Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1928_044_0014

Hntercar 


4 


_ 
5 
% 
- 
> 
E 
sa 


1 Aprilie 1928 


COMANDANTUL 


„somer erori Er demasca 





Anul XLIV Nr. 


N ET e aa TI DE DP PP e PI m ar a a 


PD OO SP OPERE N 2 0 OREI ON PND II ERE Raci: — . - 













































COMANDANTUL 


Întâia oară când numele generalului 


Prezan a inceput să dovie un nucleu de 
“rezistență națională, 


să se condenseze în- 
to. realitate menită să devie cea islo- 
rică, a fost întro toamnă ploioasă când 
de pe faale hotarele țării alacite, sosetu 
veşti de armulo pierdulv. de scene indes- 
criptibile de panică: Turtucaia, Sibiu, 
Praşov. 

Armata din Moldova singură, se rotră- 
gea după indicațiile serviciului în cam- 
panie. 

A fost ne urmă străfu'gerarea unei bucu- 
vii : victoria de pe Argeş. Dar seneralul 
Prezan nu era oniul aventurii, nici în bi. 
nuc. nici în rău. cări e un înfelept, Sunt 
oameni care pierd la cărți, dar sunt și 
destui cari câștisă. Sunt însă alții cari au 
oroare chiar de câstigul la cărți, oricăt de 
mare ar fi el. Nu joacă de loc, pur și 
simplu. Sunt cei cari în înțelepeiunva lor 
aplicală strict vieții, nu pun pret decât 
pe ceeace e muncit și produs al sforțării 
lor orsanizate. 

Geniul generalului Prezan, slanjenit în 
acțiunile de hazard impuse de alții, a 
fost la largul lui in Moldova ciopârțită, 
roasă do mizerii și sfârşită de ti/osul e- 
xantemalic, într'o iarnă când satele nu 
mai aveau vile, nu mai aveau grădini, nici 
pasări, nici garduri, nici hambare, când 
spitalele vrau pline de bolnavi şi gările 
de uniforme urite rusești. Gospodăreşte, 
fără să-si pitrdă cumpătul, ășa cum şi-a 
organizul moşioara dela Schineta, ştiind din 
experiență că după grindina cea mai 
cumplită, tot mai sunt soluții — aşa a 
oraanizat armata din Moldova. Și pe ur- 
pă, înțelepleşte, când ceasul arălu ora 


din spre ziuă; a dat drumul generalilor 
bătăioși ; Averescu, Cristescu, Eremia 
Grigorescu. 


El a comandat vicloriile Noastre, dar 
în ochii multini ele nu se leagă de el. 
Chiar mai tărziu, când generalul Măldă- 
răscu comnandu trupele, care operau în. 
contra armatei roşii, când generalul Mo- 
şoiu ocuva Pudapesla. puțini ştiau, din 
cei de pe stradă, că si aceşha fot de ge- 
neralul Prezan erau comandați. 

Din linia comandanților de oaste ro- 
mânească. desigur că generalul Prezan 
bine mai mult de firul care porneşte dela 
Alircea cel Bătrân. decât dela Mihu Vi- 
teâzul. Sunt două polilici care numai a- 
mândouă, impreună, puteau duce la re- 
constituirea României Mari. „Comandan- 
tul Marelui Cartier“ a ştiut să o impună 
când pe ceu reprezentală de el, când să 
dea drumul celeilalte. Şi nu am fi anul 
decât de câştigat daci politica militară a 
acestui mâre conducător de oști ar fi pre- 
cedat intrarea în acliune. E o idee prețui- 
tă între toate. de către cel care semnează 
aceste rânduri: ideea de substanţiahiate. 

Ei bine. este neindoios, că generalui 
Frezan este Cea mai substanțială dintre 
personalitățile de azi ale românismului. 


i CAMIL PETRESCU 





„GENERA LUL PREZA 


Andre Beaunier, într'o conferință ţi- 
uulii la Paris, la 3 Martie 1916, la Soc. 
de Conferences, sub titlul „Les civils tien- 
nent“, a spus: 


„Am nevoe de induleența domniilor- 
voastre : vreau să vă vorbesc de oamenii 
sărmani cari nu sunt la modă; civilii." 

Să cerem si noi oare indulgenţa ceti- 
torilor pentru că vrem să vorbim azi de 


sărmanii oameni carc nu mai sunt la 
modă : militarii ?... 
Deoarece am  umintii de conferinţa 


francezului Beaunier, din luna Martie 
1916 — când noi încă nu  întrasem în 
război —- voi reproduce cele spuse de 


Dcuunier despre „civilii“ de-atunci : 

„Cei pe care eu îi numese civili și pe 
care vă invit să-i iubiţi, sunt francezit, 
cari au acceptat războiul ca o necesitate 
teribilă ; care l-au acceptat şi au supor- 
tal cu demnitate. graţie forţei lor morale, 
toate durerile, având încredere deplină 
în victoria finală. Sunt şi ei soldaţi, în 
felul lor...“ 


Ce trebue să spunem astăzi, de mili- 
tarii noştri, cari au acceptat şi ei răz- 
boiul, nu numai ca o ptembilă necesita- 
te“, dar ca un imperativ categoric al in- 
stinctului naţional ; de acei militari, în 
deosebi, cari, prin  responsabilităţile 
mari ce şi le-au asumat atunci, — în a- 
cea epocă tragică și plină de necunoscute 
— sau achitat de datoria lor față de 
patrie cu o deplină onoare şi cu o admi- 
rabilă și înălţătoare înțelegere a misiu- 
nei lor ostășeșii ? Să le aducem elogii? 
Dar faptele lor înscrise în paginele is- 
toriei sunt mai elocvente de cât vorbele... 
Generalul Prezan ! 

lată un nume, care va rămâne strâns 
legat de epopeea neamului nostru din 
1916—19. 


[Il face parie din acea categorie de 
eroi-oameni pe care Carlyle i-a numit 
„sarea Pământului”. 


In 1916 generalului Prezan i s-a în- 
credinţat comanda armatei a IV-a (de 
Nord). Vă reamintiți de comunicatele la- 
conice ce ne anunțau „situaţia pe fron- 


tul avmatei de Nord?“ Această armată 
comandată de generalul Prezan, înainta 


„conform planului de operaţiuni”, în 
scumpul ţinut al Ardelului. Nici o ştire 
rea nu venea dela comandameniul acc- 
lei armate... Singurul clement nelinişti- 
tor era armata rusă din nordul Moldo- 
vei... Când au intervenit cunoscutele c- 
venimente — atât de dureroase — cari 
au provocat retragerea armatelor noa- 
stre din Ardeal, din Oltenia şi din o 
parte din Dobrogea şi Muntenia, atunoi 
numele geucralului Prezan a fosi pe bu- 
zele tuturora: militari şi civili. 


Şi când el a fost numit şef al Marelui 
Cartier general, în Decembrie 1916, ni- 


meni na manifestat surprindere; ni- 

meni nu sa intrebut, îngrijorat :—Oare 
pă Pr ami Dre mit, E 
Pr Li RL BNR Ai Die ea d ec 0 Ce Il Ein 


mele social şi înălţarea patriei. 


ROMULUS SFIŞAJ 


acesta să fie omul mult aşteptat,4 
îşi asume, în mod efectiv, real, 
plină încredere şi fermitate, răş 
rea situaţici şi care, conştient de 
tatea împrejurărilor să poată d 
live şi mai cu seamă să orpaniz 
creeze, să însulleţească totul, în 
marilor bătălii decisive ?... 

Şi ceeace ce se aștepta dela 
sa înfăptuit. Generalul Prezan 
onganizatorul, creatorul, ani 
EL a selecționat valorile. EL nu 
pat numai de militari, ci şi de 

Nu a fost oare genvralul Prez 
la, carc, la Bârlad, sta gândit dă 
este cel mui util si preţios auxk 
viciorici ? 

Excelent psiholog, şeful marel 
tier General. conta în primul râ 
forțele morale organizate. Nu & 
victoriile pe câmpiile de băiae, 
cu armele şi nici nu sc poate to 
spalele trupelor combatanie, do 
forţelor demoralizate şi demorak 
A avut apoi altă calitate, genera 
zun, care este caracteristica ader 
conducători de oameni: simţul 
derii, al măsurei şi al justiţiei. 

In gencral francez a spus; 


„Nous uvons des soldats tels 
ne savons que faire pour  &ire 
deux! 


Generalul Prezan a aplicat 
frumoasă formulă, care a dat şi g 
bune rezultaie. FI a insullat tuiu 
cel simț al răspunderii, fără de « 
mic scrios şi durabil nu se poale 
plini; el a deșteptat şi dezvolui 
fițerii noștri spiritul iniţiativei 
este adevăratul spirit eroic ;—și d 
acela, care impunând celor aflaţi; 
ordine. îndeplinirea conştiincioasi 
torici, şi-a făcut-o pe a sa, cun 
şi simplicitatea unui religios... 

Lipsit de ambiţiunile inerente i 
meneşii, generalul Prezan şi-a 
rezervă, care e prin ea însăşi, 0 al 

EL reprezintă în epoca postbeli 
emplul viu al marelui  cetăţea 
pune mai presus de vanităţile pi 
re, de ambiţiuntle vulgare și dep 
le turhurătoare de minţi, iubirea 
şi profundă de Patrie... 

FI a servit şi serveşte aceasti 
cu onoare şi cu demnitate. 

lată o mare forţă morală. Iată 
resantă personalitate, care nu 
dominată de evenimente. De sigu 
nul din rezultatele cele mai îm 
toare şi neprevăzute ale războiului 
şi acesta: un șef, care a ştiut 
deplinaască rolul său cu demai 
onoare şi care nu cere generați 
tinere decât să se conducă în 
ucecay demnitate şi onoare, pent 


1. 


CA e ici a 
$ ze [. * f 


SENATORUL DE VÂRSTĂ 


la imbrăcată în postav roșu se des- 
idle usor. 

0) siluetă înaltă, dreaptă, coboară din 
ilul sălii spre tribuna Senatului, cu 
bi mici, egali. 

fi diștit, fără satingă pe nimeni, se 
E, printre senatorii cari stau de 
iri pe lungul şanţ de comunicaţie, 
tre tranșeele în care se vor așeza, 
ad) clopotul va suna scurt şi ferm în 
sau 





ă 
ina d-lu preşedinte Nicolaescu, 


iz și vioi, în mâna d-lui vice-preşe- 
vu Toni Iliescu, şi de' unde vor scoate 


aaa, 


rca cupul, de teama gazelor  as- 
diunte ule elocinţei d-lor Boilă sau 
L Ș . . [.. Di  .j. 

gliceriu, inuimnicii întăriți pe  mamelo- 


. “ibunei, pentru a protesta căn loc 


fie lăsaţi pe poziţie, sunt ţinuţi în 









flancul drept al grupei de generali 
Senat, stă nemişcat. Ceilalţi sali- 
i prin intuiţia deprinderii şi a res- 
fiului. Această bancă de glorie, dă 
Eului corp un pitoresc fără pereche. 
(omandantul-şef, cu mâna în care a 
țodiiioară soarta ţării, apleacă spre 
urechei, receptor 


Bună pavilionul 


e stie că atunci când am început a- 
sti serie „a sufletului românesc“, in- 
iile noastre au fost să înfăţișem ace- 
E enalitiţi din cultura noastră care 
NE at culturii universale. Este 
i A noastră de a dovedi că sufletul 
E ee c un factor al acestei culturi, 


Ț. A 
— acum când un 










pia întări în noi 
n îi permite să proclame superio- 
i, lui culturală şi drepturile ce de- 
side aci — simțimântul rostului nos- 
“în lume. Inchinam numerile noas- 
numai personalităţilor în viaţă, din- 
cele care ne-au învrednicit în faţa lu- 
numai pentrucă e mai indicat pen- 
revistă ca a noastră. De altminteri 
ul destule instituţii începând cu seoa- 
menite să prezinte marile figuri ale 
ecutului. Nu poate fi însă în nici un caz 
mona. prezentul, fără mari pericole 
bitru directivele vieţii noastre  spiri- 















le. în viitor. 

A înfățișa aceste personalităţi, este a 
Hommina ce avem de făcut și cum să 
u rătăcirile sterile. 
i această lămurire,  obişnuim să 
n. aci, şi o rubrică: opinia străinătă- 


despre cel înfățișat. . j 





MIHAIL MORA= 


emma 


calm și nepărtinitor a tot ce se spune, 
de ori şi cine. 

O frunte lată, brăzdată de urmele răs- 
punderii uriaşe, înveleşte fără s'ascundă, 
motorul unei gândiri lipsite de prejude- 
căţi şi preferinţe, învățată să judece oa- 
menii şi faptele cu instinctul sigur şi cu 
simţul J.recis, din care a eşit verdictul 
istoric în procesul gigantic al armelor. 

Cei cari l-au saluiat respectuos când a 
trecut, îl urmăresc discret, ca să prindă 
exteriorizurea unci aprobări sau  deza- 
probări. In zadar. 

Și cu toate astea, în comisiuni sau în 
secţii, când crede imperios necesar să 
exprime o observaţiune, ca apare ca o 
rachetă din cele ce luminau frontul for- 
midlabil dela Mărăseşti. 

Sedinţa sa ridicat. Pupitrele trosnesc. 
de-asupra 
fericita 


Silueta sveltă se'nalță pe 
tuturor. Un zâmbet născut din 
îmbinare a bunătăţii şi energiei adreseu- 
ză un clegunt „la revedere” colegilor 
cari îi fac loc cu acea mişcare reflexă— 
impusă de aureola activităţii consacrate 


şi eterne. 





generalul 


Opinia străinătăţii despre 
renumele 


Prezan se identifică însă cu 
armatei noastre, după reconstituirea din 
Moldova... [ acea semnalare a bătăliei 
dela Mărăşeşti, sunt pasagiile din me- 
moriile pe cari le publică chiar foştii 
comandanţi inamici, despre armata 'ro- 
mână reconstituită. În asemenea condiţii, 
orice citat c prea puţin, şi nepotrivit. 


R. 
cca E 38 
as cice vcarcate 
_moşierul 





Asemeni. acelui general ilustru al an- 
tichităţii, după ce a semnat ordinul de 
încetarea campaniei, generalul Prezan 
sa retras la Schineta, moşioara lui de 
lângă Băceşti. Conacul modest ca înfă- 
țisare, e un conac la fel cu toate cele- 
lalte : cu cerdac mare cu acareturi, cu 
livadă. Im interior însă e «le o bogăţie 
şi de un gust pentru artă, cu totul ne- 
obişnuite. Camere cu jilțuri vechi bi- 
sericeşii, stofe de preţ, covoare scumpe, 
obiecte rare, cărţi alese. 

In acest refugiu se ascunde bucuros 
generalul, care a avut în mână soarta 
a miloane de oameni şi care-i cunoaște 


UNIVERSUL LITERAR.— 223 


destul de bine, ca să caute înțelepţeşie 
să rămâie cu el însuşi, deparie de toți. 

Se ştie că sforţările tuturor de a-l 
scoate din uceastă retragere voită, s'au 
lovit de o rezistență amabilă, dar de ne- 
clintit. Generalul, a mai dovedit-o, ştie 
să reziste. 

lar când, cu prilejul serbărilor înco-. 
ronării, mareşalul Foch a vrut să-i prin- 
dă de piept, cea mai înaltă decorație 
franceză, nu l-a găsit în mulțimea de 
generali încărcaţi cu fireturi şi galoane. 

A trebuit ca generalul Berthelot să se 
ducă la Schineia, în judeţul Roman, ca 
să decoreze un moşier îngrijorat de lip- 
sa de plouie care amenința să strice po- 
rumbul şi preocupat că nu-i sosise de 
două săptămâni pachetul de cărţi co- 
mandat la Paris. 


