Ovidiu Gaina — Legionarismul sau trairea virtutilor — 2000

Ovidiu Gaina 
(Stan M. Popescu) 


LEGIONARISMUL 


SAU 

TRĂIRE A VIRTUŢILOR 

41 


• si 

Şi 

V 

FRAGMENTE DIN SBUCIUMUL 

EXILULUI 


EDITURA EUTHYMIA 

BUENOS AIRES, 2000 


De acelas autor (Stan M. 
Popescu -Ovidiu Gaina) 

1) “El hambre de Dios” (De 
Pascal a Saint Exupery”) 
Editorial Perlado, Buenos 
Aires, 1955 

2) “Introduccion a la Filosof ia de 
la H istoria” 

Editorial Luis Laserre Buenos 
Aires, 1961 

3) “Auge y Ocaso de la Aristo- 
cracia” 

Editorial Sala, Madrid, Espa- 


4) “Autopsia de la Democracia” 
Un estudio de la anti -reli- 
gion, 

Editorial Euthymia, 

Buenos Aires, 1984 

5) “La obsesion por el cambio o 
la revolucion permanente” 
Editorial Euthymia, Buenso 
Aires, 1988 


6) “Cultura y Libertad” 

Editorial Euthymia Buenos 
Aires, 1990 



Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


LEGIONARISMUL 
SAU TRAIREA VIRTUŢILOR 


si 

FRAGMENTE DIN SBUCIUMUL 
EXILULUI 


Editura Euthymia 


Buenos Aires 1999 




I. S.B. N.: 950-99684-3-9 

©2000 by Editura Enthymia. Queda hecho el deposito que marca 
ley 11.723. 

Printed in Argentina. 


CĂPITANULUI 


şi lui 


MOŢA 


cu adânca umilinţă 





Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


I DESCOPERIREA COMORII INTERIOARAE 


“Sta în puterea noastră a trăi înfrânat, dar a ne 
îmbogăţi nu stă în puterea noastră! Deci ce vom 
zice? Avem lipsa de lucirea de scurtă a bogăţiei, 
pe care nu avem puterea să o agonisim, rămânâd 
doar la simpla dorinţa? O! ce nebuneşte alergăm, 
nestiind ca înaintea tuturor virtuţilor se află 
smerenia, precum înaintea tuturor patimilor stă 
lăcomia pantecelui si poftirea celor lumeşti”!. 

Antonie cel Mare (Filocalia, 75) 


“Celata virtus et in conscientiae fota secreto, 
Deum solum iudicem respicit.” 

Sfântul Ieronim (Scrisorile a Oceano, 77,2) 

“Wie ich liebe, ob ich Kraft einer Liebe denke, 
ob ich aus Liebe oder aus Hass einen Gedanken 
vollziehe, das sind philosophisch wesentlinche 
Fragen. Sie finden ihre Antowort in den Schritten 
des Philosophierens, das in Reinheit und Ernst, 
nicht Ziigellos in der Zucht einer bloss formalen 
Disziplin seinen Gang geht”. 

Karl Jaspers, “Von der Wahrheit” 


7 






"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

“In timpul postului: 

A. - “Se citeşte de mai multe ori pe zi “Paraclisul Maicii 
Domnului, pag. 62-82, broşurică, ed.din anul 1899 a St. 
Sinod. (Lib. Pavel Suru, Calea Vict., Buc) 

B. - Nu se citesc ziare, nu se citesc nici un fel de cârti, nu 
se admite nici un fel de distracţie sau macar care ar putea 
distrage sufletul legionarului de la rugacine. 

C. - Nu se fumeaza, nu se mananca nimic Miercuri si 
Vineri; in celelate zile numai post. 

D. - Nu se joaca cârti, table, nu se merge la spectacole. 
Nu se fac vizite decât numai pentru rugăciune. 

E. - Toata problema se pune: 

a) in înfrângerea oricărei pofte, in biruinţa trupului 
si a materiei; 

b) in eliberarea sufletului de sub jugul materiei; 

c) în concentrarea lui, în rugăciune, deci in apropierea 
cat mai mul de morţi, de sfinţi, de Mântuitorul Isus Cristos. 
Chemati-1 pe Moţa. 

F.- No se fac discuţii contridictorii, care sa ne faca sa 
uitam ca suntem in rugăciune. 

G.- Ţinuta, pretutindeni: acasa, pe strada, in tren, ca in 
Biserica. Legionarii si legionarele trebue sa ştie ca nu este 
vrajmas care sa lupte si sa biruiască in contra postului 
si rugăciunii. Cei ce va rugaţi, fiţi sguri ca in calea voastra 
totul se va lumina. Eu in cei 16 ani de lupte, in cele mai 
grele si primejdioase clipe, am citii la 12 noaptea, timp de 
42 de nopţi, "Paraclisul Maicii Domnului”. Am mai citit 
in timpul prigoanei, am purtat-o tot timpul cu mine, cărticică 
cu rugăciuni a Sf. Anton de Padua. (Lib. Sf. Iosif,Str. 
Berhelot). 


8 


18 Februarie, 1938 

Corneliu Z. Codreanu 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Nu-Mi amintesc sa fi citit vreo omilie sau predică scrisă 
si difuzată de Patriarhul Miron Cristea sau de vreun 
Mitropolit, care să fi recomandat redinciosilor cele 
conţinute in circulara pe care Căpitanul ne trimisese 
legionarilor şi Fraţilor de Cruce atunci, la 18 Februarie, 
1938.După cele citite în şedinţa Grupului FDC 
(Campulung-Bucovina) ne simţirăm copleşiţi de 
infrigurarea unei adanci emoţii. Cei prezenţi, Fraţii de 
Cruce şi Frăţiorii, aveam intre 13 si 20 de ani. Luasem 
parte la mai multe bătălii date de Mişcare în judeţul. 
Câmpulung, iar patru dintre noi (Petroaie, Leontieş 
Dranca şi eu) fuseserăm şi în tabăra dela Carmen Sylva 
(Iulie, 1936) unde am avut fericirea de a-1 fi ascultat pe 
Caăpitan în memorabilele şedinţe de noapte. Pentru noi, 
circulara “In timpul Postului” însemnase şi o mai adanca 
întipărire în suflete a jurământului depus cu ocazia 
inmormântării eroilor noştrii Moţa şi Marin. Pentru Fraţii 
de Cruce cari nu putură să-l cunoască pe Căpitan, citirea 
circularii avu un efect de adâncă zguduire în inimi, mai 
ales că toţi asistam la atacurile concentrice a lui Carol şi 
amantei Lupescu, prin politicienii cari consimţiseră să 
contribuiască la distrugerea Mişcării Legionare. Ne erau 
încă proaspete şedinţele care avuseseră loc pe Rarău - 
după obositoarele zile de muncă - în prezenta Căpitanului, 
a lui Radu Mironovici şi a lui Vasile Iasinschi, si din care 
noi, însetaţi, ne adăpam sufletele cu învăţăturile primite: 
In una din acele şedinţe de noapte, citând un articol a lui 
Moţa din “Cranii de Lemn” şi comentând cunoscuta frază 
(“...hotărîrea de a-ti da pieptul tău zdrobit pentru a 
sluji la temelia biruinţei pe care o visezi”), Vasile 
Posteucă mărturisi că de când depusese jurământul 
gradelor legionare, înainte de a dormi închidea ochii 


9 





'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


imaginându-se mort întins în sicriu, înconjurat fiind de 
părinţi, rude, logodnică si camarazii care îi cântau “Plânge 
printre ramuri luna”. Se vedea senin şi mulţumit 
pentrucă-şi dăduse viaţa pentru Cristos, Neam şi Căpitan. 

Telul către care tinde lumea materializată şi îmbâcsită 
de trivialitate, lascivitate şi concupiscentă este 
mondializarea y globalizarea cunoştinţelor izvorite din 
scabrozitate, obscenitate şi practici patologice ridicate 
la gradul de normalitate. Pentru a smulge din sufletul 
individului idealul eristic, lumea masonică şi puterile 
tenebroase care aparţin celor două bestii din Apocalipsă, 
relationează şi stabilesc un raport direct între progresul 
tehnologic-electrbnic şi nuclear, deoparte,şi necesitatea 
instaurării unei morale noi (cu renunţarea treptată a 
moralei bazată in bimilenaria tradiţie creştină). Acest fapt 
s "a constatat de câteva decenii încoace, purtătorii ideilor 
diabolice fiind Freud, Fromm si Neuman (între alţii), 
Domocratia liberală se identifică imediat cu idealurile 
faustice ale masoneriei. Democraţia marxistă-comunistă 
(asa zisa “de masse”) s 'a alipit în mod parţial dintru 
început (mai ales că există o perfectă coincidentă 
privitoare la necesitatea instaurării ateismului). încet se 
strecoară în subconştientul fiinţei omeneşti îndoiala şi 
neîncrederea cu privire la atotputernicia lui Dumnezeu, 
şi, în acelaş timp, siguranţa că progresele ştiinţifice ar 
dovedi atotputernicia omului. Treptat, o parte din 
credincioşi se îndepărtăra de credinţa în Dumnezeu, 
lasându-se seduşi de luciferina ideie a satanizării prin 
secularizare. Răspuns la această tristă rătăcire a judecăţii 
apare în România figura Căpitanului. Dintru început 
Legiunea proclamă: “Credem în a Dumnezeu... Credem 


10 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


intr 'o Românie nouă pe care vrem s o cucerim pe 
calea Bisericii lui Cristos”: (Cărticica Şefului de Cuib). 
Toata tinerimea româneasca împreuna cu simpatizanţii 
ei citind şi ascultând glasul Căpitanului şi a lui Moţa 
rămaseră sguduiţi de insistenţa si entuziasmul cu care 
sublinie Căpitanul nevoia credinţei în Dumnezeu intr o 
etapa de adâncă moleşeala si letargie a românismului. 

Puţin numai după ce mişcarea de reînviere a 
creştinismului începuse să dea roade, pseudo-olimpienii 
hotărîra să prigonească pe purtătorii valorilor autentice. 
Calmul şi răceala cu care fuseseră dispuşi să extermine 
Legiunea au fost determinate nu de frâna inteligenţii ci 
de răceala veninului. Ar fi dorit ca legionarii să se 
îndeletnicească cu activităţile politice - ca orice politician 
- şi să renunţe la lupta pentru înfrângerea Diavolului 
si a păcatului 1 *. “In locul necredinţei si ateismului 
masonic - scria Banea - care tinde sa înstăpânească 
domnia iudaismului, negând pe Dumnezeu şi religia Lui, 
ridicând la locul de slavă Natura, şi drept manifestare a 
credinţei dumnezeeşti oribila topâială din hrubele 
masonice, generaţia legionară vine cu credinţa în 
Dumnezeu, ca cea dintâiu şi cea mai puternică idee 
de baza” 1 2) . “Daca nu aveam, aşadar, nice bani, nici 
program, aveam in schimb pe Dumnezeu în suflete 
şi El ne insufla puterea nebiruită a credinţei” 3) 
Pentru Capitan era de vitală importantă faptul că fiecare 
legionar sau membru al cuibului să creadă în Dumnezeu 


1) “Ne preocupam si ne plac victoriiile asupra oamenilor, nu victoriiile împotriva Diavolului 

si păcatului” (însemnări dela Jilava). 

2) I, Banea: “Rânduri către Generaţia noastră , p.6. 

3) “Pentru Legionari” (p. 309) 


11 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


si sa-şi dovedească credinţa prin purtarea de toate zilele. 
Poate că din acest motiv episcopii şi teologii noştrii (cu 
fericite excepţii) citind cărţile legionare, priviră cu 
neîncredere sau invidie Mişcarea Legionara. In 
însemnările dela Jilava, Căpitanul scrise îndurerat: 
Condamnarea Bisericii - nu ştiu dacă ar trebui şa numesc 
astfel discursul către tineret al Patriarhului MironCristea, 
în care acesta condamna cu cuvinte grele Mişcarea 
Legionara a tineretului...Luptam, jertfim, cădem, ne 
tâsneste sângele din piepturi şi ne apărăm 
bisericile...şi Biserica ne condamna ca periculoşi 
Neamului”, ca rataciti, ca streini de 

Neam.“Biserica părinteasca”. Biserica străbună” 

ne loveşte. Patriarhul e si Prim-ministru, în numele 
căruia se fac toate, dela care ne vin în fiecare zi 
atâtea chinuri”. 4) 

Descoperitorii comorii interioare simt o imperioasă 
necesitate de dăruire si generoasa împrăstiere a credinţei 
în Cristos 5) . Căpitanul căuta singurătatea: pe Rarău, la 
Predeal, la mare sau în temniţă. Pretutindeni găsea 
prilejul de auto-contemplare: “Acolo ne-am învatat a gândi 
adânc” scria Căpitanul. In adâncimea spiritului, a minţii 
a sufletului se găsesc luminile care duc la adevăr. 
Adâncimea spiritului are reputaţia obscurităţii numai 
pentru lumea obişnuită să jongleze pe superficiala 


4) “însemnări dela Jilava”, (p. 41 si 42) 

5) “Nu-i suficient sa te rogi mereu, pronunţând mereu numele lui Isus Cristos după 

porunca divină, ci trebuie să transmitem altora învăţătura, fie călugări fie mireni, 
inteligenţi sau simplii, bărbaţi, femei, copii, pentru a deştepta în ei dorinţa de 
rugăciune interioară”. (Sfanţul Grigorie Palama (1296-1359), “Filocalia”, 
Traducere si note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Bucureşti, 1980. 


12 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


realitate imediată. Heraclit, unul din cei mai tipici filozofi 
ai antichităţii fusese poreclit de plebea ateniana 
scoteinos”, adică cel întunecat” sau obscur” din cauza 
adâncimii reflecţiilor si gândurilor pe care le scria. Omul 
vulgar, omul-“masa” nu este capabil sa pătrundă esenţele 
si izvoarele adevărului cari există în profunzimea si 
adâncimea spiritului, datorită obişnuinţei de a judeca 
situaţiile, circumstanţele şi persoanele după criterii 
izvorîte din stările afective, sau a sferei iraţionale. Nu 
numai indivizii cari fac parte din “mulţime”, “masă” sau 
“vulg” sunt supusi acestei legi a “neînţelegerii” omului 
de credinţa, dispus sa-si dea viaţa pentru idea luptei 
pentru mântuirea sufletelor, ci şi mulţi, foarte mulţi dintre 
“publicam”, “farisei” şi “arhierei” sau “intelighentzia” 
sunt împiedecaţi sa “înţeleagă” pe aceia cari afirma: 
“Eu asa am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe 
Cristos şi am mers fericit la moarte pentru El” 6) . 
Elitei luciferine îi e greu sa “priceapă” aceasta credinţă 
în Dumnezeu. Mai mult: îi este imposibil sa “înţeleagă” 
(“begreifen” ar spune germanii) credinţa în Dumnezeu 
repeţită si subliniată in fiece capitol, ba mai mult, de multe 
ori, în fiecare pagină de Capitan si Moţa! Nici un 
Titulescu, Antonescu sau Istrate Micescu, si nicicare 
dintre aceia ce fac parte din blestemata generaţie a 
călăilor nu au înţeles si nu au priceput, deoarece 
mintea lor a fost si este “împietrită” 7) . Mântuitorul explică 
ucenicilor că Tatal Ceresc permite ca intre credincioşi 
să vieţuiască si fiinţe omeneşti cărora no le este dat să 


6) Ion Moţa, “Testamentul”, Colecţia “Europa”, Miinchen, Germania, 1992. 

7) “Căci nu pricepură nimic de la minunea înmulţirea pâinilor, deoarece inima lor era 

împietrită”... (Marcu, VI, 52) 


13 











'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


desluşească contururile realităţii spirituale şi a 
adevărurilor eterne: “De aceia am spus vouă că nimeni 
nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la 
Tatăl” 8) . 

In decursul evenimentelor intre anii 1927 si 1938 
legionarismul a trăit sub guverne conduse de persoane 
care “priveau dar nu auzeau”, şi “ascultau dar nu 
înţelegeau” 9) . Căpitanul facea toate eforturile posibile - 
nu numai prin scris, scoale de cadre, şedinţe, tabere de 
muncă, cărţi, broşuri, circulări, ci şi prin întrevederile 
sau interviurile cu tot felul de ziarişti streini şi români - 
ca să lămurească guvernele şi partidele politice şi opinia 
publică în general asupra telului urmărit de Mişcarea 
Legionara 10) * * * 14 . Legiunea urmăreşte transfigurarea 
românului si ridicarea lui la tipul “omului-erou”. 
Aristocraţia ateniană a avut aspiraţia sa formeze un ideal 
de cetăţean: “eleutheros antropos”, înainte si în timpul 
lui Socrate si a lui Platon. Ar fi dorit să prelungească 
epoca de glorie ateniană luptând împotriva democraţiei 
corupte şi degradării morale instaurate de Pericle, Cleon 
si Alcibîad dar demagogia sofistă, inmoralitatea, si viata 
concupiscentă institutionalizată reuşiră sa desintegreze 
“polis” -ul atenian condamnând la moarte pe cel mai mare 
filozof al omenirii (considerat premergător al 
creştinismului). 

Adversarii Legiunii nu pot înţelege principiile si doc¬ 


8 > Ioan, VI, 65. 

9) “Iar el răspunzând, le-a zis: “Pentrucă vouă vi s 'a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei 

cerurilor, pe când acelora nu li s a dat”... (Matei, XIII, 11-13), iar Isaia (VI, 9- 
10) spune:“Du-te si spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi si nu veţi înţelege 

si, uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Că s 'a învârtoşat inima poporului 

acestuia”...”. 

10) “...pentru legionar politica înseamnă religie” (Cărticica Şefului de Cuib, p. 75) 

14 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


trina legionara deoarece se află în stare de “letargie”, de 
câte ori încearcă să priceapă şi să pătrundă - puţin numai 
- in esenţa doctrinei legionare. E uşor de explicat: în 
intimitatea lor nu fermentează gânduri si nu sunt in stare 
de a înfiripa idei familiarizate cu viata spirituală. Nu au 
posibilitatea alternativei: nu cunosc altă cale raţională 
decât aceia a simplului si unicului interes personal. Isi 
împlestec raţionamentele mereu cu urzeala şi iţele lui 
“hic et nune”. Probabil că unii intuiesc că nu au de a 
face cu adversari “politici”, (mai ales când văd 
seninătatea cu care accepta si acceptară sa mearga la 
moarte, în lagare şi temniţe), iar acest lucru îi face sa 
bănuiască ca sunt “extrem de periculoşi”, deoarece 
luptă pentru transformarea “înlăuntrului” omenesc. Isi 
închipuie ca apariţia unui astfel tip de român - aşezat 
pemeridianele vieţii spirituale - nu ar putea fi convins de 
bunătatea vieţii politice si a promisiunilor demagogice. 
Egoismul feroce, patologica dragoste de sine si “hybris” 
-ul care caracterizează pe “homo politicus” si “homo 
oeconomicus” sunt atât de încetăţenite în sufletul lor încât 
se cred în drept de a califica de “anti-umană”, pe toata 
lumea care ar îndrăzni să lupte pentru conservarea 
virtutiilor ancestrale. Căpitanul ne-a învatat drumul 
dinamizării virtuţiilor creştine n) si calităţilor moştenite 
dela străbuni. “Luptătorul lui Cristos - scrie Sfântul Ioan 
Scararul 12) - trebuie sa cunoască pe care dintre vrajmasi 
trebuie sa-i gonească de departe şi pe care să-i îngăduie 


»> “Din această mare luptă legionară va ieşi o nouă aristocraţie românească. In cariera 
ei nu se va pune bază nici pe bani, nici pe avere, nici pe haine, ci pe calităţile 
sufleteşti, pe virtute; Va fi o aristocraţie a virtuţii” (Cărticica Şefului de Cuib, 
pag. 76. 

12) Filocalia, VII, pag. 159. 


15 









Legionarismul sau trairea virtuţilor 


să se războiască cu ei”. In lupta care o dă legionarul in 
drumul spre desavârisire întâlneşte nu numai rezistenţa, 
neînţelegerea, invidia, şi ura politicienilor si a purtătorilor 
de steaguri luciferine, ci şi duşmani ascunşi înlauntrul 
fiinţei. La aceşti vrajmasi face aluzie Sfântul Ioan 
Scărarul. Insă lupta e cu atăt mai măreţa cu căt mai 
mult se oţeleşte voinţa de a înfrunta duşmanul de 
afarăsi in acelaş timp pe acela dinlăuntrul sufletului. 
Odată, însă, ce a reuşit să stăpânească aspectele negative 
a intimităţii, si sa faca parte din “kalokagathia” 13) (de 
care Sfântul Ignatie de Antiohia spunea ca era idealul 
spiritual suprem la care trebuia să ajungă omul creştin), 
legionarul are curajul si răspunderea morală pentru a 
lupta contra lumii luciferine. Căpitanul, în una din 
şedinţele de noapte la Carmen Sylva (1936) ne-a vorbit 
de deosebirea care exista între “omul tare” şi “omul 
mare” (eleutheros antropos”), şi ne recomanda să ne 
ridicăm la înălţimea “omului mare” M) . 

Aspiraţia legionarismului de a uşura calea care duce 
spre ridicarea fiinţei ar putea găsi obstacule, dacă 
legionarul nu s 'ar putea elibera de servitutea sau robia 
la care este supus datorită “mădularelor altei legi” care 
se lupta “impotriva, legii mintii” (Rom., 7,23). E vorba 
de sfera afectivă-negativă (din care fac parte si 


13) San Ignatie de Antiohia, “Cartas camino del Martirio”, Mexico 16, D.F. 1947., p. 85: 

“Kalokagathia” însemna gradul suprem de perfecţiune morală si spirituală la care 
putea ajunge omul atenian: “eleutheros antropos”. întrunea: cinstea, sinceritatea, 
curajul, spiritul dreptăţii, seninătatea în faţa morţii, spiritul de abnegaţie, dragostea 
aproapelui, şi credinţa în Dumnezeu. 

14) Spunea ca “omul tare” este viteazul, energicul, îndrăzneţul, rezistentul, activul, intreprin 

zatorul, in timp de “omul mare”, afară de acestea virtuti se caracterizează si 
pxin: înţelegere, tolerantă, spiritul de sacrificiu, constantă, mărinimia si tacerea in 
timpul eroismului de durată. 


16 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


instinctele). In cadrul “legii minţii” face parte libertatea. 
Evident nu e vorba de libertatea democratica în numele 
careia s 'au săvârşit cele mai îngrozitoare crime în cele 
trei revoluţii care au avut loc intre anii 461-338 a.C. in 
Atena, in 1789-1794 în Franţa si din 1941 încoace (decând 
se uniră cele două democraţii (“reprezentativa” si de 
“masse”). E vorba de acea libertate care pretinde 
dinamizarea forţelor intelective si volitive - deci a 
“consţiintei morale” destinate să zugrume si să 
asfixieze impulsurile, pulsiunile şi instinctele josnice, cari 
stau în serviciul satisfacţiilor trecătoare. 

Omul de rând, sau necredinciosul, bucuros urmează 
cuvântul si paşii lui “homo politicus”, “homo 
oeconomicus” si a lui “homo faber”, deoarece “homo 
democraticus”, îi oferă o amplă gamă de libertăţi 
încadrate de legi, decrete-legi, jurisprudente, adausuri 
la jurisprudenţe, etc., care îi permit să dea frâne libere 
la aproape toate dorinţele si apetiturile “încadrate în mod 
formal în libertăţi cari apara drepturile omului”. In lumea 
nelegionarâ “drepturile” sunt sinonime cu “libertăţile”. 
Libertăţile s 'au metamorfozat în legi (unele scrise, altele 
nescrise), şi se multiplica pe măsură în care “homo 
politicus” are interes sa-si întărească permanenţa mizând 
pe voturile uzufructuarilor. Pentru Mişcarea Legionara 
liber este numai acela care în mod conştient îşi calcă 
în picioare apetitul şi pofta de satisfacţie a dorinţelor 
de îmbogăţire materială si de destrăbălare, si 
imoralitate. Acum o sută si ceva de ani, Ed. von 
Hartmann 15) sfatuia poporul german si mai ales tineretul 
să dinamizeze “die volle Hingabe der Personlichkeit an 
den Weltprozess und seines Zieles, der allgemeinen 
Welterlosung willen”. 


17 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


comuniste si liberal-masonica (si au ajuns să fie sclavii 
obiectelor sau a lucrurilor, feci se “obiectifica” sau se 
“lucrufică”). Aşadar, din când în când, trebuie sa avem 
curajul “re-gresului” pentru a ne regăsi din nou în jurul 
izvoarelor care ne-au adăpat mistuitorul foc al dragostei 
de glie, de Cristos si înviere a Neamului. Avem nevoie 
de o împrospătare a fiinţei noastre. 0 intoarcere la 
esenţele Sfintei Scripturi, a istoriei eroice a 
românismului, a operei eminesciene, a învăţăturii 
Căpitanului, a “Craniilor de Lemn”, a jurământului Mota- 
Martin si a cărţii Frăţiilor de Cruce a lui Gh.Gh.Istrate. 

Ar trebui sa evadăm din înnebunitorul vârtej a 
“obiectificarii” (“ver-dinglich-ung”, “cosificacion”), care 
ne arunca în luciferina bezna a materialismului. 

Trebuie se regăsim calea care duce spre desăvârşirea 
sufletească. Se impune o întoarcere la izvoare. 


Schimonosirea si desfigurarea fiinţei omeneşti se pro¬ 
duce pe măsură în care structura psiho-mintala se 
obişnuieşte cu admiraţia faţă de tot ce apare cu poleială 
provocatoare de invidie. 

Aprecierea aspectolor strâns legate cu deşărtăciunea, 
descătuşează emoţiile negative, sentimentale josnice si 
poftele abjecte: autosuficienţa, invidia, mândria, trufia, 
pofta de posesiune, aroganta, omniştiinţa, omnipotenţa, 
cruzimea mintală, plăcerea de a umili şi răni, dispreţul 
fata de virtutiile aproapelui şi tendinţa de a atribui altora 
propriile defecte si pacate. 

Vanitatea si îngâmfarea deslănţuiesc - ca un uragan - 
toate componentele sferei iraţionale a personalităţii: 
intoleranţa, mânia, iritabilitatea, agresivitatea si ura. 


196 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Trăirea emoţiilor primare (din sfera afectivităţii negative) 
în mod pasional si frecvent produce un desenchilibru si 
un început de alienatie. Fiinţa este zguduita de “alter¬ 
are” (devine “alta”). Sentimentele si emoţiile 
perturbatoare se desclanseaza cu o uşurinţa din ce in ce 
mai accentuata, în timp ce sentimentele nobile si emoţiile 
agreabile intra într'un con de umbra. Exista, dar se 
canalizeaza numai spre “EU” si, ici colo, spre persoanele 
care fac parte din cercul intim. 

Se realizează în mod subconştient o sciziune a vieţii 
efective de viaţa intelectului. Sentimentele degradanta 
si emoţiile primare negative nu pot fi însoţite de procesele 
gândirii, decât în mod parţial (în cel mai bun caz), iar 
persoana se alineaza în rândul nevropatiei. Ajungând la 
acest grad de per-”turbare”, sau “alter”-are, individul 
începe sa se Ego”-centric-izeze. Se considera 
“creditorul” societăţii, iar aceasta devine o eterna, 
“debitoare”. Lumea - ambientul inconjurator- îi datoreaza 
stima, apreciere, atentii, admiraţie si toleranta pentru 
actele sale de slăbiciune, iar daca acest lucru nu se 
întâmpla hrăneşte intimitatea cu resentiment, ură, şi 
dispreţ. Expectativele sale nerealizate îl desamăgesc. Se 
iiita si ataca. Doreşte distrugerea sau dispariţia 
debitorului (îndatoratului), întrebuinţând calomnia, 
defăimarea şi ponegrirea. 

Din fericire, numai putini legionari s 'au “nevropatizat”, 
trecând în tabara duşmanului. Totuşi exista un pericol 
latent, în exil, care ar putea abarca si alţi legionari. 

Marela noroc al legionarilor din exil este faptul că, 
de tineri încă, s au obişnuit a îngloba în sine virtuţiile 
creştineşti, în spiritul Căpitanului. “Norocul”, si în faptul 
de a fi fost obligaţi a-si apara tezarul spritual împotriva 


197 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


cruzilor vrajmasi masoniliberali, national-socialisti si 
comunişti. 

Acum, calea care duce spre izvoare e mai uşoara. E 
vorba de o simpla “intoarcere”. La o re-”adapare” 
dătătoare de limpezime în simţiri si claritate în gândiri. 

Trebuie sa desţelenim fosilizarea si împietrirea 
atitudinilor mintale provocate de invizibilul cleşte a 
presiunilor diferitelor stiluri de viata din exil. Sa extirpam 
excrescenţele si protuberantele crescute sau încrustate 
în firea legionara, care au falsificat esenţele trăirii 
legionare, si au desfigurat-profilul armoniei sufleteşti. 

Primul pas este cautarea drumului care ne-ar putea 
apropia mai mult. împotriva numeraselor frontiere, a 
zecilor de mii de chilometrii care ne separă si a diferitelor 
culturi asimilate în ultimele trei, patru decenii, trebuie 
să dăm acest pas. 

Este pasul spre dragostea legionară. 

Afară de credinţa noastra legionară, mai e nevoie de 
încă ceva: curajul de a ne desprinde de tot ce ne-a atrofiat 
şi anchilozat capacitatea de înţelegere şi dăruire. Si încă 
ceva: curajul de a ne descotorosi de frazele stereotipate 
(care scuza lipsa de autoexigenţă) sau gândurile si 
raţionamentele prefabricate (care justifica delăsarea şi 
comoditatea mintală). 

Trebuie sa avem şi bărbăţia micilor si marilor 
rectificări, asa cum in trecut am avut curajul marilor 
rupturi. 


198 


O/id iu Gaina (Stan M. Popescu) 


ECHILIBRUL SUFLETESC 

Publicat în “Scrisori Legionare”, Buenos Aires, 
Anul I, Nş 2, Aprilie, 1980 

In amintirea camarazilor cu care am avut norocul 
sa stau în termnitele din Cernăuţi, închisoarea 
Militară -Cernăuţi, Chisinau, închisoarea Milita¬ 
ră din Iaşi, Galata, si Doftana: 

Prelipcian Pantelimon, 

Biceaga, 

Useriu, 

Zelinschi, 

Traian Taranu, 

Leonties D. 

Vasile Bodai, 

Vasile Jucan, 

Ioan Jucan 
Lucian Caramlau 
Donat Sultan 
Atofanei 
Andritoiu 

Regret ca nu-mi amintesc de toti. Cer iertare! 


199 






"Legionarismul sau trairea virtuţilor” 


ECHILIBRUL SUFLETESC 

“Mişcarea Legionara....isi are temeliile infipte in 
principiul dragostei” ne spune Căpitanul. Dar cum s "o 
aplicăm? Tot Căpitanul ne da răspunsul: “Dragostea 
aplicata insemnează pace în suflete”. Pacea în suflete 
este sinonima cu echilibrul sufletesc sau cu armonia 
interioară. Aşadar trebuie sa regăsim echilibrul sufletesc 
ca să mergem pe cărarea dragostei legionare, evitând 
“alter”-area şi schimonosirea intimităţii noastre. 

Dez-orgnizarea sau “dez-axarea” firei sau fiinţei 
isvorăşte din cauza inflaţiei emoţionale. Sectorul 
afectivităţii negative ia o desvoltare exagerată, motivând 
si dinamizând forţele iraţionale care se instăpînesc treptat 
de sfera mintală. Frica şi spaima pricinuiesc ruginirea 
articulaţiilor in procesele gândirii. Gândirea suferă un 
fenomen de anchilozare si “perplex”-izare, iar in locul 
raţionamentelor apar pulsiunile si compulsiunile care duc 
la “des-fiinţă”. 

Dezorganizarea intimităţii prin apariţia inflaţiei 
iraţionalitătii este si mai acuta, când afară de frica si 
spaima mai apar si alte emoţii primare - datorită 
cunoscutului fenomen a declanşării apropape automati¬ 
ce - spre exemplu tristetea si melancolia. Combinaţia între 
frica, spaimă, tristeţe şi melancolie prilejuiesc nevroza 
depresiva-obsesiva, iar intimitatea e pradă unui cumplit 
cerc vicios. In sfera mintală circula numai câteva gânduri 
care se pun in serviciul instinctului de autoconservare. 
Fiinţa omenească pierde autonomia de acţiune si 
independenţa de hotărire. 

Dezaxarea personalităţii e şi mai accentuată când 


200 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


inflaţia emoţională este provocată de frustrări, senzaţii 
de neputinţă, irealizare, înfrângere, sau pricinuita de 
ofenze si umilinţe. In acest caz se descătuşează mânia, 
furia si ura. Toată fiinţa este inundată de o adevarată 
orgie a forţelor iraţionale. Sfera minţala e biciuită in mod 
crud de cele mai abjecte agresiuni si obligată să facă faţă 
violentei. Fiinţa se transformă in fiară. Omul devine o 
căldare de trăiri pătimaşe, iar acţiunile sunt condiţionate 
de compulsiuni. 

Aceiaş fiinţă care suferă de nevroza depresiva-obsesi¬ 
va poate să sufere de atacuri de violenţă si compulsiuni 
agresive. Când termină un ciclu de depresiune, începe 
altul de agresiune, iar intimitatea e bântuită de un 
permanent conflict şi riscă să se anarhizeze. Individul, 
închis într'o carapace de auto-suficientă, si cuprins de 
mândrie, nu-i capabil să se deschidă inspre aproape, si 
simte doar cum se evaporează pacea lui sufletească si 
cum, încet lumea, cunoscuţii si prietenii îl izolează evitând 
orice contact. 

S 'ar putea spune ca individul dezechilibrat, conflictuat 
sau desorganizatin procesele mintale, începe să plutească 
tot mai mult pe dimensiuni de alienaţie. Toată existenţa 
si toată viata lui interioara începe să fie sfredelită de o 
patimaşa subiectivitate. 

Deprinderea cu trăiri subiective s 'ar putea întâmpla 
să se infăptuiască chiar fără ca persoana să fie nevoită a 
trece prin tortura nevrozei. Intr 'o scrisoare anterioara 1 * 
menţionam ca vanitatea, trufia sau îngâmfarea ar 


l) Cea mai mare parte din “SCRISORI LEGIONARE” s'a pierdut. Acum 
doi ani le-am trimis in tara, cu intenţia de a contribui la crearea unei 
“arhive” a publicaţiilor din exil. Toata colecţia s'a pierdut, din nefericire. 


201 





'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


putea declanşa un inceput de alienatie. Acest lucru a fost 
stabilit de filozofi si psihologi cunoscuţi (Bergson, 
Lersch, Croce, Spranger, Heyer, Binswanger, 
Franckl, Biihler, iar ultimii doi mi-au făcut onoarea de a 
colabora in revista de Psihologie aplicată pe care am 
dirijat-o timp de zece ani: 1960-1970, la Buenos Aires). 2) 
Ar fi vorba, deci de tendinţa constatată în ultimii şasezeci- 
şaptezecci de ani: paralel cu progresul tehnicei, ştiinţei 
si microbiologici individul tinde tot mai mult spre un 
fenomen denumit “lucruficare” sau “obiectificare”, care 
il face tot mai egoist, mai egolatru si mai egocentric 
(ameninţând să devie egotic). Tot ce gândeşte, planifică 
si făptuieste trece prin sita lui “Ego””. Toate 
raţionamentele şi judecăţile pe care le emite suntinsotite 
de înfrigurare şi o mare urgentă de “egocentricizare”. 
Simţeşte o mare stimă faţă de sine însusi. Se admiră, se 
induioseaza profund de propriile necazuri, si-si iartă cu 
generozitate toate slăbiciunile si păcatele. Toate erorile 
s-i le justifica cu dărnicie si-si tolerează mărinimos toate 
defectele. Subiectivitatea nu permite nimănui să fie 
tolerant si intelegator cu aproapele. Prea mare iubire 
fata de noi insi-ne si excesiva intelegere si toleranta fata 
de noi ne impiedecă să fim obiectivi. Când suntem 
părtinitori numai cu noi, cu multă grautate am putea fi 
nepărtinitori cu ceilalţi. 

E destul de greu sa ne desprindem de “părtinirea” cu 
noi; adica e greu sa fim obiectivi cu noi înşine, dar nu e 
imposibil. Am putea ajunge la un înalt grad de 


2) E vorba de revista “Psicologia Industrial” infiintata si condusa de autorul 
acestor rânduri, la care au colaborat si alţi oameni de stiinta ca Nicola 
Pende, Allport, Fr. Baumgartner, etc., 

202 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


obiectivitate daca am avea bărbăţia necesara de a ne privi 
cu sinceritata intimitatea. 

Intimitatea este asemanatoare unei grădini, în care 
găsim buruieni, ierburi, spini, pomi fructiferi si flori. Daca 
o abandonam se paragineste. Vor creste ierburile si 
buruienile iar florile si pomii fructiferi se vor usca sau 
închirci. 

Echilibrarea sufleteasca începe deci cu îngrijirea 
grădinii noastre interioare. In momentul în care începem 
sa recunoaştem existenţa slăbiciunilor, defectelor si 
greşelilor noastre alunecam spre făgaşul obiectivitiatii si 
a nepartinirii. In acest moment suntem dispusi sa dam o 
bătălie frontala împotriva fiarei din noi, sau a sferei 
iraţionale negative. Forţele noastre intelective se 
concentrează asupra duşmanului intimităţii noastre. 
Iritabilitatea si mânia încep sa fie controlate. Furia în¬ 
cepe să slăbească. Ura poate fi raţionalizata. 

Toate aspectele personalităţii pot fi perfecţionate, iar 
daca ne străduim reuşim să micşorăm intensitatea acelor 
aspecte care ne ameninţa cu nevropatizarea, sau cu “al- 
ter-area”. Lumea liberal-masona, la fel ca si acea marxis- 
ta-comunista este supusa unei încete, dar sigure 
nevropatizări, sau a “desfiinţării” adica a nu mai fi fiinţă . 

Armonia interioara se obţine cu mobilizarea vointii, 
iar aceasta este stimulata de o tinta nobila: a trăi în pace 
cu sine însusi. 

Trebuie sa ne re-obişnuim a convieţui în pace cu noi 
înşine. Condiţia esenţiala a unei convieţuiri cu aproapele 
nostru este co-existenta armonioasa a “eu-ului” su sine 
însusi. lata dece avem nevoie de obiectivitate si 
nepărtinire, când ne contemplam pe dinăuntru si ne 
hotarîm sa domesticam fiara din noi, stăpânind 


203 






’Legionarismul sau trairea virtutiloi" 


agresivitatea, dinamizând viata raţionala si flexibilizând 
reflexiunea şi dând naştere unei profunde înţelegeri si 
tolerantă faţă de aproape. 

înţelegerea fata de aproape este condiţionată de 
înţelegerea fata de noi înşine. Reflexiunea ne ajuta sa 
stăm de vorba, sa ne “con-sfatuim” cu noi. Putem 
“monologa” si “dia-loga” cu intimitatea noastra. 
“Consfatuindu-ne” cu ea ajungem la înţelegere. 

Autocontrolul ca prim pas spre cucerirea armoniei 
interioare nu aparţine numai psihologiei si psihoterapiei 
moderne. Mult înainte de Jung, Jaspers, Lersch si Rogers 
sau Binswanger s 'a desbatut aceasta tema. Si nu numai 
în timpul antichitabii greceşti, ci chiar într'o civilizaţie 
foarte îndepărtata. In anul 1964 s 'a tradus pentru întâia 
oară o inscripţie a unui templu construit în anul 200 
înainte de Cristos, în oraşul Kandahar (acuma se afla pe 
teritoriul Afganistanului). Conceptele aparţin regelui 
Ashoka: “...mila si autocontrolul (“enkrateia”) trebuie să 
domnească în toate castele. Are auto-control mai ales 
acela care îsi stăpâneşte limba. Şi să nu se mândrească 
pe sine, nici să nu ponegrească pe alţii, căci asta e 
desartaciune. Mai curând sa încerce a lauda pe alţii, înloc 
de a-i critica”. 

Aplicarea si practicarea autocontrolului au nevoie de 
o disciplina interioara: o punere în ordine a gândurilor si 
o formulare riguroasă a raţionamentelor în cadrul 
obiectivitătii (“sine ira et studio”). Cu cât mai mult ne 
judecăm pe noi întrebuinţând severitatea, cu atât mai 
mult vom renunţa la înduioşarea de noi înşine şi vom 
dirija auto-compătimirea (conform fenomenului 
compensator) spre aproapele nostru, transformând-o în 
căldură sufleteasca. 


204 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


înţelegerea si toleranta ne ajuta să dăruim căldura 
sufleteasca în consfătuirile si conversaţiile cu aproapele, 
iar asa ne ridicam spre un grad de nobila “con-vietuire”. 

E adevarat ca interacţiunile cu streinele culturi în exil 
ne-au molipsit de frivolităţile deşărtăciunilor si ne-au 
contagiat de obiceiuri ciudate, dar trebuie sa recunoaştem 
în acelas timp ca exilul ne-a permis sa ne flexibilizam 
puterea de adaptare. In consecinţa ne-am familiarizat cu 
toleranta si înţelegerea unor stiluri de viaţă cu totul 
deosebite. Aici naşte întrebarea: Cum se face ca suntem 
în stare sa dăruim atâta capacitae de înţelegere faţă de 
streini, tolerându-le toate defectele, slăbiciunile si 
greşelile, şi nu suntem capabili să convieţuim într 'o cli¬ 
ma de mai mare armonie între noi? Nu suntem aceiaşi 
care am pătimit împreună ani de zile în beciurile 
Prefecturilor de Politie si în temnite? Nu suntem aceiaşi 
care am pierdut cei mai frumoşi ani a tinereţii în lagărele 
de concentrare a călăilor Neamului nostru? 

Ne întoarcem deci la învăţăturile Căpitanului. Vom 
reincepe cu mareaţa opera a edificării intimităţii, pentru 
a regăsi pacea în sufletele. Pentru a construi armonia 
interioara. 

înapoi la Icoana! 


205 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


BUNUL SIMT 


Apărut în “Scrisori Legionare” BuenosAirs, 1980, 
Mai, Anul I, Nş 3 


In amintirea Şedinţelor de pe Rarau (langa 
Cabana Legionarilor Răniţi pe care o cladeam toti 
legionarii) în care ascultam pe dragii camarazi si 
şefi: 


Radu Mironovici 
Vasile Posteuca 
Biceaga 

precum si camarazii: 

Nemteanu 

Useriu 

si câţiva Fraţi de Cruce. Si în amintirea 
călugărului Neofit Stiurca, care ne-a adăpostit 
pe mine si pe camaradul si varul meu Mircea 
Pârnac, în chilie timp de câteva nopţi, învatân- 
du-ne cum sa adormim cu ruga pe buze. 


206 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


BUNUL SIMT 

Căpitanul ne spunea pe Rarau si la Carmen Sylva ca 
legionarii trebuie să cultive un simt special care le indica 
când trebuie să tacă şi când trebuie să vorbească. A 
insistat mult asupra “bunului simt”, deoarece acesta este 
una din calitatile fundamentale care ajuta la atenuarea 
situaţiilor conflictive cu anturajul. Mai important însă este 
pentru pastrarea armoniei interioare, deoarece ne 
scuteşte si ne apara de o buna parte a frustărilor. Când 
percepem o situaţie, pulsiunile interioare ne îndeamnă 
la o reacţie imediata. Răspundem în mod impulsiv si 
rareori reacţia instantanea este însoţită de intuiţia 
necesară care contribuieşte ca răspunul să fie potrivit 
stimulului, sau situaţiei create. De cele mai multe ori 
regretăm că nu am avut rabdarea si previziunea necesară 
pentru a filtra urgenta reactiunuii imediate prin sita 
reflecţiei. 

Bunul simt include, afara de prudenta şi răbdare, 
capacitatea de a obiectiva situaţia dată. Răspunsurile 
impulsive produc o satisfacţie momentana de 
“descărcare”, însă mai târziu se întorc contra “Eu”-lui ca 
un bumerang, inundând intimitatea cu o constelaţie 
întreaga de senzaţii de remuscari, regrete si sentimente 
de vinovăţie. Individul se alarmeaza si se întreabă cu 
amaraciune dece n a fost mai prudent în timpul discuţiei. 
Reproşurile au aspectul unei autoagresiuni însoţite de 
supărătoare senzaţii de frustrări, care contribuiesc la o 
atenuare a autostimei si la o agravare a autodeceptiei. 

Legionarul, conştient de rolul pe care îl are în lupta de 
a spiritualiza Neamul, e în permantenta căutare de 


207 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


mijloace de perfecţionare a virtutiilor pe cale de uitare, 
sau luate în derâdere de iudeo-masonerie si de marxism, 
care se mişca pe meridianele dezagregării si 
schimonosirii firei româneşti si a moralei creştine. 
Duşmanii Neamului românesc combat bunul simt 
servindu-se de tehnici de calomniere reiterativa si invenţii 
diavoleşti pentru a ne atrage în arene în care se 
întrebuinţează armele luciferine a desmatului politicianist 
cu care noi nu ne-am familiarizat. Daca ne-am obişnui cu 
aceste metode de trăire iraţionala, ne-am molipsi si ne¬ 
am contamina intrând cu ei in vârtejul “lucruficarii” 
schizofrenizate. O componenta importanta a bunului simt 
este tactul, care ne permite să ne “încadrăm” sau 
“aşezăm” obiectiv în realitate. Ne potrivim nuanţelor 
circumstanţiale si “operăm” în consecinţa, dar cu 
prudenţa, răbdare, tact, compătare si mai alea cu 
elegantă. Bunul simt este o virtute care aparţine 
proverbialei “omenii” româneşti. Spiritele marilor nostrii 
martiri ne cer să-l cultivăm în exil pentru ca 
supravieţuitorii care se vor întoarce în ţara liberă să-l 
depoziteze în sufletele tineretului românesc. 


208 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


ÎNGĂDUINŢĂ 

Publicat în “Scrisori Legionare”, Buenos Aires, 
Anul 1, N° 4, Iunie 1980 

In amintirea Comandatului Frăţiilor de Cruce 
Gh.Gh. Istrate, care ne-a educat în spiritul 
capitanesc, precum si a camarazilor Mihai 
Balanescu, Veres, si Silistreanu, care au dormit 
pe iarba si nisip alaturi de noi (Petroaie I, 
Leonties, D. si Dranca V.) permitându-ne sa 
cunoaştem nobleţea sufletelui bucurestean, 
ardelean si dobrogean, cu ocazia Taberei de 
Munca dela Carmen Sylva (Iulie 1936) si 
marşului Frăţiilor de Cruce din toata tara la Sabla 
(Dobrogea) Iulie-August, 1937) 


209 





"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


ÎNGĂDUINŢĂ 

A fi îngăduitor sau tolerant cu aproapele nu înseamnă 
a fi slab. Mulţi confunda spiritul îngăduitor cu slăbiciunea 
sau cu sentimentul vinovăţiei. Mai curând s "ar putea 
spune contrariul: Persoanele slabe sunt intolerante. Aceia 
care au complexul vinovăţiei cred că-si uşurează conştiinţa 
când sunt inflexibili, neîngaduitori si asprii judecători cu 
aproapele. In general indivizii lipsiţi de bogăţie spirituala 
se transforma uşor în descoperitori de defecte si 
slăbiciuni, deoarece sunt nesiguri si lipsiţi de încredere 
în potentialitatile proprii. Ca sa ascundă firava lor 
structura psiho-mintala si neputinţa de a se desprinde 
de “meteahnele” lor sunt intoleranţi cu greşelile sau 
erorile aproapelui. Altă cauză puternică care generează 
intoleranta este exagerata îngâmfare: Individul doreşte 
sa prezinte ambianţei o imagine cu aureola de 
infailibilitate, iar pentru a o impune si consacra exprima 
intoleranta fata se slăbiciunile altora. 

In timpul interacţiunilor e logic sa descoperim umbre 
si penumbre în intimitatea celorlalte persoane. 
Subiectivitatea ne împiedecă să recunoaştem golurile si 
prăpăstiile din noi, dar acest lucru nu-1 împiedeca pe 
interlocutorul nostru sa le descopere. Dacă şi noi 
descoperim goluri şi pete m intimitatea lui, iar aceasta 
reciprocă descoperire este însoţită de toleranta, ar putea 
declanşa un proces de înţelegere si îngăduinţă, sau chiar 
de prietenie. Descoperirea fiind unilaterala si însoţita de 
intoleranta risca sa se îngemăneze cu o pasiune oarba, 
iar drumul spre ura si duşmănie este inevitabil. 

Evoluţia adultului spre bătrâneţe ar trebui sa fie 
caracterizată da un fenomen de “inţeleptire” (adică de 


210 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


mai ampla “înţelegere” si mai adânca “ingaduinta”). Una 
din condiţiile fundamentale a “inteleptirii” este sălăşluirea 
în realitate, adica percepţia realităţii cu o doză de minimă 
subiectivitate. Cu alte cuvinte: atingerea unui mai mare 
grad de înţelepciune este condiţionată de o cât mai mare 
îndepărtare de irationalitatea subiectivităţii. Bătrânul se 
“intelepteste” pe măsura ce devine mai tolerant, mai 
flexibil si mai înţelegător. Aceia care nu ating acest grad 
de maturitate psihomintala si se complac în frivolitatea 
subiectivizarii situaţiilor si a trăirilor (aşa cum se întâmpla 
cu toti bătrânii democraţiilor şi a marxismului), alunecă 
încet dar sigur spre panta regresinuii sau a sclerozizarii. 

Salasluirea în realitate şi înfăgăşuirea spre obiectivitate 
fac parte din maturitatea de gândire şi din exerciţiul 
voinţii de a se ridica spre o mai înaltă culme spirituală. 
Lumea democraţiei si a comunismului aspiră spre culmile 
materialismului şi a “lucruficării” împodobite cu 
deşărtăciuni. Lumea legionară aspiră la mareţia care a 
caracterizat mărinimia Căpitanului. 

In una din memorabilele şedinţe ne noapte la Carmen 
Sylva, Căpitanul ne-a vorbit de deosebirea care exista 
între “omul tare” şi “omul mare”. Omul tare este viteazul, 
îndrăzneţul, energicul, rezistentul, activul. Omul mare, 
afara de aceste trasaturi mai mare: înţelegerea, toleranta, 
spiritul de sacrificiu, mărinimia, constanţa, şi eroismul 
de durată. 

Aşadar omul tolerant, îngăduitor si înţelegător ajunge 
la nivelul marinimiei (mare-inima). îngăduinţă este o 
trăsătura nobilă a legionarului, care ne apropie tot mai 
mult de umbra mareată a Căpitanului si ne aduce pace în 
suflete, adică ne menţine mereu pe meridianele dragostei 
creştine. 


211 









"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


SENSUL SPIRITUAL AL PRIETENIEI 

(Publicat în “Scrisori Legionare”, Buenos Aires, 
Anul I, N° 5 1980, Iulie.) 

In amintirea camarazilor care m 'au însotit când 
am fost paraşutat în spatele frontului comunist 
(24 Martie, 1945) în munţii Maramureşului 
(Măgură), după care am început lupta pe Rarau 
si Giumalau: 

RaduIoan 
Mircea Alexandru 
Visoianu Iosif 
Ţinta Ilie 
Gherase Aurel 
Oprea 
Macovei 

la care s 'au unit camarazii 

Alexandru Şutea, Cozan Dtru, Iacoban D., 
Procutan, Costineanu, Aga Vasile, 
Corduneanu P., Rusu Ion, iar mai târziu: 
Macoveiciuc Vlad si Macoveiciuc Silvestre 


212 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


SENSUL SPIRITUAL AL PRIETENIEI 

“Cuibul nostru era cald. Raporturile dintre noi erau 

absolut familiare...” 

“Pentruca în cuib... sunt totiprieteni... ” 

CĂPITANUL 

Asa a început Căpitanul lupta legionară. Legionarii 
cutreerau satele, câmpiile si munţii României cântând. 
Guvernele liberale, ţărăniste si carliste trimiteau 
“autoritatile” să-i aresteze. Ii introduceau în beciurile 
posturilor de jandarmi, si-i bateau cu patul carabinelor. 
Acolo, însângeraţi, studenţi, târani si muncitori isi legau 
rănile si-si cristalizau inimile. Suferinţa în comun îi 
imprietenea si mai mult. Mai târziu, când începu 
“viforniţa cea mare”, beciurile prefecturilor de Politie se 
transformară în centre de tortura si chinuire. Politiile lui 
Carol, Antonescu, Mihai, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej si 
Ceausescu se specializară în arta de a chinui legionarii, 
dar aceştia se uniră şi mai mult. 

Prigoanele, asupririle, torturile si ameninţările de 
moarte, împreună cu lipsurile de medicamente şi foamea 
au călit sufletul legionar ridicându-1 la un înalt grad de 
spiritualizare. Aceasta înnobilare a figurii legionare nu 
ar fi fost cu putintă, dacă nu ar fi existat camaraderia 
bazată pe prietenie. Conştiinţa de a fi însoţiţi pe drumul 
calvarului de inimi care bateau la unison a constituit 
esenţa polarizatoare a spiritualizării. 

Acum, în exil, după aproape patruzeci de ani de 
surghim, legionarii care au fost în lagărele de concentrare 


213 








Legionarismul sau trairea virtuţilor 


din Germania sau aceia care au ieşit din temniţele 
comuniste, toti, continuă să cultive prietenia. Flacăra 
mistuitoare a credinţii capitanesti, alimentata de 
învăţăturile Mântuitorului menţine legionarismul pe 
dimensiunea elegantei sufleteşti. Contactele si 
convieţuirea cu exilaţii “democraţi” leau permis 
legionarilor sa-si cunoască mai bine foştii reprezentanţi 
ai prigonitorilor. Lumea ne-legionara nu poate fi prietena. 
Abia stabiliţi în streinatae, si după ce au cheltuit fondurile 
primite în mod generos de la centrele de vânzare de 
speranţe, au continuat cu activităţile cu care fuseseră 
familiarizaţi în tara: afacerile. Acestea însă au darul de 
strânge “bunuri pământeşti”, dar nu prieteni. Prietenii 
lor sunt simplii “insotitori” de ospăţuri, chefuri si 
banchete. Revocările imaginilor din tăra se reduc la 
scheme frivole si banale: mâncărurile, petrecerile, 
moşioarele şi desmătul. 

Când se reconstruieşte trecutul trăirii legionara, 
imaginile evocate sunt smulse din suferinţe şi lupte 
comune. Din cele mai nobile sacrificii. Din cel mai curat 
idealism. Din cea mai înalţătoăre dăruire. lata dece a 
reuşit lumea legionara să-si menţină echilibrul interior. 
Asa se explica cum au reuşit legionarii sa trăiască “în 
pace”. 

Spuneam în unul din numerele brecute ca tendinţa tot 
mai accentuata a “obiectificarii” societăţii actuale con¬ 
duce spre nevropatizare. Una din formele mai cunoscute 
ale nevrozei se manifestează printr o dureroasă senzaţie 
de singurătate si un înnăbusitor sentiment de lipsa de 
înţelegere a ambiantei. Bolnavul se simte tot mai deşert 
în suflet. Golul interior îl umple cu fobii, frici obsesive, si 
mai ales cu senzaţia de a-i fi dispărut sensul vieţii. In 


214 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


intimitatea lui se produce un fenomen de des-profilare si 
des-nuantare a esenţelor si valorilor, si a nu mai “poate 
sta de vorba” nici cu sine însusi, nici cu aproapele. Nu 
mai are încredere în sine însusi, nici în “celălt”. Se 
“închirceşte” si priveşte orizontul “închiorchisat” 
pentruca toti care-1 înconjoară vor sa-1 prejudicieze. 
Individul se nevropatizeaza deoarece nu mai are prieteni. 

Cine nu are prieteni si cine nu ştie sa cultive prietenia 
ajunge în mod sigur sa fie nefericitul proprietar a acestui 
tip de nevroza care - uneori - risca sa alunece spre 
paranoie. 

Prietenia implică capacitatea de dăruire. Dăruim 
încredere, înţelegere, bunăvoinţă si simpatie. Numai 
fiinţele lipsite de armonie interioara ar putea răspunde 
cu indiferenţe la un act de dăruire. Actul de dăruire este 
o alinare a tensiunilor provocătoare de nesiguranţă, de 
îndoieli si de singuratae. Acela care dă “câştiga” oricum, 
căci actul de dăruire este un act de altruism care produ¬ 
ce o inefabila bucurie în inima aceluia care dăruieşte. Cu 
cât mai mult daruim “celuilalt” cu atât mai puţin avem 
pentru “dragostea de noi” si pentru adorarea “Eului”. 
Imparţim capacitatea noastra de căldura sufleteasca cu 
“celalt” iar acest lucru ne face să ne simţim mai uşuraţi 
şi mai fericiţi, pentrucă nu riscăm sa ne dispreţuim, mai 
târziu, la amintirea faptului că am fi putut realiza un act 
de prietenie şi nu l-am făcut. 

Actele de apreciere fata de camarad - în baza faptelor 
si a calităţilor spirituale - ne înaltă, iar prietenia pe care i- 
o aratăm ne aseaza pe dimensiunile semnalate de Capitan 
si relevate ca unul din secretele forţei care a spiritualizat 
Legiunea. 


215 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


Cea mai nobila atitudine şi mai înălţătoare luptă pentru 
cucerirea spiritualizării intimităţii este desfăşurarea 
tuturor potenţialităţilor pentru dobândirea libertăţii de 
a învinge şi domina regatul forţelor inconştientului 
şi subconştientului. 

Un cutremurător exemplu de călcare în picioare a 
puterii subconştienţe de a fi apreciat, stimat şi laudat ni-1 
oferă circulara Nr. 95, din 21 Octombrie 1937. Căpitanul 
citează cazul unui legionar, care având două zile de 
concediu se prezentă pe şantier ca să lucreze la patru 
dimineaţa, pentru a-si face datoria de legionar... 16) Liber 
a fost muncitorul legionar, Manzala Dimitru, în momentul 
în care a renunţat la cele doua zile de concendiu (în 
care s 'ar fi putut odihni si bucura de compania familiei) 
si a ascultat vocea consţiintei morale care-i dictase să-şi 
“facă datoria”, fără ca să aiba satisfacţia de a simţi 
admiraţia camarazilor si a şefilor pentru gestul de 
renunţare voluntara. A simţit că in conştiinţa morală 


15) Eduard von Hartmann (1842-1906: “Philosophie des Unbewussten”, Berlin, 1899. 

