Omraam Aivanhov — In pragul cetatii sfinte

Omraam Mikhael Aivanhov 


ÎN PRAGUL CETĂŢII SFINTE 


Cap. 1 - Vizită la Patmos 


Aş dori să vă iau astăzi cu mine ca să revedem un 
ţinut ce a încântat atât inima mea cât şi inimile tuturor 
prietenilor care mă însoțeau. Da, aş dori să ne 
plimbăm într-un ţinut foarte îndepărtat, un ţinut 
binecuvântat. El se numeşte Patmos. 

Patmos este o insulă greacă, dar este situată mai 
aproape de Turcia decât de Grecia. Nu putem ajunge la 
ea decât cu vaporul, iar traversarea durează 
treisprezece ore plecând din Atena. Patmos este pe 
hartă o insulă micuță, dar în realitate, prin importanţa 
sa spirituală, este o mare insulă greacă şi de aceea am 
dorit să o explorăm. Am plecat spre ea ca într-un 
pelerinaj, fiindcă aici a trăit sfântul loan şi tot aici el a 
scris Evanghelia şi Apocalipsa. 

Primul lucru pe care îl vezi apropiindu-te de insulă 
sunt casele de un alb imaculat, alb a cărui strălucire 
este accentuată de albastrul mării şi al cerului. Unele 
sătuce sunt situate la malul mării, altele, cum este 
Khora, cu mănăstirea sfântului loan Evanghelistul şi 
grota Apocalipsei, se află situate pe coline. În jurul 
acestei grote în care a trăit sfântul loan s-au construit 
de-a lungul secolelor numeroase clădiri ce formează 
astăzi mănăstirea: bazilica sfântului loan Teologul 
(Nume dat în limba greacă sfântului loan 
Evanghelistul) ridicată pe ruinele unui templu al lui 
Artemis, o capelă dedicată sfântului Hristodoulos, 
fondatorul mănăstirii în secolul al XII-lea, cât şi alte 


biserici, capele, chilii monahale, refectorii şi o 
bibliotecă... Este un complex impresionant pe care îl 
zărim din orice loc de pe insulă; el este înconjurat de 
ziduri de fortificaţie datând din secolul al XVII-lea, căci 
în acea epocă era necesar să te protejezi împotriva 
atacurilor piraţilor. 

Am avut acces la unica intrare în mănăstire după 
ce am urcat câteva trepte săpate în stâncă. Am 
traversat coridoare, curţi interioare, grădini înflorite 
mărginite de chilii şi de capele, iar după ce am mai 
coborât treizeci de trepte săpate şi ele în stâncă, 
trecând prin faţa altor capele, am reuşit în final să 
pătrundem în capela sfântei Ana care comunică cu 
grota Apocalipsei. Această capelă este primul edificiu 
construit. Dându-i acest nume, Hristodoulos a dorit 
înainte de toate să îi aducă un omagiu sfintei Ana, 
mama  Măriei (mama lui lisus), dar şi mamei 
împăratului Bizanțului, Alexis | Comnenul (împăratul 
Alexis | Comnenul este acela care i-a dat în posesiune 
lui Hristodoulos insula Patmos), care se numea tot Ana. 

Cât despre grota Apocalipsei, vă pot spune că nu 
este nici mare (în ea pot intra înghesuite câteva 
persoane), nici înaltă (are aproximativ doi metri). Ni s-a 
arătat o scobitură în zid unde, conform legendei, 
sfântul loan îşi sprijinea capul, iar deasupra acestei 
scobituri se află o cruce gravată chiar de el în stâncă. 
Ni s-a mai arătat o adâncitură în care se sprijinea când 
dorea să se ridice, pentru că el era deja foarte bătrân. 

Intr-o porţiune a zidului care este foarte dreaptă şi 
netedă distingem un fel de pupitru, care se spune că 
aparţinea discipolului său Prokoros şi unde acesta scria 
Evanghelia ce îi era dictată. Sub bolta grotei, observăm 
o fantă triplă provocată de un fulger, în momentul în 
care s-a făcut auzită vocea Apocalipsei, iar această 


fantă triplă este considerată ca un semn al Trinității. 
Grota este ornată cu obiecte sacre, cu icoane în faţa 
cărora ard lămpi şi unde putem citi mai multe inscripţii 
în limba greacă: „La început a fost cuvântul”, şi „Aici, 
la Patmos, lucrurile s-au desfăşurat”. Sau: „Acesta este 
un loc extraordinar”. 

Preotul care ne-a însoţit în vizita noastră ne-a 
arătat peste tot mari bogății: manuscrise extraordinar 
ilustrate, relicve, icoane, obiecte sfinte. lar când ne-a 
povestit viaţa sfântului loan după mărturia celor câţiva 
discipoli pe care acesta i-a format aici, la Patmos, a 
intrat într-o asemenea stare de inspiraţie, de exaltare, 
încât nici el nu îşi putea explica ce i s-a întâmplat. El 
strălucea! 

Am vizitat această grotă de două ori, pentru a 
medita, pentru a întâlni spiritul sfântului loan. Liniştea 
este cu adevărat extraordinară. De două mii de ani, 
contrar numeroaselor prezenţe care au trecut prin 
acele locuri, urmele fluidice ale sfântului loan 
Evanghelistul s-au păstrat. Am simţit multe lucruri. 
Este un loc cu adevărat sacru, pur, divin. Vă doresc 
tuturor să reuşiţi într-o zi să vizitaţi această grotă. 

Chiar sfântul loan este acela care ne spune încă de 
la începutul Apocalipsei de ce se afla la Patmos. „Eu, 
loan, fratele vostru, şi împreună cu voi părtaş la 
suferinţa şi împărăţia şi la răbdarea în lisus, fost-am în 
insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui 
Dumnezeu şi pentru mărturia lui lisus“. 

Sub domnia lui Domițian, în momentul persecuției 
creştinilor, sfântul loan, care se afla la Efes, a fost 
trimis în captivitate la Patmos. A fost îmbarcat înlănţuit 
împreună cu discipolul său Prokoros. Tradiţia spune că 
în timpul traversării a izbucnit o furtună violentă. 
Marinarii au luptat contra valurilor, încercând să 


orienteze corabia. Dintr-odată, un tânăr soldat din 
echipaj a căzut în mare. Pasagerii erau îngroziţi, iar 
tatăl băiatului, disperat, a încercat să se arunce în apă 
să-şi urmeze fiul mort. Cu multă greutate au reuşit să-l 
oprească. In mijlocul acestei tulburări, singur sfântul 
loan rămase liniştit, părând chiar mulţumit El a fost 
întrebat: „Moartea tânărului nu te-a impresionat deloc? 
Nu vrei să faci nimic ca să ne ajuţi? - De ce nu vă 
rugaţi divinităţilor voastre să vă ajute, spuse el, ele îl 
pot salva. - O facem deja de mai multe ore, dar fără 
nici un rezultat?” Atunci sfântul loan începu să se 
roage şi după câteva minute băiatul reapăru viu din 
valurile mării, fiind astfel salvat. Toţi au rămas uimiţi. 
L-au înconjurat pe sfântul loan pentru a-i mulţumi şi 
pentru a-i cere iertare că l-au înlănţuit. L-au eliberat şi 
au început să-l privească cu mult respect. 

Ajuns la Patmos, el a fost găzduit în familia unui 
om numit Miron. Aici, el a salvat mai întâi copiii acelei 
familii de spiritele rele care îi acaparaseră. lar cum 
făcea bine în jurul lui, reputaţia sa a devenit din ce în 
ce mai mare, şi tot mai mulţi oameni veneau la casa lui 
Miron pentru a-l consulta. El începu astfel să le 
vorbească despre lisus, cine este, ceea ce el însuşi a 
văzut şi a auzit alături de acesta. Mulţi au fost aceia 
care s-au convertit în casa lui Miron, acesta devenind 
primul loc de întâlnire al creştinilor. 

In Patmos se afla însă şi un sanctuar al lui Apollo, 
ai cărui preoţi erau furioşi văzând influenţa lui loan 
asupra populaţiei, fiindcă templul lor rămăsese gol. 
Şeful acestor preoţi era Kynops, un foarte periculos 
magician negru, şi el hotărî împreună cu ceilalţi să 
scape de sfântul loan. Kynops îi trimise un demon 
foarte puternic pentru a-l ataca, dar sfântul loan luptă 
şi reuşi să îl învingă. Kynops îi trimise atunci un al 


doilea demon mult mai puternic, şi un al treilea pentru 
a fi sigur de victorie. Dar şi aşa tot sfântul loan ieşi 
învingător. Atunci Kynops hotărî să îl înfrunte el însuşi. 

El părăsi templul şi merse să îl întâlnească pe 
sfântul loan care tocmai atunci predica mulţimii. El îl 
întrerupse adresându-se unora din mulţime: „Hei, tu, 
unde îţi este tatăl?“ îl întrebă el pe un băieţel. „A murit 
înecat”. - Şi ţie, unde îţi este fiul? - S-a sinucis, 
aruncându-se în apă”. Şi alţii au dat aceleaşi 
răspunsuri, fiecare având pe cineva mort prin înec 
accidental sau voit. Atunci Kynops se întoarse spre 
sfântul loan cerându-i să îi aducă înapoi pe toţi aceia 
care au murit înecaţi. La această cerere, loan spuse că 
menirea lui nu este aceea de a învia morții, ci de a 
predica Evanghelia lui lisus. Mândru că şi-a dovedit 
superioritatea, Kynops pronunţă câteva formule 
magice, făcând să iasă din mare toate divinităţile 
persoanelor moarte. Cei care asistau, acaparaţi de 
aceste trucuri vrăjitoreşti, crezură din nou în puterea 
lui Kynops şi, împinşi de acesta, îl atacară pe sfântul 
loan, lovindu-l până când acesta căzu grav rănit. Dar, 
în mijlocul nopţii, discipolul său Prokoros, apropiindu- 
se, îşi auzi Maestrul chemându-L: „Prokoros, spune-i lui 
Miron că trăiesc şi voi reveni. Totul va fi bine”. Când 
Miron a auzit vestea cea bună, s-a mirat şi a fost 
bucuros! 

După un timp, loan continuă războiul cu Kynops, şi 
urmă o nouă poveste la fel de lungă, într-o zi, o 
mulţime numeroasă îl aduse pe sfântul loan pe plaja 
pe care Kynops tocmai îşi începuse practicile magice 
pentru a mai demonstra, încă o dată, că el era cel mai 
puternic. Sfântul loan spuse o rugăciune şi când 
Kynops se aruncă în apă pentru a aduce divinităţile, în 
loc să revină ca de fiecare dată, dispăru. Mulţi l-au 


aşteptat degeaba, timp de trei zile, dar atitudinea şi 
cuvintele sfântului loan sfârşiră prin a-i convinge să 
urmeze şi să accepte învăţătura lui Hristos şi să se 
întoarcă la casele lor. În zilele noastre, ni se arată în 
mare o piatră formată din trei bucăţi: se spune că este 
vorba despre capul, corpul şi membrele pietrificate ale 
vrăjitorului Kynops. 

Câţiva ani mai târziu, împăratul Domițian a murit 
asasinat şi în locul lui a venit Nerva care a fost mult 
mai indulgent cu creştinii. Sub domnia sa, persecuțiile 
încetară şi sfântul loan primi permisiunea de a părăsi 
insula Patmos, unde a fost exilat, putându-se întoarce 
la Efes. Da, dar acum populaţia din Patmos se ataşase 
prea mult de el. El fusese acela care luminase, ajutase 
şi vindecase mulţi oameni, iar aceştia nu mai doreau 
să îl lase să plece. L-au rugat, l-au implorat: „Dar 
trebuie să plec, spuse sfântul loan, căci şi alţi fraţi şi 
surori aşteaptă cuvântul adevărat” Cu toate acestea, ei 
continuară să îl roage, dar sfântul loan nu cedă. 
Văzând că rugăminţile lor sunt zadarnice, oamenii l-au 
rugat să le scrie înainte de plecare ceva care să 
rămână ca o mărturie a cuvântului adevărat pe care l-a 
adus cu el. Sfântul loan acceptă această rugăminte. 
După mai multe zile de rugăciuni şi de post, a început 
să-şi redacteze Evanghelia: „La început a fost 
Cuvântul.”..  dictându-i lui  Prokoros. Apoi scrise 
Apocalipsa. Când a terminat de scris, locuitorii insulei 
au înţeles că li s-a dat tot ceea ce le era necesar şi l-au 
lăsat să plece. 

Se spune că atunci când şi-a simţit sfârşitul 
aproape, sfântul loan le-a cerut câtorva discipoli să îi 
sape o groapă, a intrat în acea groapă şi apoi i-a rugat 
să îl acopere cu pământ până la piept şi să revină a 
doua zi. Când au revenit, l-au găsit în viaţă: „Acum, 


acoperiţi-mă cu pământ până la umeri şi reveniţi 
mâine”. A doua zi, el trăia încă. 

Ei mai adăugară puţin pământ, dar în ziua 
următoare când veniră, nu l-au mai găsit. Evident, este 
vorba despre o legendă. Există numeroase mărturii şi 
povestiri mai mult sau mai puţin legendare privindu-l 
pe sfântul loan, toate spuse de către discipolii săi, şi pe 
care le putem găsi în anumite biblioteci din Grecia. Şi 
pe mine m-au interesat mult unele amănunte. 

Incă de la începuturile Bisericii, o tradiţie inspirată 
de învăţământul sfântului loan s-a menţinut la Patmos. 
De aceea în secolul al XVIII-lea s-a construit o şcoală 
aproape de mănăstire. Această şcoală, numită 
Patmias, a dăruit numeroşi oameni Bisericii, teologi, 
gânditori, şi astfel creştinismul a fost îmbogăţit de 
personaje cu adevărat remarcabile. 

Patmos este un loc cu adevărat minunat şi de 
aceea mi-aş dori ca Fraternitatea noastră din Grecia să 
aibă aici un teren pentru a putea veni să ne reculegem 
uneori. Ce condiţii excepţionale sunt aici pentru a te 
ruga, a medita şi pentru a trăi o viaţă fraternă! Cu câtă 
plăcere ar putea fraţii şi surorile să cultive pepeni 
galbeni şi roşii şi tot felul de fructe! Şoferul de taxi care 
ne-a condus la mănăstire avea mai multe terenuri pe 
insulă şi pe unul dintre ele, pe care l-am remarcat şi 
care era aşezat pe o colină, dorea chiar să ni-l vândă. 
De acolo se putea vedea răsăritul soarelui, puteam 
vedea şi insulele din depărtare, mănăstirea şi portul cu 
micile căsuțe... Patmos nu este departe de Atena, în 
schimb drumul este foarte lung, treisprezece ore dus- 
întors, şi el nu poate fi făcut decât în vapor, nu există 
linii aeriene. Dacă marea este agitată, aşa cum s-a 
întâmplat când am fost noi, este o adevărată aventură. 


Este uimitor că, până la această călătorie, ezitam 
să iau vaporul pentru că am rău de mare. Dar de 
această dată, din contră, mi s-a părut minunat să fiu 
legănat de valuri, mi-a plăcut foarte mult! Vă amuză 
acest lucru, nu-i aşa?... Ca să-mi satisfac această 
plăcere de a fi legănat de apă, am închiriat un mic 
vaporaş pentru a face o plimbare pe mare de două zile. 
De această dată, am fost însă la Muntele Athos. lată o 
altă vizită minunată! Există peste douăzeci de 
mănăstiri răspândite pe munte, şi noi am vizitat 
jumătate dintre ele. În limba bulgară noi numim 
Muntele Athos: Sveta Gora, adică pădurea sfântă. Am 
vizitat mănăstiri bulgare, iugoslave, ruseşti, etc... am 
văzut icoane extraordinare. Câtă splendoare! Le-am 
fotografiat, le-am filmat. Şi călugării erau atât de 
ospitalieri, de simpatici, nu mai vroiau să ne lase să 
plecăm. Insistau mereu să ne ofere dulceaţă, rahat, 
cafea... Şi chiar rachiu. Dacă am fi acceptat, nu am mai 
fi găsit niciodată drumul spre vapor!... 

Dar să revenim la. Patmos. Pe parcursul vizitei, m- 
am bucurat de frumuseţea acestei ţări, o frumuseţe 
simplă, căci există puţină vegetaţie pe insulă. Mai ales 
atmosfera este extraordinară, ca şi cum spiritul 
sfântului loan a pătruns în profunzimea pământului şi a 
locuitorilor săi. Chiar după două mii de ani, în ciuda 
atâtor vizitatori, împotriva turismului care distruge, în 
general, totul, şi care transformă peste tot starea de 
spirit a oamenilor simpli, naturali, deschişi, călduroşi, 
introducând în ei cele mai rele aspecte ale vieţii 
modeme, Patmos rămâne un loc excepţional. 

Da, chiar şi locuitorii din Patmos au fost pentru 
mine un motiv de uimire: strălucirea privirii lor, 
simplitatea comportamentului te fac să simţi că este 
cu adevărat un loc aparte pe pământ. Niciodată nu am 


mai întâlnit o populaţie asemănătoare, capabilă să 
manifeste atâta iubire, bunătate, sinceritate, 
generozitate, fraternitate. Da, spiritul lor este atât de 
fratern, de mistic, de religios, de profund! S-ar spune 
că aici nu există nici o persoană râutăcioasă, 
necinstită. l-am văzut aproape pe toţi locuitorii, de la 
aceia care ne-au dus valizele până la călugări, la 
episcopi, şi toţi au fost extrem de ospitalieri, de 
călduroşi, încât vă asigur că nu am suficiente cuvinte 
pentru a mă exprima. Merită strădania să faceţi 
această călătorie pentru a-i cunoaşte. înfăţişările lor 
radiau pace, fericire, lumină. Da, emana din ei o 
lumină, simţeam şi le vedeam aura. 

Intr-o zi, în camera mea de hotel, am meditat, 
arzând tămâie, pentru a putea pune unele întrebări 
lumii invizibile. Apoi, am plecat împreună cu prietenii 
care mă însoțeau într-o plimbare pe coline. Şi iată că, 
pe marginea drumului am zărit o femeie, foarte simplă 
în aparenţă, chiar săracă, dar cu o privire minunată. 
Stătea acolo ca şi cum ne-ar fi aşteptat. Când am ajuns 
în dreptul ei, s-a apropiat de mine, mi-a sărutat mâna 
cu mult respect şi mi-a spus câteva cuvinte în limba 
greacă pe care apoi însoțitorii mei mi le-au tradus. lar 
ceea ce mi-a spus, a fost răspunsul întrebării puse de 
mine. Cerul a folosit-o pe această femeie pentru a-mi 
răspunde. Eram atât de fericit! 

Da, pentru că vorbele ei erau profetice, îmi dădeau 
răspunsul Cerului la ceea ce întrebasem. Pentru Cer 
este foarte uşor să vă dea răspunsuri prin intermediul 
unei păsări, unui câine, unui cal, şi evident prin 
intermediul unei fiinţe umane. Problema este că nu 
reuşim întotdeauna să descifrăm prea bine, să 
înţelegem sensul, dar răspunsurile există, nu suntem 
niciodată lăsaţi fără a le primi. lar acela dat în acea zi 


de Cer, mi-a produs o mare bucurie. Apoi am mers şi 
am vizitat şi alte locuri minunate de pe insulă. 

Există într-adevăr ceva special la Patmos. Multe 
persoane cu care am vorbit se exprimau într-un limbaj 
pe care nu-l mai auzisem până atunci în alt oraş, în altă 
ţară: un limbaj mistic, un limbaj spiritual, cu fraze de o 
înţelepciune şi de o profunzime extraordinară. Şi n-am 
mai întâlnit niciodată preoţi şi călugări atât de amabili, 
de luminoşi. Au venit să mă vadă şi am avut lungi 
conversații. 

Şi câtă bucurie să-ţi încrucişezi privirile pe stradă 
cu aceşti oameni: priviri pline de respect, de încredere, 
de iubire... lată un pământ unde oamenii sunt fericiţi, 
un pământ nevinovat, curat... Să fie binecuvântat! 


Cap. 2 - Introducere în apocalipsă 


Creştinismul nu a apărut în lume, într-o zi, din 
senin. El este rezultatul mai multor credinţe şi în mod 
special al tradiţiei evreieşti reprezentată de Cabală. 
lisus cunoştea Cabala şi este necesar să posezi bazele 
acestei ştiinţe, dacă vrei să înţelegi cu adevărat 
Vechiul şi Noul Testament. Din păcate, de-a lungul 
secolelor, Biserica s-a mulţumit să transmită fidelilor 
câteva  firimituri, câteva noţiuni superficiale, şi de 
aceea nu trebuie să ne mirăm când creştinii vor căuta 
din ce în ce mai mult o hrană spirituală în învăţăturile 
din Orient şi din extremul Orient, pentru că ei găsesc 
creştinismul sărac şi insuficient. Ei bine, a cui este 
vina? Clerul ar trebui să se ruşineze că nu a ştiut să 
arate întreaga bogăţie şi profunzime a creştinismului, 
filozofia şi simbolismul său; el s-a mulţumit să facă tot 
felul de predici şi predicuţe care nu îi învaţă prea multe 


pe credincioşi şi iată acum rezultatul; toţi aceia care 
caută mai mult, părăsesc Biserica. 

Timp de mai multe secole li s-a tot repetat 
creştinilor că este important să ai credinţă. Când 
puneau întrebări li se răspundea că este vorba despre 
mistere pe care nu trebuie să încerce să le înţeleagă. 
Credinţa le este suficientă şi astfel ei sunt salvaţi. Ei 
bine nu, credinţa nu este suficientă, religia nu se 
limitează la credinţă. Toate religiile concentrează o 
ştiinţă şi dacă nu dăruim această ştiinţă fidelilor pentru 
a le hrăni intelectul, sufletul şi spiritul, ei vor sfârşi prin 
a-şi pierde credinţa, pentru că vor avea impresia că 
întâlnesc absurdităţi. 

Eu ştiu că mulţi oameni nu vor accepta ideea că 
lisus cunoştea Cabala, dar acesta este adevărul. 
Cabala face parte din tradiţia evreiască în care el a fost 
instruit, şi el este acela care i-a revelat sfântului loan 
toată această ştiinţă din care întâlnim multe elemente 
în Evanghelia sa şi mai ales în Apocalipsă. 

Fiecare religie posedă un învăţământ exoteric care 
poate fi dăruit tuturor şi un învăţământ ezoteric 
rezervat unei elite spirituale capabile să îl înţeleagă. In 
religia creştină, învăţământul exoteric este reprezentat 
de biserica sfântului Petru; această religie s-a impus 
prin forţă, s-au comis masacre, fără nici o ezitare, au 
fost arşi pe rug toţi aceia care i s-au opus sau care, 
chiar fără o opoziţie adevărată, arătau, chipurile, că nu 
respectă regulile. învățământul ezoteric este 
reprezentat de biserica sfântului loan care şi-a 
continuat lucrarea în secret fără a persecuta vreodată 
pe cineva, şi care a fost chiar victimă a bisericii 
sfântului Petru. 

lisus i-a dăruit sfântului loan un învăţământ pe 
care nu l-a dat şi altor discipoli. Aceştia, dându-şi 


seama, au fost puţin geloşi. Dar toate acestea nu sunt 
importante... Biserica sfântului loan este deținătoarea 
chintesenţei doctrinei lui lisus şi ea este întotdeauna 
gata să îi instruiască pe oamenii dornici să 
aprofundeze secretele creaţiei şi toate adevărurile ce 
au legătură cu lumea invizibilă şi cu dezvoltarea 
spirituală a fiinţei umane. Apocalipsa este cartea 
bisericii sfântului loan, dar pentru a interpreta toate 
aceste numere, toate aceste simboluri, toate aceste 
imagini pe care le conţine, trebuie să cunoaştem 
Cabala, astrologia, alchimia, magia, şi chiar cărţile 
Tarotului, care nu sunt cărţi de joc aşa cum îşi 
imaginează unii, ci reprezintă o condensare a întregii 
Ştiinţe Iniţiatice. 

De aceea majoritatea pastorilor, a preoţilor evită 
să interpreteze Apocalipsa, căci ar fi obligaţi să 
accepte toate aceste ştiinţe şi astfel s-ar schimba 
anumite aspecte religioase. Da, ei lasă Apocalipsa la o 
parte, pentru că ea este dovada că toate Cărţile sfinte 
au nevoie de cunoştinţe iniţiatice pentru a fi 
interpretate. Au preferat chiar să lase să se înţeleagă 
că în momentul în care a scris-o, sfântul loan era foarte 
bătrân şi s-a lăsat influenţat de rabini, şi pentru că nu 
mai era în toate minţile a povestit lucruri de necrezut. 
lată, în loc să o studieze pentru a putea pătrunde şi 
pentru a descifra toate simbolurile, ei preferă să 
sugereze că sfântul loan a devenit puţin ciudat şi 
renunţă la Apocalipsă. 

