Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1926_0042_0048

MARIUS BUNESCU  PâAiLZr Li: BUDACIII 


In acesi număr: GIB, 1. MIHA ESCU, VIGTOR EFTIMIU, VASILE SAVEL, ION PILLAT, DRAGOŞ PROTOPOPESCU, SANDU 
TELEAJEN, VIRGINIA GHEORGHIU, ARTUR ENAŞESCU, A. RANGAVIS, 6. G. COSTIN, FE. ADERCA, SYLVAIN LEVI, 
ION BAILA, RUD, A. ENAPP, GEORGE DIACU și N. N, PONITZA. 


An XLII, No. 48. 


28 Noembrie 1926. Lei 5. 


UNIVERSUL LITERAR 





FRAGMENT 


In amintirea fostei noastre poveşti, frumos de dureroasă, 

Inchin acest pahar—gândindu-l—ca dnp'o cină copioasă : 

[n cnilioara mea de e, obsesiunea ta, îmi pare 

Reminiscențe amăgirii rămasă goluri de pahare. 

„Te văd cu ochi-mi prinşi de ceaţă, lipit de geam ea un strigoi, 
Sehiţând daşertăciunea.. umbra neînțelesului din noi. 
Imperaiiv !.. te scurgi prin geamuri şi“n inimă-mi năvală dai!.. 
Te miri cto regăseşti tot goală 1. cam mai păstrat un putregai!., 
Ce vrei !... te-am aşteptat atâta... şi în adâncul omenese 

Sau s 5 atâtea vise ude, cam inceput să putrezese. 

Și tn nai mai venit! sirăină de ţi-aş fi fost ai fi venit... 

Dar gândurile mele sumbre te născocese la infinit ; 

Te am și nu te am aproape, Suut vrednică de milă î,. ştiu! 

Sunt jucăria unei umbre, sunt umbra unui joc pustiu, 
Sinzurutate ?,, nesimţire ?. pământ ucis! copil învins ?.. 

In mine toată lumea moare, încet... înăbuşit... prelins... 

De-uş povesti acum banalul prin care zilnic am trecut 

Şi toate nopțile, din clipa din care nu ne-am mai văzut, 

Ar îurnien din nou în mine — în ce-a rămas nevătămat— 
Aceleasi chiunri, furioase de a le fi redeştepiat, 

Si nu mai vreau !.. destul !.., ajunge !.. cu ce-am plătit mai pot spuna, 
Mai pot ridiidui uitarea !... mai pot trăi 1... mai pot visa !., 

Visa î., ar Ti să dorm mui bine, să curm tristeți, păreri de rău, 
Să uit că ticră milă—viaţa !.. ma zămislit şin trupul tău. 


VIRGINIA GHEORGHIU 


Primăvară 


Din tren, în zori, văd cerul ca o avă 
Prea limpede eu scoica lunii'n fund. 
Plopi nalți la luminişuri dau săncapă: 
Iscoade suut şi zările pătrund. 

































Spre Răsărit ard coifuri parcă pară 
De uur viu, lungi suliți se aprind... 
s-acuma gloata umbrei o să piară — 
ii tainici areurile“şi prind, - 





Dar meri şi peri şi pruni de pe coline 
Răspund şi ci, trăgând cu praf de flori, 
Sin băzăit de gloanțe de albine, 
Destăşură un lanţ de trăgători, 


Podgoria“i toată nouri de şrapnele 
Incremenitetn aer de Prier. 

De raze fugărite, rândunele 

În escadrile văsleţite pier. 


E soarele biruitor. Cireşii 
Au ridicat, învinşi, steag alb în vânt. 
Livezile îşi numără plăeşii, 
Un cuc diilcază pacea pe pământ... 


Lamiuă proiutindeni! Primăvară 
Şi verde yroaspăt za un suflet non 





Si mieii albi ca merii albi din fară 
Şi pacen gânduri vechi și“n. grâul nou. 


Şi sus, pe zarca vremii, ca o dungă 
De mări aibastre cu selipiri de nea, 
Vucegii uecinutiţi pe când se-alungă 
Şi tren şi yrimăveri şi viaţa mea. 


April 1926. ION PILLAT 





UNIVERSUL LITERAR 


Asemănarea 


Restaurantul, berăria şi cofetăria „La 
Trandafir“, domina întreaga piaţă a târ. 
gului cu firma imensă în culori strigă- 
toare ; un trandafir alb (floare) ce se 
închega din spuma deasă a unui. țap cu 
bere , iar toată această alegorie cra în- 
cadrată în cuadrupla încolăcitură a unei 
perechi de trandafiri (cârnaţi) de pore, 
roşii, cteţi şi cu dese puncte albe. 

Cei cinci franemasoni, cum îi numea 
tot târgul sorbeau din ţoiurile lungi de 
juică sau din „princesele“ de bere şi ca 
de obicei, cu sgomotoasă veselie, comen- 
tau „piața“ din ziua aceia. (Se înţelegea 
prin piață locul de plimbare al orăşeni- 
lor Duminica, după sfârșitul slujbei, două 
ceasuri, după ce se ridicau tarăbile aba- 
giilor și ştergarele vânzătoarelor de zar- 
zavaturi, — mai lămurit lumea ce se 
plimba agale de colo, până colo, ioale: 
tele cele noui ale cocoanelor, grupurile 
în care se strângeau după cum „criticile“ 
din cursul săptiimânei trecute le împin- 
sese spre una suu alta din cele câteva 
tabere ale orășelului). 

Mesele celelalte priveau cu rece re 
zervă spre frunemasoni ; îi ştiau puşi pe 
pricină și hotăriţi să nu dea îndărăt pen- 
tru nimic în lume ; apoi crau toţi tineri, 
cu stare şi cu şcoală. cu ocupațiuni şt 
profesii de greutate în treliile jocului. 
li lăsau deci în plata Domnului, cu apu- 
căturile şi cu bătăile lor de joc, care un- 
ueori făceau înconjurul oraşului, specu- 
late cu stăruință şi metodă pentru par- 
tea lor convenabilă, de taberile intere- 
sate. De alifel grupul incepuse să se des- 
trame : l.umgeauu se insurasc, iar Măla- 
escu cra gata, gata să-l urmeze. Mai ră- 
mânean Smărăndache, şeful, cum îi spu- 
neau ei — limba cea ma: afurisită nu 
numai din orășel, dur din tot ținutul — 
şi cei doi mânii, ultimii admiși în grup, 

Doamoa Lungeanu nu „ieşise“ încă, 
dar Lungeanu îşi  prevenise amicii că 
îndată ce se va ivi în gura pieţei îi va 
părăsi. 

— Ce să-i faci moncher, obligaţii... 
mă rog, am intrat în jug... avis lui Mă- 
lăescu, până mai e vreme 

TDheocamdată, însă puterea obişnuințe: 
ȘI ținea țintuit lângă tovarăşii beţiilor 
trecute şi a celor mui nesărate glume. 

Cocoanele soseau rânduri, rânduri 
dinspre biserică. Soții le lăsau întâi să se 
plimbe în voie, în largul pieței; le prr- 
veau de departe legănându-se două câte 
două sau mai multe, întorcândn-se una 
spre alta, cu toată jumătatea de sus a 
trupului, în mişcări încete, fără a se 
privi totuşi, căci privirea le aluneca ne- 
curmat spre Trandafir”. 

Pe umnă le făceau semn sau porneau 
să le cheme; altele mai îndrăznețe ve- 
niau dela sine, călcând voinicește și chi- 
cutind totuşi de-atâta îndrăzneală. 

Se aşezau sgomotoase în jurul meselor 
și ustau cu poftă de  Tantal  deslăn- 
țauit, mititeii zemoşi, această mare plă- 
cere hebdomaderă, rezervată zilnic doar 
bărbaţilor. Pişcate de amăreala acidu- 
lată a berei, fălcuţele fine trosneau ac- 
tive sub presiunea tocăturei ; mâncările 
deacasă cu complicaţii şi dichis în com- 
poziţie, ca pentru sfânta zi de Damini- 
că, erau uitate astfel, de dragul acestor 
resturi de carne, trecute prin maşină şi 
frământate în bicarbonat, căci toate de- 
vorau fără milă, ca împinse de-un avânt 
de răsbunare, moinitonrea invenţie bir- 
tăscască ce le lua bărbaţii din minţi şi-r 
trimetea acasă, la masă, târziu şi insen- 
sibili la felurile domestice. 

Soarele îşi ridicase capul de după case 
și pentru a feri clienţii de ochii lui scor- 
monitori, de vară, un slujitor cu cămaşe 



































murdară, cu piept gol şi păros, învârtea 
boscorodind ceva, manivela din perete 
pentru a desfăşura lungile perdele ră- 
coritoare. Picoli mărunți cu  stropitori 
juguiate la vârf, descriau opturi de apă 
printre rândurile de mese sau pe margi- 
nea estradei de ciment. 


In grupul francmasonilor se  făcnse 
tăcere. Smarandache, urma să povestească 
un caz foarte curios... dragă Misule, mai 
ales tu să asculţi să vezi ce interesant... 

„„Pe la Găești. cum spun. se urcă în 
iren. cine crezi ?... cine crezi ?... cine 
crezi ?... (îi ia el la rând, pe fiecare din 
ascultători). 

Franecmasonii aşteptau. iminunându-se 
dinainte. căci Smarandache găsea tot- 
«dleauna câte ceva neobișnuit de poves- 
iii şi ştia să înfățişeze lucrurile întrun 
chip cu totul aparte decât ccillalți : 

—. Madam“ Imngeanu.... 

Mânjii căscară gurile: Lungcanu dn- 
pă ce privi mirat în jurn-i, crezând un 
moment că soția lui a aprut pe ncastep- 
tate. strânse tare buzele și tuturor li se 
păru că and un scârțâit de măsele. 

-- Să nam parte să mă mişc, de-aici... 
Madam“ Tungeanu în persoană... 

— Se vede că nn eşti în toate min- 
țile... De când am luat-o, nevastă-mea nu 
sa miscat de lângă minc.., 

-- Par'că spune cineva altfel ?... îl Ii- 
nişti Smarandache. 

—- Hm, asta-i telepatie curată, făcu u- 
nul din cei tineri. 

— Ascultaţi, să vedeţi. 











Asa... Am cre- 






„nt întâi că sunt prada unui vis... vre-un 
fenomen de telepatie. vorba  mânzului 
ăstuia. Doamna Lungcanu în persoană, 


ce mui tra, vura... Domnule, n'am mai 
văzut asa asemănare! Mă rog nici un 
milimetru diferență la înălțime. na, niei 
o santimă diferență la celelalte... cum 
mă vedeţi și vă văd... De fiznră nu mat 





vorbesc : aachese. ochii cărbune, nasul 
ăla care iremură de... de. să mă. 
să-mi... ce mai la deal la vale... Si mă 





rog. eu care ştiam. care-mi dădeam 
bine scama, că nu putea fi madam* Duu- 
poanu... eu însumi eram complect îsbit 
de această nemaivăzută asemănare... 
Nu-i nici o supărare. dragă Mișule.., 


— Ce supărare, ar putea fi, rosti unul 
din ascultătari 

Lungeanu cântări o clipă, încă neștiind 
ce atitudine ar trebui să ia. La urmă so 
coti că arătând necaz, ar întărâta mai 
mult pe guraliv. Deci, găsi mai nimerit, 
deşi cam târziu, să se pornească pe-un 
râs sdravăn, din toată inima. 

— Bată-te să te bată, da'cine vorbeşte 
de supărare măi dragă — şi ochii lui se 
întoarseră nervosi şi înfricaţi spre îm» 
hucătura drnmului, care vine dinspre bi- 
serică, Până acum, povestirea lui Sma- 
randache. nu avusese nimic, prav sau o- 
fensator într'ânsa. Cine știe însă ce-ar: 
fi putut urma. aşa că ochii lui se porniră 
să alunece mai la fiecare moment, spe- 
rioşi. spre locul aparitiei salvatoare, lu- 
cind cindat și nestabil, ca două flacări 
de Îumânări. pe care un dnh glumeț le 
<nflă în râs. Asta nu-l îmniedică însă. 
să adaoge şi dânsul, cu suficient curaj: 

—  Ascmănări dăştia isbitoare. se în- 
tâmplă adesea. Mi stau întâmplat și mie. 
Doar vam povestit, cum odată, la Bu- 
cureşti, la terasă. mă duceam cu braiele 














întinse. spre unu, detam crezut că e 
frati-men Ton... 4 
Smarandache. încurajat de această 


cenfirmare şi din ce în ce mai animat 
de amintire o mă în piept înainte: 

— 'Toemai ! Tocmai la fel! Să vedeţi 
lucru dracului. Mă _ spovedese la voi ca 
la niste duhovnici. Dar să le luăm toate 
la vând, după fir. Cum spun, domnişoara 
sau doamna... în sfârsit I.unecanca No 
2. mă îerți că-i zice astfel... pentru că 
mi-a. ascuns numele până... până la urmă 
şi nici azi nu-l stiu cu toate că... dar 
mai bine la rând; sc aşează lângă mine, 
adică în faţa mea... tentația, vezi dum- 
neata sau ceasnl răn... mă re se întâm- 
plase ca vis-A-vis de me să fie un loc 
gol... Fatşi cere voie... Măi, si glasul ne- 
vesti-tii... ceva nemaipomenit ! Şi se a- 
sează : miscările nevesti-tii. sta aruncat 
drept în fundul canapelei înainte ca 
ă ajungă acolo. și-n si înerncieat pi- 





si 
cioarele unul peste altul... exact ca..., 
— De unde şiii tu că nevastă-mea îsi 
încrucişează picioarele înainte de a se 
aseza pe scaun... Spun drept că n'am 
mai auzit niciodată să-şi încrucişeze ci- 
neva picioarele înaint 
— Cum, tu nui băgut de seamă? se 








MAURICE UTRILLO: Piaţa 


„Ravignan“ 








MAURICE UTRILLO : Stradă în Stains 


minuncază Smarandache. vtr urata, că 
luugeunu rămâne nimit cu desăvârşire, 
-- Iaidea, nu mai face pe... râde cl, spre 








a-i veni în ajutor, încât Lungeanu se 
simle nevoit să râdă la rându-i, sprea 
nu mai da — Doamne păzeşte ! — loe la 


ce bănueli.... 
Ascultaţi şi nu mai întresupeți, fă- 
cu Smarandache, nerăbeiător., Cum şiiţi 
pe la Găeşti se cam întunecă... Se asca- 
ză și mă loveşte cu piciorul... foarte ner- 
voasiă. identice. 

— Smaramlache, obraznia să nu fi 

Dragă Misule, cu tiue nu 

poate spune amul o anecalotă... Tu ştii 
că nevastă-ta are piziorul foarte mobil 
[ste sau nu adevărat că alunci când stă 
Me SCAUN SUL numai picior peste picior 
si «ă necontenit dinu Visioiul «dedeasupra, 


cine ştie 




















mai 











lie că e dreptul. fie e stângul... Doam- 
ue păzeste, cu nu vreau să fac glume 





i vă arăt îshr- 





stupide, arm vrut drumu 








toavea asc ca fizice vorbesc... 
Adei iun observat, înter- 
veni unul din mâuji 
— Ce-ai obor măi, nt 
nache 7... Ce te amesteci une. 
Ajunge. tăie seu Misu. spre a 








curma «telinițiv o disenţie atât de îimpo- 
sibilă — şi începu să bată inervat în ma. 
cu vereheta plata, înioreându-se 
plictisit spre locul pe urle vea să a 
«oz tt 








pară Î.ungeanu. 
Se lăsă braze tăcere opacă în nr) 
mesei atât de vesele până adineaori. o 


tăcere în mijlocul căreia sgoimotul de a- 
lături și de pretutindeni. cădea 
colții de piutră în apă aslăncă. 

Tungeanu nu avea astâmpăr pe scaun: 
si mânta lui renăsen snontan. crescând 
dela sine shucnită şi fără chip de oprire. 

— Asta-i iC pusiane veîncepa cu vo- 
cea înecată. Să mi se spun mie cum îsi 
line picioartle nevastă-mea,. en. în 
faţă domnule. 
aci înghit: nnul după altul şi «din 
siragul de cuviule neplăcule. pe 
care lălăzuita apă a nccazului îi le a- 
vunea în cumpăna graiului, la adresa 
fostilor tovarăsi de glume și răutăți. 

— De geaha te superi, interveni Sma- 
ramtache cu zâmbet şiret, căci își păstra 
line sângele reve E votha de-o femee 
una de pc drumuri, care în afară de-o asc- 
imănare întâmplătoare si curioasă, nare 
nimic comun cu nevastă-ta.., La simplu 
fenomen des ca sii zi aşa coincide ţ 





erei ca 



























reu, 























fenomenele du- 





i mă slăbeşti cu 
mitale... 