16) Se va citi in toate cuiburile. La inspecţia făcută de domnul Popescu-Buzău în jurul 

orei 5 dim. pe şantierul Sediului, înainte de începerea programului zilnic, un legiona 
muncea singur pe întuneric cărând cărămizi pe braţe în interiorul 
clădirei..Ceilalţi camarazi nu sosiseră ânca pe şantier. întrebat cine este a răspuns: 
Sunt legionarul Mânzală Dimitru, şeful cuibului Constantin Brancoveanu cnn corn. 
Scaeni-Prahova. Am venit să lucrez doua zile cât am concendiu. Sunt aici dela orele 
4 pentrucă “să-mi fac datoria de legionar în toată conştiinţa”. El nu ştia că 
străinul care-1 pândeşte de jumătate de oră cum lucrează şi care îl intreaba este 
Inspector Legionar. II citez pe acest legionar ca exemplu şi spun legionarilor si 
nelegionarilor: Iată pentruce vom învinge! Când fiecare Român va ajurge 
să-si facă datoria fără ca sa-1 vadă nimeni, numai atunci vom fi mântuiţi!. 
C.Z.C. (Circulări si Manifeste”, Colecţia Europa, Munchen, pag. 198.) 

17) II Corinteni, 3,17. 

18) “Si veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul va va face liberi” (Ioan, VIII, 32); “Imbrăcându- 

vă în omul cel nou, care essste făcut după chipul lui dumnezeu, în dreptatea şi în 
sfinţenia adevărului” (Efeseni, IV, 24.) 


18 


Ovidiu Gaina (Stan 1VL Popescu) 


care-i dicta era “Spiritul Domnului”, iar “unde este 
Spiritul Domnului acolo este libertate” 170 . Si aici 
Spiritul Domnului se identifică nu numai cu libertatea 
ci şi cu adevărul. 18) . 

Orice renunţare la exigentele Ego-ului echivale cu o 
declaraţie de războiu făcută amorului propriu, şi ca atare 
are semnificaţia unui sentiment de suferinţă. Căpitanul 
ne învat şi recomandă mereu să ne “călcăm în picioare” 
şi ne subliniază tot timpul că acceptarea senină a 
suferinţei înnobilează sufletul si-1 apropie de înviere. 
Arzătoarea dragoste pentru Cristos, dragostea pe care o 
sângera adversităţile şi-o paşte duşmănia lumii satanizate 
nu are o întrupare mai desăvârşită decât în dăruirea 
Neamului. 

După primul războiu mondial ne-am trezit într 'o ţara 
cu provinciile alipite (Bucovina, Transilvania, Banatul, 
Basarabia) care împreuna cu Moldova şi Muntenia 
fuseseră timp de secole nişte răspântii de invazii, o 
mozaică sau combinaţie eterogena de influenţe streine - 
dacă nu chiar duşmane - o ţara a căror membre separate 
fuseseră supuse variaţiunilor unor culturi diferite şi, în 
anumite cazuri - opuse spiritului nostru. Nu avurăm deci 
o tradiţie unitară care să ne fi permis formarea unui 
culturi omogene. Nici una dintre personalităţile mai 
însemnate din aceia cari luptaseră pentru întregirea 
Patriei noastre nune pot sluji de tipar sua model pentru 
viaţa de mâine. Din acest motiv - între altele - nu s'a 
putut înfiripa o cultură românesca autentică, aşa cum 
există în ţările care nu au avut nenorocirea de a fi 
înconjurate de mongoli, slavi, tătari şi filtraţii de 
ţigani veniţi din Turcia şi Ungaria, sau alte părţi. E 


19 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


“SCRISORI LEGIONARE” si SPIRITUL DE 
SACRIFICIU (II) 

Reprodus în “TARA SI EXILUL", împreuna cu 
prezentarea autorului acestor linii de către 
Comandantul Horia Sima în numărul din Iulie 1981. 
Câteva luni înainte, nota fusese publicată in “SCRISORI 
LEGIONARE”, în Buenos Aires, August, 1980. 

In amintirea camarazilor mei din “Gărzile 
Incazarmate”, cu care am trăit momente de înaltare 
sufleteasca, aspirând ca, împreuna, sa ajungem la 
supremul sacrificiu: 

Dimitru Neaga 
Gheorghe Stoia 
Mihai Stanescu 
Dumitru Leonties 
Radu Tarabuta 
Mihai Balanescu 
Dragos Hoinic 
Isar Otilian 
Constantin Zus 
Vasile Bodai 
Mandrila A. 

Bodnaru I. 

Visan C. 

Bogdan Traian 
Humita Theodor 

precum si în amintirea celorlalţi optzci sau optzecisi cinci 
camarazi a căror nume nu-mi amintesc, si le cer iertare. 

216 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


“SCRISORI LEGIONARE” si SPIRITUL DE 
SACRIFICIU (II) 

Părerile Comandantului Horia Sima asupra 
apariţiei foaiei, si reproducerea în “TARA SI 
EXILUL” a unor pasagii din “SPIRITUL DE 
SACRIFICIU” publicat în luna August, 1980 (Anul 
I, N° 6) în “Scrisori Legionare” din Buenos Ai¬ 
res. redăm conţinutul întreg al părerilor 
Comandantului Horia Sima asupra autorului, si 
reproducem întreg articolul scris acum douăzeci 
de ani. 


“SCRISORI LEGIONARE” 

A aparut în publicistica exilului o foaie, modestă ca 
înfăţişare, dar atrăgătoare, caldă si vibrantă, prin 
înţelepciunea care emană din ea. E vorba de “Scrisori 
Legionare”, ce apar la Buenos Aires dela începutul acestui 
an, în fiecare luna, sub direcţia Profesorului Stan M. 
Popescu (Ovidiu Gaina). Privită la început cu oarecare 
mirare si chiar neîncredere, “Scrisorile Legionare” si-au 
făcut drum în lumea exilului şi astăzi e citită cu interes 
de toti cei care caută un tâlc mai înalt vieţii omeneşti. 

Ovidiu Gaina nu vorbeşte ca un savant, deşi e profe¬ 
sor universitar, ci reaminteşte legionarilor din exil 
adevăruri simple pe care ei înşişi le-au învăţat dela 
Căpitanul nostru. Adevăruri, cari, în cursul vremii, din 
cauza mediului străin în care trăim, au început să - şi 
piardă reflexele lor pure în sufletele noastre. Nu aceste 
adevăruri s au tocit, căci valoarea lor este eterna, ci 
capacitatea noastră de a le menţinea incandescente în 


217 




"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


sufletele noastre. “Eroismul de durata” a început sa 
cedeze locul unor preocupări prea umane, mult prea 
umane, legate de existenta noastra terestră. 

Ovidiu Gaina e unul dintre putinii supravieţuitori ai 
epocei eroice a mişcării. De trei ori s'a asvârlit în 
vâltoarea morţii si de trei ori Dumnezeu l-a scăpat teafăr. 
Deci, nu vine sa dea lecţii din perspectiva unui gânditor 
abstract, si avizurile lui doctrinare se bazeazaă pe propria 
lui experienţă legionara, trecută prin fiorii morţii. El ar 
vrea ca acele cuvinte care constituie vocabularul legionar, 
cum ar fi “dragostea”, “jertfa”, “bun simt”, etc., să-si 
recapete greutatea lor specifica, să-si recâştige 
semnificaţia lor autentică. Să nu demonetizam principiile 
de bază ale mişcării, cu interpretări sterile. Să nu cădem 
în cazuistică, încercând sa coborîm ceeace este mare si 
nobil în doctrina legionara pentru a justifica porniri si 
atitudini egoiste. 

Exilul l-a asvârlit în final pe Ovidiu Gaina la Buenos 
Aires. Aici si-a creat o faima bine meritata, în cercurile 
culturale ale acestei tari, atât prin lucrările sale cât si 
prin seriositatea pregătirii lui profesionale. 

A devenit un specialist apreciat în psihotehnica si în 
psihoterapie. 

Profesor universitar, s'a ridicat la aceasta treaptă 
exclusiv prin studii intense în cele mai variate domenii: 
filosofie, istorie, psihologie, Ne aducem aminte de o carte 
publicata mai de mult, care a făcut multa vâlva în exil: 
“El hambre de dios” (Foamea de Dumnezeu), în care în 
capitole scurte, a demonstrat ca apropierea de 
Dumnezeu, cautarea Lui, este o trăsătura comună a celor 
mai mari genii ale omenirii. 


218 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Mai târziu, a publicat în spaniola o lucrare sociologica 
de interes general, “Creşterea şi declinul aristocraţiei”, 
în care a explicat cum s 'a născut clasa conducătoare la 
toate popoarele si cum a pierit aceasta clasă când virtuţile 
ei s "au stins. Aristocraţia a pierit prin ea însăşi, când 
s 'a contaminat de viciul materialismului. Aceasta lucrare, 
daca cultura actuala nu ar fi atât de puţin receptiva la 
marile adevăruri ale vieţii, ar trebui sa figureze printre 
cele mai importante opere ale lumii contemporane. In 
rândurile ce urmeaza ne îngăduim să reproducem câteva 
pasagii dintr 'un articol al lui Ovidiu Gaina, publicat în 
numaril pe August 1980, al “Scrisorilor Legionare”: 


II. SPIRITUL DE SACRIFICIU 

“Pentrucă orice jertfă înaltă, nu coboară” 

CĂPITANUL 

Spiritul de sacrificiu izvorăşte din dragostea pentru 
idealul nobil sau pentru o persoană care întruchipează 
un ideal nobil. Când e vorba de sacrificiile făcute de părinţi 
pentru fii, e vorba de o dovadă de jertfă care e o 
consecinţa a instinctului matern şi patern. Deşi sacrificiile 
făcute de părinţi sunt frumoase si altruiste nu au valoarea 
nobila a jertfei pentru un ideal: Cristos, Neamul, Căpitanul 
sau Legiunea. 

Cele mai numeroase exemple de sacrificii nobile le 
avem în timpul adolescenţei. In aceasta etapă a desvoltării 
individului se îngemaneăză doi factori: etatea 
caracterizata de idealism şi puternica necesitate si 


219 




'Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


urgentă de autoafirmare ca viitor adult. Sufletul tânărului 
tinde spre nobleţe si spre dăruire de sine, de aceia sadirea 
unui ideal nobil în inima unui tânăr e ca sămânţa aruncată 
pe un teren fertil. Tendinţa de a se jerfi pentru un ideal 
dispare la maturitate numai când structura psihomintală 
a tânărului este caracterizată de o înclinare spre spiritul 
speculativ-materialist, sau când tendinţa egoistă e prea 
accentuată. 

Exista persoane cu o predispoziţie înnăscută spre 
altruism si dăruire de sine. Chiar daca educaţia primită 
în familie este pragmatică si materialistă, tinerii se simt 
încătuşaţi de atmosfera egoista a grupului familiar şi la 
prima ocazie dau dovada de acte de eroism si jertfa. 
Aceste acte de sacrificiu sporadic pornesc dintr 'o adâncă 
necesitate de autenticitate în tot cursul vieţii, dar sunt 
lipsite de continuitate. Sacrificiul de durată, spiritul de 
jertfă continuu caracterizează numai personalităţile care 
aspira la un anumit grad de ascetism, deoarece a jertfi 
inseamnă în primul rând a renunţa, iar renunţarea la 
comodităţi, la bunuri, distracţii, onoruri si frivolităţi 
pretinde un anumit grad de vigoare sufletească, pe care 
numai bărbaţii cu pasta de ascet pot s 'o aibă. Renunţarea 
la bunuri şi plăceri este deci prima condiţie a spiritului 
de sacrificiu, căci bunurile si timpul petrecut cu distracţii 
le dăruim Legiunnii, Neamului, Căpitanului. Cu cât mai 
mult dăruim şi ne jertfim, cu atât ne spiritualizăm mai 
mult şi ne identificam mai mult cu figura creştinului 
legionar. Rutina zilnică, grijile pentru siguranţa bătrâneţii, 
teama de a ne găsi la un moment dat fără sprijinul 
economic in timpul unei eventuale boli si dorinţa de a 
arăta ambianţei că “progresăm” acumulând lucruri ne 
îndeamnă spre uitarea idealului eristic şi legionar. In 


220 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


schimb consţiinta jertfei de durată şi a dăruirii perma¬ 
nente ne menţine pe dimensiunea spiritului legionar, a 
sănătăţii sufleteşti şi a trăirii în adâncime a învăţăturii 
Mântuitorului. Valoarea jertfei şi a spiritului de sacrificiu 
este incalculabilă din punct de vedere al psihoterapiei, 
deoarece individul pe măsura ce dăruieşte simte cum 
“creşte pe dinlăuntru”, si cum se ridică pe deasupra 
elementelor contingente şi se înalţă spre o sferă plină de 
nobilă semnificaţie a existenţii. Individul care dăruieşte 
în mod desinteresat îsi umple intimitatea cu senzaţia de 
“desprindere” de lucruri (“des-obiectificare” sau “des- 
Lucruficare”) şi simte o “uşurare a conştiinţei” şi, în 
acelas timp, o creştere a stimei de sine ca persoană, care 
este capabilă de spiritualizare. Sentimentul de “des- 
obiectificare” si “altruisticizare” atenuează în mod notabil 
senzaţiile de înspăimântare si infricosare în fata ideii de 
“terminare a existenţii” adică a morţii, pentruca se 
obişnuieşte treptat - în această viaţa încă - cu ideea 
renunţării la bunurile pământeşti. Cu alte cuvinte: 
Evadează din cercul vicios al anormalitatii psihice, a 
nevropatiei, care caracterizează sfârşitul secolului nostru. 

Sacrificam si atunci când renunţam la scheme 
prefabricate care ne mulţumeşte si ne “desfata” “ego”- 
ul. Când ne cramponăm de “păreri” ce le transformăm 
în “convingeri intime” înrădăcinate în orgoliul si mândria 
“ego”-ului iar apoi le apărăm dârz cu pasiuni iraţionale, 
care ne tensionează şi ne aruncă pe malurile ideilor 
obsesive. Dacă jertfim aceste “păreri” transformate în 
idei obsesive si renunţăm la tensiunile nervoase care le 
însoţesc, abia atunci observăm cum ne apropiem de acea 
pace sufletească de care ne vorbesţe Căpitanul si pe care 
o identifică cu dragostea legionară. Pentru legionari cea 


221 








"Legionarismul sau trairea virtuţilor 


mai cutremurătoare dovadă de jertfă este conştientul 
sacrificiu a lui Moţa. Nu vom uita niciodată cuvintele 
Căpitanului: “De aceea veţi jura că ati înţeles, ca a fi 
elită legionară, în limbajul nostru nu înseamnă 
numai a lupta şi a învinge, ci înseamnă: Permanentă 
jertfire de sine, în slujba Neamului... ” 


222 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


SOCIETATEA ACTUALA ESTE SUPUSA 
DESFIGURĂRII FAPTELOR ISTORICE 

Publicat de “TARA SI EXILUL”, (Madrid, Aprilie 1981) 
după un articol care aparuse în Decembrie 1980, în 
“SCRISORI LEGIONARE” din Buenos Aires. 

In amintirea camarazilor din Fratia de Cruce “Sf. 
Gheorghe” din Radauti (Liceul “Eudoxiu Hurmuzachi”), 
1933-1936; 

V. Cârciu, care ne-a îndrumat primele şedinţe. 

I. Rotaru, 

Aga Vasile, 

Coroama, 

Ioan Prelipcian 
Vartolomei Prelipcian 

precum si a Grupului FDC-Câmpulung-Bucovina 

(1936-1938) (impreuna cu Frăţiorii de Cruce si FDC al 
Scolii de Arte si Meserii: 

Petroaie I. 

Leonties D. 

Stefureac L. 

Plesca Al. 

Dranca V. 

Orasanu 

Lupescu 

Netea 

Cotlarciuc G. 

Saghin 

Ungureanu 

Cer iertare pentru ca nu-mi amintesc de toti. 


223 









"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


“SOCIETATEA ACTUALA ESTE SUPUSA 
DESFIGURĂRII FAPTELOR ISTORIC-SOCIALE”. 

Un articol sociologic din publicaţia “Scrisori 
Legionare”. 

Mijloacele de divulgare masiva împrăştie ştirile si 
informaţiile în asa fel încât mulţimile, care sunt baza 
structurii sociale, pierd capacitatea de înţelegere a 
realitatii, iar viata mintala este supusa unei permanente 
“tociri” sau imobilităţi. Faptul este cu atât mai dramatic 
cu cât se observă că nu numai pătura neculturalizată, ci 
chiar stratul de mijloc (si în mare parte chiar si elita 
culturală) este supus unui tenace proces de “tămpire”. E 
interesant cum s 'a ajuns la înnegurarea orizontului prin 
aceasta repetire tenace a anumitor lozinci, sau legi bazate 
în simple fapte singulare. Cam prin anul 1945 si 1947, 
când aparu în Franţa mişcarea abatelui Pierre, toată 
lumea a fost zguduită de cunoscuta fraza (cunoscută de 
atunci...): “înainte de a-i vorbi săracului de salvarea sau 
mântuirea sufletului, trebuie să-i dai un acoperiş...” 
Preotul Pierre a vrut să propovăduiască si să predice 
Evanghelia între vagabonzii sărăci de sub podurile 
Parisului, care nu aveau idee de credinţa în Mântuitor. 
Uitase de milioanele de săraci credincioşi (bisericile sunt 
pline de săraci, iar procentajul credincioşilor bogaţi este 
ridicol de mic!) si emise o lege sau o lozincă care fu 
acceptata ca valabilă de lumea interesată în a împrăştia 
energiile spre tinte imposibil de cucerit în lumea aceasta. 
De atunci, lumea catolica a făcut cele mai nătrusnice ex¬ 
perimente (preotii-muncitori, mineri, etc.), ajungând la 
aberaţia “preotului-luptator” al lumii a treia, şi a 
cardinălilor-rosii, sau a adorării portretului lui Che 
224 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Guevara, pe care-1 puneau pe pereţii bisericilor alaturi 
de Mântuitor (si azi încă se mai împrăştie Biblia dela 
Ierusalem, cu fotografia lui Fidel Castro si a lui Lenin...). 

Alt exemplu reprezentativ de singularizare a realităţii 
social-istorice îl avem în dictatorul militar al Cubei, înainte 
de victoria Moscovei (prin Fidel Castro). In timp ce SUA 
si Anglia susţineau lupta guerrillei lui Castro, “mass 
media” occidentală divulga în toată lumea că “oriunde 
exista o dictatură militară acolo naşte violenţa guerrillei 
pentru a face justiţie socială”... Aceasta lozincă s s 
înstăpânit de occident în mod obsedant, în asa fel, încât 
toate experienţele ulterioare din America Latina, Gre¬ 
cia, Turcia, Corea de Sud, China Naţionalista, Portugalia, 
Spania, care contraziceau “regula, sau “principiul” stabilit 
în baza unei excepţii (a unui eveniment singular, dar si 
acesta pre-fabricat), nu au mai avut nici o valabilitate. 
Publicul, mulţimea, adica masele nu au putut reacţiona 
în fata acestei avalanşe de publicitate si propagandă 
stereotipată si au rămas perplexe în fata evenimentelor 
istorice care des-ziceau si contraziceau “legile” emise de 
mass-media (cine se află în spatele lor?). De curând, atât 
în presa Americii Latine, cât si în restul lumii apar strigate 
de alarma. Singularizarea a dat greş. E minciună. 
Realitatea este alta: după fiecare guvern democrat corupt 
TREBUIE să se instaureze un regim militar, deoarece în 
timpul guvernării, libertatea devine treptat poarta larga 
prin care pătrunde comunismul si terorismul. Unde există 
o libertate totală, acolo apare libertinajul şi corupţia. Acolo 
se înrădăcinează imoralitatea şi marxismul. Acolo 
înfloresc viciile şi desmăţul, pofta de repede îmbogăţire 
(sechestrul, rapirea, si ameninţarea cu moartea sunt 


225 







"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

mijloacele cele mai murdare, dar si cele mai eficace 
pentru o îmbogăţire rapida. 

Generalizarea unicităţii, sau a unui fapt unic (sau a 
unui eveniment singular) are acelas efect de desfigurare 
a realităţii social-istorice. Mijloacele de divulgare masivă 
(sau laboratoarele care le furnizează ştirile si informaţiile) 
bombardează cunoştinţele cu perseveranţa (“Gutta cavet 
lapidem non vi, sed saepe cadendo”). Asa se ajunge la o 
zăpăceală totală în înţelegerea realitatii, deoarece în 
subconştientul individului rămân imaginile percepute si 
internalizate din trecut. Acestea se contrazic cu “legile”, 
principile, si “adevărurile” servite în mod elegant, dar 
impozitiv şi autoritar (deoarece nu există alte informaţii 
si alte “mass-media...). 

Se generalizează un fapt tragic, iar apoi se extinde 
asupra întregului regim sau ideologie actul nedemn. 
Bunăoară cazul Mateotti. A fost unicul caz de pedepsire 
pe care l-au comis fasciştii lui Musolini. In ultimii doi ani 
ai războiului si după razboiu comuniştii au ucis mii de 
fascişti (nu numai pe marele om se Stat, Benito Mussolini, 
pe care îl respecta însusi Churchill), dar comuniştii italieni 
sunt consideraţi “democraţi”, oameni de bine, în timp 
ce fasciştii sunt mari criminali... In ţările americane care 
s 'au apărat disperat de ostile de terorişti antrenaţi în 
Cuba, Cehoslovacia, Libia, Moscova si Peking, s 'au comis 
câteva excese de organele de siguranţă. Insa “mass-me¬ 
dia” lumii occidentale trece sub tăcere zecile de mii de 
asasinate pe la spate, torturile fizice la care au fost supusi 
sechestraţii si ostatecii. In schimb, amintesc numai 
“cazurile” de “reacţie excesiva” a guvernelor care a s 'au 
apărat si le generalizează în asa fel, încât infamiile si 
calomniile se revarsă si asupra naţiunilor! 


226 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Atât singularizarea, cât si generalizarea sunt însoţite 
de tergiversarea adevărurilor istorice. In mod paradoxal, 
tocmai aceia care se erijează în campeonii libertăţii si a 
inmunităţii faţă de prejudecăţi, preconcepţii şi tabu-ur 
utilizează scheme de comportare foarte asemănătoar 
societăţii pre-logice, sau i-logice. Ne referim la societatea 
primitiva care se caracterizează printr 'o imobilitate 
mintala, si care trăieşte numai cu obiceiuri si obişnuinţe, 
superstiţii şi automatisme de gândire. Aceste societăţi 
(mai exista unele care supravieţuiesc în Filipine, Malasia, 
Brazilia, Columbia, Paraguay si Africa) evită să pronunţe 
anumite cuvinte, expresii sau numiri. Evită să amintească 
de anumite evenimente din trecutul lor deoarece sunt 
convinşi că acest lucru ar fi nefast şi le aduce nenoroc 
In schimb se simt vrăjiţi la auzul cuvintelor magice, 
pronunţate în mod reiterativ si pe care le însoţesc cu 
mişcări ondulate şi melodii simple, stereotipate. Un 
fenomen similar se întâmplă şi cu mânuitorii si 
manipulatorii opiniilor publice: evită tabu-urile 
considerate ca “periculoase”, care i-ar putea eticheta, si 
repeta stereotipat lozincele si frazele care conţin 
adevăruri parţiale, cu solemnitatea ceremonioasa a 
infailibilităţii. Se feresc sa amintească un Gabriele 
D 'Anunnzio, un Sven Hedin sau un Ezra Pound, sau 
operele măreţe a unui Kemal Ataturk, Oliveira Salazar, 
Benito Mussolini sau Franco. Dacă ar sta pe făgaşul 
adevărului istoric si ar prezenta cu obiectivitate realitatea 
(fără să refuleze adevărul) ar contribui la flexibilizarea 
intelectiva a publicului, molipsindu-1 de capacitatea de 
discernământ si îmbogătindu-1 cu arme de spiritualizare. 
Acest lucru ar fi foarte periculos, deoarece publicul ar 
putea să aprecieze spiritul obiectiv şi s 'ar obişnui să cul- 


227 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


tive liberul arbitru. Ar putea sa aiba carajul chiar sa 
protesteze contra manipulatorilor de conştiinţe, iar acest 
lucru ar primejdui în mod serios pe autorii desfigurării 
realităţilor istoric-sociales. 

Daca vor continua pe aceasta linie, n 'ar fi exclus ca 
peste vreo doua sau trei decenii actualii subversivi si 
terorişti de nuanţă trotzkista sau maoista (sau 
“democrata” de masse, stil Moscova sau Bucureşti) să 
ajungă a fi consideraţi “eroi” si să li se ridice monumente 
de slava lui Lenin, Stalin, Dolores “La Passionaria”, Ana 
Pauker, Fidel Castro si Che Guevara... Manipulatorii lui 
“Mass media” fac progrese si profitând de progresele 
electronice si computarizării încep, treptat dar sigur să 
se înstăpânească nu numai de “bursele” tip Wall Street, 
ci şi de mânuitorii si prestigitatorii sofişti ai demagogiei 
politice, demni urmaşi a lui Protagoras şi Gorgias. 


228 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


MUNCITORIMEA IN VIITOAREA ROMÂNIE 
LEGIONARA 

Apărut în “Scrisori Legionare”, Buenos Aires, 
Sept., 1981, Anul II, N° 9 


In amintirea camarazilor muncitori din judeţul 
Câmpulung-Bucovina, si în special Garnizoanei 
Capul-Satului si oraşului Câmpulung, care au 
Jertfit trei zile şi trei nopţi pentru a ridica o casă 
unui ţăran sărac cu şase copii. Si în amintirea 
Fraţilor de Cruce din Grupul FDC-Câmpulung- 
Bucovina, care au renunţat la studii si timpul lor 
liber, pentru a ajuta la clădirea acelei case: 

Fraţii Erhan 
Traian Taranu 
Jiican Vasile 
Bodai 
Petroaie I. 

Leonties D. 

Dranca 
Nemteanu N. 

Vranau 
Ungureanu 
Hojbota M. 


Si alţii a căror nume îmi scapa si le cer iertare. 


229 








’Legionarismul sau trairea virtuţilor 


MUNCITORIMEA IN VIITOAREA ROMÂNIE 
LEGIONARA 

“...în sufletul tineretului nostru trebuesc cultivate 
si întreţinute sentimentele creştine de dreptate 
si echitate socială si setea de muncă creatoare”. 

“Mişcarea Legionară va da muncitorimii mai mult 
decât o pâine albă, mai mult decât un pat mai 
bun. Ea va da muncitorimii dreptul de a se simţi 
stăpână peste tara, deopotrivă cu toti ceilalţi 
Români. Muncitorul va paşi cu pas de stăpân, nu 
de rob, pe străzile pline de lumini si luxuri, pe 
unde astăzi nu îndrăzneşte sa-si ridice ochii în 
sus. Pentru prima data el va simţi bucuria, 
mândria, de a fi stăpânul ţării lui". 


CĂPITANUL 

După al treilea războiu mondial Mişcarea Legionara 
va găsi o Românie sărăcită, distrusă şi umilită. Alături de 
ţărani, muncitorii sunt aceia care suferă mai mult sub 
cruda stăpânire comunistă. In primele momente de 
reconstruire a Patriei noastre, muncitorii români, care 
trăiesc astazi în condiţii precare, vor fi găzduiţi si 
adăpostiţi în vilele si apartamentele ocupate azi de 
“vârfurile” si “crema” paturei superpuse a diriguitorilor 
marxişti, ajunăi să conducă si sa obţină poziţii cu un înalt 
“status” economic, pe spinarea si cu sudoarea 
muncitorilor români obijduiti, asupriţi si împilaţi. Mai 
târziu, după ce se vor fi construit şi edificat case şi 

230 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


apartamente pentru muncitori - cu ajutorul Taberelor de 
muncă legionare - li se vor preda locuinţele noi, pentru 
care vor plăti mici rate lunare (echivalente a 3% din 
salariu) timp de 20 sau 25 de ani. Acei muncitori care 
vor da dovadă de destoinicie şi spirit de jertfă, vor fi scutiti 
de aceste rate, rămânând proprietari definitivi. 

In lumea occidentala s 'au încercat nenumărate 
sisteme de remuneraţie a muncitorilor, cu scopul de a 
ajunge la un nivel de echitate cât mai ridicat. Credem că 
în unele întreprinderi de perfecţionată tehnologie, s 'a 
putut aplica un sistem de remuneraţii în baza analizelor 
psihologice a operaţiilor laborale, care s 'ar putea spune 
că se apropie de echitate; totuşi ni se pare că metoadele 
sunt prea schematice. Vom încerca să condensăm în 
câteva linii, cum vedem o posibila aplicare a unui nou 
sistem de remuneraţii, reducând la maximum marginea 
de eroare. In primul rând, organizaţia legionara a stiintei 
muncii (care va face parte din Ministerul Muncii) va rea¬ 
liza o investigaţie sistematică asupra tuturor meseriilor 
si activitatilor laborale. Fiecare meserie va fi analizata si 
evaluată după următoarele criterii: nivelul intelectiv 
necesari pentru exercitarea meseriei specifice, 
aptitudinile sau iscusinţele specifice, imprescindibile, 
nivelul de cunoştinţe tehnice, gradul de riscuri în fata 
eventualelor accidente, gradul de tensiune (în consecinţa, 
oboseala şi istoveala), gradul de responsabilitate faţă de 
maşina si material, si capacitatea de adaptare dela un 
prudus la altul, sau de la un proces de munca la altul, în 
cadrul muncii globale. Afara de aceasta, psihologii 
industriali ai fabricelor si întreprinderilor vor realiza 
investigaţii asupra aprecierii de merite individuale. 
Fiecare muncitor va fi evaluat, nu numai din punct de 


231 








"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


vedere a inteligentei, abilitaţilor, cunoştinţelor, ci si din 
punct de vedere a: capacitatii de sacrificiu, dedicaţiei, 
iniţiativei, capacitatii de improvizare în momentele critice 
de accidente sau lipsa de materie prima, sau 
descompunere a maşinilor, et. După confecţionarea 
profesiogramei si a meritogramei, se va califica cu un 
punctaj pe fiecare muncitor. Zece muncitori care operează 
un strung în fier si fabrică acelas product, vor avea acelas 
punctaj, din punct de vedere al profesiogramei, dar 
calificatia va suferi modificări din cauza punctajului 
obtinut cu ajutorul aprecierii meritelor personale 
(meritogramei). In felul acesta se va ajunge la o echitate, 
pe baze ştiinţifice, lucru ce sa fi explicat muncitorilor de 
către şefii de cuib si directorul tehnic al fabricei. 

Fiecare muncitor va fi tratat ca fiinţă unică. Va fi 
considerat ca individ aparte, cu personalitatea lui 
specifica si potentialitatile înascute, care-1 caracterizează. 
In Romania Legionara, nici un muncitor sau amploiat nu 
va fi un “număr”. Odată ieşiţi depe băncile şcolilor de 
meserii, sau din şcolile de antrenament, vor primii servicii 
în întreprinderile de stat sau particulare, cu ajutorul 
Centrului de Plasare si Orientare profesionala, care va 
avea sucursale independente în fiecare judeţ, si în 
întreprinderile mari (cu mai mult de o mie de muncitori). 
Acest Centru de Plasare, cu ajutorul garnizoanelor 
legionare muncitoreşti, si a şefilor legionari de 
întreprinderi, va centraliza toate datele referitorare la 
locurile vacante (din decese, accidente, boli, promovări, 
transferări, etc.), si vor plasa şomerii. Daca numărul 
şomerilor va depăşi posturile vacante, atunci vor interveni 
comandanţii Taberelor de Muncă legionară, care, 
împreuna cu Ministerul de Contructie Naţionala, va crea 


232 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


izvoare de muncă unde vor putea fi plasaţi şomerii. Dacă 
si în acest caz, vor mai rămâne şomeri, atunci vor intra 
sub protecţia unei organizaţii care se va putea numi 
“Ajutorul Legionar al şomerilor”, atâta timp cât nu se 
vor crea alte posturi. 

Toţi muncitorii se vor bucura de binefacerile serviciilor 
sociale legionare, care vor cuprinde: serviciile medicale 
gratuite în caz de accidente sau boli, ajutoare speciale in 
cazuri de decese familiare, naşteri sau căsătorii, opţiunea 
de a petrece vacantele în localităţile balneare organizate 
de Comandamentul Corpului Muncitoresc Legionar, cu 
o reducere de 50%, (vilele si palatele de vilegiatura 
construite de “vârfurile” comuniste pentru desfătarea 
familiilor lor, vor servi foarte bine pentru acest scop), 
concerte, teatre si conferinţe gratuite, organizate de 
Centrele legionare studentesti de Cultura, asistenţa 
morală gratuita în cadrul orariului de munca, în cazul 
eventualelor alterări psihice, si asigurarea gratuită - plătită 
de întreprinderi - contra accidentelor mortale sau a 
pierderii parţiale organice. In alt context, vom reveni 
asupra acestei teme. 


233 




"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

SUFERINŢA CA TRĂIRE LEGIONARA 

Apărut in “Scrisori Legionare”, Buenos Aires, 
anul 1981, Mai, II, N° 4. 


In amintirea Comandatului Horia Sima si a lui 
Traian Borobaru, care ne-au însotit timp de doua 
săptămâni, pe mine si Constantin Zus, la 
Schliersee (Germania), de unde am plecat în 
Anglia (fiind supusi antrenamentului de 
parasutare, cu scopul de a lupta în munţii 
Bucovinei (1953/1954). 


234 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


SUFERINŢA CA TRĂIRE, LEGIONARA 

“De aceea noi legionarii vom primi suferinţele 
cu drag. Fiecare suferinţă este un pas înainte 
către mântuire, către victorie. O suferinţă nu-1 va 
descuraja niciodată pe legionar, ci-1 va oţeli, îi va 
căli sufletul. Cei ce-au suferit si vor mai suferi 
încă, vor fi adevarăti eroi ai luptei legionare. 
Binecuvântarea Patriei se va întinde asupra lor 
si familiilor lor”. 


CAPfTANUL 


“Wer nie sein Brot mit Trănen ass, 

Wer nie die kummervollen Năchte 
Auf seinem Bette Weinend sass, 

Der kennt Euch nichtIhrhimmlischen Măchte ”. 

GOETHE 

Atât capitalismul occidental cât si cel marxist, 
transformaţi în adevăraţi manipulatori de conştiinţe, vor 
să inculce societăţii actuale necesitatea realizării a celor 
doua idealuri luciferine: “bună starea materială generală”, 
prin impunerea utopică a unei egalitati matematice în 
posesiune bunurilor pământeşti, si “bună starea fizică” 
prin eliminarea sau totala anulare a durerii si a suferinţei. 
Ambele idealuri au ca scop obţinerea tacită a 
consimţământului indivizilor pentru a se converti în 
unelte docile a manipulatorilor de conştiinţe. Aceştia 
urmăresc în mod evident satanica finalitate de a-i răpi 
libertatea interioara si creativitatea fiinţelor umane, 


235 









'Legionarismul sau trairea virtuliLor" 


probabil că din aceasta cauză noi nu am reuşit sa depăşim 
complexul folkloric in care spiritualitatea noastră a trăit 
în ultimul veac. Evident, cu aceasta nu dorini - nici pe 
departe - să micşsorăm importanta decisivă a elementului 
popular în creaţia literara, artistică şi tradiţionala. Trebuie 
să recunoaştem însă, că ne-a lipsit un element esenţial: 
literatura religioasă. In decursul veacurilor puţinele 
traduceri din greceşte şi din latină au fost înnăbuşite de 
câteva din slavonă (rusa). Cultura însă, are ca miez vital: 
religia, 19) care reprezintă patrimoniul spiritual şi moral 
al naţiunii. Literatura si producţia noastra religioasa - cu 
excepţia picturilor murale - este atat de săracă încât nici 
pe departe nu se poate compara cu acea a ţărilor 
occidentale (in special in Evul Mediu). Am avut, în schimb 
o mare foame de “învăţătură”. Gheorghe Lazăr, acum 
aproape două veacuri scria: “Toate putem a le dobândi, 
că şi noi suntem născuţi ca şi alte neamuri, şi nouă ne-au 
dat Dumenzeu acele daruri. Cine poate zice că fiii 
Românilor nu vor putea învăţa toate învăţăturile în limba 
patriei? Eu văd acum ce putere şi vrere au fiii Românilor 
la “învăţătură”. 

Aceasta“învăţătură” care descătuşează energiile 
intelectului şi a imaginaţiei creatoare a dat Atenei 
cunoscuta “Paideia”, insa cei cinci sau şase sute de ani 
de educaţie a celor mai nobile virtuţi s au desfăşurat cu 


19) “Cultura” vine din verbul latin “colo”(colere, cultus), care înseamnă a cultiva sau a 
elabora. Echivalentul sau sinonimul era “paideia’ în lumea ateniana. W. Jaeger 
încearcă sa fie explicit: “Vechea educaţie helenă, anterioară sofiştilor, nu făcea 
deosebire între “cultura” si “religie”, asa cum se obişnuieşte astăzi. Cultura era 
înrădăcinată în mod profund in religie”. (W. Jaeger, “Paideia”, Fondo de Cultura 
Economica, Mexico, 1978). 


20 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


armonie datorită faptului că lumea vecină: marea 
Mediterana şi insulele reprezentau tot atâtea privelişti 
favorabile şi stimulări încurăjătoare pentru eforturile 
creatoare ale elenilor. N 'au suferit “năvăliri” barbare. 
Mai curând au fost cuceritori de alte ţărmuri şi 
orizonturi... Noi românii am încercat că ne ridicăm pe 
deasupra unei culturi folklorice ridicând figura lui 
Eminescu ca drapel, însă figurile însoţitoare nu au fost 
suficiente nici homogene si, nici prea revelatoare pentru 
a înjgheba o cultură care sa constituie esenţa şi izvorul 
nesecat al energiilor creatoare. 20) Legionarismul în 
schimb, a inspirat toate inteligenţele vii şi nobile 
dinamizând creativitatea izvorîtă din esenţa omeniei 
româneşti şi a stilului “per aspera ad astra”. Lumea 
materialistă insistă în mod trufaş că epoca “post- 
modernista” sau “globalizatoare” se indentifică cu o 
cultură care se poate dispensa de orice atingere sau de 
orice influenta religioasă. Mai mult, fiindu-i ruşine 
probabil să spună acelaş lucru de influenţa filozofiei şi a 
metafizicei, recurge în mod sofistic şi diabolic la un 
surogat sau “ersatz”: ridică la gradul de “filozof” şi 
gânditor sau “om de ştiinta” pe nişte jurnalişti si 
“publicişti” 21) pe care-i decretează emfatic ca “savanţi” 
si “oameni de ştiinţă”. 

In societatea românească îmbâcsită de materialism, 
creaţiile culturale s au divorţat de credinţa în Dumnezeu. 


Unitatea stilului de trăire legionara s a manifestat si in exil, unde intelectualii legionari, 
cu toate distentele care-i separau (în timpul ocupării României de comunişti) nu 
numa că s au menţinut pe aceleaşi meridiane de credinţă, dar au reuşit să imprăţie 
între streini duhul înnoitor al stilului de viaţă legionar. Inre anii 1959 si 1986 din 
zece profesori universitari şi oameni de cultură şapte au fost legionari. 

Lipovetzky este unul dintre numeroşii “filozofi” lansaţi de lumea globalista. 


21 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


transformând indivizii în termite. Adică în insecte. 

In ultimi cinci ani se lucrează în mod febril si insistent, 
în toate laboratoarele biologice si biochimice, pentru a 
găsi mijloacele potrivite unei “clonari” a viitoarei 
generaţii. Scopul este “fabricarea” unui individ “supe¬ 
rior”, suprauman, care să poată accelera procesul 
insectificării, si să convertească societatea omenească 
într'o societate de termite, lipsită de idealuri de 
perfecţiune interioară si pustiită de orice aspiraţii 
escatologice. Manipulatorii de conştiinţe ar dori ca fiinţele 
create de Dumnezeu sa aibă un nou creator, întruchipat 
în mici “zei” prometeici ieşiţi din convergenta tehnologiei, 
a ciberneticei si a computer-ismului. Vor ca generaţia 
viitoare să se închine în noile biserici şi să adore 
microelectronica făcătoare de minuni. Oamenii vor fi sau 
“robotnici” sau Termite. Nu au altă opţiune, dacă ar fi 
după voinţa manipulatorilor de consţiinte. 

Pentru a castiga colaborarea mulţimilor si a le adormi 
conştiinţele (desrădăcinându-le credinţă în valorile 
trascendentale) li se promite o noua taumaturgie, afară 
din cale de ispititoare, care ar avea darul de a stârpi cu 
desăvârşire suferinţa fizica. In ultimi douăzeci de ani s 'au 
descoperit sute de drogi anestezice cu care se pretinde 
îndepărtarea durerilor fizice. Antidepresivele au ca scop 
dezrădăcinarea suferinţei psihice, iar unele ar fi 
“recomandabile” chiar pentru a oferi senzaţii de plăcere, 
uitare si “transportare” în lumi fantstice (de fericire...). 
Femeile însărcinate vor uita de durerile naşterii (noii zei 
vor sa arate ca sunt mult mai puternici decât Creatorul, 
care a hotarît dela început încă: “Voi mari foarte mult 
suferinţa si însărcinarea ta”), deoarece sunt instruite în 
timpul sarcinei sa faca exerciţii pentru ca naşterea sa fie 


236 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


“fara durere”. 

Din punct de vedere al maturizării si desvoltării 
personalităţii, suferinţa este tot atât de necesară ca si 
emoţiile si sentimentele plăcute. Nu se poate concepe o 
existenta cu “fericire” fără suferinţă” după cum nu există 
“viaţă fără de moarte”. Suferinţa este o tensiune, fără de 
care nu ar fi de conceput dis-tensiunea, după cum nu ne 
putem închipui viţa fără respiraţie. Inspiraţia si expiraţia 
sunt asemanatoare tensiunii şi dis-tensiunii. Ambele fac 
parte din procesul vieţii. 

Creştinismul a reuşit să cucerească lumea din cauza 
că primele secole de viaţă creştineasca s au caracterizat 
printr'o adâncă trăire în suferinţă. Persecuţiile au 
cristalizat sufletul şi credinţa în Cristos. Factorii exogeni 
de persecuţie a păgânilor, departe de a descuraja sau 
distruge credinţa, au întărit-o. Acelaş lucru s 'a întâmplat 
si cu persecuţiile contra legionarilor. Torturile fizice, 
ameninţările cu moartea, moartea, temniţele, lagărele 
de concentrare, domiciliile forţate, eliminările din servicii, 
din Universitate si licee, calomniile, infamiile si 
umilinţele, departe de a înfrânge rezistenţa morală a 
legionarilor, au întarit-o. 

E adevarat ca nu toti au reuşit să treacă acest măreţ 
examen. Unele fiinţe sunt mai slabe. Pentru alţii lanţurile 
de torturi şi suferinţe au avut consecienţe tragice, iar în 
loc să aibă influenţe pozitive le-au incrustat ranchiunea, 
amărăciunea, scepticismul şi doruri de răzbunare. In 
majoritatea legionarilor suferinţele au avut un efect 
binefăcător. Le-au deschis porţile spre înţelegere, 
tolerantă, îngăduinţă, sete de adevăr si de dreptate. 
Suferinţa i-a luminat orizontul gândirii. Durerea şi 
suferinţa i-au servit legionarismului pentru a retrăi idealul 


237 








"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


eristic pe făgaşe de autenticitate. Suferinţele legionarilor 
au avut darul de a înlesni Neamului românesc calea spre 
desăvârşire. In cincizeci si trei de ani de suferinţe şi dureri 
înlănţuite s "a plăsmuit baza unei spiritualităţi care va 
făuri un strălucit viitor patriei noastre. 

In viitoarea Românie Legionare generaţiile legionară 
vor fi lipsite de această şcoala a suferinţei. Urmaşii nostrii 
vor găsi alte mijloace care să călească sufletul legionar. 
E probabil că dragostea legionară să le înlesnească 
obişnuinţa cu renunţări si sacrificii zilnice, care să le per¬ 
mită o trăire în tensiuni creatoare şi să-i înveţe cu bucuria 
eroismului de durată. Pentru mai marea glorie a Neamului 
si obţinerea Harului eristic. 


238 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


CULTURA IN VIITOAREA ROMÂNIE LEGIONARA 

Eseu publicat intaiu in “SCRISORI LEGIONARE” 
si ulterior comentat si publicat in “TARA SI 
EXILUL” 

In amintirea: 

Aron Cotrus 

Radu Gyr 

Vasile Posteuca 

Mircea Eliade 

Traian Braileanu 

Nae Ionescu 

Constantin Noica 

Traian Herseni 

Gh Macrin 

Ion Turcan 

D.C. Amzar 

Petre Tutea 

P.C. Deleanu 

I. Gavanescu 

Victor Puiu Garcineanu 

St. Lupascu 

Vintila Horia 

G. Uscatescu 

Alexandru Randa 


239 






"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

CULTURA IN VIITOAREA ROMÂNIE LEGIONARA 

Un eseu asupra viitorarei culturi româneşti de 
Profesorul Ovidiu Gaina în “Scrisori Legionare” 

In recente publicaţie “Scrisori Legionare”, care umple 
un gol în publicistica exilului, prin temele filosofice si 
doctrinare pe care le trateaza, remarcam un eseu, publicat 
în mai multe foiletoane, despre “Cultura în viitoarea 
Românie Legionara”, de Ovidiu Gaina, cunoscut prin 
lucrările lui de psihologie aplicata si de sociologie istorica. 
In acest eseu abordează o temă deosebit de grea si care, 
ni se pare, s 'a tratat prea puţin în exil, restaurarea culturii 
naţionale dupăce se va fi retras valul roşu depe 
meleagurile României. Avem o singură observaţie de făcut 
ca premisele de renaştere ale Culturii naţionale după 
prăbuşirea bolşevismului, pe care le stabileşte cu atâta 
claritate si vigoare, se par că sunt valabile nu numai într 'o 
Românie Legionara, ci în orice Românie care şi-a regăsit 
echilibrul politic si spiritual. Dar sa dăm cuvântul 
autorului: 

“Românii au avut cel puţin tot atâtea genii creatoare 
ca şi francezii, germanii, italienii sau englezii, deşi, 
numeric, au fost mult mai putini. Aceste genii însă, 
creatoare de centre de geneza culturală si de focare de 
înaltă cultură, nu au avut ocazia să “ia chip”, să se profileze 
şi să-si desfăşoare armonic toate potentialiţăile, sub 
binefăcătoarele stimule ale unei ambianţe luminate şi 
străbătută de binevoitoare îndemnuri, în oraşele cu 
grădini şi parcuri parfumate de florile ducilor, principilor, 
contilor si baronilor, sub călăuzitoarea îndrumare a 
înţelepţilor, filosofilor, şi maeştrilor... Aceste genii 


240 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


româneşti se vestejeau în pubertate, de foame, de boli, 
de frica tătarilor, turcilor, ruşilor sau ungurilor, care 
puteau năvăli din moment în moment arzând si ucigând 
tot ce era viu... Noi nu am avut un stat înjghebat în secolul 
15 sau 16, aşa cum l-au avut popoarele occidentale. Noi 
am am avut principate iar Transilvania si Banatul au fost 
sângeros ocupate de unguri. Cele doua principate au stat 
permanent sub arme, permanent în războiu, mereu gata 
să-si dea foc la recolte, la sate şi la oraşe, pentru ca 
duşmanul să nu reziste, şi să fie nevoit a da bătăliile 
flămând ca apoi să se întoarcă la Kiev, Lwow, Budapesta 
sau Constantinopol, înfrânt sau cel puţin fara chef de a 
se întoarce anul următor. Numai un sfert de veac, după o 
lungă, foarte lungă etapă de lupte pentru supravieţuire, 
le-a fost dat românilor să poată crea dimpreună. Iar în 
acest sfert de veac (1918-1944) de cultură românească, 
şaptesprezece (1927-1944) au fost vitalizaţi de cultura 
legionară, născută sub semnul suferinţei si a căutării spre 
zări ascetice. 

In viitoarea Românie Legionara, prima bătălie va fi 
data pentru desrădăcinarea neculturii instaurată de 
comuniştii ruşi şi de servitorii acestora, timp de mai bine 
de 37 de ani. In mod paralel, şi odata cu spiritualizarea 
tinerimii româneşti si ascetizarea legionarismului, se va 
crea atmosfera necesara unui stil unitar de creaţie. Vastul 
proces creator şi expresia originală a talentului si 
imaginaţiei româneşti, va da roade şi se întrevedea plin 
de speranţe si luminoase perpective îsi vor găsi un teren 
fertil în viitoarea Românie Legionara. Va naşte un nou 
stil de viata, alcătuit pe o structura psihomintala cu 
mentalitate tânără, viguroasa si unitară, care va îndepărta 
orice proces de contraste, confuzii provocate de 


241 






"Legionarismul sau trairea virtuţilor 


bipolarităţi, dicotomii, imitaţii ieftine si antagonisme 
prefabricate. Acest nou stil de viaţă va da naştere unui 
nou stil de creaţie culturala, bazat pe originalitatea 
geniului românesc, si unitatea lui de simţire si vibrare în 
unison cu aspiraţiile glorioşilor noştri Strămoşi înaintaşi. 

Toate cercetările si investigaţiile ştiinţifice, menite să 
îmbogateasca mândria noastra naţionala si tezauruluide 
creativitate, vor fi întreprinse si încurajate de statul 
legionar. Atât stiinta antropologică, cât si acea ar 
heologică -împreuna cu celelalte stiinte umaniste- îsi vor 
desfăşura activitatea pe întregul teritoriu românesc cu 
scopul de a îmbogăţi cunoştinţele asupra trecutului nostru 
si a descifra câteva enigme în legătură cu măreaţa 
supravieţuire a spiritului românesc, în mijlocul presiunilor 
unor rase si neamuri cu totul străine de esenţa stirpei 
noastre. 

Viitoarea generaţie de filosofi, literaţi, artişti si oameni 
de stiinta din România se vor inspira nu numai din 
manifestările culturale occidentale, ci, în primul rând, 
din matca spiritului român, a inconştientului neamului 
sau a orizontului cultural din care s 'a adăpat sufletul 
suferind al urmaşilor lui Boerebista, Decebal si Traian. 
Vor lua naştere noui generaţii de străluciţi poeţi, filosofi, 
dramaturgi, romancieri, compozitori, sculptori pictori, 
etc., care vor putea desemna si profila un nou orizont de 
inspiraţie culturala bazat pe frumuseţea si bucuria dăruirii 
de sine, a învăţăturilor capitănesti si a păşirii “din creastă 
în creastă”, visate de Moţa si de sutele de intelectuali 
legionari, măcelăriţi de haitele satanice ale lui Carol, 
Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu. Ce frumoase şi actuale sunt 
nepieritoarele versuri ale poetului: “Se spune, că 


242 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


strămoşi, cari au murit fără de vreme, Cu sânge tânăr 
încă 'n vine, Cu patimi mari în sânge, Cu soare viu în 
patimi, Vin să-si traiasca mai departe în noi Viata 
netrăita”... Geniile românilor n 'au ajuns sa-si desfasoare 
forţele ceaatoare în trecut, murind în plină tinereţe pe 
câmpurile de bătaie împotriva turcilor, ruşilor, tătarilor 
sau ungurilor, în viitoarele generaţii îşi vor trăi mai 
departe” viaţa lor netrăita. Vom mai reveni asupra acestei 
teme”. 


243 








"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

INLEMNIRE 

lui Vasile Posteucă 

Acum 

pe acel meleag 
cresc 

brânduşe străvezii 

Nu se mai aude 

toaca de vecernie 'n schit. 

Nici 

litania cocoşului de munte. 

Din Râmnic, 

Ciuc, 

Jilava şi 

Vaslui, 

tăcut 

s 'adună duhurile 
tinereţii... 

Pe lemnele uscate 
ale crucilor 
depe Rarău, 
un strop 

de rouă- îngândurată 

priveşte 

stelele pustii... 

(A apărut în revista DRUM (în SUA) 
Anul 3, Nr. 2-4, Decembrie, 1967 


244 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


POST SCRIPTUM 

“Et olim inardesco meditari in lege tua, et in ea tibi 
confiteri scientiam et imperitiam meam, primordia 
illuminationis tuae et reliquias tenebrarum mearum, 
quousque devoretur a fortitudine infirmitas”... “Sacrificem 
tibi famulatam cogitationis et linguae meae et da quod 
offeram tibi. Inops enim et pauper sum, tu dives in omnes 
invocantes te, qui securus curam noştri geris. Circumcide 
abomni temeritate omnique mendacio interiora et 
exteriora mea, labia mea”: 

Sfanţul AUGUSTIN (Confesiunile) 


245 




f 


TABLA DE MATERII 


Descoperirea comorii interioare.7 

Moartea si invierea in Legiune.23 

Credinţa noastra legionara.39 

Dragostea Legionara.57 

Spiritul de sacrificiu.74 

Onoarea Legionara.88 

Moţa, sau Eternitatea infipta in timp.104 

Vrajmash trăirii virtuţilor.128 

FRAGMENTE SIN SBUCIUMUL LEGIONAR.150 

Patru scrisori (doua adresate de către Comandantul 

Horia Sima lui O.G. si doua răspunsuri a lui O.G.151 

Comandantul Horia Sima către O.G.152 

O.G. către Comandantul Horia Sima.154 

A doua scrisoare a Comandantului Horia sima către O.G.160 

O.G. către Comandantul Horia Sima.167 

Căpitanul, la a 53-a aniversare de la naşterea lui. 174 

Crizele ideologice in cele doua democraţii.180 

întoarcerea la Izvoare.194 

Echilibrul sufletesc.199 

Bunul simt.206 

îngăduinţă.209 

Sensul spiritual al prieteniei.212 

“SCRISORI LEGIONARE” si “Spiritul de sacrificiu”.216 

Societatea actuala este supusa desfigurării faptelor istorice . 223 

Muncitorimea in viitoarea Românie legionara.229 

Suferinţa ca trăire legionara.234 

Cultura in viitoarea Românie Legionara.239 

“Inlemnire” dedicata lui Vasile Posteuca.244 

Post Scriptum de Fericitul Augustin.245 

Tabla de materii.247 
































S5îass»wB=SS«S2^a 


Esta Edicion 

con la tirada de 500 ejemplares 
se termino de imprimir 
en marzo del 2000 en 
Artes Grâficas Negri S. R. L. 
Chacabuco 1036/38 
C 1069 AAV - Buenos Aires 
Argentina. 


7) “Psicologia de la Politica” 
Editorial Euthymia 
Buenos Aires, 1991 

8) “Democratizacion de la Culţi 
ra" 

Editorial Euthymia 
Buenos Aires, 1992 

9) “Ley Libertad HYbris” 
Editorial Euthymia” 

Buenos Aires, 1993 

10) "Voluntad Divina y Democri 

■ _i» 

cia 

Editorial Euthymia, 

Buenos Aires, 1994 

11) “Teoria de la Historia” 
Editorial Euthymia 
Buenos Aires, 1995 

12) “Cristianismo o Democracia 
Editorial Euthymia 
Buenos Aires, 1998 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 

LEGIONARISMUL SAU TRAIREA VIRTUTIILOR 

Lucrări ştiinţifice apărute în reviste de specialitate din Statele Unite, 
Germania, Japonia şi Spania: 

1) ”La Psicologia Industrial como puente animico entre 
empleadores y empleados", in revista “Ingenieria Interna- 
cional McGraw-Hill New York, tomo 20,N°5, 1961 USA. 

2) ”La psicologia demuestra la conveniencia de los metodos de 
seleccion” in “Revista Ingenieria Internacional Mc Graw- 
Hill,New York,tomo 20, N° 7 1961, USA. 

3) “La evaluacion de las tareas” en “Ingeneiria Internacional 
Industrial” de Mc Graw-Hill,New York, tomo 20, N°.6,1961, 
USA. 

4) “La psicologia laboral y el psicodiagnostico”, en “Ingenie- 
ria Internacional Industrial” de McGraw-Hill, New York,Tomo 
20, N° 8, USA. 

5) “Die Dynamik der argentinischer Arbeitsgruppen” (traduci- 
do del espanol al alemân por Dipl.Psych.M.Smollny) in 
FORFA BRIEFE, “Forschung Institut fur Arbeit- 
spsychologie”,Braunschweig,Anul, XI, N° 6,1962, Germania. 

6) “Ueber die Griinde des Unbehagens beim arbeitenden 
Menschen”, in revista “Pracktische Psychologie”, 
Gesselschaft fur Pracktische Psychologie”, Homburg, N° 6, 
1963, Germania. 

7) “A theory regarding the hypothetic existence of an indivi¬ 
dual rhythmin the energetic expansion of thinking,feeling 
an acting”,en la revista “PSYCHOLOGIA”, An International 
Journal of Psycholgy in Orient”, Univ.Kyoto, N° 6, pâg.155- 
163,1963, N° 6, Kyoto, Japonia. 

8) “Los dirigentes fabriles.Aspectos de una investigacion ar¬ 
gentina”, in Boletin de Instituto Nacional Cientifico de 
Racionalizacion del trabajo, Enero, 1963, Ano XVI, Num. 172, 
Madrid, Espana. 

9) “La formacion y la evolucion de un grupo de trabajo”, en la 
“Revista de Psicologia General y Aplicada ”, pâgs., 310-312 
del Instituto Nacional de Psicologia, Universidad Central de 
Madrid, Espana, Enero, 1965, Nros. 76 -77. 


'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


Din acest motiv creaţiile legionarismului au străpuns ca 
o sageata întunecatul orizont al mediocrităţii democrati¬ 
ce 22) care încuraja producţiile literare a “formei fără 
fond”. Stilul de trăire al legionarismului prin permanenta 
auto-exigenţă şi prin cultivarea tenace a virtuţiilor şi 
calităţilor spirituale a dat României o cultură AUTEN¬ 
TICA bazată în spiritul de sacrificiu. Momentul ac¬ 
tual, după nouă ani de încercare de regăsire cu propia 
noastra identitate, reclamă cu o necontenită forţă o 
valorificare a spiritualiţătii noastre creştine peideea unei 
reînvieri a virtutiilor ancestrale. Educaţia bazata pe 
trăirile în adânc a virtuţiilor creştine şi spiritului de jertfă 
a permis legionarismului să configureze o legendă a 
eroismului moral. Şcoala de gând si simţire 
românească creata de Căpitan a dat României nu 
numai perspectiva unui nou tip de român, ci şi o 
nouă şi unică cultură românească. 


22) Titu Maiorescu (Istoria Contemporană a României, Bucurşti, 1925, p. 40, 273-274) 
scria: “Medio critaţile trebuiesc descurajate dela viaţă publică a unui popor, şi cu cât 
poporul este mai incult, cu atât mai mult, fiindcă atunci sunt mai primejdioase”. 


22 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


MOARTEA ŞI ÎNVIEREA IN LEGIUNE 

“Moartea la pieptu-i ne strânge 
Să crească mai mândra Legiunea 
Să faci Căpitane o tară 
Ca soarele sfânt de pe cer”! 

(Din “Cântecul Eroilor Moţa-Marin”) 

“E buoni veda voi dormir nei lini Placidi e bianchi, quando 
non intesa, La morte con la sua lampada accesa”. 

Pascoli 

“Ţelul final al neamului nu este viaţa, ci învierea” 

Căpitanul (“Pentru Legionari”) 

“Tradidit semetipsum dilexit Eccleşiam in finem dilexit”. 

