Alexandru Popsor — Trecutul, samanta rodnica de viitor — 1999

Lrecutul, 
sămânța 
rodnic 3] ID 


[Şi LE 
a A LA AA MIA AS, 
* A A bă în n > 

ARAL AT 


Ps Aki) 
ă Aa AR RAAAR 


SE a Ax 
A A A în AAA AAA 


> 


ANR A he Vi 


a ii ai N 

= sd L 

ia „ta ata aa SAR AAA eat 
pote pa Aa ase AFA AAA Aaa aa AN 
SAAR A asia Aaa altii 


VA NEC Aa E a ca aa 

Aaa aă ARĂ SA Nastasa A Aa 
mamaie AAA ANA NEA AA MA 

Pasa A RAR RARA) ACR NARA E Nas Asia 

sAA AAA e ni i spa e spe 00 E ada dd 

PA ati = Aaa 


EA LU AAA 
u XP să (îi eat a 4 = AMARA Ay 
MD a a n passat i N 
N a Ra 
A Ri că ap lit UA A sa ANA RA! S5 
Să sia (Ale qi% 


(g SP ANAN Ap să ÎN 
pă Cai Ata ia NARAA LA i RĂ 
Can N PPAA NI fe AAS RA 

vă 
3 Ni 


L 
A 


a) 
NE d 


SA + NR 


= RE a III II 
ALEXANDRU POPŞOR 


Autobiografie 


TRECUTUL 
SĂMÂNȚĂ RODNICĂ 
DE VIITOR 


Editura BONIFACIU 
Bucureşti, 1999 


CUVÂNT ÎNAINTE 


Cartea aceasta poate interesa în special pe aceia care 
urmăresc. cu dragoste şi suflet curat fenomenul românesc al 
secolului XX. La înfățișează autobiografia unui fiu al Țării, nu 
atât cu date şi întâmplări, ci cu ceea ce a contribuit la evoluția 
lui spirituală. 

Autorul ei, Alexandru Popşor, a văzut lumina zilei în 
Ardealul leagăn al românismului, trăind cu intensitate 
frământările, biruințele şi înfrângerile, bucuriile şi cumplitele 
suferințe ale generaţiei sale, în lupta ei necurmată de a împlini 
destinul luminos al Neamului. 

Viaţa i-a fost numai dragoste şi sacrificii. Cu duioşie 
scrie despre satul său “de dincolo de munţi, despre originea 
lui țărănească, de care a fost întotdeauna mândru, despre 
dascălii din clasele primare, despre aceia de la Liceul Al. Papiu 
Ilarian din Târgu Mureş şi despre profesorii de la Universitatea 
din Cluj. 

Sunt medalioane pretioase ale “celor care au fost” şi pe 
care neputința sufletului omenesc a lăsat să fie învăluiţi de 
uitare. 

Mergând pe drumul bătătorit de străbunii lui ardeleni, 
sub îndrumarea părinţilor, — pentru care a avut un cult, — care 
i-au Sădit adânc în suflet credința în Dumnezeu şi dragostea de 
țară, era firesc să întâlnească pe aceia care se angajaseră în 
lupta pentru apărarea acestor valori. 

Încadrarea lui Alexandru Popşor în Mişcarea Legionară 
a fost o împlinire a structurii lui spirituale şi a educaţiei primite 
în familie şi în şcoli. 

Înzestrat cu o “pană vrăjită”, cum spunea cineva, n-a 
avut parte să publice nimic din încercările cu caracter literar 
sau ştiintific (fiind Doctor în Drept, avea frumoase preocupări 
pentru problemele juridice, sociale, economice, istorice). 


Da 


ătulă ăpii după război 
„ica vâltoare abătută asupra Țării 
ea AN ea suflete şi a distrus existenţe, 


sfâşial 
în iuresul ei cumplit, care a S/âyic i Sg 
Si Se printre altele multe şi viața lui Aleea i, Zi i 
A suferit 15 ani de închisoare (1948 osie i 
cortegiul de lovituri fizice și morale, umilințe, gi e a E. e 
regimului de detenție din acea perioadă, despre care S-a Scris 
de către mulți. 


Alexandru Popşor îşi creionează autobiografia, după 
din închisoare, în plin regim comunist, de aceea el scrie 


ieşirea 
; 3 “orudentă ”, se mărgineşte numai la persoana sa, nu 


cu anumită “pr Su 
vorbeşte despre alții, nici nu pune punctul pe “i, cum Se spune, 


în problemele esențiale ale vieţii lui. Sia 

Sensul vieţii lui a fost “setea de desăvârşire „ pentru el 
şi pentru fraţii de cruce care i-au fost încredințaţi. Nu a avut 
posibilitatea de a strânge într-un tot unitar gândurile care l-au 
preocupat privind educaţia completă a lor. Au rămas doar note, 
scheme, planuri de lucrări. Întrucât acestea reprezintă căutări şi 
precizări adunate în zeci de ani de frământări lăuntrice, lecturi 
multe şi alese şi experienţe spirituale de mare profunzime, le-am 
reprodus aşa cum s-au găsit în însemnările lui, unele fiind doar 
enunțări lapidare, în speranța că azi, mâine, vor fi de folos 
acelora care, îndrăgostiți de sufletul tânărului, vor dori să-l 
ajute în formarea lui, ca om de cultură, român ŞI creştin. 

Prezenta lucrare are la bază două autobiografii începute 
de Alexandru Popşor şi creionate până în 1934, anul intrării lui 
la Universitate. 

Regretatul Nae Baticu, unul dintre cei mai vechi alpinişti 
ai NOştri, legionar, care a suferit ani mulți în temnițe, 
impresionat de drama trăită de Alexandru Popşor prin 


pierderea unicului său copil, Laurenţiu, într-un accident în 


Munţii Piatra Craiului în 1965 (curând după întoarcerea sa 


acasă - în urma a 15 ani de închisoare), l-a rugat să-i dea 
câteva date despre aceasta. Alexan 


dru Popşor i-a trimi 

-A IriImIS 0 
Scri îi intă i 

soare, în care îi prezintă o autobiografie a sa, urmărind. ca 


6 


şi în celelalte două, evoluția sa spirituală, pentru a se vedea 
influența ce ar fi avut-o asupra lui Laurenţiu, ce ar fi dorit el 
să-i transmită pentru a fi continuat. Nici această autobiografie 
nu depăşeşte perioada universitară. 

Datele privind viaţa si preocupările lui Alexandru 
Popşor după Universitate, au fost adunate din: însemnări, note, 
scrisori şi  înmănunchiate de cei care i-au fost mai aproape: 
soția, Mircea Dumitrescu, unul dintre cei mai aleşi colaboratori 
şi dr. lonel Zeana, vechi luptător pentru cauza naţională şi 
legionară. 

Acolo unde s-au făcut completări, sau s-au dat lămuriri, 
s-a menţionat cu „nota noastră” şi s-a scris cu caractere 
italice. 

Textele scrise de Alexandru Popşor, sunt cu caractere 
drepte, încep şi se termină cu ghilimele. 


Cu generozitatea cu care întreaga viată şi-a risipit: 
cunoştinţe, experiență, muncă si tot ce a avut mai bun dăruit de 
Sus, ne-a lăsat şi aceste însemnări, care pot constitui îmbogăţiri 
la Îndreptarul Frăţiilor de Cruce din 1935 al lui Gh. Istrate, 
primul conducător al Frăţiilor din Ţară, după 1. Mota, - 
Alexandru Popşor fiind unul dintre conducătorii următori. 

Dacă Alexandru Popşor şi-ar fi organizat singur 
materialul, desigur că această autobiografie s-ar fi prezentat 
altfel. 

Pentru lipsurile şi greşelile inerente , cei care s-au 
străduit s-o închege, roagă cititorii să aibă bunăvoință, să 
aleagă din ea ceea ce îmbogățește mintea şi inima şi să-i 
înlăture neajunsurile. 

Aceasta ar fi fost şi dorința lui Alexandru Popşor. 

„A înțelege conform imperativului moral „sine ira et 
Studio” („fără mânie şi fără favoare, părtinire”) existenta şi 
opera, trebue privite ta obiecte de cunoscut şi nu ca valori de 
apreciat”. 


Prefaţă 


„Ar fi mai prețioasă o prezentare a societății din prima 
jumătate a secolului nostru, decât a modului în care ea s-a 
reflectat în sufletul unei persoane. Sau, cel puţin a unei 
colectivităţi imediate, Mişcarea legionară, din care am făcut 
parte, cu personalităţile care au condus-o. Imprejurări deosebite 
mă obligă să mă limitez la propria mea persoană, la un sondaj 
lăuntric şi la înfăţişarea cadrului meu de viață. 

Axat pe cele două mari concepții: la început era Cuvântul 
şi la început a fost fapta, având ca doctrină cuvântul cumpătat şi 
fapta creatoare, am trăit drama câtorva generaţii şi a mea, de 
biruitori şi de înfrânți, servind acestei cauze. . 

- Am pornit de la sacrificarea oricăror veleități individuale 
şi de la servirea fără precupeţire a idealurilor comune şi am ajuns 
la a căuta un sens de viață pe plan singular. O lume a dispărut 
pentru totdeauna, înlocuită cu alta, care a dispărut la rândul ei, şi 
care nu se vor mai întoarce niciodată. Am rămas cu lumea mea 
interioară: cuvinte ce s-au încrustat în inimi atunci, fapte ce şi-au 
avut rost şi rod odată, imagini ce s-au şters, s-au transformat. 

Trebue să cobor în adâncurile fiinţei mele, spre a cunoaşte 
procesul ce s-a petrecut acolo. Simt nevoia mărturisirii fazelor şi 
roadelor procesului de schimbare la față a mea, pentru mine și 
A ele alei îi înveţe „Ceva Şi să folosească experiența 

credință, o dăruire a cuceririlor de o viaţă, 


Ep : a lee care nu poate interesa pe alţii, decât în 
unui om cal So Vigo serii cafea tinereții unui om, 2 
gândeşte, | îi aa HoScut, care n-a ajuns să spună ce 

» SS aspiră, în cursul vieţii căruia nu s-au petrecut 


8 


evenimente de un interes deosebit pentru omenire. Să aleg ceva 
semnificativ pentru alții şi care să corespundă scopului urmărit 

In toate biografiile de până acum, fie că sprijineau o 
cerere de intrare în funcţie, fie că erau impuse de anchete, 
alegerea datelor au făcut-o alţii şi în scopul urmărit de ei. De data 
aceasta alegerea am s-o fac eu, din experiența mea, din 
evenimentele al căror contemporan şi victimă am fost, din 
influenţele pe care le-am suferit, ecoul vieţii colective în care am 
fost prins. Despre oamenii cărora le datorez ceva nu e locul să 
vorbesc, nici chiar despre cei care au determinat cursul vieții mele 
în bine sau în rău. 

Fiind o schiță cu obiectiv precis, nu voi căuta să motivez 
idei, acte, acțiuni, reacțiuni la situaţiile prin care am trecut. 

“Un material de verificare pentru alţii a propriei lor vieți, a 
gândurilor şi atitudinilor de îndrumare pentru tineretul de 
totdeauna. 

Cum să lucrezi. 

Cum să gândeşti. 

Cum să citeşti. 

Cum să scrii. 

Cum să vorbeşti. 

O îmbinare între ce am trăit eu şi experienţa altora. 

- Ce am gândit eu, ce au scris alţii, ce idei m-au 
condus şi ce întâmplări au schimbat cursul vieţii mele. 

- O prezentare selectivă, succintă, a ideilor, oamenilor, 
evenimentelor din viața mea şi a altora. 

- Nu e o pledoarie pro domo şi nici un atac la adresa 
altora. Nu apăr fapte săvârşite, mărturisiri făcute, teze 
susținute, ci vreau să arăt cum am ajuns să reprezint o 
anumită lume şi cum m-am comportat în cadrul ei. 

- Nu toate lucrurile pe care le-am făcut au fost cele mai 
bune, de aceea departe de mine pretenția că tot ce am gândit, 
spus, scris, făptuit, poate constitui un model vrednic de urmat. 

- Obiectiv la adresa altora şi a mea. 


9 


ia 


A i. di 
Va trebui să învățați din faptele bune ŞI din greşeli, din 


'tăți şi din defecte. i 
Se 4 Sunt pagini în care lucruril 


trebuit să fie. i 4 
Îndrumarea muncii şi a fel 


ii, chi -au adoptat, 

enii, chiar dacă le-au ad“ D 
a A accepta ce e bun şi a renunța la ce e aa Ala 
A scuti tineretul de a lua ŞI el lucrurile de put. 


Nebunul nu învață nici din experiența lui, înțeleptul - şi din a 


altuia. 


e le înfăţişez aşa cum ar fi 


ului de a fi. Sunt lucruri pe care 
şi-au trăit propria lor viață. 


Nu m-am supărat nici pentru atacuri, obiecţiuni, lovituri, 


suferințe. 
tra lucrurile pentru care am considerat că trebue 


să trăiesc şi să sufăr (a face ceva pentru ceilalţi), primite de la 


părinți, învăţători, profesori şi trecute spre tineret ca spre proprii 


copii. i i 3 
Privind în urmă: mai aproape cei 15 ani, mai departe 
faptele dinaintea lor. Cum eram eu, cum erau faptele. | 
Eu m-am schimbat, am evoluat. Faptele au rămas aceleaşi 
şi oricâte interese s-ar ivi, nu mă gândesc să le prezint altfel: 
Care a fost chemarea vremii. 
În ce măsură şi cum i-am răspuns. 
Care a fost porunca Neamului şi a Ţării. 
+. Cum le-au înțeles alții și cum le-am înţeles eu. 
|. Entuziasmul şi generozitatea tinereţii, atmosfera tim- 
pului şi-au spus cuvântul. 
Hotărârea am luat-o pe baza a ceea ce eram, a ceea ce 
intuiam şi presimţeam. 
Cum am 
internaționalismul. 


Care a fost crezul meu şi ce i-am dat lui din viața mea. 
Cum mi-am descoperit sensul vieții. 


UA Legat mai ales prin evoluția oamenilor ce formau 
Mişcarea legionară. 


td — 


înțeles şi am trăit naționalismul, 


10 


În mine s-au întâlnit şi s-au confruntat două lumi: una a 
satului şi alta a oraşului, două lumini: înțelepciunea populară şi 
învățătura culeasă din cărți, două atitudini: una pasiv — 
protestatară a satului şi alta dinamic progresistă a oraşului - două 
moduri de existență: unul tradiționalist continuator al celor dela 
începuturi şi altul inovator revoluţionar al celor de ultimă oră: 
unul aşezat pe coordonatele cosmosului şi infinitului şi altul pe 
puterile omului şi ale imediatului; două profiluri sociale: unul 
orientat spre trecut, incapabil de a se adapta prezentului şi a 
descifra evoluţiile viitoare şi altul preocupat cu orice preţ a-l 
înlătura şi a-i lua locul pe cale de forță — tăinuit sau declarat; 
două tendințe: una de fixare în cadrul de viață milenar şi de 
creştere organică pe o linie unitară şi cu mijloace verificate şi alta 
de tansplantare în mediul urban — ferit de intemperii, de calamități 
naturale, traiul depinzând de muncă şi de gospodărirea roadelor 
ei, două torente subterane: unul al neamului tatălui, înfruntând 
vitejeşte greul trudei şi al sărăciei, — doar tata găsind o altă cale 
de a le sta în față — şi neamul mamei, cu rădăcini adânci în 
ordinea şi stilul de existență a satului. 

Am căutat să fiu român în toate: naționalismul meu - o 
treaptă spre universalitate, confesionalismul meu - o sinteză a 
celor două Biserici în Biserica creştină dela începuturi. Un țăran 
care a militat pentru o aristocrație spirituală românească (şi în 
care socialismul a rămas din epoca străveche a obştiilor săteşti). 


Expunerea şi discuţia marilor evenimente politice_şi 
militare pe firul vieţii personale. 


Mi-a plăcut întotdeanua să vorbesc numai despre alții, 
iată-mă constrâns să vorbesc numai despre mine. 

M- am născut în primul război mondial, am crescut şi 
mi-am făcut educația în răstimpul celor două războae cu crizele 
lui, am îndurat pe cel de al doilea război mondial şi am suferit şi 
trăesc în perioada de după acest război. 


IN! 


a 


a născut alta. e ş 
cea mai cumplită dramă. Am 
ge glate 'onară, comunistă. 
rin trei revoluții: țăr ănistă, Mişcar ef că i al XIX-lea şi 
trecut Ai zu prăbuşirea spiritualității secolulu i ) 
V, i | - în generații şi 
„ualităţii secolului al XX-lea, Să 

î ul spiritualității sec & 
început = ieși nefaste, dureroase evenimente, transformări, 
ing ueai ădările omului. O istorie care nu-l mai 


mpromisuri sau tr istorie. « 4 
Sea pe individ, nu-l mai  menajează, îl lasă pradă 


vicisitudinilor destinului. 

Personal: lipsuri, munc 

ința în Dumnezeu. 

ceia în timp are şi ea importanța ei. Vor fi unele 
repetiții ale temelor în diverse capitole. Aa 

A fixa propria mea fizionomie spre a contribui la 
lămurirea şi soluționarea problemelor omului şi a destinului său şi 
la înțelegerea epocii noastre. Care este aportul epocii, al 
generaţiei noastre, personal. A interpreta contradicţiile: amintire, 
uitare. Unele dispar pentru un timp din cercul luminos. al 
conştiinţei, chiar şi persoane, deşi au jucat un rol important. 

Orientat spre viitor, nu trăind din trecut (care este viitorul 
în gestație). Nostalgia nu înseamnă durere. Am vrut să fiu altceva 
decât am ajuns. Am dorit să trăesc şi să mă realizez pe alte 
planuri. Am ancorat în cultură, dar am trăit şi pe plan politic şi 
social. Am căutat mereu adevăr, atunci când l-am găsit n-am 
crezut în el şi din acest motiv: 

N-am fost un înţelept. 

Perioade senine şi perioade dramatice. 

Perioade de înălțare şi perioade de deprimare. 

Intensitatea efortului fără încetare. 

- Tot ce e de preţ în viață. 

- Persoanele care au însemnat ceva în viața mea spirituală 

ŞI personală. 


- Imposibilitatea de a 
adâncul sufletului meu. 


A dispărut o lume şi S- 
Am trăit războiul ca pe 


ă, primejdii mari - salvarea; 


atinge în realitate ceea ce era în 


12 


- Închis, inhibat, interiorizat. 

- Nu m-am deschis oamenilor, mă voi deschide în aceste 
însemnări. 

= Din discreţie, multe lucruri trebuesc trecute sub tăcere. 

- In ce măsură oamenii, evenimentele, m-au înbogăţit, 
m-au transformat. 

- Patria mea, Neamul meu, cultura şi civilizaţia lui, înainte 
de orice. : 


O expunere a evenimentelor în măsura în care am avut 
contingență cu ele şi am luat o poziţie față de ele. Din înlănțuirea 
şi rezultatele lor va apărea critica şi nu e necesar să se atragă 
atenţia în mod special asupra lacunelor, pentru a se desprinde 
unele învățăminte. In opoziție, învinşi. loviți, totuşi, prin 
perseverență, s-a ajuns la victorie - care n-a putut fi valorificată şi 
a fost transformată în înfrângere. 

Drama personală, drama tineretului, climatul în care s-a 
desfăşurat drama neamului românesc. 

A nu ascunde greșeli, a le recunoaşte. Epoca 
politicianismului steril, încercarea de afirmare a muncitorimii, 
colaborarea între elite şi massa țărănească şi muncitorime; 
sudura; dictaturile contra poporului, destrămarea Ţării, adversarii 
noştri; 

- politica ce se poate face încadrată de poziţia geografică; 

- politica ce trebue făcută: colaborare şi coexistență. 

Probleme: 

- ale trecutului; 

- ale prezentului; 

- perspective de viitor; 
- permanenţe. 

Dorinţa şi efortul de a face o politică românească în nişte 
împrejurări în care fiecare mare putere voia să se facă în România 
politica ei. De aici frământări interne, fărâmițarea neamului în 
diverse partide politice, care se duşmăneau reciproc. Nici o 


13 


ie 


SR ni personali şi nu cunosc 
dușmănie față de nimeni. N-am iata E E resuune 
nici duşmani politici. sita ge convertire. Nici o duşmănie 
o posibilitate de comunicare 5 Ri Aruncii când. omul. are o 
ideologică faţă de alte sei Tinta e de a da o credinţă în 
credință, n-are rost să i-0 zdru det în pinanulioa ca şi a 
viitorul Țării şi neamului, celor care 7 A „St 

i rezidă în această credință care îl face capabil să-şi 
ee să-şi cârmuiască propriul său destin. Credinţa în 
împlinirea idealului, a aspirațiilor sale pe plan material i jul 
e forța de rezistență şi de creație, e însăşi rațiunea le a îi a 
poporului. Atâta timp cât un partid politic are acelaşi ideal, nu 
poate fi învinuit şi tratat cu ostilitate, chiar dacă metodele i 
mijloacele de realizare ale lui sunt altele. Desigur că idealul unui 
partid politic român nu poate fi la antipodul idealului neamului, 
pentru care politica, cea inteligentă, este asigurarea existenţei şi 
persistenţei sale. Când țelul urmărit de o persoană sau de o 
grupare dinăuntrul Ţării sau de un alt popor este diametral opus 
idealului naţional, atunci aceştia sunt duşmanii care ne ameninţă 
existența ca neam şi Țară şi suntem obligaţi a lupta din răsputeri 
împotriva lor. Eforturi, suferință, durere, sânge, nu se mai 
precupeţesc în acest caz. Sacrificiile le fac unii pentru ca alții să 
trăiască liber, în pace şi în prosperitate. 


Imprejurările vieţii mele m-au împiedicat să am o 
activitate profesională cum am dorit - 15 ani am fost absent din 
viață. 

SR Am supraviețuit câtorva accidente şi bombardamente 
înainte de a fi fost la închisoare, câtorva primejdii şi încercări 
grele în închisoare, O relatare a evenimentelor aşa cum s-au 
pu in timpul vieții mele, nu am de gând să fac, ci doar să 
înfățişez î Se Siituală 
i țIş cadrul in care s-a petrecut evoluția mea spirituală, 
„Căutarea şi cunoaşterea de sine. 


tăcere st de zile de privaţiuni, efortul constant de a trece sub 
enui întâlniți, pentru a-i feri şi pe ei de încercările ce le 


14 


înduram, au făcut ca, până la urmă, să-i uit efectiv. Şi cred că nici 
astăzi nu e momentul potrivit de a vorbi despre ei, deşi mulţi ar 
merita. 

A nu pleda şi a nu acuza, ci a povesti ceea ce am trăit — 
ajutându-mă exclusiv de memorie. N-am niciun document scris. 
Evenimentele aşa cum le-am văzut în situaţia de atunci. 


Drum personal. 


Într-un anumit climat spiritual şi fizic, oamenii cu o 
fizionomie apropiată se aleg, capătă caractere particulare, 
prezintă asemănări şi diferențieri şi permit clasificări şi explicări, 
duc la o nouă polarizare a lor, care nu se face la întâmplare şi 
fără rost. Sunt structuri cu intensitate, extensiune şi 
interdependenţă variabilă. 

Nu am fost împotriva nimănui, individ, neam, rasă şi 
n-am refuzat influențe bune venite de la oricine, n-am exclus 
nimic pentru evoluţia mea. Am fost întotdeauna pentru bine, 
adevăr, frumos, ori de unde ar fi venit şi am inclus în evoluția 
mea tot ce m-a făcut să cresc şi să mă înalţ. 

Am pornit din sat, cu universul lui de gânduri şi simțiri, 
cu viziunea lui despre lume şi viață şi i-am rămas pretutindeni 
credincios. L-am purtat aşa cum a fost sădit în ființa mea după 
2000 de ani de existență pe pământul pe care m-am născut. 

N-am căutat să-mi creez niciodată o concepție nouă, 
deosebită, separată de a satului şi nu m-am înstrăinat nici o clipă 
de fondul transilvan. De la el am pornit în viață şi în fața 
fenomenelor noi- mi-am fixat o poziție personală, câştigându-mi 
o fizionomie proprie, din asocierea şi integrarea în complexul 
ființei mele a elementelor din trecut cu cele din prezent, 
dezvoltându-mă ca o unitate, fără a cunoaşte drama dezrădă- 
cinării. 

Am fost ca un pârâu de munte care şi-a adunat firicelul de 
apă din bazinul Câmpiei Transilvaniei, luptând cu obstacolele mai 
mari sau mai mici, pe care natura şi întâmplarea i le-au scos în 


15 


ie 


i i ta purtată pent 
cale, trasându-şi rin. proprile Poe: Pl „i Rază Fcui, ui 
pi n ese şi ME i proprii, o albie cu însuşiri 
dU se bai dă nume şi viață, chiar ȘI după ce apele dintre 
A i sti risipit, au dispărut. Activitatea desfăşurată de apele 
ui influenţeăză natura din jur şi Viața omului din a lui 
Dintr-un pârâu devine râu şi apoi fluviu, dăruindu-şi apele unui 
lac. unei mări sau unui ocean. E un sacrificiu ce-l uta cursul 

ape, continuă să aibă putere de 


Chiar dacă albia a rămas fără i 
atracţie şi de respingere asupra altor forțe ale naturii. Am fost ca 
Dunărea care şi-a revărsat apele creind balta Ialomiţei, braţele 


Deltei şi le-a adunat din nou spre a le dărui mării. 

Apă au şi lacul şi marea şi oceanul. Tot apă e norul, e 
gheața, e ploaia, e zăpada, dar ceva înseamnă proprietățile apei 
ca element al naturii şi altceva înseamnă însuşirile fluviului. 

Îmi dau seama că nu pot ajunge la un punct de vedere just 
decât dacă voi lua în consideraţie totalitatea activităților vieții 
mele în complexităţile lor, fiecare constituind un element şi un 
punct de plecare. Pornind dela acte şi fapte concrete, procedând 
prin observare şi cercetare obiectivă, căutând să le explic şi să le 
descriu, voi respecta firul cronologic, analizând principalele etape 
din viață, fără a subordona pe unele altora, spre a mă defini aşa 
cum am fost. Am mers uneori alături de alții, alteori împreună cu 
ei, dar totdeauna pe un drum propriu. Chiar dacă uneori impresia 
a fost a unei aderări şi integrări, ulterior mi-am regăsit drumul ȘI 
l-am continuat. Fiecare fază a activităţii desfăşurate, a fost 0 
Sinteză a factorilor care au determinat-o. Aşa încât, analizând 
cală de dezvoltare, lămurim sintezele a căror pes laită este 
ză Dia A Se £ ie uie altfel de cum au fost înseamnă 
Rila fr î & iii realitatea: cadrul geografic, 
a vremii, a perioadei iii si Sa și A ezația jOmâneasă 
necesară nici o lepădare de lei ice NS ae eat a că nu 
siderare a vieţii mele, Ca fn er Pia 0 eco 

că nu am participat la nici 0 


16 


acţiune de reeducare inițiată de oportunişti sau întreprinsă de 
subsemnatul. Activitatea desfăşurată are valoare numai dacă o 
păstrez nealterată. Nu cunosc tiparele în care alţii şi-au înghesuit 
viața şi nici calapoadele după care s-au grăbit să gândească. 

Viaţa se caracterizează prin dinamism şi ireversibilitate şi 
pentru stabilirea aportului, a contribuţiei mele la evenimentele 
care s-au petrecut, am s-o înfățişez aşa cum a fost: mereu, mereu 
alta, indiferent de loc şi de condiţii, a avut un sens dramatic prin 
peripeţiile ei. Pe scena ei au jucat puţini actori. Eu am fost în 
acelaşi timp actorul însuflețit şi spectatorul critic. Personagiile din 
afară m-au influențat puţin. De aceea nici nu voi vorbi despre 
persoane. De altfel au fost puţini aceia al căror nume şi activități 
le-am cunoscut. Nu voi ignora însă factorii care au avut un rol 
decisiv în evoluția mea şi nici raportul lor cu alți factori şi 
activităţi şi interdependența dintre ei. Nu voi nedreptăţi pe nimeni 
prin părtinire: nici pe prietenul dela cot, nici pe adversarul din 
faţă sau pe duşmanul din umbră, deşi am fost lovit greu şi numai 
perfid. 

N-am ignorat niciodată viața din jur aşa cum e ea, n-am 
privit-o printr-un corp de principii la respectarea cărora s-o 
constrâng. 


17 


Satul 


Sunt născut în comuna Urmenişul (CI a tie 
o comună mare, foarte veche, cunoscută prin Vestisule ELICO șI 
romane. O rezistență de păduri legate între ele până în Carpaţi 
S-au găsit vase vechi şi monede de argint de pe vremea lui 
Septimiu Sever — indiscutabilă ocupaţie romană. Un sat de pe 
Câmpia Transilvaniei, aşezat ca toate de acolo pe dealuri, având 
ca mijloace de circulație cărări şi drumuri de hotar, fără râuri, ci 
doar pârâiaşe, pârae, ce se varsă într-o “matcă”. De altfel toată 
Câmpia Transilvaniei este ca o cetate închisă, cu dealuri multe, 
fără râuri, are doar două lacuri, şosele puţine, multe drumuri de 
țară şi de hotar, revărsare de soare, bucuria ochilor, culori și 
lumini specifice. Casele şi acareturile gospodăreşti construite din 
materialele ce le oferă pământul. Un sat închis ca realitate 
economică, socială, geografică, istorică, edilitară. Vatra satului - 
proprie pentru păstrarea şi practicarea tradiţiilor de sărbători, 
legate de nunți şi înmormântări. Fără industrie locală, doar 
îndeletniciri şi meşteşuguri casnice. Populația se ocupa cu 
agricultura, păstoritul, apicultura. O societate patriarhală, cu o 
ierarhie, obiceiuri și moravuri tradiţionale. 
Urmenişul e aşezat la confluența economică, istorică a trei 
Județe, cărora le-a aparținut rând pe rând: judeţul Cluj (Cojocna), 
Mureş ŞI Bistriţa-Năsăud, din care face parte acum. Şi-a păstrat 
că i ga ata onial caracterul arhaic, unitatea şi 
comunității de sân Aita ta MIAĂ; a biologiei familiei şi â 
ge şi destin. Populaţia - inte ral românească â 


fost în timp pigmentată 
mentată de neînsemnate insuli ăi i şi 
iar Nae 2 aaa e insulițe 
evre! inpământeniți şi ţig Străine: unguri $ 


ani, locuind separat. 


18 


Comuna mai este cunoscută prin existența unei biserici de 
lemn din 1673, a unui schit în stil maramureşean, care, din 
neglijenţă a ars, rămânând clopotniţa cu clopotele. S-a construit o 
biserică nouă în centrul comunei. 

Comuna Urmenişul de Câmpie se află pe şoseaua Cluj- 
Reghin, la o depărtare de 73 km de Cluj şi 32 km de Reghin. E 
numită Urmeniș de la ungurescul Ormeniş (Armeniş): centru 
comercial în care s-au stabilit Armeni, cum au mai fost Gherla, 
Frumoasa, etc.. 

O comună care a fost mare centru comercial de plasă, 
prin târguri săptămânale, periodice, de anotimpuri, cu 
participarea nu numai a satelor din jur, a oraşelor amintite ci şi a 
marilor oraşe ca Budapesta, Viena, Leipzig. Veneau vânzători şi 
cumpărători atât din Țară cât şi din străinătate. O expresie a vieții 
din voevodatul Transilvaniei şi din Monarhia Austro—maghiară şi 
din România Mare. Aveau loc: târguri de mărfuri cu meşteşugari, 
târguri de animale: de viței, de oi, de porci, de galiţe. 

O aşezare înfloritoare: cu poştă, farmacie, notariat, secție 
de jandarmi, pretură (prim-pretură), şcoli de stat şi confesionale, 
şcoală pentru evrei, şcoală maghiară (birişi). 

Urmenişul a cunoscut o perioadă de mare ascensiune cu o 
creştere a populației şi a bogățiilor, având pământ mănos, pomi, 
păduri, zăcăminte de gaz metan. Erau aproape: şoseaua 
internaţională, cea națională, drumuri vicinale, drumuri 
comunale, drumuri de hotar. 

Se realizaseră condiţii mai bune de viață. Despre data 
întemeierii comunei, există menţiune în enciclopedii. 

În acest sat pur românesc s-a stabilit baronul Banffy 
Adalbert, aducându-și la curte „birişi“. Era un reprezentant al 
clasei stăpânitoare din Austro-Ungaria, imperiu în care n-a 
existat o națiune austro-maghiară, în care nu s-a născut o 


„conştiinţă şi o unitate organică în conglomeratul de naționalități, 


De 


oficiale şi oficioase ale statului şi ale 


erau lipsiți de scrupule. 

Nu au existat vei politice ŞI : Rite î 
naționalitățile imperiului. Curentele şi mişcări e le «SM 
"cca în Ardeal au luat întotdeauna coloratură i » fiindcă 
iri E uolofi poporului erau maghiari, iai =: ri A 
feroce şi de tendința de desnaționalizare, e EA, pi 
popoarelor de altă naţionalitate. Astfel, s-a prov țiunea 


iredentistă a naționalităților majoritare, care s-au desprins din 


se aţa imperiul austro-ungar Românii nu aveau nici un drept, 
Nu erau recunoscuţi ca naţiune, sufereau persecuții religioase, 
Fuseseră deposedați aproape în întregime de pământurile pe care 
le aveau de pe vremea Romanilor, pământ care în sec. XIV era 
doar 1/3 pentru proprietari şi 2/3 pentru țărani. Țăranii 
deveniseră iobagi, şerbi legaţi de glie. Cea mai mare parte şi cea 
mai bună a roadelor pământului şi-o însuşea clasa nobilă 
maghiară: baroni, conți, grofi. Țăranii trebuiau să dea rentă: în 
muncă, clacă: în produse, dijme: de animale de orice fel, cereale, 
legume, vin; în dări, - bani - indiferent dacă aveau sau nu pământ 


cu toate presiunile 
guvernanților — care 


sau gospodărie. În disperare, unii porneau în migrație peste | 


munți, cu mare greutate, pentru că ținuturile mărginaşe se 
militarizaseră. Cei mai mulți însă, dintre cei ce fugeau, erau 
readuși fără voia lor (deşi puteau fi expulzați de pe moşie). In 
timp ce țăranii români erau omorâți cu muncile şi corvezile, 
lucrând şi în ziua de Crăciun, flămânzi şi goi, clasa nobilă 
maghiară avea numai privilegii: libertăţi, scutiri, stăpâniri, danii 
de moşii — daruri; nu plăteau dări, dijme, nu puteau fi arestaţi, 
Osândiți — decât prin judecată. Judecătorii lor aveau imunitate. 
Visteria statului, “cămara”, — numai Românii trebuiau s-0 umple, 
pentru că şi Saşii aveau privilegii şi nu se cerea nimic de la ei. 
pa 

Legea Apponyi 1907: desființarea şcolilor confesionale române, slovace, 


sârbeşti. Au fost închi : pe Pie A sii 
sati nchise 320 de şcoli române, Au împiedicat folosirea limbi! 


20 


Impovăraţi de asuprire, uneori țăranii se răsvrăteau. Cei 
care aveau curajul să nu se supună, erau spânzurați sub pădure, 
pe vârful dealului. Acestea erau căstăile martirilor noştri 
necunoscuţi, despre care bunica povestea cu inima frântă de: 
durere, adâncind şi mai mult în toată ființa mea, dragostea de 
neam şi dorinţa fierbinte de a lupta pentru salvarea lui. 

Aveam mereu înaintea ochilor castelul baronului la 
poalele dealului, în mijlocul satului şi spânzurătorile în inima 
pădurii — în care trupurile țăranilor români fluturau ca steagurile 
pe acoperişurile caselor, cruzimile lui Velicsi, administratorul lui 
Banfty — care trecea cu calul peste trupurile de femei şi bărbați şi 
care-i biciuia la seceriş, ca să lucreze mai repede şi peste puteri, — 
cuvântul de batjocură al clasei stăpânitoare maghiare pentru 
țăranul român: “Se naşte ca să moară, trăieşte ca să se 
reproducă”. Conflictele de clasă n-au fost decât rezultatul 


avidităţii proprietarilor de pământ, străini de țară. 


Cei din peisajul spart de dealuri şi văi al Câmpiei 
transilvane, au rămas aceiaşi şi pe colinele subcarpatice ce 
grănițuesc malurile Mureşului lin! Au purtat cu ei o lume, 
dintr-un trecut îndepărtat, cu toate durerile şi amarul ei 
nedestăinuit. 


O înțelepciune cu care te naşti, pe care o moşteneşti din 


străbuni, i-a ajutat să înfrunte orice greu, să lupte cu suferința 


spațiului şi timpului românesc. Cu Geografia şi cu Istoria noastră. 
O resemnare, o îndrăsneală, un tact rar întâlnit, unite cu iscusință, 
bărbăţie, o răbdare, o putere de a aştepta, au fost calitățile prin 
care au învins. 


Războiul — Unirea 
"Când m-am născut eu la 29 Ianuarie 1916, în sat la noi 
erau foarte mulți prizonieri ruşi, italieni, sârbi, aduşi să 
muncească pe moşia lui Banffy. 


Toată lumea povestea mereu despre asasinatul de la 
Sarajevo din 28 Iunie 1914 a arhiducelui Franz-Ferdinand şi a 


2l 


ia 


Sofia de Habsburg; despre declanşarea şi 
i despre . nerespectarea din partea Puterilor 
r de pace. Toată lumea era convinsă că 
SG larat cu premeditare, dar pe front luptele evoluau 
războiul s-a dec i Centrale. Germania Şi Monarhia Austro- 
în favoarea i ala e pregătite de război şi asasinatul a fost un 
Unpară i i sii timp de Germania şi mai ales de Ungaria. 
i al naşterii mele, România a intrat în război (după unii 
la 14/27 august, după alții la 16 august 1916) pentru realizarea 
;dealului naţional, nutrit în secret de toți Românii care se găseau 
sub stăpâniri străine, ideal primejduit de Marile Puteri, care se 
înțelegeau între ele, sacrificând țări mici. 

România ştia că, prin tratatul din 1887, Germania 
recunoscuse Rusiei drepturi multe şi mari asupra ei şi a 
Peninsulei Balcanice, de aceea a intrat în război alături de 
Antantă şi apoi de Marile Puteri. Ungaria proteja Bulgaria 
împotriva României. Germania urmărea o hegemonie mondială. 
Ungaria căuta să se desprindă din Monarhie, să-şi formeze un 
stat propriu, cu hotare întinse, în care năzuințele popoarelor ce 
locuiau în imperiu să fie înăbuşite, iar monarhia creată de 
dinastia Habsburgilor să fie întărită. Ultimatumul a fost opera 
contelui Ştefan Tisza, care vedea în război, nu numai un mijloc 
de întărire a Austro-Ungariei, ci şi a Ungariei. 

Războiul a adus multă mizerie, multe lipsuri şi mari 
păcate asupra omenirii, iar multă răspundere apăsa asupra lui 
iz a aut Molemuă pai fu asasinat. Nedreptățile ŞI 
i sos dionis se i See pi Ungurii nu voiau să Se 
Ferdinand mijlocea în acest sens. Idee ii il en “zi 
cu Românii, lansată de Tisza, d Dă pp ntel pia ; E uisurl A 
în Ardeal cât şi în România, , e a : MU 9) primire bună, si 
maghiară refuza să e, apa SA O cursă. Oficialita 
Partidului Naţional Român, pe c . ESEU Ag pbezentzof, 
Memorandum-ului, Ungurii ia are l-a desființat după procesu 

NU voiau să audă de autonomi? 


22 


soției sale ducesa 
situația războiului, 
Centrale a tratatelo 


Ardealului, care era primul deziderat al Românilor, apoi limba 


română, funcționari români în aparatul de stat, egală îndreptăţire - 


a naționalităților, autonomia bisericilor ŞI şcolilor confesionale, 
vot universal, încetarea politicii de maghiarizare. 

Un ecou puternic şi creator de nădejdi a avut în Ardeal 
războiul din 1913, care era considerat ca o expresie a principiului 
naționalităților, ca un sprijin al conştiinţei naţionale. În urma 
acestei atmosfere și a intervențiilor din România, în decembrie 
1913, s-au început tratative între reprezentanţii Partidului 
Naţional Român şi contele Tisza, care au durat până în 1914, dar 
propunerile româneşti n-au fost acceptate, iar concesiunile 
maghiare erau neînsemnate, — mijloace de potolire a spiritelor şi 
de câştigare a timpului, — narcotic pentru trimiterea Românilor în 
primele linii de front, în urechile lor rămânând cuvintele lui Tisza: 
“Trebue să mulțumeşti lui Dumnezeu că eşti încă viu şi poţi să 
respiri aerul în mijlocul nostru”, adresate lui Ştefan Cicio Pop. 

Din România se strecurau ideile noi: exproprierea şi votul 
universal, ideea neutralității, deşi exista un tratat cu Austro-— 
Ungaria. 

Unii prizonieri, (de la noi din sat: Ruşi, Sârbi, Italieni), 
întârziau să se întoarcă în țara lor. Informaţiile asupra situaţiei din 
țara lor erau: contradictorii. Alţii nu aveau răbdare să aştepte 
momentul eliberării. Povesteau într-una în limba lor, cu gesturi 
mari, cu graiul stins, cu priviri iscoditoare. Păreau că dețin un 
secret. Ocoleau funcţionărimea imperiului şi mai ales pe jandarmii 
cu pene de cocoș, ce-i supravegheau. Animaţi nu numai de dorul 
de a scăpa din prizonierat ci şi de acela de a scăpa de tirania 
conducătorilor marilor coloşi: împărat, țar, rege, grof, baron, 
stăpân. Se doreau liberi. Erau cuprinşi de suflul revoluției ce 
isbucnise în răsărit şi-şi legau toate speranțele de biruința ei. 
Lucrând la curte, la castelul lui Banffy, nu vedeau nici o 
deosebire. între condiția socială din Rusia şi cea din Monarhia 
Austro—Ungară. Ri făceau propagandă revoluţiei bolşevice şi a 
aceleia din Ungaria, ca şi prizonierii veniți de pe front, străini sau 


23 


i) 


Da 


x de-a noastră, unchiul 


i o rud 
tia se afla ŞI | j 
Bei ei socialiste, comuniste, având speranţe în 
În mintea tuturor, după ani de război greu, 


te, cu toții: Români, Ruşi, Jugoslavi, 
desmembrarea imperiului rusesc va aduce şi 
ariei şi că astfel vor fi liberi cu toții, Ei nu 
iei, a vicleniei sovietice. 
În casă, pe lângă 
_ poveştile ce mi se 
Pi spuneau mie, se 
e dă Forte de greu- 
4 ităţile tot mai mari 
cu care bunica şi 
- Imama trebuiau să 
upte. Reţin un 
sentiment ciudat 
“al bunicii şi al 
33 mamei: bucuria 
ică s-a declanşat 
Y războiul în nădej- 


Români. Printr | 
Ion, care venise cu id 
răsturnările din Rusia. 
toate ideile erau amesteca 
Italieni, sperând că 
pe aceea a Austro-Ung 
cunoşteau istoria 


Rusiei, a Basarab 


Icu prezentul. 
“Alături de Horia, 
ide Iancu, de 
| Memorandişti, de 
Raţiu şi de Ma- 


"o niu, apăreau to! 
mai multe svonuri 


Mama lui Al Po sor la 20 a  (stâ i 
fratele ei mai Fag ra NRRa Saale iz 
(dreapta) şi bunica Sim 
brațe. 


Tetea Avram cu soția mentele din Ru- 
ina — că O nepoțică în sia. Constrânge- 


24 


| FI 


rile au început să slăbească şi odată cu ele şi teama. 


" La jertfele necesare nu se gândea nimeni. 

Când trupele române au trecut Carpaţii în Transilvania, în 
ritmul marşului: “Treceţi batalioane române Carpaţii / la arme cu 
steaguri şi flori, / ne-aşteaptă izbânda, ne-aşteaptă şi fraţii / cu 
inima la trecători”, toți Românii ardeleni dela sate şi oraşe 
urmăreau cu înfrigurare operaţiunile militare ale armatei române, 
bucurându-se de înaintările victorioase şi întristându-se apoi de 


 retragerile din 1916, de armistițiul pe care România a trebuit să-l 


facă la Focşani cu Puterile Centrale, de pacea de la Buftea şi de 
ocuparea Bucureştiului de către armatele germane. Inima 
Românilor ardeleni era sfâşiată de înfrângerile României şi de 


“jertfele de vieți făcute în serviciul Austro-Ungariei. S-au 
" desfăşurat apoi luptele de rezistență în fața încercărilor de 


străpungere ale armatei germane din 1917 de la Mărăşti 
Mărășeşti-Oituz, pe care armata română le-a oprit. Victoriile 
franceze de la Verdun şi Marna au dus la armistițiul de la 
Compiegne dintre Puterile Aliate şi Germania şi încetarea 
ostilităților din primul război mondial. Fratele cel mare al mamei, 
tetea Avram, după doi ani de armată şi patru ani de război, s-a 
întos şi a trăit până la 96 de ani. Cumnaţii săi au căzut toți. 
Zadarnic îl aşteptam: ... căzuse şi tata în câmpiile mănoase ale 
Galiției, în prima luptă, după mărturia unora din satele vecine, 
care s-au întors. 

A urmat Tratatul de pace de la Versailles cu Germania şi 
celelalte tratate cu statele care au luptat alături de ea. 

„Congresul general al Bucovinei“ întrunit la Cernăuţi la 
15 noiembrie 1918 a decis unirea necondiționată şi pentru vecie 
cu Regatul României; „Adunarea Naţională a tuturor Românilor 
din Transilvania, Banat şi Ţara lmquwisească“ la Alba lulia la 18 
noiembrie 1918 „decretează unirea acelor Români şi a tuturor 
teritoriilor locuite de dânşii, cu România“; Sfatul Țării din 
Chiginău la 27/43 iz 1918, declară Unirea necondiționată a 
Basarabiei cu România Mare“. Astfel s-a înfăptuit întregirea la 


25 


a 


re făceau parte din vatra 
tară, cu structură biopolitică, civilizație și 
1 sub A ZI 
+ Unirea necondiționată a acestor părți 
a fost consfinţită prin Adunarea 


Decembrie 1918. 


î andu-se părţile ca 
matca României, întorcându-se părț 


ei, cu populație majorită 
cultură tipic românească. id 
componente ale il ia : i 
populară de la Alba lulia de la 


în speranța îndeplinirii idealului Unirii 
mai târziu că pentru el şi-au dat 
din Vechiul Regat şi Românii 
de pretutindeni — în lupta pentru creerea statelor naţionale. 

_ Ideea originii comune ŞI â necesităţii unirii, O primisem 
de la bunica, de la mama şi de la oamenii din sat,- idee pe care 


am întâlnit-o apoi şi în cărți la Şcoala Ardeleană, la Cronicarii Gr. 
Ureche, Stolnicul C. Cantacuzino, — idee din 1848 de pe Câmpia 


ibertății de la Blaj. 
Libert h SEUBRA SOME) culturale române din Ardeal ASTRA 
(1861) şi de presă Albina; - 

— conştiinţa şi necesitatea constituirii unui stat național - 
Liga culturală 1881; 

— acţiunea statului maghiar de desnaționalizare a 
Românilor, de maghiarizare a lor prin şcoală şi biserică (limba de 
predare a religiei — maghiară, Episcopia greco-catolică - 
maghiară); 

— Partidul național român-1881, şcoala şi biserica, presa, 
cultura românească. Conducători: Dr. loan Raţiu, Dr. Vasile 
Lucaciu, Gh. Pop de Băseşti. 

— Memorandumul: 1892 la Viena — la împărat 300 de 
delegaţi. Conducerea Partidului Naţional Român; 

— persecuții; 

— proces de înaltă trădare — era o obișnuință în Ardeal 
n-a surprins pe nici un Român; 

— confiscarea averilor, publicaţiilor. 


Născut şi crescut , 
-am trăit, cunoscând 


cu Țara, eu | li 
contribuţia: Românii ardeleni, acela 


26 


Se cuvin câteva cuvinte despre 

Făcea parte dintr-o familie de iobagi în care a văzut: 
luptă, revoltă, nesupunere față de orânduirea nedreaptă. Tatăl: 
dascăl la şcoala primară greco-catolică din Baia-Mare. Vasile s-a 
născut la 22 ianuarie 1852 în comuna Apa (Satu-Mare). A 
învățat la gimnaziul Ştefan Bolţiu, unde a ascultat lectii 
extraordinare de istoria Românilor, la seminarul teologic din 
Gherla şi la Roma, unde ia titlul de doctor în Filozofie cu 
„Magna cum laudae”. 

A cunoscut bine literatura română, maghiară, germană, 
franceză şi italiană. A fost influențat de evenimentele revoluției 
din Italia, resorgimento din 1848, răscoala din Sicilia, de 
Garibaldi, de unirea din 1870-1871. Slujeşte ca preot în Sâncrai— 
Sălaj, până în 1878. Colaborează la Gazeta Transilvaniei 
(Braşov), Tribuna (Sibiu), Foaia populară (Blaj), Românul 
(Arad). Scoate la Baia-Mare „Revista catolică“. În 1878 e 
profesor la Satu-Mare, educator al tineretului cu ideile din Apus. 
Luptă pentru introducerea limbii române în şcoli. Denunţuri duc 
la anchete în urma cărora este transferat la catedra de Limba 
latină în Losonţ, de unde demisionează. În 1885 e paroh la Siseşti 
unde îmbunătăţeşte soarta țăranilor şi în 1890 termină noua 
biserică, după modelul Sf Petru din Roma, dedicată unirii 
politice a tuturor Românilor (Pro S. Unione Omnium 
Romanorum). 


Ne-au transmis părinţii tot ce a lăsat istoria. poeţii, 
sufletul românesc: Unire — unire în cuget, unire în simţiri — 
culmea aspirațiilor româneşti pe pământ. 


Vasile Lucaciu e ales în comitetul Partidului Naţional 
Român. E arestat la Tăuţi Măgherăuş pentru agitaţie. Urmează 


Leul de la Siseşti — Dr. 


„alte arestări şi condamnări. 


27 


e. 8 Stiai cca 


a 


pul lui Vasile Lucaciu. 


iar din 1867 se 
Românilor și a 


Situaţia în Transilvania în tim 
itui ismului austro—mă 
Prin constituirea dualismului aust 
duce o campanie aprigă de desnaționalizare a 
celorlalte naționalități: 
_ Înăsprirea asupririi, i - 
— Lipsirea de drepturile politice; 
— Exploatarea masselor populare. 


Prin Legea naționalităților din_1868, națiunea maghiară 
este dominantă, limba oficială e cea maghiară. mac 

Prin Legea învățământului nu se permite înființarea de 
şcoli, programul € fixat de Ministerul Învăţământului, limba 
maghiară e obligatorie. 

Prin revizuirea electorală din 1874 — excluderea de la vot 
a țăranilor români. 

1872 - Legea presei — permitea intentarea de procese. 

1878 — se instituie delictul de agitaţie contra—naţională. 

1883 - se inființează Societatea de cultură maghiară a 
Transilvaniei care sprijinea acțiunea de maghiarizare. Marii 
proprietari — de naţionalitate maghiară. 

Lupta pentru pâine — lupta de eliberare națională. 

15.05.1868 „Pronunciamentul de la Blaj“ actul de protest 
al Românilor împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria. 

Românii s-au împărțit după 1867: 

— unii voiau să participe la viața politică — activişti; 

— alţii nu, protest — pasiviști. 

ei 12-14.05 1881 — S-a constituit Partidul Naţional Român 

prin împăcarea celor două partide având ca obiective: 


— recâştigarea autonomiei Transilvaniei, 

— limba română în administraţie şi justiţie; 

— revizuirea legii naționalităților; 

— petiţii şi memorii adresate Curţii Imperiale. 


28 


După lupte fără odihnă, duse în Transilvania şi apoi şi 
în Vechiul Regat pentru cauza Unirii, Leul de la Sise ii 
memorandistul care a luat cea mai mare pedeapsă, a md 
călătorie în America, pentru a lămuri şi acolo opinid publică de 
dreptatea cauzei româneşti. A fost însoţit de Protopopul I. Moţa 
din Orăştie, conducătorul ziarului „Libertatea “, una dintre cele 
mai vechi foi de afirmare naţională din Transilvania şi tatăl 
eroului legendar lonel Moța, întemeietor al Mişcării Legionare 
alături de Căpitanul său Corneliu Zelea Codreanu. 

Atunci când se trăgea cu mitraliera în obrazul lui 
Hristos şi se clătina aşezarea creştină a lumii, lonel Moţa aşa 
şi-a înțeles datoria vieţii lui, de a lupta pentru apărarea 
credinței şi mergând în Spania însângerată de diavolul roşu, a 
primit moartea, împreună cu camaradul său Vasile Marin, la 13 
ianuarie 1937. 

Al treilea care l-a însoțit pe Vasile Lucaci a fost 
ambasadorul V. Stoica. Acestuia i-a fost hărăzită o soartă mai 
grea, fiind asvârlit în închisoare de comunişti, unde şi-a sfârşi! 
viața, fără ca nimeni să mai ştie imensele servicii pe care cei 
trei mari Români le-au adus naţiunii române. Cu un curaj 
neînchipuit, au străbătut jumătate de glob pentru a ajunge în 


E Protopopul Ion Moţa (1868 - 1940). Toate zilele şi toți anii i-au fost 
numai bătălii; credința întreagă — neamul, închis de Unguri, de Români, 42 
de ani de gazetărie — misiune pentru cei mulți. Gazetele „Foaia poporului” 
(1893), „Revista Orăştiei“ (1895), „Telegraful român“ (1898), „Bunu 
econom'“ (1899), „Libertatea“, „Foaia interesantă”  „Tovărăşia”, 
„Bobârnacii“, etc. au atins înainte de război cea mai largă răspândire în 
Ardeal, Banat şi Crișana. 

1915 — 1916: „Libertatea“, „Foaia interesantă“ la Bucureşti. 

1917 cu Dr. Vasile Lucaci şi Vasile Stoica a plecat în America. la 
Cleveland (prin Rusia şi Japonia) unde apar „Libertatea şi „Foaia 
interesantă“, prin care luptă pentru lămurirea opiniei publice străine despre 
legitimitatea drepturilor Românilor în Transilvania, pământ dintotdeauna 
românesc. 

1919, Orăştie, Scris liniştit, sfătos,, creator de caractere, educator de masse 
în spirit creştin şi românesc. Tatăl lui Ionel Moța, eroul de la Majadahonda. 


28 


PD PERE PCEC PE a 


| 9008 


cana 0 aie aa 


Ea 
rin Japonia (Şi nu prin 


A lul nord şi P. Ei 
Americă, lait ris trecând prin mari greutăţi şi 


| i a răz pi 
suropa, din Cauza 1 Act Mol 
nl dar îndeplinindu-şi CU SUCCES mi 
Regele Ferdinand și Unirea 


“O unire”, după cum spunea Regele i AR at dură 
un greu trecut, plin de restrişte pentru Gaiei > iti id 
şi învățătură de mare preț ŞI de ASPIA (ei să jel 
dealul nostru a fost înfăptuit în parte”, după cum spunea acelaș 
Suveran, pentru că în afara hotarelor stabilite prin Conferința de 
Pace şi prin Tratatele de la Versailles, Trianon, Neully, Saint- 
Germain, au rămas masse compacte de Români, peste Nistru i 
risipiţi prin fenomenul de transhumanță, în Polonia Și 
Cehoslovacia, peste Tisa, până în inima Ungariei, în Banatul 
sârbesc şi românesc şi în întreaga Iugoslavie, în Valea Timocului, 
Bulgaria, Grecia, Turcia, Albania, în ţinutul Vlahilor (Mezarici), 
Sate compacte, nu numai pe linia de.Frontieră, ci şi în interiorul 
statelor respective, cărora li s-a interzis orice manifestare a 
conştiinţei româneşti. 

Regele Ferdinand a mai spus că, după Unire “ne mai 
rămâne a duce la îndeplinire transformarea şi consolidarea 
noastră internă” şi că “Fără patriotism curat, fără muncă 
încordată, fără respectul de ordine şi autoritate şi fără credința în 
Dumnezeu, nu se poate înfăptui nimic mare!” | 

Regele Carol 1 care a sporit teritoriul României, în urma 
războiului balcanic, la sfârşitul domniei sale a inaugurat Domnia 
Regelui Ferdinand, care a preluat-o la 15 februarie 1915, când 
“Europa era zguduită de cel mai înfricoşat război din câte sunt 
pomenite în istorie” — relatează evenimentele Ioan Lupaș. Atunci, 


: i 
Alexandru Popşor a stat în celulă 


cu ambasadorul V. Stoica şi acesta i-A 
Povestit multe lucruri interesante at pad 


din acest drum, care din păcate, nu du 
consemnate nici date privind personalitatea 
ibuit la înfăptuirea Unirii. Alexandri 


Nicolae Filipescu i-a spus: “Sire, eşti trimisul lui Dumnezeu ca să 
împlineşti visul unui neam. Vei fi cel mai mare Voevod al Ţării, 
împodobindu-te cu titlurile lui Mihai Viteazul: Domn al 
Ardealului, al Țării Româneşti şi al Moldovei — aducând pe 
deasupra şi strălucirea purpurei regale, sau răpus, în cel mai 
suprem avânt de vitejie al neamului, vei fi sfințit ca erou naţional. 
De aceea mărirea ce ţi-o dăm, Sire, este: Să te încoronezi la Alba 
Iulia sau să mori pe Câmpia de la Turda”. 

Şi s-a împlinit, spre fericirea Neamului Românesc, prima 
dorință a lui Nicolae Filipescu: Regele Ferdinand | şi Regina 
Maria s-au încoronat la Alba lulia, în biserica ridicată anume în 
acest scop, în locul unde fusese odinioară Mitropolia zidită de 
Mihai Viteazul! 

Cu prilejul încoronării, Regele Ferdinand şi-a mărturisit 
dorințele sufletului într-o proclamaţie: 

“Vreau ca țărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a 
dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al 
binelui obştesc“. 

“Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, să-şi aibă 
soarta tot mai prosperă într-o viață de armonie şi de dreptate 
socială.” 

“Vreau ca în hotarele României Mari toți fiii buni ai Ţării, 
fără deosebire de religie şi naţionalitate să se folosească de 
drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute cu toate 
puterile Statul, în care Cel-de-Sus a rânduit să trăiască cu noi.” 

“Vreau ca Românii din toate straturile sociale, însuflețiți 
de năzuința unei depline înfrăţiri naționale, să se folosească toți 
de legitima ocrotire a Statului.” 

“Vreau ca în tot timpul Domniei mele, printr-o întinsă şi 
înaltă desvoltare culturală, patria noastră să-şi îndeplinească 
menirea de civilizație, ce-i revine în renaşterea Orientului 
Curopean, după atâtea veacuri de cumplite sbuciumări.” 

In cei 5 ani cât a mai trăit, deşi sănătatea îi era 
Sdruncinată, n-a contenit a se interesa de toate chestiunile 


31 


Eee 


MAE cletolosi 

litice, culturale şi economice, sprijinind Be i tolos toare 
i sfiiiri pe toți factorii vieții româneşti în 
ie iei întregite. 


i i atri A 
ia a pi a murit în 1927 „(20 iulie) şi a dispus 
prin bai pe ca o sumă de 50 de milioane din averea sa 


PR iferite instituţii religioase 
> să fie distribuită între diferite 1 fă 
personală „5% i de ocrotire socială din cuprinsul Țării” 


culturale, ştiinţifice, ş 4 rana 
(loan Lupaş: „Trecutul nostru românesc Dacia Traiană” — Astra, 


Xe „Regele Ferdinand. la sfârşitul anului 1920, a făcut 0 
mărturisire, pe care a dovedit-o prin fapte: „Sunt cinci ani de 
când am spus într-un moment solemn că voi fi bun Român şi voi 
fi până la sfârşitul meu, căci în inima mea nu este alt sentiment 
decât iubirea de patrie.” 

Regele Ferdinand, deşi aristocrat german, a dat dovadă că 
a fost un bun Român; catolic, a protejat biserica ortodoxă, copiii, 
i-a botezat ortodox, fiind excomunicat de Papă; a declarat război 
Germaniei, fiind şters din cartea Hohenzollernilor;, pe întâiul 
născut l-a desmoștenit,- toate din conştiinţă morală, pentru a 
respecta jurământul față de poporul român. Reprezentanţa 
națională a luat act de renunțarea la Tron a Principelui Carol în 4 
ianuarie 1926, Mihai I a fost proclamat Rege la 30 Iulie 1927. 

Până în 1926 eu am aşteptat să se întoarcă tatăl meu din 
război şi auzeam vorbindu-se în jurul meu de toate problemele 
consolidării României întregite. Şcoala mea — şcoala primară de 
stat — a purtat, rând pe rând, numele Regelui Ferdinand I, a lui 
Constantin Angelescu, Ministrul instrucţiunii Publice şi, în anii în 
care m-am despărțit de sat, Alexandru Lapedatu — Ministrul 


Cultelor, ca omagiu adus acestor trei mari personalități ale 


pi române şi ale vieții publice românești. Calitatea mea de 
an de război a avut repercursiuni asupra întregii mele vieți! 


După moartea Regelui Ferdi rasi | 
formată din Primul P & erdinand s-a înființat Regent 


atriarh al României, Elie Miron Criste? 


32 


ÎL ——— 70000 


Gheorghe' Buzdugan, fost preşedinte al 
Principele Nicolae — fratele lui Carol, care avea din 1930 să 
devină Regele Carol al II-lea, în care puseseră unii mari speranțe 
dar a cărui domnie n-a fost nici spre binele Neamului şi Țării şi 
nici spre folosul umanității. 

Carol 1 a adus o perioadă de linişte internă de aproape o 
jumătate de veac, s-a făcut independența națională, prin 
participarea la războiul ruso-turc din 1877, proclamarea 
României ca Regat în 1881, o contribuție directă la unitatea 
culturală a tuturor Românilor şi o pregătire a unităţii politice din 
1918. A sprijinit pe memorandişti pentru înlăturarea nedreptăților 
din Ardeal (1892-1894), a fost un punct de sprijin pentru cei de 
la Vaţ şi Seghedin. (In închisorile în care au suferit 
Memorandiştii). 

Prin pacea de la Bucureşti (1913) s-a sporit teritoriul Şi 
Regele Carol 1 a contribuit prin pregătirea politică şi militară 
făcută Regelui Ferdinand, la libertatea şi unitatea națională, 
lăsând ca moştenire spirituală subordonarea, în orice împrejurări 
a intereselor personale trecătoare, permanentului interes obştesc 
al Patriei. S-a învins pe sine, făcând să triumfe cauza naţională 
pentru viitorul României întregite! 

Regele Carol Il (dela 8 iunie 1930 până în 1940) a 
inversat această scară de valori, punând deasupra interesul 


Curţii de Casaţie şi 


Personal, — Țara şi Neamul s-au fărâmițat. 


Originea mea ţărănească 


Atât după mamă cât şi după tată eram neam de neamul 
meu Român din sat. Doar prenumele după tată era al unor boeri 
de pe la Curtea lui Mircea cel Bătrân (Popşor şi Popşor cel 
tânăr), unul dintre cei mai iubiţi voevozi ai mei. Tata era dintr-o 
familie de nobili ai satului, învăţaţi. În generațiile anterioare găsim 
Oameni cu carte trăind la Cluj, Budapesta şi Viena. Familii cu 
acelaşi nume se găsesc la Sibiu, la Suceava, la Rădăuţi. In 
Ardealul de Nord — numai în comuna noastră. Sunt veniți ei? Au 


33 


i 


esta şi Vie 
Li n-au făcut un complex qj| 


lor $ 
3 n plecarea 10r sii A 
oameni Care dei rămas ca niște inadaptabili, ci i ajuns să 
E at importante în ierarhia statală a fostei Monarhii ca 
deţină funcți 


aa oara deninitati. : 
înalți tool lor mi-a vorbit Prof. Petre Ponţiu, care a 
e 


leoi si prieteni descendenți de ai lor. Tata, ca Român Curat 
Ade et  ibrăeat ca un țăran român cu: țari (cioareci), 
opinii ceaţă albă în afară. Mama la fel, purta costum naţional 
glie din familie, rămaşi în sat, au fost EXCEPȚII. i în iul 
era învățătorul Petre Colbazi, rudă cu medicul din esa a dai cu 
Augustin Caliani, cu Dr. Colţar, cu Cheţeanu de la Blaj. „Unc ul 
Petre a făcut de toate: agricultură, comerț, tâmplărie, învățător în 


sal. 


plecat ceilalți? Cei de 


Tatăl meu: cumpătat, muncind pământul cu înțelepciune, 
cu temeinicie, din simțul datoriei față de înaintaşi şi față de 
urmași. O viață pașnică, lipsită de pasiuni deosebite. Duşman al 
- neînțelegerilor şi frământărilor, pentru a-şi câştiga pâinea, s-a dus 
în secuime, dintr-un calcul. Şi-a găsit un standard de viață mai 
ridicat, muncind printre străini, departe de sat. Prin vrednicia sa, 
muncă organizată şi constructivă, a ajuns să-şi asigure nivelul de 
trai dorit şi să-şi satisfacă înclinările sale spre civilizație. De la el 
bănuesc că am moştenit tăria de a mă desprinde de pământ, de 
idei, de sentimente, de concepții, de trecut şi de a îmbrățişa cu 
încredere orice ocupaţie (de a-mi găsi un echilibru sufletesc în 
orice situaţie, am avut vreo 30 — 40 de ocupaţii, căci cu 
locuinţele şi cu profesiunile am fost ca în balada lui Topârceanu 
“Unde n-am fost şi ce n-am făcut!”). 

a Mama mea: foarte frumoasă, chiar şi când a deveni 
bătrână, se trage din neam de țărani, care se ocupau cu păstoritul 
Timpuri eu pie Iată aa că mu a fos dată la oul 
în casă, după rânduiala din i 4 Să trebuia ga a 
cani: preie pee ară uni (mereu îi reproşa bunicii: : 
nu m-ai dat la şcoală, măcar o clasă Să 


34 


N 


D —— 


na sunt rude din Sat, 


învățat?!” — la care bunica răspundea: “Ei şi, dacă mergeai la 
şcoală, te făceai preoteasă în Dealul Mare?” — mama spunând cu 
convingere şi foc: “De unde ştii că nu m-aş fi făcut?” 

De la mama am moştenit dragostea pentru carte şi ştiinţă, 
ca izvor al culturii — pe care au avut-o cei plecați la învățătură la 
şcoli românești şi ungurești. M-a învăluit întreaga viață cu 
dragostea ei, trecând cu curaj frontiere şi căutându-mă în 
necunoscut. M-am simțit întotdeauna ocrotit în toate primejdiile 
de dragostea şi credința ei în mai bine. M-a încurajat la 
învățătură, verificându-mi lucrările, fără să ştie scrie şi citi. 
Spunea doar: “E bine, dar poţi să le faci şi mai bine!”. O taină pe 
care am aflat-o în ultimii ani de liceu. Sub influența dânsei am stat 
toată viaţa şi tot ce am sau am făcut bun îi datorez dânsei. Spun 
aceasta pentru că pe tata nu l-am cunoscut şi prea puţine mi s-au 
povestit despre el. 

Din păcate, curând după căsătorie, tata a fost mobilizat şi 
trimis în război, fără să fi făcut armata, lăsând în secuime tot ce 
agonisise. A plecat pe front în armata austro-ungară, luptând sub 
steag străin şi trăind şi el ca toți Românii din Ardeal, tragedia 
eroilor lui Liviu Rebreanu din nuvela “Catastrofa” şi din romanul 
“Pădurea Spânzuraţilor”. A murit în primul atac în Galiţia, înainte 
să mă nasc eu. 

Mama a rămas singură acasă, alături de bunica — mama 
dânsei — Simina, care de tânără era văduvă cu şase copii. Mama 
avea soțul, doi fraţi şi trei cumnaţi pe front. Unul dintre frați 
murise în Serbia, la începutul războiului. Ceilalţi au căzut şi ei, 
dar nu se ştie unde şi când. Mai erau în război fraţii şi cumnații lui 
ata., în aceeaşi situaţie? 


„e ore ni aia ial 


“ Şi avea dreptate, pentru că frumoasă, inteligentă, harnică şi cu rost în 
'oate cum era, putea fi o Doamnă, în orice casă, oricât de mare! (N.n.) 
Aceasta era politica maghiară: toți tinerii din satele româneşti trebuiau să 
dispară, iar războiul era cea mai sigură armă de a-i nimici, căci toți erau 
'rimişi numai în linia întâi pentru a-şi găsi moartea (N.h.) 


35 


Că, Caite ea? ANRE ate ca o ec 


ia 


etului şi ale minţii: ce sunt, ce am 
or, multe consecințe asupra feluluj 
ândi, simţi, acţiona, asupră formațiunii îs psihice Şi 

Juției mele spirituale şi sociale, pe cale Ea Oa ai mistică, 
eri venă şi pe bază de intuiție, prin experiență, i tg 

:- origi ărănească. 
seva ME ie tă iei în mine 0 lume cu toate misterele ei, 
în interiorul meu erau mai multe planuri. Reacţiunile, faţă de 
lumea înconjurătoare: o verișoară, calul, o vacă, drumul la hotar, 
orizontul din deal și întunecimile nopții din sat, — O lume în care 
m-am încadrat din prima clipă, față de care n-am simțit ostilități, 
dar de la care n-am vrut să cer nimic, ci să-i dau totul, aşa după 
cum nu am cerut niciodată de mâncare, după cum spunea mama, 
dar mi-am împărțit întotdeauna mâncarea cu găinile, oile, cu orice 
animal şi cu orice om pe care l-am întâlnit. 

Oriunde mă simțeam la mine acasă: între rudenii sau 
străini, în grădina casei sau pe hotar, în sat sau la oraş. Mă 
acomodam repede. N-am fost niciodată oaspete sau trecător. 

Coordonatele vieţii mele nu se limitau la casă şi grădină, 
ci doream satul, hotarul şi tot ce ne înconjura. Mă integram în 
natură şi în societate şi prin ele în eterna curgere a vieţii și a 
omenirii. 

Crescut ca o plantă din pământ, mă simţeam legat de el, 
dar îl purtam cu mine şi din acest motiv n-am fost niciodată un 
desrădăcinat şi un dezorientat. 

lubeam pământul pe care-l iubea mama şi cerul de undea 
veneau ploaia, vântul, soarele, vremea bună şi de unde aşteptam 
roadele. Muncind şi eu pământul ca agricultor şi mai târziu ca 
miner, l-am îndrăgit tot mai mult şi am dorit să-l cunosc, să! 
e i i crese după evo și leg i, Crimea 

, au în cer şi în viitor. 
Sua, pi am fost şi am rămas legat de familie, 
m ajunge în lumea satului şi în lumea 


Cu toate puterile sufl 


primit şi ce vehiculez spre viit 
meu de â 8 


de ma 
mare. 


36 


——————— 


D —— 7000008 


Mama ar fi vrut să mă fac preot, să mă rog şi să învăţ, să 
conduc şi să ridic poporul din sat din greaua situaţie în care se 
afla, să le apăr legea, şcolile. Asta am încercat pe altă cale: să mă 
rog, în intimitatea mea, să învăţ pe alţii ca meditator şi apoi ca 
îndrumător al tineretului român. 

Umblând la şcoală, am rămas tot țăran în gândurile mele, 
în fapte, în felul meu de trai, deşi am fost prin case de boeri mai 
mici sau mai mari, de învățați din neam în neam, de conducători 
Am găsit că ei pot avea tradiţii de o generaţie sau două, pe când 
eu de cel puţin 2000 de ani. 

N-am uitat de ce m-a dat mama la „carte“. N-am uitat că 
învățătura nu trebue să fie numai pentru folosul meu, ci pentru 
binele Neamului şi al Ţării. Oriunde m-aş afla pe pământ să fiu 
purtător de lumină, să îndrumez şi apoi să apăr poporul din care 
m-am ridicat. 

Sensul vieţii mi-a fost definit: dragostea de carte şi 
datoria de a învăţa pe alţii şi pentru alții. 


Țăranul 


Spiritualitatea ţăranului român a fost piatra de temelie a 
vieţii mele lăuntrice. Am fost fermecaţ întotdeauna de mitologia 
satului: credinţa în idealuri dogmatice — utopice, acceptate fără să 
fie controlate, ceva (ideal) fantastic. Țăranul - supus 
fenomenelor naturii, are o concepție specială asupra vieții. Astfel, 
el, neputându-şi rezolva singur, independent şi sigur problemele 
sale de existență, face apel. la colectivitate prin spiritualism, la 
trecut, luând ca exemplu sfaturile strămoşilor, — de aici şi cultul 
morţilor — la divinitate, văzând distanța între om şi Dumnezeu. şi 
găseşte locul său în lume, fără să-şi piardă încrederea în el însuşi 
Şi în viitor. Face o îmbinare între divinitate şi miturile zeilor, între 
divinitate şi mitul eroilor, capabil să îndeplinească aspirațiile, 
idealul. Realizează o meditaţie, o interiorizare, o prosternare în 
fața a ceea ce îl depăşeşte, — natura, ca dovadă şi expresie a 


37 


i 


Face eforturi morale şi fizice uriaşe pentru 
pentru bunăstare şi eliberare spirituală. 
lej de odihnă, de reconfortare fizică şi 


exustenții divinității. 
realizarea scopurilor, 
Sărbătoarea e un pri 


reinoire morală. Aga ac îi 
de Misterele: moartea şi învierea, divinitatea (divinizarea) şi 


nemurirea nu Sunt probleme, căci sensul lor e transmis din 


venerație în generație, un dor de altă viață, — pentru care se 
prevăteşte (spre a repeta viața). să | Cn 
Suferința: acceptarea şi înlăturarea ei, e stăpânit de 
dorinta de a se integra în existență, ca ceva dat. Dorința e 
socotită rădăcina suferinței. El nu face “experiențe” gratuite. 


Acceptă normele etice şi juridice, care dau sens existenței 
individuale şi colective, — de la plăcere: la putere, la ordine. 


EI e înrădăcinat în viață, în concretul ei prin: modelare, 
normare, integrare reală şi simbolică a omului în colectivitate. 
Comportarea reală a omului e raportată la: model, normă, la 
valori EI se adaptează la modele, la viața socială, la legi. E 
prezent în ansamblul vieţii, în inima familiei şi în interiorul 
colectivității la situații, deziderate, idealuri, înfrângeri (găseşte 
resurse bogate de rezistență fără să-şi piardă încrederea în sine, 
un spirit critic, ironie şi glume, arma de apărare — a ridiculiza). 
Țăranul român e de toate: agricultor, industriaş, poet, astronom, 
filozof, vraci, cântăreţ, meşteşugar. 

| Instrăinații prin religie, politică, citadinizare, sunt eliminați 
din colectivitate. El are cultul pentru bătrâni, care reprezintă un 
cumul de experiență, o sinteză de gândire, un for de orientare. 
fugitiv Selle ist ie sunt o iluzie, o amăgire, ceva 
binele fără să fie desi N i AIG, diva ee îpia Sl 
SE Meeee Moe ul sau a vieții. Opoziția dintre lumea 
ERĂ „4.4, Orientarea şi situarea omului față de lume, 
jendința de dominare a lumii, — nu-l uim ă ăci lumea 
ŞI are o explicaţie de car Le i e cae a 

Des abea e el este convins. 
mereu de probleme pl aia ȘI Ie preocupa! 

e, n-a încetat niciodată să creadă în 


38 


III 


DE 


Dia 


Dumnezeu. Intotdeauna i-a dat vieții un sens mistic şi a fost 
însetat de mistică. Un echilibru pefect între simțul religios. şi 
simţul realității. 

Țăranul de pe câmpie e departe de bigotism. Mentalirer 
potius quam vocaliter — mai mult ruga inimii decât a buzelor, - 
veselie, bunătate, sărăcie, dragoste. 

“Țăranul rămas român şi sub barbarii cei vechi şi sub 
cotropitorii ceilalți.” (L. Rebreanu) 


Primele amintiri 


Dintr-o Schita „Pribeugul“ găsită între note. (N. n.) 

„Cât de puţine lucru ştiu din copilăria mea! Unele 
imagini le păstrez direct, iar altele din povestiri. 

Mă văd purtat în braţe de mama, de bunica, de mătuşi, 
printre lanuri de grâu, pe drumuri de hotar. 

Umbra unui snop mă adăpostea de puterea soarelui şi de 
ura stăpânului moşiei. Eram o piedică în calea muncii. Grija ce 
mi-o purta mama aducea pagube. Trebuia să fiu ascuns cu 
măestrie, spre a nu mă găsi ochiul exploatatorului crud. 
Dimineaţa ajungeam în câmp înainte de a se fi făcut lumină 
Zorile mă mângâiau la adăpost. Înserarea mă ocrotea în 
momentul în care se amesteca ziua cu noaptea... în drum spre 
casă. 

Cât dura secerişul vremea trebuia să fie bună. Un nor în 
înălțimi aducea pocnet de bici, urme vinete pe corpul bietelor 
femei, rămase fără apărare, cu teama în suflet pentru viaţa celor 
ce se măsurau pe front cu moartea, pentru a apăra un pământ 
Care nu era al lor și o orânduire care-i apăsa şi storcea puterile 
sufletului şi vlaga trupului. 

Anii grei ai războiului... “ 

“Am avut o copilărie lungă, luminoasă, cu isprăvi şi 
Zburdălnicii, plină de bucurii în care m-a alintat dragostea 


părinților şi prețuirea tuturor. 
39 


Za, Vaz 2 ca 0 EREI IP ae „ae tg ere 1 a, 19, A 


ete 20 op aa AR | 


E 


m singur. Însoţit de ai casei sau de 
de însingurare, de îngândurare, de 


tristețe, de amărăciune. N-aveâri timp să mă ine 
i: Trăiam într-o permanentă uitare de sine. Adunam din zori 
sasa i fetal impresii şi zilnic eram cuprins de uimire în fața a 
zis eream în jurul meu. Vorbeam, cântam, mă jucam 
cc si a de curiozitate şi neastâmpăr. Jocurile erau 
e copiilor din sat d-ascunselea, d-a ae parta de-a 
micea, d-a prinselea, cu smeul, cu cărăbuşul şi altele ivite din 


Nici o clipă nu eră 
prieteni, n-aveam momente 


) 


senin. RS mă Ea 
Mic, mic, creşteam sub ocrotirea şi căldura privirilor 


mamei, care mă purta pretutindeni cu ea... Aşa odată, m-a dus la 
secerat, pe un deal din satul nou şi m-a aşezat la umbra unui snop 


D_——7058 


| 
| 
| 
| 
| 
| 


de grâu. Era o arşiță cumplită... Pe când eram mai fericit, în . 


mijlocul jucăriilor ce mă înconjurau, un călăreț în galop răsturnă 
snopul peste mine şi eu mă rostogolii peste jucării. La câteva 
clipe mama veni, mă cuprinse în brațe şi sărutându-mă, mă liniști. 

Administratorul baronului Adalbert Banfiy, — pe nume 
Velicsi, teroriza pe secerători, în mare parte femei, biciuindu-i. 
Văd şi acum secera mamei lângă mine şi legăturile de la mâini cu 
care se apăra de pălămidă. 

Mama vorbea tot timpul cu mine şi mă învățasem și eu să 
vorbesc mult. Toata lumea mă alinta şi-mi arăta mare simpatie. 
Mă simțeam ocrotit de mulțimea rudeniilor pe care le avea mama. 
Se stabili atunci o legătură tainică între mine si oameni, chiar 
între mine şi mulțime. Mă simțeam atras de ea — ca de un fluid. 

Războiul era în toi, sărăcia era mare şi, de pretudindeni 
vedeam cum mama era ajutată. 

„Rudeniile tatălui meu mă înconjurau şi ei deşi frații și 
Surorile tatălui meu stăpâneau pământul pe care-l moştenisem și,- 
fiind copil postum, nu voiau să mă recunoască. Au trebuit să 


treacă mulţi ani până s-a schimbat situația, asemănarea mea CU 
tata fiind prea mare... 


40 


Li 


In casa părintească ŞI în gospodărie trăiam. bunica 
Simina, mamă mamei, mama -— pe numele ei scump Lucreția, eu 
şi o verișoară (tot Lucreția - Cheţuca). Cheţuca rămăsese fără 
mamă de mică. Mă iubea şi avea grijă de mine, deşi era doar cu 4 
ani mai mare decât mine. Şi eu eram greu şi neastâmpărat! Odată, 

urtându-mă în brațe, m-a scăpat cu fruntea pe soba 
înfierbântată. Am şi astăzi semnul, o cicatrice ce-mi aminteşte de 
dragostea ei. 

Eu eram singurul bărbat în casă. Împlinisem doi amsori 
şi-mi arogam prerogative de conducător al familiei. 

Intr-o seară au apărut în curte trei ființe ciudate 
Refuzaseră găzduirea în casă. Înaintea bucătăriei de vară. care 
era în faţa casei, ei îşi făcură un foc mare Într-un ceaun îşi 
pregăteau mămăliga şi deasupra unor pirostrii frigeau carne 
Aveau mustăți mari, încârligate până după urechi Părul vâhuoi 
ochii piezişi, statura mică, picioarele încovoiate Veniseră să 
cumpere casa tatălui meu de la Gheorghieni (comuna Ciumani) 
Mirat de arătarea şi deprinderile lor, am ieşit din casă şi m-am 
dus la ei să tratez în numele familiei. Odată cu mine apăru şi cel 
ce avea să fie numit “Bătrânul Sălăgeanu” Un bărbat chipeş, 
prezentabil, începu a vorbi cu ei în limba maghiară. Ei vorbeau un 
dialect ciudat, ce mă surprinse şi pe mine. Aproape de limba 
noastră, ca intonaţii şi vocabular. Totuşi greu de înțeles! Mama 
sta în spatele meu, iar bunica nu apăru. Nu voia să aibă vreun 
amestec. Când l-am zărit mai bine pe “Bătrânul Sălăgean” i-am 
Spus autoritar: “Pleacă, n-ai ce căuta în casa noastră!” - ca şi 
Cum i-aş fi spus: “Aici eu sunt stăpânul!” Intuiam eu că discuția 
privea bunurile mele, rămase de pe urma tatălui meu, care plecase 
in război, de acolo din secuime? Îmi simțeam drepturile de bărbat 
Uzurpate? Aşa a început o prietenie durabilă, sănătoasă, pe 
deasupra vârstei şi a vicisitudinilor istorice, căreia numai moartea 
l-a pus capăt!... 

Iată începutul adevăratei mele copilării şi vieți. Mă revăd. 
peste ani, alături de el. Noaptea sub cerul înstelat cu lună plină 


4l 


pier ZZR pir E 700 a NERO a 7 


e, ace SI 


E 


mă trezeam în carul purtat peste 


ârcolaci E ete a 
de vârco” e i în căruţa trasă de caii iubiţi aj 


două vaci său 
cu ochii aţintiți asup 
şi căldură mi-l descifi < i ian”. dă 

“Calea Laptelui” » “Calea lui dgian > dăra 
ele mii curg ca un râu luminos pe bolta 
lo, în inelul de diamante căutam stelele 


sau mâncată 
dealuri de cele 
copilăriei mele, 
multă pricepere 
Steaua polară, 
nesfârşită în care stel 
cerească. Pe atunci aco 
celor ce nu mai €râu. 
piardă între mulțime de 


ploaia, grindina sau zăp St | 
und treceam pe sub vii... Atunci am primit primele lecții de 


„tronomie.... Atunci mi s-a vorbit de marile descoperiri. din 
tainele infinitului univers. 

Începând de la doi ani, tătica mă lua cu el oriunde se 
ducea — pe jos, cu carul, cu căruța. O făcea de dragul meu şi din 
nevoia de a nu fi singur. 

De dragul meu, fiindcă eram modest în pretenții, 
ascultător atent al povestirilor şi un izvor nesecat de întrebări, 
care de care mai neașteptată, mai năstruşnică. Nici nu i-ar fi 
trecut prin minte vreodată să-şi pună problemele pe care i le 


alți sori. Cunoşteam norii care ne aduc 


ra unui imperiu pe care qy | 
a. Ursa mare, Ursa mică, | 


Nu mă gândeam că soarele poate să se | 


ada. Mi-a arătat locul unde mă aflam | 


ridicam eu. Asta îl amuza şi îl întărâta. Isteţ cum era, nu-mi da | 
niciodată un răspuns “de mântuială”, ca să scape de mine. Ci un 


râspuns pe care să-l țin minte toată viața şi să-mi fie de folos. | 
plăcea să facă efortul de a fi impecabil în toate. Cu atât mai mult 
în conduită şi în vorbă. 

„Voia să mă aibă lângă el din mai multe motive. În primul 
ând în plăcea să împărtășească altora rodul gândului ș 
experiențele sale. Învăţase de mic să judece, fraţii săi mai mari 
tind plecaţi de acasă, 
aia Eul că voi fi continuatorul lui. Era străin de satul 
ge A i sate se trăia în sistem închis, din acest mot” 
Bai ci eticii erau dușmăniți, alungați, chiar ucişi. E! 

muri multe şi după tată Şi după mamă — îl apăram. 


42 


| 


La 


De la el am invăţat să călătoresc pentru plăcerea de a 
contempla natura şi pentru a învăța. În casă se vorbea numai 
româneşte. Mama înțelegea Şi alte limbi, dar nu le vorbea. 

Cele două îndeletniciri ale bunicilor erau păstoritul şi 
agricultura. 

Bunicii i se spunea “băciţa” după bunic, Vasile baciul. 
Unchiului — tetea Avram — i se spune şi acum “Baciu” de la 
tablă”. 

Bunica era credincioasă, bună, demnă, nu mergea la 
nimeni, nu împrumuta de la nimeni nimic,nu primea decât în mod 
excepţional. Era legată de credință, de casă, de familie. de 
pământ, avea sentimentul proprietăţii. Se mulțumea cu cât avea 
Economicoasă, ducea o viață organizată, în care nenorocirile nu 
puteau învinge. Din cei doi fraţi pe care i-a avut, unul a murit 
Simion. Ea a rămas văduvă de tânără, cu greutăţi familiale, cu 
creşterea a 6 copii. 

Bunica se comporta în toate ca “la noi”. La no: s-a zâmbit 
dar nu s-a râs din plin, la noi s-a surâs dar nu s-a zburdat; gluma. 


„anecdota au circulație numai în cerc închis. 


La noi nu s-a ştiut niciodată dacă darurile cu care te-ai 
născut vor putea fi valorificate sub vreo formă. 

Totul s-a spus ca o cimilitură şi s-a întors ca o poveste! 
Unde era visul şi unde realitatea? Ca “la noi” buna era scumpă la 
vorbă “tot trei de-un greițar”. Povestea despre strămoşi, despre 
cei plecați din sat, despre părinţi, despre lumea din sat Atât 
strămoşii dinspre tată, cât şi cei dinspre mamă erau blânzi. 
înțelegători, buni, de caracter — trăsături pe care le-am moştenit şi 
din pricina cărora am avut mult de suferit. 

Mai ales însă, povestea buna, despre trecutul Românilor 
din Ardeal. Cunoştea bine adevărul asupra neamului românesc şi 
3 luptelor pentru eliberare. N-am văzut-o citind niciodată, dar 
istorisea cu atâta precizie evenimentele, încât aveai impresia că le 
Citeşte dintr-o carte: Cartea Neamului, tipărită în inima ei Horia, 


43 


Do 


| Bărnuţiu, Rațiu Memorandumul, |. Maniu, Cuza, Carol 
ancu, > > 


i luții. 

tări, torturi, revo | 
V. Lucaciu, maltra „ ANA 
Mama n-a Spus întreagă viața 0 poveste. N avea timp, 

a biserică Cu poveştile, amintirile 
Duminica mergea la . bise ali 
rugăciunile: poruncile, catehismul, - era una. | 
întâmplările din viaţa de toate zilele aveau un puternic 

ecou şi răbufneau uneori în câte un fragment de comentar. 
N-am cunoscut poveşti cu zâne ŞI feţi-frumoşi, povestiri 
ştiinţifico-fantastice, poveşti istorice. Singurele crâmpee istorice: 
căstăile, înfrângerea şi drama lui Avram Iancu. Bunica le repeta 
mai mult pentru ea decât pentru mine. Şi n-o spunea cu gândul să 
mă instruiască sau să mă distreze, ci din prinosul inimii ce se 


D _—— 738 


revărsa în fraze scurte, dramatice, curmate de ocupațiile de |! 


fiecare clipă, de nevoi urgente. 
Vizitând după ani, casa memorială a lui Avram Iancu din 


Vidra şi mormântul de la Țebea, am retrăit emoția şi durerea 
ce-mi sfâşiau inima, când bunica povestea viața intrată în legendă 
a Craiului Munţilor: După ce mulți Români fuseseră omoriți, la 
15 Decembrie 1849, Avram lancu fu arestat. Impăratul îi 
mulțumise pentru serviciile ce i le făcuse. A fost pălmuit după cei 
s-a atribuit “Crucea de aur pentru merite” — cu coroană. lancu o 
respinge “Am luptat pentru drepturile naţiunii, nu pentru 
răsplătiri personale.” La Vidra, lancu nu-l aşteaptă pe Împărat: 
“Un nebun nu stă de vorbă cu un mincinos.” 


Lumea zicea că a înebunit şi-l înconjurau... lancu erâ | 


desnădăjduit de inutilitatea vieților jertfite; -urmărit de poliţia 
secretă, prigonit şi insultat de duşmani, scârbit, a intrat într-o 
însingurare tragică. Peste 20 de ani a pribegit ca o umbră, ca un 
protest al poporului înşelat în aspirații. 

Doinea din fluier. A intrat în luptă bogat. A dat 100 kg de 
aur la sfârşitul luptei. 

Testamentul i-a fost: “Unicul dor al vieţii mele e să-mi 


vă 1 Ip Lă : 
ea mea fericită. Toată averea mea să treacă în ajutoni! 
| iz 


44 


ş Peste 20 de ani a trăit ca un călător flămând, hrănit cu-o 
bucată de DUS, isi blid de lapte, Bunica spunea că ar fi fost ŞI 
pe la noi prin sat, deşi după mulţi, el ar fi pribegit numai în Ţara 
Zarandului, sub cerul liber, cu poame, cu pește, zdrentăros. Câte 

rivaţiuni pentru că a respins darurile şi onorurile împărăteşti! În 

1852 i s-a fixat domiciliu forțat la Alba-Iulia şi apoi la Sibiu. 

Moţii ziceau către Craiul Munţilor: „Tu să rămâi la noi şi 
să ţii cu noi, nimeni să nu te ducă de aici.” 

La 10 septembrie 1872 a murit sub cerul liber, lângă o 
clae de fân, pe iarba înrourată, în ograda brutarului Ion Stupina 
din Baia de Criş. 

Munţii i-au fost martori, stelele făclii, trei zile şi trei nopți 
bătură clopotele. La 13 septembrie 1872, ora 2 după amiază, a 
fost îngropat în cimitirul de la Ţebea, sub gorunul lui Horea. De 
la Baia de Criş până la Ţebea (câţiva kilometri) nu se sfârşise 
convoiul Moților care-l duceau pe Iancu la mormânt, cu lacrimi, 
cu jale multă, eroul tribun al lor şi al nostru al tuturor Românilor, 
după cum spune cântecul meu favorit: 

“Colo'n munții Ţebii, 

Unde Horea-odată 

Şi-aduna oştirea sub falnic gorun, 

Este o movilă şi-o cruce uitată, 

A lui Avram lancu, eroul tribun.“ 
(Cântecul şi marşul lui Iancu) 

Luni de-a rândul s-au făcut pomeniri şi parastase în întreg 
Ardealul şi în sat la noi. 

Vestea morţii lui a fost adusă la noi de Moţii ciubărari ce 
colindau în tot Ardealul şi întreaga suflare românească l-a învăluit 
în legendă. 

El a sintetizat în ființa sa aspiraţiile după libertate ale 
Poporului. Ridicat din țărani, a rămas în contact neîntrerupt cu 
bătăile inimii țăranilor. Uneltele de lucru se prefăcură în arme de 
luptă ca să apere sărăcia şi nevoile şi neamul. 


45 


Sri ase = A atu 


ie De 33 ip RE aa iaca nr 


i 


pentru cei şovăielnici. în fața jertfei. 
ru viitor. Deşi sufletul i-a fost 
a reprezentat, a deşteptat, a 


Duhul lui e întărire 


călăuză pentru vremuri grele, pent 
uferință, 


zdrobit de decepţii şi su 
îndrumat energia națională. a 0aateă „ie AEM 


drept la recunoşti astră. Sur 
SA dureros proces IStoric, revendicări pentru 


a viață națională şi la demnitate omenească 

A murit pe roată Horia cu ai săi, lancu singur rătăcitor pe 
drumuri cu sufletul întunecat şi nemângalat. Mândria țIci rase 
plină de putere. Avem datoria de a fi cinstitori şi credincioşi 
marilor jertfe ce s-au făcut în luptele din trecut. = ei 

Fiecare dintre noi am voit să fim de folos țărănimii din 
rândurile căreia am plecat la învățătură ŞI ca lancu, Buteanu, 
Raţiu şi alții, am fost stăpâniţi de gândul de a studia Dreptul, 
pentru că, deşi ne aflam în România Mare, țăranii nu-și 
căpătaseră toate drepturile şi acestea trebuiau recunoscute şi 
apărate pe calea legii. 

După ce am câştigat ceea ce secole în şir ne-a fost furat, 
acum trebuia să luptăm şi să ne apărăm în propria țară. 

Mai povestea buna şi despre zborul lui Aurel Vlaicu, o 
altă mândrie națională, despre Alexandru Makedon, spunea 
proverbe, cântece de demult. 


lancu e un lung şi 
elementare drepturi | 


De mic participam la toate sărbătorile şi jocurile din sat 
(la horă) cu obiceiurile, credințele, viața de obşte. Trăiam greul și 
farmecul vieții ţăranului. 


Mă impresionau; cerul şi pământul în întinsul şi infinitul 
lor, povestirile despre seriile de strămoşi şi gândul la urmaşi, 
orizontul și legătura cu veşnicia, setea de dăruire pentru & 
indeplini porunca celor ce nu mai sunt şi pentru a asigura viitorul 
urmaşilor necunoscuţi. 


— pădurea — loc de ascunziş de d : ai de 
die ata ogoar lui ȘI 
ochiul stăpânului hain; i Bqarea soarelui s 


46 


- căstăile — la margine de sat şi începutul de codru: 

i grădinile — cu flori şi pomi roditori. cu zumzetul de 
albine şi povestiri bătrâneşti; = 

— mormântul Sârbului — up biep prizonier sârb 
nemaipulând Suporta teroarea, şi-a ridicat zilele. psi Fu 
ingăduia ca sinucigaşii să fie înmormântați în cimitirul satului 
de aceea sârbul a fost înmormântat la marginea cimitirului nou, 
lângă pădure. Drama vieţii lui l-a tulburat multă vreme pe 
copilul de atunci. (N.n. ) 

Prima amintire dureroasă; moartea uneia dintre bunici 
mama lui tătica. Tulburarea mea n-a fost provocată de moarte, 
fiindcă nu înțelegeam ce este (aveam 4-5 ani) ci de faptul că n-a 
fost readusă acasă. Atunci am simțit pentru prima oară 
sentimentul de durere pentru pierderea dânsei, durerea pentru 


altul. 
Simţeam o nelinişte, pe care azi, ştiu că ţi-o dă infinitul. 


Școala — primele abecedare 


x» 


Dorinţa de a „învăța la şcoală” nu mi-a mai putut fi 
stăvilită de pe la 4 ani şi mama a trebuit să-mi facă o trăistuță ca 
să mă duc şi eu la şcoală cu copiii. Mi-am câştigat o pregătire 
aperceptivă, fiindcă în sat existau 4 şcoli primare: două româneşti 
(una confesională şi alta de stat), una ungurească şi alta ebraică. 
Am alergat pe la toate, învățând să citesc după 4 abecedare, 
rămânând legat afectiv de fiecare dintre ele, având prieteni la 
fiecare şcoală, din fiecare naționalitate, în plus şi un țigan. De mic 
am avut o dragoste, o sete de prietenie. Cu aceşti prieteni plecam 
in sat, vagabondam pe dealuri şi pe hotare, fiind adesea pedepsit, 
pe merit. Nu plângeam şi uitam repede. Şcoala de stat moştenise 
comorile şi tradiţiile celei mai înzestrate şcoli confesionale din 
Tegiune. 

Primele abecedare. 
Unul, al şcolii române de stat. 


47 


Să a et toată | 


a 


AL doilea, al şcolii confesionale inutil mea 
: | mai mult, poate tot atât de mu ȘI nirii, 
impresionat Ce :coara mea Cheţuca ŞI colegele ei de şcoală 
pe care sete ae nAEĂ nevoilor sufleteşti şi ale 
ea SAR Îl aveam de la verişoara mea — fără pată pe e| 
celor As tipărit, avea varietate de texte, stilul clar, poveşti 
inte Cu el ăi crescut toate generaţiile cete mea în 
disciplină şcolară. După Biblie mi s-a paui see mai de folos carte 
care a fost păstrată cu sfințenie după anii de ucenicie: Tot ce 
cuprindea putea fi folosit în viață: îndeletnicirile părinților, poezii 
(versuri), povestiri, subiecte ce înobilează, înalță, umanizează, 9) 
carte a întregului popor, a tuturor generațiilor. „Desene 
copilăreşti. Cunoştinţe despre frământările nației române, ale 
trecutului şi ale fraților. . 

A venit apoi cartea răspândită pe întreagă suprafața țării - 
dincolo de regiuni, cu gruparea cunoştinţelor despre țară, popor, 
trecutul lor, cu şentimente naționale şi patriotice, sugerate dar nu 
impuse. 

Învățământul s-a îmbogățit cu cel din Muntenia - 
Târgoviştea lui Coressi, din Moldova lui Eminescu, Creangă, din 
Ardeal (din alte locuri — de pe Târnave), din sat, din satele 
vecine. 

AL treilea abecedar, al şcolii confesionale maghiare, avea 
în el căldura şi misterul actului subversiv, deşi apărea oficial. 
Poate la o editură maghiară. 


