeşte 
sugestia de a mă determina să merg şi eu într-una 
din aceste tabere. 

Aşa s-a făcut că, în anul acela, împreună cu 
un grup mic de tineri din oraşul meu, am plecat 
la mânăstirea Arnota din județul Vâlcea, unde se 
lucra pe şantier la facerea unui drum în stâncă, 


Studente di ătui 3 SI ue 0 e : 

din cetățuile de fete ce urma să lege mânăstirea Bistriţa din vale cu 

a a aa atit Etc edita JM e CJ 2 | L 
3. Arnota "1 Fotografiile din taberele de muncă legionare provin din 


excepționalul album TABĂRA DE MUNCĂ publicat în 1936 
de avocat Mihail Polihroniade (publicist, doctor în drept, 


Începuseră t 
aberele de muncă i rm 
Ş ca j | 
» şantiere membru al Senatului Legionar, șef al Garnizoanei | 


in toată țara pentru obiective 


dar, în același timp, și cEfila mari și frumoase, București și al Cuibului de intelectuali AXA în care au acti- 
e educație pentru vat profesor Vasile Christescu, Mircea Eliade, avocat loan 
56 Moța, Horia Cosmovici). Ucis în 1939 de Carol al II-lea. 
57 


Da O 


O 


care drum să se poată 


i pe i 
Ali p ztor materiale pentru 


mânăstirea urmă 


în 
transporta IN 4... 
repararea mânăstini. 


Tabăra Arnota 1935: învingînd stânca 


58 


Tabăra Arnota 1935: la ivirea 
zorilor legionarii pleacă la lucru 


Într-adevăr, mânăstirea era într-un grad 
de dărâmare că nu mai existau decât vreo doua 
odăițe în picioare, din fostele chilii, iar peste 


59 


_—.—.— | i 


Ra noraiantului lu Matei 
lespedea voiev tul era învăluit într-o Uitare 
PE ului de glorie şi pioasă amintire 

r 
i voievod. i t 
a marelui al opresc puţin cu povestirea ca să 
aici deosebit de frumos al lu; 


Radu Gyr: 


La Arnota, unde Matei Basarab 


Vegheat e de zodii şi lună, 


Arhanghelii verzi, printre cetini de brad 


Pe lespedea lui se adună. 


Mari fugere verzi se-aprind peste veac 

$i cad peste cripta-i viteaza 

$i munţii-ngenunche și apele tac ş 
Căci vin legionarii de pază. 


La Arnota suie viteji legionari, 
Fac drumuri spre sfinte ruine, 
Să lege trecutul cu șoimii lui mari 
De sângele țării străbune. 


Și moţi, moldoveni și munteni într-un gând 
Se leagă ca-n vremi de urgie 
Să moară pe cripta voievodului sfânt 

Decât să trăiască-n robie. 


Sub flamura verde a Gărzii de Fier 
E-o trudă de mâini și ciocane 
Și tot legionarul în visu-j de cer 
Te poartă-ncrustat, Căpitane!” 


Arnota: se sfărâmă şi se împrăștie piatra 


a 61 


[. A 


——.—.—— 


Trenul cu Care am plecat ne-a lăsat la 
aproximativ 40 m. de; Arnotă- A trebuit. să 
parcurgem drumul pe JOS ȘI cam în marş forțat că 
Când am ajuns în Bistriţa am 


ului din comună, casă cu 


tras la Casă preot ML 
tru primirea echipelor 


porțile larg deschise pen 


ce veneau în tabără -. 
Puțin înaintea noastră sosise o echipă din 


lași din care făceau parte Bădia Leațu (cum i s 
spunea), Ilie Stângă, Strugaru, frații cae 
Manta. Am luat ceva de mâncare şi am pornit să 
urcăm creasta chiar în seara aceea. Era destul să 
greu căci eram deja obosiţi și drumul era abru £ 
Țin minte că, prin unele locuri, mă ajutam ele 
mâini ca să mă cațăr, dar, ținând socoteală Ş 
eram dată de exemplu băieților ce rămân Sa 
uneori mai în urmă, urcam cu îndârjire și 1 AI 


Tabăra Ar. 
nota 1935: frontul la începerea lucrului 


1332 
Intre 8 iulie și 
Arnota au Lara și 11 septembri 
ă rie a Ş 
iat drum nou în pt eliga Eu Tabăra de la 
62 2 legionari. 


a II 


Pe 


Atunci mi-am amintit de un f 
într-o altă tabără (școală de cad apt petrecut 
condusa de Căpitan în persoană ha pe Rarău, 
fete, Mersese numai Camarada Nică unde, dintre 
tea că, într-o seară, în asfințit, Că eta. Ea poves- 
front, în capul căruia era Camara TA au a făcut 
singura fata şi a ordonat ca ja a sectă ca 
descalțe şi aşa, cu picioarele goale, să umea să se 
o stâncă abrupta din faţa taberei a st în fugă 
cu el, Căpitanul. La un moment dat î 4 unte chiar 
cu privirea înapoi, a văzut cum se aia orcându-se 
unul câte unul din cei neînvățați eau pe drum 
le-a strigat: ați cu aceasta și 


tau (a costum național) la Schitul de pe Rarău 
Sl 4; în dreapta sa este soția, doamna Lilica, 
în capăt Vasile Blănaru (viitorul scriitor Cezar 
Flamură) 


63 


SINE + 0 | 


ai ).—8 pai n e RI 


amarade, calcă până la Şi, ajunşi în vârf, în asfintitul 
ăm că așa au urcat și băieții soare, le-a ținut o şedinţă, vorbin 
ntele suferinței: ficiul celor trei Nicadori. 


_ Calcă apăsat, € 

» ă 
sânge, ca sa nu uit 
noștri, Nicadorii, Mu 


minunat de 
d despre sacri- 


Procesul de la Jilava 1934: Nicolae Constantinescu, 
Doru Belimace și loan „lancu” Caranica - Nicadorii - 
încătușați și cu lanțuri la picioare 


Dar să ne întoarcem la Arnota. Tabăra era 
condusă de profesorul universitar Andonescu. Șeful 
şantierului a fost numit Bădia Leaţu. Doi oameni 
atât de diferiți dar deopotrivă de mari: profesorul 
Andonescu era un doctrinar de primă linie, Badia 
Leațu era un exemplu de modestie (era avocat), 
Tabăra Arnota 1935: sufrageria de dragoste de țară și de oameni, un suflet cald 
Legionarilor la umbra stejarilor și generos pe care nu-l voi uita niciodată. imbrăcat 
în costumul lui românesc, înalt și puternic, parea 


64 65 


Pa poi d 


—.—.—.— h —— 708 


român. CU picioarele adâne 


i în spatele zidurilor î TEA o, 
pu ţăranului > Era nemaipomeni; azan mare In spe r în ruină, căci nu 
prototip” A: strămoșească. ETA Pomeniţ aveam destulă pâine. 
înfipte IN glia Ne impresiona când venea în tabără câte 


de iubit. o țărancă sau câte un țăran cu desagii pe umăr 


să aducă și ei câte ceva de-ale gurii (cum Ziceau 
pentru băieți. 


ei) 


Tabăra Arnota 1935: țărănci în frumosul port oltenesc 
urcă spre sfânta mănăstire pe noul drum 


Eu, fiind singura fată în tabără o vreme, 
coboram la mânăstire la Bistrița, la maici, pentru 
noapte, iar dimineața urcam pe şantier. Găseam 
băieții la lucru. La venirea mea făceau o mică 
pauză căci le aduceam de la mânăstire într-un 
coș mare câte o gustare pe care o primeau cu 
bucurie. Cântam împreună un cântec şi după aceea 
urcam mai departe să pregătesc masa pentru 

| amiaza, Aceasta a durat câteva zile căci, după 
| aceea, șeful taberei a hotărât să rămân să dorm 


intr-una din cele două chilii. lângă ; inăstirii în ri 
comandanților. Uneori a ghili lângă ga NITA reproducere după albumul alcătuit și publicat 
diminea =) gg “ra nevoie să servesc chiar de regretatul Mihail Polihroniade în 1936 
ţa mămăligă, pe care o făceam într-un 


Tabăra Arnota 1935: zidurile mănăstirii în ruină, 


66 67 


——— DP ——— 28 


Reprezentare bizantină din 2006 (atelierul Sfintei 
Mânăstiri Diaconești) a Dreptslăvitorului Matei Basarab, 
mare ctitor de altare sfinte printre domnitorii români. 

Mormântul său se află în mânăstirea Arnota. 


Aşteptam să so- 
sească și Căpitanul dar 
mi-a fost înșelată aștep- 
tarea căci el n-a putut 
veni. A trimis pe domnul 
general Cantacuzino ca 
să ne aducă gândul său 
de încurajare, el fiind 
reținut la Carmen Sylva 
unde era tabăra princi- 
pală. Nici pe Camarada 
Nicoleta nu am întâlnit-o 


68 


— 


1935: Căpitanul în tabăra legionară 


de la Carmen Sylva 


căci și ea se a- 
fetele tot aco- 
0. Eu însă îmi 
făcusem defini- 
tiv intrarea în 
această nemai- 
pomenită Miş- 
care unde îmi 
pusesem tot su- 
fletul și toată 
simțirea mea. 
Abia am aștep- 
tat să vină vara 
următoare să 
pot merge iar 
în tabără. 


:Î lor, 
Front de legionare la Carmen Sylva e (ilor 
dând onorul Căpitanului, Nicoleta Constan! 


69 


4, Susai 


fost în tabăra de | 
data aceasta am : 
o Snălțime deasupra Predealului, unde se 
defrișa pădurea pentru a face „loc pentru g 
cabană, loc de refugiu și însănatoșire pentru 


legionarii bolnavi. 


Susai, 


Tabăra de la Susai 


Tabăra era condusă de profesorul Dobre - 
mort eroic în războiul ce a urmat - și era instalată 
în plină pădure, printre brazi. Aici aveau și 
fetele cabana lor făcută, ca de altfel toate, din 
brazii vii între care era tasată cetină verde şi cu 
scărițe vii între brazi. Cabana fetelor se numea 
„Cabana Floarea Reginei”. 

„Noi eram scutite de a face planton noaptea 
dar, într-o seară, neputând dormi din pricina 
frumuseții firii, ne-am apucat de povestit şi de 
ras. Trecând rondul de noapte și auzindu-ne, a 


70 


D —— 


aportat comandantului 
noaptea următoare, tabă 


care a hotărâț ca, în 
ra să fie păzită de fete 


Tabăra de la Susai 


A fost ca un leac de frică deoarece pe fii 
taberei, când defrişau pădurea, s-au găsit m 


cranii omeneşti ale ostașilor ce 
71 


luptaseră pe acolo 


——.. D 9 


zboi mondial și pe care noi le așeza. 
t unde ardea o candelă și lu. 
să le facem un mormânt demn 


în primul războ 
sem într-un adăpos 
mânări, cu intenția 
de jertfa lor. 


Căpitanul (cu lon Zadic) pe Susai, între osemintele 


ostașilor căzuți pentru patrie în Primul Război Mondial Comandantul legionar ing. Nicolae Horodniceanu 


(1907-1994), profesor honorario și decan al Politehnicii 
din San Juan (Argentina), cel mai mare dintre cei 14 
copii ai unui morar din județul Roman 


În această tabără am cunoscut multe 
figuri legionare, printre care și pe inginerul 
Horodniceanu, secretarul Căpitanului, un mol- 
dovean plin de modestie și de dragoste pentru 
Legiune și Căpitan. 

Deseori venea la bucătăria improvizată un- 
de pregăteam masa taberei și ședea până târziu cu 
noi, fetele, la sfat. El m-a remarcat şi a aflat po- 


vestea mea. De atunci n-a încetat să mă sfătuiască = i a 
za DAREA S ju dlatuiasca mai ales că nu mai credea că 
sa incerc să vin din nou în București căci, ajutată io Mdcpentru ea, 


de oamenii de bine din Mișcare, poate voi reuși să pop ul pisgarii SIC, a fistula, SS 89 

+rmez o facultate și voi fi de folos Mișcării. E le Alee Aa ei lupa n-am întâlnit. pe 

fi ale ejinut siaturile lui şi mi-am pus nădej- Căpitan sau pe Camarada Nicoleta. Era 0 nouă 

in reuși. reutatea era, insă, ca acum dezamăsire. Doream intens să-i văd şi să-i urmez. 
a se obişnuise cu situația mea. De dimineață SI. 


până seara cutreieram micul orășel şi dădeam 
copiilor meditații la matematici, câști-gând 
destul de bine, deşi cu multă osteneală. O 
ruptură acum de ea și de familie (mai aveam doi 
fraţi pe care îi întrețineam) ar fi fost greu de 


72 73 


—.——.—.— 


5, Tabără județeană 


Tot în această vară am fost într-o tabără 
rai mică, în judeţ, unde se fâcea cărămidă pentru 
ridicarea unui cămin cultural. Tabăra era condusă 
de părintele Smărăndescu, fratele inginerulu; 

| doilea secretar al Căpitanulu; 


Smărăndescu, al Gol; i i ita 
părintele ne aproviziona cu alimente primite de 


la oamenii de bine din sat, care ne înconjurau cy 
multă dragoste. În sărbători, când nu se lucra 
mergeam în sat și în satele învecinate și luan 
contact cu oamenii, ca- a 
re ne primeau cu multă 
simpatie. 

Comandantul 
şantierului era Puiu 
Popescu, student, fe- 
ciorul părintelui din- 
tr-un sat apropiat. 

În această tabă- 
ră, fiind puțini, am avut 
o viață ca în familie. șeful taberei: Părintele 
Eram numai două fete ștefan Smărăndescu 


care făceam gospodăria din Dăbuleni, județul Olt 
taberei. (foto penitenciar) 


6. Cum l-am cunoscut pe Căpitan 


ni i arsi a venit toamna decisivă pentru 
ră alee (n nimic mamei de intenția mea 
Aba a Ba auzi Am pregătit totul în fugă 
lotus ut moment i-am spus mamei. A fost 
îndata E pă caci ea se obișnuise cu situația 
Dai Pie mica ența mea lângă ea. Pe de altă 

, scându-mi dragostea pentru Mișcare, 


74 


D — 


ra convinsă că motivul plecării me 
mai aproape de aceasta. 
N-am să uit niciodată seara ace 
de toamnă când, plecând de acasă c 
tă, am luat trenul spre București, nefiind însoțită 
de nimeni dintre ai mei la gară. Dar, la soia 
trenului din stație, am zărit-o pe îhaliia AR 
utuse să nu vină în ultimul moment să mă nu 
treacă cu lacrimile ei. pi 


le era trăi 

A a trăire 
cât a 
ea mohorâtă 
U inima frân- 


Căpitanul 


Sosită în București, am căutat-o pe Prie- 
tena mea care plecase mai înainte, iar ea m-a 
75 


iu: 
e 


ij 


mg e 4, 
—PPp.- 


adi 


rd 


il E: 


sd, 


) re 


La Naşterea Căpitanului - 
gravură pe linoleum 
executată de Comandantul 
Legionar Alexandru Bassarab 


cu mine: că nici moartea 
despărți de Mișcare. 


76 


condus la sediul le. 
gionar din strada 
Gutenberg. Era spre 
seară şi, pe scările 
casei domnului ge. 
neral, transformată 
în sediu, se afla Că. 
pitanul, înconjurat 
de câțiva legionari 
sau prieteni. In sfâr- 
şit, ajunsesem să-l 
văd pe acela pentru 
care sufletul meu se 
zbătuse atâta să-l 
poată întâlni, cu fi- 
gura lui tăiată parcă 
în cremene, cu sta- 
tura impunătoare, 
cu glasul domol dar 
sigur, cu ochii ace- 
ia care purtau par- 
că în ei tot zbuciu- 
mul neamului... 

Am încreme- 
nit pe locul în care 
eram şi mai că nu 
înțelegeam cele ce 
se spuneau. Atât 
însă am înțeles din 
cele ce se petreceau 


nu mă va mai putea 


7. Camarada Nicoleta 


În seara aceea am rămas la sediu unde, în 
subsolul clădirii se afla TR 
cameră pentru fetele 
care lucrau în comerțul 
legionar și unde se mai 
rimeau şi curierele ve- 
nite din țară şi care ra- 
mâneau 9 noapte, do- 
uă, în Bucureşti. 

A doua zi am fost 
prezentată Camaradei 
Nicoleta“, care m-a pri- 
mit cu dragoste. Inaltă, 
subțire, cu părul strâns 
în două cozi făcute co- 
culețe pe urechi, cu pri- 
virea serioasă şi pătrunzătoare, m-a primit ca pe 
o veche cunoștință şi imediat s-a gândit la re- 
zolvarea materială a situației mele. Colonelul 
Zăvoianu, erou din război, avea o fată care căuta 
meditator la matematici. Am intrat imediat în 
postul oferit, dar colonelul, om de inimă, nu s-a 
multumit numai cu masa pe care mi-o oferea 
contra meditaţiei, ci a mers cu mine la Univer- 
sitate, la secretar şi, expunându-i cazul meu, a 
obținut pentru mine mai întâi un loc în Căminul 
rectoratului, iar apoi şi o bursă în bani. 

A aflat că bursa, în întregime, o trimiteam 
mamei acasă, iar eu mai lucram broderii şi, într-o 


Camarada Nicoleta 


"+ Camarada Nicoleta a fost Șefa Cetăţuii de studente 
„Ecaterina Teodoroiu”, apoi comandanta Corpului 
Legionarelor, un grad de comandant legionar. 

7IZ/ 


ui 


zi, a adus într-o că 
o ocupa 0 maşina 
farmacie, celofan 
mie și unui nepot, 
la facultate, să ve- 
nim în timpul liber 
şi să cântărim floa- 
rea de tei, având și 
noi un procent (cel 
mai mare) din vân- 
zarea ei la farma- 
cii. 


cu flori de 


de asemenea, 


at Se 


Dar nu asta 
era tot ce puteam 
găsi mai de preț în 
acea casă binecu- 
vântată. Acolo, des- 
tul de des, veneau 
la masă Căpitanul 
şi cei doi băieți 
apropiaţi. Eu eram 
numai ochi și u- 
rechi. Recunosc că 
nu înțelegeam to- 
tul, dar, pentru mi- 
ne, era o mare fe- 
ricire să asist la 
convorbirile lor și 
nu regretam decât 
faptul că nu eram în măsură 
cuprind totul. 


alătu, 


meră la subsolul casei pe care 


tei, un cântar de 


și etichete şi ne-a încredințat, 


sărac, care urma 


fe PINS 
9 200 ni 


Colonelul Ştefan Zăvoianu 


ri de Căpitan la 


inaugurarea unei cooperative 


legionare 


să înțeleg și să 


La Universitate m-am înscris la Geografie 


și Istorie căci nu se c 

timp şi pentru Mișc 

Programul meu, alergam la 
78 


m 


erea frecvență și ca să am 
are. Imediat ce terminam 
Sediu să mai fac ceva 


RD —di 


fin cele ce se întâmpla să se ce 
iscare. Nu trecea Zi Sa nu merg la 
intâlneam ori pe Căpitan, ori p 
Nicoleta, ori mergeam la Cooperaţ 
: întâlneam fetele care lucrau a 


ară și Pentru 
Sediu unde îi 
€ Camarada 
Vă Legionară 
colo, care, 


Camarada Nicoleta Constanţa Nicolescu dând onorul 
în frontul din Tabăra de la Carmen Sylva în iulie 1936; 
imagine după dosarul de urmărire a Siguranței, 
din 1938, în singura fotografie mai clară ramasa 
cu tânăra luptătoare româncă. A fost torturată și Spa 
martirizată prin arderea de vie la Crai ee 
București, în timpul prigoanei carliste - iulie 1737. 