— Dracul meu, «lacă 
jur îti. pe envâniul 
avea altă... impresia. 
jelegi... 





-ai Îi văzut-o... îti 
INC Tu puteti 
până la urmă, îu- 


le conjur pe 
dacă mat 


Smarandache, ie ro 
prietenia noastră. un cuvânt 
scoţi. 











marandache, spuse și unul din 
mânie continuă povestirea fără să fuci 
aceste apropieri... cum să zic, aceste com- 
parații-., 

Pentru că e să compleciiim noi cu 
imaginaţia ? răeni Mişu scos de tot din 
sărite. 





Pe la mesele vecine se îscă miscare, 
Misu își înuhiti din nou restul mânici, 


i găsi acum drum, doar prin ochii 
prinşi cu care-și fulgera prictonii... Bătu 
nervos în masă. Plata dobitocule! stri- 
să cu atâta pulere la chelnir, că acesta 
cu greu se puiut dumiri apei. unde tre- 
buc să poarie comenzile cu cure venise, 


ce 














— Gata coane Misule! astontați si 
d. a, lcacă... usigură cl împiicinitor, des- 
cărecându-şi pieptul de orâmduiali geo- 





metrică în care aşezase paharele, fianfu- 
riile si tacâmurile. Dar când se de spo- 
voră cu. totul. o sbughi hoţeste 
usa prăvăliei. strigând cât îl lua gura: 
„Numaidecât roane Misule! i închee 
asigurările cu nn Vince” decisiv, pe 
care-l aruncă meselor dinăuntru. 

Misu care-l uruiărea cu ochii înecaţi de 
ohidă si indienare cra gata să se ia 
după cl ca să-l aducă doar cu un puna la 
respectul datorit clienlilor vechi si stator- 
nici — surprinse pe cel mai tânăr dimjre 




















mânii. făcând semne lui Smărănduche. 
Părea căci spune cu mâna şi car ochiul:—— 
Tusă-l dracu: să plece, ne povesteşti pe 





urmă în tiluă... 
ângcle repede al lui Misu dădu atunci 
de toi în clocot. 
— Ce tot îi faci semuce mă ncisprăsi,.. 
Dar toti ishucniră în râs 
== Cliar ce 
Misule. încuri 
vandache să-L lin 
vyând să s 
Inchizându-i-se porliia 
cazul lui I.mnecanu crescu 
tar înăuntru. Privi îndurerat în largul 
vietei. Si melancolia maidanulri îmcene 
si rău pavat. împrejmuit de case Lătrâne, 
cu cerdacuri sirâmbe și cu păreijii Doiţi 
strigătoe de Fără gust. îi crânreni si mai 








esti caraghios de tot, mă 
viliima oară Smu- 
Acum lu oi fi 







isbuenirei. ne- 
mai chinui- 











NI FISC LITERAR 


mult durerea. 
un stol 


De pe coperisul primăriei. 
enorm se cioți, căzu ca un nor 
negru si greu ci fâlt gomoios pe de- 
zolauta vrivelişte. Mai mult mie mai puiu 
suporta Lungeanu, Era gata să se ridice 
ă lacă singur plati la cassă. Dar când 
îsi întosese capul sunprinse pe ecilalți 
sptonându-i miscările, cu coada ochiulu 
hrând seama spre strada pe unmte avea să 
«pară macdium Lungeanu stiu lăsându-se, 
vădit phictisiţi pe speteuza scaunubui, ca 
să privească înăuntru, ducă vine Saar nu 
uhelucrul, 

Misu le cerea atât de Limiede curiosi- 






































tablei si neasiinpărul în hi vai sa 
sedea. lupă plecare, xârându-zi vuntrele e 
anoste în cura cu dinți incgriii, de tutun 
a lui Smarandiehe. Cu oclii sgăiți vor 
shi cu toții vorbele imberilulni istuia 








de „prieten. a cărui satisfactie nu stă. în 
aventura propriu zisă, ce va f avut-o. câi 
în plăcerea perversă «le a Pi anvat impre- 
sia. până la normă, canalia. — că puriene- 
1 semăna lu confuzie cu soția ce- 
lui mai bin 
lar mecrescuf tiu. cărora de-abia le-a 
dat tuleele, Fără îndoială că un moment 
măcar mau să vadă tabloul îndepărtat cn 
var contur ale analogie. ce dimpotrivă tot 
timput nu va «făinii în mintea lor albeeva 
decât model) viu. pe care-l întâlnesc 
ziinie, femeia în carne sin oase pe cure 
a urmăresc desi de multă vreme, cn 
pasul. cu arch cu sânul dealungul 
străzilor, în cuprinsul odăilo» cunoscute 
si de ci asa de bine si chiar in intima 
toaletă a noptei, 
Ilai odată cheie. steiză deastădată 
Smarandache. cu acer plictisit si acru, 
lar strigătul Ini se înfize în sufletul Ini 
Misu, ca un asenlis cn cârlige, Cu cât se 
strădiue să-i scoată adevăratul sens. dn 
minica bănncloică, cu ulâț înjelesul ini 
sfâsie si distramă. 

Dar_ehelnevul se apropie. 

„= Gata roane Misule, 

Tăcere. 

— Gata Ceuta 

- De ce nui venii când teza strigat? 
ară ao Tiumevann si ochii se bul 
bucă  înfrivosşător lo chelniăr. 

Coune Misule, nu mai mă [ineţi... mu 
vedeți că nam timpu. 

— Maide mars? inbecilule,., 

prost să mă supăre de ră 
mai pleci. 
"ădiă consteruare se zugrăveale brusc 
pe fețele nerăludtălorilor = aceiaşi Tumină 
de înțelegere ocoleste masa. Frângându-se 
slintriun ochi spre altul. ea pe hâriie un 
potizon cu laturi meegale. 

Smarandache înecpe să bată toba pe 
tăblia de meta? a nuesci si Flueră un acer 
fără noimă. Ceilalţi cască sau îşi întore 
cu ostentatie fețele spre mesele vecine, 
Doamna Vungeunu ! strigă Smaranduehe 
vu îsbuenire de brief rău resimti. 
te-o. a apărut! Poţi să le duci dragă Mi. 
sute. lasă că arapjitn aci cu coisima Ha, 

—. Tască nimerește ca și sinzurii acasă. 

Misu si-a ficul tute socotelile va pe 
ue el deastăstată pe Suuramlache să pe 
vesţeas In Tata ii desieur, acela mut 

































































esli prea 
pumsul tău... nu 













































vi permile prea mult. Pe nemă povestea 
Ii păr rău ude suiărarea În de 
acunra : sii chiar un înceut 


înpurpirându-i 
tari. u fasi stu. sta făent de : 

De aceia se simi nevoi să îsbucnea 
că intrun hohot fos si exagerai, privine 
duri i pe toţi întocmai ca si cum el i-ar Î 


usap obrajii, 








chiar ati crezut cu ot dinadim 
sul ră mom vecăjit? a potriveste cl. 
Tu te uilă la ci cumaan rămas Teasă dr 
zii mei. nu surnteți vot în stare să mă nel 
căjiți pe sine Mai Sinsciulache, 2 
îniinte,. 








EDS 


147 Ehab 





POR- 





MARGARETA  COSSACEANU ; 





VRILEUI, D-ALE C. DIAMANDI 
alon dAutomme 
— Ce să zic? P 
„— Povesteşte,, cun a mers mai de 


parte. Pi , A 
Sua randache dădu plictisit din umeri: 
- - Am povestit, asta a lost totu. 





Mişu sc încrunlă iarăşi; dur tot are 
puterea să râdă cau multă desinvoltară.,. 
= Bine, biue! făcu el ia eziudu-și 


greu privirea şi dibuind zadarn.c o Lună 
«le posnus. 

Bine, bine, dur hai să vedem cun 
ti „pus Coarne 
i cu mai multi poltă, pliu 
și “iute ului ia pe. Liccure 
în purie, parcă să insufle fiecăruia nepă- 












save și ingăiduința lu 

— Da nu ţi-am pus dragă nici un cor 

- = Bine, bine, fireste. dar mă rogi. 
Spune scume, cunt ţi-a cedat... 

— Voarte bine, cum celeazi ou feo 
Met, 

Mala... va să zică tot ţi-a ceduli, hei, a- 


lunci povesteşte-ne mă omule 





— Ce să-ţi povestesc Migule ? la lasă- 
mă în pacea dragă, 
— 4 hai măi Smarandache, ce aul 


miimuţărețile ustea.., Poltim, spune mai 
departe unu uram supărat de loc. nu 








mai că ţi-am atras atenţia... că nu, căi eu, 
că, da, e o margine. peste cure, 
— la lasă-mă cu margine tale  Mi- 


sule, uite ţi-a trecut nevasta Spre Casă 
poate vreu femeca să faceţi o vizită. 
poate vrea să-i dui o bere... 

— Nu prea ține sii bea beri, te-asigut,. 
în ovi ce caz are oroare, de cârciuma 
astu unde mi-am pierdut atâța vreti, 
(apăsând) de pomană... 

— Păi tocmai. du-te şi vezi-ţ, de trea- 
ba ta... ce vrei... noi continuăm să ne pier- 
den vremea... tu ai alte obligaţii... 

— Va să zică nn vrei să ne pove 

— Doamne, Mişule.... dar ce e cu tine... 
du-te nenişorule acasă, că lc-uşteapii 

— Ca să le povesteşt. ăstora pe utmil 

Dar lasă-mă Mişule, pentru numrte 
lui Dumnezeu... 

- Păi vezi că eşti porc, 

Si îndată ce pronunță acest cuvâni, va 
la unu semnal, Misu se ridică atât de re: 
pede, că toţi ceilalți paire se simliră o- 
hligaţi să-l iinite cu acelaşi repeziciune, 
lar masa, în acelaşi moment se puse să 
oscileze între ci, ca sguduită de spirite. 
Când Mişu își recăpălă puterea ochilor 
orbită o clipă de perdeaua grea ce-i că- 
zuse pe conștiință, văzu pe fiecare din 
cei patru cu palaurul în mână, apucat 
alravăn «dle loartii, întocmai ca şi dânzul, 
































gata să arunce; iar în juru-le, 
sele celelalie, toută lumea În picioare 
minc înirehătoare, guri crăpate de râs, 
cun fuţa unei nontăţi neaşteptate şi cu 
totul plăcute, câte-va mutre  antipatice 
soptindu-şi misterios la ureche. 

Işi duse mânu la ochi, ca acel deştepta! 
dlinirun son hipnotic şi fără să zi 
sorhă, la fet de zipăcit, porni şovătior, 
Cu prisivile în pământ, cu mersul nesi- 
pur, vu vedea pe întinderea maidanului 
decât. intumecatele  lighioane  înaripate, 
plimbându-se de cole, până cola, cu umn- 
blet grațios, cu muestoase  înelinări din 
capul sur, o înirereve bizură de coeho- 
tării iresti, subliniate de croncănituri 
inclulcite, de parcă tot neamul cioroese 
si-ar fi dat ăn în piaţa târgului să 
serbeze minunea sozrelui văratec, întrun 
straniu bal îndoliat, 

Pasul nesigur ul lui Mişu, strică buna 
dispoziţie a unui grup destul de  sgoimnu- 
tos: aspre şi răgugite trompete  didură 
ulurma şi deodată, întrun imens fâltâiţ 
cu mesfârşiie ţipete de groază, legiuura 
cea neagră, îşi luă shorul spre ciudat 
îmyondobitul acoperiş al înaltei şi greomei 
primii 4 

Lusă odată cu panica aceasta, co-v i 
cuse involuntar, i se păru cin  urină-i, 
sul pe care -l lăsa aproape stins, pru- 
dente de astădată aripi, se întinde, sa 
shate, din ce în ce mai temeinic, mai 
vioi, întocmai ca uriașul sbor al... ciori- 
lor, Se întoarse brusc şi sc simţi capabu 
le orice ; văzu însă că toate mesele s'au 
liniştit şi lumea îşi vedea tihnită de mi- 
titei şi bere. Pusese întradevăr a părere. 
Doar la masi părăsită, cei patru  tova- 
răşi, cap în cap, rânjesc ca potăile pe 
pradă. 

Porni înapoi. Mergea încet, apăsat, ho- 
tocit Drent spre măsu netrebnicilor. Și 
[ări să audă vocea femeiască din armă 
cure-l striga necurmat dela o vreme, 

Când se opri, stâl» groaznic de răzhu- 
nare dinaintea mesei infame, frunenuse- 
unii se ridicară toți ca la un sean şi-şi 
Ncouseră pălăriile ceremonios. Bătaia asia 
de joc, chiar că intrecea orice margine i 
Și el tocmai era gata să se năpusicască 
intiun acces de nehiinie, cu braţele, «n 



















































pumnii, cu pieptul, când vocea din sirmă 
ii isbi suslârşit urechia ? 
— Da „dragă, nu umnai auzi de lo, 





mă faci să alerg după tine, 

Ira doamna L.ungeanu, care după 
ceastă introducere, cin. înţepată, dei 
trăgăudlu-și sufletul şi înainte ca M 
să se desmeticească, îşi exprimă dorinţa 
să ia o beve lu musa franemasonilor. 

— Mă primiţi cred ? îşi făcu dânsa loc 
grațios pe scaunul oferit de atâtea n 
Și arătând spre bărbatu-său : Credeţi 
vi lu luat de tot ? lată vi-l aduc înapoi; 
însă cu condiția să mă primiţi şi ne mine 
in ccreul d-voastră despre care bărbatu- 
meu mi-a spus cii e o adevăratii mafie 
cleveti l-aţi speriat 
taţi... pe mine vă ro 
























să mă iniţiaţi 
trebue să fie nespus de interesant... 


GIB. I, MIHAESCU 





la me- 


Pandurul 


După A. RANGAVIS 


Ce neagră-i noaptea peste munți? 
Cum cade nea mereu ! 

Din ascunziş de brazi cărunți, 
Pandur ursuz, cu ochii cruuţi, 
Se sue“n sus cu greu. 


Cu dreapta, cl a apucat 
ia fulger, ca si zeul. 

îm munţi, el arc un palat; 
În munţii lui e împărat: 
El uu cunoaşte greul. 


Imspăimântați fug toţi tiranii 
De urma-i lucitoare, 

Panduxu*si darmă toți dusmanii, 
Stic-a-şi trăi cu cinste anii 

Şi tot cu cinste moare, 





„Necinstea lumea cârmueste 

„Si soarta cea nedreaptă, 
„Necinstea -—-- averi îngrămădeşte. 
„in raunți, Virtutea se fereste 
„Si“ darn rându-și aşteaptă, 





ce vân 





„Sănt negustori — şi-s mulţi ! — 
„Enpoarele ea turme, 

„Râzând de fară rând pe rând, 
„La noi doar flinte-auzi cântând 
„Prin locuri fără urme, 


„Te du ca să săruţi vestmântul 
„Acelui ce-asupreşte ! 

„La noi, în munţi, găsese mormântul 
„Piranii toți şi-apoi pământul 

„Bogal ce mai rodeşte ! 


„In jos, pe văi, cu toţi se'nchină 
„Acelor ce*mpilează, 

La noi, în munți, vremea-i senină, 
. vesnie soare și lumină, 

„lar spada-i veșnic trează, 


P 








„Dr ce plângi, mamă ? Plec de-acum, 
„Mi binecuvintează, 

„Tot neamul să-l ridic în drum, 
„Din dusmani să nu las nici scrum 


„Şi fii mereu vitează ! 





„Nu plângeţi, ochi ce vă iubesc, 
„Frânturi de cer sub frunte! 
„De-al vostru plâns mă chinnese, 
„La munte liber viefuesce 

„Și liber mor la munte !** 





Adânc cutremur pe pământ : 

Sa slobozit o flintă. 

Un nor pe soarele cel sfânt; 

In loc de îlori, vezi un mormânt: 
Panduru-a fost drept ţintă, 


Pandurii stau Gescoperit 
nchină cuntrisiure 

i jalnic cânt au glăsuit: 
„Pandurul liber a trăit 
„Sin libertate moare : 








G. G. COSTIN 


20 Martie, 1921, 





Seara a treisprezecea 


Am cunoscut odată un om care avea 
treisprezece copiii ş. toți erau deparie 
de dânsul 

Trăia liniştit şi nu ducea 
îl socoteau cei care îl apropiaseră, 
cindu-l ; aceiaşi faţă, aceiaşi îmb 
minte, același mers măsurat, aceiaşi var: 
bă care nu eşia din făgaşul vroit. Părea 
un automat care la anumite ceasuri ple- 
ca de acasă, sc întorcea la amiază, mân- 
ca, dormcă şi apoi pleca iar ca să nu se 
înapoeze decât scara să cineze şi să o- 
dihnească noaptea. 
lui de unde nu eșca decât în dimineaţă 
următoare. 