Pascal 


“Ich lebich weiss nicht wie lang, 

Ich sterb 'ich weiss nicht wann 
Ich fahr', ich weiss nicht wohin: 

Mich wundert, dass ich so frohlich bin”. 

Din folklorul german din secolul XVI. 


23 







’Legionarismul sau trairea virtatUoi" 


In limba germană există o expreşieheidegger-iană: 
“zum Tode sein” care ar putea fi tradusă in limba noastră 
cam aşa: a fi dispus spre moarte, sau ‘a trăi destinat să 
renunţe în orice clipă la viaţă ”. Are dreptate Gabriel 
Marcel X) când afirma că Heidegger consideră moartea 
ca orizontul absolut al vieţii. Filozoful german evita teo¬ 
logia şi se mărgineşte sa adâncească tema vieţii şi a morţii 
numai din punct de vedere personalfilozofic, deşi nu este 
ateu, (dimpotrivă afirma că pluteşte pe o linie creştina, 
şi, într’un anumit fel încearcă sa secularizeze gândirea 
lui Kierkegaard. De fapt “omul destinat” să trăiască şi 
să accepte moartea nu poate fi considerat ca sclav al 
fatălităţii Schopenhauer-iene. * 2) . 

Legionarismul nu s’a lăsat influenţat de pesimismul 
marelui Eminescu, ci conştient de faptul ca dinamismul 
existenţii este inevitabil legat de suferinţe şi jertfe, şi-a 
luat rolul şi datoria de a ajuta finalul salvator, luptând cu 
vigoare neobosită pentru promovarea spiritului şi 
înălţarea făpturii la demnitatea de “eleuteros antropos” 
(“fiinţa desăvârşita” sau “om mare”) Dacă prin acceptarea 
mioritica a morţii neamul nostru a atins culmi de 
luminoase înălţimi, în schimb, prin educaţia primită de 
la Căpitan şi de la Moţa, legionarismul a întrecut miturile 
legendare ridicându-se mult peste aspiraţiile anagogice 
ale altor popoare. Legionarismul respectă miturile, dar 
se nutreşte şi-şi adânceşte rădăcinile în viaţa 
Mântuitorului şi în învăţăturile Noului Testament. 
Şedinţele cuibului legionar încep cu “Sa ne rugam lui 


« Gabriel Marcel, “L/homme problematique”, Paris, 1957. 

2) Pesimismul si fatalismul lui Shopenhauer la influenţat pe Eminescu, între altele 
si in “Mortua est”. “A fi? Nebunie si trista si goala, Urechea te minte si ochiul 

te 'nşală”. 


24 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Dumnezeu!” 3) . In al doilea rând se amintesc eroii 
legionari martiri sau “legionarii căzuţi în credinţa 
legionară”. Căpitanul a voit să obişnuiască membrii 
cuibului şi viitorii legionari cu idea jertfei şi a moţii, 
deoarece plămădeala sufletului român trebuie să se 
familiarizeze cu idea că moartea nu este altceva decât o 
continuare a acestei vieţi însă pe un plan major, 
nipierietor. Adânc cunoscător al sufletului omenesc, 
Căpitanul l-a pus pe românul care asista pentru întâia 
oară la o şedinţă în faţa unei realităţi, pe care aproape 
totalitatea indivizilor preferă sa nu o amintească. 
Legionarismul vrea ca luptătorii care apără creştinismul 
şi Neamul să nu se gândească numai la “hic et nune". 
Vrea ca legionarii să dorească din adâncul sufletului să 
biruiască ideia morţii şi moartea ca Isus Cristos, pentru 
a aştepta înfriguraţi viaţa de apoi,cu o existenta mai 
fericită decât aceasta care ne este dată pe pământ. In 
primele şedinţe repetam jurământul cu braţele întinse, 
fără să avem conştiinţa că era vorba de o invitaţie pentru 
a ne obişnui cu idea morţii. Mai mult, în primele luni 
şefii de cuiburi evitau chiar dezbaterea in fond a 
problemelor referitoare la moarte, care se amintea doar 
in cântecele legionare sau de vitejie. Numai pe măsură 
în care se dezbătea viaţa, isprăvile şi eroismul marilor 
figuri dispărute, membrii cuibului începeau sa conside- 


3) Cărticică Şefului de Cuib: "Să ne rugăm lui Dumnezeu. Sa ne gândim la 
Căpitanul nostru. Sa ne ridicam cu gândul la sufletele martirilor: Moţa, 
Marin, Sterie Ciumetti si ale tuturor camarazilor căzuţi pentru Legiune sau 
morţi in credinţa legionara. Sa credem in invierea României legionare si in 
sfaramarea zidului de ura si de miselie care-o impresoara. Jur ca nu voi 
trada niciodată Legiunea!” 


25 







’Legionarismul sau trairea virtuţilor 1 


re moartea ca o dureroasa posibilitate, chiar în timpul 
tinereţii. 

Dispariţia fricei fată de moarte nu se datoreste însă 
numai educaţiei în cuib. Stilul de viaţă legionară asimilat, 
şi conduita învăţată între legionari 4) îi îndemna să adop¬ 
te atitudini şi să ia hotărîri proprii unui luptător. Voia să 
ia parte la toate manifestaţiile de afirmare a crediţei 
creştineşti şi legionare. îşi desvoltă calităţile de 
convingere in discuţii cu lumea nelegionară, păstrează 
mereu o atitudine de demnitate, sinceritate şi cinste 
sufletească, şi ia parte la marşurile organizate de şeful 
de cuib, prin satele vecine, înfruntă cu demnitate 
arestările, acceptă închisoarea şi-şi căleşte caracterul în 
faţa pericolului. In fiecare şedinţă “şeful de cuib caută să 
sădească adânc în sufletul fiecăruia dintre membrii 
cuibului credinţa în Dumnezeu, în Patrie şi în 
misiunea neamului nostru”. 5) . 

Credinţa în Dumnezeu însă trebuie să fie înviorată cu 
citirea Noului Testament unde învaţă virtutea umilinţei, 
şi a bunătăţii. Sfântul Ioan Gura de Aur în monumentala 
sa opera “Omiliile asupra Evanghelistului Matei” 6) 
subliniază valoarea îndoctrinării şi îmbogăţirii sufletului 
cu virtuţiile carităţii şi a bunătăţii care se cultivă odată 
ce se sălăşluieşte dragostea de Dumnezeu. Odată ce 


4) Cărticică Şefului de Cuib, punctul 7 (“Viata cuibului”): “Intrând in cuib te desbraci 

de toate chestiunile mărunte si inchini o ora gândurilor tale curate, 
PATRIEI... SE VOR ÎNALTA RU GACIUNI LUI DUMNEZEU,... se va VORBI 
DESPRE CEI MORŢI: MARTIRI, EROI CĂZUŢI PENTRU LEGIUNE si 
camarzii morţi in credinţa legionara, prieteni, părinţi, bunici si stramosi, 
rechemandu-se duhurile lor”. 

5) Cărticică Şefului de Cuib., Punctul 11, “educaţia membrilor”, pag. 15) 

6) San Juan Crisostomo, “Homilfas sobre el Evangelio de San Mateo” (46-90), II, 

Biblioteca de Autores Cristianos», Madrid, 1956. 


26 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


făptura se convinge de frumuseţea şi nobleţea unei 
virtuţi, şi-şi “pune în gând” 7) să şi-o însuşească 
definitiv, şimte o uriaşa pace sufletească, pentrucă 
vibrează cu bucuria simţită la gândul că existenţa 
are o finalitate pentru care e gata să-şi dea viaţa. 

In timpul prigoanelor carliste, antonesciene şi 
comuniste legionarii întemniţaţi, chinuiţi şi martirizaţi 
se înnobilară şi ajunseră să dorească moarteă, 
considerând-o ca o încoronare a vieţii de luptător 
pentru apărarea valorilor supreme. 

Nu se poate nega ca în acest proces de obişnuinţă cu 
ideia morţii, şi bucuria ce se simte când există aceasta 
conştiinţă, este alimentată şi de un izvor mai “lumesc” 
sau “secular” (dar nu mai puţin valoros): este repulsia şi 
dezgustul profund ce produce declanşarea ofensivei 
satanice prin imoralitate, perversiunile sensuale şi 
dispreţul faţă de tot ce e sfânt şi nobil. Nimic nu stârneşte 
în sufletul nostru o oroare mai mare decăt faptul de a 
asista, zi de zi, la instaurarea şi întronarea celor mai 
abjecte obiceiuri cu aplauzul diavolesc al instituţiilor 
statale, care le încurajează sub pretextul existenţii ligilor 
de “apărare a drepturilor omeneşti”. Un camarad student, 
(corn. aj. Biceaga) în timpul zilelor de detenţie în 
închisoarea din Cernăuti 8) făcea un studiu paralel intre 
viaţa Mântuitorului şi aceea a Căpitanului. Din când în 


7) Rene Le Senne: “C 'est pourquoi 1 'art de bien juger est aussi delicat que 1 'art de 

bueb agir. II ecarte Ies jugements perimes qui ne tiennen pas compte de faits 
recents...”. “ Le devoir”, p. 254, Presses Universitaires de France, 1950. 

8) Era in 1938 puţin după îngrozitoarea asesinare a Căpitanului, în aceias celulă mai 

stăteau: Prelipcian Pantelimon, Vranau, Uşeriu, Zelinschi, şi cătiva legionari din 
Sâhla şi Vatra Moldovitei, împreuna cu Prof. A. Bogza din Câmpulung - Bucovina. 

27 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


când ne citea câte un fragment cu minunile făcute în Tara 
Sfânta şi le compara cu micile lucrări legionare (dicul de 
la Vişani, repararea drumurilor, a şcolilor, bisericilor, 
Manastirea de la Chişinau, casele clădite de legionari, 
etc. in timpul vacanţelor), cari fiind realizate din puţinele 
mijloace economice şi cu sacrificiul bănesc a fiecărui 
legionar, erau o dovada de abnegaţie. Apoi citiam: “vă 
vor da pe mâna tribunalelor şi vă vor biciui prin sinagogile 
lor iar din cauza mea veţi fi duşi dinaintea guvernatorilor 
şi regilor, spre mărturie în faţă lor şi a păgânilor...” (Matei, 
X. 17) Câteva luni după condamnarea şi asesinarea 
Căpitanului, citiam în “însemnări de la Jilava”: “Am fost 
condmnat pentru o scrisoare care nu-mi aparţinea”, 
sau “Sunt condamnat pe simple afirmatii”. 9) . Când 
am terminat evangheliile am înţeles că stau aici în 
închisoare din voia lui Dumnezeu; că deşi n "am nici o 
vină sub latura juridică, El mă pedepseşte pentru păcatele 
mele şi-mi pune la încercare, credinţa mea... “Credinţa” 
şi “Dragostea” nu mi le-am pierdut, dar am simţit că la 
un moment dat mi s "a rupt firul nădejdei 10) . 

“Ce învinuire aduceţi împotriva acestui om? Ei 
răspunseră: “Dacă acesta n "ar fi răufăcător nu ţi l-am fi 
predat tie”....I (18,28-30)...” Eu nu găsesc la el nici o 
vină. Voi aveţi însă datina să liberez unul de Paşti. Vreţi 
să vă liberez regele Iudeilor? Ei atunci prinseră din 
nou a striga: “Nu pe el, ci pe Baraba”. Baraba era însă un 
tâlhar” Ioan, 18,39)....” Pilat ieşi din nou afară şi le zise: 
“Iată, vi-1 aduc afară, ca să ştiţi ca nu aflu in El nici o 
vină”... Dar cum îl văzură arhiereii şi servitorii, prinseră 


9) Căpitanul, “însemnări de la Jilava”, Colecţia: Omul Nou, 1951, p. 55. 

101 Căpitanul, însemnări de la Jilava”, op. cit. p. 56 

28 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


a striga: “Răstigneşte-1! Răstigneşte-lF’Pilat le zice: 
“Luaţi- 1 voi şi răstigniţi-1, căci eu nu aflu nici o vină la 
el”... (Ioan, 19,4-6). 

Apoi ceteam din “însemnările de la Jilava”: “Şi atacat 
în acelaş timp în fiinţa mea morală, acuzat de trădare, 
declarat strein, ca nefiind român nici după tată nici 
după mamă, arătat ca duşman al Statului, copleşit 
de lovituri, şi legat cu mâinile la spate, adică neăvând 
nici o posibilitate de apărare.” n) . Biceagă cita cu mult 
talent capitolele mai elocvente din cele patru Evanghelii, 
şi ne amintea, în acelaş timp, viaţa de suferinţe, martiraj 
şi eroisme a lui Moţa, Marin, a Căpitanului şi a celorlalţi 
legionari căzuţi în lupte şi temniţe, iar în piepturile 
noastre simţeam cum năştea flacăra dorinţei de a 
ne da viaţa bucuros pentru Mântuitor, Neam şi 
Căpitan. După rugăciuni, când cetiam, fragmentele din 
viaţa Mântuitorului, comentând minunile divine, (în 
special a vindecării orbului din naştere şi a învierii lui 
Lazăr), după care autorităţile şi mai marii rabini 
declaraseră că Domnul nostru Isus Cristos realiza 
minunile în numele lui Belzebuth, comparaţia cu 
acuzaţia ca Şeful Legiunii lucra la ordinele puterilor 
streine ne străpunseră fiinţele de revoltă. Cetindu-1 pe 
Sfântul Augustin 12) care afirma: “sunt nedretăţile 
duşmanului acelea ce obliga omul instruit, cu înţelepciune 
să declare războaiele drepte”, ne dam seama la cât de 
numeroase şi neomeneşti provocări, samavolnicii şi 
cruzimi am fost supuşi, trebuind să răbdăm cu seninătate 


111 Idem, pag. 57. 

121 Şan Agustin: “La Ciudad de Dios” (“Iniquitas enim partis adversae iusta bella ingerit 
gerenda sapienţi: quae iniqitas utique homini est dolenda, quia hominum, est, etsi 
nulla ex ea bellandi necessitas nasceretur” (XIX, 7, pag. 573). 


29 










'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


asupririle. In circulara Nr. 157, Căpitanul scrisese: 
“Astăzi, Dumineca, 6 Februarie 1938, o echipa legionară 
a plecat cu autocamioneta spre satul Mariuţa-Drăgoeşti, 
unde urma să se tină o adunare. La intrarea în satul 
Afumaţi drumul a fost barat de o massă de cuzişti 
îmbrăcaţi în cămăşi albastre, cu revolverele în mână. 
Legionarii n 'au oprit. In satul Maineasca au fost somaţi 
sa oprească. Au oprit. S'au legitimat. Legionarii n'au 
oprit. In satul Maineasca au fost somaţi sa oprească. Au 
oprit. S 'au legitimat. Legionarii au fost anunţaţi ca n 'au 
voe să treacă înainte. Ei au răspuns: Suntem în cadrul 
legii. Nu încălcăm legea cu nimic. Mergem la o întrunire 
electorala. D-voasta încălcaţi legea. Va somăm să întrati 
în legalitate”. Legionarii s 'au urcat înmaşina şi au plecat. 
Şeful depost Balin şi cei doi jandarmi au tras în plin, în 
maşina. Legionarul Mija Dumitru a fost împuşcat în 
cap. El a murit în braţele camarazilor sai... 13) . 
Săptămânile cuprinse între jurământul gradelor legionare 
şi condamnarea Căpitanului au fost caracterizate prin cele 
mai mari prigoane şi cruzimi, mai ales ca diriguitorii 
numiţi de regele Carol II fuseseră aleşi dintre 
personalităţile “neutre”, sau mai curând “de dreapta” (în 
tot cazul “creştine”). înfrângerea electorală a partidelor 
politice descatuşă un val de iraţionalitate şi ură. Pentru 
întâia oara forţele şi puterile diavoleşti ale masoneriei 
se uniră pentru a calumnia, şi ataca mişeleşte 
legionarismul. cată dreptate are (Sfântul Ieronim când 
scrie ca este “imposibil sa treci prin această viaţă fără să 
simţeşti muşcătura mulţimii, pentrucă sfâşierea celor 


13) Căpitanul, “Circulări şi Manifeste”, Colecţia Europa, Mtinchen, pag. 257. Circulara 
137. 


30 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


buni este bucuria celor rai” 14) . 

Ne putem imagina situaţia lui Socrate, acum două mii 
patrusute de ani, pus în faţa “judecătorilor” “Adunării 
poporului”. In timpul democraţiei ateniene era interzis 
ca cineva să amintească de principiile metafizice sau 
filozofice, deoarece acestea aminteau virtuţiile 
aristocratice, descalificate şi desprestigiate del “demos”- 
ul condus de Pericle (aristocrat renegat) Evident, 
“vinovaţii” nu puteau fi condamnaţi pentru acest lucru, 
dar “demos”-ul compus din partidarii şefilor democraţi 
(“demagogos”) avea un sistem de pedeapsa care nu dădea 
greş: cumpăra “sicofanţi” şi-i “instruia” sau “educa”; afară 
de asta mai aveau aliaţi în persona oratorilor de ocazie, 
tip Esquines, fără să mai amintim pe sofiştii profesionişti. 
In aceasta atmosferă - scria Xenofonte, “exista libertate 
numai pentru aceia dispuşi să nu contrazică deciziile 
“demos-ului”. Cele mai monstruoase legi votate - c aceea 
a “contra drepturilor omului” scrie Xenofonte: trebuiau 
să fie nu numai respectate ci chiar “aplaudate” 15) . Cam 
în aceeaş vreme prietenul lui, Pericle, marele istoriograf 
Tucidide scria în cunoscuta sa lucrare “Războaiele 
Peloponesului”: “Violenţa fără noima fu luată ca ceva 
necesar faţă de fiinţa omenească sau: “dacă unul urzea 
cu succes vreo intrigă sau maşinaţie, era conşiderat 


111 Stantul Ieronim, “Cartas de San Jeronimo”, Ediţie bilingvă. Biblioteca de Autores 
Cristianos, Madrid, 1962, “Carta a Furia”, p. 461: “Fieri quidem non potest ut absque 
morsu hominem vitae huius curricula quis pertranseat, malorumque solacium est 
bonos carpere, dum peccantium multitudine putant culpam minui peccatorum; sed 
tamen cito ignis stipulae conquiescit, et exundans flamma deficientibus nutrimentis 
paulatim emoritur”. 

151 Xenofonte, (Xenophon): Oeuvres Completes, traduction, notice et notes par P. 
Chambry, Garnier Flammarion, Pais, 1967 si “Historia griega”, Voi. II, Libro, III, 
pag. 86 si următoarele), “Las Helenicas”. Voi. II, pag. 46. 


31 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


inteligent, ba mai mult, era văzut ca abil dacă descoperea 
urzeala altora; în schimb acel care lua măsuri de preve 
dere pentru ca să nu aibă nevoie de a recurge la astfel de 
maşinaţii, era considerat trădător a partidului 
democrat” 16) .. Ura fără motiv şi condamnarea fără 
vină se împământeniră fără dificultate într'o “polis” 
stăpânită de un “strategos autokrator” ca Pericle, a cărui 
soţie, Aspasia, conducea o casa de “domnişoare” care 
aveau misiunea de a “ţine de urît” fruntaşilor care il 
insoţeau pe şeful democraţiei ateniene şi a “cleruquiilor” 
(coloniilor) din insulele Egeei. Condamnarea la moarte 
a lui Socrate e un exemplu patetic a mentalităţii şi a 
decăderii morale în care căzuse Atena democrată. In 
atmosfera de lascivitate şi practici de perversiuni cuvântul 
lui Socrate păntrunse ca o sageată în inima mentalităţilor 
a “strategoi autokra tor”-ilor, “logographoi” şi 
“demagogoi” care conduceau cunoscuta “Adunare” a 
plebei:”: “Acu mă îndrept spre voi, judecătorii mei, că să 
va explic dece mi se pare logic ca un om care şi-a petrecut 
viaţa intreaga dedicat filozofiei să se arate neînfricat 
înainte de a muri, şi să aibă speranţa ca în cealaltă 
lume să poată obţine cele mai înălţătoare 
binefaceri.. . 17) .. Iar in altă parte scrie: “Nu-i posibil să te 
ridici spre cerul zeilor fără să te fi obişnuit cu trăirile 
filozofului, plecând in totala curăţenie... Din acest motiv, 
oh, prietenii mei (Simmias şi Cebes) aceia care sunt 
filozofi în adevăratul înţeles al cuvântului se abţin 
de la poftele trupeşti şi se menţin cu decizie, fără să 


16) Tucidide: “Historia de la Guerra de Pelopones”, Bibli. Clasica, 3 voi. Madrid, 1967, 
Voi. II Cartea III 

17) Platon: “Fedon, sau despre suflet”, Obras Completas, 63b-64d, Aguilar, Madrid, pag. 

615 ??? 86 


32 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


cedeze ispitelor: nici nu se tem că ar pierde averea, nici 
nu tremură la ideia sărăciei aşa cum se întâmplă cu vulgul 
şi cu râvnitorii de bogăţie; n 'au frică nici de faptul de a 
nu fi bagati în seamă, nici că ar pierde reputaţia din 
pricina sărăcirii şi mizeriei aşa cum se întâmplă cu 
iubitorii de onoruri şi putere...” 18) . După condamnare, 
senin, se adresă celor prezenţi: “Nu reuşesc, dragi 
prieteni, să conving pe Criton că persoana care 
conversează în momentul acesta cu voi sunt eu, Socrate, 
care exprim dorinţele mele, însă el crede că eu sunt acela 
care peste puţin va fi cadavru, şi de aceia mă întreabă 
cum şi in ce fel trebuie sa-mi facă înmormântarea, in 
timp ce eu de câtăva vreme încerc să arăt că inmediat 
după ce voi bea veninul nu voi rămâne cu voi, ci mă voi 
ridica spre o bucurie proprie a acelor fericiţi...” 19) . 
Douăzeci şi patru de secole mai târziu, Ion Moţa scria: 
“Deci la El am alergat, dar piedici şi rătăciri ni s 'au ridicat 
în cale, şi acţiunea noastră a tânjit. Vrem să trecem pes¬ 
te piedici! Am şi trecut... A fost o zi dureroasă pentru noi 
ziua aceea de lepădare şi îndepărtare a piedicilor, căci 
ne erau crescute în suflet, ba chiar şi le iubeam. Dar 
am învins durerea, am ridicat fruntea şi am călcat 
asupra lor. Acum, în pustiu, suntem iarăşi liberi în 
faţa viitorului”. 20) . In “Testament” scria: “Mor, 
Corneliu, cu tot elanul şi toata fericirea, pentru 


* Platon, op. cit. 81b-82d, pag. 628. în altaă parte scrie: “filozoful potoleşte pasiunile, 
cugetă, şi fără să se despartă de raţiune, contemplă adevărul, si divinul, lucruri care 
stau pe deasupra părerilor, şi în baza acestor lucriri socoate că aşa trebuie sa trăiască 
în aceasta viaţă, ajungân 1 identificarea cu tot cee adevăr, si ca atare eliberându-se de 
răutăţile omeneşti... (82b-84d), pag. 629. 

19) Idem. 115b/1163, pag. 651 

20) Ion Moţa, “cranii de lemn”, op. cit. pag. 20/21 


33 











'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


Hristos şi Legiune....Şi să faci, măi Corneliu, din tara 
noastră o ţară frumoasă ca un soare, şi puternica şi 
ascultătoare de Dumnezeu!” 21) . Există surprinzătoare 
asemănări între marile figuri care îşi dăruiesc viaţa 
trecătoare pentru a intra în eternitate. Asa bunaoara, 
citim in “Scrisorile spre martiraj” 22) răspunsul Sfântului 
Ignatie, dat împăratului Traian: “Iţi mulţumesc Tie 
Doamne, pentrucă mi-ai făcut această onoare şi-mi 
dai voie să-mi arat toata iubirea pentru Tine, şi-mi 
permiţi să fiu legat precum a fost şi apostolul Tău 
Pavel, cu lanţuri de fier”. Pronunţând aceste cuvinte 
fu dus ca să fie sfâşiat de fiarele flămânde. 

In alt loc, Sfântul Ignaţie adaugă: “Lanţurile care mă 
îmbrăţişează le duc pretutindeni cu dragoste şi 
bucurie pentru Cristos. Vă implor: rămâneţi în 
armonie şi unire, şi în rugăciune reciprocă. Rugati- 
vă şi pentru mine, deoarece am nevoie de caritatea 
voastră în faţă lui Dumnezeu, pentru a fi demn de a obţine 
aceea ce doresc din tot sufletul să ating şi să obţin”, 23) 

Ideia morţii şi realitatea renunţării la viaţă şunt prea 
legate de aceia a mântuirii şi a învierii, pentru ca 
legionarii să nu o dorească. Suferinţa pare sa fie o condiţie 
“sine qua non” pentru ca legionarii să accepte moartea 
cu seninatătea “strămoşilor Traci”. Aşa cum Sfântul 
Apostol Pavel, îndema ucenicili să “stăruie în credinţă 
şi ca prin multe suferinţe trebuie sa intrăm în 
împărăţia lui Dumnezeu 241 Scheler, en su “Schriften 


21) Ion Moţa, “Testamentul”, pags. 15 si 17. 

22) San Ignacio de Antioqiria, “Cartas Camino del martirio”, Libreria Parroquial, Mexico, 

1947. 

23) Idem, pag. 113 
24 > Fapte, XIV, 22 

34 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


aus dem Nachlass” 25) scrie: “Wir glauben dass wir 
fortleben, weil wir glauben dass wir unsterblich şind”. 
Sfanţul Ioan al Crucii (San Juan de la Cruz) spunea: 
aceia cari merg fericiţi să moară pentru Cristos 
datorită credinţei din sufletele lor, se transformă în altare, 
în care Dumnezeu este adorat” 261 , iar Căpitanul scria: 
“Cred în învierea României, prin Legiune. Primesc orice 
lovitură. îndur cu bucurie orice chin” 27) . 

Moltmann 28) întrezăreşte şi chiar indică pe adversarii 
care luptă pentru a încetini lupta fiinţelor care aspiră la 
lumina aducătoare de împăcare a omului cu Dumnezeu. 
Afirmă că aşa cum credinţa în Creator şi puterea divină 
a ajuns să “des-divinizeze ideea că natura ar fi o forţa 
atotputernica, tot aşa şi credinţa în Cristos a reuşit să 
“des-sacralizeze” puterea politica. Aceasta din urmă ca 
răzbunare, şi aliată cu economia şi materialismul vrea să 
procedeze la “des-sacralizarea” religiei. Cu ajutorul 
internaţionalizării capitalismului şi a globalizării stilului 
de viaţa bazat în irepreşibila libertate filtrează în sânul 
credincioşilor ideea uşurinţei de trăire într'o climă de 
liberalitate şi lipsă de limite în viaţa zilnică. Mundializarea 
unei libertăţi pline de ambiguitate desfasoară un vârtej 
de desfrâuri ca să uşureze drumul lui Leviathan. 
Legionarismul insa zguduie consţiinţele românilor 

25) Max Scheler, “Schriften aus dem Nachlass”, Francke Verlag, Bern, Bând I, pag. 
14.1957. 

26) San Juan de la Cruz, “Obras Completas”, Biblioteca de Autores cristinaos, Madrid, 

1980: “Pentrucă moartea nu-i altceva decât privaţiune de viata, deoarece trăind viata 
nu rămâne urma de moarte... după cum spune Sfântul Pavel: “Căci ştim ca, daca 
acest cort, locuinţa noastra pământeasca, se va strica, avem o zidire de la 
Dumnezeu, casa nefacuta cu mâna, veşnica în ceruri”. (II Corinteni V, I.) 

27) Căpitanul, “Circulari” (Colecţia Omul Nou, Madrid, 1951, pag. 115. 

28) Jurgen Moltmann, En “Cristianismo como religion de la libertad”, Razon y Fe, 

Madrid, N° 839. 

35 









’Legionarismul sau trairea virtuţilor 


arătând calea desăvârşirii spre înviere. 

Marea seninătate şi transparenţă a sufletului legionar 
e prezentă chiar în pragul inefabilului, adică a “marei 
rupturi” (a “definitivei şi neîmpăcatei rupuri” cum ar 
spune Moţa) 29) , când trebuie să participe în mod lucid şi 
cu profundă şi plenară incandescenţă la cel mai mare şi 
maret “discurs”, conţinut în acest vers pe care îl vor cânta 
multe generaţii viitoare: 

“Moartea, numai moartea legionară 
Ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunţi, 

Pentru sfânta cruce, pentru tară 
Infrângem codrii şi supunem munţi; 

Nu-i temniţă să ne 'nspăimânte, 

Nici chin, nici viforul duşman; 

De cădem cu toţi, izbiţi în frunte, 

Ni-i dragă moartea pentru Căpitani 

Ion Moţa afirmă ca legionarul reuşeşte să-şi lumineze 
fiinţa cu o înviere interioară, când se identifică cu 
autentică încreştinare: “Nu ştiu ce vor zice teologii, 
despre a căror ştiinţă n'am multă cunoştinţa, dar 
MĂSURĂ ÎNVIERII NOASTRE INTERIOARE, măsura 
creştinătăţii vii, eu o vad mai ales în măsura jertfei 
pentru binele altora; a unei jertfe personale,liber,cu 
dragoste şi cu elan consimţe, fără gând la respectarea 
formală a nu sţiu căror reglemente bilaterale dintre noi 
şi Dumnezeu” 31) . Viaţa de toate zilele, plină de grijile şi 


29) Ion Moţa “Cranii de Lemn”, Colecţia Omul Nou, 1970, pag. 114. 

30) “Imnul Tineretei Legionare”, Cuvintele de Radu Gyr si muzica de Ion Mânzatu. 

31) Ion Moţa “Cranii de Lemn”, Colecţia Omul Nou, Ediţia Monumentul MM, Munchen, 

1970, p. 206 


36 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


obligaţiile impuse de convieţuirea cu ceilalţi indivizi, ne 
obişnuieşte să ne “adaptăm” circumstanţelor impuse de 
ritmul birocraţiilor care operează în acord cu interesele 
diriguitorilor clasei politice. Românii neavand la dispoziţie 
un izvor de permanentă alimentare spirituală (numai un 
mic procent ia parte la Sfânta Liturghie de Duminecă) 32) 
găsesc în Mişcarea Legionară posibilitatea reînnoirii 
interioare, acceptând învăţăturile Căpitanului şi a lui Mo¬ 
ţa ca o soluţie pentru armonizarea înlăuntrului, care 
înlesneşte calea spre “învierea noastră interioară” 33 *. 
In faţă eternei legănări eminesciene “între unduire şi 
moarte ,legionarismul oferă pacea învierii interioare, 
care îl smulge pe român din letargia pe care marele nostru 
poet o înfrumuşeţa cu acele neuitate versuri: 

“Iar noi locului ne ţinem 
Cum am fost aşa rămânem. 

Marea şi cu râurile, 

Lumea cu pustiurile ”, 

dar care nu au darul de a dinamiza energiile spirituale 
înălţînd lumea românească spre cerul învierii. Legătura 
dialectică dintre politică şi legionarism, atât de necesară 
pentru ca revoluţia spirituală să se proyecteze spre 


In ce poveste pregătirea teologica si gradul de trăire autentica a credinţei a preoţilor 
in ultimii 50-60 de ani credem ca exista. Nu cunoaştem insa in ce măsură reusesc s 
transmită credinţa si trăirile interioare spre crdinciosii cari iau parte la slujbele 
religioase. 

1 Dacă unn se cred că sun t perfecţi poate ar fi bine să amintim cele scrise de Sfântul 
Ignatie de Antiochia: “Dacă sunteţi perfecţi, atunci trebue; să aveţii gânduri de 
perfecţiune. Pentrucă dac7 sunteţi hotărîţi să faceţi bine, Dumnezeu e gata să vă 
dăruiască de toate cele ce aveţi nevoie”. (Sfâantul Ignatie de Antiochia, “Cartas 
camino del Martirio", Librerţia Parroquial, Mexico, 1947, pag. 156. 


37 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


înviere, îşi are sinteza ideala poate, în formula pe care 
Socrate şi Platon o dădeau eforturilor spiritului, ca 
cetăţenii să merite cunoscutul calificativ de “eleuteros 
antropos”, sau “omul mare”, cum aspiră Căpitanul să 
fac din legionari. 

Numai creştinismul propovăduieste învierea din 
moarte. Celelalte religii naturale cred, cel mult în 
nemurirea sufletului. 34 ' In România nimeni nu a ajuns să 
lămurească cu atâta credinţă, autoritate şi meridiana 
claritate ideea vieţii, morţii şi învierii, cum a făcut-o 
Căpitanul când spune: “Telul final nu este viaţa, ci 
ÎNVIEREA”... “învierea neamului acestuia clocoteşte sub 
pământ şi va izbucni în curând, luminând cu lumina ei 
întreg viitorul şi întreg trecutul întunecat. Cel ce va 
crede, va fi biruitor!” 35 '. 


34) Trecerea aceluias suflet dintr 'o existentă în alta, pare s7 supravietuiasc7, ca superstit, 

cu pretenţii de ştiinţa in anumite secte sau religii orientale (avand ca nume 
“metempsihoză”. 

35) Căpitanul, “Pentru Legionari”, Colecţia Omul Nou, 1951, pag. 442. In altă 

parte scrie: “învierea neamului acestuia clocoteşte sub pământ si va izbucni în 
curând, luminând cu luminând ei întreg viitorul şi întreg trecutul întunecat” 
(Idem. pag. 382). 


38 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


CREDINŢA NOASTRĂ LEGIONARĂ* 

“Adevărat, adevărat vă zic vouă ,acel ce crede în 
Mine, nu vă muri nicicând 

Ioan, VI, 43 


“Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, 
dovedirea lucrurilor celor-nevăzute. 


Evrei, XI, 1 


“Să lăsăm cu totii la o parte vorbirea cea multa,şi 
mai ales să lăsăm la o parte credinţa ca ne-am 
indeplinit datoriile prin asemenea lupte de vorbă 
goala, prin parada şi lauda stearpa, ori prin 

hotariri cari nu sunt urmate de aspra 
greutate, a faptei, a jertfei, a poverei. Să ne 
desbrăcăm de toate slâbicinile, de temerile şi 
lăcomiile noastre, să ne înălţăm., la creasta 
îmbrăcaţi în tot ce are sufletul nostru mai 
bun, mai viteaz, mai curat” 

Moţa (Testamentul, p.30) 


*Acest capitol il scrisesem acum douăzeci de ani, fiind destinat sa fie citit in spaniola 
in fata studenţilor Universităţii din San Juan (Argentina). S 'a pierdut intre dosarele 
de psihologie, iar acum de curând l-am tradus in limba noastra si l-am adaus, deşi 
multe concepte, idei s citări coincid cu unele capitole noi. 


39 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


Intr’un scurt capitol din “Cărticica Şefului de Cuib 
“Căpitanul impune, meditaţia, majestatea tăcerii şi 
liniştea ca condiţii necesare pentru “buna înţelegere” 
şi a înţelegerii de sine. Pare că se inspirase în Sfântul 
Maxim Mărturisitorul (580-662) când insistă asupra 
căutării a unei înţelegeri de sine şi a “bunei înţelegeri” 
cu ceilallţi, deoarece numai în aceste condiţii individul 
ajunge să atragă harul divin. Sfântul Maxim ne invată 
că în aceste condiţii omul alcătuieşte idei “intărit de Isus 
Christos şi de Spiritul Sfânt”. Ruga în tăcere şi meditaţia 
în absoluta linişte atrag hanul dumenzeiesc, iar faptele 
şi acţiunile care duc spre desăvârşire sunt însoţite de o 
“energie necreata” a Mântuitorului, care lucrează în 
om, şi-l luminează ca să desăvârşească faptele aducătoare 
de pace sufletească şi mântuire. 

Căpitanul ştia că obişnuindu-se legionarii cu meditaţia, 
tăcerea şi gândurile curate 2) înlătură insistenţa 
gândurilor nepotrivite şi tulburătoare cari dau naştere la 
păreri şi critici izvorîte din invidie şi egoism. Tăcerea şi 
meditaţia ajută la crearea unei clime de singurătate 


U Sfanţul Maxim Mărturisitorul “Despare diferite locuri grele din Dumnezeiasca 
Scriptura , din Filocalia, Voi. 3, Trad. si note de Preot Prof. Dr. Dumitru Staniloae, 
Bucureşti, 1994, p.24 si urmat. 

Căpitanul Carţicica Şefului de Cuib”, Punctul 7. Viaţa cuibului.: “Cuibul adunat este 
o biserică. Intrând în cuib te desbraci de toate chestiunile mărunte şi închini o ora 
gândurile tale curate Patriei. Ceasul de şedinţă a cuibului este ceasul Patriei. 
Armonia deplină trebuie să rezulte nu numai din prietenia celor adunaţi, dar mai 
ales din comunitatea idealului lor. Acolo în cuib se vor înălţă rugăciuni lui 
Dumneazeu, pentru biruinţa Legiunii, se vor cânta cântece trimise de Legiune, se 
va vorbi despre cei morţi: eroi, căzuţi pentru Legiune şi camarazii morţi în 
credinţa legionară, prieteni, părinţi, bunici şi stramosi, rechemându-se duhurile 
lor... Cât mai puţin vorbă cât mai multă meditaţie, nimic să nu tulbure 
majestatea tăcerii şi a bunei înţelegeri. Se vor face exerciţii de tăcere complectă”. 


40 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


interioară, care are darul de a ne obişnui cu ideia 
“puţinătăţii” noastre şi a numeroaselor slăbiciuni care 
zac şi am dori să le înnabuşim sau eliminăm. Consecinţa 
se evidenţiază, şi reliefează conştiinţa micimii sau a 
neputinţelor noastre, care ne îndreaptă spre fierbintea 
rugă ridicată spre Mântuitor. Acestea sunt clipele in care 
puterile divine injectează în sufletele legionare “energia 
necreată” dătătoare de curăţenie interioară şi eleganţă 
sufletească. Legionarii care fac efortul tăcerii, meditării 
şi a gândurilor curate se liberează de puhoiul şi torentele 
de verbozităţi şi intră pe făgaşul “realităţii lui 
Dumnezeu unic şi Trinitar” 3) 

Căpitanul afirmând că ceasul “de şedinţă a cuibului 
este ceasul Patriei” vrea să spună că omul românesc, 
că să ajungă a fi un preţuitor al sufletului nemuritor 
trebuie să fie conştient că interioritatea lui poate ajunge 
la o iluminare descoperitoare de ascunse virtuţi. Virtuţi 
care îi da prilejul să descopere un nou izvor de viaţă. O 
viaţă care-i oferă posbilitatea de a descoperi amăgitoarele 
şi trecătoarele dimensiuni a viţelului de aur al cărui sclav 
a fost în mod voluntar. 4) încercările de renaştere 
româneasca, dorită după jumătate de secol de întuneric, 
nu se pot margini la simple eforturi de îmbunătăţire 
materială. Simpla ridicare a standardului de viaţa 


3) Sfanţul Evagrie Ponticul, “Viaţa şi scrisul lui”, Filocalia, Voi. I, Ed. Harisma, 
Bucureşti,1993. 

4) Cari G. Jung, “Menschenbild und Gottesbild”, Bând IV, Walter Verlag, Olten und 
Freiburg im Breisgau, 1987, pag. 89: “Insofern ist diese Position als unbedingt 
wirksam erweist, verdient sie es wohl mit dem Gottesprădikat belegt zu werden, 
und zwar mit dem Namen eines geistiges Gottes, weil diese seelische Position aus 
der Freiheit ethischer Entscheidung, also aus der Gesinnung, hervorgegangen 
ist” 


41 








"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


economică ar contribui la apariţia unui “nou” tip de român 
“şmecher”, “vioi”, “viclean”, “ipocrit” şi “hain”, care si- 
ar plimba cu înfumurare ultimul model de automobil pe 
calea Victoriei. Ar fi un tip de român degenerat, 
îndepărtat de sufletul unei fiinţe demne, cinstite şi viteze, 
pe care începuse s 'o plăsmuiască Căpitanul în decada 
de aur a României (1927-1938). 

Omul romanesc vă avea ca model “omul legionar”. 
Românismul, dacă vrea să supravieţuiască cum se 
întâmplă cu neamurile demne,va trebui să urmeze făgaşul 
croit de legionarism. Orice altă cale, ar însemna 
desfigurarea sufletului românesc. Omul de azi,vatrebui 
să recunoască că numai urmând învăţăturile Căpitanului 
şi a lui Moţa, ar putea să se apropie de pragul “orbitoarei 
lumini a lui Cristos”. Deci la credinţa in Dumnezeu 
aceea aducătoare de har. 

Cineva ar putea susţine că întoarcerea la credinţă ar fi 
de competinţa episcopilor şi preoţilor. Asa ar trebui să 
fie. Legiumea insă, nu vrea să ia locul nimănui, ci 
doreşte să pună umărul pentru ca Biserica să-şi 
poată îndeplini misiunea cu mai multă uşurinţa. Căci 
trebuie să reconuaştem: creştinismul este prigonit în 
toată lumea. Nu ne referim la martirajul credincioşilor 
din Malasia (de acum câteva luni), său acela a preoţilor 
şi călugărilor din ţările păgâne ale Africei, ci persecuţiile 
diabolice exercitate de către necredincioşi (masoni, 
marxişti, atei,sectari, etc.). Acum o mie şase sute de ani, 
Sfântul Augustin 5) avu această viziune cutremurătoare: 

5) Sfanţul Augustin, “La Ciudad de Dios”, Biblioteca de Autores Cristianos, II, Madrid, 
1978, p.528.: “His atque huyus modi pravis moribus et erroribus hominum 
persecutionem patiuntur qui volunt in Christo pie vivere, etiam nullo infestante 
neque vexante corpus illorum. Patiuntur quippe hanc persecutionem non in 
corporibus, sed in cordibus”. 


42 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


“Aşa că aceia cari doresc să trăiască pios în Cristos, fără 
ca să existe cineva care să-i maltrateze sau să-i chinuiască 
fizic, sunt obligaţi acuma să sufere persecuţia 
oamenilor din cauza ereziilor, calomniilor, 
obiceiurilor detestabile. Suportă fără îndoială aceste 
persecuţii nu în trupurile lor ci în sufletele lor”. 
Lumea credincioasă trece prin suferinţele pricinuite de 
rănile care tăcut sângerează intimitatea. Acestea produc 
dureri înnăbuşite, deoarece tacticele de persiflare, 
descalificare şi devalorizare a credinţei în Cristos şi 
ironizarea normelor de purtare bazate în bunul simţ, 
ofenzează sensibilitatea fiinţei croite după chipul şi 
asemănarea Celui de Sus 6) . Alături de prigoana 
satanică, la care sunt supuşi oamenii de credinţă, apar 
şi fenomenele pricinuite de progresele tehnologice. Omul 
de rând este aproape obligat să trăiască “din imprumut”, 
adică să renunţe la elaborarea proprie de gânduri, 
raţionamente şi reflecţii. Se obişnuieşte cu atitudinea 
pasivă în faţa imaginilor, simboalelor, vorbelor şi ideilor 
care-i sunt servite gratuit. Henri de Man scria acum 
sasezeci de ani (adică puţin după apariţia radarului...): 
“Masele de indivizi sunt bombardate de ştiri şi obligate 


6) In mod paralel se produce alt fenomen care accentuiază şi mai mult succesul aparent 
pe care îl are ateismul, masoneria, marxismul si globalismul: progresele halucinante 
făcute in industria energiei atomice, electronica, miniaturizare si obsesia “cuceririi 
universului”. Automatizarea electronica a proceselor in industrie a rutinizat operaţiile 
muncitorilor si tehnicienilor. încercarea de a-i schimba pe muncitori de la un loc de 
lucru la alturl, nu a resusit sa schimbe starea lor de “plictiseala psihica”, in schimb a 
mărit sentimentul de inutilitate a vieţii. Simone Weil (“Repercusiones de la tecnica 
en la vida humana-Estructura deshumanizadora de la experienţa ca muncitoare intr 'o 
fabrica descoperi ca fiinţele suferă de un fenomen de “docilitate”, si de bestii 
resemnate, cu căderi in stări de resemnare dureroasă”. 


43 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


şă perceapă numai frânturi, ceea ce influenţează ca 
evenimentele trăite să nu aibă multe legături cu imaginile 
interiorizate, ceea ce descătuşează emoţii necontrolate, 
dând libertatea altor excitări, care, de data asta, nu provin 
din experienţe reale, ci numai din simple representări a 
experientelor” 7) Acest fenomen a fost observat şi de 
psihologii anglo-saxoni, fiind botezat: “experienţe prin 
substituţie” (Vicarius experiences).. 

Omul credincios “se salvează”, pentrucă “crede”, se 
roagă şi gândeşte. Reflectează după rugăciune. II “simte” 
pe Dumnezeu şi crede în El. Crede in El după “inimă”. 
Căci aceasta este “credinţa”. Pascal a scris-o cu uimitoare 
limpezime când a pus “coeur” în antiteză cu raţiunea: 
“Inima simte pe Dumnezeu şi nu raţiunea. Iată ce 
înseamnă credinţa: Dumnezeu sensibil inimii, nu 
raţiunii” 8) . Sfântul Pavel adresându-se lui Timote îi 
scrie: “Luptă-te lupta cea buna a credinţei (I, Tim. 
6 , 20 )- 9) 

Tentaţiile la care sunt supuşi aceia ce cred în 
Dumnezeu de câtre puterile întunericului sunt mult mai 
inşistente şi frecvente decât în sufletele acelora care cred 
excluşiv în capacitatea intelectiva, pentru şimplul motiv 
că Satana e sigur ca aceştia sunt definitiv cuceriţi de 
strălucirile ţrecătoare a acestei lumi. Forţele întunericului 
încurajează toate activitatile necredincioşilor (adica a 
acelora care nu cred în Dumnezeu) şi mai ales 


7) Henri de Man, “La era de las masas y el declinar de la civilizacion” Ed. Freeland, 

B.Aires, 1954. 

8) Pascal: “Pen9ees” op. cit. 

9) “unde nu poate ajunge vederea ta nici mintea ta, acolo ajunge credinţa ta” (Sfanţul 

Augustin: “De la verdadera Religion, - “De fide rerum quae non videtur”, Obras 

Completas, op. cit. 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


invenţiile” destinate a afirma capacitatea individului de 
a “progresă” în ştiinţă, care sub aspectul binelui şi 
intenţiilor nobile (de a ajuta “umanităţii” şi a permite 
oamenilor de a fi “mai liberi”,şi de a se “simţi stăpâni pe 
destinul şi viaţa lor”) produc desorganizarea interiorităţii 
şi confuziune în capacitatea de a deosebi nuanţele 
axiologice. Aceşti indivizi sunt “mai liberi” şi mai uşor 
de manevraţi. îi seduce pentru ca să îngroaşe rândurile: 
“imitatorilor”, (“Mymesis”) 10) * de care Platon spunea că 
“toţi imitatorii nu au decât o cunoaştere superficială de 
aceia ce imită”, iar în altă parte, ironizând lumea 
inautentică, scrie că ar putea să se înconjoare cu a faţadă 
care-i permite să exteriorizeze o imagine falsă a trăirii 
virtuţiilor n) . Căpitanul de cate ori are ocazia aminteşte 
că “Cine n 'a cunoscut şi n 'a dat examenul credinţei 
poate fi un om “habil”, dar nu poate fi un legionar”, şi 
adaugă că în lupta cu toată lumea duşmană 
“şingurul sprijin l-am găsit în noi, în credinţa noastră 
că suntem pe marea linie a istoriei noastre naţionale” 12) . 
“încrederea” pe care a avut-o Căpitanul a fost sprijinita 
şi întărită necontenit de “credinţa” în Dumnezeu. 
Căpitanul repeta mereu, în orice ocazie, la şcolile de 
cadre, în taberele de muncă, la Carmen-Sylva, pe Rarău, 
în tot ce a scris, nevoia de a sădi în inimile legionare 
credinţa în Dumnezeu: “Şeful de cuib va căuta să 
sădească adânc în sufletul fiecăruia dintre membrii 


101 Platon, “Republica”, (602, b). 

111 Platon, “Republica”, 365c. 

121 “Pentru Legionari, p. 60 (82/51) 

131 Cărticică Şefului de Cuib, PUnctul 11,2, pag. 15, Colecţia “Omul Nou” 
1971, Miinchen, Germania, 


45 







"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

cuibului, credinţa în Dumnezeu, în Patrie şi în 
misiunea neamului nostru” 13) . Interesantă este 
recomandarea pe care o face Căpitanul şefului de cuib. 
In multe ocazii, în scris şi în conferinţele cu presa, sau 
cu ocazia discursurilor adresate Fraţilor de Cruce, mereu 
a subliniat că Biserica stă cu o mie de metrii deasupra 
legionarismului, şi totuşi îi recomandă şefului de cuib să 
“sădească” credinţa în Dumnezeu în sufletul membrilor 
cuibului...Intr'adevar, atât de evidentă a fost lipsa de 
trăire creştinească şi duhovniceasca a preoţilor (mai ales 
a superiorilor acestora) încât aceştiă se molipsiră de 
îndeplinirea birocratica a rolului episcopal şi patriarhal, 
mărginindu-se la oficierea slujbei religioase dumincale 
şi la celelalte indeletniciri (botez, cununie, mărturişire, 
împărtăşanie, etc.) w) iar noi Fraţii de Cruce rămăseserăm 
surprinşi de lipsă noastră de adâncire în credinţă, atunci 
cănd la 23 April, 1933, cu ocazia înfiinţării Frăţiei de Cru¬ 
ce “Sfântul Gheorghe” din Rădăuţi, un student in Drept, 
V. Carciu, dintr'un săt apropiat, fusese însărcinat de 
domnul Iasinschi să deschidă prima şedinţă şi să ne 
orienteze pentru şedinţele viitoare. Carciu ne-a vorbit 
su atâta convingere şi înflăcărare de nevoia de a crede în 
Cristos şi în Sfanta Fecioara Maria, încât cei opt tineri 
(intre 15 şi 18 ani) ne întrebarăm dacă nu cumva 
îndrumătorul nostru era cal ugăr 15) . __ 

14) Cata deosebire intre recomandările scrise in secolul II (“Didascalia Apostolica’'), care 

interzicea enoriaşilor (prin gura preoţilor” lectura cărţilor “păgâne”: “Biblia ar trebui 
să indeplinească exigenţele vieţii supra-naturale, si acelea a cerinţelor de ordin cul¬ 
tural: “namquid tibi deest in verbo Dei ut ad illas gentiles fabulas pergas”, iar 
parohienii trebuiau să respingă tote lecturile streine de credinţă: “ab omnibus igitur 
alienis et diabolicis scripturis fortiter te abstine” (Didascalia Apostolica, 3, 6, 1-6) 

15) Acum, după sasezecisi sase a ani, mi-amintesc de dragii mei Fraţi de Cruce, Prelipcian 

Vartolomei, Aga Nicolai, Rotaru, Partenie, si mult as dori ca sa-mi scrie camarazii 
din acea prima Frăţie de Cruce din Radauti! (Din pacate nu-mi amintesc de numele 
celorlalţi, tot atât de dragi!). 

46 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


“Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să 
rămână afară cel ce are îndoeli “scria Căpitanul ordinul 
de zi într'o condica, pe data de 24 Iunie, 1927, ziua 
înfiinţării Legiunii “Arhanghelul Mihail”, iar când s 'a 
despărţit de profesorul A.C. Cuza a spus: “Pe calea care 
mergeţi acum, noi nu vă mai putem urma deoarece nu 
mai credem într însă. A merge fără credinţă nu 
putem deoarece, noua credinţă ne-a dat tot avântul 
în luptă” 16) . Şinceritatea şi curăţenia sufletească însoţesc 
credinţa în Dumnezeu atât în Căpitan şi Moţa, cât şi în 
legionarii care i-au urmat acceptând martiriul, suferinţele 
şi cele mai sângeroase prigoane. 

Curăţenia sufletească asociată cu “nevinovăţia” şi 
puritatea de gândire sunt condiţii necesare pentru o 
adâncă sălăşluire a credinţei în inima fiinţei. Persoanele 
care s 'au dovedit a se dărui pe deantregul unui ideal au 
fost şi cele mai cristaline în gândire şi fapte. Din punct 
de vedere psihologic există un magnetism armonios între 
copii (in etapa copilăriei “fericite” şi chiar in pre- 
pubertate) şi tinerii sau adulţii credincioşi, care vibrează 
cu învăţăturile Domnului nostru Isus Cristos. Copiii fiind, 
curaţi la inimă şi cu intenţiile nevinovate pare că 
şintonizează cu vibraţiile trăirilor adulţilor credincioşi din 
inima cărora radiază dragostea faţă de tot ce înseamnă 
nevinovăţie; bună intenţie şi puritate. Cercetările in 
psihologie au dovedit existenţa unei atracţii speciale 
exercitate de tinerii său adulţii caracterizaţi prin curăţenia 
şi spontaneitatea sentimentelor, asupra copiilor care 
atraversează etapa “crizei de opoziţie”, care se pare că 


16) Pentru Legionari, p. 275 si 277 (sau 305 si 307/51). 

47 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


posedă un dar special de intuiţie pentru a percepe gradul 
de puritate a celor “mari”. 

Mântuitorul alesese pe cei trei pescari ca ucenici 
pentrucă îi ştiu, şi-i “cunoscu” dinainte de vremi că erau 
cu sufletele curate şi conştiinţa cristalină. întocmai cum 
sunt copii. Se “incred” şi sunt lesne de a “crede”. Aveau 
deci in intimitatea lor trăsături de suflet neintinat, 
adica suflet de copil nevinovat. Omul de la ţară, ţăranul, 
ca şi pescarul se aseamănă copiilor în curăţenia 
dinlăuntrului. E suficient ca cineva să le transmită cuvinte 
şi idei din care tâsneşte căldura sufletească şi intenţia 
nobilă, pentru ca aceştia să “creadă” şi să-şi întareăscă 
credinţa în Dumnezeu. In Institutele de investigaţie şi 
cercetări psihologice, cei mai renumiţi psihologi 17) au 
constatat uşurinţa cu care fac educaţia şi re-educarea (în 
cazul copiilor problematizaţi) pedagogii său psiho- 
pedagogii cari arată dragoste, răbdare şi căldură 
sufleteasca. Copii îşi “deschid” inimele şi sunt docili 
acceptând îndrumările şi aratând toată încrederea în 
orientările educatorilor. Acelas lucru se întâmplă şi cu 
omul de la ţară său pescarul: au limpezime sufletească şi 
vibrează unison cu mintea, sufletul şi inima acelora care 
vor să le îmbogăţească spiritul, dacă şimţesc că e vorba 
de îndrumarea spre lumină. Aşa cum s'a intamplat cu 
Cristos când a ales pe Petru, Andrei şi Ioan. 18) 

Mântuitorul, când i-a întrebat: “Cine zic oamenii că 
sunt Eu, Fiul Omului?, Şimon Petru a răspuns: “Tu eşti 
Cristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Iar Isus, 
răspunzând, i-a zis Fericit eşti Simone, fiul lui Iona ca nu 


17) Intre alţii; Piaget, Biihler, Wallon, Lersch, Gesell. 

18) Marcu, I, 16-20 si Luca, V, 9-10 

48 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu 
cel din Ceruri. Si Eu iti zic ţie, că tu eşti Petru şi pe 
această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului 
nu o vor birui” 19) . Petru a avut însă fericirea să asiste şi 
la minunea “Schimbării la Fata” 20) , şi la toate minunile 
făcute de Mântuitor (chiar la învierile din morţi, la 
liniştirea valurilor mării; la însănătoşirea sutelor de 
bolnavi, la multiplicarea pâinilor şi peştilor, etc, şi deci 
era convins că rolul lui era să fie cel mai important 
Apostol. 

Se pare că Domnul nostru Isus Cristos a voit să-i dea o 
lecţie de umilinţă, aşă cum scrie Sfanţul Apostol Luca: 
“Şi s 'a iscat între ei o neînţelegere: cine dintre ei se 
pare că este cel mai mare.” 21) Şi adresăndu-se lui Petru, 
Mântuitorul i-a zis: “Simone, Simone, iată Sătana v-a cerut 
să vă cearnă ca pe grâu; Iar Eu m 'am rugat pentru tine 
ca să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, 
întăreşte pe fraţii tai”. Petru răspunse: “Doamne, sunt 
gata să merg cu Tine şi în temniţă şi la moarte”. Iar 
Isus i-a zis: Zic ţie Petre, nu vă cânta astăzi cucosul, 
pană ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu ma 
cunoşti”... 

Nu a trecut mult timp, iar Petru, s'a lepadat. 
Interesănt este faptul ca Petru ştiuse, fusese informat 
cu şigurantă, cu toată siguranţa că avea să se lepede, şi 
totuşi susţinu în prezenţa celorlalţi ca era gata să mearga 
“şi la moarte” pentru Mântuitor! Avu toate dovezile ca 


191 Marcu, VIII, 29, Matei, XVI, 18 
201 Matei, XVII, 2 21) Luca, XXII, 24 

221 Clima de groază în care trăia Israelul în acel timp se poate explica prin teroarea 
morală pe care o exercitau Rabinii şi Sanhedrinul asupra evreilor, dacă citim cu 
atentie, nu numai cele patru Evanghelii, ci si Faptele Apostolilor. 


49 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


Isus era Cristos, adica Mesia, adica Fiul lui 
Dumnezeu, şi totuşi se lepădă! 

Credinţa lui Petru şi dragostea lui Petru fata de Fiul 
lui Dumnezeu dispăruse şi se stinse ca prin farmec. Un 
duşman teribil, frica de moarte 22) reuşi să-i întunece 
credinţa. Avu o clipa, o licărire de vitejie când scosese 
spada ca să-i taie urechea uneia din slugile mai marilor 
rabini, însă odată ce-1 văzu pe Mântuitor în mâinile 
soldaţilor se produce o întunecime în conştiinţa lui Petru. 
No voia să moara. Dorinţa de a trăi a fost mai 
puternică decât credinţa. în Dumenezeu. Decât 
credinţa în Fiul lui Dumnezeu. Dar cât de uriaşă trebuie 
să fi fost ura faţa de Fiul lui Dumnezeu şi faţă de apostoli, 
incat consecinţele acestei uri să se resfrangă şi să se 
transforme în teroare-panică, în Petru iar aceasta să 
înnăbuşi ască dragostea şi credinţa în Mântuitor! 

