Almanahul Societatii Academice Petru Maior — 1929

456023 


ALMANAHUL 


SOCIETĂŢI: ACADEMICE 


„PETRU MAIOR" 


AL SOCIETĂŢILOR PE FACULTĂŢI 

SI ACADEMII ȘI AL CERCURILOR 

STUDENȚEȘTI REGIONALE DIN 
cet BN za) 





TIP. „CARTEA ROMÂNEASCĂ“ S$. A., CLUJ 
1929 


H9G0L3 








ZECE ANI 
1919 —1999 








Prefaţă. 


se împlinesc zece ani dela întregirea neamului. 

Societăţile studenţeşti din Gluj, în frunte cu centrul „Petru 
Iaioe” — vechea societate de lectură a studenților români dela 
Budapesta — înmânunchiază cu acest prilej în paginile care 
urmează frământările lor din decada care se încheie. Gitilorul 
acestor rânduri se va convinge că studențimea „sutlet din sutle- 
tul neamului” n'a stat o clipă departe de marile probleme ale 
fdpii şi că şi-a, dat cu dragoste contribuția sa de muncă pentru 
zidicarea culturală a poporului român. 

Tipărim în feuntea acestor pagini cuvântarea câtre studen- 
timea clujană a Regelui Ferdinand, dela inaugurarea Universi- 
fății, alături de rândurile multor fruntaşi ai vieții noastre — în 
majoritate foşti membri ai societății „Petru Îlaior” depe vremuri — 
rânduri care sunt tot atâtea capitole din istoria unui trecut îndl.- 
țător şi prețioase îndrumări pentru viitop. 

Golaborările literare şi vederile din țară şi din excursiile 
societăților voe destinde o clipă spiritele cititorilor adânciţi în 
cifre şi statistici. 

Multumind tuturor celor ce ne-au dat sprijinul pentru a 
scoate la lumină aceste pagini, prezentăm munca noastră — fără 
pretenții - aprecierii publicului românesc. 


Gluj, Mai 1929. 
COMISIA DE REDACTARE. 


.. 
——— 


AM 





PEGELE FEINPDINARD Foto Jultetta. 


CUVÂNTAREA REGELUI FERDINAND 


LA CENTRUL STUDENȚESC „PETRU MAIOR“, ȚINUTĂ CU OCAZIA 
INAUGURĂRII UNIVERSITĂŢII ROMÂNEȘTI DIN CLUI (2 FEBRUARIE 1920) 


Am ţinut să vin astăzi în mijlocul vostru, pentrucă 
voi înfățţișaţi viitorul mândru al Țării, după un greu 
trecut plin de restriște pentru chinuitul nostru neam, 
dar și de învățături de mare preţ și de aspră oţelire 
în lupta vieţii. 

Salut în voi viitorul acestei Ţări, care ni se arată 
sub o lumină aşa de frumoasă și plină de făgăduinți. 
Un neam care știe să preţuiască pe bărbaţii care au 
lucrat cu toată inima pentru înfăptuirea zilelor măreţe 
ce le trăim, un neam care a dat dovezi de cea mai 
desăvârșită vitalitate, cum rare ori se vede în istoria 
popoarelor, un astfel de neam are în sine chezășşia 
sigură a strălucirii viitorului său, viitor pe care voi sun- 
teţi chemaţi a-l făuri. 

Țara are încredere în inimile voastre pline de ab- 
negație și vede în voi pe vrednicii conducători de 
mâine, care strânși uniţi în jurul Fiului Meu, veţi urma 
pilda bărbaţilor care cladind România de ieri, ne-au 
dat România de azi. 


XII 


Dacă idealul nostru sfânt a fost înfăptuit în mare 
parte, ne mai rămâne a duce la îndeplinire transfor- 
marea și consolidarea noastră internă. Fără patriotism 
curat, fără muncă încordată, fără respectul de ordine 
și autoritate și fără credinţă în Dumnezeu, nu se poate 
înfăptui nimic mare. 

Inima caldă şi entuziasmul cu care Am fost în- 
tâmpinat aci, sunt o dovadă vădită, că gândul şi do- 
rința Noastră se vor izbândi. 


—— 


Cuvântarea 


ținută la congresul studenţesc dela Constanţa în 1894 de 
MIRON ELIE CRISTEA, 
reprezentantul studenţilor români dela Budapesta. 


Fraţilor liberi ! 


Luând cuvântul în numele tinerilor români din Ardeal, Banat şi 
Ungaria propriu zisă, daţi-mi voe să vă mărturisesc că în inima noastră 
— şi mai ales în sufletul acelora, cari acuma au păşit pentru prima dată 
pe pământul sacru al României libere — se mişcă şi se izbesc multe, 
fierbinţi şi vii sentimente. 

Toate acestea „bat la poarta vieţii“ şi cer dela mine să „le dau 
vestmintele vorbirii“ ; dar tocmai de aceea fiind o imposibilitate psiholo- 
Sică, imi este cu neputinţă să le dau expresiune logică şi sistemizată 
mai ales acum, când ne aflăm sub impresiunea imediată a celor văzute 
şi observate aci. 

Poate că — fraţilor — mulţi din voi nu veţi inţelege aceasta, fiindu-vă 
prea cunoscute şi obişnuite manifestaţiunile vieţii acestei ţări. 

Altfel stă lucrul cu noi cei de dincolo de Carpaţi. 

Pe noi — cari zilnic ne vedem batjocorită limba noastră dulce — 
ne însufleţeşte până şi o mică şi neînsemnată inscripţiune, fixată pe va- 
goanele trenului român, pe care l-am văzut la Predeal. 


XIV 


Pentru noi Ardelenii momentele în cari putem purta liberi şi necontur- 
baţi la piept această cocardă naţională sunt cele mai sublime şi mai plăcute 
ale vieţii noastre, căci acasă la noi chiar autorităţile publice — hrănite din 
sudoarea noastră, — cu obrăsnicie bruscă ni-o smulg depe piept şi ni-o necins- 
tesc; şi mult ne doare aceasta, căci aceste culori nu sunt fixate în buto- 
niera noastră numai prin un nasture, ci ele işi au rădăcini multe şi a- 
dânc resfirate chiar în inimile noastre: cezce ni Je smulg, cearcă a ne 
lipsi de întreaga noastră ființă românească. 

Astfel persecutați fiind în toate acţiunile unei vieţi româneşti, să nu 
vă miraţi, dacă pe noi n= încântă cea mai mică manifestaţiune a unei 
vieţi libere şi naţionale, căci tocmai aceasta este ţinta spre care nizuim, 
pentru care suferim cu nepăsare şi cu zâmbetul pe gură asupririle duş: 
manilor, cari ne-au hotărât perirea şi cari ne înfundă în întunericul puş- 
căriilor. 

„Mai presus de toate însă ne-au pătruns: respectul, slințenia şi entu- 
ziasmul, cu care voi rostiţi cuvântul pazrie. 

Ştim şi noi că: 

„Nimic nu e pe lume 
„Ca numele de patrie 
„Şi-al libertăţii nume.“ 

Dar, fraţilor! A noastră ţară, a noastră patrie . . . ne lasă „flămânzi 
Şi goi, fără adăpost“, fâră drepturi naţionale, fără libertate. 

Libertatea noastră sunt puşcăriile, în cari şi azi zac cei mai iluştri 
bărbaţi ai neamului românesc şi temniţele, cari acum sunt în lucrare, nu- 
mai pe seama noastră. 

Cu toate acestea — fraţilor — să nu credeţi a afla în noi repre: 
zentanţii unui popor desnădăjduit şi istovit. Din contră ! Mai ales colegii 
noştri Brânzău, Axente, Dragomir, lonescu şi alţii, — pe cari avem o: 
noarea a-i cunoaşte mai deaproape — vă vor putea spune, că poporul nos- 
fru mai mult ca oricând are conștiința drepturilor - şi naționalilății 


XV 


sale şi este ferm decis a jerifi totul — chiar şi viața — pentru idealul 
său, Deviza poporului nostru a devenit „Zoru/ pentru națiune“. lar con- 
ducătorii lui şi noi tinerimea, care azi-mâine va trebui să luăm cârma în 
mână, avem ferma convingere că frebuie să învingem cât timp avem 
un popor, care aşa iubire arată cauzei şi conducătorilor săi, cum a ma: 
nifestat-o poporul nostru cu ocaziunea procesului Memorandului tratat în 
7 Maiu şi zilele următoare la Cluj — Golgotha neamului românesc. 


Vom învinge, căci un popor cu conştiinta naţională trează este tot- 
deauna invincibil. 
Astfel stând lucrul noi nu putem, nu ne este iertat a fi laşi şi fri- 


coşi; dar oameni fiind şi noi, cu puteri mărginite, nu-i mirare, că une- 
ori ne obosim în luptă cu un popor, necapabil de a respecta şi la alţii 
drepturile, pe cari numai pentru sine le reclamă. 


In asemenea momente avem trebuinţă de recreaţiune, de primeni- 
rea puterilor noastre. 


Această recreaţiune, vă mărturisesc fraţilor, nicăieri nu ni se poate 
oferi în măsură atât de mare ca tocmai în atmosfera liberă a ţării noas- 
tre, unde idealurile noastre le vedem deja întrupate și producând fruc- 
tele, de cari noi cu atâta dor însetăm. 

Zilele petrecute în mijlocul vostru şi a cetăţenilor români au fost 
— pentru sufletul nostru însetat de o viaţă naţională — cele mai sublime 
Şi mai plăcute din toată viața noastră. 

Spiritul vostru ne-a arătat, cât de frumoasă-i viaţa în libertate. Din 
instituţiunile voastre liberale am sorbit du/hu/ unez vieți naționale. Aceasta 
ne va primeni puterile trupeşti şi sufleteşti şi ne va împintena la conti- 


nuarea luptei ce ne stă inainte. 
Şi cine ne-a oferit acest strălucit prilej de oţelire a puterilor noastre ? 
Voi, fraţilor, prin invitarea voastră, prin primirea călduroasă, ce ni 


s'a făcut dela intrarea noastră în această țară şi ospitalitatea voastră cu 
adevărat frăţească, de care în tot locul ne împărtăşiţi. 


XVI 


Permiteţi-mi deci să exprim, în numele studenţilor de dincolo, adânca 
noastră recunoştinţă, şi ca răsplată să fac declaraţiunea solemnă, că toţi ne 
înloarcem acasă cu puteri oțelile, cu deciziunea fermă de a nu ceda, de a 
nu odihni, până ce nu vom avea şi noi, ca voi, fericita pozițiune de a 
aşeza şi în patria noastră în un singur stindard culorile noastre româneşti. 

Am speranța, că acest ideal îl vom ajunge într'un viitor nu îndepărtal. 
În dorința, că „noi“ vom ajunge a prăznui serbarea isbânztii cauzei noastre, 
vă multumesc din nou de primirea triumfală, ce ne-aţi făcut, strigând: 
Trăiască România! Trăiască viitorul ei: tinerimea ! 


— sn 


| 











Datoria studenţimii ardelene 


ra. 


. Ardealul a fost unit. cu vechea Românie, pentrucă oa eai Roma: 
ziloi în acea ţară era mai mare decit al celorlalţi.- 

_E un criteriu, dar.se poate ca altă generaţie să puie înainte pentru 
conflictele între naţii un a/ful. Sunt.epoce care se gindesc mai mult la 
valorile morale, altele pe care cele culturale le interesează mai mult. 

„Aceste valori. nu le avem încă în destul şi rebuie să le avem. 

“Trebuie să avem câ? mai mult cultură şi cît mai multă avere. 

Până atunci însă trecutul însuşi trebuie cercetat, loc de loc, aşe- 
zămînt de aşezămint, pentru. a se scoate, la iveală ce am dat ca lumină 
şi ca muncă, i 

„Şi este material . în această privinţă. | 

Meargă studenţii ardeleni — nu numai cei dela litere — oriunde 
să-l caute. . 

Cu fiecare dovadă “de set dluitiia: românească acolo, se întăreşte un 
drept pe care duşmanii ni-l contestă. 

„La lucru, la suc, La lucrul năprasnic şi fără odihnă! 


N. Iorga 


20 


19 








Către studenţimea clujană : 


Nu se poate îndestul preţui rolul pe care l-au avut în vremurile 
de opresiune naţională a poporului românesc din monarhia austro-ungară 
societăţile studenţilor dela Universitățile din Viena, Budapesta şi Cluj. 
„România Jună“ din Viena, „Petru Maior“ din Budapesta, „lulia“ din 
Cluj — desfiinţată de guvernul maghiar de multă vreme chiar fiindcă 
era un prea puternic focar al conştiinţei naţionale care numai putea fi 
adormită — au fost tot atâtea cetăţi ale renașterii culturale, sociale şi 
naţionale ale unui popor condamnat la moarte de adversarii săi, dar care 
cu atât mai mult îşi arăta voinţa de a trăi şi a se afirma ca naţiune li- 
beră şi independentă. 

Cele mai dulci amintiri ale tinereţii mele sunt legate de aceste so: 
cietăţi şi în special de societatea „Petru Maior“ în legăturile căreia am 
petrecut aproape trei ani la Universitatea din Budapesta, fiind părtaş 
prin ea la cele mai nobile frământări culturale şi naţionale, născute din 
dorul unei tinerimi, care ţinea mai mult la înălțarea neamului său decât 
la orice altceva. 

Dragostea de carte şi de învățătură, care mânase tinerimea română 
la studiile înalte într'un focar de cultură străină, nu-i adormia pentru nici 
un moment râvna de a /ucra pentru cultura poporului românesc şi a 
lupta, adesea cu mari sacrificii şi în mijlocul unor mari persecuții, pen- 
tru libertatea politică a neamului românesc. Insă partea ce lua în toate 
mişcările culturale şi naţionale nu o făcea să uite datoria sa de a se 
inarma, în vremea tinereţii, cu forţele pe cari numai o cultură solidă şi 
cunoştinţe serioase le poate da pentru lupta grozavă ce trebue s'o ducă 
individul ca şi națiunea în scopul afirmării sale. 

Doresc, spre binele tinerimii universitare şi a ţării noastre deopo- 
trivă, ca tradiţia mare a societăţii „Petru Maior“ să fie continuată în Cluj 
pentru ca intre împrejurările schimbate şi mai norocoase de azi să con- 
tinue a fi leagănul ocrotitor al străduinţelor consacrate culturii poporu- 
lui românesc şi înălţării naţiunii române. 


=0: 


luliu Maniu 








Amintiri din trecut 


IL. 


Acum 42 ani, când m'a urcat tatăl meu în căruță, ca să mă ducă 
la şcoala ungurească din Cluj, toţi tovarăşii mei de joc — băieţi de ţă- 
rani — Sau adunat în jurul meu, ca să-mi vadă plecarea. 

Se uitau speriaţi la mine, iar eu plângeam de mi-se rupea inima. 

Mama — Dumnezeu să-i odihnească sufletul, că ,Doamnecu mult 
drag ne-a îngrijit — m'a sărutat, mi-a şters lacrimile cu „năfrămuţa“ şi 
mi-a dat un gologan de 4 bani, ca să-mi cumpăr pe ei ce-mi doreşte 
inima, numai să nu mă vadă plângând. 

Toate au fost zadarnice. 

Căruţa s'a pus în mişcare şi eu, cu fața intoarsă către sat — cu 
lacrimi în ochi — am privit la prietenii mei cum salută cu pălăriuţele lor 
de paie. 

Deodată n'am mai văzut nici turnul roşu al bisericuţei aşezate în 
deal ... 

Şi atunci m'am întors cu faţa înainte şi am stat tot drumul zmerit 
şi zburlit — făr' a putea scoate o vorbă de groaza necunoscutului ce 
mă aştepta. Auzisem vorbind acasă, că departe este un oraş mare, unde 
oamenii numai ungureşte vorbesc. Era Clujul. Şi eu nu ştiam o boabă 
din această limbă. 

M'a dat tatăl meu .în grija unui stăpân, meseriaş brutar, om de 
omenie, în Str, Avram lancu de azi... şi apoi a plecat — dându-ne 
sfatul: Să fim ascultători şi plecaţi celor mai mari, fiindcă numai aşa vom” 
putea face spor. „Capul plecat nu-l taie sabia“. 

Copii dela oraş limbuţi şi gălăgioşi sau năpustit asupra mea în pri- 
mele zile, îmi dădeau ghiolduri, râdeau de mine, că nu le puteam răs: 
punde, iar eu plângeam cu amar şi mă gândeam la satul, care-l pără- 
sisem, şi unde eu eram cel mai viteaz... 


1* 











Dar m'am pus pe carte şi zilnic am învăţat câteva cuvinte ungu: 
reşti şi când, peste câteva luni, a venit tata să vadă cât am progresat — 
deja cutezam să merg singur până ia prăvălia din strada vecină... 

La finea de an eram binişor în limba ungurească şi la examen am 
fost premiat co carte ilustrată: „Poveştile lui Aesopus“ pe care şi astăzi 
o păstrez. Chipul dulăului gras dar cu legătoare la gât şi a lupului zdren- 
țos dar fără zgardă. .. m'a obsedat toată viaţa și am învățat să pretu- 
desc, mai presus de toate bunurile lumeşti, — libertatea. 

II 

Am intrat în liceu... . Limba ungurească nu-mi mai făcea greutăţi. 
Aveam cea mai bună notă. Dar mă durea când vedeam că îşi bat joc de 
neamul meu românesc. Nu toţi profesorii o făceau aceasta; erau însă 
unii, mai cu seamă renegaţii, cari voiau să fie mai unguri decât ungurii. 

Am “suferit mult, foarte mult. Dar fiecare lovitură ma fâcut mai 
dârz şi într'o bună zi m'am hotărit să nu mai sufăr umilirea ce mi-se 
aplică. Am plecat la Blaj unde am, făcut cei din urmă doi ani de liceu, 
cei mai scumpi ani ai copilăriei mele . . . M'am renăscut şi am fost mândru 
că sunt român. Și am învățat să nu mă supun nici când umilirilor şi să 
nu tolerez să fiu lovit în ambitia mea de român. | 


HI. Sa 

Și m'am reîntors iar la Cluj. Din şcoală românească ia Universitate 
ungurească mai dârz. 

Şi m'am pus iar pe carte; o oră n'am lipsit dela cursuri. 

Examenele le-am făcut exact la timp şi când, într'o neguroasă zi de 
Noembrie, am trecut primul examen de doctorat — fostul meu protesor 
de drept roman, om erudit dar de o severitate nemaipomenită m'a oprit 
în Piaţa Unirei de azi, în plină stradă şi m'a felicitat pentru rezultatul 
obţinut... | 

Am avut și profesori şovinişti la Universitate, cari nu ne aveau la 
inimă ; în general însă majoritatea lor căutau să fie obiectivi la examene. 

Studentul român avea nume bun la Universitatea din Cluj. 

Eram cu toţii diligenţi, străduitori. Eram aduşi ca exemplu de bună 
purtare înaintea studenţilor unguri. 








Viaţa noastră era cât se poate de mizeră. Trăiam în suburbii, 2-3 
împreună într'o cameră. Trăiam însă între noi familiar. Toţi eram  prie- 
teni; toţi ne ajutam reciproc. La examene ne pregăteam împreună. Cei 
mai bine pregătiţi îşi ţineau de datorie să instruiască „cetele campestre“ 
cari din cauza mizeriei soseau la Cluj numai cu câte 2—3 săptămâni 
înainte de examene. 

Viaţa studenţească de altfel era foarte vie. Aveam petreceri, con: 
veniri, serate de cunoştintă ... Pentru ţinuta noastră demnă şi bărbătească 
eram o adevărată autoritate şi in faţa populaţiei maghiare, care ne respecta 
pentru aceste însuşiri. În provincie studenţimea universitară română se 
bucura de autoritate desăvârşită. Dragostea naţiei noastre faţă de noi era 
extraordinar de caldă şi intimă. Universitarii erau flamura naţiunei române. 

În toate manifestările naţionale ei formau companiile de asalt. Cu 
ocaziunea procesului memorandului miile de țărani de ei au fost conduse 
pe străzile Clujului. In fruntea cetelor de ţărani — veseli şi voioşi — au: 
versitarii români păşeau. 

Universitarul român de pe vremea noastră era demn şi mândru. Era 
un corp de elită — gelos de demnitatea sa. 


Conştiu in îndeplinirea datoriei de student, hotărit în acţiunea pentru 
neam şi lege, demn şi gata de jertfă, când trebuia apărată onoarea. 


Jată studentul român din vremurile de oprimare. 


IV. 


Noi suntem o generaţie de jertfă. 
Voi sunteţi viitorul: vouă v'a croit o soartă mai fericită destinul. 


Păstraţi cu sfințenie moştenirea agonisită de generaţii de-a rândul 
cu atâtea jertfe. Vă faceţi zi de zi datoria, căci aveţi poate o răspundere 
şi mai mare decât am avut noi, generaţia de ieri. 

Voi trebuie s'o păziţi, să n'o pierdeţi, căci şi voi veţi răspunde faţă 
de cei cari vor păşi în urma voastră şi vă vor face răspunzători pentru 
faptele voastre, 

Vă îmbogăţiţi cunoştinţele in zile de tinereţe pentru a culege roa-: 
dele în vreme de bătrâneţe. 











Fiecare zi pierdută formează un minus în bilanţul vieţii, şi minusu- 
rile amar se răzbună mai târziu. 

Fiecare zi o terminaţi cu un plus de cunoştinţe, şi atunci veți putea 
fi folositori neamului din care faceţi parte şi omenirei căreia asemenea 
aparţineţi. 

Aş dori, aş vrea, ca serbările Uhnirei să reînvie în sufletele voastre 
tinere „virtus romana“, care ne-a menţinut secole pe acest pământ 
strămoşesc, românesc, 
Dr. Emil Haţieganu 


Rectorul Universităţii. 


=4 





lcoane din trecut 


După prăbuşirea revoluţiunei din 1848, in Ardeal s'a instalat cu dea- 
binele absolutismul austriac, cu părţile lui bune şi rele, dar în tot cazul 
în prevalență bune pentru români, care pân'aci, în comitate erau înjugaţi 
la carul tiraniei celei mai aspre din partea nobilimei maghiare. În aşa 


numitele scaune săseşti, — pe teritoriul fundului regiu — era o mică 
diferență în tratament. Saşii — care erau stăpânii şi conducătorii oraşelor 
şi judeţelor, erau mai puţin brutali ca grofii — proprietari de pământ, 


şi de aceia românii din fundul regiu se şi găseau în o stare economică 
neasemănat mai favorabilă, ca fraţii lor din comitate. 

In cele culturale însă, abia putem desprinde o nuanţă de mai bine, 
căci legile vechi erau pretutindenea egale, românul, declarat legat de 
glie, mavea decât dreptul la aer şi la apă — fără restricţiuni. Incolo muncă, 
robot, întunerec şi sărăcie. Nici chiar îmbrăcăminte mai de seamă nu 
putea purta. 

Şcolile pentru fiii ţăranilor, afară de fiii preoţilor şi ai nemeşilor care 
nu se maghiarizaseră, erau închise. 

Indată ce s'a instalat absolutismul prin anii 1850—1864, cătuşile au 
căzut de pe mâni, de pe picioare şi de pe suflete şi ţăranii au. prins 
inimă şi putere. Pământul era al lor, în brazda grofului nu mai era dator 
să lucre, dijma — nu o mai dădea nici domnilor, nici popilor săseşti — 
munca şi rodul ei o putea întrebuința pentru binele lui, a casei lui şi a 
fiilor, pe care i-a dat Dumnezeu. 

In jurul Sibiului, a străbătut un aer călduţ de primăvară, şcolile 
primare din Răşinari, Sălişte, şcolile din Bran şi dela Braşov abia mai 
puteau cuprinde fii de ţărani ce roiau din toate părţile spre aceste 
şcoli bune şi conduse de dascăli harnici şi vrednici. Preoţii la rândul 
lor sfătuiau pe ţărani să şi dea fii la şcoală, şi le spuneau, că pentru 
oamenii cu carte sunt deschise acum şi slujbele statului. Aşa să ne ex- 
plicăm, că din fiecare sat au pornit spre şcolile numite capitale câte 4—5 








băieţi de ţărani, mai cu dare de mână, mai cuminţi, mai cumpătaţi în 
mâncare şi beutură, ca să facă rost de cărţi şi de întreţinerea pruncilor 
lor, De fetiţe nici nu era vorbă să plece la şcoli afară din sat, ele ră- 
mâneau la vatra părinţilor, în grija mamelor ca să le scoată gospodine 
bune, să ştie ţese, toarce şi purta economia din jurul casei. 

Băeţii eşiţi din şcoalele normale (triviale, — de ce le vor fi:botezat 
aşa ştie numai Dumnezeu) nu se mai opreau aci, ci puneau ei înşişi in: 
sistențe să fie trecuţi la licee şi şcoale reale din oraşele apropiate. Pe la 
l-a Septembre, începutul anului şcolar. era un adevărat peregrinaj . de 
băeţi cu părinţii lor spre şcoalele mai înalte. In lipsa trenurilor se asociau 
câte 3—-4 la un căruţ din sat, — ori unii mergeau chiar şi, pe Jos.; Nu 
erau pe atunci nici internate, nici:masa studenţilor de mai târziu, afară 
de. „păi“ Blajului, care se dădea băeţilor buni şi săraci. 

Toţi aceşti băeţi ajunşi în mediul străin al oraşelor, erau avizaţi. la 
aşa numitele „gazde“ „ Dacă acestea erau creştini buni, dacă se interesau 
cu bună voinţă de, soartea băeţilor, scoteau din băeţi şcolari buni,. carac- 
tere frumoase şi mai. ales băeţi harnici cari după 2—3 ani, de ajutor dela 
casa părintească se -susţineau singuri, dând oare la băeţi . din clasele iin- 
ferioare, cum se credea mai grei la cap, de fapt însă, fără bază 1 mai te: 
meinică din clasele elementare. - CNI, 

La câte o astfel de gazdă se adunau de regulă câte 34, băeţi, 
în câte o cameră durmeau şi căte 2 în câte un pat, şi de mâncaţ, mâncau 
comun, ce le pregătea „gazda“, din bucatele ce le aduceau de acasă 
părinți. Astfel de „gazde“, de regulă meseriaşi săraci, văduve, funcţionari 
mărunți cu plată puţină, trăiau şi ei. și copii lor . dela şcolarii veniţi 
dela sate, A e e 

La câte o masă îngustă, la o iuti. de său, . citeau, scriau; şi în: 
văţau elevii în serile de iarnă câte 3—4 .oare, pân” ce venia'ordinul dela 
gazdă, ca să se culce, Băeţii se indreptau reciproc şi -ajutau:. la facerea 
tezelor din latină, comput etc. şi mulţi ar fi dezertat iori ar.fi întrerupt 
şcoala, dacă nu ar fi avut câte un mentor mai serios, din; satul lui, “ori 
din un sat vecin, care să-i stea în ajutor şi să nu-l lase să. cadă în des- 
nădejde, că el nu mai poate învăţa. Aproape în fiecare casă de prin păr: 
țile mai de jos al oraşului Sibiu, era câte un grup de băeţi, instalat la 








vre-o gazdă — unele. şii.rele. — pe cari le -părăsiau băeţii după id 
dureroase. In: familii mai bune, abia de: ajungeau băeţii mai, instăriţi,: 

să trăiască din „cost“, toţi aproape toţi, trăiau cum a dat. Dumnezeu, .cu 
pâne uscată, cu' fructe, cu'legumi, aduse de acasă.şi rareori, când le dădea 
mâna să cumpere şi cârne,. care pe aceea vreme era 'aproape.pe. nimica, 

Portul şi: îmbrăcămintea: era cea de acasă — până în gimnaziul sur 
perior — şi rari erau şi de aceia, care rămâneau în portul lor pân la 
maturitate, deşi i zici unguri şi saşi nu-i vedeau bucuros în portul 
românesc. 

Distracţii — pentru copii vreinilor de atunci — era, iarna patinatul, 
fără patine, şi primăvara şi toamna jocul de-a mingea, şi preumblări pe 
câmp, cu folos pentru: cunoaşterea plantelor, mineralelor etc... Cinemato- 
grai şi jocurile moderne, footballurile de azi erau necunoscute. 

““lubiţii cetitori, vor fi curioşi să afle cam aproximativ şi Aiuintărul 
liceanilor români de pe acele vremuri. 

Ei bine, să se ştie, că în clasa primă din liceu, întrau de regulă 
câte 120—150, dintre cari cel puţin 80—g900/, români. E vorba de liceul 
de :stat din Sibiu, şi nu de cel luteran, unde se înscriau mai puţini ro- 
mâni, din motive, pe cari nu le arăt aici, - .. : 

Aceşti 120-150 elevi, care plecau la drum în liceu, erau repartizaţi 
in clasa I. a, b, şi c., ca la maturitate să ajungă din ei 12—15 inşi. 

Veţi întreba cum se poate — şi voiu da şi explicări. 

Unii, pregătiţi mai insuficient, deja in CL. L. ori mult în a [l-a nu mai 
puteau merge înainte, şi luau drumul spre meserii, spre negoţ etc... 
Alţii, după 2—4 ani treceau la şcoalele. de cadeți, la şcoala normală ca 
să ajungă învăţători, — unii din CI. V., VI. deja treceau la Seminariu — 
pentru cariera preoțească — şi aproape neinsemnaț -era numărul celor ce 
ajungeau să facă maturitatea ori bacalaureatul. 

Vor fi fost poate unii, dar puţini dintre ei, şi persecutați, pentru 
câte o îndrăzneală, ori atitudine, mai puţin corectă, care se iartă la alţii, 
— dar românului — ba, fapt însă e că selecţionarea se începea prin anul 
prim, şi continuă până în clasa IV., aici se făcea o selecţionare şi mai 
severă, şi în a Vl-a cea din urmă selecţionare, în baza instrucţiunilor 
verbale, ce le primea directorul, dela inspectorul regional, 


10 











Prin anii 1903—1904, când ajunsei să fiu şi eu profesor de religie 
la acel liceu, am aflat, că era un ordin, ca deja în Clasa a V-a să nu 
lase să treacă mai mulţi de 20—25 elevi, şi mulţi, foarte mulţi băeţi buni, 
au fost nevoiţi ori şă treacă la liceele româneşti ori să-şi caute alte rosturi. 

Aşa înțelegeau maghiarii să aranjeze chestia numărului mare de 
elevi şi să evite aglomerarea spre universitate a românilor şi a elemen- 
telor neserios pregătite. Oamenii noştri de şcoală ar putea învăţa mult 
din aceasta metodă practicată zeci de ani, şi să elimineze dela ordinea 
zilei chestia bacalaureatului, care a ridicat atâtea valuri de nemulţumire, 
— Profesorii, de sine înțeles, la acel liceu erau maghiari şi şvabi ori 
slovaci maghiarizați — român nu era şi nu putea fi nici unul —, ba în 
timpul din urmă, când şovinismul se urcase la capul tuturor guvernanţilor, 
chiar şi postul de profesor de limba română a fost încredinţat unui profesor 
maghiar, care ştia ce e drept româneşte, şi cu personalul lui de serviciu 
se putea şi înţelege, dar ca să propună limba şi literatura română era 
absolut nepregătit şi chiar ridicul in faţa. elevilor. Fiind vorba de profe- 
sorul de limba română, îmi aduc cu multă plăcere aminte de venerabilu!, 
protopop I. V. Russu — care nu ne era numai profesor ci şi un adevărat 
părinte. Pe vremuri propunea după metoda Cipariano-etimologică şi ne 
încurca adese cu cuvintele „ca/caniu“ vrea să zică câlcâiu, „demnlaintru“- 
dinlăuntru, supragena, sprânceană, însă omul de omenie şi cinstit, pe 
vremea acea mergea cu carul cu boi şi nu cu automobilul de azi, 

Ajunşi în viaţă, uşor ne-am desbărat de neologisme, dar ne-a rămas 
comoara cea nepreţuită, dragostea pentru literatura română, şi aceste i le 
datorăm lui. Puţini, foarte puţini, mai suntem în viață dintre elevii lui, 
poate numai autorul acestor rânduri şi fiul mult regretatului profesor, 
azi fruntaş al vieţii publice. 


Nicolae Ivan 
Episcopul Clujului. 


202 





Li 











Dela Petru Maior de demult ... 


A fost o bună ideie editarea unui almanah de către „Soczefatea 
Petru Maior“ a studenţimii universitare din Cluj. 

Văd o tendinţă de ponderată retrospecţiune în această iniţiativă, un 
popas sufletesc în care gândurile se întorc o clipă inapoi, ca după recu: 
legerea binefăcătoare să-şi urmeze drumul înainte cu toată puterea pe 
care le-o dă conştiinţa că nu sunt decât continuarea unui întreg lanţ 
de generaţii din trecut. Astăzi, când cele mai multe îndemnuri pornesc 
din pripeală ca să se piardă într'o atmosferă de ingrijitor provizorat, când 
foarte puţini îşi mai întorc privirile spre ziua ce ieri, planul tinerilor dela 
Cluj mi-a cat impresia că în sufletul lor entusiasmul juvenil e cel mai 
bun sfetnic şi că dincolo de frământările zilei, destul de bolnăvicioase şi 
de agitate, aceşti copii plăpânzi cer cuvânt în numele unui principiu de 
necontestată sănătate morală. Reinvierea legăturii cu vremile de demult, 
fixarea unei tradiţii care să legitimeze năzuinţele actuale şi să le înfăţi- 
şeze ca o deşfăşurare normală a unei evoluţii organice, sunt cele mai 
reale criterii de judecată care trebuie să ne călăuzească în perioada atât 
de grea a consolidării noastre. 

„Deaceia cu dragă inimă îmi smulg câteva rânduri care aş vrea să 
expri ne deodată cu dragostea ce o port celei mai recente pături intelec- 
tuale şi dorinţa de-a ne privi cu îndrăzneală unul în ochii altuia, ca să ne 
cunoaştem mai bine şi după o reciprocă lămurire să ne pătrundem  fie- 
care de răspunderile ce ni se cuvin. 

Fără să vreau, fiind vorba de băncile universitare, amintirile mă 
fură şi în mintea mea renasc icoane de-acum un sfert de veac când în 
încăperile sărace ale „Societăţii Petru Maior“ dela Budapesta clocotea 
preludiul marilor primeniri care aşteptau în umbră. Va trebui să vie 
odată cineva, un om al generaţiei mele, un bun observator şi subtil ana” 
list, care să scormonească cu condeiul lui sbuciumul acestor zile şi să 
reînvie subt ochii posterităţii intensa sguduire care stăpânea rândurile 


12 








noastre de atunci. Studentul universitar român în exilul imperialismului 
maghiar, e un subiect din care se pot descifra toate tainele existenţii 
noastre. Izolarea în care trăiam noi, aruncaţi pradă unui sistem de des: 
fiinţare metodică, protestarea de fiecare clipă a unei vieţi înduşmănite cu 
mediul ambiant, neputinţa de-a ne adapta lumii în care trăiam şi păstrarea 
îndărătnică a. unor instincte ancestrale, sunt tot atâtea probleme la lumina 
cărora se poate examina justificarea biruinţei de mai târziu. Sunt convins 
că acest capital al istoriei româneşti din Ardeal, bine lămurit în toată am: 
ploarea lui, va putea atrage după sine o serie întreagă de elucidări pos- 
tume, Şi calităţile şi lipsurile sufletului ardelenesc chemat astăzi să-şi 
dea contribuţia lui la opera constructivă a necesităţilor de stat, ar ieşi 
la iveală dintr'o astfel de analiză stăruitoare. 

Pentru moment însă aş dori să accentuez consideraţiile de Dietei 
în puterea cărora capitala Ungariei cu veleităţile ei de anihilare savantă 
a curentelor centrifuge n-a putut duce la isbândă şi pedagogia duşmană 
a dat greş deplorabil faţă cu străduinţele noastre. Cu, -cât mă gândesc 
mai cu deamănuntul la stările de-atunci, cu atât văd mai limpede moti- 
vele adevărate ale conservării unui patrimoniu specific. 

Cele trei-patru sute de studenţi români asvârliţi pe malul Dunării 
persistau necontenit în credinţa lor de reprezentanţi conştienţi ai altui 
popor, fiindcă sentimentul precis al diferenţierii de rasă era supremul 
impuls care stăpinea toată structura lor de gindire. Universitarii noştri 
dela Budapesta, acolo în inima unei ţări străine, plimbau cu ei la fie- 
care pas o psihologie particulară bine îngrădită faţă cu orice îinfluință 
din afară. Imi reamintesc peripeţiile propriei mele tinereţi chinuite, ca să 
retrăiesc tragedia semenilor mei şi să mă pătrund 'de misterul salvării lor. 
Noi am fost o generaţie de iluminaţi ai ideii naţionale, o tagmă de pre- 
cursori răsvrătiţi, în ai căror nevoi soarta a vrut să vibreze sensaţiile 
avansate ale cataclismelor viitoare. Dacă a: putut înfrunta valul, e că 
am avut o'religie hotăritoare in care am crezut, un foc lăuntric purifi- 
cator care ne-a ferit de promiscuităţi şi compromisuri. Studenţi ai uni- 
versităţii ungurești, strinşi laolaltă noi de noi într'o numeroasă familie, 
paralel cu indatoririle unei culturi profesionale noi am eliminaţ consecvent 
otrava disolvantă a educaţiei străine. Ca o insulă plutitoare cu flora ei 


13 








distinctă purtată pe spinarea unor ape tulburi, noi eram închegaţi întrun: 
singur mănunchiu desfăcut de ori-ce contact cu .viltoarea -multiplă din, 
jurul nostru. La Sociezafea Petru Maior unde he adunam: zilnic, trăiam 
retranşaţi după obiceiurile şi glumele noastre de-acasă, perpetuind acolo 
departe spiritul local al Ardealului cu .toate :particularităţile lui. “ Raportu- 
rile cu civilizaţia curentă însuşită prin :prizmă ungurească se filtrau prin 
protestarea noastră, isbutind pe ici pe colo 'să facă ravagii de: suprafață 
destul de antipatice, lăsind însă fondul nepervertit şi osatura interioară 
neatinsă. Desăvirşita izolare socială ne punea. la adăpost de inoculări. 
sufleteşti care ar fi putut să ne desființeze pe nesimţite. Eram înarmaţi. 
cu activ conservatism țărănesc, incit dispreţuiam dela început  ori-ce 
tentativă de cucerire a metropolei străine, pe care o uram cu toate re-: 
sentimentele noastre de obijduiţi şi cu toată svircolirea noastră de rurali 
înadaptabili. Cite conflicte la fiecare paş, cite disarmonii tulburătoare. în 
acest microcosm agitat ce trăia dintr'o flacără pribeagă pe'care n-o putea. 
sugruma nimeni! Când va veni povestitorul să răscolească ; aducerile 
aminte şi .să ne dea tâlcul lor, lumea de azi va - vedea mai limpede şi 
va cântări după o valoare justă multe aspecte nedesluşite ale actualității.: 

Ce-a dat însă un caracter definitiv acestor atitudini instinctive şi ce 
ne-a împărtășit de botezul raţiunii care a venit ca o călăuză în furnicarul 
străin, a tost literatura noastră. Scriitori cu cărțile lor ne-au trimis băr- 
cile de salvare de care ne legam cu frenezia unor desnădăjduiţi. Dincolo 
de tribulaţiile politicei sterile de atunci, producţia intelectuală ne angaja 
toate fibrele unei simţiri necontenit în tensiune. O nepotolită sete de ab- 
stracţiune pusese stăpânire pe ni şi mirajul ei ne smulgea din obezile 
realităţii ca să ne dea ţinte îndepărtate. O nuvelă ori o poezie era un 
eveniment în acele vremuri şi magia verbului ne trezea la viaţă forţele 
latente paralizate de contactul cu cadrul umilitor prin care ne strecuram 
ca nişte călători fără țară. Nu eram însă simpli înregistratori care asimi- 
lează un fluid reconfortant, ci suflete fără odină cercetate de fiorul crea- 
ţiunii care se flagelau pentru adevăr. O adevărată mişcare literară sa 
zămislit din aceste îndemnuri, care dacă nu existau Ardealul din ultima 
perioadă antebelică ar fj fost lipsit de justificarea superioară a desrobirii 
lui. Activitatea vie dela revista „Luceafărul“ cu toată risipirea generoasă 


14 


„APRECIERE CER O Cca el gh aaa at ERE ac PA i 2 0 XX Pe CPE Ca da a SIE pe A IO Ea Ra RR SIRE IRALPEȘRAEI 





de însulleţire şi căldură tinerească contrastând cu egoismul mut şi cu 
pasivitatea vremii, era o sbucnire tinerească ce pornea şi se propaga 
din laboratoriul spiritual al unei cete îndrăzneţe de studenţi . . . 
* + 
+ 

Multe au trecut deatunci şi subt presiunea unei formidabile cutre- 
murări planetare multe s'au schimbat. 

Rostul valorilor sufleteşti însă e imutabil. 

Astăzi, când societatea românească în epoca de adolescenţă a unei 
vieţi de stat aşezate pe noi temeiuri îşi caută puncte de sprijin care să-i 
asigure existenţa, eu nu văd pentru tinerimea universitară decit aceleaşi 
obiective şi acelaş sbucium. Crezul naţional fecundat de-o vie tendinţă de 
intelectualizare care a infierbintat timplele noastre înainte cu un sfert de 
veac, trebuie să-şi facă drum în generaţia cea mai proaspătă cu toate 
preceptele lui neindurate, ridicîndu se peste chemările interesate ale poli- 
ticianismului găunos şi peste triumfurile ieftine ale demagogiei .. . 

Numai astfel tradiţia bătrină a lui Petru Maior de odinioară îşi va 
găsi, deodată cu continuarea ei, o nouă undă de sănătate şi-o nouă năvală 


de lumină. 
Octavian Goga 


>0: 








Un episod înălţător 


din viața membrilor Soc. „Petru Maior“ din Budaqesta 


Era după procesul Memorandului. Tinerimea universitară română 
dela Budapesta, Viena, Cluj şi Graz, solidară cu conducătorii Partidului 
Naţional Român, condamnaţi la temniţă de Stat, manifesta această solida: 
ritate la toate ocaziile. 

Manifeste iscălite individual, vizite la Martirii noştri, deţinuţi la 
Seghedin şi Vaţ, făceau dovada că generaţia tânără de intelectuali e hotă- 
râtă să păşească pe urmele conducătorilor incercaţi ai neamului. 

Spre a nu periclita existența societăţii „România Jună“, cei din 
Viena, veghiau cu extremă băgare de seamă ca în şedinţele societăţii să 
nu se discute politică. Aceeaşi atitudine o observau cu o severitate şi 
mai accentuată colegii noştri budapestani, membri a societății „Petru Maior“. 

Ambele erau „Societăţi academice social literare“, cu statute apro- 
bate de Ministerul de Interne. Astfel, cât timp în calitate de membri ai 
societăţilor, şi în cadrele activităţii de membru al lor, nu comiteam nimic 
ce să se poată interpreta ca acţiune ori manifestaţie politică, autorităţile 
poliţieneşti şi administrative nu puteau, fără încălcarea legilor să se 
atingă de societăţile noastre. 

Cu autorităţile universitare nu aveam nimic de a face. Nici ele cu noi, 
căci libertatea extrauniversitară a „cetăţenilor academici“ era supusă 
legilor statului, nu disciplinei universitare. 

Senatele, decanatele şi secretariatele înaltelor şcoli din Viena şi 
Budapesta se fereau să-şi aroge influenţe asupra vesparului studenţesc. 
Ar fi riscat de altcum, ca stânjenind viaţa societăţilor academice nema- 
ghiare şi negermane, să fie silite a aplica aceleaşi metode disciplinare 
şi în contra societăţilor studenţeşti ale conaţionalilor lor. 

Ca cetăţeni şi indivizi, studenţii aveam însă şi în faţa autorităţilor 
statului şi în faţa autorităţilor academice să răspundem, cu tot privilegiul 
studențesc de care beneficiam, îndată ce ne făceam vinovaţi de o colizie 


16 








cu codul penal. Faimosul articol 172 al C. P. Ung. atârna ca o sabie a 
lui Damocles şi deasupra capetelor noastre. 

Astfel colegii din Budapesta iscălină ca „stud. iur“, „stud. med.“ 
etc. un manifest, redactat în cel mai ferbinte clocot de revoltă antima- 
ghiară, ei au comis o acţiune politică în calitatea lor de „stud. iur.“, 
„Stud. med.“ UD apile nu au întârziat să se arate, Cu toţii au fost citați 
la- Rectorat. .; : e Îi SERA Aa 

Ca tiu a trebuit să 'se isi în a “Rectorul. Magnif LE cel 
care era cunoscutul cap al răutăţilor: Iuliu Maniu. | 

Aspru la inceput, calm după ce se convinse că asprimea la cat 
rezistenţa acuzatului, Rectorul nu izbuti să stoarcă dela Iuliu Maniu 
retractarea iscăliturei. ptr i i 

„Dreptul de a'mi manifesta convingerea, nu „mil puteţi nici con-. 
testa, nici lua, Magnificenţa. Voastră.“ 

„Puteţi să mă pedepsiţi dar la apoştasie nu mă puteţi îndupleca“, 
Dela această declaraţie Rectorul Ludovic Lâng nu. l-a putut clinti pe luliu: 
Maniu. lar solidari cu şelul lor,.au refuzat toţi colegii lui români, rând 
pe. rând, cum erau primiţi în audienţă de capul Universităţii, de, a-şi 
retracta iscălitura şi a-şi renega convingerile -mărturisite în Manifestul de. 
solidarizare cu memorandiştii i cadă „cari sufereau pentru cauza 
ASSAL a : 

“ Iuliu Maniu a trebuit să suporte ; amânarea ultimului examen. cu un, 
semestru. 

„ Aceasta i-a fost pedeapsa. 

«In schimb şi-a luat revanşa silindu-şi examinatorii şovinişti sei iezii 


danduri nota „Summa cum laude,“ 
ai tes Vaida, Vaca. 


ni 


i șă i i . , 
9: Ă i a i RI E oegite 
is i SR 


17 











IN SAT 


In vremea asta Sfântul Petre atinse cu talpa vârful Ceahlăului. Se 
frecă la ochi să se desmetecească; îşi puse o mână în şold, cealaltă stra- 


şină, că tocmai răsărea soarele din negurile Prutului, — se uită de jur 
împrejur şi-i creştea inima: Ce mândreţe de Ţară! Nu se mai sătura 
privind. 


Aici şi până 'n zări departe, ca o cunună, cetatea munţilor. Piscuri 
goale împung cerul; codri verzi, puternici, grei de plete, freamătă locul 
în singurătăţi. Căldări largi, adânci, adună izvoarele pline de murmur şi 
le strecoară prin văi înguste în făşii de argint Mai departe dealuri împă- 
durite, coline dulci, şesuri întinse şi pânze de ape. Sate răsleţe cu casele 
albe ascunse în pomet. Biserici cu clopotniţe ţuguiate. Şi lanuri grele cât 
bate ochiul! Şi:o linişte, şi-o pace, şi-un aer aromat de mireazma câmpu:- 
lui şi-a codrilor, şi-un văzduh limpede! 

— Voi merge mai întâi la sate, c'aici e puterea românului. România 
e încă o ţară „eminamente agricolă“, zise Sfântul şi zâmbi, aducându-și 
aminte că imprumutase fraza din vorbirile bărbaţilor de Stat 

Atotputernicul, înainte de plecare, îi dase puterea duhurilor din cele 
patru stihii ale lumii. Nu se mistui gândul şi Sfântul Petre se trezi la 
marginea unui sat revărsat pe luncă, la poala unui deal împădurit. Căsu- 
țele albe luminau, ca pete de var, în verdeaţa pomilor, în argintul soa- 
relui ce se ridicase două suliţi dela răsărit. 

Prin grădini, ascunse în frunziş, fluerau haiduceşte mierle galbene. 
De-asupra luncii inflorite se țesea, tot.mai des, zborul albinelor: o plasă 
de fire luminoase, mereu schimbată. Zumzetul creştea în văzduhul subțire, 
tăiat de fulgerul rândunicilor în linii negre, frânte, in unghiuri largi ori 
ascuţite. 

Portarul raiului privea, asculta pierdut; mireasma câmpului îl îmbăta, 
şi-i venea să se lase pe-o dungă, la marginea drumului, în iarba verde 
când, — din clopotniţa înaltă, coperită cu şindile, începu să se descarce 


2 


18 





o ploaie de sunete uscate, cadenţate şi răsunătoare, care într'o clipă nă- 
văli, nevăzută, peste sat, peste luncă, deasupra dealului împădurit, umplând 
văzduhul. Şi in grabă răsunară toate trei clopotele, topindu-şi glasurile 
întrun cântec armonios şi argintiu. Şi pe dată Sfântul simţi mireasmă de 
tămâie şi miros de calapăr. 

— Trage de liturghie. E Duminecă, zise Petre, şi întorcându-se spre 
răsărit, se închină. 

— Nimereşte cum nu se poate mai bine! Mulţumi în gând lui Dum- 
nezeu şi o luă la picior, în chip de călugăr bătrân. 

Pe uliţă până la biserică, întâlni puţini creştini. 

— Nu-i mirare, îşi zicea. E târziu, a tocat de liturghie, şi oame- 
nii vor fi în biserică. 

Grăbi pasul, dar tot trăgea cu coada ochiului la gospodăriile din 
dreapta şi stânga. Slăbuţe case, puţine de cărămidă. Ogrăzi mari, dar creş- 
tea buruiana şi troscoţelul. Cât despre garduri, părea că s'au mâncat prin 
ele cânii. 

— Se văd creştini, săraci, îşi şoptea- Slântul, dar sărăcia nu-i răul 
cel mai mare din lume. 

O babă îşi târi cismele până lângă el, şi-i sărută mâna. 

— Blagosloveşte, cinstite părinte! 

Domnul, maică! La biserică ? 

— Ba nu, părinţele. Mă duc până la Zamfir să-i spun o vorbă. 

— Cine-i Zamfir ? 

— Copilul meu cel mic. Vreau să-i spun să nu se dea bătut, odată 
cu capul! Tâlharii! Vor să-i fure dreptul! L-au lăsat pe dinafară din /iște. 

Sfântul Petre voi să mai întrebe ceva, căci nu înţelegea, dar bătrâna 
întră pe portiţa dela stânga, tuşind şi înjurând. 

Coti pe-o hudiţă şi biserica-i răsări în faţă, frumoasă şi arătoasă. 
Subt straşini, zugrăveală proaspătă: tovarăşii lui, apostolii, proroci şi sfinţi 
părinţi ; doisprezece de-o parte, doisprezece de alta. Se văzu şi pe el, cu 
cheile în mână, lângă soţul său de suferinţă, Pavel. 

— Ciudată schismă, zise el, zimbind cu bunătate.  lată-mă la loc 
de frunte. 

In uşe fu uimit când văzu biserica goală. În tinda femeilor, răzimate 


- 


19 


a RC ta PRE E PR CR a E EC RE RE RE E E EP NE A IER CETE 





în cârjii, trei bătrâne. In stranele diecilor, câte-un cântăreţ, cu ochelarii 
sloboziţi pe nas. Erau bătrâni amândoi, cu părul lung, sur; şedeau in 
strană; aţipiseră. - 

Paracliserul eşi, din altar, făcu o închinăciune în faţa călugărului, eşi 
în uşa bisericii şi se uită în lungul drumului. Intră, clătinând a pagubă 
din cap, şi la şoapta uneia dintre cele trei babe, zise tare: Nu se vede. 

Sfântul Petre, după ce făcu mătăniile, sărută icoana, crucea şi evan- 
ghelia. Paracliserul îl îmbie în strană. Diecii se treziră din moțţăială şi 
când văzură haină neagră, lungă, întoarseră foi unsuroase, picate de ceară, 
în cărţile mari, uitându-se pe de-asupra ochelarilor. 

Dar înţeleseră repede că nu era popa lor. 

Se uitară ce se uitară la călugăr, apoi cel din strana dreaptă făcu 
semn paracliserului. Acela se apropie, îşi puse palma după ureche, şi se 
aplecă peste strană. 

— Intreabă-l, nu va sluji Sfinţia sa? Sfântul Petre văzu că în altar 
nu era nimeni. 

Paracliserul se apropie de călugăr. 

— Am isprăvit de mult utrenia, părinţele, am tras de liturghie, şi 
tot întârzie părintele. N'ai face bine să slujeşti Sfinţia ta? Ne-am grăbi 
şi noi. 

Sfântul Petre nu se gândea să liturghisească. Băuse apă proaspătă de 
izvor la poala Ceahlăului, nu putu birui dorinţa când văzu cristalul. Zise: 

— După cât văd n'aveţi decât cărţi cu slovă nouă, latinească. Evan: 
ghelia şi liturghierul sunt tot aşa tipărite? 

— Tot, Sfinţia ta! 

— Apoi eu nu cunosc decât slova bătrână, a chirilică. 

Paracliserul dădu buzna în altar. Parcă ştia el într'o ladă, între 
hârţoage, liturghier cu slovă veche. 

Scormonea încă între hârtiile umede, mucegăite, când auzi pe diacul 
din stânga că începe a cânta pe nas: „Slavă întru cei de sus lui Dum: 
nezeu“. 

Şi întră părintele Constantin în altar, cu paşii mari, cu pletele *n 
vânt. Şi unde nu începe, cu gura plină, a boscorodi la rugăciuni, cu glas 
tare, oftând şi suspinând, spunând cu mânie par'că, dar rar şi limpede în- 


9* 


20 


E PER N RR E E E E RER RE E RC IA CNE, CNC RĂI SR 2 PRE PCR E E ECE 0 





ceputul, torăind continuarea, înghiţând sfârşitul, şi repezind în năvală 
aprigă pe „Doamne milueşte“, de credeai că alungă un iepure care fuge 
în saljuri tot mai repezi. — Şi unde nu începe a se spăla pe mâni, şi a 
se îmbrăca cu stiharul şi cu toate odăjdiile, mestecând întrebările ce le 
punea paracliserului cu torovăiala rugăciunilor ce i se îmbulzeau din gură 
ca roiul din urdiniş, — grabnice să scape din strâmtoare. 

Porni liturghia într'o goană! Părintele Constantin cântă în trei ră- 
suflări, ectenia cea mare. Nu se mai înţelegea decât inceputul ecteniilor : 
„Pentru pa... pentru bunăv... pentru Epis... pentru Al...“ urma o încâlceală 
şi plesnea sfârşitul prelung şi ţiuit: „şi ne milueeeşte!“ 

Sfântul Petre din strană abia putea urmări liturghia, avea noroc că 
o cunoştea din fir în păr. La evanghelie rămase totuşi încurcat. Nu-şi mai 
aducea bine aminte de câte ori îl întrebase Domnul după inviere: „Petre 
iubeşti-mă ?“ I-se părea lui că de trei ori. Dar iată că părintele Constan- 
tin, nimerindu-se chiar evanghelia aceea, întrebă numai odată! 

Incalte când ajunseră la „Crezintr'unul“ diacul din strana dreaptă 
il bătu pe popa! Sfântul Petre voi să ştie dacă mărturisirea credinţii se 
face după Țarigrad ori după Roma: ascuţi urechea, după care îşi puse 
palma, dar o sfecli! Se şi isprăvise torăitura de sucală! Nu putu înţelege 
decât cele dintâi trei cuvinte. 

— Amarnic se grăbesc, se gândi Sfântul, cine știe ce silă mare! 
Că altfel, ştiu eu, popii şi diecii răsăriteni, nu-s din Alungaţi ca cei din 
Apus. 

ŞI gândind aşa eşi repede din strană să ia anaforă, căci tocmai o 
îmbia părintele Constantin pe discos, și din cum întindea discosul, se 
vedea că n'are vreme, Nici nu mai aşteptă până sosiră cele trei bătrâne 
din tinda femeilor, ci întră în altar, işi dădu peste cap, cu involburare, odăj- 
diile şi, când trecu pe lângă călugăr îi zise: 

— Dac'ai venit după pomană, rea vreme ţi-ai ales, Sfinţia ta; n'o să 
găseşti pe nimeni în sat. lar către paracliserul care abia se ţinea în urma 
lui: Nu mai scăpăm de cerşitori! Cuza, odată, a luat averile mănăstireşti. 
Azi ar trebui tunşi toţi nespălaţii ăştia şi trimişi să muncească, 

Inaintea bisericii, în drum, aştepta o căruţă. Părintele şi paracliserul 
se urcară repede, şi nici nu şezură bine pe scândură, şi popa se răsuflă: 





— Dă-le biciu, Niculiţă ! 

Sfântu” Petre întră în vorbă cu diecii. 

— Mare grabă! Se duc la vrun târg? 

— Nu, părinţele! Da” sadună în Curmătură trei sate. E potcă şi 
ceartă mare cu împărţitul pământului. Dumnezeu sfântul de i-o mai îm- 
păca! 

— Lăcomia, fireşte, zise cu tristeţe călugărul. 

— Şi lăcomia, n'am ce spune, că omuw' aşa-i făcut să nu se mai sa- 
ture. Da” moşia cade în hotarul alor trei sate, şi pământul nu-i destul nici 
pentru două. Şi s'au pus pe lucru consilierii din trei judeţe şi agronomii 
din trei plăşi, că trei judeţe se întâlnesc aici. Şi poartă:i, şi asmuţăii, şi 
încurcă-i pe oameni! lar ciocoiul cu moşia nu stă nici el cu mânile ?n sân! 
Bunu-i Dumnezeu de-a trece ziua de azi fără vărsare de sânge! l-au lu- 
crat diregătorii care fac, chipurile, împărţeala! Şi creştinii cei mai liniştiţi 
şi mai răbdători şi-au eşit din pepeni, şi strigă că nu se lasă odată cu 
capul! Dar ciocoiul cu moşia tot în mofomobilă, cu agronomii şi consilie- 
rii, când cu unii, când cu alţii, cât ține ziua, iar noaptea, la conac, trag 
la chefuri de urlă cânii până "n zori. Se tem oamenii c'o săi rămână 
moşia tot ciocoiului, unde nu se mai pot înţelege cele trei sate. 

Stântu' Petre-i ascultă pe dieci cu băgare de seamă şi de-odată-i 
fulgeră un gând: vrajba asta nu poate veni decât dela Scaraoţchi şi slu- 
gile lui. Işi aminti că-l văzuse pe cel din pietri căzând ca un fulger din 
cer, după ce ascultase la poarta raiului. Mi-a luat-o înainte, îşi zise 
sfântul. Dar stai că am şi eu puterea duhurilor... 

(Din „Răbojul lui Sf. Petru“) 

l. Agârbiceanu 


20: 


22 








Preocupări la „Petru Maior“ 


Am urmat cursurile universităţii din Budapesta între anii 1902/3— 
1905/6. Ca intern al Colegiului Baron Iosif Estvăs, afară de orele obiş- 
nuite la universitate, mai aveam şi acasă un număr destul de mare de 
ore, pentru care trebuiă să pregătim materia şi să o referăm regulat. 
Din pricina aceasta nu eram aşa de liber ca alţi colegi ai mei şi n'am 
putut să iau parte deosebit de activă la viața Societăţii „Petru Maior“, 
cum aş fi dorit. Totuşi în anul din urmă al studiilor mele universitare 
am fost preşedintele comisiei literare şi mi-am dat toată silinţa ca aceasta 
să desfăşoare o activitate rodnică. 

Dacă serile de cunoştinţă ale Societăţii noastre erau adevărate săr- 
bători, iar partea lor veselă, cu nelipsitele discursuri în dialect bănăţenesc 
ale bărbierului „naţional“ Perin, cu cele latineşti impecabile ale colegului 
Zaharie Gherman, cu cântările glumeţe şi prezentările aşa numiţilor „balici“, 
erau un prilej de reculegere şi de atracţie a destul de numeroşilor in- 
telectuali români pripăşiţi prin capitala Ţării Ungureşti; dacă alegerile 
preşedintelui, ale comitetului şi ale deosebitelor comisii şi discuţiile ivite 
în jurul lor (uneori cu rivalități regionale bine intenţionate, exprimate 
lapidar în două-trei vorbe care spun totul, ca d. ex. „Bănaturi fruncea“), 
erau o serioasă pregătire pentru viaţa publică ce-i aşteptă pe viitorii 
cetăţeni; dacă balurile şi concertele aranjate de societatea „Petru Maior“ 
adunau, lumea românească cea mai aleasă din toate părţile ţării, am căutat 
ca şedinţele literare ale ei şi comunicările făcute în acestea de cătră deo- 
sebiţii membri să fie şi ele un mijloc de cimentare a studenţimii, un prilej 
de întâlnire şi schimb de idei cu ceilalţi intelectuali români cu privire la 
desvoltarea culturală, socială şi politică a poporului nostru în acel timp. 

Trăiam tocmai o epocă de regenerare sufletească. Începuse curentul 
„Sămănătorului“, iar „Luceafărul“ străluciă mai puternic ca ori când, 
ajungând să-şi poată înfiinţă tipografia proprie. Cu câtă înfiorare pândiam 
sosirea celui dintâiu, cu cât interes urmăriam apariţia celui din urmă, de 


23 











odată cu cel dintâiu volum al poeziilor lui Goga, cu cele dintâiu nuvele 
ale lui Agârbiceanu, cu interesantele şi duioasele articole ale lui Ciura, 
cu neintrecuta traducere a Iliadei lui Homer de Murnu, al cărui părinte 
trăiă în mijlocul nostru, etc.! În drumul nostru spre universitate intram 
aproape zilnic pe la tipografie, căutând să adulmecăm care ne va fi sur- 
priza cea mai proaspătă. 

Acest suflu de tinereţe şi regenerare, început de generaţia anterioară, 
prin tradiţie şi contactul cu cei care o iniţiaseră dăinuiă în sânul Societăţii şi 
în timpul nostru. Unii membri ai Societăţii, cărora soartea le-a dat putinţă să 
facă excursii de studii prin Ţara mamă, ne aduceau cărţile oprite de censura 
ungurească peste „vama cucului“. Sosite odată în Budapesta şi luându-și 
'locşorul pe rafturile bibliotecii Societăţii noastre, ne alcătuiau lectura cea 
dintâiu şi cea mai interesantă. O dare de seamă, o comunicare atrăgeă 
atenţia asupra sosirii lor, şi astfel, ori cât de straşnică a fost la graniţe 
paza celor cu pene de cocoş, am ajuns să cunoaştem îndată după apariţie 
„Neamul românesc în Ardeal. şi. Dara Ungurească“, istoriile literare ale 
dlui Iorga care făcuseră vâlfă, vol. Î. din Fistoire de la langue roumaine 
de Densuşianu și numeroase scrieri de literatură pe care le citeam 
cu lăcomie. 

Mă gândesc cu oarecare mândrie la aceste preocupări conştiente şi 
rodnice de a ne cunoaşte trecutul neamului şi al culturii româneşti, de a 
strânge rândurile celor împrăştiaţi într'o lume străină în vederea luptelor 
viitoare şi, deodată cu duioşia, o grijă mă cuprinde când văd pe cele 
sterile şi fără o ţintă bine fixată ale tinerimii de acum. Fie ca aceste 
rânduri să servească drept un îndemn de urmat pentru studenţimea de astăzi 
a tinerei Universităţi din Cluj şi pentru cea care va veni. Deşi, datorită 
sorții, situaţia schimbată îi este mult mai fericită decât cum eră a noastră, 
tinerimea nu poate, nu este iertat să fie lipsită de idealuri pentru viitor. 


Să le caute şi le va găsi! 
N. Drăganu 
profesor universitar, 
membru corespondent al Academiei Române. 


=02 


24 











La cincisprezece Martie... 


— Note cu creionul. — 


În ajun ne-am întâlnit cu toţii la „Petru Maior“, să răsfoim ziarele, 
care sosiau cu trenul de seara. 

Cred că noi eram cei mai harnici cetitori ai ziarelor. Departe de 
pulzarea intensă a vieţii româneşti dela vetrele părăsite, aveam o dra: 
goste îndoită pentru toată slovace ne venia de acolo, şi în afară de arti: 
colul prim şi foiletonul, care prilejuiau adesea discuţii aprinse, nu ne scăpa 
nici cea mai mică ştire dela „Informaţii“, comentându-o, după opinia re- 
prezentanţilor autohtoni. Aveam reprezentanţi veritabili din toate colţurile 
Ardealului. Erau bursierii „Gojdu“ dela Sibiu şi Braşov, erau cei dela 
Blaj cu burse mai mititele „Şuluţiu“ şi „Ramonţan“; erau bănăţenii, băeţi 
de bani gata, care spuneau, dacă aveau, burse, că acele nu sunt decât 
„pentru țigarete şi capuţiner“. 

Şi, tronând deasupra tuturora, erau studenţii dela şcoala tehnică, 
formând stat aparte, în mica noastră republică a ştiinţelor şi literelor. 

Ne înţeleseserăm, de câteva zile, să luăm şi noi parte, ca simpli 
spectatori, la serbările aranjate de studenţimea ungurească, din prilejul 
Idelor lui Martie. 

Eram privitorii, care asistau — sine ira et studio — la o manifestare 
naționalistă ungurească, gândindu-ne pe atunci, cu un platonism tineresc 
ce bine ar fi să avem şi 20: odată norocul... 

Idele lui Martie nu ne tulburau, căci erau sincronice cu toată miş- 
carea înălțătoare dela patruzeci şi opt. Era aniversarea luptei pentru 
independenţă a Ungurilor de sub ghiara vulturului austriac cu două ciocuri, 
şi dacă ei n'ar fi înţeles atunci, independenţa numai pentru Unguri, lu- 
crurile puteau lua cu totul o altă desfăşurare, simpatizată chiar de gene- 
raţia tânără de peste Carpaţi, în frunte cu Niculae Bălcescu. Chestiunea 
rămâne încă deschisă, deşi scriitori unguri, afirmau, cu câteva decenii în 
urmă, că a fost o „neînțelegere“ la mijloc, şi că Ludovic Kossuth nu 


25 








poate fi învinovăţit de această ruptură „fatală“ dintre Unguri şi naţiona- 
lităţile conlocuitoare ! 

In orice caz stăpânirea efernă a Habsburgilor lichida mai de vreme, 
şi Francisc Iosif nu era condamnat de aeropagul istoriei să supravieţu- 
iască propriului său imperiu, la adânci bătrâneţe... 


Lă * 


— Ei, ce facem ? 

— Mergem şi noi, răsleţiţi în grupuri, să vedem ce va fi. Pe urmă 
de seară la şapte ne întâlnim la bere, la Scholtz. 

Propunerea se primi, după discuţii îndelungate, fiind unii de părerea 
să nu luăm parte şi să nu ne amestecăm de loc. (Trăiam pe atunci sub 
egida pasivității). 

Ne-am dus deci şi noi, concentrându-ne pe la răspântii, ca săo 
putem şterge mai repede, când se va intona imnul naţional, fără a risca 
să ni se spargă capetele... | 

La manifestaţia, ce a avut loc în faţa statuiei lui Petofi, cel mai mare 
liric al Ungurilor, am ascultat vorbiri entuziaste, am văzut fluturări de 
steaguri, şi ne gândiam încă odată: Când ne va fi rânduit şi nouă, să 
spunem tot ce aveam înmagazinat în suflet, în lumina primăverei, ce 
sbucneşte în idele lui Martie ? 

Când lumea s'a descoperit, ne-am strecurat pe uliţi lăturalnice, şi 
ne-am concentrat în faţa cafenelei „Mitsek“. 

Asistam la trecerea convoiului, când un coleg sosi agitat: „Haideţi 
înapoi la statuia lui Petâfi, acum e rândul socialiştilor“ ! 

Ne-am înapoiat în grabă, strecurându-ne, prin lumea de oameni, până 
la piedestalul statuiei. 

O lume imensă. 

Muncitori şi muncitoare, cu flori în mână, aduceau omagiul poetului 
celor oropsiţi. 

Atunci am auzit, pentru întâia oară, la Budapesta, un discurs rostit în 
româneşte, sub cerul liber... 

Un măestru tâmplar, a rostit în româneşte un discurs de toată fru- 
museţea, care ni se părea că trece peste limitele unui autodidact. 


26 











Printrun elan juvenil, ne-am aţinut pe urmele convoiului lor, bă- 
nuind, că manifestaţia nu se isprăvise încă. 

Intradevăr, la răspântia bulevardului cu strada „Kossuth“, cele două 
tabere se întâlniră faţă în faţă. 

Socialiştii se năpustiră asupra studenţilor, acaparară stindardul un- 
guresc, îl rupseră în bucăţi, şi-l călcară în picioare. 

Din toate stradele laterale jandarmi şi poliţişti călări, tăbăriră asupra 
mulţimei, isbindu-o cu latul spadei. 

Nu ştiu nici azi, cum am scăpat teafăr. 

Ne-am pornit pe o fugă, cu obstacole... 

Către seară m'am pomenit dincolo de gara de Est, şi-mi pipăiam 
capul, să mă conving, dacă nu mă atinsese şi pe mine vrun lat de 
sabie. 

Frânt de oboseală şi de foame, m'am înapoiat, pe strade lăturalnice 
până la Scholtz. Acolo mă aşteptau camarazii la o halbă cu bere şi la 
un scaun de hodină. 

Ne strângeam mâinile, ca după o lungă despărţire, revăzându-ne 
teferi. 

Singur un tovarăş din opoziţie, bandajat la cap, ţipa cu furie : 

— Sunteţi nişte zăpăciţi! Cine m'a pus să mă iau după prostiile 
voastre ? Ce aveam noi cu Idele lui Marte unguresc? 

Sunt note prinse cu creionul, dela inceputul veacului al XX-lea... 


Al. Ciura 


20: 


27 








Veneția 


|. 
Zori de zi 


De-abia se face ziuă... și la maluri 
Gondolele bătute de pământ 
Stau gata să pornească *n larg de valuri 


Cu pânzele *nviate *n val de vânt 
Să ducă zărilor pustii suflarea 
Pământului sculat ca din mormânl., 


Și leneșe de somn se 'ntinde marea 
Sub cerul înălbit cu praf de nori... 
Visează. . şi se suie n slăvi visarea... 


Sosesc grăbiţi şi tată şi feciori... 
Scotând gondolele dela *nchisoare 
Le *nping pe câmpul apei... niște flori... 


Si tot mai multe cresc ispititoare 
Chemând lumina zărilor cântând... 
Și marea-și ia cămașa ei de soare... 


Se “ncepe truda grea... fără de rând... 
— Venetia se scoală... și se roagă 
În cântece de clopote... plângând 1... 


28 








II. 


Seara 


Tac apele... 

Se culcă noaplea pe lagune 

Si doarme dusă... un mister... 
Doar clopotele n rugăciune 

Jelesc în graiuri de credinţă, 
Ce *n loc să se ridice m cer 

O iau pustii pe marea moarlă 

Si plâng pe drumuri fără poartă; 
Se duc să 'nlâmpine prin zare 

Pe rătăciții de pe mare... 


Dorm apele... sunt ostenile ; 
Din zori de zi. o 'nebuniz, 
Au legănat pe ele truda 
Si grija zilei ce-o să vie 
Si val de visuri de argint... 
Alăturea de ele spleenul 
Atâtor osteniți de viată 
Ș1 doruri ce-au pornit să sboare 
Spre zarile care te mint... 
Și-acum şi-au tras un văl de ceață 
Pe ochii osteniți de soare 
Și dorm... 


Spre țărmuri năzuieşte-o barcă 
Și clopotele mor 
Prin golu "ntunecat... enorm... 
Iar turnurile toate par'că 
Rămân într'un imens decor 
aYMOni0S 


29 








Ca miște pustnici ce se roagă 
Spre cerul ce se uită *n Jos 
Zăcut... pustiu... și iertător... 


III 
IVoapte 


Din cerul... numai Stele — 
Străfulgerări de doruri şi ispite 
Coboară... și s'adună să mă sape 
Şi-mi nărniesc par'că ființa "ntreagă... 

Prin inima tăcerii răstignite 
Doar luna-şi plouă aurul pe ape... 
Pi marea plânge n vis... şi nu e nimeni 
S"audă plânsul ei, și s-o nteleagă.; 

Și prin pustiul sfânt 
Am mai rămas doar eu... şi miezul noptii... 
Și bărcile legate de pământ 
Ca să-si aducă-aminte că-s de-acolo... 


In noaptea asta numai val în şoaple 

Un vânt ușor alunecă *n tremolo 

Și leagănă Venetia culcată 

Cu turnurile ei visând în lună; 

O ia cu el... și-o duce par' că n noapte... 
Și eu mă duc cu ea... mă pierd... o boare... 
— O, ce departe sunt... și nicioaală 

Nam să mai viu la fărna muritoare... 


Dar iată ! 
Pe pieptul alb al mării adormule 
Alunecă-o gondolă 'ntârziată; 


30 








Sunt doi cari au visat nemărginirea... 

Și-acum se "ntorc la jărmurii pustii... 
Pământ... Pământ... ce bine ști 

Să ne sfărămi şi visul și pornirea; 

Te joci cu noi... ne”nalți... și nici nu-ți pasă 

Bogafi... săraci... îndrăgostiți... sau singuri 

Cât de târziu... dar tot ne-aduci acasă... 


Zaharia Bârsan 


>0: 


31 











Casa studenţilor clujeni 


Toată lumea universitară, — studenţi şi profesori — constată cu 
fiecare ocazie că viaţa studenţească la noi — şi nu numai la Cluj ci şi la 
Bucureşti şi la laşi — este lipsită de tradiţie şi că această lipsă constitue 
o mare lacună nu numai pentru timpul studenţiei, ci şi pentru mai târziu. 

In această constatare nu este nici o exagerare. De fapt, viaţa studen- 
țimei române nu seamănă câtuşi de puţin cu a studenţimei germane, 
engleze, americane sau franceze, asupra căreia trecutul de secole al univer- 
sităţilor şi-a imprimat pentru totdeauna pecetea sa particulară. Universitățile 
româneşti, fiind creaţiuni relativ nouă, n'au izbutit să creeze o tradiţie a 
lor, care să constitue o parte organică bine făcătoare a întregei vieţi 
universitare. 

Cum s'ar putea ajunge, cel puţin de acum înainte, la această tradiţie, 
care nu este numai un produs natural al timpului, ci şi o operă a oame- 
nilor înşişi? 

Nu am pretenţia să exhauriez această întrebare în toate amănuntele. 
Mă gândesc numai la un singur mijloc, destul de uşor realizabil şi 
destul de important pentru a rezolvi o bună parte a problemei. Mă 
gândesc adecă la o Casă a Studenţilor din Cluj, — casă care să fie 
căminul sufletului studenţimei, făcut de ea şi pentru ea. 

Ce ar fi această casă? Un mare palat în care şi-ar avea adăpostul 
toate societăţile studenţeşti, pe regiuni, pe facultăţi etc. etc., fiecare cu 
localul său aparte pentru trebuinţele particulare, având comune sale mari 
pentru lectură, distracţii, adunări, conferinţe, baluri, sport, bibliotecă, expoziţii, 
festivități etc. In localurile separate fiecare societate şi-ar avea archiva sa, 
sala pentru comitet, galeria sa care ar cuprinde pe foştii membri, pe 
binefăcători, gloriile locale, frumuseţile geografice şi etnografice regio- 
nale etc. In afară de archivele speciale, ar fi şi o archivă generală a 
studenţimei, o bibliotecă cu chestiuni de viaţă studențească românească 
şi străină, un muzeu al studențimei din Cluj menit să oglindească viaţa 


32 








istorică din cele mai vechi timpuri şi până în prezent — putând avea şi 
o secţie cu viaţa studenţească din alte centre şi din alte ţări, şi un oficiu 
universitar, menit a da tinerimei toate orientările necesare în viaţa ei, 
în timpul studiilor şi după terminarea acestora şi a o pune în legătură cu 
viaţa naţională şi internaţională. Acest oficiu ar putea avea o secţiune și 
pentru problemele de extensiune universitară, dând studenţilor îndrumări 
şi ajutor în opera de activitate culturală a lor. Ar mai fi un număr de 
câteva camere, în care să-şi găsească adăpost studenţii dela alte univer- 
sităţi române sau străine, care cercetează Clujul, în dorinţa de a-i cunoaşte 
viaţa universitară. 

Această casă nu ar fi numai a studenţilor de azi şi din viitor ci şi 
a celor din trecut, care ar socoti-o ca pe un fel de casă părintească 
comună, spre care sar simţi atraşi cu toată duioşia de câteori împrejurările 
i-ar aduce la Cluj de prin locurile unde i-a împrăştiat soartea. Mai mult 
chiar, — înşişi profesorii s'ar amesteca bucuros printre tinerii lor comi:- 
litoni, ca nişte fraţi mai mari, fericiţi să se găsească alături de fraţii lor 
mai mici, pe care sunt chemaţi să-i. întroducă în tainele ştiinţei şi 
ale vieţii. 

O astfel de casă ar fi un centru de permanentă atracţie pentru 
tineretul universitar, care ar găsi acolo o admirabilă atmosferă nu numai 
colegială, ci chiar familiară. Această atmosferă s'ar perpetua an de an în 
forme tot mai precise, creând tradiţia, care ne lipseşte astăzi. 


* 


Va rămânea Casa Studenţilor un pium desiderium ? 

Ar fi păcat! 

Căci realizarea ei nu e un lucru aşa de greu, cum sar părea în 
primul moment. O singură generaţie de studenţi conştienţi o poate face. 
Trebuie numai ca tinerimea organizată în societăţi, să se pună pe lucru. 
Fiecare tânăr să se oblige să adune într'un an dela sine şi dela alții, 
o sumă de 2000 lei. Intr'un singur an se pot strânge astfel 5 milioane lei. 
In trei ani sunt 15 milioane. Fiecare judeţ ardelean poate da anual pentru 
acest scop cca 5o.ooo lei, — în trei ani sunt peste trei milioane. Fiecare 
licenţiat şi fiecare doctor al universităţii noastre din ultimii zece ani poate 


33 








da câte rooo lei pe an; în trei ani sunt 7 milioane. Numai aceste trei 
rubrici dau 25 milioane. Mai adăugaţi veniturile timp de trei ani pe urma 
multelor, ah, prea multelor serate studenţeşti, ale turneelor care s'ar putea 
organiza anume, şi ale altor mijloace care sar mai inventa, şi veţi vedea 
că fără nici un ajutor dela stat se poate face o admirabilă Casă a stu- 
denţilor, care să aducă o nouă notă superioară în viaţa atât de prozaică a 
studenţimei de astăzi şi un nou impuls spre ţinte superioare. 


Onisifor Ghibu 


Decanul Facultăţii de Litere 


>0: 


34 








Un an de criză 


Un an de criză în viaţa societăţii „Petru Maior“ a studenţilor români 
din Budapesta a fost anul 1904. Autorităţile statului unguresc obsedate 
de fantoma primejduirii statului unitar naţional maghiar înțelegeau prea 
bine, că studenţii dela „Petru Maior“ nu vor respecta ad literam formula 
întrodusă în statutele societății, care excludea orice chestiuni de natură 
politică. Frământările politice naţionale „de acasă“ nu puteau rămânea 
fără repercusiuni asupra tineretului român din capitala Ungariei. Şi de 
aceea guvernul unguresc a învrednicit societatea „Petru Maior, de o vi: 
gilență deosebită şi i-a căutat de repeţite ori nod în papură ca să o 
Ssuprime. 

Dar studenţimea a ştiut întotdeauna să-şi mascheze cu istețime dis- 
cuţia problemelor naţionale şi să salveze societatea. 

Cu generaţia „Luceafărului“, zămislit la 19o2, intrase în sânul so- 
cietăţii „Petru Maior“ o pulsaţie deosebit de vie, care se resimţi în scurtă 
vreme şi în afară de zidurile modestului ei local din strada Molnâr. 

Mirosul fin al guvernului adulmecase o nouă pornire de iredentism 
politic în sânul societăţii şi în 1904, îi opreşte activitatea. Pe motiv că 
în societate se face politică, subsemnatul, în calitate de preşedinte în acel 
an, împreună cu membrii Octavian Goga şi lon Lupaş suntem citați în 
faţa rectorului Heinrich Gustav, care ne ispiteşte asupra mişcărilor din 
societate. 

Anchetatorul, un tinerel sclivisit din cabinetul rectorului, în iperzelul 
său şovinist pornise cu aparat mare ancheta şi tăgăduirile noastre hotă- 
râte luaseră, în procesul-verbal dresat de dânsul, faţa unor declaraţii de 
vinovăţie. 

Atunci, cel dintâi acuzat dintre noi, colegul Oct. Goga, a protestat 
cu indignare împotriva unei asemenea mistificări şi împreună cu noi a de: 
negat iscălirea procesului-verbal. 








Rectorul văzând turpitudinea scribului său l-a rugat să facă alt 
proces-verbal. 

— Ei, ce să scriu, dle rector, — se răsti tinerelul iritat. 

— Scrie domnule, aşa cum eu îţi voiu dicta, — îl înfruntă colegul 
Goga. Ș 

Şi scribul a fost nevoit să ia altă coală curată şi să pună pe hârtie 
declaraţia noastră aşa cum i-o dicta colegul Oct. Goga, plimbându-se 
nervos, cu mânile în buzunare, prin faţa rectorului, uluit de atâta în- 
drăsneală. 

Declaraţia noastră se terminase cam în următoarele : 

„Din cele spuse mai sus On. Senat universitar poate înţelege că so- 
cietatea „Petru Maior“ îşi cunoaşte menirea sa aici în capitala Ungariei. 

Dacă discuţiunile noastre se ridică adeseori la nivelul unor discu- 
ţiuni academice e semn că studenţimea română e conştie de îndatoririle 
sale. lar dacă în sânul societăţii se utilizează numai limba românească, 
acesta e pe deoparte un drept garantat prin statutele ei, de altă parte 
cultura tinerimei române din această ţară nu poate fi un monopol al limbei 
maghiare. In chestiuni de politică militantă societatea „Petru Maior“ nu 
are nici un rol şi nu urmăreşte ţintele presupuse de On. Senat univer- 
sitar. Acţiunile individuale ale membrilor ei însă nu se pot răsfrânge 
asupra societăţii“. 

Ce raport a făcut senatul universitar guvernului nu ştim. Cauza s'a 
pus la dosar şi în scurtă vreme interdicţia asupra societăţii „Petru Maior“ 
a fost ridicată. | 

In urma acestei experienţe şi a celor din trecut, noi conducătorii 
dela 1904 ai societăţii am socotit că este o necesitate inevitabilă de a 
ascunde mai bine societatea de ochiul vigilent al guvernului unguresc. 
Şi salvarea o vedeam în fundaţia Gojdu, care îşi terminase cele şapte 
palate în centrul capitalei. Memoriul. nostru adresat fundaţiei a solicitat 
un adăpost, pe seama societăţii întrunul din aceste palate. 

— „Mântuirea noastră, spune memoriul, o vedem numai la Dvoastră, 
Ilustră Reprezentanţă a fundaţiunii Gojdu. O instituţie de cultură româ:- 
nească, cum este şi societatea noastră, nu poate dăinui fără sprijinul bine- 
voitor al factorilor, care pot să i-l dea. De când s'a ivit ideea ridicării edi- 


3% 


“86 








ficiilor monumentale ale fundaţiei Gojdu nădejdile societăţii noastre s'au 
legat de convingerea că numai sub adăpostul fundaţiei işi va putea asigura 
existența. 

Iar acum când frumoasele palate ale „curţii Gojdu“ sunt întruchipate 
societatea „Petru Maior“ se indreaptă cătră Il. Reprezentanţă a fundaţiei, cu 
rugarea ca să facă loc acestei modeste instituţiuni într'unul din aceste 
edificii, pentrucă în împrejurările de azi societatea e primejduită, iar aju- 
torul mântuitor nu-l putem aştepta decât dela aceia, care ne sunt părinţi 
şi binevoitori. 

„Avem fierbinte dorinţă să ne smulgem societatea din ghiara vecini- 
celor mizerii, să-i lăpădăm vestmântul învechit şi putred, în care a tost 
nevoită să sgribure în cursul vremilor grele şi să o iîmbrăcăm în haină 
demnă de numele ce îl poartă. 

In numele societăţii „Petru Maior“ deci repetăm rugămintea noastră 
isvorâtă din adâncul sufletului întregei tinerimi grupate în jurul acestei 
societăţi şi nădăjduim că Il. Reprezentanţă va face să coboare şi asupra 
şocietăţii noastre 'razele unor vremi mai fericite“, 

Dorinţa aceasta atunci nu s'a putut realiza. Ea a luat apoi forme mai 
ample în propunerea răposatului dir. Virgil Oniţiu, făcută cu priiejul jubi- 
leului din 1g12, de a se înfăptui un mare cămin al studenţilor, în cadrele 
fundaţiei Gojdu. 

Vremile care au urmat repede şi furtunoase şi au schimbat faţa pă- 
mântului, au zădărnicit însă, până acum, realizarea acestui ideal. 


Dr. Sebastian Stanca, 
preş. soc. În 1903—1904. 


>02 








1918 


— Note istorice — 


[. 


În viaţa popoarelor, ca şi în a indivizilor, se întâmplă adeseori, ca 
adevărul să fie sacrificat, dreptatea sugrumată şi pe ruinele lor să se 
înalțe biruitoare stăpânirea minciunii şi a nedreptăţii. Această stăpânire 
poate să fie uneori de lungă durată, seculară sau milenară chiar. Nu va 
fi însă niciodată definitivă. E un postulat al legii morale, ca adevărul şi 
dreptatea, — chiar când sunt învinse de coaliția unor puteri precumpăni- 
toare ale nedreptăţii şi ale minciunii, — să nu moară, ci să continue lupta, 
în mod văzut sau nevăzut, până în ceasul triumfului deplin al tuturor 
celor ce nu şi-au pierdut credinţa în puterea lor'de viaţă. 

Un an al triumfului deplin a fost anu! 1918 pentru multe popoare 
oprimate. Adevărul şi dreptatea sau înălțat strălucitoare din sguduirea 
fără precedent a răsboiului mondial, care a mobilizat în cele două 
tabere beligerante 7o milioane de oameni, înregistrând so milioane de 
răniţi şi 9 milioane de morţi. 

Cuvântul Scripturii spune, că adevărul răsare din pământ şi drep- 
tatea coboară din cer. 

La sfârşitul anului 1918 a răsărit adevărul din pământul scăldat în 
sângele scump al eroilor şi a coborât dreptatea din cerul înroşit de fla- 
căra revoluțiilor, în care s'au topit temeliile ghimpate ale imperialismului 
rusesc, ungaro-austriac şi german. Această topire a făcut posibil, ca Polonia 
să reînvie din mormântul sfăşierii sale întreite, Alsacia-Lorena să-şi sfarme 
lanţurile robiei semiseculare, Cehoslovacii să-şi întemeieze republica con* 
dusă de un profesor adâncit în tainele inţelepciunii lui Platon, Jugoslavii să-şi 
refacă țara în graniţele din timpul vestitului ţar Ştefan Duşan, iar regatul Ro- 
mâniei să-şi întindă sceptrul ocrotitor asupra tuturor provinciilor cuprinse 
în hotarele de odinioară ale Daciei lui Burebista. 


38 








Il. 


Italianul Mazzini prorocise Românilor că nu vor putea să aibă pea- 
târnare, libertate şi dreptate până nu vor cădea mai întâi impăratul Vienei 
şi țarul Rusiei. 

Sfârşitul răsboiului mondial s'a însărcinat să înlesnească împlinirea . 
integrală a prorociei lui Iosif Mazzini mai presus de cele mai optimiste 
speranţe, ce ar fi putut să aibă regele Ferdinand în clipa, când a început 
la 1916 războiul de intregire naţională. Proclamaţia regală nu putea să 
aminteașcă atunci nici un cuvânt despre Basarabia îngenunchiată sub stă- 
pânirea ţaristă. Scopul războiului era fixat numai în aceste cuvinte: „să 
scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din 
plaiurile Bucovinei, unde Ştefan-cel-Mare doarme somnul de veci“. Spri- 
jinindu-şi România, în acest răsboiu de întregire naţională, acţiunea di- 
plomatică şi militară pe alianţa încheiată cu Franţa, Anglia, Italia şi Rusia, 
era firesc să fixeze ca scop mărturisit numai desrobirea provinciilor ro- 
mâneşti înglobate în sec. XVII şi XVIII sub pajura bicefală a monarhiei 
habsburgice. Chiar speranţa recuperării lor ajunsese, la un moment dat, 
aproape cu desăvârşire întunecată de biruințele aparente ale armatelor 
austro-germane, gata să dicteze României o pace dezastruoasă ori să-i 
îmbie ca. ultim refugiu faimosul „triunghiu al morţii“. Atunci, în una din 
cele mai teribile clipe din viaţa neamului nostru, începu să mijească dela 
răsărit cca dintâi rază a soarelui dreptăţii: desfacerea Basarabiei din 
cătuşele robiei ţariste, spre a se organiza ca republică democratică mol. 
dovenească, şi apoi revenirea ei, prin hotărârea din 27 Martie 1978, la 
sinul patriei străbune, de care fusese deslipită fără voia ei într'un timp, 
când capetele încoronate se credeau în drept să dispună de soarta ţă- 
rilor şi popoarelor, cari nu le aparţineau. 


Căzând în Octomvrie 1918 şi „impăratul Vienei“, li s'a dat în sfârşit 
şi Românilor din Bucovina, ca şi celor din Ardeal şi Banat putinţa, să-şi 
rostească liber cuvântul şi, în baza dreptului de autodeterminare, să de- 
cidă, cum vor să fie organizaţi şi conduşi în viitor, Voința lor de a trăi la- 
olaltă, sub o singură stăpânire naţională, s'a afirmat în mod impunător 
atât prin „Congresul general al Bucovinei“, care întrunit în sa/a sinodală 


39 








din Cernăuţi, a decis la zș Noemvrie „unirea neconditională şi pentru 
vecie cu Regatul României“, cât şi prin „Adunarea Naţională a tuturor Ro- 
mânilor din Transilvania, Banat şi Tara Ungurească“ la Alba-lulia, 
unde în 18 Noemywrie, „decretează Unirea acelor Români şi a tuturor 
teritoriilor, locuite de dânşii, cu Homânia“. Spre deosebire de „Congre- 
sul general“ din Cernăuţi, care „în numele Suveranității naționale“ s'a 
mulţumit să proclame „unirea necondiționată “,— „Adunarea Naţională“ din 
Alba-lulia a proclamat şi câteva „frincifii fundamentale la alcătuirea 
noului stat român“, principiii cuprinse în 6 puncte, despre semnificarea 
cărora va fi vorba în cele ce urmează. 

Sub impresia evenimentelor dela Cernăuţi şi Alba-lulia, Sfatul fării 
din Chişinău renunţă, (27 Noemyrie), la condiţiile de unire ce fixase 
prin actul din 27 Martie şi „fiind încredinţat că în România futuror Ro- 
mânilor, regimul curat democratic este asigurat pe viitor“ — urmează 
exemplul Bucovinenilor deciarând „unirea necondiționată a Basarabiei 
cu România- Mare“. 

