Samael Aun Weor — Samael Aun Weor — Tarot si kabala

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul DOCX)

Cumpără: caută cartea la librării

SAMAEL AUN WEOR 


CĂRAREA ÎNIȚIATICĂ ÎN ARCANELE TAROTULUI ȘI KABALĂ 


e INTRODUCERE eœ 

Kabala se pierde în noaptea secolelor, acolo unde 
Universul s-a gestat în pântecele lui Maha Kundalini, Marea 
Mama. Kabala este Știința Numerelor. 

Autorul Taratului a fost Îngerul Metraton, este Şeful 
Înţelepciunii Șarpelui și a fost profetul Enoh, de care ne vorbește 
Biblia. 

Îngerul Metraton sau Enoh ne-a lăsat Tarotul în care este 
cuprinsă toată Ințelepciunea Divină, acesta a rămas scris în 
piatră. 

De asemenea ne-a lăsat cele 22 de litere ale Alfabetului 
Ebraic. Acest mare Maestru trăiește în Lumile Superioare, în 
Lumea Aziluth, într-o lume de o fericire de neînchipuit, conform 
Kabalei, în Regiunea Kether-ului, un Sephirot destul de elevat. 

Toţi Cabaliștii se bazează pe Tarot, este necesar să fie 
cunoscut și studiat în mod profund. 

Universul este făcut cu Legea Numărului, Maăsurii și 
Greutăţii; Matematicile formează Universul, Numerele sunt 
entităţi vii. 

Cine pătrunde în Hesed, Lumea Spiritului pur și inefabil, 
poate verifica în acea regiune ca acolo totul se reduce la 
numere, este o regiune teribil de reală. 

În această lume nu vedem lucrurile așa cum sunt, ci 
imaginile lucrurilor. 

În Hesed se cunoaște câţi atomi are o masă, câtă Karma 
datorează lumea, se știe câte molecule trăiesc în fiecare corp, 
este o lume a Matematicilor, Lumea Realistă; în această Lume 
cineva crede că va fi îndepărtat de realitatea lumii și acolo se 
trăiește în Realitate. Într-un templu se știe câţi oameni sunt 
Auto-Realizaţi și câţi nu. Dacă cineva intră într-o bucătărie se 
știe ce cantitate de atomi au alimentele pe care le vom mânca. 
Este o Lume Teribil de Realistă. In Lumea lui Hesed se știe cine 
este Om cu adevărat. 

Într-o noapte în care mă aflam în Lumea lui Hesed, am 


pătruns într-un teatru, acolo se cântăreau Karme, și pe un 
ecran, care este cel al creaţiei se vedea cum treceau Maeștrii 
Karmei și pe o mare balanţă s-a pus Karma celor mai mari două 
puteri ale lumii, una în fiecare talger, și balanţa s-a înclinat 
împotriva Colosului din Nord, datorează o mare Karma, merge în 
declin, va cădea trăsnit, întrucât ceea ce se datorează trebuie 
plătit în orice fel. 

Teosofii vorbesc de Planuri și Sub-Planuri și acestea sunt 
cei Zece Sephiroţi, Zece Emanaţii ale Eternei Mame Spaţiu, Zece 
Valuri ce servesc de Fundament Marii Mame. 

Cele Șapte Planete ale Sistemului Solar sunt cei Șapte 
Sephiroţi iar Triunul Soare Spiritual este Coroana Sephirotică. 
Acești Sephiroţi trăiesc și palpita în interiorul Conștiinţei noastre 
și trebuie să învăţăm să-i mânuim și să-i combinăm în minunatul 
laborator al Universului nostru interior. Graţie Sephiroţilor 
cineva se poate transforma în Om; există de asemenea Sephire; 
așa cum există loni Pozitivi, exista loni Negativi. 

Avem nevoie să realizăm acești Zece Sephiroţi pentru că 
se află aici cu noi, aici și acum. Acești Zece Sephiroţi realizați 
într-un individ, îl preschimbă într-un Auto-Realizat, par pietre 
preţioase încrustate, este ceva minunat. 

Coroana Sephirotica este formată din Kether, Hokmah și 
Binah; trebuie înţeles fundamentul acestor trei Sephiroţi. 


Tarăl Primul Logos Kether Înţelepcii 
Fiul Al Doilea Logos Hokmah Iubire 

Spiritul Al Treilea Logos  Binah Putere Ig; 
Sfânt Principiu 


KETHER: Este Bătrânul Zilelor, Ocultul ocultului, Bunătatea 
bunătăţilor, are 31 de bucle iar barba sa 13 șuviţe, 13 
simbolizează Verbul, Cuvântul. Despre el s-au spus minunații, 
cineva poate să se întâlnească cu el prin intermediul Samadhi- 
ului (Extaz) pentru a primi ordinele sale. El este Mila Infinită, 
Înţelepciune Integrală. 

HOKMAH: Este Cristosul, este lubire. Cristos așteaptă ca 
discipolul într-o zi să lucreze în a Noua Sferă și îl pregătește cu 
infinită iubire. Instructorul lumii este lubire. 


BINAH: Spiritul Sfânt, Putere Ignică. Un Hierofant a trebuit 
să vindece o femeie nebună și a reușit vindecarea ei; 
Hierofantul a cerut bani cu împrumut familiei bolnavei. Ulterior, 
el s-a întâlnit cu Spiritul Sfânt, care a luat forma unui porumbel 
alb, Hierofantul îl întrebă dacă merge bine iar Spiritul Sfânt îi 
răspunse că merge rău; „Eu sunt cel ce vindecă”, îi spuse; în 
această situaţie Maestrul trebui să înapoieze banii. 

Dacă cineva are puterea de a vindeca și accepta bani 
pentru aceasta, comite un delict foarte grav. In Lumile Interne 
se vorbește mult în Kabala, trebuie să știm să însumăm în 
Numere Cabalistice, dacă un Maestru este întrebat „Cât timp voi 
trăi?”, el va răspunde în numere. 

Scopul studierii Kabalei este de a ne face apți în Lumile 
Superioare. De exemplu, un Inițiat a cerut într-o anumită ocazie 
Clarviziunea, intern îi răspunseră: „se va face în 8 zile”. 

Cel care nu știe, se întoarce la Corpul Fizic și crede că 
peste 8 zile, dacă azi de exemplu este miercuri, miercurea 
viitoare va fi un clarvăzător. În realitate „8” este Numărul lui lov, 
și îi indicau să aibă răbdare. Cel ce nu știe rămâne descumpănit 
în Lumile Interne, Kabala este de bază pentru a înţelege limbajul 
acestor lumi. 

Este evident că studiile cabalistice trebuie să fie însoţite 
de munca asupra noastră înșine, trebuie să devenim Conștienți 
de aceste studii, întrucât dacă rămân în intelect, când murim se 
pierd, însă dacă ne facem Conștienți de ele, se manifestă încă 
din copilărie. 

Un Iniţiat a vrut să știe într-o anumită ocazie cum mergea 
în studiile sale esoterice și Guru-ul sau i-a vorbit în mod 
Cabalistic spunându-i: „Îţi lipsesc 58 de minute pentru a termina 
opera și trebuie să aduci 36 de bolivari a câte 32 de Kg iar 
inițierile trebuie să fie calificate”. 


MINUTE 58 = 13 MOARTEA 
ELIBERATORI 36 =9A NOUA SFERĂ 
KILOGRAME 32 = 5 PENTALFA 


Dacă unui Inițiat îi lipsesc 58 de minute înseamnă că nu-i 
mai rămâne nici o oră pentru a se elibera 5 + 8 = 13 Moarte. 
Dacă se vorbește de minute este pentru că îi mai rămâne 


puţin timp. 

Cei 36 de Bolivari, San Martines sau Morelos sunt 
eliberatorii 3 + 6 = 9, a Noua Sfera, Sexul; munca cu Lancea, 
sunt 36 de munci de bază fundamentale. , 

„CELE 32 DE KILOGRAME ECHIVALEAZA CU CELE 32 DE 
CAI, PENTALFA. 

58 + 36 + 32 = 126=1+2+6=9 

Întreaga Muncă este cea din a Noua Sferă, acesta este 
Limbajul Cabalistic care se foloseşte în Loja Albă. Nu trebuie să 
uităm că sumele Între ele, sunt Sume Cabalistice, trebuie să fim 
sută la sută practici. 

Când deja se cunoaşte semnificația celor 22 de Arcane, se 
va studia partea practică a Predicției, pentru ca să se utilizeze în 
mod inteligent în cazuri de mare importanţă. Cele 22 de Arcane 
trebuie memorate, pentru a fi Cabaliști deplini trebuie să 
studiem, trebuie să gravăm în memorie aceste învățături. 

Pace Inverenţială! 

SAMAEL AUN WEOR 


e PRIMA PARTE e 
DESCRIEREA ȘI STUDIUL ESOTERIC AL TAROTULUI œ 
„lar dacă vreunuia dintre voi îi lipsește Intelepciunea, să i-o 
ceară lui Dumnezeu (Dumnezeul Interior), care le dă tuturor din 
belșug și fără mustrare. li va fi dată. Dar să ceară cu credință, 
fără să se îndoiască deloc; pentru că cel ce se îndoiește se 
aseamănă cu valul mării, care este luat de vânt și aruncat dintr- 
o parte în alta”. 

Sf. lacob (1:5-6) 


INDECISION TRIUMPH JUSTICE THE HERMIT 


o CAPITOLUL | o 
ARCANUL NR.1 „MAGUL” o 


THE MAGICIAN 


DESCRIEREA GRAVURII: În partea superioară, ochii 
reprezintă Ochii Tatălui, la nivel intern reprezintă Infinitul, 
Sfântul Opt, Caduceul lui Mercur, cei 8 Kabiri care conduc 
planeta. 

Magul se vede din profil, partea dreaptă semnificând ca 
pentru el manifestată este toată partea dreaptă. Pe fruntea sa 
se remarcă Șarpele, indicând că este ridicat, că este un Maestru 
Auto-Realizat. 

În mâna stângă, Bastonul Puterii, care simbolizează 
Măduva Spinării, indicând infinitul; cu mâna dreaptă indică 
Pământul, arătând că îl domină cu știința, că trebuie să se urce 
începând de jos, „nu se poate urca fără ca înainte să fi coborât”, 
este nevoie să se coboare în a Noua Sferă, care are două 
reprezentări: prima, Sexul, Piatra Cubică; a două sunt cele Nouă 
Cercuri, Infernurile Atomice unde Iniţiatul trebuie să coboare, 
simbolizează „a cobori pentru a urca”. 

În îmbrăcămintea sa se află un triunghi cu vârful în sus, 
aceasta reprezintă cele 3 Forțe Primordiale reunite în Kether, 
Unul. Într-o parte se află o masă care reprezintă cele 4 Elemente 
(Pământ, Apă, Foc, Aer), Lumea Fizică. 

Pe masă se află diferite elemente în dezordine: Spada 
Puterii, Lingam-ul (organul sexual masculin), un Potir care 


reprezintă creierul fizic și pe de altă parte Yoni-ul (organul 
sexual feminin), și o Lună pe care trebuie să o transformăm în 
Soare. 

Sub masă se găsește lbisul Nemuritor, Pasărea Phoenix, 
Lebăda Kala-Hamsa, Spiritul Sfânt care simbolizează lubirea; se 
află sub masă indicând că prin intermediul Focului Sacru al celui 
de-al Treilea Logos trebuie să aranjăm elementele dezordonate 
de pe masă. 

În partea inferioară, în Apele Vieţii găsim Piatra Cubică, 
Piatra Filosofală deja cizelată, indicându-ne că este munca pe 
care trebuie să o realizăm; aceasta este Piatra Cubică a lui 
Yesod, Sexul: „Piatra de poticnire și stânca de scandal”. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Studiul 
esoteric al Tarotului este împărțit în două parți: cea ESOTERICA 
și cea MATEMATICA. Prima este formată din 22 de Arcane, apoi 
se începe avansarea prin intermediul Matematicilor. 

Arcanul Nr.1 este Magul, cel care Iniţiază, cel care începe, 
Unul, este Unitatea, Spiritul Divin al fiecărei persoane, Monada 
sau Scânteia Nemuritoare a fiecărei ființe umane, a fiecărei 
creaturi. Unul este Mama tuturor Unităţilor, Unul se dedublează 
în Doi, care este următorul Arcan: Sacerdotesa. 

În Arcanul Nr.1 intrăm în Sfântul Regat al Magiei; deasupra 
capului se vede Sfântul Opt reprezentat prin doi ochi, este 
Simbolul Infinitului, reprezentându-i pe cei 8 Kabiri, simbol al 
Vieţii și al Morții. 

În centrul Pământului, în a Noua Sferă se află acest simbol 
sacru al Infinitului. 

În jurul acestui simbol se rotesc toate organismele, ca și 
cel din corpul uman înăuntrul aceluia care vrea să se Auto- 
Realizeze; întotdeauna este o veșnica luptă: „Creier contra Sex”, 
„Sex contra Creier”, „Inimă contra Inimă”. Dar dacă Sexul 
domină Creierul se produce căderea și Pentagrama (care 
reprezintă Maestrul) rămâne cu colţurile în sus și cu capul în jos. 

Sfântul Opt este un simbol foarte important și interesant: 
închide, definește și leagă curenţii magnetici care se stabilesc 
între Omul Pământesc și cel Spiritual. Acest semn unește sau 
separă toate elementele guvernate de energia atomică, dacă se 
trasează cu degetele mijlociu, arătător și mare pe suprafața 
Plexului Cardiac. 

PRACTICĂ: Faceţi ca mintea să fie liniștită și tăcută, 


ațipiţi gândindu-vă la imaginea Sfântului Opt (Infinitul), trasați 
linii deasupra inimii conform cu descrierea anterioară. Lăsaţi 
respectiva imagine să se cufunde în Conștiinţa voastră, apoi 
puneţi mintea în alb fără a vă gândi la nimic. 

Astfel, după un anumit timp, vă veţi Trezi Conștiinţa în 
acea Regiune care se numește Lume Astrală. 

Dacă observăm coloana vertebrală, vedem Sfântul Opt și 
totodată Caduceul lui Mercur sau Hermes, care reprezintă cele 
două cordoane ganglionare ce se încolăcesc în măduva spinării 
și care sunt Ida și Pingala, cei Doi Martori, cei Doi Măslini, cele 
Două Sfeșnice care se află înaintea Tronului Domnului 
Pământului, și care urcă la creier până la glanda Pineală, apoi la 
cea Pituitară, între sprâncene, ajungând în cele din urmă la 
inimă printr-un cordon foarte fin numit Amrita-Nadi. 

Prin cordonul din dreapta urcă Atomii Solari, prin cel din 
stânga urcă Atomii Lunari. Când urcă prin șira spinării, aprind 
Puterile noastre Magice; Sfântul Opt este, a fost și va fi cheia 
oricărui lucru. Un Mag nu există fără Sfântul Opt. 

Dacă se analizează linia acestui simbol, vedem că închide 
un dublu circuit, în care se încrucișează cele două forțe, una 
închide și alta deschide. 

Aceasta este cheia pentru a deschide toate porțile. 
Deschide Templul nostru Interior, este semnul care deschide 
Cartea celor Șapte Peceţi. 

In Ordinul Sacru din Tibet se folosește pentru toate. 

Acest Ordin pe care avem înalta onoare de a-l reprezenta 
aici în Mexic, este cel mai puternic din întreaga tradiţie 
orientală. 

Se compune din 201 membri, Conducerea este formată 
din 72 de Brahmani, Marele Regent al respectivului ordin este 
Marele Guruji Bagavan Aclaiva. 

Ordinul Sacru din Tibet este autenticul depozitar al 
Tezaurului Real al Aryavartei. Acest tezaur este Arcanul A.Z.F. 

EXERCIȚIU: Câteva momente înainte de culcare să se 
concentreze la Ordinul Sacru din Tibet și la Sfântul Opt, 
chemându-l pe Maestrul Bagavan Aclaiva; el va ajuta să se iasă 
în Corp Astral. 

Într-o noapte oarecare vom fi invocaţi la Loja din Tibet și 
vom fi supuși în Templul din Himalaya la șapte probe; când 
cheamă pe cineva îl trag de picioare pentru a se prezenta în 


picioare. 

Dar trebuie să aibă curaj pentru că vor fi supuși la multe 
probe și foarte dure. Vor fi decapitați și străpunși prin inimă cu o 
spadă; trebuie să aibă curaj; cel care are aspirații și este 
constant triumfă. Ordinul Sacru din Tibet este foarte exigent, 
acolo se întâlnesc adevărații Cârmuitori ai umanităţii. Focul 
Flegetonului și Apa Acheronului se încrucișează în a Noua Sferă, 
Sexul, formând semnul Infinitului. Trebuie să se lucreze cu Apa 
și cu Focul, origine a Bestiilor, Oamenilor și Zeilor, „cel ce vrea 
să urce trebuie mai întâi să coboare”, aceasta este teribil. 
Aceasta este proba maximă, aproape toţi eșuăm. 

Totul în viaţă are un preţ, nimic nu ni se dă gratuit. 

Auto-Realizarea costă viața; trebuie să se aibă curaj și 
poate că va fi admis în Ordinul Sacru din Tibet. 

Așa cum este constituit Pământul, tot așa este și 
organismul nostru; trebuie să lucrăm și să coborâm în propriile 
noastre Lumi Infernale. 

Trebuie să se lucreze cu Sexul, aceasta este Piatra Cubică 
a lui Yesod. 


o CAPITOLUL 2 o 
ARCANUL NR.2 „SACERDOTESA” n 


THE HIGH PRIESTESS 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii apar două 
coloane ale templului lui Isis, cea albă lachin și cea neagră Boaz; 
fiecare cu patru trepte semnificând cele Patru Corpuri de Păcat 
(Fizic, Vital, Astral, Mental); deasupra apare o Maestră așezată 
între două coloane mai mari. Ea se afla în interiorul unui 
Templu, este orientată înspre noi, de aceea coloanele sunt 
inversate. Faptul că este așezată ne indică aspectul său Pasiv; în 
Arcanul Nr.1 Magul stă în picioare, aspect Activ. Ea își arată 
profilul său stâng, aspectul său Negativ. 

În poala sa, o carte întredeschisă pe care o acoperă pe 
jumătate cu vălul său, indicând că ea este Ințelepciunea, ea 
predă Kabala. Pe pieptul său, Crucea Ansată, simbolul vieţii, 
fundamentul, Venus, Crucea Tao. Crucea pe pieptul dezgolit 
semnifică faptul că produsul său, laptele, sunt Virtuţile. Șarpele 
pe frunte, care este ridicat, indică Măiestria. 

Pe capul său, coarnele Taurului Sacru Apis, soţul Vacii 
Divine; coarnele simbolizează în interior Tatăl, iar în exterior, 
„Eul Psihologic” (Defectele noastre). Întâlnim de asemenea 
atributele Viţelușului sau Kabirului. Cercul este Șarpele care își 
mușcă coada, o reprezintă pe Mama Cosmică, Vaca Sacră. Vălul 
ce cade pe chipul său este Vălul lui Isis. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul Nr.2 


este „Sacerdotesa”, Știința Ocultă. Pe terenul Spiritului, Unul 
este Tatăl care se află în Secret, Doiul este Mama Divină, care 
este dedublarea Tatălui. 

Cartea Sacră a mayașilor, Popol Vuh, spune că Dumnezeu 
l-a creat pe om din lut iar apoi din lemn (rasa Atlantă), însă ei au 
uitat de „Taţii și Mamele” lor, au uitat de „Inima Cerului”, apoi a 
venit un mare potop și cu toții au pierit; intrau în peșteri pentru 
a se adăposti și acestea se prăbușeau (se referă la scufundarea 
Atlantidei). Astfel deci, fiecare îi are pe Tatăl său și pe Mama sa 
Divină, care sunt foarte sacri. 

În Tatăl și în Mama Kundalini vedem cele două coloane, 
lachin și Boaz, care sunt cele care susţin Templul. 

Litera ebraică Beth exprimă dualismul celor două coloane 
ale Templului; lachin, coloana dreaptă, de culoare Albă, 
Bărbatul, Principiul Masculin; și Boaz, coloana stânga, Neagră, 
Femeia, Principiul Feminin. 

Între cele două coloane |. și B. se află Marele Arcan, 
tocmai acest lucru nu îl înțeleg mulţi fraţi Masoni. 

Se așează Piatra Cubică în stare brută între cele două 
coloane și se transformă în Piatra Cubică a lui Yesod deja 
cizelată; aceasta nu este altceva decât Sexul, Sephirotul Yesod; 
trebuie cunoscut Arcanul, Maithuna reprezentată prin dalta 
inteligenței și ciocanul Voinţei. 

Cuvintele inefabile ale Zeiţei Neith au fost sculptate cu 
litere de aur pe zidurile strălucitoare ale Templului Inţelepciunii: 
„Eu sunt cea care a fost, este și va fi, şi nici un muritor nu mi-a 
ridicat vălul”. Vălul simbolizează faptul că secretele Mamei 
Natură sunt tăinuite pentru profan, și că doar Iniţiatul, după 
nesfârșite purificări și meditații, reușește să îl ridice. Voi trebuie 
să fiţi curajoși și să ridicaţi Vălul lui Isis; deviza noastră Gnostică 
este THELEMA (Voința). 

Nr.1, Tatăl care se afla în secret, este Eternul Principiu 
Masculin, este în sine însuși Brahma, care nu are formă, 
impersonal, inefabil, putem să-l simbolizăm cu Soarele. Nr.2, 
Mama Divină, este Eternul Principiu Feminin care se poate 
simboliza cu Luna. Brahma nu are formă, este Acela, dar în sine 
însuși este conducătorul Universului, este Ishvara, Principiul 
Masculin Etern, Principiul Universal de Viață. 

Principiul Universal de Viaţă se dedublează în Eternul 
Principiu Feminin Universal, care este Marea Pralaya a 


Universului, a Cosmosului, sânul fecund de unde totul se naște 
și unde totul se întoarce. În ființa umană Mama Cosmică ia 
forma unui Șarpe. 

Sunt doi șerpi: Șarpele Ispititor din Eden, este cel al Zeiţei 
Kali, al abominabilului Organ Kundartiguador, și Șarpele de 
Bronz care-i vindecă pe Israeliţi în deșert, sau Șarpele Kundalini. 

Sunt cele două Principii Feminine ale Universului, Fecioară 
și Prostituată, Mama Divina sau Luna Albă și Luna Neagră 
referitoare la Astarot, (Kali, aspect Tenebros). 

Arcanul Nr.2 este cel al Sacerdotesei; în ocultism se spune 
că este manifestarea Duală a Unităţii. Unitatea, dedublându-se, 
dă origine Feminităţii Receptoare și Producătoare în toată 
Natura. Este evident că în interiorul organismului uman se afla 
Nr.2 (Imaginaţia), și acesta este relaţionat cu Nr.1 (Voința). 

Trebuie să facem distincţie între Imaginaţia Intenţionată și 
Imaginaţia Mecanică; este evident că Imaginaţia Mecanică se 
dovedește a fi însăși Fantezia. Cheia puterii se afla în a uni 
Voința și Imaginaţia în vibrantă armonie. 

Exista o cheie pentru a ieși în Astral și aceasta este 
rapidă: „la trezirea din somnul obișnuit, persoana să își închidă 
ochii, fără a se mișca, și cu ochii închiși să își imagineze intens 
un loc oarecare (dar nu să își imagineze că își imaginează). 

Trebuie să o transpună în fapte, să se simtă pe deplin 
sigură că se află în locul imaginat, să unească Voința cu 
Imaginaţia și este logic că, dacă se obține unirea, rezultatul este 
triumful. Să pună Imaginaţia în joc, să înceapă să meargă în 
locul pe care și-l imaginează cu Credinţă”. 

Dacă se face practică și se obține jocul Voinţei și 
Imaginaţiei (aceasta este feminină) fără a se mișca în pat, 
păstrând somnul și imaginând locul, punând în joc Voința și 
începând a umbla cu fermitate, deja se poate merge unde se 
dorește. 

Într-o anumită ocazie mă aflam într-un codru și trecând pe 
un drum, mi s-a vorbit despre un munte; cum locul era 
periculos, am fost să investighez în Astral. Mi-am imaginat 
muntele, am văzut ceața, niște scări monumentale și un grup de 
adepţi; intrând în acel loc mi-au dat o lingură cu miere de 
albine, alimentul Lojii Albe și Pâinea Înţelepciunii, apoi mi-au 
spus să mă purific cu ulei de ricin pentru a curăța stomacul. 

În ziua următoare am ieșit din corp, căruia îi curățasem 


deja stomacul. Am văzut stelele și am făcut Runa Man; adepţii 
mi-au ordonat să cobor în Lumile Infernale; am intrat într-o 
regiune cu tenebre adânci unde m-au atacat niște bestii teribile. 
Erau Eurile mele; a trebuit să intru pe porţi prin care abia dacă 
încăpeam, pe drumuri înguste, iar de acolo să ies printr-un 
cimitir. Tot ceea ce ţine de „Ego” este moarte și nenorocire, 
este Mefistofel, trebuie să se lucreze foarte dur. 


o CAPITOLUL 3 o Și N 
ARCANUL NR.3 „IMPARATEASA ” n 


THE EMPRESS 


DESCRIEREA GRAVURII: În partea centrală apare o 
femeie încoronată cu 12 Stele (1 + 2 = 3) care reprezintă cele 
12 Semne Zodiacale, cele 12 Porţi ale Cetăţii Sfinte, cele 12 
Chei ale lui Basil Valentin, cele 12 Lumi ale Sistemului Solar Ors. 
Pe capul său o Cupă, și din aceasta se ivește un Șarpe, care este 
ridicat, simbol al Măiestriei. 

În mâna sa dreaptă Bastonul Puterii; cu mâna stânga 
încearcă să atingă porumbelul care reprezintă Spiritul Sfânt; 
veșmintele sale sunt solare, totul indica faptul că este Sufletul 
Cristificat, rezultat al Arcanelor 1 și 2. Este așezată pe Piatra 
Cubică deja lucrată la perfecţie. In Apele Vieţii se afla Luna, sub 
picioare, indicând faptul că trebuie călcată în picioare pentru a o 
converti în Soare. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Nr.3 este 
Împărăteasă, este Lumină Divină, Lumina în sine însăși, este 
„Mama Divină”. Corespunde acelei părţi din Geneză care spune: 
„Dumnezeu a Zis să se Facă Lumină, și Lumina a fost Făcută”, 
din prima zi a creaţiei. 

De asemenea este numărul celui de-al Treilea Logos, care 
domină în orice formă de creație, este ritmul Creatorului. 

Mama Celestă, în sfera materială semnifica Producţie 
Materială, și la fel în sfera spirituală semnifică Producţie 


Spirituală. 

Dacă se analizează mai profund se descoperă un aspect 
foarte interesant; Nr.1 este Tatăl care se află în Secret, Monada, 
și de aici se naște Mama Divină Kundalini, Duada; aceasta la 
rândul său se dedublează în Nr.3 care este Tata, Mama și Fiu; 
acesta este Spiritul Divin și Nemuritor al fiecărei făpturi, iar cei 
trei, Osiris Tatăl, Isis Mama și Horus Fiul, constituie ceea ce 
Cartea Sacră a mayașilor, Popol Vuh, numește „Inima Cerului”. 

Fiul la rândul său se dedublează în Sufletul Animic pe care 
fiecare îl poartă în interior. 

Zoharul, cartea ebraică cea mai veche și fundament al 
Kabalei și Vechiul Testament, insistă asupra celor 3 Elemente 
Principii, care compun lumea. Aceste elemente sunt: 


SHIN - wW - SEMNIFICĂ FOC ÎN KABALĂ 
MEM - n - SEMNIFICĂ APĂ 
ALEPH- N - SEMNIFICĂ AER 


În aceste 3 Elemente Principale se afla sinteza perfectă a 
tot ceea ce există, a celor 4 Elemente manifestate. 

Puternică Mantră I.A.0. rezumă puterea magică a 
triunghiului Elementelor Principii. 


I - IGNIS - FOC 
A - AGUA = APĂ 
O -ORIGO  - PRINCIPIU, SPIRIT, AER 


În toate Școlile de Mistere aceste mantre nu pot lipsi. 

Aici vedem esoterismul Sfântului 3. 1.A.O. este mantra 
fundamentală a Maithunei, în a Noua Sferă e locul în care 
trebuie să răsune. Cel ce vrea să facă să urce prin canalul 
medular Sufletul Lumii, trebuie să lucreze cu Sulful (Focul), cu 
Mercurul (Apa) și cu Sarea (Pământul Filosofic). 

Acestea sunt cele 3 Elemente, cele 3 Principii pentru a 
lucra în Forja Aprinsă a lui Vulcan. 

În manuscrisul Azoth al lui Basil Valentin se găsește 
Secretul Marii Opere. Cele 12 Chei Secrete sunt Energia Sexuală 
a Logosului, atunci când Trandafirul Spiritului înflorește pe 
Crucea corpului nostru. Cele 3 Elemente Principale sunt cele 3 


litere ebraice care corespund celor 3 Elemente Principii din 
interiorul Marii Opere a Naturii; astfel elaborăm noi Aurul Viu. 
Acela care nu fabrică Aur Spiritual nu este Esoterist. Se coboară 
în a Noua Sferă și se fabrică în Forja Aprinsă a lui Vulcan. 

Kabalistul-Alchimist trebuie să învețe să folosească Sulful, 
Mercurul și Sarea. 

Folosind sulf în încălțăminte se distrug larvele Corpului 
Astral și Incubii și Subcubele care sunt fabricaţi prin fantezii 
erotice. Sunt transparente precum aerul și absorb vitalitatea 
Fiinţei. În cinematografe, caverne ale Magiei Negre, cu filme 
morbide, se lipesc de persoane și atunci trebuie să se poarte 
praf de sulf în pantofi și cu acesta se distrug larvele. Arzând sulf 
pe jar de cărbune, se dezintegrează formele malefice ale 
gândului și larvele închise într-o cameră. 

Mercurul servește pentru a prepara „Apa Lustrală”. Pe 
fundul unui vas din cupru plin cu apă (care să nu fie o tigaie) se 
pune mercur și o oglindă. Servește pentru a trezi Clarviziunea. 
Nostradamus făcea prezicerile cu cupru și mercur. 

Sarea are virtuțile sale. Într-un recipient, amestecând sare 
cu alcool, se dă foc pentru a-i invocă pe Maeștrii Medicinii: 
Adonai, Hipocrat, Galen, Paracelsus, atunci când este nevoie să 
se vindece vreun bolnav. 

Ternarul, Numărul Trei este foarte important. Este 
Cuvântul, Plenitudinea, Fecunditatea, Natura, Generarea celor 
Trei Lumi. 

Arcanul 3 al Kabalei este acea Femeie înveșmântată în 
Soare, cu Luna la picioarele ei și încununată cu 12 Stele. 

Simbolul Reginei Cerului este Impărăteasa Tarotului, o 
misterioasă femeie încoronată, așezată și cu Sceptrul de 
Comandă la capătul căruia apare globul Lumii. Aceasta este 
Urania-Venus a grecilor, Sufletul Cristificat, Mama Celestă. 

Mama Divină, Arcanul nr.3, este Mama Particulară a 
fiecăruia dintre noi, este Mama Fiinţei noastre, care trebuie să 
calce în picioare Luna, Egoul Lunar pentru ca să strălucească 
deasupra capului său cele 12 Stele, cele 12 Facultăţi. 

Pentru a crea sunt necesare 3 Forțe Primare care vin de 
sus, de la Tatăl și care există în toată creaţia: FORȚA POZITIVA, 
FORȚA NEGATIVĂ și FORȚA NEUTRĂ. 

Bărbatul este Arcanul nr.1 al Tarotului, Forța Pozitivă; 
Femeia este Arcanul nr.2, Forța Negativă, iar Sufletul Cristificat 


este rezultatul unirii sexuale a amândurora. Secretul este 
Arcanul A.Z.F., care transforma Luna în Soare și reprezintă trei 
aspecte: Pozitiv, Negativ și Neutru. 


o CAPITOLUL 4 o T _ 
ARCANUL NR.4 „IMPARATUL ” n 


THE EMPEROR 


DESCRIEREA GRAVURII: Pe fruntea Împăratului se 
remarcă Șarpele, simbol al Măiestriei; coroana formată dintr-o 
viperă, Thermuthis, aparţine lui Isis, Mama noastră Divină 
Kundalini Particulară. Pe capul său o bonetă cu 4 vârfuri, 4 
unghiuri, reprezentând cele 4 Elemente, cele 4 Evanghelii, cele 
4 Vede, etc. De asemenea avem pe bonetă Alambicul, 
Recipientul: organele sexuale; Cuptorul, Chakra Muladhara: 
coloana vertebrală și Distilatorul: creierul. 

In mâna sa dreaptă ţine Bastonul Puterii. Se află așezat pe 
Piatra Cubică perfect cioplită, produs al Arcanelor anterioare. 

În interiorul Pietrei, pisica, Focul. În Apele Vieţii se află 
Bastonul de Comandă, Coloana Vertebrală. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Crucea are 
4 vârfuri. Crucea lIniţierii este falică; introducerea phallusului 
vertical în cteis-ul feminin formează Crucea. Este Crucea Inițierii 
pe care noi trebuie să o luăm pe umerii noștri. 

Trebuie să înțelegem faptul că prin cele 4 vârfuri ale sale 
simbolizează: 

— Cele 4 Puncte Cardinale ale Pământului: Nord, Sud, 
Orient și Occident; 

— Cele 4 Vârste: Aur, Argint, Bronz și Fier; 

— Cele 4 Anotimpuri ale anului; 


— Cele 4 faze ale Lunii; 

— Cele 4 Drumuri: Știința, Filosofia, Arta și Religia; vorbind 
de cele 4 Drumuri trebuie să înţelegem că toate sunt unul 
singur, acest drum este Drumul Îngust și Strâmt al Tăișului de 
Cuţit, Drumul Revoluţiei Conștiinţei. 

Crucea este un simbol foarte vechi, folosit din totdeauna, 
în toate religiile, la toate popoarele și ar greși acela care ar 
considera-o drept o emblemă exclusivă a vreunei secte 
religioase; atunci când conchistadorii spanioli au ajuns pe 
pământul sfânt al aztecilor, au găsit crucea pe altare. 

Semnul Crucii, sublimă monogramă a Domnului Nostru 
Cristos, a cărei replici minunate, de o egală valoare Alchimistă și 
Cabalistă, sunt Crucea Sfântului Andrei și miraculoasa Cheie a 
Sfântului Petru. Este așadar, semnul capabil să asigure victoria 
celor ce lucrează în „Marea Operă”. 

Crucea Sexuală, simbol viu al încrucișării Lingam-Yoni, are 
urma inconfundabilă și minunată a celor 3 cuie care s-au folosit 
pentru a-l jertfi pe Cristosul-Materie, imagine a celor 3 Purificări 
prin Fier și prin Foc, fără de care Domnul Nostru nu ar fi putut 
obţine Învierea. 

Crucea este hieroglifa antică, Alchimică, a Creuzetului, 
acela care înainte se numea în franceză cruzel, crucibile, croiset. 
In latină, crucibulum crisol, avea ca rădăcină crux, cruciș, cruz. 
Este evident că toate acestea ne invită la reflecţie. 

In creuzet, materia primă a Marii Opere suferă cu infinită 
răbdare patima Domnului. În Eroticul Creuzet al Alchimiei 
Sexuale moare „Egoul” și renaşte „Pasărea Phoenix” din 
propria-i cenușă: INRI, „În Necis Renascere Integer” (În moarte 
renaștere intactă și pură). 

Inserția phallus-ului vertical în uterul formal formează 
crucea, iar acesta este un lucru pe care-l poate verifica oricine. 

Dacă reflectăm foarte serios la această intimă legătură 
existentă între „S” și „Tau”, „Cruce” sau „T”, ajungem la 
concluzia logică ca doar prin intermediul încrucișării „Lingam- 
Yoni”  (Phallus-Uter), cu excluderea radicală a orgasmului 
fiziologic, se poate trezi „Kundalini”, Șarpele Ignic al Puterilor 
noastre Magice. 

In concepţia nahuatl și maya, Svastica Sacră a Marilor 
Mistere a fost întotdeauna definită prin Crucea în Mișcare; este 
„Nahui-Ollin” nahuatl; simbol sacru al Mișcării Cosmice. 


Cele două orientări posibile ale Svasticii, reprezintă în mod 
clar principiile Masculin și Feminin, Pozitiv și Negativ ale Naturii. 
Două Svastici, într-o direcţie și în alta, suprapuse în mod exact, 
formează fără îndoială Crucea Spânzurătoare, și în acest sens 
reprezintă conjuncţia erotică a sexelor. Conform legendei 
aztece, a fost un cuplu, un bărbat și o femeie, cei care au 
inventat Focul și aceasta este posibil doar cu Crucea în Mișcare 
INRI, Ignis Natura Renovatur Integra, „Focul Reînnoiește 
Neîncetat Natura”. 

Crucea dezvăluie de asemenea „Cuadratura Cercului”, 
cheia Mișcării Perpetue. Acea Mișcare Perpetuă este posibilă 
doar prin intermediul Forței Sexuale a celui de-al Treilea Logos. 
Dacă Energia celui de-al Treilea Logos ar înceta să mai curgă în 
Univers, Mișcarea Perpetuă s-ar încheia și s-ar produce haosul 
cosmic. Al Treilea Logos organizează punctul de plecare 
fundamental al întregului Univers care se naște, și nucleul 
infinitezimal al celui din urmă atom al oricărei creații. 

Cu Arcanul Patru al Tarotului Fiinţa ia pe umerii săi Crucea 
Iniţierii. 

Dacă facem următoarea sumă cabalistică a Arcanului 4: 

(1+2+3+4=10)aflămcă (10 = 1 + 0 = 1), Monada. 

Tetragrammaton egal Monada. 


o CAPITOLUL 5 o 
ARCANUL NR.5 „IERARHUL” o 


THE HIERARCH 


DESCRIEREA GRAVURII: În această gravură îl găsim pe 
lerarh cu zala sa de război, ţinând în mâna sa dreaptă Bastonul 
Puterii. Folosește masca de șacal doar când oficiază, pentru a 
face Dreptate, simbolizând Suprema Indurare și Suprema 
Neîndurare a Legii. În Apele Vieţii se află Balanța Justiţiei, 
indicând faptul că mișcările, acţiunile și reacţiile Corpului Fizic 
se bazează pe Energie. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Numărul 5 
este grandios, sublim, este numărul rigorii și al Legii, este 
numărul lui Marte și al războiului. Arcanul Nr.5 al Tarotului ne 
indică Învățătura, Karma. Simbolizează al 5-lea Ciclu, a 5-a 
Rasă, al 5-lea Soare, cele 5 Tattve, cele 5 Degete, cele 5 
Evanghelii, cele 5 Simţuri, cele 5 Cămăruţe ale creierului și ale 
ovarului, cele 5 Aspecte ale Mamei Divine. 

Cartea Nr.5 a Tarotului este lniţiere, Demonstraţie, 
Învăţătură, Lege Karmică, Filosofie, Știință, Artă. Trăim în Epoca 
lui Samael, al 5-lea dintre cei 7; s-a început întoarcerea spre 
Marea Lumină. Viaţa a început să curgă din afară înspre interior, 
ne aflăm în fața dilemei de a Fi sau a nu Fi, trebuie să ne 
hotărâm fie Îngeri fie Demoni, fie Acvile fie Reptile, să ne 
înfruntăm cu propriul nostru destin. 

Arcanul Nr.5 este Hierofantul, Legea, Rigoarea, este 


Pentagrama  Învăpăiată, Steaua  Înflăcărată, semnul 
Omnipotenţei Divine; acesta este simbolul inefabil al Cuvântului 
făcut carne, Luceafărul teribil al Magilor. 

Pentagrama reprezintă Omul, Microcosmosul Om care, cu 
braţele și cu picioarele desfăcute, este Steaua cu Cinci Vârfuri. 

Pentagrama cu cele două vârfuri în sus îl reprezintă pe 
Satan, este folosită în Magia Neagră pentru invocările 
tenebroșilor. Cu unghiul superior în sus, reprezintă Cristosul 
Intern al fiecărui om care vine în această lume; simbolizează 
Divinul, o folosim cu Magia Albă pentru a chema Fiinţele Divine. 
Culcată lângă ușă cu cele două picioare înspre afară, împiedică 
intrarea entităților  tenebroase, dimpotrivă, Pentagrama 
Inversată cu cele două picioare spre interior, permite intrarea 
tenebroșilor. 


Pe unghiul superior al Pentagramei găsim Ochii Spiritului 
și semnul lui Jupiter, Tatăl Sacru al Zeilor. Pe braţe semnul lui 
Marte, simbol al Forţei. Pe picioare, semnul lui Saturn, simbol al 
Magiei. In centru, simbolul Filosofiei Oculte, Caduceul lui Mercur 
și semnul lui Venus. Caduceul lui Mercur reprezintă Șira Spinării 
și cele două aripi ascensiunea Focului Sacru de-a lungul șirei 
spinării, deschizând cele 7 Biserici ale Apocalipsei Sfântului loan 
(cele 7 Chakre) prin intermediul Castităţii Științifice. Potirul, 
simbol al Yoni-ului Feminin, reprezintă de asemenea Mintea 
Cristalizată, conţinând Vinul Luminii care seminizează creierul. 
Spada este Phallus-ul Masculin. De asemenea găsim Cheia și 
Pentaclul lui Solomon. Tetragrammaton este o mantră de o 
imensă putere sacerdotală. Conform Matematicilor Trasfinite: 


INFINIT + INFINIT = PENTALFA 


COQO : CO - 5 


Studenţii pot să elaboreze un Electrum pentru a se proteja 
împotriva tenebroșilor; numim Electrum în ocultism, Pentagrama 
fabricată cu cele 7 Metale ale celor 7 Planete. 


ARGINT - LUNA 
MERCUR - MERCUR 
CUPRU - VENUS 
AUR - SOARE 
FIER - MARTE 
STANIU - JUPITER 
PLUMB - SATURN 


Se face pentagrama şi se consacră cu cele 4 elemente: 
Foc, Aer, Pământ și Apă, și se parfumează cu 5 Parfumuri: 
Tămâie, Smirnă, Aloe, Sulf și Camfor; din aceste 5 substanțe 
care servesc pentru a consacra pentagrama, primele 3 sunt 
pentru a invoca Albul, sulful pentru a alunga entitățile 
tenebroase iar camforul parfumează și atrage succesul; trebuie 
să învăţăm să folosim aceste substanţe. Pentagramei trebuie să- 
i adăugăm cele 4 litere ale lui lod-He-Vau-He și să o purtăm la 
gât, oferindu-ne o protecţie extraordinară. 

In Consacrare, se inspiră de 5 ori, prezentându-se Fiinţei 
Reale Cristonice a Maestrului Intern pentru consacrarea 
Pentalfei, și se invocă cei 5 Arhangheli: Gabriel, Rafael, Samael, 
Anael și Orifiel. Dacă putem să elaborăm o Pentagramă metalică 
și să o consacrăm, de asemenea putem să ne Auto-Consacrăm 
cu aceleași rituri și parfumuri pe care le utilizăm pentru 
Pentagrama noastră metalică, deoarece omul este o Stea cu 5 
vârfuri. 

Toţi aceia care se simt murdari, cu larve, sau într-o stare 
proastă, trebuie să folosească cele 5 parfumuri pentru a se 


parfuma cu ele, cu condiția să urmeze Calea Perfectei Castități. 

In Lumisiale trebuie să se stabilească obiceiul de a-i 
curăța pe fraţii care sunt plini de larve. Astfel ei vor primi 
beneficiul în Sufletele lor și în Trupurile lor. 

În „Cartea Morților”, capitolul LIX, NU spune triumfător: 

„Sunt Șacalul Șacalilor, și primesc aer din prezența 
Dumnezeului Luminii, și îl conduc la marginile firmamentului, și 
la hotarele Pământului, și la fruntariile extremelor, zborul păsării 
Neveh. Așa se acordă aer acestor Tinere Fiinţe Divine”. 

lerarhul Arcanului 5, Șacalul Șacalilor este Conducătorul 
Arhonţilor destinului, este Anubis, Zeul cu cap de Șacal. 

Templul lui Anubis este Templul Domnilor Karmei. 

Anubis deține cărțile Karmei, în Lumea Subpământeană. 

Fiecare ființă umană își are propria sa carte de negocieri. 

Aceia care învaţă să își manipuleze KA-ul (Corpul Astral), 
pot să viziteze Templul Șacalului Șacalilor, pentru a-și consulta 
cartea și a-și face negocierile. 

De asemenea se pot solicita credite Domnilor Karmei. 
Orice credit trebuie plătit, lucrând în Marea Operă a Tatălui său 
suferind nespus. 

Atunci când Logosul Sistemului Solar mi-a înmânat tunica 
și mantia de Hierofant al Misterelor Majore, mi-a spus: „Aici îti 
plătesc ceea ce iți datorez, pentru practicile pe care le-ai 
predat”. 

Acela care doreşte Lumină trebuie să dea Lumină, pentru 
a-și primi plata sa. 

Șacalul Șacalilor conduce Lumina prin toate limitele bolții 
cerești, și ajunge până la frontierele păsării Neveh, enormul 
Șarpe, unul dintre cei 42 de Judecători ai lui Maat în judecată. 

Acest Mare Judecător este Logos al Sistemului Solar. 

Șacalul Șacalilor lucrează sub ordinele acestui Mare 
Judecător. 

Aceste Tinere Fiinţe Divine care lucrează cu Anubis, sunt 
Domnii Karmei. 

Alchimistul trebuie să înveţe să-și manipuleze KA-ul, 
pentru a vizita Templul Șacalului Șacalilor și a-și rezolva 
negocierile. În munca noastră cu Piatra Binecuvântată, este 
indispensabil să învăţăm să mânuim în mod conștient 
negocierile noastre. 

Nimeni nu scapă de Justiţie, deoarece în adâncul 


Conștiinţei noastre există KAOM-ul, Poliţia Karmei, care ia formă 
de fiecare dată când înregistrează o acţiune pozitivă sau 
negativă. 


o CAPITOLUL 6 o 
ARCANUL NR.6 „INDECIZIA ” n 


INDECISION 


DESCRIEREA GRAVURII: În picioare, în Apele Vieţii, 
discipolul se află în faţa unui triunghi cu vârful în jos. Brațul său 
stâng este așezat peste cel drept. Toate acestea semnifică 
faptul că discipolul este căzut; din acest motiv simte mai multă 
atracție faţă de Meduză (Eul psihologic), aflată la stânga sa. In 
dreapta sa, se află o Maestră. Acest Arcan se numește 
„Indecizia”, deoarece discipolul nu știe pentru care drum să se 
decidă. 

In partea superioară, un lerarh al Legii așezat pe un 
triunghi cu vârful în sus, format de arc, ţintește cu săgeata sa 
capul Meduzei, în acord cu axiomă: „Trebuie Decapitată 
Meduza”. 

Fiecare personaj îi prezintă neofitului un drum diferit. 

Drumul din Stânga și Drumul din Dreapta. Săgeata Justiţiei 
tinteşte împotriva Drumului din Stânga. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul 
Șase este Indrăgostitul Tarotului, înseamnă Realizare. Fiinţa 
umană se află între Viciu și Virtute, Fecioară și Prostituată, 
Urania-Venus și Meduza. Se află în situaţia de a trebui să aleagă 
drumul acesta sau celălalt. 

Arcanul Nr.6 este încântare, echilibru, uniune amoroasă 
între Bărbat și Femeie. Lupta teribilă între lubire și Dorinţă. 


Aici întâlnim Misterele lui Lingam-Yoni. Este înlănţuire. 

În Arcanul Nr.6 se află lupta dintre cele două Ternarii, este 
Afirmația Cristosului Intern și Suprema Negaţie a lui Satan. 

Arcanul Nr.6 este lupta dintre Spirit și Bestia Animalică. 

Numărul Șase reprezintă lupta dintre Dumnezeu și Diavol. 

Acest Arcan este exprimat prin Pecetea lui Solomon. 
Triunghiul superior reprezintă Kether, Hokmah și Binah, 
strălucitorul Dragon de Înțelepciune (Tată, Fiu și Spirit Sfânt); 
triunghiul inferior reprezintă cei Trei Trădători care sunt antiteza 
Triadei Divine, și care sunt Demonii Dorinţei, al Minţii și al Relei 
Voinţe, care-l trădează pe Cristosul Intern clipă de clipă și care 
sunt bazele Egoului (luda, Caiafa și Pilat); acest triunghi inferior 
este Balaurul Negru. 


o CAPITOLUL 7 o 
ARCANUL NR.7 „TRIUMFUL ” o 


TRIUMPH 


DESCRIEREA GRAVURII: În această gravură, apar în 
Apele Vieţii, doi sfincși, cel Alb și cel Negru, care își trag carul; 
simbolizează Forțele Masculine și Feminine. Un războinic, care 
reprezintă Intimul, se află în picioare în Carul său de Luptă, în 
Piatra Cubică (Sexul) și între cei 4 Piloni care constituie Știința, 
Arta, Filosofia și Religia, în care el se desfășoară. Cei 4 Piloni 
reprezintă de asemenea cele 4 Elemente, indicând faptul că le 
domină. i 

În mâna sa dreaptă Spada Înflăcărată și în stânga sa 
Bastonul Puterii. Platoșa este Știința Divină care ne face 
puternici. 

Războinicul trebuie să înveţe să folosească Bastonul și 
Spada, astfel va obţine Marea Victorie. 

Pe capul său o bonetă cu 3 vârfuri, reprezintă cele 3 Forțe 
Primare; în partea superioară apare Ra, Cristosul Cosmic 
(Aripile). 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul 7 
reprezintă cele 7 Note ale Lirei lui Orfeu, cele 7 Note muzicale, 
cele 7 Culori ale prismei solare, cele 7 Planete, cele 7 Vicii pe 
care trebuie să le transmutăm în cele 7 Virtuţi, cele 7 Genii 
Siderale, cele 7 Corpuri, cele 7 Dimensiuni, cele 7 Grade de 
Putere a Focului, cele 7 Cuvinte Secrete rostite de Logosul Solar 


(de pe Calvar), etc. 

Arcanul Nr.7 este Carul de Luptă pe care l-a făurit Monada 
pentru a putea acţiona în această lume, cu putere pentru a 
munci în acest câmp al vieţii. Este Monada deja realizată, 
manifestându-se prin cele 7 Corpuri ale sale. Din alt aspect, 7 
înseamnă lupte, bătălii, dificultăţi; dar învinge întotdeauna, în 
ciuda luptelor. 

Tatăl care se află în Secret, adică Monada Divină, este 
Omniscient Nemuritor, dar fără Auto-Realizare, nu poate domina 
Fizicul, nu are autoritate asupra Elementelor; pare de necrezut 
faptul că noi, mizerabili viermi, „trebuie să îl facem puternic pe 
Tatăl”, pare o blasfemie, dar El trebuie să se Auto-Realizeze. 

O Monadă Realizată este puternică, are putere asupra 
Focului, Aerului, Apei, Pământului; de aceea în Cartea Morților 
egipteană, devotul i se adresează lui Horus: „Eu fti fortific 
picioarele și brațele tale”. La rândul său devotul îi cere să-i 
întărească Cei Trei Creieri ai săi (Intelectual, Emoţional, Motor); 
căci Horus are nevoie ca devotul să-și aibă cei Trei Creieri 
puternici. 


TATĂ MAMĂ 


Tată 


Spirit Sfânt 


Fiu 
OSIRIS ISIS 


În Teogonia egipteană, Tatăl (Tată, Fiu și Spirit Sfânt) este 
Osiris sau Ra, iar Ra este Logosul cu cele trei aspecte ale sale. 
Când se vorbește despre Monadă se face referire la Osiris; El 
este cel care trebuie să se Auto-Realizeze; la rândul său, trebuie 
să se dedubleze în Tată, Mamă și Fiu; Fiul se dedublează în 
Esenţă și aceasta înghite persoana, Monada devenind Auto- 


Realizată. 
ESENȚĂ — sT a > MAMĂ --~------—- 


Monada fiecăruia are nevoie de noi și noi de Ea. Vorbind 
cu Monada mea, mi-a spus: „Eu te AutoRealizez, ceea ce fac 
este pentru tine”. 

Altfel, pentru ce trăim? Există un scop: Monada vrea să se 
Auto-Realizeze și pentru aceasta ne aflăm aici. 


o CAPITOLUL 8 o 
ARCANUL NR.8 „JUSTITIA” o 


JUSTICE 


DESCRIEREA GRAVURII: În acest Arcan apare în Apele 
Vieţii Șarpele mușcându-și coada, formând semnul Mamei 
Cosmice, Infinitul (0, zero). 

O femeie se află îngenuncheată pe un tumul din trei 
trepte, reprezentând Arcanul A.Z.F. (Apa plus Foc egal 
Conștiința). Femeia ţine cu mâna stângă Spada Puterii orientată 
în sus, iar cu cealaltă mână echilibrează o balanță, arătând 
echilibrul ce trebuie să existe între Minte, Inimă și Sex. În partea 
superioară apare Ra (este un alt simbol al lui Ra, pe lângă aripi). 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul Nr.8 
este Judecată, Nr.8 este numărul lui lov, probe și dureri; este 
reprezentat cu o spadă care corespunde esotericului. 

Numărul 8 este numărul Infinitului. Forţele vitale ale 
Focului Flegetonului și Apei Acheronului circulă încrucișându-se 
în a Noua Sferă, în inima Pământului, sub forma unui opt. În șira 
spinării este de asemenea format simbolul Infinitului. Semnul 
Infinitului semnifică a lucra în a Noua Sferă și aceasta este 
Sexul. 

Arcanul Nr.8 al Tarotului este o femeie cu o spadă în 
mâna, în fața Balanţei Justiţiei Cosmice. Realmente doar ea 
poate să-i înmâneze Spada Magului; fără femeie nici un iniţiat 
nu reușește să primească Spada. Există Eva-Venus, femeia 


instinctivă. Venus-Eva, femeia nobilă a căminului. 

Există Venus-Urania, femeia iniţiată în Marile Mistere și în 
cele din urmă, afirmăm existenţa Uraniei-Venus, femeia adept, 
femeia profund realizată. 

Femeia Arcanului Nr.8 al Tarotului ţine într-o mâna 
Balanța și în cealaltă Spada. Este necesar să echilibrăm forțele, 
este necesar și urgent să ne sanctificăm în mod absolut și să 
practicăm Arcanul A.Z.F.; forțele bărbatului și ale femeii se 
echilibrează în lubire și în Înţelepciune. 

Ascensiunea miraculoasă a Energiei Seminale până la 
creier, este posibilă graţie unei anumite perechi de cordoane 
nervoase care, sub formă de Opt, se desfășoară la dreapta și la 
stânga Șirei Spinării. 

În Filosofia chineză această pereche de cordoane sunt 
cunoscute sub clasicele nume de „Ying” și „Yang”, Tao fiind 
Calea de Mijloc, Canalul Medular, Calea Secretă pe unde urcă 
Șarpele. 

Este evident că primul dintre aceste două canale este de 
natură Lunară, este vădit că al doilea este de tip Solar. 

Atunci când atomii Lunari și cei Solari fac contact cu 
Triveni, în apropierea coccisului, se trezește Șarpele Ignic al 
Puterilor noastre Magice. 

Șarpele care, cu forma sa, alcătuiește un Cerc, în acea 
transă Gnostică de a-și devora propria coadă, este o sinteză 
extraordinară a mesajului minunat al Domnului Quetzalcoatl, 
sau în poziţia verticală, ce ilustrează ideea Maya și Nahuatl a 
Viperei Divine devorând Sufletul și Spiritul Omului; sau în sfârșit, 
Flăcările Sexuale consumând Egoul Animalic, anihilându-l, 
reducându-l la cenușă. 

incontestabil, Șarpele este simbolul esoteric al 
Înţelepciunii și al Cunoașterii Oculte. Șarpele a fost relaționat cu 
Zeul Înțelepciunii din vremurile străvechi. 

Șarpele este simbolul sacru al lui Thot și al tuturor Zeilor 
Sfinţi precum Hermes, Serapis, lisus, Quetzalcoatl, Buddha, 
Tlaloc, Dante, Zoroastru, Bochica, etc., etc., etc. 

Orice Adept al Fraternităţii Universale Albe poate fi 
înfățișat cum trebuie, prin „Marele Șarpe”, care ocupă un loc 
atât de bine cunoscut printre simbolurile Zeilor de pe pietrele 
negre pe care le includ edificiile babiloniene. 

Esculap, Pluton, Esmun, Knepp, toţi sunt Zeităţi cu 


atributele Șarpelui, afirma Dupuis. Toţi sunt vindecători, dătători 
de Sănătate Spirituală și Fizică, și de Iluminare. 

Brahmanii și-au căpătat cosmogonia, știința și artele de 
culturalizare de la faimoșii  „Naga-Mayași”, numiţi apoi 
„Danava”. 

„Nagașii” și „Brahamanii” foloseau simbolul sacru al 
Șarpelui cu Pene, emblema, fără discuţie, mexicană și maya. 

Upanishadele conţin un tratat despre Știința Şerpilor sau, 
ceea ce este același lucru, Știința Cunoașterii Oculte. 

„Nagașii”  (Șerpi)  Budismului Esoteric, sunt Oameni 
Autentici, Perfecţi, Auto-Realizaţi, în virtutea cunoașterii lor 
oculte, și protectori ai Legii lui Buddha întrucât interpretează în 
mod corect doctrinele sale metafizice. 

Marele Kabir lisus din Nazareth niciodată nu i-ar fi sfătuit 
pe discipolii săi să fie „așa de înţelepţi ca Șarpele”, dacă acesta 
ar fi fost un simbol al Răului. Nu strică să ne amintim că Ofiţii, 
Înțelepţii Gnostici egipteni ai „Fraternităţii Șarpelui”, niciodată 
nu ar fi adorat o viperă vie în ceremoniile lor, ca emblemă a 
Ințelepciunii, Divina Sophia, dacă această reptilă ar fi fost 
relaţionată cu Puterile Răului. 

Șarpele sau Logosul Salvator, îl inspiră pe om pentru ca 
acesta să își recunoască identitatea cu Logosul și astfel să se 
întoarcă la propria sa esenţă, care este acest Logos. 

Șarpele Sacru sau Logosul Salvator doarme ghemuit în 
fundul arcei, în pânda mistică, așteptând momentul de a fi 
trezit. 

Kundalini, Șarpele Ignic al Puterilor noastre Magice, 
încolăcit în interiorul Centrului Magnetic al Coccisului (bază a 
șirei spinării) este luminos ca fulgerul. 

Cei ce studiază Fiziologia Esoterică în maniera nahuatl, 
sau în maniera hindusă, subliniază ideea transcendentală a unui 
Centru Magnetic uimitor, situat la baza coloanei vertebrale, la 
jumătatea distanţei dintre orificiul anal și organele sexuale. 

In centrul „Chakrei Muladhara” există un pătrat galben 
invizibil pentru ochii trupului, dar perceptibil pentru Clarviziune 
sau al Șaselea Simţ; acel pătrat reprezintă conform hindușilor 
Elementul Pământ. 

Ni s-a spus că în interiorul respectivului pătrat există un 
„Yoni” sau „Uter” și că în mijlocul acestuia se afla un „Lingam” 
sau  „Phallus” erotic, pe care se află încolăcit Șarpele, 


misterioasa Energie Psihică numita Kundalini. 

Structura esoterică a unui asemenea Centru Magnetic, la 
fel ca și situarea sa neobișnuită între organele sexuale și anus, 
dau baze solide, incontestabile, Școlilor Tantrice din India și din 
Tibet. 

Este indiscutabil că doar prin intermediul Sahaja Maithunei 
sau Magiei Sexuale poate fi trezit Șarpele. Coroana formată 
dintr-o viperă, Thermuthis, aparţine lui Isis, Divina noastră 
Mamă Kundalini proprie și individuală, căci fiecare dintre noi o 
are pe a sa. 

Șarpele, ca Zeitate Feminină în interiorul nostru, este soția 
Spiritului Sfânt, a noastră Fecioară Mamă plângând la piciorul 
Crucii Sexuale, cu inima străpunsă de 7 Pumnale. 

Fără îndoiala că Șarpele Marilor Mistere este aspectul 
feminin al Logosului. Dumnezeul Mamă, soţia lui Shiva, ea este 
Isis, Adonia, Tonantzin, Rea, Maria, sau mai bine spus Ram-lo, 
Cibele, Opis, Der, Flora, Paula, IO, Akka, Marea Mamă în 
sanscrită, Zeița Lha-ilor, Larii sau Spirite de aici de jos, 
îngrijorata Mamă a lui Huitzilopochtli, Ak sau Zeița Albă în turcă, 
Minerva din Peșterile Misterelor Iniţiatice, Akabolzub a Templului 
Lunar din Chichen-ltza (Yucatan), etc., etc. 


o CAPITOLUL 9 n 
ARCANUL NR.9 „ERMITUL” n 


THE HERMIT 


DESCRIEREA GRAVURII: În acest Arcan găsim în Apele 
Vieţii o Lună care urcă. In partea din mijloc un Bătrân Ermit în 
atitudine de înaintare, ţinând în mâna sa stângă lampa care-i 
arată drumul, este Lampa lui Hermes, Înţelepciunea. 

Cu mâna sa dreaptă se sprijină pe Bastonul Patriarhilor, ce 
reprezintă șira spinării cu cele Șapte Biserici ale sale. 

Ermitul, prudent și înţelept, este înfășurat în Mantia 
Protectoare a lui Apollonius, care simbolizează Prudenţa. In 
spatele lui se afla Palmierul Victoriei. 

În partea superioară, un Soare care luminează cu trei raze 
indicând cele Trei Forțe Primare, coboară pentru a se uni cu 
Luna. Luna urca și Soarele coboară, ceea ce indică faptul că 
trebuie să transformăm Luna în Soare prin intermediul 
Transmutaţiei, să transformăm cu Arcanul A.Z.F. Corpurile 
Lunare în Corpuri Solare. 

Arcanul Nr.9 indică în mod clar cele 9 Sfere ale infernurilor 
atomice ale Naturii și cele 9 Sfere ale celor 9 Ceruri. Acest Arcan 
indică de asemenea cele 9 Planete reprezentate în cele 9 Sfere 
ale Planetei Pământ. 

Iniţiatul trebuie să coboare în cele 9 Sfere Scufundate, 
pentru ca apoi să cucerească cele 9 Ceruri corespunzătoare 
fiecărei planete. 


SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul Nr.9 
este Ermitul, Singurătatea. Acest Arcan, în formă mai elevată, 
este a Noua Sferă, „Sexul”. 

Coborârea în a Noua Sferă era în Templele antice, Proba 
Maximă pentru suprema demnitate a Hierofantului. Hermes, 
Buddha, lisus, Zoroastru, Dante, etc., și mulţi alți mari iniţiaţi, au 
trebuit să treacă prin Proba Maximă, să coboare în a Noua Sferă, 
pentru a lucra cu Focul și Apa, origine a Lumilor, Bestiilor, 
Oamenilor și Zeilor. Orice autentică Iniţiere Albă, începe de aici. 

În a Noua Sferă sau al Nouălea Strat al Pământului, în 
centrul Pământului, în însăși inima Pământului se găsește 
strălucitor, semnul Infinitului. Acest semn are forma unui Opt. 
Semnul Infinitului este Sfântul Opt. În acest semn se află 
reprezentate Inima, Creierul și Sexul Geniului Pământului. 
Numele secret al acestui Geniu este CHANGAM. 

Zoharul ne avertizează în mod accentuat că în adâncul 
Abisului trăiește Adam-Protoplastos, Principiul Diferenţiator al 
Sufletelor. Cu acel principiu trebuie să ne întrecem în lupta pe 
viaţă și pe moarte. Lupta este teribilă: Creier contra Sex și Sex 
contra Creier; iar ceea ce este mai înfiorător, ceea ce este mai 
dureros este aceea de Inimă contra Inimă. 

Este evident că în ființele umane, toate forțele se rotesc 
pe baza Sfântului Opt. Cel care dorește să intre în Cetatea celor 
Nouă Porţi menţionate în Bhagavad-Gita, trebuie să se 
hotărască să coboare în Forja Aprinsă a lui Vulcan. 

INIMĂ 


CREIER SEX 


În organismul uman, a Noua Sferă este Sexul; cel ce vrea 
să se Auto-Realizeze, trebuie să coboare în a Noua Sferă pentru 
a lucra cu Apa și Focul, pentru a ajunge la a Doua Naștere. 

În a Noua Sferă se află Forja Aprinsă a lui Vulcan (Sexul). 
Acolo coboară Marte pentru a-și oţeli din nou spada înflăcărată 
și pentru a cuceri inima lui Venus (Iniţierea Venusiană); Hercule 
pentru a curăța Grajdurile lui Augias (Josnicele Profunzimi 
Animalice); Perseu pentru a reteza capul Meduzei (Eul Psihologic 


sau Adamul-Pamântesc) cu Spada să Înflăcărată, iar acest cap 
acoperit de șerpi, studentul esoteric trebuie să îl dea Minervei, 
Zeița Inţelepciunii. 

Nouă luni rămâne fătul în interiorul Pântecului Matern și 
„Nouă Epoci” sunt necesare în pântecul lui Rea, Tonantzin, 
Cibele, adică Mama Natură, pentru a se naște o Umanitate 
Planetară. Așadar la fel este evident că trebuie să coborâm în a 
Noua Sferă pentru a putea fi gestați și a dobândi acea a Doua 
Naștere. 

lisus i-a spus lui Nicodim: „Trebuie să te Naști din Nou 
pentru a putea intra în Împărăția Cerurilor”. (loan 3:1-15). 

Aceasta înseamnă fabricarea Corpurilor Solare, nimeni nu 
poate intra în Ilmpărăţie dacă merge îmbrăcat în Zdrenţe 
Lunare. Trebuie fabricate Corpurile Solare și aceasta se obține 
doar „Transmutând Energia Creatoare”. 

In Teogonia egipteană sunt reprezentate aceste Corpuri 
Solare prin Sahu-ul egiptean. Nimeni nu are dreptul să se așeze 
la masa Ingerilor dacă nu este îmbrăcat cu Corpurile Solare. 

Trebuie să fabricăm To Soma Heliakon, Corpul de Aur al 
Omului Solar. _ 

Stă scris că: „/ngust este drumul care conduce la lumină”. 
_ Cel care dorește să urmeze drumul: „Să se Nege pe Sine 
Insusi, să-și la Crucea și să mă Urmeze” (Cei Trei Factori ai 
Revoluţiei Conștiinţei: a Muri, a te Naște și Sacrificiul). 

Cel ce vrea să se Auto-Realizeze trebuie să fie dispus să 
renunțe la tot: bogăţie, onoruri, pace, prestigiu, trebuie să-și 
dea propriul sânge. 

Trebuie să aibă un Centru de Gravitaţie, un Centru de 
Conștiinţă Permanent. Toate ființele umane nu suntem altceva 
decât mașini conduse de către Eurile noastre (Egoul este plural), 
suntem puși într-o situaţie dezavantajoasă, aceasta înseamnă 
Supra-Eforturi și să ucidem Eul; acest Ego este Mefistofel, este 
rădăcina tuturor suferințelor noastre, durerilor, el trăiește în 
funcție de propria sa condiţionare, trebuie să îl reducem la praf 
cosmic, pentru a avea o Conștiinţă Trezită, pentru „a putea 
vedea Calea”. 

Prin a Ști se înțelege a Vedea, a Auzi și a Palpa marile 
realităţi. 

Este necesar să se înțeleagă ce semnifica Adâncul 
Abisului; când se spune să se coboare în Adâncul Abisului, 


aceasta este Real. Coborând în a Noua Sferă prin Legea 
Concomitenţelor sau a Relaţiilor, ne punem în concordanţă cu 
Organismul Planetar pe care trăim; acela care lucrează în a 
Noua Sferă a coborât în străfundul aspectului său real; dacă cel 
care lucrează s-ar dezîncarna, ar vedea că trăiește realmente în 
acea Regiune (a Noua Sferă este Centrul Pământului), desigur 
cel care și-ar da seama ar fi cel care și-a Trezit Conștiinţa. 
Trebuie să avertizăm necofitul că în a Noua Sferă există 
„Suprema Durere”. Așa cum spune Dante în Divina Comedie: 
„condamnaților li s-au coagulat lacrimile în ochi, altora apele le 
urcă până la organele creatoare”. 

Trebuie să știm să înţelegem, trebuie să știm să învăţăm 
să Suferim, sa Fim Resemnaţi. Cei care nu sunt, eșuează; este 
ca o aberaţie, ceva paradoxal a vrea să găsești Fericirea în a 
Noua Sferă. Ar fi absurd, pentru că Auto-Realizarea Intimă costă, 
are un preț, poate chiar propria viaţă. 

Oare Hiram Abiff nu a fost asasinat și l-au căutat „27 de 
Maeștri” care, adunaţi cabalistic, dau: 2 + 7 = 9. 

In a Noua Sferă există dureri profunde până când în final 
se ajunge la a Doua Naștere. Când lisus i-a spus lui Nicodim că 
trebuia „să se nască din nou”, el nu a înţeles. lisus, da, cunoștea 
Marele Mister. Și va ieși cineva vreodată din a Noua Sferă? Da, 
atunci când se ajunge la a Doua Naștere. 

După ce am creat „To Soma Heliakon” în „Forja Ciclopilor” 
(Sexul), a trebuit atunci să trec printr-o perioadă de profunde 
reflexii. În Lăcașul Iubirii, în Templul celor „de Două Ori Născuţi”, 
am întâlnit alţi Fraţi și Surori care de asemenea lucraseră în 
mod intens în „Forja Aprinsă a lui Vulcan” (Sexul), ei toţi 
străluceau glorios între încântările Divine de nedescris ale 
Vinerii Sfinte. Ne-am reunit pentru a comenta luptele și 
suferinţele,  ieșiserăm victorioși. Dar toate acestea sunt 
începutul începuturilor și fundamentul fundamentelor, mai este 
ceva de spus în legătură cu aceasta și este necesar ca 
dumneavoastră să fiți informaţi. 

Dacă un de Două ori Născut sau cineva care a ajuns la 
Adeptat încearcă să ajungă la Starea Angelică, ar trebui să 
coboare încă o dată în Puţul Profund al Universului, în a Noua 
Sferă, și o dată terminată munca, să urce pe Scara lui Lucifer 
pentru a atinge Starea Angelică. 

Dacă ar vrea să fie un Arhanghel, sau Principat, sau Tron, 


sau Heruvim, trebuie să facă același lucru, „să coboare pentru 
ca apoi să urce”. 

Trebuie să se înţeleagă și să se facă diferenţa între ceea 
ce este o „Cădere” și ceea ce este o „Coborâre”, cel care a fost 
deja decapitat nu poate fi recapitat. În ajunul intrării în Absolut, 
trebuie să se coboare în a Noua Sferă. 

Dacă se ajunge la a Doua Naștere, Sexul devine interzis, 
deja nu se va mai folosi Sexul din dorinţă proprie, dar dacă se 
primește ordin de la Fraternitatea Albă, Ordinul Sacru, sau de la 
Tatăl care se află în secret și se ordonă să se coboare în Puţul 
Abisului, trebuie să te supui, aceasta nu este plăcere ci durere, 
sacrificiu. 

Pe scara luciferică trebuie să coborâm și trebuie să urcăm, 
avem nevoie să devenim Maeștri atât ai Forţelor Superioare cât 
și Inferioare. Tatăl care se afla în secret ordonă ceea ce trebuie 
făcut, doar primind un ordin se coboară. 

Își pierde gradele Iniţiatice doar cel care cade, nu și cel 
care a coborât. O dată încheiată munca, se primesc ordinele și 
de acum nu se mai folosește Sexul în mod capricios, Tatăl este 
stăpânul acestui act, și de la Tatăl trebuie să vină ordinul. 

Sexul nu aparţine omului, ci Tatălui. 

Legea Leviatanului este cea a acelui Mason care deja a 
parcurs toate Muncile sau Gradele Esoterice și cum a fost deja 
decapitat nu poate fi recapitat, nu poate să i se facă rău nici de 
sus, nici de jos, trăiește la unison cu Legea, cu Marea Lege. 

Aceasta este cunoașterea superioară a Masoneriei 
Esoterice. 

Mai întâi face Voința sa Capricioasă. Apoi trebuie să facă 
Voința Tatălui. Când deja nu mai are „Ego”, răutatea dispare și 
știe să facă doar Voința Tatălui, el este adevărata noastră Fiinţă, 
este Bătrânul Zilelor, se află dincolo de Atman; atunci când el 
ordonă, ordinele sale trebuie să fie îndeplinite. 

Cineva se eliberează de a Noua Sferă atunci când se 
convertește într-un Paramarthasatya (locuitor al Absolutului), 
atunci se va cufunda în Fericirea Abstractă. Dar înainte de a 
merge acolo va exista o umilire, respectivul trebuie să coboare 
din nou, altfel violează Legea Leviatanului, Pecetea lui Solomon. 

În Apocalipsa Sfintei Biblii întâlnim de asemenea misterele 
celei de-a Noua Sfere: „Și numărul celor pecetluiți: o sută 
patruzeci și patru de mii, din toate triburile fiilor lui Israel”. 


(Apocalipsa 7:4). Însumând în mod cabalistic numerele între ele, 
vom avea numărul Nouă. 1 + 4 + 4 = 9. Nouă este a Noua 
Sferă, Sexul. Vor fi salvaţi doar cei care vor fi ajuns la Castitatea 
Absolută. 

