Omraam Aivanhov — Spre o civilizatie solara

Omraam Mikhaël Aïvanhov 


SPRE O CIVILIZAȚIE SOLARĂ 


Cap. 1 - Soarele, promotor al civilizației 


Atunci când soarele răsare, el îşi răspândeşte lumina, 
căldura si viaţa, şi această lumină, această căldură, această 
viaţă îi determină pe oameni să se trezească şi să plece la lucru. 
Unii merg la birou, la uzină sau la câmp, alţii îşi deschid 
prăvăliile. Copiii merg la şcoală. Străzile se umplu de strigăte, 
de oameni şi maşini care circulă... Seara la apusul soarelui, 
prăvăliile se închid, oamenii pleacă de la birou, revin acasă şi 
apoi... în pat! Soarele dă ritm vieţii fiinţelor şi tot el a fost 
iniţiatorul culturii, al civilizaţiei. 

Ne întrebăm uneori cine este primul care i-a învăţat pe 
oameni scrisul, agricultura, folosirea focului sau a anumitor 
unelte, şi denumim pe cineva, dar în realitate la originea acestor 
descoperiri se află soarele. Veţi spune că nu este posibil, că 
soarele nu este inteligent, că nu are creier sa gândească, nici 
gură să vorbească. După părerea voastră, numai nişte oameni 
neştiutori sunt inteligenţi, iar cel datorită căruia întreaga viaţă 
este posibilă pe pământ nu este inteligent!... 

Or, iată că soarele este primul care a adus omului 
cunoaşterea. Cum? Este foarte simplu de înţeles. Noi putem 
privi obiectele, formele, relieful, culorile, distanţele, pentru că 
soarele ne oferă lumina sa. Datorită acestei lumini ne putem 
orienta, putem observa, compara, calcula. Nici o cunoaştere nu 
este posibila în lipsa luminii. Ce putem cunoaşte în întuneric? 
Nimic. 

Dacă v-aş întreba acum cine a adus religia, unii care se 
cred mari filosofi îmi vor răspunde că frica, acea frică a 
oamenilor în faţa forţelor dezlănţuite ale naturii. Nu, acesta este 
un punct de vedere foarte limitat. Soarele a creat religia: oferind 
căldura sa oamenilor, el a introdus în ei nevoia de a se dilata, de 
a iubi, de a adora. lubirea nu poate exista în frig. Dar dacă 
încălziţi pe cineva, el se va deschide, se va simţi bine şi va 
începe sa iubească. lată cum a apărut religia: datorita căldurii. 


Aceasta religie poate fi la început numai iubire pentru un bărbat, 
o femeie sau chiar un animal: un câine, o pisica, un canar... 
Puțin contează, este un început. Intr-o zi, aceasta iubire se va 
înălța până la Maestrul Universului, până la Dumnezeu. 

În sfârşit, tot soarele a fost iniţiatorul artei: fiindcă el a adus 
viaţa. Imediat ce o fiinţă posedă viaţa, ea doreşte să se 
deplaseze, să acţioneze, să se exprime, şi iată apărând dansul, 
cântecul, pictura, sculptura. Arta începe odată cu viaţa. Priviţi 
copiii: ei se mişcă, strigă, mâzgălesc... Strigatul lor este un 
început de muzică; mâzgăliturile lor înfăţişează un început de 
pictură; găletuşele lor de nisip arată un început de sculptură; 
căsuţele lor reprezintă începutul arhitecturii; iar toate mişcările 
lor timide constituie începutul unui dans. Da, arta începe odată 
cu viaţa, iar viaţa vine din soare. 

Cum ar putea crea ceva un artist dacă lumea ar fi aruncată 
în întuneric? De unde 

şi-ar lua el modelele? Cine i-ar da ideea unor mişcări, a 
unor forme, a unor culori? Le-am spus unor pictori: „Pictaţi nişte 
tablouri, dar cine v-a dat culorile? Le-aţi fabricat voi? Nu. Ele au 
fost extrase prin intermediul mineralelor şi vegetalelor, soarele 
v-a dat aceste culori, v-aţi gândit oare la toate acestea?” Pictorii 
nu sunt niciodată recunoscători soarelui pentru că le-a dăruit 
culorile, şi este foarte rar reprezentat în tablourile lor. 

Soarele este deci iniţiatorul ştiinţei, al religiei şi artei, 
fiindcă a adus lumina, căldura şi viaţa. totuşi este ultimul pe 
care oamenii îl iubesc şi respectă. Pământul şi celelalte planete 
au ieşit din el, el le-a conceput. De aceea pământul conţine 
aceleaşi elemente ca soarele, dar în stare solidă, condensată. 
Mineralele, metalele, pietrele preţioase, plantele, gazele, 
materiile subtile sau groase ce se află în sol, în apa, în aer şi în 
planul eteric, provin din soare. De exemplu, aurul atât de 
apreciat de oameni, încât sunt capabili să comită crime pentru 
a-l obţine, este o creaţie a soarelui... Aşa cum pe pământ există 
nişte uzine în care se produc tot felul de mărfuri şi obiecte, sub 
pământ funcţionează deopotrivă şi nişte uzine în care lucrează 
milioane de entităţi, şi tocmai acestea fabrică aurul, condensând 
lumina solara. 

Veţi spune: „Dar cum poate să fie aurul o condensare a 
luminii solare?” Ca să fie mai clar, să luăm exemplul arborelui. 
Arborii, mai ales unii dintre ei, ca pinii, brazii, stejarii, nucii apar 


ca o materie foarte compactă şi dură fiindcă putem construi cu 
ei nişte case, nişte vapoare etc... Arborele se naşte din pământ 
şi este considerat deci ca o formaţiune a pământului. Ei bine, 
este o greşeală: arborele este plămădit din lumina soarelui. 
Luaţi un arbore, oricât de mare, şi ardeţi-l: apar nişte flăcări, o 
mare cantitate de flăcări, gaze în mai mică măsura, iar vapori 
de apă şi mai puţini; şi în sfârşit pe pământ rămâne o mică 
cantitate de cenuşa: iată ce rămâne pământului. 

Arborele este alcătuit din pământ, apa, aer şi foc, dar focul, 
razele soarelui sunt cele ce constituie cea mai mare parte din el. 
Un arbore nu este deci pământ, ci lumină solară condensată. De 
altfel, dacă mergeţi în anumite păduri, aşa cum le-am văzut în 
India, Ceylon, Statele Unite, Canada sau Suedia veţi putea 
constata că aceşti arbori, ce reprezintă miliarde de tone, nu au 
determinat scăderea nivelului solului; dacă ar fi extras din sol 
elementele ce îl compun, solul s-ar fi cufundat cu mai mulţi zeci 
sau sute de metrii. lată încă o dovadă că arborele este o 
condensare a luminii solare. lar dacă arborii reuşesc să capteze 
şi să materializeze astfel razele de soare, de ce anumite entităţi 
care lucrează sub pământ nu ar putea face la fel pentru a 
fabrica aurul?... Da, avem la ce reflecta. 

Am cunoscut într-o zi pe cineva a cărui cea mai mare 
pasiune era să găsească aur. El şi-a procurat tot felul de cărţi 
despre comori, cât şi despre practicile magice ce permit 
descoperirea sa. L-am lăsat o vreme fără să îi spun nimic 
(evident, el nu găsea nimic) şi apoi l-am întrebat într-o zi: „De ce 
faceţi ochi dulci femeii de serviciu, în loc să câştigaţi prietenia 
castelanei?” El s-a indignat: „Eu? Dar eu sunt căsătorit, nu fac 
ochi dulci nimănui! - Ştiu foarte bine că sunteţi căsătorit şi 
sunteţi un soţ fidel, dar observ totuşi că încercaţi să seduceţi 
femeia de servici”. 

El nu înţelegea încă, şi atunci i-am explicat: „lată, căutaţi 
aur, dar aurul nu este decât femeia de servici. Castelana este 
lumina soarelui a cărei condensare în străfundurile pământului a 
produs aurul. lar atunci când castelana vede că, în loc să 
încercaţi să-i obţineţi favorurile, privirile, surâsurile, îi urmăriţi 
femeia de servici, ea se supără şi vă închide uşa. De acum 
înainte, adresaţi-vă direct castelanei, luminii soarelui, încercaţi 
să o iubiţi, să o înţelegeţi, să îi atrageţi binecuvântările şi într-o 
zi sau alta va veni şi aurul. De ce să nu vă adresaţi atât de sus? 


Dacă sunteţi prietenul regelui, toţi supuşii săi vă vor respecta. 
Dar dacă aţi câştigat doar prietenia portarului, veţi rămâne cu 
portarul, ceilalţi nu vă vor cunoaşte”. El a rămas stupefiat: „Am 
înţeles”, a spus el. Dar nu cred, fiindcă el a continuat să arunce 
nişte ocheade femeii de servici. 

Nu numai aurul este o condensare a luminii solare, ci şi 
cărbunele, petrolul, lemnul şi toate materialele din care se 
fabrică diferite obiecte. Tot ceea ce este confecţionat de 
industrie, chiar şi hainele ce le purtăm, soarele le-a produs. 
Întreaga economie este bazata pe produsele soarelui, dar noi îl 
uităm pe soare. ÎI neglijăm pe alergând după nişte învelişuri, 
după nişte coji, după zgura creaţiilor sale. Există deci ceva 
greşit în înţelegerea oamenilor, şi aici se află originea celor mai 
mari necazuri, fiindcă atunci când părăsesc esenţialul pentru 
ceva secundar, centrul în favoarea periferiei, nu pot decât să îşi 
spargă capul, ceea ce de fapt se întâmplă. De aceea, ei trebuie 
acum să redea întâietate celui care este cauza tuturor lucrurilor: 
soarele. Situaţia se va îndrepta mai întâi în mintea lor, apoi 
societate, şi totul va merge mai bine. Veţi spune: „Dar cum 
această modalitate de a considera soarele poate avea 
asemenea consecinţe? Nu este decât un detaliu”. Da, pare un 
detaliu, dar odată cu trecerea timpului, această inversare de 
valori a antrenat nişte consecinţe extrem de grave şi complicate 
în toate domeniile vieţii. 

Este suficient să reflectăm puţin pentru a înţelege că 
soarele se află la originea a tot ce există pe pământul nostru. 
Cereţi-i să vă explice cum a meditat şi a lucrat pentru a-i face pe 
oameni să trăiască, cum a pregătit nişte condiţii prielnice de 
atmosferă, de temperatură... cum a dozat lumina şi căldura 
pentru ca viaţa să apară. Mai întâi au fost vegetalele, apoi 
peştii, păsările, mamiferele, şi în sfârşit oamenii. Soarele a 
pregătit totul pentru a se naşte o cultură şi o civilizaţie. Tot 
soarele a fost primul agronom, pentru că de el depinde 
repartiţia vegetației, dar şi creşterea şi înflorirea ei. El 
determină sărăcia sau bogăţia, foametea sau belşugul. 

Când am ajuns în Franţa în anul 1937, eu spuneam că în 
viitor omenirea nu va folosi nici lemnul, nici cărbunele, nici 
petrolul pentru producerea energiei, ci doar razele solare. 
Evident, la acea epocă nu m-a crezut nimeni, dar acum încep să 
îmi dea dreptate, fiindcă din ce în ce mai mult îşi dau seama că 


sursele de energie folosite în prezent vor fi curând epuizate şi 
vom fi obligaţi să ne orientăm spre energiile naturii, mai subtile, 
care sunt inepuizabile. În viitor datorită energiilor solare vom 
avea lumină, ne vom încălzi, vom călători... Ne vom hrăni chiar 
din lumina soarelui. 


Oamenii nu ar fi putut niciodată exista, acţiona, lucra, fără 
viaţa soarelui. Ei nu ar fi putut niciodată trăii nişte senzaţii fără 
căldura sa. Ei nu ar fi putut niciodată vedea fără lumina sa, şi nu 
numai să nu vadă, dar nici să înţeleagă, deoarece înţelegerea 
nu este altceva decât o viziune superioară în domeniul 
intelectual. Cât despre căldură, ea a declanşat tot ce aparţine 
domeniului inimii: contactele, schimburile, iubirea, prietenia. Ea 
se găseşte la originea căsătoriei, a familiei, a societăţii şi a 
tuturor formelor de colectivitate. Dacă sunteţi reci, oamenii nu 
vă iubesc, de îndepărtează, dar dacă sunteţi călduroşi, ei vin să 
se încălzească lângă voi şi vă sunt recunoscători pentru căldura 
ce le-o oferiţi. Căldura este cea care apropie fiinţele, cea care le 
dă capacitatea de a simţi, de a se emoţiona, de a se încânta, de 
a se ruga... căldura soarelui se află deci la originea moralei şi a 
religiei. 

Desigur, dacă spuneţi aceasta creştinilor, ei se vor indigna, 
fiindcă nu văd importanţa soarelui: pentru ei esenţialul este 
slujba. Atunci eu îi întreb: „Dar dacă soarele nu ar exista, cum s- 
ar desfăşura slujba? Cine ar putea rosti slujba în întuneric şi frig? 
Unde am găsi pâinea şi vinul împărtăşaniei?” Eu nu doresc să 
diminuez importanţa slujbei, vă voi spune chiar deschis că 
despre acest subiect eu cunosc mai multe lucruri decât 
majoritatea preoţilor. Ei au învăţat să rostească slujba, dar nu 
cunosc sensul ei profund, magic. Eu îl cunosc, de aceea am 
pentru slujbă un respect mult mai mare decât creştinii înşişi. Şi 
totuşi, eu îi întreb: „Cine ar rosti slujba în lipsa soarelui?... Cine 
ar asista la aceasta slujbă” Vedeţi că ei nu judecă deloc. 

Dacă v-aş spune acum că lumina soarelui lucrând asupra 
corpului nostru fizic a format ochii, nu m-aţi crede. Şi totuşi, este 
adevărat, soarele a creat ochii noştri. De ce? Ca să fim văzuţi... 
lar prin căldura sa, el a lucrat asupra corpului nostru pentru a 
crea organele simțului: inima, gura, şi mai ales pielea, pipăitul. 
El a considerat că sensibilitatea faţă de lumina trebuia limitată 
numai la ochi, în timp ce căldura trebuia să fie simțită pe 


întreaga suprafaţă a corpului. lată diferenţa... Este interesant, 
nu-i aşa? 

Soarele conduce totul în univers; el este ca un dirijor, ca un 
rege aşezat pe tronul său. Când ia o hotărâre, el dă numai un 
semnal şi toate spiritele pe care le-a trimis aici pe pământ, sau 
pe alte planete, se grăbesc să îndeplinească ordinele: ele 
modifică ceva în atmosferă, în curenţii electromagnetici, şi apar 
astfel tot felul de variaţii în regnurile vegetal, animal, uman, în 
domeniile biologic, psihologic, economic, social. Tot ce se 
întâmplă pe pământ este comandat de soare; erupțiile sau 
petele solare nu sunt altceva decât nişte semne ce le da unei 
întregi ierarhii de inteligenţe însărcinate să îi execute ordinele. 

Ştiinţa îmi va accepta într-o bună zi ideile, este imposibil să 
nu ajungă aici. De aceea eu le spun acum savanților: „Lăsaţi 
deoparte tot ce studiaţi în laboratoare şi ocupaţi-vă de soare. 
Totul se află în soare: sănătatea, bogăţia şi fericirea omenirii”. 
Veţi spune că anumiţi astronomi şi fizicieni studiază soarele... 
Da, eu ştiu, sunt la curent cu unele cercetări făcute de savanții 
din toate ţările, în special din Statele Unite şi Rusia. Dar când 
reproşez ştiinţei că nu se ocupă de soare, vreau să spun că ea 
nu a studiat încă cu adevărat ce reprezintă lumina solară, şi mai 
ales cum poate lucra omul cu ea, făcând-o să pătrundă în el 
pentru a se purifica, a se întării, a se regenera. Fiindcă razele 
soarelui care pătrund în străfundurile oceanelor (ceea ce 
permite anumitor peşti înzestrați să capteze şi să difuzeze 
lumina) pot să pătrundă deopotrivă în noi, şi dacă ştim cum să 
le primim, ele pot pune în mişcare anumiţi centrii, să aprindă 
anumite lămpi ce există în noi de o veşnicie. Eu v-am mai spus, 
razele soarelui sunt pentru mine ca nişte mici vagoane de 
provizii, adică nişte elemente de energie din care omul poate 
extrage cât vrea pentru împlinirea sa fizică şi psihică. Tot ceea 
ce omul are nevoie se găseşte în lumină. lată un domeniu imens 
de explorat... 


Cap. 2 - Surya-yoga 


l. 

Actualmente se vorbeşte mult despre yoga. V-am spus şi 
eu câteva cuvinte prezentându-vă diferitele tipuri de yoga 
existente care vin mai ales din India şi Tibet, dar şi din China, 


Japonia... Fiindcă toate religiile au yoga lor, chiar şi creştinismul. 
Da, creştinii au practicat mereu adoraţia, rugăciunea, veneraţia, 
iubirea faţă de Creator, acesta fiind aspectul predominant al 
religiei creştine. In India, se numeşte Bhakti-yoga, yoga 
devoţiunii, a adoraţiei, a iubirii spirituale. Numai că această 
yoga convine anumitor temperamente, nu altora care au calităţi 
şi înzestrări diferite şi au nevoie de alte posibilităţi de 
manifestare. Căile care duc la Domnul sunt numeroase. Creştinii 
s-au limitat la o singură cale, care este de altfel minunată, nu 
trebuie să o criticăm, dar hinduşii sunt mai bogaţi, ei au dat 
multe alte metode. 

Pentru cei care sunt înclinați mai mult spre studiu, spre 
cugetare, spre lucrarea gândului, ei au dat Jnana-yoga, yoga 
cunoaşterii, astfel ca ei să îl găsească pe Domnul prin 
concentrarea gândului. 

Unii nu sunt atraşi nici de filozofie, nici de misticism, dar au 
o voinţă puternică, nişte energii de consumat, un mare 
devotament; ei doresc să lucreze şi să îi slujească pe ceilalţi. 
Karma-yoga este făcută pentru ei, adică yoga faptelor, a 
sarcinilor de îndeplinit fără a aştepta o plată sau recompensă. 
Karma-yoga este yoga acţiunii gratuite şi dezinteresate. 

Pentru cei care doresc să domine, să-şi stăpânească 
instinctele, impulsivităţile, există Raja-yoga: prin concentrare şi 
stăpânire de sine ei reuşesc deopotrivă să atingă Divinitatea, 
topindu-se în Ea, devenind nişte „regi” (este sensul cuvântului 
„raja”) ai propriului regat. 

Kriya-yoga este yoga luminii: să te gândeşti la lumina, să o 
cunoşti, să o înţelegi, să te înconjori de culori, să le introduci în 
tine însuţi şi să le proiectezi în jurul tău: este o lucrare 
minunată. 

Hatha-yoga este făcută pentru cei cărora le plac exerciţiile 
fizice, luând tot felul de posturi, de „asane” aşa cum se numesc: 
îndoiri, răsuciri, încolăciri ale corpului, aşezarea picioarelor în 
jurul capului etc... Aceste exerciţii, bazate evident pe 
cunoaşterea precisă a centrilor ce se declanşează luând o 
anumită postura, cer multă voinţă şi perseverenţă. Hatha-yoga 
este yoga cea mai răspândită în Occident, dar sărmanii 
occidentali nu au temperamentul şi constituţia orientalilor, şi 
nici condiţiile de calm şi linişte pentru a o practica, şi mulţi 
ajung să se dezechilibreze fizic şi psihic. Am întâlnit mulţi 


oameni care mi-au mărturisit că au abandonat practica Hatha- 
yoga fiindcă au simţit că se dezechilibrează! Trebuie să fii foarte 
prudent şi eu nu am sfătuit niciodată pe occidentali să practice 
acest tip de yoga. 

Agni-yoga este yoga focului: să te gândeşti la foc, să lucrezi 
cu focul, să trezeşti focul. Deoarece focul se află la originea 
creaţiei, Agni-yoga este încă o cale care duce spre Creator. 