Unii vor spune: „Da, dar este o carte atât de 
ascunsă şi de greu de interpretat!“ Este ascunsă 
pentru aceia care nu posedă cheile; pentru aceia care 
le au, este cartea cea mai clară. Bineînţeles, imaginile, 
simbolurile, numerele nu sunt puse în ordinea în care 
ne-am aştepta: unele dintre ele care se situează la 


sfârşit au legătură cu pasaje de la început sau din 
mijloc; precum cărţile de joc pe care le-am aruncat la 
întâmplare. Dar acela care posedă adevărata 
cunoaştere, ia aceste cărţi de joc, le pune în ordine şi 
le citeşte. Când cunoaştem semnificaţia acestor 
numere şi sensul ascuns al simbolurilor, toate 
elementele care în aparenţă nu au nici o legătură între 
ele pot fi puse alături şi fiecare dintre ele îl explică pe 
cel de alături, dând naştere unui ansamblu de o logică 
extraordinară. 

Am citit numeroase interpretări ale Apocalipsei şi 
dacă unele, bineînţeles, sunt adevărate, cred că nimeni 
nu a găsit încă tot adevărul, baza. De ce? Din mai 
multe motive, dar mai ales pentru că în loc să vadă în 
această carte esenţa, adică descrierea elementelor şi a 
proceselor vieţii interioare şi a vieţii cosmice, oamenii 
au căutat să recunoască personaje, ţări sau 
evenimente istorice. Din acest motiv s-au făcut greşeli 
în privinţa celor patru cavaleri, a fiarei cu zece coarne, 
a femeii încununate cu stele, a marii desfrânate, a 
noului lerusalim!... 

Chiar eu v-am dat interpretarea unora dintre 
pasaje şi aş putea continua, dar înainte de toate, sunt 
atât de multe subiecte de abordat! Ce aţi face voi cu 
Apocalipsa dacă nu aţi lucra în prealabil pentru a pune 
bazele adevăratei vieţi spirituale? Căci toate aceste 
simboluri nu trebuie să le înţelegeţi intelectual, trebuie 
să le însufleţiţi în voi. Şi atât timp cât nu aţi făcut în voi 
o lucrare prealabilă de purificare, de stăpânire de sine 
şi de înălţare interioară, veţi rămâne în afara minunilor 
Apocalipsei. 


Cap. 3 - Melhisedec şi învăţământul celor două 
principii 


l. 
„Eu loan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la 
suferința şi la împărăţia şi la răbdarea lui lisus, fost-am 
în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui 
Dumnezeu şi pentru mărturia lui lisus. Am fost în duh 
în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare 
de trâmbiţă. Care zicea: Ceea ce vezi scrie în carte şi 
trimite celor Şapte Biserici: la Efes, şi la Smirna, şi la 
Pergam, şi la Tiatira, şi la Sardes, şi la Filadelfia, şi la 
Laodiceea. 

Şi m-am întors să văd al cui este glasul care 
vorbea cu mine şi întorcându-mă, am văzut şapte 
sfeşnice de aur. Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva 
asemenea cu Fiul Omului, îmbrăcat în veşmânt lung 
până la picioare şi încins sub sân cu un brâu de aur. 
Capul Lui şi părul Lui erau albe ca lâna albă şi ca 
zăpada şi ochii Lui, ca para focului. Picioarele Lui erau 
asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca 
un vuiet de ape multe. In mâna lui cea dreaptă avea 
şapte stele; şi din gura lui ieşea o sabie ascuţită cu 
două  tăişuri, iar faţa lui era ca soarele, când 
străluceşte în puterea lui. 

Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca 
un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: 
Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. ŞI 
sunt Cel viu... “ 

De două mii de ani, exegeţii, teologii caută să afle 
cine este acest personaj misterios despre care a scris 
sfântul loan la începutul Apocalipsei. Au fost date tot 
felul de răspunsuri. Pentru unii, este vorba despre 
Dumnezeu-însuşi... Nu, căci nimeni nu l-a văzut 
vreodată pe Dumnezeu. Pentru alţii, este lisus... Nu, 
nici atât, căci dacă era vorba despre lisus, sfântul loan 


care l-a cunoscut bine, cu siguranţă l-ar fi recunoscut şi 
ar fi exclamat: „Ah, Maestre, cât sunt de fericit să te 
revăd!” Dar nu este important ceea ce ela spus sau că 
nu l-ar fi recunoscut, ci faptul că a căzut fulgerat în 
faţa acestei fiinţe minunate care avea o sabie în gură, 
iar ochii îi erau precum flacăra. Unii s-au gândit că s-ar 
fi aflat în faţa unui Arhanghel sau în faţa şefului 
Tronurilor... 

Nu. Melhisedec este acest personaj care i s-a 
arătat sfântului loan. 

Din cele mai vechi timpuri, există pe pământ un 
centru inițiatic care le domină pe toate celelalte. Toate 
celelalte centre nu sunt decât ramificații ale acestui 
centru unic a cărui lumină nu s-a stins de-a lungul 
secolelor. Pentru a conserva această flacără, trebuia să 
existe o fiinţă care să posede toate cunoştinţele şi 
puterile, o fiinţă care să fie reprezentantul lui 
Dumnezeu pe pământ, o fiinţă care să nu moară 
niciodată. Căci pământul are nevoie de un 
reprezentant perpetuu al Domnului. Acest personaj 
există cu adevărat, el este menţionat în Biblie şi în 
tradiţiile tuturor popoarelor sub denumiri diferite şi de 
a cărui existenţă nu se îndoieşte nimeni. 

În tradiţa ebraică el se numeşte Melhisedec, regele 
din Salem. Melhisedec înseamnă „regele dreptăţii” (în 
ebraica „melk“: rege, şi „ţedek“: dreptate). Cât despre 
numele oraşului al cărui rege este, Salem, acesta are 
rădăcina în cuvântul „şalom”: pace, rădăcină pe care o 
regăsim în numele leruşalaim (Ierusalim) şi Şlomo 
(Salomon). Melhisedec este regele dreptăţii şi al păcii; 
este un personaj foarte misterios despre care nu se 
ştiu prea multe lucruri. Numai marii Iniţiaţi ştiu câteva 
lucruri, iar în Biblie este foarte puţin menţionat. 


Moise, în Geneză, povesteşte întâlnirea dintre 
Melhisedec şi Avraam. „Şi când se întorcea Avraam 
după înfrângerea lui Kedarlaomer şi a regilor uniţi cu 
acela, i-a ieşit înainte regele Sodomei în valea Şave, 
care astăzi se cheamă Valea Regilor. lar Melhisedec, 
regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec 
acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt. Şi a 
binecuvântat  Melhisedec pe Avraam şi a zis: 
„Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeu Preaînalt, 
ziditorul cerului şi al pământului. Şi binecuvântat să fie 
Dumnezeul cel Preaînalt, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în 
mâinile tale!“ Şi Avram i-a dat lui Melhisedec zeciuială 
din toate (Geneza 14:17-20). 

Bineînţeles, acest citat nu trebuie luat ad-litteram. 
Melhisedec, cel mai mare dintre Iniţiaţi, nu s-a dus să ÎI 
întâlnească pe Avraam pentru că acesta i-a învins într- 
o bătălie pe câteva sute sau câteva mii de duşmani. 
Victoria lui Avraam asupra celor şapte regi îngrozitori 
ai Edomului, reprezintă victoria asupra celor şapte 
păcate capitale. Ca recompensă pentru această 
victorie, Melhisedec i-a adus pâine şi vin. Mulţi vor 
gândi că nu este o recompensă prea bună, dar acest 
lucru se întâmplă pentru că ei nu le cunosc valoarea 
simbolică. În sfârşit, pâinea şi vinul reprezintă întreaga 
Ştiinţă Iniţiatică bazată pe cele două principii cosmice: 
principiul masculin (simbolizat de pâine) şi principiul 
feminin (simbolizat de vin) care lucrează în toate 
regiunile universului. lată ce i-a adus Melhisedec lui 
Avraam. lar Avraam s-a înclinat în faţa lui: şi ca semn 
al recunoştinţei lui, i-a dat zeciuiala din toate, adică i-a 
consacrat bogăţiile inimii sale, ale sufletului şi spiritului 
său. 

Toţi Iniţiaţii care au atins culmile, îl văd pe 
Melhisedec manifestându-se în ei. Căci Maestrul este 


acela care vine să îl întâlnească pe discipol şi nu, aşa 
cum mulţi îşi imaginează, discipolul îşi alege Maestrul. 
Maestrul ştie cine îi poate fi discipol, în timp ce 
discipolul, care deseori nici nu ştie prea bine ce caută, 
se hotărăşte să urmeze un Maestru pe care peste puţin 
timp îl părăseşte pentru a-l urma pe un altul, pe care 
cu siguranţă îl va părăsi mai târziu... Câţi nu se 
consideră discipoli ai unui Maestru care, în realitate, 
nici măcar nu îi recunoaşte! 

Deci, superiorul este acela care se îndreaptă spre 
inferior: Melhisedec s-a dus să îl caute pe Avraam 
pentru a-l binecuvânta şi Avraam, care ştia că îi este 
inferior, i-a dăruit zeciuială din toate. Atunci 
Melhisedec l-a iniţiat pe Avraam în alte taine. Avraam îl 
adora pe  Şadai, Dumnezeul  Atotputernic, care 
corespunde regiunii sefirotului lesod, şi Melhisedec, 
care era preotul lui Dumnezeu Cel Preaînalt, i l-a 
revelat pe Dumnezeu sub acest nume în ebraică El 
Elion) (Comparând cu primul verset al Psalmului 90: 
„Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru 
acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşui“: 
loşev (acela care locuieşte) beseter (la adăpost) Elion 
(Celui Preaînalt) beţel (la umbra) Şadai 
(Atotputernicului) itlonan  (odihnă)). In fine, Cel 
Preaînalt, este numele pe care Cabala l-a dat celei mai 
înalte manifestări divine, aceea care îi corespunde lui 
Kether, primul sefirot. 

Alte menţiuni importante în Biblie despre 
Melhisedec se regăsesc în epistolele către evrei ale 
sfântului Apostol Pavel: „Căci acest Melhisedec, rege al 
Salemului, preot a lui Dumnezeu cel Preaînalt, care a 
întâmpinat pe Avraam, pe când se întorcea de la 
nimicirea regilor şi l-a binecuvântat. Căruia Avraam i-a 
dat zeciuială din toate, se tâlcuieşte mai întâi: rege al 


dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, adică rege al păcii. 
Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici 
început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, ci, asemănat fiind 
Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot pururea. Vedeţi, 
dar, cât de mare e acesta, căruia chiar patriarhul 
Avraam i-a dat zeciuiala din prada de război”. (Sfântul 
Pavel, Epistola către Evrei 7: 1-4) 

Veţi spune: „fără mamă, fără tată... dar cum a fost 
creat?“ O fiinţă care este reprezentanta lui Dumnezeu 
pe pământ este atotputernică peste materie. Prin 
puterea spiritului său care este spiritul lui Dumnezeu 
însuşi, ea poate prin pro- pria-i voinţă să-şi formeze un 
corp fizic sau să se dezintegreze. Materia i se supune. 
De aceea Melhisedec este numit „preot al lui 
Dumnezeu Cel Preaînalt“. In adevărata sa semnificaţie 
spirituală, preotul este acela care posedă secretul 
transformării materiei. (Despre sacrificiu, a se vedea 
Opere Complete, voi. 17, cap. V) Căci sacrificiul, în 
realitate, nu este altceva decât o transformare, 
trecerea materiei la o stare mai pură, mai luminoasă. 
Funcţia de preot al lui Dumnezeu Cel Prea- înalt este 
cea mai desăvârşită care poate exista în univers, căci 
el este acela care îi prezintă lui Dumnezeu chintesenţa 
cea mai pură a materiei. 

Melhisedec este reprezentantul lui Dumnezeu cu 
rolul cel mai important pe pământ. De la el vin toate 
directivele privind destinul umanităţii. Toţi marii Iniţiaţi 
au fost instruiți de către el: Hermes Trismegistul este 
un aspect al lui, şi Orfeu, şi Moise, Pitagora, Platon, 
Budha, Zoroastru... cei mai mari au primit învăţătura 
lui, chiar şi lisus. El este acela care i-a trimis pe Regii 
Magi ca pe reprezentanţi ai împărăției sale pentru a se 
înclina în faţa lui lisus, pentru că lisus era încarnarea 
principiului Hristic, al Cuvântului care s-a întrupat 


(Despre legăturile dintre lisus şi Hristos, a se vedea 
Opere Complete, voi. 9, pag. 141). Dar Melhisedec, 
reprezentant al lui Dumnezeu viu, care nu are nici 
început, nici sfârşit, are de jucat un alt rol. 

lisus a fost deci instruit de către Melhisedec, şi 
acest lucru este spus foarte clar de sfântul Apostol 
Pavel atunci când revelă că lisus era din ordinul lui 
Melhisedec. „Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe sine 
însuşi, ca să se facă Arhiereu, ci cel ce a grăit către El: 
„Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut. În alt loc se 
zice: „Tu eşti Preot în veac după rânduiala lui 
Melhisedec”. Şi ceva mai departe, sfântul Apostol Pavel 
zice: „Să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care o avem 
ca pe o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând 
dincolo de catapeteasmă, unde lisus a intrat printre noi 
ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac după 
rânduiala lui Melhisedec”( Epistola către Evrei a 
Sfântului Apostol Pavel 5:5-6 şi 6: 19-20). Sfântul Pavel 
l-a avut ca Maestru pe cabalistul Gămăliei. Lângă 
acesta el a fost instruit, aflând despre existenţa lui 
Melhisedec şi despre ordinul căruia îi aparţinea lisus. 

V-am mai spus că Melhisedec i l-a revelat pe 
Dumnezeu lui Avraam sub numele de El Elion, Cel 
Preaînalt. Ori, ceea ce este foarte interesant, este că El 
Elion are aceeaşi valoare numerică cu Emanuel care 
este numele dat lui lisus. In Evanghelia după Matei, un 
înger i-a apărut lui losif pentru a-i anunţa naşterea unui 
copil. Citând cuvintele profetului Isaia, îngerul a spus: 
„lată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor 
chema numele Lui Emanuel, care se ticluieşte: Cu noi 
este Dumnezeu”. lar în Sfânta Evanghelie după Luca, 
Maria este aceea pe care a anunţat-o Arhanghelul 
Gabriel: „Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei 


chema numele lui lisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui 
Preaînalt se va chema”. 

Bineînţeles, unii dintre creştini vor fi şocaţi şi vor 
protesta: „Este o jignire, o blasfemie. Dacă lisus i se 
supunea lui Melhisedec, înseamnă că Melhisedec se 
afla deasupra lui!“ Ah, ascultați, nu eu sunt acela care 
o spune, ci sfântul Pavel. Şi creştinii pot fi şocaţi, dacă 
vor, este treaba lor. Ei vor continua să fie şocaţi... până 
în momentul în care vor accepta adevărul. 

lisus a venit să se încarneze pe pământ pentru că 
misiunea lui era tocmai aceea de a da un exemplu 
oamenilor, de a le arăta ce putea face un fiu al omului. 
În timp ce Melhisedec are misiunea de a rămâne în 
secret, fără a se manifesta în faţa oamenilor; el are o 
altă lucrare de făcut şi de aceea nu a venit să se 
încarneze trecând printr-un corp de femeie precum 
lisus. Misiunile lor sunt diferite. In realitate, lisus are 
aceeaşi natură, aceeaşi elevaţie, aceeaşi lumină 
precum Melhisedec, altfel de ce sfântul Pavel l-ar fi 
legat pe lisus de Melhisedec? 

lisus aparţinea deci ordinului lui Melhisedec. 
Dovada cea mai clară a acestei filiaţii este Cina cea de 
Taină: ultima masă pe care el a luat-o împreună cu 
discipolii săi şi în timpul căreia el reînnoieşte din nou 
darul pâinii şi vinului făcute de Melhisedec lui Avraam. 
„lar pe când mâncau ei, lisus luând pâinea şi 
binecuvântând, a frânt-o şi, dând-o ucenicilor, a zis: 
Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând 
paharul şi mulţumind le-a dat, zicând: Beţi dintru 
acesta toţi. Căci acesta este Sângele Meu. Cel ce 
mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru 
Mine şi Eu întru el” (Matei 26: 26-27; Luca 22: 19-20; 
loan 6: 56). 


Acest ritual sacru se repetă zilnic în timpul slujbei, 
preotul este acela care consacră pâinea şi vinul pentru 
a le transforma în carnea şi sângele lui lisus. Pentru a 
înţelege semnificaţia acestor cuvinte, trebuie să ştim 
că pâinea şi vinul produse de grâu şi de struguri sunt 
simbolurile celor două principii: masculin şi feminin pe 
care le întâlnim în majoritatea lIniţierilor. Pâinea nu 
poate deveni carnea lui Hristos iar vinul sângele lui, 
numai prin faptul că acestea sunt simboluri solare. In 
planul cosmic, carnea şi sângele lui lisus sunt lumina şi 
căldura soarelui care creează viaţa, iar în planul 
spiritual, carnea şi sângele lui lisus reprezintă 
înţelepciunea şi iubirea. lisus vroia să spună: dacă 
mâncaţi carnea mea - înţelepciunea - şi dacă beţi 
sângele meu - iubirea - veţi avea viaţa veşnică”. 

Împărtăşania este una dintre practicile importante 
ale religiei creştine, dar de două mii de ani de când se 
împărtăşesc, oare câţi creştini au obţinut viaţa 
veşnică?... Da, fiindcă nu este suficient să iei pâinea şi 
vinul, sau cuminecătura, binecuvântate de către preot. 
Fiecare bărbat sau femeie trebuie să devină un preot, 
un sacerdot, şi trebuie să se prezinte zilnic în faţa 
tuturor celulelor fiinţei sale dându-le pâinea şi vinul, 
iubirea şi înţelepciunea. 

Taina Euharistiei, prin care creştinii participă la 
viaţa divină primind carnea şi sângele lui Hristos, este 
o ceremonie magică foarte puternică, iar creştinismul îi 
datorează acesteia forţa şi supraviețuirea de-a lungul 
secolelor. Atunci, de ce să nu lărgim înţelegerea 
lucrurilor sfinte? 

Timp de optsprezece ani în care Evangheliile nu 
menţionează nimic despre viaţa sa, între doisprezece 
şi treizeci de ani, lisus s-a aflat în împărăţia lui 
Melhisedec; aici, el a studiat, a lucrat şi a primit 


Iniţierea, iar spre vârsta de treizeci de ani a revenit în 
Palestina pentru a-şi îndeplini misiunea. El i-a pus pe 
apostolii săi în legătură cu împărăţia lui Melhisedec, 
despre care vorbesc toate religiile şi o situează într-un 
loc inaccesibil numit „pământul celor nemuritori”, sau 
„ţinutul celor vii”,, cum este spus şi în Psalmi: „Voi 
merge înaintea Domnului pe pământul celor vii” 
(Psalmul 116: 9). Mai numim acest ţinut Agarta sau 
împărăţia preotului loan. Această împărăție este a lui 
Melhisedec, dar el nu este cunoscut decât de câţiva 
Iniţiaţi care comunică cu el. lar când lisus spunea: 
„Cereţi împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa, şi 
totul vă va fi dat pe deasupra”, el menţiona această 
împărăție a lui Melhisedec, rege al Dreptăţii. 

Nici un lniţiat nu poate atinge culmile fără să 
treacă pe la Şcoala lui Melhisedec. El este acela care 
dă ultimele grade ale Iniţierii. El este singurul Maestru 
adevărat dintre toţi marii Maeştri şi numai dintre cei 
mai mari. El încarnează încă de la început prezenţa 
Hristosului cosmic pe pământ. El supraveghează 
evoluţia umanităţii care este orientată după planurile 
lui Dumnezeu, şi dacă oamenii merg prea departe în 
încălcarea legilor divine, el intervine pentru a restabili 
ordinea. Cum cele patru elemente, pământul, apa, 
aerul şi focul sunt la dispoziţia sa, el are toate puterile. 

lisus i-a cerut lui Melhisedec să se manifeste în faţa 
discipolului său loan.  Creştinismul oficial nu 
menţionează acest fapt, dar el este înscris în arhivele 
Ştiinţei Iniţiatice, iar acela care are posibilitatea să 
meargă să cerceteze poate afla acest lucru. 

Deci, acest personaj pe care sfântul loan l-a văzut 
şi care i-a spus: „Eu sunt Alfa şi Omega... începutul şi 
sfârşitul” este Melhisedec. El îşi schimbă numele după 
ciclurile cosmice pentru că numele său este magic. In 


mitologia greacă îl regăsim sub numele de Minos, rege 
al Cretei, fiu a lui Zeus, legislator şi judecător, dar şi în 
India sub numele de Manu. Când am fost în India, am 
pus întrebarea unor înţelepţi: „Există în tradiţia voastră 
o fiinţă despre care se spune că nu moare niciodată? - 
Da. - Şi cum o numiţi voi? - Markande”. Deci, după cum 
vedeţi, existenţa acestei fiinţe este recunoscută sub 
diferite nume în alte religii şi culturi, dar este vorba 
mereu despre aceeaşi fiinţă. 

Melhisedec, care conduce destinul pământului, 
este un aspect al lui Hristos, principiul cosmic. Este 
ceea ce exprimă sfântul Paul când spune „este 
asemănător Fiului lui Dumnezeu”. Trebuie să existe 
continuu undeva, pe pământ, un foc divin care nu 
încetează să ardă, şi acest foc este întreţinut de 
Melhisedec. El este acest foc şi toţi aceia care sunt 
pregătiţi pot merge să se aprindă de la flacăra sa. 


II. 

Personajul pe care sfântul loan l-a văzut şi pe care 
l-a descris la începutul Apocalipsei este, deci, 
Melhisedec. Sfeşnicele de aur aşezate în jurul lui arată 
că el posedă cunoaşterea. El ţine în mână şapte stele: 
ceea ce însemnă că el deţine întreaga putere. O sabie 
iese din gura sa, arătând că puterea Cuvântului îi 
aparţine. Cuvântul său declanşează evenimentele, le 
orientează, le stăpâneşte. Cele două mânere ale sabiei 
înflăcărate care ies din gura sa arată că el are puteri 
asupra binelui cât şi asupra răului: el eliberează 
spiritele de lumină şi înlănţuie spiritele întunecate. 

lisus „preot a lui Dumnezeu Preaiînalt după 
rânduiala lui Melhisedec“, după cum scrie sfântul 
Pavel, poseda la rândul lui puterea Cuvântului. Cu 
ajutorul Cuvântului, el i-a alungat pe demoni, i-a 


vindecat pe bolnavi, i-a înviat pe morţi. lisus a 
comunicat această putere a cuvântului discipolilor săi 
atunci când le-a spus: „Ceea ce veţi lega pe pământ va 
fi legat cu Cerul, iar ceea ce veţi desface pe pământ se 
va desface şi în Cer”. 

Melhisedec spune de mai multe ori în Apocalipsă: 
„Eu sunt Alfa şi Omega, primul şi ultimul, începutul şi 
sfârşitul”. Cum Apocalipsa a fost scrisă în limba greacă, 
literele folosite sunt evident prima şi ultima din alfabet. 
In ebraică, care este limbajul Cabalei, şi care a fost şi 
acela al lui lisus şi al sfântului loan, cele două litere 
sunt Alef şi Tav. Dar de ce trebuie menţionate aceste 
litere din alfabet? Care este valoarea unei litere pentru 
ca o fiinţă de o măreție precum Melhisedec să 
rostească: „Eu sunt Alfa şi Omega?” 

În limba franceză, când vorbim despre domnul X 
sau doamna Y, putem înţelege orice persoană, sau în 
orice caz oameni pe care nu ne străduim să îi 
identificăm. Cuvintele lui Melhisedec: „Eu sunt Alfa şi 
Omega“, sau eu sunt Alef şi Tav, trebuie interpretate 
ținând cont de funcţia simbolică a alfabetului în 
gândirea ebraică. Pentru cabalişti literele reprezintă 
mult mai mult decât ceea ce noi definim drept litere, 
acelea care ne sunt utile zilnic pentru scris. Mai mult 
chiar, cele două litere alef şi tav nu trebuie considerate 
separat; între prima şi ultima literă a unui alfabet se 
înşiruie toate celelalte, căci nu putem separa sfârşitul 
de început, aşa cum nu putem separa nici picioarele de 
cap. Un alfabet este un corp, un ansamblu viu, alcătuit 
dintr-o succesiune de elemente, de litere, iar ordinea în 
care ele sunt aşezate nu este întâmplătoare. 