Imi mai aduc aminte de o carte bilingvă româno-maghiară | 


de toate ştiinţele, mai ales o originală geografie a lumii, cu unele 
fotografii ale locurilor pe unde îi plăcuse autorului. Era citită și 


răscitită, filele îi erau îngălbenite, pe alocuri rupte.Tot a şcoli 
confesionale române. 


gi 


| 


Mă impresionau mai mult țările îndepărtate de peste mări 


; ocean Imaginile din capitale le făceau accesibile. Râuri 
pie le traversau, înbiindu-te să le străbaţi cu o barcă mică 
enile din țările sălbaticilor îmi stârneau o milă inexplicabilă. | 


+8 


oompătimeam $-2 pârea rău că nu am cum să-i ajut pe toţi 
primitivu care trăiesc o viață de începuturi. 
La Sfâr şitul anului în care frecventase clasa I-a primară, 
venind O comisie formată din inspectorul şcolar. directori de 
şcoli, preoți şi protopopul, — care au examinat pe toți copiii, el 
nefiind luat în seamă, a cerut să-l întrebe şi pe el. Amuzaţi, l-au 
urcal pe masă, căci era micuj şi văzând că răspunde la toate, 
i-au Spus învățătorului să-l ia şi pe el în clasa a Il-a, dându-i 
dispensă. A mers aşa cu seria de copii până la sfârşitul clasei a 
IV-a, când, neprimindu-l la liceu, pentru că nu avea vârsta, a 
continuat şcoala în sat încă 2 ani, absolvind şase clase. 

„A păstrat o amintire neştearsă celor patru învătători 
care i-au începul educaţia, întâi doi ardeleni (unul din 
Șopteriu, sa! aparținând comunei Urmeniș) şi apoi doi 
“regățeni un muntean de la Târgovişte şi un moldovean din 
familia Hurmuzachi, care i-au sporit dragostea pentru Vechiul 
Regat, plantată în inimile tuturor din familie prin unitatea de 
limbă şi Simţire. Aceştia erau şi organizatorii serbărilor şcolare 
şezătorilor 'cu teatru şi diverse manifestări artistice, bucuria 
copiilor şi a părinţilor. Mama, care, toată viaţa a fost dornică 
de învățătură, venea cu tot sufletul la aceste spectacole, în care 
“copilul” avea câte un rol, mai ales de măscărici, de drăcuşor, 
= prilej de descrețire a frunţilor, momente aşteptate cu mare 
plăcere, mai ales că şi mama era întotdeauna implicată în 
confecționarea costumelor (N.n.) 


“Prin învățătorii pe care i-am avut, am cunoscut 
Simultan aria completă a limbii române, în elementele ei din 
trecut şi din prezent şi în rostirea şi în scrisul meu, încă din şcoala 
Primară s-au înfruntat şi confruntat construcții gramaticale şi 
stilistice, elementele constitutive ale limbii române (geto-daco- 
romană), cu inerentele influențe locale ale fostei stăpâniri, ce au 
Tămas neputincioase față de unitatea limbii române. 


49 


a tr 03 Aa pe a păzi mea aa e 


a 


c = am frecventat şi şcolile: maghiar ă confesională 
nă. Ca ardelean, din considerente ştiinţifice i 
liat curentului etimologic, — în Scris — cel 
d interesele româneşti. Astfel am ajuns să 
nt de dragoste pentru limba, literatura şi 


Sporadi 
şi ebraică din comu 
naționale, m-am afil 
fonetic, dezavantajân 
fiu stăpânit de un sentime 


cultura românească. Sa, i i se 
Una dintre cele mai importante şi frumoase activități ale 


dascălilor era în preajma feeriei “Sărbătorilor Crăciunului“, 
pregătirea în vederea lor, trăirea semnificației tuturor obiceiurilor, 
învățarea colindelor şi pregătirea celorlalte manifestări ale 
tradițiilor populare, la care lua parte toată lumea din sat. SAE 
Obiceiul era aşa (dintr-o scrisoare către sora mai mică): 
“Încă de la 10 decembrie, toată lumea din sat, de la copiii mici și 
până la oamenii bătrâni învățau şi făceau exerciții pentru colindat. 
Copiii mici mergeau la casele din jur. Preşcolarii — pe câteva uliți 
până la rudenii. Cei până la 10-12 ani mergeau la rudele ce 


locuiau mai departe. Tinerii între 12-17 ani formau “jocul mic”, | 
se pregăteau în anumite case şi colindau fetele de vârsta lor şi alte | 


“gazde”, rude, prieteni. “Jocul mare” format din feciori între 
17-25 de ani, mergeau la fetele lor, la “gazde” de frunte, la 


DD 7735 


rudenii. “Însurăţeii” — tinerii căsătoriți colindau între ei, rude, | 


prieteni, indiferent unde locuiau. “Căsătoriţii” mergeau numai la 
casele lor şi la anumite familii alese. “Bătrânii” plecau târziu de 
acasă, după ce primeau colindătorii, rude şi prieteni apropiaţi. 
“Singuraticii” plecau numai în zori de zi. În zilele de sărbătoare 
colindau „muzicanții“, dimineaţa, căci după masa, seara și 
noaptea cântau la cele două jocuri şi la mesele mari, cum erau 
cea de la şcoala confesională şi de la şcoala de stat. Ungurii 
colindau şi ei separat, pe ai lor... 

ți mai aduci aminte, “Sumi”, ce cuvinte frumoase i 


melodii încântătoare aveau colinzile? Cum le ascultam din 


50 


««ârnaţul”” casei. Şi le auzeam “pe față”, “la moară”, la Taşcă, “pe 
dos”? 

Mai ştii vreo colindă cântată de tine până ai plecat la 
Reghin? Cum vuia întreg satul de melodii, care de care mai 
fermecătoare, şi de veselie, care cucerea pe cel mai necăjit şi mai 
trist om! Îți mai aminteşti de fierarul venit din altă parte, care, 
când ajungea şi el la vecini, fiindcă uita colindele învățate, îi 
spunea copilului lui care-l însoțea: “Zi şi tu, Petre”? (copilul le 
ştia mai bine de la şcoală). De atunci a rămas la noi zicala când 
cineva tace prea mult: “Zi şi tu, Petre!” 

Dar la jocuri şi la mese câtă voie bună era şi ce “bucate” 
alese aduse pentru feciori de familiile care aveau fete şi pentru 
toată lumea ce era de față! ți aduci aminte cum tetea Avram şi 
cu mama deschideau hora după masă cu jocul “de-a lungul”? 
Melodia o mai ştii? Dar de colinzile lui tătica şi mama, printre 
care “Bună seara lui Crăciun”? 

Pe atunci sărbătoarea Crăciunului ţinea cinci zile. Întâi se 
mergea la biserică şi se asculta Sf. Liturghie. Sărbătoarea era 


“ importantă şi este, pentru că Naşterea Domnului din ziua de 25 


Decembrie înseamnă întruparea Cuvântului divin — începutul de 
viaţă nouă pentru om şi omenire. Evenimentul era comemorat cu 
fast mare, credință mare şi multă bucurie! Un izvor de optimism. 
Bucuria este atât de binefăcătoare pentru sănătate şi 
pentru prelungirea vieţii! Bucuria este sporită şi prin celelalte 
sărbători: Sf. Ştefan, Sf. Vasile, Boboteaza, Sf. Ion, Sfinții Vasile, 
Grigore şi loan. Aşa încât, în perioada aceasta când țăranul, legat 


rr: 
-„b e faţă şi „pe dos“ erau locuri în sat, de intrare sau ieşire spre Jânat şi 
ciutărie, spre Şoseaua naţională la păşunea mare. La „Taşcă” era o 
fântână cu izvor mare, la o răscruce de trei drumuri care duceau la 
Cimitirul românesc, la pădure şi la ciutărie. Aproape, avusese casa unchiul 
cel mare, tetea Avram şi tot acolo era cea mai mare Casă din sai, Joarte 
veche, zidită de strămoşii Popşori, din bârne. În aceste locuri se făceau 
uneori petreceri cu hore, cu jocuri. 


Sl 


dă zi 0 arata a 7 iaz a ai 


e 


E 


nă şi de țară, nu avea lucru în afară, pr Pau 
nă . > ... . 3 
Se ara spiritualul, care-l apăra de griji şi de boli. 
ae t satul trăia feeria sărbătorilor şi semnificația tuturor 
să . i . t Ss 
obiceiurilor mergând la biserică dintr-o nevoe sufletească. 


rimele cărți Al e sn 
sia în clasa a VI-a primară. Aveam acces la biblioteca 


şcolii confesionale şi biblioteca şcolii de stat, care, pe atunci se 
înfiripa mai mult din donațiile editurilor decât din cumpărăturile 
directorilor şcolii. Aveam două catehisme — unul greco-catolic i 
altul greco-oriental (ortodox). Mă strângeau ca-n nişte chingi 
întrebările şi răspunsurile din ele. Preotul avea prestanţă . 

Orele de religie la care participau toți elevii, şi cei de alte 
confesiuni şi naţionalităţi, erau mult îndrăgite de toți. N-am 
cunoscut niciodată “crizele sufleteşti” şi “crizele religioase”. 


Satul avea şi pocăiţi. Curios de a cunoaşte şi a şti totul, 
“copilul” se ducea şi pe la pocăiți. De frecventarea casei de 
rugăciuni a acestora este legată o întâmplare, pe care o 
povestea mama, el confirmând cu un zâmbet uşor, cele relatate: 
Într-o seară, târziu, venind spre casă, după ce fusese la 
“pocăiţi”, urcând un deal, un pepene asemenea acelora pe 


care-i scobesc copiii făcându-le gură şi ochi şi în care pun 0 | 
lumânare aprinsă, se ținea după el, deşi el urca. EI fugea în SUS | 


pe deal, pepenele cu lumina, după el. Speriat, a ajuns acasă. 


Noaptea a avut un coşmar. Țipând de frică şi povestind | 
întâmplarea, mama i-a spus apăsat: “No! Să te mai duci pe Ja | 
Pocăiții tăi! Ala a fost Necuratul!” Nu s-a mai dus, iar MA | 


târziu, preotul profesor de Religie din clasa a VIl-a de licei 


a 


i-a dal răspuns la toate întrebările culese de la “pocăiți " ȘI din | 


ziarul “Farul mântuirii”, unealtă de propagandă străină, peniri | 


distrugerea bisericii creştine. (N.n.) 


Şcoala confesională ţinea şi cursuri pentru învățămâni 


SSI Enea avea laboratoare de fizică, chimie, de științe 
aturale şi ateliere de: mecanică, tâmplărie, dulgherie, de fierărie 


52 


şi 0 bibliotecă vastă. Laboratoarele Şi atelierele asigurau 
economia autarhică a satului, iar biblioteca — instruirea şi cultura 
Toate au fost predate şcolii de stat În clasa a Vl-a am 
fost numit bibliotecar, laborant şi custode al şcolii. Eu m-am 
bucurat că am putut face încercări şi experienţe, am consultat 
pietrarele, insectarele și ierbarele existente. Am putut citi în 
traducere românească din literatura clasică greco latină: Iliada. 
Odissea, Aristofan (mi-au plăcut Broaştele), Platon. Plotin, 
Ovidiu, Horaţiu, Terenţiu, Tit-Liviu, Cezar, Euripide, Sofocle şi 
din literatura maghiară — scriitori şi poeți, câte puţin şi în ori ginal. 
din literatura română cărți populare, Eminescu, Coşbuc, Goga, 
Slavici, Gane, Agârbiceanu, Şt. O. Iosif, din colecţia “Cultura 
naţională” condusă de V. Pârvan şi din “Cunoştinţe folositoare” 
„Timp am avut pentru că am făcut şase clase primare. 
Unele cărți fiind prea grele pentru vârsta mea, mai mult nu le 
înțelegeam. Făceam eforturi. Pilonii literaturii elene însă mi-au 
dat gustul abstractului şi al cititului, iar ştiinţele exacte — spirit 
matematic şi simţ al realității, — literatura în general — gustul 


frumosului, esteticului. Şcoala a fost pentru mine o bucurie şi 


lectura singura plăcere. 

Setea: de învățătură o moştenisem de la mama. De altfel 
amândoi părinții doreau să ne înalțe, să ne deschidă alte 
orizonturi decât acelea ale vetrei satului. Din pilda şi cuvântul lor 
picura în inimi strop cu strop istoria şi aspirațiile neamului”. 


În afară de dragostea pentru carte, a avut şi o deosebită 
airacţie către muzică. Avea voce frumoasă şi ureche foarte fină. 
Mai târziu, ca elev în cursul inferior la Liceul din Ig. Mureş, 
cânta sopran în corul catedralei (fiind necesar un glas de copil). 
Câte priceasme minunate ştia de pe atunci! Şi-a dorit mult un 
Instrument, dar mama, care se bucura când îl vedea cu cartea în 
mână, era cuprinsă de spaimă că dacă se apucă "de cântal hu 
mai învaţă la şcoală cum trebue! Și de aceea i-a rupt loate 


Jluierele, i le-a înfundal, le-a ars, ba şi 0 vioară pe care o 


Primise de Ia un prieten, Simion, i-a făcut-o praf... Şi aşa... n-a 


53 


pe 


AER DIP PIOFE PIERE 


i 


0 III 


de a cânta decât ... din gur ă. Simpul muzicii Cu care 
aţă “să guste ”, să se bucure din 


l-a făcut ca în vi sii 3 
plin de încântarea pe care o revarsă în sufle! această artă a 


artelor, începând cu cântecul popular goliapudnd Cu muzica 
ușoară (bine înțeles aceea care este “muzică ); muzica de dans, 
romanțe, etc. şi sfârșind cu cea clasică, audiată la concerte 
simfonice, de cameră, etc. (N.n.) 

„În sat, în ultimele clase ale şcolii primare şi în primele 
clase de liceu, am făcut practică la: notariat, la poştă, la pretură şi 
prim-pretură, la secţia de jandarmi, la percepție, executând lucrări 
specifice şi luând contact cu problemele vieţii de toate zilele ale 
oamenilor şi satului. În ultimile clase de liceu, a V-a, a VI-a si a 
VII-a am făcut practică la farmacie. Farmacistul, un German fără 
copii, în speranţa că-i voi fi sprijin la bătrâneţe, voia să-mi cedeze 
farmacia după absolvirea facultăţii. În acest scop mă pregătea 
temeinic, nu numai pentru examen ci şi pentru exercitarea 
profesiunii — prepararea medicamentelor după rețetele medicale și 
administrarea lor, utilizarea plantelor medicinale. Concomitent 


făcea cu mine lecţii de: germană, latină şi elină. 
În oraş, la şcoală, în universitate şi în viață am purtat cu 


mine 0 mare realitate, ca o lege, ca o permanenţă a fiinţei 
româneşti: satul cu lumea lui de tradiţii, cu idealurile, concepția și 


avul par fe 
era înzestrat, 


felul lui de a fi şi porunca mamei: să învăţ carte, nu atât pentru â | 


scăpa de greul muncii şi al traiului ţăranului, cât spre a fi de folos 
celor rămaşi pe mai departe la coarnele plugului. Sens de viaţă pe 
care nu l-am părăsit niciodată. 


„Am învăţat pentru a şti, nu pentru a străhici, am aduna! 
cunoștințe pentru a le face cunoscute şi înțelese de alţii. Încă din 
clasa a IV-a de liceu, când preparam un elev particular de clasa 4 
sare e Îmi e clan en pi La er 
ua Sai = “ inceput să stea faţă în faţă cu învățătură 
sau în sufletul 27 a€ SEA IMI intreăsâtațir oraş a în realită e 

u, cu am rămas solidar cu lumea satului, țintin 


54 


DD 


DP 


o creştere, o continuitate a ei în desăvârșirea și activi 
1 activi 
rit plan”. Ş tatea mea pe 


| Concepţia de viață, îndatoririle față de Dumnezeu, de 
neam şi fară, de familie şi de toți semenii, S-au ia î 
sufletul lui încă din prima copilărie din sat, fiindu-i at în 
îndreptar şi călăuză. (N.n.) PIŢI permanent 


„Climatul familial m-a influențat în mare măsură. Ceea ce 
am văzut în familie la părinţii mei, doresc să realizez îi căminul 
casa şi familia mea. Stilul de viață de toate zilele mi se pare un 
ideal valabil nu numai pentru mine ci şi pentru alții. Nici o 
discuţie, nici o neînțelegere. Armonie şi efort comun pentru 


x» 


realizarea planului stabilit împreună în casă”. 


Exemplul părinţilor i-a fost întotdeauna far conducător 
definindu-i vederile despre căsătorie şi familie. 
Spicuiri dintr-o scrisoare către o nepoată privind 


căsătoria, — aşa după cum a visat şi el să realizeze. (N.n.) 
„Romantismul lui tătica, rezultat al sensibilităţii şi culturii, 
a fost mereu temperat de realismul mamei şi simțul măsurii în 
toate, La temelia familiei au fost aşezate lumina înțelepciunii, 
pârghia bunătății, forța sacrificiului, măsura demnităţii, stringența 

răspunderii. 

xi Căsătoria lor a fost cimentată pe conştiinţa misiunii ei, o. 
Bătură sfințită de dragostea pentru biserică, de credința că nu se 
55 iC în cealaltă lume! De aici trăinicia, puritatea ei. Unirea 
eta desăvârşită. Nu i-a îngrozit atacul răufăcătorilor Şi nici 
sira marilor răspunderi, al marilor despărțiri. Au privit ceasul 
di eninătate, dar cu multă gravitate. Ca ceasul în care frunzele 
na se rostogolesc, plâng pe pământ. Ca toate plecările 
î purilor învinse de marele mister! Ca pleoapele ce închid ochii, 
i are lumina se stinge pentru veșnicie! Ca suflarea ce renunță la 
gostea de viață! Ca mişcarea ce se pierde pe unda timpului! 


55 


ZEI IPEE TIZIEIOZE 


Do 


Ca speranţele ce se nărue şi se topesc în somnul eternității! Ca ce; 
3 Ap î . > . . 
au iubit niciodată numai pe ei! = 

iiit trupurile noastre, unul mai frumos 


ât ne-au îngrij st 
ie: i ere sănătatea de boli şi de 


: “a s-au străduit să ne ap 
ca altul, şi cât s-au s Pe eRae SE ay 4 
moarte! Într-un trup ales s-au gândit şi s-au căznit să crească un 
sutlet nobil. Ne-au făcut o educație a minţii, ajutându-ne să ne-o 


facem pe cea şcolară şi profesională... Ne-au făcut O educație a 
tuturor facultăților intelectuale.“ Ne-au deprins cu educaţia 
vointei. Idei şi sentimente bune au devenit forțe pentru viața 
noastră interioară şi socială. Să facem un singur lucru odată, 
bine, până la cele mai mici amănunte şi să-l ducem la bun sfârşit. 
Să ne concentrăm mult şi puternic asupra lui. Să ne fixăm scopul 
urmărit şi mijloacele de a ajunge la el. Ne-au făcut o puternică 
educaţie morală, învățându-ne să săvârşim binele, să perseverăm 
în el şi în lupta împotriva răului. Ne-au făcut de mici educația 
religioasă, învățându-ne poruncile divine, poruncile bisericeşti, 
iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui. Ne-au obligat să 
frecventăm biserica şi-s-o iubim. 

Această educaţie completă pe care ne-au făcut-o, a fost 
esenţa vieţii noastre. Am avut în față în permanență pilda vieții 
lor Ne-au supravegheat, ne-au mustrat cu blândeţe şi ne-au 
sancţionat sever, dar cu rost, pentru toate abaterile noastre. 
Rodul acestei educaţii s-a văzut. Nu ne-a fost niciodată ruşine de 
părinţii noştri. Numai gândul îndreptat spre ei ne-a apărat şi ne 
apără de rău! Ori de câte ori nu i-am ascultat, am avut de 
suportat consecințe mari. Vinovăţia a fost numai a noastră”. 


ră Din sal a învățat şi să aibă cultul morților căci. “prin €i 
noi intrăm în veșnicie". Din aceeaşi scrisoare, câteva gândur 
de căpătâi, cu ocazia unei pomeniri, privind legătura noastră cu 
acel “Dincolo”, către care trudim toți să ajungem. (N.n.) 


ce nu $ 


„Morţii noştri. Credem că ei există undeva pentru că 10! | 


credem î : Sa 
ia Eu i nemurirea sufletului lor, în viaţa lor de dincolo, crede 
p e! nu s-a sfârșit totul cu moartea lor. I-am simțit lâng 


56 


D755 


noi, alături de noi, în toate momentele. Suntem convinşi că pri 

rugăciunile noastre, rostite în intimitate sau cu re 

arastasului, a pomenirilor pe care le facem către Dies 
venim. în ajutorul lor, obținem o uşurare în iertarea scafe 
milă şi îndurare la Judecata de Apoi. Firul puternic a iubirii că 
ne-a legat de ei, când eram în viaţă, ne leagă ŞI în lumea cealaltă 
Facem parte din aceeaşi familie: viii şi morţii. Viaţa sufletului lor 
continuă.  Ingrijim mormintele pentru că în Viaţa de Apoi 
sufletele lor vor căuta trupurile şi se vor prezenta la Dreapta 
Judecată cu ele. Am făcut un pelerinaj la mormânt. acolo unde 
veghează pentru ei crucea şi cei doi brazi. Am făcut acolo o rusă 
pentru odihna lor veşnică! A înțelege sufletul ființelor dispărute 
înseamnă a încerca față de ele sentimente asemănătoare clară 
pe care le stârnesc cei vii”. 


După absolvirea a 6 clase primare a candidat, reuşind la 
Liceul Militar din Târgu Mureș. Întrucât fusese repartizat la 
Chişinău, părinții n-au vrut să-l lase aşa departe şi atunci a dat 
examen de admitere, reuşind şi la Liceul Al. P. Ilarian 

In toamna lui 1927, cu hotărârea de a învăţa carte pentru 
a fi de ajutor celor rămaşi acasă, a fost dus de părinţi în 
minunatul oraş Târgu Mureş. 

_Ducea cu el copilăria cu amintirile ce vor rămâne 

Heşierse: casa, aşezarea, lucrurile din casă, focul, pătului 
Sura, unde dormea vara cu bunica, plimbările la câmp, în sat, 
biserica, lumea, atmosfera, clopotul, orga, povestirile bunicii, 
ale tatălui: din istoria apropiată războiul, luptele politice, — 
apoi despre Napoleon, Împăratul Franz Josef, despre | nguri. 
dustrieci,. Nemi, Irancezi; cărua, caii, mânjii, cânrecul și 
“Urgălăii, grădina, copiii satului, uliei, jocurile. hotarele. 
cea cu el pentru a purta toată viata în suflet, aimosferu din 
umilie, — luminată mai ales de icoana mamei. 

Pentru mama lui, care era O mare frumusețe, a avul ui 
Cult; dragoste, respect, culmirație, - pe drept meritale. Mama 


57 


E CERE ae ore proezezreareeee 


ie 


dusese de mică o viată grea. Fiind ultimă da ca ; Orfani de 
tată, de câte ori trebuia făcut un drum. pt edi r epede „ 
(prin ploaie, ger, oricum); ca fată mai y dai pe șa face 
fata”; ca nevastă: “face că-i tânără Ș pi afac Sao 
“face bunica”... Era de-o hărnicie rară. | = a A Casă, în 
ogradă, la câmp, la pădure, mergea la târguri. Mijloacele de 
zransport:. căruța, calul,  desaga, fedeleşul, rudele. Lucra: 
croitorie, țesătorie, vopsitorie, reparații. Pricepută, . între. 
prinzătoare, hotărâtă — lucra orice! (N.n. ) 

„Mama era creştină prin naştere şi nu ştia de o altă lege, 
Cultura ei religioasă erau: tradiția din familie, obiceiurile şi 
frecventarea. bisericii. Nu ştia ce e creştin şi ce e păgân, în 
credința ei practica virtuțile. 

Nu citise şi nu i se citise Biblia şi nu încerca s-o 
interpreteze altfel decât preotul. Respecta cu sfințenie tradiția. 
Aplica învățătura creştină în viața ei de toate zilele şi în educația 
ce ne-a dat-o. Se ducea regulat în pelerinaj la Mânăstirea Necula, 
unde se afla o icoană a Sf. Fecioare Maria Făcătoare de minuni. 

Mama şi cele două bunici m-au purtat aproape de ele, 
de greul muncii şi de bruma de bucurii ce le însenina fața. M-au 
înconjurat şi tratat cu multă dragoste şi m-au ajutat să iubesc 
oamenii şi lucrurile”. 

Alături de icoana mamei sale a purtat toată viaţă în 
suflet recunoştinţa pentru acela care i-a fost tată adoptiv, un 
tată adevărat. “Tătica” a ţinut cu tot dinadinsul ca Alexandru 
să meargă la carte. EI l-a învățat de mic să scrie frumos, 
obligându-l să facă exerciţii. L-a învățat toate muncile din 
gospodărie, de la câmp etc. | 


I-a încurajat la învățătură supraveghindu-l. Spunea € | 


dre Aaa sd. . . A. 3 
p re de rău: “Hei! am prins eu de veste prea târziu de Gar 
e Fier... Nu se mai putea face nimic...” 
Si Deşi era un Român vajnic, ar fi vrut să-l crule d 
i erințele şi cruntul destin pe care le prevedea, pe COP i 
CUI Cu dragoste şi sacrificii mari. ÎL iubea mai mult decâl V! 


58 


Dn 3 


soți copiii lui şi a murit Cu durerea de a nu-l mai vedea. Des 

el, Alexandru Spune înir-o Scrisoare: “Iertarea a fost d aaa 
măsură a bunătății sale. Prin ea şi-a legat viața roate iaf d E 
spirituală. Bunătatea a fost hrana lui sufletească ce l-a s pr ae 
muncă şi amar. Un proverb italian spune: <<trecând 7, rău, 
sperând binele, trece viaţa, vine moartea ”» E 

Alexandru a fost întotdeauna mândru de educaţia aleasă 
pe care a primit-o în familia condusă de el şi conştient de toată 
dragostea şi grija părintească cu care l-a înconjurat. Lui i-a 
dedicat teza de doctorat: “Lui Gheorghe Sălăgeanu, în semn de 
recunoştinţă. ” 

I Se cuvenea această consideraţie pentru cât a muncit 
din greu pentru familie şi gospodărie, pentru cât s-a trudit să 
umble după el pe la şcoli şi mai ales pentru cât a suferit şi a 
plâns de dorul lui şi cât l-au chinuit gândurile că n-a putut să-l 
despartă de soarta crudă ce i-a fost hărăzită. 

Gh. Sălăgeanu, neaoş țăran ardelean, ştia ce-nseamnă 
asuprirea. Trăit în imperiul Austro — Ungar, obligat de a face 
armata cu anii şi a merge cu ea în războae sub steag străin, 
scăpat de moarte prin miracole, — după o scurtă perioadă de 
linişte în România Mare, — când s-a cedat Ardealul în 1940, a 
intrat din nou în vizorul stăpânirii maghiare. Era urmărit şi 
Persecutat,- tăindu-i-se de nenumărate ori cămaşa, pe care o 
Puria româneşte, peste cioareci, nu înăuntru după obiceiul 
unguresc. Era permanent cu libertatea şi chiar viata în pericol, 
Pentru poziția lui românească. 
îi După ce s-a reluat Ardealul în 1945, la scurtă vreme, 
ii ii care fugiseră cu armatele germane, profitând de 

unea “Românilor, s-au întors devenind comunişti şi 

a Ea a continuat, acum în numele nu al... 1 gr ilor, 3 al 
N ot iiuintiorțteru NA catre ti 
- e nici la biserică nemai îndrăznind să se ducă, pentru 
în uitare... Aceasta a fost o altă mare suferință a lui, 


59 


AEP EET ITI 


E 


creştin practicant, care nu lipsea de la nici 


d şi la strană. 
» a cunoscut dragostea față de 
grija deosebită pentru 


pentru că era un i 
sfântă Liturghie, cântat 
De acasă Al. Popşo 1 
familie: admiraţie, venerație, munca; 
oducatie, - dragos 
ie corect, rezerval ără Să- 


întelege, a consola,_a_ajuta, 


nenorocire. 
Trăind viata cu sine. Însuși, Cu 


a veni în ajutorul celor în 


văzul că trebue a cunoaşte aproapele, adversarul, dușmanul, a 
te apăra, dar a te cunoaşte şi pe tine însuţi față de el. 

Tot ce i s-a sădit în suflet din familia sa — din moşi- 
strămoşi în sat,- patriarhală, religioasă, cu dragoste de străbuni 
şi devoțiune față de Biserică, a adus rod însutit, ajutându-l să 
poală avea în viață, în împrejurările cele mai grele, o atitudine 
care surprinde prin marea ei înălțime morală. 

După suferințe mari, în care: răutatea, gelozia, dorința 
de a umili şi a calomnia nu aveau limite, el îşi recomandă și 
impune: încredere în oameni, blândețe, eleganță, gândindu-se şi 
la ceilalți: “Cine n-a fost atacat şi calomniat, cine n-a fost 
acuzat?” Omul să nu fie ucis de om — dar duşmanul nu trebue să 


DE 


ea de aproapele, viața morală. A învăţat să | 
i piardă răbdarea, gata a asculta, a | 


Dumnezeu, omul devine | 
mai bun. Cuvântul i-a fost adânc, Sim lu, sincer. Mai târziu a | 


învingă. El rămâne creştin şi român în orice împrejurare $i | 


manifestare. Forţa lui interioară nu l-a părăsit niciodată. 
Scrie în însemnări: “Am trecut de nenumărate ori prin 


primejdii de moarte... toate primejdii străine de mine, niciută | 


lăuntrică, — primejdia nu m-a atins. 

e iad aa ia poate trăirea la o înălțime morală $ 

dea aa a poate idealul ales inaccesibil, exemplele de 

ee i și e, aspiraţiile nerealizabile față de posibilităţie 

pe ie a făcut ca primejdia să nu-l răpună deşi acut! 
i pe nedrept, condamnat. 


60 


p* 


„Am avut prilejul ca după 50 de ani pc 
fratele mamei, să dau ajutor unor nepoți la pipe Is Avram 
pământul pe care lucrasem de când eram Lu anului, pe 
terminarea liceului. copil şi până la 

Pe meleagurile natale am retrăit anii, ce se-ntorc numai î 
vis, ai fermecătoarei copilării, ai adolescenței bogate ună în 
ținereţi avântate, ai sâmburelui întregii mele existenţe prinsi 
despărțit de aceste locuri cu convingerea că acolo şi ai rică | ai 
structurată întreagă ființa mea şi că schimbările ce au vf fost 
ulterior au reprezentat doar întregiri, definiri, creşteri d aa 
metamorfoze. 2 EVISIE, VAI 
Viaţa din sat, din familie, din comunitatea închisă a satului 
şi a familiei, evocată cu acest prilej, ilustrează în memoria mea, o 
lume apusă, ce mi-a dat o viziune cosmică. O deschidere 2 
început pentru evoluţia mea”. : 


61 


IP OD PE 


Liceul 
«Alexandru Papiu Ilarian” 
din Târgu Mureş 


A păşit în oraşul de pe Mureş plin de vise, dorinţi, 
nădejdi, însuflețit de arzătoarea dorință de cunoaştere. Totul în 
jurul lui era nou; se cerea cercetat: drumul cu trenul de la gara 
mare la gara mică, vitrinele pline de jucării şi cărți, parcurile 
ce îmbiau la reverie, biblioteca liceului şi a clasei, 
cinematograful. Zăbovea la fiecare ca în fața unor minuni, căci 
pentru copilul crescut în sat, între: casă, grădină, livezi cu 
pomi, lanuri de grâu şi drumuri de hotar, — imaginile noi — to! 
ce vedea şi auzea, — îl umpleau de uimire şi farmec, 
îmbogăţindu-i mintea şi sufletul cu noi comori, pentru toată 
viața. 

Nu a uitat niciodată primul film cu Harry Peal, precum nici 
panica ce l-a cuprins când pe ecran venea către el şi către un alt 
copil cu care era, — o căruță cu cai, gata să dea peste ei...., dacă nu 
se sculau să fugă repede către uşă. 

Dragostea părinților îl urmărea şi-l ocrotea peste tot, ei 
străduindu-se să-i găsească o “aşezare ” cât mai bună, ba la gazdă, 
ba la internat, pentru a fi îngrijit şi hrănit. “Copilul” însă, nu aved 
fimp şi interes de altceva decât “de văzut” şi “de citit”. Degeaba 
vorbise tata cu un cunoscut care a avea un mic restaurant, să-i 
Cre etcul masa ori de câte ori va dori, căci, când peste un timp, 4 
venit să plătească, — omul i-a spus: “Ce să plăteşti, baciule Sălăgean, 
SEE a: zi delce la masă! > Masa lui erau drumurile Cu 
0830) e două gări şi extazul în fața noutăţilor ce i le ofere 
al fiind îl apăsa şi dorul de casă. Mama povested 

upă ce abea-l duseseră la liceu, s-au trezit cu el acasă (d 


Cum, 


62 


Dai FI TITEI IPP 


venit pe jos peste 35 km.) Miraţi, întrebându-l ce s-a întâmplat 
a spus că Dl. Secretar a zis că n-a plătit taxa, Tatăl, om Aj 
în toate, vorbise cu secretarul că-i va plăti mai târziu suma ce o 
datora, care nici nu era foarte mare, “copilul” fiind orfan de 
război. Surprins, a pus caii la căruță şi au pornit amândoi 
înapoi. la şcoală. Seara, când s-a întors, la întrebarea 
îngrijorată a mamei “ce s-a întâmplat”, — i-a răspuns calm: 
“Ia trebuit țâă. . 

În clasă, la liceu, unii copii erau din oraş, mulți din 
Regat şi alții de la țară. Ultimii, la început, se aflau într-o stare 
de inferioritate față de ceilalți. Lor le-a trebuit un timp de 
acomodare la viaţa oraşului şi a şcolii, de aceea şi la rezultatele 
de la învățătură ei nu erau între cei dintii. Această situaţie s-a 
schimba! în cursul Superior când prin inteligență, bogăţie 
sufletească, perseverență în muncă, — copiii proveniți de la țară 
din satele ardeleneşti erau primii — în general. Şi “copilul” 
nostru a fost expresia acestui fenomen. În primul trimestru nu a 
avut note prea bune. “Bătrânul Sălăgeanu " însă (care nu era 
deloc “bătrân”, dar aşa e vorba prin Ardeal despre tatăl din 
familie) înțelept cum era, a ştiut cum să-l determine să facă 
efortul de a se sălta. I-a spus: “dragul tatii, dacă nu-ți place să 
înveți, nu-i nici o nenorocire! Se găseşte şi pentru tine ce să 
lucrezi în gospodărie. Uite, te duci cu oile, cu vacile la păscut. " 
Şi punându-i în picioare opincuțe i-a dat şi o botă mică şi l-a 
Irimis să ducă şi să păzească oile şi vacile. 

După ani de zile, povesteau amuzaţi cei din casă, cum 
abea putea merge cu opincuţele, căci nu era învățat, — pe vreme 
rea aluneca în noroiul de pe deal şi ... hei! a văzut el că e mai 
&rea munca la ţară! A fost prima şi ultima lecție de acest fel 
dată de tătica, acel mare pedagog al copilăriei lui, care E bun şi 
blând, Ştia să fie şi sever. Vorba lui în fața neascultărilor era: 

se umple carul!” — “vezi că se umple carul”. Şi doar odată pe 
an, când carul eră plin, fiecare dintre copii primea o bătaie, dar 
zdravănă, cum. istoriseau ei “ca la poliție . Cel care-și 


63 


De 


că el era bucuros când venea ace] 


ici, spunea C pad a 
viata ae) se deşerta carul şi până Să se umple 
(ru că a 


povesteşte cai 
»eme, deci avea timpul să-l încarce iar cu 
3) Li 


moment, pen 4 
din nou trecea Mu ră 


rol felul de năzdrăvăni!. 


tă sănătoasă, ştia că un copil trehug 
xi 2 judecată sana 
Tătica, om CU ] 


heal până se aşează bine pe picioarele. lui. De aceea, 
ST je rămână -două, venea la Târgu Mureş la liceu, se 
10[ Ada i-aducea alimente de acasă. ( ând 


ENI 1 făcul, A 

eresa Ce u mu i = ses 

pote multe pe care le avea la țară nu-i permiteau, venea 
re 


105, C ii în spinare. 
e j05, cu desagii in d stivei 
te fi bine. având buna cuviință a copilului crescut la 


țară, într-un mediu de familie seri0OS, ital ag ee voi, 
fiind mai retras dar prietenos, de: 03 cnale / 
liceului, profesorul de Istorie Gr. ( iortea, care l-a lu al 
ca meditator în familia unui medic, penru nepotul lui care 
dădea clasa a V-a în particular, al nostru fiind doar în clusa 
I-a. : 

Aşa şi-a început activitatea de îndrumător, pe care n-a 
mai părăsit-o, devenind preocuparea principală în viață, Peri 
care de altfel avea chemare și dar înnăscul. lor ce a învătul, 
pasiunea şi truda de a şti, au fost pentru a le transmite altora, 
pentru a forma pe alții, neîncetând nici o clipă de a se strădui în 
a se forma, desăvârși pe el. 

A intrat în liceu cu înclinarea către Matematică şi mumal 
“un profesor învățat, dar slab pedagog, pe care l-am avut !n 
primele trei clase de liceu, a reușit s-o înăbuşe, spre marea ŞI 
permanenta mea părere de rău. Un simţ practic a fost închircit de 
marea dragoste pentru literatură, artă, sinteze teoretice ŞI 
abstractizare, cu care m-a deprins un strălucit profesor de Limba 
română şi filozofie, Dumitru Mărtinaş, care a dat o orientare 
diametral opusă fondului meu originar.” 

Inclinarea către ştiinţele exacte cu care a intrat în Ice! 
„m-a făcut să fiu sever în observarea şi redarea faptelor $ 
evenimentelor şi cât mai precis, fără să pierd dimensiunile; 


64 


a A 


p*: 


i ultiplicitatea şi „Complexitatea fenomenelor de studiat. Cu 
ajutorul rațiunii ŞI intuiției se putea trece de la observarea faptelor 
la sensul lor, la integrarea lor într-un sistem, într-o totalitate 
într-o unitate. 
Teza de doctorat, cu un titlu care spune puţin omului 
neavertizat: “Funcţiunile extrafiscale ale impozitelor”, țintea un 
sistem nou de organizare pe spaţiu mondial, pe plan politic, 
economic, social, cultural. Transformările ce se petrec în lume 
reclamă un asemenea sistem, frământările ŞI evenimentele istoriei 
contemporane, care scot în evidență tot mai mult opoziţia dintre 
capitalism şi socialism sau democraţiile de stil occidental şi 
comunism, reclamă soluționarea problemelor: națională, socială, 
economică, religioasă, culturală. O viziune nouă a omenirii în 
care asperităţile cauzate de aceste probleme grele să dispară.” 


„O uşurinţă şi un exercițiu de mic copil de a învăţa limbi 
moderne şi limbi clasice, stimulate şi întreţinute de un savant 
nedreptăţit, mi-au deschis orizonturi nebănuite. Setea de 
cunoaştere în toate domeniile, îngemănată cu obligaţia de a avea 
mereu 0 cultură generală actualizată, pentru a putea pregăti şi 
îndruma generaţii întregi de elevi, cărora le-am dat meditații, m-a 
constrâns să mă risipesc necontenit, să fac paşi puţini pe drumul 
meu, să nu pot da ceva de durată, decât prin ceea ce a crescut în 
sufletul şi prin activitatea elevilor mei. 

Nevoia de a-mi câştiga existența învățând pe alții, mi-a 
restructurat însuşi sensul vieţii şi destinul. M-am realizat ca 
ucenic, studiind necurmat, spre a avea ceva de dat altora şi ca 
Invățător, trăind viața, aspiraţiile, îndatoririle lor, trasându-le 
calea pe care o au de străbătut în ştiinţă şi în împlinirea de sine, 
Spre a fi de folos entităţilor superioare şi lor înşişi”. 


In clasa a IV-a şi a V-a a voit să dea două clase într-un 
an, 


» dar n-a Ştiut şi nu l-a Sfătuit nimeni cum să obțină 
4probarea, 


p 


ee 


bind cartea, de mic a fost întâi şeful Mei Clasei 
ind carieă, p bli i liceului 

Jubin mferior, mai apoi şeful bibliotecii lic , CU Gcceş 
şi a cursului în , of. Mărtinaş l-a îndrumat nu numaj 


ilor. Pr 
iplioteca profesorilor. jap zei ă 
la bibliotec Ă si orele pe care le presta la biblioteca liceului 
în clasă E î a el, îi dădea voe să consulte extraordinara 
Invitat ac 4 


bibliotecă personală a lui. Daia tite ctură e, 
Îi citea adesea din caetele. ti ură cu 
icipa.. Între ele a găsit o măiastră 

ovenimentele la care participă. Reci | 
intă tinută latul Cultural din Târgu Mureş cu Ocazia 
conferință ținută la Pa A aa 
concertului dat de George Enescu. Era i im . i şi 
semnificaţiilor ei. Desigur că-l ascultase e tea e ori ie 
interpretul înlăcrimat,. pe dirijor, pe profesor, pe marele 
arii şi cartea, munca i-a fost nedespărții prieten: 
“începând cu clasa I-a de liceu am dat ajutor gazdei şi vecinilor, 
care îmi dădeau în schimb câte o mâncare caldă. In general 
mâncarea îmi era adusă de mama cu desaga, de la 40 km. pe jos, 
_0 dată - la două săptămâni sau ocazional. În vacanțe: munca în 
ogradă şi în grădină, munca câmpului, creşterea păsărilor ŞI 
animalelor şi apoi o practică la toate instituţiile. din sat şi mai ales 
la Farmacia germanului Koreck Fr. care mi-ar fi lăsat-o mie dacă 
nu s-ar fi întâmplat ca Facultatea de Farmacie să se mute de la 

Cluj la Bucureşti. | 
Am lucrat la atelierele publice, treabă de muncitor 
necalificat pentru mecanică şi lăcătuşerie, apoi reparat mâșin 

agricole, am făcut sculptură. A 
Înclinat de mic copil spre orice muncă, n-am fost nici 9 


clipă speriat de vreo meserie — ca cei care încep să munceas& | 
şomeri prin natura lor, exploatând curente, idei, sentimenit, | 


ataşamente, apartenenţe. 


ae Sa PF i e 

Incă din timpul şcolii, din clasa a IV-a, când medita , 
unul de clasa a V-a, am avut o meserie cinstită, de profes0 
particular, până la înscrierea în Barou.” 


66 


E, 


Am trăit de mic între străini, am Comparat permanent 
însuşirile lor cu ale noastre ŞI m-am străduit permanent ca să fiu 
cel puțin ca ei sau să-mi dau seama de însuşirile mele şi de 
posibilităţile neamului Meu în, 

De mic copil mă ştiu sănătos. Mama, în povestirile dânsei, 
mă prezintă cu o sănătate fizică şi psihică deplină în toate 
perioadele copilăriei şi adolescenţei — Ceea ce m-a ajutat să 
prestez fără primejdii şi efort orice muncă manuală sau 
intelectuală şi să dispun de puterea şi rezistența de a duce orice 
lucru la bun sfârşit. 

Întotdeauna mi-a plăcut să întreprind lucrări care duceau 
rapid la un rezultat concret sau să pregătesc cu minuţiozitate o 
acţiune îndelungată în vederea atingerii unui scop bine definit, 
cert deşi mai îndepărtat. Totuşi:am risipit mult timp şi energie 
pentru a ajuta altora, ignorându-mi drumul şi obiectivele mele, 
ceea ce face ca activitatea desfăşurată să apară adesea lipsită de 
unitate şi continuitate. Mereu am fost stăpânit de o îndoială: sunt 
mai de folos urmărindu-mi țintele mele personale sau contribuind 
la ridicarea altora? Din această cauză, deşi posedat de dorința şi 
voința de a şti, mult timp l-am risipit, în afara căii mele de 
împlinire şi desăvârşire de sine, făcând bine altora. 

Stăpânit mai mult de idei decât de sentimente, 
reacționând imediat la simpatii şi antipatii, rob în taină al 
pasiunilor şi emoțiilor, nu m-am lăsat stăpânit de imaginaţie şi 
sensibilitate. 

Plecând de la realitate şi întorcându-mă într-una la ea, 
aspirațiile învăluiau un ideal plasat în centrul ființei şi existenţei 
mele, izvor de acțiune şi reverie, de înălțare şi desăvârşire, resort 
intim al voinței — care mi-a dat stăpânire de sine, dar ezitări în 
taporturile cu alţii. Drumul cel mare, ce ducea spre idealul meu 
nu „l-am pierdut niciodată. Oricare au fost împrejurările, 
activitatea constantă într-o singură direcție nu am pierdut-o. 


Obiectivul. cel mai apropiat: a fi un om cu o deplină armonie 


67 


iii 


„+ică si a da un exemplu bun în via de toate zilele, nu numa; 
Jăuntrică „le. (sublinierea no astră) 


3 ruci Eta să 

în ioial sita pentru binele altora de care niciodată n-am 

dei Seal meu e greu de definit..Fundamentat pe pornirea de 
a cunoaşte totul, alimentat de 


ti, de 

bserva, de a afla, de a şti, € Oas 
Să de absolut şi desăvârşire, de însuşire a substanţei, î 
esentelor  inalterabile, temeritate intelectuală şi aventura 


generozității sociale. Imprudență în orientări şi atitudini, deplin 
control al gândului şi cuvântului, al gestului în raport cu lumea 
exterioară. Dintr-un exagerat simț de răspundere faţă de alţii, 
gata oricând de a sacrifica pentru ei, „a mă găsi în misiune”. 


Încercări literare 
ră . a: A . [Ti 
Încă din clasele primare îi plăcea mult să scrie. “Am 


scris c-aşa mi-a venit mie, niciodată pentru câştig, niciodată 
căutat ci dintr-un imbold lăuntric către expresiune în gând, 
sentimente, ecou al aspirațiilor noastre de viață, al mediului în 
care trăiam — un realism profund.” 

Marii dascăli i-au fost: poporul cu  şezătorile, 
sărbătorile, credinţele şi obiceiurile, cântecele seara pe uliţă, 
diferitele ocazii — petreceri, nunţi, în general folclorul cu 
minunile lui: cărţile populare, cele _din_literatura română: 
Eminescu, Coşbuc, Iosif. . Goga, Creangă, Rebreanu, 
Agârbiceanu. 

Dintre cei străini, mai târziu, — R.M. Rilke, Baudelaire, 
Verlaine, HI. de Regnier, V. Hugo, Dostoevski (în traducered 
germană Sub îngrijirea lui M. van den Bruch), Tolstoi şi mal 
ales credința străbună cu misterele ei, cât şi natura plină de 
laine Şi vrajă. 

Din clasa a IV-a primară până în clasa a V-a de liceu, € 
ada Ea cu ncercări poetice. Singurul cititor ze 
i o PAR, căreia i le citea în vacantă: per Sua 

» Yespeclând toate regulile prozodiei antice ŞI 


68 


Dn 55 


moderne. „Utima pogze dedicată unei prietene mi s-a părut că nu 
are un şir logic alideilor, îi carora le dam o importanță mai mare 
decât construcției formale ŞI din acest motiv am renunțat la 

gezie, odată cu intrarea în Societatea M. Eminescu şi în 
societatea de lectură a Liceului. M-am îndreptat spre proza 
poetică, încercând câteva poeme în proză, spre eseu şi critica 
jiterară, părăsindu-le şi pe acestea, pentru studii cu caracter 
etnografic, politico—economic. 

In clasa a II-a de liceu aveam vreo două caete cu scrisori 
către prietene şi prieteni, scrise cu îngrijire multă; în clasa a IV-a 
şi a V-a, caet cu sinteză a lecturilor, a explicaţiilor profesorului, a 
examinărilor din clasă, cu pretenții de noțiuni de comparaţie, 
stilistică literară şi genuri literare; în clasa a V-a şi a VI-a — o 
istorie a literaturii noastre, fără pretenții de originalitate, dar 
intenţii de privire critică, obiectivă, ca o sinteză.” 

În liceu funcționau mai multe societăți: societatea de 
lectură a cursului inferior, societatea de lectură a cursului 
Superior, societatea  M. Eminescu, societatea religioasă 
Mariana, — pe care a condus-o la un moment dat, — societatea 
de ştiinţe, cu două secții: de fizico-chimice şi de istorie. 

Era membru activ în toate. În cadrul societății de istorie 
a ținut mai multe comunicări, printre care şi “Continuitatea 
elementului roman în Dacia”. Deşi avea note mari la istorie şi 
Profesorul Gr. Ciortea care era şi director îl iubea şi-l 
recomanda ca meditator, s-a trezit cu un 3 la Istorie, cu 9 la 
Pultare şi pedepsit cu eliminarea pe 3 zile, datorită unei 
heînțelegeri, — un coleg străduindu-se să-i justifice o absență. 

€ toate acestea a aflat din jurnalul clasei, (fiind şeful clasei). 

La Societatea de lectură a cursului Superior, condusă de 
Prof. D, Mărtinaş, a prezentat printre altele pe: Mircea Eliade 


pe Maitrevi pe Lucian Blaga cu Lauda somnului şi 
“ole, pe Goga, pe V. Eftimiu. (N.n) 


Meşterul 


69 


Pasa: a ca ea ama RI 


e 


În cadrul societăţilor liceului, aveau loc discuţii fără de 
„In Su Nu mai ştiu cum s-a întemeiat Societatea M 
ici O rezervă. aha â i A 
nici O cu si cum a evoluat până în momentul când am intrat în 
Eminescu Ş făceau comunicări, aveau loc convorbiri 


ea. La acea dată se ua PeVâllă BRdiii elnele: După 
numeroase, Care â! icările se refăceau şi 
discuţiile critice în şedinţe, COLI SA ŞI se 
publicau în revista “Răsăritul” trasă la Şapii ograf. a 

Cercul M. Eminescu urmărea, printre altele, Să învăţăm să 
gândim şi să ne exprimăm. Nu era vorba de a învăța în sensul de 
a ne înmulți cunoştinţele, ci de forme şi metode de gândire, Care 
puteau fi exersate şi verificate în comun. Doream ca prin această 
confruntare să ajungem la un alt nivel de gândire, care de fapt ar 
fi însemnat începutul îndeplinirii misiunii noastre -. Făceam 
exerciţii de a vorbi în scopul de a face o comunicare şi a ține o 
conferință publică. 

În comunicări gândirea era formulată direct, fără a fi fost 
învățată sau a repeta ce au spus alții. Expuneri: istorice, critice, 
sistematice, — idei, imagini, caracteristicile vremii. Nu era vorba 
de difuzarea unor păreri ale altora, ci de căutarea adevărului, 
obstacolele cu care luptam şi pe care doream să le învingem. 

Revista “Răsăritul” era în corespondență cu reviste locale, 
similare, chiar cu unele din alte localități, cum era “Mlădiţe” de la 
Blaj. Dintre articolele publicate în revistă, nu-mi aduc aminte 
decât de unul: “Semnificaţia zilei de 1 Decembrie 1918”. Din 
toate comunicările şi articolele nu mai am azi nimic. A ars în3 
rânduri biblioteca de acasă (în timpul războiului), iar ce a rămas 
în cele 3 reviste nu reprezintă decât încercări, fie asupra a ceea ce 
Volam Să spun sau au spus alţii. 


Cărti i ct, mare care-o avea mama pentru învățătură $ | 
pa tăcut să devin un bibliofil, înjehebându-mi în patru rânduri | 


câte o bibliotecă, — pe care le- 


i am pierdut în întregime, apoi 
parțial, tot de atâtea ori. pierdut în întreg 


70 


Căutam să citesc tot ce apărea de preț în literatura 
română şi străină, urmăream săptămânal şi lunar revistele. Aveam 
chiar colecții ale unor ziare care cuprindeau pagini literare. 

„Iubeam diversitatea în gând și în viaţă. 

Treceam de la un aspect al naturii la altul, de la o preţuire 
la alta şi totuşi în această mobilitate lăuntrică neîncetată, aveam o 
constantă dorință de a mă desăvârşi. 


Din acest liceu am rămas profund ataşat de personalitatea 
patronului liceului, de bustul lui, de masivitatea construcției 
liceului şi de profesorii care au ştiut să se facă nu numai 


respectați ci şi iubiți şi prin aceasta să ne oblige, fără 
constrângeri, să învăţăm materia pe care o predau şi au ştiut să 


facă posibilă valorificarea inclinărilor mele. 


Patronul liceului — Al. Papiu Ilarian — reprezentant al 
generaţiei de la 1848 şi al epocii sale, cu o activitate multilaterală 
şi vastă ca luptător şi cercetător pentru cauza națională, cu 
lucrări originale: istorice, filozofice, filologice, politice, juridice, 
deţinător a importante funcțiuni culturale — profesor universitar şi 
membru al Academiei Române; funcțiuni politice — titular al 
departamentului Justiţiei; funcțiuni juridice — preşedinte al Curţii 
de Apel, scriitor, avocat, publicist, “s-a adresat totdeauna 
Românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor, chemându-i pe 
toţi la luptă împotriva despotismului, îndemnându-i la formarea 
unui stat național şi a unei culturi unitare patriotice.” A subliniat 
necesitatea de şcoli pentru Românii din Dacia superioară care 
“pentru a se ridica nu aveau decât calea intelectuală, bine ştiind 
inamicii că uşor este a se ţine în jug o naţiune acoperită de 
intunerecul neştiinței!” Pentru toate acestea, pentru faptul că a 
fost elev la Tg. Mureş şi aici şi-a încălzit tinerețea, la focul ideilor 
Tevoluționare, pentru că părinții lui erau de origine din județul 
Mureş (Budiul de Câmpie, care acum poartă numele de Papiu 

larian), în 1919, primului liceu de stat român i s-a dat numele lui 


7l 


pi 0 000 ga 00 uta at ce 


Ea 


i i înă | lui ca un act de demnit 
i î liceului s-a înălțat bustu 4, 
anl culturală şi de educaţie pentru generația actuală şi 
viitoare...(“ Anuarul liceului 1919 — 1969”). 


Liceul nostru are un edificiu masiv ca O cetate. Aşezat pe 
patru străzi, spre a fi ferit de e Aleea ale vecinătăților 
şi obligații reciproce. O cetate a instruirii ŞI a e ucaţiei integrale - 
demnă de Patronul liceului, care la 21 de ani a vorbit pe Câmpia 
Libertăţii de la Blaj, iar la 41 de ani, şi-a rostit discursul de 
recepție de la Academia Română despre “Viaţa, operile şi ideile 
lui Georgiu Şincai din Șinca.” Tot de pe câmpie de unde era şi el. 

Liceul Alexandru Papiu Ilarian a marcat o evoluție a 
tuturor elementelor liceului - profesori şi elevi... A dat elemente 
de valoare ştiinţei, culturii române. Dintre personalitățile de 
seamă care şi-au făcut educaţia la liceul Al. Papiu Ilarian 
amintesc pe cei pe care i-am cunoscut personal: 

Nicolae _Hangea conferențiar universitar, decanul 
Facultăţii de fizică şi chimie a Institutului pedagogic din 
Bucureşti. Când eram elev era laborant la fizico-chimice în liceu. 

Eugen Bad — doctor în ştiinţele medicale, cercetător 
principal în Ministerul Sănătății. Era în clasa a VIII-a când eu 
eram în clasa I-a. i 

Ovidiu Papadima — doctor în filozofie şi litere, critic 
literar şi publicist, şef de secţie la Institutul de istorie şi teorie 
literară George Călinescu al Academiei Române, redactor îl 
revistei şcolare “Îndemnul”, folclorist, autor a numeroase 
monografii şi lucrări de critică literară. Autorul unei lucrări de 
mare valoare: “O viziune românească a lumii”. Eram în clasa I-2 
când el era în clasa a VIII-a. 


Emil Viciu doctor docent în ştiinţele medicale; 


conferențiar al Clinicii de cardiologie Bucureşti. Autor 


numeroase lucrări științifice, printre care: “Turburările de ritm ale 
Inimei — 


Era coleg cu Papadima. De asemenea şi Ciobanu 104! 


72 


doctor docent în ştiinţe, profesor al Facultă 
geografie de la Universitatea din Cluj. 

Cu o serie in urmă a fost Constantin Herbst, conferențiar 
universitar, şeful catedrei de geografie economică a Facultăţii de 
geologie-geografie a Universităţii din Bucureşti. L-am întâlnit în 
librăria Academiei şi l-am vizitat la Universitate cu puţin timp 
înainte de a muri. Avea multe lucrări publicate şi colaborări, ca şi 
soția sa. 

Emil Cernea, conferențiar universitar la catedra de istoria 
dreptului românesc la Universitate; în liceu — strălucit violonist. ÎI 
ascultam adesea la internatul liceului. Rivaliza cu Titus Comes şi 
Romaşcanu. | 

Alexandru _Clenciu, diplomat al Academiei de Arte 
frumoase, membru al Uniunii ariştilor plastici. L-am întâlnit la 
expozițiile sale. 

Gheorghe Nicolau — coleg de clasă, doctor în ştiinţele 
medicale, şeful laboratorului de serologie din Spitalul Colentina. 
Are 116 lucrări publicate. 

Liviu Comes — conferenţiar universitar la Medicină Cluj, 
apoi profesor universitar, rector al Conservatorului Gh. Dima 
Cluj, compozitor, are numeroase lucrări teoretice muzicale. S-a 
impus în liceu pe când era în clasa a V-a, ca dirijor al corului şi 
orchestrei liceului, la serbările şcolare ale liceului şi la Palatul 
Cultural. Elev al profesorului nostru Heinz Haltmann. 

Alţi elevi străluciți: 

Dumitru Iacob, doctor în ştiinţe, fost profesor universitar 
ŞI decan al Facultăţii de Geologie-Geografie din Cluj. 
„ Ioan Gliga — conferenţiar universitar la Facultatea de 
Drept din Cluj. gi 
„Romeo Dăscălescu — poet, scriitor, autor de lucrări 
Științifice şi literare, cercetător şi director adjunct al Institutului 
€ ştiinţe din Bucureşti. 
Vasile Gliga -— ministru adjunct la Ministerul Afacerilor 
Externe. 


ţii de biologie- 


73 


Remus Luca — Scriitor — nuvele, romane, traducător. 
———————— Ş . A : e. . 

Şi mulţi alții cu funcțiuni importante în viața ştiinţifică, 
ului român. Acestea sunt rezultatele 


culturală şi politică a stat 
făcut-o liceul. 


incontestabile ale educaţiei pe care ne-a 


Profesorii de la Liceul Al. P. Ilarian, care m-au ajutat 
să-mi utilizez însuşirile moştenite şi să-mi cuceresc însușiri 
morale, intelectuale, spirituale, dându-mi şi o conştiinţă de sine şi 
stimulându-mi puterile creatoare au fost: 

Profesorul de limba română Dumitru Mărtinaș, autorul 
importantei lucrări: “Originea Ceangăilor din Moldova” şi a altor 
studii publicate în anuarul liceului, mi-a sădit în suflet un cult al 
literaturii române şi universale, — punând întotdeauna originea 
literaturii române în lumina istoriei şi a culturii. Mi-a întărit 
gustul pentru lectură, încredințându-mi conducerea bibliotecii de 
clasă în cursul inferior şi a bibliotecii liceului pentru elevi, în 
cursul superior, ca şi prin caetele de temă de clasă şi prin caetele 
de lecturi particulare. 

M-a încurajat în lucrări originale, recenzii, replici libere, — 
din cadrul Societăţii de lectură a elevilor din cursul superior, pe 
care o conducea — un prim pas pentru fundamentarea culturii. 
Mi-a alimentat setea de desăvârşire morală şi spirituală. 

Profesorul Mărtinaş — ne-a învăţat limba română literară 
cultă — fără vocabular, construcţii şi accent provincial. Era 
apropiat de copiii ardeleni fiindcă el însuşi era ardelean la 
originea lui. Mi-a spus întotdeauna adevărul: la primul ireparabil 
istoric, cultural, național (asasinarea Căpitanului — N.n.) şi la 
apariția celui personal. N-a spus niciodată tot ce ştia şi n-a scri 
datorită spiritului critic şi umilinței creştine. A lucrat până în 
ultima clipă. N-a cunoscut dezagregarea fizică şi nici morală. Nici 
cădere, nici scădere. Nici în vorbit ŞI Nici în scris. 

: Profesorul Niculae Sulică, de limba latină şi greacă, Un 
adevărat „Savant, personalitate de tip renaştere, — temeinic 
pregătit în multiple domenii, m-a determinat să fac filatelie; 


74 


numismatică, culegeri folclorice și de obiect 
iniţiat în subtilitățile limbilor latină şi greacă pe care ni | 
în dificultățile gramaticale ale acestor limbi. Prin el =. Să şi 
Grecia şi Roma — două culturi străvechi, — două mitologii de: 


e de artă veche. M-a 


rezistă în timp şi fără de care nu pot fi înțelese culturile moderne 


niei omul şi nici concepțiile lui despre lume ŞI viață. 

N-a irosit niciodată cuvântul: în expunerile din clasă. î 
conferințe, în lucrări, în răspunsuri la atacuri. Toată Viaţa, pe ii 
I-a ros sărăcia, şi pe savant l-a lovit invidia Şi răutatea iii cole 
de cancelarie lipsit de competenţă, ori de câte ori se ivea prilejul 
de a concura pentru o catedră universitară. Pierderea era a 
Universităţii, a studenţilor şi a oamenilor de cultură. Eminescolog 
de seamă, care ne-a determinat ca din dragoste față de Eminescu 
să formăm o societate literară “M. Eminescu” şi să scoatem la 
şapirograf o revistă “Răsăritul”, pe osatura căreia a apărut apoi 
revista “Scânteieri”. Îşi doarme somnul de veci sub o cruce uitată 
în cimitirul din Scheii Braşovului. 
| Profesorul Iosif Bucur — preot profesor de Religie — 
bătrân şi înțelept, sever dar drept, pedagog desăvârşit, care ne-a 
făcut o educaţie religioasă riguroasă, controlând frecvenţa la 
biserică Şi în cor, cu un caracter strict dogmatic. Autoritar, ne-a 
convins de pericolul sectelor, care duc la desbinare în rândul 


credincioşilor, al neamului, al omenirii. Apărarea: trăirea 


religioasă î e ace Spit. 
eligioasă în cadrul bisericii. Deşi noi uniții eram mai numeroşi 


decât ortodocşii, ne asculta în fiecare oră şi sesiza orice abatere 


N iieina credință şi de la trăirea religioasă. 
__ Profesorul Preot, tot unit, loan Miclea - după 
i lonarea lui Iosif Bucur, ne-a predat religia în clasa a VII-a. 
aSrutor, cercetător şi filozof catolic, problematiza în expuneri şi 
WI Scris chiar, pentru a pune în evidență idealul creştin. Permitea 
. RE năui şi contraziceri, ceea ce în cei şase ani anteriori, n-am 
îl ant să facem. loan Miclea se baza pe vasta să erudiție 
Sică şi filozofică. Pentru a-i pune întrebări ne documentam, 


Punând față-n faţă profesorii de la Academiile teologice ortodoxe 


75 


Eee 


ile Unite. Şi pe unii şi pe alții cu teologii şi 
diaev, Arseniev, Bulgakoft, Chestov, VI 
Soloviev (“La  justification du bien”, isa Russie et I'€glise 
universelle”) — cu cei doi catolici: Toma d' Aquino, Sf. Augustin 
şi cu J. Maritain. Toate ca o cale de a ajunge carul adevărat 
al creştinismului: credința în Dumnezeu prin cuvânt! 

profesorul George Târnoveanu, predându-ne germana, 
mi-a întărit considerația pe care o aveam față de această limbi, 
față de poporul care o vorbeşte, faţă de geniile lui, şi de creaţiile 
lor... “Fără nici o exagerare”, spunea George Enescu, “Bach este 
pentru mine ceea ce Sf. Constantin este pentru creştini, de o 
jumătate de veac este pâinea mea de toate zilele”. Cunoscând 
limba germană de la farmacistul din comună, eram unul din elevii 
de care se servea la predare, în clasă. 

Cunoşteam limba germană ca o limbă de circulație 
mondială în raporturi culturale, tehnice şi chiar diplomatice şi 
pentru a face lectura unor cărți al căror original nu-l puteam citi 
Am citit comparativ cărţile lui Dostoevski — în traducere germană 
a textului integral, în traducere franceză,- adesea rezumativ. 

Profesorul de limbă franceză Ren€ Larchet, din misiunea 
franceză, cu studii la Sorbona şi Caen, ne-a învățat şase ani 
limba, literatura, geografia, cultura, istoria Franței şi a Parisului, 
impunându-se prin sobrietatea în ţinută, în vorbire, în viață şi prin 
accentul şi rostirea elegantă a limbii franceze. Prin el am ajuns să 
iubim poporul francez, cu cultura, cu civilizaţia, cu toate ale lui, 
chiar şi cu defectele, pe care “bonjuriştii”” noştri le-au importat, 
ca şi pe poporul nostru şi să legăm destinul nostru de acel al 
Franţei, mergând chiar până la formula: “Pas de France, pas de 
Roumanie”. Exemplificare: România a renunțat la garanţiile 
anglo-franceze din 18.04.1939 şi în urma ultimatumului sovietic 
din 26 lunie 1940 dat României, Basarabia şi Bucovina de Nord 
ai a ANDI a alor semeaă 
led ab N arbitrajului germano-italian: Dictatul ue 

e partea de Nord a Ardealului: (Câmp! 


cu cei de la Academi 
filozofii ruşi: N. Ber 


76 


Transilvaniei 43.492 Km” şi 2.667.000 de lo 
Români) „este smulsă României . şi predată Ungariei. La 7 
Septembrie, prin tratatul de frontieră româno-bulgar ie | 
Craiova, partea de Sud a Dobrogei (“Cadrilaterul”, adică judeţ e 
Durostor şi Caliacra cu Balcicul) intră în componența e iz 
Cu toate acestea, lon Antonescu semnează la Berlin : a 
Noiembrie 1940, adeziunea României la pactul tripartit — 
Germania, Italia, Japonia — iar la 21-22 Iunie 1941 se deslănțue 
războiul împotriva URSS de către Germania, în care este împinsă 
şi România. La 12 Aprilie 1944 guvernul sovietic propune 
guvernului român condiţiile de armistițiu. La 12 Mai 1945 armata 
română îşi încheie după 260 zile de luptă, participarea la războiul 
antihitlerist. Efectivul de 540.000 de ostaşi a străbătut peste 
1.000 km., a eliberat 3831 localităţi. Peste 170.000 de militari 
Români şi-au jertfit viața. La 13 August 1946 Gh. Tătărăscu, 
ministru de externe, expune Conferinței de pace de la Paris 
proectele de tratat, cerând recunoaşterea calității de beligerant, 
ce nu s-a acceptat, ducând adeziunea la principiile Chartei ONU. 
La 10 Februarie 1947 delegaţia română semnează la Paris 
Tratatul de pace cu puterile aliate: se recunosc drepturile legitime 
asupra Transilvaniei de Nord şi se impune plata unor despăgubiri 
de reparaţii de război... Urmează probleme interne: Partidului 
Naţional "Țărănesc, dizolvat prin jurnal al Consiliului de Miniştri, i 
se face proces şi membri marcanţi sunt condamnaţi şi închişi. Se 
dă vot de neîncredere P.N.L. — Tătărăscu şi înlocuirea lui din 
guvern; abdicarea regelui Mihai şi proclamarea Republicii, 
destituirea din funcţia de Ministru de Justiţie, arestarea, procesul, 
condamnarea la moarte şi executarea sentinței lui Lucrețiu 
pătrăseanu, urmează alte procese, condamnări. (Extras din 
Storia Românilor în date — elaborată sub conducerea lui CC: 
Giurescu), România devine membră ONU şi UNESCO. 
Concluzii, desprinse pe marginea evenimentelor istonce 
€ Către un istoric francez iubit şi recomandat de profesorul R. 


ârchet, ]. Bainville: 


Cultori, în majoritate 


d 


77 


ze dc cei e LI 


ia PP 


“Ceea ce am putea crede câştigat pentru eternitate, în 
entru totdeauna în memorie, se va uita după O generaţie. Istoria 
A > dai “1» % 
: itării, o fântână insondabilă). 


este o fântână (puț alu fă sor 
“Nimeni nu a spus mai bine ca bătrânul Herodot.. 


_Nimeni nu este atât de nebun pentru a prefera războiul, 
păcii, căci în timp de pace, fiii sunt aceia care îngroapă taţii, în 
timp ce în timp de război, taţii îşi îngroapă fiii. 3 

„Când principiul războiului a fost rău, cum ar putea 


>> 


pacea să fie bună! 
“Pentru ca o alianță să fie solidă, trebue ca ea să aibă la 


bază conformitatea de interese şi această conformitate nu 
depinde de ora care trece. Ea este permanentă, sau nu este. 
Pentru a fi eficiente, alianțele trebue să fie foarte serios 
practicate, supravegheate de aproape, împrospătate mereu, prin 
reciprocitatea serviciilor aduse. Lucrurile importante şi durabile 
au nevoie de pregătire şi reflexie (gândire). Alianţele încheiate în 
entuziasm nu sunt cele mai solide.” 

“Pentru a mânca e nevoe de pâine şi pământuri roditoare, 
sau de debuşeuri (locuri de desfacere) pentru negoțul porturilor, 
coloniilor, al punctelor de sprijin. Iată chestiunile teritoriale și 
chestiunile stabilirii frontierelor. Rivalităţile, guvernămintele de 
interese, alianțele şi coaliţiile vin după. Războiul le urmează în 
curând. Popoarele, fie că sunt în monarhie sau în democraţie, în 
regim capitalist sau în regim comunist, piaţa nu diferă.” 

“Ce este libertatea într-o tâmplă în care popoarele sim! 
apăsând asupra lor atâtea nevoi în care ele resimt mai ales 
nesiguranța zilei de mâine?” 
„În mijlocul ororii universale, pacea năzuieşte călt 
timpuri mai bune. Ea clădeşte o lume în care măcelurile vor 
necunoscute. Nu este pentru prima dată când spectacolu 
războiului face să se nască dorința unei păci veşnice în viitor. Nu 
î ale ea eu Când oamenii caută să formeze institu! 

piedica popoarele să se sfâşie.” 


78 


«Celor care sunt mâhniţi, 
sni să le interzică de a visa?” 

“Viitorul se clădeşte cu suferința omenească. şi 
naşte şi se înnoieşte, ca şi oamenii înşişi, în mijlocul iii 
Dar şi visele deasemenea au nevoie de a lua o formă şi e 
politica este aceea care leo poate das | 

“Sarcina politicii este aceea de a găsi soluții pentru 

greutăţile care renasc mereu. Ea mai este şi aceea de a le preveni 
şi de a nu se lăsa luată pe neaşteptate... Totul se aranjează, dar 
câteodată rău...” 


celor care suferă, cine ar 
îndră 


Acelaş profesor de franceză a venit în ajutorul 
profesorilor noştri de istorie cu o comparaţie făcută — între 
cucerirea Daciei de Romani (împăratul Traian) şi cucerirea Galiei 
(Iulius Cezar) — descrisă de autorul lui preferat, ]. Bainville. Atât 
una cât şi cealaltă au fost nemiloase. 

Cultura şi civilizația romană au fost impuse prin violență 
şi vărsare de sânge şi au reuşit numai după moartea celor doi 
conducători, Decebal şi Vercingetorix — deopotrivă de mândri şi 
de neînfricați. Cuceririle au fost binefăcătoare pentru băştinaşi, 
care s-au adaptat şi au asimilat tot ce li s-a impus, făcând să 
Teziste timpului şi fondul lor psiho-fizic, apărându-se astfel de 
pierderea în massele popoarelor, care îi pândeau în jurul lor: 
slavă, germanică, otomană şi de invazia — Ungurilor la noi, massa 
semmanică şi engleză la ei. Sunt multe asemănări între aceste 
N uceriri şi consecințele lor. Multe invazii Şi ocupații, multe 

interne, multe dărâmări prin foc şi jaf, de nenumărate on a 
irebuit să se reclădească totul. Ruine materiale ne-au acoperit 


d i Di gun o... . 3 S i 
Sitoriul, rătăciri intelectuale şi decăderi morale, “mais quand on 


€ s : en €di i 
“truit Pour reconstruire avant que le prix de lancien &difice soit 


u 3 € 
dă i b amorti, le passif monte plus que les e 
struge, pentru a reconstrui înainte ca prețu 


să : : 
fie amortizat cu forme în regulă — cum se CUvIne — 


tages.” (“dar când 
| vechiului edificiu 
pasivul se 


Hidică maj : 
Mai mult decât etajele”) 


79 


5 


APĂ 


„a fie bazat pe documente istorice, pe care fie 
trebuia să le cunoască. Si 

R. Rossler ŞI unii istorici şi scriitori m 
după. el £ susțineau că primii Români au ajuns în podişul 
Transilvaniei, că păstori, cu turmele lor, pe Ia sfârşitul secolului al 
XII-lea, înaintând spre miază-noapte, printr-o. infiltrare lentă. 
deoarece 0 parte a populaţiei maghiare a fost ucisă în timpul 
năvălirii tătăreşti (1241-1242). Adevărul este că la venirea 
Ungurilor în Transilvania, prezența Românilor este dovedită prin 
documente: cronica notarului anonim al lui Bela IV-lea, vechea 
cronică rusă a lui Nestor. Continuitatea este arătată de datele 
arheologice şi lingvistice, tezaurele monetare. Chiar în comuna 
mea natală, s-au găsit câteva “comori” — cu monede de pe 
vremea lui Septimiu Sever. Argumente lingvistice au fost aduse 
de Atlasul lingvistic român, de savanții: Ernst Gamillscheg, Sextil 
Puşcariu, Emil Petrovici. Toponimia românească era şi ea un 
argument şi toponimia de caracter slav — cum sunt Bistriţa şi 
Sebeşul. Pe de altă parte Transilvania a fost un centru de roire 
românească — în cadrul fenomenului transhumanței — înspre 
răsărit până departe în munţii Caucaz şi Moscova şi spre sud 
peste Dunăre în Dobrogea până în Grecia — unde găseau Români 
şi se stabileau alături de ei. De asemenea în Moravia, Silezia, 
Polonia, în Galiţia centrală şi răsăriteană, spre Moldova şi 
Muntenia, spre Bucovina. Transilvania reprezintă o. unitate 
etnică, o unitate economică şi. o unitate culturală şi politică. 
Transilvania este un pământ tipic românesc. Argumente care au 
fost susținute de toți istoricii noştri din toate punctele de vedere: 
Istoric, lingvistic, arheologic, numismatic, toponimic, folclor, 
religios. 

Profesorul Grigore Ciortea a fost în mai multe perioade 
director. al. liceului şi de fiecare dată s-a dovedit un bun 
Conducător şi vrednic gospodar. Riguros ca om de ştiinţă ŞI sever 
Să Profesor şi director, m-a ajutat atât pe mine, cât şi pe alți fii de 
tâni, prin scutiri de taxe şcolare şi la internat, prin acordarea de 


„ -ofesori de istorie: Mihail Demetriuş _ 

Am avut doi Pi minte pentru fermecătoarele lui lecţi 

poet, literat, gazetar “ mii prin imaginile şi expresiile uj 
desi N * limbându-se printre reprezentanți, idei ş; 
poetice pb sa nu le pot uita, înfăţişându-ne cauze şi 
se ea orgolii şi invidii, pe acelaşi plan cu decadența 
pepeni ec şi frumuseţea lui fizică, era accentuată prin 
-brăcămintei şi a ţinutei, purtând întotdeauna în 

eleganța îmbrăcămintei Ş xl Da 
buzunarul de sus o batistă şi la butonieră o margaretă. Pro bi 
Margareta o chema pe soția să; care-l prezenta impecabil, 
corespunzător nobleții sufletului lui. aa “ 
Prin clasa a V-a mi-a împrumutat “Histoire de France de 

Albert Malet, examinându-mă în clasă despre reformă — aspecte 
şi consecințe. „ial 
Grigore Ciortea — de fapt primul profesor de istorie, - în 

afară de Academia Teologică din Blaj, era licențiat în istorie Și 
geografie al Facultăţii de litere şi filozofie din Bucureşti A creat 
pentru elevii cursului superior o “Societate de istorie” a liceului, 
pe care o conducea cu toate că era extrem de ocupat. | 
În cadrul Societăţii mi-a încredințat  disertația 
“Continuitatea elementului roman în Dacia”. Un adevăr istoric ce 
a fost contestat de către Unguri, bizuindu-se pe teoria lui 
Rossler, că odată cu retragerea trupelor romane peste Dunărt 
sub Aurelian la 271, a părăsit Dacia întreaga populaţie existenti 
în ea. În realitate, dacii autohtoni romanizați sau dacii liber, 
veteranii şi descendenții acestora, au rămas pe loc, căutând ui 
mod de a trăi cu popoarele năvălitoare. Din calea unorâ se 
retrăgeau în munți şi altora le plăteau dări şi dijme. Odată 4 
legiunile s-au retras doar funcţionarii şi un număr mic de oame”! 
bogaţi. Profesorul Ciortea mi-a indicat bibliografia problen”» 
mi-a dat unele cărți din biblioteca sa personală şi mi-a trasi 
liniile principale ale lucrării, insistând ca fiecare argument invocă 


care dintre noi 


aghiari, luându-se 


80 SI 


it bre PRE SE e 1 


Îi 


miburse şi ajutoare băneşti, prin îmbrăcăminte ȘI Cărţi, 
e dia acelaşi motiv: de a Sprijini jan Că O pistratoare 
oate 


Se a ste SI 
imoniului național! ică — ne-a învx 
i i | Heinz Haltmann — de muzică — ne-a învățat, 


deopotrivă, teorie muzicală şi lectură muzicală, ca să putem ciţi 
ati şi urmări compoziţiile pe baza lor, să înțelegem şi să 
p egi şi cum să te bucuri de ea) — ca pe 


iră ă-ți al 

dmirăm muzica (ce S ţ e Ş 

; minune, care ne permite îmbogățirea sufletului cu un Univers 
? 


interior care este numai al insului şi care şterge orice graniță 
dintre vârste, naționalități, clase sociale, ideologii politice. Nu 
suporta să fie tulburat farmecul creaţiilor executate. Descoperea 
şi sancţiona pe loc pe încriminat ca şi pe compozitorii muzicii 
frivole. Astfel pentru noi, cei 4 B — Bach, Beethoven, Brahms, 
Bruckner — erau tot aşa de accesibili ca şi Wagner, Enescu, 
Ceaikovski, Verdi, Debussy, Chopin, Berlioz, Johann şi Richard 
Strauss. Muzica nu poate fi nici uşoară şi nici grea, ci numai 
muzică bună, fie că este o doină sau o romanță. George Enescu 
scria despre Richard Wagner, — despre care tendenţios se spune 
că e greu de înțeles — că este “cel mai răscolitor dintre muzicieni, 
cel care vorbind numai despre zei, se adresează totuşi oamenilor 
şi laturii celei mai fine a fiecăruia dintre noi”... Că “o artă este 
prin ea însăşi o lume închisă; un templu magic, în care nu simți 
nici nerăbdare, nici dorința de a evada”... Profesorul H. 
Haltmann, fost dirijor de operă, conducător de cor şi de 
orchestră de mare anvergură, executant la orice instrument, 
inclusiv la orgă (în Tg. Mureş cântau numai 2 persoane la orgă) 
era ŞI compozitor şi în serile târzii, cu lună, îi cânta soției la 
fereastră “Primăvara” — ca un anotimp ce revine an de an, dar în 

Viaţă se permanentizează, devine eternă... 
ee thai mr E aie NE aaa lia 
educaţie integrală, ip) contina n | 
e Re ep "preună cu sportul. De asemenea lucru 
>—Cesenul, caligrafia, mijloace de exprimare deplină â 
omului şi de cunoaştere. Cu puteri ca si cuvă a ţinia 
ŞI cuvântul şi ştiinţa, — lNI& 


82 


„uloarea, forma, „Volumul, au contribuit 
d esăvârşirea noastră ŞI toți profesorii pe care i- 
discipline, nu dexterităţi, cum li se spunea, n 
cuvântului — îi păstrăm în memorie. 
„Toto artă era şi felul directorului Gr; ore Ciorte, 
0008 omanda în familii pentru pregătirea unor copii, col 
mici sau mai mari, de a le da lecţii ca să pot să mă înt 
ră ală. Aşa m-a prezentat la medicul liceului, dr, Domițian Baciu 
să fac lecţii cu nepotul său Nicolae, să locuiesc cu acesta şi să fu 
“mensist” în familia doctorului — beneficiar al mesei în farilia lui 
— într-un moment greu pentru mine. M-a prezentat directorului 
loan Boca de pe Câmpie de la şcoala primară, la cantina căruia să 
mănânc (pentru care făceam două drumuri cu trenul de la o gară 
la alta), În anii în care am făcut practică la şcoala de arte şi 
meserii — unde făceam sculptură, lucrări mecanice, tinichigerie — 


la formarea şi 
am avut la aceste 
u in sensul bun al 


a de a 
egi mai 
rețin la 


"m-a recomandat la “Atelierele publice ale oraşului”, ca să pot să 


mă deprind mai uşor cu acele lucrări, care mi-au fost de mare 
folos în împrejurări grele în viață. Ca o artă am interpretat şi 
metoda profesorului loan Byjâ-de a ne preda ştiinţele naturale în 
Versuri — spre a fi mai accesibile. Cu câtă căldură vorbea despre o 
insectă; cu multă pasiune despre o plantă sau floare; despre un 
minereu, care nu era o piatră oarecare; aproape în şoaptă ne 
prezenta o teorie sau un fenomen biologic! Sentimentul naturii şi 
dragostea față de ea, a căutat să ni le trezească şi formeze prin 
insectar, herbar, pietrar şi diferite culegeri de frumuseți rare. Pe 
acestea am căutat în toate călătoriile şi circuitele mele să le 
desăvârşesc şi cât de rău mi-a părut când am întâlnit 0 gâză, o 
Sate, un arbust sau pom, al cărui nume şi proprietăți nu le-am 
reținut din lecţiile din clasă sau din pregătirile pentru teză sau 
făspuns. Fie că le-am întâlnit pe o pajişte, într-o pădure, într-o 
Srădină sau livadă, pe un vârf de munte, — de unde mi se 
deschideau privelişti îndepărtate şi uneori ignoram ceea ce era in 
Mediata mea apropiere, ca nume, ca rost, ca parte ae 
eşi insignifiantă, ca existență şi minusculă ca proporții! Dorin 


83 


E 


intiri dintr-o excursie sau să fac 0 descriere 

să povestesc am! a îmi amintesc de Dascălul nostru — cum ; 
locurilor, ie pe sine! Dascălul avea peste 35 de ucr 
apei i si ținuse multe conferințe în multe oraşe şi e 
Pa i festive şi iniţiase şi participase la multe şi mar 


rilejuri îti idi 
E esa cunoaşterea. trecutului liceului nostru. Ridicarea 
acțiu 


bustului lui Alexandra Papiu Ilarian, lui i e Mda — ca 
initiativă, subscriere lunară ŞI formarea unui COmni et! | 

: Un însingurat în sala profesorală a liceului şi în Societatea 
oraşului a fost profesorul nostru de geografie Victor Georgian 
Aş putea spune şi un om care a trăit despărțit de natură, fiindcă 
nu am auzit să fi participat la o excursie, la o călătorie. Un 
nemulțumit de sine. Fratele său este istoricul Pamfil Georgian. La 
geografia economică, ne-a dat ca teză pe trimestrul al II-lea 
“Ford şi fordismul”. La aducerea tezelor, analizând-o, mi-a dat 
calificativul excepțional — fără nici o greşeală. O singură virgulă 
lipsea. M-a invitat la el acasă şi mi-a dat ca premiu o carte din 
biblioteca sa: “Pages  Choisies” de Charles Baudelaire. 
Înmânându-mi-o, mi-a vorbit ca nimeni altul, despre acest mare 
poet, scriitor şi critic de artă, pe cât de contestat, pe atât de 
admirat pentru originalitatea şi valoarea, poeziilor sale din “Les 
Fleurs du mal”... 

Am descoperit atunci, în profesorul nostru de geografie, 
un artist, îndrăgostit de poezie şi de frumuseţile ei. În faţa casei 
avea o minunată grădină cu flori, care de care mai frumoase - 
portrete ale nebănuitelor ocupaţii şi preocupări. Lecţiile din clasă 
nu-l trădau, Expunea frumos, corect, ştiinţific, dar fără de nici 0 
floare stilistică. Cât ne-ar fi putut ajuta pentru descrieri 


geografice, dacă pe lângă ştiinţa pe care o stăpânea, ar fi adăugă 
ceva din darurile sale artistice! 


plăce 


male. i toți aceşti profesori, de care mă leagă atâte 
> Pe care spaţi 
cunoştin Pațiul nu le-a putut cuprinde, am aduna! 


țe, idei şi sentimente; moduri de a pune problemele ȘI 


84 


OD 


căile şi mijloacele de a le rezolva, Soluţii, 


“spirit critic, verificări şi înlăturări ale erori] 


Cerut mari eforturi, timp, cheltuieli. Au muncit inten 
dar toate prevederile lor, surprize multe şi Mai! “ : 


e Cazaci 


care mi S-au dat: 
Jalonări de țeluri 
morală — judecăţi, 


Or şi prejudecăților 
criterii de apreciere şi sens creator în gândire prin selecționări şi 


sinteze. Măsuri şi mijloace pentru o salubritate morală — asimilări 
şi integrări în ființa mea a adevărului, binelui şi frumosului din 
curentele vremii — culturale, filozofice, religioase, 

politice, pentru fixarea unei atitudini, a unei linii de cond 


conturări de idealuri în şcoală şi în viaţă 
apropiate pentru o salubritate intelectuală 


sociale, 
uită — a 


trăi, a acţiona, ja realiza, în viață pentru creştere, a sensului 


devenirii noastre ' personale şi româneşti în liceul nostru, o 
importantă instituție din țară. 
La nivelul liceelor militare din țară, al Colegiului Sf. Sava 


'şi al liceului Gh. Lazăr din București, al liceului George Barițiu 
“din Cluj, al liceului Sf. Vasile din Blaj, al liceului Traian din 
“Turnu-Severin, al liceului Coşbuc din Năsăud, al liceului C. 
“Diaconovici Loga din Timişoara, al liceului Gojdu din Oradea, 
“ale liceelor din Craiova Fraţii Buzeşti, Carol 1, al liceului Andrei 
“Şaguna din Braşov şi altele, Liceul Al Papiu Ilarian din Târgu- 
“Mureş era o şcoală de înaltă clasă, cu mari posibilități de 
evoluție. M-am convins de acest lucru cu prilejul întâlnirilor 
„periodice — ale revederilor seriei noastre de absolvenți, la 40, la 
45 şi la 50 de ani de la absolvire! 


sii 


i “Seria noastră ; de absolvenţi 1934/1935 numită 


“Dumitru Mărtinaş” pentru a omagia pe profesorul de limbă 
tomână, care ne-a fost diriginte în clasa ultimă de liceu — a şaptea 
a reuşit să se întâlnească în 1974, pentru întâia oară la 


implinirea a 40 de ani de la absolvirea liceului. 
A fost un eveniment neaşteptat, nesperat Egg Târgu-— 
Greul, meritele și recunoştinţa revin colegilor din "418 


Mure pepe Aga se 'zat “revederea” — care a 
Ş care au avut inițiativa ş S s luni de zile, 


au realizat 


85 


Da 


| pe care l-au făcut: Nina a 
după programu Ei eu prin oraşul schim at, re iu fața 
însoţirea până la ai soclului bustului patronului . liceuly; 
liceului, pe trepte îi Toate au întrecut nu numai aşteptările 
fotografiile, coRvai îi iz deosebit de călduroasă a foş 
lor ci şi ale Apasă juzi liceului. Mai întâi un cuvânt a] 
primirea făcută dest ducătorului pionierilor, la care a răspuns 
delegatului ei ŞI al 4 So emoţionantă predare a ştafetei dinue 
şeful promoției far E rc ninuităţii culturale! 
peaeetRaă SAAR ea îmbrăcaţi festiv, cu buchete de flori 
în mână, ne aşteptau pe scările intrării a N ale liceului, 
având alături pe profesorii actuali, — băteau din palme, urau şi ne 
aruncau flori în față. Din loc în loc îmbrățişam pe cei mici i 
strângeam sincer mâna profesorilor lor. In urale am fost conduşi 
până la clasa pe care am avut-o în clasa a VII-a ultimul nostru an 
de liceu. Păşeam pentru prima dată pe scările intrării principale a 
liceului, într-un cadru solemn, de neimaginat, feeric! Acolo ne-a 
întâmpinat directorul liceului, Simion Văsieş, rostind un Cuvânt 
impresionant de bun venit, subliniind semnificaţiile evenimentului 
şi importanța seriei noastre ca verigă evolutivă în lanțul de 
absolvenți ai liceului de băieți Alexandru Papiu Ilarian, cu toate 
realizările ei pe multiple planuri, singura care a avut nenorocirea 
de a-i fi dispărut, pentru totdeauna, tabloul de absolvire de pe 
coridor! 

Fiecare moment şi nume îl însoțeam cu un strop de 
amintiri şi cu 0 lacrimă. În răspunsul său de mulțumire, şeful 
promoţiei noastre manifesta încuviințarea şi emoţiile noastre ale 
auturor celor prezenți, care erau aşezaţi în bănci, fiecare la locul 
său din ultima clasă de liceu. 

La apelul făcut, cei prezenți au răspuns cu câte 9 


autobiografie scurță, O invazie de necunoscute, de evoluții și 


date, 


Unii Pi. îi puteau fi bănuite, aproape pentru fiecare dintre noi! 
nii di 


ntre noi au fost adevăraţi făuritori ai destinului lor, juând 


86 


hotărâri pe la, răseruci, alegând Soluţii optime pentru 
îndeplinirea profesiunii îmbrăţişate, 

Mulţi aveau alături soțiile — 7 
carieră. Ca “să „poți vedea meandre] 
limpezimile împlinirilor ŞI umbrele obst 
gând, pe unul dintre masivii noştri şi să 
priveliştea unei vieți — Caraimanul, 
Retezatul, - ca să ai deplin spectacolul c 

luminozitatea, depărtările în spaţiu şi în timp, le da 
mărturisirea făcută de fiecare, cu sinceritate şi împărtăşită cu 
deplină încredere. Fiecare şi-a arătat fața adevărată a zilelor mari 
de mulțumire sau reuşită, de biruință sau suferință! Imptesionante 
au fost recoltele culese după o viață de om. De oameni mari, 
unii! 


cal sprijin în Viaţă şi în 
e drumurilor străbătute, 
acolelor, trebuia să urci în 
priveşti de la înălțimea lor 
Ceahlăul şi pentru unii 
ulmilor de realizare. 


Alungând norii ce învăluiseră piscurile, cine să prevadă 
mersul vieţii, înserarea pentru unii, amurgul mai apropiat sau mai 
depărtat pentru alţii... Pe unele vârfuri noaptea vine pe furiş, 
pentru altele coboară vertiginos şi aşterne tăcerea şi liniştea 
eternă peste întregul cuprins! Sunt puțini cei vestiți că se 
prăbuşesc de pe stânci în hăul necunoscutului! 

„ Absenteismul a fost aspru criticat pentru că solemnitatea 
NU era numai sărbătoarea noastră a seriei de altădată, sărbătoarea 
liceului nostru de totdeauna şi a locului, — cu conducerea, cadrele 
şi elevii săi actuali, cu totul neobişnuită, ci şi o comemorare a 
conducătorilor noştri de ieri — directori, corp profesoral, personal 
âjutător, — care nu mai sunt sau cărora starea sănătății nu le 
permite să fie de față - a colegilor noştri duşi şi ei în lumea 
umbrelor, precum şi o înălțătoare sărbătoare a culturii româneşti, 
Pe meleagurile mureşene, la care prin manifestările din oraş, prin 
oficierea serviciului divin la deschidere, la Catedrală, lua parte şi 
lume. din oraş sau din alte părți! Profesorul nostru diriginte 
mitru Mărtinaş fiind bolnav, a trimis un sguduitor mesaj 
1€sat seriei noastre care-i poartă numele. 


ad 


87 


| : 


a apel. în locul celor ce nu mai sunt în viață, răspundeau 
care ştiau din ce cauză şi unde și-au găsit odihna veşnică, 
gel 0 mai plânge sau nu, sau rosteau adevărul apăsător ca 
d “decedat”! 
d Tot în cadrul acestei complexe - solemnități, după 
quirile lăuntrice dramatice, Directorul liceului, Simion Văsieş, 
$ „ condus şi profesorii: de specialitate ne-au primit, în 'sălile 
ale de cursuri, în care predarea se face cu metode noi şi cu 
AS la nivelul celei mai înalte tehnici existente, cu staţii de 
d lificare. şi posibilităţi de control al atenţiei şi înțelegerii — 
modernizate, aidoma ; acelora din. Institutele - Universitare de 
specialitate! ASA 

Ne-a condus şi la laboratoare. O mândrie a liceului dar şi 
a noastră. 

A „doua zi am făcut un pelerinaj la mormintele celor 
care-şi dorm somnul de veci în cimitirele din localitate: directori, 
profesori, colegi şi prieteni din vremea noastră:-Despre directorii 
şi profesorii liceului —- contemporanii seriei noastre, dascălii 
noştri, ne vorbise în ajun profesorul nostru, preot loan Miclea, 
evocându-i pe toți, în cadrul realităţilor de. atunci, fiecare cu 
caracteristicile sale, :: reînviindu-i “cu farmecul “amintirilor. A 
condus :solemnitatea în calitatea sa de fost profesor şi de locţiitor 
al dirigintelui nostru, care era bolnav. În timpul zilei am făcut 
excursii în împrejurimile-oraşului. Seara, la banchet: abundență în 
toate ca-n poveşti. Mâncăruri alese, “specialități”. Ţuica şi vinul 
aduse din regiuni renumite. Staţie de amplificare şi benzi de 
inregistrare. Orchestra; cântând după gust şi -dorinţi. Colegul 
nostru Lică Mateescu a cântat cu vocea lui dulce şi timbru-i 
particular şi duios, cântece cerute şi melodiile. lui preferate. 
Dansuri vechi ŞI noi până târziu (după toate regulile de la şcolile 
de dans din vremea când. eram elevi) cu soțiile colegilor şi cu 
colegele noastre de la liceul de fete “Unirea” din localitate, a 
caror întâlnire — în aceeaşi zi cu noi — şi participare, a fost ținută 
“ret de organizatori ca să ne facă o plăcută surpriză la banchet. 


89 


——.—.—.—_—— 


e şi conversațiile au fost când soc ratioe 
ate cu întâmplări hazlii, când cu glume 
r-o altă excursie făcută de cei cină 


S-a toastat ca-n antichitat 
şi academice, când presăr t 
şi anecdote — câ â treia zi înt 


i ămâne! 
au mai putut răman Ati A Sutu 
Deslegând  baerele amintirilor răscolitoare ale inimei E 


stărilor sufleteşti, efuziunile sentimentale n-au putut îi Zăgăzuite 
de timp şi n-a putut fi stăvilită nici dorinţa viitoarei întâlniri peste 
it 
pg “Astfel ultima noastră clasă de liceu a fost transformată 
într-o Aulă, în care Directorul actual ne-a vorbit despre tot ce a 
înfrumusețat adolescența şi tinerețea noastră în liceu, rostind un 
adevărat discurs de recepție a seriei noastre în Panteonul cultural 
al liceului, iar dirigintele şi şeful promoției noastre au dat 
răspunsul! 

După o prezentare a tuturor acelora cărora le datorăm 
totul de la început de viață, ne-a înfățişat rosturile întâlnirii 
noastre pentru trecut, pentru prezent şi mai ales pentru viitor, 
înscriind seria noastră în paginile istoriei! Banchetul ne-a adus 
ceva din antichitatea greco-romană, iar muzica şi dansul - 
mijloace de expresie: şi de desfătare a omului din timpuri 
străvechi. Imaginile şi-graiul nostru — realizate de colegul nostru 
cu tehnici moderne — Puni — se păstrează în fototeca şi fonoteca 
de aur a seriei noastre. 

Următoarea întâlnire a avut loc la 45 de ani de la 
absolvire în 1979. A reeditat momente din 1974, altfel însă, tot 
mari, aidoma ca. strălucire, dând solemnității acelaşi caracter 
festiv, în acelaşi cadru, fastul fiind însă estompat. pentru noi, nu și 
pentru Conducerea şi reprezentanții liceului, pionieri şi profesori 
— de voioşia învăluită de linţoliul mâhnirii sporite prin răririle de 
rânduri. Acela profesor al nostru = valid, deşi îmbătrânit de 
digi a i condus impecabil  solemnitatea, ținând locul 
seta ep e şi de data aceasta, tot bolnav, exprimându-și 
bucurăm cât mai Arii 1 4 putut participa şi urându-ne să n 

unii de alții! 


90 


D> 


ici Profesorul loan Miclea a Omagiat pe toți cei dusi 
jotdeauna — directori, profesori, unii elevi — subliniind î uşi pe 
dă învățători și caracteristicile personale şi didactice Insușirile 
vrednice unele de antologie a învățământului, altele, de i ră 

reluând firul de la prima “revedere” a seriei noastre necdote, 

rezenţei noastre la această solemnitate. În drum s zi osia 
mi-a vorbit despre familia sa, despre E So ee = re 
activitatea desfăşurată, despre lucrările sale Dub taiat 
nepublicate, cunoscute şi neştiute, păstrate şi jertfite E 
Altfel, din alte motive decât Eugenio d'Or 
totdeauna, prima pagină scrisă la început de an! 

i u:Q mărturisire sinceră, cu caracter testamentar, adresată 
prin mine, posterității! In clasă îşi luase rămas bun de la noi toți 
avertizându-ne că s-ar putea să nu ne mai revedem. Era d 
presimţire a despărțirii definitive? 

„Lică Mateescu a intonat cu mai multă ardoare, cu mai 
multă pasiune, stăpînit de dorința de a da ce e mai bun în fiinta 
sa, cântecele lui preferate. A fost cântecul lebedei? Cântecul 
înfocat al privighetorii în miez de noapte?! Spusese că la proxima 
întâlnire nu va mai veni fiind prea bătrân ! 