înţelepciune 


Şi totuş „generalul şi-a părăsit refu- 
giul. Noi l-am întâlnit la nunta unui ne- 
pot, luna trecută, aci în Bucureşti. Căci 


inainte de tuoute — şi aci e sdrobitoarea 
lui superivritate — e un om. Căuta să 
se ascundă ca să nu incomodeze cu pre- 
zența marei lui personalităţi, pe cei 


sărbătoriţi. Inconjurat cu admiraţie de 
un grup de tineri, glumea cu o voie 
bună, nu lipsită de melancolie. Generalul 
acestia care va trăi cât timp se va ceti 
istoria neamului românesc, privea cu 
duioşie o tânără pereche şi răspundea 
unui compliment : 

— Li singuri sunt nemuritori... 


“e E a Da mm SYtE 


NOTE BIOGRAFICE 


Generalul Prezan sa născut la 27 Ia- 
nuarie 1861. Studiile secundare le-a fă- 
cut la Bucureşti, unde a terminat și 
şcoala militară. Elev eminent al scoalei 
de aplicaţie din Bucureşti, a plecat apoi 
la Fontainebleau unde timp de doi ani a 
urmat cursurile înaltei instituţii milita- 
re „Ecole d'application de  lartillerie 
ct du gânie“. 

Reîntorcându-se în ţară, a ajuns unul 
dintre cei mai buni ofiţeri de geniu. 
Cu repeziciune a trecut prin toată erar- 
hia gradelor, până la cel de general, 
fiind în vârstă de 44 ani. Apoi a coman- 
dat diviziile din Roman, Târgovişte şi 
laşi. In laşi â rămas până în preajma 
războiului. 

In timpul marelui război, generalul 
Prezan a luat comanda corpului 4 de 
armată și în Decembrie 1916 a fost nu- 
mit şef al Marelui Cartier General. 

Pacea dela Buftea l-a îndurerat pro- 
fund şi atunci a demisionat din armată, 
retrăgându-se la moşia sa Schineta, din 
judeţul Vaslui. Aceasta pentru puţin 
timp, căci în 1918 a fost numit iarăşi şef 
al Marelui Cartier General. 

La încoronarea dela Alba Iulia, Rege- 
le Ferdinand, amintindu-și de marile 
servicii făcute ţării de către generalul 
Prezan, i-a acordat înalta distincţie de 
cap al regimentului VII Racova Nr. 25. 

Generalul Constantin Prezan a fost 
decorat cu: Ordinul Mihai Viteazu clasa 
Ill-a, I-a şi l-a. In Muzeul Invalizilor 
din Paris, la intrarea în sala Foch, se gă- 
seşte fotografia generalului Prezan, iar 
a doua foiografie se găsește în sala Foch, 
în spaţiul rezervat României, 


924.— UNIVERSUL LITERAR 











4 NOTRE DAME DE SION 
: SANDA MOVILA pi 





MARIE ISRAEL 








M'am reîntors, soră Dyodora! 

O clipă deschide cereştile porţi ! 

Vreau să regăsesc îngerul ude altă dată 
şi potirul stânțt cu buza nealterată. 
Când voi trece pe lângă haina ta învinsă, 
acoperă-ţi ochii naivi şi involţi 

să nu zăreşti gura mea veşteda şi plânsă. 
Vei merge cu minte pe culoarele 
bătute în mozaicuri scumpe 

de pe care cu grije ai șlers 

în tliecare dimineaţă, pașii - 
umbrelor ce au trecut. 


Mă caut cu grije în 

orce Doită ce se deschide, 

in fiterile mbiici ce-am brodat 

cu tir de argint virginal, - a 
in ritmul caacitiţilor 

uurite, să caut 

şi în orice sunet care ţipă 

In Orgule gruve tie santul. 

Unde e porumbul ab 

ce ciuguica scara stelele ? 


Inima mea a putrezit 

ca o plantă cuprinsă de înnec. 

Lale e albul lunau, 

neslărşita paşune, 

mielul blând al Domnului 

cu ochiul siiclos şi sec? 

Vecerniu picură țitere lungi şi greleș 
coarde de harie urcă plângând 

scări din trecut. 


Tu, ciorchine greu, Ă 
de-asupra periei negre, 

cureţi „intru Christos" 

parchetul „parloir -ului imens, 

şi cuminte, murmuri patru 
versete din Apocalips, 

Suiletul tău naiv agaţă pe ziduri, 
buchetete luminoase de ametist, 


„NINA » 


Nu ochiul tău cuprins de-o frenetică beţie 
nici gura grea ca iructul de pe ram; 
nu glasul crud cu răsul lui subțre, 
luxuriantul păr cu miros greu «le tropice, 
şi mersul uniuios ca apa în despletire, 
nimic din tot ce-ai fost n'ai vrut să ai 
în ceasul când te-a sărutat cerescul mirc. 


Li 


Păreai o moartă mică şi aleasă, 
o pasăre cu ochii beţi de somn; 
din mâini picau inele de mătase; 
de scări albastre te lăsai culeasă, 
un imn ste orgă îţi făcuse plasă 
şi gândul tău, ca un luceaiăr pal, 
călătorea conluz şi sideral 

pe marginea cerescului sicriu, 


Ntai vrut s'uuzi de țipătul prea viu 

al inimci, ce fâllâia spre soare, 

şi gâtuind porumbul ce bătea din pene, 
cu sufletul descătuşat şi grea, 
îngenunchind spre noul Dumnezeu, 
te-ai descărnat. Şi spirit şi surâs -,, 
te-ai înălţat pe arca unui basm 

spre magica cetate. unde fermecaţi 
în fața milenurului copil naiv, 

se inchinară cei trei împărați, 


i. 


ducând în spate ncagra cruce moartă. 


-otrava din trecut, în clipa oarbă, 


i PO RTAREASA DOM N ULUI i . S : | Arhanghel negru călător pe ape, 


misionară frunte, grele pleoape, 
expediat colet de-un ordin grav, 

să duci mesagiul păcii într'un psalm, | 
şi melailia veacurilor întrun semn 
iluminat, de un mormânt absent, 
stai neclintită, ca un steag de lemn 
la prora vasului legănător şi gren; 
priu glasul tău stelar şi luminos 
păşeşte cugetul lui Dumnezeu. 


= 


INN ou SIA 27” IESE SAS 


Pe bord saprind lumini venețiene 
şi muzica se despleteşte tropicală; 
O havaiană ţipă aproape beată 

şi Slâșie oceanul triumială ; 

un havanez şi-atată colţul gurii 
strângând cu gesturi de maimuţă blân 
v fata blondă, eu surâs albastru 

«u talia adusă şi plăpândă, 


Tu te întorci spre ape şi te-apleci 
s'ascalți un cântec palid de odihnă; 
subțirea mână sa lăsat încet 

să nu deştepte a cugetului tihnă; 
mătaniile—au adormit cuminţi, 

ca niște miei întorși dela pâşune; 
și lu aproape nici nu te mai vezi 
cu trupul strâns de-atâta siiiciune. 


Pleată peste cl şi peste ape, 
vaporul lunecă spre zare şi te poartă 
—un cărăbuș imens cu ochi de flăcări -€, 




















FRANCESCA 


Cerul îşi scutură albastrele livezi 

şi picură amiaza dulcea ei morlină. 

In parcul manastirii tu visezi 

şi visul destuşoară gheme de lumină 


O amintire vine de departe 

ca un preludiu vag din vagii anii 
pe talgere sonore se înclină, 
şitn galbena inagie de lumină 
aeveu vezi grădina aţipită 

şi gura iudrazneață centrto clipă 
sorbitul din torturata caldă cupă 
ji-a picurat culoarea altor dimineţi. 


£ utât de vie clipa de altă dată, 
că geme ochiul de durerea beată 
şi sângele frenetic urcă să absoarbă 


Dar ca din somu un clopot viu te che 
Vecernia presară clinchete de aramă 
pe ivunze peste trepte şi pe pleoape. 
Ca un ocunaş ce crima'şi poartă în spal 
în silă te ridici şi îndepărtată, 

cu cchiumntors spre magica viaţă, 
absentă urci spre alba catedrală, 


Din candeli verzi, lumina funerară 
se cafără'n chiorchini sprennaltul boli 
şi orgu ţipă tragic triumfală 
Tu, pe îuriş priveşti spre rama clată 
din care îți surâde cuvalerul morții 
şi cu o gură grea de vis şi ură, 

şi cu un ochi din care curge sânge 
săruţi cereasca mână nemişcată 
şi nemişcata mână parc-a plânge. 


UNIVERSUL LITERAR. —225 


|! OcHIUL LUI DUMNEZEU 


Sărmanul Klopștock .  _ _.. 





tonomul Dănăilă e un vizionar. 
se cu cl, pentu cl şi numai 


pu nu-l preocupă. 
|'deosupra, agronomul Dănăilă este 
ontemnplativ simplist, fără a se alar- 
si fară a alarma pe cei dim jurul 
cumpătata lui imapmaţie. 
monomul Dănăilă mai este şi un me. 
jul căuzelor ale căror efecte, pen- 
je imân indescitrabile, pasionân- 
iu schimb tocmai  incentitud.mea 
Hasenencu înrâurivei lumei dim a- 
asupra: surdo-muuiţilor  inacorisi bilă 
E ofrcte, 
in sfârșit, agronomul Dănăilă mai 
ii un fanatic religios a cărui cre- 
i frizează bizarenia, absumdul şi 
Tun: 
ironomului Dănăilă îi plac porum- 
alui de rasă şi vânătoarea de 





















nl Sabarul vime mai pompat de 
alele) dula munte, agronomul Dă- 
tale din păltul alăul, se afundă 
Reale dulci ale râului plin de păs- 
3 da sthioane şi, dacă sansa nwi 
azârlită prinzătoarea goală în 
“irece apa fredonând şi  mrhge 
vadă pământul dat de stăpâânire 
e revarsă de o parte şi de alta a 
ului iutr'o mare verde de trifoi, 
li cu beabele de aur ale rapiţei, 
pla, agronomul Dănăilă n'are niki 
(iu — cum zic megieşii gospodă- 
ponomul Dănăilă nu înmoaie lin- 
iertură până nu și-a făcut cru- 
iu se urnește din locul în care s'a 
al pănă nu bombăneşte în piept, 
mustăţile pline cu lapte bătut, 
se in două semicencuri, în ÎNcon- 
zelo” supte die solemnitatea ru- 
Ii stereotipull imm de preaslăvime 
CEL“ ce l-a săturat cu bunătă- 
Nnimântului. 
lâna a făcut-o la jardarmeria pe- 
ți dar la scurtă vreme după înro- 
a solicitat căpitanului căruia i-a 
mai întâi nişte altoae de piersici 





Când a apărut întâia serie de amintiri pline de un neprevăzut pitoresc, 
de cuceritoare cruzime psihologică, de o reală şi strictă umanitate Sărmanul 
Klopștock, a atras luarea aminte a tuturor cercurilor literare. Lipsit de spirit 
critic autorul însă, a continuat diluând până la prolixitate, opera pe care o 


începuse. A mai fi 
critică, publicând articole 


ăcut de asemeni și mult prea aproximative incursiuni în 
fără  descernământ. 


Să sperăm că „Ochiul lui 


Dumnezeu“, înseamnă temeinica întoarcere a Sărmanului Klopștochk la arta 


literară. 


roşii, mutarea în oricare altă categorie 
de trupă numai să nu fie obligat să 
tragă în vre-un creştin nevinovat, noap- 
tea în întumerec, când cel somat, de fri- 
că ar fi ezitat să-şi dea parola, suu să 
mai fie obligat să asiste, vrând nevrând, 
la debosşeriile şi la cameanurile localu- 
rilor de noapte în săptămâna în care 
îi vemea rândul să vegheze la moinala, 
publică şi la buna ordine a şumtanuluii! 

Un secobut dobândit din proasta ali- 
memtaţie a trupei, i-a adus mai târziu 
refomararea și aAgronomul Dănăilă sa 
îndreptat  şontonog dar plin de  voe 
bună, spre icoanele, uniltele şi răzoa- 
vele lui pline de soare şi de făgăduinţi, 
dm vatra satului îm. care sa născut, 

Agronomul Dănăilă a făcut, dupe a- 
coca, şi o însurătoare dar na izbit-o — 
păcat de pistoalele care sau tras, pă- 
cat de iurările care i-au împuiat ure- 
chile dela pahar la pahar, păcat de zor- 
zounele numtasilor şi de frumuseţea e- 
decurilor zestrale ! 

Nici de rachiul roşu na avut omu 
parte și nici die femeie — a prinso cu 
învățătorul după o căpiţă de coceni ! 

Jandaimul Ținteş a dresat actele de 
dare în judecată, pentru „fraglantudelict” 
și justiţia, bizuită pe actele de consta- 
tare a pronunţat despănţirea. 

Dar agronomul Dănăilă nu sa descu- 
rajat. 

A pus oameni ca să mai încerce o- 
dată marea cu deştu si a plătit şi un 
sărindar în; Pântava, la mânăstire, pen- 
tiu o a doua însurătoare, 

Credinţa la izbăvit, — Dumnezeu... a 
primit sărindaru şi de data asta i-a 
trimis o mireasă adevărată și um copil! 

Irosită în muncă, cinstită foc, harnică 
ca o mitocencă.. Lixăndrina a Adus ca 
zestre o şeasesprezece zecime  dintr'o 
tutelă de care au tras fără s'o descurce 
toți avocaţii judecătoriei ocolulvi în cir- 
cumscripţia căreia cădea familia şi a- 
verea miresii ! 

Un comptabil dela banca „PFLESŞUL 
ŞI VARFUL CU DOR“, din „Oneşti“, d 
Melinte, fost furiler în „6 Mihai Vitează“ 
şi carr'arad de mMilitărie cu agronoanul 
Dărăilă, a pus la punct moștemirea fe- 
'meei. Sesizată de comptabilui Melinte, 
judecătoria a cerut tutorelui să depună 
“um, bilanţ. Bilanţul a fost depus. Bilam- 
tul era. tras de păr și comptabilul Me- 
Minte i-a simţit buba! Venitul SE A- 
MORTIZASE cu întreţimerea, ecaretelor 
și plata dărilomw. 

Crmptabilul Melinte cerea însă ca a- 
memtizarea să se raporteze egal, la toţi 
moştenitorii — pumili. la care tutorele, 
pretextă  amihillarea. cotei de raportat 
față de  femeea agronomului Dănăilă 
prin efeatul habitaţiunei ei în imobilul 
tutelei pe toată durata minorităţei ei. 
Mai era de verificat niște oale cu mah- 


mudele, giuvaericale vechi şi producte 
exploatate de cari Lixăndrina habar 
r avea, 

In sfânşit, ce învârteli să se fi petre- 
cut îmtre comptabilul Melimte şi tuitor, 
agronomul Dănăilă na putui dovedi şi 
nisi nu a pretins să i se dovedească. 

Toată lumea a căzut de acord pentru 
um partaj „voluntar“, iar comptabiluil 
Melinte a încasat la sfânşit, două cate- 
gorii de onorarii, dela două caitlugomii 
de împricinajţă, 

Niste arămărie, sfeşnicărie şi alte co- 
clituri bătrâmeşti revenite prin efectul 
executărei împărtelei făcută de comnta- 
bilul Melinte şi tutorele Lixăndrinei, fură 
grabnic prefăcute în parale și cu ele a- 
grorocmul Dămăilă îşi twase un vicleim 
de castă pe un plan moștenesc hotar cu 
acamvelul părintiisc şi în care dela o vre- 
ne se îmlinzis« prea multe nurori cu 
praa. mulţi gineri. 

Şi agronecmaul Pănăilă mai era şi 
peste toale dandanalele astea și un mi- - 
zamirop ! 

o 


Agrcnomul Dăvă'lă care avea îm fi- 


gură. în umwliet şi în întreaga lui al- 
cătuir= fiziologică ceva din smerenia, 


imdolrmţa şi eucernicia lui Ion Boteză- 
torul, îș iccrtuma în intuiţia lui religi- 
oasă, exislenţa fizică a lui Dumnezeu ! 