Pentru cabalişti, cele douăzeci şi două de litere ale 
alfabetului ebraic sunt reprezentarea analogică a celor 
douăzeci şi două de elemente prin care Dumnezeu a 


creat lumea. Sefer leţirah sau Cartea Creaţiei, atribuită 
lui Avraam, povesteşte că, la început, Dumnezeu a 
numit literele pentru a le încredința câte o misiune în 
creaţia lumii. Celor trei litere mamă, alef x, mem n, şi 
shin v, li s-a dat misiunea de a crea aerul, apa şi focul. 
Cele şapte litere duble, beth a, ghimel 3, daleth 7, kaf >, 
pe », reş n şi tav n au creat cele şapte planete. În 
sfârşit, cele douăsprezece litere simple: he n, vav ı, 
zain 1, het n, tet v, iod ', lamed 7 nun 2, sameş D, ain y, 
tade x şi cof 7, au creat cele douăsprezece constelații 
zodiacale. Cele douăzeci şi două de litere, care includ 
totalitatea creaţiei, reprezintă elementele, forţele, 
virtuțile, calităţile, spiritele, puterile, prin combinaţiile 
cărora universul a fost creat. Datorită acestor litere vii, 
Dumnezeu a făcut cuvinte şi fraze. Astfel lumea a fost 
creată şi continuă să se creeze. 

Deci, atunci când Iniţiaţii studiază sensul cabalistic 
al literelor ebraice, ei o fac pentru a citi şi a pătrunde 
limbajul viu al naturii. „Eu sunt Alfa şi Omega“ 
înseamnă: eu sunt Cuvântul, cele douăzeci şi două de 
elemente cu ajutorul cărora lumea a fost creată. Astfel 
apar legăturile care există între Apocalipsa divizată în 
douăzeci şi două de capitole (acelaşi număr cu cel al 
literelor alfabetului ebraic) şi Evanghelia sfântului loan 
ale cărei prime cuvinte sunt: „La început era Cuvântul 
şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era 
Cuvântul... Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu 
s-a făcut din ce s-a făcut...“ Aceste două cărţi atât de 
importante ale creştinismului, Evanghelia şi Apocalipsa 
sfântului loan sunt plasate sub semnul Cuvântului, al 
Cuvântului creator. 

Dar majoritatea oamenilor are obiceiul de a folosi 
cuvântul într-un mod atât de banal, încât nici nu îi pot 
înţelege rolul lui creator. Creaţia pe care ei o cunosc 


este mai ales aceea a naşterii copiilor: un bărbat şi o 
femeie care se unesc pentru a da naştere unui copil. Ei 
bine, există o mare analogie între cele două forme de 
creaţie. Cum a luat naştere cuvântul? Cu ajutorul gurii, 
alcătuită din limbă şi din cele două buze; limba 
reprezintă principiul masculin, cele două buze 
principiul feminin, iar când limba şi cele două buze se 
pun în mişcare dau naştere cuvântului, copilului. Dacă 
vă mulţumiţi doar să deschideţi gura, nu veţi putea 
scoate nici un cuvânt, veţi emite doar câteva sunete. 
Pentru a ajunge cu adevărat să folosiţi un limbaj 
articulat, cele două buze şi limba trebuie să fie 
împreună, cele două principii masculin şi feminin 
trebuie să fie împreună, unite. 

Când este vorba despre conceperea unui copil, 
atât timp cât cele două principii sunt separate, femeia 
într-o parte, bărbatul de cealaltă, puterea lor creatoare 
individuală nu este întreagă, ele trebuie să se 
întâlnească... şi câte poveşti şi complicaţii nu derivă 
din toate acestea! Romanele, piesele de teatru, filmele 
sunt pline de aventuri (comice sau tragice!) ale tuturor 
acelora care au dorit să se întâlnească! în timp ce în 
Dumnezeu, cele două principii nu sunt separate, de 
aceea El poate crea continuu. O fiinţă perfectă posedă 
cele două principii. 

Să nu mă înţelegeţi greşit: eu nu spun că în planul 
fizic trebuie să posedaţi cele două principii, ar fi ridicol. 
Chiar dacă există o teorie conform căreia, la originea 
sa, fiinţa umană a fost hermafrodită, în stadiul actual 
trebuie să acceptăm faptul că principiul masculin şi 
principiul feminin există separat. In planul spiritual însă 
fiinţele trebuie să realizeze în ele însele cele două 
principii: principiul iubirii şi principiul înţelepciunii. 


Fiindcă, în acel moment, ele se vor găsi în adevăr şi 
vor dobândi puterea. 

Ce este un mag? El este un creator care posedă 
înainte de toate cunoaşterea, dar şi iubirea, pentru a 
putea da viaţă acestei cunoaşteri. De aceea atunci 
când el vorbeşte, cuvântul său, care este plin de 
această lumină şi căldură, de această înţelepciune şi 
iubire, devine puternic. Şi astfel, el va produce efecte 
în lumea întreagă, în întreaga creaţie, în lumea vizibilă 
şi în cea invizibilă, pentru a-i mobiliza pe oameni, pe 
îngeri, pe arhangheli, pe spirite şi pe elemente. Trebuie 
să înţelegem că toate au o legătură şi că, de la om la 
cosmos există o analogie, o corespondenţă absolută 
între toate regnurile naturii. Soarele vorbeşte, da, el 
vorbeşte şi cuvântul lui este viaţa, el vorbeşte şi 
cuvântul lui este lumina care cade pe pământ, asupra 
noastră, asupra plantelor, a animalelor, a tuturor 
fiinţelor... 

Să presupunem acum că limba este tatăl, cele 
două buze sunt mama, iar cuvântul este copilul. Deci, 
ceea ce tatăl dăruieşte mamei este cuvântul care 
însufleţeşte, înviorează. Voi vă veţi da singuri seama 
despre ceea ce reprezintă lumina care vine din soare; 
este acelaşi lucru cu ceea ce tatăl îi dăruieşte mamei 
pentru a avea un copil. Deci, la fel cum soarele 
fertilizează pământul, în acelaşi fel bărbatul fertilizează 
femeia, şi tot la fel cuvântul rodeşte în suflete şi în 
inimi. Este aceeaşi lege. Atunci, acela care vorbeşte 
devine tată, acela care ascultă devine mamă, şi se 
nasc copii. Copiii sunt sentimentele, emoţiile, 
gândurile, faptele. 

Vorbindu-vă astfel, eu ajung încet-încet să 
restabilesc o parte a învăţământului asupra celor două 
principii pe care Melhisedec i l-a dat lui Avraam. Acum 


veţi putea înţelege de ce simbolul unul mare lIniţiat 
este androginul, adică o fiinţă care posedă cele două 
principii, masculin şi feminin, în fiinţa sa. Pentru a 
putea da naştere în el Copilului divin, Cuvântul, el 
trebuie să fie în acelaşi timp şi tată şi mamă, bărbat şi 
femeie. Un lIniţiat este o fiinţă împlinită. Pentru a 
înainta în viaţa spirituală, trebuie să ştii să aplici 
aceleaşi legi în toate regiunile, în toate planurile, în 
toate lumile. 


Cap. 4 - Scrisori către bisericile din Efes şi 
Smirna 


„Scrie îngerul bisericii din Efes: 

Acestea zice Cel care ţine cele şapte stele în 
dreapta Sa, Cel care umblă în mijlocul celor şapte 
sfeşnice de aur: ştiu faptele tale şi osteneala ta şi 
răbdarea ta şi cum că nu poţi suferi pe cei răi şi ai 
cercat pe cei ce se zic pe sine apostoli şi nu sunt şi i-ai 
aflat mincinoşi. Şi stărui în răbdare şi ai suferit pentru 
numele Meu şi nu ai obosit. Dar am împotriva ta faptul 
că ai părăsit dragostea cea dintâi. Drept aceea, aducţi 
aminte de unde ai căzut şi te pocăieşte şi fă faptele de 
mai înainte; iar de nu, vin la tine curând şi voi mişca 
sfeşnicul tău din locul lui, dacă nu te vei pocăi. Ai însă 
partea bună că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care le 
urăsc şi Eu. 

Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice 
Bisericilor: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din 
pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu”. 

„lar îngerului Bisericii din Smirna scrie-i: 

Acestea zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel care 
a murit şi a înviat: ştiu necazul tău şi sărăcia ta, dar 
eşti bogat, şi hula din partea celor ce zic despre ei 


înşişi că sunt iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei. Nu 
te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că iată diavolul va 
să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi 
avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi 
voi da cununa vieţii. 

Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice 
Bisericilor: Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de 
moartea cea de a doua”. 

Apocalipsa2: 1-12 

Aceste mesaje adresate Bisericilor din Efes şi 
Smirna conţin, ca şi celelalte adresate apoi altor 
Biserici, înainte de toate o judecată a faptelor lor, apoi 
sfaturi, terminându-se cu promisiuni de recompensarea 
a aceluia care va repurta victoria. În cazul primei 
Biserici, învingătorului i se promite fructul din Pomul 
Vieţii. Celei de-a doua i se promite că „nu va fi vătămat 
de moartea cea de a doua”. Ce înseamnă „să mănânce 
din Pomul Vieţii“ şi să „nu fii vătămat de moartea cea 
de a doua“? Pentru a înţelege aceste imagini, trebuie, 
înainte de toate, să ne oprim asupra problemei celor 
două naturi ale omului, natura superioară şi natura 
inferioară, despre care v-am vorbit adeseori (A se 
vedea „Natură umană şi natură divină”, colecţia Izvor. 
Nr. 213). 


r 


Corp atmic = =-= = == — = e Spirit 
-i z 
S 


/ 7 
f Z 


/ / N \ 
Corp au ET Fae ? 1-a area Intelect superior 
/ a 
i N \ 


| h , | 
RS y i 
Corp mental "NO =------- Intelect inferior 
N / / 
sa TE y 
Corp astral ~- — =- ---- -J JE- -M SIRA 
N zĂ 
Ws Pa 
x p 
Corp fizic ==——-—-—-————= aere A eei, Îsi Voința 


Schema nr. 1 


`N Gânduri, 
Sentimente 
Fapte 


Fiinţa umană se caracterizează în mod special prin 
trei manifestări: gândire, sentiment şi faptă care 
corespund intelectului, inimii şi voinței. Şi în funcţie de 
ceea ce ea lasă să se exprime, natura sa inferioară sau 
natura sa superioară, ea dă naştere gândurilor, 
sentimentelor şi faptelor obişnuite, chiar negative, 
distrugătoare, sau dimpotrivă a gândurilor, 
sentimentelor şi faptelor luminoase, nobile, 
constructive. 

Schema precedentă vă va permite să înţelegeţi 
mai bine această problemă. 

Naturii inferioare îi aparţine deci corpul fizic, corpul 
astral, corpul mental, iar naturii superioare, corpul 
cauzal, corpul budic şi corpul atmic. In total apar şase 
corpuri care sunt unite două câte două: corpului fizic 
(voinţă, faptă) îi corespunde corpul  atmic 
(atotputernicia divină, spiritul), corpului astral 
(sentimente umane) îi corespunde corpul budic 
(iubirea divină, sufletul) şi corpului mental (gânduri 


umane) îi corespunde corpul cauzal (înţelepciunea 
divină, intelectul superior). 
După cum ştiţi deja, fiecare corp posedă un dublu. 


fo) CA sl NATURA 
Corp atmic a SUPERIOARĂ 
CĂ tura! Po 


Corp budic 


Corp cauzal 


Corp mentul — X% 


Corpul == 3 


NATURA 
INFERIOARĂ 


Corp fizic 


Schema nr. 2 


Dublul corpului fizic este corpul eteric care îl 
însufleţeşte şi îi dă sensibilitate; la fel se întâmplă şi cu 
celelalte corpuri. Putem deci completa schema 
indicând prin două cercuri mici fiecare corp şi dublul 
său, plasând şi semnul zodiacal şi planetele care îi 
corespund (A se vedea volumul 2 din Opere Complete, 
capitolul „Dacă nu veţi muri, nu veţi putea trăi“, pentru 
explicaţii detailate asupra schemei prezentate). 

Să studiem acum cercul zodiacului. 

Schema nr. 3 


În acest c 
Capricornul, R 
Fecioarei, etc. 
specială. 

Conform sc cum corpul 
astral este dominat de Marte şi de Venus: Marte incită 
la violenţă, la distrugere, iar Venus dezlănţuie pasiuni 
senzuale. Dar corpul astral este în legătură cu corpul 
budic care este, la rândul lui, stăpânit de aceleaşi 
planete, dar sub aspectul lor superior. Fiindcă 
planetele prezintă două aspecte opuse: Marte, care 
poate însemna furie, agresivitate, se manifestă în 
egală măsură cu dinamism, curaj, acţiune, spirit 
cavaleresc ce luptă pentru a-i proteja pe cei mai slabi. 
Nici Venus nu se manifestă numai ca iubire egoistă, 
senzuală, ci şi ca iubire spirituală. Fiecare planetă 
posedă deci două case, una în partea inferioară a 
schemei şi cealaltă în partea sa superioară. 

Venus şi Marte care, în partea inferioară ocupă 
semnele Taurului şi ale Scorpionului, ocupă, în partea 
superioară, semnele Balanţei şi ale Berbecului. Ori, în 
cercul zodiacal, Berbecul este opus Balanţei şi Taurul 
este opus Scorpionului. 

Să studiem deci aceste două axe. 


(+) ne oaia (+) 
OY a (0 


Schema nr. 4 


opus altuia: 
ui;  Peştele, 
semnificaţie 


Fiecare axă leagă un pol pozitiv, masculin, de unul 
negativ, feminin. Aici, Venus, care este polul feminin, 
este legat de Marte, polul masculin. Aşezate faţă în 


faţă, principiul masculin şi principiul feminin nu rămân 
inactive, ele se stimulează, se activează, acţionează 
unul asupra altuia. Faceţi următoarea experienţă: 
fixaţi-vă privirea pe o suprafaţă roşie, mutaţi-vă 
privirea pe o suprafaţă albă după câteva minute şi veţi 
vedea apărând culoarea verde. Şi invers, dacă vă uitaţi 
la culoarea verde, veţi vedea apărând culoarea roşie. 
Ori, roşul este culoarea lui Marte, iar verde a lui Venus. 
Datorită cunoaşterii acestui fenomen, vom putea 
înţelege mai bine cauzele unora dintre manifestările 
psihice. Când lucraţi cu Taurul, acesta antrenează cât 
de curând manifestările Scorpionului şi invers. Când 
acţionaţi asupra  Berbecului, se va manifesta 
obligatoriu Balanța, şi invers, căci există o legătură 
dintre aceste constelații. 

Venus în Taur îi determină pe oameni să caute 
iubirea fizică şi toate plăcerile simţurilor, dar după un 
anumit timp, datorită acestei legături care există între 
cele două planete, ei resimt obligatoriu influenţele lui 
Marte în Scorpion. Şi atunci când Marte acţionează, 
antrenează odată cu el violenţa şi distrugerea. Da, 
acela care se lasă în voia iubirii fizice sfârşeşte prin a 
deveni dur, agresiv şi chiar crud. Invers, acela care se 
lasă pradă violenţei şi agresivităţii devine repede o 
victimă a instinctului sexual. Se pot observa toate 
aceste lucruri în timpul războaielor. 

În plan superior, unde Venus se manifestă ca iubire 
dezinteresată, bunătate, abnegaţie, frumuseţe, Marte 
acţionează, dar nu tulbură şi nu distruge, el vine numai 
să salveze, să susţină, să întărească tot ceea ce este 
bun în noi sau în ceilalţi. Este o lege absolută. Acela 
care este locuit de iubirea spirituală nu poate deveni 
violent, din contră, el atrage forţele pozitive şi 
binecuvântările lui Marte. lar dacă Marte este acela 


care se manifestă primul în voi prin strădania de 
dominație, de stăpânire a pasiunilor, de curaj în 
încercări, în acel moment, iubirea lui Venus vine să vă 
dilate sufletul făcându-vă să gustaţi din viaţa veşnică. 

să studiem acum semnul  Scorpionului. El 
corespunde celei de a opta case zodiacale, casa morţii. 
La începutul Genezei, unde face referire la creaţia 
lumii, Moise scrie că Dumnezeu i-a aşezat pe Adam şi 
Eva într-o grădină plină cu pomi. Printre aceştia, 
menţionează doi: Pomul Vieţii din care aveau dreptul 
să mănânce fructe şi Pomul Cunoaşterii Binelui şi 
Râului pe care le-a interzis să îl atingă spunându-le: 
„Dacă mâncaţi, veţi muri negreşit”. Pomul Vieţii şi 
Pomul Cunoaşterii Binelui şi al Răului... nu vi se par 
denumiri ciudate pentru nişte arbori? În realitate, ei 
reprezintă în mod simbolic regiuni ale universului, şi nu 
o simplă vegetaţie. Pomul Vieţii reprezintă simbolul 
unităţii vieţii acolo unde nu există încă polaritate, adică 
nu există nici masculin, nici feminin, nici lumină, nici 
întuneric. Celălalt pom reprezintă, în schimb, 
polarizarea, locul în care eşti obligat să cunoşti 
alternanţa dintre zi şi noapte, dintre bucurie şi tristeţe, 
toate contrariile... 

Dumnezeu le-a spus lui Adam şi Evei: „Va veni 
timpul în care veţi putea mânca acest fruct, dar 
deocamdată sunteţi prea slabi şi dacă îl veţi mânca, 
atingând puterile pe care le conţine, veţi muri”. Totuşi, 
veţi spune, Adam şi Eva au mâncat din fruct şi au 
continuat să trăiască. Da, fiindcă în realitate, în natură, 
moartea nu există; ceea ce noi numim „moarte“ nu 
este decât modificarea unei stări de conştiinţă sau a 
unei stări a materiei. 

Această schimbare a stării de conştiinţă este 
semnalată în Geneză prin constatarea bruscă pe care 


Adam şi Eva au făcut-o privind nuditatea lor. Se spune 
că atât timp cât trăiau fericiţi în grădina Edenului: 
„Bărbatul şi femeia erau amândoi goi şi nu se ruşinau”. 
Ceva mai departe, după ce au mâncat fructul interzis: 
„Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut 
că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut 
acoperăminte”. Această cunoaştere privind nuditatea 
lor dovedeşte că ceva s-a schimbat în ei. Ceea ce s-a 
schimbat, este corpul lor care până în acel moment era 
alcătuit dintr-o materie subtilă, luminoasă, care apoi a 
încremenit, s-a materializat. De aceea, nuditatea lor 
este evidentă şi ei au simţit nevoia să şi-o acopere. 
Când o fiinţă este alcătuită din lumină pură, nu ne 
întrebăm dacă este goală sau îmbrăcată: formele sale 
sunt atenuate, hainele i se confundă cu corpul. Dar 
când coboară în materie, formele i se condensează şi 
dacă ea nu poartă haine fizice, vedem că este goală. 

Dacă ne referim la schema nr. 2, vedem că ceea ce 
tradiţia iniţiatică a numit „căderea” este în realitate o 
coborâre în planul astral. Adam şi Eva, care trăiau în 
planul budic unde guvernau Venus şi Marte superiori, 
au căzut în planul astral unde guvernează Venus şi 
Marte inferiori. În zodiac, Pomul Cunoaşterii Binelui şi 
Răului este deci reprezentat prin axa Taur-Scorpion, în 
timp ce Pomul Vieţii este reprezentat prin axa Berbec- 
Balanţă. Acela care trăieşte în senzualitate şi pasiune, 
mănâncă fructul Pomului Cunoaşterii Binelui şi Răului, 
şi astfel moare în fiecare zi la nivelul stării superioare, 
în timp ce acela care se stăpâneşte, mănâncă fructul 
Pomului Vieţii veşnice chiar în împărăţia Domnului. 

Să revenim acum la textul scrisorilor către 
Bisericile din Efes şi Smirna şi vom vedea cât sunt de 
clare datorită explicaţiilor pe care vi le voi da despre 
axele Berbec-Balanţă şi Taur-Scor- pion. „Scrie Bisericii 


din Efes: Eu ştiu faptele tale şi osteneala ta şi răbdarea 
ta... (osteneala, răbdarea, curajul sunt calităţi ale lui 
Marte superior). Dar am împotriva ta faptul că ai 
părăsit dragostea ta cea dintâi (adică pe Venus 
superior). Adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te 
pocăieşte şi fă faptele de mai înainte (nu rămâne în 
mocirla planului astral, străduieşte-te să-ţi regăseşti 
puterea şi iubirea spirituală a planului budic). Ai însă 
fapta bună că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe care le 
urăsc şi Eu. (Berbecul este ierbivor şi este simbolul 
purității. Nicolaiţii erau o sectă eretică care acceptau 
să meargă la petreceri unde distribuiau comesenilor 
carne sacrificată idolilor). Celui ce va birui îi voi da să 
mănânce din Pomul Vieţii care este în raiul lui 
Dumnezeu”, (calităţile şi bucuriile iubirii divine în 
planul budic). 

lar pentru Biserica din Smirna se spune: „Ştiu 
necazul tău şi sărăcia ta, dar eşti bogat (ori Taurul 
corespunde casei a doua astrologice care este aceea a 
bogăției, a prosperității. Este vorba aici despre sărăcia 
spirituală a Bisericii din Smirna care a căzut sub 
influenţa lui Venus inferior în Taur şi a lui Marte inferior 
în Scorpion, de unde vin tulburările menţionate pentru 
a doua oară). Că iată diavolul va să arunce dintre voi în 
temniţă, ca să fiţi ispitiţi şi veţi avea necaz zece zile. Fii 
credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii... 
Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea cea de-a 
doua“ (nimeni nu poate scăpa de prima moarte: 
moartea fizică, dar acela care repurtează o victorie 
asupra pasiunilor, va scăpa de cea de-a doua moarte, 
moartea spirituală, dăruită de Scorpion). 


Cap. 5 - Scrisoare către biserica din Pergam 


„lar îngerului Bisericii din Pergam, scrie-i: 

Acestea zice Cel ce are sabia ascuţită de 
amândouă părţile: ştiu unde sălăşuieşti; unde este 
scaunul satanei; şi ţii numele meu şi nu ai tăgăduit 
credinţa Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel 
credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieşte 
satana. Dar am împotriva ta câteva lucruri, că ai acolo 
pe unii care ţin învăţătura lui Balaam, cel ce învaţă pe 
Balac să pună piatra pe poticneală înaintea fiilor lui 
Israel, ca să mănânce came jertfită idolilor şi să se dea 
desfrânării. Astfel ai pe unii care, de asemenea, ţin 
învățătura Nicolaiţilor. Pocăieşte-te deci, iar de nu, vin 
la tine curând şi voi face cu ei război, cu sabia gurii 
Mele. 

Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice 
Bisericilor: Biruitorului îi voi da din mâna cea ascunsă 
şi-i voi da lui o pietricică albă şi pe pietricică scris un 
nume nou, pe care nimeni nu-l ştie, decât primitorul”. 

Apocalipsa2: 12-17 

M-aş opri numai asupra ultimelor fraze ale acestei 
scrisori adresate de înger Bisericii din Pergam: 
„Biruitorului îi voi da din mâna cea ascunsă şi-i voi da 
lui o pietricică albă şi pe pietricică scris un nume nou, 
pe care nimeni nu-l ştie, decât primitorul”. 

S-a vorbit foarte mult despre această piatră albă. 
Ce poate conţine atât de extraordinar o piatră ca să o 
poţi oferi ca recompensă aceluia care a cucerit 
victoria?... Dacă un nume stă scris deasupra, înseamnă 
că el poartă semne asemănătoare celor înscrise pe 
talismane sau pe pantacle. În realitate, un pantaclu nu 
este identic cu un talisman. Un pantaclu este o 
imagine care poate fi gravată în metal, în piatră, 
desenată pe un pergament sau, şi mai mult, brodată 
pe o stofă pe care literele sunt înscrise. Un talisman 


este un obiect (piatră, floare, insectă, inel, brățară) 
purtător al unei forţe de care a fost impregnat, fie prin 
însăşi puterea naturii, fie printr-o altă fiinţă foarte 
puternică existentă în lumea psihică. 

Mulţi oameni îşi doresc talismane ca să poată 
profita de ajutorul şi protecţia lor. Bineînţeles, nu este 
rău, dar nici nu trebuie să ne închipuim că este aşa de 
uşor să găsim adevărate talismane. Toate aceste 
pietre, aceste inele, aceste cruci, etc., vă sunt vândute 
în tot soiul de magazine, sub pretextul că vă vor 
proteja împotriva bolilor şi vor aduce iubirea, bogăţia şi 
măreţia... Numai Dumnezeu ştie ce vă vor aduce în 
realitate aceste improvizații! Căci nu este atât de uşor 
de pregătit un talisman: trebuie cunoscute legile 
corespondenţelor dintre obiectele fizice şi puterile 
cosmice. Nu este suficient să alegi metalul sau piatra 
potrivită, ci trebuie să cunoşti semnele şi 
caracteristicile ce au calitatea de a atrage şi de a 
reţine forţele binefăcătoare. 

Numeroase talismane poartă pe ele nume scrise în 
ebraică. De ce? Deoarece pentru cabalişti, fiecare 
literă a alfabetului ebraic este în legătură cu o formă 
geometrică din natură şi în spatele fiecărei forme 
geometrice acţionează forţe determinate. Natura ştie 
cum să facă legătura între propriile forme şi literele 
care sunt reprezentarea lor, iar acela care cunoaşte 
corespondenţa fiecărei litere cu puterile invizibile, 
poate declanşa curenţi cosmici. Deci, înscriind sau 
gravând anumite forme, stabilim o comunicare cu 
entităţile corespunzătoare ale lumii invizibile. Când 
Iniţiaţii încearcă să cunoască legăturile dintre forţe şi 
litere, cât şi mânuirea lor, o fac pentru a stabili o 
legătură binefăcătoare între pământ şi Cer. 