„Apoi m-am uitat, și iată că Mielul stătea în picioare pe 
muntele Sion, și cu El o sută patruzeci și patru de mii, care 
aveau numele Lui și numele Tatălui Lui scris pe frunte”. 
(Apocalipsa 14:1). 

Muntele Sion sunt Lumile Superioare, cifrele sunt o 
cantitate simbolică iar în mod cabalistic se descompune astfel: 1 
+4 + 4 = 9, Sexul. Doar cu Marele Arcan putem să fim salvaţi și 
să primim pe frunte numele Tatălui. 

Poporul este Sion, este Poporul Spiritual al lui Dumnezeu. 

Acest popor este format din toţi aceia care practică Magia 
Sexuală (Poporul Castităţii). 

Referitor la Noul lerusalim, spune: „Si i-a măsurat zidul, o 
sută patruzeci și patru de coti, după măsura omului, care este și 
a îngerului” (Apocalipsa 21:17). 

144 =1+4+4 = 9, Sexul. 

9 este măsura Omului, care este și a Îngerului. Nouă luni 
rămânem în pântecul matern. Doar în a Noua Sferă se poate 
naște Fiul Omului. Nu s-a cunoscut niciodată vreun Inger care să 
nu se fi născut în a Noua Sferă. 

Acela care vrea să reteze capul Meduzei (al Eului) trebuie 
să coboare în a Noua Sferă. 

Acela care dorește să încarneze Cristosul, trebuie să 
coboare în a Noua Sferă. Cel care vrea să dizolve Eul trebuie să 
coboare în a Noua Sferă. A Noua Sferă este Sanctum Regnum al 
Omnipotenţei Divine a celui de al Treilea Logos. În a Noua Sferă 
găsim Forja Aprinsă a lui Vulcan. 

Orice porumbel care lucrează în Marea Operă, trebuie să 
se sprijine pe bastonul sau, să se lumineze cu propria sa lampă, 
și să se înfășoare în mantia să sacră. Fiecare porumbel trebuie 
să fie prudent. Dacă vreţi să încarnaţi Cristosul, fiți precum 
lămâia. Fugiţi de Desfrâu și de Alcool. Ucideţi cele mai lăuntrice 
radacini ale Dorinţei. 

Abundă studenţii esoteriști care, în mod eronat, afirmă că 
există numeroase drumuri pentru a ajunge la Dumnezeu. 

Dar Divinul Mare Maestru lisus a spus: „/ngustă este 
poarta și strâmt este drumul care duce la lumină, și foarte puțini 


sunt cei ce îl află”. (Matei 7:14). 

Dacă studentul esoteric examinează cu răbdare toate cele 
Patru Evanghelii, va putea confirma prin el însuși faptul că lisus 
niciodată nu a spus aceasta, că ar fi mai multe drumuri. 

Adorabilul Salvator al Lumii a vorbit doar de o singură 
Poartă Strâmtă și de un singur Drum, Îngust și Dificil. lar această 
Poartă este Sexul! lar acest drum este Sexul! Nu există altă cale 
pentru a ajunge la Dumnezeu. Nu s-a știut niciodată în toată 
Eternitatea vreun profet care să fi cunoscut altă poartă în afară 
de Sex. 

Unii studenți esoterici înșelaţi, confuzi, rătăciți, obiectează 
împotriva acestor învățături și afirmă că Pitagora, Zoroastru, 
lisus și alţi Iniţiaţi erau celibatari, și că zice-se niciodată nu au 
avut soţie. 

În toate Templele de Mistere au existat Vestale Sacre. 

Materialiștii, nerespectoșii, cei rău intenţionaţi, în mod 
arbitrar au pretins să le numească „prostituate sacre”. Însă, 
acele Vestale erau adevărate Virgine lIniţiate. Virgine Esoterice, 
chiar dacă fiziologic, corpurile lor nu mai erau de virgine. 

Iniţiaţii Templului, Pitagora, Zoroastru, lisus Cristos și toţi 
acei iniţiaţi antici, fără excepţie, au practicat realmente Arcanul 
A.Z.F. cu Vestalele Templului. Numai în Forja Aprinsă a lui 
Vulcan, acei Mari Inițiați au putut să-și călească armele și să 
cucerească inima lui Venus. 


o CAPITOLUL 10 n _ 
ARCANUL NR.10 „RASPLATA” o 
N 


RETRIBUTION 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii găsim doi șerpi: 
cel Pozitiv, Solar, care îi vindecă pe israeliți în deșert și cel 
Negativ, Lunar, Șarpele Ispititor din Eden, cel al Corpurilor 
Lunare, Corpurile de Păcat. 

In partea din mijloc, Roata Norocului, sau Roata Samsarei, 
Roata Morților și a Nașterilor. Prin partea dreaptă urcă 
Hermanubis, evolutiv, prin partea stângă coboară Tiphon 
Baphomet, involutiv. După cele 108 vieţi, roata face o rotaţie 
completă; în timp ce urcă, considerăm Evoluţia prin Regnurile 
Mineral, Vegetal, Animal și Uman; la coborâre, coboară pe 
aceeași cale. Roata Samsarei face 3.000 de rotații, după care 
Esența, după atâtea purificări și suferințe se întoarce în Absolut, 
dar fără Auto-Realizare. In partea superioară, Sfinxul, stând în 
echilibru pe roată, o reprezintă pe Mama Natură. 

Sfinxul este Intercesorul Elemental al Binecuvântatei Zeiţe 
Mamă a Lumii. In el vom găsi reprezentate cele Cinci Elemente: 


APÂ: CHIPUL DE OM 


AER: ARIPI DE VULTUR 
PÂMÂNTI: PICIOARE DE BOU 
FOC: GHEARE DE LEU 
ETER: BASTONUL 


SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: În Arcanul 
Nr.10 găsim Roata Destinului, Roata Cosmogenică a lui Ezechiel. 
In această roată întâlnim Lupta Antitezelor, Hermanubis la 
dreapta, Tiphon la stânga. Aceasta este roata secolelor, este 
Roata Norocului, a Reîncarnării și a Karmei, Roata Teribilă a 
Răsplătii, deasupra roții se afla Misterul Sfinxului. 

Pe Roata Antitezei, cei doi șerpi se combat reciproc. În 
această roată este cuprins tot secretul Arborelui Cunoașterii. 

Din izvorul unic, izvorăsc cele Patru Râuri ale Paradisului, 
dintre care unul curge prin codrul des al soarelui udând 
Pământul Filosofic cu Aurul de Lumină; iar celălalt curge 
tenebros și tulbure prin Impărăţia Abisului. Lumina și Tenebrele, 
Magia Albă și cea Neagră, se combat reciproc. Eros și Antieros, 
Cain și Abel, trăiesc în interiorul nostru înșine într-o intensă 
bătălie până când, descoperind Misterul Sfinxului, apucăm 
Spada Inflăcărată, atunci ne eliberăm de Roata Secolelor. 

Arcanul Nr.10 este numit în mod cabalistic Împărăţie sau 
Centru Vital, este numit Rădăcina Plăsmuitoare a tututor Legilor 
Naturii și ale Cosmosului. A plăsmui semnifică a concepe în mod 
intelectual și apoi a construi sau a desena. Din acest motiv 10 
este Principiul Plăsmuitor al tuturor lucrurilor. 


Cercul cu un punct în centru, sunt Misterele lui Lingam- 
Yoni; Cercul este Absolutul, Eternul Principiu Feminin, este Yoni- 
ul unde se nasc toate Universurile. Punctul este Lingamul, 


Eternul Principiu Masculin. Cercul cu un punct este 
Macrocosmosul, sunt Misterele lui Lingam-Yoni cu ajutorul 
cărora pot fi create Universurile. 

Cercul este Receptiv, Punctul este Proiectiv. Dacă punctul 
se prelungește, se lungește, devine o linie, împarte cercul în 
Două. Punctul aflându-se în mișcare, avem atunci Lingam-Yoni, 
cele două sexe Masculin și Feminin. 


O O ID =10= 


Scoțând linia care se află în interiorul cercului, avem 
Numărul 10 și de asemenea mantra Mamei Divine. 

Universul întreg este un produs al Energiei Sexuale; fără 
puterea Energiei Creatoare nu se poate plasma Universul; fără 
Energie Creatoare Sexuală nu există Univers, din acest motiv 
„10” este Principiul Plăsmuitor al Întregii Naturi. 

Cercul cu un punct în centru poate fi prezentat și așa: 


Numărul 10 ne învaţă multe lucruri; să ne amintim cercul 
care este simbolul Mamei Divine. Putem spune că următoarele 
simboluri, în fond, sunt același lucru: 


CO O 


Se spune că numărul 10 este baza, Împărăţia iar persoana 
care urmează poruncile acestui Arcan, vede Întoarcerea tuturor 
lucrurilor. Dacă studentul știe să se supună, vede întoarcerea 
tuturor lucrurilor, se înalță la Iluminare și poate vedea Fluxul și 
Refluxul tuturor lucrurilor, întrucât este un Iluminat. 

Kabala spune că vedem lucrurile în măsura în care 


începem să ne supunem lui „10”. În acest număr „10” se află 
Principiile: CREAȚIE, CONSERVARE, REINNOIRE. 


Aici se află Verbul în triplul său aspect. 


Punctul în interiorul cercului, care în mișcare devine linie, 


poate să fie în următoarele moduri: 


CO O O D= 


Am văzut deja că 10 apare din amintitul simbol, ca și IO 


care este mantra Mamei Divine, dând naștere de asemenea 
celor 10 Emanaţii ale lui Prakriti, adică cei 10 Sephiroţi ai 
Kabalei. 


vine: 


Cei 10 Sephiroţi sunt: 

1. KETHER: Tatăl, Logosul. 

2. HOKMAH: Fiul, Triunul. 

3. BINAH: Spiritul Sfânt, Coroana Sephirotică. 

Acesta este Primul Triunghi. După Coroana Sephirotică 


4. HESED: Este Atman-ul, Intimul, Fiinţa noastră Divină. 

5. GEBURAH: Sufletul Spiritual Feminin, Budahi. 

6. TIPHERETH: Este Manas, Sufletul Uman. 

Acesta este al Doilea Triunghi; Buddhi este Conștiinţa 


Superlativă a Fiinţei, este Principiul Justiţiei, Legea. Atunci când 
se vorbește de Conștiinţă este Buddhi, Elohimul care spune: 
„Luptaţi-vă pentru mine în numele Te-Tra-Gram-Ma-Ton-ului”. 


In al Treilea Triunghi avem: 

7. NETZAH: Mintea Solară. Mintea Cristos. 

8. HOD: Legitimul Corp Astral Solar. 

9. YESOD: Este Piatra Cubică, Sexul. 

10. MALCHUTH: Corpul Fizic. 

Cei 10 Sephiroţi se află înăuntrul nostru înșine, intrinsec în 


orice materie organică și anorganică. Orice ființa umană îi are, 
dar este necesar să îi încarneze. Sephiroţii deja Auto-Realizaţi 
strălucesc precum pietre preţioase în interiorul lui Atman. 
Sephiroţii formează regiuni în care trăiesc Îngerii, Heruvimii, 
Puterile, etc. 


Sephiroţii au punctele lor de legătură cu Corpul Fizic. 


Localizarea Sephirotică în Corpul Fizic: 

KETHER: Coroana, în partea superioară a capului. 

HOKMAH: Partea dreaptă a creierului. 

BINAH: Partea stânga a creierului. 

HESED: În braţul drept. 

GEBURAH: În braţul stâng. 

TIPHERETH: În inimă. 

NETZAH: În piciorul drept. 

HOD: În piciorul stâng. 

YESOD: In organele sexuale. 

MALCHUTH: În labele picioarelor. 

Acestea sunt punctele de contact ale Sephiroţilor cu 
corpul uman. Sephiroţii sunt atomici, nu sunt atomi de Carbon, 
Oxigen, Nitrogen; sunt atomi de Natură Spirituală, care aparțin 
Chimiei Oculte, Esoterice și Spirituale. 

Sephiroţii sunt masculini și există Sephirele, care sunt 
feminine; Zona Neutră constituie spaţiul profund, Câmpurile 
Magnetice, etc. Acest lucru nu se află în cărţi, trebuie descoperit 
prin sine însuși. Vă vorbesc din punct de vedere mistic direct. 


o CAPITOLUL 11 o 
ARCANUL NR.11 „PERSUASIUNEA ” o 


PERSUASION 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii Piatra Cubică, 
înăuntrul pietrei pasărea cu picioare lungi, deasupra acesteia 
porumbelul Spiritului Sfânt. 

În mijloc o femeie închide fălcile unui Leu furios, indicând 
faptul că ea este superioară violenței. Pe cap are coroana iar de 
pe fruntea sa se ivește Șarpele, indicând Măiestria. 

Leul este Elementul Foc, de asemenea reprezintă Aurul; în 
antichitate carele regilor erau trase de lei iar în simbologia 
esoterică carul de luptă tras de lei simbolizează Corpurile 
Solare. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: În Kabala 
acest Arcan 11 este cunoscut drept Persuasiunea. Hieroglifa 
acestui Arcan este o femeie frumoasă care, în mod liniștit și cu 
un calm olimpian, închide cu propriile sale mâini fălcile unui Leu 
furios. 

Tronurile Regilor Divini erau ornate cu lei din aur masiv. 
Aurul semnifică Focul Sacru al lui Kundalini. Acest lucru ne 
amintește de Horus = Aur. 

Avem nevoie să transmutăm Plumbul Personalităţii în 
Aurul Spiritului, această muncă este posibilă doar în Laboratorul 
Alchimistului. 

Când porumbelul  Alchimistului este încoronat, se 


transformă într-un Zeu al Focului, atunci deschide cu propriile 
sale mâini fălcile teribile ale Leului furios. Aurul Potabil al 
Alchimiei este Focul Sacru al Spiritului Sfânt. Ar fi imposibilă 
Legarea Crucii-Om cu Triunghiul-Spirit (Arcanul Nr.12), fără Aur 
Potabil. 

Unsprezece se descompune în mod cabalistic astfel: 

1+1=2,1 = MASCULIN. 2 = FEMININ. 

1 BĂRBAT + 1 FEMEIE = 2 BĂRBAT-FEMEIE, „FOCUL”. 

Numărul 11 constă în două unităţi pe care Heinrich 
Khunrath le traduce cu aceste două cuvinte: Solve Coagula. 

Avem nevoie să acumulăm Focul Sacru, și apoi să învăţăm 
să-l proiectăm. Cheia se află în conexiunea lui Membrum Virile 
cu Genitalia Murielis, nemișcare a lui Membrum Virile și 
Genitalia Murielis, din când în când mișcare delicată. 

Transmutarea instinctelor animalice în Voinţă, A pasiunii 
sexuale în Iubire, A gândurilor desfrânate în Înţelegere și astfel 
să se vocalizeze mantrele secrete. 

Bărbatul este o unitate, Femeia este alta, acesta este 
numărul 11 al Tarotului. Doar prin intermediul femeii, lucrând în 
Marea Operă, putem încarna Copilul de Aur, pe Horus, Verbul, 
Marele Cuvânt. Astfel deci, numărul 11 este numărul cel mai 
multiplicabil. 


o CAPITOLUL 12 o 
ARCANUL NR.12 „APOSTOLATUL” n 


THE APOSTOLATE 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii Pentaclul lui 
Solomon, variantă a Stelei cu Șase Vârfuri. Cele trei vârfuri 
superioare reprezintă cei Trei Trădători ai lui Hiram Abiff 
(Cristosul Intern), luda, Pilat și Caiafa (Dorinţă, Minte și Rea 
Voinţă). 

In mijloc 2 coloane cu 9 trepte fiecare, este a Noua Sferă 
(Sexul); să ne amintim că există 9 Ceruri (Coloana Albă) și 9 
Regiuni Infernale (Coloana Neagră). Trebuie să coborâm fiecare 
treaptă pentru a urca una. Intre cele două coloane se află un om 
spânzurat de un picior și cu mâinile legate. Cu picioarele sale 
formează o cruce și cu brațele triunghiul Inversat. 


Această imagine reprezintă faptul că Sexul domină 
Rațiunea, este necesar să inversăm simbolul. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul 
Nr.12 reprezintă cele 12 Semne ale Zodiacului, cei 12 Apostoli, 
cele 12 Triburi ale lui Israel, cele 12 Ore de Coacere ale 
Alchimistului, cele 12 Facultăţi, Hidrogenul Si-12. 

Arcanul 12 al Tarotului este Apostolatul. Imaginea omului 
spânzurat formează un triunghi cu vârful în jos, iar picioarele 
sale o cruce deasupra triunghiului. 

Intreaga muncă are ca scop dobândirea Sufletului, adică 
reușirea legării Crucii cu Triunghiul, aceea este Marea Opera. 

Cartea Doisprezece a Tarotului este Alchimia Sexuală, 
Crucea omului trebuie să se unească cu Triunghiul Spiritului, 
prin intermediul Focului Sexual. 

Tradiţia chineză vorbește de cele 10 Trunchiuri (Shikan) și 
de cele 12 Ramuri, adică cei 10 Sephiroţi și cele 12 Facultăţi ale 
fiinţei umane. E necesar să știm că cele 7 Chakre și cele 5 
Simţuri sunt cele Douăsprezece Facultăţi. 

Fără îndoiala că șira spinării are 7 Centrii Magnetici, 
aceștia sunt cele 7 Chakre sau cele 7 Biserici ale Apocalipsei 
Sfântului loan: 


1. EFES - La baza Șirei Spinării - 4 pet 


2. SMIRNA - La nivelul Prostatei - 6 pet 
3. PERGAM - La nivelul Plexului Solar - 10 pe 
4. TIATIRA - În Inimă - 12 pe 
5. SARDES - În Laringele Creator - 16 pe 
6. FILADELFIA -Între Sprâncene - 2 pet 
7. LAODICEA - În Glanda Pineală = 1.006 


Acestea sunt cele 7 Chakre, iar cu acestea și cu cele 5 
Simţuri, cineva devine un investigator al Lumilor Superioare, 
acestea sunt cele 12 Facultăţi ale oricărei creaturi umane. 

Universul a ieșit din Huel-Tum-ul chinez, Haosul. Cele 10 
Trunchiuri și cele 12 Ramuri, de asemenea au ieșit din Haos, 
care în Alchimie este „Ens-Seminis” în care este conţinut „Ens- 
Virtutis” care este materia primă a Marii Opere, care este 
Entitatea Seminţei după Paracelsus. Această entitate este Piatra 
Filosofală sau Lapis Philosophorum pe care o căutau atât de 
mult Alchimiștii Medievali. 

Întregul Misterium Magnum se află cuprins în acea Summa 
Materia (sunt termenii latini pentru a denumi Arcanul A.Z.F.), 
Alchimistul trebuie să extragă din acest Mestrum Universale 
(Haosul) tot Aurul Potabil sau Focul Sacru, cel care trebuie să 
urce prin șira spinării și să deschidă treptat cele 7 Biserici. 

O dată ce am extras Aurul Potabil putem să legăm Crucea 
cu Triunghiul, adică Crucea-Om trebuie să se lege cu Triada 
noastră Nemuritoare, trebuie să încarnăm „Spiritul”, care doar 
astfel ne preschimbă într-o Fiinţa Umană; înainte de a reuși 
acest lucru suntem doar Animale Intelectuale. 

Marea Operă sau „Magnus Opus” este reprezentată prin 
Arcanul Nr.12 al Tarotului (se spune Magnus Opus în limbaj 
strict esoteric). Braţele personajului formează triunghiul, 
picioarele sale crucea, capul său face legătura dintre Triunghi și 
Cruce cu ajutorul Aurului Potabil. 

După chinezi, Zeul Fu-ji (Adam-Cristos) se naște la Miezul 
Nopţii, în ziua a 4-a a lunii a zecea, și la exact 12 ani. 


Fecioara Hoa-Se, plimbându-se pe malul râului (Lichidul 
Seminal) îl zămislește în pântecul său pe Cristos, punându-și 
piciorul pe urma Marelui Om. 

Toate aceste date sunt foarte interesante: Ziua a 4-a sunt 
cele 4 Elemente. În numărul 10 se află tot secretul lui Lingam- 
Yoni, reprezintă cei 10 Sephiroţi iar cercul cu o linie împărțindu-l 
în două, este Misterul Sexual. 

Numărul 12 sunt cele 12 Facultăţi necesare pentru a-l 
încarna pe Cristos în inimă. 

Arcanul Nr.12 este studiat în mod profund în cele 12 Chei 
ale lui Basil Valentin. 

Așa cum leul transformă șarpele în propria sa carne atunci 
când îl devorează, tot așa puterea lui Devi-Kundalini, Focul 
Sacru transmutat, elimină toate Defectele sale, Greșelile sale. 

Importantă este Marea Operă, cheia deja o cunoaștem, 
Maithuna. 

Alchimiștii trebuie să lucreze timp de 12 Ore pentru a 
obţine fermentul Aurului. lată Arcanul 12, cel ce posedă Aur 
Fermentat poate avea fericirea de a Fi cu Adevărat. 

Esenţa sau crâmpeiul de Suflet încarnat se află 
îmbuteliată în Eul Pluralizat sau Ego, acesta se află în Corpul 
Mental Animalic și în Corpul de Dorinţe Lunar și se manifestă 
prin intermediul Corpului Fizic. Ne diferenţiem de animale doar 
prin Intelect deoarece animalele au de asemenea Minte dar nu 
au Intelect. 

Omul Autentic are nevoie să elimine „Egoul” și să fabrice 
Corpurile Solare prin transmutarea H-Si-12 (12 Legi). 

Fabricarea Corpurilor Solare se află în strânsă legătură cu 
Muzica și cu cele 7 Note ale sale. Hidrogenul Si-12 se elaborează 
în organismul uman, începând cu procesul de digestie. 

DO când alimentul se află în gură. 

RE când ajunge în gât. 

MI când ajunge la nivelul plămânilor. 

FA când ajunge la stomac, splină, ficat. 

SOL când ajunge la Plexul Solar. 

LA când ajunge la colon, pancreas. 

SI atunci când este elaborat H-Si-12 și poate fi ridicat la o 
octavă muzicală superioară (după nota Si vine Do ce 
corespunde altei scări muzicale pe o octavă superioară), prin 
intermediul Înfrânării impulsului sexual și a ejaculării, în acest 


fel trece H-Si-12 la o a Doua Octavă dând naștere Corpului 
Astral Solar; prin intermediul unui al treilea șoc, Hidrogenul va 
trece la o a Treia Octavă care va da origine Corpului Mental 
Solar; o a Patra Octavă dă naștere Corpului Voinţei Conștiente. 
Toată această muncă se face cu Maithuna. Dacă ar fi în posesia 
acestor 4 Vehicule, Fiinţa noastră Divină ar intra prin glanda 
Pineală și atunci am ajunge la a Doua Naștere și ne-am 
preschimba în Oameni Adevăraţi; atâta timp cât avem Corpurile 
Lunare Animalice suntem Animale Intelectuale și suntem o 
crisalidă ce se poate transforma în Fluture Celest, aceasta se 
obține cu Supra-Eforturi. 

Alimentul Corpului Fizic se află în H-48 (48 de Legi), dacă 
economisim acest Hidrogen el se poate transforma în H-24 (24 
de Legi), care servește drept aliment Corpului Astral Solar, acest 
Hidrogen (24) se irosește prin muncă excesivă, eforturi inutile, 
dorințe, emoții, mânii. 

H-12 este alimentul Corpului Mental Solar, el se irosește 
prin eforturile intelectuale, dacă îl economisim se va obţine H-6 
pentru a alimenta Corpul Voinței Conștiente. 

Cel ce are Corpurile Existenţiale Superioare ale Fiinţei are 
dreptul de a încarna Triada sa Divină: Atman-Buddhi-Manas. 

Atunci se spune: „s-a născut un nou Fiu al Omului, un 
Maestru, un Mahalma'”. 

Tot ceea ce este scris în Apocalipsă este pentru vremurile 
cele de pe urmă. Trebuie să informăm umanitatea că vremurile 
cele de pe urmă au ajuns deja. 

Intreaga sărmană umanitate se împarte în Douăsprezece 
triburi. Orice omenire se dezvoltă și se desfășoară în Matricea 
Zodiacală. Zodiacul este un uter înăuntrul căruia se gestează 
umanitatea. Cele Douăsprezece Triburi pot primi semnul lui 
Dumnezeu pe frunţile lor doar practicând Arcanul A.Z.F.: 

„Si numărul celor pecetluiți...”. (Apocalipsa 7:4). 

„Din seminţția lui luda, douăsprezece mii de Pecetluiţi; din 
seminția lui Ruben, douăsprezece mii de Pecetluiți”. (Apocalipsa 
7:5-8). 

Din fiecare dintre cele Douăsprezece Triburi Zodiacale 
doar douăsprezece mii de Pecetluiţi. lată Arcanul 12 al Tarotului. 
lată legarea Crucii cu Triunghiul. lată Magia Sexuală. 

lată Opera realizată, Omul Viu ce nu atinge pământul 
decât cu gândul. 


Doar douăsprezece mii de însemnați din fiecare dintre 
cele Douăsprezece Triburi ale lui Israel, vor fi salvați din Marele 
Cataclism (această cantitate este simbolică). Doar aceia care 
vor fi obţinut uniunea Crucii-Om cu Triunghiul-Spirit, vor fi 
salvaţi. 

Referitor la Noul lerusalim găsim următoarele: „Sí avea un 
zid mare şi înalt cu douăsprezece porți (cele 12 Porţi Zodiacale 
în Univers și în Om), și la porți, doisprezece îngeri (Zodiacali) și 
nume înscrise: numele celor douăsprezece triburi ale lui Israel” 
(Cele Douăsprezece Tipuri de Umanităţi în acord cu influența 
celor Douăsprezece Semne Zodiacale). (Apocalipsa 21:12) 

„Așa cum este Sus este și Jos”. Omul are Douăsprezece 
Facultăţi guvernate de către Doisprezece Ingeri Atomici. In 
spaţiul înstelat și în interiorul omului, există Douăsprezece 
Semne Zodiacale. Este necesar să Transmutăm Energia Sexuală 
și să o facem să treacă prin cele Douăsprezece Porţi Zodiacale 
ale organismului uman. Profetul continua să vorbească despre 
cele Douăsprezece Porţi Zodiacale astfel: 

„Spre răsărit erau trei porti; spre miazănoapte, trei porti; 
spre miazăzi, trei porti; și spre apus trei porți”. (Apocalipsa 
21:13) 

„lar Zidul cetății avea Douăsprezece temelii și pe ele erau 
cele Dovăsprezece nume ale celor Doisprezece apostoli ai 
Mielului”. (Apocalipsa 21:14) 

Cele Douăsprezece Semne Zodiacale și cele Douăsprezece 
Sfere Energetice care se pătrund și se întrepătrund fără a se 
confunda. In cele Douăsprezece Regiuni se realizează în mod 
complet Umanitatea Solară. 

Arcanul Nr.12 este temelia lerusalimului Celest, Arcanul 
Doisprezece este simbolul Alchimiei Sexuale. Acesta este 
sacrificiul și Opera înfăptuită. 

Trebuie să se lucreze cu Aurul și cu Argintul; trebuie să se 
lucreze cu Luna și cu Soarele pentru a înălța lerusalimul Celest 
în interiorul fiecărui om. Aurul și Argintul, Soarele și Luna, sunt 
Forțele Sexuale ale bărbatului și ale femeii. 

In Arcanul Doisprezece se află cuprinsă întreaga Știință și 
Filosofie a Marii Opere. In Sămânţa Cristonică se ascunde Focul 
Secret Viu și Filosofal. Mistica Alchimiei Sexuale este aceea a 
tuturor Vechilor Iniţiaţi. 

Filosofia Alchimiei Sexuale își are începuturile în Școala 


Esenienilor; în Școala din Alexandria, în Învățăturile lui Pitagora, 
în Misterele din Egipt, Troia, Roma, Cartagina, Eleusis; în 
Înţelepciunea aztecilor și mayașilor, etc. 

Știința  Alchimiei Sexuale și procedeele sale trebuie 
studiate din cărţile lui Paracelsus, Nicolas Flamel, Raimundo 
Lulio. 

Întâlnim de asemenea procedeele tăinuite sub vălul 
tuturor simbolurilor în figurile hieratice ale vechilor hieroglife din 
multe Temple antice, în miturile grecești, egiptene, etc. 

Tu, care cauţi iniţierea! Tu, care citeşti atâta! Tu, care 
trăiești zburând din școală în școală, căutând mereu; năzuind 
mereu; suspinând mereu. Spune-mi cu sinceritate: 

Ai trezit deja Kundalini? Ai deschis deja cele 7 Biserici ale 
șirei spinării tale? Ai încarnat deja Mielul? 

Răspunde-mi, frate cititor. Fii sincer cu tine însuţi. Puneţi 
mâna pe inimă și răspunde-mi cu sinceritate. Te-ai realizat? Ești 
sigur că prin teoriile tale te vei converti într-un Zeu? Ce ai 
reușit? Ce ai obţinut cu toate teoriile tale? 

Acela care vrea să se Auto-Realizeze are nevoie de 
Revoluţia Conștiinţei: a Muri - a se Naște - a se Sacrifica. 

Revoluţie a  Conștiinței atunci când decapităm Eul. 
Revoluţie a Conștiinţei când fabricăm Corpurile Solare. Revoluţie 
a Conștiinţei atunci când încarnăm Fiinţa. Până atunci nu avem 
existenţă Reală. 


o CAPITOLUL 13 o 
ARCANUL NR.13 „NEMURIREA ” o 


IMMORTALITY 


DESCRIEREA GRAVURII: În acest arcan mănunchiurile 
de grâu reprezintă Renașterea, la fel ca și florile. Florile, 
începutul vieții; grâul, sfârșitul. 

Un lerarh al Legii taie niște mănunchiuri de Grâu, care au 
boabe mari și mici ce sunt numite Bobin Caldenos, care 
reprezintă Valorile, Capitalul pe care îl aduce fiecare ființa 
umană în cei Trei Creieri ai săi (Intelectual, Motor, Emoţional). 

Cine aduce boabe mici trăiește puţin, murind în câteva 
zile, luni sau în primii ani de viață. Se trăiește pe treimi și se 
moare pe treimi; cine își risipește Capitalul Intelectual, cade în 
nebunie, schizofrenie, etc. Cine își irosește Centrul Motor sau al 
Mișcării, sfârșește paralitic, diform, etc.; cine își risipește Centrul 
Emoţional, suferă de boli de inimă. 

Acest Arcan are reprezentare fizică și internă, este Arcanul 
lui luda Iscarioteanul, care reprezintă Moartea „Egoului”. 

Coasa este simbolul funerar al Ingerilor Morții. . 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: În mod real 
Moartea este întoarcerea la matrice. Viaţa și Moartea sunt două 
fenomene ale aceluiași lucru. 

Moartea este o scădere de fracţii, o dată terminată 
operația matematică, rămân doar Valorile Conștiinţei. Se scad 
Valorile  Personalităţii. Nu există nici un mâine pentru 


Personalitatea mortului, ea are un început și un sfârșit. Valorile 
Conștiinţei se găsesc îmbuteliate în „Ego”, acestea, văzute prin 
clarviziune, par legiuni de fantome, aceasta e ceea ce continuă. 

intoarcerea Valorilor este mecanica Naturii. În realitate 
Sufletul nu se întoarce pentru că omul încă nu și-a încarnat 
Sufletul. Doar Valorile se întorc. 

Atunci când vine ceasul morţii, asistă la patul 
agonizantului Îngerul Morţii, însărcinat să taie Firul Existenţei. 
Exact în momentul în care ne dăm ultimul suflu, Îngerul Morii îl 
scoate pe individ din Corpul său Fizic și taie cu coasa sa 
Cordonul de Argint (un anumit fir misterios, de culoare argintie 
ce conectează Corpurile Interne cu Corpul Fizic). Un astfel de 
cordon magnetic poate să se lungească sau să se micșoreze 
până la infinit. Graţie amintitului fir putem să ne încorporăm din 
nou în Corpul Fizic în momentul trezirii, după somn. 

Muribunzii obișnuiesc să îl vadă pe Îngerul Morii, aceștia 
când lucrează se îmbracă cu veșmintele lor funerare și adoptă o 
figură spectrală, scheletică și ţin în mână coasa cu care taie 
Cordonul de Argint. Această figură sumbră și-o asumă doar în 
munca lor, în afara ei adoptă figuri foarte frumoase, fie de copii, 
fie de femei, sau de Venerabili bătrâni. 

Ingerii Morţii niciodată nu sunt răi sau perverși, ei 
întotdeauna lucrează în acord cu Marea Lege. Fiecare se naște 
în ceasul său și moare exact la vremea sa. 

Ingerii Morţii sunt foarte înţelepţi și se dezvoltă și se 
desfășoară sub Raza lui Saturn. Nu cunosc doar cele relaționate 
cu moartea obișnuită a Corpului Fizic, acești Miniștri ai Morții 
sunt, pe lângă aceasta, profund înţelepţi în tot ceea ce privește 
Moartea „Eului Pluralizat”. 

Proserpina, Regina Infernurilor, este de asemenea Hecate, 
Binecuvântata Zeiță Mamă Moarte, sub conducerea căreia 
lucrează Îngerii Morţii. Mama Spaţiu preschimbată în Mama 
Moarte, îi iubește din adâncul inimii pe fiii săi și de aceea îi duce 
cu ea. 

Binecuvântata Zeiţă Mamă Moarte are putere de a ne 
pedepsi atunci când violăm Legea și are autoritate de a ne lua 
viața. Este neîndoielnic că ea este doar o fațetă magnifică a 
Duadei noastre Mistice, o formă splendidă a propriei noastre 
Fiinţe. Fără consimţământul său, nici un Înger al Morţii nu ar 
îndrăzni să rupă Firul Vieţii, Cordonul de Argint, Antakarana. 


Trei forme umane se duc în mormânt: 

a) CADAVRUL FIZIC. 

b) CORPUL VITAL SAU LINGAM SARIRA. 

c) PERSONALITATEA. 

Corpul fizic, într-un proces gradual, se dezintegrează în 
interiorul gropii sepulcrale. 

Corpul Vital plutind în faţa mormântului, ca o fantomă 
fosforescentă vizibilă uneori pentru persoanele foarte senzitive, 
se dezintegrează încet pe măsură ce Corpul Fizic se 
dezintegrează. 

Personalitatea este energetică, se formează în timpul 
primilor șapte ani ai copilăriei și se întărește cu timpul și cu 
experiențele. Personalitatea este fiica timpului său, se naște în 
vremea sa, nu există nici un mâine pentru Personalitatea 
mortului. După moartea Corpului Fizic, Personalitatea se află în 
interiorul mormântului, dar iese atunci când cineva aduce flori, 
când cineva îndurerat o vizitează, umblă prin cimitir și se 
întoarce în mormântul său. În mod lent se dezintegrează în 
cimitir. 

Ceea ce continuă, ceea ce nu merge în Mormânt este 
„Egoul”, Sinele Insuși, Eul Insuși, „Eul”; o anumită sumă de Euri 
Diavoli ce personifică Defectele noastre Psihologice. 

Ceea ce continuă după Moarte, nu este așadar ceva foarte 
frumos. Ceea ce nu este distrus o dată cu Corpul Fizic, nu este 
altceva decât o grămadă de Diavoli, de Agregate Psihice, de 
Defecte; singurul lucru decent care există în adâncul tuturor 
acelor entități ce trăiesc în peșteri și care constituie Egoul, este 
Esenţa, Psihicul, Buddhata. 

În mod normal, respectivele Agregate Psihice se 
desfășoară în lumile Astrală și Mentală. Rare sunt Esenţele care 
reușesc să se elibereze pentru o perioadă de timp din astfel de 
elemente subiective pentru a se bucura de o vacanţă în Lumea 
Cauzală înainte de întoarcerea în această vale a plângerii. Dar 
acest lucru este posibil prin Dizolvarea Egoului. 

Egourile în mod normal se cufundă în interiorul Regnului 
Mineral în Lumile Infernale sau se întorc în mod imediat sau 
mediat într-un nou organism. 

Egoul continuă în sămânța descendenților noștri; ne 
întoarcem neîncetat pentru a repeta mereu aceleași drame, 
aceleași tragedii. 


Trebuie să subliniem faptul că „nu toate Agregatele 
Psihice reușesc o astfel de întoarcere umană”; în realitate multe 
Euri-Diavoli se pierd din cauza faptului că, fie se scufundă în 
Regnul Mineral, fie continuă reîncorporându-se în organisme 
animale, fie se agaţă, se atașează cu hotărâre de anumite 
locuri. 


o CAPITOLUL 14 o 5 
ARCANUL NR.14 „, CUMPATAREA” o 


TEMPERANCE 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieții găsim trei flori, 
iar pe cea din mijloc un șarpe care urcă; aceste trei flori îi 
reprezintă pe: 

Sat — Intimul, Atman; 

Chit — Buddhi, Sufletul Spiritual; 

Ananda — Manas, Sufletul Uman. 

Cele trei flori reprezintă de asemenea: FOCUL SACRU, 
MATERIA PRIMĂ, AMESTECUL. 

În mijloc un Înger ne arată pe veșmântul său Triada și 
figura Cuaternară (4 Corpuri de Păcat). Pe fruntea sa strălucește 
un Soare cu 14 raze, 7 vizibile și 7 invizibile; cele vizibile 
reprezintă cele 7 Planete iar cele invizibile cele 7 Chakre. 

Îngerul are două cupe sau două ulcioare cu care amestecă 
două elixire; o cupă este de Aur și conţine Elixirul Roșu; cealaltă 
este de Argint conţinând Elixirul Alb. Împreună produc Elixirul de 
Viaţa Lungă. Mulţi Maeștri au dobândit Nemurirea: Babaji, Sanat 
Kumara, Paracelsus, etc. _ 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: În Arcanul 
Nr.14 apare un Înger cu un Soare pe frunte, cu câte o cupă în 
fiecare mâna, realizând amestecul Elixirului Roșu cu Elixirul Alb, 
din amestecul acestora rezultă Elixirul de Viaţa Lungă; 
neîndoielnic acest Elixir este acela pe care îl râvneau atât de 


mult alchimiștii medievali. Elixirul Alb este Femeia iar Elixirul 
Roșu este Bărbatul, fără de care este imposibilă elaborarea 
Elixirului de Viaţă Lungă. Cel al femeii provine de la Lună iar cel 
al bărbatului de la Soare, de aici culoarea. 

Atunci când Septenarul Bărbat se unește sexual cu 
Septenarul Femeie, se face o sumă care dă ca rezultat Arcanul 
14 al Tarotului. Merită să asigurăm, în treacăt, faptul că Bărbatul 
are Șapte Principii, la fel ca și Femeia. Sexul este centrul cel mai 
important și cel mai rapid al fiinţei umane. 

Procesul de creare a unei noi fiinţe se realizează în cadrul 
Legii Octavelor Muzicale. Cele 7 Note ale scării muzicale sunt 
baza oricărei creaţii. Dacă transmutăm Energia Creatoare, 
inițiem o nouă Octavă în Lumea Eterică, al cărei rezultat este un 
vehicul cu ajutorul căruia putem pătrunde în mod conștient în 
toate Departamentele Regatului. 

O a Treia Octavă ne permite să dăm naștere adevăratului 
Astral, Astralul Cristos. Ajungând la acest nivel, vechiul Astral 
fantomatic rămâne redus la o găoace goală care se va 
dezintegra încetul cu încetul. 

O a Patra Octavă ne permite să dăm naștere Minţii Cristos, 
acest vehicul ne dă adevărata Înţelepciune și Unitate a Gândirii. 
Doar acela care zămislește Mintea Cristos, are dreptul să spună: 
„Am Corp Mental”. Corpul Mental actual este doar o fantomă de 
fațadă. In mod real acesta se transformă într-o găoace goală; 
atunci când se naște adevărata Minte, acesta se dezintegrează, 
se reduce la praf cosmic. 

A Cincea Octavă Muzicală dă naștere adevăratului Corp 
Cauzal; ajungând la acest nivel, încarnăm Sufletul, atunci avem 
deja Existenţă Reală. Înainte de acest moment nu avem 
Existenţă Reala. 


o CAPITOLUL 15 o 
ARCANUL NR.15 „PASIUNEA ” o 


PASSION 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii reprezentarea lui 
Geburah (Legea). In mijloc apare Tiphon Baphomet ţinând cu 
braţul său stâng Bastonul de Comandă și în mâna sa dreaptă un 
Șarpe care urcă. Mâna sa dreaptă este masculină iar stânga sa 
este feminină, sânii săi indică faptul că este Androgin. Cu șorțul 
își acoperă Înţelepciunea și din același șorț provine coada. 

Fața sa este diformă, din cauza greșelilor sau păcatelor. 

Baphomet a fost reprezentat prin alamă pe care în 
prezent umanitatea a înnegrit-o din cauza degenerării. Trebuie 
să „albim alama”, Diavolul, cel care este Antrenorul Psihologic și 
Gardian al porţilor Sanctuarului pentru ca să intre doar cei aleși, 
cei care au putut să depășească toate probele impuse de 
Diavol. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul 15 
al Tarotului reprezintă ţapul lui Mendes, Lucifer, Tiphon 
Baphomet, Diavolul. 

„Alchimistul trebuie să-i fure Focul Diavolului”. Atunci 
când lucrăm cu Arcanul A.Z.F., îi furăm Focul Diavolului, așa ne 
preschimbăm în Zei și astfel strălucește Steaua cu Cinci Vârfuri. 

Coarnele se termină în 6 Vârfuri. Arcanul 6 este Sexul, 
indicând faptul că în Sex se află eliberarea prin intermediul 
castităţii, sau sclavia omului din cauza pasiunii. Există o 


diferență față de Arcanul Nr.1, mâna dreaptă este în sus iar cea 
stângă spre pământ. 

Misterul lui Baphomet este Alchimia Sexuală, pe baza 
înțelegerii și a transmutării Energiilor Creatoare. 

Baphomet al Templierilor trebuie să se citească invers, 
Tem-o-h-p-ab, simbol al cuvintelor latine: 

TEMPLI OMNIUM HOMINUM PACIS ABBAS. 

Aceasta înseamnă: „Tatăl Templului, Pace Universală a 
Oamenilor”. 

Arcanul 15 apare după Arcanul 13 care este Moartea 
Eului, a Egoului, a Eului Însuși; și după Arcanul 14 care este 
Temperanţa sau Cumpătarea, Castitatea care rezultă după 
moartea Egoului. Arcanul 15 este așadar Androginul Divin ce 
strălucește din nou, este Alama Albită. 

Știm că dincolo de corp, de afecte și de Minte, se află 
Logoi-ul Interior, Divin. Incontestabil, acela care este inefabilul, 
acela care este realul, își proiectează propria reflexie, umbra sa 
particulară, în interiorul nostru înșine, aici și acum. 

Evident acea Umbră, acea Reflexie Logoică, este 
Antrenorul Psihologic, Lucifer, Tentatorul. Fiecare dintre noi își 
are Luciferul său particular. 

În Egiptul Faraonilor, Soarele de la Miazăzi, Sacrul Soare 
Absolut, a fost întotdeauna simbolizat prin Osiris, în timp ce 
Umbra sa, Reflexia sa, Luciferul său, este alegorizat prin Tiphon. 

În Templele Sacre ale anticului Egipt al Faraonilor, când 
neofitul era pe punctul de a trece prin probele Inițierii, un 
Maestru se apropia de el și îi șoptea la ureche această frază 
enigmatică: „Adu-ti aminte că Osiris este un Zeu Negru”. 

Evident aceasta este culoarea specifică a tenebrelor și a 
umbrelor cavernoase ale Diavolului, căruia i s-au oferit mereu 
trandafiri negri, și de asemenea a Haosului Primordial, unde 
toate elementele și germenii vieţii se amestecă și se confundă 
în întregime; simbolul Elementului Pământ, al Nopţii și al Morţii 
radicale a tuturor acelor Agregate Psihice care în ansamblul lor 
constituie Eul Însuși. 

Avem nevoie cu urgență maximă, de neamânat, să „Albim 
Diavolul”, iar aceasta este posibil doar luptând împotriva 
noastră înșine, dizolvând tot acel ansamblu de Agregate Psihice 
ce constituie „Eul”, Eul Însuși, Sinele Însuși. Doar murind în noi 
înșine vom putea Albi alama și contempla Soarele de la Miezul 


Nopţii (Tatăl). Aceasta înseamnă învingerea tentaţiilor și 
eliminarea tuturor și a fiecăruia dintre Elementele Ilnumane pe 
care le purtăm în interior (Mânie, Lăcomie, Desfrâu, Invidie, 
Orgoliu, Lene, Gurmandism, etc., etc., etc.). 

În Gimnaziul Psihologic al existenţei umane, este nevoie 
întotdeauna de un Antrenor. Divinul Daimon, citat de atâtea ori 
de Socrate, Umbra însăși a Spiritului nostru individual, este 
Antrenorul Psihologic cel mai extraordinar pe care fiecare dintre 
noi îl poartă în interior; ne aruncă în tentaţii cu scopul de a ne 
antrena, educa; doar astfel este posibil să răsară în Psihicul 
nostru pietrele preţioase ale Virtuţilor. 

Acum mă întreb și vă întreb pe dumneavoastră: Unde este 
răutatea lui Lucifer? Rezultatele sunt cele care vorbesc; dacă nu 
există tentaţie nu există virtuţi: cu cât ar fi mai mari tentaţiile, 
cu atât mai mari vor fi Virtuţile; important este să nu cădem în 
ispită, și de aceea trebuie să ne rugăm Tatălui, spunând: „Nu 
mă lăsa să cad în ispită”. 

Numai prin luptă, împotrivire, tentaţie și o disciplină 
esoterică riguroasă pot încolți în noi florile Virtuţii. 

Lucifer, ca Dascăl, Educator, Mentor, se dovedește în mod 
cert insolit, neobișnuit, extraordinar. Există în Tentaţia 
Luciferică, o didactică inimitabilă, o pedagogie minunată, o 
atracţie care uimește, un imbold inconfundabil, o instigare 
ocultă cu intenţii Divine secrete, seducţie, fascinaţie... Lucifer 
Prometeu este același cu Logosul Platonic, Ministrul Demiurgului 
Creator și Domn strălucitor al celor Șapte Sălașe ale Hadesului 
(Infernul), Sabbath-ului și al lumii manifestate, căruia îi sunt 
încredințate Spada și Balanța Justiţiei Cosmice, așadar el este 
fără îndoială norma greutăţii, a măsurii și a numărului; Horus, 
Brahma, Ahura Mazda, etc., mereu inefabil. 

Lucifer (Luci=Lumină, Fer=Foc), este Gardianul porții și 
deţine cheile Lumisialului pentru a nu pătrunde în el decât cei 
unși, care deţin secretul lui Hermes... 

Cei ce-l blestemă în mod imprudent pe Lucifer, se 
pronunţă contra Reflexiei Cosmice a Logosului, îl hulesc pe 
Dumnezeul Viu manifestat în Materie și renegă veșnic 
neînțeleasa Înţelepciune, ce se revelează în mod egal în 
contrariile Lumină şi Întuneric. Asemănare, similitudine, 
analogie: Soare și Umbră, Zi și Noapte, Lege a Contrariilor. 
Diavolul, Reflexia Logoi-ului nostru Interior, a fost creatura cea 


mai excelentă înainte să cădem în generarea animalică. 
„Albește alama și arde cărțile tale”, ne repetă toţi Maeștrii Artei 
Ermetice. Cel care Albește Diavolul, readucându-l la starea sa 
strălucitoare și originară; cel care moare în sine însuși, aici și 
acum, îl eliberează pe Prometeu înlănţuit. Și acesta îl plătește 
cu dobândă pentru că este un colos cu putere asupra Cerurilor, 
asupra Pământului și asupra Infernurilor. 

Lucifer-Prometeu integrat în mod radical cu toate părțile 
Fiinţei noastre, face din noi ceva distinct, diferit, o creatură 
exotică, un Arhanghel, o Putere teribil de Divină. 


o CAPITOLUL 16 o 
ARCANUL NR.16 „FRAGILITATEA” o 


FRAGILITY 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii Bastonul Puterii, 
Bastonul de Comandă și Ciliciul (biciul) ce reprezintă 
Fragilitatea. 

De ambele părţi ale acestor simboluri cei doi șerpi, cel 
Pozitiv și cel Negativ. 

Din partea superioară coboară Trăsnetul Justiţiei Cosmice, 
distrugând turnul pe care cabaliștii îl numesc Turnul Babel. 

Două personaje sunt azvărlite în adâncul Abisului, unul la 
dreapta și altul la stânga, cad făcând semnul Stelei Inflăcărate 
inversate cu brațele, picioarele și capetele lor orientate în jos; 
simbolizând căderea Bodhisattvașilor: căderea este prin Sex; din 
cauza vărsării Vasului lui Hermes. 

Trebuie să diferențiem o „Cădere” de o „Coborâre”; 
Iniţiatul coboară în a Noua Sferă în timpul muncii în forjă pentru 
a-și distruge Defectele în Regiunile Inferioare și a urca apoi la 
Ceruri; un Cer dobândit după fiecare Infern muncit. 

Iniţiatul cade atunci când risipește sămânța. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul 
Nr.16 este cel al Turnului Trăsnit, acesta este Turnul Babel. 

Mulţi sunt iniţiaţii care se lasă să cadă. Multe sunt 
Turnurile Trăsnite. Orice lIniţiat care varsă Vasul lui Hermes, 


cade în mod inevitabil. Legenda Îngerilor Căzuţi s-a repetat și va 
continua să se repete veșnic. 

În prezent trăiesc în lume mulţi Zei Căzuţi. Aceștia sunt 
acum deghizați în corpuri de oameni. 

Este necesar să ne Trezim Conștiinţa pentru a nu cădea în 
abisul pierzaniei; actualmente există mulţi Conducători de 
grupuri esoterice cu Conștiinţa profund adormită. „Orb; 
conducători de orbi, se vor prăvăli cu toții în abis”. Aceasta este 
Legea. Creaturile umane trăiesc absolut adormite. Este necesar 
să ne trezim Conștiinţa pentru a nu umbla precum orbii. 

Orbii pot cădea în Abis. Arcanul 16 este foarte primejdios. 

Acei studenţi care practică exerciţii esoterice fără să 
lucreze în Arcanul A.Z.F., sunt asemenea omului care își 
construiește casa pe nisip, construcția sa se va prăbuși în abis; 
trebuie să construim pe Piatra Vie. Acea Piatră este Sexul. Cel 
care dezvoltă Chakre având Corpurile Interne Lunare, se va 
prăbuși în Abis, Templul său va fi Turn Trăsnit. Cel care-și 
zămislește Corpurile Cristice cu Arcanul A.Z.F. și lucrează la 
dezvoltarea Chakrelor sale se preschimbă într-un Cristos viu. 


o CAPITOLUL 17 o 
ARCANUL NR.17 „SPERANTA ” o 


HOPE 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii cele două 
triunghiuri, cel Pozitiv și cel Negativ. În partea din mijloc o 
femeie, udând pământul cu cele două elixire (Masculin și 
Feminin); pe capul său o floare de lotus indicând Chakrele sale 
dezvoltate. 

În partea superioară strălucește steaua Venus cu opt raze, 
simbolizând faptul că după lniţierile Focului urmează cele de 
Lumină. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Hieroglifa 
Arcanului Nr.17 este Steaua Strălucitoare și Tinereţea Veșnică. 

În acest Arcan apare o femeie goală ce împrăștie pe 
pământ Seva Vieţii Universale, care iese din două vase, unul de 
aur și unul de argint. 

Dacă studiem cu atenţie conţinutul esoteric al acestui 
Arcan, descoperim Alchimie desăvârșită. Avem nevoie să lucrăm 
cu Aurul și cu Argintul, cu Soarele și cu Luna, pentru a încarna 
Steaua cu Opt Vârfuri, Luceafărul de Dimineaţă. 

În mod real, Steaua cu Opt Vârfuri este Venus. Cel ce 
ajunge la Inițierea Venusiană, are fericirea de a încarna 
Dragonul Înţelepciunii (Cristosul Interior). 


Trebuie să se lucreze cu Focul și cu Apa pentru a primi 
Iniţierea Venusiană. Steaua Crucificată pe Cruce, este Cristosul 
Abraxașilor, Fiul Omului, Verbul încarnat. 

În Apocalipsa Sfântului loan este documentat acest lucru 
referitor la Venus, Luceafărul de Dimineaţă: 

„ȘI celui ce va birui îi voi da Luceafărul de Dimineaţă 
(Apocalipsa 2:26-28). 

„Eu, lisus, am trimes pe îngerul meu să vă adeverească 
aceste lucruri pentru congregații. Eu sunt rădăcina și sămânța 
lui David și Luceafărul Strălucitor de Dimineaţă” (Apocalipsa 
22:16). 

Cristos este Steaua Aurorei. Cristos intră în Suflet atunci 
când se primește Inițierea Venusiană. Când decapităm și 
dizolvăm Eul, Eul Însuși, atunci primim Iniţierea Venusiană, 
acela care o primește își încarnează Steaua sa. 

Steaua este Fiul Omului, Adevărul. Nimeni nu poate căuta 
Adevărul. Adevărul nu poate fi cunoscut de câtre „Eu”. 

Nimeni nu poate căuta ceea ce nu cunoaște. Satan, Eul, 
Egoul pe care îl purtăm în interior, nu poate cunoaște Adevărul. 

Adevărul nu poate fi citit, studiat sau recunoscut de către 
Minte. Adevărul este absolut distinct de tot ceea ce poate fi citit, 
studiat sau recunoscut de către Minte. Adevărul vine la noi 
atunci când am Decapitat și Dizolvat „Eul”. 

Diferitele adevăruri ale oamenilor nu sunt decât proiecţii 
ale Minţii. Decapitează propriul tău Eu, dizolvă-l prin riguroase 
purificări. Astfel vei ajunge la Iniţierea Venusiană. 

Atunci vei încarna Adevărul. Cuvântul se va face trup în 


7 


tine. 

ÎI vei încarna pe Fiul Omului și vei primi Steaua Dimineţii. 

Oricine vrea să încarneze Steaua trebuie să lucreze cu 
Seva Vieţii conținută în cele Două Vase Sacre pe care Femeia 
nudă a Arcanului 17 le ţine în mâinile sale. 

Steaua care ghidează Interiorul nostru este Steaua Tată. 

Important pentru noi este să Încarnăm acea Stea Tată. 
lată Misterul Arcanului 17. Seva conținută în Vasele de Aur și 
Argint, atunci când este înțelept combinată și transmutată, ne 
permite să ajungem până la încarnarea Stelei. Steaua 
Crucificată pe Cruce reprezintă Cristosul. 


o CAPITOLUL 18 o 
ARCANUL NR.18 „CREPUSCULUL ” n 


TWILIGHT 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii un scorpion, în 
interiorul unui triunghi inversat, semnifică faptul că vărsând 
Vasul lui Hermes, o ucidem pe Mama Divină la fel ca scorpionul. 

În mijloc două piramide una Albă și una Neagră, 
simbolizând Pozitivul și Negativul. Doi câini sau lupi, unul Alb și 
altul Negru latră la Lună; cel Alb este Pozitiv, simbolizează 
Prietenia, cel Negru este Negativ, simbolizează „Eul Psihologic”. 

Reprezintă teribila luptă între Forţele Tenebroase. 

Luna în sine însăși reprezintă Sexul, trebuie să lucrăm cu 
Luna pentru a o converti în Soare. Câinele reprezintă și 
Instinctul Sexual, de aceea câinele este cel care ne duce până 
chiar la porţile Absolutului. 

SEMNIFICAȚIA  ESOTERICĂ A  ARCANULUI: Este 
necesar să studiem, să analizăm și să reflectăm în mod profund 
la conţinutul esoteric al acestui Arcan. 

Arcanul Nr.18 este Lumină și Umbră, Magie Albă și Magie 
Neagră, acest lucru se află reprezentat în Câinele Negru și 
Câinele Alb, Piramida Neagră și cea Albă. 

Adunând în mod cabalistic Arcanul 18 aflăm că 1 + 8 = 9, 
a Noua Sferă, Sexul. Spusesem deja că în interiorul organismului 
nostru planetar există 9 straturi interioare; acestea sunt cele 9 
Bolţi ale Masoneriei Oculte, al Nouălea corespunde nucleului 


organismului planetar, acolo se află mormântul lui Hiram Abiff, 
sau Chiram Osiris care este Cristosul Intern al fiecăruia, al 
oricărei persoane ce vine în această lume. 

Este o eroare a crede sau a presupune că Cristosul este 
doar Jeshua Ben Pandira, care este numele lui lisus Cristosul; nu 
negăm faptul că el este încarnarea vie a Verbului, a Logosului. 

Noi toți avem nevoie să-l înviem pe acel Cristos Intim și 
pentru a reuși aceasta, este vădit că trebuie să coborâm în a 
Noua Sferă, în Sex. De aceea se spune că Hiram Abiff se află în 
al Nouălea Cerc, în a Noua Boltă. 

Cu toţii suntem fii ai sexului, din acest motiv în Divina 
Comedie se văd condamnaţii în al Nouălea Cerc cu apa până la 
organele creatoare, și plâng, iar lacrimile le îngheaţă în ochi căci 
este o vale a plângerii și amărăciunilor. Că apele le ajung până 
la organele creatoare se datorează faptului că sunt Apele 
spermatice; toţi ne naștem și murim plângând. 

Dacă adunăm 9 + 9 = 18. În Arcanul 18 este cuprins 
numărul „9” de două ori, între ele există o oscilare, un nouă este 
Aspectul Pozitiv iar celălalt nouă este Aspectul Negativ, dar în el 
însuși, 18 se dovedește Negativ, nefast; sunt Dușmanii Ascunși 
ai Arcanului Crepusculului. Problema e că în munca din a Noua 
Sferă trebuie să se lupte extrem de mult, pentru că trebuie să 
se învețe să se sublimeze Energia Sexuală; aici se află cheia 
tuturor imperiilor. 

In Arcanul 18 se repetă a Noua Sferă de două ori. Știm 
deja că numărul 1 este Pozitiv și că numărul 2 este Negativ. 

Astfel că dacă repetăm a Noua Sferă, prima dată și a doua 
oară, vom avea Sexul în cele două aspecte ale sale: Pozitiv și 
Negativ. Acum veți înțelege dumneavoastră de ce Arcanul 18 
este Lumină și Întuneric, Magie Albă și Magie Neagră. În Arcanul 
18 îi găsim pe Dușmanii Ascunși ai Iniţierii. Acum, vom studia 
simbolismul câinelui. Câinele participă la Magie. Nobil animal ce 
în vremurile străvechi a fost întotdeauna consacrat Zeului 
Mercur. Câinele lui Mercur este strict simbolic, căci alegorizează 
în mod clar Puterea Sexuală. Se dovedește evidentă înalta 
onoare pe care Anticii Hierofanţi ai vechiului Egipt, o acordau 
Câinelui. 

„Focul Sexual”, Câinele, Instinctul Erotic, este acel agent 
extraordinar și minunat care poate să ne transforme în mod 
radical. 


Câinele Cerber se află în Lumile Infernale, și de acolo 
trebuie să îl scoatem, să îl furăm din Infernuri, aceasta semnifică 
a Elibera Forţa Sexuală. 

Este urgent să îl scoatem din Sălașul lui Pluton pe Cerber, 
extraordinară teroare care cu lătraturile sale, cu cele trei 
enorme capete ale sale cu boturi turtite și gâtul înconjurat de 
șerpi, trăiește acolo fericit, umplându-i de groază și lătrând la 
toţi morții. 

Câinele și Lebăda ce zboară deasupra Apelor Vieţii 
semnifică la fel ca Porumbelul, la fel ca lbisul Egiptean, Forţa 
Spiritului Sfânt, Forța Sexuală. Toate acestea sunt Vasul lui 
Hermes ce trebuie ridicat bine. 

În Doctrina Arhaică, în Înţelepciunea Ocultă, se vorbește 
despre Câinele Călăuză, care-l conduce pe Cavaler până la 
Sanctum Regnum; uneori Cavalerul uită de Câine și crede că 
poate continua drumul fără el, dar nu este așa, mai devreme 
sau mai târziu, când se simte împotmolit nu îi rămâne altă 
soluție decât să se prindă de Câine. 

Atunci când suntem împotmoliţi, el este cel care ne arată 
drumul. Trebuie scos din abis. Nu trebuie să uităm că Cerber 
Tricefal trage lesa stăpânului său ducându-l în siguranţă pe 
cărarea abruptă ce duce la Eliberarea Finală. 

Hercule l-a scos din Abis pentru ca să-i servească drept 
călăuză și același lucru îl facem noi când obţinem Castitatea; 
atunci, muncind în Forja Ciclopilor, practicând Magia Sexuală, 
transmuţând Energiile noastre Creatoare, avansăm pe Calea 
Tăișului de Cuţit până la Eliberare. 

Vai de Cavalerul care-și abandonează Câinele! Se va 
abate de la drum și va cădea în abisul pierzaniei. Din nefericire, 
Animalul Intelectual în mod greșit numit om, nu a dobândit 
Castitatea, adică nu l-a scos pe Cerber din sferele infernale. 
Acum vă veţi explica singuri motivul pentru care suferă defuncţii 
în Abisurile Plutoniene atunci când ascultă lătrăturile lui Cerber, 
Câinele cu cele trei gâtlejuri flămânde. Să nu uităm niciodată că 
Cerber, câinele gardian al Infernurilor, îi dezmierda pe cei care 
intrau și îi devora fără cruțare pe cei care încercau să iasă. 

Este evident că cei pierduţi suferă de setea insaţiabilă a 
Desfrâului în înspăimântătorul Tartar. 

În Arcanul 18 trebuie să dăm sângeroase bătălii împotriva 
Tenebroșilor. „Cerul se ia cu asalt”. „Curajoșii l-au cucerit”. 


În Lumile Interne Tenebroșii Arcanului 18 îl atacă pe 
student în mod violent. 

Această cale este plină de primejdii pe dinăuntru și pe 
dinafară. Mulţi sunt cei care încep, puţini sunt cei care ajung la 
capăt. Cei mai mulţi se abat pe Drumul Negru. În Arcanul 18 
există pericole extrem de subtile pe care studentul le ignoră. 

Numărul 9 este Pozitiv și Negativ în același timp, acesta 
este Misterul Arcanului 18. In acest Arcan teribil găsim toate 
filtrele și Vrăjitoria din Tesalia. Cărţile Grimoarilor sunt pline de 
reţete tenebroase foarte caracteristice Arcanului 18; ceremonii 
magice erotice, rituri pentru a se face iubit, filtre periculoase, 
etc., etc., etc.; toate acestea sunt Arcanul 18. 

Trebuie să-i avertizăm pe studenţii Gnostici că filtrul cel 
mai periculos pe care îl folosesc Tenebroșii pentru a-l scoate pe 
student de pe Calea Tăișului de Cuţit este Intelectul; pentru a-i 
invita la ejacularea Licorii Seminale, sau pentru a ne abate 
făcându-ne să cunoaștem școli, teorii, secte, etc., etc. Nu 
trebuie să uităm că oamenii înșelaţi o adoră pe marea Fiară și 
spun: „Nu-i nimeni ca Fiara! Cine poate fi superior Fiarei?” 
(Apocalipsa 13: 1-17). 

„Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească 
Numărul fiarei, căci este Numărul omului. Și numărul ei este 
șase sute șaizeci și șase”. (Apocalipsa 13:18.) 

Semnul Fiarei sunt cele două coarne pe frunte. Milioane și 
milioane de fiinţe umane au deja semnul Fiarei pe frunte și pe 
mâini. Aproape toată populaţia umană a acestei văi a plângerii, 
are deja semnul Fiarei pe frunte și pe mâini. Toate acele Suflete 
s-au pierdut, iar din 1950 intră în Abis. Evoluţia Umană a eșuat 
în întregime. 

Numărul Marii Fiare este „666”. Acesta este numărul 
omului deoarece acest număr se descompune în mod cabalistic 
astfel: 6 + 6 + 6 = 18. Însumând între ele cifrele rezultatului 
avem următoarele: 1 + 8 = 9, este Sexul. Nouă este Omul, 
pentru că Omul este fiu al Sexului. În total în 666 se află 
cuprinse Arcanele 18 și 9. Arcanul 18 este Abisul, Tenebrele, 
Tentaţiile Sexuale împotriva cărora trebuie să lupte iniţiatul. 
Arcanul 9 este a Noua Sferă, Iniţierea. 

Zeii au judecat-o pe Marea prostituată, al cărei număr este 
666. Sentința Zeilor a fost: În Abis! În Abis! În Abis! 


o CAPITOLUL 19 o 
ARCANUL NR.19 „INSPIRAȚIA” o 


INSPIRATION 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii trei flori care 
reprezintă cele Trei Forțe Primare. În partea din mijloc un cuplu 
ce se ţine de mâini, formând Cheia Tao. În partea superioară un 
Soare strălucitor deasupra capetelor lor, cu 7 Raze, ne 
amintește de cele Șapte Grade de Putere a Focului. Acest Arcan 
ne învață că prin intermediul transmutaţiei ajungem la 
Eliberarea Finală. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Acest Arcan 
Nr.19 este Arcanul Alianţei. Reprezintă „Focul Creator”, Piatra 
Filosofală. Pentru a realiza munca Marii Opere, trebuie să lucrăm 
cu Piatra Filosofală. 

Anticii adorau Soarele sub figura simbolică a unei Pietre 
Negre. Aceasta este Piatra Heliogabaliană! Aceasta este Piatra 
ce trebuie să o punem ca fundament al Templului. Această 
Piatră este Sexul, reprezentată prin Piatra Filosofală, Piatra 
Heliogabaliană. 

Fără această piatră nu se poate obţine Elixirul de Viaţă 
Lungă. Cele două coloane ale Templului, lachin și Boaz, sunt 
Bărbatul și Femeia, aliaţi pentru a lucra cu Piatra Filosofală. 

Cine găsește Piatra Filosofală se transformă într-un Zeu. 

Cei ce vor construi pe Piatra vie, vor încarna Verbul. Cei ce 
vor construi pe nisip, vor eșua și construcțiile lor se vor prăvăli 


în Abis. Aceste nisipuri sunt Teoriile, Religiile Moarte, etc., etc. 
Arcanul 19 este Arcanul „Operei Soarelui”. Bărbatul și Femeia 
care se iau de mână și Soarele strălucind deasupra lor, ne indică 
faptul că acest Arcan se relaţionează cu Misterul Focului. 
Aspectul Sexual al acestui Arcan îl găsim în suma sa cabalistică: 
1 + 9 = 10; acesta este un număr profund sexual, aici se află 
Cercul și Linia, misterele lui Lingam-Yoni; este posibil să se 
ajungă la Auto-Realizare doar prin intermediul Transmutaţiei 
Sexuale, aceasta este alianţa sacră dintre Bărbat și Femeie 
pentru Marea Operă. 

Meditând asupra Sfinţilor din Epoca Medievală, am putut 
verifica faptul că acei Sfinţi, cu toate că erau celibatari, în alte 
vieți lucraseră în a Noua Sferă, dezvoltaseră Focul Sacru prin 
Sahaja Maithuna. Analizând viaţa Sfântului Filip, aflăm că 
acesta, simțind iubire pentru Divin, cade la pământ, iar când se 
ridică simte cu mâna sa o umflătură toracică. Și-o examinează și 
descoperă că i s-a format o umflătură deasupra inimii, simte că 
îl consumă Focul Sacru al Spiritului Sfânt. După moartea sa, se 
descoperă că artera ce merge de la inimă la plămâni era mai 
groasă, și totuși trăise până la bătrâneţe și putuse să spună ora 
la care se va dezincarna. Nu există îndoială că deţinea Focul 
Sacru prin practicarea Maithunei în vieţi anterioare. 

Caterina de Bourbon a fost o mistică extraordinară și în 
timpul vieții s-a manifestat ca atare. Când a murit au îngropat-o 
fără sicriu, iar când au trecut niște persoane pe lângă 
mormântul ei au remarcat că ieșea un parfum intens și mulți 
bolnavi se vindecau. 

Preoții au scos-o pentru a o îngropa cum se cuvine; după 
câteva luni era neatinsă și emana parfum; au expus-o publicului 
și cadavrul a avut o hemoragie pe nas, transpira și emana 
parfum; au așezat-o pe un scaun într-o capelă din Italia și ea și-a 
deschis ochii, rămânând intactă. 

Una dintre dovezile că cineva a atins Auto-Realizarea 
Intimă a Fiinţei, spune Tao, este aceea de a conserva corpul 
intact și de a emana parfum. 

Când Akasha, causa causorum a Eterului și principiu de 
bază al Tattvelor se concentrează în organele sexuale, atunci 
este baza psihică a sângelui; iar Akasha pură este alimentul 
acestor Mistici. Poartă respectiva substanţă în sânge și pot trăi 
fără să mănânce. Există iniţiaţi ce pot trăi goi în zăpadă și fără 


să mănânce; pentru a se ajunge la aceasta este necesară o 
concentrare extraordinară. Caterina din Siena spunea că se 
simţea în Cristos, alimentându-se din sângele lui. Relaţia dintre 
Akasha și Sânge și dintre Sânge și Akasha este teribilă. Misticii 
se concentrau la Sângele lui Cristos și atrăgeau toată Akasha 
pură; pentru aceasta este nevoie de o concentrare 
extraordinară și trebuie să se fi transformat energiile. 

În epoca galanteriei, în timpul Renașterii, în acele vremuri 
ale perucilor, crinolinelor, vestoanelor purpurii, minunatelor 
dansuri, frumoaselor trăsuri, atunci bărbatul, da, știa să 
aprecieze femeia și se sacrifica pentru ea. Bărbatul era capabil 
de orice sacrificiu pentru femeie, știa să o aprecieze și nu avea 
nimic împotrivă să-și dea până și viaţa. Fără îndoială că existau 
abuzuri, dar bărbatul a știut să vadă în femeie, în acea epocă, 
toate idealurile sale. 

In secolul XX omul a uitat de Misterele Sexuale, bărbatul 
și-a pierdut simţul Valorii Morale, umanitatea se află în declin. 

Esența Animică este împrăștiată între toate entităţile 
„Egoului”, dar atunci când se va dizolva se va forma Perla 
Seminală; când se distruge Egoul se formează Embrionul de Aur, 
atunci pătrund în om Principiile Nemuritoare, însă chestiunea 
este Sexuală. Mult se intuia în alte vremuri despre ce este 
Energia Creatoare. 

Actualmente, Fiinţa Umană nu este altceva decât o 
Legiune de Diavoli, plini de intime contradicții. Unica valoare pe 
care o deţinem este Esenţa, risipită printre Euri. 


o CAPITOLUL 20 o _ 
ARCANUL NR.20 „INVIEREA ” n 


RESURRECTION 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii o coloană, simbol 
al edificării, baza coloanei este Piatra Cubică. Din cele două 
coloane, cea Albă și cea Neagră, a rămas doar cea Albă, simbol 
al Purificării. 

In mijloc o mumie, iar din ea iese un Uliu cu cap uman, ce 
zboară spre Lumile Spiritului, reprezintă Sufletul. Nu încape 
îndoială că Trezind Conștiinţa ne transformăm în Ulii cu cap 
uman, putând zbura liberi prin spaţiul înstelat. 

Pe capul uliului și al mumiei, un simbol reprezentativ al 
glandei Pineale, indiciu al lluminării. Sufletul oricărui Hierofant 
egiptean are Patru Corpuri: 

1. MUMIA; 

2. KA-ul (CORPUL ASTRAL); 

3. BA-ul (CORPUL MENTAL); 

4. KU-ul (CORPUL CAUZAL). 

Vai de aceia care după ce au ajuns la a Doua Naștere 
continuă vii! Aceștia se vor converti de fapt în Hanasmussen 
(avortoni ai Mamei Divine Kundalini) cu Dublu Centru de 
Gravitaţie. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul 20 
este Învierea. Pentru ca să existe Înviere este necesar ca în 
prealabil să existe Moarte, fără ea nu există Înviere. 


Ce frumos este a muri clipă de clipă!... Doar cu Moartea 
survine noul! 

Avem nevoie să murim clipă de clipă dacă vrem cu 
adevărat să ne individualizăm. Eul Pluralizat exclude orice 
Individualitate. 

În nici un caz nu poate exista Individualitate unde coexistă 
multiple entități (Euri), care se ceartă între ele și care creează în 
noi diferite contradicții psihologice. 

Când Seth (Egoul) moare în mod integral, rămâne în noi 
doar Fiinţa, cea care ne dă autentica Individualitate. 

Când Seth se dezintegrează în mod total, atunci 
Conștiinţa, Sufletul, se eliberează, se trezește în mod radical și 
survine Iluminarea Interioară. 

În mod real, Învierea Sufletului este posibilă doar prin 
intermediul Iniţierii Cosmice. Fiinţele umane sunt „moarte” și 
pot să învie doar prin intermediul Iniţierii. Să ne amintim 
cuvintele lui lisus, Marele Kabir: „Lăsați mortii să-și îngroape 
mortii”. (Matei 8:22) „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor 
morți ci al celor vii”. (Matei 22:32). 

La fel cum există Trei Tipuri de bază de Energie: 
Masculină, Feminină și Neutră, tot așa există Trei Tipuri de 
Înviere: 

1. ÎNVIERE SPIRITUALĂ; , 

2. ÎNVIERE CU CORPUL ELIBERĂRII; 

3. ÎNVIERE CU CORPUL FIZIC. 

Nimeni nu poate să treacă prin al 2-lea sau al 3-lea tip de 
Înviere fără să fi trecut mai întâi prin Învierea Spirituală. 