Fără a se mulțumi să şi-l închipue 
numai, depârte de a se converti iMpo- 
sibilităţii determinării lui Dumnezeu în 
spatiu, si mut] mai departe de grozăvia 
zefiemeletor cari se deb'itau pe sncotea- 
!a acestui crez agronomul Dănăilă păs- 
tra în meimcria, în cugetul și în ima- 
ginațiunea lui fierbinte. pertinent Aefi- 
nitiv şi invulnerabil, ființa OMENEA- 
BCA a lui Dummezeu, 

Căci agroromul Dămăilă îi cunoscuse 
ve Pirmnezeu de comil. în icoanrie Sfin- 
vei Treimi. în taPlouwile alegorice ale 
claselor vrimare si în soarele dim tâm- 
la aurită die deasumra urei grea, de 
fi»r. dela imtrarea hisericilor. în acel 
chip secular. gimaninie rumen. plin de 
punătate si de harhă alhă si a cărui 
mobilitate în privim! îl uimărea din ori 
ce parte "i-ar fi înădțat rugăciunea ! 

O tentativă. chiar ne de parte. pentru 
agronomul Dănăilă de a-i evidentia fal- 
șitatea crezului lui îm privimta existem- 
tei materiale a lui Dumnezeu cum şi 
truda de a-i defini că puterea, nceluiași 
Dumrezeu nu poate fi atrihuită puterei 
unui om fizic, cu locminta în cer. ci al 
unei putem divine mistice, imateriale 
şi recontrolahile si a cămei manifestare 
ste aceea a fumrtinnei Iuminei. a căl- 
durei si a reproductini frtale a omeni- 
roi, rămâman Aefimitiv imfrwetirasă — 
„omul lui Dumnezeu“ continuând să-și 
proslăvaască Matăl Cel Caresc care îi a- 
chită punctual. anuntamentele lunare, 
Ia cancelaria Ocolului silvic, îi încarcă 











226.— UNIVERSUL IATERAR 





Aşa cum sunt bucurii ce nu's potrivite 
copiilor, sunt şi dureri prea grele pentru 
făptura lor încă nepregătită să le rabde. 
O asemenea  covârşitoare durere îl în- 
cearcă pe copilul Anton, când cl n'avea 
decât unsprezece ani. Anton tocmai se 
silea cu un cărbune să scrie pe hârtie, o 
rugăciune niiseocită de cl, după felul ce- 
lor din cărţile dascălului. când frate-său 
Vlad, îl strigă 

— Antonie ! - 

Copilul ridici fruntea şi faţa i se lumi- 
nă, zărindu-și fratele. 

—Antonic, vino acasă că se nnbuşă tata. 

Tomaida veghea la căpătâiul bolnavu- 
lui și cei trei fraţi înconjurară patul. In 
zori, căldărarul Pann se stinse, după ce, 
mai întâi îşi pierduse glasul şi privirea, 
Femeca lui se ridică încet, acoperi cu 
un ștergar oglinda din perete şi deschi- 
se lerestrele prin cari începuse să pă- 
irundă roşața pătimaşe a răsăritului. 

Destinul hotărise astiel ca micul Anton 
să-şi încerce învăţătura lui la o slujbă 


masa cu dumicaţi şi ii asigură fericirea 
de apoi! L 

— „Liam văzut, cum vă văz și cun 
mă vedeţi, sc risti agronomul Dănăilă 
la o clacă de cules porumb, oamenibor 
cai nu conveneau a-l crede pe cuvânt 
că pă cum sar fi întâlnit în drum cu 
Dunmezeu ! Aşa să ştiţi voi, lam văzut 
cu cehii mei! 

0 fi fost. Gică Găunaru din „Icoa- 
na“ sperietoru de oameni nătărăi, ca 
dale tine, şi tu de spaimă, lai semuii 
cu. Dumnezeu ! Păi ce avea să  cuute 
Dumnezeu pe pământ cu atâtea răutăţi 
între 'cameni ? expuică unui din păluul 
de prăşitori tăvăliţi glugă pe muşuroae- 
le perumbilor. 

—- „Să vedeți. Veneam dela pisiris, 
dinspre Ubanu, pi podu vechi. Irehise- 
sem campania dă prestații sii mă întor- 
ce cu socotelile la centru la Tărtă- 
şeşti. Am luat poteca spre„Drumul Ba- 
iului“ ca să duu să cânmmesc pacasă, să 
las niste roabe îm reparaţie, la ingine- 
ri». Am colit la vâlceaua lui  Bursucea 
din marginea Uhmilor, Eneam cu murgu 
ăl mare sperios şi cam șoldiu. lam lă- 
sat sloboa, la pas. Vita minosise ceva. 
Inăil4ă urechile şi pufni pe nări. O sartă 
de câine îi tăie crumul, în întumerec. 
Gloaba se opri lângă um şanţ, Schimbai 
câteva vorbe cu el, dar el rămase tot 
cu urechile ciulite şi cu pufneala în 
nas. Din faţă se apropia spre noi tot 
mai deasă. rostogolirea întumerecului. 
înca ându-ne, Eu şi calu ascultam în 
văzduh. Nici un freamăt. Departe, pe 
dealveile Cosobei, fulgerau luminile u- 
zinei de apă. In lături, lucea revărsarea 
grâului Ulmitor. Un lătnat tăiă, de un- 
deva, potolirea nopţii Intr'o groapă lu- 
ceau câteva fălci de hoit. roase de lupi, 


mai mare, cum este accea a îngropăriu- 
nii, începând chiar cu tatăl său. 

In vreme ce Tomaida şi fraţii lui pu- 
teuu plânge în voce, Anton ţinând cădel- 
nița la dreapta preotului. trebui să-şi 
stăvilească lacrimile până lu sfârşitul ce- 
remoniei. Îşi petrecu taiăl până la cimi- 
tir, cu o resemnare şi o suferinţă ascun- 
se bine în harul lui preoţesc, şi abia la 
reîntoarcerea acasă, după ce și el, ca 
toţi ceilalți  svârlise a mână de ţărână 
peste sicriul tutălui ce fusese alât de tă- 
cut, Anton işi strânse toată durerea lui 
abia încăpută în inimă,  într'un singur 


;ihohot. lu Imat pe brate şi aşezat în pat, 


unde nemişcat zăcu trei zile, fără hrauă, 
fără soma, fără cuvânt. 
Cum am spus, avea unsprezece ani, 


IX 
FOCURI, FEMEI, SOLDAŢI 


Prin moartea tatălui său, Anton ajunse 
șelul familici, deşi fraţii lui erau mai 


Decdată, un ochi ui «te lumină înaimtă 
dirspre bezna Stocmeşiiltor. Calul se în- 
nălţă pe picioanele rtmilărăt. Ochiul se 
apboțiă îmtimzăndu-și văpaia peste 1oa- 
tă câmpia. Din clăile Ulmilor se des- 
făcu 0 altă humină lu fo, înntroptân- 
du-şi vipia gulbură spre vipia care se 
îr ăHa dinspre Stoaneșii „Calu se ridică 
drept în sus, tecând pierrişul cu copi- 
tele dindănăt. Eu îl fisouii dealungul 
gilului, Dobitocul nu se urui. Cele doui 
Nini se întâlnină deodată, ca prin mi- 
mine, la câțiva puşi «dle Iirscă și un pe- 
vote afh se pu drept în faţu noastră, 
dezcurmezisul  rumului, Atunci lovi 
calul cu sete. Calu înfuriat, cârmi să 
zdrobească pereţele de lumină. Făeni O 
cruce. Năklușala îmi înghoţă între spete. 
Dim gmâu venii o icnire ca 0 miname. T,u- 
Mitite se spamseră în pănetele dim fata 
calului și copitele găuriră zidul alb din 
drumul lui, Un pistol trosni în auto: 
piere şi o ahă descămcătură îi urmă mai 
departe, zdruncinând pământul până în 
adâncuri. Peretele se nărui îm ierburi, 
calul prinsa diunf de drum si roțile briş- 
ti vreteză în goană, pilitrişul adormit. 
Intr'o wieme priponi, ca să mai răsufle 
calu, în cousta. conacului boer Păleamu. 
Um rumân cu tutun spre oras, îmi cemu 
fox pentru lulea. 

—  Văzusi minunea vericule 2 întâmpi- 
nai cu pe cărăus înttuzânduii Pmnaru. 

— Care mimume ? 

— Dumnezeu ! colea în capu „Poena- 
rilor“, lipit pă um perete de lumimă.! 

Rumânu muscă de două ori din con 
da lulelii. înghiţi cu sete două dușci de 
fum. trase căciula pe ochi și se cocoţă 
mutește pe încărcătura din căruță. 

Agronomul Don i tăcu, 





mari. Tomaida. îşi iubea copiii 
gostea dulce a acelor femei ce 
iubit prea mult hărbatul. Pentnă 
mai ales, avea o dragoste fierhi- 
se arăta în îngrijiri delicate si ! 
tări co-i aminteau copilului vrent 
tecului de leagăn. Vlad și Audr 
supărau de această iubire deose 
jelegând că ca se cuvenea hui 
unuia ce cra mai plăpând şi ma 



























În vremea aceasta copilul în 
învăţătura atât de departe, încă! 
si duscălul dn Slivin nu maia 
mie să-i spue, fără ca el să fi 
nainte. 


Cazania hulgărească nu mai 
nici u tuină de înţeles sau de 
tru Anton si acum stătea ziua 
clopoiniţii căutând să pătrundă 
carte, ce nn spunea nimic de sti 
slujba bisericii ; „De klio”. To 
cese a] lui llerodot se rătăcise, 
etic cum, printre vrafurile de 
vene ale dascălulni şi Anton o 


tu for îi cuncinură spinunul 

Inălţă o cruce şi privi în sm 

Câtăva vreme  imăi speri! 
„Drumul Baiului“. | 

In ascultător trase întruni 
lcuua din stuful jumulit al m 
scuipă înto”o parte şi scărpi 
su căciulă întmennupse tăcerea: 

-— „Păi rumânu cu luleaua 
fuscei eu, de bună scnună vore 
dar cun în PĂNIIS CU Daune 
„Drumul Baiului'? 

— A rămas cum Vam Spug 
văzut curmn Vă Văz și; cum DĂ 

- „O fi dar vezi că Dura 
gând nu a avut să ureacă toci 
mea accea pr drumul ăla! Se 
doar ca să fie poteca îmhulziiă 
lie ce şiraguri de care, iar fb 
„ului tău. vă năzure atâtea pan 
la a fost întâmplarea. Când 
să-mi aţâț Iuleaua în poarta 
Bileanu, soavele apunoa tocmă 
pii Ulmenilor, ia luna văsturea 
“ănăviile Stoemeștilor si dimi 
“Numinilor răsări tului cu ale 
se inălță peretele din „Drumul 

Imtumecarea le luară îndată 
calu cu brisaa trocu piste di 
rile lor. 

— „Atunci cine să-mi fi oşiti 
intrebă uimit agronomul Dănăi 
mănu cu luleaua. 

Năluca ! 

— Care nălucă ? : 

— „Năluca dela „Cornul Capri 

Acolo şi apusul soarelui ca: 
tul lumei își dau întâlmire și:e 
<olo priveşte pe pământ, sean.i 
țit, ochiui lui Dumnezeu. 


Şi tie ţi sa părut că e " 





“le cu privirea săturată de. toate cele- 
i hucoavne. 

Intrun una din zilele acestea, tocmai 

ind citea adâncit, în clopotniţă, desco- 
Epuri in soarele după amiezii, o strălucire 


de săbii ce se mișca pe dealul Kramnâu- 





ună mai stătu Anton acolo, căutând 
și lăinurească vedenia: 
1 Vine oaste... 

Strigăte din sat ajunseră până la el. 
5 BI imnul tot tre mura de spaimă. lyascălul 
preotul în curtea bisericii linişteau oa- 
iiuuii lutricoşaţi de ivirea oștilor în sa- 
Șl lor. Vemeile îşi ascundeau copiii cu 
Vă, prin poduri şi beciuri şi cei mai 
frunte bărbaţi din Slivin se orândui- 
Efa pentru a ieși înaintea căpeteniilor. 
Biiiton, desluşi cu ușurință, că oastea 
| fi cu căciuli şi nu cu fesuri. iar stea- 
iul nu putea fi al unci armate turceşii, 
pi tucă se vedea pe el cusut sau zugră- 
Wii sfântul Gheorghe călare. 


pă 


ră, 








| 
Ț: Strigă oamenilor : 
Bi sunt muscalii, nu turcii! 
E olcul rusesc întră în sat. la apusul 
Pb: relui. Slivinul îşi reveni din spaima 
II inceput, când auzi graiul soldaţilor. 
Î. astea era creștină şi pornise răsboi îm 
etfiva Țarigradului. Soldaţii îşi făceau 
| Qiita cruce înainte de masă şi înainte 
culcare ŞI îşi scoteau căciulile chiar 
Şi căni treceau călare prin faţa bisericii. 
| Iipă trei zile abia, din satele vecine 
i svon că turcii sapropie. 
du tunului turcesc se oprea lângă 
Biiin si oastea țarului se pregătea să 
[ii iarăs Dunărea, ferindu-se de-a da 
pla cu turcii în munţii şi văgăunile 
Ş; ilariei, pe cât de străine pentru ruși, 
| atât de prielnice turcilor. 
BC polcul rusesc, plecă şi jumătate din 
PD, 
Elomaida îşi strânse copiii şi porni în- 
cinuță de fân. în urma ruşilor. An- 
i ce! dintâi sărută recunoscător mâna 
ci, care numai pentru viitorul său, 
idize o asemenea jertfă. EL ghicise 
singura pricină pentru care Tomaida 
ia ise să-și părăsească avutul, era nu- 
bi spre a-i deschide lui uşor putinţa 
și urma calea aleasă în învăţătură. 
ki] acestei mame nobile, de-aş vedea 
sa e inărime cumsecade, un grămă- 
au louut pe cărți sau un preot înţelept, 
pi iu Anton o rezonanţă duioasă. To- 
i uu plecase ca ceilalţi în urma pol- 
ui creştin, cu gândul de-a găsi o stare 
și ună fagăduită de soldați, sub seu- 
impărăţiei ci spre a scoate pe Anton 
arcul mărginit al satului si a-i da 
dum mai larg în viaţă. 
După o săptămână ajunseră la Giur- 
i [iuni de pe-aici nu se deosebeau 
pa mult de cei din Slivin numai că 
Ebeau o limbă din care Tomaida nu 
ş cu mai nimic, Anton. în schimb, 
i ar [taţii lui, puteau înţelege și răs- 
in graiul acesta nou, vorbit în co- 
iri cu tatăl lor. 
hrelutindeni, oraşele şi satele crau co- 
Mie de armata împărătească. Din 
Bile mari ale caselor bocreşti şi din 
Buiui se ridicau cântece felurite. U- 
| iu silhatece și sgomotoase, alte moi, 























x 





âteşii și ciudate. 
Miunseră asa întrun 
kit celelalte întâlnite 
psiii, 

iipoltul rusesc se opri, pentru odih- 


mare 


Bu- 


oraş mai 
până atunci, 






nă. După ce au trecut de bariera Fila- 
retului și stau apropiat de apa Dâmbovi- 
ței, Anton cel dintâi, zări pe podul Tăbă- 
carilor o lume numeroasă care se înghe- 
suia şi gălăgea cu întreruperi. Tomaida 
cuprinsă de frică vru să ocolească po- 
dul și într'o părere au fost şi fratii mai 
vârstnici, Andrei şi Vlad. Băiatul cel 
mic se smulse însă din mâna mamii și a- 
lergă la pod, unde strecurându-se, îşi 
făcu loc aproape de tot de adecliul care 
vorbea mulțimii. Lângă el, într'o căruță 
se aflau doi bărbaţi goi, le gați de mâini 
si de picioare. Plângcau ca niște copii a- 
runcând priviri rugătoare oamenilor a- 
dunaţi acolo. Anton băgă de seamă că a- 
mândoi aveau. atârnate de gât, câte două 
ocale de tinichea, ce se bălăbăneau și 
sunau spart ca talăngile boilor. 

