Cuvantul Legionar nr. 120, iulie 2013

"Dao vor lăcea aceia pietrele Car Ip, 
(PP Boangpfelle dai i 72 47 


mi CUVÂNTUL 
E LEGIONAR 


Periodic al Românilor naţionalişti creştini 


- în duhul NAȚIONAL CRESTIN al lui Suimgliu Zelea-Codreanu - 


Anul IX, Nr. 120, IULIE 2013 
Director: NICADOR ZELEA- CODREANU 


RELAȚII CU PUBLICUL: 


2,5 lei 


ZI d |] unii 


Rodactor ef: Nicoleta Codrin 


ÎN FIECARE VINERI, ORELE 15-17, Str. Mărgăritarelor nr. 6, sect. 2, Buc.; tel.: 0212425471 sau 0745074493 


S/rualilzle Tabăra legionară 2013 


Generalul prusac 


Cineva, acolo sus, ne iubeşte 
Ludi Izgoniți demonul muţeniei! 
Document Războiul din Răsărit (VIII) 


Cate “epionară Cazul Horia Sima (X) 
PIEIREA TA, PRIN TINE, SIOANE! 


Editorial: 


Pentru un pretins ziarist p 
dar în realitate un duşman | 
al cumpărătorilor şi | 
vânzătorilor de ţară, a nu] 
folosi internetul este un | 
mare handicap. 

O sursă de irotmaţi 
pe care o folosesc este] 


revista „Lumea” a 
iscusitului jurnalist Marian 
Oprea. 


Nu am loc să intru în 
amănunte asupra utilizării | 
informaţiilor, — condiționată 
legal numai de declararea | 
sursei, lucru pe care îl 
practică şi „Lumea” 
utilizând cu pricepere | 
informațiile de pe internet | 
dar, cred eu, punându-şi 
amprenta personalității şi a 
vederilor politice. 

Ce ne desparte pe noi 
(pe mine) de o „ziaristică” 
convenţională este 
cuvântul abstract 
"deontologie", de care 
mărturisesc, spre deliciul 
duşmanilor mei, că am 
auzit în cel mai bun caz în a doua parte (sau a 
treia...) a vieţii mele. 

Pentru mine „deontologia” asta, care, dacă am 
înțeles bine, te obligă, printre altele, la 
„echidistanță”, este un moft de care se face caz, 
dar orice „ziarist” incolor - aparent - ascunde 
culoarea opțiunilor sale politice. 

Ca să închei vorbăria, noi nu suntem „jurnalişti”, 

noi suntem exponenții punctelor de vedere 
ale Mişcării Legionare - în mod cert - şi, 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


e-mail: cuvantul-legionar 


zelea-codreanu.com; SITE: 


CUPRINS: 


www.zelea-codreanu.com 


Diverte Soarta tragică a făuritorilor Unirii (11) 


Edili fără minte 


sperăm noi, ale intereselor naționale ale 
românilor, fără să ne intereseze că este „corectă 
politic” şi la modă slugărnicia în fața intereselor 
iudaice. Dixit! 


Citeam mai zilele trecute un articol din revista 
"Lumea", la rubrica „Senzaţional”, intitulat „O 
perspectivă îngrijorătoare: lumea fără Israel” şi, 
din viteză, m-am bucurat, ca un prieten al evreimii şi 
al Israelului, care le oferă iubirea pe care ne-o oferă 


uinlualetale Sfinţi ai zilelor noastre (|) 
inerea de sut Paşi pe amintiri (XIII) 
Corocurd, < byte Pedacliei 


şi ei, „la gram”, dar cu 


oarecari lipsuri, generate 
de lipsa de motivații 
| acceptabile a 
comportamentului lor. 

În acest articol se 
comentează . două 
„semnale” absolut 


autorizate şi justificate care 
| declară că dispariția 
statului Israel este relativ 
apropiată (plus sau minus 
zece ani); „The New York 
Post” îl citează pe Henry 
Kissinger integral: „Peste 
10 ani, Israelul nu va mai 
| exista”. 

„Cele 16. servicii 
| speciale americane, care 
lau un buget total de 70 
i miliarde _ de dolari, au 


prezentat un material 
analitic pe 82 de pagini, 
intitulat «Pregătirea 
| pentru un Orient 


| Apropiat fără Israel»”. 

Nu aş vrea să vă explic 
lcum s-a“ ajuns aici, 
iza e RR AEZ i “* socotind că ar fi o punere 

la îndoială a memoriei sau a judecății domniilor 

voastre. 


= PIEIREA TA, PRIN TINE, SIOANE! 


Ceea ce nu mă pot opri să vă amintesc este 
faptul că evreimea, prin exponenții şi prin 
comportamentul ei în general, oriunde în lume 
unde s-a pripăşit, a fost autoarea incontestabilă a 
aşa-zisului „antisemitism”. 

Pentru noi, pentru români, ca să nu începem 
decât de la „Fischer Land" care a provocat 
masacrele de la 1907, iar mai departe distrugerea 
Mişcării Legionare prin asasinate în perioada 
interbelică, prin genocidul de care sunt responsabili 
la cedarea Basarabiei în 1940 şi prin dezmăţul 
criminal din primii aproape 20 de ani postbelici, 
soldat cu sute de mii de victime în sensul 
asasinatelor, şi a milioane de români transformați în 
„mieluşeii” de azi, lucrurile sunt absolut clare. 

Pentru alții, masacrele din Fâşia Gaza împotriva 
palestinienilor care „dădeau” cu pietre şi cu 
„Kalaşnikov” împotriva tancurilor de ultimul tip, mai 
anii trecuți, toate acestea se adună. 

Aş face următoarea comparație: toate aceste 
gesturi criminale au fost contabilizate într-un debit 
care la un moment dat, prin acumulare, a ajuns la o 
„Cifră” care, neonorată, duce la faliment. 

Cum a fost posibil „să se întindă 
coarda” până la actuala situaţie? 

Vă dau un singur exemplu care, 
aplicat la general, este edificator: cu 
ocazia ultimului atac împotriva 
palestinienilor din Fâşia Gaza, acum 
câțiva ani, la o emisiune la „Antena 3” cu 
nu ştiu ce subiect, eminentul profesor 
Bogdan Teodorescu, plin de logică şi de ă 
bun simţ de obicei, a clacat: „Nu putem să 
condamnăm comportamentul Israelului în = 
Fâşia Gaza, având în vedere marile Za 
suferințe ale poporului evreu”!! za = 

Şi prostul de Nicador, care de obicei 
ascultă comentariile profesorului | 3 
„respirând pe gură”, a înţepenit. i 2350 goe 

Deşteptul de lon şi Gheorghe, cu respectul 
tradițional acordat persoanelor cu multă carte, 
profesor, o iau de bună! 

Păi cât a suferit poporul în care v-aţi născut, 
domnule profesor, ce ar fi îndreptățit să facă, cât 
ar trebui să ucidă, după teoria domniei voastre? 


Să revenim însă la zi: după prima impresie de 
satisfacție apropos de „Lumea fără Israel”, mi-am 
revenit. 

Păi, legionăreşte, noi eram „sionişti”: cu scuzele 
de rigoare pentru exprimare, lozinca legionară era 
„Jidanii în Palestina!”. Palestina era pentru legionari 
țara biblică a evreilor; că de o mie de ani devenise o 
țară pur arabă, nu se discuta atunci, nu se gândea 
nimeni la acest lucru. 

Oricum, perioada de înflorire maximă a Mişcării 
Legionare corespunde cu perioada de acaparare 
maximă de către evrei a României. Legiunea apare 
ca o reacție firească - aţi înțeles, firească - fără nici o 
relație cu „agenturili fasciste”. Starea disperată în 
care ajunsese o mare parte a poporului român 
pusese în mişcare forțele conştiente ale nației. 

În spirit creştin, total necunoscută şi neaşteptată, 
soluția nu era, cum am mai spus de multe ori, nici 
„spargerea de capete”, nici spargerea vitrinelor la 
magazinele evreieşti care acaparaseră tot comerțul 
şi serviciile timpului. 

Mişcarea Legionară propunea şi aplica în 
primul rând membrilor ei ridicarea la o cotă de 
profesionalism, de comportament, de 
devotament al fiecărui român, la un nivel la care 
să poată învinge prin concurență cinstită pe 
evreu. : 

Afirmația cu „concurența cinstită” nu este „vorbă 
în vânt”! Un viitor legionar în stadiul de „membru” la 
intrarea în cuib, învaţă legile fundamentale ale 


ski 


Post scriptum: 

Dar cine este Henry Kissinger, cel despre care 
scriam la începutul editorialului că afirmă că „peste 
10 ani Israelul nu va mai exista”? : 

Henry  Kissinger (nume original: Heinz Alfred 
Kissinger) s-a născut într-o familie de evrei din oraşul 
german Firth, Bavaria. A , = să 

După câţiva ani de la instaurarea regimului nazist, în 

1938, ajunge în New York împreună cu familia, 
obținând cetăţenia americană în 1943: 


Pag. 2 


cuibului; la pct. 6 şi definitoriu pentru o Mişcare total 
deosebită față de orice organizație politică, se 
decide: „Legea onoarei: Mergi numai pe căile 
indicate de onoare. Luptă şi nu fi niciodată mişel. 
Lasă pentru alții căile infamiei. Decât să învingi 
printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe 
drumul onoarei”, : 

În consecință, evreului nu îi mai pria mediul şi 
trebuia să plece. Unde? Într-o ţară a lui. Nu în 
Madagascar, nu în Deşertul Gobi. În Palestina! 

Şi voi continuaţi să ne acuzaţi de comportament 
şi concepții criminale? Când se va afla acest adevăr, 
veți fi de ruşinea pământului! 


Dar să revenim iarăşi în actualitate: 

Cine deschide  „ostilităţile” 
Israelului? 

După sursa citată, chiar susținătorii americani 
de origine evreiască ai „Ţării Sfinte”. 

Care este realitatea: lipsa unei limite, măcar a 
bunului simț, exagerarea, exacerbarea conflictelor, 
pretenţiile susținute cu minciuni, au început să 
scoată din sărite chiar şi pe marii susţinători ai 


împotriva 


Autoritățile americane sunt informate de 
situația din ce în ce mai dificilă în care se 
găseşte Israelul apropos de „primăvara arabă” 
care a măturat dictaturile care acceptaseră sub o 
formă mai mult şau mai puţin vizibilă hegemonia 
financiară a Statelor Unite, state în mod evident 
controlate de lobby-ulevreiesc. 

Primul pas „neconform” a fost realegerea lui 
Barak Obama la Casa Albă în dauna candidatului 
Mitt Ronney, prieten apropiat a lui Netanyahu, care 
se presupune că ar fi declanşat războiul împotriva 
Iranului, război trimițând la moarte zeci de mii de 
americani, după „modelul Irak”, şi erau din ce în ce 
mai puţin de neglijat costurile unui conflict armat 
raportate la starea finanțelor americane. 

Până aici, „floare la ureche”! 

Țineţi minte cu toţii indignarea şi revolta poporului 
american stârnite de atentatele de la 11 
septembrie. Ura împotriva  fundamentalismului 
islamic pusese amprenta pe gândirea şi 
comportamentul americanului de rând. Şi sunt cam 
mulți! Şi sunt vindicativi! Acele evenimente, valoarea 
lor emoțională exacerbată de o presă cu proprietari 
binecunoscuţi, au lăsat o cicatrice de neşters în 
memoria colectivă a poporului american. Şi totul se 
dă peste cap! Citez: „Informaţia parvenită despre 
implicarea Israelului şi a aliaţilor lui în atentatele 
de la 11 septembrie 2001..." (n. n: şi nu a 
islamiştilor radicali!). 

Ziarişti importanţi şi persoane publice au 
dezvăluit rezultatele investigațiilor jurnalistice atunci 
şi acum. i 

Primul zvon, confirmat probabil mai târziu, care a 
trezit neliniştea opiniei publice a fost: la ora atacului 


A fost Secretar de Stat 
al Administraţiei Americane]. 
în timpul lui Richard Nixon 
şi al lui Gerald Ford, a 


jucat un rol-cheie  înț. 
diplomaţia mondială între| *. 
1969 şi 1977. Presa 


americană spunea despre 
Kissinger că el a fost, de : 
fapt, adevăratul preşedinte, nu Nixon sau Ford. În 1973 i-a 
fost acordat Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuţia 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


în Turnurile Gemene care serveau de birouri: nu 
au fost găsite victime „de profesiune” evrei. 
Atunci acest zvon a fost pus pe sa 


p fre : ma , 
nenorociţilor de antisemiţi, dar „la mintea Cocoşulup. - 


cât îşi putea închipui cineva că se poate ascund 
lucru atât de evident?! Se 

Faptul că C.LA. şi Henry Kissinger prevăd 
dispariția Israelului confirmă începutul Sfârşituluj 
încrederii Statelor Unite sau, dacă vreți, obligă 
Statele Unite la o schimbare radicală în relaţiile ci 
Israel. 

Demiterea unor jurnalişti cunoscuți care = 


€ un 


îndrăznit să încalce omerta, legea tăcerii, a întări 


acum convingerea opiniei publice că se încer 
înăbuşirea cu orice preț a unei realități care are o 
semnificaţie depăşind ca importanță momentul 44 
septembrie şi anii ce au urmat. 

Mai clar: este prima oară când una dintre marile 
minciuni ale secolului nu mai poate fi ascunsă. 

Cum s-a procedat cu cei care au îndrăznit să 
spună public adevărul: au fost distruşi profesional şi 
social. 

Ce se va întâmpla cu ei când adevărul va deveni 
public? ES 

” Vor fi socotiți ca primii care „au tras 

[N scara” de sub picioarele minciunilor 

(33 JI evreieşti. Persoane ca Rick Sanchez şi 
isi Helen Thomas vor fi puse alături de alți 
| denunțători ai enormelor exagerări. 

Despre ce exagerări vorbesc? 

Greu de pus pe hârtie, dar să nu-l 
uităm pe specialistul american Fred 
SN Leuhter care pune la îndoială folosirea 

| neîntreruptă a unor cuptoare ani de zile şi 
capacitatea lor de incinerare. 

Dacă Israelul este în spatele 
organizării atentatului de la 11 septembrie 
şi lucrul devine public (sau chiar a devenit 
public), cine va mai fi dispus să accepte 
exagerările şi pretențiile evreieşti din toate timpurile? 

Se pare că fenomenul de domino va funcționa 
în baza legilor fizicii şi istoria va fi rescrisă. 

Şi noi, noi românii, cam pe ce poziţie ne aflăm 
acum şi în viitorul apropiat? 

Suntem__victime__ale__prevederii__de__către 
oficialitățile evreieşti _a__unor__situații-limită 
apropos de Israel. 

Investițiile evreieşti în România, a căror 
amploare nu poate fi descifrată prin sistemul 
societăţilor trans-naţionale, retrocedările abuzive 
de care au beneficiat, cumpărarea prin interpuşi 
a unor suprafețe importante de terenuri agricole 
şi păduri la prețuri derizorii şi utilizarea celor cca. 
700.000 de paşapoarte obținute de cetățenii 
israelieni (dublă cetățenie) aducând în România tot 
atâţia afacerişti, negustori, specialişti în orice 
exclude munca fizică, vor fi pentru noi bomboana 
de pe coliva României. 


leşirea la iveală a minciunilor secolului poate ne 
va crea o anumită_satisfacţie, care însă nu ştiu dacă 
pe_termen_mediu şi lung va compensa_ necazurile 
aduse de desființarea presupusă a statului Israel. 


„Eu personal mă simt într-o situație absolut 
imposibilă. Oricum mi-aş exprima opțiunile, voi 
supăra „mortal” pe cineva. Dacă spun „Trăiască 
Israelul” or să creadă camarazii şi foarte mulți 
români că am turbat! 

Mai bine să aşteptăm în linişte şi cu demnitate 
desfăşurarea evenimentelor, cu speranța că 
„demontarea” minciunilor în cauză ne va aduce 
şi nouă măcar un curent de aer proaspăt şi ne 
vom gândi că sacrificiile poporului român au 0 
finalitate fericită. 


la încetarea conflictului din Vietnam. Totuşi, acţiunile sale 
în planul politicii externe i-au determinat pe mul 
comentatori să-l acuze de crime de război. Decernarea 
Premiului Nobel rămâne o decizie controversată şi în zilele 
noastre, Henry Kissinger este un oficial de rang înalt al 
organizaţiei masonice evreieşti B'nai B'rith şi, de 
asemenea, membru al grupului Bilderberg şi al Comisiei 
Trilaterale. = 


| 
| 
| 
| 
| 
| 


N — 


PP T————— 


re SRI APR 


Clatite 


TABĂRA LEGIONARĂ 2013: 
TRADIȚIE ŞI BUCURIE 


Mi-aduc aminte de prima noastră tabără. 
Fascinaţi de povestirile bătrânilor noştri 
senatori legionari despre taberele din 
vremurile căpităneşti la care participaseră, 
am încercat să re-creăm şi să trăim şi noi 
atmosfera aceea de legendă. 

Lucram sub soarele arzător de câmpie la 
construcția unei mănăstiri în jud. E 
Dâmboviţa. Nici gând de chilii sau de vreun [Bă un întreg. Pentru că ne-am adunat de 
adăpost. Dormeam sub cerul liber, ne $ : a bunăvoie, nu forţaţi de vreun interes. Ne-am 
preparam mâncarea la aragaz de voiaj cu 3 Sp: : E ea întrunit cei cu aceeaşi credință. 
butelie, improvizasem duş dintr-un butoi : ' Ne-a impresionat gestul al doi 
care se încălzea la soare. 5 simpatizanți din Tg. Neamţ, prof. Oct. 

Incercând să-mi fotografiez camarazii pe Carp şi ing. Mihai Diaconu, care au venit să 
schelă, mi-am fracturat mâna; noroc că era| a ne vadă, încărcaţi cu alimente şi care, pur 
stânga! Colac peste pupăză, manevrând cu ]şi simplu, ne-au mulțumit pentru că... 
o singură mână prin "bucătăria" improvizată, „| existăm!! (textual!) 
am "reuşit" să răstorn o oală clocotită şi s-o Mănăstirea avea ceva materiale pentru 
opăresc pe fata care mă ajuta. Din nou la construcția clopotniţei dar nu şi banii 
spital! Dar tabăra a continuat. necesari pentru muncitori, trudind de doi ani 

În ultima noapte ne-am trezit sub = să mai înalțe câte un pic din ea, de aceea 
răpăiala unei ploi neaşteptate. Uzi leoarcă, 
ne-am încărcat bagajele pline de apă şi aml= 
pornit spre Bucureşti, mândri de "isprava" noastră: 
deşi eram puţini şi aveam "răniţi", reuşisem să 
turnăm centura mănăstirii, cu beton făcut "de 
mănă”. . 

Tabăra fusese un succes. 

În condiții similare am mai fost în urmă cu doi 
ani, în jud. Suceava, cu diferența că băieții făceau 
baie în râulețul ce curgea pe acolo, iar fetele 
mergeau cu maşina 18 km pe un drum forestier, la |: 
cea mai apropiată aşezare umană, un complex 
mănăstiresc. Nu s-a mai accidentat însă nimeni, iar 
peisajul era de o frumuseţe şi o sălbăticie rară. 

Timpul a trecut, dar de atunci n-a fost an în 
care să nu onorăm - cu bucurie - tradiția 
legionară. 

Am "pus o piatră” la mănăstiri de pe tot 
cuprinsul țării: Dâmbovița, Bucureşti, Prahova, 
Sibiu, Suceava, Hunedoara, Covasna, 
Neamț. 

În toate ne-a însoțit aceeaşi dorință 
de a contribui şi noi cu o cărămidă la 
Casa Domnului şi de a ne apropia 
sufleteşte de legionarii de altădată. În 
toate am purtat cu noi, la propriu, acelaşi 
steag, simbol al credinţei în renaşterea [is 
spiritului românesc. ps 

De-â lungul timpului s-a format un 
grup care merge mereu cu plăcere să 
muncească benevol, să simtă bătând 
alături inimă de camarad, să stea "umăr fă 
lângă umăr.  "Preţioşii”,  ipocriții, 
criticătorii veşnici, s-au eliminat singuri. |; 

Privind retrospectiv, îmi dau seama că 
frumuseţea unei tabere nu constă în 
confortul avut (dormit în pat, apă caldă 
curentă etc.), nici măcar în satisfacția 
lucrului realizat, ci în starea de spirit care 
domneşte, în amintirile care rămân. 

Anul acesta am avut parte de o 


Cei de la țară nu au râs de orăşenii care 
nu ştiau să adune fânul, iar intelectualii 
egionari nu s-au stropşit la cei mai puţin 
"invățați”, ci s-au ajutat reciproc, cu 
dragoste frățească,. fiecare încercând să 
suplinească lipsurile celuilalt. Nu s-a intrat 
în polemici, nu s-au făcut "bisericuțe", nu 
ne-am grupat după afinități. Am fost un tot, 


- Băieţii”, cu vârste cuprinse între 17 şi 50 de 
ani, au muncit cât i-au ţinut puterile: 

- “au săpat (manual) fundația scării 
clopotniței 

- au făcut beton - la lopată - pentru fundație 
şi l-au turnat 
|  -autăiat armături şi au confecţionat casete 

pentru stâlpii clopotniței 

- au tăiat scânduri şi au confecționat schele 
pe care le-au montat (şi apoi le-au demontat) 

- au făcut peste 500 kg pastă de var pe care 
au strecurat-o prin site. 

De asemenea, au sortat scânduri, au cărat 
materiale, au făcut curățenie şi ordine pe 
şantier, au tocat câlții pentru frescă şi au ajutat 
la cositul :şi la strânsul fânului, o activitate de 
sezon foarte importantă la multe mănăstiri. 

