Omraam Aivanhov — De la om la Dumnezeu

Omraam Mikhaël Aivanhov 


DE LA OM LA DUMNEZEU 


Sefiroturi şi ierarhii îngereşti 


Cap. 1 - De la om la Dumnezeu: noţiunea de 
ierarhie 


Oamenii se aseamănă adesea cu vapoare în 
derivă. Ei se conduc, din fericire, după câteva reguli 
date de familie, studii, meserie, viaţă socială, dar în 
interior mulţi sunt ca nişte ambarcaţiuni lansate în 
plină mare, fără busolă şi fără hartă de navigaţie. Veţi 
spune că unii au religia... Da, religia ajută mult 
oamenii, dacă cei care o reprezintă se preocupă cu 
adevărat de a le da un sistem coerent, plecând de la 
care ei pot să-şi organizeze viaţa interioară. Dar eu nu 
vreau să critic bisericile şi clerul, mulţi alţii au făcut-o 
înaintea mea, poate mai bine ca mine. Ceea ce vreau, 
e să vă dau metode care vă vor permite să realizaţi 
ceea ce este scopul tuturor religiilor: stabilirea unei 
legături cu Dumnezeu. 

Da, auzim de atâtea ori repetându-se că cuvântul 
religie vine din latinescul „religare” adică relegare! 
Religia e cea care îl releagă pe om la Dumnezeu. Dar 
ce idee avem despre Dumnezeu, şi cum se poate 
stabili această legătură? Veţi spune: „E uşor, ne legăm 
la Dumnezeu prin rugăciune”. Ah! dacă ar fi aşa de 
simplu! Ca şi cum ar fi suficient să spunem: 
„Dumnezeul meu... Domnule Dumnezeu.”.. pentru a 
intra în legătură cu El! 

Pentru a pretinde că îl atingem direct pe 
Dumnezeu, trebuie să ştim ceea ce este! Nu vreau să 


spun că nu se întâmplă să auzim câte ceva de la El, 
dar în orice caz nu de la El în persoană. Să luăm un 
exemplu foarte simplu. Aveţi de trimis o scrisoare... Ea 
va trece în mod necesar prin intermediari: angajatul de 
la poştă care pune ştampila, cei care o expediază, 
calea ferată, vaporul sau avionul. Când ea soseşte în 
sfârşit la destinaţie, câteodată după zeci de zile, 
factorul poştal o distribuie: el o pune în cutia de scrisori 
sau o lasă la portar, care se va ocupa de ea. Şi dacă 
trebuie să scrieţi unei persoane suspusă, unui monarh, 
unui preşedinte de Republică sau unui ministru, atunci 
ea v-a trece prin mâinile secretarilor care o vor 
transmite... sau nu o vor transmite; dacă conţinutul 
scrisorii voastre nu e de o importanţă capitală ea nu va 
ajunge niciodată la destinatar, numai la un colaborator 
care o va citi şi vă va răspunde. 

lată cum se petrec lucrurile pe pământ. Deci, cel 
care îşi imaginează că atunci când se adresează lui 
Dumnezeu mesajul său sau rugămintea sa Il atinge 
direct, e un ignorant, asta e! Pe pământ, e imposibil să 
te adresezi unui personaj înalt fără a trece prin 
intermediari, dar ei îşi închipuie că pe Dumnezeu, da, îl 
vor atinge direct! Pentru că Dumnezeu, înţelegeţi, e un 
bonom foarte drăguţ, foarte accesibil, putem să-L 
batem pe umăr, să-L tragem de barbă, El ascultă toate 
plângerile, toate reclamaţiile şi chiar El în persoană 
răspunde la acestea... Dar ce e cu toţi aceşti ignoranţi 
care cred că gândurile şi sentimentele lor ajung direct 
la Dumnezeu şi chiar El Insuşi va veni special să se 
ocupe de ei? E singur în Cer, înţelegeţi, El nu are 
servitori, nu are lucrători pentru a face munca, El 
trebuie să facă totul. Şi e acelaşi care odinioară s-a 
înhămat să creeze lumea în şase zile. Săracul, câtă 
muncă! Nu are pe nimeni care să-L ajute. 


Pe pământ, cel mai mic patron are una sau mai 
multe secretare şi echipe de lucrători; dar Dumnezeu, 
nu, El Insuşi trebuie să facă toată munca şi oricine 
poate să aibă de-a face cu El. Unii vă vor spune: ei 
discută cu Dumnezeu şi Dumnezeu le răspunde. Sau 
uneori, e invers: Dumnezeu le vorbeşte şi ei Îi răspund! 
Nefericiţii, dacă lucrurile s-ar petrece aşa cum îşi 
imaginează, de mult ar fi fost fulgeraţi, pulverizaţi, nu 
ar fi rămas nici cea mai mică urmă din ei. Dumnezeu e 
o energie de o putere indescriptibilă, nici o fiinţă 
umană nu a putut nici să-L atingă, nici să-L asculte, nici 
să-L vadă. Veţi spune că Avraam, Moise şi profeţii 
Israelului au vorbit cu Dumnezeu. Da, Vechiul 
Testament e plin de aceste dialoguri, dar în realitate 
acesta nu este decât un mod figurat de a prezenta 
lucrurile... 

O imagine care ne poate da aproximativ o idee 
despre Dumnezeu este cea a electricităţii. Ne servim 
de electricitate pentru a ne lumina, a ne încălzi şi 
pentru a face să funcţioneze tot felul de aparate. În 
case, uzine, oraşe, totul funcţionează cu electricitate! 
Dar ştiţi câte precauţii trebuie luate pentru a nu 
provoca  scurtcircuite şi accidente ca incendii sau 
electrocutări, de exemplu. Un contact direct cu 
electricitatea poate fi mortal, pentru că e o energie de 
o putere imensă. Pentru a o face să vină la noi şi 
pentru a o putea utiliza cu riscuri mici, trebuie să o 
adaptăm cu ajutorul transformatoarelor, apoi să o 
canalizăm prin intermediul circuitelor adesea foarte 
complicate. Ei bine, este la fel şi cu Dumnezeu. 
Dumnezeu este comparabil cu o electricitate pură care 
nu poate cobori până la noi decât prin intermediul 
transformatoarelor. Aceste transformatoare sunt 
nenumăratele entități luminoase care populează 


cerurile şi pe care tradiţia le numeşte ierarhiile 
îngereşti. Prin ele primim lumina divină, şi tot prin ele 
reuşim să intrăm în relaţie cu Dumnezeu. 

Da, iată ce trebuie ştiut: între noi şi Dumnezeu 
există un întreg drum de parcurs, un spaţiu atât de 
vast încât e imposibil să-l concepem, şi acest spaţiu nu 
e gol, el se compune din regiuni locuite de entităţi 
spirituale. Toate religiile au menţionat într-un fel sau 
altul existenţa acestor regiuni şi acestor entităţi. 
Pentru mine, tradiţia evreiască este cea care dă 
noţiunile cele mai precise, cele mai clare. Atât 
creştinismul cât şi islamismul au moştenit în parte 
aceste noţiuni. 

Majoritatea oamenilor se poartă ca şi cum ar fi 
singurele creaturi cu adevărat evoluate. Sub ei sunt 
animalele, plantele, pietrele, iar deasupra, foarte 
departe, undeva, este Dumnezeu... câţi încă o cred! Ei 
ignoră existenţa tuturor acelor fiinţe care fac legătura 
dintre Dumnezeu şi ei. Sau, chiar dacă ştiu de 
existenţa lor pentru că au auzit vorbindu-se de ele, ei 
se gândesc la ele rar, nu încearcă să stabilească 
legături cu aceste fiinţe. Catolicii, ortodocşii se 
adresează sfinţilor; e bine, dar chiar şi cei mai mari 
sfinţi nu sunt decât fiinţe umane, şi cultul acestora 
aminteşte adesea de culturile păgâne: pentru a regăsi 
un obiect pierdut trebuie să ne adresăm sfântului 
Antoine de Padova; pentru a evita un accident, 
sfântului Christophe... Toţi sfinţii calendarului sau 
aproape toţi au o funcţie particulară, şi un număr 
incalculabil de Notre Dame sunt invocate pentru a 
obţine vindecarea, protecţia, naşterea unui copil, 
abundența recoltelor, întoarcerea soţului sau femeii 
infidele, etc. Creştinii au tendinţa de a dispreţui religiile 
politeiste şi multitudinea lor de divinităţi, fără a-şi da 


seama că şi ei de asemenea, într-un anume fel, au un 
veritabil panteon. 

Acest obicei de a invoca entităţi spirituale cărora li 
se atribuie diferite puteri provine dintr-o veche 
antichitate şi creştinii l-au preluat şi l-au prelungit. 
Aceasta arată clar că, chiar şi pentru ei, Dumnezeu 
este atât de departe că au nevoie să recurgă la 
intermediari. De aceea e important de a cunoaşte mai 
bine existenţa ierarhiilor îngereşti, ce sunt ele, cum se 
situează şi care sunt puterile lor. 

Se menţionează în Geneză un simbol al acestei 
ierarhii îngereşti care face legătura între om şi 
Dumnezeu: e scara lui lacob. „lacob ajunse într-un loc 
unde îşi petrecu noaptea, pentru că soarele asfinţise. 
El a luat o piatră pe care a pus-o căpătâi şi s-a culcat în 
acel loc. Şi a avut un vis. Se făcea că o scară era 
sprijinită de pământ iar capătul atingea cerul, iar 
îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe această 
scară. Şi iată, Eternul se afla deasupra ei”. 

Scara e o imagine interesantă de studiat, pentru că 
ea exprimă nu numai ideea de intermediar între jos şi 
sus, dar şi cea a ierarhiei: se vorbeşte de „scară 
socială” pentru a exprima ierarhia situaţiilor pe care 
oamenii le ocupă unii faţă de alţii. Se vorbeşte de scara 
valorilor, scara culorilor... Intreaga viaţă demonstrează 
necesitatea unor scări... nu numai pentru a urca pe un 
acoperiş! Veţi spune că există şi alte mijloace. Da, dar 
şi acestea sunt tot echivalente cu o scară. 

Tradiţia creştină, care preia tradiţia evreiască, 
învaţă despre existenţa a nouă ordine îngereşti: Îngerii, 
Arhanghelii, Principatele, Virtuţile, Puterile, 
Dominatorii, Tronurile, Heruvimii, Serafimii. Aceste 
ordine îngereşti sunt fiecare un aspect al puterii şi 
virtuţilor divine, dar mai ales reprezintă pentru noi 


noţiuni mai accesibile decât cuvântul Dumnezeu. 
Pentru buna noastră dezvoltare spirituală, trebuie să 
cunoaştem existenţa acestor entităţi care ne depăşesc, 
pentru că ele sunt pentru noi ca nişte faruri pe drumul 
nostru. 

Desigur, puteţi să vă adresaţi lui Dumnezeu, dar 
ştiind că nu-L veţi atinge niciodată direct. Servitorii săi 
îi vor transmite dorinţele, rugăciunile voastre... sau 
poate nu le vor transmite: multe cereri nu ajung la 
destinaţie pentru că pe drum există entităţi care fac un 
triaj. Ele privesc şi spun: „Nu e necesar să aducem 
aceste lucruri până la Dumnezeu, El are altceva de 
făcut decât de a asculta acest gen de reclamaţii. La 
coş cu ele!” 

Şi să nu vă imaginati că Dumnezeu în persoană va 
veni să vă viziteze. Va veni poate un Arhanghel 
aducându-vă un mesaj, un atom de lumină, şi aceasta 
va fi deja foarte mult. Cine suntem noi pentru ca 
Dumnezeu, Stăpânul lumilor, să se deplaseze?... Şi de 
altfel nu am rezista puternicelor vibrații ale prezenţei 
Sale. Se spune în Psalmi: „Totul se face ca ceara în faţa 
Sa”. 

Ordinele  îngereşti sunt transformatoare care 
canalizează această putere pentru ca ea să poată sosi 
până la noi fără a ne pulveriza. 

Da, acestea să fie clare pentru voi. Puteţi, desigur, 
să vă adresaţi direct lui Dumnezeu, şi eu o fac, dar 
ştiind că sunt alţii care transportă cererile voastre, şi 
dacă ele nu sunt pure şi dezinteresate ele vor fi 
aruncate la coş şi nu veţi primi nici un răspuns. E bine 
să ştiţi de la început cum stau lucrurile pentru a nu vă 
înşela şi a nu aştepta inutil. Tot ceea ce putem primi 
de la Dumnezeu este o rază, un efluviu care vine de 
departe, de foarte departe şi care coboară prin 


intermediul ierarhiei îngereşti. Tot Dumnezeu este 
Acela care ne răspunde, pentru că Dumnezeu se 
găseşte la toate nivelele creaţiei, dar El nu ne 
răspunde niciodată direct. 


Cap. 2 - Prezentarea Arborelui Sefirotic 


Pentru cel care simte nevoia de a se apropia de 
Creator, de a-i penetra imensitatea, religia dă câteva 
mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele 
religioase, ascultarea unor anumite reguli. E bine, dar 
e insuficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu e 
suficient a simţi emoţii mistice şi a respecta reguli, e 
necesar de a aprofunda un sistem de explicare a lumii. 

De la început, am vrut să găsesc un astfel de 
sistem şi l-am căutat în toate direcţiile. Am studiat ce 
învaţă marile religii ale lumii, şi sistemul care mi s-a 
părut cel mai bun - cel mai vast şi în acelaşi timp cel 
mai precis - l-am găsit în tradiţia evreiască, în Kabbala: 
Arborele sefirotic, Arborele vieţii. Nu spun că alte 
doctrine sunt rele sau false, nu, dar noţiunile pe care le 
prezintă rămân risipite, nu dau o privire aşa de 
profundă, aşa de structurată şi aşa de sintetică. 
Arborele sefirotic este o sinteză a universului, el este 
pentru mine cheia care permite descifrarea misterelor 
creaţiei. El se prezintă sub forma unei scheme foarte 
simple, dar conţinutul său e inepuizabil. Şi chiar, multe 
episoade din Vechiul şi Noul Testament pot fi 
interpretate în lumina Arborelui sefirotic. 

Kabalişti împart universul în zece regiuni sau sefire 
corespunzătoare primelor zece numere (cuvântul 
sefiră, la plural sefirot, semnifică numărarea). Fiecare 
sefiră se identifică cu ajutorul a cinci nume: numele lui 
Dumnezeu, numele  sefirei însăşi, numele şeful 


ordinului îngeresc, numele ordinului îngeresc şi în fine 
numele unei planete (planşa de la sfârşitul volumului 
vă permite să consultaţi în orice moment schema 
detailată a Arborelui Sefirotic). 

Este vorba de cinci planuri distincte şi veţi înţelege 
mai bine natura lor ştiind că putem să stabilim o 
corespondenţă între aceste cinci planuri şi cele cinci 
principii din om care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, 
inima şi corpul fizic: Dumnezeu corespunde spiritului, 
sefira corespunde sufletului, şeful ordinului îngeresc 
corespunde intelectului, ordinul îngeresc corespunde 
inimii şi planeta corespunde corpului fizic. 

Fiecare sefiră e deci o regiune locuită de un ordin 
al spiritelor luminoase având în fruntea sa un 
arhanghel, el însuşi supus lui Dumnezeu. Deci 
Dumnezeu este Cel care dirijează aceste zece regiuni, 
dar sub un nume diferit în fiecare regiune. lată de ce 
Kabbala dă zece nume lui Dumnezeu. Aceste zece 
nume corespund unor atribute diferite. Dumnezeu este 
unul, dar El se manifestă diferit în funcţie de aceste 
regiuni. Este tot timpul acelaşi Dumnezeu unic, dar 
prezentat sub zece aspecte diferite, şi oricare dintre 
aceste aspecte nu e inferior sau superior altuia. 


Cele zece nume ale lui Dumnezeu sunt: 


- Ehieh 

- Eloha vaDaath 

- lah 

- lehovah Tsebaoth 
- Jehovah 

- Elohim Tsebaoth 
- El 

- Chadai El Hai 


- Elohim Gibor 


- Adonai Meleh 
Semnificaţia acestor nume necesită explicaţii. A se 
vedea Cap. 4. 


Cele zece sefiroturi sunt: 
- Kether: Coroana 

- Tiphereth: Frumuseţea 
- Hohmah: Inţelepciunea 
- Netsah: Victoria 

- Binah: inteligenţa 

- Hod: Gloria 

- Hessed: Graţia 

- lesod: Fundamentul 

- Gebourah: Forţa 

- Malhouth: Regatul 


Şefii ordinelor îngereşti sunt: 

- Metatron: care participă la Tron 

- Raziel: secretul lui Dumnezeu 

- Tsaphkiel: contemplarea lui Dumnezeu 

- Tsadkiel: justiţia lui Dumnezeu 

- Kamael: dorinţa lui Dumnezeu 

- Mikhael: care e ca Dumnezeu 

- Haniel: graţia lui Dumnezeu 

- Raphael: vindecarea lui Dumnezeu 

- Gabriel: forţa lui Dumnezeu 

-  Ouriel: Dumnezeu este lumina mea, sau 
Sandalfon care e interpretat ca forţa care uneşte 
materia în formă. 


Ordinele îngereşti sunt: 

- Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei sau, în 
religia creştină, Serafimii 

- Ophanim: Roţile, sau Heruvimii 


- Aralim: Leii, sau Tronurile 

- Haschmalim: Scânteietorii sau Dominatorii 

- Seraphim: Înflăcăraţii, sau Puterile 

- Malahim: Regii, sau Virtuţile 

- Elohim: dumnezeii, sau Principatele 

- Bnei Elohim: Fii de dumnezeu, sau Arhanghelii 
- Kerroubim: Puternicii, sau Îngerii 

- Ischim: Oamenii sau Comuniunea Sfinţilor 


În fine, corpurile cosmice sau planetele care 
corespund planului fizic sunt: 


- Reschith haGalgalim: primele turbioane 

- Mazaloth: Zodiacul 

- Chabtai: Saturn 

- Tsedek: Jupiter 

- Madim: Marte 

- Chemesch: Soarele 

- Noga: Venus 

- Kohave: Mercur 

- Levana: Luna 

- Aretz: Pământul, sau Olam lesodoth, adică lumea 
fundamentului. 


Cei din vechime, care nu cunoşteau decât şapte 
planete, nu au plasat pe Arborele sefirotic nici pe 
Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să 
corespundă lui Kether nebuloasele, primele turbioane: 
Reschith  haGalgalim, şi lui Hohmah, Zodiacul: 
Mazaloth. Putem să păstrăm această atribuire, dar 
putem de asemenea să-l plasăm pe Uranus la nivelul 
lui Hohmah, pe Pluton la nivelul lui Daath şi pe Neptun 
la nivelul lui Kether. 


Kabaliştii au numit această figură Arborele Vieţii 
pentru că acest ansamblu format din sefiroturi trebuie 
înţeles ţinând cont de tocmai de imaginea unui arbore. 

Cum e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, 
crengi, frunze, flori şi fructe care sunt solidare între 
ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin căi de 
comunicare numite „cărări”. Aceste cărări, în număr de 
22, sunt desemnate de cele 22 de litere ale alfabetului 
ebraic: 

Cele 22 de cărări şi cele 10 sefiroturi sunt numite 
cele 32 de căi ale Inţelepciunii care sunt, simbolic, 
plasate în Hohmah. Veţi înţelege mai bine natura şi 
funcţiile acestor treizeci şi două de căi dacă veţi 
încerca să faceţi o legătură cu faptul că avem 32 de 
dinţi. Da, şi de altfel nu se vorbeşte de „dinţi (măsele) 
de minte”? Avem 32 de dinţi pentru a mesteca hrana şi 
cele 32 de căi sunt de asemenea, într-un anumit fel, 
dinţi cu care mestecăm hrana psihică şi spirituală pe 
care o primim în fiecare zi. Prin această masticaţie 
obţinem înţelepciunea. A deveni înţelept înseamnă a 
mastica experienţele pe care le facem în fiecare zi 
pentru a reţine sucul nutritiv. 

Cele 32 de căi ale Înţelepciunii leagă cele 10 
sefiroturi, fiecare cu cele 5 diviziuni, de aceea Kabbala 
spune că ea conduce spre cele 50 de porţi ale 
Inţelepciunii care sunt atribuite simbolic sefirei Binah. 
Pentru a deschide porţile trebuie să avem chei. Şi 
adevărata cheie în Ştiinţa iniţiatică este cunoaşterea 
omului însuşi. Iniţiatul poate cunoaşte totul pentru că 
se cunoaşte pe sine. In unele reprezentări, în anumite 
fresce egiptene de exemplu, Iniţiatul ţine în mână un 
fel de cheie de formă identică simbolului lui Venus 
Acest simbol reprezintă schematic fiinţa umană cu cap, 
cele două braţe depărtate şi cele două picioare unite. 


Iniţiatul posedă cheia care îi permite de a se cunoaşte, 
şi cunoscându-se, el cunoaşte întreg universul, el 
poate dechide porţile tuturor regiunilor lui. 

Vă veţi întreba fără îndoială: „De ce zece 
sefiroturi? Universul e divizat chiar în zece regiuni?” 
Nu, şi la acest subiect există un punct important pe 
care trebuie să-l cunoaşteţi. Arborele sefirotic nu e 
destinat să ne înveţe astronomie sau cosmogonie. În 
realitate, nimeni nu poate spune cu exactitate ce este 
universul şi cum a fost el creat. Arborele sefirotic 
reprezintă un sistem de explicare a lumii care e de 
natură mistică. Bazele sale au fost puse de milenii. 
Spiritele excepţionale care l-au conceput nu posedau, 
evident, telescoape sau lunete astronomice. Prin 
meditaţie, contemplaţie, graţie unei vieţi interioare 
intense, ele au reuşit să sesizeze o realitate cosmică 
pe care au tradus-o cu ajutorul imaginilor şi povestirilor 
simbolice. Această tradiţie, mereu reluată, la care s-a 
meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi. 
Arborele sefirotic nu e o descriere exactă a universului 
nostru, ceea ce explică absenţa unor planete, locul 
soarelui, etc... 

Dar să revenim la cele zece sefiroturi. De ce zece? 
Pentru că acest număr reprezintă o totalitate, un 
ansamblu finit. Sefira, v-am mai spus-o, înseamnă 
numărare. Plecând de la primele zece numere, toate 
combinaţiile numerice sunt posibile. Dumnezeu a creat 
la început zece numere, cele zece sefiroturi, şi cu 
ajutorul acestor zece numere El poate crea alte 
numere, adică alte existenţe, până la infinit. 

Kabaliştii menţionează, deşi mai rar, o a 
unsprezecea sefiră: Daath, al cărei nume înseamnă „a 
şti”. Ei o plasează între Kether şi Tiphereth, dar în 


general ea nu figurează pe reprezentarea Arborelui 
sefirotic. 

Acest tablou a  sefiroturilor, cum vedeţi, nu 
reprezintă decât puterile binelui. Pentru perfecţionarea 
voastră numai pe acesta trebuie să-l studiaţi, numai 
asupra acestuia trebuie să vă concentrați. Dar 
adevărul este că Kabbala menţionează de asemenea 
zece sefiroturi ale tenebrelor care se numesc Kliphoth 
şi care reprezintă reflectarea inversă ale sefiroturilor 
divine, exact cum diavolul este reflectarea inversă a lui 
Dumnezeu. Aceste sefiroturi malefice au de asemenea 
numele lor, ierarhia lor de spirite, dar nu voi intra în 
detalii, nu vreau să pronunţ numele lor, pentru că nu 
vreau să mă leg de acestea. 