Un bătăuş se urcă în căruţă şi înmuind 
un sfâre de fringhie într'o căldare cu apă 
începu să plesnească spinările grase ale 
nozustorilor osândiţi. Pielea sângera şi 
bătăușul punea sare. 

Câţiva negustou hătrâni. cu bărbile 
pieptănate şi basmale curate în  mâni, 
veniscră să ceară stăpânirei iertare pen- 
tru negustorii prinşi cu ocaua mică. Ru- 
sul dan semn Dbătăușului să înceteze. 


Geamătul chinuiţor nu se mai auzea. 
ci legaţi pe leagănul căruţii, păreau .mai 
mult adormiii sau morti. Departe se au- 
zeau ţipetele câtorva femei, nevestele şi 
fiicele ncgustorilor. Doi creştini din mul- 
time se urcară în căruţă, deslegară pe 
osândiţi şi-i dădură în primire slugilor 
cari se iviscră cu cearceafuri şi 
calde. 

Sosise celălalt convoi. Din gălăgia ne- 
înțeleasă se desprinse, repetat şi cu ură: 

— Cursa... curva... 

Doi di dai duceau la braţ o femee a- 
proape leşinată. înzorzonată cu mărgean 
şi cu urmuz. Adecliul spuse ceva în ru- 
seşte şi acelaș om care până atunci bă- 
tuse pe negustorii înselători la cântar. 
apăru cu o sabic lucioasă cu care tăie 
tot părul femeii. dintr'odată. 

— Ve! un bărbier, degrabă, să tun- 
dem păcătoasa. 

Bărbierul. apăru repede, din mulţime. 


Cloata luu parte la această serbare a 
pedepselor, cu voioşic. Femeile. parte 
vâdeau, parte leşinau încet. privind. Lân- 
gă căruţă un om în capul gol, striga ceva 
tare şi furios nefericitei. Era bărbatul 
reclamant si asta îi dădea drept să în- 
jure femeia care primise în patul ei oa- 
meni străini. 

Bărbierul isprăvi tunsoarea, cu aerul 
politicos foarte obişnuit bărbierilor de 
totdeauna. Femeia căpătase un cap stră- 
in, ce nu avea asemănare cu cel dinainte. 
Părea a fi un soldat tânăr învestmântat 
mucreşte. în glumă şi nu mai ţipa, mul: 
jumindu-se să suspine încet. Bărbatul 
strânse cu îngrijire părul tăiat şi, la 
semnul lui. toţi se dădură la o parte. 

Omul îşi luă femeia de mână şi cu pă- 
rul în cealaltă, porni spre casă, căci avea 
treabă şi era târziu. 

Anton sc simți apucat de umeri. Era 
Vlad care privise alături de el, cele în- 
tâmplate. Fraţii porniră și când ajun= 
seră pe maidanul unde odihnea polcul 
rusesc, povestiră mamei lor ce văzuseră. 

Anton se miră mult, că un lucru mare 
ca dreptatea, se poate face numai de-un 
bătăuş şi un bărbier. 


blăni. 


UNIVERSUL LITERAR,— 227 


Unii îşi făceau şi singuri, dreptate, 
fără să mai meargă la vre-o judecată. 

Anton întâlni pe-un pod alt alaiu. 
nit din urmă de-o droaie de argaţi, copii, 
şi câini, 

Anton ceru lămuriri: y 

— Ce e cu ăsta, săracul ? :.; .. 

O calfă răspunse obraznic : 

— Ira prins Kir Stoica, așteptând pe 
duduca Ana. Venea în fiecare după ma: 
să şi-acu la prins în cuhne ascuns în 
dulap. 

Anton, la doisprezece ani, 
deapsa foarte bună: 

— Fiecine ce face, pentru el este !“ 

Mai târziu, el trebue să se fi bucurai 
că pedeapsa cu mânjitul, bătaia şi goana 
pe străzi nu mai era, pentrucă altfel ar 
fi avut mult de îndurat de pe urma cet... 

După două zile polcul rusese își ridi- 

din maidan corturile şi porni. 


găsea  pc- 


IX 


Convoiul se mişca greu. Hanurile, în 
drum, erau jefuite de soldaţi, i iar neves- 
tele și fetele împărțite în chin şi scârbă 
între polcovnici şi vistavoi. Părintii a- 
veau priviri amare de ruşine şi dojană 
nentru fete lor muncite noaptea si pre- 
oții nu mai terminau cu rugăciunile slu- 
fite prin case ca să alunge blestemul mus- 
călesc şi să vindece molimile cari bântu- 
iau printre îndureratele fecioare. 


Trei ofiţeri călări întâmpinară convo- 
iul şi după ce schimbară câteva cuvinte 
cu gărzile, dispărură în praful drumului. 
Fran trimiși să ducă ştafetele trupelor 
dela Dunăre. Armata lui Alexandru fu- 
sese zdrobită la Friedland şi împăratul 
Francezilor d'iase un tratat ruşinos la 
Tilsit. Pe de altă parte turcii înaintaseră 
până în Valachia și prăpădeau ţinuturile. 
Convoiul schimbă drumul, urmând mai 
cu osebire calea munţilor. După trei zile 
de mers. în noaptea ce sc lăsase înrou- 
rată. Anton care nu mai dormea, îşi tre- 
zi mama şi fraţii: 

— Arde tara... 

Soldaţii, bătrânii, femeile și copiii s'au 
ridicat deodată, pământii şi strâmbi şi 
au pornit mai departe pe lângă căruţe. 


Caii adormeau din picioare şi cădeau 
Biciul şi roțile îi sângerau. dar nimeni 


nu mai vedea decât flacăra grozavă ca- 
re înroşca zarea. 

In aceeaş noapte lăsară în urmă Bu- 
zăul incendiat şi Râmnicul, unde focul 
se întinsese la grânării. Pe câmp cei se 
mtâlneau cu turme înebunite de spaimă. 
rau oi, cai, boi. bivoli urâţi. porei şi pa- 
sări de curte, înir'o fugă sălbatecă, «do- 
borând copiii şi femeile pornite din oraş 
cu fegături albe şi bocete. Se făcuse ziuă 
şi convoiul se împleticea într'un somn pe . 
care-l toropea soarele. Lăsară în urmă 
Focşanii în flacări. Oraşul ardea în pli- 
nă zi, într'o lumină murdară, galbenă şi 
neagră, sub focul strălucit al soarelui. 
Vântul aducea de departe dogori și mi- 
rosuri. 

Făcură popas abia la Bârlad şi după 
opt zile ajunseră la Chişinău. 


(continuă în n-rul viitor). 











228— UNIVERSUL, LITERAR 











-- M. SEVASTOS: + 


Rime sprintene 1) 


Autorul volumului de care ne ocupăm 
e un hoţ şi jumătate, Se îndeletniceşte 
acum cu ocupaţia profund gravă de a-şi 
musca mustuța şi de a ciupi cin când în 
când câte-un poct, căruia îi ia câte-o 
strofă, i-o transcrie falsificată şi pe urmă 
râde să se prăpădească, Evident că mo- 
dul de a se amuza bărbieresc al acestui 
tânăr, nar avea nici. o importanță, dacă 
mica lui manie nu sar cxercita în pagi- 
nile unei reviste, al cărui tiraj important 
cândva e în sistematică scădere. Cetiiorii 
au totdeauna scriitorii pe care îi merită 
şi treaba celor care digeră poza tânăru- 
lui Sevastos, dacă le place să li-se facă 
iuteuţionat citate greșite. Noi însă nu 
putem să nu punem lucrurile lu punct 
când vedem că acest tânăr, declară 
cu pricepere, proastă o poezie de d. 
Şiclovanu, pe care nu numai că na 
înțeles-o, ci o transcrie şi groșit. E a- 
devărai că poezia d-lui Şiclovanu ce de o 
concentrare, care îu comparaţie de pildă su 
versurile cu repetiție mistico-mecanică ale 
Gândirei, poate zăpăci chiar critici mai 
serioşi, nu numai băieţi de redacţie care 
se amuză în orele libere pe contul citi- 
torilor lor, ca d. Sevaslos, 

Tocmai se discuta în redacţie despre 
nevinovatele apuzături ale acestui tânăr 
când unu! dintre colegi, anunţă în vese- 
lia gencrală, că ştie sigur că d. Sevas- 
tos fericitul autor al unui volum de 
versuri. Cu destulă pierdere de timp am 
descoperit volumul îneriminat, întrun 
pod de casă, al unui abonat al Vieţii Ro- 
mâncşti, Picrdere de timp mărturişim în 
deajuns răsplătită prin excelenta dispo- 
ziţie provocată de „Rimele sprintene“ ale 
d-lui Sevastos. Evident că n'am intenţio: 
nat nici un moment să facem o cronică 
serioasă. O cronică serioasă despre poe- 
zia, d-lui Sevastos ne-ar comproimte irc- 
mediabil. Dar pentru că prea ciupeşte 
toată ziua pe poeţi merită să-i denunțăm 
vesturile şi preocupările-i grave. 

Deci să vedem care  sunţi  nccazu- 
rile şi ofurile tânărului Sevastos pe care 
îl şi vedem cu mustaţa răsucită „neagră 
ca peana corbului“, compunând cu tea- 
mă ; 

„Conpun şi versuri de umor 

Dar nu le "mprăştii tuturor“ 

(pas. 5) 

Nu-i vorbă că atât ar mai trebui: să 
stea la colţul străzii şi să le „împrăşiie 
inturor“ ca pe afipte anunțând luptele 
dela circ. . 

Nu le împrăștie iuturor. dar înduioşat 
de propria și magnifica ispravă, le păs- 
trează poetic ca domnişoara dela Buziu. 

Acele versuri dorm în Scrin îsi e 

Presate printre îlori de crir. : 

(pag. 4). 

Dar tânărul Sevastos mai face şi alte 
isprăvi. E drepi că are şi un director de 
revistă, cu gusturi foarte ciudate și pre- 
tenţii exagerate oarccum : 


1) Editura Viaţa Românească 1920. 





Directore, prin cartea ta îmi ccri 
Pe Dumnezeu să-l prin de piept în ceru) 


I foarte adevărat că poetul nostru 
văsț:unde  cutegoric : 
i-am dăruit ame gândul tot 
Dar să-l înţur pe Dumnezeu su put, 
(pag. 12) 


Sigur asia nu poate... orice... dur asta 
nu. Îşi dă, dacă vrei şi parola de onoare 
că nu poate. 





Nu, hotărît, sunt anumite lucruri 
care nu i se pot pretinde sensibilului 
nostru poet. E adevărat că a şi su- 
ferit mult în viaţă. lată de pildă o pac- 
zic de patru versuri numai. patru, dar câ 
de profunde şi înduioşătoare : 


DIN CARNETUL UNUI CORECTOR 


Când wrmăreşti, loctor simpatic 

Pe carte, siruri vii de gânduri 

Nu simți că serpuind sălbatec (?) 

Un suflet plânge printre rânduri ? 
(pag. 14) 


Și ca un ecou de frate, cetitorul d-lui 
Sevastos îi răspunde : „Ba simt“ E toată 
tragedia corectorului în această strofă, 

Ca toţi tineri în care fierbe seva e a- 
mator şi de o mulţime de lucruri. pe 
care le descrie personal şi cu sinceritate. 


Arbsta sânul şi-l desface (2) 
(pag. 16) 

Nu-i produc desgust nici cacoloniile : 

Tirec ochii ca cerul îiră pată 

(pag. 17) 

„Ca cerul fără pată“... âigur, întocmai 

Mai tare ni se pare tânărul nostru 
poct însă în descrieri. Aci ce curat im- 
batabil căci are un spirit de observaţie... 


E cald... Deschis ţin vrăbiile ciocul. 
„= = (pag. 20) 


E cald fireşte, dar ce credeţi că ar 
vrea să facă paciul în căldură ? 

„Şi-aşi vrea săi strig lui Febus Apollo 

Ewre carul hui solar: „Bi îmcotro ?* 

E adevărat că e o poezie pe care tână- 
rul nostru o crede cu deosebire  poeti- 
că. Pagina pe care e tipărită (pag. 22) 
are sus doi trandafiri şi jos o păsărică. 
Zău, dacă nu e aşa... 


1) Yolumul se numeşte „Rime sprinie- 
ne“, Așa rime sprintene înţelegem şi noi... 





4 





Și iată nişte versuri care amint 
moasele invocaţi a cismarului! 
Mihăilescu : 


“Dacă vreți ghete cu fason, 1) 
Şi pantoi: de bon ton e! 
Cumpăraţi numai de la Gaston, e 


(Calea Victoriei 245 


Căci iată cu ce har inspirat câr 
nărul nostru. răsucindu-şi  mustăg 
„jarticrele” : 







































Jăartiare de mătasă 

Roze pule şi bleu pal (subliniat în 
Intral vosiru fin oval 

Primdeţi Linia îruancasă, 


(paz 


Sigur : oval fin şi linie... frumoas 

Dună ce ne srune în treacăt că 
multă învățătură“ lucru de care 
noi fie zis nimeni nu l-a acuzat, 
evidența sc impune. mai face în 
flicereţie menită să ne lămurească 
rul creuţici sale poetice 


Dar numai câte-odată mă ispiteşte 
Când simt I:pât de pieptu-mi un capă 


(pag 

„Cap cu părul blond“ parcă pen 
proletar chiar si tot ce nred aer 
Dar ar fi să prelungim la nesfâr 
sto citate. Ar trebui scoasă la 
întecaga carte. Mai alegem de ici d 
câteva mostre despre  profunziun 
darul poetic al tânărului Sevasto 


Revid capitala cu giasuri ciudate (d 
În gând amintirile stinse, adorm. 


Amintirile care se sting „în gâs 
după ce stau stins „adorm“. 


Simt doar pulsul vieţii cum ritmic gi 
In p'eptul cetăţii de monstru enorat 


Niam pus semnul întrebării 
grozavul .trouvaille“ : ..monstru 
cât ca să întrebăm pe tânărul 
care abia noate silabisi poeziile 
cc-a vrut să spună: Cetatea e d 
siru enorm. sau pieptul e de mon 
norm ? Şi cam cum vinr ..pieptul 
ţii de monstru (enorm) ? 

Dar să trecem mai deparie. fără 
teptăm lămuririle care vor fi des 
nice. Să continuăm, citind aceeg 
tă : „Monstrul“, 


„.„Un plâns de durere dim vs mă d 
„Opreste, străine — de ce nu mi 
E glasul în care cei palizi şi mulţi 
şi plâng şi nădejdea şi soarta ned 


Seuturaţi-vă putin de cmoţia 4 
vă copleseste revolia gencroasă 
rului Sevastos și remareați câtd 
mos spune că „plânsul de duren 
sul în care cei palizi îşi plângş 
dea cete. 