Evident, ca în toate celelalte tabere, fetele au 
curățat şi tocat legume (cca. un sac de 
cartofi şi câteva kg de legume, zilnic - 
borşul şi mâncarea se făceau în oale de 
câte 30 de litri), au spălat vase (cca. 100 
de căni, farfurii şi linguri pe zi). Am 
mulțumit lui Dumnezeu că am desfăşurat 
"muncă necalificată”, întrucât călugărul 
bucătar, foarte priceput şi rapid, prepara 
mâncarea. Mi-aduc aminte că în cea de- 
a doua noastră tabără, pe muntele 
Păduchiosu, am gătit împreună cu o 
camaradă pentru treizeci de oameni; 
"capacul" punându-l faptul că într-o seară 
am avut la masă douăzeci de vizitatori — 
un mic "infern... De data aceasta 
"bucătăria" a fost "floare la ureche” în 
patru persoane, o plăcere. Părintele 
bucătar era vesel şi sincer: "Când m-a 
anunțat starețul că ne vine un grup de 
voluntari, am simţit o uşoară durere de 
3 cap: eu abia pridideam cu obştea Când 
| am aflat şi că o să fiu ajutat de trei 
doamne din Bucureşti, m-am repezit să 


construcția clopotniței, — = iau un calmant: de obicei 
stareț foarte amabil, program |. d | i sii Z E doamnele au unghii roşii de 2 
judicios, stabilit de noi, cu ă y i E>| metri şi vor să facă treabă cu 
educație şi relaxare, peisaj geanta pe umăr şi pălăria pe 
montan superb, răcoare, cap — aşa am avut parte de 
linişte, cazare în chilii, apă <<ajutor>> la praznic şi la 
curentă, mâncare bună şi, | hram. Credeam că o să 
mai ales, voie bună şi apăreți pe la ora unsprezece 
deplină armonie. în bucătărie, o să vă opăriţi, o 

Ne-am dat întâlnire pe] să vă tăiaţi degetele... Şi când 
plaiurile unde încă veghează colo... Dumnezeu să vă 
umbra lui Ştefan Voievod binecuvânteze!” ne-a spus 
camarazi din Bucureşti, părintele, zâmbind. 
Rădăuţi, Vaslui, Brăila, laşi, (e 
iar înțelegerea şi dragostea 


dintre noi a fost în consonanță or Y | ; = = Cici icte etil 
cu armonia locului. P...i „i ANN TR (olita Cadu 


LEGIONAR IULIE 2013 


CUVÂNTUL 


„ constat din muncă 7 ore pe zi, cu pauză de 1 oră 


din pag. precedentă) 


TRADIȚIE ŞI BUCURIE (GOtiRual 


rad 
“ANDREI COSMIN, IAŞI: 

"Legionarii sunt din altă vreme, dintr-a E 
dimensiune. O eroare a timpului, Sau că 
dimpotrivă, un noroc foarte mare, i-a telepo aţă 
România contemporana. 

"Cămăşile verzi” au pornit pe drumul bătăto, E 
înaintaşii lor, contribuind, prin participarea la Sud ie 
de muncă şi educaţie creştină. şi legionară | 
ridicarea Legiunii şi a Bisericii. h 

În tabără, aceşti oameni care Pot fi consi să 
descendenți ai unor ordine cavalereşti medievale 3 
pus o cărămidă la temelia neamului 3 
românesc. Cu o modestie deja notorie, legionari a 
renunțat la concediile la munte sau la marea 
| favoarea unui program. fix de muncă ui 
=] neremunerată; telefoanele, atât de necesar I 
viața cotidiană, au fost înlocuite cu lopeţi, misţ 
sau ciocane; vestimentația, cândva Simbo 


] 
apartenenței la o societate cosmopolită, a ti 


Toţi călugării, de altfel, s-au purtat foarte 
frumos; nu erau formalişti rigizi, nu ne-au urmărit cât 
şi cum muncim pe şantier (erau mulțumiți că 
munceam, pur şi simplu), nu au fost curioşi ce 
făceam în fâneața în care ne țineam după amiezele 
şedinţele de educație legionară. 


Ne-am. fixat singuri PROGRAMUL. Acesta a 


pentru masă, apoi 1 oră pentru relaxare şi duş, 
şedinţă 1 oră, masa de seară şi apoi program "de 
voie” dar în care ne adunam din nou toți în jurul 
unui foc de tabără, ca să povestim, să ne bucurăm 
de faptul că ne revedeam, că eram împreună. Cărţile 
aduse cu noi au rămas necitite. Am făcut, în schimb, 
două mici drumeţii. 

Slujbele aveau un farmec aparte în bisericuța 

liniştită,  cufundată în semiiîntuneric, unde 
Pâlpâiau candele şi mirosea a tămâie. Vorba era 
domoală, clară, cu dulcele accent al răzeşilor lui 
Ştefan, total diferită de mormăiala grăbită auzită bstituită de haine de lucru; în fine, femeile | 
prin unele mănăstiri. Oamenii într-adevăr slujeau SIlai pa mănuşile şi pălăriile, acces au 
lui Dumnezeu, trăiau momentul, nu îndeplineau ; Ea | RE i cu banalul şort de bucătărie. 
o rutină. Nu era nimic artificial, nu era un E 3 a Pe be =. n fi i Căpitanului îmbină în mog feric; 
"spectacol", ci slujbă făcută lui Dumnezeu Însuşi. 03 : Po kt | „Abia aparent contradictorii: maturitatea i 
Preotul se smerea, nu se semețea! TR, iclii în gândire şi hotărâ 

Şi pentru că veni vorba, as nu ştiaţi, se | copilăria. Luciditatea în gândire şi hotărârea su 


Orii ale 


3 | sinceritate 
primesc voluntari şi la construcția Catedralei pe: latina ] || completate | co nu ştiu şi nu vor 9 
"Mântuirii Neamului”! De ce nu ne-am dus - : 4 =ă dezarmantă, legionă (SE IES Eva 2 le 
3uță ănăstiri - : ă : . s Dincolo de diferențele de vârstă Say 
acolo? De ce căutăm mănăstiri retrase în munţi? | litate, un lucru este cert: atunci câng ă 
Cred că răspunsul îl ştiţi. Sau măcar îl intuiți! | Pa Gel în mintea şi în sufletul flecănia 
iberi. Şi lin mulțumiți. Ca C si i Sa E 
de ghia pi All cărămleta în dintre noi gale Sg Meta ei 
piept” cine suntem noi, ci am lăsat să | 'Munceşte în fiec SET Mont câştigul ag, 
vorbească faptele şi atitudinea. Cum aveam A Răsplata muncii să-ţi fie SU, ci 
= x = mulțumirea că ai PUztO cărămidă la 
să am la Recare, disciplinee şi înălțarea Legiunii şi la înflorirea 
impresi anii.” 
unilajea poe par și sacul Rei ochii tuturor se putea _ciţ 
E poli. Ms e: “aptu| ăia distanța pe care o luaserăm fată dg 
Spuza Dea E idi, căruia nu îi mai 
separată, cu carne, că nimeni n-a ed: 
Seotuin „las masă, Si e Mu Atmosfera din tabără a fost una 
eesti Saua la Suba Curs caldă, caracterizată de o deosebită 
db ip lore 4 tea camaraderie şi ră ofcai 
iapa tn "să După programul de muncă și 
adeseori în bisericuță să ne Ap Pina, E ză 
[pioninari ă Arăci A. PB. |depănatamintiri, am cântat în jurul 
Dar... "vorba multă, Grove: ; ă a i $ sm unui foc de tabără ori am vizitat alte 
Du la spui UN al ţ i : 2 i 1 DN ]iăcaşe de cultdin zonă. 
poloni, Piete moale SUN pa , | i : i IL Bă | Aderenţi doctrinei lui Corneliu 
jurnalişti, au deprinderea de a nu Zelea-Codreanu pot fi considerați, 
lungi un subiect, oricare ar fi. E pe bună dreptate, de societatea 
defectă de azi, extremiști: 
extremişti ai ideii de 
corectitudine, extremiști în a apăra 
valorile. creştin-ortodoxe, extremişii 
pentru că nu pretind răsplată 
materială atunci când prestează un 
serviciu. 
| În tabără s-a muncit cu spor, 
i fiecare după puteri şi îndemânare, 
însă cel mai important lucru este că 
s-a muncit cu DRAG, iar aceasta 
s-a simțit. e A 
Întăriți în credința creştină ȘI 
legionară şi reîncărcaţi de liniştea E 
frumusețea regiunii, ne-am întors !ă 
casele noastre schimbaţi în bine de 
punerea în practică a învățămintelor 


lată şi impresiile din tabără] 
ale unui jurnalist, un nou 


Pi IP 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


De o bună bucată de vreme se vorbeşte [i 
foarte mult de Angela Merkel. Cancelar al |. 
unei mari puteri, având un rol şi un cuvânt 
hotărâtor în Uniunea Europeană, 
conducătoarea de facto a unei țări mici ca 
suprafață comparativ cu aproape toate 
marile puteri ale momentului: U.S.A, China 
Rusia, sau cu alte țări care beneficiază de 
prosperitate precum Canada, Brazilia, 
Argentina sau Turcia. Dacă m-aşi gândi 
puţin căutând o țară apropiată ca situaţie de 
Germania, aş numi Japonia, vechea 
componentă a "Axei" Berlin — Roma - Tokio. 

Germania, lipsită de anumite resurse 
energetice dar şi de alte materii „prime 
necesare unei industrii de dimensiunea 
cunoscută, a fost totdeauna şi a rămas] 
exemplu pozitiv de comportament 
economic, de conştiinciozitate şi corectitudine în 
viața cetățeanului obişnuit. La români, cel puţin, 
când spui "treabă nemțească”, te referi sigur la un 
exemplu pozitiv, 

Poate pare puțin hazardat să vorbeşti despre 
Germania şi Angela Merkel în termeni apreciativi 
într-o perioadă foarte apropiată de încercarea de 
suspendare a lui Băsescu, încercare eşuată 
datorită poziției oficialităților U.E în frunte cu 
cancelarul german. Totuşi, această poziţie nu 
scade cu nimic valoarea acesteia în fața poporului 
german şi nici nu afectează imaginea Germaniei ca 
ansamblu în faţa poporului român. 

Vreau să subliniez un lucru de la început în 
legătură cu abordarea acestui subiect: nu discut 
despre relația istorică România - Germania privită 
ca un bilanţ al diferitelor momente istorice în care noi 
sau ei am/au avut de pierdut, nu vreau şi de multe 
ori nici nu pot să explic poziția Germaniei în chestiuni 
vitale pentru Țara Românească. 

Dacă mă veți întreba, de exemplu, despre 
motivele care l-au determinat pe Bismark să 
condiționeze recunoaşterea Regatului României 
la Tratatul de Pace de la Berlin din 1878, după 
războiul Româno - Ruso - Turc, de acordarea 
cetățeniei unui număr de 300.000 de evrei, vă voi 
lăsa fără răspuns, căci nu există nici o logică 
acceptabilă. 

Nu discut despre Tratatul Ribbentrop - 
Molotov din 1939, un dezastru pentru noi, sau de 
Dictatul de la Viena din august 1940, prin care 
pierdeam/Ardealul de Nord. 

Ar fi multe de discutat dar, observând că 
Germania şi-a promovat propriile interese 
totdeauna, lăsăm abordarea acestor probleme 
pentru altă ocazie. 

Şi totuşi, ce avem noi comun cu Germania? 

Nu ştiu dacă ar trebui să ne apropie - în teorie, 
cel puţin, marea duşmănie pe care iudaismul 
mondial o poartă - mai mult sau mai puțin vizibil, în 
funcţie de conjuncturi - celor două popoare. 

În mod evident, ura împotriva Germaniei s-a 
manifestat începând cu intrarea Statelor Unite în 
primul război mondial sub un pretext minor, urmând 
cu impunerea condiţiilor de pace Germaniei, 
imposibil de acceptat şi de respectat, împrejurări în 
care Hitler este adus la putere de poporul german ca 
salvator. 

Să explic de ce intrarea în război a Statelor Unite 
în primul dar şi în al doilea război mondial o atribui 
urii nemărginite a  evreimii împotriva poporului 
german? Să bat apa în piuă - ce legătură au Statele 
Unite cu interesele şi aversiunile evreieşti - cred că 
este inutil. 

Refacerea Germaniei după al doilea război 
mondial a fost un miracol - nu ceresc, ci chiar foarte 
pământesc. Planul Morgenthau de distrugere 
definitivă a Germaniei, de împrăştiere a populației 
în toate  gulagurile,  deşerturile şi locurile 
nepopulabile ale mapamondului, este bine cunoscut 
şi este la fel de "american" ca şi autorul lui, 

Datorită dezlănţuirii de ură provocate de război, 
alimentată şi dezvoltată până la paroxism de 
propaganda evreiască atotputernică atunci în Statele 
Unite şi Marea Britanie (stăpână acum pe mass- 

media), datorită poziţiei antievreieşti a lui 
Hitler concretizată în lagărele cu destinaţia 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


Stuart 


GENERALUL PRUSAC 


mai puţin cunoscută atunci dar binecunoscută astăzi, 
confruntarea militară s-a transformat într-un măcel 
care nu mai ținea cont de regulile războiului. (cu 


referire la  "anglo-americani”), transformând 
Germania într-o ruină, omorârea populaţiei civile a 
milioane (absolut exact) de militari germani prizonieri 
devenind un "sport” practicat în special de armata 
sovietică (de bolşevici). Ilia Erenburg, un rus "get 
beget” (!), al cărui glas era foarte sonor în timpul 
celui de-al doilea război mondial, era "vârful de 
lance” al unei campanii naţionale de. incitare a 
ostaşului rus la gesturi care în alte împrejurări 
trebuiau să te aducă în fata plutonului de execuţie. 
Îndemnul de a ucide "în chinuri” orice german întâlnit 
în calea înaintării spre Berlin, a fost recepționat de 
"Armata roşie” şi pus în aplicare cu o sălbăticie care 
astăzi nu ar avea corespondent decât în războiul civil 
dintr-o țară africană unde. învingătorii într-o luptă 
prindeau femeile învinşilor şi le tăiau sânii că "să nu 
se mai înmulțească”. Armata americană nu "vâna” 
civilii germani, era sătulă de. sângele vărsat cu 
ocazia “bombardamentelor. “cu-“bombe. “incendiare! 
(printre altele) asupra populaţiei civile, la dimensiuni 
apocaliptice. Istoria consemnează însă existența 
unui "lagăr” de dimensiuni ciclopice, un spaţiu foarte 
mare înconjurat cu sârmă ghimpată şi pază strictă, în 
care două milioane de militari germani au fost 
"cazaţi” sub cerul liber şi au fost lăsaţi, sub o formă 
oarecare, să moară de foame şi de frig. Era "mâna 
lungă” a răzbunării evreieşti însuşite de civilizația şi 
democrația nord-americană! 

În mai 1945, la încheierea ostilităților, nimeni nu 
îşi putea închipui că Germania se va mai putea 
reface vreodată. 

Şi totuşi, după cum vedem, minunea s-a produs! 
Tenaăcitatea poporului german, devotamentul şi 
disciplina lui au fost favorizate de "Planul Marshal!”. 
Acesta, general american, probabil mai pragmatic, 
priveşte puţin în perspectivă, se eliberează de 
psihoza indusă societății americane de imensa 
propagandă evreiască şi analizează militar Europa 
postbelică. "Comuniştii" ocupaseră o jumătate de 
Europa, inclusiv o parte a Germaniei, şi se declarau 
neoficial. dispuşi şi capabili să treacă peste 
convențiile cu "Aliaţii şi să se oprească numai la 
Atlantic. Pericolul era real şi americanii îşi puneau 
foarte serios problema păstrării totuşi a unui echilibru 
de puteri pentru un viitor nu prea îndepărtat. În afară 
de marile forțe armate americane, britanice şi câteva 
franceze, dislocate şi staționate în Germania, 
generalul Marshall socoteşte potrivit să refacă în 
oarecare măsură şi potențialul german - nu în sens 
militar, ci în sensul economiei. Astfel prinde viaţă 
"Planul Marshall” care acordă Germaniei mari 
ajutoare materiale. Bineînţeles că banii au fost 
folosiți cu mare pricepere, nici un german nu s-a 
gândit să fure un cent, ani de zile populaţia s-a 
mulțumit cu o retribuţie strict la nivelul supravieţuirii 
şi acest enorm efort colectiv nu a întârziat să îşi 
arate roadele. 

Cu toate că ruşii au cărat ca despăgubiri de 
război (printre altele) toate unităţile industriale care 
nu fuseseră încă distruse, cu toate sumele de bani 
enorme pretinse ca şi compensaţii de către Israel şi 
sigur şi de "Aliați", Germania îşi reface economia, 
reapărând în circuitul economic toate vechile "mărci" 
de tradiţie şi nenumărate altele noi, devenind la un 


Imoment dat unul dintre primi trei mari 
i exportatori mondiali. 


Dar am început cu Angela Merkel; să 


a d 
[al revin. 
Xp Mai an, vă spun să rămână între noi, am 


Id, 

IN | făcut-o cu "ou şi cu oțet” - ca să nu 
i utilizez decât o vorbă foarte blândă. 

Că o interesează România, probabil ca o 
| eventuală piața de desfacere sau ca sursă 
de brațe de muncă ieftine, pare în firea 
lucrurilor, că nu o fi soră cu noi. 

Ce mi-a atras atenția zilele acestea, a 
fost apetitul presei de a murdări, pe cât 
posibil, cam tot ce îi intră în labe. 

Noi, ca români, ne uităm cu jind la 
bățoşenia d-nei Merkel, şi nu că nu am fi 
conştienţi de diferența poziţiilor noastre, dar 
ne mai uităm şi la alte țări mai mici ca noi sau 
provenind din lagărul comunist. 

Islanda a dat afară băncile străine, bănci 
aparținând ghici cui. Şi Ungaria, cu datorii externe 
mult mai mari, îşi păstrează demnitatea. Primul 
ministru Orban a cerut reprezentantei F.M. la 
Budapesta ”să facă picioare” mai zilele trecute. 
Să ne gândim la Polonia sau Cehia? 

Păi care ar fi diferența? 

Calitatea clasei conducătoare! La noi, de 
cacao. 

Angela Merkel, împroşcată cu trecutul ei politic în 
R.D.G, îşi iubeşte țara. 

Felul cum tratează agenţiile de presă "blocada 
Berlinului sau blocada Merkel” împotriva Bruxelles- 
ului tulbură mediile politice ale bătrânului continent: 

Atenţie: orice decizie europeană comună care 
ar putea afecta plătitorii germani de taxe, 
producătorii germani sau imaginea Germaniei de 
superputere, este inevitabil contrată, blocată sau 
tergiversată de Berlin”. Asta pe plan extern. 

Pe plan intern, "bandita” de Merkel a anunţat un 
plan de măsuri sociale în valoare de 28,5 miliarde 
de euro ajutoare pentru familii (11), mărirea 
alocaţiilor pentru copii şi persoane cu disabilităţi, 
plafonarea chiriilor (22). Fără discuție, această 
ştire difuzată de agenţiile de presă, a trecut 
neobservată sau a fost pur şi simplu ignorată. 

Există motive? Principalul ar fi că destinația 
banilor pare, probabil, pentru comentatorii de presă 
români, de domeniul inexplicabilului. Nu mă pot opri 
să nu compar poziția ziariştilor din România cu 
bancul despre fraţii ardeleni care, văzând girafa, au 
comentat: "No, hai să merem, că aşa ceva nu se 
poate!” 

Statul român, prin glasul autorizat al tov. 
Băsescu, invita pe români să plece din țară dacă 
nu le convine nivelul retribuţiei. Atenţie: sute de mii 
de familii s-au destrămat, lăsând în urmă adevărate 
drame sociale, iar Angela Merkel alocă zeci de 
miliarde de euro ajutoare pentru a încuraja formarea 
şi menţinerea familiei germane? Şi presa nu "cârăie” 
nimic? Faţă de ceea ce ştim noi despre economia 
capitalistă, să plafonezi chiriile - gest legat, în mod 
evident, tot de încurajarea şi protejarea familiei, în 
Germania — e un gest nemaiintâlnit. Şi totuşi este 
făcut atunci când împrejurările o cer. Spre deosebire 
de România, unde se urmăreşte depopularea. 

"Ajutoare pentru familii"? "Rămâi interzis” să auzi 
aşa ceva într-o Românie în care sute de mii de 
familii sunt distruse de plecările la muncă în "Apus", 
de descurajarea făţişă a înființării de noi familii prin 
măsuri economice duşmănoase. 

O persoană plină de inteligență îmi va replica, 
aducând ca argument, de altfel justificat, diferența 
dintre cele două economii. 

Eu nu vorbesc de cifre sau de nivelul 
economiei. Plini de dispreţ şi lipsiți de compasiune 
pentru Gheorghe şi lon, făcuţi în pantaloni şi cu un 
zâmbet tâmp, standard, pe față, cu gândul numai la 
nenorocitul de "scaun", în relațiile internaţionale nu 
vom reuşi să trezim decât o oarecare milă sau să 
întărâtăm fiara”. Subsemnatul, ca un tip "cu idei 
puține şi fixe”, nu mă pot întreba decât "Cui 
foloseşte?”! 


Nina Pila Codeanu 


Pag. 5 


ACtualitale 


CINEVA, ACOLO SUS, NE IUBEŞTE! 


"Grădina Maicii Domnului"? 

Nu mai Ştim sau poate nu mai ştiu eu, cine a 
folosit prima oară această denumire pentru a 
caracteriza pământul sfânt al României. 

Unii spuneau că Papa Paul al II-lea Voitila, când 
ne-a vizitat ţara. Eu am luat-o de bună. Îmi convine. 
Ne convine! Să spun în câteva cwvinte ce a făcut 
acest papă pentru a şubrezi până la distrugere 
comunismul, aportul lui, poate nu hotărâtor dar sigur 
indispensabil, ar fi alt subiect. Totuşi să amintesc de 
originea papei, ca fiind dintr-un sat de români din 
sudul Poloniei, despre a căror origine nu mai ştie 
decât istoria, nu mi se pare neimportant. 