Cina, şi după cină se închidea în iatacul 
lui de unde nu iezia decât in dimineața 
următoare, 

De mulţi ani ducea viaţa aceasta, ca o 
nă, și mici cea mai perfecționată 
i nu sac fi putut lua la întrecere 
cu “dânsul şi nu sar fi putut împotrivi 
timpului care macină și oameni şi Ju 
ceruri. 








griji, așa 
Î- 











multe 





ipra casei lui se abătuseră 
dureri şi bucurii, ek însă părea că nu 
se împărtășește nici din unele, nici din 
altele, păi străiu «le toute şi supărat 
nu-l vedeai niciodată, 

Pe rând copiii au părăsit cuibul, el în- 
să parcă nu ştia şi astfel într'o bună zi 
sa trezit mai singur ca totdeauna ca un 
pustnic în înciiperca caselor, bătrâne 
şi ele. 

Atunci şi-a schimbat iatacul lui, a în- 
cuiat uşile la odăi şi cheile le-a pus înt6 
veche ludă «le fier şi sa mutat într'o o- 
oda retrasă unde hotărise să-şi petrea 
că zilele ce i-au mai rilase 

Curând in odăile zăvorite colbul se aș- 
tevnu peste porurele taată mobita diu 
alte timpuri; ca pânză cenușie șe întin- 
sese peste toate, acoperindu- -le. Carii au 
prins să roadă, sfredelind în lemnul îm- 
Virânit şi lictacul Lor părea 0 muzică 
de ornice inchipnite, Soarecii, după ce 
au isprăvit în ronţăitul lor o veche ar- 
hivă ce nu mai putea folosi, şi-au mutat 
şi ci locul. Păianjenii îşi ţeseau 
lor fină pe păreţi ş, moliile măciuau stii 
ruitor covoare, perne, saltele şi tot ceia- 
ce le sta în rule, neadormitul ochi al 
morţii plimbându-se peste toate. 

Omul se schimbase acum întro umbră 
şi un mormânt părea odaia lui. lercastra 
nu o deschidea niciodată, nici iarna, nici 
vara şi în urma pasului lui uşa o închi- 
dea cu îngrijire. Un miros de mucegut 
răzbiu din iatacul lui şi «dacă rareori e; 
neva îl surprindea cu ușa  nezăvorită, 
mult nu zăbovia, căci nimeni afară de 
«lânsul nu putea îrăi în mormântul i 
cela viu. 

Cunteu se schimbase şi ca, Iarba ereș- 
tea în voe, se usca de arşița sourelui și 
înverzca iar după ploae. Pomii din liva- 
dă, unii sau uscat şi au căzut la pămâm, 
pe alţii i-a umplut omida si moarica în 
pândea lu fiecare clipă, dar cl nu vedcu 
nimic. Zăvoria porţile şi nimeni nu mai 
venea la dânsul. Ura lumea, o dispre- 
pia sau era sătul de eu ca unul ce vă- 
zuse multe, cine şti 

Serisori primea arareori şi atunci le 
ținea zile întregi nedesfăcuie, ca şi cun 
nimic uu avea să-i mai axlauge vieţii slo- 
ca venită din depărtare, până ce întro 
noapte le deschidea, sfărmându-le taina. 
După ce își aseza ochelarii pe nas, înce- 
pea să citease 

Ce timpuri îndepărtate răscoleau rân- 
durile negre şi câte aduceri aminte cer- 
şiau viață. Altă lume se depăna în lun 
na ochilor, alţi oameni, alte peisagii, al- 
tul era şi ul parcă. Amintirile care îl în- 
duioşaseră la început sfârşeau prin a-l 





































































tulbura şi într'un iârziu îşi da scama câ 
vorbeşte singur, blestema viaţa şi se 
culea în cele din urmă. Somnul nu-? 
prindea și lumina zilei îl găsia mai îs- 
toxvit decât în ajun, şi nimeni nar fi 
ştiut dacă se întristase sau nu; dacă su- 
ferise sau dacă gânduri de altădată i-au 
tovturat şi sufletul şi trupul. 

rziu, într'o seară, a auzit bătăi la 
lui, le-a ascultat şi n'a răspuns. 

A doua sea, la același cvas, bătăile 
sau repetat, el însă n'a răspuns şi na 
deschis ușa nici de lata aceasta şi încă 
nouii scri la rând, toate sau petrecut ca 
întâia, a doua si a treia seară. 

A treisprezecea seară, omul nostru n'a 
mai putut aștepta. Impins de cineva ne- 
văzut sa apropiat de ușă, descuie şi lă- 
sânl-o deschi îucercă să vadă oaspe- 
tele care de atâta vreme, îl cerceta în fie- 





















VASILE SAVEL 





care seară. Nu „m pe uimeni, nu auzi 
nici un sgomot. simţi doar actul rece, 
mai rece ca oricând şi un fior îi străbă- 
tu trupul uscăţiv. Inchise uşa şi se în- 
toarse în iatac, şi nu mică-i În mirare 
văzăna ireisprezece păsări albe la rând 
:pe speteaza patului. Fiecare se înălța în 
sbor şi se făcea nevăzută apoi. 

In locul lor, în acelaşi loc stăteau c- 
cum treisprezece pasări negre, care pri: 
veau întrebătoare parcă, 

In iatacul lui era rece, rece de gliaţă, 
tot aerul rece năvălia în iatac, cutremiu- 
rând omul care în tremur privia şi nu 
înțelegea nimic din toate câte se petre- 
ceau în jurul lui. Ostenit ca «lupă cel 
mai lung drum care-i al vieţii fiecăruia, 
căzu în nesimţire în vechiul lu: fotoliu. 

Târziu când sa deştepiat şi-a adus a- 
minte de toate, can vis le velea şi vi- 
sul îi arăia o pasăre de noapte cu ock. 
ce străluceau aşa cum străluceşte dia- 
mantul în cărbuue. dintro dată îşi re- 
văzu viaţa lui toa din vremea  de- 
păr altă a copilăriei fără nici o grijă : se 
tânăr plin de planuri şi ambi 
când plecase în cucerirea lunii ; şi după 
aceasta îi apărură  deziluziile, planuri 
neisbutite, înfrângeri suferite din care 
niișteau noui speranțe, avânturi şi în- 
săși forța vieţii care te mână mereu în- 
nainte. 

Și în iaiacul lui în care aerul proaspăt 

























UNIVERSUL LITERAR 


Din Cytera 


Tu astăzi, vii din fericita fară, 

A dragostei de veci şi-a primăverei ! 
Imhălsămate mări te legănară, 

Şi blânzi zefiri, îţi fură corăbierii, 


Asupra-ţi, îngeraşi, s'abat în stoluri, 
Zmulgând cununi, din crânguri şi poene; 
„Pe unde treci, pier ale vieţii goluri, 

Şi creşte-un zvon de corzi eoliene, 


Atraşi la viaţă de puteri divine, 

In juru-ți muguri se deseh'a spre slavă; 
Ce duh senin, te 'mpinse către mine, 
Purtând uşor, legănătoarea navă ? 





O umbră, mă strecor sub ochii tăi! 
Sunt călătorul trist şi “ntârziat, 
lar, paşii mici, pe 'tunecate căi 
Brăzdând pustiul, pururea, sabat. 


Tu, porți în faţă, rumenele zori, 

Un colţ de cer, aduci au al tău pas, 
Eu, cel mai singur dintre călători, 
Pe drumul vieţei, tree fără popas! 


Eu, fericirii, nam voit să-i fur, 
De cât în zbor, ingură clipită, 
Şi-adesea ori fişina de azur, 

Imi pare sus, o flamură cernită ! 





Nu-ţi cer iubirea ta. nici dezmierdări ! 
Incovoiat sub jugul sorții grele, 

Sunt valul care iunecă pe mări, 

O clipă, sub lumina unei stele, 


Cum valul din adâncuri sue, greu 
Sajungă*n drum, cereasca scânteere, 
Azi, urc, pe-aripa sufletului meu, 
Ca să te-ajung, o chip din alte sfere, 





Asupra mea, o clipi te-apleci ; ; 

Privirea ta de facări, mă pătrunde ! 
„„De-acum, ca valul, pot stadorm pe veci, 
Rostogolii în miile de unde ! 


ARTUR ENAŞESCD 


Pau 


nu pătrundea de mult, era rece şi pasă- 
rea neagră porni un vânt aspru  întin- 
zându- larg aripele. 

Omul însă indrăgise încă odată viaţa 
şi ridicându-şi mâinile osoase ta întro 
vugăciune, se ruga să fugă cea uliu ur 
mă clipă, să-l mai aştepte... 

Pasărea neagră bătu, din aripi, grăbită 
să-l ia en dânsa. Atunci cun cca din ur- 
mi sforțare omul nostru se repezi se 
sfâşie şi căzu în largul lui fotoliu cu ca- 
pal rezimat pe margine. 

Lin negrul sol, i. sta aşezat uşor e 
frunte şi închizându-i pleoapele cu c1- 
cul l-a adormit pentru totdeauna, cum 
von adormi cu toţi. în ceasul pe care 
nimeni nu-l aşteaptă... 

















VASILE SAVEL 
April 1926, 


UNIVERSUL LITERAR 


In Întuneric” 


Exau patru ceasuri după miezul nopții, 
când popa Zamfir Drugă, potrivit învoc- 
lii din ajun, intră pe portiţa dosnică în 
grădina caselor prefectului. Abate din po- 
tecuja ce duce spre „Chioşcul de vară” şi 
ciocăne uşor la un geam în care arde cu 
lumină albastră, o lampă de dormitor. 
Peste puțiu, perdeaua se desface, o mână 
cu degetele groase deschide fereastra şi 
vocea, răgușită de somn, a prefectului, 
spune ; 

— Aha. Ai venit?... Trec: la uşa a 
mică... Iţi deschid |... 

Popa Zamfir întrăn dormitorul pe ca- 
re-L cunoaşte de mulți ani. Când nu e la 
putere „şeful“ îi suajine procesele şi-i 
iijlocește feluritele afaceri, A 

l)upă ce senchină cu un... „să trăiţi” în- 
cepe să scoată fişicurile cu aur șin timp 
ce lenşiră pe birou, privirile lui scânte- 
juză părerea de rău a sgârcitului silit 
-și înstrăineze pentru totdeauna o par- 
te lin comoară,.. lagăimează 

— Număraţi !... Ciuci sute de bucăţi, în 
capăt ! 

„Seful“ surâde, ia fişicurile pe rând, 
le cânțăreşie în greul palmii, descue o 
casă mică de fier şi le aruncă înăuntru. 
Incue la loc şi-l bate pe umăr pricte- 
nos : 

— Bun... Ai venit la vreme părinte. 
Acum, te duci la club. Acolo, găseşti pu 
căpitanul de jandarini te-aşezi cu el la o 
partidă de cartă şi scoţi pe masă ceasul 
ăsta pe care ţi-l dau eu. Poftim!.. La 
plecare, laşi să-l ridice căpitanul... Atât, 
inţelegi ?... Treaba e făcută! 

— Eu... să nu-i spun... nimic? 

— Nimic ! Nu-i o oră de când nc-an 
despărţit, Ştie singur ce are de făcut. 
Cata !... Şi acum, ca vechi prieten, an 
să te rog ceva: încă întro afacere cu 
asta, să nu ne mai întâlnim niciodată a- 
mândoi. De la ce mi-ai spus dumneata şi 
până la ce lucruri am descoperit noi în 
spinarea... negustorului de cai, e ca dela 
cer la pământ |. Dar, am apucat să zic 
că te servese, te-am servit |... Ar fi fost 
și o grea lovitură pentru partidul nostru 
abea venit la puiere, ca dumneata, un 
fruntaş... să fii târât pe la justiție! Mai 
ales că eu te cred absolut nevinovat. 
Dar. dacă fratele ista vitreg, fji mai 
cade 'ntr'o horă ca cea de azi.. de. eu 
unul... 

— Vă mulțumesc cu recunoştinţă dom- 
nule Prefect |... Fiţi sigur că... 
- Mă rog, acum sa isprăvit. Nu mai 
ut, nu te-am văzut! Cât despre Sta- 
văr, te ştiu om energic! fă-l să intre în 
pămân câţiva ani. Dacă nu se lusă de 
hoţit, a doua oară înfundă ocna. Aşa! 
Aleargă la club, să nu-ţi pierzi clientul. 




















Puiru şi jumătate!.. Cât pac: să vii... 
prea târziu! ă 
— Să trăiţi, Să trăiţi lu. Recunoş- 








tinţă veşnică 

— Noapte bună ! 

„Pe drum, îndreptându-se prin străzile 
oraşului adormit, spre club, popa Zamtir 
simte din senin o arsură ca de cuţit în 
plămân:, Pe frunte îi năpădesc boube reci 
de sudoare. O ameteală de câteva secun- 
de, se înăbuşe, se sprijină de-un zid.., Îşi 
aminteşte, înfricoșat, vorbele doctorului 
Stanciu, care-l vindecase pentru a doua 
oară, cu un an în urmă, de aprinderea 
plămânilor : 

— Părinte, lusă- alergăturile pe dru- 
muri Şi mai ales fumatul ! Un al trei- 
lea atac de angină ca ăsta, te trimite pe 
lumea cealaltă ! 

Işi şterse fruntea, își priude tâmplele 














*) Fragment din romanul în lucru: 


„Umbră şi Vis“, 


între pumni... să fic pmevestirea doctoru- 
lui ?.. Tot ce se poate 1... De trei zile şi 
două nopți... alerg ca un câine. Cămașa 
îmi stă numai umedă-n spinare. Nici 
mâncare ca lunea, nici odihnă |... Numat 
ecană și sânge rău..toată viaţa, un mi-a 
fost decâi o goană cernută prin blestem 
şi pătată de sângele lui iduţu mocanul.. 
Ce odihui ori bucurii um gustut cr, de 
când pofta fără f a trmpaului  maică- 
mii, mă împinse să-i omor :bovnicul ? 
Doamne !... Oamenii nu. mau dovedi 
Nu mi-au judecat fapta! Nu cumva, î 



















SANDU TELEAJEN 


trimiţi acum ceasul in care sto ispăşesc ?.. 
De douăzeci şi şapte de ani, capul hâd 
cu şiroae negre în colțul buzelor, capul 
lui Duţu Dacheş... se ţine de ochii me 
ca umbra de-un copac. Adiueauri, în 
nainte de-a intra în Câmpulung, aţipr- 
sem în șea. Şi-n vis, cupul cn orbite vi- 
nete şi dinţi galbeni, ura fulgerul huin. 
Glasul, glasul i l-am auzit aidoma 

-- O să ne întâlnim îu curând Zamli- 
re Î.. şa doua zi după ce-i intra în pă 
mânt. sto alege pulbere din averea şi vo- 
pii tă! 

Să s'apropie cumva limba mortului din 
vis... de prevestirea doctorului ?... Fie 
come fi! Odată şi odată, tot dracul o să 
aibă parte de sufletul „. Mi sar ru- 
pe inima numai de copii, am alergat fără 
pregei să strâng avere, Cu cinstea, în 
ziua de uzi mori de foume! Am strâns şi 
cu, cum am putut şi cum m'a tăiat capul, 
ă am cu ce-i trimite la şcoli. Să-l vădt 
pe fiecare, deopotrivă cu toţi copiii oume- 
nilor înstăriți din plai... Dar, cum îi văd? 
Doamne. opteşte-ini blestemul pe limbă! 
Dacă nai lovit în cei mari, [îi îndurător 





























== Ha-ha |... l-oite-un popă ! 

-- Ha: cu noi la chef părinte! 

— La o cârciumă cu vin bun, 

— Avem și fete Irumoase |... Daţi-i bu- 
măsesra fetelor !... Să vă vadă ochii ! 

1 sa părut popii Zamfir, ori în irăsura 
cu cheflii, una din cele două femei, de 
cum i-a zărit chipul în lumina felivaru- 
lui, a ţipat de spaimă şi-a traş voalul pe 
a2hi,,. Şi-a daţ pumni birjarului să mâe 
vevede. Ce femee sar fi putui speria ast. 
„de chipul lui Dar. țipătul, ţi- 
pătu! care i-a rămas în urechi ?[... 

Amopiindu-se de club, îşi scuipă-n 
sân : . 

Pici gând al Satanei 




















comunice 


i 





„La teatrul Porte-Saint-Martin din Pa. 

= sub direcţia lui Harel se monţa o 
i a ini Dumas-tatăl, întitulată Don 
Juan de Marana, dramă de spectacol cu 
costume, 

Cum pe tinpul acela llarel nu prea a- 
vea Dani, el ținea să-l fucă pe autorul ce. 
loz "Trei Muşchetari, să creadă că drama 
lui, va fi splendidă, ba afirma chiar că w 
nele costume ale personugiilor secundare 
îl costau o mie de franci, 

Duinas care nu credea nimic din toate 
astea, îi zise: 

Pariez ciuci sute de franci că ele nu 
costă nici trei sute! 