„Cap cu părul blond“, „aminti 
se care adorm“. „în pieptul ce 
monstru enorm“, „un plâns care 
Si să nu vă miraţi când Sevasto 
lecţii de seris, când ar trebui] 
urechi şi pus să citească ..beția d 
te“ a lui Maiorescu, 

Dar să continuăm, din aceeași 


In volbura asta nimic nu'mţelez, 














































| ind conducătorului „Universului lite- 
hotărît să-l prezinte pe Marcel Proust 
torilor — i-am propus să însoțesc a- 
LI scurie însemnări: de “informaţie 
cu un fragment din opera aces- 
UI intâi și mare romancier modern, 
ni) iuvisesc, alegerea mi-a fost grea și 
na deasemeni. Lectură, dificilă, 
este un nume vag știut, care 
4 dea uWajează: dela cele dintâi pagini și 
ju se lasă cucerit decât cu jertfă «do 
şi atenţie. Se întelege lesne de ce 
inca, ca întâia (dacă memoria nu ne 
îl) t'aducere românească a sa, să 
in mâinile celor cincisprezece mii 
A uilitori ai acestei reviste ca un în- 
denin pentru o carte și: o deemimţire a 
in Mojudecăţi. Voiam să înfătisăm 
aj maini un Proust sintetic imdi- 
HA, cu cele mai personale trăsături ale 
risului și colorat. de marele său diar 
îbator ide oameni şi poveste. 
Avâm nemodestia, de a crede că. am 
mână. bună. si! că alegerea rwastră 
) faicită. Publicând um fragment, 
ș Mt prea scurt. pemiru: imensul roman 
jCăutării timnului nierdut“, nici n'am 
ishutit să-l facem înteles me Marcel. 
' în diversitatela. geniului său și 
nam fi dat cetitorului. asa cuim 
in pentru a-l câstiga. o bucată în- 
haltă, Dimmwotrivă! cele două. cronici 
ate în. numărul de fată închid în 
mlinita In perfectie de pen. absolut 
e calitățile scrisului proustian şi îi 
umă! parcă romameierului cariera. 
iPrslaur nedeslusite încă dar bogate si 
B. sunt în arele pagini de 'cmonică 
mondenă. prevestirile romanului ce a- 
a să apară mai târziu si. semnele i- 
tului său. Serise în tinerețe (1900— 
ele înfățisează prima treaptă a 
constiinte artistice si sunt pentru 
tn litoratună. critică. puhlcată des- 
out, de o meînchivuită valoare. 
p este obisnuit cu fraza complica- 
gen de novestire a lui Balzac, cu 
a sn miccare de baladă şi amin- 


estitor. emme fără să-și! piardă sirul, 


“noupte pe creer şi'n "inimă moarte. 
(pag. 30) 


î] i scumpe tinere noi decând ţi-o 
; „B noapte pe creer“. Nu vrei 
led, Ți-am repetat-o de atâtea 
E noapte pe SEsE e Firește cum 
mai pricepi ceva ?... Cum ai să mai 
lori versurile pe cari le citezi gre- 
i. E Re pe creer“.. 


ai hine în altă ipostasă. In aceeași 
mpunător de versuri spirituale. 
Mici dacă vă închipuiţi că nu se crede 

spiritual vă înşelaţi amarnic. lată a- 
pun în ce fel discută, gătit şi şmecher cu 
ți doamnă : 


pitit. de accidente va. fi „surprins 





| una sEmonnnacalesie 
CRONICARUL MARCEL PROUST 


de începutuli primei! cronici. Nu este în 
acea nesfârşită frază de genială bogă- 
ție acelaş condeiu, care a scris trage- 
diile vărului Pons ? Ai o clipă da spai- 
mă, La depămtare de ani să fi înviat spi- 
ritiul Jui Balzac, pentru ca să cârmuea- 
scă el mâna unui străin, la fel ca pe 
a lui altădată ? Este în acea pastişă io 
uimiitoame identitate cu originalul. Re- 
marcăm lucrul, fiindcă dovedeşte imti- 
ma cunoatşere a limbii franţuzeşti, de- 
săvârșita înţelegere a spiritului! ei, pe 
care Proust le-a posedat amănunțit şi 
talmudic. Nu este în pastişa lui nota u- 
şoară a caricaturizării, îndemânarea a- 
greabilă de a prinde dintr'un scriitor o 
trăsătură, cu ajutorul căreia, exagerân- 
d-o, să-l recreezi: slumeţ. Ci cu adevă- 
rat. o copie autentică a unui aceluiaș 
scris, o egală valcrifioare m umui ace- 
luiaș talent. Şi că această virtute de mi- 
metism scriitoricesc mu este decât o ad- 
mirabilă cunoaştere a limbii, o  dove- 
deşte faptul că — deşi voit identifilcat 
cu scrisul a zece mari creatori de frază 
persomală — Proust stie să scrie cu o 
peniță proprie şi perfect diferențiată. 
Trecerea, se observă evident în pagi- 
nille 'scrise pentru salonul pictoritei Ma- 
deleine Lemaire. Dela Balzac la Proust 
este o schimbare ca dela un univers la 
alt univers. Sa spus că sunt scriitori, 
care nu au talent decât dela o sută de 
pagini mai departe. Balzac este umul. 
Proust săvârşeşte această rară minume 
de a scrie cu geniu o pagină şi o mile 
de pagini. Unui romancier — fiindcă 
romanul se chiamă ansamblu şi poate 
depăsi amănuntul — mu îi este inidis- 
pensabil stilul. Poate că dimpotrivă îi 
este o piedică. Dar Proust o convertește 
în mare si înaltă caliltate. Fraza acea- 
sta greoaie. comnlicată ca un tinut 
muntos, and frumuseti de amănunt si 
cochetării de adjectiv. La ce Sluieste un 
edelweiss întrun munte ?. Există acolo 
ca 0 generozitate tiimuită. Târziu rtre- 
cătorul. «care îsi va fi uimit ochii cu 
prnvortiile de imensitate ale mietrei, va, 
găsi floarea asta 2Jbă sau mu o va. găsi. 


Dar ni înduiosează viața ei ca o mică 


E 5 01 


Discut C'O doamră elegantă 

De ce-am intrat în acțiune 

Luptând alături de Antantă . 
Si-acum poftim : defecţiume. e ea 


Vorbim cu multă pasime (!) 

Si ochii ei de peruzele 
. Imbracă tonuri de cărbune 

Când o combat în toate cele 012. 
Textual combat în taâte 
cele“. 

Inţelegeţi acum de ce un astfel de 
scriitor admiră pe d-na Otilia Cazimir, 
de ce ne declară pe noi în afară de li- 
teratură, de ce nu pricepe versurile 
noastre. 


E noapte pe creer, dragă tinere... 


CAMIL PETRESCU 


„Când o 


-diese şi 


UNIVERSUL LITERAR,— 229 











graţie a râpelor și a uriaşului ? O ima- 
gine sau un adjectiv se pierd în amsam- 
blul enorm al operii lui Proust, dar 
Existența lor ave un sens şi o valoare. 
Scriitorul acestor: rânduni n'a cunoscut, 
mai mare emoție de cititor, de cât a- 
tumei,  câmd obligat să traducă din 
Proust se opria în intima taină a, fa- 
zei, cântărind-o şi înțelegând-o în far- 
mecul «ei, insuficient iubit la întâia ce- 
tire. Cu acest autentic dar al cuvân- 
tului, cineva ar putea să serile: poezie, 
S'a întâmplat însă ca de astă dată poe- 
tul să fi fost depășit de povestitor, Cu- 
vântul e dacă nu impropriu, sărac, 
Fiindcă nu vorbim despre cineva, care 
a povestit o existenţă, ci a creeat vieţi. 
Lucrul se vede chiar din puţinele pa- 
gini. publicate de noi în traducere. O 
cronică mondenă în care trăesc aşa 
de veridici şi 'apropiaţi cel puţin cinci 
figuri, este um mie moman. Brodaţi o 
intrigă în jurul căreia personasiite a- 
cestea vii să se grupeze și iată o carte 
coherentă. Fiindcă într'adevăr oamenii 
cromiciii acesteia trăesc, se înaltă peste 
pagini cu o siguranţă teipilcă, păsesc Tea- 
Hizaţi cu desăvârşire. Nu aveţi senza- 
ţia, pe care salonul glorios, snob, aris- 
iocrat şi decorativ v'aw da-o. dacă îm- 
tradevăr dim întâmplare i-aţi deschide 
usa ? Cronicarul a creeat decorul: cu o 
precizie dramatică, cu o amănuntiime și 
grije de regisor, desemnându-l cu linii 
culori. V'asi cere să uitaţi o 
clipă: valoarea de artă a tabloului, pen- 
tru ca să-i admimati valoamea de docu- 
ment psicholegic si social dar stiu hime 
că o astfel de uiltare mu este posibilă. 
Este o precizie 'de cronicar adevărat, 
acolo, dar seste îm acelaş timp si mai 
cu seamă este o mână de romancier. 
Recititi — sii nu o veti face nicilrată, 
suficiient de mult — pesazivi  imimării 
lut Jean Bâraud în saloanul Doamnei 
Tiemaijre si suhliniați acest tablou, ce 
vormiră viată si autemticitata. cochotă- 
rie și farmece. Ar trehni citlat în fitam- 
tuzeste pemtrulca aichiastă climă de amă- 
numită evocare să mu-si piardă nimic 
din oratia ei si să fie grea cum este: ri- 
dilmotă.  smiobă: ei mail ales genială, 


Cronicile dăruindu-me un Proust tâ- 
năr şi stângaciu încă, dar mai ales un 
Proust limitat în câteva pagini, ne-au 
făcut marele serviciu de a ne da pu- 
timța, să-l citim cu atenţia, pe care în 
cele mai mult de o mie de pagimi ale 
„Cănutării timpului mpiemdut“ mu putem 
so avem .Sar cuveni cu acest prilej 
să vorbim despre atâtea. alte daruri ale 
întregii opere, găsite si îm cronici, In- 
cercarea ar fi de astădată mai uşoară, 
Deaceea o evităm, convinși că până ci- 
neva nu-i va fi jertfit lui Proust toată 
munca, pe care o cere, mul va fi me- 
mitat. De altfel — repetăm — chestiu- 
nea nu ne interesează, acum. 

Am găsit um mare cronicar modern. 
Paginile! de astăzi, atât de puţine câte 
sunt şi cu atâtea păcate câte inevitabil 
traducerea o are, suni dovezi sigure. 
Cronicarul Proust este pe linia marilor 
povestitori francezi. Descimde din Join- 
ville. 

MIHAIL SEBASTIAN 





230.— UNIVERSUL LITERAR 





E ca sBa c es 





Când apare acest articol expoziţia Ar. 
tei Române este închisă. Na putut ră- 
nâne publică decât două săptămâni. 

Cartea Românească pretinde aproape 
40 anii lei neniru închirierea sălii. În 
vreme ce Athencul este adăpost doar al 
dileianţilor si ul mediocrilăţii. Totuşi a 
fost suficient timp ca evenimentul reîn- 
[iințăvii A. PR. să fie cunoscut. Nimeni 
însă nn sa grăbit să-i salute cum se cu- 
vine importania. 

Dajana o adresăm mai ales celor care 
fac caz de intelectualism şi criticii con- 
stionte care înrnpistronză la acelas dia- 
pazon expoziţiile ca în reportajul fap- 
iclor diverse. Căci a fast la mijloc chel- 
tuială de energii, sacrificii. si mai pre 
sus o eoniribuție de constiință si inteli- 
gență plastică. o nrivelişte rară de uni- 
tate de spirit întolevător a) rosturilor a- 
dânci de Activitatea acestei socic- 
1ăți își leasă numele de istoric. În fie- 
sa ennoaste fot cea 


artă. 


entre up, prin en SC 
putut du mai de scamă sufletul vin ro- 
mânese, 

Să trecem la cercetarea onerilor «in 
nrimăvara de acum Si să ni sc dea vor 
a nnri atentia noastră mai cu seamă a- 
suvra. talentelor tinere neîndeaijuns de 
cunosente. căci asunra celor formate do- 
finitiv sa scris recent şi întotdeauna. 

Brăneus. [i si cl unu altfel de ncecnnos- 
cut. Desvre acest mire senlptor pretuit 
mai mult în străinătate. sunat  ncecsare 
studii fără prileiuri imediate cari poate 
„n vor veni niciodată comoleete, Am mun- 
ton cel puţin să-i închinăm omagii. ci- 
tând din revistele franceze ori germane 
— cl ne-onorează tara până peste ocean 
unde „Pasărea măiastră” înspiră vocții. 
| sau expus anul acesta din onerele mai 
vechi tocmai pentru a se arăta cu tim- 
pul evoluția pânii la stadiul actual al 
concepțiilor ui. Detu capetele de cunil 
si până la „L.ehida” şi „Cocosul“ ce dis- 
ianță ameţitoare. dar cine a stiut să stă- 
pânească. materia şi so  transfigureze 
can acea minunată „Pulpă“ poate astăzi 
să ajungă la abstractizarea nalurei dusă 
la nerecunoastere si bizar si va rămâne 
serios și adâne meşter. 

Biju, ani de zile sortit să munecască 
şi să-si iroscască 1nunca speculut, e a- 
cum ajuns lu o liniştire. E parcă în pra- 
gul unci vyindecări, convulescent între- 
mat, trist cu svâeniri birnito»re de viață. 
Are câteva peisaze şi două interioare 
scrise riastie, delicat, ca -dintr'un fior le 
eliberare al sufletului. 

Catul Bogdan continuă preocupările de 
linie si culoare strânsă în virtute de 
compoziție, reuşite bogat în Iucrarea de 
anul trecut dela salonul ofictal, Perso- 
nagiile lui se realizează în volum şi lu- 
mină dincolo de înfăţişarea lor redusă şi 
săracă. Astfel un model stând, o tigancă 
oarecare, pânza expusă lu Cartea Româ- 
nească, capătă inedit ieşit nu atât din- 
iro voită imprimare de atitudine cât 





| ARTA ROMĂ 


mai ales din înfăptuirea mijloacelor ce-i 
stau la îndemână. 

Câteva din cele din urmă peisage ne 
spus de armonioase preziniă Bunescu a 
cărui expoziţie este desehisă la muzeul 
Simu, ca să ne arate încăodată cât de 
rată e senzibilitatea ucestui poet al far- 
mecului orăşenesc. Cu noi cuceriri sigure 
cumpănite el îşi fațetează individualitu- 
lea întro stăruinţă de izolare — exem- 
plu de muncă tenace și de răbdare — 
care îl-duce la definitiv. 

Schimbat în tonalitatea cromatică, a- 
propriat pe alocuri de transparența acua- 
relei diluate Henri Catargi merge pe 
«deumul de împliniri liniștite. sobre şi 
clare — în care tăcerea-i poezie — şi e 
astfel în adâncul tucrurilor sin temei- 
nicia lor de totdeauna. Fără sforțări şi 
frământări simţirea naşte senină şi gra- 
vă — un cântece seara. plutind ca o hinc- 
cuvântare peste întinderi. o clipă de re- 
culegere înir'o caledrală de veacuri, 

Mercu în căulare Demian  poposeşte 
felurit şi iotuşi intenţiile se  întrevăd 
clar. Când desenatorul acesta valoros va 
ajunge să stăpânvască cenloarea ca şi 
cărbunele va uimi prin delicateță şi nai- 
vitatea unică care ce a sufletului româ- 
nesc. cum astăzi uimeşte prin acele așa 
de liber şi direct exprimate îmbinări de 
alb și negru. E vis sin vis e gând adânc, 
mai mult şi mai uman decât o simplă 5- 
lustrare. de o savoare ncobisnuită care îi 
mărginește originalitatea încălzită Ta 
ubra îuvățămintelor» bizantine cu folos 
asimilate. 


Tonescn Sin. lată un artist dintre cei 


tineri cari realizează pe fiecare an pro-: 


grese mari. Îsi menține inspirația în ofe- 
ririle îndelungi şi variate ale spectaco- 
Inlui de nud. E un curaj care dacă pen- 
tru un moment cum e şi firose 
nu-l poate salva de greutăţile unui ast- 
fel de moliv, îl va duce cu siguranţă la 
izbândă. 

Imerarea cea mai bună expusă acum 
e un peisaj „Pont Neuf” unde calitatea 
superioară a griurilor a fost de toţi re- 
cunoscută. Desigur că lonescu-Sin poate 
să facă Imeruri tot aşa de reusite într'o 
natură moartă ori întrun simplu cap. 