Vedeţi dvs., când ajungi la vârsta echilibrului, la 
vârsta la care poţi filtra prin sita experienţei noianul 
de întâmplări ale unei vieţi în care soarta te-a aşezat 
mereu "în linia întâi”, relaţia dintre tot ce mişcă pe 
acest pământ şi divinitate, apare ca un lucru ce nu 
poate fi pus la îndoială. 

Apropierea omului, multiplicat până la o naţiune, 
de Dumnezeu, de dogma creştin-ortodoxă în cazul 
românilor, are o relaţie directă cu viaţa de zi cu zi, o 
legătură cu perspectivele românilor? 

Întrebarea pare uşor cinică şi 


Da, şi pe mine, şi o să vă spun şi de ce. 

Franzela săracului a ajuns în ultimul an de la sub 
un leu la un leu şi zece bani - justificat sau nu, pare 
mai puţin important; "se vorbeşte” de scăderea 
T.V.A. la pâine, dar mi se pare o cacealma populistă; 
dar despre ce vorbim atunci? 

Discut cu un ţăran din Buzău, un judeţ destul de 
arid, la câmpie; despre porumb: "A crescut mare 
porumbul?” (adică planta). "Mai mare de un stat de 
om” (înainte de ultimele ploi). "Dacă mai dă 
Dumnezeu ploi când <<o lega>>, o să avem recoltă 
foarte bună”! Şi Dumnezeu a. dat şi "ploile 
porumbului”. 

Camaradul nostru din jud. Vaslui, pe care "| 
descos” când vorbim Ia telefon, îmi spune că în cele 
câteva arii ale ogrăzii va face roşii pentru bulion, un 
sac sau doi de cartofi, ceapă, ceva varză, iar fasolea 
semănată lângă porumb ca să aibă pe ce se căţăra 
se mai adaugă şi ea la micile provizii pentru iarnă. 

Sunt milioane de români care se bazează pe 
mica lor producţie agricolă. 

Bine, şi ce este cu toate astea? Cronică agrară? 

Păi să vedeţi cum "le dă peste bot” Dumnezeu 
duşmanilor lui. 


Ca să poți ”încăleca” un popor, în Primuj 
rând trebuie să îl vlăguieşti de putere, să ij 
subordonezi prin orice mijloc şi, din nenorocire 
duşmanii noştri au toate mijloacele omeneşti la 
dispoziţie: legi, ambasadori care şi-au câştigat Postul 
în comerţul cu fiare vechi — unii; alţii, apreciaţi pentru 
diferite deviații sexuale dar cu puteri discreţionare 
asupra guvernelor post-decembriste. 

Scopul final a fost enunțat de eminentul român şi 
legionar dr. Şerban Milcoveanu: transformarea 
României în "Israel european”. 

Extind puțin discuția asupra locului Israeluluj 
european: de când şi de ce România? 

De când, ştim deja: din 1877, după câştigarea 
Războiului de Independenţă, când ni se impunea 
de către marile puteri europene încetățenirea 
evreilor. 

De ce? 

să le povestesc românilor despre frumoasa şi 
încă bogata lor țară? 

80% dintre ei o ştiu din auzite, din citite mai puţin, 
din privit la televizor. 

Evreii ştiu la fel de bine toate acestea. o 
comparația cu țara încă a lor, nu rezistă. 

Acesta ar fi motivul 


răspunsul ne dezavantajează la 
prima vedere, dar relaţia dintre 
starea materială a românului şi 
apropierea lui de Biserică poate 
fi uşor observată. Cu cât românul 
este mai sărac şi mai lipsit de 
speranţe, rămâne ultimul refugiu: 
credinţa, Biserica. ş 

Cum poate fi apreciat acest 
lucru? E de bine, e de rău? 

Eu mă simt obligat să iau 
apărarea alor mei: "Biserica", un 
ultim refugiu? De când? Din 
negura vremurilor, de când ne 
Ştim! 

Ne aducem aminte de 
Dumnezeu numai la necaz? 

Şi da, şi nu; să nu uităm însă 
că tradiţia marilor ctitorii 
porneşte de la domnitori şi marii 
boieri, să nu uităm că apropierea 
de Biserică este şi reversul recunoştinţei. Să nu 
uităm că la întrebarea "Ce faci, bade loane?”, badea 
răspunde invariabil: "Mulfămesc lui Dumnezeu, 
bine!” 

Că la ora actuală, singurul bogătaş care a dat 
sume de bani importante Bisericii zace în puşcărie, 
pare în firea lucrurilor. Slujitorii antihristului ar băga 
toţi creştinii în puşcărie! În puşcăria în care singura 
cale de ieşire era "între patru scânduri”; oricum, ne- 
au dovedit în perioada în care au dispus de destinele 
României că scândurile mergeau mai bine la export! 

Despre ce vroiam să vorbesc şi unde am ajuns! 
Ce să fac? Mă roade setea de dreptate şi adevăr. 
Satea de răzbunare? Creştinism şi răzbunare, parcă 
nu se potriveşte! Am eu o rețetă de “răzbunare” 
îngăduită de creştinism? Da: "Nici măcar să nu 
mai aud de voi”!! Care "voi"? Lasă că vă descurcaţi 
voi, adică noi, cu un răspuns. : 

Dar să revenim: aproape jumătate din populaţia 
ţării depinde într-o măsură, mai mare sau mai mică, 
de "agricultura de subzistență”. 

Cifrele statistice ale "produsului intern brut” 
sunt ameliorate de produsul agricol. 

Mâncăm "cifre statistice”? 

Se presupune că nu ne-am prostit de tot: relaţia 
între aceste "cifre” şi bucatele din cămara românului 
obligat să-şi cam drămuiască îmbucătura este ca 
relaţia dintre strigăt şi ecoul lui. 

Nu ştiu dacă "incălzeşte” pe cineva faptul că în 
"Insula Mare a Brăilei”, producţia de grâu la hectar 
variază între 7 şi 8 tone anul aceasta, cifră pe 
care nici "Ceaşcă” nu a îndrăznit să o viseze, dar 
poate că 4,5 —5 tone de grâu la hectar în jud. Vaslui 
ne fac ceva mai optimişti. 5 

Pe cine, pe mine din buricul Bucureştiului? 


Pag. 6 


Mai spre sfârşitul iernii şi începutul primăverii, 
"navigam” pe programele de televiziune, că pe mare 
nu am reuşit să navighez, deşi a fost un vis al meu. 
Undeva, pe un post pe care nu m-am gândit să îl 
notez, nişte tovarăşi care se dădeau drept foarte 
importanţi şi. foarte cunoscători, discutau despre 
perspectivele anului agricol 2013. Il declarau un 
an catastrofal, cu o secetă distrugătoare de pe la 
15 mai încolo, cu tot alaiul de lipsuri şi necazuri. 

Foarte bine, oamenii “citeau” în previziuni şi nu au 
nici o vină că aşa se arătau acestea. 

Foarte bine; şi atunci de ce "mi-a sărit mie 
ţandăra” şi "i-am ţinut la răboj'? 

Toată viaţa am avut de a face cu oameni; la unii 
nu trebuie decât să mă uit, să le văd faţa şi îţi spun 
multe despre ei. 

Tovarăşii de care vă spuneam, cu previziunile 
sumbre asupra anului agricol 2013, se prefăceau 
a fi doar profesionişti. Dar dezastrul pe care îl 
prevedeau le crea o stare de satisfacţie pe care 
nu şi-o puteau ascunde. A fost atât de puternică 
impresia cu care am! rămas, încât imaginea 
satisfacţiei lor nedeclarate îmi este încă vie în 
memoria vizuală; oricum, erau oameni care se 
presupunea a fi angrenaţi în bunul mers al 
agriculturii româneşti. 

Ce ne distruge, de ce toate naţiile prosperă şi noi 
regresăm aparent fără explicaţie? 

Se duc lupte grele pentru ca acei care merg cu 
întrebările până la capăt, să fie discreditaţi, acuzaţi 
că suferă de "scenarită”. 

Când toate manevrele celor care pe faţă sau 
pe ascuns deţin puterea converg ca rezultat spre 
acelaşi dezastru naţional, nu poţi să te prefaci a 
nu observa coordonarea forţelor antinaţionale. 


manevrelor murdare de 
subjugare a României? 

Nu numai; factorul uman 
cred că a fost argumentul 
hotărâtor: oribilul "Lasă-mă, să 
te las!”, indolența de care am 
dat dovadă în relația cu lumea 
evreiască, au fost determinante. 

Totdeauna am fost trataţi şi 
pregătiți pentru a deveni un loc 
de retragere strategică a 
evreimii. 

Timpul retragerii a venit şi 
aparenta putere a administrațiilor 
româneşti a ultimelor două 
decenii s-a aflat şi se află 
subordonate şi în solda 
iudaismului. 

Singura putere care nu 
poate fi nici cumpărată, nici 
învinsă, este puterea lui 


Dumnezeu! 


Câteva fraze mai sus am făcut o observaţie care 
poate stârni comentarii: ați citit editorialul şi sunteți la 
curent cu afirmaţiile făcute în presă de marele 
politician şi fost demnitar american evreu Henry 
Kissinger, că în 10 ani statul Israel nu va mai exista. 
Ştirea a fost confirmată de 16 servicii speciale 
americane şi pare o bombă de presă pentru 
neavizați. 

Pentru români şi România situaţia poate deveni 
dramatică: până acum câţiva ani se cunoştea că 
fuseseră eliberate cca. 700.000 de paşapoarte cu 
dublă cetățenie, solicitate de -lsrael. De asemenea, 
se ştia că nu se făcuse uz decât în mică parte de 
dreptul de rezidenţă în România de către posesorii 
acelor paşapoarte. 

Vă dați seama: să fim nevoiţi să suportăm o 
nouă invazie! 

Norocul nostru că există alternativa în care 
anunţul d-lui Kissinger să facă parte din cine ştie ce 
strategii, vizând adormirea”, atenuarea unor puncte 
de vedere mai radicale ale țărilor islamice, sau 
parola care să declanşeze mişcări ale populației 
evreieşti de oriunde. 


a Dar revenind la declarata secetă, duşmanii noştri 
işi frecau mâinile bucuroşi ca după un gheşeft reuşit: 
seceta va fi aliatul lor care să ne oblige la noi acte de 
subordonare. 

Şi Dumnezeu a zis într-o limbă de circulație 
mondială: "Jos labele umede şi păroase!” 

Noi îi mulțumim Creatorului şi, cu aceeaşi 
dragoste de altădată, strângem rândurile. 

Trăiască Legiunea şi Căpitanul! 


D544 Pda 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


rul 


IZGONIȚI DEMONUL MUȚENIEI! 


Este deja bine cunoscut faptul că în cadrul BOR există două 
curente diametral opuse: cel ecumenist şi cel tradițional. Primul se 
situează pe linia guvernanților şi se păzeşte ca de -dracu să-i 
contrazică, să-i "supere", încercând să "reformeze" Adevărul, să "mute" 
linia Bisericii după lume, cel de-al doilea stă neclintit pe poziţia Bisericii 
strămoşeşti. , 


să ocazia căutării locului pentru tabăra de muncă şi educație 


Savatie Baştovoi, "Cronici incomode”, care se referă în termeni 
foarte categorici la aşa-zisa neimplicare a Bisericii în politică, 
"punând lucrurile la punct”. 

leromonahul este autorul multor cărţi tratând probleme actuale şi luând 
atitudine pe linia tradiţională a Bisericii: "Pentru cine bat clopotele la 
Tanacu?” "Diavolul este politic corect”, "Ortodoxia pentru postmodernişti”, 
"Singuri în faţa libertății”, “Între Freud şi Hristos”, "Audienţă la un demon 
mut” etc. Din aceasta din urmă am publicat ample selecțiuni în ziarul nostru în 


demonul muţeniei!” 


În spațiul nostru cultural cuvântul „politică” are o 
conotație negativă. 

A face politică înseamnă a minți lumea. 
Politicianul este mincinos, profitor, hoț, vânzător 
d țară, iar politica, iertați-mi expresia „este o 

urvă”. 

Se pare însă că această percepţie a politicului 
este o adiere nouă, cu totul diferită de felul în 
care înțelegea politica elita românească 
interbelică, cea de la 1918 sau cea din vremea lui 
Eminescu şi Caragiale. Ca să nu mai vorbim de felul 
in care înțelegeau politica Platon şi Aristotel. 

Cu Siguranță, devalorizarea crezului politic prin 
promovarea mediocrităţii şi a hoției în scaunele de 
conducere ale țării, face parte din procesul de 
destabilizare a unui spaţiu geopolitic pentru a-l 
supune mai uşor. Atât România, cât şi o serie 
de state mici din fostul lagăr socialist, alături de 
fostele republici din URSS au fost transformate 
într-o rezervație de cumpărători fără drept de 
apel. Un spaţiu în care s-au putut vinde partide 
uriaşe de produse proaste sau expirate, de la 
deşeurile alimentare ale armatei americane 
până la medicamente, gume de mestecat şi 
reviste porno. 

Până mai ieri multe țări din spațiul pomenit 
nu au avut un cadru legal care să le apere de 
abuzurile semnalate. lar acolo unde încep să 
apară anumite legi, rămâne corupția în rândurile 
celor care trebuie să le aplice. P 

Abuzurile şi minciuna sunt practicate în 
văzul tuturor, cu scopul vădit de a stinge în 
inimile oamenilor şi ultimul licăr de nădejde într- 
o lume mai bună. Oamenii nu se mai simt 
reprezentați de către cei pe care îi aleg în funcţiile de 
conducere, iar cei mai mulţi nici măcar nu se mai duc 
la alegeri. Toată această nedreptate se numeşte 
„politică” şi oamenii au toate motivele să o urască. 

Sub ochii noştri au fost distruse sistemul de 
învățământ, sistemul sanitar, iar acum îi vine 
rândul şi Bisericii. Nu mai este nimeni care să 
stea în fața tăvălugului care striveşte populația 
acestei părți a lumii prin maternităţile sadice, 
spitalele ucigaşe, creditele şi impozitele care îi lasă 
pe oameni în stradă. Cineva care lucrează la 
Departamentul de Statistică mi-a spus că între anii 
1990-2000 în Republica Moldova — Basarabia - au 
murit mai mulţi oameni decât în perioada 1941-1953, 
adică în al Doilea Război Mondial, în foametea din 
47 şi în deportările staliniste. Şi aceasta înseamnă 
politică. € 

Homosexualitatea, avortul, prostituția, clovneria şi 
cruzimea sunt impuse ca valori care nu suferă să fie 
atacate. Oricine se ridică împotriva mizeriei şi a 
morţii este acuzat de extremism, de intoleranță, 
de mentalitate „comunistă”. Se încearcă alinierea la 
statele europene şi americane în care condamnarea 
homosexualității şi a altor anomalii sociale este 
urmărită penal. Singura forță care mai poate 
contrazice această realitate diabolică este 
Biserica. Dar Biserica tace, motivând că ea nu 


face „politică”. A a i 
Trebuie sau nu, în condițiile descrise, să facă 


Biserica politică? A 
Mai bine zis, poate Biserica să nu facă 
politică? eat £i : 
Regimul ateist din URSS şi din țările fostului lagăr 
socialist au interzis amestecul Bisericii în sferele 
politicului. 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


ionară de anul acesta, am intrat în contact cu cele două categorii de 
clerici. De aceea ni se pare binevenită reproducerea scrierii "Izgoniţi 
din recenta carte a preotului-călugăr basarabean 


intervalul 2010-2011, 
Bisericii”. 


Ce presupunea această interdicţie? 

Nu însemna doar imposibilitatea de a avea 
reprezentanți în structurile aparatului de stat, ci 
oprea organizarea de către Biserică sau 
participarea la activități filantropice şi culturale 
de orice fel. Biserica nu-avea dreptul să înființeze 
spitale, orfelinate sau aziluri de bătrâni. Nu avea 
dreptul să organizeze tabere de vară sau călătorii în 
grup la mănăstirile sau locurile sfinte. În sfârşit, nu 
avea dreptul nici măcar să aibă o bibliotecă. Aşadar, 
a face politică presupune un spectru mult mai 
larg decât implicarea în alegeri sau apartenența 
la un partid politic. 

Biserica nu poate şi nu trebuie să susţină vreun 


partid politic, deoarece nici o doctrină nu poate 
întruni deplin crezul şi rostul Bisericii. De câte ori s-a 
încercat promovarea unui partid politic bazat pe 
principii creştine, acesta, fără să vrea, a devenit un 
fel de substitut al Bisericii în societate. 

Biserica, în întregimea sa, are toate uneltele şi 
condiţiile pentru a se reprezenta singură, prin 
membrii săi, în special prin ierarhi, în fața lumii. 
Biserica nu are nevoie să-şi promoveze membrii în 
Parlamentul unei țări pentru a se impune în fața 
lumii, deoarece ea însăşi poate avea mai multă 
greutate şi influență decât Parlamentul. Aceasta o 
zic nu sugerând amestecul sau identificarea Bisericii 
cu statul, amestec şi identificare pe care nu le susțin, 
ci încrezându-mă în forța Bisericii care reiese atât 
din numărul mare al membrilor săi, cât şi din trăinicia 
principiilor sale formulate de însuşi Dumnezeu. 

A spune că Biserica nu face politică, este 
ridicol. Auzind asta din gura unor conducători ai 
bisericilor locale, te întrebi dacă aceşti prea sfinţiţi 
păstori chiar nu ştiu ce înseamnă politica sau spun 
asta din virtutea unei inerţii care îi face să vorbească 
lucruri pe care nu le cred. 

Biserica nu face politică de partid, e adevărat, 
dar Biserica face politică prin însăşi ființa sa. 
Atunci când Biserica se roagă pentru pacea lumii, 
face politică. Atunci când afirmă că 
homosexualitatea, avortul, prostituția, camăta şi luxul 
sunt păcate, Biserica face politică. Ori de câte ori 
un preot condamnă, în spovedanie sau în 
predică, aceste păcate protejate de Stat, el face 
politică. 

Şi invers, ori de câte ori Biserica tace în fața 
paradelor_qgay, a _legalizării_avorturilor_şi_a 
prostituţiei, a impozitelor şi creditelor nemiloase; 


la rubrica "Spiritualitate", sub titlul "Masonizarea 


ori de câte ori Biserica tace alături de un regim politic 
totalitar, cum a fost regimul comunist, Biserica face 
politică. 

Într-un cuvânt, Biserica are de ales între a 
face politică TĂCÂND, împotriva principiilor sale 
divine, SAU VORBIND, în numele lui Dumnezeu, 
împotriva nedreptăţilor din această lume. 


A nu face politică înseamnă a nu mai exista. 


Îmi veţi spune că pustnicii şi călugării nu fac 
politică. 

lar eu vă voi spune că loan Botezătorul, 
părintele tuturor pustnicilor, a făcut politică 
atunci când l-a mustrat pe Irod pentru un păcat al 
său. Voi mai spune că şi loan Gură de Aur a făcut 
2 politică, făcându-se vinovat de les-majestate, 
“atunci când a înfruntat-o pe împărăteasa 
Eudoxia. Şi mitropolitul Filip a făcut politică 
| înfruntându-l pe loan cel Groaznic. Şi mulțimea 
de pustnici şi călugări care şi-au găsit sfârşitul 
înfruntându-i pe împărații şi demnitarii nedrepți 
au făcut politică. 

Pe de altă parte, ierarhii „nu fac politică” 
atunci când primesc salarii consistente de la 
stat şi când li se eliberează paşapoarie 
diplomatice? 

Nu fac politică nici atunci când participă, 
alături de înaltele feţe politice, la evenimente 
publice? 

Nu fac politică nici atunci când oferă medalii 

bisericeşti candidaţilor la primărie în preajma 
| alegerilor? 
Nu fac politică nici atunci când îi obligă pe 
andidaţii la preoție să făgăduiască devotament 
faţă de legile statului, unele dintre ele 
contrazicând fundamental crezul creştin?! 

Nu fac politică nici atunci când solicită statului să 
mobilizeze forțele armate împotriva altor state, aşa 
cum a făcut ierarhia rusă față de statul Georgia? 

Lista poate fi continuată de oricine. Dar cred că 
abia de acum încolo vom vedea cât de bine ştie 
Biserica să „nu facă politică”. 

Nu cred că mai putem spera în redresarea 
sănătăţii politice la nivelul ierarhiei Bisericii, dar ar fi 
trist ca această fobie în fața politicului, adică în fața 
dorinței de a face mai bună lumea în care trăim, să 
cuprindă întreaga adunare creştină sub chipul de 
virtute mincinoasă. 

Vremea în care păşim este una a replicilor 
politice. 

Mi se pare că Biserica este provocată printr-o 
serie de legi cu două tăişuri, care au menirea să o 
distrugă, atât când tace, cât şi când le atacă. 

Avem_de ales între a face politică tăcând, 
împotriva lui Dumnezeu, sau vorbind, în numele 
lui Dumnezeu. 

A fi în Biserică înseamnă a fi un adversar politic 
al multora. A spune „cred întru unul Dumnezeu” a 
devenit un gest politic. Şi dacă vrăjmaşii Bisericii ne 
spun că a mărturisi crezul ortodox înseamnă a face 
politică, atunci să facem politică! 

Aceasta este lumea în care trăim şi nu avem alta, 
deocamdată. 

Fiecare credincios, începând de la ierarhi 
până la studenți, sunt responsabili de 
integritatea Bisericii ca grup şi de verticalitatea ei 
în fața lumii. 

Izgoniți demonul muţeniei din inimile voastre! 


SAVATIE BAŞTOVOI 


Pugină vealecală de Mapiută Ditec 


Pag. 7 


Pocapuanl 


RĂZBOIUL DIN RĂSĂRIT ÎN LITERATURA VREMII (VIII) 
ARD MALURILE NISTRULUI 


Am părăsit Tighina de aproape două ceasuri. 
Mergem încet, cu căruța, pe şoseaua care duce la 
Căuşani. Acum coborâm pe un drum de ţară, în satul 
Ursoaia. 