Întâlnirea de 50 de ani din 1984 a fost prefațată, acasă 
la noi, de o întâlnire a noastră a bucureştenilor, cu colegul E. 
Puni, care este păstrătorul acestor înfăptuiri. La Târgu-Mureş 
sufletul nostru a fost mai înflăcărat, mai entuziasmat de primire, 
Care avea aceeaşi somptuozitate, dar ne răscolea mai mult. 
Autobiografiile noastre cuprindeau numai perioada scursă între 
cele două. întâlniri. Trăiri şi momente, altele, la care mă voi 
intoarce ca la izvorul învățării şi învățăturii, pe care le sculptăm în 
Inima noastră înveşmântate în purpura nepieritoare a amintirii. 
Eram răscolit, răvăşit... Pierdusem trei puncte de sprijin în viață: 

Migintele D. Martinaş — care mă învățase de la a citi în ziar, 
Până la a vedea “ireparabilul”, profesorul preot L. Miclea care 
mă-nvățase să gândesc dogmatic şi să aplic gândirea, — pase 

ICă stimat şi iubit de noi toţi, cel ce simţise nevoia să ne înalțe 


s, care ardea, 


91 


Sa 


DD — 


_vocea de neuitat. Trei viteji 


i său 
je darul şi dincolo de moarte. 


nobl . 
sufletele terti Trei simboluri ata ca o 
într-o VIaţ nit mie povara grea câ în cadrul întâlnirii noatre, 
idaMia e tele potivitessproisele înveşmânta ideile, 
să. găses le. “amintirile mele, câre mă leagă de cei dispăruți de 
sentimente - ii de nepăsarea jitării!- Tot ce am spus atunci 
curând, învă + să 'sintetizez în “scrisoarea nostră. Pe 


în extenso, cau TA 
pene nostru D. Mărtinaş, fost şi” director. al liceului, l-am 
avut profesor din clasa a l-a. de liceu şi până la moartea sa 


întâmplată în 3 februarie 1979 — numai împrejurări potrivnice m: 
au despărțit de el o optime şi mai bine de veac. ul a fost lumina 
minţii noastre, pe care a îndrumat-o' în clasă, în societăți de 
lecturi, prin studii. publicate: în Anuarele liceului, — fiecare un 
întreg în sine, — iar pentru lucrarea să “Originea ceangăilor din 
Moldova”, o lucrare fără precedent în literatura “ noastră 
ştiinţifică, a trudit o viaţă întreagă până în ultimele; ei clipe, ca să 
devină un “debut postum”. Sint 

Opera: sa educativă, ca profesor şi pedagog, sunt ființele 
noastre spirituale, pentru zidirea “cărora, în adânc s-a dăruit pe 
sine toată viața! 

loan Miclea — cel care l-a înlocuit la întâlnirile: de 40 şi 45 
de ani de la absolvire, — preot, profesorul nostru de religie unită, 
neotomist ca şi maestrul” ]; Maritain, preconizând “umanismul 
integral”, mărturisind Adevărul absolut, 'în lecţiile şi în 
numeroasele sale lucrări publicate şi nepublicate sau dispărute, a 
fost pentru minţile și inimile noastre. constructor al punților 
eterne spre celălalt tărâm, peste fluviul învolburat al existenței 
terestre încercată de ispite lumești! Poet al Împărăției lui 
Dumnezeu din cer și de pe pământ! 
i abia a seal — beton armat al prieteniei, rezisteni 
Cârtirii, a şoaptei vele a E st Sarlea A 
în apărare, a stat neclintit i, Dă a zi pia î i 
neştirbite! Tenor liric e go i i car hatea ȘI demnitate 

Cu'o voce cuceritoare şi cu calități 


9 


; ufletești neobişnuite, polarizate în jurul unei credinţe fi 
inea piept asalturilor răului împotriva ființei uman țe ferme, 
viaţă caracterizată prin distincție şi eleganță. se Lala 
Scotocind ungherele amintirilor 
adunat flori gingaşe cu suave culori şi parfum discret ca acel 

din. vecinătatea piscurilor. din Piatra Craiului - şi din a e 
Retezat, le-am. înmănuncheat în buchete, învecinându-le dia 
afinități, pentru fiecare din cei trei, aducând un ultim oma, e 
atmosfera solemnă a întâlnirii noastre de 50 de ani ori - 
roadelor ei, - aripile gândului şi puterile cuvântului 16; prin ai 
s-au ridicat deasupra noastră! 

„. Toţitrei au fost exemple şi educatori ai nobleței sufleteşti 
în serviciul iubirii de patrie şi de neam, aşezând cultura şi morala 
creştină la temelie! ““Viaţa-i cântul Domnului!” 

„». “In' atmosfera solemnităţii din clasă, fiica Profesorului D. 
Mărtinaş, dr. Leliana Rădulescu, fiind invitata de onoare a clasei 
noastre; a:scos în relief calitatea de Părinte a tatălui ei, apropierile 
sufleteşti şi mai ales intelectuale, față de un om caracterizat prin 
misticismul ființei sale. Profesoara conducătoare a întâlnirii a fost 
impresionată că, vorbind de Ioan Miclea, ca filozof al culturii, am 
amintit despre Filozofia culturii a lui Tudor Vianu, pe care l-a 
avut profesor şi despre Filozofia culturii a lui Lucian Blaga! 


ŞI tainițele inimii mele, am 


1 Invtoamna' anului 1934 m-am" despărțit nu numai de 
profesorii, sub aripa îndrumării şi ocrotirii cărora am crescut în 
Ştiinţă şi în aspirații: nu numai de colegii şi prietenii din alte clase, 
de care erâm însoţit şi flancat; nu numai de viața pe care am 
le O în liceu şi-n două perioade scurte în internat; nu numai de 
ambianța materială şi spirituală a liceului şi a oraşului, în care am 
Be trecut şapte ani, bucurându-mă de progresul şi dezvoltarea lor, 
SI şi de locul tunde Eminescu 'a poposit în drumul lui spre Blaj — 

Ica Romă”, 
Stati Lui, sonetistul ieşean, Mihail Codreanu i dedică sonetul 
Ii lui Eminescu : “În sufletul român adânc răsună / Cântarea 


93 


„iu: aioasăMlaEă-i diadema cea ma! luminoasă / Ce visurile, din cauza cărora, cum spunea Eminescu “toată vi 
ta măreaţă şi dul te va s-o pună. / „Nu-ţi trebue statui nic; n-am închis”. » “toată viața 


ă frun A 1 . SA si . pi 
meu pa versul tău cel ferecat in zale / Mai tare-i decât Opoziția dintre idealurile și atăt 
osanalt, 


| şi oranitul / Ele statuia Vie a întregii naţii.” - valurile, vânturile de alta, toate acestea su 
ei frt bujra multe din Eminescu nu le-nțelegeam încă pe care le ia sentimentul timpului”. “ 


rile de o parte ŞI 
ca sunt forme felurite pe 
Conştiința suferă şi ar vrea să se 


lin. Mai ales sentimentul timpului din [auzi sia cata Viața izbăvească de apăsarea forțelor oarbe, care due totul fără noi şi 
cin et / Gonind la idealuri / Ce s-a ales de-atâta vis? / Q impotriva noastră” 
il etemele valuri?” Şi în poezia “Dintre sute de catarge”: în Mihai Eminescu, Poezii III — D. Murăraşu — ediţia Murăraşu 


“Dintre sute de catarge / Care lasă malurile / Câte oare le vor pag 14, 219) 
sparge /. Vânturile, valurile? / ...De-i goni fie” norocul / Fie 
idealurile / Te urmează în tot locul / Vânturile, valurile / Ne- 
nțeles rămâne gândul / Ce-ţi străbate cânturile / Zboară veşnic 
îngânându-l / Valurile, vânturile...” 

[dealurile mele încolţiseră, dar “apăsarea forțelor oarbe, 
care conduc totul fără noi şi împotriva noastră”, cum s-au 
interpretat versurile citate, n-o simțeam încă. Nu aveam încă 
această experiență de viaţă... de abia la 50 de ani de la absolvire, 
am constatat cât se răriseră rândurile noastre şi ce s-a întâmplat 
cu goana după idealuri, cu alarma lor. Am înțeles şi cuprinsul 
poeziei: “Foae veştedă” de Lenau tradusă de M. Eminescu. 
“Vorbele iubirii noastre / Vinovate-mi stau în față / Dovedite de 
minciună. / Cer să sting a lor viață / Dulcea lor zădărnicie / Nu 
mă-ndur s-o pun pe foc / Deşi-mi stau atât de triste / Că nu pot 
muri pe loc / Voi purta întreg amarul / Şi norocul ăstor foi / În 
durerea vechii pierderi / Recitindu-mă-napoi.” 
| La întâlnirea de 50 de ani, m-am “recitit înapoi” cu 
idealurile şi cu tot ce mi-a fost drag în viață. În 1934 însă, când 
plecam spre alte zări, înarmat pentru carte şi pentru viaţă, cu 


diploma de bacalaureat, nu înțelegeam “trecutul” — anii petrecuți 


in sat, în liceul din Târgu-Mureş, în climatul social, cultural, 
civilizatoric al ora 


aa pala n-aveam sentimentul lui. Plecam apăsa! 
neințelesuri] : ; Sie 
ţ or. Plecam spre Universitate, dornic să 


strâng î 1 e 
pu ei ra, limpeziri ale destinului. M-am despărțit de Jocul 
Visat antecesorii mei şi am plecat cu idealurile şi CU 


94 95 


————————— 


O 


Universitatea 


Spre Universitate 
“Pentru un. copil de țăran ardelean, trei profesiuni erau 


eee — pentru a fi în sufletul neamului (Academia 
Teologică din Blaj); 


_ medicina sau farmacia — pentru a îngriji trupul 
(Universitatea din Cluj); AS 

- dreptul — cale de apărare a drepturilor românești. 7 

Orice intelectual ardelean se găsea toată viața în misiune, 
în slujba intereselor superioare ale neamului. ata 

Înarmat cu cunoştinţele acumulate şi asimilate în şcoala 
primară şi în liceu, cu experiența de gând şi de viață din sat şi din 
oraş, cu exemplul marilor personalități de pe Câmpia 
Transilvaniei: Al. Papiu Ilarian, fiul preotului din Budiul de 
Câmpie, prefectul Constantin Romanu Vivu -, conducătorul 
Revoluţiei din 1848 pe Câmpie, din Pintic, de lângă Teaca, 
Alexandru Dobra, cel dintâi episcop al Lugojului, din Șopteriu, 
comună de lângă noi, George Șincai din comuna Şemşud, azi 
Șincai, Petre Maior născut în Căpuşul de Câmpie, George Barițiu 
născut în Jucul de Jos, - cu exemple mai noi: farmacistul german 
Koreck Friedrich din comuna mea, un verişor al meu la Drept la 
Cluj şi altul medic al circumseripției, cu studii în Italia, la 
Bologna, - al unei rudenii, profesor la Academia Teologică din 
Blaj, cu povestirile secretarului general al Universităţii din Cluj 
dr. Constantin Jurcan, - având diploma de bacalaureat, actele 
SE Tana i O dovadă din partea farmacistului că am făcut FRA 
pei gi ică, m-am dus la Cluj să mă înscriu la Facultatea g 
Spre A aa asigurat un ajutor din partea farmacistului 

u! meu, în anul 1934, Facultatea de Farmacie din 


9%6 


Cluj, ca şi cea din laşi, s-au des 
s-a concentrat la București, 
considerabil scăzute şi nu mă 
farmacistului. Ceea ce am învă 
viaţă şi-mi foloseşte şi azi, da 
trebuit să renunţ! 

Considerând că Academia Teologică necesită cheltuieli 
minime şi prin cunoştinţe pot să obțin ajutoare: casă, masă, 
îmbrăcăminte, dacă nu burse, cu recomandările indispensabile de 
la preotul din comună, de la protopop şi de la un canonic, care 
era de pe la noi, m-am dus la Blaj, care-mi deschidea şi cite 
perspective pentru viitor, chiar de studii la Roma, la Institutul 


fiinţat şi învățământul farmaceutic 
unde şansele de reuşită erau 
mai puteam bucura de ajutorul 
țat de la el mi-a folosit mult în 
T la acest vis nutrit ani de zile, a 


“De propaganda fide”. Am întârziat însă depunerea actelor şi am 


pierdut concursul. Clujul, pentru care aveam recomandare către 
episcopul dr. luliu Hossu, care a ajuns cardinal, nu m-a putut 
primi, fiindcă aparțineam de Episcopia Blajului. Aşa s-a năruit Şi 
al doilea vis. 

Aveam o speranță să mă înscriu la Facultatea de Litere Şi 
Filozofie, la istorie. Profesorul Silviu Dragomir, care mi-a fost 
preşedinte la comisia de bacalaureat, m-a remarcat ca urmare a 
răspunsurilor pe care le-am dat la el la istorie despre 
“personalitatea lui Ştefan cel Mare şi domnia sa” şi a răspunsului 
dat la limba română despre Dimitrie Cantemir, - autorul preferat 
ales pentru bacalaureat. După examen mi-a spus să mă prezint la 
el la Cluj, să mă înscriu la istorie şi fiindcă am însuşiri de 
cercetător, după un an mă va trimite la Paris. Actele îmi erau la 
Secretarul general al Universităţii, care m-a înscris la Facultatea 
de Drept, iar Facultatea de Litere şi Filozofie nu mă înscna fără 
ele... Aşa am mai irosit un vis care îmi deschidea man 
Perspective! dpi 

Un coleg de clasă şi prieten foarte bun m-a inscris la 
Facultatea de Medicină, sub rezerva prezentării actelor până la 
Validarea concursului. Facultatea de Medicină mă atrăgea mult 

indcă în practica farmaceutică făcută, am văzut mulți bolnavi 


97 


—...—.—.———. 


cale, s-au vindecat şi eram d Oaie 
farmacistului. Rapid mi-am făcuţ i 
ncurs, dar din pricina disecţiei m-ana retras, 
în împrejurări neprevăzute, cazuri de for 
"3 m-au obligat să fac intervenții „de prim ajutor “mică 
ae ; convingerea că aş fi făcut faţă profesiunii medicale a 
ra Drumul de la acea cale deschisă colegul meu, de 
a-mi însuși ştiinţa şi arta medicală şi până la a privi viaţa, . 
necesitatea de aplicare, - a fost lung. Reproşuri mi-am făcut în 
momentul în care mi-am descoperit chiar 0 vocaţie pentnu 
umanismul profesiunii! Am avut ȘI O admirație pentru colegul 
meu, care a ştiut ce vrea şi a făcut ceva conform înclinărilor și 


grav, Care, sub îngrijirile fir 
să fac bine omului, după pildă 
pregătire pentru CO 


Cu timpul, 


puterilor sale! 


La Universitatea din Cluj 


Toate practicile făcute în decursul anilor la celelalte 
instituţii de stat: primărie, notariat, pretură, prim-pretură, poştă, 
jandarmerie, - duceau spre studiul Dreptului. De asemenea şi 
faptul că un avocat, jurisconsult, magistrat, trebue să înglobeze în 
pregătirea sa o cultură generală temeinică şi o cunoaştere 
aprofundată a tuturor profesiunilor şi ramurilor de activitate 
umană. Mărturie stau procesele celebre din culegerea Henri 
Robert şi cele din culegerile noastre — sau “Pledoariile celebre” 
din antologia de oratorie juridică, publicate de Iolanda Eminescu 
în 1973, înfățişându-ne oratoria juridică în antichitate, în Franţa 
în decursul secolelor şi în România, la sfârşitul secolului al XIX- 
lea. Importante sunt şi lucrările de “Interpretarea normelor 
Juridice”, ca aceea a lui Szabo Imre, publicată la Budapesta în 
1960 — şi la noi în traducere în 1964. 

După câteva colindări spre alte ramuri ale ştiinţei 


5 et ca un “Pelerin al absolutului”, am rămas la Facultatea de 
pt. 


98 


Universitatea Regele Ferdinand | din Cluj 
-funcţiona într-o clădire impresio 
| piegece-i dădeau prestigiu şi strălucire, 
Profesorii priviţi cu admiraţie 
funcţia lor în cultura românească, - 
meritau locul. 


nantă: aşezare, spaţiu, 


i ŞI respect pentru locul ŞI 
€ŞI numai un număr redus îşi 


Atitudinea faţă de muncă, ținuta în instituție, reprezen- 
tau: autoritate transmisă din generație în generaţie ca şi ordinea în 
care trebuiau îndeplinite îndatoririle spirituale față de viitoarea 
profesiune şi faţă de ştiinţă, față de societatea şi neamul 
românesc. 

Mi-am luat licența în Drept, m-am înscris la doctorat la 
ambele secţii existente: juridică şi politico-economică, regretând 
că s-a desființat catedra de drept bisericesc şi nu puteam ajunge 
“doctor ultrimque” — adică în juridic, economic şi canonic — şi 
mi-am luat doctoratul în specialitatea politico-economică, cu 
mențiunea foarte bine. Teza “Funcţiunile extra-fiscale ale 
impozitelor” — la Finanţe, tinzând spre o filozofie şi o sociologie 
a ştiinţelor economice — mi-a oferit ocazia să rămân în 
învățământul universitar. 

Profesorul D.B. Ionescu, de Economie politică, după ce 
m-a examinat în seminarul său de la ora 11 dimineaţa şi până la 9 
seara, cerându-mi să-i dovedesc răspunsurile la nenumăratele sale 
întrebări cu textele din cărțile la care făceam referință; pe care le 
avea în biblioteca seminarului, unde era şi o parte din biblioteca 
sa, = mi-a spus că, deşi regretă că nu mi-am luat teza de doctorat 
la el, totuşi îmi propune să rămân asistent la catedra de economie 
politică. Nici nu mă cunoştea, pentru că urmasem cursurile, 
Pentru fundamental, şi-mi luasem examenele de economie politică 
cu profesorul George Strat — venit în anul acela de la Facultatea 
de Drept din Oradea, care se contopise în acel an cu Facultatea 
de Drept din Cluj. Propunerea am acceptat-o, dar am fost în 
imposibilitate de a o duce la îndeplinire. O pierdere ireparabilă 


99 


Ea 


e Fiindcă avea un Curs de economie şi de istoria 
pentru mine. e scrise clar, dar cu 0 conciziune care. 


inelor economic x. izezi 
doctrine i şi apoi, aproape să-l memorizezi, - era 


indea să-l înţelegi ae 

pradei “încuiat” de studenţi, iar pentru severitatea mare aa 

crăsnit” În realitate era deschis, amabil, prietenos, obiectiv în 
Ţ, . 


aprecieri, comunicativ, deloc ursuz, cu o pregătire de specialitate 
temeinică, făcea parte din “Cercul economiştilor de la Bucur eşti, 
bucurându-se de mare consideraţie, fiind în relații strânse cu 
profesorul Mihail Manoilescu de la Politehnică Şi de la Acad emia 
Comercială, cu profesorii: Madgearu şi Constantin Bungețianu, 
Taşcă, D.R Ioaniţescu şi alții, despre activitatea fiecăruia vorbind 
cu obiectivitate şi competență. Spre deosebire de ei, care mai 


aveau şi activități practice şi politice, el rămăsese numai la planul. 


teoretic. | 
Teza mea fusese văzută şi de profesorul Mihail 


Manoilescu — interesând caracterizările economiilor pe spaţii mari 
şi de profesorul C. Bungeţianu, care a remarcat că am epuizat 
bibliografia bogată a problemelor ridicate, susținându-mi un 
punct de vedere propriu. Mi-apărut rău că n-am putut beneficia 
de propunerea profesorului D.B. Ionescu de a deveni asistentul 
lui, fiindcă şi eu eram înclinat mai mult spre latura teoretică, de 
cercetare, decât spre cea practică, - a cărui exercitare am făcut-o 
în cadrul Baroului Ilfov şi Colegiului Bucureşti. 

Pentru aprofundarea laturii economice a pregătirii mele, 
m-am înscris şi la Academia de Înalte studii comerciale din Cluj, 
care avea profesori de mare valoare, drepți dar severi, bine 
pregătiți ca: Octavian Prie, Sabin Cioran, - Director al Băncii 
Naţionale, Laurenţiu Someşan  — specialist în probleme de 
geografie a graniței de Vest ca şi Ştefan  Manciulea , Al.0O. 
Ştefanovici-Swensk — traducător al eseurilor lui R.W. Emerson — 
considerat de studenți “americanist”. ca şi Beckental intrat în 


cântece, profesorii Bordeianu, Voinea,  Gârbea, George 
Moroianu, Lacea, Evian, Bărbat. 


100 


a pototul că ta desființat Facultatea de 
Farmacie li îm avut norocul că s-a desființat Facultatea de 
Drept din Oradea și s-a contopit cu Facultatea de Drept din Cui 
- profesorii au fost încadrați definitiv în rândurile profesorilor din 
Cluj, tot în anul 1934. S-au sporit şi numărul studenților. şi 
implicit selecțiunea. A fost un real ajutor, pe toate planurile 
pentru Universitatea din Cluj — cu toţii, profesori și studenţi 
devenind participanți preţioşi ai activității şi evoluției ei. Au mai 
venit şi de la Cernăuţi prof. Erast Dit. Tarangul, decan al 
facultăţii de Drept din Cluj, care mi-a fost preşedinte în Comisia 
de doctorat şi Gh. Coroană. Un eveniment îmbucurător şi pentru 
studenți. Aceste cadre didactice au fost foarte bine pregătite şi 
buni pedagogi. 

S-au format două serii de profesori, pentru anumite 
discipline şi fiecare serie de studenţi mergea până la sfârşitul 
facultății cu profesorii săi. Aşa de exemplu, dintre cei veniți, nu 
l-am avut la procedura civilă pe V. Cădere, ci pe Em. Haţieganu, 
dar l-am avut la doctorat, atât la procedura civilă cât şi la dreptul 
internațional public, în locul lui G.Sofronie - transferat la 
Bucureşti. Nu i-am avut pe Bogdan lonescu şi Alexandru 
Angelescu la dreptul civil, ci pe Aurelian lonaşcu. Nu l-am avut 
pe Tiberiu Moşoiu la roman, ci pe I.C. Cătuneanu. Nu l-am avut 
la finanțe pe George Leon, ci pe fratele acestuia, Nicolae Leon. 
Aşa gă voi vorbi numai despre cei pe care i-am avut, punând 
accentul mai mult pe amintiri, decât pe caracterizări ştiinţifice ale 
activităţii şi personalității lor — ceea ce m-ar îndepărta mult de la 
obiectul acestei Scrisori, şi aşa prea amplă. (Nota noastră. Este 
vorba de scrisoarea lui Al. P. către Nae Baticu, o succintă 
autobiografie) | 

„Deschiderea anului universitar 1934 / *35 s-a făcut prin 
lecţia profesorului Gh. Sofronie (născut 1901 în comuna 
Imişeşti-Neamţ. Licenţiat în Litere - Geneva, doctor în Dent, 
«AVersitatea din Bucureşti) “Fenomenul războiului în lumina 
ângajamentelor internaţionale”. Era profesorul nostru de drept 


101 


N 


a 


A n om com 
ional public. venit de la Osaiea, i i ar ala 
iei mari posibilități de exprimare ŞI argumentare, 
conştiincios, CU sobei dezbătute, - care intereseaz, 


importanța p : iii ci i 
CU A şi viitorul nostru, izvoare de litigii şi de multă 
A E întreaga noastră istorie, — cu valoare permanentă 
suterin 


: Având o vastă activitate diplomatică internaţională, 
peuțiu AOL: 3 în comisii şi la conferințe internaționale 
categ colina e | ublicat zeci de lucrări 
cu caracter permanent sau ocazionale, â SI i Bă răni 

loare, privind problemele noastre vita €, în lumina reptului 
di ai ional. Până la acea dată avea publicate peste 20 de lucrări, 
e ate importanță, (iar în 1946 — 64 de lucrări), premiate unele 
de Academia Română, dintre care: “Contribuţiuni la Cunoaşterea 
Societăţii naţiunilor”, “Le principe des nationalites et les Traites 
de paix de 1919/1920” (Principiul naționalităților Şi tratatele de 
pace din 1919/1920), “Problema păcii şi organizarea ei Juridică”, 
“Tratatul de la Trianon şi Acţiunea revizionistă” 1934. Chiar în 
anul acela (1934) s-au întâmplat două evenimente care interesau 
securitatea statului român: la 9 decembrie 1934 s-a petrecut 
atentatul de la Marsilia în care şi-au pierdut viața doi mari 
prieteni ai României: Regele Alexandru 1 al Jugoslaviei, căsătorit 
cu principesa Marioara, fiica regelui Ferdinand şi al reginei 
Maria şi Louis Barthou, ministru de externe al Franţei, care 
fusese în vizită diplomatică în România, - fără să fie prinşi 
atentatori, fără să se cunoască oficina şi substratul. Un 
avertisment pentru politica noastră externă şi internă. La 20 
decembrie 1934, “Federaţia națională ungară a retipărit . şi 
răspândit expunerea verbală a contelui Albert Apponyi în faţa 
Conferinţei de Pace, din ziua de 16 Ianuarie 1920, îndreptată 
impotriva Universităţii din Cluj. Universitatea din Cluj a răspuns 
acestui atac în mod competent, cu ştiinţă, bazându-se pe adevăr 
şi dreptate, dar numai după dictatul de la Viena. 

„S-au publicat atunci când Universitatea din Cluj erâ 
refugiată la Sibiu, de către Centrul de studii şi cercetări privitoare 
la Transilvania, mai multe lucrări importante. Printre ele Și 


102 


i seo ae 2 a 


lucrarea “Frontiere et nation en droit international» de Ge 
Sofronie (Frontieră şi naţiune în dreptul internaţional) pe a 
un stat nu poate A conceput fără un teritoriu, — baza A i 
existenței sale şi că linia până la care se întinde suveranitatea a 
implică probleme de ordin. politic, economic, juridic, militar. 
cultural. O linie convențională, care determină zone de inna 
şi interesează independenţa şi Suveranitatea externă a statelor 
ţi nând seama şi de alte considerente de ordin geografic, ie. 
strategic, etnic, de coeziunea internă, de ființa morală şi evoluția 
istorică. A doilea război mondial a fost precedat de o interpretare 
doctrinară a conceptului de naţiune şi comunitate națională 
bazată pe rasă — Volk — Boden — Blut — popor, pământ, sânge şi 
Volksgeist — o unitate spirituală. Pentru noi elementele 
constitutive ale conceptului de națiune sunt: comunitatea de 
origine, de limbă, de religie, de interese, conştiinţa națională, 
aspirațiile de viitor şi cultura. Prof. dr. luliu Moldovan face 
distincție între naţiune şi neam. Comunitatea de spațiu este 
elementul hotărâtor în conceptul națiunii, iar neamul este o 
comunitate de sânge, fond etnobiologic, tradiție, spațiu şi destin. 
Studiul vieţii este biologia. Studiul vieţii, al genezei şi evoluției 
neamului este etnobiologia, o ramură a etnologiei, -care este 
ştiinţa neamului în general. | 

Dintre lucrările publicate abia după Dictatul de la Viena şi 
Care, din păcate, nu au avut accesibilitate în massele largi, deşi ar 
trebui cunoscute de fiecare român. Silviu Dragomir :”La 


„ Transylvanie avant et apres l'arbitrage de Vienne” (Transilvania 


inainte şi după Arbitrajul de la Viena) Sibiu 1943; Petre 
Râmneamțu: “Die Abstammung der Tschangos"(Originea 
Ceangăilor), Sibiu 1944; Al.Borza: “Die Siebenburgische Heide” 
Câmpia Transilvaniei), Sibiu 1944; I. Moga: “Les Roumains de 
Tânsylvanie au Moyen-âge” (Românii din Transilvania în evul 
mediu), Sibiu 1944: G. Giuglea: “Uralte Schichten und 
Entwicklungsstufen in der Struktur der dacorumănischer 
Sprache”, (Straturi foarte vechi şi trepte de dezvoltare in 


bă 


3 
10 i 


—..———. 


), Sibiu 1944; Laurenţiu Someșan. 


main” (Pământul românesc), Sibiu 1944; AL 
“Le sol rou «Die Rumănenfrage” (Chestiunea româneascâ) 
ProcopoVIeI: Georges Sofronie. “Frontiere et nation en droj 
Sibiu 1944; 5 eră şi națiune în dreptul internațional) Toate 
international a apărut în “Biblioteca Rerum Transilvaniae « 
e PE Ciu de studii şi cercetări privitoare la Transilvania 
când Universitatea din Cluj se afla refugiată la “ala S-au mai 
tipărit la “Cartea Românească Cluj-Sibiu: Aurelian R. lonaşeu, 
“Revendicările naţionale formulate în trecut de Românii din 
Transilvania în lumina principiilor de drept”, - în colecţia “Neam 
şi Familie”; luliu Moldovan: “Introducere în etnobiologie și 
biopolitică “ — Sibiu 1944; V. Caliman: “Marea — regeneratoare 
de viață românească”, l.Agârbiceanu: “Preotul şi familia 
preoțească — rostul lor etnic în satul românesc”; I. Breazu: 
“Mama, copilul şi căminul familiar în poezia românească”, Al. 
Roşca: “Selecţia valorilor”. Editate tot de Universitatea din Cluj: 
Institutul de igienă şi biopolitică din Cluj-Sibiu şi Secţia 
biopolitică a Astrei. 

Îndatorirea aceasta a Universităţii din Cluj de a răspunde 
atacurilor date împotriva ființei româneşti, a unităţii neamului, a 
culturii şi a integrității țării, a apărut în urma evenimentelor, a 
atacurilor provocatoare sau este un rost permanent al ei, încă de 
la înființare, dintru început, din naştere? 

Ca să se poată răspunde, este necesar să fie evocate toate 
momentele de la înființarea Universităţii din Cluj, urmărind firul 
conducător al menirii ei, funcțiunile, aşa cum se desprind din 
cuvântul conducătorilor şi din activitatea lor, din viaţa studen- 
jească, definindu-i caracterul -ei de înaltă şcoală de educaţie, cu 0 
aaa ice culturală şi o concepție unitară a vieții. Un 
tă, nui cal a Capua desprinde iuuajorisile pi Sz: 
M Emineaca aerpdioare i performanele în viaţa româneasti 

patriotismul nu este numai iubire 


pă care 
structura limbii daco român 


104 


ământului în care te-ai născut, ci mai ales i 
de care nu există iubire de țară.” 

De altfel, la Cluj, după 15 ani, momentele însemnate ale 
evoluţiei ei, constituiau un capital moral şi spiritual transmis din 
an în an de studenți urmaşilor lor şi întâlnit în anuarele şi revistele 
Universităţii din epoca respectivă. Evenimentele anului 1918 le 
cunoşteam din povestirile bunicii şi ale bătrânilor din sat. Unii au 
participat şi ei la Marea Adunare de la Alba-Iulia din ziua de | 
Decembrie 1918. Inceputurile Universităţii din Cluj le ştiam din 
amintirile întâiului Secretar General al ei. 

După tratatele de la Versailles s-au născut două tendinte 
puternice şi diametral opuse: o tendință de apărare a tratatelor şi 
o tendință de revizuire a lor — deci antirevizionismul şi 
revizionismul. Procesul “optanţilor” a avut substrat revizionist. 
Ungurii au refuzat cetățenia română, s-au retras în Ungaria şi au 
pretins despăgubiri pentru moşiile lor din Transilvania, 
expropriate prin legea reformei agrare din 1921 şi 1922 — un 
miliard şi jumătate lei aur (45 miliarde monedă hârtie), pe când 
emisiunea B.N.R. se ridica la 22 miliarde lei. Adică trei bugete 
anuale ale statului român, contestând României dreptul de a 
legifera în materie agrară pe teritoriul ei, conform propriilor 
interese. Principiul fundamental al sfințeniei tratatelor — “pacta 
sunt servanda “este înlocuit cu clauza “rebus sic stantibus” — 
tratatul rămâne în picioare câtă vreme împrejurările politice, 
economice şi juridice îi sunt favorabile. 

În cadrul Societății naţiunilor se încheie tratate bilaterale 
şi înțelegeri regionale — Mica Înţelegere, Înțelegerea balcanică, 
dar decalajele militare şi economice şi-au spus cuvântul în 
faportul dintre state. Al doilea organism de secuntate 
internațională ONU -— are aceeaşi soartă. Inţelegerile bilaterale şi 
fegionale au fost înlocuite cu blocuri pe spațiul mondial. De 
Mare actualitate este principiul lui Hugo Grotius: “Si vis pacem, 
para bellum” (“Dacă vrei pace, pregăteşte-te d 
războiul a . fost întotdeauna în afara legii: 


ubirea trecutului fără 


e război”) şi că 
“La paix C'est 


105 


RZA mac aci 


e 


«e ec A 
e des forces qui râsistent „la Bucireicormnle la vie est 
'ensemble des forces qui resistent â la mort” .( Pacea este 
reţete forțelor care rezistă” războiul ca şi viaţa A 
o a . » be) 
morţii”) 
i forțelor care rezistă mi ij 
totalitatea forț în calitate de decan al Facultății de 


orge Sofronie 
Drept pei a publicat în 1946 lucrarea extrem de importanţă: 


“Răspunderea guvernanților în lumina dreptului internațional”, în 
care analizează pe plan teoretic Şi practio răspunderea pentru 
declanşarea războiului de agresiune ŞI perisu prejudiciile Cauzate, 
După primul război mondial, principiul răspunderii internaționale 
a guvernanților a apărut nu numai ca sancțiune, dar şi ca 
avertisment pentru viitor. Răspunderea Germaniei şi a aliaţilor ei 
pentru declanşarea războiului, a fost dovedită prin documente şi 
înscrisă în art. 23 al tratatului de la Versailles. A fost pus sub 
acuză Keizerul Wilhelm al II-lea, care n-a fost judecat deoarece 
s-a refugiat în Olanda şi n-a fost extrădat. Despăgubirile s-au 
plătit. Curtea germană de la Leipzig a judecat şi condamnat 
câţiva vinovaţi de tratament inuman. Al doilea război mondial 
declanşat de Germania la 1 septembrie 1939: prin nota sovietică 
s-a arătat răspunderea armatei germane pentru încălcarea legilor 
şi prin procesul de la Niiremberg conducătorii de fapt şi de drept 
ai Germaniei național-socialiste au fost condamnaţi şi sentințele 
executate. Au urmat etapele încheerii Tratatelor, „războiul rece”, 
cu puncte de contact aprinse, faza atomică, faza nucleară şi 
războiul cosmic. O luptă, calculată pentru pace şi supremație 
mondială şi cosmică şi un sbucium fierbinte, cotidian, pentru 
existență: “Strugele for peace, struggle for life” (lupta pentru 
pace, lupta pentru viață). 
e Esta George Sofronie, prin întreagă activitatea și 
Cohen a ge: mijloace de drept internațional să Spa 
suveranitatea Stă rii ii ii bt de MEL dig , 
fireşti, care coincid i Cria ia Ei Oda are i 
avem priorităţi de t fe ci ee dpie iuti ea E 
e toate ordinele, o structură psihică daco-romană 


Pensembl 


106 


10 continuitate a latinităţii neîntreruptă de la 
român Şi până azi!” 

Aurelian lonaşcu — născut 1903 1a Iaşi, doctor în drept de 
la Paris, provenit tot de la Oradea, ne-a predat dreptul civil 
roman în trei ani, dezvăluindu-ne toate subtilitățile.. O ale 
vie, dublată de un spirit juridic excepțional, o pregătire temeinică 
în țară Şi în străinătate, O cultură generală aleasă filtrată de un 
simţ al umorului. Atrăgător în expunerea curentă şi în conferințe 
prin darul său de povestitor moldovean, prin limpezimea î- 
claritatea stilului, prin preciziunea termenilor. Ştia să se 
debaraseze de balastul erudiției (pe care o avea, poate în aceeaşi 
măsură ca şi fratele său Traian lonaşcu de la Iaşi, care-şi 
împodobea cursurile şi activitatea publică cu luxul erudiției sale). 
Pretențios la examene, chiar sever, dar drept. O studentă care nu 
răspunsese la nici o întrebare, începu să plângă. “Ce doreşti, 
domnişoară? O întrebă — O amânare, d-le Profesor! De acord, 
domnişoară! Pe când d-le Profesor? La toamnă, domnişoară! 
leşind plângând, ne-a spus: mergeţi după ea, să nu i se întâmple 
ceva, să se liniştească!” Severitatea blajină era caracteristica sa de 
examinator. 

O recunoaştere a spiritului său juridic, a pregătirii şi 
culturii sale juridice a fost numirea sa ca expert juridic al 
guvernului român. 

| Ca o ilustrare a tuturor calităţilor înfăţişate mai sus, invoc 
lucrarea sa “Revendicările naţionale formulate în trecut de 
Românii din Transilvania în lumina principiilor de drept” — Sibiu 
1944. Este publicarea unei conferințe rostite la Universitate în 
cadrul conferințelor de sinteză organizate de rectorul dr. luliu 
Haţieganu “Națiunea română din Transilvania, spunea pr of. 
Aurelian lonaşcu, pusă într-o stare de inferioritate faţă de 
dațiunile conlocuitoare, datorită împrejurărilor vitrege ale istonei 
Şi mai cu seamă datorită consecințelor de fapt ale sistemului 
politic de la 1437 al Unirii celor trei națiuni — Unio num 
Dationum: Unguri, Secui şi Saşi, a reacționat prin toate mijloacele 


naşterea poporului 


107 


a 


ibile în contra acestei situaţii, formulându-$i totodată în mod 
posi a şi stăruitor, revendicările naționale printr-un lung şir de 
constan! memorii. sau proclamaţiuni. Aceste acte, cu toate 
PAS dat rezultatele aşteptate, ceea ce 


în ele, n-au 
eranțele puse în ele, î““ țA ceea e 
ei lică şi justifică scepticismul Românilor din Transilvania în 
tă unor asemenea mijloace de acțiune. A trebuit să vină 
p torică a trecutului război mondial, cu fericita sa 


împrejurarea is : Ă 
di edr şi cu victoria de arme a Regatului Român, pentru ca 


națiunea română din Transilvania să-şi poată proclama şi îndeplini 
în întregime idealul său naţional, reluându-şi totodată drepturile 
sale originare. Abia în 1918 s-a pus capăt unor umilințe fără 
seamăn şi unor prea îndelungate suferinţe, care constitue, fără 
îndoială, una dintre cele mai mari nedreptăţi ale istoriei.” 

Prezintă succint şi analizează revendicările naţionale 
formulate în trecut de Românii din Transilvania, sub aspectul lor 
juridic. 

Astfel: 

1. Memorandumul înaintat Împăratului Carol VI-lea la 8 
martie 1735 de către episcopul Ioan Inocenţiu Micu Klein; 

2. Supplex Libellus Valachorum, la 1791 de către 
episcopii Gherasim Adamovici şi loan Bob, către Împăratul 
Leopold al II-lea. 

3. Hotărârile Adunării naţionale de pe Câmpia Libertăţii 
de la 15 şi 16 Mai 1848 şi 

4. Memorandumul din 26 Martie 1892 către Împăratul 
Francisc losif 1 de către reprezentanții naţiunii române din 
Transilvania și Ungaria. 

În evoluţia revendicărilor formulate de Românii din 
Transilvania au fost trei faze distincte: faza anterioară anului 
1848 ci revendicări cu caracter economico-social, revolte 
iobăgeşti, revoluţia lui Horia de la 1784, care a avut şi aspect 
național, — faza proclamaţiunii de la 1848 şi faza dualismului. 

1. Episcopul loan Inocenţiu Micu Klein a cerut drepturile 


Români ă 
omânilor printr-un mare număr de petiții şi de memorii, “ 


108 


drepturi făgăduite Românilor Cu ocazia Unirii bisericii romă 
Roma şi recunoscute principial prin a doua di e i 
Cel mai important este cel din 1735, prin care 
în calitate de consilier al guvernului, ca să apere drepturile 
s-au acordat. Indirect voia să ajungă la recunoaşterea ale 
române din punct de vedere al dreptului politic, — recunoa ez 
națiunii române ca factor politic. Ca argumente invocă: ali 
română este cea mai numeroasă din Transilvania; că cine suportă 
sarcinile trebue să aibe şi drepturi corespunzătoare: principiul 
egalității tuturor cetăţenilor din Stat şi actul unirii cu biserica 
catolică. 

2. Supplex Libellus Valachorum din 1791, întocmit sub 
influența a trei mari evenimente istorice: revoluția lui Horia 
(scoasă în relief de Prof. G.Moroianu), revoluţia franceză (reiese 
din memoriu, care aminteşte de drepturile omului și ale 
cetăţeanului) şi mişcarea naţiunilor nemaghiare din Imperiul 
Habsburgic (memoriul a folosit mai târziu Congresului național al 
Sârbilor şi revendicărilor formulate în acelaşi timp de: Saşi, 
Şvabi, Ruteni, privitor la întrebuințarea limbilor lor naționale în 
şcoli şi administraţie). Se face o argumentare istorică — vechimea 
şi autohtonismul Românilor din Transilvania şi o argumentare 
juridică, - în a doua parte a memoriului, analizându-se 
“Approbatae Constitutiones” — în care, după Unirea celor trei 
naţiuni de la 1437, reînnoită la 1613, 1630 şi 1649, - s-au 
introdus texte defavorabile Românilor, care sunt națiunea 
majoritară. Partea a treia a memoriului cuprinde revendicările, 
[eaşezarea națiunii române în folosinţa tuturor drepturilor civile 
Şi politice de care s-a bucurat în trecut — 0 “restitutio in 
integrum”;, recunoaşterea şi asigurarea deplinei egalități a 
clerului, nobilimii şi plebei naţiunii române cu celelalte națiuni; 
toți locuitorii principatului să se bucure de aceleaşi libertăți şi 
beneficii şi să suporte aceleaşi greutăți şi aceleaşi sarcini, 
deputaţii şi funcţionarii să fie aleşi şi dintre membrii națiunii 
române în mod proporţional; diversele unități administrative să 


plomă leopoldină. 
solicită numirea sa 


109 


ui 


te fie cu numiri româneşti, fie Cu Numiri mixte. Deci 
fie desert? îi Români Şi celelalte națiunii conlocuitoare 


'na egalitate între TA ARE =: 
CD a aspect al comunității naționale, al categoriilor sociale 
sub î 


iilor priviţi în mod izolat. 
şi al isi i Lives Valachorum este o formulare 
înteleaptă a revendicărilor româneşti, apei Strânsă și 
serioasă, atât pe plan istoric, cât ŞI pe plan Iu ci înfățișarea 
documentară a. întregii chestiuni româneşti — este „cel mai 
important act național şi politic şi totodată cel mai însemnat 
document juridic al națiunii romane din Transilvania, din epoca 
anterioară Adunării de la Câmpia Libertății de la 1848”. Al Papiu 
Ilarian spunea despre Supplex Libellus Valachorum: “nimic nu 
lipseşte acestui mare act național, nici ştiinţa şi conştiinţa 
drepturilor, nici concepția profundă a politicii naționale, nici 
curajul civic.” A urmat revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan şi a 
încadrat națiunea română din Transilvania, atât în mişcarea 
naţiunilor nemagbhiare din imperiu cât şi în freamătul de idei ale 
revoluţiei franceze de la 17809. 
3. Hotărârile Adunării Naţionale de la Câmpia Libertăţii 
de la 15 şi 16 Mai 1848 
Până la 1848 au vorbit episcopii, conducătorii sufleteşti ai 
Românilor din Transilvania, - la1848 a vorbit națiunea română 
însăşi. "Prin fericita întâlnire şi strânsa colaborare a lui Bărnuţiu 
cu Şaguna, s-a pregătit cea mai de seamă faptă națională a 
revoluției din 1948/49, concentrarea tuturor Românilor 
transilvăneni, - atât de dureros sfâşiați timp de un veac și 
Jumătate, - într-o singură tabără politică. 
„„_...„ Adunarea naţională de pe Câmpia Libertăţii (I.Lupaș 
Taina ut Supraviețuiri”); de data aceasta nu ne aflăm în fața 
unei petiţiuni, a unui memoriu, ci în faţa unor hotărâri “O naţiune 
sal A drepturile de la alții, ci le proclamă şi le apără ea 
Aş. Adunarea de la Blaj “fiind urmarea firească a unui şir de 
pte naţionale, întrunirea devenise actuală la 
mişcării generale spre libertate a naţiunilor 


suferințe şi de lu 
1848, ambianța 


110 


oprimate, determinată de revoluția franceză din Februarie 1848» 
“Națiunea maghiară INSĂ, cerea pentru sine independ S 
libertate, dar în acelaşi timp continua să oprime aa si ŞI 
contestându-i aceste drepturi, pentru care ea însăşi iri 
temeiul unor principii de drept deopotrivă valabile li a i 
naţiunile. Animatorul Adunării a fost Simion Bărnuţiu E e 
manifestului de la 25 Februarie 1842 în chestiunea limbi 
naţionale, autorul proclamaţiei de la 25 Martie 1848 contra Unirii 
Transilvaniei cu Ungaria, oratorul zilei de 14 Mai 1848 “Întreagă 
documentaţia redactată de el conţinea nu numai apologia irabii și 
a naţionalității române, ci era un strălucit rechizitoriu contra 
politicii de maghiarizare.” (Silviu Dragomir “Les Roumains ă la 
veille de la resurrection nationale”) (“Românii în ajunul 
resurecţiei naționale”). Simion Bărnuţiu “ la cuvintele de patrie 
nățiune, românism, se entuziasma ca un poet, figura lui lua un e 
de om inspirat, de profet” (Gh.Sion în Suvenire contemporane. 
Buc.1888), EI a fost îndrumătorul şi doctrinarul care a pregătit 
această măreață adunare şi a expus cauza naţională a Românilor 
pe planul marilor teorii şi principii de drept. El a propus şi 
adunarea celor 40.000 de reprezentanţi ai nației române şi a votat 
două hotărâri: Prima hotărâre proclama adunarea de la 15 Mai 
drept Adunarea Generală Naţională a naţiunii române din 


Transilvania — “în mâna ei era pusă viața şi moartea, soarta 


prezentă şi viitoare, nu a unui om ci a unei națiuni întregi” 


(S.Bărnuţiu ).A doua hotărâre: “Națiunea română se declară şi se 


proclamă naţiune de sine stătătoare şi parte întregitoare a 
Transilvaniei pe temeiul libertăţii egale, hotărâre întărită prin 
Jurământul depus de toţi cei de față în numele întregii națiuni... - 
Adunarea a manifestat hotărârea fermă a poporului român, cel 
mai numeros din Transilvania, de a-i fi recunoscut dreptul la o 
Viaţă naţională autonomă”(I.Moga). Libertatea națională este leit- 
motivul discursului lui S. Bărnuţiu. Necesitatea ei este înfăţişată 
in. diferite chipuri şi justificată printr-o argumentare juridică, 


logică şi strânsă. O formulare a principiului naționalităților, ce 


INN! 


ie 


————— 


S ia promovat în 1918 şi consacrat în toată 
avea să fie dep tele de pace din 1919-1920. 
amploarea de iaonaliate nu e libertate, nici lumină nicăieri, c; 
ji numai lanţuri, întuneric şi amorțire, Unirea cy 
Ungaria este pentru Unguri viață, liga ara e: Pentru 
Unguri libertate nemărginită, pentru Români şerbie eternă, 
“Pentru înaintarea culturii, Românii mai întăi să se unească între 
dânşii, spre acest Scop, de a Nistru până la Balcani şi de la 
Balcani până la Tisa” (S. Bărnuţiu — 0 idee profetică a tuturor 
Românilor). De aceea spunea Emil Cioran Tot ce nu e profeție 
în România, este un atentat împotriva României”. 

Adunarea naţională a formulat revendicări de ordin 
național, a căror împlinire urma să fie pretinsă Împăratului: 
1. Admiterea naţiunii române cu vot deliberativ şi decisiv în 
camera legislativă. 2. Independența şi egalitatea în drepturi și 
foloase a bisericii române în raport cu celelalte biserici din 
Transilvania. 3. Înființarea unei gărzi naționale. 4. Întocmirea 
unei noi Constituţii pentru Transilvania, pe baza principiilor de 
dreptate, libertate, egalitate şi fraternitate. 5. Folosirea limbii 
române în legislație şi administraţie şi numirea Românilor în 
funcțiile publice administrative, juridice şi militare. 6. Înfiinţarea 
de şcoli româneşti de toate gradele şi a unei universități 
româneşti susținută de stat, pe baza libertăţii de a învăța şi a 
autonomiei de organizare şi conducere “pentru că, cultura € 
puterea cea mai tare pe pământ şi o cetate nouă a unității 
naționale”. “Autohtonismul şi preponderența numerică 2 
Românilor în Transilvania, ideile de libertate şi egalitate, 
principiul naționalităților şi principiul suveranităţii naţionale 
constituiau osatura principală a argumentării ştiinţifice din 
discursul lui S. Bărnuţiu şi totodată fundamentul proclamațiunilor 
pe pu du oile formulate de Adunarea Naţională de a 
paz a țiu a fost partizan al dreptului natural şi susţine 

gca dreptului e mai înaltă ca cea politică şi politica € 
datoare să-şi plece genunchii în f ţii” inea că 

aţa dreptăţii”. Susţinea 


pretutind 


112 


«dreptul este un produs spontan al consțiinta: A 
. “i limbajul, strâns legat de condi eee e ep 
fiecărei națiuni în parte”). S.Bărnuţiu a avut e ud t cr 
dat luptei naţionale a Românilor ardeleni un suport n ă a fi 
ştiinţific, transpunând seculara dispută dintre Români E ta 
pe planul celor mai înalte teorii Juridico-filozofice ale timpului 2 
din raportul forței în raportul dreptului. Alături de revendicări] 
de ordin naţional au fost şi revendicări de ordin dig abea 
desființarea iobăgiei, a zeciuielii și a privilegiilor, asigurarea 
libertăţilor şi a drepturilor individuale (a vorbi, a scrie. a tipări 
fără cenzură, a se aduna, a se servi de limba naţională în 
administraţie şi justiție ) “ libertatea industrială şi comercială prin 
desființarea corporațiilor şi vămilor” — naționalism ŞI liberalism — 
“îndreptar ideologic pentru partidul național român şi-o 
adevărată Magna  charta  libertatum a Ardealului 
politic”(G.Moroianu / Partidul Naţional Român a avut la bază 
ideologia lui Bărnuţiu.) 

4. Memorandumul din 26 Martie 1892 

La 44 de ani după Adunarea naţională de la 1848 şi 25 de 
ani de tristă experiență a dualismului — “o politica de 
desnaţionalizare a națiunilor nemaghiare şi de asigurare a 
dominației exclusive a Maghiarilor... națiunea română 
amenințată în libera sa dezvoltare naţională prin lupta de rasă 
Organizată de către Unguri — s-a văzut nevoită să facă apel la 
Coroană — factorul suprem, să pună capăt acestei stări de lucruri 
SI să ieie cât. mai curând iniţiativa pentru asocierea internă a 
Popoarelor”. În urma încredințării primite din partea conferinței 
N o rtenţilor alegătorilor români din Transilvania, s-a întocmit 

9 martie 1892 un Memorand către Împărat, semnat de Dr. |. 

Raţiu, ca preşedinte şi G. Pop de Băseşti, E. Brot, V. Lucaciu şi 
în Sri ca vicepreşedinţi şi secretari în Comitetul însărcinat cu 

Tea memoriului. 4 
z pure 1849 şi până la 1866, Românii au câştigat, întocmai 

alte popoare, un întreg şir de drepturi şi de garanții past 


113 


cv dau a 


De 


ională. Memorandumul a fost un protest aj 
or ie: Ardeal în contra politicii maghiare de 
înăbuși n ionalităţilor Se atacă yalabilitatea Şi legalitatea 
iri aa cu Ungaria, se denunță ECG iDaitiară de 
unirii 


onie şi desnaţionalizare a celorlalte națiuni. Prin Unire i 
Pere a Bahia fățiş toate drepturile poporului român şi toațe 


ee ntre re ua sent, mei pa 
Ignorând entităţile etnice naționale, a 0 daia indivizii de 
nationalități diferite pe care-i contopea într-o singură națiune : 
cea maghiară. Românii n-aveau învățământ şcolar pentru că ei 
făceau încercări de maghiarizare a învățământului, Libertatea de 
cuvânt şi presă nu exista în Transilvania. Deci rea credință în 
formularea şi aplicarea legilor, violență şi înăbuşire pe toate căile 
a naționalităților. Națiunea română din Transilvania şi-a pierdut 
încrederea faţă de regim şi faţă de toți factorii parlamentari. 

Memorandumul afirma necesitatea de restabilire a 
autonomiei Transilvaniei - cerută prin programul de la Miercurea 
din 1867şi prin cel de la Sibiu din 1881, afirmarea publică şi 
solemnă a constatării că națiunea română şi-a pierdut încrederea 
de a-şi putea dezvolta o viață națională liberă într-un sistem de 
unire a Transilvaniei cu Ungurii. Notificarea rupturii definitive s-a 
făcut la 18 Octombrie 1918, în însăşi incinta Parlamentului 
maghiar de către Dr. Alexandru Vaida Voevod, împuternicitul 
Comitetului Naţional Român. 

Memorandumul a stârnit ecou în întreaga opinie publică 
civilizată din Occident. Despre procesul înscenat de guvernul 
maghiar în contra Comitetului Naţional Român, responsabil de 
tipărirea şi răspândirea Memorandumului, Georges Clemenceau 
declară: “Ce procăs est vraiment une honte pour la libre nation 
hongroise. On peut condamner le docteur Ratziu et ses amis: 
[opinion europeenne les a d'avance acquites. Les Roumains 
ont pour eux, le droit” (Acest proces este într-adevăr 0 rușine 
Rața Rigle ua e a gasi Poate. fi condamnat doetoni 

- Opinia europeană i-a achitat dinain 


dezvoltarea | 
naţiunii române 


114 


Românii au pentru ei dreptul de partea lor 
«Faţă cu acest act, care nu cuprinde decât 
icoana credincioasă a suferințelor și nedre 
îndură poporul român din Transilvania Şi Ungaria, trebue ca 
regimul, ori să se dezvinovățească, ori să se răzbune 
Dezvinovăţirea nu era cu putință, a ales calea răzbunării. Ne-a 
împiedicat să ajungem la Tron şi acum ne supun judecății acelora 
contra cărora ne-am plâns. Existenţa unui popor nu se discută, se 
afirmă! Ceea ce discutăm aici, domnilor, este însăşi existența 
poporului român. Acuzăm în fața lumii civilizate sistemul 
asupritor care tinde să ne răpească ceea ce un popor are mai 
scump: legea şi limba. Nu mai suntem aici acuzaţi, ci 
acuzatori...” 

Declaraţia lui lon Raţiu exprima în formule lapidare 
adevăruri eterne, aceleaşi la 1892 ca şi astăzi şi totdeauna, iar 
atitudinea sa de o înaltă demnitate națională şi de un impunător 
curaj patriotic, au făcut şi fac mândrie întregii națiuni române. 

Dr. Raţiu: “Prin spiritul de intoleranță, printr-un fanatism 
de rasă, fără seamăn în Europa, osândindu-ne, veți izbuti numai 
să dovediți lumii că Maghiarii sunt o notă discordantă în 
concertul civilizațiunii” — Şi dovada a fost făcută. 

In toate cele trei faze ale revendicărilor națiunii române, 
argumentele permanente au fost: autohtonismul Românilor din 
Transilvania, preponderența lor numerică, principiul reciprocității 


). Dr. Raţiu spunea: 
curatul adevăr şi este 
ptăților seculare ce le 


drepturilor şi datoriilor şi ideea de egalitate, idee de însăşi esența 


justiției. Argumentele proprii au fost: - la 1791, - declarațiunea 
drepturilor omului şi ale cetățeanului , la 1848 - principiul 
naționalităților cu corolarul său dreptul de autodeterminare a 
Popoarelor, principiul suveranităţii naționale, teoriile dreptului 
natural şi cele ale şcolii istorice, precum şi ideile de libertate ale 
timpului, iar la 1892, - falsificarea sistemului constituțional şi 
desconsiderarea dreptului de autodeterminare al poporului prin 

Cretarea Uniunii Transilvaniei cu Ungaria, în disprețul voinței 
Națiunii române. 


Te atreatapea pe 


i 


_ ovendicările au fost pentru cele mai elementare 

Deci, reven | natural le recunoaşte atât națiunilor Cât 
drepturi, pe care Ss at ale e dreptul la libertate îti 
şi indivizilor, câ ca als fecblilate: Bratul cuprinsa i 
dreptul la ip a iuti culminant a fost actul unirii 
principiul n e i | Român Adunarea Naţională de la Alba 
Transilvaniei cu Kegatu eco e Se 

din 1 Decembrie 1918,împlinirea firească a Unirii în urma 
Julia a ir de lupte şi de suferințe, - a idealului de libertate 
sare i de unitate: origine comună, unitate de limbă, de 
spirit, de concepție de viață. Consecințe de neînlăturat ale 
principiului naționalităților şi ale dreptului de autodeterminare a 
popoarelor — proclamat de preşedintele Wilson. Lupta națională a 
Românilor din Transilvania ne apare ca cea mai îndreptățită şi 
legitimă luptă pentru Drept şi Dreptate! 

Toate cursurile şi lucrările profesorului Aurelian Ionașcu 
sunt expresia fidelă a omului care, ca aspect fizic, ca idei şi 
sentimente, ca ținută şi atitudine era numai echilibru şi armonie, 
dominate de o bunătate nativă şi o distincţie care impuneau 
oricui. 

George Strat — născut în 1894, fiul economistului Strat, 
susținător fervent al economiei liberale şi al revistei “Libertatea”. 
Şi-a luat doctoratul în drept la Paris în 1922 cu teza: “Le role du 
consumateur dans l'€conomie moderne”, (Rolul consumatorului 
în economia modernă) - lucrare premiată de Facultatea de Drept 
din Paris. Cursurile sale de Istoria doctrinelor economice şi 
Curl său de Economie politică erau scrise într-un stil clar și 
e iat Economia politică am făcut-o în anul 1 şi IL cu €l. 
a a la pa dată peste 20 de lucrări şi era un partizan 
etatismul în 3 pu Clasic. La examen în anul 1 am susținut 
A Poziție cu liberalismul clasic. A venit în faţa bănci! 
„n Sare eram, mi-a mai pus câteva întrebări, m- Itat cu multă 
atenţie şi mi-a spus că-i lace că IUL mate 2 dat 
calificativul “distincţie î m prea poe sii Ca iea lui 

li sâla ajoritate După examenul anu 
sală studenții care-şi dădeau examenul de 


116 


E 


Dn 15 


doctorat. Am rămas şi m-am aşezat într- 
M-a observat imediat. Ori de câte ori un 
mă întreba pe mine, spunându-le: dumnealui, deşi e în anul I, ştie 
Am răspuns la mai multe întrebări. La ieşire m-a oprit, mi-a cerut 
indexul şi mi-a schimbat calificativul în “distincţie . cu 
unanimitate”, m-a felicitat şi mi-a propus să colaborez la revista 
“Libertatea” cu note, recenzii, articole. Era un bun cunoscător al 
legislaţiei şi al problemelor muncitoreşti şi agrare i un susţinător 
al elitelor sociale. Spunea că “fără îndoială elitele unei națiuni nu 
se creează prin generaţiune spontanee, pe cale de legi, ori de 
decrete ministeriale, ele apar, se dezvoltă şi pier cu însăşi 
societatea a cărei supremă podoabă sunt. Societatea românească 
este una dintre cele mai permeabile societăți omeneşti, ea are 
cultul personalității, iubeşte individualitatea ŞI disprețuieşte 
instinctele gregare... Ea nu are poate în suficientă măsură 
simțământul ierarhiei, al disciplinei: “ea are o bunătate şi o 
omenie, o capacitate de adaptare la formele progresului şi 
civilizației, o înțelegere adâncă a celor mai înalte valori spirituale, 
un simț al măsurii şi al echilibrului, al sensului adevărat de cultură 
şi progres, o generozitate de cea mai nobilă calitate, care fac din 
cel mai umil țăran al plaiurilor noastre un exemplar de autentică 
aristocrație. Puterea şi strălucirea României, dar mai ales triumful 
dreptăţii sale în zilele ce vin, sunt astfel indisolubil legate de 
existența elitelor noastre sociale, adevărate vestale ale idealului 
de viață al unui întreg popor. Elitele implică o seamă de 
aptitudini, calități, competență şi superioritate. Distrugerea 
elitelor în războae şi revoluţii, decăderea lor, moartea lor, duce la 
decăderea popoarelor. Drama elitelor este drama popoarelor. 
Puterea şi strălucirea României sunt indisolubil legate de 
“XIstența elitelor noastre sociale” (Problema elitelor sociale — 
ucureşti 1942) : 

I.C.Cătuneanu născut în 1883 în Bucureşti. Doctor în 

Drept — Universitatea Berlin — ne-a predat dreptul roman în ATA 
ȘI Ul. Frumuseţea sa proverbială era sculptată în ființa sa prin 


O bancă în spatele lor. 
candidat nu răspundea, 


117 


PI EP Ie eee 


e 


rmonie şi completată cu o ținută SObră şi 
mândră a omului conştient de ceea ce iii nu -: reprezintă, 
stăpân pe sine, era asemenea unui ta ea isa bei Perioada 
imperiului. Sau a unui mare la elită Ca ap elis apinian. Ne- 
a cucerit prin exprimarea clară, preoisă, concisă, în propoziţiuni și 
fraze scurte, de o stringență logică captivantă, cu o putere de 
sinteză caracteristică limbii latine, pe care o stăpânea cu 
desăvârşire. Aceleaşi calități le au cursul său de drept roman şi 
lucrările sale. Calitățile acelui colos de mici proporții, dar de uriaş 
conținut, care este dreptul roman. Un corp unitar de norme 
stringent sudate, care, ori de câte ori a fost înlăturat de la 
temeliile ordinei juridice dintr-un stat, a provocat dezorganizarea 
şi descompunerea lui şi mari tragedii popoarelor. 

"Cursul era o încadrare în istoria şi cultura antică, în 
studiile evolutive ale lor. Stă alături de “Manuel €lementaire de 
droit romain” de Paul Frederic Girard. I.C. Cătuneanu mai are 
lucrări speciale , monografii şi studii ca: “Izvoare de drept roman 
şi formule alese”. 

La examen era exigent, dar rațional şi drept. Nici un 
student nu se plângea că prin nota ce i s-a acordat i s-a făcut o 
nedreptate. 

I.C. Cătuneanu a fost în toate împrejurările alături de 
studențime. Cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înființarea 
Universităţii din Cluj, el scria: “Tineretul universitar însuflețit şi 
bine inspirat, - el a înțeles şi simțit realitatea închegată între 
Nistru şi Tisa, cu o preciziune şi o pătrundere cu care nu se pot 
lăuda guvernanţii de ieri şi de azi ai României întregite”. 
“Consecința logică a principiului naționalităților a asigurat 
fiecărei naţiuni, organizată în stat propriu, o viață specifică, 
imputernicind-o până la maximum şi optimum conform misiuni 
le istorice, indicată de însuşirile etnice și situația geografică. Să 
ne asigurăm întâietatea Românului în ţara lui! Altfel, țara ajunge 
e inj Lea gi neamuri străine, atrase de avuți 

stră... Studenții au formulat cuminte ? 


linii regulate, măsură ŞI & 


118 


pevăzător. principiul “proporționalității”,  înavuţire Drăpl 
contul celor mai vitale interese ale neamului şi în e As 
ce totdeauna ne-au dorit pieirea iar nu binele!” (Fapta rodnică; 

ag. 58 în Anuarul - Almanah din 1929). A încetat din viată sub 
la 7 lunie 1937, după o călătorie de la Bucureşti la Copșa. ț 

Profesorul petre Ponţiu ( născut în 1884 la Timişoara 
doctor în ştiinţe juridice şi politice la universitatea Budapesta î 
avocat ) ne —a predat dreptul comercial local ungar şi cambialul 
Seriozitate în ținută și în limbaj. O severitate la examen care te 
încremenea. Nu era însă nici rău, nici răutăcios. La auzul numelui 
meu, mi-a spus că pe vremea când era la Budapesta, a cunoscut 
acolo nişte rudenii ale mele — înalți demnitari în Ministerul de 
Finanţe şi de Interne, Specialişti, devotați profesiunii, trăiau în 
afara sferei politice, erau străini de acţiunile de maghiarizare a 
statului şi societății, dar şi de procesul sufletesc al Românilor de 
la Societatea Petru Maior sau din Universitate. N-au încercat 
dezamăgirea unora dintre Români, care au venit în ţară, hotărâți 
să muncească pentru ridicarea ei, ca înalți specialişti şi pe care, 
nebăgîndu-i nimeni în seamă, au trebuit să se întoarcă la posturile 
lor. Ei s-au mulțumit cu satisfacțiile pe care li le dădea 
competența lor şi prestarea cinstită a muncii, trăind în mod 
civilizat! 

Profesorul Camil Negrea — născut în 1882 la Făgăraş. 
Doctor în ştiinţe juridice, avocat, ne-a predat dreptul civil 
austriac şi maghiar, cartea funduară şi extinderea legislaţiei. De la 
începutul Universităţii a fost alături de Petru Ponţiu, susținând 
trecerea treptată spre unificarea legislativă, care, de altfel a 
intârziat foarte mult. Nu urmărea să cunoaştem pe dinafară texte, 
dar să fi învățat temeinic cursul. Nu-l interesa atât textul legii, pe 
Care puteai să-l ai la îndemână oricând în activitatea juridică, cât 
Cunoaşterea şi înțelegerea principiilor, să gândim, să esp Gile 
ŞI să ne exprimăm juridic. Să ne formăm şi desăvarşin Sine 
Juridic. Pentru el, important era faptul mărunt, danut) 
continuu semnificativ, - de la el pleca. Era profesorul care prin 


119 


ie 


teamă, adeseori pentru că nu uita niciodată 
chestiunea pentru care te-a respins la examen şi la repetarea 
examenului revenea la ea. Era un susținător şi apărător a] 
autonomiei universitare şi nu permitea imixtiuni, Nici măcar 
influențe în aplicarea deciziilor universitare. Pentru el, orice 
incident sau accident, orice deviere intelectuală, trebuia transpusă 
în plan juridic, transformată într-o relaţie de drept, încadrată şi 
soluționată prin norma legală. A fost cel mai vechi decan. 

Profesorul Emil MHaţieganu, fratele doctorului uliu 
Haţieganu, născut în 1878 în Tritul de Sus, județul Turda. Doctor 
în ştiinţe juridice. Avocat, fost decan al Facultăţii şi rector al 
Universităţii. Ne-a predat procedura civilă. Era bun şi sfătos ca 
omul care a reţinut din cărți şi din viață esențialul, ceea ce este de 
folos. Pretindea să ştii “carte” ca ardeleanul care a învăţat între 
străini şi n-a permis niciodată să fie batjocorit sau umilit că n-a 
ştiut. A scris “amintiri din trecut” în care povesteşte cum a suferit 
fiindcă “nu ştia o boabă ungureşte” şi a învățat să prețuiască mai 
mult decât toate bunurile lumeşti — libertatea. N-a acceptat să 
devină “ienicer” al statului şi culturii maghiare. Strălucitor la 
carte, impecabil în conduită, îşi îndeplinea datoria. A fost un 
educator, înainte de a fi profesor. Pe vremea Ungurilor era demn, 
gata de jertfă în acțiunea de apărare a neamului şi a legii. Când 
din Cluj a plecat la Blaj, a fost mândru că e Român. “Am învăţat 
să nu mă supun nicicând umilirilor şi să nu tolerez să fiu lovit în 
ambiția mea de Român”. 

La Universitate s-a pus pe carte şi o oră n-a lipsit de la 
cursuri. “Studentul român avea nume bun la Universitatea din 
Cluj. Pentru ţinuta noastră demnă şi bărbătească eram 0 
adevărată autoritate. Un corp de elită gelos de demnitatea 
sa... Conştiincios în îndeplinirea datoriei de student, hotărât în 
acțiunea pentru neam şi lege, demn şi gata de jertfă, când trebue 
apărată onoarea... Păstrați cu sfințenie moştenirea agonisită cu 
atâtea jertfe!” Acesta a fost exemplul şi sfatul pe care-l da Baciul 


severitatea lui inspira 


120 


mil, cel care, în timpul refugiului a + 
reprezinte şi apere interesele! 
Profesorul Traian Pop — născut în 1885 în Şinc 
= eee ee e a Veche — 
Făgăraş. Doctor în ştiinţe juridice. Avocat, ne-a predat D 
enal în anul II, - drept penal propriu-zis E că 
penologie şi ştiinţă penitenciară şi procedură penală. Dee ai 
răspuns foarte bine la dreptul penal propriu-zis, bine la 
criminologie, satisfăcător la penologie şi slab la procedura 
penală, m-a declarat respins, la dreptul penal, spunându-mi că, 
deşi am răspuns foarte bine la toate întrebările (şi au fost vreo 
60-10), este necesar să revăd materia peste Vară, fiindu-mi 
necesară, fie pentru practica avocațială, fie pentru activitatea de 
cercetare ştiinţifică. Pe atunci profesorii erau și avocaţi pledanți. 
Pentru a observa aplicarea normelor juridice la realitățile vieții şi 
a reține ce este permanent în ştiinţa dreptului, ne-a dus la 
Tribunal şi la Curtea de Apel, la clinica de neurologie să vizităm 
bolnavi incurabili şi la Institutul de corecție Gherla să vedem 
comportamentul infractorilor adolescenți. 
La examenul de doctorat am dat cu el o disciplină nou 
introdusă “Sociologia criminală”. 
| Cu acest prilej am avut o conversaţie mai lungă despre 
lucrările sale şi mai ales despre cele 4 volume de Drept procesual 
pe care le aveam. 

A fost decan în câteva rânduri și prodecan, fiind dârz în 
îxercitarea acestor funcțiuni. Avea ceva din sobrietatea și 
masivitatea ardeleanului în suferință. De aici o severitate, uneori 

ică, dar dreaptă, care a împiedicat ca ştiinţa să-i fie 
fecunoscută după merit. Totuşi, a fost ministru — calitate care i-a 
a din distanța pe care o păstra față de oricine. (Ministru 
sp ventarului Public — avuţiilor publice). O sie Be: ici 
sina ca un fluid, când trecea, chiar dacă nu-l > a ase 
n Sera în cadrul “Extensiunii sistate see pâptir = 
Tau antă contribuţie în apărarea patrimoniului irc 

Prilejul predării ei către Unguri şi a preluării ocazio 


âmas în Cluj, 'să ne 


121 


ui 


| de la Viena şi de cucerirea Ardealului de către armata 
Dictatul de la 


română. 
Profesorul > 
1888, mort în 1972 în Bucur 


ugeniu Speranţia — născut: în Bucureşti în 
eşti, studii de drept, doctor în Litere 
il zofie București, studii de specialitate la Berlin — a fost fiul 
i că i D. Speranţia, cunoscut scriitor de anecdote 
S da au înveselit copilăria şi tinerețea noastră. Th. 
versificate, soti «Anecdote populare”, piese de teatru, literatură 
Speranţia ce ss fost cercetător de folclor şi literatură şi membru 
pentru Copii. | Academiei Române. S-a născut în Iaşi în anul 


nt a ari ilisă 
pa nl în anul 1929. Din scrierile fiului său Eugeniu 


rezultă că, întotdeauna, ca preocupări a fost aproape de popor, 
de viaţa lui sufletească, a avut darul de a scrie în aşa fel ca să se 
facă înțeles - şi idei subtile, să fie accesibile unui cere cât mai 
larg de cititori. Tatăl său a fost colaborator la mai multe reviste, 
dar ceea ce a fost mai important era faptul că avea relații cu 
întreaga intelectualitate a vremii, ceea ce l-a ajutat mult pe Eugen 
Speranţia, ca de mic copil să cunoască personalități de seamă ale 
culturii române şi manifestările lor sociale. Aşa a ajuns la 
convingerea că “baza gândirii şi a convieţuirii omeneşti este 
credința incontestabilă”. “Credința e marea lege obştească. 
Scepticismul, îndoiala, pretenția de a nu te supune legii acesteia 
obşteşti, destramă viața sufletească, tulbură viața socială şi 
nimicesc rezistența naţiunilor”. În “Supremaţia credinței pure în 
viața sufletească şi societate” (Cugetarea Bucureşti) „arată 
credința pură în domeniul cognitiv, în domeniul valoric, în 
morală, în raporturile sociale, în viața economică, în Viață 
politică, în viața culturii! “ Părinţii mei se vizitau destul de des cu 
soții Haşdeu — scrie Eugeniu Speranţia în "Amintiri din lumea 
literară”. Pe B.P.Haşdeu - spune — “mi-l amintesc de pe când 
eram abea în vârstă de doi ani, dacă nu şi mai mic... Intotdeaună 
auzisem vorbindu-se despre el cu atâta venerație încât îmi părea 9 
ființă sacrosanctă . Pot spune că am crescut în cultul lui. Am fost 
obişnuit să văd în el cel mai înțelept, cel mai învăţat om din câți 


122 


există. Calitatea aceasta a devenit pentru 
criteriul după care mă conduceam în aprec 
mic m-am delectat cu “Amicul copiilor” 
Haşdeu... şi pe paginile ei mi-am făcut 
Jectură... 

Haşdeu mă numea în glumă “filozofule”- 
ani a început să mă intereseze tot mai mult “Revista Nouă”, Mai 
întâi frumoasele reproduceri de artă, dar curând Şi textul. > 
Citea “povestiri”, “poezii”, “anecdote”, “nuvele”, “Povestea 
crinului” a lui Haşdeu, “pagini cu puteri miraculoase” 
Contribuţia lui Haşdeu... predominantă: “versuri”, “studii istorice 
şi lingvistice, articole polemice, notițe bibliografice”, "tot ce se 
învață plăcând şi place învățând”, - o caracteristică a scrisului lui 
E. Speranţia. 

După moartea Iuliei Haşdeu — 17 Sept. 1888 — copila 
minune — “afară de şedinţele revistei”, Haşdeu a început să ţină în 
locuința sa de la Arhivele Statului — “şedinţe spiritiste” cu titlu de 
încercări experimentale. “Articolele de spiritism, scrie E. 
Speranţia, îmi excitau curiozitatea, dar cu toate silințele nu 
reuşeam să înțeleg.” “Ocultismul lui Haşdeu nu poate fi privit ca 
un simptom sau o consecință a declinului său mintal, ci trebue 
privit ca un fel de reflex defensiv, ca un mijloc de rezistență 
interioară subiectivă împotriva acelei deprimări nervoase pe care 
I-O pricinuise marea lovitură sufletească. Mircea Eliade, cel care 
s-a îngrijit de lucrările lui Haşdeu: “Scrieri literare, morale şi 
politice” — ediția critică de M. Eliade, - îl enumeră, după 
Eminescu, între cei care au avut conştiinţa tragică a existenței, 
care nu se neagă pe sine, - totuşi, - în disperare sau scepticism, - 
Care au acceptat condiția umană, au muncit şi au intervenit în 
Istoria neamului românesc, aducând prin scrisul şi vorba lor o 
“xtraordinară capacitate de nădejde. “Nimeni n-a văzut mai 
glorioasă soarta neamului românesc decât aceşti tragici.” E. 
Speranţia îşi are izvorul de spiritualitate imprevizibilă în Haşdeu, 
deşi şi el ar fi avut motive să fie deprimat. Ştiu că pentru viața 


mine, din copilărie, 
lerea oamenilor, De 
pe care o conducea 
primele exerciţii de 


“De pe la şase 


123 


ia 


materială cotidiană n-a avut puteri şi timp, d Si i ăla de 6 
ani când citea “Revista nouă” şi până la vârsta A e ani când 

acetat din viaţă, nu şi-a pierdut niciodată încrederea în puterea 
a înc litatea sa, - a muncit însuflețit de această 


lui creatoare, în spiritualitate Și e 
forță — în multiple domenii. Cu simț de răspundere a trăit Şi 


dezlegat problemele culturii în planul vieții sale spirituale, şi-a 
conceput şi desăvârşit opera. Acesta a fost sensul, rostul vieţii 
sale, şi când în 1972, cu puțin înainte de “pila l-am întâlnit 
având la braţ pe soţia sa, care o viaţă înteagă l-a înțeles și ajutat, 
mi-a spus că i-au apărut multe cărți şi că vor mai apărea. Avea un 
sentiment al datoriei împlinite. Era cuprins de această bucurie a 
împlinirii îndatoririlor sale. Şi în această clipă, ca şi atunci când 
ne era profesor la Universitatea din Cluj la “Enciclopedia şi 
filozofia dreptului” — era un mare educator. Creaţia — o expresie 
a culturii sale bogate, iar lupta pentru creerea şi apărarea culturii 
— semn de viață. M-a întrebat dacă am publicat ceva. Nici măcar 
teza de doctorat (făcea parte din comisie). 

Profesorul Eugeniu Speranţia a fost un memorialist care a 
înfăţişat în cartea sa “Amintiri din lumea literară” - personalități 
care au reprezentat trăsături esențiale în lumea românească: - 
Haşdeu, Maiorescu, Cercul lui Macedonski şi de la Viaţa Nouă: 
Delavrancea, Ovid Densuşianu, I.Minulescu, Caragiale, Dimitrie 
Pompei, Agârbiceanu, Lucian Blaga, Tudor Vianu - în 
complexitatea creaţiei şi în ceea ce aveau esențial în viața lor şi a 
sferei lor intelectuale şi sociale; şi în “Figuri universitare” — un 
evocator sincer al acestora şi un portretist. Aceste două cărți sunt 
dovezi ale calităţilor sale de scriitor, de literat... Din aceste 
amintiri rezultă că în activitatea sa creatoare a avut 0 linie 
crescândă continuu, în care a cunoscut numai victorii. Şi atunci 
când pe plan social a fost lovit, nu a fost un înfrânt. Cuvântul 
scris sau vorbit a fost averea lui. Prin el Eugeniu Speranţia â 
devenit o_autoritate ca filozof, sociolog, psiholog, estetician, 
scriitor! In toate aceste domenii de activitate ale sale a fost 


124 


original, a raportat totul la viață, dar şi la Studiu, având o erudiție 
temeinică. ș 

Ca filozof a avut 0 concepție spiritualistă — vitalistă 
rezultată din experiența sa de viață valorificată pe acest z = 
Toate lucrările sale sunt sinteze ale activității. sale Ei 
începând cu “Papillons de Schumann”, “Supremația creaţiei 
pure” cu “Perspectiva istorică în viața socială, în cultură Şi 
educaţie”, “Tradiţia şi rolul ei social”, “Mic tratat despre valori” 
A fost un estetician de nivelul lui Tudor Vianu prin “Papillons ir 
Schumann”, “Gândirea românească. în estetică”, “Iniţiere în 
politică” — el însuşi fiind un poet. 
: Ca profesor, după cum am spus, s-a dovedit un educator 
și un umanist prin cursurile sale: “Introducere în sociologie” — în 
Tom I — istoria conceptelor sociologice, “Principii fundamentale 
de filosofie juridică”, “Introducere în filozofia dreptului” — în 
Lecţiuni de enciclopedie juridică — Concepţia sa juridic-filozofică 
a scos-o în evidență, nu numai pe plan intern la cursuri şi 
conferințe ci şi prin comunicările de la Congresul de filosofie 
ştiinţifică de la Paris şi la Congresul de la Praga şi de la Paris din 
1937. Aspecte filozofice se găsesc şi în celelalte două cărți ale 
sale: “Cartea omului practic” şi “Cartea despre carte”. 

In prezentarea lui, C. Rădulescu- Motru, ca psiholog, s-a 


dovedit un cunoscător al acestui domeniu şi cu înțelegere pentru 


autohtonie. 
Tot ca profesor a avut o concepție definită despre 


„Misiunea Universităţii, care reese din lucrarea sa: Figuri 


universitare”, pe care nu şi-a schimbat-o nici atunci când 
Universitatea îşi pierdea din autonomia sa şi când „din 
Considerente străine culturii şi educaţiei, accesul în Universitate 
fusese limitat, pe considerente de alt ordin! 4 
> Totul la el este exprimat într-o limbă plină de farmec, fără 
Să frapeze erudiția. Multe domenii cu profunzimi. ŞI înălțimi 
imprevizibile, fiecare cu valoarea lui. Desăvârşit cunoscător al 
imbilor de circulaţie universală, s-a adăpat întotdeauna la 


125 


i 


izvoare, dar în toate â fost original. i cât de universal, pe atât 
de naţional. Ancorat în SUA, ar i egală în „afâra 
contingentului şi cotidianului. 9) personalitate reprezentativă, o 
coloană pe care se sprijină edificiul culturii noastre naționale. 


în afară de cei câțiva profesori amintiți, am mai avut şi pe 
alţii, a căror activitate merită să fie pomenită, dar nu i-am 
cunoscut atât de bine. Astfel: Victor C. Cădere, de la catedra de 
procedură civilă, cu care am dat doctoratul la procedura civilă şi 
la internaţional public şi care mi-a cerut să-l citesc pe Georges 
Salle şi să-l aşez alături de Louis Le Far — fapt pentru care mi-a 
dat o amânare de câteva zile; Liviu Lazăr — de la catedra de 
legislaţie agrară şi industrială; Dumitru Mototolescu, la catedra 
de istoria dreptului roman; Constantin Petrescu-Ercu — la catedra 
de comercial român. În afară de aceasta, fiecare serie de studenți 
mergea cu seria ei de profesori până la sfârşitul facultății. 


Toţi profesorii facultății de drept au fost personalități de 
seamă, doctrinari ai dreptului şi practicieni — unii de la 
începuturile Universităţii din 1919 şi alții din anul 1934. 
Experiența vieţii s-a contopit cu vigoarea tinereții, dând 
învățământului clujean un contur propriu, care a rămas pentru 
toate seriile de studenţi ce au urmat. Revirimentul a constituit o 
orientare juridică, o orientare profesională, care au fost sinteze 
ale curentelor Juridice ce au dominat perioada de dinainte de 
Unire din țările în care profesorii noştri şi-au făcut specializarea. 
Viața juridică a oglindit realităţile vieţii economice, politice, 
sociale, naţionale şi evoluţia acestora, îmbinate cu importanța ce 
trebue acordată textului de lege care se aplică, - cu spiritul legii. 
pre românească şi-a avut legile ei de viață şi a trăit conflictul 
pere a Stea dintre infailibilitatea legilor. 
doze Gării ae sale vitale, Profesorii ist să 
cuptiis alei tă? din lumea românească pe care e- 

ânile lor, căutând să armonizeze concepții de drept 


126 


să concepții despre lume Şi viață, cu circumstan 
A ncepția funcţională a dreptului. Deci, se poate spune că a 
existat o şcoală de drept clujeană. După cum, incontestabil. a 
existat o şcoală medicală şi o şcoală filozofică. Pe cale 'de 
consecință, Universitatea din Cluj a fost o şcoală, deşi a apărut 
târziu, față de cele două Universităţi româneşti de la laşi — 1860 
şi Bucureşti — 1864 şi faţă de Universitatea maghiară din Cluj — 
1872, - fără să ne gândim la vechimea Universităţilor apusene. 


țele istorice, cu 


Universitatea din Cluj — Universitate în inima 
Ardealului, cerută de toate generațiile anterioare pentru o 
misiune culturală în Europa Centrală, - a fost preluată de la 
Unguri la 12 Mai 1918. Comisarul general numit de Consiliul 
Dirigent din Transilvania, pentru preluarea Universitatății şi 
pentru organizarea ei, preşedintele Comisiei universitare de 
selecţionare a corpului profesoral din intelectuali ardeleni, cu 
pregătire corespunzătoare şi de la celelalte universități române 
din țară şi străine şi primul rector al Universității Daciei 
Superioare a fost Sextil Puşcariu, profesor venit de la 
Universitatea din Cernăuţi, lingvist de renume mondial. Prin 
decret, Universitatea s-a înfiinţat pe data de 1 Octombrie 1919. 
La 30 Octombrie 1919 Sextil Puşcariu este ales rector pe anul 
1919/1920. Numirile profesorilor au fost făcute la 1 Septembrie 
1919 de către Consiliul Dirigent, iar transferarea la 9 Septembrie 
1919 a profesorilor: Sextil Puşcariu de la Cernăuţi, Alexandru 
Myiler de la Iaşi, Vera Myller Lebedev de la Iaşi, Ion Ursu de la 
laşi, Dimitrie Pompei de la Bucureşti, Vasile Pârvan de la 
Bucureşti, Dimitrie Gusti de la Bucureşti. Lui V. Babeş — un 
concediu. De asemenea, şi lui D. Pompei, V. Pârvan şi D.Gusti. 
Mai vin Gr. Murgoci, Dr.Ştefan Nicolau, Dr. Nicolae Minovici 
de la Bucureşti, George Vâlsan de la laşi, Dr. Co iati 
Levaditti şi Emil Racoviţă de la Sorbona. Întreg corpu 


profesoral venit e format din oameni de ştiinţă de reputâție: 
Catedrele au fost ocupate şi decanatele: Facultatea de Litere şi 


127 * 


e 


i nă logia şi Instit 

de Medicină (cu Farmaco itutuj 
Filozofie; Becua re cor Gh. Pamfil) „ Facultatea de ştiinţe; 
de ăia Drăiiti (Eta V.Dimitriu, C.Negrea prodecan), 
Facultatea de Drept drept roman, internațional — lorgu 


1. I.Cătuneanu — : 
PIoAO e abaă politică — D.B.lonescu, dreptul austriac Şi 


maghiar — Camil Negrea, ele sg e Artele 
dreptul comercial — Vasile Dinutru, reptu sat lar — 
petre Ponţiu, dreptul constituțional = Romu us Boilă, dreptul 
penal — Traian Pop, dreptul administrativ = Victor Onişor, 
politica Cassiu Maniu, politica socială = Nicolae Ghimba, finanţe 
şi statistică — Gr.N.Leon. Dintre aceştia nu i-am avut profesori pe 
V. Dimitriu şi pe Victor Onişor. Din corpul profesoral 68 aveau 
studii în străinătate, 9 erau membri ai Academiei Române. 
Studenţi înscrişi au fost 1871, din care 1637 ordinari şi 234 
auditori extraordinari, 1288 erau Români, 281 Evrei, 225 
Germani şi 77 Maghiari. Erau 51 de studenți de peste hotare. 
Societăţi studenţeşti au fost Centrul studențesc Petru Maior şi 
societăţile studenţeşti în drept, medicină, litere şi filosofie, ştiinţe, 
farmacie, club sportiv şi societățile studenţeşti de Germani şi 
Evrei. Între 12-14 Sept. 1920 au avut loc la Cluj lucrările 
primului congres al studenţilor din întreaga țară întregită şi s-au 
pus bazele organizației naționale a studențimii. 

Serbările inaugurării Universității s-au desfăşurat între 1-3 
Februarie 1920. Toate momentele au fost semnificative pentru 
marele eveniment. 

Profesorii Daciei Superioare au depus în cor jurământul 
de credinţă în fața Mitropolitului de Bucureşti, dr. Elie Miron 
Cristea şi a Mitropolitului de Blaj dr. Vasile Suciu, scaunul de 
mitropolit de Sibiu se afla vacant. (Profesorii Unguri au refuzat 
să depună jurământul de fidelitate față de statul român). 

__ Primul a vorbit Regele Ferdinand [ - după moartea 
cet 2 ue 927 Gin Cu +4 
săbii “atea Regele Ferdinand 1 “Regele Ferdinand ] în 

Sa a aratat că e o plăcută datorie prezidarea inaugurări! 


128 


DD 


Universităţii române din Cluj 
şi din ţară şi după un obicei d 
binecuvântarea străveche: “ 


şi salutată de oaspeţii din străinătate 
in vechime şi-a început Cuvântul cu 
travecne. sit orator antequum  dictor — « 
rinos către vestitorii, înainte mergătorii şi făuritorii acestei 


de glorie, către slăviţii şi din veac adormiții mucenici ai neam 
acestuia, ştiuți ŞI neştiuți, mari Şi mărunți, ca şi către acest 
nemuritor sobor de morți ai războiului din urmă. Căci dacă 
bucuria de astăzi e numai a noastră, a celor rămaşi, meritul e al 
lor, al celor duşi, al tuturora; de la Mihai Izbăvitorul întru 
început, de la marii ostaşi ai gândului și ai faptei româneşti de 
aici, străjeri neadormiţi ai limbii şi legii până la cel din urmă 
cioban plugar sărac, care au păstrat cu îndărătricie patrimoniul 
naţional, toți, dar absolut toţi au partea lor în opera de astăzi, în 
strălucita minune a României Mari, în hotarele Daciei, pe care nu 
le-a fost hărăzit să o vadă, dar care, fără truda şi jertfa lor de 
fiecare clipă, n-ar fi fost cu putință... Să-i unim pe toți în aceeaşi 


un 
zile 
ului 


"binecuvântare astăzi împreună cu vitejii care cu sângele lor 


generos au scris şi pecetluit după datină, hrisovul stăpânirii 
noastre veşnice, prin aceste mândre ţinuturi. Binecvântat şi slăvit 
în veac să fie numele lor. Rod al aceloraşi străduinți e şi 
Universitatea română, pe care o inaugurăm astăzi aici. Templul 
senin al învățăturii şi iubirii de patrie, Universitatea românească a 
Clujului românesc.” 

leri, datoria către neamul românesc: înfăptuirea unirii 
naționale, azi, s-au înmulţit îndatoririle tuturor acelora care sunt 
chemaţi a juca un rol în viaţa statului. 

“Cuvântul. Universitate -  omnium  scientiorum 
Universitas” defineşte singur rosturile ei. Imbrățişând tot 
domeniul gândirii, aleargă tineretul studios ca să-şi potolească 


Setea sa de lumină şi de adevăr. Astfel Universitatea apare, în 


Viaţa statului, în puterea rolului ei înalt şi nobil de a scoate nu un 
Număr mare de titraţi — nu cantitatea ci calitatea fiind factorul 
important — ci de a forma generații de oameni de caracter, 
insuflețiți de vederi largi, pătrunşi de iubirea de glie strămoşească 


129 


Dia 


i de învățătură şi de muncă, dornici de a pune 
Ș dă Eee aia lul lor de ştiinţă în slujba patriei române, a 
energia și SA anităţii. În România întregită ştiinţa nu face 
carului PER E aparține tânărul studios”. 
deosebire cărui neam îi ap 

Suveranul a dăruit un fond de 400.000 lei a cărui 
dobândă să se întrebuinţeze pentru înființarea „pe lângă 
Universitate a unui Institut pentru studiul istoriei române, atât de 
vitreg tratată sub stăpânirea trecută. A încheiat cu urarea: Vivat, 
crescat, floreat Alma Mater Clausensis ad scientiae honorem 
Patriaeque salutem”. — (Stelian Neagoe: Viaţa universitară 
clujeană interbelică 127-129) . 

În Cluj, în anul când m-am dus eu la Universitate — 1934 - 
„după 16 ani de la evenimentele sfârşitului de an 1918, prin care 
s-a înfăptuit întregirea, când “Congresul general al Bucovinei” 
întrunit în Cernăuţi la data de 15 Noiembrie, a decis “unirea 
necondiționată şi pentru vecie cu Regatul României”, “Adunarea 
Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Țara 
Ungurească, la Alba-lulia la 18 Noiembrie decretează unirea 
acelor Români şi a teritoriilor locuite de dânşii în România; şi 
Sfatul Țării din Chişinău, la 27 Ni%rti ez 1918, declarâsgunirea 
necondiționată a Basarabiei cu România Mare”, domnea 
atmosfera creată de războiul mondial, prin lupta a 70 de milioane 
de omeni, dintre care 50 de milioane şi-au vărsat sângele fiind 
răniți, iar 9 milioane şi-au dat. viața. Prin lupte grele şi sacrificii 
mari, cele trei imperialisme puternice: rusesc, austro-maghiar și 
german au fost învinse de către Forţele aliate, alături de care a 
luptat şi România. Polonia s-a reîntregit după ce a fost de trei ori 
impărțită, Cehoslovacia a devenit republică, stat independent, 
Jugoslavia şi-a adunat părţile împrăştiate, în granițele lui Ştefan 
Duşan, La Belgia s-a întors Eupen şi Malmeg, iar la Franța 
Alsacia şi Lorena. La matca României întregite s-a întors ceea ce 
aaa din vatra ei — cu populație românească majoritară, A 

pic românească, civilizație şi cultură. Pentru această 


întregi i tza betie 
tregire studenții Români care au luptat sub steaguri străine, âu 


130 


venit din prizonierat şi au luptat alături de armata română 
Studenţii au fost soli ai sfaturilor şi gărzilor naţionale SEE 
ărţile, ca să participe cât mai mulți la adunarea de la Alba li 
de la | Decembrie 1919, pe care ei, cu tinerețea lor au încălzit ia 
au. însufleţit-o integrându-se în entuziasmul care a cu ie 
întreaga massă de participanți... Parcă pe străzile Clujului se 
auzeau cânturile naţionale ale lor şi se vedeau manifestaţiile d 

odinioară, stăvilind masacrele care au fost comise fede 
Românilor de către stăpânii de ieri, constrânşi să părăsească 
ământul românesc, pe baza punctelor wilsoniene, a principiului 
naționalităților şi autodeterminării. Studenţimea clujeană a luat 
parte la preluarea autorităților de către Români. Ea a făcut 
propagandă pentru eliberarea Banatului ocupat de Sârbi şi a dus 
guvernului român de la laşi, pentru conferința de pace, 
documentele despre atrocitățile ungurești (arderi pe rug, 
asasinarea preotului din Cristiş, 41 de morţi la Baleş etc), cerând 
ca armata română să ocupe Ardealul, a cărei primire a 
organizat-o, - de asemenea şi a generalului Berthelot şi a 
misiunilor străine. 

Studențimea a organizat şi a făcut primirea Regelui 
Ferdinand la Centrul studențesc “Petru Maior”, când s-a 
inaugurat Universitatea Românească din Cluj în ziua de 2 
Februarie 1920. În Aula Universităţii a avut loc şedinţa solemnă a 
Centrului studențesc, a reprezentanților studenţimii române de 
pretutindeni. Regele Ferdinand, printre altele a spus: “Am ținut să 
un astăzi în mijlocul vostru, pentru că voi înfățişați viitorul 
mândru al Ţării, după un greu trecut plin de restrişte pentru 
Chinuitul nostru neam, dar şi de învățături de mare preț şi de 
sia olelire în lupta vieţii... Fără patriotism curat, fără muncă 

ată, fără respectul de ordine şi autoritate şi fără credința în 

gi Auizeu, nu se poate înfăptui nimic mare... Un neam care ştie 
în Prețuiască bărbaţii care au luptat cu toată inima pentru 
Ptuirea zilelor mărețe postbelice, un neam care a dat dovadă 

S cea mai desăvârşită vitalitate, cum rareori se vede în istoria 


131 


a 


lor, — un astfel de neam are în sine chezășia sigură a 
popoarelor, . torului său: căci dacă idealul nostru sfânt a fost 
SA e Ei _ ne rămâne a duce la îndeplinire transformarea 

DU 1 d 3 > Un cuvânt rostit într-o frumoasă 
şi consolidarea noastră internă. Un cuv: eee asă 
limbă românească, simplu, cuprinzător, înțelept, în ățişând lapidar 
storia noastră până la inaugurarea Universităţii, rostul şi menirea 
acestei instituții de înaltă cultură, rostul şi îndatoririle studențimii, 
Universitatea — fiind chemată să-şi asigure Viitorul pe calea 
adevărului şi a dreptății şi a muncii ştiinţifice spre folosul 
neamului şi al umanității. 

Redare după Stelian Neagoe “Viaţa universitară clujeană 
interbelică”. La banchetul oferit de rectorul Universităţii Clujene 
Sextil Puşcariu, Suveranul, după ce a mulțumit solilor națiunilor 
amice şi reprezentanţilor vechilor Universităţi pentru urările lor, a 
mai spus printre altele: Yaici, pe „pământul în veci românesc, 
prăznuim astăzi o zi curată de bucurie națională română, dar, în 
acelaşi timp şi o serbare a ştiinţei, a acestei fiice eterne a luminii, 
care întinde aripile sale peste univers, neținând seama nici de 
neamuri, nici de hotare... Ştiinţa şi geniul, dacă se adapă la 
hotarele culturii naționale, păstrându-şi cu mândrie în timpul 
evoluţiei lor baza națională şi caracterul propriu țării unde s-au 
născut, - eundo crescit- devin patrimoniu universal”. 

Acestea au fost mărturisirile prin cuvânt, prin atitudini, 
prin fapte, ale Regelui Ferdinand care, în preajma şi în timpul 
războiului mondial, a rămas în toate împrejurările credincios 
cauzei mari a latinităţii şi Românismului, având toată încrederea 
în dreptatea şi biruința acestei cauze; deşi zguduit a fost gândul 
său care a trebuit să lupte împotriva propriului său neam Şi 
frământat a fost sufletul său când Românii din Ardeal luptau 
impotriva armatei române (pe care el o conducea) — sub steagul 
străin al armatei austro-ungare. România întregită a cuprins în 
trupul ei: Oltenia, Muntenia, Moldova, Basarabia, Bucovina» 
iii eg nel ăat Maramureşul, Crişana. În ad: 

omânii de peste Nistru, din Polonia și 


132 


ehoslovacia, cei de peste Ti Aaa 
A cara Grecia, Turcia, Albania în ia N Jugoslavia, 
pe liniile de frontieră sunt sate masive oră si a) 
interiorul statelor care nu le recunosc originea, îi pe 7, 
manifestări ale conştiinţei româneşti, nici iedul. PSI 
simţirea, vorbirea Şi scrierea limbii române. Prin ge meta 
desnaţionalizări le dispar nu numai limba, portul şi cr îi ocări ȘI 
legătura cu Patria Mumă. Ca CA 

Suveranul a participat apoi la Teatrul Naţional 
reprezentarea piesei de Zaharia Bârsan “Poemul Unirii”, a unui 
poem coregrafic cu dansurile din provinciile unite Erituă 
naţionale şi muzică de Brediceanu. Mulțimea a parcurs străzile i 
piețele cu muzica în frunte, cântând imnuri sub zdub 
“profesorului Dima, directorul Conservatorului. Suveranul a 
participat şi la banchetul oferit de Ministerul Instrucțiunii. de cel 
dat de Resortul Instrucțiunii Publice a Consiliului Dirigent unde 
s-a arătat tot ce se datoreşte culturilor şi civilizaţiilor franceză, 
engleză şi italiană. A doua zi a vizitat Universitatea, institutele 
clinicile, laboratoarele şi a primit defilarea trupelor ză 
garnizoană. 