Lucrarea aceluia care pregăteşte un talisman este 
în realitate identică cu aceea a naturii care umple 
pietrele, plantele, animalele şi chiar oamenii cu o 
chintesenţă care apoi îi poate inspira: el foloseşte 
prezenţa energiilor naturale în toate lucrurile. Dar 
trebuie să cunoască legile şi să nu utilizeze niciodată 
aceste energii în scopuri egoiste şi interesate. De 
aceea, dacă dorim să avem un talisman, trebuie să 
cunoaştem mai întâi persoana care l-a pregătit, să fim 
siguri că este pură, cinstită, dreaptă, luminată, altfel 
ceea ce credeţi a fi un obiect binefăcător pentru voi, 
este de fapt ineficient sau chiar vătămător. Ei da, din 
nefericire se întâmplă şi acest lucru, căci fiecare fiinţă 
atrage din spaţiu numai elementele naturii şi calităţile 
identice cu cele pe care le posedă deja în ea însăşi. 

Ar trebui să cunoaştem şi scopurile pe care le 
urmăresc persoanele care doresc un talisman. Oare 
doresc să fie susţinute într-o lucrare plină de lumină, 
dezinteresată, sau pentru a reuşi fără nici un efort? Din 
păcate, al doilea caz este cel mai frecvent. În spatele 
acestei dorinţe de a avea un talisman se află, adesori, 
lăcomia şi lenea. De ce să studiezi, să gândeşti, să 
meditezi, să te rogi, să fii prudent? Talismanul este 
aici, el este acela care va face lucrarea şi în timpul 
acesta proprietarul lui va merge la plimbare şi va gusta 
din toate plăcerile, profitând din plin de avantajele pe 
care talismanul i le-a oferit. Ei bine, nu, talismanul nu 
este destinat pentru toate acestea. De aceea un 
adevărat mag nu îndeplineşte toate dorinţele care îi 
sunt adresate. În mai multe rânduri, diferite persoane 
mi-au cerut să le pregătesc un talisman pe care erau 
dispuse să îl plătească foarte scump. Am refuzat, 
deoarece ştiam că în modul în care îl vor folosi, aceste 


persoane nu vor câştiga nimic bun, din contră, ar fi 
putut să-şi distrugă chiar şi anturajul. 

Vă voi mai spune că cel mai puternic talisman 
poate să nu aibă nici o eficienţă, pentru că în realitate 
puterea sa depinde de o mulţime de alţi factori. De 
altfel, priviţi ce spune Duhul Bisericii din Pergam: 
„Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă şi-i voi da 
lui o pietricică albă”. Da, îi va da, dar numai după ce va 
deveni biruitor. Şi ce credeţi voi că trebuie să învingă? 
Un duşman? Un rival?... Nu, pe el însuşi, slăbiciunile 
sale, toate tendinţele inferioare. Şi Duhul nu spune că 
omul va învinge datorită talismanului pe care l-a 
primit. Nu, el trebuie mai întâi să devină biruitor. 
Trebuie să înceapă prin a cuceri virtuțile şi calităţile 
necesare care să îi permită să fie învingător, şi numai 
după ce a reuşit să învingă va primi din Cer mana 
ascunsă şi piatra albă. Această „mană“ şi această 
„piatră“ nu sunt în realitate nici hrană, nici o piatră 
materială, ci simbolurile spirituale care îi vor permite 
să meargă mai departe pe drumul evoluţiei. Virtuţiile, 
iată adevărata hrană, adevăratul talisman. 

Mana ascunsă, această hrană care aduce viaţa 
veşnică, nu este altceva decât o stare de conştiinţă din 
care omul gustă desăvârşirea, 

imensitatea, nemărginirea. Cât despre piatra albă, 
ea reprezintă simbolul stăpânirii de sine, a forţei 
interioare obţinute datorită purității. În sfârşit, conform 
legii analogiei, cristalele, pietrele preţioase, atât de 
pure şi de limpezi, reprezintă sfera cea mai înaltă a 
universului, ele fiind legate de planul atmic şi 
posedând puterea de a condensa energia cosmică, din 
care putem apoi să ne inspirăm şi pe care o putem 
apoi folosi. Piatra albă este deci cristalizarea 
chintesenţei atmice care este lumină pură. 


Şi pe această piatră stă scris un nume nou... Ce 
înseamnă acest lucru? Pentru Ştiinţa Iniţiatică, numele 
are o mare importanţă, căci prin vibraţiile lui are 
sarcina de a exprima esenţa unei fiinţe şi a unui obiect. 
Când Dumnezeu a creat primul bărbat şi prima femeie, 
El le-a dăruit un nume, şi i-a însărcinat să dea ei înşişi 
un nume animalelor şi pietrelor. Numele reprezintă, 
rezumă şi conţine entitatea care o poartă. lar când o 
fiinţă reuşeşte să se ridice la un grad superior de 
conştiinţă, primeşte un nume nou. Da, pentru că este o 
fiinţă regenerată. Astfel Avram a devenit Abraham cum 
stă scris în Geneză: „Atunci a căzut Avram cu faţa la 
pământ, iar Dumnezeu a mai grăit şi a zis: Eu sunt şi 
iată care-i legământul Meu cu tine: vei fi tată a 
mulţime de popoare, şi nu te vei mai numi Avram ci 
Avraam va fi numele tău, căci am să te fac tată a 
mulţime de popoare” (Geneza 17:3-7). Tot aşa şi Saul 
care îi persecuta pe creştini, a primit după convertirea 
sa numele de Paul. 

Prin vibraţiile sale, numele nou pe care l-a primit 
omul regenerat exprimă cu exactitate chintesenţa 
fiinţei sale spirituale. Fiecare bărbat, fiecare femeie 
poartă un nume pe care părinţii săi i-l dau la naştere, 
dar în majoritatea timpului acest nume nu are 
corespondenţă cu mare lucru, în timp ce, numele 
primit de la entităţile celeste este exact acela care îi 
corespunde, care exprimă cu exactitate ceea ce are 
mai profund în el. Şi acest nume, în sfârşit, este 
cunoscut cu adevărat numai de el pentru că se 
confundă cu el însuşi. 


Cap. 6 - Scrisoare către biserica din Laodiceea 


„lar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: 


Acestea zice cel ce este Amin, martorul cel 
credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: 
ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, 
de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - 
nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea. 
Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de 
nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi 
vrednic de plâns, şi sărac, şi orb, şi gol! Te sfătuiesc să 
cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te 
îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu 
se dea pe faţă ruşinea gpoliciunii tale, şi alifie de ochi ca 
să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu pe câţi îi iubesc îi mustru 
şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte. lată, 
stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va 
deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu 
Mine. 

Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe 
scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu 
Tatăl Meu pe scaunul Lui”. 

Apocalipsa3: 14-22 

„Fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am 
să te vărs din gura Mea”. Cine nu a fost contrariat de 
aceste cuvinte? De două mii de ani le tot repetăm, 
credem că le înţelegem, fiindcă întreaga lume a trecut 
prin experienţa căldurii şi a frigului. Da, întreaga lume 
a trăit această experienţă, dar în realitate îi nesocotim 
profunda semnificaţie, de aceea sunt necesare câteva 
explicaţii asupra acestei probleme. 

Adesea asimilăm frigul cu răul, cu tot ceea ce 
contractă şi  paralizează, în vreme ce căldura 
simbolizează tot ceea ce este bun, frumos, viu, 
generos, şi concluzionăm că Duhul a vrut să spună: 
„Alege între bine şi rău, nu rămâne nehotărât între 
ele“, ca şi cum a fi călduţ ar fi însemnat să nu fii nici 


bun, nici rău. Poate că această interpretare ar ceva 
adevăr în ea, dar ea este incompletă. 

Ceea ce trebuie să cunoaştem, încă de la început, 
este faptul că există două feluri de căldură şi de frig. 
Există căldura care dilată, însufleţeşte, face lucrurile să 
se coacă şi aceea care arde şi distruge, lăsând în urma 
ei numai cenuşă. Există frigul care conservă tot ceea 
ce este bun şi oferă cele mai bune condiţii gândului, şi 
frigul care distruge întreaga viaţă. Trebuie deci să 
studiem aceste două feluri de căldură şi de frig. 

În regiunile ecuatoriale unde domneşte o căldură 
puternică, flora şi fauna sunt bogate, expansive, 
colorate. Dar tot aici întâlnim şi cele mai periculoase 
animale. Cât despre oameni, ei sunt mai arzători în 
pasiunile lor, dar şi mai indolenţi şi leneşi. Căldura nu 
incită deloc la muncă şi la disciplină. Dacă veţi merge 
în regiunile reci, veţi găsi mai puţină abundență şi 
varietate, dar veţi întâlni fiinţe mai liniştite, mai 
înțelepte, mai active. În ţările calde nu există mari 
filozofi, eşti preocupat mai degrabă să mănânci, să te 
odihneşti, să iubeşti sau să te baţi. Dimpotrivă, frigul 
oferă condiţii bune activităţii intelectuale, el ne obligă 
să gândim, să ne descurcăm. Dar în frig, inima nu se 
dezvoltă, ea nu se simte în largul ei. Inima are nevoie 
de căldură. Aici ea se trezeşte, se dilată, în vreme ce 
intelectul adoarme. Căldura favorizează deci în om 
pasiunile, ea îl împinge să comită fapte necugetate, 
lipsite de măsură şi de înţelepciune. De aceea el are 
nevoie de frig. Dar în frigul extrem el se închide, 
devine distant, insensibil şi orgolios. În chip simbolic, 
putem spune că ecuatorul reprezintă stomacul, sexul, 
iar capul este zona polară. 

Ciclul apei în natură ne prezintă şi el această 
problemă a căldurii şi a frigului sub un alt aspect. Apa 


se evaporă sub efectul razelor solare; ajunsă în 
atmosfera înaltă, ea se răceşte şi cade din nou sub 
forma zăpezii pe piscurile munţilor. Dar ea nu rămâne 
aici. După câtva timp, sub efectul căldurii soarelui, 
zăpada care începe să se topească se reîntoarce sub 
formă de apă în văi. Şi ciclul reîncepe... Vedeţi dar cum 
natura foloseşte această alternanță de căldură şi de 
frig. lar lIniţiaţii, care observă natura, s-au inspirat de 
aici în pedagogia lor. 

Atunci când un Maestru constată că un discipol 
devine rece, distant, el îl trimite să se reîncălzească, 
făcându-l să coboare în văi, adică îl sfătuieşte să-şi 
dezvolte iubirea amestecându-se în mulţime, în viaţa 
oamenilor obişnuiţi. Cât despre aceia care sunt prea 
mult expuşi căldurii, el îi sfătuieşte să se înalțe cât mai 
mult posibil spre frigul înălțimilor. Dar ce reprezintă 
acest frig al înălțimilor? Meditaţia, rugăciunea. Astfel 
discipolii se ridică cu ajutorul gândului lor fugind de 
incendiile inimii. Atunci când au atins culmea şi când 
văd limpede situaţia, ei se simt salvaţi şi îşi spun: „îţi 
mulţumesc, Dumnezeul meu, dacă nu aş fi reuşit să 
scap, aş fi fost ars de viu”. 

lată metoda pe care trebuie să o folosească toţi 
aceia care cad pradă tulburărilor propriei inimi: ei 
trebuie să urce spre înălţimi, fapt ce îi va face mai 
înţelepţi şi mai prudenţi. In acelaşi timp, este bine ca 
discipolul să nu rămână prea multă vreme pe înălţimi, 
fiindcă astfel va deveni orgolios, distant, inaccesibil; el 
trebuie să coboare din nou în vale pentru a-şi ajuta toţi 
fraţii şi surorile. Simbolic vorbind, nu este necesar să 
rămâi mult timp pe înălțimile montane. 

Priviţi şarpele. Dacă se găseşte în căldură, el 
devine agil, rapid, şi vă poate muşca. Puneti- 1 în frig şi 
el va deveni inofensiv. Ori, în fiecare fiinţă se găseşte 


un şarpe binecunoscut: forţa sexuală. Atunci când 
căldura creşte în om, acest şarpe devine atât de 
puternic încât este imposibil să te protejezi de 
muşcăturile sale. Deci, apare nevoia de a-l pune puţin 
în frig. Forţa sexuală se trezeşte în căldura pasiunilor; 
ea devine inofensivă în frigul sau răceala raţiunii. 

Cu aceste explicaţii, scrisoarea pe care îngerul a 
adresat-o Bisericii din  Laodiceea începe să se 
lămurească. „Tu nu eşti nici rece nici fierbinte” 
înseamnă, în realitate, că tu nu te găseşti nici pe 
munte, nici în vale, nu posezi nici înţelepciunea, nici 
iubirea. Tocmai această semnificaţie o are apa călduţă: 
să nu ai nici înţelepciunea, nici iubirea. lar atunci când 
nu posezi nici iubire, nici înţelepciune, nu te poţi găsi în 
adevăr. Să luăm un exemplu foarte simplu din viaţa 
zilnică. Puneţi-vă mâna stângă în apă caldă şi mâna 
dreaptă în apă rece şi rămâneţi aşa câteva minute: 
fiecare dintre mâinile voastre ia încet - încet 
temperatura apei cu care este în contact. Acum, dacă 
vă puneţi repede cele două mâini în apă călduţă, oare 
ce veţi simţi? Faptul că mâna voastră stângă o găseşte 
rece, în vreme ce mâna voastră dreaptă o găseşte 
caldă! Nu veţi putea deci cunoaşte temperatura 
acestei ape. Fiecare mână simte o senzaţie ce provine 
din diferenţa de temperatură dintre apa unde se găsea 
şi aceea a apei călduţe. In acelaşi fel, nu veţi avea 
niciodată o idee clară dacă vă veţi mulţumi cu 
gândurile, cu sentimentele sau cu faptele „călduţe“. 
Totdeauna vom fi înşelaţi dacă vom rămâne într-o 
stare călduţă, lipsită de entuziasm. De aceea Duhul a 
spus Bisericii din Laodiceea: „Să fie cald sau frig”. 

Să ne întoarcem puţin asupra celor două aspecte 
ale căldurii şi ale frigului despre care v-am vorbit mai 
sus. Există o căldură care vine de la Soare şi o alta 


care vine de la Marte. Există un frig care vine de la 
Saturn şi un altul care vine de la Pământ. Soarele 
reprezintă căldura  însufleţitoare, iar Marte focul 
pasiunilor care distruge totul. Saturn reprezintă frigul 
inteligenţei, al înţelepciunii, iar Pământul frigul 
separării şi al morţii. Frigul este deci reprezentat de 
Saturn şi de Pământ, iar căldura de către Soare şi 
Marte; iar Luna reprezintă starea călduţă. În sfârşit, tot 
ceea ce Luna atinge este vag, neinteresant, plicticos, 
iar oamenii aflaţi sub influenţa Lunii sunt indolenţi, 
nehotărâţi, nedeterminaţi, se află în bătaia vântului. 
Nu trebuie să rămânem în această stare călduţă, ci 
trebuie să lucrăm ca să ne reîncălzim sau să ne răcim. 
Eu vorbesc aici, bineînţeles, despre latura bună a 
căldurii şi a frigului... Ca să te răceşti, trebuie să urci 
cu greu culmile, adică să reflectezi, să meditezi. Ca să 
te reîncălzeşti, trebuie să cobori puţin în vale alături de 
fraţii şi surorile tale. înţelepciunea ne răceşte fiinţa, iar 
iubirea ne-o reîncălzeşte. 

Dar nu trebuie să rămânem mereu reci sau calzi în 
timpul vieţii noastre. Acela care este rece trebuie să 
ştie în aceeaşi măsură să devină cald, şi invers. Prin 
această trecere de la un pol la celălalt, el îşi găseşte 
echilibrul, descoperă viaţa ce se găseşte în această 
mişcare a urcării şi a coborârii. Acela care va rămâne 
veşnic în frig sau în căldură nu va evolua deloc, totul 
se va sfârşi în cazul lui. Ce faceţi când doriţi să fierbeţi 
câteva legume? Puneţi cratiţa pe foc, dar o re- trageţi 
după un anumit timp. De ce nu lăsaţi să ardă totul? 
Fiindcă sunteţi înţelepţi. Dacă veţi simţi iubire pentru 
cineva, va fi bine; dar înţelepciunea vă spune să nu 
mergeţi prea departe, fiindcă nu este de dorit. Dacă va 
creşte în voi căldura, din cauza unui bărbat sau a unei 
femei, * să nu lăsaţi cratita pe foc! Mă înţelegeţi, nu-i 


aşa?... Căldura iubirii este binevenită, dar cu condiţia 
să fie echilibrată prin frigul înţelepciunii. 

Acum, să revenim la zodiac. Am vorbit deja într-un 
capitol precedent despre cele şase axe pe care le 
formează fiecare constelație cu aceea căreia îi este 
diametral opusă: sunt axele Berbec- Balanţă, Taur- 
Scorpion,  Gemeni-Săgetător,  Rac-Capricorn, Leu- 
Vărsător, Fecioară-Peşti, şi am observat faptul că 
vorbele adresate de Duh Bisericilor din Efes şi Smirna 
sunt cu adevărat în legătură cu axele Berbec-Balanţă şi 
Taur-Scorpion. Fiecare Biserică căreia Duhul i s-a 
adresat, este astfel legată de una dintre axele 
zodiacului. Vă gândiţi că există şapte Biserici şi că nu 
există şapte axe. Ba da, există exact şapte, dar ultima 
nu a fost indicată în zodiac. Cea de-a şaptea axă este 
aceea care trece transversal prin centrul roții 
zodiacului; ea este punctul de plecare pentru un nou 
ansamblu al celor şase principii. 

Există mai multe reprezentări simbolice ale roții şi, 
printre acestea există roata înaripată. În roata 
înaripată, aripile reprezintă tocmai cea de-a şaptea axă 
în jurul căreia roata zodiacală se mişcă de-a lungul 
spaţiului. Această a şaptea axă este forţa care le pune 
în mişcare pe celelalte şase. Există şi roţile pe care le-a 
văzut lezechiel: „Când mă uitam eu la fiare, iată am 
văzut jos, lângă aceste fiare câte o roată la fiecare 
dintre cele patru feţe ale lor. Aceste roţi, după 
înfăţişarea lor, parcă erau de cristolit, iar după făptură 
toate aveau aceeaşi înfăţişare. Şi după alcătuirea şi 
după făptura lor ele erau parcă vârâte una în alta. Ele 
înaintau în toate cele patru părţi şi în timpul mersului 
nu se întorceau. Obezile lor formau un cerc larg şi de o 
înălţime înfricoşătoare şi aceste obezi la toate patru 


erau pline de ochi de jur împrejur” (lezechiel 1: 15-19). 
Aceste patru roţi reprezintă zodiacul. 

Dar să revenim la cuvintele pe care Duhul le 
adresează Bisericii: „Tu nu eşti nici rece, nici fierbinte. 
Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, 
ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci 
şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie 
de ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu pe câți îi 
iubesc îi mustru şi îi pedepsesc”. Veţi vedea acum că 
acest pasaj poate fi interpretat cu ajutorul axei 
Vărsător-Leu. 

Leul este un semn de foc, îşi are domiciliul în 
Soare. Este cea de a cincea casă astrologică, aceea 
care corespunde perioadei celei mai călduroase din 
lunile iulie şi august. Leul reprezintă inima care este 
legată de căldură, de sânge, de viaţă. Este inima 
cosmică, inima lui Dumnezeu de unde au ieşit toate 
creaturile vii, tot ce există în univers. Deci, cea dea 
cincea casă astrologică este casa iubirii, a copiilor, a 
creaţiei sub toate formele. La cealaltă extremitate a 
axei, Vărsătorul este guvernat de Saturn care 
domneşte asupra temu. Vărsătorul este reprezentat de 
un bătrân, Saturn (chiar dacă Saturn nu este singurul 
maestru al Vărsătorului, mai este şi Uranus), care 
posedă înţelepciunea şi care, simbolic, varsă apa 
pentru toate creaturile. Cei doi poli ai axei sunt iubirea 
şi înţelepciunea, căldura văilor şi frigul înălțimilor. 

Să vedeţi acum ce înseamnă aurul, hainele albe şi 
alifia. Pentru alchimişti, aurul este legat de soare, el 
reprezintă condensarea razelor solare. Aurul încercat 
de foc reprezintă forţele binefăcătoare proiectate 
asupra Leului, inima universului. El este iubirea. De 
altfel, etimologia subliniază aceste corespondențe între 
leu, inimă şi iubire. In ebraică, inimii i se spune „lev“ şi 


leului »lavi“; în bulgară şi în rusă, leului i se spune „ev“ 
Şi iubirii „liubov“, rădăcină pe care o regăsim în 
englezescul „love“ iar în germană „liebe” , este iubirea 
ŞI „lowe“ este leu. 

„Hainele albe“: hainele albe, care sunt adeseori 
menţionate în Apocalipsă, sunt şi ele simbolice. 
Culoarea albă este sinteza tuturor celorlalte culori şi în 
Ştiinţa Iniţiatică a avea haine albe înseamnă să ai 
lumină, adică înţelepciunea care este sinteza tuturor 
virtuţiilor aşa cum lumina albă este sinteza tuturor 
culorilor. Mai numim de asemenea aceste haine 
spirituale „aura“. Prin aura noastră, această haină 
spirituală care este ţesută cu înţelepciune, suntem 
recunoscuţi în lumea invizibilă (A se vedea volumul 6 
din Opere Complete: „Aura“). 

„Alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii“: alifia despre 
care se vorbeşte în acest text, este Uranus, adică 
adevărul, care este legat de ochi. In Iniţierile din 
antichitate, Uranus era reprezentat sub forma unui 
ochi ce zbura deasupra unui ocean. Nu vă gândiţi la 
faptul că Iniţiaţii Antichității nu cunoşteau existenţa 
planetei Uranus, ea fiind descoperită de către Herşel. 
Anticii o cunoşteau: în limba greacă era numită Uranos 
(cerul). 

Astfel Soarele ne aduce viaţa, iubirea, Saturn ne 
aduce înţelepciunea pentru a ne îmbrăca şi Uranus ne 
permite să vedem adevărul. Biserica din Laodiceea se 
considera bogată („Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am 
îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie”.), Spiritul care se 
ştie mizerabil, sărac, orb şi gol este sfătuit să cumpere 
aur, haine albe şi o alifie pentru ochi. Acest lucru 
dovedeşte că, pentru a obţine iubirea, înţelepciunea şi 
adevărul, trebuie lucrat cu axa Vărsător-Leu, altfel vom 
rămâne săraci, goi şi orbi. 


Spiritul mai spune Bisericii: „Eu pe câţi îi iubesc 
(Leu), îi mustru şi îi pedepsesc (Vărsător)”. Acela care 
iubeşte, este Soarele care îşi are domiciliul în Leu; cel 
care mustră, este Saturn, dar şi Uranus care aduce 
numeroase tulburări; şi amândoi au domiciliul în 
Vărsător. Dacă Cerul care ne iubeşte, ne mustră, o face 
de-a lungul evenimentelor care ne sunt destinate şi 
peste care domneşte Saturn. Atunci când vedem 
venind  dojenile lui Saturn, trebuie să ştim că 
Dumnezeu este acela care se manifestă prin 
intermediul lui (Saturn este planeta sefirotului Binah 
unde domnesc cei Douăzeci si patru de Bătrâni care 
prezidează destinele. A se vedea Cap. 7: Cei Douăzeci 
şi patru de Bătrâni şi cele patru Animale sfinte”). 
Pentru a fi iubiţi, trebuie să ne aflăm în Leu şi în 
Vărsător, între Saturn, bătrânul Adam, şi Soarele, 
Hristos, acela care este născut din tribul lui luda, fiu al 
lui lacob. lacob avea doisprezece băieţi care au fost 
strămoşii celor douăsprezece triburi ale lui Israel, 
fiecare dintre aceste triburi fiind legat de un semn 
zodiacal; acela a lui luda corespunde Leului, iar din 
tribul lui luda s-a născut lisus Hristos. 

Spiritul mai spune: „Celui ce biruieşte îi voi da să 
şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi 
am şezut cu Tatăl meu pe scaunul Lui”. Nu există un 
alt tron decât acela al Leului pe care stă Soarele, 
Hristos. Hristos este simbolic reprezentat de către 
Soare, inima care răspândeşte sângele său, iubirea sa 
în întreg universul. Deci, acela care va învinge ura şi 
moartea (frigul interior) va domni pe tronul lui 
Dumnezeu. 