Cum ajungem la postul de jandarmi, aflăm că mai 
înainte de sosirea noastră cu un ceas, un evreu de 
şaptesprezece ani care rămăsese ascuns pentru a 
incendia un lan de grâu şi a produce acte de teroare, 
a atacat cu grenade o grupă de soldați comandată 
de un sublocotenent care se afla în recunoaştere. 

- Evrei aveţi în sat? 

- Mai e o singură bătrână, pe care oamenii m-au 
rugat să nu o arestăm. 

Aflăm apoi că bătrâna evreică, pentru care 
țăranii rugaseră atât de insistent pe şeful de post 
ca să n-o aresteze, găzduia în casa la dânsa vreo 
şase evrei din batalionul de distrugere. Ziua 
evreica făcea mâncare pentru ei, iar noaptea le-o 
ducea pe câmpuri şi în păduri, pe unde se aflau 
ascunşi. 

Aspectul ei, vârsta ei, îi ajutau să înşele vigilența 
santinelelor şi a patrulelor. Nimeni nu îşi închipuia că 
această bătrână, care abia se târa, este un factor 
important în batalionul de distrugere. 

Am văzut-o adusă de jandarmi. Acum nu mai 
tăgăduia nimic. Luase o atitudine de obrăznicie şi 
sfidare. Deşi locuia în sat de douăzeci şi trei de 
ani, nimeni nu bănuise că în sufletul ei se 
ascunde atâta ura contra poporului românesc şi 
a ţăranilor din sudoarea cărora mâncase 
douăzeci şi trei de ani, pâine albă. 


Cu câteva zile înainte de a se retrage armatele 
bolşevice, 'evreii din Căuşani au strâns din satele 
vecine câteva sute de .căruțe în care şi-au încărcat 
averile şi le-au trecut peste Nistru. 

Nici în Căuşani, nici în Ursoaia, nici în satele pe 
care aveam să le văd de acum înainte pe întinderea 
Bugeacului şi pe malul Nistrului, nu aveam să mai 
găsesc decât foarte, foarte puține vite. 

Au fost luaţi din sate toți caii, toți boii, toate vacile, 
toate oile, şi toate căruțele. Au fost trecute-pe malul 
celălalt al Nistrului, cirezi de zeci de mii de vite. Au 
fost trecute pe malul celălalt, de către evrei, mii 
de căruțe, zeci de mii de căruțe încărcate cu 
. toată averea Basarabiei. Satele basarabene au fost 
jefuite, au fost prădate. Oamenii tineri, bărbaţii, au 
fost luaţi şi ei dincolo, pentru a face şosele pe care 
să se retragă bolşevicii şi evreii care duceau cu 
dânşii averile nesfârşite ale Basarabiei. 

- Hai Jenea, nu mergi să te culci? 

- Lasă-mă, mamă, să spun, să afle toată 
lumea, ce ne-au făcut evreii cât au fost stăpâni 
aici... 


În Ermoclia întâlnesc o echipă de sacrificiu din 
batalionul de distrugere care fusese arestată în zorii 
zilei. Era echipa care luase parte la incendierea 
târgului Căuşani şi care acum voia să incendieze 
recolta din sate. lată numele acestor criminali, 
pentru a se vedea mai bine din cine erau 
alcătuite batalioanele de distrugere care au ars 
oraşele basarabene, care au distrus şi au devastat 
satele: Rapaport lhil, Gheisman User, Ghidale 
Leizer, Sferdlic Mortco, Sferdlic Leiba... 

În Ermoclia, în Căuşani, în Popeasca, morile au 
fost arse. Nu au țăranii unde măcina măcar un pumn 
de grăunțe. Morile, minunatele mori de vânt ale 
Basarabiei, au fost toate arse până la ultima. 

Plec din Ermoclia spre Volintir. 

Pe drum mi se spune că din Ermoclia au fost 
ridicați numai într-o singură noapte patru sute de 
oameni. 


Pag. 8 


- BUGEACUL - 


Toate satele au fost golite de bogății. lar 
populația a fost redusă la jumătate. Uneltele de 
muncă au fost luate. Nu se găsesc nici coase, nici 
căruțe, nici seceri, nici pluguri, nici semănători, nici 
secerători... Pâinea se scutură pe câmpuri. 

Cine va putea zugrăvi tristețea lanurilor de grâu 
care se scutura pe ogoare coapte şi neculese? 
Privind aceste câmpuri nesfârşite care se frâng de 
bogăţia aurului pe.care îl poartă în spice şi pe care 
nu are cine îl culege fiindcă în toată Basarabia nu 
mai există brațe de muncă şi unelte, mi se umezesc 
ochii de lacrimi. Aşa cum le bate vântul, lanurile de 
grâu parcă fac mătănii şi se roagă, cu spicele 
înclinate până la pământ, să vină secerătorii şi să le 
culeagă. 


În Volintir evreii au ucis într-o pivniță, cu opt 
gloanțe de revolver, pe preotul Mihail Mizumschi. 
Seara l-au ridicat de acasă, smulgându-l din mijlocul 
familiei, de lângă copilul său care nu are decât trei 
ani şi de lângă soție, ducându-l într-un beci părăsit, 
unde I-au ținut arestat. Înainte de a pleca din sat, 
iudeo-bolşevicii au ucis pe părintele Mizumschi, 
după ce I-au torturat într-un chip groaznic. 

Călăii i-au smuls părul de pe cap, cu piele cu 
tot, i-au scos ochii cu baioneta şi l-au supus la 
cele mai înfiorătoare torturi, înainte de a-i lua viața. 

În aceeaşi pivniță a fost găsită baţjocorită şi 
asasinată bătrâna Tretiacov Fevronia. Tot trupul 
nefericitei bătrâne era plin de împunsături de 
baionetă şi de lovituri. Capul era spart în mai multe 
părți. Obrazul complet desfigurat. Înainte de a o 
ucide, asasinii au batjocorit-o, deşi victima avea 
şaizeci de ani. — : 

Povestirea acestor două înspăimântătoare crime 
ne înfioară. 

Noaptea rămân în satul Moldova. 

Până aici, în tot drumul, m-am interesat de 
faimoasa reformă agrară făcută de bolşevici în 
Basarabia. 

S-a spus de câte douăzeci de ori la radio 
Moscova, s-a scris în toate ziarele sovietice şi s-a 
făcut o vâlvă fără pereche în jurul aşa-zisei 
"împroprietăriri” a țăranilor. Spuneau bolşevicii că 
au luat pământurile boierilor români şi averile 
mânăstireşti, împărțindu-le țăranilor săraci. 

Am căutat să mă dumiresc şi să studiez cât mai 
amănunțit aceasta faimoasă reformă agrară. 

Aici, în Bugeac, se spunea că pământurile care 
au fost date țăranilor sunt enorm de întinse. Totuşi, 
eu nu am găsit nici un țăran împroprietărit. 

Bolşevicii au luat, într-adevăr, moşiile 
mânăstireşti şi proprietățile mari, dându-le 
colhozurilor. Țăranii erau obligaţi să muncească 
aceste ogoare, despre care li se spuneau că sunt ale 
lor. ț 

Toamna, la culesul recoltei, toată pâinea adunată 
de pe câmpuri şi muncită cu sudoare şi cu truda 
nesfârşită de țăranii "împroprietăriți, intra în 
magaziile colhozului, iar de acolo pornea spre Nistru, 
dincolo de Nistru. 

Țăranii “împroprietăriți” se alegeau din toată 
această recoltă cu câţiva saci de grâu sau de 
porumb cu care îşi puteau amăgi foamea câteva 
luni de zile. Am întrebat pe "improprietăriţi” dacă nu 
se simțeau mai bine acum, când aveau pământurile 
[OȚ, 43 

Dar "improprietăriţii” au început să râdă: 

- Cine v-a spus că ni s-a dat pământ? Într- 
adev4ăr, ni s-a dat pământ, dar nu ca să-l stăpânim 
ori ca să ne folosim de dânsul. Ni s-a dat acest 
pământ ca să fim argaţi pe dânsul. Că noi îl arăm, îl 
secerăm iar la urmă ne pomeneam cu câteva 


(continuare din numărul trecuţ) 


(VI) 
CONST. VIRGIL GHEORGHIU 


traiste de grăunţe pe care ni le dădea Colhozul, 
mai mult din milă, aşa că eram mai rău decâ 
ii. 

ie am întâlnit nici un țăran căruia să i se fi dat 
pământ, personal. Dar dacă exista vreunul, atunci 
pentru dânsul acest pământ însemna un blestem. 
Căci basarabeanul care avea pământ trăia sub ruşi 
cea mai cumplită dramă. i j 

De pe pământul pe care îl avea țăranul trebuia să 
dea toată recolta statului. re 

lată, spre exemplu, dările la care era supus un 
țăran din comuna Cişmeaua Văruită, din Jud. Ismaij, 
care avea douăzeci de hectare de pământ: Şaizeci şi 
cinci la sută din grâul semănat trebuia să-l dea 
statului. A 

Numărul kilogramelor de grâu pe care le recolta 
agricultorul_ erau calculate” de oamenii Stăpânirii 
bolşevice. Întotdeauna agricultorul era obligat să 
dea, în fapt, statului, o cantitate de grâu mai mare 
decât aceea pe care o recolta. Şi fiindcă omul nu 
strângea de pe ogor atâta grâu cât trebuia să dea 
stăpânirii, cumpăra restul. i i 

Şaizeci şi cinci la sută din cantitatea porumbului 
pe care urma să o recolteze, -agricultorul era obligat 
să o dea statului. În afară de asta, el trebuia să mai 
dea statului, în timp de un an, patru sute de 
kilograme de carne, o mie de ouă. Apoi: o sută 
şaizeci de kilograme de lapte, zarzavat, lână etc. 

Până la urmă, bietul gospodar trebuia să-şi 
vândă lucrurile din casă şi să cumpere grâu, 
porumb, carne, ouă, lapte, lână şi zarzavat - nu 
pentru dânsul şi familia lui, ci pentru a le da 
statului. i 

Țăranii trebuiau să muncească, iar din munca lor 
să nu le rămână decât, în cele mai bune cazuri, atât 
cât să le amăgească foamea. 

Țăranii săraci, fără pământ, care înainte nu aveau 
cu ce trăi, dar nici nu munceau, acum erau obligaţi 
să muncească din zori şi până în zori ca nişte 
salahori şi să rabde şi mai cumplit de foame. 

Aceasta ar fi, în câteva cuvinte, situația creată 
de noul regim agrar, în raiul bolşevic. 

Un servitor agricol câştiga înainte de răpirea 
Basarabiei de zece ori mai mult decât cel mai iscusit 
plugar pe timpul bolşevicilor. 

Un argat câştiga înainte de zece ori mai mult 
decât după ce l-au "împroprietărit” bolşevicii. 

Ascult-toate aceste amănunte, pe care, pentru a 
sută oară, le aud spuse de țăranii basarabeni. 


A două zi dimineața pornesc spre Cetatea Albă. 

Pe drum, în satele prin care trecem, nu se afla 
nici un cal, nici o căruță şi nici o unealtă agricolă. 

Populaţia e redusă la jumătate. 

Nicăieri, pe toată întinderea Bugeacului, nu se 
află nici o moară şi nu se mai află nici o seceră cu 
care să taie grâul acesta frumos, care-şi scutură 
boabele în van, ca nişte lacrimi de aur pe țărâna 
neagră şi roditoare. 

Cetatea Albă a avut aceeaşi soartă ca şi celelalte 

oraşe basarabene. Fabricile şi magazinele arse, 
instituțiile distruse, populaţia luată şi dusă în Siberia 
sau ucisă. Nu zăbovesc în oraş decât vreo câteva 
ceasuri şi pornesc mai departe, spre Ismail. 
__ Aflu şi aici aceeaşi jale şi plânsete pe care le -am 
întâlnit în celelalte oraşe şi sate basarabene. Şi aici 
au fost asasinați atâția oameni, arşi în închisori, 
jefuiţi, umiliți groaznic. Veneau evreii cu revolverele 
şi scoteau pe colhozeni la muncă de cum se lumina 
de ziuă şi îi țineau până aproape de miezul nopții. 


Se/aiuni de Emilian Czonpeieu 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


ul i Măi N, Aa Ma i adi i A a N 


Gate “pioni 


x 


CAZUL HORIA SIMA ŞI MIŞCAREA LEGIONARA  (X) 


JOCUL "DE-A GUVERNUL" 
DE LA VIENA 


După schimbarea de regim intervenită în 
România la 23 august 1944, germanii au rămas 
dezorientaţi în primele zile. Încă mai sperau să-l 
salveze pe Antonescu şi din cauza aceasta n-au 
lansat nici o formulă precisă pentru organizarea aşa- 
zisei rezistențe peste graniță. 

Când însă salvarea lui Antonescu n-a fost cu 


putință, au lansat formula unui "Comitet 
național” condus de SIMA. 


La 30 august 1944 membri Forului Legionar au 
fost aduşi de la Dachau la Viena unde li s-a cerut să 
adere la formula cu SIMA pentru a se putea apoi 
constitui un "guvern de exil”. 

Doi dintre ei, .şi anume Vasile lasinschi şi 
Corneliu Georgescu, au aderat. 

Ceilalți, Ilie Gârneaţă, Constantin Papanace şi 
Mile Lefter, precum şi Horodniceanu, Trifa, Grozea, 
Mihăilescu, ca şi mulți fruntaşi legionari aduşi de 
la lagărul Buchenwald în frunte cu Ghiţea, Dragomir 
- Jilava, Şeitan etc., au refuzat categoric. 

Motivarea oficială față de germani a refuzului de 
colaborare era în esenţă: nu se poate colabora cu 
o persoană de care înşişi ei au recunoscui că s-a 
dovedit a fi lipsită de onoare şi caracter (n. n.: 
adică SIMA) şi a cărei iresponsabilitate şi arivism 
poate crea şi pe viitor surprizele cele mai 
neaşteptate. 

Pentru a nu lăsa însă impresia unei obstrucții cu 
orice preț, s-a preconizat formula mai largă a unui 
guvern de concentrare prezidat de mitropolitul 
Visarion Puiu sau de gen. lon Gheorghe, ministru 
plenipotenţiar la Berlin. Aceste formule se puteau 
prevedea că nu pot fi agreate de nemți pentru că pe 
ei, în acele momente, îi interesau tocmai oameni 
fără răspundere, ca să fie folosiți indiferent de 
dezastrul pe care îl vor cauza Țării şi poporului 
lor ca sabotori sau aruncători de poduri, pentru a 
putea câştiga ceva timp în retragerea armatelor 
din țările balcanice. 

Insă adevăratele motive de 
necolaborării s-ar putea rezuma: 

1) O problemă de demnitate şi prevedere 
impunea refuzarea unei colaborări fața de cei care s- 
au purtat neloiali cu Mişcarea, pe care şi acum 
vroiau să o folosească pe un plan meschin şi 
minor. 

2) In desfăşurarea evenimentelor, contribuția 
unui asemenea guvern nu numai că era infimă, 
dar devenea chiar ridicolă. 

3) Noi am fost pentru continuarea luptei în Răsărit 
atâta timp cât Statul Român era angajat oficial în 
acest sens. După schimbarea politicii de la 23 
august şi mai ales după ocuparea României de 
câtre trupele sovietice, această rațiune dispărea, 
chiar dacă am considerat prematură schimbarea 
produsă. 

4) Evitarea oricărui război fratricid, dat fiind că 
Saltul Român declarase război Germaniei. 

5) Deşi  neîncrezători în promisiunile şi 
angajamentele ruseşti, şi tocmai pentru aceasta, 
vroiam să evităm orice pretext care ar fi putut servi 
Ruşilor pentru a nu-şi respecta angajamentele luate 
sau de a lua măsuri de nimicire sau deportări în 
masă. 

6) Ne îngrijora eventuala perspectivă (chiar dacă 
era minimă) de o reocupare din nou a ţârii de către 
germani, dat fiind spiritul de vendetă feroce care 
stăpânea anumite cercuri germane pentru 
"pedepsirea trădării româneşti”. 

7) Vroiam să ferim Mişcarea Legionară în 
întregimea ei, de oprobriul colaboraționismului, 


fond a 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


apărând patrimoniul spiritual creat de suferința 
legionarilor din țară sau din Germania. 


8) Nu se putea acorda prietenia legionară, în 
momentele lor grele, celor care în momentele lor 
bune s-au gândit - cu tot sângele vărsat de soldatul 
român pe frontul comun - să ne dezmembreze ca 
stat şi să ne anuleze ca Mişcare. 

9) Ca rezervă şi supapă de siguranță pentru 
eventualitatea puţin probabilă a unei victorii germane 
(ca urmare a folosirii armelor secrete), găseam mai 
corespunzător intereselor româneşti, un guvern 
prezidat de cineva - cum era gen. Gheorghe - care 
prin funcțiunea . îndeplinită până atunci, era în 
continuare cu eforturile de război şi angajamentele 
luate de germani, fără a avea aservirile lui SIMA. 

10) Rezolvarea primejdiei sovietice - după 
inevitabilul dezechilibru ce se va produce în urma 
dispariţiei forței germane - va deveni o problemă 
mondială, şi, pentru conflictul între "cele două lumi” 
care vor sta față în față, Mişcarea să-şi păstreze 
poziția necompromisă de nici un servilism sau 
oportunism ieftin, tocmai pentru a putea participa în 
primele rânduri ale acestei lupte pe care Corneliu 
Zelea-Codreanu o  prevăzuse cu o claritate 
impresionantă. 


Cum era de aşteptat, fermitatea poziției 
necolaborării a atras persecuții din ce în ce mai 
mari care dezonorează atât pe cei care le-au 
sugerat, cât şi pe cei care le-au executat. 

Cu asemenea suflete meschine nu se puteau 
purta bătălii mari. 

Membrii Forului Legionar precum şi ceilalți 
fruntaşi legionari care au refuzat colaborarea au fost 
evacuaţi din locuinţele lor şi aruncaţi pe stradă, nu i 
se dădeau cartele, li se interzicea orice mişcare, li se 
refuza orice ocupație, şi erau numai liberi de a muri 
de foame sub cerul liber. 

La aceasta se adăugau ameninţări cu moartea 
din toate părţile, chiar şi de la persoane germane cu 
răspundere care preconizau "punerea lor la zid 
pentru sabotarea eforturilor de război”. 

Aceeaşi presiune şi prigoană se exercita şi contra 
ofițerilor sau soldaților. români aliaţi în lagăre de 
prizonieri care refuzau să se înroleze în aşa-zisa 
"armată naţională”. Constrângerea acestora prin 
foamete a fost fapta cea mai mârşavă care s-ar 
putea imagina. 

Toată această neaderenţă, rezistența surdă sau 
cu frondă, a împiedicat mai bine de 3 luni 
transformarea  aşa-zisului "Comitet naţional” în 
guvern. 

Abia la 10 decembrie, folosindu-se un truc, s- 
a simulat o adeziune a mitropolitului Visarion 
Puiu la un guvern SIMA, fapt care a determinai 
aprobarea Berlinului în acest sens. 

In aceste zile întunecate de mare mizerie şi 
tragedie națională se va vedea o mână de oameni 
bine înţoliți de curând şi hrăniți în somptuosul hotel 
vienez "Imperial", jucându-se între ei "de-a 
guvernul”, făcând "decrete" - care nu puteau 
avea nici un obiect real - şi răguşind la un 
microfon de radio, pe care nimeni nu-l mai 
asculta. A 

Singurele demersuri eficace ale aşa-zisului 
"Guvern Naţional” au fost pentru internarea 
foştilor camarazi în lagăr de concentrare, care de 
data aceasta trebuia să ducă la nimicire. 

Precipitarea evenimentelor, apropierea frontului 
care a determinat mutarea "sediului guvernului şi a 


cartierului general român" (!) la  Aussee, 
descompunerea: aparatului de stat din cauza 
bombardamentelor zilnice, cu haosul creat, au 


contribuit la faptul ca această internare să nu aibă 
loc. Totuşi, amintirea acestor împrejurări triste şi 
pline de incorectitudine sufletească va rămâne ca 


CONST. PAPANACE 


(continuare din numărul trecut) 


un stigmat pentru toţi aceia care s-au pretat la 
acest joc, pe cât de sinistru, pe atât de ridicol, pe 
care adevăratul suflet legionar I-a repudiat şi-l va 
repudia totdeauna. 


ULTIMA DISCUȚIE  ÎNCORDATĂ 
AVUTĂ CU FOSTUL COMANDANT 
(Definitiva punere la punct) 


in decursul celor patru ani şi mai bine de 
conlucrare zi de zi cu SIMA, am avut mai multe 
discuții încordate decât senine. 

Motivele acestei încordări proveneau mai mult din 
lipsa sentimentului de răspundere care îl 
determina la luarea de hotărâri neserioase sau 
rău concepute şi care, mai totdeauna, se terminau 
cu un neajuns, dacă nu chiar cu un dezastru pentru 
Mişcare. 

Nu intenţionez să redau în paginile de mai jos 
toate aceste lucruri, căci ar însemna sa fac istoricul 
celor mai întunecoşi ani din existența Mişcării. O voi 
face în altă parte şi cu altă ocazie. 

Deocamdată mă mărginesc să redau ultima 
discuție pe care am avut-o cu el, în preajma 
formării guvernului-fantomă de la Viena. 

La aceasta discuţie a participat şi Ilie Gârneaţă. 


După prăbuşirea regimului Antonescu ca urmare 
a loviturii de Stat de la 23 august 1944, 
reichsfuhrerul SS, Himmler (n. n.: şeful suprem al SS 
şi al Gestapoului) şi saşii din Ardeal în frunte cu 
Andreas Schmidt, au scos la suprafață pe SIMA. 