In fine, deasupra sefirei Kether, kabaliştii plasează 
o regiune pe care o numesc Ain Soph Aur: lumina fără 
sfârşit, care e regiunea Absolutului, regiunea lui 
Dumnezeu nemanifestat. 

Pentru kabaliştii, universul e o unitate a cărei 
expresie perfectă este Arborele sefirotic. Dar în 
această unitate ei disting mai multe regiuni. 

O primă divizare face să apară patru planuri. De 
sus în jos acestea sunt: 

- Olam Atsilouth sau lumea emanaţiilor, formată 
din sefirele Kether, Hohmah şi Binah. 

- Olam Briah sau lumea creaţiei, compusă din 
sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth. 

- Olam letsirah sau formaţiei, compusă din sefirele 
Netsah, Hod, lesod. 

- Olam Assiah sau lumea acţiunii, formată din 
singura sefiră Malhouth. 


Şi aici, între lumea de sus şi lumea de jos, există o 
ierarhizare care are de asemenea corespondenţa sa în 
fiinţa umană. 

- Planului Olam  Atsilouth îi corespunde 
Neschamah, adică planul divin al sufletului şi al 
spiritului. 

- Planului Olam Briah îi corespunde Rouah, adică 
planul mental, intelectul. 

- Planului Olam letsirah îi corespunde Nephesch, 
adică planul astral, inima. 

- Planului Olam Assiah îi corespunde Gouph, adică 
corpul fizic. 


O altă repartiție face să apară trei piloni: 

- La dreapta, stâlpul Clemenţei, numit Yak în care e 
o putere pozitivă, activă, şi care corespunde sefirelor 
Hohmah, Hessed şi Netsah. 

- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o 
putere feminină, pasivă, şi care cuprinde sefirele 
Binah, Gebourah şi Hod. 

- În fine, stâlpul central, care le echilibrează pe 
celelalte două, e compus din sefirele Kether, Daath, 
Tiphereth, lesod şi Malhouth. 

Această divizare exprimă ideea că universul este 
guvernat de două principii antagoniste masculin şi 
feminin, de atracţie şi respingere, de dragoste şi ură, 
de clemenţă şi rigoare şi că, pentru a se armoniza, 
aceste puteri trebuie să se întâlnească la centru. 


lată, posedaţi acum elementele esenţiale ale 
Arborelui  sefirotic. Ce trebuie să faceţi?... E o 
responsabilitate foarte mare pentru un Instructor să-i 
facă pe oameni să intre în sanctuarul Divinităţii, pentru 
că el ştie că foarte puţine persoane sunt pregătite să 


înţeleagă şi să utilizeze corect aceste noţiuni. Să nu 
vorbim de cei care o fac pentru a se servi de practici 
magice condamnabile, pentru că nedându-şi seama de 
caracterul sacru al acestor noţiuni îşi imaginează 
imediat că pot să se plimbe în mijlocul acestor nume 
ca într-o grădină publică şi pot să jongleze cu 
sefiroturile ca şi cu nişte mingi. Aceste cunoştinţe 
trebuie abordate cu multă umilinţă şi respect pentru a 
avea mari revelații. 

Nu e suficient de a citi de două sau de trei ori acest 
tablou, de a reţine numele şi a le menţiona din timp în 
timp în conversaţie. Pentru a deveni baza unei 
adevărate munci spirituale, Arborele sefirotic trebuie 
să fie un subiect de meditaţie permanent. Încercaţi să 
asimilați încet aceste noţiuni, să le digeraţi... Şi să nu 
fiţi miraţi dacă mă veţi auzi folosind termeni care 
aparţin domeniului nutriţiei. Această meditaţie asupra 
Arborelui sefirotic poate fi comparată cu nutriția. În 
fiecare zi, mâncaţi pentru a vă menţine sănătatea; 
dintr-un mare număr de alimente alegeţi unele şi 
acestea nu sunt aceleaşi de la o zi la alta. În Arborele 
sefirotic veţi descoperi o imensă varietate de „hrană”, 
pentru că e o reflectare a universului. Religia şi 
filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la fel şi 
morala, adevărul, dar de asemenea şi ştiinţele şi 
artele: de voi depinde să învăţaţi să vă hrăniţi zilnic. 

Mulţi sfinţi, mistici, e adevărat, au reuşit să 
progreseze fără a cunoaşte Arborele sefirotic, dar 
cunoaşterea lui dă o vedere mai clară asupra muncii 
de făcut, şi această metodă poate să vă însoţească pe 
toata durata vieţii voastre. Nici un tablou nu 
depăşeşete Arborele Vieţii. Urmaţi-l, şi gândirea 
voastră va înceta să vagabondeze şi veţi primi 
binecuvântări pe măsură ce veţi şti să exersaţi şi să 


avansați pe această cale. Revenind des asupra 
Arborelui sefirotic veţi aprinde lumini în voi, iar aceste 
lumini nu numai că vă vor lumina, dar vă vor purifica, 
vă vor întări, vă vor da viaţă şi vă vor înfrumuseţa. 
Poate nu veţi înţelege niciodată perfect această 
reprezentare şi nu veţi ajunge să realizaţi niciodată 
toate virtuțile şi puterile pe care le reprezintă, dar ea 
va fi pentru voi reprezentarea unei lumi ideale care vă 
va atrage tot timpul către înalt. 


Cap. 3 - lerarhiile Îngereşti 


Îngerii din Kether sunt Serafimii, în evreieşte 
Hayoth haKodesch, care se traduce Animale ale 
sfinţeniei. Hayoth este pluralul cuvântului haya care 
înseamnă viaţă. 

La începutul Cărţii lui Ezechiel, în Biblie, citim o 
descriere a celor patru Animale sfinte, şi într-un fel 
asemănător sfântul loan le-a descris în Apocalipsă: „De 
îndată am fost răpit în duh. Şi iată, era un tron în cer şi 
pe tron şedea Cineva... lar în mijlocul tronului şi în jurul 
lui erau patru fiinţe pline de ochi, dinainte şi dinapoi. 
Prima fiinţă semăna cu un leu, a doua semăna cu un 
taur, a treia avea faţa ca de om şi a patra semăna cu 
un vultur care zboară. Cele patru fiinţe aveau fiecare 
câte şase aripi şi erau pline de ochi de jur împrejur. Ele 
spuneau fără încetare zi şi noapte: Sfânt, sfânt, sfânt 
este Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel care era şi Cel 
care este şi Cel ce vine!” 

Cele patru fiinţe care se află în faţa tronului lui 
Dumnezeu reprezintă cele patru principii ale materiei, 
cele patru elemente: leul (focul), taurul (pământul), 
omul (aerul), şi vulturul (apa) (Despre corespondenţa 
între vultur şi apă, a se vedea tomul 32 din Opere 


Complete, pag. 92-93). Rădăcinile materiei sunt deci în 
Dumnezeu, în sefira Kether, şi Serafimii sunt îngerii 
celor patru elemente. Dar la acest grad de puritate, 
materia este aproape de aceeaşi substanţă ca şi 
spiritul. 

Serafimii sunt primele creaturi care primesc 
emanaţiile divine, ei sunt plonjaţi în oceanul materiei 
primordiale încă în plină fierbere şi beau de la Sursa de 
lumină, de la Sursa dragostei, care e singura lor hrană. 
Ei se hrănesc contemplându-L pe Dumnezeu, de aceea 
sunt reprezentaţi cu ochi pe tot corpul. Serafimii sunt 
cea mai perfectă manifestare a dragostei, pentru că 
dragostea adevărată e o contemplare. 

În realitate, în Arborele vieţii există şi alte expresii 
pentru dragoste: Hessed (Jupiter) reprezintă dragostea 
pentru o colectivitate, Nestah (Venus) dragostea 
pentru o creatură. Dar dragostea de Dumnezeu, 
singura dragoste adevărată, nu se poate manifesta 
decât în Kether, şi este dragostea Serafimilor. 

În faţa tronului lui Dumnezeu Serafimii nu 
încetează să repete: „Sfânt, sfânt, sfânt este 
Dumnezeu”. Cuvântul „sfânt” caracterizează cel mai 
bine esenţa Divinităţii. Acest cuvânt a fost folosit atât 
de des pentru a desemna numai bărbaţi sau femei care 
manifestau anumite virtuţi de răbdare, bunătate, 
milostenie, că şi-a pierdut înţelesul adevărat. Pentru a 
înţelege ce este sfinţenia, trebuie să ne îndreptăm spre 
limbile slave. In bulgară, de exemplu, cuvintele „svet” 
(sfânt) şi „svetost” (sfinţenie) au aceeaşi rădăcină ca şi 
cuvântul lumină: „svetlina”. Sfinţenia este deci o 
calitate a luminii. In acest sens putem spune că 
Dumnezeu este cu adevărat sfânt pentru că El e 
lumină pură. Aceasta este ceea ce repetă Serafimii, şi 


de aceea sfinţenia este de asemenea înscrisă în 
numele lor: Hayoth haKodesch: Animalele sfinţeniei. 
Şeful ordinului  îngeresc al Serafimilor este 
Metatron, Prinţul Feţei. El este singurul care îl vede pe 
Dumnezeu faţă în faţă, şi el e cel care i-a vorbit lui 
Moise pe Muntele Sinai. Nici o fiinţă umană, oricât de 
elevată ar fi, nu poate intra în contact direct cu 
Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este un foc devorant 
care ar face-o imediat cenuşă. E nevoie în permanenţă 
de un intermediar care să vorbească omului din partea 
lui Dumnezeu. Chiar dacă se spune în Biblie că 
Dumnezeu s-a adresat lui Avram, lui lacob, lui Moise 
sau unui anumit profet, în realitate nu El în persoană a 
făcut-o ci un mesager; aceasta este tocmai 
semnificaţia cuvântului „înger”: mesager, trimis. 


Îngerii lui Hohmah sunt Heruvimii, în evreieşte 
Ophanim, adică roţi. Profetul Ezechiel în cartea sa 
descrie viziunea ce a avut-o despre roţi „ de o 
circumferință şi înălţime înspăimântătoare”, mergând 
aproape de Animalele sfinte: „Când animalele se 
ridicau de pe pământ, roţile se ridicau şi ele. Ele 
mergeau acolo unde Spiritul le comanda să meargă; şi 
roţile se ridicau cu ele, pentru că spiritul Animalelor era 
în roţi. Când Animalele mergeau, ele mergeau; când 
Animalele se opreau, ele se opreau; când Animalele se 
ridicau de pe pământ, roţile se ridicau cu ele, pentru că 
spiritul Animalelor era în roţi”. Animalele sfinte se 
supun ordinelor Spiritului şi transmit un impuls roţilor. 

Simbolismul roții (cerc perfect în mişcare) ne 
revelează funcţia Heruvimilor: ei plăzmuiesc materia 
originară simbolizată de Animalele sfinte, ei elaborează 
această materie pentru a servi proiectelor lui 
Dumnezeu. De aceea se spune că lumea Ophanim-ilor 


este cea a muzicii sferelor (regăsim aici ideea de cerc, 
de roată). Dar prin muzică nu trebuie să înţelegem 
numai acele aranjamente de sonorități create de 
oameni şi pe care urechile noastre le percep. Expresia 
„muzica sferelor” se traduce înainte de toate prin 
armonia care există între toate elementele universului, 
o ajustare, o aranjare bazată pe raporturile dintre 
numere. Armonia este mai întâi o structură, care 
coborând în materie devine creatoare de forme. In 
acest sens, armonia este expresia raţiunii, a 
înţelepciunii, şi de aceea e asimilată cuvântului. Nu 
există armonie, nu există muzică în afara raţiunii şi 
înţelepciunii. Cuvântul divin, muzica şi înţelepciunea 
sunt acelaşi lucru. 

Din păcate, suntem obligaţi să constatăm că 
printre cei care crează muzică sau printre cei care o 
interpretează, foarte puţini sunt capabili să ducă o 
viaţă muzicală. Muzica, adevărata muzică nu este cea 
care se execută cu instrumente sau cu vocea, ci cea pe 
care o exprimăm prin gânduri, sentimente şi gesturi 
armonioase în toate circumstanţele vieţii. Aceasta este 
muzica lui Hohmah. 

În fruntea ordinului  Ophanim-ilor se află 
arhanghelul Raziel. După tradiţie, el a fost cel care i-a 
dat lui Adam o carte, Sepher letsirah, care revela 
secretele creaţiei. Dar când Adam a comis primul 
păcat, cartea i-a fost luată. 


Îngerii lui Binah sunt Tronurile, în ebraică Aralim: 
leii. 

În textul Apocalipsei, sfântul loan asociază 
prezenţa  Tronurilor cu cea a Animalelor sfinte, 
Serafimii: „În jurul tronului am văzut douăzeci şi patru 
de tronuri şi pe aceste tronuri, douăzeci şi patru de 


Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi în veşminte albe şi pe cap 
aveau coroane de aur”. In alt pasaj, cei douăzeci şi 
patru de bătrâni se adresau astfel lui Dumnezeu: „ţi 
mulţumim, Dumnezeu Atotputernic care eşti şi ai fost 
pentru că Ţi-ai folosit marea Putere şi ai luat în 
stăpânire Împărăţia Ta. Naţiunile s-au supărat; furia ta 
a venit, şi a venit timpul de a-i judeca pe morţi, de a-i 
recompensa pe servitorii Tăi profeţii, sfinţii şi pe cei 
care se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari, 
şi să-i distrugi pe cei care distrug pământul”. 

Dându-le numele de Tronuri îngerilor lui Binah, 
religia creştină insistă asupra noţiunii de stabilitate, în 
timp ce numele lor ebraic Aralim: leii, introduce 
noţiunea de judecată. Simbolic, leul e legat de justiţie 
şi „Leul tribului lui luda” e o figură a justiţiei supreme. 
Cei douăzeci şi patru de Bătrâni sunt Domnii destinului; 
nimic din gândurile, sentimentele şi actele umane nu le 
scapă, şi ei sunt cei care decid pedepsele, 
recompensele şi condiţiile în care oamenii vin să se 
reîncarneze. 

Şi în timp ce Serafimii cântă sfinţenia lui 
Dumnezeu, cei douăzeci şi patru de Bătrâni Il adoră şi 
se prosternează lui Dumnezeu: „Ei îşi aruncă coroanele 
în faţa tronului spunând: Tu eşti demn, Domnul şi 
Dumnezeul nostru, de a primi gloria, onoarea şi 
puterea, pentru că Tu ai creat toate lucrurile şi prin 
voinţa Ta ele există şi au fost create”. La fel cum 
funcţia Serafimilor este de a celebra sfinţenia lui 
Dumnezeu, tot aşa funcţia celor douăzeci şi patru de 
Bătrâni este de a recunoaşte perfecțiunea voinţei Sale. 
Ei recunosc dreptatea proclamându-lL pe Dumnezeu 
singurul care este demn. 

În fruntea ordinului Aralim se află arhanghelul 
Tsaphkiel. 


Pentru că aparţin triadei cele mai elevate, Kether, 
Hohmah şi Binah, primele trei ordine îngereşti sunt cel 
mai des menţionate în cărţile sacre. 


Ordinele îngereşti ale celei de-a doua triade: 
Hessed, Gebourah şi Tiphereth, sunt: 

- Dominatorii: Haschmalim-ii (Scânteietorii), 

- Puterile: Serafim-ii (Înflăcăraţii), 

- Virtuţile: Malahim-ii (Regii). 

Cele trei ordine au ca punct comun exprimarea 
puterii, şi  identificăm acţiunea lor calităților 
sefiroturilor pe cale le locuiesc. Dominatorii, îngerilor 
lui Hessed (mila) răspândesc peste tot binecuvântările 
lor sub conducerea lui Tsadkiel al cărui nume 
semnifică: „Dumnezeu este dreptatea mea”. Puterile, 
îngerii lui Gebourah (forţa), înflăcăraţi de zel pentru 
Creator, vor, conduşi de Kamael - „dorinţa lui 
Dumnezeu”- să restabilească ordinea peste tot unde 
este ameninţată. Munca lor e comparabilă cu cea 
efectuată de organism pentru a se debarasa de toate 
deşeurile. Virtuţile, îngerii lui Tiphereth (frumuseţea), 
au în fruntea lor pe arhanghelul Mikhael. Aceştia sunt 
Malahim-ii menţionaţi în Apocalipsă: „A avut loc un 
război în Cer. Mikhael şi îngerii săi luptau împotriva 
dragonului”. 


lerarhiile îngereşti a celei de-a treia triade Nestah, 
Hod, lesod sunt: 

- Principatele: Elohim-ii (Dumnezeii) 

- Arhanghelii Bnei Elohim-ii (Fiii de Dumnezeu) 

- Îngerii: Keroubim-ii (cei puternici) 

Elohim-ii, sub conducerea arhanghelului Haniel - 
„graţia lui Dumnezeu”- reprezintă entităţile care au 
creat lumea, la fel cum se spune în Geneză: „Bereschit 


(la început) bara (au creat) Elohim (Dumnezeii) eth-ha- 
schamaim (cerul) ve-eth ha-aretz (şi pământul)”. Planul 
a fost dat de sus din sefira Hohmah de marele Arhitect 
al universului, şi Elohim-ii sunt lucrătorii care au 
construit edificiul. Munca arhitectului constă numai în a 
face planuri; realizarea este încredinţată 
antreprenorilor, zidarilor. Antreprenorii universului au 
fost Elohim-ii. 

Bnei Elohim-ii, îngerii purtători de foc, îl au în 
fruntea lor pe arhanghelul Raphael, al cărui nume 
semnifică „Dumnezeu vindecător”. 

Keroubim-ii sunt îngerii purtători de viaţă pură. Ei 
sunt cei mai aproape de oameni şi sunt deci mai des în 
contact cu ei decât alte ordine îngereşti. In fruntea lor 
e arhanghelul Gabriel: „Dumnezeu e forţa mea”. 


În fine, deşi nu fac propriu-zis parte din ierarhia 
îngerească, în a zecea sefiră, Malhouth, kabalişti 
plasează ordinul Ischim. Aceştia sunt sfinţii, profeţii, 
Iniţiaţii, marii Maeştri ai tuturor religiilor, toţi cei care 
prin viaţa şi cuvintele lor au antrenat oamenii pe calea 
luminii. Ei reprezintă fraternitatea marilor suflete pe 
care creştinii o numesc Comunitatea sfinţilor. Aceste 
fiinţe au coborât pe pământ pentru a instrui şi a ajuta 
pe oameni şi spre ele trebuie să ne îndreptăm privirile, 
pentru că graţie lor, graţie învăţământului lor, graţie 
dorinţei lor de a ne ajuta şi de a lucra pentru evoluţia 
noastră, putem să ne ridicăm pe scara creaturilor. In 
fruntea lor, Kabbala plasează pe Sandalfon, sau pe 
Ouriel. 


Serafimii, Heruvimii şi Tronurile sunt în contact 
direct cu Dumnezeu. Prin intermediului lor primesc 
emanaţiile divine Dominatorii, Puterile şi Virtuţile şi le 


transmit apoi oamenilor şi apoi mai jos, animalelor, 
plantelor şi mineralelor. 

Serafimii sunt spiritele Dragostei divine. 

Heruvimii sunt spiritele Înţelepciunii divine. 

Tronurile sunt spiritele Puterii divine. 

Dominatorii, Puterile, Virtuţile sunt o primă reflexie 
a acestei dragoste, înţelepciuni şi puteri. Dedesubt, 
Principatele, Arhanghelii şi Ingerii sunt o a doua 
reflexie. De noi depinde acum să facem eforturi pentru 
a deveni un al treilea efect a acestei perfecţiuni divine 
învățând să lucrăm cu toată dragostea inimii noastre, 
cu toată lumina intelectului nostru şi cu toată forţa 
voinţei noastre. 


II. 

Când vă treziţi dimineaţa, de ce să nu începeţi ziua 
gândindu-vă la toate aceste creaturi de lumină care 
urcă şi coboară între pământ şi tronul lui Dumnezeu? 
Toată ziua vă va fi iluminată... Gândiţi-vă la ele, legați- 
vă de ele, contemplaţi-le în inima şi în sufletul vostru şi 
pronunţaţi numele lor. Când strigaţi un nume într-o 
mulţime, persoana strigată întoarce capul. Este la fel şi 
pentru entităţile lumii invizibile: dacă le chemaţi prin 
numele lor, ele se opresc şi îşi îndreaptă ochii spre voi. 
Astfel puteţi să intraţi în comunicare cu ele. 

Conştientizând din ce în ce mai mult realitatea 
acestor entităţi care vă depăşesc, vă impregnaţi de 
virtuțile lor, vă umpleţi de viaţă, vă luminaţi şi vă 
îmbogăţiţi lumea interioară. Dar trebuie să rămâneţi 
foarte modeşti, ştiind că multe dintre aceste entităţi 
vor fi încă mult timp departe de voi. Incepeţi prin a 
încerca să atingeţi sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri a căror 
misiune este de a se ocupa de umanitate. Apoi, vă 
puteţi ridica mai mult pentru a încerca să ascultați 


Îngerii, pentru că îngerii sunt cel mai aproape de 
oameni, îi ascultă, îi ajută, le îndeplinesc dorinţele. 
Puteţi, apoi, să încercaţi să invocaţi Arhanghelii... 

Dar dacă vreţi să ascultați Principatele şi cohortele 
îngereşti superioare, e inutil. Lumile sunt nenumărate 
în spaţiul infinit, populate de miliarde de creaturi, şi 
aceste ierarhii îngereşti, care au alte treburi de făcut 
foarte departe în spaţiu, nu sunt în relaţie cu oamenii. 
Cei care se ocupă de oameni sunt mai ales, cum v-am 
spus, sfinţii, Iniţiaţii, marii Maeştri, adică cei care au 
trăit pe pământ, şi care după ce l-au părăsit îşi 
amintesc de el, au păstrat legături cu oamenii şi au 
făcut promisiuni pe care vor să le ţină. Discipolul 
trebuie să cunoască existenţa ierarhiilor superioare, 
poate chiar să le invoce, ştiind că pentru a obţine 
rezultate prin rugăciuni şi meditaţie, trebuie să se 
adreseze fiinţelor mai apropiate de el. 

Sunt obligat să vă dau câteva noţiuni pentru ca să 
nu vă înşelaţi, să nu vă imaginaţi că dintr-o singură 
încercare veţi avea acces la Tronuri, Heruvimi, şi 
Serafimii. Nu, e un drum foarte lung şi greu de parcurs, 
şi nu sunteţi încă gata pentru acesta, acum trebuie să 
păstraţi prezentul în faţa ochilor voştri, iar ierarhiile 
îngereşti sunt singurele care pot să vă dea elementele 
lumilor superioare pentru a vă hrăni sufletul şi spiritul. 
Astfel veţi ajunge să realizaţi preceptul lui lisus: „Fiţi 
perfecţi cum Tatăl vostru Ceresc e perfect!” Cum să 
devii perfect dacă nu vă legaţi de creaturile care 
încarnează virtuțile divine? 