Sabda-yoga, yoga Cuvântului Divin, constă în pronunţarea 
anumitor formule - sau mantre - la un moment dat, de un 
anumit număr de ori, cu o anumită intensitate... Cuvântul este o 
putere şi cel care ştie să acţioneze cu această putere, obţine 
nişte rezultate importante. 


Aş dori să vă vorbesc acum despre o yoga care le 
depăşeşte pe toate celelalte: yoga soarelui. A fost practicată în 
trecut de numeroase popoare, dar în zilele noastre a fost 
abandonată, mai ales în Occident. Fiindcă în limba sanscrită la 
soare se spune „surya”, eu i-am dat numele de „Surya-yoga”. 
Este yoga mea preferată deoarece reuneşte şi rezumă toate 
celelalte feluri de yoga. Da, de ce să nu reunim toate tipurile de 
yoga într-una singură?... 

Discipolul Fraternităţii Albe Universale nu poate să rămână 
o fiinţă limitată, el trebuie să se dezvolte în toate domeniile. El 
trebuie să acţioneze cu un total dezinteres: este Karma-yoga. El 
trebuie să Îl caute pe Dumnezeu, să Îl iubească, să Îl adore, este 
Bhakti-yoga. El trebuie să mediteze, să se concentreze pentru a 
reuşi să se stăpânească, să domine tot acest popor al celulelor 
sale: este Raja-yoga. Atunci când este aşezat pentru meditaţie 
sau execută mişcările gimnasticii noastre sau cele ale 
paneuritmiei, este, dacă vreţi, Hatha-yoga! El proiectează 
lumină şi culori, se înconjură de o aură luminoasă, este Kriya- 
yoga. El se concentrează asupra focului şi îi dă posibilitatea de a 
arde în el toate impurităţile sale: este Agni-yoga. El veghează 
fără încetare să-şi stăpânească cuvântul, adică să nu pronunţe 
nişte cuvinte negative ce pot provoca îndoială sau descurajare 
altora, şi se străduieşte dimpotrivă să devină un creator al noii 
vieţi: este Sabda-yoga. În sfârşit, el se concentrează asupra 
soarelui, îl iubeşte, îl caută, îl consideră ca o poartă deschisă 
spre Cer, ca manifestarea lui Hristos, reprezentantul Domnului, 
este Surya-yoga (Pentru a fixa imediat ideile, se poate spune că 


Surya-Yoga este un ansamblu de exerciţii spirituale ce pot fi 
practicate asistând dimineaţa la răsăritul soarelui. Perioada 
favorabilă pentru practicarea acestor exerciţii este cuprinsă 
între începutul primăverii şi sfârşitul verii.). Discipolul care o 
practică nu respinge nici un alt fel de yoga, dimpotrivă, şi 
devine o fiinţă completă, trăieşte în împlinire. 


Eu vă arăt noul model de omenire ce se creează în 
Fraternitatea Albă Universala: nişte fiinţe al căror ideal este de 
a-şi dezvolta toate calităţile şi virtuțile. Pentru că în Surya-yoga 
este cuprinsă adoraţia, înţelepciunea, puterea, de asemenea 
puritatea, activitatea, devotamentul, lumina, totodată şi focul 
sacru al iubirii divine. lată de ce este important să cunoaşteţi 
toate binecuvântările ce le veţi primi asistând dimineaţa la 
răsăritul soarelui. 

Practicând Surya-yoga, vă legaţi de puterea ce conduce şi 
însufleţeşte toate planetele sistemului solar, soarele, şi veţi 
obţine neapărat nişte rezultate. lată de ce vă pot spune că toate 
aceste feluri de yoga, ce erau considerate în trecut ca minunate 
şi care sunt încă minunate, vor ceda locul Suryei-yoga ce le 
depășește pe toate, fiindcă prin intermediul soarelui lucrăm cu 
Dumnezeu Însuși. Vă voi spune chiar că soarele mi-a revelat 
ceea ce nimeni nu a putut să mă înveţe, fiindcă nici o carte nu 
vă poate oferi ceea ce vă va oferi soarele dacă învăţaţi să aveți 
cu el nişte relaţii corecte. 

Pentru moment, nu aţi reușit încă să intraţi în contact cu 
soarele; el este la locul său, dar voi nu aveţi nici o legătură cu 
el. Vă mulţumiţi să îl priviţi, să constataţi ca strălucește mai 
puternic sau este mai șters decât în ajun, dar nu în acest fel 
puteţi intra în legătură cu soarele. Pentru ca legăturile să se 
stabilească, trebuie să învăţaţi să îl priviţi în mod conștient: 
atunci vor începe să circule între el şi voi unde ce vor crea nişte 
forme, nişte culori, o lume nouă; veţi atrage nişte forţe, nişte 
creaturi inteligente care vor veni să danseze, să se scalde în 
această frumuseţe, în acest dialog, în această conversaţie ce se 
continuă între soare şi voi... 

Desigur, aceasta nu se face atât de ușor. Ca să primiţi toate 
binecuvântările soarelui trebuie să vă pregătiţi. Ce înseamnă „a 
te pregăti”? Ei bine, să presupunem că doriţi să asistați la 
răsăritul soarelui, dar în ajun sau cu o zi înainte ați trăit în 


pasiuni, în certuri etc. Desigur, în acest caz nu sunteţi pregătiţi: 
la răsăritul soarelui veţi fi năpădiţi de amintirea tuturor acestor 
stări haotice ce le-aţi trăit, și deși soarele se află în fața voastră, 
nu îl veţi simți. 

Trebuie deci să vă pregătiţi din ajun: să nu mâncaţi prea 
mult, să nu vă culcați prea târziu, să nu faceţi nimic ce v-ar 
preocupa sau tulbura dimineaţa, ci să fiţi liberi, cu gândul liber 
şi inima în pace, fără să aveţi nimic de reglat, de regretat sau de 
reparat. Este foarte important. În aceasta liniște începeţi încet, 
calm, să meditaţi, fără să vă concentrați neapărat imediat 
asupra soarelui. Aruncaţi mai întâi o privire în forul vostru 
interior pentru a vedea în ce stare se găsesc „locuitorii” voştri, 
iar dacă este zgomot, se face curăţenie, încercaţi să îi domoliţi 
şi să echilibraţi situaţia, fiindcă numai după ce aţi reușit să vă 
degajaţi, instalând în voi înșivă armonia şi pacea, va veţi putea 
proiecta spre soare, imaginându-l ca o lume mirifică, populată 
de creaturi perfecte, de fiinţe luminoase care trăiesc în 
inteligenţa sublimă, în iubirea absolută, în puritatea absolută, 
gândindu-vă că acolo sus domnesc o ordine, o cultură, o 
civilizaţie ce depășesc orice imaginaţie... 

De altfel, dacă v-aș spune ca fără să vă daţi seama vă aflaţi 
deja în soare? Nu o simţiţi, dar există o mica parte din voi, un 
element foarte, foarte subtil care locuiește în soare. Ştiinţa nu a 
ajuns încă să studieze cu adevărat omul, nu știe tot ce 
reprezintă el ca imensitate, bogăţie şi profunzime. Ceea ce se 
observă din el, corpul său fizic, nu este încă el. Omul posedă 
alte corpuri (astral, mental, cauzal, budic şi atmic) ce sunt 
alcătuite dintr-o materie din ce în ce mai subtilă. 

Acest lucru este adevărat şi pentru pământ: pământul nu 
este numai ce se vede din el; în jurul său există o atmosferă ce 
se înalță până la mai multe zeci de kilometri, pe care ştiinţa a 
împărţit-o în diferite straturi, fiecare cu denumirea sa. Dar ceea 
ce ştiinţa nu cunoaște este că în aceste straturi se află o 
infinitate de elemente, de entităţi, şi că dincolo de atmosferă 
pământul mai posedă un corp eteric ce ajunge până la soare, 
atinge soarele... Deci corpul eteric al pământului se unește cu 
acel corp eteric al soarelui; fiindcă soarele posedă şi el un corp 
eteric ce se întinde dincolo de sfera sa, până la pământ şi chiar 
mai departe, până la alte planete. De aceea soarele şi pământul 
se ating, ele s-au contopit deja. 


Şi cum omul este zămislit după imaginea universului, 
posedă şi el un corp subtil ce se va alătura soarelui... Din punct 
de vedere al laturii sale superioare dar el nu-și dă seama 
deoarece conștiința sa este limitată la lumea fizică. 

Ceea ce vă spun aici vi se pare de necrezut, dar iată totuși 
nişte adevăruri de cunoscut şi de aprofundat. Atunci când omul 
începe să studieze la Școala Divină a Fraternităţii Albe 
Universale, el se îndepărtează în mod progresiv de această 
regiune limitată a conștiinței absolut senzoriale a lumii fizice 
către o regiune superioară care este cea a supraconștiinţei. 
Această regiune a supraconștiinței este imensă, ea are mii de 
grade ce trebuie parcurse până când vom simţi că suntem deja 
nişte locuitori ai soarelui, că existăm deja în soare. 

Această parte din noi înșine, această entitate care locuiește 
în soare este Eul nostru Superior. Eul nostru Superior nu 
locuiește în corpul nostru fizic, altminteri ar înfăptui nişte 
minuni. El vine din când în când în contact cu creierul nostru, 
dar cum creierul nu este încă pregătit să se pună la unison cu el, 
nici să îi suporte vibraţiile, Eul Superior lucrează asupra 
creierului, îl pregătește, iar în ziua în care creierul va fi capabil 
să îl găzduiască, Eul Superior se va instala în om. ` 

Eul nostru Superior nu este altceva decât Dumnezeu Insuși, 
o parte din Dumnezeu; de aceea, în regiunile superioare, noi 
suntem Dumnezeu Însuși, fiindcă nu există nimic în afara 
Domnului. Dumnezeu se manifestă prin creaţie şi creaturi, iar 
noi suntem o parcelă din El, nu existăm separat de El. Adevărata 
iluzie este să ne închipuim separați. Când înţelepţii vorbesc 
despre maya, iluzia, ei nu se referă la lumea materială: lumea 
nu este o maya, eul nostru inferior este o maya fiindcă ne dă 
iluzia de a exista ca nişte ființe separate de Divinitate. Lumea 
este o realitate, materia de asemenea; iluzia, eu vă repet, vine 
din eul nostru inferior care ne împinge mereu să ne considerăm 
ca niște fiinţe separate. 

Atât timp cât trăim foarte jos, la nivelul eului nostru 
inferior, ne înșelăm, ne aflăm în iluzie, nu putem simţi această 
viaţa unica, această viaţă universala, această Fiinţă Cosmică 
care se află peste tot; eul nostru inferior ne împiedică să o 
simţim şi să o înţelegem. De aceea lucrarea pe care o efectuăm 
dimineaţa cu soarele, prin meditații şi rugăciuni, are ca scop să 


restabilească legătura, să construiască o punte între eul inferior 
şi Eul Superior care se găsește în soare. 

Atât timp cât veţi fi influenţaţi de filosofia mecanicistă, atât 
timp cât veţi gândi ca soarele nu poate nici să vă vorbească, nici 
să vă ajute, vă veţi bloca calea evoluţiei. Trebuie să înţelegeţi 
că totul este viu, că o inteligenţă se exprimă prin tot ceea ce 
vedem, că soarele este o inteligenţă, o viaţă, o lumină vie... 
Atunci, dintr-o dată el va începe să vă vorbească. Dacă el mi-a 
revelat deja multe lucruri, este pentru că eu îl consider exact ce 
este, adică un spirit extrem de înalt, de frumos, de mare, de 
inteligent... încât totul păleşte alături de el! Încercaţi să îi puneţi 
nişte întrebări şi veţi vedea că vă va răspunde. Poate că nu veţi 
fi în stare să îi descifraţi imediat răspunsul, dar el se va 
prezenta, mai devreme sau mai târziu, pe ecranul vostru, în 
mintea voastră. Soarele trimite imediat răspunsurile, aidoma 
aparatelor electronice. Depinde de om să se dezvolte suficient 
pentru a le capta de îndată. 


II. 

Aşa cum cunoașteţi, ştiinţa a descoperit de câțiva zeci de 
ani existența undelor care străbat spațiul. Această descoperire a 
stat la originea radioului, a televiziunii, a telefonului, a radarului 
etc... întreaga problemă constând în a reuși construirea 
aparatelor capabile să capteze undele sau să le emită. 

Dar de ce să lăsăm ştiinţa sau tehnica să exploateze 
singure această descoperire? Spaţiul nu este străbătut numai de 
nişte unde ce ne permit să telefonăm sau să urmărim un 
program de radio sau televiziune... Alte unde, mult mai subtile 
încă, îl străbat şi trebuie să învăţăm deopotrivă să le captam, 
dispunem de aceste mijloace. Domnul a plasat în om nişte 
aparate ce îi permit să primească undele trimise de soare, de 
stele şi de toate ființele evoluate care locuiesc spaţiul. Dar în loc 
să primească aceste mesaje, în loc să capteze acești curenţi 
extrăgând din ei tot ce au nevoie pentru ameliorarea sănătăţii 
sau a înţelegerii lucrurilor, oamenii sunt cu mintea aiurea, sunt 
branșaţi la alte „posturi”, posturile Infernului ce îi fac să audă 
numai zgomotul certurilor, al scandalurilor. Trebuie deci să 
învăţaţi să schimbaţi postul, şi aceasta o puteţi face la răsăritul 
soarelui. 


În fiecare dimineaţă când ajungeţi pe Stâncă (La Bonfin, 
locul congreselor de primăvară şi vară, o culme stâncoasă unde 
Fraternitatea se reunește pentru a asista la răsăritul soarelui.), 
gândiţi-vă ca puteţi capta aceste unde pe care soarele vi le 
trimite. In loc să vă rumegaţi de fiecare dată geloziile şi 
problemele prost rezolvate, gândiţi-vă să vă branșaţi la posturile 
celeste, altminteri veţi rămâne mereu nişte sărmani nefericiţi 
care nu văd nici un profit în contemplarea răsăritului de soare. 

De altfel, eu ştiu foarte bine că unii se întreabă: „De ce să 
urc dimineaţa pe Stâncă? Aceasta nu-mi aduce nimic”. In 
realitate, totul depinde de modul în care ei pun problema. Dacă 
și-ar fi spus cu onestitate: „Eu întâmpin numai probleme şi 
greutăţi în viaţă, mă simt încolţit...” şi ar fi mers dimineaţa în 
faţa soarelui etalând toate aceste probleme pentru a le găsi o 
soluție, poate că tocmai în acest fel ar reuși să le rezolve. Da, 
dimineaţa, la răsăritul soarelui, gândiţi-vă la toate greutăţile 
voastre, iar soarele, care vă vede şi el, va spune: „lată un 
sărman nefericit, haide să-l luminăm, să-l ajutăm”. Cum poate 
soarele să vă ajute? Tocmai prin undele sale luminoase. 

Nimeni nu are dreptul să se pronunţe asupra oricărui 
subiect atât timp cât conștiința sa nu s-a trezit, fiindcă în aceste 
condiţii se înșeală. De aceea, eu v-am repetat de mii de ori ca, 
pentru a asista la răsăritul soarelui, trebuie să vă pregătiţi încă 
din ajun, să adormiţi cu gândurile, cu sentimentele cele mai 
frumoase. Astfel, în timpul nopţii pregătiţi terenul, iar a doua zi 
vă înfăţișaţi în faţa soarelui treji, bine dispuși, gândind: „Cerul 
vorbește, Îngerii vorbesc, ei ne trimit niște mesaje. ţi 
mulţumesc, Doamne. Eu pot să dobândesc astăzi puţin mai 
multă sănătate, înţelepciune, iubire”. Dacă aţi putea capta 
măcar câteva unde, aţi auzi toate aceste entităţi celeste 
vorbindu-vă despre viitorul vostru, despre bogăţiile ce le 
posedaţi, despre viaţa pe care o veţi trăi când conștiința voastră 
se va trezi. Da, Cerul vă vorbește, el vă cântă... Cum aţi mai 
putea spune apoi ca nu s-a întâmplat nimic? 

Soarele trebuie să fie primul spre care să ne îndreptăm 
privirile dimineaţa, pentru că astfel ne va influenţa benefic 
întreaga zi. Acum nu acordăm aproape nici o importanţă acestor 
lucruri şi ne înșelăm. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că, 
ieșind dimineaţa din casă, întâlniți o anumită persoană, fiindcă 


anumite persoane vă aduc fericirea, reușita, iar altele necazul, 
insuccesul. 

Când mă aflam încă în Bulgaria -desigur, înainte de al 
doilea război mondial - exista un obicei foarte drăguţ, foarte 
emoţionant: în dimineaţa Noului An, copiii erau trimiși să ureze 
„La mulţi ani” pe străzi şi în casele vecinilor, deoarece copiii 
sunt puri şi se crede că ei aduc numai lucruri bune. Fiecare copil 
avea o crenguţă de pom de care erau agăţate uneori nişte 
panglici; cu această crenguţă ei trebuiau să atingă persoanele 
urându-le de bine, sănătate, succes, recolte îmbelșugate... Li se 
mulțumea oferindu-li-se fructe, bomboane, brioșe, de aceea 
copiii purtau un sac la fel de mare ca ei pentru a putea pune 
toate acestea. 

Am participat şi eu când eram mic la o astfel de ceremonie 
prin vecini, însoţit de crenguța mea. Nu ştiu cum îşi închipuiau 
oamenii că le puteam aduce nişte binecuvântări, dar existau 
multe familii care îi cereau mamei mele să mă trimită foarte 
devreme dimineaţa, înaintea altora. Ea mă trezea, mă 
îmbrăca... dar mie nu-mi plăcea deloc fiindcă îmi era somn şi 
trebuia să ies în frig, în zăpadă - știți că iernile în munţii din 
Macedonia nu sunt ca iernile pe Coasta de Azur! Dar plecam 
totuși pe jumătate adormit şi intram prin case pentru a atinge 
întreaga familie cu crenguţa mea şi mormăiam nişte cuvinte ce 
le învăţasem pe de rost şi al căror sens nici măcar nu îl 
cunoșteam. Era totuși un obicei foarte frumos. 

Același lucru este valabil şi pentru soare. El trebuie să fie 
primul care să vă salute şi să vă spună „bună dimineaţa”, şi 
toate treburile voastre vor merge bine. De aceea este foarte 
important să vă pregătiţi din ajun, gândindu-vă că mâine vă veţi 
afla în faţa celui mai bun servitor al Domnului, că vă veţi putea 
impregna din lumina, căldura, viaţa sa. Incercaţi să vă lăsaţi 
deoparte grijile, chinurile, ca să vă puneţi cu totul la dispoziţia 
lumii divine, să comunicaţi cu forţele benefice ce se găsesc în 
voi, în jurul vostru... 

Priviţi câţi oameni pot comunica între ei când au fost 
inventate undele radio! Chiar şi cei aflaţi în pericol pe un vas, 
într-un avion, pe un munte sau într-o peșteră pot cere ajutor. 
Radioul şi televiziunea ne trimit zilnic mesaje din lumea 
întreagă... Este foarte bine, dar de ce să rămânem mereu în 
comunicare cu nişte oameni care ne fac să auzim numai nişte 


strigăte, nişte revendicări, nişte revolte, nişte ameninţări? 
Trebuie să folosim aparatele pe care Domnul ni le-a dat pentru a 
comunica cu soarele, cu ființele care ne sunt superioare, 
armonizându-ne cu lungimile lor de undă, pătrunzând în aura 
lor, în fericirea lor, în lumina şi pacea lor, şi de îndată ce ne-am 
întărit lângă ei ne putem permite să intrăm în legătură cu 
sărmanii oameni. 