Cap. 7 - Cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele 
patru animale sfinte 


„După acestea m-am uitat şi iată o uşă era 
deschisă în cer şi glasul cel dintâi - glasul ca de 
trâmbiţă, pe care l-am auzit vorbind cu mine — mi-a 
zis: Suie-te aici şi îţi voi arăta cele ce trebuie să fie 
după acestea. Îndată am fost în duh; şi iată un tron era 
în cer şi pe tron şedea Cineva. Şi cel ce şedea semăna 
la vedere cu piatra de jasp şi de sardiu, iar de jur 
împrejurul tronului era un curcubeu cu înfăţişarea 
smaraldului. Şi douăzeci şi patru de scaune înconjurau 
tronul şi pe scaune douăzeci şi patru de bătrâni, 
şezând, îmbrăcaţi în haine albe şi purtând pe capetele 
lor cununi de aur. Şi din tron ieşeau fulgere şi glasuri şi 
tunete şi şapte făclii de foc ardeau înaintea tronului, 
care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu. ŞI 
înaintea tronului ca o mare de sticlă, asemenea cu 
cristalul. 

lar în mijlocul tronului şi împrejurul tronului patru 
fiinţe, pline de ochi, dinainte şi dinapoi şi fiinţa cea 
dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă asemenea 
viţelului, a treia fiinţă avea faţa ca de om, iar a patra 
fiinţă era asemenea vulturului care zboară. Şi cele 
patru fiinţe având fiecare dintre ele câte patru aripi, 
sunt pline de ochi, de jur împrejur şi pe dinăuntru, şi 
odihnă nu au, ziua şi noaptea, zicând: Sfânt, Sfânt, 
Sfânt, Domnului Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi 
Cel ce este şi Cel ce vine”. 

Apocalipsa 4: 1-9 

Această viziune a celor Douăzeci şi patru de 
Bătrâni aşezaţi pe tronuri şi a patru fiinţe vii, cele patru 
Animale sfinte, nu o putem înţelege decât cunoscând 
Arborele cabalistic al Vieţii, Arborele sefirotic. O uşă se 
deschide în cer şi vocea care i se adresase deja 
sfântului loan, îi spune acum: „Suie-te!” Descrierea 


făcută celor Douăzeci şi patru de Bătrâni arată că el s- 
a ridicat până la nivelul celui de-al treilea sefirot, 
Binah, căruia îi aparţine ordinul angelic al Aralimilor, pe 
care creştinii îl numesc Tronurile. Apoi, el vede cele 
patru Animale sfinte şi descrierea pe care o face ne 
spune că el a avut acces la primul sefirot, Kether, 
căruia îi aparţine ordinul angelic al Serafimilor: Hayot 
Ha-Kodeş. Deci, sfântul loan s-a desfătat în spirit până 
la regiunile cele mai splendide ale creaţiei. 

Cei Douăzeci şi patru de Bătrâni şi cele patru 
Animale sfinte stau în faţa tronului lui Dumnezeu 
pentru a-L slăvi şi a-L proslăvi. Dar pe Dumnezeu - 
Însuşi, sfântul loan nu Îl descrie şi nu Îl numeşte. El 
spune doar: „îndată am fost în duh; şi iată un tron era 
în cer şi pe tron şedea Cineva. Şi cel ce şedea semăna 
la vedere cu piatra de jasp şi de sardiu”. Nu putem da 
o idee despre Dumnezeu decât prin imagini de lumină. 
De pe tron iradiază lumina şi şapte lămpi strălucesc 
puternic în faţa lui: şapte lămpi care sunt cele şapte 
spirite ale lui Dumnezeu. 

Regăsim această imagine în Zohar unde se spune: 
„şapte lumini sunt în Prea înalt şi acolo locuieşte Cel 
mai Bătrân dintre Bătrâni, Cel mai Misterios dintre 
Misterioşi, Cel mai Ascuns între Ascunşi: Ain Sof”. Ain 
Sof (adică: nesfârşit, nelimitat) sau Ain Sof Aur (adică: 
lumină nesfârşită) este numele pe care cabaliştii îl dau 
Absolutului, chintesenţei celei mai sublime a Divinităţii, 
iar cele şapte spirite sunt cele şapte lumini: roşu, 
portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. 
Deoarece culorile luminii analizate cu ajutorul prismei 
au o valoare simbolică: ele reprezintă diferenţierea 
luminii primordiale, a lui Dumnezeu. Pentru că lumina 
se desparte în şapte culori, cifra şapte este considerată 
cifra totalităţii şi o regăsim deseori în Apocalipsă: cele 


şapte biserici, cele şapte peceţi, cele şapte lumânări, 
cele şapte stele... 

Cei Douăzeci şi patru de Bătrâni care stau în faţa 
tronului lui Dumnezeu, sunt îmbrăcaţi în haine albe şi 
poartă pe cap coroane de aur. Hainele albe şi 
coroanele de aur sunt simboluri ale luminii spirituale ce 
emană din entităţile sublime. Veşmântul alb este 
corpul de slavă. Cât despre coroană, în măsura în care 
este un obiect placat deasupra capului, ea 
desemnează o materie sublimă care nu este nici corp 
fizic, nici cap, ci o emanaţie a spiritului, a înţelepciunii, 
a atotputerniciei sale. Această coroană este din aur, şi 
aurul conform simbolurilor spirituale nu este altceva 
decât lumină condensată. 


Bnei Elohim - Arhanghelii 


1. Ehieh 
Kether - Coroana 
Metatron 


Hayot Ha-Kodeş — Serafimii 
Reşit Ha-Galgalim - Primele vârtejuri (Neptun) 
Ain Sof Aur 


3. lehova 2. lah 
Binah - intel igenta Hohmah — Înţelepciune 
Țafkiel Raziel 


Aralim — Tronurile 


Ofanim - Heruvimii 
Șabtai - Saturn 


Mazaloth - Zodiacul (Uranus) 


5. Elohim Gibor 


4. El 
Gheburah - Forta Hased - Mila 
Kamael TȚadkiel 


Serafim - Puterile 


Hahmalim - Srăpâniile 
Maadim - Marte 


Ţedek - Jupiter 


6. Eloha ve Daath 
Tiferet - Frumusetea 
Mihail (Mihael) 
Majahim - Virtuile 

Şemeş - Soarele 


7. Iehova Ţebaot 
Neţah -Victoria 
Haniel 
Elohim - Principatele 
Noga - Venus 


8. Elohim Tebaot 
Hot - Slava 
Rafail (Rafael) 


9. Şadai El-Hai 
lesod - Fundamentul 
Gavriil (Gabriel) 
Heruvim - Îngerii 
Levana - Luna 


Kohav - Mercur 


POMUL VIEȚII 10. Adonai Meleh ARBORELE SEFIROTIC 
Malkut - Împărăția 
Sandalfon 
Işim - Oamenii perfecţi 
Holam lesodoth - Pământul 


Cei Douăzeci şi patru de Bătrâni sunt prezentaţi în 
Cabală ca Domni ai destinelor. Nimic din ceea ce fac 
oamenii nu le scapă, nici o faptă, nici un sentiment, 
nici un gând. De asemenea, ei au dreptul de a 
recompensa sau de a pedepsi creaturile după cum 
merită. Destinul unei fiinţe după moartea sa sau în 
viaţa următoare depinde de hotărârile lor, acestea fiind 
fără drept de apel. De aceea cei Douăzeci şi patru de 
Bătrâni sunt aceia care într-un alt paragraf îi spun lui 
Dumnezeu: „Zicând: Mulţumim ie Doamne 
Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce eşti şi Cel ce erai şi 
Cel ce vii, că ai luat puterea Ta cea mare şi 
împărăţeşti. Şi neamurile s-au mâniat, dar a venit 
mânia Ta şi vremea celor morţi ca să fie judecaţi şi să 
răsplăteşti pe robii Tăi, pe prooroci şi pe sfinţi şi pe cei 
ce se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari şi 
să pierzi pe cei ce prăpădesc pământul” (Apocalipsa 
11: 17-18) (lezechiel 1: 4-14). 

Cât despre cele patru Animale sfinte care locuiesc 
în sefirotul Kether, ele sunt cele patru principii ale 
materiei. Dumnezeu Absolutul este o entitate de 
neconceput, nesesizabilă, este posibil să ai o idee 
despre el numai prin intermediul manifestării sale; şi 
manifestarea lui Dumnezeu este materia pe care a 
făcut-o să iasă din El însuşi, căci materia este de 
origine divină, iar la acest grad de puritate şi de 
subtilitate este necunoscută, neperceptibilă, căci ea 
este una cu spiritul. Această materie primordială este 
simbolizată prin cele patru Animale sfinte care sunt 
rădăcinile celor patru elemente: taurul reprezintă 
pământul; vulturul, apa; omul, aerul şi leul, focul. 
Profetul lezechiel le descrie în viziunea sa. Aceste 
creaturi sunt de o asemenea măreție încât lor le este 
dat să îl glorifice pe Dumnezeu. Zi şi noapte Dumnezeu 


este preamărit de gura Serafimilor care nu încetează 
să repete: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, 
Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine”. Ei 
însuşi sunt numiţi sfinți şi nu încetează să 
sărbătorească sfinţenia lui Dumnezeu. 

De ce oare cea mai lungă proslăvire pe care 
creaturile l-o pot adresa lui Dumnezeu este aceea de a 
celebra sfinţenia Sa? Evident, în limbajul obişnuit, s-a 
vorbit atât de mult şi pe nedrept despre sfinţi şi 
sfinţenie încât s-a pierdut adevărata semnificaţie a 
acestor cuvinte. În realitate, sfinţenia este o calitate a 
luminii. Anumite limbi slave au termeni care exprimă 
această corespondență exactă. In bulgară, de 
exemplu, sfântului i se spune „svetia”, sfinţeniei 
„Svetost”; lumina se numeşte „svetlina” şi lumea 
„svet”. Vedem astfel cum sfinţenia este legată de 
lumină. Sfinţenia este deci prin excelenţă calitatea lui 
Dumnezeu pentru că El este lumină pură şi cu ajutorul 
luminii a creat lumea. Şi dacă o fiinţă umană poate fi 
numită sfântă, este numai în măsura în care ea posedă 
lumina ce străluceşte în planul mental superior, adică 
adevărata inteligenţă, adevărata înţelepciune. 

Cele patru Animale sfinte reprezintă deci cele 
patru elemente, dar ele nu trebuie confundate cu cele 
patru elemente ce constituie universul nostru: ele sunt 
deasupra lucrurilor pe care noi le putem percepe cu 
ajutorul celor cinci simţuri sau cu ajutorul aparatelor 
perfecţionate. Cele patru elemente pe care le 
cunoaştem aici sub aparenţa focului, aerului, apei şi 
pământului, nu sunt decât reflectări palide ale 
condensării grosolane ale materiei ce se află în înalt, în 
sefirotul Kether. De aceea, pentru a avea acces la 
sefirotul Kether, trebuie să atingem un grad de 
evoluţie excepţional. Foarte puţine fiinţe au reuşit, cele 


mai multe nu au putut reveni în corpul fizic. Sefirotul 
Kether este o regiune unde toate formele se şterg, de 
aceea cel care ajunge până aici dispare. La contactul 
cu el, este consumat şi devine el însuşi foc. Aceia care 
au revenit, şi s-a întâmplat foarte rar acest lucru, nu au 
putut să o facă decât printr-o favoare specială a 
Cerului, care le-a dat să absoarbă un element, a cărui 
proprietate este aceea de a proteja corpul fizic. 

Dacă sfântul loan nu a dispărut în timpul acelor 
extaze pe care le-a descris în Apocalipsă, înseamnă că 
el a primit acest element. Cartea pe care îngerul i-a 
dat-o să o mănânce spunând: „la-o şi mănânc-o şi va 
amări pântecele tău, dar în gura ta va fi dulce ca 
mierea” (Apocalipsa 10:9) (lezechiel 3: 1-3) (Isaia 6: 6- 
7) este tocmai simbolul acestui element capabil de a 
proteja corpul fizic. Profetul lezechiel vorbeşte de 
asemenea despre o carte pe care un înger i-a dat-o să 
o mănânce. Acest element mai este simbolizat de către 
cărbunele aprins pe care Serafim l-a pus pe buzele lui 
Isaia. 

Îngerii celor patru elemente, Serafimii, sunt deci 
cei mai înalţi în ierarhiile angelice şi numai în mod 
excepţional creaturile umane au avut acces până la ei. 
De aceea când ne adresăm îngerului aerului, îngerului 
apei, îngerului focului sau îngerului pământului, nu 
putem atinge decât entităţile luminoase care dirijează 
această apă, acest vânt, acest foc şi acest pământ fizic 
pe care noi le cunoaştem. Nu trebuie să confundăm 
îngerii care supraveghează cele patru elemente ale 
lumii fizice cu cei patru mari îngeri care sunt principiile 
materiei. Focul pe care îl cunoaştem nu este 
adevăratul foc; focul, aerul, apa şi pământul cele 
adevărate sunt în înalt şi dacă se întâmplă să 
acţioneze pe pământ, o fac prin entităţi intermediare 


cărora le comandă. De aceea când sfântul loan descrie 
cataclismele care sunt pe cale să se abată asupra 
pământului, el arată cum cele patru Animale sfinte dau 
ordine elementelor planului fizic. 

„Şi am văzut când Mielul a deschis pe cea dintâi 
din cele şapte peceţi şi am auzit pe una dintre cele 
patru fiinţe zicând cu glas ca de tunet: Vino şi vezi. ŞI 
m- am uitat şi iată un cal alb şi cel care şedea pe el 
avea un arc... 

„Şi când a deschis pecetea a doua, am auzit 
zicând, pe a doua fiinţă: Vino şi vezi. Şi a ieşit alt cal, 
roşu ca focul şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia 
pacea de pe pământ... 

„Şi când a deschis pecetea a treia, am auzit pe a 
treia fiinţă, zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi iată un 
cal negru şi cel care şedea pe el avea un cântar în 
mâna lui... 

„Şi când a deschis pecetea a patra, am auzit glasul 
fiinţei a patra zicând: Vino şi vezi. Şi m-am uitat şi 
numele celui ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se 
ţinea după el; şi li s-a dat lor putere peste a patra parte 
a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu 
moarte şi cu fiarele de pe pământ” (Apocalipsa 6: 1-8). 

Cei patru cai călăriţi de patru cavaleri sunt un 
simbol al catastrofelor declanşate de către îngerii celor 
patru elemente din înalt, fiindcă aceşti îngeri sunt atât 
de puternici, încât nu trebuie decât să facă un semn 
pentru ca alte forţe să intre în acţiune şi să distrugă 
pământul. De ce oare oamenii nu înţeleg că tot ceea ce 
provoacă are consecinţe şi că nu pot continua să 
încalce imprudent legile naturii şi să tulbure lucrarea 
acestor patru elemente? Prin faptele lor, dar şi prin 
gândurile şi sentimentele lor, prin atitudinea anarhică, 
ei provoacă forţe ale naturii care sfârşesc prin a 


reacţiona pentru a repune totul în ordine. Natura nu 
este ceva inert, insensibil cu care avem dreptul de a 
face ce vrem. De fiecare dată când oamenii depăşesc 
limitele a ceea ce ea poate suporta, ea ripostează. 

Dar ceea ce vă spun aici despre pământ este 
adevărat şi pentru fiecare individ. Dacă nu ştiţi să 
întreţineţi relaţii bune cu cele patru elemente din 
voi(cu pământul, corpul; cu apa, inima; cu aerul, 
intelectul; cu focul, sufletul şi spiritul) veţi avea de 
trecut prin mari încercări. V-am dat metodele de lucru 
cu cele patru elemente, încercaţi să le găsiţi şi să le 
aplicaţi. Obişnuiţi-vă să vă legaţi de îngerii celor patru 
elemente şi veţi simţi că aţi pătruns, în sfârşit, în 
splendoare şi armonie (A se vedea volumul 13 din 
Opere Complete, Cap. 4). 


Cap. 8 - Cartea şi mielul 


„Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce şedea 
pe tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu 
şapte peceţi. Şi am văzut un înger puternic, care striga 
cu glas mare: Cine este vrednic să deschidă cartea şi 
să desfacă peceţile ei? Dar nimeni în cer, nici pe 
pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, 
nici să se uite în ea. Şi am plâns mult, fiindcă nimeni n- 
a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite 
în ea. Şi unul dintre bătrâni mi-a zis: Nu plânge. lată a 
biruit leul din seminţia lui luda, rădăcina lui David, ca 
să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. 

Şi am văzut, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe 
şi în mijlocul bătrânilor, stând un Miel, ca înjunghiat, şi 
care avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele 
şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul. 
Şi a venit şi a luat cartea, din dreapta Celui ce şedea 


pe tron. Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei 
douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, 
având fiecare alăută şi cupe din aur pline cu tămâie 
care sunt rugăciunile sfinţilor. Şi cântau o cântare 
nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi 
peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat 
lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată 
seminţia şi limba şi poporul şi neamul”. 

Apocalipsa 5: 1-9 

Descriind viziunea sa despre cele patru Animale 
sfinte şi cei Douăzeci şi patru de Bătrâni, sfântul loan 
dezvăluie misterele  sefiroţilor Kether şi Binah. 
Următoarea viziune, aceea a mielului înjunghiat care 
învăluie cele patru Animale şi cei Douăzeci şi patru de 
Bătrâni care declară că el este singurul demn să 
deschidă cartea, ne introduce în misterele sefirotului 
Hohmah, cel de-al doilea sefirot. 

Hohmah este regiunea lui Hristos, a doua persoană 
din Trinitate, Fiul. Tatăl a rostit la început Cuvântul. 
Toate elementele prin care a fost creată lumea se 
găsesc în Hohmah. Aceste elemente sunt simbolizate 
de cele douăzeci şi două de litere ale alfabetului 
ebraic. Hohmah este alfabetul cosmic datorită căruia a 
fost scrisă cartea Creaţiei. De aceea primele lucruri 
spuse de sfântul loan în Evanghelia sa au fost: „La 
început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi 
Dumnezeu era Cuvântul. Toate prin El s-au făcut; şi 
fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut...” Cuvântul 
este Hristos, cel aşezat la dreapta Tatălui. El este leul 
lui luda care a dobândit dreptul de a deschide cartea. 
El este acela care apare sub aspectul „Mielului 
înjunghiat”, căci mielul este o altă înfăţişare a lui 
Hristos, a Fiului lui Dumnezeu care a fost sacrificat 
înainte de creaţia lumii (Apocalipsa 13:8). 


Cele şapte coarne pe care el le poartă sunt şapte 
raze, fiindcă din punct de vedere simbolic coarnele 
reprezintă lumina care ţâşneşte din capul unei fiinţe 
spirituale. De aceea Moise şi alţi Iniţiaţi au fost 
reprezentaţi cu coarne. 

Hristos este Mielul divin, spiritul de iubire care 
atrage, apropie şi susţine. El este iubirea care a fost 
aşezată ca bază a creaţiei; el este acela care s-a 
sacrificat pentru a impregna cu sângele lui, acest fluid 
divin, materia creaţiei. El este legătura, cimentul care 
asigură coeziunea universului, care menţine împreună 
atomii, moleculele, „literele” acestei imense cărţi. 
Peste tot, în pietre, în stele, iubirea este aceea care 
susţine proiectul. lubirea este forţa cea mai mare din 
univers, de aceea ea este singura demnă de a-i 
descifra secretele. 

O tradiţie relatează că Arhanghelul Raziel, care 
este arhanghelul lui Hohmah, i-a transmis lui Adam 
cartea conţinând secretele creaţiei, dar această carte i- 
a fost luată după lzgonire. Cabala reprezintă o 
tentativă de regăsire a secretelor acestei cărţi. 

V-am spus că nu putem descifra Apocalipsa dacă 
nu cunoaştem tradiţia iniţiatică. Alchimia, astrologia, 
magia, Cabala şi chiar cărţile Tarotului care reprezintă 
rezumatul unei ştiinţe milenare, sunt necesare pentru 
a interpreta imaginile Apocalipsei. 

A doua carte a Tarotului, de exemplu, numită 
Marea Preoteasă, reprezintă o femeie aşezată, ţinând 
pe genunchii săi o carte deschisă, ascunsă parţial de 
un fald al mantiei sale. Această carte deschisă este 
expresia dualității (cele două jumătăţi ale cărţii) în timp 
ce cartea închisă reprezintă unitatea, este ceea ce nu 
se manifestă, Absolutul. Cartea deschisă le reprezintă 
pe amândouă, polarizate în pozitiv şi negativ, cu scopul 


de a se manifesta. Această manifestare, această 
polarizare este Natura, aşa cum o denumesc Iniţiaţii. 

Marea Preoteasă care ţine cartea deschisă pe 
genunchii săi, este deci Mama Natură şi cartea este 
rezumatul său. Da, această carte care conţine toate 
secretele pe care Dumnezeu le-a scris, este Natura, 
Femeia cosmică, Isis, căreia numai lniţiatul îi este 
demn de a-i ridica vălul, descifrându-i misterele. 


Cap. 9 - Cei 144.000 de servitori ai domnului 


„După aceasta am văzut patru îngeri, stând la cele 
patru unghiuri ale pământului, ţinând cele patru 
vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, 
nici peste mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un 
alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea 
pecetea Viului Dumnezeu. Ingerul a strigat cu glas 
puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să 
vatăme pământul şi marea. Zicând: Nu vătămaţi 
pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom 
pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru. ŞI 
am auzit numărul celor pecetluiţi: o sută patruzeci şi 
patru de mii de pecetiluiţi, din toate seminţiile fiilor lui 
Israel: Din seminţia lui luda, douăsprezece mii de 
pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, douăsprezece mii; 
din seminţia lui Gad, douăsprezece mii; din seminţia lui 
Aşer, douăsprezece mii; din seminţia lui Neftali, 
douăsprezece mii; din  seminţia lui Manase, 
douăsprezece mii; din  seminţia lui Simeon, 
douăsprezece mii; din seminția lui Levi, douăsprezece 
mii; din seminţia lui lIsahar, douăsprezece mii; din 
seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din seminţia 
lui losif, douăsprezece mii; din seminţia lui Veniamin, 
douăsprezece mii de pecetluiţi”. 


Apocalipsa 7:1-8 

V-am mai spus că pentru a putea interpreta 
Apocalipsa sunt necesare cunoştinţe în diferite 
domenii: alchimie, astrologie, cabală, etc. Dacă nu 
avem aceste cunoştinţe, vom face greşeli foarte mari. 
Câţi nu au crezut şi mai cred încă despre foc că va 
cădea într-o zi din Cer pe pământ şi nu vor fi cruţaţi 
decât cei o sută patruzeci şi patru de mii de aleşi! Pe 
pământ trăiesc mai multe miliarde de oameni şi dintre 
aceştia nu vor scăpa de această pedeapsă îngrozitoare 
decât o sută patruzeci şi patru de mii?... Ce spaimă 
pentru toţi! Dar vă spun încă o dată, acest pasaj este 
simbolic, şi pentru a-l interpreta trebuie să apelăm la 
noţiuni astrologice. 

Se spune: „După aceasta am văzut patru îngeri, 
stând la cele patru unghiuri ale pământului, ţinând cele 
patru vânturi ale pământului...” Aceste patru unghiuri 
ale pământului unde stau cei patru îngeri, sunt cele 
patru puncte cardinale ale spaţiului între care este 
înscris zodiacul. Zodiacul este reprezentat aici de cele 
douăsprezece triburi ale lui Israel, adică de fiii lui 
lacob._Amintiţi-vă conferinţa pe care am tinut-o cu 
mulţi ani în urmă, despre cele douăsprezece munci ale 
lui Hercule arătându-vă corespondenţele care există 
între aceste munci, cei doisprezece fii ai lui lacob şi 
cele douăsprezece constelații zodiacale. 

Când şi-a părăsit casa natală, lacob a adormit o 
noapte cu capul pe o piatră. În timpul nopţii, el vede o 
scară pe care urcau şi coborau îngerii, şi în vârful 
acestei scări stătea Dumnezeu, care i-a spus: „Eu sunt 
Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi 
Dumnezeul lui Isac. Nu te teme! Pământul pe care 
dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi 
mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la 


apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor 
binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate 
neamurile pământului” (In cartea Genezei, lacob este 
numit şi Israel) (A se vedea în „Zodiacul, cheie a 
omului şi a universului” (colecţia Izvor. Nr. 220), Cap. 
10) (Geneza 28: 13-15). Urmaşii lui lacob sunt deci cele 
douăsprezece triburi ale lui Israel care constituie, 
simbolic, poporul lui Dumnezeu şi ele sunt în relaţie cu 
cele douăsprezece constelații zodiacale. Cercul 
zodiacului este imaginea totalității spațiului, şi în 
această totalitate fiecare constelație are calităţi şi 
funcţii bine determinate. V-am arătat că vorbele rostite 
de lacob copiilor săi, în momentul morții, îi pune pe 
fiecare în legătură cu un semn zodiacal. 