-— Scumpul meu antor, zise Iarel cu 
glas solemn, îţi dau euvântul men de 
tinsie, 

— În acest caz, pariez o sumă îndoit de 
mare, răspunse Dumas. 

* 

„Murele fizician Ampăve, avea obiceiui 
să-şi facă calculele ori unde-i apuca ; pe 
coşul trăsurei, pe speteaza scaunului, pe 
use, ete, | 

Odată mergând en trăsura, scoale o bu. 
cută de cretă şi începe să calvuleze pe 
speteaza trăsurii. Cum  rezultaţul nu-i 
iesea încă, iar loc umde să serie nu ma” 
cra, începu să socotească pe spatele... bir- 
jurniui, Acesca Ju atingerea cretei, se în. 
Lou rse, Crez, lientaul său vrea să 
Imsă fizicianul îi fficu 































ml că 
ceva, 


semn : 





Birjarul se'ntoarsc, iar ciudatul lui 
cl i îşi conţinua calculele, spre marea 
mirare a trecătorilor cari vedeau spatele 
birjarului înflorit de ecuaţii. 

* 


Celebrul Fontenelle, ale cărui ma- 
nicre_ nu excludeau oarecare egoisin, iu 
vită întro zi la masă pe uu alice al său, 
tare ca şi el, era un mare amator de 
svaranghel. Dar lui Fontenelle îi plăcea 
en untdelemn pe când oaspelui său cu 
sos alb. După puţină discuţie se înţele- 
serii să-l împartă în două părţi, cari să 
tie preparate după gustul fiecăruia. 

Iusă, în timpul mesei, amicul său fu 
cuprins de un atac violent de gută şi 
ceru să i se udu trăsura, Fontenelle 









Ec 


chemă îndată bucătarul şi-i strigă : 
„Toi sparanghelul cu untdelemn“. 
După ce mă aceste precauţiuni, dădu 

md să se aduci trăsura umicului său. 


RUD. A. KNAPP. 





încacă tusea. Pieptul, îi arde de par- 
i-a turnat cineva un pumn de jar în 
simte limba uscată şi amară. Când 
re scara se sprijină de balustradă 










„= Oare, am încbunit ?., Să fi fost 
Zauntiricu mea ?... Intro trăsură cu Piu, 
Dcawmne, nu-mi turbura minţile... Nu mă 








certa cu o asemenent amăpgire,.. Iri, 
Zamtirica mi-a scris din Craiovuu, 
pitru zile, abea, se judecă procesul 
ar pica ca căula în Cănpulung 
ni ales £.. Nu, nu... Mi sta năzărit şi 
păer + Vedeti de om bolnav... Sunt bol- 
nav, nu ui încape îudoială... Incai, de 
apucă Să Mă urc Sus, 

a urcut, gi ud, sleit de 
Iăutru jocul e în toi 


SANDU TELEAJEN 





















puteri... 





UNIVERSUL LITERAR 





“ Frasment 


Acuunca, ca şi locul acestei piese nu sânt deterennate 
cu preciziune,: e un crâmpei din lupta domnilor din Răsă- 
ritul creştin, împotriva 'Tătarilor cotropitori, 

Glafira e soția lui Gludamir, căpetenia oștilor unite, care 











a răpus pe chonu! lătar. Glarlomir si cci doi copiluşi a 
săi, e ucis, în tuieăt, din însăși porunca Regelui Simeon 
Cocoşiiul, care uu-i privea cu ochi Dbiui Slava de fruntaş 






ţii. Glafira se prelace că nu cntnoaşie pe uei- 
gaş.. ba trăieste la curtea lui Simeon. aştojtând prielnice 
ceas de răsbunure. Si-acrastă rashunare i-o va da însuşi 
Dan Loredana, Fiul lui Simeon, core. sră)it de dragostea 
Glufirei, îşi ucde părintele. 

îragueutul care urmează e seceta premărgătoare asas- 


natului (Actul V). 


al creștin 











SIMEON si GLAFIRA 


GLAFIRA— 
Stăpânul meu a peruncit să viu? 





din „Glaiira“ 


SIMEON 
Cui ? 
GLAFINA 


A mea! 
SIMEON 


GLAFIRA 
A celorlalţi, atunci... Nanzi cum aie 
Ca un topor de pmumb, din hiău în hău 
Un bocet lung de cucuivaie ? 
Cuiva îi bate reasul rău! 
Hu! hu! A moarte sună turnurile, văile 
Ascultă cucuvăile ! 
mincinoasă lânguirca lor, 
cle poartă fundul ochilor 
Oglinzi, în cari cealaltă lume. se Zesfrânge... 
Sitn ele văd cum sfatul morţilor se sizânge : 
Toţi morții vechi ai neamului stingher 


Copilării ! 








VICTOR EFTIMIU 


SIMEON 
Da, mieluşeaua mea... E cam tărziu, 
Dar tot vei dărui moşneagului o clipă... 
Iu anii mci, cu greu se înliripă 
AL somnului vârtej pe ochii arci 
Şi omu-i plin de griji ciudnte'n anii me 
Vreau să vorbim «le tronul meu. de ţa 
Sau ducă vrei, de stele şi de priiniivară. 





Măria Ya, hai să vorbim de moarte! 


SIMEON 


Ce gând ciudaț veni să mi te poarte 
Când eşti atât de tânără și eu atâta de bătrân ? 


Alungă-l, ticălosul de păgân! 





GLAFIRA 
Nu. Toate în jurul meu vorbese de ea. 
SIMEON 
De cine ? 
GLAFIRA 


Moartea. 


Căci sta vestit un oaspe nou în cer, 

Căci sa vestit subt cer o moarte nouă! 

Vin umbrele la sfat, int donă câte două, 
Smulgându-se din vemurirea lor sibastră 
Aşa cum rudele se strâng în lumea noastră 
In jurul unui prune ce va veni. 

Căci pentru morţii vechi, să şti, 

Or care mort al nostru e un nou Născut 
Cu braţe lungi, în viaţa lor de dincolo îl cheamă, 
Iţi spun căm noaptea asta cineva de seamă 
Se va “mălţa din haina lui de lut 

Şi stelelor le va străbate căile, 

Că prea sunt multe cucuvăile 

Și prea e zazrvă multă în solia lor: 

: plin de chipuri aburul oglinzilor... 

Un om de printre noi sta dus 

Şi se va naşte colo sus 

De acvia sună turnurile, văile 

Ascuiţă cucuvăile ! 





SIMEON 


Copila mea, nu-i nici o presimțire ! 
Te-a tulhurat lumina prea subțire 


UNIVERSUL LITERAR 


A vârtului de lună. Sunt făpturi gingaşe 
Pe cari le face să tânjească moartea lunii. 
Dur luna creşte iar. copila mea. 


GLAFIRA . 
Nebunii, 
Lunatecele, poate. Eu n'am astfel de toane. 
Va fi un mort aiei,stăvite Simeoane! 


“SIMEON 
Cel mai băţrân sunt en, întru Cristos, 
Dar cred că sunt şi cel mai sănătos ! 
GIAFIRA 
N'alege trăznetul ştejarul mai voinic. 


SIMEON 
Dar nici pe cel bătrân de tot, mai zie, 
lai să vorbim de altceva, primeşti ? 
Bătrânilor nu prea le place să vorbeşti 
De moarte, Ciudăţenii. Ei nu sunt ca drumeţii 
Nerăbâători, ce fug de hanul vieţii! 


GLAFIRA 
Măria Ta, ce-ai zice dacă morții cari aşteaptă 
Acolo sus, au schiptrul tău în mâna dreaptă ? 
Ce-ai zice dactur îi înveşmântaţi în straie 
Domnești ? Un ochi de cucuvae 
Mi-a oglindit întregul sfat, II ştiu: 
Sant chipurile din palatul țău pustiv 
Sunt regii zugrăviți în vechile icoane, 
Strămoşii cari te-aşteaptă, Simeoane ! 


SIMEON 


Nu mi piace felul acesta de-a vorbi cu mine, 
Nu te'nțeleg ce vrei... Vezi bine 

Că vreau să curm odată firul ce-l ascunzi 
Şi tu mai Tău în moarte mă cutunzi. 


GLAFIRA 
Nu m'ai chemat să-ți caut de urâț 
De ce te superi? 


















SIMEON 

lotărit. 
Eu te-am chemat. Dar m'aşteptm satungi 
Chiar gândurile mele grele, lungi, 
Sunt putred. Toţi mă vor uita, 
Mum agăţat de gingășşia ta. 
Am stat prea mult în lumea tânără, copilă. 
Sunt singur şi mi-e frică, Fie-ţi milă! 


GLAFIRA 
A, bine că ţi-e frică, În sfârşit 
De când te aştept! Bine-ai venit ! 
Bine-aţi venit remuşcătoare gânduri 
Ce foriotiţi deasupra celor patru scânduri !... 
Tirul vieților se taie 
Cucuvaie, cucuvaie ! 





SIMEON 
Iji arde mâna. Taci... O uşe sa deschis... 
GLAFIRA 


Ascultă, Simeoane, — Cine mi-a ucis 
Bărbatul şi copiii ? 


SIMEON 
Ce spui? 


GLAFIRA 
Acum un an? 
Bărbaţul meu ţi-a fost un căpitan 
Supus, viteaz. N'a fost. N'o să mai fie. 
Copii mei nu ţi-au făcut nimica ţie, 
Răspunde-mi, cine i-a ueis? Răspunde ! 
De ce i-ai omorit !? 
SIMEON 
Eu ? 
GLAFIRA 
Na te mai ascunde! 
Te știu de mult, din ziua cea dintâi, 
Nu le-am veghiat măcar la căpătâi, 
nu I-am pus o cruce pe mormânt, 
i nu ştiu unde sînt... Căci nu știu unde sînt? 


SIMEON 
Mai atras în cursă... Vreau să plec. 
GLAFIRA 





Nu! Nu! 
E ceasul răfuelii, 


SIMEON 
Nu ştiu nimica. 


GLAFIRA | 
lu! | 
Da, tu eşti ucigașul şi te-am ştiut de mult 

De mult, în crucea nopţii răsutletu-ți ascult 

Şi te-asteptam, bătrâne, fricos can noaptea asta, 
Un an de când pe mine m'a doborit năpăsta, 

Un an de când în umbră, cu pas de micluşea 

Eu fe pândesc şi tremur, Şi iată clipa mea! 

Noi între soi —- femeie şi tu despot puternic ; 

Eu, fiară pretăcută şi tu mistreţ cucernie 
Moşneug cu morți în cârcă şi turnuri şi zidiri 
Spânzurători și temniţi, troițe, monastiri 

Stascundă cimitirul care cuprinde zarea, 
Clopotniţe să urle să n'auzi remuşcarea 

Noi între noi! Acolo să stai, ţintit pe loc 

(i sfârtec bătrâneţea cu biciul meu de foc, 

Noi între noi! Acolo să stai, iar eu, spre stele 
Căci a sosil şi clipa îniraripării mele ! 

Nu ţe mişca. Zăvorul e tras la orice porţi 

lar dincolo te-aşteaptă meşteşugite morți ! 


SIMEON 


Ce vrei cu mine, spune! 


GLAFIRA 


Dar tu ce-ai vrut cu mine? 
Vreau să-ți înfing cuțite adânc, să temnvenine 
Mai tare decât ştreangul, mânia s*o “mpletese 
In îlacări mari de ură să ard, să te topesc 
Că mult prea mult mi-e sete să sbor din colivie 
Din ten.nița de ură şi prelăcătorie ! 
Ascultă, Simeoane, tu ai să mori curând !... 
Nu mâna mea — sfârşitul ar fi prea scurt, prea blând — 
De cea mai scumpă mână vei îi lovit, să ştii 
Să Ştii şi tu ce'nseamnă iubirea de cop) 
Să ştii cât preţuieşte a sângelui comoară 
Copilul mort, sau poate copilul ce omoară ! 

(se duce spre uşă) ? 

Dan Loredan, eşti gata? Eşti vrednice să domneşti ? 
Nainte ! Drept! Glafira e a ta — dacă loveşti 


VICTOR EFTIMIU 

















10 


Mic 
Tratat de estetică literară 


ISAU 





Lumea văzută estetic 


ta 


(CE ESTE FENOMENUL ESTETIC? ARTISTUL) 


2. Artistui nare părinţi şi f'are urmaşi, 

Decă genurile literare au vârstă și 
scriitorii beneficiază de perleeţianeu ge- 
nurilor, arțistul original, creaturul pu- 
ternic, cu jarmnee nou molipsiter, apare 
twdeauna prin generaţie spontunce, 

E, drepi că brogralii găsesc adesea în 
ascebdența mario artişti oarecari tu 
«icii spirituale pirin care ci explică Îeno- 
mei geniului. Dar acești biograt: nu 
putea explica de ce urmaşii genialului 
creator suni — în ufură de mari excepții 
-— sterih şi dece isbucnirea geniului 1u- 
teo spiță genealogică anumită, a avut loc 
într'o geueraţie şi nu îu alta, Se pot cita 
familii care au cultivat un veac-douu, cu 
sutres, pictura suu muzica, din tată în 
tiu ; dar nn putem crede că jloimer, Dante, 
Snakespcure, Goethe, Beetnoveu, Wagner 
au fost ccgiii unor părinţi suu, la rândul 
lor, au uvut copii care si le perpetueze 
seniul., 

Lenomenul e caracteristice, Marii crca- 
ieri de alor. nau părinți şi wau copii 1), 
Arcucuţ. ce un hazard creator de-alun- 
sul timpului și spațiului, fără vre-o râr 
cuială anume, ei par înşişi opere de ară 
ale nature, Creați uneori iu imprejura- 
vile cele 1cai nefavorabile, ci apar la în- 
tâmplare din cine şiie ce exces sau de- 
vmpe do viață, opere ale unui sprit iu 
bitor de întăpșări originale, 

Nau părinţ. ; de cele mai adese ori pă- 
venţii gi epoca lor nau putut să recunoas- 
“a acca uiuiicare mladiţă a vieţei cu îlo- 
il e: utzăşe şi spăimântătoare : au cru 
caticat, au otrăvit, au lapidat şi au ars, a- 

1) Ceiace nu înseamnă că seriitori sunt 
sculiji de obligaţia de a îngriji de crește- 
ra copiilor şi de întreţinerea părinţ.lor 
lur. Facem această observaţie ca să nu 
lim xiiu înţeleşi de criticii morali şi so- 
cialf, 
































păriţia miraculoasă. Nuu copii; peniile 
sub utvori cu totul sterile trupepie, iar 
ambeura procrează oameni comuni, dacă 
ut de-a dejtul stârpituni, din cine ştie 
e osteneula şi slese a generaţiei, prin 
ccleziunea bruscă a marelui lor soiure YI 
tai. Capilul care, ca şi tutăl său, cuhivă 
aceiaşi anti, uu sn icpiunca lor ceva ins 
costuos, Ccriile mau copii nici în înţele- 
sul vrmaşilor spirituali Daca În discie 
pi.nete ștunaţifice, Unde zestrea CAperu n 
şei ue laborator creşte cu liecure genera 
pe, În arta urmau in ufacă e ue 
teşug —- put nimic de învățat de la pre 
dovesari, ir când înviţă fuiridevar, se 
ănuicuză, 

ie aceiu istoria literară serisă pe na 
Tina, ste numai istoria evoluției genu= 
rilor, sau isteria culturii generale a pu- 
putitlii. Și cun viaţa spirituală a luropei 
a avut Totdeauna, an potula desbinărilor 
săiporuise intre naţii, o serioasă unitate, 
istoricul literar e nevoit să facă încursil 
liugi şi penibile pentru simţul său pa- 
tridiic, pe nicleaguriie naţilor celor nai 
aunpuțici, Literacură, aşa cum € predată 
azi în şepli ubI o proveteuză în viitor 
critica pecugugică, presuj une abdicirei 
compieta de la fenomenil geniului, apa 
riţie spontonă, fără legături serioase cu 
jiăriiţii şi sociețuteu, torță originală, siu- 
guru iazesirată die liuunezeu cu darui 
ureației. 