S-au primit telegrame şi scrisori de felicitare din partea 
Universităţilor din Europa şi din America (precum şi din țară), 
arătându-se solidaritatea lor la această victorie intelectuală, ca şi 
la victoria din război. 


la 


E Aşa cum am fost legat de personalitatea patronului 
liceului, Alexandru Papiu Ilarian, tot aşa am rămas legat şi de 
Patronul Universităţii din Cluj, Regele Ferdinand I, pentru liniile 
trasate atât pentru Universitate, cât şi pentru studențime şi de 


„Universitatea însăşi. Faptele politice, militare, culturale ale 


Regelui Ferdinand — supranumit cel loial — au început în anul 
116, aniil naşterii mele, când România a semnat tratatele de 
alianță cu Franța, Marea Britanie, Rusia şi Italia şi a intrat în 

boi și a luptat alături de ele până la biruința finală. La | 


133 


Ea 


———— 


: 18 s-a înfăptuit visul cel. mare al Neamului 

Decepilt cui ea de la Alba-Iulia — România Mare. 
Rog să A 6-1918 coinciseseră cu primii ani ai copilăriei 
le. când satul meu, familia mamei şi a tatălui meu, aveau toţi 
mele, când satu > E . A b steagul Puteri 
bărbaţii pe front: soţi, copii, fraţi, luptând sub steagul Puterilor 
Centrale. şi, urmărind alături de toată suflarea românească, 
biruinta armatei române — mult aşteptată! ş je 

"Când Regele Ferdinand inaugura în 1920 Universitatea 
din Cluj, care este la 70 km depărtare de comuna mea şi 
evenimentul îl trăiau toți din comună, eu am început şcoala 
primară — căreia i-au zis rând pe rând Regele Ferdinand, 
Constantin Angelescu, Alexandru Lapedatu — în dorința de a 
omagia nişte personalități ale vieţii politice şi culturale româneşti. 
Omagiau şi Universitatea din Cluj care a fost visul lui Avram 
lancu, devenit realitate. Avram Iancu fusese în comuna noastră, 
în drumul făcut pe jos spre prietenul său Ilie Măcelaru şi bunica 
mea îl cunoştea. 

Etapele mele de învățătură: şcoala. primară, liceul, 
Universitatea, au coincis cu perioadele de mărire, unificare şi 
consolidare a Țării. Şi acestea ar fi fost întru toate depline, dacă 
cei îndatoraţi ar fi tradus în faptă vrerea primului Suveran al 
României Mari, vrerea personalităților de seamă ale vieții 
româneşti, a marilor profesori şi conducători, a Universităților 
române şi în special a Universităţii din Cluj. Nu s-ar fi ajuns la 
nici o modificare în privința integrităţii Statului Român dacă 
Puterile Aliate nu şi-ar fi schimbat raportul de forță şi sfera de 
interese dintre ele, dacă şi-ar fi îndeplinit angajamentele luate. În 
locul patriotismului curat au început luptele politice fratricide, 
care au dezbinat neamul şi i-au surpat unitatea sufletească, dacă 
E n AZ oficia i-ar fi ocrotit pe Românii spui? 
“Ordinea? sită. IS ao nici încordată, NICI dezinteresa A 
vocatoare de tulburări i i pică si scite Repan 
loc să aibă un rol 1, Nelinişte şi nesiguranță. “Autoritatea » i 

n rol coordonator, liniştitor şi să-i ocrotească P€ 


134 


Români, a fost pentru ei nedrea 


ptă, represivă, prin violență ŞI 


reprimări, cunoscând efectele nu s-a străduit să cunoască ŞI să 
i să 


inlăture cauzele. Noi Românii n-am Viețuit înfrăţiți de origi 

noastră şi de aceleaşi năzuințe şi n-am slujit acelaşi deal socul 
național, şi nici nu ne-am bucurat de legitima ocrotire a A a 
Mulţi au abuzat de ea pentru a-şi ascunde fre păsa ri E: 
legea morală şi încălcările normelor de drept prin ei ale 


“afaceri” de proporții neobişnuite, cu multe substraturi și ecouri 
pentru servirea intereselor 2 


nte personale sau de grup, potrivnice 
intereselor statului şi comunităţii româneşti. Dezvoltarea noastră 


culturală a fost sinuoasă şi străină de obiectivele naționale 
încărcată de la înălțimea ei, de răstălmăciri ŞI rătăciri întârziată 


„de dezorientări şi oportunisme conjuncturale. S-a făcut cât se 


putea spre a nu dăuna reprezentanţilor ei, toleranți ai 
incompetenței, venetici, parveniţi, intruşi, şi minciunilor cu 
substrat. In loc să-i cucerească pe venetici şi intruşi, au fost ei 
cuceriți, promotorii culturali, “uitând de existența noastră latină 
în mijlocul lumii slavo-turanice, de caracterul culturii noastre 
național-etnografic, în răsăritul adversar nouă” — cum spunea 


atunci în 1919 Vasile Pârvan, precum şi de “datoria de a interesa 


solidar pe toate naţiunile luminate şi puternice ale Apusului.” 

: Egoismul, lipsa de răspundere, laşitatea — s-au înstăpânit 
in toate clasele sociale şi în pătura conducătoare. Îngrijirea numai 
de sine şi de ale sale a luat locul credinţei în Dumnezeu, ruşinea 


„ de oameni au dispărut, locaşurile de cult au început să fie ocolite. 


Neamul a intrat în declin şi nici în fața primejdiilor celor mai mari, 
solidaritatea n-a mai putut fi refăcută. După două decenii de 
uite în România Mare, Țara s-a destrămat: Basarabia şi 
„UCovina de Nord a intrat în componența U.R.S.S., Cadrilaterul 
udeţele Durostor şi Caliacra — cu Balcicul) în componenţa 
îi lat, Ardealul de Nord, vremelnic, în componența Ungariei, 
răzb tul românesc, promis ca o condiție a intrării noastre în 
Oi alături de Puterile Aliate în 1916, n-a intrat niciodată în 
Componența României, (nici măcar n-a fost pus în discuţie să fie 
i 


135 


a 


Em 


în pofida principiului naționalităților, populaţi a find 
în po ajoritate absolută (fiindu-i interzis să aibe 
iință Nan ca dealtfel şi ceilalți Români din. afara 
conştiinţă despre care nu se pomeneşte niciodată, nicăieri!) 
Ile CA tive categorice ale existenței noastre ca 


Celelalte impera a ţ a 
națiune unită, ca stat unitar ŞI independent, ca țară românească, 


ici ele îndeplinite. 
ei i sa soi cnnităţi inaugurării şi deschiderii festive a 
Universităţii din Cluj, după cuvântul regelui Ferdinand 1 a vorbit 
întâiul rector al Universității rofesorul Sextil Puşcariu, profesor 
titular de la Universitatea din Cernăuţi, cel care a luat în 
stăpânire, în ziua de 12 Mai 1919, Universitatea din Cluj de la 
Unguri, cel care, în clipele ei de grea încercare şi la răscruci 
pentru Universitate, a intervenit cu real folos. Deocamdată mă 
opresc numai la cuvântul său din 1 Februarie 1920. (Era 
momentul greu al începutului culturii româneşti în Transilvania, 
cu rol decisiv şi în celelalte provincii ardelene: Banatul, Crișana). 
După ce aduce înalţilor oaspeți salutul plin de recunoştinţă al 
Universităţii Daciei Superioare, spune că această serbare 
aniversară o avem “în baza dreptului sfânt ce ni l-am câştigat prin 
bravuri legendare şi jertfind din prisos floarea tineretului nostru”. 
”Viaţa universitară trebue guvernată de un spirit nou şi de 
întărirea autonomiei universitare vis -ă- vis de fluctuațiile politice 
curente ale diferitelor partide de guvernământ.” “Studențimea 


alipit) I 
românească în m 


trebue pusă la adăpostul grijilor materiale, ca să poată să urmeze | 


cursurile şi să-şi câştige toată pregătirea pentru lucrări ştiinţifice 
independente... să ajungă la un sistem de cugetare ştiinţifică.” 
j Satisfacţia pentru profesorul universitar este să găsească 
intre elevii săi pe cel capabil să-i continue opera. Să-i toarne în 
suflet Copara de cunoştinţe pe care, în nopţi grele de trudă, â 
rare a scutească de rătăcirile prin care tu însuți al 
ai aa AER NENEA sarea trebuiţiaro îndur 
mai mare decât afl Stela ved <a că i cra în viață ferio 
aflarea unei fărâme din veşnicul adevăr ȘI n 


136 


clipele de deznădejde, nu există mângâiere mai mare decât 
înălțarea în sferele senine ale ştiinţei... Adevărul este o e 

entru care eşti gata să-ți dai viața. Slujitorii acestui fel de 
credințe suntem noi profesorii şi slujitorii ei am vrea să facem din 
voi. Nu pentru examene vă cerem să munciți, noi, care în fiecare 
zi facem examen inaintea voastră, ci pentru ştiinţa căreia-i 
slujim..- Ne. silim să deşteptăm în sufletele voastre dragostea 
pentru ea şi nu numai pentru timpul cât staţi la Universitate ci 
pentru toată viaţa voastră... Nenumărate vor fi ispitele, care, vă 
vor chema din toate părțile, ca să părăsiți drumul spinos al 
stăruinței în muncă, nenumărate mai ales în aceste vremuri 
bântuite de lăcomia de situaţii şi parale, atât de uşor de câştigat în 
dezordinea ce ne-a rămas după război şi care va mai dăinui în 
lumea întreagă ani de-a rândul. Dacă în inima voastră este însă 
dorul de a desrobi adevărul din sclavia întunericului, spre a-l da 
strălucitor omenirii, fiți tari ca Făt-Frumos şi rămâneţi cu ochii 
ațintiți spre ținta finală.” — Aceasta este după. Sextil Puşcariu, în 
general, misiunea Universităţii, a profesorilor şi studenților ei. 
(Stelian Neagoe — Viaţa universitară clujeană interbelică). 

Sextil Puşcariu, personalitate cu coeziune lăuntrică şi 
unitate în activitatea sa şi în toate manifestările ei, cu o 
extraordinară vocaţie de profesor-pedagog pentru colegii lui şi 
massele de intelectuali şi educator al studenţilor săi, - a săvârşit, 
în afara actului preluării şi deschiderii Universităţii din Cluj şi 
alte fapte de cultură românească. Este cel care. l-a descoperit şi 
impus pe Lucian Blaga lumii româneşti, la obținerea unor premii 
date de Academia Română, ca membru activ şi la ocuparea 
Catedrei de filozofia culturii la Universitatea din Cluj, la 
Facultatea de. Litere şi Filozofie, luptând cu. îndărătnicie 
Impotriva animozităţilor ce s-au creat, a adversităților şi 
Inimicițiilor şi a duşmăniilor fățişe şi crude ale unor profesori de 
â această facultate şi din Universitate. Sextil Puşcariu a trăit 
urerea de a vedea pe colegul rămas pro-rector, făcând pe 
Polițistul. Pe alți profesori făcând denunțuri la poliție împotriva 


137 


E 


udenţi. Pe un rector al Universității care vorbea 
lui şi al drepturilor sale ( ) şi care a constatat că 
te tulburată de mişcări antisemite asemenea 
celor din Praga, Budapesta, Viena, suta ol Poliția, 
făcând reclamaţie scrisă la Primprocuroru etapă omandamentul 
corpului VI armată Cluj împotriva studențimii, procedând Ia 
eliminarea imediată a studenților arătați ca vinovaţi din toate 
Universitățile țării: Moldovean Virgil, Mocan Isac, Silaghi Ion, 
Bidianu Augustin, Victor Niculae, Boeriu Olimpia, Neaţă Ion. 
Rectorul a fost I.lacobovici. 

În al doilea rând, l-am auzit vorbind în piața publică, cu 
multă înflăcărare şi deplină încredere, să cucerească opinia 
publică pentru valori româneşti de mare credință şi ştiinţă, slujind 
legile de viață ale neamului cu conştiinţă curată şi faptă dreaptă. 
Om de gândire şi de acţiune organizată, - în împrejurări grele 
pentru neam şi momente critice de primejdii pentru Neam şi 
Țară. Când Universitatea din Cluj era refugiată la Sibiu, a luat 
atitudine categorică împotriva absenteismului de la catedră şi a 
greşelilor unora dintre profesori, când adunați înainte de 
deschiderea Universitatea, le-a spus: “Facem apel cald să vă 
apropiați sufleteşte de studenți şi să căutați să-i înțelegeți. 
Prăpastia care amenință să se sape între tineri şi bătrâni trebue 
evitată în Universitatea noastră. Căci ce care vor izbuti să 
clădească poduri tot mai multe şi cât mai solide de la sufletele lor 
la sufletele noastre, au îndeplinit o mai mare misiune decât cei ce 
vor să scrie o carte mai mult, sau vor face un curs bazat pe 0 
bibliografie mai bogată.  V-o spune cel care, în tot cursul 
activității a cerut altora şi şi-a impus, o cât mai riguroasă 
documentaţie ştiinţifică şi a considerat orice contribuţie nouă â 
Ştiinţei româneşti, o victorie naţională. Țara are trebuință în 
clipele de față de educaţie. Profesorul trebue să fie pentru elevii 
săi o pildă vie. Două păcate să înceteze: egoismul catedrei şi falsa 
colegialitate. Trebue să dovedim un spirit de solidaritate !n 
nenorocire. Trebue să dovedim lumii că, cu toate adversitățile 


propriilor lor st 
de respectul omu 
viața studențească €s 


138 


rin care trecem, noi continuăm să ne 
vremurile normale!” “V-o spune omul, ca 
Universități, a cerut insistent ca profeso 
politicii militante şi să se dedice numai c 
cărţii. Sunt colegi care cer de la studenții ce se prezintă. | 
examene să le cumpere manualele Sau cursurile Ta. 
Lucrul se ştie dar decanii, nu au curajul să curme răul iii 
profesori cred că pot. opri conferențiarii lor, cu care s-au; certat 
de a mai lucra alături de ei şi sunt asistenţi, care în urma unor 
protectori, sunt impuşi în locuri ce nu li se cuvin şi care primesc 
leafă pentru munci neprestate!” A mai comunicat în Senat şi alte 
abateri ale profesorilor şi a precizat apoi: “Nu v-am chemat ca 
să vă ameninţ, nici nu am dorința să fac pe polițistul. Am vrut, 
dimpotrivă să fac apel la sentimentele dumneavoastră de buni 
Români, să-mi daţi ajutorul dumneavoastră, ca să ne putem 
împlini ca buni cetățeni ai acestei patrii lovită atât de crunt.” 

Pe aceeaşi linie de gândire a unității neamului în faţa 
pericolelor, Sextil Puşcariu vede în lovitura de stat a lui 
Antonescu, aşa zisa “rebeliune “ din 21-23 Ianuarie 1941 “un 
război între frați, care trebuiau împăcaţi pentru ca Neamul nostru 
românesc să-şi poată vindeca nenumăratele şi adâncile lui răni.” 
Fusese numit director al Institutului român din Berlin, creat cu 
scopul de a propaga în Occident drepturile milenare ale poporului 
român, cumplit încălcate în lunile din urmă. O manifestare a 
ostilităților față de Sextil Puşcariu a fost a lui C.Daicoviciu. 
Acesta s-a opus propunerii profesorului O.Ghibu “pentru 
Prezența la Sibiu a D-lui rector Sextil Puşcariu” — Consiliul s-a 
declarat contra ei şi pe motivul că “interesele Universităţii sunt 
Oerotite prin prezența şi activitatea pro-rectorului”” 


Tot fapte de cultură au fost conferințele, misiunile. în 


străinătate, cursurile şi lucrările sale dar mai ales lucrarea Limba 


tomână vol. 1. “A dovedit originea poporului şi a limbii noastre, 
Caracterul specific al limbii române, continuitatea. elementului 


(Oman în Dacia” — după cum spune G. Istrate. 


facem datoria ca şi în 
re la întemeierea acestei 
rul să iasă din vâltoarea 
atedrei, laboratoarelor şi 


139 


i 


ebruarie 1920 a vorbit şi Ministry] 
fesorul Universitar lon Borcea: 
an, prin care poporul român să-şi 
pună în valoare forțele sale Tu ae N ii 
pentru cultivarea adevărului, arsa, teind : Sul ŞI 
totodată de a ține nestinsă flacăra dragos ei de neam. Această 
Universitate, inimă a Transilvaniei, există ca suflet de la aceeași 
dată când şi-au luat începutul şi surorile ei de la laşi şi 
Bucureşti... de când pionieri ai culturii din Transilvania ca: Gh. 
Lazăr, S. Bărbuţiu, P. Suciu, Şt. Emilian, S. Micle, IL. Pop, 1. 
Maiorescu (Al. P. Marian) şi mulți alții, care împiedicaţi de a-și 
manifesta gândirea şi sufletul în această parte sfântă a solului 
nostru, au trecut munții, aducând dincolo de Carpaţi cultură şi 
mai ales o înălțătoare dragoste de neam”. In România, mulți 
Români transilvăneni şi bănăţeni dețineau situaţii ştiinţifice, 
culturale, politice: August Treboniu Laurian, Al.Papiu Ilarian, 
Eftimie Murgu, Damaschin Băjinca, Aron şi Nicolae Densuşianu, 
lon Hodoş, Aron Pumnul, P. M. Câmpeanu, V. Marin 
Ramașcanu şi în Transilvania: I.M.Moldovan, Timotei Cipariu, 
Dr. |. Meşotă, Nicolae şi lon Popea, Grigore Sila şi Iacob 
Mureşanul, Vicenţiu Babeş, Ion şi Ilarion Puşcariu, Dr. |. 
Lapedatu, P. Cosma, V. Teclu, AL. Mocioni. j 


Tot în ziua de | F 


Instrucțiunii publice, pro 
<A jniversitatea e un NOU org 


În anul 1919 Transilvania era condusă de Consiliul 
Dirigent (cu funcţii de guvern provizoriu) şi de Marele Sfat (cu 
atribuții de parlament provizoriu). De la începutul anului s-a 
cerut Consiliului Dirigent “preluarea şi naţionalizarea cât mai 
grabnică a Universităţii maghiare din Cluj. ”"Comisiunei 
universitare “ înființate i s-au făcut propuneri pentru organizarea 
Universității din Cluj. Cea mai bună propunere a fost a lui Vasile 
Pârvan. 

Vasile Pârvan, profesor titular la Universitatea din 
Bucureşti - şi-a publicat: “Păreri propuse public Marelui Sf 
Naţional al Românilor din Ardeal, Banat, Țara Ungurească” - . 


140 


entru înflorirea unei culturi de Caracter nu 
etnografic, Ci şi internaţional - civilizator. în acest chip exi 
noastră în Răsăritul adversar nouă, va interesa solida Pisi cana 
naţiunile luminate ŞI puternice a Apusului “... Să a ŞI toate 
superior. nu numai propriilor noastre aşezăminte, din sir, 
Regat, ci Cu ceva mai presus şi de Organizația de. până ac u 
«adversarilor noştri” “. “ Să se inspire de la tipurile c ee : 
înaintate de universităţi europene şi americane”, (Universitate 
naţională a Daciei Superioare în V.Pârvan “Scrieri” Buc 198] — 
pag. 159-160) rate 
În cadrul acestei propuneri, Vasile Pârvan elaborează 
“Statute şi Principii” - Universitatea să dea cultură speciali din 
toate domeniile, a forma caractere printr-o educaţie specială în 
institute de. viață socială universitară, a promova o activitate 
originală creatoare de valori nouă spirituale, atât a profesorilor 
cât şi a studenților; să fie o instituție naţională, deplin autonomă, 
după modelul Academiei Române, combinat cu al Universităţilor 
americane. Universitatea îşi cheamă şi îşi alege singură personalul 
ei, îşi administrează singură fondurile şi îşi face singură 
publicaţiile, acordă burse, misiuni. E o persoană morală şi posedă 
avere personală, adoptă principii engleze şi americane, având 
colegii, institute ... Directiva spirituală şi coritrolul superior 
intelectual, moral şi metodic, îl are rectorul universităţii. Arată 
tosturile prorectorului, editării, profesorilor, viața cu colegii, în 
facultăţi, în institute, seminarii, laboratoare, ateliere, extensiunea 
Universitară; stipendii şi misiuni în străinătate; politică și cultură 
Socială şi naţională, pentru conducerea curentelor de. idei, 
Publicaţii ştiinţifice; misiuni şi cercetări ştiinţifice în ţară, Jocurile 


numai naţional - 


„ Olimpice ale universităţii “ (Luceafărul, 15. 03. 1919). 


„Pe ziua de 3 noiembrie 1919 s-au deschis cursurile 
Universităţii Daciei Superioare din Cluj, cu lecţia inaugurală 


despre “Datoria vieţii noastre” rostită de marele istoric, savantul 


vasile Pârvan. 


141 


ÎN i aa 


în cuvântul său Vasile Pârvan scoate în relief menirea 
erioare, drumul ales, profesorul şi metoda 
sa. studentul care îşi va face educaţia în Universitate şi rostul lui 
în viața naţională. O profesiune de credință a generaţiei chemată 
să ridice țara românească de dincolo de Carpaţi la noua sa menire 


Universităţii Daciei Sup 


istorică. 

“Profesorul contemporan nu mai este astăzi un infailibil 
profet de sentințe revelate, ci un prospector de aur şi de 
diamante, în stâncosul pustiu al neînțelepciunii omeneşti. Are a 
căuta în şcoală ca şi în lumea largă oameni întregi, noi, în care 
pâlpâie flacăra ideii. N-avem preţuitori de suflete noi. Căutători 
de legi noi “nu memorizatorii înțelepciunii consacrate”. Noutatea 
spiritului are nevoe de libertate, de aer larg ... ce creşte din 
starea de suflet a iubirii pentru idee. Profesorul s-alerge şi el 
după licuriciul minunat al gândului, care luminează în întunericul 
banalităţii utilitare zilnice. Entuziasm pentru idealul de toate 
felurile.“ O_universitate nouă pune “toate marile întrebări ale 
sufletului omenesc conştient de continuitatea istorică a gândirii 
omeneşti luptătoare. Cum să se facă cercetarea realului, cum să 
se îndrumeze căutarea adevărului; cum să se înțeleagă frumosul; 
cum să se ia poziţie față de lume şi viață, cum să se asigure 
selecționarea naturala a talentelor şi geniilor, cum să se 
înnobileze scopurile vieţii sociale, politice, naţionale; cum să se 
dea lupta cu infinita bestialitate omenească, smulgând cât mai 
mulți oameni de ai noştri, care se bălăcesc în noroiul zilnic. “Căci 
dacă e ca Noua Universitate să nu fie decât încă o uzina de 
superficialități şi inutilităţi, de non-valori sociale, culturale, 
politice ...» înființarea ei e absurdă şi imorală. Într-o lume de seci 
şi utilitarişti josnici, conspirația generală a neisprăviţilor va 
popula cu reprezentanți de-ai lor, cele mai înalte locuri în ierarhia 
responsabilităţilor social-culturale şi social-politice. Dar sub 
imboldul idealismului mistic popular, trezit întotdeauna puternic 
in epocile de mari răsturnări şi revoluții, doi-trei oameni de inimă 
susținuți de acest ambiant încrezător, pot pune la cale mar! 


142 


reforme spirituale.(pe care în vremuri e) 
evoluție de decenii ori secole), 
confraternitatea spirituală? Cele vec 
materialismului vulgar... Drumurile noi Sunt numai indi 
cugetătorii solitari... Construirea lor e operă de rii i 
noului gând... Tăria de caracter e o floare rară psi i 
țăi te urcă în vârful piramidei sociale, trebue să iza sefu 
'țău pentru a rămâne acolo: nu pentru tine. că tu eşti ie Ze 
trecător, dar pentru oameni, pentru idealul lor, pe care tu i 
trebue să-l laşi să decadă, pentru sublimul pe care trebue să-l ci 
să înflorească în inima contemporanilor tăi, chiar de ar fi să-l 
creşti cu tot sângele vieţii tale, pe care numai o dată o ai.” 
Realitatea vieţii trebue să fie complexul potenţelor spirituale 
latente în sufletul național şi general-uman, al masselor şi 


bişnuite nu le-ar fi adus o 
Pe ce drum 


va apuca 
hi duc toate în mlaştina 


indivizilor... Lucrăm cu realitatea unor stabilități psihologice 
milenare, ale sufletului ancestral. Căutăm a purifica însuşi sângele 


bolnavului, spre a împuternici din nou leucocitele, să ucidă 
microbii care circulă în întregul organism... Supremul scop al 
luptei noastre este spiritualizarea vieţii marelui organism social- 
politic şi cultural creator, care e națiunea. Mijloacele pleacă din 


idealismul național... Metoda: cultivarea şi selecţionarea 


sufletelor superioare prin punerea la probă a fiecărui individ, care 
Ile este încredinţat, - cu piatra de încercare a Cultului Ideii. Cine 
lezistă şi dă scântei e vrednic să intre în confiaternitatea 


Universităţii naţionale... Oportunism, tocmeli, reductibilități, 


i nu ne sunt permise. Noi suntem preoții aspri ai unei religii 
de purificare... Suntem profeţii unui timp cu mult prea îndepărtat 
PSntru poftele grăbite ale hămesiţilor contemporani... Noi suntem 
condamnaţi să fim ireductibili, sau să ne retragem din luptă... 
& CI asupra noastră apasă răspunderea întregii vieți a națiunii. 
inătatea sufletului ei ne e încredințată nouă. lar noi suntem 
ori să luptăm pentru a-i păstra întru eternitate această 
„unitate, față de decădere şi moarte... Să fim oracolul la care să 
“erge mulțimea, în ceasurile de cumpănire a Destinului, spre a-i 


143 


Da 


pra viitorului. Noi nu vom reg nimic 
complet, ci de abia vom curăți drumul e side E ei Vor 
veni după noi...,Nici nu vor bănui trage ia P nuiţi, 
batjocoriţi, neînţeleşi, trădaţi, care a fost în noi... iii 

“Materialul uman cu care se va lucra în Universitate, 
studentul — are potențele sufleteşti ale ţăranului român. Există 
selecție naturală a inteligenței naționale, dar la poporul nostru 
martirizat de toate liftele pământului - se formează o carapace 
spirituală, în care sufletul. se refugiază spre a se păstra intact. 
Observatorul superficial vede numai carapacea pietroasă Şi inertă 
în specie: fatalismul, insensibilitatea la nevoile unei vieți mai 
omeneşti, tradiționalismul, neîncrederea față de orice om sau 
lucru nou, asprimea și necioplirea în diferite manifestări 
individual - sociale.” În realitate, în carapace e o ființă foarte fin 
şi complicat, delicat construită, cu nenumărate organe de 
apercepție variată şi puternică a lumii. Fatalismului cosmic îi 
corespunde o splendidă etică optimistă păgâno-creştină, 
siguranța că răutatea nu va rămâne nepedepsită... Entuziasta 
dorință de a se face frumos în zilele mari din care creşte arta de 
toate felurile... Tradiţionalismului țărănesc îi corespunde 
curiozitatea, dorința de a afla taina noutăţi, spirit de observaţie 
şi de critică... Copilul de țăran trebue să învețe singur a ieşi din 
încurcătură... Simţ de măsură şi cuviință sufletească... Lupta 
pentru întâietatea şi distincția spirituală — prețuite în societatea 
țărănească.  luțeala aprecierii, vioiciunea reflexiei, justeţea 
judecății, promptitudinea respingerii argumentului „contrar, 
stăpânirea de sine în focul luptei... Condamnarea mijloacelor 
lăturalnice şi brutale de întrecere, toate constitue o autoeducaţie 
în societatea țărănească şi multe alte calități...E o realitate pe 
care clasa suprapusă n-a cunoscut-o şi n-a avut-o în vedere la 
organizarea culturii sociale a naţiunii. Sufletul ţăranului român 
ajunge obosit, amărât, dezgustat în Universitate, de fabricile de 
banalizare sistematică, denumite şcoala primară şi secundară. 


da lămuriri asu 


144 


Ca să-şi poată veni în fire. 
p acasă, vioaie, veselă, lipsită de 
de stii, magistrală, firească în libe 


trebue să le redă 
Orice pedanterie 
rtatea deplină de 


m atmosfera 
ŞI închipuire 


A la 
e la frate mal mic, caldă, copilăresc idealistă ae că 
trecerea din stadiul vegetativ, etnografic - oricât if Săi iacă 
anului român - la cel cultural ucit, al 


” Creator, general uman, 


universal-valabil. Universitatea trebue să înțeleagă viaţa ca o 


luptă pentru mai mult gând. 

Şi i Spiritualizarea întregii noastre munci 
etern valabilul uman... Deosebirea inertului d 
de uman, naturalului de cultural, materialului de spiritual. În 
viața spirit - în viața ne-moarte e cuprinsă, însăși legea de 
existentă a cosmosului. Din iubirea pentru idea-forță, din avântul 
către idealul vieţii biruitoare a morţii, se va naşte singura formă, 
singura existență concretă a supremei noastre culturi... 
nemurirea. vieţii spirituale. Din înaltul cerului... se desprind 
“legile veşnice după care trăieşte infinitul, din care se răsfrâng în 
sufletul nostru, ideile, spiritul, viaţa.” 

î “Şi cum nimeni nu ştie ziua şi ceasul când chiar 
popoarelor le e dat să se săvârşească în viața trupului, e grabă 
mare ca sufletul naţiunii mele să înflorească deplin, înainte ca 
destinul să unească din nou trupul cu natura mamă din care cu 
milenii înainte s-a trezit la viață. 

„  Desfă-ţi dară aripile, suflet al naţiunii mele, loveşte cu ele 
puternic şi larg aerul lumii de jos şi ia-ţi ca un vultur zborul în 
țările senine şi curate.” 

„ V.Pârvan preconiza solidaritatea istorică şi internațională 
cu lumea romanică. =: 
Aşa a gândit şi aşa ne-a sculptat gândul său în inima 
Noastră, în sufletul nostru, întâiul profesor al Universităţii Daciei 

Wperioare din Cluj — care să fie pentru noi şi pentnu generațiile 
care vor veni după noi datoria vieţii, înainte şi după Universitate, 

 Dentru noi, „cea mai sfântă datorie - spunea el, - ca Să îi 
Am să se potolească, prin intrigile străinismului şi 


ordonate în Viaţă, 
€ viu, animalicului 


145 


Da 


vântul de reînviere al neamului. Noi cei puşi să 

șe mâneşti, întru dragostea de neam şi tară, 
luminăm odraslele ro se apropie, avem a ne înzeci puterile, 
acum când gările nr: afituind şi” îndreptând,“rugând- şi 
luminând A i durns pe cei neştiutori, pe cei rătăciți, pe 
convingând Pe i iei noastră să fie muncă de apostoli, căci nu 
cei i bir rcdpletă şi nu urmăresc nici o glorie pentru ei, ci 
pa pai binele neamului, socotindu-şi ca cea mai aleasă 
cinste a lor, conştiinţa că au contribuit, fiecare după putință, la 
aducerea întru îndeplinire a mântuirii neamului. (Scrisoare către 
câtiva dascăli, plecați în străinătate, către câțiva colegi din Țară. 
“Scrieri” V. P. pag. 119-120). | 

Dar... “Conspirația Generală a neisprăviţilor” l-a acuzat 
pe Vasile Pârvan de “trădare” pentru că ceruse factorilor de 
răspundere, înainte de luarea deciziei de a intra în război, să se 
ocupe de pregătirea morală, diplomatică şi militară a țării. 
Incriminat pe nedrept, la 7 decembrie 1914 a fost exclus din 
“Liga Culturală”... Atitudinea lui a fost blamată în presă - 
Adevărul, Dimineaţa, Acţiunea, Epocă, ca fiind străină de țelul 
suprem al Patriei — chiar și după explicaţiile pe care, dincolo de 
orice echivoc le dăduse prin broșura “Părerile unui trădător de 
neam” - Bucuresti,1914” (relatare din introducerea la “Scrieri” 
de Alexandru Zub pag.36-37). 

Vasile Pârvan, prin viața, activitatea şi opera sa a fost 
unic. E a vorbit pentru noi toţi şi nouă tuturor Românilor, din 
generațiile trecute, prezente şi viitoare. Dascăl al studențimii de 
pe ambele versante ale Carpaţiilor, Vasile Pârvan a fost un 
Invățător al Neamului, care a despicat. orizonturi şi a deschis 
drumuri, luminând comori din adâncul pământului, din 
indepărtatul trecut, din profunzimile sufletului românesc. A dat 
un sens nou culturii ca ideal al naţiunii române - instruirii ȘI 
a: ra trasat un stil de existență cu rădăcini în trecut, 

corat în realitățile prezente și servind aspirațiilor de viitor. 


politicianismului, a 


146 


„II 


A indicat Că şi metode de integrare a civilizaţiei şi 
culturii româneşti în civilizația şi cultura universală prin ea 
inimii. Ne-a învățat că “fiecare tinereţe îşi trage conştiinţa despre 
puterile ei din bătrâneţele glorioase pe care le însoţeşte pe drumul 
cel melancolic către Soare - Apune, Și fiecare bătrân care cade 
obosit, lasă un tânăr singur. Şi tânărul în aceea clipă e chemaţ 
bătrân şi altul mai tânăr ca el, trece să-i facă tovărăşie şi sprijin 
lar moartea celor bătrâni, îmbătrâneşte pe cei tineri”. | 

„Să nu ne urâţească ațingerea cu patimile şi zădărniciile 
vieţii... Contemporanii, din cauza ambițiilor, trufiilor, . şi 
cruzimilor lor, departe de adevăr şi bine, i-au rămas lui pe 
dinafară, străini. 

Nu l-au înțeles şi nici misterele, tainele pe care el le-a 
dezvăluit: taine de piatră din pământ. Taine din inima şi sufletul 


nostru. 

„VW. Pârvan a mai ținut o lecţie de deschidere pentru 
studenţii săi din București închinată amintirii studenților căzuți în 
război, intitulată: “Au căzut pentru libertate”. Întreaga lecţie a 
fost de un zguduitor patriotism, un adevărat imn închinat țării şi 
celor care s-au jertfit pentru ea. “Cu anii lor tineri au înmulțit 
anii nesfârşiți ai patriei”...”Somn lin copiii mei: Somn lin”... “Şi 


am văzut, atunci, lumea plângând, - scrie în “Amintirile” sale 


marele istoric C. C. Giurescu. Cu greu m-am stăpânit să nu plâng 
ŞI eu”. Şi mă gândeam şi eu la durerea mea, dar şi la durerea lui 
Pârvan însuşi, care-şi pierduse în timpul refugiului şi soția şi 


"copilul. 


„Pe mine totul mă leagă de uriașa personalitate a lui V. 


“Pârvan şi de activitatea sa creatoare în diferite domenii. Mai mult 


mă leagă şi pierderea lui Laurenţiu, unicul meu fiu. EI - solitarul, 
a vorbit despre blestemul singurătății...Ca şi alți doi profesori şi 


numai ei, V. Pârvan a avut o conştiinţă tragică a existenței şi a 


găsit totuşi un sens eroic acestei existențe, care trebue acceptată 
ȘI rodită,.. A fost un om destul de sincer, ca să nu şovăle, 
lămurindu-le (Studenţilor) zădărnicia ştiinţelor omeneşti şi destul 


147 


a 


ă nu piară el însuşi, copleşit de conştiinţa acestei 

de viu ca să 
at a iile şi conferințele acestor trei mari învățători ai 
În lecţ eraţii întregi de studenți adevărata 


: ru. au aflat gen a d A 
neamului nostru, lă şi fundamentarea teoretică a unei vieți 


lor hrană spiritua 
itentice şi creatoare. mă 
pu ta n-a văzut mai glorioasă soarta neamului 
românesc decât aceşti tragici”, scria Mircea Bliade. | 
ingurul dintre cei trei, care a avut şi 


V. Pârvan a fost si 
vocaţia general - umanului şi a universalului. C.C.Giurescu, în 


aceleaşi Amintiri, consideră că “Pârvan a reprezentat o sinteză 
unică, foarte rar întâlnită: erudit, cu o documentare remarcabilă, 
investigând exhaustiv problema de care se ocupa, savant, având 
darul sintezei şi al construcţiei armonioase, filozof, punându-și 
problemele principale şi permanente ale firii omeneşti, ale 
sensului vieții şi ale devenirii, literat, ştiind să îmbine gândirea şi 
simțirea lui - mai ales atunci când avea în gând pe marii înaintași 
sau marile fapte ale istoriei noastre, - într-un chip impresionant, 
în care căldura sentimentului se îmbina fericit cu frumusețea 
imaginilor şi vigoarea cuvântului...Era în acelaşi timp şi educator 
şi patriot.” 

Ideile concrete sau teoretice ale lui Vasile Pârvan au fost 
însuşite de către Universitatea din Cluj şi foarte multe au fost 
realizate așa cum le-a gândit el. 

In 1919/1920, a ţinut câteva lecţii de istorie a românis- 
mului şi despre sculptura greacă. Institutul de studii clasice, 
inițiat de el în 1919, s-a organizat în 1928/29 cuprinzând 
catedrele și seminariile de limbile latină şi elină, istorie antică și 
arheologie, fiind condus de un director. 

Într-un semestru a făcut istoria antică şi istoria artelor. O 
cronologie a Universităţii ne-ar arăta ca realizate aproape toate 
ideile sale! 
trai i reali năprasnică, prematură, cu o scurtă agonie, i-a 

irul gândului, al vieții şi activităţii, în momentul 


148 


TI 


în care lucrările sale îi arătau fo 
Panteonul ştiinţei româneşti! 

La plecarea din Cluj lăsase stude 

lei, echivalent cu onorariul său din Cluj. 

George _Vâlsan_ a fost chemat în 1919 de Comisia 
prezidată de Sextil Puşcariu, de la Catedra de geografie a 
Universităţii din laşi, ca să organizeze învățământul geografic la 
Universitatea din Cluj. Aici a predat geografia în două cicluri — 
geografia generală şi geografia descriptivă. A dat mare atenție 
seminariilor şi lucrărilor practice — dări de seamă,. referate 
interpretări de hărți topografice, execuție de desene şi schițe. A 
făcut excursii — în realitate cercetări ştiinţifice pe teren, pe baza 
unor chestionare. A organizat trei excursii conduse de prof. 
Emm. De Martonne, mare prieten al României, care ne-a învățat 
limba, a cunoscut poporul şi granițele noastre, publicând în 
Franța multe lucrări geografice despre România. G.Vâlsan, a 
publicat lucrările Institutului de geografie din Cluj, (pe care l-a 
organizat cu scopul de a face cunoscută România). Prin lucrările 
sale a demonstrat şi a impus geografia ca o ştiinţă cu obiect 
propriu. A organizat învățământul geografic superior şi a 
introdus în Regulamentul facultăţii de ştiinţe din Cluj — o secție 
de Geografie, putându-se da doctoratul în geografie. 

A elaborat un curs original asupra sănătății fizice şi 
morale a studenților, devenind unul din marii educatori şi 
îndrumători ai tineretului ŞI în special al studențimii. 

Prin activitatea sa s-a situat pe aceeaşi linie cu V.Pârvan. 
Prelegerea inaugurală la Universitatea din Cluj a fost: “Conştiință 
Națională şi geografie” — Tot ce este naţional poate fi tratat 
Ştiinţific, fiindcă național nu înseamnă şovin.” A formulat menirea 
“inografiei în România. A publicat lucrări importante de 
8cografie: “Rolul Carpaţilor în România”, “Chestiunea Dunării”, 
„Dobrogea”, “Mediul fizic şi capitalul biologic național”, 
i Poporului român”, Românii din Serbia “Evoluţia 

WU “român în cadrul său geografic”, “Considerațiuni 


rța creatoare - şi l-au aşezat în 


nţilor un fond de 9000 


149 


Ea 


rfologice asupră Coastei de Argint » “Pământul românesc i 
Aaa aţă lui”, “Geografie şi poezie”. Avea volume de poezii 
eți , gaga alele gi zii 
e a i în toată activitatea sa “domină imaginaţia poetului şi 
ri e preciziune al “savantului”, “rațiune şi sentiment”, 
or şi  capriciu” «documentaţie. şi fantezie”, “adevăr şi 
e) 3 
ficţiune”. 
Vâlsan a lucrat | 
de Martonne care l-a fo 


a Paris sub îndrumarea directă a lui Emm. 
rmat. În 1921 Emm. de Martonne a ţinut 
cursuri la Universitatea din Cluj Şi a publicat în limba franceză 
“Lucrări geografice despre România” traduse în două volume. l-a 
fost decernat titlul “Doctor honoris causa al Universităţii din 
Cluj în anul 1929, - an în care Vâlsan a plecat la Bucureşti. În 
lucrarea sa din 1931, “Geografie Universelle” apare prima sinteză 
în - străinătate asupra României. Ultima vizită în România a 
făcut-o în1937. În 1973-s-a făcut la: Universitatea din Cluj o 
sesiune omagială, la care a participat fiica sa Helene Leconte şi 
profesorul Robert Ficheux, care l-a însoțit pe Emm. de Martonne 
în excursiile din 1927, - mare prieten al României, conferenţiind 
în Franța despre noi. Emm. de Martonne a contribuit „mult la 
fixarea frontierei noastre de Vest, penţru care au fost trei puncte 
de vedere: francez, englez, american. 

Dorind să cunosc frumusețile pământului românesc am 
făcut multe drumeții directe şi în circuit şi am rămas cu o mare 
admiraţie față de George Vâlsan. Am citit şi citesc cu mult interes 
lucrările lui, documentându-mă asupra pământului românesc şi â 
drepturilor. lui, cercetând din; punct de vedere geografic, 
etnografic, câteva din frontierele noastre. 

Profesorul Ion Lupaş de la catedra de istorie 
Universității din Cluj. În atmosfera încărcată de evenimente ș 
frământări a anului 1939/1940, profesorul 1. Lupaş a deschis 
cursurile cu prelegerea “Valoarea educativă a istoriei naţionale » 
căutând să arate care este şi cum se poate: fructifica valoarea 
educativă a istoriei naționale. Este o educaţie: sufletească şi O 
îndrumare practică ce determină simțul răspunderii şi conştiinţă 


â 


i 


150 


datoriilor faţă de neamul şi statul român. 

păstrează patrimoniul din generaţie în genera 
nesecat al energiei spirituale, în ea îşi caută adăpost toate valorile 
morale netrecătoare ale neamului, care a fost în stare să le dea 
ființă. Ea este altarul de rodnică închinare în fața acestor valori.” 
“Nu se poate imagina O situație mai jalnică ŞI mai de compătimit 
decât aceea a unui neam care prin indiferență culpabilă, tolerând 
să i se altereze sau să i se întunece amintirea faptelor, a izbânzilor 
şi a suferințelor din trecut, ar fi întocmai ca un biet muritor, care 


“Istoria naţională 
ție, - este izvorul 


pierzându-și memoria ar rămâne osândit să fie purtat de valul 


vremii şi aruncat în neştire, ca rămăşiţele unei corăbii naufragiate 
pe valurile mării...” 

“In vremuri tulburate de patimi, de agitaţii, de frământări 
destructive, - a păstra şi a consolida moştenirea trecutului, cu 
toate aşezămintele de fortificare ale sufletului național, e o faptă 
mai mare decât aceea care împinge mereu spre înnoiri. Toţi 
suntem fiii trecutului, fie că vrem, fie că nu vrem, fie că putem ori 
nu putem să ne dăm seama de aceasta în orice clipă Toate 
problemele de la ordinea zilei, chiar când se înfăţişează cu un 
neîndoielnic caracter de noutate, îşi au rădăcinile în fapte, în 
trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat. Şi fără a cunoaşte 
rădăcinile unei probleme de orice natură, fără a-i fi pătruns 
elementele în firul dezvoltării lor istorice, anevoie i se poate da o 


“Soluție corespunzătoare cu legile evoluţiei normale. Din 


învățământul istoriei naţionale: să faci un ceaslov de înțelepciune, 
cu cele mai folositoare îndemnuri pentru ziua de azi şi pentru 
ziua de mâine. Învățământul românesc e un permanent amvon de 
educație. şi de îndrumare sufletească spre sentimente de 
Cucernicie în fața marilor adevăruri ale istoriei noastre naționale, 
în fața valorilor perpetue ale sacrelor tradiții de jertfă pentru 
interesul obştesc.” pes ă 

îi “Respectul desăvârşit al tradițiilor cu forţă diriguitoare în 
Vălmăşagul vieții, datoriile ce le avem de îndeplinit în slujba țări 
ŞI neamului din care facem parte... Să cunoaştem hotarele 


151 


Ea 


cunoaştem şi să iubim trecutul, care 


pai insul lor, să 
mâniei cu cuprinsul! 104; PE i ai 4 
ne va ajuta să-i înțelegem prezentul şi să ne identificăm deplin cu 


toate aspiraţiile ei de viitor, cu însuşi sufletul şi estul neamului 
românesc. Tineretul trebue să înțeleagă a: Viața ilecăruia din fuii 
neamului românesc nu poate să aibă decât rostul UNEI. VE Tg! în 
seria generațilr, prinse în nesfărșita înlănțuire a continuităi 
istorice, care porneşte din adâncurile vremii, de la cei mai vechi 
înaintaşi ai noştri şi se întinde dealungul veacurilor, până la cei 
mai îndepărtați urmaşi, înfăşuraţi în negura viitorului!” — O lecţie 
de istorie sinteză care a dat-o studențimii în momentul în care 
carul lui Marte începuse a zdrobi inestimabile valori morale şi 
materiale! 

Pe aceeaşi linie a istoriei naționale româneşti s-a situaţ 
prin întreagă viaţa şi activitatea sa profesorul Silviu Dragomir. A 
jucat un important rol în lupta pentru unificarea neamului şi 
întregirea Ţării de dinainte de 1918. De asemenea la Adunarea de 
la Blaj la 1 Decembrie 1918. A fost propus de loan Lupaş ca 
profesor universitar ordinar. Autor al unor acte istorice şi a unor 
inegalabile lucrări de istorie, în principal în legătură cu 
Transilvania (La Transilvanie avant et apres lParbitrage de Vienne 
— Sibiu 1944) (Transilvania înainte şi după arbitrajul de la Viena) 
ca răspuns la revendicările adversarilor noştri, debitate cu o 
viteză surprinzătoare, necesitând reprezentare în spaţiu şi suplețe 
în adaptarea la necunoscut, la surprize, erorile având consecințe 
grave. O asemenea luptă, de o asemenea anvergură pretinde o 
stare de veghe permanentă, cu fața la duşman. Să-ţi revizuieşti 
planul inițial, să-l organizezi şi să-l reorganizezi, cu idei, metode 
și mijloace noi. Să nu ignorezi că această luptă este neîncetată şi 
de durată, pentru apărarea trăiniciei noastre. Toate acestea sunt 
calități ale unui eminent diplomat dar şi istoric. Silviu Dragomir 
le-a avut ca luptător, ca istoric şi ca Ministru al minorităţilor. A 


publicat în 6 volume “Istoria revoluției de la 1848-49. Românii 
din Transilvania.” 


152 


“numeroase lucrări de mare valoare arătate în volum 


Alexandru Lapedatu, profesor de istorie veche 
românească, preşedinte al Academiei Române în 1935, are 
făcut fraţilor Lapedatu — gemenii Ion şi Alexandru a, see 
împlinirii vârstei de 60 ani — Ion fiind profesor la Academia 
Comercială — Finanţe publice şi private. 

Printre istoricii Transilvaniei trebue amintit dintre cei 
duşi, pe lon Moga, cu lucrarea sa “Les Roumains de Transilvanie 


“au moyen-âge” (Românii din Transilvania în evul-mediu) — Sibiu 


1944 şi “Răspuns la un volum de documente ungureşti ce 
defăimau istoria poporului român”; iar dintre contemporani pe 
Ştefan Pascu, cu mulțiplele şi atrăgătoarele lui lucrări şi mai ales 
prin cele trei volume din lucrarea “Voevodatul Transilvaniei.” 
Emil Racoviță, savant de renume mondial, a fost chemat 
de la catedra de biologie din Franța, de către Sextil Puşcariu — 
cercetător, explorator, creatorul unei ştiinţe noi — speologia — ale 
cărui realizări au fost disputate de câteva țări, - a fost toată viața 
activ. În calitatea sa de profesor, de director al Institutului de 
speologie şi de rector al Universităţii, a ințervenit în momentele 
critice, pentru rezolvarea unor probleme dificile, privit cu 
simpatie de către colegii săi şi cu multă admirație de către 
studențime. Il întâlneam adesea când mergeam acasă la 
profesorul Dan Rădulescu chimist, expert consultant în procese 
mari, literat, conferenţiar cu o expunere personală, atrăgătoare, 
asupra unor personalități ale vieţii culturale şi publice româneşti, 
economist. Ca aspect, profesorul Dan Rădulescu se asemăna 
intr-o oarecare măsură cu Giovanni Papini. Din dragostea lui 
pentru studenți mi-a împrumutat în nenumărate rânduri cărți 
scrise în limba franceză, ca să exersez şi să învăţ limba prin 
lectură. A fost un pionier al “descălecării” cum spunea el şi avea 
O activitate febrilă, pasionată şi rodnică. “Nivelul de pregătire al 
Studenților din ambele grupuri era neobişnuit de ridicat, chiar şi în 
Comparaţie cu acela din multe universități străine” — precizează în 
Memorii” — 65 ani de activitate ştiinţifică şi culturală 1902- 


153 


Ea 


ofie al Universităţii din Berlin şi profesor la 
1919-1940. A fost un pasionat alpinist, a 
lor noştri din Bucegi până în Oltenia. A 
umblat şi singur pe trasee neumblate. A fost TISA fondator al 
câtorva societăți turistice: “Turing Clubul românesc şi membru 
de onoare al S.K.V. A marcat unele trasee din munți 
Făgăraşului, Lotrului, Parângului, Cibinului. Unul se numeşte 
“Dr. Dan Rădulescu-Weg”. Din dragostea lui pentru munte, care 
m-a apropiat foarte mult de el, - la pensionare s-a stabilit la 
Sinaia. A fost alături de tineret în toate frământările studențești, 
în toate momentele luptei naționale, având adânci legături de 
prietenie cu conducătorii acestei lupte: C.Z.Codreanu -— Ion 
Moţa. Casa şi familia lui erau un centru de cultură aşa cum erau 
şi ale lui L.Blaga, Chinezu, Papilian . 

Petre Sergescu, membru corespondent al Academiei 
Române şi al multor Academii străine. A participat la numeroase 
congrese ştiinţifice din străinătate. A conferențiat la Sorbona, la 
reuniuni internaționale, la congresul matematicienilor din 
Varşovia şi Bologna. Se impusese prin cursurile sale de filozofie 
a ştiinţei, a matematicii. Îi făcea deosebită plăcere să-mi arate 
ecoul în publicistica străină a activităţii sale. Îmi împrumuta 
reviste, extrase şi lucrări la care adesea îmi da lămuriri soția sa 
care era franțuzoaică. A fost premiat de Academia de Ştiinţe din 
Paris şi ales membru corespondent al Academiei Internaţionale de 
istorie a ştiinţelor, membru activ, de onoare, corespondent al mai 


1967. Doctor în filoze 
Universitatea din Cluj « 
străbătut culmile Carpaţi 


S.K.V — Siebenbiirgische Karpathen Verein (Societatea Carpaţilor 
Transilvaniei). Societate Carpatică Ardeleană a Turiştilor, creată la Sibiu la 
28 Nov, 1880, din iniţiativa Saşilor cu scopul de cunoaştere a Munţilor 
pirati A avut filiale la: Bistriţa, Braşov, Bucureşti, Cernăuţi, Lupeni, 
ia al gi ie Petroşani, Reghin, Sighişoara, Timişoara. Societatea â 
i ribinăali cabane ȘI case de refugiu, a făcut marcaje şi trasee 

inătățind potecile şi drumurile, încurajând drumeţia şi excursiile. A 
publicat reviste. În cadrul Societăţii au activat mulți Români. 


154 


Da 


multor academii ştiinţifice internaţionale (Paris 
ţinut lecţii de algebră superioară la Clermond Ferrand 
Universitatea din Cluj nu s-a putut bucura de prezenţa în 
sânul ei a lui Octavian Goga din cauza “cancanurilor“. În 1919 i 
s-a propus catedra de istoria literaturii române moderne dar o, 
Goga, fiind pe atunci şef de resort în Consiliul Dirigent a refuzat 
propunerea, ca să nu fie considerată un abuz, În 1928 e) Ghibu 
decanul Facultăţii de Litere şi Filozofie, i-a propus cateii if 


Liege, Lima). A 


estetică literară rămasă vacantă prin moartea lui loan Paul. 1 s-a 


mai propus în 1934 după moartea lui G. Bogdan-Duică. care 
suplinise catedra. Propunerea a fost reluată cu ocazia proclamării 
lui O. Goga ca “Doctor honoris causa” al Universităţii din Cluj 
cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani, consimţind şi el, dar în 
procesul verbal al şedinţei s-a trecut numai raportul lui S. 
Puşcariu privind acordarea doctoratului honoris causa, chemarea 
la catedră urmând să se facă în baza unui raport special între 
hotărârile Consiliului. Dar noua lege a învățământului nu mai da 
posibilitatea ca. facultăţile să cheme ca profesor titular la o 
catedră vacantă decât pe un profesor titular sau agregat, ori pe 
un conferenţiar definitiv. Şi atunci se cere ca Ministerul 
Instrucțiunii publice să prezinte parlamentului un proect de lege 
in virtutea căruia O. Goga să fie numit la acea catedră. Aceasta în 
1934. Consiliul hotărăşte să se intervină la Minister. Propunerea 
a fost trimisă la 13 Februarie 1935. O. Ghibu în 1934 îi făcuse un 
fapori, elogios împreună cu S. Puşcariu şi loan Lupaş ca 
„Neîntrecut înțelegător al marilor personalități, ca un educator 
Inspirat, un animator, un profet,” dar nu pentru catedra de 
estetică literară, ci pentru aceea de istorie a literaturii române 
moderne. In 1936 s-a discutat problema înființării catedrei de 
"Cultură română” pentru O. Goga şi ministerul, prin FI. 
Stefănescu-Goangă, cere avizul facultății care să se facă printr-o 

Be specială. În 1936 rectorul Goangă, fiind numit subsecretar 


N 
Clermond Ferrand — oraş în centrul Franței (Auvergne) Universitate 
155 


Ea 


nisterul Instrucțiunii Publice, “ocupându-se de 
lul Universităţilor”, a fost înființată catedra, 
la Litere şi Filozofie, de cultură română modernă pentru O. 
Goga. La 22 Februarie 1937 s-a discutat aprobarea sălii festive a 
Colegiului academic pentru lecţia de inaugurare a cursului lui O. 
Goga. — Rectorul refuză pe motiv că nu este inaugurată clădirea 
colegiului şi că O. Goga să accepte aceleaşi mijloace de 
desfăşurare a activităţii, pe care le au ceilalți profesori, şi că 
inaugurarea să se facă în una din sălile Facultăţii de Litere şi 
Filozofie. Senatul e convocat în şedinţa din 17 Februarie 1938, 
când rectorul Goangă citeşte adresa Facultăţii şi arată condițiile 
în care s-a propus crearea catedrei. O. Goga era în lanuarie 1938 
Prim ministru (până în Februarie 1938). N. Drăgan, ca decan al 
Facultăţii a spus că O. Goga a fost numit la catedră, ca oricare 
alt profesor şi ca atare i s-a cerut să răspundă unei obligaţii 
legale, de a-şi anunța cursurile. A depus jurământul, a participat 
la şedinţa Consiliului profesoral al facultăţii, unde s-a stabilit că 
această catedră nu implică examene, ci numai cursuri libere, care 
însă trebuesc să fie înscrise în caete de studenții care le aleg. Să 
anunţe cursurile. E.Haţieganu spunea însă că nu poate fi tratat cu 
toată asprimea legilor fiind numit prin lege specială, dr. uliu 
Moldovan susținea că legea şi datoria nu cunosc excepții, 
Al.Borza că la recomandarea lui O.Goga au fost şi alte interese 
decât cele ştiinţifice şi didactice, că Dl.Goga nu va putea îndeplini 
obligaţiile profesionale şi înființarea catedrei ad hominem nu € 
pentru binele instituţiei şi să fie supus sancţiunilor. 

Rectorul: Consiliul Facultăţii să se pronunțe asupra 
chestiunii concediului,  ordonanțării salariului, funcționării 
asistentului: (Ion Chinezu), şi socotirii Dlui. O.Goga în quorumul 
necesar Consiliului profesoral. Senatul hotărăşte: Dl. O.Goga se 
consideră profesor titular la catedra de cultură română modernă 
în ziua în care îşi începe cursul. În consecință plata salariului 
d-sale începe din ziua în care începe acest curs...Moarteâ 
misterios de fulgerătoare şi de năprasnică a lui O.Go8% 


de stat la Mi 
organizarea ŞI contro 


156 


întâmplată 78 de zile mai târziu (la 6 Mai 1938) ă 
dilemei universitare clujene legate de profesoratul pct EP 
Ciucea (Stelian Neagoe: “Viaţa universitară clujeană Sa ră la 
pag.65-108). Astfel autorul cărții “Precursori”. a pe a 
precursor care-şi aşteaptă un martor al dramei sale. În 1932 căi 
a fost sărbătorit, G. Bogdan Duică i-a spus: “Făptueşte totde 
bine, totdeauna drept, răstoarnă relele şi pune în locul lor bin ie 
cel dorit”, “un suflet de artist capabil să pătrundă în e 
creaţiunii artistice şi un maestru al cuvântului românesc, al stilului 
comunicativ şi al expunerii convingătoare.” În această ear un 
document fără pereche îl constitue: “Fragmente autobiografice” 
şi “Precursorii” — ca interpret al trecutului, “Mustul care fierbe” — 
ca luptător şi ziarist, “Poeziile” — ca un creator de geniu al 
neamului românesc. Căci, după cum spunea el, “scriitorul trebue 


'să fie un deschizător de drumuri, un mare modelator sufletesc al 
„poporului nostru.” “Formula sufletească aceea care trebue să fie 
“pentru el nu numai un comandament etic, ci, în acelaşi timp şi o 
“formulă literară, - eu v-aş răspunde cu vechiul meu crez: e ideea 


naţională.” 


Pentru frumuseţea gândurilor şi a simțirilor româneşti, 


“spicuim din cuvântările rostite de O. Goga şi de Sextil Puşcariu, 
legate de momentele încercărilor de numire a marelui poet ca 

| „profesor la Universitatea din Cluj, întotdeauna zădărnicite de 
„ Pigmeii aşa zisei lumi “culturale” a vremii. (Din Stelian Neagoe 
"Viaţa universitară clujeană interbelică”). Cu prilejul decernării 
titlului de Doctor honoris causa lui O. Goga, profesorul Sextil 
Puşcariu, iniţiatorul şi realizatorul acestui fapt — scria în raportul 
Sus “pentru a arăta recunoştinţa față de cel care prin versu-i 
“Iaripat, prin cuvântu-i cucerițor, prin scrisu-i convingător, şi 
„Prin activitatea lui statornică, a însuflețit inimile pregătindu-le 
Pentru ziua cea mare. Pentru bogata sa activitate ca poet, ca 
<A dramaturg sau ca prozator, ca îndrumător, O.Goga a 
 Propovăduit în Transilvania de dinainte de război, acea legătură 
re Strânsă cu cultura Vechiului Regat, care avea să ne scape de 


157 


e 


influenţele străine, din ce în ce mai puternice, iar după întregire, 
acea unire desăvârşită, care trebue SEI IaII ADE veci la temelia 
țării. întregite... “Luceafărul”, “Astra Tribuna”, din Arad, 
“Tara noastră” — pietre de hotar în istoria ziaristicii transilvănene, 
Ca poet a adus literaturii universale aportul originalității sale 
româneşti. Satul românesc din Transilvania l-a prins sub toate 
aspectele sale exterioare şi sufleteşti, să nu mai semene cu nici un 
alt sat din altă ţară... să apară în lumina eternității, interesant 
pentru orice cetățean al lumii. A stârnit în "Ţara veche pentru 
Transilvania iubirea dusă până la sacrificiul suprem şi a îndrumat 
Transilvania spre identificarea desăvârşită cu Țara mamă.” 

Goga a răspuns cu o mărturisire de credință... 

“Mi se răscoleşte sensul unei vieți cu tot cortegiul ei de 
amintiri din trecut, dar mi se pun şi atâtea întrebări de conştiinţă, 
dacă în decursul vremii străduințele mele au ales totdeauna calea 
cea mai bună pentru a răspunde trebuințelor unui neam. 

Această manifestare trece dincolo de rosturile mele 
personale şi se opreşte la ideea mare a dezrobirii noastre 
- naţionale şi a consolidării de stat pe care o slujim cu devotament, 
fiecare din colțul nostru. Voi păstra diploma “Doctor honoris 
causa” a Universităţii din Cluj, nu numai pentru a-mi reaminti 
necontenit frământările noastre de ieri ci, mai ales, pentru a avea 
în fața mea nobilul impuls de îndeplinire a datoriei către Ardealul 
nostru!” 

La decernare, S.Puşcariu ca raportor i-a vorbit despre 
întemeierea Universității româneşti din Transilvania, — “unul din 
acele visuri ale părinţilor noştri mult timp neîmplinite, — pe care 
domnia-ta le-ai întruchipat în versuri nemuritoare. Visul s-a 
înfăptuit în zilele a căror venire domnia-ta ai vestit-o cu atâta 
credință şi ai pregătit-o în aşa mare măsură. Universitatea 
Transilvaniei stă înfiptă pentru veşnicie în inima Transilvaniei Cu 
dascăli și elevi veniţi din toate unghiurile țării, ca un simbol 2l 
acelei. desăvârşite uniri sufleteşti pe care domnia-ta îi 
propovăduit-o cu atâta convingere şi pentru care nimeni altul n-a 


158 


. 


militat mai stăruitor dincoace de munți. 
simţirile adânc înrădăcinate în realitatea 
nedespărțită.” In locul “sentimentelor perso 
vigoare crescută şi durerile şi simțămintel 
plină de frumusețile artei eterne. “Legături imprescriptibile cu 
precursorii, ale căror umbre răsar de câte ori priveşti în viito 
Cuvinte pline de prospețime rustică, de patina vechimii i 
mireasma cărților păstrate în altarele bisericilor. . > se 

“Cântăreț al pătimirii ŞI al visurilor strămoşeşti, vestitor al 
unui viitor glorios...ai intrat în rândurile înfăptuitorilor 
îndemnând, îmbărbătând, fanatizând la nevoe cu graiul înaripat al 
versului şi cu imagini răscolitoare proectate pe scenă... intrând în 
rândul gazetarilor, îndrumând, stăruind, convingând, formând o 
opinie publică şi ridicând în acelaşi timp nivelul gazetăriei la 
înălțimea paginii de antologie... Scriitor şi îndrumător în acelaşi 
timp... articole de profetică îndrumare... Vizionar şi realizator.” 

O.Goga a răspuns: ...”judecata îmi pune în cântar tot 
sensul unei vieţi şi la lumina amintirilor o grămadă de întrebări 
mă împinge într-un adevărat zbucium sufletesc. La răspântie de 
drum reînvie popasul şi redeşteaptă goana de demult, iar în minte 
răsar oameni şi locuri, vii şi morţi, visuri şi năzuinți, izbânzi şi 
înfrângeri, toată zestrea chinuită a unei jumătăți de veac în 
sufletul unui om. Cine ar putea sub 0 asemenea apăsare să 
incerce o spovedanie intelectuală? Un tablou rezumativ cu toate 
pâlpitaţiile unui creer... să dea măcar un strop de îndurare 
aproapelui, dornic să dezlege o taină mai mult?... Limpede şi bine 
definit e altarul la care m-am închinat şi al cărui crez m-a urmărit 
intotdeauna, ca un blestem sau ca o binecuvântare, determinând 
In mod permanent impulsurile mele sufleteşti. 

Acest crez nu e o formă individuală ci un sentiment 


Cu toate gândurile ŞI 
românească, una ŞI 
nale” lira a cântat cu 
e neamului... inima-ţi 


„Colectiv, vechi şi statornic ca misterul de sânge al unui neam... 


Primind încontinuu botezul vremii... patrimoniul nostru moral al 
d turor şi se confundă cu rostul existenței noastre. Ideea 
“zrobirii noastre naționale şi a identificării graniţelor etnice cu 


159 


a 


ice într-un act independent... a trăit întotdeauna în 
ice, “4 a deveni o doctrină a fost un instinct de 
noi... Inainte Ș patronat şi copilăria şi adolescența unui popor. 
ee a ierii de rasă, precis şi implacabil, ne-a călăuzit şi 
eu a imperiul lui. A fost un simțământ al unităţii care 
ne- 


ne-a ţinut laolaltă şi o pute 


re de rezistență de care s-au frânt 
cotropirile duşmane. Pitiți acolo în munți, aşa de ascunși sub 
stâncile şi pădurile ocrotitoare, că sute de ani istoria ne-a pierdut 
urma, noi din ruine străvechi am clădit căsuţa noastră şi am 
înzestrat-o cu tot ce putuse să cheme la viață o specială structură 
de cuget şi de vreri. Ne-am plămădit alvia noastră particulară, 
care era străjuită de conştiinţa unei entități organice... Nici o 
infiltraţie bastardă nu se putea introduce în acest microcosmos 
bine îngrădi, ca să-l dizolve... orice corp străin se topea în lumea 
ei de simţire... Câte furtuni groaznice nu s-au dezlănţuit în cursul 
vremii? Au fost nenumărate ciocniri de curente potrivnice, au 
/ fost întemeieri şi dărâmări de state, revoluții de credință şi 
schimbări de hartă, toate peste creştetul nostru, ca o încăerare de 
tunete şi fulgere în crestele unei păduri de fagi. Dinamismul 
istoriei se desfăşura oarecum pe deasupra acestei cetățul 
sufleteşti, care cu resursele ei de viață aspră şi îndărătnică păstra 
aspectul nealterat al aluatului iniţial... “Acolo jos, deţinătorul 
moştenirii traco-romanice, despuiat de drepturi şi schingiuit de 
diverse stăpâniri, îşi ducea înainte traiul primitiv păzit in 
singularizarea lui de ocrotirile imperceptibile ale sângelui...” 

O originală interpretare a baladei Mioriţa... „Mioriţa vine 
de departe, din negura nedesluşită a veacurilor şi reflectă cea ma! 
veridică icoană de la țară, nestinsă de nici o pulbere străină... Cât 
de clare erau noțiunile geografice în mintea baciului... aceeaşi 
ambianță, aceleaşi îndeletniciri, acelaşi suflet al tustrei eroilor 
(unu-i moldovean, unu-i ungurean şi unu-i vrâncean)... simboluri 
pentru cele trei alcătuiri de stat chemate să adăpostească !n 
cursul vremii marea turmă... care aştepta retranşată după legea ŞI 
tradiţiile ei contopirea izbăvirii viitoare. Chiagul nostru de 


160 


N 


coeziune interioară era evident, era n 
conştiinţe publice, la un neam a că 
îndeplinea de pe o reţetă de savantă 
creatoare. Exterminarea era prea z 
crestele Carpaţilor... Se impunea mai 
tristă perioadă de desvlăguire seculară şi o transplantare a ideilor 
civilizatoare pe solul nostru. Fazele redeşteptării noastre 
contribuţiile, valorile. Lupta de avangardă au deschis-o şi la noi 
scriitorii, “aşezând la începutul unei mişcări eliberatoare o 
poezie.” 

Lozinca naționalismului dezrobitor cheamă la actiune 
toate instinctele “noastre de viață. Laboratorul spiritual al 
românismului, pregătindu-se pentru misiunea lui istorică... 
Idealul naţional era o zguduitoare realitate sufletească, un 
comandament etic, menținând lumea noastră într-o admirabilă 
disciplină şi într-o solidaritate moleculară, care putea fi angajată 
de orice gest în interiorul marelui tot... În Ardeal — statul cu 
aparatul lui de putere, tindea la desființarea noastră. Gânditori şi 
poeţi, ca nişte focuri aprinse pe culme, luminau drumul 
destinului... ciocnirea între două neamuri era aici aprigă ca 
totdeauna şi sugrumarea noastră mai violentă. Era cu neputinţă o 
evadare din zbuciumul colectiv. Scriitorul — un instrument 


ecesară elaborarea unei 
rul fărâmițare politică se 
pulverizare a forțelor lui 
drobitoare pe amândouă 
întâi o îndrumare după o 


fermecat pentru suferințele mulțimii, milioanele oropsite. Poetul 


evolua în luptătorul, în pedagogul unui neam... Revolta pe urma 
nedreptăţilor era elementul determinant al creaţiunii artistice... În 
locul unui vag umanitarism, aspectele vieţii autohtone, cu toată 
gama lor variată de culori şi imagini... Simfonia largă a sufletului 


românesc... Ideea naţională trecută în conştiinţa obştească şi-a 
limpezit rostul ei. Nu ca o doctrină de egoism îngust, ci ca o 


formulă de luptă pentru punerea în valoare a unui colț de 
umanitate... nu ca o atitudine de xenofobie, ci ca o completare a 


Universalității. -. Lacune în desfăşurarea acestui crez: absenţa unui 


Criticism luminat, care să fi selecționat şi categorisit valonile în 
Opinia publică. Crezul a fost factor de fecundare morală a unei 


161 


Eee 


a născut neatârnarea noastră politică, ca o 
cestui proces sufletesc. 
| de ieri, să mă apropiu de zvârcolirile 
prezentului... A-ţi rosti propria ta rugăciune într-o vreme în care 
furtuna n-a încetat încă şi primejdia tot mai bate la poartă. S-a 
păstrat pe toată întinderea continuitatea în crezul salvator în care 
rezidă taina tuturor triumfurilor noastre din trecut? Să răspundă 
fiecare după conştiinţa lui. O profesie de credință de care nu mă 
pot despărți. Nu e cât de puţin perimat codul moral, care a creat 
România de azi... Pe un pământ copleşit încă de stigmatele 
materiale şi sufleteşti. ale dominaţiunii străine, în opera de 
rectificare, reparaţie şi nouă clădire, eu nu cunosc alt sprijin 
sufletesc mai puternic decât credința mea de ieri, adaptată la 
nevoile prezentului... Doctrina solidarităţii... vechea idee 
națională cu toate atributele ei: “Grijiţi altarele vechi, 
spălați-le de praf ca să strălucească mai departe şi închinaţi- 
vă lor!” (Stelian Neagoe, cartea citată). 

Cazul lui Lucian Blaga este la fel de elocvent ca şi al lui 
O. Goga, ilustrează aceleaşi procedee şi se înscrie între 
frământările conducerii Universităţii şi facultăților... de neînțeles: 


societăţi. Din €l s- 
rezultantă biologică a â 
După zbuciumu 


Că a fost susținut C. Sudeţeanu la catedra de sociologie având” 


două lucrări şi contracandidat pe Traian Herseni: e explicabil. 
Sudeţeanu era de la Cluj, iar Herseni nu era cunoscut nici de 


profesori, nici de studenţi, ca să ajungă a fi numit la Sibiu, la 0 


catedră nou înființată. C. Sudeţeanu a reuşit la concurs în 1936 şi 
a ocupat catedra de sociologie şi etică a Facultăţii de Litere Şi 
Filozofie la 15 Ianuarie 1938 — fapt atribuit unor imixtiuni. 
Lucian Blaga, poet, dramaturg, memorialist, cugetător, 
realizator de aforisme, autor al unei bogate corespondențe, 
filozof creator al singurului sistem filozofic român întreg, 
închegat în trilogie, omul cu multe şi mari prietenii de toată viață 
şi puţine şi înfocate duşmănii, la răscruci, nu încetează în pici O 
clipă a vieţii şi a creaţiei sale să fie poet. Ca poet singuratic, În 
aria binecunoscută a poeziei româneşti, l-a văzut mare, la orizont 


162 


Sextil Puşcariu care, după cele două volu 
«poemele luminii” şi “Pietre pentru templ 
în “Glasul Bucovinei” în Ianuarie 1919 
Blaga” — şi l-a îndrăgit pe creator şi l-a învre 
sa, sinceră şi rodnică, susținându-l de atunci î 
mari! 


me publicate în 1919; 
ul DIVA — l-a semnalat 
:- “Un poet: Lucian 


dnicit cu prietenia 
n toate momentele 


Lucian Blaga -— licenţiat al Facultății 
ÎN doctora aceleiaşi aia e aia e fe din 
susținută atunci şi tradusă: “Cultură şi cunoştinţă? să teza 
respins la examenul de docență în estetică, din Iunie 1924 ie 
publicate până atunci, în afara tezei, cele două volume dă (Ne 
“Paşii profetului” (1921), “In marea trecere” (1924), “Fil fia 
stilului” (1924), două volume de piese de teatru un iobagii 
Nic; două pretețe (Eninescu, Alecsandri) sute de articole ; 
eseuri şi era laureat a două mari premii: al Academiei Române . 


al Universităţii din Cluj. După “Memoriile” lui Sextil Puşcariu, la 


docență a fost cu el numai loan Paul, titularul catedrei de estetică 


Cluj, iar contra lui: Florin Ştefănescu-Goangă, care n-a ştiut să 
= desluşească în lucrarea lui partea originală de gândire filozofică şi 
„s-a agăţat de câteva nimicuri “neştiințifice”, Mihail Dragomirescu 
„de la Bucureşti, Gh. Bogdan-Duică de la Cluj, cu care avusese o 
polemică şi nu l-a citit atent — şi astfel singurul “cap filozofic 


să transilvăneni” a fost respins. “Conflicte latente izvorâte din 
„1 SĂ de concepție ce există între noi şi alimentate de 
ergențe politice. In 1926 a murit loan Paul, dar concursul 


„Pentru catedra lui n-a avut loc şi a fost suplinită de Virgil Bărbat 


d e ata LI e 
. n catedra de sociologie şi etică. “Nici Bărbat, nici Goangă, 
mai ales Duică nu-l vor. Cei dintâi nu-l cred om de ştiinţă 


(căci : sira SE 
(căci aparatul lui documentar nu-i încărcat cu prea multe citații), 


cel di x > = 

din urmă nu ştiu de ce-i poartă sâmbetele.” (S.Puşcanu — 
emorii) 

: In 1930 moare Bărbat şi catedra rămâne şi fără suplinitor. 

ti lică concurs regulamentar, dar nu se prezintă nimeni. Nici 

laga, care-i scrie lui I. Breazu că n-a candidat fiindcă nu poate 


163 


io 


“candidat reexaminat”! I.Breazu îi răspunde: “Te 
«rul culturii româneşti şi cu trupul, nu numai cu 
universitară prieteni devotați, dar şi duşmani 
rece 4-5 ani sau mai puţin, până vor dispare 
ara în faţa focului.” Din 1930 a fost numit 
de estetică literară, titularul catedrei de 
istoria literaturii române moderne, Gh. Bogdan-Duică. Şi până la 
moartea acestuia, întâmplată prematur şi fulgerător în Septembrie 
1934, - practic uşile Universităţii clujene îi rămâneau închise lui 
Blaga. S.Puşcariu scrie: “E] a fost piedica de căpetenie din 
pricina căruia Lucian Blaga n-a putut ajunge profesor de estetică 
la Universitatea din Cluj.” Se dă la concurs numai catedra lui 
Bogdan-Duică , iar cea de estetică rămâne vacantă şi este dată, 
an de an, în suplinire anglistului Petre Grimm până în 1938,care 
între timp şi după peripeţiile lui O.Goga rămăsese tot vacantă, lui 
Goga rămânând să-i se creeze o catedră specială. 

Din 1935, pe timp de un an, au fost suspendate de la 
Minister orice numiri ori înaintări în funcţii publice. Deci pentru 
ocuparea catedrei nu se face nici o publicare în Monitorul Oficial, 
dar în Decembrie 1935 se comunică aprobarea ocupării 
catedrelor vacante la Universitatea din Cluj. În 1936 se ocupă 
cele trei catedre scoase la concurs: D. Popovici, Em. Petrovici şi 
C.Sudeţeanu şi e numit la catedra nou creată de cultură română 
O.Goga. 

Lucian Blaga şlefuise pietre pentru templul său: opere 
poetice şi filozofice. În 1935 primeşte un nou premiu al 
Academiei Române (C.Hamangiu), la 22 Mai 1936 este ales 
membru activ al Academiei Române. În aula Academiei Române 
ambele rapoarte au fost susținute de S.Puşcariu. 

„„ Pesteun an, la 14 Mai 1937, Senatul universitar hotărăşte 
publicarea catedrei de estetică literară pentru concurs, pentru Că 
nu s-a făcut nici o propunere de chemare. Erau trei candidați: 
Lucian Blaga, Liviu Rusu şi Radu I.Paul. Concursul nu se ține 
pentru că N.Drăgan, decanul facultăţii, descoperă că titlul 


juca rolul de 
doream în cen 
opera. Ai în lumea 
înfocaţi. Vor mai t 
aceştia din urmă, câ ce 
suplinitor al catedrei 


164 


DD 75 


catedrei era schimbat numai prin buget i pri ială 
Senatul intervine pentru anularea Fliiel ae tg ien 
urmează a se face cu noul titlu legal. Ministerul, la fue fie 
1937, dispune publicarea catedrei ca “estetică sali * 
deosebită privire la estetica literară”, la secția filozofică și la 
secţia filologică, ca să se ajungă la soluția: înființarea zf i 
catedre cu totul adecvată lui L.Blaga şi chemarea lui L Rus i 
mult litigioasa catedră de estetică. La 13 Ianuarie 1938 Cosul 
Facultăţii propune Ministerului Educaţiei Naţionale. printr-un 
memoriu întocmit de D.D.Roşca înființarea catedrei de Filozofia 
culturii; la 29 Ianuarie 1938 apare decretul-lege de înființarea 
catedrei cu data de 1 Februarie 1938. La 5 Februarie 1938 se 


“declară vacantă noua catedră. Decanul roagă Rectoratul să 


intervină la Minister pentru publicarea vacanței catedrei de 
filozofia culturii în Monitorul Oficial cu condițiile că Facultatea 
poate chema un profesor titular, agregat, conferențiar sau un 
membru activ al Academiei Române, cu titlul de doctor şi lucrări 
în specialitatea catedrei, pentru ca să se închidă varianta 
concursului (care n-ar fi fost acceptat de Lucian Blaga, care de la 
8 lanuarie 1938 era subsecretar de stat al Ministerului de 
Externe). 
3 „Raportul de chemare al Cosiliului Profesoral a fost 
întocmit Şi prezentat de D.D.Roşca, fiind semnat de Sextil 
Puşcariu, Marin Ştefănescu, FI. Ştefănescu-Goangă. În raport, 
D.D.Roşca a analizat fiecare din lucrările lui Blaga, cu aplicație 
specială în filozofia culturii: Cultură şi cunoştinţă, Filozofia 
tin Fenomenul originar, Feţele unui veac, Spațiul mioritic, 
di ogmatic, Cunoaşterea luciferică, Cenzura transcendentă, 
izont ŞI stil, Geneza metaforei şi sensul culturii — cuprinse în 
ce cunoaşterii şi Trilogia culturii. Filozofia culturii 
pă E de L. Blaga e o însemnată contribuţie românească la 
îti ie culturii în general, opera lui Blaga îmbină precizia 
„LOdică şi informaţia întinsă cu îndrăzneala şi vigoarea unei 
sândiri cu foarte puternic accent personal. Nimic mai coherent 


165 


E 


decât coastă: operă De la un capăt la altul al ei nici un fel de 
ecât â . 


schimbare de orientare. 


Utilizând în drumul său de creştere şi numeroase 


elemente de la alți gânditori... el le-a pie flăcările unei 
viziuni iniţiale. Viziunea care-i este personală ui Blaga şi care şi. 
a găsit expresia... într-o anumită idee despre mister: Dorința 
noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-] 
adâncim aşa de mult încât să-l prefacem într-un mister și mai 
mare... Întunericul nu trebue să-l luminăm ca să-l putem vedea.” 

în Consiliul profesoral s-a pus problema dacă va fi efectiv 
la facultate, întrucât a fost numit Ministru plenipotențiar la 


Lisabona. Sextil Puşcariu, I.Lupaş şi D.D.Roşca spun că sunt 


împuterniciți de Blaga să declare că-şi va da demisia din . 


diplomație când va fi numit profesor, iar Consiliul cu 
unanimitatea profesorilor prezenţi decide chemarea în ziua de 28 
Martie 1938 şi în aceeaşi zi actele se înaintează la Minister, iar în 
21 Aprilie 1938 Ministerul anunță Universitatea că prin decret 
regal Lucian Blaga a fost numit profesor titular cu începere de la 
1 Octombrie 1938 la catedra de filozofia culturii din cadrul 
Facultăţii de litere şi filosofie. 

După un zbucium sufletesc de aproape 15 ani, L.Blaga îi 
scrie lui I.Breazu: “A trebuit să ajung de două ori ministru şi să 
se schimbe legea universitară şi chiar Constituţia ca să mă văd 
“profesor” (Stelian Neagoe pag. 108-115). A 

Lecţia de deschidere a cursului său de filozofia culturii 
inaugurat la Universitatea din Cluj în Noiembrie 1938, prezentat 
fiind de către Sextil Puşcariu în Aula Universităţii, a fost studiul 
“Despre plenitudinea istorică” — adică despre momentele fericite 
ale istoriei, despre momentele de supremă plenitudine şi înflorire 
invoaltă destinate să atragă iarăşi şi iarăşi luarea aminte â 
posterității. Cum toate popoarele europene au creat astfel de 
momente, nici popoarele din sud-estul continentului nu Vor 
ocolite de șansa afirmării spirituale majore de “expansiunea spre 


» 


cer 


166 


Da 35 


Din 1938 până la | Aprilie 1939 — când a luat sfârşit 
misiunea sa diplomatică în Portugalia, a fost înlocuit de prietenul 
său D.D.Roşca. 

Pentru a arăta ce este etern și ce este istoric în cultura 
românească, Constantin Noica a ales trei momente culturale de 
culme: 1. Neagoe Basarab, care scria “Învățături către fiul său 
Teodosie”, care trebuia să-i urmeze la domnie, în care în 
conflictul dintre etern şi istoric, în spiritualitatea românească 
învinge eternul; 2. Dimitrie Cantemir, momentul în care conştiinţa 
românească câştigă înțelesul şi gustul lumescului, încercând să 
iasă din plasa eternității; 3. Lucian Blaga, cel mai personal dintre 
creatorii noştri, un adevărat filozof în înțelesul occidental al 
cuvântului, prin care. cunoaştem spiritualitatea anonimă 
românească a sufletului poporului. Ales în 1937 membru al 
Academiei Române, într-un loc special creat pentru a-i încununa 
meritele, L.Blaga nu are un înaintaş căruia să-i facă după obicei 
elogiul şi atunci a rostit la intrarea în Academia Română “Elogiul 
satului românesc”. Face elogiul a tot ce e impersonal, anonim, 
anistoric în sufletul românesc. Primul elan de cultură majoră este 
însoţit la noi de recunoaşterea caldă a culturii minore româneşti. 
Conflictul dintre etern şi istoric pare a-şi găsi o soluție cel puţin 
academică... În una din lucrările sale de filozofia culturii, Lucian 
Blaga a scris un întreg capitol pe tema raportului dintre cultura 
majoră şi cea minoră. După el, deosebirile dintre aceste două 


tipuri de culturi nu sunt de proporţii ci de vârstă... Cultura 


minoră e de aceeaşi calitate spirituală cu cea majoră pentru că e 
Purtătoarea unei mărci stilistice. Satul nostru, spune Blaga, a 
avut tăria să se păstreze “boicotând” istoria. În jurul lui se făcea, 
de către alții străini de neamul nostru, istorie: satul nostru s-a 
păstrat. Vremea a vremuit... Dar matca stilistică, deci pecetea 
adâncă a neamului românesc a rămas aceeaşi... El spune că de 
100 de ani tindem la cultura de tip mare... Nu genialitate, ci 
Prelungire a minorului ne trebue... Satul românesc e cel mai bun 
'ezervor de creaţie românească înaltă. Să ridicăm cu o octavă mai 


167 


IN aa 


sus realizările noastre populare, să subliniem Şi să 
monumentalizăm valorile noastre anonime Şi Vom atinge creația 
care să ne impună. Lucian Blaga a încercat să soluţioneze 
problema, pri. “Spațiul alolitigii, Vasile” Bârvani Espunea, la 
inaugurarea Universităţii românești din Cluj: “Nu românizarea 
noastră feroce întru vegetativul etnografic, ci continua noastră 
umanizare întru sublimul uman va crea cultura românească, 
Trebue să fim pe măsura unei creşteri, care a venit să lărgească, 
pe toate planurile, orizontul neamului nostru. Dacă ne deschidem 
azi către istorie, e mai ales pentru că biologic şi spiritual se 
întâmplă cu neamul nostru un proces de creştere de dinăuntru în 
afară, de la ființă către formă istorică”. (C.Noica din “Pagini 
despre sufletul românesc” — Colecţia Luceafărul, Bucureşti, 
1944). 

Tot C. Noica spune că pe planul spiritualităţii româneşti, 
centrul nostru naţional este în Transilvania. “Ardealul e sortit să 
ţină treaz duhul românesc în istorie. Ardealul reprezintă starea de 
veghe a românismului: acolo în laboratorul sufletului ardelean ni 
se pare că se constitue tipul nou de om românesc”. “De la Ardeal 
am primit şi nouă ne trimetea Ardealul tot ce-a avut el mai bun; 
ni l-a trimis până la sărăcire de sine”. L. Blaga era ardelean din 
Lancrăm, de lângă Sebeş-Alba şi se integrează şi el în această 
spiritualitate românească a Ardealului. Era un “constructor şi un 
vizionar” care a dat o filozofie cu valoare generală universală 
legat de noi prin “etnicitatea gândului” — o “energie românească” 
cum l-a denumit filozoful Vasile Băncilă, care a scris şi 
“Semnificația Ardealului”. 

Lucian Blaga a fost profesor de filozofia culturii la 
Universitatea din Cluj 10 ani, până în 1948, când a fost nevoit să 
părăsească catedra universitară. Din 1948 până în 1950 putea fi 
văzut la Biblioteca Universitară, la Filiala Uniunii Scriitorilor. In 
1949 activa la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj, unde 
elaborează lucrarea “Despre experiment” şi apoi “Gândirea 
românească în Transilvania în sec. XVIII”. De la 1953-1959 


168 


„III 


jucrează la secţia de istorie și folclor a Academiei Româ 
Cluj, cu o jumătate de normă. În 1960, după o perioadă șa 
mult de 10 ani în care nu mai publicase nici un vers 4 ee. 
publică la “Steaua” poemul “Fântânile” — “Mirabila sămnâa ai 
“Tălmăciri” (începuse să publice din 1955: “Faust» a sia 
Lessing, “Din lirica universală”). În 1951 lucra la fre. de 
reorganizare a fondului de periodice, manuscrise ŞI carte î să 
românească la Blaj. La 30 Noiembrie 1960 se Aa a 
clinica medicală nr. 1 Cluj — (se zvonise de o încercare de 
sinucidere) cu “neoplasm vertebral”. La ora 4 * din zorii zilei de 
6 Mai 1961, Blaga e nor — după poezia sa: “La obârşie, la izvor 
/nici o apă nu se-ntoarce /decât sub chip de nor /O îi şi ape 
nor şi dor /ce voi fi când m-oi întoarce /la obârşie la izvor (fi 
dor atunci? Fi-voi nor? / 

La 9 Mai 1961, exact după 66 de ani de la ziua naşterii 
sale, are loc în Casa Universităţii din Cluj mitingul de doliu, după 
care trupul său, trecând dincolo de culmea Feleacului, face un 
ultim drum, cel spre vatră, spre Lancrămul natal: “La obârşie, la 
izvor /nici un drum nu se-ntoarce /decât sub chip de dor “ (după 
Mircea Vaida “Pe urmele lui Lucian Blaga” Bucureşti 1972) 

a Numirea lui Lucian Blaga la Universitatea din Cluj a 
coincis. cu maximum de amplitudine românească a Statului 
Naţional Român unitar, adică “Neamul organizat în legătură 
organică cu pământul său, cu rostul său ca, stăpânindu-şi 
destinul, să-şi asigure existența, independența şi desăvârşirea”. — 
ut atâtea planuri frumoase pentru Cluj! După Dictatul de la 
- La a cunoscut rigorile refugiului de la Sibiu. A scos 
ca aurii Lu care a publicat: “Cum l-am cunoscut pe 
îl 5 andhi , "Despre viitorul filozofiei româneşti”, „o 
aa eticei lui Pârvan. Face călătorii la sesiunile Academiei 
Sa conferenţiază la Viena “Despre caracterul simfonic al 
i. vest europene”, la Praga “Despre sufletul românesc” şi în 
Oraşe din țară “Despre Andrei Şaguna”. Face excursii în 
Jurul Sibiului şi-şi creează prietenii deosebite. Ca pretutindeni! 


169 


ea 


întors la Cluj, face excursii în jurul erp deVIue i lase = 
Sibiu. Tot timpul “munceşte Cu Să de adevărat om de ştiinţă” — 
omnița Gherghinescu-Vania,- la cursurile sale 
“Trilogia valorilor”, “Trilogia cosmologică 4 “Aspecte antro- 
pologice” (curs. ținut ip 47) Ca apo fie nevoiti să 
părăsească catedra universitară în 1948. Opera lui va rămâne ca 
un dar la pământului şi sufletului românesc. Ceeace a fost 

pieritor s-a reîntors în natură, ceeace este etern rămâne în sufletul 

posterității, în conştiinţa care țâşneşte din când în când spre 

lumină, ca un izbuc, cu toate piedicile celor trei duşmani înfocați, 

pe care nu se ştie dacă el i-a iertat, dar istoria nu-i iartă, fiindcă 

au păcătuit față de cultura românească şi de viitorul ei. Lucian 

Blaga a contribuit la sporirea prestigiului înaltei şcoli de cultură 

românească — Universitatea din Cluj - , dându-i intensitate şi 

perpetuitate prin creaţiile sale! 

La sporirea prestigiului Universităţii din Cluj a contribuit 
şi prietenul lui Lucian Blaga, D. D. Roşca , pe de o parte că a 
avut îndrăzneala de a-l impune pe Blaga ca filozof al culturii 
într-o vreme şi atmosferă total neprielnică şi pe de altă parte prin 
lucrarea sa “Existenţa tragică” — o temelie a unui sistem filozofic 
propriu, - apărută în 1934, într-un moment de explozie creatoare 
a tinerilor, fapt ce eu l-am receptat în acel an al intrării mele în 
Universitate, cu mult entuziasm, ca pe un real stimulent. Atunci 
au apărut lucrările lui Constantin Noica: “Mathesis sau bucuriile 
simple”; Emil Cioran: “Pe culmile disperării” şi “Schimbarea la 
față a României”, Mircea Eliade: cu "Yoga — essai sur Ies 
origines de la mystique indienne” şi toate romanele sale. 
Strălucire a dat Universităţii din Cluj şcoala medicală 

condusă de dr. luliu Haţieganu, a patra mare personalitate 
reprezentativă a Universităţii din Cluj şi a învăţământului. €i 
teoretic și practic medical. Medic internist, creator de şcoală, 
care a rămas şi rămâne după moartea sa, cu renume european, 
maestrul care-şi însoțea întotdeauna activitatea cu seninătateă, 
surâsul şi zâmbetul său caracteristic, cu o ţinută mândră în 


cum şi scrie el lui D 


170 n 


=” 


modestia lui, cu conştiinţă de sine şi a cee 
Vorba-i lapidară, cuprinzătoare, demnă 
sentinţe. O forță ascunsă, ca radium-ul a 
lui vii ca flăcările, sfredelind nemilos, Apa 
sau bolnavul, surprinzându-le tainele. stării trupeşti şi sufleteşti 
Aşa l-am cunoscut în cabinetul său de pe strada E, i d 
saloanele de bolnavi sau mai ales în timpul conferin e pis A 
şi prompt în decizie, în fixarea diagnosticului, eee ia dia 
său, credincios vocației sale, îndrăzneţ în indicarea fe 
vindecător şi necruţător în îndeplinirea misiunii sale — ese puii 
existenței sale. Totuşi, cald, apropiat, gata de a asculta orice. E: 
de a da subalternilor o pildă bună şi bolnavilor un ae 
sprijin, o) încurajare. Ceeace se spune azi despre sport ie luliu 
Haţieganu susţinea în anii studenției noastre: “Când Universitatea 
va organiza educația fizică şi dispensarul studentesc. - ceeace 
prin el s-a făcut -, va fi îndreptățită să-şi asus e rolul de 
educatoare integrală. Sub educaţia fizică înțeleg o educaţie 
integrală — fizică şi intelectuală şi mai ales morală, - care ar 
contribui în mod hotărâtor la formarea caracterului şi 
sentimentului de solidaritate. Națiunea are nevoie nu numai de 
savanți, ci şi de bărbaţi tari, morali, cu caracter, gata întotdeauna 
a-ŞI sacrifica Viața pentru apărarea ei!” Dr. Iuliu Haţieganu, ca 
Ri și RI roresor, ca decan şi ca rector, atât la Cluj cât şi la 
» â formulat menirea Universităţii şi funcțiunile ei şi le-a 


ace este şi reprezintă. 
frazele-i - adevărate 
aniul, țâşnea din ochii 
cetător, interlocutorul 


Concreți E x suzi edi pa Meat 
retizat prin măsuri şi fapte, găsind posibilităţi de înțelegere şi 


căra Set corpul profesoral al Universităţii, cu subalternii şi 
în a E cu studenții, contribuind la promovarea Şi apărarea 
desfăşura, a E ŞI cu societatea în mijlocul căreia Universitatea îşi 
șediai Sf ii talea servind idealurile naționale. Participa la 
obținea cau li Universitar şi ale Consiliului profesorilor şi le 
sediile Ref mântui pentru activitatea, sa. Participa şi la 
iu a E ntrului studențesc, netezind asperitățile raportului 

A ei ŞI „asigurând studenților condiții materiale, - 

ST> ine - şi morale, intelectuale — biblioteci. 


171 


ia 


A . . 3 

| universitar 1922 /2 a 

Girl îsoiaboi şi în Universitate, dar mai ales în Facultatea de 
ării, 


dicină, Evreii formau majoritatea şi ca urmare a sinuciderii 
Meciei dale (o olteancă, adusă din dragostea de Ardeal la 
pei "din Cluj, n-avea nici loc în cămin, nici rude, 
nemaiputând îndura mizeria), Şi a refuzului de a diseca singurul 
cadavru evreesc ajuns pe masa de disecţie, în zilele de 27 08 
Noembrie 1922 studenții evrei au fost alungați de la cămin. A 
fost convocată adunarea generală a Centrului studenţesc Petru 
Maior pentru a căuta soluția în conflictul dintre studenții creştini 
şi Evrei. În 1919/20 la Universitatea din Cluj erau 450 de Evrei, 
în 1920/21 - 689 . Şedinţa centrului studențesc s-a deschis în 
prezența profesorului dr. Iuliu Haţieganu, delegat din partea 
Senatului universitar pentru a cunoaşte din însăşi discuțiile 
şedinţei, dorințele şi adevăratul spirit de care e animată 
studențimea română. Punctul de vedere al studențimii clujene, 
care la 10 decembrie a fost adoptat de întreaga studențime din 
țară: 1. Studenţimea română cere ca la înscrierea studenților în 
Universitate să se țină seama de principiul “numerus clausus”, 
adică studenții evrei să nu mai fie primiţi în universitate decât în 
proporţie cu populaţia pe care o reprezintă. 2. Studenţii evrei să 


nu disece decât pe cadavrele coreligionarilor lor, iar întrucât nu: 


vor aduce cadavre să fie opriți de la disecție. 3. Centrul 
” studențesc va căuta şi va obţine adeziunea tuturor studenților 
români de la celelalte universități la hotărârile luate. La 10 


Decembrie 1922 delegaţii tuturor Centrelor studenţeşti adunați la 
Bucureşti se declară solidari cu centrul Cluj. 


Pentru a înțelege mai bine aceste evenimente sunt de 
menționat și următoarele: 1) Înainte de Unirea din 1918 familiile 
cu tradiții româneşti din Braşov, Blaj, Sibiu, Orăştie, îşi trimeteau 
copiii la studii la Viena, Graz, Padova, Lipsca, Berlin, 
considerând că la Budapesta şi Cluj sunt supuşi unei acţiuni de 
desnaționalizare. 2) După înființare Universităţii din Cluj, în anul 
1919/20, “rectorul Sextil Puşcariu, în darea de seamă a semnalat 


172 


DD 


întrucât în viaţa economică a 


aglomerația mare la Facultatea de Medicină. . 
mod serios întrebarea dacă n-ar fi cazul s 
“numerus clausus” pentru studenții de la medicină, stăvilindu-se 
astfel afluența prea mare a studenților din Ungaria care caută la 
noi să scape de persecuțiile ce au să le sufere Evreii la 
Universitățile maghiare şi ocupă astfel locul studenților noştri 
îndreptăţiți în primul rând să poată urma nestingheriți cursurile” 
(Stelian Neagoe -— Viaţa universitară clujeană interbelică, 
pag. 122) “Chestia numită e amintită şi la noi în Aprilie (26) în 
şedinţa “Societăţii de lectură a studenţilor români din Cluj”. Deci 
problema lui “numerus clausus” fusese semnalată de însăşi 
conducerea Universității, imediat după înființarea ei. 

Congresul studenților din 10 Dec. 1922 reprezintă 
afirmarea studențimii în raport cu adversarii idealurilor sale: 

- O verificare interioară: capacitate de luptă, preocuparea 
de propria soartă 

- idealuri, cu mijloace de atins 

- confundarea vieţii personale cu idealul 

Se hotărăşte atunci ca ziua de 10 Decembrie să fie ziua 
națională a studențimii române, zi care s-a sărbătorit în fiecare an 
până la instalarea regimului comunist. 

De atunci de la 1922, începe drumul calvarului 
studențimii române, în luptă dârză şi necurmată pentru ridicarea 
Neamului românesc către Mântuirea lui. 

Alungată din cămine, de la cantine, lovită necruţător de 
duşmani, chiar prin aceia care s-ar fi cuvenit să-i fie părinți 
sufleteşti — profesorii. 