Perfecţiunea presupune cunoaşterea acestor 
ierarhii şi dorința de a lucra cu ele. Ingerii vă vor da 
viaţă pură. Arhanghelii vă vor da focul sacru. 
Principatele vă vor da posibilităţile de a construi şi de a 
organiza lumea voastră interioară. Virtuţile vă vor da 


splendoarea luminii divine. Puterile vă vor da curajul şi 
îndrăzneala de a vă apăra idealul vostru. Dominatorii 
vă vor da generozitatea şi mila. Tronurile vă vor da 
stabilitatea şi inteligenţa Misterelor. Heruvimii vă vor 
da înţelepciunea şi armonia. Serafimii vă vor da 
dragostea, acea dragoste care e deasupra tuturor 
cunoştinţelor, care e plenitudinea şi eliberarea totală. 

Dar cum să îndrăznim să vorbim de aceste entităţi 
în faţa cărora trebuie numai să ne prosternăm în 
linişte? Eu o fac pentru a vă inspira dorinţa de anu vă 
mulţumi cu o existenţă inconştientă şi prozaică. Cel ce 
nu cunoaşte realitatea acestor regiuni sublime poate 
să se mulţumească cu o viaţă ordinară. Dar cel ce o 
cunoaşte, simte că totul căruia obişnuia să-i acorde 
valoare e nimic faţă de ce există în lumea sublimă. Da, 
tot ce a produs mai mare ştiinţa, arta, filozofia, păleşte 
faţă de acestea. Trebuie cel puţin să cunoaştem 
existenţa acestor regiuni populate de creaturi perfecte 
pentru a înţelege cât de important e de a ne apropia 
de ele. 

Dacă nu începeţi această muncă aici, pe pământ, 
nu o veţi putea continua în cealaltă lume. Drumul 
trebuie început în această lume pentru a putea 
continua să avansăm în lumea cealaltă. Prin faptul că 
se încarnează pe pământ într-un corp fizic, omul e 
superior tuturor îngerilor, chiar şi celor mai elevaţi, şi 
trebuie să facă să coboare în corpul său virtuțile 
ierarhiilor îngereşti pentru a deveni într-o zi templul 
Divinităţii. Atunci omul va realiza plenitudinea. Omul 
nu este decât la începutul dezvoltării sale, şi de aceea 
îngerii se apleacă asupra lui cu răbdare pentru a-l face 
să crească. Ei ştiu că viitorul său e grandios (putem 
spune chiar că îngerii sunt geloşi pe om!). Deci, faceți- 


vă curaj, într-o zi întreaga creaţie va cânta imnuri 
pentru gloria omului. 


Cap. 4 - Numele lui Dumnezeu 


Ehieh 

Atunci când Dumnezeu i-a dat misiunea de a-i 
elibera pe Evreii de jugul Egiptenilor, Moise a răspuns: 
„Voi merge spre copiii Israelului şi le voi spune: 
Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis spre voi. Dar 
dacă mă vor întreba care e numele Său, ce să le 
răspund? Dumnezeu spuse lui Moise: Ehieh Ascher 
Ehieh (ceea ce însemnă literalmente: eu voi fi cine voi 
fi). Şi a adăugat: Astfel să le răspunzi copiilor lui Israel: 
Cel care se numeşte Ehiel „eu voi fi” m-a trimis la voi”. 

Numele lui Dumnezeu care corespunde sefirei 
Kether, Ehieh, semnifică deci: „eu voi fi”. Dumnezeu se 
numeşte pe El Insuşi „eu voi fi” pentru a exprima 
faptul că nu a terminat să se manifeste. El este Cel 
care devine sublim, iar noi nu putem nici să-l vedem, 
nici să-l auzim, nici să-l atingem. 


lehovah, lehovah Tsebaoth, lah 

In sefirele Binah şi Nestah, Dumnezeu e numit 
lehovah. Acest nume este în realitate fabricat de 
creştini care au vrut să pronunţe Tetragrama lod He 
Vav He (Despre interpretarea acestor patru litere a se 
vedea tomul 32 din Opere Complete, Cap. 4: 
„Tetragrama şi cele şaptezeci şi două de genii 
planetare”). Tetragrama este marele nume sacru a lui 
Dumnezeu, evreii îl scriu, dar nu îl pronunţă. Când 
apare în textele biblice care trebuie citite cu voce tare, 
ei spun Adonai: Domnul. După tradiţie, numai marele 
preot pronunţa acest nume o dată pe an, în Templu, în 


Sfântul Sfinţilor. Tetragrama este deci cea care 
guvernează în sefira Binah: Jehovah, iar în sefira 
Nestah: Jehovah Tsebaoth. 

Tsebaoth semnifică:  oştiri. Jehovah Tsebaoth 
semnifică deci „Dumnezeu al oştirilor”. Aceste oşti nu 
sunt oşti terestre, ci sunt ierarhiile îngereşti. 

In Hohmah, Dumnezeu se numeşte lah care se 
scrie lod He, şi care e o formă abreviată a Tetragramei. 


EI, Eloha vaDaath, Elohim Gibor, Elohim 
Tsebaoth 

In sefira Hessed, Dumnezeu e numit El, ceea ce 
semnifică Dumnezeu, pe care îl regăsim în Eloha şi de 
asemenea în Elohim care e pluralul lui Eloha. Elohim 
Gibor (în Gebourah) înseamnă: „Dumnezeu puternic”. 
Eloha va Daath (în Tiphereth) înseamnă: „Dumnezeu şi 
cunoaşterea”. Elohim Tsebaoth (în Hod) înseamnă: 
„Dumnezeu al oştilor”, aceste oştiri celeste sunt 
cohorte de îngeri şi aştrii care celebrează gloria Sa 
(Hod). 


Chadai El Hai 

In sefira lesod, numele lui Dumnezeu este Chadai 
El Hai care se traduce prin Atotputernic (Chadai) 
Dumnezeu (El) Viu (Hai). În realitate, El Chadai 
semnifică exact: „Dumnezeul al munţilor”. Imaginea 
muntelui, a culmii, a fost asociată tot timpul Divinităţii; 
pentru că e pe culme, Dumnezeu e Atotputernic. 


Adonai Meleh 

În sefira Malhouth, Dumnezeu e numit Adonai 
Meleh. Adonai înseamnă: Domn, şi Meleh: rege. 
Regăsim acest cuvânt Meleh în numele Melkhitsedek, 


care vrea să spună: „Rege al dreptăţii”. Şi Malhouth 
înseamnă: „regat”. 


Încă o dată, insist asupra faptului că aceste nume 
reprezintă diversele aspecte ale unui Dumnezeu unic şi 
că aceste aspecte nu sunt nici inferioare nici 
superioare unele faţă de altele. Dispunerea verticală a 
Arborelui sefirotic arată necesitatea existenţei unei 
baze şi unei culmi, dar Elohim Gibor, de exemplu, este 
exact acelaşi Dumnezeu ca şi Chadai El Hai, sau El sau 
Ehieh. 


Cap. 5 - Sefirele stâlpului central 


Scopul evoluţiei spirituale e adesea simbolizat de 
unul sau mai multe obiecte pe care Iniţiatul ajunge să 
le cucerească după lungi eforturi, lungi suferinţe. 
Bagheta magică, elixirul vieţii fără de moarte, panaceul 
universal, oglinda magică, piatra filozofală menţionate 
în anumite tradiţii populare sunt în realitate simboluri 
ale unor facultăţi pe care Iniţiaţii sunt pe cale să le 
dezvolte, puteri pe care au reuşit să le obţină. Le 
posedau ei propriu-zis? Câteodată da, dar nu aceasta e 
problema. Mai întâi ei trebuie să le caute în ei înşişi şi 
să le posede sub formă de calităţi şi virtuţi şi să lucreze 
cu ele. 

Cele cinci simboluri au corespondenţă cu 
sefiroturile stâlpului central al Arborelui sefirotic: 
bagheta magică corespunde cu Kether, oglinda magică 
corespunde lui Daath, panaceul universal corespunde 
lui Tiphereth, elixirul vieţii fără de moarte corespunde 
lui lesod, iar piatra filozofală corespunde lui Malhouth. 
Veţi întreba: „Dar cum să intrăm în posesia acestor 
bogății? Ce muncă trebuie să depunem?” 


Când vă străduiţi să vă transformați gândurile şi 
sentimentele ordinare, mediocre, meschine în gânduri 
şi sentimente nobile, generoase, dezinteresate lucraţi 
cu piatra filozofală (Malhouth) care transmută metalele 
obişnuite în aur. 

Când, printr-o viaţă pură, vă regeneraţi celulele 
propriului organism, lucraţi cu elixirul vieţii fără de 
moarte (lesod). 

Când vă străduiţi să aduceţi oamenilor lumină şi 
căldură, lucraţi cu panaceul universal (Tiphereth). 
Atunci, pe oriunde mergeţi, oamenii se simt mai bine, 
durerile îi părăsesc, necazurile lor dispar şi ei prind 
curaj. Acest efect îl produc anumiţi doctori foarte buni: 
prezenţa lor alungă suferinţa. 

Când aveţi obiceiul de a vă concentra asupra 
subiectelor foarte elevate, primiţi mesaje din spaţiu ca 
şi cum obiectele şi fiinţele s-ar reflecta într-o oglindă 
magică (Daath). 

Când ajungeţi să exersaţi o mare stăpânire de 
sine, începeţi să intraţi în posesia baghetei magice 
care dă toate puterile (Kether). Nu uitaţi că nu puteţi 
să vă impuneţi în exterior până nu aţi reuşit să vă 
dominați fiinţa interioară. 


De asemenea, pot fi asociate simboluri şi celorlalte 
6 sefiroturi. Pentru Hod (Mercur), o carte. Pentru 
Nestah (Venus), o floare, cea mai prețioasă dintre 
toate prin parfumul său: trandafirul, pentru că 
entităţile subtile sunt atrase de parfumurile subtile. 
Pentru Gebourah (Marte), o spadă, pentru a proteja pe 
alţii şi a ne proteja pe noi, trebuie - simbolic - să avem 
o spadă. Pentru Hessed (Jupiter), o coroană sau o tiară, 
simbolul regalității şi preoţiei. Pentru Binah (Saturn), 
un schelet cu o seceră, simbolul timpului şi eternității 


(a se vedea Cap. 15: „Binah Il: teritoriul stabilităţii”). 
Pentru Hohmah (Uranus), o roată sau un ochi, ochi 
care vede totul. De voi depinde acum să aprofundaţi 
aceste simboluri şi să lucraţi pentru a le forma în voi 
înşivă. A vrea să le posedaţi în exterior nu vă va servi 
poate la nimic, nu numai că vă veţi pierde timpul, dar 
vă expuneţi riscului de a devia psihic. 

Nici un obiect simbolic nu trebuie luat în 
considerare în afara folosirii pe care o putem face în 
viaţa interioară, dacă nu, ajungeţi în situaţii ridicole. 
Vorbim de piatra filozofală care transmută metalele în 
aur, dar suntem săraci. Vorbim de elixirul vieţii fără de 
moarte şi de panaceul universal, dar suntem bolnavi. 
Vorbim de oglinda şi de bagheta magică (şi chiar le 
avem, pentru că se găsesc în comerţ!) dar rămânem 
orbi şi slabi. Atunci, ce vor să însemne toate acestea? 
In voi înşivă trebuie să găsiţi piatra filozofală, elixirul 
vieţii fără de moarte, panaceul universal, oglinda şi 
bagheta magică, şi le veţi găsi învățând să lucraţi cu 
sefirele Malhouth, lesod, Tiphereth, Daath şi Kether. 


Cap. 6 - Ain Soph Aur: Lumina fără de sfârşit 


Atunci când deschidem geamul dimineaţa şi zărim 
soarele, suntem fericiţi să vedem lumina sa, să simţim 
căldura sa şi ne lăsăm penetraţi de viaţa pe care o 
răspândeşte în univers. Dar dacă am putea părăsi 
pământul pentru a ne apropia de soare, am descoperi 
ceva negru, obscur, care nu ne va mai bucura de loc. 
lată un mister cu care ne-am mai întâlnit şi înainte, 
pentru că o experienţă analoagă au şi toţi cei care au 
mers foarte departe pe calea luminii. Şi mulţi dintre ei 
nu s-au mai întors, pentru că ridicându-se la acele 
înălţimi, nu s-au mai putut întoarce pe pământ. 


Fluturele se arde de flacăra lămpii care îl atrage. Cei 
care au vrut să atingă Absolutul au dispărut, topiţi de 
puterea vibraţiilor sale. De aceea e spus că Kether, cea 
mai înaltă sefiră, absoarbe şi pulverizează pe cei care o 
ating. 

Acesta e sensul pe care trebuie să-l dăm 
povestirilor Vechiului Testament privind dispariţia lui 
Enoh care: „mergea cu Dumnezeu; apoi n-a mai fost, 
pentru că Dumnezeu l-a luat: el a fost ridicat la cer 
pentru a nu mai vedea moartea.”.. şi a lui Ilie care a 
fost luat de: „un car de foc cu cai de foc... şi s-a ridicat 
la cer într-un vârtej”. Focul devorează obiectele şi le 
transformă în flăcări şi e la fel şi cu lumina. Acestea vă 
par terifiante? Nu, pentru Iniţiaţi, a fi absorbit de 
lumină, a se topi în acel spaţiu despre care nu se mai 
ştie dacă e lumină sau tenebre, e experienţa cea mai 
dorită. 

În Egiptul antic, atunci când discipolul atingea 
ultimul grad de Iniţiere, marele preot însuşi îi spunea la 
ureche: „Osiris e un zeu negru... Osiris e tenebre, de 
trei ori tenebre”. Cum putea fi negru Osiris, Zeul 
luminii şi al soarelui? Discipolul era tulburat, pentru că 
negrul e simbolul răului şi al necunoscutului. Să cauţi 
lumina, să parcurgi un întreg drum pentru a descoperi 
la sfârşit tenebre! Realitatea e că Osiris e atât de 
luminos că pare obscur. Osiris e lumina de deasupra 
luminii. De ce se vorbeşte de „lumină orbitoare”? 
Aparent e o contradicţie, dar în realitate, nu este. Chiar 
şi noi, în planul fizic, nu numim lumină decât ceea ce 
ochii noştri pot să vadă. Ceea ce ei nu pot să vadă, 
numim umbră, noapte, şi toate acestea sunt relative, 
în comparaţie cu unele animale care văd clar noaptea. 
Dacă nimic nu v-a pregătit să înţelegeţi gândirea unui 
mare filozof, unui mare savant, oricare ar fi lumina pe 


care el o proiectează asupra anumitor probleme, totul 
rămâne obscur pentru voi, şi cu cât gândirea lui e mai 
luminoasă, cu atât e mai obscură pentru cei ce nu o 
pot sesiza. Cuvintele „tenebre”, „obscuritate” nu sunt 
utilizate pentru a defini obiectiv o realitate, ci pentru a 
exprima incapacitatea noastră de a o percepe. Şi ceea 
ce noi numim lumină corespunde unei realităţi care se 
găseşte la dispoziţia noastră. De aceea putem spune 
că lumina iese totdeauna din tenebre. 

Noi nu vom şti niciodată dacă tenebrele sunt 
adevărate tenebre sau ele ne apar aşa din cauza 
incapacității noastre de a le vedea. Cum putem şti 
dacă tenebrele sunt sau nu sunt o realitate? Pentru a 
facilita înţelegerea, Iniţiaţii, care au vrut să instruiască 
oamenii asupra misterelor lui Dumnezeu şi ale creaţiei, 
învaţă că lumina iese din tenebre. La începutul cărţii 
Genezei, de exemplu, e scris: „Pământul era inform şi 
gol. Erau tenebre la suprafaţa abisului şi Spiritul lui 
Dumnezeu se plimba deasupra apelor. Dumnezeu 
spuse: Să fie lumină! Şi a fost lumină”. Lumea celor 
zece  sefiroturi pe care noi o studiem e cea a 
manifestării, din momentul de când Dumnezeu a spus: 
„Să fie lumină!” Dar aceasta nu înseamnă că înainte 
guvernau tenebrele, din contră. De aceea în Arborele 
sefirotic kabaliştii au numit spaţiul de deasupra lui 
Kether: Ain Soph Aur: lumina fără de sfârşit. Acest 
spaţiu e ca un văl întins pe care nu îl putem penetra. E 
Absolutul, Nemanifestatul, despre care nu avem nici o 
noţiune, şi de unde Kether, Dumnezeu Tatăl, e o 
emanatie. 

Divinitatea pe care o înțeleg kabalişti este 
deasupra luminii şi tenebrelor, deasupra lumilor create. 
Şi pentru a exprima mai bine acest mister al Divinităţii, 
deasupra lui Ain Soph Aur kabaliştii conceput o regiune 


pe care au numit-o Ain Soph: fără sfârşit, şi încă 
deasupra lui Ain Soph, Ain: fără. La originea universului 
este deci o negaţie. Dar „fără”, care semnifică 
absenţa, lipsa, nu semnifică implicit non-existenţa. Ain 
nu e neantul absolut cum îşi imaginează unii Nirvana 
hinduşilor. De fapt, e exact invers. Ain Soph Aur, ca şi 
Nirvana, nu e o non-existenţă, o neantizare, ci e o viaţă 
deasupra creaţiei, a manifestării, şi numai de aici 
seamnă cu o non-existenţă. 

Ain, Ain Soph, Ain Soph Aur... Astfel au încercat 
kabaliştii să exprime realităţi care scapă înţelegerii 
noastre. Absolutul, nu putem vorbi de el, dar păstraţi 
noţiunea şi mulţumiţi lui Dumnezeu, Tatăl vostru 
Ceresc care vă iubeşte, care vă ajută să creşteţi şi care 
lucrează în inima voastră, căci cuvintele sunt numai o 
manieră de a vă prezenta această realitate. Cereţi 
Cerului să vă dea lumina pentru a penetra aceste 
Mistere spre care eu nu pot decât să vă orientez. 


Cap. 7 - Materia universului: Lumina 


„Să fie lumină!” După povestea din Geneză, în 
momentul în care Dumnezeu a pronunţat aceste 
cuvinte a început creaţia. Aceasta semnifică că nu a 
existat lumină înainte? Şi cum a putut crea Cuvântul 
divin? Şi aici tabloul Arborelui sefirotic, Arborele Vieţii, 
ne ajută să înţelegem. 

Inainte ca Dumnezeu să spună: „Să fie lumină!” 
această realitate pe care noi o numim lumină nu exista 
decât sub o formă pe care nu puteam să o concepem: 
Ain Soph Aur. Şi „cuvântul” lui Dumnezeu, care nu are 
evident nici o legătură cu ceea ce putem face noi, noi, 
numindu-l cuvânt, nu e decât un fel de a exprima ideea 
că, pentru a crea, Dumnezeu a proiectat ceva din El 


Însuşi. Această proiecţie care era El, dar o nouă formă 
a Lui, noi o numim lumină. A spune că Dumnezeu a 
„vorbit” semnifică că El a avut voinţa de a se 
manifesta. Vă gândiţi că e dificil de înţeles... Nu, să 
luăm un exemplu din viaţa cotidiană. Aveţi o idee, dar 
unde este această idee? Unde o situaţi? Putem să o 
vedem şi să o localizăm într-o anumită parte a 
creierului vostru? Nu. Şi suntem obligați să 
recunoaştem că nu ştim din ce materie este ea făcută. 
Dar în momentul în care exprimaţi această idee prin 
cuvânt, deja începem să-i percepem existenţa. In fine, 
când acţionaţi conform acestei idei, ea se încarnează 
în materie, ea devine vizibilă. Cuvântul este un 
intermediar între planul gândirii pure şi cel a realizării 
în materie. Aveţi aici o imagine a procesului creaţiei. 

Acum, dacă  alăturăm fraza din  Geneză: 
„Dumnezeu spuse: Să fie lumină!” şi prima frază din 
Evanghelia sfântului loan: „La început a fost Cuvântul, 
şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era 
Dumnezeu”, vom înţelege şi mai bine ce raport există 
între Cuvânt şi lumină. Lumina este substanţa pe care 
Cuvântul divin, primul născut din Dumnezeu, a făcut să 
apară pentru a deveni materia creaţiei. Veţi spune că 
atunci când privim pietrele, plantele, animalele şi chiar 
oamenii, nu vedem că ei sunt făcuţi din lumină. Da, 
pentru că această lumină din ei s-a condensat 
ajungând pe punctul de a deveni opacă. Şi dacă 
opunem în general materia luminii, e pentru că 
ignorăm că ceea ce numim materie este în realitate 
lumină condensată. 


Kabbala învaţă că Dumnezeu a creat lumea prin 
condensări succesive. Pentru a ieşi din această 
imensitate, din acest abis insondabil, din acest spaţiu 


fără limite unde El e răspândit, Ain Soph Aur, Absolutul, 
Necunoscutul şi-a impus limite, apoi revărsându-se 
peste aceste limite El a format un receptacul pe care L- 
a umplut cu emanaţiile sale. Acest receptacol e Kether, 
prima sefiră. Kether e prima manifestare a lui Ain Soph 
Aur, nemanifestatul. Începând de aici, putem spune că 
toată creaţia nu e decât o succesiune de ţâşniri şi 
revărsări ale luminii originale. Kether revărsându-se a 
format Hohmah: Hohmah e ca un recipient care s-a 
umplut de apa lui Kether. Revărsându-se, ea s-a 
deversat în Binah, Binah în Hessed, Hessed în 
Gebourah, Gebourah în Tiphereth, Tiphereth în Nestah, 
Nestah în Hod, Hod în lesod, şi lesod în Malhouth. Şi pe 
măsură ce emanaţia divină a coborât pentru a forma 
noi lumi, ea a devenit din ce în ce mai densă. Dare 
aceeaşi chintesenţă care a creat fără încetare noi forţe, 
noi culori, noi melodii, noi forme... Din emanatie în 
emanaţie Dumnezeu a creat toate sefiroturile şi astfel 
viaţa continuă să curgă din Izvorul infinit. 

„La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era cu 
Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu... În El era viaţa 
şi viaţa era în lumina oamenilor”. Pentru ca Kether să 
facă să ţâşnească viaţa, trebuie să o primească de mai 
sus. El o primeşte din Ain Soph Aur, Ain Soph Aur din 
Ain Soph, şi Ain Soph din Ain, absenţa, care aşteaptă 
momentul de a deveni prezenţă... 

Există deci o relaţie neîntreruptă dintre Absolut şi 
Dumnezeu manifestat, şi astfel se introduce în univers 
tot timpul ceva nou. Universul e o creaţie continuă şi 
materia sa creşte şi se transformă fără încetare. Cum 
se stabileşte acest contact între Absolut şi Dumnezeu 
manifestat? Nu ştim nimic. Da, şi să mă ierte 
Dumnezeu de a mă afunda în astfel de probleme, 
pentru că trebuie să îndrăznim să mărturisim că nimeni 


nu ştie nimic despre acest subiect. Atunci, veţi zice, de 
ce vorbim despre acesta? Pentru că, în măsura în care 
noi suntem creaţi după imaginea lui Dumnezeu, după 
imaginea universului, ceva din noi, care scapă 
conştiinţei noastre poate sesiza câteva fragmente ale 
acestei realităţi... 

Viaţa nu este decât o traversare de energii, de 
aceea găsim de asemenea în tradiţia kabalistică 
imaginea unui fluviu al vieţii care tâşneşte din Izvorul 
divin şi coboară pentru a alimenta toate regiunile 
universului. 