Sa spus iulescuri, peulru justificarea 
isioviilor Literare, ci geniul nu este decât 
o culme a sufletului  po-ubar, precum 
muntele este o culme a garii văzulă geo- 
galic. Dar precum cousituţia geologică 
a tauuteluu românesc, bunăoară, e cu to- 
iul deosebiti de constituția geologică a 
dealulii sau șesului românese -— ba une- 
ori emictitulia muntelui românesc este 
aidoma cu u munților Anzi din America 
de Nosd — tei asttel geniul literar româ- 
































MAURICE UTRILLO : 


„Le 


lapin agile* 


UNIVERSUL LITERAR 
-— 


a ai a 
uese spre pildă, M. Eminescu, e diferit 
prin constituţia sa sufletească şi prin 
furmecul său specific, de sufletul popu- 
lar. românesc (aşa cum rcese din cântecele 

poperanre, dacă ar putea îi reduse la o oa- 

recare unitate). Numai o înaintată pesim- 
ţire literară ar putea afirma că „Melanco- 
jia”* sau „imecafărul“ pureed şi au vre-o 
înrudire cu „câtecele bărâneşti“ 2). Tot 
astted Î, L. Caragiale, celălalt geniu al li- 
teraturei române, revendicat la fel de 
istoria literară, nare nimic asemănător 
nici cu NI, l.minescu, deşi au trăit cam în 
acelaș timp şi loc, nici eu sufletul popo- 
ran. Criticul Literar care de dragul spa- 
vitului istone şi einic ar putea reduce la 
unitate psihologică şi stelică aceste trei 
valori atât de profund dierenţiate,M. E- 
minescu, poezia poporană românească, Î. 
o. 





A uu se confunda sufletul emines- 
cau cu unele teme populare tratate de 
bot, sut cu unele elemente formale, po- 
porune ; potul a imitat din lux arțistic, 
lorma poperanăi, 

Părerea contrarie este atât de Br. 
pândită, încât  consemnăm cu plăcere 
următoarele opinii preţioase şi prin ade- 
vărul şi prin raritatea lor, ale d-lui Paul 
Zariiopol : „l.xperiența artistului coste 
eminent scusuală. be urci urmează că, 
iu generat, arta e fenomen local. Aceasta 
Hi iasolune Că un româu vă zugrăvi, din 
juncu de vedere pur artistic, peisaje 
bretâice numai decât mai prost decât per 
se romăie. Rezultulul artistic atârnă 
d» gradul în care se va fi pătruns, vizual, 
de acele lecuri. Şi nu e apitori şi absolur 
sizur că vn român va avea mai mulţi 
sori să Te, din punct de vedere strici 
artistie, en original zugrăvind peisaje 
româneşti după peisaje străine. E foarte 
ct putinţă să faci dorobanţi, ţărani şi 
boi români după o technică anume şi. 
Parte frunţuzească.. Şcoala olandeză uu 
sa tăscut pentrucă artişti de origină o- 
landeză au zugrăvit țara și viața olande- 
ză, €i pentrucă îuuprejurări istorice au 
dar nuştere unei activități artistice foarte 
vii căre su aplicat original vieţii şi ţării 
aceleia. Ahile! urța „olandeză“ putea ră- 
mâne o inexă interesantă a cele. italit- 
te. Povestiri cu țăraui sau mahalagii ro- 
mâni nu înseamnă de la sine artă româ- 
ncuscă , cle pot fi simple aplicări la nişte 
motive rnuâneşti a manierii lui Maupa- 
sunt, de pildă, ori a lui Gorki. Dar Săr- 
manul Dionis nu-i artă românească fiind. 
că e ucoly vorba de vremea lui Alexan 
dru cel bun, ci pentru că un geniu artis- 
tic de tară rigoare a legat original eru- 
diția lui poetică asupra trecutului româ- 
mese cu Tiloso idealistă nemiească, şi 
a dat ireraturii noastre o bogăţie hotă 
rit nou şi proprie. Eminescu nu sa îm: 
bătat Ucur ca orice semi-agiamiu litera, 
de cavinie vechi sau ţărăneşti, nici nu 
și-ar [i putut închipui că face eveniment 
în literaiură întrebuinţând, de pildă, ver. 
hul a prinde în locul verbului a începe. LI 
nu-şi costuma vorbirea dinadins şi grosolan 
cu derpiizite arhaice sau rurale, ci de la 
sine şi-a îmbogăţit sufletul ca acest su- 
flet să ceară şi să creeze forme vii şi nouă, 
Nu fântâuei gardurile româneşti din 
poemele ueseriptive ule lui Coşbuc (în 
ziarul unui Perde vară) face să fie arta 
ini originală românească, ci împreunarea 
neașteptată a unei fantazii de poet mi- 
tulog cu » strătucită vizualitate. Nu su. 
manu şi catrința, nici vocabularul să- 
tesc pot fuce artă românească, ci artistul 
care e ucstainie să creivze, din experien 
(n lui locală, cu ajutorul culturei sale 
artistice ge ncrate, un stil nou şi propriu“, 
(Paul Zaritopol : l.ocal'smul artei în „A 
devărul literar și artistic“ din 11 April 
1426). 


































































UNIVERSUL LITERAR 


Imn puţin mistic 


Vneau să fiu fericit 
Ca o one în soare 


Imprejmuită de mioare 
Și de singurătăţi de schit. 


Să cadă turle“ncetinel 

Ca umbra unei mâni din cer 

La degetul cel mare cun inel 

In piatra căruia se stinge-un Crist stingher 


Şi mâna-aceasta neagră să se'ntindă 
Studoarmă ierburi dintrun ghimp 
Să facă-un punct în timp, - 

lară din timp să facă tinde 

Prin care lupul nopței să colinde, 


“Si lupul nopței să înghită 
Cu stelein ele prinse'n câmp fuioarele 


Pe «e 








; le torceuu în mers mioarele, 
lupul nopţei să-mi ia mită 


De licurici şi mie-atunci 
Când vrând să mă culcagă 
Aşijderi de pe lunci, 

Cu vocea mea beteagă 


Ruga-yoi să mă lase 


Din îngrăşatul somnului 
Să pase în paza Domnului. 


DRAGOŞ PROTOPOPESCU 










A AS 


L. Caragiale 3), ar merita — ridicat la 
cul — premiul în dolari instituit pentru 
allerea cuudraturei cercului. 

Nam putea susține că oamenii sunt 
atât de deosebiţ. între ci, încât ar- 
tiştii, oricât de mari şi de originat, să nu 
alcăiuiască uneori familii uşor de recu- 
ucscut. lin scriitor poate îi pentru alt 
suriitor e adevărată desvăluire de suflei 
şi lovitura biblică de toiag care des- 
fuudă isvoarelc creaţiei. Scriitorii îşi re- 
cunosc frații de suflet, după o strofă sau 
numai după un titlu, în literaturile cele 
ma? depărtate de literatura lor, Mai muli 
decât înrudirile de sânge, care nu pot fi 
controlate, care sunt adesea tragic amă- 
gitonre, o altă lege, acea a înrudirilor 
safleteşti, presimţită de Goethe chiar în 
relațiile dintre oamenii comuni (Wabl- 
verwandsehaften), domină această supe- 
vioară Liologie a spiritelor creatoare. Cri- 
ticul Brandes se socotea în tinereţe elen, 
Eminescu se simțea budist. Paul Valâry 
Îl recuncaste pe Leonardo da Vinci, ia 
pneru! Minulescu, om de spirit, declară 
că deşi e născut în Pitești se socoate din 
sudul branței ! Ce mizeră doctrină pen- 
tru un adevărat creator de artă, aceia 
cate, asimiiendu-l cu alte interese şi va- 
lor: -- cari-şi au de sigur însemnătatea 
Jox la locul lor — vrea cu dinadinsul să-l 
lege de Lbutucul din via familiară, silin- 
du-l, cu sancţiunea concentrării în lagăn 
miiitar, să cânte deapururi din cimpoi! 

Unitatea apareniă a fiecăreia din cul- 
tarile vechi — culiura chineză, indiană, 
esipteună. greacă, evreo-arabă — pare 
a sta îndreptăţire esteticianilor cu jug 
re socot că națiile lumei, închise între 
hotare bine păzite cu tunuri, mitraliere 
și puşt! cu repetiţie, ar putea crea orlgi- 
nalitiț colective tot atât de pregnante. 


Lut de 














3) Î L. Caragiale a fost nu numai un 
mare creator, dar şi un mare profesor de 
artă -— fără catedră — pe care profesorii 
de literară — cu catedră — îl ascultau 
umuzaţi, ca pe o anecdotă... 


SD III ED EȚE 


n 










Pi P 






Vrezrea provine din două izvoare. Iniâi : 
Unitatea vechilor cultur: reiese din super- 
i ialitatea spectatorului care cercetează 
amintitele culturi, în sânul cărora de la 
o vrenic sau produs desbinări uriaşe, 
mulţumită tcemai geniilor creatoare. (E 
de aruns să pomenim de distanţele şi di- 
terențele esenţiale dintre Aristofan, So- 
focle şi Euripide, sau de apariţia lui su: 
în sânul judaismului), In al doilea rând, 
nici e nație de pe pământ, ţinând seamă 
de coudiţi le vieţei contemporane,  n'ar 
mai putea crea uzi o cultură şi o civih- 
zație care să aibă măcar acea aparentă 
unitate a vechilor culturi, Valorile cn- 
pe suprafaţa întregului glob, cr 
care se apropie de însiantancu. 

Tamiliile auțentice de artişii se gru- 
pcază asifel deasupra literaturilor locale 
în virtulea uno» forle ale căror taine și 
legi profesorii de literatură, lăsând deo- 
parie anacronicele Table ale Vămii, ar 
tvehui să înceapă să le ceaceteze. 

Câmpul e virgin. 

5.Nietzsehe şi stilul colectiv. 

Ne vom opri o clipă la Nietzsche care 
pune la temelia culturilor nu individul 
creator, ci colectivitatea perfect unitară, 
cu aceiaşi funcție creatoare. Nicizsche se 
gândea mai cu scamiă la vechile culturi, 
şi în special la cultura elenă. Colectiv: 








tatea ca individualitate creatoare — cu 
toate aniendamentele de fapt pe care 
le-an. adus în paginile precedente — a 


iscodi! altădată preţioase valori morale 
şi artistice. Dislanlele şi burierele dintre 
colectivități, şi culturi erau atunci mai 
greu de sirăbătui, iar individul în acele 
colectivităţi relativ infime faţă de uria- 
șile coleciivităţi contemporane, suferea 
mai sigur, si mai fanatic presiunea gru- 
pului. d 

Psihologic plicația pe care Niet- 
zsche o dă apariţiei fenomenului estețic 
(latura artistului creator este surprinză- 
tur de justă: sublimarea sentimentului 
dionisiac — viaţa tumultuoasă  descorn- 
pusă a elementelor iniţiale învecinate cu 













ii 


moartea — ridicarea acestui sentiment 
turbure, la o viziume apolinică, senină şi 
fermecătoare, 'lemeiul pe care-l pune 
insă acestei funcţii psihologice, dacă poave 
fi just pentru culturile vechi , nu mai 
poate fi aiât de just în cultura modernă, 
e lovit azi de sterilitate. „Metafizica in- 
conştientă a” vieţei” originală și creatoare 
a culturilor antice, de natură colectivă, 
nu se mai poate aplica civilizației şi cul- 
tuvei moderne, care. în artă cel puţin, 
dacă uu şi în morală, nu mai crează vo- 
lecti, ci prin personalităţi difemenţiate 
câi nai original. „Lipsa de stil” pe care 
Nietzsche n  deplânge privind cultura 
contimporană, şi care să de stil“ ar ex- 
phea sterilitatea noastră arustică, nu-și 
găseşte confirmarea — istoria nn cunoaş- 
te o mai trenetică apariţie de creaţii o- 
rigivale în toate domeniile, cu în epoca 
noastră —- pentrucă „stilul“ trebue cău- 
tat nu în colectivitate, care nui mui de 
[ine azi matricea creatoare, ci în pere 
sonalitatea perfect originală. 

Nietzsche, urmărit de viziunea iragedici 
greceşti, pe care o judecă şi lămurește 
mai mult în Înnejiile ei religioase şi so- 
iale, iar un curat estetice, dis;nepmește 
și atacă uctnala cultură, care pune te- 
snciul pe personalităţi (adică pe tot atâ- 
tea „metatizici ale vieţei” originale, în 
locul unci singure „metafi colective) 
şi găseşte vremea noastră lipsită de „st 
ul” ei unic şi original uşa precum il are 
cultura elenă. Froavea lui Nictzsche pro- 
vine nu uwmnai din pricina înmulţiri gru- 
pelor în aceiaşi societate, a naţiilor în a 
cclaș continent, dar şi din faptul că ei 
cauţă valori de diferențiare cevin sunt va- 
lorile artistice întrun domeniu (eplecti- 
vitatea) care nu poate crea decât valori 
de coheziune, cum sunt valorile moral- 
sociale. 

Lxisiă totuşi un „siil“ colectiv modern, 
dacă-l căutăm acolo unde principiul vie- 
ei şi creaţiei colective e hotăritor... In 
ij Maşina, din punet-de vedere al 
stilului” culturei coleciive are aceiaşi 
valoare şi semmificaţie ca epopeia şi tra- 
uedia greacă sau catedrala gotică. Maşi- 
na este creaţia, „stilul: tipic al vieţei 
colective moderne şi pritită sub toate 
formele ei — uneori de o rară ingeniozi- 
tate — maşina are întradevăr ceva dinu 
dionisiacul sublimat în apollinic, 

Dar acest „stil“ are beteşugul lui: nu 
îndeplineşte o funcţie cesictică decât în 
măsura în care voim să-l privim estetic, 
Destinul lui e de natură practică, iar es 
voluţia Ini e determinată de acelaş trist 
destin, 


























































4. Oerotirea prin igtoranță, 


Nu putem [i atât de nedrepţi încâi să 
nu observăm că personalitatea creatoare, 
în ce are ca intjial, caracteristice şi original 
fewmecător, a fosi recunoscută de o sea- 
mă de scriitori și critici — prin promo- 
varea inculturei ! După ce sa lăsat în 
seama lui Dumnezeu „talentul“ (şi bin 
sta făcut), din împrejurarea că scriitorii 
nau avut totdeauna qutința să înveţe 
carte multii, sta Lăcut aproape o virtute, 
și mulți oameni de artă — mai cu seamă 
la noi—întorc privirile de la orice ma- 
nifestuţie de artă originală și se menţin 
voluntar într'o ignoranță profundă, spre 
a nu altera divinul mineral care wadiază 
din sufletul lov fără pereche. De la ace- 
laş gând, unii istorici literari au cerut 
supravegherea atentă a produselor ar- 
iistice străine, care ar fi amenințând o- 
riginalitatea poporului nostru. Nu se ține 
scamă de faptul elementar că pentru asi- 
milarea sau wepudierea unor valori este- 
tie, poule hotărî numai poporul, în tota- 
litatea geniului său — îar nu un critic 
sau istoric literar care ar putea fi învi- 
nuit de lipsă sau exces de gust artistic— 











12 


Rabindranath Tagore 
la Santiniketan 


9 Noembric. După ce am petrecut ziua 
de &, o Duminică, la Madras, am sosit la 
via în dimineaţa zilei de 3 ; puţin de- 
niaji ; dar imediat am fost întâmpi- 
naţi de fiul Ini Lagore, Ruthindra Nath, 
şi uc-am dus cu ce! în bătrâna lor locuin- 
ță, sau mai bine zis bătrânul lor palat, în 
mijlocul oraşului vechi ; şi iată-ne cufun- 
daţi în viaţa indiană, Incrun palat vecin 
trăiesc dui nepoți ai portului, Abanindru 
şi Gagunidra Nath Tagore, dlui nobili care 
suut în acelaş timp şi doi mari pictori. Ei 
trăesc incă după străvechiul obicei al „Pa- 
miliilor utite”, cu bunurile în iudiviziune 
[amiliile tu un loc, femeile trăind sepu- 
vat. Am lost introdus în apartamentele 
lor: o duzină de copii frumoşi care se 
joacă; văd mame, fete, surori, o femeie 
măruntă de vre-o şeaptesprezece ani, de 
vu extraordinară frumusețe, vre-o cincizeci 
de persoane cred, trăind la un loc, o mul- 
ţune de servitori; un mic regat. Şi a doua 
zi sosim la Suntin:keltan. 

[, departe cum la un kilometru de sta- 
jia Bolpur, un imens platou deşeri în care 
şcoala şi câteva sătuleje formează o va- 


























şi în tot cazul după ce sta Inat cunoștință 
de producţi'le urtisiice de aiuvea ! Pilda 
ici poporane, care posedă mărgări- 
ture, ca „Mioriţa“, e adusă în primul plan 
pentru îndreptățirea existenței vumeşilor 
«le artă, al căror gust particular a fost 
substituit geniului neamului românesc. 

i acţiune a proşiilor care sub 
scutul principiului originalității creatoare 
vor să limiteze posibilităţile de înflorire 
ale creație rțislice, variate la  înfinit, 
trebue dem: 

Creaţia „Mioriţei“, e drept, se datoreş- 
te şi acestei perfecte independenţe faţă 
cultura căriurărească modernă. Autorul, 
un cioban din munţi, dar cu un suflet 
foamte exersat şi cu exlraordinare însu: 
şiri de expresie, liberat de toate cătuşele 
pe care le-am văzut la picioarele artistu- 
lui moderna ercat pe un plan estetic per- 
1. Numai dela el—într'o lume 
cure ur trăi milenii izolată de civilizația 
noastră tipografică — ar purcede o eflo- 
r nță artistică ncbănuit de bogată şi 
variată. 