Astfel, rectorul Universităţii dr. Iacob lacobovici pune 
două premize: 1. Acel care rezumă viața la satisfacerea 
irebuinţelor fiziologice, moare înainte de a fi trebuit. 2. Trăeşte 
să Om numai acela care se ridică deasupra mizeriei noastre 

iologice şi se înalță în sfera idealismului. Idealismul este 
atributul speței umane. Frământările gigantice ale omenirii de azi 
MU sunt decât luptele între idealismul uman şi bestialitatea 


. Senatul şi-a pus în 


ă se introducă un 


173 


i 


nimalică (1). Concluzia: identificând pe cei ce au condus Breva, 

a dresează procurorului şi Comandantului Corpului VI armată, 
e Aa periculoasă pentru sicitanță noastră de 
stat. Senatul universitar a.hotărât eliminarea lor din Universitatea 
din Cluj şi din toate universitățile din țară. Mişcări antisemite 
asemănătoare s-au petrecut la Praga, Budapesta, Viena, Berlin cu 
caracter mai violent (Stelian Neagoe pag.166 ŞI 207) : 

Pe aceeaşi poziție de ură înverşunată împotriva 
studențimii române şi de servilism față de autoritatea de stat, 
străină de sufletul neamului, s-a situat în timpul refugiului de la 
Sibiu şi prorectorul Ion Drăgoi, profitând de faptul că Sextil 
Puşcariu — rectorul — era plecat în misiune la Berlin. Acesta, 
după aşa-zisa “rebeliune” din 21-22 Ianuarie 1941, - de fapt 
lovitura de stat a lui Antonescu, - se adresă poliției pentru a 
obţine date spre a elimina pe studenţi. Alţi profesori au început să 
denunțe pe studenții legionari şi pe cei care fuseseră internaţi în 
lagăr, înscrişi în anii corespunzători cu colegii lor, din dispoziția 
Ministrului Traian Brăileanu. Doar profesorul Camil Negrea, cel 
mai vechi decan, a spus să fie examinaţi sever şi dacă ştiu, să fie 
promovați. Aşa au înțeles şi aplicat ordinul Ministrului Rosetti, 
dat la Sibiu, de purificare a vieţii universitare. 

La 23 Mai 1941 a încetat din viață prorectorul lon Drăgoi 
şi la 4 lunie 1941 a fost însărcinat ca rector dr. luliu Haţieganu. 
Numit de guvern, el a dorit să fie ales de inimile tuturor, pentru 
ca astfel să reprezinte expresia voinței tuturor. Să fie ales de 
Senatul Universitar, ca pentru servirea Națiunii şi a Patriei să 
realizeze din Universitate o comuniune spirituală, să revină la 
liniile mari de conduită pentru a-şi putea îndeplini misiunea ŞI 
funcțiunile ei importante. Adică: 1. Activitatea şi creaţia ştiinţifică 
îndreptate spre interesele noastre naţionale 2... Formarea Și 
instruirea tineretului prin creerea unei noi pedagogii naţionale — 
unitate de gândire, de simţire în comunitatea spirituală. 3. 0 
colaborare strânsă şi rodnică între Universitate şi studențime în 
cadrul Universităţii şi, pentru popor, în cadrul Extensiuni! 


174 


“universitare. Profesorii să fie adevăra 


ți conducători spirituali a: 
tineretului. Sufletul profesorului nobil și bun are nf îi 
studențimii. 4. Orientarea Vieţii studenţeşti nu trebue AB, 
fişe complicate şi imposibile, Ci Cu acea dragoste de mai bine 
Asociaţia “Amicii Universităţii” — nou înființată să păstreze 
legătura cu toate generaţiile ce ne-au ascultat cuvântul 5, 
Mai sunt necesare. : a) o concordanță între idealul educativ naţional 
şi cerințele ştiinţei, b) o concepție de viață pentru solidarizarea 
generațiilor şi întărirea conștiinței naționale — întorcând fața către 
popor şi tineret — problemele naţionale nu trebuesc privite din 
laborator ci din arenă. Idealul naţional să fie o nouă unire a tuturor 
Românilor. Universitatea nu trebue să fie numai “Universitas 
Literarum et Scientiarum” ci “Patriae et juventutis”. 

Prof. dr. Iuliu Haţieganu era socotit de colegii săi “unul din 
marii realizatori ai importantelor opere universitare şi naționale din 
Cluj, marele animator de care Universitatea are nevoe. Spirit larg şi 
generos bine cunoscător al problemelor tineretului nostru 
universitar”. “Un om cu calități, cu concepții largi, cu prestigiu 
mare, cu o puternică personalitate, sporind prestigiul Universității 
prin unirea între profesori şi studenți, un conducător cu depline 
răspunderi, Va da cuvenita replică publicaţiei ungureşti asupra 
Transilvaniei.” 

Toate ideile mari rectorul Haţieganu. după ce le-a anunțat, 
le-a şi realizat. Formalităţile inutile de la înscrierea studenților au 
fost eliminate; profesorii evită paralelismele. Conferințe de inițiere şi 
de sinteze pentru formarea unei concepții de viață . Fiecare la locul 
lui, Cu toții însă pentru Universitate şi prin Universitate pentru 
națiune, spre idealul nostru: o Românie mare, puternică şi etenă 

rmarea spiritualității române pe plaiul unde s-a născut neamul 
NOStru — iată misiunea Universităţii. O ştiinţă utilă națiunii, Neamul 


Mu poate fi condus spre victoria finală decât prin educație. 


Diversitatea e un amvon de pe care se propovădueşte binele, 
osul, adevărul, dorința de libertate, de dreptate. Sufletul național 


 SSte laboratorul mare al valorilor spirituale. Studentul trebue scos din 


Mizerie ca să poată trăi înalta spiritualitate a Universității! Profesorii 


175 


ie 


sunt apostoli ai neamului, punând ideea naţională ca piatră 
fundamentală în activitatea lor profesională. Deci la baza educaţiei 
tineretului universitar să stea principiile idealului naţional R Omânia 
mare în vechile ei hotare, cu un popor mare ji suflet, prin sănătate, 
etern prin creații spirituale; idealul spiritual: osti să ŞI aprecierea 
valorilor şi creațiilor spirituale; idealul omenesc; prezentarea pl 
calităţi omeneşti în colectivitatea națională şi în general la, toate 
națiunile; idealul universitar: continuitatea creatoare a. spiritului, 
seriozitatea în pregătire; trăirea acestor idealuri pentru AA 
transforma în concepții de viață; trăirea în muncă, cu iubire, cu 
onoare, cu devotament, cu răspundere, cu respect (față de 
maestru, faţă de trecut), cu eroism, cu sacrificii, în deplină 
solidaritate şi disciplină. Educaţia fizică. 


S-au inițiat organizații culturale: orchestra filarmonică, . 


corul “Răsunetul Ardealului”, “Ardeleana” pentru port, gruparea 
literară “Octavian Goga” a făcut şezători literare în oraş şi în alte 
oraşe . Apărea “Viaţa universitară” condusă de dr. Ieliu Haţieganu. 
S-au organizat premii studenţeşti pe facultăți. S-a format centrul de 
studii transilvănean. A apărut în 1941 lucrarea “Universitatea 
maghiară a Transilvaniei”, “Istoria ideii universitare ardelene” şi a 
“Universităţii regale ungureşti Francisc losef”. Centrul de studii 
transilvănean cuprindea aproape toate catedrele Universităţii. îi 

Rectorul 1. Haţieganu a încurajat tineretul şi națiunea română 
în toate momentele grele: În 1942/43: „Să fiţi tari în credință căci 0 
nouă ordine europeană nu e posibilă şi nu e acceptată decât numai în 
libertatea şi unirea întregului popor român. Se pregăteşte o nouâ 
ordine, ori de unde ar veni, ea nu e posibilă fără dreptatea 
românească, iar această libertate trebue s-o ducem la biruință cu 
armele spirituale, călite în focul iubirii de neam şi patrie”. st: 

La eliberarea Clujului dr. |.Haţieganu a fost împutemicit de 
a lua legătura la Cluj pentru reîntoarcerea Universități! 
(11 Octombrie 1944). 

Dr. Iuliu Haţieganu a fost un reprezentativ exemplu „de 
dascăl, care a înțeles că profesorii trebue să fie părinții spirituali al 
studentului, că menirea Universităţii este desăvârşirea culturi!, 


176 


DD 


formarea elitelor, că selecțiunea profesorilor u 
că numai astfel se pot face iubiţi, ascultați, 
dezvoltarea facultăților studentului. 
Studenţii sunt depozitarii tradiției şi culturii 
transmiterea acestora generațiilor următoare ŞI 
prezent. Multe carenţe erau în Universitate, dint 
importantă a fost patima politică. Aceasta a înlocuit pasiunea pentru 
studiu, după cum învăţătura a fost îngreunată de lipsa de cursuri. 
Totuşi — studenţii în general -, aceia care nu urmăreau numai a 
obține o diplomă pentru o funcție, aveau perseverență în studiu, 
metodă pentru pregătirea examenelor (rezumate, sistematizări, 
verificări) -, cu conştiinţa că învățătura este împlinirea datoriei lor. 


niversitari este vocaţia, 
urmaţi şi pot desăvârși 


ei asigură 
aplicarea lor în 
Te care cea mai 


Viaţa studenţească 


Misiunea Universităţii Daciei Superioare a fost trasată de 


către Vasile Pârvan la deschiderea ei din 1919 şi a evoluat pe 


liniile de atunci, fără să repudieze nimic din ceeace era esenţial 
pentru creerea şi dezvoltarea culturii naționale. Obiectivele s-au 


înmulțit, metodele şi mijloacele s-au definit. Universitatea şi-a 


păstrat caracterul inițial de “creaţie şi ucenicie” pentru pregătirea 
profesională, producându-se o “selecție după aptitudini” şi pentru 
a urma unor necesități de la noi, unde se cere şi o difuzare a 
ştiinţei şi o cultură în masse. 

Ceeace profesorii fac în cadrul extensiunii universitare 
asociația profesorilor universitari din Cluj pentru educaţia 
adulților prin conferințe în diferite oraşe: Igiena universitară: 


Curativă şi preventivă), studenţii fac în cadrul asociaţiilor 
societăților, cercurilor studenţeşti, - organizate pe facultăți şi pe 


Tegiuni, cu activităţi variate: sociale, literare, ştiinţifice, etc, după 
locul de origine al studenţilor, coordonate pe centrul universitar. 

Întregirea educaţiei primită în liceu şi în facultate se făcea 
prin trăirea în sânul acestor cercuri literare ale societăților 
Studențești: aprofundarea cunoştinţelor și civilizaţiei româneşti şi 
Universale și răspândirea ei în massa poporului român. 


177 


e 


“Audiind cursuri, conferințe, făcând lecturi, participând la 
ților regionale, a celor pe facultăți, a 


discuţii în cadrul societă pe f 
trelor studenţeşti, mi-am găsit 


societăţii Petru Maior şi a cen 


menirea vieţii mele”. E = 
“Universitatea venea să pună în lumină trecutul neamului 


şi al pământului, nevoia de a cunoaşte țara şi gradul ei de 
civilizaţie, prezentul, situația țărănimii, asuprirea Românilor de 
peste hotare, contemporanii în Europa, întreaga .lume cu 
universul de gândire. Studenţimea trăia într-o efervescenţă 
spirituală: a) efort: muncă din nevoia lăuntrică, note din sală, în 
sala de conferințe, cărți din bibliotecă şi în bibliotecă. b) emulaţie 
nobilă şi înălțătoare între generații, între naționalități, între 
România şi alte țări. c) căutarea permanentă a adevărului, a 


rostului vieții noastre. | 
În toate epocile tineretul, nesocotind trecutul, grăbit a se 


bucura de prezent şi viitor, a trăit într-o criză de directivă. 

Spre a înțelege poziţia tineretului universitar faţă de 
problemele țării şi neamului românesc şi faţă de marile probleme 
ale omenirii, este necesar a cunoaşte liniile mari ale istoriei şi 
situația prezentă. 

Transilvania, un pământ cucerit prin lupta de milenii, 
fiecare loc, fiecare sat sau oraş, aminteşte de o bătălie sau de un 
martir. 

Prezentul nu poate fi înțeles fără trecut, în care se îmbină 
evenimente, conflicte, activitatea Bisericii, a statului, a 
guvernelor ce s-au perindat. 

- un argument în sprijinul continuității elementului 
românesc — daco-roman — în Dacia este bunăoară Cluj — Napoca, 
ce nu trebue privit izolat, ci ca centru al castrelor romane din jur. 

- Cluj — pentru România întregită şi România de 
pretutindeni, nu este numai unul din marile oraşe ale ţării, ci 0 
Sinteză reprezentativă a Ardealului, un colț de pământ românesc, 
in care s-au concentrat gândirea, simţirea şi aspiraţiile românești: 
O culme a culturii şi civilizației româneşti. 


178 


Da 


ei a lie inta în el am cules impresii vii asu ra 
rosii eiacum+2000;- de ari asupra cilrig 
/ i 


civilizației actuale. EI este o ripostă dată icoanei prezentată d 
EI 


Unguri, care i-au contestat caracterul românesc, străduindu 
- . » 7 4 i 1 4 7 
să-i construiască artificial o filiație a numelui, și 


zi Cluj-Napoca nu a urmărit un Scop propriu, ci un mijloc 
pentru realizarea scopurilor superioare ale Neamului şi Țării 

- a recompune din fărâmițarea produsă de partidele 
politice — unitatea noastră distrusă de dictatura regală. 

| dându-i-se nume , organismul a fost caracterizat, i s-a 
fixat rolul în viaţa publică românească, i s-au stabilit relaţiile cu 
celelalte formaţiuni — un nume dat după nevoile momentului 
istoric al neamului şi țării, - care a trecut direct în legendă fără 
explicaţii: un nume care sintetizează un plan şi un program de 
activitate, un sens de viață”. 

Lupta pentru apărarea Românismului, începută de 
generaţia de la 1922 şi consolidată temeinic prin întemeierea 
Legiunii. Arhanghelului Mihail de sub conducerea uriaşei. şi 
unicii personalităţi a lui Corneliu Zelea Codreanu a cunoscut o 
mare ascensiune în perioada 1927-1938. Obiectivul fiind 
transformarea, înnobilarea sufletului, pentru a se apropia de 
idealul creştin şi numai astfel a năzui la ridicarea Neamului 
intreg, - tineretul universitar a fost, ca întotdeauna, implicat 
loial în realizarea acestui vis suprem. Conducătorii studenţimii 
au fost în majoritate recrutaţi din rândurile legionare şi au adus 
CIA ei în universităţi: credința şi nădejdea nezăruneinată în 
biruința finală, - dragostea nesfârșită față de Neam şi Țară şi o 

ire a întregii lor vieţi în slujba acestui ideal.(N.n) 

„Activitatea în Universitate era intensă, cuprinzând toate 


e rile şi folosind toate mijloacele pentru atingerea țelului 


efi Dintre toate aceste mijloace, cel mai important, cel mai 
ie aaa conform structurii şi menirii viitorilor cărturari ai țării era 
Sutura. Ea deschidea toate porţile viitorului. 


179 


Ei o 
Da 53 


u numai cursurile facultăţii în care 


Studenţii frecventau n u 
erau înscrişi, ci cu setea de a cunoaşte adevărul, audiau în massă 


şi alte cursuri de la alte facultăţi, la care predau profesori 
străluciți de la care aveau cu toţii de învăţat în toate domeniile şi 
prin care se integrau în universalitatea fenomenului de cultură”. 


Căminul Ardealul 


În afară de activitatea în cadrul facultăţilor: audierea de 
cursuri, conferințe, frecventarea bibliotecilor etc., tineretul 
universitar din Cluj, fiind în cea mai mare parte ataşat Mişcării 
legionare, în care educaţia se făcea în primul rând prin muncă, 
era nelipsit în taberele organizate în regiunea Clujului şi în 
tară. Astfel — cum spune un cântec legionar: “Prin brațe aprige 
de muncă “ s.a ridicat căminul pentru studenţi “Ardealul” 
pentru care în anii 1936-37 s-au lucrat cărămizi la Chintău, la 
marginea Clujului spre Someşeni-lurda. La această tabără de 
muncă au participat alături de studenţi, multe personalități 
culturale ael timpului printre care şi Lucian Blaga, care a 
lucrat cărămizi fără să-l ştie nimenea. Căminul şi tabăra S-au 
numit la început “Ardealul legionar”, dar în fata ostilităţilor 
autorităţilor dușmănoase i s-a zis numai “Ardealul. De altfel, 
interzicându-se taberele de muncă în 1937, Căminul nu a putul 
fi terminat. 


Ca o ilustrare a ataşamentului lui Lucian Blaga față de 
Mişcarea Legionară şi a conducătorului ei Corneliu Zelea 
Codreanu, redăm o pagină — extras dintr-un articol publicat în 
“Carpaţi” în 1958 de Grigore Manoilescu (revistă care a 
apărut în exil. Amănunte în “Corneliu Codreanu prezent" PA&- 
99 colecția Daco-Romania): 


180 


una din cele mai frumoase din viaţă lor. 


| La descoperii. 


ic: lar poate decât totdeauna concepția lui 


7 ARE : A j 

: Imi aduc site de o discuţie asupra visului unei noi 
capitale a României in care întrebările pe care le pun 
'ehnicienilor lumina problema cum Hu ştiuseră ei să o pi ea 

Niciodată însă nu mi-am dat seama mai bine de stii 
înmăsculă a lui Codreanu ca într-o întâlnire a lui ear 
Puşcariu şi cu Lucian Blaga în casa mea, E 

Au stat să discute o după amiază întreagă, cele mai 
gingaşe probleme ale ființei, culturii şi spiritualităţii româneşti. 

Cu cât înainta discuţia, nivelul se ridica, nuantele erau 
'ot mai subtile, argumentele tot mai ascuţite. 

De la o vreme eu n-am mai îndrăznit să mă amestec. 
Curând a tăcut şi Puşcariu. 

Codreanu şi cu Blaga se urcau tot mai Sus cu fiecare 
frază, cu fiecare întrebare, pe o spirală de gânduri ce părea de 
fiecare dată că a atins culmea. Dar ei nu se opreau. Ca să-i 
urmăreşti, ţi se cerea o încordare totală, deşi gândirea 
amândoura eră de o claritate cu care nu eram deprins la Blaga 
şi de o precizie în formulare rară la amândoi. 

De fapt nici nu mai era o discuţie ci o întregire 


„reciprocă, sprijinindu-se parcă unul pe celălalt, ca să urce tot 
mai Sus. 


Doar în muzică am mai întâlnit această neîncetată 


depăşire a ceeace pare că nu mai poate fi depăşii. 


i Puscariu si Blaga socoteau această după amiază ca 


Puşcariu, metodic, a redactat amănunți 
convorbirilor în notele lui zilnice, azi desigur pierdute. | 
Blaga, deşi îl mai întâlnise pe Codreanu, părea că atunci 


: cuprinsul 


În Cursul aceste convorbiri a formulat Codreanu, mai 
despre mântuirea 


neamurilor, care explica în mare parte ÎNWreasa lui. ținulă 


 Sufletească şi mai ales caracterul creştinismului Său. 


181 


e 


Codreanu_€eră_ un om_prQ nd_religios, nu numai. în 


adâncul sufletului, dar şi în viața de toate zilele. Ducea O viaţă 
de extremă sobrietate şi de o indiscutabilă moralitate. Cred că 
n-a lăsat să treacă nici o zi fără să facă lungi rugăciuni. Păzea 
cu severitate posturile. Multă vreme a postit negru în fiecare 
vineri. Avea un mare respect pentru preoți, chiar atunci când 
prin purtarea lor cu oamenii nu-l meritau. 

Orice hotărâre importantă o cernea printr-un. triplu 


criteriu: 

].— Foloseşte Legiunii? 

2. E spre binele neamului? 

3.— E plăcută lui Dumnezeu? 

Sinceritatea şi puterea credinței sunt mai presus de orice 
îndoială. “Însemnările de la Jilava sunt un Imn Creştin”. 


“ Eu puteam participa rar la cursuri şi alergam de la o 
facultate la alta după profesorii care țineau prelegerile, urmărind 
dezlegarea problemelor fundamentale ale omului, ale neamului, 
ale vremii contemporane, ale omenirii. Aşteptam de la cei care au 
trăit în alt climat şi aveau altă experienţă, să ne dea soluții la 
problemele ce se puneau pe aceste plaiuri, să ne dea o orientare 
pentru a ne fixa o atitudine față de evenimente şi idei spre a ne 
defini gândurile şi conduita personală. 

Din liceu — în cercurile, în asociaţiile noastre literare şi 
ştiinţifice - o mulțime de probleme rămăseseră nedezlegate, iar 
pentru altele, soluțiile primite erau dicutabile. Din acest motiv, 
spiritul meu, într-un cadru nou spiritual, politic, social, căuta Să 
îndepărteze orice nedumerire. Îmi căutam drumul meu. 

Ca orice ardelean, consideram politica o ştiinţă şi o artă â 
asigurării existenței şi persistenței neamului şi a țării. In 
activitatea partidelor. politice nu. întâlneam. nici o acţiune în 
această direcţie. Între doctrinele partidelor. politice şi actele 
practice de guvernare era o discrepanță. îngrijorătoare, chiar 


182 


a 


revoltătoare. Din acest motiv nu am răs 
invitațiile ce mi s-au făcut de a intra în r 

olitic. Trăiam departe de frământările lor 
studenţeşti cu plinul ll şi ştiinţific. 

Eram atras de prelegerile de la Fac 
pentru că speram ca din dezbaterea unor praf Ea = 
lămurirea marelui mister al vieţii şi existenței. Cătasatu, : 
ştiinţele naturii şi în religie posibilitățile sufletului de a afla bata 
este omul, ce poate să fie omul, ce trebue să realizeze pentru el şi 
pentru semenii săi, obiectivele pe care trebue să le i 2 
singur şi în comunitate, ce este comunitate de idei, de tradiţii, de 
sânge, de destin. 

= Fiecare generaţie este înclinată să ia totul de la început, să 
critice şi să nege tot ce a fost înaintea sa, să pia 
atemporaneitatea, uitând că noi suntem ce suntem ca o rezultantă 
a trecutului: - un fruct al tradiţiei. 

Conştient de acest adevăr, am plecat de la ceeace eram: 
fiul unor țărani de pe Câmpia Transilvană, care purta în ființa sa 
trecutul de speranţă şi de luptă al țărănimii exploatate secole în 
şir, bogăţia moral-spirituală a acestei lumi, ce a trăit ca într-o 
insulă. „Hotărât să nu mă îndepărtez niciodată de această 
moştenire, de a nu uita ce sunt şi ce port cu mine, filozofia mă 
indemna totuşi să gândesc eu totul de la început, să fiu de față la 
tot ce se întâmplă în jurul meu, trăind clocotul vieții 
pare cu graiul trecutului în inimă şi cu străduința de 
rea <era ființa în cea a neamului şi în momentul istoric, ale 

Porunci trebuia să le slujesc. 
ani înseamnă a lua o atitudine pe care viața ta şi a 
Mia ţii din care faci parte ţi-o pretind, a lua o poziţie față de 
al Sin față de istoria, de evoluția gândirii omeneşti. A 
Szepi î dinaintea ta, din vremea ta, a da URR CSE gândurilor 
2proape ântă, a participa la lupta pentru ideile ce-ţi sunt mai 
» Chiar dacă în timp sunt foarte departe de tine. Aceste 


idei i 
dei au ŞI ele viața lor: o perioadă de vigoare, de tinerețe, de 


puns nici uneia dintre 
ândurile vreunui partid 
» în mijlocul societăților 


183 


Dea 


a de îmbătrânire, de distanţare, de uitare, 
Din acest motiv fiecare idee trebue luată de la originile ei, spre a 
actualiza partea vie pe care idea o mal are. Evoluţia mea depinde 
de fondul de idei la care am aderat, de apropierea elementelor 
originare. Ce ascunde dincolo de ea fiecare idee — ce ne spune 
lumea noastră din interior şi ce ne spune istoria şi viața 
contemporană. 

Din experienţele trecutului putem aprecia pe cele ale 
ui nostru: ce este perimat în el i ce începe. 

Omul urcând la originea ideii se realizează. 

El trebue să aibă o profunzime ca să atingă veşnicia în 


influenţe puternice şi alt 


timp. 


Azi — ştiinţa e predominantă, prin consecinţele sale se 
confundă cu destinul omenirii. 

Viaţa masselor s-a organizat dar nu interior, ci tehnic — o 
activitate fără scop personal. O singurătate morală fără 
precedent, care caută un alibi în erotism, irațional, tehnică - 
lipseşte o comunicare de la om la om. Îmbogăţit printr-o ştiinţă 
care se întinde în toate domeniile, omul crede că poate să domine 
totul, fără a fi nimic prin el însuşi. 

Omului îi lipseşte o certitudine: cea a veşniciei şi atunci ce 
poate spera? 

Ştiinţele sunt doar o unealtă a filozofiei. 

Filozofia — altceva decât ştiinţa: adevărurile ei nu pot fi 
atinse. A privi în istoria omenirii şi în adâncurile omului, - un 
drum şi o muncă academică. 

Fiind lipsit de mijloacele materiale, pentru a-mi face 
studiile, timpul mi-l petreceam . între lecţii ca profesor particula“ 
în familii, ca funcţionar (pedagog, secretar, suplinitor, în vac 
— la diferite instituţii de stat), iar seara, noaptea, îmi făceam n0 
după cursuri, - bani n-aveam să le cumpăr şi de altfel în comert 
nu erau decât foarte puţine. Examenele erau foarte severe, aşa 
„ încât se ajungea ca un candidat să se prezinte la un examen de 


anţe 
tiţe 


184 


ori. Unii învățau pentru examene şi pentru o 
Puţini învățau pentru ştiinţă. 
Universitatea — o instanță a adevărului 


Situație mai bună. 


În Universitate studentul se de 
ştiinţifică, cu însuşirea metodei şi spiritu 
societăților studenţeşti îşi desăvârşeşte pr 
trăeşte într-o ambianță colegială, contri : 
facultății respective, săvârşeşte E A ele DC voal 
îmbogățește biblioteca facultăţii, procură reviste i Zap vor 
printre muncitori ŞI ţărani — acţiuni de culturalizare ă Bi: ete 
evenimentele studenţeşti şi naţionale, face excursii - IPA 
străinătate, se ocupă de spitalizarea colegilor. bolnavi - 3 


prinde Cu creaţiunea 
lui Ştiinţific. În cadrul 
egătirea de specialitate, 


“internarea în sanatorii — la Colibiţa -, Organizează  şezători 


literare, petreceri studenţeşti, obținerea de burse ŞI ajutoare, de 
cazări în cămine, de mese la cantine, în scopul uşurării condițiilor 
de trai, invită profesorii universitari de specialitate să țină 
conferințe, formulează memorii pentru doleanțele studenţeşti 
procură fonduri pentru nevoile societăţii (pentru monumente ca 
de exemplu Petru Maior la Reghin, Ostaşul român şi Avram 
ai la Târgu-Mureş), - Studenții de la; Academia Comercială 
: <A 5 Sr atunci prin 1925/26, ca Academia să fie ridicată 
aur e: acultate economică comercială, cu dreptul de a se 
Aa Gai ştiinţele economice, ceeace s-a realizat prin ASE. 
e all pedagogică şi examen de capacitate şi la Cluj. 
aa tre societăţile studenţeşti cu “credință ortodoxă” a 
citat în teologie care făceau operă de evanghelizare şi 
ÎN E arieni (depiinăcenu pe stdeati au rodica): 
aci anyrătulo acer românei Petru: Mari 
(Geta i , Tulia” (Cluj), “România Jună” (Viena), “Junimea 
i ae toate aceste societăți literare, care îşi aveau sediul 

tea în străinătate, Societatea Academică “Petru Maior” 


185 


— m >> 


a desfăşurat o activitate mai bogată şi după Unirea din1918 a fost 


adusă la Cluj . 
Societatea studențească „Petru Maior” 


La 20 Februarie 1862 s-a constituit “Societatea de lectură 
a Junimei române din Pesta”, având ca preşedinte pe Partenie 
Cosma, director al Băncii Albina din Sibiu şi socrul lui Octavian 
Goga, căsătorit întâia oară cu Hortensia, fiica acestuia. În 
toamnă, preşedinte a ajuns Iosif Vulcan, intervenind pentru 
numirea lui Alexandru Roman ca profesor de limba română la 
Universitatea din Pesta. Din anul 1868 Societatea purta numele 
de Societatea “Petru Maior”, iar preşedinte Al. Roman. Au vrut 
ca membrii să fie studenți de la Universitatea din Pesta şi 
absolvenţi, pe care guvernul nu i-a admis. În 1869 a intervenit o 
dezbinare pe teme provinciale. Unii erau cu Barițiu și “Gazeta 
Transilvaniei”, iar alții cu familia Mocsony, Vicenţiu Babeş și 
ziarul “Albina”, iar apoi între “pasivişti” şi “activişti”, unii, - 
pentru apărarea drepturilor la viață şi demnitate naţională, iar alții 
pentru oportunism; după războiul literelor latine şi cele chirilice, - 
Slavici a venit pentru direcția nouă â lui Titu Maiorescu, dar n-a 
avut ecou propaganda lui şi s-a dus la “România jună” la Viena. 
Societatea a fost recunoscută în 1873 şi din ea fac parte: Iosif 
Vulcan, Gr. Mihali, V.Babeş, C.Diaconovici, Amos Frâncu, Iosif 
Blaga, V.Branişte, Elie Miron Cristea, Elie Dăianu, luliu Manciu, 
Ilarie Chendi, Niculae Sulică, V.Moldovan, V.Goldiș, 1.Lupas, 
I Agârbiceanu, O.Goga, lon Lapedatu, Alexandru Ciure, 
Seb.Stanca, C.Bogdan, N.Drăgan, P.Ponţiu, O.Ghibu, P.Groza, 
V Stanciu, V.Stoica, E Ţeposu, Liviu Câmpeanu, deveniți apoi 
corifei ai vieţii politice şi culturale româneşti. Din 187 1 şi-au 
închiriat locul unde se adunau şi aveau discuţii. “Activitatea 
Societăţii Petru Maior nu trebue căutată în procese verbale, c! 10 
ceeace nu e scris în ele, fiindcă nu se putea scrie niciodată”. 


186 


În 1877 a apărut revista “Rosa cu ghimpi”; 
salva românimea '. In 1882 Societatea “Petru Maior” tipă 
“storia pentru începuturile Românilor în Dacia” în img 
Almanahul Societăţii, în 1902 apare revista “Luceatărul tot 4 
Budapesta, dar scoasă de studenți în afara Societății i : 
Maior”. Caragiale, venind de la Berlin, se oprea, citea câte . “ 
din scrierile sale şi da sfaturi. Veneau ajutoare de peste Ca a 
Societatea “Petru Maior” a hotărât să înființeze un cămin cei 
studenți. A intervenit războiul şi nu s-a putut realiza. 

Imediat după război Societatea “ Petru Maior” s-a mutat 
la Cluj. - 

„La Il Decembrie 1918 dr.Emil Dandea, în localul gărzii 
naţionale române, referează în şedinţă călătoria sa la Alba-Iulia la 
1 Decembrie, ca delegat al tinerimii universitare clujene. La 1 
Martie 1919 se protestează contra “atrocităților şi canibalismelor 
comise de bandele înarmate ale republicii maghiare contra 
populaţiei româneşti paşnice” şi e primit col. francez Tromsson, 
venit spre a se convinge despre crime. La 14 Martie Societatea e 
recunoscută sub” numele “Societatea de lectură a studenților 
Români din Cluj”.La 10 Aprilie se comemorează moartea. lui 
G.Coşbuc. La 26 Aprilie în şedinţă se aminteşte de “chestia 
semită” la noi. Societatea primeşte în 25 Mai pe M.S.Regele 
Ferdinand I şi Regina Maria. La 2 (3) Noembrie încep cursurile la 
Universitatea din Cluj prin lecţia de deschidere a lui V.Pârvan: 
Datoria vieţii noastre” şi se hotărăşte mutarea Societăţii “ Petru 
Maior” de la Budapesta la Cluj şi numele de “Centrul studențesc 
Petru Maior”. A doua zi se ţine o şedinţă şi se vizitează căminul. 
i Februarie o consfătuire a delegaţiilor tuturor centrelor 
su din: țară “hotărăşte aderarea tuturor centrelor 
„dențeşti la “Uniunea generală a Studenţilor din Româna şi 
a unui congres la Cluj care s-a și ținut la 12 Septembrie 
E Na La congresul de la Galaţi, în timpul neutralității se hotărăse 

Viitorul congres să aibă loc la Cluj — o profeție: Au agaui 

“Goga, primar al oraşului în numele guvernului şi general 


“cultura va 


187 


—_— e >>> 


anasiu în numele corpului VI Armată. Reprezentanți în Uniune 
nu puteau fi decât studenţi “ creştini. Sosesc mobilierul şi 
biblioteca Centrului Petru “Maior din Budapesta, expediate în 
1919. Se fundează revista “Lumea! Universitară”. “Principiu, 
fundamental: unitate şi colaborarea tuturor forțelor, “atât. ale 
studențimii cât şi ale conducătorilor noştri sufleteşti, în toate 
împrejurările”. După război s-au strecurat în țară .0 mulțime de 
Evrei, . care  monopolizaseră * viața economică. Procent 
amenințător. Numărul creştea şi în Universități... la Facultatea de 
Medicină de la Universitatea” din Cluj, “majoritatea "o formau 
Evreii, care refuzau disecarea singurului cadavru evreesc, ajuns 
pe masa de disecţie. Păsurile Românilor erau nesocotite: de către 
autorităţile universitare, ceeace a dus la greva: generală studen- 
țească din anul 1922 (vezi pag. 172 La 1. Haţieganu). La 
memoriul înaintat de către delegaţii tuturor centrelor studenţeşti 
adunaţi la: Bucureşti, solidari cu centrul din Cluj, ='către Miniştrii 
de Instrucție, Interne şi Justiţie, guvernul răspunde. printr-un 
comunicat refuz. . Studenţimea - strânge “ rândurile: şi istoria 
Centrului Petru Maior e istoria unei mişcări. Era'o realitate. ce 
avea anumite cauze adânci, care trebueau şi mai trebuesc încă 
remediate - de - cei “chemaţi.  Realităţile: erau. intuite, mișcarea 
pornită, lipsea omul de mare cultură, sincer şi întreprinzător, care 
să îndrume elanul general spre opere constructive. În 
învălmăşeala cea mare, abil exploatată şi de prieteni. şi de 
duşmani, trebuia o orientare. A dat-o din închisoarea Văcărești 
dl. lon I.Moţa, ajuns între timp preşedinte al Centrului, - printr-o 
scrisoare din 21 “Noiembrie 1923: -“Lupta. începută. trebue 
continuată. Izbânda universitară (chestia proporționalității) se va 
ajunge însă numai odată. cu rezolvarea întregii chestiuni 'â 
străinilor în România. De aici necesitatea de a se alătura une! 
organizaţii care urmăreşte “scopul. acesta. “Toate “organizaţiile 
existente au defecte, În caz că nu se va găsi nici o organizaţie 
potrivită, studenții trebue să rămână independenți, mărginindu-se 
la opera de propagandă națională şi mai ales antisemită. Trebue 


At 


188 


'seoase din fapte... S-au format cercuri regionale studen 


câ studenţii naţionalişti din Cluj să se constitue într-o Organizaţi 
separată de Centru. Centrul vă continua să existe ca or anizaţi - 
tuturor studenților, independent de convingere. În isi Zale 
vor intra decât naționaliștii hotărâți pentru luptă până la sai nu 
Sugestiile acestea n-au fost ascultate. Centrul p i 
organ politic al studenților antisemiţi... Urmează inchiderea 
Universităţii, dizolvarea Centrului, greve, congresele de la aia 
Oradea. Era necesară o orientare bazată pe cercetări şi zid 
facultăți, născute din nevoia de a se organiza în Golia poată 
realizarea unor scopuri propuse, ca astfel munca să le fie mai . 
uşoară şi încununată de succes şi cu scopul imediat: răspândirea 
culturii la sate şi stabilirea de legături sufleteşti cu intelectualii 
regiunii: Cercul cultural Alba-Iulia, Valea Arieșului, Cercul 
academic bănățean la Cluj — legături cu studenţii din Banatul 
Jugoslav, din Țara Bârsei, Câmpia Mureşul superior, Câmpia 
Transilvaniei, Someşeni — George Coşbuc şi multe altele, pentru 
toate regiunile țării. Uniunea Naţională a studenților, înființată la 
congresul din 1920, intră în Confederaţia internațională a 
studenților şi în Muzeul internațional la Praga. Participăm la 
congresele internaționale ale “Federaţiei” de la Roma şi Paris. 
Gruparea de studenți din Cluj vizitează țările Europei şi primim 
studenți din Franța , Italia, Cehoslovacia, Turcia, Danemarca, 
jr Polonia. Ungurii nu-şi trimit copiii la Cluj, Saşii îi trimit 
ta, ana din Germania şi Austria, Evreii invadează 
te şi beneficiază de ajutoarele statului român: burse, 
Rien 4 cămine, scutiri de taxe. Revendicările studenților 
area e la greve şi el pierd examenele, conducătorii sunt 
e țaţi, judecaţi şi condamnaţi, apoi eliminați din Universităţi. 
proba 2 naționalistă  compromisă prin politicianism. Incepe 
a națională. 
tipa ee la „Budapesta se pretinde că profesorii de la 
i itatea din Cluj sunt necorespunzător, dar în realitate era 
ŞCare “ştiinţifică şi culturală deosebit de puternică şi 


189 


ÎN a e 


studențimea munceşte pentru specializare şi cultură generală. A 
luat . ființă Societatea Studenților Uniţi sub Supravegherea 
Mitropolitului de la Blaj şi Asociaţia Internaţională a Studenţilor 
catolici Pax Romana. S-au mai constituit şi alte asociaţii 
religioase unite şi ortodoxe, unde se țineau conferințe audiate de 
studenți. 

Nu se utilizează însă legături cu Asociaţiile internaționale 
ale studenţilor creştini, nu se participă la acţiunile şi manifestările 
acestora, pe când duşmanii noştri nu pierd nici un prilej de a ne 
ponegri şi de a unelti împotriva noastră, încercând să solidarizeze 
la acţiunea lor de subminare a prestigiului țării româneşti pe 
diferiţii reprezentanți ai națiunilor “civilizate” . 


Activitatea în cadrul Societăților 


“Câmpia Transilvaniei” şi “Mureşul superior” 


“Aceste societăți aveau multe şi variate preocupări, 
printre care: culegeri folclorice, - tezaur de gând şi de simţire, de 
exprimare, vocabularul arhaic şi. formele străvechi, - puritatea 


evoluţiei limbii, utilizarea bogăției folclorice în cultura modernă, 


forme istorice, dialectale, culegeri de cântece, de obiecte. 

În cadrul acestor societăţi, autorul acestei autobiografii a 
avut o intensă activitate, participând la serbări, şezători culturale, 
formarea bibliotecilor, ţinând şi conferinţe, în multe părți şi multă 
vreme, în medii diferite la: Tg. Mureş, Braşov, Bucureşti. “Zilele 
trecute am frunzărit Anuarele Universităţii din Cluj şi în ele m-am 
găsit menţionat — nu în cadrul Centrului studențesc Petru Maior, 
nici al societăţii pe facultăţi ci în cadrul societăţii studenţeşti 
regionale “Câmpia Transilvaniei”, al cărui centru de activitate era 
satul, cu două conferințe: “Fragment din actualitate”, ţinută la 
Șopteriu şi alta “Necesităţi sătești”, ţinută la Râciu, în primul meu 
an universitar 1934/35. Atunci, şi în anii următori am mai ţinut 
altele la: Nima Râciului — la Relu Comes - , la Milăşel, la Bozed, 
Sânmartin, Teaca, Silvaş, Dâmb, Sărmaş, Delureni, Band. 


190 


În cadrul altei societăţi studenţeşti din Reghin, din cadrul 
Astrei, am ținut conferințe în multe comune din apropierea 
Reghinului, de pe Valea Mureșului, de pe Valea Gurghiului 
Vătava, Monor. Auditorii erau: țărani, muncitori, tineri de toate 
vârstele şi categoriile, intelectuali. Problemele dezbătute erau din: 
Istorie, Geografie, Geopolitică, Sociologie, Etnografie. 
Literatură, Filozofie, „Religie. Se urmărea o contribuţie la 
prosperitatea poporului ŞI a se cunoaşte încrederea într-un desi 
românesc mai bun, a ridica țărănimea prin bunăstare şi cultură. 

Peste tot purtam cu mine Ardealul, Câmpia Transilvaniei 
"o concepţie unitară despre lume şi viață — aceea a țărănimii: 
tradiţii, stil de existență, fel de a fi, idealuri. 

Am făcut şi astfel o ucenicie mai mult literară decât 
oratorică, dând tot ce aveam mai bun din ce am acumulat. 
Întotdeauna eram nemulțumit că spuneam prea mult în cuvinte 
prea puţine. 

De conferințele ţinute în cadrul societății “Mureşul 
superior” se leagă figura doctorului Eugen Nicoară din Reghin, 
personalitate marcantă, care şi-a dăruit toată viața — cu munca şi 
averea sa, pentru a face bine oamenilor, fiind un profund trăitor 
al credinței creştine. Se cuvine a-l aminti. 

E Mă g 

Dr. Eugen Nicoară din Reghin 
(1892 — 1985) 

„A fost un eminent chirurg, medic primar, ctitor şi director 
al spitalului din Reghin, inspector general sanitar, ctitor a 
numeroase biserici şi aşezăminte culturale, şcoli, case de cultură, 
cămine culturale. Uşa casei lui, uşa spitalului său şi uşa sufletului 

au fost permanent deschise pentru cei loviți de sărăcie şi de 
boli şi amenințați cu moartea. 
„În Calitate de conducător al despărțământului Astra 
Reghin a dus o vastă acțiune de culturalizare a satelor ŞI de 
a a nivelului civilizatoric şi cultural al țărănimii, te 
Jutorare concretă morală şi spirituală a el. După cum 


191 


ÎN ao 


menţionat în revista Ramuri (1934) în articolul “Contribuţiuni la 
culturalizarea masselor din Ardeal”, scris de Al.Dima, - în cadrul 
activităţii Reghinului (ca despărțământ al Astrei), s-au ținut într-o 
singură plasă în cursul anului 1933/34, 377 conferințe publice, se 
găsesc 48 biblioteci populare cu 30.256 volume: | 

Dr. E. Nicoară a fost folclorist, scriitor, publicist, poet, 
ziarist, editor de cărţi destinate masselor, încurajând şi sprijinind 
pe. începătorii din toate domeniile: ziaristică, publicistică, 
literatură, pe căutătorii de soluții de îmbunătăţire a situaţiilor 
existente. 

Din 'extrem de puţinul timp 'pe care i-l lăsa la îndemână 
lupta pentru alungarea durerilor şi salvarea. vieților omeneşti, 
sacrifica timp preţios şi resurse materiale pentru înlăturarea 
întunericului, . ignoranței sau rătăcirii şi pentru - cunoaşterea 
ultimelor cuceriri ale ştiinţei şi artei medicale şi ale ştiinţelor şi 
artelor sociale. 

A împăcat ştiinţa cu religia, fiind un creştin practicant 
pios, care s-a rugat până în ultima clipă a vieţii, conştient că, 
după cum a subliniat la înmormântare parohul bisericii, ruga este 
hrana sufletului şi că fără această hrană, sufletul moare. 

A făcut toată viața politică românească, deşi 'îşi luase 
doctoratul la Budapesta şi a dorit să treacă Dincolo, îmbrăcat în 


costum naţional ibăneştean. (era din Ibăneşti, de pe Valea . 


Gurghiului) 

Adevărul spus de Hellen Keller “Auf Erden lebt niemand 
vergebens, der die Last anderer zur erleichtern sucht” (Pe pământ 
nu trăieşte nimeni în zadar, din cei care caută să uşureze sarcina 
altora) sintetizează viaţa şi activitatea medicului E. Nicoară 
permițându-mi să-l asemăn cu un alt medic: Dr, Schweitzer- din 
Elveţia, care avea şi studii de Teologie şi de Muzică. Pentru â 
construi spitalul din Lambaren şi pentru a ajuta pe cei săraci, da 
concerte, ținea conferințe, scria cărți. 


192 


E o mare mândrie că putem aşeza un m 
de o personalitate de talia lui Albert Schweit 
decernat premiul Nobel. 

Prin viața lui, dr. E. Nicoară ar fi putut exclama cu poetul 
Jon Alexandru “Cât am iubit această istorie naţională, jertfele şi 
suferințele acestui neam românesc, cât am suferit şi m-au durut 
suferințele lui, cât m-am bucurat de înfăptuirile lui» 

(N.n.) Într-adevăr, în vremea în care a trăit suferința nu 
La putut cruța nici pe dr. E. Nicoară. A cunoscut şi el, ca mai 
roți bunii Români: închisoare, batjocură, umilințe; - el -, pe 
care vestitul profesor medic internist de la Cluj, Iuliu Haţieganu 
îl prețuia atât de mult încât, de câte ori venea la el câte un 
bolnav din regiunea Mureşului îi spunea: De ce vii la mine, 
când îl aveţi la Reghin pe dr. Nicoară, care e la fel ca mine?! 


edic român alături 
ZEI, - căruia i s-a 


“Cu mult regretatul Ionel Maloş, fiul preotului ortodox 


„din Reghin, am început studii sociologice, lucrări monografice, 


cu caracter istoric, geografic, etnografic, juridic şi economic, în: 
Ibăneşti, Hodac, Teaca, Glăjărie, Râpa de Sus şi Râpa de Jos. Cu 
acest prilej el şi-a pregătit teza de licenţă în Geografie, - cu care 
s-a impus şi în urma căreia a fost trimis să reprezinte țara noastră 
în Suedia, Norvegia, Danemarca, Germania, cu o expoziție a 
Muzeului etnografic din Cluj şi cu care, dintr-un exces de muncă 
in prezentarea frumuseţilor româneşti, a contractat o tuberculoză 
galopantă, murind la Viena în drum spre țară. | 
Studiile sociologice întreprinse erau asemenea echipelor 
egale ale lui Gusti şi Sudeţeanu. sa 
Acţiunile Societăților “Câmpia Transilvaniei” şi “Mureşul 
Superior” din perioada studenţiei mele se înscriu pe linia începută 
de Scoala Ardeleană şi continuată de marii noştri scritori Şi 
luptători pentru  dezrobirea neamului şi întregirea Ţări, 


Megrându-se în peisajul culturii româneşti prins cificul 
Salorile Satului transilvan, oglindit cu atâta măestrie în opere e 
lavici, Agârbiceanu, Coşbuc, Rebreanu şi Lucian Blaga şi 


193 


Ai ae 


a e SE PI. 


ales în poezia bardului Ardealului, Octavian Goga, = cei despre 
care, gânditori şi poeți spuneau că sunt focuri aprinse pe culmi ci 
luminează calea destinului, detaşaţi de propriile lor dureri. şi 
porniri individuale, încadrându-se în zbuciumul colectiv. 

“Revolta pe urma nedreptăţii era elementul determinant al 
creațiunii artistice”. Literatura era “formula de luptă pentru 
punerea în valoare a unui colț de umanitate, ca o completare a 
universalităţii.” 

Şi problema satului ca şi morala făuritorilor României 


rămân deschise. 


Manifestări literare 


N-au lipsit în timpul studenției nici manifestările literare. 

Ucenicia făcută la Societăţile de lectură ale liceului, Soc. 
M. Eminescu cu revista “Răsăritul”, îndrumările prof. D.Mărtinaş 
(date la bibliotecă şi din însemnările lui), la celelalte societăți: de 
Istorie, ştiinţifică, la Soc. Mariana, - au fost manifestări cultural- 
artistice care, ca nişte izbucuri, şi-au revărsat apele în râul 
revistei “Scânteieri”. 


Revista “Scânteieri” 

A apărut dintr-o necesitate lăuntrică, în emulaţie cu alte 
reviste locale, susținute de organele oficiale, - ea n-a constituit o 
sursă de existență pentru colaboratori. 

A apărut regulat la Tg. Mureş ca revistă literară lunară, 
de la 15 Februarie 1938 până în 1940 când au intervenit tragicele 
evenimente pentru neam şi Ţară. Ea a continuat să trăiască în 
inima şi gândul foştilor colaboratori, fiecare nădăjduind într-o 
reapariţie a ei. 

A avut director şi redactor pe profesorul de Matematici 
Iacob Timiş, de la liceul AL.P Ilarian, din Tg. Mureş, - fără să 
apară pe frontispiciul revistei. 

„In paginile ei continuau să scrie foşti colaboratori 2! 
revistelor de elevi: “Ghiocelul”, ai societății literare Junimea din 


194 


Teiuş Ca: lacob pirati Eugen Tudoran, Leonida Luca şi ai 
revistei “Răsăritul” de la Lic. Al.P Ilarian, ca: Al.Rusu, Traian 
Turcu, Al.Popşor. 23 

A apărut cu sprijinul material al unui comitet de susținere 
şi sacrificiile permanente ale soților Timiş: Iacob şi Lucia. În casa 
lor a fost redacția şi administraţia. S-a menţinut prin abonamente. 
Iacob Timiş a fost sufletul, inima, polarizatorul și catalizatorul 
energiilor, iar noi ceilalți — corpul de redacţie. Rubricile revistei 
au rămas aceleaşi tot timpul: poezii, proză, eseuri, critică literară, 
epigrame, cronici literare, cronica revistelor şi informaţii 
redacţionale. Totul în proporții şi echilibru. 

Înfățişând împrejurările în care s-a născut revista noastră 
“Scânteieri”, putem desprinde rostul apariției şi funcțiunea 
îndeplinită de ea. 

Revista a apărut într-o vreme în care tratatele de pace 
prin care ni se recunoşteau şi consfințeau granițele, - încheiate la 
sfârşitul primului război mondial, erau încălcate. Independenţa şi 
integritatea statului unitar românesc erau primejduite.(1933 — 
1938). Criza generală ce zguduia omenirea îmbrăcă la noi haina 
dictaturii regale, zdrobitoare de libertăți şi drepturi. Revista 


““Scânteieri” a luat o poziţie fermă ideologică şi artistică faţă de 


aceste evenimente externe şi interne, hotărâtoare pentru soarta 
țării şi a poporului nostru. A fost o manifestare directă şi sinceră 
a dragostei față de cele două entități — neamul şi pământul 


strămoşesc — în afara cărora rațiunea de a fi a poporului nostru 


încetează. Adevăr — astfel exprimat în cuvântul introductiv al 
revistei scris de Iacob Timiş,- care constituia şi programul 
revistei: 

"“Smulgem din noi înşine, din viața noastră spirituală — 
Oarea tinereții — şi sădind-o în grădina comorilor nepieritoare ale 
amului, în pământul scump al plaiurilor strămoşeşti, - o vom 
„dh cu lacrimile durerilor şi ale bucuriilor noastre, spre a 
purifica gândirea neamului” şi a-i înălța sufletul spre culmile 


Li 


E i i i i ai 


străjuite de feeria idealurilor scump plătite” — subliniind astfe] 
nota naţional culturală a ei. q „E Ne 

În acelaşi cuvânt introductiv apare şi trăsătura socială în 
formula “melodia durerii şi a suferinței celor lipsiţi de sprijin şi de 
adăpost, a celor nemângâiaţi, spre care viitorul priveşte cu 
zâmbetul de fiară flămândă”, ca un avertisment şi o presimțire a 
ireparabilelor catastrofe ce pândeau țara şi poporul nostru, a 
imensei tragedii a omenirii. 

Revista “Scânteieri” a avut un rost precis, incontestabil 
în Tg.Mureş la data apariției ei. A fost deopotrivă o revistă 
literară şi o revistă de cultură, funcțiune care n-a fost îndeplinită 
în ceasul acela, de celelalte reviste ardelene, foarte bune chiar. 
Trăsăturile ei caracteristice, care au însuflețit întreg grupul 
“Scânteiştilor “, au deschis o luptă acerbă împotriva bătrânilor, 
ocupanți ai unor posturi importante în osatura oficială de stat şi 
în ierarhia culturală, bătrâni ce împilau tinerele generații prin 
nedreptăţi, inerție şi rutină. Lupta aceasta se baza pe două 
adevăruri incontestabile: “renunțarea la dinamica gândului, la 
exaltarea ambiţiei de depăşire”, este “un simptom al bătrâneții 
spirituale” şi “a nu fi încercat de nici o nelinişte, a-ți mortifica 
conştiinţa în fața enigmei ce te copleşeşte, înseamnă a trăi 
inconştient, animalic”. De acea, “singurul element care defineşte 
global viața este “tinerețea”. 

Eseurile lui Al.Rusu, care au ridicat această problemă, au 
devenit manifeste ale tinerei generaţii, ale revistei şi ale grupului 
“Scânteieri”. Expresia unei concepții ideologice şi a unei atitudini 
culturale, care a însemnat altceva decât binecunoscutul conflict 
dintre generaţii. Lupta aceasta a tulburat pe toți îmbătrâniții 
înainte de vreme, care se simțeau primejduiți în situaţiile lor 
politice şi sociale! 

Cu „toate acestea, adoptând această poziţie fermă, grupul 

Scânteieri” şi-a păstrat independenţa față de formațiunile politice 
ŞI independența în creaţie, a privit critic problemele actualității ȘI 
le-a dat o dezlegare imparțială. Caracterul fundamental al reviste! 


196 


«gcânteieri”_â fost şi a rămas de revistă literară cu orientări 


lturale. 

Si Literatura este privită ca o “fluiditate spirituală — o 
atmosferă care se condensează Sub fiorii artei în atomi de 
eternitate” (AL.Rusu). Funcțiunea literaturii este aceea de a 
alimenta etnicul, conservând şi dinamizând forțele lui, adică de a 
susţine viețuirea neamului. “Funcțiunea primordială a ei este însă 
să ne scoată din făgaşul afirmării biologice şi să ne treacă la 
afirmarea__spirituală”, dându-ne conştiinţa destinului cultural 
românesc şi a momentului istoric pe care-l trăim... de a spori 
“orizonturile şi perspectivele dând naştere şi selecționând 
idealurile..., ceeace-i justifică pe deplin necesitatea ei pentru 
toate timpurile” (Al.Popşor / Literatura în agonie). 

Revista “Scânteieri” apare ca o forță mobilizatoare a 
energiilor culturale de pe Valea Mureşului, ca un reviriment în 
scrisul local, împotriva înstrăinării literaturii noastre, ca urmare a 
tendinței de integrare în literatura mondială, în idei, concepții, 
forme împrumutate. 

Perioada anilor 1920 — 1925 fusese una de confuzii 

generale, de rătăciri spirituale. Au urmat ani de răscruce, când 
s-au schimbat idei, concepţii şi când cuvintele au început să se 
tragă la origini. Revista “Scânteieri” face legătura de continuitate 
cu Ardealul de dinainte de război, cu literatura lui, cu cultura lui, 
- în credință, speranțe, sincerităţi. 
Criteriul fundamental al literaturii publicate în 
Scânteieri” a fost reliefarea valorilor estetice şi artistice, 
afirmându-se ca un curent literar cu principii ideologice Şi 
estetice, căutând să dea un sens major vieţii şi creației, slujind 
adevărul, binele, frumosul — ca un act de cultură. 

Cultura a dat unitate diversităţii ei de domenii, articole de 
fond, poezii, proză, filozofie, cronici de idei, de cărți, de 
Manifestări, comentarii. Ea le-a dat proporții şi echilibru. 
dia ei este edificată într-un stil şi o arhitectură pr e 

Ce i-a dat personalitatea ei. O manifestare autentic mureşan 


197 


RR 


urmărind ca şi celelalte reviste locale (“Progres și cultură”, “Jar Şi 
slavă”, “Reînvierea”) să constitue o dovadă că Tg. Mureşul era 
un centru de cultură românească, aşa cum erau pe atunci: Clujul, 
Oradea, Sibiul, Braşovul, Năsăudul, Bistriţa, Orăştia..., care 
aveau reviste cu o îndelungată activitate şi bogate tradiții, - în 
care se dădea un îndemn spre unitatea de gând, de simţire, de 
limbă, de conştiinţă şi se căuta ca literatura să fie încorporată 
valorilor universale. Aşa cum Eminescu, Coşbuc, Goga, Blaga 
sunt valori de circulaţie națională şi universală. 

Revista “Scânteieri” era rodul unei regiuni, Câmpia 
Transilvaniei şi Lunca Mureşului, cu o cultură specifică, puţin 
cunoscută şi aproape deloc intrată în literatură. Era mai puţin 
expresia oraşului (Tg. Mureşului — de origine romană, înăbușită 
esența lui în decursul vremurilor prin numeroase colonizări), 
decât fructul unei educații primită în familie, în sat şi în şcoala ce 
purta numele lui Al.Papiu Ilarian. 

Câmpia — perspective întinse, orizonturi largi, - care 
îndeamnă la a cuceri depărtările, la aventuri spirituale, deşi 
câmpeanul Simte şi gândeşte: “Vreau să rămân cu neamul, cu 
țara, să-i împărtăşesc destinul”. 

Revista “Scânteieri” a trăit atâta timp cât realitatea 
românească a fost integrală, neştirbită şi şi-a încetat apariția 
odată cu sfâşierile ei. 

A existat un grup “Scânteieri”. El nu s-a constituit 
niciodată într-o “societate literară”, cu program, cu şedinţe, cu 
discuţii, cu expuneri şi critici. Toate acestea s-au făcut însă la 
redacția revistei, adică acasă la directorul ei, pe stradă, la 
tipografia lui Silagy (care rezervase numai pentru “Scânteieri” 
litera şi condiţiile tehnice). : 

Fiecare era ajutat, prețuit, ascultat și pregătit prin priviri 
retrospective. Exista şi o “caracudă” cu combatanți pe baricadele 
sincerității şi adevărului. 

„S-au publicat“ poezii înnoitoare a versificaţiei, limbii, 
stilului, cu substanţă lirică, proză, poeme în proză, eseuri cu teme 


198 


filozofice muzicale. Profesorul de muzică Heinz Haltmann 
ledează „pentru Sa fultură muzicală temeinică, împotriva 
vulgarității, opscenitățu ( Slagărul modern”), pentru critica 
constructivă (9) Operă; nepieritoare ca valoare internă” — nu este 
totdeauna. în spiritul timpului, intocmai după cum unei opere — 
modernă ca factură — “nu-i aparţine întotdeauna viitorul (“Arta 
modernă”). 
Eseuri literare în sensul de studii a unor probleme literare 
a publicat Al.Popşor care în “Stilul şi vremea noastră” araţă că 
scriitorul devine artist când “stilul va fi COrp veşnic, invulnerabil 
pentru ideea care va fi ajuns la desăvârşire” şi că literatura — ca 
artă a cuvântului, a limbajului, a imaginilor artistice, - se găseşte 
într-o luptă aprigă şi neîntreruptă purtată cu doi adversari 
ireductibili: banalul şi evidentul, - pe de-o parte, - adâncul şi 
semnificativul pe de altă parte, - între vremelnicie şi veşnicie! 
(“Literatura în agonie”). 


(43 


„.. Ionel Olteanu în studiul “Poezia lirică a lui Blaga”, vine 
cu ideea nouă a- momentului Blaga şi a necesității expresio- 
nismului, intuind de pe atunci valoarea permanentă a creaţiei lui 
Blaga. 

„Dragostea pentru literatura autentică şi pentru autorii ei a 
fost arătată şi în cele câteva medalioane publicate: “Eminescu la 
30 de ani de la moarte” şi “A murit Octavian Goga” de Iacob 
Timiş, “Iacob. Mureşianu” — portret de compozitor de H. 
Haltmann şi “Mircea Eliade” de Al. Popşor. 

„Un studiu etnografic şi de folclor a publicat Ionel Maloş 

Sub pseudonimul lon Râpeanu — “Lăturenii”, atrăgând în acelaşi 
timp atenţia asupra bogăției folclorului Văii Mureşului, regiune 
care are şi o variantă proprie a Mioriţei. 

> Eseul ştiinţific “Sistemul religios al Islamului” publicat de 

Prof. Andrei Antallfy, a fost apreciat de învățații noştri, de cei ai 
Iranului şi de oficialitatea iraniană, care în cadru festiv a reliefat 
contribuţia Şi personalitatea savantului român. 


Epigramele publicate de Iacob Timiș sub pseudonimul 
“Săgeată” sunt demne de a fi cuprinse într-o antologie a 
epigramelor româneşti. | sl sati aa 

Cronica literară în sensul de critică literară a cărților 
apărute punând în lumină valorile literare şi culturale permanente 
din lucrările comentate, a fost realizată de Afton Nicoară, Iacob 
Timiş, A.Colceriu, T.Turcu, Al.Rusu, Al.Popşor. 

Cronica revistelor şi informaţiile redacționale au fost 


scrise de Iacob Timiş. 


Caracterul literar al revistei “Scânteieri” şi poziția 
ideologico-estetică a grupului ei, a avut un puternic ecou peste 
ani. Criticul literar Melinte Şerban, colaborator al revistei 
târgumureşene “Vatra” şi al presei locale, a subliniat funcțiunile 
revistei. În ziarul local “Steaua roşie” în 1969 arată că revista 
“Scânteieri” “pledează pentru o primenire a vieţii literare de pe 
aceste meleaguri, a vieții culturale în general”, că în ea “se acuză 
totodată un modede viaţă mercantil, mic burghez, din perspectiva 
unui ideal laborios, de receptare şi afirmare a ce era major şi 
frumos, a tot ce aduce ceva nou şi marchează tinerețea spiritului 
echivalentă cu creaţia”. Considera ca “interesantă, obiectivă şi nu 
mai puțin meritorie atitudinea cercului grupat în jurul 
Scânteierilor, față de creaţia tinerilor, prin prezentarea favorabilă 
a scrisului câtorva debutanţi ca: V.Carianopol, Ovidiu Papadima, 
“în care se depistau — la acea vreme — elemente majore, demne de 
subliniat şi, devenite ulterior osatura originalității lor artistice” 
(Steaua roşie, 29.02.1969 — Viaţa culturală, tradiţii mureşene, 
Scânteieri). Acelaşi autor, tot în 1969, în “ România literară” 
arată ca rost al revistei “Scânteieri”: a răscoli unele comori 
latente ale provinciei şi de a imprima o orientare nouă tinerească 
mişcării culturale de aici”. “Traian Turcu , Al. Popşor, Al. Rusu, 
afirmau energic necesitatea depăşirii unui stadiu de viaţă negativă 
intr-una spirituală, bogată, de confruntare a conştiințelor; 
acuzând “renunţarea la dinamica gândului” ca “un simptom & 


200 


pătrâneții spirituale”. “pei plan. literar; ideea conduce la un 
principiu foarte important în contextul epocii: promovarea une: 
literaturi - care încearcă formele noi, a literaturii. “srăme 
comercializării. - agrementelor.” Se orienta gustul public spre 
operele marilor scriitori din literatura universală şi din literatura 
română. “Revista Scânteieri” şi-a câştigat un loc important: 
istoria culturală a meleagurilor mureşene, discutând probleme 
arzătoare ale epocii şi afirmând unele condee impuse mai târziu 
in 'cultura românească” (“România literară 10 nule “1969 
'Reviste din trecut - Scânteieri în tradiția literară târgumureşană) 
„Melinte Şerban a ținut conferința la postul de radio Iu 
Mureş despre revista “Scânteieri” şi colaboratorii ei A discutat 
personal cu unii dintre ei, solicitând date noi asupra reviste şi a 
'colaboratorilor ei. A luat contact cu personalități ale scrisului 
contemporan şi cu cenacluri literare, dându-le posibilitatea de a 
intra în actualitate. Momentul s-a pierdut şi acum se pare că duai 
unul dintre Scânteişti mai e în viață. 

1 Melinte Şerban a propus ca revista “Scânteieri” să fie 
'înserată într-o antologie a revistelor dintre cele două războae 
dintr-un dicționar al literaturii române privind secolul XX. care 
urma să apară la laşi. 

"Am scris fără nici o intenție. N-am urmărit nici un scop 
“material sau moral. Am scris pentru că am avut ceva de spus — 
atunci — în anii prevestitori de furtună şi acolo într-un colț de 
Pământ. românesc :primejduit! O' afirmare pe plan; spiritual, o 
prezență, ocuparea unei poziţii în tranşeele culturii însemna un 
mijloc de apărare a ființei şi îmbogățirii neamului şi țării 
“Un început  — poziţiile în “devenire şi definire, - incă 
Necristalizat, nimic dogmatic. 

= frondă a tot ce era perimat 
„Nu scrii pentru a publica ci pentru a te elibera de un 
Pi) Cu care eşti înzestrat 


Vânrp 


| ES 
Păi răi 


201 


a 


Frământările studenţeşti au fost provocate nu numai de 
chestiunea studenților evrei, - foarte greu de soluționat, chiar 
dacă se preconizează ca principiu fundamental acela al apropierii 
sufleteşti a tuturor naționalităților, - conlucrarea Ştiinţifică. 
Greşeli şi defecţiuni sunt şi de-o; parte şi de alta. Ele au fost 
provocate şi de mozaicul reglementărilor universitare, lipsite de 
unitate, conflictele dintre profesori şi studenţi, orientarea 
studenţimii către partidele politice. - Studenţii plecaţi la 
Universitățile străine se întorc cu diplome şi pretind nostrificarea 
lor. Societăţile pe facultăți au fost când aprobate, când 
desființate, ca şi cercurile regionale, care urmăreau ridicarea 
nivelului cultural, naţional şi economic. 

În general se căuta să se continue tradiția societăţilor 
“Petru Maior” de la Budapesta, “Iulia” de la Cluj, “România 
jună” (Viena), “Junimea” (Cernăuţi) şi chiar a unor societăţi 
studenţeşti din străinătate cum era “Heidelbergul altădată, 
frecventarea cursurilor la diverşi profesori ca R. Eucken, care 
şi-a sintetizat filozofia în zece directive etice: curățenie morală, 
vitejie, veracitate, dreptate, demnitate personală, iubire de patrie 
şi Simţ pentru stat, iubire de oameni şi bucurie de oameni, 
fidelitate sufletească, cucernicie în faţa puterilor spirituale şi 
credință necondiționată în existența şi afirmarea unei voințe 
dumnezeeşti. 

Friedrich Paulsen susţinea că principiul formal al oricărei 
filozofii este credința .. În Germania, asociaţiile studenţeşti erau 
pentru unitatea şi mărirea Germaniei şi în ele se încadrau studenții 
de la toate facultăţile, Şi Centrul studențesc Cluj, care continue 
această tradiție spunea: “Singurul nostru principiu fundamental â 
lost unitatea şi colaborarea tuturor forțelor, atât ale studențimi 
cât şi ale conducătorilor noştri sufleteşti, în toate împrejurările.” 

La Budapesta, studenții români au constituit o. insulă într-un 
ocean de străinism şi în ea s-au rostit cuvinte forță şi au trăt 
ceapă care au săvârşit fapte prevestitoare! Stau faţă în faţă dou 
um! de interese diametral opuse: maghiară şi română. Cu toa!€ 


202 


mijloacele se căuta să ne ispitească şi să Ne cucerească. De aceea, 
pocesele verbale de şedinţă ale “Societăţii Petru Maior» 
exprimau adevărul ŞI amintirile erau cuprinse în cântece, poe 
lirice şi epice. | 

, La noi proveniența studenților era in mare majoritate 
rurală. Căminul cel mai „modern era “Avram Iancu”, care 
adăpostea câte 50 studenți bursieri de la fiecare facultate și câte 
25 solvenţi. Era întreținut de Ministerul Instrucțiunii. Căminul 
«y.Babeş” era al studenților medicinişti. “ Căminul “Casa 
învăţătorilor” şi “Căminul fetelor de învățători” aveau bursieri şi 
semibursieri şi erau “întreținute din fondurile Asociaţiei 
învăţătorilor. Societatea Caritatea” venea în ajutorul studențimii 
prin sanatoriul “Colibița”. Dădea ajutoare Reuniunea Femeilor 
Creştine. Asistenţa medicală o dădea Universitatea în clinicile 
sale. Se acordau burse la Universitatea de la “Vălenii de Munte”. 
Se ţinea legătura cu societatea “Astra” pentru culturalizarea 
masselor. Societatea sportivă era condusă de profesor dr 
Meţianu, dr. R.Boilă, dr.Silviu Dragomir şi dr. C.Tătaru. Sportul 
universitar a dat rezultate frumoase. Viaţa Clujului e viața 
studențească care era dominată şi de urmele trecutului, - ale 
oraşului Napoca, “Reduta” în care s-a desfășurat procesul 
Memorandumului în 1894. pentru care “Liga culturală”. din 
Bucureşti “a organizat manifestații de solidaritate.“ Grădina 
botanică, parcurile, grădinile, cimitirele amintesc de studule 
făcute în ele... unde învățam după cursuri şi cărți împrumutate 
(căci studenții de la Cluj — iarna sunt la facultăți în seminarii, în 
laboratoare, la operă, iar vara, înainte de examene, prin gr ădina 
ma prin parcuri, pe dealuri, prin păduri, prin cimitire, - 

lază). 

„Anul 1934 a fost un an de viaţă universitară plin de multe 
pulii: Amintim doar câteva: învățământul a 
mutat la Bucureşti, Academia de Drept din Oradea 1 
eSființată şi s-a contopit cu Facultatea de Drept din Cluj; s-au 


Dărit multe tratate şi cărți importante; au apărut reviste Și 


nu 
me 


203 


e 


periodice ca: Biospeologia, Mathematica, Dacoromania, “Rewe 
de Transylvanie” de sub conducerea prof.:Silviu Dragomir etc. In 
anul universitar 1933/34 —a fost declarat “Doctor honoris causa” 
profesii Marinescu de la Universitatea Bucureşti, membru al 
Academiei Române: şi al altor Academii străine, neurolog Şi 
molou. s-au. făcut lucrări de arheologie la Sarmisegetuza; unii 
profesori au fost premiaţi de Academii străine şi alţii aleşi membri 
corespondenți; în cadrul relaţiilor internaționale Universitatea din 
Cluj a primit vizita mai multor profesori. străini şi unii profesori 
au fost invitaţi să conferențieze la Universităţi din străinătate; în 
cadrul “Extensiunii universitare”. - s-au ținut conferinţe - în 
localităţile transilvănene şi bănăţene. Viaţa studențească a decurs 
in înțelegere cu autoritățile universitare. La 21 Februarie 1934, 
conducerea Universităţii a autorizat funcționarea noului centru 
universitar “Petru Maior” — educație ştiinţifică, profesională, 
educație cetățenească şi conştiinţă națională. 

În anul 1934 a fost încuviințat Congresul studențesc 
de la Băile Herculane, preşedintele studenților. fiind “Teodor 
Mociulschi, (rectorul Ştefănescu Goangă a protestat, dar ţinerea 
congresului n-a fost contramandată). Au fost aprobate statutele 
Societăților pe facultăți şi cele 14 cercuri culturale studenţeşti pe 
regiuni, care  propovăduiau - cultura - în  massele populare, 
mențineau trează conştiinţa naţională şi făceau eforturi pentru 
sporirea buneistări. Cercul “George Coşbuc” a dat imnul 
studențesc de Iustin Ilieşu şi dr. Antonie Istrate (Sculaţi Români 
la luptă, bate ora). La Sibiu lon Moga a conferenţiat despre 
“Datoria tinerilor de după război”, “Generaţia veche şi generația 
nouă”. Cercul “Valea Târnavelor” a ridicat o placă comemorativă 
lui Axente Sever în comuna sa natală Frâna. 

Asociaţia “Les Pelerins de Roumanie” creată la: Paris de 
Emm. de Martonne, împreună cu H.Focillon şi M. Rogues, 
întreține vie în adunări lunare amintirea țării noastre... (nu este 
menționată în nici o publicaţie). 


204 


Rectorul FI. Ştefănescu Goangă spune că- « d da 
fiecăruia de a se cultiva conform aptitudinilor. sale if :, 
ână neştirbit” — dar nu este autorizată o asociaţie națională 4 
studenţilor români uniți finanțată de Mitropolia din Blaj, 2 întârzie 
tinerea unui congres al Uniunii naţionale a studenților. creştini 
români. şi protestează, comunicând protestul la Universitătile 
Bucureşti, Cernăuţi şi laşi. Totuşi congresul se ţine i 


Congresul studenţesc de la Craiova 
egi (17 — 19 Aprilie 1935) 

Acest congres studenţesc a fost condus de înflăcăratul 
Traian __Cotigă. Comunitatea sufletească a fost unitară şi 
omogenă, - identitate de simţire, intuiții, cugete, criterii. S-au dat 
răspunsuri. la toate întrebările ce chinuesc studențimea S-au 
adoptat hotărâri — pe puteri proprii ale studențimii şi pe rezerva 
de conştiinţă a neamului. O doctrină naționalistă “dreptate, pâine. 
pace, pentru Neamul românesc”. Capitalul. trecutul luptelor 
studenţeşti; scopul: realizarea idealurilor; misiunea: a impune pe 
scena istoriei pe cei ce au luptat, suferit pentru cauza națională. 
Unica finalitate: năzuința dârză a unui scop precis, - atitudinea 
hotărâtă de realizare. 

In 1916: eroism în faţa morții. 

In 1935: eroism în fața vieţii, - depăşire, creaţie, fecunditate, 
constructivism, efort şi disciplină, coordonare şi organizație, 
ierarhie şi iubire. 

Omul român: -existență severă, dură, eroică. Simţul eului 
colectiv şi al binelui naţional, a trăi şi a muri pentru neam; luptă 

i pentru o viață mai bună, extirparea slăbiciunilor, a 
facilităţilor — linguşeli, mişelii, tranzacţii, compromisuri, târgueli 
de conştiinţă, lichelism, resemnare. 

Predestinat a învinge. Pentru aceasta: Spiritul de jertfă 
€ste esențialul. Cea mai formidabilă armă “Propria noastr? 

Muşă” — după cum scrie în articolul “Esenţialul” I-Moţa, 
ânimator şi conducător al generaţiei de la 1922, alături de 


e 


205 


aie PP 
Corneliu Zelea Codreanu (în “Cuvântul studențesc” din d 

Aprilie 1935). : y 
Faptă — o chemare pentru o nouă aşezare. Conştiinţa că 


neamul are o misiune în lume. Ideea vieții pentru o Românie 
nouă, glia străbunilor, legătura cu trecutul, dinamizarea 
prezeritului, pregătirea viitorului: Cer şi pământ. Moştenire, 
credința şi morala creştină. 

Contra  îmbogăţirii, plăcerilor, intereselor personale. 
slujirii străinilor şi păgubirii Românilor. 

Înţelepciunea populară din proverbe, povestiri, basme, cântece, 
poezii, hore — să fie continuate nu uitate. 

Moţiunea Congresului de la Craiova. 

Identificare cu crezul de luptă de la 1922, linia naţională 
şi creştină, chemare istorică, o lume nouă: 

- alarmare: pericolul spiritual etnic, cultural, economic, 
politic al minorităților 

- restaurarea Românilor în drepturile lor 

- exemplul unei autoeducări severe şi dure a firii 
Românului 

- Stârpirea moravurilor străine, - o nouă simțire 
românească. 

Cere printre altele: 

- măsuri pentru apărarea şi propăşirea instituţiilor de 
promovare a culturii şi economiei naţionale: „, numerus clausus” 
în Universităţi, şcoli, întreprinderi particulare “şi de stat și 
„Numerus nullus”: în Biserică, Școală, Justiţie, Armată și 
Economia rurală. : 

„_„.* măsuri restrictive şi legale împotriva curentelor sociale 
„ȘI spirituale destructive: comunismul, francmasoneria. sectele. 

- Proteguirea elementului “românesc în Bucovina. 

Maramureș, Banat, Țara Moților, Macedonia, Valea Timocului, 


Banatul Jugoslav, Ucraina şi de pretutindenea — Transnistria. 
Ungaria 


206 


- reciprocitate de tratament în toate țările unde sunt 
Români şi mai ales în privința Bisericii şi Şcolii 
- dreptate muncitorilor 
- higienă şi eugenie socială 
- proteguirea elementului românesc prin Constituție 
„ridicarea regimului excepțional, stare de asediu, cenzură, 
care înăbuşe viața românească, fără raţiuni de stat 
„- contra calomniatorilor şi trădătorilor stipendiați 
| - patrimoniul spiritual: toţi cei care au murit şi vor muri 
pentru cauza naţională ol 
- autonomia organizaţiilor studenţeşti 
- reducerea taxelor universitare 
- ameliorarea stării materiale: burse, cămine, cantine 
-reglementarea nostrificării diplomelor străine etc 


„Congresul de la Craiova a fost impunător, demn, de folos. 


Depozit. de cugetare, simțire, gândire, înfăptuire. 
Exemplar ca ţinută morală şi intelectuală. Entuziasm, 


disciplină desăvârşită — de fier - „metodic, auster, loial. Conştiinţă 
„misionară. 


Problemele vitale ale nearaului — fără erori şi erezii. 
1...» “Generaţia jertfei integrale pentru salvarea valorilor care 


“salvează”. 


„O orientare nouă în duh şi adevăr a Neamului. 

» Amintirea celor căzuţi. 

„ Cinstirea conducătorilor spirituali. 
Revizuirea conştiinţei morale. bi 
Confruntare şi verificare a realităților istoriei Românilor. 
Formulare a imperativelor naţionale. a 
“Restaurarea integrală a neamului românesc pe linta 

tradiției naţionale şi a configurației etnice şi sufleteşti unitare 
(1922 — 1935). 

, La Congresul. de la Craiova au particip 
Studenţi - clujeni. Fiind sancționaţi,  medicinişti! * 
mediciniştii clujeni au declarat grevă nelimitată. 


articipat. şi 100 de 
bucureşteni, 
Senatul 


207 


a — UE 


Universitar a hotărât ca celor care nu 'se vor prezenta la Cursuri, 
să nu li se semneze caetele de CUISuI1! SĂ asciallil fie admişi la 
examene. Consiliul interuniversitar hotărăşte limitarea: numărului 
studenţilor în învățământul universitar, fixându-se numărul maxim 
pentru anul |, înscrierea pe baza unui concurs de admitere, 
frecventarea obligatorie şi exmatricularea celor care nu respectă 
dispozițiile; studenții care nu şi-au luat examenele pe doi ani să 
fie exmatriculaţi fără drept de înscriere la Universitățile din țară 

Fiecare student va da o declarație pe cuvânt de onoare că 
se va supune legilor şi regulamentelor Universității 

În 1935/36 se respinge de către Senatul Universitar 
cererea studenţilor Evrei de a înființa “Asociaţia generală a 
studenţilor Evrei din Cluj”. Rectorul FI. Ştefănescu Goangă a 
fost numit Subsecretar de stat la Ministerul Instrucțiunii Publice, 
ocupându-se de organizarea şi controlul Universităţilor şi. a 
şcolilor de învățământ superior. Este ales membru corespondent 
al Academiei Române şi anunță reforma în învățământul 
universitar “ Universitatea să-şi reia rolul inițial de creație 
ştiinţifică obiectivă (îl schimbase?). Inflația studenților intrați 
invers proporţional cu posibilitățile de predare (deşi în 1935/36 
fuseseră înscrişi numai 3021 față de 4300 din anul precedent) 
pentru că mulți se îndreptau spre Academia de Comerț şi 
Politehnică. Verificarea gestiunii asociaţiilor - studenţeşti, 
dizolvarea comitetelor tuturor societăţilor studenţeşti. În Senatul 
Universitar dr. luliu Haţieganu a fost înlocuit de prof. dr. uliu 
Moldovan, Sextil Puşcariu înlocuit cu Th. Capidan. 


“Congresul studenţesc de la Târgu-Mureș 


În anul 1936 — între 3 şi 5 Aprilie. are loc Congresul 
studenţesc de la Tg. Mureş. 


Congresele studenţeşti până în 1935 au fost de orientare, 
o atitudine față de curentele existente. 


208 


Congresul X de la Tg. Mureş confruntă preocupările cu 


propria-i conştiinţă şi cu realitățile actuale româneşti. EI este cel 


mai in ortant_ dintre congresele studențești prin problematica 


usă şi prin marile personalităţi care au luat parte la desfăşurarea 
Jui, studenți şi luptători incercați pentru cauza naţională, 
profesori, intelectuali şi cărturari de elită. 

Au avut loc examene interioare, revizuiri, transformări 
sufleteşti, confruntări cu noi înşine şi cu duşmanii noştri — 
măsurarea spiritului de jertfă — puterea de credință în Dumnezeu 
şi în adevărurile de viață ale neamului, vrednicia de participare la 
luptă; adâncire a crezurilor românismului în propria noastră 


conştiinţă. 
Biserica — alăturare între Biserică şi tineret. Biserică şi 


neam. 
- Biserica şi neamul împreună. 


- Biserica lovită de pozitivism, ateism, păgânism. 
- renaşterea credinței 


Tineretul — nevoia permanentă a omului credincios de a trăi 
viața religioasă 

„schimbare de perspective sufletești 

- contra satisfacţiilor materiale egoiste 
„= 0 perspectivă spre eternitate 

- credință într-o viață viitoare 

- contra dezordinei morale pentru o înnoire a spiritului 

In acea perioadă lumea era: 

Moscova bolşevică 
Spania republicană 

Franţa lui Leon Blum 
„Geneva — Liga Naţiunilor 
Partidele politice în România 
Tineretul român — unitate de ideal, unitate de atitu 
- împotriva falsului intelectual 
= ordine, disciplină, competență 


dini 


209 


_regresiune teritorială, regresiune demografică, regresiune 


În trecut: reorganizarea studențimii nomică 
refixarea idealurilor €0 Românii care se mai simt Români au fost chemaţi la 
La Tg. Mureş: constructivism practic, coborîrea, reflec- nificarea sufletească, să vindece rana dezbinărilor 
tarea în sine y Conducătorul Congresului Studențesc de la Tg. Mure 
Cercetare interioară: din 1936 a fost Gh.Furdui, = O figură unică de luptător iluminat 
cunoaştere de sine de credinţa în Dumnezeu şi în salvarea Neamului. Studenţii de la 
formarea caracterelor Tg. Mureş n-au plecat să lupte, au plecat să moară ca să 
- unitatea neamului, omenie srturisească. 
-solidaritatea sufletească a studenților, atitudinea. spiri- LA _ Rupere de tot ce ţi-e mai drag — pentru ideal 
tuală, problema profesională - mărturisirea credinței în Dumnezeu şi în spiritul 
A cui e România românesc, până la ultimul sacrificiu 
Ce poate România - faptă deschizătoare de drumuri în istoria Românilor 
Unde începe ființa spirituală a națiunii - fixarea unui nou orizont pentru România 
Imperialismul nostru "2 duhul marilor rupturi de lumea veche 
Alte probleme discutate la Congres: "iubire pentru neam şi Hristos 
- ghiftuire şi deștrăbălare - descătuşare de patimile pământeşti 
- răscoale țărănești - o nouă omenie românească, o altă țară 
- un stat neîntregit condus de o pătură înstrăinată de 
neam, aliată cu veneticii pentru secătuirea țării “În legătură cu viața studențească din perioada 1922 — 
- partidele politice: intrigi, târg de conștiințe, patimi și 1938, când a intervenit cruda dictatură regală, trebue menţionat 
bani că, după momentul hotărâtor al conştiinţei româneşti în care s-a 
- războiul fără pregătire, dar având epopee afirmat marea generaţie de la 1922 — a urmat înființarea şi 
După pace: lupte de partid, străini asupritori, vânduți și consolidare Mişcării care a creat curentul 1922. Conducătorii 
înstrăinați, poporul sub străini ei în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu şi lon Moța, urmaţi de 
afacerea Skoda! aceia care au înțeles “duhul marilor rupturi de lumea veche , - 


dezbinare 


se into organizând Mişcarea legionară, au avut piloni adânci în 
Tineretul de pretutindeni s-a ridicat neîntinat 


Studențime. Astfel, după 1930 -1933, toți. conducătorii 


- întoarcerea la izvoare: Eminescu şi pilda luptătorului Studenţimii române făceau parte din Mişcarea legionară. C rezul 

- drumul mântuirii găsit Studențimii era acela al Mişcării legionare: Hristos, - neamul 

- ideea cardinală pentru care trebue să trăeşti: Să mântuim românesc. Numai aşa se explică marile realizări de la ultimele 
neamul românesc de sub apăsarea străinilor Şi înstrăinaților Congrese: 1934 — Herculane, 1933 - Craiova şi mai ales 1936 — 


ncepție de înaltă 
lina desăvârşită în 


& Mureş, atât pe plan ideologic — CO 


| di fii ualita e P Li ordinea ŞI 
O fraudă de armament din Cehoslovacia, Care a făcut mare vâlvă, iind Ul ȘI NO ală ca! Ş 
implicat regele Carol al II-lea ji 


210 


A aaa 


SE au decurs. Ca dovadă este furia duşmanilor, care. prin 
intrigi politicianiste şi presă, nu Cohiehetau să le atace. Ajuhsese 
slogan:  “dezordinile de la Ig. Mureş Ş tocmai pentru că 
dușmanii se speriaseră de ordinea absolută care a domnit. Ca 
răspuns, Studențimea a publicat un album mare, frumos editat, 
intitulat. “Dezordinile de la 1g. Mureş (între. ghilimele), . cu 
multe. şi frumoase fotografii luate pe străzile principale, unde 
defilaseră coloanele de studenți, . într-o. ținută impecabilă şi 
ordine militară, înconjurați de populaţia care-i aclama.(N.n) 


În anul 1935/36 activitatea. Universităţii din Cluj continuă 
să fie intensă. În cadrul relațiilor internaţionale şi interuniversitare 
se primesc profesori străini şi se trimit profesori clujeni. Vine 
Emm.de Martonne — profesor la Sorbona, Rene Jeannele — care a 
fost apoi profesor la Universitatea. Clujeană, Louis le Far — de la 
Facultatea de Drept din Paris. Extensiunea universitară ține 21 de 
conferințe. 

La 1 Mai 1937 - un. atentat. împotriva „rectorului 
Universităţii din Iaşi, prof. Traian Bratu, — suspendarea cursurilor 
la toate universităţile. Măsuri: exmatricularea tuturor. studenților 
care nu aveau situația examenelor în regulă timp de doi ani; 
căminele studenţeşti trebuiau curățate de. elementele turbulente, 
societățile studenţeşti purificat. Studenţii . sunt înlocuiţi . la 
conducerea căminelor şi cantinelor fundațiilor. confesionale. şi 
particulare. Cantina studenţească se mută la Căminul “Victor 
Babeş”, de unde trebue să plece . societatea . studenţilor . în 


medicină. După cum era de aşteptat, a fost ales rector. FI. 
Ştefănescu-Goangă. A fină 


In 1937/38 sunt eliminaţi şi exmatriculaţi. doi studenți 
(Tiberiu Vereş şi Bărbosu Grigore) de la Facultatea de Drept, 
care nu s-au supus dispoziţiilor rectorului. Studenţilor le este 
interzis să facă parte din partidele politice şi asociaţii politice şi să 
pâruicipe „la „acţiuni. şi manifestări „cu caracter politic. 
Angajamentul . de onoare  nerespectat atrage după sine 


212 


xmatricularea. Plecarea din cămin înainte de 22 Decembrie 
atrage pierderea bursei ŞI a dreptului la cămin. Eliminarea se va 
-onunța de rectorul Universității. 

În Decembrie 1937 Partidul de guvernământ Gh, Tătărăscu 
_ liberal, cade în alegeri. Regele aduce la guvern pe Oct.Goga 
care obținuse numai 9,2% din totalul voturilor. La 10 februarie 
1938 se instituie dictatura regală. Corneliu Codreanu este arestat 
şi asasinat în noaptea de 29-30 Noiembrie 1938, 

Speranţele întregului neam românesc sunt  curmate. 
Conducătorii de la putere nu ţin seama de durerea . şi 
dezorientarea studențimii, ale cărei vise de a zidi o Românie a 
Românilor, ascultătoare de Dumnezeu, se vedeau spulberate prin 
asasinarea Căpitanului destinelor ei, ci — Rectorul Universității 
din Cluj reaminteşte că menirea Universităţii este doar activitatea 
ştiinţifică creatoare... De viitorul Neamului Şi Țării să se ocupe 
deci duşmanii, pentru a-l putea nimici. Nu era de fapt singurul act 


prin care Rectorul FI. Ştefănescu-Goangă se dovedea un militant 


împotriva intereselor româneşti 


În anul 1938/39 au avut loc alte frământări în Universitate 
şi în studențime, pe tema congreselor studenţeşti, a revendicărilor 
studenţeşti şi a unui regim restrictiv aplicat studenților. 

La 28 Noiembrie 1938 s-a încercat un atentat împotriva 
fectorului FI. Ştefănescu-Goangă, care s-a soldat cu condamnări 
la moarte prin împuşcare, cu condamnări la muncă silnică. 
(Senatul Universitar făcuse la 15 Oct. 1938 o analiză dacă şi cum 
Sau îndeplinit prevederile Regulamentului cu privire la 
“Xmatriculări). 

"Rectorul, piteştean de origine, a trăit până în anul 1958. 

După Dictatul de 'la Viena — 30 August 1940 - 


| Universitatea din Cluj a fost evacuată la Sibiu cu tot ce era 


Săţie românească. Cursurile s-au deschis la 10 Noiembrie 1940. 
Ab aL niversităţii era Sextil Puşcariu, care a prezidat ultimul 
dai hiversitar la 14 Decembrie 1940 şi apoi a tost numit 

Setor al Institutului român din Berlin. 


213 


DP 


Prorectorul lon Drăgoi care conducea” Universitatea : 
emplul rectorului. dr. lacob lacobovici din 1922/23, 


if 23 Mai 1941 — a fost însărcinat ca rector dr 


După moartea lui - 
Iuliu Haţieganu. 
La 11 Octombrie 


a serbat ziua. 


Universitatea din Cluj, prin progresul ştiinţific realizat i 


prin organizarea ei stă la nivelul oricărei universități străine 
Facultăţile ei şi-au câştigat un renume mondial. Se cuvine să 
cităm pe primul Secretar general al Universităţii dr. Ştefan Jarda, 
mort la 4 Martie 1927, căruia, de la 1 Iunie 1927 i-a urmat dr 
Constantin Jurcan, la fel de destoinic, cunoscut prin marea lui 
putere de muncă şi prin obiectivitatea sa, pensionat la 1 Aprilie 
1937, căruia i-a luat locul Ion Vătăşescu, care a contribuit mult la 
misiunea Universităţii, la organizarea şi funcționarea ei. 

Despre viața studențească din timpul studenţiei mele sunt 
multe lucruri importante şi interesante de spus. Spaţiul din 
această autobiografie nu permite. Ar trebui o lucrare separată 
pentru a prezenta orientarea generală a studențimii care, deşi era 
aceeaşi în toată țara, diferea după Centrul Universitar. 


1944 a fost eliberat Clujul. Universitatea 


Consideraţii asupra Universității 


Incontestabil, Universitatea din Cluj a fost o înaltă şcoală 
de cultură românească. A avut fericirea de a se fi numărat printre 
ctitorii ei savanți Români de renume mondial ca: Victor Babeș, 
Vasile Pârvan. Un corp profesoral select cu excepțională 
pregătire la toate facultăţile, “doctori honoris causa”, punct de 
sprijin pentru cultura transilvană. şi profesori de onoare. Ce s 
moştenise de la Unguri nu corespundea ştiinţei moderne, de 
aceea s-au creat catedre şi institute noi, societăți ştiinţifice, sa 
construit clădiri. S-a realizat o unificare. Linia pe care s-a mers În 
general a fost: a nu sacrifica fondul de dragul formei, a respeciă 


214 


wadiția şi nu moda, a urmări fenomenele în evoluția lor istorică 
S-au creat biblioteci, cămine studenţeşti, cluburi sportive, fund pi 
V.Pârvan, dr. loan Scurtu, T.Cioflec) . pene 

Societatea românească n-a cunoscut însă liniştea necesară 
cristalizării fenomenului cultural şi îndeplinirii Misiunii — şi 
funcțiunilor Universităţii. Acţiunile revizioniste - pe plan extern 
intern între 1933 şi 1939 -, Dictatul de la Viena din 1940 ; 
refugiul Universităţii la Sibiu şi Timişoara, revenirea la Cluj în 
1944 şi evenimentele de după aceasta, au provocat tulburări 
curente de idei şi influențe asupra orientării Şi atmosferei. Siza 
înregistrat şi unele repercusiuni din perioada în care Universitatea 
fusese numai un vis. Toate aceste au diminuat din forta ei de 
călăuză a vieţii spirituale româneşti. 

S-au adăugat apoi imixtiuni, de toate naturile, care au 
dăunat structurării şi unităţii sale. 

Universitatea cunoaşte  dramatismul procesului de 
educaţie — ale cărei probleme ne privesc pe toți Românii, dar din 
care educatorul este eliminat sau scos la periferie; atrofierea 
respectului studenţilor fiind o contrapondere pentru influența 
profesorului  — membru al societății, rob al trăsăturilor 
caracteristice acesteia: tendința spre înavuţire, parvenitism, 
arivism, drepturi personale, primat al carierei prin politică, nu 
prin specializarea gândirii şi interdisciplinei, prin spiritul de 
Sinteză, autenticitatea contribuţiilor. Centru de greutate stă în 
interesele personale şi nu în țelurile şi idealurile naţionale. 

„N In toate momentele critice, Universitatea a avut parte 
Otuşi de personalități care i-au definit şi apărat misiunea şi 
funcțiunile ei, prestigiul ei de instituţie de înaltă cultură, cu toate 
Caracteristicile permanente, departe de ceeace este trecător şi 
a Universitatea şi-a însuşit cuvântul Regelui Ferdinand, 
m Pulerile şi linia trasată de V.Pârvan prin lecţia inaugurală 
aci Vieţii noastre”. La aceştia s-a adăugat primul ES iAA 
ie Si profesorul. Sextil Puşcariu şi profesorul dr. Iuliu 

U, care au rezolvat probleme grave, privind pe educatori 


215 


înnobilarea omului ŞI a comunității naționale, pentru ridicarea la 
perativelor permanente româneşti. 


mentul în care profesorul se eschiva şi se elimina 
ducaţie şi studentul nu participa, respectul |; înălțimea im 
pentru profesor fiind diminuat sau chiar se Tendința de 
înavuţire şi parvenitism pe cale politică a pro esorului, Străin de 
idealul naţional şi de obligaţia unei autentice contribuții, ducea 1 
instrăinarea totală, chiar la ostilitatea studentului. - Această 
prăpastie. între conducători, (care luau măsuri de mână forte, 
chiar şi în afara Universităţii) şi conduşi, care-şi căutau sprijin în 
afara Universităţii, ducea la destrămarea rosturilor şi atribuţiilor 
acesteia. Conflictul a durat ani în şir şi substratul lor creştea 
continuu! Răul era nativ, nu din oportunism şi deznodământul 
dramatic! A fost încălcată flagrant autonomia universitară, 
nesocotite legile obişnuite ale vieţii, legea învățământului superior 
a fost formulată, reformulată şi reformată după interese. 

Din Universitatea din Cluj m-am ales cu cunoştinţe 
acumulate şi asimilate din domeniul profesional, dar şi din al 
culturii generale, obiceiul studenților fiind acela de a frecventa și 
cursuri de la alte facultăţi în orele “ferestre” . Rezultatul acestor 
strădanii erau sinteze ale confruntărilor cu lectura revistelor și 
cărților publicate, din setea de a cunoaşte cât mai mult. În 
Universitate există o atmosferă care te învălue. Te simți într-un 
templu al culturii, care te ridică deasupra cotidianului, a 
efemerului, a neînțelegerilor şi vrăjmăşiilor de fiecare zi. Te 
îndepărtează de inerție, de rutină, ori de câte ori întâlneşti 
emulații cinstite, într-o lume a înnoirilor permanente şi a evoluției 
cu repeziciuni fulgerătoare. Am cunoscut ctitorii Universităţii, 
personalităţile reprezentative şi viața - studențească. Străin de 
hedonism, ca şi de utilitarism, întotdeauna am urmărit idei care să 
mă ste să servesc idealul național — în care m-am născut, Sub 
imperiul căruia am crescut şi mi-am făcut studiile. 

na sia Aaa are Ea i aueaiilA concepție Alexandru Popşor — student 
despre lume şi viață, să-mi valorific instruirea şi educația într-un 
aa de existenţă, a servi cauza culturii române. Mi-a dai 

ţa scopurilor urmărite, a datoriilor de îndeplinit, pentru 


şi studenți, în mo 
din procesul de € 


217 
216 


Din Universitate am fost legat în primul rând de profesorii 
mei de la Facultatea de Drept. Cred că n-a fost nici unul dintre ei 
să nu ştie că sunt fiu de țăran, fidel origini mele, de care niciodată 
nu mi-a fost ruşine şi nici nu m-am lepădat. Țăranul a fost up 
muncitor aprig al pământului, n-a disprețuit jugul muncii şi nici 
modestele ei roade. Profesorii de la Drept au fost întotdeauna 
obiectivi în aprecierea ştiinţei şi muncii lor în a ne învăța şi 
examina, a acordării calificativelor. Cât de mult ne stimulau să ne 
însuşim spiritul ştiinţific şi învățătura! i văd acum, după ani, cum 
am apărut eu în viaţa lor şi cum au apărut ei în lumina conştiinţei 
mele, cum se străduiau să-mi îmbogăţească cultura, ca s-o pot 
folosi. 

Îi văd apoi, retrăgându-se din viaţă, pe căi şi în timp 
necunoscut, cucerindu-şi în amintirea foştilor lor studenți un loc, 
prin întreg patrimoniul ştiinţific, cultural, naţional, pe care l-au 
lăsat în urma lor! N-am vorbit despre toți profesorii mei din lipsă 
de spaţiu. Ei cu toţii au căutat să mă sprijine să mă realizez 
complet şi să promovez interesele superioare ale Ţării şi ale 
Neamului. 


Profesorul nostru Nicolae Sulică, în studiul său “Principii 
pedagogice ale lui Rabindranath. Tagore şi Şcoala de la 
Santimkatan” şi în clasă, vorbindu-ne despre M.Eminescu a 
insistat adesea asupra culturii şi civilizaţiei indiene. În timp şi-a 
dezvoltat studiul său despre R.Tagore, care ne-a vizitat țara în 
anul 1926. Atunci R.Tagore a dat un autograf: “O, prietenie! Tu 
mi-ai apropiat țări îndepărtate şi străinii mi i-ai făcut frați 
Datorită ție, mulțime de necunoscuţi au venit să mă cunoască 
i-am găsit adăposturi prin atâtea străine meleaguri.” Tagore, 
atunci când se apropia de 40 de ani, a deschis o şcoală în Bengal. 
Nimeni nu se aştepta, pentru că cea mai mare parte a vieții şi-a 
petrecut-o făcând versuri. El era poet, gânditor, scriitor, om de 
cultură, care întindea punți din Răsărit spre Apus. Şcoala lui se 
baza pe experiența lui de viață şcolară. Şcolarii şi profesorii 


218 


urăesc împreună în natură şi au aceleaşi îndeletni 
există iubire. Omul poate trăi, spera, munci, într-u 
iubire. În India, şcoala ŞI Viața sunt unite . “Iubirea şi acțiunea 
susține el, sunt singurele mijloace prin care omul poate atinge 
cunoașterea perfectă, care nu este pedantismul, ci înțelepciunea.” 
şcolari să trăiască într-o lume în care firul conducător este 
iubirea. 