1. Înviere Spirituală: se dobândește o dată cu Inițierea. 
Trebuie să Reînviem Spiritual mai întâi în Foc și apoi în Lumină. 
Adică, mai întâi ridicăm cei 7 Șerpi de Foc și apoi cei 7 Şerpi de 
Lumină, obţinând Iniţierea Venusiană și Învierea Spirituală. 

2. Înviere cu Corpul Eliberării: aceasta se realizează în 
Lumile Superioare. Acest corp se constituie din cei mai buni 
atomi ai Corpului Fizic. Este un corp de carne ce nu provine din 
Adam, este un corp de o frumusete indescriptibilă. Cu acest 
Corp Paradisiac Adepții pot intra în Lumea Fizică și lucra în ea, 
făcându-se vizibili și tangibili după voință. 

3. Înviere cu Corpul Fizic: în a treia zi, Iniţiatul vine în Corp 
Astral în fața Sfântului său Mormânt, însoţit de lerarhiile Divine. 
Inițiatul își invocă corpul și acesta, cu ajutorul Divinelor Ierarhii, 


se ridică pătrunzând în Hiperspaţiu. Astfel se reușește să se 
scape din mormânt. În Lumile Suprasensibile ale Hiperspaţiului, 
sfintele femei tratează corpul inițiatului cu substanţe și 
unguente aromatice. Ascultând de ordine supreme, Corpul Fizic 
pătrunde apoi în Corpul Astral prin creștetul capului. În acest fel 
Maestrul va intra din nou în posesia Corpului său Fizic. Acesta 
este Darul lui Cupidon. 

După Înviere, Maestrul nu va mai muri, este veșnic. Cu 
acest Corp Nepieritor pot să apară și să dispară instantaneu, se 
fac vizibili în Lumea Fizică după voinţă. 

lisus, Cristosul, este un Maestru înviat care a avut Corpul 
său Fizic trei zile în Sfântul Mormânt. După Înviere, lisus s-a 
prezentat pe drum înaintea discipolilor din Emaus și a cinat 
împreună cu ei. Apoi înaintea lui Toma necredinciosul, care a 
crezut doar când și-a pus degetul pe rănile Corpului Sfânt al 
Marelui Maestru. 

Hermes, Cagliostro, Paracelsus, Nicolas Flamel, 
Quetzalcoatl, Saint-Germain, Babaji, etc., își păstrează Corpurile 
lor Fizice de mii sau milioane de ani fără ca moartea să aibă 
putere asupra lor. Aceștia sunt Maeștri Înviaţi. 

Doar cu Arcanul A.Z.F. se poate elabora Elixirul de Viaţă 
Lungă, este imposibilă Învierea fără Elixirul de Viaţă Lungă. 


o CAPITOLUL 21 o 
ARCANUL NR.21 „TRANSMUTATIA” o 


TRANSMUTATION 


DESCRIEREA GRAVURII: În partea superioară găsim 
Luna Neagră și Luna Albă, antitezele. In mijloc un Mag cu 
Bastonul Patriarhilor într-o mână și Crucea Ansată sau Tao în 
cealaltă mână; el stă în picioare pe un crocodil ce își deschide 
fălcile, așteptând să-l devoreze. Crocodilul este Seth, Satan, „Eul 
Psihologic”, Eul Insuși, mereu în așteptarea celui care se lasă să 
cadă, pentru a-l devora. Magul apucă cu curaj Crucea Tao 
(Arcanul A.Z.F.) pentru a se apăra. 

Magul este acoperit cu o piele de tigru. Fără îndoială, 
Câinele și Tigrul sunt asociaţi esoteric în aceeași muncă a Morţii 
Mistice. Câinele este Focul Sexual, Instinctul Erotic ce se află la 
însăși originea sistemului nostru seminal. Tigrul este diferit iar 
aceasta o știu „Cavalerii Tigri”, acei jaguari ce luptă contra 
Egoului, care precum niște autentice feline ale Psihologiei 
Revoluţionare, s-au lansat împotriva lor înșiși, contra propriilor 
lor defecte psihologice. În mod real sunt necesare Agerimea și 
Cruzimea Tigrului pentru a ucide Personalitatea Umană și a face 
să strălucească în om Dragonul Înţelepciunii cu 7 Șerpi, simbol 
al Decapitatului. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul 
Nr.21 a fost confundat cu Arcanul Nr.22 care este Coroana Vieţii. 
Arcanul Nr.21 este „Nebunul Tarotului” sau „Transmutaţia”. 


Suma cabalistică ne dă 2 + 1 = 3. În acest Arcan 21 
Iniţiatul trebuie să lupte împotriva celor „3” Trădători ai lui 
Hiram Abiff: Demonul Dorinţei, Demonul Minţii și Demonul Relei 
Voințe. 

Niciodată nu suntem mai în pericol de a fi Demon ca 
atunci când suntem cel mai aproape de a deveni Inger. 

Orice Inițiat care se lasă să cadă este în mod real Nebunul 
Tarotului. Când Alchimistul varsă Vasul lui Hermes, se 
convertește de fapt în Nebunul Tarotului. „Nesăbuinţa”. 

Este necesar să anihilăm Dorinţa dacă vrem să evităm 
pericolul de a cădea. Cine vrea să anihileze Dorinţa, trebuie să 
descopere cauzele acesteia. Cauzele Dorinţei se află în Senzaţii. 
Trăim într-o lume de senzaţii și avem nevoie să le înțelegem. 
Există cinci tipuri: 

1. SENZAȚII VIZUALE; 

2. SENZAȚI AUDITIVE; 

3. SENZAȚII OLFACTIVE; 

4. SENZAȚII GUSTATIVE; 

5. SENZAȚII TACTILE. 

Cele Cinci Tipuri speciale de Senzaţii se transformă în 
Dorinţă. Nu trebuie să condamnăm Senzaţiile, nu trebuie să le 
justificăm, avem nevoie să le înţelegem în mod profund. 

Doar înțelegând Senzaţiile, ucidem Dorinţa. Doar anihilând 
Dorinţa se eliberează Mintea, care în mod normal se află 
îmbuteliată în butelia Dorinţei. Eliberând Mintea se produce 
Trezirea  Conștiinţei. Dacă vrem să terminâm cu cauzele 
Dorinţei, avem nevoie să trăim în Stare de Vigilență constantă. 
Este urgent să trăim în Stare de Alertă Percepţie, Alertă 
Noutate. Eul este o carte mare, o carte cu multe volume. Doar 
prin intermediul tehnicii Meditaţiei Interioare putem studia 
această Carte. 


o CAPITOLUL 22 o _ 
ARCANUL NR.22 „REINTOARCEREA ” o 


THE RETURN 


DESCRIEREA GRAVURII: În Apele Vieţii Crucea Svastică 
simbolizând Chakra Muladhara cu patru petale. 

O femeie ce reprezintă Adevărul, cântând la o harpă, 
ciupește corzile Lirei Sexuale cu 9 corzi până găsește nota 
cheie. In partea superioară cei 4 Zei ai Morţii: Mestha, Hapi, 
Duamutf și Kebhsenuf, reprezentând cele 4 elemente: Pământ, 
Apă, Foc și Aer, cele 4 animale misterioase ale Alchimiei 
Sexuale. Deasupra celor 4 Zei ai Morţii găsim Șarpele Sacru ce 
luminează Sfera lui Ra acordată Adeptului Osirian, Fiu al 
Luminii. 

SEMNIFICAȚIA ESOTERICĂ A ARCANULUI: Arcanul 
Nr.22 este Coroana Vieţii, întoarcerea la Lumină, încarnarea 
Adevărului în noi. 

lubiţi discipoli, aveţi nevoie să dezvoltați fiecare dintre 
cele 22 de Arcane Majore ale Tarotului în interiorul vostru înșivă. 
Ești „Imitatus”, adică cel pe care alţii l-au pus pe Calea Tăișului 
de Cuţit. Străduiește-te să ajungi la „Adeptus”, acesta este 
produsul propriilor sale opere, cel care cucerește Știința prin el 
însuși, Fiul propriei sale Munci. 

Trebuie să se cucerească gradul de Adeptus ieșind din 
starea animalică, dobândind Conștiinţă. 


Gnoza predă trei etape prin care trebuie să treacă toţi cei 
care lucrează în Forja Aprinsă a lui Vulcan, acestea sunt: 

1. PURIFICARE; 

2. ILUMINARE; 

3. PERFECȚIUNE. 

Se dovedește că curioșii care se înscriu în Studiile noastre 
Gnostice doresc imediat Iluminare, Dedublări, Clarviziune, 
Magism Practic, etc. lar când nu obţin aceasta imediat, se 
retrag. 

Nimeni nu poate ajunge la Iluminare fără să se fi purificat 
mai întâi, doar cei ce au obţinut Purificarea, Sfințenia, pot intra 
în sala lluminării. Există de asemenea mulți studenţi care intră 
în studiile noastre din pură curiozitate și doresc să devină 
înţelepţi numaidecât. Pavel din Tars spune: „Propovăduim o 
Înțelepciune printre cei desăvârșiți”. Doar cei care au ajuns la a 
Treia Etapă sunt Desăvârșiţi, doar printre ei se poate propovădui 
Înţelepciunea Divină. 

În anticul Egipt al Faraonilor, în Masoneria Ocultă, aceste 
trei etape ale cărării sunt: 

1. UCENICI; 

2. COMPANIONI; 

3. MAEȘTRI. 

Candidaţii rămâneau la gradul de Ucenici șapte ani și chiar 
mai mult, doar atunci când deja Hierofanţii erau absolut siguri 
de Purificarea și Sfințenia candidatului, puteau atunci să treacă 
la a doua etapă. În mod real, doar după șapte ani ca Ucenic 
începe Iluminarea. 

Coroana Vieții este Strălucitorul nostru Dragon de 
Înţelepciune, „Cristosul Interior”. Din Ain Soph, Steaua Atomică 
Interioară care ne-a surâs mereu, emană Sfânta Trinitate. 

1 (MONADĂ) + 3 (TRINITATE) = 4 (TETRAGRAMMATON) 

Arcanul 22 însumat în mod cabalistic ne dă: 

2 + 2 = 4 (TETRAGRAMMATON) 

Rezultatul este Sfântul Patru, misteriosul 
Tetragrammaton, lod-He-Vau-He; Bărbat, Femeie, Foc și Apă; 
Bărbat, Femeie, Phallus și Uter. Acum vom înțelegem de ce 
Arcanul 22 este Coroana Vieţii. Apocalipsa spune: „Wu te teme 
nicidecum de ce ai să suferi. lată că diavolul are să arunce în 
temniță pe unii din voi, ca să vă încerce. Și veti avea un necaz 


de zece zile. Fii credincios până la moarte, și-ți voi da Cununa 
Vietii”. (Apocalipsa 2:10). 

Temnița este Temniţa Durerii iar cele 10 zile sunt 
zbuciumările suferite în timp ce sunteţi supuși Roţii Intoarcerilor 
și Karmei. 

Cine primește Coroana Vieţii, se eliberează de Roata 
Întoarcerilor, Recurenţă și Karma. 

Coroana Vieţii este Triună, are trei aspecte: 

1. BĂTRÂNUL ZILELOR; 

2. FIUL ADORABIL; 

3. SPIRITUL SFÂNT PREAÎNȚELEPT. 

Coroana Vieţii este Omul-Soare, Regele-Soare atât de 
sărbătorit de către Împăratul lulian. Coroana Vieţii este 
necontenitul nostru Suflu Etern, pentru sine însuși profund 
necunoscut, Raza Particulară a fiecărui om, Cristosul. Coroana 
Vieţii este Kether, Hokmah și Binah (Tată, Fiu și Spirit Sfânt). 

Acela care este fidel până la moarte, primește Coroana 
Vieţii. 

La Ospăţul Mielului strălucesc precum sori de iubire, 
chipurile tuturor acelor Sfinţi care l-au Încarnat. Albul 
acoperământ imaculat este pătat cu sângele regal al Mielului 
Jertfit. 

„Cel ce are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Spiritul. 
Cel ce va birui, nu va fi vătămat de a Doua Moarte”. (Apocalipsa 
2:11) 

Cel ce nu biruiește, se va separa de Preaiubitul și se va 
cufunda în Abis. Cei ce intră în Abis vor trece prin a Doua 
Moarte. Demonii din Abis se dezintegrează în mod lent de-a 
lungul multor eternităţi. Acele Suflete se pierd. Cel ce biruiește 
nu va fi vătămat de a Doua Moarte. 

Când primim Coroana Vieţii, Cuvântul se face trup în 
fiecare dintre noi. 

Orice Sfânt ce ajunge la Inițierea Venusiană, primește 
Coroana Vieții. 

Mult iubitul nostru Mântuitor lisus Cristos, a ajuns la 
Iniţierea Venusiană în lordan. 

„Și Cuvântul s-a făcut trup, și a sălășluit printre noi (și am 
văzut Slava Lui ca a Unului-născut din Tatăl) plin de har și de 
adevăr”. (loan 1:14) 


„Lumina a venit la întuneric; dar întunericul nu a 
recunoscut-o”. (loan 1:5) 

El este Mântuitorul, pentru că ne-a adus Coroana Vieţii și 
și-a vărsat sângele pentru noi. 

Avem nevoie să ajungem la Suprema Anihilare a Eului 
pentru a primi Coroana Vieţii. Avem nevoie să înviem Mielul în 
interiorul nostru înșine. Avem nevoie de Paștele Învierii. 


e PARTEA A DOUA œ 
INIŢIEREA PRIN ARCANELE TAROTULUI œe 


EI SI 


o CAPITOLUL 23 o 
ARCANUL NR.1 o 

Arcanul Nr.1 este Magul Kabalei, e evident că este ceea ce 
începe, orice lucru care se începe în viaţa practică este Arcanul 
Nr.1, este Unitatea. 

E ușor de înţeles că orice început este dificil, trebuie să 
muncim din greu, trebuie să semăânăm pentru a putea culege, 
din acest motiv în Arcanul Nr.1 se află Unitatea inceputului 
Originar. Origine, desigur, a oricărei Unităţi pentru că totul 
începe cu Nr.1. 

Unitatea este originea Dualităţii sau a Binarului, 1+1=2, în 
cele din urmă în această Unitate se află sinteza realizatoare a 
Ternarului. Unitatea, „1”-ul, este Monada Divină, Primul Logos, 
este Tatăl care se află în secret, și fiecare își are Monada sa 
proprie, individuală. 

Doamna Blavatsky spunea că „există atâția Tati în Cer câți 
oameni pe Pământ”. Tatăl, la rândul său sau pe el însuși, se 
dedublează în Mama Divină, așadar El și Ea sunt Brahma pentru 
că ea este aspectul feminin al lui. Vedem atunci cum Unitatea 
este rădăcina Binarului, întrucât acesta nu ar exista fără Unitate. 

Dacă nu ar exista Monada nu ar exista Mama Divină. 


Monada este rădăcina Dualităţii. Există atâtea mame în 
Cer câţi oameni pe Pământ, fiecare își are Zeul său Interior sau 
Tatăl și Mama Celestă particulară, proprie. Clarificând aceasta, 
se înțelege mai bine de ce Unitatea este Sinteza realizatoare a 
Ternarului și cum și de ce se produce. 

Când lisus se ruga, se ruga Tatălui care se află în secret și 
ne-a lăsat o rugăciune care este Tatăl Nostru, această rugăciune 
este magică sută la sută, ne ia câteva ore pentru a ne Ruga bine 
un Tatăl Nostru, pentru că fiecare cerere care se face Tatălui 
este Magică sută la sută, greșeala oamenilor este de a o spune 
în mod mecanic și nu are nici un rezultat. 

Această rugăciune trebuie examinată amănunțit, 
analizată, și pentru aceasta trebuie să ne relaxăm corpul, ca nici 
un mușchi să nu fie în tensiune, și atunci să ne concentrăm, 
combinând Rugăciunea cu Meditatia. 

Oamenii cred că Tatăl Nostru care se află în Ceruri este un 
Domn ce stă așezat acolo. Dacă reflectăm profund, se 
descoperă Monada, Nr.1, originea tuturor celorlalte Unităţi sau 
Monade. Este clar că Monada are nevoie de ceva în viaţă pentru 
a se putea Auto-Realiza. De ce are nevoie Monada? 

O vom afla la lumina sanscritei; are nevoie de 
„Vatrasattwa”; semnificaţia este Suflet Diamant. Acesta este un 
Suflet ce nu are „Eu”, care a eliminat toate Elementele 
Subiective ale Percepţiilor; iar aceste elemente sunt Eurile și cei 
Trei Trădători ai lui Hiram Abiff sau, ceea ce este același lucru, 
luda, Demonul Dorinţei, în mod greșit numit Corp Astral, Pilat, 
Demonul Minţii care este confundat cu Corpul Mental și Caiafa, 
Demonul Relei Voinţe. De ce oare școlile pseudo-esoterice 
ignoră toate acestea? 

Elementele Subiective ale Percepţiilor sunt Agregatele, 
diferiții compuși ai ființei umane, sau diferiții Demoni Roșii care 
constituie Eurile. 

Elementele Subiective ale Percepţiilor se definesc în 
Psihologie ca fiind toate procesele psihologice ale fiinţei umane, 
definite ca procese subiective ale: Inconștientului, 
Subconștientului, Preconștientului, Infraconștientului; și tot ceea 
ce este de tip metafizic. 

Ce înțeleg Psihologii Moderni prin Obiectiv? Ceea ce este 
fizic, tangibil, material. 


Desigur că greşesc cu Desăvârșire căci analizând 
termenul Subiectiv acesta semnifică: sub = dedesubt, ceea ce 
se află sub limitele percepţiilor noastre. Și ce se află dedesubt? 

Nu sunt Lumile Infernale? Nu este Subiectiv ceea ce se 
află în plan Fizic și dedesubtul planului Fizic? „Aceasta este cu 
adevărat Subiectiv, ceea ce se află sub limitele percepţiilor 
noastre”. Psihologii nu știu să folosească acest termen în mod 
corect. 

Obiectiv: este Lumina, ceea ce e Strălucitor, este ceva 
Adevărat, ceva ce are Claritate, Limpezime. 

Subiectiv: este ceea ce e Obscur, Tenebros; Elementele 
Subiective ale Percepţiilor vin de la: „a Vedea”, „a Auzi”, „a 
Pipăi”, „a Mirosi”, „a Gusta”. Toate acestea sunt percepții a 
ceea ce vedem în a Treia Dimensiune, de exemplu: la un cub 
vedem doar lungimea, lățimea și înălțimea, iar a Patra 
Dimensiune nu o vedem, pentru că suntem îmbuteliaţi în Ego. 

Elementele Subiective ale Percepţiilor sunt constituite de 
Ego, cu toate Eurile sale. 

Unitatea, Tatăl, se dedublează pe el însuși în Mamă. La 
rândul ei, Mama se dedublează, dând naștere Fiului pe care-l 
poartă în pântecele său. 

— OSIRIS - TATAL; 

— ISIS - MAMA; , 

— HORUS - SPIRITUL DIVIN, ESTE INTIMUL FIECAREI 
FIINȚE. 

Unitatea este Sinteza realizatoare a Ternarului. 

Se spune în Cartea Egipteană a Morților că Ra i-a dat lui 
Horus, copilul pe care Mama Divină îl poartă în brațele sale, 
Regiunea „Buto”, această regiune este cea a Spiritului Pur adică 
a lui Atman-Buddhi-Manas. 

Seth se transformase într-un Mistreţ Negru ce lovi „Ochiul 
lui Horus” iar acesta s-a plâns lui Ra. Eu te voi vindeca, i-a spus 
Ra și pentru a-l consola i-a dat Regiunea Buto. 

Aceasta se clarifică în următorul mod: „Trebuie ucis 
Mistreţul Negru, astfel se restaurează Ochiul lui Horus, adică se 
restaurează Clarviziunea”. 

Horus poate să termine cu Mistreţul Negru, dar el singur 
nu poate ci trebuie să ceară ajutorul Mamei Divine. Eliminând 
Mistreţul Negru, Horus triumfă iar Esenţa ce se află îmbuteliată, 
se eliberează fuzionând cu Horus, cu Sufletul Diamant, se 


unește cu Tatăl și Mama sa, sunt Trei Flacări ce formează O 
singură Flacără Realizată. Esenţa este o dedublare a lui Horus, 
trebuie să-i cerem lui Horus să fortifice cei Trei Creieri ai noștri. 
Pe măsură ce Egoul moare, Horus se fortifică, și de aceea 
trebuie să îi cerem să ne fortifice acești Trei Creieri. 

Când Horus a înghiţit Esenţa, are nevoie de Corpurile 
Solare și rămâne un Atom Germinal din fiecare dintre corpuri. 

— CORPUL FIZIC SOLAR; , , 

— CORPUL ASTRAL SOLAR - CONŞTIINŢA DEPLINA; , 

— CORPUL MENTAL SOLAR - CUNOAŞTERE DEPLINA; 

— CORPUL VOINTEI CONȘTIENTE. 

Omul este om și cu cât se simte cineva mai mic și mai 
microscopic, cu atât mai bine, noi oamenii trebuie să ne gândim 
că suntem furnici, Dumnezeu este Dumnezeu pentru că 
Divinitatea este cea care deţine Puterea, noi nu suntem nimeni, 
suntem bieţi oameni, și chiar omul care este Om complet este o 
furnică în comparaţie cu Dumnezeu. 

Un Maestru mi-a spus: „V.M. Samael Aun Weor, Adevărata 
Fericire constă în a-l avea pe Dumnezeu în interior. Chiar dacă 
suntem în Absolut sau în Nirvana, dacă nu îl avem pe Dumnezeu 
în interior, Nu am fi fericiți, chiar dacă cei ce trăiesc acolo l-au 
încarnat deja”. Aceste cuvinte au produs în mine un impact 
teribil, și m-am dus să îl consult pe Marele Înţelept Saturn; i-am 
făcut diferite salutări Esoterice și el a răspuns la toate, dar a 
spus că „Nu există salut mai grandios ca cel al Pecetii Inimii”. 

Nu a fost nevoie să vorbesc, în tăcere mi-a răspuns 
spunând că „nici în Absolut, dacă cineva nu îl are pe Dumnezeu 
în interior, nu este Fericit”. Acest răspuns m-a lăsat mulțumit. 

Aceste consultări costă bani și am plătit cu capital de 
acțiuni bune care sunt monezi metalice ce reprezintă Dharma. 

SINTEZĂ: 

Acest Arcan, Magul, reprezintă Bărbatul. Este Principiul 
Masculin. 

Nr.1 semnifică ceea ce se inițiază, ceea ce începe. 

In Tarot este cuprinsă toată munca, aici se desfășoară 
toate procesele psihice. 

Unitatea este sinteza realizatoare a Ternarului. 

Cât timp nu ne cunoaștem pe noi înșine, nu putem ști 
nimic despre Suflet și Spirit. 


Cele patru condiţii care sunt necesare pentru a fi Mag sunt 
următoarele: 

— A ȘTI SĂ SUFERI; 

— A ȘTI SĂ TACI; 

— A ȘTI SĂ TE ABTII; 

— A ȘTI SĂ MORI. 

o CAPITOLUL 24 o 
ARCANUL NR.2 n 

2-ul este Negativ. În vremurile străvechi în Temple exista 
un Sacerdot și o Sacerdotesă. În Masoneria Primitivă exista un 
Maestru și o Maestră. Contele Cagliostro a încercat să fondeze 
Masoneria Egipteană în Anglia, dar a avut mulţi dușmani și a 
înființat două tronuri. 

Giovanni Papini l-a cunoscut pe Contele Cagliostro pe un 
vas, s-au împrietenit și i-a spus cine era, a vrut să prevină al 
Doilea Război Mondial și cum nu i-au dat ascultare s-a dus din 
nou în Tibet spunând că se va întoarce 60 de ani mai târziu. 

Masoneria Egipteană a fost grandioasă; în vremurile 
străvechi când existau Hermafrodiţii Sacri, 1-ul și 2-ul erau 
fuzionate. În Epoca Polară când Prima Rasă Protoplasmatică, 
umanitatea, era Androgină, atunci reproducerea sexuală avea 
loc în anumite perioade ale anului; se dividea în două; acel al 
doilea era fiul. 

În acea epocă, atunci când se năștea cineva, avea loc un 
ritual; ființele umane puteau să se lungească sau să se 
micșoreze până la dimensiunea unui atom. Când un Maestru 
dorea să vorbească în mod blând scotea la suprafaţă Principiul 
Feminin; când dorea să-și demonstreze severitatea, se 
manifesta Principiul Masculin, așa sunt Elohimii. 

Povestește tradiţia latină că Enea s-a prezentat la 
Sanctuarul lui Apollo (Eneida, Cartea IV) și s-a întâlnit cu Pitonisa 
care i-a prezis ceea ce îl aștepta. Enea a cerut să îl vadă pe tatăl 
său mort; solicită intrarea în Infern. Teribila Sibilă, păzitoarea 
pădurilor lui Hecate Proserpina (al treilea aspect al Mamei 
Divine), pădurile Avernului, îi răspunde: „Ușoară este coborârea 
în Avern dar a te reîntoarce pe pământ este dificil, puțini au 
putut reuși”. 

l-a cerut să obţină o ramură ale cărei frunze și tulpină să 
fie de aur, consacrată Proserpinei, Mama Divină în aspectul său 
infernal. Enea sacrifică câteva oi negre, apoi văzu „Doi 


porumbei” ce zburau, Eroul recunoscu în ei păsările Mamei sale 
Divine (simbol al Spiritului Sfânt), respectivul mesaj l-a 
interpretat în mod inteligent, păsările îl conduseseră în pădurea 
Proserpinei până la ramura ce avea să-i permită intrarea în 
Infern. Enea sacrifică patru vaci negre și Sibila îl conduse prin 
Avern până acolo unde se afla defunctul său tată. 

Principiile Masculin și Feminin se îmbină în Sfântul și 
Misteriosul Tetragrammaton, nume esoteric ce nu trebuie 
pronunţat în van și care este relaționat cu literele Numelui 
Eternului în ebraică: 


HE VAU HE IOD (simboluri ebraice ce se citesc în sens invers) 


IOD * - PRINCIPIUL ETERN MASCULIN 

HE 7 PRINCIPIUL ETERN FEMININ 

VAU 1 : PRINCIPIUL MASCULIN FALIC; LIN( 
HE n : PRINCIPIUL FEMININ, UTERUL; YO 


IOD HE VAU HE SE REDUCE LA : SSSSSSSSSSSSSS. 


Acele patru litere sunt în ele însele de o imensă putere 
sacerdotală. Trebuie pronunţate precum urletul unei vijelii în 
munți sau imitând vântul, se pronunţă în mod suav atunci când 
se dorește să se vindece un bolnav sau să se invoce un Zeu, de 
asemenea servesc pentru a medita. In acele patru litere se află 
reprezentate cele Două Principii: Feminin și Masculin ale 
Macrocosmosului şi  Microcosmosului:  Bastonul, Principiul 
Masculin și Cupa, Principiul Feminin. In acele patru litere se află 
Principiul Eternului ce nu trebuie să se pronunțe în van. 

Numărul „2” este vital, în Templele de Mistere nu lipsesc 
„2” Altare. Nu se poate intra în Templu fără a trece printre cele 
Două Coloane unde există Doi Gardieni. 

Ce s-ar alege de Marea Viaţă dacă nu ar exista Numărul 
„2"? Matripadma primește Fohat-ul, raza Masculină, Spiritul 
Sfânt, soț al Mamei Divine, se fecundează și apare Universul. 

Ce s-ar întâmpla cu viaţa fără celălalt principiu? Înainte de 
zorii Mahamvantarei, Ziua Cosmică, nu exista nimic; Zeii trăiau 


în Acela ce nu are nume, nici formă, nici sunet, nici tăcere, nici 
auz pentru a-l percepe. 

Când s-a ivit viața, când a venit Aurora Creaţiei, Primul 
Logos l-a chemat pe al Treilea Logos și i-a spus: „Du-te și 
Fecundeaz-o pe Soția ta pentru ca să se ivească viața” şi a 
început să lucreze cu cele Șapte Spirite dinaintea tronului și cu 
Armata Vocii, și se realizară Ritualurile Masonice, se făcu 
fecundă Materia Haotică, Matripadma a fost fecundată și a venit 
la existenţă Universul. Fiecare dintre cei Șapte Cosmocratori au 
emanat din ei înșiși cele două Suflete: Buddhi, Sufletul Feminin 
și Cauzal, Sufletul Masculin, simbolizate prin Constelaţia Peștilor. 

Aceste două Suflete, Soț și Soţie, practicară o Maithuna 
Transcendentală, ea separă Apele Superioare de cele Inferioare 
pentru a fi fecundate de Foc și le proiectă prin intermediul 
Verbului. Germenii Matripadmei se înmulţiră, se umflă ca o 
Floare de Lotus și rodi născând un Cosmos. 

În Electricitate se află Eternul Pozitiv și Eternul Negativ. 

În India Principiul Masculin este reprezentat de un Taur iar 
Principiul Feminin prin Vaca Albă Sacră ce o reprezintă pe Mama 
Divină și care își are antiteza în Vaca Neagră. 

Avem nevoie să ne Cristificăm. Nici o fiinţă umană nu 
poate să se întoarcă la Tatăl fără să fi fost devorată de Șarpe. 

Nimeni nu poate fi devorat de el fără să fi lucrat în Forja 
Aprinsă a lui Vulcan (Sexul). Cheia Cristificării este Arcanul 
A.Z.F. Mantra Marelui Arcan este I.A.0O. 


i IGNIS FOC 
A AQUA APĂ 
O ORIGO PRINCIPIU, SPIRIT 


În Forja Aprinsă a lui Vulcan, coboară Marte pentru a-și 
oțeli din nou spada și a cuceri inima lui Venus, Hercule pentru a 
curăța grajdurile lui Augias, cu Focul Sacru și Perseu pentru a 
reteza capul Meduzei. 

Amintiţi-vă, iubiți discipoli, că Mama noastră Divină este 
Nuit și cuvântul ei este „56”. Acest număr se descompune în 
mod cabalistic astfel: 5 + 6 = 11,apoi1+1=2. 

Unu este Tatăl, doi este Ea, Nuit, Divina Mamă Kundalini. 
lată minunea numărului „2”. 

SINTEZĂ: 


Femeia este Atanorul Alchimiei Sexuale. Omul a ieșit din 
Paradis pe Porţile Edenului, iar Edenul este însuși „Sexul”. 

Poarta Paradisului este Sexul. Femeia este poarta. 

„Kundalini” este Focul Sacru al Spiritului Sfânt, este Focul 
de Rusalii, este „Șarpele” Ignic al Puterilor noastre Magice. 

Kundalini este închis în Chakra Muladhara situată în 
coccis. 

Secretul pentru a trezi Kundalini este următorul: „A 
introduce membrul viril în vaginul femeii și a-l retrage fără a 
vărsa sămânţa”. Această practică se va face în mod lent. 

Arcanul A.Z.F., Magia Sexuală sau Maithuna se poate 
practica doar între soț și soţie în cămine legitim constituite. 

Practica Arcanului trebuie să se realizeze o singură dată 
pe zi, dacă se practică de două ori se cade în negativ, violând 
Pauza Magnetică Recuperatoare. 

o CAPITOLUL 25 o 
ARCANUL NR.3 o 

În Kabală, totul este Număr și Matematici. Numărul este 
sfânt, este infinit, în Univers totul este măsură și greutate. 
Dumnezeu este un Geometru pentru Gnostici. Matematicile sunt 
sacre, în Școala lui Pitagora nimeni nu era admis dacă nu știa 
Matematică, Muzică, etc. 

Numerele sunt sacre. Sepher Yetzirah, carte ebraică, sacră 
și străveche a rabinilor, descrie într-o formă minunată toate 
splendorile lumii și jocul extraordinar al Sephiroţilor, în 
Dumnezeu și în om, prin 32 de Căi ale Înţelepciunii. În Misterul 
Sexelor se ascunde toată Știința Sephiroţilor. În Știința 
Numerelor se află cheia secretă a lui Sepher Yetzirah, oricine s- 
ar gândi la 32 de Căi, în realitate cele 32 de Căi ale Înţelepciunii 
sunt „3 + 2 = 5”, egal cu Steaua cu 5 vârfuri, cu Pentalfa, adică 
cu Omul, aceasta înseamnă că acele Căi se află în Om, în 
interiorul nostru înșine se află totul. Se vorbește în mod foarte 
simbolic, de aceea se spune 32 de Căi. 

Cabaliștii spun că Sufletul are în realitate trei aspecte: 

1. NEPHESH - SUFLETUL ANIMALIC; 

2. RUACH - SUFLETUL GÂNDITOR; 

3. NESHAMAH - SUFLETUL SPIRITUAL. 

Substratul acestor trei aspecte ale Sufletului sunt 
Sephiroţii, aceștia sunt atomici. 


1. Nephesh: Trebuie să se facă distincţia între Corp Astral 
și Corpuri Lunare, acestea din urmă se deplasează în timpul 
nopții și după moarte, aceste corpuri au fost numite în mod 
convențional Corp Astral dar nu este legitim. Cel ce dorește să-și 
ofere luxul de a-l avea trebuie să realizeze munca Maithunei, 
unde se fabrică H-SI-12 (H = Hidrogen, SI = Nota Muzicală, 12 = 
12 Legi) ce vibrează în organismul nostru pe scara muzicală; 
dacă practica este intensivă se cristalizează în Corpul Astral 
Solar. 

Inițiatului îi revine să coboare în Lumile Infernale timp de 
40 de zile și trebuie să recapituleze toate răutățile și dramele 
înspăimântătoare din reîncarnări trecute; încet-încet va ieși din 
acele regiuni tenebroase; înainte de a ieși, cele trei Suflete, 
Nephesh, Ruach și Neshamah sunt supuse la probe. Ce 
interesant este să vezi Sufletul Animalic supus la probă, la fel și 
Sufletul Gânditor și Esenţa care de asemenea este supusă la 
probă. Biblia spune: „Nephesh, Nephesh, sângele cu sânge se 
plătește”. În spatele cuvintelor ebraice se ascunde 
Înţelepciunea. 

2. Ruach: Este Sufletul Gânditor, Emoţional, ce este 
introdus în Corpuri Lunare de Dorinţă. 

3. Neshamah: Acea parte de Suflet introdusă în principiile 
anterior menţionate este supusă la probe foarte dificile. 

Când inițiatul triumfă, urcă apoi la Lumea Cauzală pentru 
a se întrevedea cu Sanat Kumară, un Venerabil Bătrân 
menţionat de religii străvechi și care este unul din cele Patru 
Tronuri de care vorbește Biblia; trei s-au dus și a rămas unul 
singur, el apucă Bastonul lui Aaron, Sceptrul Regilor, este 
inefabil, este relaţionat cu Sattva, Rajas și Tamas, cele Trei 
Gune în echilibru. Sanat Kumară dă Inițierea Esoterică a 
Corpului Astral Solar. 

SINTEZĂ: 

Discipolii noștri trebuie să învețe să iasă în Corp Astral 
pentru a vizita toate Lojile Albe din lume, unde vor putea 
conversa personal cu Cristosul și cu toți Maeștrii Lojii Albe. 

Atomii Lenei sunt un grav obstacol pentru progresul spre 
Lumile Superioare. 

Marea Lege este întoarcerea vieţii la Lumile Superioare. 


Rugaţi-vă și Meditaţi intens. Divina Mamă îi învaţă pe fiii 
ei. Rugăciunea trebuie să se facă combinând Meditaţia cu 
Somnul. Atunci, ca în viziunile din vise, apare Iluminarea. 

Vine Divina Mamă la devot pentru a-l instrui în Marile 
Mistere. 

o CAPITOLUL 26 o 
ARCANUL NR.4 o 

Arcanul Nr.4 este foarte interesant, se referă la Crucea cu 
Patru Vârfuri, Piatra Cubică ce este fundamentul Marii Opere, 
cea pe care trebuie să o dăltuim. 

Vorbind despre Școala celei de-a Patra Căi, găsim că 
Gurdjieff, Uspensky Nicoll, au expus ceea ce știu, dar expunerea 
suferă de multe neajunsuri; de exemplu, Gurdjieff comite 
eroarea de a confunda Kundalini cu abominabilul Organ 
Kundartiguador iar Uspensky comite aceeași greșeală; nu putem 
să nu recunoaștem că există acea Forţă Fohatică Oarbă, ce ţine 
oamenii hipnotizaţi, dar nu are nimic de-a face cu Kundalini; 
Kundartiguador este Focul Lunar. 

Biblia vorbește de cele 44 de Focuri, dar se poate vorbi 
doar de Două Mari Focuri: Kundalini și Kundartiguador. Primul 
este Focul Rusaliilor, Trăsnetul lui Vulcan urcând prin Şira 
Spinării, Focul Pozitiv ce se cristalizează în Lumi și Sori. 

Antiteza sa este Kundartiguador, Focul Negativ ce se 
cristalizează în acele Agregate Psihologice; acele Euri 
gălăgioase și certărețe pe care le purtăm în interior, sunt 
cristalizări negative care îi ţin pe oameni cufundați în 
inconștiență. 

Gurdjieff de asemenea comite eroarea de a nu vorbi nimic 
despre Corpurile Lunare, pe care toată lumea le are, și spune 
doar că trebuie să se transforme Fiinţa și să se fabrice Corpurile 
Solare. 

Uspensky vorbeşte despre a Doua Naștere, dar 
învăţăturile lui sunt incomplete. Mai întâi se fabrică Corpurile 
Solare în a Noua sferă ajungând la a Doua Naștere; dar nici 
Gurdjieff nici Uspensky nu dau cheia. 

Școala celei de-a Patra Căi este foarte veche, vine din 
ţinuturile Arhaice, este fundamentul Marilor Mistere, și se 
găsește vie în Gnosticism, în religiile Egiptenilor, Lemurienilor, 
Atlanţilor, Fenicienilor, etc. 


Trebuie străbătută Calea prin acest al Patrulea Drum, noi 
trebuie să mergem cu echilibru în Știință, Filosofie, Artă și 
Religie. Inainte, în arta scenică, individul era informat în cei Trei 
Creieri ai săi: Motor, Emoţional, Intelectual; în ziua de azi, în 
Școli este informat doar Creierul Intelectual, acestui lucru i se 
datorează stările bolnăvicioase ale Minţii și nevroza; echilibrând 
cei Trei Creieri se evită dezechilibrele mentale. 

Știința este conținută în întreg Cosmosul, există chiar 
dacă nu ar exista Științele. 

Arcanul 4 al Tarotului este Sfântul și Misteriosul 
Tetragrammaton. 

Numele Sacru al Eternului are 4 litere: IOD, HE, VAU, HE. 

IOD - BARBAT - BARBAT; 

HE - FEMEIE - FEMEIE; 

VAU - PHALLUS - FOC; 

HE - UTER — APĂ. 

Sunt cele 4 cuvinte ce ne duc la a Noua Sferă, la Sex, la 
Forja Ciclopilor, la faimoasa Forjă Aprinsă a lui Vulcan, pentru a 
ridica Șarpele Sacru al Puterilor noastre Magice și a-l duce la 
inimă, primind Crucea Sacră a iniţierii în Templul Mamei Divine. 

Numărul 4 reprezintă de asemenea cele 4 Elemente Fizice 
și cele 4 Elemente ale Alchimiei: 

PĂMÂNT - SARE; 


FOC - SULF; 
APĂ - MERCUR; 
AER - AZOTH. 


Spuneau vechii Alchimiști că Sulful trebuie să fecundeze 
Mercurul Filosofiei Secrete pentru ca Sarea să se regenereze; 
adică Focul trebuie să fecundeze Apa pentru ca Omul să se 
regenereze, să se AutoRealizeze. 

De asemenea în acest Arcan găsim secretul Sfinxului, și 
ne amintește de cele Patru Animale Sacre ale Alchimiei Sexuale: 

LEU: GHEARELE DE LEU - ASCUNDE ENIGMA FOCULUI; 

OM: APA - CHIPUL DE OM - INTELIGENȚĂ; 

VULTUR: AERUL - ARIPILE SFINXULUI - SPIRIT; 

TAUR: PĂMÂNTUL - PICIOARELE DINAPOI -TENACITATE. 

Acestea sunt valorile reprezentative ale Sfinxului, cele 
Patru Elemente ale Alchimiei Solare. Avem nevoie de 
tenacitatea taurului și de aripile Spiritului. 


Sfinxul ne vorbește de Marea Operă ce se realizează cu 
cele Patru Elemente. 

Într-o anumită ocazie am avut o întrevedere cu 
Elementalul  Sfinxului, este un Elemental minunat; avea 
picioarele pline de noroi, el mă binecuvântă iar eu i-am spus: 
„acum înţeleg de ce ai picioarele pline de noroi, din cauza 
acestei Vârste a Kali Yugăi”. 

Intrarea în vechile Temple Arhaice era de obicei o bortă 
ascunsă într-un anumit loc misterios al pădurii dese. Noi am ieșit 
din Eden prin poarta Sexului și doar pe această poartă putem să 
ne întoarcem în Eden. Edenul este însuși Sexul, este poarta 
îngustă, strâmtă și dificilă ce conduce la Lumină. 

În singurătatea acelor Sanctuare Misterioase, Neofiţii au 
fost supuși la 4 Probe lIniţiatice. Probele Focului, Aerului, Apei și 
Pământului au definit întotdeauna diferitele purificări ale 
neofiților. 

Neofiţii sunt supuși la 4 Probe Iniţiatice ce au loc în Lumile 
Interne. Omul încă nu este rege al Naturii, dar este chemat să 
fie, după cum afirmă Melchisedec. 

Discipolul trebuie să fie probat prin cele 4 Elemente, 
pentru a-l examina este supus la probă în cele 49 de Regiuni ale 
Gândirii. 

Aceste probe sunt pentru toţi, bărbaţi și femei. Persoana 
se poate ajuta având gânduri pure, dar aceasta nu este totul, 
este nevoie de Meditaţie. 

Toți studenţii Kabalei trebuie să se familiarizeze cu toate 
Creaturile Elementale: 

AER: SILFI; 

APĂ: ONDINE ȘI NEREIDE; 

FOC: SALAMANDRE; 

PĂMÂNT: GNOMI. 

Aceste Elemente se utilizează pentru a lucra la 
transmutarea plumbului în Aur pe Lanţul Muntos Central (Șira 
Spinării). 

În cuvintele IOD-HE-VAU-HE găsim misterul 
Tetragrammatonului (Sfântul 4), cele Patru Cuvinte, cele Patru 
Elemente, mai în profunzime întâlnim Fiinţa noastră, Divinitatea 
cea mai completă. 

Din Ain Soph care este Un Atom Supradivin al fiecăruia 
dintre noi, emană cele Trei Forțe Divine, a Tatălui, a Fiului și a 


Spiritului Sfânt, dând ultima sa sinteză, 3 + 1 = 4, 
Tetragrammaton (IOD-HEVAU-HE). Acesta fiind rezumatul Sacru 
al numărului 4. 

SINTEZĂ: 

Maestrul este format din Atman-Budahi. 

Atman este Intimul. 

Buddhi este Sufletul Divin, anume Conștiinţa Divină a 
Intimului. 

Când un Logos dorește să mântuiască o lume, emană din 
sine însuși un prototip celest format din Atman-Buddhi. 

Logosul este Coroana Sephirotică, este Raza Individuală, 
de unde emană Intimul însuși. Această Rază este triună, este 
Preasfânta Treime din interiorul nostru. 

Astfel, fiecare Logos este un triun. 

Tatăl este Ketherul, Bătrânul Zilelor. 

Fiul este Cristosul Cosmic în noi. 

Spiritul Sfânt este Divina Mamă în noi. 

Mama poartă o lampă în mână. Această lampă este 
Intimul, ce arde înăuntrul inimii noastre. 

o CAPITOLUL 27 o 
ARCANUL NR.5 o 

Arcanul 5 al Tarotului este Pentagrama Strălucitoare, 
Steaua Înflăcărată. Pentagrama reprezintă Microcosmosul Om. 
Din punct de vedere esoteric vedem că există o luptă între 
Creier și Sex, dacă Sexul învinge Creierul, Steaua cu 5 vârfuri 
(Omul) cade în Abis cu picioarele în sus și cu capul în jos, ființa 
umană se convertește într-o entitate a Tenebrelor. Aceasta este 
steaua inversată, acesta este țapul lui Mendes. 

Țapul reprezintă Magia Neagră. O figură umană cu capul 
în jos și picioarele în sus reprezintă, firește, un Demon. 

Toată Puterea Magică se află în Steaua cu Cinci Vârfuri. 

În Steaua Înflăcărată se află rezumată toată Știința 
Gnozei. 

Mulţi Bodhisattvași (Suflete Umane de Maeștri) au căzut 
precum Steaua cu Cinci Vârfuri, inversată, cu raza superioară în 
jos și cele două raze inferioare în sus. Trebuie să fim deplin 
conștienți de ceea ce este un Bodhisattva. Triada superioară a 
oricărui Spirit Nemuritor, a fiecărui om, este compusă din 
Atman, Buddhi și Manas. 


1. Atman: Fiinţa, Scânteia Divină Nemuritoare, are două 
Suflete care în esoterism se numesc Buddhi și Manas. 

2. Buddhi: Principiul Fundamental, Sufletul Spiritual 
Feminin, Conștiinţa Superlativă a Fiinţei. 

3. Manas: Sufletul Uman Masculin. 

Maestrul în sine însuși este Atman, Fiinţa, Buddhi și 
Manas. Când un Maestru vine în lume are nevoie să ia un corp, 
atunci Atman trimite Manasul, Sufletul său Uman, și apare trăind 
în lumea Fizică, acesta este cel ce se numește Bodhisattva și 
realizează ceea ce trebuie să realizeze. Mai mult, în el se poate 
introduce Buddhi și face ceea ce trebuie să facă. 

Atman 


Buddhi Manas 
World: 


Astfel avem cazul Maestrului Jehovah care și-a trimis 
Bodhisattva-ul în Chile. Actualmente este un tânăr ce face 
prostii, Maestrul așteaptă doar ca Bodhisattva-ul său să se 
maturizeze pentru a intra în el. 

Jehovah este regentul anticei Luni, este un Mare Maestru 
pe care în mod intenţionat l-au confundat cu Yahveh, Șeful Lojii 
Negre, cel care l-a ispitit pe lisus oferindu-i toate comorile 
acestei lumi; lisus ia răspuns: „Satana, Satana, pe Dumnezeul 
tău să nu-l ispitești“. Yahveh poate fi reprezentat prin Steaua cu 
Cinci Vârfuri, cu picioarele în sus. 

Un Bodhisattva care se lasă să cadă se convertește într-un 
Mag Negru, dacă nu se ridică, revine într-o încarnare mai dură, 
mai amară, suferă înspăimântător, dacă la finalul mai multor 
încarnări de fiecare dată mai dificile, nu se ridică, este trimis în 
Lumile Infernale acuzat de trei delicte: 

1. DE A-L FI ASASINAT PE BUDDHA; 

2. DE A-I FI DEZONORAT PE ZEI; 

3. DE DIFERITE DELICTE DE MAI MICĂ IMPORTANȚĂ. 

Doamna Blavatsky explică bine ce este un Bodhisattva dar 
adepţii săi nu au înţeles. 

In această epocă, cea mai mare parte a Bodhisattvașilor 
sunt căzuţi și merg din viaţă în viaţă. 


„Avem nevoie să fim umili pentru a dobândi Întelepciunea 
iar apoi să fim și mai umili”. Bodhisattvașii cad din cauza 
Sexului și se ridică prin Sex. 

Sexul este Piatra Filosofală. Ar fi imposibil să decapităm 
Meduza (Satan pe care-l purtăm în interior) fără comoara 
prețioasă a Pietrei Filosofale. Amintiţi-vă că Meduza este 
Fecioara Răului (Eul Psihologic) al cărei cap este acoperit de 
vipere șuierătoare. Se spune în știința ocultă că uniunea 
Mercurului Sofic cu Sulful Sofic dau ca rezultat Sfânta Piatră 
Filosofală. Ens-Seminis-ul este Mercurul, Sulful este Focul Sacru 
al lubirii. Apollo și Diana, Bărbat și Femeie, trebuie să lucreze în 
Marea Operă, decapitând Meduza, învingând Șarpele Tentator, 
ucigând Leul din Nemea, scoțând din Tartar Câinele Infernal, 
Câinele Cerber. Trebuie să lucreze în Marea Operă realizând 
cele Douăsprezece Munci ale lui Hercule. 

Hercule (Cristosul Cosmic), fiu al lui Jupiter (IO Pither) și al 
Alcmenei, a realizat cele 12 Munci: 

1. CAPTURAREA ȘI UCIDEREA LEULUI DIN NEMEA (Forța 
instinctelor şi  Pasiunilor necontrolate ce  devastează și 
devorează totul). 

2. DISTRUGEREA HIDREI DIN LERNA (Defectele Psihologice 
în Subconștient). 

3.  CAPTURAREA  CĂPRIOAREI  CERENITICE ȘI A 
MISTREȚULUI DIN ERIMANT (Josnicele Pasiuni Animalice). 

4. CURĂȚIREA GRAJDURILOR LUI AUGIAS (adâncimi Sub- 
Conștiente scufundate). 

5. A UCIS CU SĂGEȚI PĂSĂRILE DIN LAGUNELE 
STYMPHALIS (Agregate Psihologice Vrăjitorești din Străfundurile 
Inconștiente). 

6. CAPTURAREA TAURULUI DIN CRETA (Impulsuri Sexuale, 
Pasionale, Necugetate, Elemente Infraumane). 

7.  CAPTURAREA IEPELOR LUI DIOMEDE (Elemente 
Pasionale Infraumane, profund scufundate în propriile noastre 
Abisuri Inconștiente). 

8. L-A ELIMINAT PE HOȚUL CACUS (Hoţul Rău ce jefuiește 
Centrul Sexual pentru satisfacerea pasiunilor sale animalice). 

9. CUCERIREA CINGĂTORII HIPPOLYTE (Aspect Psihic 
Feminin al propriei noastre Naturi Interioare). 

10. CUCERIREA CIREZII LUI GERION (este relaţionată cu 
Detașarea). 


11. ÎNSUȘIREA MERELOR DIN GRĂDINA HESPERIDELOR 
(Arborele Științei Binelui și a Răului). _ 

12. A SCOS DIN DOMENIUL SĂU PLUTONIAN PE CÂINELE 
TRICEFAL (Câinele Călăuză, Instinctul Sexual). 

Hercule, Instructorul Lumii, de fiecare dată când vine 
trebuie să realizeze același lucru, o muncă de pacificare 
completă, Cristosul Cosmic practică ceea ce predică; încă de 
mic Șerpii Tenebroși ai Răului vin să-l atace, persecuția lui Irod, 
etc. 

Cristosul Cosmic nu pretinde decât ceea ce el însuși 
practică, este Maestrul tuturor Maeștrilor, el realizează muncile 
sale de Purificare și Dizolvare a Eului, a Egoului. 

Se vorbește în Mitologie de eforturile „Suflătorilor”, 
încercând să ducă piatra pe culme, iar piatra respectivă cade 
din nou, adică efortul studenţilor care varsă Ens Seminis-ul. 

Arcanul Nr.5 este Legea, acest Arcan reprezintă „Karma” 
Inițiatului. Trebuie să știm că, în ultimă sinteză, Karma servește 
pentru a trăi în carne și oase întreaga Dramă a Patimii Domnului 
nostru lisus Cristos. 

Este necesar ca oamenii să înțeleagă ceea ce înseamnă 
cuvântul sanscrit „Karma”. Prietenii mei, există o Lege care se 
numește Karma; nu este de prisos să afirmăm că atare cuvânt 
semnifică în el însuși, Lege a Acţiunii și Consecinţei. În mod 
evident, „nu există cauză fără efect, nici efect fără cauză”. 

Legea Balanţei, Legea teribilă a Karmei, guvernează tot 
ceea ce este creat. Orice cauză se transformă în efect și orice 
efect se transformă în cauză. 

Voi trebuie să înțelegeţi ce este Legea Compensaţiei. 

Tot ceea ce se face trebuie plătit, căci nu există cauză 
fără efect, nici efect fără cauză. 

Ni s-a dat libertate, liber arbitru și putem face ceea ce 
vrem, dar este clar că trebuie să răspundem înaintea lui 
Dumnezeu pentru toate actele noastre. Orice faptă din viaţa 
noastră, bună sau rea, își are consecințele sale. Legea Acţiunii și 
Consecinţei guvernează cursul diferitelor noastre existenţe și 
fiecare viaţă este rezultatul celei anterioare. 

A înţelege în mod integral bazele și „modus operandi” al 
Legii Karmei este esenţial pentru a orienta nava vieţii noastre în 
mod pozitiv și înălţător, de-a lungul diferitelor etape ale vieţii. 


Karma este Lege a Compensaţiei, nu a răzbunării. Sunt 
unii care confundă această Lege Cosmică cu determinismul și 
chiar cu fatalismul, crezând că tot ceea ce i se întâmplă omului 
în viață este hotărât în mod implacabil de dinainte. 

Este adevărat că acțiunile omului sunt determinate de 
Moștenire, Educaţie și Mediul Inconjurător. Dar de asemenea 
este adevărat că omul are liber arbitru și își poate schimba 
acţiunile:  educându-și caracterul,  formându-și obiceiuri 
superioare, combătându-și slăbiciunile, întărind virtuțile, etc. 

„Karma este un medicament ce ni se administrează 
pentru propriul nostru bine”; din păcate oamenii, în loc să se 
încline cu reverență înaintea Veșnicului Dumnezeu Viu, 
protestează, hulesc, se justifică pe ei înșiși, se scuză în mod 
prostesc și se spală pe mâini precum Pilat. Cu asemenea 
proteste nu se schimbă Karma, dimpotrivă, devine mai dură și 
mai severă. 

Când cineva vine în această lume își aduce propriul 
destin; unii se nasc pe un pat de puf iar alţii în nenorocire. Dacă 
în existenţa noastră trecută am ucis, acum suntem uciși, dacă 
am rănit, acum suntem răniţi, dacă am furat, acum suntem 
furaţi, și „cu măsura cu care măsurăm vom fi măsurați”. 

Pretindem soțului fidelitate când noi înșine am fost 
adulteri în viaţa aceasta sau în vieţile precedente. Cerem iubire 
când am fost nemiloși și cruzi. Solicităm înțelegere când 
niciodată nu am știut să înțelegem pe nimeni, când niciodată nu 
am învăţat să vedem punctul de vedere al altuia. 

Râvnim fericiri imense când am fost mereu originea 
multor nenorociri. Ne-am fi dorit să ne naștem într-un cămin 
foarte frumos și cu multe comodităţi, când nu am știut în 
existențe trecute să oferim fiilor noștri cămin și frumusețe. 

Protestăm împotriva insultătorilor când întotdeauna i-am 
insultat pe toţi cei ce ne înconjoară. Vrem ca fiii noștri să ne 
asculte, când niciodată nu am știut să ascultăm de părinții 
noștri. Ne deranjează teribil calomnia când noi am fost mereu 
calomniatori și am umplut lumea de durere. Ne supără bârfa; nu 
vrem ca cineva să clevetească despre noi; totuși, întotdeauna 
umblăm cu bârfe și cleveteli, vorbind de rău pe aproapele 
nostru, chinuind viaţa celorlalți. Adică, întotdeauna pretindem 
ceea ce nu am dat; în toate vieţile noastre anterioare am fost 


răutăcioși și merităm ce e mai rău, dar noi presupunem că 
trebuie să ni se dea ce e mai bun. 

Din fericire, dragii mei prieteni, Justiţia și Mila sunt cele 
două coloane principale ale Fraternităţii Universale Albe. 

Justiţia fără Milă este Tiranie, Mila fară Justiţie este 
Toleranţă, complacere cu delictul. Karma este negociabilă, iar 
acest lucru poate să îi surprindă foarte mult pe adepţii 
diverselor școli ortodoxe. În mod cert unii pseudo-esoteriști și 
pseudo-ocultiști au devenit prea pesimiști în ceea ce privește 
Legea Acțiunii și Consecinţei; ei presupun în mod eronat că 
aceasta se desfășoară de o manieră mecanică, automată și 
crudă. Erudiţii cred că nu este posibilă modificarea unei astfel 
de legi; regret foarte sincer că trebuie să dezaprob acest mod 
de a gândi. 

Dacă Legea Acţiunii și Consecinţei, dacă Nemesis a 
Existenţei, nu ar fi negociabilă, atunci unde s-ar afla Mila Divina? 
În mod sincer eu nu pot accepta cruzime la Divinitate. 

Realul, Acela care este deplină Perfecţiune, acela care are 
diverse nume precum Tao, Aum, Inri, Sein, Allah, Brahma, 
Dumnezeu, sau mai bine spus Zei, etc., etc., etc., în nici un caz 
nu ar putea fi ceva nemilos, crud, tiranic, etc. Din toate aceste 
motive, repet, în mod subliniat, Karma este negociabilă. 

Este posibil să ne modificăm propriul destin, deoarece 
„Când o Lege Inferioară este transcensă de o Lege Superioară, 
Legea Superioară șterge Legea Inferioară”. 

Modificând cauza se modifică efectul. „Pe Leul Legii fl 
combatem cu Balanta”. Dacă pe un taler al Balanţei punem 
faptele noastre bune și pe celălalt le punem pe cele rele, 
ambele talere vor cântări la fel sau va exista un dezechilibru. 

Dacă talerul Acţiunilor Rele cântărește mai mult, trebuie 
să punem fapte bune pe talerul Acţiunilor Bune cu scopul de a 
înclina Balanta în favoarea noastră, astfel anulăm Karma, „faceti 
fapte bune pentru a vă plăti datoriile“; amintiţi-vă că nu se 
plătește doar cu durere, de asemenea se poate plăti făcând 
fapte bune. 

Acum veţi înțelege dumneavoastră, bunii mei prieteni, cât 
de minunat este să faci fapte bune; nu există îndoială că Modul 
Corect de a Gândi, Modul Corect de a Simţi și Modul Corect de a 
Acţiona sunt cea mai bună negociere. 


Niciodată nu trebuie să protestăm împotriva Karmei, 
important este să știm să o negociem. Din nefericire oamenii, 
când se află într-o mare amărăciune, singurul lucru care le trece 
prin minte este să se spele pe mâini la fel ca Pilat, să spună că 
nu au făcut nimic râu, că nu sunt vinovați, că sunt Suflete 
corecte, etc., etc., etc. 

Eu le spun celor ce trăiesc în sărăcie să își revizuiască 
comportamentul, să se judece pe ei înșiși, să se așeze, chiar 
dacă doar pentru un moment, în banca acuzaților, ca după o 
sumară analiză de ei înșiși să-și modifice conduita. Dacă aceia 
care sunt fără loc de muncă ar deveni caști, infinit de caritabili, 
calmi, serviabili sută la sută, este evident că ar modifica în mod 
radical cauza nefericirii lor, modificându-se în consecință, 
efectul. 

Nu este posibilă modificarea unui efect dacă înainte nu s-a 
modificat în mod radical cauza care l-a produs, căci așa cum am 
spus deja nu există efect fără cauză, nici cauză fără efect. 

Trebuie să se lucreze întotdeauna în mod dezinteresat cu 
infinită lubire pentru Umanitate, astfel modificăm acele Cauze 
Rele ce cauzaseră Efectele Rele. Nu există îndoială că sărăcia își 
are cauzele în beţii, în dezgustătorul desfrâu, în violență, în 
adultere, în risipă și în avariţie, etc., etc. 

Doriţi să vă vindecaţi? Vindecaţi-i pe alţii. Unul dintre 
părinţii dumneavoastră se află în închisoare? Luptaţi pentru 
libertatea altora. Vă este foame? Impărţiţi pâinea cu cei ce se 
află într-o stare mai rea decât a voastră, etc. 

Multe persoane care suferă își amintesc doar de 
amărăciunile lor, dorind să și le aline, dar nu-și amintesc de 
suferinţele altora, nu se gândesc nici pe departe la a remedia 
necesităţile aproapelui. Această poziţie egoistă a existenţei lor 
nu servește la nimic; în acest fel, unicul lucru pe care îl obțin în 
mod real este agravarea suferințelor lor. 

Dacă asemenea persoane s-ar gândi la ceilalţi, la a-și servi 
semenii, la a da de mâncare celui înfometat, la a da de băut 
celui însetat, la a-l îmbrăca pe cel dezbrăcat, la a-l învăţa pe cel 
ce nu știe, etc., este clar că ar pune Acţiuni Bune pe talerul 
Balanţei Cosmice pentru a o înclina în favoarea lor; astfel și-ar 
modifica destinul iar soarta le-ar deveni prielnică. 

Adică toate necesitățile lor ar fi remediate, dar oamenii 
sunt foarte egoiști și din acest motiv suferă, nimeni nu își 


amintește de Dumnezeu, nici de semenii săi, decât atunci când 
se află în disperare iar acesta este un lucru pe care toată lumea 
l-a putut verifica prin sine însuși, așa este umanitatea. 

Din nefericire, dragii mei prieteni, acel Ego pe care fiecare 
îl poartă în interior, face exact contrariul a ceea ce spunem aici; 
din acest motiv consider urgent, presant, imperios să reducem 
eul însuși la praf cosmic. 

Să ne gândim pentru un moment la mulțimile de umanoizi 
ce populează fața Pământului. Suferă nespus de mult, fiind 
victime ale propriilor erori; fără Ego nu ar avea acele erori, nici 
nu ar suferi consecinţele acestora. 

Unicul lucru care se impune pentru a avea dreptul la 
Adevărata Fericire este, înainte de toate, a nu avea Ego. In mod 
cert, când nu există în interiorul nostru Agregatele Psihice, 
Elementele Ilnumane ce ne fac atât de oribili și de ticăloși, nu 
este Karma de plătit, iar rezultatul este Fericirea. 

Este bine să știm de asemenea că atunci când am eliminat 
în mod radical Egoul, posibilitatea de a comite un delict este 
anulată și în consecinţă Karma poate fi iertată. 

Legea Karmei, Legea Balanței Cosmice nu este o Lege 
oarbă; de asemenea se poate solicita Credit Maeștrilor Karmei, 
iar acesta este un lucru pe care mulţi îl ignoră. Totuși, este 
urgent să știm că orice credit trebuie plătit prin fapte bune iar 
dacă nu se plătește, atunci Legea îl încasează prin durere 
supremă. Trebuie să ne facem conștienți de propria noastră 
Karmă și aceasta este posibil doar prin Starea de Alertă 
Noutate. Orice rezultat din viaţă, orice întâmplare își are cauza 
într-o viață anterioară dar avem nevoie să devenim conștienți 
de aceasta. 

Orice moment de bucurie sau de durere trebuie să fie 
studiat în Meditaţie cu Mintea liniștită și în profundă tăcere. 

Rezultatul este experimentarea aceleiași întâmplări într-o 
viaţă anterioară. Atunci conștientizăm cauza faptului, fie că 
acesta este agreabil sau dezagreabil. 

Cine își trezește Conștiinţa, poate călători cu Corpurile 
sale Interne în afara Corpului Fizic, cu deplină voinţă conștientă 
și să studieze în Templul lui Anubis și al celor Patruzeci și Doi de 
Judecători ai săi, propria sa Carte a Destinului. 

Conducătorul Sacerdoților Tribunalului Karmei este Marele 
Maestru Anubis. Templul lui Anubis, Supremul Regent al Karmei, 


se află în Lumea Moleculară, numită de mulţi oameni Lume 
Astrala. În acest Tribunal domnește doar teroarea lubirii și 
Justiţiei. In el există o carte cu debitul și creditul său, pentru 
fiecare om, în care se notează zilnic, amănunţit, acţiunile sale 
bune și rele. Cele bune le reprezintă rarele monezi pe care 
Maeștrii le acumulează în beneficiul bărbaţilor și femeilor ce le 
înfăptuiesc. In acest Tribunal se găsesc de asemenea Avocaţi ai 
Apărării. Dar totul se plătește. Nimic nu ni se dă cadou. „Cel ce 
a făcut fapte bune plătește și iese cu bine din negocieri”. 
Creditele solicitate se plătesc cu munci dezinteresate și 
inspirate de lubire pentru cei ce suferă. 

Maeștrii Karmei sunt Judecători de Conștiinţă ce trăiesc în 
Stare de Jinas. Trebuie să facem în mod constant fapte bune 
pentru a avea cu ce plăti datoriile noastre din această viață și 
din cele anterioare. Toate actele omului sunt guvernate de Legi, 
unele Superioare, altele Inferioare. Toate Legile Superioare se 
rezumă în lubire. Un act de lubire anulează acte trecute 
inspirate de Legi Inferioare. De aceea, vorbind de iubire, 
Maestrul Pavel spune: „lubirea este răbdătoare, plină de 
bunătate; nu invidiază, nu se umflă în pene; nu insultă, nu caută 
folosul propriu; nu se mânie, nu se bucură de nedreptate, dar se 
bucură de adevăr; crede totul, nădăjduiește totul, îndură totul”. 

Când oficiază ca Judecători, Maeștrii Karmei utilizează 
Masca Sacră în formă de cap de Șacal sau Lup cu Pene, și cu ea 
se înfățișează Iniţiaţilor în Lumile Interne. Aceasta este cruzimea 
Legii lubirii. 

A negocia cu Domnii Legii este posibil prin intermediul 
Meditaţiei: Rugaţi-vă, Meditaţi și concentraţi-vă la Anubis, 
Regentul cel mai elevat al Bunei Legi. 

„Pentru cel nedemn toate porțile sunt închise, mai puțin 
una: cea a cãintei; cereti și vi se va da, bateti și vi se va 
deschide”. 

SINTEZĂ: 

Nu se plătește Karma doar pentru răul pricinuit, ci și 
pentru binele ce se putea face și nu s-a făcut. Fiecare faptă rea 
este o poliţă pe care o semnăm pentru a o plăti în viaţa 
următoare. 

„Când o Lege Inferioară este transcensă de una 
Superioară, Legea Superioară șterge Legea Inferioară”. Nimeni 


să nu se înșele pe sine însuși; ceea ce seamănă omul aceea va 
culege și faptele lui îl vor urmări. 

Domnii Karmei, în Tribunalele Justiţiei Obiective, judecă 
Sufletele după fapte, după acte concrete, clare și definitive și nu 
după bunele intenții. 

Rezultatele sunt întotdeauna cele care vorbesc; nu 
servește la nimic să avem bune intenţii dacă faptele sunt 
dezastruoase. 

De-a lungul proceselor esoterice iniţiatice ale Focului, a 
trebuit să înţeleg cu deplinătate următoarele postulate: 

„PE LEUL LEGII ÎL COMBATEM CU BALANȚA. CINE ARE 
CAPITAL CU CARE SĂ PLĂTEASCĂ, PLĂTEȘTE ȘI IESE CU BINE DIN 
NEGOCIERI. CINE NU ARE CU CE PLĂTI, TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ 
CU DURERE. FĂ FAPTE BUNE PENTRU A-ŢI PLĂTI DATORIILE”. 

o CAPITOLUL 28 n 
ARCANUL NR.6 n 

Arcanul Nr.6 este exprimat prin Pecetea lui Solomon. 

Steaua din Betleem este Pecetea lui Solomon. Cele șase 
vârfuri ale Stelei sunt Masculine. Cele șase intrări profunde ce se 
formează între vârf și vârf sunt Feminine (în rezumat această 
Stea are 12 Raze). Șase masculine, șase feminine. În ele se află 
rezumate și sintetizate misterele Arcanului A.Z.F. (Magia 
Sexuală). Pecetea lui Solomon, Steaua de Crăciun este simbolul 
perfect al Soarelui Central (Cristosul Cosmic, Unitate Multiplă 
Perfectă). 

Niciodată nu va putea să se nască Copilul Cristos în Inima 
Omului, fără splendoarea și viaţa strălucitoarei Stele de Crăciun. 
Trebuie să se lucreze cu Arcanul A.Z.F. pentru a-l putea încarna. 

În Pecetea lui Solomon se află rezumate toate Măsurile 
Zodiacale, cele 12 Raze ale strălucitoarei Stele se cristalizează 
prin intermediul Alchimiei, în cele 12 Constelații Zodiacale. 

În Pecetea lui Solomon sunt înscrise intimele legături ce 
există între Zodiac și invincibilul Soare Central. Geneza Sexuală 
a Zodiacului este reprezentată în Pecetea lui Solomon. V.M. al 
Luminii Hilarius IX, vorbind despre strălucitoarea Stea, a spus: 

„Este forma de bază a tuturor cristalizărilor și modelul 
schematic al tuturor înfloririlor. Cele două triunghiuri ale sale ce 
unesc sau separă Iubirea, sunt suveicile cu care se țese sau se 
destramă misterul inefabil al Vieţii Eterne. Sus, Preasfânta 
Eternitate, ce acționează ca Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. 


Jos, contrapartea sa cu puterea ce guvernează, puterea ce 
eliberează, și puterea ce execută. «Eu sunt Steaua strălucitoare 
a dimineţii», exclamă loan, Mult iubitul lui Cristos, primind din 
propriile sale mâini Inițierea Venusiană”. 

„Și astfel, de fiecare dată când Eternul Geometru își 
fixează atenţia într-un punct al spaţiului, numaidecât răsare 
glorioasa Stea anunțând nașterea unei noi Stări de Conștiinţă, 
Arhetipul unei Fiinţe, un glob, un astru, un Soare” (al patrulea 
mesaj al Avatarului Ashrama). 

In Pecetea lui Solomon, triunghiul superior reprezintă 
Triada Nemuritoare Eternă. Triunghiul inferior reprezintă cei Trei 
Trădători care se află în interiorul nostru înșine: 

1. DEMONUL DORINȚEI; 

2. DEMONUL MINȚII; 

3. DEMONUL RELEI VOINȚE. 

Ei sunt cei Trei Prieteni Răi ai lui lov. Cei trei asasini ai lui 
Hiram Abiff: 

— IUDA, CAIAFA, PILAT: SIMBOLOGIA CREȘTINĂ; 

— APOPI, HAI, NEBT: SIMOLOGIA EGIPEANĂ; 

— SEBAL, ORTELUK, STOKIN: SIMBOLOGIA MASONICĂ. 

Acești Trei Trădători trăiesc în Minte, se află în interiorul 
nostru înșine. Să ne amintim că Dante îl reprezintă pe Lucifer în 
centrul Pământului cu trei guri și în fiecare din gurile sale există 
un trădător. Biblia îi menţionează pe acești Trei Trădători în 
Apocalipsa Sfântului loan (16:13-14): „Si am văzut ieșind din 
gura Balaurului și din gura Fiarei și din gura Proorocului 
Mincinos, Trei Duhuri Necurate care semănau cu niște broaște”. 
Aceste Trei Duhuri în chip de broaște sunt Trădătorii care îl 
trădează pe Cristosul Interior clipă de clipă, și constituie 
fundamentul Egoului reîncarnant, „Eul Psihologic”, Satan care 
trebuie să fie dizolvat pentru a încarna Cristosul Interior. 

În centrul celor două triunghiuri ale Peceţii lui Solomon se 
află Crucea Tao sau Semnul Infinitului. Ambele semne sunt 
Falice (Sexuale). Sufletul se găsește între cele două triunghiuri 
și trebuie să se decidă pentru un drum sau celălalt, cel al 
Luminii sau cel al Tenebrelor, iar problema este absolut sexuală. 


SIMBOLURI FALICE SACRE: V 


Cheia se găsește în Șarpele Sacru, în Cocoșul ce 
reprezintă 1.A.0., Verbul, Cuvântul. Există Șarpele Tentator din 
Eden, este Șarpele Tenebrelor ce formează acea coadă oribilă a 
lui Satan; și există Șarpele de Aramă al lui Moise împletit pe 
Tau, adică, pe Lingam-ul Sexual, acela care îi vindeca pe israeliți 
în deșert. Șarpele dormitează încolăcit de trei ori și jumătate în 
Biserica din Efes, Șarpele trebuie să iasă din Biserica sa în 
Chakra Muladhara și să urce prin canalul medular pentru a ne 
preschimba în Îngeri; dacă coboară până în Infernurile Atomice 
ale omului, atunci ne convertim în Demoni. 

Acum veți înțelege de ce Șarpele Caduceului este 
întotdeauna dublu. Când studentul varsă sămânţa în timpul 
practicilor sale cu Arcanul A.Z.F., comite crima Nicolaiţilor care 
lucrează cu Maithuna în a Noua Sferă dar varsă sămânţa, ei 
utilizează acest sistem pentru a face ca Șarpele să coboare, 
precipitându-se în Infernurile Atomice, formând coada lui Satan. 
În acest mod omul se convertește în Demon. 

Îmi amintesc de Krum Heller care a predat Tantrismul Alb, 
dar fiul său a predat cel Negru, practici de Maithuna cu vărsare 
și pierdere a Lichidului Seminal; acesta s-a lăsat fascinat de 
acea doctrină și s-a convertit într-un Demon cu coadă și cu 
coarne în frunte. Au fost mulți studenţii care s-au abătut din 
cauza fiului lui Krum Heller; a fost un înșelat sincer care a plecat 
de aici pentru a spune că Marea Lege l-a scos. 

Nunţile  Alchimice înseamnă Căsătoria  Perfectă. 
Alchimistul nu trebuie să ucidă numai Dorinţa, ci chiar și umbra 
însăși a oribilului arbore al Dorinţei. La nimic nu ar servi să se 
renunţe la sex, fără ca înainte să se lucreze și să se fabrice 
Corpurile Solare și să se ajungă la a Doua Naștere, atunci da, se 
renunţă. 