Sfanţul Ieronim 23) , in scrisoarea adresată Marcelei 
scrise: “Când apostolul Petru, int 'un act de laşitate în 
faţa întrebării servitoarei, jurând îl negă pe Mântuitor, 
împotriva cui păcătui Petru: contra Fiului Omului, său 
contra Spiritului Sfânt?, Ei bine, dacă vrei să interpretezi 


231 San Jeronimo: “Cartas, edicion bilingiie. Biblioteca de Autores cristianos, Madrid, 
1962, p. 306: “Aut si Spiritum sanctum hoc loco intellegendum patrem putat, patris 
nulla est a negatore mentio facta cum negaret. Petrus apostolus eo tempore cum 
ancillae interrogatione preterritus Dominum negavit, in filium hominis an in spriritum 
sanctum videtur commisisse peccatum? Si id quod ait; necio hominem ridicule 
volueritinterpretati non Christum eum negasse, sed hominem, mendacem faciet 
salvatorem qui se hoc est filium dei, negandum esse praedixerat. Si autem negavit 
filium Dei, unde et amare flevit, et trinam negationem trina postea confessione 
delevit, manifestum est peccatum in Spiritum Sanctum id non posse dimitti quod 
habeat blasphemiam, ut cum videas in virtutibus Deum, Belzebub calumnieris in 
factis”. (A Marcela) 


50 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


în mod ridicol spusele lui Petru (“Nu cunosc pe acest 
om”) - Matei 26/72 - în sensul că nu s'a lepădat de 
Cristos, ci de un “om”, atunci e clar că de aici ar reieşi că 
Mântuitorul este un excroc”. Sfântul Petru nu a blestemat, 
ci s 'a lepădat jurând, iar acest lucru nu este iremisibil, 
deoarece nu s'a făcut vinovat de a atribui minunile 
Mântuitorului lui Belzebuth, aşa cum făcură evreii. 
Nichifor Crainic 24) scrie că pentru a realiza modelul 
desăvârşirii, după care au suspinat în singurătatea lor 
geniile omenirii noi avem nevoie şi de harul dumnezeesc, 
care ne permite să răspundem cu vitejie în clipele de 
mare încercare.. Sfântul Petru fusese părăşit de harul 
dumnezeiesc în momentul lepădării? Credem, mai curând 
că Dumnezeu a vrut să-i dea o lecţie de umilinţa pentru 
anumite ieşiri suspendând pentru câteva minute protecţia 
acordată şi lumina harului divin. 25) . Oricum credinţa în 
Mântuitor fusese eclipsată de o prea omeneasca spaimă 
în faţa perspectivei nu atât a morţii , cât aceea de a fi 
recunoscut ca fiind om credincios a lui Isus Cristos... 

Dintre numeroasele exemple de săcrificii pentru 
credinţa în Cristos, martirajul Sfanţului Ştefan pare să 


24) Nichifor Crainic, “Iisus”, Fratia Ortodoxa, Wiesbandem, Germania, 1956, pag. 

32: “Apostolul Petru trăise în inmediata apropiere a Mântuitorului, sorbise cuvintele 
buzelor Lui, recunoscuse ca El ero Fiul lui Dumnezeu si-si declarase ca-1 iubeşte. Si 
totuşi, în momentele de groasa in timpul patimilor Domnului, apostolul Petru la cel 

care tremura din toate fibrele neputinţei omeneşti, si de trei ori se pepada 
de El, ca si cum nu l-ar fi cunoscut”. 

25) Un exemplu de lipsa de umilinţa il avem în Matei, XVI, 22: “Si Petru, luându-L la o 

parte a începui sa-L dojenească, zicându-I: Milositv fi Tie, Doamne! Sa nu-Ti fie Tie 
aceasta! Iar El, întorcându-Se a zis lui Petru: mergi înapoia Mea satano! Sminteala 
îmi eşti; ca n cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” Apoi Matei, XTV, 
29-31, “Puţin credinciosule, dece te-ai indoit” 


51 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


reprezinte cazul cel mai cutremurator 26) . Merita însă, să 
amintim şi martiriul celui de-al doilea succesor a lui Petru” 
in episcopatul Antiohei Sfântul Ignatie (asa cum îl califică 
şi aminteşte Eusebiu, la începutul secolului IV, îm Istoria 
Bisericii (III, 36). In “Martyrium”, apare condamnarea 
la moarte a Sfântului Ignatie în anul 106, deci în timpul 
împăratului Traian, care sărbătorea triunful legiunilor 
romane asupra dacilor. La 18 decembrie fură sfârtecaţi 
de fiare doi prieteni a Sfântului Ignatie: Zoşimo şi Rufo, 
iar două zile după ceia Sfântul Ignatie fu aruncat fiarelor 
sălbatice, pentru a fi devorat în prezenţa vulgului roman 
care urla de desfătare. 

Teologul protestant A. von Harnock (“Die 
Briefsammlungen des Apostels Paulus und die anderen 
vorkostantinischen christliche briefsămmlungen”, 
Leipziz, 1926) scrie despre acest sfânt: “Atât prin curajul 
lui personal căt şi ca scriitor, Ignatie s 'a apropiat de 
marii apostoli Pavel şi Ioan mai mult decât toti ceilalţi. 
O părere asemănătoare are Granmaison: “Acest om de 
credinţă, acest martor ireproşăbil, şi acest prieten 
înflăcărât a lui Cristos a fost şi cel mai vechiu teolog, 
după Pavel şi Ioan, în biserica creştină”. Cu ocazia 


26) “Iar Ştefan, plin de har si de putere, facea minuni si semne mari în popor. Si s 'au 
ridicat unii din sinagoga ce se zicea a Libertinilor si a Cirenenilor si a Alexandrinilor 
si a celor din Cilicia si din Aisa, certându-se cu Ştefan. Si nu puteau sa stea împotriva 
înţelepciunii si a duhului cu care vorbea.. Atunci au pus pe nişte barbati sa zică: L- 
am auzit spunând cuvinte de hula împotriva lui Moise si a lui Dumnezeu. Si au 
întârtat poporul si pe bătrâni si pe cărturari, si năvălind asupra-i l-au luat si l-au dus 
în sinedriu. Si au pus martori minciunosi, care ziceau: acest om nu încetează a vorbi 
cuvinte de hula împotriva acestui loc sfânt si a legii. Ca l-am auzit zicând ca acest 
Isus Nazarineanul va strica locul acesta si va schimba datinile pe care ni le-a lasat 
noua Moise ... Iar ei ...au năvălit asupra lui... Si-1 bateau cu pietre pe Ştefan care se 
ruga si zicea: “Doamne Isuse primeşte duhul meu! Si ingenunchiind, a strigat cu 
glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcătui acesta!” (Fapte, VII, 60) 


52 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


aniversării morţii Sfântului Ignatie, Sfântul Ioan Gura 
de Aur, între altele a rostit şi acea memorabila frază: 
“...Acele timpuri erau vremuri de curaj, cari cereau un 
suflet dispreţuitor de tot ce este prezent, suflet 
clocotitor de amor divin care, punea tot invizibilul 
pe deasupra vizibilului...” (San Ignacio de Antioquia, 
“Cartas camino del martirio”) 

Noi romanii, noi legionarii, l-am avut in schimb pe 
Moţa. In toata istoria româniei nu am registrat nici un 
erou, nici un martir, şi nici un sfânt... (primisem “cadou” 
dela greci său de la Patriarhul din Constantinopol 
moaştele Sfintei Paraschiva, care fu transportată la noi 
ca să avem şi noi un sfânt). Atât Sfântul Ştefan, cat şi 
Sfântul Ignatie fuseseră condamnaţi. Amândoi primiseră 
ştirea cu seninătatea sfinţilor, amândoi primiseră moartea 
cu ruga pe buze. Martiriul lor a fost cutremurător şi vă fi 
mereu un exemplu de dăruire pentru credinţa în 
Mântuitor. Moţa nu a fost sfânt, ci un şimplu mirean, un 
laic. Un simplu om cu “credinţă in Dumnezeu”. Cu o 
mare credinţă în Dumnezeu. Moţa nu fusese 
condamnat la moarte de nimeni. însurat, cu doi copii, 
trăia din profesiunea de avocat şi ajunsese să fie cunoscut 
şi apreciat datorită talentului de orator şi scriitor. 
Legionarismul îl considera ca pe cel mai de seamă 
luptător, după Capitan 27) Mai era şi foarte cunoscut prin 
stilul de înaltă spiritualitate care îl caracteriza. Era 


27) Căpitanul l-a descris asa in “însemnări del Jilava”: “Moţa, frate drag. Moţa, mi se rupe inimai oand 
te privesc. Am pornit amandoi, erm aproape copii, acum 15 ani in aceasta lupta. Te văd ager si 
netemator... Sfredelind cu ochii de otel inima duşmanilor... Te văd muncind cu disperare... obţinând 
succese stralucităope la exămene, în presa, la bară, la catedra... Te văd tremurând si plângad 
pentru mine. TE VAD PLECÂND LA MOARTE. Sa faci acestui Neam dovada suprema. 
SA NE LIBEREZI RE NOI PRIN MOARTEA TA.. Sa ne deschizi cu pieptul tau sfârtecat 
DRUMUL BIRUINŢEI UNEI GENERAŢII”. 


53 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


admirat, respectat, şi toată lumea (nu numai legioarii) il 
considerau ca pe o figură de uriaşe dimensiuni 
intelectuale în viata patriei noastre. Nu-1 atrăgeau şoaptele 
înşelătoare ale lumii vechi: “grăbiţi-va la onoruri şi fugiţi 
de moarte” 28) . 

Moţa, în faţa durerii supreme (“Se trăgea cu mitraliera 
în obrazul lui Cristos!”) a hotărît să “nu stea nepăsător”: 

“Se clătina aşezarea creştină a lumii!... Nu e o 
mare binefacere sufleteasca pentru viaţa viitoare, 
să fi căzut în apararea lui Christos? 29) 

Sfântul Ignatie, în scrisoarea către creştinii din 
Smirna le povesteşte motivele credinţei săle: “Eu, din 
parte-mi, chiar după înviere, ştiu şi cred că Domnul 
Nostru Isus Christos a fost “în carne”, iar când s'a 
prezentat lui Petru şi tovarăşilor săi le vorbi aşa: “Luaţi, 
pipăiţi şi vedeţi şi voi că eu nu sunt un spirit încorporai 
(neîntrupat)”. Şi imediat îl pipăiră şi crezură, lângă corpul 
şi duhul Lui. Prin această credinţă cu ajutorul ei putură 
dispreţui chiar moartea însăşi”, 30) Moţa, însă nu a avut 
fericirea să-L vadă. Moţa a crezut fără să aiba fericirea 
de a-L vedea: 

“Mor, Corneliu, cu tot elanul şi TOATA 
FERICIREA, PENTRU CHRISTOS şi 
Legiune... îti urez ocrotirea lui Dumnezeu şi 

28) “Noi dimpotrivă am zis: alergam cu veselie la moarte si respingem onorurile deşarte. Vom dobâandi 

daca le meritam, distincţia si respectul ari se cuvin vitejiei” scria Alexandru Cantacuzino (“Opere 

complete”, Colecţia Omul Nou, 1990, pag. 161) 

29) Sfântul Ignatie scria: “Iertati-ma, fraţilor. Nu ma împiedicaţi de la moarte. Nu va încapatinati sa-1 

pastrati în aceasta viata pe cel care vrea sa apartina lui Dumnezeu”, (p. 126) 

30) Sfântul Ignatie, de Antiohia: “Cartas, camino del martirio”, Librerfa Parroquial, Mexico, 1947, 

pag. 150. 


54 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


biruinţa cât mai apropiata. Sunt fericit şi 
MOR BUCUROS CU ACEASTA 
MULTUMIRE...” 31) 

Sfâtul Ignatie îi cunoscuse pe Petru si pe Pavel 
(Scrisoarea adresată Romanilor (IV, 1-3), deci trăise 
înalţătoarea atmosfera a martiriului marilor apostoli 32) , 
şi era înconjurat de apasătoarea climă ameninţătoare a 
epocii dela sfârşitul secolului I şi inceptului secolului doi. 
Moartea lui era sigura şi se ruga ca “fiarele care trebuiau 
să-l sfâşie să fie expeditive”, şi că el însuşi le vă“aţâţa şi 
instiga pentru ca să-l sfâşie cât mai repede”. 
Condamnările la moarte, suferinţele, temniţele, chinurile 
şi acuzaţiile mişeleşti erau la ordinea zilei. Ura 
iudaismului împrăştia o climă de teroare morală, iar 
autorităţile romane credeau în denunţurile rabinilor, mai 
ales că aceştia invocau “necredinţa” creştinilor în 
“sfinţenia unicului dumnezeu, împăratul”... 

Moţa a trăit în altă atmosfera. Nu fusese 
condamnat la moarte. Nimeni nu prigonea Biserica 
Creştina 33) în România, dar era prigonită şi asuprită făţiş 


31) “Şeful Legiunii râde de moarte si nu se păzeşte niciodată de ea” scria Căpitanul 

(“Circulari si Manifeste”, Colecţia Europa, Miinchen, 1981, pag. 268. Circulara 145, 
din 11 Feb. 1938. 

32) “Eu nu va dau instructii asa cum au făcut Petru si Pavel. Aceştia au fost apostoli; eu 

sunt numai un simplu condamnat la moarte. Dânşii sunt liberi acum: eu 
până în prezent, sunt un sclav. Totuşi, după ce voi fi suferit, voi fi eliberat de 
Iisus Chistos si voi învia liber în El”. 

33) Biserica creştina “oficiala”, începuse sa sufere un proces de birocratizare si răcire a 

credinţei. In articolul din, Pământul Strămoşesc, 15 Septembrie 1927, publicat ca 
răspuns unui ziar din Cluj Moţa aminti de ceva neobişnuit de grav: “...s 'a relatat în 
ziarul mitropoliei blajene “Unirea” (Iunie, 1927): Studenţii unei din facultăţile noastre 
teologice... au putut ajunge la nemaipomenita afirmatiune, cuprinsă într 'un 
memoriu către superiorii lor, spunând ca ei, la urma urmei, sunt toti, până la 
unul atei!” (Cranii de Lemn”, Col. Omul Nou. 1970, pag. 50) 


55 







"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


atât în Rusia sovietică cât şi în Spania comunista. In restul 
lumii începuse o treptată întunecare a orizontului datorită 
încetei paganizari prin ofensiva masoneriei care facea 
tot posibilul ca unii apărători ai valorilor eristice să înghită 
hapurile pricinuitoare de letargie mintală şi descalificare 
a scării axiologice. Condamnarea Sfântului Ignaţie la 
moarte (pentru a fi sfâşiat de fiarele sălbatice) şi moartea 
eroică şi de martir a acestuia a fost cutremurătoare, însă 
şi seninătatea cu care s 'a dus Moţa în Spania ca să 
moară fără să fie condamnat ni se pare cel puţin tot 
atat de cutremurătoare. Moţa nu cunoscuse nici pe 
Sfântul Pavel, nici pe Sfântul Ioan Evanghelistul. 
Vedea însă, cum după două mii de ani de la suprema 
jertfa a Mântuitorului servitorii lui Sătana “trageau 
cu mitraliera in obrazul lui Cristos”. 34) 

Gestul şi fapta eroică a lui Moţa incă nu poate fi 
cumpănită cu îndestulată obiectivitate. Stă pe deasupra 
puterii noastre de logică gândire. Numai românii şi 
legionarii din anul 2030 său 2050 vor reuşi poate să se 
cutremure cu adevarăt, deoarece nouă Dumnezeu nu ne 
permite încă să avem conştiinţa de a fi trăit şi asistat la 
realizarea celei mai frumoase epopei. 

Suntem prea mici. Prea neajutaţi. 


34) Moţa, ‘Testamentul”, pag. 9 

56 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


IV DRAGOSTEA LEGIONARA 

“Porunca mea aceasta este: vă iubiţi unii pe alţii 

precum v'am iubit Eu. Nimeni nu are o mai mare 
dragoste decâat aceasta, ca cineva să dea viaţa pentru 
prietenii săi”. 


Ioan, XV, 12. 

“Eu asă am înţeles datoria vieţii mele. Am iubit pe Cristos 
şi am mers fericit la moarte pentru El! Dece să vă chinuiţi 
prea mult, când eu am sufletul mântuit, în împaraţia 
lui Dumnezeu?” 1 * 


Ion Moţa (Testamentul) 

Cred unii că dragostea nu este definibilţ, fie din cauza 
repeţirii şi întrebuinţării stereotipate a cuvântului în orice 
împrejurare, fie din cauza interpretării cotidiane care se 
referă la relaţiile în baza instinctelor sexuale. In limba 
noastră întrebuinţăm cuvintele “dragoste” “iubire” şi 
“amor” ca imple sinonime. Renunţăm la examenul 
semantic şi analizele lingvistice său diferitele semnificaţii 
etimologice, mărginindu-ne la “dragoste” ca cea mai înaltă 
virtute în accepţia cea mai nobilă a cuvântului. 

Dacă lumea românesca care citeşte aceste rânduri şi- 
ar pune în gând să citească “sine ira et studio”: “Pentru 
Legionari”, Cărticica Şefului de Cuib”. Circulările şi 


11 O mie opt sute de ani înainte, Sf. Apostol Pavel le reproşa ucenicilor cari îl însoţeau: 
Ce faceţi de plângeţi aşa, şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata NU NUMAT SA FIU 
LEGAT, DAR CHIAR SA ŞI mor în Ierusalim pentru numele Domnului Isus”. 

57 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


Manifestele”, “însemnările dela Jilava”, scrise de Căpitan, 
şi “Cranii de Lemn” şi “Testamentul” scrise de Ion Moţa, 
s "ar înfiora de adevărurile citite şi ar începe să trăiască 
evenimentele zilnice cu nouă lumina în suflet şi cu o uriaşă 
speranţă în învierea Neamului Românesc. Din punct de 
vedere strict personal ar simţi o mare capacitate de 
înţelegere de sine, deoarece conceptele scrise de Căpitan 
şi de Moţa sunt adevarate îndrumări şi orientări pentru 
o mai bună şi adâncă cunoaştere de sine, pentruca trăim 
într 'o nouă şi misterioasă civilizaţie, care ne-a îndepărtat 
de intimitatea noastră, şi ne-a înfăgăşuit - cum bine a 
scris G.Simmel - Spre un stil de viaţă izvorîtor de 
conflicte, pentrucă ne obişnuim să evaluăm si să 
“cunoaştem” evenimentele şi lucrurile cu ajutorul 
schemelor de raţionament şăblonizate în creierii 
“privilegiaţilor” “Strategoi autokrator” moderni, mari 
imitatori ai lui Perikles y Cleon, (cunoscuţii gropari ai 
culturii ateniene). Ceva similar afirma K. Jaspers despre 
societatea “progresistă” în care individul se simte 
“convins” de către purtătorii plenipotenţiari ai lui “mass- 
media” de marile avantagii a adaptarii” la schimburile 
globalizării, şi în consecinţă, la renunţarea libertăţii de a 
“alege” între adaptare şi “no adaptare”. 

Dragostea nu are matcă său albie fixă. Nu se 
canalizează după precepte fixe de etică sau concepte 
codificate. Ea izbucneşte spontan în sufletele omeneşti 
fără să ţină cont de frontiere sau topografii specifice. Nu 
are nevoie de directivele legilor pentru a se orienta, dat 
fiind ca are o busolă interioară care-i permite să pasească 
în mod intuitiv spre ţintele dorite. Scheler^inspirânduse 

2) Max Scheler, “Wesen und Formen der Sympathie”, Koln, 1926, si Nicolai Hartmann 
(Ethik De Gruyter, 1926, si Ludwing Binswanger, “Einfiihrung in die Probleme 
der Allgemeinen Psychologie”, Berlin, 1939. 

58 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


in parte in monumentala opera a lui Nicolai Hartmann 
şi în opera psihologului Binswanger incearca să 
stabilească uşurinţa cu care se produce confuzia entre 
dragostea de Dumnezeu şi logica restrângere spre 
aproape, şi simpatia simţită pentru o persoană 
determinată (mai ales spre fiinţele nefericite, neajutate 
şi lipşite de sănătatea fizica sau morală). Aceasta greşită 
interpretare a dragostei de Dumnezeu şi de aproape îl 
făcuse pe Nietzsche 3) să se ridice împotriva moralei 
creştine identificând-o cu religia “slăbiciunii”... Scheler 
demostrează că dragostea este lumina care se revelează 
în aproape cele mai ascunse virtuţi şi valori. Dragostea 
este iluminare, contemplaţie şi senină pătrundere în cele 
mai nobile frumuseţi spirituale a aproapelui. 

Credinţa în Dumnezeu este însă condiţia 
prealabilă a iubirii de Dumnezeu. “Suflete, trebuie să 
te cauţi în Mine, iar pe Mine să te cauţi în tine” scrise 
Sfânta Teresă de Avila 4) Urcuşul spre fierbintea credinţă 
în Tatăl Ceresc şi arzătoarea dragoste de Dumnezeu este 
însă împiedecată de dragostea de sine: “La nature de 
1 'amour propre et de ce moi humain est de n 'aimer que 
soi et de ne considerer que soi” scria Pascal 5) . 

Dragostea de sine întăreşte şi impietreşte egoismul, 
iar acdsta ne alienează şi ne îndepărtează de maretia 
convieţuirii cu armonia “Celuilalt” (“Alter-Ego-ului”). 


3) Friedrich Nietzsche, “Also sprach Zarathustra”, Ein Buch fur alle und Keinen, Berlin, 

1942. 

4) Santa Teresa de Avila, “Obras Completas, BAC, Madrid, 1980. 

5) Blaise Pascal, Continua: “Mais que fera-t-il? II ne saurait empqcher que cet objet 

qu 'il aime ne soit plein de dcfaut et de miseres: il veut qtre grand, et il se voit petit 
il veut qtre hereux, et il se voit miserable; il se veut parfait, et il se voit plein 
d 'imperfectiones...” (Pensees, -Miseres de 1 'homme, Oeuvres Completes, pag. 1113, 
Gallimard, Paris, 1954. 


59 







’Legionarismul sau trairea virtuţilor 


Cultivarea iubirii de sine este sinonima cu acceptarea 
tacită a creşterii emoţiilor şi sentimentelor negative, 
întâlnirea cu acestea, (cari sunt in perfect acord cu cel 
mai “autentic” egoism) dă naştere la dureroasele stări 
sufleteşti de autodeceptie, mai ales când defectele 
ascunse încep să ia proporţii şi să-şi ceară dreptul de a 
se manifesta liber în interacţiunile cu ambianţa. Ne vedem 
obligaţi la uriaşe eforturi pentru potolirea şi camuflarea 
imperfecţiunilor, cusurilor şi defectelor de care ne 
ruşinăm, iar in acelas timp trebuie să ne istovim energiile 
pentru a face exhibiţii de calităţi pe care nu le avem şi 
emoţii pe care nu le trăim. In special când intimitatea 
noastră se simte dogorită de invidie, iar inima se cineva 
ne aduce la cunoştinţa de întîmplarile nefericite şi 
dureroase a “celuilalt”. E vorba de cel mai degradant 
sentiment şi cea mai josnică emoţie pe care Aristotel 6) 
o numeşte “epihairekakia”, său bucuria diabolica ce simt 
anumite fiinţe omeneşti în prezenţa durerii, perderilor 
său suferinţei aproapelui. Asistând la prăbuşirea 
sufletească sau fizică a persoanelor care îi inconjoara exis¬ 
ta indivizi care, departe de a-i compătimi, simt o tăcută 
sătisfactie, insotita de o rautate sadică. Pustiul care 
carterizeaza intimitatea noastra in momentul in care ne 
simţim copleşiţi de indiferenta său de sătisfactie in 
prezenta durerii sau suferinţei “celuilalt” este umplut in 
mod automat de un noian de emoţii si sentimente degra¬ 
dante, incurajate de “Stăpânitorul acestei lumi” 7) : invidia, 


6) Aristotel, “Etica Nicomaquea”, 2ş, cap. 7, 1108-b, pag.312, din Obras Completas, 

Aguilar, Madrid, 1982. 

7) Ioan; XTV, 30: “Nu voi mai sta mult de vorba cu voi, căci vine Stapanitorul acestei 

lumi”, iar in XVI, 11: “Cu privire la judecata, căci Stăpânitorul (principele) acestei 
lumi a fost osândit” 


60 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


trufia, rautatea, pofta de fi admirat si pizmuit, dispreţul 
fata de bunurile spirituale a altora, ingamfarea, apetitul 
de imbogatire materială (cu scopul de a sfida ambianta 
şi a umili pe cei ce -i credem rivali), destrăbălarea, 
infidelitatea şi perversiunea. 

Sfântul Augustin în momentele de desnădejde, când 
şimtea intimitatea pustiită de slăbiciuni si păcate excla¬ 
ma: “Iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, ascultă, priveşte 
şi uită -te la mine, indură-te de mine şi fă-mă sănătos; Tu, 
în fata căruia apar eu ca o enigma, si aceasta e boala 
mea!” 8) . Apoi, înfricosăt si plin de anxietate exclama: “O, 
amor, qui semper ardes et nunquam extingueris: CARI- 
TAS, Deus meus, accede me!” 9) . Căpitanul, după ce 
recitise în temnita scrisorile Sfântul Apostol Pavel, se 
cutremură când descrise figura uriaşă a marelui Apostol, 
exprimându-si profunda admiraţie fată de “tăria de a mai 
încuraja si pe alţii, ca să nu se mai clatine în fata 
suferinţelor si prigonirilor: O dragoste sfântă de o 
înălţime zguduitoare pentru toţi fraţii creştini sau copii 
lui duhovnicesti” 10) . Kierkegaard amintind de marea 
credinţa şi dragoste arătată de Abraham, scrie: 
“Dragostea, în definitiv, îsi găseşte sacerdoţii ei între 
poeţi si, uneori chiar în alţii cari simţesc şi ştiu cum să o 
mărturisească si s "o slăvească” 115 . Căpitanul e unul din 


8) San Agustin, “Confesiones), II, pag. 435 (XXXV, 50): “Tu autem, Domine Deus, 

exaudi et respice et vice et miserere et sana me in cuius oculis mihi quaestio factus 
sum, et ipse est languor meus”. (BAC, Madrid, 1967.) 

9) Idem, cap. XXIV, 40: “Oh, dragoste, care arzi mereu si nicicând nu te stingi! Caritate, 

Dumnezeul meu, aprinde în mine”. 

10) Corneliu Codreanu: “însemnări dela Jilava”, Colectiva Onul Nou, Miincheu - 

Gernania, pag. 43. 

U) Keirkegaard: “Temor y Temblor”, Ediciones Guadarrama, Madrid, 1976, pag. 43. 


61 









"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


aceştia menţionaţi de Kierkegaard daca nu unicul din 
secolul XX - care a înfipt în inimile şi sufletele românilor 
cutremurătoarea actualitate a celei mai trascendentale 
virtuti sinonima cu însusi Dumnezeu: “Si noi am cunoscut 
si am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu fata de 
noi”. 

“Noi suntem şi însemnam o renunţare din dragoste 
pentru del sărac si pentru Tară. Tot ce se face nu se 
face nici din interes, nici din ordin, nici din datorie, 
ci numai din Dragoste ..Nu poate intra cel ce nu are 
capacitate de dragoste. Poţi avea toate calităţile, nu 
poţi fi primit în această familie legionara dacă paşii 
tăi n au fost mânaţi de Dragoste. Şi nu poţi rămâne 
daca dragostea ta nu mai funcţionează, tu devenind 
un element de discordie şi neînţelegere” 12) In altă 
parte scrie: Nici o greutate, nici o mizerie materială, 
nici o durere nu te desfiinţează, ci dimpotrivă fiecare 
îti dă o nouă tărie, o putere de viata în plus atunci când ai 
putut să prinzi marele secret al învăţăturii creştine: 
dragostea, şi să te plasezi cu ea în slujba camarazilor, a 
Legiunii şi a Tarii tale”. 

Din toate manifestările în scris şi în cuvânt, Căpitanul 
a vorbit răspicat şi a scris cu o claritate meridiană ca 

“dragostea este cheia păcii pe care Mântuitorul a 
aruncat-o tuturor neamurilor din lume”. Până la 
sfârsit, ele se vor convinge după ce vor fi rătăcit, cercetat 
şi încercat totul, ca în afară de dragostea pe care 
Dumnezeu a sădit-o in sufletele oamenilor, ca o 
sinteză a tuturor însuşirilor omeneşti si trimitându- 
ni-o prin Mântuitorul Isus Cristos, care a pus-o 


12) “Circulari si Manifeste”, p. 62, (51-52) 51 (Colecţia “Omul Nou” Madrid, 1951. 

62 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


deasupra tuturor virtutiilor, nu exista nimic care să 
ne poata da linişte şi pace. 13) . 

Căpitanul nu se referea numai la dragostea între 
legionari, asă cum s "ar putea deduce din anumite 
pagini 14) , In şcoala de cadre a şefilor FDC (lagărul de 
munca din Carmen Sylva, din Iulie 1936), Căpitanul ne 
vorbea de calităţile morale şi spirituale pe care şefii 
frăţiilor de Cruce trebuiau sa le sădească în inimile 
adolescenţilor din FDC şi a frăţiorilor de Cruce între 11 
y 13 ani. 15) In timp ce sublinia valoarea credinţei şi a 
dragostei de Dumnezeu în viaţa legionara, anul dintre 
FDC-isti (cred ca facea parte din grupul FDC din Neamţ) 
întrebă dacă faptele de dragoste legionara puteau să 
cuprindă şi situaţii in care sa fie involucrati si evreii, dând 
ca ejemplu situaţia unui evreu care neavând unde dormi, 
ar cere ospitalitatea unui legionar pentru o singură 
noapte. Răspunsul Căpitanului fu lapidar: 16) : “Dragostea 
de aproape spiritul de ospitalitate, si duhul omeniei 
trebuiesc cultivate nu numai faţă de români, ci şi faţă de 
streini şi evrei”. O tăcere profundă se aşternu peste cei 
cinci sute şefi de Frăţii... Micul nostru grup din 


13) “Circulari si Manifeste”, p. 53 (“Familia Legionara”) Ed. “Omul Nou., 1951, Madrid, 

Octombrie 1951. 

14) “Pentru Legionari” pag. 300/1, (332-34/51) 

15) “Dragostea dintre noi. Unii ne cunoasteam mai dinainte, având mari legaturi sufleteşti, 

alţii insa erau copii, studenţi în primul sau în al doilea an, pe care nu-i cunoscusem 
niciodată. Din cele dintâi zile s 'a stabilit între noi toti o legătură de dragoste ca si 
cum am fi fost din aceias familie si ne-am fi cunoscul de mici copii....Dragostea 
dinăuntru trebuia sa fie de aceeaşi intensitate si forţa, cu presiunea noianului de ura 
din afara...” (“Pentru Legionari”, p. 282, (312/51). 

16) Căpitanul subliniase importanta adâncirii si conservării spiritului “omeniei” care zace 

in însasi firea românului, nevoia de a intercala bunatatea si spiritul de ospitalitate 
în miezul sufletului Fraţilor de Cruce, si ne îndemna sa fim exemple vii între 
colegi si în viata familiara de toate zilele. 


63 









"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


Câmpulung-Bucovina (Petroaie, Leonties, Dranca si eu) 
ne privirăm câteva clipe oarecum surprinşi; apoi ochii 
nostrii se îndreptară curioşi şi întrebători spre camarazii 
care dormeau apropape lipiţi de culcuşurile 170 noastre 
(Mihai Balanescu din Bucureşti, Petre Şilistreanu şi 
Taraoui din Dobrogea, şi un student clujan Laurentiu 
Veres). Nici un cuvânt, nici o mişcare din partea noastră. 
Stelele pe cerul Mării Negre păreau mai sclipitoare ca 
alte dăţi. 

“Dragostea nu poate aduce nici tiranie, nici împilare, 
nici nedreptate, nici răzvrătire sângeroasă, nici războire 
socială. En nu poate însemna niciodată conflict. 
Există si a concepţie ipocrită a pincipiului dragostei 
practicată de tirani si de jidani care, necontenit si 
sistematic fac apel la sentimentul dragostei altora, 
pentru ca la adăpostul acestuia să poată urî şi împila 
nestingheri ti 18) Pacea în suflete se realizează prin 
adânca trăire a dragostei de Dumnezeu care îl umple 
de har iar individul, la rândul lui fiind purtătorul darurilor 
primite restrânge dragostea spre aproape si dăruieşte 
bunătatea, înţelegerea, toleranta şi spiritul de abnegaţie 
spre fiinţele care îl înconjoară. Iubirea trăită în adânc se 
restrânge chiar şi asupra duşmanilor, 19) . Pe măsura ce 
creste iubirea de Dumnezeu, sentimentul dragostei se 
înstăpâneşte pe întreaga fiinţa si - în mod treptat - reuşeşte 
să micşoreze spaţiul psihologic al sentimentelor şi 


171 Dormeam pe paturile întinse pe nisip sau pe iarba. Nu aveam paturi, ci “culusuri” 

181 “Pentru Legionari”, Colecţia Omul Nou”, 1951, pag. 333. 

19) “Ati auzit ca s 'a zis: Sa iubeşti pe aproapele tau, si sa urăşti pe vrăjmaşul tau. Dar Eu 
va spun: Iubiţi pe vrăjmăşii ostrii, binecuvântaţi pe ci ce va blastama, faceţi bine 
celor ce va uras, si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigones” (Matei, V, 43, 
44);”. Dar Eu va spun vouă:, cari ma ascultaţi: iubiţi pe vrăjmăşii vostrii, faceţi bine 
celor ce va urase” (Luca, VI, 27). 


64 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


emoţiilor negative. Acestea exista, dar apariţia lor în 
interacţiunile cu ambianţa sunt din ce în ce mai rare. 
Dispreţul si ura fată de stările emoţionale negative se 
manifiesta, dar nu se relationează cu persoanele. Mânia 
şi ura continua să existe, dar fac abstractiie de indivizi, 
deoarece se îndreaptă numai împotriva emoţiilor negative 
în sine. Credinţa înlesneşte şi instaurează dragostea 
frăţească, iar aceasta conferă autenticitatea unei vieţi de 
credinţă. “Iar noi am cunoscut dragostea pe care 
Dumnezeu o are pentru noi şi am crezut în ea. Dumnezeu 
este dragoste, iar cine rămâne în dragoste, în 
Dumnezeu rămâne, şi Dumnezeu rămâne in el” 20) . 
Legionarii care continua sa cultive dragostea de 
Dumnezeu şi să sădească permanent calitatile şi virtutiile 
de înţelegere, tolerantă si bunătate sufletească 
reprezintă adevarate focare pentru românii (adolescenţi, 
tineri său adulţi) doritori de a-şi împrospăta intimitatea 
cu virtuţiile perene. In timp ce trăiam întemniţat în 
puscaria din Chisinau si Galata (Iaşi), împreuna cu Vasile 
Bodai 21) un student la Drept) Vasile Jucan (ţăran, tânăr 
de vreo 28 de ani) si badia Ioan Jucan, (de vreo 43 de 
ani), toti din Mănăstirea Humorului (jud. Câmpulung- 
Buc.), din primele zile am rămas impresionaţi de 
smerenia şi profunda evlavie a bădiei Jucan în timpul 
rugăciunii de seara şi dimineaţa. Noi fuseserăm obişnuiţi 
a ne ruga în pricioare, însă din acea zi am îngenunchiat 
si noi, si ne obisnuirăm si noi să adaugăm la rugăciunile 
obişnuite, si Psălmul 50...! In acel an am mai învatat ceva 

20) I, Ioan, IV, 16. 

21) Vasibe Bodai, legionar din “Gărzile Incazarmate”, căzu la 21 Ianuarie 1941, icus de 

mitralierele- armatei comandate de generalulu Antonescu, care se rebela împotriva 
guvernului legionar si fu sprijint de armata germana, în frunte cu ambasadorul german, 
pentru a răsturnă guvernul legionar. 


65 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


de la camaradul Ioan Jucan: să postim in fiece vinere 
(bând numai ceai sau apă)...Dacă acest camarad (şeful 
unui mic cuib din Mănăstirea Humorului) ar fi fost lipsit 
de căldura bunătăţii şi eleganta sufletească, poate ca nu 
l-am fi imitat, iar odată puşi în libertate (Julie 1940) nu 
ne-am mai fi aminitit de el cu atâta dragoste şi admiraţie... 
Acuma însă, ca si în toate aceste decenii, simt că noi cei 
trei mai tineri simţirăm o adevarată plăcere in 
convorbirile cu bădia Jucan si faptul ca am putut convieţui 
in aceias celula, pentru noi a fost o adevarată binefacere 
şi o bucurie. “După cum acel ce face o bucurie unui alt 
om, devine raspânditor de bucurii -scria Căpitanul - 22) de 
voioşie in societate, pentrucă cu o bucurie, face o suta 
de alte bucurii”. 

Problema care se prezintă astazi, cu un dramatic 
realism, este tocmai faptul care revelează o tot mai mare 
instreinare si îndepărtare între “eu” si “celalalt”. 
“Progresismul” modernist nu se referă la imbunatatirea 
vieţii sufleteşti, nici la căile care duc spre echilibrul inte¬ 
rior, ci la perfecţionarea vieţii materiale şi la idolatrizarea 
maselor anonime. 23 ) Nu ar fi just daca am margini 


22) “Circulari si Manifeste”, pag. 170, din “Inaugurarea Consumului Legionar-Obor”. 

In altă parte scrie Căpitanul: “Tu ai supărat pe un om. El a plecat supărat si la rândul 
său a supărat pe altul. Acela si el pe altul, si asa mai departe. Pe luciul apei piatra 
face val si un val o sută. încât un om nervos care se supără pe un altul devine 
răspânditor de supărări si de dureri pe apa liniştita a sufletelor”. 

23) Cel mai mare psiholog al secolului XX, Cari G. Jung, amintindu-si de Hobbes (“homo 

homini lupus”) atrage atenţia asupra dramaticului destin ce ne asteapta daca nu ne 
opunem irupţiei si năvălirii forţelor iraţionale în viata zilnica: “Der Mensch hat 
tatsachlich Grund genug, jene unpersonliche Krafte zu fiirchten die im 
Unberwussten wohnen”. Wir befinden uns in seliger Unbewusstheit liber jene 
Frafte, weil sie niemal oder wenigstens fast niemals in unseren personlichen 
Handeln und unter gewonnlichen Umstanden in Erscheinung treten”. 
(Grundwerck, C.G. Jung, Bând 4, capitolul: “die Autonomie des Unbewussten”, 
pag. 20: Walter Verlag, Olten, Freiburg im Bresigau, 2. Auflage, 1987) 


66 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


obsesiunea progresului material (economic, globalist şi 
tehnologic) numai la câmpul de acţiune al -marxismului. 
Am putea spune că, mai curând înfrângerea marxismului 
din Rusia a întărit frontul sătanic al instaurării egoismului 
ca ideal de viată datorită simbiozei cu lumea democraţiei 
liberale. Nimănui nu pare să-i treacă prin cap şi să arunce 
idea vinovăţiei colective pe spatele elitelor cari unite sub 
stindardul internaţionalismului globalist pretind să 
dezavueze şi să descalifice dăruirea de sine si dragostea 
de Dumnezeu, în numele “dreptăţii (justiţiei) Sociale”, 
adică a egoismului feroce mascat de frazeologia sofista, 
şi generoasa fabricare a legilor care sunt votate cu un 
adolescent entusiasm. “Socialul” eparte de a “asocia” si 
“a înfrăţi” sau “egala”, produce o distanţare tot mai 
accentuată intre “Yo” şi “Celalat”. Ortega y Gasset, 
marele filozof spaniol, acum săptezeci de ani, în plină 
epoca liberală 24) constata încă de atunci un fenomen de 
treptata înstreinare între Yo” si “Celalat”. Campion al 
aristocraţiei spirituale (deşi se declarase “liberal”) descrie 
un crâmpeiu din realitatea popoarelor orientale (referitor 
la raportul şi relaţia între “Yo” si “Tu” (“Celalalt”). Susţine 
că în extremul orient (China şi Japonia), cu toate că exis¬ 
ta o mare densitate de populaţie, lumea a pastrat forme 
de conduită mult superioare în comparaţie cu Occidentul. 
In limba japoneza nu se întrebuinţează “Tu” sau “yo”. 
Ambele pronume personale au fost înlocuite: în loc sa 
spună “tu” zic “aceasta minune care zace în prezenta 


2,) Jose Ortega y Gasset: “El hombre y la gente” Rev. de Occid., Madrid, 1980, pag. 
166: “Porque antes, en mi soledad radical y en mi infancia, yo crefa que todo el 
mundo era yo o, lo que es igual, mfo. Los otros no eran mas ni menos yo que YO; los 
tenia por identicos a mi, y a mi como identicos a ellos... Peor lo Tuyo no me es, tus 
ideas y convicciones no me son, las veo como ajenas y a veces contrarias a mi”... 

67 








"Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


mea”, iar în loc să zică “Eu”, zic: “Acest mizerabil care 
stă în prezenta ta”... 

Educaţia bazată în “civilizaţie” şi în idea unui progres 
demiurgic-leviathanian este ridicata la gradul de 
“amartia” său rebeliunea împotriva lui Dumnezeu, şi în 
special contra legii supreme a dragostei (carităţii). 
“Stapânitorul” (“Principele”) acestei lumi pentru a 
accelera rebeliunea în sufletul indivizilor încurajează 
minciuna şi ipocrezia, ca credincioase aliate ale invidiei 
care, implacabilă si demoniaca îsi înfige ghiarele în 
cele mai gingaşe sentimente a fiinţei. Fiinţa 
omenească, sub jugul aceşti sătanice slăbiciuni nu mai 
simte nevoia de a se “apropia”, “înţelege şi descoperi 
frumuseţile sufleteşti a “celuilalt ; daca o face atunci o 
face numai ca să-i descopere slăbiciunile si să-i înjosească 
calităţile şi virtuţiile. Omul creştin în general şi legionarul 
în special îşi dinamizează toate resursele spirituale şi 
morale pentru a-i “fi de folos” si a-1 “îmbunătăţi 
daruindu-i bunătate. Romano Guardini 25) parea ca, 
uneori, sintoniza gândurile şi sentimentele cu acelea a 
le Căpitanului, când scria: “Şi în momentul în care unul 
îsi arată interes pentru celalalt şi-şi arata interes pentru 
necazurile şi durerile celuilalt ca si cum ar fi ale săle, 
dovedeşte ca vibrează cu unul din sentimente cele mai 
adânci care ar putea exista în cea mai abstracta lege 
morala. Personalitatea individului poate să dovedească o 
profunditate mai adanca decât infinitudinea naturii”. 
Căpitanul scria: “Legionarul cânt vine la cuib să fie cu 
inima buna. 26) In tot ce a vorbit si scris Căpitanul si 

25 > Romano Guardini, “El espiritu del Dios Viviente”, Ediciones Paulinas, Bogota/Co- 

lombia, 1979, pag. 19. 

26) Carticica Seguilui de Cuib”, Colecţia Omul Nou, 1971, Munchen, 

Germania, 1971, p. 12, Punctul 9. 

68 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Moţa pluteşte îndemnul spre dragoste şi bunătate. In 
Scrisoarea către Filipeni 27) Sfântul Apostol Pavel scrie: 
“Bucurati-vă mereu în Domnul; iaraşi vă zic, bucurati-va! 

Bunatatea voastră să fie cunoscută tuturor 
oamenilor” 28) . 

Dragostea de aproape nu este o simplă lozincă sau 
afirmaţie retorică. “Asa bunaoara, dacă văvedea un om 
în primejdie, datoria de onoare a unui legionar este 
de sări pentru a-1 sălva, înfruntând primejdia... 
Trebuie să împarta bucuriile şi durerile cu toti 
camarazii lui. In orice ocazie, în lume, nu numai în 
lumea legionară, el trebuie să-si aleagă locul cel mai 
greu” 29) . 

Bunatatea, ca expreşie dinamica a dragostei de 
Cristos şi de apropae, împreuna cu cinstea si cu 
înţelegerea sunt armele cele cai eficace împotriva 
răutatii şi invidiei.. Mail mult.: se răsfrânge si întinde 
ca o binecuvâantare asupra fiinţelor care au fost obişnuite 
să se adape mereu din învăţăturile împrăştiate în mod 
generos de către apostolii egoismuluii sătanic şi le 
strecoară în inima bucuria de a ştie că există fiinţe cari 
cu toată naturalitatea îşi ajută prietenul, camaradul sau 
necunoscutul când acesta ajunge la greu. In străfundul 
conştiinţei fiinţa împotmolită în egoism şi bântuită de 


271 Sfântul Apostol Pavel. “Scrisoare către Filipeni”, IV, 4. 

281 Cărticică Şefului de Cuib”, punctul 29, pag. 34/35. 

29) Sfântul Grigorie Sinaitul scria: “Pentruca voieşte ca purtând, după lege, lupta cea 
buna a MINTII NOASTRE, SA PUTEM LUA CUNUNA SI SA FIM MUCENICI 
ADEVARATI, BURUIND NU PE PAGANI, CI pe Satana însusi, care în tot ceasul 
aduce în noi atacurile sale ca pe nişte aprinderi, învapaiate. Precum soarele, 
striluncind în locurile cele murdare, nu se amesteca cu murdăria, asa nici harul nu 
se amesteca cu înşelăciunea, ci rămâne curat, ba mai vârtos o topeşte pe aceasta” 
(Filocalia, 7) 


69 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


flăcările apetiturilor de a se simţi adulat şi măgulit, 
impreună cu febra de a îngrămădi cât mai multe aplauze 
din partea mulţimii care se bălăceşte în cele mai triviale 
superficiălitati, simte că adevărul si esenţa vieţii zace în 
aceia cari în mod tăcut şi anonim îsi ajută aproapele 
împrăsţiind bunătatea şi dragostea. Chiar fiind 
servitorii “Principelui acestei lumi”, îşi dau seama de 
dramaticul rol pe care şi-i l-au impus, dar plăcerile 
pricinuite de succesele materiale şi sătisfacerea poftelor 
şi concupiscenţei sunt mult superioare clipelor de 
luciditate. In aceste momente de conştiinţă clară a 
realităţii lumea luciferică se îndărătniceşte şi se îndârjeşte 
cu mai multă decizie în lupta de destrămare a dragostei 
de Dumnezeu şi a credinţei în mântuirea sufletelor. Ar¬ 
mele lui Leviathan se perfecţionează cu ajutorul lui “mass- 
media”, difuzând cele mai degradante imagini şi 
încercând sa pervertească sufletele nevinovate a 
adolescenţilor şi copiilor românilor si creştinilor în ge¬ 
neral. In “Cranii de Lemn” 30) , acum şasezeci si ceva de 
ani, apărură aceste rânduri ca răspuns la ofensiva 
satanismului: “Vrem sa construim deci (şi, cu ajutorul 
lui Dumnezeu vom construi) o celula de strălucitoare 
lumină, care va acţiona, adică va lumina si deci va mântui. 
Nu suntem creatori de lumină. Ea se află numai la 
Dumnezeu. Nu suntem făuritori ai mântuirei dorite, ci 
vrem să fim simple unelte ale acestei forţe salvatoare, pe 


30) Ion Moţa: “Cranii de Lemn”, Colecţia Omul Nou, Miinchen, 1970, pag. 21; In alta 
parte scrie: “Esenţa nu poate fi găsită si captată decât la izvorul ei: la picioarele 
Mântuitorului, sub iubitoarea oblăduire a lui Dumnezeu. Vrem viaţă, scântee 
mântuitoare, vrem cale isbăvitoare... Eu sunt calea, adevărul si viata”, e 
esenţa neclintită a lui Isus. Deci la El, la Dumnezeu, la harul său am alergat, 
pentru a primi scânteea vieţii pe care s 'o redăm Neamului nostru...” p. 20/21. 


70 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


care n "o căutăm aşadar în altă parte decât în singurul 
loc unde se afla: la Dumnezeu. Deci: La ICOANA!” 31) 
“Mântuirea tarii noastre de pacostea stăpânirii lui 
Anticrist, atârna de vrednicia noastră! Dumnezeu a 
spus ca Biserica nu va fi doborâta nici de porţile iadului, 
pentrucă Dumnezeu a avut încredere în vrednicia 
oamenilor, în alipirea lor de Dumnezeu. Dacă însă noi 
nu ne vom trezi si nu vom porni la împlinirea datoriei 
noastre, în războiul pe care l-au pornit ostile diavoleşti, 
atunci prăbuşirea va veni, cum a venit şi aiurea. Şi cine 
ştie câte veacuri de ispăşire, în robie şi chin, vor trebui 
să treacă peste vieţile nenoriciţilor noştrii urmaşi, până 
când să vrednicim a ne bucura din nou de stăpânirea 
Bisericii asupra sufletului oamenilor” 32) . In timp se scriam 
aceste rânduri a lui Moţa din “Testament” mi-am amintit 
de un cutremurător adevăr spus de San Bernardo de 
Clairveaux:” Porr inter ea quae fiduciam praestant et 
materiam spei, unum illud maximun est, de quo nune 
coepimus loqui: Qui est ex Deo, verba Dei audit. 
Nonnullos enim sic interdum audientes invenies, ac si 
nihil ad eos perineant quae dicuntur: non intrare cor 
suum, non discutere mores suos, non cogitare, ne forte 
quod audiunt, dictum sit propter eos.” 33) . Lumea de astazi 
e obişnuita sa asculte si sa citească Sfânta Scriptura, 


31) Ion Moţa, “Cranii de Lemn”, Colecţia Omul Nou, Editura Mişcării Legionare, Buc. 

1940, p. 20/21 

32) Ion Moţa, “Testamentul”, Colecţia Europa, Miinchen, Ed. 7-a, 1992, pag. 26/27. 

335 San Bernardo de Clariveaux, “In septuagesima, Sermo Primus: “Intre toate misterele 
speranţei noastre se evidenţiază acel pe care îl menţionări înainte: “Acel care este 
a lui Dumnezeu asculta cuvântul lui Dumn2ezeu. Unii asculta ca si cum 
cele spuse nu ar fi pentru ei. Nu chibzuiesc, nu reflectează, nu examinează conduita 
lor, nu se gândesc ca poate aceia ce regisţrează se spune pentru ei”. (Obras Comple- 
tas, III, BAC, Madrid, 1985, p. 386. 


71 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


Filocalia, operile marilor martiri, sau tratatele de filosofie 
a elinilor, Descartes, Leibniz, Hegel, Herder, Hartmann, 
Scheler, Pieper, Jaspers, Heidegger, său Tillich, etc. si 
admiră sau aplaude adevărurile şi înţelepciunea ideilor, 
însă le inregistreaza nu pentru a asimila, însera şi altoi 
adevărurile în propria structură psiho-mintala, ci, mai 
curând în vederea unei posibilităţi de face exibiţii, de 
erudiţie cu ocazia întrunirilor sau reuniunilor sociale... 
cu convigerea că simpla menţiune a admiraţiei şi stimei 
fată de valorile perene ar fi suficientă pentru ca lumea 
să creadă, ca vibrează cu ele în mod autentic... 

In lumea legionara nu se întâmplă acest lucru. Profun¬ 
da credinţă strecurată de Căpitan în inimile legionarilor 
şi miile de martiri morţi în aceasta credinţă, fac ca 
legionarismul să se adape permanent de la izvoarele celui 
mai mare educator a neamului românesc. Evident, s 'ar 
putea ca şi între legionari să existe fiinţe de buna credinţa 
însă cu o limitară capacitate de dragoste fie din cauza 
unui scepticism strecurat în suflet (din pricina 
suferinţelor), fie pentrucă nu au reuşit încă să se adape 
suficient din învăţăturile şi suferinţele Căpitanului, a lui 
Moţa şi a celorlalţi eroi şi martiri legionari. 34) . 

Când nu se cultiva dragostea, când nu se împrăştie 
“inima bună” sau bunătatea, în sufletul nostru germinează 
nu numai răceala, ci şi spiritul critic, iar acesta dă năstere 
la o nuanţă de crescânda îngâmfare său infatuare, 
caracteristică a lui “homo politicus” si “homo 
demagogicus”. Asă apare “homo homini lupus” 


34) Sfâtul Ignatie, în drum spre martiriu între numeroasele sfaturi i-a scris Sfântului 
Policarp (care fu ars de viu puţin după ce Sfântul Ignaţie fusese sfâţiat de fiarele 
sălbatice în Roma): “Ingrijeşte-te cât poate de mult de unirea credincioşilor... 
tolerează-i cu spirit de DRAGOSTE asa cum ai făcut-o şi o faci şi acuma...” 


72 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


leviatanian, pe care Hobbes l-a descris cu adevarata 
pasiune întrezărind timpurile actuale stăpânite de 
umbrele luciferine a ateismului democratic şi a 
globalismului materialist. Lumea legionară păstrează 
fierbintea credinţă în destinul Neamului nostru şi lupta 
pentru generoasă împrăstiere a sentimentelor care 
înnobilează firea şi apropie fiinţa spre stră lucitoarea 
lumina a lui Isus. 


73 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 1 


V SPIRITUL DE SACRIFICIU 

“Qui perdierit animam suam propter Me, inveniet eam” 

(Matei, X, 39) 

“Sacrifică tot, calca-te pe tine în picioare cu toate poftele 
si cu tot egoismul din tine...” 


(Căpitanul, “Cele zece 
porunci legionare”, 
din Cărticica Şefului de cuib) 

“Moţa în şanţ plin de sânge, 

Şopteşte murind rugăciunea: 

- “Moartea la pieptu-i ne strânge 
Sa crească mai mândra Legiunea, 

Sa faci Căpitane o tară, 

Ca soarele sfânt de pe cer!” 

“Dar jertfele sfinte ard pururi în noi, 

Jertfele ne-au mântuit, 

Si cresc din morminte martirii eroi, 

Neamul se’nalţă sfintit” 

(Din cântecul Eroilor Mota-Marin, 
de Rau Gyr) 

“...Sa-ti fie pilda de îmbartatare sfinţii mucenici, care 
adeseori mulţi împreuna, iar altadata câte unul, si în multe 
si felurite locuri, s 'au nevoit pentru Cristos si au răbdat 
barbateste, cu puterea ce le-a venit de Sus, în trupu?? de 
lut, tăieturile fierului si tot felul de chinuri, lucruri mai 
presus de fire”. 


(Sfântul Isac Şirul, sec. VI) 


74 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Coordonata noastra sprirituala majora este, fara 
îndoiala, simţtul omeniei, izvorît din echilibrul sufletului 
românesc. Acest lucru îl observam (nu numai noi, românii 
din exil) si din faptul că după aproape zece ani de la 
prăbuşirea “sistemului” care aparţinea “democraţiei de 
masse” şi după unirea acesteia cu “democraţia liberala 
sau reprezentativă” românii nu au suferit nici un fel de 
metamorfoză sufletească. In alte tari (Polonia, Cehia, 
Slovacia, Germania Orientala, Iugoslavia si mai ales Ru¬ 
sia) popoarele respective au simtit în adâncul firei o 
desfigurare. Nu e nevoie sa convieţuim mult timp în 
mijlocul acestor popoare pentru a detecta că fenomenul 
masificării forţate a deslanţuit în intimitatea lor un 
fenomen de “des-spirituilizare”. Nu putem nega apariţia 
anumitor fenomene de “uitare” a câtorva obiceiuri sau 
“obişnuinţe” minore însă care nu par sa contribuiasca în 
mod decisiv la o “metanoie”. 

In ambele democraţii, aceşti cincinzeci de ani s 'a 
idolatrizat rezolvarea tuturor problemelor în termeni 
statistici si matematici. “Intelighentsia” româneasca (ne 
referim la rămăşiţele marxiste deghizate, sau nu...) a 
urmat paşii celor două mari puteri (conduse de corifeii 
pe care Sfântul Ioan Evanghelistul îi botezase “cele doua 
Bestii”), dar poftele de îmbogăţire materială prin 
globalizarea activităţilor comerciale şi economice nu au 
pătruns în stratul ţărănesc, asa cum s 'a întâmplat în tarile 
amintite mai sus. Românismul si-a păstrat intact o mare 
parte din structura psiho-mintală, preferând să plutească 
pe “spaţiul mioritic”. Deoarece, cum spunte Sfântul 
Ieronim: “Apud Christianos, enim non qui patitur; 
ut ait quidam, sed qui facit contumeliam miser est”. 1) 
Românul nu s 'a molipsit de barbarii de rase si ideologii 


75 





"Legionarismul sau trairea virtuţilor 


streine si tiranice. Si-a păstrat “omenia”. Si-a păstrat 
echilibrul sufletesc si nu a permis ca lipezimea si lumina 
centrului din suflet 2) sa fie inundate deoarece acolo e 
lăcaşul Sprintului. Datorită acestui spirit de “omenie” 
românul si-a pastrat şi atitudinea de senină răbdare în 
prezenţa “celuilalt” (lui “Alter-ego”), care-i permite să 
procedeze cu “înţelegere” omenească, si nu cu graba care 
împiedecă judecata cumpătată. Mulţi învăţaţi, specialişti 
în filologie, lingvistica, etimologie si semantica ar trebui 
să se ostenească luni, şi poate ani, ca să nimerească în 
engleză, germană, franceză sau orice altă limba moder¬ 
na equivalentul cuvântului “omenie”... Nu-i nici o 
îndoiala ca faptul de a-ti păstra senina răbdare si 
înţelegere în fata iureşului de nedreptăţi, samavolnicii, 
ipocrezii si prigoniri este o autentica dovadă de mare 
spirit de sacrificiu. Asa ne-a învatat Căpitanul si ne-a 
îndemnat afirmând cu hotarîre: “toti legionarii sunt 
gata să facă orice jertfa cu bucurie” deoarece “fiecare 
jertfa înseamnă un pas înainte către victorie” 3 ’. 

Căpitanul se pare că a voit ca legionarismul sa 
întrupeze şi să împreuneze în stilul său de viaţă aceste 
două mari virtuti ancestrale: spiritul omeniei si spiritul 
de jertfa, si se pare ca insista in aceasta convingere când 
scrie: “Nu se poate ca jertfa noastra să nu fie înţeleasă 
de Români, sa nu le cutremure sufletul şi conştiinţele 
si să nu fie un punct de pornire, un punct de înviere al 
lumii româneşti 4) . 

“Noi daca am intrat in Legiune nu cerem nimic pentru 


1} San Jeronimo. “Cartas”, Edicion bilinglie, BAC, Madrid, 1972, p. 91: “Intre creştini, 
cum spun unii, nu-i mizerabil acela care suferă ofenza, ci acela care o comite”. 

2) Atât Sfânta Teresa de Avila, cât si Sfântul Ioan al Crucii inspiraţi, scriu ca în 
centrul sufletuluii zace Spiritul Domnului. 