Şi atunci când eram departe de Universitate, - când aerul 
apa, hrana se strecurau printre Jaluzele şi vizetă, cuvintele se 
drămuiau şi eforturile se economiseau; sau, când viețuiam într-o 
lume fără cer, cu fronturi pe orizontală şi orizonturi pe verticală, 
- ancoră în faţa primejdiilor era hrana pentru trup şi pentru suflet 
pe care am primit-o de la mama, care mi-a făcut cel mai mare 
dar: viaţa, şi cea mai puternică ocrotire: iubirea ei! Cultura, în 
sensul apropierii de cer — sub cerime -— şi cultura în sens de 
patrimoniu spiritual  național-universal, din Universitate, 
deschizătoare de drumuri pentru realizarea omului românesc şi a 
idealurilor lui şi cultura în sensul de realizare de sine, arătat de 


iri. În natură 
n Spațiu plin de 


" Tagore şi de alte şcoli ca a lui, formate în jurul unor personalități 


reprezentative, - mi-au dat sete, putere şi iubire de viață! — 
Oricare au fost pericolele, încercările şi substratul lor! Şi au fost 
multe şi mari! 

În minte am avut şi alte exemple ale altor şcoli ca 


zi Mahatma Gandhi — desăvârşire personală prin luptă şi biruință 
“politică, luptă pentru adevăr. Toate gândurile sale, scrierile, 


luptele şi “posturile” — grevele — străbătute de un singur ideal: 
eliberarea Indiei. Apostolul, conducătorul şi martirul poporului 

indian. Ce să-nvăţ de la el? Totul. 
Şcoala rusă — Dostoevski şi Lev Tolstoi — neobişnuită 
lepădare de sine, după învâțătura creştină. Mare-Aureliu spunea 
Şi dacă aşezi faptele bune una lângă alta aşa de strâns ca să nu 
Mai rămână nici un loc liber, trăeşti o viaţă fericită. Fă bine 
Prietenilor tăi, ca ei să te iubească şi mai mult. Fă bine duşmanilor 
> Ca odată ei să devină prietenii tăi. Dacă vorbeşti duşmanilor 


219 


———_—. PT 


tăi, gândeşte că va veni o zi în Eau A EAI Eee e etâni tăi 
Pune faţă-n faţă legile acestei lumi cu leg N u. 

Şcoala lui Mustafa Kemal, a lui Con cius, Ry, 
Emerson, Gâethe — omul care, după cum spunea cineva, s-a 
realizat după dimensiunile ființei lui din fiecare moment, complet 
Keyserling — care a urmărit autorealizarea — prin care. putea 
vedea orice fenomen din punctul de vedere al lui Dumnezeu, 
şcoala franceză, germană, italiană, daneză i cu Kirkegaard 
părintele existențialismului. Somează pe om să aleagă şi să devină 
răspunzător de sine însuşi. Şcoala engleză: Shakespeare, Carlyle, 
Ruskin, Dickens, Kipling etc. — Universul lui Shakespeare — un 
univers de visare; Einstein, Mme Curie etc. 


220 


Un personaj de legendă la Târgu - Mureş 


NAE IONESCU! 


„În amintirea soției tale ȘI Ca O sugestie Pentru tine, ţi-am dat 
cartea “Octav Onicescu — Memorii” care, pe lângă prezentarea 
obiectivă a vieţii şi activităţii sale în mediul familial şi social în care 
a trăit, prezintă personalitățile reprezentative. evenimentele . şi 
realitățile „epocii respective şi mai. ales factorii determinanţi ai 
culturii româneşti din vremea lui. Recitind cartea mi-a venit ideea că 
ar fi mai bine să-ți scrii memoriile decât un roman autobiografic. 
Ceea ce se poate face într-un roman, adică, cum spunea. M. 
Sebastian, “a surprinde mersul lucrurilor. în adânc. a descoperi 
legăturile dintre oameni, dintre Persongii, destinul şi chemarea lor”. 
esențialul din gând şi din viată se poate cuprinde şi în memorii. Au 
făcut-o mulți şi cu succes, mai ales Dan Rădulescu şi C.C.Giurescu. 
Pentru tine, ca matematician şi condeier nu-i nevoie şă ţi-l prezint pe 
profesorul universitar emerit Octav Onicescu - academician, 
deținător al premiului de stat, creatorul şcolii româneşti de calculul 
probabilităților, descoperitor şi în alte domenii ale matematicii şi ale 
mecanicii. Nu e nevoie să ţi-l prezint eu, fiindcă o face el, dar numai 
Parțial şi cu multă modestie. 

In ampla noastră discuție ne-am oprit asupra a două 
personalități de seamă ale culturii ŞI vieții româneşti, despre care 
vorbeşte cu multă dragoste şi preţuire, admirație chiar, O. 

Nicescu în memoriile sale: profesorul universitar Nae Ionescu şi 
ircea Vulcănescu, două energii creatoare care, prin ideile, 
temele şi viziunea lor. au - hrănit intelectualitatea interbelică şi 
I-au sporit spiritul şi pe care vremea i-a îngropat cu totul... Nae 
Onescu a fost “ceva de nepereche, de fără egal, de singular, de 
*Bendar”, în viaţă. fiind, totuşi în legendă. Mândria cu care-i 


NE E aa ai | 
le dintr-o scrisoare către Profesorul laob Timiş (din Aprilie 1985) şi o 
We AL. Rusu (din Noiembrie 1971) 


221 


spune “prietenul meu”, deferenţa şi admiraţia cu care vorbeşte O, 
Onicescu despre el, cu măsura şi rigoarea matematicianului, 

sporeşte această legendă şi O fundâmentează.: Deschizător de 

orizonturi noi, semănător de idei cu dărnicie, fără NICI O avariţie şi 

teamă că alții îşi vor însuşi ideile sale originale fără s-o 

mărturisească, inițiator al unui alt mod de a înțelege fenomenele 

şi a le expune — întotdeauna organic şi pe linie de creştere şi de 

continuitate, — Nae lonescu a creat o familie spirituală. la 
Universitatea din Bucureşti şi în societatea românească prin 
meteda sa socratică, academică în sensul antic al cuvântului. 

Numele său, după cum spunea Mircea Eliade în “... Şi un cuvânt 
al editorului” la “Roza vânturilor” ( apărută la “Cultura 
Naţională”, Bucureşti ) “s-a întins de-a lungul țării, transfigurat 
de mit sau însângerat de veninul magnific al urii”. 

Puţini bărbați se pot mândri că au fost cinstiți cu atâta ură 
câtă a adunat gândul şi fapta profesorului Nae Ionescu... tăria de 
poveste a acestui om care de cinsprezece ani preface şi clădeşte o 
țară... Studenții care-i urmăresc lecţiile alcătuesc,. laolaltă, o 
mare comunitate de dragoste şi gândire şi numai pentru această 
comunitate folosesc la ceva cursurile. litografiate, doar pentru 
folosul acelora care l-au auzit, care au stat de vorbă cu el, sunt 
scheme mnemonice, pentru orientarea într-o lungă conversaţie 
avută acum un an sau acum cinci ani... În loc de a face “elevi”, e] 
şi-a făcut prieteni şi colaboratori de toate vârstele ... de aceea 
foştii “elevi” ai lui Nae Ionescu sunt atât de personali, atât de 
rotunjiţi sufleteşte, chiar atât de deosebiți între ei. Toţi au câteva 
note comune:  “realişti, -antioratorici, antidemocratici. Dar « 
deosebire. între un Mircea Vulcănescu bunăoară şi un Emi 
Cioran, între un Gheorghe Racoveanu şi Mihail Sebastian!” 

Am avut marea cinste şi bucurie a studenției mele 
fi cunoscut, de a fi stat de vorbă câteva ceasuri între patru 
cu el, a-i fi ascultat o conferință unică despre “ Ardealul în PO 


de a-l 
ochi 
litica 


românească”, la Târgu Mureş. Au participat toate categoriile * | 


intelectuali — scriitori, gazetari, corespondenţi ai diferitelor Zi4'* 


222 


rofesori, filozofi, oameni politici, tiner; 
cele mai opuse poziții culturale, politice şi 
Deşi tânăr, sta pe scaun la masă C 
o clipă. Atât cât s-a făcut o tăcere a 
ajunsesem tot câte doi pe-un loc. Nu s-a maj 
Fiecare am rămas în poziţia în care ne- 
cuvânt, până la ultimul. Timp de o oră 
stalagmitele în tăcerea unei peşteri, asemenea 
una din catedralele Franţei eternizate de Rodin O frunte î 
faţă frământată de zbuciumul permanent al ând zi inaltă, o 
acvilin caracteristic, ochi verzui şi sfredelitori Î iu eiue 
de sub genele bogate şi sprâncenele stufoase şi pb zoneal 
erau numai ale lui — te urmăreau, te cucereau, te s bug ară 
obligau la o conversaţie neîntreruptă cu el Îşi lea Iaz T a fe 
mai. vii, mai adânci şi le punea întrebări, ae pie cati 
răspunsuri. i sebis 
A pr sonic dl eg (0) rii de vreo două ore 
dă Prii cu oficialități, prieteni, cu i 
i d fâipecntapţ ai societăților aril A sot alea 
ze NA eta care-i fusese student. Acesta era ultimul care 
A Rise Du ese reținut mai mult. Probabil îşi amintea despre 
i 0 ra ce Rica barat ieşirea cu braţul şi, după ce a închis 
întrebări. sondă A a plecaseră, a început cu un ropot de 
2propiaţi , ŞI cum aş fi fost unul dintre studenții lui 
reia continuat creionând - portretul - unor oameni, 
Li ând evenimente, înfățișând situaţii. C ia — 
cra de bi o Aaa A țş Situaț. onversația care 
intervenţiile lu; ta e ri problematicii vremii — a fost colorată de 
ÎN Senos deieueanițire desarint: arzipe 
Finiutate d. reau îndoielile, cădeau erori, se îndepărtau idei 
strâmb în i a alții. O răzvrătire împotriva a tot ce a crescut 
dezvolta nța ŞI in Jurul tău, împotriva opreliştilor de a te 
ka potrivit aptitudinilor şi aspirațiilor tale. 


[d 


| bătrâni reprezentând 
€ generaţii. 

3 la catedră, S-a odihnit 

solută în sala în care 


auzit 0 mişcare, 
â Surprins primul lui 
Incremeniserăm ca 
credincioşilor dintr- 


223 


IP 


Mi-a dat certitudini şi. Speranțe. Tăriile depăşirii şi 
iar: desine, a desprinderii din imediat şi a proiectării într. 
lepădării reătea în adâncuri, o întoarcere la tine însuți şi la 
A criz SA edita _ creşteau în prezenţa şi sub farmecul 
Setul şi personalităţii celui ce” era exponentul tehnicii 
neliniştirii în filozofia românească. Un paradox al celui ce cultiva 
prin excelență paradoxul, dislocând oameni şi evenimente, 

Poate cei veniți să-l conducă la Sala mică a Palatului 
Cultural nu mă mai recunoscuseră... Şi mie mi se părea că sunt şi 
am rămas altul. 

După conferință s-a ținut o agapă literară la masa ce s-a 
dat în onoarea lui, la restaurantul din Subsolul Palatului Cultural. 
În afara oficialităților, a reprezentanților societăților culturale, 
ziarelor, revistelor, au fost cei mai de seamă intelectuali ai 
oraşului.Mulţi veniseră şi din alte părți. Atunci şi “acolo i-am 
cunoscut pe Domnița şi Vania Gherghinescu - „Gherghineştii“ 
cum le spune azi toată lumea. 

Înainte de a ne aşeza la masă i-au fost prezentați cei 
invitaţi la agapă. Conferențiarul, după ce-şi terminase magistrala 
lui “expunere, coborând scările “spre restaurant, “le spuse 
Gherghineştilor: “Ei, v-am răspuns la toate întrebările? Am 
stăruit destul la cererea voastră? “Aţi mai rămas cu VI& 
nelămurire?” Considera conferința o convorbire firească cu 
piscurile literare ale sălii, cu ascultătorii care au ochii cei mai Vii 
mai strălucitori, cu figurile cele mai expresive, cu inimile cele mâl 
sensibile şi mai ales cu minţile cele mai agere şi receptive. 

La masă, subiectul conferinței a fost extins. S-a trecut ȘI 
la alte funcțiuni ale Ardealului, în afara celei politice, făcându-* 
numeroase incursiuni în trecut şi definiri ale poziţiilor 
contemporane. îi 
„. Profesorul, elegant în veşminte — o adevărată podoabă 
în ținuta sa plină de demnitate în mişcări, fără gesturi, fără fiu 


de stil. O imobilitate care te obliga,să urmăreşti ideea, înlănțuire? | 


ea p t înlănțe, «n 
logică şi concluzia, o dată cu puterea fascinantă a priviri! ŞI € 


224 


vraja gândului Băuree te cuprindea, Nu lăsa să-ți rătăcească 

ândul. Nu-ţi da nici o clipă de absență, pasivitate, indiferență Te 
transforma într-un luptător pentru ideile şi sentimentele sale, A 
colorau totul cu 0 căldură pură, intelectuală, . ce încălzea. 
Conferinţa era o bătălie nu numai pentru el, ci şi pentru tine. Din 
“vândă în izbândă trebuia să te înalți la lumea lui de idei, să creșt 
odată cu ele, să te regăseşti în prezenţa lui şi a le face er 
odată Cu concluzia. Simţeai că ceva s-a clarificat format 
desăvârşit, în tine. Aceasta era singura libertate pe it țI-0 lăsa, 
Era rodul personal al întrebărilor pe care le-ai pus. Elementul de 
permanenţă şi continuitate. Ca urmare a faptului că vorbea liber 
fără note, clar, simplu, neted şi că vocea sa avea un timbru 
aparte. Participai la tulburătorul proces al facerii pe loc a 
conferinței. Atunci se năştea gândul şi stringența logică. îi 
construia edificiul. . 

Simplitatea, omogenitatea, organicitatea şi unitatea au 
fost nu numai expresia cuvântului său vorbit sau scris ci şi ale 
întregii sale vieţi,-a tuturor manifestărilor lui. A fost omul care a 
împărțit în două istoria filozofiei, a culturii şi a politicii româneşti. 
se poate vorbi de o perioadă până la el şi de la el încoace. 
Virtualităţile creaţiei sale au rămas infinite prin geniul spiritului 
său, Chiar dacă  contemporaneitatea se face că-l uită şi-l 
inconjoară, utilizând, pe ascuns, întreaga istorie scrisă sau 
nescrisă a experiențelor sale. Au căutat să îngroape totul, până şi 
dt bu fiindcă a fost stăpân pe sine şi refractar oricăror 
Mânzacţii, riscând drastice condiţii de existență, cum mi-a 
povestit atunci şi grave consecințe după cum istoriseşte. Oscar 
Ad care i-a audiat cursurile fără să-i fie student. “Teşise 
e din închisoare... În 1940 l-am întrebat ce are de gând să 
tic Mtispuns că ar pleca undeva pe țărmul Mediteranei. sta 
boală d ecia, dar am auzit că acolo oamenii politici mor de 

inimă, se amestecă probabil alții în destinul lor.» Peste 


C i . . - - 
îteva luni, Nae Ionescu a murit chiar de boală de inimă fără să 
țărmul Mării 


mai E i 
A făcut pentru atâta lucru un drum până pe 


225 


ee 


Venise din lagărul de la Ciuc. O. Lemnaru relatează 
şi el zvonul reţinut de O. Onicescu “că Nae Ionescu Venise din 
Germania fără a putea arăta certificatul de doctor în folozofie 
Motru îi dăduse catedra pe încredere”. (după O.L.) La curs a fost 
înconjurat de studenți care l-au aplaudat pe Nae Ionescu. Acesta 
îi opri, zicând: “Dacă aplauzele domniilor voastre vor să spună că 
eu sunt simpatic, vă mulțumesc, dar dacă ele înseamnează 
solidaritatea cu mine, într-o chestiune care mă priveşte personal, 
atunci nu vă permit să mă aplaudați, pentru că eu nu am nevoie 
de ajutorul nimănui. Să stiți că sunt liniştit, pentru că nu s-a 
născut om, în lume, care să mă calce pe mine pe coadă”. (0L) 
Într-adevăr, în toate actele şi manifestările sale de om, de 
profesor, de conferențiar, de gânditor, de gazetar, de scriitor (a 
scris prefețe la cărți, articole şi studii în Predania şi Vestitorii ) 
s-a dovedit a fi omul stăpân pe sine, a ştiut stăpâni. “Nu a 
stăpâni, desigur, ca un tiran, adică punând mulțimile sub jugul 
inspirației tale fanteziste şi sub nevoile ambiţiei tale uscate de 
stăpânire” — cum spunea el. El era liniştit, pentru că avea teza de 
doctorat. A scris-o în 1916 şi a susţinut-o în primăvara lui 1919 
la Miinchen. Din pricina lipsei hârtiei, Universitatea germană 
scutea pe candidați de obligața tipăririi. Acelaşi lucru s-a 
întâmplat cu teza mea de doctorat la Universitatea din Cluj, pe 
care, citind-o, prof. Dr. Teodor Munteanu a spus că, revizuită, € 
publicabilă. P.Comarnescu şi-a publicat târziu teza sa susținută în 
America. Teza lui Nae Ionescu Die Logistik ab Versuch einer 
neuen Begriindung der Mathematik a fost publicată în 1944 la 
Bucovina, L.E.Torouţiu în culegerea Izvoare de filozofie vol II, 

1943, de editorii C.Floru, C.Noica şi Mircea Vulcănescu. 
„Lecţia de deschidere a lui Nae Ionescu “ Funcţiune 
epistemologică a iubirii” ținută în 1919 la Universitatea dh 
București, unde fusese numit asistent din îndemnul prof. dr 
Rădulescu-Motru, a fost publicată de către aceiaşi editori, In 
ari a: de studii şi texte , Izvoare de filozofie din Le 
ae Ionescu a dovedit mari calități de stil, în germană 


Mediterane” 


226 


în română, “maximum despând în minimum de cuvinte” - în 
vorbit şi în Scris ŞI puteri suflteşti care-l leagă de artă, de la 
inceput, pe filozoful culturii. 

Prin lucrările sale, prin mediul cultural creat Ja 
Universitatea bucureşteană, prin foştii săi studenţi - Mircea 
Eliade, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran — s-a 
făcut cunoscut în întreaga lume. Îşi câştigase demult un renume 
mondial publicând în Ideea europeană un articol conţinând 
obiecţiuni la ceeace susținea Einstein — care i-a răspuns că regretă 
că studiul n-a fost scris într-o limbă de circulație mondială. Nae 
lonescu s-a mai făcut cunoscut şi prin prefața scrisă la romanul 
“De două mii de ani “ a lui M. Sebastian. 

„ “M. Sebastian, în romanul său «De două mii de an» pune 
în discuţie problema iudaismului, suferința Evreilor din Diaspora, 
idişismul, sionismul, asimilismul. La aceate chestiuni răspunde şi 
dl. prof. Nae Ionescu în prefața sa, deplasând problema de pe 
tărâmul rasial, confesional istoric (al interferenţei între om şi loc), 
pe acela teologic. După di. Nae Ionescu, Evreii sufăr din motive 
religioase deoarece şi-au îndeplinit menirea de a dărui omenirii pe 
Messia dar... nu L-au recunoscut, ci-L aşteaptă mereu fără 
folos” —. scrie Şerban - Cioculescu în articolul “Realitatea 
interferenţei dintre om şi loc”. Problema iudaică este actualizată 
de mişcările antisemite - care servesc drept cadru povestirii 
romanului. A 

„Prin interferența dintre om şi loc, romanul susține teza 
asimilismului. O teză pe care o susţine şi Julian Huxley în cartea 
Citată deja: “ Problema evreească este mai mult o problemă de 
cultură decât una de rasă. Evreii nu mai sunt o rasă determinată 
AS ca Germanii sau Englezii. Evreii din Biblie erau de origini 
âmestecate, În timpul răspândirii lor, ei s-au amestecat cu 
POpulaţiile, în mijlocul cărora trăiau... comunitățile Evreieşti au 
Sârşit prin a avea un anumit număr de trăsături de asemănare ev 
i Opulația locală. Ceeace Evreii au păstrat şi şi-au transmis Mu Sunt, 

Uşiri_ rasiale ci. tradiţii religioase şi sociale. [...] Evrei! nu 


227 


Ei 


alcătuiesc o rasă, ci 9: ie Lage a ga ia Duictnică teme 
religioasă şi tradiţii istorice particulare + tal 

Edmont Fleg în “Antologie Juive (G. Cres, Paris 1993 
arată că “Israel a străbătut toate timpurile ŞI toate „Popoarele; , 
vorbit toate limbile, a legat fără incetare la Istoria sa, iStoria 
omenirii”, „n-a despărțit niciodată complet în preocupările Sale, 
religiosul de profan, moralul de sacru, a lăsat lumii Biblia ş 
Talmudul... Dumnezeu nu i-a împrăștiat pe Israeliți decât pentr, 
a răspândi credințele lor în mijlocul națiunilor... Ceeace va 
deosebi epoca mesianică de timpurile actuale, este eliberare, 
naţiunilor. Mântuirea lumii devine țelul istoriei... Israel trebue să 
sufere pentru a regenera omenirea şi a converti toți oamenii | 
credința în Dumnezeul unic. Messia îi ocroteşte pe ai săi şi î 
distruge pe duşmanii lor... Creştinii socotesc făgăduințele 
mesianice ca împlinite. Evreii vor continua să aştepte, să spere în 
era păcii universale... Domnia mesianică este ținta ultimă a 
evoluției morale a omenirii...” Deci poporul evreesc este cel mai 
aprig conservator al tradiţiei, ritului, legilor sale şi a 
interpretărilor lor. Este acesta mesianism şi - naționalism! 
Romanul lui M. Sebastian are personagii reprezentative pentru 
toate ipostazele și curentele: idişişti, marxişti, sionişti, integrați în 
alte naționalități. Autorul ajunge a ridica "problema pe plan 
metafizic, unde şi după E. Fleg, Nae Ionescu are dreptate. 
Despre Nae Ionescu s-a scris mult — obiectiv, favorabil și 
nefavorabil — după autor şi punct de vedere, în cartea “Mihail 
Sebastian” (Ed. Eminescu, 1981). Cel mai competent a fost 
Mircea Eliade, care-l încadrează pe Nae Ionescu drept “elev” al 
lui Nicolae Iorga care a avut “intuiţia fundamentală a unor virtul 
româneşti prin care există istoria neamului nostru” şi C 
moştenitor spiritual al lui V. Pârvan, care căutase în protoistoria 
tracă izvorul unor virtuţi mai eroice și mai universale. La Ne 
Ionescu orice drum e bun dacă duce în inima ființei tale... Un 


Singur lucru e esenţial: să rămâi tu, să fii autentic, să nu-ți trădez 
ființa ta spirituală. 


228 


DD 359 


profesorul Vasile Băncilă, făcând o paralelă între Nae 
lonescu şi Vasile Pârvan, spunea despre V. Pârvan că a fost un 
smerit pe plan social, dar un orgolios pe plan metafizic. El voia să 
iă oască singur ceeace e Dincolo, dar fără ajutorul - lui 
Dumnezeu. Aceasta sl posibil. EI aceea existența lui a fost 
tragică (“Tragicul la Vasile Pârvan de Vasile Băncilă) pe când 
Nae lonescu, deşi a fost un orgolios pe plan social (om de lume, 
înconjurat de admiratori, etc.) pe plan metafizic a fost un smerit, 
el trăind credința în Dumnezeu. De aceea în sufletul lui domneau 
pacea, liniştea, armonia (Idee enunțată. într-o conferință ținută 
într-un cerc intim de fete la un 15 Martie, data morţii lui Nae 
lonescu, mergând pe stradă, pentru a nu risca întrebări şi 
suspiciuni, fiind timpuri de prigoană. Tot atunci a făcut o paralelă 
şi între cei doi şi Lucian Blaga). 

Pentru el filozofia este “adaptarea existenței în genere la 

necesităţile metafizice ale personalității umane... Nu e un 
meşteşug, ci o chemare. Partea de creațiune personală stă în afară 
de orice metode”. 
Pe plan biologic a avut doi fii: Răzvan, medic, mort, 
îngropat alături de tatăl său şi de mama lui Nae Ionescu, şi Radu, 
student în filozofie, dispărut... A avut un' frate, Alexandru 
Ionescu Ghibericon — artist emerit, înmormântat la Bellu, între 
artişti. 

Pentru gânditorul Nae Ionescu este de notat felul în care 
îşi scria articolele pentru ziarul său, Cuvântul: dintr-o oră, trei 
sferturi gândea şi într-un sfert de oră scria clar şi concis. O 
operaţie de eliminare, nu a inutilităților, pe care nu le gândea, ci a 
accesoriilor. Spunea: “Cine nu se ruşinează să scrie într-o pagină 
ceeace ar putea prea bine să scrie într-o singură frază, e o ființă în 
sa e să facă orice lucru necinstit”. 
dn „Nae onescu a fost maestrul tineretului insa lecții - 
ia conferinţe, convorbiri personale, Că Cate pe Sha 
ia za un model de viață cetățenească, politică, precum ş 

Cu un instinct de libertate şi de cutezanță, fiind entuziast 


229 


Eee 


pentru misiunea să, având conştiinţă, ia impetuos 
nesuferind nici un COMpromIs (povestea e s Te, Mureș) 
modest şi leal în credinţa sa — smerit pe plan meta ZIC. Un uriaş 
făuritor de idealuri înalte — o nouă Românie în suflete. Q viaţă 
închinată muncii şi adevărului. 

Tineretul l-a răsplătit. 


_ 


“Gherghineştii” 

Revenind la conferința de la Târgu Mureş. Din toată 
asistența care-l asculta pe Nae Ionescu, desigur că figurile cele 
mai expresive au fost “Gherghineştii”. Domnița îi fusese 
studentă, iar Vania îi frecventa cursurile ca şi cum ar fi urmat Şi 
Filozofia. După agapă, Profesorul a fost găzduit la ei. De altfel, 
în casa lor din Târgu Mureş, de sus, din cartierul funcționarilor, 
sau din Braşov, din str.Crişan nr.16, au fost primiţi, invitaţi, 
găzduiți, figurile reprezentative ale vieţii noastre culturale: Lucian 
Blaga, Victor Papilian, lon Chinezu, Dan Rădulescu, George 
Enescu, C.Colfescu Delaturda, Tudor Arghezi, Vladimir Streinu, 
Virgil Gheorghiu, Ionel Teodoreanu, Şerban Cioculescu, Lucia 
Demetrius, Corneliu Baba, Romulus Ladea, lon Pas, lon Vlasiu, 
Petre Comarnescu, Lia Busuioceanu, Col. M. Petala, Septimiu 
Bucur. | 
În casa lor am citit multe din autografele,: dedicaţiile, 
scrisorile celor de mai sus şi ale altora. Am văzut fotografiile 
acestora. Am. asistat uneori la discuţiile lor. Am ascultat 
mărturisiri asupra procesului creaţiei anumitor opere. Am 
participat, împreună cu ei la multe plimbări peripatetice şi audiții 
muzicale. Adesea puteau . fi ascultați în casa Doamnei 
Busuioceanu, Togănel şi cu soţia sa. Am întâlnit acolo tineri 
aducând poezii pentru caetele de poezii ce se publicau. 

„__.„ Această casă, un adevărat cenaclu literar. şi muzical a fost 
înfățișată cum nu se poate mai bine de Petre Comarnescu ! 
Prefaţa la traducerea Cărţii lui Alain Fournier “Cărarea pierdută » 


230 


făcută de Domnița Gherghinescu-Vania. Cred că 
m-a fost scrisă cu mai multă dragoste decât aceasta. 

Casa lor — “făcută numai pentru oamenii buni şi iubitori 
A frumuseți nepieritoare. Inăuntrul ei cărți multe, tablouri, pereți 
albi, ferestre lungi şi luminoase — soţul, om de legi şi poet, soția 
una dintre cele mai subtile intelectuale din câte cunoaştem”. „În 
casa lor se scriu poezii, se discută despre cărțile bune şi mari, 
tinerii aduc, chiar şi în vremurile acestea, manuscrise cu poezii, 
iar intelectualii în trecere prin Braşov se opresc la ei când vin de 
la Bucureşti ori lași, sau când vin de la Sibiu, aşa cum făceau mai 
înainte, când veneau de la Cluj”. 

De unde veneam şi eu, ori cât eram de grăbit, mă opream 
necondiționat la ei. Nu duceam manuscrise, nici poezii: nu 
mergeam atât pentru ei cât pentru mine. Le duceam gânduri şi 
sentimente culese după ultima vizită sau întâlnire, le duceam câte 
un obiect modest de la mari depărtări şi cu oarecari sacrificii, în 
care era încorporată atenţia şi dragostea ce le-o purtam, şi ei se 
bucurau în fața acestei incontestabile dovezi. Le scriam 
oridecâteori puteam şi-i felicitam în toate ocaziile, măcar în gând, 
dacă nu era posibil altfel. Mi-au dat multe fotografii. Îmi 
răspundeau fără greş. 

In August (1971) la Mangalia Sud cumpărând revista 
Astra din luna Iunie am citit articolul lui Ion Pas “Întâlniri... 
întâlniri” din care am constatat că Domnița Gherghinescu- Vania 
incetase din viaţă. Am înțeles de ce din 1970 n-am mai primit nici 
un răvaş de la ei şi că poetul era preocupat să-i cinstească 
memoria scriind cartea de elegii “Acolo sus steaua”. 

& In aceeaşi revistă, în articolul despre Petre Comarnescu, 

aa erebinescu Vania spunea că “o durere catastrofală te face 

oma faţă de alte dureri ulterioare” — atestând moartea 

poeţul i ae Ulterior am citit în. Contemporane i 

ungă şi erg Inescu Vania a încetat din viaţă la Braşov, după o 
grea suferință. 


nici-o prefaţă 


231 


E IE 


aa 


am avut nici un fel de succes în viaţă, cu toate Cestea 


N- E, f 
Şi din acest motiv n-am ba fi 


n-am fost niciodată nemulțumit. 
n-am cârtit, n-am calomniat. E, 

Mistica, extazul, exerciţiile spirituale mi-au serviț drepţ 
refugiu. Am înfruntat totul. ca orice ardelean, dar numai dacă 
serveam o cauză ideală, nu un interes concret, imediat. Am 
cunoscut mai mult o viață spirituală decât una psihologică, mai 
mult una etică, decât una socială. Cel mai mult m-au interesat 
ideile. Fondul intern al omului este contradictoriu. Dincolo de 
temporal, trecător, pieritor - e setea de eternitate. Momentul 
prezintă valoare în funcție de participarea sa la eternitate, - pe 
care o doreşte spiritul, în timp ce materia nu cunoaşte decât 
temporalul. Spiritul este revoluționar, materia este conservatoare 
si reacționară; materia diformează cuceririle revoluţiei. 

Am preferat spiritul - trupului şi aceasta pentru a-mi 
păstra libertatea de gândire, de simțire şi de acțiune, Departe de 
viaţa socială inertă, departe de rutina deprinderilor şi formulelor 
de gândire, departe de conveniențele şi  convenționalismele 
conviețuirii. N-am iubit lupta cu semenul şi societatea, războiul și 
revoluția, dar am fost îndrăgostit de luptele spirituale. 

Abundenţei şi luxului le-am preferat limita, asceza și 
abstinența. 


Stăpânit de nevoia de a avea o orientare spirituală şi dea 
lua o atitudine de conştiinţă nu e nevoie să lupți împotriva 
trupului şi a ispitelor, ci contra tentaţiilor spirituale, (sublinierea 


noastră) 
„Totuşi, n-am căutat să mă izolez, m-am desctis 
universalului la tot ce există. 
- toată lumea să-mi aparţină, nimic să nu-mi fie exterior 
- Apărat de providență în momentele grele 


„„_. Sentimentul misterului profund al infinitului, ascuns într 
clipă. 


234 


Ruptura cu ambianța, Cu societatea țărănească, intrarea 
r-0 lume revoluționară, - iată evenimentele fundamentale. 

Lectura a fost singura mea pasiune, în afara studiului de 
specialitate. Prin naştere înclinat spre studiu şi orice contingențe 
* acţiunile pe plan politic sau social - în detrimentul vocației. 

Rezultatele obținute prin studiu pot fi folosite de omul de 

acţiune. M-am manifestat ca om de acțiune în. împrejurările 
tragice. ale războiului. şi în conjunctura particulară şi unică în 
storia noastră după război,ocupând o poziţie nouă: cultura. 


înt 


Pe când eram în ultimile clase primare (şi am făcut 6), 
întâmplarea a făcut să citesc o parte din scrierile lui Platon şi 
Plotin. Ambii au fost ucenici, — unul al lui Socrate şi celălalt al lui 
Amonius Soccas şi ambii au fost învățători. Ucenicia aceasta a 
fost atât de departe, încât toate creaţiile discipolilor au fost 
atribuite învăţătorilor lor. 

„Pe mine m-a impresionat ucenicia lor, dar şi atitudinea lor 
în fața vieții. 

„Platon a învăţat de la Socrate o morală nouă: virtutea 
înseamnă cunoaştere şi viciul ignoranță; binele meu nu este opus 
celui al altora şi un lucru valabil pentru toate vremurile: pentru 
politică trebue să te pregăteşti ca pentru orice activitate. 

„Sere sub formă de, dialog, - învățătura nescrisă a lui 
Socrate, În criza morală şi politică din Atena timpului său, el 
propovădueşte. o ordine bazată pe absolut; binele este: ştiinţă şi 
adevăr; fericire Şi virtute, valoare; - opera lui e mereu actuală. 
ce pace, tăcere, contemplație. E „un gânditor 

ue ntativ al secolului al III — lea şi al tradiţiei lumii antice. 
„2 SBiptean — alexandrin ca şcoală, roman ca adoptare, deschis 

Snțelor orientale, grec prin aspirații. 

de: ji Aron nu neagă. plăcerile trupului, dar. trece dincolo de 
esti are. dispreţ pentru carne; € un solitar, jun ps 

Ozafi un ordinea telurică. Ei reprezintă două existențe şi două 
a antipod. 


235 


Pag ea pie ronet maron m 


iii 


țumit de vremea lui, caută să înlăture Tău 


ton, nemul “explică indivi 
Pla din ordinea de stat, “explică individualu 


din organizația socială, 


i » 
în funcţie de general”. e Ada ta 
Plotin trăind într-o vreme de dimensiuni minore, stăpânită 


de dezordine şi sterilitate, se detaşează de ea, se interiorizează, se 
orientează spre cer. trăind_în sing urătate Şi contemplaţie, Q 
trecere treptată de la lumea sensibilă la lumea inteligibilă și la 
ideea de bine şi dreptate. N-a coborit niciodată în acţiune. 

Toată viața mea m-am zbătut între aceşti doi poli 
înălțarea societății şi înălțarea spiritului celorlalți spre adevăr și 
iubire, spre absolut, - virtutea pe plan social, - şi contemplarea 
veşniciei pe plan intelectual, - extaz, - în prezența absolutului 
iluminat de lumina eternă (voința umană identificată cu voinţa 
divină). Între şcoala precreştină, idealistă, bazată pe idee a lui 
Platon şi şcoala mistică, a păcii, tăcerii şi contemplaţiei a lui 
Plotin: o bipolaritate transpusă pe toate planurile şi în toate 
domeniile. 

Cu ce am rămas de atunci citindu-l pe Platon: totul 
armonie, unitate, invitație la bine, - căldura şi preciziunea 
scrisului lui, participarea la universal prin distrugerea 
individualismului, - doar creştinismul a găsit o altă cale, prin 
reabilitarea individului (unele idei creştine, înainte de creştinism ), 
- depărtat de elenism (- ideea - ideea binelui - idealism ) o 
întoarcere la el însuşi, o conştiintă filozofică, o experiență 
filozofică cu forme noi, a filozofa mai mult decât a închega un 
sistem filozofic, a căuta adevărul în afara poeziei şi a oratorii. 
i Scriitori la care se poate spune că am făcut „ucenicia 
învățând, multe: Emerson, Carlyle, Goethe, Schiller (balada, 
prietenia, dragostea, poezia filozofică, ,, Lied an die Freude” te! 
Air pica - a simfoniei a 9-a de Beethoven). Alte Su 
Mt SA se ue, Papini, Sf. Augustin, Fr. poli j 
istoriei Găaiald REL ic a at SURE Ca 

ui, M.Blondel, - raportul dintre umanism 


236 


inism, detaşare şi renunțare, depăsirea inu: 
reştinism, » depăşirea indi i Dri 
citate, Descartes, Kant, Hegel. vidului. prin 


Un profesor de Religie excepţional, Preot 
tul iei bogate vieţi spirituale şi al unei trăiri religioase 
îi epodite şi nobile, m-a orientat spre viața şi trăirea religioasă 
Mai târziu, în anii studenției şi ai detenţiei, acest fundament m-a 
ajutat mult în practicarea Tozarului, a exerciţiilor spirituale. a 
exerciţiilor de gândire ale lui Ignatiu de Loyola, Fr.de Sales, Th. 
de Kempis. 


1. Miclea, dând 


Membru şi conducător al Societăţii „Mariana”!, după 
ce trecusem peste două crize religioase, una ca elev în cursul 
inferior, provocată de frecventarea casei de rugăciuni a pocăiților 
din sat şi alta filozofică, ca o consecință a contactului cu unele 
curentele raționaliste, ca iluminismul şi cu religiile şi doctrinele 
religioase orientale, - doream să contribui la reconcilierea 
Bisericii cu lumea, a ştiinţei cu religia şi la unificarea bisericilor 
creştine. Făceam parte dintre creştinii practicanți ce urmăreau 
evanghelizarea timpului nostru, rezolvând opoziţiile: umanism şi 
grație divină, natură şi sacru, înțelepciunea şi eroismul, liberta- 
tatea şi ascultarea, eros - agape, - vitalitate şi har, ardoare şi 
supunere. 

Dela vocaţiunea intelectuală, am trecut la cea religioasă, 
pentru ca în timpul studenţiei să trec la cea şţiinţifică, oprindu-mă 
la (aportul dintre natură şi har, corp şi suflet, dogma Sfintei 

(Simi, corpul mistic al lui lisus, teoria biblică a creațiunii, 
AR încarnării lui Iisus şi al minunilor, al revelației, esența 
Sinismului şi diferenţierile dintre . catolicism, ortodoxism, 


e „vaii ă A 
(Sali şi secte, dorința de a pune de acord dogma şi doctrina 


pm 0 SRI 

M ] » E , 
dep 2 — Societate religioasă (în cadrul liceului AL P. i Areta 
Maria, Yrea educaţiei. creştine a elevilor şi cinstirea SÂntei 


237 


ID aaa 


e moderne ale vieţii. Biblia şi Patrologia, 


ină roblemel 
psi ehnica şi filozofia. 


față în față cu ştiinta, t 
* 


Mă căutam pe mine însumi. 
Îmi căutam destinul, chemarea mea, aveam ceva deosebi 


de ceilalţi: a interpreta, nu puteam reproduce,  veleități literare, 
veleități ştiinţifice. 

Pasiunea pentru adevăr te face capabil să cunoşti. Aceasta 
nu însemnează că ştiinţa îşi este sieşi suficientă... Ştiinţa nu poate 
cuprinde adevărul în totalitatea lui ci numai obiecte din lume: să 
înțelegem limbajul lucrurilor. 

Contemplaţia însă ne ridică deasupra noastră în viața 
zilnică, m-am ridicat; am coborit, am îmbogăţit tezaurul lăuntric? 

Subiectul şi obiectul sunt inseparabile şi nu există unul 
fără altul. 

Contemplaţia, după cum spune Berdiaev nu este o 
pasivitate a spiritului, ci o atitudine activă. A contempla lumea 
spirituală, mentală, înseamnă a trece dincolo de lumea vizibilă. 

Contemplaţia sublimului, a frumosului, a  armoniilor 
implică un moment de extaz creator, lupte, conflicte, rezistențe 
dureroase, dificultăți. 

Viaţa mea, dela început, din şcoala primară şi până azi, nu 
a fost altceva decât un susținut efort spiritual depus în condiții 
grele, într-un cadru politic şi social dat, asupra căruia nu puteam 
acționa, dar de care mă simțeam apăsat, primejduit. Viața mea 
însă se desfăşura şi într-un cadru paralel - ales de mine; societăți 
literare, cercul de conducători ai revistei şi familiile în care eram 
profesor particular. . În mijlocul acestei lumi am studiat operele 
literaturii române şi universale, scrierile cu caracter. filozofic, 
Istoric, politic, am urmărit valorile permanente universale, care să 
dea sens vieții şi activităţii mele. 


238 


> 3 


- În Îi e i eine prieteni ȘI Cunoscuţi, în cercul 
familial, în rândurile st [imii, căutam să privesc omul aşa cum 
este, aşa cum poate să fie, să văd ce trebue şi ce poate realiza el 

Libertate, activitate interioară, fidelitate față de îi căii 
meu şi tradiţiile lui. Legile pământului, legile cerului, strămoşii 

Crescut în respectul adevărului şi datoriei, al muncii i al 
joialităţii, - practică religioasă. 

Filozofia - una din preocupările mele permanente. Mă 
îndepărta de viața practică. In filozofie rămăsei un out sider! Un 
domeniu în care, fără a studia şi lucra sistematic, m-am străduit 
să mă informez, să am o privire de ansamblu spre a putea judeca 
lucruri, oameni, idei, - era un drum deschis pentru o viziune 
proprie asupra vieții şi lumii. Este visul oricărui tânăr. “A intui 
calea ce duce la ea şi a avea curajul și tăria să mergi pe drumul 
tău spre ținta aleasă. 

Gândirea filozofică mă întoarce spre mine însumi, dă sens 
ştiinţei. Gândirea filozofică nu este suprapusă sau subordonată 
ştiinţei ci merg mână în mână. 

Cunoaşterea filozofică este diferită de cunoaşterea prin 
trăire. 

„Am ales Dreptul să devin avocat. Experienţe adânci ale 
ființei. O orientare pentru conduita mea interioară, pentru 
formarea mea personală. Dreptul - să servească viața. Nu un joc 
al inteligenţei şi ficţiunii. 

„Viaţa mea poate fi redusă la schema unor relații între 
medii sociale “opuse, între . naţiuni divergente, între. culturi 
întagoniste. Posibilitatea de a soluţiona conflictele latente sau 
eclarate rămâne cultura. mea 
te Scriitori cu cele mai diverse concepții de viaţă, artişti ce 
Parțin unor curente ce se exclud, au un fond comun, care 
“Scoperit, poate duce la apropiere între indivizi şi națiuni. 


nu mea EREI 


trăi 


ociea Persoană din afară care nu este membru al unui cerc, al unei 
239 


In consfătuirile literare si ale Frăţiilor de Cruce Căutam, 
un sens lucrurilor temporale, în trecut şi în prezent, puncte ) 
plecare pentru meditaţie şi pentru activitate. > i 

- adevărul mai ales privind unitatea neamului si a țării 

Eu nu aduc adevărul, eu ascult, întreb, încerc, cau 
adevărul împreună cu interlocutorul meu. 


Adevărul trebue să învingă - optimism - o dragoste pentr, 
existența neamului în trecut, sensul istoric al existenței românești, 

- apropiere de izvoare 

- totul ce e cucerit trebue întregit şi depăşit 

- a critica: a desagrega realitatea, a vedea ce lipseşte, ce 
nu este. 

Veşnicia nu poate fi sesizată decât în timp, în_istorie, 
Istoricitatea este unirea dintre temporal şi etern,  veşnicul se 
hotărăşte în măsura temporalului. 


- a înțelege că existența noastră are un caracter istoric de 


care trebue să fim conştienţi, - să luăm act de _istoricitatea 
noastră., - a sesiza ce este în noi mai bun, în devenire sau stabil. 
Arta şi literatura completare” 


* 


Evoluţia. 


„N-am avut bani şi n-am avut timp să ies din comun. 
Îmbrăcat modest, muncind mult pentru a-mi câştiga existența ŞI 
foarte puţin pentru a străluci în şcoală. Străduința mea era să ştiu 
ceva şi să nu pierd clasa. Cu toate acestea am fost mereu printre 
cei mai buni din clasă. 

Sărăcia mă obliga la multe sacrificii. Aveam însă puterea 
de a mă acomoda şi de a mă face iubit de colegi tocmai pentu 
faptul că nu eram stăpânit de dorința de a-i întrece, de a ocupa! 
loc important, de seamă. Modestia era dublată şi de o timiditate; 
născută din străduința de a nu supăra pe nimeni, de a fi mereu P* 
placul altora. Un coleg, care mi-a rămas cel mai bun prieten» 
fost singurul care şi-a dat seama că eu nu sunt aşa cum pară 


240 


, observase mergând pe stradă Şi-mi sus 
întreba mereu la ce mă gândesc. Eram 
„reocupările şi luptele de orditi Politic şi 
„rdelean înseamnă a le trăi ŞI reprezenta oricâ 
interesau însă curentele de idei, luptele ideoj 

4 o aveam în mine ȘI O purtam cu mine, Nici azi nu m-aş putea 

ândi să mă înstrăinez de ea, dar față de lumea Oraşului eram 
ncîncrezător.  Circumspect, priveam totul cu ochi crit. 
neîncredere. 

Departe de intrigile şi secretele vieţii politice şi sociale din 
oraş. - Satul ia în orice împrejurări o atitudine etică, oraşul una 
amotală. Frumosul pentru sătean e condiționat de bine. de 
adevăr, e în concordanță cu concepțiile lui generale despre lume 
şi viață. Orăşanul are gustul frumosului deformat de modă. 
Îmbrăcămintea, obiectele, mobila, până și faţa e împodobită cu 
ceeace caracterizează moda. 

"Absența patimilor şi a deprinderilor rele, a luptei pentru 
întâietate, a ambiţiei şi emulației, a setei de putere şi dominare. 

Aproape de realități, lucrurile imaginare nu mă interesau. 

- Teoria, strălucirea, succesul, dragostea pentru femei şi 
pentru bucuriile mărunte ale vieţii de toate zilele nu mă atrăgeau. 
Entuziasmat pentru ceeace poate şi trebue să fie, căutam să ridic 
realitățile la nivelul idealului. Realitatea nu trebuia idealizată ci 
Wansformată, înălțată. Am avut un ideal personal, un ideal 
național spre care să tind și conştiinţa a ceeace nu trebuia să fac. 
De Viaţă mă leagă rațiuni spirituale nu fiziologice, materiale sau 
psihologice. 


pecta tăcerile. Mă 
aşa de străin de 
Social, - deşi a f 
nd Şi oriunde, - Mă 
“Dice. Lumea de la 


C şi 


a RA See See a e 0 uit epotetaduessâue 
ÎN OI Ie Oe n e e at pr ra pa a d e ua BR oaie oeeasee 
Nae SIP Veta dee oale Pozele Do deea see pooese 


„ Dresajul educaţiei, rutina vieţii de toate zilele, drumurile 
bătătorite în ordinea socială, imitația în cea spirituală - S€ 
a Cneau cu tendința de sobrietate şi asceză, cu onentarea 
ştiinţei mele şi cu atitudinea mea interioară. 

pt De mic copil am fost duşmanul opulenței şi con 
„AM cerut niciodată de mâncare și am fost in 


fortului. 


diferent față- de 


241 


ee i 


le îmbrăcam şi, de locuința în care Stam 
teri, când era vorba de nevoile trupeşt; i 
sacrificam odihna Şi timpul pentru legă virarea mea, Spirituală, 
Pentru a fi stăpân pe mine ICE RIA (regula Să, upL, Fain (A mea în 
orice împrejurare â fost în armonie, în echilibru, fiind deplin 
sănătos, Excesele le-am făcut numai prin renunțări şi deş, 
considerare a nevoilor trupeşti pentru a-mi potoli setea de 
cunoaştere. ţ E 

Am iubit întotdeauna Singurătatea pentrucă îmi da 
posibilități de meditaţie, de trăire religioasă mistică - de viață 
lăuntrică bogată. N-am disprețuit niciodată lumea. M-am simţit 
bine în orice mediu social, putându-mă adapta sau izola de e| 
după placul şi nevoile mele. Am fost prieten în copilărie cu 
Germanii, Ungurii, Evreii, țiganii din sat şi m-am simțit bine mai 
târziu în comunitatea satului şi a oraşului, a Capitalei, în cadrul 
societăţilor literare, sportive, religioase. Am avut o mare putere 
de integrare. Cu rădăcini adânci în lumea satului pe care-l port în 
mine pretutindeni şi care mă împiedică să fiu un desrădăcinat şi 
un inadaptabil, particip la viaţa altora fără a renunța la libertatea 
şi viaţa mea. Am pierdut mult timp şi multă energie pentru alții. 
M-am dăruit cu prea multă uşurinţă. Consecințele acestei dăruiri 
fără limite și control au fost catastrofale, dar n-au reuşit să facă 
din mine un ratat şi nici un revoltat. Nici măcar o ființă singulară. 

Din copilărie am fost înclinat spre lecturi cu caracter 
filozofic. Eroii dramelor, romanelor, nu mi-au stârnit nici-un 
interes. Nu mi-am ales niciodată pe vreunul pe care să-l urmez 
Mi-am păstrat libertatea. Nu mi-am dorit un model creat d 
imaginaţie. Fantasticul şi iluzia erau departe de viața de to! 
zilele pe care de două mii de ani au trăit-o străbunii mei. În 
momentele mele de reverie am fost stăpânit de dorinți realizabile. 
„Majoritatea visurilor, anticipărilor mele s-au întâmplat, fie 
că au fost bune sau rele. 
jur ei dand aul timp printre prieteni, cunoscuți, A 
placerea de a fi în mijlocul lor sau din nevoia de a-mi câștis 


hainele pe Care . 
Economiseam bani, pu 


242 


existență, 


nu m-am îndepărtat niciodată de lume 
nu m-am înstrăinat de mine. M-am înregimentat. în 
acestei lumi mai puţin pretențioase, mai modeste.Prezența mea 
acolo nu mi-a cauzat nici-o nemulțumire sufletească. Participam 
efectiv la viața acestei lumi. Nu eram indiferc-t, ostil nevoilor şi 
stilului ei de existență. Comunicam cu ea real şi mă simțeam 
stimulat de aspiraţiile ei. Mereu natural, firesc, fără pretenții 
distanță, mască, deschis, eram sociabil, dar nu încetam să fiu că 
solitar şi un contemplativ. Mă adaptam dar nu eram de acord cu 
aşezarea socială existentă. 

Prin anul 1932 frecventam două cercuri care se afişau a 
fi literare, în realitate aveau un caracter social. Unul era marxist — 
comunist, format din Români, altul era marxist - sionist format 
din Evrei - condus de un coleg de clasă. Mai târziu aveam să 
cunosc un al treilea cerc care era condus de un Ungur și era 
considerat nucleul comunist din oraş. Mă simțeam legat de aceste 
cercuri prin revendicările lor sociale, prin opoziţia pe care o 
făceau partidelor politice şi prin dorința lor de schimbare. În 
cercurile acestea se purtau discuții, se țineau conferințe, se făcea 
o propagandă abilă, camuflată, se trăia în afara lumii mondene şi 
a vieții publice. 

Voiam ca viața şi societatea omenească să fie organizate 


a mea lăuntrică, 


coloanele 


altfel. Nu eram de acord cu ceeace impunea opinia publică. Mă 


doream un sol al altor orizonturi, un misionar cultural 
Frecventam în timpul vacanțelor casa de rugăciuni a pocăiţilor 
dă sat care primea cu regularitate revista „Farul mântuirii”. Eram 
pui de ei pentrucă se împotriveau aproximărilor vieții 
E Eram într-un permanent conflict interior cu aşezarea 
“Xistentă. Pe toate planurile. Conflictul era alimentat de lecturile 
al piei „Journal de Moscou”, ale literaturii moderne sovietice şi 
i gratii de avangardă dela „Unu”. Eram apropiat de ră 
Du Sică a acestor curente, dar nu eram de acord cu E Să 
Mingir Pentru mine reprezentau curente de înnoire - Care n 
A acceptate fără rezerve. Eu voiam să-mi păstrez 


243 


a 


libertatea de gândire și pg pe: ee a ” pa Ontuntare 
mai serioasă cu profesorul de elgie 1. r pe temele 
xirilor. a trebuit să recunosc că aceştia nu aveau dreptate Şi că 
pocăiți or, a luiba unei cauze nobile ci a unor interese, fiing 
SE Dai au rmăreau destrămarea Bisericii cresți 
susținuți de cei care u iz Ştine, 
Părăsindu-i pe pocăiți nu am părăsit pe H. Ford despre Care 
m-am documentat în aceeaşi perioadă. America pentru mine - ja 
ora aceea - se reducea la câteva lucruri: mulțimea sectelor 
religioase, libertatea. Şi constructivismul regimului prezidențial, 
ocrotirea şi propăşirea Românilor plecați în America şi H. Ford. 

O înnoire era necesară. Aceasta era condiționată de o 
ruptură adâncă de lumea de idei şi de felul de a trăi al societăţii 
contemporane. Ardelenii intrați în viața publică nu mai erau cei 
de dinainte de război nici în viața particulară. Au fost incapabili 
de a continua, generaţiile de ardeleni ce i-au precedat. Toţi 
oamenii politici nu puteau desăvârşi unirea geografică şi etnică cu 
cea culturală, religioasă, sufletească. Unirea avea şi aspecte 
sociale ce erau ignorate. În cadrul aceloraşi granițe, poporul 
român era o colectivitate, dar nu ajunsese o comunitate de destin 
şi de aspirații. Acesta este punctul de vedere al nemulțumirilor, 
inadaptabilității, revoltei, orientării noi şi ideologiei mele. 

Toată lumea îşi căuta un loc al său - cât mai bun, mai 
comod şi mai rentabil în noua Românie. Nimeni nu mai nutrea 
gânduri dincolo de persoana şi interesele sale şi ale familiei sale. 
Limitau totul la ei şi la clipa de față, fără nici-un gînd sau efort de 
depăşire. Caracteristica generală a politicienilor era opacitatea 
față de realități şi viitor. În felul acesta au început să apa! 
conflicte între generații şi clase sociale. Eu simţeam nevoia a cevâ 
care să-mi fie transcendent. Citind „Pelerinul absolutului”al lu 
Leon Bloy, simțeam că a mă mărgini la mine însumi înseamnă 2 
in contradicție cu generația mea, cu setea de absolut a €i Și? 
neamului, cu porunca ceasului aceluia. Pretutindeni se aştepta 0 
lume nouă. Un fenomen de efervescenţă revoluționară pusese 
stăpânire pe tineret. În licee, în universităţi, în viață. O lume MA 


244 


pu era cu puţință însă în afara 


nă SA E a 
Dreraţile ce făcură Unirea ajunseseră 
Criza din 1929 avea repercusiuni îndepă 


patriei Şi a neamului, 
la limita puterilor lor. 


Ttate pe toate | 
: E 1 planurile, 
La noi s-a accentuat criza sufletească. Mă găseam la un moment 


în care trebuia să aleg - Ce trebuia să fac în viaţă? Care era 
chemarea, vocaţia mea? Ce eram şi ce puteam eu ŞI numai eu? Pe 
ce drum trebuia să apuc? 

Singurul drum care ducea la înplinirea țelului final al 
neamului: Mântuirea, era acela al marilor înaintaşi Români în care 
se integrase Mişcarea legionară de sub conducerea lui Corneliu 
Zelea Codreanu - omul providențial, trimis de Dumnezeu pentru 
împlinirea acestei misiuni. Acesta era şi drumul meu. 

Începând din clasa a III-a de liceu mă pregăteam paralel 
pentru trei cariere: făceam practică la farmacia din sat, la cele 
câteva instituţii (primărie, notariat, poştă, şcoală) şi trăiam o viață 
religioasă care mă apropia de teologie. Aceasta era şi dorința 
mamei. Cea mai potrivită cu posibilităţile noastre. 

Societatea contemporană nu-ți dă posibilitatea de a te 
valorifica pe tine. Consideră cunoştinţele străine de sfera de 
activitate - dăunătoare. O miopie a tuturor timpurilor! 


Misiunea mea în lume? 

Mi-o voi descoperi după ce voi vedea tot ce am făcut 
până acum. Să gândesc? Să contemplu? Să scriu? Să acţionez? 
Să meditez asupra existenţei? Pentru mine, pentru alții? 

Ce am făcut pentru mine şi ce pentru alții? 

Ce voi face? 

„O dorință permanentă de evadare spre transcendent, de 
trăire în lumea spirituală, de rupere cu ordinea telurică, cu trăire 
cXtatică, fără a intra în conflict cu viața normală: Lumea din Jur 
Mu mă plictiseşte şi nu-mi inspiră teamă. În ea însă nu-mi pot 
Pune nici-o nădejde. Nu mi-e frică de oameni şi am încredere în 

ezeu, în ființa supranaturală ce generează universul. 


245 


Ea 


Nu m-am gândit niciodată să devin un erou şi chiar nici 

altul. Mă mulțumeam să ii Cscac Suv si pica de veri 
da i -am suferit în intimitatea mea. In cele m: 
Diii tauza ABE cai 4 fletul meu nu era o dis “ea 
grele momente ale vieţii, în SU Realitatii icât d Crepanță 
între aspirațiile mele ŞI realități. Realitățile, oricât de crude, je 
acceptam şi le suportam cu resemnare. Moment de moment E 
împrejurare de împrejurare, viața am trăit-o cu Intensitate, Sincer, 
Să mă bucur de ea. La un moment dat eram fericit că zăream 
printre jaluzele o sclipire de stea, un petec de cer sau o fărâmă de 
nor, sau la 400 m în adâncuri eram fericit întâlnind strălucirea 
unui cristal la lumina lămpii de carbid în întunericul nesfârşit al 
minei. Şi dacă nu-mi puteam îndrepta ochiul în afară, mă 
orientam spre trecutul meu. O idee, o amintire a unei întâmplări 
sau a unui sentiment. Mă apropiau de veşnicie. Cred că n-am 
cunoscut niciodată disperarea şi resemnarea. În fața primejdiei 
sau a împlinirii unei dorințe, atitudinea mea era aceeaşi. 
Contrastele erau atât de numeroase încât formau o suprafaţă 
armonică. Viteza era aşa de mare încât nu le urmăream niciodată 
pe fiecare în parte. Nu m-am prins în vria loviturilor şi a 
svonurilor. Aplicam, la început conştient şi apoi fără să-mi dau 
seama stoicismul glossei lui M. Eminescu şi al aceleia a lui 
Blaga, pe care le cunoşteam vers cu vers. Nu mă gândeam 
niciodată la ceeace am pierdut şi nici la ceeace aş fi putut face şi 
nu mă îngrozeam la ideea că suferința s-ar putea prelungi până la 
sfârşitul vieții. Unii oameni îndobitociți sau sălbăticiţi lăsau să se 
manifeste fiara din ei, fiindcă renunţaseră la ostrovul de eternitate 
din ființa lor. Nu aveau suflu. Vedeau lucrurile petrecându-se în 
bine sau în rău pe spaţiul unei clipe. Robi ai veştilor tendenţioas 
a En la at Pie ur e 
Ciiizuicsi pi Viziuni sumbre sau unor iluzii deş adu 
nenumărate fapte cotit DR d a N spre 
a-şi ascunde adevărata SPIN îi pula! d e pei aginar 
0 epopee a maximului « e păi agite ai rin 

e rău posibil. Prin poveştile lor, P 


246 


sonarea necurmată a semenului său și prin vind 
un blid de ciorbă, intenţionat sau nu, ei făceau breșe adânci în 
inimile celor ce-l înconjurau, Aceste fisuri permiteau să se 
strecoare în suflete nemulțumirea ȘI teama de moarte. Din dorinţa 
de a supraviețui erau capabili de orice crimă, Atâţia. schilozi 
infirmi, morți stau mărturie de ce este capabil omul când devine 
bestie. Aventurile galante retrăite prin povestiri de Către. unii 
dădeau naştere la dorințe noi, regrete, suferințe. Cei ce au reușit 
să se ridice până la adevărata dragoste realizată în mijlocul 
căminului şi al familiei şi au acordat vieţii rostul ei, au scăpat de 
această suferință. Plecarea sau sosirea unora, repetarea la infinit a 
aceluiaş program, perspectiva aceloraşi sancţiuni. sau torturi, 
visele şi interpretarea lor, răstălmăcirea veştilor, gesturilor, 
dispozițiilor personalului de supraveghere - făcea uneori ca viata 
să devină imposibilă în comun. Momentele de rugă, de 
reculegere, de meditaţie, de extaz, de interiorizare erau singurele 
care permiteau detaşarea de mediul ambiant. Singur fiind în 


sp erea lui pentru 


„celula izolată dela beci sau dintr-o aripă a clădirii, simţeai aevea o 


prezență pe care n-o puteai controla, dar care te înălța deasupra 
momentului şi a condiţiilor. 

Pot să spun că am supravieţuit datorită puterii de 
interiorizare, puterii de. desprindere din contingent, aspirațiilor 
permanente spre ma: bine, mai frumos, spre infinit. 

A Oricât de grele au fost condițiile de trai, n-au putut să mă 
inspăimânte şi să mă umilească. Aveam permanent viu stropul de 
Veşnicie. Clipele n-au avut . niciodată ponderea eternității şi 
imbunătățirea condițiilor de existență n-a făcut parte din fericirea 
Nea: Prin această putere de desprindere din mărginit, de detaşare 
din imediat, de depăşire a trecătorului şi de ancorare în infinit - 
Su am fost întotdeauna liber. Şi libertatea aceasta între gratii, în 
d âncul minei, în beciurile temniţei, a fost fericirea mea căreia îi 
âtorez Viaţa. 
SA pLendința spre infinit mi-a. condiționat efortul d 
„ETIN străduința mea de a fi mai bun, mai instrui 


desăvârşirii 
t, am fost 


247 


55 


liber în şcoală, în armată, în pribegie, în îi ot în Munca 
voluntară sau forțată. După o perioadă indelungată i 
înfometare, am fost în stare să renunţ la alimentele Cu Cea mai 
mare valoare nutritivă: carne, slănină. M-am limitat întotdeauna 
la posibilitățile mele, numai pentru â nu mă angaja, a nu fi obligat 
a nu fi tributar nimănui. A fi liber înseamnă a fi Capabil de 


sacrificii. Această tărie m-a ajutat. 

Puterea de sacrificiu îmi dădea o libertate exterioară şi ş 
independenţă interioară. În intimitatea mea acceptam cu foare 
mare greutate părerile altora, dar admiteam că oricine poate avea 
o idee deosebită de a mea. De aici rezerva, reținerea 
circumspecțiunea în exprimarea convingerilor mele. Trebuia să 
folosească la ceva. Nu vorbeam niciodată de dragul de a vorbi 
sau pentruca să treacă vremea. Preferam tăcerea. Poate părea 
ciudat, întotdeauna cineva avea ascendent asupra mea. Trăiam în 
sfera de influență a cuiva. Mama, apropiații familiei, unii dintre 
învățători, profesori, îndrumători, au avut autoritate asupra mea. 
De aceea de mic copil am fost „ucenic în „ale meseriilor pe care 
le-am practicat, la învățătură şi în profesiunile pe care le-am 
exercitat. Deprinderile mi le: însuşeam cu: ajutorul exemplului 
altora. Orice operație făcută, văzută odată, puteam s-o fac 
ulterior cu măestrie. Nu tot aşa s-au petrecut lucrurile cu ideile, 
cu concepțiile, cu ideologiile. Pe acestea le-am primit cu spirit 
critic şi nu în întregime. E un domeniu unde datorez foarte puții 
altora. Adică unuia sau altuia. Tuturor celor pe care i-am 
cunoscut, i-am ascultat, i-am Citit, i-am urmat, da. Totuşi 
legătura de smerită ascultare n-am rupt-o niciodată față de Mama 
şi cineva din familie, față de un profesor din liceu, față de u! 
profesor din universitate şi față de trei îndrumători în viață. 


me iceire fiti GArtioiualăița 
l : 
Probabil e vorba de “bătrânul” Săl Beit IBF âă Ia asalt profesorii 


de Română din liceu D Mărtin ornat 07 
y 4 L 2 tanu ] 
Mota, Banea.(N.n) Ş, profesorul Nae Ionescu şi: Căpi 


248 


Dintre scriitori mi-au plăcut cei care au 
getestaţi de toată lumea. Ca de exemplu Ch 
Ruskin, Emerson. | 

Peguy era revendicat de naționalişti şi de socialişti 
deopotrivă, de adepții ordinei şi de cei ai anarhiei, eretic, revoltat 
impotriva autorităților consacrate, dar soldat disciplinat al 
adevărului. a să 

De la naştere până azi am umblat mereu pe un singur 
drum: cel al neamului românesc. Pe el m-am întâlnit cu cercuri 
literare, artistice, cu grupări de elevi şi de studenţi, cu Mişcarea 
legionară. Am făcut parte din ele. Am militat pentru ideologia 
lor. Dar numai atât cât şi-au păstrat puritatea şi înălțimea de 
gândire şi de trăire. Cât timp problemele se puneau şi se rezolvau 
pe plan spiritual. Prăbuşirea a provocat nu numai durere morală, 
dar şi o suferință fizică. 

N-am părăsit niciodată lumea în care m-am născut. N-am 
disprețuit şi n-am căutat să distrug nimic din ce era specific 
celeilalte lumi: burghezie sau aristocrație, muncitori sau 
intelectuali. Am înlăturat din fiecare elementele negative. Cu Șt. 
Zeletin, neajunsurile burgheziei, cu N. Ionescu, slăbiciunile 
partidelor politice, cu socialiştii, nedreptăţile aristocrației şi 
exploatarea bogătaşilor. Am căutat să nu depăşesc anumite 
limite. La un moment dat mai binele îi e binelui mai rău. 
Răsturnările revoluționare pot duce la despotismul masselor sau 
al minorităţilor conştiente. Conflictul persoanei, cu grupul social, 
Cu societatea şi opinia publică reîncepe în cadrul aceleiaşi 
societăți restructurate. Puneam mereu față în faţă individualismul 
inu: A accepta o ideologie înseamnă a sa la ar 
ci ca la independența ta de gândire şi de iară a 
Organizat pe 5 Ai e si Sar sa sclavie ş 
ice area lipsită de libertatea persoanei duce 
ÎN dis iosie dinamic, ist ve de 

în sens de posibilitate de alegere, 


fost revendicaţi ŞI 
- PEguy, Carlyle, 


stin al ei. Este 
de mişcare, de 


249 


EEE 


discriminare, criteriu de tăspudere A dm „Omul are 
de a face binele şi răul. Deşi am 1ost umiiit şi batjocori 
iba înfometat şi bătut luni de zile, totuşi n-am ajuns să 
aplic altora teginiu s66 a ma stia sea Sante Cuvânt 
greu față de nimeni, n-am Ti ica = anul, n-am 
impietat libertatea celor din jur. Nu le-am sporit greu existenţei, 

Dacă acceptăm teza lui Berdiaev care Susține că adevănyj 
este în acelaşi timp cale şi viață, cucerire spirituală, înțelegem de 
ce unii, care slujiră cu abnegaţie o credință, când li s-a impus o 
altă atitudine, au trecut la diabolism. Limitarea de ieri în bine s-a 
aplicat cu aceeaşi rigoare în rău $ Coruptio optimi pessima - 
(coruptia celor mai buni e cea mai rea). - Dogma soldatului de 
ieri a ajuns ortodoxismul ienicerului de azi. 

O noţiune care a circulat în cele mai opuse grupe sociale, 
şi cu cele mai contradictorii sensuri a fost aceea a comunităţii. 
Comunitatea în sens legionar bazată pe o disciplină interioară. 

Încadrarea mea în ea s-a făcut pe bază de verificări și 
convingeri, nu pe o înregimentare din afară. 

Libertatea nu trebue înțeleasă în sens de individualism, de 
egocentrism, de izolare, ci de integrare a omului în societate şi 
univers. 

Am fost un nemulțumit întotdeauna: de mine însumi, de 
alții. Niciodată un revoltat. Nedreptăţile, încălcarea libertăţii şi a 
demnității m-au dus la o atitudine protestatară ce m-a apropiat de 
toți cei nemulțumiți. Starea aceasta n-are în ea nimic destructiv, 
degradant. 
| Berdiaev spune că a simpatizat cu toţi marii revoltați En 
istoriei... Dar această revoltă nu se poate accepta decât în 
numele unei valori supreme, a spiritului, a lui Dumnezei: 
Creştinismul exclude ideea revoltei. Cere ascultare şi supunere 
Dar a fi Creştin nu înseamnă a fi sclav. Revolta spiritului Şi & 
persoanei, nu a cărnii şi a colectivului. 


250 


Revolta implică pasiunea pentru libert 
; ardelenii asupriţi au fost nişte revoltați 
-ăzmeriţe, revolte, revoluții. ? 

Libertatea provoacă suferință, | tragicul 
Conflictul dintre libertate şi milă - participare la suferințele altora 

Atât e de greu să înţelegi suferinţa; atrocitățile, propo IL 

j â îndelungată. E surprinză - Rule 
şi durată lor atât de înde gat Surprinzător cum în 15 ani de 
emniță crudă n-am fost niciodată cuprins de sentimentul de 
revoltă împotriva lui Dumnezeu. Unde era cel drept, cel veşnic 
cel atotputernic? Unde era cumpăna dreptăţii? Să te mângâi 
mereu cu exemplul suferinței lui Iisus. Când avea să se sfârşească 
tolerarea răului de neînchipuit? Pentru ce şi până când atâtea 
încercări, atâta purificare? 

N-am intrat niciodată în procesul lăuntric al acuzării 
actelor lui Dumnezeu sau al motivării lor. Fără să fiu fatalist sau 
determinist, eram împăcat cu soarta. Impăcat ca şi cu lucrurile 
care sunt aşa cum sunt şi nu pot să fie în acelaşi timp altfel. 
Împăcat şi cu oamenii. Nu-i judecam, nu ca să nu fiu judecat, ci 
din înțelegere pentru acel „„omenesc” ce ne caracterizează pe toți 
şi care înseamnă sublimul creației şi abisul neputinței. Cel ce 
poate mai mult, poate şi mai puţin. Cel ce poate mai puțin, va 
putea şi mai puţin. Un adevăr banal dar care, în situații grele şi în 
mijlocul unor oameni răi, te ajută să înţelegi şi să ierți. Să uiţi 
chiar! Să alungi gândul răzbunării! 

Umilit, schingiuit, bătut, copleşit de dureri, cu trupul 
acoperit de răni, n-am fost capabil să-mi dau consimțământul să 
fe judecați şi pedepsiți cei ce m-au torturat. O meritau şi pentru 
Nevoia de a mi se face dreptate, de a alunga şirul de insulte şi de 
: alomnii cu care continuau să mă lovească. Mi se părea 
aBrozitor să fie pedepsiţi, în închisoare fiind, pentru fapte 


» 


WVârşite în închisoare, deşi eram convins că n-o făceau sub stare 


. Necesitate. Am răbdat dar n-am putut înțelege niciodată 
alea lor si nici nu mi-o pot explica. Am făcut-o digi 
Ntiment de milă, sau poate, mai degrabă, de ruşine. Impietnit $ 


ate. Şi în acest sens 


toț . De aici răscoale, 


existenței, 


251 


—— CC 


am refuzat să dau declarații împotriva lor. Mă gândeam 


ruşinat RN + d Iesi 
cine sunt şi ce reprezintă, deşi ei uitaseră de mult şi nu meritay 


iertarea nimănui. Mite A i 
Aveam milă pentru toți cei in suferință. Speram că se Va 


sfârşi într-o zi. Dar nu aşa cum O aşteptau ceilalți. Bucuriile mele 
fuseseră neînsemnate pe când eram liber, nu căutam altele închis 
fiind. Mă consideram nevinovat si eram încredințat că sufăr 
pentru o cauză superioară sferei mele de scopuri şi interese în 
viaţă. Înclinat de mic copil pentru ascetism si practicând exerciţii 
spirituale şi întreaga gamă de exerciții fizice pentru stăpânirea şi 
desăvârşirea de sine, nu eram sensibil la rigorile regimului, 
Mulţumit mereu de ceeace aveam, nu sufeream pentru ceeace nu 
aveam sau pentru ce are să se întâmple. - „Ajunge zilei necazul 
ei”! „Mă mulțumesc cu mai puțin. Aleg locul cel mai de jos” - 
erau aplicate după Thomas de Kempis - Imitatio Christi. Adesea 
mă gîndeam la cei ce se retrag din viață şi din lume. 


Şi eu dorisem să mă smulg din dragostea omenească, să 
mă rup din bucuriile pământeşti, să stau pregătit de moarte." (din 


Jurământul Moţa-Marin) 


' JURĂMÂNTUL DEPUS DE LEGIONARI 
la12 februarie 1937 în faţa sicrielor lui loan Moţa si Vasile Marin căzuţi la 
13 Ianuarie 1937 la Majadahonda, în apărarea Crucii împotriva atacurilor 
comuniste din timpul războiului civil din Spania însângerată 


Moţa şi Marin 


j Jur în faţa lui Dumnezeu, 
In faţa jertfei voastre sfinte pentru Hristos şi Legiune, 
Să rup din mine bucuriile pământeşti, 
Să mă smulg din dragostea omenească. 
Şi pentru învierea neamului meu, 
In orice clipă, 
Să stau gata de moarte. 
Jur! 


252 


Voturile călugărești al ascultării, al supunerii necondi- 
ionate, al sărăciei, al castității, imi erau familiare, Doream şi eu 
i membru al unei elite spirituale care să lupte pentru 
cidicarea neamului. In aceste Tenunțări. succesive trăisem în 
„dolescenţă şi în primii ani de tinerețe. Acum nu aveam nici un 
motiv şi nici o putere de a-mi căuta fericirea în altă parte, Era g 
atitudine plină de riscuri şi greutăţi. N-avea nimic comod, uşor în 


Vedeam în această acţiune o luptă pentru om. Pentru 
demnitatea, libertatea şi calitatea lui. Scrisesem odinioară o 
însemnare „Cuceriri în om ” şi cineva care mă cunoaşte de două 
decenii spunea că am rămas acelaşi. 

Ridicat din sânul țărănimii ardelene, cunoscând de mic 
greutăţile vieţii, n-am prețuit niciodată pe cei ce trăiesc în huzur 
şi îmbuibare, pe cei ce deţin locuri şi puteri pe care nu le merită. 
De aceea ori de câte ori regimurile politice şi orânduirile sociale 
Sau schimbat, eu am rămas tot între oropsiții sorții. Umilit, lovit, 
persecutat. În libertate ca şi în închisoare. 

“Prin limbă şi comportament am fost Românul de 
pretutindeni. Când muntean, când moldovean, când bănățean sau 
bucovinean. Structural am rămas ardelean: legat de pământul şi 
istoria Transilvaniei, iubind dreptatea şi libertatea, gata să mă 
saorific oricând pentru ele, acceptând cu bărbăție riscurile şi 
suferința. Nedespărţit de credință şi învățătură, luptând necurmat 
pentru a-şi spori puterile spirituale şi de a săvârşi acte şi acțiuni 
de valoare deosebită, intelectualul ardelean a învățat carte, pentru 
a fi pe plan cultural la nivelul oricărui învăţat din orice țară, 
pentru a putea apăra drepturile şi existența neamului românesc pe 
Pământul său. Învățătura nu o folosesc însă numai în acest scop 

; afirmare pe plan internaţional, ci şi pentru a-şi ajută a 
AŞI în întuneric la plug, la seceră şi la C03s% SI ă: 
Pământului şi boerilor, pentru a le apăra patrimoniul lor sufletes 


A a le spori bogăţiile spirituale. Orice inte 


lectual ardelean se 


253 


e 


şi în sat şi răspunzător pentru nivej 


ul 
oarta lor. lor 


simte solidar cu cei răma 
de gândire şi de trăi, pentru s 


În Ardeal „politica” era sinonimul luptei pentru Existenţa 
şi afirmare națională, pentru „unitatea tuturor Românilor. Q 
noțiune cunoscută de copii, tineri şi bătrâni, de analtabe 
intelectuali, din neam în neam, din generaţie în generaţie. 

Democraţie (libertate) şi  conservatorism (tradiţie) 
Românii din Ardeal nu cunoşteau partidele politice, dar erau 
subordonați Partidului Naţional Român. Nu se țineau discursuri 
dar istoria neamului era cunoscută de toată lumea. ] 

-Să se ajungă la țintă: eliberarea Ardealului și Unirea, 
Pentru atingerea acestui scop nici o jertfă nu era prea mare. 

-După 1918 totul trebuia înlocuit în: administrația de stat, 
în şcoli, construcții, numele străzilor. 

-Regimurile politice ce se schimbau necontenit nu se 
îngrijeau prea mult de rezolvarea problemelor Ardealului după 
Unire. 

Atitudinea mea a fost totuşi apolitică şi doar în momentul 
ce mi se părea hotărâtor, când grijile pentru viitorul Țării şi al 
Neamului erau nenumărate iar primejdiile sporite, - inconştiența 
politicienilor fără margini, venalitatea şi afacerismul Regelui - 
scandalos, - atunci, între îndatoririle mele spirituale față de cei 
din mijlocul cărora am plecat, faţă de pământul râvnit, am cuprins 
ŞI îndatorirea de a lua o poziţie politică în problemele naționale. 
Un moment în care ideea era slujită în libertate şi integralitate de 
partidele politice. 
Le ee, ce părea definitiv cucerit prin războiul din 1914 
ai era amenințat: unitatea geografică, unitatea națională 
ŞI viitorul României. 

Mi-am dat seama că mă găsesc în fața unui proces de 


desagregare şi că ne pândeşte o catastrofă. Transformările S€ 
petreceau într-un ritm rapid. 


ți şi 


254 


Partidele politice nu erau conștiente 
responsabilități istorice. Nu trăiau ideea şi gân 
Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Goga. Fără pre 
în poziţia: Țării între Ruşi - Germani ŞI Apuseni. 
Datoria şi şansa noastră: să ne salvăm ca Țară şi Neam 

Era necesară o politică omentată pe dimensiunile 
necesităților istorice ale momentului, de stăpânire Şi limitare. 
Colectivitate națională. 

Trebuia să vină cineva care să gândească, să vorbească, 
să câştige şi să păstreze încrederea totală în interior şi a lumii din 
afară, care să acționeze ca reprezentant al întregului neam. Care 
să aibă dorința şi puterea de a realiza ființa spirituală - morală a 
individului şi a întregii națiuni. 

O astfel de poziție era însă potrivnică dictaturii regale şi 
inconştienței partidelor politice. 

Ocupaţia maghiară a voit să ne distrugă ființa națională şi 
n-a reuşit. O altă ocupaţie nu ne va putea face să încetăm a exista 
ca Români. 

- O vegetare a celor ce au supravieţuit războiului, fără 
simț şi responsabilitate politică, fără simţul comunității. 

- Înmulțirea partidelor politice, compromiterea personali- 
tății vieţii noastre politice şi culturale. 

= Politică se poate face numai în libertate, ori dictatura 
regală sufoca viața politică. 

- Un regim în care individul nu mai are nici o însemnătate 
Șiputere. 

„> Politica presupune o acţiune de convingere a altuia, 
Prin aducerea unei conştiinţe cetăţeneşti în lupta liberă a 
Spiritului. 
nu fo, NatUrălul: limbă, patrie, origine, moştenire spirituală: - 

_.Orță ca atare, ci forță în serviciul ideii de datorie politic 
pir „Mesianism şi imperialism românesc cum fi a 

âșii. În loc de acestea însă „mii de asasinate po itice Ş 

Meni cu sănătatea zdruncinată în lagăre și închisori + 


de dimensiunea 
direa națională - 


Ocupare şi putere 


255 


m PP > 


Generaţiile de intelectuali, massele populare de dinainte 
de 1900 ne-au pregătit România Mare şi au realizat cel mai mare 
deziderat românesc. Care este viitorul pe care-l pregătesc 
oamenii de azi generaţiilor de mâine ? stă 

În timp ce toţi vecinii râvnesc părți din țara noastră, noi 
cultivăm internaţionalismul nebulos al duşmanilor noştri. 

Creştinismul care a servit de fundament vieţii individuale 
şi naționale înainte de Unirea din 1918 este pe punctul de a fi 
îndepărtat. Asistăm la o înlăturare a principiilor de viață creştină 
şi la o răsturnare a valorilor creştine. Din dorința de a se bucura 


de privilegiile situaţiei pe care o deţin şi de a-şi satisface plăcerile 


pământeşti, uită de ei înşişi şi-şi terorizează semenii. 

Dorinţa de trai ieftin şi bun, fără muncă, de putere, de 
conducere, de bogăţie, duc la neascultare față de ierarhia 
bisericească, la dezintegrarea din lumea creştină. 

Nu m-am împăcat niciodată cu conceptul de pedeapsă 
veşnică, după cum nu mă pot împăca cu ideea că omul poate să-l 
condamne la moarte pe semenul său. Şi totuşi pentru omor 
societatea cere moartea. E o măsură profilactică. 


N-am trăit niciodată o viaţă în fărădelegi şi totuşi am fost 
scos în afara legii prin duritatea pedepsei ce mi s-a aplicat pentru 
simplul motiv că m-am înscris pe linia intelectualilor ardeleni. 

In copilărie aveam încredere în toți şi în toate. Cu timpul, 
convingându-mă de relativitatea sincerităţii oamenilor, am ajuns 
să mă îndoesc de toate, fără să fiu sceptic. Oricine trebue să-și 
cucerească încrederea pe care doreşte să i-o acord. La afirmaţiile 
nedovedite ale altora nu răspund, îndoelile mele nu le mărturisesc 
şi tăcerea este totdeauna pentru mine un răspuns. Sunt indiferent 
față de părerile altora. Nu răspund la atacuri, calomnii şi insulte- 
Mă străduesc să mă depăşesc pe mine însumi, atât în 
efortul de cunoaştere cât şi în trăire, Un obiectiv odată atins sunt 


nemulțu mit de el. Alerg după altul. Sunt în continuă mişcare, 
devenire. Asemenea Vieții. 


256 


DD 


„AA teza cai moştenit, le-am primit de la 
mama. i pe cale de meditaţie religioasă sau 
filozofică. In clasa VI-VII de liceu - o perioadă în care mă 
ocupam de toate religiile,- nu căutam să neg existența lui 
Dumnezeu pe cale rațională, dar puneam întrebări în legătură cu 
existența lui Dumnezeu şi cu atributele divinității. Credeam la fel 
cu țăranii, prin intermediul tradițiilor milenare bazate deopotrivă 
pe gând şi trăire, pe credință şi convingere. Țăranul munceşte şi 
trăieşte ancorându-şi speranţele în cer şi viitor - simboluri ale 
necunoscutului. 


Sensul vieții 

Preocuparea permanentă: a atinge plenitudinea, un dor 
pentru desăvârşire. Porunci creatoare: voința 

Nici un moment de descurajare. 

O evoluţie spirituală firească: 

- M-am născut: român, transilvănean de pe Câmpie, țăran, 
greco-catolic.(am aflat de existența ortodoxiei, a catolicismului, a 
altor confesiuni, a sectanților, în liceu. În anul 1 al studenției mele 
am intrat pentru prima oară în biserica ortodoxă, dintr-o eroare- , 
erau vecine. Nici o deosebire de rit) 

- Sunt lucruri ce nu s-au pus niciodată în discuție, - la care 
am ajuns prin naştere, pe care nu le-am criticat, nu le-am 
abandonat. 

- Sunt izvoare: ce mi-au alimentat viața lăuntrică, ce 
mi-au dat sens vieţii, ce m-au încadrat în univers, ce m-au legat 
de veşnicie. Nici în adolescență n-am încercat vreo zguduire 
Rațiunea mea de a fi a fost mereu aceea a strămoşilor mei 

- Am suferit mereu o transformare în adânc, dar niciodată 
O metamorfoză, o schimbare la faţă. 

- O creştere o desăvârşire - dar nu o revoluție. sii 

- O continuitate: credința mea religioasă, adevărul, i 
vieţii - au fost şi au rămas acelea ale ţăranului ardelean de pe 
Câmpie. 


257 


| 
| 


NP 


—.—.—.—— m 


Cercetările mele, încercările de . Al ele Şi 
aprofundare a curentelor filozofice ŞI ppt îi tera) Mi-au 
schimbat convingerile şi atitudinile, nu m-au inuenţat. M-au 
definit prin ceea ce eram, nu prin ceea ce am cucerit eu, 
Învațătura şi experiența m-au ajutat să înțeleg ce sunt, mi-au 
descoperit realitatea ființei mele. | 

În perioada în care am frecventat cercurile sectanților din 
sat. atunci când am asistat la serviciul religios protestant sau 
ortodox - atunci când am avut legătură cu partidele politice sau 
cu cercurile socialiste sau comuniste, concepția mea 
fundamentală despre lume şi viaţă nu s-a schimbat. S-a definit, 
s-a îmbogăţit, s-au deschis alte orizonturi şi alte perspective, dar 
fondul înnăscut a rămas acelaşi. Confesionalismul a cedat credin- 
ţei religioase. Sectarismul de partid, - idealismului. Materialismul 
vieții cotidiene, spiritualismului. Nu m-au preocupat discri- 
minările - dogmatice, teologice, bisericeşti, filozofice, - nici 
doctrinele şi ura sau intransigențele partidelor politice, ci 
problemele fundamentale de gândire şi de viață: adevărul şi 
minciuna, sensul vieţii acesteia şi al celei de dincolo, destinul 
omului de rând şi al creatorului, suferinţa eroilor şi prăbuşirile 
masselor. î 

La adevăr am căutat să ajung singur, pe căi şi cu mijloace 
proprii. Nu mi-am însuşit niciodată ideile şi convingerile altora. 


Dacă mi-am sacrificat viața pentru _o ideologie, se _datoreşte 
faptului că ea coincidea sensului pe care i l-am dat eu vieţii mele. 


E ceva ce mă depășea şi prin efortul meu de permanentă 
purificare, mă apropiam de un ideal ce ne era comun. Şi pentru 
atingerea idealului eram capabil de renunțări, de suferinţă. 
„Aforismul este un microcosmos reflectând macrocosmosul, totul 
fiind cuprins în el”, 
PE Evoluţia mea spirituală nu s-a făcut totuşi, după un plan, 
4 i a cu obiective precise şi nici pe bază de intuiţii, crize Și 
ri, revelații. Am cunoscut în clasele TII şi IV stări de 
extaz, stări inconștiente, 


258 


35 


9) cultură livrescă verificată, confruntată cu realitățile 
vieţii individuale şi colective: intuiții bazate pe trăire, reacțiuni 
faţă de lecturi, înțelegerea cărților pe bază de experiență, a 
înțelege prin ceeace cunoşti, prin ceeace eşti, prin lumea închisă 
în tine, prin destinul tău, - mai mult un mistic decât un om 
religios, - asceza - o cale mistică practicată sub influenţa lecturii 
vieţii sfinților. 

- In perioada „Scânteierilor” şi mai înainte a 
„Răsăritului: lectura literaturii ruse - moderne şi clasice şi 
comentarii: Tolstoi, Dostoevski, - religioase şi filozofice: 
Berdiaev, Bulgakov, Soloviev, Chestov, Lupakin, - a literaturii 
engleze: Dickens, Carlye, Emerson; - Plutarh 

- eroul - eroismul - climatul lui - eroul gânditor, literat, 
om de ştiinţă, mai puțin omul de stat, războinicul, cuceritorul. 
Preferințe: Profeţii „Cartea lui lov, Cântarea Cântărilor, Noul 
Testament - Pavel - Iacob 

- tragicii greci, Aristofan 

- Cervantes, Shakespeare, Goethe, Byron, Dickens, Al. 

Dumas, Ibsen, Baudelaire, Lermontov, Puşkin, 
Cicero. 

Dintre filozofi preferam pe: prof. Nae lonescu şi prof. 
|. Petrovici, Heidegger şi Jaspers, Sf. Augustin, Pascal, 
Kirkegaard, Nietzsche, 

Berdiaev - filozofia existențialistă, a nu aparține unei 
şcoli, omul e un scop în sine şi nu trebue să ajungă un instrument, 
Berdiaev nu desparte viața de filozofie; filozofia e impregnată de 
contradicţiile vieţii, filozofia este o luptă. 

Cunoaşterea, filozofică nu trebue separată de experiența 
Spirituală integrală a omului, de credința sa religioasă, de 
contemplaţia sa mistică. El vorbeşte despre o revoltă a spiritului 
Şi nu a materiei, societăţii, civilizației. Ra 

Vocaţia mea a fost de om de ştiinţă. Aş fi dorit o carieră 
universitară, ca să păstrez contactul cu gândirea vie prin cărți şi 
Cu Viața prin tineret. Pe de altă parte, pentrucă modestul salar 


259 


De 


uncesc într-o direcţie fără condiții limitate, 
control inutil, liber şi după puterile De Eee i Su legătura 
directă dintre structura orei - aspiraţiile mele şi concepția 
ibertate în gîndire. 

uzi age ltd E ip renunţări. în viața mea. Aveam 
comun cu Frăția de Cruce dorința de desăvârşire personală și 
profesională. Era o atmosferă care n-avea nimic comun cu 
zgomotul vieții publice de stradă, ci cu studiul. | | 

Eram aproape de această formaţie de tineret şi prin 
ocupaţia mea de profesor particular - fiind în contact cu tineretul 
entuziast, lipsit de deziluzii. Aşteptam mult de la tineret și nu 
aşteptam nimic de la generațiile de bătrâni care ajunseseră să 
împartă țara politic în 36 de partide iar spiritualiceşte în 
numeroase curente. 

M-am dorit mereu în comunitatea cercetătorilor şi trăesc 
de la zece ani printre funcţionari. 

Mereu modest, mereu încrezător în oameni. 

A vedea şi a cerceta totul, a învăța de la fiecare câte ceva, 
a observa ce fac alții,:a gândi asupra a ceeace fac eu, a fi 
conştient de ce fac, a critica şi a duce la o cercetare şi formulare 
metodică. 


A trăi viața pe cât e posibil mai natural - o terapeutică a 
muncii. 


mi-ar fi permis să m 


„A concepe un om ca pe un întreg (constituţie, caracter, 
fizic, stare de boală). Omul pentru sine ca ființă nu se poate 
desăvârşi şi nici nu poate fi cercetat. El rămâne mereu 0 
problemă deschisă. E mai mult decât ştie despre sine şi poate să 


ştie... Tainele ascunse ale personalității sau posibilităţile sale. 


Cartea: structura, faptele - lucru esenţial 
M-au condus la drumul pentru care m-am născut dreptul - 


n-am id S PI ue dar. şi cu aspectele sale filozofice. Deşi 
IL să urmez filozofia, am fost tot timpul la curent CU 


cu latu 


260 


progresele ei. Şi aceasta pentrucă nu m-am gândit la o carieră 
practică. 

Amintirea Societăţii M. Eminescu - a celor două reviste 
Răsăritul şi Scânteieri, câteva tentative de a publica şi conduce 


alte reviste - preocupări de publicistică. La o carieră universitară 


m-am gândit în momentul în care aceasta nu mai era posibilă şi 
atunci m-am înscris ca avocat în Baroul Ilfov. 

N-am părăsit preocupările mele literare şi filozofice, dar 
n-am mai avut niciodată posibilitatea de a publica. 

Am căutat drumul spre mine însumi: descoperirea tuturor 
posibilităților mele. 


O schimbare esențială în viața mea a fost căsătoria. 
Familia era pentru mine o cetate sfântă în care convenționalitatea, 
banalitatea vieţii contemporane nu-şi aveau loc şi în care puteai 
rezista la atacurile îndreptate împotriva vieţii lăuntrice. În care nu 
puteau pătrunde grijile din afară. Dispărând singurătatea, creştea 
conştiinţa şi încrederea în sine. Un altar la care se putea oficia 
idealul vieţii la o mare înălțime morală şi spirituală. 

Căminul astfel întemeiat a devenit o comunitate de 
destin. Având aceeaşi concepție legionară despre lume şi viață, 
visurile noastre sporiră şi se într-aripară din prima clipă a vieții în 
doi... 

Hotărâţi să străbatem un drum comun în viață, luând aceeaşi 
poziție în fața greului şi a primejdiilor.... 


* 


“N-am fost niciodată un convertit, — totdeauna acelaş, 
n-am fost cucerit pentru Mişcarea Legionară, ci ne-am întâlnit pe 
drum. Din identitatea de aspirații, de metodă, de mijloace, s-a 
născut dorința de a persevera în slujba unui ideal, de a nu mă 
abate de la principiile şi legile lui, de a le apăra împotriva oricui, 
— ideal ce era al neamului, slujit rând pe rând de mani personalități 


261 


a 


şi multe generații, părăsit şi reluat. Un ideal prin care toate 
îndoielile s-au risipit şi prin supunerea față de el aveam 
certitudinea că mă găsesc pe drumul de totdeauna al neamului 


românesc şi al credinței străbune. 


Sunt Român şi creştin — realități indestructibil legate. Le 
trăesc fără să fac caz de ele. | 

Am cercetat, am citit, am experimentat şi aşa am ajuns la 
anumite concluzii şi certitudini. 

N-am primit nimic de-a gata şi n-am fost niciodată un 
conformist. Am acceptat o soluție şi am luptat pentru realizarea 
ei, pentru că nu am găsit, n-a existat una mai bună. M-am opus 
oricărei constrângeri şi n-am făcut ceva pentru că aşa fac şi 
ceilalți. Izvorul cuvintelor şi acțiunilor mele a fost întotdeauna 
judecata şi intuiţia mea. Existenţa a avut pentru mine un sens 
revoluționar prin transformarea dinăuntru, prin schimbarea 
sufletului, garanţie pentru schimbarea țării şi a neamului. M-am 
lepădat însă de neajunsurile mele prin ajutorul celor pe care-i 
simțeam la cot! şi am fost scutit de întârzieri şi rătăciri, urmând 
sfatul înaintaşilor şi pilda celor mai buni ca mine. 

Pretențios față de mine însumi, înțelegător față de ceilalți. 
Gata a promova valorile naţionale şi universale, a contribui la 
procesul de transformare al întregii lumi. 

Păşind în rândurile tineretului legionar, mi-am continuat 
ucenicia, începută acasă în contactul cu Marele Mister al 
existenţei, în treburile gospodăreşti: din casă, din ogradă, din sat 
şi dela “hotar” (o noţiune a celor de pe câmpie), continuată în 


" Expresia “la _cot”, pe cei “ce-i simteam la cot”, este familiară 
legionarilor care au făcut instructie legionară. Căpitanul insistase mult 
asupra Hinutei ostăşeşti pe care legionarii trebuiau s-o aibă în marșuri Şi 
ori de câte ori erau în formaţie: drept, cu capul sus, privirea înainte şi a fi 
strânse rândurile în aşa fel încât cotul unuia să atingă cotul celui de 
alături. “Simte cotul” însemna: “Fii strâns lângă cel de alături, nimic să nu 
se poală strecura între tine şi el”, - simbolul şi al unităţii şi a 


camaraderiei. “Cei de la cot” / 
A Col erau camarazii inţă Care 
formau un tot (N.n.) ii de luptă şi credinț 


262 


oală la învățătură şi în arta de a 

o ucenicie pe toate planurile. 
Drumul meu de frământări în 
sete pentru adevăr, de dorință arzătoare de a-mi îmbogăți sufletul 
i mintea pentru a fi de folos celor rămaşi acasă în sat. era drumul 
idealului nostru naţional, drumul Istoriei noastre de veacuri pe 
care merseseră toţi, marii noştri înaintaşi. Pe acest drum. mă 
angajasem încă de când am pornit la şcoală la oraş, la îndemnul 
mamei de a învăța pentru a-i ajuta pe cei rămaşi la “coarnele 
plugului. La acesta s-a adăugat acela al Căpitanului - de a deveni 
oameni de cultură, creaţia, cultura fiind un mijloc pentru a ajunge 
la Învierea neamului, „rodul talantului, pe care Dumnezeu l-a 
sădit în neamul nostru, de care trebue să răspundem”, căci “telul 
final al vieţii este Invierea neamurilor în numele Mântuitorului 

lisus Hristos ”( Corneliu Zelea Codreanu). 

În minte mi-a stăruit mereu imaginea mamei din copilărie, 
îngândurată, cu inima împărțită la mine, la ziua de azi și de mâine, 


gândi şi de a trăi. Acum făceam 


gând, de trăire în spirit şi de 


la luptele de pe front, la situaţia tragică a orfanilor de război şi la . 


cadrul familial cernit, luminat doar de grădina de flori şi iarbă, 
lvada cu pomi, grădina de zarzavat, animale, păsări, - 
solidaritatea şi comunitatea cu natura, - la greutătile prin care a 
trecut şcoala românească în Ardeal, - a ceti, a scrie, a socoti 
după abecedarul confesional, povestirile, amintirile, care erau 
triste: cărți nu aveau, nici învățători -. Ce pot învăța cei de mâine, 
din experiența noastră, aşa cum a fost trecutul. Am avut mereu 
Vie: conştiinţa a ceea ce sunt și reprezint: om, creştin, român, 
legionar, intelectual, fiu de țăran, problema socială, purtător de 
istorie. 


In__lumea în care Alexandru Popşor a__întrat, Ca O 
implinire a structurii lui interioare, - lumea legionară, 


Obiectivul era educatia. "Mişcarea legionară înainte de a i 
mişcare politică, teoretică, financiară, economică, elc., de 


formule, este o şcoală spirituală, în care, dacă va intra un om, 
' Acest cuvânt al 


a celălalț capăt trebue să iasă un erou 


263 


o i as d ac anii ainaiiniiiiilen ca îcacaisi atâta caci ae aci inc izmite zel Aaaa is casate 0 dia ia 


SOT 


rr 


e 


ED 


Căpitanului, motto pr ețiosului „Indrep ei sp li de Cruce 
întocmit în anul 1935 din dispozitia d di CA e Gh 
Istrate, conducătorul Frăţiilor de Cruce A fară în ace] 
moment, - i-a fost şi lui Al. Popşor molto şi îndrepiar îndr eptar loată 
viața, atât în strădania de a se realiza pe a câ ŞI în aceia de 
a pregăti tineretul pentru a primi „duhul legionar "al idealului 
neamului. duhul eroismului. ză 

Uriaşele personalități pe care le avea înaintea ochilor: 
Căpitanul, Moța, Banea, Nae Ionescu, i-au fost coloanele de 
sprijin. Fiecare cuvânt şi gest al lor era cuprins în inimă ca o 
nestemată, ca un gând de sfinţenie. 