Dintre aceste trei manifestări ale „suveranităţii naţionale“, fărâmi- 
ţate după graniţele nedrepte ale provinciilor desrobite, cea mai impu: 
nătoare a fost fără îndoială adunarea dela Alba-lulia nu numai prin 
imensa mulţime a maselor populare, cari au participat la ea, dar şi prin 
entusiasmul înălţător şi prin demnitatea cetăţenească a celor ce aduceau 
acum la matca României întregite partea cea mai de valoare a Daciei 
lui Traian, pământul şi poporul care prin vicisitudinile istoriei fusese timp 
mai îndelungat ţinut în lanţurile -cârmuirilor străine şi împiedecat a-şi 
urma cursul firesc al vieţii şi desvoltării nestingherite, în cadrele acele- 
iaşi organizaţiuni politice cu restul neamului. 

Basarabia mitropolitului Gavriil Bănulescu aducea, pe lângă amin- 
tirea suferințelor de 106 ani sub cnutul muscălesc, bogăţia lanurilor în- 
tinse şi a sufletului mistic, care în straturile rurale -s'a putut păstra mai 
ferit de influenţe străine decât în cele orăşeneşti. Bucovina lui Silvestru 
Morariu restituia, prin hotărirea sa de unire necondiționată, la coroana 
de oţel a României un „diamant din stema lui Ştefan“. lar Ardealul lui 
Gheorghe Lazăr, Andrei Şaguna, Simion Bărnuţiu şi Avram lancu venia 
să incoroneze, prin hotărirea dela Alba-lulia, cu răsplata dreptăţii isto- 


40 








rice luptele şi suferinţele milenare ale unei naţiuni martirizate, în stare 
să înfrunte în o mie de ani o mie de primejdii, fără a-şi pierde speranţa. 
într'o viitoare izbăvire, pe care o aştepta, de unde i-a şi sosit: dela 
fraţii de peste Carpaţi! 

România liberă, se obişnuiseră Ardelenii a o considera de mult ca un 
pământ al făgăduinței, spre care se îndreptau toate aspiraţiunile lor de 
libertate şi de progres. 

De aceea bucuria, de care a fost cuprins atunci, la sfârşitul anului 
1918, sufletul poporului ardelean, se manifesta în cele mai impresionante 
forme, în toate ţinuturile, în toate centrele culturale, chiar în toate satele 
româneşti. Un soare nou li se părea tuturor Românilor ardeleni că a ră- 
sărit, în iarna aceea aspră, pe orizontul vieţii noastre naţionale. Şi nu 
găseau cuvinte să-şi exprime indeajuns mulţămita şi recunoştinţa faţă de 
armata română şi faţă de gloriosul ei comandant, Ferdinand desrobitorul. 

III. 

N'a trecut însă multă vreme şi s'au ivit încercări tot mai stăruitoare 
şi mai sgomotoase de a înfăţişa daru/ acesta ceresc nu ca un dar al lui 
Dumnezeu, ru ca meritul unei naţiuni întregi, nu ca răsplătirea dreaptă a 
suferințelor ei milenare, ci ca meritul exclusiv al zu partid politic. Ini- 
ţiatorii și purtătorii acestor stăruinţi puţin Justificabile nu par a-şi fi dat 
seama, că impietează asupra adevărului istoric şi micşorează însăş importanţa 
hotăririi dela Alba-lulia oricine caută s'o exproprieze în favoarea şi 
pentru scopurile meschine ale unui singur partid. 

Adevărul istoric este, că în timpul războiului mondial partidul na: 
ţional din Transilvania îşi suspendase activitatea politică. Unii dintre 
conducătorii lui plecaseră pe frontul român sau pe cel italian, să-şi facă da- 
toria faţă de împăratul şi de monarhia habsburgică, alţii se refugiaseră la 
Viena, în apropierea tronului împărătesc, condamnând întrarea României 
în războiu şi angajându-se ca unelte în serviciul integrităţii unei monarhii 
muribunde, şi iarăş alţii, mai înţelegători ai realităţii şi „semnelor vremii 
profeţi“, trecuseră munţii spre Bucureşti în frunte cu Octavian Goga şi cu 
răposatul Vasile Lucaciu. Nu va supăra pe nimeni, sper, constatarea de- 
plin verificată de ulterioara desfăşurare evenimentelor, că cei ce sau re- 
fugiat spre Bucureşti au continuat tradiţia naționalistă şi francofilă a lui 


41 











Gheorghe Lazăr, dând dovadă de mai mult simţ şi de mai ageră pătrun- 
dere politică, decât cei ce s'aulăsat împinşi de miopia lor germanofilă spre 
adăpostul Vienei împărăteşti, care se sbătea atunci în ultimele clipe ale 
agoniei seculare, Bismark spunea că „adevăratul om de stat e acela, 
care simte freamătul marilor ocazii ale Istoriei şi care ştie să le prindă 
când trec“. Cuvântul acesta înfăţişează pe cântăreţul de odinioară al „pă- 
timirii noastre“, pe Octavian Goga în lumina unui „adevărat om de stat“. 

Dintre conducătorii rămaşi la vatră, unii s'au rătăcit în declaraţii de 
dragoste şi fidelitate eternă faţă de „Coroana Sf. Ştefan“. Alţii au fost 
cuprinşi de atâta slăbiciune, încât s'au lăsat înduplecaţi să iscălească de- 
claraţia comandată de Stefan Tisza, că Românii ardeleni nu doresc să 
fie desrobiţi. Grav de tot a fost cazul, că chiar unul dintre şefii de a: 
tunci ai partidului naţional a întărit cu iscălitura sa acest trist document 
al vremii. Mai puţini au avut tăria sufletească să refuze semnarea unei 
declaraţii aşa de mincinoase şi de umilitoare. Între aceşti puţini vom a: 
minti aici pe răposatul Valeriu Branisce dela Lugoj, pe Vasile Goldiş 
dela Arad şi pe actualul episcop Roman Ciorogariu dela: Oradea. Vasile 
Goldiş, simțind şi el freamătul marilor vremi de prefacere istorică, a 
pregătit împreună cu dr loan Suciu la Arad adunarea naţională dela 
Alba-lulia în toamna anului 1918, cu toate proiectele de resoluţiune, în- 
tocmai cum pregătise la Sibiu, în primăvara anului 1848, Simion Bărnu- 
țiu adunarea de pe Câmpia Libertăţii dela Blaj. Rolul indrumătorului dela 
1848 a revenit de astădată fostului profesor al liceului Andrei Şaguna din 
Braşov. 
IV, 

Partea esenţială a manifestării dela Alba-lulia este „decretarea'“ 
unirii Ardealului şi a Banatului cu patria mamă. Restul cuprinde câteva de- 
siderate privitoare la felul, cum înțelegeau conducătorii acelei adunări să fie 
întocmită organizarea noului stat român. Aceste  desiderate  isvorâte 
parte din amărăciunea experienţelor unei vieţi lipsite de libertate na- 
țională, parte din lecturile istorice-sociologice ale autorului lor, parte din 
frământările revoluţiei din 1918, prezintă oarecare analogie cu unele din 
cele 16 puncte ale programului de pe Câmpia Libertăţii, sau cu cele cu- 
prinse în proclamația dela Islaz din 1848. Utopiile sociale-politice fiind 


42 


LE A pa EP EP E RR E CR RI IE RE E RE E PE PRE RE E REC O E FE ERE PCE tabEo armalREEEI 





inerente tuturor mişcărilor revoluţionare, o analiză critică serioasă ar 
putea descoperi cu uşurinţă elemente utopice în toate aceste declaraţiuni 
principiale. Experienţa istorică a dovedit însă, că unele din cele mai im- 
portante puncte ale programelor din 1848 au rămas, în cursul evoluţiei 
ulterioare, în categoria unor simple desiderate platonice, chiar când a 
fost dată autorilor putinţa de a ie transforma în fapte de ordin naţional-politic . 
lată d. e. cazul cu programul de pe Câmpia Libertăţii. La 1918, când 
s'a ivit ocazia de a-l înfăptui, conducătorii adunării dela Alba-lulia s'au 
oprit la punctul 1, care stipula independenţa naţională politică, lipsindu-le 
curajul să procedeze şi la realizarea postulatului din punctul 2 relativ la 
restabilirea unităţii şi independenţei naţionale-bisericeşti. Tot astfel auto- 
rii proclamaţiei dela Islaz, deşi unii dintre ei au avut mai târziu rol hotăritor în 
politica Românilor din Sudul Carpaţilor, nu şi-au mai pierdut niciodată 
timpul cu silinţi zadarnice de a realiza postulatele utopice cuprinse în 


câteva puncte ale acelui program revoluţionar şi republican (cum era d. 
e. punctul 5, care cerea ca Domnul ţării să fie ales pe câte 5 ani nu 


din un număr restrâns de boeri, ci din „toate stările societăţii“). 

Cu proclamația dela Alba lulia se întâmplă însă, că deşi autorul ei 
mărturiseşte că a fost făcută pentru prietenii, iar nu pentru duşma: 
nii statului naţional român, faţă de care minoritarii n'au prea dovedit 
multă prietenie, totuş alţii, cari vor fi contribuit şi dânşii cu câte o vir- 
gulă la stilizarea acestei proclamaţii, vor să o înfăţişeze cu orice prilej ca 
o condiţie sine qua non, fără a cărei îndeplinire integrală viaţa şi desvolta- 
rea statului român nu ar fi cu putință. 

In timpul din urmă ne-a fost dat să asistăm la răspândirea tot mai 
impetuoasă, nu numai cu vorba, dar şi cu fapta, a unei ideologii politice 
care pretinde că datoria României întregite ar fi înainte şi mai presus 
de toate ocrotirea excesivă a elementelor minoritare în detrimentul . po- 
pulaţiunii de baştină, pe a cărei credinţă şi spirit de sacrificiu se spri:- 
jină întreagă povara din prezent şi toată garanţia de viitor a acestui stat 
naţional. 

Nu vom spune despre punctele dela Alba-lulia, cari au căşunat 
atâta luptă zadarnică de cuvinte în cursul deceniului trecut, că ar fi un 
simplu „produs al şcoalei politice evreeşti dela Budapesta“, nici că ele 


43 








s'ar fi strecurat „prin contrabandă în istoria unirii Ardealului cu Româ- 
nia“, cum a afirmat cu vădită nepricepere un ziar din capitală. 

Lăsăm ca însuş autorul lor să le lămurească rostul şi semnificarea 
istorică, precum a şi făcut prin următoarea precizare: „Intocmai după 
cum adunarea naţională dela Alba-Iulia n'a fost un congres al partidului 
naţional român ori al vre-unui alt partid, ci a fost adunarea naţiunei ro- 
mâne din ţările coroanei ungare, tot aşa hotăririle acelei adunări n'au 
fost hotăririle vre-unui partid politic. Nu s'a dat prin hotărirea dela 
Alba-lulia un program politic de partid, ci s'a tâlcuit noua evanghelie a 
civilizaţiunii umane, căreia se închină azi sufletele cu adevărat civilizate 
din lumea toată. Nu este aci un program, ci este o doctrină, o concepţie 
de stat, un ideal. Adunarea naţională proclamă toate acestea, cum spune 
expres în art. 3 „ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat ro- 
mân“ (vezi Vas:/e Goldiș, Discursuri. Bucureşti 1928 pag. 23 — 24). 

Cu punctele dela Alba-Iulia sau fără ele, destinul neamului românesc se 
indeplinise la sfârşitul războiului mondial. Anul 1918, menit să repare în mod 
radical o serie întreagă de nedreptăţi istorice, săvârşite, împotriva liber: 
tății şi unităţii naţionale a multor ţări şi popoare, a făcut să răsară şi 
pentru Români adevăru/ din pământul jilăvit de sânge şi să coboare drez: 
latea din cerul înroşit de flăcări. 


I. Lupaş 


705 


44 








Rolul societăţii „Petru Maior“ 


Alunecăm atât de uşor cu gândul în împărăţia amintirilor şi prin 
ochelarii vieţii de astăzi e atât de greu să descifrezi ce a fost cu un sfert 
de secol mai în urmă. E uşor să spui ceva despre viaţa de odinioară 
dela „Societatea Peru Maior“ şi e atât de greu să prinzi ceva pe hârtie. 

Amintirile se ţin lanţ: întâia călătorie la Budapesta a „abiturientului“, 
stăpânul conştient al „atestatului de maturitate“ dela liceul din Braşov, 
bucuria de a fi făcut cunoştinţa şi a fi legat pretenie cu studenţii mai 
vechi, înscrierea la societatea „Petru Maior“ în vederea alegerii comite- 
tului şi preşedintelui societăţii, prima cină electorală şi prelungirea ei în 
cafenelele cercetate de studenţii români, biruinţa ardelenilor în alegerile 
anului I şi biruinţa bănățenilor în alegerile din anul al doilea, conferinţe, 
conveniri serioase şi vesele, primul contact cu jandarmii unguri la alege: 
rile de deputaţi la care studenţii erau chemaţi să-şi dea concursul. Şi 
gândul se opreşte tot la alt şi alt coleg de-atunci, astăzi doctor într'un 
oraş, altul deputat, al treilea senator, un altul subsecretar de stat, notar 
public, advocat şi director de bancă, inspector general, profesor etc. ŞI 
dintr'odată lumea de atunci se schimbă în lumea zilelor noastre. Aceiaşi 
oameni sunt şi astăzi, aşa cum i-am cunoscut atunci. 

Aşa trece pe dinaintea ochilor sufleteşti tot altă şi altă figură. Sunt 
cu toţii aşa cum erau atunci, doar unii din ei au tâmplele ninse şi inele 
pe deget. Şi îmi pare că la cei mai mulţi schimbarea n'a adus-o decât 
inelul, căci inelul le-a adus o altă viaţă, altă tovărăşie, alte legături, alte 
dorinţe, dar ei sufleteşte au rămas aceiaşi. 

Ne întrebăm deci care a fost rolul „Societăţii Pezru Maror“ în viaţa 
noastră ? Ce ne-a dat ea? 

Studenţii români dela universitatea ungurească din Budapesta veneau 
din diferite centre, dela diferite licee, din diferite case, cu diferite credinţe 
şi idei. În cadrele „Societăţii Petru Maror“, Bihorenii, Maramureşenii şi 
cei din “Ţara Chioarului, luau primul contact cu Ardelenii şi Bănăţenii. 


45 








In convenirile ce se ţineau cu observarea normelor camaradereşti ale 
coetusurilor din Braşov, se cimentau prietenii, se schimbau păreri, se fă: 
ceau planuri şi se făureau suflete. In,camerele dela al doilea etaj ale 
„Societăţii Petru Maior“ citeau mulţi dintre studenţii veniţi dela liceele 
ungureşti pentru întâia dată ziare şi reviste româneşti. Se trezeau con- 
ştiinţele şi se distrugea virusul şcoalei streine. „Societatea Pezru Maior“ 
săvârşea taina cea mare prin care cei „chemaţi“ treceau între „credincioşii“ 
ideei naţionale. Cei puţini care n'au trecut pe la „Societatea Petru Maior“ 
dacă n'au fost destul de înarmaţi de acasă, s'au pierdut în zgomotul 
capitalei ungurești, al vieţii streine, şi pierduţi au rămas. 

In istoria luptătorilor noştri avem multe exemple de întoarcere din 
Saul în Paul, prin câte o cerească lumină de conştiinţă naţională venită 
la timp. „Societatea Petru Maior“ a luminat în timpul cel mai critic în 
interiorul multor conştiinţe şi le-a trezit glasul sângelui, le-a amintit zi 
de zi locul de unde au pornit, poporul din care s'au ridicat, nu le-a 
lăsat să se deslipească de acest popor, nu le-a lăsat să se desrădăcineze. 

Aceasta a fost opera cea mare 'pe care „Societatea Petru Maior“ a 
săvârşit-o. 

În viitor ce-ar putea face mai mult o societate studenţească decât 
să încerce aceeaşi unire a sufletelor, să facă să dispară graniţa vitregiilor 
din trecut, să ţină strâns uniţi pe membrii ei în jurul culturei româneşti şi 
al aşezămintelor ei, să nu-i lase să se desrădăcineze şi să /e amintească 
în orice clipă de locul de unde au plecal. 


Victor Stanciu 
profesor universitar. 


z05 


46 








Din trecutul Societăţii Academice 


„Petru Malo" 


— AMINTIRI — 
(1909-—1914) 


Activitatea intensă, pentru afirmarea spiritului românesc în capitala 
Ungariei şi statornica preocupare de unirea sufletească a tuturor studen- 
ților români din Budapesta, erau problemele imperioase, cari formau pro 
gramul Soc. „Petru Maior“, ca instituţie culturală şi de propagandă 
naţională. 

Valurile acestor demne manifestații, deşteptau şi'n noi elevii liceului 
Șaguna din Braşov, emoţiile unor viitoare îndatoriri şi ardeam de dorul 
netăinuit, dea putea fi cândva glotaşii acestei legiuni. 

Şi dorinţa s'a realizat, graţie generozităţii „Fundafiunii Gojdu“, 
fără de al cărei ajutor, multora dintre noi le-ar fi fost închise porţile uni- 
versităţii. 

Intr'o zi frumoasă de sfârşit de vară (anul 1909), traversam, — îm- 
preună cu prietenul /ossf/ Puşcariu, — pusta Ungariei, în drum spre 
Budapesta. 

De cum am ajuns aici, primul nostru gând a fost să luăm contact cu 
Soc. „Petru Maior“, pentru a fi orientaţi în acest învălmăşag de neamuri 
streine şi potrivnice nouă. 

Intr'un apartament modest din str. Maria, unde era sediul societăţii, 
ne primeşte călduros şi ocrotitor simpaticul econom Moise Ba/lă, student 
în drept, căruia generaţii întregi îi sunt recunoscătoare, pentru dragostea 
şi bunele îndrumări date. 

Sfioşi la început, repede încurajați de revederea a o întreagă serie 
de buni colegi de liceu şi alţi luptători mai bătrâni, de-al căror nume 
luasem cunoştinţă din ziare şi în această atmosferă prietenească, se ci- 
mentează legături indisolubile, cari se păstrează şi astăzi. 

Deodată cu începerea cursurilor, pe lângă asiduitatea frecventării şi 


4? 








zelul: aprofundării noilor cunoştinţe, aveam o deosebită grije să descoperim 
colegii instrăinaţi de sufletul românesc şi să-i câştigăm pentru societate. 

Inscrierea colegului /ani Perin, ficiorul „bărbierului naţional“ din 
Calea Ullăi, a fost un eveniment sărbătorit cu deosebit fast. 

Şedinţele societăţii, erau cercetate de un mare număr de membrii, 
iar programul lor traducea eforturile productive ale conducătorilor, activi, 
cu autoritate şi încercaţi în muncă. 

Se pregătea tocmai un festival artistic, când deodată suntem con: 
vocaţi într'o şedinţă extraordinară, (Octombrie 1909) preşedinte aveam pe 
distinsul coleg Sabin Evufianu, pentru a protesta contra impunerii din 
partea guvernului a. trădătorului /osz/ Siegescu, ca profesor de limba şi 
literatura română, la Universitatea din Bidapestat), trecând peste reco: 
mandarea făcută de senatul universităţii, care propunea în primul loc pe 
D-nii Docenţi Dr. /oszf Popovici şi Dr. Gheorghe Alexici, 

Şedinţa a fost solemnă şi memorabilă. 

Toţi oratorii au  înfierat procedeul guvernului, de-a impune acest 
nedemn personagiu, pentru a fi exponentul ştiinţei române la Universi- 
tatea din Budapesta; s'a inaintat decanatului facultăţii de litere un protest 
energic, redactat de colegii Jon Duma şi Aurel Esca, şi semnat de întreaga 
studenţime. 

Protestul, care era expresia indignării unanime, nu era o pledoarie 
sentimentală, ci o severă critică obiectivă a activităţii acestui intrus, spri- 
jinindu-se pe citaţii luate din lucrările sale, cari dovedeau netemeinicia şi 
chiar absurditatea celor afirmate şi se termina cu fraza: „sfudenfimea 
română nu permite ca steagul ştiinţei universitare să se aplece în fața 
imoralilății şi-a incapacilății“. 

Cuvintele acestea fiind considerate ca o jignire adusă Universităţii, 
semnatarii protestului au fost daţi în consiliul de disciplină, iar profesorul 
de drept penal Dr. Balog Jenă, ajuns mai târziu ministru de justiţie, a 
fost însărcinat cu instrucţia cauzei. Sa încercat o desbinare a studenţimei 


Uatedră inființată în anul ;862. Primul titular a fost Prof. Alexandru Roman, 
fost în repeţite rânduri şi preşedinte al Soc. Petru Maior. Îi urmează I. Ciocan, care 
din sem. II. anul 1906 îşi ia un concediu de boală, fâră să mai revină. Ca substitut 
al catedrei a fost numit Dr. Gh. Alexici, prof. de limbile slavice la Acad. comercială sup. 


48 


CCA EEE RR EC DN ct 6 DRE 0 E E E E APR IE CE BOC LZC EA, 





şi pedepsirea presupuşilor conducători, dar la interogatorul luat individual, 
nu S'a găsit nimeni ca să-şi retragă semnătura sau să-şi exprime regrete. 
Rezultatul a fost o admoniere generală. 

In acelaş timp ne intentează proces de calomnie şi Iosif Siegescu, 
la judecătoria de ocol din Mark-uteza, fâră însă a se judeca procesul, 
retrăgându-şi acţiunea. 

Aceste tentative n'au putut însă intimida studenţimea şi la incercarea 
făcută de-aşi deschide cursurile, a avut în faţă din nou întreaga studenţime, 
solidară, îndârjită şi hotărită să ducă lupta până la capăt. 

Cw'n cinizm revoltător a încercat totuşi să pătrundă, sub scutul de- 
canului facultăţii de litere, şi să între în sala de cursuri. 

Cordonul studenţimei române n'a putut fi însă rupt. Decanului facul- 
tăţii, ca persoană oficială, i s'a dat întregul onor, iar lui Siegescu o fur: 
tună de huidueli. Lupta aprigă încinsă cu membrii colegiului universitar 
„Szent Imre Kăr“, veniţi în apărarea lui Siegescu; s'a terminat repede 
cu biruința noastră, Rezultatul a fost o mare satisfacţie pentru noi: zădăr- 
nicirea cursului de deschidere şi „Deşteaptă-te române“, cântat cu putere 
în incinta Universităţii. 

Toate ziarele apărute în acea seară, anunțau cu litere grase pone- 
grirea adusă Universităţii maghiare de „valachi“ şi pretindeau cele mai 
severe măsuri disciplinare. 

Sau făcut anchete, vinovaţii nu s'au putut stabili, iar drept pedeapsă 
ni s'au făcut greutăţi la examene, pe cari însă le-am putut învinge uşor. 
* - La 

S'au scurs anii într'o frumoasă colaborare colegială a membrilor Soc. 
„Petru Maior.“ 

Războiul încins în 1914, ne-a resfirat pe toate fronturile austro: 
ungare. Revederile întâmplătoare, erau pentru noi zile de sărbătoare. 

Vremurile înălţătoare de închegarea unităţii noastre, ce-au urmat 
apoi, au fost totatâtea momente de frumoasă afirmare a „fe/ru mator“-iştilor, 
momente pe cari le avem încă în vie memorie. 


Doctor Emil Ţeposu 


Profesor agregat la Facultatea de 
Medicină din Cluj. 


Z05 





49 











Amintiri 


Cine dintre cei ce-au trecut pela vre-o universitate nu păstrează în 
tainiţele sufletului său amintirea şi regretul după un „Heidelberg de 
altădată“? 

Pentrucă cuvântul Heidelberg nu e neapărat sinonim cu mersurile, 
comersurile şi dragostele sentimentale ale blonzilor teutoni. La impropriu, 
Heidelberg înseamnă tinereţe, viaţa supsrbă a civilor universitari, iluzii, 
elan, entuziasm. 

Fac parte din generaţia care a venit la Universitate imediat după 
măreaţa epopee a procesului Memorandului. Era deci natural ca şi sufie- 
tele noastre tinere, accesibile pentru tot ce agită colectivitatea din care 
făceam parte, şă vibreze „de aceleaşi idealuri care stăpâneau acasă, în 
Ardeal, masele trezite la conştiinţa naţională şi pornite pe calea unei 
rezistenţe tot mai dârze. Aruncaţi dintr'un astfel de mediu în mijlocul 
capitalei duşmanilor noştri, ostili a tot ce ne era drag,a tot ce cunoşteam 
şi veneram până atunci, era inevitabil să trecem printr'o gravă criză 
sufletească. Ne simţeam dezrădăcinaţi, oameni fără busolă, gata de a fi 
înghiţiţi în tot momentul de valul străin care ne împrejmuia. 

In strâmtoarea noastră sufletească însă, ne-a venit la timp un ajutor 
nebănuit, care ne-a strâns depe străzile Budapestei şi ne-a ocrotit sub 
aripele sale: Societatea Academică „Petru Maior“. In cele 2-3 odăiţe 
mobilate sărăcăcios am regăsit atmosfera caldă a Ardealului îndepărtat, 
lată semnificaţia nu numai social-culturală ci şi naţională a societăţilor 
academice ale acelor vremi. 

Societatea „Petru Maior“ era singurul loc de întâlnire al studenţimii 
române. Aici se frământau şi deaici radiau şi celelalte acţiuni ale acestor 
preţioase trupe auxiliare ale armatei de rezistenţă naţională. 

Voi povesti în cele ce urmează una din aceste acţiuni care se leagă 


de scurtul timp cât am avut onoare a fi membru al Societăţii „Petru 
Maior“. 


50 








Intr'o bună zi sa lăţit printre studenţii români vestea unei in- 
sistente invitaţii sosite dela fraţii noştri din România liberă. de a participa 
în număr cât mai mare la congresul studenţesc ce s'a ţinut în toamna 
anului 1894 la Constanţa. lşi poate inchipui oricine ce entuziasm a produs 
în rândurile noastre această veste, Ni se deschidea perspectiva apropiată 
de a călca pe pământul făgăduinţii, de a vedea oraşul şi locul unde s'a 
stins în exil Ovidiu. La întoarcere aveam să ne oprim şi în Bucureşti, 
capitala spre care se indreptau nostalgiile noastre şi de unde aşteptam 
să răsară nu numai soarele culturii ci şi al libertăţii naţionale! 

În fruntea tinerimii din Budapesta erau pe acea vreme S. S. 
Patriarhul şi Inaltul Regent Miron Cristea, pe atunci student în litere, 
Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Elie Dăianu şi alţii. Conduşi de astfel de şefi 
am plecat dela Budapesta un număr considerabil de studenți. La Cluj 
ni Sau ataşat încă vre'o câţiva, aşa încât în staţiunea de concentrare, 
Braşov, am alcătuit un grup de vre-o patruzeci-cincizeci studenţi ardeleni. 

Cu paşapoarte de cetăţeni români, aduse dela Predeal de prieteni 
necunoscuţi, am trecut în grupuri mici, de câte patru— cinci, graniţa Ţării 
Româneşti. 

La Ploeşti am stat vre-o două zile, până au sosit in pace şi cei 
din urmă camarazi. Îmi aduc aminte că într'o seară am fost primiţi cu 
multă frenezie într'un mare restaurant unde sute de cetăţeni tocmai săr- 
bătoreau o victorie electorală, mi se pare. la colegiul al il-lea. Atunci 
am auzit pentru întâia dată cântându-se versuri cu conţinut electoral, care 
se sfârşeau cu refrenul îndelung aplaudat: 


„ȘI de mila ciocoiască 
„Dumnezeu să ne ferească,“ 


Nu am bănuit atunci cât de actual avea să devină acel refren după un 
sfert de veac! 

In Constanţa sute şi mii de studenţi, toţi români, toţi vioi, toţi pătrunşi 
de acelaşi mare ideal al întregirii neamului. 

La şedinţa festivă a Congresului noi studenţii din Ardeal am fost 
obiectul unor călduroase manifestări. In numele nostru a vorbit studentul 
Elie (Miron) Cristea, descriind emoția sfântă cu care am călcat pe 


5l 








pământul “Ţării Româneşti şi evlavia cu care am sărutat cocarda tricoloră 
când am lăsat în urmă pe mustăcioşii jandarmi unguri dela Predeal. 

Intr'o seară ne-am întrunit la o masă comună studenţii dela toate 
universitățile şi din toate provinciile româneşti. Şi printre alte cuvântări 
entuziaste ce s'au rostit mi-am notat discursul unui chipeş căpitan de 
roşiori, care cu fața transfigurată de credinţă, ne documentă că România 
nu poate renunţa niciodată la Ardeal, cetatea neamului românesc. 

La întoarcerea prin Bucureşti, în capitală au fost mari turburări. Erau 
de-o parte cetăţenii capitalei care voiau să primească în mod solemn pe 
studenţii din Ardeal, iar de alta, era oficialitatea, guvernul, care se temea 
de neplăceri şi complicaţii internaţionale. Noi studenţii ardeleni am fost 
conduşi dela gară direct la „Carul cu bere“, unde a venit între noi şi uriaşul 
Aurel C. Popovici, autorul şi martirul „Replicei.“ 

Mai ţin minte palpitaţia cu care am trecut din nou graniţa spre Ungaria. 
Ne aşteptam pe tot parcursul până la Budapesta să fim arestaţi pentrucă 
am trădat „patria maghiară.“ 

Sosiţi în capitala stăpânilor noştri de ieri, ne:am adunat ca nişte pui 
golaşi sub aceleaşi aripi ocrotitoare ale Societăţii „Petru Maior“, unde am 
reeditat cu ajutorul amintirilor povestite celor care nu au venit cu noi, 
fericirea de a fi trăit câteva zile ca într'un vis, de a ne fi scăldat sufletele în 
razele unui soare care se resfângeau din belşug asupra unei ţări libere şi 
româneşti. 

In „Heidelbergul de altădată“ al sufletului meu călătoria la congresul 
studenţesc dela Constanţa deţine şi azi locul de frunte al celor mai luminoase 
şi mai duioase amintiri din tinereţe. 


Valeriu Moldovan 
senator. 


>0: 


3 


52 











Studenţii din Cluj înainte de Unire 
(1872 — 1914) 


Universitarii români, fiind cei mai mulţi foşti elevi ai liceelor ma: 
ghiare din Cluj, la început, continuau viaţa socială obicinuită a elevilor mai 
mari din liceu: adecă se grupau în jurul bisericei, al cărei preot, ca prof. 
de religie era conducătorul lor sufletesc şi afară de şcoală. Cei mai mulţi 
aparţinând confesiunei gr.-cat. biserica, şcoala şi casa parochială gr.-cat. 
din str. Jokai, azi N. lorga, No. 6. era centrul de întrunire al tinerimei 
române care mai avea preocupaţiuni sociale şi literare. Localul şcoalei 
gr.-cat., atunci un local mic şi scund, era locul de întrunire al intelectuali- 
lor români. Aci era. și casina română şi în cuprinsul ei se intruneau şi stu- 
denţii când era vorbă de a pune la cale o acţiune socială: o petrecere, 
un bal sau o serată teatrală literară. 

Serate de acestea se ţineau la inceput sub poarta casei parochiale 
— lung foişor, închis cătră stradă, şi deschis spre curtea în care se a- 
şeza publicul. 

După numirea primului profesor român la universitate, dr Grigorie 
Silaşi, preot gr.-cat. şi el, şi om învăţat, în anul 1872, în mod firesc tine- 
Timea universitară s'a grupat în jurul lui. Silaşi, om celibatar de- 
venise ceatrul preocupărilor social-culturale ale studenţilor şi mentorul 
lor în toate. La inspiraţia lui studenţii au hotărât înființarea societăţii 
„lulia,“ după modelul „României June“ din Viena şi a soc. „Petru Ma- 
ior“ din Budapesta. Dar ceeace se putea în Viena şi chiar în Budapesta, 
nu se tolera în Clujul, care era centrul cel mai şovinist. Statutele socie- 
tăţii „lulia“ n'au fost aprobate, dar în jurul ei s'au dat lupte ani de-a 
rândul. Sufletul şi comandantul studenţilor în aceste lupte a fost tot Gri- 
gorie Silaşi, profesorul de limba şi literatura română, care nu numai şi-a 
compromis, pe urma lor cariera — era candidat de episcop la Gherla — 
ci şi-a pierdut şi catedra, silit fiind să se pensioneze în 1885. Şi după 


53 








pensionare Silaşi, a rămas în Cluj şi s'a ocupat de tinerime vre-o zece 
ani. După aceea tinerimea universitară s'a încadrat în „societatea de lec- 
tură“ (Casina română) făcând în cuprinsul ei o grupare specială, folosită 
de multe ori ca instrument în luptele interne ale Clujenilor, care la 
sfârşitul secolului trecut şi începutul celui de acum erau foarte violente. 
De aceste lupte căutând a se feri, viaţa socială a tinerimei se reduse, pe- 
trecându-se mai mult afară de „casină“. Oarecare contact se ţinea însă 
cu societatea clujană, care culmina în două manifestații anuale: seara de 
cunoştinţă, la inceputul fiecărui nou an şcolar, şi balul din carnaval, 
care era cea mai mare manifestaţie socială românească. Uneori studenţii 
făceau şi câte un maial. Seara de cunoştinţă era eveniment pentru Cluj, 
balul pentru întreg Ardealul. Pe la rgro domolindu-se luptele interne în 
societate, tinerii studenţi au intrat din nou în „casină“, unde-şi aveau 
gruparea lor, biblioteca lor. In localul casinei s'au introdus matineurile 
literare, în cadrul cărora s'a prezentat între alţii poetul I. U. Soricu. 


La îngrijirea şi ajutorarea studenţilor sa gândit mai întâiu 
banca „Economul“ din Cluj, cea dintâiu' şi pe atunci (1903) unica bancă 
românească din localitate. Această instituţie, care se remarca şi atunci 
ca cea mai filantropică a înfiinţat o „masă a studenților academici“ pe 
care o susţinea din contribuţiile sale şi ale altor generoşi români. În 
toamna anului s'a deschis masa, numită mai târziu „Dr Aurel Mureşanuf, 
pentru 15 studenţi. Localul mesei era într'o cameră a casei parochiale 
din str. lorga 6 şi conducătorul era dr. Iuliu Florian, atunci preot cape- 
lan, azi canonic în Blaj. 


După câţiva ani masa s'a aşezat în casele fundaţiunei „Petran“ 
(a „Astrei“, din str. Bis. ortodoxe No. 9, unde câţiva studenţi aveau şi 
găzduire în „Căminul Petran“). Această instituţiea durat până în 1915 — 
când a cedat totul „Ambulanţei Petran“ pentru îngrijirea soldaţilor ro- 
mâni convalescenţi. 


In cursul existenţei sale „Economul“ a donat pentru masa studen- 
ților suma de aproape 45000 cor. aur şi s'au împărtăşit din binefacerile 
ei, 568 studenţi. Dintre aceştia doi sunt azi profesori ai univ. din Cluj. 

„Mensiştii“ — cum se numeau beneficiarii mesei — erau obligaţi a 


54 








scrie în fiecare an câte o conferinţă potrivită pentru popor, pe care o- 
cazional o rosteau în mai multe sate. Prin aceasta se deprindeau a 
manua condeiul şi cuvântul. Unii din ei colaborau la foile populare ce 
apăreau în Cluj: „Răvaşul“ (1go3—1910) şi „Solia Satelor“ (rgr3 — 14.) In 
1913 studenţii au înfiinţat o revistă proprie „Nos“. 


E. Dăianu 


=02 


55 








Indrumări 


(Fragment din scrisoarea adresată studenţimei clujene.) 


. « LORE, E N: i a RC N a e N: . . . . |. . . |. |. . . . 1. . . . 


Tinerimea română este viitorul naţiunii române, nădejdea de mai 
bine a noastră, a bătrânilor de azi. 

Imi aduc aminte cu drag de zilele petrecute în societatea colegilor 

de atunci, doi ani la „Petru Maior“ în Budapesta şi doi ani la „România 
Jună“ în Viena. In sufletele noastre tinere de atunci sa plămădit inten- 
sificarea luptei pentru a grăbi realizarea sfântului ideal ce ne îndulcia 
viaţa şi ne întăria sufletele. 
După zece ani sub impulsul aceleiaşi generaţii s'a produs mişcarea 
memorandistă, care a contribuit la închegarea definitivă a energiilor 
naţionale spre fixarea scopului final al politicei poporului român din 
monarhia Habsburgilor ; destinul se contura tot mai luminos pe cărarea 
istoriei. 

Noi aveam un ideal şi bunul Dumnezeu ne-a dăruit norocul să-l 
vedem întrupat. Idealul vostru, al tinerimii române de azi, va fi solida- 
rizarea naţiunii în numele civilizaţiunii, care se defineşte prin religiunea 
muncii, prin libertatea închinată aportului maximal al fiecăruia pentru 
interesul” colectiv, prin dreptatea socială întemeiată pe recunoaşterea 
ierarhiei valorilor morale, concepându-se în acest chip principiul autorităţii 
şi, prin năzuinţa spre organizarea universală a ordinei şi a producţiunii 
întregei omeniri. Prin aportul ce-l va aduce națiunea română acestui ideal, 
ea îşi va fixa locul în istoria viitoare a omenirii. 

Doresc din suflet ca generaţia voastră să marcheze prin munca ei 
un puternic pas înainte spre aceste noi țeluri ale civilizaţiunii, asigurând 
astfel naţiunii noastre locul la care trebuie să aspire respectându-şi nobila 
sa origine şi minunatele aptitudini ale gintei sale. 

Vă doresc tuturor sănătate, voie bună şi satisfacția unei vieţi 


cinstite şi laborioase. 


Vasile Goldiş 


56 











Asistenţa studenţilor în Universitate 


Se impune. Este o chestie de interes naţional. Numărul mare al 
studențimei universitare, condiţiile uneori mizerabile de viaţă, recrutarea 
studenţimei în mare parte din mediul rural relativ virgin şi implantarea 
ei în mediul orăşenesc viciat -— sunt tot atâţia factori, cari colaborează 
la morbiditatea destul de mare a studenţimei. Ancheta clinicei medicale 
din Cluj şi dispensarul antituberculos condus de aceeaş clinică au dove- 
dit în mod evident ravagiile tuberculozei în societatea studenţimei. 

Oraşul universitar, locuinţa insalubră ori in masse, alimentaţia insu- 
ficientă, viaţa desordonată, surmenajul intelectual sunt elemente, cari fa- 
vorizează deslănţuirea unei tuberculoze pulmonare şi primele simptome 
ale boalelor sexuale. Tuberculoza şi sifilisul — cele mai grozave boale 
— pândesc tinerimea noastră universitară. Pe când “tuberculoza le stinge 
flacăra vieţii în timpul şcolarităţii — şi dificultează in mod hotărâtor con- 
tinuarea studiilor, până. atunci sifilisul nu ştirbeşte această activitate uni- 
versitară, ci îşi menţine dreptul de-a trânti la pământ pe studentul de 
azi în calitate de bărbat de mâne în cea mai productivă epocă de viaţă, 
la vârsta de 40—50 ani. 

Studentul preocupat cu studiul — lipsit de suficiente mijloace ma: 
teriale — este în imposibilitate, ca să-şi facă o educaţie solidă în ceeace 
priveşte igiena şi medicina preventivă. De obicei se prezintă târziu la 
consultaţii — ori se tratează insuficient — iar ca rezultat se constată ade- 
seori o tuberculoză avansată, ori un sifilis neglijat — cu tendinţa de can- 
tonare în organe Şi mai ales în sistemul nervos. 

Conducerea Universităţii şi studenţimea, — ca colectivitate: — au 
datoria, ca să se ocupe şi cu sănătatea tinerimei — a cărei periclitare 
deranjează în mod sensibil şi educaţia intelectuală. 

Pentru ca această luptă de combatere a boalelor să reuşească e 
nevoie pe deo parte de existența unui disfensar antituberculos şi anti: 
veneric, care afară de descoperirea şi tratamentul boalei ar duce opera de 


57 








propagandă — de clarificare. O propagandă prin conferinţe asupra peri: 
colelor, ce ameninţă studenţimea — un dispensar de depistare şi de tra- 
tare a celui atins deja — ar da cele mai frumoase rezultate în cea mai 
scurtă vreme. 

Afară de această luptă cu boalele sociale, este o necesitate impe: 
pioasă culturală, ca să se dea importanţa cuvenită educaziei fizice, sin- 
gura capabilă să fortifice organismul şi să-l facă rezistent faţă de in- 
fecţii. Aztăzi această educaţie este inexistentă in universităţile noastre, pe 
când toate ţările vecine au o educaţie fizică universitară reglementată prin 
lege. Sub educaţie fizică înţeleg o educaţie integrală — fizică — intelec- 
tuală şi mai ales morală. O educaţie fizică biologică ce sar adresa tu- 
turor studenţilor ar da drept urmare completarea educaţiei intelec- 
tuale de specialitate şi ştiinţifice şi ar contribui în mod hotăritor la 
formarea caracterului şi sentimentului de solidaritate. Națiunea are nevoie 
nu numai de savanţi, ci şi de bărbaţi: tari, morali, cu caracter, gata 
totdeauna de a-şi sacrifica viața. pentru apărarea Ei. Această tărie, acest 
curaj şi voinţă se căleşte numai în aerul curat, înbalsamat al codrilor, 
sub bolta cerului albastru, în razele calde dătătoare de viaţă ale soarelui 
şi în apropierea apei curăţitoare. Cultura intelectului nu e completă fără 
cultura sufletului şi a fizicului. lar ţara noastră, ca să se menţină, are ne- 
voie de bărbaţi integri şi femei integre. 

Fiind astfel studenţimea controlată sub toate raporturile, s'ar face 
cea mai perfectă operă de asistenţă. 

Studenţimea prin activitatea sa din anii cei din urmă a dat semne 
foarte serioase, că doreşte atât întroducerea educaţiei fizice cât şi organi- 
zarea institutelor de profilaxie şi de tratament. Corpul profesoral este 
de acord; între profesori sunt foarte mulţi pioneri ai acestor idei. Este 
deci sosit timpul ca să trecem la realizare. 

Când Universitatea va organiza educația fizică şi dispensarul studen- 
Zesc va fi îndreptăţită să-şi asume rolul de educatoare integrală şi 
va putea scrie cu litere de aur la poarta de intrare dictonul lui luvenalis: 


„Meus sana în corpore sano.“ 


Prot. Dr. luliu Haţieganu. 


58 











Faptă rodnică 


Se împlineşte un deceniu, de când societatea studențească, Peru 
Maior îşi afirmă pe pământul desrobit al neamului mai mult de cât în- 
drepăţirea la viaţă: dreptul la respectul obștesc. 

Şi-a câştigat incontestabil acest drept, cu atât mai preţios, cu cât se 
impune prin recunoaşterea publică a rolului ce a jucat centrul academic 
Petru Maior din Cluj în sbuciumul tineretului universitar din ultimii zece 

ni. Insufleţit şi bine inspirat, el a înţeles şi simţit realitatea închegată 
între Nistru şi Tisa, cu o preciziune şi o pătrundere, cu care nu se pot 
lăuda guvernanţii de eri şi de azi ai României întregite. 

Din războiul mondial a eşit înfăptuirea principiului naționalităților. 
Este firesc, este în spiritul rezultatului politic fixat prin tratatele de pace, 
ca naţia, liberată şi pusă integral sub ocrotirea statului propriu, să for- 
meze obiectul de permanentă grijă pentru conducătorii noului stat. Cum 
harta Europei s'a refăcut după trupul normal al fie-cărei naţiuni desro- 
bite, urmează cu necesitate că noul statut european nu se poate menţine 
mai temeinic, de cât asigurând fie-cărei naţiuni, organizată în stat propriu, 
o viaţă specifică, înputernicind-o până la maximum şi optimum, conform 
misiunii sale istorice, indicată de însuşirile etnice şi situaţia geografică. 

Această consecinţă logică a principiului naționalităților, azi realizat, 
a înțeles-o admirabil studențimea română. Din înţelegerea, care-i face 
onoare, isvora cerința, energic, uneori tumultuos exprimată, să începem 
fără zăbavă şi fără slăbiciune a ne trăi viaţa, în hotarele lărgite, cu aşa 
rost, croit de guvernanţi, încât să se asigure întâietatea Românului în țara 
Iui. Fără această întâietate, principiul naţionalităţii, ce stă la baza Româ- 
niei actuale, devine în scurtă vreme literă moartă ; iar ţara noastră ajunge 
un adăpost îmbelşugat pentru neamuri streine, atrase de avuţiile ei şi în- 
găduința noastră. 

Atare perspectivă nu pot admite aceia, ai căror părinţi moşi şi stră- 
moşi au pătimit şi sângerat spre a contribui la patrimoniul sufletesc, din 


59 








care s'a înfăptuit la momentul istoric idealul naţional. Simţind precis, că 
domnia românească trebue singură să se întindă peste pământul strămo- 
şesc, desrobit prin sabia românească, studenţii, îngrijoraţi de nepăsarea 
guvernanţilor, cari s'au odihnit şi încă dormitează pe laurii României Mari, 
au ridicat probleme şi au dat alarma ţinând trează conştiinţa autohtonilor. 

Au pus problema convieţuirii noastre cu minoritățile etnice în aşa 
fel, încât aceşti beneficiari ai trecutului să nu crească peste capul naţiunii 
dominante; şi a formulat, cuminte şi prevăzător, principiul just al pro: 
porfionalitătii. 

Au dat alarma, cu răsunet puternic în opinia publică, asupra ches- 
tiunii jidoveşti, care a îngrijorat pe toţi oamenii de stat ai României, având 
în faţa lor nodul gordian al raportului: de o parte, dintre populaţia jido” 
vească, inasimilabilă, parazitară, duşmănoasă statului român, sporind prin 
continuă imigraţiune trauduloasă, stăpânind toate isvoarele vieţii econo- 
mice, şi dictând din umbră în politica internă prin partidele de guvernă- 
mânt ce-i sunt așervite şi prin presa cotidiană ; de altă parte, bietul popor 
român, sărac şi fără şcoală, lipsit de experienţă în lupta pentru existenţă, 
împiedecat de a se înmulţi din cauza mizerabilelor condiţii higienice ac- 
tuale, exploatat până la sânge de parazitismul jidovesc, secătuit în energia 
lui vitală prin alcoolismul răspândit în cea mai largă măsură de Jidani şi 
purtat cu minciuna de politicianii jidoviţi din rău tot în mai rău. 

Cadrul uriaş, complicat cu invizibile ramificații, al problemei jidoveşti, 
ce îşi aşteaptă resolvirea, fentru ca Românul să ajungă la înlâietate în 
Zara lui, Pa văzut clar studenţimea cu intuiţia omului, pe care îl priveşte 
direct viitorul întunecat. Era firesc să dea alarma, mai ales când observă, 
că în mijlocul pericolului crescând lumea noastră politică se face vinovată 
de complicităţi remuneratoare cu duşmanul implacabil al statului şi popo- 
rului nostru: cu neamul lui Iuda. 

Strigătul îngrijorării patriotice nu a fost manifestarea exagerată a unei 
sensibilităţi juvenile — cum au spus cei interesaţi —; ci exprima nota 
justă a situaţiei, aşa cum au văzut bărbaţi ponderaţi, cu dor de neam şi 
curaj moral, denunţând-o întregii suflări româneşti la ocazie solemnă. 

Ne facem datoria de a reaminti aici cuvintele rostite de |. P. $. S. 
Mitropolitul Primat Miron Cristea, astăzi Patriarh şi membru al Inaltei 


60 








Regenţe, cu prilejul centenarului lui Avram lancu, la mormântul eroului- 
martir, în prezenţa M. S. Regelui Ferdinand şi a întregii Curți Regale» 
din care discurs rezultă şi vinovăția politicianilor, cari se închină viţelului 
de aur, şi pericolul ce ne ameninţă din partea Jidanilor venetici, consti- 
tuiţi în societăţi forestiere, cari au devastat pădurile Moților, reducându-i 
la starea de cerşitori în țara lor de baştină. Vorbind despre intărirea 
situaţiei materiale a poporului român din Ardeal, prin faptul unirii şi al 
legilor de unificare, Î. P. S. S. Mitropolitul Primat continuă în aceşti ter- 


meni : 


„Dar această întărire ar fi progresat cu paşi mai holă- 
râți, dacă atâția nepoți nevreduici ai lui Avram Iancu — Jără 
suflet şi fără Dumnezeu — nu ar fi preferal îmbogățirea pro: 
Brie în contul celor mai vitale interese ale neamului şi în fa- 
voarea celor ce totdeauna ne-au dorit peirea iar nu binele. 

„În deosebi ni se cerneşte sufletul de îngrijorare, când în 
fata memoriei eroului, care a fost „Craiul Munţilor“ şi apără- 
torul gliei strămoşeşti şi a tuturor bogățiilor țării — trebue să 
constatăm că în multe părți ale ţării bogătiile mai mari au 
ajuns pe uşor şi aproape în întregime pe mâni streine şi dle 
neam şi de țară şi de sufletul ei. 

Codrii seculari şi romantici, cari ne-au adăposti! strămoşii 
şi ne-au salvat sufletul neamului, — în lipsa de cooperative na: 
Hionale -— se explotează de colonii neromâneşti, cari au dat la 
Zimnutuzri întregi un caracter înstrăinat din loate punciele de 
vedere. 

Pe această cale în era românească viața neromânească s'a 
întărit în multe ținuturi cu paşi urtaşi; şi nu la minoritățile 
băştinaşe ale ţării, cu cari împreună împărțim bucuros pămân- 
tul şi bunătățile lui şi cu cari voim a trăi în frătească armo- 
nie şi la bine şi a rău; ci veneticii din toată lumea găsesc la 
noi neconturbaţi teren. cald de a ne duce belșugul acolo, 
unde le-o fi şi sufletul, 

În fafa acestei situații buciumul Motilor trebue să repete 
fot mai des şi mai intensiv refrenul lor : 


GI 








„Munţii noștri de aur plini“, 
„Noi tot slugi pe la străini“. 

Acest memenlo, care a rămas tot actual, cere grabnice ve- 
medii. Și nu există un Singur Român cu inimă şi ochi obser- 
valori, care să nu simtă că această situație, înăbușe în finuturi 
întregi viața poporului autohton şi prezintă pericol grav, care 
culminează întrun începul de a se înstrăina şi sufletul ţării. 
Jată pentru ce cea mai patriotică datorință ne cere a găsi mo: 
mente pentru sionalizarea răului. 

De sigur probleme mulhiple şi grele bat la poarta vietei 
noastre publice, aşteplând dela cei de sus vrezolvirea. Aceștia 
însă ori cari ar fi ei şi ori cât de bune intenţii şi ori cât de 
largă voință ar avea, nu-s în stare a le cuprinde singuri oale. 
Mântuirea poate veni numai, dacă toți câți au cădere şi răs- 
Pundere întru împlinirea poruncilor de sus — fie mici, fie mari 
— vor fi la locul lor stârpina şi îndreptând incorectitățile şi 
relele, Sluj ind neamului tar nu lui Mamona“, 

Aşa vorbia la 31 August 1924 Inaltul Prelat, menit să ajungă Patriarh 
al României şi membru în Inalta Regenţă, chemând pe guvernanţi la sim- 
țul datoriei după-ce denunţase răul în toată gravitatea lui. Cu aproape doi 
ani înainte, studenţii dela centrul Perru Maior dăduseră alarma, în felul 
lor tineresc, asupra aceloraşi chestiuni — venalitatea politicianilor şi peri- 
colul jidovesc —, şi astfel aruncaseră fermentul ideii naţionale şi al mân- 
driei de neam în vâltoarea vieţii publice. 

De atunci înainte se înfăptueşte zilnic, incet dar temeinic, procesul 
de clarificare al conştiinţei româneşti faţă de problema jidovească, ce tre- 
bue astfel resolvită în cât România să rămână a Românilor. 

Centrul academic Pefru Maror se poate mândri că a contribuit pu: 
ternic la această faptă fecundă în rodnice consecinţe. li zicem din toată 
inima : 

Vrvat, crescat, Porealt. 


„202 


i. C. Cătuneanu. 








fum de jertfă 


Jertfa 


Mi-e inima o masă de altar, 

În juru-i, cu priviri îngândurate, 
Stau gândurile mele *nlăcrimate : 
Cucernici magi îmbătrâniți în har ! 


In străluciri de flăcări fermecate 

Se 'nvolbură pe masă sfântul jar, 
Ca din pământ vin jertfe iar și iar 
Zot mai frumoase și tot mai bogate... 


Stau magii *n jur cu fete de pământ, 
Cu ochii *nvăpăiați de-atâtea taine, 
Căruntul păr și sfintele lor haine 
Le flutură ca o furtună *n vân... 


Dar nechintiți cu bratele spre soare, 
Ei cântă-un cânlec răgușit şi-a fund 
Și vuele din mii de orgi răspund 

Cântării lor de voci murmurătoare. 


„.. Cutremurat, cu sufletul în stele, 
Simțesc în mine *ntregul slujbei jar — 


Mi-e inima o masă de altar — 
O, magilor, o, gândurile mele ! 


Aș vrea să ţină slujba-o veșnicie... 








Si cum mă doare gândul chinuit 
Când magii ca un vis vor fi pierit 
Și masa de altar va fi pustie... ! 


Glasuri în noapte 


Stau drepti în lună plopii din ogradă, 
Orașu-i mort... ard stelele cu pară; 
Se-aprinde "n colt o vâzâire rară 
Lăsând pustiu și noapte iar pe stradă. 


Fu Singur cu frumoasa mea povară, 

Cu ochii dați imaginilor pradă, 

Pierdut în dulcea” ritmurilor sfadă 

Tot mai veghiez... și cât va fi de-aseară ! 


Tresar... pe-o clipă "n clinchet de căpestre 
Mi s'a părut c'aud bătăi la scară 
“Și-un vuet, ca un murmur de orhestre... 


Dar nimeni nu-i: bătrânii meri, la geamuri, 
Fac planuri pentru dalba primăvară, 
Clătind pe vâut înmuguwrite ramuri ! 





64 











O, gândule... 


Ca pe-un jăratec şi ca pe-un grăunte 
De vifor... ca pe-un chiot de lavine 

O, gândule, azi te-am simțit prin vine 
Bătându-mi var cu degetul sub frunte... 


O, gândule, azi te-am simțit în mine 
Intunecat și vece ca pe-un munte 

Crescut cu strășnicia lui să "nfrunte 
Furtuni, zăpezi, ori primăveri senine ..... 


O, te-am văzut atât de *nal! și tare 
Incât uimit de tainica-ți splendoare 
Te-am sărutat c'o patimă păgână, 


Tu însă sub a lutului suflare 
Te-ai distrămat cum se distramă-o floare 
La cea dintâi atingere de mână... 


(Din volumul „Fum de jertfă). 


Teodor Murăşanu 


20 


65 











Amintiri dela Societatea de lectură 
„Petru Maior“. 


Am mers la Universitate în luna Octomvrie 1893. Pe atunci anul 
şcolar şi la institutele superioare incepea cu 1 Septemvrie. Dar în acel 
an fusese în Ungaria o epidemie de holeră, astfel s'a amânat inceperea 
anului şcolar pe ziua de 1 Octomvrie. In această zi însă m'am prezentat 
la universitatea din Budapesta. Nu aveam prea mare încredere în infor- 
maţiile din gazete şi astfel ca nu cumva să întârziu cu înscrierea, am fost 
între cei dintâi studenţi cari au fost în capitala ţării. 

O anumită emoție, când pleci dela un liceu din provincie pentru prima 
oară la Universitate în capitala, ţării, o cunosc. toţi cari au făcut acest 
drum. Fără cunoscuţi, fără prieteni, cel dintâi lucru este să-ţi cauţi o orien- 
tare. Îndrumarea, ce o aveam relativ la viaţa unui tânăr român în Buda- 
pesta, era de a căuta societatea „Petru Maior“, punctul central ai vieţii 
româneşti din Budapesta. 

Tot ca mine, grăbiţi cu înscrierea la Universitate am găsit şi alţi 
colegi români veniţi dela liceul din Braşov. Am făcut cele dintâi cunoş- 
tinţe cu Axente Banciu, Constantin Lacea, Aurică Pop şi Nicolae Mănoiu, 
pe cari i-am întâlnit la pedelul care vindea imprimatele pentru înscriere. 
Deşi nu ne cunoşteam, dar fiindcă ei vorbeau româneşte între ei, fiind 
un grup, m'am prezentat şi m'am ataşat lor, bucurându-mă că am cunos- 
cut pe cei dintâi tineri români, „balici“ ca şi mine. | 

La societatea „Petru Maior“, care pe atunci avea localul într'un apar- 
tament parter de pe la mijlocul căii Ullsi, s'a închegat în curând viaţa 
studenţească a tinerilor români din Budapesta, al căror număr sporia în 
fiecare zi. Cea dintâi chestiune, ce preocupa tinerimea la începutul unui 
an şcolar era constituirea societăţii, cu principalul moment, alegerea co: 
mitetului. 

Cu agitaţii, cu grupări de partide, în special ardeleni şi bănăţeni, 


5 


66 











cu lupte, s'a ales comitetul acelui an, având de preşedinte pe Elie Dăianu, 
absolvent al facultăţii teologice din Budapesta şi la litere în ultimul an, de 
vicepreşedinte pe luliu Maniu, student la drept în anul IV, având un deo- 
sebit respect faţă de el noi balicii, fiindcă în anul anterior fusese înscris 
la Viena Între notari (în număr de 2, azi sunt secretari de şedinţe) ajun- 
sese să fie ales şi Aurel Vlad, care venise dela liceul din Orăştie, dar 
nefiind îndeajuns de tare în româneşte ca tinerii veniţi dela licee româ- 
neşti, peste câteva luni şi-a dat demisia din postul ce ocupa, fiind atacat 
în fiecare şedinţă, când se verifica procesul verbal redactat de el, cu cri- 
tica asupra stilului românesc. 

Comitetul societăţii ales la inceputul anului şcolar nu rămânea ne- 
schimbat până la finea anului. Aşa că dacă urmăreşti rapoartele anuale 
ale societăţii publicate la finea anului şcolar, nu găseşti totdeauna pe cei 
aleşi la începutul anului. 

In şirul generaţiei de tineri români din acel an au mai fost: Proco- 
piu Givulescu (Givu), Aurel Moacă (dela Caransebeş), Niţchi Petrovici 
(adv. Lugoj), Dumitru Lupan tprof. Braşov), C. Lacea, Enea Papiu, Oc- 
tavian Vasu, loan Bunea, Alexiu Davidu. Intre tinerii cari se ţineau mai 
departe de societate era și Elie Cristea, absolvent de teologie şi student 
la litere în anul ultim, care a găsit în mine un vechiu cunoscut dela Nă- 
săud. Eu am găsit un mare protector, căci îşi aducea aminte de mine, că 
eram un bun elev în liceu. Actualul Patriarh şi Regent a făcut clasele 
superioare la liceul din Năsăud, unde a terminat clasa VIII în anul în 
care eu eram în clasa Il. Cu toate că diferinţa de clase între noi era mare, 
totuşi mă cunoştea, fiindcă eram vecini cu „gazdele“, adică cu cartiruirea. 
Elie Cristea era în gazdă la Pauli, un înstărit negustor din Năsăud, iar 
eu cu ceialalţi zăgreni eram în gazdă la mama preotului Macaveiu, cu o 
casă mai in sus. Casele aveau grădini lungi până pe deal, cu un aer 
foarte bun. Noi elevii învăţam în timp bun lecţiunile în grădină plimbân- 
du-ne. Elie Cristea nu era fălos ca alţi „studenţi mari“, ci foarte plăcut 
şi atunci ca şi mai târziu, se opria la gard şi stătea de vorbă cu mine 
„poţoala“, cum era obiceiul să se spună băieţilor din primele clase ale li- 
ceului şi mă întreba de lecţiunile ce preparam. Astfel ajuns la Universi- 
tate am avut şi eu un cunoscut vechiu, care mă aprecia şi işi aducea 


67? 








aminte de mine ca de un băiat care învaţă bine, Dar Elie Cristea nu se 
prea amesteca la „Petru Maior“, nu avea un rol activ. 

Venisem dela liceul dir Năsăud. Studenţii veniţi dela Braşov, Blaj 
şi din alte centre orăşeneşti nu prea apreciau pe un tânăr venit dela 
Năsăud. Trebuia dar să mă afirm între ceialalţi tineri, ca să ajung la 
un rol în societate. La constituirea societăţii dela începutul acelui an am 
rămas pe dinafară. 

In cursul anului s'a petrecut o criză în constituirea comisiunei lite: 
rare. Preşedintele lon Bunea student la litere în anul IV, supărându-se 
întrun moment de criticile ce se făceau comisiunei şi-a dat demisiunea. 
In adunarea ţinută pentru complectarea acestui gol am fost ales preşe- 
dinte al comisiunei literare, post în care se alegea de regulă un student 
din anii din urmă ai studiilor. Ajunsesem să fiu apreciat de “colegii ro- 
mâni. În acel an a apărut in revista literară, ce apărea la Bistriţa în 
redacţiunea lui George Curteanu „Minerva“, un studiu mai lung al meu 
despre Mihail Cogălniceanu. 

In comisiunea literară prezidată de mine au fost membrii Aurel 
Pop, C. Lacea şi D. Lupan dela litere, Enea Papiu şi O. Vasu dela 
drept şi Simion David dela medicină. In redacţiunea foii „Roza cu 
ghimpi“ chemată a publica lucrările literare era Atanasiu Gava dela me- 
dicină, O. Vasu şi Alexiu Davidu dela drept. Comisiunea literară a ţinut 
20 şedinţe, în care sau cetit 12 lucrări şi recensiuni din partea a 8 
membri ordinari. Aceste lucrări au fost admise, după discuţiuni, a fi ce- 
tite în şedinţele plenare ale asociaţii. Lucrările au fost următoarele: on 
Bunea despre principiul societăţii in estetică şi o recenziune asupra vo- 
lumului de poezii de D. Voniga, „Dor şi Jale“; Alexiu Davidu despre 
„bricelare“, descrierea unui :obiceiu din comuna Mocod, C. Lacea despre 
„Eposul poporal German şi Niebelungenlied“, D. Lupan: despre „Darwin şi 
teoriile lui,“ V. Onişor recenziune asupra studiului „Petru Maior“ deG. B. 
Duică şi despre „Cunună“, descrierea unui obiceiu poporan din Zagra; 
Aurel Pop despre : „Satira [Il“, de M. Eminescu; Valeriu Suciu despre 
„Chestiuni din dreptul şi istoria bisericei rom. unite şi despre Teologia 
depusă în colindele poporului român“; O. Vasu despre „Cum se strâng 
feciorii pe ţara Oltului la Crăciun şi aite obiceiuri de nuntă, din co- 


muna mea natală Voila şi giur.“ s 
Lui 


68. 











Pe lângă activitatea socială şi literară dela „Petru Maior“, tine- 
rimea română făcea şi politică. Era anul, în care se pusese la cale pro- 
cesul Memorandului. În fruntea conducătorilor tinerimei de atunci era 
Iuliu Maniu, student în anul ultim şi Alex. Vaida Voevod, medicinist 
la Viena, dar şi stud. în drept la Budapesta. Tinerimea română se în: 
trunia adeseori în localuri publice închise şi discuta politică, luând partea 
sa din mişcările politice. Vaida adeseori venia dela Viena la Pesta. In 
luna Mai am participat o mare parte dintre studenţi ca delegaţi ai tine- 
rimei la desbaterea procesului Memorandului la Cluj, unde am stat cel 
puţin 2 săptămâni. Am luat parte tinerii veniţi dela Pesta şi Viena, cu 
cei dela Cluj la toate acţiunile în legătură cu procesul. Am dat cele 2 
manifeste către popor, pe cari le-am semnat cu numele fiecare. Natural, când 
ne-am întors la: Pesta să continuăm munca de a ne da examenele, cei 
mai mulţi eram bursieri, obligaţi a ne trece dar examenele la primul 
termen, ne-am găsit puşi în anchetă disciplinară pentru cele 2 manifeste. 

Rectorul de atunci Schnierer, profesor de drept penal, ne-a audiat şi 
ne-a făcut ancheta. Am luat cu curaj răspunderea pentru faptul ce ni-se 
imputa. Interesant bătrân rectorul nostru, cu mentalitate deosebită de a 
celorlalți unguri, între cari trăiam. În cursul anchetei ni-a spus odată: 
„dacă eu aş fi fost în locul Dvoastre, tineri români, eu încă aş fi făcut la 
fel.“ Senatul universitar ne-a pedepsit cu avertisment, dar nu ne-a sus- 
pendat dela examene, deşi presa cotidiană urla impotriva noastră 
ca trădători ai patriei. Colegii dela Cluj au fost suspendaţi dela examene. 

În anul 1894—5 am ajuns secretar al Societăţii „Petru Maior“. Pre- 
şedinte a fost Atanasiu Gava student în ultimul an dela medicină, care 
în luna Mai şi-a dat demisia. Notari erau: Victor Branisce, actual senator 
şi vechiu ziarist şi Traian Vuia, inginer la Paris şi cel dintâi inventator 
al aeroplanului cu rotile ridicându-se dela pământ. Comisiunea literară 
avea de preşedinte pe regretatul Ilarie Chendi, teolog absolvent şi stu- 
dent la litere. 

In acest an s'a deschis în contra societăţii o anchetă din partea mi- 
nisterului de interne. Societatea „Petru Maior“ nu era societate universi- 
tară sub autoritatea senatului universităţii, cum erau societăţile studenţi- 
lor unguri, ci o societate de lectură a tinerilor dela şcolile superioare din 


69 











Budapesta. Motivul anchetei era: încălcarea Ş-lui 2 din statute, fiind în- 
vinuiţi că facem politică în societate. Cu ancheta a fost însărcinat consi- 
lierul Mittelmayer dela consiliul oraşului Budapesta, care ne-a făcut prin 
luna Mai vizita în localul societăţii, cerându-ne informaţiuni. 

Ţinând locul preşedintelui demisionat, vicepreşedintele fiind plecat 
acasă, în calitate de secretar i-am dat informaţiunile cerute. Bătrânul con- 
silier a aruncat privirea la tablourile ce le aveam pe pereţii localului so- 
cietăţii. A găsit tabloul Regelui Carol al României. A căutat, căutat în . 
toate salele incă un tablou, pe care insă nu l-a găsit. Când a plecat, mi-a 
dat cu blândeţe povaţă, că dacă afişăm tabloul regelui unui stat străin, 
să avem cel puţin şi tabloul regelui nostru Francisc Iosif. l-am promis, 
că ne vom conforma. 

In 1895—6 eu am făcut armata. In acest an activitatea societăţii a 
fost suspendată, localul inchis. In g lulie 1896 a dat ministerul de interne 
deciziunea în chestiunea anchetei. Ministerul spure că deşi sa dovedit 
că societatea în întrunirile ei face mai mult politică, decât discuţiuni ştiin- 
țifice, călcând textul $-lui 2 din statute, care interzice politica în socie- 
tate, deşi societatea a editat lucrarea „Horia“ a lui Gh. Pop, care cu- 
prinde aţâţare la ură, potrivit art. 172 din Codul penal, totuşi în mod ex- 
cepţional nu aplică sancţiuni, cu condiţiunea că în viitor Societatea nu se 
va mai ocupa cu acţiuni politice şi îi permite activitatea mai departe. 

În acest an Societatea a avut de preşedinte pe studentul în medi: 
cină Florian Munteanu, mort în Budapesta în anul următor și înmormântat 
la KObânya, mie mi-a venit soartea de a vorbi la mormântul lui. In anul, 
1896—7 Societatea a avut de preşedinte pe Niculae Puican, student la 
litere, mai târziu profesor la Braşov, care de asemenea a decedat în cu- 
rând. În anul 1897—8 mi-a venit mie rândul de-a lua prezidenţia societăţii. 


Victor Onişor 
Decanul Facultăţii de Drept 


20: 


70 








Invăţătorul 


Coti la stânga. Un copil îi arătă îndată casa învățătorului, întru mai 
nimic deosebită de celelalte, doar ograda mai curată, în faţă cu o grădi- 
niţă de flori, iar în ferestre glastrele, despre care îi vorbise letiţa, şi în 
care râdeau muşcatele însângerate ... Deschise portiţa. Un dulău sbârlit 
se repezi la dânsul, furios să-l sfâşie. Din cerdacul împodobit cu viţe de 
vie îi cobori în ajutor o ţărancă frumuşică şi foarte sprintenă, care po- 
toli cu o huiduire scurtă înverşunarea câinelui. 

— Aici stă, mă rog, domnul învăţător? — întrebă tânărul cu un su- 
râs nehotărât. 

— Aici, aici, poftiţi!... N'aveţi frică, nu muşcă, dă-l încolo! Face 
şi el gălăgie ca să-şi plătească viața! '— adăugă femeia văzând că străi- 
nul tot trăgeă cu coada ochiului spre dulăul care, până să-şi morfolea- 
scă mânia, mai hămăia ici-colo neincrezător şi răguşit. 

In cerdac se ivise un bărbat de vre-o treizeci de ani, cu faţa osoasă, 
cu ochii negri aprinşi de scăpărări ciudate, cu o mustață mică, tunsă, îm- 
brăcat ţărăneşte şi cu un veston negru de subt care eşeau jur împrejur 
poalele cămăşii înflorite. 

— Eu sunt învățătorul, domnule! 

Titu Herdelea se prezintă ceremonios, îi explică în câteva cuvinte 
cum a ajuns aci, şi strângându-i mâna zdravăn, adăugă cu multă sinceritate: 

— Fiindcă sunt şi eu fiu de invăţător, instinctul m'a adus mai întâi 
la învățătorul satului! | 

Intrară în casă. Învățătorul îi recomandă pe nevastă-sa, țăranca de 
adineauri care acuma, cu stângăcia sfiiciunei părea şi mai drăguță. Titu 
se simţi deodată ca acasă. Numai costumul nu-l înțelegea. El. cu menta: 
litatea-i ardelenească, işi închipuia că învățătorul, reprezentantul intelec: 
tualităţii în sat, trebue să fie îmbrăcat orăşăneşte ca să se poată bucura 
de prestigiul necesar în faţa ţăranului. Invăţătorul observă puţin amar: 


71 








— La D-voastră şi stăpânirea doreşte, probabil, să aibă învăţător cu 
prestigiu, pe când la noi... 

Sfârşi cu un gest de desgust. Nevasta sosea cu dulceaţă. 

— Vai, doamnă, nu trebuia! — protestă Titu, luând cu plăcere. 

Femeia roşi, se scuză, surâse, dispăru. 

Învățătorul Vasile Dragoş, după o şovăire, se crezu dator să încu- 
noştiinţeze pe Titu, care încă n'avea de unde să ştie că domnii dela curte, 
adică mai ales bătrânul Miron luga, nu vor fi prea încântați dacă vor afla 
despre vizita lui de azi. Boerul cel mare i-a interzis să se mai arate pe 
la conac de astă primăvară când a cutezat să ceară, în fruntea câtorva 
țărani mai cuminţi, nişte învoeli mai omenoase. De altfel nici până atunci 
n'a fost bine văzut, E socotit ca un fel de duh al răului pentrucă iubeşte 
adevărul şi dreptatea şi, în faţa necazurilor oamenilor, nu-l lasă inima să 
stea nepăsător, ci caută să mângâie, unde poate, măcar cu vorba, "Țăranii, 
însă, dintr'un instinct de conservare, văzând în fiece surtucar tovarăşi de 
boerie, deşi îl cunoşteau de. mic jcopil.,. =. că: doar aici s'a născut şi a 
crescut — Pau bănuit totdeauna că e omul boerului. Chiar şi azi mai 
sunt unii care spun că izgonirea învățătorului dela curte s'a făcut numai 
de ochii lumii şi că feciorul lui Dragoş tot la ciocoime trage... 

Titu pălise puţin. In vreme ce învățătorul îi povestea, el se gândea 
că nu e nici frumos şi nici cuvincios să fii oaspele lui luga şi să te duci 
totuşi în casa unui om, care, pe drept sau pe nedrept e considerat ca duş: 
manul lui. Mai pe urmă însă se linişti; nu e oaspele bătrânului Iuga, 
care Pa primit şi pe dânsul destul de prost, încât ar fi excesiv să răs- 
pundă cu prea multă delicateţe. Grigore luga nu poate să-i ia în nume 
de rău... 

Chiar atunci, ca şi când i-ar fi ghicit gândurile, învățătorul spuse : 

— Cuconu Grigoraş, cum îi zicem pe aici d-lui luga cel tânăr, e un 
suflet foarte bun şi ar fi bucuros să facă numai bine. Din păcate n'are 
nici o putere înaintea bătrânului ;.. 

Grigore luga stă de vorbă şi acuma, deseori, cu învățătorul şi cere 
mereu să vorbească deschis ca, prin dânsul, să cunoască adevăratele ne- 
voi şi dorinţi ale ţăranilor. Vasile Dragoş nici nu se sfieşte să-i spună 


12 











deşi adevărul îl cam supără şi pe cuconul Grigoraş, că doar tot sânge 
de luga curge şi 'n vinele lui... 

— Oamenii pământ doresc, cucoane, sau măcar învoeli mai drepte... , 

Şi vrea să convingă şi pe Titu că oamenii nu pot trăi din ceia ce 
prisoseşte boerilor. Învoiala, chiar cinstită impune ţăranului să dea ju: 
mătate din munca lui boerului. 

Muncind cât munceşte azi, dar pe pământul lui, ar avea un trai de 
două ori mai bun. În realitate însă trei sferturi, dacă nu şi mai mult, 
din truda oamenilor merge să întreţie lenea şi luxul celor ce stăpânesc 
pământul, încât celor ce-l muncesc nu le rămâne decât viaţa de robot. 
Sclavii de odinioară trăiau mai bine, căci erau hrăniţi, îmbrăcaţi, îngri: 
jiţi în schimbul robiei, pe când ţăranul, muncind ca robul, trebue totuş să 
cerşească necontenit dela stăpânitorii pământului şi rămâne veşnic dator. 

Vasile Dragoş vorbea din propria-i experienţă, căci şi el trăia la 
rând cu ţăranul. Intâmplarea l-a împins să ajungă învăţător. Inaintaşul 
său, dascăl de modă veche, a văzut că-i place cartea şi s'a rugat şi a 
stăruit la boerul Miron să-şi tacă o pomană şi să sprijine pe feciorul lui 
Dragoş ca să poată intra bursier al Statului la Şcoala normală din Pi: 
teşti. Bătrânul luga a intervenit şi a reuşit. Adevărat că băiatul a fost 
un elev strălucit şi a terminat şcoala cu distincţie. Fiindcă invăţătorul 
cel vechiu tocmai murise, luga a adus pe Dragoş in locul vacant, casă 


aibă un îndrumător bun pentru popor—a spus dânsul, — ca să-l aibă 
slugă credincioasă şi recunoscătoare — zice azi invăţătorul. De  altmin- 


teri, foarte curând boerul s'a căit că l-aadus. Tânărul manifesta veleităţi 
de independenţă pe care Miron luga nu le admitea nici fiului său, decum 
unui dăscălaş, crescut şi făcut din milostivenia lui. Până ce deunăzi a 
cerut revizorului să-i caute un om cu care să se poată înţelege şi să 
nu-i mai vâre zâzanie între oameni, ca Dragoş. Revizorul par vrea să-l 
sacrifice ; îl cunoaşte, îl apreciază. Mai şovăe, mai încearcă să tempori- 
zeze. Dar asta nu mai poate dura. Când boerul Miron va inţelege tără- 
găneala revizorului, se va adresa direct ministrului, carei-e prieten, sau 
prin cuscrul său, deputatul Gogu lonescu... Incă nu sa pomenit ca 
Miron luga să dorească ceva şi să nu se împlinească. 

Nevastă-sa nici nu bănueşte ce primejdie îi paşte, şi nici ceilalţi ai 


73 











casei. Se sbuciumă singur şi aşteaptă cu groază ziua de mâine. Şade 
în casa părintească, împreună cu un frate scăpat anul trecut din armată, 
şi cu părinţii. Din cele câteva petece de pământ ce le-au avut, au dat 
jumătate de zestre unei surori, cea mai mare dintre toţi copiii, măritată 
cu un ţăran. Iarna ce vine va trebui să se însoare şi frate-său. Dacă ar 
putea merge pe moşie, ar mai fi ce-ar fi, altfel vor fi siliţi să se strângă şi mai 
tare în căsuţa asta. El insuşi a luato fată săracă, dintr'o casă cu cinci copii, 
numai pentru inimă, fără nimica. Muncesc cu toţii din greu la boeri. De 
mar fi salariul aşa puţin cât este, sar prăpădi. Dumnezeu poate săi 
dăruiască şi lui câţiva copilaşi, deşi până azi, de doi ani, nu sau în- 
vrednicit, cu toate că au dorit. Ce va fi atunci, numai Cel de sus ştie. 
Dar mai cu seamă ce-ar fi dacă boerul Miron îl va svârli cine ştie prin 
ce colţ uitat de Dumnezeu, unde să se ţină numai din leafă! Lasă că 
nici aici n'are perspective mai bune. | s'a şi pus în vedere că el nu va 
mai primi nici o palmă de pământ din moşia bătrânului luga. Măsura 
S'ar putea întinde şi asupra părinţilor lui. Asta ar însemna moartea prin 
foame. Nicăiri în împrejurimi nu va indrăzni nici un arendaş sau boernaș 
să dea pământ unui om alungat de Miron luga. 

— Bine, dar nu există nici o lege care să... — întrerupse Titu 
plin de indignare. 


— Ce lege? — zise învățătorul mohorât. — Legile sunt numai 
pentru noi, cei mici şi umili, pentru încătuşarea noastră... Miron luga 
e stăpânul nostru, iar noi suntem robii lui, fără excepţie! Robi de fapt, 
fără să fim şi de formă, adică mai rău decât robii de odinioară l... 


Titu Herdelea era uluit. Glasul şi toată înfăţişarea învățătorului 
inspirau o sinceritate fără umbră. Se întreba mereu în sine, ascultând 
cum se poate să nu se găsească leac pentru nişte stări aşa de vădit 
triste şi nedrepte, cum de tolerează cei cu puterea în mână atâta sufe- 
rință? Chiar dacă învățătorul ar exagera, ca toţi cei ce suferă mult şi 
încă durerile lui trebue să fie crâncene. Se hotărâ în gând să vorbească 
tânărului luga despre cazul învățătorului. Când să ridică să plece îi 
strânse mâna frăţeşte, şoptindui: 

— Domnule învăţător, ai răbdare! Dreptatea trebue să triumfe ! 








— Cred că va triumfa, dar până atunci noi ne prăpădim! — răs- 
punse Dragoş cu o tristeţe puţin ironică. De sute de ani aşteptăm drep- 
tatea, domnule, şi nu mai vine!... Poate că nici nu există! Poate că e 
numai un basm pentru alinarea necazurilor celor amărâţi!... 


(Fragment din romanul „Răscoala“, care va apare). 


Liviu Rebreanu 


=0: 


15 











O sedinţă a Societăţii „Petru Maior“ 
în Darniţa 


Întemeiată în Budapesta, într'o capitală unde o vrăjmăşie cumplită 
ne pândea la fiecare răscruce, societatea „Petru Maior“ a fost timp de 
peste o jumătate de secol nu numai o vatră caldă părintească, păstrătoare 
a sufletului şi a vieţii româneşti pentru cei ce crescuseră până la anii uni- 
versităţii în credinţele şi tradiţiile strămoşeşti, ci şi un excelent centru de 
convertire şi întărire românească pentru ceice, împinşi de împrejurări 
neprielnice şi de soartă prin şcoli ungureşti şi prin mediu unguresc, erau 
pe povârnişul unei complete înstrăinări. Mulţi dintre oamenii cu rosturi 
importante în viaţa noastră publică de astăzi, în contact cu societatea 
„Petru Maior“ au simţit întâiul fior conştient al dragostei lor de neam, 
în sânul acestei societăţi au luat întâia împărtăşanie a aspiraţiunilor noastre 
şi au făcut în suiletul lor întâiul legământ de a li credincioşi şi folositori 
poporului al cărui sânge îl purtau. Pentru noi, cei cari veniam la uni: 
versitatea din Budapesta după studii făcute la liceele româneşti, nu era 
bucurie mai adâncă decât desnarcotizarea treptată a camarazilor noștri 
veniţi din ţinuturile primejduite şi de prin liceele ungureşti inăbuşitoare 
de conştiinţe. Am şi ţinut seamă de această cerinţă a societăţi; în 1912 
—13 în localul societăţii s'a făcut chiar cursuri sistematice despre litera- 
tura şi evoluţia istoriei și vieţii culturale româneşti, pe seama colegilor 
noştri mai puţin documentaţi. 

Cred că nu greşesc dacă susțin că marele şi principalul rol al so- 
cietăţii „Petru Maior“ acesta a fost: păstrarea conştiinţei românești, 
inarmate şi îndărătnice, in tineretul care venia din şcolile noastre la 
universitatea străină, şi trezirea şi adâncirea acestei conştiinţe în cei cari 
nu avuseră norocul să se adape la izvoarele româneşti. 

Această menire societatea „Petru Maior“ şi-a îndeplinit-o cu o ne- 
clătinată consecvență. Poate chiar în afară şi mai presus de voinţa bine 
precizată a membrilor săi. 


16 








lar când a sosit plinirea vremii n'a fost unul dintre (oştii ei mem- 
bri, care să nu fi ştiut unde-i era locul şi datoria. 

În legătură cu aceasta o amintire din zilele războiului. 

Unii dintre noi izbutisem să trecem frontiera spre Vechiul Regat 
Român încă în 1914—1916, luasem parte în rândurile Armatei Române 
la întâia parte a campaniei şi ne retrăsesem cu unităţile noastre pe pă: 
mântul Moldovei. Vindecat de rănile ce primisem am ieşit din spitalul 
din laşi în Martie 1917. Guvernul hotări atunci să mă trimită într'o mi- 
siune în Statele Unite din America, împreună cu părintele Vasile Lucaciu 
şi cu părintele Ion Moţa. Pe la sfârşitul lui April 1gr17 plecarăm din 
laşi spre Petrograd. Cum drumul nostru trecea prin Kiev, iar în Darniţa 
lângă Kiev se găseau concentrați câteva sute de ofiţeri transilvăneni, foşti 
prizonieri, cari aşteptau să plece spre laşi ca voluntari în Amata Română, 
hotărârăm să ne oprim două zile în acest oraş şi să-i vedem. 

In tabăra dela Darniţa cu prilejul acelei întâlniri a fost un entu- 
ziasm şi o înduioşare pentru care nu se găsesc cuvinte: eram întâiele 
rândunici cari anunțau nerăbdătorilor, noştri voluntari sosirea primăverii. 

In jurul meu se strânseră o mulţime din vechii colegi dela Buda- 
pesta. lată pe Emil “Ţeposu, secretarul societăţii „Petru Maior“; iată pe 
Niculescu, casierul; iati pe Sofonea, economul; iată pe Stănilă, iată în- 
treg comitetul de conducere din anul prezidenţiei mele. Iată de pretutin- 
deni membrii societăţii! Parcă ne pregătiam să ţinem o şedinţă! 

— Servus, preşedinte! Bine ai venit! 


Intr'un moment de linişte Matei Sofonea iese inainte şi îmi zice 
râzând din tot sufletul: 


— Mă, preşedinte, comitetul e în număr, conform regulamentului. 
Te rugăm să deschizi şedinţa. 


Şi am deschis-o... 

A fost o şedinţă de prietenie caldă, de entuziasm hotărât, de po: 
veşti, de planuri, de spovedanii, dar mai presus de toate de intensă şi 
neinfrântă conştiinţă românească. Căci în sufletele noastre, acolo ip Dar- 
niţa Kievului, pe malul noroios al Niprului, nu era numai convingerea 
biruinţii, ci era totodată şi hotărârea supremei noastre jertfe. 

A fost ultima, dar cea mai înălţătoare şedinţă a comitetului din 


19I2— 13. Vasile Stoica 


DI | 5 preşedinte în 19r2—13. 


77 








Amintiri din anii de student 


Acum, când stau sub impresia amintirilor vieţii de student, rând pe 
rând trec pe dinaintea mea tablourile cele mai variate ale timpurilor tre: 
cute, acele timpuri, cari au preparat marele războiu, fatala încăierare mon- 
dială, care a disociat Monarchia Austro-Ungară desmembrându-o etni: 
ceşte în grupări bine delimitate. 

Cine va încerca să reconstituie tabloul situaţiei dela începutul deceniu: 
lui trecut, va trebui să facă constatarea că tinerimea română dela Uhni- 
versitatea din Cluj n'a fost nici când aşa de urgisită ca în vremea recto- 
ratului profesorului Apâthy (1908). Incontestabil, a fost un mare om de 
ştiinţă, dar titlul de savant era oarecum umbrit de intransigentul şovinism 
prin care se caracterizau toate acţiunile sale sociale şi politice. 

Până la venirea lui în scaunul rectoral, conducătorii Universităţii din 
Cluj erau destul de toleranţi; viaţa studenţilor români era mai patriarhală, 
nestânjenită la tot pasul de mulţimea celor ce erau — mai apoi — puru- 
rea cu ochii şi urechile deschise . . ., să nu se scape oarecum vre'o vorbă 
românească in templul sacru al ştiinţei! 

Odată inaugurată această politică de iredentism şovin maghiar între 
pereţii Universităţii, nu s'a mai putut schimbă: a rămas aproape aceaş şi 
sub rectoratele celorlalţi profesori cari au urmat lui Apâthy, care de alt- 
fel era promotorul şi susținătorul fervent al ideii de maghiarizare forţată. 
Această acţiune pornită de sus, trezind spiritele, luase prin anii 1912—13 
cu încetul proporţiile unei stări aproape patologice. 

În toamna anului 1909, când am întrat întâiu pe poarta Universităţii, 
surescitarea şovinismului excesiv, domina culoarele Universităţii şi sălile 
de cursuri, 

Vorba românească era cu desăvârşire oprită între zidurile Almei Mater. 

Tinerii de alt neam, saşii şi evreii, aveau deplina libertate a cu- 
vântului lor, numai limba noastră românească, cenuşotea veacurilor de 


78 








restriște, era urgisită şi alungată din preajma altarelor culturale, monopo- 
lizate de limba statului. 

Fenomenul acesta îl priveam ca pe o boală lungă, care ucide; ca 
un preludiu vestitor de rele! Şi iată, că boala a fost mai scurtă: destră- 
marea fatală, urmare a intoleranţei absurde politice, a făcut să dispară 
temuta şi marea Monarchie poliglotă! 

În tot cursul vieţii studenţeşti aceste porniri pătimaşe ale unor pro- 
fesori şovini în mod fatal au trebuit să se izbească de repeţitele noastre 
manifestări de reacțiune. 

Cu cât erau mai îndârjite pornirile de suprimare, la cari luau parte 
activă insăşi colegii noştri unguri, cu puţina excepţie a celor moderați, 
cu atât se potența — în nod firesc — şi intransigenţa sentimentelor 
noastre naţionale. Şi nu arareori aceste sentimente se accentuau fără re- 
zerve şi neluând în seamă situaţia noastră de „civiS academicus“ reac- 
ționau energic. 

Erau intre, profesori şi colegii unguri şi elemente rezonabile, dar 
cei mai mulţi ne purtau o ură neîmpăcată. 

Dar noi, în ciuda tuturor opreliştelor, bazaţi pe cele 4 milioane 
români ce ne stăteau la spate, nu ne sfiam să vorbim între noi româ- 
neşte, chiar şi în sanctuarele Universităţii. De sine inţeles că, în urmare, 
n'au putut lipsi nici acte de -pripită volnicie. 

Aşa s'a întâmplat odată, că în sala de anatomie un grup de colegi 
români la o masă de disecţii povesteau şi glumeau în româneşte. Un co- 
leg ungur dela o masă vecină i-a insultat, făcând reflexii bădărane la 
adresa limbii româneşti. 

Sa iscat tumult, vociferări, insulte reciproce şi, intr'o clipă, cele 
două tabere duşmane s'au încăerat. Curgea ploaia de pălmi şi de pumni, 
sburau prin aer ochelarii, sclipeau bisturiile, se resturnau scaunele şi, 
dacă n'ar fi intrat în sală in momentul critic şeful de lucrări şi asistenții» 
cari ne-au despărțit, de sigur câmpul de bătaie ar fi fost stropit şi cu sânge” 

Alt incident în sala de cursuri a profesorului Apâthy. Sosise dela 
Arad un număr proaspăt din „Românul“ şi, în sfertul academic inainte 
de întrarea profesorului, un coleg român — care azi e medic în Cluj — 
sorbia cu sete ştirile din gazeta desfăcută pe bancă. La un moment dat, 


79 


În n a iai iii i 








un ungur se repezi la dânsul şi, injurând, îi smulse gazeta, călcându-o 
cu picioarele. O palmă bine aplicată dobori insă pe agresor intre bănci. 
Urmare: înjurături, sbierăte, tumult şi bătaie în toată regula. In toiul 
gălăgiei întră profesorul şi, la insinuările colegilor unguri, ne scoate 
vinovaţi şi elimină pe toţi Românii deia curs pe ziua aceia. lar colegul, 
care indrăznise să profaneze banca cu tiparul „Românului“, a fost dus in 
faţa senatului universitar şi eliminat pentru totdeauna dela Universitatea 
din Cluj. 

Cu ait prilej la cursurile de oftalmologie, în vremea minutelor de 
recreaţie povesteam la spatele alor doi colegi ovrei, cari buchizau gălă: 
gios ceva lecţii de limba engleză. La un moment dat ovreiul ne apostro- 
"tează: 

„Dvoastă nu ştiţi că n'aveţi voie să vorbiţi aci în limba valahă?“ 

— „Atâta timp, cât Dvoastră aveţi voie să vorbiţi englezeşte, cred 
că nimeni nu ne poate impiedica să vorbim limba celor 4 milioane de 
cetățeni ai Ardealului,“ — a fost răspunsul unuia dintre noi. 

Noroc, că în acel moment a întrat profesorul, căci altfel desigur n'ar 
fi lipsit nici continuarea discuţiei cu alte argumente. 

Această atmosferă otrăvită de cangrena şovinismului a avut însă un 
efect nepreţuit pentru tineretul român dela această Universitate. Ea a avut 
darul ca celor indoelnici, veniţi dela şcolile secundare, ascunse în centrele 
de maghiarizare, să le trezească conştiinţa naţională, iar pe ceilalţi să-i 
fortifice şi să” facă dârji şi indrăsneţi in manifestarea acestei conştiinţe. 
Şi mai presus de toate, a avut darui de a statornici între toţi studenţii 
români, consolidarea unei solidarităţii şi fraternităţi calde şi dornice de 
acţiuni neprecupeţite pentru orice probleme de ordin naţional. 

Această frăţietate sinceră a netezit orice fel de disensiuni, ce s'ar 
(i putut iscâ între noi. Aceasta a dat naştere corului studențesc şi con: 
ferințelor date de noi, cari au contribuit în măsură covârşitoare la con- 
solidarea raporturilor sociale dintre Românii Clujului. 