Unii sunt pe cale să gândească: „Când se va termina 
aceasta? Ne vorbiţi despre soare, şi în acest timp el ne arde pe 
cap”. Ei bine, cu atât mai bine, veţi fi copti, gata să fiţi mâncaţi! 
Fiindcă există spirite inteligente care sunt ca niște grădinari: îşi 
vizitează grădina, livada, pentru a culege fructe şi a se distra. 
Ele spun: „Oh, acest pepene galben, acest pepene roșu, această 
piersică... ce fructe minunate!” Da, atunci când văd o fiinţă care 
se trezește în sfârșit la viaţa spirituală, ele se ocupă de ea 
desfătându-se cu tot ce strălucește şi emană luminos din ea. 
Astfel sunt vizitaţi de grădinarii Cerului toate femeile şi toţi 
bărbaţii. Cineva va spune: „Dar eu nu am nimic de dat, eu nu 
sunt o livadă, cum se poate căuta ceva la mine?” În realitate 
există mereu un element folositor de extras... chiar şi din 
plantele veninoase, pentru fabricarea unor medicamente! 

Dacă voi continua să vă vorbesc acum despre acest 
subiect, nu voi mai termina fiindcă este o problemă dintre cele 
mai pasionante. Oamenii nu au habar că sunt vizitaţi de nişte 
creaturi din cealaltă lume, chiar şi tinerele fete şi băieţii sunt 
vizitaţi de acestea, fiindcă sunt toţi ca nişte laboratoare pline de 
elemente chimice. Dar nu a venit momentul să continuăm acest 
subiect. Eu aștept cel puţin ca problemele elementare să fie 
puse la punct, altminteri nu veţi asimila nişte chestiuni mai 
importante. Când observ că nu știți să fiţi încă vigilenţi pentru 
răsăritul de soare, eu nu vreau să vă duc în nişte domenii unde 
cea mai înaltă stăpânire a gândului şi a energiilor sale este 
necesară. 

Mai mult decât în alte domenii, în viaţa spirituală este 
periculos să vrei să sari niște etape. Dacă va-ș spune: „lată un 
talisman datorită căruia veţi putea chema spiritele”, cum sunteţi 
încă atât de slabi şi neexperimentați, veţi fi striviţi. Ce bine va-ș 
fi făcut? Veţi fi pregătiți atunci când veţi lua în considerare toate 
aceste subiecte pe care pentru moment le consideraţi 


nesemnificative şi lipsite de importanţă. Aș dori, nu este 
interesant, dar aceasta vă va salva viaţa; în timp ce, ceea ce vă 
interesează vă va aduce toate necazurile dacă vi se va da 
prematur. 


III. 

În fiecare an, când vine primăvara, soarele încălzeşte 
pământul şi seminţele cuibărite în sol, calme, simt că soarele le 
mângâie, le cheamă, le face nişte invitaţii, şi atunci ele se 
trezesc şi îşi încep lucrarea. „Oh, oh, veţi replica, ce ne tot 
povestiţi? Încolţirea, creșterea sunt nişte mecanisme automate 
şi inconștiente la plante...” Știu, dar există totuși în plantă o 
viaţa somnolentă ce se pune în mișcare în fiecare primăvară la 
chemarea soarelui: toate seminţele încolțesc, se dezvoltă, iar 
oamenii se bucură știind că vor culege fructe şi vor putea trăi. 

Sunteţi dezamăgiţi şi vă gândiţi ca știți aceasta de multă 
vreme. Nu mă îndoiesc că aţi ști tot ce vă spun, dar vi le spun 
totuși pentru a vă arăta ca nu ați înţeles bine această problemă. 
Știţi, știți, dar nu aţi înţeles. Cunoașterea şi înţelegerea sunt 
două lucruri diferite. Se știe, dar ce a dat până acum această 
formidabilă cunoaștere? Nimic. Dacă aţi fi înţeles, aţi fi văzut că 
posedaţi şi nişte seminţe pe care trebuie să le faceţi să se 
dezvolte. 

În sufletul, spiritul, inima, intelectul şi corpul fizic al 
oamenilor, Creatorul a depus nişte seminţe (nişte înzestrări, 
nişte virtuţi, nişte puteri magice, toate splendorile) pe care 
numai lumina şi căldura soarelui spiritual le pot trezi şi face să 
crească. Dacă mergem primăvara şi vara să privim răsăritul 
soarelui - soarele care este cea mai bună imagine a Divinităţii - 
este pentru a oferi seminţelor noastre cele mai bune condiţii de 
creștere şi împlinire. Cât despre cei care îşi închipuie ca sunt 
atât de inteligenţi şi savanţi să dispreţuiască această practică, 
ei bine, seminţele divine vor rămâne înmormântate pe veșnicie. 

Expuneţi-vă deci în fiecare dimineaţă razelor de soare, 
toate seminţele voastre vor începe să crească şi veţi deveni o 
grădină plină de fructe gustoase. Fructele care nu sunt expuse 
la soare rămân verzi, acre, acide, în timp ce expuse la soare 
devin colorate, dulci, gustoase. Toată lumea știe aceasta, dar 
nimeni nu a observat că este adevărat şi în cazul ființei umane. 
Desigur, mulţi oameni se expun la soare pe plaje, dar după- 


amiaza, într-un moment în care influenţele razelor sale nu mai 
sunt benefice şi devin chiar nocive. 

Dimineaţa foarte devreme trebuie să vă expuneţi razelor de 
soare lăsându-le să-și îndeplinească lucrarea. Veţi simţi atunci 
cum se nasc în voi mici muguri, mici mlădiţe... Desigur, trebuie 
apoi să le udaţi, fiindcă altfel se vor usca. Soarele dă lumina şi 
căldura, dar nu poate uda plantele: el are nevoie deci de o 
colaboratoare, apa, iar această colaboratoare se află în noi. Da, 
soarele efectuează o parte din lucrare şi noi trebuie să o facem 
pe cealaltă: trebuie să udăm plantele încălzite de soare. Cu ce 
apă? Cu iubirea noastră, cu credința noastră, cu încrederea 
noastră, cu voinţa noastră... Trebuie să dăm o mână de ajutor 
soarelui! Dacă îl lăsaţi să vă încălzească fără să participaţi la 
lucrare, nu vor exista prea mari rezultate; ceea ce el a făcut să 
crească se va usca. 

Cum să participăm la această lucrare?... Ei bine, când vă 
aflaţi sub influenţa razelor de soare, trebuie să fiți activi ca el, 
adică să meditaţi, să contemplaţi, să vă rugaţi, să mulţumiţi 
Domnului sau să rostiţi câteva cuvinte pozitive, luminoase. Veţi 
uda astfel aceste mici mlădiţe cu inima voastră, cu iubirea 
voastră, şi totul se află pe un drum bun. Învăţaţi să deveniți 
cultivatorii pământului vostru! 


Cap. 3 - Căutarea centrului 


l. 

Tot ce există pe pământ, a existat mai întâi în stare eterică 
în soare. Pentru a înțelege această idee trebuie să știm că 
elementele s-au format printr-o condensare succesivă. La 
început a fost focul. Focul a emanat din el o substanţă mai 
densă, aerul, care la rândul său a emanat apa. La rândul ei, apa, 
descotorosindu-se de elementele sale cele mai dense, a format 
pământul (există de altfel acum dovezile științifice că viața pe 
pământ a apărut din apă). Fiecare element este o condensare a 
unui alt element mai subtil: aerul din foc, apa din aer, pământul 
din apă. Dar dincolo de focul pe care îl cunoaștem există un alt 
foc, lumina soarelui, care este adevărata origine a tuturor 
lucrurilor. 


Veţi întreba: „Ce s-a întâmplat pentru ca toate aceste 
elemente să se condenseze?” A fost suficient ca ele să iasă din 
centru, din soare. Atunci când elementele conţinute în soare s- 
au îndepărtat spre periferie, ele s-au condensat, au devenit 
opace, grele... Este ceea ce s-a întâmplat şi cu omul: 
îndepărtându-se de centru, de sânul Domnului, el s-a îngreunat, 
s-a îngreunat, iar acum, pentru a-și regăsi puritatea şi lumina, 
trebuie să se reîntoarcă spre centru. Veţi vedea imediat cum 
prescripţiile tuturor religiilor se vor regăsi în această căutare a 
centrului, sau dacă preferaţi, în mod simbolic, a soarelui. 


Cu ani un urmă, exista aproape de Saint-Cloud un parc de 
distracții numit Luna-Park. M-am dus şi eu într-o zi să îl vizitez. 
Nu o să vă povestesc tot ce exista acolo pentru amuzamentul 
publicului. Vă voi spune numai despre „divanul fermecat”. Era o 
platformă rotundă ce se învârtea, pe care se urcau tinerii... 
Maşina pornea, mișcarea se accelera, şi imediat cei care se 
aflau la periferie erau prinși în vârtejul forţei centrifuge, fiind 
aruncaţi, întorși pe spate şi proiectaţi din toate părţile spre 
exterior, în timp ce aceia care se aflau în centru rămâneau 
liniștiți la locul lor. Această imagine simplă vă arată că, 
îndepărtându-vă de centru, sunteţi supuși din ce în ce mai mult 
unor forţe dezordonate, haotice, şi vă pierdeţi încet-încet 
echilibrul şi liniștea. Dimpotrivă, atunci când vă apropiaţi de 
centru, mișcarea se schimbă şi vă simţiţi liniștiți, bucuroși, 
împliniţi. 

Făcând aceste observaţii în natură şi în ei înșiși, Inițiații 
trecutului au formulat o ştiinţă, o filozofie, nişte metode. 
Căutările, descoperirile lor au ajuns până la noi, iar acum vi le 
transmit pentru a le folosi la perfecţionarea voastră. Numai că 
trebuie să înţelegeţi felul meu de a mă exprima. Eu sunt 
privilegiat deoarece dispun de un limbaj foarte clar, foarte 
simplu, aproape copilăresc, în comparaţie cu tot ce veţi găsi în 
lucrările unor filosofi şi teologi care sunt atât de abstracte şi 
încâlcite! Ei da, de ce să nu simplificăm exprimarea unor mari 
adevăruri? De ce să nu le facem clare şi accesibile chiar şi 
copiilor? lată o calitate ce mi-a dăruit-o Domnul: să ştiu să 
prezint limpede şi simplu cele mai abstracte chestiuni. Este ceea 
ce fac pentru voi în fiecare zi. Uitaţi, de exemplu: această 
imagine a divanului fermecat ne arată că, dacă asistăm 


dimineața la răsăritul soarelui, nu numai că vom extrage aici 
nişte forţe, dar găsim în noi înșine un centru: părăsim periferia 
şi ne reîntoarcem la izvor, în liniște, în pace, în lumină, în 
libertate. 

Soarele este centrul sistemului solar şi toate planetele 
gravitează în jurul său într-o mișcare armonioasă. Această 
mișcare armonioasă a planetelor în jurul soarelui trebuie să o 
imprimăm propriilor noastre celule. Pentru aceasta, trebuie să 
găsim centrul în noi, Spiritul, Dumnezeu. În acel moment, toate 
particulele fiinţei noastre intră în ritmul vieţii universale, iar 
ceea ce trăim ca senzaţii şi stări de conștiință este atât de 
minunat încât nu există cuvinte pentru a le exprima. 

Veţi spune: „Oare este neapărat necesar să asistăm la 
răsăritul soarelui? Nu este același lucru să ne rugăm la noi 
acasă?” Desigur, vă puteţi ruga şi în camera voastră, legându- 
vă de Domnul, reîntorcându-vă spre centru. Dar dacă în timp ce 
vă rugaţi, respiraţi aerul pur şi vă expuneţi razelor soarelui, 
realizați această uniune cu Domnul nu numai în mod intelectual 
sau spiritual, cu ajutorul gândului, dar şi fizic prin aer, prin 
lumină. Aici la răsăritul soarelui, sunteţi ajutaţi de nişte factori 
foarte puternici: aerul pur, prospeţimea, liniștea, tot acest spaţiu 
şi această căldură, aceste raze de soare... Este împlinirea! Dacă 
știți să profitați de toate aceste condiţii, vă veţi apropia mai 
repede, mai eficace, mai bine de acest izvor al vieţii de care 
avem toţi nevoie. 

Toate fiinţele fără excepţie simt această nevoie de a se 
reîntoarce spre izvor. Ele o înţeleg în diferite feluri, dar în 
realitate toate îl caută pe Domnul: cei care nu fac decât să 
mănânce şi să bea, cei care caută neobosiţi femeile, cei care îşi 
doresc bogăţia, puterea sau cunoașterea... toţi îl caută pe 
Domnul. Interpretarea mea îi va deranja poate pe credincioși 
fiindcă ei sunt deseori limitați şi părtinitori şi vor spune: „Este 
imposibil ca oamenii să îl caute pe Dumnezeu pe nişte căi 
întortocheate!” Ba da, nu există vreo creatură care să nu ÎI 
caute pe Dumnezeu, numai că fiecare îl înţelege în felul ei. 

Ar fi desigur de preferat să știm unde se află Dumnezeu şi 
cum să îl găsim, dar Dumnezeu se găsește deja puţin în hrană şi 
băutură, puţin şi în bani. El se află şi la bărbaţi şi femei. Da, 
toate aceste senzaţii de împlinire, de dilatare, de încântare, cine 
altcineva le-ar putea aduce? A dori autoritatea, puterea, 


înseamnă a dori să posezi deopotrivă un atribut al Domnului. lar 
a dori frumuseţea este o altă căutare a unei calităţi a Domnului: 
splendoare să. Chiar şi mâncăii care îşi petrec întreaga zi în 
chefuri, dacă nu l-ar gusta puţin pe Domnul în acest fel, nu ar 
mai simţi acea plăcere a confortului sau a satisfacerii 
stomacului. Nu există nimic bun, frumos sau încântător care să 
nu conțină câteva frânturi din Divinitate. Numai ca, pentru 

a-l găsi cu adevărat pe Domnul, noi nu preconizăm toate 
aceste căi atât de costisitoare, murdare şi jalnice. (Unii merg să 
îl caute pe Domnul în mlaștini!) Noi arătăm adevărata cale, cea 
care îl atinge direct: soarele. 

Primul lucru ce trebuie făcut este deci să înţelegem 
importanţa centrului şi să înţelegem cum această căutare a 
centrului produce în noi mari schimbări, chiar fără știrea 
noastră. Cu cât ne apropiem de soare cu spiritul, cu sufletul, cu 
gândul nostru, cu inima, cu voinţa noastră, cu atât mai mult ne 
apropiem de centrul care este Dumnezeu. Soarele este simbolul 
Divinităţii în planul fizic, reprezentarea ei vizibilă, tangibilă. 
Toate aceste nume abstracte şi îndepărtate de noi date 
Domnului: Izvorul Vieţii, Creatorul cerului şi al pământului, 
Cauza Primordială, Dumnezeu Atotputernic, Sufletul Universal, 
Inteligența Cosmică... se pot rezuma în imaginea soarelui atât 
de concretă şi apropiată de noi. Da, puteţi considera soarele ca 
rezumatul, sinteza tuturor acestor idei sublime şi abstracte ce 
ne depășesc. In planul fizic, în materie, soarele este poarta, 
legătura, mediumul datorită căruia noi îl putem regăsi pe 
Domnul. 

Incepeţi prin a înţelege că privind centrul sistemului solar, 
restabiliți în voi înșivă un sistem identic, cu propriul vostru soare 
în centru, cu spiritul vostru care revine, se instalează şi preia 
conducerea. Pentru moment, în voi este ceartă, haos, nu există 
nici o conducere, nici un cap: toţi „locatarii” voștri mănâncă, 
beau, strigă, răvășesc; iar gândurile, sentimentele, dorinţele 
voastre se contrazic, fiecare îşi trage spuza pe turta sa. Cum 
vreţi să vă rezolvaţi problemele în această anarhie? Nu veţi 
reuși! 

Trebuie să fii în interior ca un sistem solar pentru ca totul 
să graviteze în jurul unui centru, dar un centru luminos şi 
călduros, nu trebuie să acceptaţi un centru întunecat, slab, 
murdar, prost... La curăţenie deci! lar pe cei care i-aţi luat până 


acum ca ghizi, ca modele, trebuie să îi examinaţi unul după altul 
spunând: „Oare ești la fel de luminos ca soarele? Atunci, pleacă 
de aici!... lar tu ești la fel de călduros ca soarele? Nu? Afară 
atunci!” După această curăţenie, această purificare, instalaţi 
soarele. lar când soarele va apărea, când îşi va relua locul său 
central, când va fi cu adevărat prezent în voi, viu, veţi vedea de 
ce este capabil. La sosirea sa, toţi locuitorii care sunt în voi vor 
simţii că șeful, instructorul, stăpânul lor a revenit. 

Priviţi nişte copii într-o clasă, nişte cântăreţi într-o corală 
sau nişte soldaţi într-o cazarmă: atât timp cât lipsește capul, 
instructorul, șeful coralei, căpitanul, fiecare face ce vrea; dar 
imediat ce apare conducătorul, toţi revin la locurile lor şi încep 
lucrul... Priviţi şi o familie care se ceartă. Dintr-odată, un prieten 
stimat şi respectat de toţi apare şi ei îşi schimbă imediat 
atitudinea: „Bine ai venit, ia loc. Suntem fericiţi să te vedem! Ce 
mai faci?” Ei încearcă să se privească chiar cu amabilitate 
pentru ca prietenul său să nu observe că se aflau într-o 
adevărată tragedie! De ce să nu folosiţi aceeași lege, să 
introduceţi în voi „capul” cel mai luminos, cel mai călduros, cel 
mai însufleţitor: soarele? În acel moment, în mod instinctiv, 
magic, toţi îşi vor găsi locul, fiindcă le va fi rușine să se 
comporte urât cu acest prieten sau superior... 

Atunci când în voi izbucnesc nişte discuţii, nişte dezordini, 
nişte revolte, dacă începeţi să vă rugaţi cu multă ardoare, totul 
se ușurează dintr-odată, şi veţi regăsi calmul şi bucuria: 
înseamnă că a sosit în sinea voastră un prieten şi din cauza lui 
toţi locuitorii au tăcut. Mulţi dintre voi aţi verificat aceasta, nu-i 
aşa? Acum, dacă îl rugaţi pe acest prieten cu şi mai multă 
insistenţă şi entuziasm să nu plece, să rămână şi să locuiască în 
voi, în acea clipă pacea şi lumina voi domni veșnic în sufletul 
vostru. 


II. 

Dacă ne luăm după aparențe, din punct de vedere al 
pământului, vom observa desigur că soarele răsare, apune şi se 
rotește în jurul pământului. Acest singur exemplu este suficient 
pentru a arăta că toţi cei care sunt obișnuiți să considere 
lucrurile din punct de vedere terestru, geocentric, se înșeală: 
întreaga lor filosofie este mincinoasă fiind bazată pe iluzia că 
soarele se rotește în jurul pământului. In timp ce Inițiații, care 


ştiu că pământul se rotește în jurul soarelui, inversează punctul 
lor de vedere: ei se concentrează pe soare, ei consideră totul 
plecând de la soare şi văd adevărul. 

Veţi spune: „Dar știm cu toţii că pământul se rotește în 
jurul soarelui!” Da, știți în mod teoretic, dar în practică procedaţi 
ca şi cum soarele s-ar roti în jurul pământului. lată de ce vă 
repet: „Atât timp cât nu veţi încerca să găsiţi centrul, centrul 
vostru, ce este partea divină din voi înșivă, şi să trăiţi acolo, să 
priviţi şi să acționați de acolo, nu veţi găsi adevărul şi totul vă 
va apărea într-o maniera falsă”. 

Dacă nu mă înţelegeţi, este pentru că nu știți că în om se 
găsesc deopotrivă pământul şi soarele. Pământul este stomacul, 
instinctele, iar soarele este creierul, inteligenţa. Din nefericire, 
oamenii au coborât de secole în stomac, ei privesc numai prin 
intermediul stomacului, adică a vieţii materiale. Tot restul nu 
are nici o importanţă pentru ei. De aceea, cel care încearcă să îi 
conducă acum spre celălalt centru: capul, inteligenţa, lumina, 
într-un cuvânt punctul de vedere heliocentric, întâmpină mari 
greutăți! Cum să îi facem să înţeleagă că pătrunzând în centrul 
sistemului solar, vor regăsi în același timp propriul lor centru în 
jurul căruia totul trebuie să graviteze? Atât timp cât omul va 
dori să rămână centrul, aşa zis, al propriei existenţe, el se va 
roti în jurul altor lucruri decât el însuși, de aceea el este zguduit, 
tulburat, şi nu poate afla adevărul. 