79 


O 


rugau să le suplinesc pentru a-și face 
nale. 

i interese perso 

a ha în când erau şedinţe conduse de 


Din când 
Camarada Nicoleta, unde se puneau UE eră 
otărâri, se dădeau dispoziţii. 


educaţie, se luau hot: A 
Între noi, „fetele Nicole ei CU ne numea 


Căpitanul, era unitate de simțire și de acțiune 
polarizate în jurul acestui suflet de elita care se 
desprinsese din sufletul neamului și care reuşise 
să atragă spre culmi circa 0 sută de suflete de fete 
fecioare care, cum spunea ea într-o scrisoare 
adresată Căpitanului, „nu primiseră decât săru- 
tarea vântului” şi al căror aport moral trebuia să 
pledeze înaintea lui Dumnezeu pentru ridicarea 
neamului creștin aflat într-un moment de întune- 
ric, dezmăţ și necredință. 


deseori, mă 


Fete la Congresul Studențesc de la Târgu Mureş - 1936 


80 


Di 


Vinerea se ținea post negru până 
Fiu după-amiază când ne întâlneam lină sf, 
Gorgani din apropierea Sediului și ne rugam iz 
olțişorul nostru. Deseori venea și că pir 
se) de asemenea, ținea acest post şi pu a 
rămânea într-un colț al bisericii şi se ru ic 
tăcere, împreună cu noi. a 

Îmi amintesc că, în anul acela (1937), d 
sfântul Nicolae, in urma unei scrisori a lui Niki 
Constantinescu în care acesta o ruga pe Camarada 
Nicoleta şi pe „fetele ei” să meargă la biserică şi 
să se roage pentru ei, după ce ne-am întors de la 
biserică, dânsa i-a scris o scrisoare din care rețin: 


în C 


Am îngenunchiat pe lespezi reci de bi- 
serică, ne-am rugat și am plâns; nu pentru voi, 
nu pentru noi, ci pentru că, din tot ce a lăsat 
Dumnezeu pe pământ, oamenii n-au înțeles nimic. 
Și, într-un târziu, ne-am pomenit zâmbind, pentru 
că, totuși, câțiva au înțeles. 


De 10 decembrie, Ziua studențimii, ne-am 
adunat cu toții pe Cheiul Dâmboviţei, în spatele 
Sediului, grupaţi pe facultăți și cu steagurile lor 
și am mers încolonaţi până în Piaţa de Flori unde 
se afla biserica studențească Sfântul Anton. Acolo 
s-a făcut o slujbă religioasă și sfințirea drapelelor, 
într-o atmosferă de mare înălțare sufletească. 

Ș În timpul acesta Mișcarea creştea și se înălța 
în fiecare zi. Comerțul legionar, pe care Căpitanul 
îl avea în obiectiv ca pe cel mai puternic factor 
care avea misiunea să-l ţină în frâu pe cel străin 
de interesele neamului, creștea, se întărea în 
fiecare zi. Alături de Sediu era Cooperativa 
Legionară și un restaurant deservite în întregime 
81 


——.—.— 


îi ca in Mișcare (cei ma' mulți, 
e ai d e NNE far, ct 
Suie E toată țara care să deprindă prin 
de copii Fă legionară dragostea de muncă, de 
aceasta îi rectitudine, pentru ca, odată, să 


i de core Sia DĂI A au Fag 
Eat, "locui toată rețeaua straina și înstrăinață 


din comerț. 


8. Din viaţa legionară 


Asa a trecut primul an de studenție. Îmi 
amintesc că, la un seminar de sociologie cu pro- 
fesorul Bernea, la lucrarea ce ni s-a dat ca temă, 


eu am avut un 
text foarte perso- 
nal care l-a făcut 
pe profesor să o ci- 
tească cu voce tare 
şi să-i atribuie ca- 
lificativul „foarte 
bine”, dar la care 
a făcut mențiunea 
că autoarea lucră- 
rii îi este necunos- 
cută, întrucât nu a 
binevoit să partici- 
pe la seminarii. 

În primăva- 
ră, când începuse- 
ră lucrările la se- 
diul cel nou, l-am 
întâlnit pe șantier pe profesorul Ernest Bernea 
care, recunoscându-mă, mi-a zis: 

„” Aici erai de nu veneai la seminar!?” 


Profesorul Ernest Bernea 


82 


DP 


În fața Cooperativei aveam 
vitrină cu lucru de mână: cusături românești, pi 
lucrate în traforaj, IN Pirogravură, icoane. cm 
în 05, care se vindeau în folosul Mişcării "acte 

Tot noi, fetele, aveam răs Ș 
tului restaurantului, salate, prăjit 
pe care le pregateam seara şi o p 
pentru ziua ce urma. 

Eram la capătul primului an de studenţie. 
examenele le luasem cu bine şi mă pregăteam să 
merg acasă în vacanța mare. Îmi făcusem bagajul 
şi-mi luasem bilet de tren. În după-amiaza zilei 
aceleia am trecut pe la Sediu să-mi iau rămas bun şi 
să văd ce mai este pe acolo. Camarada Nicoleta le 
convocase pe fete într-o mică adunare, vrând să 
le comunice ceva. Am rămas și eu și, astfel, am 
aflat că se primise o dispoziție de la Căpitan prin 
care se cerea fetelor legionare să aleagă pe una din 
cele indicate pentru lucrul acesta, să o înlocuiască 
pe Maria loraş, casiera alimentarei, care se căsă- 
torise cu un an înainte și acum aștepta un copil. 

Fac o mică digresiune, căci mi-am amintit 
cele întâmplate în legătură cu căsătoria ei. Fusese 
un prilej de mare sărbătoare în tabără, cu parti- 
ciparea unui mare număr de vizitatori, mirii având 
câteva perechi de naşi, totul într-o atmosferă 
deosebită. 

Pentru această ocazie fuseseră împrumutate 
vase în care să se pregătească masa. Eu nu am fost 
în această tabără, scriu din cele aflate ulterior. 

De câtva timp domnea în tabără puțină 
animozitate între băieți şi fete. Băieții erau de 
părere ca fetele să rămână numai la bucătărie: 
Dar viața taberei era şantierul. Deci Camarada 
Nicoleta obținuse de la Căpitan ca o parte din fete 

83 


noi, Cetățuj Aa 


Punderea bufe- 
uri, torturi etc, 
arte din noapte 


E RE SEE 


Casa Verde la ultima inaugurare - 1937” 


Cu acea ocazie clădirea a fost alocată Cetăţuilor de 
doamne și Frățiilor de Cruce, Comandamentul mutându-se 
in strada Gutenberg nr. 3. Pe frontonul balconului se poa- 
te vedea „Balaurul”, friza sculptorului Dumitru Anastase, 
ulterior Creator de medalii de talie mondială, afirmat mai 
cu seamă în Franța și Vatican, 


84 


XD |) 
Li 
»-a 


Casa Verde în anii *50 


i. 


A 


Tai 


) 


ii a 


să rămână în tabără pentru gospodărirea ei, iar o 
alta, cu schimbul, să meargă, totuși, pe şantier 
căci acolo se făcea adevărata instrucţie legionară. 
O parte din băieți era deranjată de acest fapt şi, 
mai ales, de aprecierea la superlativ a Camaradei 
Nicoleta pe care Căpitanul o consulta ori de câte 
ori era nevoie. 

A doua zi după nuntă a rămas, ca de obicei, 
la bucătărie un grup de fete, iar restul au plecat 
pe şantier. Întâmplarea a făcut ca o tigaie împru- 
mutată să rămână uitată într-un colț. Venind 
proprietarii după ea, s-a găsit cu reu și era și 
nespălată. Căpitanul s-a necăjit puțin și de faptul 
acesta au profitat cei care și așa suportau greu 
prezența fetelor pe șantier. Căpitanul, la instiga- 
rea lor, a pedepsit Corpul Legionarelor, dizolvân- 
du-l şi pentru a da o satisfacție băieților şi pentru 
a pune la încercare tăria credinţei legionarelor. 
El a adresat o scrisoare Camaradei Nicoleta Și 


4 A : zia 
Corpului Legionarelor, care se încheia cu conclu 
85 


al 


——— 


z xmâne valabilă formula: 
că, pentru femele) AL d 
iță ] ae) p . d 

„TErE, pe Curmalada Nicoleta a răspuns tot 

ee că a cărei concluzie era următoarea: 
Poe le câteva zeci de fete intrate în Mişcare 
“es it ei nu înseamnă mai nimic din punct de 
Aj ie numeric, dar o sută de fete fecioare care 
k; rimit decât sărutarea vântului și care s-au 
pir să nu însemne nimic 


et E a 
it acestei lupte, O | 
cinta lui Dumnezeu pentru salvarea neamului 


acestuial?” Şi încheia spunând că formula „cratiţă 
și copii” nu este nici dreaptă nici cea indicată. 


Cărți pentru tineri într-unul din 
sediile „Ajutorului Legionar” 


Totuși Corpul Legionarelor a rămas câteva 
luni dizolvat. Ne întâlneam, însă, în casa pictorului 
Basarab și continuam să lucrăm, căci Camarada 
Nicoleta era sigură că, odată, totuși, Căpitanul va 
reveni. Așa a fost. Nu mult după aceea Căpitanul a 


86 


— 


Du 


ridicat pedeapsa și ne-a reprimit la Sediu, adre.- 
ând din nou cuvântul său Corpului Legionarelor: 
Acest corp a dovedit a fi o mare unitate şi 
entru felul cum a trecut această încercare, strâne 
mâna Nicoletei și felicit Corpul Legionarelor! 
Dar, sa ne intoarcem la vara noastră, Deci, 
Camarada Nicoleta ne adunase pentru a completa 
o listă cu fetele care erau dispuse să rămână la 
casieria Cooperativei. Era o mare tentație şi 
pentru mine, caci atunci Viața mea ar fi fost zi 
de zi închinata Mişcarii. Dar gandul că, poate, va 
trebui să întrerup studiile și că nu voi mai putea 
să o ajut pe mama din punct de vedere material 
mă reţinea. Am stat toată vremea cu capul în 
pământ. S-au înscris mai multe fete care erau, 
după mine, şi mai indicate, multe având Academia 
Comercială. 


Masa pentru săraci la cantina legionară 
din strada Gutenberg nr. 3 


87 


———.————. 


După aceea am plecat la cămin unde mă 


bagajul făcut. S : “ 
aştepta bas art am început să realizez că n-am 


fost în stare să răspund la o chemare a Mișcării. 
Am plâns toată noaptea. De dimineaţă, în zori, am 
plecat la Sediu cu nădejdea că, poate, am s-o 
găsesc pe Camarada Nicoleta pe șantier și am să.; 
explic ce mă aducea. 


Slujbă religioasă la inaugurarea 
primului atelier legionar de croitorie 


Dânsa obișnuia să meargă câteva ore acolo 
până ce intra la serviciu. Am găsit-o şi, înecată în 
lacrimi, i-am spus zbuciumul meu. M-a bătut pe 
umăr și mi-a zis că m-a trecut pe listă din oficiu 
și Căpitanul pe mine m-a aprobat. Asta pentru că 
mă obișnuisem de când înlocuiam fetele ce lucrau 
acolo. Zarurile au fost aruncate şi eu am rămas 
să fac parte din Comerțul Legionar. 

De a doua zi m-am instalat la casă. Spre 
Căpitanul a trecut pe acolo și, oprindu-se 
88 


amiază 


în —di 


în BE ctUAmEU m-a intrebat dacă știu Cum ţ 
puie să fie un casier legionar, în acest începuț e 
merţ. l-am spus ca eu m-am gândit că trebuie i 
fie cinstit, energic, atent cu toată lumea, Bic 
voitor şi... ce m-am mai priceput, 


> Căpitanul 
trecut în locul meu la casă și, aruncându-și ri 


vultureşti. prin cooperativă, mi-a indicat la ce să 
fiu atentă de la acest pupitru de Comandă. În 
câteva minute a observat unele aspecte negative: 
unul din vânzatori vorbește cu clientul rezemat 
într-un cot; un altul a servit brânză Și, în loc să-si 
șteargă mâinile pe șervetul agăţat în cui, le şters 


> terge 
pe halat; un client care a venit tocmai din ce 


alaltă 


extremitate a Bucureștiului ca să-și dea banul lui 
aici, de dragul Mişcării, a întrebat, la un moment 
dat, de un articol mic care lipsește. Imediat să fie 
notat articolul ca să nu trebuiască să colinde alte 
magazine pentru el și, cu a doua ocazie, să-l 


Octombrie 1940 - demonstrațiile legionare 
de la Alba Iulia (în spate se disting arcașii) 


89 


Căpi i 
Să ape a "Naugurarea atelierului de croitorie; 
a se distinge inginerul Gheorghe Clime, 


Comanda ; A 
elogii e ei Vestiri, Șeful Corpului Muncitoresc 
pua.apoi al expresiei politice a Mişcării, 
rtidul „Totul Pentru Ţară” 


90 


Dj 


ed aici. „Căci”, spunea Căpitanul 
da ZU înțeles sa ne fie prieteni și t 
tratăm ca atar“- 

Cooperativa se deschidea la ora 5,30 dim: 
neaţa pentru ca muncitorii de la Monitorul Ofici ' 
care se afla vizavi sa poată să-şi ia cele trebuin: 
ll pentru gustarea de la ora zece. Ei aveau şi 
igă Cooperativă. Painea era adusă de la fabri. 
Ca de pâine de un tânăr legionar, fratele Aurel 


) »0amenjj 
rebuje să.j 


Fetele servind la restaurantul - cantină 
din strada Gutenberg nr. 3, anul 1937 


Noi, fetele de la Cooperativă, dormeam 
în camera de la subsol în casa domnului General. 
La ora 4.30 dimineața fratele Aurel, venit cu 
pâinea, ne bătea cu biciuşca în geam să venim 
sa deschidem Cooperativa. 

Ziua se vindea din plin, 
rafturi nu mai erau decât hârtiile cu car 
imbrăcate, atârnând jalnic. 


încât seara pe 
e erau 


91 


—.—. 


Trecerea la Restaurant era tot prin Co 
erativă.. Noi, personalul, râmâneam sa faca 
Comenzile pentru â doua ZI, să aranjâm rafturile 

i la bucătăria restaurantului să 


i mai mergeam ș se 
e dăm ajutor fetelor pentru pregătirea torturi. 


lor, salatelor și antreurilor pentru a doua zi, 

Acolo aveam adeseori bucuria sa-l avem în 
tru pe Căpitan care, după câte o zi 
grea în care-l bătuse la cap ore în şir câte un așa zis 
“om mare” cu fel de fel de „întrebări mici» 
venea să se destindă în mijlocul nostru puțin timp 
înainte de a pleca la Casa Verde. 

Directoarea Cooperativei era o licenţiată 
a Academiei Comerciale, o bănăţeancă, prototip 
de femeie luptătoare, voinică și înțeleaptă, cu 
mari aplicații spre poezie şi desen. Ea mai dădea 


mijlocul nos 


pa „Ajutorului Legionar” 
e pe Calea Griviței în 1940 


ajutor la î 
erau o E, așa că mai toate hârtiile 
cu desene sau încercări de versuri. 


92 


a 


DR 


Într-o seara îi povestea Căpitanulu 
aflându-se „CU capul în nori”, cum zice 
auzind că din restaurant se trimitea Comand 
bucătărie: „Cașcaval la capac!”, ea a răş d 

i dată!”, crezând că este strigată pe n ei 
Cornelia Novac! 5 

Pentru restaurant, seara mai veneau şi 
fete din afara să pregătească bunătățile. Asa k 
cunoscut-o pe Titi Gâţa. Era elevă. Venea îmbră- 
ian costumul de la gospodărie și făcea tot ce î; 
spuneau să facă. Fată voinică, frumoasă și sănă- 
toasă, se punea sub ordinele Corneliei Novac care 
era o neîntrecută gospodină. Cornelia o trimitea 
să spargă şi să separe ouăle pentru tort şi apoi să 
frece gălbenuşurile cu zahăr. Ea venea și raporta: 

„- Le-am frecat, ce să mai fac? 

- Bate albușurile spumă!” 


i Cum ea 
am noi, şi 


Atelierul de croitorie al fetelor 
de la sediul din strada Gutenbers nr. 3 


93 


—.—.— 


şi tot așa până Se in Mg să meay. 
combine și să le Pun ptor. 

Op ce terminam ue Su pe la dou; 
a - mergeam Și Nol la culcare. Dar, traver. 
treceam pe lânga șantier unde se 
sediu cu echipe de noapte. Băieţii 
recem pe la ei și, așa, ne opream 
teva găleți cu mortar din mână în 
mpreună un cântec legionar, 

De cele mai multe ori, când ajungeam la 
cameră, ea era supraplină căci acolo trăgeau i 
curierele din provincie. Atunci, resemnate, intram 
pe o fereastră la subsol, unde se aflau toaletele 
soției domnului General puse pe manechine. și 
aici, într-un colț, lângă fereastră, ne întindeam și 
noi oasele pe o pătură mițoasă scoasă din bagajul 


ăsăl 


noapte 
sând curtea, 
lucra la noul 
ne strigau să d 
să mai dăm cateva 
mână și să cântăm ! 