Convenirile noastre lunare, la cari luau parte toate familiile ro- 
mâneşti ale Clujului, erau adevărate zile de sărbătoare. Feriţi de vigilenţa 
pătimaşă a spionilor şi agenţilor provocatori, ne întăream şi ne înbărbătam 


i 


80 











pentru vremile de lumină, — pe cari parcă le simţeam că nu mai sunt 
departe. 

Tot în această atmosferă de frățietate sa zămislit, în anul 1913, 
revista studențească „Noi“, ca o flamură, care ne chema la perseveranţă 
şi răbdare; ne dădea speranţa în realizarea unui viitor mai bun pe seama 
noastră, a 

Cine va căuta să facă analiza sufletului tinerimei române din Cluj" 

în ultimii ani ai stăpânirii ungureşti, va trebui să recunoască faptul, că 
această tinerime, recrutată dela sate, trăind în condiţii materiale şubrede, 
adăpostită în cocioabe sărăcăcioase, partea cea mai mare miluită de mo- 
destele burse din puţinele fundaţii româneşti, a avut totuşi un suflet curat 
şi a fost solidară cu idealul naţional al poporului nostru românesc de 
pretutindeni. 
p* Entuziasmul pentru tol ce era românesc, dragostea adevărată pentru tot 
cel ce simțea româneşte şi perseveranța în Slujba idealului național, 
aceste caracteristice şi-au imprimat pecetea pe sufletul tinerimei române 
din Cluj, în acele zile de nădejdi fericitoare: 

Avem şi noi azi satisfacția, că şi generaţia noastră a contribuit cu mo- 
destele sale puteri, la pregătirea zilelor mari de înviere naţională. Căci 
am fost şi noi îndrumători cu cuvântul şi cu scrisul, am avut şi noi 
luptătorii noştri cu fapta şi ne-am avut şi noi martirii noştrii! 


Docent Dr. Constantin Stanca. 


=0: 





81 





Societatea „Petru Maior” în ultimul ei 
an de funcţionare la Budapesta 


Funcționarea Soc. „Petru Maior,“ in două mici odăiţe din Str. Ullsi 
în toamna anului 19I8, — timp de aspră prigoană a românilor, — era un 
curaj. Şi aveam acest curaj, chiar fără să ne dăm seama, căci eram tineri, 
gata să înfruntăm orice primejdie. Eram puţini studenţi, universitari, însă 
cu atât mai legaţi pretineşte. 

Ingrijaţi de viitorul nostru, urmăream cu atenţiune evenimentele 
războiului, bucurându-ne din tot sufletul de câte ori ceteam o veste cât 
de mică despre o nouă izbândă a aliaţilor. Cu astfel de preocupări su- 
fleteşti, de sine înţeles, că şi întâlnirile săptămânale dela „Petru Maior“, 
ori cât ne forţam să le păstrăm caracterul strict cultural şi ştiinţific, a- 
deseori le transformam în conveniri de desbateri politice naţionale. 

Prăbuşirea puterilor centrale ne-a aflat dispuşi din plin să ne bu- 
curăm! de această înfrângere şi să simţim prin instinct naţional, că se a- 
propie ceasul împlinirii visului intregirii neamului românesc După des- 
chiderea parlamentului ungar, studenţii români zile de-arândul i-au um- 
plut galeriile în aşteptarea cetirii declaraţiunii de autodeterminare, cetită 
de dl deputat dr. Al. Vaida-Voevod, în ziua de 18 Oct. 1918. Din acea 
memorabilă zi am fost convinşi că ceasul eliberării nu este departe şi 
toţi cei conştii trebue să ne aşezăm pe lucru. 

În timp ce conducătorii nostrii aşteptau desfăşurarea evenimentelor, 
şi deschiderea conferinţei de pace, noi grupul studenţilor dela Soc. „Petru 
Maior“ după mai multe consfătuiri, am hotărit să redactăm şi tipărim un 
apel către poporul român, în care să-i facem cunoscut dreptul de auto- 
determinare, pregătindu-l pentru eventualul plebiscit. 

La data de 22 Oct. 1918, apelul a fost aprobat în forma redactată 
definitiv de mine. lată ce spuneam în el: 

„Cuvântul nostru am vrea să fie asemenea unui trăsnet, care arde 


6 


82 








tot ce o sclăvie de o mie de ani a pus ca rugină în formă de laşitate 
şi umilire pe sufletele noastre! 

„Din fire suntem un popor blajin şi temător-de Dumnezeu, care numai 
când a fost peste măsură asuprit şi întărâtat, a protestat cu puterea şi 
cu vorba, altfel s'a lăsat în voia sorții cu nădejdea totdeauna trează, că 
oricum, dar odată tot trebue să vină ceasul cel mult dorit, ceasul e/z- 
berăriă. 

„Ceasul mult dorit a şi sosit, e vorba acum să-l ştim şi folosi. 
Bine că soartea noastră a ajuns să fie hotărâtă de sfatul intregei lumi, 
dând drept de liberă dispunere fiecărei naţiuni, totuşi ca să ne arătăm 
vrednici de acest drept sfânt, trebue să o arătăm prin vorbe şi fapte lu- 
mii întregi. 

„Deputaţii noştrii. . . le-au spus ungurilor în casa ţării, că nu-i mai 
vrem de stăpâni... Ei însă nu vreau nici acum — dupăce au primit 
punctele lui Wilson, să ne recunoască şi respecteze drepturile. Şi cum 
încearcă şi vor încerca prin teroare şi jandarmi să scoată declaraţii că 
vrem să rămânem şi pe mai departe sub stăpânirea lor, trebue să ridi- 
căm sus şi tare glasul adevărat al neamului că nu futem de ei. Era do- 
rinţă moştenită cu sfinţenie din moşi, strămoși, de-a ne uni întrun sin- 
gur neam, cu o singură patrie. O dorinţă care trebue să răsune fără 
piedecă din toate milioanele de guri româneşti, cari au fost asuprite.. . 

„Ne ridicăm deci cuvântul în numele sfânt al dreptului de a voi să 
trăim liberi, declarând că: 

1. Între noi şi vechii stăpânitori, rupem orice formă comună de 
vieţuire, declarându-ne în massă cu toţii că ne considerăm de  desrobiţi, 
dobândind drept de liberă dispunere asupra sorții noastre ca popor. 

2. Că prin aceasta vrem să ne unim cu toţii, cu cei care sunt de 
un neam şi de-o limbă cu noi. 

3. Că toţi suntem de un gând şi acei care lucră în contra noastră, 
ne sunt străini şi duşmani. 

„Cei slabi de înger să fugă, să iasă dintre noi, căci cel ce nu-i în 
stare să-şi elupte libertatea, nici nu-i vrednic de ea. 

„Tot blestemul generaţiilor viitoare ni-l punem pe suflete de nu 


SA e etate | 83 





vom lupta aşa cum sufletul neamului. ne cere, iar dela noi blestemul 
nostru, dacă înțelegând nu ne veţi asculta. și urma!“ 


„Linerimea română“. 


„Voind să lucrăm cu consimţământul conducătorilor noştri poiitici, 
prin “intermediul unuia dintre noi — Gheorghe Boşcu Popovici — am 
ajuns să cerem sfatul şi sprijinul lor. Trei inşi ne-am ales să le prezen- 
tăm apelul şi voinţa de a ne pune în serviciul cauzei naţionale. In 23 
sau 24 Octombrie, seara ne-am şi dus la hotelul Jăgerhorn, unde am a- 
flat. adunaţi intr'o singură cameră pe toţi fruntaşii. Erau de faţă dnii dr 
Th. Mihali, dr St. C. Pop, dr IL. Maniu, V. Goldiş, Al. Vaida-Voevod, 
dr A. Vlad, dr Bontescu, dr I. Erdeli etc. Am fost foarte bine primiţi şi 
dupăce ne-au lăudat intenţiunile prin cuvântul domnilor St. C. Pop, 1. 
Maniu şi alţii, iar mai la urmă .prin al dlui V. Goldiş, la propunerea 
dsale s'a hotărit să nu publicăm apelul, căci ar însemna să ne desvăluim 
întreg planul de. luptă, ci toți studenţii, împreună cu cei din Cluj, să ne 
organizăm în echipe şi cutreerând fiecare ţinutul de unde este, să adu- 
cem la cunoştinţa poporului tot ce voja să-i spună apelul. Pentru por: 
nirea acţiunei şi călătoriei la Cluj ne-au dat şi un mic ajutor bănesc, ca 
să aducem toate acestea şi la cunoştinţa studenţilor universitari din 
Cluj cât mai în grabă. Ca cei dintâi soli, am fost ales eu împreună cu 
Ion Chinezu, azi profesor în Cluj. 

“Din cauza îmbolnăvirii lui Chinezu, în Cluj am ajuns abea a doua 
zi de revoluţie la 2 Noembrie. Propaganda ne-am fost început-o încă în 
tren, între soldaţii care se întorceau de pe front. In Cluj am aflat un 
grup de studenţi cu care am şi avut o mică consfătuire, însă evenimen- 
tele precipitându-se în urma revoluţiei, misiunea noastră a luat o altă 
direcţiune, transformându-ne în soli ai sfaturilor şi gărzilor naţionale. Im- 
preună cu ceilalţi studenţi şi ofiţeri români, am luat parte la înfiinţarea 
Sfatului naţional din Cluj, sub conducerea atât de entuziastă a dlui dr 
Amos Frâncu, traversând in ziua de 3 Noembrie piaţa Clujului, fâlfăind 
steagul tricolor şi cântând cântece naţionale. 

După depunerea jurământului — moment neuitat, — a doua zi în- 
cărcaţi cu manifeste şi instrucţiuni am plecat amândoi pe valea de sus 


Ge 


84 








a Mureşului, oprindu-ne, Chinezu la 'Tg.-Mureş, iar eu la Reghin, organi- 
zând sfaturi şi gărzi naţionale. 

La 27 Nov. armata română a întrat în Topliţa şi a doua zi dimi- 
neaţa încă dela banchetul dat în onoarea ofiţerilor, am plecat cu ultimul 
tren la Alba-lulia. Aici la 1 Dec. împreună cu alţi colegi, am votat uni- 
rea, ca delegat al studenţilor universitari. 

Archiva şi biblioteca Soc, „Petru Maior“ a rămas închisă în cele două 
odăiţe din Str. Ullai, _După întrarea armatei române în Budapesta sub- 
“tocotenientul Gheorghe Russu, azi pictor în Munchen, care avea însărci- 
nareă trarisportării, archivelor cari priveau Ardealul, s'a gândit şi la Soc. 
„Petru Maior“ şi tot ce a aflat acolo a îmbarcat într'un vagon cu _des: 
tinaţia Cluj. Vagonul s'a rătăcit şi numai târziu a fost aflat în gara Arad, 

- de unde s'a adus la Cluj. 

“Archiva anilor de război s'a pierdut, Chiar de nu sar fi pierdut, 
cele ce le-am făcut noi în toamna anului 1918 și aşa nau fost scrise 
nicăeri şi ca prea puţin cunoscute m'am simţit dator să le descriu, ca 
ultimul preşedinte al Soc. „Petru Maior“ la Budapesta. 


Protoiereu Dumitru Antal 


=0: 


85 








Mișcările studențești din anul 1918 


In primul rând trebuie să constat că, pentru a scrie sistematic şi te- 
meinic despre acest subiect dat, este cam puţin timpul de două-trei zile 
care mi-se acordă. 

In al doilea rând voi preciza, că deşi păstrez titlul fixat de Centrul 
„Studenţesc, cele ce urmează vor fi mai mult în legătură cu războiul 
mondial şi cu revoluţia, deoarece pe acel timp aproape toţi studenţii eram 
mobilizați. 

* ȘI * 

In anii 1913—1914 era şi în Cluj, asemănător celorlalte centre uni- 
versitare din fosta Monarhie, o intensă mişcare studenţească românească. 

In lunie 1913 apare în Cluj „Noi“ „organu/ studentimei române“, 
al cărui „director girant“ era dl dr Fugen Bianu şi colaboratori cei mai 
buni studenţi români din fosta Ungarie. 

După isbucnirea războiului însă, încetează orice activitate organ: 
zată a studenţilor români. Societăţile studenţeşti nu mai funcţionează nici 
măcar formal, deoparte, fiindcă studenţii români sunt înrolați fără cruţare 
şi împrăştiaţi pe toate câmpurile de bătae, dealtăparte, din motivul, că 
românii erau în mod special suspectaţi şi spionaţi, deci nu se puteau în- 
truni la lumina zilei. Această lipsă de activitate publică a societăţilor 
studenţeşti nu înseamnă, totuşi, nici de departe, că studenţimea română 
ar fi amuţit şi încetat orice activitate în decursul războiului. 

Insă activitatea ei se desfăşoară individual! de fiecare student, in- 
suflând nădejde poporului-soldat, între care se afla, pe toate câmpurile 
de luptă, foarte adese chiar între consăteni. Legătura naturală, încrede- 
rea şi dragostea reciprocă dintre intelectualul şi ţăranul român s'a des: 
voltat şi mai călduros, şi mai adânc, în chinurile fizice şi sufleteşti ale 
tranşeelor străine, unde erau constrânşi să sângereze şi de multe ori erau 
chiar folosiţi, în mod scelerat ca „umplutură de tun“. Acelaş dor de 
casă, acelaş ideal naţional ne preocupa deopotrivă pe intelectuali şi ţă- 


86 








rani, ofiţeri şi soldaţi. Intre patru ochi sau chiar în grupuri, de 4—5 vor: 
beam despre dorinţele inimei noastre, despre nădejdea apropiatei eli- 
berări. 

În dorinţa fierbinte de a vedea o clipă mai curând realizarea visu- 
lui strămoşesc, — cei mai curajoşi făceau tot posibilul pentru a dăuna 
armatei austro-ungare: dela trasul în vânt cu arma, până la dezertarea la 
inamic, foate, cu dorinţa de a trece în Ţara Mamă şi a lupta la timpul 
său pentru idealul naţional! 

Ziua intrării în acţiune a României era aşteptată cu ardoare şi ne- 
răbdare. Nimeni dintre noi nici nu-şi putea închipui că Ţara Mamă nu 
va lupta contra Monarhiei. Comandamentele austro-germane, de multe 
ori, pentru a insufla voe de luptă în trupele sale româneşti, lansa pe 
front ştirea că România a intrat în război alături de „noi“. Or, aceste 
svonuri nu aflau crezământ nici la cel din urmă soldat român. Cum să 
fi tras noi liniştiţi în ruşi, când gloanțele noastre puteau foarte uşor 
stinge viaţa unui frate din Basarabia. Nu puteam uri armata rusească 
numai pentrucă eram de aceiaşi lege, dar dorinţa noastră naturală era 
dezastrul Centralilor. | 

Intelectualii în general, studenţimea în special, în calitate de sub: 
ofițeri şi ofiţeri, zi şi noapte impreună cu trupa, în lupte şi mizerii, — 
îi ţinea vie soldatului român din armata străină, nădejdea că ceasul eli- 
berării este tot mai aproape. Uneori îl credeam mai aproape chiar de 
cum era de fapt.... 

Ca ofiţeri şi subotiţeri teterişti, studenţii mai uşor făceau rost de 
concedii şi aşa făceau legătura între front şi familiile de acasă, în acelaş 
spirit. Când ajungeam în situaţii de a putea ajuta pe conaţionalii sau 
camarazii sârbi, cehi, etc., o făceam cu toată dragostea. 

Nu numai închideam ochii faţă de neglijenţe, dar puneam la cale 
dezertări chiar. 

In ce mă priveşte îmi amintesc d. e. că în anul 1916, ca invalid 
am fost detaşat la tabăra de prizonieri din Hajmâsker*, unde am fost 
+) In acest timp am avut ocazie să trec și prin comuna Kaposszentjakab, plasa 
Kaposvâr din judeţul Somogy, unde spre marea mea mirare am aflat între locuitori 


vre-o 15 familii de țărani români. Nu ştiau când şi cum S'au aşezat acolo, dar vor- 
beau încă româneşte. Cine are timp şi mijloace ar trebui să:i cerceteze ! 


87 











comandantul unui batalion de prizonieri români. Subofiţerii români erau 
degradaţi şi inlocuiţi în mare parte de către camarazi de ai lor, evrei. 
Mizerie, foame, moarte. ... Am refăcut ce s'a putut, dar după o lună mi- 
“a luat comanda, fiind denunţat de foştii profitori ai situaţiei anterioare. 
Totuşi şi de acest timp de o lună cred că-şi aduc cu drag aminte sol: 
daţii Regelui Ferdinand, care au fost în calitate de prizonieri sub mâna 
unui sublocotenent austro-ungar, student român. 

Ştiu apoi cum între altele mediciniştii Ursace Grigorie şi Chirileanu 
Traian (azi medici în Tg.-Mureş) prin trucuri îndrăsneţe au scăpat de 
front pe profesorii din Năsăud, dnii: Bojor, Scridon şi Seni, concen- 
traţi în anul 1917, din răzbunare politică, la Cluj. 

Urmăream cu cel mai mare interes soarta războiului, de al cărui re- 
zultat favorabil pentru români eram ferm convinşi, mai ales după intra- 
rea în activitate a României. Acest eveniment a făcut să -salte inimele 
românilor de pe fronturi; îl comentam oriunde puteam. 

Durere de nedescris, — deopotrivă de mare cu bucuria dinainte — 
ne sfâşia inimele când armata, Regelui Ferdinand a trebuit să se retragă, 
Unii dintre noi pierduseră nădejdea în eliberare, şi siguranța nu o mai 
aveam nici ceilalți care o mai susțineam pentru a încuraja soldaţii. . .. 

In anii 1917—18 s'au adunat în Cluj tot mai mulţi universitari ro- 
mâni, la concediu de studii, sau transferându-se acolo invalizii, prizonierii 
reîntorşi din Rusia şi cei neapţi de front: fiecare voia să fie mai aproape 
de ai lui. 

Când am ajuns şi eu la Cluj, transferat acolo în vara anului 1918, 
erau deja foarte mulţi studenţi, împrejurare uşor explicabilă căci s'au 
aglomerat universitari noui şi vechi care nu putuseră termina studiile din 
cauza răsboiului. Eram şi mai în vârstă şi mai cu experienţă, umblaţi în 
război şi independenţi materialiceşte, fiind aproape toţi ofiţeri. Din aceste 
motive aveam şi prestigiu mai mare în viaţa socială şi autoritate, influenţă 
mai pronunţată asupra soldaţilor români. 

Cu dezastrele Centralilor pe câmpurile de luptă — începând mai 
ales cu cel dela Salonic, — apoi inspirați de activitatea fraţilor cz, mo- 
ralul studenţimei se ridica tot mai mult. Folosiam toate ocaziunile să ne 
întâlnim, să schimbăm idei. 


88 








Dar înainte de a trece la evenimentele anului 1918, trebue să fac 
o mărturisire: ţin de c datorinţă de onoare a generaţiei studenţeşti din 
război, în special a studenţilor dela isbucnirea. revoluţiei, să relev şi aici 
că acela care a ţinut mai mult contact cu noi, care ne-a încurajat, orga- 
nizat şi însufleţit ca nimeni altul din generaţia bătrână, — a fost dl Dr. 
Amos Frâncu, advocat în Cluj. Activitatea D-sale pe acest teren merită 
nu o mică paranteză ca aceasta, ci un capitol special, dintre cele mai 
importante atunci când se va scrie istoria nepărtinitoare a timpurilor 
acelora înălţătoare, şi regret numai, că din cauza lipsei de aptitudini şi de 
timp nu pot fi eu acela care să-i dau ilustrului nostru prieten şi înflăcărat 
român această satisfacţie aşa de cu prisosinţă meritată, 

Acum să trecem în o sumară revistă mişcarea studenţească din 
anul 1918. 

După cum spusei adineaori, ne adunam foarte des. Locuinţele Dlor 
locotenenţi Dr. Octavian Valea şi Zripa erau locul obicinuit al consfă- 
tuirilor noastre. Ne frământam tot mai mult în dorinţa de a activa în mod 
pozitiv pentru realizarea idealului naţional. Simţiam dureros, că nu primim 
nici o îndrumare dela conducătorii politici fireşti, — dela capii Partidului 
Naţional Român. 

In fine, la o astfel de consfătuire sa hotărât ca 5 dintre noi, care 
aveau mijloace materiale, să-şi ceară sub un pretext oarecare permisie 
pe 3 zile dela unităţile lor şi să meargă la Budapesta, unde să se pre- 
zinte dlui Al. Vaida-Voevod şi să-l întrebe: „ce are ge gând să facă 
P. W. R.?2 Woeşte să se pună în fruntea mişcării naționale, căci dacă nu, 
acționăm noi fără ei“ ! 

“Aşa suna hotărârea noastră tinerească. De unde să fi ştiut noi că 
fruntaşii români erau la posturile lor de datorie, că la r2 Octombrie se 
întruniseră la Oradea sub prezidenţia dlui Dr. Teodor Mihali şi redacta- 
seră deja declaraţia care urma să fie cetită în parlamentul de pe malul 
Dunărei de către dl PVaida-Poevod. 

Deci noi am ales şi trimis la Budapesta în 15 Octombrie pe urmă- 
torii ofiţeri: Dr. Valea în numele Reg. 35 Artilerie, Dr. 777 în numele 
invalizilor, Rusu Simion în numele prizonierilor reîntorşi din Rusia, Gh, 
Mureşan din partea reg. 63 inf. şi Chirieanu în reprezenlarea  tinerimei 


89 








universilare. Aceşti delegaţi ajunşi la Budapesta, conducătorul lor di Utalea 
a vizitat pe dl Vaida la hotelul „/âgerhorn“, cartierul general al fruntaşilor 
români. Expune scopul şi mandatul; roagă o întrevedere pentru întreaga 
delegaţie. DI Vaida arată dlui Utalea că întâlnirea cu toţi ar fi o impru- 
dență, deoarece toţi românii, şi Dsa in special, sunt spionaţi*: roagă să 
comunice aceasta camarazilor şi să-l viziteze tot dl Utalea singur. La în- 
tâlnirea ce a urmat, dl Vaida — ni se spusese că între timp Dsa a luat 
contact şi cu dl /u/i4 Maniu care se reîntorsese de pe frontul italian la 
Viena — şi-a exprimat părerea de bine asupra spiritului care domneşte 
între ofiţeri şi tinerimea universitară din Cluj; ne-a îndemnat să ţinem 
legătură cu-P. N. R., zrimizând la Dsa săptămânal câte un curier. Ne-a 
mai rugat să facem şi să organizăm propaganda ca şi românii, cu oca: 
ziunea concediilor, dezertărilor sau, la o eventuală revoluţie, să vină 
acasă de pe front şi dela unitățile militare cu arme şi munițiuni, să fie 
gala la orice eventualitate. 

In senzul acesta — după modelul cehilor — instruam noi şi inainte 
pe soldaţii români de acasă şi pe cei care plecau 'la' front. Indrumarea 
dlui Vaida a produs însă intenzificarea acestei propagande. 

Trebuie să amintesc că delegaţii clujeni au informat şi pe studen- 
ţii aflători în Budapesta, care nu erau mai orientaţi de cât noi despre 
situaţie, comunicând convorbirea studenţilor Sfeer Joan, Păcurar Gheor: 
he, Nicoară Eugen, Antal Dumitru etc. 

După instrucţiunile aduse de trimişii noştrii dela Budapesta, consfă- 
tuirile în locuinţele amintite mai sus au devenit aproape zilnice şi se 
făceau planuri tot mai concrete. Câteva zile în urmă, în o adunare ţi- 
nută la locuinţa dlui locotenent Tripa, — aflătoare in casa dlui dr Aurel 
Isac — s'a sulevat d. e. ideea să ocupăm Clujul cu trupele române de 
sub comanda noastră. Aceasta era uşor posibil deoarece aproape întreaga 
garnizoană era românească, cu excepţia doar a unui regiment de cehi. 
S'a făcut planul detailat, cum să se purceadă la ocuparea cetăţii, poştei, 
etc. şi s'au împărţit rolurile, Totuşi, cumpănirea celor mai bătrâni că 
lucrând izolaţi numai noi clujenii, nu am servi scopul; apoi ingrijorarea 
că, faţă de atacurile la care am fi sigur expuşi de către trupele pe care 
le vor trimite ungurii in contra noastră din Budapesta, nu o să putem 


90 


Îi 








ţine oraşul mai mult de 3—4 zile şi că, de altă parte, şi aşa o să 
vină curând timpul ocupării întregului Ardeal, toate acestea au făcut 
ca planul să rămână neexecutat, cu toate că eram absolut siguri de reu- 
şita momentană. 

In 30 Oct. sa adunat tinerimea universitară la internatul Pezrau, 
unde ne-am înţeles ce directive să dăm soldaţilor români în vederea de- 
bandadei armatei care se anunţa. S'a fixat să-i îndrumăm conform ins: 
trucţiunilor primite dela dl Vaida. 

In ar Oct, tinerimea s'a adunat, convocată de dl dr Frâncu la banca 
„Economul“ unde se aflau toţi ofiţerii care îndrăsneau să se afirme ca 
români, împreună cu intelectualii civili între care îmi amintesc de dnii: 
Frâncu, Pop Iulian, Utalea, Poruţiu Valentin, Haţieganu Emil, Socol, 
Gherman, Dragomir Al., părintele Simu. 

După cuvântări înflăcărate şi chibzuiri treze se hotăreşte în unani- 
mitate ca soldaţii români să nu depună jurământul către Republica Ma- 
ghiară, ci către „Senatul Naţional Român din Ardeal“ ca organ al Ma- 
relui Sfat Naţional; se mai decide: organizarea pretutindeni a consilii/or 
şi gărzilor naționale, se dau instrucţiuni şi curierilor veniţi din pro: 
vincie. 

O impozantă adunare cu participarea civililor, s'a ţinut tot la locu- 
inţa dlui locotenent Tripa, la 2 Woembrie; sau rostit inflăcărate discur- 
suri — îmi amintesc în deosebi de cuvântarea dlui E. Haţieganu — iar 
seara la ora 9 ne-am adunat cu toţii din nou la Fconomul. Eram vre-o 
200 inşi, mare majoritate ofiţeri şi majoritate studenţi. Aici a vorbit în 
mod deosebit de inălțător dl Frâncu şi alţii. In rezultat: am uraz cu 
toții credință Consiliului Naţional Român, ne-am pus tricolorul româ- 
nesc pe chipiu şi pe brat apoi s'a constituit „Senatul Naţional Român 
din Ardeal“ sub prezidenția dlui Frâncu, având ca membrii — după cum 
îmi amintesc — pe dnii lulian Pop, Utalea, Valentin Poruţiu, E. Haţie- 
ganu părintele Pop din Morlaca şi subsemnatul. 

La ora 1 noaptea eram încă împreună, când vine la Economul ge- 
neralul Ziegler, comandantul trupelor din Ardeal. Introdus în şedinţa Se- 
natului generalul declară că a venit să afle atitudinea pe care o vor lua ro- 
mânii. li răspunde dl Frâncu, că stăm pe baza principiului aufodeterma- 


91 











nării wilzoniene şi nu recunoaştem allă superioritate decât Consiliul Na- 
[ional Român. 

Generalul roagă pe prezidentul nostru să se prezinte cu o delega- 
ție la Senatul Naţional Maghiar, care avea sediul la Primărie, ca acolo 
să se trateze asupra condiţiunilor conlucrării întru susţinerea ordinei. 
DI Frâncu compare la Senatul Maghiar cu o delegaţie-gardă de şase o- 
fiţeri comunicând în o cuvântare demnă Senatului Maghiar prezidat de 
faimosul dr Șzefan Apă!hy, deciziunile luate la Fconomu/. Ungurii, a: 
dânc emoţionaţi iau act de aceste hotărâri, declarând că nu vor face nici 
o piedică la constituirea Şi înarmarea gardei româneşti şi rugând spriji- 
nul acesteia pentru menţinerea ordinei, ceeace dl Frâncu a şi promis, 

In aceeaşi zi s'au luat măsuri, ca hotărârile şi iniţiativa dela Cluj să 
se aducă la cunoştinţa întregului Ardeal, în special a judeţelor vecine, 
prin un Manifest, semnat de toţi membrii „Senatului“ şi trimis în toate 
centrele prin curieri speciali. 

La 3 MNoembrie s'a constituit garda românească, sa ţinut un serviciu 
divin, după terminarea căruia s'a luat un steag tricolor care era. ascuns 
la biserica gr.-cat., şi sa sfinţit acel steag pe care a jurat întreaga asis- 
tență. Apoi s'a transportat în un cortegiu impozant şi s'a arborat pe 
Economul, sediul Senatului Naţional, de unde nu sa mai coborât acest 
steag decât mult după intrarea armatei române în Cluj. 

La toate evenimentele acestea, la organizarea manifestaţiunilor, în 
constituirea gărzilor şi consiliilor naţionale pe baze similare în întreg Ar- : 
dealul studenţimea a avut partea leului. 

În 4 WNoembrie sa început organizarea provinciei. O echipă în 
frunte cu dl E. Haţieganu, cu studenţii Chirileani, Dumitraş Aurel şi 
Ursace a mers la Gherla, unde au fost primiţi de către P. S. episcopul 
Hossu apoi la Dej unde au întâlnit pe dnii 7. Mihali, Vaida şi L. Micşa. 
Alţii au plecat în alte direcţiuni. Aşa la Biszrzza a fost trimes bravul ca: 
poral Cornel Ordace, student şi el. 

In aceeaşi zi subsemnatul am primit mandat şi am plecat pentru 
organizarea Munţilor Apuseni, începând cu Turda. 

Nu mult după aceasta au sosit din Budapesta studenţii Dumitru 
Antal şi loan Chinezu cu instrucţiuni -— nu-mi amintesc din partea cui — 


92 








de-a pregăti pe români pentru... plebiscit. Văzând însă acţiunea din 
Cluj, i-s'au ataşat cu trup şi suflet şi au fost încredinţaţi, primul cu 
organizarea fReghinului, al doilea cu cea a 7g. Mureşului, unde au 
plecat imediat. 

In tot decursul revoluţiei studenţimea fie în Cluj, fie imprăştiată la 
vatră, a stat în mod natural în liniile prime ale celor ce pregăteau marile 
evenimente. De multe ori — mai ales în provincie — trebuia să se lupte 
cu „prudenţa“ celor mai bătrâni spre a constitui Consilile Naţionale, 
gărzile şi a impune arborarea drapelului naţional pe edificile publice, în 
semn că a sosit dominaţia românească. 

In val-vârtejul acestor evenimente şi în activitatea febrilă a revo- 
luţiunii, studenţimea s'a gândit să se organizeze din nou şi formal, abia 
în vederea reprezentării ei la Marea Adunare dela Alba-Iulia. 

Aceasta sa întâmplat în o şedinţă din 26 Nov. 1918. 

Cu această ocaziune sa redactat şi primit în unanimitate o „cuvân- 
tare“'*) pe care am redactat-o în colaborare cu dnii Laţiu şi Suciu şi pe 
care ar fi urmat să o citesc în calitate de delegat al studenţimei, în 
adunarea dela Alba-lulia şi care glăsuia astfel: 

„Tinerimea universitară română din Cluj nutrind în suflet 
„ focul sacru al celor mai sfinte sentimente naţionale şi al celei 
mai fierbinţi dragoste de neam, în momentele actuale de cea 
mai mare importanță pentru soartea şi viitorul „Neamului 
românesc din Transilvania“ a cărui mlădiţă e, îşi ţine de 
sfântă datorinţă să-şi spună şi ea cuvântul cu această ocazie... 
Abstrăgând dela rolul important al universitarilor, în viaţa 
publică alor alte neamuri, bazaţi numai pe faptul că în mânile 
noastre pline de vigoarea tinereţii se vor depune ca mâine, 
* frânele guvernării, rolul deosebit de important al conducerii 
destinelor unui popor, pentru care numai acum apare în culorile 
cele mai superbe, mai măestuoase, aurora unui viitor ferice, 
păşeşte şi ea ca un factor ponderabil de-o importanţă incon- 
testabilă. 


* Originalul şi conceptul predate Centrului Studenţesc din Cluj spre păstrarea 
în arhivă, împreună cu „protocolul“ şedinţei. 


93 














Ca atare declară sincer dorinţa sa fierbinte, referitor la 
organizarea, orânduirea destinelor precum şi la fixarea cadrelor 
între care va avea să pulzeze energia vitală a „Neamului ro- 
mânesc din Transilvania“, asigurat fiindu-i dreptul liberei dis: 
puneri a sorții sale, din partea geniului dreptăţii umanitare, a 
preşedintelui Statelor-Unite, Wilson, şi a civilizaţiei „Statelor 
Apusului“. Recunoscând însă — şi până acum de singurul 
factor competent, singurul menit şi autorizat să vorbească în 
numele românilor transilvăneni, alcătuit acum în. „Marele 
Stat al Neamului“ — pe „Comitetul nostru Naţional“, de- 
clarăm şi noi cu această ocazie în mod solemn, că ne asociem 
cu trup, şi suflet deciziunilor măreţe, ce se vor lua din partea 
„Comitetului Naţional“ în marea şi istorica adunare a neamului 
din falnica Alba-lulie. Sub bagheta magică a celui mai pu- 
ternic entusiasm, inerent tinereţii noastre, privim cu încredere, 
extaziaţi de atâta beţie de fericire, ceriul limpede, curat ca 
lacrima, ce va privi ca mâine un popor, 'ce a scuturat, acum 
numai, cătuşele greoaie ale unei tirănii de veacuri. 


Inimile noastre tinere, — care au gustat până acuma 
destul din amarul durerii, văzând atâta umilire, atâta asuprire 
a unui popor din viţă nobilă, — se deschid senine vorbind cu 


sete accentele sublime, ce înfrăţesc în aceste clipe, într'un cuget . 
şi o simţire, toată suflarea românească. 

„Dând acum mână cu mână, 

Cei cu inima română“ 
văzând realizat visul visat atât de mult, la a cărui înfăptuire 
se va cutremura şi pulberea strămoşilor în liniştea de mormânt, 
strigăm deci sus şi tare: 

„Trăiască Neamul Românesc“, 

„Trăiască România-Mare“. 

Cum însă tinerimea universitară nu a fost înscrisă la cuvânt în pro- 
gramul oticial dela Alba Iulia, „cuvântarea“ aceasta am citit-o numai la o 
convenire a tinerimei ţinută la Alba-lulia, în hotelul „Europa“, în preziua 
marei adunări. 


94 











Este de sine înțeles că totuşi studențimea a fost ceata cea mai însu- 
flețită de propagandişti pentru participarea tuturor la Alba-lulia. Iar aici 
glasul ei a fost hotărât şi tare — deşi neoficial — rostit pentru unirea 
fără condițiuni ; după adunare, studenţii au fost solii hotărârilor luate, 
atât între poporul care participase, cât şi mai ales pentru lumea celor ce 
nu putuseră să fie prezenţi. 

La începutul lunei Decembrie 1918 tot doi studenţi universitari, dnii 
Ursace şi Chirileanu, au fost încredințaţi din partea d-lui Haţieganu să 
ducă şi să predea guvernului român din laşi, pentru conferinţa de pace, 





Un grup de studenţi români înainte de plecarea pe front, din Cluj, în Ianuarie 1915: 
1. Bologa, 2. Dandea, 3. Babeş (căzut pe câmpul de luptă), 4. Neamţiu, 5. Grama, 6. Groza, 7. Ursu, 


8. Cotruş, 9. Berinbei. 
documentele despre atrocitățile ungurești (arderea pe rug a 41 moţi la 
Beleş, asasinarea preotului din Cristiş, etc., etc.) şi cererea ca armata 
română să ocupe Ardealul. Şi ei s'au achitat cu onoare de primejdiosul mandat. 
Organizarea primirei armatei române când intra în diterite centre 


95 








din Ardeal, cartiruirea şi informarea ei, mai târziu primirea şi informarea 
misiunilor străine, primirea generalului Berthelot, etc. au fost făcute în 
primul rând de studenţime sau prin ea. 

In apărarea Senatului din Cluj şi a drapelului naţional arborat pe 
„Economul“ faţă de baridele săcuieşti, înarmate până în dinţi, tot studen- 
ţimea a fost în linia dintâi: în o asemenea luptă studentul Perovici a 
făcut sacrificiul suprem, căzând mort lovit de un glonte inamic;*) sub- 
semnatul am avut cinstea să comand lupta de apărare cu mica gardă 
care se afla de pază acolo. Apărarea a succes mai ales după ce s'au 
pus în funcţiune mitralierele noastre aşezate în ferestrele edificiului şi 
apoi cu ajutorul venit din partea unităţilor de gardă aflătoare în cazarma 
din calea Victoriei de azi. Afară de regretata moarte a lui Petrovici noi 
nu am suferit altă pierdere, decât ciuruirea de gloanţe a drapelului arborat 
pe edificiu, a păreţilor casei şi spargerea ferestrelor de  gloanţele să- 


cueşti. Cu acea ocaziune îmi amintesc că era în sala Senatului — unde 
fluerau gloanţele —, dintre civili, dl Dr. Alexandru Dragomir, advotat 
în Cluj. 


Când la 24 Decembrie 7918 glorioasa armată română întră în Cluj, 
am avut feri cirea să o salut de pe piedestalul statuei lui Matei Corvinul, 
în numele studenţimei cu următoarele cuvinte: 

„Domnilor generali! Fraţilor! Năpraznicul răsboi s'a ter: 
minat cu prăbuşirea totală a barbarismului tiran în ghiarele 
căruia ne sbăteam de veacuri! Ca ieri căutau încă maghiării 
să ne convingă cu pumnul, baionetele şi gloanţele, că şi hoi 
numai în faimoasa „integritate“ a Ungariei aflăm fericire. Ba, 
strângându-mi-se inima de durere trebue să vă spun, că nici 
chiar sfânta sărbătoare de azi, a sosirei voastre nu au lăsăt-o 
să ne fie de tot liniştită. **) Acura, în fine, nu mai stă nimic în 
calea fericirei neamului: lăcomia ţarului, perfidia austriacă şi 


*) Centrul studenţesc „Petru Maior“ din Cluj a fixat în amintirea lui Octavian 
Petrovici în 1927 o placă comemorativă pe edificiul băncii „Economul“. (Nota comisiei 
de redactare). d 

**) Inainte cu câteva ore de intrarea armatei a fost o ultimă ciocnire între garda 
noastră şi unguri. 


96 








oarba trufie maghiară, — toate zac în pulbere, zdrobite de 
paloşul dreptăţii sfinte. Sub scutul sabiei lui de foc s'a zămislit 

, visul nostru, cu ale cărui şoapte pe buze au închis ochii cei 
mai buni ai noştri! După atâtea suferințe ne-am ridicat din 
genunchi ! 

In numele universitarilor vă bineventez din inimă, cu 
entusiasmul dragostei frăţeşti, pe voi îndeplinitorii visului nostru, 
aici, între zidurile acestu oraş care a fost martorul suferințelor 
noastre, sbuciumărilor cumplite şi care azi prin voi eroilor a 
devenit martorul înălţării neamului românesc  inchegat dela 
Nistru pân” la Tisa pentru vecii vecilor. 

Bine-aţi venit şi să trăiţi la mulţi ani! Ura, Armata Română ! 
Trăiască România-Mare! 

Revelionul Unirii îl organizează în Cluj tot studenţimea universitară 
cu succes splendid. Produsul material al acelei petreceri s'a destinat pen: 
tru ridicarea în Cluj a unei statui eroului martir Avram lancu. Şi de 
aci înainte, orice manifestaţie socială şi de înfrățire cu fraţii desrobiţi, 
era aranjată.tot de tinerimea universitară, impreună cu Reuniunea Fe- 
meilor Române, ale cărei mai însufleţite membre erau doamnele: Docaz, 
colonel 7Zelia, Dorina adr. Poruţiu şi dr. Haţieganu. 

In acest timp începând cu 1 Dec. 1918 studenţimea era activ an- 
gajată şi în opera de „pre/uarea imperiului“. Aproape nu aflăm autori: 
tate unde studenţii să nu-şi fi dat tributul lor de muncă. 

Intre timp se pornise, tot sub conducerea dlui dr A. Frâncu, o ac- 
țiune şi propagandă studenţească pentru e/iberarea Banatului ocupat de 
sârbi. Dar despre această mişcare nu pot da amănunte, căci nu mă aflam 
în Cluj când s'au ţinut consfătuirile şi întrunirile. 

Pentru o organizare statutară a studențimei nu mai aveam timp, în 
atâtea laturi eram chemaţi să activăm. 

Abia în z2 Martie 1979 sa lansat către studenţimea aflătoare în 
Cluj, în baza înţelegerii prealabile următorul: 


APEL 


Conştii de însemnătatea timpului şi de munca ce ne-o 


97 








impune schimbarea sorții noastre, provocăm tinerimea română 
să dovedească o deplină înţelegere a situaţiei şi să se înscrie 
cu toţii în „Societatea Universitarilor“ — căci numai astfel ne 
vom putea organiza şi realiza problemele naţionale şi mai ales 
cele sociale de interes comun ce ni-se impun. 

În întreaga societate românească parcă svâcneşte ener- 
gia muncindu-se din răsputeri; între astfel de împrejurări se 
cade ca şi noi să ridicăm sus stindardul intereselor noastre şi 
să ne grupăm sub el cu dorinţa izbândei în suflete, căci nu: 
mai aşa ne vom putea validita. 

Pentru a putea realiza multele chestiuni de interes mare 
ce ne agită, convocăm pe mâine la 5 h. p. m. 13 |. c. în loca- 
lul Magistraturei (etagiul 1) „Şedinţa Constituantă“ a universi: 
tarilor, obligând moraliceşte pe unul fieştecare universitar şi om 
de suflet să se prezinte. 

Ca rezultat al acestei „Constituante“ s'a dat presei următorul comu- 


nicat : 


Constituire. 


Tinerimea universitară română din Cluj cu satisfacţie dă 
publicităţii realizarea dorinţei ce a frământat-o atâta timp: 
organizarea ei din nou în cadrele unei societăfi literare, care a 
fost strivită de acel şovinism orb şi păcătos, care predomina 
în Ungaria. 

Societatea noastră s'a constituit provizoriu în modul urmă- 
tor: prezident: Dr. F£ms/ Dandea, v. prezident: Dumitru Ţi- 
ganelea, secretar : Nicolae Popolifa, bibliotecar : Coriolan Suciu, 
notar: Victor Laţiu. 


Regret că în calitatea oficială atât de onorifică de preşedinte al 
acestei societăţi nu am avut posibilitatea să desvolt aproape nici o activi: 
tate, deoarece, deja la finea lunei Martie 1919 am intrat ca voluntar în 
armata română, care pleca contra ungurilor, iar la întoarcere am eşit din 
cadrul studenţesc, fiind numit consilier la Primăria Cluj. 








După cum îmi amintesc, imediatul meu: urniaş “a fost prietenul /. 
Groza, cu a cărui prezidenţie începe: epoca de pace; a studenţimei, după 
visul împlinit, la a cărui realizare studenţimea, din care: sunt mândru a 
fi făcut parte, are conştiinţa împăcată că şi-a dat din tot sufletul şi din 
toată inima tributul de sânge şi de muncă. 


Emil A.: Dandea advocat, Tg.-Mureș, 


fost preşedinte al Tinerimei Universitare 
din Cluj, în anul 1918/19. 


a 


99 








Spasmul și concluzia lui. 


Nu ştiu ce cuvinte să găsesc pentru a putea convinge pe deplin pe 
cei ce s'au îndoit întotdeauna, puţin sau mult, de simțămintele sănătoase 
şi mintea normală a generaţiei studenţeşti neliniştite din ultimii ani. Şi 
de ce m'aş gândi, în zilele de sărbătorească reculgere, tocmai la această 
categorie ? Pentrucă azi mai mult ca oricând, în faţa amintirilor, renaşte 
în noi grija de viitor ; azi când serbăm un ideal neimplinit, volbura ne- 
liniştilor mistuitoare ne reaprinde pieptul și ne întrebăm dacă simţirea 
şi cugetarea noastră va fi continuată şi satisfăcută. Şi am avut ocazia de 
a cunoaşte generaţii tinere, ale altor naţiuni, aproape cu totul pierdute 
pentru ideea creştină şi simţirea de haţionalitate şi rasă, adevărate cascade 
omeneşti precipitate spre adâncurile rătăcirii, atrase de uriaşa forţă de 
gravitație satanică, împărăteasa aproape fără rival a lumii de azi. 

Şi astfel socot că nu e deloc cu neputinţă ca în viitor excepţia dela 
gurile Dunării să dispară, dacă am lăsa liberă acţiunea de atracţie a 
adâncurilor francmasonice jidăneşti. Suntem doar în bună parte angajaţi 
şi noi în torentul cascadei iluminate de râsul roşu al sinistrului Triumfător. 
Cu atât mai excepţională ne e, sau ni-a fost, deci, excepţia. lar când zic 
că nu ştiu ce cuvinte să găsesc pentru a convinge pe cei ameţiţi de 
voluptatea măreţei prăbuşiri că adevărul, sănătatea, principiul vital e în 
geniul acelei „generaţii neliniştite“ şi nu aiurea, — vreau să spun că nu 
ştiu din ce material etern să durez şi eu, acum, un nou cerc de izolare, 
de refugiu pentru urgisita excepţie despre care vorbesc. Excepţie care 
în sâmburele tainei sale ascunde viaţa, mai bună, a zilelor viitoare, 
excepţie care consistă în faptul că în mijlocul unei lumi întregi, care a 
părăsit şi uitat ideea creştină şi naţională, să te menţii, cu încăpăţinată 
neadaptare la mediu, credincios cuvântului lui Isus şi cerințelor con: 
servării neamului. 

Cuvintele sunt greu de ales pentrucă sunt simple. Şi mă tem să nu 
fac, prin neghiobe de scrib, astfel ca, la sfârşit, cititorul să nu reuşească 


Vi 


100 











a vedea în aceste rânduri decât nimicuri banale Şi deci să nu reuşesc 
a aduce leagănului nostru nici o cingătoare de scut în toi de furtună. 
Dar să încerc. 

Eşti greşit, iubite coleg mai tânăr, dacă iţi închipui, despre cei din 
generaţia noastră, că am fi nişte tipuri excepţionale a căror imagine ne- 
cunoscută, trebue să ţi-o alcătueşti în minte. Noi n'am fost ciudate ex- 
cepţii, ci nimic decât exemplarul, acum ceva mai în vârstă, al aceluiaş 
„românaş“ cu faţă limpede şi ochi curaţi pe care îl întâlneşti pretutindeni. 
Iar în privinţa feţii sufleteşti, la fel cu tipul rasei noastre: buni la inimă, 
miloşi, cu o construcţie spiritualistă („idealistă“) şi cu universala inteli- 
genţă românească. 

In consecinţă : 

1. Nu am avut ură pentru nimeni. 

2. Nu ne-au făcut plăcere violențele contra celor slabi şi neapăraţi. 

3. Aveam un dram de conştiinţă şi de putere «de stăpânire a patimilor 
şi de cenzurare a faptelor. | 

4. Nu ne erau necunoscute şi neasimilate în - suflet (dacă mai era 
nevoe, faţă de calităţile înăscute ale românului) sau neînţelese curentele 
de idei nobile şi umanitare predicate la toate răspântiile, de ziare și lite- 
ratură (cunoşteam chiar şi deviza „libertate, egalitate, fraternitate“!). 

5. Nu eram deloc duşmanii instrucţiunii universitare, ai cărţii şi 
muncii, ai bibliotecii şi laboratoarelor, nu eram nici codaşi la examene şi 
iubeam nobila linişte a studiului. 

Şi totuşi... 

Toamna anului 1922 a fost desigur cea mai mohorâtă toamnă din 
câte au existat vreodată în Cluj. Toate nsliniştile, apăsările şi amărâciu: 
nile din lume se strânseseră par'că pe Feleac şi Someş şi năpădind 
atmosfera s'au lăsat ucigătoare asupra oraşului plin de studenţii reveniţi 
din vacanță. Mizerie, umezeală, criză de locuinţe, căminuri supraocupate, 
pentru români. Huzureală veselă, înmulţire îngrozitoare, lipsă de grijă, 
„pentru străinii deveniți sfidători. Prin colţuri de stradă se auzea că în 
anul acela, la medicină, în anul [. jidanii sunt de patru ori mai numeroşi 
decât românii. lar ai noştri oricât de puţini erau nu-şi găseau locul şi 
tihna. Şi pe lângă toate Feleacul nu mai contenea să ne copleşească cu 


101 











atmosfera aceea de plumb care ne îneca... Nici un luminiş pe cer, nici 
o mângăere, o explicaţie măcar, sau o înţelegere pentru sufletele noastre. 
Dela nimeni. Să nu fi îndrăznit să pui cuiva (cuiva mare) în faţa ochilor 
neliniştile tale, numărătorile peremtorii, argumentele, pornind dela criteriul 
naţional, căci deveneai băeţaş ridicol care nu făceai decât să dovedeşti 
că încă n'ai trecut prin Universitate (deşi unii eram deja de 3—4 ani 
în ea) unde să fi putut învăţa odată pentru totdeauna înţelepciunea că 
„naționalitatea e chestiune de voinţă socială, voinţă care, prin reprezen- 
tanţii societăţii, s'a declarat în sensul naţionalizării ovreilor deci nu există 
azi o chestiune naţională“ aşa cum o înţelegeam noi din numărătorile, 
umilinţele şi mizeriile noastre. 

Şi ca şi cum n'am fi avut destul cu noroaiele, frigul, lipsa de adăpost 
ŞI tot restul mizerilor materiale şi mai ales al mizerilor morale şi al 
neliniştilor din sufletele noastre curate de români, veni într'o zi să ne 
gâtuiască vestea sinuciderii unei studente, evident româncă, o olteancă 
adusă de dragostea pentru Ardeal. la Universitatea, din Cluj. lubite 
student regionalist (dacă mai exişti) să mă crezi că era adusă de dragostea 
pentru Ardeal şi de nimic altceva. Bursă n'avea, nici loc în cămin, nici 
rude. Căci doar a lăsat slovă scrisă că'şi curmă viaţa ne mai putând 
îndura mizeria. Când am urcat Feleacul cu convoiul mortuar (era întreaga 
Universitate la înmormântare), deasupra capetelor noastre triumfau, în 
aceeaşi blestemată atmosferă, toate duhurile de spaimă ale coşmarurilor. 
Ne biruiseră din nou, şi mai crud. 

„„„N'au mai trecut decât puţine zile şi după noui şi zadarnice 
plângeri, ironizate, fiorul primei veşti ne sgudui pe toţi: mediciniştii au 
rupt lanţul gâtuitor, au isgonit pe studenţii jidani din sala de disecţie! 

Isprava semăna a fi mai mult a unor studenţi în chimie căci o 
uriaşă reacțiune se produse in atmosfera aceea de neagră negură care 
ne persecuta, Ca şi cum ar fi căzut din înălţimi un val de esenţă di- 
solvantă asupra acelei imbâcseli mistuitoare, prima veste despre care 
vorbii produse o precipitare generală în sufletele tulburate. Intro clipă 
se limpezise totul, toate piepturile au suflat uşurate, soarele ne strălucea 
în faţă descărcându-ne toate copleşirile şi luminându-ne o cale spinoasă 
dar măreaţă. Filosofiile numite le-am uitat şi am redevenit români, așa 


102 











cum învăţaserăm prea mult în anii războiului că e românul. Şi să nu se 
mire nimeni că, negăsind altă cale de luptă, ne-am lepădat atât de uşor 
de carte şi sala de cursuri. Măcar în subconştientul nostru mocnea o ură 
pentru acea carte, până atunci iubită, care ne cerea toate renunțările, 
compromisurile şi laşităţile. Ne-am dat clocotului şi svâcnirii curate a 
inimii tinereşti. Şi simţeam că servim un geniu bun, cu mult mai mare 
decât puterea faptei noastre. Am cunoscut fericirea luptei pentru lumină. 


Detaliile n'au mare importanţă. 


+ 
* 


+ 

Ne-am dat clocotului şi svâcnirii curate. Da. Căci „mişcarea stu- 
dențească“ ma fost decât o svâcnire a inimii noastre, mai bine zis o 
reproducere în sufletele noastre a unei svâcniri uriaşe venite din adâncu- 
rile fiinţei neamului nostru. Yu sfasm a/ nafiunii bolnave, iată ce a fost 
mişcarea noastră, 

Meritul nostru a fost unul singur: că ne-am pretat a îndeplini acest 
spasm, am rămas! adică membre! ale organismului naţional de care nu 
ne-am despărţit, am primit şi am simţit sensaţile acestuia şi deci po: 
runcile lui, chiar reflexe. Ne era uşor să ne despărțim de el, cum au 
făcut-o unii care nu au putut niciodată înțelege şi simţi fapta şi sufletul 
nostru. Mai ales că ne trăgea atât de mult o anumită intelectualitate în 
acea direcţie de individualism internaţional. Nu ne-am despărţit însă de 
naţiune, i-am simţit frământarea, şi spasmul s'a putut desfăşura pe deplin, 
atrăgând atenţiunea asupra unei probleme, a unei boli sociale ignorate, 
de mare gravitate. 

Să fi fost aşadar noi, cei prin care s'a exteriorizat svâcnirea, minţi 
bolnave, suflete îngreunate de josnicii, de care să trebuască să se lapede 
generaţiile viitoare, care ar fi să fie plămădite din alt aluat, sănătos şi 
pur ? A admite aşa ceva ar fi să se vicieze premisele iniţiale, compromiţându- 
se valoarea oricărei concluzii. Căci, precum m'am străduit a arăta şi 
precum niciodată nu se va putea afirma, cu dovadă contrarul: nu noi, 
cutare sau cutare, am dat naştere „mişcării“. Ea s'a născut spontan din 
sufletul masei studenţeşti, suprapus sufletului naţiunii. Fără nici un fel 
de prealabilă organizare sau premeditare. Şi dovadă că n'a pornit din 
câteva spirite izolate, care ar putea fi bolnave şi decăzute, e faptul că, 


103 











cu iuţeală de fulger, ea a fost recunoscută de întrega tinerime universitară, 
cu neînsemnate excepţii, ca fiind oglindirea propriului proces sufletesc, 
Cei ce critică aşadar acest trecut, nu fac decât să protesteze contra unui 
fenomen -social organic al unei naţiuni suferinde : critică un spasm, critică 
o generaţie care tocmai din sănătate de simţire şi cugetare n'a înţeles 
să se.rupă: de trupul naţiunii ci a primit pulsaţiile ei de viaţă şi pentru 
viaţă. 

- Îar --cei -ce: ajung la desechilibru, în judecarea acestei mişcări, pe 
temeiul unor murdării, cruzimi şi excese întâmplate, să ceară ajutorul 
argumentului istoric: ce reacţiuni, svâcniri ale mulţimii obidite, au fost 
vreodată mai nobile în cursul istoriei? Când apele suferinţii şi răbdării 
mulțimilor au eşit de atâtea ori din vadul lor, câte tristeţi omeneşti, 
vărsări de sânge (gândiţi-vă la jacqueria franceză care a măcelărit până 
şi copiii din mănăstiri) şi excese au caracterizat deslănţuirea elementelor 
sociale? Şi cine a condamnat revoluțiile pentru acest preț scump şi 
odios al binefacerilor ce-au adus? Căci să nu ne înşelăm cu cuvintele: 
„mişcarea“ noastră, Svâcnirea noastră” spasmodică, n'a fost altceva decât 
o răsmeriţă; însă, relativ, blândă, superioară: studenţească. Nu e deci 
loc la desechilibru nici pe acest temei: „generaţia neliniştită“ rămâne 
dovedită a fi fost condusă de un suflet şi minte sănătoase şi normale. 
Nu se poate arunca peste bordul conştiinţei crezul acestei generaţii pe 
motivul de a fi fost produsul unei triste inferioriţăţi care trebue să dis- 
pară pentru totdeauna. A 

+ Ei E 

Şi care să fie concluzia acestui spasm al decadei pe care o incheem ? 

Simplă : 

Deşi natura e şi în materie socială atotvindecătoare (in multe cazuri 
măcar) şi deşi deci nu e exclusă posibilitatea ca națiunea noastră să 
ajungă la restabilire prin procesele de reacțiune organică pe care (ca 
cel despre care vorbirăm) şi-le germinează şi produce ea singură în mod 
reflex, — totuşi pentru a evita riscurile unei deslănţuiri nezăgăzuite, 
avem datoria de a ne dedica cu toată pasiunea muncii uriaşe a rezolvirii 
inteligente şi organizate a acestei probleme. E vorba de cea mai complexă 
şi uriaşă problemă vitală a omenirii şi civilizaţiei creştine întregi. 


104. 








Dar, în orice caz, orice ar fi şi orice am fi capabili să pregătim, 
să studiem şi să înfăptuim în mod inteligent în această direcţie, con- 
cluzia imperativă ce ni-se impune pe deasupra tuturor este să rămânem 
membre vii şi nedeslipite, sensibile şi supuse ale fiinţei naţionale, aşa 
cum a fost tinerimea ultimilor zece ani. 

Repet: pentru a se evita orice risc din partea şubredei înţelepciuni 


omeneşti, 
lon Il. Moţa. 


=02 


Societatea academică 
„Petru Maior“ 





PETRU MAIOR 


109 











Carmen saeculare. 
„Societatea Academică „Petru Maior« 1862—1919 — 1929. 


Păstrez titlul din Almanahul Societăţii prin care se sărbătoreau 
5o de ani de viaţă. Carmen Saeculare, cântecul vremurilor, cântecul amin: 
tirii. EL ne vorbeşte despre oameni şi fapte aproape uitate. Lumea aceea 
ar trebui reînviată colorat, cu amănunte care să ne readucă fiorul vieţii 
trăite, Acum suntem departe de ea şi ca şi când n'ar fi fost vorba de 
propriul nostru trecut, ne pare străină. Pentru aceea ne părem, de 
multeori, străini nouă înşine. Prea des avem impresia că lumea se începe 
abia cu noi, că totul e de făcut. Din golul acesta se pot inchega efor- 
turi sau desnădejdi deopotrivă. Dar trecutul trebue cunoscut, el ne leagă 
cu pământul pe care stăm, ne lămureşte momentul, fără el nu înţelegem 
partea cea mai bună din noi. 

Era natural ca până de curând să nu, ne preocupe. trecutul Ardea: 
lului. Ne păstram mai bine refugiindu-ne cu sute de ani înainte în istoria 
Romei. Numele şi exemplele romane reinviau pe câmpiile Daciei; orice 
femee dorea să fie o nouă mamă a Grahilor şi orice bărbat la fel cu se- 
verul Cato. 

Acuma pericolul rătăcirilor a trecut şi vremea nouă îşi aşteaptă 
oamenii. Ne trebuie scriitori cari să se aplece cu dragoste asupra ace: 
stui trecut şi în frământările lui să înțeleagă semnele unor schimbări 
care au venit. 

Inceputul secolului trecut plămădeşte mari prefaceri pentru românii 
de pretutindeni. Semne prevestitoare se arată şi in Ardeal şi la Buda- 
pesta, la studenţii români de acolo. In deceniul al doilea al secolului 
trecut, zice primul istoric al societăţii „Petru Maior“, — Petru llieşiu — 
studenţii români dela Universitatea din Budapesta se adunau la parohul 
Teodori şi conduşi de spiritul scrierilor lui Petru Maior, se cultivau im- 
preună în limba şi istoria română, şi plăzmuiau cultura naţională a po: 
porului“. 

Aceşti studenţi erau Murgu, Boiinca, Vasiciu, Iorgovici, nume cu: 
noscute mai târziu. La aceste ședințe sa plămădit viitoarea societate 
„Petru Maior“. Nu cunoaştem prea multe amănunte, dar faptul că se 
cultivau împreună în istoria română, ni-i arată ca pe nişte premergători 
ai societăţii, care dela început şi-a făcut un scop principal din „cultivarea 
istoriei şi limbei române“. Pa a 


110 





In deceniile următoare, după absolutismul austriac, apar rând pe 
rând cele trei asociaţiuri pentru cultura românească, din Ardeal, Banat 
şi Bucovina. i e ee a ine 

La g Februarie 1862, după ce planul era aproape pe deplin pre- 

cizat, s'au întrunit studenţii români dela Budapesta pentru a înfiinţa so- 
cietatea pe care o doreau. O comisiune sub preşidenţia lui Iosif Vulcan 
a fost însărcinată să elaboreze un proiect de statute, având să stabilească 
organizaţiunea, scopul şi mijloacele societăţii. Comisiunea a lucrat ne- 
aşteptat de iute, căci ideea de a înfiinţa societatea. era. 
„„„.„ iln'20 Februarie, acelaş an, proiectul întocmit e votat şi; Sociezatea 
de lectură a. junimei române din Pesta e constituită. Conform statutelor se 
alege următorul comitet: preşedinte Parteniu Cosma, vicepreşedinte Ion 
Nedelcu, notari losif Vulcan şi Ştefan Perian, casier Iosif Illovits, biblio- 
tecar Saba. Fercu. | 

Scopul societăţii după art. 2 al statutelor era: „deprinderea. in 
Hmba maternă prin prelucrarea diferitelor opuri originale, imitaţiuni, tra- 
duceri şi declamări, eschizând. desbaterile politice“. Activitatea literară 
începe încă din anul'prim. . :- se - 

In toamna anului 1862 preşedinte al societăţii e ales: Iosif Vulcan. 
În anul -acesta noua' societate face. şi ea demersuri pentru numirea lui 
Alexandru Roman ca- profesor de limba română la Universitatea din 
Pesta. Alexandru Roman, fost profesor în Beiuş şi Oradea, e numit de 
fapt ' în .acelaş an. profesor extraordinar de limba. şi literatura română, la 
Universitatea din Pesta, iar în 1872 profesor ordinar. Intre timp, profe- 
sorul: Roman devenise şi membru al Societăţii Academice Române, Aca- 
demia Română de mai târziu. i | 
”-.- : Urmează 'după anul acesta, cinci ani. despre care nu: s'a păstrat nici 
o urmă. Din anul 1868 s'au păstrat acte. Dela data aceasta găsim so- 
cietatea sub: numele..de Societatea „Petru Maior“. “Preşedintele ei era 
profesorul Alexandru Roman, iar Iosif Vulcan vice-preşedinte. 

Petiţia de recunoaştere a societăţii din partea guvernului e respinsă - 
fiindcă art..5 din statute prevedea: membrii ordinari pot fi tinerii români 
dela Universitatea. din Pesta şi absolvenţii. Dar guvernul maghiar nu 
voia ca, membri acestei societăţi să fie şi cei cari au terminat studiile, 
căci în felul acesta s'ar, fi accentuat prea mult caracterul românesc al 
societăţii. 

Pe ;teren. literar societatea progresează. Se. citesc lucrările „Datorin- 
ţele cetăţeanului către stat“; „Lipsa unui muzeu naţional“; „M. T. Ci- 
eero“; nuvela: lui Ladislau Baziliu Papp Szilagyi cu titlul „O intrigă de- 
monică“;: „Historia: est magistra vitae“ şi în fine „Meditaţiuni asupra 
constituţiunei. Ungariei şi a Ardealului înainte şi la anul 1848“, de . loan 
Simionaş. d ii ŞI 


11 


a ERE manea 





"Activitatea e destul - de: bogată şi variată pentru inceput. Lucrarea: 
„Plistoria est. Magistra Vitae“ e: criticată în privinţa. pinternă“ Şi: în “pri-: 
vinţa :yexternă“ de. Romul Preda. In privinţa „externă“ se spune că _re- 
feritor, la sintaxă şi în, general la gramatică,. operatul; prezentat. nu :se, 
poate, altminteri : califica, decât de lueru de târg: tăcut în pripă. Să stă 
Tuie 'asupra, punctuaţiunei, genului cuvintelor sau asupra :neolagismelor. 
Societatea avea-deci un. rost, căci cultivarea limbii era o adâncă - nevoie. 

In anul 1868—r869 preşedinte e tot profesorul universitar  Alexan- 
dru Roman. Statutele prevedeau anume că preşedinte al. sociețăţii e pro: 
fesorul de limba română, dela Universitatea din Pesta. In: anii, următori 
însă statutele se schimbă şi e ales preşedinte Iosif Vulcan. (Exemplarul 
din statute, scris de Vulcan însuşi, a fost predat centrului Petru Maior, 
de dl F. Hossu Longin in 1926). 


In urma acestora, ajungem la un fapt FIRE N care nu. era 
destul de. cunoscut. E vorbă de sciziunea societăţii. Pe tema mo- 
dificării art; 5, membri societăţii se despart în două, unii care nu admit 
reștricţia cerută de guvernul maghiar,. şi ceilalţi care o .cer.. Cele, două 
fracțiuni în care se, impart membri pretind fiecare. că eae adevărata | so-, 
cietate Petru. Maior. DI profesor Onişor, făcând istoricul primilor zece 
ani, spune că „dacă ne uităm cine! era. într'o parte şi ;cine, intr'alta ob- 
servăm că tinerii români au lăcut chestiune de provincialism, făcând 
deosebire intre ardeleni şi bănăţeni. Cauzele acestei desbinări ni le lă- 
mureşte dl Francisc Hossu Longin, printr'o scrisoare. adresată centrului 
Petru Maior, la Cluj, în anul 1926. Deir amănuntele jaleţesaale dăm 
câteva părţi din scrisoarea dlui Longin : | 


„Când am ajuns şi eu la Pesta, „toamna anului 1869, era epoca 
multelor diterenţe: şi discordii între bărbaţii noştrii, cari atunci figurau în. 
fruntea afacerilor politice naţionale ; de care nu putea să rămână Alpii 
scutită nici tinerimea naţională. 


“Din ziare, apoi prin contactul cu politicianii şi deputaţii. români depe 
atunci, dar cu deosebire: din disputele tinereşti, cu colegii şi contempo: 
ranii mei, am aflat că deja în anii de mai inainte, întocmai ca .la Viena 
şi tinerimea română din Pesta încă era împărţită în două - tabere mai 
marcante, — adecă în aderenţii lui Gheorghe Barițiu şi  aderenţii ziaru- 
lui „Gazeta Transilvaniei“ şi în aderenţii familiei Mocsonji, — dela care 
unii căpătau ajutoare, dar mai ales din adoratorii lui Vincențiu Babeş, 
cu 'ziarul „Albina“. Mai pe scurt in „partidul . ardelenilor“, — la care a- 
parţin şi tinerii români din aşa zisele părţi ungurene şi în. „partidul bă- 
năţenilor“, adecă cei din părţile bănăţene. Intre aceste două „ partide 
existau, mai mult tainic, şi motive specific, confesionale. 


Din aceste partide — din Ardeal, — au izvorât apoi, cu încetul, 


112 











dar mai ales după conferinţa ardelenilor ce s'a ţinut în anul 1869 la Mier- 
curea, unde sa decretat pasivitatea, — cele două mari partide politice 
al „pasiviştilor“ şi al „activiştilor“, pânăce s'a scurs în diverginţe asu- 
pra „aşternerei imediate“ sau amânării până la timpul potrivit, a fata- 
lului Memorand a cărui efect pare că s'a simţit până'n zilele noastre. 

E probabil, ba chiar verosimil, că unii din politicianii noştri de pe 
atunci au încercat să-şi facă aderenţi şi în grupările tinerimei române 
universitare. 

De aci au urmat că şi în discuţiile din sânul societăţii Petru Maior, 
se simțeau deabinele sugestiunile uneia sau celeialte părți din partidele 
politice luptătoare, 

Ţinta acestor discuţii, aşa precum se prezenta, era ca să afle un 
modru de a realiza mai bine şi mai cu temei existența şi scopul ce şi-a 
propus a urmări tinerimea română, în mijlocul atâtor limbi streine, 

Aşa, o parte din tinerime ţinea sus şi tare ca să nu lase nimic din 
justele drepturi la viaţa şi la demnitatea naţională, însistând ca să se 
facă front puterei oficioase, pe când alţii, la sfatul şi îndrumările primite 
dela unii politiciani mai „prevăzători“ dela o vreme credeau că scopul 
se poate ajunge mai sigur şi mai îngrabă prin oportunism.“ 

Existau deci în sânul societăţii două curente. bine definite, ecoul 
luptelor de acasă. DI Hossu Longin mai adaugă câteva amănunte inte- 
resante pentru societate: 

„Şedinţele se ţineau în cafenea şi anume în partea din fund, de 
către curte, într'o cameră strâmtă, întunecoasă şi umedă, din „Uriutza“, 
cafeneaua se numea Schâja“. 

Tot pe vremea aceea s'a întâmplat, că după răsboiul literilor la- 
tine cu cele cirile, într'o sfântă zi, ne pomenim şi la societatea Petru 
Maior cu lon Slavici, atunci spionul literar la cei cu „direcţia nouă“, 
(Convorbiri literare de atunci) dela Iaşi, şi agentul de critică al lui Titu 
Mâiorescu, dela Bucureşti, trimis anume ca să facă propagandă şi la 
ptânăra generaţie“ dela noi, dar pe aci nu a prins „misiunea“ şi aşa în 
scurtă vreme s'a dus la Viena, unde la societatea „România Jună“ a 
putut afla mai uşor susţinători ai noului curent“. 

Cele două fracțiuni ale societăţii, în urmă, se unesc. Ardelenii a- 
junşi în minoritate primesc „sacrificiul“ dar frecările pe tema aceasta 
continuă. În urma acestora societatea e recunoscută în 1873. Urmează 
însă neplăceri şi suspendări repetate. 

In anii următori, după împăcarea taberelor societăţii, trec prin frun- 
tea ei sau ca simpli membri din nou Iosif Vulcan, apoi M. Em. Ungu: 
reanu, Gr. Mihali, V. Babeş, Gh. Vuia, Enea Hodoş, G. Serb, G. Bilaşco, 
dr C. Diaconovich, Amos Frâncu, Iosif Blaga, V. Branisce, Virgil Oniţiu, 


113 








Elie Miron Cristea, Elie Dăianu, luliu Maniu, V. Onişor, Il. Chendi, Nic. 
Sulica, V. Moldovan, L. Triteanu, V. Goldiş, |. Lupaş, 'I.. Agârbiceanu, 
O. Goga, loan Lapedatu, Alexandru Ciura, A. Bănuţiu, Seb. Stanca, GQ. 
Murnu, C. Bucşan, M. Căluţiu, N. Drăganu, Victor Vlad, P. Poruţiu, M. 
Şerban, _P. Groza, O. Ghibu, A. Dobrescu, S. Meteş, V. Stanciu, V. 
Stoica, E. “Ţeposu, L. Câmpeanu, O. Hulea şi o mulţime de nume cunos- 
cute a căror înşirare ar umplea coloane întregi. 

Din 1871 societatea îşi închiriază local propriu. De aci încolo tinerii 
- se simţesc, în localul lor, acasă. In mijlocul capitalei streine, aveau şi ei 
un colţ care era numai al lor. Aci veniau aproape în fiecare seară, să 
citească gazete. Când aveau vre-o neplăcere. şi îi cuprindea desnădejdea, 
în casa lor găseau vorba bună a unui coleg. Acolo se adunau Dumi: 
nicile după masă şi în şedinţe citeau şi criticau „operatele“ lucrate 
peste săptămână. Discuţiile se încingeau vehemente şi se prelungeau de 
multeori afară de şedinţe. Acolo însă işi uitau de observaţiile de grama- 
tică şi în glasuri începeau să tremure toate revoltele şi nevoile de acasă. 
Discuţiile nu mai erau contradictorii, acum se înțelegeau, se înțelegeau 
şi prin tăcerea care uneori se prelungea apăsător de mult. Activitatea 
„Societăţii Petru Maior“ nu trebuie căutată în procese verbale, zice un 
fost membru, ci în ceeace nu e scris în ele, fiindcă nu se putea scrie 
niciodată, Tinerii veneau din satele Ardealului desorientaţi. Unii din ei 
trecuseră prin şcoli româneşti, dar cei mai mulţi erau absolvenţi ai li- 
ceelor ungureşti. Învățătura deacolo le era streină. In ei se sbăteau două 
lumi, lumea de acasă, din Ardeal, cu limba pe care o învăţaseră dela 
mame şi lumea şcolii, cu limba ungurească, cu profesorul de istorie, 
care le vorbea despre viitorul şi trecutul unguresc, dar m'avea decât cu- 
vinte de milă şi ironie pentru neamul de ciobani săraci, care era tolerat. 
Erau printre aceşti desrădăcinaţi ai noștri destui „Budulea Taichii“, cu 
capul limpede şi suflet mare, dar sfioşi în noul mediu, care nu-i cruța. 
Alţii erau plini de curaj, gata de fapte mari pentru intreg neamul. Sim- 
ţeau că au de dat din prisosul lor tineresc. Ar fi voit să aibă o revistă 
a lor. Ilarie Chendi, preşedinte al comisiei literare din 1895—1898, stă: 
ruie în deosebi asupra acestei necesităţi. Raportul despre activitatea co- 
misiei pe anul 1896—1897 spune: o piedecă principală, care tot mai 
mult se simţeşte, care tot mai mare piatră devine în calea înaintării 
noastre, este fără indoială, lipsa unui organ permanent de comunicaţie 
dintre noi şi neamul nostru. Suntem convinşi că o comisie literară a unei 
societăţi academice în patria noastră numai atunci poate desvolta o acti- 
vitate pe cât de demnă, pe atât de folositoare tinerimei şi neamului, dacă 
dispune de un organ de publicitate de caracter social-literar. 

Societatea avuse o revistă, nu însă aşa cum dorea Chendi. 


114 


E e CESE e O ga aa dea a i o e Pac CR EA i ED had GM) de ep e ra a iC E 








In 1877 apăruse primul număr din „Rosa cu ghimpi“, foaia socie- 
tăţii literare Petru Maior, redactor fiind Lazar Petrovici. În „programa“ 
numărului prim se spune: cultura va salva românimea. Junimea română, 
pătrunsă de acest adevăr necontestabil, s'a decis aeda o foaie, un mijloc 
destul de puternic pentru a rupe mai uşor valul întunecimii ce desparte 
pe om de câmpul cel mângăitor al adevăratei şi folositoarei culturi,“ 

Foaia apărea cel puţin de două ori pe lună, dar într'un singur exem- 
plar scris cu mâna, aşa că era mai mult o archivă în care se treceau şi cele 
mai bune lucrări citite in societate. În tot ce se publică în decurs de mai 
mulţi ani nu poţi observa o anumită continuitate de preocupări. Revista 
avea un pronunţat caracter umoristic. Rar găseşti câte-un articol, în care 
se pledează pentru literatura lui Mureşan, Heliade sau Alecsandri. Uneori 
se dau informaţiuni preţioase. Dintr'o dare de seamă asupra unui bal 
împreunat cu program reținem următoarele: 

„Dşoara Elena Zaphiry avea renume de artistă chiar înainte de a 
păşi pe bina noastră. Compoziţia de învățătorul ei, măestrul Liszt, în: 
corona concertul nostru. Liszt fiind de față se desfăta in arta şcolăriţei 
sale, precum un rege, care a ajuns la capătul bătrâneţelor, vede cum dă 
încredere poporul următorului său şi-l recunoaşte de demn moştenitor al 
bravului rege îmbătrânit... Şcolăriţa n'a îndestulat numai publicul asis- 
tent ci şi pe maestru care după producţiunea ei foarte reuşită se ridică 
de pe scaun şi privea adesea la public, ca şi cum triumful tinerei fete ar 
fi şi triumful său. Liszt mai şezu până se sfârşi concertul, apoi se înde- 
părtă îndestulat, poftindu-ne noapte bună.“ 

In 1879 e redactor Iacob Hotăran, apoi C. Groza, Demetriu Horvath, 
Al. Milian, D. Florescu, Amos Frâncu, Valeriu Branisce, Virgil Oniţiu, 
B. Boiu, Atanasie Gava, George Pop. In 1894—1895 revista încetează de 
a mai apare. 

* * 
+ B 

In 1882 societatea tipăreşte, în ediţia a treia, /sforia pentru începutul 
românilor în Dacia, a lui Petru Maior. Tipărirea se face in Gherla, în 
2000 exemplare. Ediţia însă nu e prea îngrijită. 

Tot în Gherla în 1gor se tipăreşte şi 4/manahul societăţii, primul 
Almanah, care comemorează 4o de ani de activitate a societăţii de lec: 
tură Petru Maior. Pentru a da o lucrare serioasă societatea cere şi ca- 
pătă colaborarea lui Alex. Mocsonyi, dr. A. T. M. Marinescu, 1. Cav. 
Puşcariu, lon Slavici ... Almanahul societăţii Petru Maior era desigur 
inferior în ceeace priveşte literatura, celor tipărite de „România Jună* 
din Viena, căci scriitorii noştri mari erau mai legaţi şi mai bine înţeleşi 
acolo. Titu Maiorescu, solicitat să colaboreze la Almanah, printr'o scri: 


115 





soare, păstrată în arhiva centrului, se scuză spunând că-i prea ocupat. In 
post scriptum însă adaugă următoarele observaţiuni, pentru conducătorii 
societăţii, care odinioară se arătasera refractari sugestiunilor lui Slavici 
cu „direcţia nouă.“ 

„Permiteţi unui bătrân scriitor român să facă observarea că în scri- 
soarea Dv. întrebuinţaţi cuvântul „indemnizare“ într'un sens neadmisibil. 
Indemnizare însemnează despăgubire, pe când Dv. voiţi să ziceţi îndemn 
sau îndemnare.“ 

O mişcare literară serioasă începe în Budapesta în 1902, prin revista ! 
„Luceafărul“, dar ea e in afară de Societatea „Petru Maior“. Luceafărul 
era o revistă scoasă de studenţi, se observă chiar din prima propoziţie a 
programului semnat de dl Al. Ciura. „Un grup de co/egt mi-au încredinţat 
conducerea. revistei care cu numărul de față intră în viaţă“. Luceafărul 
în primii ani înregistrează evenimentele mai insemnate din activitatea 
Societăţii „Petru Maior“. Nici nu se putea altfel, căci erau colaboratori 
comuni, dar această revistă trebuia să fie altceva, nu numai o continuare 
a „Rosei cu ghimpi“. Astfel an de an se îmbunătăţeşte şi în scurt timp 
devine o revistă hterară de primul rang, cum nu are acum Ardealul una. 

In primii ani de existenţă Societatea „Petru Maior“ era mereu strâm- 
torată de lipsuri materiale. Mai târziu. ajutoarele n'au lipsit. Băncile în 
frunte cu „Albina“ din Sibiu contribue an de an cu sume importante 
pentru situaţia economică de atunci. ÎIncurajările mari încă nu lipsesc, 
Caragiale în drumurile sale din Berlin la Bucureşti se oprea şi pe la 
Pesta la „Petru Maior“, citea din scrierile sale, şi dădea sfaturi de om cu 
experienţă. 

Veneau de peste Carpaţi şi ajutoare materiale. Între altele se păstrează 
în archiva societăţii adresa următoare: 

Bucureşti, la 4 Martie, 1880. 

Domnul meu, 

Am onoare a vă înainta un bilet hipotecar în valoare de 5oo Lei, 
din partea M.S.R. Domnitorul, în urma 'nvitaţiunei ce l-am comunicat 
pentru balul organizat de „Societatea Petru Maior“ în favoarea fondului 
acestei societăţi şi pentru ajutarea inundaţilor din Transilvania... . 


E. Costinescu, 


a 


Uneori iniţiativele societăţii sunt criticate. Revista „Luceafărul (Nr. 
2—3. 1907) critică aspru organizarea unei şezători româneşti la Budapesta 
„Poate se vor duce mulţi, atraşi de capitală şi se vor reintoarce, în suflet 
cu dorul de a o revedea cât mai des şi cu regretul adânc că nici unul 
din oraşele locuite de români, nu oferă atâtea petreceri ca acea Sodomă 
şi Gomoră, care se chiamă Budapesta“. Cei care scriau rândurile acestea 


8* 


116 FE cui ati a 2 





poate aveau dreptate, Totuşi în 1912 Societatea „Petru Maior“ aranjează 
_o serbare care reuşeşte să fie cu adevărata tuturor românilor. E punctul 
culminant la care a ajuns această societate şi un sfârşit de epocă pentru ea. 

Serbările erau puse sub patronajul celor mai cunoscute personalităţi 
din Ardeal. Etapele principale erau, şedinţa festivă, concertul şi la, urmă 
serata dansantă. Totul a decurs în modul cel mai mulţumitor,. afară de 
şedinţa festivă, care nu s'a ţinut. Aceasta din cauză că rectorul Univer- 
sităţii, care fusese invitat, delegase la şedinţa festivă pe profesorul Siegescu. 

„Gazeta Transilvaniei“, care-şi trimisese un corespondent special scrie: 
„în loc ca rectorul să se prezinte în persoană la şedinţa festivă, momentul 
culminant al serbărilor, el delegă ca reprezentant al său pe ipochimenul 
Siegescu, cu toate că trebuia să ştie că prezenţa oficială a lui Seigescu va 
produce valul de indignare în şirul oaspeţilor români, veniţi la serbările 
societăţii“. 

La serbări ia parte şi binefăcătorul basarabean Vasile Stroescu. E 
interesant că studenţii nu l-au recunoscut şi au crezut tot timpul că „e un 
intelectual „german filo-român.“ După terminarea serbărilor. însă, Vasile 
Stroescu, printr'o scrisoare anunţă societatea că i-a donat suma de 
12.000 coroane. 

Serbările se termină prin luarea hotărârei de a înfiinţa pentru stu- 
denţii români din Budapesta un cămin. Comitetul de acțiune are în frun- 
tea sa pe Emanoil Ungureanu, Alexandru Vaida-Voevod, Titus Babeş şi 
Gheorghe Bilaşco. 

Proiectul acesta se înfăptuia dacă n'ar fi intervenit războiul. El însă 
a răsturnat prevederile normale şi ne-a adus evenimente pe care le aştep- 
tam demult. 

Actele din tot decursul războiul lipsesc din archiva societăţii; nu 
mai avea nimeni vreme de acte. Imprejur se plămădeau mari prefaceri 
şi la Societatea „Petru Maior“ tinerii care se întâlneau, cu ochii departe, 
îşi şopteau lucruri pe care nu le puteau spune tare. 


„Petru Maior“ la Clui 


Un registru de procese verbale ne păstrează primele şedinţe de după 
război ale universitarilor români din Cluj. Şedinţa cea dintâi are loc în 
ziua de zi Dec. 1918, convocată fiind de 1) dr. Emil Dandea. Di. Dandea 
deschide şedinţa, se procedează apoi la alegerea comitetului. Sunt aleşi: 
preşedinte dr. E, Dandea, vicepreşedinte Ţiganete, secretar. Popoliţa, no- 
tari C. Suciu şi V. Laţiu. 

Se fixează ca local al societăţii sala de întrunire a “gărzii naţionale 


117 
RE RE E ERE E RE 7 E ERE RC E E E CR ZE CR E ERE Ea ORE EEE E E 00 





române. Preşedintele referează despre călătoria sa la Alba-lulia în 1 De- 
cemvrie, ca delegat al tinerimei universitare din Cluj. 

Se decide procurarea statutelor societăţii vechi, a studenţilor români 
din Cluj, precum şi ale altor societăţi literare. Se propune studiarea 
acestor statute şi fixarea statutelor valabile pentru tinerimea universitară 
din Cluj. 

Se hotăreşte trimiterea unei delegaţii la Sibiu pentru a cere lămu- 
riri dela Consiliul Dirigent, referitor la continuarea studiilor. Se acceptă 
în unanimitate propunerea preşedintelui de a cere transformarea Univer: 
sităţii din Cluj în Universitate românească. 

In a doua şedinţă, la 1 Martie 1919, se protestează împotriva „atro- 
cităţilor şi canibalismelor comise de bandele înarmate ale republicei ma- 
ghiare contra populaţiei româneşti paşnice“ şi se ia hotărârea de a primi 
sărbătoreşte pe colonelul francez Trouson, „care vine spre a se convinge 
în persoană despre crimele săvârşite de maghiari.“ 

In 14 Martie comitetul acesta îşi dă demisia şi e ales altul sub pre- 
zidenţia dlui 7. Groza. In urma intervenţiei la Consiliu Dirigent, Socie- 
tatea e recunoscută prin. rezoluțiunea 2636/1019 purtând numele de „So- 
cietatea de Lectură a Studenților Români din Clhij“, pe baza statutelor 
cuprinse în regulamentul din 5 Aprilie 1913. In baza ordinului Consiliu- 
lui Dirigent se pun la dispoziţia societăţii trei camere din casina magna: 
ților. Pentru popota, care se şi înființează, capătă suma de +5.ooo Lei, în 
schimb acest consiliu aşteaptă dela universitari, ca atunci când va cere 
concursul lor, să nu pregete a i-l da. Pentru timpul acela de transiţie 
Societatea de lectură a studenţilor din Cluj desvoltă o activitate remarca: 
bilă. Intreaga viaţă socială şi culturală românească din Cluj e grupată în 
jurul ei. Studenţii sunt preţuiţi cum n'au mai fost de atunci. Intorşi aproape 
toţi de pe front, cu prestigiul datoriei împlinite pentru un vis secular, ei 
lucrează cu entuziasm. Se ţineau şedinţe culturale săptămânale, la care 
se citeau diferite lucrări literare. Din când în când erau şedinţe publice. 
Astfel, la ro Aprilie printr'o şedinţă festivă ţinută în localul societăţii din 
casina magnaţilor, se comemorează moartea lui Gheorghe Coşbuc. So- 
cietatea avea orchestră, cor, aranja conveniri intime. La îndemnul pre- 
fectului judeţului Cluj, tinerii promit să meargă în echipe prin sate, pentru 
a combate bolşevismul şi a îndemna populaţia să subscrie la împrumutul 
unirii. În şedinţa dela 26 Aprilie se aminteşte prima dată despre „chestia 
semilă la noi.“ Acesta e chiar primul punct din program şi se continuă 
şi într'o şedinţă viitoare. 

În semestrul al doilea al acestui an, societatea are r2g membri. In 
şedinţele următoare se agită aranjarea unui congres studenţesc general 


118 











la Cluj. In mai multe şedinţe se discută chestiunea examenelor. Se emite 
părerea de a nu se supune studenţii spre examinare profesorilor unguri, 
ci să se ceară Consiliului Dirigent numirea cât mai în grabă a profesori- 
lor români. Societate, primeşte propunerea preşedintelui de a cere for- 
marea comisiunei examinatoare dintre profesorii români, ce vor fi numiţi. 


In şedinţa din 25 Maiu se iau hotăririle necesare in vederea primi- 
rii MM. LL. Regele Ferdinand şi Regina Maria. Studenţii cu această ocazie 
şi-au făcut datoria. La recepţia din casa judeţului, Regele Ferdinand, 
s'a interesat şi întreţinut mult cu studenţii. La cuvintele omagiale ale pre- 
şedintelui Groza, a dat expresie convingerii că de aci încolo universitarii 
români, nu vor mai fi desconsideraţi, şi, în deplină libertate, vor putea 
să se împărtăşească de cultura românească. Ultimul proces verbal din 
registru, e al şedinţei din ro lulie 1919. 

Toamna, la Universitate, se încep cursurile româneşti în 3 Noemvrie 
prin conferinţa lui Vasile Pârvan „Datoria vieţii. noastre“. La începutul 
noului an şcolar situaţia e complect schimbată. Societatea de lectură a 
studenţilor din Cluj nu mai putea îndeplini noile nevoi. Trebuia organi- 
zat un centru studenţesc, care să reprezinte şi să îndeplinească cu toată 
autoritatea interesele studenţimei.: In 'acest scop conducătorii societăţii de 
lectură, care era singura organizaţie existentă, au dese consfătuiri cu 
dd. profesori Sextil Puşcariu şi N. Drăganu. In urma acestor consfătuiri, 
într'o şedinţa a tuturor studenţilor, convocată la căminul Avram lancu, se 
hotăreşte mutarea Societăţii „Petru Maior“ dela Budapesta la Cluj şi 
adoptarea numelui de Centrul Studenţesc „Petru Maior“. La început a 
“fost o simplă schimbare de nume, căci archiva, biblioteca şi mobilierul 
societăţii nu erau la Cluj. Preşedinte al noului centru e ales în 19 Novem- 
brie tot d. Jon Groza, fostul preşedinte al Societăţii de lectură, dela care 
deţinem mare parte din relaţiile de mai jos. 

În timpul scurt dinainte de vacanţa Crăciunului şi în luna Ianuarie, 
se fac preparativele pentru inaugurarea oficioasă a Universităţii. La ser- 
barea aceasta, studenţii din Centrul „Petru Maior“ iau parte activă. 
În comisia care era însărcinată cu pregătirea serbărilor, centrul era repre- 
zentat prin preşedintele său, d. lon Groza. Insufleţirea de după răsboiu 
era încă proaspătă, bucuria idealului împlinit se simţea pretutindeni, sin- 
ceră şi spontană. Serbarea Universităţii a fost de fapt o a doua desro- 
bire a Ardealului, serbarea desrobirii culturale. La serbări luau parte 
Regele Ferdinand şi Familia Regală, delegaţii  Universităţilor şi a 
statelor amice. Un nou focar de cultură se deschidea în răsăritul Europei 
şi vechile Universităţi, prin delegaţii lor, veneau să-i dorească spor şi să 
imprumute plăpândei ființe, ceva din aureola lor seculară. 


119 











Primirea Familiei regale şi a tuturor delegaţiilor e entuziastă. Au 
fost zile mari acestea, care nu se mai repetă şi care prin spontaneitatea lor au 
arătat că unitatea sufletească e un fapt, că toţi suntem membri unui 
singur trup, de acum uniţi pe vecie. Serbările inaugurării au loc în ziua 
de 1 Februarie, în aula Universităţii. Prezida însuşi Regele Ferdi- 
nand. Rectorul Universităţii, d. Sextil Puşcariu, avea imprejur pe dele- 
gaţii Universităţilor: dd. profesori N. Iorga, D. Gusti, IL. Atanasiu şi 
Tarnawsky. Vorbesc rând pe rând Regele Ferdinand, dd. Sexul 
Puşcariu, Lucian Borcia, miniştri Americei, Olandei, Italiei, Angliei, Fran- 
ței, Spaniei, Poloniei, Cehoslovaciei, Greciei, d. Fougeres, profesor la 
Universitatea din Paris, d. Gillot profesor la Universitatea din Strassbourg, 
d. Chabot profesor la Universitatea din Lyon, delegaţii Universităţilor din 
țară şi d. I. Groza preşedintele centrului, care a asistat la serbări în frun- 
ea unei delegaţii 

In după masa zileia doua (2 Febr.), serbarea propriu zisă a studen- 
țimei, Centrul „Petru Maior“ ţine o şedinţă festivă. la parte, Regele 
Ferdinand, familia regală şi întreaga asistență dela inaugurare. i era dat 
deci Societăţii, care a păzit atâtea decenii cu sfinţenie limba şi istoria 
română, să salute pe primul Rege al tuturor românilor. A fost o emoţio- 
nantă cinste, pe care şi-a îndeplinit-o prin glasul preşedintelui, dl [. 
Groza şi al vicepreşedintelui Neguş. Regele Ferdinand ca răspuns rosteşte 
cuvântarea, cu care deschidem acest Almanah. Fiecare moment era istoric, 
fiecare cuvânt o rugăciune. Ca amintire se prezintă Regelui un act oma: 
gial cuprinzând marile Sale fapte, îndeplinite cu contribuţia tinerilor. 