Totusi trebue lăudată ambiția lui tâ- 
nără, una eu rostul! lui de pictor, pentru 
ținnta de credinţă pe care şi-o va rotun- 
ji cu munca, când alţii ocolese proble- 
mele mari abordate de el. 

Palluly ca şi Iser domină prin matu- 
vitatea la care au ajuns, Despre cel din- 
tâi e greu să se poată scri. în câteva rân- 
duri. Vom cita din Neculai Tonitza: 
„Pallady este cea mai ascuţită sensibili- 
tate româncască“ „Florile“ care nu şi-au 
găsit cumpărători. care nau oprit decât 
obişnuit ochii vizitatorilor înseamnă o 
mare libertate în împăcarea meşteşugu- 
lui cu impalpabilul naturei. 

Mâine. mai târziu, florile acestea ca şi 
alte minuni ale meşterului se vor așeza 
în preţuire nebănuită, când înţelegerea 


bă - 








TAKE SOROCEANU -. 


publicului va fi deschisă tot d 
tovarășii picturii lui cum Luchiz 
Andreescu. astăzi Petraşcu, au fo 
puşi. Despre Iser — câte sunt de 
mereu asupra unui artist mare=sa 
aici de către cronicarul acestei pat 
- Jalea aduce acel impresionnant 
cas“ pe care-l asteptăm ridicat la 
povrțiile dintru începutul  înted 
plasat în spaţiu larg, pentru a-şit 
şura întreaga-i grandoare manu? 
Alături de celelalte monumente al 
va fi încă o bucurie de liniştită îni 
de purtare pe umeri de muntean 
din vale. svârcolit. neputincios. 

Alături de Jalea în sculptura i 
numai Medrea arc, şi o desvoltă: 
ință. dragostea de cuprindere af 
modalarea aceia ce rămâne ca un 
ca un ccon plutind pe suprafețe de 
!ră ori de bronz. Cântec tainic der 
exit din căldura dărnitoare a arti 

Kessler munceşte să învingă 
țile de exprimare, izbutind din ce: 
mai mult să sc îmhbogățească pic 
Tinde spre priveliştele de sine stătă 
numai prin conținutul lor pur p 
Cu timpul desigur că «incolo de 
şi culoara îşi va aprinde simţire 
roadele lor vor fi atunci mai între 
mai convimgătoare născute din plr 
necesară desăvârşitei creaţii. 

Corneliu Mihailescu ce o rară : 
lie de crez de artă şi de fanatis 
irun mediu atât de puţin apropie 
preocupările lui profund  întelectud 
cele două săptămâni cât a durat cş 
h. operile lui au fost motiv de într 
nu numai pentru publicul aşa dep 
prewiătit spre abordarea unui nivel a 
tul aparte, dar aşa zisa critică sei 
n trecut repede prin faţa panoulu 
pentrucă artistul scapă unei clasări 
de iubite în constatările acestei «e 
A! critica care obişnuegte upropi 
«ure luerează cu ascendenți si cn 
le mioape și când cineva nu intră ii 
este neglijat ori apreciat de mână 
nesincer. ca Me o achitare plictie 
Vam spune cu controlată convinge 
alături de Sion, Corneliu Michailesr 
jrrezentat cel mai organizat plastic. 
când calitate în pastă şiu com 
după cercetările lui numai. 

Autorul „Bunei Vestiri* interpre 
senzațiile primite, a căror amintire t 
ternică, în ce au cele mai vorbilor ş 
diferențiat dându-le  neaşteptată 
prin abstractizare, 

Nu o carte şi nu o lampă țines 
lizuze — o redare mai apropiată ori 
depărtată a nalurei — ci senzul și: 
«itatea conținută prin Însălgi exit 
oricărui lucru : volum și lumină în. 
jiu, Găsim astfel o sinteză a impor: 
căutată  şin aspecte mici șin 
mari, rafinare care călăuzeşte în n 
necunoscut al lumii, sugerând rio: 
şi dragoste pentru epul şi obişnu: 


numărul viitor restul expozanţilor, j 


Tj 


UNIVERSUL LITERAR.— 231 


%w 


ARTA. ROMÂNĂ 










AUREL KESSLER : IN POZA ei: CORNELIU MICHAILESCU : COMPOZIȚIE 


i CU CALUGARIŢE 


i 


„omenire east fana ani atare e 





Î 
; E 
si Ei . | î 


MIHAIL ONOFREI: BUSIUL  PICTO- 
RULUI 7. $. 


CORNEL MEDREA: FRAGMENT 





Beata, a 


932 — UNIVERSUL LITERAR 





CES 63 Su-eagaa... 


la o masă, între contraţi 





—- Am publicat, spune unul dintre con- 
fraţi mestecând, când eram în clasa treia 
„0 poemă în proză“. Gliciţi cum se chema! 

— "Poumna, răspunde scurt cineva. 

— Exact. Am publicat-o în Universul 
literar din 1920. 

— E drăguţ din purica d-tale că pre- 
la punct, 
E, nevoe să adăugăm că “era glasul con- 


cizezi unul. se aude o punere 


ducătorului revistei ? 
e ia Ati 
— Mă urc într'o zi la redacţie. poves- 
teşte alicincva. Ion Vinea 
manifest de un 


se chinuceşte 
să scrie un Tră- 
mântat şi obosit. el care de obicein scrie 
foarte usor. Ce-i amice ? 


ceas. 


— Nu siiu cum sii încep manifestul, 
— Cum ? Cetăţeni! 

— Uite domle, adevărat, 

In cinci minule paginile erau încgrite, 


Sunt, Domnule. (aţi observai că nici la 
ehef măcar, unde omul are cel mai acut 
sentiment de soeiabilitate, acest vocativ 
nu sc întrebuințează la plural?) sunt 
oaineni, cure visându-şi traduse în fran 
țuzeşte operile, se mulțumesc deocamdată 
cu truducerea numelui, 

Iată de pildă amicul meu C. Râuleţ îşi 
spune dincolo de graniţă Riviăre. Si vă 
asigur că memoria primului Rivi&re nu 
este deloc, dar absolut de loc insutiută, 

— Evident, Există apropieri, care dis- 
tanțează. reflectează interivr concentrat 
şi tulbure cineva. 











"TABLOUL. 


. 


Când umehiul Fodger şi-a pus în cap 
să facă ceva, toată casa ce întoarsă pe 
dos. 

S'a adus un tablou înrămat. Tabloul e 
colo, în sala de mâncare, Doamna Pod- 
ger arată locul unde i-ar plăcea să fie 
agăţat tabloul. 

— Oh! te ros, răspunde unchiul Pod- 
ger, nu te amesteca. Mă oblig singur să 
bat tabloul în percte... 

Şi unchiul Podger începe prin a-și 
scoute haina. Apoi trimite bona să-i cum- 
“pere cârlige ; şi puţin în ucmă fiul său 
aleargă după bană ca să-i aducă aminte 
mărimea cârligelor. Și atuuci adevărata 
muncă începe. 

— Willy, dute de-mi caută un cioecan.. 
Tom, adu-mi un metru... Mi-ar trebui și 
o scară, cum şi scaunul din bucătărie. 
Tu Jim, ai să te repezi până hi dl. Gog- 
ples şi ai să-i spui: 

— Domnule, tata vă doreşte ziuă hună 
și nădăjdueşte că vă simțiţi mai bine... 
Apropos, nați putea să-i împrmutaţi ni- 
vela de apă ? 

— Tu, Mary rămâi, căci voiu avea ne- 
voie de cineta. care să-mi fie lampa... 
Acum, când s'o reîntoarce bona. va trebui 
“să meargă să cumpere sfoară... Tom! Un- 
de-i Tom ?... Vino'neoa, micule... Tu îmi 
vei ţine tabloul. 

Unchiul ridică tabulul. dar. pe loc. îl 
scapă şi gravura iese din cadru. Unchinl 
sc taie cu sticla. Se duce în salon pentrn 
a-și găsi batista. N'o găseste, fiindcă ba- 
tista i-a rămas în buzunarul hiinei si [i- 
indcă na ştie unde și-a lăsat haina. Toată 
cusa e în căutare. iinchiul umblă de co- 
lo-colo. plictiseşte pe unii. îmţiedică pe 
alţii si aşezândiu-se, geme : 
unde e huinu mea! 
Nanu văzut în viața mea aşa nişte zăpă- 
ciți... sunteţi şase şi nu sunteţi în stare 
să... La drucu ! dar... se ridică. Se aşează 
pe haina sa. 

— Vite ! Tot cu am găsit-o... Totdeauna 
sunt cu acela, care găsesc lucrurile aci. 

După o jumătate oră. în care timp i sua 
Dhaudajat aruitătorul, sta adus ciocanul, 
scara, scauiul şi lampa, toată familia se 
adună în jurul lui, împreună cu bona și 
bătrâna femeie de serviciu. 

Aceştia ţin scara, aceia îl ajută să se 
arce şi unul îi dă cârligele ; celălalt îi dă 
ciocanul. Cârligele cad. Trebuese căutate 
pe podea, în genunchi și cu lumânarea 


E A : 
— Nimeni nu şlie 


— lată-le! 

— Acum unde-i ciocanul ? E nemai au- 
zii ! Sunteţi sapte în jurul meu şi ați pier- 
dui ciocanul! 

Ciocanul e rugăsit : Dar unchiul a pier- 
dui senimnul cârligului. indicat cu vreionul 
pe zid. [. ajutat să-l găsească. 

Părerile sunt diferite ; atunci unchiul 
înştacă metrul şi reîncepe complicata 
măsurătoare : 34 cin, şi jumătate dela 
tavan şi 1 m. şi 10 dela colţ. lăsând apoi 
7 centimetri pentru... Calculează. Greseşte 


cea zelear 


la socoteală. Cei din jur încearcă să 
pute. dar îl încurcă în calcule, 

Unchiul ia o mare hotărire: se ap 
că spre stânga cu o sforicică. Măs 
astfel lucrurile se simplifică. Se aplg 
până la ultima extremă : corpul său h 
un unghiu de 45 grade cu scara. 

Încă 5 centimetri şi atinge colţul 
braţul... Dar 5 centimetri ajung pe 
a-i strica echilibrul si unchiul sc pred 
pe claviatura pianului. provocând uni 
word straniu... ! 

Mătuşa Marta protestează. Nu va to 
nici odală, ca să audă asitel de înja 
turi copiii ei. 

Insfărşit unchiul sa urcat din nou 
scară. EI ţive cârliaul în mâna stângă 
ciocanul în dreapta. 

La prima lovitură a dreptei, cl striw 
degetul cel mare al mâneci stângi, înj 
din nou și lasă ciocanul să cadă pe 
ciorul unuia dintre spectatori. 

Mătușa Maria își permite o remară 
ronică. 

—— Când veţi mai bate un tablou în 
cete să mă preveniţi. Voiu avea timp 
merg so văd pe mama la ţară să să 
intore înainte de veţi isnrăvi ! 

— Oh ! voi femeile, faceţi gălăgie pe 
iru o nimica toată! replică unchiul, 
xat. 

A doua lovitură de ciocan. De datt 
cârligul e înfundat în ghips până la 
păt! Pentru a-l scoate, trebue scobit 
dul împrejur. 

Apoi trebuese făcute alice măsură 
pentru a găsi un loc. puţin mai sus și 
lu dreapta, 

In acset scup, copii pornese în cău 
inetrului, a cxcionului și a sforii, Pe 
orele unsprezece din secară tabloul e 
sfârşit fixat de zid. 

Nu sar putea spune că e pertect pi 
pendicular pe verticală şi nici nu e 
lil fixat. Dax cu atât mai rău... Peo 
iindere de 50 can. împrejurul cârlig 
zidul pare zgâriat şi ciuruit cu greb 

Membrii familiei au un acr trist şi 
bosit. Exceptând pe unchiul Podger, 

— lată ! spuse el cu o vizibilă mâni 
sărind jos de pe scară... Și când te 
deşti că sunt oameni, cari ar fi ch 
ui tațiţer pentru aşa un fleac!... 


(lerâiuic K. Jerome. Trois homimes d 
un bateau). 


"pe 


| 
E 


ze 


LA 
LA 
PA 
/ 
VA 
VA 
LA 
% 
/ 
LĂ 


fe 
i 


„NMNIITIIȚI 


Za 


A 




































0 Secannaaa dle 
j CU vase 


ii La reprezeniația unei piese de Emil 
“Augier, Alexandru Dumas fiul, care era 
îmtzat aproape de autor, îi spuse, ară- 
fându-i un spectator adormit : 
„— lată ce efect produc operele voastre, 
Puțin timp apoi se juca o piesă de Du- 
mas fiul. Emil Augier, căutând bine, 
i Mansi prin a descoperi în fotolii un spec- 
tator adormit. Îl arătă lui Dumas şi îi 
“spuse 
 — lată, scumpe amice, efectul pe care 
i] produce opera voastră. 
Alexandru Dumas privi şi răspunse: 
— Ah! da, îl recunosc: este acelaş 
; epectator din cealaltă seară ; nu s'a deş- 
n leptat încă. 


3 D. bunau-Varilla, directorul jurnalului 
Ie Matin, nu poate să sufere muştele. 
ş batlel, în fiecare an el conduce în jurna- 
“iul 'său o campanie, spre a decide pe ce- 
Miitori să le distrugă. Intro zi el lua ma- 
jucu d. H. de Jouvenel. 

— Ah! sapristi, strigă acesta... am în- 
“ehițit o muscă ! 

Sa Cu atât mai bine ! răspunse Bunau- 
|. Varilla, sunt aşa de fericit de câte ori se 
js intimplă vre-o nenorocire acestor mur- 
* dare animale. R 


* Madeleine Brohan, cu câteva luni îna- 
inte de moartea sa, nu-şi părăsea deloc 
micul apartament din strada Rivoli, şi nu 
“priniea decât pe puţini săi intimi. Intro 
j Ei. colonclul Tyl, unul din bunii ci amiui, 
Veni să o vagă şi i se înfăţişă gâfâind, din 
cauza celor patru etaje, ce a urcat. 

— Stai destul de sus, patru ctaje, spuse 


— Ce vrei, prietene, făcu Madeleine 
'Brohan, cu fermectăorul ei surâs, acesta 
sie ultimul mijloc ce mi-a mai rămas, 
pentiu a face să bată inimile bărbaţilor. 


IN Dinhfun jurnal francez monden, la ru- 
brica „Naşteri“ : 

i Doamna marchiză de V.... 
frumos băiat care a primit pronumele de 
* louis-Claude-Donatien. Marchizul de V... 
|) care reprezintă întrun mod atât de stră- 
“luuit interesele franceze în extremul- 
“orient de doui ani, a fost prevenit prin- 
to depeșă. E E II 


a născut un 





Nulencar cea 


Ăp ca Z cae 
CARE ESTE ORIGINA TELESCOPULUI? 


Această invenţie atât de importantă a 
fost descoperită în 1590, de către copii unui 
stielar numit Zacharia Jansen din Mid- 
dleburg. Jucându-se în prăvălia tatălui 
lor cu două pahare, unul convex şi al- 
tul concav, prin hazard distanţa din ele 
fiind cea convenabilă, ci văzură cum 
cocoşul la care se uitau, se apirpia mă- 
rindu-se. Apoi împărtăşiră surpriza ta- 
tălui lor, care pentru a face mai comodă 
experienţa, dispoză aceste pahare  în- 
tun mod stabil pe o planşetă. Descope- 
rirea nu întârzie de a se răspândi în 
lumeu savanților. Galileu, care se alla 
pe atunci la Veneţia, îi arătă cel mai 
viu interes. El se puse să examineze, 
prin teoria refracţiunei, care era com- 
binaţia acestor sticle, ce produceau o a- 
semenca minune, şi nu întârzie să o des- 
copere. El puse la extremităţile unci 
țevi două sticle, una convexă şi alta con- 
cavă. cari măriau de treizeci de ori. Cu 
„cest instrument Galileu a inceput seria 
descoperirilor sale astronomice, distin- 
zând, apoi, planeta Jupiter, petele soa- 
relui etc. 