Mă voi folosi de toate mijloacele, de toate argumentele, de 
toate cunoștințele de care dispun pentru a vă conduce spre 
acest adevăr minunat: că trebuie să lucraţi să găsiți mai întâi 
centrul sistemului nostru, soarele, aceste izvor de unde ţâșnește 
viaţa, apoi în planul spiritual, pe Acela care este cel mai mare, 
cel mai puternic: Domnul, pentru a-i lega de propriul vostru 
centru care este scânteia voastră, Eul vostru Superior, fiindcă 
numai în acel moment vă veţi regăsi pe voi înșivă, veţi 
descoperi adevărul. Trăiţi încă în nişte iluzii şi tulburări, 
deoarece nu aţi reușit să vă găsiţi centrul, să vă rotiţi în jurul lui, 
să vă topiţi în el. Vă stăpânesc încă dorinţele, capriciile, poftele 
arzătoare, vă rotiţi în jurul acestora. Ei bine, nu, de acum înainte 
ele trebuie să se rotească în jurul vostru, să vă asculte, să se 
supună. Dacă veţi alerga să le satisfaceţi, nu numai că nu veţi 
reuși, dar veţi pierde totul. Ele trebuie să vă slujească, să 


lucreze pentru voi care sunteţi centrul, capul, stăpânul 
propriului vostru regat. 

Ceea ce contează, ce este important pentru moment, este 
să vă schimbaţi deci punctul de vedere. În loc să bolborosiţi: 
„Ah, să mă ridic din nou din pat pentru a asista la răsăritul 
soarelui! La ce îmi va folosi, oh, Doamne! Creierul îmi este 
blocat, nu pot medita”, acum când știți ce comori sunt de 
exploatat, vă veţi trezi dimineaţa în alte dispoziţii. 


Pentru ca lucrurile să vă fie şi mai clare, vă voi interpreta 
încă o pagină a cărţii naturii vii. 

Atunci când îi observăm pe oameni, îi vedem că sunt 
împinși în mod instinctiv să urce scara socială pentru a comanda 
şi a-și asuma nişte responsabilităţi. Pentru aceasta, ei sunt 
obligaţi să treacă nişte examene şi atunci când dau dovada 
meritelor lor, sunt aleși pentru cele mai înalte posturi de 
conducere. Dar de ce nu au observat ei că lucrurile stau la fel şi 
în domeniul spiritual? Iniţiaţii, adevărații discipoli ştiu că în 
planul spiritual există alte comisii, alţi examinatori, pentru a 
observa cum rezolvă ei problemele puse de viaţă, şi atunci ei 
lucrează, lucrează în interior, şi dacă reușesc li se acordă un loc 
mai înalt şi nişte puteri mai mari. Cu cât continuă să urce, să se 
apropie de vârf, de perfecţiune, cu atât mai mult Cerul le dă 
nişte diplome, le încredinţează nişte posturi mai importante şi 
într-o bună zi vor obţine toate puterile, ei comandând chiar 
forțelor naturii, dar întotdeauna pentru bine. 

In loc să doriţi să intraţi în competiţie cu alții pentru a 
obţine un post de prefect, de ministru sau de președinte, lucraţi 
deci să vă înălţaţi interior pentru a găsi soarele. Cu cât iubiţi şi 
înţelegeţi soarele, cu atât mai mult vă înălţaţi până la gradele 
superioare ale fiinţei voastre, vă apropiaţi de vârf. Reprezentat 
în mod diferit, vârful nu este altceva decât centrul, fiindcă 
proiecția geometrică a conului este un cerc cu un punct în 
centru. Fie că vă îndreptaţi spre centrul cercului vostru, sufletul 
vostru, spiritul vostru, urcați să ajungeţi la vârf, la soare, este de 
fapt același demers exprimat altfel, iar binefacerile ce le primiţi 
sunt aceleași: pacea, lumina, puterea, iubirea... 


Cap. 4 - Soarele hrănitor 


l. 
Soarele este tatăl tuturor planetelor, ele au ieşit din el; deci 
tot ce există pe pământ ca elemente chimice, ca substanțe 
minerale sau vegetale, există deja în stare subtilă, eterică, în 
soare. Problema este să știm cum, concentrându-ne asupra 
soarelui, putem capta în starea lor de puritate originară toate 
elementele de care avem nevoie pentru echilibrul şi sănătatea 
noastră. Fiindcă atât timp cât căutăm remediile numai în lumea 
de jos, în planul fizic, fără a depune vreun efort să ne înălțăm, 
nu câștigăm nimic în planul spiritual. 

La cel mai mic semn de boală, oamenii înghit în general o 
mulţime de medicamente. Desigur, elementele ce intră în 
compoziția acestor medicamente vin din soare, dar dacă neam 
strădui să captăm aceste elemente din planul eteric, de la izvor, 
ar fi mult mai profitabil. Medicina nu cunoaște încă aceste 
elemente subtile, fiindcă sunt imponderabile, dar sunt mult mai 
importante decât toate celelalte descoperite până în prezent. 

Medicina oficiala acordă acum un rol esenţial glandelor 
endocrine. Nu, este o eroare. În realitate, în planul astral şi în 
planul mental există alți factori care declanșează şi guvernează 
funcţionarea glandelor endocrine. Atunci când una dintre aceste 
glande secretă hormoni într-o cantitate prea mică sau prea 
mare, producând anomalii în organism, trebuie să existe o 
cauză. Unde se află această cauză? Ei bine, tocmai în planurile 
astral şi mental. Aceste două regiuni unde se formează 
sentimentele şi gândurile, nu sunt încă exploatate, nici 
stăpânite, dar tocmai de acolo sunt proiectate nişte elemente ce 
reprezintă un pericol pentru alte aparate: glandele endocrine 
sau sistemul nervos, cel simpatic, ganglionii... Trebuie deci să 
căutăm mult mai sus cauzele bolilor şi remediile lor. Știința le va 
descoperi încet-încet. 

Nu de mult se spunea: „Dacă luaţi atâtea proteine, atâtea 
lipide, atâtea glucide sau săruri minerale... veţi avea atâtea 
calorii care vă vor da atâta energie”. Se credea că aceste calorii 
reprezintă totul, până în ziua când s-au descoperit nişte 
elemente mai subtile şi imponderabile: vitaminele. De atunci, s- 
a vorbit numai despre vitamine şi întreaga lume s-a îndopat cu 
vitamine. Iniţiaţii nu au nevoie să ia vitamine: în lucrările lor 
spirituale ei reușesc să capteze alte elemente cu mult mai 
subtile şi eficace care se ocupă să pună la punct totul în 


organism, incluzând şi asimilarea vitaminelor. Acum s-au 
descoperit hormonii, dar nu s-a spus încă ultimul cuvânt. 

Eu v-am spus, ultimul cuvânt îl constituie gândurile şi 
sentimentele. Da, fiindcă gândurile şi sentimentele sunt nişte 
forțe ce declanșează anumite aparate care acţionează la rândul 
lor asupra organismului, asupra glandelor endocrine, a 
sistemului nervos, şi în funcţie de calitatea lor, aceste gânduri și 
sentimente produc armonie sau dezordine. Există acum câţiva 
cercetători care lucrează în această direcţie, dar nu sunt 
ascultați. Medicii vor adopta mai târziu în mod oficial teoriile lor: 
se vor studia numai acești factori subtili care sunt gândul şi 
sentimentul, se vor crea noi ramuri de studiu, cu laboratoare şi 
tehnici speciale, şi toţi vor fi obligaţi să recunoască ca Știința 
Ezoterică posedă nişte baze solide şi adevărate. 


Vă voi spune acum cum puteţi capta aceste particule 
eterice trimise dimineaţa de soare. Este foarte simplu, nu 
trebuie să știți nici care sunt elementele care vă vor restabilii 
sănătatea, aceasta nu are nici o importanţă. Vă străduiți numai 
să urcați cu ajutorul gândului până la regiunile cele mai subtile: 
acolo, vă expuneţi, așteptați... iar sufletul şi spiritul vostru care 
sunt nişte chimiști şi nişte medici foarte competenţi ce cunosc 
cu exactitate natura tuturor substanţelor eterice, captează ce vă 
este necesar şi lasă restul la o parte. Așteptaţi, cu iubire, cu 
supunere, cu bucurie, cu încredere... şi după o vreme, când 
reveniţi, simţiţi că ceva s-a restabilit, s-a ușurat, s-a întărit. 

Nu contează prea mult dacă pentru moment nu cunoașteţi 
natura acestor elemente. Ceea ce vă pot spune în câteva 
cuvinte, este că ele se găsesc în prana. Prana este o forță vie, 
este vitalitatea care vine din soare, o respirăm cu aerul şi o 
absorbim prin toate celulele noastre. Putem compara prana cu o 
apa care curge din munţii înalţi, cu un râu care conţine 
numeroase elemente nutritive pentru pești, dar şi pentru 
animalele şi oamenii care trăiesc pe malurile sale. Prana este un 
fluviu care vine din soare până la noi, şi trebuie să extragem din 
ea, prin respiraţie şi meditaţie, elementele de care avem 
nevoie. 

Cei care preferă să deschidă gura pentru a înghiţi o pastilă 
trebuie să știe ca este o soluţie nocivă şi prejudiciabilă pentru 
ei, fiindcă îi împiedică să-și dezvolte voinţa; de altfel, aceasta le 


va aduce numai o ușurare trecătoare şi superficială, în locul unei 
ameliorări profunde şi durabile. Eu nu vreau să spun să nu mai 
luaţi medicamente, dar să nu o faceţi niciodată fără a capta mai 
întâi aceste elemente vii, spirituale, ce se găsesc în prana. 
Fiindcă efortul care vi se cere, psihic şi spiritual, vă întărește 
voinţa, va pune în contact cu nişte regiuni superioare, 
însuflețește, stimulează şi declanșează anumiţi centri ce 
pregătesc terenul, iar când luaţi apoi remediul fizic, efectul este 
mult mai puternic şi durabil. 

Eu le preconizez deci pe amândouă: medicamentul 
farmacistului şi leacul spiritual, dar acord întâietate laturii 
spirituale. Evident, v-am spus, medicamentele conţin nişte 
substanţe vegetale şi minerale care vin din soare, iar dacă 
Dumnezeu a depus aceste elemente în natură, este pentru a ne 
folosi de ele, nu există nici o îndoială. lar a crede că totul se 
găsește aici şi că numai aceasta vă poate da aplomb, presupune 
să vă întâlniți cu Ştiinţa Ezoterică. 

Veţi spune: „Da, dar aceste particule ce le captăm la 
răsăritul soarelui sunt imponderabile, ele nu pot fi foarte 
eficace”. Este adevărat, ele sunt imponderabile, dar reprezintă 
chintesenţa cea mai vie pe care soarele o trimite în univers. lar 
faptul că medicina homeopată a descoperit ca dozele foarte 
diluate sunt deseori mult mai eficace decât dozele foarte 
condensate, dovedește veridicitatea cuvintelor mele. De ce să 
nu absorbim aceste particule foarte diluate, imponderabile, 
acest fel de vitamine de o natură foarte subtilă aduse de razele 
soarelui? 

Se pot extrage din soare şi alte tipuri de energii decât cele 
ce pot servi la fabricarea electricității sau încălzirii. Dacă știm să 
o captăm, energia soarelui ne poate da vitalitatea şi sănătatea, 
dar şi liniștea, inteligenţa, iubirea... Cu această filozofie suntem 
pe cale de a o lua înaintea omenirii cu câteva secole. De altfel, 
unii mi-au spus: „Cu ideile dumneavoastră, sunteţi înainte cu 
mai multe secole”. Este adevărat, ceea ce noi gândim astăzi, va 
gândi lumea întreagă în viitor. 


II. 

Noi posedăm un corp fizic ale cărui particule se înnoiesc la 
fiecare șapte ani. Ne putem pune atunci desigur întrebarea: din 
moment ce se produce această înnoire, de ce păstrăm mereu 


aceleași obiceiuri proaste, aceleași slăbiciuni, aceleași boli? 
Fiindcă aceste particule noi primesc influenţele unor amprente 
înscrise deja în materia vie a fiinţei noastre şi ele sunt obligate 
să asculte de vechile directive. lată de ce particulele noi nu 
reușesc să ne schimbe temperamentul, să ne alunge 
slăbiciunile. Putem compara acest fenomen cu modalitatea în 
care funcţionează o administraţie sau o uzină. Din când în când, 
datorită unei boli, a bătrâneţii sau a decesului, unii membrii ai 
personalului sunt înlocuiţi, cu funcţionari noi, mai tineri, mai 
viguroși. Dar în ceea ce privește activitatea, ei sunt obligaţi să 
se conformeze la ce făceau vechii funcţionari. Deci, chiar dacă 
persoanele sunt noi, ocupațiile lor rămân aceleași. Este ce se 
întâmplă cu particulele noi pe care le primim prin diferitele 
noastre activităţi: nutriția, respiraţia, judecata, senzaţia etc... 
lată de ce, dacă dorim ca aceste particule noi să fie cu adevărat 
noi şi să producă nişte efecte noi, trebuie să le dăm o alta 
orientare, să le imprimăm o altă amprentă şi v-am prezentat 
deja un anumit număr de exerciţii pentru a reuși. 


În realitate, pentru a reînnoi materia organismului vostru, 
cea mai eficace metodă este de a ști să lucraţi cu soarele. In 
fiecare dimineaţă vă aflaţi în faţa soarelui care trimite peste tot 
în spaţiu nişte particule luminoase de o mare puritate. Ce vă 
împiedică atunci să vă concentrați pentru a elimina din fiinţa 
voastră fizică şi psihică vechile particule uzate, întunecate, 
bolnave, înlocuindu-le cu aceste particule noi care vin din soare? 

lată un exercițiu dintre cele mai folositoare ce îl puteţi face 
la răsăritul soarelui: cu ajutorul gândului, al imaginaţiei, 
încercaţi să captaţi aceste particule divine şi să le plasați în 
voi... Veţi regenera astfel încet-încet complet materia fiinţei 
voastre; datorită soarelui, veți gândi şi acţiona ca un fiu al 
Domnului. 

Boala nu este altceva decât acumularea în organism a unor 
materiale străine, iar pentru a vă vindeca, trebuie să le 
eliminaţi. Aceasta este adevărata concepţie a sănătăţii: 
curăţenia! Dacă este atât de important să știm să culegem 
dimineața particulele ce ni le aduce soarele, este pentru că sunt 
singurele care nu vor produce în noi nici o neplăcere, nici o 
impuritate. Tot ceea ce mâncăm, bem, respirăm, lasă mereu 
câteva resturi, este inevitabil. Numai razele de soare sunt 


constituite dintr-o materie ce nu lasă deșeuri. De aceea trebuie 
să învăţăm să ne hrănim cu acest element superior care este 
lumina. 

Dacă voi întreba cât timp poate rezista o ființă umană fără 
hrană, mi se va răspunde: „Patruzeci, cincizeci, șaizeci de zile...” 
Dar cât timp fără să bea: „Zece zile, cincisprezece zile...” Şi cât 
timp fără a respira: „Numai câteva minute”. Este deci evident că 
pentru om alimentul solid (ce corespunde pământului) este mai 
puţin important decât elementul lichid (ce corespunde apei), şi 
că elementul lichid este mai puţin important decât elementul 
gazos. lar dacă aș întreba acum cât timp o fiinţă umană ar 
putea rezista fără foc, mi se va răspunde: „Ani în șir! Există 
oameni care au rămas fără încălzire ani de zile sau care nici 
măcar nu au avut!” În realitate, nu este vorba despre acel foc, ci 
de focul care se găsește în om, și atunci, chiar în secunda în 
care îl pierde, omul moare. Da, în secunda în care inima îşi 
pierde căldura, omul îşi pierde viaţa. Focul este deci elementul 
cel mai important în om, de aceea el trebuie să înveţe să se 
hrănească cu el şi să îl păstreze în el. 

lată ceva nou. Oamenii sunt obișnuiți să se hrănească 
numai cu nişte elemente solide, lichide, gazoase, dar ce fac ei 
cu cel de-al patrulea element, focul, lumina? Nu mare lucru, 
nimic. Ei nu ştiu să se hrănească cu lumină, care le este totuși 
mai necesară decât aerul. De aceea toţi acești oameni care ne 
critică şi ne ridiculizează fiindcă asistăm dimineaţa la răsăritul 
soarelui, demonstrează ca sunt nişte neștiutori şi aș spune chiar 
primitivi! Asistăm la răsăritul soarelui pentru a ne hrăni cu 
lumină, şi în loc să-și bată joc de noi, ei ar avea interesul să 
procedeze la fel. Omul are nevoie să se hrănească cu lumină 
pentru a-și alimenta creierul. Creierul vrea şi el să se 
hrănească!... iar lumina este hrana să: ea trezește capacităţile 
ce permit omului să pătrundă în lumea spirituală. Atât timp cât 
omul se va mulţumi să-și hrănească creierul cu nişte particule 
solide, lichide şi gazoase, el va rămâne foarte limitat în 
înţelegerea sa. El va înţelege poate lucrurile pământene, dar 
misterele universului îi vor scăpa. Veţi spune: „Da, dar 
mâncând, bând, ne hrănim şi creierul”. Este adevărat, dar 
numai partea sa mai puţin subtilă. Fiindcă creierul, care este un 
organ ierarhizat, este constituit din mai multe zone: unele 
conţin nişte centri ce ne permit să ne descurcăm în realităţile 


lumii materiale şi intelectuale, iar altele, nişte centri capabili să 
intre în legătură cu calităţile lumii spirituale, ale lumii divine. 
Dacă învăţaţi să vă hrăniţi creierul cu acest element subtil care 
este lumina, rezultatele vor fi diferite. Tradiţia povestește că 
Zoroastru l-a întrebat într-o zi pe zeul Ahura Mazda cum se 
hrănea primul om, iar Ahura Mazda i-a răspuns: „El mânca foc şi 
bea lumina”. 

Veţi replica: „Da, dar pentru a ne înlocui toate particulele 
vechi, vor trebui poate secole?” Nu, puteţi accelera această 
transformare prin intensitatea iubirii voastre. Cu cât veţi iubi 
lumina, cu atât mai mult o veţi atrage în voi. 

Cei mai mulţi oameni au faţă de soare aceeași atitudine pe 
care o au faţă de hrană. Ei nu se preocupă de felul în care se 
hrănesc. Chiar dacă vorbesc, gesticulează, se ceartă în timpul 
meselor, ei îşi spun că organismul se va ocupa să primească şi 
să trieze toate elementele necesare bunei sale funcţionări. Este 
adevărat, organismul se ocupă cu aşa ceva. Dar ceea ceeinu 
ştiu, este că hrana conţine nişte forţe şi nişte elemente subtile, 
venite din spaţiu, pe care numai o nutriţie conștientă ne poate 
permite să le primim. Aceste elemente ce aparţin planului 
eteric, planului astral şi chiar planului mental, ne pot ajuta să ne 
ameliorăm gândurile, sentimentele, întregul nostru 
comportament. Da, dar vă repet, numai dacă știm să ne hrănim 
în mod conștient, inteligent. 