Participarea la toate acțiunile Mişcării, în Ardeal şi în 
tară, în şantiere, tabere (Dealul Negru, Carmen - Sylva ), i-au 
desăvârşit formaţia legionară. Vajnicul vechi luptător al 
Căpitanului, profesorul Coriolan Matei, având în grijă Mureşul, 
i-a încredințat lui Al. Popşor Frăţiile de Cruce. Nu se putea să-i 
dea o misiune mai potrivită. În îndeplinirea ei i-au fost de mare 
folos: erudiţia_însuşită din cărți şi experiența căpătată din 
activitatea de meditator, pe care o începuse încă din clasa 
a IV-a de liceu, trecând mai târziu şi prin alte trepte ca: 
pedagog, profesor (Citise enorm. Cartea îi fusese marea bucurie 
şi consolare. Îşi însuşise din cărţi toate gândurile mari şi 
frumoase) .(N.n.) 

"Faptul că m-am întreţinut singur în liceu, în universitate 
şi mult timp după aceea dând meditații particulare în familii de 
diverse origini sociale și în internate de şcoli: licee, şcoli 
profesionale şi şcoli de ucenici - , m-a obligat să fiu în contact Cu 
şcoala românească şi să fiu la curent cu problemele 
invățământului de toate gradele. 

_ Cunoscând neajunsurile şcolii, ale familiei şi ale Societăţii 
gena găsesc personal soluţii pentru probleme, remedi 
ptarea situaţiei, măsuri pentru înlăturarea neajun” 


E pe aa a A 
A rilor şi câ! noi de ridicare a învățământului şi a acestor factor! 
e educaţie a tineretului. 


264 


= 5 


cei ce ui CSvoltarea personalității şi asigurarea unui viitor 
mai bun neamului şi Țării româneşti, încerce 
unei noi societăți omeneşti. 

O parte din tineret începuse să înveţe singur, să se 
ajute reciproc la învățătură şi în viață, să atace şi să rezole 
singur problemele legate de învățătură, de Viața personală . şi 
familială. Acţiunea care se purta în vremea aceea în cadrul 
Mişcării Legionare - avea ca manifestare politică Partidul „Totul 
pentru țară”, care ființa legal şi care avea tendința ca dintr-o parte 
a colectivității româneşti, să ajungă să se identifice şi să o 
reprezinte integral, să urmărească realizarea idealurilor . şi 
aspirațiilor româneşti. 

Când climatul vieţii publice din țară şi atmosfera 
internațională nu mai permiseră activitatea desfăşurată, Partidul 
“Totul pentru țară” se autodizolvă şi îşi încetă activitatea 
desfăşurată, - reluând-o pentru câteva luni în 1940 şi rămânând 
într-o stare protestatară față de dictatura militară care prelungea 
dictatura regală din 1938”. 


ând să punem bazele 


După 1938 
Anii aceia - 1938-1940 | 
„pierderea multora, a unei persoane de prim ordin (e vorba 
de Corneliu Z. Codreanu — Căpitanul) 
Pierderea unui om duce uneori la schimbarea universului 
tău interior. 
Căpitanul: 
O autoritate ce-şi lua răspunderea pentru orientarea pe 
Care o da; o instanță la care apelai de la distanță în gândul, în 
ființa ta, în discuţiile tale, un fir călăuzitor al gândirii şi al vieți 
mele; cel care emitea o judecată de valoare sau de existență 
asupra acţiunilor, a evenimentelor şi cunoştinţelor din prezent şi 
n trecut şi cel care intuia şi trasa evoluţia lor în Viitor. 


265 


e 


După moartea lui, curiozitatea pentru ziar, revistă 
conferință, carte - încetă ; m-am despărțit de o anumită lume. Nu 
mai aveam cu cine comunica, nu mai puteam căuta un ajutor în 
afară. Am rămas singur, obligat să trăesc prin mine însumi. Ara 
fost mâhnit la data la care unii dintre discipolii săi nu l-au fugi oi 
recunoscut ca învățător, n au mai vorbit despre el, nu s-au mai de 


î Cele. 7 Za Toate comorile adunate în ființa lui, Al. Po | 
ocupat de soarta operei sale şi mai ales de influenţa uriaşă pe care dăruit pentru desțelenirea şi apoi de a celor sr jag e 


 îut-o'iiiațe pao e 0i a i virtuți în inimile fraţilor de cruce încredinţaţi lui. A trăit alături 
de ei, cu ei, cuvîntul Căpitanului, de a-i forma pe fraţii de cruce 
în duhul eroismului, al idealului Neamului. Erou nu numai în 
sens obişnuit pe câmpul de luptă, ci: erou în sens moral, erou în 
sens social. Din cadrul „eroismului moral” făcea parte şi 
pregătirea, munca asiduă de a cuceri cultura. Acesta a fost unul 
dintre primele obiective ale educaţiei în rândul fraţilor de cruce, 
asupra căruia a insistat Al. Popşor, prin-cultură înțelegând cum 
spune N. Crainic: „legătura cu Cerul ”, deci tot ceeace ține de 
spiritualitate. Fraţii de cruce trebue să crească pentru a deveni 
oameni de cultură care, după viziunea Căpitanului, urmează ca 
în viitor; prin evoluția naturală a Societății românesti, să ia 
locul acelora care se vor retrage din arena culturală şi politică, 
prin: moarte, bătrânețe, neputinţă. 
Al. Popşor a avut talentul de a învăța pe alții, dar şi 
: După evenimentele din Ianuarie: 1941 a fost obligat să pe dagogi ză pui să SSE ELE fe e suflet Cugatare disc Fesi £ 
plece în provincie, dar a fost rechemat la Bucuresti în 1943, de Şi cu multă căldură, - ştia citi în ființa tânărului, descifrându-i 
către conducerea _Miscării legionare — Coman li iai Puf) misterele. Îi iubea. Ştia că sufletul poate fi modelat numai dacă 
Mat: cas sei 7 = (o ncetorii Mişcării - Radu Mironovici, e cucerit prin dragoste. Numai prin dragoste se Zid 
ELA dili COT: i : us 
din țară. L-a executat A i e oi Eee Ș Ai, „Tineretul în toate vremurile, a căutat să găsească 9 n9 Nă 
legionar, după indicație Îndreptarului văilor. d, Cruce 3i d formulă de viaţă şi s-o aplice pe toate planurile. Aşa am dorit şi 
dispozițiilor primite, rățiilor de Cruce ŞI N0i să instaurăm o nouă ordine şi aşezare românească e 
Activita, si 5 ş | h fără să i 3 im înălțând o clădire viitorului. 
dar în child Aia cea el culosto nici = n at aice "am încercat „. această 
organizat — excursii, tab Cu a ră de: consfătuir dă şedinte, S-a transformare în adânc după puterile noastre de realizare, Am 
: care s-a urmărit desăvărşilă pormit.cu noi înşine, străduindu-ne să ne prefacem prin voinţă, 


267 


cunoaştere a Mişcării şi a țelurilor ce trebuiau atinse, precum 
şi selecționarea cadrelor de conducere a Frăţiilor de Cruce. 
Respectând _cu_strictete_principiul_ acoperirii, cei mai mulţi 
dintre frații de cruce au rămas necunoscuţi şi astfel au fost feriți 


La 22 Septembrie 1939 a avut loc groaznicul măcel al 
elitei legionare din: lagăre, închisori şi de pe tot cuprinsul ţării. 
Al. Popşor, printr-un miracol, a scăpat de a fi omorât la Satu 
Mare, unde era la armată. S-a refugiat în Austria, de unde s-a 
întors la Bucureşti în 1940 (Ardealul fiind cedat). În puținele 
zile de libertate a manifestărilor. legionare, cu priceperea - şi 
experința pe care le câștigase prin colaborarea la alte 
publicaţii, a realizat într-o prezentare impecabilă, - revista 
„Frăția de cruce”, la care a fost redactor principal. In 
paginile ei a  înmănunchiat -articole ale celor mai strălucite 
condee printre care: Prof. V. Băncilă, Aron Cotruş, Vladimir 
Dumitrescu. În  consfătuirile de la Căminul refugiaților 


ardeleni şi în acelea ale Frăţiilor de Cruce a. încercat să reia 
preocupările literare. 


adâncimea personalităţii celuilalt. 


266 


N 


—————.—_._ e CCC CC 


i 3 de fiecare zi, prin schimbarea felului de a învăța şi de 
prin IE Ta nemulțumiți de ceeace se făcea în această direcție, 
pre ne întregim educaţia, actualizând valorile trecutului şi 
îndepărtând prejudecățile lui. 


După 23 August, răsturnările pe plan internaţional și 
intern au dus la creerea unei mulțimi de organizaţii care 
căutau să-şi sporească rândurile, recrutând şi din sânul Frăţiilor 

ce. 
re Directivele fuseseră date pe linia Frăţiilor de Cruce: 
formaţii de educaţie nu de luptă. Ca atare, nici un membru să nu 
participe la activitatea cu caracter militar sau politic. 

Am luat şi păstrat aceste legături, ca legionar, ca 
sfătuitor, la care tineretul acesta, în dezorientarea generală, putea 
alerga spre a se dumiri asupra problemelor ce se ridicau, spre a 
primi o orientare în fața noilor împrejurări. El trebuia ocrotit şi 
îndrumat fiindcă mergea singur, lupta cu greutățile create de 
război, căuta să-şi câştige o pregătire personală morală şi 
profesională temeinică. Căuta să-şi dezvolte toate facultățile 
sufleteşti şi să-şi formeze caracterul. Atitudinea aceasta era 
conformă poziției pe care se situa Frăția de Cruce, în spiritul 
măsurii de autodizolvare şi de încetare a activității din 1938. 
Curente divergente au dus la obligația de a continua păstrarea 
legăturilor, (prin contact de la om la om), în scopul comunicării 
hotărârilor luate şi al apărării acestui tineret de pericolele ce-l 
amenințau. 

Singura poziţie ce trebuia ocupată era cultura, putință de 
afirmare Şi apărare. Aceasta s-a făcut prin întâlniri, comunicări, 
prin excursii, fără de care cuvântul de patrie e abstracțiune „dacă 
nu te-ai dus singur să te înfrățeşti cu pământul și poporul din care 
40) parte”, „În timpul de azi, numai cucerirea de fiecare clipă a 
pământului pe care trăești, îţi dă dreptul stăpânirii acelui pământ. 
Cucerire pri 


n muncă cu brațul, dar şi cuceri dare 
Ad 3 , erire prin. cerce 
ştiințifică”( G. Vilsan). i 


268 


Hm 


În faţa presiunii statelor vecine, 
desmembrare a țării şi de desființare a noastră ca naţiune, pentru 
care statul nu lua nici o măsură, era de datoria noastră a 
tineretului de a face tot posibilul pentru întregirea educației, prin 
propriile puteri, prin muncă personală, prin îndrăsneală în 
concepție şi în interpretare, prin conştiinţa datoriei. 


a primejdiei de 


La întrebările care chinuiau tineretul român nu era Uşor 
de a da răspunsuri. De exemplu: o chestiune care se punea înainte 
de 23 August 1944: Ardealul, după Unire, era în căutarea unei 
formule noi de viață individuală și colectivă. România întregită 
era în aceeaşi frământare pentru o nouă aşezare a vieții publice şi 
particulare. 

Tratatele de pace au consfințit drepturile Românilor 
asupra pământului străbun. Unitatea geografică era înfăptuită, dar 
mai erau necesare unitatea spirituală şi politică. După aviditatea 
politicienilor de a se îmbogăti şi de a duce un trai bun în 
detrimentul masselor. populare, Mişcarea legionară a venit cu 
ideea sacrificiului pentru binele obştesc, cu realizări în acest sens 
încă din timpul opoziției. 

Atitudinea protestatară a Mişcării studenţeşti şi a 
încercărilor politice de concretizare a idealurilor tineretului, apar 
alambicate prin înțelepciunea maturității şi a spiritului vremii. 

Momentul istoric. Cele mai sbuciumate frământări 
politice. În ce să crezi, pe ce să-ți sprijini nădejdile, pentru ce să 


lupti? Cum să-ți justifici față de tine suferința pe care şi aşa o 
înduri? 


Problematica poporului român. A căuta o soluție. Soluția 
posibilă. De ce Românii trebue să sufere şi atunci când sunt uniți 
în aceeaşi țară, au un stat. Trebuia o soluție a dramei româneşti - 
suferă sub străini, sunt prigoniţi sub Români. Unde sunt 
Principiile acestei suferințe? Rupe armonia neamului. 

Alte întrebări (după 23 August). Nu se ştia ce va fi, eram 
Cedaţi sferai de influență rusă. Să fugim? Ce să spunem Apusului? 


269 


Se 


E 


Cunoşteam tratatele Şi tratativele internaţionale. Cunoș- 
ului. Nu aveam încredere în victori 


ăzboi 
team rezultatele răz Mb opera, xcat î 
Germaniei. Consideram spaţiul răsăritean lăsat în seama Ruşilor, 


i tru 50 de ani. artă 
cel DI Sianaf Apusului că e pândit de primejdie? No 
cunoşteau şi n-aveam cui spune. Eram SEC WVODCzeUig, 
doar ei spuneau că Rusia € o țară afar d, de lege, jefuită, incătuşată 
„ajunsă într-o stare de robie fără nici O asemănare pe 
lume”(D.Merejkovski, prefață la „Ce am văzut la Moscova” de 
H. Bernand). Le-au spus-o atâția şi ei au luat măsuri contrare 
aşteptărilor. Naivi,. interesaţi, inconştienți, vicleni, conduşi de 
oameni dornici de răzbunare. Nansen l-a sărutat pe Lenin, 
L.George le-a dat ajutor sovieticilor. Acum Churchill şi Rooswelt 
au dus tratative cu cel mai mare diplomat al vremii acesteia, 
Stalin, - au luptat împreună împotriva Germaniei, dar nu s-au 
îngrijit de soarta Europei şi a lumii. Comunismul, cum e înțeles în 
Europa şi în lume, nu există în Rusia. Acolo sunt doar cerşetori 
stăpânii de tirani cu putere nemărginită, tăcere, teamă de moarte, 
niciun râs, niciun surâs. „Ruşii nu au memoria sângelui 
vărsat"(H. Bernand.) Se clatină pământul sub picioare? 
Contagiuni asupra cărora timpul nu are nici o influență. „Nu pot 
dormi în linişte la catul întâi, când arde la al patrulea, nu poți 
deschide uşa acelora care spun pe față că vin să-ți pună foc 
casei”( D. Merejkovski - 1925). 

Al. Popşor a lucrat permanent în Frăţiile de Cruce cu 
unele întreruperi datorate împrejurărilor... Şi-a îndeplinit 
misiunea cu pasiune şi abnegaţie, învățând de la toți, de la cei 


mai aleşi, până la cei mai umili, permanent preocupat de a se 
desăvârși 


E cale pe el prin: lectură, trăire în spirit absolut moral $i 

uU A . 

ncă cula de a transmite altora comorile legionare. 

d Ti e ee riguros principiul acoperirii, activitatea 

SAAR ruca a fost dusă până în 1948, când au interveni 
masive din 15 i în 

Bucureşti. ji Mai. Al. Popşor nu fusese cunosCul +, 


ȘI păstrase această situaţie prin totală discreție Y 


270 


lucrând cu psesudonime. De aceea el a fost delegat de a tine 
ormanent legătura cu Radu Mironovici, comandant al Bunei 
Vestiri (întemeetor al Mişcării alături de Căpitanul, |. Moța, Ilie 
Gârneață şi Corneliu Georgescu), care conducea organizaţia 
legionară din țară, fiind ascuns într-o comună din Banat. 
Imedia! după 15 Mai s-a dus pentru a-l preveni, dar acesta 
fusese descoperit şi Al. Popşor a fost arestat când a sosit acolo. 
Au urmat anchetele, condamnarea 
pedepsei de 15 ani. 

i Al. Popşor nu a vorbit cu nimeni, niciodată despre 
torturile îndurate. şi despre cele petrecute în această perioadă. 
Puținele lucruri care se ştiu, s-au aflat de la alţii şi din vagile 
însemnări rămase. 

Autobiografia începută de el se desfăşoară doar până în 
1934, anul intrării lui în universitate, cu rare excepții privind 
unele activităţi din timpul studenţiei. În note şi însemnări se mai 
găsesc date despre perioadele următoare, puține însă şi foarte 
Succinte. 

Una din trăsăturile care l-au caracterizat pe Al. Popşor 
d fost accea că niciodată nu vorbea despre el. Autobiografia lui 
priveşte nu atât fapte, cât evoluţia lui spirituală. A avut drept 
țintă în viaţă, viața morală. A purtat permanent în suflet 
cuvântul Căpitanului: legionarul este un om coreci şi de ţinută 
morală, într-o țară care moare în fiecare zi din lipsă de ținută 
morală. şi de corectitudine interioară. “Omul judecător în 
Propria lui cauză, drept şi sever cu sine însuşi” (Circulara 

Căpitanului din 24 Octombrie 1937 la inaugurarea pensiunii de 
la Predeal) 


şi executarea 


„Nu sunt întoarceri şi nici paşi de renegat. 3 
Activitatea fusese determinată şi de sensul acordat 
politicii, care în general e lupta individuală sau de partid de a 


Ajunge şi a rămâne la putere. 


271 


——” 7 PITT a 


i 


E 


politica are ca sens asigurarea existenței şi persistenţe; 


Neamului şi Țării dar activitatea partidelor e numai aceea de la 
ea 5) 


vern, doar atunci sunt preocupate de interesele statului. 
guvern, 


Activitatea noastră din opoziţie, fără a urmări puterea 
este de a contribui la rezolvarea problemelor legate de. viața 


obştească a Statului şi a Ţării. 


Personal nu am îndeplinit nici o funcție politică de primă 
importanţă în viața de stat. i 

Am avut răspunderea pentru conducerea Frăției de Cruce. 

Memorii, directive, comunicări personale, - documentele 
au dispărut din pricina evenimentelor, deci despre ele nu pot 
vorbi. 

Nu pot da o cronică zilnică a acțiunilor întreprinse ci doar 
o contribuţie la cunoaşterea evenimentelor. 

Nu pot reconstitui o acţiune în favoarea cauzei — (efort al 
viziunii) 

Amintesc doar păreri spuse, 
evenimentele, avertismente, preveniri. 

Păreri divergente față de conducătorii mei şi chiar faţă de 
subordonați. 


Trebue să cunoaştem lecţiile trecutului - în ce măsură a 
fost servit interesul public. 


înainte de a avea loc 


Între anii 1944 — 1948 activitatea e prezentată diferit 
după cum e privită de: colaboratori, de duşmani, de adversari din 
rândurile noastre, privită din interiorul țării, din afara ei. 

__ "niciodată imaginea ei n-a fost cea adevărată; s-au mâl 
adăugat și deformări profesionale ale cercetătorilor: de pe poziții 


d . p . - i 
ne Şi răzbunare, Printr-o anumită prismă, prin interesul de 
escoperi şi sancţiona 0 vină. 


im 

Printr. -0 minune Ss 
Cruce privind: norme 
reprodusă în parte la 


să găsit ascunsă undeva o circulară către Frățiile de 


» dispoziţii, iniţiative, hotărâri 1-1945/1946- 
pag, 292 » hotărâri pentru anu 


202 


Materialul vorbit unul, materialul scris altul, 

Şi acesta e un motiv de a prezenta lucrurile cum s-au 
petrecut. 

Comuniunea, viața spirituală trebuia să continue. 
preocuparea mea fundamentală a fost educaţia, iar poziţia ce 
trebuia ocupată: cultura. De pe această poziție se purta lupta 
pentru asigurarea viitorului neamului şi al țării. În consfătuiri 
îndemnam: la ajutorarea familiilor, îndeplinrea datoriilor 
profesionale, păstrarea tradițiilor, creaţie în orice domeniu. 

Formaţia Frăția de Cruce n-a fost angajată în activități 
politice, teroriste, subversive. În convorbiri se comentau 
evenimentele politice şi militare săptămânal, bilunar, lunar sau 
întâmplător. 

Nota noastră: După actul de la 23 august 1944, unii 
dintre legionarii refugiaţi în Germania din 1941 şi ulterior, s'au 
întors în țară, cu scopul de a întreprinde o acțiune de rezistență 
împotriva Ruşilor. Dar în 1945, conducătorul lor, profesorul N. 
Pătraşcu, în urma arestării sale, a încheiat un pact de 
neagresiune cu guvernul. Prin acest pact, el se obliga ca 
legionarii să nu întreprindă nicio acțiune subversivă împotriva 
trupelor ruseşti şi a ordinei publice interne. Guvernul în schimb, 
le garanta libertatea şi posibilitatea integrării lor în societate, 
eliberându-le buletine de identitate. 

Acest acord cu guvernanţii nu era singura soluţie 
posibilă, decât pentru cei veniţi din Germania nu şi pentru cei 
din jară, care ar fi putut rămâne în mare parte necunoscuţi. 

Dealtfel acordul a fost ca un armistițiu trecător şi n-a 
fost respectat nici de unii, nici de alții. 

Consecințele au urmat la scurt timp, prin arestări masive 
efectuate în noaptea de 14 spre 15 Mai 1948) | 

Al. Popşor a luat contact cu cei veniţi din Germania, 
all în numele lui ca conducător al unei activități importante 
Cum erau Frăţiile de Cruce, cât şi în numele conducătorului 

işcării legionare din țară, Comandantul Bunei Vestiri, unul 


273 


——.— a > 


scării, - Radu Mironovici, cu care păstra 


intre întemeietorii Mi aa $ 
cani din a cărui dispoziţie acționa 


permanent legătura şi 


întotdeauna. : i petre | 
A avut câteva convorbiri_cu cei veniți din Germania, în 


care au avut loc schimburi de idei, informaţii şi Sugestii, 
Punctul de vedere al lui Al. Popşor se baza pe următoarele 
argumente: SP RASEI 

“_ Armatele ruse repurtaseră victorii hotărâtoare asupra 
celor germane: Stalingrad, Moscova, Berlin 

- Loviturile puternice date de armata roşie, conjugate cu 
loviturile date de aviația anglo-americană şi apoi cu cel de-al 
doilea front apusean, însemnau prăbuşirea militară a Germaniei, 
căreia i se vor lua posibilitățile: 

a) de a mai reprezenta o forță de amenințare a păcii - 
acord deplin al puterilor aliate la care s-a raliat şi Franța 

b) să invadeze alte teritorii 

c) garanții împotriva ei, în Vest şi Est - pacte bilaterale 

d) granițele Germaniei vor privi schimbările 
teritoriale: Polonia, Cehoslovacia, România, Ţările Baltice 

-Formarea guvernelor nu va fi o problemă a popoarelor 
respective şi exercitarea dreptului de vot universal va fi 
constrânsă. 

-Țările Balcanice îşi vor primi pedeapsa dar vor deveni 
independente pentrucă au capitulat în fața aliaţilor şi au întors 
armele împotriva Germaniei. 4 

-Incredere în Germania ? - pentrucă a dat drept de azil 
celor refugiați acolo, - dar Germania era cea care: desmembrase 
România în 1940 (Basarabia, Bucovina, Dobrogea, Ardealul), 
intervenise favorabil lui Antonescu în 1941, înlăturase toate 
mişcările naționaliste din Europa. Germania care ne-a distrus țară 
nu putea fi un garant al integralităţii statului Român. j 

“Guvernul fantomă de la Viena nu numai că nu avea nici 


O rați î ituați îşgă 
rațune momentan, dar îngreuna situația României care îşi căută 
Scăparea în altă parte, 


274 


ID 5 


-Aliații vor continu ână ictori 
fara E RIAA inua lupta până la victoria deplină 
politică, aşa după cum în timpul războiului n-au încheiat pace 
separată şi vor lua măsuri de viitor. 

Greşit a fost interpretată această atitudine 
de spargere a unității Mişcării, - era una de apărare, nici de 
răzvrătire, de destrămare - nici o agitație. Nu era vorba de 
contestarea dreptului de conducere a unei figuri reprezentative, ci 


ca 0 încercare 


de înscrierea acțiunii pe linia intereselor româneşti în trecutul. 


apropiat, în prezent şi în viitor. 
Erau atitudini politice şi eu nu făcusem în viata mea 
politică şi nici n-aveam de gând să fac. 
Apăram totuşi o linie, o poziţie, o tradiție, care mi se 


păreau esențiale pentru destinul românesc în lume. Acestui destin 


eram devotat. Tradiţia nu era un bun personal, nici al celor ce nu 
mai sunt şi nici al celor ce o slujesc şi o fac să crească în mod 
firesc. 

Vremuri de mari tulburări, de grele încercări pentru țară. 

Cunoscând situaţia exactă eram sceptic”. 

„Am întrerupt relațiile personale cu cei veniți din 
străinătate, fapt care a dat naştere unui diferend: 
| -întrucât cele două sau trei întâlniri nu duseseră la niciun 
rezultat 

-lipsă de cooperare şi solidaritate datorită concesiilor 
numeroase făcute 
„Neintervenţia în evenimentele ce se scurg peste capul nostru 
Du era o trădare a intereselor româneşti şi nici chiar legionare. 
Orice sabotaj sau act terorist justifica prelungirea ocupației 
Tuseşti şi măsuri drastice. 

-Încrederea în puterea de redresare a Germaniei era 
CXagerată. 


Poziţia Frăţiilor de Cruce după dispoziția Comandantului 
Bunei Vestiri Radu Mironovici, preconizată şi de mine ( conionn 
Vederilor Căpitanului şi a Îndreptarului Frăţiilor de Cruce) era: 


275 


| 
| 
| 


PO. PY PEEL PPE PO OI PN E 


ie 


e 


rpul Frăţiilor de Cruce rămâne pe linia lui, formaţie exclusiv de 
Co ul = ra nu de luptă în felul acesta nu se putea crea nici o 
educaţie ş ptă. 


sai eastă dispoziție au fost de acord şi cei veniţi 


la jlac = 
Iniţial ducătorii lor profesor N. Pătraşcu Şi 


E : a n 
din Germania, prin CO 
profesor C. Stoicănescu ( Cei care au cunoscut acest lucru I-au 


'tat si nu l-au comunicat). 
Tare piei alis acţiune de a antrena şi Frăţiile de 
Cruce pe drumul pe care se angajaseră ei, care periclita tuturor 
ariile eat legăturile însemna a fi pe poziția fixaţă de cei 
veniţi, opusă aceleia indicată de Conducătorul Mișcării din Țară - 
Radu Mironovici, care nu părăsise deloc țara după 21 Ianuarie 
1941 şi cunoştea bine realitățile. 


Nota noastră: Complet eronat şi tendenţios s-a scris în 
cartea „Evenimente din Ianuarie 1941” în Arhivele germane şi 
române, pag 96 nota 14 că: Radu Mironovici a aderat la 
acțiunile Guvernului Naţional Român de la Viena şi că a fost 
paraşutat în România împreună cu Niculae Petraşcu în toamna 
anului 1944. Radu Mironovici nu a părăsit deloc țara după 


ianuarie. 1941, iar din 15 mai 1948 a fost la închisoare, fiind 


eliberat în 1964 (nu în 1963), odată cu toţi deţinuţii politici. 
Cine a redactat nota nu a fost bine informat. 

Din considerente multiple refuzurile mele au fost reacții 
fireşti. 

-salvarea nu numai a Mişcării ci a ţării, fiindcă acțiunea 
aceasta îi periclita independenţa, integritatea şi chiar existența. 
j “răspunsul. meu;semnalarea primejdiei şi reamintirea 
indatoririlor-axate pe trecut, pe situația prezentă şi pe 
perspective.Un program concret:. școala, familia, profesiunea, 
97 ea existentă; o atitudine ce favoriza indirect autoritatea 
a Nu i fi AAA Viața-ce a fost sacrificată inutil; - nu se 

r de apărare şi distrugere ce se vor lua. 


276 


Dar, toate mijloacele de a-i împiedica să apuce pe calea nefastă 
pe care se angajaseră, au fost zadarnice. 

O poziţie care a provocat unele nedu 
Ecourile au fost destul de adânci şi consecințe 
ani. 


meriri şi ostilități. 
le s-au întins peste 


Nu vreau să răspund la comentarii, nici la atacuri. Vreau 
să arăt în ce măsură poziţia mea a fost justificată şi în ce măsură 
evenimentele care au urmat mi-au dat dreptate. 

Nu din orgoliul de a fi avut dreptate, ci din dorința de a fi 
de folos celor ce vor fi puşi în situaţii similare şi obligaţi să-şi 
aleagă o poziţie. 

Mă simt dator cu anumite lămuriri. Am luat o atitudine. 
Se va vedea cât îmi aparține şi cât era de necesară. Unii au fost 
de acord cu ea şi au adoptat-o. Alţii s-au arătat potrivnici şi au 
combătut-o. Cu toate mijloacele, deși ar fi trebuit să le aleagă. 
Totul a fost pus în discuţie. Totul a fost violentat. La început 
s-au creat confuziile de planuri şi de îndatoriri şi apoi a început 
recoltarea roadelor. 

Poziţia mea, prezența mea în Mişcare nu erau 
întâmplătoare - o rezultantă a ceeace am fost. Fără complezențe 
mutuale Asprimea e un act de iubire. Nu este o cenzură a 
Conducătorilor Mişcării 

Am avut ordin. Am fost în executare de ordin. 


„Am mers pe linia Frăţiilor de Cruce. N-aveam dreptul să 
merg pe alta, deşi se opuneau ei. 


O primejdie pe care aş fi putut-o învinge, ocolind-o, 
ignorând ceeace alţii puteau aştepta de la mine 

Am participat ca şi cum ar fi fost vorba de destinul meu, 
Căutând să chem oamenii la bine, la rațiune - a ajuta cu orice rise 
Şi Situația nu-mi indica altceva de făcut decât ceeace am făcut. O 
influență hotărâtoare, atât prin exemplul dat, cât şi prin 
Comunicările făcute, un du-te vino de întrebări, de nedumeriri, de 
Propuneri, făcute oral şi scris - de la om la om sau în grup. 


277 


e 


L 0 tr îndaă A ERA 
Problema lor era acum problema mea şi O tratam fiindcă În închisoare 
A : în cauză. + A Nu am a confirma sau infirma ti 
eu însumi eram în ci fata situaţiei era comună, nu se mai putea ice acuzele ce se aduc Mişcării 
Atitudinea în față legionare iundcă nu acestea au cauzat apropierea mea de ea Şi 
despărți. prezența mea în rândurile Frăţiilor de Cruce. 


2 A renunța le ucrr imposibile şi a lua 0 atitudine 
realistă. Am urmărit a împăca idealurile mari cu realitatea actuală, 
Orientarea după mersul vremii şi al lucrurilor E rezultate bune, 
A nu uita trecutul. A avea în vedere viitorul. A nu trăi divizați în 
gând, în simţire, în acțiune. d . 

Pentru aceasta nu era. necesară nici o înțelegere cu 
guvernanţii, ci o înțelegere a situaţiei în general şi a noastră în 
special. a 

Cuvântul meu a avut efect: Frățiile de Cruce nu au 
participat la acţiuni care ar fi primejduit ființa neamului şi a țării. 
Şi din acest motiv sunt bucuros. 

Deceniile ce s-au scurs au dovedit că am avut dreptate, că 
atitudinea luată în raport cu evenimentele epocale a fost justă. 
Lupta politică nu mai era de actualitate pentru noi Românii. Se 
făcea peste capul nostru, împotriva noastră. 

„Nu m-am gândit niciodată să impun colaboratorilor sau 
subordonaţilor mei gîndurile şi ideile mele, să-i oblig să adopte 
atitudinea luată de mine, deşi adesea aceasta era îndatorirea mea 
principială. Am dorit ca fiecare să-şi aibă ideile lui şi să le 
armonizeze cu ale mele, să sacrifice energie şi timp pentru 


asa idealului urmărit împreună, dar să-și trăiască propria 
Or viață. 


În timpul anchetei şi a interogatoriilor s-a insistat foarte 
mult asupra a ceeace m-a determinat la această apropiere. 
Sinceritatea mea a fost interpretată ca apologie. Am fost 
condamnat şi pentru apologia crimei, - care consta dintr-o 
simplă apartenenţă, nu din săvârşirea unor acte reprobabile. 
Acuzele aduse nazismului. erau tendențios transpuse în 
Mişcarea legionară, - deşi între acestea nu există identitate nici 
de obiective şi nici de metode şi mijloace de a ajunge la ele. 
Sinceritate personală - adevărul asupra credințelor mele 
politice, - care sunt în acelaşi timp ale neamului şi ale umanității. 
-de la maeştrii literaturii universale 

-de la gânditorii şi luptătorii neamului românesc, de la 
poporul român, prin străbuni şi familie. 


În anchetă; ai minţit, avem dovezi confirmatoare 
- n-am fost şi nu sunt eu 
- nu sunt un impostor 
- nu îndrăznesc să fac concurență nimănui 
Aminteşte-ţi ! 
-  amuuitat, încerc zadarnic să-mi amintesc 
Recunoaşte ! 
- am recunoscut tot ce era vinovăția mea 
- "nu m-am retras la timp, nu m-am grăbit să întrerup 
orice legătură 

- atunci n-am putut face distincția: a căuta să faci binele, 
împiedicând declanşarea răului şi a nenorocirii înseamnă a face 
Ceva şi a face ceva înseamnă a fi pasibil de pedeapsă şi a 
indreptăți o pedeapsă prin lipsă de denunț sau activitate în sens 
un, înseamnă a o executa. 


„Mi-au dovedit mulţi dintre apropiații mei că n-au învățat 
nimic de la mine, dar au mers pe drumul meu împreună cu mine 


foarte mulţi străini. Nu învăţăm adesea nici din experiența 
noastră, dar din a altora? 


â t în viață. Nu m-aih supărat pe cei ce 

au bârfit şi lovit. Nici atunci când mi-au dat în cap la propriu: 

satisfacţie poate fi Cru Timpul mi-a dat dreptate. Dar C€ 
Poate fi aceasta când am suferit atât de mult cu toții? 


279 
278 


E 


io 


N-o să-ți mai vezi copilul şi familia, îţi rad genealogia, 


ii nt fără număr? 
ii că execuțiile noastre sunt î'€ | 
Nu ştii Eu că deţizeă puterea, că mă pot aştepta la cel mai mare 


„1 - moartea - care este şi cel mai mare bine, dar nu vă poţ 
râu - 


induce în eroare. 


Dacă mă retrăgeam rămâneam nepedepsit, dar numărul 
victimelor orientării greşite pe care am împiedicat-o era mult mai 
mare. Aceasta a fost funcția mea: a învăța, a orienta, a apăra, 
deschizând orizonturi şi această misiune mi-am îndeplinit-o cu 
riscul cumplitei pedepse executate. ; 3 

Realităţile mi-au arătat că nu m-am înşelat şi că nu am 
greşit față de nimeni. 


Acolo ( în închisoare) 

Timpul trece şi povestitorul actualizează evenimentul. 

Ani în şir - deschidere, închidere, masa, uneori plimbarea, 
conversații cu mine însumi şi cu adversarul ( interlocutorul ) meu 
imaginar. 

Câte un personaj sintetizând - o concepţie şi o practică 
politică - doctrinele partidelor politice - guvernările. 

Să-ţi datoreşti existența adversarilor - “pierderea ocrotirii 
legale în propriul tău stat - scos în afara legii; prietenii nu-ţi mai 
rămân credincioşi şi te ocolesc. 

„Simțul de apartenență la comunitatea românească, 
legionară, conştiinţa acestei apartenențe. i 

15 ani - cu viaţa primejduită în permanenţă, în neputinţă, 
sub observație, amenințări, pasivitate culturală. 

Gândul şi îngrijirea trupului - a supravieţui tiraniei. 


Scriind - lucrurile se [i „ii 
UA mâini 
goale. pezesc şi nu poţi sta cu 


ice PORN e e So E i 

e an 20 breșă în viață de o deosebită importanță, 9 

păstrat-o “pai a lumii faţă de tine. Ea a evoluat, tu 2 
Şa cum era. Ea s-a schimbat, tu ai rămas acelaşi. 


280 


E 


Din notițe, incomplete, cu părți lipsă 


“In închisoare, în cei cincisprezece ani - condamnat la 
muncă silnică - nu m-am lăsat antrenat în acțiuni contrare 
camarazilor de suferință, ordinei stabilite şi intereselor româneşti. 
Cu toate acestea, în anumite conjuncturi, cred că fiind considerat 
când de al unuia, când de al altuia dintre corifeii politici 
contemporani şi ai atitudinii şi concepției lor, în celularul 
Aiudului, în secţie sau în atelierul fabricii, deşi mi-am îndeplinit 
datoria, am fost supus unui regim sever. În mină, de regulă am 
lucrat în locurile cele mai rele, cele mai nesănătoase Şi mai 
periculoase, prestând o muncă grea!. 

După trei ani, la desființarea regimului de muncă pentru 
deţinuţii politici, în urma unei anchete din Bucureşti, din 1954, 
după zece zile de detenţie în camera neagră în pulbere de plumb, 
am fost dus la închisoarea din Satu-Mare şi apoi cu cătuşe la 
mâini şi lanțuri la picioare am fost dus pe jos la gară şi apoi la 
Aiud. Aici în celular, la etajul I, zi şi noapte, bătut, umilit, 
batjocorit; în urma grevei foamei, izolat când la camera neagră, 
când în alte camete, cu regim de izolare, timp de şase luni. 

La întoarcerea de la Cluj de la un proces, am fost izolat la 
Zarcă. Aici, supus în celulă, la alte torturi, şi apoi aruncat în 
beciul celularului şi ţinut în cătuşe şi lanțuri, cu mâncare o dată la 
trei zile. Cu toate acestea nu am dat nici o relaţie sau notă 
informativă nici despre prieteni, nici despre duşmani, din alte 


' (Nota noastră: În mină AL Popşor a suferit câteva accidente, despre care, 
conform principiului de a nu vorbi despre sine, nu a povestit. A spus doar 
Pe scurt că odată fiindu-i strivită mâna, ar fi trebuit să i se taie un deget. La 
cabinetul medical lucra Doctorul Weselovski, legionar, care-l cunoştea. 
Acesta i-a spus că ar putea să-i salveze degetul, dacă el acceptă o serie de 
operaţii pe viu, fiindcă nu are anestezic. Al. Popşor a fost de acord şi 
suferind mai multe intervenții, cu mari dureri, a rămas cu degetul. In acea 
Perioadă, I-a ajutat pe doctor în activitatea sa, făcând pe sani tarul. 

Într-un alt accident , despre care chiar nu a vorbit nimic, a rămas 
Cu 0 tăetură adâncă pe ureche.) 


281 


_..————.—.—€ CCC CC 


părți ale închisorii, din alte închisori sau din alai am făcut 
caz, nu am comentat în nici un cerc această suferință a mea, n-am 
atacat, n-am criticat, n-am făcut glume de culise, n-am COlportat 
zvonuri şi veşti care erau în circulație. N-am sporit nici 
desbinarea familiei spirituale din care făceam parte, provocată de 
greşeli comise afară, în fața justiției sau în detenție. 


Mina ( Baia Sprie.) 

La. gura puțului ce duce spre adâncuri cu corfă cu trei 
etaje azi, atunci cu unul şi apoi cu două. 

Târnăcopul, sapa, lopata, cu hărnicie strângând în roabă 
rodul împuşcării provocată de perforator, pentru ca prin rostogol 
s-ajungă în vagonet, iar apoi prin puț la suprafață. 

Sârg de aproape: patru ani, sobol creând caverne la 
adâncime de 400 de metri, pierduţi în abataje de pâlpâitul 
opaițului unei lămpi de carbid, alergând spre şi dela locuri de 
muncă pe galerii cuprinse de pâlpâiri ca într-o procesiune 
lugubră, acolo unde o lume întreagă nu are cer şi căldură de 
soare şi strop de stele şi rază de lună. Acolo unde zi şi noapte în 
jur e numai întunerec străpuns doar 'atât cât să-ți vezi pasul și 
mâna. 

Stânca se sfarmă, un fluierat prăbuşeşte copturi. 

In văgăuni răbojul timpului nu se mai poate ţine, un ceas 
în mină, o zi, o lună, un an, de multe ori o viață sau mai multe: 
Câte trupuri zac sub monştri de piatră prăbuşiţi pe neaşteptate ŞI 
câte nume rămân nescrise în cimitir. Stropi de. apă acidulată ard 


pielea, sporesc sudoarea şi mucegăesc trupul vlăguit de puteri. 
Povara unor vise ce se sting. 


De atunci nu s-a mai rătăcit printre vii şi timpul s-a Oprit 
S-a veştejit în creştet p 
neîmplinit. A rătăciț p 
O dată tăcerea, întune 


Odoaba tinereții şi a fulguit la tâmplă dorul 
rin galerii, stăpânit de speranța că o dată şi 
ricul şi depărtarea se vor isprăvi. Că boltă îi 


282 


va fi iarăşi cerul şi nu întunecata cerim 
picură viața şi e pierdut graiul. 

Timpul s-a oprit numai pentru el, afară Viaţa în grabă se 
schimbă la faţă. Timpul e mort. O lume în care alerga în zadar 
Înnoirea minții împiedica oarecum schimonosirea trupului | 

Am nizuit mai sus decât se cuvine? Am profeţit după 
măsura credinții, am slujit cu sârg la învățătură Şi cu rod:sănătos 
la faptă bună. Am urmat cu speranță îndemnurile primite și am 
fost urgisiți pentru nefățărnicie. În cinste şi în rugă am primit 
prigoana şi suferinţa. N-am întors răului rău. 


e a abatajului din care 


Loviturile 

Am trăit în mijlocul colectivități - integrat în legile 
bunului simţ şi ale ajutorului reciproc-dar singur şi independent. 

A treia pază împotrva suferinței - îmi pierdusem total 
memoria răului. Rețineam şi povesteam numai binele. Mai târziu 
memoria fiind considerată o armă periculoasă, atacul s-a dat 
împotriva ei prin lovituri cu corpuri tari în cap (leziuni ce se pot 
constata şi azi). Am ajuns atunci nu numai într-o stare de mizerie 
morală ci şi fiziologică: cele două făpturi din mine îşi pierduseră 
memoria personalității şi funcțiunilor lor. 

Amintiri felurite retrăite te îndepărtau de mediu şi de 
condițiile de existență din care lipsea un climat moral şi cultural, - 
nu din cauză că n-ar fi fost asemenea oameni, ci din dorința unora 
de a se arăta altfel decât erau în realitate, spre a nu servi drept 
țintă atacurilor de distrugere ale secăturilor - care-şi făceau glorie 
din oficiile lor. | 

N-am fost revoltat şi nici surprins de nici o formă a răului. 
Rămâneam uimit şi în admiraţie când întâlneam binele, că doar 
legea zilei-era atotputernicia răului. 

O taria fără zgomot, fără popularitate, n-am dont 
Popularitate. ă PȘ ; 

Acolo (în închisoare), vrând-nevrând eram a A 
dispuneam de timp suficient, totuşi adesea. ziua, Săp 


283 


Da 


Interes mereu viu. 
aie ia cărei d come i 
dispoziți > am vrut să-mi fiu oriunde propriul 
meu şef. , 
srisun calcul al zilelor scurse sau rămase 
evenimente intervenite 
= domiciliul pare să fie definitiv - trebue considerat pe 
viață- cu posibilitatea administrativului, atemporalitate - repetiţia 
programului 
Totul îți dă impresia veşniciei: clădirea, etajele, 
coridoarele, — jaluzelele  fixe...mobila,  lacătele, regularitatea 
programului şi a mâncării. 
Indivizii sunt realități dar şi simboluri. 
În ce constă influența ? 
În ce constă educaţia? În: demnitatea umană, sentimentul 
onoarei, respecțul ierarhiei, simțul ordinei şi al distanţei, 
dragostea serviciului, cultul ascultării. 
- accidente, boli, pedepse, morți 
-  afiîn comun, a fi singur 
- „unii îşi pierd timpul şi viața si 
Ceeace importă este omul, nu părerea, mai bine să n-ai o 
opinie dar să-ţi faci datoria. 

- a salva aparențele 

Acolo (în închisoare) am făcut cunoştinţă cu omul, cu 
mediul şi societatea reală, am avut timp îndelungat pentru 
meditații, “planuri de viitor, trăiri interioare, culminând. cu 
mărturisiri Iăuntrice, şi îmmpărtășiri mistice. Zi de 2 n 
împrospătam exerciţiile spirituale ale lui Ignaţiu e 
meditațiile lui Fr. de Sales şi Imitatio Christi a lui Th. de Kempis. 

, e aci ileiuri pentru fapte mari nu mai 

Entuziasmele dispărură, prilejuri p ircaot raft 

erau, povara vieţii de toate zilele trebuia suportată J 


şi anul se sfârşeau fără ca eu să-mi termin planurile mele. Şi 
acesta a fost secretul care m-a ajutat să-mi duc suferința până la 
capăt fără grabă, fără întârziere, fără păreri de rău, dar cu uriaşe 
pierderi în posibilităţi ratate. subită 

Cu realități nu puteam lucra fiindcă erau puţine, 
contrafăcute mereu, lucram cu amintiri şi cu simboluri. 

O călătorie de 15 ani în propriul tău trecut. 

În timp alergam în gând şi în spaţiu de la cameră la 
cameră, de la etaj la etaj şi de la secţie la secție. 

Exigenţele programului impus - de autorități şi de cei din 
jur - şi cel propriu, bucuriile amintirii culturii, satisfacția pe care 
ţi-o poate da suferința. 

Sărbătorile, aniversările, sosirile, plecările, veştile primite. 

Conştiința timpului îmi dădea bucuria de a trăi fiecare 
clipă. Timpul nu mai era o entitate cantitativă, măsurabilă în 
unitățile €i, ci una calitativă apreciată după rezultatele trăirii. 

N-am cunoscut plictiseala, monotonia, apatia, regretul, 
lipsa de puncte de reper în viaţa interioară. 

Timpul nu mă apăsa, nu mă împingea la exasperare, dar 
nici nu trecea pe lângă mine neobservat. Era o transformare, un 
metabolism pe care consumarea lui îl provoca. 

Timpul nu era iluzie, nici neant. 

Realităţile: mişcare, schimbare, nu le-am prea cunoscut. 

Deplasările nu le aşteptam şi nici nu mă bucurau. 

Consideram că n-am atins apogeul şi că ființa umană € 
mereu perfectibilă. 

Pentru mine zilele n-au fost identice şi egale una cu alta. 

N-am fost absent. din ordinea ce; mi s-a impus, am 

respectat-o, dar n-am fost robul ei. 


N-am dorit niciodată să scap 


? oricum de la o grea anchetă 
sau tortură, n- 


n-am căutat să mă sustrag de la o greutate. 
Aa Depăşirea de sine, auto-educația şi ameliorarea condițiilor 
„E disteră ale altora prin prezența mea, au fost obiectivele 


ă agate a tințele altora, 
în i lăbiciunile propriu, nepuW* 
drăsneală, cu eroism. S cativ nu erau în stare să 


dădeam seama că omul 


nivelul uneori scăzut şi fals al vieţii în col 
mă ducă la descurajare şi disperare. Imi 


284 285 


i 


Din acest motiv eram prezent 


at 
nyiesc ceva. Pe de altă parte nu-mi Sp. ca un om care 
A i şi ei n-aveau date „54 vorbesc despre 
mine însumi ŞI e ză personale să poată susține că au 
discutat cu mine şi să debiteze ceva în contul meu. 
| Îi atacam fățiș, îi descopeream celorlalți și din acest motiv 
am avut mult de suferit. 
- “atacam mai mult decât mă apăram, treceam, de. la 
- datele concrete care-i interesau în vederea arestărilor, la discuţii 
ideologice | ci 
„= nu înţelegeam ordinul dat de unii de a fi 
cunoscuţi spre a dovedi că suntem o forţă. 
Mi se spunea adesea! nu mai vorbi despre dumneata, ştim 
că în ce te priveşte nu ne ascunzi nimic, vorbeşte despre alții. 
si Considerentele . religioase, filosofice, morale ale 
activității. față de această categorie de paraziți şi saprofiţi: - 
suferințele mele se multiplicau o dată cu numărul acestora. 
- Am fost pe o poziție antimaterialistă, anticomunistă, 
dar am avut în câteva rânduri contact cu comunişti români şi 
dacă ieri nu i-am denunțat pe aceştia, deşi erau considerați o 
primejdie de stat, - de ce mi s-ar cere să-i denunț pe ceilalți. d 
- „Nu puteam vorbi despre nici o persoană, din întrebări 
ştiam ce ştiau şi ce nu - ca „„poziţie”- persoanele nu le 
cunoşteam. 3 S 
su= Nu am fost un om politie ci un om de cultură. 
Regim - de anchetă, de reţinere, de detențiune cu 
disciplină severă, anchetatori cruzi, lichele, fanatici. 
Metoda.- în general era a autoacuzării și eh su 
n Procesele; punere în:scenă, tactică de mia E pă 
ate de Min. Interne, - atitudinea acuzatorilor „uneori ea 
demnitate, adeziunile nu interesau lupte iri rea sai ia 
” reformă - religioasă,  denunțuri plina A e au. desele 
Apreciat acest. capital. valoros de douăzeci zeii 


A a olitice asasinii, 
Taţiunile. ideologice mai puternice decât cele p 


nu este atât de rău pe cât caută să se arate Nu încercam faţă de 
el un sentiment de oroare, ci de înțelegere ŞI compasiune. În doi, 
viaţa. în celulă părea suportabilă.- În prezența unui al treilea 
câteodată, tovarăşul de suferință devenea fiară. Acesta dorea să 
se ştie că e rău, că e păcătos, că nu mai are nimic omenesc în el, 
că e capabil chiar de crimă. Un oportunism dincolo de care se 
ascundea chiar ipocrizia, lichelismul îl făcea pe acesta gata să 
colaboreze în rău. 

Unii s-au apărat lovind în alții pentru a fi pe placul 
anchetatorilor sau a devia atenţia, alții s-au pretat la josnicii 
pentru:a-şi ucide adversarul prin intermediul autorităţilor, alţii au 
impus demascarea camarazilor cu care au pornit la drum, a celor 
care sufereau 

-un orizont îngust 

-atitudinea mea în anchetă și la penitenciar a fost de 
raliere a celor cu care am venit în contact, de a face efectivă 
influența binefăcătoare a atitudinii corecte, exemplul bun. 

N-am vrut să părăsesc țara, n-am vrut să mă expatriez, să 
intru în rândurile emigranților. 

Credeam în transformarea ţării, într-o renaştere spirituală, 
într-o acţiune creatoare în folosul țării şi neamului. 

Mă puteam aştepta la orice persecuție, rămâneam cu 
riscul pierderii libertății, al vieţii chiar. 

Auzisem multe despre N.K.V.D, K.G.B, CEKA în timpul 
anchetei, interogatoriilor cu unul sau mai mulți anchetatori, nu-mi 
dădeam seama de pericol şi cu sinceritatea mea totală treceam 
adesea la atac. Mărturiseam orice despre mine, nimic despre alţii 


- ceea ce făcea să nu fiu crezut şi să fiu anchetat în continuare în 
celule prin informatori. 


Aveam o oroare față de informatori, mai mult decât față 
de ploșniţe, păduchi, pureci, chiar mai mult ca faţă de viermi şi 
hiene. Ințelegeam, eram convins de necesitatea lor, dar eram 


împotriva necinstei lor. Niciodată nu spuneau binele şi adevărul şi 
trăiau bine din suferința, n 


declaraţi cei 


enorocirile şi moartea altora. 


287 
86 


„N 


ie eul iei 


spirituală, spre a-mi fixa. îndatoriri] 
lăuntrică, edificarea vieţii spirituale. 
Omul renunță la posibilitatea | 
șecunoaştere şi afirmare de sine pentru a 
A cunoaşte categoriile gândirii 
idei ceea ce este simplu şi esenţial. 
Încerc să-mi construiesc o viaţă în funcţie de un scop 
independent, clar, pe o cale pe care înaintez în prezentul de azi, 
în împrejurările pe care mi le oferă destinul. 
Fiecărei clipe trebue să-i acordăm plenitudinea ei - să n-o 


lăsăm să treacă în zadar - a trăi cu adevărat prezentul, făcând tot 
ce ne stă în putință. 


Am colindat alte domenii în loc să-mi dedic viața exclusiv 
literaturii sau studiului - pe meleaguri unde nu era vocaţia mea, - 
ca dovadă că atunci când s-a ivit posibilitatea, nu m-am gândit la 
mărire şi putere, ci tot la studiu. 

Unii dintre noi au părăsit calea, au coborât credința, au 
renunțat la voturile solemne, s-au pierdut în mijlocul mulțimii, 
n-au mai vrut să fie judecați după legile categoriei din care făceau 
parte. Alţii au fost judecaţi de nechemaţi şi au suferit pentru că au 
rămas la datorie. 

Intermediarii au cauzat nenorocirile prin calculele şi 
„măsurile lor eronate. li 

Am iubit oamenii şi cei pe care i-am prețuit mai mult 
ne-au lovit: prieteni şi inamici, admiratori şi defăimătoni. 

Un război început în numele libertății de către cei simi 
care: cinstea, curajul, caritatea, dragostea, sacrificiul erau legi ie 
viață şi isprăvit prin: închisori, lagăre, morți fizice sau spiritu 
(reeducare). a: 

Nol însă cam renunțat le lupta de e ae pe come mi 
buni, cunoscători ai adevărului despre ei înşişi, despre neam 
şi despre om şi omenire în general. 


saboteurii, frondeurii politici, organizațiile ciuperci - nu erau aşa 
de prost priviţi ca noi cei ce aveam O poziţie ideologică. 


€ practice în munca mea 


ui de independenţă, de 
VOI să trăiască. 
ŞI a alege dintre opere ŞI 


Partidele politice şi organizațiile ciuperci sporeau inutil, 
dăunător, - măsurile contra neamului şi țării. Unii dintre legionarii 
veniți din Apus, nu cunoşteau realităţile şi - descoperiţi A 
expuneau la prigoană, suferință, moarte - pe cei din țară. 


Surprinzătoare a fost pentru mine agresiunea din 1954- 
1955 şi oricât mă chinuesc nu mi-o pot explica. Adversarii mei au 
avut nenumărate ocazii să mă ucidă, fără să se poată descoperi 
vreodată crima. 


Poziţiile luate față de evenimente, distanța câştigată față 
de poziţiile altora, despărțirile înregistrate, criticile aduse, 
piedicile şi greutățile învinse. 


"Discuţii purtate în închisoare cu persoane competente în 

diferite domenii: 

În probleme de politică externă - cu ambasadorul Stoica. 

În probleme militare - cu Generalul Niculescu. 

În probleme economice - cu ing. I. Bujoiu. 

In probleme sociale — cu toţi cei din detenție 

In probleme de conviețuire - cu populaţiile conlocuitoare: 
Sârbi, Unguri, Evrei, Turci. 


Am executat 15 ani - pentru stat, pentru societate faptul 


nu mai interesează. 


pentru viața mea personală, -de fiecare zi, pentru 


situaţiile prin care am trecut, de acum înainte este important 
să-mi revăd întreg trecutul, s 


recunosc neajunsurile 
eu însumi, spre a 
adevăr, spre a- 


ă mă întorc la mine însumi, să-mi 
pentru a putea deveni liber, spre a putea fi 
„Putea alege o cale care să mă conducă la 
m! putea recâştiga autonomia, independența 


288 


SII II SII E Ir 


A-i face să recunoască sensul profund al culturii umane şi 
esența civilizației contemporane, a-i identifica pe cei ce prin: 
existenţa lor contribue la promovarea sau distrugerea acestora. 

A-i face să vadă, să cunoască şi să meargă pe Calea care 
duce la marile împliniri ale vieţii acesteia, arvuna celei viitoare şi 
veşnice.” 


290 


Enunţări de probleme 
legate de educaţia fraţilor de cruce 


Frăția de Cruce este o şcoală care are menirea de a crea 
omul nou în care "vor trebui să învieze toate virtuțile sufletului 
omenesc ” (Corneliu Zelea Codreanu) 
Om nou nu în înțelesul de inedit ci a unui om adevărat 
un_om. întreg. “In omul acesta.....toate cele trei puteri ale 
sufletului sunt în armonie: intelectul, afectul, voinţa. Şi toate 
stau sub radiaţia celei mai înalte dintre toate: afectul — puterea 
de iubire. 
Această înaltă şi nesfârşită putere omenească, - iubirea-, 
îi face pe oameni adevăraţi. Legionarii sunt învăţaţi să se 
"iubească şi să trăiască afectiv. 
Iubirea e drumul — singurul — care duce către ceilalți 
oameni şi e calea sigură care me duce în sus spre 
Dumnezeu ”.(cum. scrie... Victor P.Gârcineanu' în cartea “Din 
lumea legionară) 
Ca “unitate ”- Corpul Erăţiilor de Cruce este unitate de 

educaţie nu de luptă. a 

5 Fraţii de cruce reprezintă viitorul (Şi nimeni nu-3i e 
craca de sub picioare). Ei trebuesc pregătiți temeinic, din toate 
punctele. de vedere, dar. mai ales pe plan moral şi cultural, 
pentru-a. înlocui mâine-pe-cei de azi. Obiectivul lor este ari 
ca, devenind legionari să îndeplinească cuvântul Căpitanului: 


„0 N ERnsaăă aaa Pepe Pe 


Ft i : : tual de frunte, asasinat 
Victor Puiu Gârcineanu comandant legionâr, ruen Vaslui, cu alți 32 de | 


la 22 Septembrie 1939 de către Carol II în lagărul de & 

închi la 
Camarazi, odată cu elita legionară din : închisoarea iei i pi 5 
de la Miercurea Ciuc, spitalele Râşnov Și Bârnova (laş 
legionari pe tot cuprinsul țării 


291 


Du ca rca o a e atita 


legionarul în slujba Legiunii, Legiunea în Slujba Neamului, 
Neamul în slujba lui Dumnezeu. 

Al. Popşor a fost permanent preocupat de problemele 
legate de educaţia şi activitatea Frăţiilor de Cruce: ce trebue să 
cunoască aceşti tineri şi cum să trăiască pentru a birui în lupta 
de mântuire a neamului. 

În perioada 1943 până la arestarea din 1948, a transmis 
în acest sens celor cu care lucra, mai multe comunicări. scrise, 
dintre care una singură a fost găsită (se poate spune:- printr-o 
minune -), în bolta unei biserici dintr-un Sat uitat... 

Redăm părțile care interesează formarea armonică. şi 
completă a fraţilor de cruce din care orice om de bună credință 
ar trebui să recunoască frumusețea şcolii legionare, Singura 
cale de a schimba fata Țării prin transformarea sufletului şi a 
vieţii fiecăruia încă din fragedă tinereţe. 


2; Fiecare frate de cruce trebue să meargă în Duminici « 
sărbători la Biserică. Se roagă şi participă la serviciul div LE ŞI 
inceput până la sfârşit. Fratele de cruce trebue să-şi i e la 
pine religia lui, elementele fundamentale ale cedat 
| religioase şi cărțile de temelie. Datoria no = 


„00 CROIT SAGAN a ZI astră este de a fi 
credincioşi şi să nu judecăm ce se întâmplă cu noi din voia lui 
Dumnezeu. 


! 3. Toate momentele mari din trecutul legionar trebuese 
actualizate prin sărbători solemne. Şefii de grupuri vor alcătui un 
calendar al datelor însemnate din trecutul Legiunii şi al diferitelor 
noastre sărbători. In preajunul sărbătorilor ei vor arăta șefilor de 
unități importanța şi semnificaţiile sărbătorii, dând dispoziţii şi 
indicații. 

4. In_timpul vacanțelor şcolare fratele de cruce va 
participa la toate sărbătorile şi obiceiurile din sat sau din oraş. 


Spicuiri - din  Circulara privind - activitatea pe anul 
1945 — 1946 a Frăţiilor de Cruce, comunicată - la începutul 
anului de către Comandantul acestui corp, Al. Popşor, semnat 
cu pseudonimul de Flaviu Luerianu. 
„Normele şi dispoziţiile date se înscriu pe linia de trăire 
autentic legionară în duhul Căpitanului şi “a lui. Ionel 
Mora. (N.n) 


trebuesc totdeauna scoase în evidență, puse în lumină. Frații de 
cruce se vor strădui să cunoască temeinic cultura şi civilizația 
țărănească, să cunoască şi să folosească bunurile pe care ni le 
oferă ele. 
6. Nu uităm nici o clipă că suntem în luptă cu puterile 
răului, că acolo unde ne găsim stăm pe poziţie, împlinind misiuni 
de a căror executare suntem răspunzători față de noi înșine, față 
de Legiune şi față de Căpitanul şi de toţi martirii care l-au urmat 
încrezători. cae în 

îi Fratele de cruce își face educaţia în uni 
Dogma legionară — scrisul Căpitanului şi al lui sin ne 
Indreptarul şi Cuvântul Comandantului Frăţiilor de Cruc 


i arsirea şi orientarea în 
mijlo e pentru desăvârşirea Şi “. 
Jloace de care se serveşte p țiativa este in funcţie de locul 


Norme, dispoziţii, initiative, hotărâri pentru anul 1945 — 1946 
A. Pentru trăirea legionară a vieţii 
1.Exemplul vieţii de toate zilele al fratelui de cruce trebue 
să fie atât de puternic — în cadrul familiei, şcoalei şi societăţii, - 
încât stilul de viață legionară să devină o deprindere românească, 
transmisibilă din tată în fiu, prin familie. Tradiţia aceasta trebue 
sa pornească de la conduita ireproşabilă a fratelui de cruce. 
Părinții, colegii şi prietenii voştri cunosc Legiunea prin voi şi Vor 


să să facă anumite lucruri imitându-vă pe voi fără să-şi dea 
ama, 


Pe care-l ocupăm fiecare în ierarhia legionară. 


292 293 


e 


6. Sensul educaţiei legionare este diferit de ce] al 


educaţiei ce se face în şcoală sau chiar în familie. Legionaruj 
trebue să se ridice până la o aşa de mare. putere de 
despersonalizare, încât să poată fi judecător în propria lui Cauză, 
Fratele de cruce trebue să fie deprins a-şi însuși vina și a ispăși 
pentru ea. Menţionez că cea mai penibilă Situație a unui legionar 
este aceea în care încearcă să se scuze pe sine dând vina pe 
împrejurări sau pe camarazii săi. 

Noi nu acoperim pe nimeni şi nici nu ne putem justifica 
greşelile. Putem să stabilim echilibrul de corectitudine, de 
echitate, de dreptate, - luându-ne pedeapsa cuvenită. Cum prea 
puțini se pot ridica la acest fel de înțelegere a îndatoririlor lor, 
este încă necesar controlul. 

Un control amănunțit, conştiincios şi sever. 

C. Recrutarea 


3. Se recrutează cele mai bune elemente 


4. Nu pot fi recrutați: lichelele, oamenii fără căpătâi, 
oamenii fără sănătate interioară şi fiii de politicieni. E greşită 
părerea că în Legiune intră cine vrea . În Legiune intră cine 
trebue şi rămâne cel ce se menține pe linia de viață legionară. 
Legiunea este o şcoală de educaţie pentr întreg neamul dar nu 


este o adunătură de declasaţi, de căzături morale şi ciurucuri 
sociale. 


5, Fiecare frate de cruce trebue să cunoască toate. fazele. de 
pregătire 

Fazele de pregătire nu pot fi ignorate. 

Nimeni nu poate fi primit direct în unitațe 


Incadrarea este un rod al străd 
felului cum a trecut 


un frate d 


anieilui, o recunoaştere â 
prin încercări. De aceea niciodată în Legiune 
e Li . 4 

cruce nu poate fi asimilat cu noul venit, Care 


294 


munceşte acum, dar despre care nu avem nici o garanție că va 
merge bine până la sfârşitul misiunii sale sau Chiar a vieții. 


6. Inainte ca cineva să intre în faza de încercare trebue să 
fie identificată familia lui şi cercul de prieteni în care trăieşte. Aşa 
va putea fi şi el cunoscut mai uşor, mai temeinic. Legăturile 


familiale, legăturile de prietenie, cunoştinţele şi legăturile 


provenite din profesiunea părinților trebuesc ştiute. 
Climatul social astfel determinat, va aduce şi alte servicii 
Legiunii. 


cp on... 


1. A nu angaja unităţile în acțiuni prin care ar putea fi 
descoperite. A nu le permite nici o inițiativă care ar 
contraveni principiului acoperirii 

3.Bătălia cărţii De la începutul anului va căuta ca nici un 

frate de cruce, frățior sau membru din mănunchi, să nu aibă 
situația şcolară slabă. 

Nici un corijent pe trimestre. 

Elevii mai buni vor da ajutorul lor neprecupețit celor mai 


'Slabi decât ei, în tot timpul anului. Se vor forma mănunchiuri pe 
materii în acest scop: pentru lecţiile, lucrările şi examenele mai 


grele. tu) 
- În afară de această pregătire cerută de programa analitică 
şi de corpul profesoral, fraţii de cruce vor trebui să a i 
instruire completă. Anul acesta programa analitică s-a ser” E 
atmosfera din şcoli e viciată, comitetele de clasă 0 
introducă o. mentalitate nouă: profesorii să fie la dispoziț 
<levilor şi cât mai puţin severi. 


: : s : „Ne vor 
Starea aceasta o doresc iudaismul Şi bolşevismul 


A ia moral Şi 
cât mai slab pregătiți din punct de ei, er a ne 
Ştiinţific, spre a putea dispune cât mal cs a A 

Putea corupe şi obliga să le servim interesele lor. 


295 


EEE 


Fraţii de cruce Vor trebui să ierte îi a CE s-a 
învăţat anul trecut. Tot ce se sc Se ii de şcoală 
trebueşte învățat şi asimilat fiindcă numai ace e cunoştinţe servesc 
ca arme de apărare pentru neam Și pentru noi. 

Tot timpul vostru liber să vi-l consacrați acestei munci de 
completare a cunoştinţelor voastre, întăririi convingerii că întreg 
sistemul învățământului actual e astfel alcătuit ca să scoată din 
voi oameni slab pregătiți în profesiuni şi lipsiți de caracter, ca să 
nu fiţi în stare a lua nici o poziţie în fața atacului general ce-l dau 
azi împotriva Neamului şi a Ţării noastre. 

Fraţi de cruce, toate lucrurile de care veți avea nevoe în 
viață de acum înainte va trebui să vi le însuşiţi singuri şi poate pe 
ascuns, contrar regulamentelor şi circulărilor ministeriale. 

4. Biblioteca. Cel puţin grupul Frăţiilor de Cruce trebue 
să aibă o bibliotecă înzestrată. Să cuprindă literatură epurată 
(selecționată însă) şi în special opera politică a lui Mihail 
Eminescu. 

„Şeful de grup va căuta să cumpere cărțile naționaliste din 
vreme până când ele se mai găsesc uitate prin librării sau 
anticării. 

5. Lista cărților Până se va da o listă completă de la 
Comandament, şeful de grup va alcătui el o listă cu cărţile ce 
trebuesc citite, pe categorii: pentru perioada de împrietenire, 
pentru faza de încercare, pentru mănunchi, pentru fraţii de cruce, 
pentru şefii de unităţi, şi cu mare atenţie va alcătui o listă aparte 
de cărţi bine alese pentru frăţiori. 

7. Lista subiectelor de meditatie 

8. Bătălia frăţiorilor. Recrutarea se va face prin preparaţii 


gi sau gratuite. Imprietenirea se va face cu cei mai buni, 
1 în care se poate pune mai multă nădejde. Pregătirea lor se 


va face prin creere 
= a de ra orturi AFI . i făcute 
împreună. p familiare şi prin lecturi 


296 


9. Ajutorul reciproc Trebue să avem grijă de cei săraci 


dintre noi şi de cei din închisori. Să ne amintim cât mai des de ei 
şi să le arătăm că fac parte dintre noi, trimițându-le îmbrăcăminte 
şi hrană. 


Şeful de grup va căuta să dea tot sprijinul familiilor celor 


închişi şi va dărui copiilor acestor familii jucării la toate 
sărbătorile mari ale anului. Acestea vor fi făcute de către prietenii 
din mănunchi şi de către frații de cruce. 


G. Constatări 


C) În general: 


1. Fraţii de cruce sunt la posturile lor 


Muncesc cu credință nelimitată şi cu dragoste nemărginită 


față de Neam, Țară şi Legiune. E unitate de gândire, de simțire şi 
de acțiune. 


2. Greul încercărilor şi al suferinței se suportă cu 


încredere în biruință. În biruința pe care o visa Ionel Moţa şi 
despre care Căpitanul spunea că nici o minte omenească nu o 
poate întrezări. 


Cu privire la simţul de corp 


Simţul de corp este trăit adânc în rândul fraţilor de cruce. 


Toţi sunt conştienţi de îndatoririle lor şi mândri că fac parte din 
acest Corp de elită al Mişcării şi al Neamului. 
H. Hotărâri 


De 9 otto ec eie oc... sc ..seoceeentoeveecovee 


Cruce — şi să trăiască în duhul lui , în “duhul marilor rupturi” 

4. Fraţii de cruce întreprind acțiunile grele, aşteaptă ee 
Curați cu sufletul şi cu trupul, cu gândul la Căpitanul. In numele 
lui. 


e 


ase de la Al. Popşor s-au 
fraţilor de cruce. Fiind 


În însemnările şi notele răm 
găsit multe gânduri legate de educația 


297 


a 


scrise cu prudență, În timpul 


doar enunțări 
întregite. şi defir 
meditator, prin Care Și 


aceste pagini. 


„Educator al tineretului. Chemat să te ocupi de creşterea 


lui. 


Să creezi iute şi degrabă tot ce trebue în vederea nevoilor 


Țării. 


Să ne cunoaştem pe noi înşine. 
- Un plan de lucru: atitudine sufletească, respect față de 
adevăr. Faptele să vorbească, nu adjectivele; laudele şi ocările 


trec, munca durează. 


-Insemnătatea personalităţii celui însărcinat cu îndrumarea 
tineretului; erou în timp de pace. 
În vremurile de desunire, de desbinare ale politicia- 
nismului - : agitaţii, lupte politice sterile, se cere împăcarea 
spiritelor şi chemarea sub acelaşi crez; (răsturnarea ordinei şi 
instaurarea anarhiei - erau aruncate în obrazul tineretului ) 
A-ţi risipi cunoştinţele şi viaţa pentru a învăţa pe alții . 
(Am dăruit în toate: în anii de învățătură a mea şi a altora, în anii 
de lipsuri, de greutăţi şi suferință a mea şi a altora. Risipă de 


muncă şi de energie), 


„A descoperi calităţile copiilor ce ţi s-au încredințat - 
mii dualitatea lor, posibilitățile lor de. desvoltare;, verificarea 
Zunică a cunoştinţelor acumulate, a experienţelor, pentru a găsi 


soluții că 
soluţiile cele mai bune de a le transmite; a asigura continuitatea 
intre generaţii; a- 


regimului comunist, unele sun 
lapidare. ca nişte scheme, care urmau să fie 
itivate. Unele privesc şi activitatea. lui de 
-a început munca de îndrumător şi 
învățător. Din ele se vede seriozitatea şi profunzimea cu care Al 
Popşor privea toate problemele. dat 

Pentru frumusețea preocupărilor şi ideilor, culese din 
minţi luminate şi din propria lui experiență, redăm câteva din 


invăţa să folosească cunoștințele şi experiențele 


III 


altora, o pregătire sufletească şi una stiin 
nu sili, a te face iubit de copii şi susținut 
Chemare nobilă dar răspundere 


țifică; a sfătui să facă, a 
de părinți. 

| grea: demnitate, muncă, 
datorie. 
Intotdeauna: a selecta, să primeşti, să Teceptezi, ce va 
trebui să dai pentru a fi folositor celorlalți, aproapelui prin 
cuvântul, prin sugestia, prin compasiunea ta, a voi să-i ajuţi să-i 
salvezi pe ceilalți. 

A avea o influență, a însemna o prezență.” 


Învățătorul 

Aşa cum l-a văzut Al. Popşor în personalitatea celor mai 

mari ai lui, şi cum S-a Străduit să fie şi el în această importantă 

misiune de educaţie a tineretului, în primul rând spirituală, o 

mărturie a dramaticelor confruntări cu marile probleme ale 

vieții de fiecare zi, un proces interior şi o muncă | 
i. 
r 


necurmată.(N.n) 
„„Un învăţător care ne arată cum să gândim, cum să trăim, 
cum să ne cucerim certitudinile şi cum să ne sporim întrebările şi 
îndoielile. Încrezător în sine însuşi şi în viitor, fără să fi risipit 
toate temerile şi tulburările neliniştei. 
Un învățător care să ne poarte pe calea binelui, a | 
frumosului, a adevărului, cale pe care atâţia te invită cu vorba lor 
vicleană şi de care te îndepărtează fapta de fiecare zi; să fie o cale | 
fără întoarcere şi prăbuşiri. c-ai | 
Un învățător care din dragoste de oameni şi de neamul 
său îşi asumă riscul sacrificiilor fără limite şi fără răsplată. Se | 
Un învățător care, deşi înțeles şi ascultat, nu obligă pe | 
dimeni la aservire şi nu îmbie la imitație, care să iai Şi dorească 
ucenici, care să te constrângă să fii tu însuți, să valorifici ce al 
mai bun în tine. A toadae 
„Nu mă urma pe mine ci pe tine însuți i întrebări şi să-şi 
E greu să înveți pe cineva să-şi pună 1 ajuţi să fie el 
lisipească îndoieli şi neliniști, dar e mal greu să-l ajuţi 


Xe PC Iv 


EM i 


298 299 


Ia 


are este partea lui de contribuţie, pentru a 


ontribuţie, per Ce ai tu de spus, nu marile personalități ale culturii şi 
| lui în opera culturală şi civilizatorică a 


istoriei, se iată o atitudine „Ce. garantează originalitatea _ şi 
supraviețuirea dincolo de morţii contemporaneității. 

Aşa iŞI găsesc deslegare frământările — lăuntrice, 
confruntările de poziţii şi ideologii, crizele personale sau cele ale 
societăţii. Aşa ajung în cumpănă romantismul vârstei cu al 
creaţiei, echilibrul clasicismului cu pornirea revoluționară de 
acceptare şi slujire a noului, cumulul de tradiții cu permanențele 
actualităţii, dorința de a înlătura totul pentru a reface, a clădi, 
înlocui: - un spirit al nostru şi al vremii, reformism contra 
tradiționalismului sterp, amorf, mort, omul vechi şi cel nou. 

Spiritul de revoltă contra: conformismului, interpretări 
prin prisma altuia, pozitivism şi evoluționism în filozofie, mod de 
exprimare în artă, naturalism în literatură. 

Artistul nu copiază, nu fotografiază realitatea. Nici nu o 
degradează şi  înjoseşte, ci o transformă, o transfigurează, 
creind-o din nou, - aşa apare în opera sa omul nou. 

- a începe o viaţă nouă cu un alt scop, trăită pe altă cale - 
literatura, artele, însăşi ştiinţele urmau s-o exprime şi s-o 
slujească — contra formulelor de viață întâlnite. 

-- a tinde spre întreg, spre cucerirea universului prin 
cunoaştere şi trăire. 

- a valorifica acest mister unic, ritmic, ireversibil, cosmic, 
care este viaţa. Fărâme din ființa noastră trăesc în celelalte țări, 
continente, după cum meteoriți din întreg sistemul planetar din 
toate galaxiile, trăesc în noi. ş 

- a da socoteală de ce gândeşti şi făptueşti, de 
pigmetismul orgoliului tău şi de măreția umilinței, a şti să alegi: 
între titanismul savantului, erudiţia lui, profetului, conducătorului 
de popoare, a supraomului, poetului - şi modestia eu ce 


însuşi şi să descopere Cc 
putea să-şi aducă aportu 
comunității naționale. a dansii 

Un învățător care să-ți arate ce să culegi, să interpretezi, 
cu ce să te hrăneşti din atmosfera vremii tale. Ce să păstrezi şi să 
asimilezi, adică să transformi în procesul de combustiune 
lăuntrică, din tot ce ai adunat şi selecționat. 

Învățătorul care să ne îndrepte ochii spre culmi dar să ne 
înarmeze să putem rezista nu numai la înălțări ci şi la prăbuşiri. 
Iluzii nutrite şi servite cu credință îndărătnică în timp îndelungat, 
biruinţe compromise la liman, idealuri umbrite de neputinţă de 
realizare, sunt tot atâtea suişuri şi coborâşuri care ne umplu 
sufletul de speranțe şi dezamăgiri. Ne pierdem şi ne câştigăm, 
mergem mai departe. La înălțime nu putem rămâne atâta timp 
cât suntem temporari. 

Învățătorul - care printre stânci şi cenuşă, să ne traseze 
drumul istoriei, fixându-ne limitele şi ţelurile lui, să ne indice 
erorile în timp . | 

A cunoaşte trecutul şi a-l integra în prezent, transfigurând 
puterile spiritului, spre a face posibil extazul metafizic, în termeni 
curenți, saltul calitativ, de dragul veşniciei. 

Invățătorul care să ne înveţe să identificăm tot ce e citit, 
înțeles, interpretat, propagat şi aplicat pe de-andoaselea din toate 
curentele în circulaţie, ce se cheamă şi se exclud: idei, ideologii, 
concepții despre lume şi viață (dintre care unele par a fi creştine: 
religia spiritului, a adevărului, a eroismului, a patriei, a umanității, 
a adevărului, binelui şi frumosului, raționalismul,  solidarismul, 
lupta - pentru pace - şi viitor, -ateismul, . pozitivismul, 
existențialismul, futurismul). 


șa De aici nevoia de verificare, de îndoială permanentă. Să 
venii „inainte de a accepta, şi a milita, iată o categorie â 
spiritului critic. 
iii A nu căuta s rijin în afară,_în felul altora de a pune şi â 

Hona problemele, ci în propriile tale posibilități. 


300 


cunoaşte, adoră, serveşte adevărul suprem, conştient de neputința 
n de semeția identități cu 


de a-şi judeca semenul său, străi 
absolutul. 


E 


5 


superbia trupului spre a-l subordona şi 
cel modest se înalță prin resemnare și 
se prăbuşeşte prin zădărnicia măririi Şi 


Negând 
transfigura prin Spirit, 
împăcare, iar cel tare 

„puterii lui. 3-0 

Sens revoluționar: o transformare lăuntrică conformă cu 
principiile de morală general umană şi ale moralei creştine, fără 
armă, fără bardă, fără custură, fără zâmbet sau cuvânt care ucide, 

Nici un exemplu fals, nici un îndemn viclean, nici o 
convertire exterioară. 

Mituri păgâne şi mituri creştine, balade şi legende, 
întâmplări şi vise, promisiuni şi fapte, se înscriu pe aceeaşi linie 
de creştere a istoriei. 


I $ > upb 
Misticismului medieval, i-a luat locul renaşterea; acesteia 


- romantismul; aceluia clasicismul şi acestuia iraționalismul, 
ermetismul, scientismul modern. 

Aspirând la realizări ce nu se pot imagina, omul zilelor 
noastre se sbate între tradiție şi progres, fără iluzii, fără 
mulțumiri, tulburat şi veşnic obosit şi decepționat. 

Nu are un punct de sprijin interior, iar în lumea din afară 
întâlneşte numai duşmani. Gândul se risipeşte asemeni firelor de 
nisip în Sahara sub tăria vânturilor, iar fapta sa moare sub 
loviturile de ciocan ale îndoelilor. ză 

Omul caută să însemne şi el ceva în această mare trecere - 
popas al incertitudinilor,- vale a plângerii, - printr-un gând, 
printr-o faptă, printr-o acțiune de durată - sau manifestar 
ostentativă a zădărniciei oricărui efort. 


Tărie nu poate însemna după unii decât indiferența în faţa 


semenului, a vremii, a destinului... iar slăbiciune - acceptarea 
E „impăcață a oricărei lovituri. Nicăieri dispreţ, - 
Tr 1 A E . 

pre tindeni tristeţea pe care o stârnesc lucrurile ce se duc şi nu 
se mal întorc. 


Cei ce manifestă m 
neputinţă. Cei orgolioşi - 
ŞI dispar în colțişorul lor, 


ulțumire o fac din umilință sau 
din ignoranță sau sete de putere şi apăr 
compătimiţi sau urâţi de lume. 


302 


N 


Invăţătorul trebue să le arate şi unora şi altora că oameni 
din mulțime ŞI personalități făuritoare de istorie, trăesc şi luptă, se 
realizează şi creează după putințele şi legile firii lor. Se pierd zi 
se smulg din societatea veacului lor, prin cuvântul şi faptele lor 
prin punctul de sprijin pe care-l găsesc înăuntrul finței lor. mu îi 
afară. Sunt consumaţi de vremea lor sau se impun ei. 
Feerie sau dramă, viaţa lor ţinteşte o satisfacţie trecătoare 
sau o treaptă de perfecţiune. Bogat prin mulțumirea cu puţin sau 
rob al superbiei prin dorința de epatare şi depăşire a 
contemporanilor, învățătorul trebuia să le arate că atât unul cât Şi 
altul, se naşte, trăieşte, luptă, se bucură şi suferă, în limita unui 
spaţiu şi a unei vremi. 
O însingurare ce duce la o întâlnire cu tine însuți, la o 
cumpănire a forţelor de devenire, a utilității şi originalităților, 
urmată de un contact cu mulțimea şi cu marii inițiați. 
Accentul - mai mult spre ceea ce vreau să devin decât pe 
„ceea ce sunt, mai mult pe formă decât pe materie, mai mult pe 
posibilitate decât pe stabilitate, mai mult spre libertate decât spre 
ascultare, mai mult pe viitor decât pe trecut. 
Ceea ce este nu rămâne, durata este o limită, - e doar un 
simbol al veşniciei, optimistul trăeşte, ignorează moartea. 
Elementul fundamental: credința.” 
Cărturarul — ştiinţa cercetării şi formulării adevărului, 


Conducătorul — ştiinţa şi arta educației; ştiinţa şi arta 
conducerii. 


Respectându-se libertatea interioară a fiecăruia, tânărul 
trebuia călăuzit spre „sine însuşi”, trebuia învăţai să se 
„Cunoască pe sine, - stăpân pe el - să-şi valorifice darurile cu 

care era înzestrat, pentru a-şi defini bine personalitatea, a 
"creşte şi a se desvolta până la deplinătate. Numai astfel putea 
avea bucuria de a o dărui Țării şi Neamului. i 

În Mişcarea legionară nu se desființează pf ci. 

nimănui. Dimpotrivă, aceasta este cultivată, potentată şi dări 


5 


goste, pentru A fi de folos în luptă. Aşa 


” . . [4 | 
de bună voie, din dr 3 gi ati era 
după cum disciplina nu este impusă, forțată, ci liber consimţită, 


rot din dragoste. aj Deea | 
Ce poate fi mai sublim decât să dai iubirii tot ce ai mai 

de pret! ct A i 

Prin educaţia completă şi armonică ce se urmărea în 

Frăţiile de Cruce, se realiza minunatul îndemn: „a ferici pe alţii 


şi a fi fericit. "(N.n) 


Pentru a forma astfel de „caraciere era desigur 
necesară o continuitate în acțiune organizată. In articolul 
„Forme_de_luptă ale _tineretului_anticomunist_din__1946, 
publicat în „Cuvântul românesc "din luna mai 1997 (ziar care 
apare în Canada) semnat de Mircea__Dumitrescu, unul dintre 
cei mai apropiați colaboratori ai lui Al. Popşor din acea 
perioadă, sunt arătate câteva din preocupările şi directivele de 
atunci ale Frăţiilor de Cruce: 

În mănunchiuri de prieteni, organizate pe şcoli, tinerii 
„aspirau şi încercau să trăiască creştinismul specific neamului 
NOStru... 

Şliam că o atare stare de veghe implică suferințe, 
riscuri, poate moartea. Dar eram convinşi... că țelul nu trebue 
să ne fie viața trăită oricum, ci Învierea având drept condiție 
crucea. 

„Această luptă, unică în Răsăritul Europei, efortul de 


autoformare_ a caracterului, de care. în mod organizat nu_se 


PeOCu, d nici-o instituţie, a fost caracteristică frătiei noastre. d 
Frăției de Cruce, 


„ „În mare, aceasta reprezentând o directivă expresă, se 
constituia din: 


j a) Smulgerea minţii şi a sufletului din marasmul materi- 
alismului şi ateismului. 


a sl ela ea cunoștințelor de filozofie, istorie, litera- 
se din programa analitică a anului 1946. Salvarea 


tură, 


304 


D————— 


„cărților epurate, creerea de biblioteci de literatură interzisă de 


bolşevici. 
c)Selectarea în rândul tinerilor cu care eram în contact 
a celor dotați în mod deosebit şi cu capacitate de atracţie ci 
putere de dragoste înăscută, căci aceştia vor fi lideri de opieniga 
d) Cultivarea unei vieţi aspre, dispreţ pentru viața de 
plăceri, frivolă. Exerciţii de voință, ştiind că | funcţia creează 
organul”. Doream ca neamul nostru să aibă drept fruntaşi 
oameni de caracter, obiectiv urmărit de toate țările cu cultură 
înaltă. 
Reţinerea de la unele plăceri avea şi un scop. imediat. 
Puţinii bani economisiți astfel, puteau ajuta pe cei loviți de 
vitregia vremii. Solidarizarea cu profesorii epuraţi, cu 
refugiații, cu țăranii înfricoşaţi de teroarea satelor. 
Această acțiune de durată, urmărind îmbunătăţirea 
caracteristicilor morale ale fiecăruia dintre noi, reprezenta 
pregătirea pentru confruntarea cu viața, cu mediul duşmănos 


x» 


“existent în țară. 


Câteva subiecte de dezvoltat şi de discutat în consfătuirile 
Frăţiilor de Cruce 
1. Tineretul 
- Menirea culturală, 
- utilizarea lui, 
- Şcoală a sufletului națiunii : 
să se iubească şi să se stimeze 
să-şi împletească darurile şi idealurile 
nobleţe sufletească 
tact politic 
patriotism -- luptă pentru idealul național 
cunoaştere în toate domeniile 
| - originea modestă nu condițion 
Și realizările. 
- Desrobirea națiunii 


ează evoluția intelectuală 


EEE O———__ 


- Călătorii : lumină, linişte, hotărâre. 

Forţa şi cultura în slujba idealului național i 

_ "Massa are nevoe de adevăr şi cinste, săracul nu mai vrea 
pomană ci dreptate”. piese h 
Timpul e. ireversibil. Orice clipă irosită cu uşurinţă, se 
recuperează greu. 


2. Cartea 
mijloc de formare a omului românesc, ajutor pentru însuşirea 
ştiinţei, culturii omenirii. 

a. Cartea - prieten, punct de sprijin , reper, sfetnic şi învăţător, 
izvor de hrană spirituală. Nu-i omul niciodată bătrân pentru 
învățătură. 

Uşurează viața, ajută în gânduri, sentimente, evenimente, -a res- 
pecta omul şi pe voi înşivă: 

- a înțelege viaţa şi a o viețui 

-a vedea ce trebue făcut şi cum anume; dârz, stăpânit, neînfricat, 
plin de abnegaţie, voință şi caracter 

_ b.Cum să te foloseşti de carte 

Indrumarea lecturii (familia, învățătorul, profesorul) 

- contra cărților dăunătoare: 

- alegerea cărților: liste de cărți recomandate. după vârstă, 
preocupări, a urmări tot ce apare şi a recomanda ce se cuvine, tot 
ce e mai bun; a gândi asupra problemelor cărții, a nu citi numai 
cuprinsul unei cărți ci- a învăța să gândeşti, cum: şi în ce limite 
acest conținut are valoare; înțelegerea cuvintelor şi folosirea lor 
exactă, citirea hărților 

- discuţii pe marginea cărților 

Cum să citească - procesul lecturii 

A reţine esențialul din lecturile făcu 
muzică, artă, politică. A vedea în ad 
Poveşti, basme: ce este bun şi ce 
satisface cerințele copiilor 
problemele ce-i interesea. 


ânc. 

este rău: moral — social, & 
- interesul lor, cărți de specialitate, cu 
ză. | 


306 


- Probleme ce-i interesează pe fie 


te: filozofie, ştiintă,. poezie, . 


Listă de întrebări și răspunsuri - 


: A pe teme, pe vârste (clase d 
liceu) pe şcoli, categorii, aspecte ale educaţiei. : 


Listă de date importante şi izvoare de documentare despre ele: 


sd care - ce aşteaptă ei : 

- sport, ştiinţă, beletristică, arte - ce se aşteaptă de la ei 

. fenomenele vieţii : dragoste, prietenie, datorie, raporturi 

sociale - scopul vieţii, ce să fii, ce exemple să urmezi, ce să citeşti 
c. Expoziţie de cărți, de panouri - pe teme, pe cărți, pe autori, 

pe date, pe noutăți; 

Înscrişi la biblioteci. A şti să se orienteze în bibliotecă - ce se 

găseşte 

- Şedinţe: teme date, prezentarea critică a cărților citite, povestiri 

- Reviste, publicaţii proprii, colaborare la alte reviste, 

corespondenţă în țară şi străinătate. 

Radio, televizor , spectacole, teatru, cinematograf 

Se recomandă ce e mai bun. 


d.Grija de carte şi 


Organizarea lecturii, cum trebue şi cum nu trebue să se 
citească 


- regulile lecturii: spălat pe mâini înainte şi după; nu îndoi; 
semn de carte; nu face semne pe ea; nu uda degetul în gură, nu 
răsuci cartea, înveleşte-o; taie-o frumos; lipeşte cartea ruptă; nu 
Citi culcat; 

nu citi la lumină slabă, înapoiaz-o la termen; legatul 
cărților. și 

%A -Lista ta de cărţi; caetul de lectură : idei, expresii, desbate 
Conţinutul; iara 
4 - să cunoşti: data, autorul, titlul cărții, editura, anul, nr. de 
Pagini, fondul, forma, extrase; 

-planificarea lecturii, d 
Cum şi ce citeşte; dacă are caet 


e verificat dacă are plan de citit - 
de lectură, expuneri, extrase. 


E E 


răspundere: am greşit, nu fug; stau, 
consolezi pentru timpul petrecut în închisoare şi. pierderi 
suferite cu: „să nu ne mai gândim la... fie Ce-o fi ŞI pierderile 
întorsătura lucrurilor, n-a putut fi altfel...» +2 â9%/€ Viaţa, ... 
PE devin liber numai Prin conştiinţa greşeli mele. altfel 
sunt aservit naturii. Nu pot să Spun : "aşa sunt eu” , ci 
renaştere, o convertire, o revoluție a fiinţei. j 
i A avea curajul de a privi lucrurile în faţă, a nu ascunde 
nimic din ce e reprobabil, a nu participa la ceea ce e contra 
demnităţii naţionale şi personale şi intereselor Superioare. 
Valoarea unei acţiuni şi a unei convingeri se măsoară prin 
“utilitatea sa. 
A căuta în adâncul inimii responsabilitatea, a urca la 
izvoare, la simplitate, la unitate. 
si o» activitate interioară vie, - o confruntare cu mine 
însumi, pentru a sesiza absolutul, a căuta certitudinile ființei mele. 
Caracterul - omul şi-l formează singur,  bazându-și 
„existența pe anumite principii pe care le descoperă şi le impune 
raţiunea sa, independența sa. 
i - sinceritate integrală - maxima vieții 
- a da maximum de valoare interioară demnității umane 
- om. raţional, om de principii, - a da dovadă de caracter. 


- Citirea cu glas tare, povestirea. Expuneri şi extrase, 
discuții asupra cărților, întrebări şi răspunsuri 2 6 - 8 întrebări, ce 
e semnificativ, ce e de valoare, care sunt părerile personale; 

-toţi să fi citit cartea; tema, sinteza, caracterizarea eroilor, 
acţiunea, locul, timpul. iaolo; 

- Conferinţe, comunicări: bărbăţie şi eroism, să fim tari; 
munca, ordinea, perseverenţa, fermitatea, prietenia, mândria şi 
modestia, egoism şi altruism. 

- Concursuri: pe teme, pe creaţii; 

- Întâlniri cu autorii cărților. 


plătesc, Tepar, răspund; nu te 


e. Călătorii, excursii: regiunea natală, oraşul şi împrejurimile 
lui, judeţul şi regiunea, țara şi străinătatea 
Pregătirea excursiilor şi călătoriilor: “lecturi, studierea hărților, 
dotarea, planul. Vizitarea . obiectivelor: economic, - industrial, 
cultural, case memoriale regionale; jurnale. de excursii, de 
călătorie. 
Mari călători. 
Un mediu studios - ştiinţific, literar: “cercuri literare, centre 
ştiinţifice, influenţe, sugestii, exemple, sfaturi, indicaţii. Serbări, 
sezători literare şi teatrale muzicale. Pe linia marilor societăţi de 


lectură, cercuri literare, asociaţii sportive şi culturale din trecut . 
Adunări, tabere, teme. 


4. Educaţia 3 
1, Pornind de la principiul “Quod leges sine mores — 
educaţia — formarea de deprinderi, norme de viață nescrise, în 
Completarea legilor existente. 

Reforma. sufletului — căci legil 


3... (Caracterul 


Caracterul nu este un dar înnăscut ci o-cucerire a omului 


angajament solemn, inagurând o epocă nouă. O fidelitate față de 


e statului, ale societăţii nu 


E incipii, printr-o revoluție - interioară, . prin. exemplu, prin pot. schimba nimic. Libertatea, bogăția, fericirea, forța sunt 
educație, - o devenire necurmată spre a ajunge un caracter, adică postulate, dar nu realităţi. 


ș A tate absolută, un principiu intern unic şi un curs singular 
II. 


himbată printr-o nouă lege 
o doctrină printt-o altă 


Condiţia umană nu poate ui sc 
€conomică, omul prin voința altul om, 


Adevăr, rațiune, libertate, absolut. O corectitudine CE doctrină 


a respectarea legilor scrise şi nescrise — cu simţ de 


duce | 


308 


Da 


O autoeducaţie — un autocontrol premanent în raport cu 


tă lumea. i 
toată - planuri de lucru: munca după plan şi cu scop; modul de 


cercetare - cercetări proprii cu mijloace moderne, - la curent cu 
cunoştinţele . (toate curentele, tendințele);- independență de 
cugetare, acțiune; 

Reguli de comportare individuală şi colectivă. 

pe ce-şi bazează existența lor copiii, tinerii legați mai mult 
de natură decât de păreri - vârsta are influență. 

Ce este esențial pentru ei? Păreri, credințe, ideologii, 
generații care urcă. 

Trebuinţa de contact social: trebuința de a înţelege pe 
ceilalți şi a fi înțeles, trebuința de a comunica. 

Cum e posibil de a comunica ? 

- dorința de cunoaştere, un elan, o pornire de a realiza o 
comuniune cu altul până se ajunge la o singură ființă prin: 
întâlniri, şedinţe, consfătuiri; : 

- în caz de neînțelegeri, concilieri înainte de a se limpezi 
lucrurile contestate; 

- unii interlocutori se închid, alții nu ascultă ce le spui: 
apatici, indiferenți înaintea faptelor, argumentelor se derobează în 
apărare fără a se apropia, cei ce distrug orice posibilitate de 
înţelegere; aneantizare - ca şi cum n-ai avea pe nimeni în faţă; 
concesiile - datorită lipsei de adevăr sau lipsei de putere de 
convingere; întâlnire cu un om ce rămâne el însuși şi cu un om 
amabil și conciliant;, prietenia - armonia întâlnirilor în familie, în 
natură, singurătate - şi viață în societate; abordare de subiecte 
esențiale; conversații, schimburi de idei - revelări totale. 

Trebuinţa prezenţei altora și a ajutorului lor; a unei acţiuni 
colective considerată mai eficace decât acţiunea individuală 

Ce admiraţi:. sinceritatea, cinstea, curajul, loialitatea, 


dreptatea, bunătat 
su ca, generozitatea, munca, disciplina, prudenţa; 
predomină calitățile i geci 


permit comunicarea și înțelegerea. 


310 


ce facilitează contactul social pentru Că 


Deosebiri de gânduri, de obiceiuri de mo avuri, de 

Ti diţie;, a se apropia a-şi aduce Cev | i 

tra ţ = la - ŞI a unii altora. a servi 
> 


Hossu! umanităţii f a nu crea prăpastii între ei. 

uzica e iubită mai mult ibili Ă 

între oameni decât ca agrement. ca postblitate de comunicare 

yi Dorinţa de a fi folositor altora - a te simți util; doreşti să 

te simţi util ? doreşti să schimbi ceva din ceea ce există ? Unii 

doresc să trăiască ca în secolele trecute, alţii se adaptează 

perfect la realități - puţini descurajaţi sau dezamăgiți. 

Dorinţa: de a schimba ceva: a crea sau a lăsa o operă; a ameliora 

condiția umană, progres știintific, tehnic, de ordin social, politic, 

economic, a ajuta pe alţii iubindu-i, înțelegându-i; a îmbunătăți 

întelegerea între popoare; 

- de a se integra într-un grup şi de a munci pentru el şi 

prin €l - o comunitate de idei: întâlniri, trăire, experiență, 

extinderea cunoştinţelor; 

Pentru ce trăim ? 

O viață reuşită este o viaţă utilă altora,o viață prin care-ţi 

atingi scopul, îţi realizezi idealul, ajungi la fericirea unor 

satisfacţii de ordin social şi de ordin afectiv, satisfacțiile de ordin 

material sunt mult mai îndepărtate . 

Viaţa are nevoie de o motivare, printr-un scop, printr-un 

ideal - o utilitate: altfel e o viață egoistă, fără scop, fără dragoste. 
Ştiinta are nu numai datoria de a explica ci de a ameliora 

condiția existenței umane. 


5. Cetrebue să ştie tânărul din Frăția de Cruce: 

Ce ne învață satul? 

Ce ne învață muntele? 4%) i: 
& Ce ne învaţă ziua şi noaptea, soarele şi luna, lumina şi 
intunericul? 
Ce ne învaţă anotimpurile anului? 


Ce ne învață femeile, cei săraci, cei bolnavi? 
Ce ne învaţă păsările cerului? 


31 


Ce ne învață oamenii mediocri, cei superiori, eroii? 

Ce ne învață sfinții - întâmplările şi semnificația lor, 
semnele: „Sfinţenia nu e extraordinarul, sfințenia este normalul. 
Vieţueşte Dumnezeu prin credință, iubire, jertfă în mine prin Iisus 
Hristos "(Per Giorgio Frassati de 1. Suciu). 