Tinere legionare în port national 


A 


care îi strămutaseră de la o închi- 
A șI acolo imaginaţia Corneliei broda 

ești pe seama manechinelor prin- 
94 


Nicadorilor pe care 
soare la alta 
pana târzi 


Da 


DR 3 


;, Nici nu ajungeam să adormi 
Vie . fratelui Aurel venea să ne p 

ergem să deschidem Cooperativa 
(4 regretam și puținul timp pe car 
dormind, atât era de năvalnică şi 
viața noastră! 


m bine că pi. 
ata în geam să 
Este adevărat 
e îl pierdeam 
plină de miez 


țese 


Studenții teologi DECEMVIRII'* (de la dreapta la stânga) 
- în primul plan: lon Trandafir, losif Bozântan, 
lon Atanasiu, Ștefan Georgescu, Radu Vlad; 

- în al doilea plan: Grigore lon State, lon Pele, 
lon Caratănase, Gavril Bogdan, Ștefan Curcă 


Masa o luam de la o cantină improvizata 


lângă biserica Gorgani. Acolo lucra pe acest post 
de gospodină Tan” Valeri, cum o numeam noi, 


16 
Decemyvirii în faţa Bisericii: fotografie de pe ep ra 
revistei „Bunavestire de duminică - săptămânal al fam 
românești”, an |, nr. 3 din 15 decembrie 1940. 
95 


DD ___ 


O 


O 


constănțeancă aprigă care [iba ao linţa să ne credință» nădejdea și dragostea, puse în slujb 
hrănească bine, ca o mamă. Nu ÎI E ocaziile [Raul E este Căpitanul ă 
când ba unul, ba altul dintre noi aducea la masă Cine es il nul: i 

câte un student sărac ce lucrase la Sediu și o rugam Căpitanu ste omul provid ențial trimis 

e Tan” Valeri să mai adauge un polonic de apă să de Dumnezeu pen ru a împlini această chemare. 
mai lungească mâncarea, ca sa poată mânca și el, Legiunea se conduce după legile a/1a IE 
Era ca o mămică a noastra. cărticica șefului de cuib”. 
Între timp, Camarada Nicoleta predase p Aceste legi sunt: 

comanda Camaradei Lucia Trandafir, studentă la 


Facultatea de Medicină, dârză, energică și cu 
picioarele foarte pe pământ, sora decemvirului lon 
Trandafir. Venea şi Camarada Nicoleta în mijlocul 
nostru destul de des iar Căpitanul o numea acum 
„fata mea” şi sfătuia mereu pe băieți să o consul- 
te când el nu poate fi contactat. Avea o încredere 
nestrămutată în Camarada Nicoleta, în felul ei 
de a gândi și acționa, încredere pe care și-a 
păstrat-o până la moarte căci, aflându-se închis, 
trimitea vorbă băieților să nu facă nimic până nu 
o vor consulta pe „fata mea, Nicoleta”. 


9. Şcoală de cadre la Cheile Tătarului 


În vara aceea am mers la o școală de cadre 
la Cheile Tătarului, condusă de Camarada 
Trandafir. Imi pare rău că n-am putut reţine 
toate concluziile acestei tabere. Redau ceea ce 
am reţinut: 

Legiunea, înainte de a fi orice altceva, 
mișcare naționalistă sau partid politic, este o 
şcoală spirituală, în care, dacă la unul din capete 
va intra un om va trebui să iasă la celălalt un erou 
ȘI anume un erou creștin, adică un om înzestrat 
cu toate virtuțile: bărbăție, înțelepciune, cum- 
patare și dreptate şi cu cele trei virtuți creştine: 

96 


Căpitanul - gravură de Alexandru Bassarab 
1. Legea disciplinei: Fii dișcip mp E 
har, căci numai așa vei învinge. Urmează-ți șe 
și la bine și la rău. 


97 


—— 


2. Legea muncii: Muncește cu drag. Răsplata 

; nu-ți fie câștigul ED Saca ai. pusie 
să n dă la înălțarea țâr >, înflorirea Legiunji. 
că a Leaea tăcerii: Vorbește puțin, vorbește 
ește când trebuie. Oratoria ta să 


trebuie, vorbeși Apa 07 
fie oratoria faptei. Tu făptuieşte, lasă-i pe alții 


] ă. b 
i: pai ea educaţiei: In cuib fă-ți toată 
şcoala. Cunoaște bine Legiunea. 

5. Legea ajutorului reciproc:  Ajută-ţi 
fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa. Să 

6. Legea onoarei: Luptă și nu fi niciodată 
mișel. Decât să învingi printr-o infamie mai bine 
să cazi pe drumul onoarei. 


10. Alte aspecte. De vorbă cu Niki 


În batalionul Comerțului Legionar intrase 
și un grup de 40 de copii din întreaga ţară care 
erau educați spre a prelua comerțul din mâinile 
străinilor și a forma ei o primă elită de negustori 
români. 

De ei se ocupa permanent unul din șefii 
cooperativei. lți era mai mare dragul să-i vezi 
venind încolonaţi, corect îmbrăcați, servind pe 
lângă cei mari la raioane. Între timp s-au mai 
deschis un restaurant pe bulevard, „Cireșica” şi 
altul la Obor. 

__ Aici, unde lucram, era toată ziua un du-te 

- Vino, ca un fluviu ce nu-l mai puteai stăpâni. 
eat Lai acant serveau băieți legionari, 
masa aștepta i 4 A multe ori, cei veniți să îa 
Ce NU se pomenea îl să se elibereze mese, ceea 
începuse să fie A Nici un alt restaurant. Lumea 
ştientă că banul dat aici este 

98 


—— 


D. 


re folosul țării acesteia și nu se pierde în buz 
U- 


Nicadorii - fotografii din 1934: 
Niki Constantinescu, Iancu Caranica, Doru Belimace 


Căpitanul, ținând seama și de nevoile 
imediate ale celor care lucrau aici, a stabilit o 
mică remunerare care consta în 3-4 sute de lei. 
Noi nu am voit la început să o primim dar, apoi, 
primind-o, am început să o folosim la încropirea 
unor pachete pentru Nicadorii ce se aflau în 
închisoare. A fost ceva care i-a bucurat mult căci 
pachetele de la Sediu vorbeau prin ele însele de 
dragostea și atenția Mișcării. Așa ne-am împrie- 
tenit cu ei fără să-i cunoaștem. 

În primăvara în care Niki Constantinescu a 
fost dus la Galaţi la un proces, a trecut prin 
Triajul Gării de Nord și, fiind înştiințate, am 
mers și l-am văzut. Era îmbrăcat în haine de 
puşcăriaş și în lanţuri. I-am dăruit toate maărți- 
şoarele primite căci era după 1 Martie. Apoi, 
Camarada Nicoleta m-a luat cu dânsa la Galați să-l 
vedem mai de aproape pe Niki. Era un dinam. Ne-a 
rugat să-i spunem Căpitanului că ei sunt gata să 
se jertfească nu numai o dată, ci de câte or! vă 


99 


——.—.— DD 7 


Mi i, să nu-i Î imp, Cas 

ul, pentru işcare 3 aciăsalnuri treacă între timp a Verde se 

INC ă va fi nevoile. 
dacă va 


termin 
m a 
căpitanul se mutase acolo într-un aparta “i ȘI 
cuise vreme îndelungată într-un bordei Srl 


in curte pentru â supraveghea lucrările, 


11. Despre Căpitan 


În legătură cu această mutare, doamna 
codreanu ne spunea că, fiind Căpitanul plecat, 
păieţii au ținut să-i facă o surpriză și au adus și au 
instalat în apartament o mobilă lucrată de Corpul 


Ba a iaca dinari 19u inst torilor anume pentru casa Căpitanul, 
a artistului 


De Crăciunul care a urmat s-au primit da. 
ruri pentru legionarii ce lucrau la noul Sediu sau 
în Comerțul Legionar. Căpitanul, care aflase că 
noi ne ocupăm de Nicadori, ne-a trimis să alegem 
dintre ele ce credem că le-ar fi de folos sau i-ar 
bucura. Și așa le-am încropit un pachet deosebit în 
care am pus și un mic brăduț împodobit. Răspunsul 
lor a fost acesta: 

„În ciuda anilor care ne-au albit tâmplele 
am fost din nou copii, copii autentici și am plâns 
și am râs... Vouă și tuturor celor care s-au ostenit 
întru aceasta, toată dragostea noastră.” 

In vara aceea s-a ridicat parterul noului 
sediu la care erau rezervate încăperi pentru Coo- 
perativă și Restaurant. S-a făcut o expoziţie a 
acestor două obiective, iar noi, fetele, Cornelia 
Novac și cu mine, am fost puse ghid pentru vizi- La studii în Franța: austeritate 
tatori. Imbrăcate în costume românești, bănăţean fotografie la gazda din Pinet d'Uriage, lângă Grenoble 
ntre i Atenesc pentru mine, gen 
țiile necesare ae ina Cesar Xp că, toată ia și, fiind îmbrăcată în auriu, 
- A fost o mare însuflețire. ată atenția și, fiind îmbrăcată 


Mobi ă ată cu 
mpă dar era lucr E 
ila nu era scump dădea 


100 d 


DD > 


—..— DB 3 


oamna a fost încântată q - i-ar rămâne plângerea în gât și și-ar zice: FE 
j m venit să-i spun necazurile noastre: $ 


sebit D 


și cui d 


pea pe care dormiseră ani de zile. Și, fiindes 
cana ( 

doamna plâng 5 

aceasta, Căpitanul i-a spus: 


La pkm de Focpant, în Crâng, Duminică, 2 lunie 1925 


Nunta Căpitanului de la Focșani a fost numeric, 
conform istoricilor, cea mai mare sărbătoare 
românească din secolului al XX-lea, adunînd 100000 
de participanți sosiți din întreaga Românie Mare 


„» Lilica dragă, îmi dau seama că nu este o inoiu (Lilica) 
mobilă scumpă dar băieții au lucrat cu atenţie și Căpitanul şi dermnișeara Elena rii uta, 
face efect. Inchipuiește-ţi că ar veni la mine un logodna de la Ungheni în ziua de 10 aus 
lui rate Gin far d să-mi spună necazurile camarazilor 'lica plângea în conti- 
su pă stând în birou, s-ar deschide ușa de la | Şi, fiindcă doamna Lilica p â g 

Şerie sau de la camera de culcare. Desigur Nuare, neînțelegând, el a adăugat: 


[: 103 


DP ie 


————CC 


_ poti să-ți păstrezi măsuța de toa 
cu oglindă. Astea sunt ale tale. 4 
îmi amintesc tot din povestirile doamne; 


„nsoţit de nişte ziarişti italieni cu 
în cuţie. Discuția prelungindu-se, a veni 
dis masă şi i-a invitat la Casa Verde să eta lui 
i poamnă Lilica făcuse niște icre” ae 
iar pe masă domnea o cana cu apă de la robinet, 

Când Căpitanul a chemat-o să servească 
asa, dânsa, ruşinându-se de modestia defunului 
pregătit, a Zis: 

„- Bine, Corneliu, dar oamenii aceștia sunt 
învățați să mănânce icre negre și să bea din bău- 
turile cele mai pretențioase. Ce vor zice?” 

Căpitanul i-a răspuns: 

„- La mine vor mânca ce mănânc eu. Ei 
trebuie să ne cunoască așa cum suntem.” 

Doamna Lilica a aşezat masa, dar n-a 
venit la ea de ruşine. După ce s-a terminat masa 
Căpitanul a strigat-o, zicând: 

„- Lilica, vino, căci domnii vor să te felicite 
pentru icre.” 

Aşa era Căpitanul nostru! 


letă Care se afla în 


Lilica: 


12. Un moment crucial 


Întrucât s-a scris mult despre moartea și 
înmormântarea lui lonel Moța şi Vasile Marin, care 
au constituit un eveniment crucial în viața Legiu- 
nii, nu voi interveni cu amănunte. 

În vara aceluiaşi an, într-una din nopți, a 
izbucnit o furtună mare. Monumentul Moţa - Marin 
a fost trăznit și a ars cu totul, afară de stâlpii 
principali care susțineau în vârf crucea. 

În dimineața următoare Căpitanul, venind 
la Sediu, ne-a adunat şi ne-a comunicat ce s€ 
întâmplase. 


Corneliu şi Elena Zelea Codreanu - naşii de cununie ai 


familiei Herghelegiu; 
fiind internat, a fost 
Militar Brașov la ordi 


avocatul lon Herghelegiu, bolnav, 
asasinat la 21 sept 1939 în Spitalul 
nul regelui criminal Carol al II-lea 


Într-o zi de vineri. zi î ăpi 
a » Zi în care Căpitanul 
postea post negru până la ora 16, sosește la Sediu 


104 105 


“prin foc, ei au salvat tot 
ea de Aur a Mişcării, Biblia și o Sea i CR 
„ Apoi ne-a trimis în ac: Sci 
de valoare Ap trimis în echipe să mer. 


ză să vedem cele întâmplate și să ne închinăm 


Mausoleul în forma inițială, înainte de incendiu 


El „a tălmăcit” că acest fapt prevesteşte 
că va urma pentru Mişcare un fel de cataclism 
din care, însă, se va salva credința, singurul 
lucru care va rămâne neatins. A citat cu ordin de 
zi pe muncitorii de la S.T.B.! care se aflau de 
gardă în acel moment la mormânt. Trecând la 


loan Moţa şi Vasile Marin, eroii căzuți pentru Hristo% 
Spania - montaj după gravură în tehnica UD CU 
Alexandru Bassarab - Comandant Legionar 


” S.T.B.= „Societatea Comunală pentru construcţiunea și 
exploatarea tramvaielor în București”, înființată în 1909, 
obține exclusivitatea transportului în comun cu tramvaie 
şi autobuze pentru București și 12 comune suburbane. 


106 107 


„Ion Mota y Vasile Marin, caidos por Dios, Espafa y 
Rumania. 13-1-1937” - monumentul „dublu M” ridicat 
în Majadahonda la Madrid de românii din exil și 
autoritățile spaniole în memoria eroilor români 
loan |. Moţa și Vasile Marin, căzuți la 13 ianuarie 1937 

în lupta cu hoardele comuniste sălbatice 


loan |. Moţa Vasile Marin 
108 


13. Campania electorală 


În toamna aceluiași an a urmat campania 
electorală: La Sediu se organizau echipe care 
mergeau în diferite părți ale țării. Băieții noștri, 
tineri şi neînvățați cu aceasta, convingeau cu 
tinereţea și CU cântecul lor şi erau bine primiți, 
uo mare nădejde pentru viitor. 
$ într-o seară, când Căpitanul venise, ca de 
obicei, în mijlocul nostru ca să se destindă, bă- 
ieţii i-au povestit cum, într-o localitate, oamenii 
care îi simpatizau i-au silit să ia cuvântul şi să le 
spună Și ei ceva. Atunci băieții i-au făcut vânt în 
față lui Manolescu-Puţuri, student şi şeful Coo- 
perativei. EL nu era deloc pregătit, ca de altfel 
toți ceilalți, să vorbească și atunci a reușit să zică: 
„- Dacă ne votaţi, bine, dacă nu, și mai 
bine!” 
Băieții, luându-l de-o parte, i-au zis: 
„- Bine, frate, de-aia ne-am rupt noi pin- 
gelele până aici!?” 
Căpitanul râdea din tot sufletul de năz- 
drăvăniile băieţilor. El, de fapt, nici nu-i trimisese 
pe băieți să vâneze voturi. 


14. Vremuri de durere 


În intervalul acesta se îmbolnăvise de plă- 
mâni unul dintre Nicadori, lancu Caranica, și fu- 
sese dus la închisoarea - sanatoriu Târgu Ocna. 
Camarada Nicoleta era îngrijorată pentru el întru- 
cat ştia că familia lui nu-l prea înțelesese la ora 
aceea și că se afla cam singur. 

__ Aşacăa hotărât ca eu să am grijalui şi să-l 
Vizitez şi, astfel, cu o legitimaţie a uneia dintre 


109 


Nicadorii încătuşați în timpul „Procesului Duca” 


din primăvara anului 1934, de la stânga spre dreapta: 


Doru Belimace, lancu Caranica, Niki Constantinescu 


surori, am reuşit să 
mă introduc în în- 
chisoare și chiar am 
stat o vară la o fami- 
lie legionară mergând 
aproape zilnic în 
preajma închisorii și 
reușind, astfel, să-l 
scot din singurătatea 
în care se afla. Era 
un suflet de o mare 
sensibilitate, un cap 
deosebit și o inimă 
de aur. 


cu nr. 5988/1938 în Dosarul 
de urmărire al Siguranței 
carliste din arhiva ANIC) 


scos din închisoare și 
dus la Râmnicu Sărat 
unde se aflau deja 


110 


Prințul Alexandru Cantacuzino 
Toamna a fost „A/ecu” (fotografie înregistrată 


: i toate vârfurile Miscăei: 

„nitanul și to! ișcării, 
CâP Au venit între timp vremurile 
ru Mișcare. Ne vine vestea că, | 
anul a fost arestat în legătură 


ent 
căpit 
adresă 


> văd, asigurându-l că toți suntem în ju 


nu-l vom părăsi . 


Malmaison-ului. A fost 
înduioşat de dragos- 
tea noastră şi m-a ru- 
at să transmit dorin- 
a lui să fie linişte şi 
să ne rugăm. 

A fost ultima 
dată când l-am mai 
văzut. Între timp i se 
înscenează al doilea 
proces. Băieţii erau 
înnebuniți de îngrijo- 
rare şi prinţul Alecu 
Cantacuzino ia hotă- 
rârea ca, împreună 
cu alți camarazi, să 
meargă în Piaţa Pala- 
tului şi să se sinucidă 
ca protest față de ce- 


Reușesc, îmbrăcată în femeie de 
să stau câteva momente cu el de vorbă 


durer 
e 
a Casa Verde 

miha e CU O scrisna,, 
ță lui Nicolae lorga. Camarada Ni Scrsoare 


O pei : leta îm: 
> misiunea să ajung cu orice preț la înch; ta îmj 


isoare și 
rul luj şi 


serviciu, 
pe sălile 


Prințul Alecu Cantacuzino 
la revenirea din Spania 
însângerată, după jertfa 

scumpilor eroi Moţa şi Marin 


y 


le ce se puneau la cale împotriva Căpitanului. În 
ultimul moment, însă, li se transmite dorința 
Capitanului și ordinul lui de a fi liniște. 


În dimineaţa aceea fusesem la cooperativă 


și, acolo, venise și un camarad de la S.T.B: cu 


111 


— A IE ZE Zar e e e 


ialnic părea că se prohodea 


a acestui neam. Nu era om, sgeidea de Mai bine 
sentru dubla prohodire, U fie în lacrimi 
4 La cateva Zile au sosit cei c 

ușile acestui început de năd 

tru, Comerțul Legionar, şi a 
Ne-am risipit în c 
sufletele zdrobite de du 
Camarada Nicoleta să ved 
de făcut. Sub un alt nu 
împreună cu o altă cama 
puteam rămâne cu ele 
în femeie de serviciu. 
rămas împreună. 