76 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


noi, ci dăm, dăm suflet, dăm muncă dăm suferinţă, 
dăm tot ce avem pentru ziua cea sfântă a biuinţii 
Neamului Românesc” 5) ...Deoarece “Sufletul superior 
îsi găseşte marile satisfacţii în plăcerile luptei: si ale 
sacrificiului” 6 ’. Aceasta dăruire de sine ajunge să fie o 
obişnuinţă în fiinţele care au reuşit să atingă un înalt 
grad de convorbire cu propria interioritate. Numai aceia 
care fac eforturi permanente de auto-întelegere ancorând 
cu gândurile în luminişurile sincerităţii absolute 7 ’ reuşesc 
sa se bucure de frumuseţile gândurilor cari nasc si 
înfloresc cu petale de idei înălţătoare. Mi-amintesc un 
episod trăit în Copenhaga, în anul 1961, cu ocazia 
Congresului International de Psihologie Aplicata. 8 ’ 
Invitatul de onoare a fost Julien Huxley. Cred ca în aceias 
seara, în care un psiholog american (Thymothy Leary) 
de la Universitatea din Harvard (SUA) prezentase 
rezultatul cercetărilor realizate cu unii pacienţi, 
întrebuinţând LSD, J. Huxley, comentă la cină (mâneam 
la masa vecină) că el însusi avu curajul să experimenteze 
droga, si să contate sensaţiile de irealitate si fanteziile 


31 Căpitanul in “Cărticică Şefului de Cuib”, Colecţia Omul Nou, 1971, pag. 14. 

4> Căpitanul in “Pentru Legionari”, Colecţia Omul Nou, Madrid, 1951, pag. 155. In alta 
parte scrie: “Legionarul... va fi trimis în mijlocul lumii... sa se jertfească, pentru a 
se deprinde cu depăşirea propiei lui persoane, slujindu-si neamul” (Pentru 
Legionari, p. 319) 

5) Căpitanul, Cărticică Şefului de Cuib”, pag. 49 (65/51) 

6) Căpitanul, Idem, pag. 61, (83/51) 

7) Joachim Bodamer, “Wege zu einem neuen Ich”, Herder Bucherei, Freiburg im 

Bresigau, pag. 43: psihologul german vorbind de individul fara ideale, -datorita 
automatizării gândurilor- scrie: “Der ERholungszwang wiirde keine so hektischen 
und iibertriebenen sinnleeren Formenannehmen, wenn wir lernen wiirden uns jeden 
Tag fur kurze Zeit, in Volliger Stille und schweigendem Nichtstun tnirmerisch 
gehenzulassen; auch dies regelmassing Ohne Zigarette und Radio, ohne Ablenkung 
durch das Aussen, ein lautloses Sichsinkenlassen in sich selbst,...” 


77 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


copilăreşti, trăite în culori aproape necunoscute... 
Afirmând că numai aşa se pot explica căutările 
nesăţionase a tineretului american după drogile pe care 
Thymothy Leary le intrebuinţa pentru “uşurarea 
problemelor şi a stărilor psihotice a clienţilor tineri”. 
Aceştia neavând nici un fel de satisfacţii - lipsindu-le 
finalităţi sau ţinte la care să aspire, şi pentru care să 
lupte, se refugiau în atitudini mintale care justificau 
neascultarea faţă de normele stabilite şi se rebelau 
contra valorile tradiţionale.In felul acesta, dat fiind ca in 
timpul adolescentei emoţiile se învăpăiază cu uşurinţa 
iar urgenţa de a-si desvălui părerea si mai ales 
sentimentele reprezintă o prioritate, necesitatea de a pro¬ 
testa îi fac pe tineri sa urmeze orice idee care conţine 
contrarietăti, sau - aceea ce e mai dramatic - care se 
identifică cu antipodul logicei (în psiholgie acest fenomen 
are un nume: “gândirea sau cugetarea schizofrenică”). 
Pentru acei tineri (din decada anilor 1960-1970, în special) 
logica se identifica cu situaţia de anormalitate, facându- 
şi din aceasta un ideal. Aşa născu “hippiesmul” cu o 
masivă difuzare a alcoholului si mai ales, a tuturor 
drogilor. Din SUA regresiunea si fanatizarea pentru 
idealurile de anormalitate se extinseră şi în Europa şi 
China, având tragice consecinţe şi în rândurile anumitor 
“stiinţifici” 9) . 

In general, nu numai în interioritatea tineretului, ci 
si în aceia a adultului, sufletul se “ofileşte” când nimeni 
nu le prezintă bucuria ce se simte când se găsesc cărările 


8) XIV International Congress of Applied Psichology”, Christiansborg Castle, Copenhagen, 
Denmarck Augst, 13-19, 1961. Autorul acestor rânduri a reprezentant Psihologia 
din Argentina. 


78 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


care duc spre dăruirea de sine si care măreşte setea de 
înălţare sufletească 10) . Gide, în “Cahiers” n) ştie ca 
ruginirea vieţii interioare este datorita cultivării amorului 
propriu şi a “slavei deşerte”, când scrie: “Recunosc, era 
un egoism, însă un egoism mai nou, mai curios, si care 
îmi întărea si mai mult auto-suficienta. Subliniez aceasta 
expresie: “auto-suficienta” a fost morala mea”. Acest 
inmoralism Gide-ian pe care Gabriel Marcel l-a 
considerat ca o încecare de a fi presentat în lume ca “o 
morală superioaăa” 12) iar Julien Benda explica marele 
lui succese datorita “1 'hypertrophie de 1 'esprit de finesse 
et la castration de 1 esprit de systeme”, care este “une 
des causes 'evidentes du succes de Gide preş de 
1 'actuelle societe” 13) . Indivizii lipsiţi de naturala dispoziţie 
de a considera aproapele ca un depozitar de virtuţi şi 
calităţi, se perfecţionează în arta de a-si atribui călită 
tile altora si, în baza acestei “opere” de “împodobire 
fictivă a “Ego-ului” îşi ridică nivelul de iubire de sine în 
asa hal, încât pentru “Celalt” nu-i rămâne decât un su¬ 
perficial interes. “La nature de 1 amour propre - scrie 
Pascal - et de ce moi humaine est de n 'aimer que soi et 
de ne considerer que soi” 14) . 

Persoanele care se agata disperate de moment, 15) 
căutând satisfacerea concupiscenţelor, a plăcerilor 


9) Putini ani, numai după prezentarea drogei LSD ca metod de psiho-terapie, Thymothy 

Leary, descoperitorul terapiei si profesor la Harvard, după ce reuşi sa fie şeful unei 
noi scoli de psiho-terapie cu mulţi tineri profesori cari il urmara, căzu el însusi 
victima viciului, împreuna cu toti studenţii si profesorii auxiliari, refugiindu-se - ca si 
hipii - într'o “colonie de droghisti” (mai târziu fiind arestaţi). 

10) Goethe spunea: “Ce-as fi eu fara tine, public drag? Toate gândurile mele ar fi un 

monolog toate senzaţiile mece opace” (Echermann, II) 

U) Andre Gide, “Cahiers d 'Andre Walter”. 

12) Gabriel Marcel: “L'homme problematique, Pleyade, Paris, 1960. 

13) Julien Benda, “La france Byzantine”, Gallimard, Paris, 1945. 


79 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


senzuale si a bunurilor cari deşteaptă invidia altora, nu 
numai că nu sunt capabile de un spirit de abnegaţie, ci 
dispreţuiesc chiar pe aceia care cultivă actul 
desprinderii de sine. In acest dispreţ se observă cu 
multă claritate esenţa satanică care zace în interioritatea 
omului dedicat cultivului egoismului. Actul dăruirii de 
sine, în schimb e o importanta “vrednicie. “Dar aceasta 
înviere cât si mântuirea tării noastre de pacostea 
stăpânirii lui Anticrist, atârnă de vrednicia noastră! 
Demnezeu a spus ca Biserica nu va fi doborita nici de 
porţile iadului, pentrucă Dumnezeu a avut încredere în 
vrednicia oamenilor, în alipirea lor de Dumnezeu” 
scria Mota 16) . “Toţi legionarii sunt gata sa facă orice 
jertfă cu bucurie... Că fiecare jertfă înseamnă un pas 
înainte către victorie” subliniază Căpitanul 17) . 
“Vrednicia”, adica dăruirea de sine, adică spiritul de 
sacrificiu sunt o condiţie a “ruperii” din sine a “bucuriilor 
pământeşti, “si ceva mail mult: “smulgerea din 
dragostea omenească” totul “pentru Cristos şi 
Legiune.” E mai uşor sa te rupi de bucuriile pământeşti 
decât sa te smulgi din “dragostea omeneasca”, pentru 
ca aproape orice persona care renunţă la bunurile 
materiale si economice, pentru a trăi cu foarte puţin 
(strictul necesar), cu timpul - si asta am trait-o majoritatea 
legionarilor - satisfacţia de a trăi cu foarte puţin ne per¬ 
mite să constatăm existenţa voinţii noastre pe care o călim 
si-o putem orienta spre alte renunţări sau “bucurii”. E 


14) Pascal, “Oevres Completes”, Gallimard, Paris, 1954, p. 1123. 

îs) Virgiliu scria: “Sed fugit interea, fugit inreparabile tempus” (Georg. 3, 284) 

161 Ion Moţa: “Testamentul lui Ion Moţa", Colecţia Euripa, Miinchen, 1982, pag. 26/27. 
17) Căpitanul, “Cărticică Şefului de Cuib”, Col. Omul Nou, Miinchen, Traian Golea, 
1971, p. 14, 1971 


80 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


mult mai greu, însăsţte “smulgi din dragostea 
omenească” (părinţi, fraţi, soţie, fii, sau prieteni). Acest 
lucru l-au trăit aevea sfinţii Ştefan, Ignatie, Policarp, 
Antonie cel Mare, Francisc, Sfanta Teresa de Avila, etc. 
şi alţii ca aceştia. Căpitanul a vrut însă să ne ridice si pe 
noi, adică măcar să aspirăm, măcar să nădăjduim a ne 
ridica mai sus: “Pentru învierea neamului meu în 
orice clipa să stau gata de moarte”. Nu erau simple 
cuvinte, nu era retorică efectistă: “lata acum, ne-a adus 
Dumnezeu aici, în faţa celei mai mari jertfe pe care 
putea s "o dea Mişcarea Legionară”. 18) Iar noi ne 
gaseam chiar în fata trupurilor lor, când depuneam 
jurământul. Toţi cei prezenţi, legionari adulţi, prietenii 
Legiunii, si Fraţii de Cruce ne-am înfiorat si cutremurat 
în acel moment. Nu existau antecedente similare. Poetul 
se inspirase când a scris “Rugăciunea unui Dac”, noi 
citisem isprăvile de eroi a lui Mircea, Ştefan cel Mare si 
Mihai Viteazul. Ne aminteam de parfumul poetic al 
legendei edificării “Curţii de Argeş” sau “Pe un picior de 
plai, pe-o gura de rai...”, de vitejia lui Horia, însotit de 


18) Căpitanul. “Jurământul Gradelor Legionare”: “Ori de câte ori am fost în fata unei 
fertfe legionare mi-am spus: Ce îngrozitor ar fi, ca pe sfânta jertfa supremă a 
camarazilor să se instituiasca o castă buruitoare, careia sa i se deschidă porţile către 
viata afacerilor, a loviturilor fanstastice, a furturilor, a îmbuibărilor, explotarii altora. 
Deci au murit unii, pentrucă sa slujească poftelor de îmbogăţire, de viata comodă 
si desfrânare a altora!... Să punem inima, fruntea si trupul Ilui Moţa si a 
camaradului, sau Marin temelie Naţiunii Romane. Fundament peste veacuri pentru 
viitoarele măriri romaneşti. Sa punem deci pe Moţa si Marin baza viitoarei elite 
româneşti care, ea, va fi chemată sa faca din neamul acesta, ceeace abea întrezăreşte 
mintea noastra... Deaceea veţi jura că ati înţeles, ca a fi elită legionară, în limbajul 
nostru nu înseamnă numai a lupta si a învinge, ci înseamnă: Permanenta 
jertfire, in slujba Neamului, ca ideia de elită este legata de ideia de 
JERTFA, de sărăcie, de trăire aspră a vieţii ca unde încetează jertfrea de 
sine, acolo încetează elita legionară. Vom jura deci, că vom lăsa prin legământ 
urmaşilor să vină sa jure la mormântul lui Moţa si Marin pe următoarele condiţii 

81 








'Legionarismul sau trairea virtutiloi" 


Cloşca si Crisan, sau Tudor Vladimirescu, dar nu 
întâlnisem nici un episod atât de emoţionant pe care îl 
intuiam ca istoric şi unic, nu numai pentru noi, ci pentru 
între neamul nostru. Acolo zăcea trupul care scrisese în 
“Libertatea” de Crăciun (No. 37-38, 1936: “Iar pentru 
aceasta, să nu fugim din faţa jertfei pentru 
APARAREA CRUCII!. Numai această jertfă poate 
răscumpăra, pentru urmaşii nostrii, pe ISUS 
CRISTOS, numai prin această jertfă îl vor putea avea 
pe CRISTOS între ei, în zilele de Crăciun ale anilor 
viitori, ale veacurilor viitoare...Legionarii români 
cari, în aceste zile de Crăciun, luptă pentru Cruce 
pe pământul spaniol, vă cheamă să-i urmaţi!...’ Si 
doar nu trecuseră decât puţine luni, foarte puţine! Iar 
numai o lună înainte (22 Noembrie, 1936)) Scrisese Ion 
Moţa: Se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Cristos! 
Se clătina aşezarea creştina a lumii! Puteam noi să 
stăm nepăsători? Nu e o mare binefacere sufletească 
pentru viata viitoare, să FI CĂZUT IN APARAREA LUI 
CHRISTOS?” 19) - 

Asa stăteam noi pironiţi, cu braţele spre cer, în acea zi 
de 12 Februarie. Numai trei luni ne separau de cele 
publicate în “Libertatea”... Iar noi ne aflam acolo, la câţiva 
metrii de corpul sfârtecat a lui Moţa si a lui Marin. Deci 
era adevărat! Căzuseră în apararea lui Christos iar Moţa 


esenţiale ale elitei, pe care noi înşine jurăm: 1) Să trăim în sărăcie, ucigând in 
noi poftele de îmbogăţire materială. 2) Să trăim o viată, aspra si severa cu 
alungarea luxului si îmbuibării. 3) Să înlăturăm orice încercare a explotarii 
omului de către om. 4) Să jertfim permanent pentru tară. 5) Să apărăm 
Mişcarea legionară cu toata puterea noastra împotriva a tot ce ar putea s o 
ducă pe căi de compromitere; sau împotriva a tot ce ar putea să-i scadă 
macar, înalta linie morală” (Cărticică Şefului de Cuib si “Circulari si Manifeste” 
(Colecţia Europa, “Miinchen”, 1981, pag. 120. 


82 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


ştia ca nu se va mai întoarce viu! Eram martorii unui 
eveniment unic în viata României! Dar nu eram conştienţi 
de acest fapt. Trăiam prea intens momentele ca să ne fi 
putut îndepărtă de prezent si să fi apreciat măreţia acestei 
întrebări: “Nu e o mare binefacere sufleteasca pentru 
viata viitoare SA FI CAZUL IN APARAREA LUI 
CHRISTOS?” 20 >. 

Afara de creştinism nici o religie nu a suferit asupriri. 
Religia creştina este unica care s 'a născut fiind asuprită 
si prigonită dintru început si până astăzi. Jertfa su¬ 
prema a Fiului lui Dumnezeu a initiat lungul calvar al 
pătrunderii credinţei creştineşti în omenire. Si asa cum 
întreaga istorie a omenirii - începând cu moartea si 
învierea Mântuitorului - a fost ţesută de creştinism, tot 
aşa la noi, istoria românismului va fi desfăşurată sub 
semnul lui Corneliu Z. Codreanu si a lui Ion Moţa, si a 
şiragului luminos de martiri si eroi căzuţi în tot acest 
timp, deoarece, ca si creştinismul - dar o mie de metrii 
mai jos - cum scrie Căpitanul, legionarismul s 'a afirmat 
prin jertfe si martiraj. Moţa reprezintă un fenomen unic 
in viata românilor, deoarece alegând voluntar MOARTEA 
EROICA, DECI ANTICIPÂND SACRIFICIUL 
CUTREMURĂTOR s 'a aşezat pe un fagas, supra- 
istoric sau extra-istoric. 

Acest lucru este cu atât mai semnficativ cu cât trăim 


19) Ion Moţa, “Testamentul”, pag. 6 

Ion Veverca, scria: Drumul pe care-1 ia fapta noastra este acela al jerfei, al morţii. 
Nu fiindcă dispreţuim viaţa pur si simplu, ci fiindcă atunci când ni se cere 
moartea, noi murim cu consţiinta veşniciei, rămânând deasupra noastră crezul 
în nemurirea sufletului pe care îl purtau cu ei strămoşii noştri si pe care noi îl 
regăsim viu în toată firea simţirii noastre”. (“Suflet si gând legionar”, Colecţia “Omul 
Nou”, Madrid, 1952, pag. 22. 


83 







’Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


într'o etapă istorică care ar parea sa apartina 
Leviathanului: apariţia lui “New Age” si a înstăpânirii 
economiei materialiste, însoţita de legiferarea uniformă, 
si a comercializării valorilor (totul sub promiţătorarea 
etichetă a globalizarii”) 21) . Cu atât mai actuală este 
apariţia eroilor si martirilor cari nu fac parte din această 
istorie, ci se plasează pe meridianul supra-istoric sau 
extra-istoric, care a fost initiat de Mântuitor, si continuat 
de Sf. Ştefan, Sf. Ignatie din Antiohia, 22) Sfântul 
Policarp din Smirna si miile de martiri creştini cari si- 
au dat vieţile pentru Cristos. Moţa alegând bucuros 
moartea eroica contra oştirilor luciferine a anticipat 
sacrificiul cutremurător si semnificaţia dăruirii de sine 
si, s'ar putea spune, că a anulat conţinutul de 
“istoricitate” dându-i demnitate de “supra-istoric” (ceia 
ce înseamnă ca nici un istoriograf nu s 'ar încumenta să 
menţioneze asemenea act ca simplu “eveniment”. Numai 
un filozof al istoriei de statură sţiintifica, obiectivitate şi 
talent, (cum ar fi bunăoară un Ibn Khaldun, Vico, 


21) Martin Heidegger citeaza cartea lui Nietzsche (“Nebunul”) în care apare afirmaţia: 

“Va veni un moment in care se va da bătălia pentru stăpânirea pământului - care se 
va da în numele unor doctrine filozofice fundamentale”. Heidegger lămureşte: 
“doctrinele filozofice fundamentale” nu sunt doctrine de profesori, ci limbajul 
adevărului asupra celor existente ca atare, adevăr care este insasi metafizica sub 
forma, metafizicii a absolutei subiectivităţi” a vointii puterii.... Cu iniţierea luptei 
pentru stapânireaa pământului se plineşte era subiectivităţii....” (“Holzwege” Freiburg 
im Bresigau), 1951. 

22) Sfanţul Ignatie din Smirna: “Pentru nimic nu ma atrag bucuriile acestei lumi, nici 

împărăţiile acestei vieţi. Prefer sa mor pentru Cristos decât sa domnesc peste toată 
lumea. “La ce-i serveşte omului bogatia intregii lumi daca-si pierde sufletul? Iar 
naşterea mea este inminenta, scurzati-ma fraţilor si nu ma impiedecati sa trăiesc! 
Nu va incapatinati in a mă impiedeca sa să mă amagiti cu pământescul! Lasaţi-mă sa 
contemplez lumina pura!” (Scrisoarea Sfântului Ignatie din Smirna (“Padres 
Apostolicos, Seleccibn de Textos de Espiritualidad, Editorial Lumen, Buenos Aires, 
1967. 


84 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Herder, Burckhardt, Spengler, Toynbee, sau Ortega 
y Gasset, sau alţii de talia lor) ar putea si ar fi în stare să 
profileze în mod obietiv transcendenta unor figuri ca 
Corneliu Z. Codreanu şi Ion Moţa. 

Figurile supra-istorice sunt ca si cugetările sau 
gândirile cari nu sunt exprimabile prin cuvinte, deşi 
existenta lor este reala si lasă dîri adânci în spiritul 
epocilor si a culturi omenirii. Personalitatea care nu poate 
fi localizată ca ‘istorică” (din cauza supra-istoricitatii si a 
spiritualităţii care o radiaza) împrăştie sete de adevăr 
şi foame de spiritualizare. 

Citind cu atentie “Faptele Apostolilor” ne dăm seama 
de supranaturalul firilor apostolilor si martirilor creştini, 
mai ales dacă îi comparăm cu indivizii cari au avut 
dramaticul rol de asupritori şi călăi, si care s 'au 
caracterizat mereu prin stilul lor de viaţă “naturală”, adica 
lipsită de înălţime sufletească si de aspiraţii anagogice, 
si alipită de obsesia “schimbărilor” si a “modificărilor” 
(deci din formele temporale a superficialiţătilor cari se 
alimentează infrigurate din desărtaciunea vanităţilor). Ion 
Moţa s 'a inspirat din Sfânta Evanghelie si din istoria 
martirilor creştini când a scris înălţătoarele cuvinte: 
Totala aservire a interesului personal interesului 
colectiv, hotarîrea de a-ti da pieptul tău zdrobit 
PENTRU A SLUJI LA TEMELIA BIRUINŢEI pe care 
o visezi, numai din aceasta transfigurare sufletească 
poate ţâşni victoria ta student român!. Când vei spune 
cumpliţilor tăi duşmani: Nu-mi pasă dacă mă veţi zdrobi 
sau nu, nu-mi pasa daca voi vedea sau nu ziua 
biruinţei, dar sunt sigur că JERTFA MEA VA ADU¬ 
CE PRĂBUŞIREA VOASTRA, si când porneşti si te 
menţii până la capăt pe aceasta hotarîre senina, nu încape 


85 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


nici o îndoiala ca porţi în tine o forţă pe care nici o 
tehnica represiva nu o poate birui. SPIRITUL DE 
JERTFA ESTE ESENŢIALUL! Avem cu totii la 
dispoziţie cea mai formidabilă dinamită, cel mai 
iresistibil instrument de luptă, mai puternic decât 
tancurile si mitralierele: este PROPRIA NOASTRA 
CENUSE!. Nici o putere din lume nu va putea evita 
prăbuşirea atunci când se menţine pe cenuşa unor 
luptători viteji CĂZUŢI PENTRU DREPTATE SI 
DUMNEZEU” 23) In toti fruntaşii Legiunii apare ideia 
sacrificiului ca un “leit-motiv” care zgudue cele mai 
profunde măruntaie ale sufletului legionar. In alta parte 
Moţa se întreabă: “Viu, sufleteşte viu, ce s 'a elaborat in 
viata noastra interioara? Ce biruinţe asupra poverilor 
omeneşti am repurtat noi, spre a putea sa ne simţim 
astăzi mai apropiaţi de Mântuitorul care se naşte? 
Nu ştiu ce vor zice teologiii, despre a căror ştiinţă n 'am 
multa cunoştinţă, dar măsura invierii noastre 
interioare, măsura creştinătăţii noastre vii, eu o vad 
mai ales IN MĂSURA JERTFEI pentru BINELE 
ALTORA: a unei fertfe personale, liber, cu dragoste 
si elan consimţite, fără gând la respectarea formala a 
nu ştiu căror reglemente bilaterale dintre noi si 
Dumnezeu. Jertfa aceea care e deslanţuită în noi DIN 
DRAGOSTE, dintro dragoste pentru altceva decât 
fiinţa noastră, jertfa aceea care ne inunda pustiindu-ne 
aşezarea omenească a vieţii dar ne încălzeşte totodată 
cu satisfacţii pe care nu le poate cuprinde graiul omenesc, 
această jertfă e faptul care smulge de pe fiinţa 


23) Ion Moţa, “Cranii de Lemn”, Colec. “Omul Nou”, Ediţia Monumentul MM, Ed. Mişcării 
Legionare, pag. 174. 


86 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


noastra carapacea nesimţirii faţă de cele 
dumnezeeşti, si transformându-ne în rana vie (de 
“soare si sânge” cum ar spune Radu Gyr), ne pune în 
directa comuniune cu Dumnezeirea care pătrunde 
năvalnic si deadreptul în sufletul nostru. Si devenim astfel 
vii sufleteşte, mai vii, mai creştini. JERTFA ESTE 
ASTFEL MĂSURĂ CRESTINATATII NOASTRE” 24) 
Acum, in pragul noului mileniu, când lumea este 
stăpânită de nesatioasa poftă de satisfacere a simţurilor, 
iar scara axiologica a lui Satan a reuşit să pună în frunte 
vanitatea ca tintă supremă, cuvintele de alarmă a lui 
Huizinga, Ortega y Gasset, Jaspers, Sciacca sau 
Pieper sunt înnecate de strigatele victorioase ale 
campionilor globalizarii si mundializarii degradării 
morale, cuvintele, si jertfele Căpitanului şi a lui Moţa 25) 
ne apar ca nişte adieri angelicale înălţătoare, care ne 
învită sa ne întoarcem din nou la Icoana: spre înălţimi: 
sus! Sus, tot mai sus! Cum spunea Căpitanul: “Si jertfa 
noastră va creşte până la cer, iar Dumnezeu, Supremul 
Judecător, ne va auzi şi pe noi! 26) 


24) Idem, pag. 203-204 

25) Sfântul Ioan Gura de Aur a scris acum o mie sase sute de ani: “Dacă mulţimea no 

era in stare să înţeleagă puterea cuvintelor Domnului nostru Isus Christos, ce sens 
şi care era obiectul să fie pronunţate? Avea finalitatea ca lumea să-si fi dat seama ca 
Mântuitorul a mers să fie sacrificat în mod conştitent si nu involuntar, nici fortat. 
Discipolilor însă le proroci sacrificiul voluntar nu numai din acest motiv, ci pentru 

ca să-i obişnuiască cu ideia că trebuiau să asiste la patimile Lui, şi în felul acesta să 
suporte cu mai multa uşurinţa sacrificiul suprem” “Omiliile asupra Evangheliei 
Sfâantului Matei”, Biblioteca de Autores Cristianos”, Madrid, 1956, II. p. 336. 

26) Căpitanul, “însemnări dela Jilava”, pag. 15) 


87 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


VI ONOAREA LEGIONARA 

“Decât să învingi pintr'o o infamie, mai bine sa cazi 
luptând pe drumul onoarei”. 

Căpitanul (“Cărticică Şefului de Cuib) 

“Desigur satisfacţiile de conşţiintă ne sunt mari atunci 
când ştim că prin această abdicare ni-am îndeplinit o 
datorie de onoare si de caritate pentru aproapele nostru”. 

Moţa (“Cranii de Lemn”) 

“Operae precium est udire, qui omnia prae divitiis hu- 
mana sperunt, neque honori magno locum neque virtuti 
putant esse, nise effuse affluant opes”. 

Titus Livius 

“Sie singen von Lenz und Liebe, von sel 'ger goldner 
Zeit Von Freiheit, Mănnerwiirde, von Treu und Heiligkeit; 
Sie singen von aliem Siisse, was Menschenbrust 
durchbebt, Sie singen von aliem Hohen, was 
Menschenherz erhebt”. 


Ludwig Uhland 

“...Believe me for mine honor, and respect to mine ho- 
nor, that you may believe...” 

Shakespeare 


88 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Intr 'o lume care ţipă cu inconştienta bucurie la ideea 
de a luneca pe făgaşul uniformizării internaţionalizării, 
globalizării şi a nivelării valorilor, conştiinţa autenticităţii 
stilului de viată bazat pe credinţa în Dumnezeu este 
menită să se dilueze. In faţa apariţiei unui om stilizat 
după şablonul civilizaţiei care proclamă, înebunit de 
entuziasm, ca libertatea este unica finalitate aducătoare 
de fericire pământeasca, legionarismul, prin 
zguduitoarele jertfe aduse de Căpitan, Moţa şi toti 
martirii, reîmprospătează valorile strămoşeşti si 
creştineşti “făcând un bine şi ne cerând nimic în 
schimb” 1 *. Intr 'o singură frază, într 'un context lapidar, 
Căpitanul inserează o idee care ar putea fi considerată 
ca una din principalele constelaţii a spiritului legionar, 
daca o examinam cu rabdare si in profunzime. In cele 
sase legi fundamentale ale cuibului legionar, “legea 
onoarei” apare in ultimul loc, şi totuşi se pare că conţine 
esenţa întregei educaţii legionare când semnalează: 
“Mergi numai pe căile indicate de onoare”. Luptă, si 
nu fi nicodată misei. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât 
să învingi printr'o infamie, măi bine să cazi luptând 
pe drumul onoarei” 2 * Căci “drumul onoarei” arată fiinţei 
calea spre lumina dătătoare de viată, care oferă binele şi 
bucuria supremă. Cum spunea Keats 

“A thing of beauty is a sontant joy” 

pentru ca puţin după aceia să scrie: 

“A thing of beauty is a joy for ever” 

iar onoarea a fost si este considerata mereu ca supre- 

11 “Circulari si Manifeste”, Col. “Europa”, Munchen, 1981, pag. 42. 

2) “Cărticică Şefului de Cuib”, 1971, pag. 7, Punctul 3. 

89 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


ma bucurie si suprema frumuseţe. Din cele mai vechi 
timpuri prototipul “omului-erou” se caracteriza prin cele 
mai nobile virtuti. Eroul se identifică cu excelenţa în 
perfecţiune având în adâncul fiinţei esenţa virtutiilor 
nobile 3) . Platon 4) identifică “omul de onoare” cu “omul 
de inimă” care cultiva virtutiile moştenite şi le 
manifestează prin acte de bravură si nobleţe (eupatrizii). 
Socrate 5) formulează idealul omului de onoare sau a lui 
“eleutheros anthropos” prin câteva cuvinte: “Unicul 
lucru de care omul de onoare (omul de “bine” sau 
“căutător de bunuri spirituale”) trebuie să ţină seama în 
toate acţiunile este dacă ceeace face este drept sau 
nedrept, dacă faptele lui sunt demne de un bărbat de 
onoare, sau sunt demne de un răufăcător”. In primele 
secole românii combăteau pofta de îmbogăţire si 
concupiscenţele. In momentele de pericol, când duşmanii 
înconjurară armatele consulului Minutiu, cetăţenii Romei 
îl aleseră pe L.Q. Cincinatus ca să-i salveze. Acesta îsi 
ara tocmai puţinele pogoane din jurul casei, iar Titus 


3) Max Scheler scria: “Held” ist nun jener ideale menschliche, halb-gottliche (Heros 

der Griechen) oder gottliche Persontypus(...) der mit dem Zentrum seines Seins 
bezogen ist auf las Edle und die Realisierung des Edlen - also “reiner”, nicht 
technischer Lebeswerte-, und dessen Grundtugend natiirliche Adel des Leibes 
und der Seele, und entsprechender Edelsinn ist” “Schriften aus dem Nachlass”, Zur 
Ethik und Erkenntnislehre”, Bând I, Francke Verlag, Bern, 1957, pag. 313). 

4) Platon: “Consider ca e necesar sa potrivesc discursul meu conform logicei impusa de 

natură din care au ieşit oamenii inimoşi. Au fost oameni de inimă deoarece avură ca 
părinţi la fel oameni de inimă. Asa ca vom sublinia întâi si întâi ca sunt născuţi din 
familie nobilă, în al doilea rând învăţăturile si educaţia primita. In sfârsit trebuie sa 
subliniem ca au realizat isprăvi mari pentru a arăta ca gloria lor a fost demnă de 
meritele lor” (Politica) 

5) Platon, “Apologia lui Socrate”, (in “Obras Completas de Platon”, Cia. Edit. Continen¬ 

tal, Mexico, 22, D.F., 1957, Tomo I, p. 97. 


90 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


■ 

Livius adaugă: “Să stiti toti aceia care preferaţi bogăţiile 
materiale a lumii acesteia, şi credeţi că nu exista onoare 
si virtuţi decât în lucrurile care abundează” 6) . Chiar 
Mommsen, cu toată bunăvoinţa avută faţă de apariţia 
anumitor stiluri de degenerare (cauzate de filtrările de 
viata “democratică”) regreta că romanii nu reuşiră să se 
opună 7) pătrunderii obiceiurilor greceşti aduse de 
comercianţi, saltimbaci, şi de traducătorii sau comedianţii 
din insulele Ionice, si subliniază, decadenţa în special 
desprestigiul si degradarea justiţiei când scrie: “Aceasta 
solida instituţie - magistratura - slăbise treptat. Si asa 
cum se întâmpla în toate părţile în acel timp, şi chiar 
astăzi, unde se înstăpâneşte banditismul, si in Roma se 
obişnuieşte cerşirea funcţiilor publice, iar acest lucru 
molipsi stilul de viată nobilă introducându-se influentele 
în rezolvarea si dictarea sentiţelor juridice”. După cinci 
secole de viată bazată înt 'un stil de viaţă virtuoasa, si o 
educaţie izvorîtă din cele mai nobile sentimente fata de 
Patrie, foamea de a se vedea flatat, linguşit şi invidiat, 
împreună cu setea de îmbogăţire materiala care satisfa¬ 
ce trecătoarele si josnicele sentimente de mărire, 
aroganta şi superbia, nu reuşiră să destroneze complect 
valorile spiritului, dar dădură “carte de cetăţenie” celor 
mai josnice, egoiste si degradante obiceiuri menite să 
inlocuiască treptat valorile şi virtutiile ancestrale. 

Omul de onoare este un depozitar al constelaţiei celor 
mai frumoase virtuti creştine, dar este şi omul voinţii. 
Inteligenţa care movilizeaza procesele gândirii şi 
descoperă frumuseţea valorilor morale, îsi dinamizează 


6) “Operae pretium est audire, qui omnia prae divitiis humana sperunt, neque honori 

magno locum, neque virtuti putant esse, nise effuse affluant opes”. 

7) Theodor Mommsen, “Romische Geschichte”, Berlin, 1928. 

91 










'Legionarismul sau trairea virtulilor 1 


energiile pentru înscăunarea acestora in actele zilnice, 
adica în interacţiunile cu aproapele. In descoperirea scării 
axiologice influenţează si “intuiţia” bergsoniana 8) (care 
ar fi o ruda îndepărtata a instinctului) si se pare ca 
impreuna cu procesele gândirii sistematice (inteligentei) 
ajunge să descopere cele mai sensibile nuanţe a 
virtuţiilor. Voinţa de însuşire şi identificare totală cu 
adevărul implica însă o luptă pentru conservarea unei 
sincerităţi cu sine însusi şi cu aproapele, ceeace aduce 
cu sine o automatică revelaţie inteligibilă a profunzimilor 
insondabile ale regiunii psiho-mintale unde domneşte 
egoismul în mod suveran. In aceasta încleştare, vointă 9) 
de a instaura virtuţiile se ciocneşte frontal cu “dragostea 
de sine” care este obligată să cedeze în parte şi să facă 
loc sincerităţii cu sine însusi, recunoscând superioritatea 


8) Henri Bergson, “Les donees inmediates de la conscience” en “Revue de Methphysique 

et de Morale” 

9) Voinţa este determinata si dinamizată de legea morală. Kant afirmă că hotarîrea 

voluntară se inclina spre o conformare cu legea naturală, cu condiţia ca voinţa să 
aibă nevoie de orice sentiment (de orice natură) pentru a lua aceasta decizie,şi, 

dacă, ca atare, nu se determină numai în virtutea legii; acţiunea ar avea atunci 
un accentuat caracter legal, dar nu caracter moral (Iminanuel Kant,: “Kritik 
der Praktischen Vernunft”, Berlin, 1955. In alta parte scrie: “Aşadar, pentru - ca 
legea morală să aibă influentă asupra vointii no e nevoie de invocare a niciunui scop 
stranio (strein) care ar dispensa (scuti) legea morală, pentrucă nu ar produce decăt 
o simplă şi zadarnică ipocrezie, si daca chiar este periculos să admiten lăngă legea 
morală contribuţia altor motive (spre exemplu motive de interese), atunci ne rămâne 
sa determinam grija cum se transforma legea morală într'un dinam si ce efect ar 
produce - în acest caz - asupra facultăţii noastre de dorinţa: deoarece, in ce priveşte 
chestiunea de a ştie cum ar putea o lege să fie “per se” si în mod imediat un 
principiu determinant pentru voinţa (ceea ce constituie, totuşi, caracterul esenţial 
al oricărei morale), este o chestiune de nerezolvat pentru raţiunea omenească si 
care ne îndeamnă a cunoaşte cum este posibilă voinţă liberă. Aşadar, nu trebuie sa 
arătăm a priori cu se face ca legea morală conţine în sine uu motiv, ci ce este, sau 
care este efectul care se produce în spirit (sau care ar trebui ăa se producă)”. (Kritik 
der Praktischen Vernunft”, Idem.) 


92 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


“dragostei de aproape”, si, mai ales de Dumnezeu. 

Dragostea de aproape, credinţa in Dumnezeu si totala 
identificare cu sinceriritatea - ca virtute căutătoare de 
adevăr usureaza legionarului limpezirea conştiinţei 
morale. In efortul făcut de autoreflectie (adică 
cunoaşterea proceselor petrecute in miezul conştiinţei) 
se produce o liniştire si amorţire a simţurilor, în timp ce 
razele disperse ale conştiinţei se centrează intro 'o ima¬ 
gine care oglindeşte infinitul. Fiinţa căutatoăre de adevar, 
dragoste de Dumenzeu, iubire de aproape şi sinceritate 
alungă furtunile forţelor iraţionale care îl încătuşează în 
poftele satisfăcătoare de egoism. Gratie a acestei cuceriri 
spirituale legionaismul se poate scufunda în adâncimile 
celor mai înălţătoare transfigurări care-i permit sa 
sesizeze pulsaţiile existentei vecine cu trăirile angelicale. 
Omul de onoare nu poate convieţui cu inautenticitatea 
integranta a sferei dominate de ipocrezie.. Aceasta, sclavă 
credincioasa a sofisticei, îsi justifica existenţa degradând 
demnitatea individului si desfigurându-i trăirile. 

In lumea noastra actuala - stăpânită de idea obsedanta 
a progresului infinit sub egida si “auspiciile” inegalabilei 
democraţii - psihologii (mai ales acei dedicaţi problemelor 
sociales si culturale 10) constată că intimitatea persoanei 
normale (adica a “individului-tip”) a suferit un alarmant 
început de dezorganizare a vieţii psiho-mintale. Toţi sunt 
de acord că atât tinerii cât şi adulţii sunt inferiori 
generaţiilor din primele patru-cinci decenii a secolului 
douăzeci, deoarece, treptat, au pierdut “isteţimea” si 


101 Menţionam, în treacat pe Lersch, Binswanger, Frankl, Mira y Lopez, Thomae, 
Heyer, Karl Biiler, Joad, Jung, Mannheim, Spranger, Jaspers, toti regretă cu 
durere semnele de desfigurare a personalităţii omului “comun”. 


93 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


“luciditatea” necesară pentru injghebarea ideilor 
personale; adică se costată că a slăbit independenţa de 
gândire datorită unui fenomen de lenevire a 
raţionamentelor (sau: a ruginirii articulaţiilor care 
uşurează procesele gândirii) n) Rezultatul acestui fenomen 
este că “omul-tip” (sau “persoana normală”) ca să ascundă 
pocesul de oxidare a capacităţii de a gândi independent, 
recurge la ideile strecurate de “mass-media” şi se 
minunează de “progresele” limbajului (care manifestează 
aspecte de un realism îndrăzneţ,) si acceptă comentariile 
servite la radio si televiziune, cu naturalitatea unui “de 
la sine înţeles”. 12) Acceptă tăcut (uneori ceva surprins, 
chiar uluit) spectacolele, conferinţele, sau ştirile 
comentate referitoare la scandaluri, inmoralitaţi, 
perversiuni, asesinate în masă, răzbunări sângeroase si 
ironizarea credinţei în Dumnezeu (sau chiar combaterea 
făţişa a religiei). Se produce o adevarata sciziune în 
intimitate şi în comportarea zilnica: continua sa meargă 
la Biserică şi să îndeplinească datoriile de credincios, 
dar în viaţa de toate zilele, în birou, fabrică sau în orice 
altă activitate, se simte înstreinat de trăirile şi vieţuirile 


U) Arthur Hubscher se pregunta: “Wie kann sich der gewunschte Prozess der Reinigung 
und Klărung vollziehen? Wo sind die Denker, die ihn tragen und die Fackel 
weiterreichen werden in eine kunftige schopferische Zeit?... Der weltferne Denker 
- Wir sehen ihn noch heute gellegentlich aufeiner Tagung. Leise, in sich versunken 
spricht er zu uns aus der Ferne dessen was ihn sein Leben Iang bewegt hat” (“Denker 
userer Zeit”, Piper Verlag, Munchen, 1956, p. 62. 

12) Ritmul nai accelerat a imaginilor si simboalelor presentate (în mod audio-vizual) are 
efect negativ în concentrarea mintală, iar acest lucru influenţează într 'o micşorare 
a capacităţii de percepţie (imaginile devin tulburi, fragmentate sau întunecoase, 
simbolurile nesigure, ideile confuze, memoria e de scurtă durată, si în schimb creşte 
nevoia de a se agăţa de referinţe, păreri, şi idei streine, pentru a evita nesiguranţa 
...si a se simţi mai sigur identificându-se cu părerea “altuia! cu “prestigiul anonimitatii 
sau a popularităţii. 


94 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


legilor morale derivate din credinţa în Dumnezeu. Câtă 
dreptate are acest mare vizionar, erou şi martir al 
legionarismuilui, românismului si creştinismului, Ion 
Moţa, când scria: “Am constatat pierzătoarea RĂTĂCIRE 
A SUFLETULUI ATAT IN VIATA INDIVIDULUI, cât si 
în a FAMILIEI, şi a societăţii naţionale. Probe suficiente 
nu putem da în cadrul unui articol, în care ne vom mărgini 
sa afirmăm si să citam puţine exemple, sub rezerva de a 
ne completa ulterior. Individul de azi are sufletul 
rătăcit, pierdut, stricat (nu ne contraziceţi prin citări 
de excepţii). Rătăcit, pierdut, stricat, în raport cu cerinţele 
sufletului-tip admis de Dumenzeu la viaţă, cerinţe 
stabilite în criteriul fundamental al vieţii: doctrina 
creştină... Azi insa, în regula generala, si mai ales în 
clasa conducătoare a neamului, spiritul creştin e aproape 
stins din suflete. E domnia Anticristului în viata 
individului (anumite forme exterioare si obiceiuri 
creştine la suprafaţă, dar vane în interior, salvează doar 
oarecari aparenţe şi superstiţii, dar nu mai cuprind nici 
o urmă de licărire sfântă, sau, în cazul cel mai bun, 
păstrează doar resturi atât de mici de spirit creştin, încăt 
acestea nu mai au efect cumpănitor pentru salvarea 
sufletului”). 13) 

Parţiala atrofiere a independenţii de gândire, 

împreună cu somnolenţa şi letargia 14) proceselor de 


Ion Moţa. Cranii de Lemn”, Munchen, 1970, pag. 49. In continuare Moţa se intreabă 
Cine indrăzneste, cu suflet curat, să nege aceasta domnie a Anticristului, aceasta 
pierzanie a vieţii sufleteşti a omului de azi?”. Rândurile citate fuseseră publicate 
mult inainte de “Cranii de Lemn", în “Pământul Strămoşesc”, din 15 Septembrie 
1927 !!! 

14) E vorba de o stare patologică care se manifestează, in general, printr 'o apatie (datorită 
- uneori - suspendării funcţiilor vitale. Alteori se manifestează ca rezultat al extenuării 
sferei psiho-mintale, in urma unui efort cu resultat negativ. 


95 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


gândire inclină persoana să-si îndrepte atentia cu 
preferinţă spre stimulele care nu pretind analize profunde, 
sau reflecţii cari obligă la o concentrare extenuantă, iar 
când face acest efort în mod automat gândirea se 
refugiază în stimulele imediate (cu preferinţă auditive 
sau uneori audiovisuale). Când e vorba, însă, de un individ 
cu un nivel intelectiv superior acesta reuşeşte să 
“înţeleagă” numai momentan conceptul citit sau 
ascultat, deoarece efortul pe care l-ar face în cazul că ar 
dori să-l încorporeze într'o eventuala scara axiologică 
(elaborată dinnainte de a fi suferit letargia) ar fi 
împiedecat de percepţia simultană a stimulelor colaterale 
(de concepţii diverse familiarizate cu trăirile recomandate 
de “establishment” -ul democratic-globalizant şi 
uniformizant). Conştiinţa de a nu “găsi loc” în intimitate 
pentru a incorpora în memorie şi în structură psiho- 
mintală o idee orientatoare a vieţii morale, este înlocuită 
uşor cu schemele de gândire dăruite în mod generos de 
noile “ateliere” sau “fabrici” în care se elaborează fraze 
pre-stabilite conţinând reţete ce oferă satisfacţii 
trecătoare. 

Are dreptate Ebner când afirmă că cugetarea etica nu 
poate fi uitată nicicând şi niciodată nu se stinge realitatea 
existenţei sale deoarece îi permite individului să 
reflecteze în jurul propriului “Eu”. Gândirea etica e 
compromisă în mod necesar şi “distensă” într 'o relaţie 
dialogică, care e posibilă numai când punctul de sprijin 


14) E vorba de o stare patologică care se manifestează, în general, printr 'o apatie (datorită 
- uneori - suspendării funcţiilor vitale. Alteori se manifestează ca rezultat al extenuării 
sferei psiho-mintale, în urma unui efort, cu rezultat negativ. 


96 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


se afla în relaţie cu Dumnezeu 15) . Fiinţa omeneasca însă, 
este zguduită de institutionalizarea obiceiurilor si 
habitudinilor menite să falsifice si să desfigureze esenţele 
si mai ales să descalifice si să dezonoreze valorile morale 
(fie prin derîdere, zeflemesire, sau atacuri menite să 
pericliteze scara axiologica sau să o distrugă). 

Iubirea de Neam si credinţa arzătoare în Dumnezeu, 
împreună cu educaţia primită în familie şi în Liceul mili¬ 
tar, i-au permis Căpitanului, din copilărie şi frageda 
adolescenţă, sa-si însuşească cele mai înalte valori morale. 
Mult înainte 16) de a fi fost arestat pentru întâia oara, 
Căpitanul reusise să se indentifice adânc cu cele mai 
nobile virtuţi. Curăţenia sufletească şi credinţa 
nezdruncinată în Dumnezeu explică acest luminos 
episod trăit când avea cam douăzeci si trei de ani: “A 
doua zi m 'am dus la prefectura de politie să duc mâncare 
la cei arestaţi. Acolo, tocmai era interogat şi retinut Iulian 
Sârbu, pentru motivul de a fi fost autorul manifestului. 
Văzând aceasta m 'am prezentat anchetatorului si i-am 
spus: “Nu e Sârbu autorul manifestului: eu sunt. La 
politie mi s 'a spus: -Domnule Codreanu trebuie să mergi 
până la Tribunal cu agentul”. -De ce cu agentul?” Am 
ripostat. Merg singur. Era prima dată când mi se 
punea cuvântul la îndoiala. Ma simţeam ofenzat”. 17) . 

Atât de înrădăcinată era convingerea că cinstea lui 
sufleteasca trebuia - în mod logic să fie împărtăşită de 


15) Ferdinand Ebner: “Ethik und Leben. Fragmente einer Mtaphysik der individuellen 

Existenz” Ed. Brenner, Innsbruck, 1921. 

16) “Pentru Legionari”, Editura “Colecţia Omul Nou”, Madrid-Munchen, pag. 135,1951. 

17) Nu, eu cu agentul nu merg. N 'are decât sa mearga la 20 metri in urma mea. Eu ma 

duc singur. Cuvântul meu face mai mult decât 20 de agenţi de politie, am 
plecat cu agentul la 20 de paşi după mine.” Pentre Legionari”, pag. 135/136. 


97 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


ceilalţi oameni încât protestul a surprins atât pe 
anchetator, cât si pe ceilalţi cari particpară la scena. 
Pentru a ajunge la această “convingere” în înlăuntrul 
fiinţei trebuie să aibă loc o adevarată mobilizare a 
facultatii de “discernământ” sau de “trezvie” 18) . In aceasta 
lupta de iluminare a înlauntrului si mobilizare a “trezviei” 
Căpitanul îsi lămuri şi însenina intimitatea, descoperindu- 
si ideea “culpabilităţii” 19) . In căutarea sinceră a înţelegerii 
de sine, ajunsese - în totală transparentă a sincerităţii - 
să se faca răspunzător nu numai de propriile culpabilităţi 
- cum scrie Ricoeur - ci şi de acelea cari aparţin şi pe 
care le pătimesc alţii. In multe momente ale scurtei lui 
vieţi părea că avea sclipiri din trăirea lui Iov modern, 
nevinovat, care pare ca nu găseşte explicaţii raţionale 
pentru acţiunile aşa zisei lumi “normale”. Ne este greu 
să uităm acele cutremurătoare rânduri scrise în temnită 
şi care au zguduit profund nu numai sufletele legionare, 
ci chiar a tuturor românilor de bună credinţă, si -în special- 
lumea streină care avu ocazia să citească “însemnările 
de la Jilava”: “Să lupţi pentru Biserica Patriei tale la 
marginea lumei creştine. Focul care arde bisericile de 
alaturi, isi intinde para până la noi. Luptăm, jertfim. 


l8) “Smerita -cugetare (“trezvia” sau “discernământul") este un har fara nume al sufletului 
având un nume numai pentru acei ce-au primit cercarea (experienţa ei). Este o 
bogăţie negrăită; este numirea lui Dumnezeu şi darul Lui. Căci zice: învăţaţi de la 
Mine”; deci nu de la înger, nici de la om şi nici de pe hârtie, ci “de la Mine” (Matei, 
XI, 29), adică din sălăşluirea din luminarea si din lucrarea Mea în voi: “căci sunt 
blănd si smerit cu inima” si cu gândul si cu cugetul; si “veţi afla odihna” din partea 
războaielor, su uşurare de gânduri “sufletelor voastre* (Filocalia, Sfântul Ioan 
Scararul, Cuvântul XXV “Despre preaînalta smerita-cugetare Pierzatoarea 
patimilor, ce se naşte în simţirea nevăzută”, Trad., Introd. si note de Pr. 
Prof. D. Dumitri Staniloae, Edit. Inst. Biblic, Bucureşti, 1980, pag. 296-298). 
t9) Paul Ricoeur, “Le conflict des interpretations”. Essais d hermeneutique , Paris, 
1969. 


98 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


cădem, ne ţâşneşte sângele din piepturi, să ne 
apărăm bisericile... şi biserica ne condamnă ca 
“periculoşi Neamuluui”, ca “rătăciţi, ca străini de 
Neam”. Ce tragedie în sufletele noastre!” 20) . 

O viată întreagă dedicată luptei pentru “iluminaţia co¬ 
lectiva” a Neamului, a avut ca centru ideea centrală 
“onoarea”: “Un mare moment de iluminaţie colectivă 
ca lumina unui fulger în mijlocul unei nopţi întunecoase 
în care o tinerime întreaga îşi voia viaţa de onoare 
pentru neamul nostru. Aceasta linie trece luminoasă 
dealungul întregii noastre istorii naţionale si continua 
virtual dealungul întregului nostru viitor românesc, 
indicând calea de viaţă şi de onoare pe care va trebui 
să mergem şi noi şi strănepoţii nostrii, dacă voim viaţă 
si onoare pentru neamul nostru” 21) . 

Spranger relationeaza conştiinţa curată a persoanei 
care insufla “Eu-” lui calea onoarei cu “vocea divină” 22) . 
Aceasta îi luminează orizontul amplificându-i înţelegerea 
de sine si-1 îndeamnă să-si împărtăşească bucuria 23) 
conştiinţei curate cu lumea inconjuratoăre. Faptele 
si actele omului de onoare se proiectează în mod univoc 
si extensiv contribuind în acelaş timp la transfigurarea 
conştiinţei curate în conştiinţa morală. Omul de onoare, 
dinamizat de conştiinţa morală “devine” model si far 
numai pentru fiinţele a căror consţiinte tind spre 
curăţenie aspirând la “înălţarea” spre demnitatea 
onoarei. “Noi întindem mâna noastra legionara numai 


20) “însemnări de la Jilava”, Colecţia Omul Nou, 1951, pag. 42) Cu traduceri în spaniola, 

germana, francesa, engleza. 

21) “Pentru Legionari”, Colecţia Omul Nou, 1951, Madrid-Miinchen, pag. 80. 

22) Eduard Spranger, “El Educador Nato”, Kapeluz, Buenos Aires, 1957. 

23) “Circulari si Manifeste”, p. 56 (46/51) 


99 









'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


acelora care prin faptele lor dovedesc că ştiu ce 
înseamnă onoarea şi se menţin pe linia ei” 23) . 

Omul de onoare, legionarul, nu poate, nici nu trebuie 
să aibă remuşcări de conştiinţă când actele şi faptele 24) îi 
sunt dictate de credinţa în Dumnezeu, iar aceasta,- 
credinţa- “le-a curătit inimile” 25) . Căpitanul revelează - în 
“Pentru Legionari” - cum a ajuns sa pună bazele omului- 
nou” român desvoltându-i dragostea de a trăi cu 
“conştiinţa curată”: “Acolo ne-am învăţat a gândi adânc 
si a urmări o problemă până în cele mai mici amănunte... 
Ne dădeam seama acum si mai mult în urma unei cugetări 
mai adânci că: “....Politicianismul acesta prin concepţia 
lui de viaţă; prin morala lui, prin sistemul democratic 
din care-şi trage fiinţa, constituie un adevărat blestem 
căzut peste capul ţării... Poporul român nu va putea 
rezolva problema jidănească mai înainte de a-şi firezolvat 
problema politicianismului său. Prima tintă de atins a 
poporului romăn, în drumul spre năruire a puterii iudaice, 
care-1 apasă şi sugrumă va trebui să fie năruirea acestui 
politicianism. O ţară îsi are jidanii şi conducătorii pe 
care îi merită. După cum tătarii nu se pot aşeza şi nu pot 
trăi decât în mlaştină, tot aşa şi aceştia nu pot trăi decât 
înfipţi pe mlaştina păcatelor noastre româneşti. Deci 
pentru a-i birui, va trebui să ne stârpim întâi popriile 
noastre păcate ...Ne-am hotarît ca atunci când vom ieşi 


24) Faptele Apostolilor, XV, 9: “...intrucat le-a curăţit inimile prin credinţa”. 

25) Karl Jaspers, “von der Wahrheit”, R. Pieper & Co Verlag Miinchen, 1958, pag. 1014: 

“durch eine selber nicht mehr kontrollierbare Gewissenspriing findet eine Fiihrung 
des Denkens im inneren Handeln statt. Wie ich liebe, ob ich Kraft einer Liebe 
denke, ob ich aus Liebe oder Hass einen Gedanken vollziehe, dass sind philosophisch 
wesentlich Fragen. Sie finden ihre Antwort in den Schritten des Philosophierens, 
das in Reinheit und Ernst, nicht ziigellos in der Zucht einer bloss formalen Disziplin 
seinen Gang geth”: 

100 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


de aici, dacă ne va ajuta Dumnezeu, să nu ne mai 
despărţim să rămânem uniţi si să ne inchinăm viaţa 
acestui scop. Dar până să en ocupăm de defectele 
neamului, am început să ne ocupam de propriile 
noastre. Ţineam şedinţe ore întregi şi fiecare spunea 
celuilalt defectele pe care le-a observat. Si căutam 
să facem sforţări pentru a ni le îndrepta. Era o 
problemă delicata, deoarece aşa e făcut omul: nu-şi 
asculta cu inima uşoară critica propriilor defecte. Fiecare 
crede sau vrea sa se arate ca perfect. Dar noi 
spuneam: întâi sa ne cunoaştem si sa ne îndreptăm 
PĂCATELE NOASTRE şi pe urmă vom vedea dacă 
avem dreptul sau nu de a ne ocupa şi de ale altora” 26) . 

In “Filocalia” Sfântul Maxim Mărturisitorul 
examinează tema lui “Anabasiz” sau “urcuşul” omului 
spre Dumnezeu 27) . Tendinţa de desprindere de tot ce este 
“allzumenschlich” si care ne “ ţintuieşte” sau pironeşte 
de cele pământeşti este condiţionată de curătireă de 
patimi si “prin cunoaşterea în duh a raţiunilor lumii”, 
care sunt primele trepte spre “contemplarea luminii 


26) In anul 1923 psihoterapia nu ajunsese încă să pună in practică metoadele “psihoterapiei 

grupale”, care abia după ultimul razboiu mondial începuse să fie cunoscuta şi să se 
extindă ca o soluţie pentru îmbunătăţirea sănătăţii mintale a persoanelor care sufereau 
de nevroze sau psiho-nevroze, şi care erau lipsite de mijloacele băneşti, necesare 
pentru a se supune unei psihoterapi individuale. Am putea spune că procedeul aplicat 
de Capitan cu persoane sănătoase, culte si însufleţite de un mare idealism, a dat un 
excelent rezultat: dovedind că o strânsă prietenie si camaraderie poate atinge culmi 
de perfecţiuni spirituale când acceptă sfidarea de a se mărturisi şi-si corija defectele. 
Această metoadă a fost înţrebuintată de călugării din primele secole, care se retrăgeau 
în pustiul Sinai, pentru a se ruga şi a posti practicând “trezvia” pentru mântuirea 
sufletelor. Neofreudinii au încercat sa imite primi creştini, crezând ca ar putea rezolva 
nevrozele în “şedinţele” sau “sesiunile” grupale, in care ei, profesioniştii, voiau să 
prezideze “sufletele”, ca şi cum ar fi “instanţe supreme”... 

27) Pentru Legionari, Colecţia Omul Nou, 1951, pag. 194. 


101 






’Legionarismul sau trairea virtuţilor 


spreme”. Urcuşul spre orbitoarea lumina a lui Isus este 
posibil numai prin “curăţirea de patimi”. Căpitanul, din 
propria experienţa ştia că omul nou, legionarul trebuia 
sa lupte pentru a se desprinde de defectele, patimile şi 
pulsiunile iraţionale (egoismul, invidia, dragostea de sine, 
egocentrismul şi egolatria) pentru a cuceri un spaţiu cât 
mai întins, destinat conştiinţei morale. Numai după câţiva 
ani după această “anabasiz” a vacareştenilor, Căpitanul 
l-a insarcinat pe Moţa cu organizarea Frăţiilor de Cruce. 
Acestea în cadrul şedinţelor săptămânale cu un “moment 
al Prieteniei” care nu este altceva decât o imitaţie a 
şedinţelor de sinceritate si de mărturisiri reciproce a 
defectelor si păcatelor puse în practica cu atâta succes 
in 1923, de către Căpitan cu vacarestenii. Atât în şcolile 
de Cadre FDC, cât si la Carmen Sylva si Rarău, Căpitanul 
nu a lasăt să-i scape prilej pentru a sublinia faptul ca 
raporturile de prietenie şi camaraderie între Fraţii de 
Cruce, Frăţiorii, membrii încadraţi şi Legionarii, trebuiau 
mereu întărite prin călcarea în picioare a ambiţiilor 
personale, invidiei, orgoliului şi vanităţii. Aceasta 
strivire sub picioare trebuie însoţiţă de arzatoarea 
dorintţă de a avea conştiinţa curată si “neprihănită”. 
Idealul “omului de onoare” este să atinga aşa grad de 
moralitate încât să-si poata aminti de faptele trecute - 
sau sa privească în faţă pe oricine - fără să se înroşească. 
Legionarii se simt încurajaţi în actele şi trăirile zinice de 
siguranţa că atât şefii cât si camarazii vibrează în mod 
adânc cu idealurile de integritate morala si limpezime 


“> Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia II, Ed. Harisma, 1993, Trad. si Note de Pr. 