Dar astfel de împrejurări, dacă nau 
pierit cu totul, sunt pe cale de a pieri — 
şi poate că nu mai e în Balcani şi Carpaţi 
nici un cioban care să nu fi fost molip- 
sit întrun fel de civilizația cărturărească 
a lurapci, prin podoabe, prin unelte sau 
numai prin vorbe. Tot ce se mai produce 
azi în această lume a ogoarelor şi păduri- 
lor, când ajunge până la noi nu mai are 
înfăţişarea curată a „Mioriţei“. 

Asemenea geometriilor numai cu trei 
dimensiuni geometria civilizației rurale 
e stricată — şi definitiv stricată — de for. 
țe care pot fi aprobate sau repudiate, dar 
care şi-au impus tiparele. Trăim în geo- 
meiria Europei şi artistul creator nu are 
alt mijloc de a se libera de tiraniile 
carc-l strivesc de la cea mai fragedă 
vârstă, decât să pue stăpânire pe mijloa- 
cele toate, până la cele mai subiile şi 
ma: noui, ale culturei timpului său, sin- 
gurul fel ca expresia arlistică a fiinţei 
sale originale să se poală mișca în cea 
mai perfectă. libertate. 

T. ADERCA. 


(urmează). 





































de SYLVAIN LEVI 


ză de verdeață. Istoria spune că tatăl poc- 
tului, care a fost Maharshi, marele sfânt, 
trecând pe acolo a fost impresionat ae 
frumuscjea acestei întinderi imense in 
care nimic nu reţinea privirea, de această 
nire sinuurăltate. 

EL era la vârsta când indianul se gân- 
deste lu retragerea în singurătate, Se a- 
şeză la umbra unicului copac, porunci 
servitorilor să-l lase singur câteva zile și 
; bandiții de drumul mare îl ser- 
viră. Mai târziu, în acelaş loc, construia o 
Asti mare de it: Santinikctan cra Tun- 
dat. 















„. RABINDRANATH TA GORE ȘI FIICA SA 


Fiul său, Poctul, în locul ales fundă 
şcoala sa după modelul schitului indian 
ivadițional. La moartea sa, Maharshi îi 
lăsă casa prin testament, ca să devină 
Casa oaspeţilor, Guest house, cu condipa 
să fie prohibite carnea şi alcoolul. De 
jur împrejur vre-o treizeci de „bunga- 
low-uri“, locninţe joase, acoperite cu 
stuf, adăpostesc pe profesori şi elev. 
Pentru clase e umbra copacilor, căci... 
palmierii care uu fost plantați, au rodit. 
“Vrei sute de elevi între care patruzecă de 
fete tinere, irăesc acolo într'o linişte de- 
săvârşită. Impresia este extrem de plăcu- 
tă, gravă şi zâmbitoare: un mice univers 
pe care nu-l însuficțeşte decât pasiunea 
intelectuală şi naţională. 

Timp de mai mulţi ani poctul a supor- 
tat aproape singur toate sarcinile acestei 
apere , apoi sa întocmit un comitet care 
il ajută în această mare misiune. 








UNIFERSUL LITERAR 


In ficeare zi, stâud jos la poalele unur 
cope, învață pe copii, engleza şi benga- 
Jeza, si nu-i lucru tocmai banal să fic a- 
cest mare om, una din gloriile recunos- 
cute de cole donă lumi, Estol şi Vestul, 
dăruind atâtea ore din zilele sale şi în- 
ireaga-i viață copiilor, copiii care vor [: 
India de mâine. Dacă patriotismul ce prea 
adesea în cuvinte, al său stă în această 
operă, unică în lume. 














Sos rea noasțră a fost prilejul unei 
mari ceremonii. Sub manghi întregul 
Santiniketan, elevii, profesorii femeile 








şi copi inu strânşi întrun semicerc, Sau 
mai bive zis în două sferturi de cere, in 
faţa unei bănci de piatră pe care na aşc- 
zăm. De: profesori cântă versuri, prote- 
sorul de Tranceză ne adresează cea mat 
frumoasă envântare, poclul spune noului 
său profesor încântătoare cuvinte de bun 
sosit. ne nnge fruntea cu pastă de santal, 
şi: lu gât ne pune ghirlande. Pe „pământ 
erau desemnate ornamente de bun sosit, 








// 


Da 2 me ni 
Morile miros puternic, suntem  mișcaţi 
puțin desrădăcinaţi. Şi fiecare s'a dus sa 
cineze, ) n 

Dar ce să cinezi ? Casa noastră nu e 
încă isprăvită, stăm la Quest house pen- 
tra câteva zile; minunaţii copii a% lut 
Tagore, fiul săw Rathi, fermecătoarea sa 
noră Pratima ne veghează. Suntem în a- 
devăr copleșiți: de primire ; dar ce mân- 
căm ? Nu ennosc nici un nume; chiar 
dacă Ic-aş şti cle n'ar reprezenta pentre 
mine. decât lucruri necunoscute: mi se 
dă nişte delicioase crachete mici de toi 
chiftele cu tot felul de ierburi, tot lucruri 
prea dulci. Pâinea este un: lux occidental 
care uncori este uitat; dar se găseşta de 
obicei la o milă de a!ci, la bazarul. din 
Bolpur, 

(Va urma) 





Trad. de N. RADU 


UNIFERSUL LITERAR 


Ardealul şi problemele culturale 


Presa activistă 










































colul precedent _relevam fapiul, 
iulințarea ziuvului „Tribuna Pororu- 
i [a Arad axeo o deosebiti importanţă 
n împrejurarea, că publicistica româ- 
ască intra în contaci direct cu clemen- 
d politie și cultural maghiar 
Avaulul cra aşezat la o depărtare de 
tera ore numai de Budapesta şi era 
stinat de cercurile politiae maghiare 
punct de atace împotriva românilor, 
uerul sucesta cra, de ultfel, foarte firese, 
barece acest oras forma, prin situapa 
gvoarafică, cheia Banatului. Transfor- 
nat prin coloniz 
ană de funcționari, întrun ceniru mia 
iar, Aradul a devenit o oază cu caruce 
r maghiar întro regiune dim cele mai 
hai românesti, 

In astfel de împrejurări era evident 
di apariția unui ziar românesc în acesi 
entru, sue românii vrtodtosi «lin Banat 
i din Crisana îşi aveau reşedinţa epis- 
top ulă, trebuia. în mod firesc, să aibă o 
ieoxchită înrâurire asupra populaţiei ro- 
ună ne din acele regiuni. 














In Sibiu domnea, ce e drept, un spirit 
ui echitabil si ma: conciliant fațătide 
mișcările politice cultirale ale vomâ: 
nismalui, dar în acelaş timp apăsa o at- 
moxferă mul greozie, carucieristi vie- 
[ii săsești, asappma tuturor manifestărilor 
publice românesti. la curucterul săsesc 
al orugului Sibiu se mar adăoga și influ- 
enţa consistorului ortodox român, care In 
mod faial cra nevoit să facă o palitică 
mederat-naţionaulă, evitând ciocnirile cu 
politica  vuvernamenială. Mitropolitul 
otalox din Sibiu avea la dispoziţia sa 
doganul de publicitate „Telegraful Ro- 
mân“, înfiiarțat de marele arhiereu An- 
dreiu Saguna, prin cate putea înfluenţa, 
şa făcea chiar. foarte mult preoțimea 
ortodoxă. Influenţa acestui argan de pu- 
hlicitate şi mai cu seamă a factorilor dh 
ronsistor, cari îl înspirau, contribui mult 
la tomperarea Inptei ce se didea prin 
„Tribuna“, care acum întrase în epoca 
ei de decădere. 

Ta Arad lupta se începu na nuci cu 
puleri nouă, ci şi cu priaciţii şi. scopuri 
cari diferean de cele stabilite în progr: 
mul purilului național, Tot mai mult îşi 
făcea drum curentul activist, care era 
inut de elementele tinere intrate de 
jcurând în rândurile politicia nilor, 
Bănăţenii, curi au refuzat „Dreptatea” 
"Isi Diaconovici peniru politica moderată 
i cportunisiă. uu îmbrățișat cu multă 
dură noul curent. care tindea spre a- 
bandonerea pasivității politice parlamen. 
tare. Miscarea dela Arad începu să aibă 
răsunet si în Ardeal. mai ales în judeţul 
Hunedoara. Tineretul cra enprins tot mai 
mult de dorul unei lupte active şi con- 
dainna pasivitatea, care adusese pe ca- 
pul românitor numai procese şi temniţă, 
fără ca să. se poată înregistra și vre-nu 
succes reul. 

Coudncătorii partidului naţional _ce- 
vreau, conform uvor rău îuţelese tradiţ 
drepturi și dreptate dela „tron 
tese“ din Viena, care 
independent, ci stătea, în cecace privea 
politica. faţă de naţionaliiăți, sub influ- 
euta dircetă dela Budapesta. Pe dealtă 
parte guvernele maghiare acuzau pe ro- 
mâni de nelotalitate și infidelitate faţă 
de ideca de stat maghiar”. şi pentru 
fapiul că ignoruu parlamentul ungar, în 
care n voiau să se aleagă, Românii erau 
deci insitați să în parte la viața perla- 
montari maghiară şi ucolo, în graridio- 
sul palat de pe malul Dunărei, să-şi spu- 



















































împără- 
uu mai acţiona însă 























nă. în formă constiluțională, dolcanţele 
şi. să-și revendice drepturile. 

“ Evident. că invitaținnile acelea mu erau 
sincere, ci simple prutexie. findeă gu- 
vernelor ungare le convenea foarie mult 
faptul, că nu se găseau români îu parla- 
mentul ungar. unde ar fi putut să ridice 
elasul ca să fie auzit dle lumea întreagă, 
cu mult mat bine decât prin presă sau 
replici și memorande. 

Punându-se în serviciul curentului ac- 
tixist „Tribuna Poporului” Îuă un avânt 
frumos. Ca si „Fribuna“ «tin: Sibiu în pri- 
ma ci cporă de înflorire, ziarul arădan 
a dat toatii solicituclineu sa chestiunilor 
şi probiemelor culturale. In redacția lui 
intraseră câteva forțe tinere și tulen- 
tute. iar printre colaborator exterm 
m şi scriitori din Bucureşti. Un .Nu- 

ăr de Duminecă” bine redactat îngrija 
şi acolo de educaţia politică si de instrui- 
vea sovial-economică a ţărunului. Apro 
picrea geogmlică a Aradului de Buda- 
pesta făcea cu pniinţă ca ziarul româ- 
nese să poată apărea cu ultinele știri te- 
Icfonice şi tolegrulice la fel cu ziarele 
maghiare. 

Ascfel „Cribuna Poporului” apărea sub 
raport redacţional, în condițiuni cum nu 
se văzuse încă în presa română din Ar- 
deal. Fără exagerare se poate spune, că 
ziavul arădan ajunsese la nivelul la 
care se giiseau ziarele maghiare nu ze 
mai din oraşele mai mari din provincie 
ci chiar și ecle din Budapesta. „fribuna 
Poporului“ era o fală pentru presa ro- 
mână. 



























Servtiă de un organ atât de bine apre- 
ciat si foarte săspândit ceiit, mișcarea 
pentru abandonarea pasivității si procla- 
marea activităiii nu pute să nu prindă 
teren. După cuci ani de muncă în di- 
recția aceasta, se înfiintă la Orăşiie, în- 
dețul Ihinedoara, un nou organ de paubli- 
citate cu deviza „activitate“, Acest or- 
gan cra „Libertutca“, foaie pentru popor, 
vedaciată de părintele 7. Moţa. „Libertu- 
tca“ era în pimuul rând organ politie si 
reprezenta politica u rup de tineri, 
cari proclamuscră activitat Iu Decem- 
brie 1901 apăru primul număr şi în scar- 
tă vreme foaia accasta puiu înregistra 
cel ma: mare tiraj lu care a ajuns un 
organ de publicitate în Ardeal. Dar în- 
toemai ca la Braşar. Sibiu şi Arad, așa 
nici în_ micul orăşel Orăştie nu se putea 
conecpe politică fără cultură, 

Astfel foii politice -se alăterară supli- 
menite literare ilustrate si cconomice în- 
toemite pentru înţelesul poporului dela 
sute, 

Tfectul ce l-uu ant aceste publicaliuni 
asupra populației dela ţară constituie o 
pagină de glorie pentru țărănimea noa- 
stră, care a prins surprinzător de user şi 
de repede învăţăturile si  îadrunrările 
date de fruniaşii neamului. 

Primul cxamen de maturitate politică 
l-a dat poporul român din jud. Tune- 
«loara în ziua de 6 Tunie 1905 când a ales 
paeuten  circun serivția electorală Dobra. 
a deputat cu programul acticisi pe d. 
Aurel Vlad. avocat în Orăşiie. Cu alego- 
vea accasta sia îngropat definitiv politica 
pasivității, - 

Candidatura d-lui A. Vlad a fost susţi 
mută cu multă energie afară de „Tilber- 
tutea“ si de Tribuna Popornilui* din A- 
rad şi de „Telegraful Român” din Sibiu. 
Mai cu seană aresta din urmă, ca organ 
al mitropoliei ortodoxe. a contribuit mult 
la isbânda electorală prin faptul că a în- 
detnuat preoțimea oriodoxă să abando- 
neze pasivilutea şi să treacă de partea 















































MAURICE UTRILLO 


Acum râtiva ani, Yollurd, biograful Ii 
czanne, Săzn în vitrina unui magazin 
de tablouri. un peisaj urban cu fantasti- 
ce meori de alhuri, râzând triste pe în- 
tinsul cner mizerahili pereţi de cartier 
mira 

— Cu câii bani ni-l dai, domnule ue- 
zustunu ? 











== Cinci zeci de mii de franci —— răs- 
punse cernul cu chitie de catifea si lu- 
nete enorme din vragul usei. — E un 


za ai ri = 
Utrilio, adăogă negustorul, măsurând cu 
re «dispret pe bătrâncelul, cure cer- 
Si conE Lg iscăfitura autorului. 

113 2 

io ? 









area (PA 


a: trio... Ctrl. Utrillo Luam 
iuzit încă de piciorul acesta. Trebuie să 
Îic tare tânăr. Un începător ? 

— Lu alcoolic, interveni Careo, oprit 
iu-se îrire cei doi convorbitoră cu o mw 
tă quaet satanicii. 

=- Un începător, pe deasupra şi alco- 
olic... iar tablourile lui se vând cu sume 
aza de Iibuloase 7! 

li ua le-am cumpărat cu douizeci de 
unei kucaia, spuse omul dia usa pră 
ici. inpertarbabil.. Dar cabaretierii din 
Montmartre le-au căpătat numai pentru 
o gazefă cu vin. Însă acum nu se mai 
poate. Doninul Octav Mirheau a scris 
undesa că a descoperii în ele un geniu... 
astăzi uoî suntem siliţi să le vindem tare 
seuntp. Geniul se plătește. Nn se află ori 
unde eri când. Cine nu deschide ochii 
























ia vreme... deschide punga. Noi, negus- 
torii de artă. vedeți d-voastră, avem asta 





în sânge * socotim pe 
și dun: n şi plătim, 
- lare puţin... 

-— Vi. partă docă am plăti mul am 
putea încrraja toate geniile 21. si pe 
urmă se alege: ici geniile! dincolo rata- 
ți... Câstigăm la genti 5000 la sută și pier. 
dein la ratați 5 la sută. Dar nai îucotro 
nogoțul nostru e plin de riscuri. Dea 
niinteri asta face gloria noastră : cine nu 
riscă, au câştiză şi ciue nu câştigă nu are 
în et rasă de negustor. Poate foarte bine 
ă faca altceva, parcă en îl împiedic?i 
— E. un rechin, zise Careo, luând bra- 
iul fui Vollard. Hai si mergem. 

Mai mul inteligent, «le cât feroce.. 
„mă reg. cine-i acest Utrillo ? 
schimbul de păreri începu == preţios. 
sulicicui. îndiseret şi cinic —- ca între 
doi erenicari de artă şi biografi. 


toată lumea genii 






























Vtriilo e copilul nimănui. 
ur, poate, al nliţii. 


Mama sa a fosti model, A pozat multor 
Ţociori. 





Cuc e Sl 





activiştilor. Pe de altă parte „Tribuna“ 
din Sibiu îsi încetase pentru totdeauna 
apuriţia pe ziua de 16 Aprilie 1905 şi ast- 
cl politica pasivităţii ma mai avea nici 
un apărător. 