Acest lucru părea extrem de surprinzător pentru 
cei care luau drept bune declaraţiile de circumstanță 
făcute de unii reprezentanți germani. 

Pentru cine a urmărit de aproape linia de 
conduită a Gestapoului, şi-a putut da seama că 
aceştia care „provocaseră conflictul Mişcării cu 
Antonescu pentru a slăbi poziția ţării şi a stoarce 
avantaje din toate părţile şi pe toate planurile pe 
calea şantajului, vroiau să folosească Mişcarea 
prin SIMA, fie pentru a anula, în caz de victorie, 
concesiile făcute lui Antonescu, fie de a-l 
substitui în cazul când acesta nu le face jocul. 

La acest lucru SIMA s-a pretat de la început. 

Permanenta ţinere din scurt care i-am făcut-o, l-a 
ferit mult timp să se degradeze în mod iremediabil. 

- Chiar după aşa-zisa plecare în Italia, SIMA a 
rămas piesa Gestapoului, fiindcă această plecare a 
avut loc după ce făcuse oferta de supralicitare în 
concesiuni, lucru la care s-a reangajat şi mai a fond 
după aducerea din Italia. 

Acest lucru a apărut clar pentru toți când, după 
înlăturarea regimului Antonescu, SIMA a fost scos la 
suprafață şi însărcinat să formeze aşa-zisul guvern 
care să mobilizeze pe toți românii împotriva noului 
regim. 

Poate-la acest lucru să mai fi contribuit şi faptul 
că situația era aşa de disperată, încât numai un 
ambițios "necopt” şi iresponsabil putea să facă 
acțiuni care să nu aibă decât efecte dezastruoase - 
pentru Țară şi neamul românesc. 

SIMA era, poate, singurul om care nu-şi dădea 
seama că situația creată în urma defecțiunii 
româneşti a devenit imposibilă şi soluțiile de 
mântuire vor trebui căutate în altă parte. Mai mult 
inconştiență a fost, în aşa grad, încât a crezut că 
poate fi folosit momentul pentru a-şi consolida 
situația în Mişcare "după noua victorie pe care a 
avut-o"! 

Când, la 30 august, am ajuns la Viena de la 
Dachau, am găsit această mentalitate care te uluia şi 
în acelaşi timp te mâhnea văzând cât de "infantili” 
sunt "oamenii noştri”. 


(continuare în numărul viitor) 


* Sfaturi de Viail Pduranu 


Pag. 9 


Vasile ȚANȚU s-a născut 
în 1885 la Horodişte din jud. 
Lăpuşna şi a fost un veritabil 
luptător pentru drepturile [Ș 4 
românilor basarabeni şi toată 4 
viaţa şi-a consacrat-o acestei p-- f 
cauze. | 


j 


* 


În februarie 1917 Lasă 
izbucneşte revoluţia la 
Petrograd, talazurile ce se 
frământau pe Bd. Nevski 


ajung până la laşi, unde ofiţerii 
basarabeni simt necesitatea 
creării unei organizaţii care 
să-şi asume răspunderea 
pentru viitorul Basarabiei. La 
20 oct. 1917 s-a convocat la 
Chişinău un Congres Militar 
care a hotărât organizarea 
Sfatului Ţării. 

Rolul lui Vasile Țanţu a 
devenit foarte important, el 
fiind desemnat ca preşedinte 
al Biroului de Organizare al | 
Sfatului Ţării. 

A fost ales şi el deputat în 
Sfatul Țării şi apoi comisar militar al Basarabiei. 

Astăzi parcă s-a dat uitării faptul că la 20 
noiembrie 1919, în sala mare a Ateneului din 
Bucureşti, când îşi deschidea lucrările primul 
Parlament al României întregite, în componenţa 
căruia intrau şi trimişii Basarabiei, unul dintre ei era 
Vasile Țanţu, ales deputat din partea judeţului 
Chişinău. 

A fost prefect de trei ori, apoi deputat, iar mai 
târziu preşedinte al Camerei pentru Agricultură. 

Îmbolnăvindu-se grav, moare la 30 ianuarie 
1937, în etate de 55 de ani. La înmormântarea lui s- 
au organizat funeralii naţionale. Puterea sovietică l-a 
considerat printre cei mai. odioşi duşmani ai ei, 
vorbind de el în termeni foarte duri. Deşi era mort în 
1940 (mormântul lui se află în Cimitirul: Central din 
Chişinău), NKVD-ul i-a omorât pe cei doi copii ai 
săi împuşcându-i în ceafă. l-au împuşcat pe cei 
doi copii pentru ca nu cumva sângele lui să dea 
noi vlăstare ce ar fi putut continua cele începute 
de tatăl lor! 


ŞTEFAN BOTNARIUC a plătit şi el cu viaţa faptul 
că la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu 
România. 

S-a născut la 1875 în comuna Bălan, judeţul 
Bălţi. Între anii 1922-1926 a fost senator în 
Parlamentul României şi a fost decorat cu 
medaliile "Regele Ferdinand /” şi "Coroana 
României” cu grad de cavaler. 

Partea luminoasă a biografiei lui s-a terminat la 
28 iunie 1940; la data de 24 august a acestui an a 
fost luată decizia de a fi arestat. 

Dosarul cu nr. 824 a fost ca o groapă comună în 

- care au fost aruncaţi de vii mai mulţi foşti deputaţi ai 
Sfatului Țării. Hotărârea a fost luată de NKVD, la 
Chişinău, unde se acumulau toate informaţiile 
despre persoanele care trebuiau închise. Se 
întocmeau liste, se verifica dacă nu au plecat peste 
Prut, dacă mai aveau rude care în caz de anchetă 
puteau fi utilizate ca "material" pentru şantaj ş.a . 

În actul de reţinere se preciza că a primit din 
partea statului român 50 ha de pământ şi că "a fost 
agentul Siguranţei” (?!), că "a avut o atitudine 
duşmănoasă față de mişcarea revoluţionară” (adică 
era anticomunist) şi că "în anii următori a contribuit la 
consolidarea ocupației româneşti în Basarabia" (!?). 
A fost acuzat şi pentru faptul că fusese membru al 
Partidului Naţional Țărănist din 1922 până în 1933, şi 
pentru că fusese ales primar în comuna natală. 

Declanşarea războiului a determinat NKVD-ul să 

transfere deţinuţii în gulagul siberian, Aici a 
murit Ştefan Botnariuc la 22 aug. 1941, 


Pag. 10 


Pierde 
SOARTA TRAGICĂ A FĂURITORILOR UNIRII 
BASARABIEI CU ROMANIA (|!) 


Sfatul Țării din Basarabia care a votat unirea cu patria-mamă, România 


trupul lui neînsuflețit fiind aruncat în groapa comună 
al cărei amplasament exact nu se mai cunoaşte 
astăzi . 

Suntem datori să-l ţinem minte pe cel care în 
fiecare an, cu ocazia zilei Unirii, era invitat la 
recepţia regală, şi care şi-a dus cu demnitate crucea, 
întocmai ca şi Basarabia . 


NICOLAE SECARĂ a murit şi el în îndepărtata 
Siberie. S 

S-a născut în 1894 în-comuna Rudi din judeţul 
Soroca, Într-o familie de răzeşi. 

Era de statură înaltă, avea 'ochi albaştri, frunte 
mare, era foarte serios şi vorbea puţin. 

A luptat pentru a elibera Basarabia de sub 
ocupaţia rusească, culmea activismului său politic 
atingând-o atunci când a fost numit subsecretar de 
stat la Ministerul de Război şi la Ministerul de 
Externe al Republicii Moldoveneşti şi când, fiind 
deputat în Sfatul Țării, a votat pentru reîntregirea 
României. Această activitate i-a fost apreciată de 
statul român prin câteva decoraţii deosebit de 
valoroase: "Coroana României" în gradele de cavaler 
şi ofiţer şi medalia "Regele Ferdinand |” (medalie de 
care s-au învrednicit toţi cei care au votat Unirea) . 

După Unire a absolvit Facultatea de Agronomie 
din laşi şi a obţinut o bursă în Franţa, dar din motive 
familiale nu a putut onora această ofertă. 

A făcut parte dintre fondatorii învăţământului 
superior din Basarabia, ajutând la transferarea 
Facultăţii de Agronomie de la laşi la Chişinău şi a 
fost unul dintre profesorii acestei facultăţi. 

* Organiza toamna. expoziţii agricole, promovând 
experienţa fruntaşilor şi crama de la Cricov care, 
peste ani, a ajuns una dintre beciurile cele mai 
populare din Moldova. $ 

Nenorocirea din iunie 1940 a făcut să fie arestat 
chiar a doua zi de la sosirea sovieticilor. A fost 
anchetat, umilit şi batjocorit şi condamnat, iniţial, la 
pedeapsa capitală, pentru că era 
"coritrarevoluţionar"!! - Câteva zile mai târziu 
pedeapsa i-a fost comutată în condamnare la 
închisoare pe viaţă. 

Urcat într-un vagon pentru vite , a fost dus tocmai 
la Tomsk, în închisoarea "|. V. Stalin” (!!), unde a 
murit, bolnav de tifos exantematic, la 24 febr. 1942. 

Familia lui Nicolae Secară a fost izgonită din 
Chişinău şi i s-a stabilit domiciliu forţat şi a avut de 
îndurat prigoana comunistă. 

AUREL STEFANELLI, de profesie avocat, nu 


are un dosar voluminos realizat pe baza anchetelor 
NKVD-iste. 


(continuare din numărul trecut) 


Era fiul lui Theodor Stefanelli, prietenul 
lui Mihai Eminescu. Continuator firesc al 
tradiţiilor de familie, a învăţat mai întâi la 
Cernăuţi, apoi la laşi. . 

La 15 oct. 1918, provincia proaspăt 
intrată în componenţa României Întregite îi 
oferă o funcţie la judecătoria din Soroca; 
din 1921 a practicat şi avocatura. 

Fişa lui biografică completată la NKVD şi 
inclusă în dosarul 1038 deschis la 30 iunie 
1940 şi încheiat la 9 sept. 1940, îl 
incriminează că a fost membru în 
Parlamentul Ţării (1932-1933) şi că a fost 
prefect de Soroca în 1933. Cel mai grav 
â| "delict" a fost însă reprezentat de judecarea 
la două loturi de 10-15 comunişti care au 
fost privaţi de libertate între o lună şi cinci 
ani. 

Pentru aceste fapte la 30 iunie 1940 a 
fost condamnat la opt ani închisoare într-un 
lagăr de muncă forțată. 

Într-un timp foarte scurt, juristul 
Stefanelli, fiind închis în penitenciarul 
orăşenesc, are posibilitatea să cunoască pe 


viu activitatea administraţiei sovietice. 
Anchetatorul, prin metodele obişnuite 
atunci, adică prin torturi şi bătaie, încearcă mereu să 
obţină noi mărturii de la el. 

Astfel, fostul deputat în Sfatul Țării şi membru 
marcant în Partidul Naţional Țărănesc şi fostul 
primar al Sorocii din sept. 1939 până la 28 iunie 
1940, a fost dus în Siberia la ludellag unde, la 31 
ian. 1945, a fost cusută la dosar ultima filă cu nota 
nr. 56819, unde se spune că la 30 ian. 1945 Aurel 
Stefanelli a murit. 


CONSTANTIN BIVOL, născut în. 1885 la 
Costeşti, judeţul Chişinău, fiind mobilizat să lupte în 
război de partea Rusiei, a avut o atitudine defetistă, 
fiind un aprig filoromân. 

A votat la 27 martie 1918 unirea Basarabiei cu 
România. 

A fost membru al Partidului Naţional Țărănesc 
(1925-1927); în 1919 a devenit deputat în 
Parlamentul României. 

A fost arestat la 25 aug. 1940 de către organele 
NKVD din Hânceşti şi a murit la spitalul închisorii nr. 
4 (1!) din oraşul Cistopol. 


ALEXANDRU BALTAGA s-a născut în 1861 la 
Lozavo, județul Chişinău. 

În perioada anterioară Unirii, atitudinea ostilă a 
arhiereilor ruşi faţă de problemele cu care se 
confrunta preoțimea basarabeană, inclusiv 
interzicerea oficierii serviciului divin în limba română, 
nu puteau să nu trezească nemulţumirea clerului 
local față de Biserica Rusă şi, în general, față de 
Rusia. Când întreaga Rusie era cuprinsă de 
revoluţie, cunoscându-se atitudinea bolşevicilor faţă 
de religie şi Biserică, preoțimea basarabeană a intuit 
soluţia salvatoare: unirea Basarabiei cu România. 
Alexandru Baltaga, hirotonit preot în Călăraşi 
(unde a slujit până la pensionare), a militat pentru 
Unire. 

În momentul arestării, la 31 aug. 1940, preotul 
Alexandru Baltaga împlinise vârsta de 79 de ani. 

În timpul percheziţiei i-au fost confiscate 11 
ordine şi medalii: "Crucea de Aur a Sfântului 
Sinod”, "Sfânta Ana”, "Sfântul Vladimir”, "Steaua 
po! "Coroana României”, "Regele Ferdinand 

ş.a. 

A murit la Spitalul regional din Kazan în urma 
terorii NKVD-iste, 

Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei 
din octombrie 1995 a cerut cercetarea vieţii sale 
pentru canonizare. 


(continuare în numărul viitor) 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


Dimineaţă de vară. Se anunţă o zi foarte caldă 
Mă duc nerăbdător la chioşe să-mi iau un ziar 
anume. Bd. Lacul Tei, la "o aruncătură de băț” de 

arcul Circului. La această oră coboară din blocuri 
câinii ducându-şi părinţii adoptivi la o plimbare 
matinală prin parc. - 

O doamnă în vârstă merge în parc cu un fel de 
câine pe roate. l-a găsit cândva abandonat, cu trenul 

sterior nefuncţional. Nu putea să-l lase în voia 
sorții. L-a luat şi nu ştiu ce i-a făcut, “proteză”, pentru 

cioarele din spate. Între ei, câine şi om, s-a stabilit 
o iubire mare. 

Pe o altă bătrână o văd mereu cu doi câini: unul 
în lesă şi altul liber. Cel liber a crescut lângă bloc şi 
când bătrâna pleca la plimbare cu al ei, celălalt 26 
ţinea şi el după ei. Azi aşa, mâine aşa, până la urmă 
a ajuns şi "orfanul” în casa bătrânei. 

Oameni relativ săraci, trăind din pensii mici. 

Acum câţiva ani, când un alt primar a ajuns şef 
suprem al mafiilor, se hotărâse eutanasierea 
câinilor fără stăpân. Mulţi oameni au crezut de 
cuviinţă să "înfieze” câte unul, câte doi. Să nu 
credeţi că este uşor să ai câine. 

Pe o parte a bulevardului casele "la curte” multe 
au câini, multe nu au. 

Se mai poartă încă mentalitatea comunistă de 
avarie. Atunci erai apostrofat cu adevărată mânie 
proletară: „Mai bine ai creşte un copil!”. 
Atitudinea se justifică, nedeclarat, în două feluri: 
la un moment dat prin lipsa de alimente şi apoi 
prin ideea că nu-ţi poţi permite să hrăneşti şi un 
câine. Trezea în minţile mai puţin mobilate un fel de 
invidie, fiind socotit a avea alte posibilităţi. Mai era 
ceva ce poate fi atribuit mentalități proletariatului 
suburban: a avea câine. altfel decât în lanţ de un 
metru, nemâncat şi nebăut, era un capriciu 
boieresc. Toate astea la un loc au rămas undeva 
în subconştientul unor descendenţi puţin lustruiţi 
pe ici, pe colo - nu suficient, însă. Când'trebuie să-şi 
manifeste voinţa, se comportă primitiv şi fără nici o 
logică, vechile resentimente ies la suprafaţă, şi într- 
o veselie suspectă hotărăsc pedepsirea 
posesorilor de câini şi a câinilor. 

Adică în ce fel “fără nici o logică”? 


kk 


RĂZBOIUL DIN RĂSĂRIT [cai 
LANGA CEN 


Dirarde 
EDILI FĂRĂ MINTE 


Adică ce pot să spun, că sunt idioţi? 

Nu ne permite blazonul. Şi totuşi aşa sunt. 

De mai multe decenii soarta a pus în mâna 
tovarăşilor de care pomeneam, rezolvarea 
problemei câinilor fără stăpân, a aşa-zişilor câini 
comunitari, socotiți - rareori pe drept — "pericole 
publice”. 

Mai întâi cum au apărut: 3 

În perioada interbelică hingherii apăreau prin 
mahalalele Bucureştiului, că doar nu pe Calea 
Victoriei, într-un fel în care acum ar provoca râsul. 
Circula un "camion" (numit aşa pe atunci, în fond o 
căruţă cu doi cai, având în spatele „caprei” pe care 
stăteau doi oameni, o platformă cu mai multe cuşti 
din lemn şi plase de sârmă). Unul conducea căruţa şi 
celălalt, cu un laţ de sârmă şi cu mâner lung de 
lemn, numit, nu ştiu de ce, "şbilţ”, pândea câinii ieşiţi 
din curţi şi-i agăța, şi dacă stăpânul nu intervenea 
propunând un târg, hingherii plecau cu el. 

Câini ai nimănui, nu veţi crede, nu existau. Am 
trăit acele timpuri, nu vorbesc din auzite. Pe la noi, 
prin fostul şi actual cartierul Tei, nu se prea rătăceau 
hingherii. Băieţi renumiţi, un fel de haiduci în 
mahalalele în care trăiau, purtându-şi fiinţa cu 
demnitate, opreau căruțele, îi chelfăneau puţin pe 
hingheri, şi-n uralele noastre, ale puştimii, dădeau 
drumul la câini. Să  înţelegeţi că apariţia 
"comunitarilor” este strict legată de alt "gest” 
devastator al comuniştilor: demolarea unei mari 
părţi a Bucureştilor. "Demolaţii” au trebuit să 
renunţe la câini, aceştia nefiind acceptaţi în blocuri 
la început, sub nici o formă. 

Într-un timp relativ scurt, pe care nu-l pot preciza, 
poate 10-15.000 de câini au ajuns pe străzi. 

Urmaşii comuniştilor de odinioară în frunte cu 
primarul general de aceeaşi origine, cu mintea 
înnegurată din cauze necunoscute, sunt decişi să 
rezolve problema câinilor comunitari. Angajament 
care se transmite din legislatură în legislatură, ca 
punct important în campania electorală. 

Acum, mai nou - sau mai vechi, de fapt - se 
construiesc adăposturi monstruoase în care se 
duc câinii prinşi pe străzi. De aici se pot adopta 
bietele animale. Ca să favorizeze adopțiile, ce au 


UŞA 


inventat ”inteligenţii” consilieri? 150 lei pe an 
impozit!! 

Bă, voi chiar vă puneţi fustele-n cap? Vă simţiţi 
obligaţi să vă faceţi publice beteşugurile minţii? 

Adică pe amărâţii care şi-au luat un câine de 
pe stradă ca să aibă un suflet lângă ei, în loc să-i 
încurajați, îi forțați să îi alunge?! 

De fapt, aceasta constituie pretextul unei noi 
taxe (suprataxă, parataxă, taxa 'pe fumărit” a 
statului iudaizat), sub pretextul “rezolvării” problemei, 
dar de fapt agravând-o! 

Pe lângă altele, acest gest este copie la indigo cu 
tot ce face actuala clasă politică în "opera" de 
conducere. 

Idioţenia şi ticăloşia mi se par atât de mari, că, de 
câte ori îmi aduc aminte, îmi vine să-mi iau lumea în 
cap. Dacă vreţi să măriţi numărul de „comunitari”, 
aceasta era o măsură absolut potrivită. 

V-aş da un exemplu de comportament logic: 
primarul din Cernavodă a scutit de plata apei 
pensionarii care adoptă un câine. 

Bineînţeles că nu înţelegeţi nimic, iar noi, 
plătitorii, înţelegem că sunteţi o catastrofă! ă 

În încheiere: ne-am fi aşteptat la un oarecare 
discernământ, în sensul diferenţierii în funcţie de 
anumite criterii a plătitorilor „impozitului pe câini”, 
nebăgându-i pe toţi în aceeaşi oală. 

Dacă o să aduceţi ca argument faptul că şi în 
alte ţări europene acest impozit este ceva 
obişnuit, vă vom răspunde că ”alinierea” la alte 
ţări trebuie să înceapă cu alinierea” veniturilor 
populaţiei, şi căaceste ţări nu au o problemă de 
rezolvat în acest sens. Când o situaţie este 
specială, dacă nu eşti "lovit cu leuca”, adopţi şi 
măsuri special specifice împrejurărilor. 


Mioudar Pelea- Godeanu 


LOR DE VÂNT 


- SCRISOARE NETRIMISĂ, DE UNDEVA DE LA MARGINEA BUGEACULUI - 


"De câteva ceasuri călătoresc pe câmpie. La|”" 


fiecare oră automobilul nostru se împotmoleşte: 
Toate drumurile sunt aici pe pământ, fără nici o, 
fărâmă de piatră. Dacă plouă puţin, țărâna se | 
desfundă şi automobilul intră până la caroserie în 
noroi. 

Totuşi Bugeacul în care intrăm, este neasemuit 
de frumos. Închipuieşte-ți că atâta cât vezi cu 
ochii în jurul tău, e numai grâu: lanuri nesfârşite 
care se clatină. în bătaia fierbinte a soarelui, ca 
nişte văpăi ale pământului. 

M-am urcat pe maşină, deasupra, şi ochii mei 
nu au văzut decât această mare uriaşă de flăcări 
de aur, care este grâul! Şi m-am pierdut înț 
împărăția de aur a grâului. 