A doua zi, la vizitarea căminului, unde vorbeşte dl Victor Laţiu, 
preşedintele studenţilor în ştiinţe, la retragerea cu torţe sau la banchete, 
Centrul „Petru Maior“ e tot aşa de demn reprezentat Regele pe deplin 
mulţumit spune cuvintele, care trebuie să fie un continuu imbold: „Am 
toată increderea în viitorul acestei ţări, care are o astfel de tinerime“. 


La 3 Februarie, după terminarea serbărilor, are loc la Cluj o con- 
sfătuire a delegaților tuturor centrelor studenţeşti din ţară, care asistaseră 
la serbări. La această consfâtuire, condusă de preşedintele centrului Cluj, 
se hotăreşte aderarea tuturor centrelor studenţeşti la Uniunea Generală 
a Studenţilor Români şi ţinerea unui congres la Cluj. Congresul însă nu 
are loc primăvara, căci comitetul işi dă demisia. 

In luna Maiu e ales un nou comitet sub prezidenţia diui Octavian 
Puşcariu. In fapte pulsează un ritm nou. Facultăţile ajung in conflict. La 
cererea lor se fac intervenţiuni pentru a câştiga un local propriu, dar fără 
rezultat, Se intervine la începutul noului an şcolar pentru incartiruirea 
studenţilor, căci în urma crizei de locuinţe, aceasta era o problemă destul 


120 








de grea. Se obţin reduceri: la ; reprezentațiile Operei şi ale Teatrului 
Naţional, pi cae „A E, 

- Din nou se pune chestiunea congresului, Preparativele se fac vara 
de către o comisie sub conducerea dlui Sg/imbea, membru în comitetul 
centrului. Congresul are loc în ziua de 12 Sept. Ultimul congres studen- 
țesc, ţinut la Galaţi în timpul neutralității, hotărâse profetic că locul vii- 
torului congres al tuturor studenţilor români va fi Clujul. Ceeace părea 
atunci un vis, era acum o realitate. In Clujul strein veneau crainicii stu- 
denţilor români. Oraşul schimba faţa, luând aspect de sărbătoare. Inaintea 
unei numeroase asistenţe, congresul e deschis în 12 Sept. la Teatrul Na- 
ţional, de către rectorul de atunci, profesorul Dimitriu. Preşedinte al bi- 
roului e ales d. Octavian Puşcariu, preşedintele centrului Cluj. Delegații 
centrelor din ţară salută rând pe rând pe congresişti în numele organi- 
zaţiei lor. Vorbesc apoi primarul oraşului Cluj, d. Octavian Goga, în 
numele guvernului şi d. general Anastasiu în numele corpului VI. Armată. 

Ochi mulţi erau îndreptaţi asupra congresiştilor, Studenţii din întreaga 
ţară se întruneau pentru prima dată, După război circulau doctrine ade- 
menitoare, diferite idealuri de viaţă chemau. Ce drum avea să apuce 
studenţimea? Era, în joc, orientarea viitoare, poate a unei ţări întregi. 
Aci se încep desbaterile care au angajat ani întregi activitatea organiza- 
ţiilor studenţeşti. La desbaterea şi votarea statutelor Uniunii, se discută 
chestiunea naţionalităţii studenţilor, membri ai ei. Unii înțelegeau prin 
„naţional“ legătura de sânge, alţii spuneau că aceasta e o concepţie 
strâmtă. Secolul al XX-lea cere vederi mai largi; membri ai Uniunii vor 
putea fi toţi studenţii cetăţeni români. In timpul discuţiilor acestora con- 
tradictorii, s'a emis o a treia părere, care a început a prinde teren: vor 
putea fi membri ai organizaţiilor studenţeşti, reprezentate în Uniune, 
numai studenţii creştini. Ideea era aruncată de o parte a studenţilor 
ieşeni. De aci încolo discuţiile nu mai pot fi oprite. Şedinţele se sus- 
pendă, se amână, în pauze, sau în decursul vorbirilor chiar, se cântă 
cântece naţionale. Entuziasmul creşte. O idee incepe să prindă rădăcini. 

În restul timpului se discută despre căminuri, cantine, se cere uni- 
ficarea învăţămăntului superior şi reglementarea burselor pentru străinătate. 

Către sfârşitul lui Noembrie, comitetul demisionează. Lucrările 
Centrului sunt conduse un timp de o comisie de verificare. Acum soseşte 
la Cluj biblioteca şi mobilierul centrului, expediate încă în 1919 din Bu: 
dapesta. In 20 Februarie 1g21 se constitue un alt comitet, sub conducerea 
dlui Macavescu. Realizările lui, conform raportului de sfârşit de an, sunt 
următoarelt : 


Obține înlesniri pe căile ferate române, alcătueşte statute, aranjează 


121 











biblioteca, intervine pentru schimbarea regimului căminurilor, ajută cu 
bani peste 400 studenţi, comemorează centenarul lui Petru Maior, par- 
ticipă prin delegaţi la congresul internaţional dela Praga, primeşte o 
echipă de excursionişti francezi, aranjând în onoarea lor o şedinţă festivă, 
primeşte o altă echipă de studenţi italieni. Fondează revista studenţească 
„Lumea Universitară.“ Comitetul acesta funcţionează până în Martie 1922. 


Viaţa studenţească incepe să se închege. În toată activitatea aceasta 
se simte lipsa tradiţiei, dar se lucra cu râvnă pentru crearea ei. Re- 
vista centrului „Lumea Universitară“ începuse să apară având de 
colaboratori, aşa cum e natural, pe profesori şi studenţi. 


Noul comitet, în fruntea căruia era d. Adam Popa, a fost instalat 
sărbătoreşte. lată ce scrie „Lumea Universitară“ Nr. 6. despre această 
solemnitate : 

„In aula înţesată de lume, rectorul anunţă publicului importanța 
actului ce se va sfârşi. Fostul preşedinte al centrului d. M. Macavescu, 
schițează în: câteva cuvinte activitatea desfăşurată de comitetul în fruntea 
căruia a stat timp de mai bine de un an. Trecând în faţa rectorului, 
fostul preşedinte îşi scoate eşarfa tricoloră, insignia demnităţii sale, pen- 
tru a o trece urmaşului său, d. Adam Popa. Momentul acesta cuprinde 
ceva înălţător şi simbolic. Noul preşedinte îşi desvoltă apoi programul 
de muncă. Investirea noului comitet în modul cum s'a făcut, e o sărbă- 
toare a studenţimei clujene şi ceva nemaipomenit în analele studenţimei 
româneşti. Sărbătoarea aceasta pune bazele unei tradiţii.“ 

Noul comitet vrea să dea „caracter cu adevărat studenţesc vieții 
universitare“. La intervenţia comitetului, senatul universitar hotăreşte ca 
ziua de 12 Maiu a fiecărui an să fie sărbătoarea Universităţii din Cluj. 
Prin ea trebuia să se comemoreze preluarea Universităţii, dar trebuia 
să fie totodată sărbătoarea de vară a studenţimei clujene. În anul acesta 
excursia şi serbarea, care trebuia să devină obişnuită, s'a ţinut, dar dintre 
profesorii invitaţi a luat parte numai răposatul Gh. Bilaşco. 


Centrul a luat parte la serbările de ro Mai, apoi la 1 Decembrie, 
la serbările încoronării, cu un număr impunător de studenţi, „cu toate 
tentaţiunile ispititoare ale vieţii politice“. 

„Lumea Universitară“ însă dispare după al şaptelea număr. Secre: 
tarul de redacţie, D. Macavescu, pleacă din Cluj, „lăsând o situaţie cam 
misterioasă în privinţa gestiunei“, cum spune, la depunerea mandatului, 
raportul secretarului. 

Comitetul îşi dă demisia în Decembrie 1922. Extragem din raport: 

„Singurul nostru principiu fundamental a fost unitatea şi colaborarea 
tuturor forţelor, atât ale studenţimii, cât şi ale conducătorilor noştri sufle- 








teşti, în toate împrejurările. Acest principiu a fost greşit interpretat o 
singură dată şi aceasta ne face să ne retragem înainte de vreme. Nu 
ne-am retras însă ca să privim pasivi şi cu invidie calea apucată de Dv. 
Nu. Căci fondul nostru sufletesc a fost unitar, ci am intrat în rândul mul- 
țimii necunoscute şi deacolo înțelegem să continuăm munca începută pentru 
interesul studenţimii noastre“. 





Primirea lui 1. Moţa în gara Cluj Foto Borteş 


Limbajul acesta, puţin cam nelămurit, anunţă mişcările studenţeşti, 
care au ocupat toată activitatea centrului, timp de şaşe ani. Să urmărim 
începutul după raportul d-lui Zimi/ Pascu, ajuns mai târziu preşedinte al 
Centrului. 

„După război se strecuraseră în ţară o mulțime de evrei, care mo- 
nopolizau viaţa economică. Alături de cei vechi, procentul faţă de totalul 
populaţiei țării, era ameninţător. Acest număr creştea şi in universităţi, 
lucru de care era să se resimtă cultura românească în viitor. In deo- 
sebi la facultatea de medicină dela Universitatea din Cluj, unde majori- 
tatea o formau evreii, situaţia a ajuns foarte gravă. Aceştia, cu o obrăz- 
nicie şi neruşinare proprie acestei naţiuni, retuză, — pe motivul că re- 
ligia mozaică nu admite —, disecarea singurului cadavru jidovesc ajuns 
pe masa de disecţie. In fata jignirilor care se aduceau zilnic studenţilor 
români, oare nu era pe deplin justificată revolta ce ie cuprinsese sufle- 
tele, mai ales când păsurile lor erau nesocotite de către insăşi autorită- 
țile universitare, Provocările şi ofensele zilnice puteau oare rămâne fără 


123 








nici un răspuns? Răspunsul l aţi dat Dv. atunci când în zilele de 27—28 
Noembrie 1922, studenţii evrei au fost alungaţi dela cursuri şi atunci 
când, cu ocazia manifestaţiei din seara zilei de 27 Noembrie, redacția şi 
tipografia ziarului evreesc „Uj Kelet“, au fost distruse. 

Peste două zile, continuă d. Pascu, la cererea unui grup de stu: 
denţi este convocată adunarea generală a Centrului Studenţesc „Petru 
Maior“, pentru a căuta soluţia in conflictul isbucnit intre studenţii creştini 
şi evrei. Studenţii prezenţi în număr cum nu se mai văzuse la adunările 
Centrului umpleau sala Nr. IV a Facultăţii de Litere şi culoarele. 





OCTOMBRIE 1924 Foto Borteş 


Intr'o atmosferă incărcată şedinţa se deschide în prezenţa d-lui pro- 
fesor luliu Haţieganu, delegat din partea Senatului Universitar pentru a 
cunoaşte din însăşi discuţiile şedinţei, dorințele şi adevăratul spirit de 
care e animată studenţimea română. După discuţii lungi şi de o vehe- 
menţă necunoscută până acuma, chestiunea fiind luminată din toate 
punctele de vedere, noaptea târziu se aduce hotărârea, concretizând 
punctul” de vedere al studenţimei clujene, pentruca în câteva zile să fie 
adoptată de întreaga studenuime din ţară şi care se poate rezuma în 
următoarele trei puncte: 


124 

















1. Studenţimea română cere ca la înscrierea studenţilor în Universi- 
tate, să se țină seamă de principiul „numerus clausus“ adecă studenţii 
evrei să nu mai fie primiţi în universitate, decât în proporţie cu populaţia 
ce o reprezintă. 








Pe strada Regele Ferdinand Foto Borteş 


2. Studenţii evrei să nu disece decât pe cadavrele coreligionarilor 
lor, iar întrucât nu vor aduce cadavre, să fie opriţi dela disecţie. 





Studenţimea manifestând pe străzile Clujului Foto Borteş 


3. Centrul Studenţesc va căuta a obţine adeziunea tuturor studen- 
ților români dela celelalte Universităţi, la hotărârile luate.“ 








În urma acestor hotărâri comitetul işi dă demisia, se alege o co: 
misie interimară, iar la ro Decembrie delegaţii tuturor centrelor studen- 
țeşti adunaţi la Bucureşti se declară solida cu centrul Clui. Se redactează 
un memoriu care e înaintat miniştrilor de instrucţie, interne şi justiţie. 
Guvernul răspunde printrun comunicat, care e privit ca refuz. Răspunsul 
strânge şi mai mult rândurile studenţilor. Profesorii universitari intervin 
de nenumărate ori, totuşi studenţii nu cedează. De aci încolo istoria Cen- 
trului „Petru Maior“, e istoria unei mişcări, care se lărgeşte mereu, până 
la un moment dat câştigă importanţă pentru ţara întreagă. 


Oameni cunoscuţi în viaţa noastră culturală şi politică şi-au spus 
părerea despre această mişcare. Unii încercau s'o justifice cu statistici, 
alţii liric, alţii o detestau. Ea era însă o realitate şi avea anumite cauze 
adânci, care trebuiau şi mai trebuesc încă remediate de cei chemaţi. Dl 
profesor Andrei într'un studiu mai lung asupra mişcărilor sociale şi po- 
litice ale tinerimei remarcă un lucru bine cunoscut şi peste tot atirmat 
cu tărie de tineri „tinerii de azi, crescuţi in război, observă mai bine 
realităţile decât cei de dinainte de război, sau decât bătrânii“. 

Realităţile erau intuite, mişcarea pornită, lipsea însă omul de mare 
cultură, sincer şi întreprinzător, care să îndrume elanul general spre opere 
constructive. Studenţii lau căuţat. le părea uneori. că l-au găsit, era însă 
o simplă înşelăciune, căci idolii făceau politică iar oamenii cu autoritate 
Şi sinceri, erau excluși dela conducere, după un sistem devenit tradiţional. 
Nu mai intrăm în amănunte. În ocaziile acestea s'a dat dovadă de sacri: 
ficiu şi curaj. Studenţii erau sinceri şi credeau că au o menire. Nu e da: 
toria fiecărui om să creadă că are o menire şi să lucreze sincer pentru 
realizarea ei? 

In invălmăşeala cea mare, abil exploatată şi de prieteni şi de duşmani, 
trebuia o orientare. A dat-o din închisoarea Vacăreşti d. Jon /. Moza, ajuns 
între timp preşedinte al centrului, printr'o scrisoare din 21 Novembrie 
1923. În rezumat spune următoarele : 


„Lupta începută trebuie continuată. Izbânda universitară (chestia pro: 
porționalităţii) se va ajunge însă numai odată cu rezolvarea intregei ches- 
tiuni a străinilor din România. De aci necesitatea de a se alătura unei 
organizaţiuni care urmăreşte scopul acesta. Alegerea trebuie să se facă 
cu foarte mare grije, căci toate organizaţiunile existente au defecte. In 
caz că nu se va găsi nici o organizaţie potrivită, studenţii trebuie să ră: 
mână independenţi, mărginindu-se la opera de propagandă naţională şi 
mai ales antisemită. „Atât în unul, cât şi în celalalt caz însă, sunt de pă- 
rerea mea veche: trebuie ca studenţii naţionalişti din Cluj (adecă adepţii 
doctrinei naţionaliste, idiferent de oamenii dela care porneşte) să se con: 








stitue, cu orice riscuri provenite dela regulament, într'o asociație separată 
de centru. Centrul va continua să existe ca organizaţie a tuturor studen- 
ților, independent de convingeri. În asociaţie însă nu vor intra decât na- 
tionalştii hotăriţi pentru luptă, până la unul“. 

Sugestiunile acestea insă n'au fost urmate. Centrui devine organ 





1o DECEMBRIE 1926 Foto Borteş 


politic al studentilor antisemiţi. Posturile de conducere sunt monopolizate 
de studenţii care aveau uneori reale, calităţi, alțeori însă numai pe aceia 
de a fi membri ăi“ mişeănii. rineaza! 6 venimente “eintostute: inchiderea 
Universităţii, disolvarea centrului, greve, congresele dela Iaşi şi Oradea. 





Manifestaţie cu ocazia procesului optanţilor Foto Borteş 


Solidaritatea se manifestă mai mult ca niciodată, dar politica face ravagii 
şi lucrurile merg din ce în ce mai rău. Nu se mai putea urmări nici o 
altă acţiune. Comitetul dlui V. Voveanu inaugurează un cerc de studii, 


ti 
197 








el rămâne însă la a doua conferinţă. Şi totuşi el trebuia să dea mişcării 
studenţeşti tocmai ceeace lipsea mai mult: orientarea bazată pe cercetări 
şi concluzii, scoase din fapte. Se fac manifestaţiuni în chestiunea optanţi- 
lor, se desvăleşte o placă comemorativă tânărului inartir Octavian Petro- 
vici, ucis mişeleşte de o bandă de săcui în 1918. Biblioteca centrului e 
aranjată şi catalogată. În timpul cât e preşedinte, d. Emil Pascu face pri- 
mele demersuri pentru a putea construi la Cluj o mare casă a studenţimei, 
care să fie totodată şi sediul centrului, şi un sanator la Borsec. Urmaşii 
nu mai continuă în direcţia aceasta. E adevărat că, uneori, nu din vina 
lor. Legându-se de o fracțiune politică, mişcarea studențească trebuia să 
aibă soartea acesteia. Nu mai era independentă, alţii aveau firele în mână. 
An de an decăderea se vede. Mai ales dela amestecul, în afacerile stu- 
denţeşti, şi a altor partide, care căutau aderenţi şi unelte. La sfârşit ni- 
meni nu mai are încredere în iniţiativele studenţeşti. Masa mare, după 
trecerea entuziasmului e desorientată, iar în urmă se desinteresează, Acti- 
vitatea ultimelor două comitete conduse de dnii /Jvaz şi Viaican este jude- 
cată aspru. 2 


Rezultatele mişcării studenţeşti ? Se vor fixa cu obiectivitate abia în 
viitor. Acum putem spune următoarele: în 1919—1920 la Universitatea din 
Cluj erau 450 evrei, în 1920-1021 numărul crescuse la! 689, în 1927— 
1928 au fost 151. Câţi dintre ce. plecaţi urmează la Universităţi străine? 
Câţi se întorc :napoi cu prestigiul studiilor făcute în străinătate? E o 
problemă aceasta care ar merita să o cercetăm puţin, dar datele ne lipsesc. 
E incontestabil că frământarea acestor şase ani a fost plină de curaj. Exista 
şi mai este încă, un pericol pe care l-a semnalat: S'au găsit oameni care 
şi-au însuşit părerile studenţilor. E datoria lor să găsească soluţiile practice 
şi e datoria studenţilor să se pregătească pentru momentul când vor ajunge 
ei în viaţă. /nfoarcerea la carte nu mai trebuie să fie tulburată de nimeni, 
tar după terminarea studiilor nimic nu trebuie să împiedece pe studenți 
de a fi oameni adevăraţi, care nu admit compromisuri nici în idei şi nici 


în fapte. 


* * * 


În urma ultimelor evenimente Centrul „Petru Maior“ nu mai putea lu- 
cra, Conducătorii de până acum erau izolaţi de masa studenţimei, nu mai 
aveau încrederea nimânui şi nici teren de activitate. In situaţia "aceasta, 
societăţile pe Facultăţi şi Academii intervin energic şi, prin preşedinţii 
lor, iau în mână conducerea centrului. Opoziţie nu e, foştii conducători 
cedează. Graţie acestei acţiuni, azi ne aflăm din nou în faţa unor schim- 
bări, care trebuie să însemneze o normalizare a vieţii studenţeşti. Comi- 
tetul care stă acuma în fruntea Centrului e următorul: 








128 





Preşedinte: Liviu Gomboş, vicepreşedinte lulian G. Russu, secretar 
general Aurel Boeriu, secretari Vasile Hossu, Liviu Buzdug, Ion Râpeanu, 
casier Radu Ghiulea, controlor Silviu Suciu, bibliotecar Aurel Tămăşoi, 
vicebibliotecar Vasile Orosan, archivar Nicolae Laslo, econom Viorel Tă- 
nase, membri în comitet Gherasim Pintea, Mihail Balea, Octavian Stanca şi 
loan Dăncilă. 

Centrul funcţionează, în baza statutelor votate în 1925 şi poartă titlul 
complect de Societatea Academică „Petru Maior“; Asociaţia Generală a Stu- 





1928. Foto Borteş 


denţilor Creștini din Cluj. Printr'o hotărâre a Tribunalului Cluj din 1925 
e recunoscut persoană juridică totuşi la Grefa Tribunalului incă nici azi 
nu e înregistrat. 

Biblioteca e compusă din 2711 volume, iar în casă are de prezent 
170.000 Lei. 

Localul în “care se află, pus gratuit la dispoziţie de Primăria Clui, 


e necorespunzător. 
In baza statutelor, sunt membri ai centrului fozi studenţii creştini, 
care urmează la Universitatea, sau la una din Academiile din Cluj. 


* * * 


Ce a fost „Petru Maior“ la Budapesta? 


„Câtă vreme în curs de mai multe decenii, o mare parte din tinerii 
români din ţările supuse coroanei ungureşti, erau siliţi a culege diplome 


129 











la Budapesta, conducătorii societăţii au ştiut să le asigure ceeace le era 
mai necesar decât diplomele câştigate dela profesori streini: ace/ znedru 
românesc de care aveau nevoie pentru păstrarea sufletului românesc. (N. orga). 

Societatea „Petru Maior“ e de zece ani la Cluj. În timpul acesta incă 
nu şi-a găsit un teren rodnic de activitate. Rămânând naţională şi creş: 
tină, noii conducători, de comun acord cu dd. profesori, pe care-i aşteptăm 
să coboare prin fapte între studenţi, trebuie săi dea orientarea cerută de 
realități. Formula desigur e vagă, aci insă nu poate avea loc expunerea 
unui program. El va eşi din colaborarea tuturor şi cât mai repede. E în 
joc prestigiul Universităţii şi al şcolilor superioare din Cluj şi bunul nume 
al unsi societăţi cu rost în trecut. 

Octavian F. Popa. 


=0: 


Societăţile Studenţesti 


pe facultăţi si Academii 


133 








Societatea Studenţilor în Drept 


Anul înființării: 1919 


Îndată după deschiderea Universităţii Naţionale a Daciei Superioare 
studenţimea română s'a constituit în diferite societăţi, fie pe facultăţi fie 
pe regiuni. 

In acelaş timp se organizează şi Centrul Studentesc „Petru Maior“, 
asociaţia generală a studenţilor creştini din Cluj, având 'olul de a da 
directivele de conduită şi atitudine studenţească. 

In urma acestui curent general de asociere sa inființat şi Societa: 
tea Studenţilor in Drept, în ședința de constituire din 13 Novembrie 
1919, cu scopul de a satisface exigenţele de ordin profesional ale stu: 
denţilor dela facultatea de drept, de a stimula desvoltarea unei solidari- 
tăţi mai ample între membri ei şi de a stabili relaţii cât mai strânse în- 
tre studenţime şi lumea juridică extrauniversitară. 

Intru cât a reuşit a satisface acestor deziderate se va fixa obiectiv 
în cele ce urmează. 

Greutățile începutului nu au lipsit. Primului comitet, al anului 1919 
—20, compus din următorii studenţi: dl Avram Ursuţiu, preşedinte; dl 
Titu Spornic, vice-președinte; dl Octavian Buzec, secretar general; dl 
Adam Popa, notar; dl Ovidiu Ioan, controlor; dl Victor Cormoş, cassier; 
dl Dumitru Novăcescu, bibliotecar; — i-a revenit cu prisosință această 
operă a începutului. 

Numărul membrilor Societăţii, din cauză că cei mai mulţi studenţi 
se află departe de universitate, siliţi fiind la aceasta de dificultăţile exis- 
tenţei, abia s'a urcat în semestrul II al anului la roz. Se ţin în total 8 
şedinţe plenare, discutându-se diverse chestiuni de administraţie internă 
şi de viaţă profesională. 

Fondul Societăţii stă relativ destul de bine şi s'a întreprins augmen- 
tarea lui prin colecte. Pentru buna funcţionare a mecanismului intern al 


Ni 


134 








Societăţii se redactează statutele, care sunt aprobate de adunare şi de 
forurile universitare. 

În anul 1g20—21 activitatea Societăţii continuă sub prezidenţia dlui 
V. Colcer. În acest timp este de remarcat faptul că Societatea noastră 
primeşte din partea Decanatului Facultăţii o cameră în palatul Universi- 
tăţii, în care se instalează sediul, împreună cu biblioteca fostei Reuniuni 
de ajutor a studenţilor maghiari, constătătoare din 1108 volume. Numărul 
şedinţelor ţinute este 8. 

Conform unui obiceiu ce se crease în sânul studenţimii, obiceiu de: 
venit tradiţie, Societatea aranjează o serată dansantă, care pe lângă 
educaţia socială a studentului oferă în acelaş timp şi un câştig material, 
constituind o sursă principală de venit pentru fondurile ei. 

Simţindu-se necesitatea stabilirii unui contact mai serios între 
studenţii dela provincie şi cei din centru, precum şi între studenţii dela 
facultatea noastră şi cei dela facultăţile de drept din Bucureşti, laşi, 
Cernăuţi, se iau toate măsurile în consecinţă. | Se, lansează chiar ideia unei 
federaţii a studenţilor în drept din ţară. 

Anul 1g2r—22 sub prezidenţia Dlui Oliviu Răhăianu, nu se evi- 
denţiază in afară de activitatea normală, strict profesională, prin în- 
făptuiri mai importante. In 17 Decemvrie 1921 se propune înfiinţarea 
unui buletin al studenţilor în drept, un deziderat rămas în faza intenţiilor. 
Apariţia revistei culturale „Lumea Universitară“ în anul 1922, sub egida 
Centrului Studenţesc „Petru Maior“ marcheză un eveniment important 
în viaţa studențească. La „pagina studenţilor în drept“ colaborează şi 
membrii Societăţii noastre. 

Cu anul 1923 intrăm în era manifestaţiilor mai acute ale mişcării 
studenţeşti creştine, la care participă şi Societatea studenţilor în drept. 
Nu vom face aici aprecieri asupra acestor mişcări generale. Ritmul vre: 
mii era de aşa natură şi faptul că s'au produs este în orice caz sim- 
promatic. 

Din aceste motive, gestiunea comitetului continuă până în anul 1925, 
sub prezidenţia dlui Emil Pascu. Cu tot timpul tulbure, Societatea îşi 
continuă activitatea, inaugurând printre altele o serie de conferinţe juri- 
dice. Prima conferinţă de această natură o ţine dl profesor dr Traian 


135 








Pop, tratând despre dactyloscopie. In ce priveşte biblioteca, ea s'a mărit 
prin cărți donate de Ministerul Justiţiei şi prin subvenţia Ministerului 
Instrucțiunii Publice, în suma de rzooo Lei. 

Un capitol esenţial al activităţii Societăţii îl formează litografierea 
şi editarea cursurilor ţinute de dnii profesori ai facultăţii. Dat fiind fap- 
tul că manualele tipărite lipseau, sau erau manuale străine, editarea lor 

Zi mut: alee 





Universitatea „Regele Ferdinand“ din Cluj Fotofilm 


a constituit o reală şi binevenită contribuţie la facultatea învăţământului 
juridic. In vederea acestui scop sa achiziţionat un aparat de multiplicat 
cursuri în valoare de 28ooo Lei. Printre cursurile editate în acest timp 
aflăm: „Regimul fonciar“ şi „Legea persoanelor juridice“ de dl prof. dr. 
Camil Negrea. 

In senzul ajutorării studenţilor, s'au făcut intervenţii la Direcţia 
C. F. R. pentru eliberarea unor bilete cu reducere pe căile ferate, iar 


136 














pentru ajutorarea sfudenţilor bolnavi s'a acordat o sumă de zooo Lei sa- 
natorului dela Colibiţa. In conformitate cu statutele, sa ţinut primul bal 
al juriştilor. 

In anul 1925 —26 funcţionează ca preşedinţi ai Societătii Dnii Augu- 
stin Bidian şi loan Olteanu. Numărul şedinţelor este rr. Se proiectează 
o excursie în străinătate, dar fără rezultat, din cauza cheltuelilor prea 
mari ce ar fi necesitat. 

Sub prezidenţia D-lui Caius Bardoşi, in anul şcolar 1026-27 fondul 
Societăţii se măreşte prin câteva ajutoare primite şi anume: dela Minis- 
terul Cultelor roooo Lei dela Primăria Lugoj 2000 Lei, iar dela Primăria 
Baia-Mare rooo Lei. Tot în acest an se tipăreşte cursul: „Posesiunea“ al 
Dlui profesor dr. Camil Negrea şi „Economia politică“ a Dlui profesor 
dr. D. B. Ionescu. Se face o excursie de studiu la penitenciarul din Aiud 
şi la institutul corecter din Gherla, sub conducerea Dlui profesor dr. 
Traian Pop. 

In anul 1927-28 Societatea, are; ca preşedinte pe D-l Titu Onişor. 
In acest interval s'a ţinut Congresul general studenţesc dela Oradea, la 
care au participat şi delegaţii noştri. Intre realizările acestui an trebue 
să amintim posibilitatea acordată rigorozanţilor din partea Consiliului Fa- 
cultăţii, de a scinda rigurosul istoric, în urma cererii înaintate în acest 
senz. Pentru bibliotecă s'au cumpărat cărţi în valoare de 5ooo Lei, iar 
Curtea de Apel Cluj a binevoit a ne dona go volume. Din cauza tulbu- 
rărilor studenţeşti obişnuitul bal nu s'a putu ţine. 

In cele ce urmează rămâne să fixăm succint activitatea Societăţii în 
anul universitar curent, până în momentul de faţă. 

Comitetul Societăţii a fost compus din următorii studenţi: Artur An- 
derco, preşedinte: Mihail Marina, vicepreşedinte; Nicolae Comşa, se- 
cretar general; loan Tuţurea, casier; Virgil Hodor, controlor; loan 
Seracin, bibliotecar; Aurel Tămăşoiu, vicebibliotecar; Octavian Handa 
şi Horia Stanca, secretari de şedinţă. 

O realizare fericită pentru Societate este mărirea numărului mem- 
brilor. În acest scop sa recurs la incassarea obligatorie prin Secretariatul 
Facultăţii a taxei de membru deodată cu înscrierea, ajungând astfel la un 


137 











număr de 835 membri, contribuindu-se în mod simţitor la ridicarea veni- 
tului material al Societăţii. 

In direcţia operei de ajutorare studenţească, Comisia de ajutor, care 
funcţionează alături de Comitet, sub prezidenţia dlui Silviu Suciu, şi-a 
amplificat atribuţiile, însuşindu-şi între altele rolul de a servi ca birou de 
informaţii pentru studenţii dela provincie, în orice chestiuni de interes 
profesional. 

Ivindu-se necesitatea redactării unor noui statute, din cauza exigen- 
țelor recente şi din cauza intenţiei de a ridica Societatea la rangul de 
persoană juridică, s'a formulat un proiect, care fiind votat de adunarea 
generală mai rămâne să fie aprobat de forurile universitare. Tot în legă- 
tură cu acestea, s'au redactat regulamente speciale de funcţionare a lon- 
dului de împrumut şi a bibliotecii. 

Biblioteca a fost mărită cu cărţi în valoare de 10.000 Lei, iar la 
Ministerul Instrucțiunii Publice s'a intervenit pentru acordarea unei sub- 
venţii în acelaş; scop. Actualmente biblioteca dispune, de 1780 volume. 
Prin solicitudinea Dlui Decan al Facultăţii, dr. Victor Onişor, ni sau pus 
la dispoziţie toate exemplarele duble din seminariile de drept administra- 
tiv şi istoria dreptului, în afară de cele de sus. Aducem viile noastre 
mulțumiri D-lui Decan, pentru interesul ce-l manifestă faţă de So- 
cietate. 

Tradiţionalul bal al juriştilor ne-a adus un beneficiu de 15511 Lei. 


In ce priveşte activitatea extrauniversitară, Societatea studenţilor în 

) drept fiind limitată la rolul ei strict protesional, nu s'a manifestat în mod 

deosebit. Trebue să amintim totuşi colaborarea cu „Astra“, pe tinipul 

prezidenţiei la secţia Cluj a Dlui profesor Marin Ştefănescu. Actualmente 

se iniţiază atari colaborări din partea Dlui profesor dr. Iuliu Haţieganu, 

la carea fost invitată şi Societatea noastră în vederea ţinerii unor confe- 
rinţe printre muncitori. 

Situaţia materială este relativ destul de bună. Capitalul actual se 
cifrează la suma de loo.ooo Lei, depuşi la banca „Albina“ din localitate. 
Despre subvenţiile primite am făcut amintire în cadrul fiecărui exerciţiu. 
Fondurile se utilizează pentru acoperirea cheltuelilor generale de ad- 


138 








ministraţie, pentru întreţinerea şi sporirea bibliotecii, pentru ajutorarea 
studenţilor, cu titlu de imprumut şi pentru orice alte necesităţi survenite. 

Tendinţa actuală a conducătorilor este de a desvolta cât se poate 
mai mult opera de ajutorare sub formă de imprumuturi acordate de 
către comisia de ajutor. Acesta cu atât mai vârtos cu cât avem în a- 
ceastă direcție exemplul instructiv al fostei „Reuniuni de ajutor“ a 
studenţilor maghiari, care a funcţionat la facultate din anul 1876 până în 
momentul preluării Universităţii de către români, având unicul scop pre- 
conizat mai sus. Circulaţia împrumuturilor se urcă la peste 40.000 Lei în 
acest an. 

Pentru funcţionarea internă, Decanatul ne-a pus la dispoziţie incă 
din anul 1920, o cameră unde se află biblioteca, secretariatul general, 
casa şi comisia de ajutor. Şedinţele însă în lipsă de local propriu, le, 
îinem, ca şi celelalte societăţi, în sălile de curs ale facultăţii. 

Societatea studenţilor în drept a participat, prin delegaţii ei, şi la 
marile svenimențe, naţionale, ale, încoronării, la; serbările; lui Avram Iancu 
etc. Deasemenea a luat parte activă la manifestaţiile studenţeşti naţionale, 
care erau în spiritul timpului. Unii dintre conducătorii noştri au ajuns 
preşedinţi ai Centrului Studenţesc „Petru Maior“. 

Cu acestea am terminat activitatea propriu zisă a Societăţii noastre. 

Dacă nu s'au putut realiza în întregime dezideratele, pentru care a 
luptat an de an Societatea Studenţilor în Drept, explicaţia o aflăm atât în 
faptul că majoritatea membrilor ei, în urma situaţiei materiale şi a greu- 
tăţilor de existenţă, au fost siliţi să rămână departe de Universitate, — 
cât şi în lipsa unui local propriu în care prin conveniri colegiale, confe- 
rinţe şi serbări să se poată desvolta spiritul de coheziune, necesar unei 
rodnice activităţi comune. | 

Incheind această sumară expunere retrospectivă, care involvă în sine 
speranţele şi înfăptuirile alor zece ani de activitate a Societăţii Studenţilor 
în Drept, — dorim posterităţii o perseverenţă şi mai mare în continuarea 
muncii antecesorilor, pentru promovarea intereselor profesionale şi ridi- 
carea prestigiului societăţii din care facem parte. 


=02 


139 











Societatea Studenţilor în Filozofie 
și Litere 


Anul înfiinţării: 1919 


Deschizându-se în toamna anului 1919 cursurile Universităţii româ- 
neşti din Cluj, numărul studenţilor români dinainte de Unire a sporit 
considerabil, cu toţi aceia pe care şoviniste persecuții îi împrăştiaseră 
până la cele mai îndepărtate Universităţi din Austria sau Germania, cu 
elementele proaspete ieşite din liceele româneşti sau străine, cu toţi aceia 
pe care mai înainte vitregia vremurilor sau lipsa mijloacelor îi împiede- 
case să înainteze spre învăţământul superior înpotmolindu-i prin obscure 
birouri provinciale; şi, cu tinerii, din, Ţara: Veche, pe care farmecul idea- 
lului împlinit îi atrage la Universitatea Ardealului. 

Astfel icoana vieţii universitare ce schimbă cu totul şi în locul unei 
singure societăţi existente înainte de Unire, cu scopul de-a infrăţi pe toţi 
studenţii români, pregătindu-i pentru idealul comun al întregirii neamului, 
apar acum multiple societăţi studenţeşti, cu scopuri nouă şi variate. Pri- 
mele organizaţii care apar sunt societăţile pe facultăţi, în care studenţi- 
mea se constitue cu scopul de a-şi apăra interesele profesionale şi a da 
posibilitate membrilor să-şi desvolte prin intermediul şi în sânul societă- 
ților cunoştinţele de specialitate. 

Aşa ia fiinţă şi „Societatea Studenţilor în Filozofie şi Litere“ în 13 
Noembrie 1919. Şedinţa de constituire o conduce Dl Victor Laţiu, stu- 
dent în ştiinţe, trimisul vechei societăţi a studenţilor români din Cluj, 
căci organizaţia anterioară avea nu numai experiența dar şi datoria de-a 
da noilor veniţi pe băncile universitare îndrumările necesare viitorului. 

In aceeaş şedinţă se face alegerea unui comitet provizor, însărcinat 
cu pregătirea unui proect de statute, sub prezidenţia Dlui Vichentie Ar- 
deleanu, proect care se votează în şedinţa extraordinară din 19 Decem- 
brie 1919 şi intră în vigoare, dăinuind — cu mici modificări făcute în 


140 











cursul anilor — până astăzi. Tot atunci comitetul provizor se complec: 
tează şi se constitue definitiv conform statutelor în felul următor: 

Preşedinte Vichentie Ardeleanu, vicepreşedinte Coriolan Toma, se- 
cretar-general Nicolae Jucu, casier Grigorie Raţiu, bibliotecară Cornelia 
Rebreanu, controlor lon Muşlea, secretari de şedinţă loan Bârzu şi 
Petru Petică. 

Comisia artistico-literară : Nicolae Vasiu, Maria Lipăneanu şi Vale- 
ria Branişte. 


Activitatea unei societăţi este avânt şi idealism, este suflet fărâmiţat 
zi de zi, lucruri care nu se pot prinde în paginile seci şi puţine ale pro- 
ceselor verbale. Istoricul, din pulsul vieţii actuale trebue să deducă fră- 
mântările trecutului şi să însulleţească cu pătrundere slova moartă a 
rapoartelor. E ceiace se va încerca in paginile care urmează. 


La începuţul existenţei sale societatea s'a: mărginit să continue felul 
vechiu de activitate al societăţi studenţilor români din Cluj dinainte 
de război, acela de a ţine şedinţe literare şi artistice, unde se citeau pro: 
ducţii originale, critici, conferinţe, se făceau coruri, se recitau poezii etc, 
Era tradiţia moştenită dela societăţile româneşti din Austria şi Ungaria, 
„Petru Maior“ (Budapesta), „lulia“ (Cluj), „România Jună“ (Viena), „Juni- 
mea“ (Cernăuţi), — singura activitate posibilă şi necesară, căci numai la 
aceste şedinţe studentul eliberat pentru o clipă de grija cursurilor în 
limbi străine putea gusta farmecul — de scurtă durată — al vorbei şi 
obiceiurilor româneşti. 

Vechile preocupări erau prea proaspete în mintea tuturora ca ele 
să se schimbe deodată. Cu timpul insă sau îmulţit şedinţele administra 
tive iar partea literară — spre paguba societăţii — a scăzut; grijile şi 
preocupările profesionale au precumpănit şi, în caracterul ei a intervenit 
o nouă orientare. 

Rolul societăţi de-aici înainte este să solidarizeze pe toţi studenţii facul- 
tăţii în jurul ei pentru a interveni cu eficacitate când interesele lor sunt 
primejduite, să întreţină legături cu organizaţiile similare din ţară, să 
dea directive în chestiuni profesionale, dar mai ales să creeze o atmos- 


141 











feră de senină prietenie între studenţii facultăţii şi de binevoitoare înțe- 
legere şi conlucrare între profesori şi studenţime. 

Şi conducătorii s'au achitat cu vrednicie de mandatele lor. Prin frun- 
tea societăţi au trecut în cei zece ani dela infiinţare, intensificând an de 
an activitatea şi îndreptăţiţi la binemeritată menţiune următorii preşedinţi: 

1919—20 Vichentie Ardeleanu, 1920 —21 Damaschin loanovici, 1921 —22 
St. Dragnea, 1922—23 + Gheorghe Bănuţiu, 1923—24 Nicolae Buta, 
I924—25 sem. |. Olimpiu Boitoş, sem. Il. Vladimir Hartia, 1925—26 sem. 
I. Iosif Duma, sem. II. Miltiade Cuparencu, vicepreşedinte, ca girant, 
1926—27 Aurel Decei, 1927 -28 până în August Teotil Bugnariu, (See 
Decembrie Vasile Scurtu. 

* 

Raportul Societăţii Studenţilor în Filozofie şi Litere cu organizaţiile 
similare din Cluj şi restul ţării a fost în tot cursul anilor intim şi prietenesc, 

Faţă de mişcările studenţeşti legăturile cu centrul studenţesc „Petru 
Maior“ au fost câtva timp încordate din cauză că studenţimea facultăţii 
de filozofie şi litere — având întotdeauna convingerile celui. mai nestră- 
mutat naționalism — n'a aprobat procedeele vechilor revendicări, căutând 
să convingă pe conducătorii centrului că în cadrele naţionalismului desă- 
vârşit nu se poate activa în Universitate ci în viaţă; că anii de studiu nu 
trebuie să fie decât un acumulator al naţionalismului şi patriotismului 
care să pornească mai târziu pe viitorul cetățean pe drumul marilor rea- 
lizări. Trecerea timpului a confirmat vechile păreri ale conducătorilor 
noştri şi astăzi societăţile studenţeşti deplin solidarizate lucrează la resta- 
bilirea creditului studenţimii române. 

In ordinea realizărilor profesionale, Societatea a intervenit cu efica- 
citate pentru regulamente de studii şi practică pedagogică, pentru sesiuni 
de examene, pentru modificarea dispoziţiilor regulamentului învăţământu- 
lui secundar privitoare la examenul de capacitate, etc., având întotdeauna 
alăturea de ea societăţile studenţeşti cu interese comune. 

Activitatea literară — de societate de lectură — a continuat din ce 
în ce mai puţin. În locul ei societatea a organizat serii de conferinţe cu 
concursul profesorilor facultăţii noastre, ai Universităţilor din ţară şi din 
străinătate, prin intermediul decanatului facultăţii. 


142 








S'au ţinut şi câteva şedinţe literare festive : pentru comemorarea lui 
Alexandru Vlahuţă, în 1919, în memoria lui Vasile Alecsandri, în 1921 şi 
pentru sărbătorirea a şaizeci de ani de viaţă a dlui I. Al. Brătescu-Voi- 
neşti, în 1928. 

In 1924 societatea a dat larg concurs cercului regional „Junimea 
Sătmăreană“ pentru aranjarea unui festival în memoria marelui luptător 
naţional Vasile Lucaci, 


In toamna aceluiaş an preşedintele societăţii, dl Nicolae Buta — cu 





Excursionişti în gara Feteşti, 


ocazia serbărilor centenarului lui Avram lancu — a ţinut o înflăcărată cu: 
vântare deasupra mormântului eroului, la “Țebea, în calitate de reprezen- 
tant al întregei studenţimi ardelene. Monografia sa istorică „Avram lancu“, 
tipărită cu acel prilej, a fost premiată de Institutul de Istorie Naţională. 

Pentru statua lui Mihail Eminescu şi pentru bustul profesorului Va- 
sile Bogrea societatea a colectat la diferite ocazii sume importante. 

A contribuit în largă măsură la opera de culturalizare a poporului, 
întreprinsă de diversele organizaţiuni, trimițând conferenţiari la şezătorile 


143 , 








organizate de „Astra“, de „Liga Culturală“ sau de cercurile studenţeşti 
regionale. 

Preşedintele societăţii a reprezentat în Mai 1924 studenţimea arde: 
leană la serbările organizate de „Astra“ în Bucureşti cu prilejul vizitei 
ei în Capitală. 

Un capitol de activitate tot atât de important este acela al excursii 
lor. S'au organizat trei excursii în ţară şi una în străinătate. 

In vara anului 1924 s'a făcut o excursie în Bucovina (Cernăuţi— 
Rădăuţi — Suceava — Vatra-Dornei, Mănăstirile Putna—Suceviţa—Humor— 
Mirăuţi— Voroneţ), în 1925 în Dobrogea şi sudul Basarabiei (Bucureşti— 
Constanţa —Sulina--Galaţi—Brăila—Ploeşti—Sinaia—Braşov), iar în 1926 
în Banat  (Timişoara—Reşiţa— Sarmizegetusa—Caransebeş— Mehadia— 
Orşova—Ada-Kaleh—Drenkova— Turnu-Severin — Sibiu.) 

Comitetul anului 1926—27 a organizat o excursie la Constantinopo!, 
la care au participat 19 studenţi şi studente. În anul curent sa iniţiat o 
serie de excursii, în, împrejurimile Clujului. | 

Pentru realizarea tuturor acestor excursii societatea s'a bucurat de 
ajutorul efectiv al profesorilor facultăţii. Unii dintre profesori stând în 
fruntea unor departamente în diferite guverne au avut o deosebită grijă 
pentru studenţii în litere dela Cluj, acordându-le, mai ales pentru excursii, 
sume însemnate. Cităm aici pe Dl Prof. Dr. Alexandru Lapedatu, care în 
calitate de ministru al cultelor şi artelor ne-a acordat pentru excursiile 
în ţară din vara anilor 1924 şi 1925 câte 20.000 lei şi pe DI Prof. Dr. lon 
Lupaş care în calitate de ministru al sănătăţii şi ocrotirilor sociale ne-a 
acordat pentru exsursia la Constantinopol din vara anului 1927 suma de 
30.000 lei. In anul şcolar 1925—26 la intervenţia Dlui Prof. Dr. Emil 
Racoviţă, preşedintele Academiei Române, Ministerul Instrucțiunii acordă 
societăţii 15.000 lei pentru bibliotecă, schimbând mai târziu destinaţia 
sumei în fond de excursie, dat fiind că seminariile facultăţii posedă biblio- 
tecile de specialitate şi cultură generală necesare studenţimii. Tot aici 
menţionăm ajutoarele primite dela Ministerul Instrucțiunii (8ooo lei în 
1924 şi 10.000 lei în 1926) şi al Comunicaţiilor (2000 lei în-*1925 şi 
gratuitatea călătoriei la excursia în Banat), precum şi străduinţele Dlui 
Prof. Dr. Silviu Dragomir pentru o subvenție de 20.000 lei dela Minis- 


144 











terul Instrucțiunii, în vederea excursiei dela Constantinopol, sumă care 
n'a putut fi incasată din cauza evenimentelor politice. 

Alte ajutoare primite, pe care le menţionăm cu mulţumire, sunt bur- 
sele acordate societăţii de către „Liga Culturală pentru Unitatea Tuturor 
Românilor“ la cursurile de vară ale Universităţii populare „Nicolae Iorga“ 
dela Vălenii de Munte şi bursa „Vasile Bogrea“ de ro.ooo lei pe care 
„Liga Culturală“ o acordă anual unui student in litere cu specialitatea 
filologia clasică. 

Cu aceiaş mărinimie societatea de binefacere „Caritatea“ oferă în 





E 


i 





Pe vapor spre Constantinopol. 


fiecare an câteva locuri gratuite şi altele cu reducere studenţilor săraci, în 
Sanatorul său dela Colibiţa (jud. Năsăud). Când mijloacele materiale ale 
societăţii noastre au fost mai bune, am acordat cu dragoste societăţii 
„Caritatea“ sprijinul nostru bănesc. 

In dorinţa de-a creia atmosfera de familiaritate preconizată la înce- 
putul acestei dări de seamă, an de an societatea a organizat ceaiuri de 
cunoştinţă şi serate dansante — cu sau fără programe artistice — unde, 
profesorii lepădând o clipă preocupările zilei coborau cu părintească înţe- 


145 








legere, să petreacă în mijlocul studenţilor câteva ore, de tinerească veselie. 

Şi această comunitate sufletească o lăsăm sfântă moştenire urmaşi- 
lor, căci înţelegerea din orele de veselie duce la colaborarea din institute 
şi biblioteci şi din ea va rodi opera viitorului. 


* * 
+ 


Averea societăţii o formează în bună parte veniturile seratelor dan- 
sante. În prezent ea se cifrează la 48.000 lei, adunaţi aproape jumătate, 
de comitetul actual. De-aci societatea contribue cu sume însemnate la 
cotizaţiile membrilor în excursii şi acordă imprumuturi. Cifra anuală a 
acestor împrumuturi e destul de importantă (circulaţia lor în primele patru 
luni ale anului curent a fost de 17.000 lei) şi constitue unul din princi- 
palele ajutoare pe care societatea le acordă studenţimii. 

Pentru anul universitar curent (1928—29) conducerea societăţii a 
fost încredințată următorului comitet : 

Preşedinte Traian Marcu, vicepreşedinte Barbu Sluşanschi, secretar 
general Nicolae Laslo, casier Tudor A. Bugnariu, controlor Victor H. 
Grapă, bibliotecar Mircea Zapraţan, secretari de şedinţă Gheorghe Şerbu 
şi Daniel Popescu. 

Comisia artistico-hterară : Preşedinte Nicolae Massim, membri: 
Eugenia Barna, Viorica Pintiliescu, Olga Moroianu şi Emil C Sabău. 
Activitatea comitetului e în curs şi sperăm că realizările vor fi mulţumi- 
toare. 

Inainte de-a încheia aceste rânduri obiectivitatea ne obligă să in- 
sistăm şi asupra unui incovenient care a împiedecat uneori buna funcţionare 
a societăţii: O străduinţă a tuturor comitetelor a fost dobândirea unui 
sediu pentru societate, deziderat rămas neînfăptuit până astăzi, aşa încât 
arhiva stă când la secretarul general, când la bibliotecar, când la pre- 
şedinte, oamenii se schimbă, actele se pierd şi... când e vorba să faci — 
nu mai mult decât un istoric pe zece ani, întâmpini din cauza lacunelor 
arhivei serioase dificultăţi. 

Dorim viitoarelor comitete să înlăture acest neajuns de care sa 
convins şi autoritatea conducătoare a facultăţii şi intensificând interesul 
studenţimei pentru societate să continue munca înaintaşilor, iar studenţimea 
o indemnăm să strângă rândurile în jurul societăţii. 


>02 i 


146 











Societatea Studenţilor în Medicină 


Persoană morală 
Anul înfiinţării: 1919 


Cu anul şcolar 1919—20 la Universitatea din Cluj se întronează stă- 
pânirea limbei şi culturii româneşti. Studenţii români din Transilvania pe 
care vitregia sorții îi împrăştiase pe la toate universităţile ţărilor înveci- 
nate se adunară plini de avântul tinereţii în acest nou centru de cultură 
românească, populând Universitatea, ale cărei porţi se deschiseră larg. Ca 
aproape pretutindeni una din cele mai populate facultăţi a fost facultatea 
de medicină. 

In mod firesc se impunea ca studenţii din toate părţile ţării încălziţi 
de aceleaşi aspirații şi călăuziţi de un ideal comun, să se cunoască mai 
deaproape, să-şi împărtăşească reciproc doleanțele şi. printr'o strânsă con- 
lucrare ştiinţifică să contribue la ridicarea nivelului cultural al instituţiunii 
dela care primeau învăţătură. Ideia înfiinţării unei societăţi a studenţilor 
în medicină deveni o cerință imperioasă, care pretindea să fie îndeplinită. 
Şi deabia se începură cursurile universitare, când la 13 Noembrie 1919 
în sala mare a Căminului Studenţesc se puse baza „Societăţi Studenţilor 
în Medicină din Cluj“, Această zi marchează începutul unei epoce noui 
în viaţa universitară din Transilvania. Soc. Studenţilor în Medicină din 
Cluj sa născut din entusiasmul juvenil al studenţilor medicinişti dornici 
de ştiinţă românească şi pătrunşi de cultul limbii româneşti. 

In şedinţa de constituire s'a ales cu unanimitate primul comitet al 
Societăţii, constituindu-se în felul următor: Preşedinte loan Ţeţu, vicepreş.: 
Octavian Puşcariu, secretar general: Valeriu Bidu, secretari de şedinţă: 
loan Pintecan, Aurel Voina şi Dşoara Veturia Şenchea, casier : loan Voicu, 
bibliotecar : Nicolae Ruşdea, membri în comitet: Isaia Popa, Dumitru Ni- 
colae, Cornel Rusu şi Andrei Crişan, Locurile devenite vacante în decur- 
sul anului prin demisia dşoarei V. Şenchea şi a d-lui loan Voicu, se 
completară prin alegerea d-lor Emil Manu şi Constantin Velluda. 

: 





147 








Astfel constituită, societatea şi-a inceput activitatea la început cu ca: 
racter administrativ şi gospodăresc, năzuindu-se să îndeplinească cele 
mai vitale necesităţi. Luptând cu greutăţile începutului, societatea reu- 
şeşte să-şi asigure un local, care se găsea într'o clădire modernă, igienică 
şi cu aspect arhitectonic plăcut, în centrul oraşului, pe traiectul arterei 
principale de comunicaţie, Calea Regele Ferdinand No. 11. De prezent 
societatea e adăpostită graţie dnilor profesori Tătaru şi Niţescu, în loca- 





Clinicile Universităţii; Fotofilm 
în fund Căminul Babeş, cu sediul societăţii. 


lul Căminului Babeş, unde dispune de sală de bibliotecă, sală de lectură 
şi biroul comitetului. 

Scopul Societăţii este: desvoltarea pe tărâm ştiinţific a cunoştinţelor 
membrilor ei, uşurarea mijloacelor de traiu, întărirea şi întreţinerea le- 
găturilor colegiale între studenţi, încurajarea membrilor ei, colaborarea 
în orice acţiune care ţinteşte la îmbunătăţirea stării sanitare şi igenice 


10% 


[48 


ra CE ROC E PE a ch E 0 a Aa E a 0 CC CE CR OMC ae RE d at n ae e Cu d a be need ua a z 28 





şi la propăşirea intereselor, naţionale, iar scopul mai depărtat este infăp- 
tuirea 'coherenţei întregului corp medical românesc. 

- In şedinţa din 7 Decembrie 1919 s'au discutat şi. sau votat statu- 
je societăţii, care fură aprobate de Senatul Universitar în “şedinţa din 
2] Decembrie 1919, de Decanatul Facultăţiii de medicină în şedinţa din 
aceaşi zi, şi de.Resortul de Culte şi Instrucţiune Publică cu adresa din 
5 Mai 1920, No. 8490. 

Intrând astfel în cadrele legalităţii, societatea recunoscută fiind de 
forurile şcolare superioare, se bucură de încrederea întregului corp pro: 
fesoral care urmăreşte cu mult interes năzuințele prin care se tinde la 
realizarea programului societăţii, facilitând pe de o parte mijloacele de 
traiu ale membrilor prin mici avantaje materiale şi înlesnind desăvârşirea 
educaţiei lor ştiinţifice şi sociale prin cultivarea reciprocă, ce rezultă din 
conferințele şi discuţiile ce se desfăşoară în şedinţele ei. 

Urmează apoi ca preşedinţi, fiecare contribuind în largă măsură la 
îmbunătăţirea mersului societăţii, în 1920 —21 ÎI, Vonica, rg2r—22 Radu 
Cornel, 1g22—23 |. Zeana, 1923—24 Seroiu-Soreanu, 1924—25 Buşulenga, 
1925—26 P. Râmneamţu, 1926—27 Stroia Stanciu, 1927—28 V. Noveanu 
şi actualul comitet compus precum urmează: Preşedinte: Corneliu Todea, 
vicepreşedinte: Petre Bruda, secretar general: Desideriu Duma, biblio- 
tecari: Ovidiu Cioarbă şi lulian Rusu, Membri: Eugen Nuţiu, Const. C. 
Banu şi loan Oros. 

O instituţiune foarte importantă pentru o organizaţie ştiinţifică, cum 
este societatea noastră, este biblioteca de cărţi medicale și ştiinţifice. 
Când a luat fiinţă societatea, nu aveam nici o broşură şi eram amenin- 
țaţi să rămânem multă vreme fără bibliotecă, dată fiind scumpetea exa- 
gerată a cărţilor şi lipsa de fonduri. DI dr. Vasile Bianu a binevoit a 
veni în ajutorul nostru, făcăndu-ne o donaţie de aproape 8oo volume me- 
dicale, între care un mare număr de reviste. Această valoroasă donaţie 
care poartă numele donatorului, formează nucleul bibliotecii noastre, care 
azi cuprinde graţie subvenţiei de 150.000 lei anual dela. Univerșitatea 
din Cluj, un număr de peste 5ooo volume, în valoare de: 1.5ao.00o lei. 

Această bibliotecă a. adus servicii reale şi preţioase. studenţimii me- 
diciniste, dat fiind faptul scumpetei cărţilor de studii şi specialitate. Pentru 


149 








accesul uşor al cărţilor mai căutate, pe lângă societatea noastră. funcţio: 
nează o sală de lectură. Având în vedere rolul important pe care il au 
revistele medicale şi publicaţiunile ştiinţifice periodice în educaţia . medi- 
cului, societatea noastră are abonate cele mai necesare şi apreciate reviste 
de specialitate franceze, italiene şi germane, realizând colecţii complete 
indispensabile cercetărilor în orice direcţie. Numărul acestor reviste trece 
de 35, şi se pot consulta în sala de lectură, unde stau la dispoziţia mer: 
brilor şi cotidianele mai importante din ţară. 

Fondul Societăţii in conformitate cu statutele se compune din coti- 
zaţiile membrilor (20 lei pe an), din donațiile membrilor fondatori, din 
veniturile festivităților, subvenţiile Min. Instrucțiunii şi Min. Sănătăţii, 
etc. De prezent Societatea dispune de o avere de aproape 2 milioane lei, 
dintre care în numerar circa 400.000 lei. 

Numărul membrilor societăţii urmează o linie ascendentă, care dove: 
deşte serviciile pe care societatea le aduce membrilor ei. În prezent £o- 
cietatea are înscrişi aproape 300 studenţi. 

Conform statutului şi scopului societăţii, în fiecare săptămână se ie 
câte o şedinţă plenară ordinară, în care pe lângă partea administrativă se 
discută cele mai variate şi interesante chestiuni de medicină, conferenţiind 
d-nii profesori, docenţi, asistenţi, etc., foştii membri activi şi studenţii. 

Pentru stimularea dorului de muncă a membrilor ei, societatea noastră 
a înfiinţat premii în bani cu ajutorul dnilor profesori. Anul acesta dl de- 
can prof. dr. C. Tătaru a donat suma de 5000 lei pentru premiarea celei 
mai bune lucrări cu titlul: Combaterea veneriilor în mediul studenţesc 
universitar. 

O atenţie deosebită are societatea noastră pentru propaganda igienică 
şi sanitară. In acest scop funcţionează în mod permanent o comisie spe: 
cială, anul acesta sub conducerea d-lui Ivan Cornel, care în fiecare Du- 
minică şi sărbătoare face descinderi la sate, unde pe lângă conferințe de 
ordin sanitar şi igienic, explică populaţiei prin diapozitive şi filme peri: 
colul social şi naţional al bolilor ce slăbesc şi duc la distrugerea populaţiei 
dela sate. In acest an, conform programului de activitate, se lucrează cu 
mult zel şi tragere de inimă la prevenirea şi represiunea flagelelor sociale 
ce bântue “Ţara Moților. Propaganda se face de către membri societăţii 


150 











noastre care în mod absolut desinteresat îşi sacrifică puţinul timp liber ce-l 
au şi, cu concursul binevoitor al Astrei Medicale condusă de dl prof. dr, 
Iuliu Haţieganu şi cu al d-lui dr. D. Stanca. Pentru înfăptuirea propagan- 
dei sanitare, societatea noastră este subvenţionată de către Min. Sănătăţii 
cu suma de go.ooo lei anual. 

Simţindu-se mult necesitatea unui local propriu, încă din anul 1923 
S'a început o acţiune pentru creiarea de fonduri cu care să se construiască 
un palat al mediciniştilor şi, s'a realizat până acuma, prin vânzări de 
bonuri-cărămizi, apeluri la băncile şi medicii din ţară, etc. suma frumoasă 
de 250.000 lei, şi avem speranţa că această acţiune a noastră va fi în- 
coronată, nu peste mult timp, de succes. Aici trebue să amintim munca 
depusă cu vredhnicie în acest sens de comitetul din 1926—27 de sub con- 
ducerea D-lui Stroia Stanciu. 


Sub prezidenţia Dlui P. Râmneamţu, societatea a organizat o excur- 
sie în Ceho-Slovacia în primăvara anului 1926, iar anul acesta avem toată 
siguranța că vom face una, în cele mai pitoreşti părţi ale ţării, a cărei 
durată va fi de trei săptămâni. 


Societatea are ca membri de onoare, pe lângă iluştrii reprezentanţi 
ai ştiinţelor medicale din Cluj şi Bucureşti, şi pe savanții profesori fran- 
cezi care cu ocazia vizitelor făcute la Cluj, au onorat societatea noastră 
cu prezenţa lor. 


Comitetul actual al societăţii lucrează pentru: obţinerea unui teren 
pentru localul propriu, aranjarea excursiei în condiţii avantajoase, mărirea 
fondului de propagandă igienică, scoaterea unui almanah jubiliar şi aran- 
jarea unui festival de aniversare cu ocazia implinirii alor ro ani de activitate. 

Societatea Studenţilor în Medicină din Cluj va şti şi în viitor să 
năzuiască pentru a aduce contribuţii cât mai preţioase la marea operă a 
reformelor medico-sociale ce sunt la ordinea zilei, dând sprijin autorităţi: 
lor sanitare la munca încordată ce o depun pentru asanarea relelor .ce 
bântue ţara şi demoralizează populaţia. Condusă de aceste principii, So- 
cietatea Studenţilor în Medicină are pe lângă activitatea pur ştiinţifică, 
înaintea ochilor sufleteşti, principiul că igiena este fundamentul bunei stări 
sociale şi a prosperității unei naţiuni şi luându-ne drept lozincă preceptul 
„Mens sana in corpore sano“, vom lucra pe terenul igienii sociale pentru 
a contribui cât mai mult la îmbunătăţirea stării sanitare a poporului român. 


=0: 


151 








Societatea Studenţilor în Farmacie 
Anul înfiinţării: 1919 


Tributul dat de farmacişti, atât în trecut cât şi astăzi, pentru combatarea 
diferitelor maladii, pentru descoperiri ştiinţifice, precum şi marele număr 
al „specialităţilor“ de azi, care încă sunt, aproape toate invenţia farma: 
ciştilor, arată că farmacistul atât în trecut cât şi astăzi şi-a înțeles che- 
marea sa. 

Noi, generaţia tânără, vrând să contribuim — şi noi — cel puţin cu o 
treaptă, la înaltul edificiu, unde ştiinţa ocupă etajul cel mai de sus, am 
găsit de bine să continuăm a lucra în cadrele societăţii noastre, după progra- 
mul făcut de întemeietorii ei in şedinţa de constituire din 13. XI. 1919. 

Cu părere de rău  renunţăm, la desvoltarea. mai detailată a progra- 
mului prevăzut în statute, mulțumindu-ne cu simpla lui citare, din care 
cred că cititorul îşi poate face totuşi o ideie destul de clară despre ţinta 
pe care o urmăreşte societatea noastră, înfiinţată cu scopul de a stabili 
între membri ei raporturi de colegialitate şi solidaritate în ceeace priveşte 
interesele de ordin profesional, prin: 

„I. Inlesnirea mijloacelor de trai. 

2. Inlesnirea mijloacelor de studiu. 

3. Organizarea de serbări studenţeşti. 

4. Gruparea studenţilor pentru interesele lor, prin stabilirea unei 
comunităţi sufleteşti ce se poate realiza prin: 

a) adunarea de fonduri pentru un local propriu; 

b) crearea unei biblioteci ; 

c) organizarea de conferinţe excursiuni şi acordarea de premii. 

5. Lupta cu mijloacele posibile pentru a ridica „Societatea Stu- 
denţilor în Farmacie“ la înălţimea chemării sale. În acest scop se va tinde 
la înființarea unei reviste, pe care s'o conducă un comiteț de studenţi, 
aleşi din sânul societăţii. 





6. Desvoltarea unei activităţi extra-universitare pentru frofagarea şi 
sustinerea culturii naționale şi profesionale.“ 

Până în prezent aproape toate punctele acestea au fost aduse la în- 
deplinire, cu excepţia localului propriu, care reclamă un capital de care 
noi nu dispunem încă; tot pentru aceleaşi motive n'a luat fiinţă nici re- 
vista proectată. 

Primul comitet care a înfiinţat societatea a fost compus din d-nii: 
Leonida Bancu preşedinte, Victor Haneş vicepreşedinte, Iuliu Lipovan 





Institutul Farmaceutic. 


secretar general, losif Roxin casier, Emil Negru bibliotecar, Teodor Goina 
şi Maria Cosma secretari de şedinţă, Sabin Străvoi şi Romul Hagea 
cenzori, Augustin Roxin şi Liviu Bancu membri în comitet, 

Preşedinte de onoare al Societăţii a fost dela înființare şi până azi 
harnicul şi neobositul nostru profesor dr. G. P. Pamfil, care n'a scăpat 
ocazia nici când să ne ajute atât materialmente cât şi cu nepreţuitele d-sale 


153 








sfaturi părinteşti. Ne simţim obligaţi a-i aduce aici sincerele noastre mulţu- 
miri. 

Despre activitatea preşedinţilor dinainte de 1924 nu se poate da 
seama exact, deoarece actele referitoare la gestiunile lor s'au pierdut în 
timpul când societatea a fost desfiinţată, (în urma unui ordin dat de Rec- 
torul Universităţii din Cluj 1922—23 şi 1923 - 24), A rămas registrul de 
casă şi un proces verbal din care s'a putut extrage abia numele preşe- 
dinţilor: I. Leonida Bancu, II. Victor Haneș, III. Iosif Roxin, IV. Victor 





Laborator. 


Maiorescu, V. Iuliu Lipovan, VI. Victor Ciocănelea, VII. Alexandru Oana, 
VIII. E. Papp, IX. loan Roxin, X. Corneliu Cosma. 

Dl Alexandru Cana reînființează societatea în 1924—25 şi lucrează 
cu mare zel la sporirea bibliotecii, lucru pe care l-au avut totdeauna îna- 
intea ochilor şi urmaşii săi. 

Lansează o colectă cătră larmaciştii patroni. Sub prezidenţia sa sunt 
numiţi membrii de onoare domnii lancu Nan farmacist Zărneşti, dr. Iuliu 


154 











Orient conferenţiar la facultatea de medicină şi farmacie Cluj, Alex. 
Popp farm. Vulcan şi H. Herzberg farm. Sibiu. Mai cu seamă s'a lucrat 
în ultimii doi ani sub prezidenţia dlor E. Papp şi loan Roxin. 

Dl E. Papp a prezidat în anii 1925—1926 şi 1926—1927. Pe lângă 
alte multe reforme şi îmbunătăţiri ce-a făcut, a aranjat şi o serată dan- 
santă, prima a „Soc. Stud. în Farmacie“ la care s'a realizat un beneficiu 
de 31.996 Lei, sumă care a fost cheltuită în întregime pentru sporirea 
bibliotecii. 

DI! loan Roxin are marele merit de-a fi primul care aranjează o se: 
rie de conferinţe ştiinţifice, precum şi o excursie la Orăştie, unde am vi- 
zitat cultura de plante medicinale a dlui farm. Farag6. A fost o excursie 
cu caracter profesional-ştiinţific sub conducerea dlui preşedinte de onoare 
dr G. P. Pamfil, la care au luat parte şi farmacişti proprietari şi asis- 
tenți ai institutului farmaceutic. 

Primirea ce ni s'a făcut din partea dlui Farag6 şi a primăriei ora- 
şului a fost într'adevăr peste aşteptările noastre. 

In anul acesta a fost ales preşedinte dl Corneliu Cosma având în 
comitetul său pe dnii Blaşiu Biro vicepreşedinte, Viorel Dan secretar 
general, Augustin Langer casier, Victor Mischinger bibliotecar, Vincențiu 
Marcu şi Alexandrina Tămaşiu secretari de şedinţe, Schmotzer Zoltân şi 
Schiessel Casimir cenzori Iosif Keresztesi şi Augustin Salmen membrii în 
comitet. S'a făcut o serată dansantă foarte reuşită atât din punct de ve- 
dere moral cât şi material; s'a reinceput ciclul de conferinţe ştiinţifice; 
S'au făcut demersurile pentru o excursie la uzinele Reşiţa, şi eventual 
şi la uzinele din Anina. Am intrat în colaborare cu Societatea „Astra“ 
sub patronajul căreia vom ţine anul acesta 3 conferinţe publice. Am fă- 
„cut demersurile pe lângă depozitul de medicamente „Demed“ care ne-a 
subvenţionat cu 5ooo Lei, iar dl prof. dr |. Vintilescu, Bucureşti, ne-a 
donat 5 exemplare din „Farmacopeia Română“ ed. IV-a, in valoare de 
Lei 6ooo. Societatea ca recunoştinţă a numit pe dl prof. dr I. Vintilescu 
membru de onoare. 

Dorim ca generaţia viitoare să lucreze cu aceeaş dragoste pentru 
ridicarea societăţii ; şi-i amintim să aibă totdeauna înaintea ochilor idealul 
pe care l-au urmărit antecesorii noştri şi noi. 


>02 


155 











Societatea Studenţilor în Științe 


Anul înfiinţării : 1919 


Societatea Studenţilor în Ştiinţe s'a înfiinţat în ziua de 13 Noembrie 
1919, şedinţa de constituire fiind'prezidată de D-l Victor Laţiu, inspiratorul 
ideii de a înfiinţa Societatea. Primul comitet s'a constituit în telul urmă- 
tor: Preşedinte Victor Laţiu, secretară D-şoara Otilia loanoviciu, secretar de 
şedinţe-dl Sever Covaciu, bibliotecar dl Emil Pop, cassier d! Traian 
Cucuianu, membrii: D-şoara Veturia Simu, dl A: Contrea şi dl Petre 
Cherebeţiu. 

Acest comitet, deşi societatea se compunea dintr'un număr redus de 
membrii, a pornit la drum cu planuri mari, însă din cauza greutăților 
începutului a suferit, decepţiuni mari. 

Statutele societăţii, redactate de d-l Victor Georgescu, sau votat 

” in şedinţa plenară din 14 Februarie 1920. 
Conform statutelor, societatea a căutat să desvolte o activitate pe 
iu teren cultural, organizând aşa zisele „şedinţe ştiințifico culturale“. Trebue 
să remarcăm felul in care au înțeles D-nii Profesori ai Facultăţii să ne 
dea concursul, prezentându-se la aceste şedinţe şi binevoind a ne ţine 
chiar Domniile lor conferinţe în cadrul societăţii noastre. 

Prima şedinţă de acest gen sa ţinut la 29 Februarie 1929 în pre- 
zenţa D-lui Prof. Alexandru Borza. Dl preşedinte V. Laţiu a ţinut o 
conferință intitulată „Bogăţiile Naturii.“ Urmează la 6 Martie 1920 con- 
ferința D-lui Profesor I. Popescu-Voiteşti despre „O excursie în regiunea 
marilor. abisuri oceanice“, şi comunicarea de ordin literar al D-lui V. 
Laţiu „Titu Gane. 

Din 20 Martie 1920 datează legăturile noastre cu societăţile similare 
din Bucureşti şi laşi, care salută cu bucurie apariţia „tinerei lor surori“ 
din Cluj. 

In 28 Octombrie rgz2o D-l Prof. Ostrogovich donează suma de 500 


- 


156 











coroane în beneficiul bibliotecii noastre. Pe anul 1919—20 sa ales pre: 
şedinte de onoare Dl. Prof. Călugăreanu, decanul Facultăţii de Ştiinţe. 

In şedinţa administrativă şi ştiințifico-culturală din 18 Decembrie 
1920 se alege preşedinte Dl. Ovidiu Voicu. La această şedinţă au 
asistat d-nii Profesori Călugăreanu, Popescu-Voiteşti şi A. Maior. Au ţinut 
conferinţe d-nii A. Popa „Din Lumea astrelor“, di Celarian „Ştiinţa şi 
religia“ şi dl V. Laţiu „Meteoriţii din Moci“. 

După terminarea conferinţelor Societatea în corpore vizitează muzeul 
Institutului de Geologie. | 

La 27 Februarie 1921 s'a ţinut o şedinţă ştiinţifico-culturală, fiind 
de faţă D-nii Prof. Călugăreanu, Maior, Grinţescu şi Popescu-Voiteşti. 
DI A. Popa şi-a continuat seria de conferințe „Din Lumea astrelor“, iar 
dl Cioculescu a ţinut o interesantă conferinţă despre „Doctrina socialistă“. 

In şedinţa din 6 Martie 1921 s'a ales preşedinte de onoare d! prof. 
A. Ostrogovich şi dnii V. Laţiu şi Chiciu membri de onoare. Tot în a- 
ceeaş zi se ţin conferințele dlor Bujoreanu „Rezultatele meteorologice până 
la 1920“ şi Ovidiu Voicu „Despre mişcarea brauniană“. 

Pe anul 1g2r—22 se alege preşedinte dl Bujoreanu. Comitetul 
din acest an îşi întroduce in programul de activitate excursiile ştiinţifice * 
reduse pe depărtări mici, în jurul Clujului. Se vizitează fabricile din Cluj 
sub conducerea dlor profesori de specialitate. 

DI Silviu Crişan prezintă proecte de insigne dintre care se votează 
insigna folosită şi azi de membrii societăţii. 

Dnii Traian Cucuianu şi losif Pogan sunt aleşi membrii de onoare. 

Pe anul 1922—23 se alege preşedinte dl I. Mocanu. 

Fiind din principiu scopul societăţii de a susţine interesele profe- 
sionale ale membrilor ei, se formează o cerere către decanat pentru a: 
cordarea unei sesiuni extraordinare de examene. Cu ocazia inchiderii Fa: 
cultăţii de Medicină, s'a ivit necesitatea de a discuta punctul de vedere 
al societăţii noastre în chestiunea mişcărilor studenţeşti, dar părerile fiind 
prea variate, nu s'a putut ajunge la hotărâri concrete. 

S'a aranjat un ceai de cunoştinţă, care s'a încheiat cu deficit, dată 
fiind inexperienţa aranjatorilor. In acest timp „Astra“ a lansat nişte a- 
drese prin care se cerea colaborarea studenţimei la propaganda culturală 








157 


interprinsă la sate. Din partea societăţii noastre sau anunțat dnii Bujo- 
reanu: „Buruenele de leac“ şi I. Maxim: „Alcoolismul“. 

Intr'un timp, din cauza evenimentelor, şedinţele au fost suprave: 
ghiate de câte un delegat al Facultăţii. Intr'una din aceste şedinţe dele- 
gat fiind dl prof. Borza, s'au discutat chestiuni de ordin general studen- 
țesc; la aceste discuţiuni a luat parte şi dl prof. Borza, In urma lămuri: 





Biblioteca Universităţii. Fotofilm 


rilor date de domnia sa, s'au cristalizat nevoile studenţilor în ştiinţe, care 
rezumate într'un memoriu au fost înaintate Senatului Universitar. 
Serata de cunoştinţă, devenind tradiţională, s'a aranjat şi în acest 
an, dar de data aceasta a fost legată de instalarea festivă, în prezenţa 
preşedintelui de onoare di prof. Gh. Bratu, şi a dlor profesori Al. Borza, 
I, Popescu- Voiteşti, Anghelescu, V. Meruţiu, Călugăreanu, Stanciu şi A- 


158 


SE NE CC E E A COR RN RETORIC gi ae ARE N CR A Aa A a a A arte atata ao E AN E ta ea 8: 





bramescu, unde se predă conducerea noului comitet, în frunte cu dl loan 
Maxim preşedinte. 

După preluarea conducerii, comitetul işi inaugurează activitatea prin 
deschiderea seratei de cunoştinţă, care a decurs într'o atmosferă de 
caldă colegialitate, nivelul moral fiind ridicat prin prezenţa dlor profesori. 

In acest an am primit Buletinele Academiei Române gratis, iar pen: 
tru înzestrarea bibliotecii cu cărţi româneşti s'au lansat adrese către au: 
torii de cărţi didactice româneşti, rugându-i să ne doneze câte un exem- 
plar din operele lor. 

La 15 Februarie 1924 dl V. Laţiu a ţinut o conferinţă despre „Bo- 
găţiile miniere ale ţării noastre“ cu proiecţiuni. 

Sa aranjat un festival la Teatrul Naţional, care ne-a adus un venit 
de 11.000 Lei. Această sumă, impreună cu subvenţia de 15.000 Lei acor: 
dată de Ministerul Instrucțiunii s'a cheltuit pe cărţi pentru bibliotecă şi cu 
aranjarea unei excursii la Sărimaş. 

În anul următor preşedinte e dl Aurel Goia. Tradiţionalul ceai dansant 
s'a aranjat la 23 Noembrie, de data aceasta, afară de frumosul succes 
moral, ceaiul a mărit fondurile societăţii. Cu această ocazie societatea se 
înscrie ca membru fondator la sanatorul „Colibiţa“, votându-se în acest 
scop suma de 3.000 Lei. 

Sau aranjat două excursii: în regiunea industrială din Banat şi la 
Turda, iar la 22 Noembrie obişnuitul ceai dansant. 

La 1 Decembrie 1925 se alege comitetul în frunte cu d! Silaghi. Mişcările 
studenţeşti ajungând în acest timp maximumul de expansiune, activitatea 
societăţilor studenţeşti a fost redusă. Fiind de actualitate chestiunea gre: 
vei, în 7 Martie 1926 societatea s'a pronunţat în sfârşit asupra acestei 
chestiuni, obiectul atâtor discuţii sterile. Moţiunea votată este următoarea: 
societatea aderă la grevă, din spirit de solidaritate. Din cauza urmărilor 
acestei moţiuni, proxima şedinţă se ţine abia în 16 Decembrie 1926. 

Spiritele calmându-se, studenţii revin la munca serioasă, dedicându-se 
acţiunii culturale prin ţinerea conferinţelor. Se alege preşedinte de onoare 
dl Gh. Bratu, decan, iar preşedinte di St. Musta. 

În şedinţele plenare care urmează s'au ţinut următoarele conferinţe: 
dl prof. Petre Sergescu „Metodele ştiinţei în Matematici“, dl Stefan Musta 





159 











„Podagra conicelor“, dl Raul Călinescu „Mamiferele în România“, dl Co- 
riolan Drăgulescu „Legea acţiunii maselor“. 

La 26 Februarie s'a ţinut serata dansantă cu rezultatul material de 
15.000 Lei din care sumă 10.000 s'au trecut în fondul bibliotecii, iar res- 
tul a augmentat fondul de ajutorare şi administraţie. 

Pe anul 1927—28 a fost reales dl Stefan Musta, însă după demisia 
d-sale se alege di Octavian Niţulescu. In urma violenţelor reprobabile dela 
Oradea, societatea votează următoarea moţiune: Membrii Societăţii 
Studenţilor în Ştiinţe sunt în unanimitate pentru menţinerea ordinei şi 
pentru revendicarea drepturilor studenţeşti pe cale paşnică, reprobând 
orice violenţă. 

Se repetă subvenţia de 15.ooo lei dela Ministerul Instrucțiunii, pentru 
cărţi de specialitate, 

S'au ţinut următoarele conferinţe : Octavian Niţulescu : „Apariţia vieţii 
şi condiţiile cari au determinat-o“, DI Edmond Felszegi: „Reacţiile chi- 
mice“, DI Coriolan Drăgulescu: „Circulaţia azotului în atmosferă“, 

Ca urmare a evenimentelor turburi din acest an ceaiul dansant obiş- 
nuit nu S'a putut ţine, asemenea numărul şedinţelor a fost simţitor redus. 

În şedinţa din 19 lanuarie 1929 s'a ales comitetul următor: 

Preşedinte : Coriolan Drăgulescu, vicepreşedinte: Edmond Felszegi, 
secretar general: Mihai Balea, secretar de şedinţe: Mihai Puşcaş, casier : 
Vasile Homei, bibliotecari: Ştefan Cruceanu şi Valer Novacu, controlori: 
Alexandru Bartha şi loan Crăciun. 

După alegerea comitetului s'a pus în discuţie cea mai ardentă ches- 
tiune profesională: examenele de capacitata. Szcretarul general a fost în- 
sărcinat cu redactarea unui memoriu către Ministerul Instrucțiunii. Memo- 
riul cuprinde doleanţele studenţilor în ştiinţe faţă de legea şi regulamen- 
tul învățământului secundar, mai ales in ceeace priveşte examenul de 
capacitate. 

Acest memoriu a fost înaintat Consiliului Profesoral al Facultăţii de 
Ştiinţe ca prin autoritatea lui să fie înaintat Ministerului. Consiliul însă 
şi-a declinat competinţa în această chestiune. Prin bunătatea D-lui Prof. 
Dr. Romul Boilă memoriul, împreună cu memoriul similar al Societăţii 
Studenţilor în Filozofie şi Litere a pătruns în Parlament în formă de 


160 








interpelare. Durere interpelarea a obţinut un minim succes, deoarece 
dispoziţiile legii sau schimbat numai faţă de actualii licenţiaţi. 

Afară de acest punct, comitetul şi-a mai fixat un scop în activitate: 
reorganizarea societăţii pe baze mai soiide şi, o comisie compusă din 4 
membrii lucrează la redactarea noilor statute, consultând statutele socie- 
tăților din străinătate, recunoscute ca cele mai perfecte organizaţii studenţeşti. 

Conform tradiţiei Societatea şi în acest an a organizat o serată dan- 
santă la 23 Februarie 1929 în saloanele Hotelului New-York. Această 
serată, mulţumită comitetului de patronaj şi a muncei depuse de comisia 
aranjatoare, a reuşit peste aşteptări, atât din punct de vedere moral cât 
şi cel material. Beneficiul net, destinat bibliotecii se ridică la suma de 
23.000 Lei. Prin această sumă capitalul societăţii se ridică la 45.000 Lei, 
din care pentru fondul bibliotecii s'au votat 3oooo Lei, iar restul rămâne 
pentru fondul de ajutorare şi administraţie. 

Societatea noastră având mijloacele restrânse, nu-şi poate ajutora 
membri în modul în care au conceput această ajutorare iniţiatorii ei. În 
cadrul posibilităţilor! societatea aranjează excursii: ştiinţifice, dar ajutorul 
principal îl oferă prin împrumutarea cărţilor de specialitate. căci dela 
început scopul principal a fost înzestrarea bibliotecii şi în această direc- 
ție s'au plasat subvenţiile primite şi cea mai mare parte din veniturile 
societăţii. Se mai acordă împrumuturi mici şi pe timp limitat. 


=02 





161 











„ Societatea Studenţilor în Agricultură 
Anul infiinţării : 1920 


Societatea Studenţilor în Agricultură din Cluj a existat sub regimul un- 
guresc cu numele de „Societate de lectură“. În timpul războiului mondial 
funcţionarea ei a fost întreruptă; după război, când Academia de Agri- 
cultură a trecut sub regimul românesc, studenţii în Agricultură au pus 
bazele nouei societăţi, în ziua de 20 Februarie 1920, cu numele „Societatea 
Studenţilor în Agricultură“. 

După statutul de înfiinţarea societăţii, aprobat de Consiliul Profe- 
soral al Academiei şi de Ministerul de Agricultură, scopul societăţii este : 
ştiinţific, literar, muzical şi sportiv, desvoltarea sentimentului de solidari- 
tate între membri, studiul diferitelor probleme cu caracter agricol, de a 
întreţine legături strânse cu celelalte societăţi studenţeşti, organizarea de 
excursiuni agricole în ţară şi străinătate, ajutarea membrilor lipsiţi de 
mijloace, participarea în mod efectiv şi ca societate constituită la toate 
manifestaţiile culturale ale studenţimii româneşti de pretutindeni, de a 
forma o bibliotecă, etc. 

Primul comitet de conducere al societăţii a fost compus astfel: 

Preşedinte: D-l loan Safta. 

Membrii D-nii: Alexandru Micu, Grecu Simion, D-ra Emilia Popa, 
D1 Gheorghe Bujoreanu, Kaufmess Hans, V. Nandriş, Pop Mihaiu, Pop 
Gheorghe şi Ludu Bartolomeu. 

Actualmente societatea are mai multe secţii: secţia artistică-literară, 
secţia sportivă, secţia de ajutor, secţia protecţiei păsărilor, secţia radio. 

Dintre scopurile societăţii o bună parte au fost realizate, astfel: s'au 
organizat coruri care au contribuit la răspândirea şi întreţinerea unui ciclu 
de cântece caracteristice vieţii de student. 

Sa organizat secţia sportivă care astăzi este înzestrată cu costume 
şi aparate pentru diferite sporturi şi distracţii ca: foot-ball, sky, patine, 
rodly, bob, disc, bară, greutăţii, popice, biliard, suliță, domino, şah. 


11 


162 











Desvoltarea sentimentului de solidaritate şi lupta pentru idea naţio- 
nală au fost duse cu tărie în cadrul Centrului studențesc „Petru Maior“ 
din Cluj — în care, societatea este înscrisă din Mai 1920 — luând parte 
efectivă la toate manifestaţiile de cultură și idee naţională întreprinse de 
studenţimea română creștină. 

Din punct de vedere al intereselor specifice de carieră, această 
societate, în legătură cu Societatea Studenţilor în Agricultură din Bucureşti 





Academia de Agricultură. 


şi laşi, a dus o activitate stăruitoare în special privitor ia reforma în- 
văţământului superior agricol, care la noi în ţară aşteaptă de atâta timp 
rezolvirea ; astfel în anul 1923 s'a redactat un memoriu asupra organizării 
acestui învățământ, memoriu care a fost tipărit şi răspândit diferitelor 
persoane din ţară care erau competente să aducă contribuţii fecunde în 
rezolvirea acestei probleme. In anul 1925 s'a redactat din nou un memoriu 


163 











adoptat şi de Centrul studențesc „Petiu Maior“ din Cluj; iar în anul 
1926 o delegaţie de studenţi au pus în discuţia Congresului General 
Studenţesc dela Iaşi chestia învăţământului agricol superior printr'un me: 
moriu care în urmă a fost inaintat şi Ministerului de Agricultură. 

La ro Mai 1928 Societatea Studenţilor în Agricultură din Cluj s'a 





Excursia din Italia. 


federat cu Soc. Stud. în Agr. Bucureşti şi laşi pentru ca lupta pentru promo- 
varea agriculturii româneşti să aducă roade sigure. 

Pe lângă societate funcţionează şi o societate de ajutor care este 
de un real folos pentru studenţi. A luat fiinţă în 20 Decembrie 1g2r ca 
societate aparte; fuzionat apoi în anul 1924 cu Societatea Studenţilor 
în Agricultură, când s'a creat şi secţia de ajutor:, iar din 1925 s'a format 
comitet de conducere aparte având ca preşedinte activ, unul dintre pro: 


19 ba 


meet e iapa am nt ete chici ia pap ue apte 








164 


fesorii Academiei. Rolul pe - care l-a avut această societate pentru în- 
lesnirea vieţii studenţeşti in Academie se desprinde cu elocvenţă din 
tabloul de mai jos. 




































































ANII Suibesaţii Imprumuturi | Ajutoare 
DE STUDII Sanie Abe ucr “Sumele || No. Stud. | Sumele OBSERVAŢII 

Ă ca [ate “taţi. - | Împrum. |-2 . alura Ă „date A 
1921/22 3.500 53 11.330 15 6 330 

1922/23 E — 9%5 25.175 3 750 

1923/24 - 5.400 38 16.600 10 3.200 

1924,/25 10.000 34 13.900 13 3.500 

1925/26 10.000 67 33.600 10 8.317 

192627 10.000 37 25.800 1 |- 3.000 

1927/28 6.000 45 36.850 — — 

192829 6.79 25 12.600 4 3.000 tur up salată 

Total 45.579 394 175.855 56 | 23.097 | 











Capitalul total de care dispune societatea de ajutor la 1 Martie 
1929 este de 74.546 lei. 

Secţia Protecţiei Păsărilor a luat fiinţă din ideea protejării păsărilor — 
amicii agriculturii, — în acest scop s'a construit o apărătoare pentru adă- 
postirea şi hrănirea lor; s'au confecţionat deasemenea şase cuiburi arti- 
ficiale pentru grauri, care sau aşezat în boschetele de lângă grădina bo- 
tanică a Academiei. 

Secţia Radio a luat fiinţă în anul 1927 odată cu întroducerea unui 
aparat de radio, care s'a instalat în localul Căminului Studenţilor şi 


165 








anume în biblioateca Societăţii. Pentru buna conducere a acestei “secţii 
s'a votat un statut special, care reglementează folosința aparatului. 
Biblioteca societăţii numără în total 1966 volume din care 8oo volume 





In Cehoslovacia. 


sunt rămase dela fosta societate de lectură, iar 1166 volume sunt pro- 
curate dela înfiinţare şi până astăzi. Academia de Agricultură a făcut 
donaţiuni în cărţi bibliotecii studenţilor. 


166 


EEE ERIE EC PC GE PRE RER, CERE E RE CI E RE NE RD PC CIC EEE E E CN IC E E ICE E 7 POTEC E PREERED 





„In cadrul societăţii se ţin conferințe de către Rectorul Academiei, 
profesori, asistenţi şi studenţi. 

„Societatea Studenţilor în Agricultură Cluj este în legătură cu Aso- 
ciaţia studenţilor dela institutul superior de Agricultură din Brno-Ceho: 
slovacia cu care împreună a organizat o excursie în anul 1926 în Ceho- 
slovacia şi Austria pentru vizitarea celor mai importante instrucţiuni a- 
gricole de stat şi particulare. 

În anul 1923 societatea a participat la expoziţia agricolă din Sept.— 
Oct. ţinută la Iaşi. 

Excursiile întreprinse de Societate şi Academie se fac în fiecare an 
în ţară şi uneori şi în străinătate: până acum s'au făcut excursii în Ce- 
hoslovacia, Germania, Austria, Ungaria şi Italia. 

In anul 1922 s'a editat de către societate cursul de Agronomie Eco- 
nomică al dlui prof. C. Martinovici. 

In ziua de 6 Mai 1923 s'a ţinut la Cluj primul congres al studen- 
ților în agricultură şi vechilor membri ai societăţii, când s'a hotărît — 
printre altele — şi atitudinea. studenţilor, faţă de reforma învăţământului 
agricol superior. 

Societatea Studenţilor în Agricultură conştientă de sacrificiile ce se 
cer pentru realizarea ideii naţionale, a ştiut să răspundă demn la glasul 
studenţilor care au suferit martiriul închisorilor cu ocazia mişcărilor stu- 
denţeşti. 