Cu alegerea dela Dobra a primului de- 
puiat vomân-naţionalisi începe o _ nouă 
seră în viața politică a românilor din Ar- 


«leul. 
ION BAILA. 











14 


La câţi? 

Nici ea singură nu'şi aduce aminte. 
Maurice, micuțul, a venit pe lume, fă- 
ca mama să-i poată şopti numele ta- 
ii. 

Să Fi fost, oare. unul din acei derbedei 
sentimentali, cari se ataşează câteva lum 
de artă, pentru ca apoi să sfâmșeuscă la 
azilul de noapie sau la casa de nebuni ? 

Un sifilitic ? 

Un alcoolic ? 

Ori uu vlăjgau robust si genial, 
rit pe malupile Senei din cine stie 
por îndepărtat al Kurop i care 
viuzit. le optsprezece ani, întrunul din 
acele banale accidente care înghite Pa- 
visului, zilnic, o impresionantă câtime de 
energie anonimă 

Suu un apaş al tavernrlor, din mahi 
jelele întunecouse, umede şi înferte — 
voveuind acasă. în zori. cu ochii tulburi, 
briceagul jilauv de sânge cald şi cămaşa 
slâşială în tăvălelile nocturne ? 

Maurice Litrillo ame iu el toute harurile 
dumnezeirei şi toate stricăciunile iadu- 
lui. 














tă 








răsă- 
ve Q- 
v_fi 


























MAURICE UTRILLO 


Amestec tragic de lumină şi întuneric. 
Suiletul lui; vijelie neagră, cu pauze 
simfonice, 

Despee artistul acesta am auzit aşa de 
multe ori că a murit, de morţi năpraz- 
MCe, incât, i : ziua în care va muri CU a- 
devărat, nu voi mai crede. 

lată, acum Utrillo so fi găsind, poate, 
căzut, în degradatoare beţie, pe margi- 
nea unui canal ; o fi zăcând, cu privirite 
nebune, în cămaşa de forlă” a unui ospi 
ciu, sau =. ceiace c mai plăcut pentru :- 
maginaţia noastră, și pentru sufletul nos- 
tru —- va fi migălind, la şevaletul lui. cu 
o scnină concentrare, una din acele obiş- 
nuite privelisti umile, ale Parisului, că- 
vora siie să le imprime, laolaltă, o mag- 

















unifică sirălucire chromatică şi o  udâne 
născolitoare melancolie... 

Curios ! 

Omul acesta, care are acum 45 de aui. 


uu'și poate aduce aminte nici când şi nici 
pentru ce sa hotărit la picinră. 

EI nare, pentru lucrul lui, nici acea 
pereziune care transformă pe unii ar 
tișli în surse inepuisabile, nici acea afec- 
tare de d spreț pe cari alții o afișează cu 
hipocrilă îndărătnicie şi permanenti 
lene. 

In existența Îi, pictura cântăreşie tot 
uşa de greu şi tot așa de uşor, ca munca 
dulgherului sau a pescarului. 

u are suscepiibililăți de  fanfaron, 
nici îneremeniri de orgoliu, nici descura- 
jăvi de neputincios. 

Povestea vieții lui zilnice e simplă și 
umilă ca o pagină de evanghelic, 

Vagabondează pe străzi  lăluralnice, 
bătrâne și despreţuite. Şi, fară să gân- 
dească la pictură, priveşte la arbori, la 





Cronica muzicală 


CON 





ERTELE 
MEN“, — 


Coneertele simfonice populare nu s'au 
deschis sub auspicii culturale prea feri- 
ctie. Asteptam, negreșit, ca un bun gând 
cducaiiv, acel cure a prezilat la hotă- 
rîreu ciclului, să rămână determinant şi 
în privința întocmirii repertorului şi a 
exccuțiunii. Dar întâmplătorul sa vădit 
ca principiu de activitate la acest ciclu, 
chiar dela primul concert. Nu-i vorbă, 
pe tabelele de afişaj de pe stradă, sa 
putut remarca scrisul deosebit, cu. litere 
mai uvoase, ci care era insemnat Con- 
certul în Ja minor de Vivaldi, printre 
celelalte piese ce formau programul a- 
cestui prim simfonic, Fără altă explica- 
tiune. Abia din programul-broşură ne-am 
putut dumeri că era vorba de „inceputul 
ciclului - - Evoluţia Simtoniei“.  Mărtu- 
risim că nu hănuim această ciudăţenie. 
Ne fiicoam mai de gradă socoteală că, 
ouganizatorii concertelor, luaţ, de valul 
istorismului —- cra doar vorba de istoria 
simfoniei — pregătesc un deosebit spiec- 
tacul si nume: Mircea Bârsan, violonist, 
mai, cunoscut decât ca dirijor, va lăsa 
luovarte bagheta, va  înștăcă vioara şi 
areuşul şi va concerta după metoda. tim- 
pului lui Vivaldi, executând la vioară 
sau dirijând cu  arcuşul, după împre- 
juvări, fevmecătorul concert. Nu ! Inten- 
dia cra clar exprimată, Ciclul „Evoluţia 
simfoniei“ deschidea cu Concertul 
pentru vioară de Vivaldi. Pe numele său 
adevărat, aceasta se chiamă ignoranță, 
uu-o băntiam atât de categorică la 
eci ce si-au asumat o parte din răspun- 
derca educațiunii muzicale, Căci, să ne 
iuțelegem, simfonia, ca gen, ca formă 
muzicală aparte, nici nu provine din 
forma muzicală concert, nici nu este fo- 
losivor înfnențată, mai ales în acel timp, 
de forma şi tehnica concertului. Ci tor: 




































oameni la ziduri — cu acea atenție 
trată a omului care stie că e firesc 





în 








tâlnească în cale mereu aceiaşi arbori, 
oameni şi ziduri. 
Acasă, în atelier. îşi desemnează pe 






pânză, corect şi meticulos ca un lucrător 
cu bucata, tabloul ce urmează să-l exe. 
cute, 


Cu penelul muiat în vopsea, atinge pe 
albnrile dintre contururi, iei o pată de 
siniliu, dincolo o zare de roșu: palide, 
apo: câte-va accente de fildes, o fărămi- 
ță de cmeraud, san o dâră de citron. 


Punctele acestea de reper cromatic, 
sunt fixate dela început cu o matematică 
preciziune. 

Utrillo abandonează. sculele cu liniştea 
unui muncitor care şi-a făcut partea lui 
de muncă peste zi — pleacă la câr- 
ciumă. 

După o spăimântăioare cantitate de al- 
cool avalută, sc întoarce acasă, împăcat, 

A doua 7i uceiaşi preumblare, aceiași 
contemplare distrată a priveliştelor în- 
tâlnite în cale, aceiaşi calmă aplicare în 
atelier. 








Talentul. la el. este o fatalitate, cum 
penteu urii bogăția. 
Nu-l minunează şi nici nu-l stinghe. 


reşte. 
Câte odaiă. numai, se întreabă, ca un 
copil nevinovat: ce naiba au oamenii cu 
miine, de mă tot laudă cu atâta lipsă de 
pudoare ? 
Apoi sc reaşează la lucru, şi, 





conturu- 


SIMFONICE POPULA RE. 






























UNIFERSUL LITERA 


UBILEUL SOCIETAȚII „CAR 





ENESCU. 


mai din contră ! Simfonia, în prima 
mătate a secolului al optsprezecel 
deci în epoca în care încope să se pi 
cizeze ca formă orchestrală particula 
este împiedicată în „evoluţia“ sa toari 
de concertul instrumental. Kretzschni 
desigucază pe acest concurent al si 
foniei ca siibermiiehtigen Nebenbukle 
rival. covârşitor. Și tot așa se exp 
Nel, în lucrarea sa asupra istoriei 
loniei. lar la noi este înscris oonceră 
ca premergător sau ca începutul evo 
ției simfonică... 

După această piesă de Vivaldi, urmel 
program : Debussy — Petite suite. Criţ 
rin istorie sau contraste stilistice ? 
sezisam legătura. Or „bun plac“ în edi 
«aţia muzicală a poporului ?!... 

AL doilea simfonic popular a înlăt 
pur și simplu, ambiţiunea istorică 
tată de cel dintâi. Maestrul Nonna- 
sea se afirmă ca experimentat şi prieă 
put pedagog. Bine înțeles, pentru a 
încordat interesul muzical al publicul 
şi pemtru a contribui la educaţinunea m 
zicală a maselor, principiul istoric 

e singurul de luat în seamă în aldj 
tuirea programelor, Unitatea lor post 
apoi fi mealizată nu numai pe cale isto 
mică. Ca și criteriul temporal, cel 
poate fi deasemenea utilizat în a 
scop. Tar eclectismul poate fi adoptat 
în chipul acesta local pe școli naţional 
cum poate fi stilisti, în general, sau v 
riat în nesfârşite feluri de consideraţii 
estetice, tehnice, chiar sociale, şi culta 
vale. Star putea, de exemplu, alcătui pn 
grame simfonice de barock muzical, sat 
de romantism, pe şcolile muzicale cunosi 
cute, — romantismul în Franţa, barocki 
în Germania, bunăoară, — apoi eclecli 
şi comparativ, —— romantismul în Frane 











rile închicgate în ajun cu atâta cuminte 
atenlinne, prind a se îmbrăca, încet, în 
cet. în odăjdii de sărbătoare. 

Ori care ar fi motivul lui Utrillo, di 
brodează întotdeauna în jurul, şi pentr 
triumful, unui acord de alburi, 

Alburi nevinovate, calde, comunicativ, 
simple — și totuşi de o extraordinară și 
neaşteptată variație lăuntrică. 

E. în ele tot sufictul, greu de misterul 
artistului — şi aproape singurul element 
care imprimă operei o neimitabilă dis 
tincţiune, 

Sub acest raport, Utrillo nu are core 
pondenţi nici între contemporani, nici n 
trecut. 

Yinește, întreaga gumă coloristică este 
ui imitor acordată la. “cheia! albului şi sus 
ținută, fără greş, în aceiaşi cântare de 
sărbătoare tristă. 

Misticism simfonic, transfigurând până 
la idealitate aspectele parisiene, poate 
cele ma: vulgare, mai inexpresixe, mat 
nebăgate în scamă. 

Povestea, în amlă, e veşnic aceiaşi; 
marii creatorii — vorbim de creatorii 
cari rămân — au avut groază de extra 
vaganțele iechnice şi de atitudini rere 
luționare. 

Au fost toideauna firesti şi simpli. 

Şi, poate mai mult de cât star fi cuve- 
mit, de o modestie, pentru mulți dintre 
noi umilitoare... 





N. N. TONITZA 






























UNIVERSUL LITERAR 


Germania ; — apoi programe în care 
veriul local ar fi împreunat cu cel tem- 
ral — simfonia, uvertura sau suita în 
nța. Italia sau Cermania în timpu! 
roluţiei franceze. Tot aşa ar putea fi 
iogat cel stilistic şi de forme muzicale 
mctul de vedere al culturii muzicale 
bne să fie hotăritor şi necurmat ţi- 
t în scamă. Programul. în însăşi eco- 
ia întocmirii sale. trebue să eviden- 
ze principiul adoptat de organizatorul 
cortului, si să înlesnească o cât mai 
initivă pătrundere a afiniiăţilor sta- 
ite între piesele execntate, şi deci, o 
i mai completă împărtăşire a proprie- 
ilor stilistice din operele muzicale au. 
te. 

Nonna-Otescu înțelege ce-i pro- 
am de simfonic ponulur. O suită (Ra- 
au), o simfonie (Haydn), un poem 
fonic (Balakirew) şi o uvertură (Wag- 
r), iată un program — al celui de-al 
ilca simfonie popular — care  dove- 
eşte îndeajuns competența pedagogică 
uzicală, gustul distins, ecleetismul pon- 
rat al maestrului Nonna+Otescu, Pă- 
vea noastră de rău este nnmai că a- 
astă elegantă şi, sveltă înfăţişare do 
irijur se ține în reservă. nu păşeşte cu 
mai cuprinzător în împlinirea necesi- 
hților de cultură simfonică ale maselor. 
fatul său, experiența şi acțiunea sa tre- 
ue să Fie mai freqnent şi în mai largă 
ăsură folosite pentru propaganda sim- 
nică, iniţiată de Fundaţiunea culturală 
Principele Carol“, 

Nici al treilea simfonie ponular nu a 
vut un program educativ, dar. în tot 
zul, atrăgător. mai ales vrin Simfonia 
ntastică. Dirijor a fost Henri Moria, 
unoscut la noi si aplaudat de vre-o câți- 
ami încoace deseori. Fstimp, nu ştim 
n ce pricină, nu mai purta toate pie- 
irele s.umpe pe care admiraţia publicu- 
lui bucurestean î-le îucrustasc în coroa- 
ha de „rezens" al orchestrei. 

O sărbătoare, jublileul de 95 ani al 
societății „Carmen“ şi activităţii maes- 
trulu: D, G. Kiriac, a avut darul să .rea- 
scă importauța strict muzicală a eveni- 
memtului şi să-l impună ca o mândră 
sărbătoare a culturii româneşti, a trium- 
fului originalității firii noastre, expri- 
mate înfiorător de expresiv în cântecul 
popular. Au fost două zile de puternice 
emoţiuni, de idealism românese străluci. 
tor ca soarele de confirmare definitivă 
a adâncului, a sacrului isvor de cântec, 
ce curge în inimile noastre românești. 

Și tot în această vreme, la Ateneu, E- 
mescu, marele Enescu, exponentul geniu- 
lui muzical al rasei, slujia taina cea 
mare a cultulu: muzical... 











GEORGE DIACU. 








TEATRUL REGINA MARIA; Şarlata- 
nul de Emmerich Făldes. — Cel care ar 
cănta motivele artistice prin care să lă- 
murcască deosebita favoare de care se 
bucură unul acesta, autorii unguri, pe 
lângă directorii teatrelor particulare din 
Bucureşti, growar găsi vrennul ce Pau pu- 
tea mulţumi. Molnar, văzut rar, uluitor 
prin meșteșugul ce-l ajuta să surprindă 
nuivitatea spectatorilor, dă împvesia u- 
nui seriilor superior ; încat mai des, plic- 
tiseste, Teatrul lui, cu intrigă drăcească, 
linsit de apropierea acelui vevasimil care 
dă îm a de viaţă. pluteste în sferile 
abstracte ale ideilar celor mai îndrăzneţe 
adevărat fără să isbutească a convinge 
țe spectatori. Căderea de care sau bu- 
cuvat arroape toate piesele lui, n'a răcit 
entuziasmul directorilor pentru  ccilalți 
dramaturgi unguri. 

Sarlatanul lui Fâldes a reab lilat in- 
sucecsul de cass a lut Molnar... Expli- 
cația nu stă însă în valoarea piesei care 
mar ese din cadrul melodramei. ci în fo- 
cul excelent a! interpreților. Cnprinzând 
toate elementele eftinc ale unei piese de 
sveces (nn student în medicină care fură 
pentru ca să trăiuscă. si care folosindu-se 
de diploma unni mort ajunge daciar ce- 
lebru. pentr că ştia multă carte. 
Descaperit este renegat de î i bol 
navii vindecati ete. cete). justificând pe 
eroi în mod sumar, nn esie însă atât de 
neverasimilă, ca să nu înduioşeze. Și au- 
torul nta vrut altceva. 

D. Storin, care încă odată prin jocul 
d-sale concentrat, sobru, a adeverit că 
este unul din cci mai mari actori ai no- 
ștri. este şi cel care asigura succesul pie- 
seci. Putin mai exterior si mai szomotos 
şi publicul ar fi zâmbit, Îl secundează cu 
succes d-na Marietta Sadovennu. care 
s'a firmat ca o artistă cu calităţi dease 
hite. Din ansamblu menționim pe d-n 
Marcel Enescu. și CGiugaru. 























“ 
TEATRUL NAŢIONAL: Femeia îndă- 
rătnică de Shakespeare. — Când teatrul 


nostra naţional. 
blicului, — fie din cauza rieselor aviz 
naJe. unele prea naive, fie din cauza unor 
vechituri mieroase şi prost melodrama- 
tice din repertoriul străin. — face apel 
grabnic la uriasul din Stratiford. Şi sue- 
cesul e asigarat. Nu eredem să fie altul 
motivul relării  „Femci”  îndărătnice“, 
când atâtea alte piese ale ni Shakes- 
peare, nu an fost încă jucate de loc. Des- 
pre pică. care sta jneat și anti trecuți 
cu atâta sucecs, e inutil orice comentar. 