Au urmat zile grele. Poliţia era 
“urmele noastre. Se făceau arestări. Le 
ceilalți o făcea Lenuţica Bagdad, concetățeana 
Camaradei Nicoleta, o fată de o înaltă ținută 
legionară, prototip de sănătate și frumusețe 
trupească și sufletească. În toamna aceea s-a 
îmbolnăvit de plămâni, umblând prin ploi pentru 
„legături”. 


familia (soția şi copiii) care, de fapt, nu știau 
nimic despre hotărârea transmisă de Căpitan 
(făcea parte din grupul celor care urmau să se 
sinucidă). El mi-a încredințat familia mie. Şi 
astăzi mă gândesc cu admiraţie la devotamentul 
şi spiritul de jertfă al acestor oameni. Cu adeyă. 
rat, erau elita Mişcării, căci personificau ideea 
de jertfă a Mişcării. 


are au închi 
e)de a neamului ss 
U Pus sigiliile. 
ele patru vânturi cy 
rere. Am căutat-o pe 
em dacă mai este ceva 
me, închiriase o Cameră 
radă mai puțin Cunoscută. 
Numai dacă mă deghizam 
Am acceptat imediat şi am 


mereu pe 
gătura cu 


Av. Dr. Vasile Marin și Sterie Ciumetti în timpul 
unei plimbări prin „groapă” (curtea subterană a Jilavei ) 
în vremea detenţiei din decembrie 1933 - Procesul Duca 


Îmi aduc aminte ultimul Paști. Eram la 
cantina unde se pregătea masa pentru personalul 
sediului și Comerțului Legionar. Ea se afla pe o 
latură a bisericii Gorgani. Câteva fete vopseau 
ouăle pentru închisori, căci Căpitanul dorise să ne 
ocupăm de pachete pentru ei, ca și cum totul ar fi 
în regulă. Au izbucnit, deodată, clopotele bisericii, 
căci se ieşise pentru „ocolire” și în dansătul lor 


112 


113 


CAIETUL Ii 


115 


| 
ţ 
; 


| După multă 
- întrerupere încerc să 
“reiau, așa cum voi 
“putea, firul aminti- 
"rilor... 
Căpitanul e- 
“ra condamnat și în- 
chis la Doftana. Ne 
“ aflam într-o perma- 
“ nentă îngrijorare cu 
” privire la viața lui. 
Camarada Nicoleta 
“aranjează să mer- 
gem două fete și să 
“ne instalăm acolo, 
“ căutând să avem în 
permanență legătu- 
ră cu închisoarea. 
Lucrurile în- 
să se precipită și 
Căpitanul este luat 
de acolo și dus la 
Râmnicu Sărat, un- 
de fuseseră aduşi 
cei mai mulți din 
elita legionară. Ca- 
marada Nicoleta mă 
trimite acolo pentru 
a încerca o legătu- 
ră. Reuşesc, îmbră- 


DD _ 


15 In Prigoană 


PRIGOANA 1938 


Grafică în tehnica 
„gravură pe linoleum” 
de Alexandru Bassarab 


cată în țărancă, să închiriez o cameră te 
podărie de țară care se întindea până la să 


ghimpată care înconjura închisoarea. 
117 


—.—————€ 


a main NINO a -. 


Uriaşul Bănică Dobre Comandantul Bunei Vestiri 
în timpul celebrului marş Bănică Dobre, deputat 
de la Câmpulung Muscel de Muscel ales în 1937 


în campania electorală 1937 


Seara, de pe o căpiță de fân, ascultam dis- 
cuţiile băieţilor din acea aripă a închisorii, căci, 
după plecarea „celor mari”, apăreau la gemulețe 
și se întrețineau până târziu. In dreptul meu era 
celula lui Bănică Dobre. 

Din prima zi reușesc să le transmit vestea 
că l-au adus pe Căpitan acolo. Nu sesizaseră încă, 
dar, a doua zi, Bănică Dobre vestea celorlalți că 
deja l-a văzut pe Căpitan într-o curte interioară. 

Acum aveam zilnic vești de acolo. Camarada 
Nicoleta îmi trimitea printr-un camarad ceferist 
ceva ce trebuia să ajungă la Căpitan. Reţin că era 
vorba despre o libertate de acţiune căci băieții 
se temeau pentru viața Căpitanului. 

Răspunsul a fost: Lucrați! Faceți tare 
Legiunea Albă! Cuiburi! 


118 


- „De la icoană și de la altar am pornit”: Sfântul Arhanghel 
Mihail - copie executată în 1936 după Arhanghelul 
de la Mânăstirea Văcărești cel iubit de Căpitan; i 
a străjuit sediul Cetăţuilor pînă în ianuarie 1 e 
fiind apoi păstrată de Lucia Scurtu Popșor Ci ri Doi 
(permanent candela aprinsă) pînă când a trecu 
în iulie 2010 


119 


..—.——— 


„O 


* învierea neamului mey 


pia PR 
» ÎN Orice clipă, să stau 


lângă închise, 
IN oraș, 


A urești și am locui 
întâi, cu doamna cu care fus UR, 


A esem la Doftana. j 
„IN 

casa noastră veneau o serie de camarazi şi 

" camarade. 3 


„Era o toamnă rece și ploioasă, în seara de 
29 noiembrie mă aflam singură în camera închiria. 
tă. Şedeam rezemată de sobă, care se afla pe pere- 
tele dinspre apus și priveam liniștită la icoana 
* Sfântului Nicolae și la candela aprinsă care se afla 
“sub ea. 
| Deodată, candela și icoana au căzut din 
perete. S-a spart geamul icoanei iar candela s-a 
"vărsat şi s-a stins. Am încercat un sentiment de 
spaimă şi m-am gândit imediat că această întâm- 
“plare anunță o mare nenorocire. Speriată și în- 
durerată am ridicat icoana de la pământ, am pus-o 
din nou pe perete și am improvizat o nouă cande- 
> lă. Dar de liniştit nu mă puteam linişti deloc. In 
această situație m-au găsit fetele care au încercat 
să mă liniştească, spunându-mi că a fost o simplă 
întâmplare. Eu, însă, m-am zbuciumat toata 
noaptea. A 
A doua zi era 30 noiembrie. La amiaza am 
ă are amator de 
avut la masă un camarad, un m: sac 
le: în casă dio mic cu galenă. 
muzică. Aveam în casă un radit ci a arati 
şi-a pus casca la urechi, eu ads eh ni 
părea liniștit când camaradul a a) e afară şi 
şi fără să-și ia haina tel se p 


21/22 septembrie 1939 - grafică de Simion Lefter 
apărută în ziarul „Buna Vestire” din septembrie 1940 


Legiunea Albă era o unitate de elită care 
luase ființă după moartea lui Moța şi Marin şi care 
se lega să îndeplinească întocmai jurământul 
Moța-Marin: 

-+.să rup din mine bucuriile omeneşti, să 
mă smulg din dragostea omenească și, pentru 

120 


——.—.——— 
N Pi E e PA ARI 


| 


| 


începe să alerge pe stradă ca ieşit din minți. În pri- 
mul moment am rămas înmărmurită gândindu-mă 
la o criză de nebunie. După aceea, una din noi și-a ama au au, = 


dat seama că trebuie să se fi comunicat ceva la ua MAM atuln qi ta cata nas, 
RA tome bu ; a, (rea 
ă Anal q- Mu 'g PA rea, 


A unuelu' = 
pa " « Su Be 
ao. Tohl Pâna Vuadeg Aa 


o pH has Cota , 
tau dp Ei - Pe Fa iza 


i] — 


Sei ie in, ali SA BI 
DĂ Heane Le Vf Aezea hd, 7 afla. 
Vama de Cauane Tulum 97 BN 
ri d e us e e Pa pe paul 
de dtp <puur W Atena eul 
A, era Y- Wren! n Candu dn 
A e be «Me cul <a. 
de lui cadita te fereau ce 
4. oale . E Mă ae, hu Cea! 
au caudl, t-e pa ] 
Au înece tu du) mau” A Aa 2 
LR M-au i încete ca ocna 
Ra pula Mae Mmahmeeiaa 


Li cai Li 
r- a îmudunen a fe” au jcelieat rea u, TM Maat manu p fe Fed n Pata ă 
putul” dp cana au tor Lea Pi 


Au Mazur du eu dup” 4! cu 
putu atu eur 1 shi Pau pi 
|? merele rue prna delia. fs Due 
Lu Curea fn uncelu , de la e Ama vei 


Oua Tw Sp au ina para d uouâ 
taudulz . Bau de Ant ce a 
A d Za e ATRD a A e» Aa ANRE 
la Qaau au ntaneal va Mud 
o has au nimalu= hu es a sm 
île Nuca n Ste PRI 


5 ie 
Ap lea Ma = au du bianca? 


DO 


Aşa a trăit Nana seara care a precedat asasinarea „.. şi aşa a fost a doua i... 


Căpitanului și a camarazilor săi... 


122 123 


eaptă ca o lumă 
ju=2P „umânare, o simţe 
într-o aparentă linişte, Eu e. ea 
tăți. Era însă imposibil să pot 
m-am furişat uşor și m-am sta locuj 
vind spre candela care îm; 
“ind Sue i: ) semnalase ; 
fiind în imposibilitatea de a-mi aria NeNorocirea 
îmi curgeau gârlă. Opri lacrimile care 

Când a plecat de 
m-a luat cu ea. Am loc 

in Piaţa R ă 
BI funeionară și Eee Samara di 
era peron E ŞI e Cunoscută iti 

ric era folosită si A, 

p E Osita și drept curieră, Curi- 
era principală era Lenuțica Bagdad 
d u gdad, un exemplar 
„legionar de mare frumusețe morală. Era conce 
tățeană cu Camarada Nicoleta și, pot spune Sie 
gura ei prietenă cu adevărat. 

Aici am făcut Crăciunul c 
cumplit de trist şi fără nici o zare de lumină. 
"Totuși, într-o seara, Camarada Nicoleta găsește 
“pe trotuarul de vizavi pe mama dânsei care dădea 
j târcoale casei. Și dânsa locuia în acelaşi cartier 
şi nu ştiu nici azi cum a putut da de noi. 

De teamă de a nu fi reperată de vreun 
agent, Camarada Nicoleta a trimis-o pe Lizica să 
"o aducă înăuntru. A mustrat-o pentru lipsa ei de 
“precauţie, dar, intervenind noi, a rămas în seara 
" aceea cu noi, schimbând puţin atmosfera. 

Adusese ceva daruri, pe care Camarada 
Nicoleta ni le-a împărțit nouă, spunându-i ma: 
mei că şi noi avem mame care la ora Mee sali 
„mai ştiau nimic de noi și care se frământau ca $ 
„dânsa. 


radio. Atunci celelalte două au plecat la o camara. 
dă care locuia în apropiere şi avea un radio mare, 
să afle ce s-a comunicat. 

Am rămas din nou singură și cu greu am 
început iar să strâng masa. Deodată îmi vine ideea 
să pun şi eu casca la urechi. Se dădea o a doua 
comunicare și pic pe cuvintele comunicatului: „Ay 
fost împuşcaţi Corneliu Codreanu...” şi apoi 
| întreaga listă. Am crezut că înnebunesc. Plân.- 
| geam în hohote. Aşa m-au găsit fetele care s-au 
întors acasă de prin vecini și care, pe drum, se în- 
trebau cum să îmi spună. Dar nu am avut răgaz 
să plâng. Foarte repede a venit dinspre Camarada 
Nicoleta vestea că va veni în seara aceea la noi 
deoarece gazda ei se temea să o mai ţină. 

între timp s-a 
făcut seară. A sosit 
Camarada Nicoleta și, 
după dânsa, o serie de 
curieri din țară care 
veniseră să vadă ce or- 
dine sunt. Între ei, și 
un ceferist care avea 
familie (soţie și doi co- 
pii) și care s-a rugat 
să-l primească fără re- 
zerve căci copiii au un 
Tată în cer care să le 
poarte de grijă. 

Eu umblam ca un automat, căutând să-mi 
fac datoria de gazdă. Venind noaptea, Camarada 
Nicoleta a hotărât ca toată lumea să se liniştească 
și să încerce să doarmă, ca a doua zi să fim apți 
pentru orice ordin va veni. Ea însăşi s-a aşezat în 
mijloc de-a latul patului ca să putem încăpea. 
124 


la noi, Ca 
a 91» Camarada N; 
uit un timp 3 Nicoleta 


are a urmat, 


Aflându-ne încă la această adresă, A 
“zi, Camarada Nicoleta îmi spune câ Aa i aş- 
Vizită şi că nu ar vrea să! dea emot 

125 


_.—.—.——.—.——” 


"temeinic cărţile de imobj Nu 

2 Ain) ai : 
pe locul nostru întrucât, dint 3! puteam rămâne 
Lizica era declarată. Te noi trei, 


teptat când va vedea că acolo se mai află încă g 

persoană care ştia de această întâlnire. 

De aceea la 

ora anunţată eu am 

trecut în bucătărie 

(la care aveam ac- 

ces) până ce va tre- 

ce vizita, care a du- 

rat câteva ore. La 

un moment dat ușa 

dinspre bucătăria 

unde mă aflam se 

deschide şi Cama- 

rada Nicoleta mă 

cheamă acolo. Am 

încremenit. În fața 

| mea se afla o per- 

| soană care semăna 
mult cu Moţa. 

Camarada 
| Nicoleta a făcut pre- Ionel |. Moţa în studenţie 
| zentările. Era Horia 

Sima, pe care Căpitanul îl desemnase ca șef pe 

timpul prigoanei și-l trimisese să ia contact cu 

Camarada Nicoleta, rămânând să se consulte în 

j toate, căci, după cum am mai spus, el avea mare 

încredere în discernământul ei. 

După aceea a venit Lenuţica Bagdad și l-a 

luat. Rămânând singure, Camarada Nicoleta mi-a 

zis: „Ce impresie ţi-a făcut? Nu-i așa că seamănă 

cu Moţa? Mie mi-a făcut o impresie deosebită.”, 

a adăugat ea și a rămas mult timp gânditoare. 

Se apropia Crăciunul, trist, dezolant pentru 

noi. Se dezlănțuise o adevărată vânătoare pentru 

puținii care mai rămăsesem pe afară. Se verificau 

126 


la parter, într-un imobil tot a, Sarsonieră 
Romană. Este închiriată BAUj Propiere de Piața 
rămânând să locuiască acolo dara | 
* neştiută de nimeni. pg 
Cu părere de rău, Cam 
| răşte ca eu să mă întorc acas 
| roagă, însă, să mai rămân 
|. se instaleze. Pentru mine 
|. mult decât dureroasă, dar 
dreptul s-o încarc pe Cama 
pentru mine. 


„A doua zi cumpărasem și bilet pentru plecare 
și, în aşteptarea orei, aranjam bucătăria. Plângeam 
cu nespusă durere cu gândul la această despărțire. 
- Deodată, Camarada Nicoleta mă cheamă în cameră 
şi-mi spune că și ei îi este grea despărțirea și s-a 
„gândit că aș putea rămâne în București dacă pri- 
- mesc să-mi schimb identitatea, să locuiesc undeva 
“pe Dudești și să circul ca servitoare cu acte 
| corespunzătoare. Voi veni zilnic în Piaţa Romană 
ca persoană angajată să facă menajul. La dus și 
“la întors puteam face și oficiul de curieră fără să 

dau de bănuit. 
i Am primit cu multă bucurie și din ziua 
" aceea am făcut acest oficiu. Era însă ceva care 
mă răscolea cumplit. Camarada Nicoleta, dupa ce 

- consumase toate variantele cu privire la i ral 
- Căpitanului dintre noi, respinsese aproape Aus 
“gândul morţii lui și începuse sa creadă Ss ML a 
minune dumnezeiască, el scăpase str : i pie 
și se afla undeva, în siguranță, aștepta 
127 


a Nicoleta, 


rada Nicoleta hotă- 
a In orașul natal, Mă 
zi-două să le ajut să 
despărțirea era mai 
1M! ziceam că nu am 
rada Nicoleta cu grija 


IE SM e ae ai _.—.————— 


cugir NP 


ment prielnic ca să se arate. Eu, însă, trăiam 

adânc pierderea despre care nu mai puteam vor; 
j Ik A 

cu nimen apropia Crăciunul. În drumul meu dus . 

întors întâlneam camarazi care se ocupau acum 

cu colectarea de ajutoare pentru închisori. 

În după-amiaza despre care vreau să po. 
vestesc, după ce îmi terminasem lucrul la bucătă. 
rie, am venit în cameră să mai stau puţin cu Ca. 
marada Nicoleta. Ea era întinsă de-a latul patului 
şi părea că doarme. Niciodată nu puteam şti când 
doarme şi când veghează. Lăsase deschis la mini. 
mum aparatul de radio. Ca să nu o trezesc m-am 
așezat pe marginea patului m-a Cuprins o durere 
sufletească aşa de mare că am început să plâng 
din adâncul inimii, fără putință să mă opresc. 
Deodată, Camarada Nicoleta s-a ridicat puțin şi 
m-a luat lângă ea. M-a mângâiat și m-a rugat să-i 
spun ce s-a întâmplat. Eu nu puteam vorbi ştiind 
că o voi mâhni profund. 

Între timp se făcuse ora când trebuia să 
întâlnesc pe cineva pentru pachetele ce trebuiau 
făcute pentru închisori. 

Am vrut să mă ridic să plec dar dânsa mi-a 
spus că, din acel moment, îmi ia sarcina de curieră 
deoarece nu știe ce se petrece cu mine. Atunci, 
plângând din ce în ce mai tare, i-am mărturisit că 
eu nu mai cred să trăiască undeva Căpitanul și 
băieții şi că această așteptare a întoarcerii lor pe 
care ea o trăia (îmi dau seama că altfel n-ar putea 
supraviețui) mă duce la gânduri de deznădejde și 
sinucidere. 

„Atunci s-a plecat ca o mamă asupra mea. 
Ștergându-mi lacrimile m-a întrebat că dacă ar fi 
așa, cum socotesc că aș putea răbda o despărţire 
128 


“ aveau o casă mică și o grădină mare pri 

" Dudești. Câmăruța pe care mi-o alea 
“ poziţie nu era în căsuţa lor ci er 
magazie mare de lemne a căr 
- mascată prin niște scări de lemn 
“puși în mica fereastră prin care s 
de afară. Am înțeles că acest as 
- odinioară unor băieți ai noştri. 


- improvizasem, cu o candelă și o icoană, un fel de 
„ schimbam mereu. Bătrânii erau discreți și drăguți. 


"cu Calea Dudești. 


"începuseră să se ceară și să se dea declaraţii de 


- definitivă în veșnicie, dac 

Î despărțirii de aici, tempora PoE suporta gândul 
gestul sinuciderii m-ar despăi 

| veșnicie, de ei. A trebuit să-i 

“ acest gând pentru totdeauna 
“așa a fost. 