De la Kether la Malhouth, sefiroturile sunt vase 
sacre care se umplu din sursa inepuizabilă a vieţii. 
Arborele şi fluviul sunt deci două imagini 
complementare care arată curgerea şi strălucirea 
vieţii. Veţi spune: „Dar arborele prinde rădăcini în jos, 
pe când fluviul izvorăşte de sus”. Da, în lumea noastră 
materială arborii au rădăcinile lor în pământ, dar 
arborele cosmic are rădăcinile în înalt (a se vedea Cap. 
9: „Împărăţia lui Dumnezeu e asemănătoare unei 
seminţe de muştar”). 

Să luăm acum imaginea unui fluviu, păstrând tot 
timpul în minte că nu e vorba decât de o imagine 
destinată să traducă un aspect al realităţii. Dar 
realitatea însăşi e mult mai complexă şi trebuie deci 
pentru a o înţelege să introducem noi elemente. 

Sefiroturile sunt repartizate pe trei coloane, 
aceasta semnifică deci că fluviul vieţii nu curge în linie 
dreaptă de jos în sus. Am văzut că de o parte şi de alta 
al Stâlpului central se află Stâlpul Clemenţei polarizat 
pozitiv şi cel al Rigorii polarizat negativ. Trecând dintr- 
o sefiră în alta, emanaţia divină schimbă deci 
polaritatea. Aceasta explică că succedându-se unele pe 
altele, sefiroturile par de o natură opusă. Lui Hohmah, 


de exemplu, care reprezintă armonia, dragostea 
universală, îi urmează Binah, care reprezintă rigoarea 
implacabilă a decretelor divine. Acestei intransigenţe a 
lui Binah îi urmează clementa lui Hessed; clemenţei lui 
Hessed îi urmează îndrăzneala combativă a lui 
Gebourah, etc. Şi cum fiecare sefiră corespunde unui 
atribut divin, unei virtuţi divine, se explică de ce 
adjectivele atribuite lui Dumnezeu sunt atât de diferite 
şi aparent contradictorii: milostiv, teribil, dulce, gelos, 
fidel, răzbunător... Ele exprimă caracterele opuse ale 
celor doi stâlpi. 


Cap. 8 - „Atunci Eternul a trasat un cerc la 
suprafaţa abisului” 


Când Dumnezeu vrea să coboare în lumea noastră, 
El trebuie să se îmbrace, aşa ca noi. Şi a se îmbrăca, 
semnifică a intra în materie. Dar cum Dumnezeu nu 
vrea să coboare şi să se limiteze până la nivelul 
împrumutării unui corp fizic pentru a ne întâlni, El ne 
invită la El, în locuinţa Sa, care este şi a noastră. Da, 
locuinţa noastră e în realitate infinit mai vastă decât ne 
putem imagina. Locuinţa noastră e universul pe care 
Dumnezeu îl penetrează, îl impregnează şi susţine prin 
prezenţa sa, şi tocmai parcurgând acest univers putem 
să-L întâlnim. 

A parcurge universul nu înseamnă numai să-l 
explorăm cu rachete şi motoare spaţiale, ci să-l 
studiem prin toate mijloacele pe care Creatorul ni le-a 
dat, prin organele simţurilor noastre fizice, desigur, dar 
mai ales şi prin organele noastre spirituale, prin 
sufletul şi spiritul nostru. Numai aşa îl vom întâlni pe 
Dumnezeu. El nu va cobori până la noi; El s-a limitat 
deja în creaţie, El nu se va limita mai mult. 


Vă gândiţi: „Dar Dumnezeu este absolut liber! Cum 
trebuie să înţelegem această limitare?” Vă voi explica. 

Sefirele Kether, Hohmah, Binah corespund acelei 
entităţi pe care religia creştină o numeşte Dumnezeu 
(a se vedea cap: „Familia cosmică şi misterul Sfintei 
Treimi”). Kether, Hohmah, Binah reprezintă Sfânta 
Treime, Dumnezeu în trei persoane. Această trinitate 
(pe care Kabbala o situează în planul emanaţiilor, 
Atsilouth) este cea care a creat lumea şi rămâne 
prezentă în ea. 

Prima sefiră, Kether, reprezintă începutul tuturor 
manifestărilor; de aceea e identificată cu Tatăl. ŞI 
Kether a născut pe Hohmah. Ce este Hohmah? Este 
Cuvântul, adică o energie care s-a condensat, ordonat 
pentru a deveni materia creaţiei. De aceea sfântul loan 
a scris: „La început a fost Cuvântul”. 

Imaginaţi-vă că aţi vrea să inventaţi un nou mijloc 
de a vă exprima: începeţi prin a crea echivalentul unui 
alfabet. Acest alfabet cosmic să spunem că e Hohmah. 
Şi acum, aveţi literele, puteţi să le aranjaţi, să le 
organizaţi pentru a forma cuvinte, fraze inteligibile şi 
cu sens. Aceasta e cea de-a treia etapă, sefira Binah, 
materia primordială. Prin materia primordială trebuie 
să înţelegem esente, nu elementele materiale pe care 
le cunoaştem şi pe care le studiază ştiinţa. În Binah, 
substanţa dată de Hohmah se diferenţiază şi numai 
după un lung proces de condensare va apărea în 
planul fizic sub forma unor corpuri pe care noi le 
denumim oxigen, hidrogen, fier, zinc, etc... Elementele 
Cuvântului - litere şi numere (literele alfabetului ebraic 
au o valoare numerică, numerele nu au o grafie 
distinctă: Alef = 1, Beth = 2, Ghimel = 3, etc..). - 
grupate în fraze, sunt arhetipul corpurilor materiale şi 
au proprietăţi determinate, de neschimbat. Fiecare 


element a primit locul său, compoziţia sa, greutatea 
sa, proprietăţile sale, şi sefira a treia, Binah, este cea 
care le-a dat pe acestea. 

Sefira Kether este deasupra timpului şi spaţiului. 
Spaţiul a apărut cu Hohmah, reprezentat material de 
Mazaloth, zodiacul, iar timpul a apărut cu Binah, 
reprezentat de Chabtai, Saturn. Când Dumnezeu, adică 
Trinitatea Kether-Hohmah-Binah, se va retrage, nu v-a 
mai exista nici timp nici spaţiu şi universul va dispărea. 
Atunci când va lua sfârşit acest sacrificiu pe care îl 
implică limitarea lui Dumnezeu, lumea creată se va 
întoarce în neant, dar din acest neant va apărea o altă 
creaţie despre care nu vom şti nimic. N 

Nimic nu e etern, cu excepţia lui Dumnezeu Insuşi, 
şi într-o zi toată creaţia va intra în El. Dar ce înțelegem 
prin acest cuvânt „creaţie?” Dacă am spune că e 
materia primordială  emanată de Dumnezeu, 
elementele care o constituie, acestea sunt 
indestructibile, ele vor rămâne în Dumnezeu, şi cu 
ajutorul lor, El va putea face să apară noi lumi. Dar 
dacă numim „creaţie” lumile pe care Dumnezeu le-a 
format cu aceste elemente, acestea nu sunt eterne. 
Tot ceea ce se naşte trebuie să moară. Eternitatea nu 
e o suită de secole; este, dacă o putem spune - dare 
dificil de a defini o astfel de noţiune - o calitate a 
materiei... Da, eternitatea e o fuziune a materiei şi 
spiritului. Atunci când facem experienţa eternității, e 
vorba de o senzaţie pe care o simţim: dacă se întâmplă 
să avem câteva secunde senzaţia eternității, aceasta e 
pentru că am intrat într-un ordin superior al lucrurilor, 
am fost proiectaţi într-o lume unde materia e animată 
de cele mai înalte vibrații ale spiritului. 

Materia primordială e o substanţă pe care 
Dumnezeu a proiectat-o şi a condensat-o din El Insuşi. 


Ea e indestructibilă, eternă. Cu ajutorul acestei materii 
a creat Dumnezeu lumile, şi aceste lumi se vor 
dezagrega într-o zi pentru a reapărea sub noi forme. 
Numai în acest sens putem spune că creaţia va avea 
un sfârşit. 

„Cerul şi pământul vor trece, spunea lisus, dar 
cuvintele mele nu vor trece”. Când se exprima aşa, 
lisus se identifica cu a doua persoană a Trinității, Fiul, 
cea de-a doua sefiră, Hohmah, Cuvântul. Cerul şi 
pământul vor trece, e adevărat, dar germenii care sunt 
în Hohmah, arhetipurile pentru un nou cer şi un nou 
pământ, nu vor trece, pentru că sunt eterne. 


„Atunci când Eternul a trasat un cerc la suprafaţa 
abisului, eram acolo”, spune Hohmah, înţelepciunea, în 
Cartea Proverbelor. Şi ce este acest cerc? Frontierele 
pe care Dumnezeu Însuşi le-a trasat pentru a crea 
lumea. |n acest sens trebuie să înţelegem că 
Dumnezeu s-a limitat. A se limita înseamnă: a se 
închide într-un univers care funcţionează şi evoluează 
după legi proprii. In afară, deasupra acestui univers, 
ignorăm ceea ce există. Legile vieţii pe care le studiază 
ştiinţa nu sunt altceva decât limitele pe care 
Dumnezeu le-a impus în creaţia sa. Aceste limite sunt 
cele care dau structură, formă, contur şi coeziune 
materiei, o lume care nu ar fi circumscrisă în limite ar fi 
instabilă, nu ar putea subzista, pentru că în interiorul 
acestor limite toată materia este în mişcare şi nu ar 
cere decât să scape. 

Dumnezeu a trasat un cerc pentru a reţine propria 
Sa substanţă. Cercul e un traseu magic. În centru 
Dumnezeu a plasat nucleul creaţiei şi lucrarea Sa a 
început. În natură, totul ne relevă cum a procedat 
Dumnezeu pentru a crea lumea. O celulă, cu 


membrana sa, deja ne explică... Şi dacă nu ar exista 
cutia craniană, unde ar fi creierul nostru?... E aceeaşi 
funcţie ca şi a pielii: ea serveşte ca limită. Observaţi 
lucrurile din jurul vostru şi peste tot veţi găsi o 
reflectare a acestui cerc pe care Dumnezeu l-a trasat 
ca limită a creaţiei Sale. Dacă nu închidem un parfum 
în flaconul său, el se evaporă. Şi chiar pentru a construi 
o casă trebuie la început să trasăm limitele sale: fără 
pereţi, unde va fi casa? În domeniul spiritual, de 
asemenea, trebuie să înţelegem ceea ce semnifică 
limitele: înainte de a convoca spiritele luminoase 
pentru a le da o sarcină, magul se înconjoară de un 
cerc; şi discipolul trebuie să ştie de asemenea că cel 
puţin prin gândire trebuie să traseze în fiecare zi un 
cerc de lumină în jurul lui, pentru a conserva energiile 
sale spirituale. 

Dumnezeu există sub toate aspectele, de la piatră, 
unde El este limitat la extrem şi unde putem să-L 
atingem, până la substanţa cea mai imaterială, lumina, 
şi încă mai sus... El e omniprezent în pietre, plante, 
animale, oameni, îngeri şi în toate ierarhiile celeste, şi 
mai departe încă... El are membrele Sale profund 
afundate în creaţie, dar există regiuni unde El e mai 
liber. În formele mai dense ale materiei, El nu se mai 
poate mişca, dar în Împărăţia Sa El e liber. Dacă 
înţelegeţi aceasta, ferestrele se vor deschide în faţa 
voastră în faţa unor orizonturi minunate... 

Dumnezeu este liber, da, dar în afara lumii 
noastre. Atunci când intră în lumea noastră, El se 
găseşte limitat. De aceea, când oamenii se indignează 
în faţa unor evenimente şi se revoltă spunând: 
„Dumnezeu nu ar trebui să permită astfel de lucruri!” 
arată că nu au înţeles nimic. Dacă ar poseda adevărata 
cunoaştere, ar înţelege tocmai că Dumnezeu nu poate 


interveni. Pe pământ, Dumnezeu e limitat, şi noi 
suntem cei care Il limităm. Dumnezeu este simultan 
limitat şi nelimitat. El e limitat în inimile noastre, dar El 
e liber în inimile îngerilor. 

O să vă dau o imagine. Să presupunem că un oma 
vrut să se amuze cimentându-şi un picior în pământ: el 
nu mai poate să-şi extragă piciorul, dar restul corpului 
îi este liber. La fel, Dumnezeu acceptă să fie limitat, 
prizonier, dar numai în parte, în cimentul în care 
suntem! |n ziua când Dumnezeu se va elibera 
retrăgându-şi piciorul din ciment nu va mai exista 
umanitatea. Este evident numai o imagine, dar ea vă 
va ajuta să înţelegeţi mai bine realitatea lucrurilor. 

Pentru a se manifesta, Dumnezeu s-a limitat. Să 
mergem mai departe: chiar datorită acestei limitări noi 
existăm şi putem să ne gândim şi să vorbim despre 
acest subiect. Chiar Dumnezeu însuşi ne dă această 
posibilitate. Proba că Dumnezeu există este tocmai 
faptul că sunt aici vorbindu-vă de El, şi că voi sunteţi 
aici de asemenea pentru a mă asculta. Dacă El nu ar 
exista, eu nu aş fi existat, şi voi de asemenea. Tot ceea 
ce există este proba existenţei lui Dumnezeu. Acum, 
dacă oamenii vor să-şi facă altă idee despre Dumnezeu 
pentru a spune mai departe că El nu există... sau că El 
e mort, e treaba lor. 

lisus spunea: „Sunteţi templul lui Dumnezeu cel 
viu”. Acest Dumnezeu al cărui templu suntem, este 
Dumnezeul manifestat, şi El e mai mult sau mai puţin 
limitat în noi după gradul nostru de evoluţie. Pe 
măsură ce noi evoluăm şi ne purificăm, noi Îl eliberăm 
pe Dumnezeu permiţându-l să se manifeste mai liber în 
templul nostru ca putere, lumină, dragoste, 
frumuseţe... Desigur, aceste lucruri sunt dificil de 
înţeles şi voi le veţi uita, o ştiu. Dar ceva va rămâne în 


subconştientul vostru şi într-o zi, când veţi fi capabili să 
le înţelegeţi, ele vă vor reveni în memorie. Dacă vreţi 
să  acceleraţi această înţelegere, trebuie să vă 
antrenați creierul, care este cel mai bun instrument. El 
nu slăbeşte în timp ca şi alte organe, pentru că aici au 
depus puterile lor ierarhiile divine. Dar trebuie să-l 
exersăm prin activitatea gândirii. Gândirea este ca o 
scară pe care am primit-o de la Inteligența cosmică şi e 
esenţial să învăţăm să ne servim de ea pentru a ne 
ridica. 


Cap. 9 - „Împărăţia lui Dumnezeu este ca o 
sămânță de muştar” 


A spune că Dumnezeu este absolut incognoscibil 
este o afirmaţie falsă. O Fiinţă ale cărei lucrări putem 
să le contemplăm zi şi noapte nu e cu adevărat 
incognoscibilă. Dacă universul creat de Dumnezeu 
există şi este accesibil măcar parţial celor cinci simţuri 
ale noastre precum şi gândirii, este de asemenea şi cu 
Dumnezeu. Deasupra lui Kether, Dumnezeu este peste 
puterea facultăţilor noastre, dar plecând de la Kether, 
abordăm noţiuni accesibile înţelegerii noastre. 

Kether, prima sefiră, reprezintă începutul întregii 
manifestări, iar manifestarea subinţelege diviziunea, 
polarizarea, adică apariţia unui principiu masculin şi un 
principiu feminin, necesare pentru a crea. 

Exemplul seminţei ne va face să înţelegem mai 
bine această idee. Cât timp sămânţa nu se 
„manifestă”, nu putem şti ceva despre ea. În ea, viaţa 
este îngheţată. Dar dacă o puneţi în pământ, ea se va 
diviza şi un germen va apărea, care va deveni o tijă şi 
va începe să crească: atunci veţi începe să o 
cunoaşteţi. Dumnezeu a lăsat peste tot în natură urme 


care ne pot instrui. Dacă Dumnezeu, Absolutul, care 
conţine totul, nu s-ar fi polarizat pentru a se manifesta, 
noi nu am fi existat şi nu am fi putut cunoaşte nimic, în 
acelaşi fel cum nu putem şti nimic despre o sămânță 
atâta timp cât ea nu germinează, cât timp ea nu se 
polarizează. 

Tocmai această imagine a seminţei a utilizat-o 
lisus în Evanghelii: „Împărăţia lui Dumnezeu este 
asemănătoare unei seminţe de muştar pe care un om 
a luat-o şi a semănat-o în câmpul său. E cea mai mică 
dintre toate semintele; dar când creşte, devine un 
arbore aşa de mare încât păsările cerului vin să 
locuiască în ramurile sale”. Împărăţia lui Dumnezeu, e 
universul, iar Arborele sefirotic sau Arborele Vieţii e o 
reprezentare simbolică dintre cele mai profunde a 
acesteia. 

Priviţi: semănătorul a pus sămânţa în pământ, e 
prima sefiră Kether. Cât timp sămânţa nu e plantată 
procesul vieţii nu poate începe. 

Fiind în pământ, sămânţa se divizează, ea se 
polarizează, aceasta e Hohmah, Inţelepciunea, binarul, 
opoziţia pozitiv şi negativ, opoziţia sus şi jos. Forţele 
conţinute în Coroană încep să se divizeze, încep să se 
opună unele altora. lată de ce toţi cei care nu înţeleg 
dualitatea, contrariile, binele şi răul, nu pot înţelege 
înţelepciunea. 

Dar în realitate aceste forţe nu sunt complet 
divizate, ele rămân legate prin Coroană care le spune: 
„Sunteţi masculin şi feminin, pozitiv şi negativ, deci 
uniţi-vă şi lucraţi în lume”. Ele se unesc şi aceasta e 
Binah, Inteligența, care le armonizează. Cum a ordonat 
Coroana, Binah reconciliază contrariile şi germenele 
apare. 


Kether, Hohmah şi Binah sunt rădăcinile înfipte în 
solul lumii din înalt. Veţi spune: „Dar rădăcinile unei 
plante sunt înfipte jos, în sol!” Da, pentru o plantă, 
rădăcina reprezintă capul. Dar adevăratul cap este în 
înalt. Omul e de asemenea un arbore ale cărui rădăcini 
sunt plantate în înalt, în Cer. Ca şi cele trei sefire 
Kether, Hohmah şi Binah, adevăratul nostru cap este 
afundat în solul lumii divine. 

Acum, pentru ca planta să apară deasupra solului, 
trebuie să intervină cea de-a patra sefiră, Hessed: Mila. 
Hessed reprezintă trunchiul arborelui, această forţă 
care încearcă să reziste orice s-ar întâmpla. 

Cea de-a cincea  sefiră  Gebourah: Forta, 
corespunde ramurilor care încep să se întindă în toate 
părţile. Când un om, o societate, un popor, devin 
puternici ei reuşesc să se răspândească peste tot. 

Cea de-a şasea sefiră, Tiphereth: Frumuseţea, sunt 
frunzele care nu numai că dau un aspect arborelui dar 
îi permit să respire şi să se hrănească cu lumină. 

După frunze, apar mugurii (bobocii): e cea de-a 
şaptea sefiră, Nestah: Victoria. Dacă a ajuns până la 
stadiul mugurilor, aceasta înseamnă că arborele a fost 
capabil să învingă toate dificultăţile, şi va da fructe. 

Acum se face o mare lucrare în muguri care vor da 
naştere florilor. E cea de-a opta sefiră, Hod: Gloria, 
preamărirea. Arborele se acoperă cu flori, el oferă 
parfumuri, ca nişte esențe, pentru a celebra gloria 
Eternului. 

În fine, în floare se formează fructul pe care 
soarele îl coace şi îi dă culoare. E formarea copilului, 
cea de-a noua sefiră, lesod: Baza, iar fructul va fi 
punctul de plecare a unei alte vieţi, a unui nou arbore. 

Şi pentru că fructul produs de sămânță conţine el 
însuşi seminţe, el este Malhouth, cea de-a zecea sefiră. 


De la 1 cât era, sămânţa a devenit 10, adică simbolic, 
multitudinea. Fiecare grăunţă sau sămânță produsă de 
fruct reprezintă Malhouth, Împărăţia lui Dumnezeu. 
Cum să recunoaştem că e chiar Împărăţia lui 
Dumnezeu? Plantaţi grăunţa şi toate celelalte atribute 
vor apărea. Deci, Malhouth şi Kether se reîntâlnesc, 
începutul şi sfârşitul lucrurilor e identic. lată de ce lisus 
spunea că Impărăţia lui Dumnezeu (Malhouth) poate fi 
comparată cu o sămânță de muştar. 


Acum, poate vă gândiţi: „Toate acestea sunt foarte 
bune, dar cum putem să le aplicăm în viaţa noastră 
interioară?” Puteţi face multe lucruri. Sămânţa de 
muştar poate fi interpretată ca un gând sau un 
sentiment. Ce este un gând, un sentiment? Un 
grăunte, în aparenţă minuscul. Atunci, plantaţi-l, şi 
dacă e pur, dezinteresat, intens, şi dacă îi creaţi 
condiţii bune, el va fi punctul de plecare pentru 
edificarea Impărăţiei lui Dumnezeu. „Păsările cerului 
vor veni să se adăpostească în ramurile lui”, spunea 
lisus. Păsările, aceştia sunt îngerii: ei vin să-l viziteze 
pe omul care a îmbrăţişat viaţa spirituală, ei găsesc un 
adăpost în el, ei se instalează definitiv şi îl umplu de 
lumina şi de graţia lor. 


E spus că Dumnezeu a creat omul după chipul şi 
asemănarea Sa. Ce înseamnă aceasta? O veţi înţelege 
atunci când veţi fi meditat mult timp asupra imaginii 
seminţei şi al arborelui. Toată problema asemănării 
este conținută în sămânța arborelui. 


Cap. 10 - Familia cosmică şi misterul Sfintei 
Treimi 


Nu există nimic în lumea vizibilă care să nu fie o 
reflectare, o reprezentare a lumii invizibile. Să luăm 
exemplul familiei, schematic: tatăl, mama, fiul, fiica: e 
o realitate pe pământ. Ei bine, trebuie să înţelegem că 
la un nivel mai elevat familia există de asemenea, sub 
formă de principii cosmice care lucrează în univers. 

Şi aceste principii cosmice sunt reprezentate prin 
numele sacru al lui Dumnezeu, lod, He, Vav, He pe 
care tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea 
Tetragrama (de la grecescul „tetra”: patru, şi 
„gramma”: literă). Cele patru litere ale numelui lui 
Dumnezeu corespund celor patru principii care 
acţionează în univers şi care acţionează de asemenea 
în om, pentru că omul a fost creat după imaginea 
universului. 

lod, e principiul masculin creator, forţa primordială, 
care e la originea tuturor mişcărilor: spiritul, Tatăl. 

He reprezintă principiul feminin care absoarbe, 
conservă, protejează şi permite principiului creator să 
lucreze în ea: sufletul, Mama. 

Vav reprezintă Fiul care se naşte din unirea Tatălui 
şi a Mamei. El e primul copil a acestei uniri şi se 
manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt 
nivel. Fiul e intelectul, care merge după linia lui lod, şi 
de altfel grafic, Vav este o prelungire a lui lod. 

Al doilea He reprezintă Fiica. Fiica e repetiţia 
Mamei, e inima. 

Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu 
reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama: sufletul, Fiul: 
intelectul, şi Fiica: inima. 

În Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund 
primelor sefire: Kether este Tatăl, Hohmah este Fiul, 
Binah este Fiica. „Şi Mama?” veţi întreba voi. Mama 
corespunde sefirei Daath (a se vedea Cap. 2). Ea este 


Mama Divină pe care kabaliştii au menţionat-o sub 
numele de Shekinah. Shekinah este soţia lui 
Dumnezeu... Da, Dumnezeu are o soție, să mă ierte 
creştinii şi să nu fie ofensaţi! Şi eu sunt creştin, dar 
acesta nu e un motiv pentru a nu reflecta şi a nu 
încerca să înţeleg realitatea lucrurilor. 

Intenţia mea - şi cea a kabaliştilor - nu este de a da 
o soţie lui Dumnezeu în sensul în care pe pământ un 
bărbat se căsătoreşte cu o femeie. Dar în măsura în 
care familia este o realitate jos, ea este de asemenea o 
realitate şi sus; numai că această realitate se 
manifestă diferit: e vorba de o analogie şi nu de o 
identitate. În Tabla de Smarald, Hermes Trismegistul 
spune: „Tot ceea ce e jos este „ca şi” ceea ce este sus, 
şi tot ceea ce este sus este „ca şi” ceea ce este jos”. E 
vorba de o analogie, de o asemănare. 

Creştinii repetă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, fără să 
se mire că, în această Trinitate, nici un principiu 
feminin nu e menţionat. Totuşi, nu putem să nu ne 
punem această problemă. Când auzim enumerarea: 
Tată, Fiu... care sunt termeni care evocă familia, cum 
să nu fim surprinşi când al treilea membru al acestei 
familii este Spiritul Sfânt? Şi ce e o familie în care 
lipseşte mama? In această familie ea e absentă: a fost 
ea înlocuită de Sfântul Spirit, şi de ce? Ar trebui să-i 
întrebăm pe Părinţii Bisericii de ce au judecat că e bine 
să facă din Dumnezeu un celibatar îndârijit! Cele trei 
entităţi ale acestei Trinităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit 
sunt masculine şi e anormal să nu fie nici un loc pentru 
principiul feminin. Pentru că, înţelegeţi-mă bine, e 
vorba de principii. 

Da, din cauză că au eliminat atât de mult Mama 
Divină ca principiu cosmic, teologii creştini au dat apoi 
un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în 


Fecioarele negre care se găsesc în anumite biserici, o 
urmă a acestei Mame cosmice. 

Ei i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi 
puteri pe care o femeie nu le-ar putea avea. A fost 
declarată „Imaculata Concepţie”, adică „concepută 
fără păcat”, deci ferită de păcatul original, şi chiar că l- 
a „conceput pe lisus prin intermediul Sfântului Duh”. 
Eu nu sunt contra; dacă acestea fac bine unora, să aibă 
o asemenea imagine despre mama lui lisus, să 
continue! Numai că sunt obligat să constat că acestea 
contrazic toate legile naturii stabilite de Inteligența 
cosmică. Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi 
caracterul unui om, din punct de vedere fizic, el nu 
poate fi conceput de Spiritul Sfânt. 

Cum se poate confunda Maria cu Mama Divină? O 
stimez pe Maria, o apreciez, nu vreau să o micşorez, 
dar oricât de sfântă ar fi, nu putem face din ea Mama 
Divină! Creştinii nu au înţeles nimic din imensitatea 
acestui principiu cosmic, care e partea feminină a 
principiului creator. Fiinţa pe care o numim Dumnezeu 
şi pe care creştinismul o prezintă ca o putere 
masculină este în realitate masculin şi feminin. Pentru 
a putea fi vorba de creaţie, manifestare, trebuie să fi 
avut loc o polarizare, adică prezenţa unui principiu 
masculin şi a unui principiu feminin. Pentru a se 
manifesta, Dumnezeu trebuie să fie deodată masculin 
şi feminin. Aceste lucruri se învaţă de asemenea în 
Iniţierile orfice: Dumnezeu este mascul şi femelă. 

De ce Părinţii Bisericii au suprimat-o pe Mama 
Divină? Erau atât de puritani încât ideea unei soţii a lui 
Dumnezeu îi ofensa? Adevăratul motiv este fără 
îndoială faptul că l-au identificat absolut pe lisus cu 
Crist, pe punctul de a pretinde că El e chiar fiul unic a 
lui Dumnezeu, coborât pentru a se încarna pe pământ, 


şi trebuia evident să i se dea o mamă care să nu aibă 
aproape nimic omenesc. Ei au identificat Maria cu 
Mama Divină, cum l-au identificat pe lisus cu Crist. Dar 
este acesta adevărul? Maria a fost o femeie, ea nu e 
Mama Divină care a format toate lumile. Maria nu este 
Mama lui Dumnezeu, ea a fost mama lui lisus, şi lisus 
nu este un principiu cosmic, lisus a fost un om, unul 
dintre cei mai mari printre fiii lui Dumnezeu care au 
coborât pe pământ, dar era un om, şi Crist este 
principiul cosmic care a venit să locuiască în el. De ce 
să confundăm totul? Şi Maria era, bineînţeles, o femeie 
excepţională, pentru că Cerul a ales-o pentru a fi 
mama unei anumite fiinţe, dar nu putem să-i dăm locul 
Mamei Divine. 

Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu lod He 
Vav He reprezintă deci cele patru principii care sunt la 
baza creaţiei: Tatăl Ceresc şi Mama Divină care se 
prelungesc în Fiu şi Fiică. În Arborele sefirotic aceştia 
sunt: Kether: Tatăl, Daath: Mama, Hohmah: Fiul, 
Cuvântul, şi Binah: Fiica, Natura. 


Veţi spune: „Dar atunci, trebuie să respingem 
Trinitatea Tată - Fiu - Sfântul Duh?” Nu, dar trebuie să 
înţelegeţi cui corespund aceste trei principii. 
Creştinismul defineşte Sfânta Treime ca misterul unui 
singur Dumnezeu în trei persoane. Nu, Sfânta Treime 
nu e un mister, sau mai degrabă nu e un mister decât 
în măsura în care oamenii nu au ştiut să se servească 
de legea analogiei. Pentru a înţelege, trebuie să facem 
apel la soare. 

Soarele este această formidabilă putere creatoare 
de viaţă care se manifestă prin lumină şi prin căldură. 
Cel care este capabil să aprofundeze aceste 
manifestări va descoperi relaţiile care există între 


viaţa, lumina şi căldura soarelui şi Sfânta Treime: Tată 
- Fiu - Sfânt Duh. La toate nivelele creaţiei, de la planul 
fizic la planul divin, regăsim aceste trei principii: viaţa, 
lumina, căldura. În planul spiritual, viaţa se manifestă 
ca înţelepciune (lumină) şi ca dragoste (căldură), şi 
acestea sunt cele trei principii: viaţă, înţelepciune şi 
dragoste pe care le regăsim în Sfânta Treime: Tatăl, 
Fiul şi Sfântul Duh, care sunt nedespărţite unele de 
altele cum sunt nedespărţite viaţa, lumina şi căldura 
soarelui. Vedeţi, misterul unui singur Dumnezeu în trei 
persoane nu e atât de dificil de elucidat. Ceea ce 
rămâne misterios e numai imensitatea, splendoarea 
acestei esențe primordiale de unde au izvorât toate 
existenţele, asupra ei nu vom reuşi niciodată să 
medităm suficient. 

În Arborele sefirotic, Sfânta Treime este deci 
reprezentată de cele trei sefire Kether, Hohmah şi 
Binah. Când pronunţăm cuvântul „Dumnezeu”, trebuie 
să ştim că în realitate atingem primele trei sefire. „Dar 
atunci, veţi spune, care sunt legăturile lor cu Tatăl, Fiul 
şi Sfântul Duh? Le putem pune în corespondenţă?” Da, 
dar cu condiţia de a şti să mânuim corespondenţele 
inteligent, cu delicateţe. 

Kether, coroana, reprezintă Tatăl, Izvorul vieţii; 
aceasta e clar, această corespondenţă nu reprezintă 
nici o dificultate. 

Hohmah, Înţelepciunea, cea de-a doua sefiră, 
născută din Tatăl, poate fi considerată ca Fiul, 
Cuvântul rostit de Tată, lumina pe care El a proiectat-o 
din Sine Însuşi pentru a crea. 

Binah, cea de-a treia sefiră, corespunde Sfântului 
Duh care e deci considerat ca o putere feminină. Mulţi 
se vor indigna: „Cum? Sfântul Duh e o femeie?” Eu n- 
am vorbit de o femeie ci de o putere feminină, de un 


principiu feminin. Şi apoi, de ce să fiţi şocaţi? Aţi fost 
şocaţi când aţi văzut reprezentat Sfântul Duh sub 
forma unei porumbiţe? Ori, ce este o porumbiţă altceva 
decât o pasăre de genul feminin. Şi Sfântul Duh, pe 
care Noul Testament îl numeşte Paraclet, adică în 
greacă, cel ce ajută, protejează, care consolează, e o 
expresie a dragostei, a căldurii. Deci, trebuie să 
mergem mai departe în înţelegerea sa! 

Acum, cum v-am mai explicat (a se vedea tomul 10 
din Opere Complete, Cap. 4: „Cum să regăsim Sfânta 
Treime în soare” şi Cap. 15: „Soarele este după chipul 
şi asemănarea lui Dumnezeu”) aceste corespondențe 
nu au nimic absolut şi putem de asemenea considera 
că Fiul reprezintă dragostea, pentru că El e cel ce se 
oferă etern să se sacrifice pentru salvarea lumii; şi că 
Sfântul Duh poate reprezenta înţelepciunea, pentru că 
el a coborât peste apostoli sub forma limbilor de foc şi 
le-a dat facultatea de a profeţii şi de a vorbi în limbi. Și 
tot de acest Sfânt Duh vorbea lisus când spunea 
discipolilor săi, în momentul despărțirii: „Am multe să 
vă mai spun, dar nu puteţi să le duceţi acum. Când 
Mângâietorul va fi venit, Spiritul adevărului, vă va 
conduce în adevăr”. Singurul punct sigur este că 
Kether reprezintă Tatăl, viaţa, cu cele două 
manifestări: căldura şi lumina, care se pot transforma 
una în alta, cum este de asemenea şi în planul fizic. 

Dacă veţi accepta să duceţi mai departe efortul 
vostru şi să veniţi cu mine încă mai departe în 
înţelegerea acestor lucruri, voi adăuga: după tradiţia 
kabbalei, Hohmah, Înţelepciunea, este un principiu 
feminin, interpretat ca soţia lui Dumnezeu, Shekinah, şi 
ea reprezintă deci Mama. „Atunci, veţi spune, unde e 
Fiul acum?” Fiul e unit cu Mama, ei sunt inseparabili 
unul de altul. Cum să vorbim de o mamă fără să ne 


gândim la fiul său, şi cum să vorbim de un fiu fără să 
ne gândim la mama sa? Găsim o reprezentare a 
acestei idei în tablourile Fecioarei cu Pruncul. Câţi 
pictori au reprezentat-o pe Maria ţinându-l pe lisus în 
braţele sale sau pe genunchi! Copilul este în centru, şi 
după maniera în care priviţi tabloul, puteţi să nu-l 
vedeţi decât pe el sau să sesizaţi ansamblul: copilul şi 
mama. Dar chiar dacă nu priviţi decât copilul, mama sa 
e acolo. 

Când adoptăm aceste corespondente: Kether Tatăl, 
Hohmah Mama şi Fiul, o găsim pe Fiică în Binah, şi 
toată familia e reconstituită. Veţi spune că nu mai 
înţelegeţi nimic... Din contră, nimic nu e mai clar nici 
mai precis, şi aceasta e Kabbala vie. Numai că, nu 
putem pătrunde în acest domeniu decât cu o gândire 
liberă, degajată. Numai cu această condiţie vom găsi 
tot timpul noi bogății de descoperit sau de aprofundat. 

Este foarte important să înţelegem sensul Trinității, 
acel pe care Kabbala îl explică în faţa ochilor noştri. 
Dar şi mai important este de a învăţa să comunicăm 
zilnic cu această Trinitate prin intermediul luminii şi 
căldurii soarelui. E o lege care nu voi înceta niciodată 
să o repet, pentru că ea este o lege de bază a vieţii 
spirituale: tot ceea ce există jos în lumea noastră fizică 
este imaginea a ce există sus în lumea divină. Sfânta 
Treime nu este nici în lumina, nici în căldura, nici în 
viaţa soarelui, ea este deasupra acestora; dar prin 
intermediul acestei lumini, acestei călduri, şi acestei 
vieţi, noi vom putea să ne apropiem de Ea, să intrăm în 
comuniune cu Ea şi să o facem să ne penetreze pentru 
a putea primi toate binecuvântările Ei. 


Cap. 11 - Corpul lui Adam Kadmon 


Arborele Vieţii este universul pe care Dumnezeu îl 
locuieşte şi îl impregnează cu existenţa sa; el 
reprezintă viaţa divină care circulă prin toată creaţia. 
Şi fiinţa umană, care a fost creată după chipul lui 
Dumnezeu, este deci de asemenea o imagine a 
universului. Desigur, când observăm manifestările 
majorităţii oamenilor, putem spune că omul nu e mare 
lucru. Da, omul nu e aproape nimic, dar el e de 
asemenea universul întreg, el e Dumnezeu. 

Inteligența noastră, care nu poate concepe decât 
lumea în trei dimensiuni, este incapabilă să observe 
omul sub toate aspectele. Ceea ce vedem, atingem şi 
auzim despre el nu reprezintă decât un aspect foarte 
limitat. Omul veritabil, nu îl cunoaştem, nu cunoaştem 
despre el decât învelişurile. Ca şi scafandrul îmbrăcat 
în costum sau eschimosul învelit în multe piei, omul e 
acoperit de multe piei, şi numai pe ele le cunoaştem, 
mai mult sau mai puţin. Dacă am putea, pentru a 
spune aşa, să retragem aceste piei unele după altele, 
am descoperi un punct minuscul, un atom de lumină. 
Dar în acelaşi timp înţelegem că omul e imens de mare 
şi că îmbrăţişează universul întreg. Aceste două 
afirmaţii sunt adevărate în acelaşi timp, şi acest 
adevăr e simbolizat prin cercul cu un punct în centru, 
semnul soarelui: punctul infinit de mic, fără 
dimensiune, şi cercul infinit de mare, care strânge şi 
unifică totul. De noi depinde acum să căutăm acest 
om, cel adevărat, cel care e în noi, cel care e după 
chipul lui Dumnezeu. 

Când Kabbala vorbeşte de creaţia omului, nu e 
vorba de fiinţele umane care suntem, ci de Adam 
Kadmon, nume care semnifică omul (Adam) primordial 
(Kadmon). Adam Kadmon este omul cosmic al cărui 
corp e format din constelații şi din lumi. Acesta e 


corpul lui Adam Kadmon, prima fiinţă creată de 
Dumnezeu. Şi Dumnezeu este deasupra întregului 
univers creat, El este deasupra sefirei Kether. Acest 
Adam începe în Kether. Kether e capul lui Adam 
Kadmon. Hohmah este ochiul lui drept şi partea 
dreaptă a feţei sale. Binah este ochiul stâng şi partea 
stângă a feţei sale. Hessed este braţul drept, Gebourah 
braţul stâng, Tiphereth inima şi plexul solar, Netsah 
coapsa dreaptă, Hod coapsa stângă, lesod sexul şi 
Malhouth picioarele. 

Adam Kadmon este arhetipul, iar noi suntem o 
celulă, o reflexie a lui. Putem stabili asemănări între 
Adam Kadmon şi entitatea pe care creştinii o numesc 
Crist, pentru a vă arăta relaţiile care există între ei, dar 
mă tem că o să vă tulbur. 


Tot ceea ce putem spune despre subiectul om este 
aproximativ ca ceea ce putem spune despre subiectul 
Dumnezeu. De aceea suntem obligaţi să ne servim de 
imagini, de simboluri, de analogii. Studiind Arborele 
sefirotic, care e o reflexie a universului, vom cunoaşte 
adevăratele dimensiuni ale omului. Şi invers, putem 
avea o idee despre univers ştiind că omul a fost creat 
după imaginea sa. Aceasta înseamnă că studiind omul, 
natura sa, funcţiile sale, ajungem să cunoaştem 
universul. Pentru că totul se reflectă în om. Pentru a 
găsi soluţia problemelor filozofice cele mai abstracte, e 
suficient să observăm omul. 

Omul e o cheie şi este construit după forma unei 
chei . De ce vechii egipteni reprezentau pe hierofanţii 
lor cu acest simbol în mână? Cheia e un rezumat al 
omului, şi cu această cheie lniţiatul poate deschide 
cele 50 de porţi ale lui Binah, Mama cosmică, materia 
primordială. Cel ce posedă cheia reuşeşte să deschidă 


cele 50 de porţi, adică să cunoască toate proprietăţile 
numerelor şi entităţilor, ca şi toate relaţiile care se pot 
stabili între ele. El urcă şi coboară pe scara cosmică şi 
toată bogăţia universului creat de Dumnezeu este la 
dispoziţia sa, din moment ce a descoperit în el cheia 
pentru a descoperi toate porţile. 

Oricare ar fi gradul său de evoluţie, fiinţa umană, 
creată după chipul lui Dumnezeu, e locuită de un suflet 
superior care atinge Cerul şi care e o emanaţie a lui 
Dumnezeu Insuşi. De aceea existenţa voastră nu va 
avea sens decât atunci când veţi intra în contact cu 
acest suflet nemuritor care e lumină, armonie şi 
putere. Prin intermediul acestui suflet puteţi comunica 
cu Creatorul şi în acelaşi timp cu universul pe care EIl l- 
a creat, pentru că sufletul este el însuşi o chintesenţă a 
acestui univers. Şi dacă vă gândiţi la el, dacă veţi 
recurge mai des la el, veţi începe să înţelegeţi cine 
este Eu-l vostru veritabil. Atunci, conştiinţa voastră se 
va trezi, vibraţiile sale vor deveni mai intense, până în 
ziua în care se va contopi în conştiinţa acestui Suflet 
sublim, şi veţi una cu Dumnezeu. 

Omul îşi are originea în Dumnezeu, şi Dumnezeu 
este Cel care lucră prin intermediul lui. Într-o zi omul 
se va întoarce la Dumnezeu, el va dispărea topindu-şi 
entitatea individuală în Dumnezeu. Desigur, această 
idee nu va place unora, care văd în aceasta un atentat 
al libertăţii lor individuale. Dar fie că o vor sau nu, este 
aceasta realitatea. Deci, cât de des puteţi, în loc să 
pierdeţi timpul cu inutilităţi, cu repetarea necazurilor, 
păsurilor voastre şi aşa mai departe, gândiţi-vă la 
acest suflet care sunteţi, dar care nu se suprapune 
exact cu voi înşivă pentru că nu ştiţi cum să vă uniţi cu 
el. Repetând des acest exerciţiu, veţi simţi încet încet 
pacea şi bucuria - mai ales bucuria - învăluindu-vă. 


De la pietre şi plante până la Arhangheli şi până 
Dumnezeu, tot ceea ce există în univers există de 
asemenea şi în om. În corpul nostru fizic chiar, toate 
elementele creaţiei sunt prezente. Nimic nu lipseşte, 
de aceea putem progresa până la infinit fără să ne 
oprim niciodată. Dar pentru aceasta trebuie să lucrăm 
asupra materiei noastre, făcând-o mai suplă, 
transparentă şi să o facem să vibreze până ea va putea 
exprima lumea divină. Astfel ne vom putea manifesta 
într-o zi în plenitudine, aşa cum suntem în înalt. 

Dar pentru a ne ghida în viaţa noastră spirituală şi 
pentru a ne orienta pe ce drum să mergem, avem 
nevoie de o metodă. Pentru mine, v-am spus, această 
metodă este lucrul cu Arborele sefirotic. De aceea 
insist în fiecare zi să învăţaţi să aprofundaţi toate 
aspectele lui. Cu Malhouth, concretizaţi lucrurile. Cu 
lesod, vă putificaţi. Cu Hod, le înţelegeţi şi le explicaţi. 
Cu Nestah, le daţi graţia. Cu Tiphereth, le iluminaţi. Cu 
Gebourah, luptaţi pentru a le apăra. Cu Hessed, le 
subordonați ordinului divin. Cu Binah, le daţi 
stabilitate. Cu Hohmah, le faceţi să intre în armonia 
universală. În fine, cu Kether, puneţi pe ele sigiliul 
eternității. 

Invăţaţi să meditaţi asupra celor zece sefiroturi 
având în conştiinţă că Arborele Vieţii e în voi, şi că 
singura activitate care merită făcută este de a-l face să 
crească, să înflorească şi să dea fructe. Câţi ani, câte 
reîncarnări trebuie să aibă fiecare dintre voi, pentru a 
deveni fiecare dintre voi cu adevărat Arborele Vieţii... 
aceasta nu trebuie să vă preocupe. De mii de ori va 
trebui să veniţi, poate, până când aceste zece sefire 
care sunt înscrise în voi vor începe să vibreze şi până 
când fiinţa voastră interioară va fi luminată de toate 
luminile Arborelui Vieţii. 


Cap. 12 - Malhouth, lesod, Hod, Tiphereth: 
Arhanghelii şi Anotimpurile 


Trecerea de la un anotimp la altul în cursul anului 
se produce, o ştiţi, atunci când soarele trece prin cele 
patru puncte cardinale numite solstiţii şi echinocţii. 
Acestea sunt ca nişte noduri de forţe cosmice, şi în 
acele perioade, noi energii se revarsă pe pământ. Dar, 
reînnoirea acestor forţe nu se face automat, din cauză 
că se repetă regulat în fiecare an. Nu, toate aceste 
schimbări se produc prin munca entităţilor care au 
sarcina de a se ocupa de pietre, plante, animale şi 
oameni. Cele patru anotimpuri sunt plasate sub 
influenţa a patru arhangheli: Raphael prezidează 
primăvara, Ouriel vara, Mikhael toamna, Gabriel iarna. 
După tradiţie, Raphael, Ouriel, Mikhael şi Gabriel sunt 
printre cei „Şapte îngeri care se ţin în faţa gloriei lui 
Dumnezeu”. 

Când se apropie echinocțiul de primăvară, toate 
spiritele şi forţele naturii lucrează sub conducerea lui 
Raphael pentru a reanima viaţa peste tot în univers. În 
regnul vegetal acţiunea lor e mai spectaculoasă, dar 
ea atinge de asemenea şi mineralele, animalele şi 
oamenii. Această reînnoire a vieţii în natură e sinonimă 
cu regenerarea omului, adică cu vindecarea. 