Trebuie să se lucreze mai întâi cu al Treilea Logos în 
teribila Forjă a Ciclopilor, apoi să se lucreze cu al Doilea Logos, 
Hercule, și după aceea cu Primul Logos. Greșeala călugărilor și a 
călugăriţelor este să renunţe la sex fără să fi fabricat Corpurile 
Solare; se dovedește că ei se află în Limb, îmbrăcaţi în zdrențe; 
trebuie să ne îmbrăcăm cu Haina de Nuntă pentru a putea intra 
în Împărăţia Cerurilor. 

În Misterele din Eleusis cuplurile dansau pentru a se 
magnetiza reciproc. Trebuie să imităm Natura în toate, adică 
trebuie să transmutăm Energia. În Templul Sfinxului se studiază 


Cartea Legilor Naturii, venind apoi o probă numită cea a 
Sanctuarului și trecând-o, i se dă studentului un inel cu Pecetea 
lui Solomon (care nu trebuie să se atingă niciodată cu mâna 
stângă) și care strălucește cu mare forță în Lumile Interne. 

În muncile de Înaltă Magie trebuie să se traseze un cerc 
magic care va trebui să se închidă cu Pecetea lui Solomon. 


Se pot face medalioane și inele cu Pecetea lui Solomon din 
cele 7 metale. Trebuie să se utilizeze Pecetea lui Solomon în 
toate muncile de invocare și în practicile cu Elementalii. 

Elementalii Naturii tremură în faţa Peceţii Dumnezeului cel 
Viu. Îngerul celei de-a Șasea Peceți a Apocalipsei este acum 
reîncarnat într-un corp feminin (este un specialist în Știința 
Sacră a Jinașilor). Biblia, în Apocalipsa 7:1-3, spune: „Si am 
văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care 
avea Pecetea Dumnezeului celui Viu (Pecetea lui Solomon). Ela 
strigat cu glas tare la cei patru îngeri (cei 4 Arhivari ai Karmei ce 
controlează împreună cu Legea cele patru colțuri ale 
Pământului), cărora le fusese dat să vatăme pământul și marea, 
zicând: nu vătămați pământul, nici marea, nici copacii, până nu 
vom pune pecetea pe frunțile slujitorilor Dumnezeului nostru”. 

A fost nevoie de un timp pentru ca oamenii să studieze 
Doctrina lui Cristos și să se decidă pentru Cristos sau pentru 
Yahveh, pentru Loja Albă sau pentru Loja Neagră. 

Slujitorii lui Dumnezeu au fost marcați deja pe frunţile lor. 
Servitorii lui Satan de asemenea au fost deja marcați pe frunţile 
lor (cu semnul Fiarei). 

Vremurile sfârșitului au venit deja, și ne aflăm în aceste 
timpuri. Cele „Zece Zile” deja s-au împlinit (Roata Secolelor, 
Arcanul nr.10). 

Cu Pecetea Dumnezeului cel Viu se clasifică umanitatea. 

Majoritatea deja au primit semnul fiarei pe frunţile și pe 
mâinile lor. Câţiva au primit semnul Mielului pe frunţile lor. 

SINTEZĂ: 

Am intrat în lumea Voinţței și a lubirii. 

Pentru a intra în amfiteatrul Științei Cosmice, trebuie să-i 
furăm Diavolului Focul. 


Îndrăgostitul trebuie să le fure Tenebrelor Lumina. 

Trebuie să se practice în mod intens Magia Sexuală cu 
femeia. ` 

Trebuie să se recucerească Spada Inflăcărată din Eden. 

o CAPITOLUL 29 n 
ARCANUL NR.7 o 

Nr.7 reprezintă puterea magică în toată forța sa, Sfântul 
Șapte este Sanctum Regnum al Magiei Sacre, al Înaltei Magii 
Esoteriste în Kabală, Carul de Luptă. 

Nr.7 este Intimul adică Fiinţa noastră Adevărată, servită 
de toate Forțele Elementale ale Naturii. Natura este un mare 
organism viu, în ultimă sinteză această mare mașinărie este 
condusă de Forțe Elementale. 

Focul Sacru din punct de vedere fizic se produce prin 
combustie, totuși în sine însuși din punct de vedere esenţial, 
poate exista Focul Elemental, Focul Înţelepţilor iar în acel Foc 
Elemental trăiesc Salamanarele. 

Franz Hartman în cartea sa „Elementalii”, le descrie. 

Esoteriștii cunosc faptul că există Elementailii și Zeii 
Elementali ai Focului. 

Dacă examinăm Angelologia maya, aztecă, etc., întâlnim 
Zeii Focului. 

Focul Elemental al Înțelepţilor există în întreaga Natură. 

Aerul în ultimă sinteză este Elemental. Tattva Vayu, 
Principiul Elemental al Aerului, este animată de Creaturi 
Elementale sau Silfi, despre care vorbesc cabaliștii; acel Aer 
Elemental al Înţelepţilor este în realitate Eter în mișcare. 

Fizicienii spun că vântul este aer în mișcare, dar Ocultiștii 
văd că în acel Aer în mișcare există forțe ce impulsionează iar 
acestea sunt Silfii. 

Apa are un Principiu Elemental, Tattva Apas; în acest 
principiu, în această bază, în această substanţă găsim Ondinele, 
Nereidele, Nimfele; cine a studiat operele clasice latine sau 
antice a întâlnit în ele Elementalii Apelor. 

Elementul Pământ este guvernat de anumite Creaturi 
Elementale și Tattva Prithivi este locul în care se află cuprinși 
Gnomii sau Pigmeii Kabalei. 

Focul se transformă în Aer, Aerul în Apă și Apa în Pământ. 
Tattvele ne ajută la transmutarea plumbului în Aur prin 
intermediul Caduceului lui Mercur. 


TATIVE ELEMENTE 


AKASHA PRINCIPIU AL ETERULUI 
VAYU PRINCIPIU AL AERULUI 
TEJAS PRINCIPIU AL FOCULUI 
PRITHIVI PRINCIPIU AL PÄMÂNTULUI 
APAS PRINCIPIU AL APEI 


Această primă ordine ce se menţionează este în acord cu 
Rama Prasad; ordinea reală este: 


TATIVE ELEMENIE 

AKASHA PRINCIPIU AL ETERULUI 
TEJAS PRINCIPIU AL FOCULUI 
VAYU PRINCIPIU AL AERULUI 
APAS PRINCIPIU AL APEI 
PRITHIVI PRINCIPIU AL PĂMÂNTULUI 


Primul lucru care există în Creaţie este Spaţiul Infinit, care 
este un Mare Suflet. Se ivește Focul ce se preschimbă în Aer, 
Aerul în Apă și Apa în Pământ și apar Lumile, aceasta este 
adevărata ordine a Elementelor; Intimul este Spirit Divin, este 
Conducătorul tuturor Forţelor Elementale. 

Toţi cei care lucrează cu Arcanul A.Z.F., primesc Spada 
Înflăcărată, această Spadă corespunde Arcanului Nr.7 al Kabalei. 

Gardienii vechilor Temple de Mistere folosesc Spada 
Înflăcărată, și o primește cel care și-a trezit Kundalini. În 
Masoneria Ocultă se utilizează spada, este primită o dată cu 
venirea Focului. Din punct de vedere al Masoneriei Oculte, 
Spada Înflăcărată este rezultatul transmutărilor neîncetate. 
Elohimii sau Prajapatii își au Spada Înflăcărată, acești Elohimi 
sunt Divini și ar fi de neconceput un Elohim fără Spadă. 


Știm că Organele Sexuale constituie legitimul Sanctum 
Laboratorium al celui de-al Treilea Logos, sunt organele 
creatoare ale Spadei Inflăcărate. 

Cele 22 de Arcane în fond aparţin celei de-a Noua Sfere. 

Amfiteatrul Înţelepciunii Eterne se află în Organele 
Creatoare, dat fiind că de acolo iese întreaga viaţă. În Grădina 
Plăcerilor Alchimiei găsim cuvântul VITRIOL, ce se întâlnește în 
tratatele de Alchimie și în tratate vechi de Kabală. 

Respectivul cuvânt este un acrostih derivat din fraza: 
„Visita Interiore Terrae  Rectificando  Invenies  Occultum 
Lapidem” (Vizitează interiorul Pământului nostru, pe care 
rectificându-l, vei găsi Piatra Ocultă). 

Trebuie să căutăm în interiorul Pământului nostru Filosofic 
(organismul uman) pe care rectificându-l și lucrând cu Arcanul 
A.Z.F., Maithuna, vom găsi Piatra Filosofală. 

Soarele (Phallus), Principiu Masculin, este Tatăl Pietrei. 

Luna (Uter), Principiu Feminin, este Mama Pietrei 
Filosofale. 

Vântul (Vapori Seminali) l-a purtat pe Fiu la sânul său iar 
Pământul l-a alimentat, este în legătură cu cele Patru Elemente 
care sunt manifestări vii ale Akashei. 

Soarele și Luna, Principiile Masculin și Feminin, se 
combină în interiorul Potirului (Creierul) ce se sprijină pe 
Caduceul lui Mercur cu cele două cordoane Ida și Pingala. 

Cele două influențe ce acţionează cu Piatra Brută căreia 
trebuie să-i dăm formă cubică perfectă, sunt una de caracter 
masculin și cealaltă de caracter feminin. 

Fiinţa Umană are Șapte Corpuri, fiecare corp are Măduva 
sa Spinală și Șarpele său Sacru. Cele Șapte Corpuri ale Omului 
sunt următoarele: 

. CORP FIZIC; 

. CORP VITAL; 

. CORP ASTRAL SAU DE DORINȚE; 
. CORP MENTAL; 

. CORP CAUZAL SAU AL VOINȚEI; 
. CORP AL CONȘTIINȚEI; 

. CORP AL INTIMULUI. 

Noi avem Șapte Șerpi, două grupuri de câte trei, cu 
încoronarea sublimă a celei de-a Șaptea Limbi de Foc, ce ne 
unește cu Unul, cu Legea, cu Tatăl. 


ADU PUNR 


Întreaga operă se realizează cu Marele Arcan. Steaua cu 
Șapte Vârfuri este partea vitală inseparabilă a VITRIOLULUI, a 
acestei munci cu Maithuna. 

Cei Șapte Șerpi ai Alchimiei se relaţionează cu cele 7 
Planete, cele Șapte Mari Realizări Cosmice și cele Șapte Grade 
de Putere a Focului. 

Acrostihul VITRIOL cu cele 7 litere și cele 7 cuvinte ale 
sale simbolizează toată Marea Operă, dau cele 7 Cuvinte 
Secrete rostite de Logosul Solar pe Calvar. Misterele Arcanului 7 
sunt teribil de divine. 

La Muzeul Naţional de Antropologie din orașul Mexico 
există o sculptură aztecă de forma unui om decapitat, în locul 
capului sunt 7 Șerpi ce reprezintă cele Șapte Grade de Putere a 
Focului, cele Șapte Vipere (figură falică) sunt relaționate cu cele 
7 Planete, cele 7 Dimensiuni bazice fundamentale, cele 7 Vocale 
I.E.O.U.A. M.S. ce răsună în Natură, cu cele 7 cuvinte ale 
VITRIOL-ului. Toate acestea se  relaţionează cu Legea 
Heptaparaparshinock, aceasta este Legea Eternului Șapte, 
Legea Cosmică inefabilă. 

Un simbol cabalistic esoteric este Steaua cu Șapte Vârfuri, 
înconjurată de un dublu cerc, cu semnele celor 7 Planete; este 
un talisman puternic. Cele două cercuri reprezintă Eternele 
Principii Masculin și Feminin. 

Acei studenți ai ocultismului care se gândesc să se 
realizeze fără Arcanul A.Z.F. se înșeală în mod absolut. Doamna 
Blavatsky după ce a scris cele 6 volume ale Doctrinei Secrete, 
spune că cei ce doresc să cunoască Misterele lui Hiram trebuie 
să îi caute pe Anticii Alchimiști. 

Ea a fost în Agarttha. A renunțat la Nirvana pentru a 
obţine Iniţierea Venusiană, este deja de Două Ori Născută, 
posedă Corpurile Solare, trăiește în Mănăstirile Sacre și se va 
întoarce în această lume care este mai amară decât fierea, se 
pregătește pentru a primi un corp în Statele Unite, în New York. 
Marea Maestră a fost o adevărată Yoghină, discipolă a lui Kouth 
Humi și totuși după ce a devenit văduva Contelui Blavatsky, s-a 
căsătorit cu Colonelul Olscott, pentru a lucra cu Arcanul Magiei 
Sexuale. Doar astfel a reușit să se realizeze în mod profund. 

Marele Yoghin-Avatara, domnul Lahiri Mahasaya, a fost 
chemat pentru lIniţiere de către nemuritorul Babaji, când avea 


deja soţie, astfel s-a realizat Yoghinul-Avatara. În India Magia 
Sexuală este cunoscută sub termenul Sanscrit Urdhvarata. 

Autenticii Yoghini practică Magia Sexuală cu soțiile lor. 

Există două tipuri de Brahmacharya (abstinenţă sexuală): 
Solară și Lunară. Cea Solară este pentru cei care au realizat a 
Doua Naștere și cea Lunară este acea abstinenţă sexuală 
absurdă ce servește doar pentru a ocaziona poluţii nocturne 
dezgustătoare, cu toate consecinţele lor nefaste. 

Există șapte vicii pe care trebuie să le transmutăm: | 

— ORGOLIUL SOLAR: ÎN CREDINȚĂ, ÎN UMILINȚĂ, ÎN 
ALTRUISM, ÎN  CASTITATE, ÎN IUBIRE, ÎN SÂRGUINȚĂ, ÎN 
CUMPĂTARE, ÎN BUCURIE PENTRU BINELE APROAPELUI; 

— AVARIȚIA LUNARA; 

— DESFRÂUL VENUȘIAN; 

— MÂNIA MARȚIANĂ; | 

— LENEA MERCURIANA; 

— LĂCOMIA SATURNIANĂ; 

— INVIDIA JUPITERIANA. 

Doar cu Știința Transmutațiilor putem dezintegra 
Defectele şi dizolva Eul Psihologic. Doar cu Știința 
Transmutaţiilor putem să schimbăm greșelile noastre, să 
transmutăm metalele grele în Aur Pur și să guvernăm. Lucrați cu 
Arcanul A.Z.F. pentru ca să primiţi Spada. Arcanul 7, „Triumful”, 
se dobândește prin mari lupte și amărăciuni, acest lucru îl 
vedem în cele Șapte Păcate Capitale pe care trebuie să le 
transmutăm în Șapte Virtuţi; cele 7 Metale Inferioare pe care 
trebuie să le transmutăm în Aur Pur. 

Guvernatorii celor Șapte Planete sunt: 

— GABRIEL - LUNA; 

— RAFAEL - MERCUR; 

— URIEL - VENUS; 

— MICHAEL - SOARE; 

— SAMAEL - MARTE; 

— ZACHARIEL - JUPITER; 

— ORIFIEL - SATURN. 

Cele Șapte Semne Cabalistice ale Planetelor sunt:, 

— LUNA: GLOB TAIAT DE DOUA JUMATAȚI DE LUNA; 

— MERCUR: UN CADUCEU ȘI CINOCEFALUL; 

— VENUS: LINGAM SEXUAL; 

— SOARE: ȘARPE CU CAP DE LEU; 


— MARTE: DRAGON MUȘCÂND APĂRĂTORILE UNEI SPADE; 

— JUPITER: PENTAGRAMA SAU CIOCUL ACVILEI; 

— SATURN: BĂTRÂN ȘCHIOP SAU O PIATRĂ CU ȘARPELE 
ÎNCOLĂCIT. 

Cele Șapte Talismane au puterea de a atrage cele Șapte 
Forțe Planetare. Cu ajutorul pietrelor și al metalelor se pot 
prepara talismane perfecte. 

SINTEZĂ: 

Tatăl Nostru este rugăciunea cea mai perfectă. Între 
rugăciunile magice se află Tatăl Nostru cu cele Șapte Cereri 
Esoterice. Trebuie să se mediteze la fiecare cerere. 

Cel ce dorește să fie Mag, trebuie să dobândească Spada. 

Spada este Kundalini. Spada este Focul Spiritului Sfânt. 

Trebuie să se lucreze în Arcanul A.Z.F. pentru a obţine 
Spada. Lupta este teribilă. Războinicul poate să se elibereze de 
cele Patru Corpuri de Păcat doar prin intermediul Arcanului 
A.Z.F. 

Nu câștigăm nimic umplându-ne capul cu teorii. 

Este mai bine să iubim o femeie bună și să practicăm 
Magia Sexuală cu ea în fiecare zi, decât să pierdem timpul cu 
polemici, intelectualism și teorii. 

Astfel dobândim Spada lui Kundalini, și trezim toate 
Puterile noastre Magice, pentru a intra pe porţile Cetății 
Triumfătoare. 

o CAPITOLUL 30 n 
ARCANUL NR.8 n 

În Arcanul 8 aflăm a Opta Cheie a lui Basil Valentin. Nu 
există îndoială că acesta a fost un mare Gnostic. 

Evanghelia lui Valentin este admirabilă, a Opta Cheie se 
referă la procesele Vieţii și ale Morții în Piatra Filosofală, dăltuită 
cu ciocanul Inteligenței și cu dalta Voinţei. 

A Opta Cheie este o alegorie Alchimică, clară și perfectă a 
proceselor Morții și Invierii ce se succed în mod inevitabil în 
prepararea esoterică a Pietrei Filosofale, care se află între 
coloanele lachin și Boaz. Trebuie să șlefuim piatra brută pentru 
a o transforma în cubică. 

Piatra este Petru și se referă la binecuvântatele Ape ale 
Amritei. In muchiile și unghiurile perfecte ale Pietrei vedem 
omul ce a lucrat cu Amrita. Piatra Brută și cea șlefuită sunt 
situate la intrarea în Templu, în spatele coloanelor. Piatra 


Șlefuită se află în partea dreaptă, particularitatea sa este că are 
„Nouă Unghiuri” formând „Patru Cruci”. Cei care-și înalţă 
Templul pe nisip eșuează, trebuie ridicat pe Stâncă vie, pe 
Piatră. Intreg materialul uman folosit în această muncă moare, 
putrezește, se strică și se înnegrește în Oul Filosofal, apoi se 
albește în mod minunat. 


Adică, în interiorul nostru moare Negrul, apoi apare Albul, 
care ne face Maeștri. Să ne amintim pentru un moment munca 
în a Noua Sferă, Dizolvarea Eului. Să ne amintim munca din 
Regiunea Purgatorială; Iniţiaţii apar aici precum cadavre în 
putrefacție, deoarece toate aceste Larve, care sunt introduse în 
interiorul nostru se ivesc, dând Corpului Iniţiatului aparenţă de 
cadavru în descompunere. 

In a Opta Cheie, ilustrare a lui Viridarium Chymicum, 
Moartea este reprezentată de un cadavru, Putrefacţia de niște 
coarne, Semănatul printr-un umil agricultor, Creșterea printr-un 
spic de grâu, Invierea printr-un mort ce se ridică din mormânt și 
printr-un Înger ce sună din trâmbiţa Judecăţii Finale. 

Toate acestea reprezintă faptul că trebuie să moară în noi 
„Egoul”, Eul Însuși, până rămânem Albi, Puri, Curaţi, Perfecţi. 
Putrefacţia, reprezentată de coarne, este atunci când cineva se 
află în Regiunea Purgatorială, acolo apare un cadavru în 
putrefacție, cu respingătoare forme animalice, reptile, păianjeni, 
viermi imunzi, larve oribile. Cu ajutorul Mamei Divine Kundalini 
acele forme animalice sunt reduse la praf cosmic. 

După ce s-au incinerat Semințele Egoului, cu Purificarea 
putreziciunii în Purgatoriu, Iniţiatul se îmbăiază în râurile Lethe 
și Eunoe, Corpurile sale strălucind în mod minunat. 

Apoi trebuie să fie confirmat în Sexul-Lumină iar după 
aceea vine Învierea Iniţiatică, reprezentată de Îngerul ce sună 


din trâmbiţă. lisus după Învierea sa i-a instruit pe discipolii săi 
timp de mulţi ani. 

Interesant este că toată acea putrefacție se realizează în 
Oul Filosofal (Sexul). Persoana ajunge să fie confirmată de 
Lumină în a Opta Cheie a lui Basil Valentin. După ce se obține a 
Doua Naștere se interzice Sexul și i se spune Maestrului: 

„Tu nu poti să mai lucrezi în a Noua Sferă pentru că atunci 
Eul ar reînvia iar tu te-ai eliberat de el, probele tale esoterice s- 
au încheiat iar Sexul iți este interzis pentru toată Eternitatea”. 
Sexul este partea cea mai de jos a lniţierii, dacă vrem să 
ajungem la Iluminare, la Auto-Realizare trebuie să sfâșiem Vălul 
lui Isis, care este Vălul Adamic Sexual. 

În Oul Filosofal (Sexul) ce reprezintă germenul oricărei 
vieți, se află cuprinsă întreaga muncă a Marii Opere. Principiile 
Sexuale Masculine-Feminine se află conţinute în Ou. Așa cum 
din ou iese puiul, așa cum din Oul de Aur al lui Brahma iese 
Universul, tot așa din Oul Filosofal iese Maestrul. De aceea se 
spune că sunt Fii ai Pietrelor și li se închină un cult Pietrelor. 

Gnosticii știm că Moartea din a Opta Cheie, cadavrul îi 
reprezintă pe cei Doi Martori din Apocalipsă (11:3-6) care acum 
sunt morți. Prin intermediul Putrefacţiei Alchimiste, reprezentată 
de coarne, prin intermediul muncilor Alchimiei, reînvie cei Doi 
Martori. Întreaga putere se află cuprinsă în Spicul de Grâu. 
Îngerul Sacru care-l avem în interior sună din trâmbiţa sa și cei 
Doi Martori se ridică din mormânt. Cei Doi Martori sunt o 
pereche de cordoane simpatice, semieterice, semifizice, ce se 
înfășoară pe Măduva Spinării formând Caduceul lui Mercur, 
Optul Sacru, semnul Infinitului și care sunt cunoscute în Orient 
ca Ida și Pingala. 

Optul este Numărul lui lov, omul Sfintei Răbdări. Acest 
număr reprezintă viaţa și sacrificiul lui lov, care este drumul ce 
duce Iniţiatul până la a Doua Naștere. Probele sunt foarte dure; 
avem nevoie de Răbdarea Sfântului lov, fără ea este imposibil 
să se poată face această Muncă. 

lov s-a îmbolnăvit de o boală gravă (cap. 2, verset 9) (lui 
Lazăr i se putrezea carnea, Luca 16:19-31), prietenii lui lov, 
Elifaz, Bildad, Ţofar (cei Trei Trădători ai Cristosului Interior) îi 
spuneau: „dacă tu ești prieten al lui Dumnezeu, de ce nu 
protestezi?”; el spunea: „Domnul a dat, Domnul a luat” 
(lov1:21). Numărul lui lov este Răbdare și Blândeţe, acesta este 


drumul pentru a ne „Putrezi”. O atestă Biblia originală ce include 
operele Eneida, Odiseea și Macabei, exemplare ale respectivei 
Biblii se găsesc la Muzeul din Londra, la Vatican și la Muzeul din 
Washington. Biblia modernă este un cadavru. Biblia este un 
Arcan, în Psalmi Capitolul XIX se vorbește despre Tarot. 

In Arcanul Nr.8 sunt cuprinse Probele Iniţiatice. Fiecare 
Initiere, fiecare grad își are probele sale. Probele Iniţiatice sunt 
de fiecare dată mai exigente în acord cu Gradul inițiatic. 

Numărul Opt este Gradul lui lov, acest semn, acest număr 
semnifică Probe și Dureri. Probele Iniţiatice se realizează în 
Lumile Superioare și în Lumea Fizică. Probele iniţierii sunt foarte 
teribile. Se necesită o Mare Răbdare pentru a nu cădea în Abis. 
Suntem probaţi de multe ori. 

SINTEZĂ: 

Când discipolii noștri doresc să ceară ajutor Domnilor 
Karmei, desenează o Stea cu Șase Vârfuri pe jos, își deschid 
braţele în formă de balanţă și le mișcă în sus și în jos, având 
mintea concentrată la Anubis. 

Atunci putem să cerem mental Domnilor Karmei serviciul 
dorit. Mișcând braţele în formă de balanţă, să se vocalizeze 
silabele: NI, NE, NO, NU, NA. 

Astfel putem să cerem ajutor Domnilor Karmei în 
momentele de necesitate sau pericol. Orice credit trebuie plătit. 
o CAPITOLUL 31 o 
ARCANUL NR.9 n 

Acest Arcan este cel al Ermitului; este înfățișat ca un 
bătrân ce duce o lampă în mâna sa dreaptă, această lampă 
trebuie să o ridicăm pentru a lumina Calea, trebuie înălțată, 
ridicată în înalt pentru a ilumina. 

Numărul Nouă, dacă se multiplică cu orice număr digital 
dă întotdeauna nouă. Exemplu: 


2x9 = 18 lt 9 
4x9 = 36 3+6=9 
5x9 = 45 4+5=9 


Aceasta este foarte interesant, există 9 Cercuri Infernale 
în interiorul Pământului, de la epiderma Pământului până în 
interior se poate spune că există Nouă Universuri Paralele 


Infernale care merg până în însăși inima Pământului, al Nouălea 
Cerc situându-se în centrul Pământului; aceste Nouă Cercuri 
sunt cele 9 Regiuni Demoniace sau Diabolice. De asemenea 
există 9 Cercuri Superioare care în ocultism sunt denumite cele 
9 Ceruri, aceste 9 Ceruri le putem reprezenta prin cele 9 
Planete: 


COP 907 


Luna Venus Marte Saturn Neptun Mercur Soare Jupite 


Când ne referim de exemplu la Lună, nu trebuie să ne 
gândim la satelitul fizic Luna. Regiunea SubLunară Diabolică nu 
trebuie căutată în Lună, ci în interiorul Pământului. 

Să ne gândim acum la Cerul Lunar, nu Înseamnă că este 
tocmai al Lunii, ci al Regiunilor Superioare, adică regiunile 
moleculare ce sunt Lunare și sunt guvernate de către Lună; este 
o Lume Moleculară Lunară ce se găsește aici în lumea noastră. 

Acest Prim Cer Lunar își are știința sa, aici se află Sufletele 
care merită să urce în această regiune, pentru că nu toți 
dezîncarnații reușesc să ajungă la acest Cer, marea majoritate a 
dezîncarnaților se întorc din prag pentru a intra în regiunea 
morților iar apoi a pătrunde într-o nouă matrice, alţii intră în 
involuţia scufundată a celor Nouă Sfere Infernale. 

Se pătrunde în Primul Cer Lunar ca o odihnă, Luna este 
relaționată cu Castitatea, cu Sexul. Aici cineva își poate reaminti 
diferite greșeli comise în legătură cu Sexul. 

Există o gravă problemă; Luna tinde spre materialitate, 
întreaga mecanicitate terestră este controlată de Lună. Intreaga 
viață de pe Pământ, întreaga mecanică terestră este controlată 
de Lună, toată această viaţă mecanică în care trăim este de tip 
Lunar. 

Luna, ca o greutate a unui ceas uriaș, face să se miște 
mașinăria terestră; de Lună depinde creșterea vegetalelor, a 
animalelor, ovulația femeii, fluxul și refluxul mărilor, mareele 
înalte și joase, etc. 

Întrucât viaţa este atât de mecanică, dacă vrem în mod 
real să triumfăm, trebuie să profităm de Luna Crescătoare 
pentru activitățile noastre; de asemenea de Luna Plină; dacă ne 


servim de Luna Descrescătoare, eșuăm. Luna Nouă este foarte 
dificilă, nu are forţă. 

Dacă vrem să triumfăm într-o anumită activitate sau în 
negocieri, inevitabil trebuie să profităm de Luna Crescătoare și 
de Luna Plină. Niciodată să nu se înceapă o afacere în timpul 
Lunii Descrescătoare sau al Lunii Noi. 

Pentru a controla materialitatea Lunară trebuie să apelăm 
la parfumurile vegetale de trandafiri și violete. Trebuie să le 
folosim pentru a controla materialitatea, deoarece Luna exercită 
o influenţă materialistă asupra Minţii umane. 

Spre nefericirea noastră, Elementele Subiective pe care le 
avem în interior sunt controlate de Lună. Sufletul fiecărei Fiinţe 
vii emană dintr-un atom, Ain Soph, fiecare are Ain Soph al său, 
acesta este o stea ce strălucește în spaţiul infinit, dincolo de 
cele Nouă Ceruri; Sufletele trebuie să se întoarcă la Steaua lor, 
la Ain Soph al lor; întoarcerea spre Steaua proprie este ceva 
divin. 

În ziua în care se Auto-Realizează își va oferi luxul de a se 
întoarce la Steaua sa, acest lucru a fost comentat de Platon în 
„Timaios”. 

Fiecare biped tricerebrat are nevoie să facă, să fabrice 
fluturele pentru a se întoarce la acea Stea. 

Cele Nouă Ceruri se află în intimă concordanţă, corespund 
celor 9 Cercuri Infernale, ca rezultat avem: 

Nouă Ceruri + Nouă Cercuri Infernale = 18 

1+ 8 = 9, Numărul Maestrului, al Iniţiatului. 

Avem nevoie să ne Auto-Realizăm în cele 18 Cercuri, un 
individ care nu s-a Auto-Realizat în cele 18 Cercuri, nu este un 
Maestru. 

În sinteză, a fi un Nouă Perfect înseamnă a se desfășura în 
cele Optsprezece Cercuri pentru a fi un Maestru. 


ATMAN 

Intimul sau Spiritul 
Divin care are două 
Suflete 


BUDDHI MANAS SUPERIOF 
Sufletul Spiritual Sufletul Uman 
Feminin Masculin 


FIZIC 

ETERIC 

ASTRAL 
CONŞTIINŢA MENTAL 

Atman este Spiritul Divin (este o emanaţie a Logosului) 
care are două Suflete, Buddhi și Manas. A înțelege acest lucru 
este vital, în Evul Mediu când cavalerul medieval mergea să 
lupte pentru doamna sa, nu reprezintă altceva decât Sufletul 
Uman luptând pentru a cuceri Sufletul său Spiritual. 

Am ajuns să înțeleg acest lucru când Fiinţa mea Reală m-a 
dus în Lumea Cauzală care este de o culoare albastru electric 
intens. Regele, Atman, Domnul, s-a așezat la o masă cu o 
frumoasă doamnă, Sufletul său Spiritual, Beatrice a sa, Walkiria 
sa; și împreună cu Sufletul Uman se așezară în Triunghi. Atman 
începu să vorbească și spuse: „Eu dețin două Suflete, Sufletul 
Spiritual și Sufletul Uman, și în timp ce Sufletul Uman muncește, 
Sufletul Spiritual se joacă, trăiește fericit. Aceasta este doctrina 
mea. Astfel toți Trei suntem Unul”. 

Atman, Buddhi și Manas ne Reunim în Lumea Cauzală, în 
acea regiune a Cauzelor, fără această experiență nu aș putea 
explica în mod clar. Atman se dedublează în Buddhi și Buddhi în 
Manas, e ca și cum ne-am privi într-o oglindă, și atunci se 
creează Trinitatea. Esenţa este o dedublare a Manasului 
Superior, această Esenţă la rândul său se îmbuteliază în „Ego”. 

Trezirea acestei Esenţe însemnă trezirea Conștiinţei, 
înseamnă a ne face conștienți de Misterele Vieţii și ale Morţii; 
mulţi doresc să-și trezească conștiința dar în orice clipă 
abandonează munca, de aceea nimănui nu i se comunica 
Maithuna fără ca înainte să-și fi trezit Conștiinţa. 

„Mesajul de Crăciun 1968-1969” aduce Runele pentru 
trezirea Conștiinţei. 

A încarna Fiinţa, Divina Triadă, acest lucru este întradevăr 
foarte dificil, este nevoie de fabricarea Corpurilor Solare. Dacă s- 


Patru Corpuri 
de Păcat 


ar încarna Fiinţa fără să se fi fabricat Corpurile Solare nu s-ar 
suporta șocul electric, s-ar muri. 

A fabrica Corpurile Solare este vital, trebuie să se lucreze 
în a Noua Sferă; trebuie să se coboare în Forja Ciclopilor, pentru 
a lucra cu Apa și cu Focul. Energia Creatoare este Spiritul Sfânt. 
Vulcan este al Treilea Logos, Forţa Sexuală, este Shiva. 

Focul Sacru este „Ea”, Șarpele Ignic ce urcă prin canalul 
medular, este Mama Kundalini, ea se cunună cu soțul său în 
Glanda Pineală. Al Treilea Logos, Spiritul Sfânt, Soţul Etern este 
cel care o fecundează pe Mama Divină Kundalini, rădăcina 
Monadei Mamă Spaţiu. 

Pepiniera Cosmică, Matripadma, este Deva Mater, este 
Materia Haotică, Substanţa Mater, Materia Primă a „Marii 
Opere”, aceasta este Mama Spaţiu. Spiritul Sfânt este al Treilea 
Logos ce o Fecundează, care se află în stare latentă în 
Matripadma, fără el, ea rămâne liniștită și cu el ea se aprinde, 
reverberează, se umflă. 

Tatăl este Primul Logos, al Doilea este Fiul iar al Treilea 
este Spiritul Sfânt. Aceste trei aspecte se află dincolo de Atman, 
Buddhi și Manas. Din Ain Soph emană Tatăl, din el, Fiul și din 
acesta, Spiritul Sfânt. Aceste Trei Logosuri sunt TAO, Brahma, 
Spiritul Universal de Viaţă iar dincolo se află Absolutul. Aceste 
Trei Logosuri emană din acest Ocean Universal de Viaţă, un val 
ce apare poate fi Ishvara, un Purusha ce instruiește, și o dată ce 
a instruit, se cufundă în Spiritul Oceanului. 

Absolutul în sine însuși are trei aspecte ale sale: Ain, Ain 
Soph și Ain Soph Aur; a vorbi despre Ain este dificil pentru că 
este Absolutul Inmanifestat. În Absolut nu există formă, nici 
figură, nici număr, nici greutate; când se dizolvă Universul 
rămâne doar amintirea în conștiința Zeilor și cu aceste amintiri 
se formează Universul Pleromei și dacă s-ar dori să se scoată de 
aici vreun lucru, nu ar mai exista, căci sunt doar amintiri. 

SINTEZĂ: 

Se înțelege printr-o Fiinţă Auto-Realizată cineva care a 
creat Corpurile Solare și care a terminat cu Egoul. 

Se coboară în Abis doar la ordinul Bătrânului Zilelor și 
aceasta doar pentru a Urca. 

Iniţierea este însăși viaţa ta. 

Intimul este cel care primește Iniţierile. 


Așadar Iniţierea nu are nimic de-a face cu nici una din 
acele povestiri fantastice care abundă atât de mult în anumite 
cărți. 

Aici nimic nu ni se dă cadou, totul costă. Celui căruia nu i 
se datorează nimic, nu i se plătește nimic. Iniţierile sunt plăți pe 
care Logosul i le face omului, când discipolul s-a sacrificat 
pentru umanitate. Aceia care se preocupă doar de progresul lor 
spiritual și care nu lucrează pentru ceilalţi, nu obţin absolut 
nimic. 

Cel care dorește să progreseze, trebuie să se Sacrifice 
pentru ceilalți. Inițierea este însăși viața intens trăită, cu 
Corectitudine și cu lubire. 

o CAPITOLUL 32 o 
ARCANUL NR.10 n 

Arcanul 10 al Tarotului este Roata Norocului, este însăși 
Roata Samsarei, tragica roată ce simbolizează Legea Anticei 
Întoarceri. Trebuie să se facă diferenţa între Întoarcere, 
Reîncarnare și Transmigraţie, care sunt complet diferite. 

Întoarcere: Lumile, cerurile, stelele, cele patru 
anotimpuri se întorc la punctul lor de viață originar. De-a lungul 
celor 108 vieți ale fiecărei ființe umane conform celor 108 
mărgele ale colierului lui Buddha, se Intoarce Egoul. Când vine 
dezîncarnarea, unele Egouri intră în Lumile Infernale și altele se 
întorc la o nouă matrice; Egoul este compus din multe entităţi, 
unele se reîncorporează în unele organisme vegetale, animale, 
iar altele în matrice umane, și Egoul vine într-un nou organism. 
În interiorul acestor Egouri se întoarce partea Buddhatei 
(Esenţa) îmbuteliată, care este partea Divină și substanţială. 
Neîndoielnic multe părţi ale noastre trăiesc în organisme 
animale. 

La întoarcerea în această vale a plângerii se repetă acelea 
și lucruri prin Legea Recurenţei, totul se va întâmpla din nou la 
fel ca în alte vieţi. Legea Întoarcerii este intim legată, asociată 
cu Legea Recurenţei, adică totul se va întâmpla din nou așa cum 
s-a mai întâmplat, plus consecințele sale bune sau rele, aceleași 
drame se repetă, aceasta se cheamă Karma. 

Reiîncarnare: Este coborârea Divinităţii într-un Om. 

Încarnarea lui Vishnu într-un Om este ceea ce se numește 
Avatara. 


Vishnu este chiar Cristos, Logosul Solar, de aceea în India 
numeau reîncarnare cea făcută de Vishnu. Krishna a vorbit 
despre aceasta spunând: „Doar Devașii se reîncarnează”. 

Transmigrație: Este atunci când Fiinţa începe să facă 
parte din Regnul Mineral, după mult timp evoluează în Regnul 
Vegetal și ulterior, de-a lungul eternităţilor urcă la evoluția din 
Regnul Animal pentru ca apoi să urce la Starea Umană unde ni 
se acordă 108 vieţi; dacă la sfârșitul acestor 108 vieţi nu s-a 
Auto-Realizat, începe involuția în Regnurile Scufundate ale 
planetei Pământ,  recapitulând prin stările  animaloide, 
vegetaloide şi  mineraloide. În profunzimile  Abisului, în 
Infernurile Atomice ale Naturii, Esenţa sau Buddhata este 
purificată, este eliberată de Ego prin dezintegrarea acestuia; și 
astfel liberă, după eternităţi, Esenţa urcă din nou începând iar 
cu Regnul Mineral, apoi cel Vegetal, Animal, până urcă la Stadiul 
Uman odinioară pierdut. Aceasta este Legea Transmigraţiei 
Sufletelor. Doar trezind Conștiinţa vom ști dacă deja am involuat 
și am început din nou. Tot ceea ce ţine de Intoarcere și 
Transmigraţie este de tip Lunar, doar Reîncarnarea este Solară. 

Forţele Solare se îndepărtează de Legea intoarcerii, de 
Legea Recurenţei, toate acestea fac parte din Arcanul Nr.10, cât 
timp nu dizolvăm Egoul trebuie să ne întoarcem. Pentru a ne 
elibera se cere să „Murim”, este indispensabilă moartea Egoului, 
atunci nu ne vom mai „Întoarce”. 

Dacă se studiază „Cartea Morților” a egiptenilor, Isis este 
cea chemată să omoare „Egoul”; fără Mama Divină moartea 
Egoului se dovedește imposibilă. Cu moartea Egoului, Esenţa se 
eliberează și se pierde în Osiris, Cristosul Divin. Esenţa reînvie în 
inima lui Osiris. Ce se alege de afectele, atașamentul faţă de 
lucruri, dorinţele noastre? Toate acestea nu vor mai exista. 

Trebuie să murim pentru a ne elibera de Tragica Roată, și 
trebuie să ardem seminţele pentru ca Egoul să nu reînvie, să ne 
îmbăiem în apele Lethe-ului și Eunoe-ului și să fim confirmaţi în 
Lumină, să-l ucidem pe Cain, care este Mintea Lunară. Această 
Minte nu servește, trebuie să o eliminăm, trebuie să o Omorâm 
pentru că este animalul. 

Din acest motiv anticii vedeau în Lună figura lui Cain; 
Mintea este numită Cain și acesta era vânător, iar Mintea 
vânează averi, poziție socială, renume. Această Minte o folosesc 


haimanalele pentru a triumfa, se simt înţelepţi puternici cu 
această Minte Animală Lunară bine cultivată. _ 

Există o imagine a unui Înger Decapitat, Îngerul din 
Samotracia, această sculptură semnifică faptul că după ce s-a 
dizolvat „Egoul”, după ce s-au ars semintele, după ce s-a 
îmbăiat și s-a confirmat în Lumină, etc., trebuie să se treacă prin 
Decapitare. Lipsește moartea Corpului Lunar și a Minţii Lunare, 
aceste două corpuri ce formează Cain-ul sunt cele două 
Elemente Subiective pe care trebuie să le decapităm. 

După aceea rămâne doar Osiris și Esenţa ce rămâne în 
inima lui Osiris, atunci deja se deţine dreptul de a purta Aspida 
(Șarpele) pe frunte și cum spune „Cartea Morților”, „acum poate 
să se așeze așa cum se așează ceilalți Osiris și să poarte 
Sarpele pe frunte”, acum deţine Verbul, a triumfat, puterile sale 
nu le folosește în mod egoist. 

Osiris este Cristosul Cosmic, un om Osirificat deţine deja 
Cristosul Cosmic, deja nu mai are Elemente Subiective, deja s-a 
eliberat de acea Roată Tragică de Vieți și de Morți unde rezidă 
cauza Durerii. 

Lupta cea mai violentă pentru a putea obține eliminarea 
Egoului este cea cu teribilul Șarpe lIspititor care este 
abominabilul Organ Kundartiguador, coada lui Satan, acesta 
este oribilul Python pe care Apollo l-a rănit cu săgețile sale. Este 
Antiteza Mamei Divine, materie densă și înspăimântătoare ce 
luptă împotriva noastră. 

Până când nu ne aflăm în „Barca lui Isis”, nu servim la 
nimic. 

Potrivit Înţelepciunii Egiptene, Toth este Hermes și 
Hermes este Mercur, Marele Hierofant, Ministrul, Ambasadorul 
Logosului Solar, Marele Instructor, cel ce ne înalţă din Iniţiere în 
Iniţiere. Dar cine este el în interiorul nostru? El este „Ens 
Seminis”-ul. 

Doar prin intermediul Marii Morți putem scăpa de această 
Mare Roată și de Durerea acestei Lumi care este absolut 
trecătoare și dureroasă. Trebuie să trecem dincolo de afectele 
fiinţelor noastre cele mai dragi, aceasta este ceva ce costă 
muncă. 

Această lume este teribil de dureroasă, unicul lucru pentru 
care merită să trăim este pentru a ne Auto-Realiza, întrucât 
totul este van. 


SINTEZĂ: 

Doar prin intermediul Arcanului A.Z.F. ne eliberăm de 
Roata Samsarei. 

Sephiroţii formează Corpul lui Adam-Kadmon. 

Când omul se realizează profund, intră în Regatul lui 
Adam-Kadmon. 

Regatul lui Adam-Kadmon în final se absoarbe în Absolut, 
unde strălucește viaţa liberă în mișcarea sa. 

o CAPITOLUL 33 o 
ARCANUL NR.11 o 

Acest Arcan în Kabală este cunoscut ca Arcanul 
Persuasiunii. Persuasiunea în ea însăși este o forţă de tip subtil, 
Spiritual; Înţelepciunea Ocultă spune: „/ntetiti flacăra Spiritului 
cu forța Iubirii”. 

lubirea în ea însăși este o forță puternică, omnipotentă, 
forța lubirii menţine lumile în jurul centrilor lor de gravitație 
cosmică. Acești centri de gravitație cosmică sunt „Sorii”. De 
aceea spune Hermes Trismegistul: „/ti dau lubire în care se află 
cuprins summum-ul Înțelepciunii”. 

Un cuvânt blând calmează Mânia. Persuasiunea are mai 
multă putere decât violenţa. Dacă o persoană violentă vrea să 
atace, i se trimite o frază amabilă și aceasta îi calmează 
violența. De aceea în Arcanul 11 apare o femeie deschizând 
fălcile unui Leu, aceasta este forța vie a Persuasiunii. 

Aprofundând mai mult, întâlnim Leul cu două capete ce 
reprezintă cele două Pământuri, cel Vizibil și cel Invizibil. Leul în 
sine însuși ca animal este foarte important, foarte interesant; în 
Atlantida serveau drept animale de tracțiune, trăgeau trăsuri, 
erau blânzi, după scufundarea Atlantidei au devenit furioși. Leul 
este un simbol viu al „Focului”. 

Observaţi dumneavoastră Sfinxul care are gheare de Leu, 
reprezentând Focul. În Calendarul Aztec sau Piatra Soarelui, 
există niște gheare de Leu. Aceste gheare au o semnificaţie 
foarte grandioasă. 

Dacă însumăm Nr.11 în mod Cabalistic 1 + 1 = 2, Arcanul 
Nr.2 este Sacerdotesa, Știința Ocultă, Mama Divină, ea în sine 
însăși este „Foc Viu”, de aceea în Orient este denumită Devi- 
Kundalini în plan individual, și Maha-Kundalini în Macrocosmos. 
A învăţa să se lucreze în Foc este vital, de aceea acest doi se 


descompune cabalistic în 1 Bărbat + 1 Femeie ce trebuie să 
lucreze cu Focul, în Magisteriul Focului. 

Carul tras de lei este o alegorie foarte esoterică și provine 
din timpuri foarte arhaice. Carul reprezintă Fiinţa Umană, Leul, 
Focul, nu este nimic altceva decât un simbol viu al Omului Solar, 
Omul Soare. Când se vorbește despre Car se face aluzie la 
Corpurile Interne ale Omului, cel Vital, Astral, Mental; în acest 
Car trebuie să Urce Fiinţa Reală. Zoharul ni-l înfățișează pe 
„Bătrânul Zilelor” călătorind în carul său prin infinit. Nu există 
îndoială că Fiinţa Reală trebuie să călătorească întotdeauna în 
carul său pentru a lucra în lumi. 

Leii Focului sunt sinteza acestui număr cabalistic, căci 11 
se descompune în 1 + 1 = 2; 2-ul în 2 unităţi: Bărbat-Femeie, 
cele două coloane ale Templului: lachin, Boaz; între aceste două 
coloane se află Arcanul; analizând acest Arcan ajungem la 
Magisteriul Focului. Focul Sacru nu poate fi trezit cu Pranayama 
sau cu exerciţii respiratorii combinate cu Meditaţia, aceasta 
obţine doar ca mici fracțiuni sau scântei să aţâţe trezirea 
Chakrelor, acele scântei se ridică la cutare sau cutare centri, dar 
nu înseamnă că s-a ridicat Șarpele. 

Agni, Zeul Focului, ajută la trezirea Focului, dar lucrând în 
a Noua Sferă. Celibatarii se pot ajuta cu Pranayama pentru a 
ridica scântei, dar aceasta nu înseamnă că vor ridica Șarpele. 

Avem un „Cuptor” care este „Coccisul” sau Chakra 
Muladhara, acolo după cum ne indică Alchimiștii trebuie pus 
„Recipientul”; în Recipient se află Mercurul Filosofiei Secrete sau 
„Ens Seminis”, în el se află „Ens Virtutis” și trebuie să se închidă 
Recipientul pentru a împiedica faptul ca Materia Primă 
(Sămânţa), să se piardă cu totul. 

Laboratorul are un „Horn” pe unde trebuie să urce Vaporii, 
acesta este Canalul Medular, și un „Distilator” care se află în 
Creier pentru a distila Aurul Pur. Acesta este laboratorul 
Alchimiștilor Medievali ce transformau Plumbul în Aur. 

Mulţi dispreţuiesc Elementalii iar noi nu trebuie să facem 
acest lucru. Salamandrele au grijă de Foc, Ondinele se află în 
Materia Primă închisă în recipientul său; Ondinele ne ajută dacă 
le dominăm, dacă nu, își fac de cap pentru că sunt foarte 
capricioase. Silfii fac să urce vaporii care ies din Materia Primă. 
Gnomii se însărcinează să distileze în Creier Materia Primă 
pentru a rămâne convertită în aur. 


Am cunoscut adevăraţi Devași ai Focului, am intrat în 
contact cu ei, trăiesc în lumea Cauzală sau a Voinţei Conștiente, 
mi-au spus: „dincolo de Clarviziune se află Intuiția care este 
superioară deoarece apartine Spiritului Pur”. Cu Clarviziunea se 
investighează în Lumea Moleculară, regiuni superioare și 
inferioare; în schimb  Intuiţia funcţionează direct în Lumea 
Spiritului Pur, de aceea intuiţia este superioară. Intuiţia își are 
rădăcina în Glanda Pineală, Chakra Sahasrara sau Lotusul cu O 
Mie de Petale. Această facultate este în legătură cu Shiva sau 
Focul Înflăcărat, de aceea acest centru ne dă acces la Lumea 
Spiritului Pur. 

În Fiinţa Umană pot exista 49 de Focuri; cele 7 Chakre sau 
Biserici la 7 Niveluri, dau ca rezultat 49 de Focuri: 7 x 7 = 49. 

Există diverse tipuri de Foc: Focul razei, cel care se 
concentrează în plante, Focul care arde în interiorul munţilor și 
pe care-l varsă vulcanii de pe Pământ, Focul care se folosește 
pentru a găti, Focul fiecărei lumi, dar în sinteză am putea vorbi 
de două: Foc Solar și Foc Lunar. Focul Solar este Cristic, sublim, 
este Devi-Kundalini. Focul Lunar este Luciferic, negativ, fatal. 

Focul Solar se cristalizează în Lumi, Sori, Universuri, Focul 
Luciferic se cristalizează în toate acele entităţi ce constituie 
Egoul Animalic. 

Omul trebuie să dezvolte cele 49 de Focuri în Chakrele 
sale. 

SINTEZĂ: 

Arcanul 11 este Munca cu Focul, cu Forța lubirii, pentru a 
ne preschimba în Flăcări Vii. Ondinele lucrează în „Ens Seminis”. 

Salamandrele menţin Focul Aprins. 

Silfii ridică vaporii. 

Gnomii distilează „Ens Seminis”-ul în Creier. 

Creaturile Apei se conjură cu Cupa în mână. 

Creaturilor Aerului li se ordonă cu o Pană de pasăre. 

Creaturile Pământului se conjură cu Toiagul sau Bastonul. 

Creaturile Focului se conjură cu Spada. 

o CAPITOLUL 34 o 
ARCANUL NR.12 o 

Arcanul Nr.12 implică Sacrificii, Suferinţe, este cartea 
Apostolatului. Totuși, acest număr este un număr foarte 
complet, este faimosul dodecaedru pe care se susțin toate 


creaţiile universale ale Sistemului Solar care are 12 
Fundamente, 12 Planete. 

Știința Esoterică ne învaţă că există 7 planete principale: 

LUNA - MERCUR - VENUS - SOARE - MARITE - JUPITER - 
SATURN. 

Cu Uranus, Neptun și Pluton ar fi 10 planete; Știința 
Esoterică susține că există două planete, dincolo de Pluton. 

Mereu s-a vorbit de cele 12 Planete Salvatoare, Maestrul 
lisus avea 12 Discipoli, iar în textele Gnostice ale Pistis Sophiei 
se face referire la cei 12 Salvatori. 

Arcanul Nr.12 aduce multă suferință, multe lupte. Are o 
sinteză foarte frumoasă pentru că 1 + 2 = 3 care semnifică 
producţie atât Materială cât și Spirituală. 

Să ne amintim de uniunea minunată a crucii cu triunghiul; 
în Arcanul Nr.12 vedem un om spânzurat de un picior, cu capul 
în jos pentru a indica munca fecundă în a Noua Sferă, fără de 
care nu s-ar putea obţine unirea Crucii cu Triunghiul; Aurul 
Filosofal nu s-ar putea obţine fără această uniune. 

In Era Peștilor a existat un ascetism regresiv, retardatar 
care detesta și ura sexul. 

In Caucaz există încă vestigii ale unei secte ce ura de 
moarte Sexul, cei care intrau în acea sectă trebuiau să se 
castreze cu un fier înroșit în foc; femeilor li se tăiau labiile mici 
ale vulvei, aceasta era prima fază; în a doua fază, bărbaţii 
trebuiau să își amputeze phallus-ul iar femeilor li se tăia în plină 
ceremonie religioasă un sân, și beau sângele și mâncau carnea, 
apoi le culcau pe un pat de flori; asta este monstruos, 
abominabil, vedeți dumneavoastră unde ajunge oroarea faţă de 
Sex; aceasta aparţine Sferei lui Lilith. 

Tradițiile cabalistice spun că Adam avea două soții: Lilith, 
care este mama avorturilor, a homosexualismului și a urii față 
de Sex; în partea opusă este Nahemah care este mama 
frumuseții maligne, a pasiunii, a adulterului, desfrâului și a tot 
ceea ce sunt abuzuri faţă de sex. Secta din Caucaz este a lui 
Lilith, detestă al Treilea Logos, Spiritul Sfânt. 

Vedeţi dumneavoastră cum ura față de Sex exclude Piatra 
Filosofală, aceasta este absurd, totuși ei cred că merg bine. 

Autorităţile au intervenit în altă sectă, unde în fiecare an 
crucificau un bărbat până murea, în amintirea Marelui Maestru. 

Un barbarism de acest tip aparţine Erei Peștilor. 


În Era Vărsătorului ce este guvernată de Uranus, care este 
planeta regent a Glandelor Sexuale, trebuie să învăţăm să 
folosim Sexul; trebuie să se combine în mod inteligent „Dorinţa 
Sexuală” cu „Entuziasmul Mistic” și din acest înţelept amestec 
rezultă Erotica Inteligență Revoluționară a Erei Vărsătorului. 

Era Peștilor este conservatoare, regresivă, retardatară, 
trebuie să se renunțe la cuplarea vulgară și să se treacă la 
cercul de polarizare Bărbat-Femeie, este necesar. Când un 
bărbat și o femeie se unesc, ceva se creează; în Anticele Mistere 
se crea „Genius Lucis al Sexului”; în acele vremuri se practica 
Magia Sexuală. Existau cuplări colective, erau alte timpuri 
pentru că nu se ajunsese la gradul de degenerare de azi, pentru 
că înainte oamenii pronunţau numele Divinităţii în acel moment 
de Genius Lucis. Lancea lui Longinus este emblema 
extraordinară a lui „Genius Lucis”, forța Odică sau Magnetică cu 
ajutorul căreia se transformă în praf cosmic Egoul Animalic. 
Trebuie să se învețe să se folosească Genius Lucis pentru a 
elimina „Eul”. 

Genius Lucis al Bărbatului și Femeii poate elimina toate 
acele entităţi ce formează „Eul”, „Eul Însuși”, pentru că este 
arma pentru a putea distruge „Egoul”. 

Krishnamurti a instruit umanitatea să dizolve Egoul, dar 
învăţătura este incipientă pentru că el crede că doar pe baza 
Inţelegerii se elimină (mânia, gelozia, etc.), aceasta nu este 
posibil, este nevoie de o putere capabilă să elimine Egoul și 
aceasta este Focul Serpentin, „Devi-Kundalini”, care are puterea 
de a elimina toate Defectele noastre Psihologice. 

Ințelegerea și Eliminarea trebuie să fie compensate. Devi- 
Kundalini poate apuca Lancea și o face în timpul Sahaja 
Maithunei, ea știe să utilizeze Genius Lucis. 

Să ne rugăm în patul nupţial din Grădina Desfătărilor; în 
patul de nuntă al minunilor erotice; să Implorăm în momentul 
plăcerilor, în clipele de neuitat ale coitului, să o Rugăm pe 
Divina și adorabila noastră Mamă Divină Kundalini, să Apuce cu 
strălucire în acele clipe de sărutări și tandrețe, Magica Lance, 
pentru a elimina acel Defect pe care l-am înţeles în toate 
compartimentele Minţii; și apoi să ne retragem fără a vărsa vinul 
sacru, „Ens Seminis”-ul, semnifică moarte, fericire, îmbătare, 
deliciu, plăcere... 


Această chestiune a Morţii este ceva transcendental, se 
realizează în mod gradat. Când se obţine o Moarte Absolută în 
Minte, transformarea Iniţiaţilor este uimitoare, o asemenea 
moarte implică o Moarte Radicală. Aceasta nu se poate realiza 
decât în regiunea lui Mercur și elementul care ne poate ajuta 
este acel „Genius Lucis” al Bărbatului și Femeii; este Isis, Cibele, 
Insoberta, sau Kundalini Shakti cea care ne poate conduce la 
acea transformare intelectuală profundă. 


GRAD INIȚIATIC REGIUNE 

Îngeri Lume Astrală 

Arhangheli Lume Mentală 

Principate Lume Cauzală 

Virtuţi Buddhicâ-Intuiţională 
Puteri Lume Atmică 

Dominaţu Lume Nirvanică 

Tronuri Lume Paranirvanică 
Heruvimi Lume Mahaparanirvanică 
Serafimi Empireul 


Moartea se realizează în Sferele diverselor Planete. Îngerii 
lucrează în Lumea Astrală și sunt guvernaţi de către Lună. 
Arhanghelii se desfășoară sub regența lui Mercur și munca lor o 
realizează în lumea Minţii, ei mânuiesc substanţele sau Esenţa 
Lumii Mentale și au obținut aceasta în cea de-a Noua Sferă clipă 
de clipă. 

În Venus trebuie să se facă altă muncă; acestei lumi îi 
corespunde Cauzalul, Regatul Principatelor. Virtuţile corespund 
Buddhicului Intuiţional, sunt din Sfera Soarelui. Lui Atman îi 
corespund Puterile cu Marte, apoi urmează Jupiter cu 


Dominaţiile. Continuă Saturn, este cea mai elevată dintre cele 7 
Planete; este una dintre cele mai Divine, cea mai exaltată. 

Dincolo de Saturn se află Lumea Paranirvanică. Dincolo de 
Empireu cei mai elevaţi sunt Serafimii. Întreg Sistemul Solar se 
află în interiorul nostru înșine. 

În fiecare din aceste planete trebuie să se facă munci 
specifice. Cum am putea avea Voința în serviciul Tatălui dacă nu 
am lucrat în Sfera lui Venus? 

Trebuie să ne eliberăm mai întâi de Planeta Pământ, să 
ajungem la a Doua Naștere. Apoi să ne eliberăm de Lună, 
munca relaţionată cu Luna. În Venus ne eliberăm de Reaua 
Voinţă, este ceva grandios. 

Mai întâi trebuie să ne eliberăm de Sistemul Solar 
(Deuterocosmos) iar apoi de Galaxie (Macrocosmos). Cu ajutorul 
unor munci transcendentale intrăm în Protocosmos, în ciuda 
faptului că se află în Absolut, trebuie să ne eliberăm de 
Protocosmos; drumul este sexual, nu există altă cale. Vârsta 
Vărsătorului este un semn al  Cunoașterii, totul este 
Revoluționar. 

URANUS = STĂPÂN AL GLANDELOR SEXUALE. 

UR - ANAS = FOC ȘI APA. 

Orice școală care nu predă Sahaja Maithuna nu este 
Vărsătoare. 

Vărsătorul nu respinge Sexul, îl investighează. Un Mutant 
este un Om în sensul cel mai amplu; s-a terminat cu tabuurile în 
Era Vărsătorului. 

Psihologia Erei Vărsătorului cu cele cinci faimoase M-uri 
ale sale (ritualul Pancatattva) este Revoluționară. 

Cel ce urăște Sexul este la fel de absurd ca cel care 
abuzează de el, cel care se îmbată la fel ca acela care nu bea. 

Trebuie să se parcurgă calea intermediară, nu să se cadă 
în extreme. 

SINTEZĂ: 

Alchimistul are nevoie de un Atanor (Cuptor), pentru a 
lucra în Marea Operă. Acel Atanor este Femeia. 

Cel ce dorește să se convertească într-un Zeu lnefabil 
trebuie să adore Femeia. 

Consider că este imposibil a te Auto-Realiza fără femeie. 


Este imposibil a fi alchimist dacă nu se lucrează cu Piatra 
Filosofală. Acea Piatră Binecuvântată are patru nume: Azoth, 
Inri, Adam, Eva. 

Regele Soare se zămislește în interiorul nostru înșine, 
practicând Magia Sexuală în mod intens cu Femeia. 

Femeia ne preschimbă în Zei Inefabili. 

o CAPITOLUL 35 o 
ARCANUL NR.13 n 

Acest Arcan, Moartea, cuprinde două aspecte: primul 
aspect este moartea tuturor fiinţelor umane și al doilea este din 
punct de vedere esoteric. 

In primul aspect toate textele de ocultism, pseudo- 
ocultism, pseudo-rozacrucianism, teosofie, afirmă că o persoană 
se naște la o anumită oră și moare într-o anumită zi, la o 
anumită oră și secundă, conform Legii Destinului. 

Acest concept nu este exact pentru că Domnii Karmei 
depozitează într-o persoană determinate „Valori Cosmice” iar 
acest „Capital” poate fi conservat și viaţa se poate prelungi pe o 
durată lungă de timp; sau se pot irosi Valorile și să se scurteze 
viaţa. 

Viaţa se prelungește acumulând Capital Cosmic. Dacă nu 
există acţiuni bune, doar în anumite cazuri Domnii Karmei 
prelungesc viaţa. Domnii Karmei depozitează în fiecare din cei 
Trei Creieri ai noștri o anumită cantitate de Valori Vitale: 

Primul Creier, Gânditor sau Intelectual, în cap. 

Al Doilea Creier, Motor, situat în partea superioară a 
coloanei vertebrale. 

Al Treilea Creier, Emoţional, situat în Plexul Solar și în 
centrii nervoși simpatici. 

Dacă persoana epuizează Valorile Vitale ale Creierului 
Gânditor, abuzând de Intelect, este clar că se provoacă moartea 
acestui creier sau se contractează boli de tip nervos, 
neurastenii, imbecilitate, schizofrenie, sau se provoacă nebunia 
sau manii pe care le au oamenii ce au epuizat Valorile Centrului 
Intelectual. 

Dacă persoana epuizează Valorile Centrului Emoţional se 
produc boli ale inimii, psihice, nervoase; boli relaţionate cu 
aspectele emotive, emoţionale; mulţi artiști epuizează creierul 
emoțional și sfârșesc cu anumite stări psihopatice, emotive, 
cardiace. Cei care risipesc Valorile Creierului Motor termină 


paralitici sau cu boli relaţionate cu mușchii, genunchii, 
articulațiile sau paralizie, etc., afecţiuni la șira spinării. 

Toate bolile în general provin din greșita utilizare a 
acestor Trei Creieri, ceea ce înseamnă că se moare pe treimi, 
puţin câte puţin. 

Exemplu: fotbaliştii, atleții, boxerii, sunt oameni ce 
abuzează de Creierul Motor, aceste persoane termină rău, 
moartea lor se datorează greșitei întrebuințări a Creierului 
Motor. 

Dacă învăţăm să mânuim cei Trei Creieri, în mod 
echilibrat, economisim Valorile Vitale pe care le depozitează 
Domnii Karmei și ne prelungim viaţa. În Asia există mănăstiri 
unde călugării ajung la vârsta de 300 de ani sau mai mult, 
pentru că mânuiesc cele trei Valori armonios, în mod echilibrat, 
economisind Valorile Vitale ale celor Trei Creieri. Atunci, cum 
rămâne cu ora și data exactă a vieții sau a morţii? 

Dacă  epuizăm Valorile, murim repede; dacă le 
economisim, ne prelungim viaţa. Este clar că unora li se dă mai 
mult capital decât altora, depinde de debitul și de creditul 
fiecăruia. 

Când cineva crede că a abuzat de Creierul Gânditor 
trebuie să pună la lucru Creierul Motor. 

Pentru a ne putea prelungi viaţa, fiind în aceste studii 
esoterice, trebuie să negociem cu Domnii Karmei, dar trebuie să 
plătim făcând fapte bune. 

Orice om care încarnează Sufletul poate să ceară Elixirul 
de Viaţă Lungă. Acesta este un gaz de o albețe imaculată. 

Respectivul gaz este depozitat în Fondul Vital al 
organismului uman. După Înviere, Maestrul nu mai moare, este 
Nepieritor. 

Avem cazul Maestrului Paracelsus; el nu a murit, trăiește 
în Europa cu același corp, este unul dintre cei care „au înghiţit 
pământ”, a rămas ca un rătăcitor dându-se drept diferite 
persoane. Nicolas Flamel, Iniţiatul, trăiește în India cu soţia sa 
Perenelle, el de asemenea a înghițit pământ împreună cu soția 
sa. Contele Saint-Germain care dirijează Raza Politicii Mondiale, 
a lucrat în Europa în secolele XVI și XVIII, de puţin timp l-a 
întâlnit Giovanni Papini. Cristosul Yoghin al Indiei, Nemuritorul 
Babaji și nemuritoarea sa soră Mataji trăiesc cu Corpul lor Fizic 
de milioane de ani. 


Nemuritorii pot să apară și să dispară în mod instantaneu, 
se fac vizibili în Lumea Fizică după voinţă. Cagliostro, Saint- 
Germain, Quetzalcoatl și mulţi alţi Nemuritori au realizat Mari 
Opere în lume. 

Moartea este coroana Cărării Vieţii, care este formată de 
urmele copitelor calului morţii. 

MOARTEA INIȚIATULUI 

„Cartea Egipteană a Morților” este pentru cei care trăiesc 
și sunt morţi, trebuie să știm să înţelegem acest lucru, este 
vorba despre Defuncţii Iniţiaţi care chiar dacă deja sunt morți, 
trăiesc; au intrat deja în Regiunea morților și ies la lumină 
pentru a da învăţăturile lor. 

Primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru a Muri este 
să Dizolvăm „Eul”, acela care este un ansamblu de Demoni și pe 
care îl numesc egiptenii Demonii Roșii ai lui Seth. 

Trebuie să facem aceasta pentru a trezi Conștiinţa și a 
primi cunoașterea directă. Demonii Roșii ai lui Seth sunt toți 
Demonii pe care îi avem, este Satan, aceștia trebuie să fie 
morți. Horus trebuie să înfrângă acești Demoni. 

Seth are două aspecte, ca aspect Negativ este Satan iar 
ca aspect Pozitiv corespunde Șirei Spinării. Acest tenebros Seth 
Satanic trebuie să fie Mort; acel Ego Lunar ce este constituit din 
mii de Demoni pe care Horus trebuie să îi distrugă cu ajutorul lui 
Isis, Mama Divină, trebuie să Moară. 

Acele Euri trebuie să fie reduse la pulbere și trebuie să 
ardem seminţele și să ne spălăm în apa Letheului pentru a uita 
și a Eunoe-ului pentru a oțeli virtuţi iar apoi să urcăm la Ceruri. 
Pentru a urca la fiecare dintre ceruri trebuie să Coborâm mai 
întâi în Infernuri. 

Aceasta nu este totul, urmează bătălii înspăimântătoare, 
acest lucru trebuie să-l studiem pe baza Pistis Sophiei. 

Iniţiatul trebuie să se convertească în „crocodil”; pentru 
aceasta trebuie să distrugă Corpul de Dorinţe care este Lunar și 
apoi să urce la Cerul Lunar; pentru a-l putea distruge trebuie să 
se „Scufunde” și aceasta semnifică o coborâre înspăimântătoare 
prin intermediul unor sacrificii enorme, și acolo lasă Corpul 
Lunar care încet-încet se va dezintegra. 

Când deja s-a debarasat de Corpul de Dorinţe, atunci 
Iniţiatul iese cu Corpul său Astral Solar. 


După aceea trebuie să se treacă la Mercur, la Decapitare, 
pentru a se elibera de Mintea Lunară. lar Iniţiatul strigă cerând 
capul său, capul lui Osiris, dar trebuie să treacă prin multe 
măceluri, trebuie să lupte împotriva Demonilor. Așa cum există 
8 Kabiri, există de asemenea 8 Anti-Kabiri, doi în fiecare punct 
cardinal, care sunt antitezele. Iniţiatul trebuie să lupte cu cei 8 
Kabiri Negri, nu se poate „urca fără a coborî”. 

Nu se poate intra în Absolut „până când nu se trece prin 
Marea Moarte” și Esenţa să se cufunde în Fiinţă. 

Pe drumul către Absolut, trebuie să se Coboare, acolo este 
locul în care persoana devine un Crocodil Mort. Apoi trebuie să 
se urce iar urcarea este foarte dificilă. Când cineva s-a cufundat 
în Fiinţă, poate spune: „Eu sunt Horus”, poate vorbi în Limbajul 
Zeilor, poate fi Dumnezeul Viu în faţa Demonilor Roșii ce 
constituie Egoul. 

Cartea 13 conţine Evanghelia lui luda. luda reprezintă 
Moartea Egoului. Aceasta este Evanghelia sa, acel rol l-a 
îndeplinit așa cum i-a ordonat Marele Maestru. luda se află în 
prezent în Lumile Infernale lucrând cu Demonii, pentru a-i putea 
mântui și a reuși să-i scoată pe câţiva. Când își va încheia 
munca se va duce cu lisus în Absolut, pentru că și-a câștigat din 
plin acest drept. 

SINTEZĂ: 

Trebuie să ne convertim în Crocodilul Sacru Sebek prin 
intermediul unor ordalii enorme și mari sacrificii. 

Pentru acestea nu sunt suficiente eforturile, ci e nevoie de 
supra-eforturi. 

Noi trebuie să ne modelăm pe noi înșine, aceasta cere 
supra-eforturi prin intermediul muncii constante zilnice 
intensive. 

Trebuie să lucrăm pentru a termina cu Mânia. 

Morții trăiesc în sfera Yetzirah, morții trăiesc în lumea 
Nogah (Lumea Astrală). 

Defuncţii care au fost fornicatori sunt reci și tenebroși, 
trăiesc în Lumea Assiyai, plini de frig și tenebre. 

Discipolii care au fost caști și care au trezit Kundalini, 
după moarte, sunt plini de tinereţe și de Foc. Ora 13 este intim 
relaţionată cu Moartea, nu poate exista Înviere dacă nu există 
Moarte, Eliberarea este Ora Treisprezece a lui Apollonius. 


Cele Douăsprezece Porţi ale Milei sunt cele 12 Semne 
Zodiacale, 12 Regiuni sau 12 Lumi Suprasensibile, Poarta 
Numărul 13, Eliberarea este pentru a fugi în Absolut. 

Murim pentru Cosmos. Ne naștem pentru Absolut. 

Trebuie să Murim pentru a Trăi. Trebuie să Murim și să 
Înviem. 

o CAPITOLUL 36 n 
ARCANUL NR.14 o 

Profunda înțelepciune a Arcanului 14 se divide în mod 
clasic în 3 părți: 

1. TRANSMUTARE A ENERGIEI CREATOARE; 

2. TRANSFORMARE; 

3. TRANSSUBSTANȚIERE. 

Să studiem fiecare din aceste trei părţi în mod separat. 

Transmutare. Amestecul Elixirelor Bărbatului și Femeii, 
cel Roșu și cel Alb, dau origine „Elixirului de Viaţă Lungă”. 

Avem cazul concret al lui Nicolas Flamel și al doamnei sale 
care în prezent trăiesc în mod fizic în India, ei deţin „Elixirul de 
Viaţă Lungă”. Paracelsus trăiește actualmente pe un munte din 
Bohemia, într-un Templu Jinas; cei care posedă „Elixirul de Viaţă 
Lungă” știu să trăiască precum rătăcitorii. Marele Maestru Sanat 
Kumara, fondator al Colegiului de Inițiați ai Lojii Albe, trăiește 
într-o oază din deșertul Gobi; corpul său nu este de pe Pământ, 
a venit într-o navă cosmică în epoca Lemuriei, a venit de pe 
Venus, este unul dintre cei Patru Shadai, unul dintre cele Patru 
Tronuri de Kumaraţi. Lucrează ajutându-i pe toţi cei care se află 
pe Drum, el ajută în mod intens; trăiește împreună cu un Guru 
Lemur. Îl menţionează scrieri foarte vechi. Îl numesc „Marele 
Sacrificat”. 

Acum este Nemuritor. 

Acest Elixir de Viaţă Lungă este o substanţă metafizică 
electrică și când cineva o primește, rămâne depozitată în Corpul 
Vital. Cine primește acest Elixir are dreptul să trăiască 1.000 de 
ani, dar poate prelungi acest timp. Astfel, Sanat Kumara trăiește 
deja de trei milioane de ani. Pentru acest Elixir este necesară 
transmutarea Focului Sacru. 

Transformare. A doua parte a acestui arcan 14 se referă 
la Transformarea Energiilor. Se poate transforma o energie în 
alta, ca de exemplu, Ura în lubire. 


Există multe forme de transformare a Energiei. Se știe în 
Înţelepciunea  Esoterică faptul că  Iniţiatul trebuie să se 
transforme în pasăre, în uliu cu cap uman, atunci când se 
Dizolvă „Eul”. Cu Conștiinţa liberă, transformați în păsări, 
pătrundem în Lumea Morților în viață, putem zbura deasupra 
mărilor, traversa munţi. 

Avem nevoie să ne Transformăm în Șerpi ai Înţelepciunii 
sau în „Nagași”. Avem nevoie să ne Transformăm în Crocodili; 
dacă vrem să urcăm trebuie mai întâi să ne „scufundăm în 
adâncul Abisului”, aceasta este Legea. Cei de Două Ori Născuţi 
trebuie să se transforme în adevăraţi Defuncţi Esoterici de 
Moarte Mistică. Aceasta este transcendental, cineva poate fi 
adept dar înainte trebuie să fi coborât și să fi distrus Egoul, altfel 
se convertește într-un Hanasmussen cu dublu centru de 
gravitație. 