Promit că Voi 
ă 1 alun 
din suf Si 


letul meu şi 


Era acum vară. Eu locuiam la doi bătrâni ce 


puseseră la dis- 
a un colț dintr-o 
ei existență era 
și saci care erau 
e strecura lumina 
Cunziș mai servise 


Camera era foarte mică având doar un 
pătuț şi o masuță în dreptul geamului, pe care 


altar. Alături aveam și un vas cu flori pe care le 
Grădina, foarte mare, dădea în niște străzi paralele 


Când şi când, Camarada Nicoleta ieșea și 
mergea la vreo întâlnire cu băieți de-ai noștri. 
Uneori, eu serveam de curieră. Ca stare psihică, 
era oarecum liniștită, însușindu-și credința că 
undeva, Căpitanul trăiește, așteptând să ne so- 
sească un semn de la el. N SAE 

Era frământată și îndurerată, totuși, caci 


desolidarizare de Mişcare. Prin închisori și lagăre 
aceste declarații făceau ravagii. Într-o astfel de 
situație a venit arestarea ei, după care, în aceeași 
noapte, a urmat și a mea. 


129 


————— 


TEI IRI IERI 


N EEE NI II 


i i i i 


Cel care a dat-o pe mâna Siguranței a fost 

un așa-zis legionar. El a spus și de mine și de 
grădina în care locuiam. Prima întâlnire avusese 
loc acolo. El nu putea distinge bine camera în 
care avusese loc întâlnirea căci îl dusesem acolo 
pe înnoptate și se trezise în cămăruța aceea de 
care am vorbit. 
În ziua ce precedase această arestare fu. 
sese o furtună nemaipomenită care descoperise 
parțial camera mea așa că, în noaptea aceea, am 
mers la o familie de macedoneni care îmi reco- 
mandaseră gazda și casa. Locuiau în apropiere Şi 
erau cunoscuți de bătrânii mei. 

Poliția a făcut descinderea la bătrâni dar 
nu găseau camera. Până la urmă ne-a dat de gol 
candela a cărei lumină se strecura prin pânza unui 
sac atârnat în fereastră. 

Bătrânii, speriați, au spus cine m-a reco- 
mandat și aşa, în aceeași noapte, au venit după 
mine și m-au arestat. Când au văzut că mă îmbrac 
în costumul acela de servitoare mi-au cerut să mă 
îmbrac altfel dar, ca să nu bag în bucluc familia 
de la care mă ridicau, am spus că nu am alte 
haine, cum de fapt nici nu aveam acolo, așa că 
m-au ridicat așa cum eram și oamenii nu au pățit 
nimic. 

La Siguranță m-au băgat într-o celulă nou 
făcută dintr-un closet care era imediat în apropie- 
rea biroului unde erau aduşi și luaţi în primire noii 
arestați. Pe culoare făceau de gardă ostași care, 
crezându-mă de condiția lor, se purtau bine cu 
mine. Chiar în noaptea aceea am fost chemată în 
biroul comisarului de serviciu, care de fapt era 
înlocuitorul celui titular. Acesta mi-a spus că este 
arestată Camarada Nicoleta şi se află la ei așa că 

130 


„ 


mă sfătuieşte să nu mă 
spunea el, pe „nu” în p 
cunoscute și nu se maj t 
E = e. face- nimic n: 
înțeles că nu am crezut 0 iotă și h Nimic. Bine- 
de a dp ceclara Nimic era luată și ho 
iar în noaptea aceea m. N 
prima declarație, care de ea î eul să dau 
suna aşa: ȘI unica. Ea 

Subsemnata, (numele 
că nu voi declara nimic. 

Reîntoarsă în celulă a 
gândesc ce să fac ca să ştiu ce 
Nicoleta. Profitând de faptul că WC-ul era la ex- 
tremitatea cealaltă a culoarului în formă de AUZI 
m-am cerut acolo și ostașul mi-a făcut semn să 
merg. De la ultima celulă dinspre WC s-a ridicat 
puțin vizeta la trecerea mea și am văzut-o pe 
Camarada Nicoleta care mi-a șoptit că este acolo 
cu Atena! și cu doi băieți. Era tristă că au fost 
luați și ei și mi-a șoptit că trebuie să-i scoatem, 
dacă putem, din cauză. 

Totul a durat vreo zece zile. Pe mine nu 
m-au scos la anchetă și nici pe Camarada Nicoleta. 
Erau mulțumiți că au pus mâna pe ea. In ziua de 
10 iulie au scos din arest întâi băieții pe care i-au 
pornit în lagăr. Şedeam într-o stare de încordare 
așteptând să văd ce va mai fi. ODA 

Seara plecaseră cei din biroul de Jos și 
ostaşii îmi crăpaseră ușa de la celula, sa-mi mai 
vină aer. Deodată aud în capătul culoarului cum 
este strigată Camarada Nicoleta. Când i-am ac 
paşii apropiindu-se de ușa mea am împins uş 


meu adevărat) declar 


m început să mă 
este cu Camarada 


ih bzubn „Dino 
18 Este vorba despre Atena un 


———.——” 


perete și am văzut-o iecana prin dreptul ei, 
făcând cu mâna un semn de „Adio!”. 

În aceeași zi îmi spusese: 

„- De vă duce în lagăr, spuneți că ordinul 
meu este să nu se dea nici o declarație, să nu tă 
admită nici un compromis!” 

Agentul care o luase a trântit uşa cu furie 
şi am rămas într-o stare de disperare, Căci mi-am 
dat seama că o văzusem pentru ultima oară. 

Pe la zece seara au venit şi după noi două 
şi ne-au spus: z 

„- Ați scăpat! Veţi merge în lagăr”! 

Tot drumul am plâns cu amar având cerţi- 
tudinea că nu o voi mai întâlni niciodată pe Ca- 
marada Nicoleta. Atena încerca să mă consoleze 
spunând că ea crede că au dus-o tot în vreun lagăr 
mai ascuns. Eu, însă, o plângeam ca pe cineva 
mult iubit de care m-am despărțit pentru totdea- 
una. Așa am ajuns în lagărul Sadaclia, în Basarabia. 
Despre Camarada Nicoleta am aflat mai târziu că 
au dus-o cu o maşină în afară de București și 
trăgând pe dreapta, au împușcat-o. După aceea au 
înfăşurat-o într-o pătură și au luat-o din nou în 
mașină. Pe drum au văzut că nu murise încă și 
au vrut s-o strângă de gât. Dar imediat a încetat 
să mai dea vreun semn de viață. Au dus-o la cre- 
matoriu şi au ars-o. Cel care făcea serviciul acolo 
a remarcat că este femeie pentru că, spunea el, 
când s-o bage în cuptor, așa înfăşurată în pătură, a 
scăpat un picior afară şi a văzut pantoful feminin. 

Ordinul a fost, ca de fapt în toate cazurile 
de incinerare, să se arunce cenușa. Mecanicul, 
însă, om cu suflet, a pus cenușa într-un borcan 
(urnă) şi a scris pe el: „Necunoscută, adusă din 
ordinul Siguranţei în noaptea de 10 iulie”. 


132 


“ într-o atmosferă impre 


O 


„Aşa am aflat peste ani .. 
ne-a încredințat că aCOlo es Bunul Dumnezeu 
Când am luat urnele de acol is 
în săculețe de pânză verde a e 
panglică tricoloră și apoi le-am ae le 
care au fost transportate la Paza de piatră, 
sionantă, la lu 
ersând întreg 
nușa Camaradej 


) 


mina torțe- 
Bucureștiul. 
Nicoleta în 
are le purta 
Ac de siguranță: 
tul Nicolae şi alta cu 


lor, în cântece, tray 
Când am deșertat ce 
săcuşorul verde, au căzut iconiţele pe 
întotdeauna la piept, prinse cu un i d 
o cruciuliță, o iconiță cu Sfân 
Maica Domnului. 

Îmi amintesc că pe când trăia trecând odată 
cu o maşină pe lângă Crematoriu, mi-a Spus: 

„ In Ziua Biruinţei Legionare, printre pri- 
mele măsuri, va trebui să cadă acest templu ma- 
sonic atât de străin credinței noastre.” 


133 


EPILOG 


„O 


„Aici Se opresc Caietele Nanej Sofi 

Oare de ce aici? Pentru că firul de poveste îi 
Nanei „înainte mult maj este”. Mă opresc la a 
semn de intrebare pentru că, Oricâte răspunsuri 
aş afla, nu ar fi dec î 


cât ipoteze Constaţ doar că 
Nanei nu-i place să vorbească despre Prigoana 


comunistă, furtuna în care sufletele noastre s-au 
întâlnit navigând printre. valuri Mari de rătăciri 
spre acelaşi sublim ideal. 

Mă limitez să aştern ca epilog la aceste 
scumpe mărturii salutul ce ni l-a trimis Nana 
celor din generația 1948, ca bun rămas, cu puțin 
înainte de „marea sa trecere”. 

L-a trimis la ultimul său Cr 
unei iconiţe care reprezintă cele 


săbii cu care ne-am apărat de be 


ăciun sub forma 
două neprețuite 
zne: Domnul 


N A .. “90 
] in anii 


137 
136 
ȘI 


———— 


Put 


ostiva Lui Maică. Pe mar 
cu un scris ușor chinuit 
ceţi pe relaţia noastră, 

) 


nostru lisus Hristos Și Mil 
ginile înguste ale iconiţe, 
s-au aşezat» ca sfinte pe 
cuvintele: 


Dragă Pazi, 

Poate e ultimul semn de viață ce vi-l pot 

da. în el vă îmbrățişez pe toate cu dragostea 
de totdeauna şi vă doresc unite şi active. 

Nana 


oi nu avem nevoie de cuvinte 
ost oratoria jertfei. i 


Da, Nană, n 
Oratoria noastră a f 


La ziua Nanei 
ei, cama m M 
Costina aradele: Ileana Samoilă i 
escu (Sibiu), Victoria e A a 


138 


IV ADDENDA 


139 


140 


Cele mai multe din măr 

jete sub titlurile pe care le-am păstrat, au 
Ste ut în antologia „Lacrima prigoanei”, vol, | şi 
[ji rextele cuprinse În ADDENDA nu apar în caiete; 
ji trucât le completează, le publicăm în continu- 
cr Ele sunt cuprinse în antologia citată. 


turiile Nanei, din 


141 


„II 


1. Doamna Lilica despre Căpita 
n 


Ne aflam în 
închisoarea de la 
Mislea când au fost 
aduse din domiciliu 
obligatoriu  doam- 
nele şi fetele ce se 
aflau acolo. 

La noi în ca- 
meră le-au adus pe 
doamna Codreanu şi 
pe doamna Moţa. 

Intr-o zi, când 
am rugat-o să ne 
spună ceva despre 
Căpitan, ea ne-a po- 
vestit următoarele: 

„Cu Corneliu 
nu era de glumit. Era 
categoric în tot ce 
făcea. Pe când ne 
aflam în Franța la 
studii, într-o zi, când Doamna „Lilica” Elena 
lipsea el de acasă, Codreanu şi Cătălina, 
mi-am tuns părul căci nepoțica 
aveam două codițe 
subțiri. Când a venit acasă mi-a zis: «Ce este asta, 
Lilica?"” l-am explicat că m-am gândit să-mi re- 
generez părul. EL a zis: ..Foarte bine, dar pentru 
asta nu este suficient ce ai făcut.” Și, cu ajuto- 
rul unei maşini, m-a tuns la piele, după care a 
trebuit să stau legată la cap până ce mi-a crescut 
părul. E drept, un păr frumos și des. 


143 


Fer aia tit e 


2. Marieta lordache (Maica Mihaela) 


Originară din 
satul Nicorești din 
Moldova lui Ştefan 
cel Mare, dintr-o fa- 
milie românească şi 


evadări de la mânăstirea Ş 

iţie, a stat ascunsă în podu 4, căutată de na. 
acest răstimp s-a rugat și a să ȘI Părintești, în 
la tot ce era, a realizat eee tot ce a fost 
frumuseţe, numai la lumina sată lucruri de g rară 
minatorul podului. Din perioada Venea din |u- 
scrieri. Aceasta are și 


creștină care purta 
în ea toate virtuțile 
neamului din care se 
trăgea, era plină de 
credință, de dragos- 
te, de nădejdea că 
poporul nostru atât 
de încercat va izbuti 
să iasă din impas, 
| dacă ne vom strădui 
cu toții să-l ridicăm. 
| Nu a precupeţit nici- 
| odată nici un efort în 
acest sens, dându-ne 


Deshumarea de la Jilava, noiembri 

Des $ ta Jilava, e 1940: moaştel, 
Căpitanului sunt îmbrățișate de Moș Zagreb lon Zelea 
i Codreanu, îmbrăcat în alb), bătrânul său părinte 
îndurerat; la căpătâi este dna. Lilica, soția Căpitanului 


şi nouă și celor ce 
vor veni după noi un 
îndreptar de trăire 
profundă în spirit 

| național şi creștin, plătind ea multe din greșelile 
| şi nepriceperea noastră. 

| Când am cunoscut-o era studentă la 
| A.N.E.F., facultate pe care a absolvit-o în modul 
| cel mai strălucit. Era micuță, delicată, plină de 
| farmec copilăresc, dar adânc cunoscătoare a ceea 
| ce este esență în desăvârșirea morală și spirituală 
a omului care s-a pus în slujba unui ideal mare. 

| A a Sie ţia sufletească a Narietei lordache 
| re importanță anul când, în urma unei 
144 


După plecarea din țară a Camaradei Lucia 
Trandafir, care avea comanda Corpului Legionare- 
lor, a rămas în locul ei Marieta Iordache. Dar ea nu 
s-a împăcat niciodată cu această funcţie și a că- 
utat să se elibereze cât mai curând de ea, plasân- 
d-o pe umerii lui Titi Gâţă, pentru a avea aripile 
libere să zboare încotro o îndemna inima ei ge- 
neroasă şi structura ei sufletească de adâncă re- 
ligiozitate, alegându-și drumul cel mai greu. 


145 


i, ua căt, 


| 
| 
| 
| 
| 
| 
| 


toamna lui 1940, la deshumarea cg.; 
cipat și Marieta Iordache. în i 
mentul acela a hotărât să-şi petreacă restul z 0- 
la mânăstire pentru a plati de se va putea Ss 
jertfa ei gestul, de altfel îndreptățit, al bă; ctilo. 
i a se ruga pentru salvarea neamului românesc 
În felul acesta noi legionarele am dat tot ce ii 
avut mai de preț. Ci 
Bădia Chirulescu însă nu a putut primi o ase 
menea soluţie, știind câte încercări așteaptă Cei. 
pul Legionarelor prin plecarea Marietei Iordache: 
a mers cu două fete ale noastre să-i explice Mai. 
cii Veronica, stareța de la Vladimirești, că Marieta 
este indispensabilă afară şi deci nu poate rămâne 
acolo. Se pare că Maica Veronica a înțeles şi astfel 
Marieta Iordache a revenit printre noi pentru un 
scurt timp. 


În 
tanului a parti 
ilelor 


Cetăţuie de fete dând onorul la funeraliile 
Căpitanului, noiembrie 1940 București 


146 


1940 - reînhumarea trupurilor și a rămășițelor 
legionarilor căzuți în prigoane lângă altarul bisericuței 
Mănăstirii „Sfântul Nicolae” din Predeal 


După reîntoarcerea definitivă la mânăstire, 
Marieta Iordache s-a călugărit şi a devenit Maica 
Mihaela. A fost exemplu în toate, uimind cu pute: 
rea ei de dăruire şi înțelegere a sensului chemării 


ce o avea. 
147 


ML 2 E AERO 


Maica Mihaela (Marieta Iordache) 
la Mânăstirea Vladimireșşti 


Comuniștii atei nu au văzut însă cu ochi 
buni ce se făcea acolo. Uneltind şi, călcând ho- 
țeşte hotarele oricărui simț uman, au „călcat” 
Vladimireșştii şi i-au arestat pe stareță, pe preot 
şi pe Maica Mihaela. 

i A urmat o anchetă dură, în două reprize. 
Intre timp au adus-o pe Maica Mihaela la Miercurea 
Ciuc, închisoarea pentru deținute politic. Acolo, 
prin perete, cu ajutorul alfabetului Morse, am 
luat legătura cu ea. Era slăbită şi bolnavă, dar 
cu gândul mereu înainte, la lupta noastră, care 
trebuia definitivată pentru a rămâne dincolo de 
„Yremelnic”, aşa cum era concepută de Căpitan. 

Opt luni am fost dusă la Jilava pentru un 
proces la care, însă, nu am apărut. Şi Maica 
Mihaela a fost dusă la București. 


148 


„E 


„Cand m-am întors la Ciuc am găsi 
tuație complet schimbată. Toată lu pile 
fusese grupată într-o cameră iară A legionară 
acolo pe Maica Mihaela care revenise fise 

ra în 1958. Cu vreo două să y 
: . oua sâptămâni îna- 
inte de a-mi expira pedeapsa de zece dna 
aflam la închisoarea de la Miercurea Ciuc Maica 
Mihaela era bolnavă. Am stat cu ea şi d țara 
Macrina sus, în două paturi alăturate. Fa şedea 
e porțiunea din mijloc p 


e care pusesem pături 

i i. 

in doua paturi dormeau trei persoane. Şi ea, în 
) 


fiecare seară, punea o mână peste mine și una 
peste Maica Macrina și zicea: 

„- Sunt între trecut și prezent.” 

Ne iubea mult. 

Se apropiase termenul de 10 ani şi trebuia să mă 
scoata pentru eliberare, dar mi s-a prelungit 
pedeapsa cu şase ani administrativ. Înainte de a 
pleca, întrucât legionarele risipite în toate celu- 
lele au fost adunate aici, Maica Mihaela m-a rugat 
să le spun câteva cuvinte despre ce a fost Mişcarea 
Legionară, ce a vrut ea, cine a fost Căpitanul, ce 
drum a avut Legiunea. Spunea că suntem datoare 
față de aceşti oameni care au făcut ani grei de în- 
chisoare, care au fost luați din mijlocul familiilor 
de care nu mai ştiau nimic, să ştie măcar pentru 
ce sunt aici. Am rugat-o să facă ea acest lucru. 
Ea mi-a răspuns: 

„- Eu nu o mai pot face, dar fă-o tul” 

Era maică. 