Prof. Dr. Dimitru Staniloae, pag. 17 
29) “Circulari si Manifeste”, pag. 38, (29/51) 


102 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


de conştiinţă. In “Circulari si Manifeste” 29) Căpitanul 
subliniază si proclama ca legionarii sunt suficient de hotarîti 
“pentru a pune punct” faptului ca “problemele de Onoare 
nu mai interesează pe nimeni în societatea româneasca” 
care trăieşte într'o atmosferă de laşitate generală”. 
Legionarii se silesc - scrie Căpitanul - pentru onoarea 
numelui de legionar, a produce ce-i mai bun” atât în 
munca zilnică cinstită, cât si în contactul cu lumea 
româneasca sau streină, care însă sintonizează cu 
sentimentele de îmbunătăţire a intimităţii 30) . 

Atât Căpitanul cât şi Moţa asociază “forţa morală”, 
“Cinsţea sufletească”, “demnitatea omenească”, si 
“conşţiinta curata”, si le identifica cu virtutea onoarei. Este 
acea onoare de care Spranger 31) amintea că eoglinda 
Eului transparent, în marş spre căile care duc la 
libertatea spiritului. E vorba de acea libertate care invită 
la auto-disciplină şi la sacrificiul pentru valorile cele mai 
sfinte. E libertatea care dinamizează forţele morale spre 
o mai mare curăţenie sufletească. Sfânta Teresa de Avila 
32) spunea: libertatea îi îndeamnă să părăsească totul pentru 
Domnul Isus, lucru pentru care sunt “oameni de mare 
onoare”, renunţând la tot ce degradează fiinţa omenească. 

“Noi întindem mâna noastră legionară numai 
acelora care prin faptele lor DOVEDESC CĂ ŞTIU CE 
ÎNSEAMNĂ ONOAREA ŞI SE MENŢIN PE LINIA EI” 
scria Căpitanul treisute de ani după aceia 33) . 

30) Hace mucho escribfa Corneille: “II est des noeuds secrets, el est des sympathies 

Dont par le doux rapport Ies ames assorties 

S 'attachent 1 'une a 1 'autre et se laissent piquer 

Par ces “je ne sais quoi qu 'on ne peut expliquer” (Rodogune) 

31) Eduard Spranger, op.cit. 

32) Sfanta Teresa de Avila, Obras Completas, “Biblioteca de Autores Cristianos”, Ma¬ 

drid, pag. 343. 

33) Circulări şi Manifeste, pag. 46/51. 


103 








"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


VIL MOŢA 
sau 

ETERNITATEA ÎNFIPTA IN TIMP 

“Deus sic inest ut afficiat, ut infundat, ve potius ut 
infundatur et perticipetur, ita ut unurn perindem cum 
nostro spiritum esse dice quis non timuerit, etsi non 
unam personam unamve substantiam. Habes enim: qui 
adhaeret Deo, unus spiritus est” (I, Cor. 6 , 17 ) 

“Dulces moriem reminiscetur Argos” 

Virgilius 

“Dichterich wohnt der Mensch”. 

Holderlin 

“Se spune, ca strămoşi, cari au murit fără de vreme, 

Cu, sânge tânăr încă 'n vine, 

Cu patimi mari în sânge, 

Cu soare viu în patimi, 

Vin, 

Vin să-si trăiască mai departe 
In noi 

Viaţa netrăită”. 

Lucian Blaga 


104 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


“Să nu se caute aşadar forme artistice în aceste pagini, 
(dacă ar fi să descopere cineva aci cine ştie ce vrednicii 
de stil, acestea n 'ar fi datorite decât unei întâmplări, iar 
cel dintâi mirat as fi eu; cum mirat ar fi ostaşul care 
isbeşte cu sabia în fierbănţeala luptei şi află apoi, dela un 
gură-cască pitulat într'un ungher, că linia descrisă de 
sabie a fost de o mare eleganţă iar silueta luptătorului de 
fermecatoăre elasticitate). Iar marii cărturari să nu-mi 
caute pricina dacă în aceste pagini ar fi să găsească 
oareşicari gânduri şi rostiri care ar nesocoti rânduelile 
acelor desişuri ştiinţifice de adevăruri moarte (mai sunt 
ele atunci adevăruri?) din care ei n 'au putut culege, 
sămânţa vie a unui viitor mai bun pentru Neamul nostru, 
desiş în care ei n 'au găsit izvorul de putere şi de 
faptă pe care s o ridice, stavilă de netrecut, în faţa 
pieirii care ne cuprinde”. 


Ion Moţa, 

(Autobiografie în “CRANII de LEMN”) 


105 




"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


VII. MOŢA 
sau 

ETERNITATEA ÎNFIPTA IN TIMPT 

Clarvăzătorul si telepatul fac parte din fiinţele rare, 
excepţionale. Din această cauză oamenii de stiinta (în 
special medicii, psihologii şi biologii) nu prea vor să 
recunoască existenţa acestora ca fenomene “normale”, 
sau “aproape normale”. Clarvăzătorul nu observă, nu 
gândeşte, ci ştie. sunt unii care, afară de “a ştie” gândesc. 
Lectura gândirii probabil că este strâns legată cu 
inspiraţia religioasă, estetică şi ştiinţifică. Atăt Căpitanul 
cât si Moţa erau înzestraţi cu calităţi extraordinare, iar 
lupta lor, activităţile şi faptele eroice de cari au dat dovadă 
sunt indicii şi mărturii de virtuţi cari îmbinate cu înaltul 
nivel intelectiv si disciplina vointii au permis neamului 
nostru să se mândrească de aceste două mari figuri: cel 
mai mare educator: Căpitanul şi cel mai mare martir 
sau sfânt: Moţa ! 

Ionel Moţa s 'a născut în anul 1902, în acelaş an în 
care tatăl, Părintele Ion Moţa, punea temelia revistei 
săptămânale “Libertatea”, un săptămânal care a găsit 
foarte mulţi cititori, atât în Transilvania, cât si în restul 
tării. Din cauza atitudinii curajoase a revistei -care se 
ridica împotriva politicii de opresiune si desnaţionalizare 
a guvernului ungur din Budapesta, Preotul Ion Moţa a 
fost condamnat de numeroase ori şi obligat să facă 
închisoare împreună cu delincvenţii comuni. In timpul 
absentei tătălui-preot, fiul Ionel, - de o sclipitoare 


106 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


inteligenţă - primea mângâierile mamei, care-i explica ca 
absentele îndelungate a tatalui erau pricinuite de lupta 
dreptatea neamului românesc. Copilul începu să 
nutrească arzătoarea dorinţă de a păşi pe urmele tatălui 
sau când va fi mare. Chiar în toiul pubertăţii, când alţi 
copii continuau să se distreze cu jucării si să simtă 
parfumul basmelor, Ionel Moţa poseda o conştiinţă clara 
a teribilei realităţi în care se sbătea neamul românesc 
sub ocupaţia ungurilor. Cu izbucnirea războiului din anul 
1914 preotul Moţa, impreună cu întreaga familie trecu 
munţii şi se refugiăză la Bucureşti. Dacă ar fi rămas în 
Transilvania ar fi fost arestat si împiedecat de a continua 
opera de trezire a conştiinţei naţionale a românilor 
transilvăneni. In Vechiul Regat, părintele Moţa, împreună 
cu alţi refugiaţi şi patrioţi ardeleni a luptat pentru ca 
România să intre în războiu alături de puterile occidentale 
si împotriva acelora ale Europei Centrale. Ionel Moţa, 
avea 12 ani si frecventând liceul a trăit în atmosfera de 
profundă exaltare patriotică. Inferioritatea armamentului 
şi pregătirii ostăşeşti nu au permis armatei române să 
ocupe Transilvania, si a fost forţată să se retragă. Familia 
Moţa se văzu obligată să se stabilească la Iaşi, unde însepu 
o etapa de lipsuri materiale si economice. întreaga familie 
îndură frigul, foametea şi groaza unei iminente invazii în 
“triunghiul morţii”. Părintele Moţa fu trimis de guvernul 
român în misiune diplomatica si politica în Statele Unite, 
iar adolescentul Ionel Moţa rămase unicul bărbat, care 
era fericit să sprijine mama şi cele două surori. 

După înfrângerea Puterilor Centrale, familia se 
înapoiază la Bucureşti în toamna anului 1918. Ionel Moţa 
putu să-si continue studiile la Colegiul “Sf. Sava”. Tânărul 
de şasespezece ani creşte în atmosfera românilor din 


107 





"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


Vechiul Regat si se identifica cu idealurile României 
întregite, combătând cu energie regionalismul care 
încerca sa desintegreze unitatea câştigată cu atâtea sute 
de mii de ostasi morţi pe câmpul de bătaie. 

La varsta de 18 ani primeşte o bursa dela Stat pentru 
a studia la Paris (la Universitatea Sorbona). Bucuria i-a 
fost de scurtă durată, deoarece guvernul din Bucureşti i-a 
retras bursa pentru ca s 'o dea altui tânăr cu protecţie, 
înaltă. Fu obligat să se întoarcă în tara si sa continue 
studiile în patrie. Aici începu să cunoască rezultatul 
decadenţei păturii conducătoare a Vechiului Regat. Deşi 
părintele Moţa participase activ la făurirea României 
Mari, guvernul retrăsese bursa pentruca fiul să poată 
studia, în timp ce alţi tineri cu protecţia guvernului sau a 
parlamentarilor primeau burse fără ca părinţii lor sa fi 
contribuit cu nimic la lupta pentru întregirea neamului, 
încet, cu timpul, îsi dădu seama de numeroasele 
nedreptăţi şi samavolnicii ce se comiteau de către 
democraţi. Ionel Moţa se înscrise la Facultatea de Drept 
dela Universitatea din Cluj (1921). Aici începu o nouă 
viaţă de lupte se frământări. Călit în numeroasele 
vicisitudini şi greutati materiale a ultimilor ani de 
adolescenţă, si înţelegând greutăţile ivite din cauza unirii 
unor provincii româneşti desrobite de trei ocupaţii 
deosebite (ungureşti, în Transilvania austriece în 
Bucovina şi ruseşti în Basarabia), şi cunoscând si 
degradarea morala pe care lumea fanarioata si evreiasca 
o provoca în Vechiul Regat, Ionel Moţa începu să-si 
dinamizeze toate energiile psiho-mintale pentru a se in¬ 
tegra în lupta de refacere morală a unităţii Neamului 
românesc si, în acelas timp, pentru spiritualizarea 
tineretului în vederea formarii unui nou tip de român. 


108 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Un tip de român crescut în “cei pe cari Dumnezeu ne a 
ales si ne-a primit sa-I fim apărători CU PREŢUL 
SÂNGELUI SI VIEŢII NOASTRE, aceştia putem avea 
o puternica nădejde de mântuire a sufletului, cu 
toate păcatele noastre până acum... Aşadar noi 
luptăm, noi cădem aici, pentru apărarea legii noastre 
strămoşeşti, pentru fericirea neamului românesc, 
pentru învierea lui prin lupta Legiunii, prin noua 
zidire pe care i-o aduce Căpitanul” (Din primul articol 
scris pentru “LIBERTATEA”, pentru cititori). Atunci, 
când cei douăzeci de ani împing tinerii mai mult la 
petreceri, jocuri de societate, si aventuri ieftine, atuncea 
Ionel Moţa îsi pregătea sufletul si-si lumina mintea 
pentru a afirma că spiritul de jertfa nu are anumite limi- 
te (1) Spiritulde sacrificiu cuprinde toate aspectele dăruirii 
de sine, pănă la ultima consecinţă: bucuria de a se jertfi 
din dragostea pentru Mântuitor. In acest spirit si-a 
desfasurat toata existenta. înainte de suprema jertfa Ionel 
Moţa s 'a mărturisit camaradului de lupta şi prietenului 
drag, Corneliu Georgescu iar acesta s 'a ţinut de cuvânt 
până când a căzut Ionel Moţa pe câmpul de onoare, 
publicând evocarea acelui înălţător moment în “Cuvântul 
Studenţesc” din luna Februarie, 1937: “In timp ce paşii 
noştri străbăteau domol printre frunzele îngălbenite, 
cari se desprindea tăcut şi trist depe ramurile 
castanilor cari străjuiau aleele grădinei publice din 
Cluj, Moţa îmi desfăşura întregul trecut de jertfe al 


^ Se va găsi oare un tânăr de 20 ani, student universitar, la Cluj, Iaşi, Bucureşti Suceava 
sau Timişoara, care sa aiba curajul sa declare: Sus fruntea tineri studenţi, trebuie să 
călcăm pe urmele lui Corneliu Codreanu si Ionel Moţa, si vom merge înainte 
deoarece Sfinte ne vor fi si sacrificiile! Să scoatem neamul nostru din amorţeala 
în care zace şi zăpăceala produsă de degradarea morală a guvernelor democrate! 

109 





"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


Neamului Românesc, şi - în contrast cu acest trecut 
- tragedia acestei epoci, în care slăbiciunea şi 
nimicnicia contimporanilor ameninţa să dărâme tot 
ce s 'a a înaltat prin truda secolelor. Concluzia se 
desprindea luminoasă, ca scânteierea unui fulger: 
NUMAI JERTFA POATE ADUCE ISBAVIREA 
NEAMULUI, DECI GENERAŢIA NOASTRA POATE 
ADUCE IZBĂVIREA NEAMULUI, deci generaţia 
noastra este DATOARE SA ADUCA PRINOSUL SAU 
DE JERTFA”. Intr'o bisericuţă din apopiere, Moţa 
îngenunchiat în faţa altarlui, a jurat că este gata pentru 
SACRIFICIUL SUPREM. 

Cu mâna dreapta ridicată la cer, cu privirea atinţită 
asupra copilului Isus, el simţea cum i se încălzeşte pieptul 
de valul de energie care se revărsa din sufletele 
martirilor credinţei si a eroilor morţi pentru ţara, a 
căror amintiri evocase”. 

Studenţimea din Universităţi păru ca capitulase în 
toamna anului 1923, pe chestiunea lui “numerus clausus”, 
după ce suferi mişeleştile presiuni ale guvernului. Ionel 
Moţa se alarmeaza. Isi da seama ca energiile tineretului 
au nevoie de o noua doza de spiritualizare si entuziasm. 
Afla că in Bucovina, pe muntele Rarău, se afla Căpitanul. 
Moţa plecă să-l vadă si sa-i vorbească, expunându-si planul 
asupra “ultimului discurs” pe care şefii stundentimii 
trebuiau sa-1 pronunţe neamului întreg: “Studenţii nu mai 
pot rezista în toamnă şi decât o capitulare ruşinoasă 
noastră a tuturora, după un an de luptă, mai bine să-i 
îndemnăm sa intre în cursuri, iar noi, cari i-am condus 
să terminăm frumos mişcarea sacrificându-ne, dar făcând 
să cada alături de noi toti acei pe care-i vom găsi vinovataţi 
de trădarea intereselor româneşti. Sa ne procuram 
revolvere - si sa tragem în ei, dând un exemplu groaznic 


110 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


care să rămăna dealungul istoriei * (2) 3 noastre româneşti. 
Ce se va alege după aceasta de noi, vom muri sau vom 
rămâne toată viată în inchisoare, nu ma interesează!”... 

Maretia jertfei lui Moţa sguduise adânc conştiinţele 
tuturor legionarilor. Noi, acum legionari octogenari, cari 
am cunoscut mareata clipă a supremei jertfe a lui Moţa 
si Marin, şi am vibrat profund emoţionaţi la gândul ca 
dacă Căpitanul a permis ca cel mai strălucit intelectual 
legionar, si cel mai cristalin suflet românesc să moară 
pentru Cristos, acolo la trei mii de kilometrii, pe pământul 
Spaniei, cu uşurinţa ne-ar fi permis Fraţilor de Cruce 
(care pe atunci aveam între 17 şi 19 ani) să formăm 
regimente întregi, şi să ne înrolăm în armata creştina a 
lui Franco, pentru a urma exemplul eroilor nostrii. Moţa 
însă, avea o structura psiho-mintala împletită cu cristale 
necunoscute pentru omul de rând, iar noi eram oameni 
de rând. Inca din primele manifestări a luptei studenţeşti. 
Moţa, în scris şi în faptă a dovedit că plutea pe meridiane 
angelicale greu de înţeles si de atins... Citind astazi 
“Cranii de Lemn”, si oprindu-ne la primul articol a lui 
Moţa, publicat în “Dacia Noua” (Ziar studenţesc din Cluj, 
din 23 Decembrie 1922) ne emoţionam citind rândurile 
lui Moţa care abia împlinise 20 de ani: 

“Cauza noastră e aşadar dreapta si sfântă.. 
Sfinte ne vor fi si sacrificiile, Lupta trebue s o 
ducem înainte cu perseveranţa apostolatului şi 
cu vitejia sufletelor alese, care ştiu că nu este 
nimic mai nobil decât de a te uita pe tine si a 
te iertfi pentru aproapele năpăstuit. 

ASA A FĂCUT CRISTOS!”^ 


(2) Căpitanul, “Pentru Legionari”, p.p. 170 si 154) 

(3) Ion Moţa, “Cranii de Lemn”, Omul Nou, 1970, p. 270. 

111 










'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


Dar Moţa era convins ca apostolatul si vitejia sufletelor 
alese trebuia să fie alimentat permanent ...dacă vor să 
servească de făclii întregei generaţii. Alimentarea trebuie 
făcută prin combaterea slăbiciunilor, defectelor si erorilor 
noastre: “Să nu ne credem mai buni decât suntem. Să 
ne cunoaştem bine, căci numai astfel vor avea 
valoare reala calculele noastre. De aceea trebue să 
îndreptăm fără cruţare arcul săgeţilor binemeritate 
si împotriva propriilor noastre defecte, cu credinţa 
că prin continue critici drepte şi îndrumări perzistente, 
zi cu zi, vom ajunge la adevarata şi deplina renaştere 
morală a lumii bolnave de astăzi” (4) . Acelas lucru il afir¬ 
ma Căpitanul, in capitolul “Gânduri de viaţa nouă” (5) : “Dar 
până să ne ocupam de defectele neamului, am început să 
ne ocupăm de propriile noastre păcate. Ţineam şedinţe 
ore întregi şi fiecare spunea celuilalt defectele pe care 
le-a observat. Si căutam să facem sforţări pentru a ni le 
îndrepta. Era o problema delicată, deoarece aşa e făcut 
omul: nu-şi ascultă cu inima uşoară critica propriilor 
defecte. Fiecare crede sau vrea să arate ca e perfect. 
Dar noi spuneam: INTAI SA NE CUNOAŞTEM SI SA 
NE ÎNDREPTAM PĂCATELE NOASTRE SI PE URMA 
VOM VEDEA DACA AVEM DREPTUL SAU NU DE A 
NE OCUPA SI DE ALE ALTORA” . (6) 

Amândoi, Moţa si Căpitanul au optat dintru început în 
totală libertate sa poarte crucea pană la capătul existentei. 
Amândoi au optat pentru dăruirea totală a fiinţei lor, 
idealului creştin si naţional. Amândoi luptau pentru 


<4) Idem, pag. 223. 

<5> Căpitanul, “Pentru Legionari” Colecţia Omul Nou”, Madrid, 1951, pag. 194. 
(6) Idem, p. 194/195 


112 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


ca în deplină libertate să-şi poarte crucea jertfei 
existentei. Voiau ca, cu nestânjenita si libera desfăşurare 
a izvoarelor sprirituale să se dinamizeze toate energiile 
creatoare a neamului, având ca ţel ultim transformarea 
omului-român în eroul-român. Aşa o afirmă şi în articolul 
“Sub povara remanenţelor”: “... e vorba de ceva şi mai 
esenţial: DE A CREA în popor acest duh nou, de a 
degaja izvoarele vii ale acestei înnoiri spirituale, de a 
ridica massele în vibrarea unica a une noui credinţe” <7) . 

Sa ne intoarcem puţin la cei trei mari martiri ai 
creştinismului: Sfinţii Ştefan, Ignatie si Policarp. 
Cutremurătoarele los sacrificii si martiraje nu au fost 
percepute, inregistrate sau desluşite de către creştinii 
de la sfârşitul secolului intâiu şi începutul secolului doi, 
in adevartelelor dimensiuni. Dece? Observăm ca m tot 
decursul istoriei, cele mai sguduitoare si trascendentale 
evenimente au fost încorporate si asimilate sau însuşite 
în conştiinţe cu o uşoară neîncredere, într o atmosferă 
mintala de îndoială, de către contemporani. Trascendenţa 
unui eveniment oricât de cutremurătoare ar fi, si oricât 
de inimaginabila ar parea, cu atât mai greu pare să fie 
“introdus”, “inteles” si “incrustrat” în conştiinţă. Sfântul 
Ştefan, - pe care îl cunoaştem din Faptele Apostolilor - a 
fost condamnat la lapidare (8) si a primit cu bucurie 


(7) Moţa, “Cranii de Lemn”, op.cit.pag. 154. 

(8) “Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii vostrii? Si au ucis pe cei care au 

vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători si ucigaşi v-ati făcut voi 
acum. Voi, care ati primit legea prin mijlocirea îngerilor si n 'ati pazit-o! Iar ei, 
auzind acestea, le crapau inimile de ciuda şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar 
Ştefan, plin de Duh Sfanţ si privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu si pe Iisus 
stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Si a zis: Iăta văd cerurile deschise şi pe Fiul 
Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Fapte, 7, 52-56) 


113 








’Legionarismul sau trairea virtuţilor 1 


moartea. Sfanţul Ignatie de Antiochia sau “Theophoros” 
(“Purtătorul de Dumnezeu” fu condamnat de împăratul 
Traian pentru a fi devorat de fiare m Roma. Pe drum - 
împreuna cu alţi doi creştini condamnaţi (Zosimo s Rufo) 
trecând prin portul de Antiohia, coastele Ciliciei si 
Panfiliei, apoi prin Smirna, scrise cele şapte scrisori, în 
timp ce mergea încătuşat din oraş în oraş si din tara în 
tara. “Sunt grâul lui Dumnezeu si trebuie sa fiu macinat 
de dinţii fiarelor, pentru ca sa fiu prezentat ca pâine curata 
a lui Cristos” scrise în una din ravasele trimise 
credincioşilor Sfântul Ioan Crisostom, în panegiricul 
pronunţat în onoarea Sfântului Ignatie (martirizat în anul 
107 d.C.) scrie: “intr 'adevar erau alte timpuri acelea, în 
care era nevoie si se pretindea curaj si un suflet 
dispreţuitor de tot ce este prezent si o inima fierbinte de 
dragoste dumnezeiasca, care sa pună invizibilul pe 
deasupra vizibilului. Atât de uşor i-a fost Sfântului Ignatie 
sa se desprindă de carne cât de uşor ar putea cineva sa- 
si schimbe haina”. 9 (10) 

Al treilea mare martir al creştinismului, Sfântul 
Policarp din Smirna, (86-156) fusese condamnat. 
Proconsulul Estacio Cuadrado, voi sa-1 oblige sa jure ca 
va blestema pe Isus Cristos. Stantul Policarp răspunse 
liniştit: “Timp de opzecisisase de ani II servesc si nu mi- 
a pricinuit nici un rau. Cum as putea eu sa blestem pe 


9) Montana I.Fr., “San Ignacio Martir” y sus cartas, 1934/ y Ruiz Bueno, 
“Padres Apostolicos”, BAC, n. 65 p. 375s, Madrid 1950. 

u°) Sfântul Ioan Crisostom, “Panegiric în onoarea Sfântului Ignatie, 
Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari, care fiind condus la Roma, suferi 
martirajul, iar de acolo osemintele fura aduse din nou in Antiohia, uno 
de Sfântul Ioan Gura de Aur, pronunţa acest panegiric”. (“Cartas en su 
Camino del Martirio” de San Ignacio de Antioquia”). 

114 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


regele meu, acela care m a mântuit?...Daca vrei sa ma 
faci sa jur pe însuşi Cesar, voind tu să ignorezi cine sunt 
eu, ascultă acuma cu multă atentie: “EU SUNT 
CREŞTIN!”. A servi pe Cristos înseamnă a participa din 
cea mai înălţătoare sinfonie de dragoste. Si acolo, legat 
de un stâlp, cu mâinile la spate, ridicând ochii spre ser 
pronunţă una din cele mai cutremurătoare rugăciuni: 
“Doamne, Dumnezeule Atotputernice, Tată a mult 
iubitului tău servitor Isus Cristos prin care am primit 
cunoştinţa despre Tine! Eu te biencuvântez pentrucă 
m 'ai socotit demn de aceasta oră, pentru a fi părtaş cu 
martorii martiri în caliciul lui Cristos pentru învierea la 
viata eterna! Yo te laud si te slăvesc pentru toate, te 
binecuvântez şi te preamăresc...! prin mijlocirea 
servitorului Tău prea iubit Isus Cristos!... (11) . 

Citind Vieţile acestor trei mari Sfinţi si martirajul prin 
torturi care au încununat existenţa lor în începuturile 
vieţii creştine, ne dăm seama de cum este posibil ca astăzi 
după două mii de ani, să mai existe persecuţii împotriva 
creştinilor, si cum este posibil ca în regiuni aţâţ de 
îndepărtate ca Timor, preoţi şi enoriaşi fără o pregătire 
prea adânca, sunt capabili să accepte suferinţele si să se 
jertfească pentru Mântuitor! Acele cuvinte rostite de 
Mântuitor răsună si azi fn sufletele alese: “Pentru 
aceasta Ma iubeşte Tatăl, fiindcă Eu îmi pun viata 
Mea ca iaraşi să o iau. Nimeni n 'o ia de la Mine, ci 
Eu de la Mine însumi o pun. Putere am ca s 'o pun 
si putere am iarasi să o iau. Această poruncă am 
primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan, X, 18). Aceste cuvinte, 
viata si suferinţele Mântuitorului, precum si toate 


1111 Ruiz Bueno, “Padres Apostolicos", Biblioteca de Autores cristianos”, No. 65. 


115 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


invăţăturile transmise de Evangelişti, învăţături care au 
avut darul de a înflacara credinţa în miile de martiri, au 
reuşit sa cutremure de dragostea pentru Cristos pe 
Capitan si pe Moţa. Mi-amintesc ca după una din şedinţele 
Frăţiei de Cruce “Nita Constantin”, din Câmpulung- 
Bucovina, în 1936, unul din Fraţi, Liviu Stefureac (12) 
(căzut pe front împotriva comuniştilor ruşi) ma întrebă 
cum de nu a reuşit spiritualitatea ortodoxiei româneşti 
să aibă un Sfânt cunoscut ca atare, în toata lumea. Noi 
aveam foarte puţine izvoare referitoare la Sfinţii români. 
Ştiam că la Suceava zaceau Sfintele Moaşte a Sf. Mucenic 
Ioan cel Nou de la Suceava (13) , si că undeva în ţară 
zaceău şi Sfintele Moaşte a Sfintei Paraschiva (14) , dar nici 
în şcolile primare, nici în clasele de religie în timpul celor 


(12) Liviu Stefureac, alături de Iulian Petroaie, Dimitru Leonties, si Dranca, a fost 
unul din cele mai curate suflete, si unul din cei mai talentati tineri ai generaţiei 
noastre în Câmpulung-Bucovina. 

(13) Numai putinii care vizitau Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava puteau afla 

ceva din viata acestuia: născut în oraşul Trapezunt prin anul 1300, din părinţi foarte 
înstăriţi, “Ioan traia din cumpărarea si vânzarea mărfurilor” - după cum citim în 
brosuru ca “Viata Sf. Mare mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, scrisa de V.M. 
Demciuc, prin purtarea de grija a P.C. Arhim. Grigore Halciu, Stareţul Mânstirii, 
Suceava, 1990 Ioan vendea mărfuri de provenienţa bizantina: icoane, cădelniţe, 
smirna, mătăsuri, si cumpără grâu, vite si “alte roade ale pământului”. “Pleca din 
Constantinopol la Odesa, de la Caffa la Chilia si Cetatea Alba”. Autorul broşurii 
adauga: “Multe din cele propovăduite de el le va fi învatăt din călătoriile 
săvârşite...Sigur va fi cunoscut si podoabele sufleteşti ale strămoşilor nostrii din 
Moldova...In timpul unei călătorii intră în “dispută confesionala” cu stăpânul corăbiei, 
care era “schismatic”. In alt voiaj, Sf. Mucenic Ioan fu torturat de către căpitanul 
corăbiei, iar ajungând la Cetatea Alba, fu “legat cu picioarele de coada unui cal iute 
si tîrât pe străzile oraşului în văzul lumii, si sfâsiat de pietrele caldarâmului”.... 

(14) Sfânta Paraschiva - după datele pe care le avem din “Telegraful Român”, Sibiu, s 'a 
născut in jurul anului 1000, în Bulgaria, în satul Epivat, si încă de copila dovedi o 
inima evlavioasa si compătimitoare fata de săraci si bolnavi. Isi desbrăca hainele 
pentru a le dărui săracilor. După o vreme petrecuta la Constantinopol se întoarece 
în Epivat. Muri si fu înmormântata “la un loc neînsemnat pe malul marii, alături de 
trupul unui corabier ce trăise în fărădelegi”. Trupul fu desgropat si sfintele moaşte 

116 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


opt ani de liceu nimeni nu ne-a explicat lipsa Sfinţilor 
români în tara noastră. In realitate, sfinţii nu au 
naţionalitate. Pentru greci, sirieni, armeni, sârbi, 
ucranieni, sau români, Sfinţii Ştefan, Ignatie, Policarp, 
Irineu, Calixto, Ioan Climac (Scararul), Ioan Damaschin, 
Ioan Gura de Aur, Ieronim, Augustin, Antonie, Vasile cel 
Mare, etc., nu au naţionalitate; sunt slăviţi 
pretutindeni indiferent de ţara sau “confesiune”, 
Totuşi, întrebarea nu o puteam evita. Daca moaştele Sf. 
Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava si acelea ale Sfintei 
Paraschiva erau şi sunt făcătoare de minuni, dece nu 
se fac cunoscute? Aceasta întrebare rămânea fără 
răspuns. Nu trecu decât un an, si Fraţii de Cruce din 
toată tara (împreuna cu toată lumea legionara), citiră 
înfriguraţi minunea de-asupra mormântului Mota- 
Marin: “Astă noapte, scria Căpitanul (18 Iunie, 1937), la 
ora trei, in timpul marilor descărcări electrice s 'a aprins 
baldachinul deasupra mormântului Mota-Marin. 
Legionarul de garda, care era chiar sub baldachin 
în momentul descărcării electrice, a scăpat neatins. 
El a dat alarma. Garda era formata din trei cuiburi: 
“Vulturii Olteniei”, “Gh. Negrea” si “Ion Caranica”, din 
secţia S.T.B. Corpul Muncitorilor. Aceştia împreună cu 
întreg personalul Casei Verzi au dat dovadă de o mare 
prezentă de spirit, sânge rece si devotament. Bladachinul 
fiind de lemn, a fost cuprins în întregime de flăcări, 
cari erau asa de mari, încăt ameninţau jurul. S 'a 


s 'au dovendit făcătoare de minuni. Din oraşul Tîrnovo, sultanul Baiazit dăruieşte 
moaştele lui Mircea cel Bătrân. Mai târziu, Sultanul Soliman le răpeşte si le dă 
Patriarhiei din Constntinopol, iar în 1640 Vasile Lupu aduce moaştele si le aşează in 
Biserica Trei Ierarhi, unde avu loc un incendiu, dar “Sfintele Moaşte nu suferiră nici 
o stricăciune”. 


117 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


ÎNTÂMPLAT O MINUNE. Cuprinsa în mijlocul 
flăcărilor uriaşe, 

Crucea sprijinita de TREI LEMNE A RAMAS 
NEATINSA. In afara de aceste TREI LEMNE, care 
sprijinesc Crucea si de picioarele baldachinului, 
TOTUL A ARS SI S A PRĂBUŞIT. 

Baldachinul se va reface din beton, iar Crucea si 
lemnele ce au sustinut-o vor fi PĂSTRATE DE 
LEGIONARI CA O DOVADA A PUTERII LUI 
DUMNEZEU. Astăzi, Vineri, si mâine, Sâmbătă, toate 
cuiburile - legionari si legionare - vor merge la mormânt 
pentru a vedea si a se închina”. (5) . Sfanţul Ioan 
Crisostom, in Omilia 14,3 scrie: “Intr 'adevar, oridecâte 
ori se întâmpla ceva rar si minunat si se iniţiază un nou 
stil de viată, Dumnezeu obişnuieşte să făcă minuni, care 
sunt dovezile puterii Lui pentru aceia cari vor primi noile 
legi”. Cu noul stil de viată croit de Căpitan si Moţa, apaăru 
o confirmare a introducerii noului gen de trăire, 
permiţând Dumnezeu sa “ se pronunţe cuvinte care 
nicicând n "au fost auzite si care vrea sa le confirme cu 
minunile pe care le permite” (6) . Aceste rânduri a 
Sfântului Ioan Gura de Aur ne îndeamnă să mai recitim 
cateva rânduri (care “nicicând” n'au fost scrise nici 
auzite pana la apariţia Căpitanului si a lui Moţa: “Dela 


(5) Căpitanul, “Circulari si Manifeste”, Col. Europa, Miinchen, 1981, pag. 146/147. 

(6) Sfanţul Ioan Gura de Aur (Crisostom), “Homilias sobre el Evangelio de San Mateo” 

(l-45)ri. Biblioteca de Autores Cristianos, Madrid, 1955, pag. 261: “Asi ahora, cunado 
va el Şeilor a introducir la mas alta forma de vida y pronunciar palabras que jamâs se 
habian oido, con sus milagros Ies quiere confirmar lo que Ies va a decir. Y es que, 
como el reino que predicaba no era visible, El lo hace patente por sus milagros 
visibles”. 


118 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


icoana si altar am pornit, apoi am rătăcit o bucată de 
vremepurtati de valurile omeneşti şi n 'am ajuns la nici 
un mal, cu toată curăţenia impulsurilor noastre (ramasă 
interioară, nu impusă valului care ne purta)... Acum, 
cu sufletul greu, răzleţiţi, sfarticaţi, ne strângem la 
adapost, la singura căldura si alinare, tărie si 
reconfortare a noastra, readucătoare de puteri, LA 
PICIOARELE LUI ISUS, in pragul orbitoarei 
străluciri a cerului - LA ICOANA...* h Apoi mai încolo: 
“Vrem să construim deci (si, cu ajutorul lui Dumnezeu 
vom construi) o celulă de strălucitoare lumină, care 
va acţiona, adică va lumina si deci VA MÂNTUI. Nu 
suntem făuritori ai măntuirei dorite, ci vrem să fim sim¬ 
ple unelte ale aceşti FORTE SALVATOARE- pe care n 'o 
căutăm aşadar in alta parte decât in singurul loc unde se 
afla: la DUMNEZEU. Deci: la ICOANA!” 7 (8) . 

Nu putem evita comparaţia entre cele trei minuni: 
Incendiul din Biserica Trei Ierarhi care mistui tot în afară 
de moaştele Sfintei Paraschiva, minunile moaştelor 
Sfanţului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava si Crucea 
de lemn neatinsa de flăcările incendiului care a cuprins 
intrega Baldachinul. Constatam ca aceasta minume este 
prima pe care Dumnezeu a permis s o avem în 
ultimii şapte sute de ani. 


(7) Moţa, “Cranii de Lemn”, op. cit. pag. 19. In continuare: “Noi nu facem, si n 'am făcut 

o singura zi in viata noastra, politica... Noi avem o religie, noi suntem robii unei 
credinţe. In focul ei nea consumăm, si in intregime stapaniti de ea, o slujim 
pana la ultima putere. Pentru noi nu exista infrangere si desarmare, cad forţa, ale 
cărei unelte vrem noi sa fin, e etern invencibila... in aceste clipe de zămislire 
nouă, să fie spus clar si hotarit, spre a imprima caracterele noului sistem 
nascand: LUMINA DIN LUMINA!” 

(8) Idem, pag. 21. 


119 










’Legionarismul sau trairea virtuţilor 


Moţa nu fusese condamnat la moarte (asa cum se 
întâmplă cu cei trei sfinţi si martiri: Sfanţul Ştefan, 
Sfanţul Ignatie si Sfanţul Policarp) Nici nu a fost 
torturat înainte de moarte. Tortura lui Moţa a fost 
morală. O dovedesc trăirile si scrierile lui incepând 
cu primul articol publicat in DACIA NOUA (23 
Decembrie 1922), si toate manifestările ulterioare din 
care trascendau (9) trăiri ce s "ar putea compara numai 
cu dragostea inflacarată pentru binele si mântuirea 
creştinismului pe care o spun si scriu Sfinţii Vasile cel 
Mare, Sfanţul Grigore din Nazianz, Sân Clemente de 
Alexandria, Sfanţul Ioan Gura de Aur, Sfanţul Irineu, 
Sfanţul Iustin, Sfanţul Ambrozie sau Sfanţul Augustin. In 
multe aspecte, trăirile (10) si manifestările lui Moţa 
reflectează o arzatoăre sete de ridicare a condiţiei 
omeneşti spre “indumnezeire”, (concepţie pe care o 
subliniază Sfanţul Atanasie, si alţii, ca: Sfinţii Irineu, 
Grigore Teologul, Grigore de Nysa si Ioan 
Damaschinul). * (11) . 

Căpitanul ne descrie stările sufleteşti trăite de Moţa 
si framantarile care II sfâşiau intimitatea in fata actelor 
de mişelie, trădărilor, vieţii destrăbălate, scandalurilor 

( 9) Trăirile lui Moţa ar putea fi comparate cu acelea ale marilor Sfinţi, deoarece stările 

lui de spirit pluteau într 'o lumina interioara, care se “reflectează în conştiinţe creind 
o situaţie de “unanima iluminaţie, intâlnita numai în marile experienţe 
religioase” (Căpitanul: “Pentru Legionari”, p. 312-13, (346-47/51). 

(10) “II est constant encore que ceux qui son sua\es ont voulu 1 'etre et que Dieu aussi 1 'a 

voulu; car si Dieu ne 1 'eut pas voulu, ils ne 1 'eussent pas ete, et s 'ils ne 1 'eussent 
pas aussi voulu eux-memes, ils ne 1 'eussent pas ete. Celui qui nous a faits sans nous 
ne peut pas nous sauver sans nous”. Pascal, “Oevres completes. Gallimard, Paris. 

(11) “Atunci mintea omului parca e răpită de acea lumina si luminata de lumina conştiinţei 

dumnezeieşti. Inima i se face senina si blanda si da la iveala roadele Duhului 
Sfanţ; bucuria, pacea îndelunga rabdare, bunatatea, compătimirea, iubirea, smerenia 
si celelalte, Sufletul primeşte o bucurie de negrăit”. (Sfântul Maxim Cavsocalivitul, 
din FILOCALIA, Voi. VIII, Trad, si Introd, si Note de Pr.Prof.Dr. Dimitru Staniloae) 
Bucureşti, 1979. 

120 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


şi necinstei imbracate cu false podoabe de impecabilitate 
cari domneau in tara (12) . Moţa traia realitatea neamului 
cu acelas dramatism ca atuncia când fusese nevoit sa 
paraseasca locurile copilăriei transilvănene, impreuna 
tatal, cu Preotul Ion Moţa si intreaga familia (avand numai 
12 sau 13 ani). întreaga lui fire parea ca se transformase 
intr "o catedrala spirituala, care prin armonia, articulaţiile 
si formelor de manifestare parea sa fie expresia con¬ 
creta a unui sentiment metafizic apartinand 
trascendentului. Aceasta insistentă afirmaţie 
manifestata prin vorba si in scris ne oferă o interesanta 
perspectiva a jertfei lui Ionel Moţa: 

Moţa nu numai ca nu fusese CONDAMNAT la 
moarte (deci nimeni nu-1 obliga sa-si jertfească 
viata), dar nici macar nu a fost torturat ca ceilalţi 
mari martiri creştini (in special Sfinţii Ştefan, Ignatie 
si Policarp). Jertfa lui Moţa a fost OFERITA SI 
CAUTATA. Harul lui Dumnezeu se pare ca a coborit 
in fiinţa si sufletul lui când isi puse conştient viata la 
picioarele Mântuitorului, nu pentru ca nu ar fi iubit viata. 
Nicidecum: Avea toate motivele sa o iubească: era tanar, 
inteligent, un avocat de mare talent, scriitor de prima 
linie, cu o soţie si doi copii admirabili, admirat de toata 
lumea si pizmuit de cei indiferenţi sau adversari. Toata 
lumea legionara (si chiar cei indiferenţi sau duşmani) il 
admira. Personalitatea lui vizionara i-a permis sa se lege 
in fata Atotputernicul oferindu-si viata. Nu oferea o viata 
oarecare (13) Nu era vorba de o existenta plina de necazuri, 


(12) “Pe Moţa il vedeam îngâdurat. El mereu ne spunea ca de vom ieşi de aici nu vom 
putea face nici un pas inainte fazra pedepsires trădătorului...” (Căpitanul, Pentru 
Legionari, pag. 198) 

(13) Unicul martor a hotarîrii angelicale de a-si oferi viata pentru salvarea Neamului si 
biruinţa: Legiunii, a fost camaradul de lupta si prietenul de toata viata, Corneliu 
Georgescu care-i promisese sub cuvânt de onoare sa nu amintească nimănui de 
măreţul angajement. 


121 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


boli, frustrări, infrangeri in lupta pentru existenta, pacate, 
foame, etc.. Dimpotrivă: era viata exemplară a unei fiinţe 
pline de curăţenie sufletească, nobleţe, virtuţi şi 
spiritualitate. “Jertfa aceea care dislăntuită în noi din 
dragoste, dintr'o dragoste pentru altceva decât fiinţa 
noastra, jertfa aceea care ne inunda pustiindu-ne aşezarea 
omenească a vieţii dar ne încălzeşte totodată cu satisfactiii 
pe care nu le poate cuprinde graiul omenesc, această 
jertfă e faptul care smulge de pe fiinţa noastra carapacea 
nesimţirii fată de cele dumnezeesti, si transformându-se 
în rană vie (de “soare si sânge” cum ar zice Radu Gyr), 
ne pune în directă comuniune cu Dumnezeirea care 
pătrunde năvalnic si de-adreptul în sufletul 
nostru...” (14) . 

Asa ne explicam conţinutul scrisorilor lasate 
Profesorului Nae Ionescu (în ziua plecării in Spania: 
adresându-se părinţilor: “Eu asa am înţeles DATORIA 
VIEŢII MELE. Am iubit pe Christos si am mers 
FERICIT LA MOARTE PENTRU EL! Dece va chinuiţi 
prea mult când eu am sufletul mântuit, în împărăţia 
lui Dumnezeu?” (15) . Totuşi înţelege durerea familiei si 
scrie: “Dumnezeu a vrut sa fie asa. Durerea e mare, 
imensa, o ştiu. Si ma cutremur de îngrijorare la gândul 


(14) In alta parte scrie: “Nu ştiu ce vor zice teologii, despre a căror stiinta n'am multa 

cunoştinţa, dar măsura învierii pastre interioare, măsura cretinatatii noastre vii eu o 
vad mai ales in măsura jertfei pentru hienele altora; a unei jertfe personale, 
liber, cu dragoste si cu elan consimţite, fără gând la respectarea formala a nu 
ştiu căror reglemente bilaterale dintre noi si Dumnezeu”, JERTFA ESTE ASTFEL 
MĂSURĂ CRESTINATATII NOASTRE” (Moţa: Cranii de Lemn, op. cit. pag. 206) 

(15) Sfânta Teresa de Avila scria: “Vai, cât de lunga-i viaţa asta, cât de aspre sunt aceste 

exiluri, aceste temniţe si aceste lanţuri de fier în care-i încătuşat sufletul! Numai 
aşteptarea de a ma elibera din ele îmi produce o durere atât de adânca încâ mor 
pentruca nu por muri” (Poesias, Ed. Voluntad, Madrid, 1925, p. 17) 

122 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


ca ati avea prea putina putere s'o suportaţi. Dar iubiţii 
mei părinţi, căutati să vedeţi alaturi de durerea voastra 
TOATA FRUMUSEŢEA FAPTEI NOASTRE: Se tragea 
cu mitraliera în obrazul lui CHRISTOS! Se clătina 
aşezarea creştină a lumii! Putem noi sa stăm nepăsători? 
Nu e o mare binefacere sufleteasca pentru viata 
viitoare, sa fi căzut în APARAREA LUI CHRISTOS?. 
Astfel, pe lângă durere, nu se poate sa nu simţiţi si o 
mare INALTARE SUFLETEASCA. Dumnezeu sa va dea 
puterea de a purta suferinţa aceasta si a o birui... Macar 
din dragoste pentru Mihai si Gabriela, repet într una, 
rugămintea mea fierbinte de a fi tari si curajoşi, a avea 
încredere în ajutorul lui Dumnezeu, pentru suportarea 
nenorocirii personale materiale (căci nenorocire 
sufleteasca nu este)... si ertati-mi, scumpii mei părinţi, 
tot sbuciumul pe care vi l-am adus în viata, nu l-am adus 
decât din dragoste de Dumnezeu si de neam, DIN 
INIMA CURATA.. (16) 

Aceste idei, jertfa, suferinţa si inima curata 
reprezintă un adevarat leit-motiv în toate faptele si scrisul 
legionar. In “Cranii de Lemn” citim: “Căci asa a vrut si 
Dumnezeu: germenul unei înnoiri să nu poată creste 
decât din moarte din suferinţa...” Apoi, mai încolo: 
“Cum va putea oare birui legionarul cu o viată în care el 
n 'ar cunoaşte decât zilele senine, cum ar putea el birui 
cu o viata zămislită în zodie de noroc si netulburată 
mulţumire personala?” (17) . Recitind “Cranii de Lemn 
rămânem surprinşi de o cutremurătoare realitate: tot la 
doua, sau trei pagini, întâlnim idei si gânduri cari prin 


(161 Moţa, “Testamentul”, Col. Europa, Miinchen, 1982, pag. 10 si 11) 

<17) Moţa, “Cranii de Lemn”, Col. Omul Nou, Traian Golea, Miinchen, 1970, pag. 75. 

123 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


naturalitatea, simplicitatea si - am putea spune - smerenia 
- cu care sunt aşezate pe hârtie nu atrag prea mult atentia. 
Probabil din cauza asemanarii lor cu esenţa ideilor expu¬ 
se în epistolele Sfinţilor Apostoli Pavel si Petru si a celor 
patru Evangelisti, dar citind cu atentie rânduri ca acestea: 
“Rămânem într'o tinereţe fara primavara, fata'n fata 
cu moartea, desradacinati din rânduiala si bucuria 
personala” si oprindu-ne în conceptele următoare ne 
izbim de albastra adâncime a unui ocean de adevăruri: 
“Dar totuşi acest pustiu din sufletul legionar se 
populează pe încetul cu o altă lume, a trăirii eroice, 
cu dragostea de luptă si de camarazi cu voluptatea 
jertfei” (18) 

Trebuie sa existe un fel de orbire mintala care se 
întâmpla în mod periodic atât cu lumea care este 
obişnuita sa urasca fara motiv, cât si între aceia pe 
care Dumnezeu nu le permite sa întrezărească 
anumite realitati, după cum scrie Sf. Apostol Luca: 
Vouă v a fost dat sa cunoaşteţi tainele împărăţiei lui 
Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca macar 
ca vad, sa nu vada, si macar ca aud, sa nu înteleaga” (19) . 

Din punct de vedere psihologic explicaţia este 
următoarea: personalitatea normala (nu importa nivelul 
intelectiv (adica “IQ”) când nu e obişnuita sa cunoască 
cu amănuntul un concept, o tema sau o trăire, sau nu se 
interesează ca să cunoască; in fata apariţiei temei, 


<18) Moţa “Cranii de lemn”, op. cit. pag. 76. In I0AN, X, 17: Tatăl ma iubeşte pentruca 
îmi dau viata, ca iaras, s o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila, ci o dau eu dela Mine” 
(1J) Luca, 8, 10), Marcu, 4, 12: “Macar ca privesc, sa privească si sa nu vada, si 
macar ca aud, sa auda si sa nu inteleaga, ca nu cumva sa se întoarcă la 
Dumnezeu si sa li se ierte păcatele”. Isafas: (VI, 9): “Du-te si spune oioirykyu 
acestyua: Intr 'una veţi auzi si nu veţi intelege; într 'una veţi vedea, si nu veţi pricepe". 

124 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


problemei sau trăirii oferită de circumstanţe, reacţionează 
cu indiferenta, inerţie, nepăsare sau impasibilitate. 
Uneori chiar cu totala insensibilitate <20) .. 

In schimb fiinţele cari isi cultiva intimitatea cu virtutiile 
cele mai nobile şi hotărîte să păşească pe meridianele 
de lumina care duc spre mântuire, sunt infiorate când 
citesc sau asculta idei ca acestea: 

“Oricât de puternic ar fi Satana, atunci când îl 
combaţi cu jertfirea chiar a propriei vieţi intervine 
atotputernicia cereasca si te face biruitor”... “...Vom 
urca Golgota, oricât de grozava ar fi, vom cauta sa 
urcam întregul Neam pe Ea, siguri fiind (căci 
credinţa ne e neclintita) ca vom învia, biruind 
desăvârşit, chiar de-ar fi sa murim...” (21) . Sau în alta 
parte: “Totala aservire a interesului personal interesului 
colectiv, hotarîrea de a-ti da pieptul tău zdrobit pentru a 
sluji la temelia biruinţei pe care o visezi, numai din 
aceasta transfigurare sufletească poate tîşni victoria ta, 
student român! Când vei spune cumpliţilor tăi 
duşmani: Nu-mi pasă dacă mă veţi sdrobi sau nu, 
nu-mi pasă dacă voi vedea sau nu ziua biruinţei, dar 
sunt sigur că jertfa mea va aduce prăbuşirea voastră, 
si când porneşti si te menţii pănă la capat cu aceasta 
hotărîre senina, nu încape nici o îndoiala ca porţi în 
tine o forţa pe care nici o tehnică represiva nu o 
poate birui. 


(20) Karl Jaspers, “Allgemeine Psychopatologie”, Beta, Piper Verlag, y “Von der Wahrheit 

Piper & Co Verlag, Munchen, p. 1014); Le fel se exprima Philipp Lersch in “Aufbau 
der Personlichkeit”. si Eduard Spranger. 

(21) Moţa, “Cranii de Lemn”, pag. 80. 


125 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


SPIRITUL DE JERTFA ESTE ESENŢIALUL! 

Avem cu totii la dispoziţie cea mai formidabila 
dinamita, cel mai irezistibil instrument de lupta mai 
puternic decât tancurile si mitralierele: este 
PROPRIA NOASTRA CENUSE! Nici o putere din 
lume nu va putea evita prăbuşi rea atunci când se 
menţine pe cenuşa unor luptători viteji, căzuţi 
pentru Dreptate şi Dumnezeu”. 122 * 

Toate aceste concepte scrise de Moţa ar putea fi 
înţelese si mai bine, daca-1 recitim pe Sf. Evanghelist Ioan: 
(XVII, 13) “Dar acum ma duc la Tine. Si o spun acum 
in timp CE SUNT INCA IN LUME, pentru ca ei să 
aibă bucuria mea deplina”. Atât în “Cranii de lemn” 
cât si în “Testament”, si în scrisorile trimise părinţilor si 
Căpitanului, Moţa vrea să spună: “Inca de pe acuma, 
fiind în viaţă, va spun ca fericit merg s 'o dăruiesc pentru 
mântuirea noastra a tuturor si pentru bucuria de a sti că 
Dumnezeu se va îndura de Neamul nostru si-1 va 
ocroti! ” (23) 

Cu ocazia unei conferinţe tinute în “Psychologisches 
Institut der Universitat Miinchen (Germania), după 
conferinţa, Prof. Dr. Philipp Lersch (Directorul 
Institulului) într'o convorbire informală s'a ajuns la 
situaţia României ocupată de comunişti, si de rezistenţa 
legionarilor si mai ales de figura Căpitanului si a lui Moţa. 


(22) Moţa, op.cit. pag. 174. 

1231 Moţa parea ca voia sa spună tuturor: “Cu bucurie las tot, şi-mi pun viata in mâinii lui 
Isus... Nu va daţi seama ca nu ma pot intoarce viu de pe frontul impotriva Satanei? 
0 dovedesc cu fapta!” 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


In geantă aveam, întâmplător, si Testamentul lui Moţa. I- 
am tradus aceste linii: “ Se tragea cu mitraliera în obrazul 
lui Christos! Se clătina aşezarea creştină a lumii! Puteam 
noi să stăm nepăsători? Nu e o mare binefacere 
sufleteasca pentru viata viitoare, să fi căzut in 
apărarea lui Chistos?” Profesorul Lersch a exclamat: 
“Jertfa acestui legionar al Dv. apare mai curând ca aceea 
a unui Sfânt al timpurilor trecute si are aspectul unei 
eternitati înfipte în timp!” (“Es scheint so, als ob sich 
die Ewigkeit in der Zeit eingewurzelt hătte...”). (24) 


(24) Conferinţa a avut loc în aula magna tratând tema “Neue Wege in der Psychotherapie 
(noi perspective în psihoterapie), în fata Prof. Dr. Philipp Lersch, a profesorilor 
Institutului si studenţilor, pe data de 2 Februarie, 1965. 


127 









"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


VRĂJMĂŞII TRĂIRII VIRTUŢILOR 

“Putem fi siguri de credinţa, de harul si nevinovăţia 
noastra actuala pe măsură contiintei pe care o avem de 
cele ce se intampla in noi acuma. Avem si o logica 
speranţa de a persevera cu succes in viitor, -deşi speranţa 
e atenuata din cauza precauţiei, pentruca Apostolul ne-a 
avertizat ca acela care sta drept sa fie atent si sa nu cada; 
dar convingerea de a fi fost ales nu trebuie sa micşoreze 
in nici o măsură zelul nostru cuvios nici sa nu fim siguri 
de remuscarile noastre in viitor”. 

G.W. Leibniz (“Opuscules philosophiques 
choisis”, Paris, 1954) 

“Yo os confieso, Dios mio, todas estas cosas que me las 
alaban aquellos a quienes yo deseaba agradar, y en esto 
juzgaba entonces que consistia la rectitud y la honesti- 
dad de mi vida; porque no veia el abismo de fealdad en 
que me estaba sumergido, y lo apartado que estaba de 
Vos... 

Conque, mi dios y mi Rey, cuando Vos dijisteis que el 
reino de los cielos es de aquellos que eran tales como 
los pârvulos: no tanto fue aprobar en ellos la inocencia, 
cuanto la humildad, que simbolizan por su pequeha esta- 
tura”. 


San Agustin (Confesiones, XIX) 


128 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


“Siate cristiani a muovervi piu gravi. Non siate come 
penna ad ogni vento. Ed non crediate ch'ogni acqua vi 
lavi. Avete '1 vecchio e 'l nuovo Testamento. E '\ Pastor 
della Chiesa che vi guida: Questo vi basti al vostro salva- 
mento”. 

Dante, (Paradiso, V, 73) 

“La vanite est si ancree dans le coeur de 1 'homme, qu 'un 
soldat, un goujat, un cuisinier, un crocheteur se vante et 
veut avoir ses admirateurs”. 

Pascal (Misere de l'homme) 

“Intr 'o societate decadenta care se întoarce la pagânism, 
multa lume urmeaza ca norma de conduita nu simţul 
datoriei si a facerii de bine, -care ar pretinde un efort 
prea mare intr'o ambianta care invita la coborîre - ci 
râul cel mai mic...”. 


R. Garrigou-Lagrange 

(Les trois etapes de la vie interieure”, 215) 


129 





'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


VRĂJMĂŞII TRĂIRII VIRTUŢILOR 

CATEVA IDEI CARE NE-AR PUTEA AJUTA PENTRU 
COMBATEREA DUŞMANILOR ARMONIEI 
SUFLETEŞTI 

CEVA DESPRE FĂŢĂRNICIE, MINCIUNA, 
INVIDIE, VANITATE, RESENTIMENT, URA, 
FRUSTRĂRI 
SI 

ÎNGÂMFARE 

Intr'un anumit fel ipocritul sau făţarnicul 
întrebuinţează scheme de gândire schizofrenica: în felul 
de a gândi al făţarnicului exista o anumita ordine, numai 
ca aceasta ordine nu este supusa legilor logice a lumii 
normale. Adică logica normala, care urmeaza fagasul 
unui adevar incontestabil nu este apreciata nici 
recunoscuta ca valabila pentru schizofrenic. Falsificatorul 
sau măsluitorul de adevar pare ca în mod organic este 
incapabil sa pătrundă frumuseţea si maretia adevărului 
(si chiar daca ar ajunge sa se identifice cu esenţa acestuia 
prefera sa-i pună o eticheta despectiva, spre exemplu: 
“anacronic”, sau “infantil”...) (1) Jaspers aminteşte 
existenta unui fenomen care ar putea fi definit ca “Voinţa 
de a se preface”, sau de a “arata că e o aparentă” a unui 
lucru, persoane, sau conduite... Nietzche pare ca 
caricaturizează pe noii sofisti batându-si joc de ipocriţi 


111 Karl Jaspers, “Von der Wahrheit”, Piper Verlag Munchen, p. 594: “Die Satze, mit 
denen die Unwahrheit im Wahren ausgesprochen wird, sollen der Offenbarkeit 
des Fragens Raum geben Statt dessen konen sie in der Eindeutigkeit von 
Aussagen iiber die Unwarheit des Wahren genommen werden”. 


130 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


sau de făţarnici când scrie: “Cu cât mai departe stăm de 
autentica fire, cu atât mai bine, mai curat si mai frumos 
ne simţim. Si adauga: “Voinţa de aparenta, de amageala, 
pacaleala si înşelăciune, si a parea ca eşti altul e mai 
profunda - din punct de vedere metafizic - decât voinţa 
de adevar, de autenticitate si de a fi” (2) . 

Omul politic (homo politicus) este obligat prin însa- 
si activitatea si profesiunea de politic sa-si perfecţioneze 
fatarnicia si ipocrizia, deoarece opinia publica e 
obişnuita sa-1 considere ca plutind pe de-asupra omului 
de rând (3) , asa ca, pentru a nu-1 dezamăgi, face tot posibilul 
ca sa-si cristalizeze aureola de superioritate (4) prin 
atitudini, cari, crede el ca-i convine pentru întărirea 
autoritatii si extinderea prestigiului. 

Căpitanul, adânc cunoscător al firii si fiinţei omeneşti, 
ca sa împiedice alunecarea legionarilor spre obiceiurile, 
cusururile si viciile politicianiste, a subliniat permanent, 
atat in “Pentru Legionari”, cât si în “Cărticică Seflului 
de Cuib”, “Circulari” si in “însemnările dela Jilava”, lupta 
pentru desradacinarea minciunii, falsitatii, impocreziei 
si a perfidiei din sufletul tineretului legionar. “Tu 
faptuieste; laşa pe alţii sa vorbească”, “trebuie sa devii 
altul. Un erou”, “mergi numai pe caile indicate de 


(2) Friedich Nietzsche, “Mas alia del bien y del mal” (1886) si “Para la genealogia de 

la moral” (1887). 

(3) Pascal, Oeuvres completes, (“Sur la condition des grands”), Gallimard, Paris, p. 