Este exact ce se petrece atunci când asistăm la răsăritul 
soarelui. Dacă vă aflaţi acolo, așezați în faţa soarelui, ocupați să 
vă gândiţi la altceva, veţi primi mereu câteva binefaceri fizice 
ale căldurii şi luminii sale, dar nu veţi primi elementele cele mai 
subtile ce vă pot ajuta în evoluţia voastră spirituală. Dacă 
sunteţi conștienți că prin intermediul razelor sale soarele vă 
transmite viaţa sa, înţelepciunea sa, frumuseţea sa, vă pregătiţi 
să le primiţi, deschizând în voi înșivă mii de porți prin care 
aceste raze pot intra să-și depună comorile, şi vă veţi umple 
astfel întreaga fiinţă cu binefacerile soarelui. 

lată de ce este atât de important să fiți conștienți de ceea 
ce reprezintă soarele. Numai în acest fel veți putea primi 
elementele ce vă vor ajuta să aprofundaţi legile şi misterele 
naturii, să gustaţi pacea şi fericirea. 


Cap. 5 - Plexul solar 


Lumina, căldura şi viaţa pe care le cunoaștem nu sunt 
decât un aspect inferior al adevăratei lumini, al adevăratei 
călduri şi al adevăratei vieţi. În spatele luminii soarelui se află 
lumina Domnului, dar noi nu o putem cunoaște, aşa cum nu-i 
putem cunoaște căldura, iubirea sau viaţa sa, adică gradul cel 
mai intens al vieţii. Dumnezeu este de necunoscut, insesizabil, 
dar în același timp El aproape că ne atinge, însă sub o formă 
foarte îndepărtată, foarte imperfectă. Nu trebuie să ne 
închipuim că lumina soarelui este adevărata lumină a Domnului. 
Este o reflectare a adevăratei lumini. Noi nu putem cunoaște, 
nici înţelege cealaltă lumină; ea este atât de subtilă şi puternică 
încât pentru noi este întuneric, şi chiar pentru multe alte spirite 
mai evoluate ca noi. 

În Știința Iniţiatică se spune că întunericul a produs lumina. 
La origine era haosul, materia neorganizată: „hyle” aşa cum o 
numesc grecii. Acest haos este reprezentat de un cerc, zero. In 
mod simbolic, cercul este infinitul, materia neînsufleţită. Dar 
este foarte dificil să înţelegem asemenea noţiuni; în mod 
intelectual este aproape imposibil. De aceea filozofii, şi savanții, 
care doresc să înțeleagă totul din punct de vedere intelectual, 
nu reușesc să o facă. Creierul este capabil să o facă în ceea ce 
privește aspectul teoretic. Dar creierului nu îi este dat să 
înţeleagă cu adevărat lucrurile, adică să le simtă, să le guste şi 
să le trăiască. 

De altfel, deseori se spune că inima este cea care înţelege 
şi se vorbește despre inteligenţa inimii... Chiar şi Evangheliile 
fac aluzie la inimă ca organ de înţelegere. Dar despre ce inimă 
este vorba? Se crede că este inima fizică, organul care 
pompează sângele. Nu, adevărata inimă, inima iniţiatică, este 
plexul solar: el simte, înţelege, sesizează marile adevăruri 
cosmice. Creierul știe numai să discute puţin, să scrie, să 
vorbească şi să mâzgălească ceva fără a avea o idee clară 
despre lucruri. Priviţi cum se petrec lucrurile în lumea actuală, 
lumea celei de a cincea rase: se explică, se vorbește, se scrie, 
dar în realitate nu s-a înţeles nimic, fiindcă cu ajutorul creierului 
este imposibil să ai o înţelegere perfectă. Lucrurile trebuie trăite 
pentru a fi înţelese, trebuie trăite cu întreaga fiinţă. 


Plexul solar dirijează toate funcţiile corpului fizic; de el 
depind respiraţia, eliminarea toxinelor, circulaţia, nutriția, 
creșterea. Tot prin plexul solar omul poate comunica realmente 
cu universul, fiindcă plexul solar este legat de întreg cosmosul, 
ceea ce nu este cazul creierului. În realitate, această 
comunicare ar putea fi restabilită, dar creierul nu este încă 
suficient dezvoltat pentru aceasta, fiindcă el este o formaţiune 
nou apărută; plexul solar este o formaţiune mult mai veche, el a 
creat şi a alimentat creierul. Da, creierul este un produs al 
plexului solar, este copilul lui, de aceea plexul solar îl hrănește, 
îi trimite resurse, şi când încetează să îi trimită, omul adoarme, 
se abrutizează sau are dureri de cap, nu mai poate judeca. 

Creierul nu este separat de plexul solar, dar dacă nu poate 
beneficia mereu de sprijinul său, este pentru că nu ştie încă să 
intre în legătură cu acesta. V-am explicat deja ca plexul solar 
este un creier inversat, fiindcă în creier materia cenușie este la 
exterior şi materia albă în interior, în timp ce în plexul solar 
materia cenușie este în interior şi materia albă la exterior. V-am 
mai adăugat că materia cenușie ne permite să gândim, iar 
materia albă ne permite să simțim. 

Datorită materiei albe care se găsește la exterior, plexul 
solar simte tot ce se întâmplă în ființă umană, în toate celulele 
sale; de acea el este ocupat fără încetare să restabilească 
echilibrul. În timp ce creierul nu simte nimic, numai când totul 
merge foarte prost şi se blochează. Dar el nu știe cum să 
remedieze situaţia. De exemplu, dacă inima vă bate prea 
repede sau prea încet, sau dacă aveţi rău la stomac, creierul 
este incapabil să facă ceva. De altfel, aceasta nu depinde de el. 
În timp ce, dacă îi oferiţi condiţii bune pentru a funcţiona 
normal, plexul solar restabilește totul. El posedă o farmacie 
formidabilă pe care nici măcar nu v-o puteţi imagina; şi cum se 
află în legătură cu toate organele, cu toate celulele, el știe ce se 
întâmplă şi poate interveni. Este deci mai bine echipat decât 
creierul. Dar toate acestea nu sunt bine explicate, chiar şi în 
ştiinţa medicală. 

Creierul s-a dezvoltat foarte târziu la animale şi la oameni; 
de exemplu, chiar creierul furnicilor este mai bine organizat 
decât cel al omului fiindcă furnicile sunt mai bătrâne decât el. 
Dacă comparațţi creierul furnicilor cu acela al omului, rămâneţi 
uimiţi observând cum ele au reușit să organizeze un creier atât 


de mic. Creierul uman nu este încă bine organizat, dar va fi mai 
târziu, pentru că el are misiunea de a înregistra totalitatea 
cunoștințelor şi a concepe nişte realizări fantastice. Vă repet 
însă, cel care dirijează, care comandă şi de care depinde totul 
este plexul solar, cu centrul Hara situat puţin mai jos, deoarece 
ele sunt în legătură. 

Occidentalii sunt pe cale să se distrugă fiindcă întreaga lor 
activitate se plasează în creier: studiile, calculele, grijile, etc... Și 
cum nu este pregătit să reziste unor tensiuni mari, multe boli 
apar acum din pricina  supraîncărcării creierului. Dacă 
occidentalii ar ști cum să repartizeze munca între plexul solar şi 
creier, ei nu ar fi niciodată obosiţi. De ce? Fiindcă plexul solar nu 
obosește niciodată, este un rezervor aproape inepuizabil. Omul 
care duce o viaţă dezordonată deranjează plexul solar în 
funcţiile sale, şi el se simte blocat, comprimat, cu nervii bolnavi. 
Cel care nu trăiește cumpătat este pe cale să distrugă factorul 
cel mai important de care depinde tot restul în organismul său. 


În vechile tratate de alchimie se întâlnește un fel de ulei 
sau esență ce posedă nişte proprietăţi minunate: ea oferă 
sănătatea, inteligenţa, frumuseţea, cunoașterea... În realitate, 
toate fiinţele vii, plantele, animalele, oamenii, pot distila această 
esenţă. A fost denumită în mai multe feluri: adevărata sevă, 
prana, elixirul vieţii veșnice... Alţii o numesc magnetism. Despre 
această esenţă vorbea lisus când spunea: „Râuri de apă vie vor 
curge din pântecele lui”. Când omul se hrănește, când respiră 
(deoarece în aer este răspândită o esenţă venită din soare ce o 
putem capta prin respiraţie), şi chiar atunci când gândește, el 
caută să extragă această esenţă, acest ulei. 

Eu v-am spus ca această esenţă se găsește peste tot. 
Plantele o extrag din sol, din aer, din razele soarelui, şi datorită 
acesteia, ele pregătesc seva. Seva vegetalelor este simbolul 
aceste seve vii care curge în noi. Unde curge ea? Tocmai în 
plexul solar. Uneori, când sunteţi neliniștiți, nemulţumiţi, 
nerăbdători, dacă sunteţi suficient de sensibili pentru a putea 
observa ce se petrece în voi, veţi constata că ceva se împrăștie 
în plexul vostru solar. Plexul solar este vaza ce păstrează 
magnetismul viu, iar atunci când acesta scapă, vă simţiţi slăbiţi, 
incapabili să acţionaţi, să vă concentrați. 


Dimpotrivă, dacă sunteţi fericiţi, calmi, simţiţi o dilatare a 
plexului solar, ceva care curge ca un izvor. Plexul solar este 
rezervorul forțelor vitale, acumulatorul tuturor energiilor; dacă 
știți cum să îl umpleţi zilnic, veţi avea o sursă din care vă veţi 
putea extrage în fiecare clipă forţele ce vă sunt necesare. 

lată un exerciţiu ce îl puteţi face la răsăritul soarelui: în 
timp ce meditaţi asupra luminii şi a căldurii soarelui, așezaţi-vă 
mâna dreaptă pe plexul vostru, umplându-l astfel cu nişte forţe 
şi energii ce vă vor permite să vă continuaţi neobosiţi 
activitatea. 


Cap. 6 - Omul conform imaginii soarelui 


l. 

Atunci când privim soarele, ceea ce vedem mai întâi este 
acel disc luminos care are mereu aceeași formă, aceeași 
dimensiune, şi care poate fi observat, măsurat, filmat. Este 
corpul său. Dar dacă vrem să studiem ce iese din el, această 
lumină care curge, care ţâșnește din centru spre periferie, să 
știm ce este şi până unde se răspândește în spaţiu, este 
imposibil, aceasta depășește imaginaţia. 

Fiinţa umană este construită ca soarele: ea are un corp fizic 
determinat, ce nu poate fi schimbat; dar ce cunoaștem din ce 
iese din ea, din gândurile, sentimentele, radiaţiile, emanaţiile 
sale? Nu mare lucru... Oamenii au tendinţa să creadă că se 
confundă cu trupul lor fizic; dar ei vor fi în curând obligaţi să-și 
revizuiască toate concepţiile şi să recunoască că numai Ştiinţa 
Ezoterică este adevărată fiindcă ea a ţinut mereu seama în 
același timp de două aspecte ale realităţii: aspectul obiectiv, 
măsurabil, material al fenomenelor, ce nu trebuie neglijat, dar 
mai ales de aspectul spiritual, viu, emanaţiile şi radiaţiile a căror 
natură, nici putere, nu este încă cunoscută. 

Vă spuneam într-o zi: „Planetele ne ating, soarele ne 
atinge...” şi eraţi uimiţi. Și totuși este adevărat, soarele ne 
atinge de departe cu razele sale. lar noi care suntem construiți 
după același model ca soarele, prin gândul, prin sufletul, prin 
spiritul nostru posedăm nişte puteri ce se întind foarte departe 
în afara limitelor corpului fizic. La fel cum soarele acționează 
asupra metalelor, plantelor, animalelor, oamenilor, pe care îi 
pătrunde, îi încălzește şi hrănește, tot aşa putem şi noi prin 


emanațţiile noastre să transformăm, să luminăm, să însuflețim 
creaturile la distanţă. 

Să mergem mai departe: acest disc luminos ce îl observăm 
pe cer, perfect limitat, este corpul soarelui. Ceea ce iese din el, 
razele sale, sunt gândurile sale, sufletul său, spiritul său, care 
vor merge la periferie pentru a împărţi peste tot bogăţia şi 
belșugul. lar când sau descărcat, ele se reîntorc în soare pentru 
a se reîncărca şi a pleca din nou să viziteze alte creaturi prin 
spaţiu. 

In corpul nostru fizic reprezentantul soarelui este inima; ea 
are aceleași funcţii, aceeași activitate neobosită, şi îşi continuă 
fără încetare lucrarea, chiar când toate celelalte organe se 
relaxează puţin, fiindcă are un singur scop: să ajute, să susţină, 
să alimenteze, să construiască, să repare. Ea nu are alt gând 
decât să dea, să fie impersonală, generoasă şi plină de iubire. 
Dar oare oamenii și-au dat seama că posedă un organ, inima, 
care este reprezentantul soarelui în corpul lor fizic? 


Aceste raze, această lumină pe care soarele o trimite, 
corespund deci sângelui: asemenea lui, ele sunt pline cu tot ce 
este folositor, profitabil, benefic şi salutar pentru toate creaturile 
universului. Când acest sânge şi-a depus încărcătura sa de 
materii nutritive, regeneratoare, vindecătoare, şi a luat toate 
impurităţile, el se reîntoarce. Dar el nu se întoarce direct la 
soare, la inimă, el trece mai întâi prin plămânii universului 
pentru a se descotorosi aici de aceste impurități. Planeta care 
joacă rolul de plămâni este Jupiter. Astrologia îi atribuie mai 
degrabă ficatul, dar ficatul îndeplinește aceleași funcţii într-un 
alt domeniu: el curăţă şi purifică deopotrivă organismul de 
otrăvurile sale. In limba bulgară, la ficat se spune: „ceren drob” 
ce se poate traduce prin plămân negru, iar la plămâni se spune: 
„bel drob”, plămân alb. Vedeţi ce apropiere extraordinară 
există. Amândouă sunt însărcinate cu purificarea în două 
domenii diferite. 

Deși astrologia atribuie în mod obișnuit ficatul lui Jupiter, eu 
îl atribui mai degrabă lui Saturn. In acest caz, mitologia ne poate 
ajuta să înţelegem legăturile dintre ei. La origine, Jupiter se afla 
în ficat şi Saturn în plămâni, dar când Jupiter şi-a detronat tatăl, 
el a preluat conducerea plămânilor şi l-a aruncat pe Saturn în 


ficat. De atunci, Saturn duce o viaţă subterană, în mine, ca şi 
ficatul care lucrează sub diafragmă, în întuneric şi otrăvuri. 


Să lăsăm însă toate acestea şi să ne reîntoarcem la soare. 
Lumina care iese deci din soare este sângele său. De îndată ce 
razele au fost folosite de planete, de nenumăratele fiinţe ale 
universului -pentru că spaţiul este locuit de miliarde de creaturi 
care primesc aceste raze şi îşi extrag din ele o hrană - ele se 
întunecă, îşi pierd lumina, căldura; ele se îndreaptă atunci spre 
Jupiter care le purifică - luna şi Saturn participă şi ele la această 
purificare - şi se reîntorc în sfârșit în soare. Apoi, din nou, 
încărcată cu iubire, înţelepciune şi adevăr, această forţă pleacă 
din nou în spaţiu, retrimisă de soare. 

O întreagă circulaţie se produce deci în sistemul solar. 
Sistemul solar este un organism viu care funcţionează datorită 
soarelui, această inimă care bate şi îl alimentează fără încetare. 
lată de ce inima a fost luată drept simbol al impersonalităţii, al 
dezinteresului, al iubirii: fiindcă ea ocupă în om locul soarelui. 
Dorinţa sa de a da îl face pe soare atât de luminos şi călduros. 
Luaţi cuiva iubirea, bunătatea, dorinţa de a ajuta oamenii, şi 
chipul său va deveni întunecat, trist. Priviţi un om care se 
pregătește să-și viziteze un prieten bolnav sau nefericit, să îi 
aducă nişte cadouri, să îi spună nişte cuvinte de mângâiere: 
chipul său este frumos, strălucitor. Dimpotrivă, priviţi chipul 
unui criminal care pregătește o lovitură: el este întunecat, 
crispat, neliniștit, nu are nici o lumină. Trebuie să înţelegeţi 
acest limbaj. Cu cât veţi dori să luminaţi, să instruiți, să ajutaţi 
fiinţele, cu atât mai mult lumina va crește şi se va lărgii în voi 
până când va forma în jurul vostru o aură extraordinară, 
strălucitoare, luminoasă. Soarele posedă adevăratele criterii, 
măsurile, legile absolute. De acea eu nu caut să mă instruiesc în 
alte cărţi, pentru mine soarele constituie adevărata carte. 


Nu este uimitor că soarele care dă, oferă şi strălucește de 
miliarde de ani, nu a obosit?... Fiindcă voi nu știți că, în iubirea 
divină, există o lege conform căreia cu cât daţi mai mult, cu atât 
mai mult vă umpleţi. În univers nu există vid. Imediat ce se 
produce un vid, apare ceva care îl umple. Această lege 
acționează în toate planurile. Dacă ceea ce daţi este luminos, 
strălucitor, benefic, veţi primi din cealaltă parte nişte elemente 


de aceeași calitate, de aceeași chintesenţă şi strălucire. Dar 
dacă emanaţi nişte murdării, rezervorul vostru se va umple 
imediat de murdării. 

Soarele este inepuizabil deoarece în dorinţa sa de a da, el 
se umple. El ne trimite razele sale, dar în același timp primește 
fără încetare noi energii din infinit, din imensitate, din Absolut. 
El dă, el proiectează nişte raze spre periferie, dar în propriul 
centru el absoarbe energiile Absolutului. Este ceea ce mi-a 
explicat într-o zi: „Eu sunt legat în permanenţă de infinit, de 
Divinitate, şi cum nutresc cele mai pure gânduri şi dorinţe, eu 
atrag deopotrivă cele mai pure şi luminoase energii. Învăţaţi de 
la mine cum să deveniți perfecţi, sârguincioși, neobosiţi. Să 
aveţi același scop ca al meu, să aveţi idealul de a vă asemăna 
cu mine, să lucraţi ca mine, şi veţi constata că, imediat ce veţi 
cheltui anumite energii pentru binele altora, după puţin timp, vă 
veţi simţi reîncărcaţi dintr-o dată cu nişte energii noi”. Cum se 
întâmplă aşa ceva? Este misterios, dar atât de adevărat! În timp 
ce, dacă veţi cheltui nişte energii într-un scop prea personal, vă 
va trebui mult timp să le recuperaţi, să vă odihniţi, să vă 
restabiliți, iar dacă din nefericire vă veţi îmbolnăvi, vor trebui 
luni de zile sau chiar ani să vă vindecaţi. Creaturile inspirate de 
cele mai bune gânduri şi cel mai bun ideal se restabilesc 
întotdeauna mai repede. 

Evident, îmi veţi spune ca este dificil să realizaţi această 
măreție, această superioritate a soarelui... Eu ştiu bine, dar 
dacă oamenii se perfecţionează, se purifică, se spiritualizează 
din generaţie în generaţie, ei vor obţine încet-încet aceleași 
calități ca ale soarelui: ei vor deveni neobosiţi, invulnerabili, 
inepuizabili şi mereu strălucitori. 


II. 

Se spune în Știința Ezoterică că acolo unde locuiește un 
Iniţiat, nici un spirit malefic nu are dreptul să pătrundă. Iniţiatul 
le poate chiar interzice intrarea în locuinţa sa folosindu-se de 
nişte tăblițe sau amenințându-le cu o anumită pedeapsă dacă 
nu respectă interdicţia. lar când dorește să efectueze o 
ceremonie magică, o mare lucrare spirituală, el rezervă un loc şi 
îl consacră pentru a interzice pătrunderea spiritelor malefice: el 
îl înconjoară cu un cerc şi scrie în acesta nişte nume sacre, şi 
astfel este liniștit, poate lucra. Au dreptul să pătrundă acolo 


numai creaturile superioare, în timp ce entităţile inferioare 
rămân afară urlând, amenințând, iar dacă încearcă să intre, ele 
sunt distruse. 