Importanța numărului doisprezece apare în mod 
special în acest pasaj. In fiecare trib, cei 12000 de aleşi 
sunt însemnați printr-o pecete pusă pe frunte, şi 
înmulţit cu 12, care reprezintă numărul triburilor, 
rezultă 144000. O mare importanţă îi este acordată în 
egală măsură numărului doisprezece şi în descrierea 
lerusalimului celest la sfârşitul cărţii Apocalipsei. 
lerusalimul celest are douăsprezece fundații, 
douăsprezece porţi păzite de doisprezece îngeri, pereţii 
săi au douăsprezece mii de stadii de împrejmuire, 
144000 de metereze şi pe uşi sunt înscrise numele 
celor douăsprezece triburi ale copiilor lui Israel. Există 
deci o legătură strânsă între cei 144000 de aleşi şi 
Noul lerusalim. Este acelaşi simbol al vieţii perfecte, 
reprezentată în primul caz sub forma unui ansamblu de 
servitori ai lui Dumnezeu şi în al doilea caz, sub forma 
unui oraş. Un oraş reprezintă o colectivitate de fiinţe şi 
în acest oraş fiecare fiinţă poate fi interpretată ca un 
adăpost, ca un edificiu. Este ceea ce lisus dorea să 


exprime atunci când a spus: „Sunteţi templul 
Dumnezeului celui viu”. 

Acela care doreşte cu adevărat să progreseze vede 
deschizându-se în faţa lui un adevărat câmp de 
acţiune. Aceste activităţi sunt reprezentate simbolic 
prin cele douăsprezece munci ale lui Hercule care sunt 
şi ele legate de cele douăsprezece semne zodiacale. 
Este deci un adevărat drum de parcurs, drum care i-ar 
permite discipolului să deschidă încet-încet cele 
douăsprezece porţi şi să devină el însuşi Noul 
lerusalim, cetatea de lumină unde nu există nici 
întuneric, nici boli, nici moarte. 

Ce reprezintă oare acest semn al celor drepţi, care 
este prezentat ca o pecete pusă în frunte? Fiinţele 
alese, selecţionate, poartă o marcă, este adevărat, dar 
nu este vorba despre o marcă pusă la întâmplare de un 
înger în exteriorul fiinţei. Omul însuşi este acela care, 
prin munca sa, prin înălţimea lui spirituală, înscrie un 
asemenea semn pe fruntea sa. De câte ori nu v-am 
spus: totul se înregistrează, şi faptele noastre, 
sentimentele, gândurile noastre lasă urme nu numai 
asupra noastră, ci mai ales în interiorul nostru. 
Întreaga noastră fiinţă este impregnată, modelată, 
aranjată de manifestările vieţii noastre psihice. Da, 
este o lege: de fiecare dată când manifestăm 
bunătate, dreptate, răbdare, iubire... le vom înscrie în 
noi, şi nu numai că le înscriem, dar ele zămislesc în 
jurul nostru un fel de câmp magnetic care atrage din 
spaţiu forţe binefăcătoare ce ne protejează. Şi astfel 
putem spune că un înger pune o pecete pe fruntea 
noastră. 

Totul la Şcoala Divină se întâmplă ca şi la şcolile 
terestre: când un student reuşeşte la un examen, el 
primeşte o diplomă care îi deschide anumite uşi şi îi dă 


noi perspective. Ei bine, şi voi, când reuşiţi să treceţi 
cu succes peste o încercare a vieţii, primiţi o diplomă, 
dar nu este o hârtie ca diplomele universitare care pot 
fi rupte, arse, şterse sau furate. Este vorba despre o 
diplomă care se imprimă în planul subtil, pe faţa 
voastră, pe corpul vostru, în întreaga voastră fiinţă, şi 
nimeni nu poate să v-o ia. Spiritele naturii care ştiu să 
citească această diplomă, vă vor aprecia, vă vor 
proteja, vă vor ajuta. Da, această diplomă vie are 
emanaţii puternice şi luminoase. Aceasta este pecetea 
imprimată pe fruntea servitorilor lui Dumnezeu. 

Deci este inutil să vă îngrijoraţi să ştiţi dacă sunteţi 
printre cei 144000 aleşi! Trebuie să lucraţi. Favoarea 
Domnului nu cade la întâmplare pe oricine, ci numai 
asupra creaturilor care au meritat acest lucru prin 
lucrarea lor spirituală (A se vedea volumul 26 din 
Opere Complete, Cap. 5, partea a 5-a). 


Cap. 10 - Femeia şi balaurul 


„Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie 
înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi 
pe cap purta cunună din douăsprezece stele. Şi era 
însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să 
nască. Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur 
mare, roşu, având şapte capete şi zece coroane, şi pe 
capetele lui, şapte cununi împărăteşti. lar coada lui 
târa a treia parte din stelele cerului şi le- a aruncat pe 
pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să 
nască, pentru ca să înghită copilul, când îl va naşte. ŞI 
a născut un copil de parte bărbătească, care avea să 
păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul 
ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui. lar femeia a 
fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o 


hrănească pe ea acolo, o mie două sute şi şaizeci de 
zile”. 

Apocalipsa 12: 1-7 

Putem face o legătură între acest text şi pasajul 
din Geneză în care şarpele o ademeneşte pe Eva să 
comită păcatul, convingând-o să mănânce din fructul 
oprit. Din punct de vedere al simbolismului Arborelui 
sefirotic, Eva, principiul feminin, corespunde sefirotul 
lesod, Luna (a se vedea planşa cu arborele sefirotic). 
lesod este o regiune apropiată de Malkut, Pământul, şi 
dacă nu este legat de Tiferet, Soarele, el se va trezi 
expus numai influențelor terestre, chiar subterane. 
Căci sub pământ locuiesc Kklifoţii, sefiroţii negri, forţele 
răului, simbolizate de către şarpe sau balaur. Şi este 
ceea ce i s-a întâmplat Evei: dacă şarpele, care s-a 
strecurat în apropierea ei, a reuşit să o seducă, adică 
să o antreneze spre regiunile subterane care îi aparţin, 
înseamnă că ea nu s-a legat de Tiferet, de Soare (A se 
vedea Opere Complete, Vol. 32, Cap. 6: „lIzgonirea 
omului şi înălţarea sa”). 

Femeia descrisă de sfântul loan este, dimpotrivă, 
provenită din sefirotul lesod - din moment ce are luna 
sub picioare - ea s-a înălţat până la Tiferet, fiind 
învăluită de soare. Capul îi este încoronat cu 
douăsprezece stele, pentru a simboliza că ea a primit 
şi lumina primilor sefiroţi. În faţa acestei femei se 
ridică un balaur cu zece coarne (cei zece sefiroţi negri 
numiţi şi klifoţi), cu şapte capete (cele şapte planete în 
manifestările lor inferioare), purtând diademe; balaurul 
reprezintă, deci, Arborele sefirotic inversat. Există 
prinți ai întunericului aşa cum există şi prinți ai luminii, 
de aceea balaurul poartă diademe. Dar cu toată 
puterea sa, el nu poate triumfa asupra femeii. Spre 
deosebire de Eva, ea scapă de influenţa lui. 


Ori, această femeie este însărcinată şi balaurul 
aşteaptă naşterea copilului, pentru a-l devora. Din 
punct de vedere simbolic, copilul reprezintă venirea 
unei ere noi, şi balaurul, forţele întunecate care se 
opun acestei veniri, pentru că se opun evoluţiei 
umanităţii şi încearcă să nimicească copilul încă din 
faşă. Această idee este exprimată şi mai departe prin 
imaginea desfrânatei aşezată pe o fiară cu şapte 
capete şi zece coarne ca şi balaurul. Ceea ce 
dovedeşte că este vorba despre acelaşi simbol: lumea 
întunericului - reprezentată de către sefiroţii infernali şi 
marea desfrânată - care se opune lumii pline de 
lumină, reprezentată de către sefiroţii superiori şi de 
femeia încoronată cu stele. 

Vă întrebaţi poate, acum, de ce în ambele cazuri 
este vorba despre o femeie. Pentru că principiul 
feminin posedă cheia relaţiilor dintre materie şi 
această realizare ce se poate face atât pentru bine cât 
şi pentru rău. Femeia are calitatea de a aduce pe lume 
copii, dar un copil reprezintă şi o materializare în alte 
planuri, psihic sau spiritual. Aceleaşi legi guvernează în 
toate planurile. Există în natura femeii această 
posibilitate de a emana particule foarte subtile, o 
materie eterică ce poate servi la încarnarea ideilor, a 
proiectelor, dăruindu-le un corp. 

Deci femeile sunt acelea care hotărăsc ce idei vor 
să pună în practică. Pe fruntea marii desfrânate stă 
scris: „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a 
urâciunilor pământului”. Această imagine a desfrânatei 
purtând o inscripţie pe frunte, exprimă clar proiectele 
pe care ea este pe cale să le înfăptuiască. La aceste 
realizări doresc femeile de pe pământ să se asocieze? 
Ele trebuie să ştie că urmându-şi orientările pe care le 
au, deţin în mâinile lor salvarea sau pierzania 


umanităţii. Da, femeile trebuie să devină conştiente de 
imensa lor putere şi să înţeleagă că, dacă nu există în 
planul arhetipurilor din înalt decât o femeie, Femeia 
(Apocalipsa 17: 1-7) cosmică, învăluită de soare şi 
încununată de stele, ele se pot uni la rândul lor, pentru 
a forma o singură femeie care va aduce pe lume noua 
viaţă simbolizată, la sfârşitul Apocalipsei, prin 
coborârea lerusalimului celest. 

Câţi credincioşi, spiritualişti nu au disprețuit 
femeia, fără să ştie că din cauza acestui dispreţ ei nu 
puteau realiza împărăţia lui Dumnezeu pe pământ! 
Poate credincioşii vor fi furioşi din cauza cuvintelor 
mele, dar acesta este adevărul: mulţi dintre ei au 
prezentat femeia ca pe o fiinţă inferioară, lovită de 
toate viciile, o creatură a Diavolului care ar trebui 
izgonită. Ei nu îşi dau seama că asemenea atitudine nu 
reuşeşte decât să influenţeze negativ femeile: 
neîncetând să le acuze că sunt uşuratice, cochete, 
cheltuitoare, lipsite de scrupule, seducătoare, 
prefăcute, etc... ei nu fac altceva decât să creeze 
condițiile ca ele să descopere toate aceste lucruri. Unii 
au sfârşit chiar prin a vedea în ele încarnarea 
desfrânatei care purta pe frunte inscripţia: „Babilonul 
cel mare, izvorul tuturor urâciunilor”, atunci când ele 
pot deveni, dacă li s-ar revela toate posibilităţile lor şi li 
s-ar crea toate condiţiile, femeia învăluită de soare şi 
încununată de stele care va aduce pe lume împărăţia 
lui Dumnezeu, Noul lerusalim. 

lată, nu trebuie să uitaţi niciodată că împărăţia lui 
Dumnezeu pe pământ nu se va realiza decât prin 
intermediul femeilor, fiindcă numai femeia posedă 
materia cu ajutorul căreia aceasta va putea prinde 
contur. Vedeţi deci câte mentalități trebuie schimbate! 


Cap. 11 - Arhanghelul Mihail zdrobeşte balaurul 


„Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au 
pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi 
îngerii lui. Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru 
ei loc în cer. Şi a fost aruncat balaurul cel mare, 
şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi satana, 
cel ce înşeală toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi 
îngerii lui au fost aruncaţi cu el”. 

Apocalipsa 12: 7-10 

Balaurul este numele pe care tradiţia l-a dat 
principiului cosmic al răului. Această entitate colectivă 
a fost de asemenea prezentată ca o armată de îngeri 
rebeli care s-au revoltat împotriva Domnului sub 
conducerea şefului lor Lucifer. Acestei armate a răului, 
i se opune Arhanghelul Mihail cu miliția sa celestă. 

De ce Mihail? Tradiţia spune că, atunci când Lucifer 
s-a declarat egalul lui Dumnezeu şi a dorit să ÎI 
detroneze, un alt arhanghel revoltat de acest orgoliu, i 
s-a adresat întrebându-l: „Mi (cine) ka (este ca) El 
(Dumnezeu)?” adică: „Cine este ca Dumnezeu?” Şi 
atunci el a fost numit Mihail şi pus în fruntea armatei 
celeste. In Arborele sefirotic, Mihail este arhanghelul 
sefirotului Tiferet, sefirot al soarelui, al luminii care 
luptă împotriva întunericului. 

Există întotdeauna pe pământ fiinţe silitoare care 
au dus o luptă fără sfârşit împotriva balaurului. Dar 
până în prezent, nimeni nu a reuşit să îl învingă, căci 
această luptă nu este treaba oamenilor: ei nu au nici 
talia, nici anvergura, nici puterea, nici metodele pentru 
a reuşi. Numai o entitate celestă, Arhanghelul Mihail 
este capabil să învingă balaurul. Toţi aceia care şi-au 
imaginat că erau suficient de puternici pentru a pomi 
război împotriva răului, au fost învinşi. Căci răul este o 


forţă cosmică extrem de puternică. Este o greşeală să 
crezi, aşa cum au făcut-o mulţi, că puterile răului sunt 
la fel de mari ca şi cele ale binelui şi că Diavolul este o 
entitate formidabilă care poate ţine piept lui 
Dumnezeu, pe vecie. Dar pentru oameni, el este într- 
adevăr invincibil. 

Veţi spune: „Dar atunci, nu mai este nimic de 
făcut?” Ba da, dacă reuşim să ne angajăm zilnic în 
armata binelui, în armata copiilor lui Dumnezeu. În ziua 
în care această armată va fi suficient de numeroasă, 
entităţile întunericului vor fi cu adevărat învinse. Ele nu 
îşi vor putea exercita activitatea răufăcătoare decât 
dacă sunt alimentate de lăcomia şi de dorinţele 
inferioare ale oamenilor. Dar într-o bună zi, ele vor fi 
zdrobite, distruse de forţele cosmice ale binelui al 
căror simbol este Arhanghelul Mihail. Da, căci 
Arhanghelul Mihail este o entitate adevărată şi el va fi 
capul acestui egregor format din toţi marii Maeştri şi 
discipolii Fraternităţii Albe Universale. Şi când spun 
„discipolii Fraternităţii Albe Universale” îi înţeleg pe toţi 
aceia care lucrează pentru lumină, indiferent de religia 
sau mişcarea spirituală căreia îi aparţin. 

La momentul potrivit, Arhanghelul Mihail se va 
ridica pentru a-l zdrobi pe Balaur cu ajutorul armatei 
sale de îngeri de lumină (A se vedea volumul 15, Opere 
Complete, Cap. : „Adevăratele arme: iubirea şi 
lumina”). El va realiza ceea ce de milenii oamenii nu 
încetează să îl roage pe Creator. De aceea noi trebuie 
să ne legăm de el, pentru a-i putea cere protecţia şi 
posibilitatea de a lucra alături de el pentru a-i întări 
victoria. Lumina va triumfa asupra întunericului, este 
prezis şi aşa se va întâmpla; atunci, de ce să nu 
participaţi şi voi la acest eveniment, consacrându-vă 
zilnic energiile luminii, frumuseţii, fraternității? 


Cap. 12 - Balaurul aruncă apă împotriva femeii 


„lar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe 
pământ, a prigonit pe femeia care născuse pruncul. Şi 
femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca 
să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o 
vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de 
faţa şarpelui. Şi şarpele a aruncat din gura lui, după 
femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa. Şi pământul i-a 
venit femeii într-ajutor, căci pământul şi-a deschis gura 
sa şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul, din 
gură”. 

Apocalipsa 12: 13-16 

Ca să poată scăpa de şarpe, femeii i se dau două 
aripi ale marelui vultur. Din punct de vedere simbolic, 
tradiţia opune balaurului, şarpelui care se târăşte pe 
pământ, pe vulturul care zboară foarte sus pe cer. 
Pentru a prigoni femeia, şarpele proiectează „apă ca 
un râu, ca să o ia apa”. Această apă nu are în realitate 
nici o legătură cu apa fizică, ea reprezintă forţa 
şarpelui, energiile lui. Apa este simbolul vieţii; toate 
energiile care circulă în univers sunt prezentate ca o 
apă, un fluid care susţine şi alimentează viaţa. Chiar 
dacă este o creatură decăzută, şi şarpele posedă o 
viaţă iar această apă pe care o proiectează el pentru a 
înghiţi femeia este expresia vieţii lui. Pură sau poluată, 
apa reprezintă întotdeauna viaţa; fie că este vorba 
despre viaţa divină, viaţa angelică, viaţa umană sau 
viaţa infernală, ea reprezintă întotdeauna viaţa. 

Imaginea râului este aceea care ne ajută cel mai 
bine să înţelegem această idee. Râul îşi are izvorul pe 
înălţimi, pe munte, şi îşi termină parcursul de mii de 
kilometri, mult mai departe, în mare. Când apa 


țâşneşte din izvor, este cristalină,  delicioasă, 
hrănitoare. Dar încet-încet, coborând, ea traversează 
tot felul de regiuni de unde adună resturi şi gunoaie. 
De aceea, când ajunge în mare, nu mai este decât un 
lichid bun doar pentru a uda grădinile şi a face să 
trăiască tot felul de gângănii (Din punct de vedere 
simbolic, scorpionul are aceeaşi semnificaţie ca şarpele 
şi balaurul. A se vedea Vol. 11 din Opere Complete, la 
sfârşitul Cap. 19). 

În acelaşi fel, râul vieţii ţâşneşte din tronul lui 
Dumnezeu, strălucitor şi pur. El coboară traversând 
toate regiunile universului unde îi hrăneşte şi îi 
hidratează pe locuitori: Serafimii, Heruvimii, Tronurile, 
Dominaţiile, Puterile, Virtuţile, Principatele, 
Arhanghelii, Îngerii şi în sfârşit Sufletele elogiate, adică 
Profeţii, marii Maeştri, Iniţiaţii. Dar când aceşti curenţi 
puternici ajung mai jos, în regiunile oamenilor obişnuiţi, 
se întâmplă exact la fel ca în cazul râului care coboară 
din munte şi pe care oamenii de pe malurile lui nu 
încetează să îl polueze. 

În planul mental, în planul astral ca şi în planul 
fizic, oamenii neştiutori nu încetează să îşi arunce 
murdăriile în acest râu al vieţii care, la sfârşit, nu mai 
este altceva decât o mlaştină: fiecare este obligat să 
absoarbă deşeurile aruncate de ceilalţi, tot ceea ce 
emană din instincte, din ranchiună, din lăcomiile 
nestăpânite. Dar fie ea pură sau poluată, această viaţă 
ce vine de la Dumnezeu este tot viaţă, chiar şi atunci 
când coboară până în regiunile subterane unde îi 
hrăneşte pe locuitori. Altfel, cum ar putea să 
supravieţuiască aceste entităţi pe care noi le numim 
demoni?... 

Cele două extremităţi ale râului, izvorul din munte 
şi vărsarea în mare, reprezintă deci cei doi poli opuși ai 


vieţii psihice: supraconştiinţa şi subconştientul, Cerul şi 
Infernul. Fiindcă în mod tradiţional, printre alte 
semnificaţii simbolice, bineînţeles, marea este adeseori 
considerată, din cauza caracterului său dezorganizat şi 
haotic, prăpastie fără fund, ca loc unde se nasc şi se 
dezvoltă forţele întunecate, entităţi răufăcătoare ca 
Leviathan, monstrul marin menţionat în cartea lui lov 
(lov 3:8) (A se vedea Opere Complete, volumul 7, pag. 
96). 

Apa pe care balaurul o scuipă reprezintă doar o 
parte a forţelor pe care acesta le proiectează pentru a 
putea captura femeia. Este apă, este viaţă, dar în 
forma ei inferioară. Ori, această apă este absorbită de 
pământ, ceea ce este tot un simbol. în sfârşit, voi ştiţi 
că în planul fizic cele patru elemente se pot întări sau 
se pot neutraliza reciproc. Ei bine, la fel se întâmplă şi 
în planul psihic. Şi în planul psihic, pământul poate 
absorbi curenţi negativi. De aceea v-am dat exerciţii 
de făcut cu pământul. Dacă vă simţiţi tulburaţi, 
traversaţi de forţe negative, vă puteţi alungi pe 
pământ, faceţi o mică gaură, puneţi în ea degetul şi 
cereţi entităţilor care lucrează acolo, în pământ, să vă 
elibereze de aceşti curenţi negativi. 

Pământul salvează femeia înghițind râul pe care 
balaurul l-a aruncat spre ea; la fel, pământul ne poate 
salva absorbind curenţii răufăcători pe care natura 
noastră inferioară - care este adevăratul balaur - îi 
proiectează pe noi. Evoluţia societăţii face ca oamenii 
să aibă din ce în ce mai puţine contacte cu pământul, 
şi este păcat, deoarece aceşti curenţi sunt mereu 
binefăcători pentru psihic. De mai multe ori, am sfătuit 
unele persoane care suferă de nelinişte, de obsesii, să 
muncească pământul, căci săpatul, plivitul, plantarea 
pot fi practice, ca o terapie. Vedeţi voi, încă o dată, 


simbolul Apocalipsei este în legătură cu problemele 
vieţii zilnice. 


Cap. 13 - Fiara care urcă din mare şi fiara care 
urcă din pământ 


„Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară, care 
avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece 
cununi împărăteşti şi pe capetele ei: - nume de hulă. ŞI 
fiara pe care am văzut-o era asemenea leopardului, 
picioarele ei erau ca ale ursului, iar gura ei ca o gură 
de leu. Şi balaurul i-a dat ei puterea lui şi scaunul lui şi 
stăpânire mare. Şi unul din capetele fiarei era ca 
înjunghiat de moarte, dar rana ei de moarte fu 
vindecată şi tot pământul s-a minunat mergând după 
fiară. Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei 
stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este 
asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea? Şi i s-a 
dat ei gură să grăiască semeţii şi hulă şi i s-a dat 
putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi 
şi-a deschis gura sa spre hula lui Dumnezeu, ca să 
hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în 
cer...” 

Apocalipsa 13: 1-7 

„Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ, 
şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca 
un balaur. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare ea o 
pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe 
locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a 
cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne 
mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe 
pământ, înaintea oamenilor. Şi amăgeşte pe cei ce 
locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă 
înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să 


facă un chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas 
în viaţă. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca 
chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu 
se vor închina chipului fiarei. Şi ea îi sileşte pe toţi, pe 
cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, 
şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe 
mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu 
poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are 
semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui 
fiarei”. 

Apocalipsa 13:11-17 

Învins de Arhanghelul Mihail şi de milițiile celeste, 
balaurul a fost aruncat pe pământ şi în mare: „Vai vouă 
pământului şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi 
având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt”. Şi 
aici el primeşte ajutorul celor două fiare: aceea care 
urcă din mare şi aceea care urcă din pământ, căci din 
punct de vedere simbolic, apa şi pământul reprezintă 
regiunile care nu au fost încă vizitate şi organizate de 
către spirit, adică natura inferioară. 

Conform Ştiinţei Iniţiatice, există de o parte o 
entitate cosmică a răului numită după caz: Satana, 
Lucifer, Fiara, etc., şi pe de altă parte rezervoare de 
forţe întunecoase,  răufăcătoare, formate din 
acumulările de gânduri, de sentimente, de fapte rele 
înfăptuite de oameni. Aceste rezervoare sunt numite 
„egregoruri”, dar evident, aşa cum există egregoruri 
ale întunericului, există şi egregoruri ale luminii 
formate prin acumulări de gânduri, de sentimente şi de 
fapte bune ale oamenilor. Clarvăzătorii care au văzut 
egregorurile întunericului, spun că ele au forma unor 
animale sălbatice. Fiara care urcă din mare şi cea care 
urcă din pământ sunt asemenea egregoruri. Balaurul 
îşi dăruieşte puterea acestor fiare, dar ele întăresc şi 


puterea  balaurului  antrenându-i pe locuitorii 
pământului să îl venereze şi să hulească numele 
Domnului. 

Despre a doua fiară care urcă, sfântul loan spune 
că numărul său este şase sute şaizeci şi şase. Şi acest 
număr a dat naştere la tot felul de interpretări. Câţi 
oameni, în loc să încerce să îi înţeleagă simbolismul, s- 
au grăbit să afle care este personajul istoric, care este 
doctrina sau ideologia care o reprezintă. Acest lucru a 
variat cu epoca: a fost Nero, apoi protestantismul, 
Napoleon, Hitler, comunismul... Dar acest număr este 
un simbol: de trei ori şase, numărul şase în trei lumi. 

Pentru a înţelege numărul şase, el trebuie studiat 
în raport cu numărul cinci. Cinci este numărul omului 
atunci când îl desenăm cu braţele şi picioarele 
depărtate: el se înscrie în steaua cu cinci colţuri, în 
pentagramă. Numărul cinci reprezintă omul care s-a 
descotorosit de latura animală, simbolizată prin coadă. 
Numărul şase este deci numărul animal. Vedeţi deci 
cât este de important pentru discipol să lucreze pentru 
a instala în el numărul cinci. Cum? Cu ajutorul celor 
cinci virtuţi ale pentagramei: înţelepciunea, iubirea, 
adevărul, bunătatea, dreptatea. 