De o parte şi de alta, mai înalt decât mine, nu-i 
decât grâu, lanuri nesfârşite de grâu care au 
Culoarea aurului vechi şi care se leagănă leneş, 
foşnind ca mătasea. ş 

Am alergat cu bicicleta cât am putut de tare: mi 
se părea că mă afund într-un basm nesfârşit de 
aur. Cred că dacă aş merge câteva zile şi câteva 
nopți în şir, fără odihnă, tot nu aş ajunge la malul 
acestei mări de aur care este Bugeacul. 4 

M-am oprit când nu mai puteam de oboseală, şi 
am luat în mână un pumn de țărână: era fierbinte. 
De-ai şti ce prietenos este pământul aici! Din el cresc 
flăcările acestea, cărora țăranii le spun „Pâine', 

cărora noi le spunem <<grâu>>, şi care se 
clatină acum ca nişte valuri de vis. 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


Aveau şi oamenii de aici, de la marginea 
"| Bugeacului, câteva lucruri de lemn pe care le 
| prețuiau ca lumina ochilor, printre care erau şi 
MORILE DE VÂNT. 
2 De-ai şti ce frumoase erau morile de vânt, cu 
ij aripile lor de care se loveau întâi razele roşii ale 
apusurilor, umbrele nopții şi zorile curate ca 
lacrima. De ele se agățau privirile călătorului 
| ostenit şi ele erau ca nişte braţe prietenoase care 
îi ieşeau în cale. Am avut totdeauna impresia că 
aceste mori de vânt, cu aripile lor uriaşe şi fragile, 


imita sunt nişte făpturi vii care apără tihna satelor, care 
$ 


Aici, în Bugeac, pământul e totul. 

Casele sunt făcute din pământ, vasele din care 
țăranii beau apa, cănițele din care beau vin, blidele 
în care mănâncă, oalele în care se mulge laptele şi 
fierbe mâncarea, toate sunt de pământ! 

Bisericile sunt făcute tot din pământ: şi tavanul 
şi pereții şi podelele sunt de lut. Şi Sfânta Masă la 
care slujeşte preotul, şi altarul în întregime, sunt 
făcute din țărână şi din lut. 

Lemnul este atât de rar aici! 

larna oamenii se încălzesc făcând în sobe focul 
cu paie de grâu. La focul acesta de paie îşi încălzesc 
mâncarea, apa pentru scăldătoarea copiilor, şi 
preotul încălzeşte la focul de paie de grâu, vinul 
pentru împărtăşanie... 


străjuiesc porţile de pământ ale acestor sate de 
pământ de pe Bugeac... 

Bolşevicii au ars însă toate morile de vânt. 
Acum, când treci în zori printre lanurile de grâu, le 
vezi umezite şi ţi se pare că nu e roua nopții aceea 
care a umezit spicele, ci sunt lacrimile grâului şi ale 
Bugeacului, care plâng după frumoasele lor mori de 
vânt. Când au ars criminalii morile de vânt, flăcările 
lor trebuie să fi fost ca flăcările oamenilor pe care îi 
arzi de vii. În noaptea aceea de cumplită crimă sunt 
sigur că toate lanurile de grâu s-au zbuciumat aici ca 
o mare cu valurile de aur, frângându-şi spicele până 
la pământ, parcă ar fi bătut mătănii la poalele 
Cerului. Şi când au ars morile de vânt, Bugeacul 
trebuie să fi plâns cu hohote.” 


(continuare în numărul viitor) 


Pag. 11 


Taskentului. 


unul tate 


SFINȚI Al ZILELOR NOASTRE (|) 
SF. LUCA AL CRIMEEI (1877 —1961) 


- sărbătorit pe data de 11 iunie - 


Arhiepiscopul LUCA (pe numele de mirean Valentin Luca Voino lasenețki), născut 
într-o familie princiară, a fost un eminent chirurg şi profesor universitar, şi unul dintre 
marii predicatori ai secolului nostru. 
Medic al trupului (chirurg) şi al sufletelor (arhiepiscop), "doctor fără de arginți!, Sf. Luca 
al Crimeei a pătimit 11 ani în temnițele comuniste după ce a devenit episcop al 


In plină teroare bolşevică, un chirurg de excepție refuza să opereze fără icoana Maicii Domnului 
pe peretele sălii. Mărturisitor al credinței in Hristos şi titan al ştiinţei, deopotrivă, oferă lumii 


= contemporane o lecţie de jertfire de sine, de slujire a semenilor şi de sfințenie. A ea 7 
A adormit întru Domnul pe data de 11 iunie 1961 şi a fost canonizat în 1966. Sfintele lui moaşte sunt aşezate în Catedrala Sf. Treime din Simferopol, în 
Ucraina. Părticele din acestea se află şi la Biserica Spitalului Parhon din Bucureşti. Este un sfânt taumaturg (făcător de minuni), vindecător. 


Sf. ierarh Luca a adunat cunoştinţe pe care puţini 
le au şi astăzi. A adunat multă durere, a acumulat, 
dezamăgiri şi mâhniri din partea acelora care 
trebuiau să-l susţină, mai precis a mai marilor lui. A 
acumulat 11 ani de exiluri, a acumulat durere pentru 
un veac pe care aproape l-a şi trăit, şi durerea lui a 
fost cu atât mai mare cu cât sub ochii lui au murit 
sute şi mii. Însă la vârsta de 60 de ani, deşi era 
arhiepiscop, deşi era academician şi un chirurg 
emerit şi eminent, cunoscut pe tot mapamondul, 
recunoscut pentru nişte operaţii uluitoare, recunoscut 
pentru nişte tratate de medicină scrise, recunoscut 
pentru faptul că înviase sute şi mii de oameni din 
moarte cu metode precare chirurgicale, până la 60 
de ani a dat prea puţin din ce ar fi putut el să dea. 

Sf. ierarh Luca, după 60 de ani şi până la vârsta 
de 90 de ani când a închis ochii şi s-a mutat la ceruri, 
a făcut cât nu o să facem cât noi toţi la un loc într-un 
veac. ; 

Era o somitate mondială şi, ca orice chirurg, să 
ne fie cu iertare, ar fi putut suferi de gravă mândrie; 
şi cu toate acestea o să vedem în scurt smerenia 
acestui om uriaş. 

În Eiseisk se povesteşte că episcopul a fost odată 
chemat la CEKA (un fel de Securitate regională, 
Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru 
combaterea "contrarevoluţiei” şi sabotajului). Îndată 
ce a trecut pragul cabinetului, îmbrăcat ca de obicei 
în rasă şi cu crucea pe piept, cekistul a început să 
urle: "Cine v-a permis să practicaţi?” Vlădica a 
răspuns: "Eu nu practic în sensul cuvântului pe care 
îl dafi dvs., eu nu iau bani de la bolnavi, iar să îi 
refuz, iertaţi-mă, nu am dreptul”. La episcopul doctor 
au fost trimise de câteva ori iscoade, dar s-a dovedit 
că într-adevăr el nu lua niciodată plată de la bolnavi, 
iar ca răspuns la recunoştinţa pacienţilor obişnuia să 
spună: “Dumnezeu este cel ce v-a vindecat prin 
mâinile mele, rugaţi-vă Lui”. De aceea şi pentru 
multe alte motive, pentru alte cazuri de acest fel, 
este numit şi "doctor fără de arginţi”. 

Un altfel de exemplu despre felul în care simţea 
acest om: În sala de operaţii a vlădicăi Luca, la fel ca 
în Taşkent se afla o icoană, iar sub aceasta o 
candelă mereu aprinsă. Se povesteşte că înainte de 
operaţie vlădica făcea cu tinctură de iod cruce pe 
trupul bolnavului şi pentru cei care au citit viaţa lui 
este arhicunoscută aceea întâmplare minunată pe 
care o regăsim şi în acatist, în care un prim secretar 
de partid de la Moscova a fost până în Novosibirsk 
unde era exilat cu soţia bolnavă pentru ca acest 
mare profesor, Voino laseneţki, să o opereze. A aflat 
însă că este cam smintit şi el operează cu o cruce pe 
piept şi cu icoana în sala de operaţie şi cu candela 
aprinsă. Şi a dat ordin că nu este posibil să sfideze 
un organ de stat de asemenea demnitate. Şi atunci 
prof. Voino laseneţki, adică Sf. Luca a spus clar: 
"Sunt de 24 de ore în gardă, sunt obosit şi mă duc să 
mă culc, dacă doamna vrea să trăiască, să-i 
transmită domnului să dea din nou ordin să pună 
candela, să fie aprinsă, şi icoana la locul ei, de 
asemenea. Dacă se va întâmpla, într-o oră mă voi 
întoarce; dacă nu, vă doresc tuturor o noapte 
liniştită”. Într-o oră şi icoana şi candela erau la locul 

lor, sfântul s-a întors, a operat-o şi i-a salvat 


viaţa. 
Pag. 12 


Toate acestea par a nu fi lucruri foarte mari, dar 
vorbim despre o perioadă în care bisericile erau 
demolate, oamenilor li se interzicea să creadă, prin 
decret de stat. Oamenii erau prigoniţi, erau 
fotografiaţi. La slujbă venea un membru supleant şi 
făcea fotografii celor care erau în biserici. Exista o 
sectă numită "Biserica Vie” care era condusă de 
comunişti şi care de fapt prolifera o serie de blasfemii 
la adresa credinţei creştine a Răsăritului. În timpul 
acesta, în timpul în care Dumnezeu era Stalin, în 
care cel mai important era să crezi în bunăstarea 
poporului comunist, el umbla mereu cu rasă 
călugărească. În acelaşi timp, cu cruce şi cu 
panaghie pe piept se prezenta la congresele 
internaţionale, aşa se ducea când era chemat la 
interogatoriu, aşa călătorea între reşedinţa sa 
episcopală şi spital unde îşi petrecea din 24 de ore, 
25. 

Vlădica Luca îşi mărturisea făţiş "credinţa, nu 
ascundea nici faptul că este prigonit pentru ea şi 
spunea: "Oriunde m-ar trimite, peste tot este 
Dumnezeu”. Mergea în fiecare dimineaţă în crângul 
din apropiere şi se ruga, punând pe o buturugă mică 
un diptic. s 

Aflăm din nişte scrisori, din nişte corespondențe 
cu fiul său Mihail, mare şi eminent chirurg ce i-a 
urmat întocmai slujirii medicale, că în puţinul timp 
liber pe care îl avea se ascundea în pădure şi punea 
icoana pe copac, se aşeza pe o buturugă sau pe 
piatră şi se ruga asemenea lui. 

Acest mod de a înţelege lucrurile par suprafireşti 
când vorbim de acea perioadă, când vorbim de acei 
oameni, când vorbim de atâta nebunie. Ca şi mai 
înainte, în anii de închisoare şi exil, vlădica răbda 
totul cu adâncă încredințare în voia lui Dumnezeu. 
Într-una din scrisorile sale din acel timp îi scria lui 
Mihail, fiul său: "Am iubit pătimirea fiindcă minunat 
curăfeşte sufletul”. 

Chirurga Zenovieva, discipola lui Voino laseneţki, 
în spitalul 15, un spital de campanie militară de pe 
front, îşi aminteşte că vlădica Luca îşi învăţa 
ajutoarele şi medicina umană. Cu fiecare rănit el 
intra într-o legătură sufletească, îşi amintea toate 
figurile lor, le ştia numele de familie, ţinea minte 
toate amănuntele legate de operaţie şi de perioada 
postoperatorie ale fiecărui caz. Acum au devenit 
binecunoscute cuvintele vlădicăi Luca: "Pentru 
chirurg nu trebuie să existe caz, ci numai omul viu 
care suferă”. Manifestările de indiferenţă faţă de 
datoria medicală îl tulburau profund pe vlădica Luca. 

"Chiar dacă situația Bisericii nu s-ar fi schimbat 
atât de substanțial, chiar dacă nu m-ar fi ocrotit 
înalta mea valoare ştiinţifică, nu aş fi şovăit să 
purced iarăşi pe calea slujirii active a Bisericii, fiindcă 
voi, copii mei, n-aveţi nevoie de ajutorul meu, iar cu 
închisoarea şi exilurile sunt obişnuit şi nu mă tem de 
ele. O, de ai şti tu cât de prostesc şi mărginit este 
ateismul, cât de vie şi de reală este părtăşirea cu 
Dumnezeu a celor ce-l iubesc pe EI, mărturisea Sf. 
Luca în 1944. 

Un comunist, om de ştiinţă, Poriahov, îl descrie 
într-un anumit loc pe vlădica Luca pe care l-a văzut 
la un moment dat în 1944 la un congres al 
chirurgilor: 

"La consfătuire se adunase multă lume, la masa 
prezidiului se. ridicase deja preşedintele pentru a 


anunța numele comunicării, insă deodată amândouă 
canaturile uşii s-au deschis larg şi în sală a intrat un 
om de statură uriaşă, cu ochelari. 

Pietele cărunte îi cădeau pe umeri. O barbă albă 
diafană străvezie îi odihnea pe piept. Sub mustăți 
buzele îi erau strânse. Mâinile mari şi albe prefirau 
nişte mătănii negre mate. Omul a intrat fără grabă în 
sală şi s-a aşezat pe rândul din faţă. E 

Preşedintele i-a adresat rugămintea de a lua loc 
în prezidiu. EI s-a ridicat, a străbătut podiumul şi a 
luat loc în fotoliul ce i se oferise. Era prof. Valentin 
Felixovici Voino lasenefki. (numele lui civil). şi 
bineînțeles că era în rasă.” 

Este important pentru mine, pentru că mie mi s-a 
părut uimitor dialogul să vă descriu succint discuţia 
pe care a avut-o la un moment dat cu primul secretar 
de stat şi în alt loc cu preşedintele de atunci al 
comitetului executiv regional Kozârcov, un om foarte 
puternic în vreo trei judeţe - ca să socotim aşa în 
înţelegerea noastră locală. Kozârcov nu se purta rău 
cu vlădica Luca, considerându-l un medic nimerit din 
întâmplare în capcana Bisericii. Odată l-a invitat pe 
Vlădica la el în cabinet şi, dorind să-i arate prietenia 
sa, l-a întrebat: - 

"Cum să vă premiez pentru remarcabila muncă 
pe care o faceți în spitale?” 

Răspunsul a venit sec: “Deschideţi catedrala 
oraşului”. 

"A, nu, catedrala n-o s-o vedeți niciodată”. 

"lar eu nu doresc altceva de la dvs.” a răspuns 
arhiepiscopul, s-a ridicat şi a plecat. 

După un timp, noul preşedinte, înlocuitorul lui 
Kozârcov, a avut cu arhiepiscopul Luca următoarea 
păţanie: 

În 1945 a primit, "pentru efort eroic în marele 
război pentru apărarea patriei între 1941 şi 1945”, o 
medalie de merit pentru activitatea sa, pentru că în 
acest timp al războiului a coordonat peste 15 
spitale, a efectuat peste 500 de operaţii în 
răstimp de doi ani, ceea ce, dacă socotiți, pare 
foarte greu de crezut; totuşi se poate, pentru că 
opera câte 14 ore pe zi, până la epuizare, şi a salvat 
de la moarte mii de oameni. 

După înmânarea medaliei, preşedintele a spus 
că, deşi munca lui Voino laseneţki în calitate de 
consultant al spitalelor de evacuare este încheiată, el 
nădăjduieşte că profesorul îşi va împărtăşi marea 
experienţă şi medicilor oraşelor. 

Fireşte, într-un. cadru solemn, formal, primeşti o 
medalie, eşti felicitat, eşti lăudat, aplaudat la scenă 
deschisă, iar răspunsul tău trebuie să fie unul 
politicos, nu? Trebuie să spui "Mulţumesc foarte mult 
pentru medalie” şi celelalte. lată ce răspunde sfântul: 

"Eu i-am învățat pe medici ceea ce știu şi sunt 
gata să-i învăţ în continuare. Am redat viafa şi 
sănătatea a sute, poate mii de răniţi, şi probabil că 
aş fi fost de ajutor multor altora dacă dvs. (Şi i-a 
arătat pe toţi din comisie cu degetul) nu m-af fi 
înhățat fără pricină, şi nu m-ai fi târât 11 ani prin 
puşcării şi exiluri. lată câtă vreme s-a pierdut şi câți 
oameni nu au fost salvați, şi asta nicidecum din voia 
mea.” 

Cuvintele acestea au produs un asemenea şoc 
încât, scrie sfântul în jurnal, a fost un moment 
penibil, câteva minute nimeni n-a putut vorbi. 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


POP Pe ITAA Pre e ia 09, DIA ORE 


” țusese distrusă. 


La un moment dat 
că totuşi trebuie să ţ 
viitor şi să lăsăm trecut 
cerem scuze pentru ce 
mai contează. Dar a venit răspunsul vlădicăi 
i 
răsunat Ip nou cu basul său Brofund aer aA 
scuzaţi-mă, eu nu am să uit niciod. : i 
paul ată ce mi-aţi 
În 1946 vlădica a fost mutat în C 
n 194 rimeea, un 
a păstorit peste 15 ani. Atunci când a ajuns ana 
practic tocmai „se terminase războiul şi rănile 
războiului în Crimeea erau înfricoşătoare. Oraşele 
erau în ruină, satele erau prefăcute în cenuşă. Pe 


Jocul multor biserici din Crimeea rămăse i 
dărâmături. Mănăstirea Korsun, Sara numai 


| unde a primit 
botezul sfântul cneaz Vladimir, încreştinătorul pe 


preşedintele a spus 
răim în prezent şi în 
ul deoparte şi să ne 
a fost, dar oricum nu 


Situaţia economică era extrem de ditici! E 
de pâine costa la piaţă 50 de ruble. CE ei 
cumpărau cereale de la ţărani cu păhăruţul de 50 de 
grame şi îl duceau în săculeţe ca pe un bun de mare 
reţ. 

: Reşedinţa arhierească de pe strada Gospitalnai 
se afla la etajul întâi al unei case vechi. de în 
nerenovată. In afară de arhiereu şi de secretarul lui 
eparhial, pe etaj, mai stăteau câteva familii străine. 
În casă erau ploşniţe. La singurul robinet existent se 
făcea dimineaţa coadă. Vlădica Luca, în condiţiile 
acestea, se oferea pe sine tuturor. A dat poruncă ca 
la bucătăria arhierească să se gătească prânzul 
pentru 15-20 de oameni, din banii lui, un prânz frugal 
alcătuit deseori dintr-o zeamă, dar mulţi dintre 
simferopoliţi nu aveau în anii 46-47 nici atât. 

Vera Prozorovskaia, nepoata - arhiepiscopului 
Luca, îşi aminteşte că la prânz veneau mulţi oameni 
țlămânzi, bătrâne singure, săraci cărora le lipseau 
mijloacele de existenţă. În fiecare zi, spune nepoata 
sfântului, fierbeau un cazan mare pe care îl curăţau 
“până la fund. Seara unchiul mă întreba: "Câţi au fost 
astăzi la masă, i-ai hrănit pe toţi? Le-a ajuns 
tuturoi “ie : 

În ce-l privea, vlădica Luca mânca foarte prost. 
Micul dejun era alcătuit dintr-un singur fel. Se 
îmbrăca mai mult decât modest. Profesoara ludina, 


„căreia vlădica i-a dat bani să-şi cumpere o casă, îşi 


“aminteşte că preasfinţitul umbla întotdeauna în rase 
petecite, cu coatele roase. De fiecare dată când 
nepoata Vera îi propunea să îi facă o haină nouă, 
auzea mereu acelaşi răspuns: "Cârpeşte! Cârpeşte, 
Vera, că sunt mulţi săraci!” Într-adevăr, împrejur erau 
mulţi săraci. Secretarul eparhial făcea liste lungi cu 
cei aflaţi în nevoie. La sfârşitul fiecărei luni erau 
trimise 30-40 de pachete celor mai urgente cazuri 
înscrise în acele liste. El cumpăra case văduvelor, 
neputincioşilor le dădea hrană din ale lui, iar el 
nu-şi îngăduia nici să mănânce bine, nici să se 
îmbrace ca un arhiereu şi nici să stea în capul 
meselor. 

Din primăvara anului 1943, fiind în Krasnoiarsk, 
(momentul în care a ieşit din exil), arhiepiscopul Luca 
a propovăduit neîncetat, până la sfârşitul vieţii. Scria 
predici, le rostea, le bătea la maşină, le îndrepta, 
trimitea foi cu textul lor în oraşele ţării tuturor 
preoţilor pentru că era un timp în care mulţi 
preoţi de pe cuprinsul Rusiei nu ştiau nici să 
citească, darămite să predice, şi pentru a nu 
învăţa greşit poporul, pentru a nu sminti pe nimeni, 
arhiepiscopul, după ce opera o zi întreagă, 
noaptea stătea şi alcătuia predici pe care le 
trimitea tuturor preoţilor în eparhiile pe care le-a 
îngrijit, pentru ca aceştia să aibă ce predica şi învăţa 
oamenii. În 38 de ani de preoţie vlădica Luca a 
rostit 1250 de predici dintre care nu mai puţin de 
750 au fost însemnate în scris şi alcătuiesc 12 
volume groase bătute la maşină, în jurul a 4500 de 
pagini. Consiliul Academiei  Duhovniceşti din 
Moscova a numit această culegere de predici "un 
fenomen excepţional în viaţa bisericească teologică 
Contemporană” şi l-a ales pe autor membru de 
Onoare al său, 

După ce vlădica şi-a pierdut vederea, nimeni nu 
a auzit din partea lui vreo plângere sau cârtire. Asta 
„se întâmpla cu zece ani înainte de adormirea sa. 
Adică la vârsta de 80 de ani. "Am primit ca pe voia 
lui Dumnezeu faptul că trebuie să fiu orb până la 

moarte şi l-am primit liniştit, chiar cu recunoştinţă faţă 

de Dumnezeu. Îmi îndur orbirea cu seninătate şi cu 


deplină încredințăre în voia lui Dumnezeu” scria el. 

O declaraţie a unui cunoscut al sfântului, un 
secretar. eparhial: "li plăcea foarte mult când venea 
la Moscova să predice şi considera predica drept 
lucrul. cel mai important din slujirea sa 
arhierească. De câteva ori l-am vizitat şi am fost de 
faţă la slujbe săvârşite de el în diferite biserici din 
capitală. Of, Doamne, sunt fericit în soarta mea să 
mă întâlnesc cu acest om uimitor”. 