Un Hanasmussen este cineva care și-a fabricat Corpurile 
Solare dar care nu a trecut prin Moartea Filosofală a Maeștrilor, 
polarizându-se într-un individ cu Dublu Centru de Gravitaţie; 
astfel rezultă doua personalităţi, una Angelică și alta 
Demoniacă, acesta se cheamă un avort al Mamei Cosmice, un 
fals proiect. Adeptul, după ce a trăit întreaga dramă cosmică a 
Crucificării, trebuie să treacă prin Înălţare, așa cum a trăit-o 
lisus, trebuie să o facă prin cele Nouă Lumi: 

„LUNĂ; 

. MERCUR; 
. VENUS; 

„ SOARE; 

. MARTE; 

. JUPITER; 
. SATURN; 
. URANUS; 
. NEPTUN. 

După ce a trăit Drama, pentru Dizolvarea Egoului trebuie 
să treacă prin Planete. Se preschimbă în Crocodilul Sebek, 
pentru purificarea și eliminarea diferitelor Egouri, căci pentru a 
urca la Cerurile respective trebuie să coboare în Infernurile 
Atomice ale fiecărei planete. Ultimele două nu au Infernuri. 

În Infernul Lunii lasă Corpul Dorinței, Astralul. În Mercur îl 
lasă pe Cain, Mintea și urcă la Cer, și așa în mod succesiv 
trebuie să se preschimbe de 7 ori în Crocodil pentru a cobori de 


WOW O0O0OA DUP UN= 


șapte ori și a urca la Ceruri. Tot acest proces este pentru a se 
elibera de Legile Sistemului Solar, apoi trebuie să se elibereze 
de Legile Galaxiei, ulterior de Legile Universurilor și să se 
transforme într-o prea pură Floare de Lotus, convertindu-se într- 
un Cosmocrator, adică un Domn creator de Universuri și ulterior 
să se cufunde și să fie absorbit în sânul Absolutului. 

Există transformări de ordin inferior. Circe îi transforma pe 
bărbaţi în porci. Legenda spune că Apuleius s-a preschimbat în 
măgar. Dacă cineva își introduce Corpul Fizic în a Patra 
Dimensiune, utilizând „Stările Jinas”, poate lua orice figură, să 
se transforme într-o pasăre, pește sau în ce dorește. In a Patra 
Dimensiune Corpul Fizic este elastic și se poate transforma într- 
un animal. Mantrele latine pentru transformare sunt acestea: 
„EST SIT, ESTO, FIAT”; doar în Stare de Jinas putem să ne 
transformăm. 

Transsubstantțiere. Cina cea de Taină a adorabilului 
Salvator al Lumii, datează din epoci arhaice. 

Marele Domn al Atlantidei, de asemenea a practicat-o la 
fel ca și Cristosul lisus. 

Aceasta este o ceremonie de sânge, un pact de sânge. 

Apostolii au adus fiecare sângele lor într-o cupă și l-au 
amestecat apoi cu Sângele Regal al Adorabilului în Potirul Cinei 
celei de Taină (Sfântul Graal). Astfel, Corpurile Astrale ale 
Apostolilor sunt unite cu Astralul Cristosului, prin intermediul 
pactului de sânge. Apostolii au băut din Sângele conţinut în 
Potir, lisus a băut de asemenea. 

Sfânta Ungere Gnostică este legată de Cina cea de Taină 
prin pactul de sânge. Când Atomii Cristici coboară în Pâine și în 
Vin, acestea se convertesc de fapt în Carnea și Sângele lui 
Cristos, acesta este Misterul Transsubstanţierii. 

Pâinea și Vinul, Sămânţa de Grâu și rodul Viţei trebuie să 
fie regește transformate în Carnea și în Sângele Cristosului 
Intim. 

Logosul Solar cu viaţa sa viguroasă și activă face să 
germineze sămânţa, pentru ca spicul să crească milimetru cu 
milimetru, închizându-l pe Logosul Solar în interiorul durității 
apăsătoare a bobului, ca un cufăr preţios. Germenul încântător 
al spicului sacru își are exponentul său intim în sămânţa umană. 

Razele solare pătrunzând solemne în viţa vieţii, se 
dezvoltă și se desfășoară în secret până când se maturizează în 


rodul sacrosanct al viei, realmente emblemă a vieţii ce se 
manifestă cu toată splendoarea sa în substanţă. 

Sacerdotul Gnostic în stare de extaz percepe acea 
substanță cosmică a Cristosului-Soare conținută în Pâine și în 
Vin și acţionează dezlegând-o de elementele sale fizice pentru 
ca „Atomii Cristici” să pătrundă victorioși în interiorul 
organismelor umane. 

Când lisus a fondat Școala Gnostică a împărţit Pâinea și le- 
a spus tuturor: „Luaţi și mâncaţi căci acesta este Corpul meu”; a 
împărţit Vinul și a spus: „Luati și beti, căci acesta este Sângele 
meu”; „Cel ce mănâncă din Corpul meu și bea Sângele meu 
sălășluiește în mine și Eu în el”. 

În timpul Ritualului Gnostic ne punem în legătură cu 
Lumea Logosului Solar, cu „Ra”-ul egiptean, cu Tum; acest 
cuvânt este foarte important, are trei aspecte pentru a 
reprezenta cele Trei Forțe Primare: 

T: TATĂL; 

U: FIUL; 

M: SPIRITUL SFÂNT. 

Aceasta este o Mantră puternică, se atrag Forţele 
Logosului spre noi; în momentul în care se consacră Pâinea și 
Vinul cobor „Atomii Cristici” și se transformă de fapt în Carnea și 
Sângele lui Cristos. Aceasta se obține prin intermediul unui 
canal ce se deschide și prin intermediul Mantrei se comunică în 
mod direct cu Logosul. 

Fiind în extaz, o dată cu Transsubstanţierea coboară 
„Atomi Cristici” de foarte înalt voltaj dându-ne Lumină înăuntrul 
Tenebrelor. Acești Atomi Cristonici ne ajută în lupta împotriva 
Demonilor lui Seth. Astfel facem Lumină în Tenebre, noi suntem 
tenebre profunde. Stă scris că „Lumina iese din Tenebre”. Zeii 
se ivesc din Abis și se pierd apoi în Absolut. 

Așadar Abisul este indispensabil pentru ca să existe Zei. 

Zeii trebuie să cunoască Binele și Răul. Abisul este un 
Amfiteatru Cosmic, în care se făuresc Zei. De aceea trebuie să 
Coborâm pentru a putea Urca. 

Atomii Cristici Solari, acele Vieți Ignice, acei Agenţi Secreți 
ai Adorabilului, lucrează în tăcere în interiorul Templului-lnimă, 
invitându-ne iar și iar să pășim pe cărarea ce trebuie să ne 
conducă la Nirvana. Oricum am privi, se distinge cu deplină 
claritate evidentă misteriosul ajutor al Atomilor Cristici. 


Și strălucește Lumina în Tenebre și apar pe Altar cele 
Douăsprezece Pâini aduse ca ofrandă lui Dumnezeu; vădită 
aluzie la Semnele Zodiacale sau diferitele feluri ale Substanţei 
Cosmice. Aceasta ne amintește de Arcanul 12, Magnus Opus, 
uniunea Crucii cu Triunghiul. 

În privinţa Vinului ce derivă din fructul matur al viței, este 
simbolul minunat al Focului, al sângelui vieţii ce se manifestă în 
Substanţă. 

Este incontestabil faptul că, chiar dacă cuvintele Vin, 
Viaţă, Viţă, au diferite origini, nu vor înceta din acest motiv să 
aibă anumite afinități simbolice. Tot astfel se relaţionează 
cuvântul Vin cu Vish „Forţă și Virtus”, „Forţă Morală”, cât și cu 
Virgo, „Fecioară”, Șarpele Ignic al Puterilor noastre Magice. 

Sahaja Maithuna (Magia Sexuală) între Bărbat și Femeie, 
Adam-Eva, în patul fermecător al lubirii Autentice, păstrează 
într-adevăr sublime concordanţe ritmice cu agapa mistică a 
marelui Kabir lisus. A Transforma Pâinea (Sămânţța) în Carne 
Solară, și Vinul savuros în Sânge Cristic și Foc Sfânt, este 
miracolul cel mai extraordinar al Sexo-Yogăi. Corpul de Aur al 
Omului Solar, faimosul „To Soma Heliakon” (sinteză completă a 
Vehiculelor Cristice), este carnea, sângele și viața Logosului 
Creator sau Demiurgului. Via cristalizare secretă a Energiei 
Sexuale în forma strălucitoare a acestui Corp Glorios este 
posibilă doar cu Magia Amoroasă. 

Einstein, una dintre marile somități ale intelectului, a scris 
un înţelept postulat care textual spune: „Masa se transformă în 
energie. Energia se transformă în masă”. 

Este evident că prin intermediul Sahaja Maithunei putem 
și trebuie să transformăm Ens Seminis-ul în Energie. A 
Transforma Pâinea în Carne și Vinul în Sânge real, Foc Viu și 
Filosofal, înseamnă a realiza miracolul Transsubstanţierii. 

Trebuie să sublimăm Energia noastră Sexuală până la 
Inimă. Împărtășania Pâinii și a Vinului, are puterea de a sublima 
Energia Sexuală până la Inimă. Putem să punem o bucată de 
pâine și o cupă cu vin lângă patul nostru și după ce am lucrat în 
Arcanul A.Z.F., să ne rugăm și să binecuvântăm pâinea și vinul, 
apoi să mâncăm pâinea și să bem vinul. Arcanul 14 preschimbă 
Pâinea și Vinul în Sângele lui Cristos, cu acest Arcan se încarcă 
Pâinea și Vinul cu Atomii Cristici ce coboară de la Soarele 
Central. 


SINTEZĂ: 

Maestrul care renunţă la Nirvana din iubire pentru 
umanitate, e confirmat de trei ori Cinstit. 

Maestrul care renunță la Nirvana pentru a rămâne în 
Lumea Fizică trebuie să ceară Elixirul de Viaţă Lungă. 

o CAPITOLUL 37 o 
ARCANUL NR.15 o 

Acest Arcan corespunde lui Satan de care vorbește Biblia, 
lui Seth în aspectul său negativ, de care vorbesc egiptenii. 

Dacă descompunem în mod cabalistic Nr.15, avem 1 + 5 
= 6, știm deja că șasele în sine însuși este Sexul, aceasta 
semnifică faptul că în Sex stă cea mai mare forţă ce îl poate 
elibera pe om, dar deopotrivă cea mai mare forţă ce-l poate 
înrobi. 

Să ne amintim de „Constelaţia Orion” a egiptenilor; este 
evident că această constelație este guvernată de 12 Mari 
Maeștri, esoteric se spune că acești 12 Maeștri își dau mâinile 
între ei, dar întotdeauna lipsește al 6-lea. Aceasta semnifică 
faptul că „pentru a ajunge la Auto-Realizare este nevoie să se 
sfâșie Vălul lui Isis” adică Vălul Adamic Sexual. 

Doar eliberându-ne de Sex în mod absolut, se poate 
ajunge la Eliberarea Finală. Partea rea din toate acestea este 
așa cum spune vorba: „să vrei să înșeuezi calul înainte de a-l 
avea”; adică, toate școlile care spun că trebuie să te eliberezi de 
Sex fără să fi fabricat Corpurile Solare. 

Mai întâi trebuie să se Fabrice Corpurile Solare și apoi 
trebuie să se renunțe la Sex, aceasta este dreptatea lucrurilor și 
lucrurile dreptăţii. Mai întâi este partea Animală și apoi cea 
Spirituală, în muncă. 

Constelaţia Orion are o influenţă însemnată asupra Stelei 
Atomice ce ghidează interiorul nostru, care este Ain Soph 
Paranishpanna, Steaua noastră Intimă, cum a spus un Maestru: 

„Îmi ridic ochii către stele care vor veni în ajutorul meu, 
dar eu mereu mă ghidez după Steaua ce-o port în interiorul 
meu“. 

Arcanul 15 al Tarotului este „Eul Pluralizat”, în mod 
esoteric i se spune Satan. 

Semnul Infinitului este foarte important, îi corespund 8 
Kabiri care guvernează întreaga Creaţie, întreaga Natură, sunt 
Rectorii Vieţii Universale ce guvernează planeta noastră 


Pământ. Dar au antitezele lor, care sunt cei 8 lerarhi ai Lojii 
Negre adică cei 8 Anti-Kabiri, 2 la Orient, 2 la Occident, 2 la 
Nord și 2 la Sud. li menţionăm deoarece aparţin Arcanului 15, lui 
Tiphon Baphomet, lui Satan. Esoteristul trebuie să știe să se 
apere de acești Opt Kabiri, pentru aceasta sunt Conjurările și 
întreg esoterismul Înaltei Magii. 

Cei care lucrează în Înalta Magie au nevoie să se protejeze 
cu Cercul Magic, să știe să folosească Vipera Sacră de care fug 
tenebroșii; vechii egipteni o proiectau prin inimă. 

Trebuie să știm a-l invoca pe „Ra” pentru a ne apăra de 
cei 8 Anti-Kabiri ai Lojii Negre, pentru că așa cum există 
cristalizări ale Adepţilor Lojii Albe, există de asemenea Adepţi ai 
Lojii Negre, ai Mânii Stângi, cu toate puterile lor. 

Această clasă de Adepţi Tenebroși se cristalizează cu 
ajutorul Tantrismului Negru, în care există aceeași conexiune 
Lingam-Yoni, dar cu pierdere de Ens Seminis. Cei 8 Anti-Kabiri 
sunt cele 8 cristalizări ale H-Si-12 al Ens Seminis-ului în forma sa 
negativă, fatală. 

Se spune că atunci când Adeptul câștigă bătălia se 
refugiază în Ochiul lui Horus și este acoperit de un Triplu Văl, 
rămânând protejat de Demonii Roșii ai lui Seth, aceștia de acum 
nu mai pot să-i facă nimic, el devine invizibil pentru Demonii 
Roșii. Este clar că aceștia nu sunt altceva decât Eul Pluralizat al 
fiecăruia, care este o legiune de demoni. Nu există îndoială că 
toți acești diavoli sunt personificări vii ale propriilor noastre erori 
și defecte psihologice. 

Este bine de știut că cel mai dificil de învins dintre acești 
demoni este cel al Desfrâului, acesta este defectul principal, 
reprezentat în Arcanul 15 al Tarotului prin Pasiunea Sexuală sau 
Desfrâul. 

Arcanul Nr.15 reprezintă „Pasiunea”, pentru că aceasta se 
fundamentează în modus operandi al Focului Luciferic, 
constituie funcționalismul respectivului foc. 

Există în sinteză, două mari Focuri: Focul Sacru al lui 
Kundalini ce urcă prin Șira Spinării și Kundartiguadorul ce 
coboară, ce se aruncă în Infernuri. 

Kundalini este Șarpele de bronz ce îi vindeca pe israeliți, 
pe care l-a înălțat Moise pe Baston. 

Focul Kundartiguador este Șarpele Ispititor din Eden, ce 
coboară în Infernurile Atomice ale omului. În înțelepciunea 


egipteană, Șarpele lIspititor primește numele de „Apep”; în 
Ritualurile Egiptului Antic era reprezentat în ceară cu capul în 
jos și astfel îl exorcizau, îl conjurau. 

Împotriva acestui Șarpe Ispititor al Pasiunii Sexuale, 
împotriva acestui oribil Apep, trebuie să lupte în mod 
înspăimântător Iniţiatul, lupta este pe viaţă și pe moarte. Focul 
Negativ al lui Apep este aspectul negativ al lui Prakriti, anume 
Kali, ce asumă aspectul unei oribile vipere ce se târăște în noroi 
(a se vedea viaţa lui Krishna), dacă dorim să o învingem în 
Cosmos, trebuie să o învingem în interiorul nostru înșine. 

Fundamentul viu al Pasiunii Animalice se află în acel Foc 
Luciferic al Șarpelui Apep, cristalizarea acelui Fohat (Foc) 
Negativ Luciferic, este personificată în acei Demoni Roșii, în acel 
Eu Pluralizat. În Focul Luciferic Sexual este locul în care există 
Demonii Roșii ai lui Seth. Dacă dorim să dizolvăm „Eul” trebuie 
să începem prin a termina cu Desfrâul. Dacă peștilor mării li se 
ia apa, mor. Dacă Eurilor noastre le luăm Focul Luciferic, aceste 
Euri mor. Trebuie să terminăm cu alimentul în care trăiesc. 

Infernurile Atomice ale omului sunt o realitate. Războaiele 
se câștigă pe câmpul de luptă, trebuie să îi învingem pe 
Demonii Roșii. 

Arcanul Nr.15 semnifică munca cu Demonul, prin 
intermediul Phallus-ului-Osiris și al Uterului-lsis, pe care a pus 
stăpânire Satan sau Seth. Phallus-ul Zeilor este din Aur Pur. Este 
necesară eradicarea a tot ceea ce are savoare de Pasiune 
Animalică. 

În vechile mistere, la lluminaţii Gnostici-Rosacrucieni, 
exista un ceremonial de Iniţiere; neofitul, supus la probe, era 
condus într-un anumit loc legat la ochi; cel mai interesant era 
când i se lua legătoarea, se găsea într-un salon luminat, și toţi 
se aflau în centru în jurul unui ţap; pe fruntea lui, între marile lui 
coarne, strălucea pentalfa. 

I se ordona Neofitului să meargă să sărute dosul 
Diavolului, adică coada; mergând în spatele animalului se 
întâlnea cu o Frumoasă Doamnă, care îi dădea bun-venit, îl 
îmbrățișa și îl săruta pe frunte, atunci triumfase. Insă dacă se 
opunea, atunci eșua și îl scoteau din încăpere, fără ca Neofitul 
să fi cunoscut secretul. 


Femeia care îl săruta o reprezenta pe Isis, Mama Divină și 
îl săruta pe frunte, ca pentru a-i spune: a venit vremea să 
lucrezi cu Șarpele Sacru. 

Trebuie să-i furăm Focul Diavolului, ţapului, prin 
intermediul Transmutaţiei metalelor grosiere în Aur, pentru a ne 
preschimba în Zei; acesta este Misterul Alchimiei, acel tap 
trebuie să-l eliminăm. Fiecare Defect trebuie schimbat, ucis, și 
atunci se naște o Virtute, iată aici motivul frazei „Solve et 
Coagula”. Zeii se ivesc din Abis și se pierd în Absolut. 

Magul își are puterea în organele sexuale, pentru că acolo 
înăuntru se află Laboratorul Oratorium al celui de-al Treilea 
Logos. 

SINTEZĂ: 

În Lumea Assiah există milioane de Loji Negre. 

Magii Negri cei mai periculoși din Univers, există în Lumea 
Mentală. 

Orice Ocultist care recomandă ejacularea seminală este 
Mag Negru. 

Orice fornicator este Mag Negru. Orice asociere de 
fornicatori formează o Lojă Neagră. 

Discipolii noștri trebuie să învețe să-i Conjure pe 
tenebroși, pentru a-i face să fugă înfricoșaţi. Să se utilizeze 
Conjurările celor Patru și celor Șapte. 

Pe tenebroși trebuie să-i conjurăm cu Spada. 

o CAPITOLUL 38 n 
ARCANUL NR.16 n 

Acest Arcan este Turnul Trăsnit, în Kabală este cunoscut 
ca Turnul Babel, de care vorbește Biblia, din amintitul turn se 
apreciază căderea Iniţiatului, formând Pentagrama inversată. 
Simbolul Sacru al Infinitului reprezintă Creierul, Inima și Sexul. 
Dacă Sexul domină Creierul, vine căderea, Turnul Trăsnit, 
Steaua cu Cinci Vârfuri inversată, Pentagrama răsturnată, omul 
cu capul în jos și cu cele două picioare în sus este aruncat în 
adâncul Abisului. Să ne amintim acel enunţ sacru: „/nfinit egal 
cu Pentalfa”. 

Dacă analizăm cu atenţie, Arcanul 16 ne invită la reflecţie. 

Cine sunt cei care cad? Sunt cei care varsă Vasul lui 
Hermes. 

De aceea spunea Krumm Heller: „Trebuie să se ridice bine 
cupa”, se referea la „Vinul Sacru”. 


În vremurile arhaice, acolo în Lemuria, obţinusem Elixirul 
de Viaţă Lungă, acesta se fundamentează pe Substanţa 
Primordială care poate face să renască viața, este „Nectarul 
Zeilor”, cel pe care Paracelsus îl numește Ens Seminis în care se 
găsește Ens Virtutis. 

În continentul „Mu” sau Lemuria, care se afla situat în 
giganticul Ocean Pacific, Frăția Albă îmi acordase Elixirul 
Minunat, „Darul lui Cupidon”, cu care cineva își poate păstra 
corpul timp de milioane de ani. 

Am putut să-mi păstrez Corpul Fizic timp de mii de ani în 
Atlantida, eram un Nemuritor. Începând Prima Sub-Rasă Ariană 
mi s-a întâmplat la fel ca și Contelui Zanoni, căruia, pentru că se 
îndrăgostise de o coristă din Napoli, îi luaseră Corpul Imortal. 
Astfel m-am reîncarnat în diferite corpuri, până acum când am 
luat-o iar în sus. Trebuie să ajungem la o transformare cu 
ajutorul lui Nu, Mama Divină, cu al cărei sprijin putem să 
eliminăm tot acest ansamblu de entităţi tenebroase, pe Satan... 
„Nu” ne poate transforma radical, în mod definitiv. Este necesar 
să se confirme o transformare completă; capul nostru, chipul 
nostru să fie al lui „Ra” iar corpul nostru, mâinile și picioarele să 
fie ale lui „Tum”. 

RA ESTE TATĂL. 

TUM ESTE CORPUL TATĂLUI. 

Tum este o Mantră teribil de Divină, niciodată nu trebuie 
să se pronunţe în van sau în joacă, pentru că imediat coboară 
de unde este Tatăl nostru care se află în secret. 

Trebuie să ne convertim în lucrători ai Marii Opere a 
Tatălui. 

Ra este Cristosul, este viaţă, este al Doilea Logos. Tum 
este Tatăl, Primul Logos, pronunţându-se este Foc și coboară. 

Sunt Mantre de o Ilmensă Putere Sacerdotală Magică. 

Putem ajunge să-l încarnăm pe Tatăl doar atunci când am 
dezvoltat cele Șapte Grade de Putere a Focului. Este clar că 
dacă Iniţiatul își încalcă Legământul de Castitate, cade. 

Dacă însumăm în mod cabalistic numerele Arcanului 16, 
dă 1 + 6 = 7; cele 7 Grade de Putere a Focului, cele „Șapte 
Scări ale Minţii”. Dacă Iniţiatul cade este trăsnit de Arcanul 16 și 
se rostogolește pe aceste scări. În Știința Ocultă se spune că 
rămâne fără Inri (Ignis, Natura, Renovatur, Integra), a eșuat. 
Acesta este deci Turnul Trăsnit. 


Vai de aceia ce rămân fără Inri, cad din Turn. Victorioșii, 
cei care ajung la a Doua Naștere, intră în Ordinul lui 
Melchisedec, în Ordinul lui Keb, Geniul Pământului. 

Pentru ca să rămână Corpurile Lunare în Amenti, trebuie 
să murim, să murim și să murim. Doar cu moartea survine noul. 
Adevăraţii Defuncţi Iniţiaţi sunt cei care au ucis Eul, au luat în 
stăpânire cele Două Pământuri; și pot intra în Amenti sau aici 
după voinţă. De aceea se spune că s-a făcut Rege și Sacerdot al 
Pământului după Ordinul lui Melchisedec. 

Este clar că dacă se lasă să cadă, pierde sceptrul de 
comandă și este azvârilit din turn în jos. 

Pe Drumul Esoteric, toţi trebuie să luptăm. Cei de Două 
Ori Născuţi deopotrivă. Există Iniţiaţi ale căror gâtlejuri sunt 
înfundate, așa că bătălia este dură, cu cât te afli mai sus, cu 
atât căderea este mai dură, mai adâncă. 

Trebuie să avem grijă de tipul de alimente ale minţii: 
precum presa, televiziunea, filmele. Să transmutăm Sperma 
Orală, Mentală, cu ofrande sepulcrale. Adică, să nu ne 
alimentăm cu gunoaie, pentru că nu ne servesc; stârvuri ale 


minţii: literatura proastă, filmele proaste, televiziunea de 
proastă calitate, vorbele rele. Nu trebuie să uităm că avem o 
diavoliță teribilă, „Kali”, care este Abominabilul Organul 


Kundartiguador, înspăimântătorul Șarpe „Apopi”. Oamenii sunt 
victime ale lui Kali, Șarpele Tentator de care vorbesc hindușii. 
lnițiatul care se lasă să cadă, pierde Coroana și Spada, 
Pineala, Chakra Sahasrara este Coroana, Spada este Spada 
Inflăcărată, pe care trebuie să o punem la picioarele lui Osiris. 

Celui ce biruiește, victoriosului, i se înmânează cei Patru 
Stâlpi Secreţi, Oculţi, dobândind putere asupra celor Patru 
Regiuni ale Cosmosului: 

1. VIAȚA. 

2. MINERALĂ SCUFUNDATĂ. 

3. MOLECULARĂ. 

4. ELECTRONICA SAU A LUMII SPIRITUALE. 

Aprofundând mai mult în Esoterism, punctul dintre 
sprâncene, al Treilea Ochi, centru al Clarviziunii, este Ochiul lui 
Horus, care în sine însuși este Intimul, Fiinţa noastră Divină, 
care se află în braţele Mamei noastre Divine. 

Șoimul este simbolul lui Horus, Șoimul de Aur îl întărește 
pe Horus (se pronunţă Aurus) prin moartea totală a noastră 


înșine; este relaționat cu Soarele care Răsare. Trebuie să ne 
punem în contact cu Soarele Spiritual. Avem nevoie să-l 
fortificăm pe Horus, avem dreptul de a cere să ne fortifice cei 
Trei Creieri: 

INTELECTUAL - EMOȚIONAL - MOTOR. 

Trebuie să avem cei Trei Creieri puternici pentru bătălie. 

SINTEZĂ: 

Când Lumina Astrală se coagulează într-o floare, noi ne 
îndrăgostim de floare. Dacă Lumina Astrală se acumulează într-o 
femeie, ne îndrăgostim de femeie. 

Cel ce trăiește fermecat de diverse femei, nu-i altceva 
decât o slabă păsărică trăsnită de seducătorii ochi ai 
tentatoarei, de Lumina Astrală. 

Vrăjitorii Luminii Astrale sunt Periculoși. 

„Nenorocit Samsonul Kabalei care se lasă dominat de 
Dalila; Hercule al științei care schimbă sceptrul său de putere cu 
fusul Omfalei, va simti foarte curând răzbunările Deianirei și nu-i 
va mai rămâne decât rugul de pe Muntele Eta, pentru a scăpa 
de torturile devoratoare ale tunicii lui Nessus”. 

o CAPITOLUL 39 o 
ARCANUL NR.17 o 

Steaua cu Opt Vârfuri a acestui Arcan o reprezintă pe 
Venus, Luceafărul de Seară. În acest Arcan găsim reprezentată 
munca cu Aurul și cu Argintul, cu Soarele și cu Luna. Vechii 
Alchimiști spuneau că „trebuia să se transforme Luna în Soare”; 
acest lucru trebuie să știm să-l înțelegem, cu aceasta doreau să 
spună „a abandona Calea Lunară și a veni pe Calea Solară”. 

Toţi oamenii sunt „Lunari”, Luna îi duce și Luna îi aduce. 
Să analizăm acest detaliu; primii șapte ani de viaţă din copilărie 
sunt Lunari, Luna îi aduce. Al doilea septenar, de la 7 la 14 ani 
este Mercurian, copilul se mișcă dintr-o parte în alta, merge la 
școală, are nevoie să se miște. 

Al treilea septenar este de la 14 ani la 21 de ani, este 
Venusian, simte imboldul și umblă după aventuri, la 14 ani este 
evident că intră în acţiune glandele sexuale și influența lor se 
manifestă în ființa umană. 

De la 21 la 42 de ani există 3 septenare (al 4-lea, al 5-lea 
și al 6-lea) sau 3 etape Solare, este lupta pentru a ne cuceri 
locul în viaţă. In această epocă (21-42) persoana se manifestă 
așa cum este. 


Al șaptelea septenar este de la 42 la 49 de ani, este 
Marțian, există lupte, este epoca decisivă pentru fiecare. 

Al optulea septenar este de la 49 la 56 de ani, este 
influența lui Jupiter în ființa umană, în această epocă, celor care 
au o bună Karmă le merge bine din punct de vedere economic, 
celor care nu au, le merge rău. 

In al nouălea septenar, de la 56 la 63 de ani, începe 
bătrânul Saturn, începe bătrâneţea la Fiinţa Umană, este o 
epocă Saturniană guvernată de Bătrânul Cerurilor, persoana se 
poate lăuda cu tot ceea ce a trăit. 

După 63 de ani intrăm în Bătrâneţe, vine din nou influența 
Lunară. Luna îl aduce și ea îl duce. Dacă se examinează viaţa 
fiinţei umane, totul este guvernat de către Lună și când se intră 
în Lumile Interne se intră pe poarta Lunii. Important este să se 
transforme Luna în Soare și pentru aceasta trebuie să se lucreze 
cu Aurul și cu Argintul. 

Fără Alchimie nu s-ar putea înțelege acest Arcan; lucrul 
cel mai important este Transmutarea Plumbului în Aur, aceasta 
este munca ce trebuie să se realizeze în Forja Ciclopilor. 

Partea fundamentală a acestui Arcan 17 se află în Iniţierea 
Venusiană; este partea cea mai măreață a acestui Arcan și este 
reprezentată de Steaua cu Opt Vârfuri a lui Venus; dacă 
observăm cu atenţie simbolul lui Venus, întâlnim: 

CERCUL, SPIRITUL 


CRUCEA, SEXUL SUB CONTROLUL SPIRITULUI 


SPIRITUL DOMINAT DE SEX 

Semnul inversat reprezintă faptul că Spiritul este dominat 
de Sex: este ceea ce se întâmplă pe Pământ, faptul că Sexul a 
dominat Spiritul. 

Venus, Steaua Aurorei, este foarte extraordinară în 
aspectul ei pozitiv, este minunată, este Iniţierea Venusiană, dar 
în partea sa negativă întâlnim aspectul Luciferic. 

Ora ideală pentru a leși în Astral este cea a Aurorei, Ora 
lui Venus, dar dacă persoana nu se află la un nivel foarte pur o 


trag Curenţii Luciferici. Să ne amintim că Venus-Lucifer are două 
aspecte, așa cum există Focul Sacru care urcă (Kundalini), 
există Focul care coboară (Kundartiguador). 

Toată munca cu Alchimia este să obţii Iniţierea Venusiană, 
realmente aceasta este foarte dificil. Avem cazul Doamnei 
Blavatsky, care s-a căsătorit cu Contele Blavatsky, după două 
luni s-a separat de el fără să fi avut relații sexuale, a călătorit 
prin India și a fost în Shangri-La. Misiunea sa a fost grandioasă, 
a scris „Doctrina Secretă”, în Tomul VI încheie invitându-i pe cei 
ce citesc la Alchimie, fără ea nu se ajunge la Auto-Realizare. S-a 
căsătorit deja bătrână fiind, cu colonelul Olscott, nu din pasiune, 
răspunsul se află în Lumile Interne și a fabricat Corpurile Solare. 

Doamna Blavatsky este o Doamnă Adept, care a realizat o 
Mare Operă, totuși, nu a ajuns la Iniţierea Venusiană pentru că 
trebuia să Aibă Corp de bărbat. Cristosul s-a încarnat doar în 
corp de bărbat. De aceea ea se pregătește pentru a lua corp de 
bărbat, deoarece se va naște în S.U.A. I s-a dat curaj pentru a nu 
se înfricoșa, căci a renunța la Marea Nirvana și a trebui să te 
întorci în această lume nu este deloc plăcut. 

Pentru a obţine Iniţierea Venusiană este nevoie de Sex, 
așadar există Șapte Șerpi de Foc ce corespund celor Șapte 
Corpuri: Fizic, Eteric, Astral, Mental, Cauzal, Buddhic și Intimul 
sau Atmic; fiecăruia îi corespunde un Șarpe, în total sunt 7 
Șerpi, două grupuri de câte trei cu încoronarea sublimăce ne 
unește cu Tatăl, cu Legea. 

Cel ce vrea să ajungă la Inițierea Venusiană trebuie să 
ridice cei Șapte Șerpi de Lumină. Ridică mai întâi cel al Corpului 
Fizic pentru a primi Prima Iniţiere Venusiană, apoi cel al Corpului 
Vital ce corespunde celei de-a Doua Iniţieri Venusiene și așa mai 
departe. 

Încarnarea Cristosului începe cu Iniţierea Venusiană și se 
trăiește în două moduri; mai întâi în formă simbolică și apoi se 
dezvoltă tot ceea ce s-a dat în Iniţieri, se trăiește, aceasta este 
cruda realitate, se practică ceea ce se predică, este o muncă 
anevoioasă. 

Cristos este Maestrul Maeștrilor. Este o greșeală a 
oamenilor să creadă că lisus este unicul Cristos; Hermes, 
Quetzalcoatl, Fu-ji, Krishna, etc., au încarnat și ei Cristosul. 
Acesta, Încarnat trebuie să facă ceea ce predică, și o practică, 
fiind Dumnezeu se face Om, trebuie să lupte împotriva propriilor 


sale pasiuni, împotriva a Tot; aurul se probează în foc și 
întotdeauna iese triumfător. Se Încarnează, se face Om 
întotdeauna când este nevoie. Și o face cu scopul de a schimba 
lumea. Este Fiinţa Fiinţei noastre, în El toți suntem Unul; EI, El, 
El, El se cufundă în Tatăl și acesta la rândul său în El. 

Cel ce încarnează Cristosul trece proba și merge mult 
dincolo de Nirvana, în Lumile de SuperFericire și Bucurie. 

Pe această Cale intră doar cei curajoși. Dacă nu știm să ne 
încleștăm cu forţă de Tatăl nostru și de Mama noastră cu 
sufletul, viaţa și inima, nu izbutim, Eșuăm. 

Trebuie să ne agăţăm de Tatăl nostru și de Mama noastră, 
„dezvoltând iubirea”. Cum se va prinde cineva de părinţii săi 
dacă persoana nu are iubire? 

În această lume în prezent nu există școală Rozacruciană, 
unica și adevărata se află în Lumile Interne; În Mănăstirea 
Rozacruciană am fost supus la o probă, cea a Răbdării, în mod 
intenţionat i se dă cuiva proba Răbdării. 

SINTEZĂ: 

Țelul cel mai măreț este a ajunge la Inițierea Venusiană; 
acesta este Arcanul Nr.1; Încarnarea Cristosului. 

Cristosul nu are Individualitate nici Personalitate, nici Eu, 
este Adevăratul Instructor, Supremul „Mare Maestru”, Maestrul 
Maeștrilor. 

Mielul lui Dumnezeu este Cristos, el spală păcatele lumii, 
dar pentru aceasta trebuie să Muncim. 

El este Adevăratul Instructor al lumii. 

In Egipt Cristosul era Osiris, cine îl încarna era un nou 
Osirificat și trebuia să se sacrifice pentru întreaga umanitate. 

Trebuie să știm să fim răbdători. 

Trebuie să știm să fim senini. 

o CAPITOLUL 40 o 
ARCANUL NR.18 n 

Arcanul 18 însumat cabalistic este 1 + 8 = 9, a Noua 
Sferă, Sexul. Tradițiile esoterice afirmă că Pământul are 9 
straturi sau regiuni subterane, este clar că în al Nouălea Strat se 
află ceea ce putem numi Nucleu Planetar, care este de o 
densitate extraordinară. Spun cabaliștii că în centrul Pământului 
se află semnul Infinitului; este evident că în interiorul inimii 
Pământului circulă Energiile sale Vitale. 


Din acest motiv cabaliștii afirmă că în centrul Pământului 
se găsește Creierul, Inima și Sexul Geniului Pământului, adică 
Geniul Planetar. După acest model sunt construite toate 
organizările creaturilor, adică înăuntrul nostru înșine. 

Lupta este teribilă, creier contra sex, sex contra creier, și 
ceea ce este mai rău, Inimă contra Inimă. Pentagrama cu vârful 
în sus este Omul; dacă Sexul câștigă bătălia, atunci Pentagrama 
se Inversează cu vârful în jos, producând căderea din Turnul 
Trăsnit al Arcanului 16. 

În Sex se află cea mai mare forţă care-l poate elibera sau 
înrobi pe om. Coborârea în a Noua Sferă, a fost din vremurile 
străvechi proba maximă pentru suprema demnitate a 
Hierofantului. 

Toate tratatele vorbesc despre coborârea lui Enea în a 
Noua Sferă, în Tartarul grec (Cartea VI). Sibila din Cumas îl 
avertizase ce semnifică coborârea în Avern: „Descendenţi din 
sângele Zeilor, troianule, fiu al lui Anchises, ușoară este 
coborârea în Avern; zi și noapte stă deschisă poarta negrei Dite; 
dar a te înapoia și a te reîntoarce la boarea pământului, aceasta 
este greu. Aceasta este dificil; puțini, și din seminţia Zeilor, 
cărora Jupiter le-a fost propice sau pe care o arzătoare virtute i- 
a înălțat la aștri, au putut s-o reușească”. 

Cabaliștii vorbesc de Adam Protoplastos, care prin 
intermediul Transmutării Energiilor Creatoare se convertește în 
ceva distinct, diferit. Tradițiile cabalistice ne relatează că Adam 
avea două soții, Lilith și Nahemah; se spune că prima este 
mama avorturilor, a homosexualismului, a degenerării sexuale, 
iar a doua este mama adulterilor, a fornicatorilor, etc. 

Lilith şi Nahemah sunt cele două aspecte ale 
infrasexualităţii, aceste două femei corespund cu două Sfere 
Infradimensionale, minerale, scufundate, din însuși interiorul 
planetei Pământ. 

În orice caz Tartarul grecesc, Avernul, sunt simboluri ale 
Regnului Mineral scufundat. Există viaţă peste tot, în Elementul 
Aer trăim noi și respectivul element este invizibil pentru noi, așa 
cum nici peștii nu văd apa; pot să vă asigur că în piatră există 
viaţă, există fiinţe vii și respectivul element este invizibil pentru 
ele, nu sunt ființe din carne și oase, sunt subtile, elemente 
pierdute, degenerate, ce se află pe calea involuţiei. 


Enea l-a întâlnit pe Tatăl său, pe Frumoasa Elena. Dante în 
a sa „Divina Comedie”, a întâlnit o mulţime de fiinţe; cele 9 
Cercuri ale lui Dante au legătură cu cele Nouă Sfere din 
Elementul Mineral Scufundat. 

Devine necesar să coborâm în propriile noastre Infernuri 
Atomice pentru a lucra cu Focul și Apa, origine a lumilor, 
bestiilor și oamenilor. În toate școlile Pseudo-Ocultiste se 
vorbește despre a sui, a urca la Lumile Superioare, dar nimeni 
nu se gândește la a cobori, și grav este că fiecărei exaltări îi 
corespunde o umilire. 

În Sfera Scufundată a lui Lilith le întâlnim pe cele cărora le 
place să avorteze și oamenii care folosesc anticoncepţionale, 
care nu doresc să aibă copii și rezultatul este evident. În Sfera 
lui Nahemah îi întâlnim pe cei care se fascinează de Sex, bărbaţi 
teribil de fornicatori, femei dedicate adulterului, orgoliului, 
vanităţii, care divorțează și se căsătoresc din nou. 

Tradiţii cabalistice spun că atunci când un bărbat își 
abandonează soţia pentru a se căsători cu alta, rămâne marcat 
pe frunte, cu un Foc Luciferic. Afirmă cabaliștii că atunci când o 
femeie se căsătorește cu un bărbat care nu-i corespunde, în 
ziua nunţii ea apare „Cheală” și în mod inconștient își acoperă 
prea mult capul. 

„Fără Transmutare nimeni nu se poate Auto-Realiza”. 

A Noua Sferă se repetă de două ori în Arcanul 18, acest 
lucru dă mult de gândit, primul nouă este pozitiv, iar al doilea 
nouă este negativ, atunci Arcanul 18 manifestă aspectul fatal 
sau negativ al celei de a Noua Sfere. Respectivul aspect se află 
în Sferele lui Lilith și Nahemah. 

Este evident că Lumile Infernale sunt infrasexuale, este 
vădit că infrasexualitatea domnește suverană asupra umanităţii; 
se împart unii în Sfera lui Lilith și alţii în cea a lui Nahemah. 

Când cineva încearcă să lucreze în a Noua Sferă, imediat 
este atacat de Demonii Roșii, aceștia lucrează pentru a ne devia 
de la calea Tăișului de Cuţit. Este clar că în Magisteriul Focului 
există multe pericole, în interior și în exterior. 

Când Șarpele Ignic sau Kundalini urcă prin Coloana 
Vertebrală, înaintarea este lentă, se realizează din vertebră în 
vertebră, foarte lent. Fiecare vertebră reprezintă anumite 
Virtuţi, corespunde unui Grad esoteric. Niciodată nu se obţine 


avansarea la o anumită vertebră fără să fi îndeplinit condiţiile de 
Sfinţenie cerute pentru vertebra la care se aspiră. 

Cele „33” de Vertebre corespund celor „33” de Grade ale 
Magiei Oculte, cele 33 de Grade ale Maestrului Mason, celor 33 
de ani ai lui lisus și fiecărei vertebre îi corespund probe iar 
ascensiunea se realizează „în acord cu meritele inimii”. Cei ce 
cred că Kundalini, o dată trezit, urcă în mod instantaneu la cap, 
pentru a ne lăsa deplin iluminaţi, sunt oameni realmente 
ignoranti. 

Focul Sacru are Şapte Grade de Putere; trebuie să le 
dezvoltăm pentru a ne putea Auto-Realiza. 

In această prezentă reîncarnare, pe când luptam cu al 
Patrulea Grad de Putere a Focului și încă nu dizolvasem Egoul, 
am văzut pe ecranul unui cinematograf un cuplu erotic, iar 
noaptea, în lumea Minţii am fost supus la o probă, în care 
perechea de pe ecran făcea aceeași scenă, respectiva scenă era 
reprodusă de Mintea mea, părea că are viaţă, se mișca, am ieșit 
din probă. Când am părăsit Lumea Minţii și am trecut în Astral 
mi s-a reproșat cu duritate și am fost avertizat că dacă mă voi 
întoarce în acele locuri (în cinematografe) voi pierde Spada, că 
ar fi mai bine să studiez vieţile mele trecute, în Registrele 
Akashice. 

Atmosfera din cinematografe este tenebroasă, există 
milioane de larve create de mintea celor prezenţi, iar apoi 
noaptea vin poluţiile nocturne. Acesta este Arcanul 18, sunt 
Tenebrele. 

In Divina Comedie se vorbește de câinele Cerber care este 
Sexul pe care trebuie să-l scoatem din Tartar la „Soare”. 
Aceasta este Ascensiunea Forţelor Sexuale în noi, pe care 
trebuie să le facem să urce și să eliminăm Eul. 

Aceasta este fundamental pentru Auto-Realizarea Intimă a 
Fiinţei. Este lupta dintre Lumină și Tenebre în Arcanul 18. 

Această luptă teribilă se afirmă, în cele 3 Școli Tantrice 
care se dedică Sexului. 

1. Tantrism Alb: Conexiunea Lingam-Yoni fără ejacularea 
Ens Seminis-ului. Ne duce la ascensiunea lui Kundalini și la Auto- 
Realizare. 

2. Tantrism Negru: Există ejaculare a Ens Seminis-ului în 
timpul Maithunei pentru a dezvolta Organul Kundartiguador. 


3. Tantrism Gri: A lucra uneori cu ejaculare și alteori fără, 
a lucra doar pentru a se bucura de plăcerea sexuală, dar cu 
pericolul iminent de a cădea în Tantrismul Negru. 

Așa încât ajungând la Arcanul 18 ne aflăm în faţa dilemei 
de a Fi sau a nu Fi. 

Nimeni nu se auto-realizează fără practica Maithunei. 

Trebuie să se trezească Conștiinţa pentru că fără ea se 
abandonează drumul, căci nu există seriozitate. Pe vremuri 
secretul Arcanului A.Z.F. nu îi era dat nici unui om care nu-și 
trezise Conștiinţa, pentru ca să nu abandoneze drumul. 

SINTEZĂ: 

Cel ce îl învinge pe Satan în Sex, îl învinge în toate 
aspectele. 

A-I scoate pe Câinele Cerber semnifică a elibera Energia 
Sexuală, a o utiliza în mod transcendent. 

Ochii sunt ferestrele Sufletului. Bărbatul care se lasă prins 
de ochii tuturor femeilor, va trebui să se resemneze să trăiască 
în Abis. 

Există femei care fac vrăji bărbaţilor. Aceste victime 
trebuie să se apere neîncetat cu Conjurările celor Patru și celor 
Șapte. 

Noi putem să ne apărăm de vrăjitorie invocându-l pe 
Intercesorul nostru Elemental. Îl chemăm din toată inima când 
ne culcăm. 

o CAPITOLUL 41 o 
ARCANUL NR.19 n _ 

Acesta este Arcanul Alianţei sau al Victoriei. In lecţiile 
trecute am vorbit deja despre Sarea din Alchimie care este 
Corpul Fizic, Mercurul care este Ens Seminis-ul înăuntrul căruia 
se află Ens Virtutis și Sulful care este Focul, Fohat-ul, Kundalini; 
Mercurul trebuie să se transforme în Sulf, Focul Serpentin ce 
rezultă din Transmutaţie, acestea 3 sunt instrumentele pasive 
din Opera Magna. Trebuie să căutăm Principiul Pozitiv, Magnes- 
ul Interior al lui Paracelsus, Principiul Magic. Când cele 3 
elemente Sare, Mercur și Sulf sunt nelucrate, sunt elemente 
negative; dar lucrând în Opera Magna devin pozitive, acesta 
este Principiul Magic sau Magnes Interior. 

Arcanul 19 este evident că stabilește o Mare Alianţă între 
bărbat și femeie, o Alianţă pentru a realiza Marea Operă. 


Această Mare Alianţă are multe aspecte. Evanghelia 
vorbește despre necesitatea Hainei de Nuntă. Să ne amintim de 
nunta în care cineva nu purta haine de nuntă și l-au legat iar 
Domnul a poruncit să fie aruncat în întunericul unde se aude 
doar scrâșnirea dinţilor (Matei 22:1-14). 

Această haină faimoasă este Sahu-ul Egiptean sau To 
Soma Heliakon în latină, adică Corpul de Aur al Omului Solar, 
Haina de Nuntă pentru a asista la Ospăţul Mielului Pascal. 
Așadar, este necesar să se înţeleagă că pentru a avea acest 
Corp se necesită Marea Alianţă, munca în a Noua Sferă între 
Bărbat și Femeie. 

Așa cum aici jos există o Mare Alianţă, pentru a atinge 
Iluminarea se necesită o altă Mare Alianţă, acolo sus. 

Trebuie să fuzioneze cele două Suflete: Sufletul Uman 
Masculin cu Sufletul Spiritual Feminin. Aceasta nu se obţine fără 
să se fi eliminat Eul, și fără să se fi eliminat Corpul de Dorinţe. 
Cele două Suflete trebuie să fie unul. 


Spirit Divin, Atman. 


Suflet Uman, Manas. Suflet Spiritual 


Aceasta este Marea Alianță între Cavalerul și Dama 
Medievali; aceasta o întâlnim în cărțile de Cavalerie, 
„Romancero”, Baladele, Contele Roldan, Menestrelii Trubaduri. 

Cavalerul care se luptă pentru Dama sa este Sufletul 
Uman, Dama este Sufletul Spiritual. Cavalerul trebuie să se 
lupte pentru Dama lui altfel rămâne fără ea. 

Pentru a ajunge la iluminarea totală, Cavalerul trebuie să 
se integreze în mod complet cu Dama sa și să lupte pentru ea în 
orice clipă până la dezvoltarea Lotusului cu 1000 de Petale. 


În Marea Căsătorie sau Nuntă Alchimică a lui Manas- 
Buddhi, Buddhi dă Iluminarea, fără ea Chakra Sahasrara cu 
1000 de petale nu poate avea o dezvoltare completă. 

O dată cu căsătoria se produce o scânteiere și vine 
iluminarea, acesta este rezultatul Marii Alianțe. Această 
scânteiere divină asupra Glandei Pineale, dă intuiţia lluminată, 
împreună cu Poliviziunea. Este triumful desăvârșit. 

Intuiția lluminată este mai bună decât Clarviziunea. 

Soarele Spiritual este cel care contează. Soarele de la 
Miazănoapte ne ghidează și ne orientează. „Trebuie să 
așteptăm totul de la Apus, nu aștepta nimic de la Răsărit”. 
Soarele Sirius este Soarele Central, punct gravitațional al Căii 
Lactee. 

Scopul studiilor noastre este a intra în Absolut. Pentru 
aceasta trebuie să ne eliberăm de toate Legile celor Șapte 
Cosmosuri care ne guvernează. 

Cu Alianţa ne eliberăm de: 

Cele 96 de Legi ale Abisului (TRITOCOSMOS). 


Cele 48 de Legi ale Omului (MICROCOSMOS). 
Cele 24 de Legi ale Pământului  (MESOCOSMOS). 

Cele 12 Legi ale Sistemului Solar  (DEUTEROCOSMOS). 
Cele 6 Legi ale Galaxiei (MACROCOSMOS). 
Cele 3 Legi ale Firmamentului (AYOCOSMOS). 


Unica Lege a Absolutului Solar (PROTOCOSMOS). 


Și intrăm în Absolut. 

Ajungerea în Absolut este presărată cu renunţări și 
moarte. Trebuie să se renunțe la Omnipotenţă și chiar la 
Omniscienţă pentru a intra în Absolut. 

SINTEZĂ: 

Piatra Filosofală este Sămânţa. 

Cel ce practică Magia Sexuală în fiecare zi, lucrează cu 
Piatra Filosofală. 

Tot ceea se necesită pentru a lucra cu Piatra Filosofală 
este a avea o bună femeie. 

o CAPITOLUL 42 o 
ARCANUL NR.20 o 


Hieroglifa acestui Arcan este Învierea Morților. Este 
necesar să ne concentrăm bine asupra acestei teme a Învierii 
pentru că are multe faze, multe aspecte. 

Inainte de toate pentru ca să existe Inviere este necesar 
să existe Moarte, fără de ea nu există Înviere, este necesar să 
înțelegem că din Moarte iese Viaţa, „Moartea este coroana 
tuturor”. „Cărarea Vieţii este formată din urmele copitelor 
Calului Mortii”. 

Tot ceea ce există în viaţă este supus morții, în toate 
există ceva de Mortalitate și ceva de Imortalitate. Doresc să vă 
spun că această chestiune a Mortalităţii și Imortalităţii este 
foarte relativă, până și Dumnezeu însuși care este Nemuritor, 
totuși, pe termen lung este Muritor. 

Este necesar să analizăm ce este ceea ce se înțelege prin 
Dumnezeu; Dumnezeu este „Armata Vocii”, este „Marele 
Cuvânt”; în mod cert Sfântul loan a spus: „La început era 
Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era 
Dumnezeu”. 

Dumnezeu este Vocea Elohimilor, Corul Maeștrilor ce 
iniţiază Mahamvantara (Ziua Cosmică), aceasta este Dumnezeu. 
Când vine noaptea Pralayei (Noaptea Cosmică), încetează să 
mai existe pentru Univers. Mor pentru Univers și se nasc pentru 
Absolut. De aceea se poate spune că și Dumnezeu Moare. După 
Noaptea Cosmică, în Noua Auroră a Zilei Cosmice, se ivesc din 
nou din Absolut. 

să ne concentrăm acum la constituirea Omului; pentru a fi 
Om în sensul cel mai complet al cuvântului este necesar să se 
aibă sau să se posede Corpurile Solare. Am vorbit deja suficient 
despre Sahu-ul egiptean, care este însăși Haina de Nuntă din 
parabolă, a aceluia care s-a așezat la masa Domnului fără Haină 
de Nuntă și pe care Maestrul a poruncit să-l arunce în întuneric. 
Așa că nici noi, fără Haină de Nuntă sau Corpuri Solare nu vom 
intra în Impărăţia Cerurilor. Este logic că cel ce nu posedă 
Corpurile Solare este îmbrăcat cu Corpurile Lunare, care sunt 
reci, spectrale, diabolice, tenebroase. 

Un om îmbrăcat cu Corpuri Lunare, nu este Om, este un 
Animal Intelectual, care este un animal superior; greșeala 
omenirii este să creadă că deja sunt Oameni, dar nu sunt. Să ne 
amintim de povestea lui Diogene și felinarul său, care căuta un 
Om și nu l-a găsit. Doar un Kout Humi, Maestru Moria, Saint- 


Germain, etc., sunt Oameni; aici ceea ce abundă sunt Animalele 
Intelectuale. 

Primul lucru ce trebuie fabricat în Forja Ciclopilor este 
adevăratul Corp Astral, devenind imortali în Lumea celor 24 de 
Legi. În continuare avem nevoie să fabricăm Mentalul Solar 
guvernat de cele 12 Legi, cel care îl fabrică este nemuritor în 
Lumea celor 12 Legi. Apoi trebuie fabricat Corpul Voinţei 
Conștiente și se devine imortal în Lumea celor 6 Legi. 

Cel care-și fabrică Corpurile Solare, are nevoie să treacă 
prin diferite morți. Avem nevoie să se nască în noi Adamul Solar, 
Abel din Biblie. Pentru a deveni imortal este nevoie să se posede 
Corpurile Solare. 

Dacă dorim să ne emancipăm sau să intrăm pe Cărarea 
Tăișului de Cuţit, Calea Revoluţiei Conștiinţei, trebuie să 
coborâm în a Noua Sferă a Naturii, nu are nimic de a face cu 
cele de mai sus. A cobori în a Noua Sferă înseamnă a intra în 
revoluţie, să ne revoluționăm împotriva Cosmosului, împotriva 
Naturii, împotriva a toate și în acest fel fabricăm Corpurile 
Solare și încarnăm Fiinţa Reală, convertindu-ne într-un de Două 
Ori Născut. 

„In adevăr, în adevăr vă spun, că dacă nu vă nașteți din 
nou nu puteti intra în Împărăția Cerurilor”. Adamul Celest este 
înveșmântat cu Corpurile Solare, trebuie să treacă prin diferite 
morţi, să ucidă Eul. 

Noi aducem din trecut acea Multiplicitate de Euri, în 
interiorul fiinţei umane, nu există adevărata individualitate, iar 
acele Euri personifică: Lenea, Lăcomia, Desfrâul, Mânia, etc.; 
acel Ego ce este îmbrăcat cu Corpurile Lunare este Adamul 
Lunar, cel de Păcat, avem nevoie ca în interiorul nostru să se 
nască Adamul Solar. 

Cel de Două Ori Născut se găsește în faţa a două drumuri, 
cel din Dreapta și cel din Stânga. Cel ce se decide să dizolve 
Egoul alege drumul din dreapta pentru a se converti într-o Fiinţă 
Inefabilă, cei care nu se hotărăsc să dizolve Egoul, aleg drumul 
din stânga și se preschimbă în fiinţe diabolice (un Hanasmussen 
este un avort al Mamei Cosmice); dar aceasta nu este totul, 
trebuie să se distrugă sămânţa Eurilor, să se îmbăieze în apele 
Lethe-ului, pentru a uita toate răutăţile Egoului, apoi în apele 
Eunoe-ului, pentru a întări Virtuţile și a fi confirmat în Lumină. 


Până aici întreaga muncă corespunde planetei Pământ, 
aici s-a ajuns la Inocenţă; dar rămân cojile Corpurilor Lunare și 
acestea trebuie distruse în Infernurile Lunare. Trebuie distrus 
Demonul Apopi sau „Corpul de Dorinţe” ce păstrează Dorinţa 
Sexuală și de orice fel. Acest Apopi este un Demon teribil de 
pervers, și se distruge în Infernurile Lunare, înainte de a urca la 
Cerul Lunar. 

Mai târziu, se continuă munca în planeta Mercur, unde 
trebuie distrusă „Mintea Animalică” sau Demonul Hai, care este 
Mintea Animalică Diabolică, asemenea vehicul nu este altceva 
decât un Demon și trebuie să mergem să-l distrugem în 
Infernurile Atomice ale lui Mercur. 

Moartea Demonului Apopi, teribilul monstru al poftelor 
semnifică teribile supra-eforturi, supramunci, doar astfel se 
reușește să se distrugă Demonul Apopi și Demonul Hai. 

Adamul de Păcat trebuie să moară, este necesar ca tot 
ceea ce avem pământesc, animalic, să moară, pentru a învia în 
inima lui Osiris. Cine a fabricat Corpurile Solare nu mai are 
nevoie să se încarce cu acest balast de dorinţe și pofte, trebuie 
să le ucidem prin teribile purificări. 

Osiris semnifică dincolo de profunzimi, dincolo de Dorinţe 
și de Minte. Când ne întoarcem la Tatăl Osiris, la Mama Isis și la 
Intimul Horus, triada devine completă, perfectă, devine Auto- 
Realizată. Aceasta este Învierea Morților, așadar aici avem 
Moarte și Înviere. 

Eu am fost Reîncarnat pe pământul sacru al Faraonilor în 
timpul dinastiei Faraonului Kefren. Am cunoscut în profunzime 
Anticele Mistere ale Egiptului Secret și cu adevărat vă spun că 
niciodată nu am putut să le uit. 

Există două tipuri de mumii, unul dintre ele corespunde 
morţilor al căror cadavru a fost supus la procesele de 
mumificare și celălalt tip corespunde morţilor în stare de 
„Catalepsie”. 

Exista un secret foarte special referitor la mumificare, 
trebuiau să îi scoată creierul, viscerele și inima și acestea se 
păstrau în vase sacre iar în locul unde rămânea golul inimii îi 
puneau simbolul Vacii Sacre de Aur și Atributele lui Hathor. 
Corpurile se conservau datorită faptului că egiptenii mențineau 
Corpul  Eteric. Utilizau bandaje foarte savante deasupra 
Chakrelor, în palmele mâinilor, în curbura picioarelor. 


Mierea de albine ajută la conservarea mumiei; iar pe 
aceasta se puneau Genii Elementale pentru a avea grijă de 
mumie și chiar acelea erau puse sub protecţia Geniului 
Pământului, Keb. 

Chiar dacă cuvintele mele pot părea enigmatice și ciudate 
cu adevărat vă spun, că Corpul meu Fizic nu a murit și totuși s-a 
dus în mormânt. Există alt tip de mumii, cel al catalepsiei. Cazul 
meu nu a fost desigur o excepţie; mulţi alţi Hierofanţi au intrat 
în mormânt în stare cataleptică. 

Faptul că acest tip foarte special de mumii continuă vii și 
fără nici un aliment, dar cu toate facultăţile lor naturale în 
suspensie, este ceva ce nu trebuie nicidecum să ne surprindă. 

Amintiţi-vă că broaștele pe durata iernii, îngropate în 
noroi, zac cadaverice fără nici un aliment, dar primăvara se 
întorc la viață. Aţi auzit vorbindu-se de hibernare? 

Catalepsia egipteană merge mult mai departe; în plus, 
este combinată în mod înţelept cu Magia și Chimia Ocultă. Este 
evident că Sufletul meu a scăpat din corp; este indiscutabil că 
acel tip foarte special de mumificare nu a fost un obstacol 
pentru a continua ciclul meu de reîncarnări. 

După moartea mea, Sufletul meu se va putea reîncorpora 
definitiv în acea mumie dacă Tum (Tatăl) așa o dorește. 

Atunci respectivul corp va ieși definitiv din starea 
cataleptică iar Sufletul meu înveșmântat cu acel trup va putea 
trăi ca orice persoană, călătorind din ţară în ţară. Va mânca, va 
bea, va trăi din nou sub lumina Soarelui, etc., etc. Amintita 
mumie va fi scoasă în mod definitiv din mormânt prin 
intermediul celei de-a Patra Dimensiuni. 

Înţelepciunea Aztecă și Egipteană a fost Atlantă și la 
rândul său Lemuriană. Lemurienii și Atlanţii erau giganţi, au 
construit marile piramide din Egipt și San Juan de Teotihuacan. 

SINTEZĂ: 

Aurul Potabil este însuși Focul lui Kundalini. Medicina 
Universală se află în Aurul Potabil. 

Noi trebuie să terminăm cu orice fel de slăbiciuni umane. 

Șerpii Abisului încearcă să îi fure discipolului Aurul Potabil. 

Discipolul care se lasă să cadă trebuie apoi să lupte foarte 
mult pentru a recupera ceea ce a pierdut. 

o CAPITOLUL 43 o 
ARCANUL NR.21 o 


Acest Arcan este Nebunul Tarotului sau „Transmutaţia”. 

A fost confundat cu Arcanul 22 care este „Coroana Vieţii”. 

Arcanul Nr.21 poate fi reprezentat cu steaua pentagonală 
inversată ce reprezintă Magia Neagră. 

Se afirmă în mod emfatic în școlile esoterice că deţinem 
un Corp Astral Luminos. Acest lucru este foarte discutabil 
deoarece Corpul Astral trebuie fabricat în a Noua Sferă, prin 
intermediul transmutaţiilor H-Si-12. 

Ceea ce posedă oamenii obișnuiți este Corpul de Dorinţe 
care este confundat cu Corpul Astral, este o gravă eroare, o 
greșeală foarte mare, deoarece Corpul de Dorinţe nu este 
Corpul Astral. 

In Misterele Egiptene acest corp este cunoscut ca Apopi, 
acesta este Demonul Dorinţei. Un astfel de demon este 
înspăimântător de malign, și gândind că toată lumea îl are, 
toată lumea e malignă; pentru a nu mai fi, doar prin eforturile și 
supra-eforturile acestei căi, vom înceta să fim Demoni. 

Domnul Leadbeater descrie Corpul Mental ca fiind un corp 
galben minunat, cu o Aură strălucitoare; toți menţionează 
Corpul Mental spunând că este sublim, dar când se studiază, se 
descoperă că nu este autenticul Corp Mental; cel autentic 
trebuie fabricat cu transmutaţiile H-Si-12, este un corp preţios 
ce nu vine de la Adam. 

Așadar Corpul Mental pe care îl au oamenii este alt Demon 
care în Misterele Egiptene este cunoscut ca Demonul Hai, care 
este teribil de pervers și care în acord cu Misterele Egiptene 
trebuie să fie mort și decapitat în Sfera lui Mercur. 

In Teosofie ni se vorbește de Corpul Cauzal, iar omul nu 
are Corpul Cauzal ci Demonul Relei Voinţe, denumit Nebt în 
Misterele Egiptene. 

Demonul Dorinţei, Demonul Minţii și Demonul Relei Voințe 
sunt cele Trei Furii de care ne vorbește Mitologia Clasică; sunt 
cei trei asasini ai lui Hiram Abiff; cei Trei Trădători ce l-au 
crucificat pe Cristos: luda, Pilat și Caiafa, cei Trei Trădători pe 
care îi întâlnește Dante în al Nouălea Cerc: luda, Brutus și 
Cassius. 

Pentru a încarna Fiinţa Reală trebuie să fabricăm Corpurile 
Solare prin intermediul transmutării H-Si-12 și să ne convertim 
în Oameni cu Adevărat dar ajungând la acest stadiu trebuie să 


dizolvăm Egoul pentru a nu ne converti într-un Hanasmussen cu 
dublu centru de gravitație, ca de exemplu Andramelek. 

Un Hanasmussen este un Maestru al Lojii Negre și al Lojii 
Albe. 

În Orient unele secte îi dau numele de Marut iar unele 
secte mahomedane le închină cult; aceștia au lucrat în Forja 
Ciclopilor dar nu au dizolvat Egoul, deci sunt avorturi ale Mamei 
Cosmice. 

Arcanul Nr.21 este Eșecul sau Nebunul Tarotului, 
Transmutaţia indică faptul că trebuie să se transmuteze. Cel 
care lucrează la Auto-Realizare, este expus să comită nebunii, 
trebuie să se lucreze cu cei Trei Factori ai Revoluţiei Conștiinţei: 

1. MOARTE; 

2. NAȘTERE; 

3. SACRIFICIU PENTRU UMANITATE. 

Este necesară Dizolvarea Egoului, deoarece acesta nu 
este altceva decât o sumă de entităţi tenebroase. Am ajuns la 
concluzia că toate ființele umane trebuie să dizolve Egoul; 
trebuie să se ardă seminţele și apoi să se îmbăieze în Lethe, 
pentru a termina cu memoriile trecutului; iar după confirmarea 
în Lumină, atunci este primit de Fraternitatea Albă, acolo 
semnează actele și apoi este învăţat că trebuie să aibă grijă, din 
acel moment trebuie să sfâșie Vălul lui Isis ce se află în Sex. 

Dacă femeia nu este de acord cu Maithuna, să nu lucreze, 
să o facă bărbatul în tăcere și viceversa; dacă bărbatul nu este 
de acord să lucreze în Maithuna, să o facă femeia în tăcere. 

Cel mai dificil este distrugerea Corpurilor Lunare, cel care 
dizolvă Egoul are un teren bine fertilizat, astfel bărbatul sau 
femeia care sunt deja bătrâni, trebuie să profite de timpul lor 
pentru a dizolva Egoul, să trezească Conștiinţa, să obţină 
Iluminarea. 

În vreme ce bărbatul sau femeia care sunt căsătoriți 
trebuie să lucreze în a Noua Sferă. 

Persoana nu este singură, este asistată de Tatăl-Mama, ea 
o asistă ca și Mama ce veghează asupra copilului ei, iar El de 
asemenea, dar dacă persoana violează jurământul de Castitate, 
vine căderea și Mama sa o abandonează și rămâne supusă 
durerii și amărăciunii. 

In Arcanul 21 Pericolul este indicat cu precizie de Crocodil. 

Nebunia, eroarea este să ne îndepărtăm de Drum. 


SINTEZĂ: 

Discipolii noștri celibatari de ambele sexe pot să practice 
transmutându-şi Energia Sexuală cu Runa Olin. 

PRACTICA: 

1. În picioare în poziţie de drepţi, discipolul va face câteva 
inspiraţii și expiraţii ritmice. 

2. Pe măsură ce inspiră aerul, trebuie să își unească 
imaginația și voința în vibrantă armonie, pentru a face să urce 
Energia Sexuală prin cele două cordoane ganglionare ale 
Măduvei până la Creier, între Sprâncene, Gât și Inimă, în ordine 
succesivă. 

3. Apoi discipolul va exala aerul imaginându-și cu 
fermitate că Energia Sexuală s-a fixat în Inimă. 

4. Exalând aerul discipolul va vocaliza mantra „Thorn”, 
astfel: THOOOOOOOOORRRRRRRRRNNNNNNNNN. 

5. Cu practicile Runei Olin, trebuie să realizăm câteva 
mișcări ale braţelor. 

6. Discipolul trebuie să își așeze mâna dreaptă pe talie. 

7. Va întinde ambele mâini spre partea stângă, mâna 
stângă ceva ridicată decât dreapta, întinzând braţele, formând 
un unghi ascuţit cu trunchiul. 

8. Să se așeze ambele mâini pe talie. 

În acest mod discipolii noștri celibatari de ambele sexe pot 
să-și transmuteze Energia Sexuală. 

Energiile Sexuale se transmută de asemenea cu Simţul 
Estetic, cu lubirea pentru Muzică, pentru Sculptură și cu 
plimbările lungi, etc. 

Celibatarul care dorește să nu aibă probleme sexuale, 
trebuie să fie absolut pur în gândire, în vorbire și în acte. 

o CAPITOLUL 44 o 
ARCANUL NR.22 o 

Acest Arcan este Coroana Vieţii, întoarcerea la Lumină, 
încarnarea Adevărului în noi. 

Apocalipsa spune: „Fii credincios până la moarte şi-ţi voi 
da Cununa Vieții”. Fără îndoială acest lucru merită a fi studiat în 
mod profund, să ne amintim de Aureola Sfinţilor. 

În Glanda Pineală există Biserica din Laodicea, pe vremea 
Hiperboreenilor exista o fecioară cu acel nume ce ducea 
ofrandele până la Delos sau Delfus, în Grecia Antică. 


Acest Arcan reprezintă o cunună care are multe raze, 
aceasta este Chakra Sahasrara, situată în Glanda Pineală. 

Când Focul Sacru al lui Kundalini ajunge la Pineală pune în 
mișcare acest lotus cu 1000 de petale. Aprofundând mai mult, 
trebuie să știm că Mama Kundalini se căsătorește cu Spiritul 
Sfânt în Glanda Pineală. 

Spiritul Sfânt este al Treilea Logos sau Vulcan din 
Mitologia Greacă, este Mahachoan în Tibetană. Kundalini se 
dezvoltă, evoluează și progresează în Aurora Mahachoanului. 

Astfel în Glanda Pineală vibrează în mod intens Tattva 
Sacră Shiva-Shakti, adică Divina Mamă Kundalini și al Treilea 
Logos (Tattva este vibrația Eterului). 

Absoluta Sfințenie nu se poate obține până nu se termină 
în mod complet cu cei Trei Trădători care l-au asasinat pe Hiram 
Abiff, care este Maestrul constructor al Templului lui Solomon: 

SEBAL: DEMONUL DORINȚEI (APOPI, IUDA); 

HORTELUT: DEMONUL MINȚII (HAI, PILAT); 

STOKIN: DEMONUL RELEI VOINȚE (NEBT, CAIAFA). 

Scopul studiilor noastre este să nu mai fim demoni. 

1. luda este Demonul Dorinţei. Este un demon teribil de 
pervers; toată lumea îl are; și toți suntem demoni iar a înceta să 
mai fim corespunde Misterelor Iniţiatice, trebuie să începem prin 
a recunoaște că suntem demoni. 

2. Pilat este Demonul Minţii, acesta întotdeauna se spală 
pe mâini și va continua să se spele. 

3. Caiafa este Demonul Relei Voințe, cel care nu face Voia 
Tatălui este nesupus; trebuie să facem Voia Tatălui aici și în 
Lumile Interne. 

„Cei care sunt adormiţi trebuie să facă Voia Tatălui”. 

Voia Tatălui se face: 

DACĂ EXISTĂ MOD CORECT DE A GÂNDI; 

DACĂ EXISTĂ MOD CORECT DE A SIMȚI; 

DACA EXISTA MOD CORECT DE A ACȚIONA. 

Dacă facem ceva „strâmb” sau greșit, nu este Voia 
Tatălui. 

În concluzie, trebuie să eliminăm total Egoul, să nu 
rămână nici un Element Subiectiv înăuntru, și să rămânem cu 
Spiritul Pur precum Gautama Buddha; de aceea este numit 
Marele Iluminat; și pentru a ajunge la aceasta trebuie plătit iar 
prețul pentru aceasta este propria viață. 


Trebuie să uităm de vanităţile lumii și să ne dedicăm Marii 
Opere, să muncim, să muncim și să muncim până o obţinem. 

Aceasta nu este chestiune de Evoluție sau Involuţie, 
acestea sunt două Legi Cosmice ale Naturii. 

Trebuie fabricate Corpurile Solare și să se dizolve Eul; vă 
vorbesc din experienţă, nu din teorii, cunosc Misterele Egiptene, 
Misterele Tibetane, Misterele Lemuriei pentru că am fost pe 
continentul Mu, Misterele Hiperboreene. Dacă se explică drumul 
este pentru a se urma. Se poate preda doar cu idoneitate. 

SINTEZĂ: 

Eu, Samael Aun Weor, autenticul și legitimul Avatara al 
Noii Ere a Vărsătorului, declar că toate științele din Univers se 
reduc la Kabală și la Alchimie. 

Cel care dorește să fie Mag, trebuie să fie Alchimist și 
Cabalist. 

Există Magi Negri care predau discipolilor o Magie Sexuală 
Negativă, în timpul căreia ejaculează Licoarea Seminală. 

Acele Culte Falice le-au practicat ticăloșii Magi Negri 
Cananeeni, și Vrăjitorii din Cartagina, din Tir și din Sidon, le-au 
practicat Magii Negri Lemuro-Atlanţi pentru a intra în grațiile 
Demonilor. 

Acele orașe au fost prefăcute în praf și toţi acei ticăloși au 
intrat în Abis. 

Când bărbatul varsă sămânța, adună din lumile 
scufundate milioane de Atomi Demoniaci ce infectează cordonul 
nostru Brahmanic și ne cufundă în interiorul propriilor noastre 
Infernuri Atomice (la fel se întâmplă cu femeia dacă ajunge la 
Orgasm). 

Cu Magia Sexuală, cele Trei Sufluri ale Akashei Pure sunt 
consolidate. 

Dar dacă omul ejaculează Sămânţța, aceste Trei Sufluri vor 
face să coboare Kundalini, înspre Infernurile Atomice ale Omului. 
Aceasta este Coada lui Satan. 

Nici un discipol nu trebuie să verse nici o singură picătură 
de Sămânţă. 

Aici îi încredințez umanităţii cheia tuturor împărăţiilor 
Cerului și Pământului. Pentru că nu vreau să mai văd acest trist 
furnicar uman suferind atâta. 

o CAPITOLUL 45 o 
SINTEZĂ o 


ARCANELE 13, 2, 3 și 14 


13 (MEM) 2 (BETH) 14 (NU 
N —, ). 
13 + 2 dpi 3 


1+8=9 A NOUA SFERĂ 


În Kabală vom avea în mod constant o legătură cu literele 
ebraice. Aceste litere iniţiale se referă la Cuvântul Maestrului 
Mason care prin jurământ nu poate fi revelat. Se poate vorbi 
despre cele trei litere inițiale în mod separat. 