Ce ne învaţă cărţile - Biblia - Imitatio Christi şi când le 
înțelegem şi le folosim? 

- credinţa şi slujitorii ei - supus Creatorului 

- ateismul şi luptătorii lui - supus creaturii 

- Schimbare de păreri, de atitudini, de credinţe 
În filozofie: 

- pesimism şi creştinism 

- pragmatism şi sfințenie 

- materialism şi metafizic 
Poziţia corectă: 

- în politică - dragostea de neam şi țară la prezent, trecut 
ŞI vutor. 

- în artă - frumosul 

- în religie - credința - fără crize, ateismul adolescenței 

trebue depăşit 

- mesianism - profetism 

- în viață - mândru de a crea - dragostea de muncă; un om 

nu-şi pleacă ochii în fața nimănui: să priveşti în faţă drept la 
oameni şi la lucruri. 

Satul - tradiție, continuitate, rădăcini, dăinuire. 

Oraşul S înstrăinare, progres, salturi, hiatus, devenire 

Mormintele - moartea celor dragi, a celor de la cot, a 

celor necunoscuţi. Nici o filozofie sau ştiinţă nu ne ajută în faţa 

morții: revoltă, resemnare, nesocotire, pregătire. 

îi Cum să ne uşurăm drumul spre moarte, spre viaţa de 
incolo: numai prin Iisus. 

- Prietenii 


- jumătăţi de măsură, jumătatea drumului 


312 


„= se poate trăi într-o lume în afara ac 
să nu ignorezi pe nimeni, să-i ajuţi pe toţi: 
> 


eleia în care trăeşti, 
in ni, să-i ocroteşti, fără 
cobori în marasmul vieţii lor; să auzi, să acc rare le 


<pți şi să 
chemarea. Hi ş urmezi 


DD _ or ziența îndoielii, a necredinţei. a, prăbuşirii, expe- 
riența înălțării şi a eliberării din cătuşele păcatului. 

- a învăţa pe alții din faptele tale şi trăire mai mult decât 
prin îndemnuri şi sfaturi. 

Convertire — a rupe viața în două, un trecut care descrește 
şi dispare, un viitor care se afirmă şi se dezvoltă 

- „omul împotriva omului: îşi torturează şi exploatează 
semenul, schingiuieşte sfinții, ucide profeţii, dezagregare, haos, 
neant. Ucid cu vorba, cu surâsul, cu condeiul, cu arma. 

Persecuţiile dintr-o anumită epocă, (epoca noastră) şi cele 
din veacul veacului. 

Interese personale, carnale, cotidiene. 

- să nu fie o trăire ca şi cum viaţa ar dura o veşnicie. 


6. Atitudinea față de cultură 
Dorinţa de instruire , de cunoaştere, de valorificare a 
obiectivelor şi activităţilor interesând viața intelectuală. 
Interesează mai puţin accesoriile: ocupațiile manuale 
decât cele intelectuale. | 
Ordinea: sfânt, savant, erou, artist (artist - poet - 


. . i nsolare- 
„inspirator, revelator al multelor aspecte tera A Să pus în 
... î â In Ş 
Aa = - erou — nu se lasă! R 
nciliere în extaz, erou - = iubeşte în fiecare 


durere, nu se lasă terorizat de execuție; a E lecabil 

pe Dumnezeu, vede în fiecare om un i) , 

dând de la sine pentru a-l scăpa de pedeap rai pictură, 
A citi, spectacole (teatru, SE taie cau ca artă: 

poezie, arhitectură, sculptură; - CA i 


Contradicția între ideal (artă) şi viață (distracţie). 


313 


late 


A avea încredere în viitor - Optimism faţă de viitorul 


individual şi colectiv: omenirea evoluează spre progres sau spre 
decadenţă ia Ş E ia 
Pesimism. starea de nesiguranță actuală: unii cred că se 
poate influența progresul omenirii, destinul, alții , nu. | 

călătorii: a descoperi, a înțelege, a lega noi contacte 
umane; experiențe: a vizita alte planete; o existență variată — 
mişcare; gustul noutăţilor - luptă şi concurenţă; 

- eroi, cavaleri, cuceritori, oameni de stat contemporani, 
eroi revoluționari, exploratori, militari, oameni de ştiintă, artişti, 
scriitori, întelepți (filozofi, apostoli, profeți, binefăcători), sportivi 
(în mod deosebit aceia ai neamului: Henri Coandă, Emil 
Racoviţă, Traian Vuia, Aurel Vlaicu); 


7. Atitudinea faţă de valorile tradiționale 
a. Afective şi estetice 

Sensibilitate față de natură, frumos 

O altă creştere: cunoaşterea vieţii rurale, integrare în 
natură, traiul zilnic al părinților, civilizația şi cultura tradițională a 
satului — folclorul. Valorificarea folclorului în slujba educaţiei şi a 
unui ideal de valoare universală; dispar bunicile, bunicii, oamenii 
vechi - depozitari de pitoresc, dragoste, înțelepciune, valori 
spirituale. Cărţile bune să înlocuiască pe bunici; perpetuarea 
organicității sistemului de viață; reprezentările copilului sărac. 

„_„ Folelorul: sens moral - capital spiritual, limbă 
românească, împrospătare a culturii, reautohtonizarea limbii prin 
folclor, tradiţionalism viu, curiozitatea, inteligența. 

Legenda - Povestiri prin care poporul încearcă să-și 
ae Originea anumitor ființe, fapte sau lucruri în care intervin 
OAIE diaţulouă, istorice, religioase, geografice. 
Re pentru muzică, arte plastice. 
Yalori morale 

„Calitățile ce permit s 
valorile morale — vi 
calităţi intelectuale 


chimbul, dialogul, încrederea; 
rtuțile; calități ce asigură reuşita socială; 


314 


0 III 


Admiţi infidelităţi față de virtuți pentru cauze pe care le 
consideri superioare ? Ataşament slab față de valori din realism, 
Juciditate resemnată, valorificarea scopurilor superioare. 

Mila - reacțiune a celor puternici, - reacțiune a celor 
slabi. 

- Actele rele cu intenție bună nu sunt condamnabile 
intenţiile rele neexteriorizate sunt condamnabile; individul îi 
trebue condamnat pentru greșelile colectivității ? Nu e just ca o 
colectivitate să sufere din pricina greşelii unui individ ? 

- Orice greşeală poate fi iertată? - Nu - 


c. Valori intelectuale 

- Nu se poate acorda credit absolut rațiunii, nu poți fi 
raționalist;, putem cunoaşte mobilul actelor noastre; ne putem 
înşela asupra mobilului actelor noastre. Conştiinţa inconştienții 
tinereţii ? 

- Ştiinţa - ameliorarea condiţiilor de existență umană, - a 
explica condiţiile de existență umană 

- Există în univers lucruri pe care omul nu le va înțelege 


niciodată - spiritul uman e limitat 


d. Valoarea acordată familiei 
- Căminul, familia sunt necesare societăţii, a nu te căsători 
cu unul de altă religie, rasă, țară; nici o diferențiere de drepturi şi 
obligaţii între bărbat şi femeie: drepturi egale în viața publică, în 
raport cu instruirea, cu libertatea; puţini îşi caută adăpostul în 
familie în caz de încercări. Unii vor să se asemene cu tata, cu 
mama, cu fraţii, surorile, cu alți membri ai familiei 
€. Valori religioase : 
Religiosul este o valoare — afectiv-morală sau O credinţă, 
apartenență confesională. Destinul poate fi învins. In destin există 
şi un ce metafizic. 
Semnificaţia morți 
sfârşit al individului, ci integrare între a trece şi â 
veşnicie; 


i — nemurirea; moartea nu este un 
fi, între timp ŞI 


315 


EEE 


Lucruri pe care omul nu le va înțelege deplin niciodată; 
tot ce există are o rațiune de a fi; sunt şi alte căi de a descoperi 
adevărul decât rațiunea; locul religiei în Viaţa de toate zilele Şi în 
aspirații este estompat, sensibilitatea față de natură nu e datorită 
ordinei ce se reflectă în ea; religia ca rațiune de a spera; puţini 
doresc o educaţie religioasă şi puțini cred în influențe 
supranaturale; religia, mijloc de consolare în suferință 


Fizionomia tineretului ce se ridică: deşi realişti, pozitivişti, 
pleacă de la o viață socială, trăită, nu din familie - ei simt 
trebuința de contact social - caută gust de autenticitate - 
francheță, onestitate, loialitate, curaj, dreptate. 

Mişcările pentru libertate, revoluțiile, reformele, înnoirile, 
au fost făcute de tineret, care are prezența omului întreg în 
fiecare manifestare, pentru că orice efort îl depune în vederea 
viitorului; trecutul nu-l apasă ca o povară. Dăruieşte totul pentru 
o idee, pentru un ideal, pentru valori, pentru a fi un exemplu. E în 
creştere, stăpânit de impulsul noului, al devenirii, al dezvoltării, al 
evoluției, tendințe spre ținte şi idealuri în toate domeniile vieții. 
Ce e viu crează ceva viu şi nou. (Bătrânii - compromisuri, tradiţii, 
cutremure, deziluzii, amărăciuni, indiferență, resentimente, 
resemnare, şi-au pierdut orice încredere şi speranțe) 

curiozitate, încredere în ştiinţă 

| conştiinţa limitelor le temperează uneori idealismul în 
viața concretă 

îndepărtați de generaţiile precedente 

Dar ei trebue să fie conştienţi de imposibilitatea 
carii omului prin forțele lui proprii. Fără Dumnezeu nu 
echilibru, omenie, certitudine, siguranţa vieții. 


valorifi 
există 


8. Moral, atitudini, etica 
Moral 


„ - ansamblu de cal 
energie d 


 Calităţi mintale, caracter, stare a spiritului, 
< a suporta dificultățile, pericolele 


316 


Sea ii E pap 


- Moravuri, reguli 


2 de conduită; conduita morală - 
conformă bunelor moravuri 


- carte morală - favorizează bunele 


Mae ae moravuri; să se 
desprindă o idee morală 4 


- portret fizic şi moral (relativ la suflet, la inteligență) 


- certitudinea morală - nu e întemeiată pe evidenţă logică, 
pe probe riguroase, provine din credință, dintr-un act de 
încredere în cuvântul cuiva, în revelația religioasă 


- sens moral - ceea ce este şi ceea ce nu este conform 
regulilor moralei 

- ştiinţă morală — determinarea obiectelor după legea 
morală 

- teologia morală - o parte a teologiei care tratează 
despre actele umane 

- virtuți morale: cele care au ca izvor rațiunea, se referă la 
om (completarea noastră: bărbăţia (curajul), dreptatea, 


înfrânarea, înţelepciunea) 


- virtuţi teologale: se referă la Dumnezeu: credința, 

speranța, iubirea 
Sens de viață - concepție generală despre lume şi 

existență; - vocaţie 

Stul de existență. 2 

Utilizarea timpului liber: somn, şcoală, obligații familiare, 
timp liber disponibil; desăvârşirea de sine — personal; zilnic visul: 
în peisaj, cu ochii spre cer, spre nori, - impulsul fanteziei, în 
fiecare zi să visezi o clipă la steaua ce te conduce în viaţă, 
vacanțele, concediile. 


Atitudini 


Credinţa într-un scop pentru care ţii piept duşmăniilor, 


Puteri intelectuale, pregătire, împrejurări extenoare, 


Contra diletantismului şi a erudiţiei secundare; a citi în 
cartea vieţii; a cunoaşte viața cărții; 
Cultul ştiinţa pentru ştiinţă; ştiinţa pentru țară; 
Cunoaşterea temeinică - precizarea cunoștințelor Şi 
dezvoltarea spiritului de observaţie; 
Contra mentalităţii bolnave 
- egoism - materialism - totul pentru tine, nimic pentru 
vecin, praf în ochii mulțimii; 
- părăsirea bisericii şi nerespectarea legilor; 
-înlăturarea bunelor obiceiuri,datini,tradiţii,obscenitate, 
imoralitate, perversitate; 
-minimum de muncă, maximum de profit; 
Criză politică - tabere politice învrăjbite, desbinări, 
specularea suficienței, necalificării —politicianism; 
Criză educativă — familială, şcolară, — neglijențe, exemple 
rele. Neatenţia şi întârzierea aduc neajunsuri; 


Etica 
Concepţia despre lume şi viață; 
Atracția universalului - simpatia psihică; 
Onoare, demnitate, frumos, bine, adevăr, iubirea 
(aproapelui) semenului, de neam, legătura cu Dumnezeu; 
Simpatia - mila - dar nu pentru răufăcători - Bonis nocet, 


qui malis parcet (cine cruță pe cel rău, vatămă (face rău) celui 
bun ). 


Frumosul în acord cu binele. 


Reducerea la minimum necesar a trebuințelor inferioare 


Ce de lucruri de care n-avem nevoie!” Să nu-ți înmulțeşti 
trebuințele — luxul; 


Suflet eroic. 


Vor, nu vor duşmanii ..., țara şi viitorul sunt ale noastre. 


ln sat, in Oraş, pe câmp şi în codru - îmi alin durerile şi-mi 
vindec rănile. 


318 


Moartea mă pândeşte clipă de cli 
înving. 
psauru | sa u furtuna - acoperişul cerului sau al colibei, mă 
poartă pe cărările visului spre biruință. ei, mă 
Doctrina - suprema valoare - Patria. 
- O valoare mai mare ca ştiinţa. 
A ne birui înftângând în noi orice dorinţă, orice veleități deşarte 
orice poftă de mărire, orice interese personale. 


pă dar viața m-ajută să 


„A nu comite nici o infidelitate față de tine însuți, chiar fiind 


înconjurat de spioni, informatori, și trădători - metamorfoze 
umane. 
Viaţa interioară 
Să însuflețească , să convingă, să instruiască, să oțelească 
pentru luptele spiritului şi pentru virtute. 
Spirit critic şi dorința de a cunoaşte. 


9. Conduita 
- să nu faci nimic de mâna a doua; chiar din iad să faci un 
colț de rai; 


- stăpân pe sine, a nu te arăta facil, gata pentru scuze, 
indiscret ci stăpân pe cuvântul tău, fiecare gest, acțiune, să arate 
puteri inspirate din bunătatea inimei; a răspândi bucurie în jur, a 
oferi o masă, un adăpost; A 

- a te arăta receptiv pentru intenţiile şi gândunile altuia, a 
da curaj; 

- a nu-ţi arăta neplăcerile, sufe 
seninătate, gânduri bune, a înfrumuseța re 
intri, cerul, azurul; 

- autoritate are numai perso 
Conduce după legi personale; 

- mediul social: veselie, blânc y 
bucurie, dor de muncă, bunătate, siguranţă 
Spirituală; 


rințele, înfrângerile ci 
laţiile, societatea unde 


ana care se stăpâneşte care se 


blândețe, inteligență, entuziasm, 
de sine, dominație 


III EEE RIES 


- Frumuseţe. Graţie. Fantezie. Omul distins, femeia aleasă 
cuceresc; atitudine mândră, fermecătoare, 0 forme, mişcări, 
gesturi, expresii, cuvinte; faţă, atitudini, mină; nu ce, ci cum - 
natura, tabloul, statuia nu vorbesc; 

 Înfluenţa manierelor - în fiecare clipă sunt examinate; 

- A şti sa devii indispensabil, a te intreține cu fiecare in 
specialitatea lui, ) E 

- Causeur agreabil. În armonie cu mediul: acomodare, 
modificarea părerilor, respect pentru persoana umană; a nu 
încerca să modelezi sufletele, a le influența, a le conduce, decât 
din dragoste pentru cauza superioară; simplitate; 

- Alergăm la cel ce ştie, la cel ce are, face, la cel de care 
avem nevoie; 

Spălatul, îmbrăcatul, - a îndepărta deprinderile animale, a 
fi curat, a-ți stăpâni ranchiuna şi meschinăria, a înăbuşi ce e 
josnic, 


10. Îndrumări practice pentru educaţia religioasă morală 
şi Criterii pentru recrutarea fraților de cruce | 

Principiul psihologic 

- alegerea: curaţi cu inima, dornici să afle adevărul, gata 
să meargă pe drumul ales; 

- fond aperceptiv: fără prejudecăţi, fără gânduri eronate; 

-formare progresivă: încetul cu încetul, descoperirea 
treptată a adevărurilor, iniţiere, pregătire simbolică, directă; 

“formare de deprinderi: arta cuvântului, material 
aperceptiv, împrejurări, receptivitate; ) 


- se vorbeşte deosebit: după oameni, după împrejurări, la 
duşmani; 


defect ia ei defectelor şi a nevoilor, îndreptarea 
ectelor, sădirea în locul păcatului a virtuţii - smerenie în locul 


mândriei, nădeide î ădejdii 
sui d nădejde în locul desnădejdii, lepădare de sine în locul 
goismului, lupta împotriva anumitor concepții. 


320 


Principiul intuiției 
sa exemple vii: din viața oamenilor, din natură, imagini 
sugestive 
- apel la Simțuri pentru: adevăruri de credință, norme de 
conduită, povestiri, antiteze, analogii 
- plecând de la cunoscut la necunoscut, de la concret la 
abstract, de la apropiat la depărtat, de la exemplu la adevăr 


Principiul practic educativ 

- formarea caracterului  religios-moral: să trăiască 
asemenea lui, să practice virtuțile, să urască păcatul, în vâltoarea 
vieţii - pentru sfințirea vieţii, 

- spirit comunitar - misiuni de probă, îndeplinirea altor 


- însărcinări, colaborare; 


- realități abstracte: în legătură cu viața, în legătură cu 
mediul 

Metode folosite 

Metoda dialogului. 

Convorbiri (dialog, convorbire familiară, chiar polemică 
dar cu calm); fiecare idee să fie lămurită, ideile nelămurite pier, 
atenţie vie, orice întrebări în caz de nedumeriri, meditație în 
momente de tăcere. 

Metoda analitică: doctrina nouă să fie făcută accesibilă 
sufletului, povestirile le tălmăceşte, desface conţinutul în părți 
componente, identifică pe fiecare dintre ele. 

Metoda observaţiei: să observe cum trăeşte el; observarea 
naturii; a scoate învățături din informaţii; dezvoltarea simțului şi a 
spiritului de observaţie : 

; pe pare personal în toate manifestările; a avea 
un model, a imita pe măsura puterilor, să simtă dragoste. er 
: drumul cel mai scurt către minte, inimă - cuvinte Simp ; ŞI 
adevăruri fundamentale, statornicie în credință față de: 
Dumnezeu, dragoste față de oameni, de neam şi Ţară, 


321 


- puterea de a modela şi de a susține viața pe calea 
desăvârşirii; tăria de a mărturisi neînfricați, smerenie, lepădarea 
de sine, devotament până la sacrificiu, refuzarea onorurilor, 
acceptare: batjocură, chinuri, moarte; 

- a împăca pe om cu Dumnezeu; realizarea iubirii şi a păcii; 

- prudență, evitarea pericolelor inutile pentru a putea sluji 
scopul, misiunea; exerciţii, pentru a câştiga experiență, sprijin 
necesar unul în altul, doi câte doi; 

transformarea în personalități 

Adevărul care este Calea şi Viaţa se cucereşte prin luptă 
spirituală în mişcare, iar Împărăţia cerească, după cum spun sfinții 
părinți, “prin asalt”. 


11. Citind pe N. Berdiaev! 


personalitatea celuilalt rămâne de nepătruns - prin dragoste 


se pătrunde în adâncuri 

-sociabilitatea - victoria împotriva însingurării 

-a alina suferințele oamenilor 

-spirit de sacrificiu şi îndrăzneală 

-întâlniri, comunicări, contacte-sufleteşti 

-protejând persoana: “a: păstra distanța, contra 
familiarității, sufletele închise neliniştesc | 

- nu judeca pe alții : mă judec pe mine însumi, nu mă țin 
mai bun ca alții, intoleranță ideologică, luptă morală, 
intransigență pentru libertate 

Filozofia lui Berdiaev e o filozofie a spiritului, ori spirit 
înseamnă - libertate, “act 'creator, persoană; - comuniune de 
dragoste. Fiinţa e secundară, e determinare, necesitate, obiect. 

Persoana mea nu este o realitate făcută, o creez, 0 
construesc, căutând a mă cunoaște. 


dea, A te întoarce spre tine însuţi spre a te cunoaşte, a trăi în 
tine însuți. 


O ————>— aa E 3 


L i i . . - J 
Nikolai Alexandrovici Berdiaev (1874 — 1948) filosof mistic rus. Din 1922 
a trăit la Paris. 


322 


ÎN 


Spiritul - tinerețe veşnică 

Extaz - evadare din banal: gândire, sentimente viață 

Viaţa. - relațiile intime sub tăcere bi 

Deprinderile ” Organizarea vieţii 
automatizarea existenței, reducerea efortului 

A nu fi străin de lume - a-ţi crea ambianța: cabinetul de 
lucru, cărțile 

Moartea, izolare 

a depăşi tentaţiile de: mărire istorică, glorie, putere 
lumească 


de toate zilele, 


12. Artele 
-transport în altă lume, transfigurarea lumii şi a propriilor 
virtuți, elevaţie spre un nivel superior de gândire, simțire, trăire şi 
“exprimare, altul decât cel al vieţii de toate zilele. O altă viziune a 
omului şi societății, a naturii, a realității. 


= 


pleacă de la'o realitate spre o posibilitate, o depăşire, nu 


spre o ficțiune. | 

-un efort spre mai bine, spre mai frumos, spre un adevăr care 
a fost odată sau e făurit de imaginația noastră. Un vis care în 
momentul în care te trezeşti, nu se risipește ci se realizează prin 


" expresia câştigată în opera de artă, care e o transformare a unei 
realități imperfecte spre una ideală. 


Cunoaşterea istoriei noastre 

13. Originea Românilor . E | 

Românii continuă pe coloniştii Împăratului Traian (Paggio 
Bracciolini — sec XIV- lea), autohtonia Românilor pe locurile 
actuale, problema istorică a devenit problemă politică 

- argumente: 

De la 271 până în sec XIII nu 

toponimice pentru că: după Romani âu 
575) şi Gepizii (463-566); 


sunt pomeniți în documente 
venit Goţii în Dacia (271- 


323 


Dualism lexicologic pe teritoriul daco-roman. 

Popoarele pier, iar numele dăinuesc. Şi cuvintele 
împrumutate ajută la cunoaşterea culturii spirituale ale unui 
popor. Se 

Numele de locuri şi de fluvii: Abutum (Abrud) 
Ampeiul,“dava”: oraş întărit. 

- Notarul lui Bella în “Terrae Ultrasilvanae”, stăpânea 
Gelu de origine “Blacus” de unde numele de Gileu. 

- Şi-au păstrat neamul şi au avut forța de a asimila şi alte 
neamuri. 

Româna este latina vulgară. 

- Elementul geto-dac, legătura între popor şi sol. 

Triburile scitice şi celtice dacizate. 

- Unitatea geografică, unitatea de civilizație, unitatea 
politică: Transilvania, Moldova, Oltenia. 

- Influenţa romană în Dacia de pe timpul lui August. 

- Contactul direct pacific şi războinic între Imperiul 
Roman şi Dacia a pregătit romanizarea Daciei. 

Romanizarea dovedită arheologic. 

Populaţia Daciei nu a fost distrusă după Aurelian. - 

- Arheologia - persistența elementului dac în mediul rural. 

Coexistența daco-romană. 

Se retrage armata, rămâne civilizaţia romană. 

- Contactul între Nordul şi Sudul Dunării permanent. . 


14. Unitatea Românilor 


Icoana geopolitică a Ţării : 
Ardealul în centru. 

a) Unitatea pământului 
circulația între oameni şi bunuri 
balta şi pădurea 

b) Unitatea limbii 

râurile - drumuri 

transhumanța 


324 


colonizările interne 

Mălueni, Munteni; Măgureni: V 
c) Unitatea culturii 
d) Unitatea politică 


ăleni; Secuieni, Basarabi 


15. Cuvântul lui S. Bărnuţiu - Blaj 1848 
„La 13/15 Mai 1848 au fost la Blaj : C 
Alecsandri, George Sion, Nicolae Ionescu, Ni 
Alexandru Golescu. 
“Vor striga din mormânt străbunii noştri : fost-am cu Goţii 
dar nu ne-am făcut Goi; fost-am cu Hunii, dar nu ne-am hunit. 
fost-am cu Avarii dar nu ne-am avarit ; fost-am cu Bulgarii dar 
nu ne-am bulgărit , cu Ruşii şi nu ne-am rusit; cu Ungurii şi nu 
ne-am Ungurit ; cu Saşii şi nu ne-am nemțit! Ci ne-am luptat ca 
Români pentru pământul şi numele nostru, ca să vi-l lăsăm vouă 
dimpreună cu limba noastră, cea dulce ca şi cerul sub care s-a 
născut” (S. Bărnuţiu) 


-tin. Negri, V. 
colae Bălcescu, 


16. Să ne cunoaştem Neamul şi Ţara . 


1.) Să ne cunoaştem pe noi şi pe ale noastre, toate 

măsurile ca neamul să trăiască şi străinii să nu-l cotropească. 
2) Duşmanii: spaţiu vital (adică lărgirea hotarelor lor) 

3.) Noi - suntem mai vechi decât toți vecinii. 

- ne-am apărat pământul cu jertfe grele. 

- ne stăpânim spaţiul de când ne-am născut, nu l-am 
ocupat - nimic, nimănui, niciodată. 

4) Să ştim observa. 

- să ştim însemna o hartă. 

- să cunoaştem nevoile Neamului 
trecutul şi aspirațiile româneşti. 

- cunoaşterea exactă a faptel 


şi ale Țării, cunoscând 


or nu împodobirea lor în 


„scris. - țămurit ce ai de 
e nt ce al de 

Înfrângerea vorbăriei - simplu, PreSi* Ara, 

spus. 


325 


- omul vrednic nu aşteaptă nimic de la alții . 

adevărul învinge prin jertfe. De aceea cei ce-l slujesc sunt 
îndeobşte sacrificați. îi 

- drumul spre veşnicie duce prin clipa cotidiană, Drumul 
spre nemurirea amintirilor cunoaşte piscul originalității sintezii 
contemporaneității, depăşirea actualității - Ce e pieritor în noi ? - 
trupul şi cu tot ce slujeşte lui. Slujind spiritul îți prelungeşti viața. 


“Neamul este de la Dumnezeu, adică oamenii au venit pe 
lume împărțiți în neamuri. Legătura de sânge a fost prima 
legătură dintre oameni şi aceasta a constituit neamul.” 

“Vorbind de popoare ne gândim în primul rând la hotarele 
şi aşezămintele acestora şi numai accidental la originea lor.” 

(C.Rădulescu Motru) 

17. Istoria Transilvaniei şi a “Memorandumului”. trebue 
cunoscută şi înțeleasă bine pentru a se şti apăra drepturile noastre 
milenare asupra Transilvaniei. (Se află în partea III, Universi- 
tatea, la capitolul privind profesorii de la Facultatea de Drept - 
Prof. Aurelian Ionaşcu) pag 113. 

18. Imaginea luptătorului ardelean luată ca model: 

a. Câştigarea existenței prin muncă (încă din copilărie Al. 
Popşor a lucrat în gospodărie, la câmp, la atelierele şcolii, - 
lăcătuşerie, fierărie, etc., ca meditator) 

b. Tânăr — curaj, cinste, dragoste pentru adevăr 

Să mărturiseşti 0 eroare, dar să nu aperi o iluzie. “Să 
înveți ceva din fiecare adevăr descoperit de alţii, dar şi din fiecare 
eroare comisă de ei” 

c. Exil — aleargă din țară în țară pentru a pleda, a in- 
forma, a convinge, a forma curente şi a ridica națiunea sa robită 

d.Contra dezordinii şi anarhiei. Luptă cu vorba şi cu 


scrisul. Conferinţe. Serbări cu caracter artistic cultural. Excursii 
de studii — cunoaşterea Țării. 


326 


Peocupări: multilaterale 


Gocupari — orniri enciclopedice: Ideea 
solidarității şi unirii popoarelor, a cunoaşte ce a însemnat tirania 
habsburgică. 


19. Macedo-Românii! 


1930. Legea „.treimii” (Legea Dobrogii Noi) în favoarea 


i Bulgarilor. 


România Mare, înfăptuită la sfârşitul primului război 
mondial, cuprindea toate provinciile istorice românești alipite 
la trupul Patriei - Mame. Printre ele şi Dobrogea cu așa-zisul 
Cadrilater (Dobrogea Nouă), cu cele două județe Caliacra şi 
Durostor, care făceau parte din Țara Românească a 
domnitorului Mircea cel Bătrân şi care a fost alipit la trupul 
țării-după' războiul balcanic din 1913, căci el nu aparținuse 
niciodată Bulgariei, decât după războiul din 1877, când Turcia 
a fost înfrântă de armatele ruseşti şi româneşti şi a luat fiinţă 
statul bulgar. 
În .1925 Ion L.C.Brătianu, prim ministru si preşedinte al 
Partidului Naţional Liberal, a hotărât colonizarea 
Cadrilaterului “cu Români macedoneni, în scopul întăririi 
graniței de sud a țării, unde populația majoritară era formată 
din turco-tătari, ca urmare a stăpânirii turceşti de cinci secole 
şi de Bulgari colonizați în Cadrilater, începând de prin 1885 de 

ă ! bulgar. 3.) 
Dei are Românilor macedoneni, ca şi a Umor Sei 
sărace de țărani Români, urma să se facă pe ceia ase st 
hectare pe familie, din fondul propr ietății î AG se În 
funciar provenea din aplicarea aşa zise! „les! SE ie 
Cadrilater, . datorită, deficienţelor ini dag schimbul 
bulgărești, nu existau acte legale de sti io olt 
acordării dreptului de proprietate, Statul rom 
unei treimi din proprietatea respectivă. 


covina, stăvechi pământuri 
schiță sumară, au fost făcute 


La “Macedo-Românii” și “Basarabia şi Bu 
Tomâneşti” , întrucât Al.Popgor a avut doar o 


Completări de către dr. lohel Zeana 
3 


În 1930, sub guvernul naţional-țărănist, ministrul sub- 
secretar de stat, de la Agricultură, numit de presă şi Anghelof 
(probabil că era de origine bulgară) a alcătuit un proeci de 
lege, care anula în mare parte prevederile „legii treimii ci 
favorizând astfel fățiș, interesele marilor şi micilor proprietari 
bulgari din Cadrilater care ' formau clientela politică a 
Partidului Naţional - Țărănesc. Pe baza legii lui Costică 
Anghelof, lotul coloniştilor macedo-români şi români, se 
reducea de la 10 la 5 hectare. Practic, opera de colonizare, 
inițiată de marele om politic şi patriot lon .1. C. Brătianu, era 
dată peste cap. 

Această lege antiromânească a stârnit vii proteste în 
opinia publică, în parlament şi în presa vremii. Ca urmare, un 
tânăr ziarist, Gheorghe Beza, aromân după tată, născut în ţară, 
şi neavând nici o tangenţă cu coloniştii Aromâni din Cadrilater, 
revoltat la culme, s-a prezentat într-o zi de iunie 1930 la biroul 
ministerial al sub-secretarului de stat Angelescu - Anghelof şi a 
descărcat asupra lui 5-7 gloanţe de revolver, fără a reuşi nici 
măcar să-l rănească, victima apărându. se cu scaunul. 


Atentatul a stârnit vâlvă mare.  Studenţimea macedo- 
română a lansat un manifest de solidaritate cu atentatorul şi cu 
cauza coloniştilor. Semnatarii manifestului au fost arestaţi: 
Constantin Papanace, Iancu Caranica, Grigore Pihu, Sterie 
Ficăta, Gheorghe Ghiţea, C. Mamali şi A. Ciumetti. Tot atunci 
a fost arestat şi Corneliu Codreanu, şeful Gărzii de Fier. bănuit 
că ar fi implicat în atentatul comis împotriva ministrului 
național-țărănist. 

Arestaţii au fost duşi în sala de antropometrie pentru a li 
se lua amprentele digitale. Erau copleșiți de umilința la care 
erau Supuşi ca nişte borfaşi de rând În sufletele lor clocotea 


revolta. Imediat după ei urma şi Corneliu Codreanu, pentru 
îndeplinirea aceleiaşi formalități umilitoare. Impresia produsă 
asupra grupului de tineri Aro 


Cu > mâni a fost extraordinară. lată 
mo redă C. Papanace: „Arhanghelul Mihail părea că 


328 


o III 


coborâse între noi. Era înalt şi frumos ca un Chiparos, cu ochii 
verzi, îmbrăcat în COStum naţional şi cu jandarm cu baionetă la 
spate. 1 se luau şi lui amprentele. Dar EI era liniştit. Şi liniştea 
Lui ne-a cuprins şi pe noi. Nu eram singuri! Cineva venea să 
împărtășească din umilința la care eram Supuşi. Şi simțeam că 
acest cineva necunoscut de noi până atunci, era mult. Era totul. 
Era trimis de providenţă. 
(Evocări, ed. 1997, p.173-176), 


| Cunoştința propriu- zisă a avut loc în duba care-i 
transporta la închisoarea Văcăreşti. “Am dat tonul la un cântec 
macedonean care aducea rezonanța luptelor de acolo: „Dure 


şi-a noastră-arăvdare ", scrie C. Papanace. 


Când au terminat de cântat marşul, o voce le-a spus: 


„Bine! Foarte bine, aţi cântat din suflet, măi voinici!” Şi în 
“lumina unei brichete clandestine, am văzut cum ni se întindea, 


ca să ne felicite, o mână viguroasă, dar înnegrită pe palme şi 


“degete. S-a recomandat: Corneliu Zelea Codreanu: Era 
Căpitanul.” ( ibid. P 174) Au stat 40 de zile împreună la 


Văcăreşti. „; Toţi ne simțeam fericiţi. Alături de Căpitan puteai 
frăi o veşnicie, fiindcă în el însuşi se contopea o lume pentru 
veșnicie. ” ( Ibid. p 176) 


- Aromânii sau Românii macedoneni şi Mişcarea Legionară 


Aromânii sau Macedo-Românii, cunoscuţi în istorie a 
numele de Vlahi, ca şi Românii din nordul Dunării, sunt ga 
de-ai noştri rezultați din romanizarea triburilor sa ie 
întreaga peninsulă balcanică cucerită de Roma a vie m 
expansiune politică, economică şi culturală spre ii ipiiica. 
că Macedonia, situată geografic în centrul Ik be 1 puterii 
Cu ieşire spre sud-est la Marea Egee, a x ee pia 
sale politico militare sub marele i ir Sarii seca 
zdrobit imperiile persan şi egiptean, sp at. După moartea lui 
Cr.ajungând până la Indul lui Por împărat. 


329 


Alexandru cel Mare, imperiul s-a împărțit. între generalii lui şi 
puterea Macedoniei a început să decadă. 

După ce a scăpat cu bine de războaele punice, Roma 
şi-a îndreptat privirile spre răsărit. Prima etapă era peninsula 
balcanică. La 168 înainte de Hristos, legiunile romane, sub 
conducerea consulului Paulus Emilius, au înfrânt falangele 
ultimului rege macedonean Perseu, iar după două decenii (149 
a. Hr.)au transformat Macedonia în Provincie romană cu toate 
prerogativele care decurgeau din această situaţie de _jure. 
Treptat, treptat este cucerită întreaga peninsulă balcanică până 
la Dunăre. La 101 d. Hr. Traian va începe războiul cu Decebal 
şi Dacia va fi şi ea înglobată în graniţele imperiului roman. 

Astfel începe procesul de etnogeneză a poporului român 
de la Marea Egee până la Carpaţii Nordici, acest spaţiu 
originar imens care era locuit numai de numeroasele triburi 
tracice şi traco-ilirice. Spre deosebire. de Greci, mândri de 
cultura lor şi refractari asimilării, Iracii Sud - şi nord-dunăreni 
s-au dovedit dispuşi să se asimileze cu Romanii, cu care aveau, 
se pare, anumite afinități rasiale şi lingvistice. Aşa se explică 
rapida lor romanizare din munţii Pindului până în Maramureş 
şi Bucovina. 

După grecizarea Imperiului Român de Răsărit (550), 
Românii din Balcani S-au constituit! în organizaţii statale 
independente sau autonome, în luptă cu elementul grecesc care 
a uzurpat conducerea Imperiului Roman de Răsărit, deveni! 
apoi imperiu bizantin. Cronicarii bizantini ca şi cronicarii 
cruciați înregistrează existența a trei Vlahii: Vlahia Mare. în 
Tesalia şi Munţii Pindului (930), Vlahia Mică în Etolia şi 
Acarnania şi Vlahia de sus în Epir. 

Cea mai strălucită realizare politică a Vlahilor balcanici 
este imperiul româno-bulgar născut. din revoluția celor doi 
celnici Aromâni, fraţii Petru şi Asan, care i-au asociat şi pe 
Bulgari, împotriva imperiului bizantin (1183). Pe la 1250 şi 
conducerea acestui nou imperiu creat de Vlahi s-a bulgarizal 


330 


j complel. Aceste repetate eşecuri se 
: „AR năvăliri barbare. Cea mai masivă şi mai durabilă 
a fost invazia Slavilor şi Bulgarilor care au reuşit Să înfii 
state puternice în Balcani, începând din secolul VII. le 
| două forțe politice şi două culturi Străine, cotă ia 
„dușmane, Vlahii au fost Puşi în alternativa dramatică de a opta 
pentru una sau alta din ele, grecizându-se sau slavizându-se în 
masă, măi ales elementul orăşenesc cel mai civilizat. Populatia 
| - rurală, ocupată cu păstoritul, în parte nomadă sau semi- 
i nomadă, mai conservatoare, s-a retras în munţi, a căror 
„ citadelă naturală, greu de cucerit, le oferea un adăpost sigur de 
supraviețuire.” Acolo ei şi-au păstrat cu sfințenie limba, 
obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti timp de două mii de ani. 
El Începând din 1864, România Mică, sub conducerea 
Ș “Domnitorului Alexandru loan Cuza, s-a interesat de soarta 
„acestor Români macedoneni şi le-a creat şcoli şi biserici în 
limba română, în timpul ocupaţiei otomane a peninsulei 
balcanice. 
3 După . înfăptuirea României” Mari, lonel Brătianu, 
preşedintele guvernului şi Partidului Liberal, a inițiat opera de 
_ colonizare a Românilor macedoneni în Cadrilater, cu scopul de 
pieri elementul românesc din Dobrogea, granița de sud a 


3 


datoresc,. în mare parte, 


țării. Căliţi în lupte milenare, sănătoşi trupeşte şi sufletește, 
"naționaliști înfocaţi şi incoruptibili, ei au suferit O mare 
 decepție când au ajuns să cunoască atmosfera Ir Sapirahiă 
î politicianismuluii demagogic. din Patria-Mamă, în perioac 
interbelică. Începând. din 1930, tineretul intelectual aromân 
spe NC, ce, lancu Caranica, 
frunte cu generația de aur a lu cd > Ciumetti 
"Doru Belimace, Grigore Pihu, Sterie Ficăla, Sterie men 
Sterie Duliu, C. Mamali, Gh. Ghizea, Ion e a hi Zelea 
înrolat masiv în Mişcarea Legi pie în caci singurul 
Ș: "Codreanu, cu speranța tuturor 
|  Capabil să 'rezolve pr oblemele 
"Românilor răzlețiți peste hotare. 
XS 


î 3 331 


că acest om harismalic 
României şi ale 


Luptele. şi jertfele Românilor macedoneni în cadrul 
Mişcării Legionare Sunt imense, în rapori cu numărul lor infim 
în România (circa 35.000 colonişti) şi merită toată admiraţia, 
cinstea şi lauda. Eroismul şi sănătatea lor morală au fost 
apreciate la superlativ de Căpitan. 

„Cele 40 de zile petrecute la Văcăreşti împreună au fost 
o adevărată sărbătoare.Am discutat, am ţinut conferințe, am 
făcut încercări de ziaristică, ne-am spovedit durerile, am glumit, 
am râs, am cântal. 

Parcă ne cunoşteam de când lumea. 


Comportarea noastră demnă, atât la proces, cât şi la 


închisoare, îl umplea de bucurie, mai ales că era naturală şi 
făcută din proprie inițiativă. 

Într-o zi, după ce până atunci ne observase şi cântărise 
în toate felurile, dar cu cea mai mare discreţie, ne-a răsplătit cu 
cea mai aleasă apreciere pentru ramura noastră. Ne-a 


mărturisit:,, sănătatea voastră morală este de la sursă. În munţi 
voi ați păstrat toate comorile rasei voastre. Aşa a fost neamul 
nostru altădată. Acum este în multe părți alterat. Ce n-aş da eu 
să-l însănătoşesc şi să dea legionari ca voi!” 

(Ibid.pag. 176 -177) 

După închisoare, legăturile cu Căpitanul deveniseră din 
ce în ce mai strânse. “Macedonenii au fost o oază de popas. Aici 
se simfea bine "(ibid ). 

lată ce scrie Căpitanul în cartea „Pentru. legionari” 
(pag.387 - 388): „Aici în închisoare am cunoscut bine pe acești 
fineri Aromâni, plecaţi din munţii Pindului. 

Cultură aleasă, o înaltă sănătate morală, buni patrioți. 
Construcţie de luptători şi de viteji. 

Oameni de jertfă. 

Aici am cunoscut îndeaproape marea tragedie a 
Macedo-Românilor, această ramură românească, ce de mii de 
pi Stai în munții ei, îşi apără cu arma în mână, 

, itatea, libertatea. 


332 


N 


Atunci l-am cunoscut pe Sterie Ciumelti 
Dumnezeu l-a ales, pentru Sufletul lui bun şi curat zi: 
fie prin tragica sa moarte şi Chinuire, cel mai mare 
Mişcării legionare, al României legionare. 

Acolo gândurile şi inimile noastre s-au înfrățit pentru 


pe care 
roua, să 
martir al 


„totdeauna. Vom lupta împreună pentru neamul nostru întreg din 


Pind şi până dincolo de Nistru, Nici plângeri, nici petiţii, nici 
intervenţii pe la toate guvernele, surde pentru Românii de peste 
hotare sau de aici, ci numai o nație românească puternică şi 
stăpână va putea rezolva toate problemele româneşti de 
pretutindeni. Atunci, aceşti Români, răzleţi în lumea largă, vor 
fi aduşi în țară. Căci este nevoie de sângele lor al tuturor aici, 
unde românimea se luptă cu moartea. Şi e bine să se ştie, că în 
această luptă, au putut exista guverne care au deschis porțile 
țării pentru miile de jidani şi care în acelaşi timp, au interzis 
intrarea în țară a Românilor de peste hotare.” 


20. Bucovina şi Basarabia, stăvechi pământuri româneşti 

Istoricul grec Herodot — părintele istoriei — scrie că 
“Tracii constituiau cel mai mare dintre toate neamurile după 
Indieni ” şi “dacă ar fi avut o singură conducere şi o conştiinţă 
unitară, ar fi fost de neînvins şi cu mult cei mai puternici dintre 
toate popoarele”. Dintre numeroasele triburi tracice de la 
nordul Dunării, două erau mai importante: Dacii care locuiau 
în. câmpia dunăreană, Banat, Crişana, Maramureş 5 
Transilvania, şi Geţii care se întindeau la sud de ci 
Dobrogea de azi şi la răsărit de Carpaţi, în is e ă 
Basarabia de azi şi chiar mult mai departe spre a Ş ui 
răsărit. Tot Herodot relatează faptul că la 314 ee e) BE ase 
rege persan Darius al lui Hyslaspes & Si ce paid ite 
militară împotriva Sciţilor, trecând arie i ra pati 
triburile - tracice sud-dunărene. Sie rea pia 
rezistență dârză, au Jos! Gel dei drepți dintre Traci 
numindu-i “cei mai curajoşi şi cei mai â'“p 


333 


După cucerirea romană a acestor ținuturi, din amestecul 
Tracilor cu Romanii, S-a născul neamul românesc, statornic pe 
aceste meleaguri, sub toate năvălirile barbare, din negurile 
istoriei până azi. 

În prima jumătate a secolului al XIV-lea au luat naştere 
cele două mari formaţiuni politice româneşti, Voevodatele sau 
Principatele, cunoscute în istorie sub numele de Țara 
Românească sau Muntenia şi Moldova. Întemeetorul Munteniei 
este Basarab cel Mare, care după faimoasa bătălie de la 
Posada (1330), contra regelui ungur Carol Robert, a cărui 
armată a fost zdrobită, s-a declarat independent, dând țării şi o 
dinastie a Basarabilor, care a domnit până în timpurile 
moderne. EI stăpânea peste o țară întinsă de la Porţile de Fier 
până la Brăila. Întemeetorul Moldovei este voevodul român al 
Maramureşului, Bogdan, care şi-a părăsit țara din cauza 
Ungurilor şi a trecut munţii în Moldova unde domnea, ca vasal 
al regelui maghiar, un urmaş al lui Dragoş Vodă. În 1359 
Moldova devenea şi ea neatârnată, sub o nouă dinastie 
românească, dinastia Muşatinilor, după numele Mușata, al unei 
fete sau nepoate a voevodului Bogdan. Acestei dinastii îi aparțin 
printre alții: Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş. 
Este cea mai glorioasă dinastie a Moldovei, care a întemeiat 
fara şi a organizat-o politic, economic, social şi cultural. în 
hotarele ei fireşti, de la Milcov până la Nistru şi din Ceremuş şi 
Hotin până la Cetatea Albă şi “Marea cea mare”. 

Războiul ruso-turc din 1768, încheiat cu pacea de la 
Kuciuk-Kainargi din 1774, avea să aducă prima mare 
nenorocire: ştirbirea integrităţii teritoriale a Moldovei Supuse 
suzeranității Inaltei Porţi Otomane. Alarmat de intrarea Ruşilor 
în Principatele Române, Imperiul austriac s-a grăbit să dea 
ajutor Turcilor, Pentru a Stăvili expansiunea rusească | în 
Balcani. Cerând compensaţii pentru ajutorul dat, pe baza unei 
hărți falsificate, Austriecii au obținut Țara de Sus a Moldovei, 
pe care au numit-o Bucovina, cuvânt slav care înseamnă țara 


334 


Î 


N pădurilor de fagi. Împotrivindu-se 
de cele trei puteri semnatare ale 
unei țări autonome vasale Turcie 
| pierdut capul în 1777, „în reşedinţa sa de la laşi pentru 
i îndrăzneala protestului său, Totuşi, trebue recunoscut faptul că 
această răpire frauduloasă şi samavolnică a Bucovinei, a avut 
şi o latură pozitivă. Sub administraţia Pur austriacă, nu şi 
maghiară ca în Transilvania, Bucovina a câștigat mult datorită 
„influenței binefăcătoare a spiritului german, făcând mari 
„progrese pe plan economic, social şi cultural, până la marea 
Unire din 1918. | 
Sat Nu la fel s-au petrecut. lucrurile şi în partea dintre Prut 
- şi Nistru a Moldovei unde marele şi înțeleptul voevod Ştefan cel 
Mare, a construit pe malul drept al Nistrului cetăţi de apărare 
"ca un şirag de mărgele de la Hotin până la Cetatea Albă. 
da În 1806 a izbucnit un nou război între Ruşi şi Turci care 
1 a durat 6 ani şi s-a încheiat în 1812 prin pacea de la Bucureşti. 
Ruşii învingători cereau anexarea ambelor principate române. 
| A "Până la urmă, de teama războiului cu Napoleon al Frantei, s-au 
ii mulțumit cu anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, numit 
[A Basarabia, în amintirea lui Basarab cel Mare, domnul 
“Munteniei, care ocupase Chilia înainte de întemeierea 
Moldovei. | 
a La cererea Sfatului Țării, declarându-se independentă 
după izbucnirea revoluţiei bolşevice, Basarabia s-a alipit Sica 
în 1918 la Patria - Mamă. Astfel, prin necurmate lupte şi jerte, 
pi S-a împlinit visul milenar: România sa Aia dicenii 
Şi Din păcate, acest VIS n-a za: ioada interbelică. În 
| datorită miopiei oamenilor politici din peri fost răpită din 
Iunie 1940, Basarabia (şi nordul Bucovinei) ne-a 


i văzute în pactul 
a i ţii secrete pre Ş : 
Hou, în urma unei  COnven; cucerite în timpul celui 


acestui furt heruşinat, comis 
'ratatului de pace,. în dauna 
i, Grigore Ghica Vodă şi-a 


ate 


fe 


„Ri i Re 

Rao A pa i ca au fost reanexate la 
de al doilea război monăiai, 

„A A 7 

Uniunea Sovietică după înfrângerea Ger 


335 


aniei. Prin tratatul de 


pace de la Paris din 1946, pe lângă Basarabia, şi o parte din 
Bucovina de nord, a fost răpit şi ținutul Herţa, - regiuni locuite 
în imensă majoritate de Români. 

Trăim cu speranța că aceste străvechi ținuturi româneşti, 
trecute prin atâtea vitregii istorice, vor birui toate vrăjmăşiile şi 
vor reveni la sânul scump al Patriei - Mame. 


De câte ori vreun conducător cât de mic al Frăţiilor de 


Cruce se va încadra în minunatele. percepte prevăzute de . 


Alexandru Popşor, Sufletul lui de Dincolo va tresări de bucurie, 
acolo unde,- alături de marii înaintaşi, va rosti cu Niky 
Constantinescu Nicadorul: „lar târziu, când va străluci peste 
veacuri Țara cea nouă, se va auzi din adâncuri refrenul 
cântecelor noastre de luptă, de moarte, de biruinţă. lar cadența 
marșului generaţiilor de atunci, la adăpost de frământările 
noastre de azi, va fi pentru noi suprema mângâiere. 


336 


Pierderea lui Laurenţiu 


După eliberarea din închisoare, la expirarea 
condamnării de 15 ani, în 1963, revenind în mijlocul familiei 


şi-a regăsit copilul — Laurenţiu - , pe care-l lăsase în 1948. în 
vârstă de nouă luni. 


Sa 
- 


A . 5 . d 
Laurențiu, fiul lui Alexandru Popşor în timpul examenului de 


bacalaureai, 1963 


337 


Avea acum aproape 16 ani. Un copil dotat, în care Al, 
Popşor își pusese toată speranța că „va fi continuatorul şi 
realizatorul aspirațiilor, visurilor, idealurilor sale, căre pentru el 
rămăseseră neîmplinite.” Că el va „avea deschise porţile 
viitorului, ale familiei şi neamului, cu cheia fermecată a tot ce au 
sădit în ființa noastră părinții şi strămoşii, cu tot ce am cucerit 
noi, pentru noi şi pentru alții! Pentru generaţiile viitoare ale 
neamului şi pentru binele țării”. Era bucuros de a da din prea 
plinul inimei şi Sufletului său, tot ce a acumulat în trăirea, în 
experiența vieţii sale, din modesta sa desăvârşire şi rodul 
culturii după atâta trudă intelectuală şi morală. 

După doi ani, în care se realizase sudura între el şi 
Laurenţiu, în care acesta cu aviditate îşi însuşise toate 
îndrumările tatălui său şi al cărui Suflet se avânta spre 
idealurile înalte, Dumnezeu a rânduit o altă mare, grea 
încercare: Laurențiu, în timpul unei furtuni groaznice în M-ții 
Piatra Craiului, a căzut într-o prăpastie, unde a fost găsit abea 
după 7 săptămâni, de către tatăl său, ajutat de către echipe de 
alpinişti temerari şi plini de dăruire. 

Cuvintele nu pot cuprinde drama acelui momen. 

Al. Popşor s-a învăluit în tăcerea care făcea parte din 
însăşi ființa lui. Nimeni nu i-a cunoscut furtuna răscolitoare din 
adâncuri. Acum, târziu, S-au găsit unele însemnări, din care se 
vede ce au reprezentat pentru el viața şi moartea lui Laurenţiu. 
I-a cercetat în amănunt copilăria şi perioada şcolarităţii, 
adolescenţa cu încercări literare şi avânturi sublime. A intrat 
adânc în viața lui, în preocupările, aspiraţiile lui. Cu darul 
care-l caracteriza, a scos la iveală fire nevăzute, necunoscute de 
alții, din personalitatea în formare a lui Laurenţiu. Aşa după 
cum în 15 ani de închisoare l-a urmărit cu gândul şi cu sufletul, 
acum a definit, a rotunjit tot ceeace era doar vis şi intuiție. 
Rana s-a adâncit cu trecerea vremii şi deşi tăcerea a rămas to! 
de nepătruns, - 


acestui zbucium neîncetat: în note, însemnări, Scrisori către cei 


338 


hârtia a fost din ce în ce mai mult martoră 


apropiaţi - e vorba despre Laurenţiu: amintiri (din povestirile 
altora), comentarii, aprecieri. 


* 
3 Ala m 
„C a ce aş fi dorit să continue şi să concretizeze 
Laurențiu din ceea ce am reuşit să acumulez în viața mea de 
dinainte de naşterea lui şi din timpul vieții lui, rezultă din ceea ce 
am dobândit eu prin ereditate, prin mediul familiar şi social în 


timpul şi spaţiul în care am trăit; ceea ce am cucerit prin procesul 


de educaţie, din mediul şi şcolile frecventate; prin înglobarea a tot 
ce am recepționat şi ripostat, în structura, în ființa mea.” 


| „Laurenţiu a devenit un leit-motiv asemeni celor wagneriene. 


Pierderea e ireparabilă. 

Au trecut 22 de ani aproape. 

„SRR Cât l-am iubit. 

Un accident unic - o lovitură la creier - mortală. 


D..... O scrisoare care este o descriere exactă cum s-a 


petrecut! 

PRI Emoţii, îngrijorare, panică.” 
Laurenţiu - am pierdut omul pe care-l iubeam cel mai mult din 
lume, - nimic, niciodată nu-l va putea înlocui. În copilărie n-am 
avut timp să mă familiarizez cu el. In adolescenţă - nici doi ani. 
El mi-ar fi urmat sfaturile, era receptiv şi îndatoritor. Imi 


înțelegea gândurile şi procedeul meu. Aveam nevoie de un punct 


i . . 

A ae te el din viața noastră şi mai ales din viața 
mea?” 

Din perioada şcolară. 

Din cântecul nostru. 

Din Peer Gynt....” | 

„Lipsit în perioada copilăriei 
educaţia familială părintească (notă: 


închi 1). care Al POpŞOL ÎȘI 
închisoare şapte ani). e “paicu, în care Al. POP 
E vorba de scrisoarea 


începe autobiografia. 


şi adolescenței sale de 
şi mama lui a stat în 


339 


-0 muncă dedicată învățăturii - un aport pentru societate. 

-o structură sufletească deosebită - nu este refractar 
mediului său dar nici accesibil pentru orice îndemn, orice 
sugestie, orice exemplu. 

-dragostea părintească orientată spre el, - aşteptat - „„când 
voi fi ca el”- după fotografii, din povestiri. 

- o viaţă trăită la vedere cu toată lumea şi o viață trăită în 
subteran. 
Atmosfera - suferința - legile obişnuite ale vieții ce-şi urmează 
cursul. 

- viaţa lui se dezvoltă în paralel, a noastră departe de el 
şi a lui departe de noi. 

-  caun basm. 


-o existență care a dat linişte şi pace, tărie şi speranţă, 
apărarea vieţii pentru el. 


În şcoala primară şi în liceu Laurenţiu a primit o educaţie 
prudentă. Cu toate acestea, sau poate tocmai din această pricină, 
a avut un destin particular, al lui, rezultat din interacţiunea 
condițiilor lui de viață, din ruptura dintre eul său şi mediul în care 
trăia. El avea un secret al lui, pe care îl simțea, toată lumea îl ştia 
şi el l-a aflat mult mai târziu. Ştia să-l păstreze şi să-şi menţină 
locul lui. În şcoală şi-a însuşit cunoştinţele, dar de timpuriu le-a 
trecut prin filtrul sensibilităţii sale inhibate şi a judecății sale. S-a 
ferit de tot ce era morbid în comportamentul colegilor şi 
tineretului. 

Din aceste motive viaţa lui a fost o taină. Viaţa lui văzută 
de noi a fost una şi viaţa lui lăuntrică a fost alta: un izvor 
neprevizibil de aşteptări, de vise, de idealuri, încătuşat de stânca 
condițiilor lui de viață. 

Existenţa lui: o mângâere, o speranţă, un punct de sprijin 

In toate momentele critice şi în încercările grele ale vieții 
noastre, speranțele legate de el ne încălzeau inima, ne luminau 


340 


a ajuns pelerin pe căi necunoscute... 


omnium  scientiarum universitas! 


noastre?! Inima lui încărcată 


calea întunecoasă de ieşire din 
a. subteran ămâ Zac 
istoriei. ele pământului ŞI ale 


SA lia pata E ali în gând cu a lui şi ne da 
aia parca oțelire a moralului, o putere 
neînvinsă de rezistență şi încredere într-un sfârşit bun i zbăvite 

Era pregătit pentru orice eventualitate, Cine poate să i 
străfulgerarea din mintea şi din inima lui în clipa ultimului a. 
de licărire de viață de dinainte de cumplita moarte. Mitul 
muntelui Piatra Craiului, vraja spiritualității lui a fost chemarea 
spre necunoscut, spre veșnicie. arti uita 

Vocea destinului său singular! 

În toiul unei furtuni năprasnice, care din cer vărsa şuvoaie 
spumegânde de ploaie, un vânt ce purta valurile revărsării și 
întunecatele ceți de pe culmi, l-au azvârlit din înălțime în adâncile 
braţe crenelate şi fragile ale celui mai dantelat şi delicat munte. 

Într-o zi de plină vară 3 Iulie 1965 - natura l-a primit 


- învăluindu-l cu zări nezărite, împodobindu-i veşmânt de fili- 


granată piatră îndărătnică, de arbuşti şi ierburi înverzite, de 


| E; jnepenişuri, înfrățit în întortocheate ramuri, de gingaşe, de suave 

flori de culmi de munte. Natura toată i-a deschis porțile 
3 nepieritoarelor ei frumuseți şi neînvinselor ei mistere şi tăceri... 
Inima singuraticului ce păşea pe drumul ultim, fără de întoarcere, 


a încetat să mai poarte dureri şi aspirații. i: ri 
Sufletul lui mândru, luminat de integrarea lui în altă lume, 


ae > inunile şi mărețiile 
Natura, în lecţia ei inaugurală, d ae eee ZE 
universului, i-a dat o învățătură completă, e rin ee i 
Celui nepătruns, pentru nenumăratele întrebăn n 


| moştenirea din ființă şi 
din rodul străduințelor 
plinirii, trupul lui 
ale cetății care 


ar fi valorificat e 
fi. însuşit 4 
de rănile neimpli 
mintele - ruină 


Universitate, cum şi-ar 
cultură cucerită, ce ŞI-ar 


sdrobit de lovituri de moarte, 0s€ 


34 


i-a adăpostit sufletul lui înfierbântat de tinerețe şi dragoste pentru 
natură, a fost asaltat şi furat de rafale de vânt, scăldat în valuri de 
ploaie şi îngropat în vâlcelul ce I-a adăpostit în zăpadă eternă. 

Sufletul lui şi-a început colindul în jurul locului cumplitei 
tragedii din Piatra Craiului, pe la locurile pe care trupul viguros şi 
credincios l-a purtat şi apoi şi-a luat zborul spre alte zări tot mai 
înalte, tot mai înalte, în căutarea locaşului de veci, împăcat că în 
puritate şi-a împlinit datoria şi a fost demn de noi şi de toţi cei 
care l-au iubit. Că a dezvăluit iubitorilor muntelui primejdiile în 
lupta de a cunoaşte misterele lui, bogăţiile şi frumuseţile! 
Laurențiu a dat exemplul unei încercări de a culege din tot ce a 
fost măreț în jurul lui ceea ce e nepieritor! Nemuritor fiind 
sufletul lui şi nesfârşit infinitul! 

O tăcere mai profundă decât adâncul prăpăstiilor ce l-au 
ferit de intemperii şi putreziciune, s-a întins peste întreagă 
împărăția de piatră a Pietrei Craiului!... Stăpână şi netulburată. 

“O păsărică mai iute decât o săgeată şi-a avut o vreme 
cuibul în apropierea locului unde între 3 Iulie şi 21 August s-a 
odihnit. Ne întâmpina ori de câte ori poposeam în apropierea 
crucii lui. Până la o vreme...Poate până când şi sufletul lui 
Laurenţiu era pe acolo. Culoarea ei era a pietrei, iar graiul îi era 
zborul! | 

Noi, noi suntem datori cât vom fi să nu ne despărțim de el! 

Să biruim tăcerea singurătăţii lui actualizându-l prin 
pomeniri şi prin scrisori ca acestea, să-l punem în lumină, cu ceea 
ce a fost el, cu ceea ce voia el să fie, cu ceea ce doream şi 
aşteptam noi de la el să fie! La cimitirul Sfânta Vineri din 
Capitală se odihneşte trupul lui alături de acelea ale Bunicului şi 
Bunicuţei - care atâta l-au iubit și au trudit pentru el. 

Noi vrem să-l păstrăm viu, cu chipul său fizic, cu 
substanța însuşirilor sale morale şi spirituale, pentru noi, pentru 


toți cei care au făcut vreun bine pentru el, pentru cei ce l-au iubit 
ŞI cunoscut. 


342 


- atacând orice întâlnesc în cale. Macină, rup, 
tot ce au putut smulge şi pier in sp 


„El a rămas trup şi suflet 


S acolo în înălțimi A 
împurpurată de legendă.” Hmi...0 ființă 


Furtuna 


“Nori deşi apăruţi pe neaşteptate negri, grei; neîndurători 
colindă peste piscuri. Întreg versantul e cuprins de ceață. Piatră, 


| firde iarbă, fiară sălbatică, stâncă, au presentimentul furtunii. 


Ceaţa densă învălue muntele. Vizibilitatea e redusă din ce 


1 în ce mai mult. 


Drumeţul nu mai are orizont. Poate înainta pas cu pas. 

Ploaia se dezlănțue. Râuri nesfârşite țâşnesc pe înălțimi. 
Vâlcelele adună apele, piscurile culeg trăsnete, torentele împing 
în necunoscut stâncile sfărâmate. 

Fulgerul luminează cărarea. 

Săritorile se transformă în cascade asurzitoare. 

Nimic nu te poate apăra de ploi, vânt şi trăsnet. 

Nici ruga nu mai are putere. cai 

"Orice gând, orice speranță înțepenesc înaintea 


. întunericului şi a şuvoaielor. Vuietul valurilor sporeşte odată cu 
a glasul lăuntric al omului. Ajutorul pe care acesta-l serile 
| întâmplării, naturii sau Forţei supreme, se pierde în furia 
pă spumegândă din jur. Clocotul pietrişului şi al apelor opresc 
ajutorul cerut pentru el... 


astâmpăr şi sălbăticie, 
sparg, poartă-n ele 
ume şi vâltoare. 

N-au pace, n-au linişte, nu cunosc milă, dr aaa 

L-a furat vântul? L-a prăbuşit ceața? L-au pi p 
adâncul? A primit un atac direct al furiei distrugeni: 

L-au unit din viață. 

L-au scăldat ca-n rit sau în VIS Si ți A 
şi dorul lui de a fi n-au mai putut fi și aria: 
“dezlănţuit. Setea de cunoaştere şi anp 


Apele pogoară-n văi cu ură, ne 


ma dată. Puterea 
alea destinului 
mai putut 


343 


rezista. Reduta vieţii lui a căzut! L-a cuprins necunoscutul? L-a 
furat libertatea? „Dag Si săi 

Acolo şi atunci nimeni nu-i putea da nici un ajutor. Zid 
făceau numai puterile naturii. | 

Dezorientarea, disperarea, chemările, teama lui nu mai 
aveau cine să le asculte. x PEN 

Ciobanii erau de mult la stâni, drumeții stau lipiți la pământ, 
vizitatorii erau în cabane, lucrătorii din păduri în adăposturi, 
păsărelele şi fiarele în ascunzişuri. 

Numai mintea lui a înlemnit, nu mai avea voință să-nfrunte. 

Clipa hotărâtoare, cine o ştie? 


Sp Si 


SASI ZE pia 


ui 


= sa Ha i 


RSA: 


Moartea lui încă nu era o certitudine. Poate e rănit la vre-o = 
stână? Poate zace undeva în munte bolnav şi în neputinţă? Poate a i 
apucat alte drumuri peste lezăru şi Păpuşa în Făgăraş şi mai departe E 
în Retezat? Autoritățile îi credeau tinereţea şi destinul capabile să-l 3: 


poarte peste hotare... 

Era dispărut... 

Trebuia să-i dăm de urmă. Să găsim locul ce-l tăinuieşte 
ascunzându-l de puterea vântului şi de ochiul oamenilor. 

Tuturor le spuneam pe cine căutăm. Arătam fotografii, îl 
descriam şi-i înfățişam caracterul şi preferințele. Îl căutam cu mintea 
şi cu inima. Când trupul obosea, alerga într-una gândul. 

Pe măsură ce timpul se scurgea, ne dam seama că 
nenorocirea s-a întâmplat. De oriunde ar fi fost, ar fi dat un semn de 
viață. Scrisese din Zărneşti înainte de a porni în Piatra Craiului. 

Nădejdile de a mai fi în viață erau tot mai puţine. În suflet îşi 
căuta loc dorința de a-l găsi oriunde şi oricum. Să nu-i rămână trupul 
pradă fiarelor sălbatice, păsărilor cerului, viermilor pământului, ploii, 
gerului, vântului, zăpezii. 

Să se odihnească într-un loc cunoscut. Poate sufletul lui 
aleargă Şi imploră odihnă pentru trup. 
lu patru rânduri l-am căutat. Adevărate expediții. Una 
ă de un avion “aviasan” ce l-a căutat pe ambele versante. 


Pretutindeni eram precedaţi de veste. Toţi se grăbeau să afle 
ceva, să comunice, să consoleze. 


călăuzit 


344 


Î - doream şi-l vedeam purtătorul ei. 
„lui Laurenţiu. 


Aud 


visului pe care tu nu l-ai putu 
Ş ii & 
i 


O strădanie fără răsplată, 
Şi-au părăsit serviciile, au 
pentru a-l găsi. 
Echipele umplură cărările, culmile, 
muntelui. 
Urmăream zborul şoimilor şi al corbilor. — 
trecător, primeam orice sugestii. 
„Ne temeam să nu fi fost victima unei fiare sălbatice peste 
piscurile lipsite de arbori şi iarbă. 
Alergam spre muşuroaie de furnici şi ne orientam după 
miros şi zbor de muşte. 
Spiritele muntelui. 
Focurile ard la stâne şi la cabane. 
A fost găsit în vâlcelul ce-i poartă numele. 
Coborât pe un covor de ierburi, garofițe din înălțimea florilor 


primit să înfrunte primejdiile 
piscurile, vâlcelele 


Opream orice 


i reginei, cu un alai imens de brazi şi paltini falnici.” 


“N-am avut niciodată dorinți de îmbogățire, de putere şi 


A strălucire lumească. Am fost stăpânit mereu de grija de a păstra şi 
duce mai departe concepția despre lume şi viață, pe care am 
% moştenit-o de la părinții mei, de a le continua stilul lor de existenţă 
* personală, familiară şi socială, tezaurul de tradiții şi biruinţe 
sufleteşti ale strămoşilor mei, în luptă iza pentru apărarea 
vieţii, a pământului şi a demnităţii naționale. iz 

E dă EI cast i ape a străduit s-o apăr în sufletul ŞI E 
E viața mea curată, neatinsă şi să i-o predau lui Laurenţiu pe care- 


Iată cea mai mare pierdere pe care am suferit-o prin moartea 


| După ce ai pierdut întruchipănle E igafizur a 
; pa % ă pierzi putnţ 

2] i 1 armoniei acestora, să p 5 A 

înțelepciunii ş t împlini în viaţa ta- 


Postfaţă 


Viaţă lui Al. Popşor, că şi a celor din „familia lui 
spirituală”, a celor care au primit în Suflet credința legionară, - 
se poate caracteriza într-un rând scris de el unui prieten: 
„codru de idei, fluviu de vise şi doruri, masiv de obiective”. 

„Materialul (din autobiografie) nu este expus în 
întregime, ci o schiță, o orientare în tot ce este esenţial în fiecare 
etapă a vieții mele. e 

- O valoare documentară pentru generaţia şi vremea mea, 
fără pretenții literare. 

- ce am putut realiza. 

- gândurile ce m-au muncit în diversele epoci ale vieţii 

- despre oameni și împrejurări n-am putut scrie, fiindcă . 
scopul urmărit mă obligă să mă mărginesc numai la mine. 

- elementele cosmice - asupra. pămîntului: greutate, 
electricitate, magnetism, radioactivitate, lumină, căldură, arată 
legătura dintre om şi univers. Tot aşa influenţa vremii, a mediului 
sunt necesare pentru a avea o viziune de ansamblu clară asupra 
individului sau a unei grupări: 

- Influenţa, interdependența şi repartizarea fenomenelor 
pe glob — pe. plan internaţional, - ce a fost posibil în 1936 — 37 
n-a mai fost posibil în 1940 şi 1945. 


„= contribuţia Ardealului şi a mea la istoria Românilor din 
anii aceştia 


De ce scriu? 
Trebue să vorbesc sau să tac? 


Timpul mi-a dat dreptate: 


anumite dogme nesocotite, 
altele venerate, dar distruse de eveni 


mente. 


346 


Aaaa DT pa ta ga a 


Epocă de lichidări - cei morți, 
vinovaţi, dar adesea şi cei vii. 

A aştepta un moment mai favorabil-poate a nu mai avea 
ocazia niciodată de a spune ce ai de spus, a spune prea târziu 

Probleme de importanță deosebită: destinul atâtor 
oameni, suferința, sacrificiul lor. Istoria. și viața merg mână în 
mână. Privirea înainte, alte perspective, alte orizonturi. Nu 
formule rostite cu religiozitate fără aplicare. Nu repudierea 
trecutului 

Ce am de spus? 

- a nu-ţi lega destinul de forțe moarte şi a nu trăi de pe-o 
zi pe alta 

- a pregăti sau a suferi evenimentele 

- “singur responsabil în faţa propriei conştiinţe şi a altora,- 


cei absenți sunt cei 


-o atitudine care poate a fost criticată- dar n-a fost dăunătoare 


- a face istorie 
- Condamnat înainte de a-mi fi fost cunoscută atitudinea, 
lupta. Eliminări şi amenințări, acuze pe la spate fără drept de 


apărare, deşi “toată activitatea desfăşurată a fost din ordin 
superior 


-. Anii de până acum - dovadă a convingerilor mele. 
Timpul a spuscine a avut dreptate. Nici o reticenţă, nici o 
ipocrizie. 
| Americanii, după încetarea ostilităților, au concentrat pe 
toți ofiţerii din armata germană în lagăre. 5, 08 
Anumiți membri ai serviciului istoric american şi chiar 
specialişti în probleme de istorie militară, au avut i otet 
să-i consulte asupra faptelor şi doctrinelor din timpul celui de- 
doilea război mondial. 
În felul acesta s-au publicat peste | 0 
documente referitoare la acest. război ŞI 
cercetări de istorie militară. 


0 volume, cuprinzând 
s-au făcut prețioase 


347 


M-am gândit că şi țara noastră - indiferent de regimul 
care guvernează, - ar putea face o asemenea operă. Şi de aceea, 
neconstrâns de nimeni m-am hotărât “să fac această schiţă 
autobiografică. 


A şti exact ce's-a petrecut, a cunoaşte adevărul pentru a 
putea prevedea evoluţia evenimentelor, - a indica primejdia, a 
arăta calea bună. 

Trecutul aduce puncte de vedere noi, prezentul cu datele 
sale exacte şi numeroase, clarifică trecutul şi corectează 
impresiile asupra lui: 

Evenimente multe, n-am contribuit la desfăşurarea lor aşa 
cum le-am înțeles. 

Ceea ce a fost şi ceea ce va fi. Sita inspiră şi 
acțiunea şi gândirea. 


Viaţa mea: s-a scurs, dar activitatea creatoare încă n-a 
început. 4 
Acum la sfârşit - cu ce:am plecat din copilărie - s-a 
limpezit, a crescut, dar convingerile şi poziţiile mele în toate 
problemele mari au rămas tot cele ţărăneşti. 

- țăranul a fost piatra de temelie a vieţii mele lăuntrice. 

- nici O ruptură, nici o criză, nici o renaştere. 

Viitorul distrus - pericol şi amenințare permanentă, dar 
interiorul nu l-a putut nimic-atinge, nu l-a putut schimba, topi, 
chiar dacă se pare că am rătăcit, am ocolit sau mi-am pierdut o 
parte din viață. | 

Sguduiri puternice: 

- Omul se cunoaşte în situaţii limită. di cunoaşte limitele 
puterii omeneşti. Înțelegerea de sine şi înțelegerea cu alți oameni. 
Adevărul ne leagă. 29 


M-am străduit să dau o orientare eta român la o 
răscruce hotărâtoare a istoriei, 


348 


A reconstitui, şi...„„ce s-ar fi întâmplat dacă..., 
căutare”. 


Persoane şi acţiuni n- 
momentului când a fost scri 
comunist. Nota noastră.) 


- 15 ani din viață pierduţi în închisoare, 
unor activități creatoare. 


Astăzi calculele retrospective de probabilitate sunt 
inutile: hotărârile nu se mai pot reface, acțiunile nu se mai pot 


nu- ŞI mai are 


au fost menţionate (din cauza 
să autobiografia, - în Plin regim 


ar fi fost destinaţi 


O autobiografie aşa cum mi-am înțeles şi trăit eu viaţa, nu 
aşa cum au văzut-o, interpretat-o şi prezentat-o alții, - o 


“moştenire pentru generaţiile viitoare. 


„„Dedicându-mă gândirii, activității spirituale, n-am de 


"unde lăsa avere, totuşi fiecare poate găsi în gândurile și atitudinile 
mele bunuri pe care le poate continua sau valorifica în gândirea şi: 


activitatea sa, - o satisfacție pentru mine.” 


o „Am încercat să cunosc, să înțeleg şi să explic diferite 
“păreri ce caută să concilieze contradicţiile intime ale omului și 
“opoziţiile: sale cu natura şi societatea, începând cu gânditorii 
“antici şi până la conceptele cele mai moderne. De la eterna 
curgere a lui Heraclit la unitatea unică, veşnică, neschimbătoare a 
fiinţei? 

Li 


du S-au scris şi se vor scrie multe asupra acestei: perioade. 


î. către oameni care au fost departe şi în afara lucrurilor. 
Am făcut o apologie - fapte la care am fost eu însumi 
martor. Restabilirea faptelor, evocarea evenimentelor. 
Lucrurile din trecut îmi par atât de depărtate, de străine, 
încât parcă nu le-am trăit. 
Lumea s-a schimbat, m-am schimbat şi eu. da 
-Ce puţin, înseamnă viaţa unui om în istoria omenirii, â 
neamului său, în ochii lui proprii. ip 
Să-mi fi schimbat atitudinea, concepția mea de viață”! 


349 


ÎN 


bogată viața mea externă în evenimente de 


Cât a fost de in 
importanță capitală pentru omenire: a 
Dar cea lăuntrică pentru mine: 


în oameni, în stabilitate, 3 


Sentimentul de încredere în 


continuitate a slăbit. E i 
Ce moştenire culturală ne-au lăsat generațiile trecute- Şi 
noi? E SpA IAT Sai 
Sfinţenia vieţii şi a individului dispărute. 
Minciuna - instrument de guvernare politică. 
Războiul - rezultatul unei acţiuni conștiente, metodice. 


„Amintirile nu se citesc. Cei tineri nu citesc amintirile 
bătrânilor. Le vor citi pe cele ale contemporanilor lor, care trăesc 
cu propriile lor amintiri, din vâltoarea prezentului - şi visurile 
viitorului. 

Trecutul acesta pentru care am pătimit atât, cui poate 
spune ceva? De suferit am suferit cu toții şi nu putem spune că 
suferința unora e mai grea decât a altora. Învățăturile culese în 
biruinți, înfrângeri sau în suferință, în general nu le mai folosesc 
generațiilor viitoare.” 


Peste toate sbuciumările, sfâşierile sufleteşti,  ispitele 
care amenințau din toate părţile îngroparea „,idealului”, Al. 
Popşor nu şi-a pierdut cum îl numea el „„iremediabilul lui 
optimism” - nădejdea 

Amărăciunea cuprinsă în versul lui Coşbuc, unul dintre 
poeții lui preferaţi: 

„Viaţa asta-i bun pierdut 

De n-o trăeşti cum ai fi vrut”, 
se topeşte în focul Credinței, care- scrie el, „m-a ajutat” tot aşă 
ca și pe țăran: cu încredere absolută, fără desnădejde în încercări 


— certitudinea că până la urmă vom fi biruitori în'boală, necaz; 
lovituri ale sorții sau ale oamenilor. 


350 


-sprijin în înaltul:= 
toate semnificative.” 


| O to “a dragostei Pentru oameni, plină de 
delicateţe şi gingăşie, pe care toate ororile închisorii nu au 
pubuil-o ofili, - o găsim în gândul e 


ut-o 0 Sin xprimat Într-o scrisoare către 
doi tineri cunoscuţi din lumea lui: „Prietenia voastră mă învălue 


cu puterea ei de nepătruns, mă întăreşte prin binele biruitor 
asupra răului și mă înalță prin idealul care supraviețueşte 
vremurilor”. 

Idealul a fost pentru Al. Popşor izvorul, hrana, întreaga 
lui trăire şi fericire a vieţii, - avuţia neprețuită pe care a dorit 
s-o lase moştenire celor ce vor veni- idealul legionar. visul unei 
țări în care neamul românesc. să trăiască liber, în Biserica lui 
Hristos, pentru a fi cu EI în veşnicie. 


Cerului: împrejurări sunt nenumărate şi 


“Această lapidară încercare de autobiografie — cu date 
mnemotehnice, lacunară în ce priveşte perioada de 15 ani în care 
am lipsit din viaţa fiului meu Laurenţiu (1948-1963), am dorit să 
aibă caracterul unei mărturisiri, a unei profesiuni de credință — 
rezultantă a experienței mele de viață din cei 71 de ani împliniți, 
reținând ideile care au avut valoare permanentă, dincolo de 
vremea în care am trăit şi al cărui ecou, indirect, l-am prezentat 
prin evenimentele ce au avut loc şi prin consecințele lor. 

"Am pornit din sat, care pentru mine, ca şi pentru toți 
ardelenii a fost, după cum spunea Octavian Goga: “cel mai mare 
rezervor de energie naţională”, am crezut de la început, prin 
transmisiunea strămoşilor şi părinților mei, în ideea de neam; am 
Crezut deci în sat, fiindcă satul era sinteza care reprezenta 
inaintea mea acest mare tot: neamul. 

Am arătat apoi ce au reprezentat pentru mine liceul şi 
Universitatea, cu profesorii şi atmosfera lor. 

Am dorit în toţi anii, în care cu trupul eram departe de 
Laurenţiu, dar cu sufletul eram zi şi noapte alături de el şi căutam 
Să-i intuesc copilăria şi adolescența, - să-i povestesc eu Viaţă 


351 


mea, cu tot ceeace a fost esențial în fiecare etapă a ei, spre a-] 
deprinde să se apropie “cu sentimente de cucernicie în faţa 
marilor adevăruri ale istoriei noastre naţionale, în fața valorilor 
permanente ale sacrelor tradiții de jertfă pentru interesul obştesc 
şi de îndeplinire integrală a datoriei, în orice împrejurare, în faţa a 
tot ce este element misterios în noi şi în afară de noi” — cum m-a 
învăţat pe mine profesorul loan -Lupaş de la Universitatea. din 
Cluj... “Că viaţa fiecăruia din fiii neamului românesc nu poate să 
aibe decât rostul unei verigi în seria generațiilor, prinse. în 
nesfârşita înlănțuire a continuității istorice, care porneşte din 


adâncurile vremii, de la cei mai vechi înaintaşi ai noştri şi se: 


întinde dealungul veacurilor, până la cei mai îndepărtați urmaşi, 


înfăşuraţi în negura viitorului”. Trebuia să ştie şi el că nu poate fi . 


considerat perimat “codul moral” şi “ideea națională, cu toate 
atributele ei” - , care au stat la baza României Mari — cu toate 
provinciile din 1918, - “adaptate la nevoile prezentului”. 


352 


Trecutul 


Nici urne funerare, nici ruine... 

Nici păreri de rău şi nici tristeţe... 

Nici nepăsare, nici uitare... 

Nici figurine-n miniatură... 

Nici încătuşări de vieți moarte... 

Ci port în largul vieții 

Cu nave ce aşteaptă să alunece-n necunoscut, 
Încărcate de dor, de vis, de încredere, de putere, 
lubirea-nvie, credința se-nalță! 


Comoară de risipe: energie, timp, speranțe, viața s-adună 
în elan spre ce n-a mai fost încă!... 
Trecutul, un deal cu zări noi şi orizonturi largi 
Trecutul, un pământ viu din care se hrănesc trandafirii 
gândului 
Trecutul, un anotimp cald în care s-au topit zăpezile 
înfrângerilor... 
Trecutul, o albie adâncă prin care se scurg apele 
umilințelor îndurate 
Trecutul, adiere de cânt voios cu duioşii dealean 
Trecutul, tăceri de însingurare cu glas tainic de suferinți 
cicatrizate... 
Dureri înăbuşite pentru veştejite idealuri 
Paşi împietriți pe cărări bătătonte. .. 
Plecări nostalgice fără de întoaroeri. 1 pitoa să 
Agonii ce s-au schimbat la faţă în depărt ie în Aropii 
Mânia, ura, ură învolburată, potoli 


înțelepciunii vârstei şi durerii... 


353 


Întuneric de încleştări năprasnice despicat de lumina 


vertării... 
Trecutul, 

zădărniciei 
Trecutul, chemări fără răs 


colind de nenoroc hoinar oprit la malul 


unet în inimi pierdute-n negura 


anilor 

Trecutul, 
neputincioase | | 

Lipsă de bucurii trupeşti încrustate-n imateriale şanţuri pe 
obraz şi-n obosite priviri abătute 

Întrebări înghețate în minte fără răspuns 

Tot ce-a fost nu zace in închisoarea a ce nu maie. 
a-ncolțit de mult, muguri-s idei şi cuvinte, florile-s fapte sublime 

conduita de fiecare clipă sămânță de noi creşteri, de impetuoase 

leveniri 

Bani, putere şi palate n-am încropit. dar alero pe 
nesfârşitul plai al bogăției interioare, nesecate. împodobit cu 
iroteele biruinței din gând şi-a izvoarelor nesecate ale bunătății 

Lăude pentru ce am fost, pentru ce-am făcut şi-am nizuit 
nu-mi aruncă nimeni slugarnic în față 

Dacă am cules cândva mulțumiri în grai ori aplauze, cu 
generozitate le-am lăsat celor ce m-au îmbiat cu ele 

Succesul, mulțumirea, puterea au fost năluci a căror 
amăgire n-o port cu mine 

În cuşca neputinţelor nu m-am zbătut ca vulturul coborât 
din văzduh, ca leopardul smuls din junglă, ca leul întemnițat, 
furat din pustiu 


cimitir de-nălțări sporadice “şi vreri 


Gratiile societății sau ale temniţei n-au stăpânit, n-au » 


stăvilit niciodată aripile sufletului...” 
„De aceea trecutul meu e cânt înăbuşit, e lumină, tărie, 
biruință... , 
| „Dramele trecutului, în torentul lor primăvăratie nu mi-au 
oprit căutarea..., nu m-au istovit şi îmbătrânit. 


354 


a N 


| Lacătul, zidul, jaluzeaua . lăsată 
văduvit de priveliştea dinafară a frumuseţilor naturii şi cuceririloi 
vremii, dar au sporit orizontul lăuntric al omului 


—————__“. 


pe ni San val re Apo 
cu lacuri de sudori şi bezne și pi pi pulbere de sli, 

e, i s-au ascuns in. preeriile 
fiinţei mele nesfârşite 

Răzvrătirea în inimă, blestemul în cuvinte-ncătușate, nu 
le-au recoltat niciodată duşmanii 

Mama, copilul, soția, bătrânul şi toți ai mei m-au smuls cu 
dragostea lor din văgăuna disperării, din smoala pericolelor de 
moarte... 

Cei ce s-au dus au trăit în mine şi-n tot ce-a fost al lor ca 
împlinire şi destin. Exemplul şi prezenţa lor în orice loc şi vreme 
m-au păstrat printre cei vii... 

Zdrenţe spintecate-n colț de stâncă sub pământ şi-nmuiate 
în acizii şi sulfurile râurilor subterane, petece de hârtie consfințind 
încrederea în viitor şi-n viață, benzi de magnetofon păstrând 
mărturisiri enigmatice a gândului de atunci, martori pe care să-i 
citez înaintea unui tribunal al istoriei — n-am păstrat pentru 
muzeul din care generaţiile ce vor veni, ar trebui să înțeleagă ce 
contemporani am avut şi ce semeni m-au chinuit. 

Dar dacă n-ai un album, n-ai scris o carte, ca expresie de 
sine, nu păstrezi un vestigiu a tot ce a fost, nu poţi dovedi că ai 
trăit. 


in permanență m-au 


Şi cui vrei să le faci dovada? Celor ce le doreşti să nu 
repete povestea vieții tale! pb 

Trecutului i-am dat tot ce a fost a lui cu mărinimie 

Nu-l rechem! Nu-l reînviu în amintire. | i 

EI nu e dus şi nu e mort. Vorbeşte - n tot ce sunt şi are să 
mai fie. | 

Nu regret ce-a fost sublim şi ce-i 

Gloria şi pierderile lui mustesc In aceeaşi a 


sorb dorința de-a trăi! 


a fost greu nu m-apasă! 
mtoră din care 


B5): 


(d 


îl văd înveşmântat în zâmbet şi surâsuri, în îi de trandafiri, 
scăldat în lumini de zori şi parfumuri de ierburi nesfârşite... 

Ziua de azi e a lui apoteoză... ză 

An de an, înainte de clipa dintâi a ceasului din noul an, am 
plâns în tăcere toate renunțările şi visele neîmplinite, purtate 
de-alungul trecutului în alai de îngeri. De mână cu dezastrul şi 
nenorocirea şi-au luat zborul spre alte tărâmuri. 

Graiul lor nu l-am mai auzit de atunci... 

N-am cunoscut mizeria inimilor ce-n fața vieții îşi 
devorează propriul lor trecut... 

În mijlocul popoarelor încărcate de istorie şi-al cetăților în 
care de veacuri sunt ca la începuturi, nu m-am zbătut să reînviu 
umbrele trecutului, ci m-am trudit să văd ce au făcut oamenii cu 
istoria lor şi cum îşi fructifică cetățile măreția vremurilor apuse. 

Dacă au pus cucerire lângă cucerire, pisc de creaţie lângă 
pisc, au orizonturi şi perspective noi. 

Mormintele au grai, caravana gloriilor şi-au găsit în 
sufletul contemporanilor oaza 

Port în mine desăvârşirea tuturor celor ce nu mai sunt 

Am dat: gând, ban, lucru; e atât de puţin pe lângă ce am 
primit de la părinţi, învățători, prieteni şi duşmani. 

Am dat viață şi-mi pot răscumpăra datoria... 


356 


Portretul lui Al. Popşor schițat de un prieten din copilărie 


Un copil cuminte, bun, care n-a ştiut ce înseamnă 
obrăznicia şi pretenţiile. 

Un adolescent şi tânăr curat la trup şi suflet, învăpăiat 
de sublim. | 

Un om înțelept, perfect stăpân pe: gând, vorbă, gest, 
faptă. 

Permanent prelucrând darurile cu care a fost înzestrat 
cu O neostoită sete de desăvârşire. 

Inteligență vie, bogat cultivată, virtuţi crescute puternic, 
conturând un caracter nobil, impunător prin puritate, făcându-l 
cuceritor şi plin de farmec. 


'La acestea adăugându-se frumusețea unui “ghiocel de zâmbet" 


cum s-a exprimat un prieten şi o privire răscolitor de profundă, 
în care vorbeau căldura sufletului şi seriozitatea cu care privea 
viața în ireversibilul şi solemnul ei. 


* 


Un coleg şi prieten din liceu, l-a definit pe Al. Popşor ca 
pe „un bulgăr de aur uman”. Aşa a fost, dar - un bulgăr de aur 
şlefuit cu migală, de un artist înzestrat cu mare talent, realizând 
o bijuterie de preț prin splendoarea şi unicitatea ei. Bijutierul a 
fost el însuşi, care la darurile înnăscute, a adăugat ,, fehnica de 
a lucra aurul, învățată de la făurari neîntrecuţi. în arta 
modelării zăcămintelor de valoare din adâncuri: Căpitanul, 
Moţa, Banea, Nae Ionescu, profesorii Mărtinaş Și Preot 1. 
Miclea, mama lui - cea frumoasă şi înțeleaptă, rată care l-a 
crescut „bătrânul Sălăgeanu”, - de care a fost ma 
mândru pentru educaţia frumoasă pe care i-a dat-o în minunata 
lor familie românească şi creştinească. 


357 


PPP) 


(a 


Şi mulți alui, Oameni uleşi, cu care venind în Ci Aci 


s-a îmbogăti! mintea SI IMA, învățând mereu de lu că 


muri până lu cei mul mici. 
Tuturor, întreagă  viulu, le-a dărui iubirea 


i mai 


recunoştinta ua. i 

Alături de învățăturile primite de la tou uceştia, în Hiinta 
lui au strălucit permanent luminile culese din cărțile îndrăgite 
încă din copilărie. „Cartea "- marele şi credinciosul lui prieten 
bucuria lui. l-a însotit toată viața, chiar şi atunci când n-o pulea 
uvea în fată, ci doar în gânu şi în amintire. 

Dragoste multă şi recunoștință a nutrit şi pentru acei 
autori de cărți care l-au ajutat Să-şi definească sensul. vietii 
înaripându-l în zborul către ,, în Sus" 

„Prietenii regilor" (cum îi numeşte Ruskin) = i-au potolit 
„Sere de prietenie”, de cure, din fragedă. copilărie «. fost 
cuprins. lot aceştia l-au condus întotdeauna la izvorul de apă 
vie, pentru a sorbi mereu din el, cu cealaltă nepotolită sete a lui 
„Serea de desăvârşire 


Coordonatele vietii lui Al. Popyor se pot înscrie în două 
noțiuni: 

-Carteu (dac-ur fi o poveste cu „a fost odată”, i-um 
spune... Feciorul născut cu cartea. în mână) 

-detea de desăvârşire pe plan moral, spiritual, trăirea în 
ideal. ! 

Dac a x 

Pasiunea pentru carte însufteteşte lupta eroică pentru a 
cuceri Regatul Culturii, în “care. să domnească Morala şi 


Spiriualitatea. Prin ele ne putem înălța sufletele spre a fi 
părtași Împărăției Celei de Sus. 


358 


/ său Laurențiu, ă două ZI după 
ani de închisoare 


Alexandru Popsor cu SoNă ȘI fiul său Lui 
întoarcerea acasă în urmă eXeculări! ă 5 « 
(20 Mai 1948 — 17 Mai 1963) 


359 


EI 


CUPRINS 


Cuvânt înainte 
Prefaţă 
Satul 
Urmenişul de Câmpie 
Războiul — Unirea 
Dr. Vasile Lucaciu-Situaţia în 
Transilvania în acea vreme 
Regele Ferdinand | şi Unirea 
Originea mea ţărănească. Țăranul 
Primele amintiri. — Despre Avram Iancu 
Şcoala, primele abecedare 
Primele cărţi — Climatul familial 
Liceul “AL.P.Ilarian” din Tg. Mureş 
Încercări literare 
Profesorii 
Întâlnirile de la 40, 45, 50 ani 
de la bacalaureat 
Despărțirea de liceu 
Universitatea 
Spre universitate-1934 
Universitatea „Regele Ferdinand T” din Cluj 
Profesorii de la Facultatea de Drept: 
Gh. Sofronie 
Aurelian lonaşcu 
George Strat, |. Cătuneanu, Petre Ponţiu 
Camil Negrea, Emil Haţieganu. 
Traian Pop, Eugeniu Speranţia 
Alţi profesori 
Preluarea Universităţii de la Unguri-1913 
Inaugurarea în 1920; 
Cuvântul Regelui Ferdinand | 
Cei mai importanţi profesori din Univ. 
Primul rector Sextil Puşcariu; lon Borcea 
Vasile Pârvan. Lecţia de deschidere 
a Universităţii 3 Nov.1919 
George Vâlsan, lon Lupaş, Silviu 
Dragomir, Al. Lapedatu, lon Moga, 


“Forme de luptă ale tineretului antico- 
munist din 1946”— 
articol de Mircea Dumitrescu 


Ştefan Pascu, Emil Racoviţă, 
Dan Rădulescu, Petre Sergescu 


Octavian Goga 


Lucian Blaga; D. D. Roşca î3 i: ataubiecte de dezvoltat și de aaa i 304 
Dr. Iuliu Haţieganu discutat în consfătuirile Frățiilor de Cruce: 
Anul universitar 1922/'23 — 1 Tineretul 4 
Greva studențească DN e A RN RR 03 
Congresul studenţesc din 10 Dec. 1922 i n ue aa le Dra e 
Dr. luliu Haţieganu-Rector al Educația ci i, 
Universităţii refugiată la Sibiu NI to ea stie tanarul din It 
aţa stuceuțea Ejăjia: de Cruce i 7 e 0 ale ae re aaa 311 


6. Atitudinea faţă de cultură OO mmm 313 
7. Atitudinea faţă de valorile tradiționale 
8. Moral, atitudini, etica 


Căminul “Ardealul” 
Societatea studențească “Petru Maior” 
Activitatea lui Al. Popşor în cadrul 


societăţilor “Câmpia Transilvaniei”, 
“Mureşul superior”, “Astra”'(Reghin) 
Dr. Eugen Nicoară 
Manifestări literare. Revista “Scânteieri” 
Congrese studenţeşti: Băile Herculane — 1934 
Craiova — 1935 
Tg. Mureş — 1936 
Univ. din Cluj între anii 1935 — 1944 
Consideraţii asupra Universităţii 
Un personaj de legendă la Tg.Mureş — 
Nae Ionescu 
„Gherghineştii” 
„Preocupări, gânduri despre viață. 
Intâlnirea cu Mişcarea Legionară 
Orientarea mea 
Evoluţia 
Sensul vieții 
După 1938 
In închisoare, Mina (Baia Sprie) 
Enunţări de probleme legate de 


9. Conduita 
10. Îndrumări practice pentru educația 
religioasă şi criterii pentru recrutarea 
fraților de cruce 
11. Citind pe Berdiaev; 
12. Artele 
Cunoaşterea istoriei noastre 
13. Originea Românilor, 
14. Unitatea Românilor 
15. Cuvântul lui Simion Bămuţiu la Blaj-1848 
16. Să ne cunoaştem neamul şi țara 
17. Istoria Transilvaniei şi a Memorandumului 
(vezi prof. Aurelian lonașcu pag. 113 ) 
18. Imaginea luptătorului ardelean luată 
ca model 
19. Macedo-Românii 
20. Bucovina şi Basarabia, străvechi 
pământuri româneşti 
Pierderea lui Laurenţiu, unicul fiu în 
Munţii Piatra Craiului 


Educaţia pt de cruce spa i ae cada 291 Buruiana aka SI a ai 
picuiri din circulara privind activitat ROStfață ana AV 491 3ă iii aaa i i 
pe anul 1945-46 a Frăţiilor d “a nn, sia RET za dgeataagiaa i tae Pe SC  TL ea 353 
AR Eee Tone ip Na at ERE PI ap 292 recutul =“ 
Invățătorul Tadeu 299 Scurte portrete ale lui Al. Popşor a cet Lea ana dese asset 357 


„9 BE Ce E e O RIN a i 


a 0 a RI 


ISBN 973-96697-7-8 


Tipar: Tipografia Editurii ELISAVAROS 
Str. Luduş nr. 32, sector 1, Bucureşti; | 
Telefon: 223.84.60; 220.94.06; 092.64.00.86 | 


Alexandru Popșor 
1916 — 1994 
Doctor în Drept al 
Universităţii „Regele Ferdinand“ din Cluj 


Născut și crescut în satul transilvan, a fost întotdeauna mândru de 
originea lui țărănească, piatra de temelie a vieţii sale lăuntrice. Din 
prima tinerețe a fost însuflețit de idealul ridicării Neamului 
românesc, pentru care generații întregi și-au jertfit viața din cele mai 
vechi timpuri. Despre luptele, persecuțiile, închisorile din vremea sa, 
Al. Popșor menţionează: | 

„S-a scris și se vor scrie multe asupra acestei perioade (1920 
—1964), de către oameni care au fost departe și în afara lucrurilor“. 

Ceea ce scrie însă Al. Popșor este o mărturie vie, pentru că nu scrie 
din „ceea ce a auzit“ ci din „ceea ce a trăit“. EI înfățișează și cadrul 
geografic, istoric, climatul spiritual și cultural al vremii, - tot ce a 
contribuit la formarea lui. Se oprește în mod deosebit asupra 
Universităţii din Cluj: inaugurarea ei în 1920 de către Regele 
Ferdinand I, personalităţile care i-au sporit prestigiul, efervescența 
spirituală a epocii și rolul covârșitor al tineretului universitar. în 
problemele vitale ale României întregite. a 

EI s-a încadrat în rândurile generației sale, ale cărei elite au aderat 
la concepţia de viaţă a Mișcării Legionare, într-o perioadă de mari 
frământări interne, în care doar această Mișcare lupta pentru a se face 
o politică românească, în împrejurări în care fiecare mare Putere voia 
să se facă în România politica ei. Mișcarea Legionară însă, înainte de a 
fi o Mișcare politică, a fost și rămâne o școală spirituală, care are 
menirea de a creea un om adevărat, un om întreg. Pentru a se realiza 
aceasta, un obiectiv important este cucerirea cetății culturii. Al. Popșor 
a îndemnat și îndrumat pe tineri în acest sens, strădanie pe cate a 
plătit-o, ca cei mai mulți din generaţia lui, printre alte multe suferințe 
și cu 15 ani de închisoare (1948-1963). 

Cu toate încercările cumplite ale acelor ani, Al. Popșor n-a avut 
niciodată vreun gând de revoltă, de ură, de răzbunare. Privindu-și 
„Trecutul“ scrie: 

„Întuneric de încleştări năprasnice 
despicat de lumina iertării“. 
46 009 Copona LICEUL AI. P. arian TQ. Mures. 


| Biserica Petru Maior din Reghin 
Universitatea din Cluj 


O 1 a E alei