FOTOLIUL REGELUI CAROL I 


iotoliul istoric, care a serviti lui Ca- 
rol I, regele Angliei, în procesul său, se 
găseşte de ani lu spitalul din Motreton-in- 
the-Marsh, Cloucestershire. Directorii a- 
cestui spital au decis să pună în vânzare 
aceașşiă prețioasă relicvă pentru suma de 
55u de live. Muzeul Victoria şi Albert a 
oferit suma de 450 de lire la care co- 
misia colecţiilor de artă naţională a mai 
udlăogat încă o sută de lire. Acest foto- 
liu fusese donat spitalului de către un 
membru al familiei Sand-Cox,  descen- 
dent al episcopului Juxon, care fiind ca- 
pelan ai regelui Carol I, îl condusese 
la «eşafod. Când sentința fusese pronun- 
țută, regele făcu acest fotoliu cadou e- 
piscopului. Acesta, după execuţia rege- 
lui, se retrase la proprietatea sa din Lit- 
tle Compton, la câţiva kilometri de Mo- 
reton-in-the-Marsh. 

Probele autenticităţei fotoliului 
furnizate de către Allan-Fea în cartea 
martir, Această 


sunt 


sa : Memoriile regelui 
piesă istorică este o frumoasă operă a 
îneeputului secolului XVII; are forma 
unui X și este garnisită cu catifea, ce 
datează din această epocă. „E 3, 


UNIVERSUL LITERAR.— 233 








caricatura zilei 


LINGUSTICAĂ 





— Ce este când vorbeşte o persoană 
singură ? — Un monolog ! — Şi când sunt 
mai multe persoane, patru spre exemplu? 

— Un catalog, dom'le! 


RESPECTUL LEGILOR 





mașina până 


a 
aşa 


— Ai să împingi 
acasă ? 

— Da... că mi-am adus aminte că n'am 
permisul de conducere la mine !.... 


234.— UNIVERSUL LITERA 





Cearţa reclenice în 





CURTEA CU LILIAC | 








exlrease 


“SI ATELIERUL ROZELOR! 


Marcel Proust 





MARCEL PROUST în 19241 


Balzac dacă ar fi trăit în zilele noastre 
ar fi putut să înceapă o nuvelă astfel: 

„Persoanele, care, pentru ca să meargă 
din avenue de Messine înspre rue de 
Courcelles sau bulevardul Haussmann, o 
iau pe strada numită Monceau, după nu- 
mele unuia din acei mari seniori ai ve- 
chiului regim, ale cărui parcuri particu- 
lare au devenit grădini publice şi pe care 
timpurile moderne sar cuveni să i le in- 
vidieze. dacă obişnuința de a defăima 
trecutul, fără a fi încercat a-l înţelege, 
nu ar fi o manie de nevindecat a aşa nu- 
muitelor spirite ulese de ustăzi, persoa- 
nele, zic, care o apucă pe strada Mon- 
ceau în punctul unde se întretae cu ave- 
nue de Messine, pentru a se îdrepta că- 
tre aveuue Friedland, nu pot să nu fie 
surprinse de una din acele particulari- 
tăţi arhaice, de una din acele supravie- 
țiuri — pentru a vorbi lîn limba fiziolo- 
piştilor, — care fac bucurie artiştilor şi 
deznădejdea inginerilor. 

Intradevăr în locul unde strada Mou- 
ceau se apropie de strada Courcelles, o- 
<hiul este agreabil mângâiat şi circulaţia 
destul de îngreunată, de un fel de mică 
vilă, cu dimensiuni puţin ridicate, care 
— în ciuda tuturor regulilor urbane — 
înaintează cu un picior şi jumătate pe 
trotuarul străzii, pe care deabea îl face 
suficient de larg pentru a se păzi de tră- 
surile foarte numeroase din acel loc şi 
cu un fel de cochetă obrăznicie, depă- 


(SALONUL D-nei MADELEINE LEMAIRE) -. 


z0b tao 


rii 


dna „ah: 


=> n 


E probabil că peste câteva sute de ani, dintre romancierii de până 
ai Franței Balzac, Stendhal și Marcel Proust, vor fi singurii cari vor trăi 
adică altfel decăt în istoriile literare și în cărțile comentatorilor. 

Autorul uriașului ciclu „In căutarea timpului pierdut“, înseamnă Țări 


doială un punct de plecare nou, în îiteratura mondială. 


Anonim cu bo 


viață, neluat îu serios de către ceilalți confrați, el scrie lucid una dintre 
mai ample şi mai pătrunzătoare opere literare. Necunoscut publicului pă 
anul morții, dobândeşte de atunci încoace, în mai puțin de şease ani, 0 


care întunecă pe a lui Anatole France. 
In afară de ciclul de romane, S'au mai publicat şi o colecție de 
mondene a lui Proust, uin care dăm două introiluceri. 


şeşte alinierea, acest ideal ul burghezilor 
atât de urât însă de cunoscători şi pic- 
tori. Cu toate micile proporţii ale vilei, 
care cuprinde o clădire în două etaje 
dând de-adreptul în stradă şi un mare 
hall cu geamuri, aşezat în mijlocul lilia- 
cului, ce îmbălsămează atmosfera în lu- 
na Aprilie întru atât încât trecătorii se 
opresc, se simte imediat că proprietarul 
trebue să fie una din acele persoane gro- 
zav de puternice, înaintea capriciului şi 
obișnuinţelor căreia toate puterile ire- 
buese să se plece şi pentru care ordonan- 
țele prefecturii de poliţie şi deciziile 
consiliilor municipale rămân literă moar- 
tă, etc“... 

Dar acest fel de poveşti, în afară de 
laptul că nu ne aparţine, ar avea ma- 
rele neajuns, dacă l-am adopta în tot 
lungul acestui articol, de a-i da propor- 
ţiile unui volum, ceeace i-ar închide pen- 
tru totdeauna paginile din Figaro. Să 
spunem deci pe scurt că vila din stradă 
este locuinţa iar hall-ul aşezat în grădi- 
nă, atelierul unei persoane grozav de 
puternice întradevăr, tot atât de cele- 
bră dincolo de mare cât şi la Paris şi al 
cărei nume semnat în josul unei acuarele 
sau imprimat pe o carte de invitaţie, face 


acuarela mai căutată dyucât a oricărui alt, 


pictor şi invitaţia mai prețioasă decât a 
oricărei alte gazde : am numit-o pe Ma- 
deleine lemaire. Nu am de vorbit aici 
de mareu artistă, despre care nu mai ştiu 
ce scriitor a: spus că ea „a făcut cele mai 
multe roze, după Dumnezeu“. Nu mai 
puţin a creeat peisagii, biserici, persona- 
pii căci cxtraordinarul său talent cuprin- 
de toate genurile. Aşi voi să  schiţez 
foarte repeede istoria, să desemnez as- 
pectul, să evoc farmecul acestui salon, 
unic în felul său. 

Propriu zis nu este un salon. Doamna 
Madeleine Lemaire a început prin a pri- 
mi în atelierul său pe unii din confraţi 
şi amici. Jean Beraud, Puvis de Chava- 
nnes, Edouard Detaille, Lon Bonnet, Ge- 
orges Clairin. ki singuri avură la înce- 
put permisiunea de a pătrunde în atelier, 


i: C: P! 


de a veni să vadă o roză, să iao0 
şi cu vremea nuanțele jale şi Dută 
ale vieţii. Şi când principesa de că 
împărăteasa Germaniei regele SE 
regina Belgiei venia lu Paris, cereale 
viziteze atelierul şi doamna Lemaiţă 
îndrăznea să le refuze. Principesaț, 
thilde, prietena şi principesa d'Arele 
eleva sa, veniau din când în cânl 
puţin câte puţin se află că în ati 
veau loc uneori mici reuniuni li 
fără nici o pregătire, fără nici o pi 
ție de „soirâe“ fiecare invitai „lut 
după meșteșugul său“ şi dăruindușă 
lentul, mica sărbătoare intimă nui 
atracţii, pe care cele mai străluci 
luri „de gală“ nu le putea întruui 
Rejane, găsindu-se acolo «din întâi 
în acelaş timp cu Coquelin şi Bută 
vusese gustul să joace cu ei o scenă 
senet şi Saini-Saens se uşezaseră l 
şi Mauri dansase. |] 
Tot Parisul voi să pătrundă în ali 
şi nu izbuti să-i forţeze usa delai 
încercare. Dar de îndată ce se pre 
o serată, fiecare prieten al gazdei 
în ambasadă pentru a obține o inși 
pentru alţi prieteni ai lui, doamu 
maire a ajuns să vadă în fiece Ma 
circulaţia trăsurilor este aproape 
bilă pe străzile  Monceau,  Remb 
Coureelles şi că un anumit număr 
vitați rămân inevitabil în grădinii 
liliacul înilorit, fiind cu neputinţă j 
capă toţi, în atelierul, atât de vusii 
unde serata a început. Serata u p: 
în mijlocul lucrului întrerupt al it 
listei, lucru, ce va Îi reluat mâine; 
neaţă, foarte de vreme şi ale cării 
satiri rămân aci vizibile, rozele să 
vii „pozând“ încă în vazele pline al 
în faţa rozelor pictate — vii deaseulj 
copiile lor şi ol lor. 


scai. a m 


— Sci a eu 





sii IP soc 











piele 









Lângă ele un portret început 
magnifică şi drăguță asemănare 


doamnei Kinen “şi un altul, pe 
rugămintea doamnei d'Haussouville 
Lemaire îl pictează după fiul doi 
de La Chevreliăre, născută Segui 














































“ioute privirile. Serata începe deabea 
doamna Lemaire aruncă fiicei sale o 
e neliniștită, văzând că nu mai ră- 
iaine nici un scaun! Şi totuşi ar fi în 
Și î parte momentul, când trebuesc ofe- 
Uite fotolii: iată că intră în ordine: D. 
iMPaul Deschanel. fost preşedinte, d. Leon 
ui Gingeois actual preşedinte al Camerei 
Hanbasadorii Italiei, Germaniei şi Rusiei, 
(ontesa Greffulhe, d. Gaston Calmetic, 
li țea ducesă Vladimir si contesa  Ad- 
țiaume de Chevign6, ducele şi ducesa 
o luues contele şi contesa de Lastey- 
tie, ducesa d'Uzâs, ducele LA ducesa de 
Frisae, d. Anatole France. Jules Le- 
muijru, contele şi contesa d: i rile, 
osa Edmond, de Pourtal&s, d. Forain, 
uvedăn, d-nii Robert de Flers şi Gas- 
de Caillavet, străluciţii autori ai 
Și iumfalului Vergy, cu distinsele lor so- 
ţii: d. Vandal, d. Henri Rockefort, d. 
Ejutdcuic, de Midrezzo, contesa Jean de 
EDstelanne, contesa de Brieg, baroana de 
[Sant Josejih. marchiza de Casa Fuerte, 
idicesa (ivazioli, contele şi contesa Boui 
(i Castellane. Nu trece o clipă şi nouii 
tiniți, desnădăjduind să-şi găsească loc, 
[it inconjurul srădinii și ocupă treptele 
Bălii de mâncare sau se urcă sus pe 
cane iu anticameră. Baroana Gustave 
de Rotschikl, obişnuită a şedea mai co- 
[mod la spectucol se apleacă desperată 
pe laburetul. pe care sa urcat ca 
| zirească pe Reynaldo Hahn. aşezat 
jian. Contele de Castelanne, alt mi- 
lar obişnuit cu mai multă comoditaie, 
[cite suit pe o canapea foarte neconforta- 
Fpilă Stan părea că d-na Lemaire a luat 





idripi deviză cuvântul Evangheliei: „Aici 
cei dintâiu sunt cei din urmă“, sau cel 


din urmă sunt cei din urmă veniţi. fie 
fe! academicieni sau ducese. Dar d-na 
ejndire cu o mimică, pe care frumoşii 
[săi ochi și frumosul ei surâs o fac ex- 
pieşisă. îl fac pe d. de Castelanne să în- 
Sală să dela depărtare, regretul ei de 
E ri atât de rău aşezat. Căci ea. ca 
d lumea are o slăbiciune pentru el. 
năr, încântător, ducând după el touie 
n vile: hrav, bun, fastuos fără morgă și 
iat at fără pretenţie, el îşi încântă par- 
iizanii şi îşi dezarmează adversarii (în- 
și gem pe adversarii săi politici, căci 
[i ualiatea sa nu are decât prieteni). 
i li de grije pentru tânăra lui soţie, e 
inerijorai de curentul de aer rece, pe 
rii lar putea trimite poarta grădinii, 
iati întredeschisă de doamna Lemaire, 
fl tuca ultimii: veniţi să intre fără zgeo 


D. Grosclauda care vorbeşte cu 
pi e minunează de felul — foarte ono- 
1 pentru un om, ce ar putea să nu 
se ocupe decât de plăcerile sale — în 


tite sii pus atât de serios la studierea 
luistiunilur practice interesând arondis- 
mintul său. Doamna Lemaire pare dea- 
tai foarte necăjită văzându-l pe ge- 
ralu brugere în picioare, căci a avut 
ioiltăuna o înclinare către armată. 
Dar lucrul nu devine decât o mică pă- 
je de rău, atunci când îl vede pe Jean 
Brand. neputând să intre măcar în hall ; 
Ei ustă dată nu se mai poate stăpâni, 
Mace pe cei ce împiedică intrarea să se 
kilice şi tânărului şi gloriosului maes- 
ra artistului pe care îl aclamă lumea 
ua cu şi cea veche, ființei încântă- 
ur, pe care toți o caută fără să o 
ă întâlni, îi face o intrare senzaţio- 
A Dar cum Jean Bâraud este dease- 
ei cel mai spiritual dintre oameni, 








fiecare îl oprește în trecere ca să vor- 
bească o clipă cu el şi doamna Lemaire, 
văzând că nu-l va putea smulge tuturor 
acestor admiratori, care îl împiedică să 
se îndrepte către locul păstrat pentru el, 
renunță cu un gest de comică disperare 
şi se întoarce lângă pian, unde Reynadlo 
Hahn aşteaptă ca tumultul să se liniş- 
tească pentru a începe să cânte. Aproa- 
pe de pian. un foarte tânăr şi foarte 
snob om de litere, vorbeşte familiar cu 
ducele de Luynes. Dacă ar fi încâniat să 
discute cu ducele de Luynes, care este 
un om fin şi încântător, nu ar fi nimic 
mai firesc. Dar pare mai ales fericit că 
este văzut vorbind cu un duce. Astfel 
încât nu mă pot împiedica să-i spun ve- 
cinului meu: „Dintre amândoi el pare 
să fie „onorat“ (în franţuzeşte „honorâ* 
N. R.) Glumă a căror savoare ar scăpa 
desigur lectorilor, ce nu ar ști că du- 
cele «le l.uynes „răspunde“ cum spun 
portarii. la numele de Ilonorâ. Dar cu 
progresul instrucţiunii şi difuziunea lu- 
minilor, suntem în drept să credem, că 


i j K 





Alt portret al lui Marcel Proust 


aceşti cetitori, dacă mai există cumva, 
nu sunt decât o infimă și de altlel puţin 
interesantă minoritate. 

D. Paul Deschanel îl întreabă pe se- 
cretarul de legaţie al României, prinţul 
Anton Bibescu despre chestianea ma- 
cedoncană. Toţi cei, care îl spun „prinţ* 
acestui tânăr diplomat de atât de mare 
viitor, îşi fac lor înşile impresia unor 
personagii de Racine, întru atât înfăți- 
şarea lui mitologică ne face să ne gân- 
dim la Achille sau Tezen. 