Singura menţiune care e făcută despre Raphael în 
Scripturi se găseşte în Cartea lui Tobie. E o aventură 
extraordinară! Intr-o zi, bătrânul Tobit, care a orbit, 
primeşte vizita unui tânăr care se prezintă sub numele 
de Azaris, fiul unuia din părinţii săi, şi îi propune să îl 
însoţească pe fiul său Tobie până în Medie pentru a 
căuta o sumă de bani pe care Tobit a lăsat-o depusă de 
mai mult de douăzeci de ani. Tobit a acceptat. În drum, 


Azaris l-a instruit pe Tobie dându-i sfaturi; i-a sugerat 
chiar să ceară mâna lui Sara, fiica unui om care le-a 
oferit ospitalitate. Asupra lui Sara era un blestem: ea s- 
a căsătorit de şapte ori şi de fiecare dată, imediat după 
ceremonia căsătoriei, demonul Asmodee a făcut să 
moară soţul său. Pentru a anula blestemul, Azaris l-a 
sfătuit pe Tobie să pescuiască un anumit peşte, să-i 
scoată ficatul şi inima şi să le ardă: fumul a pus pe 
fugă demonul. Tobie s-a căsătorit apoi cu Sara. 
Călătoria a continuat... Banii depuşi au fost recuperaţi 
şi în drumul de întoarcere spre casă Azaris i-a spus lui 
Tobie: „Îţi garantez că ochii tatălui tău se vor deschide, 
dacă vei pune pe ei fiere de peşte: medicamentul v-a 
acţiona şi îi va trage de pe ochi pieliţă albă.”.. Tobie s-a 
conformat indicaţiilor primite şi a redat astfel vederea 
tatălui său. În final, când Tobie şi tatăl său a vrut să 
ofere cadouri acestui extraordinar tânăr care le-a adus 
atâta bine, Raphael s-a făcut cunoscut: „Vă voi spune 
tot adevărul. Eu sunt Raphael, unul dintre cei şapte 
îngeri care se ţin tot timpul gata să apară în faţa gloriei 
lui Dumnezeu.”.. şi a dispărut. E o poveste foarte 
frumoasă - v-am rezumat-o rapid, dar merită să o citiţi 
în întregime („Cartea lui Tobie” nu figurează în Biblia 
catolică). 

În sfera lui Hod, kabaliştii au plasat planeta Mercur. 
Ori, zeul Mercur (Hermes în mitologia greacă), este 
zeul călătorilor şi al sănătăţii. Este exact rolul pe care l- 
a jucat Raphael faţă de Tobie pe care l-a însoţit pe 
întreaga durată a călătoriei sale şi l-a instruit în arta 
vindecării relelor corpului (orbirea tatălui său) şi relelor 
sufletului (agresiunea demonului). Şi nu din 
întâmplare, în zilele noastre, caduceul lui Hermes este 
simbolul medicilor. 


Marea sărbătoare a primăverii este Paştele, care 
celebrează reînvierea lui Crist în toată natura şi trebuie 
să fie de asemenea reînvierea noastră. În această 
perioadă nu e suficient să remarcăm că păsările cântă, 
că arborii se acoperă de frunze; e o întreagă muncă de 
făcut, o muncă de reînnoire. In fiecare dimineaţă, când 
veniţi la răsăritul soarelui, nu trebuie să aveţi în cap 
altceva decât această reînnoire. Deci, lăsaţi toate 
celelalte subiecte deoparte, tot ce este deja vechi şi 
perimat, pentru a putea primi în fine noua viaţă şi 
pentru a putea intra în comunicare cu acest mare 
curent care vine din inima universului. 


Vara e plasată sub influenţa lui Ouriel şi acest 
nume are o semnificaţie magnifică: „Dumnezeu este 
lumina mea”. Cu toate acestea, nu găsim nici o 
menţiune a acestui arhanghel în Scripturi. Pe durata 
verii, toată natura este în foc, aerul însuşi e 
înfierbântat, şi în ziua de 24 iunie, ziua sărbătorii lui 
loan Botezătorul, în momentul solstițiului de vară, se 
aprind tradiţional focuri pentru a celebra prin cântece 
şi dansuri victoria căldurii şi a luminii. Dar Biserica nu a 
încurajat această manieră de a-l sărbători pe Sfântul 
loan care aduce aminte de vechile ritualuri păgâne, 
pentru că aceste reuniuni de bărbaţi şi femei care 
cântă, dansează şi beau în jurul unui foc o noapte 
întreagă, sfârşesc inevitabil în senzualitate şi orgii. 

Sărbătoarea Sfântului loan, e adevărat, se situează 
în momentul când soarele întră în Cancer - semn 
dominat de Venus - nu e sărbătoarea focului spiritual, 
ci a focului fizic, terestru. Ouriel este arhanghelul lui 
Malhouth, sfera pământului, şi focul peste care 
domneşte nu e numai cel care face să se coacă 
grânele şi fructele arborilor, ci e şi focul interior al 


planetei care întreţine o întreagă materie în fuziune, 
unde se elaborează metale, minerale şi care se 
asimilează cu infernul. 

În unele tradiţii, vara e simbolizată de un dragon 
care scuipă foc. Dragonul este acel animal mitic care 
trăieşte sub pământ şi nu iese la suprafaţă decât 
pentru a arde, a devora şi a distruge. Dar el e de 
asemenea paznicul tuturor comorilor ascunse, pietrelor 
şi metalelor preţioase, fructele pământului, şi, pentru a 
pune mâna pe aceste comori, trebuie să fim capabili 
să-l înfruntăm şi să îl învingem. Aici, de asemenea, 
numeroase tradiţii, mai ales în poveşti, celebrează eroi 
îndrăzneţi şi puri care au fost capabili să-l învingă pe 
dragon pentru a pune mâna pe bogăţiile sale. lată 
povestiri asupra cărora discipolul trebuie să mediteze: 
nu trebuie să ne lăsăm mâncaţi de dragon din cauză că 
vara eliberează forţele subterane. 

Din păcate, din ce în ce mai mult, din cauză că 
vara majoritatea oamenilor iau vacanţă, se vede că 
acest anotimp a devenit cel al eliberării instinctelor şi 
mai ales al lenii interioare şi senzualităţii. Veţi spune: 
„Dar e normal, pentru că natura însăşi ne invită”. 
Natura inferioară, da. A venit momentul pentru voi de 
să înţelegeţi importanţa celor cinci planuri din care 
este constituită fiecare sefiră. Dacă rămâneţi la nivelul 
inferior al lui Malhouth, Pământul, evident, veţi fi 
înghiţiţi de instincte. Dar dacă faceţi o muncă 
interioară pentru a vă eleva în această sefiră şi veţi 
intra în relaţie cu Sufletele glorioase, Ischim-ii, cu 
arhanghelul Ouriel şi cu domnul Adonai Meleh, nu 
numai că veţi învinge dragonul, dar veţi putea pune 
mâna pe bogăţiile lui, adică vor apărea noi posibilităţi 
spirituale în urma acestei munci de stăpânire a forţelor 
obscure care sunt în voi. 


Toamna este plasată sub influenţa lui Mikhael, 
arhanghelul Soarelui în sefira Tiphereth. Mikhael este 
cel mai celebru înger; numele său înseamnă: „Cine 
este ca şi Dumnezeu?” Tradiţia iniţiatică povesteşte că 
Lucifer era cel mai mare dintre Arhangheli. In puterea 
sa, el a început să se creadă egalul lui Dumnezeu şi a 
vrut chiar să-L detroneze. Atunci, văzând aceasta un 
alt Arhanghel s-a ridicat şi a spus: „Cine e ca şi 
Dumnezeu?” În ebraică: „Mi (cine) - ka (ca şi) - El 
(Dumnezeu). Atunci Dumnezeu, care a văzut scena, i-a 
spus: „De acum înainte te vei numi Mikhael şi vei fi 
şeful miliției celeste”. 

În Vechiul Testament, Mikhael este arhanghelul 
tuturor victoriilor asupra răului. În Noul Testament, mai 
ales în Apocalipsă, e spus că el va fi cel care, la 
sfârşitul timpurilor, va dobori dragonul. In tradiţie se 
povesteşte că atunci când Moise a murit, diavolul a 
vrut să pună mâna pe corpul său, şi tocmai 
arhanghelul Mikhael s-a opus şi i l-a smuls din mână. 
Numeroase tablouri şi icoane îl reprezintă cu o balanţă 
în mână, cântărind, după moartea lor, faptele 
oamenilor: pe un platan se îngrămădesc faptele rele, 
iar pe celălalt cele bune. In timpul acesta, diavolul este 
acolo, gata să atragă omul în regatul său infernal, şi e 
furios, scrânşneşte din dinţi văzând că Mikhael adaugă 
pe platan o ultimă faptă bună care face balanţa să se 
plece spre partea binelui! 

Începutul toamnei coincide cu intrarea soarelui în 
Balanţă. Toamna este anotimpul recoltelor. Se strâng 
fructele, se aruncă cele rele şi se păstrează cele bune. 
„Recunoaşteţi un om după fructele sale”, spunea lisus. 
Şi, într-un anume fel, putem spune că fiecare recoltă e 
o judecată. În natură, ca şi în viaţă, toamna este cel 


mai bun anotimp, anotimpul fructelor care s-au copt 
sub razele soarelui a cărui arhanghel este Mikhael. 


larna, în fine, este sub influenţa lui Gabriel, 
arhanghelul lui lesod care este sefira Lunii. La intrarea 
în iarnă celebrăm Crăciunul, naşterea lui Crist. Există 
legături strânse între arhanghelul Gabriel, naşterea 
copiilor, luna şi iarna. 

Gabriel a fost cel care l-a anunţat pe Zaharia 
despre naşterea unui fiu care va fi loan Botezătorul. 
Apoi, a anunţat Mariei naşterea lui lisus: „Îngerul 
Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-un oraş al 
Galileiei numit Nazareth la o fecioară logodită cu un 
om al casei lui David numit losif. Numele fecioarei era 
Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a spus: Te salut, tu 
căreia i s-a făcut o favoare, Domnul este cu tine. 
Tulburată de aceste cuvinte, Maria se întreba ce poate 
să însemne un aşa salut. Ingerul i-a spus: Nu te teme, 
Maria, pentru că ai găsit graţie în faţa lui Dumnezeu. Şi 
iată, vei fi însărcinată şi vei naşte un fiu şi îi vei da 
numele de lisus”. 

Ce este o naştere? O trecere din invizibil în vizibil, 
din imaterial în material, de la abstract la concret. lar 
Luna, principiul feminin prin excelenţă, prezidează 
toate formele de încarnare, de la cele ale planului fizic 
până la cele planului spiritual. Pe timpul iernii nopţile 
sunt cele mai lungi, ritmul vieţii încetineşte, condiţiile 
sunt cel mai puţin propice manifestărilor exterioare şi 
mai mult favorabile vieţii interioare: omul este împins 
să intre în el însuşi pentru a pregăti naşterea acelui 
copil de lumină pe care unele tradiţii l-au simbolizat 
printr-o perlă. Perla, care vine din mare, are ca şi ea 
relaţii cu Luna. Pe Arborele Sefirotic, scoica perlieră, 
este lesod care, în corpul cosmic, reprezintă organele 


genitale. Acolo trebuie să se formeze perla. Această 
perlă reprezintă chintesenţa cea mai pură a dragostei. 
Scoica perlieră, este principiul feminin care aduce pe 
lume o perlă, un copil. 


Cele patru anotimpuri sunt deci prezidate de patru 
arhangheli. Primăvara este sub influenţa lui Raphael, 
arhanghelul lui Hod; vara, sub influenţa lui Ouriel, 
arhanghelul lui Malhouth; toamna sub influenţa lui 
Mikhael, arhanghelul lui Tiphereth, şi iarna sub 
influenţa lui Gabriel, arhanghelul lui lesod. Să-i plasăm 
acum pe Arborele sefirotic. Vedem, de jos în sus, 
Malhouth: Pământul; lesod: Luna; Hod: Mercur, şi 
Tiphereth: Soarele, adică cele patru elemente: 
pământul, apa (Luna), aerul (Mercur) şi focul (Soarele). 
Cunoscând aceste corespondențe, veţi putea acum să 
învăţaţi să lucraţi cu cele patru anotimpuri, şi astfel 
viaţa voastră va deveni mai plină de sens (A se vedea 
în tomul 32 Opere Complete Cap. 15 Il: „Sărbătorile 
cardinale”). 


Cap. 13 - Arborele sefirotic, simbolul Synarhiei 


În cursul istoriei, oamenii nu au încetat să facă 
experienţe mai mult sau mai puţin reuşite pentru a 
încerca să găsească cea mai bună formă de guvernare: 
monarhie, republică, oligarhie, etc. V-am mai vorbit de 
această formă de guvernământ numită synarhie a 
cărui idee a fost popularizată în Occident prin lucrările 
lui Saint-Yves d'Alveydre. Trei persoane, spune el, se 
găsesc în vârf: ele reprezintă Autoritatea şi dau 
directive la şapte persoane care reprezintă Puterea, şi 
aceştia şapte au sub ordinele lor doisprezece alte 


persoane care se ocupă de Economie, adică de 
producţia şi distribuţia bogățiilor. 

În realitate, cum v-am arătat (a se vedea tomul 31 
din Opere Complete, Cap 9 „lerarhie şi libertate”, 
partea 3-a), atât timp cât ne vom limita la a vrea să 
stabilim synarhia în exterior, nu vom putea rezolva cu 
adevărat problemele. Nu pentru că există trei 
persoane, apoi şapte, apoi doisprezece în fruntea unei 
ţări sau a unei colectivităţi afacerile vor merge mai 
bine, pentru că cei trei, şapte sau doisprezece pot fi 
ambiţioşi, necinstiţi sau nesimţiţi şi pot duce la fel de 
bine ţările la catastrofe. Nu numărul contează pentru a 
aranja afacerile, ci oamenii, ce sunt ei, calităţile pe 
care le au. De aceea, insist, înainte de a instala 
synarhia în planul fizic, fiecare trebuie să lucreze să o 
instaleze la început în el însuşi. 

Veţi spune: „Dar ce semnifică instalarea synarhiei 
în fiecare om? Cum e posibil?” Fiecare dintre voi 
posedă un intelect, o inimă şi o voinţă. Prin intelectul 
vostru gândiţi; prin inima voastră trăiţi sentimente; 
prin voinţa voastră acţionaţi. Prin intermediul acestor 
trei factori vă manifestaţi în lume. Atunci, dacă reuşiţi 
să instalaţi înţelepciunea în intelectul vostru, dragostea 
în inima voastră şi forţa în voinţa voastră, veţi realiza 
în voi această trinitate care vă face să semănaţi cu 
Trinitatea divină a luminii, a căldurii şi a vieţii, şi vă 
veţi lega astfel de sefirele Kether, Hohmah şi Binah. 
Astfel veţi deveni Autoritatea, veţi guverna asupra 
propriei voastre  existenţe. Şi vă veţi guverna 
manifestând virtuțile celor şapte planete, adică a celor 
şapte sefiroturi: Hessed (Jupiter), Gebourah (Marte), 
Tiphereth (Soare), Netsah (Venus), Hod (Mercur), lesod 
(Luna) şi Malhouth (Pământul). Acestea sunt cele şapte 
calităţi care reprezintă Puterea. Sunteţi Autoritatea, şi 


prin calităţile şi virtuțile voastre vă exercitaţi puterea. 
Da, pentru că calităţile şi virtuțile noastre sunt cei mai 
buni servitori. Adevăraţii noştri servitori nu sunt 
oamenii pe care-i luăm în serviciul nostru pentru 
satisfacerea dorințelor, nevoilor noastre sau pentru a 
ne uşura viaţa, ci virtuțile din noi care se supun 
adevăratei autorităţi a lui Kether, Hohmah şi Binah. Şi 
aceste virtuţi sunt capacitatea de a realiza a lui 
Malhouth, puritatea lui lesod, inteligenţa lui Hod, 
blândeţea lui  Nestah, frumuseţa lui  Tiphereth, 
îndrăzneala lui Gebourah, generozitatea lui Hessed. 
Aceşti şapte servitori transmit ordinele Autorităţii spre 
cei doisprezece care se ocupă de Economie. 

Şi ce reprezintă Economia în noi? Ea e 
reprezentată prin cele doisprezece părţi ale corpului 
fizic cărora le corespund cele doisprezece semne ale 
zodiacului: capul (Berbecul), gâtul (Taurul), braţele şi 
plămânii (Gemenii), stomacul (Cancer), inima (Leul), 
plexul solar (Fecioara), rinichii (Balanța), organele 
sexuale (Scorpionul), coapsele (Săgetătorul), genunchii 
(Capricornul), pulpele (Vărsătorul) şi picioarele (Peştii). 
Cele şapte virtuţi acţionează în aşa fel asupra 
diferitelor părţi ale corpului pentru a le trezi, a le da 
viaţă şi fac în aşa fel încât activitatea miliardelor de 
celule care le constituie să contribuie la armonia 
ansamblului. lată adevărata synarhie de care trebuie 
să ne ocupăm: synarhia interioară. Cât despre synarhie 
ca mod de guvernământ a oamenilor, vom găsi în 
fiecare ţară acele trei persoane atât de evoluate 
pentru a le pune în vârf? Şi de asemenea cei pe şapte 
care vor fi cu adevărat capabili nu numai să înţeleagă 
directivele date de cele primii trei dar şi să le execute 
corect? Şi chiar dacă am găsi aceste persoane, vor fi 
ele acceptate? 


Pentru a instala pacea şi armonia în lume, trebuie 
început cu începutul, şi acesta este omul însuşi. 
Adevărata synarhie se va instala în ziua când vom 
deveni, fiecare, capul, regele regatului nostru, 
poporului nostru, şi asupra gândurilor, sentimentelor, 
actelor noastre. Dacă nu, vom fi sclavii slăbiciunilor 
noastre. 

Vedeţi, şi aici, Arborele sefirotic ne dă o metodă de 
lucru, el ne indică drumul de urmat, ne ajută să 
înţelegem care e adevărata synarhie şi cum să o 
realizăm. 


Cap. 14 - lesod: fundamentul vieţii spirituale 


l. 

Câţi oameni m-au urmat sperând că le voi da 
mijloace de a-şi dezvolta uşor facultăţile psihice, de a 
obţine puteri magice, etc. Şi când le spuneam că 
metoda cea mai eficace pentru a-şi dezvolta aceste 
facultăţi şi a obţine aceste puteri este de a se purifica, 
de a face o curăţenie în interior, ei mă părăseau, şi 
încă cu ce dispreţ! Ceea ce le spuneam le părea prea 
pueril. Ei mergeau atunci în altă parte, crezând că vor 
găsi în final ceea ce căutau. Evident, găseau ei ceva, 
dar ce? Ar fi mai bine să nu vorbim. Deci voi, cel puţin, 
încercaţi să înţelegeţi că puritatea este mijlocul cel mai 
eficace pentru a obţine veritabile realizări spirituale. 
Pentru că odată ce terenul e curăţat, calea e liberă 
pentru curenţii cereşti: ei nu mai întâlnesc obstacole 
pentru a ajunge la voi şi pentru a vă da ceea ce cereţi. 

Din păcate, majoritatea celor ce se întorc spre 
spiritualitate îşi imaginează că satisfacţiile, succesul pe 
care n-au reuşit să-l obţină prin alte mijloace îl vor 


obţine printr-un învăţământ inițiatic. Nu, nu îl vor 
obţine, şi dacă vor încerca să-şi atingă scopurile cu 
ajutorul ştiinţelor oculte o vor plăti scump. Dacă voi 
reuşi măcar să vă fac să înţelegeţi aceasta, voi 
considera că am îndeplinit o mare parte din sarcina 
mea. 

Am ţinut, un an întreg, un ciclu de conferinţe 
despre puritate luând ca punct de plecare sefira lesod, 
pentru a vă arăta cât este de vast acest subiect; el 
atinge domenii la care nu ne gândim în mod obişnuit (a 
se vedea „Misterele lui lesod” Opere Complete, tomul 
7). Toată lumea cunoaşte inconvenientele pe care le 
prezintă canalizările înfundate, geamurile murdare, 
lentilele ochelarilor rău şterse. Dar foarte puţini se 
gândesc că ei întreţin aceleaşi inconveniente în ei 
înşişi: gânduri, sentimente, dorinţe care sunt ca nişte 
pete, ca şi praful, deşeuri care obstrucţionează 
canalele spirituale, care împiedică lumina divină să 
sosească până la ei şi să îi penetreze. Nu puteţi 
intreprinde nimic solid, sigur, în viaţa spirituală, fără a 
fi lucrat în prealabil asupra purității. 

Dar să nu credeţi că dacă insist atât de mult 
asupra purității este pentru că trebuie să ne oprim 
exclusiv asupra ei şi să nu mai căutăm nimic mai sus. 
Nu, eu insist asupra ei pentru că puritatea este baza - 
aceasta e şi semnificaţia numelui lesod: bază, 
fundament. Ori, rolul unei baze este de a suporta 
întregul edificiu. În Arborele Vieţii există şi alte sefire 
care reprezintă virtuțile asupra cărora discipolul 
trebuie să înveţe să lucreze, dar lucrul cu lesod, baza, 
reprezintă condiţia de îndeplinit pentru a putea începe 
a se instrui şi a crea în lumea spirituală. 

De ce sefira lesod reprezintă baza vieţii spirituale? 
Pentru că odată cu ea începe lumea psihică. Am văzut 


aceasta când am studiat cele patru diviziuni ale 
Arborelui sefirotic: 

-  Atsilouth:  sefirele  Kether, Hohmah, Binah 
corespund lumii divine. 

- Briah: sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth 
corespund lumii spirituale 

- letsirah: sefirele Hod, Nestah şi lesod corespund 
lumii psihice. 

- Assiah: Malhouth corespunde lumii fizice. 

De cum părăsim Malhouth, lumea fizică, intrăm în 
lumea psihică a cărei primă etapă este lesod. Ca şi 
celelalte sefire, lesod este ierarhizată şi partea sa 
inferioară corespunde Lunii care, în psihologie, 
reprezintă lumea inconştientului, a instinctelor şi a 
iluziilor. Este deci esenţial ca omul să se facă stăpân 
pe această lume pentru a introduce în ea ordinea şi 
lumina. Aceasta înseamnă a se purifica. Asta e tot. Da, 
a se purifica înseamnă mai întâi a fii capabil să discerni 
natura mişcărilor vieţii interioare, să-ţi analizezi 
gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi să 
lucrezi pentru a le face mai dezinteresate, mai 
generoase. 

În ciuda acestor explicaţii, ştiu bine că mulţi îşi vor 
astupa urechile: ei vor da ca argument faptul că 
puritatea semnifică îngustime, limitare, fanatism şi 
chiar excludere... că în numele purității s-au făcut 
persecuții, masacre, arderi pe rug. Ah? Foarte bine, dar 
şi în numele dragostei s-au făcut crime 
înspăimântătoare, şi asta nu împiedică pe nimeni să 
mai pronunţe cuvântul iubire şi să continue să 
iubească?... Gândiţi-vă un pic la această nedreptate! Ei 
găsesc orice motiv ca să nu facă efort. Sub pretextul 
că noţiunea de puritate e rău înţeleasă, ei vor să se 
bălăcească în continuare în murdărie. Ei sunt liberi să o 


facă, dar vor vedea într-o zi efectele acestui mod 
eronat de a gândi. 

Cei care nu au învăţat să lucreze cu lesod, vor 
continua să se bălăcească în lumea psihică fără a 
cunoaşte niciodată realitatea lumii spirituale. Chiar 
dacă, cum e în majoritatea cazurilor, posedă adevărate 
daruri psihice, e bine să ştie că acestea nu ajung. 
Trebuie să înţeleagă odată pentru totdeauna că lumea 
psihică nu este lumea spirituală, şi că nu e suficient să 
ai un dar psihic pentru a-l exersa în mod corect. 
Muzicienii, pictorii cei mai dotați nu ar ajunge la nici o 
realizare dacă nu se supun unei discipline, dacă nu 
studiază sub îndrumarea unui maestru. Un dar psihic, 
ca şi un dar artistic, trebuie cultivat. Cel ce posedă 
aceste daruri trebuie să lucreze asupra singurei calităţi 
care îi va permite să vadă clar şi să exercite influenţe 
benefice: puritatea. Şi în aceste cazuri, puritatea 
semnifică nu numai luciditatea, dar şi onestitatea, 
dezinteresul, conştiinţa responsabilităţilor. 