Ne-am adunat toate acolo și le-am explicat 
cine a fost Căpitanul, ce a vrut el. Am schițat 
sumar tot ce a fost. ori 

În ziua în care m-am despărţit de ea era de 
serviciu la cameră. Deși era într-un hal fără de 

149 


[ART 


i in țara de pe Carpati va că 
„Și tot poporul acesta din țara ( rpați va cădea 
A grea robie și mulți vor pieri. Dar Maica Domnului 
cu Sfântul loan va aduna în potire sângele lor și se E 
înfățișa cu el înaintea tronului Fiului său...» 


o 


hal de bolnavă nu lăsa Sedico 


ia cuviosului IC ED able! 
rofetia cuviosului monah Agatanghel din Rho E Pa 0 a “Honier za e 
(dn PI secolul al XIII-lea) dos, ati OLE se mo jr EA - 
„l EA MATRICOLĂ PENALĂ e ID 
EA, A ae Pronurrie c% A i 


PA 7 vana Cuza EA 


pi d, ritraot oda la 


— 
Pompa Da tera 


eictezle 
: n prezent o E/rame 5 iz Paul resare. 
trecut = Hi abur averi 
paţia s0j—— prezent — te (să ue 
= la prezent să > 


dă Y în pr =—. E 
pații, Găbinjior. În prezent. apriori 
e eta - (duca zeii 


zunftatea, cărela aparțira za 
ED Il re a piele? pair 
i ce 


pesti Pereti 


A î . us 
2—— 


SA a a 


Pagina 1 din fișa matricolă penală a Sofiei Cristescu 
din Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor 
A.A.N.P. - Fond Fișe Matricole Penale 


Jertfa fetelor: detaliu din monumentala „Icoană a Noilor 
| Martiri ai pământului românesc” cu scenele incinerării 
| Nicoletei Nicolescu, spânzurării Ecaterinei Titi Gâță, 
Pătimirilor Aspaziei Oțel și împușcării Lenuţicăi Bagdad 


150 154 


e 


| 
lu 


Ie rii) NE 


Xd4 1007. mimi de AA i 
3) 


Cometiri, redateri 
graper, bd |. 
4 | compstări, comopiri | & | tun 
vanat Pee, 7) y 


-. 


cross 
EEE 
De ul, IP ae 
A, par 


terti 5) su 
AA 


Eee pe scurt a faptubui : 
mii 23 al 

scurt 
E 


/ i 
Bă 


FA de e Pie 


elita, 


Pagina 2 din fișa matricolă penală a Sofiei Cristescu 


Când a deschis gardianul ușa și m-a chemat 
cu bagajul, ea spăla pe jos cu peria. Culionul i se 
mișcase puțin pe cap sub legătura neagră și din 
perie curgeau zoaie. S-a ridicat şi m-a privit cu 
nişte ochi extraordinari și atunci, înainte de a-mi 
lua bagajul, m-am repezit la ea, am îmbrăţișat-o 


152 


„0 


și am sărutat-o. A fost Singura de 

tut să-mi iau ramas bun. Pe urmă le âm pu- 

la mine și a trebuit să-mi iau [LEAR anul a țipat 
Asta ne-a fost despărțirea € ȘI să plec. 


3. Lenuţica Bagdad 


O figură luminoasă din > 
şi Lenuţica Bagdad. Venea pa aaa a fost 
iovene ca și Camarada Nicoleta cu care a CE 
tenă. Fiică de colonel, dintr-o veche la 
mânească, purtând, parcă, pecetea nobleții pi 
care a fost înzestrată, s-a dăruit cu tot elanul 
Mişcării pe care a iubit-o, secondând-o pe Ca- 
marada Nicoleta. Era o fată voinică și frumoasă 
cu părul adunat în două coculețe la urechi, ci 
figura ce exprima sânătate și bucurie, cu surâsul ei 
permanent care-i ilumina chipul, făcându-l și mai 
frumos. 

Așa a apucat evenimentele tragice care au 
urmat după moartea Căpitanului. 

Ea lucra cu Camarada Nicoleta în funcția 
de curieră principală. In toamna aceea rece și 
umedă durerea pierderii Căpitanului și a băieților 
i-a agravat boala de răceală. S-ar fi cerut inter- 
nată într-un sanatoriu dar, cu o dârzenie nemai- 
întâlnită, s-a încăpățânat să rămână pe post până 
la sfârșit. 
A fost arestată și dusă în lagărul de femei 
Sadaclia din Basarabia. Acolo, după un timp, a 
început să verse sânge. Alarmată, nu pentru ea, ci 
pentru fetele cu care stătea, a cerut comandan- 
tului lagărului să o izoleze pentru a nu le îmbol- 
năvi şi pe celelalte. Apoi a rugat fetele ca, în ziuă 
în care erau libere oarecum, să se adune într-o 

153 


a — 


Crucea Lenuțicăi Bagdad alături de a Comandantului 
Legionar Victor Puiu Gârcineanu în Cimitirul Eroilor 


aflat la Mânăstirea „Sf. Nicolae” din Predeal 


154 


„II 


cameră vecină cu a ei, astfel încât «x 
asculta tot ce discutau ele, ca nicat să poată 
felul acesta la viața lagărului, A articipe în 
a Boala e! se agrava mereu și c 
lagărului a cerut să fie internată pre onducerea 
riu. Așa a fost dusă în sanatoriul de anala 
lângă lași. ârnova, 
„Cu două săptămâni înainte de execut 

ei, aflându-se în acest sanatoriu, a Drimie E 
mamei. A gasit-o cu cărticica de fugăciuijă oa 
noptieră şi lumânarea pentru moarte. l-a ci 
mamei: 


„” Nu regret că mor; ceea ce regret este 

că mor pe pat de spital în loc să mor în luptă!” 

„Dar Bunul Dumnezeu i-a ascultat dorinta. 
Dupa executarea lui Armand Călinescu au fost 
asasinați sute de legionari pe străzi, în lagăre și 
în închisori. Noi ne aflam la Sadaclia, aşteptam 
ordinul pregătite pentru moarte. Ordinul însă s-a 
oprit la Lenuţica Bagdad. 

A fost luată din sanatoriu într-o căruță cu 
câțiva jandarmi şi dusă pe înserat la marginea unei 
păduri. Acolo ea a cerut să i se îngăduie să-și 
aprindă lumânarea și să se roage. A mulțumit lui 
Dumnezeu că i-a îndeplinit dorința de a muri pen- 
tru Mișcare. După aceea s-a sculat și a cerut să 
se tragă în ea. Ostașii, după mărturisirea celor ce 
au făcut execuția, nu mai aveau curajul s-o 
omoare și trăgeau la întâmplare. 

Atunci ofițerul a luat arma din mâinile unui 
ostaș și a tras. Apoi au îngenunchiat-o în căruța 
şi s-au oprit la marginea unui sat unde se afla un 
cimitir. Era deja seară. În marginea cimitirului, 
pe locul unde se adună gunoaiele, au făcut o 
mică groapă şi au pus-o acolo în poziţie şezânda. 

155 


o IE 0 3 Da 


Din întâmplare, o femeie din marginea 
satului venise în cimitir să adune iarbă pentru 
animale. A văzut că jandarmii îngropau ceva. De 
frică, a stat ascunsă. Dimineața s-a dus să vadă 
locul. Deja câinii începuseră să râcâie pământul, 
Cu sapa a cărat pământ cât a putut peste locul 
acela și l-a bătucit. 

Aşa am găsit-o în anul 1940 când am des- 
humat-o şi am dus-o la Predeal în cimitirul din 
spatele capelei. Cu ocazia deshumării mama ei, 
care tot timpul i-a stat la căpătâi, mi-a şoptit: 

„- Niciodată Lenuţica nu a fost mai fru- 
moasă ca acum!” 


4. Cornelia Novac 


Licenţiată a Academiei Comerciale, a fost 
o camaradă cu o viață exemplară. A fost „mama” 
noastră, a multora, hrănind din salariul ei băieti 
și fete care nu apucaseră să-și termine studiile. 
Excepțională gospodină care din nimic ştia să facă 
ceva. 

A fost o vreme şi directoare la Cooperati- 
va Legionară. Era de mirare cum urmase comer- 
țul şi era atât de sensibilă și talentată la pictură! 
După ieșirea la pensie a urmat cursurile unei şcoli 
de pictură bisericească. A lucrat la restaurarea 


” Deshumarea Lenuţicăi a avut loc după 14 luni, timp în 
care trupul decedatului începe în mod normal să putre- 
zeasca, ceea ce nu s-a întîmplat aici. O mărturie asemă- 
natoare întîlnim la deshumarea Căpitanului din noiembrie 
1940 (la 24 de luni de la îngropare) al cărui trup era 
„intact, frumos, cu pielea galbenă ca ceara” afară de față, 
care îi fusese arsă cu acid sulfuric după asasinarea din 
cumplita noapte a Sfântului Andrei 1938. 
156 


E 


unei biserici, o vreme a pictat 
dăruia cu dragoste. A avut și o 
tură dupa ieșirea la pensie. 
Noi O botezasem „Mama Grahilor» 
îmbolnăvit de un cancer nemilos și a s fe pă 
cumplite, nevrând să se opereze. Saca 
Timişoara unde a suferit și a murit. feri 
cu resemnare și cu o putere unică, a poe: 
susținea și o ajuta să treacă prin cele mai crunte 
dureri era credința ei adâncă; citea zilnic acătistal 
Sfântului Iosif din Partoș, sfânt din locurile ei d 
baștină. La înmormântare au venit sute de ie 
care o iubiseră şi o prețuiseră. 


iconiţe pe care le 
expoziție de pic- 


5. Lucia Grecu 


„.„.Şi jertfele 
continuă... 

Lucia Grecu 
era studentă la chi- 
mie. O fată micuță de 
statură, cu figura des- 
chisă, cu două codițe 
care îi dădeau aerul 
de elevă. Era veșnic 
cu zâmbetul pe buze. 
Lucrase împreună cu locotenentul Dumitrescu”. 
A fost arestată. După ancheta extrem de dură a 


Lucia Grecu 


% Locotenentul Nicolae Dumitrescu, inventator cu mai 
multe descoperiri în domeniul chimiei, a condus la- 
boratorul legionar din str. Căpitan Oarca nr. 23, care 
explodat la 7 lanuarie 1939. Dumitrescu este asia, 
(împreună cu 17 colaboratori) la 24 ianuarie, când se 
descoperă și aruncătoarele de flacari și ce pir sf 
zi, 25 ianuarie. igcătertentu um 4 $ uncț 


urmat moartea. Au aruncat-o apoi pe fereastră, 
simulând o sinucidere. Toata lumea trecută prin 
anchetă ştie că nu este posibil să sari de bună voje 
pe fereastră la Siguranţa, caci anchetele se des. 
făşurau în camere cu gratii, iar cineva te Supra- 


veghează neîntrerupt. 


6. Lenuța Constantin 


O altă figură 
reprezentativă este 
Lenuţa Constantin, 
o fată din Năieni, 
Buzău. 

Tatăl şi cei 
doi frați muriseră. 
Lenuța intrase în 
Mişcare și i se alătu- 
rase trup şi suflet. 

Dar au venit 
vremuri aprige în ca- 
re s-a declanșat o 
nouă prigoană groaz- 
nică asupra legiona- 
rilor. O parte din ei, 
printre care şi Lenuța 
Constantin, au luat 
calea codrului. După 


Lucia Constanța Grecu 


multe peripeții a fost prinsă, judecată şi condam- 


nată. 


e a E E A ANR IE PNR II 


Comandamentul Legionar de prigoană condus de 
Frofesorul Vasile Ch 


ragomirescu (ambii cu grad de Comandant Legionar). 
158 


ristescu și inginerul Victor Emanoil 


„O 


Eram la închisoar 
seară, au fost aduse în c 
damnate. Făceau parte 
din munți. Tinere, slăbuțe, însă Ac rezistență 
că au ajuns între noi și că s-a terminat ȘI fericite 
tele. Împreună am început peregrină i anche. 
chisorile comuniste din țară. Drina 

Lenuța Constantin, s 
camaradă, sensibilă la dure 
căreia, s-a îmbolnăvit. Timp 
prin munți i-a măcinat oas 
cauza reumatismului, 
imobilizată la pat. 

Au scos-o din închisoare alături de bolnavele 
incurabile şi a fost internată într-un spital. Acolo 
după un an de chinuri, revenindu-și puțin, au îi 
mis-o acasă, la mama cea bătrână și atât de ne- 
putincioasă. Zăcea pe o prispă, având deasupra 
capului un laț de sfoară de care se apuca pentru 
a se întoarce de pe o parte pe alta. 

Eu m-am eliberat mai târziu și nu am mai 
ştiut nimic de ea. 

Intr-o zi mă pomenesc cu o necunoscută 
care se sprijinea în baston și înainta cu mare 
greutate. Nu am recunoscut-o. Ea mi s-a adresat 
cu tristețe: 

„- Nană, nu mă mai cunoști?”! 

l-am ieșit cu dragoste înainte, recunos- 
când-o, în sfârșit, după vorbă. Mi-a spus că a fost 
la un medic şi că avea ceva suspect la sân. Me- 
dicul i-a spus fără menajamente ca are cancer. 
l-au scos ambii sâni și așa, ciopârțită, au inter- 
nat-o într-un spital din Buzău. In intervalul asi 
ta am mers şi eu și soțul meu la ea. Ținea mu 
la noi. îi spunea soțului meu „bădița . 

159 


ea Mislea ca 

» Când, într. 
sArilefă Noastră două Cn 
IN mișcarea d 


uflet deschis, bună 
rile și zbuciumul fje- 
ul petrecut ca fugară 
ele și sănătatea. Din 
treptat, treptat, a rămas 


——————. 


Era pe la sfârşitul lui octombrie; nu maj 
primisem nici un rând de la N eiartă am 
pornit să văd ce s-a întâmplat. Când am intrat în 
sat am auzit o batrana jelindu-se cu foc mare. Am 
crezut că am ajuns prea tarziu dar când m-am 
oprit în fața căsuței cu prispa, bătrâna care se 
bocea cumplit mi-a spus câ Maica Domnului m-a 
trimis ca să-i aduc pe Lenuța acasă, ca să nu 
moară printre străini. Am plecat imediat și am 
găsit-o așa cum mi-a spus mama ei, la spitalul 
din Buzău. i „Ax2% 

Doctorița mi-a spus că am venit în ultimul 
moment și că nici ea nu ştia dacă pacienta va pu- 
tea rezista drumului. Nici o ambulanță nu îndră- 
nea să se aventureze pe coclaurile acelea pentru 
a o duce acasă. A trebuit să tratez cu un şofer 
căruia i-am promis că se va întoarce acasă cu 
roadele toamnei dacă primește să facă drumul, că 
mama bolnavei îl va răsplăti, având două vii și 
fiind tocmai după cules. 

Ca să o pot duce vie am ţinut-o tot timpul 
în brațe pe scaunul de lângă șofer. Când am ajuns 
acasă mi-a spus să nu plec de lângă ea până nu 
se sfârşeşte. Am rămas acolo două săptămâni. 

Primea moartea cu bărbăţie și resemnare. 
Avea o singură amărăciune mare: o lăsa pe mama 
singură. A fost conștientă până în ultima clipă. 
Dorea să-l mai vadă pe soțul meu pe care îl în- 
drăgise mult. L-am chemat. În dimineața zilei 
următoare soțul meu a plecat în zori căci nu s-a 
putut învoi de la serviciu. Ea a rămas tristă și a zis: 

»- A plecat bădia și a rămas casa pustie!” 
A Apoi mi-a spus să nu mă îndepărtez de ea 
în ziua aceea. Spunea că a visat un porumbel alb 


160 


„RI 


care s-a așezat pe pieptul ej Și se u 
când la mama ei, care avea patul vizavi 


| La un moment dat a început să ș 
cuprinsă de mari dureri. L 


mama şi o vecină. Ne uit 
alta caci așa dureri mari n 
zis: 


ita când la ea 


ăcnească 
a țipetele ei au venit și 


am cutremurate una la 
U mai văzusem, Ea mi-a 


„- Faceţi câte trei 
Maicii Domnului: Tu, care 
Fiului Tău pe Cruce, ai mi 
rează-mi chinurile!>» 
„Am făcut precum a zis și îndată s-a alinat. 
Apoi s-a adresat cu duioșie mamei, invitând-o să 
mănânce din bunătăţile ce i le aduceau vecinii 
care o iubeau toți. Nici nu am ajuns bine la bu- 
cătărie când femeia care rămăsese lângă ea ne-a 
strigat să venim repede. Când am intrat pe ușă, 
mi-a spus cu seriozitate: 

„- Nană, aprinde-mi lumânarea!” 

Fiindcă de milă eu nu îndrăzneam să o fac, 
ea mi-a poruncit din nou. Ținând în mâna dreaptă 
lumânarea de la botez (așa dorise ea să o aibă) 
iar cu mâna stângă ținându-se de mâna mea a 
murit. Îndată figura i s-a transformat complet de 
o bucurie mare, care o înfrumuseța nespus. 

La înmormântare au venit oameni din 
multe sate din apropiere, căci era foarte iubită. 


mătănii Și rugați-vă 
a! asistat la chinurile 
lă de mămica Și Ușu- 


161 


162 


POSTFAȚĂ 


163 


Era ziua aceea O zi ca oricare alta, bine- 
cuvântată de un soare strălucitor ce mângâia cu 
potop de raze o natură calma, încântată de fru- 
musetea ei. Nimic nu prevestea evenimentul care 
avea să mă copleşească de emoție şi anume pri- 
mirea „Caietelor Nanei”. Nu aveam cunoștință 
de existenţa lor, Nana Sofica nu mi-a făcut nici o 
referire la ele. Citisem secvențele de viață pe 
care le-a publicat în „Lacrima prigoanei” Cu ace- 
eaşi emoție cu care le-am ascultat în inchisoare, 
Cine dintre noi ar fi putut uita acele clipe unice, 
noi, cele care nu am cunoscut acele miraculoase 
vremuri dintru început. Glasul cald al Nanei 
noastre le reînvia ca să aflăm şi noi, din nobilele 
sale evocări, îndemn şi elan pentru a parcurge, cu 
răbdare și cu dragoste, urcuşul de jertfă spre ace- 
lași sublim ideal. 

Fără să ştiu că nu le-a publicat în întregi- 
me, amintirile scumpe ale unor trăiri copleșitoare, 
chiar în clipa când le-am avut în mâinile mele am 
simțit că de aceea au poposit la mine, ca să le 
public în întregime exact aşa cum au fost con- 
semnate de Nana din fuga condeiului. Cred că am 
avut această certitudine gândindu-mă că nimic nu 
este întâmplător, toate au o noimă, și nimeni nu 
pune lumina sub obroc ci o aşază la vedere spre 
iluminare. 