[). Meâzieres, care vorbeşte în această 
clipă, cu el are aerul unui mare preot, 
consultându-l pe Apollon. Dar dacă, 
aşa cum pretinde acest purist Plutarch, 
oracolele zeului din Delphi erau date 
întro limbă foarte necioplită, nu se 
poate spune la fel despre răspunsurile 
prințului. Cuvintele lui, ca și albinele 
ilymetului natal, au aripi repezi, disti- 
leăza o miere delicioasă şi nu sunt lip- 
site totuşi de ac. 

In fiecare an, reluate la aceeaşi epocă 
(atunci când saloanele de pictură se 
deschid, stăpâna casei are mai puţin de 
lucru) părând că urmează sau că aduc 
cu ele o reînoire universală, înflorirea 
minunată a liliacului ce îţi întinde fru- 


UNIVERSUL LITERAR— 23% 


mos parfumul ca să-l respiri până la 
fereastra atelierului şi pragul porţii, a- 
coste serate ale doamnei Lemaire împru- 
mută dela anotimpurile, ale căror în- 
ivarceri le imită, în fiecare an identice, 
farmecul lucrurilor, ce trec şi revin fără 
să poală să ne dea tot ce am iubit în 
surorile lor dispărute, farmecul şi cu 
larimecul tristeţea deasemeni. Pentru 
noi, care de mulţi ani tim văzut trecând 
atâtea sărbiăiori ale doamnei Lemaire, 
aceste sărbători din zilele de Marţi ale 
lunei Maiu — zile calde şi parfumate 
atunci, astăzi pentru veșnicie îngheţate 
—- ne gândim la aceste scri ale atelieru- 
lui, ca la înmiresmate primăveri, dis- 
părute acum. Fiindcă viaţa îşi răspân- 
dia acolo furmecele, adesea ne-am gră- 
bit către atelier, poate nu numai pentru 
tablourile, pe care aveam să le vedem 
şi muzica, pe care aveam so ascultăm. 

Ne grăbiam în calmul înăbuşitor al 
serilor senine şi uneori prin ploile ace- 
lea usoare şi calde ale verii ce fac să 
curgă, umestecate cu picăturile de apă, 
petalele florilor. In acest atelier plin de 


amintiri ne-a încântat pentru prima 
oară un anumit farmec, căruia timpul 
puțin câte puţin i-a destrămat, desco- 


perind-o, mincinoasa iluzie şi realitate. 
Acolo, în mijlocul uneia din sărbătorile 
acestea, sau înfăptuit poate primele le- 
gături ale unei afecţii. ce nu avea să ne 
aducă mai târziu decât trădări repetate, 
pentru o dușmănie finală. Amintindu-ne 
acum, putem dela un anotimp la altul, 
să. ne numărăm rănile şi să ne îngro- 
păm morţii. Astfel de câte ori, pentru a 
o evoca. privese în adâncul nesigur și 
închis al amintirii mele vreuna din a- 
cesie sărbători, astăzi tristă de a fi fost 
altă dată delicioasă cu posibilităţile ei 
de aiunci nerealizate, îmi pare auzind-o 
spunându-mi odată cu poetul: „la-m: 
chipul meu, priveşte-l în faţă dacă poţi 
cu mă numesc aceea, ce-ar fi putut să 
fie, ce ar fi putut să fie şi nu a fost“ 
Marea ducesă Vladimir s'a așezat în 
primul rând între contesa Greffulhe şi 
contesa de Chevign6. Nu e despărțită 
decât de un neînsemnat spaţiu, de mica 
scenă, ridicată în fundul atelierului şi 
taţi bărbaţii, fie că vin pe rând să o sa- 
lute, fie că pentru a-şi ocupa locul tre- 
bue să treacă înaintea ei, contele Ale- 
xandre de Gabriac, ducele d'Uzâs, mar- 
chizul Viteleschi şi prinţul Borgheze îşi 
a-ată în acelaş timp știința lor mondenă 
şi agilitatea aşezând scaunele în faţa 
Alteţei Sale şi se dau îndărăt către sce- 
nă pentru a o saluta mai adânc, fără 
a-şi arunca privirile înapoi pentru a cal- 
culu spaţiul de care dispun. Cu toate 
acestea nici unul din ei nu face un pas 
greşit, nu alunecă, nu cade, nu o calcă 
pe ducesă peste picior, tot felul de nc- 
îndemânări, care ar face, so mărturi- 
sim, cea mai supărătoare impresie. 
Domnişoara Lemaire, atât de distinsă 
guzală, către care sunt îndreptate toate 
privirile în admiraţia  graţiei sale, se 
uită pe sine ascultându-l pe fermecăto- 
rul Grosclaude. Dar în clipa, când mă 
pregătiam să schițez un portret al celc- 
hrului umorist şi explorator, Reynaldo 
liahn face să se audă primele note ale 
Cimitirului şi obligat sunt să amân pen- 
iru unul din viitoarele mele „saloane“ 
silueta autorului volumului „„Gaietes de: 
la Semaine“ şi care de atunci a cutree- 
rat cu atâta succes Madagascarul. 





236.— UNIVERSUL LITERAR 


Dela primele note ale Cimitirului, pu- 
blicul cel mai frivol, auditorul cel mai 
rebel este îmblânzit. Nici odată dela 
Schumann, muzica, pentru ca să picteze 
durerea, tandreţea, calmul în fața na- 
turii, n'a avut trăsături de un adevăr 
atât de omencse de o frumuseţe atât 
de absolută. Fiece notă este un cuvânt 
— sau un strigăt! Cn capul uşor aplecat 


pe spate, cu gura melancolică, puţin 
dispreţuitoare, lăsând să treacă: valul 
ritmat al vocii, cea mai frumoasă, cea 


mai tristă cea mai caldă din câte au fost 
vreodată, acest „instrument de muzică 
de geniu“, care se numeşte  Reynaldo 
Hahn, strânge toate inimile, moaie toţi 
ochii în fiorul admiraţiei, pe care o răs- 
pândeşte departe și care ne face să tre- 
murăm, 'ue apleacă pe toţii, unul după 
altul într'o tăcută și solemnă îndoiere de 
lan sub vânt. Pe urmă «d. Harold Bauer 
cântă cu brio dansuri de Brahms. Pe 
urmă Monnct-Sully recită versuri şi d. 
de Soria cântă. Dar mulţi sc gândesc 
încă la „rozele din iarba cimitirului de 
Amberieu, evocat întrun chip de ncuitat. 
Iă-na Madeleine Lemaire îl face să tacă 
pe Francis de Croisset, care flecăreşte 
cam turc cu o doamnă, ce nu arc aerul 
de a gusta paza ce a fost astfel impusă 
convorbitorului ei. Marchiza de Saint 
Paul îi promite doamnei Gabrielle 
Krauss, un evantai, pictat de ca însăşi 
şi îî smulge în schimb făgăduiala că va 


cânta „Jiai pardonne“ la una din foile 
diu strada Nitot. 

Puțin câte puţin cei mai puţin intimi 
se due. Cei care sunt mai intim legaţi 
cu d-na Lemaire prelungesc încă serata, 
mai delicioasă fiind mai pujin întinsă şi 
în hall-ul pe jumătate gol, mai aproape 
de pian, se poale, mai atent, mai con- 
centrat, să-l asculţi pe Reynaldo Ilahn, 
repetând o melodic peniru Georges de 
Porto-hiche, ajuns prea târziu. „Este în 
muzica d-tră ceva delicat (gest al mâinii, 
care pare să despartă încă adjectivul) 
şi dureros (nou gest al mâinii, care iar 
pare că desparte adjectivul) care îmi 
place infinit, îi spune autorul Treeutu- 
lui, izolând fiecare epitet, ca şi cum i-ar 
zări graţia în trecere, 

Vorbeşte astfel cu o voce părând fe- 
ricită să spună cuvintele,  însoţindu-le 
frumuseţea cu un surâs, aruncându-le 
cu o nepăsăre voluptoasă din colțul bu- 
zelor, ca pe un fum arzător şi usor din- 
iro  ţigare adorată, în timp ce mâna 
dreaptă, între degetele apropiate pare 
să ţină tocmai una. 


„Pe urmă totul se stinge, făclii şi mu- 
zică de sărbătoare şi doamna Lemaire 
le spune ptritenilor: „Veniţi de vreme 
Marţia viitoare, îl am pe Taomagno şi 
deszke”, 

Poate să fie liniştită. Se va veni de- 
vreme. 


“CONTESA DE GUERNE 


Este ciudat că una din cele două suu 
trei figuri muzicale, înaintea cărora ade- 
văraţii artişti se închină adânc, aparţine 
toemai la cceace ai fi ispitit să numești, 
dacă ai lua mai mult în seamă naşterea 
decât realitatea talentului: „Lumea a- 
matorilor”. Desigur, e multă vreme de 
câud contesa de Gucrne a primit hârtiile 
înaltei sale naturalizări artistice ; şi pen- 
tru nimeni, nici Chiar pentru artişti şi 
oameni de lume, nu este în nici un fel 
amatoare, ci una din cele două suu trei 
mari cântărețe în viaţă. Dar, lucru des- 
tul de curios, la cea dintâiu privire, şi 
în fond destul de firesc, artiştii îşi dau 
mai bine seama decât oamenii de lume. 

Fără îndoială oamenii de lume cunvse 
adimirabilul talent, pe care toate decoru- 
rile de eleganţii l-au înălţat şi toate cer- 
curile  filantropice l-au căutat. Dar 
cecace este mai rafinat, aproape unic, le 
scapă adesea şi nu este sensibil decât 
pentru artişti. Am avut prilejul să as- 
cult în timpul din urmă pe Doamna de 
Guerne cântând înaintea unui tehnician 
al muzicii, mărturisind o groază de lu- 
me şi chiar la concert sau la teatru con- 
statând, nu fără tristeţe, câi de rar este 
să asculţi cântându-se bine. Desigur nw 
cred să-și fi închipuit că vu asculta în 
Doamna de Gucrne o femeie de lume, 
mai mult sau mai puţin dotată pentru 
muzică. 

Primise mărturiile sau impresiile unor 
prea mari şi puri artisti. Se aştepta să 
audă o mare cântăreaţă, dar asemănă- 
toare cu atâtea altele, a căror faimă îl 
atrășese şi al căror talent îl dezamăgise. 
l)oamna de Guerne cântă. In picioare, în- 
tro utitudine imobilă, căreia musca ci 
dramatică şi privicea inspirată îi dădeau 
o trăsătură de Pythie, ca lăsă să sboare 


câteva note — calme furtuni, ce păreau 
ca să spunem așa, ncomenești, Spun, lăsă 
să-i sboare, căci vocile celorlalţi cântăreți 
suni voci rezemate pe gâtlej, pe piept, pe 
inimă, care parcă păstrează un lucru 
cald şi omenesc de carne şi oricât de 
materiale ar fi, nu vin la noi decât ca 
un parfum, ce ar duce cu el câteva peta- 
le dintro corolă smulsă. Ximic din acest 
lucru la Doamna de Guerne, Este proba- 
bil singurul exemplu al unei voci fără 
supori lizic, al unei voci nu numai cu- 
rate, dar întru atât de spiritualizală, în- 
cât nu aşi ascmui-o nici suspinelor unui 
Haut, ci al unei trestii în vânt, 

]nuintea acestor suncte de nedefinit, 
muzicianul, de care vorbiain rămânea 1- 
mobil, întrun surâs extaziat. Cântăreaţa 
continua totuşi să dărucască „lermecăto- 
rul raiu de note inegale". Dar se poate 
vorbi despre o cântăreață în faţa aces- 
tei armonii, care părea mai puţin produsă 
de un artiticiu omenesc, cât înălțată din- 
run peisagiu şi — în grația ci antică — 
făcea să te găndeşti la Hugo: 


Tiens, une flute invisible - . 
Soupire dans les vergers, 

La chanson la plus pasible 

Est la chanson des bergers. 


Doamna de Gucerne nu ar fi mişcătoare 
cântăreaţă de astăzi dacă glasul ei ar pă- 
rea numai simplul glas al unui peisagiu 
grec. 

Nu, mai mult un pcisagiu lunar de 
Monticelli decât un peisagiu de Thceocrit 
pare că voeşte să exprime starea ei de 
suflet, si este mai mult muziciana „tă- 
cerii“ lui Verlaine decât a lui Moschus. 
Prin acest lucru farmecul străvechiu a) 





„ca întâia şi emoţionează ca a. du 


acestei arte capătă un carater cid 
modern. Și desigur nu exista cân 
care l-ar interpreta tot aiât deh 
Le clair le lune de Fuur6, aceasi 
naiă capo d'operă. 

Nici o muzică, aşi. fi ispitit să sp 
o dicțiune, nu intervine aici pentru 8 
sentimentul, încredințat numai -cali 
impresionante a sufletului. Este supa 
distincţie a acestei arte de a crin d 
țele facile şi trunzijiile banale. Ni 
prin aceasta mai puţin protundi.Ștea 
nobila cenușce, care acoperă volzunia 
ceste note, ascmănătoare uinelor de 
gint : veţi găsi uculo curios închisit =; 
dincios păstrate toate lacrimile șpoeig 

Cei ce au auzit-o odată pe doamna 
Guerne nu pot să-şi păcălească decât 
foarte pujine voci necazul de a mu o 
auzi pe a ei şi Niciuna nu poate în 
cuz să-i dăruească exact aceastăi de 
particulară, această izbucnire ptbto 
argint. In unele idile antice, ca iân a 
vabilul Phiilys de Reynaldo lau, 
flautul lui Pan, pare că acompania 
adâncul pădurii sfinte versnrilei îng 
luoure ale poeiului. Şi aici această 
iu esie numai 





















































la 1yre noiturg 
La muse des gucrets, des sillons mt i] 


ci o liră dureroasă, care exprimi 
ile subirn şi ale morţii. 

Ar li o foarte mare naivitate să 
această impresie, atât de strang, e 
tea firească a vocii doamnei del 
uăngată puterii sentimentului ș să 
zical, o poarte da. Trebue deage"a 
adâncă ştinţă a câniecului, ştiingă 
dur necesară, a cărei roadă dulce: . 
legem în sonorități aurite. Şi pt 
rămâne la o parte pur materiătă 
tei cântului, cei care nu au auzite 
tând, cu minunata doamnă inte, 2 
duo din pSemiramis, nu ştiu că ş 
vocalizeze ca Patti. Ar fi ncdrapt a 
usucieim nuniclui doamnei de Ga 
acela ai contelui Itenri de Szur, 
ci, cure este poate ca înjoegeme 
tură muzicală, egalul surorii salt, - 
in religioasa lui admiraţie peninu 
mărginit toată ambiția în a îij 
şi credinciosul ei ucompaniătobr, 
moaricu tatălui său, marchizult di. 
al cărui nume este astăzi puri: 
bilul cvocator al salonului dopas06 
Geoiirin, un viitor academician, : 
de Gucerne locucşte cu soţul ci, seo:-t 
Luernc, o grațioasă vilă în strada 
quci — aici au fost awzite S/zA4 
corurile din Esther, probabil bt 
scris D. Heyuuldo llahu mei E 
care toate grațiile povestei biblice 
tragediei vaciniene sau transei 4 
te parcă — locuinţă  inobitatiă îe 
mărturiile de admiraţie, pe cate co: 
lorii le-au dat artistei dela Gonna , 
îi dedica melodiile până la [iâbe, 
i-a făcut portretul ; susţinută :de 
coloane corintiene, răsunând cănd 
netul lirci când lu al harpeiși d 
meni la ucela al unui glas, care în 


ceastă casă fericilă este asemeni! 
case de înţelepi şi unui template de! 

E 
trad. de MILAN, SEA III 


(Editura Nouvelle revue bfraj 


TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL',STR. BREZOIANU Nr. 11,