Prin tradiţie societatea dă în fiecare an un bal pentru mărirea fon- 
dului societăţii. Deasemenea la începutul fiecărui an academic, se face o 
serată de cunoştinţă în vederea primirii noilor membri în societate. 

Actualul comitet de conducere al societăţii se compune astfel: Pre- 
şedinte Bogdan Dragoş, vicepreşedinte Blaga Vasile, secretar general 
Poleac Ion, secretar de şedinţe Ursache Gheorghe, casier Măeruşan 
Gheorghe, bibliotecari Corstchi Vasilie, Seleşan Petru, censor Patcoş 
Ioan, econom Raica Ionel. 

Preşedinţii ce s'au succedat la conducerea societăţii sunt: dhnii 
V. Nandriş, A. Hartia, A. Vernichescu, A. Micu, L. Găluşcă, Gh. Miron, 
Gh. Velea, E. Constantinescu, N. Popa, Gh. Valuţă, I. Oltean şi E. Pop. 

Preşedinte de onoare al societăţii este dl profesor dr. lon Dobrescu. 


16'7 








In anul 1926 studenţii au adoptat uniforma studenţească cu bereta 
verde având insigna: compas şi spic de grâu. În urmă au adoptat uni- 
forma unică hotărâtă de Centrul Stuijenţesc „Petru Maior“ cu şapcă ro- 
şie având insigna specifică: compas şi triunghiu încadrat în două spice 
de grâu. | 

Dşoarele studente membre în societate aduc un aport însemnat a: 
cesteia prin stăruința ce-o depun ca membre, în comitet, în diferite secţii. 





TERRA MATER 
Monument din secolul lui August. 


ale societăţii; artistică-literară, protecţia păsărilor, în organizarea ba: 
lurilor, etc. 

Capitalul total de care dispune societatea afară de secţia de ajutor, 
este de 126.000 Lei. Fondurile societăţii se strâng prin cotizaţiuni, anuale 
dela membri, donaţiuni şi venituri dela serate. Donaţiuni sau primit dela : 


168 








Camerile de Agricultură, Banca Agrară Cluj, Banca Naţională a Româ- 
niei Bucureşti, (18.000 Lei), Ministerul Agriculturii, Banca Generală a Ţării 
Româneşti, Banca Albina Cluj, Consilieratele Agricole etc. 

Fondurile societăţii se întrebuinţează pentru bibliotecă, secţia spor: 
tivă, radio, împrumuturi, ajutoare, subvenţii de excursii etc. 

Societatea n'are local propriu; Academia de Agricultură însă, a 
pus la dispoziţia societăţii o sală care serveşte de bibliotecă şi sală de 
şedinţe. 


>0: 


169 











Asociaţia Studenţilor Academiei de 
Inalte Studii Comerciale și Industriale 


Anul înființării: 1921 


Pornind ideologic dela necesitatea unei formaţiuni de interes profe- 
sional pe lângă un institut de cultură aplicată, studenţii Academiei noastre 
au reuşit să pună bazele „Asociaţiei studenţilor Academiei de Înalte Stu- 
dii Comerciale şi Industriale“ in anul plin de speranţe 1921, luna Decem- 
brie ziua IV-a. 

Nevoile unui institut de cultură au fost cu atât mai accentuate, cu 
cât acel institut s'a aflat mai în vecinătatea crâncenului răsboiu; astăzi, 
după atâţia ani dela răsboiu, efectele lui sub acest raport le simţim. Să 
se raporteze deci cineva la. necesităţite “imediate “ale anului 1921 şi va 
înțelege frumosul dar şi eroicul gest al fondatorilor acestei Asociaţiuni. 

Dacă pe lângă motivele absolut profesionale ce au făcut să dea 
naştere în parte acestei Asociaţii, mai adăogăm pe cele de ordin naţio- 
nal şi umanitar. vom crede cu deplină convingere în necesitatea vieţuirii 
şi pe mai departe a acestui organ, în prosperarea şi desvoltarea sa evo- 
lutivă până la ajungerea perfecțiunii absolute. 

* 

Începuturile acestei Asociaţii, ca oricari începuturi dealtfel nu au 
marcat în afară de voinţă şi entusiasm, prea mult; au lipsit mijloacele de 
ajungerea scopului propus, tocmai, fiindcă acel scop unic în dorinţe, pre: 
vedea realizări materiale. 

Înaintea bogatului program de realizări prevăzut de statute şi faţă 
de sărăcia mijloacelor materiale, primul comitet al Asociaţiei a luptat asi- 
duu ; merită deci a fi trecut aici drept un simbol al iniţiativei curajoase. 
Preşedinte : Muscă . : vice-preşedinte : Rusu C., secretar;general : P/ad P. 
cassier: „Soco/ Ț., bibliotecar: Ureche C. (demisionat, ales Popescu N.) 
secretari de şedinţe: Decei /. şi Sfuderca O, 


170 








Şi tot ca mărturie a unor frumoase sentimente ce trebue să anime 
sufletul oricărui membru, de oricând ne vedem obligaţi a statornici amin- 
tirea tuturor președinților, prin publicarea aici a numelor lor, În 1921 —22 





Academia de Inalte Studii Comerciale şi Industriale. 


preş. Muică L.; 1g22—23: Alexa G.; 1923—24: Buzea [.; 1924—25: 
Nistor A.; 1g25—26: Butnariu E.; 1926—27: Damşescu G.; 1927—28: 
Donoiu G.: 1928—29: Paraschivescu E. 


171 


ERE CR 0 CAP ECCA RE CI RER, (E EEE REZA REZ IE E E E EI NN MERITE 





Biblioteca. 


Este de nediscutat valoarea acestei unelte pentru meşteşugarul ce 
din idei vrea să-şi construească rostul vieţei sale, 

În primul an (1921—22) deşi munca a fost serioasă, totuşi rezulta: 
tele nu au satisfăcut. Anul al doilea de activitate 1922 -23 reuşeşte să 
totalizeze un număr de 68 de cărţi, nu prea multe reviste şi insuficiente 
broşuri. Dintre revistele strânse atunci, putem cita: „Evoluţia“, „Analele, 
minelor“, „Cugetul Român“, „Independenţa Economică“, „Lamura“, „Con- 
vorbiri literare“ etc. 

Anul 1923—24 măreşte numărul cărţilor la 214, iar pe al revistelor 
la 632. | 

Anul de activitate 1924—25 augmentează numărul cărţilor la 455. 
Reviste 855. 

Anul şcolar 1925— 6 aduce încheeri şi mai frumoase: Cărţi: 723 
volume. Sau primit 28 ziare, dintre cari 7 noui şi 25 reviste, dintre cari 
6 noui. Totalul revistelor 1132, 

In anul 1926—27 cărţile ating numărul de 8go; revistele: 1366. Tot 
în acest an S'au legat 45 volume. Sau împărţit cărţile în 5 secţiuni. Sec- 
țiunea comercială cu 80 volume, secţiunea economică-juridică cu 272 vo: 
lume, secţiunea socială cu 148 volume, secţiunea literară cu 250 volume 
şi secţiunea diverse cu 131 volume. 

Anul 1927—28 sporeşte numărul cărţilor la ror2, pe acela al re- 
vistelor la 1366. 

Anul şcolar actual 1928-—29 cu gestiunea neterminată a contribuit 
la mărirea bibliotecei, cu cărţi în valoare de cea 5000 lei. 


Excursii, 


Excursia este un factor indispensabil pentru bunele rezultate ale în- 
văţământului aplicat. Asociaţia, pătrunsă de acest adevăr sa străduit şi 
se strădueşte pentru reuşita cât mai bună a acestor excursiuni. 

În primii doui ani (1921—22 şi 1922—33) nu Sa putut organiza nici 
o excursiune; motivul este simplu, nu s'au putut găsi dintr'un început 
acoperirea nevoilor materiale necesitate de o asemenea intreprindere. 


12 








În schimb începând en anul 1923—24 s'au făcut de către membrii 
acestei Asociaţii câte 3 excursiuni anuale şi anume: 

În vacanţa de Paşti, pentru vizitarea centrelor industriale mai im- 
portante din Ardeal. Itinerariul acestei excursiuni anuale a fost şi este ast- 
fel stabilit: 

Cluj - Oradea Mare—Arad—Timişoara—Reşiţa -Sibiu—Cluj. Această 
excursiune se face cu studenţii anului 3, cca 35 participanţi. 

A doua excursiune anuală are loc in luna Maiu cu studenţii anului 
2, cca 40 participanţi şi se vizitează centrele industriale: Turda, Câmpia- 
Turzii şi Uioara. 

În fine cea de a treia excursiune anuală are loc între 1—15 Iulie, 
în proporţii cu mult mai mari şi cu un itinerar în complexul căruia intră 
şi localităţi industriale din vechiul regat. lItinerariul acestei excursiuni 
este: Cluj—Bucureşti— Constanţa— Cernavoda— Brăila (bălțile Brăileij— 
Galaţi— Tulcea—braţul Chilia —braţul Sf. Gheorghe -— Tulcea — Ismail (cu 
vaporul) — Valea Prahovei (pentru industria petrolului)—Braşov—Cluj. 

Aceste excursiuni se fac sub conducerea technică a Domnului pro: 
fesor de specialitate Dr. Voinea lon întovărăşit şi de alţi domni profesori. 

În timpurile mai apropiate s'au putut organiza excursiuni şi în afara 
graniţelor ţării. Astfel în vara anului 1927 s'a organizat în cadrele Aso: 
ciaţiei o excursie de studii în Italia. Itinerariul a fost: 

Peste Cehoslovacia şi Austria la Veneţia, Florenţa, Roma, Neapole, 
Genova, Torino, Miiano, Innsbruck, Viena, Praga şi Brno. 

L.a aceasta excursie au participat 6 profesori 3o studenţi şi 9 studente 
toţi din anul al III-a. S'a obţinut o reducere de 5o%/, pe toate căile ferate, 
intrarea gratuită în toate muzeele italiene precum şi gratuitatea micilor 
excursiuni la Roma, Pompei, Insula Capri etc. | 

A doua excursie mare în afara graniţelor ţării, a avut loc în vara 
anului 1928. Cu această ocaziune s'au vizitat institutele comerciale şi sta- 
bilimentele industriale cele mai importante din oraşele: Lemberg, Cra- 
covia, Lodz, Varşovia, Danzig, Berlin, Praga şi Viena, 

Cei 3o de studenţi participanţi precum şi cei 3 domni profesori sub 
conducerea cărora s'a efectuat excursia, au fost primiţi şi trataţi nespus 
de călduros de către bunii noştrii amici, polonezii. 

* 








In afară de realizarea bibliotecei şi a acestor excursiuni, periodic 
anuale, s'au făcut şi alte realizări. Sau dat lupte de către toate comite: 
tele pentru îndeplinirea integrală a dezideratelor cuprinse în articolele 4 
şi 5 din statute şi s'a ajuns astăzi aproape la totala învingere a acestor 
deziderate. 

Din anul 1923--24 începând sau litografiat multe cursuri, cu bani 
din fondurile Asociaţiei, punându-se în vânzare apoi membrilor săi pe 
preţul de cost. Aceste cursuri s'au relitogratiat oridecâteori nevoia a 
cerut-o. 

Tradiţia a făcut ca începutul fiecărui an şcolar să fie marcat printr'o 
aşa zisă „serată de cunoştiintă“ unde profesorii şi studenţii trăind aceeaş 





La Reşiţa în 1926. * Prof. Dr. I. Voinea, ** Prof. Dr. Evian. 


atmosferă liberă pentru moment de distanţa prăpăstioasă dintre ei şi din 
timpul anului, să ajungă a se cunoaşte mai bine şi mai binevoitor. 

In afară de aceste serate de cunoştiinţă, cari nu urmăreau decât 
rezultate morale, Asociaţia a aranjat aproape în fiecare an dela fondare 
încoace şi câte o serată dansantă, urmărind prin aceasta strângerea de 
fonduri pentru susţinerea diferitelor nevoi materiale. Este demn de re- 
marcat că pe lângă succesul material al acestor serate dansante, am avut 
şi satisfacţiunea succeselor morale depline. 


174 











Dintr'un fond special creiat, se acordă membrilor împrumuturi pe 
termene scurte şi în sume mici (5oo Lei). Se dau de asemeni şi ajutoare 
fără pretenţiunea de a mai fi restituite când cei ce le soiicită sunt săraci 
şi au nevoi absolut imperioase. 

S'au ţinut şi se ţin conferinţe de specialitate de către membrii Aso- 
ciaţiei şi în cadrele ei. 

“Prin Asociaţie s'au spus respicat nevoile studenţimei dela această 
Academie, nevoi sintetizate în adresa către Consiliul Profesoral şi înmâ- 
nată acestui consiliu în anul şcolar 1925—26. lată aceste doleanţe ; 

1. Mărirea şi amenajarea actualului cămin. 

2. Participarea studenţilor la conducerea efectivă a căminului. 

3. Acordarea a 3 sesiuni ordinare de examene, 


4. Ridicarea Academiei noastre la rangul de facultate economică: 
comercială, atribuindu-i-se dreptul de a institui examene de doctorat în 
ştiinţele economice-comerciale. 

5. Înfiinţarea seminariului pedagogic pe lângă secţia pedagogică 
dela Academie. Examene de capacitate şi la Cluj. 

6. Laboratoare, muzee şi biblioteci cu cărți de specialitate. 

7. Înfiinţarea unui fond permanent în budgetul Academiei pentru 
instituirea a 3 burse de studii în străinătate. 


Este inutil a mai evidenția legătura sufletească şi solidaritatea ce 
există între societatea noastră şi celelalte societăţi studenţeşti. „Petru 
Maior“ a găsit întodeauna la noi fermitate, înțelegere şi solidaritate. Nu 
s'a călcat deviza: 

„Loţi pentru urul şi unul pentru toţi“. 


Societăţile culturale nestudenţeşti au găsit în noi aceiași iubitori de 
bine. Solidaritatea noastră faţă de tot ce este intenţiune bună şi româ- 
nească, se manifestă şi în afara graniţelor studenţeşti. S'au dat mai multe 
ajutoare bâneşti societăţii „Caritatea“ pentru întreţinerea suferinzilor în 
sanatoriul dela Colibiţa. Anul 1928—29 a strâns călduros raporturile noas- 
tre cu „Astra“ in vederea ridicării masselor ţărăneşti prin propagandă 
culturală şi artistică. 

La orice sărbătoare naţională ţinută sub auspiciile „Ligei Culturale“ 


175 











sau ale oricărei alte societăţi, membrii Asociaţiei noastre au luat parte 
cu convingere şi dragă inimă. 

In privinţa donaţiunilor ce a primit, Asociaţia e recunoscătoare „Casei 
Şcoalelor“ ce i-a dăruit un însemnat număr de cărţi. Aceiaşi recunoştiință 
celor câteva persoane particulare ce au 
binevoit a mări numărul cărţilor noastre. 

In ceeace priveşte sprijinul material, 
Asociaţia a apelat cu deplin succes la 
generozitatea instituţiilor administrative, 
economice şi financiare, dintre cari putem 
cita : 

Primăria Municipiului Cluj, Camerele 
de Comerţ din Cluj, Oradea, Timişoara, 
Arad, etc. „Industria sârmei'“', etc. etc. 

Banca Albina, Banca Centrală, Banca 
Românească, etc, etc; 

Şi fiindcă veni vorba de sprijinul 
material acordat de binevoitori Asociaţiei 
noastre, să trecem în revistă bursele pri- 
mite de către membrii săi. 





Burse. 


sal La Viena în 1927. Excursioniștii 
In anul 1923—24 Ministerul Iustruc- la Statua Mariei Terezia. 


Hiunilor a pus la dispoziţiunea membri- 
lor Asociaţiei, 3o burse ă 6oo lei lunar. Banca Centrală Cluj a acor: 
dat 2 burse ă sooo lei anual şi 2 ă 4000 lei. Camera de Comeri—Cluj 
a înființat 3 burse cu cari se întreţin 3 studenţi în Căminul Academiei. 
Camera de Comert din Oradea a înființat 3 burse şi 3 semiburse în mă- 
rimea taxei de întreţinere în Căminul Academiei. Banca Agrară a dat 4 
burse ă zooo lei iar /urreprinderea forestieră română 5 burse ă 2000 lei. 
In anul 1924-25 Ministerul Instrucțiunii a acordat 30 burse 
6oo lei. Banca Bihoreana Oradea a întreţinut 2 studenţi în Căminul Aca: 
demiei. Camera de Comert—Cluj 3 burse. Camera de Comerţ— Oradea 


176 


E ERE AZERI atacat Ea PND oC a catea Abt lan 0 at Pai al ta ca i a PE a IE 





4!/,. Banca Centrală—Cluj 6 burse ă 350 lei. Industria sârmei—Cluj 4 
burse ă 3ooo lei. F/onqul granitelor din Caraş-Severin 4 burse ă 2000 
lei. Camera de Comert— Timişoara 1 bursă ă 1ooo lei. 

In anul 1925—26 Ministerul Instrucțiunii 3o burse ă 600 lei. Banca 
Centrală 3 burse ă 4ooo lei. /ndustria sârmei 3 burse ă 300 lei lunar. 
Banca Timişana 2 burse ă rooo lei. Prof. /. Evian 1 bursă â 7200 lei. 
Camera de Comeri— Timişoara 1 bursă ă 1ooo lei. Camera de Comerţ—Cluj 
întreţine 3 studenţi in Căminul Academiei. Camera de Comert— Oradea 5, 
Banca Bihoreana 2. 

In anii următori, aceste instituţii au binevoit a ne aduce acelaş spri- 
jin bun. 

Să urmărim acum evoluţia numărului membrilor acestei Asociaţii. 
In anul 1921—22 au fost 7o membrii, în 1922—23: 120, in 1923—24:200, 
în 1924 - 25:250, în 1925-26:253, în 1926—27:258, în 1927-—28:263, 
in 1928 —29: 314. | 

Actualmente gestiunea anului! 1928—29 este lăsată în mâna comite: 
tului astfel constituit : Preşedinte: Eugen Paraschivescu, vicepreşedinte 
Postescu T., secretar-general Vlădăreanu G., cassier Butnariu L., bibliotecar 
Popa A., controlor Radu V. secretari de şedinţe Alămăreanu P. şi Dam: 
şescu Î., membrii în comitet Socaciu A. şi Susan N. 

In fracțiunea de gestiune Noembrie-Martie, a anului 1928-29 s'au 
realizat câteva lucruri demne de a fi relevate. 

In primul rând s'a cumpărat un aparat de radio în valoare de circa 
19.000 lei. S'au ţinut tradiţionalele serate: „de cunoştinţă şi dansantă“ 
cu un beneficiu material net de 18.000 lei şi un rezultat moral măgulitor 
pentru Asociaţie. S'au cumpărat cărţi noui pentru bibliotecă, în sumă de 
circa 5ooo lei. S'a primit colaborarea Asociaţiei noastre cu „Astra“ pentru 
ridicarea masselor ţărăneşti, etc. 


+ 


S'au văzut până acum numai realizările din domeniul moral; dar de 
aici nu rezultă că studentul dela Academia noastră şi-a neglijat cultura 
trupului. Anul 1g21—22 a dat naştere şi unui club sportiv: „Academia“, 
unde membrii Asociaţiei noastre, contra unei taxa minime putea să-şi 


127 








fortifice “fizicul. Secţiunea de football a acestui club, prin muncă serioasă 
şi continuă a reuşit a-şi plasa echipa de football din categoria II-a, unde 
a stat până în anul 1925, la categoria IL. Greutățile materiale prin care a 
trecut în ultimul timp, clubul sportiv Academia, l-au făcut să fuzioneze 
cu clubul sportiv al studenţilor universitari, (S. S. S. U.) în anul 1928. 


%* * 
+ 


Şi acum, când cunoaştem felul spontan şi general în care a luat 
naştere “Asociaţia noastră, când realizările de până acum s'au dovedit a 
fi necesare şi posterităţii, credem nestrămutat în viitorul şi prosperarea 
„Asociaţiei Studenţilor Academiei de Înalte studii Comerciale şi Industriale“. 


=0: 


19 


7” 


/o 


178 











Societatea academică „Credinţa 


Ortodoxă' a studenţilor în teologie 
Anul înfiinţării : 1924, 


Inceputul existenţei acestei societăţi coincide cu înființarea instituţiei 
superioare de cultură teologică pe lângă reinviata episcopie a lui Ştefan 
cel mare şi sfânt. 

Această întârziere nu se datoreşte nici pasivităţii, nici indolenţei şi 
nici indiferentismului demnitarilor bisericeşti, ci dificultăţilor strâns legate 
de reînfiinţarea vechilor episcopii a Vadului şi Feleacului. Însă această 
episcopie având în fruntea sa pe P. S. S. Episcopul Nicolae Ivan, băr- 
bat cu înzestrări excepţionale, şi-a dat seama că pentru a ridica prestigiul 
moralității e necesară înființarea unei şcoli teologice — care să dea călă- 
uze celor care dibuesc în întunerec. 

Tinerele vlăstare intrate în această şcoală au fost conştiente de mi- 
siunea grea pe care o au şi atunci au căutat să se echilibreze sufleteşte, 
să-şi câştige armele spirituale pentru opera de evanghelizare şi să răs- 
pândească în massele populare, la momente oportune, din învăţăturile în- 
suşite. Toate acestea nu se puteau realiza decăt în cadrele unei societăţi, 
care a şi luat ființă imediat după începerea cursurilor la noua instituţie. 

Studenţii în număr de 50, se adună in ziua de 15 Oct. 1924 în 
localul internatului teologic din Str. N. Bălcescu 21 şi 'aleg un comitet 
provizoriu încredinţat cu elaborarea unui proect de statute şi regula- 
ment în vederea organizării nouei societăţi. Comitetul provizoriu în baza 
deciziunii luate, elaborează acest proect care se discută în 2 adunări ge- 
nerale ţinute în zilele de 4 şi 5 Noembrie 1924. Organizaţia este re: 
cunoscută de societate academică cu numele „Credinţa Ortodoxă“ având 
de patron pe P. S. S. Episcopul eparhiei Vadului, Feleacului şi Clujului. 
Pe baza statutelor se convocă pe ziua de 20 lanuarie 1925 prima şedinţă 
plenară de constituire când se alege primul comitet după cum urmează: 








Preşedinte: Teodor Ciuruş. Vicepreşedinte: Mihail Grecu. Secretar 
general: Stoian Rusu, Secretar de şedinţe: Silviu Jina. Casier: Axente 
Tomuş, Bibliotecar I: Octavian Nicola, Bibliotecar II: Traian Anca, Eco- 
nom: Pavel Dab, Controlor: Pompeiu Oniga. 

ş Imediat după constituire Societatea şi-a început activitatea în două 
+ direcţiuni: una internă şi alta externă. Scopul activităţii în intern constă 
în aprofundarea chestiunilor teologice prin facerea de diferite lucrări și, 





Academia Teologică Ortodoxă. 


în punerea materialului necesar la dispoziţia studenţilor. Activitatea în ex- 
tern are o extenziune mai mare; răspândeşte în cercurile populăre ale 
satelor învățături cu caracter moral, naţional, economic, etc, 

In general scopul societăţii este; desvo/farea membrilor pe tărâm 
teologic, promovarea intereselor profesionale, răspândirea cuvântului evan: 
Qhelic ori unde este reclamat şi cimentarea raporturilor cu celelalte orga- 
nizații studenţeşti. 


12* 





Pentru a-şi realiza scopul societatea are 3 secţii care cooperează şi 
anume : secţia literară, secţia de propagandă şi secţia muzicală. Secţia 
literară, are în fruntea sa un preşedinte şi 6 membri. In cadrul acestei 
secţii s'au discutat lucrări cu caracter literar, filosofic, teologic şi ştiinţific. 
Această secţie precum am amintit la activitatea în intern tinde la progre- 
sarea în cunoştinţele teologice. 

Structura secţiei de propagandă e aceeaş ca şi a secţiei literare cu 
deosebirea că are o activitate externă foarte extinsă, în sarcina ei fiind 
lăsată aranjarea şezătorilor, festivalurilor şi descinderilor la sate. Contri- 
buţiunea şi-a dat:o nu numai în satele din jurul Clujului, ci şi în comu: 
nele mai îndepărtate. 

Trebue să păstreze această societate o deosebită consideraţie dlui 
dr. D. Stanca directorul spitalului de femei care ori de câte ori a avut 
posibilitatea ne-a pus la dispoziţie un aparat cu diapozitive pentru a pu: 
tea arăta ţăranilor multe lucruri foarte folositoare şi uneori distractive. 

Totdeauna când societatea a făcut descinderi la sate a avut câte un 
călăuzitor şi îndrumător în persoana D-lor profesori dela Academia Teo- 
logică. Profesorii au oficiat serviciul divin alături de preotul local, iar 
corul societăţii a dat răspunsurile cuvenite. După Sf. Liturghie profesorul 
participant ţinea câte-o predică, aducând exemple vii care au excelat 
printr'o viaţă neprihănită. Insă opera societăţii dacă sar reduce numai la 
atât ar fi prea uşoară, ci după serviciul divin membri societăţii, au căutat 
să producă sătenilor câteva momente de reculegere şi înălţare sufletească 
dându-le învățături frumoase şi făcându-i să asiste la desfăşurarea unor 
puncte muzicale care numai înviorare şi veselie le puteau produce. 

Multe din realizările noastre se datoresc, în special în ultimul an, 
faptului că am avut în fruntea şcoalei noastre pe distinsul bărbat Dr. 1 
Vască. Domnia-Sa nu nea refuzat preţiosul concurs dela nici un pas 
bun pe care l-am făcut. La toate aceste deplasări am fost îmbrăţişaţi cu 
părintească iubire de P. S. S. Ipiscopul Nicolae Ivan, care fără nici o 
şovăire a făcut jertfe materiale considerabile pentru deplasarea noastră. 

Această activitate s'a desfăşurat în fiecare an dela înfiinţarea socie- 
tăţi sub următorii preşedinţi, fiecare contribuind în largă măsură la rea: 
lzarea scopului societăţii: în 1924—25: Teodor Ciuruş, 1925-26: Mi- 


181 











hail Grecu, 1926-27: Dumitru Nanu, 1927—28: Izidor Todoran şi ac- 
tualul comitet compus precum urmează: 

Preşedinte : Izidor Todoran; Vicepreşedinte : loan Bunea ; Secretar ge- 
neral: Flore Mureşan; Secretar de şedinţă: Nicolae Puia; Casier: Va- 
ler Dragota; Bibliotecar I: Ioan Buiu; Bibliotecar II: loan Chiorean; 
Econom: loan Clonţa; Controlor: Zaharie Feier: Delegat în comitetul 
centrului studenţesc: Liviu Buzdug. 

Pentruca membri să aibă posibilitatea de a-şi câştiga şi îmbogăţi 
cunoştinţele, grija de căpetenie a fost înființarea unei biblioteci. Incă în 
primul an de existență prin donațiile Dlui Dr Virgil Ciobanu, ale 
„Astrei“, Fundaţiei Culturale „Principele Carol“ şi Casei Şcoalelor nu- 
mărul opurilor se ridică la 832. În anul următor 1925—26 numărul căr- 
ilor se ridică la 999 în 1926—27 la 1159 prin donaţii făcute de profesorii * 
Academiei, iar în 1927—28 la 1358 opuri. 

Pentru a ţine pe membri în curent cu problemele vremii, atât 
religioase cât şi sociale, societatea a abonat 21 reviste, 12 foi şi 3 ziare 
care se pun zilnic la dispoziţia membrilor, într'o''sală de lectură. Zondu/ 
societății se compune din cotizaţii anuale de 20 lei plus taxa de 5 lei 
care se percepe dela membrii noi înscrişi, apoi din donațiile membrilor 
fondatori, din venitele obţinute cu ocazia diferitelor serate etc. Membrii 
fondatori societatea are pe doi merituoşi profesori ai Academiei: 'Dr. 
Gh. Stănescu şi Dr. L.. Muntean. 

Societatea în prezent dispune de un capital destul de mic care se 
întrebuințează la susţinerea şi întreţinerea bibliotecii în special. Pentru 
deplasări mai mari se întrebuinţează sume din fondurile de propagandă 
ale Eparhiei. 

Numărul membrilor în anul 1924—25 a fost de 5o; 1925—26 de 
60; 1g26—27 de 50; 1927—28 de 55; 1928—29, anul numărul mem- 
brilor e de 79. Cauza pentru care numărul membrilor societăţii noastre 
nu a crescut în mod siraţitor a fost următoarea: instituţia teologică din 
Cluj nou înfiinţată se luptă cu dificultăţi inerente oricărui început şi ne- 
având un local corespunzător nu poate adăposti deocamdată decât un 
număr mic de studenţi. Sperăm însă în timpuri mai bune, care să ne 
aducă schimbarea dorită, 


182 








Perspectivele societăţii pentru viitor sunt frumoase. Călăuzită de 
preceptul evanghelic: „Mergând învăţaţi toate popoarele“ . . . va căuta 
să intensifice propaganda îh extern cerând ajutorul celorlalte soc, studen- 
țeşti pentruca umăr la umăr să căute a descătuşa din lanţurile primiti: 
vismului pe aceia cărora nu li s'a dat ocazie să se deştepte la viaţa civi- 
lizaţiei, din cauza vitregiilor seculare. Societatea „Credinţa Ortodoxă“ 
având de scop promovarea ideilor nobile umanitare şi de propăşire 
în orice direcţie bună, în viitor va şti să lucreze desinteresat pentru vin- 
decarea multor rele sociale care mai dăinuesc încă în lumea satelor noastre 
spre care în deosebi se îndreaptă activitatea noastră. 


202 


Cercurile Regionale 








ilie agati acc e 00 titi 


185 











Cercul Cultural „Alba-lulia“ 


Anul înfiinţării : gar. 


Incă din primul an de viaţă universitară românească la Cluj stu- 
denţii au simţit nevoia de a se organiza în societăţi studenţeşti, în ve- 
derea realizării unor scopuri propuse, ca astfel munca să le fie mai uşoară şi 
încununată de succes. Sau înjghebat întâ? societăţile studenţeşti pe fa- 
cultăţi având de scop susţinerea şi apărarea unor interese profesionale. 
Sa început apoi o mişcare în sânul studenţilor din diferitele regiuni ale 
țării ca să se grupeze în mici societăţi, numite de ei „cercuri“, propu- 
nându-şi, înainte de toate, răspândirea culturii la sate şi stabilirea de legă- 
turi sufleteşti cu intelectualii regiunei respective. In marea lor majoritate 
fii de ţărani, studenţii şi-au dat seama de starea culturală în care se aflau 
părinții şi fraţii lor şi erau conştii că o astfel de situaţie nu putea să mai 
dureze, mai ales după schimbarea condițiunilor. de. viaţă: naţională. 

In această stare de spint a luat fiinţă şi Cercul Cultural „Alba-Iulia“. 

In 12 Aprilie 192r--studenţii originari din judeţul Alba-Inferioară 
aflători în Cluj, adunaţi la o consfătuire intimă la Căminul Studenţesc din 
Cluj, hotărăsc să înfiinţeze un cerc regional studenţesc în judeţul Alba- 
Inferioară al cărui scop principal să fie răspândirea culturii în massele po: 
porului. L.a această consfătuire intimă se alege o comisie interimară com- 
pusă din 7 membri, care să elaboreze proectul de statute şi să hotărască 
data şi locul unde va avea să se ţină şedinţa de constituire. Întru- 
nindu-se de mai multeori comisia a hotărât ţinerea adunării de consti- 
tuire la Aiud în ziua de 3 Mai 1gz2r. Tot această comisie a dat noului 
cerc numele de: Cercul Studenţilor Universitari „Alba-Iulia“. 

Şedinţa de constituire s'a ţinut în sala festivă a prefecturii judeţului, 
de faţă fiind un mare număr de intelectuali, reprezentanţi ai autorităţilor 
administrative şi şcolare. Intelectualii au îmbrățişat cu căldură frumoasa 
iniţiativă a studenţilor judeţului şi au ridicat ziua de 3 Maiu 121 la înăl- 
țimea unei adevărate sărbători. Lucrul acesta se poate vedea din cuvin: 
tele simţite spuse de subprefectul de atunci d. Dr. V. Ciura, care zicea 
printre altele: „In sala aceasta, de când sa înfăptuit România-Mare s'au 
ținut mai multe serbări şi adunări, dar în aşa sărbătoare ca acum, când 
ocroteşte între pereţii ei pe tinerii vlăstari ai neamului şi viitorii stâlpi ai 
țării, n'a fost niciodată nici această sală nici oraşul nostru“. 


186 








Cu această ocazie mulţi intelectuali s'au înscris ca membri fondatori 
ai cercului, contribuind cu sume însemnate, iar d. Dr. V. Ciura a fost 
proclamat membru de onoare. Apoi sau votat statutele şi s'a ales primul 
comitet, după cum urmează: Preşedinte: N. Vasiu; vicepreședinți: O. 
Răhăianu şi P. Marcu; şecretar general: N. Breazu; casier: O. Oniga; 














Casă de mot. Foto T. C.R. 


controlor: Şt. Pop; bibliotecar: A. Radu; secretari de şedinţe: B. Tecu:- 
lescu şi |. Popa. 

La început cercul cuprindea şi pe studenţii din judeţul Turda, însă 
în curând s'a produs desmembrarea, deoarece sa înființat Cercul „Valea 
Arieşului“ la care s'au afiliat şi studenţii din plasa Ocnele Mureşului, 
aparținătoare judeţului nostru. Prin noua reformă administrativă plasa 


187 











Blaj s'a despărţit de judeţul, numit acum numai Alba, iar studenţii sau ală- 
turat Cercului „Valea Târnavelor“. Plasa Sebeş, care a trecut dela judeţul 
Sibiu, are cercul său, aşa că nu ne-a recompensat numărul membrilor 
pierduţi. Astăzi deci, cercul are teritoriul judeţului Alba format din plă- 
şile: Aiud, Abrud, Teiuş, Ighiu şi Vinţul-de-jos. _ î- 
Scopul, prevăzut în statutele cecului, este; “Aj răspândirea culturii ! 
în popor; b) stabilirea unei legături cât mai strânse între studenţi şi 
conducătorii poporului; c) întărirea legăturilor de colegialitate între membri; 
d) ajutorarea materială a membrilor cercului. sia 
Pentru răspândirea culturii în popor sunt prevăzute conferințe, 
şezători culturale ţinute la sate şi înfiinţarea de biblioteci populare. Sta- 
bilirea de legături sufleteşti cu conducătorii poporului s'a făcut prin serate 
şi festivaluri artistice organizate în orăşelele judeţului în vacanţele uni- 
versitare din venitul cărora se adunau fonduri pentru cumpărarea cărţilor 


necesare bibliotecilor populare. La mărirea fondurilor acestora au mai”, 
contribuit sumele date de membrii fondatori; intelectualii mai de seamă 
din oraşele Aiud şi Alba-Iulia, câteva personalități din Cluj, între cari: 
P. $. Sa Episcopul Nicolae Ivan al Clujului, Dnii Dr. uliu //azreganu 
prof. universitar, Dr. Victor Deleu, Dr. Alexandru Fodor şi Dr. Petre 
Meteş. Deasemenea au mai contribuit băncile: „Izvorul“, „Centrala“, 
„Albina“, „Fonciera“ şi „Intreprinderile Forestiere“. Frumos a fest gestul 
unui Român din America, originar din judeţul Alba, Dl. Nicolae Tecău, 
care a dat o sumă însemnată pentru fondul cultural al cercului. __. . 
Legăturile de colegialitate sau menţinut prin aşa numitele  „serate 
de cunoştinţă“, clipe de petrecere şi veselie numai între membrii cercului. 
Ajutorarea materială a membrilor s'a făcut prin împrumuturi acor- 
date din fondul cercului, pe un timp stabilit după împrejurări şi necesităţi, 
a unor sume nu prea mari şi fără dobândă, 
Pentru realizarea scopurilor propuse sau nizuit comitetele încă dela 
început, având în frunte entuziaşti şi desinteresaţi preşedinţi, şi anume. 
Anul de gestiune 1g2r—22. Nicolae Vasiu (însă prin luna Decemvrie 
fiind nevoit să plece din Cluj, a fost ales Eugeniu Hulea, care a fost 
preşedinte şi în anul 1922—23. În aceşti 2 ani gestiunea dura din Mai 
(luna în care s'a înfiinţat cercul) până in Mai următor. Cu depunerea 
mandatului celui de al doilea comitet, adică in Mai 1923 s'a hotărât ca 
gestiunea să înceapă şi să se termine la începutul anului academic. Pen- 
tru intervalul din Maiu până toamna s'a ales un comitet al cărui preşe- 
dinte a fost: Ion Breazu, reales şi pentru anul de gestiune 1923—24, în 
anul 1924—25 a fost: lon Cadariu, 1925—26: Pompiliu Peculea, 1926—27: 
Ion Munteanu, 1927—28: Nicolae Mărgineanu. 


| 
| 
| 
| 


| 


| 
| 
| 
| 


188 








Conferinte la sate s'au ţinut mai ales în vacanţa de vară şi într'a 
Paştilor-Be— obiceiu se conferinţia în satele din jurul oraşelor unde 
aveau în seara aceleiaşi zile vre-un festival sau cu ocazia înfiinţării vre- 
unei biblioteci. Se anunțau înainte preoţii şi învățătorii care să vestească 
poporului, ce asista cu plăcere şi asculta sfaturile date de aceşti „domni- 
şori dela Cluj.“ 

Nu se ţinea numai o singură conferinţă într-un sat, ci câte 2—3 
luate din domeniul culturii, al legilor şi alcătuirii statului nostru, din 
domeniul sanitar şi economic-cooperativ. S'a conferenţiat în următoarele 
sate din judeţ: Mirislău, Aiudul de sus, Ciumbrud, Teiuş, Cetea, Stremţiu, 
Cricău, Ighiu, Zlatna, Benic, Beldiu, Henig. Imprejurările au făcut ca în 
unele dintre aceste sate s'a conferenţiat mai de multe ori. Afară de-aceasta, 
în satele în care s'au înfiinţat biblioteci populare sau ţinut deasemenea 
conferințe, arătându-se cu deosebire folosul cărţii şi al cititului. In total 
au conferenţiat vre-o 50 de studenţi, în vre-o 24 sate. i 


Biblioteci Sau înfiinţat în limita posibilităţilor. Lipsa se simţia aproape 
pretutindeni, însă au fost multe greutăţi să se adune fondurile necesare 
cumpărării cărţilor. Posibilităţile de realizare erau mici în raport cu necesi- 
tăţile. Pe lângă banii donați de către membrii fondatori şi veniturile 
rezultate dela festivaluri, s'a "cerut" ajutorul autorităţilor judeţene, care 
însă nau răspuns cu căldura cu care a fost solicitate. Cu toate că au fost 
prefecturi care au pus la îndemâna studenţilor pentru scopurile lor cultu- 
rale, sume însemnate, care au fost plasate prin tiparul cărţii până în cele . 
mai îndepărtate cătune, prefectura judeţului nostru n'a acordat decât — 
după repetiţie solicitări şi prezentări de situaţii — abiă în anul 1926. 
suma de 2000 lei. Poate că aceasta ce datoreşte faptului că studenţii 
judeţului nostru n'au înţeles să facă jocul partidului dela guvern şi-a nici 
unui partid politic urmând numai-politica luminei de carte şi a naţionalis- 


y 


A . Li - . Ti Deputat .. . 3 “ 
(oamului. Miscările studenţeşti deasemenea au contribuit ca orice mişcare a 


studenţilor să fie suspectă. Dar lucrul e constatat. Cu totul s'au putut 
înfiinţa(6 biblioteci populare în comunele: Mirislău, Aiudul de sus, Cetea, 
Bucerdeă_ Vinoasă (350 volume); Benic (248 volume), şi Ighiu (232 vo- 
lume). “Toate aceste biblioteci sau înfiinţat, cumpărându-se cărţile din 
banii cercului, cu excepţia unui număr de vre-o 5o volume cari sau dat 
din partea „Fundaţiei Regele Mihai 1.“ la intervenţia dlui prof. Bogdan: 
Duică. „Casa Şcoalelor“ a trimis cărţi în câteva comune, la cererea şi 
stăruința Cercului nostru. 

Bibliotecile s'au incredinţat învăţătorilor şi preoţilor care să le dis- 
tribuie spre a fi citite şi să se ingrijască de buna lor stare. Rezultatele 


> desigur vor fi îmbucurătoare — un control din partea Cercului nu s'a 


199 








făcut până acuma — căci ţăranul e dornic de carte şi citeşte cu plăcere 
în clipele de odihnă, pentru a:şi alunga grijile zilei. 

Festivalurile artistice şi seratele au un scop dublu; intâi stabilirea 
de legături cât mai strânse cu intelectualii judeţului, iar în al doilea rând 
realizarea de fonduri pentru scopurile culturale. Timpul aranjării lor este 








Gospodărie din jurul Teiuşului, Colecţia Muzeului Etnografic 


in vacanțe, căci altădată, deplasarea dela Cluj e costisitoare. Intotdeauna 
s'a cerut concursul autorităților, oraşelor respective, care, uneori — s'a 
dat, dar de cele mai multe ori nu. Motivele sunt cunoscute. Neprecupeţit 
însă a fost concursul Reuniunilor Femeilor Române, cari au primit cu 
dragoste orice iniţiativă a Cercului nostru. 

Sau aranjat 18 festivaluri şi serate, dintre care: 6 la Aiud, 4 la Alba: 
lulia, 4 la Teiuş, 2 la Zlatna, 1 la Ighiu, 1 la Cricău. 

Aranjarea festivalurilor a fost foarte mult stânjenită din cauza miş: 
cărilor studenţeşti. Trebuiau să se ceară permise dela Ministerul de Interne 


190 











sau dela Corpul de armată al ținutului, și nici acestea nu le-acordau de: 
cât în urma unei adeverinţe date din partea Rectoratului Universităţii, că 
există Cercul şi e recunoscut de către acesta. S'a ajuns până acolo încât 
nu s'a permis nici unui. „Cerc studențesc“ să facă vre-o manifestaţie de 
asemenea natură. Atunci conducătorii tuturor cercurilor au hotărit să nu 
se mai numească „studenţeşti“, ci „culturale“, aşa că şi cercul nostru a 
fost nevoit să-şi ia numele de Cercul cultural „Alba-lulia“. 

Rezultatul mişcărilor a fost defavorabil şi din alt punct de vedere; 
intelectualii au început să-şi piard încrederea în studențime, încât festiva” 
lurile lor erau slab frecventate şi puţin sprijnite. 

Întărirea legăturilor de colegiabitate era necesară pentru ducerea la 
îndeplinire a scopurilor propuse. Trebuia ca studenţii din cerc să se cu- 
noască mai deaproape să se apropie şi sufleteşte, să-şi împărtășască en- 
tuziasmul tineresc indreptat spre acelaş țel. Mijloc potrivit pentru aceasta 
erau aşa numitele „serate de cunoştinţă“, aranjate în Cluj, şi la care parti- 
cipau numai membrii cercului. Aceste serate se aranjează la începutul 
anului, prilej potrivit pentru introducerea studenţilor din anul 1 în cerc 
„şi mediul universitar, ca şi aceştia, încă din primele zile să devie colabo: 
ratorii celorlalţi. 

Pentru ajulorarea membrilor. cercul! are un fond, din care se dau 
sume între 5oo şi rooo pe termen fix. Evident, aceasta constitue un avan- 
taj pentru studenţii lipsiţi de mijloace şi avizaţi la o sumă urgentă. Insă 
în cuvând s'a ivit o dificultate: nu s'au restituit sumele împrumutate la 
data fixată, aşa că funcţionarea fondului de împrumut a fost stănjenită în 
ultimul timp. E de observat că dupăce au terminat studiile academice, 
membrii nu se mai interesează, întrerupând orice relaţii cu cercul; cu ex- 
cepţia câtorva: foşti preşedinţi, ţinând un strâns contact cu actualul comitet 
care este compus după cum urmează: Preşedinte: lon Todoruţiu, vice- 
preşedinte: Mircea Crişan, secretar general: Nicolae Laslo, casier: Octa- 
vian Handa, controlor: Teodor Bălaşiu, bibliotecar: Bazil Gruia; secre- 
tar de şedinţe: lon Popa; membrii în comitet: Dorin Pop şi Coriolan 
Jrimieşiu. Comisia Artistico-literară : Preşedinte : Pompeiu Andrea, membri: 
Dra Tulia Groze, Alexandrina Roşca şi Emil Frâncu. Comitetul actual 
şi-a pus în programul său de activitate, pe lângă prevederele statu- 
tare — şi lucrează asiduu în direcţia aceasta — tipărirea unei Monografii 
istorice alui loan Axente Severu tribunul de pe Târnave şi Murăş în re- 
voluţia din 1848/49 şi care după aceea a trăit până către sfârşitul vieţii 
în Cricău, sat pe teritorul judeţului Alba, unde avea o moşie. Pe casa în 
care a locuit a hotărât să fixeze o placă comemorativă şi adună fonduri 
pentru a-i ridica un bust în Aiud. 


>0: 


191 








Cercul Studenţilor Universitari 
„Valea Arieșului“ 


Anul înființării : 1922. 


Situaţia înapoiată, din punct de vedere cultural, naţional şi econo- 
mic, a „populaţiei aşezate pe malurile împădurite ale Arieşului, a interesat 
din primi ani de şcoală românească, tineretul universitar, originar din a- 
cele plaiuri. 

Această Populație, la pronunţarea numelui căreia se cutremurau stă- 
pânii de ieri şi care în decuvsul veacurilor a dat dovadă de un înalt simţ 
eroic, a fost doborită de vitregia vremurilor şi ziua desrobirii politice a 
aflat-o subjugată din punct de “vedere economic şi cultural. 

Aceasta o ştiu tinerele vlăstare ale munţilor şi vedem, că imediat 
după reîntoarcerea | din război, îşi propun. să | continue lupta pe un alt 
front. Doreau ca prin muncă dezinteresată, să atingă desrobirea econo- 
mică, ridicarea gradului cultural şi cultivarea simțului naţional, a acelui 
popor, cu care ne place să ne mândrim, a Moților lui Avram Iancu. 

In primii ani după unire însă, numărul tinerilor studenţi ieşiţi din 
creerul munţilor e atât de mic încât singuri simt, că nu vor fi în stare 
să realizeze idealurile lor. Atunci îi vedem, că se alătură de alţi fraţi cu 
aceleaşi idealuri, din vecinătatea ținuturilor lor, se apropie de studenții 
din regiunea Albei lulii. 

In ciuda tuturor sforţărilor constată, că nici pe această cale nu a: 
jung să înceapă activitatea nobilă ce şi-au propus. Înrolaţi într'o socie- 
tate care are alt câmp de activitate, simt cu durere, că nu pot lucra 
pentru masele populare din regiunea lor. Atunci ne luând în conside- 
rare” numărul redus, işi propun despărţirea de cercul cultural „Alba-lu- 
lia“ şi punerea bazei, unui alt cerc, care să poarte numele râului Arieş. 

In ziua de 12 Februarie 1922, un număr de 19 studenţi, se întru- 
nesc în orăşelul Turda, centrul regiuni şi decid în unanimitate să se re- 
tragă cu toții din cercul „Alba-lulia“. Reintorşi la Cluj se întrunesc din 
nou în ziua de 14 Februarie 1922 şi întemeiază cercul căruia i se dă 
numele de: Cercul Studenţesc „Valea-Arieşului“. Se alege un comitet în 
mod provizor, care ar fi primul comitet al cercului nostru, având însăr- 
cinarea elaborării statutelor şi conducerea destinelor tinerei societăţi, 


192 











până la alegerea comitetului definitiv. Membrii acestuia sunt:  Da- 
vid loan preşedinte, Crişan loan vicepreşedinte, Cadar loan secretar 
general, Rubin Popa, Traian Stan, loachim Lobonţiu, Sabin Căbulea, 














Casa în care Sa născut Avram lancu. 
(Colecţia Muzeului Etnografic). 


Valeriu Luca, Eugen Moga membri. În ziua de 25 Aprilie acelaş an, 
comitetul provizor îşi depune mandatul când se alege comitetul definitiv, 


193 











fiind ales preşedinte Pintea loan. Cu aceasta cercul nostru ocupă locul 
dorit între celelalte societăţi studenţeşti. 

Conducerea sa dela înfiinţare și până azi, a fost încredințată urmă- 
torilor preşedinţi. Anul 1922/23 ValeriuLuca, anul 1923/24 Traian Stan, 
anul 1924/25 Gheorghe Trif, anul 1925/26 Iacob Deac, 1926/27 Corneliu 
Todea, 1927/28 Ioachim Raţiu. 

Astăzi stăm sub conducerea unui comitet ales, conform noilor sta- 
tute, compus din: preşedinte Gheorghe Cădariu, vicepreşedinte Ştefan 
Pintea, secretar general Iosif Chiorean, casier Valer Dragota, bibliotecar 
Aug. Nemeş, controlor Iosif Pogăcean, secretari de şedinţe Olariu Liviu, 
Cerghizan loan, preş. com art. lit. Emil Sabău, membri comisiei artistico 
literare dşoarele: Ilian Otilia, Sabău Margareta, Emilia Popovici. 


* 


Activitatea în primul an, cu tot entuziasmul şi cu toată dragostea 
predecesorilor noştrii, n'a fost cea intenţionată. Greutățile începutului şi-au 
ridicat capul dela primul pas, forţându-i să se mărginească la consoli- 
darea internă, adunarea membrilor şi în deosebi a fondurilor, care să 
permită măcar succesorilor ducerea la îndeplinire a frumosului scop. 
Pentru câştigarea, fondurilor necesare, . fiind. lipsiţi, de orice rază de spe- 
ranţă de ajutor strein, se aranjează, în câteva din centrele regiunii, serate 
artistico-dansante, din beneficiul cărora se realizează o situaţie materială 
capabilă a promova interesele cercului. 

Anul al II-lea, datorită fondului existent, activitatea e mai rodnică; | 
creşte şi numărul membrilor. Începem să ne coborim în mijlocul mase- 
lor ţărăneşti, aranjând câte o şezătoare populară însoţită de conferinţe 
cu caracter naţional şi cultural. Ca să ajutăm şi ma: mult desvoltarea: 
culturală a acestor mase, înfiinţăm o bibliotecă populară din zoo vol, 
in comuna Uioara (Ocnele Mureşului) jud. Alba. SE caii 

Anul al Îll-lea păşim cu paşi mai siguri şi intreprindem un turneu 
artistic, în munţi — primul turneu al cercului. Ne apropiem de sufletul 
moţului, care până acum a fost dat uitării, lăsat în mijlocul brazilor şi al 
neştiinţei. Bucuria lor, dar. mai ales a noastră, a fost de nedescris; nici ei 
nici noi nu ne mai simţiam singuri. Ne strângem cu veselie mâinile de 
fraţi, cu şcoală şi fraţi lăsaţi şi pe mai departe să muncească în linişte 
ogorul strămoşesc. 

Infiinţăm din nou o mică bibliotecă populară, cu 300 vol. în comuna 
Câmpia- Turzii, jud. Turda. ii sa 

Pas cu pas cu cât vom înainta în anii următori, constatăm că entu- 
ziasmul începutului nu se stinge, ci se continuă cu aceeaş dragoste calea 
apucată. Ajungem la al IV-lea an de existenţă. Impedimentele predece- 


13 


194 








sorilor sunt sdrobite şi încercăm să pătrundem şi mai adânc în sânul 
păturei de jos. Ne abatem din nou prin munţi cu un turneu artistic, dar 
nu ne oprim la vizitarea comunelor mai mari, ci cutreerăm văile necău- 
tate până acum. Vizităm sate din jurul munţilor, în care românismul nise 
părea aproape distrus și încercăm, ca prin conferințele noastre să strecu- 
răm încredere în inimile acelora care se credeau pierduţi în marea masă a străi- 
nilor. Dăm concursul la serbările aranjate în comuna Podeni jud. Turda 





Şteampuri dela Roşia. 
(Colecţia Institutului de Geografie). 


cu ocazia desvelirii monumentului dela mormântul lui Florică Ceteraşul, 
nedespărţitul tovarăş al eroului Avram-lancu, monument iniţiat de regre: 
tatul protesor I. Paul. Intemeiem şi în acest an o mică bibliotecă popu- 
lară cu 226 vol. în comuna Hădăreni — jud. Turda. 

In al V-lea an, alarmaţi de starea jalnică a Moților, care pe lângă 
traiul mizer la care i-a expus soarta, mai sunt bântuiţi Şi de o mulţime 


195 











de boale care îi ruinează, ne propunem să întreprindem o vie propa- 
gandă igienică, să le descoperim rezultatele triste asupra urmaşilor lor 
şi să-i înduplecăm să se apropie cu încredere de medicul conștient de 
sfânta-i datorie. Mulțumită neobositului medic Dr. D. Stanca, din bună- 
voința căruia ni se pune la dispoziţie un camion al Ministerului Sănătăţii 





Mănăstirea din l.upşa. 


Publice, cercetăm 14 comune, majoritatea din munţi, unde conferenţiarii 
s'au nizuit din toate puterile cuvântului lor să expună în termenii cei 
mai simpli cauzele şi modul de tratare al acestor boale. 


13% 


__ 


196 








Pe lângă propaganda igienică se încearcă să se facă şi una de 
cooperaţie. 

Evenimentele, obvenite în anul 1927/28, după congresul dela Ora- 
dea, evident paralizează şi la noi, ca şi la toate societăţile studenţeşti, 
elanul de muncă de până acum. 

Fiindu-ne interzisă orice întrunire, din partea tuturor autorităţilor 
n'am desfăşurat activitatea dorită. Cu toate restricţiile însă, datorită unor 
persoane înţelegătoare, care ne-au dat tot ajutorul, am aranjat şi anul a- 
cesta tradiționala serată artistico-dansantă la Turda, al cărei beneliciu a 
fost donat fondului destinat pentru ridicarea statuei marelui bărbat poli 
tic dr |. Raţiu. Ne abatem în câteva comune din imediata apropiere a 
capitalei judeţului, respingându ni-se cererea de-a face turneu in munţi. 

Cercul nostru, pe lângă activitatea descrisă mai sus, se îngrijeşte 
dela început şi de situaţia membrilor săi, cărora după posibilitate, li s'au 
dat mici sume cu titlul de împrumut, rămânând ca atunci când îşi va 
crea o situaţie mai bună, să acorde celor mai săraci, câteva ajutoare, sub 
titlul de burse. 

Am ţinut strânse legături, cu societăţile studenţeşti, şi cu societăţile 
străine de umversitate, care au scopuri. înrudite, prin ajutorul cărora ni Sa 
uşurat foarte mult atingerea țintei. Amintim  Asoc. „Astra“ şi „Casa 
Şcoalelor“ care ne-au dat şi sperăm ne vor mai da, stocurile de cărţi 
necesare pentru întemeierea bibliotecilor. 


* 


Anul acesta, am continuat şi vom continua cu demnitate munca an- 
tecesorilor. Planuri mari pentru viitor nu putem făuri de teama de-a 
nu fi decepţionaţi atunci când ni se va cere socoteala. 

Fondul nostru, care niciodată n'a fost prea mare, astăzi este foarte 
redus,; nici nu se poate altfel, fiind alimentat numai din cotizaţile n em- 
brilor și beneficiile seratelor, lipsindu-i, un venit sigur şi permanent. Ba- 
zaţi numai pe puterea norocului, am adunat şi dintr'o parte şi din alta 
ban cu ban, cu care am făcut ceeace s'a văzut, 

Oricare ar fi situaţia, pe lângă orice sacrificii, suntem gata să sărim 
în ajutorul fraţilor învăluiți de întunericul neştiinței. Vom face prin zelul 
şi munca noastră desinteresată să dispară rând pe rând tristul refren: 


„Munţii noştri aur poartă“ 
Noi cerşim din poartă ?n poartă“. 
» i 


202 


197 











Cercul Academic Bănăţean, 
Secţia Cluj 


Anul înfiinţării ; 1920 


Cercul Academic Bănăţean a luat fiinţă in urma aceloraşi necesităţi, 
care au dat naştere aproape tuturor societăţilor studenţeşti pe regiuni. 
Nu era cu putinţă ca spriritul primitor de orice idee de frumos al bănă- 
țenilor, să stea inactiv într'o perioadă de idealism şi tineresc entusiasm, 
ca aceea de acum 1o ani. Este deci explicabil şi faptul, că acest cerc a 
fost printre primele societăţi studenţeşti ce s'au înfiinţat. Necesitatea lui a 
fost afirmată zi de zi, ani dearânduliar roadele existenţei lui nu vor fi con- 
testate niciodată. Dragostea nemărginită de ţară atât de caracteristică 
fiilor Banatului, este resortul care i-a îndemnat întotdeauna să se reîn- 
toarcă, cu mari jertfe adeseori, spre plaiurile dragi, în sânul poporului 
iubit, pentru ca impărtăşindu-i ceeace aveau mai bun, să-l ajute, să-l îm- 
bărbăteze, să-l mângăe, 

Acesta este scopul cu care în 8 Februarie 1920 studenţii bănăţeni 
dela Universitatea din Cluj s'au adunat în sală mare a Căminului Stu- 
denţesc. 

Repeziciunea cu care s'au pus în aplicare vorbele frumoase rostite 
la această şedinţă, înţelepciunea organizării şi felul coordonării primilor 
paşi, este dovada eclatantă a conştiinţei bănăţene. 

Studentul Vichentie Ardeleanu şi comitetul său sa. ales chiar în 
această primă şedinţă, în care s'a schiţat şi planul activităţii tinerei so- 
cietăți „Cercul Studenţilor Bănăţeni“ pe acel an, precum şi principiile 
după care acesta se. va conduce în viitor. 

Merită toată atenţia faptul, că în această primă şedinţă s'a pus ches- 
tiunea colaborării cu studenţii olteni, care cereau primirea în cerc. Stu- 
denţii bănăţeni din Cluj, erau cu toţii pentru această colaborare, fapt do- 
vedit prin alegerea de vicepreşedinte a stud. Mihail Macavescu, care era 
oltean. Faptul regretabil însă, că colegii Olteni din Bucureşti nu mani: 
festau faţă de studenţii bănăţeni aceeaş simpatie şi dorinţa de a evita o ruptură 
între cele două societăţi bănăţene, cea din Cluj şi cea din Bucureşti, a de- 
terminat comitetul să renunţe la colaborarea dorită de colegii olteni. A- 
ceasta cu atât mai mult, cu cât cele două societăţi Bănăţene erau pecale 
să devină secţiile unei şi aceleeaş societăți, fapt care sa şi întâmplat, 





198 








pentruca în prezent această societate să numere 3 secţii — Bucureşti, 
Cluj, Timişoara, — şi 4 grupări regionale — Lugoj, Caransebes, Oraviţa 
şi Sân-Nicolau.!) 

Statutele „Cercului Studenţilor Bănăţeni“ aşa cum se prezintă azi 
au fost alcătuite mai târziu. 





Stradă în Chisătău. 


(Colecţia Muzeului Etnografic). 


Primul pas către realizarea frumoaselor scopuri ale cercului, a fost 
aranjarea turneului în vacanța Paştilor, de către comitetul anului 1920. 
Inzestraţi de natură, cântăreţi buni, studenţilor bănăţeni le-a fost uşor să 
înjghebeze un cor şi să facă toate pregătirile necesare pentru turneu. 

Rezultatul moral şi material a fost excelent. Primirea pe care ora- 
şele Lugoj şi Caranşebeş le-a făcut-o, a fost dintre cele mai înălţătoare. 





') Acum e pe cale înfiinţarea celei de-a cincea: Gruparea regională Orşova. 


1199 











„Cercul Studenţilor Băneţeni“ s'a afirmat cu o forţă pe care se poate 
conta oricând. 

Venitul de 17.000 coroane, realizat cu ocazia acestui turneu, formează 
primul tond al Cercului întreg şi el denotă spiritul de înţelegere al populaţiei 
Banatului pentru manifestaţiunile ideale. După congresul tuturor stu- 
denţilor bănăţeni, ţinut la Timişoara în 13 April 1920, congres la care 
Sa hotărit contopirea într'o singură societate, cu sediul în Timişoara al 
celor două Cercuri din București şi Cluj, secţia Cluj aranjează un festi: 
val artistic, în ziua de 16 Mai cedând din venitul realizat cu această oca- 
zie, 50%/, centrului studenţesc. 





In turneu la Bozovici 


Comitetul ce urmează, sub preşidenţia regretatului Gh. Bănuţiu 
funcţionează 22 luni. 

În scopul de'a ajuta reclădirea teatrului din Timişoara „incendiat de 
mâini dușmane“, după cum menţionează un secretar general, corul dă 
în 13 Februarie 1g2r un festival artistic pe scena Teatrului Naţional din 
Cluj. Intreg'venitul este trimis la Timişoara în scopul menţionat mai sus. 

Pentru strângerea legăturilor dintre studenţii bănăţeni, serveşte 
„ceaiul dansant“ aranjat în Februarie la Căminul Studenţesc. 


200 











Dar punctul culminant al activităţii comitetului acestor 2 ani este 
turneul de vară. Pregătesc un cor excelent şi două piese de teatru, 
„Heidelbergul de altă dată“ şi „Cererea în căsătorie“. 
Entusiasmul cu care populaţia satelor şi oraşelor bănăţeve îi pri- 
meşte e nemărginit. Sunt aşteptaţi cu trei fanfare în Bocşa, cu două co- 
ruri în alt sat, pretutindeni numai dragoste şi bucurie. 
Vorbesc populaţiei de muncitori din Reşiţa şi Anina, ţărănimii. din 
alte 5—6 sare, se zbat muncesc, mânaţi de acelaş avânt tineresc de acelaş 
ideal: binele poporului iubit 
Fondul de propagandă se măreşte şi de data aceasta cu 14 1r6cor. 
53 fileri. 
De acum „Cercul Studenţilor Bănăţeni' e cunoscut atâţ in Cluj cât 
și în Banat. El urmează generâţie după generaţie acelaş drum neobosit, 
entuziast gata de jertfă. 
Lucrează acum paralel trei secţii şi grupările. Din venitul turneelor 

anuale se cumpără cărţi pentru popor. Ministerul Artelor şi Cultelor 
donează cercului 5 bibhoteci pe care cercul le trimite în comunele lipsite 
de bibliotecă prin, delegaţii săi, care cu această ocazie ţin conferinţe, dau 
indrumări culturale poporului. 

Sub preşidenţia Dr. Magda A. se aranjează turneul dela lam, comună 
recent redobândită dela Jugoslavia. 

Pentru a da o icoană a acestor turnee cred nimerit să reproduc 
câteva pasagii din raportul secretarului general: | 

„Sosim în comuna lam. La întrarea în comună este ridicată o poartă 
triumfală cu înscripţia „bine aţi venit“. In jurul porţii aşteaptă poporul, 
bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, în frunte cu autorităţile. Ne coborim din 
trăsuri şi pornim pe jos in uralele mulţimii.“ 

Urmează descrierea primirii cu coruri, fanfare, vorbiri. „La plecarea 
spre centrul comunei, studenţii sau vrcat într'un car frumos impodobit 
şi tras de şase boi. Inaintea carului, fanfara şi corul cântau marşuri na- 
ionale. Convoiul a trecut dealungul comunei, până aproape de frontiera 
româno-jugoslavă, unde s'a întins o horă mare, la care priveau şi senti: 
nelele sârbeşti dela frontieră. Au fost clipe înălţătoare şi de neuitat, care 
s'au imprimat adânc în sufletele tuturora“. 

Credem destul de elegante aceste pasagii pentru dovedirea unui 
prestigiu existent al Cercului, prestigiu câştigat printr'o activitate neîn- 
treruptă. 

Cercul nu neglijează insă nici interesele propriu-zise ale studenţimii 
bănăţene. In acest an se naşte ideea ridicării unui cămin pentru studen- 
ţii bănăţeni. 


20 








Se lansează în acest scop colecte. Populaţia din Banat răspunde 
prin donarea sumei de 5o.ooo Lei, depusă la „Creditul Bănăţean“ din 
Lugoj Şi cade tot în activitatea comitetului anului 1923—24 votarea 
nouilor statute şi întreprinderea primilor paşi pentru dobândirea perso- 
nalităţii juridice a Cercului. 

Deşi lipsit de o conducere unitară, comitetul anului 1924—25 are 
la activul său fapte demne de remarcat. Cu toate că se succed trei pre- 





Horă din Banat. 


(Colecţia Institutului de Geografie). 


şedinţi Em. Novacovici, Em. Caba şi dr D. Novacescu, comitetului îi reu- 
şeşte totuş să aranjeze două turnee, unul în vacanţa de Paşti şi altul în- 
tre 16 şi 25 lunie 1925 cu concursul Teatrului Naţional din Cluj. 
Activitatea cercului dă însă rezultatele cele mai frumoase pe tim: 
pul prezidenţiei dlui Tiberiu Şeviciu, în anul 1925—26. 
Statutele votate de adunarea generală din Timisoara (2. V. 924) 


202 











sunt prezintate Tribunalului “Timişoara care prin decizia No. 3719/925 
din 29 XIl. 1920 anunţă înscrierea Cercului în registrul persoanelor ju: 
ridice sub No. 95. Dobândirea personalităţii juridice este pentru „Cercul 
Academic Bănăţean “ acum recunoaşterea temeiniciei activităţii sale şi un 
imbold pentru intensificarea crescândă a acestei activităţi. —— 

Cercul înființează în acest an 25 biblioteci in satele Banatului, a: 
jută cu concursul dlui prof. Camil Negrea să se trimită 3 studenţi la-Co- 
libiţa pentru refacerea sănătăţii şi întreprinde o serie de alte acţiuni 
mobile. i 

Turneul organizat de dl Seviciu aduce membrilor participanți mul: 
țumirea faptei frumoase implinite Secţiei un venit net de gooo Lei. 

Exemplul dat de dl Şeviciu este urmat şi de dl Il. Radu, preşe- 
dintele în anul.1926—27. Comitetul acestui: an aranjează o agapă cole- 
gială dintre cele mai fruiinoase. La această agapă se întâlnesc membri 
vechi ai Cercului cu tinerii abia veniţi de acasă, se cunosc, se apropie 
sufleteşte, se face între ei acea comunicare de idei din care au izvorit 
întotdeauna cele mai frumoase năzuinţe.. 

In acest an Cercul a avut doui morţi profund regretaţi. Unul, “Ira: 
ian Grozăvescu, 'altul V., Naia. Faţă de ambii; Cercul şi:a achitat trista 
datorie prin reprezentanţii săi. 


| Un gest laudabil al comitetului a fost acordarea a 2 semi burse a 

| 12050 Lei pentru Colibiţa. Prin aceasta comitetul răspunde unei cerinţe 

| “statutare, ajutorarea morală şi materială a studenţilor lipsiţi. Se  înfiin- 

| țează şi în acest an biblioteci, şe ţin conferinţe, se abonează pe seamaa 

| 16 sate două reviste: „Solia Moldovei“ şi „Câmpul“. lar prin hărnicia 

| bibliotecarului. se înființează biblioteca stabilă a Secţiei, compusă din 
opere referitoare la Banat, scrise în diferite limbi occidentale, 


Serata aranjată de acest comitet este una dintre cele mai frumoase 
dintre toate câte s'au aranjat, atât prin reuşita-i morală “cât şi prin fru- 
mosul venit realizat cu ocazia ei. Din venitul realizat s'a trimis suma de 
3000 Lei Societăţei studenţilor din Banatul Jugoslav pentru care Cercul 
nostru păstrează cele mai frăţeşti sentimente şi în ajutorul cărora va sta 
din toate puterile sale ori decâte ori împrejurările o vor cere. 


In anul ce urmează din mai multe motive interioare şi exterioare 
activitatea Secţiei a stagnat. Se schimbă două comitete în acest an, dlui 
D. lovanel urmându-i dl A. Penţia. Totuş agapa tradiţională se face cu 
toate că autorităţile, că câteva luni mai târziu din cauza turburărilor stu- 
denţeşti au interzis în ultimul moment aranjarea seratei dansante. 

Cercul a găsit însă teren de activitate favorabil urmând alte căi. 
Anume, în anul 1925 încă, se luase iniţiativa întocmirii unei statistici şi a 


203 








unui studiu asupra descreşterii îngrijorătoare a populaţiei din Banat. Doi 
membri merituoşi ai Secţiei, DI. Dr. P. Rămneanţu şi DI. Dr. Gh. Oprea 
după o muncă asiduă şi grea au reuşit să adune rezultatul muncii lor într'un 
volum. Cartea poartă titlul „Micşorarea natalității în Banat prin avorturile 
criminale“. E un studiu serios pe cât de serioasă e şi problema tratată. 
Secţia a ajutat tipărirea ei şi acum în anul acesta ea este trimisă la toți 
preoții din Banat în mod gratuit, cu rugămintea de a explica conţinutul 
ei ţăranilor şi a o preda apoi bibliotecii poporale. 

Comitetul actual, ales în adunarea din 3 Decembrie 1928 este com: 





Congresul dela Lugoj din 1923. 


pus din următorii colegi: Preşedinte: T. Munteanu. Vice-preşedinte: [. 
Țigara, Secretar general: I. Linţia, Casier: N. Jădăneanţu, Controlor: G, 
Deheleanu, Bibliotecar: V. Sârbu, Secretar de şed. comitet: Gh. Damşescu, 
Şecretar de şed. plenare: D. Buraiu. Membri în comitet: Dşoara Maria 
Ogrin şi N. Deheleanu. 


204. 








Este prea recentă, ca să mai facem o caracterizare a seratei dansante 
din acest an. Nu încercăm. 


poi 


Fe In vacanţa de Paşti 3 grupuri de conferenţiari au cutreerat satele 

N Banatului înarmaţi cu un bogat program, iar pe luna Mai se aşteaptă 

răspunsurile la chestionarele trimise tuturor parochiilor din Banat, pe baza 

cărora se va întocmi o statistică a caselor naţionale şi bibliotecilor popu- 

lare existente pentru a se putea lua măsurile de înzestrare a comunelor 

lipsite. Totodată Secţia va abona pe seama a vreo 150—200 comune 2 
viste de specialitate (agricultură etc.). 

Avem câteva cuvinte despre averea cercului, sau mai corect a Secţiei. 
După cum am spus mai sus, Secţia Cluj a Cercului Academic Bănăţean 
nu este o Societate independentă. Ea depinde de un centru din Timişoara 
care îi coordonează activitatea şi o supraveghează. Ca atare, statutele și 
hotăririle adunărilor generale obligă Secţia să verse o cotă anuală din 
venitele ei rezultate din turnee, serate, taxele membrilor etc., casieriei 
Centrului. Suma pe care o poate reţine Secţia e de goooo. Această obli- 
gaţiune este provizorie. Congresul din 6—7 Aprilie a. c. are menirea să 
schimbe statutele, deci va schimba şi această dispoziţiune. 

Planuri pentru viitor sunt în abundență. Suntem doar tineri și bănă- 
ţeni. Dar cel mai important e planul ridicării unui, sau a mai multor că- 
minuri studenţeşti bănăţene. Există deja un asemenea cămin la Bucureşti, 
dar acela deocamdată e numai închiriat. Acum se lucrează cu intensitate 
la adunarea fondurilor şi pare că autorităţile sunt binevoitoare, fapt pentru 
care le suntem recunoscători. 

Odată căminul zidit, Cercul va putea să pornească pe alte drumuri 
cu forţe noui cu entusiasm mai aprins. 

O dorim din tot sufletul, dornici de muncă dornici de jertfă, pentru 
interesul scumpului nostru Banat. 


>02 


205 











Cercul Studenţilor din Ţara Bârsei 


Anul înfiinţării : 1923. 


Puternica individualitate a regiunei sud-estice a Ardealului formează 
axa de cristalizare a tuturor manifestărilor ei de viaţă. Toate aspectele 
sale atât de variate se întregesc într'o impresie de complexitate rodnică 
şi specific unitară. Situaţia privilegiată a Ţării Bârsei în cursul veacuri: 
lor i-a îngăduit să-şi creieze o desvoltare proprie. Şi e un trecut de lu- 
mină acela al românismului braşovean, trecutul cărturarilor izvoditori de 
slovă şi al dascălilor creatori de suflet românesc. Braşovul a moştenit în 
primul rând o tradiţie culturală. Ea apasă greu asupra prezentului şi îi 
imprimă pecetia sa. 

Crescuţi. în atmosfera aceleiaşi îndrumări spirituale, foştii elevi ai 
şcoalelor dela Braşov, — în deosebi ai “acelui strălucit liceu „Andrei 
Şaguna“ care acum patru ani îşi serba jubileul a şaptezeci şi cinci de 
ani de existenţă — toţi care au trăit în acel mediu de caldă înţelegere 
şi colegialitate, se simt legaţi în mod firesc întreolaltă, prin puteri în faţa 
cărora chiar anii se pleacă. 

Dintr'un asemenea spirit a luat naștere prin iniţiativa unui grup de 
studenţi clujeni „Cercul studenţilor din Ţara Bârsei“. Dela început îşi 
fixează ca directivă esenţială propaganda naţional:culturală în cuprinsul 
celor trei judeţe din basinul superior al Oltului: Ciuc, Treiscaune şi 
Braşov, iar ca normă de activitate internă : strângerea şi păstrarea rela- 
țiior între membri care locuiesc în aceeaşi regiune, prin creiarea unei 
atmosfere de apropiere sufletească şi asistenţă reciprocă. 

Acestea sunt principiile în jurul cărora gravitează. timp de şapte 
ani, toate manifestările cercului nostru. Instrumentele de. realizare sunt 
fiiimeroase ; dela conferinţa populară — cu un pronunţat caracter practic, 
care îi asigură eficacitatea oferind adesea rezultate imediate şi concrete 
— şi până la reprezentaţia teatrală, pur distractivă, cu efect efemer dar 
sănătos asupra spiritului, sau la acel incontestabil agent de cultură, care. 
e. biblioteca populară, — când cartea circulă şi se citeşte — am în- 

"trebuinţat toate mijloacele posibile în serviciul scopului .ce ne-am propus. 
Şi am căutat să ne iolosim de toate prilejurile pentru a le putea pune 
în practică. 


206 








In orice moment aveam posibilitatea de-a reveni în mijlocul satelor 
de care se leagă rațiunea însăşi a existenţei cercului, în vacanțele de 
sărbători, de vară, căutam să realizăm o parte cât de modestă a pro- 
gramului nostru. Dela inceput activitatea tinde spre sate şi părţile mărgi- 








Castelul dela Bran. Foto Popovici 


naşe ale oraşelor. Spre ele ni-se îndreaptă toate sforţările, pentru a 
ridica, în mijlocul unei numeroase populaui minoritare, nivelul cultural al 
poporului nostru. Căci existența unei probleme minoritare, interesează 
direct un cerc cu terenul de activitate în Ţara Bârsei. Convieţuirea 


207 








noastră cu Saşii în aceste părţi, impune norma unei desvoltări culturale 
şi economice superioare. Aşadar alături de o intensă acţiune de luminare 
a maselor populare în direcţia spirituală, am preconizat necesitatea pro: 
pagandei economice contribuind la ameliorarea situaţiei materiale a 
ţăranului român. Cercul „Tara Bârsei“ a păşit printre cele dintâi în mod 
activ pe terenul cooperaţiei, iar astăzi această problemă formează pre: 
ocuparea sa principală. 


O deosebită atenţie se dă propagandei igienice - dusă de studenţii 
medicinişti. Ea are ca scop inzestrarea poporului cu acele cunoştinţe ele- 
mentare medicale indispensabile în viaţa zilnică precum şi combaterea 
flagelurilor sociale în cadrul posibilităţilor noastre restrânse. 

In jurul acestor preocupări se coordonează toate manifestările 
cercului. 

Primul comitet, ales în Februarie 1923, stabileşte prin statute, fiinţa 
şi scopurile societăţii. Se compune din Dnii: lI. Muşlea, preşedinte; I.. 
Maximilian, vice-preşedinte; Stăniloi, secretar general; I. Bârsan, secretar 
de şedinţă: A, Creangă, casier; I. Enescu, bibliotecar; Spârchez, preş. al 
comisiei artistice. 

Trecând peste toate greutăţile inerente unui început şi căutând să 
trezească interesul membrilor şi marelui public, care se îndoia de rostul 
unei asemenea organizaţii, ei au meritul de-a fi deschis calea viitoarelor 
realizări. 


Astfel, începând cu anul următor (1923/4), cercul îşi înaugurează 
activitatea practică cu un deosebit elan prin Houâ şezători date în satele 
din jurul Brazovului ca Zărneşti, Tohan, Herman, etc. In acelaş an_se_ 
cere dela „Casa Şcoalelor“ turnizarea de cărţi pentru biblioteci populare 
care se şi întemeiază în cinci comune: Cristian, Vulcan, Ghimbav, Sâm: 
petru, Herman. | | 

Sub conducerea -D-lui loan Butnariu (1924/5), cercul continuă acti- 
vitatea în direcţia odată stabilită: se ţin 7 şezători şi festivaluri (la To- 
hanul Nou şi vechiu, Bod, Braşov, Borsec şi Huedin) cu programe for- 
mate din conferinţe cu subiect cultural sau economic însoțite de puncte 
distractive: declamări. teatru, muzica. 


Anii următori însemnează o regresiune în activitatea noastră. Fuziu- 
nea cercului „Ţara Bârsei“ — Cluj şi a cercului „Ţara Bânsei“ — Bucu- 
reşti într'o singură societate cu secţi. deosebite în cele două centre uni- 
versitare, dar cu programul de activitate comun, dădea speranţa unei în- 
viorări a activităţii culturale. “Totuşi, până în prezent, singurul efect al. 
acestui act a fost întroducerea formulei de „secţia Cluj“ în vechiul nume 


208 








al cercului. Se lucrează cu totul independent, în vădită neglijare a inte- 
reselor comune, care cer o colaborare cât mai intensivă, 

Sub conducerea Dlui Virgil Voicu (1925/6 şi 1926/7), cercul se 
manifestă prin patru festivaluri (ânţari, Tohanul Vechiu, Zărneşti, 
Râşnov), iar sub a Dlui Nicolae Bodeanu (1927/8) prin două conferinţe. 

In sfârşit actualul comitet, constituit în felul următor: Aurel Cirica 
preşedinte; Silviu Suciu vicepreşedinte, Gheorghe Brânduş secretar ge- 
neral; Nicolae Ducariu casier; Ontario Podea secretar de comitet; loan 
Stoica secretar de sedinţă; Bujor Nistor bibliotecar; Nicolae Bodianu şi 
Constantin Zamfir membri în comitet, caută să imprime cercului un ritm 
spre o operă mai constructivă. S'au ţinut până acum două conferinţe iar 
în vacanţa Paştilor s'a desvoltat o activitate intensă. 

Aceasta e —- schițată în liniile ei principale — desvoltarea cercului 
„ara Bârsei“ până în prezent. Nicăeri însă nu e mai înşelătoare ca 
intrun asemenea istoric explicarea fluctuaţiunilor în desvoltare prin 
simpla considerare a conducătorilor şi ignorarea complectă a acelora pe 
cari îi conduce, Preşedintele sau comitetul sunt doar expresia unei voințe 
colective. Puterea acestei voințe, calitatea ei exprimată în sensul unei 
reale conşhinţe de sine, a unei orientări inteligente, şi, în sfârşit, forma 
pe care o ia în/ tendinţa de-a realiza un anume scop bine precizat — 
aceştia sunt factorii care decid destinele unei organizaţii. Realizările de 
până acum ale cercului nostru ne arată aceşti factori în acţiunea lor, — 
la diferite răstimpuri, dar totdeauna prezenţi. 


Alături de opera de „serviciu“ culturală, de manifestare externă, 
cercul satisface necesităţile, ce nasc din situaţia sa în mijlocul organiza: 
ţiei universitare. Numărul membrilor înscrişi variază între 25 (1923) şi 
6o (1928/9!'. Intre aceştia se formează un spirit 'de solidaritate inexistent 
la asociații studenţeşti de alt caracter. E o înţelegere bazată pe o cunoa- 
ştere intimă a fiecărui membru a situaţiei sale, a valorii sale, fără să fie 
nivelat în masa amorfă a marilor organizaţii. Pentru strângerea raportu- 
rilor sociale între membrii săi, cercul a organizat în ultimii ani câte o 
serată dansantă, Acelaş scop îl urmăreşte prin participarea sa la „maialul 
Braşovenilor“ care se ţine la Cluj în primăvara fiecărui an. 

Ajutorarea membrilor lipsiţi de mijloace formează unul din punctele 
esenţiale ale programului nostru. Se acordă din fondurile cercului împru- 
-muturi până la suma de lei 3oo, 


Averea cercului se ridică la suma de lei 45,695 dintre care 31,605 
formează fondul inalienabil şi 14,090 fondul de propagandă şi ajutorare. 
Primul se compune dintr'o subvenție de 30,ooo lei acordată. de prefectura 
judeţului Braşov în anul 1928, apoi din 10%, din .veniturile reprezenta- 


209 








țiilor. Fondul de ajutorare şi propagandă culturală e format exclusiv din 
cotizaţiile membrilor şi încasări dela câteva serbări. Şezătorile la sate se 
fac absolut gratuit cheltuelile fiind acoperite din acest fond. 

Aceasta e activitatea cercului „Ţara Bârsei“ în cei şapte ani de 
existenţă. Ei ne dau dreptul să întreprindem măsurarea drumului parcurs 
până acum cu paşi şovăelnici, pentru a şti unde vom fi mâine, la ce dis: 
tanţă de realizarea integrală a scopului ce ne-am propus. Acum, când 
experienţele trecutului imprimă siguranţă mişcărilor şi arată clar direcţia 
ce trebue urmată, perspectivele manitestărilor viitoare se deschid larg. 
In trecutul nostru avem chezăşia realizărilor de mâine. 


=0: 


14 


210 








Cercul cultural 
„Câmpia și Mureșul superior” 


Sub prezidenţia de onoare a Sanctităţii Sale 


Dr. Miron E. Cristea 


Patriarhui României și membru al Inaltei Regenţe. 
Anul înfiinţării: 1920 


Studenţimea universitară de după război pe lângă datoria cărţii şi-a 
făcut o datorie sfântă de a se cobori în mijlocul acelora de unde sa 
smuls şi a imprăştia acolo modestul patrimoniu sufletesc achiziţionat în 
decursul studiilor, pentrucă exista conştiinţa clară că poporul dela ţară 
este pătura de regenerare a neamului şi având atâtea calităţi ascunse, 
această masă aproape mortificată trebuia ajutată, scoasă din ignoranță şi 
înălţată moraliceşte, culturaliceşte şi economiceşte. 

Chemarea naţinnii a avut răsunet în rândurile entusiaste ale studen- 
țimei universitare care a început a se grupa formând soeietăţi regionale 
sau pe judeţe cu scopul de-a propaga cultura la sate. 
> In atari împrejurări, în urma mişcării generale de redeşteptare naţio- 
nală şi desvoltare culturală, ca un rezultat al mariior prefaceri din epoca 
de după război, a luat fiinţă şi cercul studenţesc. „Câmpia şi Mureşul su- 
perior“, în ziua de 23 Decemvrie 1920 prin asocierea studenţilor depe 
Câmpia Ardealului şi cursul superior al Mureşului, dela isvoarele acestuia 

ână la vărsarea Arieşului. 

In şedinţa plenară din 26 Febr. 1928, patru membri înscrişi depe 
teritoriul Câmpiei s'au retras ” din cerc, constituindu-se împreună cu alţii 
care n'au fost membrii societăţii noastre, într'un cerc aparte „Câmpia 
Transilvaniei“. 


Activitatea cercului. 


Vom face mai întâi o expunere sumară asupra activităţii cercului in 
general dela înfiinţarea lui până astăzi, urmând apoi a expune activitatea | 
an de an a fiecărui comitet. 

Cercul a înfiinţat până acum 12 biblioteci populare cuprinzând în 
total vreo 3000 volume potrivite cititorilor. Sau ţinut 24 conferinţe 
pentru popor cu subiecte instructive din domeniul: igienei, medicinei, 
dreptului, economiei, literaturii etc. 


211 








Sau întreprins turnee cu program artistic-literar în centrele mai 
mari ale regiunii, interpretându-se cu preferință piese de-ale autorilor ro- 
mâni. Deasemenea s'au făcut turnee cu filme cinematografice însoţite de 
conferințe explicative. 

Societatea a luat parte prin reprezentanţii săi la desvelirea monu- 
mentului „Soldatului român“ din Tg.-Mureş şi a fost reprezentată la ser- 
bările lui Gheorghe Şincai aranjate de soc. „Tinerimea Română“ din Tg.- 
Mureș. 

Societatea stă în legătură continuă cu celelalte societăţi studenţeşti 





Trecerea Mureşului cu podul plutitor, 
(Colecţia Muzeului Etnografic) 


din Cluj in ceeace priveşte activitatea şi conduita generală a studenţimii, 
fixând o direcţiune unitară în tendinţe și aspiraţiuni. — Dar cercul are 
strânse legături şi cu instituţiunile culturale extrauniversitare, de ex. cu 
soc. „Astra“, la ale cărei adunări generale și adunări ale despărţămin- 
telor din regiunea Mureşului superior şi a Câmpiei cercul şi-a trimis în- 


14* 


212 








totdeauna reprezentanţii săi, colaborând în mod efectiv prin conferințe, 
publicaţiuni de articole în organele despărțămintelor, sau prin aranjarea 
in comun de serbări şi petreceri ca acea dela Reghin care se ţine in 
fiecare an la ro August, în favorul fondului ridicării unui bust lui Petru 
Maior, în oroşelul unde ilustrul bărbat a fost protopop Cercul între- 
ține preţioase Ingături cu „Casa Şcoalelor“ a cărei biblioteri le plasează 
în comunele unde după cercetări prealabile s'a aflat că sunt necesare şi 
folositoare. | 

Unul din scopurile urmărite de cerc a fost de a veni în ajutorul 
membrilor lipsiţi de mijloace acordându-le împrumuturi fără dobânzi; 
de-a ajutora şi a sprijini în limitele posibilităţilor sale materiale diteritele 
instituţiuni culturale şi naționale care solicitau concursul, sau de a pune 
baze acelora a căror fiinţă se cerea în mod imperios. Astfel cercul no- 
stru a donat dela înfiinţarea sa până astăzi suma de 7850 lei a căror 
distribuire şi destinaţie se va arăta la expunerea activităţii pe ani. 


Veniturile şi fondurile cercului. 


Fondul material — substrat necesar oricărei asociaţii, oricât de idea: 
listă ar fi — eontorm, Art..13. din; statute provine din: a) Cotizaţiile 
anuale ale membrilor; b) Subscripţii, serbări și serate; c) Subvenţii, do- 
năţiuni şi legate; d) Venituri extraordinare. 

Conform prevederilor statutare fondurile se administrează în felul 
următor: A treia parte din veniturile arătate în Art. 13 formează fondul 
de rezervă al cercului. El se depune spre fructificare la sfârşitul fiecărui 
an de gestiune. Celelalte două părţi formează fondul de administrare, 
care serveşte la realizarea scopului şi ajutorarea membrilor. Averea cer- 
cului a fluctuat an de an şi astăzi se cifrează la suma de 25.000 lei 
numerar plus cca 8ooo lei în efecte şi creanţe neîincasate. 


Activitatea pe ani. 


Dupăce am aruncat o privire fugară asupra activităţii în general, 
vom încerca să arătăm activitatea în special destăşurată an de an de fie- 
care comitet. 

Anul 1920—1921. Preşedinte: Epaminonda Rusu, stud. în medicină, 
cel dintâiu preşedinte şi membru fondator al cercului nostru. Numele 
membrilor primului comitet in lipsă de acte nu se cunoaşte. 

Se înfiinţează două biblioteci populare: la Reghin cu 600 volume 
Işi la Ormeniş cu 260 volume fiind administrate de către un bibliotecar, 
membru de încredere al cercului, conform regulamentului de adminis- 


213 











trare ataşat bibliotecilor, In 6 Mai 1g2r sa ţinut un festival la Tg.-Mu- 
reş jucându- se drama istorică „Zorile“ de Şt. O. Iosif. In 8 Mai aceeaş 
reprezentaţie a avut loc la Reghin. In luna Iulie s'au ţinut conferințe la 
Ludoşul de Mureş şi Moci. 

Anul 1921—1922, Preşedinte: Alexandru Ceuşan, stud. în drept. 
Sau înfiinţat trei biblioteci: 1. Şărmaş cu 240 vol;, 2. la Subcetate 
(Varviz) cu 246 vol; 3. la Murăşeni cu 490 _) volume. in 18 April 1922 
Sa aranjat ur fiare festival la Tg. -Mureş, jucându-se piesa „O scri- 
soare pierdută. de 1. L. Carageale. S'au donat şoo lei pentru fondul 
„Petru Maior“ dela lic. „Alex. Papiu Ilarian“ din Târgu-Mureş, 

: Anul 1922-1923. Președinte: Simion Haţiegan stud. în drept. In 
" anul acesta s'au înființat trei biblioteci populare. La Săcalul de Câmpie, 
! Cămăraşul deşert şi la Dezmir Sa dat un festival la Târgu-Mureş. A 
! conferenţiat dl protesor universitar dr. Virgil Bărbat şi şi-au dat preţio: 
sul concurs dl N. Apostolescu dela Opera Română din Cluj şi dl Ghi- 
| bencon dela Teatrul Naţional. 
is Cercul a întreprins un turneu de propagandă igienică la Tg.-Mureş 
sub conducerea dlui Domițian Baciu stud. med. cu filmul „Din groză- 
viile lumii“, pus la dispoziţia cercului nostru de către dl prof. dr Iuliu 
Moldovan, directorul Institutului 'de igienă din Cluj. Reprezentaţiile au 
fost însoţite de conferinţe explicative. 

Anul 1923—1924. Preşedinte: Domițian Baciu, stud. în medicină 
In acest an cercul a desvoltat o activitate fecundă. In vacanţa Paştilor 
s'a tăcut un turneu cu program artistic şi literar la Reghin şi Topliţa. 
Un al doilea turneu de propagandă igienică, prin reprezentarea filmului 

„Din grozăviile lumii“ a avut loc în Tg..Mureş, Reghin şi Topliţa, re- 

prezentaţiile fiind însoţite de conferinţe. Din contribuţiunile benevole 
percepute s'au donat goo lei Spitalului de stat din. Tg.-Mureş. In vara 
anului .1924 cereul a pus baza unei biblioteci la acelaş spital. In 31 Dec. 
1924 se face un nou turneu cultural la Topliţa, reprezentându-se come- 
dia „Nevasta lui Cerceluş“ de Locusteanu. Cu această ocazie cercul a 
întins mână de ajutor unei instituţiuni naţional-culturale de curând înfiin- 
țată, donând din încasările făcute 5ooo lei pentru „Casa Noastră“ din 
“Topliţa. 