Ori, ce se petrece în general? Cineva a avut vise 
premonitorii, a simţit că el însuşi sau alte persoane 
erau în pericol, a văzut că un anumit eveniment se va 
produce. Atunci, foarte încântat că a descoperit un dar 
care îi uimeşte anturajul, se proclamă clarvăzător, 
deschide un cabinet unde unii oameni care sunt 
îngrijoraţi pentru ei înşişi sau familiile lor vin să-l 
consulte. Şi astfel, acest nou clarvăzător începe să 
transmită zilnic „mesajele Cerului”. Oare se gândeşte 
vreodată dacă e la înălţimea pretențiilor? Nu; din 
moment ce a avut câteva vise premonitorii, câteva 
intuiţii bune, el îşi imaginează că este capabil să dea în 
orice moment răspunsuri la toate întrebările şi că nu se 
înşeală nici o dată. Ei bine, nu, din nefericire nu, şi acel 
care vrea să-şi dezvolte darul clarvederii trebuie să 


lucreze în fiecare zi cu o mare vigilenţă asupra lumii 
sale psihice, dacă nu se va găsi într-o dezordine 
interioară de nedescurcat, se va înşela şi îi va înşela şi 
pe alţii. Mulţi care au luat-o fără precauţii pe calea 
mediumităţii, au sfârşit prin a-şi pierde capul (a se 
vedea „Privire asupra invizibilului” Colecţia izvor, Nr. 
228). 

lată de ce oamenii cu bun simţ sau oamenii de 
ştiinţă nu vor să audă vorbindu-se de facultăţi şi se 
puteri psihice: pentru că imediat se gândesc la toţi 
aceşti şarlatani şi dezechilibraţi. Au dreptate să nu 
accepte orice, dar nu au dreptate să refuze să meargă 
mai departe pentru a studia şi a înţelege domeniul 
vieţii psihice, ignorând aceste fenomene. Pentru că 
astfel ei îşi fixează limite gândirii şi investigaţiilor lor. 
Sub pretextul că se arată raţionali, obiectivi, ei se 
opresc la suprafaţa lucrurilor. Există şi câţiva oameni 
de ştiinţă serioşi care se interesează de fenomenele 
„parapsihologice”, numai că mulţi dintre ei nu o spun 
de frica desconsiderării din partea colegilor lor. E la fel 
cum unii pastori sau preoţi cred în reîncarnare dar nu o 
spun pentru că reîncarnarea nu e admisă de Biserică 
iar ei nu vor să-şi atragă neplăceri. Ei bine, eu reproşez 
acestor oameni de ştiinţă şi acestor preoţi de a nu 
avea sensul responsabilităţii lor, pentru că lasă 
oamenii care caută în obscuritate şi rătăcire. 

Nimic nu-i va putea opri pe oameni să vrea să 
găsească altceva decât le propune ştiinţa oficială sau 
Biserica oficială. Dar pericolul e mare pentru ei de a 
rătăci în regiunile inferioare ale lui lesod. De aceea 
trebuie să dobândească o bună înţelegere a purității, 
pentru că ea este cheia vieţii spirituale. 

Când lucraţi să vă purificaţi cu adevărat, profund, 
lumina pătrunde mai uşor în voi, şi veţi începe să 


vedeţi totul mai clar, mai lucid. Particolele care vă 
ruinează sănătatea sunt alungate şi vă veţi simţi mai 
bine. Acelea care împiedică voinţa voastră sunt 
rejectate şi veţi deveni mai tare. Tot ceea ce e 
tenebros şi obscur vă va părăsi, şi dacă sunteţi trist, 
bucuria vă va năpădi. Pentru că bucuria nu e altceva 
decât un aspect al purității: cu cât te purifici mai mult, 
cu atât te simţi mai uşor, vesel şi bucuros. Şi, devreme 
ce impurităţile antrenează fermentația, putrefacţia, 
dislocaţia şi moartea, cu cât vă purificaţi mai mult 
mergeţi spre imortalitate. Deci, sănătatea, puterea, 
cunoaşterea, fericirea, nemurirea nu sunt altceva 
decât aspecte ale purității. lată un rezumat al Ştiinţei 
iniţiatice; de voi depinde acum să verificaţi aceste 
lucruri. 


II. 

Pe coloana centrală a Arborelui sefirotic, lesod se 
găseşte deasupra lui Malhouth, iar Tiphereth este 
deasupra lui lesod. Din această dispoziţie putem 
deduce că, pentru a cobori până la Malhouth 
(Pământul), lumina lui Tiphereth (Soarele) trebuie să 
treacă prin lesod (Luna). Aici, Malhouth reprezintă 
simbolic lumea fizică, lesod lumea psihică şi Tiphereth 
lumea spirituală. Atunci, ce se va întâmpla dacă lumea 
psihică nu este într-o stare de puritate care să-i 
permită să fie traversată de lumina lumii spirituale? 

Din păcate, aceasta se întâmplă cu mulţi oameni: 
ei se plâng că nu resimt nici o binefacere din practicile 
lor spirituale; ei se roagă, meditează, se leagă de Cer, 
dar au impresia că aceasta nu-i ajută; ei se simt 
indecişi, dezorientaţi, slabi; câteodată chiar se gândesc 
că situaţia lor e mai rea decât înainte. Explicaţia este 
că acea lumină de care ei se forţează să se lege 


întâlneşte în ei straturi impure formate de gândurile şi 
sentimentele lor dezordonate, rău stăpânite. Atunci, nu 
numai că lumina nu trece, dar se produce acelaşi 
fenomen ca atunci când razele soarelui cad pe o 
grămadă de gunoi: ele accelerează putrefacţia. 

Traversând un geam transparent, razele soarelui 
vin să vă lumineze, dar când ele trebuie să traverseze 
straturi impure, ele produc fermentaţii şi mirosuri 
urâte. Dacă vreţi să deveniți un bun receptacol al 
luminii divine trebuie ca inima voastră să fie ca un 
cristal transparent, dacă nu, ştiţi de acum ce vă 
aşteaptă. Atât timp cât nu sunteţi decişi să faceţi o 
veritabilă muncă de curăţire, de purificare, e mai bine 
să nu vă apropiaţi de lumina Ştiinţei iniţiatice. Vă 
previn, pentru că mai târziu va fi inutil să faceţi să 
cadă asupra ei responsabilitatea necazurilor pe care le 
veţi resimţi. Va fi greşeala voastră, în exclusivitate. 

Atunci când veţi începe cu adevărat lucrul cu 
lesod, lumina lui Tiphereth va circula prin voi, şi 
această lumină vă va permite să înţelegeţi realitatea 
lucrurilor şi să vă orientaţi corect. Atât timp cât nu 
posedaţi această lumină interioară, sunteţi obligaţi să 
recurgeţi la alţii, depindeţi de ei pentru a vă conduce 
viaţa voastră; şi cum nu e chiar sigur că ideile şi 
judecăţile lor vă vor lumina cu adevărat, veţi fi sub 
influenţa unor opinii contradictorii. 

Veritabila bogăţie este de a ajunge să posedaţi 
această lumină care vă va permite să descoperiţi voi 
înşivă adevărul fără să aveţi nevoie tot timpul să-i 
consultaţi pe alţii. Veţi întreba: „Şi chiar fără să avem 
nevoie să consultăm un Maestru, un Iniţiat?” Da, de ce 
nu? Dacă sunteţi capabil să-l egalaţi, sau chiar să-l 
depăşeşti, de ce nu? Desigur, va dura mult, va fi dificil, 
dar Inteligența cosmică nu a scris nicăieri că trebuie să 


rămâneţi limitat, dependent. Ea nu a interzis niciodată 
unui discipol să-şi egaleze Maestrul şi chiar să-l 
depăşească. Calea vă este deschisă, şi aceasta e poate 
singura cale care vă este cu adevărat deschisă. Nimeni 
nu vă poate împiedica să progresaţi în lumină. Dacă 
nu, de ce ar fi spus lisus: „Fiţi perfecţi aşa cum Tatăl 
vostru din Ceruri e perfect"? 

Pentru a parcurge regiunea lui lesod, mai mult 
decât pentru altele, discipolul are nevoie de un ghid. 
Dar odată ce a depăşit lesod, drumul este liber şi poate 
să avanseze singur, pentru că a ajuns în regiunile 
luminii care dă adevărata clarvedere. 

Nu trebuie să vă înşelaţi, adevărata clarvedere 
este cea care vă permite să vedeţi realitatea lumii 
spirituale, adică să captaţi, să înţelegeţi ceea ce există 
mai subtil în natură şi în sufletul uman. Cealaltă 
clarvedere, care constă în a vedea evenimente trecute 
sau viitoare, sau chiar spiritele lumii astrale, nu are 
nimic extraordinar. Toată lumea sau aproape toată 
lumea ar putea să le vadă pe acestea prin anumite 
exerciţii sau prin folosirea unor droguri, dar aceste 
mijloace nu duc prea departe şi prezintă chiar mari 
pericole pentru psihism. Singura clarviziune pe care 
trebuie să o căutaţi este aceea care poate să facă din 
voi o prismă de cristal care să lase să treacă lumina 
Cerului. De această clarviziune vorbea lisus când 
spunea: „Fericiţi cei cu inimile pure pentru că îl vor 
vedea pe Dumnezeu”. 

In sefira lesod, Dumnezeu este numit El Hai, adică 
Dumnezeu cel viu. În lesod, Dumnezeu se manifestă 
deci ca creator şi distribuitor al vieţii, dar a cea mai 
pure vieţi, cea care vine de sus, de la Izvor, acea viaţă 
care tâşneşte, curăţă şi purifică totul în trecerea ei, 


pentru că prima sarcină a vieţii este tocmai de a 
respinge elementele impure care se opun elanului său. 

Şi cum Dumnezeu este prezent în toate sefirele, 
„a-L vedea pe Dumnezeu” înseamnă deci a primi 
binecuvântările tuturor sefirelor, adică ştiinţa lui Hod, 
graţia lui Netsah, splendorile lui Tiphereth, forţa lui 
Gebourah, generozitatea lui Hessed, stabilitatea lui 
Binah, înțelepciunea lui Hohmah şi în fine, 
atotputernicia lui Kether. Fiecare sefiră corespunde 
unei virtuţi divine; puteţi să lucraţi fie cu una fie cu 
alta, dar fiind conştienţi că nu veţi ajunge nicăieri dacă 
nu aţi lucrat mai întâi cu lesod. Toţi cei care vor să 
obţină calităţile şi puterile celorlalte sefire fără a fi 
lucrat în prealabil cu lesod sunt într-un anume fel 
opriţi, şi stagnează în mlaştinile planului astral unde nu 
întâlnesc decât iluzii, decepţii şi chinuri. 

Deci, decideţi-vă să puneţi puritatea la baza 
existenţei voastre, înaintea cunoaşterii, înaintea 
bogăției, înaintea puterii şi într-o zi veți avea mai mult 
decât această cunoaştere, mai mult decât această 
bogăţie, mai mult decât aceste puteri. Au existat în 
istorie bărbaţi şi femei care nu au citit nici măcar o 
carte, care nu au avut studii, ei au lucrat numai asupra 
purității, şi într-o zi au început să manifeste toate 
celelalte calităţi: înţelepciunea, clarvederea, puterea 
de a vindeca... Pentru că nu mai aveau pe ei straturi 
opace, nu mai aveau ecrane, şi toate bogăţiile Cerului 
au putut să-i penetreze. 

lesod este începutul vieţii psihice, şi în acest sens 
putem spune că magia începe cu sefira lesod. 
Adevărata magie este în gândurile şi sentimentele 
noastre. Nu avem nevoie de baghetă sau de talismane, 
toate puterile noastre magice sunt în puterea vieţii 
psihice; de aceea Luna, care aparţine sferei lui lesod, 


este astrul magiei. Cel ca vrea să posede adevărata 
forţă magică trebuie să înceapă prin a purifica lumea 
sa psihică. Trebuie să înţelegem puritatea ca şi cea 
mai mare forţă magică, pentru că prin intermediul lui 
lesod putem accede la Mistere. 


Cap 15 - Binah 


I. Legile destinului 

Binah este prima sefiră de pe coloana stângă al 
Arborelui sefirotic, Stâlpul Rigorii, numit Boaz, care 
reprezintă principiul feminin în creaţie. Dumnezeu se 
manifestă aici sub numele lehovah. El este Dumnezeu 
cel teribil care s-a revelat lui Moise. Tot Vechiul 
Testament e plin de furiile, amenințările şi blestemele 
sale care trebuiau să lovească oamenii până la a patra 
generaţie. Acestui foc devorant îi ofereau fără încetare 
Evreii sacrificii de animale pentru a-L calma; şi Moise, 


la fel ca toţi patriarhii şi profeţii, Îi adresa rugăciuni 
pentru a deturna pedepsele cu care El ameninţa 
poporul. 


Vă veţi întreba: „Dar cum acest Dumnezeu teribil 
putea fi o putere feminină?” Pentru că această putere 
feminină este natura. Veţi înţelege mai bine această 
idee dacă reflectaţi la ceea ce este natura cu adevărat: 
o mamă implacabilă. Natura a creat legi şi dacă le 
călcaţi, sunteţi pedepsiţi într-un fel sau altul; şi chiar, 
pe calea consecinţelor, această pedeapsă va lovi copiii 
şi nepoţii voştri. Da, în realitate toate acestea sunt 
foarte uşor de înţeles. Să luăm un exemplu printre cele 
mai cunoscute: alcoolismul. Pentru a-şi conserva 
sănătatea fizică şi psihică, omul nu trebuie să bea mai 
mult de o cantitate limitată de alcool. Dacă depăşeşte 
măsura, cunoaşteţi consecinţele - e inutil să intru în 


detalii - şi transmite descendenţei sale o ereditate 
încărcată. Este la fel pentru alte excese, pentru alte 
călcări de legi. 

Orice am face, oricare ar fi progresele ştiinţelor şi 
tehnicilor medicale, dacă omul nu e rezonabil, dacă nu 
respectă anumite legi, într-un fel sau în altul el va 
suferi şi îi va face şi pe alţii să sufere. Câţi s-au 
indignat de cruditatea unui Dumnezeu care pedepsea 
nu numai pe cel ce încălca legea ci şi descendenta sa! 
Ei bine, iată, acum e clar: acest Dumnezeu este natura, 
pentru că natura nu e în spatele lui Dumnezeu, nu e 
separată de Dumnezeu. Dumnezeu este această mamă 
severă care pune limite copiilor săi, pe care ei nu 
trebuie să le depăşească. Dacă ei le depăşesc, spunem 
că ea îi pedepseşte. Dar nu îi pedepseşte pe nedrept, 
pentru că ei sunt cei care au ieşit din incinta unde erau 
la adăpost şi protejaţi, şi ieşind, au creat condiţii rele 
pentru ei şi pentru cei care depindeau de ei. 

Veţi spune poate: „Dar această imagine a mamei 
pe care ne-o daţi, nu e cea pe care o avem. Din contră, 
o mamă este iubitoare, indulgentă, etc., tatălui îi 
revine severitatea”. Nu aţi observat lucrurile bine şi 
nici nu aţi reflectat destul. Care e rolul mamei faţă de 
un copil mic? Ea îl hrăneşte, desigur, dar ea îl învaţă ce 
e voie să facă şi ce nu e voie să facă pentru a se 
dezvolta corect: ea îi dă reguli de nutriţie, de igienă, de 
prudenţă; ea îi interzice anumite lucruri, îl reţine, îl 
împiedică să se apropie de foc sau de apă, îi trage din 
mână chibriturile şi obiectele tăietoare, îi ascunde 
bomboanele şi dulceaţa, dacă copilul are tendinţa de a 
abuza. Câteodată ea îl lasă singur să facă ce vrea şi îl 
supraveghează, şi dacă cade sau îşi face rău, îi spune: 
„Vezi, nu mai fă asta, dacă nu îţi vei face rău din nou”. 


Şi când copilul e capricios şi exagerează, ea îl 
pedepseşte. 

Acest rol al mamei faţă de copilul mic, este, pe un 
alt plan, cel al naturii vis-a-vis de fiinţa umană. Unii vor 
spune: „Dar eu, am văzut taţi jucând acest rol în faţa 
copilului, pentru că mamele..”. Şi eu am văzut, dar eu 
vă vorbesc de principii şi nu de cazuri particulare. La 
nivelul principiilor, mama joacă în educaţia copilului 
rolul naturii. lată cum trebuie înţeles rolul Mamei 
cosmice, care se manifestă în sefira Binah sub aspectul 
lui lehovah. 

Sefira Binah ne relevă misterele destinului pentru 
că ea ne învaţă despre legea cauzelor şi consecinţelor. 
Câţi oameni se gândesc că existenţa lor e absurdă, că 
nu e nici o logică în evenimentele şi destinul fiinţelor! 
Aceasta se întâmplă numai pentru că le lipsesc unele 
adevăruri pentru a vedea şi pentru a înţelege. Aceste 
adevăruri sunt în Binah unde lucrează ierarhia 
îngerească a Aralim-ilor (Tronurile), pe care sfântul 
loan a văzut-o sub forma a douăzeci şi patru de 
Bătrâni. Ei sunt numiţi de asemenea Domni ai 
destinelor pentru că ei sunt cei care determină destinul 
fiecărei fiinţe după meritele sale, după viaţa pe care a 
dus-o în precedentele încarnări, iar decretele lor sunt 
executate de îngerii sefiroturilor următoare: îngeri din 
Hessed, Hachmalin-ii, aduc recompensele, iar îngerii 
din Gebourah, Serafim-ii, pedepsele. 

Ce este destinul? O formă arhetip şi fiecare îşi 
trăieşte existenţa după forma pe care o primeşte din 
partea destinului. Cei douăzeci şi patru de bătrâni 
decid aceste forme. Ei reprezintă tribunalul divin care 
emite decrete privind formele destinelor, iar formele 
fizice pe care le vedem pe pământ sunt efectul 
îndepărtat a acestor forme decretate de sus. Se 


proiectează o formă dintre aceste forme arhetip asupra 
unei femei însărcinate, iar ea va trebui să lucreze 
plecând de la această formă. Odată formele decretate, 
totul s-a sfârşit, nimic nu le mai poate schimba, ele 
coboară în materie pentru a se realiza. 

Pentru a putea schimba destinul, trebuie deci 
schimbate arhetipurile, dacă nu, nu e nimic de făcut. 
Puteţi să mergeţi să consultaţi astrologi pentru a vă lua 
precauţii şi a scăpa încercărilor şi dificultăţilor, e 
degeaba, totul este prevăzut, pentru ca „ce e scris” să 
se întâmple. Pentru a schimba decretele, ar trebui să 
puteţi să atingeţi regiunile de deasupra lui Binah, adică 
deasupra destinului, regiunile lui Hohmah şi Kether. E 
posibil, au existat fiinţe excepţionale a căror virtuţi le- 
au scutit de legile destinului. Dar ce muncă au depus 
pentru a reuşi! Pentru noi, singurul mijloc de a ne pune 
în acord cu Domnii destinului este de a accepta 
decretele lor cu umilinţă şi dragoste, ştiind că sunt 
drepte, pentru că sunt consecinţa încarnărilor noastre 
precedente. Cel mai înţelept este de a considera 
dificultăţile şi încercările a acestei existenţe ca şi 
probleme de rezolvat, ştiind că reprezintă pentru noi 
cel mai bun mijloc de a evolua. 

Caracterul inflexibil a lui Binah se regăseşte în 
simbolismul lui Saturn care e reprezentat ca un bătrân, 
sau câteodată ca un schelet, înarmat cu o seceră. 
Secera lui Saturn este timpul care distruge tot, iar 
scheletul este eternitatea care rezistă timpului. Saturn 
reprezintă deci cele două aspecte. Deasupra cărnii, 
adică a lumii aparenţelor, pe care timpul (secera) nu 
încetează să o distrugă, găsim scheletul indestructibil: 
eternitatea. Dar de câte reflecţii, meditații, este nevoie 
pentru a ajunge la această înţelegere a lucrurilor care 
permite trecerea de la timp la eternitate! 


Saturn vorbeşte puţin şi ascultă mult, pentru că a 
ştii să asculţi merge cu înţelegerea. Şi de altfel, acesta 
este sensul cuvântului „a înţelege”. Cel ce ştie să audă 
este pe calea înţelegerii. Putem spune că ascultarea 
este înţelegerea a ceea ce auzim. Calitatea lui Saturn 
este de a şti să audă, nu numai să asculte ceea ce ne 
spun înţelepţii sau zgomotele naturii, ci să perceapă 
ceva în plus: vocea interioară. În acel moment, tot 
ceea ce este mai subtil, tot ceea ce vine din 
profunzimea fiinţei, vocea lui Dumnezeu, vocea liniştii, 
cum se spune, ajunge până la noi. lată de ce 
adevăraţilor Saturnieni le place să se îndepărteze de 
zgomot pentru a merge în locuri solitare, să asculte 
vocea liniştii, aceea care le permite să fie scutiţi de 
legea timpului pentru a intra în eternitate. 


II. 

Chiar şi celor care au îmbrăţişat viaţa spirituală le 
e greu să ajungă la un nivel de conştiinţă superior şi 
mai ales să se menţină. Într-o zi obţin o victorie, în alta 
se lasă în voia lor... E aproape imposibil să ajungă la 
ceva stabil, definitiv. Stabilitatea e culmea Inițierii, 
momentul în care discipolul poate spune în fine, ca şi 
hierofantul Egiptului antic: „Sunt stabil, fiu de stabil, 
conceput şi născut în teritoriul stabilităţii”. Teritoriul 
stabilităţii este Binah, regiunea celor douăzeci şi patru 
de Bătrâni. 

În ce constă stabilitatea? În a nu mai fi zdruncinat 
de rău. Şi pentru a nu mai fi zdruncinat de rău, trebuie 
să-i scăpaţi ridicându-vă până în regiunile unde el nu 
mai poate să aibă priză. Veţi spune: „Dar aceste 
regiuni există?” Da, ele există, ele există în voi înşivă, 
cum există şi în univers. Numai că, încă nu v-aţi seama 
de aceasta pentru că nu aveţi obişnuiniţa de a vă 


observa. Nu aţi fost surprinşi să constataţi că anumite 
evenimente care, la un moment dat, vă întristează, vă 
descurajază, în alte circumstanţe, nu vă mai ating? De 
ce? V-aţi pierdut sensibilitatea? Nu, dar aţi reuşit să vă 
ridicaţi până la un nivel de conştiinţă unde ele nu vă 
mai ating. Este deci proba că există regiuni în om unde 
răul nu mai are priză. 

In Kabbala e spus că şarpele poate urca până la 
unele sefiroturi, dar el nu poate atinge niciodată 
regiunea formată din cele trei sefire Kether, Hohmah şi 
Binah. Şi pentru că noi suntem creaţi după imaginea 
universului, există deci şi în noi o regiune unde răul nu 
mai găseşte condiţii favorabile de existenţă. În 
regiunile sublime ale fiinţei noastre şi ale universului, 
domneşte o astfel de lumină, o astfel de intensitate a 
vibraţiilor, încât tot ceea ce nu este în armonie cu 
această puritate, cu această lumină, e dezagregat. 
Răul nu are nici un drept de existenţă în regiunile 
sublime, e respins; el nu poate exista decât în regiunile 
inferioare, unde se plimbă, face ravagii şi îi face pe 
oameni nefericiţi: pentru că în straturile inferioare ale 
materiei, toate condiţiile îi sunt favorabile. Deci, după 
regiunea unde vă aflaţi, sunteţi atinşi sau nu de rău. 
lată ce ne învaţă Inițierea. lisus a explicat acest lucru 
într-o altă manieră, când a spus: „Construiţi-vă casa 
voastră pe piatră”. Piatra simbolizează această regiune 
interioară pe care filozofia hindusă o numeşte planul 
cauzal şi care se situează deasupra planurilor astral şi 
mental, adică deasupra gândurilor şi sentimentelor 
ordinare. 