Sfântul şi-a câştigat veşnicia după atâta osteneală 
şi oamenii puşi să-l urască, învăţaţi să-l urască pe 
Dumnezeu, chinuiţi, lăsaţi nebotezaţi, prigoniţi de un 
sistem bolnav şi psihopat, nu au putut fi opriţi să-l 
iubească şi să-l recunoască pe acest om ca un om al 
lui Dumnezeu. Au ajuns să-l iubească deşi erau 
instigaţi la ură şi la dispreţ, au ajuns să-l iubească şi 
ca medic, şi ca arhiereu, şi ca om, şi ca sfânt, au 
ajuns să-l preţuiască şi creştinii şi evreii. 

D-na Leihfeld care era secretara personală a 
sfântului şi care a avut grijă de el în ultima perioadă 
a vieţii, declara: "Panihidele (parastasele) se ţineau 
lanţ la scurt timp după moartea sfântului. Casa se 
umpluse de popor până la refuz. Curtea era ticsită 
de oameni. Jos era o coadă imensă. Prima noapte 
trupul vlădicăi a rămas acasă, a doua a fost dus în 
Biserica Buna Vestire, iar a treia în Catedrală. Tot 
timpul răsuna citirea Evangheliei întreruptă de 
panihide. Preoţii făceau cu schimbul, iar oamenii tot 
veneau, şi veneau în şir neîncetat să se închine 
vlădicăi. Erau oameni din felurite raioane. Erau unii 
veniţi din locuri îndepărtate ... Veneau unii după alţii, 
se vărsau lacrimi line.” 

Urmează apoi declaraţia fiului Mihail: 

"Indată ce a murit tata, eu şi fratele Alexei am 
fost chemaţi în Comitetul Executiv Orăşenesc. Ni s-a 
explicat că este imposibil să ducem trupul pe strada 
principală a Simferopolului, deşi drumul de la 
Catedrală pe magistrala principală este scurt; i-au 
stabilit traseu pe străzile periferice. Conducerea 
oraşului nu s-a zgârcit la autobuze, ne-au propus 30 
de maşini, numai să nu fie procesiune pedestră, 
numai să-l ducem mai repede pe tata la cimitir. Atât 
credincioşii cât şi ceilalţi s-au tulburat cumplit de 
faptul că este interzisă procesiunea. Un evreu bătrân 
a zis: <<De ce nu ne dau voie să-l cinstim pe acest 
drept?>> Toţi cei ce aveau-să îl însoţească pe 
ultimul drum trebuiau să meargă doar în autobuze, în 
nici un caz să nu se facă procesiune pedestră. În nici 
un caz sicriul să fie purtat pe braţe. Nici un fel de 
cântare, nici un fel de muzică. Incet, rapid, cât mai 
neobservat, în aşa fel ca pe 13 iunie la 5 seara, nici 
un minut mai târziu, trupul arhiepiscopului să fie în 
pământ. 

Au făcut tot ce au putut, au instigat oamenii, au 
spus despre sfântul lucruri neadevărate. 

Au adus multă poliţie. Au făcut absolut tot ce era 
posibil pentru ca planul lor să se împlinească. 

Şi iată ce s-a întâmplat. A sosit şi clipa scoaterii 
trupului din biserică, cântând <<Sfinte 
Dumnezeule>>, am mers cu toţii către poartă. La 
stânga se afla un autobuz mare şi gol. Când am ieşit 
pe poartă, nimeni nu a vrut să se urce în acele 
autobuze. Au încercat să ne taie complet calea. Au 
încercat să ne despartă de catafalc în aşa fel încât 
acesta să plece, iar oamenii să rămână în urmă ca 
să nu fie procesiune solemnă cu arhiepiscopul Luca. 
Şi atunci toţi oamenii, pe cât se putea, s-au lipit din 
toate părţile de catafalc şi au mers în urma lui. 
Femeile, fără să le comande cineva, s-au aruncat la 
pământ în faţa roţilor maşinii şi au zis: <<Doar peste 
capetele noastre veţi merge pe unde vreţi voi>>. Şi 
am mers pe strada centrală a oraşului. 

Ce mai procesiune a fost! Era plin peste tot de 
oameni. Străzile ticsite, încetase absolut orice 
mişcare. Acea stradă se putea străbate în 20 de 
minute în mod normal, dar noi am mers trei ceasuri 
şi jumătate. Şi erau oameni în copaci, în balcoane, 
pe acoperişurile caselor. Era ceva ce nu mai fusese 
nicicând în Simferopol şi pesemne că nici nu o să 
mai fie asemenea înmormântare şi asemenea 
cinstiri.” 

Farmacistul Overcenko îşi aminteşte: "A fost o 
adevărată demonstraţie, părea că tot oraşul ia parte 
la înmormântare. Îmi aduc aminte balcoanele de 
oameni, oameni cocoţaţi pe acoperişuri şi prin 
copaci”. 

lar secretara Leichfeld îşi aminteşte şi ea: "Strada 
era plină de femei cu basmale albe. Trei rânduri de 
mâini păreau că poartă maşina. Până la cimitir 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


drumul era acoperit de trandafiri şi până 

acolo a răsunat neîncetat din mulţimea de 

basmale albe: <<Stinte Dumnezeule, Sfinte 

tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe 
noi>>. Orice i se spunea acestei mulţimi, oricât se 
strădulau să o amuţească, răspunsul era unul şi 
acelaşi: <<Noi îl înmormântăm pe arhiepiscopul 
nostru>>”, 

Sfinţii sunt vii deşi par adormiţi. Sfântul, deşi 
părea adormit, a făcut oamenii să se lege de el într-o 
asemenea măsură încât aproape că ai impresia că 
ţi-ai pierdut pe tatăl sau pe mama ta. Atât de mult s- 
au îndurerat toţi şi toţi fiind oameni puşi să-l urască, 
încât pare imposibil de înţeles. 

Este ca şi cu Hristos. 

Au făcut tot ce au putut ca să-i facă pe oamenii 
simpli să-L urască. l-au convins că trebuie să-L 
răstignească. l-au convins chiar că trebuie să-L 
blesteme, să ceară sângele Lui asupra lor şi asupra 
copiilor lor. L-au dus pe Hristos pe cruce şi au 
încercat să-i facă pe aceiaşi oameni să creadă că El 
nu va învia. 

Lucrul acesta, în alt fel şi în alt sens, s-a 
întâmplat şi aici. 

Hristosul din ei a fost mult mai puternic decât 
satana din ei. Şi chiar dacă lumea aceea era 
stăpânită de diavolul aproape de-a dreptul pentru că 
era o societate complet îndrăcită şi dementă. 


Voi cita dintr-o predică a Sf. Luca: 

„Voi întrebaţi: «Doamne, Doamne, oare uşor este 
să fii prigonit? Oare uşor este să mergi prin uşa 
cea strâmtă şi pe calea cea pietroasă?» Voi 
întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se 
strecoară îndoiala: «Oare chiar este uşor jugul lui 
Hristos?» 

lar eu vă spun: «Da, da! Uşor, din cale-afară de 
uşor». 

Dar de ce uşor? De ce este uşor să mergi în 
urma Lui pe calea cea spinoasă? 

Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te 
va însoți însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel 
nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub 
jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindcă El Insuşi te va 
sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această 
cruce. . 

Vă vorbesc nu numai din rațiune, ci din 
proprie experiență -— fiindcă trebuie să vă 
mărturisesc că atunci când mergeam pe o cale 
foarte grea, când purtam sarcina grea a lui Hristos, 
ea nu era nicidecum grea şi calea aceea era o cale 
plină de bucurie, fiindcă simțeam în chip cât se poate 
de real că alături de mine merge însuşi Domnul lisus 
Hristos şi sprijină sarcina mea şi crucea mea. 

Grea era această sarcină, însă îmi amintesc de 
ea ca de o bucurie luminoasă, ca de o mare milă a 
lui Dumnezeu — fiindcă harul lui Dumnezeu se 


revarsă din belşug asupra oricui poartă sarcina lui - 


Hristos. Asta anume fiindcă sarcina lui Hristos este 
nedespărțită de harul lui Hristos, anume fiindcă 
Hristos nu-l lasă singur pe cel ce a luat crucea şi 
merge în urma Lui, nu îl lasă lipsit de ajutorul Său, ci 
merge alături de el, sprijină crucea lui, îl întăreşte cu 
harul Său. 

Amintiţi-vă de sfintele Lui cuvinte, căci mare 
adevăr este cuprins în ele: <<Jugul Meu este bun şi 
sarcina Mea este uşoară>>. 

Pe voi toți, pe toți cei care aţi crezut în EI, vă 
cheamă Hristos să mergeţi în urma Lui, luând 
sarcina Lui, jugul Lui. Deci, nu vă temeți, mergeţi, 


„mergeţi cu îndrăzneală. Nu vă temeţi de spaimele 


cu care vă amenință diavolul care încearcă să vă 
împiedice mergerea pe această cale. Scuipaţi 
asupra diavolului, goniţi-l pe diavol cu Crucea lui 
Hristos, cu numele Lui. Înălțați-vă ochii către cer şi-L 
veţi vedea pe însuşi Domnul lisus Hristos, Care 
merge împreună cu voi, uşurând jugul vostru şi 
sarcina voastră.” 

Acesta este Sf. Luca pe care l-aţi descoperit, aţi 
ajuns să-l iubiţi, şi acesta este omul pe care unii, 
între care îndrăznesc să mă alătur şi eu, îl numim ca 
pe un tată duhovnicesc, ca pe un duhovnic de taină 
şi ca pe un ajutător. 


- fragment din predica părintelui 
Gheorghe în Capela Spitalului Parhon, la 
prăznuirea Sf. Luca - 


> Muc realizată de 


Pag. 13 


Până în urmă cu şase ani Sevastopolul 
nu putea fi vizitat decât cu paşaport şi cu 
viză specială. Interdicţia de-a dreptul 
stupidă a fost abrogată, dar oraşul nu este 
promovat de către agenţiile de turism din 
cauza flotelor militare ruseşti şi ucrainene 
cantonate în port. Zâmbesc, deoarece 
vizitând, bunăoară, portul militar din San 
Diego, unde staţionează flota americană 
a Pacificului, sau portul Genova din Italia, 
cu zeci de nave militare, am putut circula 
în voie, fără întrebări şi suspiciuni. 

Sevastopolul este situat în partea sud- [ 
vestică a peninsulei Crimeea care din 
punct de vedere administrativ se bucură 
de statut de Republică Autonomă din 
cadrul Ucrainei. Oraşul însă nu face parte EX 
din Republica Autonomă Crimeea, el are 
un statut diferit şi, implicit, şi faţă de 
oraşele din întreg cuprinsul Ucrainei. 
Sevastopolul nu are un primar ales de 
comunitate, ci un guvernator numit de preşedintele 
Ucrainei. Motivul este unul de strategie şi siguranţă 
naţională, dat fiind faptul: că flota rusă care 
staţionează aici plăteşte taxe anuale pentru folosirea 
magnificului port militar. 

n timpul celui de-al doilea război mondial pentru 
cucerirea Sevastopolului s-au dat lupte cumplite, cu 
multe vărsări de sânge. Istoricii militari consideră că 
luptele de la Sevastopol se situează pe locul doi 
după încrâncenarea de la Stalingrad . 

În luna februarie 1942 aproape întreaga Crimee a 
fost ocupată de trupele germane şi române, cu 
excepţia peninsulei Kerci şi a oraşului Sevastopol. 

După cucerirea peninsulei Kerci la 15 mai, pe 
data de 7 iunie 1942 s-a declanşat ofensiva 
pentru cucerirea Sevastopolului . 

Marele Stat Major sovietic considera ca 
inexpugnabil oraşul Sevastopol şi avea motive: din 
1935 în sectorul Sevastopol nu s-a mai lucrat 
pământul de către locuitori, ci numai de către 
armată, fiind zonă interzisă şi cu un caracter secret; 
peste 18.000 de muncitori au contribuit la ample 
lucrări de apărare, construind în munte multe forturi 
cu nume “semnificative”; Stalin, Molotov, Lenin, 
G.P.U., Maxim Gorki, Volga, Doneţ şi altele, "Brâul" 
lor fiind considerat ca fiind cea mai solidă cetate 
terestră şi maritimă din lume. Terenul muntos se 
preta de minune la organizarea apărării, cu terase 
suprapuse şi pereţi verticali înalţi, cu puţine căi de 
acces, unde erau instalate puternice guri de foc, în 
spate aflându-se tabere cu 3000-4000 de oameni. 


În zona Sevastopol, pe cei 43 km de front, 


Armata 11 dispunea de şapte divizii germane şi două 
divizii de munte române; acestora li s-au adăugat 
Corpul 8 Aerian german şi numeroase unităţi de 
artilerie de mare calibru, precum şi tancuri. 

Dar să fac o precizare esenţială: în privinţa 
artileriei nu numai numărul a fost important, ci, mai 
ales, tipul şi calibrul. Germania avea o artilerie grea 
deosebit de performantă, constituită majoritar. din 
baterii de 190 mm, dar şi mortiere şi obuziere de 


305, 350 şi 420 mm, acestea din urmă cunoscute ca: 


mortierele "Gamma”; mai mult, dispunea de două 
mortiere de 600 mm, cu numele de "Thor" şi "Karl”, 
adevăraţi "monştri”, cântărind 123 tone, autopurtate 
cu ajutorul unui motor Diesel "Mercedes Benz” de 
580 C.P. Cele două mortiere puteau trimite un 
proiectil de 2180 kg (!!) la o distanţă de 4,5-10 km. 
Dar "campionul" incontestabil al artileriei germane 
era tunul de 800 mm, cunoscut sub numele de 
"Dora", Această adevărată "uzină" a morţii, 
deplasată -pe calea ferată cu vagoane-platformă 
tractate de o locomotivă Diesel de 1000 CP , aveao 
greutate de 1250 tone (!!) şi o lungime de aproape 
43 m. Ţeava sa de peste 32 m lungime putea trimite 


Pag. 14 


nenap de PP 


PAŞI PE AMINTIRI (XIII) 


- SEVASTOPOL - 


un proiectil perforant de 7,1 tone la 30 km distanţă şi 
un proiectil exploziv de 4,8 tone la 47 km ! Cel mai 
mare tun folosit în cel de-al doilea război mondial era 
deservit de aprox. 1500 de oameni comandaţi de un 
general! Tunul fusese proiectat pentru a servi la 
distrugerea . fortificațiilor franceze, pe cât de 
faimoase, pe atât de inutile, linia "Maginot. 
Generalul Erich von Manstein, în 1940, prin planul 
său de operaţii, transformase linia "Maginot" într-un 
monument al neputinței şi zădărniciei. Prezenţa 
"Dorei” la Sevastopol era, aşadar, un fel de răsplată. 

Actul final al Sevastopolului, care avea un nume 
de cod ciudat, "Sforfong”, adică pescuit de sturioni, 
a debutat cu un cumplit bombardament terestru şi 
aerian de 5 zile (2-6 iunie). Această uvertură mortală 
a fost susţinută cu toate gurile de foc. "Dora" a 
punctat de 48 de ori din amplasamentul aflat la 
Bakcisarai, reuşind performanţa de a spulbera un 
depozit de muniţie aflat la 30 m adâncime, iar Corpul 
8 Aerian a executat 1000-2000 misiuni pe zi, ceea ce 
înseamnă atac continuu. 

Dar, în pofida acestei pregătiri apocaliptice, 
ofensiva trupelor terestre a fost departe de a fi un 
simplu marş triumfal, ruşii continuând să reziste cu 
disperare, să apere fiecare înălţime şi cazemată. 

Pentru a străpunge linia principală de rezistenţă a 
Cetăţii şi a atinge golful Severania şi înălțimile Sapun 
a fost nevoie de 10 zile de lupte extrem de 
sângeroase. Trupele sovietice s-au apărat cu 
disperare şi fanatism, mereu biciuite de ordinele lui 
Stalin de rezistenţă până la moarte. Astfel, la 12 
iunie, în plin infern, apărătorii Sevatopolului au făcut 
mitinguri mobilizatoare în care s-a prelucrat un ordin 
special lui Stalin! 

Von Manstein aprecia că soldatul sovietic s-a 
bătut cu mult curaj, cu un fanatism aproape de cel 
japonez, exemplul sinuciderii colective ordonate de 
politruci ostaşilor şi civililor, dictat şi impus de regimul 
politic bolşevic. 

Contribuţia armatei române 
Sevastopolului a fost la înălţime. 

La 6 iunie 1942, la postul de comandă înaintat al 
Corpului român de munte, a sosit mareşalul lon 
Antonescu însoţit de generalul german Erich von 
Manstein şi de doi generali români, P. 
Dumitrescu şi Gh. Jienescu. A doua zi trupele 
germane şi române pornesc asediul poziţiilor 
fortificate care protejau Sevastopolul. 

Divizia 1 Munte, gen. Vasiliu Răşcanu, a 
cucerit, după luptele grele, poziţii fortificate din zona 
Dealului Capella şi înălțimile Sapun, Gaitani şi 
Balaklava. 

Eroic a luptat şi Divizia 18 Infanterie, gen. Radu 
Băldescu, care a reuşit să curețe o zonă 
accidentată, acoperită cu păduri virgine, şi să ocupe 


la cucerirea 


“alături. de . trupele germane, 


(continuare din numărul trecut) 


fortificațiile  "Muge!”, "Altes Fort” şi 
'Ş| "Bastion II”, asigurând condiţii optime 
Corpului 54 Armată german, pentru 


„+ DD0.km,., d | 


atingerea obiectivelor fixate. 

Divizia 4 Munte română, gen. Gh. 
Manoliu, introdusă şi ea în prima linie 
alături de Divizia 18 infanterie, care au 
înlocuit Divizia 24 Infanterie germană, au 
cucerit numeroase cazemate la vest de 
| "Bastion !. 

Dar cea mai importantă reuşită a 
| acestei faze a fost, fără îndoială, 
cucerirea . înălţimii Kegel, "căpăţâna de 
zahăr”, un perimetru natural foarte “tare” 
| şi diabolic aranjat genistic de către ruşi. 
Practic, prin acţiunea sa Divizia 4 Munte 
„Ja deschis astfel poarta Sevastopolului. 

În ultimele zile ale bătăliei Divizia 1 
Munte şi 18 Infanterie au fost îndreptate 
| spre zona Balaklieva, unde au prins în 
cursă nu mai puţin de 10.000 ostaşi 
sovietici. 

Comandamentul german intenţiona însă să lase 
în linia a doua Divizia 4 Munte română, păstrând 
astfel gloria integral pentru Wehrmacht. 

Intervenţia energică a 
gen. Gh. Manoliu care a 
ignorat, pur şi simplu, ordinul 
comandantului german de a 
ataca la câteva ore după 
diviziile germane, a făcut ca 
trupele române să 
depăşească ele singure 
rezistenţa sovietică şi, la 1 
iulie 1942, să pătrundă în oraş 


înălţând drapelul românesc 
pe monumentul ridicat în 
cinstea apărătorilor Sevastopolului din 1854-1855 . 

La 4 iulie trupele germane au ocupat peninsula 
Hersones, Crimeea fiind astfel cucerită în 
întregime. 

Generalul |. E. Petrov, comandantul Armatei de 
Litoral, a fost evacuat de un submarin, trăind clipe 
dificile atunci când, atacat fiind de o navă adversă, 
submersibilul sovietic a fost nevoit să rămână în 
imersiune până când echipajul şi pasagerii au ajuns 
la limita sufocării. 

Documentele germane oficiale precum şi cele 
româneşti apreciază pierderile sovietice la 50.000- 
60.000 morţi şi răniţi, 95.000 prizonieri, la care se 
adaugă întreaga garnizoană a Sevastopolului, 
peste 100.000 de oameni, la care se numără alte 
efective aparţinând marinei, aviaţiei, şi formaţiile 
organizate din civili. 

Alte performanţe: ocuparea a aproape 4000 de 
cazemate, demontarea a 137.000 mine, capturarea 
a 467 guri de foc, 36 tancuri, 824 mitraliere etc. 

Pierderile totale ale trupelor germane şi 
române au fost de aprox. 35.000 morţi, răniţi şi 
dispăruţi, deci puţin peste 17% din efectivele 
iniţiale. 

Trupele române au pierdut 260 ofiţeri, 8194 
subofiţeri şi soldaţi - morţi, răniţi şi dispăruţi - cifră 
care poate fi apreciată ca ridicată având în vedere că 
reprezintă 44% din totalul jertfelor româneşti 
înregistrate în întreaga campanie din Crimeea 
(aproape 19.000 morţi, răniţi şi dispăruţi în intervalul 
oct. 1941 - iulie 1942). 

La 1 iulie, pentru victoria de la Sevastopol, Erich 
von Manstein a primit bastonul de mareşal, iar 
mareşalul lon Antonescu şi alţi câţiva generali 
români au fost răsplătiți cu insigna comemorativă 
"Scutul Crimeei”, din aur. 