Atunci când o fiinţă dorește să creeze, ea se aseamănă cu o 
mamă însărcinată sau cu o cloșcă care stă pe ouă: îi trebuie un 
cuib, un loc liniștit şi retras. La fel se întâmplă şi în lumea 
invizibilă: fiecare spirit îşi are rezervat locul său în spaţiul infinit, 
fiecare creatură spirituală ocupă un loc delimitat şi ocrotit de 
anumite vibrații, anumite culori sau o chintesenţă specifică; este 
un domeniu în care cel care posedă nişte vibrații contrare nu are 
dreptul să producă nişte perturbații. Numai spiritele superioare 
au dreptul de a trece peste tot fiindcă ele nu deranjează 
niciodată nimic. 

Prin locurile unde trăiesc şi locuiesc oamenii, vin şi pleacă, 
circulă milioane şi miliarde de entităţi, fără ca aceștia să-și dea 
seama. Dacă nu puneţi deci tăbliţa: „Intrarea oprită”, adică nu 
vă consacraţi casa, creaturile inferioare vor veni să vă fure, 
găsind ușa deschisă; în acel moment nu vă mai puteţi plânge 
justiţiei divine, ea vă va răspunde: „Este greșeala voastră! 
Trebuie să puneţi un gard sau cel puţin o pancartă”. 

Atât timp cât inima voastră, sufletul, spiritul vostru se află 
în bătaia vântului fără a fi consacrate, ocrotite, înconjurate de o 
barieră de lumină, spiritele au dreptul să intre să murdărească, 
să distrugă sau chiar să vă deposedeze de toate comorile 
voastre. Ele nu pot fi pedepsite, proprietarul este cel care 
trebuie să-și ia măsuri de prevedere. Aşa cum orașele şi 
castelele erau protejate în trecut cu ajutorul unor șanțuri 
umplute cu apă, a unor fortărețe sau punți rabatabile, tot aşa 
discipolul trebuie să clădească în jurul său nişte ziduri, nişte 
fortărețe sau fortificaţii. Aura este cea mai bună protecţie 
împotriva tuturor curenților nocivi şi a spiritelor întunecate 
pentru un discipol sau un Inițiat. Cu cât este mai luminoasă, mai 
largă, cu atât mai mult curenţii ei sunt mai puri, şi cu atât mai 
mult discipolul se află în siguranță, deoarece aura joacă rolul 
unei carapace, a unei platoșe ce îl protejează de toţi curenţii 
nocivi. Vă gândiţi oare să lucraţi asupra aurei voastre?... Nu, 
rămâneţi expuși la bunul plac al acestor entităţi răufăcătoare, şi 
apoi vă plângeţi că aţi fost jefuiţi sau sunteţi obosiţi, trişti şi 
nefericiţi. 


Priviţi numai neîncrederea existentă în natură: păsările, 
animalele sălbatice, insectele îşi confecţionează în jurul lor nişte 
forme de protecţie pentru a nu fi găsite sau prinse. De ce ar fi 
atunci omul atât de naiv şi încrezător închipuindu-și că nu îl 
ameninţă nici un dușman şi va fi scutit de orice agresiune? 
Milioane de entități se înverșunează zi şi noapte să distrugă 
specia umană şi au jurat să o nimicească complet. Din fericire, 
omenirea are nişte protectori! Datorită lor ea nu a fost încă 
distrusă, dar a trăit multe suferinţe şi tulburări! 

Concluzia constă în faptul că trebuie să vă gândiţi să lucraţi 
asupra aurei voastre. Cum? Asistând dimineaţa la răsăritul 
soarelui, privindu-l cum se înconjoară de o aură formidabilă, 
plină de culori minunate, şi spuneţi-vă: „Vreau şi eu să mă 
înconjor cu cele mai frumoase culori”. Închideţi ochii şi 
imaginaţi-vă că sunteţi înconjurați de violet, apoi de albastru, 
apoi de verde, de galben, de portocaliu, de roșu... Sau începeţi 
cu roșul şi ajungeţi până la violet păstrând câteva minute 
fiecare culoare în jurul vostru. Vă scăldațţi în această lumină, vă 
închipuiți că ea strălucește şi se întinde foarte departe, că toate 
creaturile care se găsesc în această atmosferă beneficiază de 
ea, că toți cei care vă frecventează sau intră în contact cu voi, 
într-un fel sau altul, îi vor putea primi binefacerile. 

În acest fel aura vă folosește ca protecţie, fiind în același 
timp o binecuvântare pentru ceilalţi, fiindcă datorită ei îi puteţi 
ajuta. Vă voi spune chiar că, atunci când cineva pe care îl iubiţi 
este bolnav sau nefericit, descurajat, dacă doriţi să îl ajutaţi cu 
adevărat, trimiteţi-i nişte culori. Da, atâtea exerciţii se pot face 
cu aura şi culorile! 


Cap. 7 - Spiritele celor șapte lumini 
Este scris în cartea Zohar: 
„Șapte lumini există în Prea Înalt, și acolo locuiește Cel mai 
Bătrân dintre Bătrâni, Cel mai Misterios dintre Misterioși, Cel mai 


Ascuns dintre Ascunși: Ain Sof”. 


Cele șapte lumini sunt luminile roșu, portocaliu, galben, 
verde, albastru, indigo şi violet. Sunt cele șapte Spirite care 


înconjoară Tronul Domnului. Culorile produse de lumina studiată 
printr-o prismă au deci o valoare simbolică. 

Atunci când privim lumina soarelui printr-o prismă, 
descoperim o bogăţie şi o splendoare nemaipomenită. Cum se 
face că, lumina care este una, străbate prisma, care este 3, 
pentru a deveni 7? Da, 1, 3 şi 7... Acest fenomen m-a preocupat 
mult încă din tinereţe şi m-am bucurat văzând că lumina 
soarelui conţine atâta bogăţie, frumuseţe şi puritate. Astfel am 
înțeles că ființa umană, asemenea prismei, este o trinitate. 
Pentru ca lumina soarelui să se poată descompune perfect în 
șapte culori, trebuie ca aceste trei laturi ale secţiunii prismei să 
fie transparente, dar şi egale. La fel, fiinţa umană trebuie să-și 
dezvolte armonios triunghiul format din intelectul său, inima şi 
voinţa sa, pentru ca lumina care vine de la Dumnezeu, lumina 
soarelui, să poată să o străbată şi să se manifeste în 
splendoarea celor șapte culori. 

Numai discipolii şi lIniţiaţii care au lucrat să-și dezvolte 
inteligența, care și-au exersat inima să simtă şi să iubească 
corect, şi care au devenit puternici fiindcă au luptat şi au avut 
voinţa de a învinge ce este negativ, reușesc să descompună 
lumina în șapte culori, iar aura lor crește în măreție, în 
frumuseţe şi puritate. Cei care nu și-au dezvoltat corect în ei 
acest triunghi al intelectului, inimii şi voinţei, nu au în aura lor 
decât două sau trei culori; celelalte lipsesc. lar dacă, din 
nefericire, ei deformează acest triunghi, intelectul lor devine 
șiret, smecher şi agresiv, inima lor se umple de ură, de răutate, 
de cruzime, de dorința de răzbunare şi de senzualitate, iar 
voinţa lor se pune în slujba distrugerii şi a demolării. Atunci, nu 
numai că aura nu mai are culorile sale lucioase şi vii, dar este 
încărcată de orori şi monstruozități. 

In Ştiinţa lIniţiatică, lumina roșie este denumită Spiritul 
Vieţii. Prin vibraţiile ce le produce, culoarea roșie îi leagă pe 
oameni de Spiritul Vieţii; datorită acesteia, ei se însufleţesc, 
vitalitatea lor crește. Dar roșul posedă mii de nuanţe; iubirea, 
senzualitatea, dinamismul, beţia, furia, etc... 

Lumina portocalie este Spiritul Sfinţeniei, al doilea Spirit. 
Prin culoarea portocalie vă legaţi deci de sfinţenie. Dar această 
culoare are multe alte nuanţe: individualismul, mândria, chiar 
orgoliul; o altă nuanţă ameliorează sănătatea, iar alta dă 


credinţa şi o întărește. Înainte de toate, portocaliul este însă 
culoarea sfinţeniei şi a sănătăţii. 

Culoarea galben auriu este Spiritul Înţelepciunii. Prin 
vibraţiile sale, ea determină creaturile să citească, să judece, să 
mediteze, să caute înțelepciunea, să fie cumpătate şi prudente. 

Lumina verde este Spiritul Veșniciei şi al Evoluţiei. Verdele 
este culoarea creșterii, a dezvoltării, dar şi a bogăției. El este 
legat de speranţă şi oferă omului posibilitatea de a evolua. 

Lumina albastră este Spiritul Adevărului. Ea este legată de 
religie, de pace, de muzică. Albastrul dezvoltă simţul muzical, 
ușurează sistemul nervos, vindecă plămânii şi acţionează 
deopotrivă în mod favorabil asupra ochilor care sunt simbolul 
adevărului. 

Lumina indigo este Spiritul Forţei, Spiritul Regalităţii. Ea are 
aproape aceleași calităţi ca albastrul. 

Lumina violetă este Spiritul Atotputerniciei divine şi al iubirii 
spirituale, este Spiritul Sacrificiului. Violetul este o culoare foarte 
puternică ce îl protejează pe om. Este de asemenea o culoare 
foarte mistică, foarte subtilă ce îl ajută să se dedubleze pentru a 
vizita alte lumi şi a-i permite să înțeleagă iubirea Domnului. Ea 
nu este deloc favorabilă vegetației. 

Atunci când aveam cincisprezece sau șaisprezece ani, 
lucram cu aceste culori, şi nu numai că mi le imaginam şi 
meditam asupra lor, dar le desenam pe geamurile camerei mele 
pentru a le studia efectele. Am început cu roșul, apoi cu 
portocaliul etc... Meditam în acea cameră scăldată de lumina 
colorată ce străbătea geamurile şi timp de câteva zile observam 
cum această culoare acţiona asupra mea, apoi o spălam şi 
treceam la o altă culoare. Ce să vă mai spun cum mă 
considerau părinţii şi vecinii mei! Ei se gândeau că am 
înnebunit, dar eu continuam imperturbabil să studiez culorile. 
Cu violetul plecam în lumea cealaltă. Îmi invitam prietenii să 
vadă ce efect are această culoare asupra lor: ei adormeau, iar 
florile se ofileau!... Dar violetul este o culoare la care ţin mult. 

Atunci când roșul din aura sa nu este nici pur, nici limpede, 
înseamnă că omul s-a lăsat pradă furiei, beţiei sau senzualităţii; 
pentru fiecare dintre aceste vicii nuanţa de roșu este diferită, iar 
clarvăzătorii o pot vedea. De altfel, roșul a fost legat din 
totdeauna de sânge, de război. Este o culoare frumoasă, dar 


nuanţa sa trebuie să fie pură, astfel ca, amestecată cu albul, să 
dea un roz luminos. 

Rozul exprimă deopotrivă o nuanţă a iubirii: albul aduce 
roșului puritatea, armonia, ceva ce ușurează, lipsit de violenţă şi 
egoism, şi astfel iubirea se linişteşte, devine tandreţe. lată de ce 
rozul este un simbol al tandreţei, al delicateţei. Eu îl sfătuiesc pe 
cel care are multă vitalitate şi senzualitate, să se lege de 
culoarea albă sau să găsească nişte fiinţe care posedă mult alb, 
adică să fie curate şi cinstite; va exista cel puţin un amestec şi 
roșul va deveni roz. În acest fel, el nu va mai fi deranjat şi 
tulburat de forța roșului care se află în el. Rozul acţionează de 
asemenea binefăcător asupra inteligenţei. Se spune: „A vedea 
viaţa în roz”, adică să fim optimiști. Cel care vede viaţa în roz nu 
are spiritul încărcat cu nişte griji sau gânduri întunecate şi triste, 
el privește optimist existenţa şi este fericit. 

Se pot face aceleași remarci pentru celelalte culori. Există 
culori albastre ce arată că un om şi-a pierdut credinţa sau nu se 
mai află în adevăr şi pace. Dacă galbenul este impur sau 
întunecat, aceasta arată că el nu este cumpătat, nici capabil să 
aprofundeze şi să înţeleagă; nu se poate avea încredere în 
capacităţile sale intelectuale. Dar eu nu doresc să mă opresc 
astăzi asupra acestui subiect pentru că am multe lucruri să vă 
spun. Reţineţi numai că cele șapte Spirite care stau în jurul 
Domnului sunt Spiritul Vieții, roșul; Spiritul Sfinţeniei, 
portocaliul; Spiritul  Înţelepciunii, galbenul auriu; Spiritul 
Veșniciei, verdele; Spiritul Adevărului, albastrul; Spiritul Forţei, 
indigoul; Spiritul Sacrificiului, violetul. 


Dacă vreţi să obţineţi o culoare, o puteţi face mereu 
plecând de la atele două: violetul şi portocaliul dau roșul; roșul 
şi galbenul dau portocaliul; portocaliul şi verdele dau galbenul 
etc... Fiecare culoare este copilul a două altele care sunt tatăl şi 
mama sa; dar dacă nu știți pe care să le amestecați, nu veţi 
obţine un rezultat bun. De ce? Fiindcă între culori există mai 
degrabă nişte opoziții decât nişte afinități, iar aceste opoziții şi 
afinități se găsesc deopotrivă între planetele ce corespund 
acestor culori. 

Culoarea roșu îi corespunde lui Marte. Marte este impetuos, 
violent, distrugător; este principiul masculin prin excelenţă, dar 
într-un domeniu determinat, deoarece Soarele (deși Soarele nu 


este o planetă) şi Jupiter au şi ele un caracter masculin dar într- 
un domeniu diferit. Culoarea verde îi corespunde lui Venus. 
Persoanele la care domină roșul sunt atrase de cele la care 
verdele este dominant, deoarece se pun reciproc în valoare, şi 
este minunat; dar dacă ele se leagă şi fuzionează, ele vor da 
naștere unui monstru. Să se plimbe împreună, să-și vorbească, 
să se privească, să se laude, dar să nu fuzioneze, fiindcă verdele 
şi roșul amestecate produc o culoare murdară. La fel şi în cazul 
portocaliului şi al albastrului: amestecul lor este îngrozitor, dar 
puse una lângă alta ele sunt mai expresive, se elogiază. Culorii 
albastre îi corespunde planeta Jupiter şi celei portocalii, Soarele; 
aceste două planete sunt pozitive, de aceea nu trebuie să se 
căsătorească. 

Să luăm acum galbenul şi violetul, ce nu trebuie nici ele 
amestecate. Galbenul corespunde lui Mercur, şi după Cabală, 
violetul corespunde Lunii, deși deseori Lunii îi este atribuită 
culoarea albă. Dacă se lasă deci culoarea albă Lunii, lui Neptun i 
se va da culoarea violet, fiindcă Neptun este identic cu Luna, 
dar într-un context superior. La fel, Uranus este identic cu 
Mercur într-un context superior. 

Veţi înţelege mai bine legăturile dintre ele dacă le plasați 
pe Arborele Sefirotic. 

Mercur (Hot) este opus lui Uranus (Hohmah), iar pe o altă 
axă, Venus (Neţah) este opus lui Saturn (Binah). Pe stâlpul 
central, Luna (lesod) este opusă lui Neptun (Kether). În planul 
orizontal Marte (Gheburah), pe stâlpul rigorii, se opune lui 
Jupiter (Hased), pe stâlpul milei. Vă voi explica într-o zi toate 
aceste legături şi veţi vedea cum Venus şi Saturn reprezintă 
aproape aceeaşi realitate manifestată în regiuni diferite. 
Aceasta va contrazice poate tot cea aţi învăţat până acum, dar 
veţi vedea de exemplu cum pe aceeași linie a iubirii, iubirea lui 
Venus devine inteligenţa lui Saturn, şi cum, pe cealaltă linie, 
inteligenţa concretă a lui Mercur, cea a judecăților, a cuvântului 
şi a afacerilor, devine în înalt înţelepciunea lui Uranus. 

Despre aceste corespondențe nu se găsesc încă multe 
explicaţii în cărţi, dar datorită Cerului multe dintre ele mi-au fost 
revelate. Sefiroţii nu au fost plasați la întâmplare; există între ei 
nişte legături geometrice care sunt semnificative... Dar aceasta 
depășește înțelegerea voastră şi pentru moment nu este chiar 
necesar să abordaţi aceste chestiuni filozofice şi abstracte; 


rețineţi astăzi numai aceste cuvinte despre culori pentru a putea 
lucra eficace la evoluția voastră. Lucraţi schimbând zilnic 
culoarea. Puteţi începe cu roșul care este cel mai apropiat de 
pământ şi continuaţi cu portocaliul, cu galbenul, cu verdele... 
Sau dimpotrivă, începeţi cu violetul. Astfel veţi cobori sau veţi 
urca, aşa cum vă doriţi. 

Culoarea roșie este cea mai apropiată de pământ, şi din 
acest motiv podeaua sălii noaste de mese şi majoritatea 
clădirilor sunt vopsite în roșu, în timp ce partea superioară este 
vopsită în albastru. Cerul este albastru şi pământul este roșu. În 
limba ebraică, primul om este numit Adam, locul unde trăia se 
numea Eden, pământul, Adamah şi culoarea roșie Adom. 
Culoarea roșie, pământul, omul şi Edenul sunt cuvinte care în 
limba ebraică au aceeași rădăcină. lată de ce în Cabală, Adam 
este numit „omul roșu”. Dar bătrânul Adam trebuie să moară şi 
să lase locul omului nou, Hristos, simbolizat de culoarea 
albastră. 

Transformarea roșului în albastru constituia tocmai lucrarea 
alchimiștilor. Aceasta înseamnă că tot ce este grosolan, violent, 
animalic în om, trebuie transformat, sublimat. Roșul şi albastrul 
sunt cei doi poli opuși, iar dacă doriţi să treceţi de la unul la 
celălalt, cereţi-le alchimiștilor, ei vă vor răspunde că trebuie să 
știți să lucraţi cu acidul şi baza. Dacă știți să lucraţi cu cele două 
principii, masculin şi feminin, puteţi schimba culorile, adică să 
transformați albastrul în roșu sau roșul în albastru, punând 
câteva picături de acid sau de bază... Chimia limpezește deci 
preceptele religiei, dar credincioșii nu ştiu acest lucru. Nici 
chimiștii nu îl ştiu; pentru ei sunt nişte fenomene pur materiale 
pe care nu încearcă să le interpreteze. Ştiinţa se limitează să 
constate faptele, ea nu caută nici motivaţia lor existenţială, nici 
semnificaţia lor. Dar mie îmi face plăcere să vi le interpretez... 

Noi suntem deci acel Adam roșu care trebuie să cedeze 
locul lui Hristos. Această transformare este posibilă, este scopul 
religiei. Bătrânul om Adam supus pasiunilor (roșul) trebuie să 
cedeze locul lui Hristos, omului nou (albastrul), care se află în 
adevăr, în pace, în armonie. Fericiţi sunt cei care înţeleg! Fericiţi 
sunt cei care urmează calea luminii! 

Aș încheia citându-vă încă o dată aceste cuvinte din Zohar 
la care ţin foarte mult. Eu le pronunt deseori în gând: „Şapte 
lumini există în Prea Înalt, şi acolo locuiește Cel mai Bătrân 


dintre Bătrâni, cel mai Misterios dintre Misterioși, cel mai Ascuns 
dintre Ascunși: Ain Sof”... Este minunat! Puteţi repeta şi voi 
aceste cuvinte şi lumina să apară! Fie ca toţi să lucreze acum 
asupra luminii, cu lumina şi pentru lumină! 


Cap. 8 - Modelul solar 


l. 
Lectura gândului zilei: 


„Cel mai înalt ideal este să luați ca model soarele. Dacă 
doriți să imitați un savant, un filozof sau chiar un erou, un sfânt, 
un Inițiat, veți primi fără îndoială câteva particule din virtuțile 
lor, dar niciodată atât de multe şi de o calitate aşa de pură ca 
atunci când modelul vostru este soarele. 