În primul rând se referă la cuvântul ce corespunde Morii 
și Învierii; „Hiram Abiff” vrea să spună că Spiritul se separă de 
Materie. Semnifică faptul că carnea se separă de oase. De aceea 
se spune că trebuie să se Moară pentru a putea Invia, dacă nu 
se Moare, nu se Naște. 

În al doilea rând este construcţia ce urmează după 
distrugere. 

Așa cum suntem noi, trebuie să fim distruși. Toţi suntem 
demoni, pentru că avem teribilul Demon Apopi din Misterele 
Egiptene, care este Corpul de Dorinţe confundat în mod greșit 
cu Corpul Astral, care nu se deţine și care trebuie fabricat în 
Forja Ciclopilor, în Sex. 

Apoi avem Corpul Mental Animalic, acesta este mai rău, 
este Demonul Hai din Misterele Egiptene, acesta trebuie să fie 
distrus și decapitat. Vedeţi dumneavoastră că nu există pace pe 
fața Pământului; se trăiește constant în război, fornicare, 
adultere, răzbunări, acest Corp Mental nu are nimic Angelic. 

Corpul Cauzal nu îl avem, trebuie fabricat în Forja 
Ciclopilor, în locul lui avem Demonul Relei Voinţe, este acela 
care spune că cutare sau cutare îmi face o impresie proastă... 

Acești trei Demoni nu lipsesc din nici o Evanghelie, în 
istoria lui Buddha figurează, ca cele Trei Furii, faimosul Mara. 

Trebuie să înțelegem că suntem Demoni și începând de la 
zero, să ne punem la locul nostru; avem nevoie de Marea 


Distrugere de noi înșine, Moartea Eului, Distrugerea Seminţelor 
și a Corpurilor Lunare. 

„In Putrefacție se află ceea ce s-a născut din Tatăl”. 

Aceasta semnifică faptul că Cristosul este Mort, că este în 
Putrefacţie, motiv pentru care se spune că fiecare este un 
Mormânt Viu. Se spune că este mort pentru că nu trăiește în nici 
unul dintre noi. 

Fiul trebuie să se nască în interiorul nostru și apoi să se 
elibereze, să trăiască întreaga Dramă și apoi să se înalțe la 
Tatăl. Cel născut din Tatăl trăiește în Fiul, se naște din Ens 
Seminis și trăiește în Cristos. 

Apele Pure ale Vieţii sunt elementul de bază al 
Regenerării. 

Când Buddha medita, luptând împotriva celor Trei Furii, 
„Mara” dezlănţui o furtună și aproape îl înecă apa pe Buddha, 
când apăru un șarpe și s-a pus sub Buddha care ședea, iar acel 
Șarpe se încolăci de trei ori și jumătate, pe măsură ce apa 
creștea, Șarpele de asemenea; acesta o reprezenta pe Mama 
Divină și Buddha nu s-a mai înecat. 

Fără Apele Vieţii nu este posibilă Regenerarea și Fiul 
Omului iese din aceste Ape ale Vieții. 

Este bine să înţelegem în mod profund esoterismul 
acestor lucruri sacre, dar să-l înţelegem cu adevărat. Să ne 
amintim de pește, este viaţă care se naște și moare în ape. 

Să ne amintim cazul Peștelui Dari al caldeenilor, 
reprezintă același lucru, Cristosul ieșind din Ape. Fiul Omului 
născându-se din Ape. 


PRIMA LITERĂ ESTE CREDINŢA  - MEM 
A DOUA LITERĂ ESTE SPERANŢA - BETH 
A TREIA LITERĂ ESTE CARITATEA - NUN 


Prima literă este Moarte și Regenerare, vedeţi ce relaţie 
atât de intimă există între Moarte și Apă. Arcanul 13 care este 
Moartea este relaţionat cu Apele, fără Transmutarea (Arcanul 
14) Apelor, este imposibilă ajungerea la a Doua Naștere. 

Se necesită a muri iar fundamentul Morţii se află în 
chestiunea Sexuală. In Sex se află Moartea și în Sex se află 
Viaţa. După ajungerea la a Doua Naștere trebuie să se elimine 


Sexul. Să ne amintim fraza: „Condu-mă din Întuneric la Lumină”. 
Moartea conduce la Nemurire, de la lreal la Real. 

Toate acestea trebuie să le realizeze Maestrul și le 
realizează când găsește Cuvântul Pierdut. Acesta este cuvântul 
care a reușit să îl Învie pe Hiram Abiff, este Verbul, Cuvântul 
Luminii sau Învățătura Superioară pe care o primește Iniţiatul, 
prin intermediul căreia obţine Magisteriul. Este clar că Arcanul 
A.Z.F. este modus operandi și pentru Distrugerea Egoului. 

Arcanul 13 în consecinţă semnifică Moarte și Înviere, este 
relaționat cu Tantrismul (Arcanul 14). A doua literă, Arcanul 2, 
Casa Spiritului, este relaţionată cu Sanctum Sanctorum ce 
semnifică Conștiinţa, Piatra Filosofală, fără de care nu poate să 
existe Transmutaţie. Este necesară fabricarea Corpurilor Solare; 
„nu se poate pune vin nou (Cristosul Intim), în buraufuri vechi 
(Corpurile Lunare). 

Este necesară fabricarea Corpurilor Solare pentru a 
conţine acest Vin Sacru. 

În Arcanul 2 se află Piatra Filosofală cu care se realizează 
toate Transmutaţiile, trebuie dăltuită Piatra fără de care nu se 
poate obţine Transmutaţia Sexuală. Aceasta înseamnă că 
trebuie să se muncească din greu, aceasta ne indică Arcanul 14, 
Transmutarea. 

Așadar, în Înviere sau înălţarea la Mister sunt necesare: 

1. A SE NEGA PE SINE ÎNSUȘI - MOARTE; 

2. A-ȘI LUA CRUCEA - A SE ÎNĂLȚA LA MAGISTERIU; 

3. A-L URMA PE CRISTOS. 

În Arcanul Nr.14 se vede Sacrul „N” (Nun), este Peștele 
Vieţii care se naște și moare în Ape, ajungând la lumină; să ne 
amintim de Înmulțirea Peștilor. Dacă nu coborâm pentru a 
distruge Egoul, nu vom putea fi ridicaţi la Magisteriu, oricât am 
ajunge la a Doua Naștere. 

„Este necesar să se coboare pentru a se putea urca”; în 
Arcanul Nr.3 există Victoria atât Materială cât și Spirituală... 

Arcanul Nr.3, Mama Divină, Kundalini, este Zeița Verbului, 
este Hadit, Zeița Înaripată; „Cuvântul Pierdut” este Limbajul 
Universal. În Biblie faimosul Ospăţ al lui Nabucodonosor. 
ARCANELE 7, 8 şi 9 

Arcanele 7, 8 și 9 sunt „Cele Trei Grade ale Maestrului”, 
sunt uneltele de muncă în Marea Operă. 


7 


În Arcanul Nr.7 întâlnim Carul, emblemă a Triumfului; 
Arcanul Nr.8 este Justiţia, emblema Forței Echilibrate în toate 
direcţiile; Arcanul Nr.9 este Ermitul, este emblema Crucii Oculte 
și a căutării ei, toți aspiranţii o caută, dar în profunzime știm că 
este a Noua Sferă, Sexul. 

Arcanul 7 sunt calități și capacităţi indispensabile pentru 
Magisteriu, prin auto-dominare, cineva trebuie să înveţe să se 
domine pe sine însuși, să se auto-controleze, pentru a ajunge 
într-o zi la Măiestrie, la Magisteriul Focului. Dacă observăm cu 
atenţie Arcanul 7, Carul este tras de doi Sfincși, unul Alb și unul 
Negru, este necesară înjugarea Naturii Inferioare simbolizată de 
cei doi Sfincși care trag Carul. Injugarea semnifică a domina, a 
controla pasiunile, a înjuga fiara. 

Carul este propria noastră viaţă. Cei doi Sfincși semnifică 
Perechea Contrariilor, Ura și lubirea, Lumina și Tenebrele. 

Arcanul Nr.8 analizat atent semnifică Vigilenţa, Justiţia, 
Spada orientată în sus exprimă Rectitudinea, avem nevoie să 
fim juști în Gânduri, în Cuvintele și în Faptele noastre. 

Mâna stângă a femeii susține Balanța Echităţii, 
Echilibrului, Preciziei; aceasta reprezintă Balanța Justiţiei. 

Așa cum Arcanul Nr.7, Triumful, se dobândește prin auto- 
dominarea Carului Vieţii, dominându-se pe sine însuși, știind să 
se mânuiască propria viaţă, adică dirijând în mod inteligent 
Carul Vieţii, tot așa Arcanul 8 reprezintă Rectitudinea, Justiţia, 
Fermitatea, Echilibrul;  Fermitatea este Spada; Echilibrul, 
Balanța; această fermitate trebuie să devină însăși axa vieţii, 
punctul central de gravitație al vieţii și al existenței noastre. 

Cât despre Arcanul Nr.9, este Lumina Ocultă care se 
manifestă în Iniţiere; se însuflețesc Puterile; pentru a ajunge să 
se vadă această Lumină trebuie să se convertească într-un 
Maestru și este clar că orice aspirant trebuie să ajungă la 
Magisteriu. 

Arcanele 7, 8 și 9 sunt unelte de muncă. Arcanul 7 ne 
învaţă să ne Controlăm pe noi înșine. Arcanul 8 ne învaţă Justiţia 
și Rectitudinea Gândurilor, Cuvintelor și Faptelor noastre; omul 
trebuie să trăiască cu Rectitudine. 

Arcanul 9 ne vorbește de Ermitul ce are în mâna dreaptă 
Bastonul și în cea stângă Lampa, interesant este a o înălța pe 
aceasta, a o ridica este vital pentru a ilumina drumul altora. 


Arcanul 9 este Fundamental, este cel al Măiestriei 
Autentice, Arcanul 9 se află în întreg Cosmosul, observați 
construcția Universului și veţi vedea Arcanul 9 în toate părțile, 
întâlnim 9 Sus, 9 Jos. 

9+9=18,1+8=9. 

ARCANELE 11 și 12 

Este ostensibil și evident că Plăcile de lemn sau Tablele 
Legii, pe care profetul Moise scrisese în mod înțelept la porunca 
lui Jehovah cele 10 Porunci, nu sunt în realitate decât o dublă 
lance a Runelor, despre a cărei semnificaţie falică există multă 
documentaţie. 

Nu este de prisos să accentuăm ideea transcendentală că 
mai există încă două porunci în Esoterismul Mozaic. 

Vreau să mă refer la Poruncile Unsprezece și Doisprezece 
intim relaţionate cu Arcanele 11 și 12 din Kabală. 

Numărul 11 își are exprimarea sa clasică în Sanscritul 
Dharman Chara: „FA-ȚI DATORIA”. Amintește-ţi, frate cititor, că 
tu ai datoria de a căuta Drumul îngust, strâmt și dificil ce 
conduce la Lumină. 

Nr.11 al Tarotului ilustrează această datorie: forța 
minunată care-i poate domina și supune pe Leii adversităţii este 
în esență Spirituală. Din acest motiv este reprezentat de o 
frumoasă femeie care aparent fără efort deschide cu mâinile 
sale încântătoare fălcile teribile ale  Leului, puma 
înspăimântătoare, leul furios. 

Cu a 11-a se relaţionează și se împletește a 12-a Poruncă 
a Legii lui Dumnezeu, ilustrată de Arcanul 12: „FA CA LUMINA TA 
SĂ STRĂLUCEASCĂ”. 

Pentru ca Lumina, care constituie Esenţa, îmbuteliată în 
Eu, să poată realmente să lucească și să strălucească, trebuie 
să se elibereze iar acest lucru este posibil doar prin intermediul 
Anihilării Budiste, dizolvând Egoul. 

Avem nevoie să murim clipă de clipă, moment de 
moment, doar cu moartea Egoului vine noul. 

Așa cum Viaţa reprezintă un proces de o gradată și mereu 
mai completă exteriorizare sau extraversiune, la fel Moartea 
Eului este un proces de Interiorizare progresivă, în care 
conștiința individuală, Esenţa, se dezbracă lent de inutilele sale 
veșminte, la fel ca Ishtar în simbolica sa coborâre, până rămâne 


cu desăvârșire goală în sine însăși, în fața Marii Realităţi a vieții 
libere în mișcarea ei. 

Lancea, Sexul, Phallus-ul, joacă de asemenea un rol 
important în numeroase legende orientale, ca un instrument 
minunat de Salvare și Eliberare, care agitat în mod înțelept de 
către Sufletul năzuitor, îi permite să reducă la praf cosmic toate 
acele entităţi de cavernă care în ansamblul lor păcătos 
constituie Eul Însuși. 

Energia Sexuală este extrem de explozivă și minunată. 

Cu adevărat vă spun că cel care știe să folosească Arma 
lui Eros (Lancea, Sexul), poate să reducă la praf cosmic Eul 
Pluralizat. 

A te ruga înseamnă a conversa cu Dumnezeu și trebuie să 
învăţăm să ne rugăm în timpul coitului, în acele momente de 
supremă fericire, cereţi și vi se va da, bateti și vi se va deschide. 

Cine pune inimă în rugăminte și o roagă pe Mama sa 
Divină Kundalini să apuce Arma lui Eros, va obţine cel mai bun 
rezultat, pentru că Ea atunci îl va ajuta distrugând Egoul. 

Condiţia prealabilă pentru orice Eliminare este Inţelegerea 
Integrală a Defectului care se dorește eliminat. 

ARCANELE 6, 9, 12, 13, 14, 15, 16, 17 şi 20 

Arcanul Nr.20 este cel al Invierii, aceasta este foarte 
important, se spune în esoterismul ocult că Hiram Abiff sau 
Chiram Osiris, este mort în a Noua Sferă, în inima Pământului. 

Se spune că pentru a ajunge la mormânt trebuie 
traversate cele Nouă Bolţi, cele Nouă Straturi din interiorul 
organismului nostru planetar. Această a Noua Sferă se află în 
organismul nostru uman, este Sexul, dacă acolo este mort 
Cristosul Intern, doar acolo va putea reînvia. 

Această chestiune a Învierii este ceva grandios, lona a stat 
în pântecele unei balene „Trei Zile”, lisus a înviat a treia zi. 
Acest lucru este simbolic, acea Mare Balenă a lui lona este chiar 
Pământul, însuși organismul nostru planetar. Cele Trei Zile sunt 
simbolice căci sunt „Trei” perioade de Muncă Esoterică înainte 
de a ajunge la Învierea Cristosului Intim în noi: 

PRIMA ZI: ESTE A DOUA NAȘTERE; Sa 

A DOUA ZI: ESTE UCIDEREA CELOR TREI TRADATORI; 

A TREIA ZI: ESTE ÎNVIEREA DOMNULUI. 

Aici întâlnim cei Trei Factori ai Revoluţiei Conștiinţei: 

1. MOARTEA; 


2. NAȘTEREA; 

3. SACRIFICIUL PENTRU UMANITATE. 

Lobsang Rampa spune că a stat într-un sarcofag trei zile 
ca mort. Aceasta este simbolic, nu există școală care să nu 
vorbească de aceste Trei Zile; diferite școli pseudo-ocultiste 
subliniază faptul că trebuie să se stea 3 zile într-un mormânt 
pentru a se ajunge la Auto-Realizare. Lobsang Rampa spune că 
„În acel interval de timp de trei zile, corpul său zăcea ca mort în 
mormânt și a învățat multe lucruri în Lumile Superioare”. 

Aceasta este o ceremonie iniţiatică, simbolică și ne dă o 
învăţătură, și trebuie să facem diferența între învățătura 
simbolică și învăţătura trăită. 

lisus a stat în Mormânt și după 3 zile a înviat, predând, 
instruind și a continuat să trăiască 11 ani (o spune Pistis 
Sophia). 

În timpurile arhaice se cunoștea acest lucru al celor Trei 
Zile în Mormânt; în Samotracia, la Maiași, Egipteni, Azteci, există 
în tradiţiile lor această chestiune a mormântului și celor trei zile. 
Aspiranţii la Adept erau duși la vulcani sau în camere, sau 
morminte închise ce aveau forma unui Pește; să ne amintim că 
Sicriul lui Osiris în vechiul Egipt al Faraonilor, în ţara arsă de 
soare a lui Kem, avea forma unui pește. 

Aceasta ne amintește de Oannes, (o veche tradiţie ce se 
pierde în noaptea profundă), care petrece Trei Zile în sarcofagul 
său. 

Vechi tradiţii ce se pierd în negura înspăimântătoare a 
tuturor veacurilor, povestesc că pe durata acestui interval, în 
timp ce corpul Iniţiatului zăcea precum un cadavru în sarcofag, 
Sufletul său, absent din forma umană densă, experimenta direct 
în Lumile Superioare Ritualul Vieţii și al Morţii. Masoneria nu a 
uitat Sicriul său. 

Există ceva ce demonstrează la Martes Lobsang Rampa și 
la alţi autori faptul că nu deţin Cunoașterea Integrală și acesta 
este faptul că confundă simbolul funerar al celor Trei Zile cu 
cruda realitate ce se ascunde în profunzime. Este ca și cum ne- 
am confunda cu steagul care este un simbol; ca și cum ne-am 
confunda cu cele două coloane lachin și Boaz, care sunt un 
simbol esoteric ce reprezintă bărbatul și femeia; tot așa sicriul 
este un simbol, înainte se obișnuia să se ţină Iniţiatul trei zile în 
mormânt; dar toate au o limită și dincolo de această limită 


trebuie să ne dezvoltăm cunoștințele, este necesar să ne 
adâncim în realitate. 

Ce semnifică lisus ridicându-se din mormânt? Ce semnifică 
faptul că lona a stat trei zile în pântecele unei balene și că a fost 
vărsat afară? „Acest neam viclean și desfrânat cere semn, dar 
semn nu li se va da, decât cel al lui lona Proorocul. Căci, după 
cum a stat lona în pântecele balenei trei zile și trei nopți, așa va 
sta și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți” 
(Matei 12:39-40). 

Aceasta este simbolic, spune lona că se cufundă în Ape și 
cobori în adâncimile munţilor, pământul se închise și-l striga din 
profunzimile pământului pe Jehovah. Faptul că Abisul s-a închis 
este foarte semnificativ, aprofundând mai mult să ne amintim 
de „Leviatan”, acel pește minunat ce trăiește în apele mării 
(Isaia 27:1, lov 41:1; Psalmi 74:14, 104:26). 

Aceasta este Prima Zi când ne cufundăm în interiorul 
nostru înșine; este acea zi în care toți trebuie să coborâm în 
Lumile Subterane pentru a fabrica Corpurile ce ne permit a 
Doua Naștere. 

Prima Zi este aceea în care trebuie să coborâm până în 
fundul Tartarului, ca legea Leviatanului. 

În a Doua Zi este necesar să ne întoarcem în adâncul 
Abisului pentru a rămâne acolo și a distruge acele creaţii pe 
care noi înșine le-am făcut prin faptele noastre rele. 

Neîndoielnic Transformarea Superlativă este posibilă doar 
prin Învierea Cristosului Intim în inima omului. Aceasta este faza 
culminantă a celei de a Treia Zile, clipa în care pământul sau 
strălucitoarea Constelaţie a Balenei îl dă afară pe lona, Profetul, 
pentru ca să iasă să-i instruiască pe locuitorii din Ninive pentru a 
se putea întoarce la Tatăl. Fiind dat afară, lona este preschimbat 
în Maestru Înviat și este trimis ca să instruiască, din acest motiv 
are dreptul la Înălţare. Orice exaltare este precedată de o 
umilire; umilirea este coborârea în Lumile Infernale. 

Această chestiune a celor Trei Zile ne va da răspunsul cu 
privire la ceva mai profund; cel ce are pricepere să priceapă, 
este necesar să se înțeleagă și să se mediteze. Leviatanul, acela 
care se mișcă prin ape, este adevăratul Maestru care a fost 
Decapitat și iar decapitat. Cine ar putea să decapiteze 
Leviatanul? Cine ar putea să-i facă rău celui ce a suportat deja 


toate vătămările și acum a Înviat? Să ne convertim în Maeștri 
Înviaţi. 

Un lucru este Crucea și altul sunt muncile ce trebuie 
realizate în a Noua Sferă, Simbolul și Munca se corelează. 

Orice avans esoteric al acestor studii se bazează pe 
Kabală. 

Arcanele Nr.13 și 14 nu au fost bine înțelese, de aceea 
este necesară aprofundarea în aceste studii. În Egiptul 
Faraonilor, Tiphon ciopârţind corpul lui Osiris avea forma unui 
Peşte; Isis, Mama Divină, soţia-soră a lui Osiris, încercând să-l 
învie găsi doar „13 Bucăţi”, a 14-a era Phallus-ul ce nu a fost 
găsit. 

13 este Moartea, este limpede că Osiris trebuie să 
petreacă Trei Zile în mormânt și aceste Trei Zile echivalează cu 
cele Trei Etape pentru Decapitarea Egoului. Isis găsește 13 
bucăți și nu o găsește pe a 14-a, Phallus-ul, pentru că Murise în 
„EI” orice element desfrânat, ajunsese la o moarte totală, doar 
astfel Osiris poate să se prezinte biruitor în Templul lui Maat 
(Adevărul), doar astfel poate face Confesiunea Negativă, 
deoarece acum nu are Ego, are Spiritul Pur. 

Faptul că Osiris a stat în mormânt este foarte important, 
este mort de-a binelea și doar în a treia zi este reînviat: 

1. GENERARE; 

2. DEGENERARE; 

3. REGENERARE. 

Forma extraordinară și minunată a vechiului sicriu al lui 
Osiris, ne amintește în mod natural prin asemănarea și 
semnificaţia sa lIniţiatică de un alt pește, reprezentat în mod 
magnific de Alfabetul Semit prin litera Samech, ce ocupă al 
cincisprezecelea loc cabalistic, cea care fără îndoială simboliza 
la început faimoasa Constelaţie a Balenei, sub a cărei guvernare 
trebuie să realizăm toate muncile în a Noua Sferă. 

Această constelație este relaţionată cu întâmplarea lui 
lona și are de-a face cu măsurile sicriului lui Osiris care are 
forma unui pește, deoarece pentru aceasta Osiris a trebuit să 
coboare în negrul și îngrozitorul abis, a trebuit să petreacă cele 
trei perioade în pântecele balenei. 

Acest lucru este intim relaţionat cu Arcanul Nr.13; adică 
trei coborâări în Lumile Infernale și fiecare coborâre cuprinde un 
timp de trei zile în Sfântul Mormânt. lona a lucrat trei zile, trei 


perioade cu Sexul; după trei zile balena l-a vărsat și el a mers să 
predice. 

Balena corespunde Arcanului Cabalistic Nr.15, aceasta ne 
îndeamnă la reflecţie; Arcanul 15 este Tiphon Baphomet, 
Diavolul, Pasiunea Animalică. Aceasta ne invită să înțelegem 
ceea ce este munca în a Noua Sferă (Sexul). 

Dacă cineva dă greș în Arcanul 13, 14, 15, dacă nu este 
capabil să muncească în interiorul balenei, atunci este normal 
că merge în jos în abis, cu Arcanul Nr.16 care este Turnul 
Trăsnit. Iniţiatul care varsă Vasul lui Hermes, va fi trăsnit de 
Arcanul Nr.16 al Constelaţiei Berbecului; va cădea din turn din 
cauza Trăsnetului Justiţiei Cosmice, ca și Pentalfa inversată, cu 
capul în jos și cu cele două picioare în sus. 

Arcanul Nr.17, Steaua Speranţei, este pentru individul 
care niciodată nu a fost trăsnit, pentru cel care este capabil să 
ajungă la Încarnarea Venusiană. Dacă însumăm acest Arcan ne 
dă 1 + 7 = 8, Numărul lui lov: răbdare, probe, suferințe. 

Dacă adunăm în mod cabalistic cifrele Arcanului 15 al 
Constelaţiei Balenei, vom avea următorul rezultat: 1 + 5 = 6; 
șase în Tarot este Arcanul Îndrăgostitului; omul între Virtute și 
Pasiune. Învăţaţi a vă polariza în mod înţelept cu Arcanul 6 și 
veți fi învins înspăimântătorul 15 al Constelaţiei Balenei. 

Amintește-ți, iubite cititor, că în centrul pieptului ai un 
punct magnetic foarte special care captează undele de Lumină 
și de Glorie ce vin de la Sufletul tău Uman. El este Tiphereth, 
Arcanul 6 al Tarotului, ascultă-l, supune-te ordinelor ce de la el 
provin. Acţionează în acord cu acele imbolduri intime; lucrează 
în Forja Ciclopilor când el așa o vrea. 

Dacă tu înveţi să asculți, nu vei pieri în pântecele balenei. 
Privește! Tu ai devenit un pește muncind în Apele Haotice ale 
primei clipe. Acum veţi înțelege de ce sicriul lui Osiris are forma 
unui pește. 

Este indiscutabil că cele Șapte Zile sau Perioade din 
Geneza lui Moise se sintetizează în acele Trei Zile și Trei Nopți 
ale lui Ilona în pântecele balenei; ceremonie Iniţiatică repetată 
de Marele Kabir lisus în Sfântul Mormânt. 

lona, Profetul, muncind sub regența Constelaţiei Balenei, 
introdus în puţul profund al Universului, în a Noua Sferă (Sexul), 
realizează munca sa în trei zile sau perioade mai mult sau mai 
puţin lungi. 


Prima zi: Coboară în Lumile Infernale pentru a fabrica 
Corpurile Solare, Haina de Nuntă a Sufletului și a stabili în sine 
însuși un Centru Permanent de Conștiinţă. A cobori în Infernurile 
Naturii este necesar, este o perioadă de eliminare până la 
distrugerea lui Seth, până se obţine a Doua Naștere. 

A Doua Zi: Coboară în Abis pentru a înfrunta 
înspăimântătoare sacrificii, utilizează Energia Creatoare pentru 
distrugerea tuturor elementelor subiective ale Egoului. Această 
muncă se realizează în Lumile Infernale Lunare, în Regiunile 
Sub-Lunare, cele despre care vorbesc cărţile esoterice; atunci se 
elimină în mod radical cei Trei Trădători ai Cristosului Intim: 
luda, Pilat și Caiafa, și Atomii Dușmanului Secret; trebuie 
dezintegrat Balaurul Tenebrelor, Dragonul Roșu. Se continuă cu 
Bestiile Secundare scufundate, în care se găsește îmbuteliată 
Conștiinţa. 

A Treia Zi: Trebuie să se întoarcă în adâncul Abisului 
pentru a termina cu nenumărate fapte din vieţile anterioare. 

Se continuă să se moară în Sferele lui Mercur, Venus, 
Soare, Marte, Jupiter, Saturn, etc. În a treia zi se transformă 
Apele Negre în Lumină strălucitoare, distrugerea de atomi 
străvechi ce culminează în Învierea Mistică. 

Aceste trei perioade culminează fiecare cu: 

A). Prima perioadă de timp se încheie cu a Doua Naștere 
despre care îi vorbește Marele Kabir lisus Rabinului Nicodim. 

B). A doua perioadă se termină când Conștiinţa se 
eliberează, și o dată cu Nunta Minunată. Nimic altceva decât 
căsătoria Sufletului Uman cu Walkiria sau Ginebra, Regina Jina- 
șilor, care este Sufletul Spiritual Feminin, Buddhi în interiorul 
căruia arde Flacăra Spiritului, Flacăra lui Brahma. Femeilor le 
vom spune că atunci se căsătoresc cu Preaiubitul Veșnic. 

C). A treia perioadă se încheie magistral cu Învierea 
Cristosului Intim în interiorul propriei noastre inimi. Și este logic 
că vine lnălţarea la Lumile Superioare. 

Deocamdată doar se primește informaţie. Trebuie trăită și 
experimentată în mod direct. Nu vă abateţi, ci rămâneți fermi. 

Studiaţi Rugăciunea lui lona, este prețioasă, în ea se 
găsesc Arcane Esoterice magnifice. 

Studiaţi Cartea lui lona din Vechiul Testament, investigaţi 
toate acele informaţii arhaice referitoare la aceste Trei Zile. 


Trebuie să fie înţelese foarte profund, pentru că mulţi nu cunosc 
munca în Lumea Subterană. 

În realitate, această temă este relaţionată cu Cartea 12 a 
Tarotului, pentru că 1 + 2 = 3 (Trei Zile); aici omul este atârnat 
de picioare formând cu ele o cruce, mâinile le ţine în formă de 
triunghi și capul în jos, cu aceasta ne indică faptul că coboară în 
Puţul Abisului. Acesta este Apostolatul. 

Sunt „22 de Arcane” pentru că este Adevărul, 
Tetragrammatonul, lod-He-Vau-He, și trebuie să existe 22 de 
Arcane care să-l clarifice. 


e PARTEA A TREIA e 
KABALĂ * 
„Există două feluri de Cabaliști: Cabaliști Intelectuali și Cabaliști 
Intuitivi.  Cabaliștii Intelectuali sunt Magi Negri, Cabaliștii 
Intuitivi, Magi Albi”. 

Samael Aun Weor 


n 
Za AP grow pim srp 


b 4 P 


o 

3 x Fam zi 
za ~n ue ş aX 
BETA £ 
H Nw | E , 
PA ; N K7 NY A Y P 
Pa RNN F k JAE \ 
2 AS ga p 4 
$i AZ a 

7 s 
ie mA 


3% 


NS 


Ca a BE a 
Tanam y hwm a a 
pusa aia 


- Í 
[oase SPW VIIJ Mei ay 


o CAPITOLUL 46 n 
ABSOLUTUL o 


„Continutul substanțial al acestei opere este pentru o umanitate 
mai avansată, deoarece oamenii acestei epoci barbare nu sunt 
capabili să înțeleagă aceste lucruri”. 

Samael Aun Weor 

Absolutul este Fiinţa tuturor fiinţelor. El este ceea ce este, 
ceea ce totdeauna a fost și ceea ce veșnic va fi. El se exprimă 
ca Mișcare și Repaos Abstracte Absolute. El este cauza Spiritului 
și a Materiei, dar nu este nici unul nici cealaltă. Absolutul este 
dincolo de Minte, aceasta nu îl poate înţelege de aceea ne 
revine să intuim natura sa. Absolutul este dincolo de viața 
condiţionată. Dincolo de ceea ce este relativ, este Fiinţa 
Adevărată (El), este Ne-Fiinţa pentru că nu păstrează nici o 
concordanţă cu conceptele noastre, dar este „Fiinţa Adevărată”. 

Toate acestea, pentru că nu le înțelegem în mod 
intelectual, pentru noi sunt ca o Ne-Fiinţă chiar dacă este 
Adevărata Fiinţă a Fiinţei. A fi este mai bine decât a exista iar 
raţiunea de a fi a Fiinţei, este însăși Fiinţa. În Absolut se află 
existența noastră legitimă, care este o Ne-Fiinţă, un a Nu Exista 
pentru raţiunea umană. 

Absolutul nu este un Zeu și nici un individ Divin sau uman; 
ar fi absurd să se dea formă la ceea ce nu are formă; ar fi o 
absurditate a încerca să antropomorfizăm Spaţiul. În mod cert 
Absolutul este Spaţiul Abstract Necondiţionat și Etern, cu mult 
dincolo de Zei și de oameni. Absolutul este Lumină Increată ce 
nu face umbră pe nici o parte pe durata nopţii profunde a Marii 
Pralaya. 

Absolutul este dincolo de timp, de număr, de măsură, de 
greutate, de cazualitate, de formă, de foc, de lumină și de 
întuneric. Totuși, El este Focul și Lumina Increată. 

Absolutul are trei aspecte: 


AIN 
AIN SOPH 
AIN SOPH AUR 


Ain, care este însuși Sat în Sanscrită, adică nemanifestatul 
Absolut. 


Ain Soph, care este al doilea aspect, este acolo unde deja 
există o anumită manifestare, acolo rămân toate creaturile când 
vine Marea Pralaya (Noaptea Cosmică), deoarece nu au dreptul 
să pătrundă în Ain adică în Nemanifestatul Absolut, dincolo de 
gândire, de Verb, de atom, de sunet, dincolo de tot ceea ce are 
formă, număr, greutate, etc. 

Al treilea aspect este Ain Soph Aur conform Kabalei 
Ebraice, aici se găsește Primul Cosmos, Protocosmosul pur 
Spiritual, Absolutul Solar format de multipli Sori Spirituali. 

PRACTICĂ: 

A medita la Absolut și la Pralaya, punând Mintea în liniște 
și tăcere. 

AIN 

Spaţiul Abstract este Causa Causorum a tot ceea ce 
există, a fost și va fi. 

Spaţiul Profund şi Fericit este în mod cert 
Incomprehensibila „Seitate”, mistica rădăcină inefabilă a celor 
Șapte Cosmosuri, originea misterioasă a tot ceea ce cunoaștem 
ca Spirit, Materie, Universuri, Sori, Lumi, etc. 

Acela, Divinul, Spaţiul Fericirii, este o teribila realitate 
dincolo de Univers și de Zei, „Acela” nu are nici o dimensiune, și 
cu adevărat este ceea ce veșnic a fost și va fi; este Viaţa ce 
palpită intens în fiecare atom și în fiecare Soare. 

Să vorbim acum despre Marele Ocean al Spiritului. Cum 
am putea să-l definim? 

În mod cert el este Brahma, prima diferenţă sau 
modificare a „Aceluia” înaintea căruia tremură Zeii și oamenii. 

„Acela” este Spirit? Cu adevărat vă spun că nu este. 

„Acela” este Materie? In mod cert vă spun că nu este. 

„Acela” este Rădăcina Spiritului și a Materiei, dar nu este 
nici unul nici cealaltă. 

„Acela” transcende legile numărului, măsurii și greutăţii, 
lungime și lăţime, cantitate, calitate, înainte, înapoi, sus, jos, 
etc. 

„Acela” este imuabilul în profundă abstracţie Divină, 
Lumină care niciodată nu a fost creată de nici un Zeu și de nici 
un om, acela ce nu are nume. 

Brahma este spirit dar „Acela” nu este spirit. Ain, 
Nemanifestatul, este Lumină Increată. 


Absolutul este Viaţa Liberă în mișcarea sa, este Suprema 
Realitate, Spaţiul Abstract ce se exprimă doar ca Mișcare 
Abstractă Absolută, Fericire fără limite, Omniscienţă deplină. 

Absolutul este Lumină Increată și Plenitudine Perfectă, 
Fericire Absolută, Viaţă Liberă în mișcarea ei, Viaţă fără condiţii, 
fără limite. 

În Absolut trecem dincolo de Karmă și de Zei; dincolo de 
Lege. Mintea și Conștiinţa Individuală servesc doar pentru a ne 
chinui viaţa. În Absolut nu avem Minte nici Conștiinţă 
Individuală. Acolo suntem Fiinţa Necondiţionată, liberă și absolut 
fericită. 

Absolutul este Viaţă Liberă în mișcarea ei, fără condiţii, 
fără limitări, fără chinuitoarea teamă de Lege, viaţă dincolo de 
Spirit și de Materie. Dincolo de Karmă și de durere. 

Absolutul este Spaţiu Abstract Absolut, Mișcare Abstractă 
Absolută, Libertate  Absolută fără condiţii, fără rezerve, 
Omniscienţă Absolută și Fericire Absolută. 

Trebuie să terminăm cu procesul Eului pentru a intra în 
Absolut. Eul uman trebuie să intre în casa morţilor. Trebuie să 
meargă la groapa comună a reziduurilor astrale. Trebuie să se 
dezintegreze în Abis pentru ca să se nască Fiinţa plină de 
maiestate și putere. 

Doar viaţa impersonală și Fiinţa ne pot da Legitima 
Fericire a Marii Vieţi Liberă în mișcarea sa. 

A se bate, a lupta, a suferi, a se elibera în final, a se pierde 
precum o picătură diamantină în Oceanul Luminii Increate, este 
în mod sigur cea mai bună năzuinţă. 

Înainte de a intra în Absolut persoana trebuie să se 
pregătească în Regiunea Atala, acolo ființele sunt incolore, acolo 
trăiește un om care nu a putut intra în Absolut pentru că a 
inventat două cuvinte: Bine și Rău, în loc de a folosi Evolutiv sau 
Involutiv, și a creat Karma. Umanitatea a fost prejudiciată cu 
aceste două cuvinte, despre toate se spune că aceasta este Rău 
sau aceasta este Bun, și aici se împotmolește tot ceea ce 
îndeamnă la studiul Valorilor Interne, din acest motiv acel Sfânt 
Bărbat așteaptă. 

Trebuie să ajutăm ca oamenii să schimbe aceste două 
cuvinte cu Evolutiv și Involutiv. 


În sânul  Absolutului există o mare exaltare, 
Paramarthasatyașii se exaltă încet-încet și trec dincolo de orice 
posibilă înţelegere. 

AIN SOPH 

Din Ain Soph emană întreaga Creaţie, dar Creaţia nu este 
egală nici în esenţa sa, nici în putere cu Ain Soph, care prin 
intermediul Divinei sale Lumini Increate iradiază din sine însuși o 
inteligență, o putere, care dacă la început împărtășește 
perfecțiunea și infinitatea creatorului său, derivându-se din EI, 
are un aspect finit. Kabala numește această primă emanație 
spirituală din Ain Soph, inefabilul Bătrân al Zilelor, care este 
Fiinţa Fiinţei noastre, Tatăl și Mama din noi. 

Ain Soph neputându-se exprima în Lumea Fizică limitată, 
se exprimă prin intermediul celor „Zece Sephiroţi” ai săi. 

În Ain Soph există o evoluţie stranie pe care nici Zeii nici 
oamenii nu o cunosc. Dincolo de Intim se află Logosul sau 
Cristosul. Dincolo de inefabilul Bătrân al Zilelor se află Ain Soph 
sau  Absolutul. Expiraţia sa se numește Zi  Cosmică 
(Mahamvantara), inspiraţia sa Noapte Cosmică (Marea Pralaya). 
Pe durata Nopţii Cosmice, Universul se dezintegrează în Ain 
Soph și există doar în mintea sa și în cea a Zeilor săi, dar ceea 
ce în mintea Lui și în mintea Lor există, este obiectiv în Spaţiul 
Abstract Absolut. 

Înainte ca înflăcărata inimă a Sistemului Solar Ors în care 
trăim, ne mișcăm și avem Fiinţa noastră, să înceapă a palpita în 
mod intens după Marea Pralaya, Timpul nu exista, căci zăcea 
dormind în sânul profund al Spaţiului Abstract Absolut. 

Dacă la finalul Mahamvantarei, cele Șapte Dimensiuni 
fundamentale ale Universului rămân reduse la un simplu punct 
matematic ce se pierde ca o picătură în Marele Ocean, este 
evident că atunci Timpul încetează să mai existe. 

Lumile, ca și oamenii, animalele și plantele, se nasc, 
cresc, îmbătrânesc și mor. Tot ceea ce respiră sub Soare are un 
timp definit. 

Înţelepciunea Antică spune că Brahma, Tatăl, Oceanul 
Spiritului Universal de Viaţă, la venirea Marii Nopți (ceea ce 
Hindușii numesc Pralaya sau dizolvarea Universului), se cufundă 
în Spaţiul Abstract Absolut vreme de 7 Eternităţi. 

Cele 7 Eternităţi semnifică „Evuri” sau perioade de timp 
total definite, clare și precise. 


Ni s-a spus că o Mahakalpa, Mare Eră, Zi Cosmică, are un 
total de 311.040.000.000.000 de ani. Este evident că o 
Mahapralaya, Noapte Cosmică, echivalează cu aceeași cantitate 
de timp. 

Când va veni Noaptea profundă a Creatorilor acestui 
Sistem Solar, aceștia se vor absorbi în sânul Absolutului, și va 
rămâne un grup de luni. Planetele, Soarele, Pământul și viața 
vor fi dispărut cu toate Scânteile Virginale; nouă ne corespunde 
o Scânteie Virginală, fiecărei creaturi vii îi corespunde o 
Scânteie Virginală iar acestea se vor absorbi în Absolut pentru 7 
Eternităţi. 

Dacă o observăm pe Selene (Luna noastră) vom vedea că 
este un cadavru, a avut o viață bogată, mări, vulcani; există alte 
luni ce se rotesc în jurul lui Marte, Saturn, etc., care cândva au 
avut viață. 

In Mahamvantara trecută care a fost o Padma sau Lotus 
de Aur a existat pe Lună o umanitate, 7 rase și a murit. 

Înainte de zorii Mahamvantarei, Universul dormea în 
teribila Obscuritate. 

La începutul sau aurora fiecărui Univers, Eterna Lumină 
Neagră sau Obscuritatea Absolută se preschimbă în Haos. 

Tenebrele sunt în ele însele Tată-Mamă; Lumina, Fiul lor, 
spune Înţelepciunea Arhaică. 

Este evident că Lumina Increată are o origine neștiută, 
absolut necunoscută pentru noi. 

In nici un caz nu exagerăm dacă accentuăm ideea că acea 
origine sunt Tenebrele. i 

Să vorbim acum despre Lumina Imprumutată, Cosmică, 
Secundară; este evident că oricare ar fi originea sa și oricât de 
frumoasă ar fi, are în fond un caracter vremelnic, Mayavic. 

Inefabilele Tenebre Profunde constituie așadar Matricea 
Eternă, în care originile Luminii apar și dispar. 

Se spune că Absolutul este Tenebre, din Tenebre iese 
Lumina, Lumina lIncreată a Absolutului iese din Tenebrele 
Profunde ale Marii Nopți, din aceste Tenebre ce nu au Lumina, 
răsare Lumina Increată. Dacă noi am fi puși acolo nu am vedea 
decât un abis și tenebre profunde, dar pentru locuitorii 
Absolutului (Paramarthasatyași), acele Tenebre sunt Lumină 
Increată de nici un om, de nici un Zeu, unde domnește o Fericire 
inepuizabilă, o Fericire de neconceput. 


Există genii teribile ale răului precum Belial, Bael, Moloch, 
etc., teribili Maeștri; știind că Lumina iese din Tenebre s-au 
aruncat în Abis chiar dacă știau că vor involua. 

Din Abis iese Lumina, de aceea ne revine să coborâm în 
Tenebre pentru a distruge „Eul”, pe Satan, pentru a le lua 
Tenebrelor Lumina. 

Zeii prin intermediul Focului răsar din Abis și se pierd în 
Absolut. 

Lumină și Tenebre sunt fenomene ale aceluiași Numen 
neștiut, profund, de neconceput pentru rațiune. 

Faptul că percepem mai mult sau mai puțin Lumina ce 
strălucește din Tenebre este ceva ce depinde de Puterea 
noastră de Viziune Spirituală. Absolutul înseamnă Tenebre 
profunde pentru ochii umani și Lumină Increată și teribilă pentru 
lerarhia Inefabilă a Paramarthasatyașilor. 

„Ceea ce este lumină pentru noi, este întuneric pentru 
anumite insecte, și Ochiul Spiritual vede Iluminare acolo unde 
ochiul normal percepe doar obscuritate”. 

Universul cufundat în Pralaya după Mahamvantara, 
dizolvat în elementul său primordial, se odihnește în mod 
necesar în Tenebrele Profunde ale Spaţiului Infinit. 

Este urgent să se înțeleagă profund misterul adânc al 
Tenebrelor Haotice. Din Haos iese Cosmosul și din Tenebre 
răsare Lumina; să ne rugăm profund... 

Stă scris și cu litere de foc în toate cărțile sacre ale lumii, 
că Haosul este răsadniţa Cosmosului. 

Neantul, Haosul, este în mod cert și fără cel mai mic dubiu 
Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul tuturor Lumilor ce trăiesc și 
palpită în inalterabilul Infinit. 

În Aitareya Brahmana, prețioasă lecţie magistrală a Rig 
Vedei, rămâne cu adevărat demonstrată până la saţietate, 
teribila identitate între aceste idei luminoase ale Brahmanilor și 
Pitagorecilor, căci și unii și ceilalţi se sprijină pe matematici. 

În menţionatul volum indian se face aluzie cu frecvenţă la 
Focul Negru, la Obscura Înţelepciune Abstractă, Lumina 
Absolută necondiționată și fără nume. 

Acea Seitate Abstractă, Zero-Asterul primitiv al perșilor, 
Neantul saturat de viaţă, Acela... Acela... Acela. 

Dumnezeu în sine însuși, adică Armata Vocii, Verbul, 
Marele Cuvânt, moare când vine Marea Pralaya, Noaptea 


Cosmică, și renaște teribil de divin în zorii Mahamvantarei 
Divine. 

Zeroul Absolut Radical în Aritmetica Transcendentă, 
Spaţiul Abstract în Geometrie, Incognoscibila Seitate (a nu se 
confunda cu Zeitate care este diferit) nu se naște, nici nu 
moare, nici nu se reîncarnează. Din acest Intreg Incognoscibil 
sau Zero Radical, emană la începutul oricărui Univers Sideral, 
Monada Pitagorică, Tatăl-Mama Gnostic, Purusha-Prakriti hindus, 
Osiris-lsis egiptean, Protocosmosul Dual sau Adam-Kadmon 
Cabalistic, Theos-Chaos al Teogoniei lui Hesiod, Ur-Anas sau 
Focul și Apa caldeean, lod-Heve semit, Zeru-Ana persan, Unul- 
Unic, Aunadad-Ad Budist, Ruach Elohim sau Spiritul Divin al 
Domnului plutind pe Apele Genezice ale primei clipe. 

În Noaptea Profundă doar Tenebrele umpleau Totul fără 
limite; căci Tatăl, Mama și Fiul erau încă o dată Unul, iar Fiul 
încă nu se trezise pentru Roată și pentru peregrinarea sa în ea. 

Stă scris și cu caractere de foc inconfundabil în Cartea 
Marii Vieţi că la sfârșitul Mahamvantarei, Osiris (Tatăl), Isis 
(Mama) și Horus (Spiritul Divin) se integrează, se contopesc și 
fuzionează ca 3 Focuri pentru a forma o singură Flacără. 

Să-l căutăm pe Osiris, Isis și Horus în interiorul nostru 
înșine în necunoscutele profundităţi ale propriei noastre Fiinţe. 

Este evident că Osiris, Isis și Horus constituie în ei înșiși 
Monada, Duada și Triada Fiinţei noastre Interne. 

Aţi auzit vorbindu-se de Brahma? El este în sine însuși 
Tată-Mamă-Fiu. 

În fiecare nouă Auroră Cosmică, Universul reînvie precum 
Pasărea Phoenix din propria ei cenușă. 

În zorii fiecărei Mahamvantare, Monada se dedublează din 
nou în Duadă și în Triadă. 

La revărsatul zorilor noii Zile Cosmice după Noaptea 
Profundă, Fiul, Triada, Horus (Spiritul Divin al fiecăruia), emană 
din sine însuși Esenţa sa, Principiile sale Mistice, Roata 
Samsarei, cu scopul precis de a dobândi Sufletul-Diamant. 

Vai, cât de mare este fericirea lui Horus când dobândește 
Sufletul-Diamant! Atunci se absoarbe în Mama sa Divină, iar 
aceasta, fuzionând cu Tatăl, formează o singură Flacără 
diamantină, un Zeu de o splendidă frumusete interioară. 


Spaţiul este plin de Universuri, în timp ce unele sisteme de 
lumi ies din Noaptea Profundă, altele ajung la asfinţitul lor; aici 
leagăne, dincolo morminte. 

La începutul Aurorei Mahamvantarei, Eterogenitatea apare 
din Omogenitate, renaște Armata Vocii (Dumnezeu) pentru a 
Crea din nou. 

Când se anunţă Aurora Zilei Cosmice, Universul se 
cutremură de teroare. În Conștiinţa Zeilor și a Oamenilor răsări 
un straniu și înspăimântător crepuscul și Lumina Increată începu 
a se îndepărta de Conștiinţa lor. 

Atunci Zeii și oamenii plânseră precum copiii în faţa 
Aurorei Marii Zile Cosmice. Logosul Cauzal al primei clipe le 
aminti Zeilor și oamenilor datoriile lor karmice și începu 
peregrinajul omului dintr-o lume în alta, până pe Pământ, unde 
actualmente trăiește supus „Roţii Nașterii și Morţii”, până ce va 
învăţa să trăiască guvernat de Legea lubirii. 

Universul se ivi din măruntaiele Absolutului și Lumina 
Increată se cufundă într-un nostalgic asfinţit. Astfel coborâră 
Zeii și oamenii printre umbrele Universului. 

Sacrificiul a fost consumat iar Kabala îl înregistrează în 
Arcanul său Major Nr.12. Dacă adunăm numărul 12 ne dă 3. 

Unu este Principiul Masculin, Focul. Doi este Principiul 
Feminin, Apa, Sămânţa. Trei este Universul, Fiul. 

Ziua Cosmică actuală este simbolizată de un pelican 
albastru, deschizânduși pieptul cu ciocul pentru a-și bea 
propriile măruntaie, din care emană tot ceea ce este creat. 

AIN SOPH AUR 

Fiecare Univers din Spaţiul Infinit posedă propriul său 
Soare Central și suma acestor Sori Spirituali constituie Ain Soph 
Aur, Protocosmosul, Absolutul Solar. 

Absolutul Solar este format din multipli Sori Spirituali, 
Transcendentali, Divini. 

Emanaţia „Atotmilostivului și Sacrului nostru Absolut 
Solar” este ceea ce Helena P. Blavatsky denumește „Marele 
Suflu” pentru sine însuși profund necunoscut... 

Mult s-a vorbit despre Sacrul Soare Absolut și este evident 
că orice Sistem Solar este guvernat de unul dintre acești Sori 
Spirituali. În mod real sunt Sori Spirituali extraordinari, 
scânteietori cu infinite splendori în spaţiu. Sfere radiante pe 


care niciodată nu le-ar putea percepe astronomii cu telescopul 
lor. 

Aceasta înseamnă că ansamblul nostru de lumi posedă 
Soarele său Sacru Absolut propriu, la fel ca toate celelalte 
Sisteme Solare din inalterabilul Infinit. 

PROTOCOSMOSUL sau Primul Cosmos este infinit de Divin, 
inefabil, nu există în el nici un principiu mecanic, este guvernat 
de Unica Lege. 

Dacă reflectaţi în mod profund asupra Absolutului Solar, 
veţi vedea că dincolo există cea mai deplină Libertate, cea mai 
absolută fericire, pentru că totul este guvernat de Unica Lege. 

Incontestabil în Sacrul Absolut Solar, în Soarele Spiritual 
Central al acestui Sistem în care trăim, ne mișcăm și avem 
Fiinţa noastră, nu există mecanicitate de nici un fel și prin 
urmare, este evident că acolo domnește cea mai deplină 
Beatitudine. 

Este neîndoielnic că în Soarele Central Spiritual, guvernat 
de Unica Lege, există fericirea inalterabilă a Eternului 
Dumnezeu Viu; din nefericire, cu cât noi ne îndepărtăm mai mult 
și mai mult de Sacrul Soare Absolut, pătrundem în lumi din ce în 
ce mai complicate, unde se introduce  automatismul, 
mecanicitatea și suferinţa. 

Evident în al 2-lea Cosmos de Trei Legi, AYOCOSMOSUL 
(Planete, Sori, Firmament), fericirea este incomparabilă, 
deoarece Materialitatea este mai mică. În acea regiune orice 
atom posedă înăuntrul Naturii sale Interioare, doar Trei Atomi ai 
Absolutului. 

Cât de distinct este al 3-lea Cosmos, MACROCOSMOSUL 
(Galaxia noastră, Calea Lactee), guvernat de Șase Legi, aici 
materialitatea crește deoarece oricare din atomii săi posedă în 
interiorul său Șase Atomi ai Absolutului. 

Pătrundem în al 4-lea Cosmos, DEUTEROCOSMOSUL 
(Sistemul nostru Solar), guvernat de Douăsprezece Legi. 

Acolo găsim Materia mai densă, datorită faptului concret 
că oricare din atomii săi posedă în el Doisprezece Atomi ai 
Absolutului. 

Dacă  examinăm cu atenție al 5-lea Cosmos, 
MESOCOSMOSUL (Planeta Pământ) guvernat de Douăzeci și 
Patru de Legi, vom vedea că oricare dintre atomii săi, posedă în 
Natura sa Intimă 24 de Atomi ai Absolutului. 


să studiem detaliat al 6-lea Cosmos, MICROCOSMOSUL 
(Omul), guvernat de 48 de Legi. Vom găsi că în orice atom al 
organismului uman percepem în interiorul lui, prin intermediul 
Divinei Clarviziuni, 48 de Atomi ai Absolutului. 

Coborâm puţin mai mult și intrăm în regatul celei mai 
crunte materialităţi, al 7-lea Cosmos, TRITOCOSMOSUL (Lumile 
Infernale), sub scoarța Planetei pe care trăim, guvernat de 96 de 
Legi; vom descoperi că în prima Zonă Infradimensională, 
densitatea a sporit înspăimântător pentru că înăuntrul Naturii 
sale Intime există 96 de Atomi ai Absolutului. 

În a 2-a Zonă Infernală, orice atom posedă 192 de Atomi 
ai Absolutului, în a 3-a fiecare atom posedă în interiorul său 384 
de Atomi ai Absolutului, etc., etc., etc., crescând astfel 
materialitatea în mod înspăimântător și îngrozitor. Cufundându- 
ne în Legi de fiecare dată mai complexe, evident că ne 
distanțăm în mod progresiv de Voința Absolutului și cădem în 
complicaţia mecanică a acestei Mari Naturi. 

Dacă dorim să recucerim Libertatea, trebuie să ne 
eliberăm de atâta mecanică și atâtea legi și să ne întoarcem la 
Tatăl. 

În mod evident trebuie să luptăm neobosit pentru a ne 
Elibera de cele 48, 24, 12, 6 și 3 Legi pentru a ne întoarce în 
mod real la Sacrul Soare Absolut al Sistemului nostru. 

AIN SOPH PARANISHPANNA 

În interiorul omului există o Rază Divină. Această Rază 
vrea să se întoarcă la Steaua sa care i-a surâs mereu. 

Steaua ce ghidează Interiorul nostru este un Atom 
Superdivin al Spaţiului Abstract Absolut. Numele Cabalistic al 
acestui atom este Sacrul Ain Soph. 

Ain Soph este Steaua noastră Atomică. Această Stea 
strălucește plină de glorie în Spaţiul Abstract Absolut. Astfel, din 
această Stea emană Kether (Tatăl), Hokmah (Fiul) și Binah 
(Spiritul Sfânt) al oricărui om. 

Ain Soph, Steaua ce ghidează Interiorul nostru a trimis 
Raza sa în lume pentru a deveni Conștientă de propria sa 
Fericire. 

Fericirea fără Conștiinţa propriei sale Fericiri, nu este 
Fericire. 

Raza (Spiritul) a avut Conștiinţă Minerală, Vegetală și 
Animală. Când Raza s-a încarnat pentru prima oară în corpul 


uman sălbatic și primitiv, s-a trezit ca om și a avut Auto- 
Conștiinţă de propria sa Fericire. Atunci Raza a putut să se 
întoarcă la Steaua ce ghida Interiorul său. 

Din nefericire, în sânul profund al vâltorii desei păduri, 
Dorinţa Sălbatică făcu să se nască Eul. Forţele Instinctive ale 
Naturii au capturat Mintea inocentă a omului și apăru falsul 
miraj al Dorinţei. Atunci Eul continuă să se reîncarneze pentru a- 
și satisface Dorinţele. Astfel rămânem supuși Legii Evoluţiei și 
Karmei. 

Experiențele și suferinţa au complicat Eul; Evoluţia este un 
proces de complicare a energiei. 

Eul s-a întărit și s-a complicat o dată cu experienţele. 

Acum este deja târziu. Milioane de persoane s-au 
transformat în Demoni monstruoși. Doar o Revoluţie teribilă 
poate să ne salveze de Abis. 

Când omul dizolvă Eul, atunci există o Revoluţie totală. 

Omul poate înceta să sufere, atunci când va fi capabil să 
dizolve Eul. Durerea este rezultatul faptelor noastre rele. 

Durerea este de la Satan (Eul Psihologic), pentru că el este 
cel care face lucrările răului. 

Spaţiul Abstract Absolut, Spiritul Universal de Viaţă, este 
Fericire Absolută, Pace Supremă și Belșug. 

Aceia ce fac din durere o mistică, sunt masochiști. Satan a 
fost și este creatorul durerii. Durerea este satanică. 

Prin durere nu se poate elibera nimeni. Avem nevoie să 
fim Alchimiști. 

Cu ajutorul Alchimiei se dizolvă Eul, rădăcina Eului este 
Dorinţa, Dorinţa se transmută cu Alchimia. 

Dacă vreţi să anihilaţi Dorinţa trebuie să transmutați. 

Dorinţa Sexuală se transformă în Voinţă iar Voința este 
Foc. 

Dorinţa de Acumulare (Lăcomia) se transmută în Altruism. 

Mânia (Dorinţă Frustrată), se transmută în Blândeţe. 
Invidia (Dorinţă Frustrată) se transmută în Bucurie pentru Binele 
Aproapelui. Cuvintele de Dorinţă se transmută în Verb de 
Înţelepciune, etc., etc., etc. 

Analizaţi toate Defectele umane și veți vedea că își au 
suportul în Dorinţă. Transmutați Dorinţa cu Alchimia și Dorinţa 
va fi anihilată. Oricine anihilează Dorinţa, dizolvă Eul. 


Oricine dizolvă Eul se salvează de Abis și se întoarce la 
Steaua sa Interioară care i-a surâs mereu. Doar cu Sfânta 
Alchimie putem dizolva Eul. Baza fundamentală a Alchimiei este 
Arcanul A.Z.F. Îngerii, Arhanghelii, Serafimii, Puterile, Tronurile, 
etc., sunt rezultatul precis al unor înspăimântătoare Revoluții 
Interioare. 

Am trecut deja prin Involuţie (coborârea Spiritului în 
Materie). Deja am suferit îngrozitor în Evoluție (proces de 
complicare a Energiei). 

Este urgentă acum o Revoluţie Totală (Dizolvarea Eului). 

Nimeni nu poate fi fericit până nu ajunge la Steaua sa 
Interioară. 

Doar pe bază de Revoluții Interne ne întoarcem treptat la 
Atomul  Superdivin, puţin câte puţin, trecem prin Stările 
Angelice, Arhanghelice, Serafimice, Logoice, etc., până când în 
sfârșit Raza se va contopi cu Steaua sa, Ain Soph, ce strălucește 
de Fericire. 

Abisul este înspăimântător de dureros. Antiteza oribilă a 
lui Ain Soph este Abisul, Kliphos-ul Kabalei. Kliphos-urile sunt 
atomice, Tenebroși ai Căii Lunare. 

Să analizăm Atomul Primordial Divin din care emană cei 
Zece Sephiroţi ai Kabalei. Dacă ne Auto-Observăm descoperim: 

1. CORPUL FIZIC; 

2. CORPUL ETERIC SAU VITAL; 

3. CORPUL ASTRAL SAU DE DORINȚE; 

4. CORPUL MENTAL ANIMALIC; 

5. ESENȚA (îmbuteliată înăuntrul Eului, dincolo se află 
Triada Divină pe care ființa umană nu o are încarnată); 

6. CORPUL CAUZAL, SUFLETUL UMAN, MANAS; 

7. CORPUL BUDDHIC, SUFLETUL DIVIN; 

8. CORPUL ATMIC, INTIMUL. 

A 5-a și al 6-lea sunt relaţionate pentru că a 5-a este o 
fracțiune a celui de-al 6-lea. Avem o fracțiune din Sufletul Uman 
încarnată, este Esenţa sau Buddhata. Atman în sine însuși este 
Fiinţa Inefabilă, cea care se află dincolo de Timp, de Eternitate, 
fără sfârșit de zile, care nu moare nici nu se reîncarnează (cel 
care se întoarce este Egoul), este absolut perfectă. Atman se 
dedublează în Sufletul Spiritual, acesta se dedublează în Sufletul 
Uman care este Manasul Superior, Sufletul Uman se dedublează 
în Esenţa Buddhata (toate sunt Principii), iar această Esenţă ce 


se încarnează în cele 4 vehicule ale sale, se îmbracă cu ele și 
rămâne îmbuteliată în Eul Psihologic, Egoul. 


MANAS 
SUFLETUL UMAN 


BUDDHI 
SUFLETUL SPIRITUAL 


MENTAL DORINŢE 


ESENȚA 


ETERIC FIZIC 


Corpul Mental, de Dorinţe, Eteric și Fizic, integrează 
Personalitatea. Esenţa, introducându-se în vehicule, rămâne 
îmbuteliată în Ego. Ceea ce se întoarce este o fracțiune a 
Sufletului Uman. Dincolo de Triada Teosofică există o rază ce ne 
unește cu Absolutul. Această rază în interiorul fiecărui om este 
Strălucitorul Dragon al Inţelepciunii, Cristosul Intern, Coroana 
Sephirotică. Kabala o definește astfel: 

Kether: Bătrânul Zilelor; 

Hokmah: Fiul, Cristosul Cosmic; 

Binah: Spiritul Sfânt. Coroana Sephirotică este Prima 
Triadă ce emană din Ain Soph. 


KETHER 


HOKMAH BINAH 
ATMAN 
BUDDHI MANAS 


În ultimă sinteză fiecare dintre noi nu este decât un Atom 
din Spaţiul Abstract Absolut, Ain Soph, care este tainic relaţionat 
cu Glanda Pineală, Chakra Sahasrara sau Biserica din Laodicea. 


AIN SOPH (Fiinţa Fiinţei noastre) 


KETHER. Primul Logos (Fiinţa) 
HOKMAH BINAH 
Al Doilea Logos Al Treilea Logos 
ATMAN Intimul 
BUDDHI MANAS 
CORP MENTAL CORP DE DORINȚE ANIMALIC 
CORP VITAL CORP FIZIC 


Trebuie să facem o diferenţiere specifică între Ain Soph și 
Ain Soph Paranishpanna: în primul caz nu există Auto-Realizare 
Interioară, dar în al doilea există. 


Orice Mahatma știe foarte bine că înainte de a intra în 
Absolut trebuie dizolvate Corpurile Solare, în ziua în care ne 
Eliberăm, lăsăm, abandonăm toate vehiculele. 

De ce fabricăm Corpurile Solare? De ce Coborâm în a 
Noua Sferă? Dacă trebuie să abandonăm Corpurile Solare. 

De ce să facem ceva ce nu seva folosi? 

Din fiecare din respectivele Vehicule Cristice, dizolvându- 
se, rămâne un Atom Sămânţă. Este evident că din acele 
vehicule rămân 4 Atomi Sămânţă. 

Fără îndoială că acești atomi corespund corpurilor Fizic, 
Astral, Mental și Cauzal. 

Este vădit că cei 4 Atomi Sămânţă se absorb în Atomul 
Superdivin Ain Soph Paranishpanna împreună cu Esenţa, 
Principiile Spirituale, Legile și cele Trei Forțe Primare. Apoi vine 
Noaptea Profundă a Mahapralayei. 


FIZIC, ASTRAL SOLAR ATOMI SÂMÂNȚĂ 
MENTAL SOLAR, CAUZAL SOLAR DIN AIN SOPH 
SUFLET DIVIN, ATMAN PARANISHPANNA 
SPIRITUL SFÂNT 

FIUL, TATĂL 


AIN SOPH PARANISHPANNA 


P> ATOMI SÂMÂNȚĂ 


ATOM AUTO-REALIZAT 


Ain Soph fără Auto-Realizare Intimă nu posedă cei 4 Atomi 
Sămânţă, este un Atom Simplu al Spaţiului Abstract Absolut, 
doar cu cele Trei Forțe Primare ale Tatălui, Fiului și Spiritului 
Sfânt. 


AIN SOPH 


ATOM FÂRĂ REALIZARE 


Un Atom al unui Maestru care s-a eliberat este foarte 
diferit de un Atom Ain Soph fără AutoRealizare. 

În Aurora unei Mahamvantare un Auto-Realizat își 
dedublează corpurile, intrând în activitate germenii săi. 

Posedă Corpurile Solare, le Restaurează dacă vrea în orice 
moment. Faptul de a fi Fabricat aceste Corpuri îi dă Conștiinţă 
Autonomă. 

Ain Soph ce posedă Atomii Sămânţă se poate reîncarna în 
clipa în care dorește, și rămâne înveșmântat cu Corpurile Solare. 

Când vrea să se manifeste, emană acești Atomi Sămânţă 
Solari și apare în orice loc din spaţiu. Există o formulă ce 
definește totul și este aceasta: C. O. N. H. 

Sunt 4 Forțe, cele 4 Corpuri ale unui Iniţiat. Patru Corpuri 
cu care se înveșmântează Seitatea când vrea să se manifeste. 

1. C. Carbon: în Alchimie litera „C” simbolizează Corpul 
Voinţei Conștiente, Carbonul Chimiei Oculte. 

2. O. Oxigen: în Alchimie litera „O” simbolizează 
adevăratul Corp Mental Solar, fabricat în Forja Ciclopilor, 
Oxigenul Chimiei Sacre. 

3. N. Nitrogen: în Alchimie litera „N” simbolizează 
autenticul Corp Astral Solar, atât de diferit de Corpul de Dorinţe; 
este evident că legitimul Corp Sideral este Nitrogenul Chimiei 
Oculte. 

4. H. Hidrogen: în Alchimie „H”-ul simbolizează Corpul 
Fizic, vehiculul tridimensional de carne și oase. 

In Ain Soph Paranishpanna se află cele 4 Corpuri, de aici 
emană corpurile cu care Seitatea se îmbracă; și le fabrică 
instantaneu, adică în momentul în care vrea să lucreze într-o 
lume pentru binele umanităţii, apărând ca un Maestru Auto- 
Realizat, Auto-Conștient, Stăpân al Vieţii și al Morţii. 

CELE TREI FORȚE PRIMARE: 

SFÂNTA AFIRMAȚIE — TATĂL; 

FIUL — SPIRITUL SFÂNT; 


SFÂNTA NEGAȚIE — SFÂNTA CONCILIERE. 

Se manifestă prin intermediul Atomilor C.O.N. (Carbon, 
Oxigen, Nitrogen); H-ul (Hidrogenul) este o forţă independentă 
de celelalte trei, drept pentru care Vehiculul Fizic este cel care 
servește de instrument Corpului Voinţei, Mental și Astral. 

Nu exagerăm dacă subliniem ideea transcendentală 
alchimistă că Ain Soph Paranishpanna posedă înăuntrul lui însuși 
cei 4 Atomi Sămânţă CONH. 

Cu acești 4 Atomi Alchimici reconstruiește Ain Soph 
Paranishpanna, Carul Mercabah (Corpurile Solare), pentru a 
intra în orice Univers când este necesar. 

Să nu uităm că Mercabah este Carul Secolelor, Omul 
Celest al Kabalei. 

Drept consecinţă, ca și corolar, putem și trebuie să 
afirmăm că aceia care nu au realizat munca în a Noua Sferă 
(Sexul), nu posedă în realitate Carul Mercabah. 

Este incontestabil că totul se schimbă în câmpul de 
acțiune al lui Prakriti din cauza modificărilor lui 
Traigunamayashakti și că toate fiinţele umane de asemenea ne 
modificăm în formă pozitivă sau negativă, dar dacă nu fabricăm 
Carul Mercabah, Ain Soph va rămâne fără Auto-Realizare Intimă. 
_ Aceia care nu au eliminat Abhayan Samskara, Frica 
Innăscută, vor fugi de a Noua Sferă spunându-le celorlalți că 
munca în Forja Ciclopilor (Sexul) este inutilă. 

Aceștia sunt ipocriţii farisei care strecoară ţânţarul și 
înghit cămila, rataţii care nici nu intră în Împărăţie nici nu lasă 
să se intre. Cu adevărat Sexul este „piatră de poticnire și stâncă 
de scandal”. 

o CAPITOLUL 47 o 
ARBORELE VIEȚII n 

Dacă observăm Arborele Vieţii, așa cum este scris de 
către Cabaliștii Evrei, vedem Zece Sephiroţi. Începe cu Bătrânul 
Zilelor (Kether) care se află în partea cea mai de sus a arborelui; 
apoi urmează Hokmah, al Doilea Sephirot adică al 2-lea Logos 
care este chiar Cristosul Cosmic sau Vishnu; apoi vine Binah, al 
3-lea Logos, Domnul Shiva. Kether, Hokmah și Binah sunt Tatăl, 
Fiul și Spiritul Sfânt, așa cum este desenat în Arborele Vieţii al 
Misterelor Ebraice, astfel l-au arătat Rabinii. 


Kether, Hokmah și Binah sunt Trimurti de Perfecţiune, 
sunt Triunghiul Divin, Tatăl mult iubit, Fiul mult adorat, și Spiritul 
Sfânt preaînțelept. 

După Triunghiul Divin există o genune și după acea 
genune vine un al Doilea Triunghi format din Hesed, al Patrulea 
Sephirot ce corespunde lIntimului sau lui Atman lnefabilul 
(vorbind în limba sanscrită); continuă Geburah, Rigoarea Legii, 
al Cincilea Sephirot, Buddhi, Sufletul Divin ce este feminin; apoi 
urmează Tiphereth, al Șaselea Sephirot, Sufletul Uman care este 
masculin. 

Prin dedublare vine un al Treilea Triunghi, care este 
reprezentat prin Netzah Mintea, al Șaptelea Sephirot; continuă 
Hod, al Optulea Sephirot, Corpul Astral; mai jos se află Yesod, al 
Nouălea Sephirot, Principalul Fundament al Sexului, Fondul Vital 
al organismului uman, Corpul Vital sau Vehiculul Eteric, Lingam 
Sarira al Teosofilor. 

În cele din urmă îl găsim în partea cea mai de jos a 
Arborelui Vieţii pe Malchuth, al Zecelea Sephirot, Lumea sau 
Corpul Fizic, corpul de carne și oase. 

Primul Triunghi este Logoic: Kether, Hokmah și Binah. 

Al Doilea Triunghi este Etic: Hesed, Geburah și Tiphereth. 


SUPREME CROWN 
First Logos — The Father 


INTELLIGENCE 
Third Logos 
Holy Spirit 


WISDOM 
Second Logos 
The Son, 
e Nam 


JUSTICE LOVE 
Buddhic Body NÀ LS Atmic Body 
Divine Soul The Intimus 
BEAUTY 
Causal Body 
Human Soul 
The Son of Man 
SPLENDOUR VICTORY 
Astral Body Mental Body 


Etheric Body 


KINGDOM 


Physical Body 

Al Treilea Triunghi este Magic: Netzah, Hod și Yesod. 

Malchuth, Lumea Fizică este un Sephirot căzut. Primul 
Triunghi, adică cel Logoic, are în mod evident Centrul său de 
Gravitație, aceasta oricine o poate observa, este Tatăl Divin, 
Bătrânul Zilelor. Kether este punctul matematic în Spaţiul 
Imens, Infinit, Inalterabil. Acest triunghi este Triunghiul Tatălui. 

Dacă analizăm al Doilea Triunghi aflăm că este Etic. De ce 
îi spunem Etic? Pentru că pur și simplu acolo primează Etica, 
Conduita Dreaptă, acolo cunoaștem noi rigoarea Legii; acolo 


ajungem să cunoaștem binele și răul, ce lucru este bun și ce 
este rău, acest triunghi este Lumea Spiritului Pur, Trimurti 
hindusă a lui Atman, Buddhi, Manas. Evident Centrul de 
Gravitaţie al acestui triunghi se distinge la prima vedere, este 
Sufletul Uman; acest Suflet suferă și rămâne partea foarte 
umană în noi, adică Tiphereth, ce coincide cu Cauzalul. 

Acest Triunghi este numit de asemenea Triunghiul Fiului, 
aflăm aici că Cristosul Cosmic, Binah, obișnuiește a se manifesta 
prin intermediul Sufletului Uman, Tiphereth al Kabalei Ebraice. 

Se dovedește foarte interesant al 3-lea Triunghi, 
Triunghiul Magic, format de Minte, adică Netzah, Corpul Astral 
sau Hod și Corpul Eteric, adică Yesod sau Principiul Fundamental 
Sexual al Vieţii Universale. De ce este numit Triunghi Magic? 
Deoarece fără îndoială în Regatele Minţii, Astralului și chiar în 
Kliphos-uri sau Lumi Infernale, este locul în care persoana 
exercită Înalta Magie. 

Nu există îndoială că în Netzah putem noi să întâlnim 
Magia Ermetică, iar în Hod Magia Naturală. Alţi autori gândesc 
diferit, cred că în Netzah (Lumea Mentală), se află Magia 
Naturală; trebuie să nu fiu de acord cu ei în acest sens, 
deoarece se dovedește că Mintea propriu-zisă, este Mercuriană; 
există autori care nu sunt de acord cu conceptele mele, 
presupun că este Venusiană, regret că trebuie să fiu în dezacord 
cu această clasă de concepte, căci oricine își poate da seama că 
Mintea este Mercuriană. Așadar, Magia Ermetică trebuie 
identificată cu Mercur, în Minte, iar cât despre Magia Naturală, 
Magia Ceremonială sau Ritualistă, etc., o putem întâlni în Lumea 
Astrală, în Corpul Astral. 

Unde vom întâlni Centrul de Gravitaţie al Triunghiului 
Magic? Evident, se întâlnește în Sex, pentru că de aici vine 
Nașterea, Moartea și Regenerarea. Totul se învârte în jurul 
Sexului, adică al Treilea Triunghi are ca Centru de Gravitaţie 
Sexul, anume Yesod, care este Forţa celui de-al Treilea Logos, 
Puterea Sexuală. 