Am redat textul spre publicare așa cum l-a 
scris Nana. Am urmat cu evlavie firul amintirilor 
sale așa cum au fost aşternute pe filele de caiet 
îngălbenite de trecerea timpului, cu cerneală es- 
tompată, cu o caligrafie care reflectă febrilitatea 
cu care au fost înşirate trăirile, întâmplările. 
Mărturisesc că am fost tentată să le completez 


cu detalii reținute din povestirile spuse în temniță, 
164 


DE EINER 


„III 


sau cu datarea lor în ti deo 
omis, înseamnă că 84 arece Nana le-a 
abstracţie de ele. a fost să facă 
A De altfel, cred cu tărie că nu ne 
mis sa ne amestecăâm în scriitura cuiva Is per- 
noastră, oricat ar fi de fidelă, ne poate fac Sela 
Nu mai vorbesc de situații în care se i a rasi 
propria noastră fantezie. Salciei 


Imi amintesc acum de o poveste absolut 
halucinantă ce mi s-a întâmplat recent. Un zia- 
rist care mi-a luat un interviu s-a apucat să-mi 
completeze istorisirea despre Diri cu propria lui 
fantezie. S-a gândit că articolul său va fi mai ŞO- 
cant dacă o va aresta pe Diri și o va închide alături 
de noi, ca sa-i purtăm de grijă. Nu puteam în nici 
un caz să croiesc eu această gosonată minciună. 
Minciuna aceasta însă a fost citită de oameni că- 
rora nu aveam cum să le rectific povestea lui Diri 
în lumina adevărului. Cei care vor citi și cartea 
mea cu memorii se vor putea lămuri. 

Am cunoscut-o pe Nana în închisoare. În 
primăvara lui 1949 mă aflam pentru a doua oară 
la Mislea, de data aceasta în postură de condam- 
nată politic. Impreună cu studentele cu care am 
făcut parte din marele proces al Centrului Studen- 
țesc Cluj, am fost repartizate de directoarea 
penitenciarului în Secţia l-a. 

La acea dată, Penitenciarul Mislea era îm- 
părțit în două mari zone: una pentru deținutele 
de drept comun, alta pentru deținutele politic. 

Zona deţinutelor politic era, la rândul ei, 
împărțită în trei secții: Secţia | era și cea Ma! 
mare, avea două camere cu o curticica 1n fața ȘI 
un gard înalt care o despărțea de restul închisorii. 
Aici se aflau tot felul de condamnate politic: 


165 


mp însă, 
dorința 


———— 


a 


=zboi şi mult încăpătorul arţi 
iminalele de război ş vă icol 
So an Codul Penal, „uneltire împotriva ordinjj 
. e”, Ş i e 
20 Alăturată de noi, dar riguros separată, se 


afla Secţia a I-a, supranumită „secția copii». 
Printre condamna 


tele din această secție - maj 
mică, avea doar O singură încăpere - se aflau ele- 
vele din toată țara şi studentele de la laşi. 

în continuare se afla Secţia a III-a, formată 
din două camere și o săliță între ele. Era destinată 
pentru „reţinutele la dispoziția Securității”, unde 
am stat şi noi, clujencele, din toamna lui 1948 
până în primăvara lui 1949, timp în care s-a in- 
strumentat procesul studenților clujeni care a 
avut loc în aprilie 1949. 

Am fost deținute în Secţia | până în toamna 
lui 1949 când Diri a fost obligată să reorganizeze 
aripa cu „politicele”. Incepuseră să sosească tot 
mai multe condamnate, se aflau la carantină lotul 
cu studentele de la Bucureşti și lotul 2 cu stu- 
dentele de la Cluj şi multe altele. 

Astfel, „reținutele” au fost înghesuite 
într-o singură cameră, cea de-a doua urmând să 
fie faimoasa Secție a IV-a, formată din legionare. 
Din Secţia | am fost scoase o parte din lotul clu- 
jean și transferate în Secţia a IV-a. 

Aici am cunoscut-o pe Nana, adică Sofia 
Cristescu, legionară din vechea gardă. Am notat 
în cartea mea de memorii „Strigat-am către Tine, 
Doamne...” acest moment. 

Prima persoană care ne-a primit cu brațele 
deschise a fost Nana Sofica. Nana era o istorie 
vie a Mișcării. Chipurile Căpitanului şi Camaradei 
Nicoleta luminau scânteietor din povestirile ei şi, 
sub vraja evocărilor, tenebrele închisorii se es- 

166 


Di e 


DD, 


„0 


au și deve : 
Su melăț și iduri ea tab) Puterea de dă- 
„A asmul intens al Nanei ă 
fost toiag în urcușul greu al Calvarului ei ne-au 
Felul Nanei de a povesţi era i 
de naturalețe, vioi şi voios, dar era simplu, plin 
întăritor ca un elixir miraculos. şi A E sul osti 
culmi de aleasă trăire spirituală. ide 
i inconfundabil era și cântecul Nanei. Avea 
un firicel de voce limpede, cristalin un timb 
care sugera puritatea diminetilor însorite le 
luna mai. Timbrul vocii sale mi se părea timbrul 
iubirii smerite. Și chipul ei ilustra modestia bunei 
camarade gata oricând să împartă cu tine toate 
neajunsurile vieții. Incadrat de un păr bogat 
strâns în două codițe, chipul Nanei, cu trăsături 
obişnuite, avea iluminarea frumuseții interioare. 
Am privit de multe ori cu drag și cu respect felul 
în care înjgheba cu o clamă şi cu un firicel de 
vată, o candelă. Mâinile ei exprimau atâta evlavie 
smerită încât mi se părea că oficiază o taină sacră. 
Inchid ochii şi revăd în cele mai mici detalii 
prima noastră întâlnire. Purta un sarafan peste o 
bluză simplă, tricotate de mână în stil norvegian. 
Aveau chenare formate din motive cunoscute în 
arta noastră populară. Este uluitor cu câtă precizie 
simt şi acum strângerea ei de mână viguroasă, 
aproape bărbătească, și atât de încurajatoare! 
Nana trăise tragedii cutremurătoare în via- 
ţa ei de luptătoare, purta în suflet acel gen de du- 
reri şi de dolii care nu-și domolesc niciodată arsu- 
ra, dar pe chipul ei nu se înstăpânise nici o poso- 
moreală, nici o umbră nu-i înăsprea trăsăturile, 
avea acea seninătate nobilă pe care o afișează 
sufletele cu bună aşezare duhovniceasca. Avea un 
râs sincer și contaminant, îmi amintesc cu cata 
167 


poftă se amuza împreună cu noi Sri ne povestea 
despre isprăvile copilăriei cu atat de mulți frați şi 
surori în jur. i Ş : 

Nu mă pot opri să nu va povestesc și vouă, 
iubiti cititori, povestea lui Gogoaşă! 

" Gogoașă era unul din frățiorii ei mai 
„rotunjor”, motiv pentru care fusese poreclit 
astfel. Bietul copil, cu totul nevinovat de aspec- 
tul său, se simțea foarte nedreptăţit și foarte 
ofensat de acest nou „prenume” nedorit și alerga 
la mama cu lacrimi pe obraz: 

„- Mamă, mă poreclesc «-Gogoașă'"!” 

Mama Soficăi, împovărată cum era cu 
creşterea şi educarea atâtor prunci, nu stătea să 
facă procese şi să afle cine sunt vinovaţii. Le 
spunea scurt că nu-i bine şi frumos să-și necăjească 
fratele şi, fără comentarii, le aplica tuturor, în 
egală măsură, o sancţiune şi le promitea că va fi 
cu urechea la hârjoana lor. Faptul acesta nu i-a 
potolit şi scena s-a repetat de mai multe ori până 
ce a fost descoperită metoda genială de a evita 
sancțiunile din ce în ce mai usturătoare: atunci 
când le venea cheful să-și necăjească victima 
frații mimau doar cu buzele cuvântul „gogoașă” 
până ce cel vizat nu mai suporta și izbucnea în 
lacrimi: 

„- Mamă, iar mă poreclesc! 

- Cum te poreclesc că eu, de data asta, nu 
aud nimic!? 

- Mă poreclesc, mamă, în gând şi tu nu-i 
auzi! 

„_„” Cum te poreclesc în gând și doar tu îi 

auzi? ți dai seama că spui o mare prostie și o 
mare minciună?” 


168 


„0 


Și era el cel sanctio 
apel la justiția maternă, s 
şilor. Totul a mers până î 
apucat sa șteargă gea 
Oglindită în geam, ma 
lui Gogoașă și a înțel 
gând”! A văzut şi cine 
a fost chiar usturătoa 
clarificatoare morală. 
În vanzoleala la care ne-au Supus admini- 
stratorii ororii au fost momente în care am fost ce 
Nana şi momente în care n-am mai fost îl pace mă 
Dar, prin oricate închisori şi celule a trecut 
Nana a creat în jurul său atmosferă. Datorită ei. 
posturile, marile sărbători, au fost trăite cu ac. 
cente deosebite. Se cântau rugăciunile specifice, 
se rememorau Evangheliile. Nana le ştia pe toate 
Şi, din mici nimicuri, reușea să creeze duhul acelor 
zile, să facă prezentă în celulă o boltă de biserică, 
iar glasul ei limpede tămâia temnița cu sfințenie. 
In Secția a IV-a am descoperit-o pe Nana 
în toată frumusețea personalității sale. Îmi amin- 
tesc de prima seară de Crăciun petrecută acolo. 
In peretele dinspre răsărit al celulei se afla o 
firidă. Probabil fusese gemulețul care făcea le- 
gătura cu fosta cameră de izolare. În această 
firidă Nana a închipuit un altar cu o candelă 
făcută dintr-o ceșcuță în care ardea ulei (furişat 
pentru noi de fete de la „dreptul comun” în 
spălătorie) cu o icoană brodată de noi și cu 
crenguță de merișor furată din curtea dispensaru- 
lui în timp ce eram conduse la baie. Seara, după 
„închidere”, Nana a aprins candela. Doamne, 
cât de divină era luminiţa ei! În timp ce recita 
Evanghelia, reconstitută fidel din memoria celor 
169 


nat! Nu Mai 


mama s-a 
a copiilor. 
a la drama 
oreclit „în 
și pedeapsa 
e o aspră şi 


ma a fost martor 
es cum era el p 
erau făptuitorii 
re, însoțită și d 


————— 


ce o învățaseră din file de Biblie pe de rost și se 
cântau Troparul Naşterii Şi colindele, lumina tre. 
murătoare dădea icoanei o aura deosebită şi 
proiecta pe pereți fulguiri fugare iar pe tavan 
dantele cu umbre de frunzulițe din crenguțele de 
merișor. Era un spațiu sacru, nu temniță. Un 
spaţiu sacru în care bietele noastre suflete hăj. 
tuite se scufundau în baia de mister specifică 
Crăciunului. Smeritul nostru „altar” primise bine- 
cuvântarea Duhului Sfânt, revarsa peste noi pace, 
iubire și har, transforma temnița noastră mizera- 
bilă într-un spațiu divin. y 

Tot în Secţia a IV-a ne-a arătat Nana cum 
se manifestă sentimentul de onoare și camarade- 
rie când a luat apărarea Mariei loraş, insultată 
grobian și pe nedrept de faimoasa Diri. Curajul 
Nanei a fost sancţionat cu două palme zdravene 
date de teribila directoare, la care Nana a răs- 
puns fără să se clintească, demn, dârz și foarte 
calm: 

„- Veţi ajunge să ne cunoașteți corectitudi- 
nea într-o zi și veţi regreta gestul, care nu vă 
onorează!” 

Atașamentul meu total față de Nana s-a 
definitivat, însă, în acea seară de primăvară, când 
zvonul naturii redeşteptate se furișa și la noi peste 
zidurile mute și când, șoptit, mi-a povestit despre 
sine într-o atmosferă ca de la duhovnic la duhov- 
nicit. O confesiune de o sinceritate dură; Nana 
era atât de profund și atât de smerit creştină! 

Am rămas pentru vecie, tufa ei de liliac 
alb, așa cum mă alinta uneori. O tufă cu coroana 


mereu întoarsă spre reperul ei de bine şi de 
frumos. 


170 


„II 


Nana nu s-a dezmințit Niciodată. Îmi ami 
țesc cum s-a atașat de noi, Cala Pr 1 amin- 
„autodenunțat” într-o acțiune a lui piei e ne-am 
scoată dintr-o fază neplăcută pentru "că Steel 
să nu zâmbesc și acum cu duioșie când cul pot 
tesc cum „a ieșit la raport” la un prăcuror zi 
rectifice inechitatea făcută de tribunale ir 
capitala și provincie. Intr-adevăr, Provincia anl 
case pedepse mult prea mari în raport cu vinovăţii 
similare la Bucureşti. Răspunsul procurorului a 
lăsat-o perplexă, dar el reflecta felul de a gândi al 
„justiției” comuniste: 

sir și acum ce vrei? Să se facă echitate 
administrându-vă și vouă pedepse similare cu 
ale lor?” 

Am povestit în „Strigat-am către Tine, 
Doamne...” momentele în care teroarea ne-a adus 
împreună sau ne-a despărțit. Ambele am avut o 
condamnare de câte zece ani, dar am primit 
fiecare câte „un supliment”. Al meu a fost de 
patru ani, al ei de șase ani; o fi vrut soarta să 
facă echitatea pe care o dorise... 

Am părăsit temniţa în 1962, înaintea ei, 
dintr-o închisoare în care eram împreună. Probabil 
că dânsa a ieșit în 1964, nu-mi amintesc să-mi fi 
povestit în ce condiţii. Nu ne-am reîntâlnit decât 
după 1989. Nu ne-am căutat ştiind că fiecare din 
noi poartă după sine „o trenă” capabilă să ne facă 
mereu necazuri. Am aflat de la Geta?! adresa ei 
iar fratele meu m-a călăuzit printre întortochi- 
atele căi ale Bucureștiului până pe străduța unde 
locuia Nana împreună cu bădia Victor, soțul ei. 
Cum a fost întâlnirea noastră!? O îmbrățişare lunga 


ÎN PA e 


21 Este vorba despre Geta Gheorghiu născută Iancu. 
171 


a 


şi strânsă de Ca Sue cu lacrimi de emoție şi 
ii. fără cuvinte. 

Ducu Nanei ilustra întru totul modestia ej 
proverbială. Mică - am supranumit-o „Cuib. de 
rândunici” - avea un interior redus la strictul 
necesar. lubirea ei pentru natură se exprima DEN 
tr-o grădiniță redusă la un metru patrat, creată 
din pământ cărat de aiurea. Avea în ea doar câte 
o floricică din cele pe care le iubea preferențial. 
A rupt o panseluță şi mi-a oferit-o cu binecunos- 
cutul ei gest de oficiere a unei taine. De data 
aceasta exprima iubirea care ne legase pe vecie. 
Am presat-o și am păstrat-o până ce anii ce s-au 
scurs au uscat-o şi au făcut-o scrum. 


Interiorul paraclisului de la Mislea, jud. Prahova 
amenajat în corpul stăreției de pe vremea mânăstirii, 
respectiv popota gardienilor din timpul închisorii 
(pentru exterior vezi fotografia de la pagina 37) 


172 


E 


ia a deschis lista cel 
comitetul de organizare pe 
raclisului „Naşterea Matei Ah alei dă 
închisoare de femei din Mislea judetul pr ia 
constituit duminică 24 iulie 1994. relata 

Ori de câte ori veneam la Bu 
a participa la acest șantier o vizita 
Se îmbolnăvise între timp şi nu mai 
noi, la Mislea. 

Intr-o scrisoare din 18 iulie 1 
(Gheorghiu), care conducea lucrările di alese 
îmi scria: | 


Or care am alcătuiț 


curești pentru 
m ŞI pe Nana. 
putea veni la 


Nana Sofica încadrată de camaradele: sa 
Victoria „Viki” Holtean și Viorica Stănulețiu-Călinescu 


173 


i 


- A venit doamna doctor Marin din Elveţia 

ro lună. M-am gândit că TREBUIE să vilă 
pe dânsa ce am făcut noi acolo. Am făcut rost FE 
i uz (am plătit doar şoferul) şi pe 3 
la Mislea cu șoferul și soția lui, 16 


un microb 
iunie am fost 
persoane. 


Doamna doctor Ana Maria (Van Saanen) Ropală Marin, 
soția eroului Vasile Marin căzut pentru Hristos 
în Spania, într-o emoţionantă revedere peste ani cu 
doamna Lucica Popșor (foto la mormântului preotului 
Constantin Sârbu din curtea Bisericii Sapienţei în 1996) 


Închipuiește-ți, Pazi, că a fost şi Nana 
Sofica, ea care de doi ani nu a ieșit din casă și 
care putea să stea ridicată doar o jumătate de 
oră! A fost tot drumul bine dispusă. Acolo a stat 
cu noi la masă (masa mare pentru morți) în curte. 


174 


Îi ai, 


RR 


E 


Apoi, în biserică, a stat la o scurtă 
de «-părințel'”“ și apoi, cel puţin 
tate m-am desfășurat, cum cred c 

Am început de când am în 
am trecut, însă unele le-am oco 
vestea impresionantă cu porumbe 
mândrețele lucrate de tine. Am spus cum fiecare 
lucruşor a fost făcut de două ori până a ajuns la 
forma care ți s-a părut mai reușită. Le-a uimit 
cu desăvârșire Sfântul Epitaf. 

d Dar nici nu știi unde să te uiţi și ce să 
admiri mai întâi! ”, a zis Nana Sofica...” 

Am vizitat-o pe Nana, pentru ultima oară, 
neștiind că este ultima, împreună cu Geta și cu 
fratele meu. Ca să o bucure, Geta i-a arătat 
mânecuţele de la odăjdiile pe care tocmai le 
adusesem de la Văratec. Fratele meu a fost tare 
impresionat de cât de mult se împuținase Nana. 
Era tare, tare slăbită, şi cumva, retrasă în sine. 

Inaintea hramului din 8 septembrie am 
primit de la Nana un mesaj: dorea să ne rugăm 
pentru dânsa şi saluta pe toți și pe toate fiind, 
posibil, ultimul ei salut. 

Am făcut lucrul acesta pentru că îl dorea 
Nana, dar nu mi-a trecut prin gând ideea că 
tocmai aşa se va întâmpla. Am spus deci, destul 
de lapidar: 


slujbă făcută 
o oră și jumă- 
d bănuiești....| 
ceput, prin câte 
lit. Am spus po- 
lul, le-am arătat 


„Să ne rugăm, dragi surori și, împreună 
cu noi, toţi cei ce au cunoscut-o pe Nana Sofica, 
Nana noastră cea dintotdeauna. Să ne rugăm 
pentru sufletul ei generos ce se pregătește să 


* Este vorba despre preotul Octavian Bogățoiu, parohul 


bisericii din sat și al Paraclisului, la acel moment. 
175 


ÎN 


plece pe celăl 


alt plan al existenței. Prin mine LA 
mbrătisează pe toți şi pe toate cu căldura inimii 
îmbrăț e ce nu a putut fi asurzită de niciuna 
sale viteze, s-au abătut asupra ei şi yă 


in urgiile care y : » 
stu ie posibil, ultimul ei salut. 