Imaginea perfecțiunii este soarele, iar dacă îl luați ca 
model, dacă vă veţi gândi asemenea lui numai să luminați, să 
încălziţi, să  însufleţiţi creaturile, atunci realmente vă veţi 
transforma. Şi chiar dacă nu obţineţi niciodată lumina, căldura şi 
viaţa soarelui, numai dorinţa de a le dobândi vă va proiecta în 
regiunile celeste unde veţi face cu adevărat nişte minuni. 
Această dorinţă de a lumina, de a încălzi şi a însufleţi creaturile 
vă va face mai luminoși, mai călduroși şi mai însufleţiţi”. 

lată încă o pagină care îi va șoca puţin pe unii şi uimi pe 
alţii. A lua ca model soarele! Toată lumea îmi va spune: 
„AScultaţi puţin, este de necrezut, soarele nu este o ființă 
inteligentă şi conștientă!” lată însă că se înșeală. 

Desigur, soarele se prezintă sub aparenţa unei mingi de 
foc. Dar sub ce aparenţă se prezintă fiinţa umană? Un corp care 
funcţionează ca o mașină... lar universul este şi el o mașină. 
Există chiar nişte minţi de geniu care au apărut în lume ca să 
pretindă că el este opera hazardului. Dar un hazard atât de 
inteligent, atât de perspicace, nu este oare ciudat? 

O mașină nu funcţionează din întâmplare, cineva a pus-o în 
mișcare. Nu ați văzut niciodată o mașină pornind fără ca o 
inteligenţă să fi provocat această pornire. 

De îndată ce există o materie, trebuie să existe un spirit 
care să o însufleţească. De aceea este o eroare să credem ca 
soarele nu este decât o minge de foc incandescentă. Soarele 
este un teren minunat, locuit de creaturile cele mai evoluate, 


care conduc planetele, iar vibraţiile acestor creaturi se 
transformă în spaţiu în căldură şi lumină; pe soarele însuși 
există o temperatură foarte moderată. Cine m-ar crede? Poate 
nişte copii. 

Eu nu minimalizez pe nici unul dintre Marii Maeștri ai 
omenirii afirmând că trebuie să luăm ca model soarele, fiindcă şi 
ei l-au luat ca model. Din moment ce au luminat întreaga lume 
cu înțelepciunea lor, au încălzit inimile întregii lumi cu iubirea 
lor, au însufleţit întreaga lume cu viaţa lor pură, aceasta 
dovedește că au luat ca model soarele. De altfel, dacă soarele 
îşi trimite neîncetat lumina şi căldura sa, dacă susține neobosit 
viaţa în univers, este pentru că are şi el un model de imitat: 
Domnul. 

Imitarea este o tendinţă înnăscută la fiinţa umană ca şi la 
celelalte creaturi. Dar pe cine vrem să imităm? Un actor sau o 
actriţă de cinema, un jucător de fotbal etc... 

Nu avem nişte criterii corecte pentru a alege un model, şi 
mai ales nu cunoaștem cât de importantă este această 
chestiune a modelului pentru viața psihică. Aveţi un prieten: 
frecventându-l, primiţi anumite particule de la el, el vă transmite 
ceva din virtuțile şi viciile sale, şi astfel vă modelaţi după el fără 
știrea voastră. În același fel, „frecventând” soarele, încălzindu- 
vă zilnic de bunătatea, de limpezimea, de puterea sa, de toată 
această viață care ţâșnește, după un timp veţi constata că se 
produc mari transformări în voi înșivă, în celulele voastre: ceva 
în voi începe să vibreze altfel şi deveniți din ce în ce mai 
luminoși, mai călduroși, mai însufleţiţi. 

Dacă doriţi să aveţi o influenţă binefăcătoare asupra 
oamenilor, intraţi zilnic în contact cu soarele pentru a primi de la 
el câteva particule pe care le veţi transmite celorlalţi. Soarele 
este singurul care să vă poată pune în cele mai bune dispoziţii 
în privinţa oamenilor. Atât timp cât nu avem acest model de 
căldură şi lumină, cădem pradă unui comportament inferior. 
Priviţi ce se întâmplă în lume: vedem numai nişte oameni care 
vor să profite de pe urma altora, aservindu-i, distrugându-i. Nu 
este ceva de laudă! În timp ce, prin soare aveţi imaginea unei 
fiinţe strălucitoare, generoase, şi sunteţi influenţaţi. Admiţând 
chiar că el nu este o creatură inteligentă şi cumpătată în sensul 
în care de obicei noi o considerăm, contactul cu lumina şi 


căldura sa nu vă pot inspira decât nişte gânduri mai deschise, 
nişte sentimente mai fraterne. 

Desigur, au existat întotdeauna nişte fiinţe excepţionale pe 
care le putem lua ca modele pentru puritatea, bunătatea, 
inteligenţa, cinstea lor. Dar perfecțiunea este altceva. 
Perfecţiunea presupune dezvoltarea ideală a acestor trei factori 
care sunt intelectul, inima şi voinţa, ceea ce se întâlnește foarte 
rar. Există unii oameni extrem de inteligenţi şi educați care nu 
manifestă nici un pic de iubire pentru ceilalţi. Sau alţii, plini de 
iubire, dar lipsiţi de voinţă, şi exemplele pot continua. Viaţa ne 
arată fără încetare nişte ființe cu adevărat remarcabile în 
anumite domenii, dar handicapate în altele. In timp ce soarele 
ne oferă imaginea ideală a perfecțiunii: lumina sa ne învaţă că 
el cunoaște tot, căldura sa ne vorbește despre iubirea sa, iar 
viața ce o răspândește în univers ne descoperă atotputernicia 
sa. 

Atunci când dorim să dobândim nişte cunoștințe, să 
învăţăm o meserie: de exemplu, dogar sau bărbier, mergem la 
cel care profesează această meserie pentru a vedea cum 
confecţionează nişte butoaie sau bărbierește pe cineva. Dar 
dacă trebuie să învăţăm cum să devenim nemuritori, cum să 
obţinem viaţa veșnică, trebuie să îi întrebăm pe morţi! Aceluia 
care este viu, nimeni nu îi cere nimic! lată inteligenţa oamenilor: 
ei vor învăţa viaţa în cărţile despre morţi, ei nu merg lângă 
soare! Ei folosesc soarele numai la iluminat, la încălzit, iar acum 
îndeosebi pentru a-i exploata energia, punând-o în butelii şi 
vânzând-o. Dacă veţi spune tuturor acestor fizicieni, ingineri, să 
ia ca model soarele, ei vă vor râde în nas! Dar dacă mă veţi 
asculta, dacă veţi plasa soarele deasupra tuturor preocupărilor 
voastre, veţi vedea cum vă poate lumina, stimula, vindeca. 

Eu vorbesc, vorbesc, şi ştiu că mulţi vor continua să ia ca 
model un filfizon prăpădit sau o tânără lipsită de importanţă. 
„Nu mai este nevoie să avem o persoană iubită?” Ba da, 
desigur, dar în iubirea voastră luaţi ca model soarele. Asistaţi la 
răsăritul soarelui, umpleţi-vă de lumină şi îmbrăţișaţi-vă apoi 
iubitul, veţi vedea ce diferență există... In realitate, ar fi de 
preferat să nu îl îmbrăţișaţi, dar dacă insistaţi, faceţi-o cel puţin 
după ce v-aţi umplut de lumină, de căldură, de puritate. 

Eu nu v-am sfătuit niciodată să mă luaţi ca model. Eu v-am 
spus mereu că sunt numai o tăbliță indicatoare: eu privesc spre 


soare şi în acea direcție arăt cu degetul ca să vă dirijaţi după el. 
Fiindcă soarele vă va da totul; eu ce aș putea să vă ofer? Eu pot 
numai să vă antrenez spre soare, cea mai bună imagine a 
perfecțiunii. 


Cei mai mulţi oameni îşi închipuie că nu există ceva mai 
mare şi impunător ca munca, meseria lor. Ei bine, eu consider 
că nimic nu se poate compara cu această meserie necunoscută 
pe care nimeni nu o bănuiește: să devii asemenea soarelui care 
luminează toate creaturile, le încălzește, le însuflețește. Da, să 
iei ca model soarele şi, asemenea lui, să luminezi, să încălzești, 
să însuflețești. Desigur, nu este ușor să devii asemenea 
soarelui; nici în câteva sute de ani de acum încolo nu veţi reuși. 
Dar cel puţin acest ideal de a deveni ca el va produce în voi 
asemenea transformări încât, în interior, veţi deveni cu adevărat 
o reflectare a soarelui, iar în prezența voastră oamenii vor 
începe să se simtă mai luminoși, mai călduroși, mai însufleţiţi. 

Există mii de ocupaţii în lume, mai ales în ultimii ani când 
au apărut noi meserii, dar nici una nu se poate compara cu 
lucrarea celui care dorește să devină ca soarele. Nici una nu 
poate cu adevărat să îl satisfacă. Priviţi, orice aţi face, 
activitatea voastră este limitată. Puteţi fi chimist, astronom, 
muzician, pictor, avocat, notar... evident o parte din voi înșivă 
este copleșită de activitatea voastră, dar nu prin cunoașterea 
sau arta voastră veţi reuși să rezolvaţi problemele celelalte ale 
vieţii (soţia voastră, copiii voştri, sau chiar sănătatea voastră). 

Toţi cei care se apropie în mod conștient de soare cu 
dorinţa de a deveni ca el, reușesc cu adevărat să aducă viaţa, 
căldura şi lumina soarelui. lar ceilalţi, care o simt, vin alături de 
ei. Cum să nu te îndrepţi spre o ființă lângă care te simţi 
însufleţit, încălzit, luminat? În timp ce îl eviţi pe cel care este 
rece, întunecat, lipsit de viaţă, sau dacă ești obligat să îl 
frecventezi, te închizi faţă de el. Priviţi florile: ele se închid în 
timpul nopţii, dar ziua se deschid în faţa soarelui. Florile ne 
vorbesc, ne povestesc multe lucruri, ele ne spun: nu puteţi 
deschide ființele decât cu ajutorul căldurii şi al luminii. Dar cine 
le înțelege? 

Luaţi soarele ca model. Chiar în timpul zilei, când nu vă mai 
aflaţi în faţa lui, supravegheaţi-vă, analizaţi-vă interior, 
întrebându-vă: „Oare sunt pe cale să strălucesc şi să propag 


lumina? Oare sunt pe cale să încălzesc şi să dilat inimile 
creaturilor? Le aduc oare viaţa?” Ei da, puneţi-vă această 
întrebare în fiecare moment al zilei, fiindcă aici se află cheia 
perfecţionării voastre. 


II. 

Cea mai înaltă lecţie pe care ne-o dă soarele este iubirea sa 
pentru toate creaturile. El nu se preocupă să știe cui îi trimite 
razele sale. Fie că oamenii sunt inteligenţi sau proști, buni sau 
criminali, că îi merită sau nu binefacerile, el îi luminează pe toţi 
fără nici o distincţie. Aici soarele este unic! Luaţi exemplul celor 
mai importante fiinţe care au trăit pe pământ: toate au avut 
câteva idei preconcepute, câteva preferinţe şi chiar câteva 
animozităţi. Chiar şi cei mai mari profeţi, chiar şi cei mai mari 
Maeștri nu s-au putut elibera în întregime de nevoia de a aplica 
legea justiţiei şi a-i pedepsi pe cei răi. 

De ce soarele oferă un credit de lumină, de căldură şi viaţă 
tuturor creaturilor fără discriminare, criminalilor, la fel ca şi 
sfinţilor şi oamenilor cinstiţi? Oare este orb, nu vede crimele, 
este el numai ceva mecanic lipsit de inteligenţă şi discernământ 
ce nu ţine seama de bunătate sau răutate, de cinste sau 
necinste? Nu, soarele observă greșelile şi crimele oamenilor 
mult mai bine ca oricine, dar pentru el acestea sunt nişte 
mărunţișuri în raport cu imensitatea luminii şi a căldurii sale. Tot 
ceea ce nouă ne pare monstruos şi îngrozitor, nu constituie 
pentru el decât nişte mici greșeli, nişte distrugeri neînsemnate, 
nişte mici murdării... El le înlătură, le repară, le spală şi continuă 
cu o răbdare nelimitată să îi ajute pe oameni până când ei vor 
atinge perfecțiunea. 


Vă veți întreba: „Dar ce motivaţie are această 
generozitate? Oare ce filozofie poate să aibă soarele în mintea 
sa?” Veţi vedea imediat. Soarele are o anumită concepţie 
despre specia umană: el vede veșnicia şi nemurirea sufletului 
uman, el știe foarte bine că omenirea este încă un fruct verde, 
acru, dur şi acid. Şi cum el se pricepe bine să coacă fructele 
pomilor, pe care le umple încet-încet cu zahăr şi arome până ce 
le face gustoase, tot aşa dorește să maturizeze şi omenirea. El 
să decis să aibă răbdare, fiindcă a înţeles că pentru omenire 
este nevoie de mai mult timp decât pentru pomi şi fructe. El știe 


că încălzind chiar şi un criminal, acesta va ajunge într-o bună zi 
să fie obosit şi scârbit de sine încât va cădea sub influenţa 
benefică a soarelui... şi va deveni o ființă plăcută, delicată, un 
poet, un muzician, un binefăcător al omenirii. 

Soarele nu îi părăsește pe oameni fiindcă știe că, dacă îi 
părăsește, evoluţia lor va fi ratată, nu vor exista fructe coapte, 
nu vor mai exista sfinţi, profeţi, divinități pe pământ. Soarele 
continuă să îi încălzească şi să îi lumineze pe oameni fiindcă el 
cunoaște cauzele şi consecinţele, începutul şi sfârșitul, el 
cunoaște calea evoluţiei... Altminteri, el ar deveni furios, s-ar 
închide, s-ar întuneca, şi ar veni sfârșitul speciei umane! Dacă 
soarele strălucește mereu, aceasta dovedește că el cunoaște 
scopul lucrării sale, finalitatea creaţiei, şi continuă să îi ajute pe 
oameni până la maturizarea lor. 

Pentru soare, noi suntem ca nişte grăunţe plantate pe 
undeva în solul spiritual: sub razele sale noi putem da flori cu 
nişte culori şi parfumuri extraordinare încât divinităţile vor fi 
extaziate. Ce este o floare? Ea nu știe nici să cânte, nici să 
danseze, nici să cânte la vioară, şi totuși cântăreții, dansatorii, 
muzicienii se încântă în faţa ei... Dacă vom ști să fim ca florile, 
de ce divinităţile care se găsesc atât de sus de noi nu ar veni să 
se extazieze? Ele vor spune: „Oh, ce flori frumoase!” şi se vor 
ocupa de noi pentru a ne face şi mai puri, mai luminoși, mai 
parfumaţi. 

lată ce știe soarele, de aceea el este singurul care nu se 
oprește să facă bine oamenilor. Toţi ceilalți obosesc, închid 
prăvălia şi dispar din circulaţie: ei sunt înmormântați! lar soarele 
este mereu triumfător, radios. El spune: „Veniţi, alimentațţi-vă, 
luaţi... Aţi făcut nişte prostii?... Eu nu vă vreau. Oamenii sunt 
egoiști, răi, răzbunători, iar dacă vă prind, eu nu răspund de voi. 
Dar eu nu vă fac nici un rău, veniţi, expuneţi-vă razelor mele... 
Vă voi mai da încă!” Dacă vom lua ca model soarele, vom 
deveni deci mai buni. Aproape de el găsim curajul să uităm 
toate greutăţile, toate decepţiile ce le întâlnim alături de 
oameni. Gândind ca soarele, vom deveni nişte divinităţi fiindcă 
nu ne vom pierde niciodată răbdarea. Toţi ceilalți capitulează şi 
după o vreme vă spun: „Plecaţi de aici! Nu vreau să vă mai văd! 
Am făcut tot ce am putut pentru voi, iar acum am obosit. 
Plecaţi”. Dar soarele nu este niciodată obosit... Înţelegeţi acum 


de ce vă duc spre soare, fiindcă el este singurul care vă poate 
inspira nişte sentimente nobile şi divine. 


Pentru a cunoaște filozofia soarelui, mi-am fixat într-o zi o 
întâlnire cu el. Da, ne-am întâlnit... într-o cârciumă, am 
comandat nişte aperitive şi apoi i-am spus: „Oh, dragul meu 
soare, vreau să te întreb ceva, fiindcă nu este încă foarte clar în 
inima mea. Cum se face că ești atât de luminos? - Fiindcă ard 
de iubire, a spus el, iar iubirea face să ţâșnească lumina. - Dar 
explică-mi cum procedezi să continui să îi iubești şi să îi luminezi 
pe oameni, când vezi mai bine ca oricine cât sunt de răi? - Oh, 
tu știi, de mult timp m-am decis să nu mă mai preocup să știu 
cum sunt. Eu mă ocup numai de mine şi îmi place să răspândesc 
căldura iubirii mele, continui, şi mă bucur. Dacă oamenii mă 
apreciază sau nu, îmi este egal, şi te sfătuiesc să procedezi la 
fel, fiindcă dacă vei începe să ţii cont de ceea ce sunt oamenii, 
nu vei mai putea rămâne niciodată lângă ei”. 

M-am hotărât deci să îl imit pe soare şi de aceea îmi pot 
continua lucrarea. Dacă vă închipuiţi că există mulţi oameni 
care mă apreciază şi vor să mă ajute, vă înșelaţi. Eu îi deranjez 
pe mulţi şi ei ar dori să se descotorosească de mine. Vă asigur 
că văzând cât sunt de vicleni, de răi, de interesaţi, de ingrati, 
uneori cred că este mai bine să-mi pun pe cap pălăria şi să nu 
mă mai ocup de oameni. Dar, din fericire soarele este prin 
preajmă şi îmi șoptește: „Amintește-ţi de discuţia noastră din 
cârciumă. - Ah, da, da!” îi răspund şi continui... lar voi de ce nu 
vreţi să îl imitaţi pe soare? 

Este adevărat că ştiinţa a calculat deja data morţii sale, iar 
după părerea unor savanţi americani, el este deja bolnav! În 
realitate, soarele posedă secretul de a-și prelungi viața atât cât 
vrea, până la perfecţionarea întregii sale familii. Da, pentru ca 
soarele are o familie de crescut, de hrănit: toate planetele din 
jurul său sunt copiii săi, şi el nu poate muri înainte ca acești 
copii ai lui să atingă perfecțiunea, adică înainte de a deveni 
nişte sori ca el. 


Cap. 9 - Adevărata religie solară 


Soarele luminează, încălzește şi însufleţește. Nu am epuizat 
încă conţinutul acestor trei noţiuni de lumină, căldură şi viaţă, şi 
veţi vedea acum cum ne pot ajuta ele să înţelegem unul dintre 
aspectele cele mai obscure ale religiei creștine: Sfânta Treime. 

Teologii prezintă Sfânta Treime ca un mister, misterul unui 
singur Dumnezeu în trei persoane. Ce pot face oamenii cu un 
mister? Îl lasă în pace şi îşi văd de treaba lor. Dimpotrivă, noi 
întâlnim Sfânta Treime, o salutăm, o frecventăm, ne bucurăm 
zilnic să o vedem. „Ce blasfemie!” va spune Biserica. Poate. Dar 
dacă se prezintă oamenilor o Divinitate atât de abstractă şi 
îndepărtată, nu trebuie să ne uimim că ei nu o mai simt, că nu 
mai sunt locuiţi de ea şi se dedau la faptele cele mai imorale, 
cele mai nebunești. 

În noua religie care se apropie şi va invada lumea, 
realităţile spirituale vor deveni atât de apropiate, de accesibile, 
încât fiecare om le va putea trăi, simţi, unindu-se cu ele, 
comunicând cu ele; el se va hrăni zilnic cu o hrană extraordinar 
de luminoasă încât va fi obligat să se transforme. Omul se poate 
transforma cu adevărat numai dacă absoarbe în toate domeniile 
o hrană de o mai bună calitate. 