În acest mod am aflat că există Trei Centri de Gravitaţie 
Esenţiali în tot acest Arbore al Vieţii: în Primul Triunghi este 
Kether, Bătrânul Secolelor, Centrul de Gravitaţie al Primului 
Logos. În al Doilea Triunghi, Hokmah, Cristosul Cosmic, al 2-lea 
Logos își are Centrul de Gravitaţie în Sufletul Uman, Tiphereth. 
În al Treilea Triunghi, Yesod se convertește în Centrul de 


Gravitaţie al Spiritului Sfânt, al 3-lea Logos; prin intermediul 
Forței Sexuale apare viaţa, apare Corpul Fizic și apar toate 
organismele care au viață. Malchuth este deja Lumea Fizică, ce 
nu ar putea exista fără prezenţa Sexului, dat fiind că suntem fii 
ai unui bărbat și ai unei femei. Așadar Yesod este fundamentul 
celui de-al 3-lea Logos, centru în care gravitează Forța Sexuală 
a celui de-al 3-lea Logos. 

Arborii Edenului sunt doi: Arborele Științei Binelui și a 
Răului, și Arborele Vieţii. Arborele Științei Binelui și a Răului, 
este Sexul și acest Arbore al Științei este reprezentat de 
Organele Sexuale. Arborele Vieţii este Fiinţa și este reprezentat 
în Corpul nostru Fizic prin Coloana Vertebrală. Orice adevărată 
Doctrină Culturală trebuie să studieze atent acești doi Arbori, 
pentru că studiul unui arbore uitând de celălalt, dă o cunoaștere 
incompletă, ce este inutilă. 

La ce servește să studiem Fiinţa dacă ignorăm Sexul? 

Ambii arbori sunt din Eden și chiar își împart rădăcinile. 

Acestea sunt cele 2 Mari Coloane Principale ale Lojii Albe: 
înţelepciune și lubire. Înţelepciunea este Arborele Științei Binelui 
și a Răului iar lubirea este Arborele Vieţii. 

În vechiul Egipt se studia profund Doctrina celor Doi 
Arbori. 

Umbra fatală a Arborelui Vieţii este Eul. Umbra fatală a 
Arborelui Științei este Fornicaţia. Oamenii iau umbrele drept 
realitate. 

„Cel ce termină cu procesul Eului, realizează Fiinţa în sine 
însuși”. 

„Cel ce termină cu Fornicaţia se convertește într-un 
Cristos”. 

„Si Dumnezeul Jehovah i-a dat această poruncă omului: 
din orice arbore din grădină poti să mănânci după plăcere. Dar 
cât despre arborele cunoașterii binelui și a răului să nu mănânci 
din el, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri 
negreșit”. (Geneza 2:16-17) 

„Și văzu femeia că arborele era bun de mâncat, și că era 
plăcut de privit, și era arborele râvnit pentru a dobândi 
Înţelepciunea; și luă din fructul lui și mâncă,; după aceea dădu 
din el soțului ei când acesta stătu cu ea, și el începu a mânca”. 
(Geneza 3:6) 


„Și începu Dumnezeul Jehovah să spună: iată că omul a 
ajuns să fie ca unul dintre noi, cunoscând binele și răul, și 
acuma nu cumva să-și întindă mâna și să ia și din Arborele Vieţii 
și să mănânce, și să trăiască pe vecie. De aceea îl izgoni pe om 
și puse la răsăritul grădinii Heruvimi și lama înflăcărată a unei 
spade ce se rotea mereu pentru a păzi Drumul către Arborele 
Vietii”. (Geneza 3:22-24) 

Dacă omul ar fi putut mânca din fructele delicioase ale 
Arborelui Vieţii, atunci am fi avut acum „Zei Fornicatori”. 

Acesta ar fi fost blestemul blestemelor. Sacrificiul cel mai 
teribil. Imposibilul. 

Spada lInflăcărată a Justiţiei Cosmice se învârtește 
arzătoare, amenințătoare și teribilă, păzind Drumul către 
Arborele Vieții. 

Din Coroana Sephirotică: Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt s-a 
născut Intimul. Intimul este învăluit în 6 Vehicule Inferioare care 
se întrepătrund formând Omul. Toate facultăţile și puterile 
Intimului, sunt Fructele Arborelui Vieţii. Când Omul se va 
întoarce în Eden (pe același drum pe care a ieșit), va putea 
mânca din Fructele Arborelui Vieţii. Atunci îl va putea vedea pe 
Dumnezeu față în faţă fără să moară, fulgerul îi va servi drept 
sceptru iar furtunile drept covoare pentru picioarele sale. 

Există 10 Valuri de Viaţă ce se pătrund și se întrepătrund 
fără a se confunda, aceste 10 Emanaţii Eterne sunt cei 10 
Sephiroţi ai Kabalei, cele 10 Ramuri ale Arborelui Vieţii. 

Acum vom înţelege de ce Dumnezeu a pus 10 degete la 
mâinile noastre. 

Cele 12 Simţuri ale Omului (7 Chakre sau Biserici + 5 
Simţuri Fizice = 12) sunt relaţionate cu Coloana noastră 
Vertebrală. Coloana Vertebrală este exponentul fizic al Arborelui 
Vieţii; cele 12 Simţuri sunt Fructele Arborelui Vieţii. 

o CAPITOLUL 48 o 
SEPHIROȚŢII n 

Cei 10 Sephiroţi ai vibraţiei universale emană din Ain 
Soph, care este Steaua Microcosmică ce ghidează interiorul 
nostru. Adevărata Fiinţă a Fiinţei noastre. 

Se vorbește de cei 10 Sephiroţi, în realitate sunt 12; Ain 
Soph Aur este al 11-lea, Ain Soph este al 12- lea iar antiteza sa 
tenebroasă este Abisul. 


SEPHIROT NUME NUME ATRIBUT 
CABALISTIC CREŞTIN 

1 Kether Hajot Ha Kadosh Serafimi Coroana Supremă 
2 Hokmah Ophanim Heruvimi Înţelepciune 
3 Binah Aralim Tronuri Inteligență 
4 Hesed Hasmalim Dominaţii Iubire 
5 Geburah Seraphim Puteri Justiţie 
6 Tiphereth Malachim Virtuţi Frumuseţe 
7 Netzah Elohim Principate Victorie 
8 Hod Beni Elohim Arhangheli Splendoare 
9 Yesod Cherubim Îngeri Fundament 
10 Malchuth Ischim Inițiați Regatul 


Sunt 12 Sfere sau Regiuni ce se pătrund și întrepătrund 
reciproc fără a se confunda. Cele 12 Sfere gravitează în atomul 
central al semnului Infinitului. În aceste 12 Sfere se desfășoară 
Umanitatea Solară. Am spus deja că semnul Infinitului se 
găsește în centrul Pământului, în inima sa. 

Sephiroţii sunt atomici, cei 10 Sephiroţi pot fi reduși la trei 
table: 

1. Tabla Cuantei a Energiei Radiante ce vine de la Soare; 

2. Tabla Greutăţilor Atomice ale elementelor Naturii; 

3. Tabla Greutăţilor Moleculare ale compușilor. 

Aceasta este Scara lui lacob, ce merge de la Pământ la 
Cer. Toate Lumile de Conștiinţă Cosmică se reduc la trei table. 

Un Sephirot nu poate fi înțeles într-o singură regiune, căci 
natura sa este cvadruplă. De aceea cabaliștii se exprimă în mod 
clar atunci când spun că există Patru Lumi. 

Aziluth: Este Lumea Arhetipică sau Lumea Emanaţiilor, 
este Lumea Divină; 

Briah: Este Lumea Creaţiei, de asemenea numită Khorcia, 
adică Lumea Tramoșilor; 

Yetzirah: Este Lumea Formării și a Îngerilor; 

Assiah: Este Lumea Acţiunii, Lumea Materiei. 


Trei Sephiroţi ai formei se găsesc în Coloana Severităţii 
(Binah, Geburah, Hod). 

Trei Sephiroţi ai Energiei se află în Coloana Milei (Hokmah, 
Hesed, Netzah). 

lar între aceste două coloane se află Coloana Echilibrului, 
unde se află diferitele Niveluri de Conștiinţă (Kether, Tiphereth, 
Yesod, Malchuth). 

Toţi cei 10 Sephiroţi cunoscuţi provin din Sephira, Mama 
Divină ce locuiește în Templul Inimă; IO este mantra Mamei 
Divine și 10 sunt Emanațţiile lui Prakriti, adică cei 10 Sephiroţi. 

Kether este Tatăl în noi, un Suflu al Absolutului pentru el 
însuși profund necunoscut. Kether este Bătrânul Zilelor, și 
fiecare dintre noi este în fond un binecuvântat Bătrân al Zilelor. 

Hokmah este Fiul, Cristosul Atomic în noi. Binah este 
Mama în noi, Spiritul Sfânt în noi. 

Kether,  Hokmah și Binah sunt Coroana noastră 
Sephirotică. 

Tatăl mult iubit, Fiul mult adorat și Spiritul Sfânt prea 
înţelept, trăiesc în profunzimile Conștiinţei noastre Superlative, 
așteptând momentul suprem al Realizării noastre. 

Spiritul Sfânt este Mama noastră Divină ce îmbracă o 
mantie albastră și o tunică albă de distinse splendori. 

Mama poartă în mâna sa o lampă prețioasă; această 
lampă este Intimul ce arde în străfundul inimilor noastre. Intimul 
este conţinut într-un vas de alabastru fin și transparent. 

Acest vas este propria noastră Conștiinţă Superlativă, este 
Buddhi al nostru. Intimul este Sephirotul Hesed; Buddhi este 
Sephirotul  Geburah. Intimul și Buddhi se exprimă prin 
intermediul Sufletului Uman. Sufletul Uman este Tiphereth, 
Voința, Frumuseţea. Așadar, Intimul cu cele două Suflete ale 
sale, cel Divin și cel Uman oficiază pe tronul său, care este 
Sistemul Nervos Cerebrospinal. 

Intimul este încoronat cu Coroana Sephirotică. Intimul 
locuiește în Templul său. Templul Intimului are două coloane: 
lachin și Boaz. lachin este Mintea. Boaz este Corpul Astral. 
Mintea este Sephirotul Netzah. Astralul este Sephirotul Hod. 
Aceste două coloane ale Templului se susţin pe Piatra Cubică a 
lui Yesod. Această Piatră Cubică servește de asemenea ca 
fundament Regatului lui Malchuth. Această Piatră Cubică este 
Corpul Eteric. Malchuth este Corpul Fizic. 


Așadar, Omul este o decadă completă. Avem 10 degete la 
mâini, 10 Sephiroţi și 10 Porunci. 

Când Bătrânul Zilelor a realizat cei 10 Sephiroţi în el 
însuși, se transformă în Adam-Kadmon, Omul Celest. 

Acela care realizează cei 10 Sephiroţi în sine însuși, 
strălucește în Lumea Luminii cu inefabile splendori Cristice. 

Când Bătrânul Zilelor a realizat cei 10 Sephiroţi în el 
însuși, aceștia strălucesc în Lumea Luminii ca niște pietre 
preţioase, ca niște pietre strălucitoare, în corpul Bătrânului 
Zilelor. 

„Cel ce are urechi, să audă ce spune Bisericilor Spiritul. 
Celui ce va birui îi voi da să mănânce din Arborele Vieţii, care 
stă în Raiul lui Dumnezeu”. (Apocalipsa 2:7) 

Cei 10 Sephiroţi strălucesc precum pietre preţioase în 
corpul Bătrânului Zilelor. In acest fel ne preschimbăm în 
lerusalimul Ceresc. 

„Și temeliile zidului cetății erau împodobite cu pietre 
scumpe de tot felul. Cea dintâi temelie era de Jasp; a doua de 
Safir; a treia de Calcedonie; a patra de Smarala; A cincea de 
Sardonix; a șasea de Sardiu; a șaptea de Crisolit; a opta de 
Beril; a noua de Topaz; a zecea de Crisopraz; a unsprezecea de 
lacint; a douăsprezecea de Ametist” (Apocalipsa 21:19-20) 

Cei 10 Sephiroţi sunt atomici. Cei 10 Sephiroţi sunt 
Cetatea Sfântă, lerusalimul ce ajunge să strălucească în 
străfundul inimii noastre. 

„In mijlocul pieței cetății și pe cele două maluri ale râului 
era Arborele Vieţii, ce rodea douăsprezece roade, dând în 
fiecare lună rodul său; și frunzele arborelui erau pentru 
vindecarea neamurilor. 

Si acolo nu va mai fi blestem; ci scaunul de domnie al lui 
Dumnezeu și al Mielului vor fi în ea, și robii lui îi vor sluji. 

Și vor vedea chipul lui; și numele lui va fi pe frunțile lor. 

Si acolo nu va mai fi noapte; și nu vor mai avea trebuință 
nici de lampă, nici de lumina Soarelui; pentru că Domnul 
Dumnezeu îi va lumina; ṣi va domni în vecii vecilor”. (Apocalipsa 
22:2-5) 

Când un om încarnează în sine însuși Coroana sa 
Sephirotică, atunci Bătrânul Zilelor îl va lumina și va domni în 
vecii vecilor. 


Însă, fraţi ai Sufletului meu, cu adevărat vă spun că 
nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin Fiul. Fiul este Cristosul 
Atomic în noi, este Hokmah, Divina Ințelepciune Cristică. 

Gnoza ce strălucește în adâncul inimii noastre. 

Trebuie să inundăm toate vehiculele noastre cu atomi de 
Natură Cristică; trebuie să îl formăm pe Cristos în noi pentru a 
urca la Tatăl, întrucât nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin Fiul. 

Chiar dacă Cristos s-ar naște de o mie de ori în Betleem, 
nu ar servi la nimic dacă nu s-ar naște și în inima noastră. 

Trebuie să îl formăm pe Cristos înăuntrul nostru, pentru a 
intra pe porțile cetăţii, triumfători și victorioși, în Duminica 
Floriilor. 

Crăciunul este un eveniment Cosmic ce trebuie să se 
realizeze în fiecare dintre noi. Crăciunul este absolut individual. 

Este necesar să se nască în noi Cristosul, este urgent 
Crăciunul Inimii. 

Trebuie transformat Arborele Științei Binelui și a Răului, în 
Mielul Jertfit al Cetăţii Sfinte. 

„Pe cel ce va birui, îl voi face stâlp în Templul 
Dumnezeului meu, și nu va mai ieși de acolo”. (Apocalipsa 3:12) 

„Fii credincios până la moarte și eu iti voi da Coroana 
Vietii”. (Apocalipsa 2:10) 

„Eu sunt pâinea vieții, eu sunt pâinea vie, cel ce mănâncă 
din carnea mea și bea din sângele meu va avea viață veșnică și 
eu îl voi învia în ziua de apoi. Cel ce mănâncă din carnea mea și 
bea din sângele meu, trăiește în mine și eu în el”. (loan 6: 48, 
51, 54, 56) 

Cristos este în mod real o Coroană Sephirotică de 
incomensurabilă Înțelepciune, ai cărui atomi cei mai puri 
strălucesc în Hokmah, Lumea lui Ophanim. 

Această Coroană  Sephirotică (de  incomensurabilă 
înţelepciune) l-a trimis pe Buddha al său, lisus din Nazareth, 
care de-a lungul a nenumărate reîncarnări s-a pregătit în 
evoluţia noastră terestră. 

A fost în lordan unde Coroana Cristică, Logosul Solar a 
strălucit, a pătruns în al său Buddha lisus din Nazareth. lată 
Misterul Dublei Personalităţi Umane, unul dintre misterele cele 
mai mari ale Ocultismului. 


Când Omul își primește Coroana Sephirotică, atunci 
Bătrânul Zilelor îl luminează și-l conduce până la Apele Pure ale 
Vieţii. 

Însă, fraţii mei, nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin Fiul, și 
Fiul se află în fundul Arcei Alianţei așteptând momentul 
Realizării. 

Această Arcă a Alianţei sunt Organele Sexuale. Doar prin 
intermediul Castităţii Perfecte, putem forma Cristosul în noi și 
urca la Tatăl. 

Deja, fraţii mei, deja v-am înmânat Arca Noului Testament. 

Deja v-am predat Calea Magiei Sexuale. 

„Atunci s-a deschis Templul lui Dumnezeu din Cer, și s-a 
văzut Arca Legământului său în Templul său, și au fost fulgere, 
glasuri, tunete, și cutremure de pământ, și o grindină mare”. 
(Apocalipsa 11:19) 

o CAPITOLUL 49 n 
KETHER o 

În mod real, fiecare dintre noi are în străfundul Conștiinţei 
sale un Bătrân Venerabil, acesta este Primul Logos. 

Cabaliștii îl denumesc Kether. 

Bătrânul Zilelor este androgin, adică, bărbat și femeie în 
același timp. Prima și ultima sinteză a Fiinţei noastre. Bătrânul 
Zilelor este prima emanaţie teribil de Divină din Spaţiul Abstract 
Absolut. 

Bătrânul Zilelor este original în fiecare om, și este Tatăl; 
există atâţia Taţi în Cer câți oameni pe Pământ. 

Bătrânul Zilelor este Ocultul Ocultului; Mila Milelor; 
Bunătatea Bunătăţilor; originea Fiinţei noastre; „Marele Vânt”. 

Părul Bătrânului Zilelor are 13 bucle. Dacă însumăm avem 
1+ 3 = 4; 1 este Principiul Masculin, Focul; 2 este Principiul 
Feminin, Apa; 3 este Fiul Creaţiei, plus Unitatea Vieţii este egal 
cu 4, acesta este Sfântul TETRAGRAMMATON. 

Acesta este numele Eternului IOD-HE-VAU-HE. 

Barba Bătrânului Zilelor are 13 smocuri. Această barbă 
reprezintă Uraganul, cele 4 Vânturi, Suflul, Cuvântul. Cele 4 
Vânturi sunt: lod-He-Vau-He. 

Arcanul 13 este Bătrânul Zilelor. Doar învingând Moartea îl 
putem încarna pe Bătrânul Zilelor. Probele funerare ale 
Arcanului 13 sunt mai înspăimântătoare și mai teribile decât 
Abisul. 


Pentru a-l realiza pe Bătrânul Zilelor în interiorul nostru 
înșine, trebuie să realizăm în totalitate în interiorul nostru înșine 
Arcanul Nr.13. i 

Necesităm o Moarte Supremă și o Supremă Inviere pentru 
a avea dreptul de a-l încarna pe Bătrânul Zilelor: doar acela care 
îl încarnează are dreptul de a purta intern părul și barba 
Venerabilului Bătrân. 

Doar în prezenţa Îngerilor Morţii, după ce am ieșit 
victorioși din probele funerare putem să îl încarnăm pe Bătrânul 
Zilelor. Cel care îl încarnează este un „Bătrânel” în plus în 
Eternitate. Mantra PANDER ne permite să ajungem până la 
Bătrânul Zilelor. Aceasta este posibil prin Meditaţia Profundă. 

În Lumea Aziluth există un Templu minunat unde ni se 
arată maiestuoasa prezenţă a Bătrânului Zilelor. Bătrânul Zilelor 
locuiește în Lumea lui Kether, Şeful acestei Lumi este Ingerul 
Metratân. Acest înger a fost profetul Enoh, cu ajutorul său 
putem intra în Lumea lui Kether; discipolul care dorește să 
pătrundă în Kether în timpul stărilor sale de Meditaţie Profundă, 
îl va ruga pe Îngerul Metraton, și va fi ajutat. 

Zeița Aztecă a Morții are o coroană din 9 cranii umane. 

Coroana este simbolul Bătrânului Zilelor. Craniul este 
corespondenţa microcosmică a Bătrânului Zilelor în Om. În mod 
real avem nevoie de o Supremă Înviere pentru a-l realiza pe 
Bătrânul Zilelor în interiorul nostru înșine. 

În Lumea lui Kether înțelegem că Marea Lege guvernează 
tot ceea ce este creat. Din Lumea Bătrânului Zilelor vedem 
mulțimile umane ca niște frunze purtate de vânt. 

Marele Suflu este Legea teribilă a Bătrânului Zilelor. 

„Vox populi, vox Dei”. O revoltă socială contemplată din 
Lumea Bătrânului Zilelor, este o Lege în acţiune. Fiecare 
persoană, mulțimile întregi par frunze desprinse din arbori, 
vânturate de „Vântul” teribil al Bătrânului Zilelor. 

Oamenii nu cunosc aceste lucruri. Oamenii se preocupă 
doar pentru a obţine bani și mai mulţi bani. Aceasta este 
sărmana umanitate îndurerată, biete frunze duse de Marele 
Vânt. Sărmane frunze purtate de Marea Lege. 

Bătrânul Zilelor este Fiinţa noastră Autentică în originea sa 
esenţială. Este Tatăl în noi. Este adevărata noastră Fiinţă. 


Discipolii noștri trebuie acum, să se concentreze și să 
mediteze foarte profund asupra Bătrânului Zilelor. Pe durata 
Meditaţiei trebuie să provoace somnul. 

Fie ca Pacea să domnească în toate inimile. Să nu uităm 
că Pacea este Lumină; să nu uităm că Pacea este o esenţă 
emanată din Absolut. Este Lumină emanată din Absolut. 

Este Lumina Bătrânului Zilelor. Cristos a spus: „Pacea mea 
v-o dau, Pacea mea v-o las”. 

o CAPITOLUL 50 o 
HOKMAH n 

„Vino, o, Sfânt Cuvânt! Vino, o, nume sacru al Forței 
Chrestos! Vino, o, Energie Sublimă! Vino, o, Milă Divină! Vino, o, 
Supremă Seitate a Celui Preaînalt!” 

Slujbă Gnostică Hokmah din Kabala Ebraică este Cristosul 
Cosmic, Christus, Vishnu al hindușilor. 

Al 2-lea Logos, Hokmah, este lubire, Agnus Dei, Mielul 
Jertfit, este Focul însuși ce arde în toată Creaţia de la începutul 
lumii pentru salvarea noastră. Este Foc și e intrinsec în adâncul 
oricărei materii organice și anorganice. 

Energia Solară este Lumină Astrală. Esenţa sa este 
Puterea Cristonică închisă în polenul fecundant al florii, în inima 
fructului arborelui, în glandele de secreție internă ale animalului 
și omului. În om principala sa localizare este în coccis. 

Aztecii denumeau această Sacră Putere: „Șarpele cu Pene 
Quetzalcoatl”, ce se trezește și urcă până la Glanda noastră 
Pineală doar prin intermediul Magiei Amoroase. 

Cristos este Ințelepciunea însăși, este Logosul Solar, al 
cărui Corp Fizic este Soarele. Cristos umblă cu Soarele său, în 
același mod în care Sufletul Uman umblă cu corpul său de carne 
și oase. Cristos este Lumina Soarelui. Lumina Soarelui este 
Lumina lui Cristos. 

Lumina Soarelui este o Substanţă Cristonică ce face să se 
creeze planta și să încolțească sămânţa. În interiorul apăsătorii 
durități a bobului rămâne închisă această Substanţă a Logosului 
Solar, ce îi permite plantei să se reproducă neîncetat cu viaţa 
glorioasă, viguroasă și activă. 

Energia desprinsă din Focul Solar este fixată în Inima 
Pământului și ea este nucleul vibrant al celulelor în orice fiinţă 
vie. Ea este Lumina Astrală, Azothul și Magnesia Vechilor 
Alchimiști. Lumina Astrală întrepătrunde întreaga atmosferă și 


este cauza puterilor minunate din om și Focul Sacru al oricărei 
vieți. 

Cu Ajutorul celui de-al 2-lea Logos, această Lume are 
Conștiinţă, pentru ca astfel și noi să putem să ne trezim și să 
avem Conștiinţă. 

Cristos este acea Rază foarte Pură, Inefabilă și teribil de 
Divină ce a strălucit ca un fulger pe chipul lui Moise, acolo în 
solemnul mister de pe Muntele Nebo... 

Cristos nu este Monada. Cristos nu este Septenarul 
Teosofic. Cristos nu este Jivan-Atman. Cristos este Soarele 
Central. Cristos este Raza ce ne unește cu Absolutul. 

„Eu cred în Fiul, Chrestosul Cosmic, puternica Mediere 
Astrală, care leagă Personalitatea noastră Fizică de Imanenta 
Supremă a Tatălui Solar”. (Ritual Gnostic) 

Să știți că Cristosul nu este un individ. Cristosul Cosmic 
este impersonal, Universal și se află dincolo de Individualitate, 
de Personalitate și de Eu, este o Forţă Cosmică, ce se exprimă 
prin orice om care este pregătit cum se cuvine. 

Într-o zi s-a exprimat prin marele Jeshua Ben Pandira, 
cunoscut în Lumea Fizică drept Maestrul lisus din Nazareth. 

De asemenea s-a exprimat prin mulţi alții. 

Cristos este o Substanţă Cosmică, latentă în fiecare atom 
al Infinitului. Substanța Adevărului. Cristos este Adevărul și 
Viaţa. 

Când un om asimilează Substanţa Cristică în Fizic, în 
Psihologic și în Spiritual, se Cristifică, se transformă în Cristos, 
se preschimbă într-un Cristos Viu. Avem nevoie să-l formăm pe 
Cristos în noi, este urgent să încarnăm Adevărul. 

La chinezi, Cristos este Fu-ji. La mexicani, Cristos este 
Quetzalcoatl, care a fost Mesia și transformatorul toltecilor. 

La japonezi este Amida, care are puterea de a deschide 
porțile Gokurak-ului (Paradisul). În Cultul lui Zoroastru, Cristos 
este Ahura Mazda. Edda germanicilor îl citează pe Kristos, Zeul 
teogoniei lor asemănător lui lisus din Nazareth, născut în ziua de 
Crăciun, 25 Decembrie la miezul nopții, la fel ca și Cristoșii 
nordici, Odin, Wotan și Belen. 

Evanghelia lui Krishna în India milenară, este similară 
Evangheliei Creștine. În Vechiul Egipt al Faraonilor, Cristos este 
Osiris, și oricine îl încarna era un Osirificat; Hermes Trismegistul 
este Cristosul Egiptean, el l-a încarnat pe Osiris. 


Orice Om care ajunge să asimileze Substanţa Cristos se 
convertește de fapt într-un Cristos Viu. 

Vreau să înțelegem că Logosul Solar nu este un Individ. 

Logosul Solar este o Armată, Verbul, Marele Cuvânt. 

ARMATA VOCII este o Unitate  Multiplă, eternă, 
necondiționată și perfectă. Ea este Logosul Creator. Ea este 
Prima Clipă. 

„La început era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu și 
Cuvântul era cu Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu. 
Toate lucrurile au fost făcute prin el, și nimic din ce a fost făcut 
n-a fost făcut fără el. Și Lumina în întuneric strălucește, dar 
întunericul n-a recunoscut-o”. (loan 1:1-5) 

El este Marele Suflu emanat din străfundurile Eternului 
Spaţiu Abstract Absolut. Eternul Spaţiu Abstract Absolut este 
Fiinţa  Fiinţei tuturor  Fiinţelor, Absolutul este Nenumitul, 
Nelimitatul Spaţiu. Toţi cei care își încarnează Cristosul se 
Cristifică și intră în rândurile Armatei Vocii. 

„Și după cum a înălțat Moise șarpele pe baston în pustie, 
tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului”. (loan 3:14) 

Trebuie să-l încarnăm pe Cristos în noi pentru a urca la 
Tatăl. Nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin Fiul, în Cristos toți 
suntem Unul. În Domnul nu există diferenţe între om și om, 
pentru că în El toţi suntem Unul. În Lumea Domnului nu există 
Individualitatea, nici Personalitatea. In El nu există diferențe 
ierarhice. Cel care îl încarnează este atunci El, El, El. „Varietatea 
este Unitate”. 

Trebuie să terminăm cu Personalitatea și cu Eul pentru ca 
să se nască Fiinţa în noi, trebuie să terminăm cu 
Individualitatea. 

Dacă un mistic în Stare de Extaz și-ar abandona cele 7 
Corpuri pentru a investiga viaţa lui Cristos, atunci s-ar vedea pe 
sine însuși reprezentând Drama Patimii Domnului, făcând 
miracole și minuni pe Pământul Sfânt, s-ar vedea mort și înviat a 
treia zi. Dacă acel mistic ar lua locul lui Cristos în acele 
momente ar fi El, El, El. Acest fenomen se datorează faptului că 
în Lumea lui Cristos nu există  Individualitatea, nici 
Personalitatea; în Cristos există doar o singură Fiinţă, care se 
exprimă ca multe. Terminând cu Eul și cu Individualitatea, 
rămân doar Valorile Conștiinţei, ce sunt atributele Eternului 
Spaţiu Abstract Absolut. 


Doar El poate spune: „Eu sunt Drumul, Adevărul și Viaţa”. 
„Eu sunt Lumina. Eu sunt Viaţa. Eu sunt Bunul Păstor. Eu sunt 
Pâinea. Eu sunt Învierea”. 

Fiinţa primește Fiinţa Fiinţei sale, pe Eu Sunt, acea 
răsuflare a Marelui Suflu în fiecare dintre noi, Raza noastră 
particulară, El, EI, El. 

„Eu sunt” este Cristosul Intern din fiecare om, Divinul 
nostru „Augoides”, Logosul. Cel ce primește Coroana Vieţii are 
dreptul să spună: „Eu sunt EI, Eu sunt EI, Eu sunt El”. 

Cristos este simbolizat prin phallus-ul în erecţie, prin 
sceptrul de putere înălţat, prin turn, prin piatra ascuţită și prin 
tunica de glorie; el este de sorginte Divină. Cristos este lubire. 
Antiteza lubirii este Ura. Să știți voi, popoare, mulţimi și limbi, că 
Ura se transformă în foc care arde. Să știți că monstrul cel mai 
îngrozitor ce există pe fața Pământului este Ura. 

Cel care minte, păcătuiește împotriva Tatălui care este 
Adevăr, cel ce urăște, păcătuiește împotriva Fiului care este 
lubire, și cel ce fornică păcătuiește împotriva Spiritului Sfânt 
care este Castitatea. 

o CAPITOLUL 51 o 
BINAH o 

„Salve Lebădă Sacră! Hamsa miraculoasă. Salve Pasăre 
Phoenix a Paradisului! Salve Ibis nemuritor! Porumbel al 
Graalului, Energie Creatoare a celui de-al Treilea Logos!” (Ritual 
Gnostic) 

Binah este Spiritul Sfânt, este al Treilea Logos, Domnul 
Shiva al hindușilor, ce se manifestă ca Potenţă Sexuală în tot 
ceea ce este, a fost și va fi. 

Spiritul Sfânt este Forța Sexuală pe care o vedem în 
pistilul florilor, ceea ce se exprimă în organele creatoare ale 
tuturor speciilor vii; Forță minunată fără de care Universul nu ar 
putea exista. 

Cabaliștii raportează diferiţii Sephiroţi ai Kabalei Ebraice, 
Lumilor. Astfel de exemplu, că Bătrânul Zilelor este un punct al 
Spaţiului Infinit, este etern ca simbol. Că Hokmah este guvernat 
de Zodiac și este adevărat. Spun că Binah este guvernat de 
Saturn; aici ajungem la un punct în care trebuie să fim în 
dezacord, nu vreau să spun că Spiritul Sfânt nu este guvernat 
de Saturn, că nu există o relaţie între aceștia, da, există, dar 
aceasta nu este totul, deoarece nu există îndoială că Lumea lui 


Jupiter este relaţionată într-o anumită formă cu Binah, întrucât 
are Puteri, Tron și el spală Apele Vieţii. 

Din Ain Soph (Atomul Superdivin) emană Kether, Hokmah 
și Binah, Coroana Vieţii, strălucitorul Dragon de Inţelepciune. 

Când vine Marea Noapte Cosmică, strălucitorul Dragon de 
înţelepciune se va absorbi în Ain Soph... lată Trinitatea 
absorbindu-se în Unitate! lată Sfântul Patru, Tetragrammatonul 
cabaliștilor! 

Trinitatea, Triada Perfectă, Tată, Fiu și Spirit Sfânt plus 
Unitatea Vieţii este Sfântul Patru, cei Patru Tâmplari Eterni, cele 
Patru Coarne ale Altarului, cele Patru Vânturi ale Mării, Sfântul și 
Misteriosul Tetragrammaton al cărui cuvânt mantric este lod-He- 
Vau-He, numele teribil al Eternului. 

Spiritul Sfânt se dedublează într-o Femeie inefabilă, 
aceasta este Divina Mamă, înveșmântată cu tunică albă și 
mantie azurie. Spiritul Sfânt este Shiva, Divinul Soţ al lui Shakti, 
Divina Mamă Kundalini. 

Divina Femeie este o Fecioară lnefabilă, această Divină 
Mamă este simbolizată la azteci printr-o Fecioară misterioasă 
(să se vadă monografia nr.10 a cărții „Magie Cristică Aztecă”), 
această fecioară are în gâtul său o misterioasă gură; gâtul este 
uterul unde se gestează cuvântul, Zeii creează cu laringele. 

„La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și 
Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la Inceput cu Dumnezeu. 
Toate lucrurile prin el au fost făcute și nimic din ce a fost făcut 
n-a fost făcut fără el. In el era Viaţa, și Viata era Lumina 
oamenilor”. 

Verbul făcu fecunde Apele Vieții și Universul în starea sa 
germinală se ivi splendid în auroră. 

Spiritul Sfânt o fecundă pe Marea Mamă și se născu 
Cristosul. 

Al 2-lea Logos este întotdeauna fiu al Fecioarei Mame. 

Ea este mereu fecioară înainte de naștere, la naștere și 
după naștere. Ea este Isis, Maria, Adonia, Insoberta, Rea, Cibele, 
etc. 

Ea este Haosul Primitiv, Substanţa Primordială, Materia 
Primă a Marii Opere. 

Cristosul Cosmic este Armata Marelui Cuvânt și se naște 
întotdeauna în Lumi și este crucificat în fiecare din ele, pentru 
ca toate ființele să aibă viaţă și să o aibă din abundență. 


Spiritul Sfânt este Făuritorul de Lumină: „Dumnezeu a 
spus, să se facă lumină și lumina a fost făcută”. Sensul esoteric 
este: „A fost pentru că a spus”. 

Pământul are 9 Straturi și în al Nouălea se află Laboratorul 
celui de-al 3-lea Logos. În mod real, al 9-lea Strat se află în 
întreg centrul masei planetare, acolo se află Sfântul Opt, Divinul 
Simbol al Infinitului în care sunt reprezentaţi Creierul, Inima și 
Sexul Geniului Planetar. 

Un Șarpe Sacru se încolăcește în inima Pământului, exact 
în a 9-a Sferă. El este septuplu în constituţia sa, și fiecare din 
cele 7 Aspecte Ignice ale sale corespunde fiecăruia din cei 7 
Șerpi ai Omului. 

Energia Creatoare a celui de-al Treilea Logos elaborează 
elementele chimice ale Pământului, cu întreaga sa complexitate 
multifaţetică de forme. Când această Energie Creatoare se 
retrage din centrul Pământului, lumea noastră se va transforma 
atunci într-un cadavru. În acest fel mor Lumile. Focul Serpentin 
al Omului provine din Focul Serpentin al Pământului. Teribilul 
Șarpe doarme profund în misteriosul său cuib de ciudate sfere 
goale, asemănător unui adevărat puzzle chinezesc. Acestea sunt 
sfere concentrice astrale și subtile. Cu adevărat, așa cum 
Pământul are 9 Sfere Concentrice și în fundul tuturor acestora 
se află teribilul Șarpe, tot așa le are deopotrivă omul, întrucât 
acesta este Microcosmosul Macrocosmosului. 

Omul este un Univers în miniatură, cel infinit de mic este 
analog celui infinit de mare. 

Hidrogenul, Carbonul, Nitrogenul și Oxigenul sunt cele 4 
Elemente de bază cu care lucrează al Treilea Logos. Elementele 
chimice sunt dispuse în ordinea greutăților lor atomice, cel mai 
ușor este Hidrogenul, a cărui greutate atomică este 1 și se 
termină cu Uraniul a cărui greutate atomică este 238,5 și rezultă 
de fapt ca fiind cel mai greu dintre elementele cunoscute. 

Electronii constituie o punte între Spirit și Materie. 
Hidrogenul în sine însuși este elementul cel mai rarefiat care se 
cunoaște; Prima Manifestare a Șarpelui. Orice element, orice 
aliment, orice organism se sintetizează într-un determinat tip de 
Hidrogen. Energia Sexuală corespunde Hidrogenului 12, și nota 
sa muzicală este SI. 


Materia Electronică Solară este Focul Sacru al lui 
Kundalini. Când eliberăm această energie, intrăm pe Drumul 
Iniţierii Autentice. 

Energia celui de-al Treilea Logos se exprimă prin 
intermediul Organelor Sexuale, și prin intermediul Laringelui 
Creator. 

Acestea sunt cele două instrumente prin intermediul 
cărora curge Puternica Energie Creatoare a celui de-al Treilea 
Logos. 

Când se lucrează cu Arcanul A.Z.F., se trezește Șarpele 
Sacru. Fluxul ascendent al Energiei Creatoare a celui de-al 
Treilea Logos, este Focul Viu. Acel Foc al Rusaliilor urcă de-a 
lungul Canalului Medular deschizând centri și trezind puteri 
miraculoase. 

In Mexicul antic, în Templul Şerpilor, numit Quetzalcoatl, 
se adora Spiritul Sfânt, cu tunica și mantia de culoare alb, negru 
și roșu; ei aruncau în jarul focului, cochilii de melci sub formă de 
praf, pentru aceasta foloseau melci marini albi, negri și roșii. 
Albul este Spiritul Pur, Negrul simbolizează căderea Spiritului în 
Materie, iar Roșul este Focul Spiritului Sfânt, cu care ne 
întoarcem la albeaţa Spiritului Pur. 

Acea tămâie urca până la Cer, Sacerdotul se ruga pentru 
viață și plantele înfloreau întrucât Spiritul Sfânt este Focul 
Sexual al Universului. 

Ritualul se realiza în Templul lui Quetzalcoatl înainte de 
răsăritul Soarelui, deoarece Spiritul Sfânt este Făuritorul de 
Lumină, și Sacerdotul vocaliza mantrele IN EN. 

lona profetul, de asemenea realiza ritualul Spiritului Sfânt 
exact la fel ca și aztecii și utiliza pentru aceasta acelea și 
veșminte și mirodenii. De asemenea vocaliza mantrele IN, EN 
când arunca mirodeniile în foc. 

Acest rit trebuie să se stabilească în toate Sanctuarele 
Gnostice. Cochiliile de melci sunt relaţionate cu apa mării și Apa 
este lăcașul Focului Spiritului Sfânt. Așadar, cochiliile de melci 
marini se dovedesc a fi mirodenia perfectă a Spiritului Sfânt. 

Mama sau Spiritul Sfânt ne dă Putere și Înţelepciune. 
Simbolurile Fecioarei sunt: Yoni-ul, Potirul, și Tunica de 
Ascundere. 

o CAPITOLUL 52 o 
HESED n 


Hesed în sine însuși este Intimul; conform hindușilor, 
Atman. Se spune că Hesed este guvernat în mod direct de 
Jupiter și nimic mai mult. Aceasta este fals, Intimul este Marțian, 
Războinic, Luptător, acest lucru nu îl acceptă mulţi Cabaliști și 
pot să-l considere chiar absurd. Dar cine are experienţă directă 
în legătură cu Hesed, știe foarte bine că Hesed este Războinic; 
Intimul este cel care trebuie să fie în luptă pe viaţă și pe moarte 
împotriva tenebrelor, cel care trebuie să lupte din greu pentru 
propria sa Auto-Realizare Intimă, cel care se află în bătălie. Este 
evident că are ceva Jupiterian pentru că poate apuca Sceptrul 
Regilor, nu o neg, dar că ar fi în mod unic și exclusiv Jupiterian, 
aceasta este fals. 

Atman este Intimul nostru, Seitatea noastră Divină, acel al 
Șaptelea Principiu care există în Fiinţe dar pe care oamenii nu îl 
dețin. 

Pentru a fuziona cu Atman se cere următoarea experienţă: 
să ieșim în Corp Astral abandonând Corpul Fizic. Ne dezbrăcăm 
de Corpul Astral ordonându-i: „ieși din mine”, pentru aceasta se 
necesită voinţă, și Corpul Astral iese prin coloana vertebrală și 
rămânem în Lumea Minţii. După aceea ne dezbrăcăm de Corpul 
Mental ordonându-i: „Corp al Minţii ieși din mine”, aceasta se 
realizează printr-un act de voinţă, și rămânem cu Corpul Cauzal 
căruia deopotrivă îi ordonăm să iasă, acest lucru de asemenea 
cere un mare efort. Corpul Voinței Conștiente lucrează mai bine, 
îi ordonăm să iasă și să abandoneze cele 33 de vertebre, 
rămânând cu Corpul Buddhic sau Intuiţional, acesta este foarte 
ascultător și la fel îi poruncim să iasă rămânând în Lumea lui 
Hesed, a lui Atman, Inefabilul. 

În Lumea lui Atman ne simţim un Om Complet, aici 
Animalul Intelectual nu este Om. Iniţiatul se simte plin de o 
imensă plenitudine, acolo, în acea lume, este „Om Adevărat” în 
sensul cel mai obiectiv. Partea sa negativă este Lumea Fizică, 
Lumea lui Atman este o stare pozitivă. Acolo se vede un oraș în 
forma sa cea mai reală, căci acolo o masă se vede din toate 
părţile, de sus, de jos, dinăuntru, dinafară; la fel se întâmplă cu 
un munte. 

Într-o bucătărie se vede din câţi atomi este format un 
tacâm, câte molecule conţine pâinea sau carnea pe care le vom 
mânca. Nu percepem doar solide în formă integrală, ci și 
hipersolide, incluzând cantitatea exactă de atomi care în 


ansamblul lor constituie totalitatea oricărui corp. Dacă studentul 
nu este pregătit, se decepționează pentru că se găsește într-o 
lume cu cel mai crud realism, aceasta este Lumea 
Matematicilor. Aici se vede Drama Naturii, aici suntem 
spectatori ai Naturii. Lumea Matematicilor este Lumea lui 
Atman. 

Cine gândește, este Mintea, nu Intimul. Mintea Umană 
actualul său stadiu de evoluţie este animalul ce-l avem 
interior. 

Conceptul lui Descartes: „Gândesc deci exist” este 
complet fals, pentru că Omul Adevărat este Intimul, și Intimul nu 
gândește pentru că știe. Atman nu are nevoie să gândească, 
pentru că el este Atotștiutor. 

Intimul nostru este Da, Da, Da. Înţelepciunea Intimului 
nostru este Da, Da, Da. lubirea Intimului nostru este Da, Da, Da. 

Când noi spunem: „Mi-e foame, mi-e sete”, etc., afirmăm 
ceva absurd, pentru că Intimului nu îi este foame nici sete, cui îi 
este foame și sete este Corpul Fizic. Cel mai corect este a 
spune: „corpului meu îi este foame, corpului meu îi este sete”. 
La fel se întâmplă cu Mintea, când spunem: „Am o Forţă Mentală 
puternică, am o problemă, am cutare conflict, am cutare 
suferință, am cutare gânduri”, etc., afirmăm atunci erori foarte 
grave, pentru că acestea sunt chestiuni ale Minţii, nu ale 
Intimului. 

Omul Adevărat este Intimul, el nu are probleme, 
problemele sunt ale Minţii. 

Intimul trebuie să biciuiască Mintea cu biciul teribil al 
Voinţei. 

Omul care se identifică cu Mintea, cade în Abis. Mintea 
este măgarul pe care trebuie să-l încălecăm pentru a intra în 
lerusalimul Ceresc. Trebuie să comandăm Minţii astfel: „Minte, 
îndepărtează-mi această problemă, Minte, alungă-mi cutare 
dorință, etc. Nu ţi-o admit, sunt Stăpânul tău și tu ești sclava 
mea în vecii vecilor”. 

Vai de omul care se identifică cu Mintea, pentru că pierde 
Intimul, și va sfârși în Abis. 

Aceia care spun că totul este Minte, comit o foarte gravă 
eroare, pentru că Mintea este doar un instrument al Intimului. 


Toate acele opere care tind să identifice Omul cu Mintea 
sunt legitimă Magie Neagră, pentru că Adevăratul Om nu este 
Mintea. 

Nu trebuie să uităm că Demonii cei mai subtili și periculoși 
care există în Univers, rezidă în Lumea Mentală. 

Intimul îi spune Minţii astfel: „Nu spune că ochii tăi sunt 
ochii tăi, pentru că eu văd prin ei. Nu spune că urechile tale sunt 
urechile tale, pentru că eu aud cu ajutorul lor. Nu spune că gura 
ta este gura ta, pentru că eu vorbesc prin intermediul ei. Ochii 
tăi sunt ochii mei. Urechile tale sunt urechile mele. Gura ta este 
gura mea'. 

In Lumile Interne, putem arunca afară din noi Corpul 
Mental pentru a conversa cu el, faţă în față, ca și cu o persoană 
străină. 

Atunci înţelegem profund că Mintea este un subiect 
ciudat, pe care trebuie să învăţăm să-l conducem cu biciul teribil 
al Voinţei. 

„Vizuina Dorinţei se află în Minte”. 

Intimul este Adevăratul Om ce trăiește încarnat în orice 
corp uman, și pe care toți îl purtăm crucificat în inima noastră. 

Când omul se trezește din somnul ignoranței sale, atunci 
se încredințează Intimului său. Acesta se unește cu Cristosul iar 
omul devine atotputernic ca și Absolutul de unde a izvorât. 

Intimul este Dumnezeu în om. Omul care ignoră acest 
mare adevăr este doar o umbră, umbra Intimului său. 

Simbolul Intimului este Steaua cu Cinci Vârfuri, Piramida, 
Crucea cu braţe egale, Sceptrul. 

o CAPITOLUL 53 o 
GEBURAH o 

Geburah este Rigoarea Legii, este Buddhi, Sufletul Spirit, 
Walkiria de care ne vorbea acel ilustru scriitor spaniol Don Mario 
Roso de Luna, este Frumoasa Elena, etc. 

Geburah, Budahi, s-a considerat că este exclusiv Marțian, 
aceasta este o greșeală, pentru că în Lumea Sufletului Spirit, 
care este feminin, se află Leul Legii, care este Solar. Astfel în 
Geburah întâlnim Rigoarea Legii, dar de asemenea întâlnim 
Nobleţea Leului, așadar Lumea Buddhică Intuiţională este 
complet Solară. 


Geburah este Legea Justiţiei. Lumea lui Geburah se 
fundamentează pe Justiţie. Maeștrii Karmei se bazează pe 
„Conștiinţă” pentru a judeca în Tribunalul Karmei. 

Maeștrii Karmei sunt Judecători cu Conștiinţă. Justiţia se 
află dincolo de Bine și de Rău. Când dumneavoastră veţi ajunge 
la Lumină, veţi ști ceea ce este lubirea, și când veţi ști ceea ce 
este lubirea veţi ști să iubiţi și veţi înţelege că lubirea Conștientă 
este Lege. 

Nu contează să faci binele ci să știi să-l faci. 

Șeful Arhonţilor Legii este Maestrul Anubis, care oficiază 
împreună cu cei 42 de Judecători ai săi. Când oficiază, utilizează 
o mască sacră sub forma unui cap de Șacal sau Lup cu Pene, 
emblema Adevărului. ` 

Justiția este Suprema Indurare și Suprema Neîndurare a 
Legii. In Tribunalul Karmei, cel care are cu ce plăti iese cu bine 
din negocieri. Trebuie să facem în mod constant fapte bune 
pentru a avea cu ce plăti datoriile noastre, din această viață și 
din cele trecute. 

Este imposibilă ocolirea Justiției pentru că Polițistul Karmei 
se află în interiorul nostru înșine, acesta este Kaomul. 

Oriunde lipseşte  lubirea apare Kaomul, Polițistul, 
Acuzatorul, care ne duce înaintea Tribunalelor Legii. 

Este posibilă anularea Karmei prin fapte bune, astfel se 
combate Leul Legii. Când o Lege Inferioară este transcensă de o 
Lege Superioară, Legea Superioară șterge Legea Inferioară. 

Karma nu este o Lege mecanică, căci poate fi iertată. 

Fă fapte bune pentru a ţi se anula datoriile. Fiecare dintre 
noi are o carte în care se notează greșelile pe care le-am comis, 
ziua și ora. 

Când vom fi complet inofensivi, când cineva nu va mai fi 
capabil să facă rău nimănui, i se iartă Karma. 

Karma este un medicament care ni se administrează. 

Buddha a spus: „există trei lucruri eterne în viață: LEGEA, 
NIRVANA ȘI SPATIUL”. 

o CAPITOLUL 54 o 
TIPHERETH co 

Tiphereth este Soțul Soţiei, Manasul Superior al Teosofiei 
Orientale, care nu este altceva decât Sufletul Uman, Cauzalul. 
Acest Suflet este cel care suferă și care dă partea foarte umană 
din noi. Trebuie să facem deosebire între ceea ce este Sufletul 


Uman și Tiphereth în sine însuși. Este foarte ușor de confundat 
Tiphereth cu  Cauzalul. Corpul Cauzal este Vehiculul lui 
Tiphereth. 

Anumiți Cabaliști pretind că Lumea lui Tiphereth, Lumea 
Sufletului Uman sau a Fiului Omului propriu zis, este guvernată 
de Soare. In mod real nu este așa, căci este guvernat de Venus, 
din acest motiv Cristos este crucificat în Vinerea Sfântă iar 
acesta este un lucru la care am putea medita. 

Căsătoria Ginebrei, Divina Amazoană, Sufletul Divin, cu 
Cavalerul, Sufletul Uman, este un eveniment minunat în care 
experimentăm o transformare radicală, pentru că „Buddhi este 
ca un vas de alabastru fin și transparent, înăuntrul căruia arde 
flacăra lui Prajna (Fiinţa)”. 

Textele esoteriste hinduse menţionează în mod constant 
faimoasa Trimurti Atman-Buddhi-Manas. Acesta este Intimul cu 
cele două Suflete ale sale, Sufletul Spiritual (feminin) și Sufletul 
Uman (masculin). _ 

Originea și baza Inaltei Magii se află în cununia perfectă a 
lui Buddhi-Manas, fie în regiunile pur Spirituale fie în Lumea 
Terestră. 

Colegiile Inițiatice Autentice învaţă cu claritate, că 
Frumoasa Elena este Buddhi, Sufletul Spiritual al celei de-a 
Șasea Iniţieri Venusiene, Shakti Potenţială Feminină a Fiinţei 
Interioare. Frumoasa Elena din Troia este aceeași Elena din 
Faustul lui Goethe. Elena semnifică în mod clar cununia dintre 
Nous (Atman-Buddhi) cu Manas (Sufletul Uman). Uniune prin 
intermediul căreia se identifică Conștiinţa și Voința, rămânând, 
din acest motiv, ambele Suflete dotate cu Puteri Divine. 

Esența lui Atman, a  Primordialului,  Eternului și 
Universalului Foc Divin, se află conținută în interiorul lui Buddhi, 
care în plină conjuncţie cu Manas determină Masculin-Femininul. 
El și Ea, Buddhi și Manas, sunt Sufletele Gemene din interiorul 
nostru înșine (chiar dacă Animalul Intelectual încă nu le are 
încarnate), cele două Fiice adorate ale lui Atman. Soţul și Soţia 
Veșnic îndrăgostiți. 

Eterna Doamnă, Sufletul Spirit, pretinde întotdeauna de la 
Cavalerul său, Sufletul Uman, tot felul de sacrificii nemaiauzite 
și dovezi de curaj. Fericit Cavalerul care după Lupta Dură își 
celebrează logodna cu Ginebra, Regina Jinașilor! 


Animalul Intelectual în mod greșit numit Om, are încarnată 
înăuntrul lui însuși o fracțiune din Sufletul Uman. Respectiva 
fracțiune este denumită „Esenţă”; în Zen-ul japonez este numită 
simplu „Buddhata”, este Materialul Psihic cu care se poate și 
trebuie să se fabrice Embrionul de Aur. (Să se vadă cartea 
„Misterul Înfloririi de Aur”) 

Din nefericire, Esenţa zace dormind în interiorul acestui 
pestriț și grotesc ansamblu de entități scufundate, tenebroase, 
care constituie Egoul, Eul Însuși, Sinele Însuși. Însă această 
Esenţă este materia primă pentru fabricarea Sufletului, 
conceptul acesta, care din nenorocire nu a fost încă foarte bine 
înţeles de către studenţii noștri Gnostici. 

Tao-ul chinez învață în mod clar că Esenţa cufundată în tot 
acest ansamblu de Euri-Diavoli ce constituie Egoul, trebuie să 
treacă în a Noua Sferă prin neîncetate transformări Alchimice 
înainte de a se preschimba în „Perla Seminală”. 

Perla Seminală dezvoltându-se prin intermediul Magiei 
Sexuale și al muncii formidabile cu Lancea lui Longinus 
(transformă în praf cosmic Egoul Animalic), trebuie să se 
convertească în Embrionul de Aur. 

Reflexia minunată a Energiei Sexuale sub formă de vârtej 
luminos ca și atunci când o rază de lumină se întoarce când 
lovește un perete, ajunge să se cristalizeze în interiorul nostru în 
Floarea de Aur, cea care așa cum se știe stabilește înăuntrul 
neofitului un Centru Permanent de Conștiinţă. 

Embrionul de Aur îmbrăcat cu Haina de Nuntă a Sufletului 
experimentează cu adevărat o desfătare supremă în momentul 
în care fuzionează cu Sufletul Uman. Din acel moment se spune 
despre noi că suntem Oameni cu Suflet, Indivizi Sacri, persoane 
cu adevărat responsabile în sensul cel mai complet al 
cuvântului. În Embrionul de Aur se găsesc rezumate toate 
experienţele vieţii, și de aceea este evident că produce 
transformări de fond în Principiile Spirituale Nemuritoare ale 
omului. În acest mod ne convertim în Adepţi ai Fraternităţii Albe. 

Lumea lui Tiphereth este Lumea Voinţei. În această lume 
se face doar Voința Tatălui, precum în Ceruri așa și pe Pământ. 
Este o Lume care se află dincolo de Minte, este de o culoare 
albastru electric intens, există multe alte culori, dar cea de bază 
este albastrul. 


În această Lume a Cauzelor Naturale se întâlnesc mulţi 
Bodhisattvași ce lucrează sub conducerea Fiinţei lor Reale. 

În această lume primează muzica, sunetul. Oricine ajunge 
la a 5-a Iniţiere a Focului devine Adept și îi este permisă intrarea 
în Lumea Muzicii. Aici se află Templul Muzicii Sferelor. 

Unul din Gardienii respectivului Templu este un Mare 
Maestru care atunci când a trăit în Lumea Fizică s-a numit 
Beethoven. Este un Mare Iniţiat; cele nouă simfonii ale sale sunt 
minunate. 

Oricine ajunge la această Regiune trebuie să înveţe 
noțiunile fundamentale ale Muzicii, pentru că aceasta este 
Verbul. In această sublimă Regiune se aude Muzica Sferelor care 
se bazează pe cele Trei Ritmuri ale lui Mahavan și Chotavan ce 
susțin Universul în ritmul său și mersul său este perfect, nu 
poate exista eroare în această muzică. 

În Regiunea lui Tiphereth se află Năframa Veronicăi care 
semnifică „Voința Cristos”, faptul că trebuie să facem voința 
Tatălui. 

Este imposibilă obţinerea Voinței Conștiente fără a lucra în 
a Noua Sferă. Există multe locuri în care persoanele se supun la 
torturi teribile pentru a dobândi Voința Conștientă, însă 
înmagazinează numai o anumită energie. 

Adevăratul Fachir își are Guru-ul său și nu iese din India. 
Fachirii dobândesc multe puteri dar nimic mai mult, există unii 
care își ridică un braţ și nu și-l mai coboară, acolo li se uscă. Prin 
aceste acte caută să obţină Voinţă, dar Voința nu se dezvoltă 
mai mult, nu reușesc să fabrice Corpul Voinţei Conștiente. Toată 
aceste lucruri miraculoase deviază oamenii, de aceea Fachirii 
sunt deviați. 

O dată fabricat Corpul Vointei Conștiente, persoana 
devine Născută a Doua Oară. 

o CAPITOLUL 55 o 

NETZAH o 

„Corpul Mental este măgarul pe care trebuie să încălecăm 
pentru a intra în lerusalimul Ceresc”. 

Samael Aun Weor 
„Mintea care este sclava simțurilor, face Sufletul atât de invalid 
precum luntrea pe care vântul o rătăcește pe ape”. 

Bhagavad-Gita 


Netzah este Lumea Mentală, Mintea Cosmică, Mintea 
fiinţei umane. 

Există autori care presupun că Mintea este Venusiană, 
trebuie să fiu în dezacord cu ei, pentru că se dovedește că 
Mintea propriu-zisă este Mercuriană. Oricine poate să-și dea 
seama că Mintea este Mercuriană, căci Mercur dă Inţelepciunea, 
dă cuvântul, etc. 

Corpul Mental al rasei umane se află acum în zorii 
Evoluţiei. 

Observând prin clarviziune fizionomia Corpului Mental al 
fiinţelor umane, confirmăm atunci această afirmație. 

Chipul Corpului Mental al aproape tuturor ființelor umane, 
are înfățișare animalică. Atunci când observăm toate obiceiurile 
și deprinderile speciei umane, înţelegem de ce Corpul Mental al 
oamenilor are fizionomie animalică. 

Corpul Mental Lunar pe care îl posedăm este de natură 
Bestială. Mentalul Solar este antiteza, este Mintea Cristos. 

Corpul Mental Lunar pe care îl deţinem este de natură 
bestială și îl au până și animalele și vegetalele. Unica diferență 
care există între animale și greșit numitul om, este că acestuia i 
s-a dat „Intelectualitate” iar animalele acționează doar în mod 
instinctiv. 

Corpul Mental Solar nu este un corp vag, abstract, este un 
corp de carne și oase; dar carne nepieritoare, ce nu vine de la 
Adam și care poate trece printr-un zid; trebuie fabricat în a Noua 
Sferă. Mentalul Solar este un Corp de Perfecţiune, ce mănâncă, 
bea, asimilează, digeră; are alimentele sale speciale, nutriția sa, 
dezvoltarea sa. 

În Lumea Mintii, există multe Temple care trebuie cucerite 
cu „vârful spadei”. Când cineva lucrează la a Patra Iniţiere a 
Misterelor Majore, se întâlnește cu mulţi tenebroși și trebuie să 
se lupte. 

Când cineva obține acest Corp, primește gradul de 
„Buddha”. Binecuvântata Zeiță Mamă a Lumii îl prezintă în 
Templul Minţii spunând: „/ată-/ pe fiul meu mult iubit, iată un 
nou Buddha”. Ea pune atunci deasupra fiului ei Diadema lui 
Shiva și Mantia Galbenă a Buddhașilor. 

Sanat Kumara, ilustrul fondator al Marelui Colegiu de 
Inițiați al Lojii Albe exclamă atunci: „V-ati eliberat de cele Patru 
Corpuri de Păcat și ati pătruns în Lumea Zeilor, tu ești un 


Buddha, când omul se eliberează de cele Patru Corpuri de Păcat 
este un Buddha”. Şi îi înmânează Sfera Imperatorului cu crucea 
sa deasupra. 

Discipolii noștri trebuie să schimbe procesul 
Raţionamentului cu frumusețea Înțelegerii. 

Procesul Raţionamentului separă Mintea de Intim. O Minte 
separată de Intim, cade în abisul Magiei Negre. 

Rațiunea este un delict de lezmajestate împotriva 
Intimului. 

De multe ori Intimul dă un ordin și Mintea se manifestă cu 
raţionamentele ei. Intimul vorbește sub formă de presimţiri sau 
gânduri; Mintea se manifestă raționând și comparând. 

Raționamentul se bazează pe opinie, pe lupta de concepte 
antitetice, pe procesul de alegere conceptuală, etc. 

Rațiunea divide Mintea în Bătălia Antitezelor. Conceptele 
antitetice transformă Mintea într-un câmp de bătaie. 

O Minte divizată de bătălia raţionamentelor, de lupta 
antitetică a conceptelor, fracţionează înţelegerea, convertind 
Mintea într-un instrument inutil pentru Fiinţă, pentru Intim. 

Când Mintea nu poate servi de instrument Intimului, 
atunci servește de instrument Eului Animalic, convertind omul 
într-o fiinţă oarbă și neîndemânatică, sclav al pasiunilor și al 
percepţiilor senzoriale din lumea exterioară. 

Fiinţele cele mai neîndemânatice și pasionale ce există pe 
Pământ, sunt tocmai marii raţionaliști intelectuali. 

Intelectualul, din lipsa unui punct sau a unei virgule pierde 
sensul unei propoziții. 

Intuitivul știe să citească acolo unde Maestrul nu scrie și 
să asculte când Maestrul nu vorbește. 

Raţionalul este în totalitate sclav al simţurilor externe, iar 
Sufletul său este neputincios precum luntrea pe care vântul o 
rătăcește pe ape. 

Raţionaliștii Spiritualiști sunt fiinţele cele mai nefericite ce 
există pe Pământ. Au Mintea complet înțesată de teorii și iar 
teorii, și suferă îngrozitor neputând realiza nimic din ceea ce au 
citit. 

Acele biete fiinţe au un orgoliu teribil; și de obicei sfârșesc 
separându-se de Intim și convertindu-se în Personalităţi Tantrice 
ale Abisului. 


Dacă luăm Corpul Mental al oricărui student Pseudo- 
Spiritualist teoretizant și îl examinăm cu atenţie, vedem că este 
o adevărată bibliotecă ambulantă. 

Dacă apoi examinăm cu atenţie Biserica Coccigiană din 
Efes sau Chakra Muladhara, găsim că acolo Kundalini este cu 
desăvârșire închis, fără a da nici cel mai mic semn de a se trezi, 
iar dacă examinăm canalul Sushumna al studentului, nu găsim 
acolo nici urmă de Foc Sacru. Vedem că cele 33 de Camere ale 
studentului sunt complet pline de tenebre. 

Această examinare internă ne va conduce la concluzia că 
respectivul student pierde timpul în mod lamentabil. 

Studentul va putea avea un Corp Mental convertit într-o 
adevărată bibliotecă ambulantă, dar toate cele 33 de Camere 
ale coloanei sale vertebrale vor fi în totalitate stinse și în 
profunde tenebre. Concluzie: acest student este un locuitor al 
Tenebrelor Abisului... 

Intelectualii sunt plini de orgoliu, mândrie și pasiune 
sexuală. Intelectul se bazează pe Raţiune iar Rațiunea este 
luciferică și demoniacă; există unii care cred că prin intermediul 
ei poate fi cunoscut Dumnezeu. Noi spunem că doar Dumnezeu 
se cunoaște pe sine însuși. 

Este mai bine să se practice Meditaţia Internă, decât să se 
piardă timpul raţionând; prin Meditaţia Internă putem vorbi cu 
Dumnezeu, Intimul, Fiinţa, Preaînaltul, astfel putem învăţa de la 
Maestrul Interior, așa putem studia Știința Divină la picioarele 
Maestrului. 

Procesul raţionamentului rupe delicatele membrane ale 
Corpului Mental. Gândirea trebuie să curgă în liniște, senin și 
integral, fără bătălia antitezelor, fără procesul raţionamentului, 
care divide mintea în concepte contrare. 

Trebuie să terminăm cu raţionamentele și să trezim 
Intuiţia, doar astfel putem învăţa Adevărata Înţelepciune a lui 
Dumnezeu, doar astfel rămâne mintea în mâinile Intimului. 

Adevărata funcțiune pozitivă a  Minţii este Arta, 
Frumuseţea, lubirea, Muzica. Arta Mistică de a iubi Arhitectura 
Divină, a Picturii, a Cântecului, a Sculpturii, a Tehnicii pusă în 
serviciul omului, dar fără egoism și răutate, fără ură, etc. 

Intelectul este funcțiunea negativă a  Minţii, este 
demoniac. 


Primul lucru pe care toţi cei care intră în aceste studii vor 
să-l domine este Mintea celorlalţi. Aceasta este pură și veritabilă 
Magie Neagră. Nimeni nu are de ce să violeze liberul arbitru al 
celorlalți. 

Nimeni nu trebuie să exercite vreo constrângere asupra 
Minţii altora, pentru că aceasta este Magie Neagră. Vinovaţii de 
această gravă eroare sunt toţi acei autori înșelaţi ce există. 

Toate acele cărţi de Hipnotism, Magnetism și Sugestie 
sunt cărți de Magie Neagră. 

Cine nu știe să respecte liberul arbitru al celorlalţi este 
Mag Negru. Aceia care fac munci mentale pentru a domina în 
mod violent mintea altora, se convertesc în Demoni perverși. 
Aceștia se separă de Intim și se rostogolesc în Abis. 

Trebuie să eliberăm Mintea de orice fel de idei 
preconcepute, dorințe, temeri, uri, școli, etc. Toate aceste 
Defecte sunt laţuri ce ancorează Mintea în simţurile externe. 

Trebuie să schimbăm procesul raţionamentului cu 
calitatea  Discernământului.  Discernământul este Percepţie 
Directă a Adevărului, fără procesul raționamentului. 

Discernământul este Înţelegere fără necesitatea 
raţionamentului. 

Trebuie să schimbăm procesul raţionamentului cu 
frumuseţea Înţelegerii. 

Mintea trebuie să devină complet infantilă, trebuie să se 
convertească într-un copil plin de frumuseţe. Simbolurile lui 
Netzah sunt: Lampa, Cingătoarea, Trandafirul. 

o CAPITOLUL 56 a 
HOD o 

Hod este Lumea Astrală, Corpul Astral. Astralul este 
guvernat de Lună, de aceea leșirile Astrale sunt mai ușoare 
când Luna este Crescătoare și puțin mai anevoioase când Luna 
este Descrescătoare. Lumea Astrală este în mod real Lumea 
Magiei Practice. 

În anumite triburi, de exemplu, din selvele cele mai 
profunde ale Amazonului, Vracii sau Sacerdoții Vrăjitori le dau 
oamenilor lor o băutură specială pentru a intra în Lumea Astrală 
după voință. 

Ei amestecă cenuşa arborelui numit Guarumo cu frunze de 
Coca bine măcinată, aceasta o administrează când Luna este 
Crescătoare, atunci se produce Dedublarea; Vracii ştiu foarte 


bine că Hod, Astralul, este guvernat de Lună; dar mulţi Cabaliști 
presupun că este guvernat de Mercur și se înșeală. 

Mesajele ce coboară din lumea Spiritului Pur devin 
simbolice în Lumea Astrală. Aceste simboluri se interpretează 
bazându-ne pe Legea Analogiilor Filosofice, pe Legea Analogiilor 
Contrariilor, pe Legea Corespondenţelor și a Numerologiei. 

Studiaţi Cartea lui Daniel și pasajele biblice ale 
Patriarhului losif, fiu al lui lacob, pentru a învăţa să interpretați 
Experiențele voastre Astrale. 

Legitimul și autenticul Corp Astral este Astralul Solar. A 
fost numit Corp Astral, Corpul de Dorinţe, care este de natură 
Lunară. 

Toate creaturile Naturii sunt Lunare, posedă un Astral 
Lunar care este un corp rece, protoplasmatic, o reminiscență 
animalică din trecut. 

Ceea ce avem nevoie este să fabricăm autenticul Corp al 
lui Hod, legitimul Astral, un vehicul de natură solară. Trebuie 
fabricat în a Noua Sferă, lucrând în Forja Aprinsă a lui Vulcan. 

Corpul Astral Solar este un corp de carne și oase ce nu 
vine de la Adam. Este un corp ce mănâncă, digeră și asimilează. 

Există diverși autori de tip pseudo-esoterist și pseudo- 
ocultist ce cad în eroarea de a confunda Egoul cu Corpul Astral. 

Literatura modernă metafizică vorbește mult despre 
proiecții ale Corpului Astral, însă trebuie să avem curajul de a 
recunoaște că pasionaţii de Ocultism obișnuiesc să se dedubleze 
în Ego pentru a călători în Regiunile Sub-Lunare ale Naturii în 
timp și spațiu. 

Cu Astralul Solar ne putem deplasa prin Calea Lactee la 
Soarele Central Sirius. Ne este interzis să mergem dincolo de 
calea Lactee deoarece în alte Galaxii există alte tipuri de Legi 
Cosmice necunoscute pentru locuitorii acestei Galaxii. 

Pe Sirius există un Mare Templu unde Marii Maeștri ai 
acestei Galaxii primesc o Iniţiere. Discipolii Zeului Sirius, sunt 
Gnostici-Rozacrucieni; adevărata Rozacruce se află în Lumile 
Superioare. Respectivii discipoli au pe glugile lor Sfântul Graal; 
de asemenea celebrează Drama lui Cristos, întrucât aceasta 
este o Dramă Cosmică. 

Discipolii noștri trebuie să dobândească puterea de a leși 
în Corp Astral. Acea putere se dobândește vocalizând zilnic timp 
de o oră mantra sacră „EG/PTO”. Vocala „E” face să vibreze 


Glanda Tiroidă și îi conferă omului puterea Auzului Ocult. „H”-ul 
trezește Chakra Ficatului iar când această Chakra a ajuns la 
deplina sa dezvoltare, atunci omul poate intra și ieși din Corp de 
fiecare dată când dorește. Vocala „/” combinată cu litera „P” îi 
dezvoltă omului Clarviziunea și puterea de a ieși în Corp Astral 
prin fereastra lui Brahma, care este Glanda Pineală. Litera „7” 
lovește în vocala „O”, intim relaţionată cu Chakra Inimii, și astfel 
poate omul să dobândească puterea de a se desprinde de acest 
plex și să lasă în Corp Astral. 

Pronunţarea corectă a mantrei este aceasta: 

EEEEEEEHHHHHHHHIIIIIIIIIIIIIIIIIPTOOOOOOOOO. 

Aceia care încă nu au reușit să lasă în Corp Astral cu 
cheile noastre, este din cauză că nu au această putere, și atunci 
trebuie să o dobândească mai întâi vocalizând o oră pe zi 
mantra „Egipto”. Această mantră dezvoltă în totalitate Chakrele 
relaționate cu Dedublarea Corpului Astral, și astfel discipolul 
obține puterea de Dedublare Astrală, discipolul va putea intra și 
ieși din Corpul Fizic după voință. Mantra egipteană ce se 
folosește pentru a leși în Corp Astral este următoarea: 

„FARAON”, această mantră se vocalizează pe durata 
acelor momente de tranziţie dintre Veghe și Somn, având 
Mintea concentrată asupra Piramidelor din Egipt. 

Pronunțarea corectă a acestei mantre este astfel: 

FAAAAAARRRRRRRRAAAAAAAAOOOOOOOONNNNNNNNN. 

Această mantră este pentru a leşi în Corp Astral, și cum 
am spus deja, se pronunță pe durata stărilor de tranziție dintre 
Veghe și Somn, concentrând Mintea asupra Piramidelor din 
Egipt; însă discipolii care nu au puterea de a leși în Corp Astral 
trebuie să o obţină mai întâi, vocalizând timp de o oră zilnic, 
cum am spus deja, mantra „Egipto”. 

o CAPITOLUL 57 o 
YESOD n 

„Nu va intra în congregația lui Jehovah acela care are 
Testiculele strivite, sau membrul viril amputat”. (Deuteronomul 
23:1) 

„Si dacă un bărbat s-ar culca cu o femeie și ar avea 
scurgere de sămânță, să se scalde amândoi în apă și vor fi 
necurați până seara”. (Leviticul 15:18) 

„Aşa să-i îndepărtați de necurățiile lor (fornicația) pe copiii 
lui Israel, ca să nu moară din pricina necurățiilor lor (a risipi 


Sămânța) pentru că au pângărit Tabernaculul meu (Organele 
Sexuale) ce se află în mijlocul lor”. (Leviticul 15:31) 

Yesod este Corpul Vital sau Eteric, Yesod este 
Fundamentul celui de-al Treilea Logos, centru în care gravitează 
Forța Sexuală a celui de-al Treilea Logos. Forțele Sexuale, fondul 
viu din interiorul fiziologiei noastre gravitează în Yesod, aici se 
află Spiritul Sfânt. 

Se cade să clarificăm, că dacă-l considerăm pe Yesod ca 
Fundament, este clar că el se găsește în Organele Sexuale. 

Corpul Vital, adică suportul activităţilor biologice, fizice, 
chimice, este deja altceva, ce într-o anumită formă este 
influențat de Yesod, dar în orice caz, Yesod sunt Organele 
Sexuale. 

Parfumurile și Sandalele sunt simbolul lui Yesod. 

Secretul tuturor Secretelor se află în Misterioasa Piatră 
Shema Hamphoraseh a evreilor. Aceasta este Piatra Filosofală a 
Alchimiștilor. Acesta este Sexul. Aceasta este Magia Sexuală, 
lubirea. Binecuvântată fie lubirea! Biblia ne povestește că atunci 
când lacob s-a trezit din somnul său, a consacrat „Piatra”, a uns- 
o cu ulei și a binecuvântat-o. In realitate, din acel moment lacob 
a început să practice Magia Sexuală; mai târziu l-a încarnat pe 
Maestrul său Interior, Fiinţa sa reală; lacob este Ingerul Israel. 

Înţelepţii Antici adorau Soarele sub forma simbolică a unei 
Pietre Negre. Aceasta este „Piatra Heliogabaliană”. Piatra 
Filosofală este fundamentul Științei, Filosofiei și Religiei. 

Piatra Filosofală este pătrată ca și lerusalimul Ceresc al 
Sfântului loan. Pe una din fațetele sale este numele Adam, pe 
alta cel de Eva, iar apoi cele de Azoth și Inri pe celelalte două 
feţe. 