Cei Douăzeci şi patru de Bătrâni ai Apocalipsei de 
care vorbeşte Sfântul loan („Am văzut douăzeci şi 
patru de tronuri şi pe aceste tronuri douăzeci şi patru 
de Bătrâni aşezaţi, îmbrăcaţi în veşminte albe”) sunt 


instalaţi pe pietre pe care nimic nu le poate zdruncina. 
Stabilitatea este esența lui Dumnezeu  Insuşi. 
Dumnezeu este prin esenţă neschimbător, neschimbat 
în dragostea, înţelepciunea şi puterea Sa. 

Dacă vreţi să vă apropiaţi de această stabilitate a 
celor Douăzeci şi patru de Bătrâni, nu abandonaţi 
niciodată idealul vostru înalt. Odată ce v-aţi decis să 
mergeţi pe drumul luminii, orice s-ar întâmpla, păstraţi 
tot timpul această orientare. Pentru tot restul vă puteţi 
schimba, dar nu abandonaţi orientarea voastră divină. 
Să înţelegeţi bine aceasta: stabilitatea nu semnifică 
imobilitatea. Dacă întâlniți un Maestru adevărat, nu-l 
veţi vedea încremenit ca un idol, aşteptând să-i 
sărutăm mâinile sau picioarele. Din contră, el se 
deplasează, chiar mai mult ca alţii, pentru a-i vizita pe 
cei ce au nevoie de el, pentru a-i instrui, a-i vindeca. El 
rămâne stabil în interior, în convingerile lui, şi nimeni 
nu poate să-l seducă prin bogății sau onoruri. 

A fi stabil, înseamnă a fi fidel angajamentelor tale 
şi a-ţi urma drumul orice s-ar întâmpla. Aceasta e 
dificil, mai dificil decât de a fi drăguţ, serviabil, iubitor, 
generos, curajos. Când suntem bine dispuşi, ne dăm 
cuvântul, facem promisiuni, dar câteva zile după aceea 
ne găsim într-o altă stare de spirit, în care nici nu ne 
mai aducem aminte ce am promis. Ei bine, nu aşa vom 
obţine accesul la adevărata putere a regiunii Binah. 

Adevărul este că oamenilor nu le place să li se 
vorbească de fidelitate, stabilitate. Oh, cât e de greu, 
oh, cât e de dificil! Ei bine, să ştiţi că acest fel de a 
gândi va face aceste virtuţi încă mai greu şi dificil de 
realizat. De voi depinde să aveţi o anumită calitate. De 
ce? Pentru că voi sunteţi cei care, neiubind un anumit 
lucru, nu îl atrageţi. Nu vă place să fiţi fidel, vă place 
schimbarea, atunci cum vreţi ca stabilitatea să vină să 


se instaleze în voi? Când analizez, constat că oamenii 
sunt cei care resping o virtute sau alta: pentru că nu o 
iubesc. Pentru a atrage un lucru, trebuie să-l iubim! 
lată aspectul magic. Inainte de a încerca să obţineţi 
ceva, încercaţi la început să-l iubiţi, altfel orice aţi face 
nu-l veţi obţine. E esenţial de a cunoaşte această lege. 

Deci, încercaţi să iubiţi stabilitatea. Incercaţi să 
deveniți mai fideli faţă de idealul vostru, nu trişaţi 
niciodată, sub nici un pretext, dacă nu, veţi pierde 
încrederea tuturor marilor Spirite care vă observă. Ele 
nu vă vor mai stima, nu vă vor mai aprecia, ele nu vă 
vor mai susţine. Şi odată lăsaţi să vă bazaţi numai pe 
propriile resurse, nu veţi mai putea realiza mare lucru. 
Putem iubi schimbarea, nu e interzis să-ţi schimbi 
activitatea, dar nu trebuie niciodată să vă schimbaţi 
direcţia, nu trebuie să vă abandonaţi idealul vostru 
înalt. Putem fi pentru diversitatea exterioară, dar 
trebuie să menţinem unitatea interioară. 


Cap. 16 - HOHMAH: Cuvântul creator 


„La început a fost Cuvântul..”.. Această primă frază 
a evangheliei sfântului loan a suscitat numeroase 
comentarii. E evident imposibil să ne reprezentăm 
exact ceea ce semnifică a spune că Dumnezeu a creat 
lumea prin Cuvânt. Dar pentru că ceea ce este jos este 
ca şi ceea ce este sus, pentru că suntem creaţi după 
chipul lui Dumnezeu şi al universului, putem să ne 
însuşim câteva noţiuni despre ceea ce sunt puterile 
cuvântului: cuvântul pronunţat (sunetele), şi cuvântul 
scris (literele). 

Un general dă un ordin de atac. El strigă: „Foc!” şi 
în câteva minute nu mai rămâne nimic din ceea ce era 
un oraş minunat. El însuşi nu a făcut nimic, a pronunţat 


numai un cuvânt, dar câtă putere era conținută în 
acest cuvânt! Sau, un bărbat (sau o femeie) care 
contează mult pentru voi, dar căruia (căreia) nu-i 
cunoaşteţi încă adevăratele sentimente, vă scrie într-o 
zi aceste simple cuvinte: „Te iubesc” şi iată, viaţa vă 
este dintr-o dată luminată! Nimic nu s-a schimbat, dar 
totodată totul s-a schimbat. 

Intreaga existenţă este aici pentru a ne arăta 
puterile cuvântului. Să mergem mai departe. De ce 
vorbesc oamenii tot timpul? Pentru a-şi exersa 
puterea. Chiar şi atunci când ei par că dau explicaţii, 
informaţii, adesea nu o fac cu adevărat pentru a 
explica sau a informa; vorbind sau scriind, ei vor să 
producă un anumit efect: să provoace furia, ura, sau să 
adoarmă neîncrederea. Chiar şi voi, nu faceţi 
câteodată acelaşi lucru? Da, vă las să reflectaţi la 
aceasta. 

Şi acum, să revenim la prima frază a Evangheliei 
sfântului loan: „La început a fost Cuvântul”. Oamenii ar 
evita multe dificultăţi, multe suferinţe dacă ar şti cum 
să aplice această frază. Veţi spune: „Dar cum? E atât 
de abstractă, atât de dificil de înţeles, cum putem să o 
aplicăm? - Ei bine, tocmai, ea rămâne abstractă şi 
dificilă de înţeles pentru că nu încercaţi să o aplicaţi. - 
Dar ce trebuie să facem? - Foarte simplu, să vă 
acompaniaţi actele voastre cu Cuvântul”. 

Să luăm cazuri foarte simple din viaţa cotidiană. 
Când spălaţi geamurile, de exemplu, în loc să executaţi 
această sarcină lăsându-vă gândirea să rătăcească fiţi 
conştient de gesturile voastre şi spuneţi: „Aşa cum 
spăl acest geam, tot aşa inima mea să fie spălată şi să 
devină transparentă”. La fel puteţi face atunci când 
măturaţi, spălaţi vesela, ştergeţi praful... Şi când aţi 
scăpat un obiect şi s-a spart, spuneţi: „Fie ca toate 


obstacolele care mi se ridică în faţă pe drumul meu 
spre Dumnezeu să fie sparte în mii de bucăţi!" 

Desigur, nu e necesar să spuneţi toate acestea cu 
voce tare, mai ales dacă există riscul ca cineva să vă 
audă. Important este de a fi conştient, adică de a folosi 
gândirea voastră - şi gândirea subinţelege necesitatea 
cuvintelor - la tot ce faceţi pentru a deveni creator. lată 
care trebuie să fie pentru spiritualist semnificaţia lui 
„La început a fost Cuvântul... Şi nimic din ceea ce a 
fost făcut n-a fost făcut fără Cuvânt”. Trebuie să puneţi 
Cuvântul la început pentru a da o orientare activităţii 
voastre. Dar este aici o noţiune pe care chiar şi 
credincioşii nu au înţeles-o bine. Veţi spune: „Dar ei 
spun rugăciuni de mai multe ori pe zi!” Da, rugăciuni 
făcute de alţii pe care le-au învăţat pe dinafară, pe 
care ei le mormăie gândindu-se la altceva, tocmai. Nu 
e necesar să spuneţi multe rugăciuni pe dinafară. 
Pentru creştini, „Tatăl Nostru” de două sau de trei ori e 
suficient. Mai departe, fiecare trebuie să găsească 
cuvintele pe care să le pronunţe în interior pe măsură 
ce se ivesc noi ocazii, noi evenimente în viaţa sa. Nu 
există o mai bună metodă de înţelegere a ceea ce 
semnifică atotputernicia Cuvântului. 

Când vântul suflă alungând norii şi impurităţile din 
atmosferă cereţi suflului spiritului să alunge gândurile 
şi sentimentele voastre rele. Şi când vedeţi Soarele 
dimineaţa răsărind, spuneţi: „Aşa cum soarele se ridică 
deasupra lumii, tot aşa soarele dragostei să se ridice în 
inima mea, tot aşa soarele înţelepciunii să se ridice în 
inteligenţa mea şi tot aşa soarele adevărului să se 
ridice în sufletul şi în spiritul meu”. lată cum veţi 
deveni un adevărat fiu a lui Dumnezeu: prin Cuvânt. 
Pentru că Cuvântul e viu şi acţionează, el are puterea 
de a vă transforma. 


Când veţi începe să înţelegeţi ce semnifică: „La 
început a fost Cuvântul”, veţi înţelege de asemenea de 
ce e spus că „La început, Dumnezeu a creat cerul şi 
pământul” şi ce este în spatele acestor cuvinte „cer” şi 
„pământ”, care sunt relaţiile între cele două şi cum 
trebuie să lucrăm cu ele. Cerul şi pământul sunt în 
interiorul nostru şi atât timp cât le separăm, atât timp 
cât nu le legăm Cerul - gândirea noastră, cu pământul - 
activităţile noastre cotidiene, nu vom şti ce este 
Cuvântul, Cuvântul viu. (A se vedea tomul 32, cap XI: 
„Cuvântul viu: 1. Alfabetul şi cele douăzeci şi două de 
elemente ale Cuvântului. 2. Cuvântul, limbaj universal. 
3. Puterea Cuvântului”). 


Cap. 17 - lesod, Tiphereth, Kether: sublimarea 
forţei sexuale 


În sefira lesod, Dumnezeu poartă numele Chadai El 
Hai, şi El hai, am văzut, înseamnă Dumnezeu viu. lesod 
e singura sefiră pentru care e menţionat acest atribut 
divin: viaţa. Bineînţeles, este subinţeles acest atribut şi 
în celelalte, dar aici este subliniat. Şi deoarece 
Dumnezeu Însuşi poartă acest nume „viu”, aceasta 
semnifică că viaţa care se manifestă în lesod este de 
cea mai mare puritate. lesod, fundamentul, este sefira 
vieţii pure, şi în schema omului cosmic, Adam Kadmon, 
ea reprezintă organele sexuale: pentru că acestea sunt 
organele care crează viaţa. 

Chiar dacă suntem obligaţi să constatăm că, în 
viaţa lor sexuală, oamenii nu se preocupă suficient de 
puritate, adevărul este că Inteligența cosmică e cea 
care a decretat că puritatea lui lesod trebuie să se 
manifeste prin intermediul organelor sexuale. 


Astăzi se vorbeşte de „eliberarea moravurilor” ca 
de un mare progres, şi întradevăr ar fi putut fi un 
progres. Dar ceea ce vedem la ora actuală nu este un 
progres, e o degringoladă. Această tendinţă pe care o 
au din ce în ce mai mult oamenii de a se culca 
împreună pentru că nu găsesc ceva mai bun de făcut, 
ca să treacă timpul şi pentru a simţi plăceri, este 
prejudiciabil pentru evoluţia lor. De-abia se întâlnesc, 
nu se cunosc, nu se iubesc şi ei fac dragoste... din 
inactivitate, ca şi cum nu ar fi ceva mai important de 
făcut decât să joace cărţi! Şi apoi, ca şi după o partidă 
de cărţi, se despart, pentru a începe mâine cu alţii. 
Aceasta este foarte grav; nu pentru că nu se supun 
unor reguli inventate de câţiva moralişti; pentru ei este 
grav, lor îşi fac rău, nu moralei, nici moraliştilor. Actul 
sexual în sine nu are nimic de condamnat, chiar dacă 
nu are ca scop procrearea, dar trebuie să cunoaşteţi 
entităţile şi forţele care sunt angajate în acest act 
pentru a-i da o semnificaţie şi o orientare divină. 

Toţi cei care practică actul sexual pentru propria 
plăcere, nu numai că îşi irosesc energiile, dar ei 
alimentează cu ele entităţi ale planului astral inferior. 
Pentru că sunt închişi un timp într-o cameră, bărbatul 
şi femeia îşi imaginează că sunt singuri. Deloc. Există 
în lumea invizibilă entităţi care sunt de faţă, care asistă 
şi care se hrănesc cu emanaţiile lor. Atunci, dacă se 
lasă antrenați de senzualitatea lor, larve şi elementali 
vin să se hrănească pe cheltuiala lor. In timp ce pentru 
cei care s-au pregătit cu conştiinţă să îndeplinească un 
act sacru, spiritele luminii sunt cele care vin să se 
hrănească şi să aducă binecuvântările lor. Ştiind 
acestea, discipolii unei Şcoli iniţiatice invită ei înşişi 
spiritele celeste cerându-le să-i lumineze pentru a fi 
capabili să-şi sublimeze gesturile pe care le vor face. 


Entităţile care posedă secretul sublimării forţei 
sexuale sunt Malahim.-ii, îngerii lui Tiphereth, Soarele. 
Energia sexuală din fiinţa umană este de aceeaşi 
natură ca şi energia solară, dar ea nu o ştie şi, irosind- 
o, utilizând-o numai pentru satisfacerea propriilor 
pasiuni, ea se degradează. Din ziua când bărbaţii şi 
femeile vor conştientiza că această forţă e impregnată 
de lumina soarelui, ei vor merge pe calea sfinţeniei, se 
vor apropia de sefira Kether unde Serafimii nu 
încetează să cânte: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul 
Dumnezeu, Atotputernic”. Şi din acel moment ei vor 
începe să guste adevărata dragoste, acea a 
Serafimilor. 

De la lesod la Kether, trecând prin Tiphereth, 
acesta e drumul sublimării forţei sexuale. La 
extremitatea superioară a stâlpului central se găseşte 
sfinţenia lui Kether, care este capul coroanei, iar 
originea ei este în puritatea lui lesod, organele sexuale. 
Sfinţenia lui Kether, este energia sexuală pe care 
discipolul se străduieşte să o sublimeze graţie puterilor 
lui Tiphereth, până ce ea va ajunge să se manifeste 
sus, deasupra capului său, ca o lumină de aur. Da, şi 
acesta e scopul Iniţierii: să fi capabil să stăpâneşti o 
forţă brută care ne antrenează în jos, să faci să-şi 
schimbe direcția şi să lucrezi asupra acestei 
chintesenţe până la a o transforma în lumină. 
Adevăratul lIniţiat e cel care, graţie puterilor lui 
Tiphereth, a realizat în el însuşi puritatea lui lesod. El 
posedă aceleaşi organe ca toţi oamenii şi aceste 
organe fabrică aceeaşi materie, dar această materie 
sublimată se ridică pentru a alimenta toţi centri săi 
spirituali de sus, şi se ridică asupra lui ca razele de 
lumină. 


Acestea sunt adevăruri care erau învăţate de 
discipolii lIniţierilor antice. Dar în acea epocă i se 
pretindeau celui ce dorea să aibă acces la mistere ani 
de studii şi de muncă; şi mulţi dintre ei nu erau admişi. 
Eu vă cer vouă cel puţin să fiţi conştienţi de valoarea 
acestor cunoştinţe pe care le primiţi, şi să mulţumiţi 
Cerului. 


Cap. 18 - Rugăciunea lui Solomon 


Unii dintre voi m-au rugat să vă spun Rugăciunea 
lui Solomon, pe care nu au auzit-o până acum. Desigur, 
pot să o fac, am făcut-o de câteva ori în trecut, în 
circumstanţe excepţionale, dar înainte, vă voi spune 
acestea: 

În zilele noastre, când ezoterismul şi ştiinţele 
oculte sunt la modă, din ce în ce mai multe cunoştinţe 
care stăteau ascunse de secole sunt puse la dispoziţia 
tuturor. În trecut, ele erau date numai celor care se 
arătau demni, dar acum sunt etalate la lumina zilei. Şi 
nu numai că sunt etalate la lumina zilei, dar se 
prezintă, amestecat, adevărul şi falsul, bunul şi răul, 
magia albă şi magia neagră, fără a învăţa oamenii să 
facă diferenţa între cele două şi fără să fie preveniţi de 
pericolele teribile spre care aleargă aruncându-se 
orbeşte în nu contează ce studiu şi în nu contează ce 
practică. Deci, fiţi atenţi! 

Această rugăciune, numită Rugăciunea lui 
Solomon, este foarte puternică din cauza tuturor 
numelor divine care sunt invocate şi nu putem să o 
spunem fără să ne luăm precauţii. Trebuie ca, în 
prealabil să fi depus o muncă de stăpânire de sine 
asupra noastră înşine, pentru a ne adresa fără pericol 
sefiroturilor, ierarhiilor îngereşti şi lui Dumnezeu 


pronunţându-le numele cu voce tare. Şi chiar numai 
pentru a asculta aceste nume, care sunt cele mai sacre 
ale Kabbalei, e necesar de a ne pune într-o stare de 
mare respect, de mare reculegere. lată ceea ce vă cer 
să faceţi. Deci, iată această rugăciune: 


Puteri ale Regatului, fiţi sub piciorul meu stâng şi în 
mâna mea dreaptă. 

Glorie şi Eternitate, atingeţi-mi cei doi umerii şi 
dirijaţi-mă pe căile Victoriei. 

Milostenie şi Justiţie, fiţi echilibrul şi splendoarea 
vieţii mele. 

Inteligență şi Înţelepciune, daţi-mi Coroana. 

Spirite ale lui Malhouth, conduceţi-mă între cele 
două coloane pe care apasă întregul edificiu al 
Templului. 

Îngeri a lui Nestah şi Hod, întăriţi-mă pe piatra 
cubică a lui lesod. 

O Gedoulael! O Gebourael! O Tiphereth! 

Binael, fii dragostea mea. 

Rouah Hohmael, fii lumina mea. 

Fii ceea ce eşti şi ceea ce vei fi, o Ketheriel. 

Ischim, asistaţi-mă în numele lui Chadai. 

Keroubim, fiţi forţa mea în numele lui Adonai. 

Bnei Elohim, fiţi fraţii mei în numele Fiului şi prin 
virtuțile lui Tsebaoth. 

Elohim,  luptaţi pentru mine în numele 
Tetragrammaton-ului. 

Malahim, protejaţi-mă în numele lui Yahve. 

Serafim, curăţaţi-mă în numele lui Eloha. 

Haschmalim, luminaţi-mă prin splendoarea lui 
Elohim şi lui Shekina. 

Aralim, acţionaţi. 

Ophanim, întoarceţi-vă şi străluciți. 


Hayot-haKodesch, strigaţi, vorbiţi, răcniţi, mugiţi. 
Kadosch, Kadosch, Kadosch, Chadai, Adonai. 

lod He Vav He. 

Ehieh Ascher Ehieh. 

Aleluia, Aleluia, Aleluia. 

Amin. 


Pentru ca aceste înalte entităţi să poată răspunde 
la chemarea voastră şi să vă aducă ajutorul şi lumina 
lor, trebuie cel puţin să le pregătiţi în voi condiţii 
favorabile: pace, puritate. A pronunţa numele lor sau a 
cunoaşte momentul propice pentru a le invoca nu e 
suficient. Pentru a atrage binecuvântări, trebuie să vă 
consacraţi, să vă puneţi în serviciul Divinităţii. 

Dar câți sunt capabili să-şi abandoneze 
preocupările pentru a urca aceste culmi? Foarte puţini. 
De aceea renunţ adesea să vă vorbesc despre aceste 
regiuni care sunt poate singurele în care mă simt 
fericit. Adesea, venind spre sala de conferinţe, îmi 
spun: „Astăzi le voi vorbi despre Arborele Vieţii şi 
despre ierarhiile îngereşti..”. Şi deja pe drum le 
pronunt numele în interiorul meu. Dar când ajung şi 
văd feţele voastre, simt că sunt lucruri mult mai 
urgente pe care trebuie să vi le spun! Cum aş putea să 
vă întreţin cu aceste subiecte sublime când citesc în 
privirea voastră cât sunteţi de prinşi de necazurile 
vieţii cotidiene?.. 

Dar astăzi am pronunţat aceste nume divine, ele 
au plecat în spaţiu, ierarhiile glorioase au auzit că le- 
am invocat şi că le-am cerut binecuvântările lor pentru 
voi. (A se vedea primul capitol din „Adevărata 
învăţătură a lui Christos” colecţia Izvor Nr 215, unde 
rugăciunea domnească „Tatăl  Nostru..”. este 
comentată în legătură cu cele zece sefiroturi). 


CUPRINS 


Cap. 1 - De la om la Dumnezeu: noţiunea de ierarhie..1 


Cap. 2 - Prezentarea Arborelui Sefirotic.............cee.. 7 
Cap. 3 - lerarhiile Îngereşti............cee eee eeeeeeeeeeee 18 
Cap. 4 - Numele lui Dumnezeu... eee 29 
Cap. 5 - Sefirele stâlpului central... 31 
Cap. 6 - Ain Soph Aur: Lumina fără de sfârşit............. 34 
Cap. 7 - Materia universului: Lumina..........c eee 37 
Cap. 8 - „Atunci Eternul a trasat un cerc la suprafața 
ApS înv sia n Aia i aa i i a n ea A ta ac Dn 41 
Cap. 9 - „Împărăția lui Dumnezeu este ca o sămânță de 
AUE I seste tr cil atat ni bn E E 48 
Cap. 10 - Familia cosmică şi misterul Sfintei Treimi. ..52 
Cap. 11 - Corpul lui Adam Kadmon...........ccce eee 60 
Cap. 12 - Malhouth, lesod, Hod, Tiphereth: Arhanghelii 
şi ARNOLD LIS: ine iaca Gunoaiele taia a a iese adi 65 
Cap. 13 - Arborele sefirotic, simbolul Synarhiei.......... 72 
Cap. 14 - lesod: fundamentul vieţii spirituale............. 75 
Cap 15- BINA | a EI EINER RE IPA DR te ERE SR eat e ae PNI 85 
Cap. 16 - HOHMAH: Cuvântul creator.. 93 
Cap. 17 - lesod, Tiphereth, Kether: sublimarea forţei 
SEX UI GI JE ieri ie e i e e ee intial ea ăi e i nui 97 


Cap. 18 - Rugăciunea lui Solomon... eee 100