Trinitatea apare în majoritatea religiilor din lume sub nişte 
nume diferite. La origine există mereu o fiinţă care naște o altă 
ființă, iar aceasta la rândul ei naște o a treia. În creștinism sunt 
denumite Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl este viaţa care inundă 
universul, izvorul de unde ţâșnesc toate creaţiile. Despre fiu se 
poate spune că este lumina fiindcă Hristos spune el însuși: „Eu 
sunt lumina lumii”, dar el este deopotrivă iubirea, adică căldura. 
lar Duhul Sfânt este când iubirea, când lumina care aprinde 
inteligenţele, dă capacitatea de a profetiza, de a vorbi în mai 
multe limbi şi de a pătrunde misterele. În realitate, nu contează 
prea mult care este iubirea şi care este înţelepciunea; Fiul şi 
Duhul Sfânt sunt unul, ei se transformă unul în altul, ei au 
aceleași puteri. 

Principala problemă constă în a înţelege că aceste trei 
principii, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt se regăsesc în viaţa, lumina şi 
căldura soarelui. Tatăl este viaţa; Fiul este iubirea sau lumina; 
iar Duhul Sfânt este lumina sau iubirea. Veţi întreba: „Avem 
oare dreptul de a regăsi aceste trei entități în lumina, căldura şi 
viaţa soarelui?” Desigur, iar această corespondenţă este un 
avantaj practic formidabil, fiindcă ne permite să contemplăm în 


fiecare dimineaţă această Sfântă Treime, să comunicăm cu ea, 
să ne legăm de ea pentru a-i primi toate binecuvântările. Este o 
promisiune de înviere şi de viaţă. 

Oare de ce creștinii nu vor să înţeleagă că toate marile 
adevăruri se află sub ochii lor? Toţi vor înţelege, mai puţin ei. Ei 
vor spune mereu: „Oh, soarele... Chiar dacă soarele nu ar 
exista, este de ajuns să oficiem slujba ca să fim salvaţi”. Ei nu 
au înţeles că, fără soare, nimeni nu ar mai fi viu pentru a oficia 
slujba, iar ei ar fi fost demult morţi, pietrificaţi şi îngheţaţi. 
Numai creștinii sunt în acest caz orbi şi limitați. 

Atunci când lumea din înalt a creat lumea de jos, ea a lăsat 
peste tot nişte semne, nişte urme, nişte reflectări, pentru ca 
oamenii să le poată găsi. Una dintre aceste reflectări este 
soarele. Prin intermediul său, această Treime care nu vrea să 
rămână complet ascunsă şi inaccesibilă se manifestă pentru a 
lăsa oamenilor posibilitatea de a o regăsi. Să înţelegem bine: în 
realitate, Sfânta Treime nu se află nici în lumina, nici în căldura, 
nici în viaţa soarelui, ea se găsește infinit mai departe, dar prin 
intermediul acestei lumini, acestei călduri şi vieţi, noi o putem 
atinge, comunicăm cu ea, iubind-o, chemând-o, determinând-o 
să pătrundă în noi. 

Fiind creaţi după chipul Domnului, fiecare dintre noi trebuie 
să fie deopotrivă o trinitate. De altfel, prin intelectul, inima şi 
voinţa noastră, noi suntem deja o trinitate care gândește, simte 
şi acţionează. Evident, această mică trinitate este puţin 
întunecată, înţepenită, îngheţată, dar ea se va însufleţi, se va 
lumina şi se va încălzi lângă soare. lată încă un avantaj de a 
asista la răsăritul soarelui: mica noastră trinitate devine încet- 
încet luminoasă, călduroasă, însufleţită ca soarele, ea se apropie 
de această mare Treime a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. 

Hristos a spus: „Fiţi, dar, voi desăvârșiţi precum Tatăl 
vostru Cel ceresc desăvârșit este”. Dar dacă noi nu l-am văzut 
niciodată pe Tatăl, de unde să luăm modelul perfecțiunii sale? 
Aici noi avem un model, soarele. Dumnezeu se află foarte sus, 
foarte departe, dar în mila sa El a dorit să lase oamenilor 
posibilitatea de a-L regăsi, şi le-a lăsat-o ca un fir al Ariadnei. 
Dacă urmează acest fir, trecând prin soare, ei vor ajunge la 
Tatăl... 

În fiecare zi vedem o imagine sublimă a Sfintei Treimi, iar 
dacă știm să lucrăm cu acest model, mica noastră trinitate 


poate deveni şi ea sfântă. Toţi repetă cuvintele lui Hristos: „Fiţi, 
dar, voi desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit 
este”, dar atât timp cât nu știm cum se manifestă EI, care sunt 
vibraţiile, culorile sale, puterea sa, totul rămâne la nivel teoretic. 
Soarele ne explică că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt unul, 
inseparabili. In spiritul multor creștini, ei sunt separați, dar în 
realitate ei sunt unul, trei în unul. În Cabală, 1 este 3, şi 3 este 
1. 

Tot la fel, intelectul, inima şi voința nu sunt niciodată 
separate în om: ele sunt sudate, pășesc, galopează împreună. 
Intelectul întocmește nişte proiecte, inima îi dă o mână de 
ajutor, îl încurajează: „Continuă, mergi mai departe, eu te 
sprijin!” iar voinţa galopează pentru a îndeplini aceste proiecte. 
li vedem pe toţi trei alergând, tot alergând... Uneori există 
contrariul, voinţa îi antrenează pe ceilalți, iar omul îşi sparge 
capul fiindcă intelectul a rămas mult prea în urmă. El poate 
striga: „Așteptaţi-mă, vă aflaţi în greșeală!”, iar voinţa îi replică: 
„Taci, tu nu ști nimic”. Ei da, toţi trei au nişte conversații 
formidabile!... Dar această treime nu este încă sfântă. 

Pentru ca treimea noastră să devină sfântă, trebuie să luăm 
ca model soarele şi să tindem spre el pentru a deveni luminoși, 
călduroși şi însufleţiţi ca el. Desigur, este imposibil să reușim, 
dar această lucrare se află în linia Iniţierii. În loc să rămânem 
tributari unor concepţii vechi şi inutile, este de preferat să 
contemplăm soarele şi să avem ca ideal să ne asemănăm lui. 

Eu v-am spus ca există o lege a mimetismului conform 
căreia orice creatură se aseamănă în timp cu mediul în care se 
găsește. Dacă omul privește deseori şi mult timp soarele, dacă îl 
înţelege, dacă îl iubește, dacă se lasă pătruns de razele sale, el 
începe încet-încet să îi semene. lar dacă știe să îi condenseze 
razele, să le acumuleze, să facă nişte rezerve din ele în plexul 
său solar, va putea apoi să extragă din acestea după nevoile 
sale şi să devină neobosit. Este o întreagă știință, o întreagă 
ucenicie de făcut, iar cei care au luat-o în serios, îi primesc zilnic 
binecuvântările. 

Cum să nu-ți dai seama că în soare se exprimă cel mai bine 
generozitatea, imensitatea şi veșnicia Domnului? De acum 
înainte, acolo trebuie să căutaţi Sfânta Treime. Toţi pedagogii 
ştiu că trebuie să înceapă prin a prezenta copiilor latura 
concretă a lucrurilor, ceea ce se atinge, ce se vede, pentru a-i 


conduce apoi în domeniul abstract. Ar trebui folosită aceeași 
metodă şi în cazul religiei, şi în loc de a se prezenta Divinitatea, 
Sfânta Treime ca o abstracţie despre care nimeni, sau aproape 
nimeni, nu înţelege nimic, trebuie început prin latura concretă, 
adică soarele. Să mergem mai întâi în fața soarelui, să ne 
încălzim, să ne luminăm, să ne însufleţim, să mulţumim 
Domnului şi apoi, dacă posedăm suficiente capacităţi mentale, 
vom putea merge în lumea de dincolo să căutăm Spiritul 
Cosmic, Absolutul. _ 

Veţi spune: „Dar nu putem să Il găsim pe Domnul la 
biserică, în anafură?” Ba da, desigur, Îl putem găsi pe Domnul în 
biserică, dar care este biserica sau templul ce se poate compara 
cu natura, şi care este anafura care se poate compara cu 
soarele? Puteţi să mâncaţi vagoane de anafură, rămânând la fel 
de răi, de geloși, de senzuali, de proști şi bolnăvicioși ca înainte. 
În timp ce, dacă vă îndreptaţi spre această anafură imensă care 
este soarele şi dacă comunicaţi zilnic cu ea, veţi fi obligaţi să vă 
transformați. Fiindcă nicăieri Dumnezeu nu se manifestă în 
întreaga sa putere, lumină şi căldură, ca în soare. 

De altfel, cine poate nega că anafura este pregătită cu 
nişte materiale date de soare? lar soarelui nu i se mulțumește. | 
se ia tot ce produce, grâul, strugurele, dar se uită să i se 
mulțumească. Nimeni nu-și dă seama că fără el nu s-ar putea 
face nici o singură anafură, nici o singură picătură de vin. 
Atunci, de ce oamenii au fost amăgiţi? De ce li s-a ascuns 
importanţa soarelui şi li s-a indus ideea că prin anafură şi vin ei 
ÎI vor găsi pe Domnul? Ei Îl pot găsi, dar numai dacă li se explică 
cel puţin sensul acestor simboluri. 

Ştiţi că originea împărtășaniei se află în ultima cină pe care 
lisus o ia cu ucenicii săi, când el ia pâinea şi vinul spunând: 
„Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi. 
Că acesta este sângele Meu... Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea 
sângele Meu are viaţă veșnică”. În realitate, pâinea şi vinul sunt 
două simboluri de cea mai înaltă semnificaţie ce erau cunoscute 
cu mult înaintea lui lisus. 

Atunci când citim Biblia, observăm că Melchisedec a fost 
primul care a instituit împărtășania oferindu-i lui Avraam pâinea 
şi vinul. Melchisedec era regele dreptăţii (în limba ebraică 
„melek” înseamnă rege, iar „ţedek”, dreptate), el locuia în 
regatul Salem (nume ce are aceeași origine ca „șalom” : pace), 


şi de aceea este numit Melchisedec regele dreptăţii şi al păcii. El 
îi oferă lui Avraam pâinea şi vinul pentru a-l recompensa după 
victoria obţinută asupra celor șapte regi ai Edomului care 
reprezintă cele șapte păcate capitale. Fiindcă nu trebuie să ne 
închipuim că Melchisedec, cel mai mare dintre Iniţiaţi, s-a 
deplasat pentru a-l recompensa pe Avraam pentru victoria 
obţinută într-o bătălie împotriva a câteva sute sau mii de 
dușmani. Avraam locuia în Ur şi Caldeea (Ur înseamnă lumină). 
El practica magia, evoca spiritele, iar pentru a-și desăvârși 
iniţierea asupra adunării de spirite care îl slujeau, el a mers în 
Egipt. 

Melchisedec i-a oferit deci lui Avraam pâinea şi vinul, şi ne 
putem gândi că aceasta nu este o mare recompensă, exceptând 
faptul că le înţelegem valoarea simbolică. De fapt, pâinea şi 
vinul reprezintă întreaga Știință Iniţiatică bazată pe cele două 
principii cosmice: principiul masculin (simbolizat de pâine) şi 
principiul feminin (simbolizat de vin), care lucrează împreună în 
toate regiunile universului. 

Pâinea şi vinul sunt deci două simboluri solare. Nu este 
vorba nici despre pâinea fizică, nici despre vinul fizic, ci despre 
două proprietăţi ale soarelui: căldura şi lumina sa care creează 
viaţa. Or, căldura sa este iubirea, iar lumina sa este 
înţelepciunea. lisus vroia deci să spună: „Dacă vreţi să mâncaţi 
trupul Meu - înţelepciunea - şi să beţi sângele meu - iubirea - 
veţi avea viaţa veșnică”. 

De două mii de ani, creștinii au înghiţit vagoane de anafură 
şi au băut butoaie de vin fără să obţină niciodată viaţa veșnică, 
şi din nefericire fără să producă în ei nici cea mai mică 
ameliorare. Fiindcă singura modalitate de a obţine viaţa veșnică 
este de a ne hrăni cu lumina şi căldura lui Hristos, care este 
spiritul soarelui. 


II. 

Atunci când lisus spunea: „Nimeni nu vine la Tatăl meu 
decât prin Mine”, era Hristos care vorbea prin gura sa. El vroia 
să spună: nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin intermediul 
meu, fiindcă eu sunt spiritul lui Hristos manifestat prin 
intermediul soarelui. Veţi spune că este o interpretare arbitrară. 
Nu, eu vă pot arăta cum se află locul tuturor adevărurilor: ele 
sunt prezentate disparat, dispersat, iar lIniţiatul trebuie să le 


lege şi să găsească locul fiecăruia dintre ele în marea carte a 
naturii vii. 

Eu v-am arătat deja că soarele constituie pentru noi cea 
mai bună imagine a Sfintei Treimi prin viaţa, prin lumina, prin 
căldura ce ni le dăruiește. Tatăl este viaţa care curge prin 
intermediul soarelui. În ceea ce privește lumina şi căldura, ne 
putem gândi că ele sunt indiferent Fiul sau Duhul Sfânt, dar din 
punct de vedere inițiatic, Duhul Sfânt reprezintă mai degrabă 
căldura, iubirea, în timp ce Fiul, Hristos, reprezintă lumina, 
înțelepciunea. 

Această lumină care iese din soare şi produce atâtea 
transformări în univers, care împarte atâtea binefaceri tuturor 
creaturilor, această lumină a cărei adevărate naturi nu este încă 
cunoscută este Hristos, spiritul lui Hristos. Lumina soarelui este 
un spirit viu, şi prin intermediul acestei lumini spiritul lui Hristos 
este mereu prezent, activ, lucrează fără încetare. Altminteri, 
cum am putea interpreta cuvintele: „Eu sunt Lumina lumii”... 
sau: „lar Eu şi Tatăl Meu una suntem”?... Ei sunt una în soare, 
fiindcă în soare lumina şi viaţa una sunt. El a spus de asemenea: 
„Eu sunt învierea şi viaţa”. Cine învie fiinţele? Cine dă viaţa? 
Este Hristos, spiritul lui Hristos care trăiește în soare. 

Creștinii îl plasează mereu pe Hristos nu se știe pe unde, de 
exemplu în Palestina, fiindcă acolo a trăit lisus. Dar dacă el este 
cu adevărat învierea şi viaţa, el nu trăiește acolo, ci în soare. 
Desigur, el se află peste tot în univers, dar pentru noi el se 
găsește mai ales în soare. De aceea, dacă vă obișnuiți să priviţi 
soarele dimineaţa, gândindu-vă că Hristos se află acolo, în faţa 
voastră, dacă vă legaţi de el, dacă îl iubiţi, întreaga voastră 
ființă va fremăta, va vibra la unison cu această lumina cosmică 
condensată ce se manifestă prin el. 

Hristos este desigur o entitate mult mai vastă ca soarele, 
este fiul Domnului, a doua persoană a Treimii, şi el nu se 
manifestă numai în soarele nostru, fiindcă în imensitatea 
cosmosului există nenumărați sori, mult mai mari şi mai 
luminoși decât al nostru... De aceea, atunci când vorbesc despre 
Hristos, eu nu mă refer la lisus, ci la principiul cosmic care nu 
are nici început, nici sfârșit. lisus a fost un bărbat care a trăit 
acum două mii de ani în Palestina, şi care a fost atât de pur, de 
nobil, de evoluat, încât la treizeci de ani a primit Duhul Sfânt, şi 
în același timp spiritul lui Hristos; de aceea a fost numit lisus 


Hristos. Dar Hristos se poate naște în inima şi în sufletul oricărei 
fiinţe umane. El s-a manifestat în Orfeu, în Moise, în Zoroastru, 
în Buddha... în toţi marii Iniţiaţi din toate ţările şi toate epocile. 

Există un singur lisus, dar există, pot exista, mii de Hristoși. 
lisus este unic, el se află în fruntea religiei creștine, aşa cum 
Buddha se află în fruntea religiei budiste, iar Mahomed în 
fruntea religiei musulmane. Dar Hristos se află în fruntea întregii 
omeniri şi chiar a întregului univers, el nu este capul unei 
singure religii, ci a tuturor religiilor, el le-a inspirat. De aceea 
oamenii trebuie să pună punct aspectului rasial şi sectar al 
religiilor. Creștinismul este încă o religie sectară. În Vechiul 
Testament, Dumnezeu era numai Dumnezeul israeliților; numai 
ei trebuiau să trăiască şi aveau dreptul de a domina şi masacra 
celelalte popoare. Mai târziu, creștinii s-au folosit de Noul 
Testament pentru a proceda la fel, gândind că ei au fost aleși, 
iubiţi şi preferaţi de Domnul, iar ceilalţi erau nişte necredincioși. 
lată cea mai mare eroare a creștinilor. Aşa cum soarele este la 
fel pentru toţi oamenii, şi Domnul este la fel pentru toţi copiii 
săi, altminteri ar trebui să concluzionăm că soarele îl depășește 
pe Domnul prin iubirea şi generozitatea sa. 


Cum să îi facem să înţeleagă pe oameni că este ridicol să 
dorești să Îl atragi pe Dumnezeu de partea ta? Priviţi două ţări 
care intră în război: fiecare îşi binecuvântează prin preoţii ei 
armele şi soldaţii cu o mare solemnitate, implorându-L pe 
Dumnezeu să îi aducă izbânda şi să-i distrugă dușmanii; ei fac 
totul pentru a îmbuna Divinitatea, prin cântece, rugăciuni, 
tămâie... Ce mentalitate jalnică! Niciodată nu trebuie să 
încercăm să îl cumpăram pe Domnul. Dintr-un punct de vedere 
obișnuit, toată lumea va considera că este normal, fiecare 
trebuie să-și protejeze interesele. Da, dar dacă ne înălțăm până 
la Domnul, vom constata că, asemenea soarelui, Domnul este 
imparţial şi îi lasă pe oameni chiar să se masacreze dacă 
aceasta le place atât de mult. 

Unul dintre aspectele esenţiale ale filozofiei solare este 
faptul că soarele ne conduce spre universalitate. Trebuie să se 
înceteze ca o rasă, un popor, o religie sau o ideologie să domine 
lumea; trebuie ca toţi să pășească împreună spre religia 
universală care este cea a iubirii şi a fraternității. 


Credeţi-mă, Domnul este ca soarele: rasele, religiile, 
ideologiile îi sunt egale. El nu dă doi bani pe faptul că ești 
galben, negru, roșu sau evreu, catolic, protestant şi chiar ateu, 
toţi sunt copiii săi şi El ţine cont numai de virtuțile lor: iubirea, 
înţelepciunea, cinstea, generozitatea... 


Păstraţi mereu această imagine a soarelui ca pe cel mai 
bun reprezentant al Divinităţii. De ce oamenii care consideră că 
este normal să meargă în biserici sau temple pentru a se 
închina, a îngenunchea şi a se ruga în fața icoanelor sau a 
statuilor sfinţilor, consideră că nu este normal să contemple 
soarele? De ce să ne închipuim că vom primi mai multă lumină 
sau confort în faţa operelor unor ființe umane care nu au fost 
totdeauna pure şi cinste, decât în faţa soarelui care a ieșit din 
mâinile Domnului strălucitor şi viu? Mergeţi în biserici şi temple, 
şi eu o fac uneori, dar să știți că aproape de soare veţi învăţa să 
trăiţi cu adevărat viața divină. 


CUPRINS 
Cap. 1 - Soarele, promotor al civilizaţiei... 1 
Gap: 2- SUlya-VOgås ieena aniani tata a E E 9 
Cap. 3 - Căutarea centrului. ........s.ssssssssrrerererrersrsrsrsrsrrrrrrerernrrrnnn 26 
Cap. 4 - Soarele rai DI iai aaa ere dai aaa ia db dd tan a dadea 35 
Cap. 5 - Plexul SO EI Caiaa acas ea Pat iai i ai iesi a cele 45 
Cap. 6 - Omul conform imaginii soarelui... nenea 49 
Cap. 7 - Spiritele celor șapte lumini... eee eee 58 
Cap. 8 - Modelul solar... eee ea ana anna aaa aa 66 


Cap. 9 - Adevărata religie solară..............ce eee 76