617: “Que s 'ensuit-il de la? que vous debez avoir, comme cet homme dont nous 
avons parle, une double pensee; et que si vous agissez exterrieurement avec Ies 
hommes selon votre rang, vous devez reconnaitre, par une pensee plus cachee 
mais plus veritable, que vous n 'avez rien naturellement au-dessus d 'eux...” 

(4) “Ne leur decouvrez pas cette erreur, si vous voulez; mais n 'abusez pas de cette 

elevation avec insolence, et surtout ne vous meconnaissez pas vous-neme en 
croyant que votre a quelque chose de plus eleve que celui des autres” sfătuieşte 
Pascal (idem, pag. 617) pe cei ingamfati. 


131 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


onoare” (5) Căpitanul cunoştea si din experienţa proprie 
ca unul din secretele armoniei interioare este 
“inchinarea” timpului “gândurilor curate” (6) Toţi marii 
psihologi contemporani (Jaspers, Binswanger, Lersch, 
Mira y Lopez, Heyer, Gemmelli, Franckl, si gânditori 
ca Santayana sau Spranger) si-au tesut teoriile si 
învăţăturile date in jurul “timpului” care trebuie sa ne 
servească PENTRU OBIŞNUINŢA DE A ÎNDEPĂRTĂ 
GÂNDURILE NEGATIVE SI PERVERSE CU 
GÂNDURILE CURATE ÎNDREPTATE SPRE BUNELE 
INTENŢII! Căci dispoziţia sau predispoziţia mintala (deci 
“atitudinile mintale”) de a acţiona depinde nu numai de 
factorii înnăscuţi, ci si, mai ales, de dorinţa si voinţa 
individului de a înfagasui gândurile spre convingeri care-1 
înalta sufleteşte. Gândurile curate le alegem noi, le 
selecţionam între mulţimea frânturilor de tendinţe, 
înclinări, apetite, dorinti si preferinţe sau concupiscen¬ 
te. Le alegem, după ce analizam toate alternativele, dar 
în ultima esenţa alegem sa “ne ridicam cu gândul” spre 
culmile scăldate în lumina Mântuitorului. 

“Gândurile curate”, exista. Plutesc timide si sfioase 
între numeroasele gânduri “necurate” cari zbîrnâe 
înviorate si însufleţite de urgenta de satisfacere imediata 
a concupiscentelor, lascivităţii si senzualităţii, sau a 
violentei dorinti de insusire a bunurilor trecătoare sau a 
schimbării prezentului intr'o eternizare a plăcerilor 
trupeşti. Si între toate acestea, transparente si nobile, 


(5) Am aflat ca nu numai in exil, ci si în tara, au fost cateva cazuri (din fericire foarte 

puţine) de necinste sufleteasca. Spre exemplu imprumuturi cu bani sau cârti si 
neindeplinirea obligaţiei de a plaţi datoria, intre camarazi...). 

(6) Capitanul, “Cărticică Şefului de Cuib”, (Punctul 7,) 


132 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


“gândurile curate” asteapta sa fie alese si înrădăcinate 
definitiv în mintea si sufletul legionarului. Intr 'o şedinţa 
la care au luat parte cativa septuagenari si octogenari 
faptul de a fi facut-o conform indicaţiilor Căpitanului, cei 
prezenţi am fost adânc impresionaţi, când am ascultat 
cetirea punctului (7) (Viata cuibului, din Cărticică Şefului 
de Cuib: “Intrând în cuib te desbraci de toate chestiunile 
mărunte si închini o ora gândurile tale curate, Patriei. 
Ceasul de şedinţa al cuibului este ceasul Patriei. 
Armonia deplina trebuie sa rezulte nu numai din prietenia 
celor adunaţi, dar mai ales din comunitatea idealului 
lor. Acolo în cuib se vor înalta rugăciuni lui 
Dumnezeu, pentru biruinţa Legiunii, se vor canta 
cântecele trimise de Legiune, se va vorbi despre cei 
morţi: martiri, eroi, căzuţi pentru Legiune si 
camarazii morţi în credinţa legionara, prieteni, 
părinţi, bunici si stramosi, rechemându-se duhurile lor. 
In linii generale... cât mai putina vorba, cat mai multa 
meditaţie... Se vor face excercitii de tăcere complecta”. 

(7) 

Fiinţa legionara, în cautarea curăţeniei sufleteşti si a 
autenticitatii în sintiri, lupta pentru desrădăcinarea 
falşitătii şi minciunii ca mecanisme încorporate în 
atitudinile mintale, in cursul inter-actiunilor cu lumea 
cautatoare de bunuri trecătoare si de mecanisme 
darâmatoare de adevar si de autenticitate. lata dece atat 
Căpitanul cât si Moţa insista mereu ca sa ne îmbrăcăm 
în atmosfera spirituala a modestiei si a umilinţei. 
Individul care reflectează si medita în vederea curăţeniei 
sufleteşti, chiar fara sa-si dea seama se desbraca de 
obişnuinţa de a minţi sau de a se minţi pe sine... Căci 


<7) Căpitanul: “Cărticică Şefului de Cuib”, Punctul 7, pag. 11. 


133 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


exista si o ipocrezie pe care ne-o fabricam fata de noi 
însi-ne... Adică “ne închipuim” ca “am putea fi” sau ca 
“suntem” asa sau asa... si ne înstreinăm de acel 
“fanatism pentru adevar” care reprezintă una din cele 
mai viata frumoase flori a adolescentei (8) , adica a celei 
mai frumoase si curate etape din viata individului în care 
se dau crâncenele lupte între cucerirea adevărurilor si 
nimicirea minciunilor. Nu e de mirare ca legionarii educaţi 
de Capitan si Moţa în epoca de aur (adica de lupte si 
cumplite prigoane: 1927-1939) încă mulţi ani după aceia 
au pastrat un stil de viata strein de orice ipocrezie, 
duşman al invidiei si a vanitatii si pătrunşi de o pro¬ 
funda credinţă în Dumenzeu! 

Exista o legătură strânsa între necredincioşi (sau 
“credincioşi de Dumineca” cari asista la slujba religioasa, 
iau “anafura” si schimba o vorba cu prietenii) si, pe de 
alta parte, stilul de viata bazata în ipocrezie, invidie si 
vanitate. Marii creatori s 'au străduit mereu să traiasca 
într'o atmosfera de autenticitate cumpătare, modestie 
si chiar umilinţa. Daca citim “Convorbirile” lui 
Eckermann rămânem surprinşi de stilul vieţii lui Goethe 
(9) si de dragostea adanca fata de adevar: “Trebuie sa 
repetam mereu adevărurile, mai ales ca tendinţa este 


(8) Spranger Eduard, “Psicologia de la Edad Juvenil”, Selecta de Rev. de Occidente, 

Madrid 1965, p. 219. 

(9) Eckermann, Gesprache mit Coethe” Erster Bând, Insei Verlag, 1981, In pag. 37 

Eckermann subliniază modestia lui Goethe: “Ich wiinsche - sagte Goethe - das 
Sie diese Hefte gut studierten... und aufsatzen, welche Gegenstande nicht als 
abgeschlossen zu betrachten sind, damit es mir vor die Augen trete, welche 
Faden ich wieder und weiterfortzuspinnen habe...” Sau sinceritatea si umilinţa 
cu care reconoaste influentele altora în propia lui opera: “Ich verdanke den 
Griechen und Franzosen viei, ich bin Shakespeare, Sterne und Goldsmith 
Unendliches schuldig geworden... Die Haputsache ist, dass man eine Seele habe, 
die das Wahre liel und die es aufnimnt, wo sie es findet..” pag. 281). 


134 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


ca minciunile-si ficţiunile tind sa se ventileze tot mai 
mult, în special, în mijlocul mulţimilor”. 

Căpitanul repeta mereu necesitatea de trăire în 
adâncime a virtutiilor. Intr'o singura circulara 
(“Inaugurarea consumului legionar Obor”, (10) destinata 
comunicării infiintarii unei noi intreprinderi a Comerţului 
Legionar, Căpitanul strecoară din nou una din legile 
fundamentale a luptei legionare, când scrie: “întreaga 
mentalitate trebue răsturnata! Bucuria rapace de a se 
îmbogăţi, pofta de câştig, trebuie schimbata cu: 
bucuria de-a face un serviciu celor din jurul nostru. 
Bucuria de a vedea ca ai făcut un bine”... Numai 
Virgiliu, Cicero, Seneca si Sfanţul Augustin, cred 
(intre cei vechi de tot) au amintit de aceasta idee si 
realitate psihologica de adânc adevar (11) , dar nimeni, nici 
un educator, pedagog sau psicolog nu a reuşit sa expri¬ 
me un adevar de profunda nobleţe spirituala, intr'o 
simpla frază de spartan laconism: “După cum acel ce 
face o bucurie unui alt om devine raspânditor de 
bucurii, de voioşie în societate, pentruca o bucurie face 
o suta de alte bucurii (12) . Si, în aceias ordine de idei, 


(10) Căpitanul, “Circulari si Manifeste", Mun-chen, Germania, 1981, pag. 189-191) 

(11) Cred ca numai Viktor Frankl, care mi-a făcut onoarea de a fi colaboratorul unei 

reviste de Psihoogie condusa mine în Buenos Aires (care aparu intre Decembrie 
1960 si Ianuarie 1971), si Prof. Dr. Philipp Lersch (care mi-a făcut onoarea de a 
ma invita sa dau o conferinţă în Inst. de Psihologie a Univ. din Miinchen, pe 
care-1 conducea) au fost unicii care au o amintit (fie in conferinţe, fie în practica 
psihotera peutica) de fenomenul bucuriei ce simte individul când “vede ca a 
făcut un bine”, si de importanta pe care o are actul de “imprastiere” a ideii de a 
face bine si de a se bucura ca “celalalt” care primeşte binele” va fi - la rândul lui 
- imprastietor de bine, adica de bunătate!” 

(12) In continuare, Căpitanul doreşte sa ridice demnitatea de comerciant (sau 
“negustori”) când scrie: “Comerciantul trebuie sa fie un raspânditor de voioşie, 
un nucleu de sanate morala si entuziasm în corpul naţiunii, nu un factor 
deprimant”, (Circulari si Manifeste”, Miinchen, 1981, p. 191). 


135 










'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


scrie Căpitanul, în alta parte, si cu alt motiv (13) : “M 'a 
impresionat: 1. Sinceritatea si curăţenia sufleteasca a Sf. 
Apostol; 2. Viata integral creştina, fara pata; 3. Primejdiile 
si suferinţele prin care a trecut pentru Domnul; 4) 
Seninătatea si chiar bucuria cu care primea aceste 
suferinţe; 5) Taria de a mai încuraja si pe alţii, ca sa 
nu se mai clatine în fata suferinţelor si prigonirilor 
6) 0 dragoste sfânta de o înălţime sguduitoare pentru 
toti fraţii creştini sau copiii duhovniceşti; 7) 0 râvna 
neînvinsa si rar cunoscuta printre apostolii unei credinţe 
de a propovădui neîncetat pe Mântuitorul Iisus, la toate 
neamurile; 8- Marea stiinta si înlepciune”. 

Lupta contra dragostei de sine (amorul propriu) si a 
egoismului este considerata în Mişcarea Legionara ca 
obiectivul cel mai important pentru desăvârşirea 
interioritatii si imbogatirea acesteia cu esenţele celor mai 
frumoase virtuti. Pentru Capitan bătăliile pe care le da 
legionarul nu trebuiesc îndreptate împotriva 
aproapelui (luptele politice, sau luptele împotriva 
adversarilor care fac parte din partidele politice sunt 
importante numai în măsură în care aceştia 
reprezintă forţele diavoleşti. Luptele între partidele 
politice sunt, prin excelenta, lupte intre purtătorii 
valorilor sofiste, adica a politicienilor cari, în lupta 
pentru cucerirea puterii se specializează în mânuirea si 
exhibiţia cuvintelor, sinonimilor, si a lexicului demagogic. 
Legionarii, care au acceptat sa lupte in alegerile 
politice, dintru început au acceptat înfrângerea, nu 
numai pe teren net politic, ci, mai ales pe plan psihic 


(13) Căpitanul, “însemnări de la Jilava”, Colecţia Europa, Munchen, 1994, pag. 
49/50. 


136 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


si spiritual. 

După alegerile din 1996 i-am scris unui camarad din 
Câmpulung-Bucovina (si cred ca acele rânduri au fost 
difuzate si între alţi camarazi din Bucureşti, Sibiu si 
Turda): “Acum doua luni cineva din Germania mi-a trimis 
o broşura tipărită în tara. Citind-o am simtit o profunda 
mâhnire si dezolare. Chiar daca Mişcarea Legionara ar 
fi un simplu partid politic (neavând nici o pretenţie de a 
transforma fiinţa, spiritualizând-o), conţinutul broşurii ar 
fi detestabil! E foarte greu sa evitam ca lumea nelegionara 
sa ne eticheteze cu invective denigrante când citesc 
asemenea fiţuici. Si când te gândeşti ca autorul a fost si 
el la Carmen Sylva in 1936 (luna August) când il asculta 
si el pe Capitan (eu eram insotit de Petroaie, Leonties si 
Dranca, facand parte din Grupul FDC din Câmpulung- 
Bucovina) când ne vorbea Căpitanul de importanta 
cinstei sufleteşti si a onoarei! Autorul, era grad legionar 
si statea mai aproape de Capitan decât noi, cari aveam 
17-19 ani si eram simplii FDC-sti... 

Căpitanul spunea de aceşti oameni: “Sunt elemente 
foarte bune care au o structura sufleteasca în asa fel 
alcatuita, încât nu se pot încadra, iar daca se încadrează 
distrug totul. O parte sunt intriganţi din naştere. 
Oriunde intra, prin sistemul de a vorbi despre altul la 
ureche, strica întreaga armonie a organizaţiei si o 
desfiinţează” 14) Recitind scrisoarea trimisa de Dta., am 
regăsit si “O alta categorie”... O constituie acei cari au 
câte o idee fixa: cred sincer ca au cheia tuturor soluţiilor, 
căutând sa te convingă de valoarea lor. Alţii suferă de 
boala ziaristicei. Voiesc cu orice preţ sa fie directori de 


<14) Căpitanul, P.Leg. pag. 266. 


137 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


ziare sua cel puţin sa-si vada numele iscălit la 
sfârşitul unui articol. Alţii au o purtare în societate de 
asa natura, încât oriunde apar, compromit întrega 
lupta si macina încrederea de care se bucura 
organizaţia. In sfarsit, alţii sunt platiti anume ca sa 
bage intrigi, sa spioneze si sa compromită orice 
încercare nobila a Mişcării (P.L., p. 256). 

Acum ne întrebam: cum de a trăit Mişcarea 
Legionara aceasta înfrângere catastrofica în 
alegerile din Noc. 1996? 

Trebuie sa recurgem din nou la Cartea Căpitanului: 
“Legiunea Arhanghelul Mihail va fi, prin urmare, mai 
mult o şcoala si o oaste decât un partid politic. 
Poporul roman, în aceste zile ale lui, nu are nevoie de 
un mare om politic, asa cum greşit se crede, ci de 
mare EDUCATOR si conducător, care sa biruiască 
puterile râului si sa sdrobiasca tagma celor rai. 
Pentru aceasta însă, el va trebui sa biruiască RÂUL 
DIN EL SI DIN AI LUI” (P.L.p.317) (15) . Căpitanul, când 
a chemat la lupta electorala dela Neamţ (31 August, 1931) 
nu avea nici macar banii necesari pentru a plaţi lista...: 
“Pe la 30 Iunie, - scrie Căpitanul - sunt in Piatra Neamţ si 
aştept sosirea echipelor... Vine fiecare cum poate: pe jos, 
cu trenul, cu caruta. Acum încep sa intre mai serios în 
lupta elementele crescute în Fraţii, cari formează echipe 
sub comanda legionarilor mai vechi” (p. 419). Nu ştiu, 


(15) Căpitanul, “Cărticică Şefului de Cuib”, Punctul 69, pag. 64: “Omul nou sau 
naţiunea innoita presupune o mare ÎNNOIRE SUFLETEASCA, O MARE 
REVOLUŢIE SUFLETEASCA a poporului intreg adica o impotrivire direcţiei 
spirituale de astazi... In acest om nou, vor trebui sa invieze toate virtutiile 
sufletului omensc... Mişcarea leg., inainte de a fi o mişcare politica, teoretica, 
financiara, economica, etc., de formule, ESTE O ŞCOALA SPIRITUALA, in care 
daca va intra un om, la celalalt capat va trebui sa iasa UN EROU. (punctul 70). 


138 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


iubite frate si camarade, câte echipe legionare s 'au 
format pentru a convinge cetăţenii despre bunatatea 
“programului” legionar si nobilelor calitati spirituale a 
candidaţilor Mişcării Legionare... 

Dar e bine sa reîmprospătăm ce-a scris Căpitanul: 
“după harta dau fiecărei echipe câte un sector. Numărul 
luptătorilor nostrii se ridica la un total de 100. Ei pleaca 
pe jos, cu o credinţa nesfarsita, deşi nu cunosc pe 
nimeni si nu ştiu nici ce vor mânca, nici unde vor dormi... 
Echipele au început sa muncească pe la oameni cu ziua, 
pentru a căpăta de mâncare. 

In scurt timp ele au început să fie iubite de tarani...” 
(p. 420). Asa au invins legionarii la Neamţ! Lumea 
legionara convocata de Capitan fusese obişnuita “prin 
marşuri lungi, încărcaţi cu poveri, executate prin ploaie, 
vânt, căldură tropicala sau noroaie si în cadenţa si aliniere, 
cu ore întregi de interdicţie a vorbirii. Prin obligaţia de a 
fi severi cu ei înşişi, în toate privinţele, începând 
dela tinuta si gesturi” (PL,p. 375). Sigur, nu trebuie 
sa descurajam legionarii cari au fost invinsi în Noembrie, 
1966, dar ar fi bine sa le amintim ca trebuie sa se adape 
din nou la isvoarele capitanesti, pentru a-si 
reîmprospăta “starea de spirit” care este O STARE 
DE LUMINA INTERIOARA. Aceea ce odinioară era 
zacamant instinctiv al neamului în aceste momente 
se reflectează în conştiinţe, croind o STARE DE 
UNANIMA ILUMINAŢIE, întâlnită numai în marile 
experienţe religioase” (PL, p. 346/347). 

Ar fi bine sa recitim doctrina capitaneasca. Nu ne este 
permis sa lunecam pe panta jocurilor politice si sa 
neglijam esenţialul: lupta pentru înnobilarea si 
spiritualizarea sufletului nostru. “Un nou partid politic 


139 






"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

- scrie Căpitanul - nu poate sa dea decât cel mult un 
guvern si o noua guvernare. O şcoala legionara, insa, 
poate sa DEA TARII UN MARE TIP DE ROMAN, 
poate sa iasa din ea ceva mare, cum n a mai fost, care 
sa frângă în doua întreaga noastra istorie, si sa pună 
TEMELIILE ÎNCEPUTULUI UNEI ALTE ISTORII 
ROMANEŞTI” (PL, p. 318). Din luptele politice nicicând 
nu va naşte un “om nou” care sa se formeze într "un mediu 
sufletesc, un mediu moral în care sa se nasca si sa 
crească OMUL EROU”. 

Tinerii din Universităţi sau candidaţii pentru Frăţiile 
de Cruce, daca cred ca simplul fapt de a purta camasa 
verde înseamnă a fi depozitarul virtutiilor Strămoşeşti si 
creştineşti se înseala amarnic. Risca sa se transforme în 
nişte biete caricaturi care ostenteaza “forma”, care 
acopera însă fiinţa aprosopista (care nu a ajuns nici macar 
sa aspire la tipul de legionar-erou). 

Citim în Circulari: “Ganditi-va în ce zări de lumina 
ridicam aceasta Mişcare Legionara, atunci când nicio 
pofta nu frământă sufletele noastre” (P.Leg. 219)492/ 
51). Sfântul Isaac Şirul spunea: “Copacul de-si leapada 
intâi frunzele lui de mai înainte, nu scoate frunze noi” 
(Filocalia, V X, P. 369)... Noii legionari tineri, lupta ca sa 
se lepede de defectele si năravurile molipsite de la omul 
vechi? Legionarii vechi fac eforturi ca sa-si 
redobândească si reînoiasca virtutiile si calitatile 
creştineşti si legionare învatate de la Capitan si 
Moţa? Nu ar trebui sa ne lasam duşi de noile concepţii 
stereotipate cari se difuzează în mod generos de către 
“mass-media” si sunt inghitite în mod complacent (cu o 
anumita nuanţa megalomanica), ca, spre exemplu, sa 
mergem în rând cu “progresul” (daca vrem sa nu facem 
parte din popoarele “înapoiate” sau “arierate”) si sa 
140 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


acceptam înlocuirea valorilor tradiţionale perimate si 
anacronice, cu noile “Weltanschauung”-uri generos 
servite de către fabricanţii “drepturilor omului”... 
Drepturi, cari sunt generos trâmbiţate de teoreticienii 
puşi în slujba lui Leviathan, menite sa rupă toate 
zăgazurile valorilor morale si a virtutiilor 
Strămoşeşti. Mult bine ne-ar face o “rumegare” a acelor 
clipe din “sfânta noastra tinereţe legionara”, în care, 
aprinşi de vapaia iubirii de Cristos si a dragostei de glia 
patriei noastre, ne gândeam, planuiam si faceam eforturi 
(din toata inima, în mod autentic, fara teatralisme) sa 
fim mai buni, mai nobili, mai desprinşi de interesele 
egoismului crud, mai cinstiţi, mai viteji, mai sinceri 
cu noi înşine si cu aproapele. 

Iti aminteşti, iubite frate si camarade, cat de mult 
ne-am cutremurat la citirea Circularii “Inaugurarea 
consumului Legionar-Obor”? “întreaga mentalitate 
trebuie răsturnata!” scria Căpitanul,... lata dece ar 
trebui sa părăsim activitatile noastre “politice”, cari ne 
obliga la declanşarea forţelor irationale-negative 
îngemănate cu învrăjbirile nutrite de duşmanul 
Arhanghelului Mihail... 

Nici macar mistica naţionalista a fasciştilor sau a 
national-socialistilor nu a reuşit sa reinvieze virtutiile 
stramosesti, deplasând inmoralitatea şefilor mişcărilor 
respective. încercară, si in parte reuşiră mai mult decât 
democraţiile occidentale sa ofere cateva soluţii politice 
pentru a atenua lupta de clasa, dar nu izbutiră nici pe 
departe sa stabilească condiţiile unei armonii organice 
in sânul naţiunilor lor. Motivele: şefii si doctrinarii sau 
ideologii lor nu sau adapat de la izvoarele credinţei in 
Cristos. Nu si-au pus problema ca sanatatea unui organism 
statal depinde de sarguinta cu care educatorii si liderii 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


gubernanti pun in improspatarea spiritualităţii cu nobilele 
virtuţi şi valorile perene. Ideologii filozofi germani si 
italieni nu gasec motive pentru adancirea “misticei” 
naţional - socialiste si fasciste, din simplul motiv ca nu 
exista acea mistica. Victoriile cucerite pe taram politic 
sau sfarsit cu infrangueri politice (războiul este 
continuarea “diplomaţiei” sau a “politicei”...). Mişcările 
politice a acestor doua popoare (am putea adauga si a 
portughezilor si spaniolilor) se bazau intrun empirism 
doctrinar, incapabil de a se inalta peste simplele 
movilizari emotive si destinate sa garanteze numai 
succese momentane si numai pe plan exclusiv politic. 

Azi, după prabusirean “democraţiei de massa”, si după 
desintegrarea crescânda a democraţiei “representative”, 
intrezarim cu claritate dece legionarismul, adanc 
inradacinat in Creştinism nu va dispare, ci peste puţin 
numai va reincepe sa se extindă in adolescenta si tineretul 
României. Acum vreo o mie şapte sute de ani Plotin 
susţinea ca nici o acţiune nu poate dura daca nu este 
precedată de contemplaţie, si ca “in realitate acţiunea 
nu este decât o simpla umbra a contemplaţiei” 16) . Acest 
lucru il ştia Căpitanul si Moţa. II ştiau si ştiu aceia care i- 
au urmat trecând impreună sau după ei misteriosul 
Leteu. II ştiu toti aceia care se adapa si astazi in 
invataturile lor. Nu-1 pot ştie insa aceia care odata ieşiţi 
din temnita s 'au inconjurat de aureola supranaturalei 


(16) “Naţiunea, spunea Giovanni Gentile nu este productul nici de pamant, nici de 
viata comuna, ci de comunitatea de tradiţii, de obiceiuri, de limbaj si de religie” 
(“Genesi e struttra della societa”, 1942). 

(17) Mare ne-a fost perplexitatea si durerea (insotite de logica compătimire), când, 
puţin după prăbuşirea comunismului, un fost instr. Leg. (Chioreanu), care in 
şedinţele de grade legionare din Rostock si Buchewald dăduse impresia unui 
legionar modest, care nu intervenea nicicând la dezbateri, si care acum vreo opt 

142 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


intelepciuni 17) erijandu-se în judecătorul faptelor istorice 
si a autorilor care “au făcut istorie”. Acest fapt dureros, 
însă ne indeamna sa amintim de alta caracteristica 
dureroasa si negativa a fiinţei omeneşti. E vorba de 
vanitatea însoţita de resentiment si alimentata de 
frustrare. Ambiţia vanitosului nu are limite. Setea de a 
supune voinţele persoanelor inconjuratoare si a 
grupurilor (chiar a unei intregi populaţii) este atât de 
accentuata, încât orice mica intarziere sau nesansa 
reprezintă pentru îngâmfat o adevarata înfrângere si un 
motiv de declanşare a urii si a resentimentului împotriva 
“vinovaţilor” (care ar putea sa nu existe...). 

Cred ca începe o noua etapa a legionarismului. E vorba 
de o mai mare adâncire a înlauntrului. Adâncire care e 
menita nu numai sa reînvieze virtutiile spiritului 
(sinceritatea, dăruirea de sine, bunatatea, înţelegerea si 
toleranta fata de aproapele legionar, iertarea, lupta pentru 
a fin mai umil, curajul de a afirma adevărul, pregătirea 
pentru a muri cu conştiinţa senina), ci chiar sa atrofieze 
sau sa paralizeze emoţiile negative (in special invidia, 
gelozia, egoismul, autosuficienta, îngâmfarea, egolatria, 
senzaţia de a fi depozitarul perfecţiunii si izvorul 
adevărului, etc., toate acestea amestecate cu o uşoara 
tendinţa de a da a înţelege ca “ceilalţi” ar trebui sa ne 
dea dovezi de o mai mare stima), atunci am observa o 
mai mare bucurie la gândul ca am trăit pe o linie de 
esenţe... 


ani, din senin, urma paşii celorlalţi doi “Besserwisser” din trecut (Stelescu si 
Beza) cari fuseseră convinşi ca aveau calitati superioare Căpitanului, si o viziune 
“peste veacuri”. Dumnezeu îi orbise inteligenta si “înţelegerea” realitatii. Cum 
spune Sf. Pavel, in II, Corienteni (4, 2, 4): “si daca Evanghelia noastra este 
acoperita pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasa a 
orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca sa nu vada strălucind lumina Evangheliei 
slavei lui Christos care este chipul lui Dumnezeu”... 


143 









'Legionarismul sau trairea virtuţilor 1 


Fericit, am fost prezent la numeroase slujbe relgioase. 
Credinţa în Mântuitor nu a fost neglijata. E probabil, 
însă ca s"a micşorat timpul dedicat rugăciunilor în 
singurătatea noastra (asa cum ne-a învatat Căpitanul 
si Moţa). Daca analizam tacuti - în sublima singurătate 
pe care ne-o oferă clipele care urmeaza imediat după 
rugăciune - adâncimea înlauntrului nostru, si ne rugam 
Mântuitorului si Maicii Domnului sa ne întareasca voinţa 
de auto-depasire simţim în intimitate naşterea unui 
sentiment de nespusa uşurare si o luminoasa senzaţie 
de frăgezime datatoare de aspiraţii înspre o mai înalta 
treapta de nobleţe sufleteasca. Daca am prelungi timpul 
dedicat rugăciunii si ne-am împrospăta mai des 
învăţăturile capitanesti si ale lui Moţa am putea transmi¬ 
te cu mult mai mare uşurinţa stilul de viata legionaresc, 
si sa contribuim la o îmbunătăţire a stilului de trăire a 
românilor. Ar trebui sa ne convingem ca aceasta lupta 
de îmbunătăţire a înlauntrului nostru aduce cu sine una 
din cele mai înaltatoare satifactii: pacea sufleteasca. 
Aceasta are darul de a împrăştia încrederea în 
dragostea camaradereasca si în biruinţa finala a 
învăţăturii Mântuitorului. 

Trăim o etapa asemanatoare a lunilor Iunie, Iulie, 
August si începutul lui Septembrie a anului 1940. Nu mai 
eram prigoniţi. Ne puteam deplasa, întâlni, organiza. Ne 
puteam strânge si uni. Ca si acuma. Ne putem întâlni, 
vorbi, înţelege si organiza. Aşadar ne putem uni, din 
nou. Constelaţia istorica nu mai este aceia din 1940 (când 
Rusia (Molotov) si Germania (Ribentropp) hotarîsera 
sfâşierea tarii noastre. Acum nu ne ameninţa nici o putere 
streina. Ne ameninţa, in schimb o auto-sfâsiere. Ne 
ameninţa o apatie, o moleseala... Ne ameninţa moartea 


144 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


sufleteasca. Ne ameninţa o toropeala sau lâncezeala 
sufleteasca... Riscam sa acceptam “globalizarea” 
impersonalului. Adică sa ne lasam “duşi” de vulgaritatea 
vremelnicului, temporarului sau a trecătorului. Riscam 
sa sucombam sub tăvălugul ambiţiilor de îmbogăţire si a 
vieţii de comoditate materiala. Si, mai ales, riscam sa ne 
lasam atraşi de luptele pentru “cucerirea puterii politice 
si economice”. Riscam sa nu ne deosebim de “homo 
politicus”. 

Trăim o etapa istorica în care nimeni nu ne obliga sa 
ne istovim energiile exclusiv pentru “bunăstarea” 
materiala. Suntem liberi sa infagasuim esenţa 
noastra spirituala inspre lupta pentru mântuirea 
sufletului nostru. Atât legionarii din tara, cât si cei din 
exil pot sa aleaga - alaturi de ocupaţiile zilnice - calea 
adâncirii înlauntrului si a îmbunătăţirii virtutiilor pe care 
Dumnezeu ni le-a dăruit. S "ar putea ca unii sa întrebe: 
Cum sa convingem camarazii ca imperativul momentului 
legionar şi istoric este lupta pentru îmbunătăţirea 
spiritului legionar şi creştinesc? Dumnezeu ne-a dat 
“inteligenta” cu care putem “cunoaşte”, iar aceasta 
(cunoştinţa) movilizeaza voinţa, care, la rândul ei e 
magnetizata de nobleţea actelor pe care conştiinţa 
morala le judeca demne de mântuirea sufletelor. 

Nici un act de bunătate nu se pierde în uitare. 
Bucuria care însoteste actul de bunătate, pe care îl face 
legionarul, este atât de mare, încât actul de dăruire se 
transforma într'un cuib de lumina atât în acela care 
dăruieşte, cât si în acela care primeşte cadoul spiritual. 
E adevarat că nici acţiunile josnice nu se uită, deşi 
sufletele nobile le iarta...! Numai cine crede fierbinte 
în Cristos realizează efortul de a-si analiza gândurile 


145 







"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

Q 16 filtra prin sita dorinţei de a lc curăti de rugina 
egoismului. In timpul rugăciunii, când fiinţa îsi prezintă 
sufletul si mintea fara nici o rezerva, si cu o totala trans¬ 
parenta, se inclina spre bunătate, la dăruirea de sine si 
la iertarea greşelilor comise de aproape. 

Lupta, adevarata lupta de auto-desavârsire începe acolo 
când dragostea de aproape reuşeşte sa învingă dragostea 
de sine. Când recunoaştem ca sufletul “celuilalt’ are 
bogaţii sprirituale superioare a lor noastre, si ca noi, 
afirmând acest lucru, departe de a he simţi umiliţi, ne 
ridicam pe o treapta mai înalta de vrednicie, atunci 
începem sa fim liberi si sa însemnam pe răbojul 
constintei o mare victorie creştina si legionara. lata dece 
este mareata si înaltatoare lupta pentru cucerirea 
libertăţii interioare! In miezul creierului si în fundul 
inimei se tes raţionamentele, se ascutesc tăişurile 
reflexiuilor si se înfiripează schelele ideilor creatoare de 
lumina. Acolo începe legionarul sa dărâme si sa surpeze 
ziduriile de infumurare, auto-suficienta si pretinsa 
superioritate asupra “celuilalt”-ului Acolo, in 
profunditatea conştiinţei, legionarul desfasoara aripile 
voinţei de a fi liber, învingând dragostea de sine si 
zdrobind apetiturile de a aţâţa si instiga admiraţia 
ambiantei, si a pretinde ca lumea sa creada în dorinţa 
noastra de a ne crede superiori... in spirit... In vârtejul 
care da naştere atmosferei de delirante grandomanii si 
care alimentează egolatria, apar sentimente hermafrodite 
Atingând aceasta treapta de înstreinare a conştiinţei, 
legionarul se indentifica cu politicianul si individul pentru 
care Freud, Neuman, Neill si alţii luptara pentru a 
înlocui omul eristic. 

Orânduirea gândurilor si înfagasuirea lor spre 
dragostea de sine nu pretinde nici un efort, deoarece 

146 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


fenomenul aparţine “legii” libertăţii “efortului minim”. 
Alcătuirea gândurilor si înfiriparea reflectiunilor în 
vederea inflaţiei “Ego”-ului se face fara nici o greutate, 
deoarece - după cate se pare - omul strein de aspiraţiile 
anagogice este înclinat la o permanenta înviorare a 
egoismului. Daca recunoaşterea virtutiilor si actelor de 
nobleţe ale “celuilalt” -ului nu ar pretinde, în acelas timp, 
si o curajoasa si libera recunoaştere a propriei 
inferiorităţi, probabil ca nu ar fi vorba de un “per aspera 
ad astra”. Modestia si obiectivitatea, însoţite de bunul 
simt si - mai ales - de lepadarea de sine contribuiesc la 
apropierea noastra de idealul virtutiilor care pregătesc 
sufletul pentru suprema dăruire de sine. Câta frumuseţe 
exista în îmbinarea sincerităţii trăirilor cu dăruirea de 
sine! Câta armonie radiaza sufletele nobile dătătoare de 
bunătate si bucurie! Observând cu atentie persoanele 
care cultiva bunatatea si dăruirea de sine, descoperim 
ca acestea, în viata de toate zilele, obişnuiesc sa fie 
înţelegătoare fata de slăbiciunile sau micile greşeli 
a altora, dar că, - în acelaş timp - nu - şi iartă defectele 
sau greşelile comise. Am constatat prezenta acestor 
fiinţe nobile atât în temnite cât si in lagărele de 
concentrare, iar mai târziu, ajunşi liberi, conduita 
rămăsese aceias: plina de nobleţe legionara si credinţa 
în Cristos! 

Permanenta trăirilor pe meridianele creştineşti se ex¬ 
plica cu practica zilnica a meditaţiei si cultivarea 
aspriratiei spre devenire si auto-desavârsire. 

De multe ori m 'am întrebat de cum a fost posibil ca 
figurile comandanţilor legionari si a intelectualilor 
credincioşi Căpitanului sa aiba un stil de trăire si viata 
asemanator, cu toate deosebirile de vârsta, studii, si 
formaţii culturale (in diferitele provincii). Cred ca secretul 

147 





"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

sta, nu numai în figura legendara (cioplita în destin) a 
Căpitanului, ci si în acea unica si mareata hotarîre luata 
de Capitan si de ceilalţi vacaresteni, când ajunseră la 
concluzia ca pentru a “nărui” politicianismul si puterea 
iudaica, care sugruma viata poporului român, trebuia “sa 
ne stârpim întâi propriile noastre pacate”... 
Căpitanul împreuna cu ceilalţi vacaresteni ajusera 
la concluzia ca “până sa se ocupe de defectele 
Neamului, trebuiau sa se ocupe de propriile lor 
defecte” (“Pentru Legionari” 1951, p. 194). Cred ca acolo, 
si în acele luni de suferinţe s'a plămădit omul nou. 
Căpitanul descoperise secretul “schimbării la fata” a 
României, prin schimbarea intimităţii omului legionar. 
Acolo, între zidurile închisorii, fiecare îsi mărturisea 
defectele, îsi descoperea slăbiciunile si-si ascultau 
reciproc părerile, necazurile, căderile si desartaciunile 
ambiţiilor si umbrelor care le brazdau sufletele, si-i faceau 
sa sufere... In şedinţele de sinceritate nu ramânea umbra 
nedescoperita. încrederea si dragostea natarmurita fata 
de neam si Cristos ajutara ca sufletele lor pline de 
idealism si arzatoare dragoste de tara sa se lumineze de 
virtuti. Orice umbra de neîncredere sau de îndoiala 
dispărură. 

“Ne-am hotarît - scrie Căpitanul - ca atunci când vom 
ieşi de aici, daca ne va ajuta Dumnezeu, sa nu ne 
mai despărţim, sa RAMANEM UNIŢI SI SA NE 
ÎNCHINAM VIATA ACESTUI SCOP”... Cât de frumos 
ar fi daca am putea spune si noi, după atâtia ani, ca am 
ramas uniţi profitând de aceşti noua ani si jumătate 
de libertate (decembrie 1989-Iulie 1999) si de 
conversaţii, dialoguri, scrisori si “vizite” la Majadahonda! 
Evident, aceasta e parerea mea, parerea unui simplu 
legionar. Este o “problema delicata”. (Căpitanul scria: 
148 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


“Era o problema delicata, deoarece asa e făcut omul: 
nu-si asculta cu inima uşoara critica propriilor 
defecte”. Insa când credinţa si dragostea de Dumnezeu 
ne sfredeleşte sufletul, ne simţim copleşiţi de o fierbite 
dorinţa de sincera recunoaştere a propriilor noastre 
defecte si slăbiciuni. Dar cine nu are credinţa, cel ce nu 
se simteste străpuns până în măduvă oaselor de credinţa 
nu va reuşi sa simtă necesitatea de a recunoaşte existenta 
umbrelor, a emoţiilor negative si a sentimentelor care 
dauneaza armonia si curăţenia sufleteasca. Aşadar 
recunoaşterea propriilor carenţe si deficiente reprezintă 
o condiţie fundamentala pentru a rămâne uniţi, si a ne 
stima si iubi. Numai uniţi vom putea sa “vorbim pe 
şleau”, deschis, în mod sincer, fara sa ne supărăm. 
Legionarii din exil au avut ocazia sa cunoască pe “homo 
politicus”, omul şarlatan, superficial, şmecher, abil când 
e vorba sa prezinte punctele de vedere care aduc avantaje 
si profituri materiale imediate, sau când oferă perspective 
de ridicare a “status”-ului (aducător de egolatrie, trufie 
si orgoliu). Am ramas surprins când - în convorbirile avute 
cu unul sau doi camarazi din tara - am constatat o palida 
asemanare de conduita verbala si intenţionala cu aceia a 
lui “homo politicus” liberal, comunist sau socialist din 
lumea democratica din exil. Mi-am amintit de cele scrise 
de Căpitan în “Cărticică Şefului de Cuib”: “Şeful... sa 
fie dibaciu... sa comande clar... Sa nu vorbească de rau 
pe camarazii lui... Sa nu permită ca sa i se vorbească de 
rau despre alţii. Sa ştie sa păstreze armonia în 
unitatea pe care o conduce. ESTE O IMPORTANTA 
CAPITALA. 

Un sef, de ar avea toate calitatile din lume, si daca în 
unitatea pe care o comanda e cearta, desbinare, 
neînţelegere, trebuie imediat înlocuit. 


149 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


FRAGMENTE 


DIN 

SBUCIUMUL EXILULUI 

1946 -1999 


150 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


PATRU SCRISORI: 

Doua scrisori adresate lui Ovidiu Gaina de către 
Comandantul Horia Sima, si două răspunsuri trimise din 
Buenos Aires Comandantului Horia Sima. 


151 





'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


Scrisoarea Comandantului Horia Sima adresata lui Ovidiu Gaina 


Rfo, 2 Aprilie 1978 

Draga Ovidiu, 

îmi pare rau ca timpul nu îti permite sa faci un raid 
până aici. De alta parte si timpul şederii mele aici este 
limitat si nu pot aştepta până în Octombrie sau Noembrie. 

In afara de bucuria de a te vedea după atâtia amar de 
ani, voiam să discutăm anumite probleme legate de 
viitorul neamului nostru. 

După cum te-ai convins desigur, nu mai putem aştepta 
nimic de la acest Occident, zis democrat si creştin. Nu e 
nici democrat si nici creştin, căci altminteri nu ar colabo¬ 
ra atât de strâns până la complicitate cu comunismul 
antidemocrat si ateu. 

Perspectivele neamului nostru sunt sumbre. După 30 
de ani de teroare şi educaţie comunista, au rămas anumite 
urme în sufletul poporului nostru care riscă să-i altereze 
însăsi personalitatea spirituală, culturală si istorică. 
Acesta e cel mai mare pericol. Mai mult chiar decât 
opresiunea propriu zisa. 

Ca să scăpăm de primejdia falsificării ethosului 
naţional, nu exista decât o singura posibilitate, să ne 
eliberam tara, redevenind stăpâni pe destinul ei. Dar ca 
să eliberăm România, trebue în prealabil ca să nimici 
complexul moscovit, care ţine în ghiarele lui milioanele 
de români. 

Comunismul nu e o tara, ci un sistem, o conspiraţie 
mondială, cu reţelele răspândite peste tot globul, ajungând 
până în cabinetele ministeriale ale marilor democraţii 
occidentale. Si Roosevelt si Truman si ceilalţi preşedinţi 


152 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


nu au făcut decât o politica ce convenea intereselor 
Moscovei. Până când nu va fi scoasa din funcţiune aceasta 
reţea secreta, invizibila, a comunismului mondial nu 
putem aştepta nimica bun nici pentru neamul nostru si 
nici pentru restul lumii. 

Pentru a combate aceasta prezentă bolşevică 
multilaterala în întreaga omenire, există o unica retetă, 
ca si forţele naţionale si creştine din întreaga lume să se 
unească sa se grupeze si sa-si coordoneze sforţările. 
Frontului mondial comunist îi vom opune frontul mondial 
al anticomuniştilor, uniţi între ei pe acest obiectiv suprem. 
Toate celelalte chestiuni, divergente, obiective, trebue 
lăsate deoparte, pentru a ne putea concentra pe esenţial, 
pe lupta hotarita, inteligent condusa si bine coordonata 
contra monstrului bosevic. 

Ştiu ca greutăţile sunt cât munţii în calea acestui plan, 
ştiu cât de fărâmiţaţi si debili sunt naţionaliştii, dar nu 
vad alta ieşire din impasul in care ne aflam după 30 de 
ani de aşteptare. 

In acest punct si pe aceasta baza, am putea sa reluăm 
relaţiile şi colaborarea. Eşti unicul de acolo care ai putea 
sa investighezi posiblităţile unei camaraderii de luptă cu 
argentinienii şi să le insufli nu numai elan, dar şi o 
proectie de organizare şi acţiune. 

Trebui să facem ceva pentru nefericiţii fraţi ai noştri 
din ţară, care se sting cu durerea în suflet ca nici noi, în 
care si-au pus toata speranţa lor, nu facem nimic pentru 
ei. 

Iti urez sanatate, noroc si succes în tot ce întreprinzi. 

Horia Sima 


153 




'Legionarismul sau trairea virtuţilor 1 


Scrisoarea lui O.G. către H.S. 


Buenos Aires, 19 Aprilie,1978. 

Stimate Domnule Comandant, 

Va mulţumesc pentru rânduriie trimise. Aveţi perfec¬ 
ta dreptate când afirmaţi ca “pentru a combate această 
prezenta bolşevica multilaterala in intreaga omenire, exis¬ 
ta o unica reţetă, ca si forţele naţionale si creştine din 
intreaga lume sa se unească, să se grupeze si sa 
coordoneze sforţările. îmi permit cateva reflexiuni: 

Frontului comunist şi francmason (împreună cu cel 
iudaic) i s’ar putea opune alt front cu condiţia ca acesta 
sa fie sprijinit de state si guverne cel puţin tot atat de 
numeroase si puternice ca si acelea care sprijină frontul 
iudeo-mason-marxist. Ar fi foarte greu ca un front compus 
numai din grupuleţe izolate si împrăştiate (împreună cu 
persoane de înalte valori morale, dar izolate între ele, 
fără mulţimi) să poată face fata celor 150 de State cu 
guverne masonice si comuniste, forte armate, material 
belic ultramodern, servicii de siguranţă şi spionaj, poliţii 
si toata orchestraţia masiva a mijloacelor de difuziune, 
publicitate si propaganda (împreuna cu tot aurul si 
capitaliştii...). Noi suntem puţini, săraci, împrăştiaţi si 
desbinati. Lumea care ar putea sa se alipeasca Frontului 
Anti-comunist nu ar reuşi să cumpere nici măcar 
armamentul necesar pentru o singură divizie... Iar dacă 
am strânge toti banii agonisiţi de luptătorii legionari şi 
naţionalişti streini (Din Europa, Asia, Africa si America) 
e probabil ca am putea edita doar câteva reviste si ziare. 
Dar nici acestea n 'ar putea fi cetite de marele public, 


154 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


deoarece toate mijoacele (mass-media) de difuziune si 
colportaj se afla în mâinile francmasoneriei (exemplu: o 
revista “naţionalista” din Argentina ajunge în Mexic prin 
curier, la fel ca si alta revista mexicana care o cetim aici, 
numai când voiajeaza un naţionalist...). Atât puţinele re¬ 
viste cât si cărţile anticomuniste care se editează se vând 
numai pe sub mâna, în mici librarii si le cumpără numai 
naţionaliştii, deci nu ajung niciodată sa fie cunoscute 
publicului, iar când reusesc, sunt combătute cu atâta 
străşnicie de artileria grea a milioanelor de ziare şi re¬ 
viste francamasonice, că nimeni nu mai are curajul să se 
opună (fiind imediat etichetate de “nazi”). 

Nu cred ca sensul existenţii noastre în exil ar putea fi 
formarea unui Front anti-comunist pentruca asta ar 
însemna o irosire a forţelor spirituale a Legiunii. Cu cât 
mai mult am cheltui energiile noastre spre afara lumii, 
cu atât mai puţin am putea să le înfăgăşuim spre interiorul 
nostru. Forţele noastre spirituale si intelectuale s’ar 
diluaşi s 'ar atenua energiile creatoare, necesare pentru 
sădirea dinlăuntrului si pentru cultivarea valorilor 
morale între noi, legionarii. 

Eforturile si energiile noastre în exil ar putea fi 
canalizate cu mult mai mare succes daca am încerca sa 
ne unim cu aceia de care suntem îndepărtaţi. Ca legionari 
suntem răspunzători în fata Căpitanului si a 
mormintelor martirilor nostrii - când vom trece în viata 
cea de apoi (si mult nu ne lipseşte) - de tot ce facem in 
exil. In ultimii douăzeci si cinci de ani viata noastra in 
exil ne-a macinat. Ne-am irosit energiile în lupta pentru 
existentă si supravieţuire, e adevarat, dar o mare parte 
din forţele noastre spirituale le-am cheltuit pentru a 
evidenţia “ticăloşia” camarazilor (a propriilor nostrii 


155 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


camarazi!). Am uitat tot trecutul nostru!! Am uitat că am 
stat împreună în beciurile politiilor lui Carol si Antonescu, 
în Doftana, Galata, Cernăuţi, Jilava, Chisinau si celelalte 
închisori militare; am uitat de lagărele de concentrare 
care ne-au unit sufleteşte, de luptele noastre, de 
înfruntarea vrăjmaşului în munţii Bucovinei, 
Maramureşului si Transilvaniei, am uitat tot, absolut tot, 
si ne etichetăm unul pe altul de “mişei”, trădători, ticăloşi, 
vânduţi, etc.! Nici nu ne mai vorbim! Nici nu ne salutăm! 
Trăim uneori în acelas oraş si ne urîm între noi, mai 
mult decât ne urase comuniştii si masonii pe noi! Chiar 
în reviste facem cunoscut lumii ura care ne desparte de 
proprii noştri camarazi! CUI PRODEST? 

Am putea moviliza conştiinţele noastre pentru o 
strângere de rânduri. Nu ar fi mai folositor si mai frumos 
pentru Neam si pentru Legiune si Capitan, dacă am 
înfăgăsui energiile nostre spirituale pentru formarea 
Frontului Unic Legionar? 

Acum suntem sexagenari (am trecut de 60 de ani 
majoritatea dintre noi) avem putini, foarte putini camarazi 
care au mai puţin de 60 de ani, iar câţiva au trecut chiar 
de şaptezeci de ani; deci stăm cu un picior în groapa. 
Dece sa ne amăgim? Nu suntem nemuritori. Când trecem 
pragul (sau Leteul) spre lumea spiritelor legionare si a 
Duhului Căpitanului si lui Moţa va trebui să dăm 
socoteala de senzul luptei noastre în exil! Dar când 
vom muri, vom lăsa ca “zestre” urmaşilor aceasta ura ca 
un fel de caracteristica legionară când sunt obligaţi să se 
exileze?... 

Daca ne judecam obiectiv, trebuie sa recunoaştem ca 
toti am ramas legioanri (excepţiile puţine confirma regu¬ 
la), dar pentru ca să ne motivăm conştiinţele ar trebui 


156 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


poate sa formulăm care este MĂSURĂ 
LEGIONARITATII (sau a legionarismului nostru?!!! 
Cum s‘ar putea crea un profil psihologic a legionarului 
din exil? Pe ce dimensiuni ar trebui sa vibreze un exilat 
legionar, ca sa mai poate fi considerat legionar? Fiind 
vorba de intimitate, si de trăirile interioare ce nu pot fi 
sincronizate cu nici un diapazon, unicul lucru ce ni-1 
rămâne este sa mărturisim cinstit cum suntem si cum 
am putea ajunge ca să fim mai demni urmaşi a lui Corneliu 
Codreanu. Cred ca legionarismul nostru ar putea fi 
măsurat numai în funcţie de TRAIREA 
SUFLETEASCA. Daca aceasta vibrează în adâncime e 
imposibil sa nu radieze, ADICA E IMPOSIBIL SA NU 

ÎMPRĂŞTIE si sa emită consecinţele vibrării 

SI TRĂIRII DINLAUNTRUL NOSTRU, spre camaradul 
nostru legionar, si spre lumea din afara. Trebuie sa ne 
înfruptam din nou, din “Pentru Legionari”, Cărticică 
Şefului de Cuib. “Circulari” si “Cranii de Lemn”. Cum îi 
scriam anul trecut unui camarad din Brazilia: “Destinul 
nostru, soarta Mişcării Legioanre, “fatumul” 
suprovietuitorilor Căpitanului este altul: Trebuie sa ne 
limpezim pe dinlăuntru, sa învingem forţele 
iraţionale ce izvorăsc din inconştientul ancestral, sa 
MICŞORAM INTENSITATEA EMOŢIILOR 
NEGATIVE - formate în adâncul inconştientului si 
subconştientului, si sa zidim în gradina noastra 
interioara cetatea virtutiilor date de Dumnezeu, 
PENTRU A FI GATA DE A PRIMI, apoi, 
ORBITOAREA LUMINA A LUI ISUS. Trebuie sa 
ajungem la marea împăcare cu noi, prin minunata 
întâlnire cu HARUL MÂNTUITORULUI. Trebuie sa 
luptam pentru transfigurarea fiinţei interioare. Din 


157 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


străfundul fiinţei noastre va radia transfigurarea si va 
lumina cărarea acelora care II cauta pe El. Trebuie să 
evităm căile care duc spre inexorabilele prăbuşiri si să 
regăsim cărările care duc spre desăvârşire. Deci, 
înapoi la Icoana!, cum spunea Moţa: “acum cu 
sufletul greu, rasletiti, sfârtecaţi, ne strângem la 
adapost, la singura căldură si alinare, tărie si 
reconfortare a noastra, readucatoare de puteri, la 
PICIOARELE LUI ISUS, în pragul orbitoarei 
străluciri a cerului - la Icoana”. 

Cred casa asa nu me-am irosi vitalitatea si nu am 
pierde energiile în contacte, întruniri, cu o lume care ne 
înţelege numai pe jumătate, care ar promite mult, ar 
contribi cu foarte puţin si ne-ar părăsi în clipele în care 
am avea mai multa nevoie de ei, iar apoi ar uita tot, iar la 
prima ocasie ar intra în masonerie, sau uneori - sin pacate 
e adevarat - după ce am pierde un timp preţios pentru a 
le demostra cristalina esenţa a legionarismului ar surâde 
ironic, voind sa ne spună: “omule ce-mi vorbeşti de 
utopii”... Lupta noastra în exil ar trebui să aibă ca tel 
suprem reîmprospătarea credinţei noastre în telurile 
supreme a Legiunii Arhanghelului Mihail. 

Societatea unana, cu toate progresele spectaculare pe 
tarîmul stiintei si a tehnologiei (sau, poate tocmai din 
acest motiv...) a alunecat, de trei decenii încoace, spre 
un făgaş de antinomie. Structurile politice a marilor State 
sunt valabile numai în cadrul frontierelor, căci în 
raporturile si interacţiunile care au loc pe dimensiuni 
inter-statale si internaţionale valenţele politice NU MAI 
SUNT VALABILE. Faptele si evenimentele istorice se 
desfasoara din ce in ce mai mult în cadrul structurilor 
economice, care înlocuiesc valenţele politice si -încearcă 


158 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


- sa înlocuiască chiar si pe cele religioase!!! 

Exista însă un eveniment istoric si mai alarmant: în 
ultimii patru-cinci ani s’ ar parea ca societatea omeneasca 
aluneca vertiginos spre panta luciferina a confuziilor de 
esenţe si a flasificarii concepţiilor: intram pe dimensiunea 
apocaliptică. Ritmul faptelor istorice trece în eclipsa a- 
istorica si anti-istorica. Evenimentele nu mai depind 
de State sau naţiuni, deoarece se desfăşoară în 
“umbra” Jung-iana. 

E un motiv in plus ca să luptăm pentru întoarcerea la 
izvoarele creştineşti a Legiunii să ne strângem rândurile 
si sa limpezim grădina noastră interioară. Cred ca 
aceasta măreaţă lupta de transfigurare interioară ar fi 
obolul nostru şi contribuţia cea mai nobila pentru aceia 
care suferă în ţară. 

Va urez mul succes în lupta D-Voastra! 

Traiasca Legiunea şi Căpitanul! 

Ovidiu Gaina 


159 







’Legionarismul sau trairea virtuţilor 


Madrid, 6 Junie, 1978 


Draga Camarade Ovidiu, 

Scrisoarea ce mi-ai trimis-o a avut o lungă odisee si 
după mult timp a ajuns în mâinile mele. 

Ai dreptate în anumite chestiuni de amănunt, dar nu 
ai dreptate în fondul problemei. Criteriul de judecată mi 
se pare greşit. 

Ce suntem noi? Legionari. Dar ce înseamnă a fi 
legionar? A urma linia Legiunii. Dar ce e linia Legiunii? 
Este linia Neamului. Nu se poate separa linia Legiunii 
de linia Neamului. Trebuie sa ne orientăm aşadar după 
linia neamului, după nevoile lui, după ceea ce cere el în 
aceste momente de la noi. Cei din ţară asteapta un miracol 
si îsi pun mari nădejdi în exilaţi, în lupta noastra, crezând 
ca noi nu facem altceva zi si noaple decât sa ne zbatem 
pentru eliberarea lor. 

Deci, iata sensul existentei noastre în exil, nu numai a 
legionarilor, dar a tuturor românilor care nu si-au uitat 
de tara. Toate celelalte preocupări, profesionales, 
culturale si chiar spirituale, de desăvârşire interioara sunt 
secundare, daca nu sunt încoronate cu lupta de eliberare. 
Deci, am ramas legionari în măsura în care imperativul 
eliberării este primordial în existenta noastra. Când ai 
plecat din tara in 1945 si apoi, când erai pe punctul sa 
pleci, în 1954, acest gând te-a mânat spre lupta si 
sacrificiu: viziunea tarii cotropite de barbari. Cu acest 
gând în suflet au plecat si camarazii din echipa Tanase. 

Lupta de eliberare poate părea unora iluzorie, utopica, 
dat fiind imprejurarile internaţionale. Aceasta nu este o 


160 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


justificare ca si noi sâ renunţăm la ea. Pe noi Neamul si 
Dumnezeu nu ne vor întreba în ziua judecaţii supreme 
“ce-au făcui alţii” pentru aceasta cauza, ci ce-ai făcut tu? 
Poate, aşadar, toată lumea asta să abandoneze cauza 
neamului nostru afară de noi. 

Deci, criteriul suprem de la care trebuie să plecăm în 
judecarea acţiunii noastre şi altora este lupta de 
eliberare. Aceasta lupta trebuie să se dea cu 
perseveranţă infinită, independent de împrejurările grele 
in care trăim. 

Acum vine chestiunea a doua, cum dăm aceasta luptă, 
cu ce mijloace? 

Cu mijloace pe care le avem. Ce putem noi face dacă 
statele occidentale nu ne ajută? Dar asta nu ne poate 
determina pe noi sa renunţăm la luptă, să abandonăm 
poziţia anticomunista. Trebuie să servim acestui scop, 
cu mijloacele pe care le avem. Trebuie sa ne străduim, 
trebuie sa ne punem imaginaţia la contribuţie ca sa 
descoperim ce putem face in condiţiile date, nu în 
condiţiile ideale dorite de noi. 

Si atunci, trebuie sa ne punem problema cum poate fi 
eliberata tara noastra în condiţiile date? 

a) război - este posibil, dar nu-i probabil 

b) revoluţie generalizata în întreg spaţiul rasaritean, 
adica o Budapesta multiplicata. El clar ca terenul este 
favorabil unei revoluţii - stările de dincolo de cortina de 
fier -, dar ne lipseşte în Occident punctul de sprijin 
pentru dezlănţuirea ei. 

c) printr’ o schimbare a mentalitatii din lumea libera. 
Atâta ne-a mai ramas. Ştiu că aceasta lume e putreda, iar 
comunismul s-a infiltrat solid şi în fata lui nu are decât 
nişte adversari timoraţi si imbecilizati. Aceştia nu mai 


161 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor' 


pot fi schimbaţi. Dar de alta parte am constatat că în 
rândurile noastre, ale naţionaliştilor, domneşte haosul. 
Fiecare luptă izolat şi aceasta dispersiune de forţe e în 
avantajul comunismului. Mai mult decât atâta, cred ca 
noi, naţionaliştii din lumea întreaga suntem mai tari decât 
comuniştii, cu toate armatele si bombele lor atomice, si 
ceea ce ne lipseşte este tocmai coordonarea eforturilor. 
Daca am putea realiza acest front unitar din Vladivostok 
până în pampasul argentinian, situaţia s-ar ameliora mult. 
Cunosc bine deficientele grupărilor naţionaliste, lipsa lor 
de orizont, lipsa de perseverenta, dar cu toate aceste 
lipsuri trebuie sa încercam a face aceasta sudura. Nu 
trebuie sa plecam de la ceea ce este. Ci de la ceea ce 
trebuie sa fie. Asa cum am schimbat odinioară tara, 
trebuie sa schimbam acum mentatitatea acestor 
camarazi, aratându-le calea mântuirii, în coordonarea 
forţelor noastre. 