O experiență ce sur pntea face, costi- 
drept. încerce repro- 
zentarea piesvlor sale si en debutanţi. 
Sureesul d-nei Marioara Teadorescu-Zim- 
niceanu în Catar'na, a fast iarăşi dova- 
«dă că d-sa voate [i socatită ca o mare ar- 
tistă cu infinite resurse, trecând dela ro- 
lul Tofanei la a Caturinei cea îngdărăt- 
nică. cu o uşurinți uimitoare. D. Bulfin- 
ski, fără nici o rezervă poate fi numit ca 
cel ma? desăvârsit interpret că come- 
«iilor Shukespeariene. Mai mult nu poate 


spera un actor. 
INTERIMAR 


pierde din favoarea pu- 








sttoare e e să se 











15 


RABINDRANATH TAGORE IN 
BUCUREŞTI 


Sâmbătă 20 şi Duminică 21 Noembri», 
Rucureştii au fost cinstiţi de scuria, vi- 
zită a poetului indian Rabindranath 
Tagore. Poctul a deelamat din poemele 
sale şi a povestit, într'o impresionantă, 
pocmă autobiografică, geneza darului 
său poetic: 






Mulţi sunt care mă întreabi cu ce mes: 
vin în fața lumei. Dar nu c menirea poetului 
de-a aduce, direct, mesaje. EL trebue să ri 
mână pasiv, instrument al înspiraţiei destăiuuind 
idealul etern, al frumosului desăvârşit. El este 
murmai craisicul aceluiaş  mesui  prostăvit de 
flori, de stele, de valurile mirei, de vântul fur- 
tutos. 

După cum florile cântă mut cântecul etern, 
astfel aiutând omenirea să atingă idealul fru- 
mosului realizat, tot aşa poctul exprimi acceas 
năzuiuţi fără a propovădui direct o filozofie 
sau o etică. 

Şi astiel vin către voi, nu cu un îilozoi sau 
ca un profet. dar ca un poet ce-şi închină pri- 
nosul de: dragoste, slivind idealul ctern stă- 
vânitor al umci. 





am născut într'un oraş din cele mai puţin 
Cal- 


atrăgătoare, din cele mai banale ale Indici: 
cuita. Fără legături istorice cu trecutul, 
îrumuseţe, fără niciun farmec pentru suflet, co- 
livie de cărămidă Îşi de var. De acolo, nici p 
ispiraţie nu poate isvori. Dar poate tocmai 
acest go! mi-a smuls din copilărie, strigătul câ- 
tre idealul de libertate dobândit prin împărtă- 
şirea cu frumuseţile naturei, 

in petecul de pământ din jurul casei era un 
şir de patmicri. Mă îmbita jocul soarelui prin 
frunzis ca și cum ar îi fost chemarea întregei 
păduri şi povestea ținuturilor fabuloase de din- 
cola de occanuri. Din acele împrejurimi meschi- 
ne misam construit în suflet ţara basmelor; 
din cioburile de frumusețe mi-am făcut un cuib 
de visuri. Eram un copii singuratec, visând în 
contrul lunci mele vizionare, Familia mea cra 
ostracizață pentrucă tatăl meu era capul unei 
miscari religioase, heterodoxe propovădiind ve- 
chile forme monoteiste. 

Ca tovarişi am avut deci 
racții, desiătări sufleteşti, 

Astiel mi-am trăit copităria izolat în mulţimea 
seomotoasă, într'o desăvârşită libertate de gân- 
direc, idei ortodoxe ori maniere convenția- 
ale ma mi-au fost impuse, In preaima familiei 
mele, numaui artişti, filozofi, muzicieni, atmos- 
îcră uni de cultură și de artă. În această 
dezordonată dragoste de libertate am căpătat 
primele cmoţii titerare, am luat contact cu ma- 
gia ritmului. Pe neaşteptate, îmi trece prin 
mâini o carte de poezie sanscri limbă per- 
fectă pentru desvaltarea logicei muzicale în 
forma sa metrică, Fără a le căuta înţelesul, 
le-am înviițat de-a rostul, captivat de ritm, sor- 
bind, din adâncul muzicei, senzaţia de elibe- 
rare a cagetului, pe care mi-o dădea şopăitul 
palmierilor adiaţi de vânt. când îmi vorhea de 
codru! îndepărtat, de vuctul mărei. 


CERCUL „SBURATORUL“ 


Duminică 21 e. în sedinla săptămânală 
a „Sburătorului“, d. FE. Lovinescu a citit 
ur frigment. în care a raracterizat acti- 
vitatea critică a d-lor Scurin și Cara- 
tra. 

D. D.N. Teodorescu a citit o piesă în 5 
acir .„Albatrosul“, Poezii, d-nii Baltazar 
si Călinescu. Au asistat d-nele T. Lowi- 
nesen. Getia Cantuniari, d-rolor Bebs De- 
lavrancea. Paradat. Sandu Movilă. Ticu 
Avchiv. Marga Nicolau şi d-nii Camil Pe- 











numai visuri, ca 


































trecu. G. Nichita. Sielian Mateescu, Pom- 
riliu Constantinescu, L. Valerian, Antor 
JIslhan. ete. 

TEATRALE 


E La Teatrul Naţional se fac ultimele 
vepetiții ale mouei lucrări dramatice a 
d-lui Victor Eftimiu, GLAFIRA, tragedie 
în cinci acte, în versuri. 








16 


UNIV EKSUL LITERA 


ECOURI 


REDACŢIONALE 
Vizita marelui poet indian Rabin- 
dranaih Tagore ne-a reamintit o relaţie 
prețioasă despre şcoala dela Santinike- 
tan. Reproducem din revista „Europe“. 
acest document de mare valoare, cave ne 
introduce, în mod agreabil şi familiar, 
în chiar particularitățile discipline! și 
filosofie: înţeleptului dela Santiniketan. 


SCRIITORII 

DU D. Marcel Romanescu a pus sub 
tipur un volum de poeme, cântând viața 
curtezanei Hermanosa din Corint. 

CI D. Al. Popescu-Telega tipăreşte un 
roman ; „Rătăcirea lui lon Vancea“, lu 
institutul „Scrisul Românesc, Craiova, 
Volumul va apare în Decembrie. 

Ci A apărut „Almanachul  jadpţalui 
Satu-Mare“, amul III, întoamit de A. Du- 
videscu, redactor şef la ziarul „Satu: 
Mare". 

Tipografia „Corvin, 

C Va apare în biblioteca „Semănăto- 
rul“ din Acad, volumul de studii, întitu- 
lut „Intre cărţi“ de d. T. Păunesen-Uimu. 


GENIU ŞI TALENT 
Iu redacția lui „Nouvelles litteraires* 
a pătruns de bună seamă un epigramist 
compatriot de-al nostru. De câteva nu- 
mere, hebdomadarul parizian publică e- 
couri şi anecloie, al căror tâle ne-am 
grăbit să-l subl'niem şi în numărul tre- 














Sătmar. 





cut când am reprodus  notița despre 
Bernard Shaw si d. Mihail Dragoni- 
escu. m a: AD 


In ultimul număr, misteriosul celabo- 
rator publică sub titlul de nai sus ur- 
mătoarea epigramă la adresa  directo- 
rului „Falamgei : 

„la cursul umui interview referitor la 
Hieratura timpului său, Josâ-Maria de 
Hegexlia se arătase de o amebilitaie ex- 
treiă faţă de confrații săi. In elogiile pe 
vcare li le făcea, cuvântul geniu revenea 
fără încetare. 

— Dar, îi zise în cele din urmă repor- 
icrul, dar dv. maestre ? 

— O! eu, vezi d-ta, îi răspunse FHe- 
redia, cu am numai talent, numai că 
ăsta-i ceva mai greu de avut“. 





REFORMA INVAȚAMANTULUI 
D. profesor universitar C. Răduleseu- 
Motru, a acordat ziarului „Politica“, un 
interview pe tema reformei învăţămân- 
tului şi a extinderii filosofiei. Din obiec- 
ţiunile aşa de interesante ale d-lui C. 
Hădulescu-Motru, reținem: 


Am auzii iarăşi tot din ziare, că îilozotia este 
pusă la baza învătărnântului secundar. Care 
filozofie? Una juată din cărţile străine? O îilo- 
zofie oficială, sau mai bine zis superficială? 
Filuzofia Ia baza învățământului este una, si 
ridicarea învățământului filozoiie în liceu este 
alta. Ridicarea ar fi binevenită, fiiudcă până 
acum acest învățământ nici nu cra mat în 
serios. Dar ca bază a învățământului secundar, 
filozofia are puţini partizani. Mai sunt contra 
ei, aceia cari pun interesele de Stat deusupra 
intereselor ştiinţifice. Consolidarea naţională a 
Statului se face mai bine pe baza religici, a 
istorie! naţionale, sau a literaturei naţionale de 
cât a filosotiei. Apoi ce scop se urmăreşte cu 
filozofia? Unificarea în chip mai temeinic a di- 
feritelor obiecte ale învățământului? Aceasta 
este un scop extra-pedagogic, Adovăratul peda- 
gog urmăreşte să lege obiectele învăţământului 
secundar de aptitudinile copilului, şi nu de 
armonia cerută de unitatea ştiinţelor. Unitatea 
ştiimțelor este în curs de devenire, şi poate 
mu va ajunge realitate niciodată. Unitatea si- 
ftetului copitului este o unitate existentă. De 





ce să sacrilicăm aceca ce există pentru accea 
ce va fi să devină într'un viilor îndepărta 

Mi s'a spus câ proiectul cei nou ar urmări 
prin filozofie să formeze cetățeiii apți pentru 
lupta vieţii. Cred că acest scop nici nn va fi- 
gura în expunerea de motive, fiindcă este puţin 
serios, Filozofia cuitivă mai mult simţul critic, 
decât simțul practic. În orice caz pentru formu- 
rea sufletului cetățenesc iilozotia ru se bucură 
de vreun drept de monopol. 

Nu mă îndocsc, că proectul ministrului Pe- 
travici va fi bine aranjat, Și mai ales va fi 
cu talent cxpus şi susţinut. Mă îndoese însă 
că roadele lui vor fi apreciabile, Boala de care 
suferă învățământul nostru secundar este mai 
adâncă decât prate s'w ajungă mediciumentele 
filosciice. Ministrul nostru luptă cu simptomele 
şi Susă neatinsă cauza boalei. 











TEATRALE 
d-nei Casvan-Pas, 
„CALVARUL, sta în comitetul dee 
lect leatrului Naţional. 

În curând se va anunța data reprezen- 
tării. A 

I 'Peatrul Popular a bus în repetiţie, 
cama „Contra Patriei“, în cinci acte de 
d. protesar Nicolae Iorga. 
DO Sâmbătă. 27 ert., ora 3 p. m., va avea 
loc la Teatrul Popular premiera piesei 
pentra copii „Familia Chiţ-Chit: de d. 
iou Pas, 
vu al Teatrului. 


Ei Piesa 

















REVISTE 

Indemnul 

Din _Tg.Nures-Osorheiul, pe care Di 
nicu Colescu îl glosează în cwnosculu-i 
rie de acum un veac prin „Maros- 
hey. âni pnţintei” — 
se o rev ă şi de o înaltă 
ținută literară. 

„lideri“ e în anul al $-lea şi apare 
ca revistă de cultură pene reali a soc'e- 
tății de lectură a 
rien“ din Tg-Mureş. Din cuvintele 
tru drum pe care le publică în fruntea 
revistei redactorul de astăzi, d. O. Pa- 
padima. despriudein toată munca tânără 
şi ideal a celor ce au editat „Indem- 
















pen- 











nul“ ca şi hotărtrea de a continua a- 
ceustă revistă. într'un centru de viiregă 
enliură românvască. 


Dacă am adăoga cât de îngrijite sunt 
contribuțiile literare din interiorul re- 
vistei : un portret literar ul lui Duha- 
mel și o traducere din „Confession de 
minuit“ a aceluiaş, versuri corecte, ele. 
dacă am aminti cronica şi linia pură a 
întregii faşeicole — am accentua obli- 
pația pe care atât localircii cât și cei- 
alţi iubitori de cultură românească o 
an de a sprijini frumoasa faptă culturală 
care a realizează, la Tg.Mureş, revista 
„Indenaul”. 

GANDIREA (VL. 6—8), Iulic—Septem- 
bnie. 1926. cu următorul cuprins: Grigo- 
vescu de. Francise Șirato: Monotonie 
tnoezic) de T. Arghezi ; Mărturisiri de 
Tleva Văcărescu: Mă vreau în munți 
(poezie) de Zaharia Stancu: Urâtul de 
Gib. 1. Mihăescu; Din „Chilimuri olte- 
peşti (poezie) de Radu Gyr; Craii de 
Curtea- Veche de Malciu lon Caragiale, 
Eu şi țara mea (poezie) de Elena Văcă- 
veseu : Dezaxare de Petre Marcu; Cu- 
vine despre „Arta nouă“ de Stelian Ma- 
tcescu ; Un alt Pirandelo de Alex. Mar- 
cu; Pledoari pentru actor de T. Vianu; 
Problema de im. Bucuţă ; Un con- 
fict moral şi Imaginar de Cezar Pe- 
trescu , Idei, oameni & fapte, Elena Vă- 
căreseu de V. Munteau ; Croniea litera- 
ră, Aleesanidri ca descriptiv de. T. Vianu; 
Cronică  măruntă de Cezar Leirescu; 
























cu concursul întregului ansam-. » 


eului „Al. Papiu Da 


Nustraţii : Copertă de Grigorescu; 





pliment : Reproduceri după od 
premiate la salonul oficial; Desen 
interior de Demian. 

CARȚŢI PRIM 


42 ION 1. NEDELESCU: Codul o 
rei și regnlile duelului, cu o prefajlă 
d. ecueral Ch, Cantacuzino, (îm crarețiă 
probută de Miuisterul de război, Ma 
stat major), Imprimeria Principele (N 
rai. 1926, 

(3 1ON CLOPOTEL: Direcţia rea 

mului social-economic (Unde munca 
timpul mau nicio valoare, — Aspei ele 
satelor din văile Crisului Alb şi e 
i A nuicfele socioprufice şi cai 
snile praktiee, — 
nogyaliilor ionale. — Proble sua M 
ilor). „revistei „Societatea de mâl 
1920. foi 40, 
HORIA PETRA-PETRESCU : Mi 
şi compălimirea socială în  literatu 
Conferinţă. Buletinul 4b al desp. S 
al „dsociuţiuuii“, Sibiu, 1V26, 





























28 Noembhrie, 1552: 
set (Bănat), cunoscutul patriot 
anu, uutorul vestitei colecţii d 
dtocmnente „Cartea de aur“, 

1365: V. A, Urechia a ţinut la Afened 
Homiîn o conferință, vorbind despre f 
bula şi fabulistul Chichindeal“, 

ta?76: A murit în Bupaureşti Gheo 
Costatoru. î 

INTă: Sa născut în Bucureşti, po 
Hiltebraad Frollo, : 

1595: Apare în Bucures 
vistă săptămiînală ilusiraiă, condusă 
A. Vlahuţă, şi Dr. Alceu Uzechiă. 

Tito: A murit N, Culianu. j 

29 Noembrie, 1336: Su născut Eug 
Catia, 

INN: Sa născut în Brăila pictorul 
Teisanu. i 

30 , Noembrie, 1867: Stefan Velescu 
vorbit ta Ateneul Nomnin „Despre 7 
tru“, : 

1wu3: Apare în Bucureşti revista 
ni Hiibsch“, sub redacţia lui A Larg 
bun. od 
1 Decembrie, 1454: 


Sa născut în Up 






















„Vieaţa”, 














Sa născut în Bra 





spe poota teatevina Pitis, 
190: Apare în Iasi revista Nilerari 
sociologică „Retuvierea“, condusi de Ai 


PD, Nonopo) si Rinia. 
--. Apare îu luşi revista „Mihail Emil 
nescu', 
2 Decembrie, 1812: 


Sa năsrut acul 






ăucesert îi vorbit în Atene 
noni despre „Origina şi Istoria A 
or“, ) 

ÎNTI: Sa. născut în Rimnicu Văleea ju 
ristul Ten Th, Yloveseu. 

INTO: Apar în lueureşti revista Muz 
cală „lyra romînă“, 

1899: Apare în Bucurnști „România fo | 
ur Daţional independent, sub com! 
a îmi Nicolae Basilescu, 1. L. Cara: 
zinle, Geprge Coșbaur, Ovid Densusianu, 
N. Iorga. etc. 

1901: Apare în Bucureşti revisia „Se 
mănătorul“, sub direcţia lui A. Vlahuţă 
și fe. Cosbnr. 

1902: A murit seriitorul bucovinean 
Mihail Toliman. 

3 Decembrie, 1546: 
îova, C. Leonardescu, 












S'a născut la Cra- 





ATELIERELE SOC, ANONIME „UNIVER SUL”, STR. BREZOIANU No, 11, BUCU „EŞTI