Alte acte de donaţiune sunt: 1000 lei donați pentru infiinţarea 
fondului „Petru Maior“ la lic. de stat din Reghin din care se vor decerne 
premii celor mai merituoşi elevi la limba română şi istorie. S'a contribuit 
cu suma de şoo lei la fondul pentru ridicarea monumentului lui „Avram 
Iancu“ la Târgu-Mureş. 

Anul 1924—1925. Preşedinte : Vasile Nicolescu, stud. în med. Ma: 








rele merit al comitetului din acest an este de a-şi fi îndreptat atenţiunea 
in direcţia reorganizării interne, administrative a cercului. In şedinţa din 
7 Noemv. 1925 s'au votat noile statute elaborate în conformitate cu ce- 
rinţele timpului, iar în şedinţa din 27 Noemv. 1925 sa votat şi pus în 








Lacul Ucigaş. 


aplicare noul regulament, raportor fiind DI Vasile Săbădeanu, stud. în 
medicină. 
Activitatea acestui an să remarcă prin conferințe la sate. Sau ţinut 


215 











conferinţe în localităţile de mai jos: 7Zirimia-Mare, Flodac, Stânceni şi 
Varvis. 

Cercul a fost reprezentat la adunarea generală din Reghin a „Astrei“, 
precum şi la serbările aranjate de soc. „Tinerimea română“ din Tg.-Mu- 
reş în amintirea marelui cărturar Gh. Şincai. In 14 Noemvrie 1925, sa 
aranjat o serată dansantă la Mociu. In vacanţa de vară membrii cercului 
au făcut o excursie pe Ceahlău. Excursia s'a făcut pe jos cu itinerarul: 
Şărmaş—Borsec—Tulgheş continuând drumul pe valea Bistriţei—Mănăs- 
tirea Durău— Ceahlău până la Toaca, culmea cea mai înaltă. Reintoar- 
cerea pe muntele Ocolaşi, coastele Stânelei, părăul Bistrei, Valea Jidanu- 
lui, Bicaz, Cheile Bicazului, Lacul ucigaş şi Gheorgheni. 

Anul n alu CL Preşedinte : Vasile Săbădeanu, stud. în med. 
Se remarcă prin continuarea şi desăvârşirea reorganizării interne începută 
de comitetul anterior. S'au aranjat mai multe petreceri şi un turneu cu 
program artistic la Tg. Mureş în 11 April 1926. 

Pentru reorganizarea bibliotecilor înființate la sate, s'a întocmit de 
ce DI bibliotecar Emil Muthu stud. în drept, un regulament special 
al lor. 

Anul 1926-1927. Preşedinte : Emil Andreşan stud. în drept. Cercul 
a obţinut înaltul favor de-a fi pus sub prezidenţia de “onoare a Sancti- 
tăţii Sale Dr. Miron E. Cristea Patriarhul României şi membru al Inaltei 
Regenţe. 

Satisfăcând unui vechiu deziderat de-a colabora cu diferitele asoci- 
aţiuni culturale din regiunea cercului, cu ocaziunea întrunirii acestora 
cercul nostru a ţinut trei conferinţe: în com. Merişor, Sărmaș, Tirimia. 

In vacanţa de Paşti s'a aranjat o serată artistico-literară la Reghin, 
unde Sa jucat comedia „Doctorul fără voe“ de Moliere. Fondul cercului 
sa augmentat cu 5ooo lei, subvenție obţinută dela prefectura jud. Mureş. 

Anul 1927—1928. Preşedinte: Eugen Nuţiu stud. în med. Se modi- 
fică statutele, pentru a le face să corespundă noilor îmrejurări în care se 
găsia societatea. Noile statute s'au votat în şedinţa plenară din 15 lan: 
1928, raportor fiind Dl Traian Marcu, secretar general. 

În decursul acestui an s'au ţinut 6 conferinţe la sate; în com. /dzce/, 
Remetea (două) Tirimia, Nasna, Pietriş. 

S'a aranjat 2 producţiuni teatrale: la Jernut în 1 lan. 1928 şi la 
Ludoşul de Mureşin 3r April 1928. In 20 Noemv. 1927, la inceputul anu- 
lui şcolar, s'a făcut serata de cunoştinţă a membrilor cercului şi o serată 
de prinderea postului. In vacanţa de vară s'au aranjat 3 serate dansante : 
la Tg. Mureş Reghin şi Suseni. 

Se face o intensă colaborare cu „Astra“. Se publică articole de 


catia 


216 











ştiinţă „popularizată în organul despărţământului din Tg. Mureş. „Asocia- 
iunea“ ne pune la dispoziţie două biblioteci populare. In acelaş scop se 


face apel şi centralei „Astra“ din Sibiu, care răspunde apelui nostru trimi- 
'tându-ne 5 biblioteci. Comitetul mai cere ajutorul caselor de editură din 


(Cluj care contribuie cu cărţi, broşuri şi reviste în valoare de 6397-—ei. 


Din aceste 7 biblioteci primite şi complectate, din donaţii şi cărţi 


 gumpărate de cerc în valoare de 557 lei, sau instalat 3 b biblioteci Ia : 


| Remetea, Idicel şi Pietriş. 

Serata dela ro August. din Reghin, a fost deasemenea aranjată în co- 
laborare cu „Astra“, căreia i-a revenit 70%, din beneficiul material în ve- 
derea realizării fondului pentru ridicarea unui bust ilustrului istoric Petru 
Maior, fost timp de 15 ani protopop în Reghin. 

Patrimoniul cercului a fost augmentat cu rrooo lei. Cercul a avut 
68 membrii ordinari înscrişi. 

Anul 1928—1929. Preşedinte Teofil Zehan, vicepreşedinte loan Ne: 
grea, secretar general Emil Cioloca, bibliotecar _luliu Suciu, casier Tra- 
ian Man, controlor Augustin Murăşan, secr. de şedinţe plenare Alexandru 
Mesaroş, secretarul comitetului loan Turcu, membrii în comitet Aurelian 
Borşianu şi Horaţiu Comanici. 

Activitatea ; Îndată după instalarea, noului comitet, s'a făcut serata 
de cunoştinţă a membrilor cercului; iar în 24 Noemv. 1028 s'a aranjat în 
Cluj cea dintâi_mare serată dansantă cu tombolă a studenţilor murăşeni. 
A treia zi de Crăciun s'a dat o seretă la Tg. Mureş, iar în seara de re- 
veillon a avut loc o frumoasă serată artistico- -dansantă la Gurghiu. Cu 
această ocazie cercul a distribuit premii elevilor merituoşi dela școala de 
stat din Gurghiu în baza unui tablou cu notele medii ale elevilor, dat de 
către directorul şcoalei, Din venitul net realizat cercul a donat 530 lei 
pentru căminul cultural „Petru Maior“ din Gurghiu. 

In 1 April 1929 (a doua zi de Paști) s'a aranjat o serată artistică- 
literară la Reghin. 

Dar activitatea culurală a cercului s'a afirmat şi pe alt teren. Răs- 
punzând unei chemări din partea Ministerului Artelor, membrul nostru 
Aurelian Borsianu, stud. med. a făcut un turneu de studii * în regiunea 
Mureşului, al cărui rezultat a fost culegerea cu fonograful a unui mare 
număr de arii populare, destinate Archivei Comisiunii fonografice din Mi- 
nisterul Artelor. Prilejul turneului a tost bine venit pentru continuarea 
propagandei culturale, întreprinsă de cercul nostru prin ţinerea de_confe- 
rinţe la sate. Astfel s'au ţinut conferinţe în comunele Dumbrava, Deda şi 
Filea. Anul acesta cercul şi-a augmentat averea cu suma de 5000 lei 
alocată din bugetul jud. Mureş, pentru fondul de propagandă culturală pe 
anul 1928. Cercul are 75 membrii ordinari înscrişi. 


217 


Îi iii aaa 








Noui comitet a dovedit până acum a fi continuatorul demn şi activ 
al înaintaşilor. Activitatea sa încă tânără este una dintre celea mai fecunde 
şi promițătoare pentru viitor. | 

lată realizările unei societăți culturale studenţeşti, care şi-a dedicat 
viaţa sa întreagă în serviciul neamului. Progresul uimitor realizat în -cei 
o ani dela Unire este cea mai puternică garanţie a capacităţii şi vitali- 
tăţii poporului nostru. Şi dacă astăzi el se allă pe o treaptă de cultură 
mai înaltă, contribuţia noastră fie cât de infimă nu ni-se va putea contesta. 

Societăţile studenţeşti trebue să fie mândre de a-şi fi făcut o dato- 
rie sfântă. Rolul lor iniţial însă începe să dispară şi vedem afirmându-se 
noi tendințe în viaţa studenţească. 'Trebue să ne îndreptăm spre alte 
orizonturi. 

Ideile reorganizării vieţii studenţeşti p= baze noui există, sunt lan- 
sate, trământate şi formează un deziderat unanim; dar voinţa prin sine 
nu se va realiza nici când. Trebuie să muncim! 

Voința şi munca serioasă — şi numai acestea — vor fi transforma- 
torul ideilor de astăzi, în faptele de mâine. 


=0: 


218 














Cercul Cultural „Câmpia Transilvaniei” 


Anul înfiinţări : 1928, 


Studenţimea de pe Câmpia Transilvaniei care urmează cursurile 
Universităţii și ale Academiilor din Cluj, s'a constituit, în 4 Martie 1928, 
intr'o asociaţie independentă, sub numirea de Cercul Cultural „Câmpia 
Transilvaniei“. 

Această constituire în organizaţie regională aparte sa impus cate- 
goric, deoarece în cadrele Cercului Cultural „Câmpia şi Mureşul su- 
perior“, înfiinţat în 1920, nu se putea activa în modul cuvenit pentru pro- 
movarea intereselor câmpene, acel Cerc având pe lângă un teritoriu prea 





Vedere depe Câmpia Transilvaniei. 


vast şi majoritatea membrilor; —iar in ultimul an întregul comitet — 
din regiunea Mureşului de sus. Câmpia era neglijată şi activitatea în- 
treagă era canalizată spre regiunea mureşeană. Reţinem că, Cercul Cultural 
„Câmpia şi Mureşul superior“, dela înfiinţare şi până la sciziune, a avut 
ca preşedinţi pe următorii studenţi de pe Câmpie: dnii E. Rusu, (1920— 








1921), Simion Haţieganu (1922—1923) şi E. Andreşan (1926-1927). 
Acel Cerc a înființat biblioteci în comunele câmpene: Urmenișu, Săcalul 
de Câmpie şi Cămăraşul-deşert, aranjând şi două serate, în Mociu. Atât a 
realizat pentru regiunea noastră vreme de opt ani. 

Din cauza evidentei neglijări a Câmpiei, unde este mult de înfăptuit 
pentru a fi ridicată la un superior nivel cultural şi economic, studenții 
câmpeni, conştienţi de o înaltă chemare a lor în direcţia aceasta, au por: 

















Sondă de gaz metan în lucrare la Şărmăşel. 


nit la acţiunea de reorganizare a cadrelor într'o grupare independentă, pen: 
tru a putea nestânjeniţi să desvolte activitatea necesară. Acţiunea a fost 
inițiată şi condusă de dl Teodor Podariu. In repeţite rânduri a cerut 
Cercului Cultural „Câmpia şi Mureşul superior“ ţinerea unei serate cu 


220 








program artistico-literar în Teaca, pe Câmpie, unde, dintr'o specială con- 
siderație, trebuia să se aranjeze. Nici când in acest centru, studen- 
timea universitară română nu se manifestase. Acţiunea de scindare 
ŞI reorganizare a prins terenul dorit şi în şedinţa plenară din 26 Fe- 
bruarie 1928, studenţii câmpeni Teodor Podariu, Virgil Racoviţan, 
Romul Bogdan şi Pavel Moldovan, participanţi la acea şedinţă, au declarat în 
numele câmpenilor, sciziunea studențimei câmpene de studențimea Mu- 
reşului de sus. 

In 4 Martie 1928, studenţii de pe Câmpie, atât foştii membri ai a- 





Sondă terminată, cu conducta de gaz metan. 


mintitului Cerc, cât şi acei care nu făcuseră parte din el, s'au cons- 
tituit in Cercul Cultural „Câmpia Transilvaniei“ sub preşedinţia ce- 
lui mai în vârstă membru dl Vasile Pintea. Acesta şi cu colaboratorul 
nepregetat dl Teodor Podariu secretarul general, secundaţi de comitet 
Şi ceilalţi membri ai Cercului au condus tânăra organizaţie pe drumul 
temeinic al propăşirii. Dnii T. Podariu şi V. Racoviţan au fost încredinţaţi cu 
redactarea primelor statute, care, cu aprobarea membrilor, au fost inain- 
tate, însoţite de notificarea constituirii noului Cerc, Rectoratului şi Sena- 
tului Universitar, 


221 











Simbolul Cercului Cultural „Câmpia Transiivaniei“ care se află pe 
Sigil, este: Margareta, floarea reprezentativă, aşezată între două fire de 
râu înspicate şi înfrunzite. 

Activitatea Cercului în intervalul de abia un an, se rezumă la ur- 
mătoarele: sub primul comitet, care a funcţionat dela 4 Martie 1928 
până la 28 Noembrie 1928, Cercul a ţinut să: ŞI înaugureze activitatea de 
pe Câmpie, în orăşelul Teaca. Serata aranjată acolo cu un bogat pro: 
gram artistico-literar urmat de dans, a fost o merituoasă şi strălucită 
manifestare. După Teaca au urmat alte localități importante ale regiunei: 





Căluşeri de pe Câmpie. 


Şărmaş, Mociu etc. în care Cercul s'a prezentat la înălțime, cu programe 
bine executate, formate din piese teatrale, conferinte, recitări, muzică etc., 
încât pretutindeni câmpenii au rămas deplini satisfăcuti, salutând cu bu- 
curie noul Cerc al celor ridicaţi dintre ei. 

Cel dintâi comitet care, a pus bazele Cercului, adună şi un fond de 
peste 8oco lei. Şi-a făcut din plin datoria. 

In Decembrie 1928 a fost ales al doilea comitet, pe anul univer: 


222 








sitar 1928—1929, în următoarea formaţiune: preşedinte Dumitru Moga, 
vicepreşedinte “Teodor Podariu, secretar general Cornel Rusu, secretari 
de şedinţe Eugen Viscrean şi Anton Selăgeanu, casier loan Mătieş, con- 
trolor Dionisiu Macavei, bibliotecar loan Hintea, supleanţi Ovidiu Ele- 
cheş şi Liciniu Racoviţan. Acest comitet continuă acţiunea de propagare 
a culturei, în masele populare ale Câmpiei. ' 

In 1 lanuarie 1929 a aranjat o serată cu program artistico-literar 
şi cu o conferinţă ţinută de vicepreşedinte, în Bandul de Câmpie. La 
Aprilie 1929, Cercul şi-a sărbătorit un an de activitate în localitatea 
înaugurativă Teaca, în mijlocul intelectualilor care totdeauna le-au dat 
concursul nepreţuit. In numele acestora a vorbit elogios dl dr. Virgil 
Todoran căruia i-a răspuns, mulţumindu-i vicepreşedintele Cercului. 

Din realizările pecuniare s'au pus bazele unei biblioteci, o cotă se 
acordă ca imprumuturi fără dobândă membrilor lipsiţi, altă parte este la 
dispoziţia Cercului pentru cheltueli curente, iar o sumă mai mare se gă- 
seşte depusă spre fructificare. Cercul n'a primit absolut nici o subvenție 
până în prezent. i 

Doi membri au publicat însemnate colecţii de poezii poporale de pe 
Câmpie, (cu atât mai insemnate cu cât această regiune este foarte puţin 
cunoscută şi din punct de vedere folkloristic) d-nii: Teodor Podariu colecţia 
„Flori de pe Câmpie“ şi Simion Rusu colecția „Scânteute“, intensificând 
prin aceasta activitatea Cercului. 

Câmpia Transilvaniei, regiune pur rurală, deşi neglijată în trecut, 
totuşi a dat românismului personalităţi de valoare: cronicarul George 
Şincai fiu de plugar din comuna Şamşud, azi Şincai, istoricul Petru 
Maior e născut în Căpuşul de Câmpie, Alexandru Papiu llarian, fost 
ministru şi profesor la facultatea juridică din Iași, istoric renumit şi 
unul din organizatorii şi conducătorii revoluţiei din 1848, a fost fiul preo- 
tului din comuna Budiul de Câmpie, azi numită Papiu Ilarian, pre- 
fectul Constantin Romanu conducătorul revoluţiei din 1848 pe Câm 
pie şi unul dintre fruntaşii organizatori ai acelei revoluţii e din Pinticu 
de lângă Teaca, George Barițiu fondatorul presei ardelene şi autorul Is- 
toriei “Transilvaniei, e născut în Jucul de jos, Alexandru Dobra cel dintâi 
episcop al diecezii Lugojului a fost din comuna Şopteriu, Alexandru Ui- 
lăcan, fost profesor şi canonic în Blaj organizatorul primei grădini bota- 
nice din ţară, la liceul de băieţi din Blaj, compozitorul mort de tânăr lo- 
nel Harşia, sunt fii ai Câmpiei. 

Având înainte pilda acestor mari antemergători, fii ai Câmpiei, stu: 
denţii câmpeni vor continua în mod progresiv să contribuie la propăşirea 
regiunii lor şi prin aceasta implicit, la inaintarea neamului românesc. 

Cercul Cultural „Campia Transilvaniei“ are stabilit acest ideal. 


>0: 


233 








Cercul Studenţilor Someseni 
George Cosbuc“ 


Anul înfiinţări : 1920. 


Studenţii judeţului Năsăud, în anul 1920 impreună cu studenţii din 
Marmaţia, Satu-Mare, Sălaj, Someş s'au strâns într-un mănunchiu, dând 
naştere „Societăţii Studenţilor Someşeni“, sub preşidenţia dlui Grigore 
Someşân. Obiectivul acestei Societăţi era propovăduirea culturii în ma- 
sele poporului, menţinerea trează a conştiinţii naţionale în mijlocul să: 
tenilor, sforţări neprecupeţite pentru a creia în aceste regiuni o bună 
stare materială, ridicând ţăranul român pentru a fi vrednic de numele 
de strănepot al lui Dragoş şi cel de strănepot al Regimentului Il de gra- 
niţă, care a stârnit admiraţia întregei Europe în timpul grelelor lupte dela 
„Podul dela Arcole“ şi pe alte, meleaguri ale țărilor străine. 

i În anul 1922 studenţii din cele 5 judeţe, văd, că interesele supe- 
rioare necesită scindarea Societăţii Someşene şi se constitue în cercuri 
regionale cu un număr mai restrâns de membri, fără ca această des- 
membrare să aibă ca substrat lipsa de armonie. După această scindare, 
societatea a primit numele de Cercul Studenţilor Someşeni „George 
Coşbuc“. Prin aceasta, studenţii din judeţul Năsăud au crezut că-şi ex- 

“primă o infimă parte din recunoştinţa şi veneraţiunea lor faţă de memo- 
ria acelui mai vrednic fiu al regiunii, marele poet al neamului George 

| Coşbuc. 

Primul comitet a fost următorul: Preşedinte: Grigore Someşan, 
vice-preşedinte : Izidor Gora, secretar general: Iacob Ghiţia, secretari de 
şedinţe: Vasile Bileag şi Iosif Catona, casier: Sever Pop, controlor: loan 
Genţiu Murăşan, bibliotecar: Paşcu E., diriginte al corului: Artene Istrate, 
comisia literară: preşedinte: Ionel Bârsan, membri: P. Cherebeţiu, Sever 
Pop, A. Istrate, Hangea. 

Acum când facem bilanţul a g ani de activitate, în oarecare mă: 
sură avem conştiinţa omului, care şi-a făcut datoria. In cadrele Societăţii 
membrii ei au destăşurat o intensă activitate. Scopul -urmărit de noi în 
mare parte este realizat. Inzestrarea aproape a tuturor comunelor jude- 
țului Năsăud cu biblioteci şi cămine culturale a fost stimulentul ce a în- 
demnat la acţiune Cercul nostru. 


| 
| 
i 
i 
| 
i 
i 
i 
| 














Prin turneele de propagandă culturală, ce au avut loc pe valea 
Bistriţii şi a Someşului Mare, s'au arătat neprețuitele foloase pe care le 
aduce cititul şi cultura în viaţa individului. Îndemnurile membrilor socie: 
tăţii au avut ecoul dorit. Rapoartele şi mulțumirile, ce le primim, sunt 
dovada peremtorie că sămânța a fost aruncată pe ogor bun şi cultiva: 
rea acestui ogor, revine în cea mai mare parte Cercului „George Coşbuc“, 





Casa în care s'a născut George Coşbuc în Iordău, cu placa comemorativă. 


Prin turneele de propagandă igienică ce s'au desfăşurat în judeţul 
nostru, s'a satislăcut un alt punct principal din programul nostru de acti- 
vitate. Prin combaterea, prin conferințe, demonstraţii şi filme, a boalelor 
infecto-contagioase, Cercul nostru şia câştigat simpatia judeţului şi ne- 
tărmurita recunoştinţă a acelora, care au văzut în activitatea desintere: 
sată, a celor plecaţi dintre ei acţiunea Samarineanului din Evanghelie. 

Cu ocazia împlinirii a zece ani dela moartea patronului, Societatea 
noastră a aranjat un festival de comemorare la Teatrul Naţional din Cluj. 
Studenţii năsăudeni prin entuziasmul lor au căutat — nu să şteargă, acest 


225 











lucru nu se mai putea, ci — să atenueze vina acelor care au manifestat 
cel mai cras dezinteres, faţă de rapsodul ţărănimii române, poetul George 
Coşbuc. 

Ziua de 14 Maiu 1928 — ocazia comemorării — a fost o zi de săr- 
bătoare şi inălțare sufletească a întregului neam românesc. La Cluj 
lestivalul a avut loc in sala Teatrului Naţional, unde personalităţile proe- 
minente ale vieţii noastre literare şi artistice au reprezentat diferitele in- 
stituții de cultură ca: Academia Română prin DI Octavian Goga, Univer- 

















Stână din Munţii Rodnei. Foto Morariu 


sitatea Regele Ferdinand 1 prin DI G. Bogdan-Duică, Societatea Scrii: 
torilor Români prin Di Zaharia Bârsan, Soc. „Astra“ şi Liga Cultură prin 
DI lon Agârbiceanu, asigurând prin reputația Domniilor lor succesul de- 
săvârşit al festivalului. 

Animat de asemenea frumoase năzuințe, Cercul nostru şi-a înscris 
in programul său de activitate încă un deziderat. 

Poetul Coşbuc e înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti. Locul 
unde-şi doarme somnul de veci cel mai reprezentativ fiu al Daciei Supe: 


15 


226 











rioare este marcat cu o simplă cruce de lemn. Această cruce se înalţă ca 
o mustrare pentru lipsa de recunoştinţă la care sunt obligaţi toţi aceia 
care s'au înviorat sufleteşte în viaţa şi căldura poeziilor lui Coşbuc. E 
timpul ca această greşală a trecutului să fie reparată. Cercul Stud. Som. 
„George Coşbuc“ a adunat în parte fondurile necesare, pentru a înlocui 
scândura dela capul poetului cu un monument vrednic de personalitatea 
şi opera lui. Acest monument se va face în cel mai scurt timp. 

În cursul activităţii de g ani a menţinut vii legăturile între membri 
şi populaţia judeţului Năsăud. In afară. de turneele făcute in judeţ şi 
în afară de conferințele ţinute “cu ocazia diferitelor serbări locale ca: 
inaugurări 'de biblioteci, sfinţiri de biserici, de drapele şi desveliri de 
monumente, studenţii membri ai societăţii au luat contact cu populaţia 
judeţului în cadrul seratelor artistico-literare, a ceaiurilor dansante şi în 
cadrul baluriler ce s'au aranjat anual în centrele principale. Vrednic de 
remarcat este faptul, că tuturor acestor împrejurări de intrevedere între 
studenţi şi cei rămaşi acasă s'a căutat să li se dea prin excelenţă o notă 
perfectă de tradiţionalism pur românesc. 

Stimulată de asemenea intenţii, animată de sentimente de naționalism 
integral, refractară tuturor tendinţelor de a infiltra în mentalitatea mem- 
brilor ei anumite ideologii politice, Societatea noastră se bucură de o de- 
plină autoritate morală în judeţul pe care-l reprezintă. 

Nimeni dintre aceia care s'au pretins şi se pretind conducătorii  fi- 
reşti ai acestei ţări, n'au putut capta în mrejele partidelur ce reprezentau 
Societatea noastră a cărei linie de conduită e bine precizată. 

Ferită de sciziunile ce ar fi putut rezulta din angajarea membrilor 
ei în curentele politice şi pentru ca mai uşor să şi poată realiza pro- 
gramul Societatea a căutat să stabilească o conlucrare între ea şi diteri: 
tele societăţi A-eelahorat. cu Casa Şcoalelor din Bucureşti, pentru plasarea 
şi funcţionarea . bibliotecilor populare. Sau mentinut şi pentru anul în 
curs raporturile dintre ea şi Fundaţia culturală „Regele Mihaiu 1,“ Liga 
Culturală de sub preşidenţia d-lui prof. N. Iorga şi „Astra“. A colaborat 
cu Societatea Studenţilor în Medicină din Cluj pentru efectuarea turneelor 
de propagandă igienică, Sa remarcat o strânsă conlucrare între comisia 
de propagandă igenică şi Cercul nostru în timpul când ambele aceste 
organizaţii aveau în truntea lor pe d-l Teodor Vidican. Convins de be: 
neficiile se rezultă din asemenea colaborări sperăm, că ele se vor men: 
ține şi în viitor. 

In anul în curs din iniţiativa noului preşedinte d:l Antoniu Coşbuc 
şi a d-lui Titu Pop bibliotecarul cercului s'a intreprins o anchetă culturală 
în judeţul Năsăud. Această anchetă, începută în vacanţa de Paşti, se în- 


LA) 
DD 
=) 








dreaptă mai ales asupra bibliotecilor poporale. Rezultatul parţial al ace- 
stei anchete îl dăm în tablou. În vacanţa mare se va continua. 

Ne considerăm moraliceşte obligaţi să mulţumim tuturor acelora 
care au colaborat cu Societatea noastră. 








Ruinele bisericii din Rodna. 


Fondatorii acestei Societăţi şi conducătorii ei şi-au dat însă perfect 
de bine seama, că o acţiune frumoasă, nu poate îi dusă la bun sfârşit 
fără fonduri materiale. Din aceste considerente, dela înființarea cercului 


1b* 


228 































































































































































































































































1) Nu se citeşte. 2) Cărţile dela Astra se citesc. 
Date precise nu s' 


1) Citesc numai şcolarii. 












































Nu există registrul cărţilor 





























| Blăjenii- | Blajenii RE imigea- Nimigea- ee || | 
Comuna | | Ă Mintiu : | 35 || Mocod! ititei! || lvat | Vă 
|de-sus!) | de-jos | 3 de-jos! | de-sus? |] Mocod' || Mititei | Salva“ || Vărarea 
= — — > = = — — 
Data înfiinţării || | | 
bibliotecii . . 1925 | 1923 | 1928 1928 1928 | 1928 || 1923 1325 
Sediul biblio- Şcoala || Şcoala Şcoala || Şcoala | Scoala || Şcoala | Şcoala | Şcoala Şcoala 
0 -( E FAP a Sa Primară || | Vrimară Primară || Primară Primară || Primară Primară | Primară Primară 
Numărul căr. | | | 
filon: ap il “6 155___| 17 |* 158 10 - | 150 154] 246 496 
i i ee! | AS Ie | | 
|| - | Fond Şc. || 339 vol. 
| Li || | 
p : 4 Cerc. Stud.|| Fond. şc. || Fond. isi IC. St. Som Fond. şe. IC. St. Som.|| C. St. Som.|| 155 vol: C. Prof. V.Me- 
Sea ni Fondul || Sem. Gh. |l44 vol. dela [ii50 AA '||Gh. Cosbuci| 141 col. C. |Gh. CoşbuciGh. Coşbuc!! Stud. Som.| ruţiu Cluj. 
cărţilor . . şcoalei Coşbuc Clujl|Astra Sibiu St. G Ș ăsta Cluj St.Som. Gh, Cluj Cluj Gh. Coşbuc||r57vol.C.St. 
[Ea | ]] ! buc € A | î Coşbuc Cluj) | Cluj _ |lSom.Bucur! 
= Ț TETE TEI șa = [| | 
3 anul | a a |ă 1928 | 1999 || | 1928 | 1929 
d | E BE | % 
=: | = | EC Bz E — ci e ——— | = ———— 
.9 şcolari [27| —|—| 9 Ei [| | | 74 | 74 
e | Beit ji e a CERE ea Si Eau s sai fe pu PET pă I| b 3 = Aa 
22| S [cărţi [= | E | | 
2 |:3 | citite || 45 i 2 | 16 [ii | 386 14% 
3 |e04li năgee li Z | | [EX ie 2 || za a aj a] 
E | lari | “Fabe i 14 = RE 
E să | 2 Ed) II S | zic a 
cărţi || ETER | 
= citite_|) 23 esi pi ie) paie nete CTE Alta | 
Fr cărți iz: ERAI (PER PICE z3 Ea ZI TEEIRI, 
9 citite | | || 82 | | 
3 neşco= | = cita ZI RE 
:3 | +a | lari | || 16 
2 9 | cărţi || | rii NI [ca iz E) 720 TRI Fa 
2 |:5 |citite || zi tă =] | 
[ZI şcolari i] || — | | 
p | E | a] și E E DEg 
= anul || | | | | | 
= | | | Es Ea di | | UZ | || 
Fond propr || Ţ . Ț | | 
PE ZAT CS: C St. Som |si rzovol.C.|| C.St. Som. |C. St. Som.|| C. St. Som.|| Din fond || Din fond | Ioa 
cărților: Gh. Coşbuc Gh. Coşbuc St. Som.Gh.| Gh. Coșbuc! Gh. Coşbu Gh. Coşbuc!! Şcoalei Şcoalei || Şcoalei 
Cluj Cluj | Coşb cCluj! Cluj Cluj Cluj - | 
Numărul PER FE | PE zu ali | E ceaee “e POSE a PE > 
carţilor 153 150 || 456 | 155 IUDA > || 2108 30 
—._ —— .. PR = adi = | | — & . | — — — — = 
Sediul biblio- & E Şcoala Căminul | E | || Şcoala || Şcoala || Şcoala Şcoala 
tecii Şe. Primar Primară || Cultural || Primară | | Primară || Primară Primară Primară 
t PI fii 4 FI ia Pi aa Mimi 1! 3 = TR = | == Să [| RL, [Ft AT m! 3 = Sp 
Data irintări (| a927 | 1028 [| 1925 1926 || 1926 | || 1926 1920 || | 197 
EA PIINE “Rusul || Josenii ||Mijlocenii|| Suseni || Bistriţa Tiha Ba Mureşenii | 
Comuna | Feldru!) „Ilva Mică!) Leşu ârgăului 1) Bârgăului 1)| Bârgăului | Bârgăului |Bârgăului 1)| găului!) |Bargăului:) 


imprumutate. 3) Nu este dulap pentru bibliotecă: 
au putut lua din cauza registrului cărjilor împrumutate. 


229 








şi până acuma, în fiecare an de activitate, membri s'au străduit să augu- 
menteze fondurile şi averea lui. Pretenţiile noastre juste şi intervenţiile 
ce am făcut pentru a nt-se servi posibilitatea de a ne face datoria mau 
rămas infructuose. Instituţiile din Năsăud şi Bistriţa, cât şi Onor. Ministere 
apreciind în justa ei valoare opera Cercului Studenţilor Som. . „George 
Coşbuc“ ne-au servit fără şovăire ajutoarele de care aveam nevoie. 
Azi este complect înlăturat inconvenientul ce ar rezulta din o casă 
goală şi care ar face să stagneze avântul înspre frumoasele reali- 
zări ale Cercului. Fondurile grănicereşti, Direcţiunea Regională Silvică 
Bistriţa, Soc. „Regna“, „Banca“, „Aurora“, etc. prin donațiile făcute ne-au 
ușurat mult sarcina de a ajunge la ţinta ce urmărim. Din aceste donaţii, 
precum și din realizăriie materiale avute cu diferite producţiuni ale cer- 
cului, azi ne putem mândri, că neam ajuns şi in această parte de acti- 
vitate ținta urmărită. 
Fondurile sunt repartizate astfel: pentru propagandă culturală în . 
judeţ, turnee şi biblioteci populare, fondul 'pentru festivaluri, serate şi 
reprezentanţii artistice-literare, fondul pentru ajutorarea sub formă de 
„ împrumut ŞI donaţii pentru studenţii lipsiţi şi vrednici de a li se asigura 
un concurs material din partea cercului. Principalul fond însă este cel 
destinat ridicării monumentului de pe, mormântul poetului George Coşbuc. 
Aceşti bani sunt depuşi la diferite bănci din oraşele Bistriţa şi Cluj. 

Prin ajutoarele materiale, prin educaţia culturală şi sufleteasă ce li 
s'a făcut, prin dragostea camaraderească ce au obţinut în sânul acestui 
cerc, prin munca comună ce au desfăşurat, foştii membri păstrează o 
vie recunoştinţă Cercului de care sunt uniţi sufleteşte, 

Cercul Studenţilor Someşeni „George Coşbuc“ din Cluj, a fost puter- 
nic influențat de importanţa evenimentelor trăite în ultimul deceniu. O 
delegaţie a Cercului a participat la serbările centenarului lui Avram Iancu; 
deasemenea s'au trimis reprezentanţi şi la alte solemnităţi. Toate aceste 
serbări au încălzit sufletul studenţilor, pregătindu:i pe deplin pentru a 
face față apoi evenimentelor a căror serie s'a inaugurat in 1922 şi au 
continuat să agite masele studenţeşti. 

Cercul Studenţilor Someşeni a imbrăţişat cu entusiasm noua orientare, 
iar membri lui s'au aruncat fanatizaţi in vâltoarea luptei. Din acest cerc, rând 
pe rând se ridică conducători de-ai mişcărilor studenţeşti, a căror acţiune a 
avut, ca întotdeauna, aprobarea oficială a cercului. Membrilor acestui cerc le 
revine şi meritul, de a fi dăruit studenţimii din întreaga ţară imnul de glo- 
rie al mişcărilor studenţeşti „Imnul Studenţesc“. Domnul Iustin Ilieşiu şi Dr. 
Artene Istrate, ambii foşti preşedinţi ai Societăţi noastre, au umplut golul 
ce se simţea în mişcarea studenţească, primul întocmind versurile, iar al 


230 








doilea compoziţia. Tot cercului nostru îi revine meritul de-a fi întocmit 
prin preşedintele său T. Vidican, sugestiva şi documentata conferinţă, 
despre „Problema ținuturilor oprimate“, conferinţă care face parte din 
documentele ce justifică mişcarea. studenţească şi care a fost ţinută la 
Oradea, fiind unanim apreciată de presa românească. 

Comitetul actual al societăţii este următorul: Preşedinte: Anton |. 
Coşbuc, Vicepreşedinte: Samson Cozonac, Bibliotecar |: Titu Pop, Bib- 
liotecar II: Corneliu A. Pop, Secretar general: Olimpiu Barna, Secretar 
de şedinţă : Leonida C. Pop, Casier: Octavian Mălaiu, Controlor: lustin 
Bulz, Membri: Enea Pecurariu, Teofil Tanco, Fabian |. Dumbrava. 

Comisia artistico literară: Prezidentă: Zoiţa Ştefanu, Membre : Lelica 
Pop, Valeria Istrate, Maria Ceuca, Leontina Persecă, T. Pecurariu, Dna 
Eugenia Mureşanu, "Mia Mureşianu, 

Campania noastră necesită muncă, muncă multă şi dezinteresare. 
Trecutul ne este dovadă că ştim să ne satisfacem rosturile noastre de 
studenţi şi de luptători. Trecutul glorios al ţării a fost marcat de sacrifi: 
ciile celor duşi. Viitorul este asigurat prin jertfele pe care noi suntem 
hotărâți să le aducem pe altarul iubirii de neam. 


=0: 


231 








Societatea naţional-culturală „Crisana“ 


Anul înfiinţării: 1920. 


Răspunzând aceluiaș îndemn ce frământa sufletul tinerimii universi- 
tare din întâii ani după Unire, studenţii din Ţara Crişurilor alcătuiesc —- 
la 27 Decemvrie 1920 — o societate, cu scopul de-a contribui cu ce vor 
putea, la ridicarea poporului din acele ascunse şi uitate colţuri de ţară. 

Nu se găşeste actul constitutiv, deci nu se poate spune în ce fel se 
hotăriseră entuziaştii nostrii predecesori. Poate nici -n'au dresat un ase: 
menea act, Gândul lor se îndrepta spre ţinuturile dragi:lor — acuma li- 
bere dar încă suferinde. Şi gândul lor curat înlocuia orice act. 

Doreau să ducă pe mănoasele văi ale Crişurilor, dragostea de 
neam şi frumosul nostru grai, iar în cetăţile de brazi ale munţilor — 
fortărețele şi altarele de totdeauna — lumina ştiinţei. 

Doreau să ducă la granița de Vesta Ţării, căldura şi entuziasmul 
tinereţii lor, plină de bucuria, libertăţii. 

Şi-au fost primiţi cu drag aceşti tineri ce aduceau atâta suflet românesc. 

Tinerii întemeietori şi-au dat bine seama că rolul lor este, înainte 
de toate, să întărească iubirea de neam şi să trezească mândria naţională 
în poporul acelei părţi de ţară unde ghiara hunicului asupritor se'nfipse 
mai adânc, lăsând cele mai dureroase urme. 

Intotdeauna s'a lucrat pentru atingerea acestui scop. Cu ocazia celor 
12 turnee s'au dat 20 concerte şi festivaluri iar pentru populaţia dela 
sate s'au ţinut conferinţe căutând a le face cunoscute multe din proble- 
mele care îi interesează direct, dându-le sfaturi şi indemnuri pentru acele 
ramuri de activitate care le-ar putea aduce folos. Mulţumirea noastră este 
mare, căci totdeauna am fost ascultați cu drag şi ni s'au urmat sfaturile. 

Partea muntoasă a Crişanei este, prin însăşi aşezarea sa, izolată şi 
rămasă — din punct de vedere cultural — mult indărătul altor ţinuturi. 
Cu gândul de a trezi în ţăranii acestor părţi dragostea de carte şi pen: 
tru a le pune la îndemână multe din cunoştinţele ce le pot fi folositoare, 
societatea noastră a înfiinţat biblioteci populare. si 

Astăzi 41 sate s'adapă la izvorul de lumină şi cunoştinţă : cartea — 
care le lipsea aşa de mult. Astăzi peste 2500 volume îndeamnă spre pro- 
gres pe locuitorii frumoaselor ţinuturi din “Ţara celor trei Crişuri. 

Senini şi blânzi, ţăranii ascultau cu mult drag conferințele ce se — 








tineau cu aceste ocazii. Peste tot au dovedit mult interes pentru biblio- 
tecile noastre — ceiace ne face să credem că suntem pe calea cea bună. 
Turneele erau ocazii propice de-a cunoaşte ținutul Crişanei. Tot în 

















Gorunul lui Horia la Tebea şi mormântul lui Avram lancu. 
(Colecţia Muzeulu: Etnografic). 


acest scop s'a aranjat în vara anului 1922 o excursie pe muntele Găina, 
vizitând acel interesant târg de fete ce se ţine în fiecare an. 


% 


233 








Cântecele — frumoasele noastre cântece — poartăn ele sufletul 
neamului, cu tot ce are mai curat in manifestările lui de veselie sau du- 
rere, Pentru cultivarea lor conducătorii societății noastre au căutat să 











Biserica din Buzești (Bihor). 


234 








înjghebeze un cor cât mai bine instruit, ceeace le-a şi reuşit. In anii 
1922—25 „Crişana“ avea un cor care i-a adus oarecare faimă. 

Intr'adevăr corul nostru cântă în 1922, la deschiderea solemnă a 
Universităţii şi instalarea noului Rector din acel an. 

Tot aşa este invitat să-şi dea concursul la serbările din Ilordău cu 
ocazia dezvelirii plăcii comemorative a poetului George Coşbuc. 

Fastul primirii sărbătoreşti a marelui român George Sion se da: 
toreşte tot corului „Crişanei“. 

Dar ceeace constitue mândria noastră, este faptul că acest cor şi-a 
dat concursul la serbările centenarului aceluia care trăeşte'n noi cu accente 
de războinică amintire: eroul munţilor Avram Iancu. 

De-asemenea la congresul Uniunii Foştilor Voluntari Ardeleni — 
ţinut la Arad — corul „Crişanei“ execută o bună parte din program. 

Totdeauna am colaborat cu drag la orice manifestare românească. 
De aşa natură este concursul dat „Astrei“, în. diferite ocazii, precum şi 
cel dat „Culturii Poporului“ la înfiinţarea bibliotecii populare din Mănăştur. 

Frumoasa activitate a acestei societăţi se poate mulțumi înai ale 
preşedinţilor ei, a căror listă este următoarea: 

Dr. Victor Gherman în anii 1g2r—22 şi 1922—23, Dr. loan Popo: 
viciu în anii 1923—24 şi o parte din anul: 1924-25, Ştefan Paşca o parte 
din 1924—25 şi 1925-26, loan Sălăgianu în anul 1926—27, George 
Purge in anul 1927—28. 

Pentru zelul depus în .conducerea societăţii primul preşedinte al so- 
cietăţii, dl Dr. Victor Gherman, şef de lucrări, a fost ales membru de 
onoare în aceeaş şedinţă în care au fost aleşi membri de onoare dnii mi- 
niştri Alexandru Lapedatu, şi Constantin Banu şi Dr. loan Papp preşe- 
dintele Curţii de Apel din Cluj. 


* * 


* 

Caşi orice societate studenţească, la infuinţare „Crişana“ m'avea fon- 
duri. Concertele şi seratele dansante i-au format singurele surse de ve- 
nit, la care se mai adăugau cotizaţiile şi micile donaţii ale membrilor. 

Văzând aceasta, dnii miniştrii Alexandru Lapedatu şi Constantin 
Banu, ne-au acordat câte ro mii lei, dela ministerul cultelor şi artelor, 
pe care-l conduceau. Mulțumită acestor sume sa continuat munca ce 
adesea era să fie întreruptă din lipsă de fonduri, 

Astăzi societatea „Crişana“ dispune de un fond de 31 mii Lei. 


* * 
+ 


Ţinutul Crişanei este prea puţin cunoscut, deşi regiunile-i atât de 
frumoase şi specificul portului populaţiei sale ar merita mai multă atenţie. 


235 














Suntem siguri că va veni şi aceasta. Cu timpul, lumea se va interesa şi 
de acest ţinut, a cărui „Vale Galbină“, marele geograf excursionist, pro- 
lesorul Em. de Martonne, o numeşte: Tirolul României. 

Pentru a atrage atenţia publicului românesc, în anul 1926, se aran- 





Şteazele (piuele) dela Budureasa (Bihor) 


jează o expoziţie de artă ceramică de pe valea Crişului Negru. Această 
expoziţie — foarte bine primită din partea publicului clujan — este pri: 


236 
IA AC CP E ERE i E E 5 RC RN E A A ECE 8 EC TOR EP 0 E PE E e a RECETE 





vită ca o fericită inovaţie în programul de activitate al societăţilor studen- 
ţeşti. Laudele ziarelor şi mulţumirile unor bărbaţi de specialitate sunt în- 
demn pentru continuarea muncii în această direcţie. 

In sufletul tineretului universitar stă adânc incrustat cultul eroilor 
neamului său, Bucuria de a-şi putea da concursul la serbările centenaru- 
lui lui Avram lancu şi reprezentarea prin delegaţi la desvelirea bustului 
martirului Nicolae Bogdan,!) la Vaşcău, dovedesc pe deplin că şi membri 
„Crişanei“ sunt insuflepţi de acelaş cult pentru aceia a căror viaţă s'a 
stins pe rugul închinat de duşmani zeului nedreptăţii lor. 

* 


Li * 

In acest an societatea noastră este condusă de următorul comitet : 
Preşedinte loan Voştinar, vice-preşedinte Victor Lăzărescu, secretar ge: 
neral Eugen S. Bocu, casier Alexandru Puticiu, secretar de şedinţe 1 
Mircea Albu, secretar de şedinţe II Gheorghe Popa-Dalea, bibliotecar 
Petru Radu, controlor I loan Secula, controlor II Nicolae Totorean, preş. 
comisiei art.-lit. d-ra lleana Bardoşi, conducător de cor I Octavian Li- 
povan, conducător de cor Il Sever Ageu. 

Legăturile noastre cu societăţile studenţilor români din străinătate 
până acuma erau, simple. legături de. corespondenţă, informativă, Con- 
vinşi însă că societăţile compatrioţilor noştri vor putea desvolta şi o 
bună propagandă pentru România, legăturile noastre se desvoltă în a- 
ceastă direcţie. Prin intermediul Societăţii Studenţilor Români din Paris 
şi-a Societăţii România Jună din Viena vom intra în legătură cu toate 
grupările — fie cât de mici — ale compatrioţilor noştri din acele ţări. 


* : 
* + 


Aceasta este activitatea societăţii „Crişana“ a cărei membrii au ştiut 
să-şi răpească din timpul de studii pentru a intra în serviciul ideii ce va 
trebui să ia proporţii de ideal: ridicarea acestui falnic popor la locul pe 
care-l merită. 

Născută din necesitatea de-a purta : făclia cunoştinţei pe plaiurile 
celui mai uitat şi părăsit colţ de țară, „Crişana“ nu-şi va uita niciodată 
menirea. Va lucra din toate puterile pentru binele neamului atâta timp 
cât pe văile celor trei Crişuri va mai ara un plug românesc şi'n mândri! 
munţi va mai suna duios o blândă arie de fluier. 


=0: 


1) Nicolae Bogdan, din Vaşcău (jud. Bihor) omorât în groaznice chinuri îm- 
preună cu dr Nicolae Bolcaş şi dr loan Ciurdariu, din Beiuş, sunt martirii Bihorului. 
Au fost omuoriţi de hoardele săcuieşti cu 3 zile înainie de ocuparea acelor localităţi 
de armata română. 








237 








Cercul Studenților Făgărășeni 


Anul înfiinţării : 1920. 


Cercul Studenţilor Făgăreşeni cuprinde pe toţi studenţii originari 
din ţinutul Făgăraşului, care urmează la Universitatea sau la una din 
Academiile din Cluj. Potrivit statutelor înscrierea ar fi obligatorie. Uzul 
însă a simplificat lucrurile şi niciodată nu s'a spus despre cineva, care 
întrunea celelalte calităţi necesare, că n'ar fi membru al cercului fiindcă 
nu e înscris. 

Şedinţe plenare se ţin cât mai puţine, peste problemele pur admi: 
nistrative se trece repede şi fără formalităţi. Justificările gestiunii băneşti 
se fac în scris, buna credinţă însă totdeauna dă un avans gestionarilor, 
aşa încât controlul nu e dus nici când la absurd. 

Lucrul acesta se poate face uşor, întrucât membri se cunosc între 
ei bine. Majoritatea sunt foşti colegi de liceu, pe care îi leagă o prietenie 
îndelungată. 

In anul 1928—29, cercul numără vreo 7o de membri. Cercul Stud. 
Făg. din Bucureşti are aproape 100 membri. 

Cercul a fost _ înfiinţat în anul 1920 in Făgăraş. La început trebuia 
să fie o asociaţie a tuturor studenţilor din judeţul Făgăraş, indiferent la 
ce Universitate urmează studiile. In sensul acesta s'a şi constituit intr'o 
atmosferă de insufleţire naţională, cum era cea din anul 1920 la noi. Răz- 
boiul era încă aproape, o parte din membrii cercului luaseră parte activă 
la el, aşa încât înțelegeau bine noile schimbări şi îşi dădeau seama că se 
impune o adunare a forţelor tinere. 

Programul era fixat în general: cultivarea sentimentului naţional, 
ajutarea studenţilor, zidirea de cămine, etc. 

Dela formulele acestea, — de altfel frumoase, — şi până la anumite 
realizări mai trebuia un pas care cerea timp. 

Primul comitet are ca preşedinte pe Dl Dr. Nicoliţă Popa, iar ca 
membri pe Dnii Valer Boeriu, C. Ivan, Catona, O. Ganea, A. Nemeș, 
V. Cornea, V. Ciocănelea, Z. Aldeşiu, N. Bozonea şi Dşoara Şenchea. 
Societatea avea două secţii: una la Cluj iar alta la Bucureşti, conduse 
fiind fiecare de preşedinte, respective de vicepreşedinte. 

In forma aceasta a funcţionat câtiva ani; Cercul astfel format dădea 
producţiuni teatrale şi artistico-dansante, în vacanțe, în Făgăraş. Publicul 


238 





răspundea iniţiativelor studenţilor, cu: o bunăvoință care era caracteris- 
tică anilor imediaţi după unire. 

Bucuria era mai vie atunci şi oamenii mai gata de jertfă. Se făceau 
programe mari pentru ani mulţi înainte. 

Cele două secţiuni însă au ajuns după scurt timp la neînţelegeri, 
care mărindu-se încetul cu încetul, au adus ruptura. Aceasta s'a întâmplat 
în anul 1923, dată dela care secţiunea Cluj, s'a constituit în cerc aparte 
iar cea dela Bucureşti la fel. 





August 1927: Negoiul- Bâlea. 


Preşedintele comitetului pentru anul 1923 e DI C. Ivan. De acuin 
incolo preocuparea fundamentală a cercului e de a ajunge să aibă pentru 
membri săi un cămin propriu la Cluj. 

Preocuparea e şi naturală. Majoritatea studenţilor făgărăşeni care 
urmează studii superioare la Cluj, sunt fii de țărani şi nici unul nu are 
o situație materială care să nu lase nimic de dorit. Un cămin era deci o 
dorință legitimă şi cercul iși adună toate forţele pentru a ajunge la fon- 
durile necesare. În acest scop se aranjează o convenire a tuturor făgără- 
șenilor stabiliţi în Cluj, al cărei pretext era cunoaşterea reciprocă, însă 
al cărei principal scop era discutarea mijloacelor pentru ajungerea la 
fondurile necesare construirii căminului. 

Tot în acest scop se face o mare serată dansantă la Cluj, o serată 





239 








artistico-dansantă la Făgăraş, la Crăciun şi una la Paşti. Fondurile [insă 
nu se strângeau aşa de uşor. Incurajările şi bunăvoința nu lipseau, dar 
lucrul mergea mai greu ca la început. In anul următor se repetă ceaiui 
de cunoştinţă, la care se constitue şi un comitet de acțiune Sub patro- 
najul regretatei Doamne Zuppi Dr. Negea, soția d-lui protesor universitar 
C. Negrea, se aranjează un bal în sala „Reduta“ al cărui venit ncte 
de lei 25.000. O şezătoare artistică urmată de dans se face în comuna 
Șercaia. 

Anul 1925—26, aduce o schimbare în activitatea cercului. Preşedin- 
tele cercului în anul acesta a fost d. Gheorghe Munteanu. Ca în toţi anii 
de mai înainte se face şi în anul acesta o convenire intimă a Făgărăşe- 
nilor din Cluj, la hotelul „New-York“. Răspund un mare număr de in- 
vitaţi, totul decurge ca şi in alţi ani cu'insufleţire şi voe bună. De data 
aceasta se accentuiază că scopul unic al cercului — căminul — e de- 
parte de realizare. In Cluj lipsa unui asemenea cămin nu e simțită așa 
de mult, încât să trebuiască a face orice efort pentru el. Căminurile din 
Cluj, adăpostesc un mare număr de studenţi, aşa încât e mai bine să se 
continue normal cu strângerea fondurilor necesare ca prin adaugerea 
beneficiilor anuale ale cercului, mai încolo, dacă nevoia va fi mai mare, 
să se poată trece la realizare; 

De Crăciun cercul aranjează reprezentaţia piesei „Heidelbergul de 
altădată“ cu concursul d-lui D. Mihăilescu-Brăila, dela “Teatrul Naţional, 
în rolul titular. şi mai dă concursul binevoitor d-şoara Zoiţa Iacob, ab- 
solventă a conservatorului. 

La Cluj se aranjează o serată dansantă. 

De aici încolo domeniul de activitate al cercului începe să se clari- 
fice tot mai mult. Nesiguranţa inceputului dispare încetul pe încetul şi se 
poate spune că se creiază o tradiție, dacă se poate întrebuința cuvântul 
acesta, având în vedere timpul scurt ce a trecut de atunci. Preşedinţii 
comitetelor pe anii următori sunt d-nii Iosif Ghizdavu şi Titu Fătu. 

Se face din nou 'câte o convenire a Făgărăşenilor din Cluj. Cu con: 
sursul d-lui Alexandru Şerban, dela Teatrul Naţional în vacanţa Crăciu- 
nului 1925, se reprezintă piesa „Dispărut“ în Viştea-dejos şi Fâgăraş. 
Reprezentaţiile sunt precedate de câte o conferinţă ocazionala. 

In cursul verii se inaugurează în comuna Pojorta (Făg.) o biblio-! 
tecă de peste 160 volume, cărţi alese cu grije şi cumpărate pe banii 
cercului. = 

Peste câteva săptămâni se aranjează o serată dansantă la Făgăraș 
şi o excursie la munte. Asupra acesteia din urmă stăruim puţin. O facem 
şi pentru a mulţumi societăţii de turism „Karpatenverein“, care cu foarte 











multă bunăvoință ne-a făcut o seamă de reduceri la casele sale dela 
Bâlea şi Negoiul. 

Cercul a plătit locuinţa pentru tot timpul excursiei, restul privea pe 
fiecare membru Au luat parte în total 14 membri. Urcarea s'a făcut pe 
la Negoiul, iar de acolo peste Strunga dracului, la Bâlea. 





i 
-— 





. ră ...... 
eta tata tai sa: 


te 





Port din Drăguş. 
(Colecţia Muzeului Etnogratic) 


Alăturăm două fotografii din excursie, una făcută la o stână, iar 
cealaltă pe un vârf, botezat ad-hoc „piscul lui Titu“. O surpriză plăcută: 
în ziarul dela casa Bâlii, pus la dispoziția oaspeţilor pentru însemnări 
ocazionale, găsim numele dlui Emanoil Bucuţa; o mică notă în care e 
lăudată societatea pentru buna găzduire pe care o oferă drumeţilor. Am 
fi voit să scrie mai mult, să stim că a scris ceva pe care numai noi 
l-am citit. Ca făgărăşeni ţinem la autorul nuvelei „L.egătura roşie.“ Bănuim 
insă că el ţine mai mult la mare decât la munţi. Scrierile celelalte şi 
conferințele dela Balcic sunt mărturie. 


241 








Puţini scriitori s'au apropiat de ţinutul Făgăraşului cu inţelegerea sa. 

Excursia sa terminat oficios la Bâlea. O parte din ceată însă a 
luat-o singură spre Arpaşul-mare pe şiragul de piatră vânătă... 

Am spus că s'a format un fel de tradiţie la cerc. Acum explicăm 
cum. Anul următor 1927—28, repetă intocmai activitatea anului anterior. 
L.a Crăciun se face în Făgăraș un festival, cu puncte de cor, declamări, 
două piese în câte un act, precedate de o cuvântare a preşedintelui. La 
Cluj se tace obișnuita serată a Făgărăşenilor, care acuma are deja un 
nume. 

In primăvară cercul aranjează un festival în onoarea d. Al. Şerban, 





Pe „piscul lui Titu“ 


dela Teatrul Naţional, care părăseşte Clujul. In timpul verii se inau- 
gurează o bibliotecă de circa roo volume în comuna Streza-Cârţişoara. 

In aceeaşi vară se face o nouă excursie prin munţii Făgăraşului, de 
alți membrii, în aceleaşi locuri. 

Cu aceasta ajungem la activitatea anului în curs. Comitetul ales la 
începutul anului e următorul: 

Preşedinte: Octavian Popa, vicepreş.: Aurel Boeriu, Cassier: V. 
Stelea, Secretar general: V. Curea, Controlor: |. Tuţurea, Bibliotecar: 
S. Dobrin, Secr. de şed.: O. Metea şi Coşgarea V. Membri în comitet: 
Dşoarele G. Mânecută și Turi Fulicea. 


16 


242 








Ca întotdeauna, la Crăciunul anului aceasta s'a aranjat o serată 
artistică-dansantă la Făgăraş. S'a reprezentat piesa „Cadrilul“ de L. Reb- 
reanu, precedată de o cuvântare a preşedintelui cercului. Tot la Crăciun 
Sa făcut o sezătoare în comuna Hurez. 

După sezătoare Sâii împărţit “țăranilor, care au asistat în număr 
mare, cărți şi reviste. Aici trebue să adaugăm că dl Î. Moţa ne-a pus la 
dispoziţie gratuit 49 exemplare din numărul de Crăciun al „Libertăţii“ 
şi „Foii interesante“, pe care le-am împărțit cu această ocazie. 

Serata obişnuită din Cluj a avut loc în ziua de 2 Februarie, 

Cercul are un fond în total de lei 165.000 dintre cari lei 125.000 
depuşi ia bancă, iar restul de lei 40.000 daţi ca împrumut. 

Suma împrumutată poate părea mare, însă această e una dintre 
principalele funcțiuni pe care le îndeplineşte cercul. Imprumuturile, sta- 
tutar se dau pe termen scurt şi cel mult până la suma de două mii (2000) 
lei. Nevoile însă şi aici au fost mai tari decât statutele şi s'a impus tocmai 
soluţia contrară. 

Sau admis astfel şi împrumuturi pe termen mai lung, atunci când cei 
care le solicită au nevoe de un asemenea împrumut. Bine înţeles că în 
cazul acesta garanţiile slăbesc, studentul ieşit odată din universitate nu 
mai poate fi constrâns uşor la plata datoriei. De regulă însă le achită 
fără discuţie. Cazurile contrare — sunt şi de ace-tea — se califică singure. 

In general urmărind astfel cvoluţia cercului, se desprinde clar că el 
indeplineşte o funcțiune utilă. Pornind dela preocuparea de a-şi avea că- 
minul. propriu în Cluj, a ajuns în câţi-va ani să-şi facă un program şi o 
activitate mai largă, aşa cum cereau împrejurările. 

Publicul de regulă ne dă tot ajutorul. Trebue să mulţumim în deo- 
sebi Dlor profesori universitari, originari din jud. Făgăraş: Camil Negrea, 
Traian Pop, Octavian Prie, Victor Stanciu şi Emil Țepoşu, care patro: 
nează cu bunăvoință activitatea cercului şi ne stau intr'ajutor cu sfatul 
şi cu fapta. 

După zece ani de activitate, uneori şovăitoare, drumurile încep să 
se precizeze. Planurile prea mari sunt abandonate, sau se munceşte pentru 
înfăptuirea lor cu răbdare, ştiind sigur că nu se vor putea realiza decât 
mai târziu. 

Membrii cercului în primul rând sunt, cum e şi natural, studenţi, 
care au îndatoriri faţă de şcoală. Ei numai în orele libere se pot ocupa 
de o activitate de felul celei desfăşurate în cercuri. Pentru motivul acesta 
nici nu se poate pretinde prea mult dela ei. 

Trebue doar atâta, ca puţinul pe care îl dau, să-l dea cu toată 


inima. Şi aceasta o fac. 


243 








Cercul Studenţilor Universitari 
Hunedoreni 


Anul inființării: 1921. 


Infiinţarea şi existența cercului sunt justificate prin scopul urmărit 
şi modesta lui contribuţie în rândui societăţilor studenţeşti similare. Sco- 
pul înfiinţării lui a fost de a strânge rândurile studenţilor din judeţul 
Hunedoara prin o cunoaştere şi ajutorare reciprocă, apoi de a începe 
munca pentru a lumina sărăcăciosele noastre sate. Stăpâniţi de aceste gân- 
duri studenţii din regiunile unde a văzut lumina zilei Aurel Vlaicu, din 
Campia Pâinii a lui Paul Chinezul, din minunatele văi cu reminiscențe 
romane — văile Hațegului — au pus temelie Cercului Studenţilor Uni- 
versitari Hunedoreni în ziua de 24 Februarie, anul 1921. 

Primul comitet are formațiunea următoare: Preşedinte: Romul Frisch, 
vicepreşedinte : Victor Şuiaga, 'secr. gen. : Emil Pascu, secr. de şedinţă: 
Valeriu Suciu, casier: Aurel Răduţiu. 

Mai târziu demisionând preşedintele R. Frisch e ales Emil Pascu 
şi chiar in vara acestui an Cercul îşi incepe activitate prin aranjarea unui 
congres la care participă şi câţiva studenţi din Bucureşti şi lon. I. Moţa 
student în drept la Paris. Aceasta e prima manifestare publică a Cercu- 
lui nostru. 

Urmează anii mişcărilor studenţeşti când toate intenţiunile se izbiau 
de piedeci aşa că activitatea Cercului e foarte restrânsă. 

În anul 1924/25, sub preşedinţia lui Zeno Draia student în drept, 
Cercul nostru îşi dă modestul său concurs şi prinos de recunoştinţă pentru 
comemorarea lui Aurel Vlaicu, impreună cu bătrâna societate culturală 
— Astra — şi liceul Aurel Vlaicu din Orăştie. A fost o zi de înălțătoare 
sărbătoare naţională în memoria aceluia care a învins la Aspern pe fii 
Apusului luminat. 


E A Ata - Ar dă Eta 
Cu această ocaziune Cercul nostru a înființat prima bibliotecă;popu+ 


lară fiind reprezentat prin secretarul general Septimiu Roşiu. Pentru a |: 


primi cărţi s'au făcut nenumărate demersuri la Casa Şcoalelor din Bucu- 
reşti dar toate au rămas inoperante. — 

Anul 1925—26 înseamnă anul de tranziţie dela inactivitate la acti- 
vitate, e anul trecerii peste „punctul mort“. Preşedinte e ales Coriolan 
Aslan student în drept. 


16* 


i 
j 


| 


244 














Necesitatea cunoașterii atribuţiunilor şi indatoririlor membrilor a dus 
la redactarea şi votarea statutelor. (Adunarea din 2 Nov. 1923.) 
Un punct din programul Cercului înccepe să devie fapt implinit. 
E vorba de cumpărarea de cărți potrivite gradului de cultură a 
! poporului nostru dela sate. S'au cumpărat 730 cărţi, care s'au împărţit în 
= 


. 
AR 


ei 


pa 





Castelul dela Hunedoara. Foto Burghele 


patru comune: Pişchinţi, Jibot, Orășştioara şi Sântohalm. Odată cu înfiin- 
larca bibhotecilor s'au ţinut diferite conferinţe, însuflând, acestui popor 
primitor a tot ce e bun, iubirea pământului românesc, stropit şi frământat 
dela un colţ la altul de sângele strămoşilor şi fraţilor noștri. A fost o zi 





ui 245 








de sărbătoare descinderea studențimei in mijlocul poporului, care a îndemnat 
pe un preot a ne trimite o scrisoare de mulțumită în care spune: „Să- 











Pădureancă din Hunedoara. 
(Colecţia Muzeului Etnografic) 


mânța aruncată, Vă asigur, a căzut în pământ bun şi va răsări în curând 
pentru preamărirea lui D-zeu şi n.ulțumirea sufletească a sămănătorilor“.— 
Tot în acest an sa ţinut congresul tuturor Studenţilor Univ. Hune: 


246 








doreni la Deva, având drept ţintă înființarea Asociaţiunei Stud. Univ. 
Hunedoreni. Congresul s'a ţinut la 6 Ian. 1926 fiind precedat de o serată 
artistică. 

In anul 1926—27 cercul nostru alege de preşedinte pe Sept. Roşiu, 
stud. în drept. In acest an contactul cu publicul hunedorean se intensi- 
fică prin ţinerea la Orăştie a unei serate artistice. | 

In vacanţa Paştilor s'a înfiinţat definitiv Asociaţia Studenţilor Univ. 
Hunedoreni, care are de scop pe lângă partea cultural educativă, exope- 
rarea de ajutoare dela judeţ pentru studenţii lipsiţi de mijloace materiale 





Cetatea Devei. 
(Colecţia Institutului de Geografie). 


Din modestele sume încasate cu ocaziunea seratei din Orăştie și 
| Deva s'au cumpărat 298 cărţi, care sau împărţit în comunele Bretea și 
| Nevoieş. 4 
y Dar activitatea cea mai fecundă şi încoronată cu vădite mulțumiri 
sufleteşti pentru noi a fost în decursul verii când am înfiinţat împreună 
cu Cercul Stud. Univ. Hunedoreni-Bucureşti, 33 biblioteci populare în 
diferitele sate ale judeţului. Amintesc aci cu deosebită plăcere concursul 
neprecupeţit ce ni l-a dat preşedintele despărțământului judeţan al „Astrei,“ 
dl 1 Josan. Odată cu depunerea bibliotecilor sau ţinut circa roo confe- 
rințe din toate domeniile. 

Dacă anul precedent se caracterizează prin o activitate din cele mai 
rodnice, anul acesta marchează o etapă de coincidenţă de factori nefavo- 


247 








rabili, care impiedecă cursul firesc al țintelor noastre. Sunt factorii ex- 
terni îndeobşte cunoscuţi, cărora se adaugă factori de natură internă: de- 
sele schimbări la preşedinţia cercului, până când ia conducerea di. Dr. 
Tr. Mihăilă. Cu toată îndărătnicia acestui cortej de factori, cercul nostru 
a aranjat la Dobra la Paşti o serată, iar peste vară a dat concursul său 
societăţii religioase „Sf. Gheorghe“ din Deva pentru producţia din Ilia 
(8 Sept. 1928) şi Cristur (28 Sept. 1928), pe lângă foarte multe adunări 
populare ținute în Banpotoc, Chimindia, Lăpuşul de sus şi Petreni 

In anul acesta cercul nostru şi-a ales urinătorul comitet: Preşedinte: 
loan Şerban Basarab, vicepreşedinte: Aurel Nana, secretar general: Ionel 
Pitariu, casier : Miron lonaşcu, bibliotecar I.: Dş. Ana Ghelner. bibliotecar 
“II.; Tiberiu Mihu, controlor I.: Cărpinişan Sever, controlor II.: Drăgan 
Cornel, secretari de şedinţă: Voina Valer, Lazăr Teodor, preşedinte com. 
artistice: Damian Virgil, membrii comisiei artistice: Dş. Vârvoniu Ersiha, 
dş. Olariu Stela, dş. E. Pop, dş. E. Todea. 

După aranjarea seratei de cunoştinţă, cercul nostru a început o 
muncă intensă pentru jucarea piesei „Cinematograful“ cu care am pâşit 
în faţa publicului Devean. Numărul membrilor înscrişi e de 40 iar fon- 
dul cassei e de circa 5ooo, în afară de împrumuturile date studenţilor 
solicitanţi. 

Aceasta este pe scurt activitatea Cercului nostru. Sforţările şi reali- 
zările modeste ale antecesorilor noştri cât şi buna voinţă manifestată de 
membri actuali sunt o chezăşie a vitalităţii Cercului nostru. 


>02 


248 











Clubul Academic Român Maramuresan 


Anul înfiinţării : 1925. 


Călăuziţi de sentimentul datoriei şi al iubirii de neam studenţii mara: 
mureşeni dela Universitatea din Cluj, îndată ce numărul lor a crescut, 
au căutat să se organizeze în cadrele unei societăţi, ca mână în mână 
să-şi facă datoria faţă de îndepărtatele meleaguri, faţă de glia maramu- 

„reşană. In ziua de 25 lanuarie 1925 au pus bazele „Clubului Academic 
Român Maramureşafi. 

Scopul pe care l-a inserat Societatea noastră ca prim punct în sta- 

tute este răspândirea culturii româneşti pe meleagurile ţării descălăcăto- 
_rilor voevozi. Acest scop este călăuza activităţii. 

_ Societatea, iniţiată de către D-ni dr. Gheorghe Bran şi dr. Vasile 

Rednic, a căutat să strângă la sânul ei pe toţi studenţi maramureşeni din 

ţară şi străinătate, precum, şi oamenii de inimă din Maramureş, care în- 

țeleg să muncească pentru ridicarea obiditului ţinut. 

Astfel, alegându-se primul comitet compus din: preşedinte Victor 
Şerbac, secretar-general Gheorghe Tite, secretar de şedinţe Vasile Dunca, 
cassier loan Jurca, controlor Mihail Kokenyesdi, membrii Vasile Bell, 
Anton Demian, societatea şi-a început activitatea. Dela început s'au ivit 
in cale greutăţi şi lipsuri materiale. Totuş, voința şi perseveranţa i-a fă- 
cut să încresteze pe răvaşul activităţii lor un număr frumos de fapte. 

Dela început au ţinut să se pună sub prezidenţia de onoare a regre- 
tatului maramureşan, profesor Dr. Gheorghe Bilaşco, fostul director al 
Clinicei Stomatologice din Cluj, care prin sfaturile şi exemplele sale bune 
ne-a fost un preţios părinte şi prieten. Studenţimea maramureşană şi 
exprimă nemărginitul regret faţă de moartea neaşteptătă a iubitului său 
preşedinte. 

In vederea unei activităţi intense şi a unei munci mai rodnice, sau 
înfiinţat secţii de ale „C. A. R. M.“-ului la Bucureşti şi Timişoara, pentru 
ca toţi studenţii maramureşeni, uniţi într'un singur mănunchi, să poată 
munci pentru promovarea culturală a maramureşenilor, 

Activitatea primului an de gestiune a fost prodigioasă. Pe lângă şe- 
dinţele ţinute la Cluj, unde se află sediul societăţii, în lunile de vacanţă 
sau ţinut şezători culturale la sete şi s'au aranjat festivaluri la Vişeul de 
sus şi Sighet. Aceste festivaluri, la care a participat intreaga pătură inte- 


249 











lectuală maramureşană, au avut darul să atragă atentia intelectualilor 
maramureşeni asupra „C. A. R. M.“-ului, care s'au înscris întrun nu- 
măr frumos în societate, făcând un pas hotăritor spre realizarea unuia 
din idealurile ei, de e forma o societate românească, în jurul căreia să 
fie grupaţi toţi maramureşenii care doresc ridicarea ţării lui Dragoş şi 
Bogdan. 

Tot în acest an, societatea a organizat, împreună cu Soc. Stud. Sălă- 








Trecătoare în Munţii Rodnei. Foto Mcrariu 


geni şi „Junimea Sătmăreană“ un congres al studenţilor din Nordul Ar- 
dealului, la care pe lângă altele, s'au luat iniţiativa înfiinţării unui cămin 
studenţesc la Cluj. 

In anul următor (1925 -26), destinele societăţii au fost conduse de 
animatorul şi inițiatorul ei, Dr. Gheorghe Bran, care în calitate de preşe- 
dinte a continuat activitatea începută, cu acelaş elan tineresc. 

In anul de gestiune 1926—27 în fruntea societăţii ca preşedinte se 
află dr. lon Jurca. Societatea se inbogăţeşte cu o nouă activitate. prin in- 
fiinţarea bibliotecilor la sate, şi prin aranjarea petrecerii de vară la Sighet, 


250 








care a devenit tradiţională, fiind singura petrecere românească. Tot 
atunci se ia iniţiativa ridicării unui monument la mormântul marelui fi- 
lantrop maramureşan, Dr. Ilie Mariş. 

In acelaş an societatea a încercat o dureroasă pierdere prin moartea 
preşedintelui de onoare, Dr. Gheorghe Bilaşco. 

„C.A. R. M.“-ul a luat iniţiativa ridicării unui bust fostului său pre: 
şedinte de onoare, dar întrucât puterile materiele ale lui au fost prea 
slabe pentru a duce până la sfârşit acest plan, a fuzionat cu Societatea 
Stomatologilor, spre a-şi vedea visul implinit tocmai în anul curent, căci 





id 
asa d Alte 6 că 


Țărani din Maramureş, 
(Colecţia Institutului de Geografie), 


desvelirea bustului din fața Clinicei stomatologice din Cluj, s'a făcut în 
12 Mai a. c. 

Preşedintele din anul de gestiune 1927—28, Gheorghe Tite, continuă 
activitatea începută şi, cu toate piedecile întâmpinate în urma congresului 
studențesc din Oradea, activitatea societăţii n'a stagnat, ci sa mărit prin 
infiinţarea unor noui biblioteci şi ţimerea de conferinţe populare, precum 
şi aranjarea festivalului tradiționalldin Sighet. (15 August), care ne-a 
augmentat fondurile slăbite. 


251 








Cu ocazia acestor serbări, s'a ales noul preşedinte de onoare în 
persoana D-lui Mihail Şerban. directorul liceului „Dragoş Vodă“ din 
Sighet, care ca un adevărat părinte sufletesc ne-a arătat întotdeauna dru - 
mul pe care trebuie să urmăm. 

In anul în curs, societatea are în frunte comitetul constituit în felul 
următor : 

Preşedinte Mihail. Marina, secretar general Mihai Balea, secretar 
de şedinţe Andrei Radu, casier d-şoara Margareta Pop, controlor Petre 
Hriţiu, membri în comitet d-şoara Olgi Vlad şi Aurel Vlad. Comisia ar- 
tistico-literară: d-şoarele Gabriela Pop, Tib: Anderco, Chindriş Babi şi 
d-nii Toma Rednic: şi D. Modreanu. 

Fără nici un fond de ajutor în afară de cotizaţia membrilor şi veni: 
turile serbărilor aranjate, societatea maramureşenilor va căuta ca şi în 
viitor să-şi extindă tot mai mult activitatea, pentru ridicarea stării deplo- 
rabile în care se găseşte în prezent ţara descălecătorilor. 


=0: 


252 











Societatea Studenţească 
„Moldova Intregită'“ 


Anul înfiinţării : 1924. 


Indată după Unire, studenţii universităţii din Cluj adoptaseră criteriul 
regional în organizarea lor pe societăţi, acest criteriu fiind prin firea lui 
o chezăşie de mai strânsă legătură între membri. | 

Dintre Moldovenii aflători pe atunci în Cluj, numai Basarabenii și 
Bucovinenii adoptaseră acest criteriu, constituindu-se pe de o parte în 
„Societatea studenţilor basarabeni“, nu prea bine văzută din cauza izolării 
și a rezervei pe care şi-o impusese, iar pe de alta în „Cercul studenţilor 
bucovineni“, care în spiritul intern şi in manifestările în afară păstra 
tradia „Junimii“ cernăuţene. Ambele se alimentau din spiritul provinciei 
respective, care nu rămăsese nealterat, din pricini pe care imprejurările 
istorice le motivau. 

În această situaţie, câţiva tineri entuziaşti între | care se numărau 
Basarabeni, Moldoveni din Vechiul Regat şi Bucovineni, unii din ei in- 
scrişi în societăţile amintite şi care toţi erau însufletiţi de cultul adevă- 
ratei tradiţii istorice şi naţionale, începură o mişcare pentru contopirea 
societăţilor existențe, al căror cadru avea să se lărgească prin alăturarea 
Moldovenilor dintre Prut şi Carpaţi, neconstituiţi până atunci într'o socie- 
tate. Străduinţele lor fură încoronate de izbândă, şi când în ziua de 7 
Aprilie 1924 Adunarea generală de constituire pe care iniţiatorii o con- 
vocaseră primea cu aclamații numele de „Societatea studenţească Mo!do- 
va Întregită“, prin nume ea îşi tâlcuia acţiunea. 

Tot aceia care avuseseră iniţiativa înfiinţării, aveau să poarte şi 
greul închegării unei tradiţii, conducând societatea în primul ei an de 
existență. Fu ales următorul comitet: 

Preşedinte: H. Cruceanu. Vicepreşedinţi: N. Crâşmariu şi V. Hartia. 
Secretar general: G. Dimitriu. Secretari de şedinţă; V. Brânduşan, Eug. 
Pintiliescu, V. Noveanu. Cassier: S. Drăgoi. Bibliotecar; V. Mureşan. 
Membri în comitet: Dna E. Bratu, M. Diacicov. 
ji. WR Statutele care fuseseră elaborate fixară pentru multă vreme spiritul 
şi domeniul în care avea să se desfăşoare activitatea membrilor societăţii. 

Se lăsa din larg loc pentru cele ce experienţa avea să le arate ca 
mijloace potrivite pentru realizarea idealurilor, 


253 








E locul să amintim că în prin, ii ani de existenţă orientarea activi- 
tăţii trebuia să fie aceea, ca prin realizarea programului să se creeze 
tinerei noastre societăţi un loc demn în mijlocul celorlalte societăţi surori 
din Cluj, şi un loc de cinste pentru noi Moldovenii în această capitală a 
vieţii ardeleneşti. 

Societatea îşi făcu imediat legături cu organizaţiile româneşti exis- 
tente, cu al: căror program de activitate, celal societăţii noastre se asemăna 
in mic, şi anume „Fundaţia Culturală Principele Carol“,* „Liga pentru 
Unitatea Culturală a Tuturor Românilor“ , „Astra“ şi altele. 





Turneu în Moldova, 


De îndată făcu inceputul legăturilor de frăţie nu numai cu societăţile 
studenţeşti din Cluj, ci şi cele mai însemnate societăţi academice din 
Cernăuţi, laşi, Bucureşti şi Timişoara, precum şi cu „România Jună“ din 
Viena, cu „Dacia Traiană“ din Roma şi cu organizaţiile studenţeşti ro: 
mâne din Paris şi Berlin. 

Păşind spre realizarea programului primul comitet, care por: 
nea la drum insoţit de insufleţirea a 128 de membri, căută să înlăture 
mai întâi piedecile materiale, prin strângerea unui cât se poate de larg 
fond de manevră. Munificenţa multor persoane marcante din Cluj, apro- 


254 








piate sufleteşte de entuziasmul tineresc şi de hotărârea chibzuită a con- 
ducătorilur societăţii, precum şi aceea a Ministerelor de Instrucție, Culte 
şi Arte şi Sănătate publică aduse societăţii suma de 112.936 lei. Stăpână 
pe această avere, ea porni să Satisfacă aşteptărilei inaugurându-și oarecum 
festiv activitatea cu ocazia împlinirii a 6 ani dela unirea Basarabiei, când 
prăznui această dată în Aula Universităţii din Cluj. 

Potrivit însă statornicirilor, una din. principalele meniri ale societăţii 
era organizarea turneului de propagandă culturală şi higienică. prin sa- 
tele moldoveneşti. Având fonduri cu prisosinţă, dispunând de un aparat 
cinematografic cu filme, împrumutat dela „Fundaţia Principele Carol“ şi 
dispozitive dela Institutul de Igienă din Cluj, echipa de propagandă com: 
pusă din 3o de membri cutreeră timp de şase săptămâni Moldova, tre- 
sând prin: Mărăşeşti—Galaţi— Cetatea Albă—Budachi— Tighina —Chiţ- 
cani — Cojuşna —Bălţi— Cernăuţi —Suceava— Câinpulungul Moldovenesc— 
Pojorâta — Fundul Moldovei şi Dorna şi ţinând 3o de conferințe cu su: 
biecte culturale pe deoparte şi higienice pe de alta (despre sifilis, boli 
venerice, pelagră, tuberculoză şi alcoolism). Aceste conferinţe au fost ţi- 
nute în mod absolut gratuit în fața ţăranilor, orăşenilor şi soldaţilor 
din cazărmi. Despre efectul care l-au avut, stau mărturie în archiva 
societăţii actele de mulțumir= venite din toate părţile, fie adrese oficiale, 
fie mişcătoare scrisori ca aceea a unui ţăran din Câmpulungul Bucovinei, 
care suferind fiind, prin grija societâţii a fost internat într'o clinică din 
Cluj. Desigur nu puţin au avut de câştigat cei care au luat parte la acest 
turneu, venind de aproape în contact cu nevoile sufleteşti şi trupeşti ale 
păturii țărănești, şi cunoscându-şi ţara cum e azi, iar în faţa vechilor ce- 
tăți moldoveneşti din Cetatea-Albă, Tighina, Hotin şi Suceava aducându-și 
aminte de primejdiile şi voinicia trecută. 


Călită de experiențele primului an de activitate societatea işi reluă 
activitatea în toamna anului 1924 sub preşedinţia Dlui Med. Locot. Nico- 
lae Crâşmariu. O mare grijă se dădu sporirii tondurilor societăţii, în ve: 
derea propagandei ce avea să urmeze în vara următoare. Feiurite fură 
mijloacele prin care se adunară cei 139.332 Lei care formează capitalul 
material al acestui an de activitate. Se apelă la autorităţile administrative 
din Moldova întregită, se lansară liste de subscripţie, la care lumea ro- 
mânească răspunse cu un îmbucurător şi încurajator entuziasm. lar pe de 
altă parte societatea organiză în Cluj o mare serată dansantă, un mijloc 
sigur atât de încălzire a raporturilor dintre membrii „Moldovei Intregite“ 
cu societatea românească din Cluj, cât şi de sporire a fondurilor socie- 
tăţii. Această primă serată punea bazele unei tradiţii pe care, după împre- 
jurări şi puteri au căutat s'o păstreze comitetele anilor următori. 


255 











Tot în rândul tradiţiilor societăţii întră şi un frumos obiceiu româ- 
nesc, pe care tot comitetul acestui an avu iniţiativa să-l inscăuneze şi 
anume umblarea cu uratul de Anul Nou, pe la profesorii universitari şi 
pela prietenii şi binevoitorii societăţii. Şi aci o listă de subscripţie opor- 
tun insinuată contribue la sporirea fondurilor societății. Despre reuşita 
acestei acţiuni nici nu mai e nevoe să amintim 

Astfel societatea se întărea înmulţindu-şi activitatea cu rosturi bine 
alese şi în ele însele și ca rezultatul pe care-l aveau, moral şi material. 

Grija cea mare cade şi anul acesta pe organizarea turneului de pro- 
pagandă culturală şi higienică. Şi de astădată guvernul recunoscu și spri- 


Jini opera folositoare a societăţii, acordând fonduri în sumă de 45.000 lei 





Cetatea Hotinului. 
(Colecţia Institutului de Geografic). 


prin cele trei ministere amintite, adăugându-se reducerea de 73%, pe căile 
ferate, acordată de Ministerul Comunicaţiilor. În acest an echipa de pro 
pagandă ducea cu sine cărţi şi broşuri potrivite pentru popor. Aparatul 
cinematografic era acuma proprietatea societăţii, căci fusese răscumpărat 
cu suma de 55.000 lei dela „Fundaţia Principele Carol“. ltinerarul ducea 


256 











prin Comăneşti—Tg. Ocna—Vaslui — laşi — Străjeni — Chişinău —Bâlţi—Slo- 
bozia Bălţilor—Cernăuţi— Tereblecea —Siret şi Măzănăieşti. Dat tiind că la 
sate numai în zile de sărbătoare se pot ţine conferinţe, echipa de propa- 
gandă sa oprit şi în oraşe, vorbind soldaţilor din cazărmi, şi ei în majo- 
ritate covârşitoare ţărani, şi dându-le sfaturi privitoare la subiectele amin- 
tite mai Sus, Iarăşi societatea recoltă multe mulţumiri şi multă recunoş: 
tinţă. Inceput la 1 Iulie, turneul se sfârşi la 5 August. | 
Toamna 1925 societatea condusă de dl medic sublt, Vasile Tocan 
îşi începu activitatea prin întărirea „tradiţiei“ care deşi nescrisă nicăiri 
era codul şi norma după care se conducea activitatea societăţii. Se aran- 
jează serata dansantă, despre care se spunea acuma că „la Moldoveni se 
petrece bine“, cu aceeaşi mulţumitoare reuşită, uratul de Anul Nou cu 
„buhaiul““ e acelaş prilej şi de petrecere şi de muncă in folosul societăţii. 


Primăvara anului 1926 aduce o inovaţie: sărbătorirea românească a 
Armindenului, petrecere românească şi tinerească pe iarba verde sub cerul 
deschis. Ca tot ce se dovedeşte bun, şi acest prilej de strângere a rân- 
durilor trece printre obiceiurile „tradiţionale“ ale societăţii, a căror păzire 
rămâne datorie sfântă pentru toţi urmașii. 

Propaganda culturală şi higienică dură în acest an 20 de zile şi duse 
prin Galaţi—lIsmail—Chilia—Reni— Vâlcov—Hârharăţ—Calăraşi Chişinău 
— Orhei—Bălţi — Floreşti— laşi. Acelaş sprinjin călduros din purtea autori- 
tăţilor, acelaş entuziasm manifestat de popor, încurajau energii şi nădejdi 
în tinerii noştri propagandişti. 

Inceputul celui de-al patrulea an de activitate, sub preşedinţia d-lui 
Stelian Gavrilescu aduse inovaţia unui ceaiu de cunoştinţă, prin mijlocirea 
căruia avea să se facă, într'un cadru mai intim şi mai entuziast, legătura 
intre Moldovenii vechi şi cei proaspăt sosiți în Cluj. Reuşita morală a 
acestei instituiri trebui s'o ridice la rangul de „tradiţie“ în rând cu cele: 
lalte înscrise în datinile societăţii. 

În iarna acestui an se face pentru prima dată propagandă higienică 
şi culturală prin satele ardeleneşti din jurul Clujului şi mai departe, poate 
ca o răscumpărare a presimţirei, că în urma împrejurărilor vitrege pro: 
paganda de vară prin Moldova întregită trebuia întreruptă în acel an. 

Serata dansantă a Moldovenilor avu din nou o răsunătoare reuşită 
morală şi o reuşită materială în stare să satisfacă orice ambiţii. Entu: 
ziasmul momentului dădu loc instituirii unei noi tradiţii, agapa în cercul 
„restrâns“ dar destul de cuprinzător al tuturor membrilor societăţii, at: 
mosfera intimă şi frățească a căreia e cea mai capabilă să niveleze, să 
unifice şi să lege pe cei de obârşii oricât de diferite, 

Trecem însfârşit ia anul 1927—1928, în care societatea a avut pre- 


257 








şedinţia dlui lulian Găina. Este anul în care, după alegerile generale din 
vară care ne-au împiedecat organizarea turneului, şi după mişcările dela 
Oradea, societăţile studenţeşti au cunoscut o epocă de prigonire, care 
dacă a nimicit pe slabi, a dat prilej celor tari să-şi strângă şi să-şi închege 
mai bine rândurile. De aceea in acest an comitetul dădu atenţia principală 
refacerii interne a societăţii, a cărei largă activitate reprezentativă se făcuse 
întrucâtva în dauna omogenităţii. „Dupăce străduința comitetelor anilor 





Intre Moldoveni în- 1928. 


precedenţi creiase societăţii noastre acel „loc demn între societăţile-surori 
din Cluj“ şi acel „loc de cinste pentru noi moldovenii în această Capitală 
a vieţii Ardeleneşti“, — împrejurările vitrege favorizau acuma o  con- 
centrare a activităţii spre inăuntrul societăţii, deşi cu caracter clandestin, 
în urma opreliştei oficiale. Recolta nu fu mică şi o înregistrăm sumar. În 
loc de -ceaiu de cunoștință se făcu o agapă colegială care îi uni strâns 
pe toți moldoveni. Sub scuturi bine alese se umblă şi cu uratul de Anul 
Nou. Acolo unde societatea avu de infruntat mai mari piedici a fost la 
aranjarea seratei dansante. Numai după istrăvire de multă chibzuinţă şi 
energie ea fu, dată sub tițlul de ceai dansant, patronat de „Liga pentru 
Unitatea Culturală a Tuturor Românilor“, care a înţeles să intindă o 


17 


258 








binevenită mână protectoare peste năpăstuiţii studenţi moldoveni. Succesul 
moral şi material a fost binemeritat. 

In multele şedinţe plenare ţinute în acest an societatea şi-a votat 
statutele noi, iăr apoi le-a complectat printr'un regulament care prevede 
în detaliu aplicarea lor. Motivele acestui act au fost tocmai acea orientare 
spre mai multă viaţă interioară, care ar fi adevărata rațiune a existenţii 
unei societăţi studenţeşti. 

Se amenajează un mic sediu unde se păstrează arhiva, economatul 
şi biblioteca societăţii, şi unde se ţin şedinţele comitetului. 

S'a introdus apoi în statute, pentru a menţine totdeauna' legătura 
dintre foştii şi actualii membri, categoria membrilor emeritaţi, apoi multe 
alte inovaţii care caracterizează orice societate studenţească ieşită din 
stadiul nebulos al primilor ani de existenţă, care îşi are o tradiţie a ei, 
care şi-a stabilizat viaţa actuală şi-a precizat desvoltarea ei viitoare. 

In luna Mai: s'a aranjat maialul tradiţional, care a fost un pas efectiv 
spre stabilizarea spiritului de intimitate camaraderească între toţi membrii 
ŞI membrele societăţii, a cărui introducere în societate o urmărea co- 
mitetul. 

Vara urmă turneul de propapandă higienică, deoarece consolidarea 
internă a societăţii nu trebuia să turbure activitatea în afară aşa cum cu- 
minţenia primului comitet o hotărâse, fixând unul din principalele rosturi 
ale societăţii. Fu aleasă regiunea Moldovei de sus, adică Bucovina şi 
nordul Basarabiei, deoarece fondurile restrânse nu permiteau cutreerarea 
unui teritoriu mai mare. ltinerariul fu Pojorâta - Sadova—Cernăuţi—Ma- 
hala—Colţul Ostriţei—Roşa — Mitoc—Ciocâlteni—Cucuruzeni—lsacova, ţi- 
nându-se o conferințe în timp de 26 de zile. 

Asttel se închee acest an de rodnice reforme. Noul an începu festiv 
sub preşidenţia d-lui Gh. Ioniţă, cu o şedinţă publică de inaugurare în 
sala Bibliotecii Universităţii. Ea prilejui o reprivire asupra activităţii de 
cinci ani a „Moldovii Intregite“, şi fu o manifestare care încălzi multe 
inimi. 

Iarăşi un ceaiu de cunoştinţă întruni pe vechii şi pe tinerii Moldo- 
veni, fermentând cu pricepere poate nesimţită de cei de faţă continuitatea 
societăţii noastre, 

Serata dansantă reîmprospătă public legăturile cu lumea studen- 
țească și cu societatea românească a Clujului, contribuind în largă mă- 
sură la întărirea moralului conducătorilor şi la mărirea fondurilor societăţii. 

Festivalul organizat de curând la Teatrul Naţional dă desigur mă- 
sura puterii organizatoare a societăţii noastre, şi pune clar în lumină 
lumea preocupărilor ei. 


259 











Comitetul de conducere al anului universitar curent e următorul: 

Preşedinte: Gheorghe.loniţă, Vicepreşedinte : Petru Lapteş, Secretar 
de externe: Ghiţă Şerbu, Secretar de interne: Dorin lonescu, Casier: 
Liviu Halip, Controlor: Alexandru Muraciov. Econom : Aurelia Botez, 
Bibliotecar : Minodora Agapi, Membru: Teodor Nandriş. 

Preşedintele comisiei artistico-literare: Ghiţă Şerbu, 

Preşedintele comisiei igienice: Nicolae Solonenco. 