Mişcarea Legionara este în mod special chemata de 
destin sa împlinească acest rol de aglutinare, prin 
concepţia ei si prin prestigiul de care se bucura. Ideea 
aici în Europa începe sa dea roade, Blas Pinar din Spania 
s-a unit cu Almirante din Italia (Movimento Sociale) si 
cu Forces Nouvelles în Franţa. Exista planul de a uni 
toata dreapta naţionalista europeana într-un front coerent, 
pentru a-1 opune eurocomunismului. Am observat 
tendinţe de apropiere si interpenetrare a forţelor 
naţionale si creştine în America Latina. Celor ce le-am 
explicat acest program, toti mi-au dat dreptate si au 
recunoscut eroarea naţionaliştilor. In Asia sud-estica este 
o mare mişcare de formare a unui front unitar contra 
comunismului a tarilor încă libere. Ideea este asa zicând 
în aer. Mişcarea poate sa îi dea un impuls decisiv. 


162 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Deci, trebuie sa ne punem întrebarea, dar dacă aceasta 
mişcare de unificare a forţelor naţionale si creştine ia 
proporţii si poate sa duca la rezultate spectaculare, la o 
schimbare a mentalitatii lumii libere, nu merită sa ne 
strădium pentru ea? Putem noi sti care sunt căile 
destinului? Avem noi dreptul sa respingem acesata ipoteza 
de lucru care poate sa limpezească orizontul internaţional 
si sa duca în final la eliberarea tarii? 

Nu trebuie numai sa suportăm evenimentele, ci să le 
provocăm, să le creăm. Adeseori mici întâmplări por sa 
duca la rezultate surprinzătoare. Dar daca în urma acestei 
campanii se gaseste un stat care sa ofere mişcărilor de 
eliberare un punct de sprijin? Nu am câştigat atunci un 
factor imens care ne deschide drumul spre tara? Cum 
spun, totul e ipotetic, dar putem respinge din capul locului 
aceasta posibilitate? 

Cum nu se poate face nici război si nici revoluţie, 
luptam pentru eliberarea tării cu mijloacele ce le avem, 
adică aceasta coaliţie de forţe care să se opună cu succes 
celeilalte coaliţii a puterilor râului. 

Mai este ceva asupra caruia, fara îndoiala, ai meditat 
cândva. Noi n-am biruit niciodată decât într-un climat de 
catastrofa. Am biruit la 6 septembrie, după ce tara zacea 
la pământ cu hotarele sfâşiate. Am ieşit din lagar la 23 
August, când România capitulase si întreaga Europa era 
ameninţata de hoardele bolşevice. Atunci au binevoit 
camarazii noştri sa ne elibereze din lagare. Acum ne 
găsim într-un moment asemanator. Ne aflam într-o criza 
de proporţii mondiale, omenirea este ameninţata de o 
catastrofă mondială. Abia acum mişcarea se găseste în 
elementul ei, când toate naţiunile sunt ameninţate 
de comunism. Acum ne cred toti, ne cauta şi ne întreabă 


163 









'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


de remedii. Trebuie sa tii seama de faptul foarte important 
ca situaţia de acum nu mai, e cea de acum treizecei de 
ani. Atunci pericolul comunist era ceva vag si îndepărtat. 
Acum e ca “Hannibal ad portas”. Interesul pentru mişcare 
creste în măsură în care creste si primejdia comunista 
pentru tot Occidentul. E o dată importanta de care trebuie 
să ţii seama. Si eu îmi dau seama că ne aflăm în ajunul 
unor schimbai apocaliptie. Dar aceste schimbări nu le 
putem aştepta pasiv, ci trebuie să ne găsească în lupta, 
pentru a demonstra lui Hristos ca noi am făcut tot ce am 
putut ca să împiedicam dezastrul, ca am fost vrednici 
ostasi ai Lui, ca ne-am opus forţelor răului până la ultima 
respiraţie. 

Mai îmi scrii de vârsta ca suntem toti peste 60 de ani 
etc. Vârsta nu e un impediment ca sa luptăm cu acelaşi 
elan ca la 20 de ani. Spiritul nu moare niciodată. 
Legionarul este veşnic tânăr, câta vreme se menţine în 
forma e angajat în lupta si se avânta cu pasiune contra 
inamicului. 

Cât priveşte pe fraţii separaţi, de nenumărate, ori i- 
am invitat să intre si ei în luptă, sa se angajeze contra 
inamicului din tara, să arate prin acte că ei sunt mai 
buni decât noi, mai bravi, mai curajoşi şi să le ajute 
Dumnezeu să elibereze ţara. In focul luptei se vor topi 
toate diferentele. Acolo, în tranşee, cu faţa la duşman, 
ne vom întâlni cu toţii, ca în vremurile strămoşeşti. Eu 
nu le cer sa fie sub comanda mea, dar să se repeada ca 
nişte lei contra inamicului, să ajungă departe şi sa 
împlânte steagul libertăţii pe culmine Carpatilor. Pentru 
a te uni sau a te reuni trebuie să realizezi în comun o 
întreprindere comună, nu a pertracta. 

Sigur ca întoarcerea la “icoană” este bună. Dar Moţa 


164 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


de la Icoana a pus mâna de pistol şi a tras în trădător, a 
imaginat complotul studenţesc şi asa mai departe. A fost 
în Spania si a murit cu arma în mâna. Deci iată sensul 
real al icoanei în spirit legionar. Mergi la icoană ca să 
prinzi forte de luptă contra Antihristului. Desăvârşirea 
interioară si acţiunea exterioara se completează şi nu se 
pot separa. Când eşti plin de duh, atunci trebuie să faci 
ceva, trebuie să ieşi în întâmpinarea inamicului. Istoria 
trebuie modelată încontinuu în spirit legionar. 

Ştiu ca nu ai stat cu mâinile în sân în timpul acesta si 
ca atât cât ti-au permis ocupaţiile nu ai încetat o clipa 
lupta contra comunismului. Deci ti-ai făcut datoria în tot 
acest lung răstimp de când nu ne-am mai văzut. 

Dar resultatele ar fi fost altele daca am fi luptat 
coordonat. Pentru biruinţă e tot atât de necesar atât 
spiritul de jertfa, cât si spiritul de echipă. Zece oameni 
uniţi, cum arată istoria Mişcării, fac mai mult decât o 
mie de oameni care se agită fiecare pe socoteala lui. Avem 
în exil atâtea personalităţi, dar efectul lor asupra soartei 
poporului român este nul, pentru că nu înţeleg 
necesitatea efortului comun. 

Ce ai putea face acolo în Argentina nu este de a lua 
locul lui Teban. Eşti de alta categorie şi poţi face mult 
mai mult. Ai atâtea legaturi în lumea naţionalistă care 
pot fi cultivate si îndrumate în sensul în care am vorbit 
mai sus. Aceasta fără să iti părăseşti felul de viata si fără 
sa îti periclitezi situaţia. Mişcarea de care vorbesc e 
concepută fără tam-tam, fara publicitate. Cu cât mai mul¬ 
ta discreţie se pune în realizarea acestui plan comun, cu 
atât sansele de victorie vor fi mai mari. Inamicul trebuie 
sa simtă efectele, fără sa descopere ţesătura lui intimă. 
Atât cât se poate. De ce n-ai putea să încerci sa vezi o 


165 







"Legionarismul sau trairea virtuţilor 


data pe Videla sau pe cineva din apropierea lui, pentru a 
expune ideea si a-i sprijinul? Cine ştie, poate ca în Argen¬ 
tina, în Chile ori în Brazilia vom găsi în final un punct de 
sprijin? Nu trebuie să astepti ca noi să îti spunem ca sa 
faci, ci singur sa îti găsesti partenerii de luptă, pe care 
apoi sa-i încadrăm în planul general de bătălie. 
Deocamdată acest plan este un cadru gol, pe care trebuie 
sa-1 umplem cu energia noastră si altora. 

Nu ştiu daca ţi-am răspuns la toate chestiunile. La ora 
actuala nu ne rămâne disponibila decât aceasta ipoteză 
de lucru pentru eliberarea tării. Nu cred că putem renunţa 
la ea fără să amarăm neamul. Nu ştiu cât voi putea face, 
dar mai cred ca Dumnezeu va ajuta şi El şi Isi va pune 
mila, compensând neputinţele noastre. 

Mult noroc şi sănătate, cu tot dragul, Trăiască Legiunea 
si Căpitanul. 


Horia Sima 


166 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


Buenos Aires, 21 Iunie, 1978 

Stimate Domnule Comandant, 

Va mulţumesc pentru rândurile trimse în ziua de 6 
Iunie al acestui an. Si cum, peste puţine zile veţi sărbători 
(împreuna cu noi toti) ziua Dv. natală vă urez: Multă 
sanatate, şi mulţi, mulţi ani fericiţi! 

Sunt foarte identificat cu idea ca linia legiunii este linia 
Neamului si ca unica noastra orientare trebuie să fie grija 
destinului Naţiunii Române! Cred însă ca o “încoronare” 
cu lupta de eliberare în condiţiile istorice actuale nu 
este posibilă cu instrumentarea mijloacelor si armelor 
cu care eram obişnuiţi până în prezent. 

Atâta timp cât evenimentle politico-istorice s 'au 
desfasurat pe un făgaş de relativă compatibilitate cu o 
anumita logica, Mişcarea Legionara a dus o lupta coerenta 
răspunzând si reacţionând de acord cu esenţa si 
dimensiunilor “sfidărilor” sau stimulilor incitante (sau 
aceia ce spunea Toynbee: “challenge”, sau germanii: 
“Herausforderung”): 

Intre anii 1945-1954 s 'au trimis echipe de “guerrilla” 
paraşutate în spatele frontului comunist, care au luptat 
contra NKDW-ului si a Miliţiei comuniste; 

A editat reviste şi broşuri pe tot globul, menţinând 
flacara credinţei; 

A reeditat cărţile legionare din trecut, şi le-a tradus în 
principalele limbi streine; 

S 'au gravat din nou cântecele legionare; 

S 'au editat noui cărţi de doctrina legionara si altele 
pentru lămurirea publicului strein, despre situaţia ţărilor 

167 







"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


subjugate. 

S'au format asociaţii si societăţi Româno-streine, 
ilustrându-se lumea occidentală asupra situaţiei Românei, 
si au fost trimise memorandumele celor mai 
reprezentative instituţii internaţionale; 

S 'a menţinut o strânsă prietenie cu Falanga spaniola 
si autoritatile franchiste, atâta timp cât a trăit Franco; 
Etc., etc.etc. 

începând cu anul 1956, după infamia comisă de 
Eisenhower (care promisese revoluţionarilor intervenţie 
militară, pentru ca după aceia să-i părăsească în mod las) 
evenimentele politice se revărsară pe un vad a-istoric”: 
dusmania între Occident si lumea bolsevica-comunista 
însepu să se atenueze treptar, iar conflictul care apăruse 
înainte iminent se transformă într'o rivalitate, care, pe 
nesimţite ajunse la o competitivitate pe plan comercial, 
economic şi tehnologic... 

Circumstanţele preformară “stimule” şi ocazii 
surprinzătoare pentru Mişcarea Legionara: anumite 
acţiuni si activităţi considerate înainte obligatorii, azi sunt 
considerate perimate sau demodate. Cum să le mai 
consideram inerente si vitale în strategia Mişcării, când 
Statele Unite si, in general Occidentul, nu par să se opună 
prea mult mişcării de extensiune a comunismului? 

Noua constelaţie istoric-politica ne obliga să 
modificam tactica, strategia, şi acţiunile care fuseseră 
considerate valabile şi necesare până în prezent. 

Trebuie să evitam inerţia si să renunţăm la tinta 
si obiectivele pe care le-am crezut necesare până în 
prezent: lupta noastra pe teren de “guerrilla”, de 
partizani, si distrugere a izvoarelor de rezistenta 
comunistă. O suta cincizeci de legionari, împrăştiaţi în 


168 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


patru sau cinci continente chiar dacă s 'ar găsi un guvern 
din America Latina să ne înarmeze până in dinţi, si ne¬ 
am arunca cu paraşutele în munţi - aşa cum am mai făcut- 
o în 1945 - rezultatele ar avea numai un caracter simbolic. 
Supravieţuitorii care ar mai rămâne (vreo patru-cinci in 
Madrid si Paris) ar putea, cel mult să se adune şi să cânte 
un ultim “Plânge printre ramuri luna...”! 

Aşadar, ce ne-ar ramânte de făcut? ÎNAPOI LA 
ICOANA! Legiunea trebuie să se salveze pe teren 
spiritual şi, nu numai să se salveze, ba mai mult, să 
se întărească în credinţa în valorile perene şi 
nobleţea sufleteasca pe care Căpitanul dorea să o 
avem toti legionarii! Purtătorii legionarismului trebuie 
sa fie demni de esenţele strecurate de Căpitan si de 
Moţa si sa continue lupta de DESAVARSIRE 
INTERIOARA. Nu putem, si nici nu trebuie sa uitam de 
acel legământ: 

“Nu mulţi la număr, dar puternici prin 
credinţa noastra neclintita în Dumnezeu, si 
în sprijinul Sau, puternici prin hotarîrea si 
încapatanarea noastra de a sta neclintiţi în 
mijlocul oricărei vijelii, puternici prin 
DESLEGAREA NOASTRA COMPLECTA DE 
TOT CE ESTE PĂMÂNTESC, fapt ce se 
manifestă prin dorinţa, plăcerea de-a o RUPE 
IN CHIP VITEJESC CU PAMANTUL, servind 
cauza neamului ROMANESC SI CAUZA 
CRUCII”... 

Toate energiile noastre creatore si tot entuziasmul 
nostru - cred eu - ar trebui sa se canalizeze spre lupta de 


169 










"Legionarismul sau tiairea virtuţilor 

îmbogăţire a virtutiilor spirituale. Asa cum ne-a învatăt 
Căpitanul, si după cum cred că este si dorinţa Dv. Unul 
dintre camarazii din Paris, îmi scria de curând ca “Nu 
putem salva tara prin rugăciune!”... Aceste sentinţe 
simpliste ar putea servi numai unui politician în plina 
campanie demagogica, dar nu pot si nu trebuie să facă 
parte din gândirea si simtământele unui legionar. 

Cred ca trebuie sa facem eforturi permanente pentru 
a împiedeca irosirea energiilor dinamice, menite sa 
spriritualizeze interioritatea. Sensul vieţii noastre în exil 
este sa ne nutrim mereu din izvoarele nepieretoare 
a valorilor morale, pentru ca odata ce ne vom putea 
întoarce în tara SA IMPRASTIEM ADEVĂRURILE 
CAPITANESTI SI DUHUL MARILOR RUPTURI A 
LUI MOŢA! 

Am mai recitit încă de doua ori scrisoarea Dv.. Va puneţi 
întrebarea “dar daca această mişcare de unificare a forţelor 
naţionale si creştine ia proporţii si poate să ducă la rezultate 
spectaculare, la o schimbare a mentălitatii lumii libere, 
nu merita să ne străduim pentru ea?” 

Sigur ca ar merita! Dar trebuie sa ne re-împrospatam 
sufleteşte, sa ne îmbogăţim spiritul - să ne adăpăm din 
nou din învăţăturile Mântuitorului şi a martirilor si 
eroilor nostrii, si odată îmbogăţiţi să avem de unde 
dărui! Numai întorcându-ne la Icoana ne vom putea 
reîmprospăta cu energiile creatoare necesare pentru a 
menţine treaza conştiinţa si credinţa în invierea Neamului 
nostru! 

Am implinit mai bine de treizeci de ani între streini. 
Intre timp, am asistant la o tot mai mare apropiere între 
cele doua democraţia (de tip-reprezentativ, ca SUA, Anglia, 
Franţa, etc.) si democraţii de massa (toata constelaţia 


170 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


marxista-comunista). Am asistat şi observam cu 
amărăciune tot mai mare - cum îsi împărtăşesc “cuceririle” 
pe plan material, tehnologic si economic aceste doua 
blocuri. Accentul se pune tot mai mult pe “cuceririle” şi 
“progresele” materiale. Si în tara noastră se produce acelaş 
fenomen. Generaţia tânără nu cunoaşte frumuseţea 
bătăliilor de îmbogăţire spirituală, ci numai acea a 
succeselor bazate în eforturile pe plan profesionist şi 
tehnic, cu ajutorul şi protecţia “partidului” comunist. In 
cele două întâlniri cu fratele meu (in 1971 la Viena si 1973 
la Milano) am aflat care este dureroasa situaţie a 
intelectualităţii si a tineretului (lucru pe care mi l-a 
confirmat si C.Noica in scrisorile ajunse via Paris). Golul 
sufletesc si degradările pe plan moral care caracterizează 
societatea româneasca în momentul de faţă va trebui să 
fie compensat cu împrospătarea învăţăturilor căpitănesţi, 
ale lui Moţa si celorlalţi mari eroi legionari, pe care noi 
trebuie sa le simţim adânc, ca mai târziu sa le putem 
împrăştia împreuna cu cei ieşiţi din temnite! 

Ma gândesc la nenorocul ce 1-ati avut în Spania in timpul 
guvernării lui Franco. După cum scriaţi în “Tara si Exilul” 
(Nr. 5-6, Martie 1969) ca la comemorarea eroilor 
nostriiMota-Marin, veniseră la Majadahonda chiar Pilar 
Primo de Rivera (sora marelui Jose Antonio), si Generalul 
Tomâs Garcîa Rebull, presidentele foştilor combatanţi 
spanioli, Generalul Villalba Rubio, primarul Madridului, 
contele de Casa Rojas, ambasadorul Spaniei, Blas 
Pirias Lopez şeful lui “Fuerza Nueva”, Deputatul si 
Consilierul National Luis Benyto Marti, Mariano 
Sânchez Covisa, Secretarul Diviziei Albastre, mai 
lipsea doar Franco...! Ce sâ întâmplat? Cum de nu s'a 
reuşit stabilirea unui “punct de sprijin” acolo in Spania, 


171 







"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 

cu ajutorul politic si militar, al Generalului Franco! 

Si aveaţi lângă Dv., nu cinci - sase legionari de valoare, ci 
pe Nic. Dimitrescu ministrul României la Madrid, 
Gheorghe Costea, Tuliu Basiu, Cap. Nicolae Opris, si încă 
cel puţin o duzina de alţi fruntaşi legionari! Iar 
evenimentele acestea au fost mereu menţionate de ziarul 
guvernului “El Alcazar” si celelalte ziare din Madrid!!! 

In aceasta lume latino-americana, cu guverne care 
depind - în general- de Washington (nu numai din punct 
de vedere economic, ci si politic si militar) elita 
diriguitoare este foarte asemanatoare a politicienilor 
nostrii din Romania. Corupţia e mare, iar afacerile 
strigatore la cer, sunt la ordinea zilei. Politicienii au reuşit 
sa corupa forţele armate, iar faptul ca Rusia si SUA 
încearcă sa atraga cât mai mult aceste tari în orbita “lumei 
a treia”, politicienii latino-americani (ca si generalii) 
profita de aceasta rivalitate pentru obţinerea de 
“împrumuturi” si beneficii economice si tehnologice. Deci 
pătură conducătoare a latino-americanilor este departe 
de a se interesa pentru interesele vitale a popoarelor 
sau pentru educaţia morala si naţionalista! 

Mai este încă o piedeca. Inca din timpul lui Kennedy, 
Statele Unite au decis ca America Latina trebuie sa aleaga 
un “latin way of life” după modelul Mexicului (adica un 
marxism democrat sau o “democraţie marxista” cu un 
singur partid, dar cu doua sau trei “mititele” a căror şefi 
sunt membrii marcanţi ai partidului unic, si care se 
deosebesc numai în timpul campaniei electorale... pentru 
ca sa salveze aparentele de “democraţie autentica”... In 
guvernele militare (din Argentina sau Brazilia) diriguitorii 
sunt ofiţeri superiori catolici, insa masoni! Aceia care 
nu sunt masoni nu fac parte din cadrele guvernului! Videla 


172 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


(actualul sef guvernamental,), deşi e militar catolic totuşi 
a poruncit Ministrului de interne sa suprime unica 
revista naţionalista care apare numai odata la doua luni, 
a cărei colaboratori si redactori sunt sau intelectuali de 
frunte, sau foşti ofiţeri retraşi... 0 eventuala posibilitate 
ar fi in Chile, Pinochet, dar după câte se pare, 
naţionalismul lui este stil “Chiang-Kai Chek”, adica 
anticomunist si nimic mai mul (adica supus Statelor 
Unite). Afara de aceasta, Pinochet, sub enorma presiune 
a guvernlui din Statele Unite pregăteşte viitoarele alegeri, 
iar unicul partid independent (susţinut de Statele Unite 
pregăteşte viitoarele alegeri, iar unicul partid 
independent (susţinut de Statele Unite, este împestriţat 
cu elemente marxiste), deci nu sunt speranţe de a 
prelungi anticomunismul lui Pinochet! 

Poate ca aceste gânduri ale mele ar putea să aibă izul 
unui “negativism” nepotrivit pentru personalitatea mea. 
Dar nu pot să scriu decât aceia ce simt ca român, creştin 
si legionar. E probabil ca atâtia ani de profesorat 
universitar al catedrei de psihologie sociala si filosofie 
politica, ideile mele să nu sintonizeze perfect cu altele 
din Europa. Dar trebuie să fiu sincer cu mine si cu Dv., 
si cu ceilalţi camarazi, şi să repet, şi să strig, daca ar fi 
nevoie: 

ÎNAPOI LA ICOANA! 

încă odata vă doresc mulţi şi fericiţi ani, cu ocazia 
împlinirii celor şaptezeci si doi de ani! Dumnezeu sa vă 
dea multă, multă sănătate! 

Tr.Leg. si Căpitanul! 

Ovidiu Gaina 


173 







'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


CĂPITANUL 

La a 53-a aniversare de la naşterea lui 

Publicat în revista ÎNSEMNĂRI, din Buenos Ai- 
res, 11 septembrie, 1952 

In amintirea comandanţilor si camarazilor 
bucovineni care l-au însotit pe Capitan pe Rarau, 
si pretutindeni: 

Vasile Iasinschi 
Prof. Traian Braileanu 
Prof. Topa 
Neagoe Flondor 
Ion Turcan 
Av. Saghin 
Const. Ursescu 
Cristofor Rusu 
Radu Mironovici 
M. Hojbota 
Vasile Posteuca 
Filon Laurec 
Biceaga 

Nituca Nemteanu 
Fraţii Erhan 
Alex. Şutea 

Si alţii a căror nume am uitat şi cer iertare. 


174 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


CĂPITANUL 

La a 53° aniversare de la nasteerea lui 

Corneliu Zelea Codreanu, “Căpitanul”, cum îi spun 
legionarii, s 'a născut in 13 Septembrie că fiul mai mare 
al Prof. Ioan Zelez Codreanu. 

Dupăce frecventează liceul militar de la Mănăstirea 
Dealului, intra in Şcoala Militară activa din Botoşani, 
terminând-o cu gradul de elev-plutonier. Urmează apoi 
cursurile Facultatii de Drept a Universităţii din Iaşi, până 
in 1922 când îsi ia licenţa si pleaca la Berlin pentru ca sa 
urmeze cursurile de Economie Politica. Un an mai târziu 
îi întâlnim din nou la Iaşi, fiind unul din animatorii “Ligii 
Apărării Naţionale Creştine”. In 1925 se însoară si pleaca 
în Franţa, înscriidu-se la Facultatea de Drept a 
Universităţii din Grenoble, la doctorat, secţia Economia 
Politica. După doi ani de studii revine în tară si înfiinţează 
în ziua de 24 Iunie 1927 “Legiunea Arhănghelul Mihail”. 

Toata viata de student îi este brăzdata de lupte 
continue pentru afirmarea drepturilor româneşti a 
studenţilor si pentru zăgăzuirea avalanşei iudaice în 
centrele de cultura a României. întreaga lui tinereţe - 
până la înfiinţarea Legiunii - reprezintă o pagină de eroice 
încercări de stăvilire a bolşeismului în Basarabia si 
Modova. Arestat si schingiuit de nenumărate ori, 
momentul când se decide sa înfiinţeze Legiunea 
Arhanghelul Mihail, îl găseste pregătit pentru înfruntarea 
unei lumi întregi, organizată şi decisă să-si apere 
cuceririle făcute în urma adormirii conştiinţei poporului 
român. 


175 





"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


Apariţia Căpitanului în viata politica a României a 
coincis cu cristalizarea conştiinţei naţionale în jurul 
noţiuniii de “România Mare”, deci a primei apropieri 
oficiale între cultura româneasca desvoltata in umbra 
ifluentei greco-turca-franceze, si acea formata în urma 
ciocnirii cu germano-catolicii (Transilvania si Bucovina). 
A aparut deci intr'un moment de răspântie istorică. 

Se pare ca “unirea” n 'a întâlnit prea multe piedici, 
deoarece unul din cele mai importante partide iredentiste 
a reuşit să se complecteze uşor cu partidul ţărănesc a 
unui invăţător regatean, iar schimbul de intelectuali intre 
diversele regiuni s 'a făcut cu multa uşurinţa. Elitele celor 
doua mari regiuni separate de Carpati s 'au contopit uşor 
datorită - in primul rând - lipsei de insistenţă în sectoare 
ce foarte uşor ar fi putut contribui la un conflict între 
cele doua mari ramuri româneşti. E vorba de sectorul 
moral si religios. 

Atâta timp cât manifestările exterioare ale Legiunii se 
mărgineau la furtunoase discursuri antisemite, 
antipoliticianiste si antibolsevice, lumea ce dirija politica 
tarii răspunde cu obişnuitele interdicţii de întruniri, 
arestări, bătăi, etc., metode ce de altfel erau întrebuinţate 
si de foştii stăpânitori unguri în Transilvania, sau de 
austrieci in Bucovina; inmediat ce Căpitanul a reuşit să- 
si formeze un organism viu, disciplinat şi muncitor, 
guvernele noastre s'au văzut nevoite a-şi revizui 
metodele. 

Surpriza mare însă, a venit abia in momentul în care 
elitele noastre diriguitoare s 'au trezit în fata unei mişcări 
de reînnoire spirituală. întreaga pătură conducătoare s 'a 
găsit deodata în faţa unui duşman care o combătea si o 
ataca pe un front, pe care, un numai că nu era pregătită 


176 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


să lupte, dar nici măcar un avea idee de armele cu care 
să se apere, deoarece Căpitanul le răpise si unica 
posibilitate de a-1 combate: Era ireproşabil ca om, sot, 
intelectual si român. 

Ofensiva de transformare a eului, începută de 
Mântuitor, apoi dealungul secolelor intepenită, si 
reîncepută la noi de Capitan, a fost unica eficientă si 
singura capabila de a împinge poporul nostru, spre de 
veacuri părăsitul făgaş al istoriei. Căpitanul nu era un 
creator de idei noi, ci de oameni noi, de oameni care nu 
puteau fi combătuţi si înfrânţi decât opunânduli-se alte 
tipuri de oameni noi, care sa-i întreacă în primul rând IN 
SINCERITATEA TENDINŢEI DE A MERITA 
MÂNTUIREA. 

Or eficacitatea combaterii pe acest teren era foarte 
îndoelnică, datorită diversităţii de preocupări a elitelor 
noastre conducătoare, care un aveau timp de a-şi canali¬ 
za energiile spre finalităţi ce le păreau lipsite de 
perspective avantajoase. 

Căpitanul nu considera transformarea eului ca un 
accesoriu al luptei legionare, ci ca element de baza si 
raţiune de exiţentă a vieţii noastre ca naţiune. Toate 
“legile” “poruncile”, dezideratele, declaratiite si 
programele Legiunii erau considerate doar ca accesorii 
necesare pentru crearea unui ambient prielnic formării 
unui nou tip de român, capabil să reziste în mijlocul unei 
mări de slavi si menit sa reîmprospăteze flacara credinţei 
în Dumnezeu. 

Deaceia atitudinea Căpitanului a fost mereu aceea a 
omului umil, a tăcutului, a căutătorului de comori 
sufleteşti, a preţuitorului de frumuseţi. Când desfrâul si 
bătaia de joc a politicienilor întrecea măsură, atunci îsi 


177 









'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


înnalţa fruntea, arunca scântei din frumoşii ochi verzi si 
tuna, de se clătinau temeliile vilelor si a palatelor. Apoi 
se retrăgea din nou, îsi arunca privirea în vreun colţ de 
tară, strângea in juru-i un grup de tineri si începea 
clădirea vreunei biserici, sau troite la răscruce de 
drumuri. 

Era atât de preocupat de lupta ce o dădea cu 
omeneştile tendinti de vană şi prometeică trufie, iar 
influenţa ce o excercita asupra discipolilor săi era atât 
de adâncă, încât epoca în care a trăit se caracterizează 
printr'o categorică si bruscă revenire la viata de 
renunţare. 

Orizontul larg si imens, ce oferea tinerimii româneşti 
atâtea tentaţii promiţătoare si atâtea perspective 
ameţitoare, pentru tinerii care-1 urmau pe Corneliu Zelea 
Codreanu, nu avea nici o atracţie. Mai mult, concentrare 
a forţelor sufleteşti si raţionale spre obiective neglijate 
de mulţime, au creat o atmosfera de sfinţenie a vieţii, 
contribuind la preţuirea unor practici, care până la apariţia 
Căpitanului erau considerate demne doar de a fi 
ridiculizate. In aceasta privinţă ar fi poate necesar să 
amintim importanţa covârşitoare ce a avut postul negru 
în educaţia, nu numai a fraţilor de cruce, ci a tuturor 
legionarilor. 

Apariţia lui Corneliu Zelea Codreanu în historiă 
neamului nostru este acompaniata deci - datorita 
principiilor care-i calauzeau paşii si datorită influenţii 
exercitate asupra legionarilor de o insistenta invitaţie la 
meditaţie, umilinţă si rugăciune. 

Epoca de activitate a Legiunii Arhanghelul Mihail va 
fi considerata de generaţiile posterioare ca o era de 
sănătate si vitalitate româneasca. Nici o autoritate laica 


178 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


sau religioasa din ţară n 'a reuşit să readuca la viata 
creştina atâtea suflete câte a readus fundatorul Legiunii. 
Viata lui de ascet creştin şi educaţia de renunţare si 
invitaţie la umilinţă pe care o dădea discipolilor săi, a 
reuşit să creeze o nouă făptură româneasca, capabilă - 
datorita interiorizării şi preţuirii de adevarate frumuseţi 
- sa înfrunte cu seninătate potopul de dureri şi să 
zăgăzuiască cu eficacitate siluirea de conştiinţe la care 
este supus azi neamul românesc. 


179 







"Legionarismul sau trairea virtuţilor 


CRIZELE IDEOLOGICE IN CELE DOUA 
DEMOCRAŢII 

Publicat în revista “ÎNSEMNĂRI ”, Buenos Aires, 
Martie, Mai si Iunie, 1952. 

In amintirea camarazilor din Argentina, care au 
contribuit permanent la pastrarea credinţei 
legionare: 

Mons. Dr. Ioan Dan 
Radu Ghenea 
ToaderIoras 
Emil Popa 
Ionel Roşu 
Nicolau 

Constantin Zus 
Cornel Safta 
Grigore Manoilescu 
Nelu Manzatu 
Ioan Fleseriu 
Ioan Popa 

Alimanisteanu Nicolae 
Alexandru M. Francu 
NicolaiTeban 
Miile Lefter 

si alţii a căror nume îmi scapa si cer iertare. 


180 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


CRIZELE IDEOLOGICE DIN LUMEA 
DEMOCRATICA 


(Publicat in “ÎNSEMNĂRI”, 
Buenos Aires, Martie, 1952) 

întregul dicţionar de noţiuni bolşevice cu care 
teoreticienii marxişti jonglează idei si silogisme, începe 
să-si piarda din “tabu-ism” datorită, în primul rând, 
uniformităţii si lipsei de maleabilitati a marxismului pe 
plan teoretic, în al doilea rând incapacitatii bolşevice de 
a sincroniza transformările pe care le suferă regimul in 
Rusia pe plan organizatoric, cu evaluarea rapida a 
ideologiei comuniste din afara frontierelor “Paradisului 
roşu”. In al treilea rând dificultăţile cu care se ciocneşte 
regimul din Rusia, pe plan cultural, încep sa devină mai 
dese si mai acute, pentruca ultimul razboiu mondial a 
deschis porţile occidentului nu numai “mujicului” 
proletar, ci si savanţilor si specialiştilor sovietici, trimişi 
în diferitele parti ale globului, si care si-au supus teoriile, 
rumegate timp de treizeci de ani în şabloane comuniste, 
la revizuiri. Cu toate epuraţiile si deportările discrete, 
multe din spasmele care convulsionează bolşevismul pe 
plan doctrinar şi intelectual nu au putut fi ascunse. 

Reactiunile cercurilor de politie doctrinară sovietica 
au început să se facă simtite încă din 1946, când doua 
reviste moscovite au fost atacate în mod violent sub motiv 
ca unele articole au strecurat elogii la adresa culturii 
occidentale. Numai un an mai târziu, omul de stiinte 
Alexandrov, fu demis, pierzând catedra din cauza 
“neglijenţii” studiilor sale istorice; cam acelas lucru i s 'a 
întâmplat filologului Vinogradov, economistului Varga si 


181 








"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


altor personalităţi marcante din lumea literilor. 

Simultan cu ofensiva epuraţiilor în lumea economiei 
si literilor, societăţile de Biologie si Stiinte Medicale au 
fost obligate sa elimine din rândurile lor pe savanţii care 
nu au fost capabili sa evite metodele occidentale de 
interpretare ştiinţifică. Fizicienii sovietici au fost acuzaţi 
de a sta sub influenta occidentalilor Heisenberg, Bohr si 
Einstein, transformând “progresista si incomparabila” 
fizica rusă intr 'o anexa a misticei occidentale. 

Cert este ca ceva s'a rupt în interiorul migălosului 
aparat sovietic. Afara de reacţiile soldaţilor ruşi, cari 
întorşi în patria lor îndrăznesc să surâdă când li se 
vorbeşte de liberarea muncitorului occidental de sub un 
jug apăsător si afară de divagaţiile savanţilor ruşi care 
îndrăznesc sa aprobe teoria quantumilor, sau a 
relativi tatii, pătură intelectuala sovietică trece printr'o 
criza alarmantă. Regimul se menţine doar prin teroare 
iar esirea din criza semnalată ar fi doar un războiu 
crâncen, care ar reduce valorile la acelaţ numitor comun 
(prin anihilare) distrugând ultimile rămăşiţe ale lumii 
occidentale, deci a culturii creştine. 

Pentru observatorul atent, svârcolirile doctrinare ale 
micilor state “satelite”, începând cu Iugoslavia si 
terminând cu Polonia, sunt elocuente nu numai pentru 
interesul “botanic” ce trezesc asemenea excrescenţe 
altoite pe trupuri sanatoase, ci mai ales opentru evidenta 
cu care se manifesta prăbuişrea minciunii bolşevice, 
imediat ce a depăşit frontierele Asiei europene. 
Rezultatele defavorabile pe care le dă marxismul în afară 
graniţelor ruseşti, se întorc ca un bumerang în inimă 
centrului intelectual sovietic. Si cum comunismul nu îsi 
va putea schimba complect dicţionarul valorilor lui - 


182 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


implicit metodele si esenţa -, este destinat să trăiască 
cea mai răsunatoăre dintre înfrângerile pe care le-a 
înregistrat istoria. Este însă evident ca daca observaţiile 
precedente pot demonstra existenta unei crize sovietice, 
ele nu pot permite lumei libere o simpla expectativa. Mai 
ales ca si in lumea noastră se constata oarecari 
convulsiuni asupra carora vom reveni. 


Mai, 1952. 

In articolul din Nr. 5 (Martie) am analizat tangenţial 
care sunt influentele exercitate de occident asupra lumii 
rusesti în ultimii ani, si care sunt consecinţele întâlnirii 
celor două lumi în urma ultimului razboiu mundial. 

In numărul de fata vom schiţa doi din numeroşii factori 
care contribuie la descompunerea marxismului din Ru¬ 
sia: a) Prăbuşirea mitului proletar, si b) Formarea clasei 
ultraproletare. a) - Intelectualitatea sovietică a fost 
reclutata în primul rând din masa proletara. Fiii de 
meseriaşi si lucrători aveau întâietate în obţinerea 
burselor de stat. Orice fiu de proletar numai la exprimarea 
dorinţei de a studia era primit imediat în institulele 
tenhice sau în Universitate, fiind întreţinuţi în mod gratuit 
până la terminarea studiilor, iar profesorii care 
ândrazneau să protesteze, în cazul când nouile elemente 
nu corespondeau, fie datorită insuficientei pegatiri, fie 
deficienţelor intelective, erau ameninţaţi să fie declaraţi 
duşmani ai regimului şi eliminaţi din învăţământ sau 
deţinuţi. Cu timpul însă, conducătorii sovietici si-au dat 
seama de puţinul randament ce-1 dadeau nouile generaţii 
ce eseau de pe băncile Universităţilor, si au impus noui 
criterii în selecţionarea viitorilor intelectuali, Astfel s "a 


183 





'Legionarismul sau trairea virtuţilor 1 


ajuns ca în anii premergători celui de al doilea razboiu 
mondial condiţia principala pentru ca un tânăr sa poata 
urma cursurile universitare sa nu mai fie apartenenţa la 
pătură proletara, ci capacitatea si aptitudinile. 

Dar chiar dintre elementele strălucite care s 'au ridicat 
din mijlocul păturii proletare, s 'au găsit unii, care, trăind 
pe meridianele ideale ale doctrinei marxiste, să se ridice 
revoltaţi împotriva grupului de tirani ai păturei 
conducătoare superpuse protestând si demascând 
practicele pe care le întrebuinţează “responsabilii” 
bolşevici. Aceste rebeliuni sporadice a reprezentanţilor 
clasei proletare împotriva celor ce au pretenţia de a fi 
aparatorii proletariatului, au produs schimbări în tactica 
diriguitorilor bolşevici. Consecinţa a fost dublarea orelor 
destinate educaţiei politice si complecta renunţare la 
selecţionarea elemntelor de încredere dintr'o anumita 
clasa, punându-se accentul în primul rând pe capacitatea 
de adaptabilitate la metodele bolşevice. 

Vechile sloganuri marxiste si-au pierdut din magism 
devenind bune numai pentru export, iar peste puţin mitul 
proletariatului va ajunge să fie motiv de pură podoabă a 
unei doctrine desarticulate. Azi tânărul comunist rus, 
“comsomolistul”, educat cu îngrijire dela o etate fragedă 
si trimis pe băncile Academiei Lenin să studieze misterele 
marxismului, se comporta exact la fel ca înaintaşii lui: 
acţionează, vorbeşte, gesticulează, râde şi se încruntă ca 
un perfect om prefabricat, cu unica deosebire că s 'a 
obişnuit să gândească pe cont propriu, iar ceeace 
gândeşte se poate ghici din reacţiunile sutelor de tineri 
intelectuali ruşi, care îndrăznesc - cu preţul libertăţii sau 
al vieţii - să ridice vocea în contra exploatatorilor unui 
proletariat a cărui mit s a prăbuşit. 


184 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


b) - Lumea rusa de azi nu mai priveşte viitorul patriei 
încalzindu-se sub razele stelei comuniste. Treizeci si cinci 
de ani de disecţie marxista pe trupul uriaş al Rusiei, au 
redus cei un milion de fanatici comunişti care încovoiau 
voinţa poporului rus la o suta de mii de disperaţi care - 
pe plan propagandistic - încearcă să reînvioreze energiile 
latente ale poporului rus în contra lumii creştine, în aceiaş 
măsură în care au reuşit cu ajutor material occidental să 
prelungească agonia experienţei marxiste. Evident că 
răsunătoarele succese pe care le înregistrează 
comunismul în străinătate, ca doctrina politica, nu reuşesc 
să atenueze decât în mică măsură, acuta criza prin care 
trece bosevismul rusesc. Alt factor important al 
descompunerii maşinăriei staliniste este NAŞTEREA 
UNEI NOI CLASE, pe care am putea-o numi “ultra - 
proletara”. 

In ultimii cincisprezece ani au constatat dirigentii 
bolşevismului, ca în Rusia la adăpostul realizărilor 
proletare s 'a format o noua clasă săracă, mult mai săracă 
decât proletariatul din timpul ţarismului; care a luat fiinţă 
în mod nesimţit din foştii culaci, burghezi sărăciţi, fii 
foştilor intelectuali, muncitori care nu reuşesc să ţină 
pas cu ritmul stahanovismului, foşti comunişti 
desiluzionati si lucratori indiferenţi, pe care o injusta 
repartiţie a mizeriei si o mizerabila repartiţie a dreptăţii, 
i-a redus la acelas numitor comun, absorbind o buna par¬ 
te din vechiul proletariat si constituind o pătură 
subpusa, a cărei situaţie se poate asemana numai cu 
aceia a sclavilor din perioada precreştina. 

Apariţia acestor paria, ar putea constitui un motiv de 
bucurie pentru conducătorii sovietici - obişnuiţi sa 
exploateze sângele omenesc pentru realizări de proporţii, 


185 




"Legionarismul sau trairea virtuţilor" 


menite sa impresioneze ochiul occidental daca noul 
proletariat ar fi docil si s'ar mulţumi cu dureroasa 
rumegare a mizeriei. Se întâmplă însă, un lucru 
neprevăzut, pe care poate nici mintea ascuţită a unui 
Engels sau Marx, nu ar fi putut sa-1 prevada: 
ultraproletariatul speculat. 

Cine crede ca această lupta ameninţă sa ia proporţii 
într 'un viitor apropiat, se înşeală, căci lupta e surda, se 
observa doar în rezultatele proaste, în recolte, si în 
frabricile rusesti, în brusca frecventare a bisericilor, în 
tendinţa de a înşela permanent organele partidului, în 
neincrederea permanenta în tot ce este bolşevic, în acte 
de sabotaj, precum si într 'un boicot metodic la care sunt 
supuse dispoziţiile partidului în fabrici si întreprinderi. 
Viitorul imediat nu va fi influenţat de aceasta lupta surda 
si de durata. “Specificul rus” nu va facilita, credem, 
trecerea imediata la o faza de răscoală violenta, dar 
semnele unui proces de descompunere a sistemului nu 
pot fi negate decât de adoratorii Kremlinului. 

Crizele ideologice in lumea democraţiei 

“reprezentative” 

Continuare: (“ÎNSEMNĂRI”, Buenos Aires, Iulie, 
1952, N° 9) 

Originele liberalismului s 'ar putea caută în epoca 
apariţiei curentului sofist, născut drept cosecinta a 
victoriei democratice a lui Perikles asupra aristocraţiei 
din Atena, când aceasta luneca spre decadenta 
moravurilor. Pseudo filosofia lui Protagoras propagă ideea 
ca fericirea era accesibila oricui datorita posibilităţilor 


186 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


ce se ofereau fiecăruia de a conduce afacerile publice, 
prin aplicarea artei sofisticei (sau abilitatea de a mânui 
ideile îmbrăcându-le în vesminte atragătoăre si 
adaugându-le concluzii oportune intereselor momentane). 

Atribuirea ascendenţii sofistice nu este cu nimic 
exagerată dacă ne gândim la maleabilitatea si 
camaleonismul la care se pretează anumite noţiuni 
injectate de un puternic magism, în teoretica liberală. 
Pentru lumea lor, nu conţinutul si valorea intrinseca a 
unei noţiuni este hotarîtoare si valabila, ci enunţarea, iar 
aceasta ia proporţii de inexorabilă lege atunci când e în 
joc prestigiul sau interesul lor. Au reuşit prin uzul si abuzul 
une expresii ca “libertate”, “egalitate”, “justiţie”, si 
“adevar”, sa capteze massele doritoare de a evada din 
viciosul cerc al mizeriei, si sa se erijeze în campeoni ai 
eliberaţii fiinţei umane de sub jugul tuturor prejudecăţilor 
(pentru liberali, chiar si - sau mai ales - Religia este 
prejudecata). 

Odata cu înflorirea humanismului desinteriorizator, 
omul nu se mai multumesţe cu atitudinea contemplativă 
care îl menţinuse secole întregi într'o stare de 
permanentă tensiune înterioara pentru atingerea unicului 
scop demn de persoana umana: mântuirea. Idealurile 
escatalogice sunt înlocuite treptat cu tendinţe de afirmare 
omeneasca, iar enciclopedismul lui Voltaire, 
D 'Alambert, Bayle, etc., începe sa contureze tot mai 
precis noul tip de om care, după ce va fi trecut prin şcoala 
“Aufklărung-ului” faustian va începe să rupă defintiv cu 
tradiţia dependentei de Creator. Omul secolului XVII si 
XVIII se reliefează tot mai mult ca fiinţa independenta, 
dedicându-se exclusiv operei de adoraţie a creerului 
uman, generator de “progres” pentru binele “umanităţii” 


187 






"Legionarismul sau trairea virtuţilor 


(referitor la aceasta expresie s "ar cuveni sa amintim ce 
gândea Fichte în discursul sau adresat naţiunii germane: 
“Cuvântul umanitate face parte din categoria 
faimoaselor cuvinte de care se abuzeaza cu atâta uşurinţa 
pentru a ascunde perversiunea omenească: cu un ton 
straniu, sublim si strălucitor acest cuvânt atrage atentia: 
în fond, însă, învăluie pe acela ce-1 asculta în întunerecul 
ignoranţei”). Asa ia naştere liberalul secolului XIX. 
Botezat cu apa pozitivismului si a raţionalismului, 
materialist prin excelenta, se adapă superficial din toate 
curentele demiurgiei luciferice, şi dă naştere unui 
individualism egoist absolut proclamat de Bentham, unui 
anarhism feroce preamărit de Proudhon, dionisismului 
lui Nietzsche, comunismului lui Marx, si tuturor 
curentelor care se înlocuiau automat, când unul nu mai 
era “en vogue”. 

In ultimul secol liberalismul a reuşit sa se faca 
proprietarul tuturor formulelor ştiinţifice care îi întăreau 
autoritatea si-i facilitau “universalitatea” (căci urmează 
aproape aceias traiectorie ca si marxismul care nu-si 
ascunde deloc aspiraţiile de a absorbi toate sferele de 
manifestare omenească, pornind de la simple teorii eco¬ 
nomice si ajungând la “crearea” de noui religii...), 
regâsindu-se în tot ce îi amplifica uriaşul sistem (vom 
cita în promul rând curentele pozitiviste, neohegeliene, 
machismul, freudianismul si einsteinismul). O atare 
identificare cu tot ce era considerat piatra unghiulara a 
gândirii, s 'a dovedit fatala. 

In ultimile decade gânditorii în serviciul liberalismului, 
sunt nevoiţi să treacă sub furcile caudine a necesităţii de 
a-si recunoaşte erorile, provocând cea mai însemnată criză 
în lumea ne-crestina, - lume a cărei campeon indiscutabil 


188 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


este liberalismul. In urma răsturnării teoriei clasice în 
fizica, si apariţiei celei quantice, (e vorba de revoluţia 
produsă prin răsturnarea teoriei clasice a emiterii luminii 
de către Planck, răsturnare pe care o întăriră cu teoriile 
lor Heisenberg, Born, Dirac si Jordan, fiind creatorii 
mecanicei Quantice, savanţi de talia lui Planck ajung 
sa recunoască profunda greşeala a spiritului omenesc de 
a se erija în creator unic si atotputernic. In lucrarea 
“Wege zur physikalische Erkentnnis” (pag. 272) afir¬ 
ma: “Chiar în stiinta cea mai exacta, în matematica, 
investigarea depinde - la un moment dat - de elementul 
iraţional, conţinut în conceptul fiinţei spiritului”. 
Referindu-se la limitarea valabilitatiii a cauzalitatii însăsi, 
Pascual Jordan de hotărită tredinta rationalistă constată: 
“Incapacitatea din partea fizicienilor de a întrevedea 
într un anumit caz, care din diversele posibilităţi a unui 
salt quantic - pus sub observaţie se va putea realiza nu 
provine din imperfectia cunoaşterii omeneşti ci pentru 
faptul că natura însăsi şi-a rezervat - până în ultimul 
moment - dreptul de a decide în fiecare caz în parte” 
(“Die Physick des 20 Jahrhundert”)- 

Este inutil sa reliefam ca o atare afirmaţie, făcută în 
secolul desprinderilor de Dumnezeu este o categorică 
umilire a doctrinelor materialiste. Aceiaşi radicală 
revizuire intervine si în celelalte ştiinte. Infalibilul 
principiu biogenetic a lui Haeckel s "a dărîmat aproape 
în aceias timp. In psihologie, transformarea din 
mecanicista în structurala a făcut să revoluţioneze 
întreaga pedagogie iar teoria lui Einstein, care păru - la 
un moment dat - ca tinde a răsturna noţiunea de “absolut”, 
s 'a întors ca un bumerang mortal în inima narcişilor 
întrucât pune în neta evidenta imposibilitatea creerului 


189 









'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


omenesc de a stabili legi de valoare absoluta (si numai 
din simplul fapt demonstrat de susnumitul savant ca 
pământul nu este altceva decât un sistem de coordonate 
în raport cu universul, constitue un motiv de blam pentru 
trufaşa atotputernicie a “omului liber”. Acum se naşte, 
însă, întrebarea: Este pregătit acest tip de “om liber”, 
liberalul, deci când spunem “liber” nu ne referim la 
libertatea omenească în sens creştin, pe care liberalismul 
cu atat facilitate o monopolizează), sa suporte aceasta 
catastrofala înfrângere? 

Dar înainte de a răspunde la aceasta chestiune vom 
încerca localizarea lui în concertul evoluţiei pe care a 
provocat-o sau măcar în raport cu evoluţia suferită, 
definirea contururilor spirituale, a omului identificat cu 
creştinismul. 

Omul care se simte supus obligaţiilor de revizuire a 
axiologiei elaborata de el însusi, adica individul “desprins” 
sau îndepărtat de Dumenzeu, omul “liber”, (adică acela 
care crede ca este liber) si care se auto-defineste “libe¬ 
ral”, adica omul “trufaş” (încrezut numai în propriile lui 
forte), este - în general - stăpânit de slăbiciunea de a 
cunoaşte cu orice preţ totul ce considera ca poate cădea 
în raza utilităţii cu scopul de a-si satisface vanitatea. Nu 
crede în viata viitoare, dar susţine ca crede în Dumnezeu 
si ca, ca atare, are dreptul de a-I cere împlinirea 
pământeştilor dorinti si pofte. Pentru acest individ, tot 
ce este abstract - si instrascendental. Este produsul 
“progresului” tehnic, “ştiinţific” economic. Crede numai 
în ceeace “vede” si considera valabil numai efortul care 
aspira la imediat. La ce-i dă satisfacţii ...Satisfacţii 
generataore de envidie, admiraţie, adoraţie. Se simte 
obligat să spună că “nu are nimic împotriva 


190 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


creştinismului”, ci dimpotrivă, afirma cu “generozitate” 
ca si el e “credincios”...si ca uneori, la festivităţi, asista 
chiar si la serviciile divine...In acelas timp însă, cu ton 
de superioritatea afirma ca nu accepta o serie întreaga 
de “forme” si “formalisme” care “încătuşează” si “scad 
prestigiul” demnităţii omeneşti...Afirmaţii ca acestea 
aparţin democraţilor liberali. Nu ştiu însă sa explice cum 
de accepta să îndeplinească anumite “forme” si să se 
supună anumitor “discipline” care sunt mai curând 
secrete: se supun la rituri si jurăminte stranii, cu caracter 
apocaliptic si cu semne si insigne misterioase. Nu ştiu să 
explice pentru ce se supun unor jurăminte secrete, 
încătuşându-si fiinţa în obligaţii fata de persoane streine, 
cu interese “prea-pamântesti”. 

Perfecţionarea condiţiilor materiale si fiziologice 
constitue preocuparea esenţiala si permanenta a 
trufaşului. In ascunsul fiinţei aspiră să se ridice la o 
categorie de persoane care sa intre în istoria omenirii ca 
un fel se “semi-zei”. Se laudă că iubesc fiinţele omeneşti 
si ca toate succesele materiale si triunfurile le pun la 
dispoziţia “progresului omenirii”. Doresc sa fie “ghiduri” 
si faruri a tuturor si a tot ce exista. Se înconjoară de 
prieteni care-1 servesc si-i ridică osanale. Se îmbată de 
fericire cu retorica si artificiile semanticei. Când aparatele 
si minusculele angrenaje i se par plictisitoare îsi 
canalizeăza energiile spre colosalism, spre tot ce este 
“mare”, “uriaş” de “neîntrecut”. Nu se interesează de 
curăţenia si perfecţiunea misteriosului suflet. Preferă să 
construiască si să inventeze lucruri si lucrări “sortite 
pieirii” (“Imitatio Christi”, III, 32). 

Reprezentantul democraţiei liberale, are ambiţia de a 
obţine aplauzul si entuziasta aprobare a mulţimii, dar mai 


191 








'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


ales a lui “mass-media” (pe care o sprijină în mod furios, 
cu condiţia ca acesta sa aiba permanenta libertate de a 
susţine ca este purtătorul de cuvânt al “mulţimii”, a 
majorităţii; deci osanalele ridicate de mass-media 
trebuie (sau “ar trebui”) sa fie o permanenta ridicare a 
meritelor si “făptuirilor” “leaderilor” ideologiilor 
democrate... Cuvintele si voinţa “leader-ilor” sunt 
ascultate si, - uneori - chiar temute. Dispun de tot ce 
impun fiinţelor lipsite de busola spirituală. Este respectat 
si temut m acelas timp. pentru felul in care înţelege să-si 
impună inexorabilul “punct de vedere”, provenit din 
laboratoarele celor mai exacte analize statistice, şi a celor 
mai precise cercetări efectuate conform ultimelor cuceriri 
electronice... Orice idee nouă trebuie întâi să treacă prin 
faţa comisiei examinatoare a lui “homo superbus” (un 
fel de inchiziţie pusă în serviciul lui Lucifer), care cu voce 
metalică impune schimbările necesare pentru ca 
“contribuţia” să fie în serviciul exclusiv al raţiunii, iar 
daca “punctul de vedere” nu e destul de convingător 
îndrăzneţul sa fie decretat “ridicol” su absurd. Numai 
ideile înnoitoare izvorîte din minţile discipulilor 
“Weltanschauung-ului” al progresului infinit pot fi 
decretate recomandabile si impuse în numele libertăţii 
si a “drepturilor umane”. Evident, în tendinţa de a se 
propaga si a se impune, s 'a ciocnit de multe ori cu 
inmutabilele principii creştine; iar pentru a o anihila 
“homo democraticus” sau “superbus” a adoptat si 
monopolizat expresii, concepte, afirmaţii si definiţii care 
- în general - fac parte din patrimoniul învăţăturii creştine, 
si pe care manevrându-le abil, a reuşit să le desvalorizeze 
pentru ca pronunţate de miniştrii lui Christos să sune 
fals. In aceasta luptă dusă contra Bisericii nu cuvintele 


192 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


au fost si sunt vinovate, căci “Nu acuz cuvintele, care 
sunt întocmai unor vase alese si preţioase, ci vinul ce ni 
se dă să-l bem din ele” (San Agustin). Sprijint pe negaţia 
puterii divine, lipsa de scrupule, curiozitate morbidă în 
descifrarea misterelor naturii si a vieţii, desprins tottal 
de orice punct care i-ar fi putut distra preocupările spre 
o finalitate ideologică, generator de curente anarhice 
omul liberal, trufaşul, se trezeşte azi că din întregul 
edificiu clădit în decurs de două secole, n 'au mai ramas 
decât schelele adică ipotezele (Ce frumos scria Goethe: 
“Ipotezele sunt schelele ce se înnalţă, în fata unui edificiu 
şi se retrag când clădirea e terminată. Sunt indispensabile 
zidarului, dar acesta nu trebuie să confunde schelele cu 
edificiul...”). Ce atitudine ar putea adopta un asemenea 
tip de om în fata ireparabilei tragedii pe care şi-a tesut-o 
el însuşi cu răbdare si tenacitate diabolica? 


193 






'Legionarismul sau trairea virtuţilor 


ÎNTOARCEREA la izvoare 

A fost publicat în “SCRISORI LEGIONARE”, 
Buenos Aires, Anul I, Nş 1, Martie, 1980 


In amintirea camarazilor care m 'au însotit la 
lupta de la Vâlcele - Bod (3 Sept. 1940): 

Dumitru Leonties 
Dragos Hoinic 
Isar Otilian 
N. Zelea 
Gheorghiesi 
Liviu Sauciuc 


Si alţi cinci a căror nume îmi scapa si cer iertare! 


194 


Ovidiu Gaina (Stan M. Popescu) 


ÎNTOARCEREA la izvoare 

Urmărim un tel: ajungerea la un nivel de perfecţiune 
spirituală care sa înalte fiinţa româneasca la un mai mare 
grad de măreţie sufletească. 

In viata de cuib, în şedinţele Frăţiilor de Cruce, a 
taberelor de munca, a temniţelor si a lagărelor de 
concentrare, legionarii au învatat sa exerciteze controlul 
gândurilor si a stăpânirii sferei iraţionale. Interacţiunile 
bazate în sinceritatea momentelor “prieteniei” si a 
perioadelor de tăcere meditativă, învăluite în clima opre¬ 
siva si persecutorie a călăilor, au reuşit sa urzească un 
suflet legionar nobil, care a influenţat stilul de viata a 
românilor, ridicându-le nivelul de auto-exigenţă. 

Acum, m exil, între streini, legionarii ar putea conti¬ 
nua opera de desăvârşire interioara, fără ca să neglijeze 
obligaţia de a lupta pentru liberarea Neamului de jugul 
comunist, si fără să păzasească lupta pentru existenta. 
Exilul ar putea sa aibe o influenta nefastă din cauza ispitei 
pe care o represezintă frivolitatea materialismului, sau 
din cauza ispitei pe care o reprezintă frivolitatea 
materialismului, sau din pricina grijei excesive pentru 
castigarea pânii de toate zilele. 

Pierzând ritmul trăirii legionare ne-am obişnuit sa 
păstrăm tendinţa afirmării ideilor noastre, însă afirmarea 
verbala sau scrisă, când ajunge sa facă parte din 
stereotipie, treptar pierde esenţa, iar conţinutul se 
evaporează (mai ales când se transforma într 'un fenomen 
reiterativ si nu este însotit de trăire). 

Instreinarea de esenţe e sinonima cu îndepărtarea de 
izvor. Dacă ne lăsăm duşi de “pro-gresul” ştiinţific si 
tehnologic ni se poate întâmpla acelas lucru ca lumii 


195