Trecerea de la animal la om s-a făcut prin trecerea 
de la şase la cinci; şi nu este uşor, fiindcă natura 
umană este atât de aproape de natura animală cu 
toate instinctele şi poftele sale! Târâm cu noi tot 
trecutul nostru animal: grosolănia (Apocalipsa 12: 12) 
(A se vedea Opere Complete, volumul 2, capitolul 
„Daca nu muriti, nu veţi trai”) unora, brutalitatea, 
cruzimea, lăcomia sau senzualitatea altora... Acum, 
problema constă în a lucra asupra calităţilor psihice şi 
spirituale, cu scopul de a reuşi să ţinem piept tuturor 
tendinţelor instinctive. Aceasta este problema pe care 
trebuie să o rezolvăm cu toţii. 

Evident, această natură animală este puternică 
pentru că ea este foarte veche: milenii întregi i-au fost 
necesare pentru a se exersa şi pentru a se întări, 
fiindcă ea a trăit în condiţii foarte grele. Priviţi 
animalele cu toate greutăţile pe care trebuie să le 
înfrunte pentru a putea supravieţui, a-şi găsi hrana, a- 
şi găsi un adăpost, a-l păstra, a-şi creşte puii şi a-i 
apăra de celelalte animale. Cum aţi vrea ca trăind în 
asemenea condiţii, natura noastră instinctivă să fie 
acum dulce şi răbdătoare?... Dar ceea ce trebuie să 
mai ştiţi, este că ea nu reprezintă ultima etapă a 
dezvoltării umane, şi trebuie să cerem înţelepciunii, 
inteligenţei, să-şi manifeste calităţile pentru a echilibra 
această forţă formidabilă pe care toţi o avem în noi şi 
pe care Apocalipsa o numeşte: Fiara. Unde căutaţi voi 
această Fiară? La ceilalţi? Nu, ea se află în fiecare 
dintre noi. Ea există în exterior, în colectiv, este de 
înţeles. Dar, adevărata înţelegere este aceea de a afla 
că ea se află în noi, ea este natura inferioară. 

Deci, vedeţi că este necesar să devenim conştienţi 
de importanţa acestei lucrări pe care noi trebuie să o 
facem asupra naturii inferioare cu armele intelectului, 


ale sufletului şi spiritului. Altfel, ce credeţi voi? Că Fiara 
vă este recunoscătoare că aţi hrănit-o sau servit-o? 
Gândiţi-vă! Ea va sfârşi prin a vă devora... priviţi ce se 
spune despre marea desfrânată care era aşezată pe 
fiara cu zece coarne şi şapte capete: „şi cele zece 
coame (care sunt, simbolic vorbind, cei zece sefiroţi 
negri) pe care le-ai văzut şi fiara o vor uri pe 
desfrânată, o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor 
mânca şi pe ea o vor arde în foc” (Apocalipsa: 17: 16). 
Ei da, dacă nu suntem atenţi, sfârşim întotdeauna prin 
a fi făcuţi bucățele de către natura inferioară după ce 
am reîncălzit-o, am hrănit-o şi am măgulit-o! 


Cap. 14 - Cina nuntii mielului 


„Şi am auzit ca un glas de mulţime multă şi ca un 
vuiet de ape multe şi ca un bubuit de tunete puternice 
zicând: Aliluia! pentru că Domnul Dumnezeul nostru, 
Atotţiitorul, împărăţeşte. Să ne bucurăm şi să ne 
veselim şi să-l dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi 
mireasa Lui s-a pregătit. Şi i s-a dat ei să se 
înveşmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul 
sunt faptele cele drepte ale sfinţilor. Şi mi-a zis: Scrie: 
Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului!” 

Apocalipsa 19: 6-9 

„Şi am văzut cetatea sfântă, noul lerusalim, 
pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o 
mireasă, împodobită pentru mirele ei”. 

Apocalipsa: 21:2 

„Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau 
cele şapte cupe pline cu cele din urmă şapte pedepse, 
şi a grăit către mine zicând: Vino să-ţi arăt pe mireasa, 
femeia Mielului. Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un 


munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, 
lerusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu”. 

Apocalipsa 21: 9-10 

O mare sărbătoare se pregăteşte în cer: nunta 
Mielului. Soţia Mielului este Noul lerusalim. Evident, 
marea majoritate a oamenilor vor fi surprinşi să vadă 
că această soţie este o cetate, ei nu sunt pregătiţi să 
intre într-o asemenea viziune a lucrurilor, căci modul în 
care ei trăiesc şi concep o căsătorie este foarte 
îndepărtat de ceea ce este în realitate o căsătorie 
adevărată: uniunea a două mari principii cosmice, 
eternul masculin şi eternul feminin, unde îşi are 
originea tot ceea ce există în univers. 

Da, căsătoriei, adevărata căsătorie aşa cum au 
înţeles-o cei mai mari Iniţiaţi, este uniunea celor două 
mari principii masculin şi feminin: spiritul şi materia. 
Această uniune este o lucrare a spiritului asupra 
materiei cu scopul de a da naştere unei vieţi perfecte. 
Materia este opacă, inertă, fără formă şi spiritul va veni 
spre ea pentru a-i reda viaţa, lumina, expresivitatea. 
Spiritul este atât de subtil şi insesizabil încât el are 
nevoie de o materie pentru a se concretiza şi a se 
condensa. Când spiritul a reuşit să facă materia mult 
mai subtilă, când materia a reuşit să condenseze 
spiritul, ele vor realiza o unitate, o fuziune 
extraordinară. În aceasta constă adevărata căsătorie. 

Mielul a cărui nuntă a fost sărbătorită, este un 
simbol a lui Hristos, al spiritului, iar soţia este cetatea 
terestră, simbolizată de materia care, prin fuziunea cu 
el, va deveni lerusalimul celest, cetatea Domnului. lar 
dacă pe pământ sărbătorim o căsătorie cu o masă 
unde invitaţii poartă haine festive, şi în planul spiritual 
nunțile sunt însoţite simbolic de o sărbătoare unde 
trebuie să purtăm haine de ceremonie. Pentru discipol, 


această sărbătoare poate avea loc zilnic, căci în fiecare 
zi se sărbătoresc nunțile spiritului şi ale materiei, din 
Cer şi de pe pământ: zilnic, noi oamenii, ne putem uni 
cu lumea divină cu ajutorul hainelor luminoase ale 
aurei (A se vedea Vol. 8, Cap., 8: „Adevărata 
căsătorie”) (A se vedea Vol. 6, capitolul despre 
„Aură”). 

Deci, fiţi atenţi astfel ca să puteţi fi prezenţi şi să 
participaţi la sărbătorile pe care le dă Dumnezeu, 
Mama divină şi toate ierarhiile angelice. Credeţi că 
este suficient să doreşti să fii admis ca să reuşeşti? Ei 
bine, nu, pentru a fi admis trebuie să îndeplineşti 
anumite condiţii. Şi dacă vă prezentaţi aşa, fără să fiţi 
pregătiţi, veţi avea aceleaşi păţanii ca acest om despre 
care vorbeşte lisus într-o parabolă: el s-a prezentat la 
sărbătoare fără roba de ceremonie şi nu a fost 
acceptat (Matei 22: 11-14). Roba este tocmai simbolul 
calităţilor, al stărilor interioare pe care ar trebui să le 
dezvoltăm pentru a putea participa la sărbătoarea 
nunţii Mielului. 

Acum, poate că nu veţi fi invitaţi să vă aşezaţi în 
capul mesei, la dreapta Stăpânului casei, dar acest 
lucru nu este foarte important: chiar şi la celălalt capăt 
al mesei, merită să avem un loc pentru a participa la 
sărbătoare. 


Cap. 15 - Balaurul legat pe mii de ani 


„Şi am văzut un înger pogorându-se din cer, având 
cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui. Şi a prins 
pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi 
satana, şi l-a legat pe mii de ani. şi l-a aruncat în adânc 
şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai 
amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de 


ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva 
vreme”. 

Apocalipsa 20: 1-4 

Balaurul a fost deci doborât de către Arhanghelul 
Mihail şi miliția celestă, şi acum iată-l înlănţuit şi 
aruncat în adâncuri pentru mii de ani. Apoi va fi lăsat 
să iasă pentru puţin timp. Ce înseamnă acest lucru, că 
răul va domni din nou pe pământ?... Nu, pentru că în 
aceşti mii de ani sub pământ, Balaurul nu va fi lăsat 
aşa fără să facă nimic: vor fi unii care se vor ocupa de 
el. Cum? Ei bine, îl vor educa. îi vor aduce pedagogi 
care îl vor pune să facă o bună practică... Şi vor fi chiar 
pedichiurişti, manichiurişti şi dentişti care îi vor scurta 
ghearele şi dinţii, îi vor lua veninul făcându-l inofensiv! 
Da, există jos, sub pământ, ateliere care îl vor face să 
suporte câteva tratamente pentru a-l curăța puţin. 
Altfel, la ce ar servi să închizi un balaur câteva mii de 
ani? Când ar ieşi, ar face aceleaşi stricăciuni, aceleaşi 
ravagii. Un balaur nu se transformă dacă nu este un 
pic ocărât. De aceea fiinţele care îşi cunosc foarte bine 
meseria de educator se vor ocupa de el. Îi vor spune: 
„Ah, este rândul tău acum. l-ai zăpăcit destul pe 
oameni. Vei primi câteva lecţii bune”. 

Este contrar înţelepciunii divine să ucizi creaturile 
sau să le laşi inactive. Pentru Inteligența Cosmică, nici 
lenea, nici moartea nu trebuie să existe. Peste tot se 
manifestă activitatea şi viaţa. De aceea este prevăzut 
ca fiinţele, chiar şi cele mai decăzute. Balaurul, diavolii, 
să se poată într-o bună zi întoarce spre Dumnezeu. Nu 
mă credeţi? Cu toate acestea este adevărat. Oamenii 
sunt de o asemenea cruzime încât nu doresc ca diavolii 
să se amelioreze! Ei gândesc că aceştia trebuie să ardă 
în Infern pentru totdeauna. Ei bine nu, Dumnezeu vrea 
să îi cuminţească şi să îi facă să vină spre El. Dar cum 


El are o răbdare nemărginită, nu este deloc grăbit şi de 
aceea mai există încă diavoli care îi tulbură pe oameni. 
Dar se spune că va veni o vreme în care diavolii nu îi 
vor mai putea tulbura pe oameni, ei vor fi anihilaţi, şi 
această epocă se apropie. 

Vă întrebaţi cum de ştiu toate acestea. Le ştiu 
pentru că pur şi simplu le-am citit. Unde?... În orice 
caz, nu în cărţile scrise de oameni, în ele găsim prea 
multe greşeli, multă incoerenţă, şi eu nu-mi pierd 
timpul citindu-le. Acum nu citesc decât Cartea naturii 
vii. Şi în această carte am descoperit că iubirea de 
Dumnezeu, viaţa lui Dumnezeu coboară până în 
profunzimile pământului şi ale prăpăstiilor. Chiar şi 
acolo, mai rămân câteva particule de viaţă care permit 
creaturilor ce locuiesc aceste regiuni să 
supravieţuiască. lar dacă viaţa Domnului coboară până 
acolo, de ce aceste creaturi să nu aibă posibilitatea să 
fie salvate? 

Deci nu omorâm Balaurul, dar nu îl lăsăm nici într-o 
inerție, îl educăm. Sau îl mâncăm!... Da, luaţi Talmudul 
şi veţi citi că pe fundul oceanelor trăieşte un monstru 
marin, Leviathan, care este simbolul răului; şi se spune 
că în ultima zi, el va fi capturat, dezmembrat, sărat şi 
pus la conservat spre bucuria celor drepţi. Trebuie să 
înţelegeţi acest lucru. Da, astfel stă scris, deci priviţi 
acum la ospăţul care îi aşteaptă pe cei drepţi: carnea 
lui Leviathan, ce deliciu, ce bucurie în perspectivă! 
Dacă ar trebui înţelese aceste lucruri ad literarii, mulţi 
oameni ar fi dezgustaţi. Trebuie interpretat acest 
paragraf, dar cum?... Din moment ce Leviathan care 
este un monstru trebuie să devină ospăţul celor drepţi, 
acest lucru înseamnă că trebuie să învăţăm cum să 
folosim răul, căci el devine o hrană, adică o sursă de 
bogății şi de binecuvântări. 


Deci, este clar: răul poate fi îmblânzit, cloroformat, 
folosit, tranşat chiar pentru a putea fi mâncat, dar nu 
poate fi ucis. Atunci, cel mai bun lucru este să învăţăm 
să îl folosim. lată un nou mod de a înţelege acest 
simbol al Balaurului. 


Cap. 16 - Noul cer şi noul pământ 


„Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel 
dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai 
este”. 

Apocalipsa 21:1 

De ce un nou cer şi un nou pământ?... Dacă luăm 
această frază ad-litteram, ne putem întreba dacă 
Dumnezeu este obligat să-şi reînceapă creaţia şi de 
ce?... Oare ea a îmbătrânit? Pământul, da, la limită 
putem înţelege că a îmbătrânit puţin pentru că el este 
alcătuit din materiale care se oxidează, se descompun 
şi cu trecerea timpului este posibil să fie necesară 
înlocuirea lor. Dar cerul, care în principiu este alcătuit 
din materie pură, luminoasă, incoruptibilă, veşnică, 
cum ar putea îmbătrâni? Totuşi, în Geneză stă scris că 
după ce a creat cerul şi pământul, „Dumnezeu a văzut 
că acestea erau bune”. Cum se face că acum EI 
descoperă că ele nu sunt cum ar trebui şi este obligat 
să le refacă? Acest lucru nu este în favoarea 
perfecțiunii sale. Apoi, aşteptând ca lucrările să fie 
terminate, unde vor fi găzduiţi oamenii, mulţimea de 
îngeri şi arhangheli? Ce nelinişte şi ce harababură în 
cer! lată alte griji pentru Dumnezeu... Nu, este absurd, 
suntem obligaţi să interpretăm acest text altfel. 

Prin cuvântul „cer”, trebuie să înţelegem un lucru, 
şi prin cuvântul „pământ” trebuie înţeles un alt lucru. 
În limbajul simbolic, cerul reprezintă partea spirituală a 


omului, domeniul gândului, al proiectelor, iar pământul 
reprezintă domeniul  concretizării, al realizării în 
materie. La fel cum în cosmos, cerul şi pământul 
reprezintă o unitate, şi în fiinţa umană ele sunt legate. 
Un „nou cer” înseamnă idei noi, o înţelegere, o 
percepţie, o filozofie nouă care antrenează un „nou 
pământ”, adică atitudini noi, comportamente noi şi un 
nou mod de viaţă. Capul este în cer şi picioarele sunt 
pe pământ. Picioarele sunt cele care ascultă de 
comanda capului, căci picioarele aleargă acolo unde 
capul are deja câteva proiecte de realizat. Deci, este 
vorba despre comportament, conduită, modul de a 
acţiona al oamenilor care se vor modifica din cauza 
schimbărilor din cap, adică o nouă filozofie. 

Dar acest nou cer pe care Dumnezeu este pe cale 
să îl creeze este cu adevărat nou? Ei bine, nu, el se află 
aici dintotdeauna, dar pentru oameni el va fi nou. Căci, 
deşi el este aici, oamenii nu îl văd şi în ziua în care îl 
vor descoperi, evident că el va fi nou... pentru ei! 

Un nou cer şi un nou pământ... în realitate, nici nu 
ştim ce înseamnă acest cuvânt „nou”. Să luăm ca 
exemplu un fluviu, numele îi rămâne acelaşi: Dunărea, 
Sena sau Tamisa, dar oare apa care curge în el, nu se 
reînnoieşte mereu? Şi soarele care este acelaşi în 
fiecare zi, este mereu nou pentru că emanaţiile sale, 
radiaţiile sale sunt diferite de fiecare dată. Ceea ce 
este nou, este viaţa, conţinutul. Dacă sunteţi capabili 
să mergeţi suficient de departe, de sus, dincolo de tot 
ceea ce reprezintă conţinătorul, pentru a intra în 
conţinut, în viaţă, veţi vedea că totul este în 
permanenţă nou, şi cerul şi pământul. 

Deci, noul cer şi noul pământ, aceasta înseamnă că 
nivelul de conştiinţă al oamenilor se ridică până la un 
anumit grad unde vor descoperi ceea ce a existat 


întotdeauna, dar pe care nu l-au văzut încă niciodată. 
Soarele a existat mereu, dar majoritatea oamenilor nu 
sunt conştienţi. Din moment ce nu se bucură, nu Îl 
contemplă, nu îl simt ca pe o fiinţă vie, inteligentă, cu 
care ar putea intra în legătură, şi nu îşi doresc să 
devină asemenea lui, înseamnă că nu l-au descoperit 
încă şi că ei se găsesc tot în vechiul cer, bătrân, 
viermănos, putred. 

Să nu vă imaginaţi acum că trebuie să aşteptaţi 
tulburări cosmice pentru a cunoaşte noul cer. Incepând 
de astăzi îl puteţi locui. De fiecare dată când veţi hrăni 
gânduri şi sentimente curate, când veţi lupta pentru un 
înalt ideal, veţi fi într-un cer nou şi acest cer nou 
antrenează obligatoriu un nou pământ. Fiindcă acela 
care îmbrăţişează o filozofie sublimă este obligat să îşi 
schimbe comportamentul, modul de a acţiona. Toate 
metodele pe care le învăţaţi aici privind nutriția, 
respiraţia, munca, creaţiile copiilor, relaţiile cu oamenii 
şi cu întreg universul, înseamnă noul pământ. Atunci, 
ce aşteptaţi pentru a intra? 

Din păcate, s-ar părea că nu sunt prea mulţi 
candidaţi şi că lucrurile trebuie să se petreacă aşa cum 
s-au petrecut cu boul din anecdotă. Doi fraţi au primit 
o moştenire de la tatăl lor care tocmai murise şi se 
pregăteau să-şi împartă moştenirea. Cel mai tânăr 
dintre cei doi, care era cam prostănac şi avea 
întotdeauna idei mai ciudate pe care le considera 
înțelepte, îi spuse fratelui mai mare când sosi 
momentul împărţirii cirezii de boi: „Din moment ce, de 
acum înainte vor fi două cirezi, va trebui să construim 
un grajd nou. Când va fi gata, îi vom lăsa pe boi să 
aleagă singuri grajdul care le place: aceia care vor 
merge în vechiul grajd vor fi ai tăi şi cei care vor merge 
în grajdul nou, vor fi ai mei”. Ei bine da, un referendum 


al boilor. Fratele cel mare acceptă, şi când noul grajd a 
fost gata au făcut aşa cum se înţeleseseră. Dar iată că 
toţi boii s-au îndreptat către vechiul grajd aşa cum 
erau obişnuiţi. Un singur bou, un bou bătrân şi chior 
întră în noul grajd. Nu vă mai povestesc ciuda pe care 
a avut-o fratele mai mic... 

Ei bine, acest lucru riscă să fie asemănător cu noul 
cer şi cu noul pământ. Câteodată uni vine să îi spun lui 
Dumnezeu: „Când Te-ai gândit să construieşti un nou 
cer şi un nou pământ, erai la curent cu mentalitatea 
oamenilor? Ce ai sperat? Pe ce ai contat? Priveşte, noul 
cer este nelocuit, nu există nimeni”. Ei da, poate eu 
sunt singurul, ca acel bou chior care a intrat în grajd, 
fără să ştiu de ce. Bineînţeles că nu Îi voi spune toate 
acestea lui Dumnezeu, El ştie bine ce face. Poate 
doreşte să afle câţi oameni vor intra în noul cer şi vor 
merge pe noul pământ. Eu, în orice caz, nu văd prea 
mulţi şi este îngrijorător. 

Printre voi există cel puţin unii care se străduiesc 
să intre în noul cer, adică să accepte o nouă filozofie şi 
să o aplice; şi tocmai aplicarea ei înseamnă noul 
pământ... Da, trebuie să înţelegem lucrurile din punct 
de vedere simbolic, altfel totul devine fără sens. Cum 
aţi vrea ca cerul şi pământul să dispară pentru a lăsa 
loc unui alt cer şi unui alt pământ? Cerul rămâne ceea 
ce este şi pământul la fel (dacă oamenii nu îl vor 
distruge), ei îşi vor schimba doar modul de gândire, 
modul de viaţă. 

Într-un alt pasaj al Apocalipsei stă scris: „şi m-am 
uitat când a deschis pecetea a şasea şi s-a făcut 
cutremur mare, soarele s-a făcut negru ca un sac de 
păr şi luna întreagă s-a făcut ca sângele. Şi stelele 
cerului au căzut pe pământ, precum smochinul îşi 
leapădă smochinele sale verzi, când este zguduit de 


vijelie” (Apocalipsa 6: 12-14). În Evanghelii, lisus a 
făcut şi el o prezicere asemănătoare: „Soarele se va 
întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor 
cădea din cer...” (Matei 24: 29) Cu toate acestea, 
micuțul nostru pământ este atât de minuscul, încât nu 
are loc să găzduiască nici măcar o stea, căci o singură 
stea este mai mare decât el! Cum ne-am putea 
imagina că ele ar cădea toate dintr-odată asupra lui? 
Stelele nici măcar nu cunosc acest praf ce se numeşte 
pământ unde microbii discută şi se ceartă: de ce 
trebuie să cadă ele asupra lui? Deci, fiţi liniştiţi, stelele 
nu vor cădea din cer, dar simbolic vorbind va fi ploaie 
de stele. Şi despre ce fel de stele este vorba?... 
Oamenii geloşi, aşezaţi pe piedestale pe care nu 
merită să stea. Cu noul cer şi cu noul pământ îşi vor 
pierde rangul, celebritatea. 

Şi „soarele care se va întuneca”? El reprezintă 
filozofia care domneşte acum în lume, o filozofie care, 
îndepărtându-se de adevărata Ştiinţă Iniţiatică, a 
devenit atât de intelectualizată, încât nu ar putea 
rezolva noile probleme pe care le prezintă viaţa. Este 
vorba despre soarele de care se agaţă oamenii, acesta 
se va întuneca. 

Cât despre lună, care reprezintă domeniul religiei, 
şi ea îşi va pierde claritatea, adică religiile oficiale, care 
s-au clădit pe baze greşite, pe superstiții, pe 
prejudecăţi, pe fanatisme, îşi vor pierde influenţa şi 
autoritatea. 

Se spune de asemenea că: „Vor vedea pe Fiul 
Omului venind pe norii cerului”. Acest lucru înseamnă 
că Hristos va veni în gând, în intelectul oamenilor. Căci 
norii, care se găsesc în domeniul aerului, reprezintă 
gândurile: formele lor, pe care vântul nu încetează să 
le modifice, reprezintă expresia lumii mentale. lată 


previziunile lui lisus şi ale sfântului loan: nu este vorba 
despre soarele, luna, stelele şi norii pe care le zărim pe 
cer, ci despre ceea ce ele reprezintă din punct de 
vedere simbolic în psihicul nostru. 

Deci, acum lucrurile sunt clare, nu trebuie să 
aşteptăm sfârşitul lumii în felul în care majoritatea 
credincioşilor l-au aşteptat. De câte ori nu s-a anunţat 
până acum acest sfârşit... precizându-se chiar şi data! 
Şi este o adevărată nebunie, mulţi se pregătesc să 
moară. Dar iată că data trece şi lumea continuă să 
existe. Se produc, bineînţeles, câteva tulburări, dar 
lumea există în continuare. A existat doar o perioadă 
care a fost depăşită. Trebuie înţeles că „lumea” 
înseamnă o epocă, fiindcă suntem mereu pe cale să 
trăim ultimele zile ale unei epoci şi primele zile ale unei 
epoci noi; da, acest lucru trebuie înţeles. Ultimele zile 
ale lumii, le trăim şi acum, pentru că vine o nouă 
epocă. 

Umanitatea nu va dispărea niciodată complet. 
Oamenii sunt solizi, nu fiţi îngrijoraţi, ei rezistă la toate 
încercările! Dar curând se vor petrece tot felul de 
tulburări şi de harababuri şi toate acestea se vor 
petrece la sfârşitul unei epoci. De aceea trebuie să ne 
pregătim pentru a pătrunde în noul cer şi să călcăm pe 
noul pământ. 