(continuare în numărul viitor) 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


= 0T...—.—. 7 Fr 


sediului, sau se pot da personal, 
revistei. Premiile se vor ridica de la 


Rostock?” 


pibliotecii municipale. Bineînţeles că 


Gonen 


ISTORIE NECENZURATĂ 
- premii în cărți - 


Condiţii de participare: vârsta max. 


redacţie. 
RĂSPUNSUL CORECT LA ÎNTR 


a fost dat de Daniel Neghină din Ti 
care a câştigat cartea ” 


NOTĂ: Dl. Daniel Neghină are de 


RĂSPUNSUL ESTE URMĂTORUL: 


Legionarii refugiați din țară în Germania după 
sângeroasele „evenimente din ian. 1941 au fost 
închişi în două lagăre: 

„ la Berkenbruck - gradele le 
deţinuseră funcţii în. timpul 
legionar” 

- la Rostock - ceilalți, legionarii simpli; 
acestora era N. Pătraşcu. 


gionare şi cei care 
regimului "național- 


şeful 


Sursele de informare despre întâmplările de 
atunci sunt puţine şi susţin lucruri diametral opuse: 
-1,H. Sima afirmă în memoriile sale (“Prizonieri ai 
puterilor Axei”) că la Rostock se pusese la cale 
asasinarea lui de către .nişte agenți ai: mareşalului 
Antonescu împreună cu câţiva septembrişti (adică 
noi legionari” de-ai lui, "făcuţi peste noapte”), 

DAR nimeni nu putea pătrunde la Rostock fără 
aprobarea lui Sima însuşi sau a lui N. Pătraşcu şi 
Mircea Dimitriu, oamenii lui de încredere. 3 

Nici un refugiat din ţară nu era trimis de germani 
la Rostock decât dacă era recunoscut ca legionar, 
deci agenții lui Antonescu nu puteau pătrunde în 
comunitatea legionară, nu se puteau infiltra. 


35 ani; răspunsurile se vor trimite în scris pe adresa 
la sediu, până la data de 10 a lunii următoare apariţiei 


EBAREA LUNII IUNIE: "Ce ştiţi despre aşa-zisul complot de la 


G mişoara, 34 de ani, 
arda de Fier spre reînvierea Românie? — preot Ştefan Palaghiţă. 


Acelaşi sistem _au_reuşit să-l introducă şi în 

ă, şi în puşcării, producând multe frământări.” 
(“Garda de Fier spre reînvierea României — Şt. 
Palaghiţă) 


Să vedem însă cum s-a desfăşurat "ancheta” 
aşa-zisului "complot” — pretinsă a fi "legionară”, 
dar în realitate simistă: 

Presupuşii complotişti au fost bătuți cu 
ciomege şi cu ranga de fier, li s-au înfipt ace şi 
cuie lungi sub unghii, au fost loviți peste 
testicule, au fost călcați în picioare, izbiţi cu 
capul de pereți, strânşi de gât cu cabluri electrice 
etc. — cele mai groaznice torturi, demne de 
reeducarea comunistă de la Piteşti!! 

lată fragmente din declaraţiile victimelor: 

"Acuzaţiile că sunt agent al lui Antonescu şi 
complotist curgeau 'din toate părţile. Ceream să-mi 
dovedească că sunt agent şi că am vrut să-i omor pe 
ei şi pe Sima. Nici nu terminam bine o încercare de 
apărare, că mă şi trezeam cu o nouă ploaie de 
pumni, palme şi picioare de la toți. (...) M-au trântit 
pe jos şi m-au călcat cu picioarele. După ce au 


Mai mult decât atât; „cei .9..acuzaţi-de-complot-Obosit, m-au.dus.din.nou în camera alăturată, (...) Au 


(Gh. Şerbu, lon Câmpeanu, Gheorghiu, Oct. 
Grosariu, Marian Georgescu, V. Basarabescu, |. 
Vasilescu, Şt. Popescu, |. G. Dumitriu) făcuseră 
până atunci parte dintre oamenii "Comandantului”, 
îndeplinind oficiul” de a-i spiona pe legionarii 
vechi! Din ordinul lui Pătraşcu, omul lui Sima!! 


2. Pe de altă parte, comandantul legionar Const. 
Papanace, unul dintre colaboratorii apropiați ai 
Căpitanului, dar şi al lui Sima până la un moment dat 
(1944), ca şi preotul comandant legionar Şt. 
Palaghiță, afirmă că acest aşa-zis "complot' nu a 
existat în realitate, fiind pur şi simplu inventat de 
Sima - pentru a-şi justifica fuga în Italia. 

Cum concluziona Palaghiță, "aşa-zisul complot 
de la Rostock a fost un monument de ticăloşie 
brigadirească”. ? 

Cine erau cei pe care preotul îi numeşte 
"brigadiri”, de unde provine termenul? 

"Poliţia românească era organizată pe brigăzi, 
fiecare brigadă fiind compusă dintr-un comisar şi un 
număr de agenți, oameni fără pregătire, fără suflet 
şi fără meserie, recrutați dintre stricați şi dintre 
bătăuşi. Prin asemănarea cu aceştia, precum vom 
vedea, au fost denumiți <<brigadiri>> şi oamenii 
lui Sima. Singura lor preocupare la Rostock, acolo 
unde s-au afirmat mai mult, era să urmărească şi să 
spioneze pe camarazii lor, aşa precum brigadirii din 
poliție fac spionaj şi urmăriri. Pătraşcu, şeful lor, i-a 
format după structura sa sufletească... 

n locul încrederii şi camaraderiei legionare, 
prin această atmosferă de suspiciune şi pomire a 
unuia contra altuia, se distrugea Mişcarea. 

Brigadirii se adunau noaptea pe sub copaci, prin 
Colțuri şi tufe, şi acolo puneau la cale planurile lor 
Sau dădeau şefilor raporturi de activitate. 
Majoritatea proveneau din poliția lui Sima de la 
Bucureşti, adică din Brigăzi. 

Cel care trăgea sforile în ambele lagăre — 
Rostock şi Berkenbruck — şi conducea politica de ură 
în Mişcare era Stoicănescu. Pătraşcu lucra după 
Sugestiile lui şi ale lui Sima. 


ÎNTREBAREA LUNII IULIE: Puteţi numi câteva aspecte notabile ale vieţii Căpitanului? 
PREMIU: "/n memoriam” — Cătălin Zelea-Codreanu. 


CUVÂNTUL LEGIONAR IULIE 2013 


adus o bancă lungă şi m-au aşezat cu fața în jos. 
Apoi au început să mă bată la tălpi, în timp ce pumnii 
lui Tocoianu curgeau pe tot corpul meu ca ploaia. 
(...) Mai mi-au dat atunci încă 25 de trăgători la tălpi 
cu ciomege şi diferite alte unelte de fier. 
Nemaiputând răbda, am admis toate acuzaţiile 
monstruoase. În felul acesta am țesut o întreagă 
poveste despre un atentat şi un complpt care n- 
au existat niciodată. Am fost slab. Aceasta o ştiu. 
N-am putut răbda cum a răbdat Gheorghiu, care a 
fost bătut groaznic, chiar în fața mea. L-am văzut pe 
Basarabescu cum a fost bătut şi cum se apăra. Am 
ştiut precis că nici el nu este vinovat de crima ce i se 
aduce. Gheorghiu a fost bătut mai mult decât toți, 
dar n-a vorbit nimic." 

(fragment din declaraţia lui Oct. Grosariu) 

"O hemoragie puternică mi s-a pornit pe nas, 
gură şi pe toate rănile. Mi-am pierdut cunoştinţa din 
nou. (...) De două zile nu mâncasem şi nu dormisem. 
Sângele era închegat pe hainele mele. (...) Am spus 
atunci câte în lună şi în stele, dar tot nu s-au 
mulțumit. Toţi aveau câte ceva în mână: ciomege, 
țevi de fier etc. şi mă loveau unde nimereau. Am fost 
din nou strâns de gât de Roşu Octavian şi iar am 
declarat tot felul de minciuni. M-au întrebat apoi cum 
am organizat complotul şi cine urma să-l facă. Le-am 
spus nume fictive şi ei s-au mulțumit, fiindcă lor nu le 
trebuia decât o formă, indiferent de nume. A doua zi 
m-au luat din nou la cercetări şi bătăi. M-au coborât 
apoi în pivniţă. Acolo Cristea mi-a înfipt vârful unui 
cuţit de vânătoare în ceafă, spunându-mi: <<Dacă 
ne mai ascunzi ceva, în noaptea asta te 
omorâm.>> La urmă am fost dus la etajul 3 în 
camera lui Posteucă, unde mi s-a dat un bileţel cu 
două chestiuni: 1. să recunosc şi să mărturisesc cum 
am intrat agent încă din țară, şi 2. cum a fost pregătit 
atentatul de la barăci. Apoi mi s-a pus în față o 
scrisoare-formular ce trebuia s-o trimit lui Sima, în 
următorii termeni: <<D-le Comandant, recunosc 
faptele de trădare comise. Fiind descoperit şi trădat 
de conştiinţă, îmi iau pedeapsa.>> 


ja cartea, dar a ținut să ne participe la concurs, precizând că, în cazul în care o va câştiga, va dărui cel de-al doilea exemplar 
îi acordăm cartea cu plăcere! ă 


- Scriu ce vreţi, d-lor - le-am răspuns - numai 
să nu mă mai chinuiţi...” 

(fragment din declaraţia lui Marian Georgescu) 

Torturile au luat sfârşit atunci când au apărut 


"oamenii Gestapoului. 


De altfel, Gestapoul a întreprins o anchetă 
serioasă, "nemțească”, stabilindu-se că nu fusese 
vorba despre nici un complot, ci numai de-o 
înscenare simistă. 

"Pătraşcu a sugestionat şi a alarmat cu pericolul 
agenţilor mai întâi o clică intimă a lui, până a intrat în 
panică. Asta a început să se petreacă de la venirea 
lor în Germania. Pătraşcu însuşi era obsedat de 
această teamă. - 

A organizat apoi astfel brigadirii încât cei mai 
mulţi legionari au fost bănuiţi de a fi agenţi şi, în 
consecință, urmăriți. Un anume X, de pildă, îl 
urmărea pe prietenul său Y, iar Y, la rândul său, îl 
urmărea pe X, raportând amândoi unul despre altul. 

Era o poliție aşezată pe etaje. Primii urmăreau 
pe aceia pe care Pătraşcu n-avea îndrăzneala să-i ia 
în poliţia lui. Alții urmăreau pe primii, raportând de 
felul cum îşi făceau datoria şi observând dacă nu 
cumva erau şi ei agenţi. A doua clasă era urmărită 
de o a treia, şi a treia de o a patra care forma 
brigăzile supreme. Acestea urmăreau pe toți ceilalți 
şi erau conduse de următorii: Opriş, Grimalschi, 
Macarie, Roşu Oct., |. Constantin, Popa Emil, Eugen 
Teodorescu etc. 

Aproape doi ani, în mod continuu şi sistematic, 
cei de la Rostock au fost alimentați cu această 
teamă de agenți şi împinşi mereu pe drumul urmăririi 
acestora. Aceasta a trecut de la grijă la obsesie, 
de la obsesie la panică şi chiar la nebunie. 

Pătraşcu, Emil Popa, Oct. Roşu şi toți ceilalți 
şefi brigadiri nu se pot prevala însă nici de scuza 
nebuniei fiindcă totul a fost înscenat de ei 
folosind circumstanţele de mai sus. Sadismul cu care 
i-au torturat pe cei de la Rostock este o dovadă a 
monstruozităţii lor sufleteşti.” 

"Tot aşa s-a făcut şi cultivarea progresivă a 
idolului Sima. S-a ajuns să i se pronunțe numele de 
câte 100 de ori pe zi.” 

"Odată cu apariția lui Sima la conducerea 
Mişcării Legionare s-au ivit două tendințe: 

- una verticală, care era linia spirituală trasată 
de Căpitan, 

- şi alta orizontală, de aşa-zise ”abilități” şi 
acțiuni efemere, pe care a imprimat-o Sima. 

În 1940 conflictul dintre aceste două drumuri 
apare tot mai evident. După rebeliunea din 1941 el ia 
forme mai acute prin acţiunea lui Stoicănescu, 
Pătraşcu şi a tuturor brigadirilor. La un moment dat 
diferența __dintre___construcţia sufletească _a 
legionarilor şi cea a brigadirilor (n. n.: a simiştilor) 
era aşa de mare, încât n-a mai putut fi acoperită de 
disciplina legionară şi a trebuit să apară ruptura. 

"Complotul" de la Rostock şi fuga lui Sima în 
Italia au fost factorii care au produs definitiv acea 
despărțire cu toate urmările ei. 

În 1943 Fondatorii Mişcării Legionare şi 
comandanții de frunte n-au făcut decât să dea în 
vileag o situație care exista cu mult mai înainte în 
stare acută.” ("Garda de Fier spre reînvierea 
României” — Şt. Palaghiţă) 


Pag. 15 


E futa Hedaoţiei 


m 


„ NICADOR 


ABONAMENTE PE ADRESA: 
ZELEA-CODREANU, 


STR.  BANUL 


DUMITRACHE NR. 35, SECT. 2, BUCUREŞTI 


Tel.: (021) 2425471; 0745 074493 

Prețul unui abonament pentru un an: 

50 RON pentru țară (Bucureşti şi provincie): 70 RON 
pentru Europa; 130 RON pentru Canada, SUA, Australia. 

Se pot face abonamente pentru minim jumătate de an 


Nicolae Cârjan — Piatra Neamţ: Valeriu 
Gafencu, mort în închisorile comuniste, a fost 
nominalizat ca cetăţean de onoare al oraşului în 
2009. lată însă că acest titlu onorific a fost pus 
pe taraba negocierilor într-o şedinţă a Consiliului 
Local care a avut loc de curând, mai precis în 
ziua de 31 mai. O solicitare trimisă în nov. 2012 
de către Institutul Naţional pentru Studierea 
Holocaustului din România "Elie Wiesel” cerea 
retragerea titlului acordat lui Valeriu Gafencu, 
apreciindu-se că acesta a fost condamnat de 
două ori în anul 1941 fiindcă a făcut parte din 
Frăţile de Cruce. Aceasta ar fi fost o 
"organizaţie fascistă”, fapt considerat de 
conducerea acestui institut "ca fiind un act | 
incompatibil! cu normele democratice 


retragerea titlului de "cetăţean de onoare al 


oraşului Tg. Ocna”, acordat post mortem lui 
Valeriu, aparţine primarului Ştefan Şilachi. 
Şedinţa a fost publică, fiind permis accesul | 
tuturor celor interesaţi pe tema dezbătută, 
printre cei prezenţi numărându-se şi cititorul 
ziarului nostru. Au fost prezenţi şi oameni 
din întreaga ţară, care au pledat împotriva 
retragerii distincţiei onorifice celui pe care 
Nicolae Steinhardt l-a numit "Sfântul 
Închisorilor”. Pentru retragerea titlului a 
pledat Al. Florian, directorul INSMR-EW, 
acesta reluând şi detaliind argumentele 
invocate în adresa întocmită în luna 
noiembrie. Domnia sa a mai adăugat că ar! 
exista multă mitologie în jurul lui Valeriu 
Gafencu, iar unele mărturisiri despre 
experienţele din închisori ale lui Valeriu 
Gafencu nu pot fi probate cu documente... b. 
(care?!). A făcut presiune asupra membrilor 
Consiliului Local, precizând că votul lor 
poate decide "dacă oraşul Tg. Ocna rămâne sau nu în Europa şi în sfera valorilor 
ei”. Intervenţii împotriva retragerii titlului au dezvoltat următorii: di. Vasile 
Danion, teolog şi autor al mai multor cărţi despre Sfinţii Închisorilor, di. loan 
Chertiţie, preşedinte al Asociaţiei Pro-Activ-Memoria, fost subofițer în închisorile 
comuniste, d-na Carmen Păduraru, judecător în Piatra Neamţ, preotul Florin 
Smararidi, o doamnă locuitoare a oraşului Tg. Ocna, dl. Alexandru Costache din 
partea Federaţiei Române a Foștilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti. 
Alocuţiunile celor menţionaţi au constituit un argument global uniform care a 
relevat dimensiunea "cultului creştinilor pentru fascism şi pentru manifestări ostile 
faţă de un regim dictatorial”. Momentul mult aşteptat, votul consilierilor locali, 
trebuia pentru retragerea titlului de cetăţean de onoare a lui Valeriu Gofencu, vot 
secret; acesta trebuia să întrunească două treimi din numărul total al consilierilor 
în funcţie. Rezultatul a fost următorul: 8 voturi pentru adoptarea proiectului de 
hotărâre privind retragerea titlului, 6 voturi împotrivă şi 3 abţineri. Întrucât nu s-a 
menţinut majoritatea cerută, proiectul nu a fost adoptat. Decizia votului este 
suveran în raport cu legile şi Constituţia ţării, Valeriu Gafencu rămânând astfel 
cetățean de onoare al localităţii moldave. În faţa Primăriei, pe tot parcursul 
şedinţei, creştini cu steaguri tricolore şi portrete ale "Sfântului Închisorilor” 
aşieplaseră disciplinaţi finalul dezbaterilor, pentru a nu exercita presiune asupra 
votanţilor. La numai trei săptămâni de Ia luarea deciziei ca să nu i se retragă lui 
Valeriu Gafencu titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna, pe data de 21 
iunie cei 17 consilieri locali s-au reunit din nou pentru a vota (112) retragerea 
titlului de onoare a lui Valeriu Gafencu. Toţi au votat, de data aceasta pentru 
retragerea titlului, subiectul fiind trecut pe ordinea de zi abia la începutul şedinţei. 
Laşitate, oameni fără personalitate, orientându-se după cum bate vântul, fără 
patriotism, având un singur scop: ciolanul să fie cât mai mare şi cu mai multă 
carne. Ruşine! 


ISSN 1583-9311 
Redactor şef: Nicoleta Codrin 


Colegiul de redacţie: 


Relaţii 


cu publicul: Tel.: (021) 


e-mail: 


Emilian Ghika, Corneliu Mihai, Marius Prichici, Viorel Bârzeanu 


Str. Mărgăritarelor nr. 6, sector 2, Bucureşti - Vinerea, orele 15-17 
(zona Circului — inters, cu Ştefan cel Mare, colț cu str. V.Lascăr) 


sau 0745 074493 


Ştefan Deac - Gheorghieni: Israelul nu a 
afirmat niciodată că deţine arme atomice, dar, 
conform "secretului lui Polichinele”, toată lumea 
ştie invers! Dovada cea mai palpabilă este faptul 
că refuză să semneze Tratatul de neproliferare 
la centralele nucleare şi nu permite inspecţiile 
îlinternaţionale la centralele nucleare pe care le 
deţine. Dar oamenii de ştiinţă estimează că 
Israelul deţine aprox. 80 de focoase în arsenalul 
său. lranul nu prezintă arsenal nuclear, dar 
există o îngrijorare la nivel mondial privind 
programul său nuclear. Teheranul a dezvoltat 
rachete balistice începând din 1980 şi are cel 
mai mare număr de rachete desfăşurate în 
i JOrientul Mijlociu. Pe lista statelor care dispun de 
“larme nucleare se află însă ţări unde populaţia 
are un nivel de viaţă foarte scăzut întrucât 
acestea alocă sume uriaşe arsenalului de război. 
În capul listei se află Coreea de Nord care 
deţine 10 focoase şi mai are plutoniu pentru 
ji crearea altor 10 focoase. Dar se consideră 
fai că nu deţine tehnologia pentru a lansa 

Jlaceste arme de distrugere în masă. Pe 
„jaceastă listă se află şi Pakistanul, cu 110 
dlfocoase nucleare care pot fi lansate cu 
5 jlavioane şi rachete cu baza la-sol, neavând 
Ri mecanism de lansare de pe mare. Vecina 
Bilsa, India, cu care nu întreţine relaţii 
AI amiabile, are şi ea în momentul de faţă 100 
fade focoase operaţionale şi lucrează activ 
dipentru a le mări numărul. Ea dispune de 

, rachete pentru avioane şi cu bază la sol, 

| mi capabile să transporte încărcături nucleare. 

] Nu putea lipsi de pe listă China, despre care 

A x lise estimează că deţine aprox. 240 de 

y focoase, dintre care 180 pot fi purtate de 

| e tu ii ih avioane şi rachete cu baza la' sol, restul fiind 

===5ă destinate unor submarine nucleare care nu 

sunt disponibile. În. topul "fruntaşelor” se situează Statele Unite, Rusia, Marea 

Britanie şi Franţa, primele două având capacitatea de a lansa arme nucleare pe 

cale terestră, aeriană şi marină. Statele Unite deţin aprox. 2500 de focoase şi tot 

atâtea sunt considerate ca rezervă - în total, 5000. Rusia deţine 1700 de focoase 

operaţionale şi alte 2500 focoase sunt considerate a fi în rezervă. Marea Britanie 

are în prezent 225 arme nucleare şi 4 submarine care transportă rachete 

nucleare, marea fiind singura cale pe care poate lansa o armă nucleară. Franţa 

deţine cel mai mare arsenal nuclear din lume după Statele Unite şi Rusia, cele 
300 de focoase sunt desfăşurate pe cele 4 submarine nucleare ale sale. 

Valentin Brânduşescu - Los Angeles: Într-adevăr, nu demult, cu două-trei 
luni în urmă, pentru prima dată în relaţiile româno-ruse de la sfârşitul războiului, 
primarul Odessei a reliefat printre altele, într-un discurs, că între anii 1941-1944 
populaţia oraşului nu a suferit de foame în timpul ocupaţiei româneşti, că 
învăţământul de toate gradele funcţiona perfect în limba rusă, că frumoasa 
Operă şi teatrele aveau repertorii atractive care făceau ca sălile să fie pline de 
spectatori. Adevărul ignorat şi mistificat iese încet-încet la iveală! Guvernatorul 
Transnistriei, prof. George Alexianu, condamnat la moarte şi executat în 1946, a 
contribuit plenar însă la cele spuse de primarul Odessei, dar realitatea a fost 
ignorată decenii la rând de către istoricii comunişti de pe ambele maluri ale 
Prutului. Şi alt lucru care se ştie astăzi prea puţin: în 1943 papa Pius al XII-lea a 
dispus ca numitul papal Andrea Cassulo să efectueze o inspecţie umanitară. în 
Transistria, iar inspecția efectuată concomitent de către Vatican şi Crucea Roşie 
Internaţională a scos în evidenţă aspecte umanitare şi fapte pozitive, ceea ce a 
condus la faptul că Papa a acordat prof. Alexianu cea mai înaltă distincţie 
acordată de Vatican în acel an, ordinul "Orbis et Urbis,. 


Erulian SMR 


13007