Desigur această rememorare a activităţii societăţii noastre, pe care 
am căutat so prezentăm în linia evolutivă, nu putea fi decât sumară şi 
generală. N'am amintit de pildă şedinţele plenare în cadrul cărora se 
„cuprindeau conferințe de cultură generală ținute de profesorii noştri . sau 
de membri ai societăţii, mam amintit de ajutoarele şi împrumuturile acor- 
date din plin membrilor societăţii, sau vagonul special de cale ferată pe 
care societatea-l obținea în fiecare vacanță de Crăcinn şi care făcea na- 
veta între Cluj şi Chişinău trecând prin toată Moldova, sau de membrii 
care prin intermediul societăţii au luat parte gratuit la cursurile dela Vă- 
lenii-de-Munte. 

Dar reprivind în această expunere viaţa trecută a societăţii noastre, 
avem dreptul să nădăjduimn în continuarea ei tot atât de vie şi de 
autentică. 


20: 


17* 


260 











Cercul Studenţesc Oltean 


Anul înființării: 1928. 


Este în firea olteanului să se organizeze în formaţiuni sociale, pentruca 
prin ele să-şi afirme mai uşor şi mai cu temeiu dreptul la viaţă în ţară 
şi peste graniţă, drept pe care şi individual l-a afirmat totdeauna! | 

Vreţi exemple? Vă cităm doi soli istorici care ilustrează până la 
evidenţă cele spuse mai sus! Unul, plecat din Bănia Craiovei pentru a 
uni Sub steagul său toate ţările locuite de Români, şi altul care ajutând 
Franţa devine legendarul Ronsard din naţionalul Mărăcine. 

Socotim ca un rezultat imediat şi inevitabil al acestei naturale încli: 
nări către organizaţie, fondarea cercului care poartă numele strălucite! 
provincii pe care o reprezentăm. 

Un comitet de iniţiativă redactează un proiect de statut şi votarea 
acestuia se face într'o. însufleţire. generală; primul comitet este ales prin 
aclamaţie si iată-ne organizaţi. — (24 Oct. 1928). 

O şedinţă festivă de inaugurare se ţine în sala de conf. a Bibliote: 
cei Universităţii şi în faţa unui public numeros şi select preşedintele 
nostru activ, face expunerea programului nostru de lucru expunând sco- 
purile multiple şi mijloacele de realizare ale lor. Această zi de prezentare 
în faţa marelui public, care primeşte în chip satisfăcător începerea activi- 
tăţei noastre, este incoronată de succesul conferinţei domnului |. Popescu- 
Voitești preşed. de onoare al cercului nostru, care vorbeşte despre „0/- 
teni, firea şi trecutul lor“. După documentata expunere făcută de dsa 
cere pe baza argumentelor geologice, istorice şi culturale, solicitudinea 
nelimitată a marelui public pentru viguroasa ramură a românismului din- 
tre Dunăre, Olt şi Carpaţi, şi care în inima Ardealului desrobit şi prin 
sângele multor Olteni, este reprezentată de noi. Sa remarcat cu ocazia 
acestei şedinţe festive la care au participat un număr mare de Olteni, 
şi prezenţa multor personalităţi marcante din intelectualitatea Clujuiui, 
care au primit cu multă satisfacţie expunerea făcută de dnul Popescu: 
Voiteşti! | 
Scurt timp după aceasta am organizat o şedinţă cuiturală la Uni- 
versitate şi al doilea neobosit preşedinte de onoare, DI Prof. V. Papilian, 
expune întrun chip magistral problema „ocu/fismu/ui față de ştunţă“. 
Sala mai mult decât arhiplină arată interesul deosebit pe care publicul îl 


261 








poartă desfăşurărei programului nostru de lucru şi aşteptările sale au 
fost pe deplin satisfăcute prin strălucita expunere a profesorului Papilian 
de o necontestată competenţă în tratarea spinoaselor chestiuni de sisteme 
ştiinţifice. 

In nevoia realizărei de fonduri am organizat între timp un boston 
in soloanele Cercului Militar, şi produsul acestuia afirmă încă odată intere: 
sul pe care ni-l poartă marele public; fapt este că am putut realiza un 
beneficiu din care am în fiinţat un fond de împrumut, unul de rezervă şi 
unul mobil, putând asttel face faţă tuturor nevoilor ivite între timp! 





2 aaa Sta a 


Mănăstirea Tismana. 


Din fondul de împrumut s'au acordat studenţilor Olteni ajutoare 
până la 5oo lei, fiecăruia care a avut nevoe, şi astfel am putut satisface în 
scurt timp nenumărate cereri având mulţumirea de a fi rezolvat curând un 
alt desiderat al nostru. 

Dela fondare, cercul a ţinut nenumărate adunări generale cu ca: 
racter administrativ care au avut darul a aduce prezisiuni în; atitudini ge- 
nerale şi au desvoltat spiritul de societate al membrilor (requentatori. 
Recunoaştem a fi făcut numeroase cunoştinţe deaproape interolteneşti, 
lucru care ar fi fost mai greu în lipsa unei organizaţii coordonatoare. 








Am primit între timp cererea câtorva d-ni studenţi din regiunea Ti- 
mocului de a-i primi ca membri în societate; am resolvat cererea lor în 
chip favorabil, propunându-ne ca, atunci când mijloacele materiale ne vor 
permite, să mergem la dânşii acasă în mijlocul celor z3oo.o0o de români 
necăjiţi din valea râului bulgăresc să le ducem salutul nostru frăţesc 
susținându-i astfel în greaua luptă pe care o duc sub nemiloasa admini: 
straţie a statului vecin și ne-amic. 














Port Oltenesc. 


Am inaugurat şedinţele culturale ținute in cadrele societăţii, care se 
vor ocupa cu tratarea sub formă de disertaţii a problemelor ştiinţifice, 
literare şi artistice; aceste şedinţe au de scop abilitarea membrilor soc. 
în tratarea subiectelor de natură generală, necesare tiind aceste expuneri 4 
fi repetate în conferințele de propagandă higienică pe care le vom între: 
prinde şi din care ne facem un punct de onoare. 


263 








Prima conferinţa a fost ţinută despre „Secreţiuni interne şi turburări 
în desvoltare“, de către dnul I D. Georgescu, preparator universitar. 
Conferinţa a prezintat un deosebit interes științific. Dsa a insistat mai 
mult asupra corelațiunilor endocrino nevroase punând în lumina noilor: 
concepţiuni aceste arzătoare probleme de continuă actualitate a chimis- 
mului intern. 

Va urma la fiecare două săptămâni câte o discuţie ţinută de dnii 
membri sau prieteni ai societăţii. 

Numărul mare de elemente artistice plecate din Oltenia şi astăzi 
promontorii de viaţă artistică la Cluj, ne face posibil darea unui festi- 
val la Teatrul Naţional realizând astfel un alt desiderat al nostru şi rea: 
lizând totodată mijloace pentru iniţierea unui atât de dorit fond de con- 
strucţie al unui cămin studenţesc oltean la Cluj. 

Contam totdeauna şi cu folos, pe toţi cei ce se numesc cu mândrie 
olteni şi ne facem o glorie considerând că unul „de ai noştri“ este mi: 
nistrul României la Londra, DI N. Titulescu, care printr'o scrisoare de o 
sinceritate caracteristică oamenilor destinaţi Istoriei, a aderat la mişcarea 
noastră, primid a fi membru de onoare al cercului nostru, onorându-ne 
prin aceasta, ca fiu strălucit al Olteniei! 

Timpul scurt dela organizarea noastră; ca cerc, alte ocupaţiuni şco- 
lărești nu ne-au ingăduit a realiza mai mult, dar ne facem o datorie de 
onoare a lucra în sensul scopurilor culturale, sociale, ştiinţifice propuse 
pentruca prin rezoivirea lor fericită să consolidăm odată mai mult ve- 
chia noastră deviză de muncă pentru bine obştesc, dusă până la neglija- 
rea complectă a interesului personal! 


202 


264, 











Societatea culturală „Sălăgeana'“ 


Anul înființării : 1920. 


Transformarea socială obvenită în viaţa neamului românesc, în urma 
războiului celui mare, a făcut ca privirile tuturora să fie îndreptate asupra 
unor acţiuni de natură culturală. Fiecare român, în dorinţa de a contribui 
la consolidarea noului stat, sa angajat voluntar la greaua misiune. In 
aceste împrejurări de prefacere, iniţiere şi de avânt, studenţii români 
sălăgen: dela Universitatea şi Academiile din Cluj, mulţi dintre ei abia 
reîntorşi depe câmpurile de război, conştii de îndatoririle ce le au faţă 
de noul stat, au început a se organiza. Cunoscând trecutul sbuciumat al 
populaţiei româneşti din comunele judeţului Sălaj, opera destructivă şi 
de maghiarizare a fostului regim, au simţit nevoia unei noui vieţi cuitu- 
rale şi sociale, la care trebue adaptat poporul românesc din părţile ungurene. 

Puţini la număr, studenţii sălăgeni încă din anul 1919 au lansat ideia 
unei asociațiuni studenţeşti. Cauze multiple însă au împiedicat constituirea 
lor într'o societate bine formată, mulţumindu-se deocamdată cu simple 
discuţiuni şi convorbiri prieteneşti, făurind planuri pentru viitor. Cu ocazia 
unei petreceri de vară, aranjată în anul următor in orașul Zălau de către 
un comitet studenţesc „ad hoc“, în frunte cu d-l loan Petruca, s'a hotărât 
definitiv, înfiinţarea unei societăţi studenţeşti, sub numele de „.Soczefa/ea 
Studenţilor Universilari Sălăgeni“ 

Odată cu inceperea noului an universitar, adică în toamna lui 1920 
în adunarea generală de constituire ţinută la Cluj, s'a ales primul comitet, 
compus din dnii: |. Petruca preşedinte şi Alex. Vaida, I. Filip, F. Cocian, 
[. Cionca, A. luga şi 1. Gheţie, membri. Greutățile inceputului n'au lipsit. 
Numărul mic al membrilor aflători la Universitatea din Cluj şi lipsurile 
materiale, au împiedicat comitetul să desvolte o activitate mai intensă. 
După ce, în anul 1g2r în ziua de Sf. Petru, a aranjat o petrecere la 
Şimleul Silvaniei, a cărei reuşită morală şi materială a fost deplină, s'a 
mulţumit a face propagandă printre intelectualii judeţului Sălaj, pentru a 
ajuta şi încuraja noua societate. Totuşi primului comitet îi revine marele 
menit de a fi dat ideia înfiinţării societăţii şi de a fi pus bazele Soc. Stud. 
Univ, Sălăgeni. 

Comitetele următoare consecvente principiului preconizat de ante: 
cesori, adică propaganda culturală, au căutat să se achite pe deplin de 





| 
ț 
5 
i 
| 
ş 


265 








îndatoririle ce le au faţă de încredințarea dată. Un eveniment de o im- 
portanță capitală obvenit în viaţa societăţii noastre a fost congresul ge- 
neral a studenţilor universitari sălăgeni din 20 Aug. 1922, ţinut în Şimleul 
Silvaniei. Acest congres a fost onorat cu prezenţa mai multor distinşi in- 
telectuali din Sălaj şi din alte părţi. Cu această ocazie s'au discutat multe 
din problemele culturale şi sociale ale judeţului Sălaj, cu care va trebui 
să se ocupe societatea în viitor. Cu deplină satisfacţie am înregistrat cu 
această ocazie, înscrierea de membri fondatori a mai multor distinşi băr- 
baţi, după ce mai înainte a fost proclamat cu mare insufleţire preşedinte 
de onoare, marele fiu al Sălajului şi al neamului românesc d:l luliu Maniu, 
actualul preşedinte al consiliului de miniştri. 

“În anii următori activitatea Societăţii s'a intensificat şi ramificat în 
mai multe direcţii. Turnee cu program, aranjare de serate dansante 
— în toate centrele de plasă: Zălau, Șimleu, Tăşnad, Cehul-Silvaniei 
etc., — precedate de câte un program bogat artistico-literar, au atras a- 
tenţiunea şi mai mult asupra manifestaţiunilor culturale ale societăţii. 

La serbările aranjate în amintirea marelui bărbat al Sălajului, 
Gheorghe Pop de Băseşti, care s'au ţinut în 6 Mai 1923 la Băseşti, şi 
Soc. Stud. Univ. Sălăgeni a ținut să-şi exprime prinosul ei de recunoş:- 
tință. Societatea, reprezentată de toţi membri ei, a depus marelui român 
o cunună pe mormânt. Fii Sălajului păstrează ca model naționalismul în- 
flăcărat al aceluia care până la moarte a avut un singur ideal: unitatea 
şi integritatea neamului românesc. 

În vara anului 1923 cu ocazia vizitei canonice făcute în judeţul nos: 
tru de 'către P. S. S. luliu Hossu, episcopul Gherlei, societatea a aranjat 
o fiumoasă petrecere. La succesul acestei serate a contribuit mult şi 
preţiosul concurs al societăţii româneşti din Şimleu. Această petrecere a 
avut norocul de a strânge toată lumea românească din judeţ, preoți, în- 
văţători, ţărani, precum şi distinşi oaspeţi din alte părţi. Programul so- 
cietăţii întocmit anume pentru această ocazie, precum şi matineul popu- 
lar, executat în faţa marelui număr de ţărani: adunaţi, a fost dovada cea 
mai eclatantă că acţiunea începută are succes, 

Rezultatele obţinute la petrecerile şi serbările aranjate, ca parte ma” 
terială ar fi mărirea fondului de ajutorare şi propagandă culturală, iar 
ca parte morală ar fi răspândirea culturii în pătura de jos a populaţiei, 
prin executarea programelor artistice. Prin aceste petreceri cu caracter 
naţional, se cimentează prietenia între noi şi populaţia românească din judeţ 
care trebue să fie ultimul nostru ţel. 

a urma nouilor dispoziţiuni ale regulamentului universitar din anul 
1923, Soc. Stud. Univ. Sălăgeni a trebuit să-şi schimbe numele, scopul 


|| 


266 








rămânând acelaş. Foştii săi- membri în noua organizare au continuat cu 
acelaş zel realizarea planurilor propuse. Adunarea generală ţinută în De- 
cembrie 1923 a decis desfiinţarea S. S. U. S. iar comitetul a fost încre- 
dințat să redacteze ale statute pentru noua societate numită Societatea 
Culturală „Sălăgeana“ cu sediul în Cluj, care are menirea ca în cadre 
şi mai largi să continue realizarea programului de muncă al vechei so- 
cietăți. 

Nu putem trecz cu vederea marile servicii aduse societăţii de către 
foștii membri: I. Petruca, cel care a dat ideia înfiinţării societăţii, Alex. 
Vaida, F. Cocian, |. Cionca, A. luga, |. Gheţie, V. Şuta, lon P. Pop, V. 





O stână. 
(Colecţia Institutului de Geografie), 


Petran, V. Supuran, I. Terţan, lon şi Victor Dobocan, Graţian C. Mărcuş 
care a scos o broşură despre activitatea societăţii Stud, Univ. Sălăgeni 
până le schimbarea numelui ei, din care am luat multe d bat uni, A. 
Corbu, M. Cadar, Gh. Chiş, Sabin Costea, Eugen Filip, |. Căpâlnaş, G. 
Tăutu, V, Comşa etc. Aceşti fii ai Sălajului ne sprijinesc şi azi în acţiu- 
nile noastre, tapt pentru care le aducem vii mulţumiri, 

O altă preocupare şi un alt desiderat din statutele societăţii, bine 


"apreciat şi de antecesorii noştri, a fost înfiinţarea şi înzestrarea biblio- 


tecilor populare în comunele “din judeţ şi ţinerea de conferinţe culturale. 
Suntem mândri a afirma că în urma sforțărilor depuse de către toţi 


267 








membri societăţi am putut înfiinţa “TA, biblioteci populare, înzestrate cu 
cu cel puţin 1oo; volume fiecare. ae 


Intiinţarea bibliotecilor se făcea în mijlocul unei serbări pentru ) 
popor. Se pregătea un program cu puncte distractive şi educative pentru | 
țărani. Delegații societăţii au arătat importanţa capitală a acestor biblio-: 
teci, ţinând totodată câte o conferinţă din domeniul igienei, relevând şi! 
preconizând măsurile ce trebuesc luate pentru combaterea flagelelor so- 
ciale care, spre nefericirea noastră bântue populaţia rurală. Sau mai 
ținut conferințe din domeniul istoriei, remarcându-se etapele de desvol- 
tare ale poporului român, suferinţele îndurate în decursul timpurilor, in- 
liltrându-le indeosebi iubirea de patrie şi trezindu-le sentimentele curat 
româneşti. - 

La înfiinţarea şi înzestrarea bibliotecilor poporale am întâmpinat şi 
unele greutăţi materiale. Averea societăţii constând din cotizaţiile membri- 
lor ordinari şi fondatori, ajutoarelor date de prefectura judeţului şi pri- 
măriile comunale, precum şi din venitul petrecerilor aranjate, nu este 
suficientă pentru a putea satisface toate necesităţile. Incheind bilanţul 
activităţii anului trecut, averea societăţii consta din 34.766 lei, dintre. 
care 8720 lei formează fondul inalienabil, iar restul de 26.046 Lei for- 
mează fondul de, ajutorare a. membrilor. şi: de propagandă culturală. Im. . 
prumuturile membrilor sunt regulamentate de către un regulament special. 
În trecut se acorda şi o bursă anuală de 1ooo Lei, celui mai diligent student. - 

Din cauza lipsei de local propriu unde să ţinem şedinţele ordinare 
şi a mijloacelor materiale, nu putem păşi cu mai mare avânt spre ţelurile 
noastre. Totuşi, datorită sforţărilor comune, ajutoarelor modeste, indem- 
nurilor şi încuraţărilor primite nu vom da înapoi, patrimoniul moştenit îl 
vom menţine si vom căuta, — în limitele posibilităţilor — să-l mărim. 

Actualul comitet format din Dl Felician Vaida preşedinte, C, Deac, 
G. Tăutu, V. Sechelj, ]. Osian, $. Filep, IL. Plosca şi V. Breban membri, 
cu comisia artistico-literară formată din Dşoarele: Dina Aciu, Viorica Pop, 
Leontina Gozman, Vicuţa Pop, Zelma Oros, Dhii: Ghiţă Nagy şi |. 
Curea, imediat după instalare a procedat, urmat de toţi membri societăţii 
la desvoltarea punctelor din program. Primul act remarcabil a fost aran- 
jarea seratei de cunoştinţă. O veche tradiţie bine conservată de Societatea 
noastră este şi aranjarea acestor serate. ÎIntr'un cerc restrâns de studenţi 
şi intelectuali sălăgeni cu domiciliul în Cluj, se serbează inscrierea noilor 
membri în societate. Cu această ocazie fiecare nou venit este obligat a-şi 
comunica datele personale, numele, etatea, facultatea la care este înscris 
etc. şi punctul cel mai principal este, să expună un episod hazliu din viaţa 
lui. De multeori această serată veselă este urmată de dans. 


268 








In programul de muncă al acestui an, comitetul a preconizat şi ridi- 
carea unui bust lui Simion Bărnuţiu. Pentru realizarea acestui punct s'au 
luat toate măsurile necesare. 

Munca prestată, în limitele posibilităţilor, a adus roade folositoare 
în rândurile ţărănimii şi intelectualilor judeţului nostru. Popularitatea, 
simpatia şi încrederea câştigată prin acţiunile noastre culturale întreprinse, 
justifică necesitatea deplasărilor cât mai dese în mijlocul maselor populare. 

Comitetele care ne vor urma, să caute să lucreze conştiente de 
nevoile zilei, pentruca prin acest modest aport al nostru să contribuim 
cu ceva, la ridicarea acestui neam până acum năpăstuit, 


== 


269 











Societatea Culturală „Junimea Sătmăreană“ 


Persoană morală 


Anul înfiinţării: xg2r. - 


In 21 Noembrie 1921, în urma consfătuirii studenţilor şi a absol- 
venţilor şcolilor superioare, de origine din judeţul Satu-Mare, ţinută în 
sala de distracţie a loc. Soc. Stud. în Medicină Cluj, a luat fiinţă Socie- 
tatea, căreia i s'a dat numele „Junimea Sătmăreană“. 

Pentru a-şi putea realiza în formă legală programul ei provocat de 
dorul ridicării elementului românesc, in acel colţ al ţării, care prin situaţia 
lui geografică e mai periclitat, Societatea a cerut recunoașterea ei ca 
persoană juridică. Jud. de Ocol Urbană Cluj prin decizia No. 27Q1 din 
17 Martie 1922 aprobă Statutele Societăţii şi o încadrează între persoanele 
juridice, înscriind:o în registul special sub poziţia 19. 

Primul comitet, a; fost. compus „după; cum urmează; Preşedinte 
Octavian Ardelean, vicepreşedinte Valer Bota, secretar general Alex. 
Doboşi, secretar de. şedinţă Gh. Nistor, cassier loan Iepure, bibliotecar 
luliu Pop, membri Victor Ille, Alex. Pruna şi Leontin Mureşan. 

În primul an au fost înscrişi 43 membri, care sprijinindu-şi reciproc 
acţiunile, au reuşit să iniţieze activitatea Societăţii şi să-i facă din primul 
moment un renume în Sătmar şi Cluj prin intensele ei propagande cultu: 
rale şi sanitare. În primul an s'au ţinut şase şedinţe plenare, având la 
ordinea zilei mai ales probleme de organizare şi chestiunea propagandei 
culturale. Printre cele dintâi numărăm, în afară de dobândirea personali- 
tăţii morale, încercarea Comitetului de a lua contact cu studenţii Sătmăreni 
din alte centre universitare. 

Deşi aceste legături se manifestau numai ocazional, ele au dus în 
anul al doilea chiar la înfiinţarea unei secţii la Timişoara, care cu această 


ocaziune ne-a donat o statuetă lucrată în bronz special pentru Societate. “ 


„Junimea Sătmăreană“ a ţinut dela început să-şi asigure concursul 


Societăților culturale mai vechi, astfel ea întreţine legături cu „Astra“, 
„Liga Culturală“, „Casa Şcoalelor“, „Asoc. Româncelor Sătmărene“, 
„Soc. Diletanţilor Români din Satu-Mare“, „Reuniunea Femeilor rom. Baia- 
Mare“, „Soc. Femeilor rom. din “Ţara Chioarului“, „Sentinela de Nord“ 
(Sălaj), şi cu toate societăţile studenţeşti din Cluj. Colaborarea se mani:- 


270 











festă prin înfiinţări de biblioteci, aranjări de şezători populare, propagandă 
igienică, festivități naţional-culturale. 

Astfel în 1927—28, fără concursul Societăților amintite nu ar fi putut 
să se manifesteze deloc, din cauza că a fost oprită orice acţiune stu- 
denţească; lucrând sub egida altor societăţi, nestudenţeşti, Junimea nu a 
fost stingherită în activitatea ei. 

În linii generale, Junimea Sătmereană dela început şi-a împărţit astfel 
manifestaţiunile. In Cluj se aranjează o serată de cunoştinţă, unde în 
cadrul unui ceremonial se primesc nouii- veniţi (sfinţirea şi botezul balicilor) 
şi se fac prezentările. După Crăciun o petrecere dansantă cu concursul 
familiilor Sătmărene domiciliate în Cluj. In vacanţa de Crăciun se ţin 
şezători culturale și de propagandă igienică în judeţ, iar la Baia-Mare în 
cadrul unei producţii artistico-literare se serbează revelionul. In vacanţa 
de Paşti se aranjează festivaluri și şezători urmate de dans, în Satu-Mare 
şi Şomcuta-Mare, iar în vacanţa mare echipe de 4—5. membri cutreeră 
regiunea Sătmarului înființând biblioteci, iar in lulie sau August se ţine 
şedinţa de aniversare la Satu-Mare, urmată de o reprezentaţie teatrală şi 
apoi de o serată. Astfel prima şedinţă de această natură a avut loc în 
15 lulie 1922 in sala festivă a lic. Eminescu din Satu-Mare, şedinţa a 
fost urmată în 16 aceeaş lună de reprezentarea piesei, „Heidelbergul de 
altădată“ la Teatrul Orăşenesc, iar seara la Hotelul Dacia serată dansantă. 
La aceste serbări a participat şi ]. P. S$. Sa Episcopul de Gherla dr. luliu 
Hossu, venit să preia pe seama diecezei sale, parochia Satu-Mare, în- 
corporată cu câţiva ani înainte, Diecezei Hajdu-Dorogh, cu scopul de a 
o maghiariza, aşa încât printr'o fericită coincidenţă serbările noastre s'au 
împreunat cu solemnitatea preluănii parohiei. 

Au urmat turneele culturale, făcându-se descinderi la Mădăraş — 
unde s'au donat 3o cărţi pt. bibliotecă, şi sau ţinut două conferinţe, a- 
semenea în comuna Turţ in cadrele sfințirii clopotelor, apoi în Sanislău 


_— împreună cu Soc. „Santinela de Nord“ şi însfârşit la Şomcuta Mare 


în ziua de sf. Maria s'a dat un concert şi o petrecere. 

In semn de omagiu datorit personalităţilor distinse, Societatea în 
şedinţa sa din 14 lun. 1922,a comemorat pe regretatul prof. de liceu 
Andrei Pop din Baia-Mare, din ai cărui foşti elevi mulţi erau membri So- 
cietăţii. 

Acest program de activitate a devenit tradiţional şi se îndeplineşte 
în fiecare an, schimbându-se numai itinerariul turneelor de vară. 

Societatea până in prezent a înfiinţat peste 20: biblioteci populare, 
in special cu ajutorul Casei Şcoalelor. i 


271 





Societatea din fondurile ei, care anul acesta sunt de circa 30.000 
lei proveniţi din cotizaţii, subvenţii şi veniturile festivităților — ajută pe 
membri săi prin împrumuturi fără dobândă, burse şi întreţineri la sana- 








Biserica din Buzeşti (Satu-Mare). 
(Colecţia Muzeului Etnografic). 


torii şi staţiuni climaterice; înfiinţează biblioteci, ridică plăci comemora: 
tive, şi măreşte fondul din care se va ridica statuia marelui luptător na- 


272 
[nn ia a i ai i E a e i E i i a i 2 








tional dr V. Lucaci, în amintirea căruia la 1 Dec. 1923 a ținut serbările 
jubileului morţii, în Cluj şi Satu-Mare, unde sa oficiat un parastas în 
faţa casei în care a murit regretatul părinte, Societatea noastă a fixat 
acolo, în acea zi o placă comemorativă cu următorul text: 

„Intru amintirea Leului dela Şișeşti dr Vasile Lucaci, care a murit 
într'această casă în 28 Nov. 1922 Junimea Sătmăreană Universitară. In 
semn de admiraţie şi recunoştinţă. 1 Dec. 1923“. 


* 


In 1922 sub prezidenţia dlui Mihail Albu, a luat fiinţă comisia ar- 
tistico-literară, pe baza hotăririi adunării generale (nefiind prevăzută în 
statute). Această comisie întocmeşte şi aranjează festivitățile Societăţii și 
numără între membri săi numeroase studente, care contribue în mare mă- 
sură la succesul manifestărilor noastre. 

Societatea a luat parte la toate serbările naţionale generale sau lo- 
cale. Astfel în 1922 prin 2 delegaţi a participat la desvelirea statuei 
„Soldatului Român“ la Satu-Mare şi tot atunci la înmormântarea părinte: 
Jui lucaci, . 

In 21 lan. 1923, la Baia-Mare sa aranjat o serată dansantă prece- 
dată de un program artistic. 

Răspunzând apelului „Astrei“ de a contribui la propaganda între 
prinsă de ea, în cercul aparținător despărţământului Cluj, „Junimea Săt- 
măreană“ a executat cu ocazia fondării bibliotecii din Apahida, un _ pro: 
gram compus din: conferinţă, coruri, declamări şi solo de vioară. In 10 
April 1923 a aranjat la Careii-Mari un matineu art.-lit. sar seara o pe- 
trecere, 

In 24 lunie 1924 Soc. a depus o cunună pe mormântul prof. Andrei 
Pop din Baia-Mare. In 14 lulie seara în teatrul Nottara din Satul-Mare, 
s'a executat un propram art.-lit., iar a doua zi sa ţinut a doua şedinţă 
festivă de aniversare conferenţiind dl prof. ]. Iepure, despre „Evoluție şi 
Cultură“ şi după masă s'a jucat la teatru în matineu piesa, „Cinemato- 
graful“, apoi seara a avut loc o petrecere cu dans. Aceste serbări au 
continuat la Sighetul Marmaţiei în 25 şi 26 Aug. jucându-se piesa „Hei- 
delbergul de altâdată“ pe lângă programul executat la Satu-Mare. După 
serbări membri au plecat în excursie vizitând cele mai frumoase regiuni 
ale Maramureşului. In 19 Aug. se face un turneu cultural la Batarci, în 
Tara Oaşului, ţinându-se donă conferinţe, una medicală şi alta istorică, 
şi S'a înfiinţat o bibliotecă de 49 vol. căreia i Sa dat numele: „Dra: 
goş- Vodă“. ere | 

In. 28 Aug. 1923, cu prilejul adunării generale a „Astrei“ — Desp. 
Seini-Oaş, Soc. a aranjat la Băile Bicsad o petrecere precedată de un 


| 273 








concert. In aceeaş zi dl Nistor a ţinut o conferinţă despre „Drepturi şi 
datorii“ iar dl V. Ille despre „Tuberculoza la sate“. 

Frumoasa activitate din acest an a fost încoronată de serbările jubi- 
leului morţii lui V. Lucaci, preşedinte al Soc. fiind d-l Gheorghe Pop. 

In sfârşit Soc. noastră a participat la inaugurarea liceului de fete 
„Dr. V. Lucaci“ din Careii-Mari. 

În 1924—24 se ţin tradiţionalele serbări la Baia-Mare, Satu-Mare şi 
Careii-Mari, în plus o reuşită serbare la Huedin. 

In 1924—25 sub preşidenţia d-lui Aurel Ghitta, Soc. a continuat tra- 
diţionala activitate. Astfel in Cluj a aranjat pe lângă serata de cunoştinţă 
şi petrecerea obişnuită, un matineu dansant în 23 Febr. rg25la care au 
luat parte toate societăţile studenţeşti din Cluj. La Satu-Mare sa arangat 
un festival cu concursul „Corului Corpului Didactic“ de sub conducerea 
d-lui Davidescu, iar în 21 Aprilie o serată cu program în Baia-Mare. In 
timpul verii Societatea a organizat mai multe turnee culturale în judeţul 
Satu: Mare. 

In zileie de 1 şi 2 August 1925 Sa ţinut în oraşul Baia-Mare con: 
gresul studenţilor din nordul Ardealului. Au participat studenţii din jude- 
ţele: Satu-Mare, Maramureş şi Sălaj. Studenţimea. din Vechiul Regat a fost 
şi ea reprezentată prin delegaţi. Deasemenea, oficialitatea din cele trei 
Județe şi-a avut reprezentanţii ei: prefecţi, primari etc. 

Sau discutat mai ales următoarele probleme: intensificarea propa- 
gandei culturale în judeţele din nordul Ardealului; colaborarea celor 
trei societăţi studenţeşti („Junimea Sătmăreană“, Societatea naţională: cul- 
turală „Sălăgeana“ şi „Clubul Academic Maramureşan“); înfiinţarea unui 
Cămin Cultural la Cluj pentru studenţii originari din numitele judeţe; 
adunarea materialului folcloristic şi statistic din nordul Ardealului; crearea 
unui fond pentru a se ridica monumente eroilor naţionali. 

Desbaterile congresului au fost urmărite cu un viu interes de către 
publicul românesc. 

Tot în cadrele congresului d-l Prof. Theodor Speranţia a ţinut o 
interesantă conferință despre: Literatura folcloristică. După terminarea 
lucrărilor congresiştii au vizitat împrejurimile orașului Baia-Mare. 

In 1925—26, preşedinte fiind d. Pavel Pavel, şi apoi în urma de: 
misiei acestuia vrednicul Gavrilă Nicoară care timp de doi ani a condus 
cu pricepere Societatea, s'au aranjat festivaluri la Seini şi Satu-Mare, iar 
în vacanţa de vară un turneu cultural la llba unde d-l D. Pop a vorbit 
despre „Luberculoză“ şi s'a înfiinţat o bibliotecă. de 61 volume; în 
Miereşul Mare d-l S. Bocu a conterenţiat despre „Cooperativele băn- 
cile populare“ şi sa înfiinţat o bibliotecă de 76 volume. Sau aranjat 


18 


274 Se | 











două petreceri cu program: la Satu-Mare şi la Şomcuta-Mare; acestora 
le-au urmat conferințele populare şi înfiinţările de biblioteci în comunele 
Tătăreşti, Ruseni, Amaţi, Vama Turului şi Negreşti. 

La 18 lulie 1926 s'a ţinut şedinţa de aniversare la Satu-Mare, ale- 
gându-se cu această ocazie ca preşedinte de onoare dl Protopop Dragoş. 

In 1926—27 tot sub conducerea d-lui Dr. Gavril Nicoară s'a introdus 
bunul obicei al conferinţelor de interes general, in şedinţele plenare. S'a 
remarcat între altele conferinţa d-lui Paul Şichet despre „Necesitatea 
muncii intelectuale“. Sau aranjat obişnuitele festivaluri la Baia-Mare, 
Satu-Mare, Şomcuta şi Cluj. 

Anul 1927 —28 preşedinte este DI Şichet Paul care cu multă râvnă 
a inceput activitatea şi a continuat-o cu mult succes, cu toate decepţiile 
pe care le-a avut, văzând cum nizuințele Societăţii se lovesc de rigida 
nepăsare a acelora care puteau să ne facă multe. 

Sa ţinut obişnuita serată de cunoştinţă; apoi aproape în fiecare 
şedinţă plenară am avut program artistico-literar. Dintre producţiuni re: 
marcăm „Ecuația infinitului“ lucrarea unui membru timişorean, apoi 
conf. Dlui Şichet despre „Muzica şi efectele ei“, şi în sfârşit comedia 
„Ce poate un picior“ , locaiizată de DI Vasiler, Bretan, care piesă sa 
şi jucat cu ocazia festivalului din Satu Mare. Tebue să amintim confe- 
rinţa Dlui Ciprian Foiaş, oaspe agreat al Soc. noastre, despre „Realitatea 
cunoştinţelor ştiinţifice“. 

Trecând la activitatea anului în curs, remarcăm serata de cunoştinţă, 
revelionul: dela Baia Mare, când sa proclamat preşedinte de onoare 
DI Vasile Breban, şi serata din 2 Martie 1929. S'a luat iniţiativa ridicării 
unui cămin pentru studenții sătmăreni lucrându-se mult în această direcţie. 

Comitetul actual este compus astfel: Preşedinte: Petru David, vice- 
preşedinte: Teodor Naghi, secretar general: Tiberiu Coroian, casier: R. 
Petri, bibliotecar Vasile Bretan, secretari de şedinţă: Andrei Bogdan și 
Ion Borbil, controlor: Alex. Sabău, membrii: Iosif Mihalca, lon Oros şi 


Ghiţa Naghi. 


30: 


275 








Cercul Regional al Studenţilor 
Universitari din Sebes-Alba 


Anul înființării: 1920. 


Originele cercului studenţilor sebeşeni îşi au începutul în mica or- 
ganizaţie din 1916—18 a studenţilor Dorin Pavel, Virgil Medeanu, Va: 
leriu Henegariu, Nicolae Ursu, Nicolae Maniu şi Avram Chirca, din Sebeş. 

Evenimentele de atunci, atât de crude pentru tot ceeace era suflare 
românească, cu întreg şirul de suspicionări duşmănoase, făcea pe aceşti 
studenţi să se închidă în modestele lor încăperi, singurele care îi mai 
ocroteau cu sinceritate şi acolo să discute deschis şi fără teamă, tot ceeace 
gândul curat şi speranţa în viitor mai putea să-i anine. Urmăreau cu în- 
frigurare toate evenimentele din „Ţară“, citeau pe sub ascuns publicaţiile 
din Bucureşti, pe care le aducea prietenul lor Gilu, fiul protopopului, işi 
făceau nevinovatele lor comentarii pe marginea episoadelor războiului de 
grea încercare a fraţilor de dincolo, scontând totuşi, măcar în nădejdi 
aşteptate, o biruinţă finală. 

___ In toiul revoluţiei societatea se desmembrează, membrii intrând în 
gărzile naţionale. În acest timp se stinge membrul Virgil Medeanu, în 
urma îmbolnăvirii în revoluţie, unde şi-a făcut datoria. 

In 1919 se înfiinţează o societate „Vulturul“, simbolul trecerii Car- 
paţilor, din iniţiativa Dlui Silviu Cărpinişianu, societate care cuprindea şi 
pe elevii clasei VIII de liceu. 

Actuala societate ia fiinţă numai în vara anului 1920. — Atunci s'a 
convocat la Sebeş o adunare generală de constituire, la care au partici- 
pat toţi studenţii din Sebeş şi jur. Sa constituit imediat noul comitet, 
având ca preşedinte pe DI Silviu Cărpinişianu, student în litere şi filo- 
zofie. S'a elaborat imediat un proect de statute, care, după ce a fost des- 
bătut în şedinţă, a fost înaintat Ministerului de Interne spre aprobare. 
Onor. Minister a şi dat cuvenita aprobare cu No. 5977/9 din 1921, astfel 
că această societate studențească a devenit persoană juridică. Numele 
asociaţiei s'a schimbat din momentul acesta în acela de: Cercu/ Regio- 
nal al Studenţilar Universitari din Sebeșul-săsesc, pentru ca de astă dată 
membri să nu poată fi decât studenţii înscrişi la. Facultăţi sau Academii. 
Intâiul comitet s'a constituit după cum urmează: preşedinte S/uzu Căr- 


18* 


276 Ze tal urit ad | 
cr i na a E i ia ia a i 








Pinişianu, vice-preşedinte Jon 7r:fon, secretar general Jon Brate, sec- 
retar de şedinţe AWzco/ae Ursu, bibliotecar Zraian Roşu, casier Sergiu 
Medeanu, cenzor Traian Cucuian, comisia literară: dşoara Nuzi Simu, 
Joachim Rodeanu şi Valeriu Henegariu. 

Acest comitet a luat imediat, contact cu celelalte societăţi culturale 
din Sebeş cum sunt: Reuniunea Meseriaşilor „Andreiana“ Soc. femeilor 
ortodoxe şi Casa educaţiei naţionale, cerându-le sprijinul şi colaborarea. 
Astfel, Reuniunea Meseriaşilor le-a dat consursul pentru şedinţa lite- 
rară din 18 lulie 1gzo. Fiind învitat de Societatea Casa educație: nazio- 
nale, cercul a participat cu puncte de program la serbarea poporală, ce 
s'a aranjat în ziua de 28 August 1920. În această zi de Sfânta Maria, a 
ţinut serata dansantă a studenţimei, care zi — de atunci incoace — a 
fost consacrată pentru totdeauna pentru a sărbători în fiecare an intrarea 
României în război, printr'o horă românească. 

Tot în vara acestui an sa inaugurat ciclul de conferinţe la sate. 
Astfel la 1 August 1920, s'a ţinut întâia şedinţă culturală la Petrifalău, 
in faţa unui număr mare de săteni. In afară de această activitate, s'a pre- 
gătit şi s'a reprezentat în Sebeş, cu foarte mare succes, comedia lui 1. 
L. Caragiale: O'scrisoare prerdută, care, prin felul cum a fost pregătită 
Şi primită de public, a constituit o reală dovadă că studenţimea işi va 
înţelege rosturile ei în câmpul larg al propagandei culturale. 

Urmează anul şcolar 1g21—22, când în fruntea cercului ajunge Dl 
Ion Culca. In vara acestui an, întreaga activitate a cercului s'a resfrânt 
asupra satelor din jur unde s'au ţinut şedinţe culturale cu program variat. 
Asttel s'a descins în comunele; Petrifalău, Cut, Pianul de jos şi Pianul 
de sus, unde, pe lângă programul frumos, compus din conferinţe şi decla- 
mări, publicul a fost distrat prin frumoase puncte de cor, executate de 
corul studenţesc de sub conducerea profesorului N. Lupu. In tot locul 
studenţimea a fost salutată cu viu interes, iar în Pianu/ de sus studenţimea 
a fost sărbătorită intr'o atmosferă de cea mai sinceră prietenie. 

i In anul şcolar 1922—23 e ales preşedinte al cercului inimosul 
| membru lon Brate, fost secretar general în repetate rânduri. Şi în acest 
an seria conferinţelor la sate se continuă. Inceputul s'a făcut printr'o 
şedinţă artistico-literară, care s'a ţinut în Sebeş. În anul acesta se pun 
bazele unei biblioteci populare, compusă din broşuri cumpărate şi donate 
de membri cercului, şi care s'a inaugurat în comuna vrednicului preot 
din Cunţa. Aceste biblioteci au un regulament, care reglementează felul 
« cum trebue manipulate şi îngrijite. Odată cu această inaugurare s'a ţinut 
şi o şedinţă pentru popor, explicându.-i-se pe larg rostul cărţii pentru lumi- 
narea minţii şi inobilarea sufletului. La Sft. Maria s'a ţinut tradiționala 


dia cs cati ac ian Ilia cin ACE > ao 3 


217 








serată dansantă, aranjată — dupăcum s'a amintit — pentru augmentarea 
fondului Cercului. Tot la această dată se oficiază la câţiva ani un parastas 
pentru studenţii decedați. 

În anul şcolar 1923—24, e ales preşedinte Dl Ion Trifan. In acest 
an şcolar activitatea Cercului a luat un nou aspect, inaugurându-se în 
timpul anului seria de comunicări, făcute in şedinţele "Cercului de către 
fiecare membru, după preocupările lui mai apropiate. Astfel sa vorbit 
despre linia de conduită a revistelor şi a altor publicaţii periodice de la 
noi din ţară, despre intrarea în literatură a poetului Lucian Blaga, care 
este un fiu al Sebeşului, arătându-se latura atât de originală a debutului 
său. De sărbătorile Crăciunului s'a aranjat un ceai dansant, fiind un bun 
prilej pentru ca cele două generaţii, bătrânii şi tinerii, să se poată cu: 
noaşte mai bine. In vacanța de vară s'a aranjat în comuna Rălău o 
şedinţă pentru popor, unde s'a oficiat şi un parastas întru amintirea regre: 
tatului profesor, Dr. Avram Sădean, un vrednic fiu al acestei comune. 

Pentru anul şcolar 1924—25 e ales preşedinte DI Nicolae Todoran. 
Activitatea Cercului în anul! acesta este mai rodnică la sate. De sărbă: 
torile Crăciunului s'a aranjat obicinuitul ceai. De sărbătorile Paștelui se 
ţine o şedinţă pentru poporul din Sebeş, când 'i se vorbeşte despre 
două probleme importante şi anume: despre /ndreplarea calendarului, cu 
material de intuiţie, şi despre Importanța şcoalelor de meserii. In ziua de 
Sft..]lie se dă în Sebeş un festival artistico-literar, cu puncte de muzică, 
conferință, declamări şi două mici piese teatrale: Nodul Gordian de V. 
Eftimiu si Liniştea Casei de George Courteline. In vacanţa de vară se 
întreprind o serie de excursii la sate. Sa descins în comunele: Răău,. 
Cacova, Șugag, Pianul de sus, Pianul de ]os şi Lancrăm, unde s'a în- : 
fiinţat câte o bibliotecă destul de bogată. Pe lângă inaugurarea acestor 
şase biblioteci s'au ţinut şi conferinţe pentru popor în fiecare sat în parte, - 
cu subiecte variate şi apropiate de preocupările lor. După o muncă rod- 
nică peste vară, serata dansantă de la Sft-Marie, este întotdeauna o petre=— 
cere reconfortantă. 

Urmează anul şcolar 1925—26. Preşedinte e ales Dl lon Postescu. 
Şi în anul acesta se continuă seria de comunicări, făcute de membri 
Cercului în timpul când sunt la şcoală. Se menţionează cele două făcute 
in şedinţa din 13 Decembrie 1925; una despre Tunurile cu bătaia lungă 
a doua despre Fascism. De sărbătorile Paştelui s'a aranjat un festival 
artistico-literar în Sebeş cu scopul de a mări fondul Cercului. Programul 
variat şi bogat, s'a compus din puncte de cor, executate de corul mixt 
al studenţilor sub conducerea Dşoarei prof. Ica Petraşcu, declamări, o 
conferinţă : Despre trecutui oraşulut Sebeş şi două piese scurte de teatru: 
Ariciul şi Sobolul şi Recomandaţia. 


278 








La 22 August, cu prilejul intrării elevilor de liceu, ca membri extra: 
ordinari în cadrele Cercului, se pregăteşte o produciune teatrală, repre- 
zentându-se piesele: O noapte furtunoasă de |. L. Caragiale, şi comedia 
Cine răspunde ?, de |. D. Pătrăşcanu. 

Urmează anul şcolar 1926—27. Preşedinte este reales lon Postescu. 
In acest an se aranjează de sărbătorile Crăciunului, în comuna Miercurea 
o şedinţă pentru popor, a doua zi după masă. Li s'a vorbit despre coofe- 
rative, care în regiunea aceasta s'au desvoltat aşa de frumos până la 
război, şi despre morta/itatea infantilă şi ravagiile Iuberculozei. Seara s'a 
dat un festival artistico-literar, cu puncte de muzică, declamări şi con- 





Port din ținutul Sebeşului. 
(Colecţia Institutului ce Geografie). 


ferință.)Onor. Minister al Instrucțiunii şi Casa Şcoalelor, au aprobat la 
cererea "comitetului, cinci biblioteci pentru satele de pe valea Sebeşu- 
lui. Aceste biblioteci au fost trimise satelor: Sebeşe?, Lar, Căpâlna, Lo- 
man şi Sugag, urmând ca, Cercul Studenţesc să descindă în aceste co- 
mune pentru a le inaugura. A doua zi de Paşti s'a şi aranjat în comuna 
Lar o şedinţă pentru popor, iar seara s'a dat un festival cu piesa „Re- 
comandaţia“ recitări glumeţe din Speranţia şi o conferinţă despre noua 
orientare a fărănimei după răsboi. Peste vară activitatea Cercului a stag- 
nat puţin, căci aproape toţi membrii erau plecaţi din Sebeş, unde 
se concentrează intotdeauna cercul de activitate peste vară. La 
15 August sa oficiat un parastas pentru amintirea celor 5 membri 
decedați. Răspunsurile liturgice au fost date de corul studenţilor sub con- 
ducerea Dşoarei Ica Petraşcu. 


279 








Pentru anul şcolar 1927 —28 a fost ales preşedinte DI Zaharia Radu. 
În acest an s'a pregătit pentru Paşti o producţiune teatrală, jucându-se 
pe scena teatrului din Sebeş comedia „Extemporalul“ localizată de P. Gusti. 
Demisionând președintele conducerea Cercului a fost dată pentru restul 
timpului unui comitet de trei. În vara acestui an s'a ţinut la Miercurea: 
Băi o serată-dansantă iar la Săsciori o producţiune teatrală cu piesa Ex- 
temporalul. In luna lulie a acestui an s'a făcut o excursie la munte, la 
care au luat parte mai mulţi studenţi şi unde au petrecut întreaga lună 
intr'o colonie de vară. 

Pentru anul şcolar 1928—29 a fost ales preşedinte Dl Iuliu Dicu. 
Pentru sărbătorile Crăciunului s'a pregătit comedia „Cinematograful“ iar 
pentru sărbătorile Paştelui s'a pregătit comedia „Secrefarul general“ locali: 
zare de P. Gusti, care s'au reprezentat ambele în Sebeş, cu foarte mare succes, 

Pentru vacanţa de vară urmează să se facă noui descinderi la sate, 
pentru a înfiinţa biblioteci şi a ţine conferinţe pentru popor. 

Comitetul actual e următorul: Preşedinte luliu Dicu, vicepreşedinte 
Ilie Colhon, secretar general Traian Postescu, casier P. Ordean, biblio- 
tecar ÎI. Opincar, secretar de ședință I. Tecuschi, controlor Vasile Radu 
şi în comisia literară I. Vintilă. 

Societatea dispune de un capital de lei g5oo, care sumă se află 
depusă la Banca Sebeşana din Sebeş. De nfențonat este ajutorul bănesc 
pe care l-a dat dl advocat dr Srmzon Vulcu din Sebeş, care întotdeauna 
a arătat cel mai viu interes pentru această grupare studenţească. Fon: 
durile se întrebuinţează pentru cumpărarea de cărţi pentru biblioteci şi 
pentru satisfacerea altor cheltueli, ce intervin în legătură cu realizarea 
scopului. 

Fiind fondul prea mic, până în prezent nu Sau dat nici ajutoare 
nici burse pentru nici un membru. 

Tot ceeace se va face în viitor pentru aceşti membri e că Socie- 
tatea a intervenit şi va obţine un loc şi întreg materialul de construcţie 
în munţii Sebeşului, pentru a-şi putea ridica o colonie de vară, unde stu- 
denţii să poată petrece in tihnă vacanţa de vară în liniştea solitară a 
munţilor şi în aer curat. Ar fi, întradevăr, poate una dintre realizările 
cele mai frumoase ale acestei activităţi a tinerimei universitare şi nu în- 
cape nici o îndoială că râvna şi insufleţirea care ne-a călăuzit până în 
prezent va putea fi o reală chezăşie de ceeace vom putea realiza în 
viitor. 
Legăturile societăţii cu foştii membri sunt destul de vii. Aproape 
toţi îşi reamintesc cu drag de clipele frumoase trăite în această corpora- 
ţie şi ori decâte ori prilejul ii aduce în mijlocul studenţimei, işi dau 


280 











întotdeauna concursul lor sincer şi desinteresat. Aceia dintre foştii mem- 
bri, care în cursul activităţii lor au adus servicii excepţionale Cercului, 
au fost declaraţi membri de onoare şi fondatori. 

Toate aceste realizări modeste, înfăptuite cu zel şi devotament pen- 
tru acei faţă de care ne-am apropiat întotdeauna cu sinceritate şi cu 
conştiinţa limpede, nu vor constitui — fără îndoială, decât o infimă parte 
din tot ceeace suntem datori să le dăm. Dar nu mai puţin adevărat este 
că, pe lângă acest tribut servit cu onestitate nu numai singuraticelor ca: 
zuri, ci însăşi ideea de a face un bine desinteresat, înrolarea sub stea: 
gurile acestor societăţi, este un mijloc foarte eficace, pentru a se forma 
spiritul de colectivitate, pentru a cultiva spiritul de iniţiativă şi :pentru 
a te face să serveşti cu insufleţire un interes mai larg decât îngustimea 
propriilor tale interese. 


>02 


281 








Cercul Studenţilor Universitari* Sibieni 


Anul înființării: 1919. 
că 


Despărţiţi prin diversitatea studiilor, prin răspândirea lor în dife- 
ritele centre universitare, atât din ţară cât şi din stăinătate, studenţii si- 
bieni simt necesitatea creierii unei legături cât mai strânse atât între ei 
cât şi cu plaiurile de:unde au plecat. Astfel deja in anul 1919 din iniţia: 
tiva dlor: R. Moga, S. Milea, O. Ivan, R. Voilean, V. Căicuţ, O. Do- 
brotă, |. Orăştean, I. Vracu, 1. Comşa, C. Munteanu se convoacă la 
Sibiu toată studenţimea acestui judeţ punându-se bazele: Societăţii Stu- 
denţilor Sibieni care cuprinde în sânul ei, în mod individual, şi membri 
Societăţii Studenţilor Sălişteni, societate înfințată încă din anul 1889. Pri- 
mul comitet ales al societăţii noastre având ca preşedinte pe dl Remus 
Moga conduce societatea până în anul r1g22. În acest timp activitatea 
societăţii era rezervată exclusiv, vacanțelor,, deoarece sediul ei era în 
Sibiu iar atât comitetul cât şi ceialalţi membri ai societăţii erau răspân- 
diţi în toate centrele universitare din ţară, ba o parte din ei se aflau 
chiar în stăinătate. Se aranjează în acest timp renumitele baluri şi serate 
artistico-literare la care ia parte întreaga intelectualitate din Sibiu şi jur. 

In anul 1922 conducerea societăţii o ia dl Ionuţ Trifan. In acest an 
societatea aduce hotărârea ca în acele centre universitare unde sunt mi- 
nimum 15 studenţi să se înfinţeze câte o secţie, aceasta cu scopul de a 
se putea lucra mai mult. Dar şi activitatea acestor secţii se reduce la 
seratele şi şezătorile culturale din timpul vacanţelor. ” 

In anul 1923—24 când secţia din Cluja societăţii o conducea d Buta 
Nicolae se constată că funcţionarea societăţii în felul de până acum nu 
corespunde cerinţelor. Pentru a se putea ajunge la o soluţie cât mai 
bună atât pentru satele din judeţ care aşteptau cu drag tineretul cât şi 
pentru studenţi se convoacă o şedinţă plenară a studenţilor Sibieni află- 
tori în Cluj. La şedinţă a luat parte şi dl prof. I. Lupaş care a prezidat 
şedinţa. După lungi discuţii se hotăreşte ca secţia Cluj să se schimbe 
într'o societate independentă cu numele de: Cercul Studenţilor Sibieni, 
Cluj. Pentru a înlătura eventualele neînțelegeri cu societatea din Sibiu 
se hotăreşte totodată ca toţi studenţii membri ai cercului să se înscrie 
în mod individual şi in societate. 

În anul acesta, primul an de independenţă a cercului nostru, se 


282 ————— 








aranjează tradiționalele petreceri artistico-literare la Sibiu dintre care a 
rămas memorabilă aceea la care dl N. Buta a ținut strălucita conferinţă 


despre: Avram lancu. 4 E 4 
In anul 1924—25, când şi secţia din Bucureşti devine independentă, 


E 7 2 








Ţărani din ținutul Sibiului. 
(Colecţia Muzeului Etnografic) 


societatea din Sibiu se desființează ne mai având nici un rost. Seratele 
Şi şezătorile culturale se fac alternativ când de cei dela Cluj când de 


283 











cei dela Bucureşti. Cercul clujan începe a-şi mări câmpul de activitate 
ŞI asupra satelor mai însemnate din judeţul Sibiu. Astfel în vacanța Cră- 
ciunului se aranjează la Mercurea o serată artistico-literară la care dl 
Moga loan, preşedintele cercului din acel an, ţine o conferinţă despre: 
„Datoria tinerilor de după război“, restul programului  fuiind complectat 
cu puncte muzicale şi declamaţii. In vacanța Paştilor se aranjează la 
Sibiu o serată artistico-literară la care di Moga L. vorbeşte despre: Ge- 
neraţia veche şi generaţia nouă. 

În acest an cercul acordă burse la sanatorul din Colibiţa pentru 
studenții membri ai cercului. 

Tot sub preşidenția dlui |. Moga cercul işi manifestă existenţa 





Ocna Sibiului. 


pentru prima dată la Cluj. Se aranjează o serată sub patronajul dlor I. 
Lupaş, A. Lapedatu, I. Lapedatu şi O. Ghibu, serată care a avut un 
succes strălucit. In urma acestui fapt, cercul a apreciat nepreţuitul con- 
curs al intelectualilor sibieni din Cluj şi din acest motiv caută ca aceste 
legături să fie cât mai strânse. Se convoacă o şedinţă plenară la care iau 
parte un număr foarte mare de intelectuali. Dl prof. |. Lupaş e ales 
prin aclamaţie preşedinte de onoare al cercului iar ceilalţi se înscriu, 


284 








prin hotărirea adunării ca membri seniori. Prin aceasta cercul achizi- 
ţionează cele mai puternice forţe intelectuale. 

Rezultatul acestei uniri între bătrâni şi tineri îşi arată roadele în 
anul viitor când intelectualii dau cel mai larg concurs d-lui Simion Mitea, 
preşedinte în anul 1925—26, în orice manifestare. In timpul acesta întra 
şi cercul nostru în mişcarea studenţească. Aceasta cu atât mai mult cu 
cât unii începuseră să murdărească această mişcare care începuse cu 
câţiva ani înainte. Se ţin şezători culturale, dar nu se neglijează nici tra- 
diţionalele petreceri dela Sibiu iar în timpul verii se face o petrecere la 
Ocna.Băi. 

În anul 1926—27 preşidenţia cercului o preia dl. Ilie Oltean. In acest 
an se elaborează statutele după care se conduce cercul. 

Cercul nu se mai mulţumeşte cu obişnuitele serate care se făceau 
in vacanţă din care motiv pregăteşte piesa: O scrisoare pierdută, de |. 
L. Caragiale care se joacă pe scena teatrului orăşenesc din Sibiu în pre: 
zenţa IL. P. S. Mitropolit Nicolae Bălan şi a celui mai select public sibian, 
cu un succes deştul de mare. Aceiaş piesă s'a jucat pe urmă la Sălişte, 

Preşidenţia cercului pe anul 1927—28 o are până la un timp Dl 
Constantin Aldea. Deşi e anul în care :studenţimea era persecutată şi 
împiedicată dela orice manifestare în urma tulburărilor dela Oradea, totuş 
activitatea cercului e destul de rodnică. 

In vacanţa Crăciunului, sub egida „Astrei“, cercul ţine şezători în co- 
munele Vale, Sibiel, Cacova şi Sălişte cu un program compus din o con- 
ferinţă cu caracter naţional de DI C. Aldea, apoi din sfaturi medicale date 
de N. Dragomir, urmate apoi de puncte muzicale. 

Colaborarea cu Astra se menține şi pe mai departe şi astfel în 
vacanța Paştilor se aranjează o serata cu program la Miercurea la care 
dl. C. Ivan ţine o conferinţă despre: Igiena Națiunii. 

Tot în timpul acesta prefectura judeţului Sibiu, sub conducerea 
dlui N. Regman, aprobă suma de zo.ooo lei, sumă care se împarte de 
cerc studenţilor săraci sub formă de burse, a rooolei şi a 2000 lei bursa. 

Din cauza certurilor interne, dl. Aldea predă preşedinţia cercului dlui 
Vasile Noveanu în primăvara anului 1928. In timpul conducerii d. No- 
veanu se ţine o întrunire la Sibiu a studenţilor din Bucureşti şi Cluj, 
pentru a se clarifica situaţia ajutoarelor date de prefectură. La această 
intrunire ia parte şi dl. prefect N. Regman, care a fost totdeauna un 
bun prieten al studenţimii, şi în urma intervențiilor făcute se aprobă suma 
de 300.000 lei pentru ajutorarea studenţilor săraci din judeţ. Această sumă 
a fost împărţită in mod egal cercului Bucureşti şi Cluj, in Decembrie 1928. 

In 15 August se aranjează 0 şezătoare culturala la Poiana Sibiului, îm- 
preunată cu dans. . 


y 285 





In anul universitar curent societatea e condusă de următorul comitet: 
Preşedinte : Drd. Ivan Cornel, vicepreşedinte : Ionel Popa, secretar gene” 
ral: Nicolae Munteanu, casier: loan Flucuş, controlor: Nicolae Nicoară, 
bibliotecar: Viorel Tănase, secretari: loan Comşa şi Axente Banciu, 
membri: Drd. loan Frăţilă şi loan Bonea. Comisia artistică literară e 
condusă de D-şoara Minica Moga ca prezidentă şi Teodor Necşa, Viorel 
Suciu, Aneta Cătană şi Elvira Comşa, membri. 

Până în prezent societatea a aranjat împreună cu Cercul Studenţilor 
Sibieni din Bucureşti un festival la Sibiu în ziua 3o Decembrie 1928, la 





Stradă în Poiana Sibiului. 
(Colecţia Muzeului Etnografic) 


care DI Prof. Univ. Simion Mândrescu a ţinut o conferinţă cu subiect 
naţional. In aceeaş zi, seara, se aranjează de ambele cercuri, o serată 
dansantă în saloanele Cercului Militar din Sibiu. 

In 23 Februarie a. c., cercul nostru aranjează la Cluj o serată dan- 
santă sub patronajul D-lui Prof. Univ. Dr. loan Lupaş. Serata prin con: 


286 








cursul dat de membri seniori din Cluj, a avut o reuşită incontestabilă. 
Se mai aranjează a 2a zi de Paşti, la Sibiu, o serată dansantă. (1 
Aprilie a. c.). 
ă Activitatea culturală la sate cercul o va desvolta în timpul vacanței 
ari, Pentru aceasta cercul a primit dela „Fundaţia culturală Regele 
Mihai 1“ şi dela „Casa Şcoalelor“, cărţi, pentru a înfiinţa biblioteci populare. 
“ Societatea noastră, pe anul şcolar r928—29 are înscrişi 132 membri 
in 150 câţi studiază la Cluj. Ajutoarele pe care le acordă cercul membri: 
lor săi constau în împrumuturi de bani; se mai acordă celor suferinzi 
burse la sanatorii. In anul acesta s'au acordat 2 semiburse la sanatorul 
dela Colibiţa. Prin cerc se împart, pentru cei lipsiţi de mijloace, bursele 
acordate de Prefectura Judeţului Sibiu. In anul şcolar curent Prefectura a 
acordat 25 burse a 2000 Lei şi a 4ooo. Averea cercului e de zo.ooo Lei 
din care, o parte, sunt daţi ca împrumut membrilor. 
Relaţiile cu despărțământul „Astra“ Sibiu, cercul le are dela început 
şi sperăm că şi pe viitor o săse menţină aceste legături, în deosebi 
când sferele de activitate se întâlnesc. 


=0: 


287 








Societatea Academică „Someșşana'“ 


Anul înființării : 1923 


Printre cele dintâi societăţi studenţeşti regionale ce au luat fiinţă 
pe lângă Universitatea din Cluj, după 1918, s'a numărat şi gruparea stu- 
denţilor de pe întreaga vale a Someşului în „Societatea Studenţilor Some- 
şeni George Coşbuc“; prin desmembrare, curând s'a redus la judeţele 
Cluj, Someş şi Năsăud. 

Regiunea era, totuşi, prea întinsă, iar activitatea desconcentrată, pre- 
ferindu-se localităţile cărora aparţineau membri comitetului. În general, 
se credeau nedreptăţiți membri societăţii din județele Cluj şi Someş, 
în favorul celor din Năsăud. Mai adăogând unele diferende ivite din 
deosebirea de temperament şi educaţie între „năsăudeni“ şi „someşeni“ 
şi inevitabile conflicte personale în care vina fiecăruia e greu de stabilit, 
sa ajuns la o nouă ruptură: intr'o şedinţă din 20, Decembrie 1923, stu- 
denţii universitari din judeţele Cluj şi Someş, după o discuţie în care 
se constată că împăcarea cu năsăudenii este exclusă, preşedintele fiind 
acuzat de necolegialitate şi lipsă de maniere academice, se constitue în 
societate regională aparte, sub numirea de „Societatea Culturală So- 
meşeana“, 

În anii următori au intervenit modificări. În toamna anului 1927 se 
înscriu ca membri, un grup de studenţi de pe Valea Bistriţei şi oraşul 
Bistriţa. In acelaş timp s'a ivit necesitatea modificării statutelor şi în şe- 
dinţa plenară din 13 lanuarie 1928, a fost votat proectul de statute, ela- 
borat de o comisiune instituită adhoc. În aceste statute se modifică şi 
numirea cercului: „Societatea Culturală Someşană“, devine „Societatea 
Academică Someşana“, Asociația regională a studenților universitari din 
județele Cluj, Someş, şi Valea Bistriţei. Prin această modificare s'a cău- 
tat a se accentua, chiar în titlu, caracterul studenţesc al societăţii, fiind 
în acelaş timp fixat şi ţinutul ce reprezintă. 

Ca întindere teritorială, Societatea Academică „Someşana“ ocupă al 
treilea loc printre cercurile regionale,. îndată după „Cercul Bănăţenilor“ 
Şi „Crişana“. Importanţa ei se mai accentuiază şi prin faptul că îi apar- 
ține oraşul Cluj, deşi până acum n'a reuşit să profite de toate avanta- 
giile ce-i oferă această împrejurare, în măsura în care a suferit toate 
consecințele izvorite din realitatea că sentimentul de solidaritate cu inte: 


288 





resele cercului este mai slab la localnici. Cauza rezidă însă, trebuie so 
recunoaştem, în insuficienţa de organizare şi defectuozitatea vieţii noastre 
sociale cu care trebuie să luptăm pentru a ne impune pe primul plan 





Ţăran cu corfe, din jurul Clujului. 
(Colecţia Muzeului Etnografic). 


întrun oraş universitar ca Clujul. Greutățile sunt prea mari şi n'au fost 
toate învinse; s'au făcut insă, credem, pași serioşi în aceasta privinţă. 
De sigur cel mai important, e acel al grupării doamnelor din înalta 





289 











societate a Clujului, într'un comitet de onoare şi patronaj, a cărui bună- 
voinţă ma fost precupeţită de câteori conducerea Societăţii a făcut apel 
la ajutorul distinselor doamne, Comitetul e prezidat de doamna Elena dr 
Alexandru Vaida-Voevod, şi fac parte, ca membre, doamnele: Sofia g-ral 
Anastasiu, Livia dr R. Boilă, dr Elena Bratu, Silvia L. Comşa, Olivia dr 
V. Deleu, Olimpia dr N. Drăgan, Nuţi dr L. Gherman, Bubi dr Gher- 
man, Letiţia dr E. Haţieganu, Miţi dr Iuliu Haţieganu, Letiţia dr VI. Ghi- 
dionescu, Ana Maior Nemeş, Maria dr V. Onişor, Nuşy dr L. Pop, 
Alexandrina dr V. Pop, Vali dr P. Poruţiu, Dora dr V. Poruţiu, Eleo- 
nora dr S. Puşcariu, Felicia dr Şt. Răzvan, Marioara dr M. Şerban, Lu: 
cia dr. C. Tătaru, Eugenia dr G. Tripon, Neli dr C. Velţan. 


Printre greutăţile de multe feluri ce întâmpină activitatea cercurilor 
regionale, puţine se pot felicita că au învins cu succes pe cele de ordin 
material. Resursele de venit sunt cotizaţiile plătite de membri şi venitu- 
rile — dacă sunt — dela seratele şi festivalurile aranjate. Deasemenea 
unele, printre care Someşeana trece la urmă, primesc subvenţii dela 
prefecturile judeţelor respective. 


In primul an de existenţă, Societatea -„Someşana“ a avut comitetul 
ales de membri; fondatori, cu. „următoarea. formaţie: Preşedinte: Sem- “ 
proniu Mihali; vicepreşedinte: loan Maxim ; secretar general: Emil Forna; 
casier: Liviu Deac; controlor: Alexandru Mureşan; bibliotecar: Melian 
loan ; secretari de şedinţă: Petru Paşca şi luliu Tămaşiu; conducătorul 
corului: Selestin Cherebeţiu; membri în comitet: Prodan loan, Fărcaş 
loan, Micu Petre şi Oltean loan. Activitatea şia inaugurat-o cu o se- 
rată precedată de program artistico-literar la Gherla, în 16 Februarie 
1923, dupăce, în ziua precedentă, conferenţiase, în acelaş oraş, vice- 
preşedintele loan Maxim. Atenţiunea comitetului însă, a fost cu deose- 
bire concentrată spre organizarea internă. Se pregătesc şi votează statu- 
tele, se pun bazele unei biblioteci proprii,. etc. 


Anul ce urmează, 1924—1925, sub prezidenţia dlui Corneliu Mure- 
şan, tânăra societate, în luptă încă cu greutăţile începutului, dar. oţelită 
de încercările şi neajunsurile primului an, păşeşte cu. paşi mai siguri la 
realizarea scopului propus. Pentru a da posibilitate membrilor să se cu- 
noască între ei şi să stabilească legături cât mai cordiale în vederea 
conlucrării viitoare, activitatea acestui an este inaugurată printr'o serată 
de cunoştinţă, căreia îi urmează, apoi, alte serate dansante aranjate în 
diferitele oraşe ale judeţului Cluj şi Someş. Toate au fost precedate 
de producţiuni artistico-literare bine întocmite şi executate de membri 
societăţii care şi-au câştigat, astfel, dela primii paşi, încrederea şi simpa- 
tia publicului. Un nou punct din program, realizat în parte în acest an, îl 


19 


290 








constitue conferințele ţinute în mai multe comune rurale prin care socie- 
tatea reuşeşte, în parte, să se facă cunoscută şi să ţină legături cu pă- 
tura ţărănească. În aceasta direcţie s'a remarcat utilitatea colaborării cu 
„Astra“, Despărţământul Dej, de sub conducerea dlui dr Victor Mo- 
togna; Societatea trimitea conferenţiari, iar „Astra“ susţinea cheltuelile. 
Printre evenimentele mai însemnate pentru Societate, trebuie să amintim 
din acest an, faptul că demersurile făcute la diferite foruri pentru obţi- 
nerea de ajutoare băneşti, au găsit ecou la Prefectura judeţului Cluj, 
care-i votează suma de lei zooo, drept ajutor pentru propaganda la sate, 

In anul şcolar 1925—26, în fruntea Societăţii găsim pe d. Emil 
Forna, doctorand în medicină. Activitatea continuă în acelaş fel: întărirea 
legăturilor cu intelectuaiitatea oraşelor din cele două judeţe, în care scop 
se aranjează patru serate cu program în diferite localităţi; propaganda 
culturală la sate prin conferinţe poporale, se ţin în total şase astfel de 
conferinţe. Pentru ajutorarea membrilor societăţii se înființează un fond 
din care se acordă împrumuturi mici pe durată scurtă. E demnă de amintit 
atenţia deosebită de care a fost împărtăşită societatea la Dej unde cu 
ocazia unei serate, domnişoarele române din localitate au oferit preşe- : 
dintelui Emil Forna o eşarfă în culorile naţionale, cu inscripţia : Societăţii 
Culturale Someşana. 


In anul 1926—27, comitetul este prezidat de d. Leon Prodan, doc: 
torand în medicină. În acest an se ţin cinci serate dansante, cele din 
oraşele provinciale fiind însoţite de program artistic. Merită o deosebită 
menţiune serata din Cluj, la a cărei pregătire pentru întâia dată şi-au 
dat cel mai larg concurs doamnele din Comitetul de Onoare şi Patronaj, 
de sub prezidenţia doamnei Elena dr. Alexandru Vaida-Voevod, asigurând 
nu numai o reuşită materială, dar o mare izbândă morală, împrumutând 
din prestigiul personal Societăţii ce patronează. 

Cu ocazia comemorării a 400 de ani dela suirea lui Petru Rareş 
pe tronul Moldovei, Societatea „Someşana“ a fost reprezentată prin vice: 
preşedintele ei la festivitățile ce au avut loc la ruinele cetăţii Ciceului 
unde din îngrijirea „Astrei“, sa ridicat o troiță. 

Anul şcolar următor, 1927—28, sub conducerea dlui A. I. Mureşanu, 
Societatea s'a resimţit în activitatea ei de dificultăţile izvorite pentru viața 
studenţească din congresul dela Oradea. Totuşi au putut fi ţinute şapte 
serate, în Cluj și diferitele oraşe din cele două judeţe. Pentru partea 
artistică a seratelor a fost deosebit prețuit concursul artiştilor dela Opera 
Română şi Teatrul Naţional din Cluj. Numărul membrilor şi întinderea 
teritorială a Societăţii a crescut la începutul acestui an prin inscrierea 
unui grup de studenţi de pe Valea Bistriţei şi din oraşul Bistriţa, desprinşi 


291 








din Societatea „Coşbuc“. Tot în acest an sau modificat statutele. Pre- 
şedintele Societăţii, d. A 1. Mureşanu, a început publicarea unei gazete 
săptămânale „Generaţia Nouă“, care însă a încetat dela al patrulea număr. 

Anul acesta, 1928—20, în fruntea Societăţii stă următorul comitet: 
Preşedinte: Gherasim Pintea, vicepreşedinte: Octavian Stanca, secretar 
general: Corneliu Manu, casier: Gheorghe Banu, secretari de şedinţă: 
Nicolae Mureşanu, Sabin Neamţiu, loan Filip, bibliotecar: Victor Dear, 
controlor. Mirca Rebreanu. Membri in comitet: Paraschiva Balint, Veturia 
Manu, Ghiţă Mureşanu, Eremie Şanta, loan Runcu, Adrian Silaghi, Wilhelm 
Şorban, loachim Apahidean, Emil Buia, Gheorghe Linul. Preşedintele : Co: 
misiei artistico-literare: loan Mizgan, preşedinte al comisiei de ajutorare: 
Dionisie Gog, preşedinte al comisiei de propagandă culturală: Corneliu Lungu. 

Atenţiunea actualului comitet se îndreaptă îndeosebi spre sate şi o 
intensă activitate a inceput pentru plasarea de biblioteci populare, puse 
la dispoziţia Societăţii de către Casa Şcoalelor. In acest'scop va fi utili- 
zată cu deosebire vacanţa de vară, pentru când se urmăreşte achiziţionarea 
unui aparat de proiecţiuni, auxiliar preţios pentru conferenţiarii la sate. 

In cadrele programului cristalizat până acum şi, de sigur, în con- 
diţiuni mai uşoare, chiar în cel mai sărac ţinut al ţării, celor ce vor urma 
le rămâne sarcină de a intensifica o activitate, sperăm, bine pornită. 


>0: 


19 


299 








Cercul cultural „Valea Târnavelor” 


Anul înființării : 1920. 


Studenţii aparţinători judeţelor Târnava Mare şi Mică, întrunindu-se 
în căminul stud. „Casa Invăţătorilor“ în ziua de 29 April 1922, au hotărit 
înfiinţarea unui cerc studențesc sub numirea de „Cercul cultural Valea 
Târnavelor“. 

Intelectualii judeţelor noastre, informaţi fiind de înfiinţarea acestui 
cerc, au imbrăţişat cu mult entuziasm această pornire, asigurându-ne tot 
concursul lor. 

Mulţi s'au inscris ca membrii fondatori, între cari: Dnii Dr. Zaharie 
Boilă, I. losif, fost consilier, la. congresul de ; pace. din Paris, lon Mo- 
dreanu, Aurel Mosora, Dr, Tr. Denghel etc. 

lar alţii, pentru sprijinul dat cercului au fost aleşi membri onorari: 
Dnii Dr. A. P. Bănuţ, Dr. 1. Prescurea, Dr. D. Roman, ÎI. Pop-Câmpeanu 
dr. Mih. Tătar, Dr. Holom, etc. 

Prezidentă de onoare a cercului e dna Livia R. Boilă. Pri- 
mul nostru comitet, cel mai sârguincios, a fost compus din Gh. 
Simu preşedinte, Horea Botezan vicepreşedinte, Alex. Căpăţină secretar 
general, Virgil Botezan şi Dumitru Belea secretari de şedinţe, IL. Popovici 
casier, Atanasiu Munteanu controlor, Emil Hurghişiu şi Octavian Velicea 
membri în comitet. 

Spre realizarea scopului fixat în statute s'au nizuit şi comitetele care 
au urmat şi ale căror preşedinţi au fost Dnii Gh. Simu (1g22—23), Alex. 
Căpăţină (1923—24). Gh. Simu (1924—25), Alex. Bărbat (1925—26), Dr. 
V. Munteanu (1926—27), Liviu Hulea (1927 —28). 

Astfel, pentru răspândirea culturii în pătura ţărănească şi crearea 
strânselor legături între această pătură şi cea intelectuală s'au ţinut con- 
ferinţe, s'au aranjat producţiuni teatrale,şi s'au înfiinţat biblioteci, iar pentru in- 
tensificarea raporturilor între noi şi ceilalți intelectuali ai judeţelor noastre, 
'S'au aranjat, în vacanțe, serate şi producţiuni teatrale. Activitatea cercu- 
lui este foarte variată şi poate fi expusă în următoarele puncte: 

1. Publicaţii: cercul primind o coloană specială la gazeta săptă- 
mânală din Blaj: „Unirea Poporului“ o foarte bună gazetă pentru popor — 


293 


E E CE E e CE PER E E E E CEE SEC E E EG PPE PERETE E PESE N O FI EEE RET 





a trimis aproape pentru fiecare număr articole de cunoştinţe folositoare 
şi scurte conferinţe menite să contribuie la luminarea miilor de cetitori 
ai gazetei. 

2. Conferinţe la sate s'au ţinut în toate vacanţele universitare. Ele 
se ţin în zilele de sărbătoare, când ţăranul e mai liber, şi spre fericirea 








Piatra Libertăţii la Blaj. 


noastră, el merge la aceste conferinţe cu aceeaş bucurie cu care merge 
la biserică. 

Incurajăm orice acţiune cu caracter constructiv de aceea ei sunt 
foarte fericiţi când le „deschidem“ micile lor producţiuni artistice cu câte 


294 











o conferinţă din diferite domenii, dar potrivite mediului căruia ne adresăm. 
Astfel s'a vorbit despre trecutul nostru, legile ţării, igienă, etc. Uneori 
aceste conferinţe sunt însoţite de reprezentații teatrale, aranjate de noi, 
când sa eri e benevolă. 


(a, Biblioteci: cercul, dispunând de o frumoasă bibliotecă rămasă dela 
regretatul ei membru Leon Maior, la care s'a mai adăugat şi una pri- 
mită dela Directoratul General al Minist. Intr. Publice Cluj, a înfiinţat 
două biblioteci populare. Cu ocazia inaugurării lor, sau aranjat şi pe: 


| treceri populare. 


Simţindu-se necesitatea bibliotecilor, am făcut apeluri la diferite ins- 
tituţii şi autorităţi publice, dar nu ne-au răspuns; acelaş refuz şi din 
partea prefecturilor. Aceasta se datoreşte oare faptului că societatea „n'a 
suferit influențe politice ?“ 


4. Festivalurile artistice şi seratele, care au de scop intensificarea 
raporturilor de prietenie între studenţi şi ceilalţi intelectuali ai „circum- 
scripţiei“ noastre precum şi mărirea fondurilor destinate scopurilor cul: 
turale, s'au aranjat în vacanțe. Am fost sprijiniți întotdeauna de Reuniu- 
nile Femeilor; sprijinul material ni l-a dat într'o mică măsură Prefectura 
judeţului Târnava-Mică. Incepând cu anul acesta, cercul nostru va fi sub- 
venţionat anual de către cele două prefecturi: Târnava Mare şi Mică. 


Sau aranjat 17 festivaluri în principalele centre, ca: Blaj, Sighi- 
şoara, Diciosânmărtin, Mediaş, Dumbrăveni, Bazna, Cetatea de Baltă etc. 


Dacă n'am aranjat mai multe e şi vina autorităţilor, care, din cauza 
mişcărilor studenţeşti, ne-au stânjenit chiar şi manifestările cu caracter 
cultural. 

5. Întărirea şi sustinerea relațiilor între studenți e necesară căci 
numai astfel se va crea acea unire, în care va consta trăinicia unui cerc 
şi prin care scopul lui se va putea realiza. De aceea se fac seratele. Exis: 
tând acea prietenie membri vin cu plăcere la şedinţele plenare, câte 7—8 
anual, ţinute de obiceiu în Palatul Universităţii. La realizarea scopului 
societăţii iau parte activă şi studentele: fac parte nu numai din comisia 
artistică, ci şi din comitet, 

Datorită festivalurilor artistice şi a seratelor aranjate, fondul cercu- 
lai se cifrează la suma de 73.000 lei, repartizată astfel: 

ji a) Pentru propaganda culturală: Înfiinţarea de biblioteci, conferinţe, 
! [festivaluri artistice. 


b) Ajutorarea materială a membrilor cercului. Acest ajutor constă 
în împrumuturi pe termen de 45 zile şi numai pe baza indexului. Banii 


295 














fiind restituiţi la timp, fiecare membru se va putea folosi de ei, atunci 
când va avea nevoie. 

c) Afulorarea membrilor bolnaui. Prin susţinerea lor în sanatoare; 
astfel unul a fost trimis la Colibiţa, altul la Călimăneşti. Numai membri 
activi sunt ajutaţi. Tot din acest fond s'a donat societăţii „Caritatea“ 
suma de 2500 lei, pentru fondul destinat susţinerii studenţilor bolnavi la 
sanatorul dela Colibiţa, 

d) Ridicarea unei plăci comemorative lui Axente Sever, în comuna 
sa natală Frâua, Târnava-Mare. Societatea având materialul necesar adu- 
nat, placa va fi ridicată în vara acestui an de către actualul comitet, com- 
pus din: dl N. Mohaiu preşedinte, dra Finica Popovici viceprezidentă, 
Tuliu Racoţă, secretar general, lon Frăţilă şi Ion Cândea secretari de 
şedinţe, Eugen Popov casier, Onoriu Cheţanu controlor, Victor Bărgău 
şi Emil Ticuşan, membri în comitet, 

Tot comitetul va redacta şi o monografie a lui A. Sever, pentru a 
fi cât mai cunoscută activitatea ce a desfăşurat-o acest fiu al Judeţului 
nostru. 


=02 


Zece ani de 
viață studenţească la Cluj 


299 








Zece ani de 
viață studenţească la Cluj 


Universitatea ungurească din Cluj, înfiinţată la 1872, a adăpostit între 
zidurile sale puţini români, deşi numărul celor care studiau era, şi înainte 
de război, destul de mare. Familiile cu tradiţie românească trainică, şcoalele 
Braşovului şi ale Blajului şi plaiurile româneşti ale Sibiului şi Orăştiei 
îşi trimiteau mai bucuros fiii să studieze departe, în inima altor ţări, la 
Viena, Graz, Padova, Lipsca sau Berlin, decât să-i lase in voia desnaţio- 
e aia care se pregătea prin şcoalele superioare dela Budapesta 
şi Cluj. 

In timp ce acolo înflorea libertatea la lumina ştiinţei, aici se falşifica 
ştiinţa pentru suprimarea libertăţii unui popor de milioane. Altul era numele 
nostru, altul numărul românilor în această ra alta era limba, originea 
şi viaţa lor, învăţate , dela profesorii, din. Cluj, şi. Budapesta şi altul era 
adevărul dela Universitățile Apusului. 

Şi reacţia s'a produs din partea conştiinţei româneşti, prin ocolirea 
sistematică a acestor Universităţi. 

Totuşi, cei lipsiţi de mijloace pentru studii în ţări străine — cu 
dragostea de neam în inimă — riscau apropierea şi se înscriau şi la 
Universitățile ungureşti. La cererea lor au luat ființă în Ungaria primele 
catedre de limba şi literatura română. 

Cei dintâi profesori au fost, la Budapesta Alexandru Roman şi apoi 
Gh. Ciocan, iar la Cluj Grigorie Silaşi. In preajma lor studenţii încep a 
se organiza în societăţi literare româneşti, nepăsători de loviturile pe care 
le pregătea stăpânirea, Sub conducerea profesorilor ia ființă la Budapesta 
societatea „Petru Maior“ şi la Cluj societatea „lulia“. 

Viaţa românească mijeşte în Universităţi, dar ţara, sesizată de pericol, 
înlătură cu timpul pe români dela catedre, ca să instaleze în locul lor 
oameni cu nume românesc, dar în care suflet românesc nu s'a sălăşluit 
niciodată, losif Siegescu la Budapesta şi Moldovan Gergely la Cluj se 
depărtează de exemplul trecutului, supuşi altor interese; organizaţiile 
sunt şicanate, desfiinţate şi persecuțiile încep. 

La Budapesta societatea „Petru Maior“ a strâns în jurul său pe cei 
tari ca şi pe cei şovăitori şi cu ajutoare din toate părţile a luptat, încre- 
zătoare în izbânda care n'a întârziat prea mult. 


300 








La Cluj apăsarea era mai mare. Şi atunci, ca o izbăvire, banca 
„Economul“ a început a ajuta pe studenţii români cu masa, a-i ocroti şi 
a-i îndruma. Internatul „Petran“ a adunat între pereţii neîncăpători din 
Str, Bisericii ortodoxe pe cei săraci, împărtăşindu-i pe lângă cele materiale 
cu suflet românesc. ŞI, generaţie după generaţie, puţinii români care treceau 
pe la Cluj au adunat în luptele tinereţei forțe pentru bărbăţie, 

Din sbuciumul studenţimii răsare în 1913 revista „Noi“ plină de 
curaj. Se făcea pregătirea pentru ziua cea mare. A venit apoi războiul şi 
a imprăştiat studenţii români pe toate fronturile monarhiei. Ce-au făcut 
ca ostaşi pentru neam o spun realităţile de azi. Anul 1918 a adus Unirea. 
Studenţii întorşi de pe fronturi, veniţi din revoluţie, sătui de neajunsurile 
trecutului, merg la Alba-Iulia să afirme alături de neamul întreg unitatea 
naţională iar în 24 Dec. rg18 primesc la Cluj armata română. La Buda- 
pesta nu se mai poate vorbi de viaţa studenţească românească. Cei dinainte 
de război absolvaseră, cei veniţi din război nu s'au mai întors la Budapesta, 
Târziu, Societatea „Petru Maior“ vine la Cluj — adecă averea ei, căci 
oamenii veniseră — şi aici se plămădeşte o viață nouă. 

Studenţii cer Universitate românească şi comisii de examinare 
româneşti, La 12 Mai 1919 statul român preia conducerea şi administrarea 
Universităţii şi anul şcolar 1919—20 începe plin de speranțe. 

În locul străinilor care populau băncile Universităţii şi ale Acade- 
miilor de Agricultură şi Comerţ, răsar studenţi români adunaţi din toate 
părțile unde îi împrăştiaseră greutăţile zilelor de ieri şi pornesc spre şcoa- 
lele superioare un număr însemnat de studente fapt neobişnuit până 
atunci. 

În faţa numărului considerabil se impune o grabnică organizare a 
studențimii în asociaţii şi astfel în 13 Noembrie 1919, o săptâmână după 
deschiderea cursurilor, apar primele cinci societăţi pe Facultăţi (Drept, 
Litere, Medicină, Farmacie şi Ştiinţe); în curând apar societăţile dela A- 
cademii, după românizarea instituţiilor, şi cercurile regionale ardelene. 
Desvoltarea cercurilor a continuat, unele s'au desmembrat, altele noui 
Sau înfiinţat, mai târziu s'a organizat şi studenţimea de peste Carpaţi, 
al cărei număr a crescut din an în an. 

Astăzi există 20 cercuri regionale a căror rost şi activitate o expun 
pe larg rapoartele precedente. î 

Pentru contactul studenţimii dela diferitele Facultăţi şi Academi, 
pentru raportul cu celelalte centre universitare şi pentru suprema repre” 
zentare a studenţimii clujene, a luat fiinţă în 1920 Centrul Studenţesc, 
botezat mai târziu cu numele fostei societăţi de lectură „Petru Maior“ 
dela Budapesta, a cărei avere şi arhivă a fost adusă şi predată studen- 
ţimii clujene. 


301 





La congresul general studenţesc ţinut în 1920 la Cluj se stabilesc 
cele dintâi raporturi între Cluj şi celelalte centre universitare şi se hotă- 
reşte constituirea „Uniunii Naţionale a Studenţilor din România“, pentru 
interesele generale studenţeşti și pentru raporturile internaţionale, 

Uniunea intră în „Federaţia Internaţională a Studenţilor“, participă 
la congresele internaţionale dela Roma şi Paris, adună material din toate 
centrele pentru muzeul studenţesc internaţional care se întemeiază la 
Praga, căutând să afirme peste hotare munca şi tenacitatea românească. 

Raporturile cu străinătatea încep temeinic. Grupuri de studenţi din 
Cluj vizitează ţările Europei: Italia, Germania, Austria, Cehoslovacia, 
Polonia, Turcia etc., iar clujenii au fericirea să primească în repeţite 
rânduri studenţi din Franţa, Italia, Cehoslovacia, Turcia, Danemarca, Bul: 
garia şi Polonia. Raporturile începute vor continua cu însufleţire şi sperăm 


că vor contribui mult la cunoaşterea ţării în străinătate. 
3% 


Numărul studenţilor minoritari — în anii dintâi după Unire — scade, 
în raport cu cifra de sub vechea stăpânire. Ungurii considerând schim- 
bările trecătoare, refuză să-şi trimită copiii la instrucţie românească ; saşii 
se îndreaptă mai bucuros spre Universitățile din Germania şi Austria de 
teama tulburărilor care credeau că sar mai putea ivi; evreii, singurii care 
n'aveau ce pierde din învălmăşală, invadează învăţământul, covârşind une- 
ori chiar şi numărul români:or 1). Atunci au început mişcările studenţeşti 
care au durat ani de zile; sub presiunea împrejurărilor proporţionalitatea 
sa shimbat; evreii au luat drumul spre universităţile străine, iar ungurii 
ŞI sașu, convinşi de trăinicia hotarelor sau reintors la Cluj. Numărul lor 
este astăzi destul de important, iar faptul că se împărtăşesc fără părtinire 
din toate beneficiile pe care statul le acordă studenţimii — burse, locuri 
în căminuri, scutiri de taxe — îi face încrezători în ţară şi buni camarazi. 

* 


In urma agitaţilor pe chestiunea studenţilor evrei se ivesc neînțe- 
legeri chiar între studenţi şi profesori şi munca intelectuală stagnează un 
timp. Revendicările studențimii duc la greve din ce în ce mai numeroase 
şi ani întregi sunt sacrificați, Studenţii pierd examenele, conducătorii miş: 
cărilor sunt întemnițați, judecaţi pe la toate curţile cu juraţi şi consiliile 
de război din ţară şi achitaţi peste tot; sunt eliminaţi şi reprimiţi în 
Universităţi şi Şcoli Superioare; încrederea în acţiunile lor şovăeşte un 
timp şi activitatea tuturor societăţilor e împiedecată. Tulburarea creşte 
apoi şi naționalismul studenţimii ia drumul partidelor politice. Idealismul 





') Vezi statistica facultăţii de medicină, anexată, 


302 


În i i a 5 ii i a i a aia aaa 





mişcărilor e speculat şi mişcarea însăşi e compromisă de politicianism. 
l-a fost dat studenţimii să îndure pe lângă jertfele examenelor pierdute, 
pe lângă jertfele conducătorilor închişi ca răufăcătorii, şi jertfa presti- 
giului ei. 

In schimb mişcările şi congresele studenţeşti cu consecinţele lor 
îndreaptă ochii tuturor spre o îngrijorătoare problemă naţională şi chiar 
dacă acesta ar fi singurul rezultat al unei lupte de şase ani, se poate 
spune că studenţimea şi-a făcut datoria. 

Departe de agitaţile politice, dar mereu naționalistă, va munci şi în 
viitor pentru binele ţării. Va munci în Universitate pentru a putea lupta 
Şi învinge în viaţă. 

* 

Nivelul intelectual al Universităţii din Cluj, atât în ce priveşte corpul 
profesoral cât şi studenţimea, este netăgăduit superior în ultimii zece ani, 
faţă de ce era înainte. În această privinţă mai elocventă considerăm con- 
statarea inserată de profesorul universitar Kornis dela Budapesta într'un 
studiu al său asupra situaţiei instituţiilor culturale din teritoriile deslipite 
de Ungaria: afirmaţiile foştilor profesori dela Universitatea din Cluj că 
ar fi fost înlocuiţi. cu învăţători români. dela, sate care nu cunosc măcar 
aparatele, necum să ştie lucra cu ele, sunt absolut gratuite; dimpotrivă, 
a avut ocazie să se convingă că la Cluj există de la preluarea imperiului 
de către români o serioasă mişcare ştiinţifică şi culturală, dela care ar 
putea să înveţe ceva şi cei dela Budapesta. 