Cap. 17 - Cetatea sfântă 


„Şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, lerusalimul, 
pogorându-se din cer, de la Dumnezeu. Având slava lui 
Dumnezeu. Lumina ei era asemenea cu cea a pietrei 
de mare preţ, ca piatra de jaspis, limpede cum e 
cristalul. Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece 
porţi, iar la porţi doisprezece îngeri şi nume scrise 


deasupra, care sunt numele celor douăsprezece 
seminţii ale fiilor lui Israel. Spre răsărit trei porţi şi spre 
miazănoapte trei porţi şi spre miazăzi trei porţi şi spre 
apus trei porţi. lar zidul cetăţii avea douăsprezece 
pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale 
celor doisprezece apostoli ai Mielului. Şi cel ce vorbea 
cu mine avea pentru măsurat o trestie de aur, ca să 
măsoare cetatea şi porţile ei şi zidul ei. Şi cetatea este 
în patru colţuri şi lungimea ei este tot atât cât lăţimea. 
Şi a măsurat cetatea cu trestia: douăsprezece mii de 
stadii. Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sunt 
deopotrivă. Şi a măsurat şi zidul ei: o sută patruzeci şi 
patru de coţi, după măsura omenească, care este şi a 
îngerului. Şi zidăria zidului ei este de jaspis, iar cetatea 
este de aur curat, ca sticla cea curată. Temeliile zidului 
cetăţii sunt împodobite cu tot felul de pietre scumpe: 
întâia piatră de temelie este jaspis, a doua de safir, a 
treia de halcedon, a patra de smarald. A cincea de 
sardonix, a şasea de sardiu, a şaptea de hrisolit, a opta 
de beril, a noua de topaz, a zecea de hrisopras, a 
unsprezecea de iachint, a douăsprezecea de ametist. 
lar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece 
mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar. 
Şi piaţa cetăţii este de aur curat, şi străvezie ca sticla. 
Şi templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul 
Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este templul ei. Şi 
cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o 
lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia 
ei este Mielul. Şi neamurile vor umbla în lumina ei, iar 
împărații pământului vor aduce la ea mărirea lor. Şi 
porţile cetăţii nu se vor mai închide ziua, căci noaptea 
nu va mai fi acolo. Şi vor aduce în ea slava şi cinstea 
neamurilor. Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi 
nimeni care a dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci 


numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului. Şi mi-a arătat, 
apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care 
izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al 

Mielului. Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte 
şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de 
douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; 
şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor. 
Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi 
al Mielului va fi în ea şi slugile Lui îi vor sluji Lui. Şi vor 
vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor. ŞI 
noaptea nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina 
lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul 
Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii 
vecilor”. 

Apocalipsa 21-22: 5 Piatra cubică 

Oraşul a cărui descriere o face sfântul loan este un 
cub: „Lungimea şi lărgimea şi înălţimea ei sunt 
deopotrivă”. In simbolismul cubului, ca şi în cel al 
pătratului, regăsim numărul patru, numărul materiei, 
căci materia reprezintă cele patru elemente (pământ, 
apă, aer şi foc), cele patru direcţii ale spaţiului(nord, 
sud, est, vest) etc. Forma cubică a noului lerusalim, 
soţia Mielului, subliniază că ea este un simbol al 
materiei cu care Mielul, adică spiritul, se 
uneşte pentru a-i dărui străl unei pietre 
preţioase, transparenţa cristalului. 

Dar simbolismul cubului 
căci dezvoltarea cubului est 

Pentru cabalişti, crucea, 
dimensiuni, rezumă şi conţif 


Dacă socotiți, veţi constata că ea este alcătuită din 
22 de feţe. Pe fiecare faţă este înscrisă o literă a 
alfabetului ebraic şi fiecăreia dintre aceste litere îi 
corespunde, în ordine, una dintre cele 22 de cărţi ale 
Taratului. Crucea este deci o figură simbolică a celor 
22 de puteri cu ajutorul cărora Dumnezeu a creat 
universul. 


Creştinismul a pus accentul pe aspectul dureros şi 
tragic al crucii, pe aspectul morţii, asociindu-l în esenţă 
cu moartea lui lisus. Dar trebuie să mergem mai 
departe şi să vedem în cruce o semnificaţie mult mai 
largă: aceea a materiei în care spiritul coboară ca să o 


însufleţească. Bineînţeles, se poate întâmpla ca spiritul 
să se împotmolească în materie şi să adoarmă; dacă 
nu există suficiente forţe ca să îl însufleţească, această 
uniune devine mormântul spiritului, şi din nefericire 
este ceea ce se petrece cu anumiţi oameni care lasă 
spiritul să se îngroape în ei. Materia reprezintă crucea 
pe care spiritul nu încetează să se sacrifice, dar acest 
sacrificiu nu îşi are motivaţia de a exista decât dacă 
materia se transformă şi devine mai vie, mai pură. 

Pentru alchimişti, crucea este creuzetul în care ei 
efectuează toate operaţiile asupra materiei în vederea 
transformării acesteia în aur. Dar, v-am mai spus-o 
adeseori, pentru adevăratul alchimist, materia care 
trebuie transformată în aur se găseşte în sine însuşi: 
este propria sa materie; el trebuie să studieze, de 
asemenea, diferitele elemente care o constituie, 
combinaţiile lor şi formulele care permit transmutaţia 
lor. 

Toate elementele conţinute în crucea noastră, în 
materia noastră, trebuie studiate, şi la fel cum 
Dumnezeu a lucrat cu ajutorul crucii vii, cu ajutorul 
Cuvântului, pentru a zămisli universul, tot aşa trebuie 
să lucrăm şi noi cu aceste elemente, să le combinăm 
ca pe literele unui alfabet ca să ne transformăm fiinţa 
în noul lerusalim. Atâta vreme cât nu am înţeles că 
omul însuşi reprezintă crucea, şi că el trebuie să 
lucreze cu această cruce, nu putem înainta prea mult 
pe calea evoluţiei. 

Inţelegeţi acum faptul că noul lerusalim nu este un 
oraş pe care îl vom vedea coborând din cer, aşa cum s- 
au aşteptat mulţi creştini de două mii de ani încoace, ci 
este simbolul omului care a lucrat asupra propriei sale 
materii prin puterea spiritului. Fiindcă toate elementele 
descrise de sfântul loan în arhitectura lui: fundaţia din 


pietre preţioase, porţile din mărgăritare... sunt de 
asemenea simbolice. Fundaţia din pietre preţioase 

Pietrele preţioase sunt rezultatul unei întregi 
lucrări de transformare realizată de Inteligența naturii 
asupra materiei brute pe care pământul o poartă în 
pântecele lui, ca şi cum pământul ar fi dorit nu numai 
să reflecteze, dar să şi concretizeze lumina şi 
splendorile Cerului. De aceea pietrele preţioase au fost 
considerate în toate religiile ca simbolul virtuţilor 
divine. Şi dacă ele formează fundaţia Noului lerusalim, 
înseamnă că virtuțile sunt adevărate fundaţii ale vieţii 
interioare. Pietrele preţioase reprezintă idealul spre 
care trebuie să tindem prin transmutaţia materiei 
brute a instinctelor noastre. 

Dar oare câţi oameni au înţeles lecţia pietrelor 
preţioase? Ei doresc numai să le posede, atâta tot. ŞI 
de mii de ani nişte sărmani nenorociţi sunt trimişi în 
străfundurile minelor, în condiţii de lucru cu adevărat 
crude, iar cu ceea ce ei aduc de acolo, se face un 
adevărat trafic în lumea întreagă, se comit furturi, şi 
chiar asasinate... Şi toate acestea se întâmplă pentru 
ca nişte oameni bogaţi şi puternici să aibă posibilitatea 
să se împodobească cu coroane, coliere, brățări, inele, 
ace de cravată sau butoni de cămaşă pe care 
strălucesc diamante, rubine, smaralde! Ei bine, iată cât 
de departe suntem de lerusalimul celest! 

Nu este interzis să iubeşti pietrele preţioase, nici 
chiar să doreşti să le dobândeşti, dar cu condiţia să ştii 
cum să le apreciezi. Mă veţi întreba: „Dar cum trebuie 
să le apreciem?” Ca pe o legătură cu lumea spirituală. 
Trebuie să vă concentrați asupra lor, asupra purității 
lor, a culorilor lor, asupra puterii lor de a lăsa să treacă 
lumina, apoi să le cereţi să pătrundă în voi cu toate 
proprietăţile şi virtuțile lor, astfel ca întreaga fiinţă să 


vă fie luminată de mii de străluciri de safire, de 
diamante, de rubine, de smaralde, de topaze, etc. lată 
de ce trebuie să iubim şi să căutăm pietrele preţioase. 
Nu ca să le folosim drept podoabe, ci să fim iluminaţi şi 
hrăniţi de chintesenţa lor (A se vedea în „Secretele 
cărţii naturii" (Colecţia Izvor nr. 216) capitolul XI: 
„Fundaţia Noului lerusalim: pietrele preţioase”). Porţile 
din mărgăritare Cetatea sfântă este înconjurată de un 
zid mare şi foarte înalt din jaspis şi ea însăşi este din 
aur curat „ca sticla cea curată”, ceea ce înseamnă că 
ea are transparenţa şi strălucirea luminii. Zidul este o 
protecţie, deci simbolul unei aure puternice care 
înconjoară omul şi îl protejează. Căci acela care posedă 
o aură puternică este apărat prin strălucirea propriei 
sale lumini. 

In zidurile cetăţii se deschid douăsprezece porţi: 
trei la nord, trei la sud, trei la est, trei la vest, şi se 
spune că fiecare poartă este un mărgăritar. Cele 
douăsprezece porţi situate în cele patru puncte 
cardinale sunt încă o reprezentare a celor 
douăsprezece constelații zodiacale: Berbec, Taur, 
Gemeni etc. Prin aceste porţi trec curenţii de forţă şi 
entităţile invizibile care lucrează în univers şi îşi 
deschid drumul, exercitându-şi influenţa. Pe porţi sunt 
înscrise numele celor douăsprezece triburi ale lui 
Israel, care după cum am văzut au o legătură cu cele 
douăsprezece semne zodiacale. 

Dar, ştiţi oare că cele douăsprezece porţi ale 
universului se regăsesc în fiinţa umană? Şi care ar fi 
aceste porţi? Cei doi ochi, cele două urechi, cele două 
nări, gura, cei doi sâni, ombilicul, deci în total fac zece. 
Cât despre ultimele două, le veţi găsi şi singuri. Aşa 
cum porţile universului reprezintă un loc de trecere 
pentru influenţele cosmice, porţile corpului nostru fizic 


permit, la rândul lor, intrarea forţelor şi a spiritelor. 
Fiindcă omul a fost construit în atelierele Creatorului 
astfel încât să poată face schimburi cu întreg universul. 

Se spune că porţile Noului lerusalim sunt din 
mărgăritare. Da, pentru că mărgăritarul, care captează 
şi fixează lumina pe suprafaţa lui strălucitoare, 
reprezintă un simbol al purității. Pentru acela care a 
realizat în el o adevărată lucrare de purificare, porțile 
servesc la intrarea în legătură cu elementele 
luminoase şi subtile din spaţiu. De aceea se spune că 
un înger stă lângă fiecare poartă. Îngerul reprezintă 
energia pură şi această energie care atrage influenţe 
binefăcătoare, transformă şi curenţii negativi care 
doresc să se infiltreze. Îngerii veghează la toate porţile 
celor care lucrează pentru a face din fiinţa lor un altar 
în cinstea Dumnezeului viu. 

Ceva mai departe stă scris: „şi templu n-am văzut 
în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi 
Mielul este templul ei. Şi cetatea nu are trebuinţă de 
soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui 
Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul”. O cetate 
sfântă, un corp purificat sunt ele însele temple, de 
aceea alte temple sunt inutile. Nici chiar luna sau 
soarele nu le sunt necesare, v-am explicat deja: 
soarele este simbolul intelectului şi luna acela al inimii. 
Omul care va fi locuit de lumina şi de iubirea divină nu 
va mai avea nevoie nici de soare, nici de lună, adică 
nici de filozofie, nici de religie. 

„Şi porţile cetăţii nu se vor mai deschide ziua, căci 
noapte nu va mai fi acolo”. Când suntem iluminaţi nu 
mai există noapte. Fiinţele iluminate sunt întotdeauna 
locuite de lumina interioară; pentru ele nu există 
noapte nici în timpul somnului. Evident, pentru 
majoritatea oamenilor, este când noapte, când zi: un 


moment ei sunt în lumină şi apoi intră în întuneric. Dar 
când iluminarea vine, când Duhul Sfânt îi luminează, 
nimic nu îi mai poate întuneca. 

Aceia care au atins acest grad al vieţii spirituale 
sunt înscrişi în cartea vie a Mielului. Pe pământ puteţi fi 
membrii unei anume biserici sau confrerii spirituale, 
dar acest lucru nu înseamnă că veţi fi obligatoriu 
acceptaţi în înalt. Căci, aici, pe pământ, este ca o sală 
de aşteptare, nu a apărut încă Sfântul Sfinţilor. Este 
mult mai greu să fii acceptat în înalt, sunt necesari ani 
de efort şi de lucru, dar odată ce aţi fost acceptaţi, 
numele vă este înscris şi zilnic veţi primi ajutor de la 
prezenţele Cerului. Este la fel ca atunci când sunteţi 
înscrişi în registrele unei administrații: primiţi un 
salariu, o alocaţie etc. 

lisus a spus: „lată, v-am dat puterea să călcaţi 
peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea 
vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă 
bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă 
bucuraţi că numele voastre sunt înscrise în ceruri” 
(Luca 10: 19-20) (A se vedea în „Secretele cărții 
naturii" (Colecţia Izvor nr. 216) capitolul XI: „Porţile 
Noului Ierusalim: mărgăritarul”). Când numele vostru 
va sta înscris în cartea vie, nu veţi mai fi uitaţi de Cer, 
el vă va trimite ajutoare, sănătate şi bucurie. Şi voi 
înşivă veţi simţi că sunteţi susținuți, sfătuiţi, orientaţi. 
Dacă aveţi de trecut peste încercări, dacă trebuie să 
înfruntaţi greutăţi, fie că ele vor fi mai scurte decât vă 
aşteptaţi, fie că veţi primi forţa necesară pentru a le 
traversa. lată adevăratele Scrieri, Scrierile vii. Trebuie 
acum să vă străduiţi ca să puteţi trece prin porţile 
Noului lerusalim, căci odată ajunşi aici, totul s-a sfârşit, 
sunteţi salvaţi! Râul Vieţii 


În sfârşit, acest oraş de aur curat cu zidurile din 
jaspis, cu porţile din mărgăritare şi cu fundaţia din 
pietre preţioase este străbătut prin mijlocul său de 
„râul vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din 
tronul lui Dumnezeu şi al Mielului”. 

Conform Ştiinţei Cabalistice, acest râu curge mai 
întâi în primul sefirot, Kether. Kether se umple, se 
revarsă şi curge în sefirotul următor, Hohmah. Hohmah 
se umple la rândul său, iar când se revarsă, apa este 
îndreptată către Binah. Când Binah se umple, apa se 
revarsă în Hesed... De la Hesed la Gheburah, de la 
Gheburah la Tiferet, de la Tiferet la Neţah, de la Neţah 
la Hod, de la Hod la lesod, râul vieţii coboară până la 
Malkut, pământul. Sefiroţii sunt vazele sfinte umplute 
de sursa inepuizabilă a vieţii. Acest râu l-a văzut 
sfântul loan. „Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte 
şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de 
douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; 
şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor”. 
Evident, este vorba despre un pom foarte ciudat: cum 
se face că el este plantat de o parte şi de alta a râului 
şi că rodeşte în fiecare lună? Ca să înţelegem acest 
simbol al râului şi al pomului, trebuie să considerăm 
din nou cetatea ca pe o imagine a fiinţei umane. In 
centrul cetăţii curge un râu cu un pom pe cele două 
maluri ale sale, care dă rod în fiecare lună: ei bine, 
acest centru este plexul solar. Plexul solar face parte 
din sistemul simpatic despre care v-am vorbit deseori 
studiindu-l din punct de vedere al Ştiinţei Iniţiatice. 
Sistemul simpatic se compune din centrii distribuiţi de 
la creier până la baza şirei spinării şi dintr-o parte 
periferică formată din nervi şi din ganglioni reuniți între 
ei prin reţele de filamente nervoase numite plexuri. 


Plexul solar, situat la nivelul stomacului, este unul 
dintre acestea. 


3 ganglioni intracranieni 


3 ganglioni cervicali 


12 ganglioni dorsali 


Plexul Solar 


Plexul mezenteric 


Plexul hipogastric 


Sistemul Simpatic 


Această schemă vă arată cum un anumit curent de 
energie (râul) coboară de la creier (lumea divină, 
Cerul), străbătând coloana vertebrală, prin intermediul 
a douăsprezece perechi de nervi şi ganglioni dorsali 
(rădăcinile pomului), şi care alimentează plexul 
solar(pomul vieţii care se găseşte în mijlocul cetăţii). 
lar dacă acest pom produce de douăsprezece ori 
fructe, înseamnă că şi el se află în legătură cu zodiacul 
în care fiecare semn posedă particularităţi specifice. 

Adam şi Eva care, în grădina Edenului, au gustat 
din fructul Pomului Cunoaşterii Binelui şi Răului, au 
trebuit să suporte boala şi moartea. Fructele Pomului 
Vieţii, care sunt calităţile şi virtuțile constelaţiilor 
zodiacale, trebuie să servească în schimb la 
vindecarea popoarelor şi cu aceste fructe trebuie deci 
să ne hrănim. Acestea sunt în ordine: Berbecul, 
activitatea; Taurul, sensibilitatea şi bunătatea; 
Gemenii, gustul studiului; Racul, percepţia lumii 
invizibile; Leul, noblețea şi curajul, Fecioara, puritatea; 
Balanța, sensul echilibrului cosmic; 

Scorpionul, înțelegerea vieţii şi a morţii; 
Săgetătorul, legătura cu Cerul; 

Capricornul, dominaţia propriei fiinţe şi a altora; 
Vărsătorul,  fraternitatea şi universalitatea; Peştii, 
sacrificiul. lată calitatea fructelor Pomului vieţii. Şi 
chiar frunzele Pomului, spune sfântul loan, servesc la 
vindecarea naţiunii. Deci, nu numai fructele au 
proprietăţi binefăcătoare, ci şi frunzele, florile şi 
rădăcinile... In Pomul Vieţii, nimic nu este inutil, toate 
elementele sunt binefăcătoare şi pot face miracole. 

In Cetatea sfântă, care este omul nou inspirat de 
către noul învăţământ, cele două imagini ale râului şi 
pomului reprezintă iubirea şi înţelepciunea. Râul 
înseamnă iubirea, iar pomul aşezat pe cele două maluri 


ale sale reprezintă înţelepciunea, căci înţelepciunea 
are două maluri, în timp ce iubirea, care este una 
singură, trece pe sub amândouă. Inţelepciunea se află 
în exterior şi ea acumulează lucruri, pentru că ea 
reprezintă conţinătorul, în timp ce iubirea care este în 
interior, reprezintă conţinutul. lată de ce pomul 
îmbrăţişează râul. Pomul şi râul sunt în cetate aşa 
precum iubirea şi înţelepciunea se află în omul care 
studiază şi aplică adevăratul învăţământ. Noul 
lerusalim nu va putea exista decât dacă există râul, 
iubirea, şi pomul, înţelepciunea. Atunci când iubirea şi 
înţelepciunea vor domni, va fi împărăţia lui Dumnezeu 
pe pământ şi nu va mai exista noapte fiindcă lumina se 
va găsi în fiecare fiinţă. Venirea Noului lerusalim 

Noul lerusalim este deci modelul vieţii perfecte. De 
ani de zile eu nu încetez să vă vorbesc despre el, dar 
fără să îl menţionez în mod special, de teamă să nu vă 
gândiţi: „Ah, mereu aceleaşi referinţe la religia 
ebraică!” Dar nu se poate să nu observăm că această 
viziune descrisă de sfântul loan este, prin bogăţia şi 
frumuseţea simbolurilor, aceea care exprimă mai bine 
idealul vieţii superioare către care trebuie să tindem! 
Prin proporţiile şi măsurile sale, prin elementele care îl 
compun, Noul lerusalim este o reflectare a ordinii 
cosmice. Această ordine trebuie să coboare pe 
pământ, şi stă în sarcina noastră să o facem să 
coboare, fiindcă ea nu va veni de la sine. Impărăţia 
Domnului se poate stabili pe pământ, dar nu trebuie să 
aşteptăm pentru aceasta ca un oraş să coboare din 
cer, aşa singur, de capul lui. Dacă sfântul loan spune 
că el va cobori din cer, înseamnă că în mod simbolic 
lumina, adică inteligenţa, înţelepciunea care permit 
organizarea şi armonizarea lucrurilor, vin întotdeauna 
din înalt, din cer, ca să se împlinească jos, pe pământ. 


Noul lerusalim este deci, în realitate, simbolul 
acestei lucrări spirituale pe care fiecare fiinţă umană 
trebuie să o realizeze în ea însăşi. Când fiecare dintre 
noi va face această lucrare, Noul lerusalim va cobori în 
corpul colectiv al omenirii. El coboară de multă vreme, 
dar îi trebuie mult timp ca să devină „carne şi os”, 
adică să se împlinească şi în chip fizic. Zi şi noapte, 
spirite luminoase sunt ocupate să lucreze asupra 
oamenilor ca să le înlocuiască particulele întunecate 
care nu vibrează în armonie cu Cerul prin alte particule 
mai pure, mai luminoase. Există mii de noi lerusalimi 
care se pregătesc să formeze împreună acest Nou 
lerusalim, unde toţi vor trăi în fraternitate şi pace. lar 
voi aveţi interes să lucraţi ca să deveniți acest Nou 
lerusalim, şi chiar dacă acesta nu a fost încă realizat în 
lume ca o societate ideală, îi veţi putea gusta cel puţin 
în voi binecuvântările. Acum două mii de ani, Hristos a 
spus: „Eu vin”. Oare el ne-a înşelat? Nu, tot ce ela 
spus s-a împlinit. El a venit în inima şi în sufletul 
câtorva. Acum el este pe cale să vină pentru alţii, iar în 
viitor va veni pentru întreaga omenire. 

Noul lerusalim este deci, mai întâi, omul însuşi. 
Apoi, el reprezintă o societate ideală. Şi în sfârşit, el 
este adevărata Biserică universală a Domnului, 
Biserica Spiritului şi a Adevărului, Biserica tuturor 
marilor lIniţiaţi. Nimeni nu va putea împiedica acum 
venirea acestei Biserici. Atunci, totul va fi explicat, 
totul va fi clar, fiindcă stă scris în Scripturi că 
Dumnezeu va locui în inima oamenilor şi tot aici îşi va 
înscrie Legea sa. În acel moment, oamenii nu vor mai 
avea nevoie de nimeni ca să le predice despre religie şi 
morală, toţi vor şti în interiorul fiinţei lor ceea ce 
trebuie să facă, cum să iubească, cum să servească, 
cum să lucreze. De secole întregi, creştinii au visat într- 


atât la acest oraş care va pogori din Cer şi pe care ei l- 
au aşteptat să vină! Cum să îi faci să înţeleagă că 
lerusalimul sunt ei? Evident, ei mai există încă în 
vechiul  lerusalim, victime ale  dezordinii şi ale 
neînțelegerilor, dar nu depinde decât de ei să devină 
această cetate de aur pur în care fundaţia din pietre 
preţioase reprezintă virtuțile (căci nu există fundaţie 
mai solidă pentru viaţa interioară decât virtuțile) şi ale 
cărei porţi din mărgăritare permit schimburi mai 
subtile cu entităţile luminoase ale universului. 

Noul lerusalim este omul perfect, este o viaţă 
socială perfectă, este această împărăție de pace şi 
dreptate unde domneşte  Melhisedec, rege al 
Salemului. Da, această împărăție există şi a existat 
dintotdeauna. Datorită ei, de-a lungul mileniilor s-a 
menţinut o tradiţie adevărată, căci din acest centru 
inițiatic au venit toţi Maeştrii adevăraţi pentru a aduce 
lumină umanităţii. Deci, încercaţi să trăiţi cât mai mult 
posibil cu această imagine a Noului lerusalim, fiindcă 
ea vă va hrăni, vă va întări, vă va lumina. Fiinţa umană 
are mereu nevoie de asemenea imagini, puternice, 
luminoase, fiindcă aceste imagini lucrează asupra ei şi 
o fac să înainteze mai departe pe calea evoluţiei. 


CUPRINS 


Cap. 1 - Vizită la PătInOS. ness taca a ine ao act cs o taina aa aia 1 
Cap. 2 - Introducere în apocalipSă..........snnsisesersenrerenn. 11 
Cap. 3 - Melhisedec şi învăţământul celor două principii 
pa ta ua lie ue pa 5 un i 15 
[point ie stia ee ai ea aa at ta ei ta 15 
|| aaa ma pie aie Aa pl ea a a 26 


Cap. 5 - Scrisoare către biserica din Pergam.............. 41 


Cap. 6 - Scrisoare către biserica din Laodiceea.......... 46 
Cap. 7 - Cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru 
animale STII LE si accize acte cale il lt iz i a lu S 57 
Cap. 8 - Cartea şi mielul... eee eee oare 65 
Cap. 9 - Cei 144.000 de servitori ai domnului............ 69 
Cap. 10 - Femeia şi balaurul... eee 73 
Cap. 11 - Arhanghelul Mihail zdrobeşte balaurul........ 77 
Cap. 12 - Balaurul aruncă apă împotriva femeii......... 80 
Cap. 13 - Fiara care urcă din mare şi fiara care urcă din 
PR ANU tina e eta e ui aia 0 00 aa aa a aa data 83 
Cap. 14 - Cina nuntii mielului........e eee eee 88 
Cap. 15 - Balaurul legat pe mii de ani........................ 90 
Cap. 16 - Noul cer şi noul pământ........cee eee 93 


Cap. 17 - Cetatea sfântă..........ce eee eee eee 99