In paraclisul de la Mislea - de la stânga spre dreapta: 
preacucernicul părinte Constantin „Tică” Voicescu, 
Comandanta Legionară Anastasia „Sica” Popescu 
și liderul macedo-român Dumitru „Tache” Funda 


176 


ÎN a-ti 


E 


Odată cu felicitarea 
tori ale Crăciunului am pri 
scris, scurt și cuprinzător, 
confundabil, așa cum l-am 
În februarie ne-a și părăsit, 

Inmormântarea sa ne-a adunat 
cei ce am cunoscut-o şi ne-am bucura 
sa spirituală. Necrologul, normal era să-l rostească 
Lucica Popșor, ca una cea dus, cot la cot cu ea 
lupta pentru același sfânt ideal, Copleșită de tris- 
tețea momentului, mi-a transmis mie sarcina de 
a rosti cuvântul nostru de despărțire, 

L-am rostit ca vai de lume! M-a năpădit 
plânsul, am pierdut, la un moment dat, șirul, mi 
se parea nespus de crud faptul că trebuia să-i 
plâns prohodirea, vorbind. 

Plecase Nana noastră. Urma să-și prezinte 
raportul celor pe care i-a iubit şi i-a urmat, 
lăsându-ne orfane. L-am dus, până la urmă, la bun 
sfârşit. ÎL reproduc parțial, pentru că aduc unele 
precizări cu privire la evenimentele evocate de 
Nana: 


pentru Sfintele Sărbă- 
mit ultimul său mesaj 
conform cu stilul ei in- 
menționat în „Epilog”. 


pe mulți din 
t de bogăția 


„+. Sofica s-a născut în ianuarie 1916 
într-un orășel din Oltenia, al unsprezecelea copil 
din doisprezece al unei familii modeste. Orfană 
de tată, copilă fiind, Sofica a crescut sub oblădui- 
rea mamei sale, o olteancă vrednică ce i-a insuflat 
o solidă educaţie creștină și patriotică, pe un fond 
înzestrat cu multe virtuți. Terminând liceul în 
orașul natal, Sofica nu a avut posibilitatea ma- 
terială de a urma un curs universitar, deși calită- 
țile intelectuale i-ar fi permis cu prisosință urma- 
rea instrucţiunii. A rămas să-și ajute din răsputeri 
familia, lucrând minunile de broderii pe care 

177 


i 


iscusința neobișnuită a mâinilor sale și alesul simţ 
al frumosului care o caracterizau o ajutau să le 
E eituh la matematică o mulțime de 
tineri din oraș până într-o zi când printr-o prie. 
tenă, a ajuns la București cu intenția de a cu- 
noaște Mişcarea Legionară. A venit, a aflat, a 
rămas. în 1934 participă la Tabăra de la Arnota, 
în 1935 se află în Tabăra de la Susai. Câtă încân- 
tare ne-au adus poveştile Nanei despre oamenii 
taberei în lungile zile de închisoare! 


1936 la tabăra de la Carmen Sylva (Eforie): 
„în stânga Căpitanul, iar la targa cu pământ 
Bădița lordache Nicoară cu Anastasia „Sica” Popescu 


| Indrumată de inginerul Horodniceanu și 
ajutată de colonelul Zăvoianu, Sofica rămâne la 
București, la Centru” când intră în Comerțul 
Legionar casieră la Cooperativă unde a înlocuit-o 


178 


Di 


pe Maria loraș, prietenă exemplară, o superbă 
i E ) 

legionară care ne-a fermecat sufletele la Mislea r 
„Sofica s-a avântat în viața legionară cu 

entuziasmul ȘI puterea de dăruire totală a lup- 

tătorilor de mare elită. i 
A avut fericirea, pe care nu a încetat să o 

prețuiască îndeajuns, să-l cunoască 


( pe Căpitan 
pe Camarada Nicoleta și pe celelalte el; , 
7 CR elite de la 


Dragostea, credința și devotamentul ei nu 
aveau limite. Sufletul ei ardea ca un foc continuu 
La aceste flăcări ne-am încălzit şi noi, epigonii 
acelor timpuri glorioase. Nana noastră din închi- 
sorile comuniste era un izvor nesecat de istorie 
vie din care ne-a adăpat cu o generozitate de care 
numai ea era capabilă. Neîntrecută și neobosită 
povestitoare, reușea să ne aducă la acele vremuri 
și la acei oameni ca şi cum am fi fost și noi aievea 
printre ei.” 


[Chiar şi când ne-a evocat tragediile cum- 
plite la care a fost martoră profund trăitoare, 
vorba ei era caldă, duioasă, întâmplările îmbrăcau 
prin cuvintele ei o măreție care estompa urâtul 
distrugător de vieţi şi destine: 13 ianuarie 1937, 
cu jertfa de la Majadahonda, primăvara lui 1937, 
cu trăznetul care a mistuit mausoleul Moța-Marin 
şi, prin glasul Căpitanului, a prevestit decapita- 
rea elitelor legionare, 29/30 noiembrie 1938, cu 
moartea Căpitanului şi a însoțitorilor săi, 21-22 
septembrie 1939, cu masacrarea sutelor de legio- 
nari din lagăre și din toate județele țării, ca să 
nu mai vorbim de executarea Lenuţicăi Bagdad și a 
Camaradei Nicoleta, atâtea săbii de foc care i-au 
sfâşiat sufletul, îmbrăcau veșmânt de baladă în 


179 


aa Da 7 E 


felul său de a ni le înfățișa pe toate în crâncena În 1939 este arestată 
elu 


e la Sadaclia împreună 
lor realitate.] de la sadaclia împ eună cu 
ale Mișcării Legionare, printre 


și trimisă în lagărul 
alte figuri de elită 
care Atena lanuli. 


„De statură potrivi tă, mai degrabă micuță 
și slăbuță, Nana era întruchiparea reală a unej 
nde smerenii. Încadrat de cosițe groase, chj. 
pei luminat de un zâmbet cald, iradia bunăta. 
te și blândețe. Fața luminată din interior trăda 
un suflet fericit prin dăruire. zi 
În acele vremuri Sofica a trăit mult în 
preajma Camaradei Nicoleta. Nutrind pentru ea 
o evlavioasă și puternica dragoste a executat 
exemplar toate însărcinările primite de la dânsa, 
Astfel a avut o duioasă și nobilă grijă de lon 
Caranica, luminându-i viața de singuratec cu 
gingășia ei sufleteas-că. 


În prigoana din 
1938, Sofica, travestită 
în țărăncuță ardeleană, 
a îndeplinit sarcina de 
curier pe lângă Cama- 
rada Nicoleta, cea mai 
importantă fiind legă- 
tura pe care a reușit să 
o facă cu cei închiși la 
Râmnicu Sărat. Inteli- 
gentă și abilă, a reușit 
să se strecoare într-o 
casă de lângă închisoa- 
re, de unde a reușit să 


comuni iii a Mărturisitorul Corneliu - lucrare în lemn, foiţă de aur şi 

e. îi E grip i carton executată în anii “90 de un ucenic al părintelui 
seral prin intermediul unor litere mari din Constantin „Tică” Voicescu de la Biserica Sapienței 
carton. 


—.—.—.—..—— 


„area Căpitanului şi moartea zgudu. 

ă sl CER Nicoleta i-au sfâșiat sufletul. 
itoare a orea, ne povestea cu vorbe de foc cun, 
Însăși dur tit de Camarada Nicoleta, cum a plecat 
> drumul fără de întoarcere Cu un zâm. 
chipul hotărât pentru jertfă, fă. 
de adio cu mâna în care-și flutura 


aceasta pe 
bet liniștit pe 
cându-i un semn 


iacheta. Î 
jache În 1940 a lucrat la ferma în care creșteau 


păsări, iepuri, oi şi unde aveau și o fabrică de 
marmeladă. Veniturile ajutau Mişcarea şi câțiva 
copii orfani. Sufletul fermei erau Sofica și Marieta 
Nicoară, maica Mihaela de mai târziu, o altă 
lumină strălucitoare în bezna închisorilor comu- 
niste. La această fermă venea adesea Titi Gâţă. 
Se spuneau acatiste, se citea paraclisul Maicii 
Domnului, se cântau rugăciuni. 

În timpul războiului, însoțită de o echipă 
de legionare, Sofica a îngrijit de bolnavi cu ar- 
doare și devotament, inițiind tot felul de bucurii 
pentru răniții mistuiți de răni și doruri arzătoare. 
De pildă, de Crăciun au făcut un brăduț mic dar 
frumos împodobit, cu care au colindat toate sa- 
loanele spitalului în care lucrau. 

Sub lon Antonescu, Sofica a fost condam- 
nată la trei ani închisoare pentru ajutor legionar. 
In acest răstimp, la închisoarea Văcărești, alături 
de Lucica Coterbic, a îngrijit pe copila Lenuţa Ilie, 
condamnată la 25 de ani pentru vina de a fi cântat 
un cântec legionar. Copila zăcea plină de râie și 
de păduchi printre condamnatele de drept comun. 
Sofica s-a ocupat de Lenuţa Ilie, devenindu-i o 
ge ată mamă. l-a format caracterul creștin, 
= druit o viață interioară demnă, daruri pe care 

iata Lenuţa nici nu le visase. Duse în cătușe la 
182 


De 


“ 


Mislea, Lenuţa s-a bucurat din plin de ocazia de 


a fi într-o familie spirituală, tratată cu dragoste 
și omenie. 


Comemorare în 1996 la Troiţa Căpitanului de la 
Tâncăbești - de la stânga spre dreapta: Sofia Cristescu 
Dinescu, Xenia Mămăligă (călugărită Maica Mina), 
Viorica Călinescu, Comandant Legionar Anastasia „Sica” 
Popescu și părintele Constantin „Tică” Voicescu 


La Mislea, fetele legionare au format un 
cor pentru a da răspunsurile la biserica fostei 
mânăstiri Mislea, spre mulțumirea preotului care 
venea să facă serviciul divin pentru deținute. În 
1940 biserica a fost afectată de cutremur. Fetele 
legionare au participat la refacerea picturii. 

În 1944 Sofica a fost eliberată datorită 
unei confuzii, a fost de fapt un miracol al Sfinților 
Părinți loachim şi Ana. Lenuţa rămânea în închi- 
soare fără Nana, dar nu pentru lungă vreme. a 

În 1945 este îngrămădită din nou în lagărul 
de la Slobozia, unde lotul de indezirabili pentru 


183 


Sa 


noul regim a fost Să 
nat pentru a fi Ci 
gata de sacrificare. isi 
preoții închişi au ame 
najat un paraclis, 1ar 
fetele legionare au or- 
ganizat un Cor. se fă- 
ceau slujbe și moralul 
tuturor era ridicat în 
ciuda zvonurilor alar- 


e. 
În 1948 Sofica va 
reveni lângă Lenuța Ilie. La „neagra”: izolatoarele 
Urmează cea mai lungă reci de la Mislea 
și cea mai întunecată foto 8 septembrie 2070 
detenţie în infernul co- 
munist. Condamnată inițial la zece ani, după exe- 
cutarea lor, Sofica mai primeşte șase. In 16 ani 
străbate cumplitele citadele ale  supliciului. şi 
ororii: Ministerul de interne, Văcărești, Jilava, 
Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc, Botoșani, 
Arad, Oradea, în unele din ele revenind de mai 
multe ori...” 


În continuare, necrologul meu evidențiază 
aportul Nanei Sofica pentru noi, generaţia care îi 
urmam. A fost imens, pentru noi inima Nanei era 
mare cât o țară, spiritul ei era înalt cât o cate- 
drală. A revărsat în jurul ei dăruire, bunătate, 
gingâșie și încurajare în lupta pentru același crez. 
A fost. la dreapta noastră să ne ajute, să ne 
crească, să ne ridice. S-a rugat pentru noi şi s-a 
străduit să ne fie exemplu. În pendularea sufle- 
tului ei între intransigență şi toleranță, totdeauna 
a fost biruitoare iubirea. 


184 


E 


Nana ne-a învățat dra 
acea dragoste lipsită de ten 
acoperă. 

Nana credea în Înălțare, a dat un 
suferinței. Transfigurată de dragoste, suf. 
o jertfire de sine pentru cel mai 
ÎNVIEREA. 


gostea de aproape, 
siune, care iartă și 


sens nobil 
erința era 
nobil țel, 


La schi în Predeal anul 1935, de la stânga la dreapta: 
Nicoleta Constanţa Nicolescu, soții Ana Maria 
şi Vasile Marin, Căpitanul, profesorul lon Dobre 
şi profesorul Gheorghe Dragomir-Jilava 


Era copleşitor să o asculți cântând ru- 
găciunea Camaradei Nicoleta: „...și ocrotește, 
Doamne,...”. Era frumos glasul Nanei, un firicel 
de voce ca de copil, limpede, vibrantă, cu clopo- 
ței de argint care revărsau puritate peste jarul 
credinţei. Ascultând-o te gândeai la îngeri. Acolo 
printre zăvoare și cătuşe candoarea glasului Nanei 
însemna măsura deplină a valorii de sine umane. 
Nana noastră era, după spusa lui Nena Boilă, 
NALBA. 


185 


Aa 
NE 


+ 
NOL 


r, 


Se 
LD 


Nana Sofica și nenea Victor 


Era la Jilava, în groapa” care forma curtea 
de plimbare din fața secției noastre subpământe- 
ne, un răzor cu câteva flori modeste, flori de 
curte de închisoare. Vara, în mijlocul răzorului, 
se înălța vertical o nalbă, o prea modestă nalbă. 
Da, dar ea era deasupra celorlalte flori, poate mai 
aspectuoase și lumina soarelui se aduna bogat pe 
petalele ei, dându-le o strălucire aparte. 


Da, Nana a fost NALBA din închisorile 
comuniste! 


Si Al Lemet mi 


" Groapa = curtea de plimbare de la Jilava (sunt mai 
multe astfel de curți, în zilele noastre se pot vizita) 
lu O excavație la aprox. 10-12 metri sub nivelul 
Ea U! în care se iese din coridorul celularului; o 
ografie de acum 80 de ani se află la pagina 123 
186 


te e DIII PAIRNRI 


% 


La înmormântare a fost foarte multă lume 
| s-a cântat „Imnul'"%, chiar plângea printre 
ramuri desfrunzite cerul. Nana pleca dintre noi 
pentru totdeauna. La hramul din 8 septembrie 
1997 am menționat „plecarea” Nanei: 


„In anul care s-a scurs de la ultima noastră 
prohodire tot mai mulți din cei care au înteles 
să-şi plece genunchii în fața Domnului Dumnezeu 
şi nu înaintea ateismului nimicitor, au trecut, lin 
sau în îndelungată suferință, pe celălalt plan al 
existenței. Și Nana Sofica, cea care anul trecut 
și-a luat rămas bun de la noi, s-a ținut de cuvânt 
ca întotdeauna și a plecat să depună la picioare- 
le Marelui Jertfit ofranda propriei sale jertfe. 

Rămânem tot mai puţini, suntem mai să- 
raci fără cei ce au plecat de tot, Sfintele servicii 
sunt văduvite de prezenţa lor și par mai solemne 
şi mai triste. 

Dar azi, sigur, sunt împreună cu noi. Din 
lăcașul în care Blândul Păstor i-a aşezat pe cei din 
urmă ca și pe cei dintâi, sunt împreună cu noi. 
De aceea să-i rugăm să ne binecuvânteze pe cei 
ce am mai rămas încă aici. Să primească rugăciu- 
nile noastre așa cum smerit le înălțăm pentru 
sufletele lor și să le binecuvânteze. Să ne rugăm 
pentru tihna şi odihna în lumină mai ales a acelo- 
ra cărora nu li s-a smuls numai viaţa ci și dreptul 
de a avea la căpătâi, în clipa supremă, o lumăâ- 
nare, o rugăciune și o lacrimă pioasă. 


4 Este vorba despre „Imnul legionarilor căzuți”, de Simion 
Lefter: Plânge printre ramuri luna,/Nopţile-s pustii,/... 
187 


a 


să ne rugăm cu căldură dar să păstrăm în 


adâncul sufletelor noastre lacrima ce se vrea 
piere nu-i plângem pe prietenii lui lisus, pe 
martiri şi pe eroi. Ei sunt zestrea de speranță a 
neamului nostru binecredincios dar constrâns sg 
parcurgă preț de jumătate de veac deșertul 
celui mai absolut ateism. 


Voi fi foarte emoționată când voi avea în 
mâinile mele cartea ce va conține „Caietele 
Nanei”. Voi avea o bucurie mare, caci va fi felul 
în care vom răspunde pe vecie apelului numelui 
său: 


„- Sofia Cristescu Dinescu! 
- PREZENT!” 


În numele „fetelor legionare”, 


Aspazia Oțel Petrescu 


III 
CUPRINS 
Motto 
Caietul | 5 
1. Mama. 7 
2. La Sadaclia. 14 
3. Minunea Arhanghelului Mihail. 16 
4. Ferma fetelor. 22 
5. Inchisoare sub generalul Antonescu. 31 
6. Lagărul Slobozia. 39 
7. O nouă arestare. 41 
Caietul | 47 
1. Testamentul Maicii Mihaela. 49 
2. Toamna anului 1933. 54 
3. Arnota. 56 
4. Susai. 70 
5. Tabără județeană. 74 
6. Cum l-am cunoscut pe Căpitan. 74 
7. Camarada Nicoleta. 77 
8. Din viața legionară. 82 
9. Şcoală de cadre la Cheile Tătarului. 96 
10. Alte aspecte. De vorbă cu Niki. 98 
11. Despre Căpitan. 101 
12. Un moment crucial. 105 
13. Campania electorală. 109 
14. Vremuri de durere. 109 
Caietul III 115 
1. În prigoană. 117 
Epilog. 135 
IV - Addenda 139 
1. Doamna Lilica despre Căpitan. 143 
2. Marieta lordache (Maica Mihaela). 144 
3. Lenuţica Bagdad. 153 
4. Cornelia Novac. 156 


189 


3 E 
5. Lucia Grecu. 157 ERARA 
6. Lenuța Constantin. a 
Postfață. 163 Regret foarte mult apariția un 


textul cărții care trebuia „să fie perfectă sal 
că este cartea Nanei”, cum pe drept afir ă 
doamna Aspazia Oțel Petrescu. Ia 
Pentru că erorile îmi aparțin, îmi cer 
iertare. şi, dupa semnatura mea, voi menţiona 
acele corecturi pe care le-am socotit necesare. 


Mihnea Dan Gheorghiu 


1. Pag. 2, rând 2 de sus: „de la pagina 134”; 
corect: „pagina 137” 

2. Pag. 49, rând 5 de sus: „tot restul a fost”; 
corect: „tot rostul luptei a fost” 

3. Pag. 73, rând 2 de sus: „câşti-gând”; 
corect: „câştigând” 

4. Pag. 160, rând 14 de sus: „îndră-nea”; 
corect: „îndrăz-nea” 

5. Pag.180, rând 15 de sus: „sufleteas-că” 
corect: „sufletească” 

6. Pag. 186, nota de subsol, rând 1 de jos: „se 

află la pagina 123”; 
corect: „se află la pagina 112” 


190 


Tipărit la Gutenberg 
021.345.09.26