Viaţa spirituală a studenţimii române din Cluj are, în mod firesc, o 
întreită înfăţişare: în domeniul ştiinţific de specialitate al fiecăruia, la fa- 
cultatea ce urmează; preocupările de cultură generală şi organizarea 
vieţii religioase, 

+ 

O muncă febrilă, cu rezultate îmbucurătoare, din ce în ce mai apre- 
ciate — uneori găsindu-şi ecou şi peste graniţe — se de sfăşoară în labora- 
toarele şi seminariile Universităţii şi Academiilor din Cluj. Dovada aceste! 
activităţi nu o constitue numai numărul considerabil al diplomelor de li- 
cenţă şi doctorat obţinute, dar o serie de publicaţii ale diferitelor insti- 
tute, demne de relevat. 

Facultatea de Medicină a Universităţii din Cluj îşi poate disputa, 
sub raportul progresului ştiinţific realizat în ultimii zece ani, întâietatea 
cu facultatea din Bucureşti şi chiar cu facultăţile similare din Apus. In la: 
boratoarele şi clinicile sale s'au remarcat până acum numeroase ele: 
mente tinere de o reală valoare. Tezele de doctorat şi comunicările pu- 
blicate însemnează reale contribuţii la progresul ştiinţei medicale. Dease- 


303 








menea la Facultatea de Litere, buletinele Institutelor de filologie, istorie 
şi psihologie înfăţişează munca tinerei pleiade de cercetători şi învăţaţi, 
formaţi de Universitatea românească a Clujului. La Facultatea de Ştiinţe, 
remarcăm cu deosebire activitatea Institutului de chimie al cărui buletin 
este urmărit cu viu interes şi în străinătate şi pentru contribuţiile tine- 
rilor cercetători. Institutul de geologie şi Institutul de matematici au 
format deasemenea, până acum, câţiva distinşi elevi. Nu mai puţin la ce: 








Clujul. Vedere generală. ) FT) Fotofilm 


lelalte Facultăţi şi Academii s'au făcut cele mai sigure începuturi „de se: 
noasă îndrumare ştiinţifică. 

Ceeace s'a iniţiat şi propăşit în cei zece ani trecuţi, îndreptăţeşte la 
cele mai optimiste nădeJdi asupra rolului de primă importanţă ce va avea 
Clujul universitar în viaţa ştiinţifică. Temeiul acestui progres rezidă în 
primul rând, in strânsa colaborare dintre profesori şi. studenţi, ucenici 
iniţiaţi cu îngrijire şi îndrumați cu stăruinţă de maeştrii lor şi dintre care 
mulţi au reuşit să câştige catedre la Universitatea noastră. Continuarea ŞI 
intensificarea acestei conlucrări, susținută de ajutorul bănesc al statului, 


304 


Îi i a ii a a a a aa) 





va transforma viaţa noastră universitară într'un focar de cultură, în care 
cercetători distinşi şi creatori îndrăzneţi vor fi chemeţi să întărească 
dreptul nostru asupra acestui pământ prin valorile culturale originale ce 
vor da, drept contribuţie demnă de a aşeza ţara noastră printre ţările 


civilizate ale lumii. 
+ 


Specializarea este urmărită desigur cu multă străduință, atât în ve- 
derea vieţii practice — căci o diplomă constitue posibilitatea de trai 
pentru fiecare tânăr trecut prin şcoală — cât şi dintr'o firească preo- 
cupare pentru progresul adevărurilor ştiinţifice. Dar specializarea nu 
este singura ţintă a tineretului nostru universitar; dimpotrivă, după cum 
este prea firesc cel mai mare interes se manifestă pentru ideile de cul: 
tură generală. Dovezile in această privinţă ne par suficiente pentru a iu- 
deca îndreptăţită aşteptarea ca cercurile conducătoare ale şcoalei româ- 
neşti să organizeze cursuri sistematice de cultură generală pentru stu- 
denţii tuturor facultăţilor, 


La începutul vieţii universitare româneşti la Cluj, existau astfel de 
cursuri pentru istoria şi literatura naţională. Au fost foarte frecventate şi 
de aceeaşi consideraţie se bucură şi cele. câteva cursuri de specialitate 
ale căror obiecte oferă interes, prin caracterul lor  general-cultural 
şi pentru nespecialişti. Se cuvine să amintim, printre acestea, cursul-de 
sociologie a d-lui prof. Virgil Bărbat şi prelegerile diferiților profesori ai 
Universităţii sau invitaţi, făcute sub auspiciile Extensiunei Universitare. 
In toate aceste prilejuri cea mai încăpătoare sală de conferinţe a Univer- 
sităţii — Amfiteatrul” Vasile Pârvan — este totdeauna prea mică. Acelaş 
mare interes îl manifestă tineretul universitar şi pentru conferențiarii 
străini care cercetează, invitaţi sau întâmplător, în vremea din urmă tot 
mai des, Clujul. 

Din preocupările culturale studenţeşti a răsărit adesea gândul unei 
reviste proprii. Diferite societăţi şi-l-au înscris chiar în programul de activi: 
tate şi au încercat realizarea lui. Astfel în Februarie 1922 a şi apărut, cu 
acest caracter, revista „Lumea Universitară“, sub îngrijirea centrului „Petru 
Maior“. Au colaborat la ea şi profesori, a încetat însă curând din motivele 
care fac imposibile şi azi vieţuirea unei publicaţii studenţeşti, între care 
motive, nu trebuie bănuită câtuşi de puţin lipsa de talent şi pricepere 
din partea tinerimei universitare. 

Au stat, în schimb, deschise coloanele revistelor literare şi ştiinţi- 
fice, prin care, odată acceptat printre colaboratori, orice tânăr dotat s'a 
putut releva. 


+ 


STATISTICA GENERALĂ A STUDENȚIMII CLUJENE IN ANII 1919-20—1928-—29. 























































































































| : | o Sai ; | te : i | | 
Facultatea Drept | Litere | Medicină Farmacie Științe Agricutură Comerţ Teolog. 
Rt E că dati Străini [| ȘI PE E 77 TA PN 0 DIR E ae caiete a Bea | Străini |._| sal] Străini | _ | sei patria! [: | Strămi |.—.|_| |]. 
m | 8 | [e leul | 2 |-- ET 30) e. “eta ARDERI (a Es 00 INC - 8 (alge tracaza I-L Aaa 008 M-A Ie gg BRA 3 | 2 l-a ez | 2 |-- zi a Ba Văd zi 
ANIL | = EA a fă Aa că IRC = A IO A AIM -|5|ş1513|8lzl-l815lz1313|8l- aerisit eee sila 
a că ES E ala 2|elsleleislăle ză E |E|z|S|5 SIZE slzlslsle|s|elElelzislelsle|3l8le | Gal; ala deal Ele ea | So |-8 
- |ă|ă|a aaa lalelajaeja alt lălăjelaţalalelalalajaja|ajalevla|a|a|ajijalelăle|ajalalslelălala|al=< lee] 
ilie Sp tdi il let PPP == 
1919 —20|11038 |1093| — | 913| 521131| 641114] 61| 53i 92110 | 12| —|1 79'7 | 692 | 105 | 451 [247103 92] 64| 57| 7|20 | 16128 | — | —|| 79| 57| 22 | 57 7| 15 - |] 82| 82| — |301| — |521 9 A funcţionat sub conducer a ungurească 
1920 - 21 ||1316 | 1313| 3 |1027|140|[146|[120|[138| 86! 52| 97| 22| 19| 2 |3||1007[928| 791432|485| 901152|| 83| 83| — [24| 31 [28 [16 |—ll104| 74[30 | 89|11 | 4|—|1|| 93| 93| — [54|] —|38 [17|39| 37! 2|38| — | 1|—-1— ? 
| | i 
| [=] 
1921—22||1107 11193] 4 | 914|148|135|117]|22 | 1h8| 83 [160| 22| 39| 4 ||| 828[717|[111[422[357[138[137|| 51| 36| 15| 8|15|28 |27|—|l131| 86| 45 [105| 13 [13| 11—| 73] 73 53 20 107 [101| 6|9|3|10|-—|-— z 
| | | | | | | | | | ZA 
| | | | || | | 
1922-—23|[1238[1234| 4 | 908138 [192[115|389| 247 142[251| 87101 | 10| 3] 703 otel pl 358 300| 461108] 2] 54 as [ho] 46] ae 15 [+ mol îp3tz6 (133, nd 1J28 7] 6 os 93)i-4 [10| — | 14 [23|26a[252] 12 [190| 40 [34 [35] 9 
| | PEAS Pa aa | | | | 
1923—24|| 960| 955| 5 | 754| 911115] 95]330| 204/1326 [240 14 | 76| 11 [6 | 472[404| 6813431100! 20[1821] cr| 50 1 [11| 8 [42111 | —[[195|105| 90 [156] 14 [25 [101| 77| 73| 4|46 | — | 31 [4|213[188] 25 [185| 5 [23 [38| 35 
| | | | | | | 
| | | 
1924—25|| 967| 957| 10 | 763| 45|159|124||404| 250, 1841287] 20 | 97| 18 [5 || 5241444] 80[371| 76| 77|111|| 66| 494 17|[17|11|38|16|—][214[104[110[180| 6 [28| 15 |4| 63| 60| 3 [39| — | 24 [10[290[238] 52 [249| 7134167150] 6416 
| | | 
1925 — 26 [1073 [1043|.30 | 824| 52|197| 95[429| 201|228 [318| 25 | 86| 44 | 2 || 577[451[126/367| 67|1431109| 97| 63! 34 [80| 9 | 58 | 25 | 11|2181118[100[182| 6130|26 [21|] 92| 89| 3|76| — | 16 | 9||263(217| 46 [220| 7[36|64131| 73| 9 
| SP | | 
1926 —27]|1185|1153| 32 | 833| 91[261|100[527| 236/291 [387| 33 [107| 45 | 4 || 62214871135(420| 52|150| 95|154|116! 38 | 45 | 22 | 87 [18 | —[|220[117[103|174| 2|44|27 [3 | 73]70| 345| 1127! S 85 215| 43 [224| 4|30|[78 [53| 62| 9 
| | |] 
| | | 
1927 -28|11147|1119| 28 | 801| 84|262| 96|578| 264 3141420127 [131| 64 ' 2] 5v9[437| 721390] 131106] 76]|152]112140 [33 [21 [98128 | —[[355|199|156l291| 6 [58 | 56 | 2||112]108| 4 [86| 1| 25 [12]]263|203|60 [222| 2139168 | 40|] 87| 23 
[878 | 264 | | | 
| | | 
| | | | E î 
1928 — 291079 |1047| 32 | 706| 94|279| 54*709| 321[388|629| 23 [147| 42*| 1*] 6161563] 431491] 33|120| 26*[132| 931 39 | 30 | 20 | 82 | 23*1—[[455[262[193|372| 6 [83 | 30*| 1*]|102] 99! 3169| 1132 |—"[3171227| 901269; 3|54! —*| —*[[106|] —* 
| [| | | 
| | 































































































































































































* până la 1 Aprilie 1929. 





Licenţiaţi 





305 


CAE RR OR E RE 8 RN RI CI E E E EC CNC E ME 6 E a E Sc EEE Sa i NE A TU SEE ES 





Printre preocupările spirituale ale studenţimei nu putem tăcea orga: 
nizarea vieţii religioase. In această privinţă mai este desigur, mult de 
făcut. Bisericile noastre naţionale absorbite de activitatea de refacere 
interioară, acordă, în general, prea puţină importanţă practicei vieţii reli- 
oase la oraşe şi tinerimea universitară, deşi aici mai degrabă decât ori: 
unde teama de înstrăinare dela credința srăbună ar fi justificată, ca să 
nu vorbim de grija eventuală ce ar trebui să poarte conducerea bise- 
ricească pentru înstăpânirea unui sănătos spirit creştinesc în pătura inte- 
lectuală, care abandonând originea rurală, în materie religioasă rămâne 
la catechism. - 

O educaţie îndelungată a ţinut pe românii ardeleni strâns legaţi de 
instituţiile strămoşeşti şi bisericeşti în special, care ne-a conservat neamul 
şi ne-a oferit, prin şcoalele ce susţinea sub regimul unguresc, posibititatea 
culturei în limba noastră. Ataşamentul pentru biserică desigur că nu putea 
fi serios periclitat nici chiar de valul doctrinelor socialiste care încerca 
să-şi facă drum spre sufletul şi mintea studenţimei clujene în momentul, 
când, dintr'o altă extremă, sub alarma pericolului — foarte real — evreesc 
la Universitate, se determină un curent de regenerare naţională de pe 
stindardul căruia nu lipsea semnul crucii. 

In ce priveşte practica religioasă propriu zisă, trebuie. să remarcăm 
că un inceput a fost făcut de d. prof. Ion Lupaş, în timpul directoratului 
dsale la căminul Avram Iancu. 

Din astfel de preocupări a luat fiinţă, pe de altă parte, Soczetatea 
Studenților Uniţi, la 23 lanuarie 1927, aşezată sub directa supraveghere a 
I. P. $. S$. mitropolitului dela Blaj şi afiliată Asociaţiei Internaţionale a Stu- 
denţilor Catolici „Pax-Romana“ în care, în primul rând urmăreşte contra: 
balansarea influenţei studenţimii catolice maghiare, căci chiar în statute 
este specificat că a fi unit înseamnă a fi bun român. Societatea Studen- 
ţilor Uniţi, pătrunsă de un accentuat naționalism, are drept scop infiltra- 
rea religiei catolice în sânul studenţimei aparţinând acestei religii, apăra- 
rea credinţei împotriva rătăcirilor posibile, înfiinţarea unui fond de ajuto- 
rare şi ridicarea unui cămin pentru studenţii români uniţi care să fie un 
focar de pilduitoare viaţă creştinească. 

Pentru realizarea acestui program Societatea Studenţilor Uniţi — sub 


_prezidenţia Dlui Gheorghe Suciu, şi anul acesta a dlui lon Socaciu — a 


organizat conferinţe ţinute de prelați: bisericii unite, intre care remarcăm 
conferințele canonicului Coltor şi ale P. S. 5. episcopului Alexandru Nico: 
lescu dela Lugoj care a vorbit cu prilejul exerciţiilor spirituale din postul 


mare 1929 despre suflet, despre păcat, despre moralitatea studenţească, 


despre Sfânta Eucaristie. A colaborat strâns cu Societatea Femeilor Unite 


20 


306 











„Sfânta Maria“ şi cu Reuniunea Corală Unită. Asociaţia centrală dela 
Cluj are filiale la Oradea, aşezată sub patronajul P. S. S. episcopului 
Frențiu, la Timişoara sub patronajul P. S. S. episcopului de Lugoj şi în 
curând se va înfiinţa filiala dela Bucureşti sub oblăduirea P. S. S. epis- 
copului Hossu al Gherlei. 

Toţi studenţii români, fără deosebire de confesiune, frecventează 
conferințele organizate de Asociaţia Femeilor Ortodoxe precum şi cele 
ale Societăţii Femeilor Unite şi fac parte din societăţile corale în serviciul 
celor două catedrale româneşti ale Clujului. 

Pentru închegarea legăturilor cu Asociaţia Internaţională a Studen- 
ților Creştini ținterconfesională) nu s'a făcut, durere, nimic dela vizita 
dlui Hofmann, un delegat al acestri organizaţii, la Cluj, deşi cea mai 
mare nevoie este şi studențimea noastră ar trebui să acorde multă 
atenţie raporturilor cu toate organizaţiile internaţionale şi să parti: 
cipe la toate acţiunile şi manifestaţiile internaţionale, unde duşmanii noştri 
de veacuri nu pierd nici un prilej de a ne ponegri şi de a unelti împotriva 
noastră, încercând să solidarizeze la acţiunea lor de subminare a prestigiu- 
lui ţării româneşti pe diferiţii reprezentanţi ai naţiunilor civilizate. 


* 
+ * 


Calitatea de student constitue, în accepţia curentă, o carte de vizită 
care deschide larg porţile vieţii sociale pentru orice tânăr, Aşa a fost 
inainte, aşa este aiurea şi, desigur, aşa este şi la noi acum, în afară de 
câteva modificări impuse de împrejurările speciale ale vremii. Viaţa so- 
cială a studenţimei nu poate fi înţeleasă numai în sensul raporturilor cu 
lumea dinafară, dar un mare capitol constitue viaţa ei interioară, în cămi- 
nuri, diferitele organizaţiuni şi festivitățile universitare ce aranjează. 

Proveniența studenților, în mare majoritate, este rurală; elemente 
robuste dela sate ajungând prin şcoalele secundare până pe băncile Uni- 
versităţii, vor trebui să plece cu o diplomă, care le deschide in- 
trarea într'un alt mediu social, dar care este şi singura lor posibilitate 
de trai, singura lor zestre. Din această cauză este o tendinţă accentuată 
la tinerii veniţi la şcoalele superioare de a se plasa in unul din căminu- 
rile studenţeşti. Aceste căminuri sunt înfiinţate şi subvenţionate de dife- 
rite ministere şi societăţi particulare. 

Cel mai modern cămin din Cluj este Căminul „Avram Iancu“, între- 
ţinut de Ministerul Istrucţiunii. Adăposteşte câte 5o studenţi bursieri dela 

= fiecare facultate şi câte 25 solvenţi (în afară de medicină). Bursele sunt 

în natură, acordate prin concurs şi menținute dintr'un an în altul prin 
constatarea examenelor în regulă de fiecare decanat. Tot Ministerul 
Instrucțiunii întreţine căminul studentelor deasemenea bine amenajat. 








Ministerul Sănătăţii a susţinut până anul acesta căminul „Salvarea“ 
care insă a fost desfiinţat, rămânând la dispoziţia studenţilor în medicină 
căminul „V. Babeş“. Societatea Învăţătorilor Români din Ardeal întreţine, 
din cotizaţiile membrilor ei, căminul „Casa Invăţătorilor“ şi „Căminul 
Fetelor de Invăţători“; în aceste două căminuri sunt bursieri şi semi- 
bursieri întreţinuţi din fondurile asociaţiei. In căminul „Casa Invăţătorilor“ 
sunt primiţi şi studenţii care beneficiază de burse în bani de 6oo şi 1000 
lei lunar, acordate de stat. 

Conducerea tuturor căminurilor menţionate mai sus o are Comisia 
Căminurilor de pe lângă Universitate. 

Mai avem căminuri studenţeşti pe lângă fiecare Academie, apoi că- 
minul studentelor unite susţinut de mitropolia Blajului, care pentru anul 
viitor a anunţat înființarea unui cămin şi pentru studenţi. 

Viaţa în căminuri este mulţumitor organizată, oferind confortul şi servi- 
ciul cel mai bun posibil între condiţiunile date şi contând împrejurarea 
capitală că majoritatea locuitorilor acestor căminuri o constitue bursierii, 
pentru care statul şi asociaţiile respective varsă o sumă minimală. 

Nu este neglijată nici putinţa de distracţie în orele libere, în care 
scop stau la dispoziţia studenţimei casine, săli de ziare, reviste şi de lec- 
tură, arene sportive şi grădini. În această privinţă iarăş Căminul „Avram 
lancu“ stă în frunte, drept cel mai european din România. 

Studenţimea noastră găseşte astfel posibilitatea de a avea o viaţă 
socială proprie în aceste case proprii. 

Studenţii externi o duc ceva mai greu. Pentru ameliorarea situaţiei 
lor se urmăreşte înfiinţarea unei cantine studenţeşti. 


* * 
+ 

Cu societatea clujană studenţimea mai are şi altfel de raporturi. Se 
cuvine să amintim cu mulţumire asistenţa ce oferă în fiecare an câtorva 
studenţi sanatorul dela Colibiţa, al Societăţii „Caritatea“, a cărei prezi- 
dentă, dna Olivia dr V. Deleu, este constanta prietenă a studenţimii, 
venindu-i în ajutor pe toate căile posibile. 
___ Acelaş ajutor l-a oferit totdeauna şi „Reuniunea Femeilor Creştine“. 
Dna Dr Elena Bratu a fost cea mai ocrotitoare mamă a tuturor studen- 
ţilor care au suferit fie din cauza mizeriei, fie din pricina mişcărilor stu- 
denţeşti. 

Asistenţa medicală pentru studenţime este organizată de Uhniversi-. 
tate şi Academii la Clinicile Universităţii. 

In năzuinţele culturale, studențimea a beneficiat în mod deosebit din 
partea „Ligii Culturale“ care, în fiecare vară, ne pune la dispoziţie un 


20 + 


308 











număr de burse la Universitatea de vară dela Văleni a dlui prof. Iorga. 

Raporturi de colaborare, prin societăţi, studenţimea are cu societa- 
tea „Astra“ pe terenul culturalizării maselor, iar în alte domenii, cu alte 
societăţi. 
* * 

Și 

Pentru educaţia fizică a studenţimii s'a constituit în 1920 Societatea 
Sportivă a Studenţilor Universitari ($. S. S. U.) stând sub conducerea 
profesorilor universitari. Conducători ai societăţii au fost dnii profe- 
sori dr Meţianu, dr R. Boilă, dr Silviu Dragomir şi dr C. Tătaru. 

Secţiile societăţii au desvoltat o remarcabilă activitate în toți anii. 
Secţia de atletism a câştigat în trei ani consecutiv „Cupa Carol“ (1922, 
1923 şi 1924), păstrând-o definitiv după a treia învingere. In 1925 so- 
cietatea a câştigat la concursurile dela Torino „Cupa Torino“ şi o di- 
plomă de onoare pentru strălucitele rezultate obţinute de toate secţiile. 

Echipa de foot-ball şi tenis a câştigat frumoase izbânzi în Franţa, 
Cehoslovacia, Jugoslavia şi Italia, iar în Cluj a deţinut ani de-a rândul 
şampionatul, fiind clasată între cele dintâi echipe din România. 

Studenţi clujeni au luat parte în echipele de football la matchuri 
internaţionale, aducând, nu odată, glorie Clujului. 

In afară de activitatea sportivă a societăţii, căminurile studenţeşti 
au înfiinţat săli, de gimnastică terenuri de tenis; se organizează întreceri 
sportive între căminuri, între societăţile pe Facultăţi şi Academii. Avântul 
e din ce în ce mai mare şi prin cointeresarea întregei studenţimi se lu- 
crează astăzi la intensificarea vieţii sportive. 


* * 


Ei 

In activitarea universitară o piedecă gravă este lipsa de unificare a 
învăţământului superior. Din această cauză trecerea studenţilor dela o 
Universitate sau Academie la alta se face cu foarte mari greutăţi, cu 
examene de diferenţă şi chiar cu pierderi de ani; diplomele din diferite 
centre universitare nu sunt echivalente, sau chiar echivalente fiind, unele 
sunt mai bine considerate în defavorul altora. Pentru a nu mai continua 
această stare de lucruri, o mai mare unificare a învăţământului şi o ega- 
litate a numărului anilor de studii şi a numărului examenelor se impune. 
Studenţimea diferitelor Facultăţi şi Academii a cerut acest lucru ministe- 
relor în repeţite rânduri şi sperăm că vremea va nivela aceste neajunsuri. 
„Tot în ordinea acestor orientări pentru viitor, un vechiu deziderat al 
clujenilor este edificarea unei Case a studenţimii, care să fie sediul tu- 
turor societăţilor, locul de întâlnire al studenţimii şi de păstrare a tradi- 
țiilor. In 1925 preşedintele societăţii „Moldova Întregită“, di Nicolae 
Crâşmariu a convocat în acest scop pe toţi conducătorii asociaţiilor la 
centrul studenţesc. Dar, din lipsa de fonduri şi... de încredere în între- 


309 








prinderile studenţeşti îndată după mişcări, nu s'a putut realiza nimic. Cu 
aceeaş lipsă de rezultat s'a discutat ani dearândul construirea unui sa- 
nator studenţesc la Borsec. Viitorilor studenţi le dorim însufleţirea celor 
vechi şi mai multe posibilităţi pentru grabnica infăptuire a aspirațiilor 
din trecut. 

* * 

A % 

Viaţa Clujului e viaţa studenţească. O spun aceasta instituţiile uni- 
versitare de pe toate străzile, o spune marea de chipie roşii revărsată 
în întreg oraşul şi o confirmă lipsa de animaţie din timpul verii, când 
studenţimea părăseşte Clujul. ă E 

In fiecare toamnă odată cu anul şcolar şi munca intelectuală începe 
şi seria ceaiurilor de cunoştinţă, încep seratele şi balurile care adună 
toată studenţimea, stabilind o comunitate sufletească inexistentă în alte 
centre universitare. ş 

Primăvara se fac serbări câmpeneşti, maialuri, excursii prin pădurile 
Clujului, prin satele şi pe dealurile din împrejurimi. 

In Mai şi lunie, când activitatea şcolară se intensifică, parcurile şi 
grădinile botanice, împreună cu pădurile şi dealurile distracţiilor de peste 
an, oferă refugiu celor dedicați studiului. 

Atât tradiţia muncii cât şi a veseliei tinereşti şi a demnelor petreceri 


studenţeşti e pe drum bun. 
Cei ce vor scrie peste zeci de ani alte pagini de viaţă studenţească 


vor putea judeca mai obiectiv ce s'a făcut în aceşti zece ani şi vor aprecia 
după împrejurări rândurile pe care noi le încheiem. 


=02 


RĂSPUNSUL 


LA CÂRTIREA CAREA SAU DAT PERSONEI LUI 
PETRU MAIOR AUTORULUI ISTORIEI CEII 
PENTRU ÎNCEPUTUL ROMÂNILOR 
ÎN DACHIA 





LA BUDA 
ÎN CRĂIASCA TIPOGRAFIE A UNIVERSITATEI UNGARIEI 
1814 


313 








Introducere 


Răspunsul ce-l reproducem aici este scris,  dufă părerea mea, de 
Petru Maior. 

Convingerea aceasta o impune conţinutul broşurei, căreia i-am putea 
cită, paralel, texte din /storia fentru începutul Românilor şi din Istoria 
bisericei de Petru Maior; o impune şi stilul, în care apar forme ce se 
găsesc şi în alte scrieri de-ale lui. 

Petru Maior concentră: pe: atunci (1812— 1814) tot ce opoziţia contra 
episcopului I. Bob avea de zis, de răspândit. 

In cazul de faţă Petru Maior avea de apărat şi numele său, repu- 
taţia sa, contestată de tabăra adversă. De astă dată nu mai eră vorba de 
idei istorice sau de organizări ecclesiastice, ci de simburele temperamen- 
tului său, de egoismul autorului tulburat. Cazul de faţă completează, deci, 
chipul etic al istoricului nostru, arătându- ni-l cum reacţionă contra adver- 
sarilor săi. 

Broşura este un izvor biografic de mâna întâia Dacă ar fi mai lini- 
ştită, aş compara-o, ca valoare biografică, cu elegia lui Şincai despre 
sine însuşi, care a reprodus-o A. P. Ilarianu în biografia acestui istoric, 

Tinerii Centrului „P. Maior“, cari retipăresc broşura fac un bun 
serviciu istoriografiei „şcoalei latiniste“, în al cărei interior toţi suntem 
datori a încerca să pătrundem cu toate punctele de vedere ale criticei 
moderne, deci şi cu cel mai nou, care este. criteriul caracterologic. 

Pentru acest serviciu le mulţumesc şi eu, tinerilor. 


Cluj, 14. V. 1929. 
G. Bogdan-Duică 


P. S. Scopul retipărirei este istoric; deci Sau suprimat unele forme 
vechi greoaie; nu mai tipărim sea/e, ci see; veste, nu veaste; ş. a. 


314 








Răspunsul. 


la cârtirea carea sau dat asupra personei lui Petru Maior 
autorului istoriei ceii pentru începutul Românilor în Dachia. 


Cu arsă sete dorea toţi Românii împreună cu mine, ca să vadă vro 
istoriuţă şi in partea lor după atâtea hule dela cei streini asupra Româ: 
nilor vărsate. Înainte de un an se ispiti oare cât a stâmpăra această sete 
îndelungată protopop Petru Maior, crăiescul revizor a cărţilor la Buda, 
dând la lumină Istoria pentru începutul Românilor in Dachia. Ci, cum 
eşi zisa istorie de supt tipariu, nu întârzie a se da sârguită rugare la 
Înălţatul Palatin al Ungariei, ca numai de cât să oprească acea istorie a 
se vinde: care cerere de se vrea prinde întru acela chip precum s'au 
fost aşternut, rămânea strălucita aceia istorie la inceputul naşterei sale 
cu totul îngropată. şi Românii cei mai mulţi de nou întru vechea necu: 
noştinţă şi defăimare cufundaţi. Când arătata istorie în mai sus spusa 
primejdie se invăluia şi se lupta cu moartea, iată iarăşi un Român, poate 
ca cu aceasta să-şi facă şie nu ştiu ce veste nălucită, cu carea să mijlo- 
cească a-şi aşterne cale nădejdilor celor cugetate: care cu cât sânt mai 
fără de vreme, cu atâta s'au obicinuit a fi mai câlţoase şi născătoare de 
ocară cu înşelăciunea lor, dede o cârtire, fără de a-şi arăta numele, nu 
asupra istoriei, ci asupra personei autorului istoriei, ca de odată cu viaţa 
istoriei să se primejduiască şi născătoriul ei. Pre urmă adăunăzi se sculă 
învăţata Soţietate a Reţensenţilor din Viena, drept nu cu pâră, nice cu 
cârtire asupra personei autorului, ci asupra istoriei; însă nu ao îngropa, 
ci numai a dovedi, cum că unele dintru acele, ce cuprinde istoria aceasta 
în sânul său în partea Românilor, nu sânt adevărate. Această împrotivire, 
măcar că e ţintită spre micşorarea Românilor, totuşi iaste lăudată, şi 
pentru că e pornită dela bărbaţi cu multă învăţătură întrarmaţi, şi pentru 
că e născută a da prilej, ca mai incolo sau să se cerce, sau să se întă- 
rească adevărul. 

La această reţensie poate va da autorul istoriei animadversiile sale, 
fiind că el mai cu lesnire poate purta acea greutate decât altul. 

Mai sus spusa pâră şi cerere asupra vieți istoriei au luat sfârşit, 
dând Înălţatul Palatin voie a se vinde istoria, cu acea adăogată laudă, 
că istoria aceasta e cea dintâiu şi singura în lumea românească şi scoasă 


315 











din vechi şi vrednici de credinţă scriitori, carea cu folos se poate ceti, 
Aceste sânt cuvintele resoluţiei Înălţatului Palatin, din 10 Octombrie 1813, 
supt numărul 2039: „///a etiam ex consideratione venui exponendum 
relinqui polest, quod haec Flistoria ex antiquis et probatis ÎHistoricis de- 
sumpta unica în Valachica Lingua praeexistat, quae compromis per illos, 
qui solius Linguae Valachicae gnari sunt, cum utilitate legi gueat“. lară 
la cârtirea cea asupra persoanei autorului voiu să răspund eu. Însă nu 
atâta voiu răspunde la zisa cârtire, cât voiu povesti, de oară ce cu atâta 
slăbiciune iaste întocmită cât singură de sine se surupă ; totuşi voiu adauge 
însămnările mele. Aceasta încă se cuvine să arăt că eu numai o coală 
am amână din cârtirea aceia, adecă coala cea din tâiu, alta n'am căpătat, 
pentru aceia numai de cele ce sânt în coala aceasta pot să grăiesc. 

După alte nădituri, la faţa 4 zice cârtitoriul (Crricus), că pentru 
aceia au fost silit a întoarce pre românie şi a le da la tipariu cele doao 
cuvântări mainainte în limba latinească spre lauda Vlădichei*) făcute şi 
tipărite, ca să aibă „prilej a răspunde la cele ce s'au scris în Istoria Româ- 
„hilor acum eşită la Buda adăogate împrotiva Exselenţii Sale, fiind acelea 
„tocmai împrotiva celor ce s'au pomenit intru aceste cuvântări“. 

Putea cârtitoriul, şi fără a preface. în românie, cuvântările acele şi a 
le da la tipariu, să răspundă la cele ce sau scris în Istoria Românilor: 
de a cărora întoarcere pre românie cu atâta mai puţin era lipsă, că fap- 
tele cele bune ce le-au făcut vlădica, însuşi în limba românească şi le-au 
povestit pe larg in cărticica, care la anul 1808 o au împărţit tuturor preo- 
ților clirului său. Deci, în câtă vreme au prefăcut cârtitoriul cuvântările 
acele pre limba românească, mai bine, dacă îi slujeşte capul şi inima 
spre aceia, ar fi lucrat altă ceia pentru literatura românească ; că de multe 
au lipsă Români spre cultura sa. Ba, mi se pare, că nici autorului cuvân- 
tărei a doao n'au fost pretin prea bun cârtitoriul, prefăcându-o aceia pe 
românie de oarăce acolo aceste cuvinte se citesc: „Mare tărie a inimii 
„au arătat (Vlădica), şi şi inţălepciune, când se improtivea apărarea vătă- 
„mării scutelei preoțești cu ţinerea liniştii de obşte, aşa scuteala să o 
„apere s'au silit, cât totdeauna să poată rămânea nevătămată, socotind, că 
„ţiindu-să pacea, vătămările preoţilor şi a privileghiumurilor bisericeşti cu 
„vreme a se putea vindeca mai lesne, de cât prea tare lângă iuşuri rămâind“. 

Cu aceia, că îşi apără neştine cădința sa, carea după legile ţărei, 
după rânduialele împărăteşti i se cuvine, pe cale dreaptă, şi la judecă- 
toriile cele de împărăție rânduite, care tot de una sânt gata oricui, fie 
mirean, fie preot, a face dreptate, o apărare zisei, ca aceasta nici odată 


*) Bob_(Nota ed.) 


316 
PER RC O O ERE ARE 5 E RR E ORE E CCR OD CE E ERE EX RI FII a E 7 E IER RE N a 2 PE DEEA 





nu poate să se împrotivească liniştei de obşte; ba, paza legilor şi cer- 
carea dreptăţei pe cale dreaptă şi la cuviinţate judecătorii vârtos întăreşte 
liniştea de obşte. Să punem, pentru pildă: Pe un preot îl bate cineva 
pentru ce n'au vrut să cunune o păreche de oameni cu călcarea legilor; 
altui preot îi tunde şi sfânta barbă; pe celălalt preot, pentrucă după 
obiceiul besericei greceşti au mers la beserică noaptea a cânta canonul 
sfântului Andrei, îl bagă în temnița varmeghiei, unde se ţin făcătorii de 
rele, şi pentru mai mare batjocura legei, impreună cu preotul bagă în 
temniţă şi Triodul, în carele se cuprinde canonul sfântului Andrei, ş. c. 
precum un arhiereu, carele bagă samă de unele ca aceste, ar fi cel mai 
nevrednic şi adevărat năimit, nu păstoriu, aşa, de va căuta dreptate 
după datoria sa pentru unele. groaznice vătămări ca aceste; cine având 
o scântea de minte poate zice ori în ce vreme, că arhiereul cu aceia 
vatămă liniştea de obşte? De unde se cade a zice, că în cuvintele mai 
sus cetite, supt coperemântul liniştei de obşte se înţălege singură liniştea 
vlădichei, adecă n'au apărat pe preoţi pentrucă n'au vrut să-şi ia acea 
osteneală şi să se facă de scârbă cu acela, carele au vătămat pe preot 
şi dreptatea besericească, şi au mai voit acele batjocuri asupra preoţilor 
a le suferi, de cât liniştea inimei sale în ceva chip a o sminti: şi o slă- 
biciune negrăită ca aceasta se cheamă „mare tărie a inimii, şi şi inţelep- 
ciune“| Lăudând autorul cuvântărei aceia acea nesuferită într'un arhiereu 
slăbiciune, şi numind-o, încă mare tărie a inimii şi şi înţelepciune; de 
odată şi vestea vlădichei o au înegrit şi şie încă nu puţin şi-au stricat. 
Că, măcar că eu nu zic a fi acele adevărate despre vlădiea; totuş auto- 
rul cuvântărei cu lăudarea acelora, ca când ar. fi nişte fapte eroice, dede 
loc prepusului, cum că el, de ar ajunge cândva a fi vlădică, întru acela 
chip s'ar purta, adecă ar lăsa pe preoţi să fie batjocoriţi, pentru ca să 
nu-şi facă el cu cineva scârbă pentru preoţii săi. Deci, la o vreme ca 
acela lesne se pot sfii toţi preoţii a da pentru unul ca acela votum, ca 
să le fie vlădică. Bine am zis dară mai sus, că cârtitoriul nu e pretin 
adevărat autorului cuvântărilor acelora; pentrucă întorcându-le el pe ro- 
mânie, tuturor preoţilor au făcut cunoscute cele ce mai sus le-am grăit. 

La faţa 6 dojeneşte cârtitoriul pre cetitoriu, ca să nu se grăbească 
a ceti acele „cuvântări, ci cu amăruntul, ca să poţi, zice, afla şi aceia, 
„cât de cu mare greşală se vede a judeca iscusitul, şi almintrelea lumina- 
„tul istoric din Buda Petru Maior“. Iară la faţa 7 aşă scrie: „ca să cunoa- 
„scă mai bine şi aceia, că din patimă, adică socotindu-se pre sine, că nu 
„după învăţătura şi hărnicia sa au fost părtinit, şi aceasta să vadă unul 
„fieşte care, că o greşeşte, vom povesti şi despre aplicaţia istoricului, din 
„care şi aceia luminat să va vedea, că cu nedreptul să jeluiaşte a fi fost 
„silit să iasă din dieţeziş, precum prin cuvintele sale arată“. 


317 








Parturiunt monies, nascetur richculus mus. Mai nainte de toate se 
“cade să cetim cuvintele acele din istorie la faţa 204, ca să vedem oare 
află-se acele cuvinte, cu care, zice cârtitoriul, că Petru Maior arată, cum 
că au fost'silit să iasă din dieţeziş; că dintr'alt loc nu s'au putut cârtito- 
riului năluei aceasta, La zisul local istoriei, aşa scrie Petru Maior: „Aşij- 
„derea în veacul nostru năcăjiţi, înainte de vreme muriră în clirul unit 
„din Ardeal, Ştefan Salcean, desfătarea neamului omenesc, carele cauza 
„cea de căpetenie fu, ca loan Bobb din protopopiatul Murăşului să se 
„înalţă la vlădicia Făgăraşului; bărbatul Alexandru Fiscuti, vicariul Haţegu- 
„lui. Protopop Petru Ungur al Santăului; ba şi Mihail Timar, vicariul 
„Hațegului după Fiscuti, şi înainte de 'Țopa fără mângăiare se sfârşi. Unii 
„din cei mai harnici, părăsind clirul acela, eşiră din ţeară: dintră aceştea 
„iaste Simeon Bran preavrednic canonic la Oradia Mare. Unii îşi mai 
„trag încă sufletul acolo; dintră carii iaste Vasilie Nemeş, protopop al 
„ Tăşnadului. Alţii iscusiţi bărbaţi, săvârşind învăţăturile cele teologhiceşti, 
„nice 'nu voiră a priimi preoţeasca hirotonie; dintru aceştea e loan Budai. 
„consiliariul dela Liov“. Nu sânt aceia oculari pre lume, cu carii să poţi 
vedea ori aci, ori în toată istoria aceasta, carea eu nu odată o-am cetit, 
acele cuvinte, cu care, zice cârtitoriul, că Petru Maior arată cum că au 
fost silit să iasă din dieţeziş, nu se pot, ziseiu, cu nici un feliu de ocu- 
lari acele cuvinte, aici ceti, de cumva nu vei întrebuința ochii pizmătare- 
ţului, carii s'au obicinuit a vedea şi ce nu iaste. 

Ba, ştiut lucru iaste, carele nici cârtitoriului n'au putut fi necunoscut, 
cum Petru Maior înainte de a porni cătră Buda, după primita milostiva 
resoluţie: dela Înălţatul Împărat, după carea mult au asudat, până o au 
căpătat, ca mai mult să poată sluji neamului întru acea staţie, unde iaste 
până astăzi, au venit în Blaj, ca să ceară blagoslovenie dela vlădica de 
drum : cu care prilej chiar au arătat înaintea vlădichei, că el nici de pa- 
rohia sa cea dela Reghin, nice de protopopiatul său al Gurghiului nu se 
lasă: necum să se lase de dieţezul sau eparhia Făgăraşului, întru care 
e parohia, şi protopopiatul său; ba, şi din Buda aceiași au scris Vlădichei. 
Astăzi încă se mărturiseşte Petru Maior, că se ţine de diețezul Făgăra- 
șului, unde dela anul 1780, până la anul 1809, întru carele au pornit cătră 
Buda, acolo pe loc au slujit clirului acestuia, şi neamului românesc; şi 
pretutindinea ca protopop a dieţezului Făgăraşului de toţi iaste cunoscut. 
Că, măcar că şeade la Buda, totuşi, precum alţii, întru aceiaşi crăiască 
deregătorie fiind, se ţin de osebitele sale dieţezuri, aşa şi Petru Maior 
se ţine de dieţezul Făgăraşului. lacă cum îl arată pre dânsul schematis- 
mul şi cel dintru acest an tipărit în Buda: D. Petrus Major de Dursă- 
Szent-Mărton, Archi-Diaconus Gârgenyiensis Dioecesis Fogarasiensis, ad. 
Excel. Consilium Regium Locumltenentiale Hungaricum Librorum Valachi” 


318 








corum pro parle Graeco-Catholicorum Revizor, el ad Typographiam Reg. 
Universitatis Ilungaricae eorundem Librorum Iypi Corrector. Afară de 
toată îndoiala dară iaste pus, cum că zisa aceia: că Petru Maior au eşit 
din dieţezul Făgăraşului, iaste minciună, ca aceia, cât nici în coarnele bo- 
ilor celor de gule n'ar încăpea. Pe aceasta grămădeşte cârtitoriul zidu- 
irea sa cea de scar. Nu, ca să iasă din eparhia Făgăraşului, iarăşi zic, 
s'au dus Petru Maior la Buda, ci ca mai mu/f să poală lucra cu peana 
feniru neamul românesc, şi să facă cărți de care au lipsă Românii. Petru 
Maior, cum am zis, şi astăzi se ţine de clirul eparhiei Făgăraşului, acela 
cu inima şi cu fapta îl iubeşte. 

Cu aceiaşi cădinţă, cu care au scris cârtitoriul, că Petru Maior au 
eşit din diețesul Făgăraşului, ar putea să scrie oare carele, că şi aceia 
bărbaţi aleși, carii se află faţă în Ardeal, au eşit toţi dintru acela dieţes, 
ca el singur (de s'a putea face) să rămâe acolo cu nădejde. Ci Dumnezeu 
au blagoslovit dieţesul acela, şi ca să grăesc cu cuvintele lui Petru Maior: 
„Nici odată n'au fost beserica Românilor, necum e în veacul acesta cli- 
„rul uniţilor din Ardeal, îmbogăţită de bărbaţi învăţaţi“. Întru atâta mul- 
ţime de bărbaţi aleşi, cara de care mai vrednic, mi se pare neînţelepţie, 
a-şi rumpe capul oare care spre o nădejde besericească numai cu acea 
titulă, că el iaste nemeș. Unu ca acela de sar afla; i-aşi aduce aminte 
cuvintele lui Pavel apostol în cartea I cătră 'Timoteiu cap. 5, 200. 17: 
„Preoţii cei ce-şi ţin bine deregătoria, cu îndoită cinste să se cinstească'“. 
Nu zice, că preoţii, carii sânt născuţi nemeşi să se cinstească cu îndoită 
cinste, ci cei mai harnici şi mai vrednici. Drept aceia, pentru că oare- 
care iaste nemeş, şi ceialalţi ba, să nu socotească, că el iaste chiemat la 
vlădicie mai vârtos decât ceialalţi, dacă aceştea sânt mai vrednici. 

ŞI aceia, că Petru Maior s'ar socoti pre sine, că nu după hărnicia 
sa au fost părtinit, adecă la ceva treaptă mai mare înălțat, singur din 
sicriul nălucirilor sale o au scos cârtitoriul. Că suflet de om pe Petru 
Maior nu l-au auzit cândva despre aceasta jeluind, de oarăce el niciodată 
nau fost iubitoriu de stăpânire, ci pururea au căutat prilej, cum de cum 
să poată lucra mai mult spre creşterea cuceriei, spre cu/tura şi folosul 
neamului românesc. Din toate faptele lui se poate culege aceasta, precum 
din rodul lui se cunoaşte pomul cel bun. Pronia lui Dumnezeu au lucrat, 
ca să meargă Petru Maior la Buda spre folosul Românilor, precum oare 
când petrecerea lui Iosif: la Eghipet au fost prilej mântuirei fraţilor săi, 
şi a fiilor lor. 

După ce în loc de talpă au aşezat cârtitoriul minciuna cea mai sus 
spusă, aşa ziduiaşte pe talpa aceia la faţa 8. „Însă tocma a zice nu poate 
„cu temeiu aceasta, pentru că după stările împrejur a diețezuşului nostru 
„Nici cât de puţin au fost mai părăsit, şi mai nepărtinit de cât alţii ase- 


319 








„menea cu dumnealui, încă de nu mai văzut, şi mai bine dela Exelenţia 
„sa în osebite vremi aplicăluit“. 

Aceste cuvinte, de le vom socoti strins, după cum sânt scrise; vom 
afla, că nu atâta pe Petru Maior, precum pe Exselenţia sa il vatămă; 
pentru că înţelesul iaste, cum că vlădica pre toţi i-au părăsit, şi i-au ne- 
părtinit; şi Petru Maior n'au fost mai părăsit şi mai nepărtinit, ci în- 
tocma cu ceia alţi. 

La fața g se coboară cârtitoriul spre lucruri deosebite, zicând: „Ex- 
„selenţia sa l-au primit în clir, l-au hirotonit, l-au rânduit Reghinului 
„paroh, şi protopop peste doao eparhii, n care staţie macar că nechiver- 
„nisită cu plată statornică, totuş pentru starea locului foarte întocmită de 
„a se putea ajuta după hărnicia şi inţelepciunea sa au trăit ca nimenea 
„altul în diețeziş de cu odihnă şi strălucit“. 

*) Spre a pricepe vârtutea cuvântărei aceştiia, se cade întâiu a şti, 
„că Petru Maior mainainte de a se hirotoni preot învățase filosofia şi 
teologhia în cinci ani la Roma ;intorcându-se de acolo la Beciu, au mai 
zăbovit aci un an, în carele au învăţat pravila, ce se zice 7us canonicum. 
De acolo venind în Ardeal îndată fu rânduit profesor la loghică, metafi- 
zică şi la legile firei, întru care deregătorie patru ani cu atâta nevoinţă 
au petrecut, cât din shoala lui eşiti bărbaţi se feceră floarea românilor şi 
în clir şi în politie; astăzi încă trăesc bărbaţi de aceia, nu numai în Ar- 
deal, ci şi în ţeara ungurească, carii sânt spre osebită mângăiare bătrâ- 
nului Petru Maior, şi ei asemenea cărunţi. Afară de aceia ştiut lucru iaste, 
cât sporiu după darul lui Dumnezeu făcu el în partea sufletească cu în- 
văţătura şi hărniciia sa la Ibaşfalău şi la M. Vaşarheiu, ca să tac alte 
ale” lui în vremile acele făcute fapte bune. | 

După aceste toate fu Petru Maior hirotomit ipodiacon, diacon şi 
preot, precum şi rânduit protopop întru acele vremi, când şi de aceia se 
hirotonea preoţi, care nici a cefi nu ştia cum se cuvine, şi protopopii, de 
obşte grăind, cu aşa puţină invăţătură era, cât se afla unii, carii mai 
nu-şi ştia numele iscăli. Ce facere de bine dară aşa osebită, grăind după 
lucrurile omeneşti, s'au făcut lui Petru Maior, că fu hirotonit şi rânduit 
protopop? 

Ci se cade şi aceia a şti, că Petru Maior nu pentru aceia au fost 
rânduit paroh la Reghin, şi protopop, ca săi fie lui bine, ci fiind la Re- 
ghin şi ofiţiolatul, şi Tabla varmeghiei Turdei, după datina de atuncea, 
au fost lipsă de un bărbat ca dânsul acolo în loc: carele cât bine au 
prins acolo clirului din toată varmeghia Turdei şi la cele lalte doao var- 
meghii, ce atunci era impreunate cu varmeghia Turdei, întru acele vremi 


*) Aici începe autobiografia. (Nota ed.) 


320 








aspre, bine: ştie scaunul arhieresc; şi preoţii dintru acea parte a ţărei 
împreună cu toţi ceia lalţi mărturisesc. Purtarea lui cea bună şi /rează, 
hărnicia lui şi nevoinţa în toată ţeara l-au făcut vestit, măcar că nu au 
încunjurat ţeara a se comânda cu linguşiri ş. c. Că unele ca aceste fără 
virtute. adevărată, sânt pânză, de pâianjini. e i 

Ci se vedem starea Reghinului, carea întru atâta o laudă cârtitoriul, 
ca să arate din firea locului fericirea lui Petru Maior, la carea au fost 
rânduit; că alte ajutoriuri spre fericire, însuşi cârtitoriul mărturiseşte, că 
mau avut Petru Maior. Veniturile parohiei Reghinului, încă până a nu 
se face acolo dintru una: doao parohii, cu a epitrahilului cu tot, cu prile- 
jul conscripţiei parobhilor, prin bărbat din Blaj trimiș s'au aflat pe an 30 
florinţi. Cine nu crede, cerce la arhivul varmeghiei Turdei şi la a scau- 
nului vlădicesc din Blaj, că întru amândoao aşa va afla. Insă şi dintru 
acei, 30 florinţi, 10 era a cântăreţului, şi numai 20 a parohului, carii 
se căpăta pe rând, cam cu groşiţeie. = 

Dară zice cârtitoriul, că însuşi locul acela ajută a trăi bine. Cât 
ajută locul acela, fieşte care poate vedea .din,averea administratorului, 
carele slujeşte acum acolo şi parohiei, şi celor,doao protopiaturi; şi de-l 
vei întreba pre dânsul, cum au intrebat fiii ţiganului pe tată-său despre 
năravul albului, mai cu amăruntul îţi va povesti puterea locului aceluia. 
Slujba iaste grea la parohia aceia, fiind românii răsipiţi prin oraş, şi pre 
de lături de oraş; venitul, cum am arătat, nu departe de nemica. Şi se 
pare că cârtitoriul iaste de acela feliu de oameni, carii ori ce. văd scli- 
pind, cred că iaste aur. 2) Ai du 

Dară trăbue luat aminte după zisa cârtitoriului, că Petru Maior au 
fost rânduit la doao protopiaturi. Au nu e mare facere de. bine aceasta 
la un om? ii ăi 

La un strein, carele nu ştie trebile eparhiei episcopiei Făgăraşului, 
poate, că i s'a stârni o părere înaltă în minte despre aceasta; ci fiind că 
protopopii cei din eparhia aceia nu au nici un venit în veacul acesta din 
protopopiat, şi lucru au mult foarte,::mai: vârtos pre la margini, unde: sânt 
protopopiaturile cele mai sus lăudate; cine nu vede, -că cu cât se vor da 
unuia mai multe protopopiaturi a povăţui, cu atâta i se mai înmulţeşte 
osteneala, şi fericirea cea vremelnică îi' scade. Petru Maior au aflat pe 
marginile acele oamenii, de obşte grăind, mai numai cu numele creştini, 
nemica nu ştia, sau tocrăa puţin de 'ale creştinătăţei. El întâiu au început 
a-i învăţa acele. Prin toate satele au rânduit şi au întețit feciorii şi fe- 
tele, mici cu mari să meargă la diacu besericei a învăţa lucrurile cele 
creştineşti ; şi părinţilor: le-au poruncit, ca să facă pre fiii săi, cele ce au 
să le procitească a casă, în toate zilele, seara şi dimineaţa, în auzul tu- 


321 





turor celor din casă. Cu această mijlocire învăţară şi părinţii dela fiii 
săi, auzând adese ori; altmintrea nu era cu putinţă a dumeri pe bătrâni, 
ca să înveţe. Mergea Petru. Maior prin sate, unde adunând pruncii, făcea 
examen, pre cei ce ştia îi lăuda, pre ceia lalţi părinteşte ii dojenea, şi 
rânduia mijlocitori, ca să înveţe. Vara umbla pe câmpuri, prin păduri, 
unde ştia, că sânt adunaţi pruncii a paşte vitele, şi văzânduii, îi striga 
la dânsul, carii cunoscându-l, îndată alerga toţi acolo, şi el îi întreba de 
cele ce au învăţat, şi de nou îi mai învăţa, şi-i lumina, având osebită 
dulceaţă de a băilui cu pruncii, pentru carea tuturor era iubit. Atâta au 
fost aprins Petru Maior voia pruncilor spre învăţătură, cât pruncii uita- 
se jucăriile sale, ci când se întâlnea la uliţă, tot de învăţătură grăia, 
şi se întreba unul pe altul; fetele cele mari încă adunate la şezătoare a 
toarce, în loc de obicinuitele nebunii, despre învățătura lucrurilor celor 
sfinte povestea, şi se intreba, Atâta au fost întru întâiu prostia oameni- 
lor acelora în treaba învăţăturăi aceştia, cât unii, ca când ar fi venit o 
nevoie mare pe sat, aşa şi pănă la domnii locurilor au ajuns la plân: 
Soare asupra protopopului, ca să-i scutească de învăţătură. lară după a- 
ceia, văzând nu numai pre fiii săi, ci prin dânşii şi pre sine însuşi invă- 
ţaţi în cele trebuincioase, i-au ertat de păcate lui Petru Maior, şi părin- 
ților lui ce l-au făcut, Aşa s'au purtat Petru Maior cu învăţătura pre lo- 
- curile acele. 

Ferească Dumnezeu apoi să fi răbdat Petru Maior, la vrun preot, 
sau orice slujitoriu besericesc a se face dela oare carele vro nedreptate. 
In toate părțile priveghea şi apăra. Precum oare când  Israilitenii într'o 
mână ţinea sabia, ca să se apere de vrăjmaşi, cu alta lucra la beserecă 
în lerusalim, aşa Petru Maior într'o mână ţinea condeiul şi molitvelnicul, 
ca să slujească parohiei şi protopiatului, în ceia laltă, zicând aşa, sapa, 
ca să se hrănească; pentru că nici din parohie, nici din protopopiat 
nu-i vinea pânea cea de toate zilele. Aceasta au fost odihna lui Petru 
Maior la Reghin. De vreme ce dară cu toate aceste zice cârtitoriul, că 
Petru Maior au trăit la Reghin mai strălucit decât toţi ceia lalţi din 
clir, (şi drept iaste, că cu cinste au trăit) nu aşezarea dară a lui acob, 
ci singură hărnicia lui, cu carea şi airea asemenea ar fi trăit, iaste lău- 
dată şi prealăudată. Aceste de le vrea privi cârtitoriul cu ochiu curat, 
ar fi cruțat acea cârtire necoaptă. 

Mai încolo la faţa 9 aşa merge a grăi cârtitoriul despre Petru Ma- 
ior: „Apoi venind clirul cel tinăr din Liov acasă la Blaj, au fost chiemat 
„la profesoria canoanelor, carea măcar că era cu ceva ne îndămână îm- 
„preunată, după ce s'au fost obicinuit afară, au fost totuş o slujbă cinstită, 
„ŞI cu plată, că pentru hărnicia au fost chiemat la purtarea ei“, 

Dacă au fost profesoria canoanelor fără îndămână lui Petru Maior, 


21 


392 








şi dacă pentru hărnizia lui au fost chiemat la purtarea slujbei aceia; nici 
un bine dară nu s'au făcut lui Petru Maior, nici o părtinire, cu atât mai 
vârtos, că nu i s'au dat plată pe un an, fără doao sute de florinţi, cât i-au 
căutat să mai cheltuiască şi dintru al său, ce au fost dus cu sine la Blaj, 
spre purtarea slujbei aceia; ba la sfârşitul anului, au tras şi chirie dela 
dânsul, pentru că au şezut într'o chiliuţă, şi au umblat şi el la locul cel 
de obşte. 

A la faţa 10 zice cârtitoriul: „după aceia făcându-se la Haţeg vacanţie 
„prin moartea vicarășului Mihail Timar, s'au îmbiat cu vicărăşia, dar n'au 
„vrut să o primească, macar atunci vicărăşia întru acest dieţeziş au fost 
„mai cinstită staţie, şi cu plată mai chivernisită decât alte deregătorii“. 

Dintru aceste urmează, că Petru Maior nu iaste iubiteriu de stăpâ- 
nire, Nu voiu mai cu amăruntul despre aceasta a grăi, de vreme ce stările 
împrejur a lucrului acestuia nu au loc aci a se povesti. Dară cred eu, că 
de vrea fi îmbiat cârtitoriul cu acea deregătorie, el ar fi alergat cu mâni 
cu picioare la dânsa. 

La aceiaşi faţă zice cârtitoriul: „Mai incolo cu ajutoriu de bani ade- 
„Vărat pe istoricul nu ştim să-l fie ajutat Exelenţia sa, fiind că după mare 
„hărnicia sa întru acel loc îndămănatic Sau chivernisit nu numai foarte 
„omeneşte să trăiască, ci încă şi ceva capital în vremile când era bani de 
„argint au făcut, dar la cererea lui şi a parohianilor au ajutat bine la fă- - 
„cutul bisericii din Sas-Reghin, aşa dară n'au putut nici de cum să se 
„socotească pe sine a fi fost nepărtinit dela Exelenţia sa“. 

Eu nu ştiu din ce spălături de loghică iaste stoarsă această cuvântare, 

Pe Petru Maior Exelenţia sa cu bani nu l-au ajutat; Petru Maior 
are mare hărnicie, cât au făcut şi ceva capital singur după hărnicia sa; 
Exelenţia sa au ajutat bine la făcutul besericei din Sas-Reghin. Aşa dară 
n'au putut nici de cum Petru Maior să se socotească pe sine a fi fost 
nepărtinit. Mai atâta imbinare iaste întru această cuvântare, pre cât în 
ceia: Toiagul stă în ungheţ, aşa dară ploao! Şi cu atâta mai mare mirare 
mă cuprinde de această vorbă a cârtitoriului, că nimene nu poate mărtu- 
ri5i, să se fi tânguit cândva Petru Maior de acea nepărtinire. Singur rodul 
nălucirei cârtitoriului iaste această jeluire. Şi de vreme ce Petru Maior 
atâta au fost mulţămit cu statul său, cât nici vicărăşia cea cinstită şi bo- 
gată n'au vrut să primească, pentru carean'au îndrăznit vlădica nici cu 
canonicia să-l îmbie; pentru ce rogu-te s'ar fi socotit el a fi nepărtinit de 
vlădica ? 

Adevărat, că la făcutul besericei din Sas-Reghin, a căria temelie s'au 
pus cu banii unui om prost”) din Filpişu mic, au ajutat vlădica cu o mie 


*) Prost= ţăran ! (Nota ed.). 


323 








de florinţi. Dară ce îmbinare are aceia cu facerile de bine, care sau su- 
fulcat cârtitoriul a le arăta, că s'au făcut lui Petru Maior? 

Aceiaşi cuvântare despulpată aşa o mână cârtitoriul la faţa 11: „Doară 
„Că nu l-au adus Exselenţia sa lângă sine să-l înzestreze, ca pre prea C. 
„vicarăş Mihail Timar; nu ar fi primit să facă zioa şi noaptea slujba, care 
„Llăudaţii bărbaţi bucuroşi cu mare strădanie o au purtat, că şi mai lesne 
„e a lucra şi mai multe din voia sa, precum au făcut istoricul scriind pre- 
„diche şi istorii, de cât după poronca şi după voia altuia“. 

Dacă iaste Petru Maior atâta harnic, precum îl mărturiseşte cârtito- 
riul, şi au făcut prediche şi istorii, la facerea cărora nu ajunge zioa, ci 
multe zopfi fără dormilare e lipsă ase petrece, şi au lucrat cu condeiul în 
dar şi fără de plată, şi împreună Sau îngrijat şi a se hrăni; de unde poate 
visa cârtitoriul, că un bărbat aşa de iubitoriu de a lucra cu condeiul, de care 
feliu e lipsă lângă vlădica, s'ar fi ferit a priimi lucru cu plata acea mare, carea 
o pomeneşte cârtitoriul, de vreme ce pe lângă acea plată nu se prea ingrijea de 
a se hrăni, ci cu totul ar fi fost dat condeiului: zioa şi noaptea? Care 
numai pentru aceia le însemnaiu, ca să se vadă, cât iaste vorba cârtito- 
riului de răsuflată, deşeartă, şi vis băbesc, Ci dacă e mai lesne a lucra 
şi mai multe din voia sa, căce*) cârtitoriul, fiind poate mai mulţi ani în 
voia sa şi la parohie înzestrată şi la loc unde se află biblioteci, fără de 
care mai vârtos istorii nice de cum nu se pot lucra, căce ziseiu n'au făcut 
prediche şi istorii, şi alte cărţi nelinguşitoare spre folosul suiletelor şi spre 
cultura neamului, ca să se deosibească de aceia, carii sânt aşezaţi la lo- 
curi ca acele, unde abia îşi pot câştiga pânea cea de toate zilele, ne cum 
să le prisosească vreme a lucra ceva pentru binele de obşte, măcar că 
sânt bărbaţi plini de hărnicie, şi cu talanturi mari? 

Mai încolo merge cârtitoriul acoloşi a grăi zicând: „Sau doară s'au 
„ţinut nebăgat în samă, că nu l-au făcut în rădicatul de sine capztulum 
„canonic; fundăluirea capitulumului fiind a sa faptă cu bani după osebita 
„păstrarea şi cruţarea chieltuialelor adunaţi făcându-să, în alegerea per: 
„soanelor la aceasta deregătorie noao preavolnic au putut să fie, aşa cât 
„nici iu care nu S'au ales, au putut de ceva nedreptate făcută pe drept 
„a jelui“. 

i Adevărat nimene nu s'au putut cu drept ca acela jelui, cât să poată 
mişca proţes pentru lucru acesta. Pentru aceia acej bărbaţi vrednici, carii 
S'au jeluit, nemica n'au folosit, de cumva n'au păţit şi altceva. Iară de Petru 
Maior ştiu, că nice de cum nu s'au jeluit,ci au râs, după cuin îi iaste obiceiul în 
unele ca aceste, măcar că la toţi alţii au făcut sânge rău, ba şi cei streini 
Sau scăndălisit, când au auzit, că Petru Maior mau fost ales întră noii ca- 


*) == pentru ce ? (Nota ed.). 
21* 


324 





nonici*). Ci eu cred, că pronia cea dumnezăiască au rânduit aceasta, pen- 
tru ca Petru Maior, mergând la Buda, să lucre acele ce le lucrează acolo 
pentru neamul românesc, care, de vrea fi canonic în Biaj, cum sânt tre- 
burile aici, nici, odată poate nu le-ar fi făcut. | 

L.a faţa 12 zice cârtitoriul: „Şi precum Exselenţia. sa au fost iubi- 
„toriu de pace, şi toată ocârmuirea deregătoriei sale, cât s'au putut, mai 
„cu mare linişte o au făcut, au vrut să aleagă bărbaţi iarăşi carii lesne 
„să se unească cu cugetatul plan al său. Iară scriitorul istoric numai să-şi 
„aducă aminte, de muite ori în cugete nu să nărăvea cu Exelenţia sa, 
„că având istoricul cunoştinţă a rânduialelor vechi, care după statul şi obi- 
„ceaiul vremii trecute era întocmite, voind mai tare de acealea să seţie, 
„poruncile. de acum, care după obiceaiurile şi stările vremii împrejur de 
„acum să întocmea, nu aşea bucuros, şi nu fără ceva răspundere îndă- 
„răpt le primea, şi de multe ori răspunsul îl scria cu prea ascuţit con- 
„deiu”), şi câte odată vorbind deschidea gura prea tare care lucru a fi 
„adevărat nu numai scrisorile istoricului, care să află aici în arhivum, ci 
„ŞI aceastea, ce sânt scrisă în istorie despre Exselenţia sa foarte tare îl 
„întăresc“. 

De nu ar fi. zis cârtitoriul, că; scrisorile acele. a lui Petru Maior, 
despre care pomeneşte, se află în arhivum; eu vrea crede, că le-au cetit 
cârtitoriul. Dară ştiu, că acele se ţin în casa, unde doarme vlădica, unde 
le-am şi cetit odată cu întâmplare când mătura slujitoriul casa. Nice nu 
sânt acele de acela feliu, de aceia argument, şi cu acele dovediri, cât să 
se pue în arhiv a le ceti alţii, şi a se păstra, ca să le vadă cei viitori. 
Pentru aceia eu cred, că cârtitoriul grăiaşte numai din ceva auzite. Sau 
de le-au cetit; căce nu le dede afară, sau încai să fi arătat pe scurt, ce 
cuprind în sine, cu ce feliu de doveade sânt întocmite, ca să priceapă 
cetitoriul în ce chip Petru Maior le-au scris cu condeiu prea ascuţit, alt: 
mintrelea vorbele cârtitoriului, ori care înțălept întră bârfele le va nu- 
măra, şi va judeca, că cu cădință sânt scrise, şi adevăr prealămurit cu- 
prind în sânul său. 

Fie, cum va fi, aci atinge cârtitoriul adevărul păretelui celui din 
mijloc. Şi destulă scutire a nevinovăţiei lui Petru Maior iaste aceia, că 
el au stat pe lângă obiceiurile besericei cele vechi, şi mau suferit a se 
face înnoiri întru acele.*) Însă tot de una aceia au fost lăudaţi, carii au 
stat pe lângă părinteştile ale besericei rânduieli, şi n'au suferit, unul sau 
altul, după zburdarea sa, să facă innoiri, de vreme ce acest felu de în- 





*) La anul 1807. (Nota ed.) 
*) Se găsesc publicate în /sforia bisericei. (Nota ed.) 
*) Exact! (Nota ed.). 


325 








noiri e născut a pricinuit vrajbă, împărechiare în beserică, şi put a iubire 
de stăpânire, ca să tac celelalte. Nice nu e volnic nice unul, tocma şi 
episcop să fie, a face înnoiri în rânduialele besericeşti; ba, tocma de ar 
dobândi un înnoitoriu ca acela cu niscari încurcări ascunse întărire dela 
cea mai înnaltă a besericei putere; înca viind lucru la iveală, toate ar 
rămânea deşarte, şi însăşi puterea aceia, pricepând lucru din fir în păr, 
le-ar răsturna. Câte pilde avem de aceste, şi vechi, şi noao! 

Se cădea să arate cârtitoriul, care sânt obiceiurile şi stările a vremei 
de acum, după care se întocmea poruncile acele; că almintrelea poate 
avea cineva prepus, că n'au fost nici un obiceiu, ci singură s:/a înnoirei, 
și aceasta o au acoperit cu ţolul obiceiurilor şi a stărilor vremei împre: 
Jur cei de acum. 


Aşa de intemeiat ţâne cârtitoriul aci parte vlădichei, cât, puţin de va 
socoti neştine vorba lui, va pricepe, că pe vlădica il apasă foarte, fă- 
cându-l înnoitoriu în rânduialele besericei cele vechi, şi pe Petru Maior 
îl arată apărătoriu rânduialelor besericei celor vechi. Mâţa măcar cât o 
vei ascunde in sac, tot i se văd unghiile. Acest feliu de defăimare urzit 
de cârtitoriul, căci Petru Maior au ţinut parte rânduialelor besericei celor 
vechi, slujeşte spre osebită laudă lui Petru Maior; că întru apărarea a: 
cestui feliu de rânduieli, măcar cât de tare de va deschide cineva gura, 
nu se poate zice, că au deschis destul, nici că au prea ascuţit condeiul: 
atăta sântem datori a sta pe lângă rânduialele besericei cele vechi, spre 
depărtarea împărechierei şi a neunirei, carea mai curând nu se naşte de 
cât din strămutarea rânduialelor besericei celor vechi. lară cele ce au 
scris Petru Maior în istorie, le las, să le judece aceia, cărora sânt cu: 
noscute stările împrejur cele de acum în Ardeal. 


„Deci pentru acestea, zice cârtitoriul la faţa 14, şi poate şi pentru 
„alte pricini l-au lăsat, preavăzând din neprimirea vicărăşiei, că doară 
„nici canonicia ar fi primit, că aşea sânt unii întocmiţi, cât să se arate, 
„că trăesc numai după hărnicia sa, şi să nu fie nimenui datori, a mulţămi 
„nici facerile de bine, mai ales dela unii vreau a primi; ştiind Exelenţia 
„sa şi aceia, că cu sâla poţi lua deia altul, (ce stat adânc!) dară cu sâla 
„a da nu poţi nimănui, nu l-au îmbiat cu canonocia.“ 

Câte mestecă cârtitoriul! Pentru aceia vlădica n'au făcut pe Petru 
Maior canonic, că făcând însuşi cu banii săi capitulum, în voe i-au fost, 
şi dreptate au avut a alege pe cine va vrea, adecă necăutând la vred- 
nicie; că Petru Maior au ţinut parte rânduialelor besericei celor vechi: 
şi pentru aceia n'au fost nădejde să se unească el cu cugetatul plan, 
adecă al înnoirilor. Apoi socotind cârtitoriul, că aceste nu ar fi indestu- 
late pricini spre apărarea, carea o au urzit, adaose şi o vorbă largă, 


326 











pustie, zicând: „poate şi pentru alte pricini.“ După aceia sărind, arată, 
că vlădica s'au temut, că nu va priimi Petru Maior canonicia, pentrucă 
Petru Maior, după hărnicia sa, nici nu o ar fi priimit, ca să nu fie dato- 
riu a mulţămi. Mă mir, că nu au adaos şi aceia, ce fu zis înnaintea a 
mai mulţi, că pentru aceia n'au tăcut vlădica pe Petru Maior canonic, 
pentrucă nici Petru Maior, de ar fi fost vlădică, nu l-ar fi făcut pre cela 
Soni decât care vorbă alta mai proastă şi mai cu muşicie nu poate 
să fie. 


Eu nu zic alta, fără, dacă au trăit Petru Maior bine, în voia sa, şi 
mai strălucit, decât toţi ceialalţi din clir, şi atâta era mulţumit cu statul 
său, cât însuşi vlădica s'au temut, cum arată cârtitoriul, că nu va priimi 
canonicia, de-l va şi îmbia cu dânsa; nimene nu poate avea prepus, fără 
carele poartă minte ca cârtitoriul, că Petru Maior să se fi supărat, căci 
n'au fost ales canonic, precum nici nu l-au auzit nimene, ca să se fi je- 
luit: nefiindu-i nici firea a băga samă de unele ca aceste, ci rânduindu-i 
pronia dumnezăiască mijlociri a putea lucra pentru neamul românesc, 
preamulțumit s'au obicinuit a fi: Nu pizmuiaşte el acelora, carii se oste: 
nesc a-şi câştiga de acele lucruri, de care au a se lipsi cândva. Drept 
aceia, toată cuvântarea cârtitoriului rămâne pustie şi întră visurile cele 
băbeşti se cade a se socoti. 

Insă mai încolo la aceiaşi faţă încurcă cârtitoriul, zicând: „Ci macar 
„că-de sine mai tare îl doare, precum aceia din fire iaste, că precum 
„omul mai tare să iubeşte pre sine, aşa ori ce să impotriveşte fericirii 
„sale mai tare ori de cât a cui o sâmte, să vede totuşi dupăcum în 
„paghina 204 pomenind vreo câţva din clir, din carii unii sânt morţi, 
„alţii mai trăesc, soartea clirului a o văera, zicând (336): că nici odată 
„au fost atâţa bărbaţi învătaţi în clirul unit de cât acum, carii de ar fi 
„aiutaţi şi părtiniţi dela cei mai mari ai clirului, nu ar suspina, şi nu ar 
„Plânge publicul dimpreună cu aceiaşi vrednici bărbaţi, că inzădar au în- 
„văţat, şi împărăţia înzădar au vărsat pentru procopsirea lor atâtea chiel- 
„tuiale“, 

Necum alte lucruri să nu le grăiască cârtitoriul pe dos, ci nici cu- 
vintele lui Petru Maior din istorie nu vru a le ceti, cum sânt în istorie. 
Acolo aşa iaste scris: „Nici odată n'au fost beserica Românilor, precum 
„e în veacul acesta clirul Ungurilor din Ardeal, îmbogăţită de bărbaţi 
„învăţaţi: carii de ar fi părtiniţi de mai marii besericei lor şi ajutoraţi 
„întru cele de lipsă pentru pânea cea de toate zilele, şi aşezaţi şi povăţuiţi 
„unde şi cum se cuvine, nu ar plânge publicul, şi împreună aceiaşi vred:- 
„Nici bărbaţi, că înzădar împărăteasca Stăpânire cu dărnicie au vărsat 
„atâtea cheltuieli pre la universităţile, pre la academiile cele de departe, 


327 








„şi pre la shoalele cele de a casă, pentru ca să lumineze pre fiii Româ: 
„nilor, şi să-i deplineastă“. Eu de câte ori cetesc aceste cuvinte, nici 
odată nu pot să mă contenesc de lacrămi, privind la covârşita milă a 
împărăţii cea cătră Români arătată, şi văzând puţinul rod pentru ne'ntoc:- 
mirea lucrurilor: care dela singuri Românii atârnă. 

Şi despre legea firei cea pentru iubire nu bine grăiaşte cârtitoriul. 
Pentru că legea firei, carea şi Domnul Hs. o tâlcui, ne învaţă, ca pre 
toţi să-i iubim întocma ca înşine pre noi, nu pre noi mai tare decât pre 
alţii, măcar că rând iaste a ţinea întru iubire. Ba, nici puterea cuvintelor 
româneşti, cum văd, nu o pricepe cârtitoriul; că alta iaste impotriveşte, 
şi alta improtriveşte. Cârtitoriul întrebuinţează aci împorriveşte, în loc de 
împrotiveşte, precum şi pre airea intru acesta chip greşeşte. 

Mai incolo la această faţă zice cârtitoriul: „Mai marele clirului 
„Exselenţia sa iaste, şi adevărat, că de osebi pre aceia, carii cu râvna sa 
„după învățătura carea o avut ar fi putut lucra, şi izvodi cărţi în limba 
„românească, n'au putut ajuta, că aşea făcând, nu şi-ar fi putut dobândi, 
„Să-şi plinească cugetul.“ 

Tâlcul acesta nu fără de defăimarea vlădichei îl face cârtitoriul, nice 
fără vătămarea adevărului canonicesc. Că, de vreme ce întru eparhie sau 
dieţes, numai un arhiereu stăpânitoriu iaste, nu mai mulţi, așa dară mai 
marii besericei, sau a dieţesului, nu se poate tâlcui (?) de vlădica. Au 
nu se pricinuesc unele ca acele mai mult prin alţii: carii pre vlădica ca 
pre un om, ce se încrede lor, neştiindu-le inima şi vicleniile cele 
ascunse, pot să-l înșele ? Iară cu cele lalte, ce urmează, tocma micşorează 
pre vlădica cârtitoriul. Că ce cuget de a se implini iaste mai bun, mai 
cuviinţat, mai folositoriu şi în partea sufletului şi în partea trupului, decât 
a socoti a ajuta şi în tot chipul a părtini pre acei bărbaţi învăţaţi şi cu 
idee chiare, descurcate, răsfirate, carii au râvnă a scrie cărți de mântuirea 
sufletului, şi de cultură, ca să nu se îngroape în pământ, din lipsa mijlo- 
cirilor, acele mari talanturi, carii sânt în clirul unit din Ardeal? Şi o 
greşeală gramaticească nesuferită aflu în cuvintele cârtitoriului, unde zice: 
0 avut, puind pronumele, sau articulu nemărginit o în loc de vorba ajută: 
toare au, sau a. Acea măzăcie numai dela daica sa au supt-o cârtitoriul; 
că în cărţile româneşti nicăiri nu se află. 

Pre urmă aşa grăiaşte cârtitoriul la faţa 16: „Dară oare n'au părtinit 
„Şi mau ajutat soartea cliricilor învăţaţi (şi mai întâie de clirici au trebuit 
„să aibă grije) şi însuraţi, făcând fundaţii, pentru ca să se crească pruncii 
„intru învățături în shoalele cele latinești, în Cluj în seminarium z2, în 
„convictul nemeşilor , în Vaşarhei 6, între cării mai intâi se socotesc a 


328 











„preoţilor; acum ce se poate face unui părinte preot sau mirean mai mare 
„bine, decât a-l ajuta întru învățătura pruncilor săi, pre carii, pre cum le 
„sânt cel mai de mare preţ odor, aşacea maimare...“ Aci se sfârşeaşte 
coala cârtitoriului. 

Cu aeeastă voroavă cârtitoriul strâmtează facerea de bine a vlădichei, 
carele acea fundaţie necum pentru fiii preoţilor româneşti, dară nici pentru 
neamul românesc anume, ci pentru fiii tuturor neamurilor din Ardeal, 
pentru Unguri, pentru Saşi o au făcut. 

Cine va alătura această cârtire cu apărare în partea vlădichei făcută 
cu acea apărare, carea înainte de vro căţiva ani spre abaterea. pismei de 
cătră moşia vlădicească fu întocmită, lesne poate pricepe, că așa se lovesc 
amândoao la nestatornicia, slăbiciunea şi ticăirea doveadelor, cât pare că 
dintru acelaşi izvor fură izbucnite. Fusese Chyril Ţopa, vicariul Hațegului, 
osândit la scaonul vlădicesc aşa, cât de odată cu aceiaşi judecata fu şi 
din vicărăşie de tot lăpădat, şi şi de slujba preoțească până la nemărgi- 
nită vreme lipsit, cât poate, că mai pre uşor ar fi suferit săi se ia viața, 
de cât să pătimească această ruşinare. Ţopa sâmţindu-se cu această judecată 
îngreoiat, mută legea, adecă puse apelaţie cătră scaonul arhiepiscopesc al 
Strigonului în țeara ungurească, ca de nou acolo să i se judece pricina. 
Nu era scaonul vlădicesc se îngăduiască apelaţie lui Ţopa, fiind obiceiu, 
ca toate pricinile aci să ia sfârşit, şi judecata scaonului acestuia nimănui 
spre revizie să nu se arate. Şi drept, de când e scaonul vlădicesc din 
Blaj nu s'au pomenit vro judecată de aci să se trimită la scaonul arhi- 
episcopesc al Strigonului, nice întru acele vremi când patărul lezuvita ca 
teolog şi: auzitoriu causelor gheneral era în coastele vlădichei, pre carele 
vlădica Grigorie Maior l-au urnit din Blaj. Ci fiind ur. bărbat atâta ales, 
precum era Ţopa, aşa tare de odată osândit, venind poruncă mai de sus, 
fu silit scaonul vlădicesc, ca toată pricina lui Ţopa să se trimită spre 
judecare la scaonul arhiepiscopesc al Strigonului: cu care întâmplare se 
deschise largă cale apelaţiilor din Blaj cătră lăudatul scaon arhiepiscopesc. 
Deci pornind 'Ţopa cu pricina sa câtră Sâmbăta mare, ce se zice Tirnavia, 
unde iaste arhiepiscopescul scaon al Strigonului; iată se trimiseră din 
Blaj laudele vlădichei pe larg în Beciu la Novalista*) cel unguresc 
(Magyar Kurir), ca el să le vestească prin toată lumea ungurească, pre 
cum şi făcu. 

Ci, fiind că din laudele acele se culegea; că vlădica are mare bogăţie 
de bani foarte; şopti cineva, că cu acele laude s'au căşunat dominiului, 
sau moşiei vlădiceşti pismă, şi poate să urmeze în capetele unora cugete, 
cum că prea mult iaste pentru un vlădică românesc acea moşie, din carea 





*”) Gazetă, (Notă ed.) 











atâta sumă de bani se poate scoate. Drept aceia curând se trimse iarăşi 
din Blaj la zisul Novalista în Beciu apărare, cu carea să se abată acele 
cugete, că doară moşia vlădic&ască e în stat de a da atâta sumă de bani 
stătători: carea o şi vesti acea Novalistă supt numărul 40. Mult se sbate 
apărătoriul in toate părţile, ci la adecă pune acestea: „Uio/jăra a' mi 
J0bb, 0 Exc—ja îgen 16 gazda ; tehât nem kell esty îgen nagy Jovedelmii 
Piispâki Dominiumnabk kepzelni a' Balăsfalvi Domininot, mert ha 
fenyesebben akart volna ln, s t5bb ulazăsokat, kijărăsokat tett volna — — 
anuyi esatendok alatt Eânnyen elkălthette volna mint măsob.“ 


Adecă, după zisa apărătoriului; nimene nu trăbue să socotească de 
acolo, căci vlădica are bani mulţi, cum că moşia Blajului cea vlădicească 
aduce mare venituri, pentru că pricina aceștei sumă mare nu e moşia, ci 
că vlădica e gazdă bună foarte, Că de vrea voi vlădica a trăi mai stră- 
lucit, şi de vrea face drumuri mai multe, şi a eşi mai de multe ori din 
Bla); întru atâţa ani (vlădica acesta au trăit mai mulţi ani întru acea 
moşie vlădicească de cât toţi ceia lalţi mainainte de dânsul vlădici la 
olaltă socotiți) lesne ar fi putut chieltui şi el banii ca şi ceia lalţi vlădiţi, 
carii au fost înnaintea lui întru acea moşie vlădicească. 

Prin eşirea aceia şi prin drumu! fără îndoială: se înţelege eşirea la 
vizitația canonicească, cercetarea parohiilor, propoveduirea prin eparhie 
ş. c. De vreme ce dar nici cei mai din nainte vlădici rau trăit mai stră- 
lucit, ba incă unii în toată viaţa lor nice carne n'au mâncat, nice oao; ba 
unii şi de peşte s'au contenit, singur cu legumi trăind; numai întru aceia 
dară pune apărătoriul osebirea întră acesta vlădică, şi întră ceia lalţi mai 
denainte, că aceştea adese ori au eşit la vizitaţie canoniceasca prin ţeară, 
iară acesta nu; pentru aceia ceia,au cheltuit banii carii îi căpăta din moşia 
vlădicească, iară acesta au adunat sumă mare de bani. Cine nu vede, că 
cu o apărare ca aceasta s'au întunecat toate laudele cele mai nainte prin 
Novalista vestite, de vreme ce îl arată pre vlădica, că detoria ceia ce 
iaste de fiinţa arhieriei nu o au implinit, ci mai vârtos de a aduna bani 
s'au îngrijat: unde Hs, au rânduit pre apostoli vânători de oameni, nu vânători 
de bani. Nefericit e bătrânul acela, căruia acela feliu apărători i se întâmplă. 

Cu cât mai lesne, mai pre scurt şi mai cu cinstea vlădichei era, 
spre abaterea pismei dela inoşia vlădicească, fără de a amesteca vorbă: 
plinitu-şi-au vlădica detoria cea păstorească, sau ba, a răspunde adevă- 
rul, carele unul iaste, că ceialalţi n'au ţinut fără singură moşia cea vlă- 
dicească, din carea, după eftinătatea acelor vremi, une ori le părea bine 
să capete acele trei mii de florinţi pe an, în cât e dată moşia; iară vlă- 
dica acesta de mulţi ani, adeca tocma dela începutul vlădiciei sale, lângă 
moşia vlădicească ţine şi moşia călugărilor, carea aduce venit intocma ca 


330 











şi cea vlădicească, ba ţine şi moşia cliricilor cea dela Cut. Pentru moşia 
călugărilor aşa s'au aşezat dela împărăție, când era bani de argint şi de 
aur, nu de hârtie, ca să dea vlădica pe an câte patru mii de florini nem- 
ţeşti pe an, întru aceiaşi vreme au priimit şi moşia cliricilor. Urmând în- 
delungata scumpete, carea până astăzi ţine a tuturor lucrurilor, din moşia 
vlădicească împreună şi dintru a călugărilor se căpăta pe an mai sus de 
70 de mii florinţi nemţeşti, dintră carii jumătate era din moşia călugărilor, 
pentru carea se plătea pe an patru mii de florinţi in băncute. Preste 30 
de mii dară din moşia călugărilor rămânea în punga vlădicească pe an. 
Asemene era lucru şi cu moşia cliricilor. Aceasta e pricina cea adevărată, 
căci au putut aduna vlădica atâţa bani în anii vlădiciei sale, şi dintru 
aceşti bani s'au făcut fundaţiile acele. 

“În care vreme fiind toate scumpe foarte: bucate, lemne, vin, haine 
ş. c. nu e îndoială, că pe lângă suma aceia, ce se plătea in băncute, 
călugării, şi cliricii, cumpărând toate în bani, /ungă foame au trăbuit să 
tragă, şi să umble goli. De vrea fi moşiile acele pre mâna călugărilor şi 
a cliricilor, ca în zilele altor vlădici, nu ar fi rămas atâţa bani stătători 
din veniturile lor, pentru că nici călugării nici cliricii nu ar fi dus atâta 
foame, şi nu ar fi umblat goli, şi aşa s'ar fi chieltuit banii, ca şi în vre- 
mile altor vlădici. Dintru, aceste, bine, socotite, urmează, că măcar că vlă- 
dica au adunat sumă de bani atâta, cât sau mirat ţeara; totuşi nimene 
nu poate pismui moşia vlădicească ca când prea mult venit ar aduce 
pentru un vlădic românesc. Că venitul cel singur din moşia vlădicească, 
cum au însemnat apărătoriul, şi vlădica acesta. lesne lar fi chieltuit intru 
atâţa ani, ca ceialalţi vlădici. 

lată, dacă se spune adevărul limpede, cum iase apărarea de aşoară 
şi cu cinste. lară apărătoriul încurcând ideile, nice pisma dela moşia 
vlădicească nu o abătu îndestul, şi pe vlădica încă il necinsti. Asemenea 
şi cârtitoriul, neluând lucrul pre firul său, şi mestecând multe, mai multă 
cinste vrea arăta spre vlădica, de ar fi tăcut mulcum, şi cu tăcerea şi el 
rămânea filosof. Eu drept mă mir, cum nu i-au fost greață cârtitoriului 
a se arăta cu foaia aceia la Cluj, şi a dobândi această întărire: Să se 
tipărească, Cluj 20 Aprihe 1313, losif Martonfi, prezeş ţensurii. 


202 


331 








CUPRINSUL 


Prefață . . . - - 

Cuvântarea Regelui pendibaud la Celei "Stidențeze Cluj ; 

Cuvântarea S. S. Patriarhului Miron la congresul studențesc dela Constanța 
din 1894 . : 

Nicolae Iorga: Datoria studenţizaii artele . 

Iuliu Maniu: Către studenţimea clujană 

Emil Haţieganu: Amintiri din trecut 

Nicolae Ivan : Icoane din trecut . . 

Octavian Goga: Dela „Petru Maior“ de dinte . ; : 
Alex. Vaida Voevod: Un epizod a din viaţa iieisibajlor So. „Petru 
Maior“ din Budapesta . . . . Die die e fe az a 

Ion Agârbiceanu : In, sat i 
Nicolae Drăganu: Preocupări la pici it "Maior 
Alex. Ciura: La 15 Martie 
Zaharia Bârsan: Veneţia . 
Onisifor Ghibu : Casa studenţilor clujene 
Sebastian Stanca: Un an de criză 
Ion Lupaş: 1918 : 
X Victor Stanciu : Rolul Societăţii Spate Maior“ S 
Emil 'Ţeposu: Din trecutul Societăţii Academice „Petru Maior“ 


Valeriu Moldovan: Amintiri si să A 
Elie Dăianu: Studenţii din Cluj inainte, de Tiitite 
YVasile Goldiş : Indrumări de ur ai . . 


Iuliu Haţieganu : Asistenţa studenților în "Universitate . 
I. C. Cătuneanu: Faptă rodnică 


Teodor Murășanu: Fum de jertfă . . : 

Victor Onişor : Amintiri dela Societatea de lectia: „Petru Maior“ îcapriigie aa. 
“Liviu Rebreanu: Invăţătorul .. . . 

Vasile Stoica: O şedinţă a Societăţii Petru Maior“ în Darniţa 

Constantin Stanca: Amintiri din anii de student . . . . . e 


Dumitru Antal: Societatea „Petru Maior“ în ultimul ei an de îiieţietară la 
Budapesta , SA cae ata 
Emil Dandea: Mişcările studenţeşti din iati 1018. ge e e e TR e e su 


Pag. 


VII 
XI 


15 
17 
22 
24 
37 
31 
34 
_ 37 
4 
46 
49 
52 
55 
56 
58 
62 
65 
70/ 
75 
77 


81 
85 


J 


= 





332 








Ion IL. Moţa: Spasmul și concluzia lui . 

Societatea Academică „Petru Maior“ 

Societatea Studenţilor în Drept 

Societatea Studenţilor în Filozofie şi Lităre 

Societatea Studenţilor în Medicină 

Societatea Studenţilor în Farmacie 

Societatea Studenţilor în Ştiinţe . 

Societatea Studenţilor în Agricultură . , . eri 


Asociaţia Studenţilor Academiei de Inalte Studii Coimereiale şi i Iaăuatiiale R 


Societatea Academică „Credinţa Ortodoxă“ a Studenţilor în Teologie 
Cercul Cultural „Alba Tuliat 3 : 
Cercul Studenţilor Universitari „Valea Arieșului“ 
Cercul Academic Bănăţean . 

Cercul Studenţilor din Ţara Barsei : 
Cercul Cultural „Câmpia şi Mureşul Superior“ . 

Cercul cultural „Câmpia Transilvaniei“ 

Cercul Studenţilor Someşeni „George Coşbuc“ 
Societatea naţional:culturală „Crisana“ 

Cercul Studenţilor Făgărăşeni i 

Cercul Studenţilor Universitari Hunedoreni A 

Clubul Academic Român Maramureşan . 

Societatea Studențească „Moldova Intregită“ . 

Cercul Studenţesc Oltean . . . . . 

Societatea culturală „Sălăgeana“ . . Se, 


“ Societatea culturală „Junimea Sătmăreană“ lată, ot 


Cercul Regional al Studenţilor Universitari din Sebeş -— Alba 

Cercul Studenţilor Universitari Sibieni . 

Societatea Academică „Someşana“ 

Cercul cultural „Valea Târnavelor“ 

Zece ani de viaţă studenţească la Cluj . . 
Răspunsul la cârtirea carea s'au dat asupra personei lui Bettii Malo. 


202 











TIPĂRITU-S'AU 
ACESTE PAGINI PRIN SÂRGUINŢA ȘI CU 
INGRIJIREA STUDENȚILOR: 


LIVIU GOMBOȘ, TRAIAN MARCU, „, 
GHERASIM PINTEA, 
OCTAVIAN POPA Și OCTAVIAN STANCA 
AJUTAŢI DE 
VIRGIL FULICEA ȘI IULIU MĂRUȘCA, 


IN ANUL DELA NAȘTEREA DOMNULUI 
AL MCMXXIX-LEA 
ȘI DELA UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR 
AL X-LEA