Piatra Filosofală este foarte Sacră. Maeștrii sunt Fii ai 
Pietrelor. 

Misterele Sexului conţin cheia oricărei puteri. Oricine vine 
la viaţă este fiu al Sexului. lisus îi spune lui Petru: „Tu ești Petru, 
tu ești piatra, și pe această piatră voi zidi Biserica mea, și porțile 
Infernului nu o vor birui”. (Matei 16:18). 

Nimeni nu poate încarna Cristosul Intern fără să fi 
construit Templul pe Piatra Vie (Sexul). 

Trebuie să înălțăm cele 7 Coloane ale Templului 
Înţelepciunii. Pe fiecare din cele 7 Coloane ale Templului stă 


scris cu caractere de Foc cuvântul INRI (Ignis Natura Renovatur 
Integra). 

„Și lisus a trimis pe Petru (a cărui Evanghelie este Sexul) 
și pe loan (a cărui Evanghelie este Verbul) spunând: duceți-vă 
de pregătiți-ne Paștele ca să-l mâncăm”. (Luca 22:8) 

Numele secret al lui Petru este PATAR, cu cele trei 
consoane care în Înaltul Esoterism sunt fundamentale: P.T.R. 

„P”-ul ne amintește de Părintele care se află în secret, de 
Bătrânul Zilelor al Kabalei ebraice, de Părinţii Zeilor, de Părinţii 
noștri sau Pitharas. 

„T”-ul sau TAU este Litera-Cruce faimoasă în Sexo-Yoga, 
este Hermafroditul Divin, Bărbat și Femeie uniţi sexual pe 
durata actului. 

„R” este litera vitală în INRI, este Focul Sacru și teribil de 
Divin, Ra-ul egiptean. 

Petru, discipolul lui lisus Cristos, este Aladin, Interpretul 
Minunat, autorizat pentru a ridica Piatra ce închide Sanctuarul 
Marilor Mistere. 

Este imposibil să luăm piatra, să o ridicăm, dacă înainte 
nu i-am dat formă „Cubică” cu ajutorul „dălţii și ciocanului”. 

Petru, Patar, lluminatorul, este Maestrul Magiei Sexuale, 
Maestrul blajin ce ne așteaptă întotdeauna la poarta teribilului 
Drum. 

Petru moare crucificat pe o cruce inversată cu capul în jos 
și cu picioarele în sus ca pentru a ne invita să coborâm în a 
Noua Sferă pentru a lucra cu Apa și Focul, origine a Lumilor, 
Bestiilor, Oamenilor și Zeilor; orice autentică Iniţiere Albă începe 
de aici. 

Doctrina lui Petru este Doctrina Sexului, Știința Maithunei 
la Orientali, Magia Sexuală, Piatra Vie, Stânca, Roca este Sexul 
pe care trebuie să ridicăm Templul Interior pentru Cristosul 
Intim, Domnul Nostru. 

A spus Petru: „/ată, pun în Sion Piatra de temelie din capul 
unghiului, aleasă, de mare pret; și cel ce va crede în ea, nu va fi 
dat de rușine”. 

„Pentru voi, deci, care credeți, ea este de mare pret, 
pentru cei ce nu cred, Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns 
să fie capul unghiului; Piatră de poticnire și stâncă de scandal”. 
(1 Petru 2:6-8) 


lisus Cristosul a spus: „Pe oricine mă aude și face ce spun, 
Îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe 
Stâncă” (Sexul). „A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat 
vânturile, dar casa nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită 
pe Piatră” (Sexul). 

„Însă oricine mă aude si nu face ce spun, îl voi asemăna 
cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip” (teorii de orice 
tip, practici de orice fel, cu excluderea totală a Maithunei sau 
Magiei Sexuale). 

„Și au venit ploile, șuvoaiele, au suflat vânturile și casa s-a 
prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare” (căderea în Abis). (Matei 
7:24-27) 

In lume, milioane de persoane construiesc pe nisip și 
urăsc Magia Sexuală, nu doresc să construiască pe Stâncă, pe 
Piatră, construiesc pe nisipul teoriilor lor, școlilor, etc., și cred că 
merg foarte bine, acei bieţi oameni sunt înșelaţi sinceri și cu 
foarte bune intenţii, dar vor cădea în Abis. 

Fără Doctrina lui Petru se dovedește imposibilă a Doua 
Naștere. Noi Gnosticii studiem Doctrina lui Petru. 

Infrasexualii și degeneraţii urăsc de moarte Doctrina lui 
Petru. 

Mulți sunt înșelaţii sinceri care cred că pot să se Auto- 
Realizeze excluzând Sexul. 

Mulți sunt cei care vorbesc împotriva sexului, cei ce 
insultă Sexul, cei ce își scuipă balele lor defăimătoare pe 
Sanctuarul Sacru al celui de-al Treilea Logos. 

Aceia care urăsc Sexul, aceia care spun că Sexul este 
grosolan, murdar, animalic, bestial, sunt insultătorii, cei care 
hulesc împotriva Spiritului Sfânt. 

„Fugiți de Fornicație! (a risipi Sămânţa) Orice alt păcat pe 
care-l face Omul, este săvârșit afară din trup; dar cine fornică, 
păcătuiește impotriva trupului său”. (1 Corinteni 6:18) 

„Orice păcat și orice blasfemie vor fi iertate oamenilor; dar 
blasfemia împotriva Spiritului Sfânt nu le va fi iertată..., nici în 
veacul acesta, nici în cel viitor”. (Matei 12:31-32; Marcu 3:28- 
29) 

„Căci dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoștința 
Adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate”. (Evrei 
10:26-31) 


Cine se pronunţă împotriva Magiei Sexuale, cine își scuipă 
infamia în Sanctuarul celui de-al Treilea Logos, niciodată nu va 
putea ajunge la Nașterea a Doua. 

In Lumea Occidentală există mulţi oameni care urăsc de 
moarte Magia Sexuală, acele persoane își justifică ura lor 
absurdă cu multe pretexte. Spun „că Maithuna „zice-se” este 
doar pentru orientali, și că noi occidentalii nu suntem pregătiţi”. 

Afirmă respectivii oameni că, din această învăţătură a 
Sexo-Yogăi, unicul lucru ce poate rezulta este o recoltă de Magi 
Negri. 

Ceea ce este interesant din toate acestea e că asemenea 
persoane de tip reacţionar, conservator, regresiv și retardatar, 
nu spun nici un cuvânt împotriva Fornicaţiei, împotriva 
Adulterului, contra  Prostituţiei, contra Homosexualismului, 
Masturbării, etc., etc. Toate acestea li se par foarte normale și 
nu au nici un inconvenient în a-și risipi în mod mizerabil Energia 
Sexuală. 

Sexul în sine însuși ar trebui să fie Funcţia Creatoare cea 
mai elevată, din nefericire ignoranţa domnește suverană iar 
Umanitatea este foarte departe de a înţelege Marile Mistere ale 
Sexului. 

Dacă studiem Cartea Cerurilor, Zodiacul Minunat, putem 
înţelege că Noua Eră a Vărsătorului este guvernată de Semnul 
Zodiacal al Vărsătorului, Sacagiul. 

Simbolul Vărsătorului este o femeie cu două urcioare pline 
cu apă, încercând să amestece în mod inteligent Apele din cele 
două urcioare. (Să se vadă Arcanul 14.) 

Acest simbol ne amintește de Alchimia Sexuală. Dacă în 
Pești omul a fost doar sclavul Instinctului Sexual simbolizat prin 
cei doi pești în Apele Vieţii, în Vărsător, omul trebuie să înveţe 
să Transmuteze Forţele Sexuale. 

Vărsătorul este guvernat de Uranus (UR = Foc; ANAS = 
Apă), planetă care guvernează Funcţiile Sexuale. Se dovedește 
nepotrivit și absurd faptul că anumiţi indivizi izolaţi și anumite 
școli de tip pseudo-esoterist resping Maithuna și totuși, au 
pretenţia de a iniţia zice-se Noua Eră. 

Uranus este Sexual sută la sută și în Noua Eră, guvernată 
de această planetă, fiinţa umană trebuie să cunoască profund 
Misterele Sexului. 


Există o multitudine de Școli de Magie Neagră, multe 
dintre ele cu tradiţii foarte venerabile, care predau „Magia 
Sexuală cu risipirea Seminţei”. Au teorii foarte frumoase ce 
atrag și captivează, iar dacă studentul cade în acea seducătoare 
și fermecătoare amăgire se convertește în Mag Negru. 

Acele Școli Negre afirmă în cele patru zări că sunt „Albe” 
și din acest motiv cei ingenui cad. Mai mult, aceste Școli vorbesc 
foarte frumos de Iubire, Caritate, Înțelepciune, etc., etc. 

În mod normal în asemenea circumstanțe discipolul 
ingenuu ajunge să creadă cu tărie că respectivele instituţii nu au 
nimic rău sau pervers. Amintește-ţi, bunule discipol, că Abisul 
este plin de înșelaţi sinceri și de oameni cu foarte bune intenții. 

A respinge Maithuna, semnifică de fapt a se pronunţa 
împotriva Semnului Vărsătorului, guvernat de Uranus, Rege al 
Sexului. 

Ignoranţii fornicatori ai Pseudo-Ocultismului Reacţionar 
ignoră în totalitate Doctrina Secretă a Salvatorului Lumii, 
Esoterismul Creștin. 

Reacţia pseudo-esoterică și pseudo-ocultistă ignoră că 
Grupurile Gnostice Creștine primitive practicau Maithuna. 

Magia Sexuală s-a predat întotdeauna în toate Școlile 
Antice de Mistere Occidentale; Maithuna s-a cunoscut în 
Misterele Templierilor, în Misterele Aztecilor, Mayașilor, Incașilor, 
Chibchașilor, Zapotecilor, Araucanilor, Toltecilor, în Misterele din 
Eleusis, Misterele din Roma, Mitra, Cartagina, Tir, Misterele 
Celtice, Feniciene, Egiptene, Druide și în toate Grupurile 
Creștine Primitive precum Grupul Esenienilor care își aveau 
mănăstirea la țărmul Mării Moarte și al cărui membru cel mai 
exaltat a fost lisus, Divinul Rabin din Galilea. 

Maithuna, Magia Sexuală este Universală, se cunoaște în 
Misterele din nordul și din sudul, din estul și din vestul lumii, dar 
o resping în mod violent pseudo-ocultiștii reacţionari, fornicatori 
și regresivi. 

Piatra Fundamentală a autenticelor și legitimelor Școli de 
Mistere, este Maithuna, Arcanul A.Z.F. sau Magia Sexuală. 

o CAPITOLUL 58 n 
MALCHUTH n 

Malchuth este Corpul Fizic, Lumea Fizică. Este foarte 
important să ne amintim că Corpul Vital nu este altceva decât 
secţiunea superioară a Corpului Fizic. Cei care nu acceptă acest 


concept cred că cel Fizic este un corp aparte iar cel Vital altul 
foarte diferit, și trasează o ordine puţin greșită. 

Malchuth este regatul, Regentul este CHAM-GAM, Geniul 
Pământului. 

Orice planetă dă 7 Rase, Pământul nostru a dat deja 5, 
lipsesc 2. După cele 7 Rase, Pământul nostru transformat de 
mari cataclisme se va converti de-a lungul a milioane de ani, 
într-o nouă Lună. Orice viaţă involutivă și evolutivă de pe 
Pământ a venit de pe Lună. Când Marea Viaţă a abandonat 
Luna, aceasta a murit, s-a preschimbat într-un deșert. 

Pe Lună au existat 7 Mari Rase. Sufletul Lunar, Viaţa 
Lunară, involuează și evoluează acum pe Pământul nostru 
actual. Astfel se reîncarnează Lumile. 

Zeii Naturii au muncit foarte mult pentru a crea fiinţe 
auto-conștiente. Zeii au trebuit să facă experimente dificile în 
laboratorul Naturii. Din acele eprubete din Marele Laborator au 
ieșit diverse feluri de animale, unele cu scopul de a elabora 
material pentru crearea Omului, altele ca rămășițe de fiinţe 
semi-umane, iar altele ca adevărate eșecuri umane. 

In realitate, toate speciile vii, cu excepţia câtorva, sunt 
rămășițe vii ale Regnului Uman. Toate Animalele din acest 
Regat al lui Malchuth caracterizează un anumit aspect al 
Omului. Toate animalele sunt adevărate caricaturi ale ființei 
umane. 

Insă, este bine de știut că lupta Zeilor pentru a-l crea pe 
om, nu s-a sfârșit. Încă fiinţa umană sau așa-numită umană, 
trebuie să elimine mult din ceea ce se va afla în grădinile 
zoologice ale viitorului. 

Trebuie să știm că Reală este Fiinţa, Intimul, Spiritul. 

Insă, în afară de aceasta există în noi un factor de 
discordie; acesta este Eul, Egoul, Eul Însuși. 

Se dovedește interesant de înţeles faptul că Eul este 
Pluralizat. Eul este constituit din multe Euri care se ceartă între 
ele, și care se luptă pentru controlul Personalităţii Umane. 
Aceste Euri sunt „3”, sunt „7”, și „Legiune”. 

Cele „3” de bază sunt: Demonul Dorinţei, Demonul Minţii 
și Demonul Relei Voinţe. 

Cele „7” sunt cele 7 Păcate Capitale: Mânia, Lăcomia, 
Desfrâul, Gurmandismul, Invidia, Orgoliul și Lenea. 


„Legiunea” este constituită din miile de Păcate Secundare. 
Cele „3”, cele „7” și „Legiunea” sunt mici Euri, Elementari 
Animalici creaţi de Minte. Acești Elementari Animalici sunt 
dușmanii ce trăiesc în propria noastră casă. Acești Elementari 
Animalici trăiesc în regatul Sufletului nostru, se hrănesc cu 
substanţele inferioare din  Adâncile noastre  Profunzimi 
Animalice. 

Cel mai grav este că acești Elementari Animalici au furat o 
parte din  Conștiinţa noastră. Aceasta o demonstrează 
următoarele afirmaţii: Eu sunt Mânios, Eu sunt Lacom, Eu 
Doresc, Eu simt Invidie, etc. 

Fiinţa Adevărată este Spiritul și acesta încă nu a intrat în 
om întrucât Eul a invadat Regatul Sufletului. In realitate nici 
Sufletul, nici Spiritul nu s-au încarnat în om. Omul, așa numitul 
„Om”, deocamdată este o posibilitate. 

Deocamdată Omul Adevărat este în proces de creare. 

Multe exemplare ale actualelor rase umane se vor găsi în 
grădinile zoologice ale viitorului. Mult cât avem de animal în 
interiorul nostru trebuie să fie eliminat pentru a atinge cu 
adevărat Stadiul Uman. Când sfârșim cu toate păcatele noastre, 
Eul se dizolvă. 

Când Eul se dizolvă, se încarnează Sufletul și Spiritul în 
om, atunci suntem cu adevărat Oameni în sensul cel mai 
complet al cuvântului. 

Când vine moartea, unicul lucru care continuă este Eul, 
Legiunea Eului. Egoul sau Eul se întoarce pentru a satisface 
dorinţe. Moartea este întoarcerea la concepţie, aceasta este 
Roata Arcanului 10. Omul Adevărat, acela care are încarnat 
Sufletul și Spiritul, după Moarte, trăiește în Corpul său Astral 
complet trezit, se bucură în Lumile Interne de Conștiinţă și de 
Percepţie Obiectivă. Fantoma acelora care încă nu au dizolvat 
Eul, nici nu au încarnat Sufletul și Spiritul, trăiește în Lumile 
Interne cu Conștiinţa Adormită, are doar Conștiinţă și Percepţie 
Subiectivă. 

Lumea Fizică este Valea Amărăciunilor, regatul lui 
Malchuth, regatul Samsarei. Roata Samsarei se rotește 
necontenit și Egoul vine și pleacă, se dezîncarnează și se 
întoarce suferind mereu, căutând mereu fără a găsi. Arcanul 10, 
Roata Răsplăţii este teribilă, și toată lumea este sclava acestei 
Roţi Fatale a Secolelor. 


Cine vrea să se elibereze de Roata Fatală a Samsarei, 
trebuie să dizolve Eul și să-și încarneze Sufletul. Această muncă 
este extrem de dificilă și foarte rari sunt aceia care reușesc. |n 
mod real Regatul lui Malchuth este un filtru teribil. Rămășițele 
din filtru sunt ceva obișnuit și pe acestea le înghite Abisul. Aurul, 
alesul, Omul adevărat, Îngerul este concepţia, iar lupta este cu 
adevărat teribilă. Natura este implacabilă și nașterea unui Inger- 
Om costă mii sau mai bine spus milioane de victime: „Mulţi sunt 
chemaţi dar puţini sunt aleși”. 

Cristos a spus: „Din o mie care mă caută, unul mă 
găsește; din o mie care mă găsesc, unul mă urmează; din o mie 
care mă urmează, unul este al meu”. 

Krishna a spus: „Dintre mii de oameni poate unul se 
străduiește să atingă Perfecţiunea, și dintre mii care se 
străduiesc poate unul mă cunoaște cu adevărat”. 

Aceasta este tragedia Arcanului 10 al Kabalei. 

Simboluri ale Sephirotului Malchuth sunt: cele Două 
Altare, Crucea cu brațe egale, Cercul Magic, Triunghiul Artei 
Magice. 

Malchuth se relaţionează cu picioarele și anusul. 

o CAPITOLUL 59 n 

KLIPHOS-URILE n 

„Înainte de a fi Îngeri am fost Demoni; pentru a urca trebuie să 
coborâm, aceasta este Legea”. 

Samael Aun Weor 

S-a spus deja că Sephiroţii în realitate sunt 12: Ain Soph 
Aur este al 11-lea, Ain Soph este al 12-lea, iar antiteza sa, 
umbra sa fatală este Abisul, Kliphos-urile Kabalei. 

Ain Soph este Sephirotul 12. Mai jos de Malchuth, Lumea 
Fizică, se află Kliphos-urile care sunt Lumile Infernale. 

Cuvântul  „Infern” provine din latinul „Infernus” ce 
semnifică Regiune Inferioară. În interiorul oricărei planete există 
Regnul Mineral Scufundat cu propriile sale Infernuri Atomice. 

Acestea din urmă întotdeauna se află situate în interiorul 
oricărei mase planetare și în Infradimensiunile Naturii, sub Zona 
Tridimensională a lui Euclid. 

În mod real, Abisul este Avitchi al hindușilor, Infernul de 
gheaţă al nordicilor, Infernul chinez cu toate supliciile sale 
galbene, Infernul budist, Infernul mahomedan, Amenti-ul 
egiptean, întunecatul Tartarus, Avern-ul, etc. Aceste diferite 


infernuri tradiţionale alegorizează în mod pronunţat Regnul 
Mineral Scufundat. 

Toţi am auzit vorbindu-se de Spiritism, de sabaturile 
vrăjitorilor și vrăjitoarelor. Unii privesc aceasta ca pe ceva 
straniu, alţii ca pe niște povestiri comice, dar cruda realitate 
este că sabaturile medievale și faimoasele vrăjitoare de la 
miezul nopţii sunt mai reale decât credem. Fără îndoială că 
aceste „zgripțuroaice” cum li se spune în limbaj strict academic 
și spaniol, aparţin Lumii Kliphos-urilor. 

Maria din Antilla, atât de renumită în antice mănăstiri 
medievale, a fost chiar guvernatoarea lor, acele vrăjitoare ale 
anticelor sabaturi o denumeau „Sfânta Maria”. Când investigam 
în Lumea Kliphos-urilor cu privire la acea stranie făptură, cum își 
împărțea viața cu atâţia Magi Negri, cum putea să meargă la 
atâtea sabaturi, totuși, niciodată nu i-am văzut ceea ce putem 
numi perversitate. Tenebroșii Mâinii Stângi, Creaturile Sub- 
Lunare, îi închinau cult și o considerau pe acea Magiciană nu ca 
pe ceva tenebros, ci ca pe o Sfântă. Eu am vrut să văd cât 
adevăr era în asta, în presupusa sfinţenie a făpturii ce se 
amesteca cu Tenebrele, ce figura în atâtea sabaturi și mănăstiri 
din Evul Mediu. Cine din cei ce s-au preocupat să studieze 
vechile fapte de Înaltă și Joasă Magie ale Evului Mediu nu a auzit 
vorbindu-se vreodată de Maria din Antilla?... 

Există atâtea secrete ascunse în praful multor biblioteci!... 

Eu trebuia să clarific, desigur că am știut-o! Și am 
clarificat când tocmai în Lumea lui Tiphereth, am invocat-o 
așadar, pe această entitate. Am fost auzit și spre surprinderea 
mea mă întâlnii cu un Maestru Auto-Realizat. Atunci am înţeles 
că emanase din el însuși pe Bodhisattva-ul său, iar acesta se 
instruia în exerciţiul Magiei, în Triunghiul Magic sau al Treilea 
Triunghi. Trecând prin antrenamente riguroase, începând cu 
Kliphos-urile, dar nefăcând rău nimănui. 

După aceasta am intrat în contact cu Bodhisattva-ul său, 
cu Maria din Antilla și când am invitat-o să viziteze Lumea 
Nirvanei, mi-a acceptat invitaţia cu plăcere. Fuzionându-se cu 
Fiinţa sa Reală, Maestrul Secret, atunci am văzut că era vorba 
de o creatură ce a dobândit Perfecţiunea Inaltei Magii, și că dacă 
trăia în Lumea Kliphos-urilor era pentru a se instrui sau antrena 
psihologic, exercitând teribile puteri fără a face rău. 


Când cineva observă acea creatură, îl încântă Fiinţa ei 
Reală, își dă seama că este un Mag Alb extraordinar întrucât 
cunoaște profund Regatele Luminii, Lumea lui Malchuth, și 
Lumea Kliphosurilor. 

Al Treilea Triunghi este cel al Magiei Practice iar aceasta 
este o muncă ce trebuie înțeleasă, fiindcă trebuie lăsate la o 
parte prejudecățile pentru a putea lucra în Lumea Kliphos-urilor. 

Sephiroţii opuși sunt Kliphos-urile, acolo se află Demonii, 
Sufletele îndurerate, cei ce suferă, aceia care deja și-au epuizat 
ciclul de existenţe și care involuează în timp, Îngerii căzuţi, 
Tenebroșii Căii Lunare, Loja Neagră și toți Adepții Mâinii Stângi, 
acoliții lui Lucifer și Ahriman, adepţii Dugpașilor, dușmanii celei 
de-a Patra Căi, Nicolaiţii și Tantricii Anagarica. 

În Regatul Kliphos-urilor viețuiesc fără îndoială și aceia 
care se desfășoară în Inalta Magie. Kliphosurile sunt Sephiroţii 
inversaţi, Sephiroţii în aspectul lor negativ, Virtuţile răsturnate. 
De exemplu calităţile lui Geburah sunt Rigoarea, Legea, invers 
sunt tirania, dictatura. 

O prostituată, de multe ori se dăruiește bărbaţilor din 
caritate, acolo este Principiul Sephirotului inversat. Caritatea 
unui Hesed, invers, poate fi complacerea cu delictul. 

In Organul Kundartiguador se găsesc Kliphos-urile Kabalei, 
în interiorul lui Malchuth, Lumea Fizică, în mijlocul Pământului. 

o CAPITOLUL 60 o 
DAATH, CUNOAŞTEREA TANTRICĂ n 

Unii cabaliști subliniază ideea că Binah, Spiritul Sfânt, este 
feminin, o asemenea afirmaţie se dovedește greșită. 

Cu deplină claritate s-a spus în Divina Comedie că Spiritul 
Sfânt este soțul Mamei Divine. Așadar Spiritul Sfânt se 
dedublează la rândul lui în soţia sa, în Shakti a hindușilor. 

Aceasta trebuie să știm să o înțelegem. Mulţi, văzând că al 
Treilea Logos se dedublează în Mama Divină Kundalini sau 
Shakti, care are multe nume, au crezut că Spiritul Sfânt este 
feminin și s-au înșelat. El este masculin, dar dedublându-se în 
Ea, se formează Prima Pereche Divină, inefabilă, Elohimul 
Creator, Kabirul sau Marele Sacerdot, Ruach Elohimul care după 
cum spune Moise spăla Apele la Începutul Lumii. 

Cabaliștii ebraici ne vorbesc de Misteriosul Daath ce apare 
în Arborele Vieţii, căruia niciodată nu i se atribuie nici nume 


Divin, nici Oaste Angelică de nici un fel, și care nici nu are semn 
lumesc, planetă sau element. 

Daath, Sephirotul Misterului ebraic se produce prin 
conjuncţia esoterică a lui Shiva-Shakti, Osiris-lsis, care sunt 
veșnic uniți în Yesod, Fundamentul (al Nouălea Sephirot, a Noua 
Sferă, Sexul), dar tăinuiţi de Misterul lui Daath ce deţine 
Cunoașterea Tantrică, ce se realizează cu Sahaja Maithuna sau 
Magia Sexuală, care utilizată în mod corect permite Auto- 
Realizarea Intimă a Fiinţei. 

Este necesar să reflectăm cu toţii în mod profund, să 
înțelegem temeinic toate acestea. El și Ea sunt uniți în Piatra 
Cubică a lui Yesod care este Sexul. Din uniunea dintre El și Ea 
rezultă Cunoașterea Tantrică Perfectă, cu care putem noi să ne 
Auto-Realizăm intern în toate Nivelurile Fiinţei. 

Unii autori cabaliști presupun că Daath, Sephirotul care dă 
Cunoașterea sau Sapienţa, provine din fuziunea lui Hokmah, 
Cristosul Cosmic (masculin) cu Binah, considerându-l pe acesta 
exclusiv feminin. Asemenea afirmaţie este absolut falsă, întrucât 
în realitate Spiritul Sfânt este masculin, doar că dedublându-se 
în Mama Divină se formează Perechea Perfectă. 

În Piatra Cubică a lui Yesod, în a Noua Sferă survine 
Cunoașterea  Tantrică, Inițierea Tantra. Prin intermediul 
Tantrelor este posibilă dezvoltarea Șarpelui prin Şira Spinării. 

În aceste studii de Kabală trebuie să fim practici, există 
autori ce scriu minunăţii, dar când cineva îi vede își dă seama că 
nu au trăit ceea ce scriu, nu au experimentat-o în ei înșiși și din 
acest motiv se înșeală. Eu consider că cineva trebuie să scrie 
ceea ce a experimentat direct prin el însuși, așa am procedat în 
ce mă privește. 

Piatra Cubică a lui Yesod situată în Organele Creatoare 
este în mod cert acel Suflet Metalic ce rezultă din transmutările 
sexuale, l-am putea denumi Mercurul Filosofiei Secrete sau, 
vorbind în limbaj mai simplu, Energie Creatoare. Ea în sine 
însăși este alegorizată sau simbolizată prin Diavol; când spunem 
că trebuie lucrat cu Diavolul este pentru a-l transforma în 
Lucifer, Făcătorul de Lumină. 

Ne referim în mod clar la munca în Marea Operă; se 
dovedește interesant că acolo, exact în Piatra Cubică a lui 
Yesod, este locul în care Shiva-Shakti, Osiris și Isis se unesc 
sexual și este tocmai acolo locul unde se află Cunoașterea 


Tantrică, fără de care nu este posibil să se ajungă la Auto- 
Realizarea Intimă a Fiinţei. 

În Tibetul Oriental călugării sunt radicali, motiv pentru 
care H.P. Blavatsky credea că erau Magi Negri. Noi toți am 
repetat acea eroare și ne vedem în necesitatea de a rectifica. 

Nu spun că Dugpașii sunt niște sfinţi, niște oi blânde, ei 
sunt Magi Negri pentru că predau Tantrismul Negru; dar Bonzii 
chiar dacă folosesc tichii roșii nu sunt Negri, cum în mod greșit a 
presupus Blavatsky. Este clar că dacă cineva, dintre Bonzi, nu 
vrea Auto-Realizarea, ci doar să se elibereze pentru un timp 
pentru a se întoarce de exemplu în a Șasea Rasă Rădăcină, sau 
nu vrea să se Auto-Realizeze niciodată, ci să se elibereze fără 
Auto-Realizare, atunci o obţine. 

Mai întâi de toate Necofitul este dus într-un loc izolat și se 
invocă toate acele Elemente Inumane pe care le posedă. 

Aceasta se realizează prin proceduri de Inaltă Magie, iar în 
izolarea munţilor, acelea se fac vizibile și tangibile, încearcă să-l 
devoreze pe Neofit, dar dacă acesta rămâne liniștit, nu mai 
rămâne nimic de făcut, a ieșit victorios. Trebuie atunci să 
elimine Egoul, să-l reducă la cenușă și să lucreze pentru el 
însuși. 

Proba și maximul tuturor eforturilor sale în Lumea Fizică, 
constă în niște mantre de dezîncarnare, care sunt două cuvinte. 

Se dovedește înfiorător să vezi Sacerdotul Bonz îmbrăcat 
cu șorțul său alb plin de cranii, de oase de mort și cu turbanul 
roșu pe cap, ţinând în mâna sa dreaptă un pumnal. 

În momentul în care Neofitul pronunţă cele două mantre 
fatale ale sale, corpul său cade mort instantaneu, și este supus 
unor mari Ordalii în Lumile Interne. Trebuie să se înfrunte cu 
temerile Morţii, trebuie să suporte Uraganul Karmei, trebuie să 
iasă victorios din probele pe care i le pune Tatăl-Mama. Scopul 
este să poată intra sau mai bine am spune, să renască în formă 
supraumană în oricare din Regatele Devașilor, fie în cele ale 
Marii Concentraţii fie în cel al Pletoșilor, în cel al lui Maitreya sau 
în cel al Supremei Fericiri, etc. Și în acea regiune este locul unde 
va termina să se pregătească pentru Eliberare. 

Mama Divină îl asistă eliminându-i Elementele Inumane și 
în cele din urmă reușește să se cufunde în sânul Marii Realităţi, 
nu ca un Maestru Auto-Realizat, ci ca un Buddha Elemental. Se 
cufundă în acea stare până la a Șasea Rasă Rădăcină, cu scopul 


ca atunci să se Auto-Realizeze; sau poate rămâne pe veșnicie 
preschimbat în Elemental Buddhic și nimic mai mult, dar fericit. 

Cei ce încearcă să se elibereze, cei care cu adevărat 
doresc să se Auto-Realizeze, cei care într-adevăr doresc să se 
convertească în Mahatmași sau Hierofanţi vor trebui să se 
supună Disciplinei Tantrice și să lucreze în a Noua Sferă. Li se va 
preda tot Tantrismul, cum să trezească Șarpele și cum să-l 
înalțe prin Şira Spinării, cum să deschidă Chakrele, etc. 

Așadar, ceea ce se întâmplă este că Bonzii sunt radicali, 
ori merg spre Fiinţă, ori nu merg spre Fiinţă. Merg în căutarea 
Auto-Realizării sau pretind să rămână fără Auto-Realizare, 
trebuie să se hotărască pentru ea sau nu. La ei totul este 
violent, motiv pentru care H.P. Blavatsky i-a judecat 
considerândui Magi Negri. Dar când cineva studiază Tantrismul 
Bonzilor, își dă seama că este Alb, nu Negru ci Alb. Transmută 
Sperma în Energie pentru a obține Auto-Realizarea profundă. 

Yesod este Lunar și acest lucru nu îl putem nega. În 
Esoterismul Gnostic apare o femeie, o Fecioară Ilnefabilă, Divină, 
înveșmântată cu tunică azurie și care stă în picioare pe o lună. 
Aceasta trebuie să știm să o înţelegem, acea Lună reprezintă 
Sephirotul Yesod, el semnifică Forţa Sexuală, iar cât despre 
tunica de culoare albastră, reprezintă Noaptea, în care se 
desfășoară marile Mistere ale Vieţii și ale Morţii. Doar noaptea 
se lucrează cu Energia Creatoare a celui de-al Treilea Logos. 
Munca în Laboratorium-ul Spiritului Sfânt trebuie să se realizeze 
la ore nocturne. 

Sahaja Maithuna trebuie să se practice doar în întunericul 
nopţii, întrucât ziua, Soarele se opune generării. 

Dacă cineva pune o găină cu ouăle sale la lumina Soarelui 
ca să le clocească, acele ouă nu ajung să scoată pui și dacă iese 
vreun pui, va muri, pentru că Soarele este inamicul generării. 

Cine caută Lumina trebuie să o ceară Logosului care se 
află în spatele Soarelui ce ne iluminează, în Noaptea profundă. 

Cruda realitate este că prin dispunerea Organelor Sexuale, 
procrearea se realizează în întuneric. Pentru că atunci când 
spermatozoidul iese din Glandele Sexuale nu iese luminat de 
lumina Soarelui, ci în întuneric; și în întuneric își face cale prin 
trompa lui Falopio pentru a se întâlni cu ovulul ce coboară din 
ovare, și în întunecimea uterului se realizează gestaţia. 


Însă dacă acest spermatozoid, în loc de a ieși din Glandele 
Sexuale protejat de întuneric, ar ieși la lumina Soarelui, iar fătul 
nu s-ar afla în întuneric ci s-ar găsi descoperit în pântecul femeii 
astfel încât Soarele să-l atingă direct, este evident că eșecul ar fi 
un fapt. 

Astfel încât chiar prin dispunerea organelor naturii 
noastre, fecundarea se produce întotdeauna în întuneric. Tot 
așa trebuie să se lucreze în Obscuritatea Tăcerii și în Secretul 
August al Ințelepţilor, pentru a se putea ajunge într-o zi la Auto- 
Realizarea Intimă a Fiinţei. Aceasta e ceea ce ne indică acea 
Fecioară a Concepţiei Imaculate, stând în picioare pe Lună și 
îmbrăcată cu tunică albastră: munca Maithunei în întunericul 
nopții. 

Trebuie să avertizăm că niciodată nu trebuie să se 
practice de două ori consecutiv în aceeași noapte. Este permis 
doar o dată pe zi. Există „violenţă împotriva naturii” atunci când 
se practică Magia Sexuală de două ori la rând, violând legile 
Pauzei Magnetice Creatoare. 

De asemenea este urgent de știut că niciodată nu trebuie 
să se oblige soţia să practice Maithuna când este bolnavă sau 
când este la menstruaţie, sau însărcinată, pentru că este un 
delict de violenţă împotriva naturii. 

Femeia care a născut un copil poate practica Maithuna 
doar după 40 de zile de la naștere. 

Există de asemenea delict de violență împotriva naturii 
atunci când bărbatul sau femeia își obligă partenerul să 
efectueze copulaţia când organismul soțului sau al soţiei nu se 
află în condiţii apte pentru aceasta. 

Există un astfel de delict când, cu pretextul de a practica 
Magia Sexuală, sau chiar cu cele mai bune intenţii de a se Auto- 
Realiza, bărbatul sau femeia se auto-obligă să realizeze 
copulaţia, Organele Creatoare  neaflându-se în momentul 
amoros precis și în condiţii armonioase favorabile, 
indispensabile pentru copulație. 

o CAPITOLUL 61 o 
INIȚIEREA DIN TIPHERETH o 

„Căci, după cum lona a stat trei zile și trei nopți în 
pântecele marelui pește, tot așa și Fiul Omului va sta trei zile și 
trei nopți în Inima Pământului”. (Matei 12:40) 


Cu Tiphereth se întâmplă evenimente extraordinare, orice 
Iniţiat poate primi Iniţierea din Malchuth, cea din Yesod, cea din 
Hod, cea din Netzah, iar în cele din urmă a cincea, pentru a se 
converti într-un Maestru, care este cea din Tiphereth. Insă 
cineva poate primi a Cincea Iniţiere a Sufletului Uman și să se 
convertească din acest motiv într-un Maestru, și totuși să nu 
trăiască Iniţierea din Tiphereth. 

Iniţierea din Tiphereth vine propriu-zis după a Cincea 
Iniţiere a Focului. Nu întotdeauna cel care primește a Cincea 
Iniţiere, are fericirea de a obţine Iniţierea din Tiphereth, aceasta 
este o Iniţiere foarte secretă. O primește cel ce ia Calea Directă. 

În al Doilea Triunghi al Arborelui Vieţii, Cristosul Cosmic îl 
are ca centru de gravitație pe Tiphereth, aici vine să se 
manifesteze. 

Există lucruri ce merită a fi reflectate, analizate, înţelese. 

Pentru ca al Doilea Logos, Vishnu sau Cristosul Cosmic să 
poată salva un om, trebuie să se convertească în lisus-Cristosul 
Intim Particular. 

Cristos în sine însuși este o Forţă Cosmică; doar dacă 
această Forţă se umanizează într-o anumită formă poate salva 
un om. 

Legea Logosului Solar, Cristosul Cosmic, este Sacrificiul 
pentru Umanitate. El se sacrifică din zorii vieţii crucificându-se în 
toate lumile, pe orice nouă planetă ce apare la existenţă, pentru 
ca toate ființele să aibă viaţă și să o aibă din abundență. 

Doar după ce am trecut prin cele Cinci lniţieri ale 
Misterelor Majore și ca o graţie foarte specială, cu un prealabil 
Sacrificiu pentru Umanitate, poate să se reîncarneze Cristosul în 
noi. Pentru a înțelege cum această Forţă Cosmică se 
umanizează în noi, trebuie să învăţăm să mânuim Trimurti-urile. 

Există fraţi cărora le este foarte greu să înţeleagă 
chestiunea aceasta a Trimurti-urilor; sunt obișnuiți să se 
gândească de exemplu la Primul Logos, la al Doilea Logos și la 
al Treilea Logos, adică Tată, Fiu și Spirit Sfânt. Dar apoi vine oa 
Doua Trimurti în care vorbim de Osiris, Isis și Horus; atunci aici 
se încurcă. Aceasta se întâmplă pentru că în mod real 
convertirea unei Trimurti în altă Trimurti, nu se poate face pe 
bază de pur raţionalism, există un factor în această convertire 
de Trimurti, care este complet Spiritual, întrucât doar în mod 
intuitiv se poate înțelege, prinde, capta. 


Kether-Tată, Hokmah-Fiu și Binah-Spirit Sfânt sunt trei 
persoane distincte și un singur Dumnezeu adevărat, așa o predă 
Teologia. Aceste Trei Persoane, deși triune, în fond sunt doar 
Unul Individual, care este Tatăl. 

În interiorul Tatălui se află Fiul și se află Spiritul Sfânt. 

Așa cum în interiorul Omului Adevărat se află Corpul, se 
află Sufletul și se află Spiritul Sfânt, tot așa în interiorul 
Bătrânului Secolelor, se află așadar deopotrivă, Fiul și Spiritul 
Sfânt ce formează Unul Singur, Întreg, Unitotal. În vechiul Egipt 
acest Unic, Unitotal era numit Osiris. (Să se vadă capitolul 7.) 

Osiris se poate dedubla și se dedublează în Isis. Eva iese 
întotdeauna din coasta lui Adam, atât jos cât și sus, nu este 
nimic ciudat așadar ca din Osiris, Adamul-Solar, să iasă Eva- 
Solară, Urania-Venus, Soţia Lui. Din Unu întotdeauna iese Doiul, 
în acest fel Tatăl care se află în secret își are soția sa care este 
Divina Mamă Kundalini. Osiris întotdeauna o are ca soţie pe Isis. 

Din perfecta uniune dintre ei doi (Osiris și Isis) se naște 
copilul Horus (Aurus). Ea și El se iubesc iar ca rezultat al iubirii 
lor ea concepe, prin opera și graţia Spiritului Sfânt, adică, prin 
opera și graţia soţului ei, al Treilea Logos, Cristosul sau al Doilea 
Logos descinde în pântecul ei virginal și imaculat. 

Dar să se ţină seama că, chiar dacă ea este soţia celui de- 
al Treilea Logos, în interiorul celui de-al Treilea Logos se află al 
Doilea Logos și se află deopotrivă Primul Logos, întrucât în 
definitiv Logosul este Triun și Indivizibil, Unitotal și Integru; 
pentru a înțelege acest lucru este nevoie de multă subtilitate, 
de mult rafinament, mult sintetism și Intuiţie. 

Convertirea Trimurti-urilor din una în alta, este ceva ce 
studenţilor le dă mult de lucru, însă dacă dumneavoastră vă 
ascuţiţi un pic Intuiția puteți înțelege. Din Copulaţia Sfântă, 
Divină, Isis rămâne fecundată prin Concepţia Sacră, ea este 
Fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere. 

Isis este Mama noastră Divină Kundalini Particulară, Ram- 
lo. 

Astfel devine Copilul care în Egipt se numește Horus și 
care în vremurile evreiești era numit Jeshua, adorabilul nostru 
Salvator. lisus al Evangheliilor este profund semnificativ, pentru 
că lisus vine din cuvântul Jeshua care în ebraică semnifică 
Salvator. 


lisus, Jeshua și Horus este același lucru, este Copilul care 
întotdeauna este în brațele Mamei sale Isis sau Maria. 

Este însuși Cristos care a descins din al Doilea Logos, 
Cristosul Cosmic deja umanizat, convertit în Fiu al unui Bărbat 
Divin și al unei Femei Divine. S-a convertit într-un Rege-Copil- 
Salvator, dar este un Rege-Copil-Particular, întrucât este Fiinţa 
însăși a persoanei. Este Copilul de Aur al Alchimiei, care este 
încoronat. 

Este lisus Cristos întrucât Cristos este al Doilea Logos, și 
lisus pentru că s-a convertit într-un Salvator. Pentru a se 
converti în Salvator, a trebuit să coboare din însăși Sfera sa, să 
pătrundă într-un pântec virginal foarte pur, să se nască prin 
opera și grația Spiritului Sfânt, s-a făcut Fiu al Mamei Divine, de 
fapt Fiu al Părinților săi. 

Neîndoielnic, trebuie să facem distincţia între ceea ce este 
lisus Cristos ca Mare Kabir (omul care predică Doctrina 
Cristosului Intim al fiecăruia dintre noi), și ceea ce este lisus 
Cristos Intim Particular al fiecăruia. 

Cristosul Cosmic este Impersonal, Universal, și se află 
dincolo de Individualitate, de Personalitate și de Eu; este o Forță 
Cosmică ce se exprimă prin intermediul oricărui om care este 
pregătit cum se cuvine. Într-o zi s-a exprimat prin intermediul 
unui lisus din Nazareth, a unui Hermes Trismegistul, a unui 
Buddha Gautama Sakya Muni, a unui Quetzalcoatl, etc., și se 
poate exprima prin intermediul oricărui Avatara. 

Pentru a se exprima, trebuie să descindă din Sfere 
Superioare și să pătrundă în Pântecul unei Fecioare numite Isis, 
Maria, Tonantzin, Isoberta, Maya, Cibele, etc., care este aceeași 
Mamă Cosmică Particulară, căci fiecare o are pe a sa. 

Când cineva citește Epistolele lui Pavel Apostolul, cu 
surprindere poate verifica prin sine însuși că arareori îl 
menţionează el pe lisus Marele Kabir sau Cristosul Istoric. 
Întotdeauna face aluzie la un Cristos Intim. 

Însă pentru ca să se nască Cristosul Intim în noi, Jeshua 
Umanizat, trebuie să se fi muncit în Forja Ciclopilor, trebuie să 
se fi format Corpurile Existenţiale ale Fiinţei. 

Pentru ca să se nască Salvatorul trebuie să se repete 
evenimentul din Betleem; respectivul eveniment este foarte 
profund și simbolic în același timp. Acel sat Betleem de care ne 
vorbesc Evangheliile este foarte alegoric, se spune că acel mic 


sat nu exista în acea epocă a lui lisus din Nazareth. Dacă 
analizăm cuvântul Betleem (Belem) avem Bel-Em, și vedem că 
Bel în terminologia caldeeană semnifică Turn de Foc. 

Când se ajunge la Turnul de Foc? Când s-au creat 
Corpurile Existenţiale Superioare ale Fiinţei, când Focul Sacru a 
ajuns la partea superioară a creierului, atunci este momentul în 
care are loc evenimentul din Betleem. 

Totuși, în ciuda faptului că are Corpurile Solare, se poate 
întâmpla ca Iniţiatul să nu încarneze Copilul. Vreau să spun cu 
aceasta ceva foarte subtil, ce trece neobservat pentru orice 
Cabalist, și anume că îl avem pe Tiphereth unit cu Corpul 
Cauzal. 

Analizând Epistola lui Pavel către Corinteni (1 Corinteni 
15:47-49) am putea clarifica această chestiune. Pavel spune că 
există Omul Pământesc și Omul Ceresc; indiscutabil, cel 
Pământesc este constituit din Corpul Fizic, cel Eteric, cel Astral, 
cel Mental și cel al Voinţei Conștiente. 

Pentru ca să vină Fiul Omului este necesar să se formeze 
Omul Pământesc, pentru că omul obișnuit încă nu este Om. 

Cineva este Om atunci când și-a oferit luxul de a-și crea 
Corpurile Existenţiale ale Fiinţei, atunci poate fi numit Om chiar 
dacă ar fi Pământesc. Al Doilea Om de care vorbește Pavel este 
Omul Ceresc, și spune: „După cum am purtat chipul celui 
Pământesc, trebuie să purtăm și chipul Omului Ceresc”. 

Fiul Omului vine atunci când trebuie să îndeplinească vreo 
misiune specifică pe Pământ, când Iniţiatul a apucat Drumul 
Direct pentru Eliberarea Finală. 

După a Cincea Iniţiere a Focului, a trebuit să fiu chemat de 
Divina mea Mamă Kundalini, ea ţinea Copilul în braţe, am făcut 
o anumită cerere de tip esoteric, iar ea îmi răspunse: „Cere-i-o 
Copilului”; și i-am cerut Copilului ceea ce trebuia să cer. 

Ulterior, am putut să primesc Inițierea din Tiphereth, 
adică, a Cincea lIniţiere a Focului, atunci acel Copil pe care îl 
văzusem în brațele Mamei sale, Mama mea Divină, întrucât 
fiecare o are pe a sa proprie, pătrunse în organismul meu prin 
poarta minunată a Glandei Pineale, despre care spunea 
Descartes că este lăcașul Sufletului. Corpul meu în acest caz, a 
ajuns să fie „staulul” în care se naște Copilul, în care vine pe 
lume. 


Pot să vă spun că la început nu se observă mult prezenţa 
Copilului în interiorul cuiva; El se naște între animalele din staul, 
și nu sunt altceva decât Animalele Dorinţei, Pasiunile, Viciile și 
Defectele ce menţin îmbuteliată Conștiinţa, adică elementele ce 
compun Eul Pluralizat. Eul este constituit din Elementali 
Animalici, aceștia se alimentează cu substanţele inferioare din 
adâncile profunzimi animalice ale omului, acolo trăiesc și se 
multiplică. Fiecare Elemental Animalic reprezintă un anumit 
defect, acestea constituie ceea ce se numește Ego, animalele 
din staulul unde Copilul Dumnezeu se naște pentru a-l Salva pe 
Om. 

Acest Copil trebuie să sufere mult, el nu se naște într-un 
mare palat, el se naște într-un staul, se naște pe de-a-ntregul 
plăpând, foarte mic, între mări gigantești de Euri ce înconjoară 
staulul. 

Copilul Dumnezeu crește încet-încet, se dezvoltă de-a 
lungul timpului. Cum crește, în ce mod? Eliminând Eurile, 
dezintegrându-le, reducându-le la cenușă, la praf cosmic; astfel 
crește al nostru Jeshua Intim Particular. 

Munca pe care trebuie să o facă acel Copil este foarte 
dură; este Cristosul și se naște în staul pentru a ne salva, astfel 
că pe toate acele animale din staul El trebuie să le ucidă în sine 
însuși, trebuie să-i combată pe Prinții Răului în sine însuși, pe Fiii 
Infidelităţii în sine însuși, iar tentaţiile prin care cineva trece ca 
ființă umană, ca persoană din carne și oase, sunt tentaţiile prin 
care El trebuie să treacă, sunt tentaţiile sale, și însuși corpul de 
carne și oase al persoanei ajunge să devină corpul lui de carne 
și oase. Aici se află meritul sacrificiilor sale, al eforturilor sale. 

În acest fel Fiul Omului vine în lume și se preschimbă într- 
un om de carne și oase, se face Om între oameni și este supus 
suferințelor oamenilor, trebuie să treacă prin aceleași torturi ca 
oricare om. Procesul nostru Psihologic devine un proces pe care 
el trebuie să-l ordoneze și să-l transforme, preocupările noastre 
sunt preocupările lui. Nu degeaba a fost numit Sfântul Drept, 
întrucât nu poate fi învins iar în final triumfă, atunci se acoperă 
de glorie, este demn de toată lauda, domnia și maiestatea. 

Regii Inteligenței, cei Trei Regi Magi, Adevăratele genii îl 
vor recunoaște întotdeauna pe Domnul și îl vor venera și vor 
veni să îl adore. 


Pe măsură ce vor crește suferințele, pentru el vor fi din ce 
în ce mai mari. Fiind el atât de perfect, trebuie să învingă 
Puterile Tenebrelor în sine însuși; fiind El atât de pur trebuie să 
învingă impuritatea în sine însuși; trecut fiind dincolo de orice 
posibilitate de ispită trebuie să învingă tentațiile în el însuși. 

Copilul se va vedea mereu în mari pericole: Irod, Lumea, 
Tenebroșii, vor vrea întotdeauna să-l decapiteze. 

Botezul în  lordanul  Existentei va fi întotdeauna 
indispensabil, Apele Vieţii curăţă, transformă și botează. 
Schimbarea la față interpretează cu foarte multă inteligenţă 
Legea lui Moise, predând oamenilor și dezvoltând în munca lor 
tot zelul minunat al unui Ilie. 

Cristosul Intim va veni întotdeauna la noi umblând pe 
furtunoasele valuri ale Mării Vieţii. Cristosul Intim întotdeauna 
va stabili o ordine în Mintea noastră și va înapoia ochilor noștri 
Lumina pierdută, va înmulţi mereu Pâinea Euharistiei pentru 
hrana și tăria Sufletelor noastre. 

Cristosul Intim încarnat în Iniţiat va predica pe drumurile 
acestui Mare lerusalim al lumii, predând umanităţii Mesajul Noii 
Ere. 

Dar Scribii, care sunt oamenii intelectuali ai vremii, aceia 
care fac parte din cultură îi vor spune: „Acest om este nebun”. 
Se întâmplă că intelectualii doresc să aranjeze totul pe bază de 
raționament, căci orice ființă omenească poate elabora în 
encefalul său cerebral, prin procesele logice cele mai severe, o 
teorie Materialistă, cât și o teorie Spiritualistă, și atât una cât și 
cealaltă, atât în teză cât în antiteză, logica de fond este cu 
adevărat admirabilă. 

Invăţăturile sale sunt respinse deopotrivă de către 
Sacerdoţi, de oamenii tuturor Religiilor, de toate organizaţiile de 
tip  pseudo-esoteric, pseudo-ocultist, acele persoane atot- 
știutoare ce se consideră foarte serioase, mereu spun: „Ceea ce 
spune acest om este o nebunie, ăsta este un ticălos”. In acest 
fel este respins Fiul Omului în această Lume. 

Orice Iniţiat trebuie să trăiască Drama Cosmică a 
Crucificării în sine însuși. Cei Trei Trădători îl crucifică, îl predau; 
luda, Demonul Dorinţei, îl vinde pentru 30 de monezi de argint, 
îl dă pe femei, plăceri, jocuri; Pilat, Demonul Minţii, întotdeauna 
se spală pe mâini, găsește justificare pentru toate greșelile; 
Caiafa, Demonul Relei Voinţe, întotdeauna vrea să facă propria-i 


voinţă, urăște Voința Tatălui. Iniţiatul trebuie să trăiască Drama 
Cosmică în formă completă, integrală, totală. 

Aflăm că este blestemat și spânzurat și că va trebui să fie 
omorât, adică, Omul Pământesc trebuie să moară, se supune 
voinţei Tatălui și merge la moarte, opera sa postumă. 

In Conștiinţa Iniţiatului vor exista mereu evenimente 
cosmice formidabile, și printre fulgere, tunete și mari cutremure 
ale Sufletului, Domnul întotdeauna își va încredința Spiritul 
Tatălui, exclamând: „7ată/ meu, în mâinile tale îmi încredințez 
Spiritul“; apoi survine moartea sa. 

Cu moartea sa își dezintegrează Agregatele Psihice și 
după ce se coboară corpul în mormânt, învie după trei zile. 

Aceste Trei Zile sunt de asemenea alegorice, după aceste 
Trei Zile, Fiul Omului trece prin Trei Mari Purificări, moare până 
și ultimul Element Inuman care se afla în interiorul său. De 
aceea se spune că Fiul Omului a murit în sine, a ucis Moartea, 
întrucât Moartea se poate omori doar cu Moarte, apoi Fiul 
Omului trebuie să învie cu Corpul Fizic, este un Maestru Înviat, 
deține Elixirul de Viaţă Lungă, este un adevărat Rege al Naturii, 
după Ordinul lui Melchisedec. 

Atunci putem exclama precum Apostolul Sfântul Pavel: 

„Inghițită a fost Moartea de biruință. Unde îti este, o, 
moarte, boldul tău? Unde îti este, o, mormântule biruința ta?” (1 
Corinteni 15:53-55). 

Astfel încât important este ca El să reușească să se 
mântuiască; înviind El, Sufletul în El învie. Toate Principiile 
noastre Animice și Spirituale în El învie, și noi în El. 

Este necesar să se înţeleagă că El este Salvatorul nostru 
Interior Autentic, lisus Cristos al nostru Intim Particular. 

Așa învie El în Tatăl și Tatăl învie în El. Când Filip, acel 
Maestru expert în Stările Jinas i-a spus lui lisus: „Arată-ni-l/ pe 
Tatăl”, Marele Kabir a răspuns: „Ce/ ce a văzut pe Fiul, a văzut 
pe Tatăl”. 

Cele Trei Mari Purificări sunt simbolizate prin cele Trei 
Cuie de pe Cruce. Deasupra Crucii se află cuvântul INRI (Ignis 
Natura Renovatur Integra). Focul reînnoiește necontenit Natura. 

Cele Trei Cuie semnifică cele Trei Purificări prin Foc și prin 
Fier. După cele Trei Purificări pe bază de Foc și Fier se 
dobândește Invierea din morți. 


Cele Trei Zile sunt trei perioade de munci în care Fiul 
Omului trebuie să realizeze Marea Operă. 

Să se ţină seama că Crucea este cea cu care a dezintegrat 
Elementele Nedorite. Fidelitatea față de Tatăl se vede cu 
Crucea; există mulţi oameni care spun „Eu sunt fidel Tatălui, 
Mamei, Fiului Omului”, dar când vine momentul de a dovedi, în 
clipa adevărului dau greș cu Crucea. Unde se află Crucea? Se 
află în încrucișarea Lingam-Yoni; acolo fornică, adulterează, își 
comit  răutăţile. Așadar trebuie  dezintegrate Elementele 
Nedorite pentru a căuta moartea Omului Pământesc. 

Este necesar să se știe că lisus, Marele Kabir care a venit 
pe lume acum 1977 de ani și care a predicat această Doctrină, 
știa foarte bine că fiecare îl are pe al său lisus Cristos Intim 
Particular, de aceea spunea că ceea ce el dorește este ca 
fiecare să-și urmeze propriul său Cristos Intim, că El este cel ce 
contează, pentru că este Salvatorul nostru, cel care vine să ne 
reconcilieze cu propriul nostru Tată care se află în Secret, cu 
Bătrânul Secolelor, El este Marele Reconciliator. 

O dată ce Ela obținut triumful, se glorifică și este demn de 
toată lauda și gloria, întrucât a învins răul în sine însuși. 

Nu l-a învins din afară, ci în sine însuși, s-a jertfit ca miel, 
de aceea i se spune Mielul Jertfit. 

S-a jertfit pentru a ne salva cu sângele său, adică cu 
Focul. Întrucât în Alchimie Sângele reprezintă Focul Sacru al lui 
Kundalini. 

Este bine să se înțeleagă toate acestea; eu vă explic 
dumneavoastră ceea ce eu însumi am trăit, ceea ce 
experimentez în mine însumi; nu aș comite crima de a vă spune 
că eu sunt Cristosul, aceasta ar fi o blasfemie, o lipsă de respect 
faţă de Salvator, însă vă spun dumneavoastră că El mă salvează 
pe mine, cum i-a salvat pe atâţia, eu pot fi încă unul dintre 
salvați și întrucât lucrez, am experimentat-o și ceea ce spun 
este ceea ce mă privește, ceea ce am trăit. 


e PARTEA A PATRA œe 
TEMAT 


ap 


23 9 alia i = d 


=- 


e „a 


o CAPITOLUL 62 n 
TABEL NUMEROLOGIC o 

Aceasta este o planșă sau placă, foarte importantă pentru 
a înţelege profund Misterele Esoterice. 


1 2 3 


l 4 5 6 
7 8 9 


Este un patrulater împărțit în 9 numere. Există o triplă 
divizare atât verticală cât și orizontală. Aici se exprimă 
principiile Aritmeticii și Geometriei. In această tablă găsim: 
Arhitectura Individuală, Universul Interior, care este cel pe care 
fiecare trebuie să îl fabrice în interior, este construcția 
Universului nostru Intim Interior. Arhitectura Cosmică se 
relaționează cu cele Șapte Cosmosuri ale Infinitului. Arhitectura 
Socială este relaționată cu construcţia templelor, a caselor, a 
edificiilor noastre. 

Este necesar să se înţeleagă că această planșă se 
relaționează cu cele trei principii ale Arhitecturii menţionate 
anterior, cu Geometria și Matematica. Trebuie să se relaţioneze 
cu numerele, întrucât Kabala pe aceasta se bazează. Pătratul 
divizat în 9 părţi reprezintă o triplă extensie sau triplicitatea 
Ternarului, adică, a Noua Sferă. 

Mult am explicat cu privire la a Noua Sferă, dar aceasta se 
poate demonstra matematic. Tot ceea ce este relaționat cu a 
Noua Sferă sau Auto-Realizarea omului, se poate verifica cu 
numerele sau Matematicile Esoterice care provin din vremuri 
îndepărtate. Să analizăm primul ternar vertical. 

1 MONADA; 

4 CRUCE; 

7 SEPTENAR. 

„L” este Monada, Unitatea, lod-Heve, Jehovah, Tatăl care 
se află în secret, este Divina Triadă și nu este încarnată într-un 
Maestru care nu a ucis Egoul. Este Osiris, Dumnezeu însuși, 


Verbul. Își are exprimarea sa în 4, întrucât 4 este Carul 
Mercabah din Kabală, care sunt cele 4 corpuri. 

1. CORP FIZIC; 

2. CORP ASTRAL SOLAR AUTENTIC; 

3. CORP MENTAL SOLAR AUTENTIC; 

4. CORP CAUZAL SOLAR AUTENTIC. 

Este Carul Secolelor ce asumă figura Omului Celest. 
Monada se exprimă prin intermediul Carului, în el călătorește. 

4 reprezintă de asemenea cele patru vârfuri ale Crucii, 
care cuprinde Misterele Lingam-Yoni, iar în încrucișarea ambelor 
se găsește cheia cu ajutorul căreia se obţine Auto-Realizarea, 
Monada se Auto-Realizează prin intermediul Crucii. Fără 4 nu 
există Auto-Realizare sau s-ar viola Legea Ternarelor ce aparţine 
Matematicilor Esoterice. 

4 = + (CRUCE) 

În 4 se află conţinute Misterele sexului. 

MASCULIN PLUS FEMININ = + (CRUCE) 

Auto-Realizarea Monadei se verifică în Septenar, în Omul 
Autentic. Septenarul este complet când se deţin deja cele 7 
Principii sau Corpuri Cristificate, cele 7 Chakre dezvoltate și cei 
7 Șerpi de Foc ridicaţi. 

Să analizăm al doilea ternar vertical: 

2. MAMA DIVINĂ; 

5. INTELIGENȚA; 

8. CADUCEUL LUI MERCUR. 

2 este Heve, Divina Mamă; este Tatăl ce se dedublează, 
apoi ea în aceeași măsură este Brahma pentru că este Aspectul 
Feminin al Tatălui. 

IOD: MONADA; | 

HEVE: MAMA DIVINA; 

IOD-HEVE: JEHOVAH. 

Jehovah, autenticul, este Tatăl nostru care se află în secret 
și Mama noastră Divină. Nemilosul Jehovah al evreilor, este o 
antropomorfizare a adevăratului Jehovah ce se află în interiorul 
fiecăruia dintre noi. 

Heve, Mama Divină, se exprimă prin intermediul 
inteligenţei care este numărul 5, prin intermediul ei se obține 
eliminarea Egoului, pentru că adevărata inteligenţă se află în ea. 

Dacă vrem să dizolvăm Egoul trebuie să apelăm la Mama 
Divină, înțelegând propriile noastre greșeli în profunzime și 


cerându-i ei să ni le elimine. Mama Divină se manifestă prin 
intermediul Sfântului Opt sau Caduceul lui Mercur ce reprezintă 
Şira Spinării, Energia Kundalini urcând prin Canalul Sushumna. 

Sfântul Opt își are rădăcina sa în Sex. Sfântul Opt este 
Semnul Infinitului. Relaţia dintre 2, 5 și 8 este extraordinară, 
Caduceul lui Mercur sau Semnul Infinitului se găsește în a Noua 
Sferă. _ 

Toată această lInţelepciune s-a cunoscut în Misterele 
Pitagorice. In Masonerie se cunosc dar nu au aprofundat în 
studii. 

Să analizăm al treilea ternar vertical: 

3. TRINITATEA; 

6. IUBIREA, BARBATUL ȘI FEMEIA; 

9. A NOUA SFERĂ. 

Numărul 3 corespunde celui de-al Treilea Logos, Spiritul 
Sfânt. Al Treilea Logos este în sine însuși Forța Sexuală 
Creatoare ce se exprimă în întreg Universul. 

Se lucrează cu ajutorul Numărului 6 care se relaționează 
cu Sexul. Aici se află bărbatul și femeia, în Tarot apare un 
bărbat în faţa viciului și virtuţii, în faţa fecioarei și a prostituatei. 

Forța Sexuală trebuie lucrată cu ajutorul 6-lui, adică cu 
lubirea, aceasta are o exprimare în 9 care echivalează cu a 
Noua Sferă. Numărul 9 este numărul Maestrului. 

Cele trei triade sau linii orizontale reprezintă cele Trei 
Lumi. 


SPIRITUALĂ: SPIRIT; 
ANIMICA: SUFLET; 
FIZICA: CORP. 


În această planșă sunt conţinute principiile pentru Auto- 
Realizarea omului. 

NUMĂRUL 1 

Numărul 1 este Soarele, Astrul Rege, cel care ne dă viaţa, 
corespunde constelaţiei Berbecului ce guvernează capul. 

li corespunde nota muzicală DO și culoarea Albă, metalul 
este Aurul, iar ca piatră prețioasă Diamantul. 

Dintre plexurile unde se află Chakrele, i se atribuie 
Numărului 1 Cordul, întrucât dacă inima încetează să 
funcționeze se produce moartea, de aceea este Numărul Unu. 

Numărul 1 este lInțelepciunea Tatălui, este Coroana, 
pentru că Bătrânul Zilelor este Regele, cel ce are puterea asupra 


Naturii. Este 1-ul pentru că deţine puterea, pentru că este cel 
care conduce. 

Înţelepciunea este a Tatălui; un om nu poate s-o înveţe pe 
Monadă, Înţelepciunea Tatălui prevede totul. 

Vrând să fim fideli Milei, putem deveni nemiloși, căci de 
multe ori nu-l înţelegem pe Tatăl, el este Numărul 1 al Arborelui 
Cabalistic. 

Ideile originale corespund lui Unu. Este evident că aparțin 
Numărului 1: Voința, Iniţiativa Personală, Spiritul Întreprinzător. 

Unitatea Gândirii și Acţiunii trebuie să formeze 1 cu voinţa 
originală și dârzenia, ca un impuls formidabil în ceea ce se va 
face. 

NUMĂRUL 2 

Numărului 2 îi corespunde Constelaţia Taurului ce 
guvernează gâtul Laringelui Creator, acel uter minunat în care 
se gestează Cuvântul, Verbul. Nota muzicală este RE, culoarea 
este Violetul, metalul Argintul, iar dintre pietrele preţioase 
Smaraldul. 

Plexul care îi corespunde este cel Laringian, Tiroida, 
Chakra Auzului Magic, a Claraudiţiei. 

Pentru a trezi acea Chakra există o mantră laringiană care 
este E, trebuie dată o notă muzicală care este RE, trebuie să se 
vocalizeze zilnic, trebuie să se inspire cu nota RE și să se expire 
cu ea vocalizând EEEEEEEE... Astfel se obţine dezvoltarea 
Chakrei Laringiene ce ne dă puterea de a auzi vocile din Ultra, 
ale Fiinţelor Superioare. Este nevoie să se dezvolte această 
Chakra Laringiană pentru că altfel este imposibil să auzim acele 
sunete. 

Limfa și stomacul corespund Numărului 2, de asemenea 
Luna. 

Numărul Unu se dedublează în Duadă. Numărul 2 este în 
Prima Trimurti, al doilea aspect al său: Cristos. A nu se confunda 
cu a Doua Trimurti, în care Tatăl se dedublează în Mama, iar 
aceasta în Copil. 

Numărul 2 al Arborelui Cabalistic este Fiul, Cristos, și este 
instructorul Lumii. De aceea spunea Hermes Trismegistul: „/ti 
dau lubire în care se află cuprins summum-ul Ințelepciunii”. 

Numărul 2 are 32 de Căi și 50 de Porţi. Explicaţia este 
următoarea: 

32 CĂI = 3+2=5 (PENTALFA, OMUL) 


50 PORŢI = 5+0=5 (PENTALFA, OMUL) 
INSUMAM REZULTATELE 5+5=10 


10 =1+0=1 


În O se află Principiile Masculin și Feminin, fundamentul 
lubirii prin intermediul Sexului. 


MAMA DIVINĂ, MAMA COSMICĂ 


9.9) INFINIT 


A 


pr PENTALFA 


5+5=10 Rămâne redus astfel = 9 = OC = + (OMUL 


Această chestiune a celor 50 de porţi este foarte 
interesantă, în unul din Ritualurile Gnostice se spune că există 
un palat: „Pardoseala acelui palat este de argint și aur, de 
lapislazuli și jad, şi acolo se aspiră o varietate de miresme de 
trandafiri și iasomie. Dar în mijlocul tuturor suflă o adiere de 
moarte. Lăsați-i pe oficianti să pătrundă; să deschidă ușile una 
câte una sau pe toate deodată. Lăsati-i în picioare pe 
pardoseala palatului, nu se va prăbuși. Vai de tine, o, 
Războinicule!, o,  Luptătorule!, dacă servitorul tău se 
prăbușește! Dar, există leacuri și leacuri”. 

In mod cert în Lumile Superioare există un Templu cu 50 
de Porţi înconjurat de cele patru elemente: Foc, Pământ, Aer și 
Apă. Și este străjuit de doi Sfincși de Aur. Studentul primește 
instruire în acel templu, fiecare din saloanele acestuia 
corespunde în Kabală cu cele 50 de Porţi și 32 de Căi (vede 
vieţile sale trecute). 

În interiorul nostru înșine avem cele 50 de Porţi, totul se 
află în interiorul omului. 


Cu mulți ani în urmă, dedublându-mă în ziua de Anul Nou, 
a trebuit să trăiesc o anumită dramă în teatrul lumii; fiind 
urmărit am ajuns la Templul celor 50 de Porţi cu cei doi Sfincși 
de Aur ai săi ce străjuiau porţile, am studiat deja simbolismul 
Sfinxului, chipul, labele de leu, etc. 

Am intrat în palat, era înconjurat de apă, și am traversat o 
grădină foarte frumoasă, dar exista un suflu de moarte; am 
intrat pe Prima din cele 50 de Porţi și acolo am fost primit de un 
grup de fraţi ce mă aplaudau, apoi am ieșit și am pătruns în altă 
grădină frumoasă, care de asemenea avea un suflu de moarte, 
după aceea am intrat pe a Doua Poartă și aceia care mă 
felicitaseră erau preschimbaţi în niște trădători ce vociferau și 
calomniau; am păstrat tăcere și am traversat cealaltă grădină la 
a Treia Poartă, întâlnind acolo alte persoane ce mă felicitau, am 
traversat alt salon și erau alte persoane. Așa am traversat acele 
50 de Porţi și urmând cele 32 de Căi, adică, umblând pe Calea 
Interioară. Am întâlnit niște Maeștri îmbrăcați în călăi (sunt călăi 
ai Egoului) care îmi spuseră: „Studiați Ritualul Vieții și al Mortii 
în timp ce sosește Oficiantul”; Oficiantul era Fiinţa mea Reală. 

Aceasta ce v-am explicat despre cele 32 de Căi și cele 50 
de Porţi, acesta este Numărul 2. Totul corespunde Cristosului 
Intim ce trebuie să se nască în fiecare dintre noi, el este lubirea. 

Numărul 2 este lubirea, Cristosul Îndurerat, cel care 
trebuie să trăiască întreaga Dramă. 

În Numărul 2 există două coloane, lachin și Boaz, există 
asociere. Trebuie să învăţăm să asociem idei, gânduri, cu 
persoane, lucruri familiale; trebuie să știm să ascultăm opiniile 
contrare fără să ne supărăm, să dizolvăm Eul Mâniei, să 
cultivăm Armonia, astfel ca asocierile să fie armonioase. 

În 2 se află relaţiile: mamă cu fiu, femeia cu bărbatul, 
bărbatul cu femeia, cu lucruri, cu antiteze, cu opinii. 

Trebuie să învăţăm să mânuim ideile, afacerile, în Pace și 
Seninătate, acesta este Numărul 2. Trebuie să învăţăm să 
mânuim Doiul. 

NUMĂRUL 3 

Numărului 3 îi corespunde Constelaţia Zodiacală a 
Gemenilor și planeta Jupiter. Nota muzicală a Numărului 3 este 
MI, dintre culori Purpura, dintre metale Staniul, dintre plexuri 
Splenicul (splina) și Hepaticul (ficatul). 

Transmutaţia Energiei Creatoare corespunde numărului 3. 


Chakra Splenică este centrul Corpului Eteric, pe acolo 
intră viaţa Soarelui în organismul nostru. Chakra Splenică 
strânge pe durata nopţii energiile pe care Soarele le-a lăsat în 
timpul zilei, cu acele energii Chakra Splenică transmută 
globulele albe în globule roșii. 

În timpul zilei, reziduurile organice obstrucţionează 
canalele nervoase ale Marelui Simpatic; în timpul somnului, 
Energia Vitală face să se rotească această chakra, iar aceasta la 
rândul ei folosește energia Soarelui, care trece la splină 
transmutând globulele albe în roșii, energia trece la Plexul Solar 
și se distribuie în tot sistemul nervos. Glanda Tiroidă cooperează 
dezinfectând întreg organismul, iar când se întoarce Egoul 
(Astralul Lunar) în organism este clar că acesta deja este 
recuperat și ne simţim mai sănătoși. Când cineva se trezește 
foarte obosit aceasta semnifică faptul că organismul este 
bolnav. 

Chakra Hepatică servește pentru leșirile în Astral. Corpul 
Astral este conectat cu ficatul. Trezind Chakra ficatului, toată 
lumea poate intra și ieși din Corpul Fizic după dorinţă. 

Splenicul, Hepaticul și Plexul Solar se dezvoltă cu Mantra 
Egipteană: 

FE - UIN - DAGJ 

Se cântă pe nota MI, dezvoltându-se cele 3 Chakre și 
plămânii. Numărul 3 este Puterea, are 50 de Porţi și 50 de 
Lumini. 

Știm deja ce semnifică cele 50 de Porţi, trebuie căutate în 
interiorul nostru înșine. 

50 de PORŢI = 5+0=5 (PENTALFA, OMUL) 

50 de LUMINI = 5+0=5 

ÎNSUMÂND REZULTATELE: 5+5=10 


„10” sunt cei 10 Sephiroţi ai Kabalei, 10 = IO = (D Simbol al Mamei Divine 
decât un punct extins. 
7 „, 
Am găsit că 10 = A În 10 știm deja că se află CO 


Energia Creatoare, Spiritul Sfânt ne dă Puterea, Puterea 
Sexului, acolo se află forța Spiritului Sfânt, cele 50 de Lumini 
sunt Puterea Spiritului Sfânt, fără această forță „Wu avem 
Spadă, iar fără Spadă suntem dezarmati”. 


Se spune că în Numărul Trei este conținută Legea lui 
Moise, căci în Trei se află Spiritul Sfânt. Spiritul Sfânt este cel 
care ne iluminează, cel care ne învață Legea. 


ÎNȚELEPCIUNE — TATĂ; 
IUBIRE — FIU; i 
PUTERE — SPIRIT SFÂNT. 


Aceasta este ordinea. Privind aspectul practic al vieții 
găsim că Numărul 3 este producția atât Materială cât și 
Spirituală. 

Realizarea propriilor noastre năzuințe, aspirații, idei. 

Însă dacă vrem să dăm roade, să obținem succesul, 
trebuie să mânuim Treiul cu inteligență, întrucât în Trei există 
Armonie, Artă, Frumusete. 

Să exprimăm totul într-o formă frumoasă. Trebuie să știm 
să utilizăm 3-ul fie cu cuvântul, fie în modul de a ne îmbrăca, 
dacă dorim să obţinem triumful. 

3-ul permite realizarea năzuințelor noastre dragi. A pune 
bazele creează condiţii favorabile pentru a obţine triumful. 

Dacă într-o zi ne vine Tonica 3 (a se vedea ulterior), 
trebuie să facem lucrurile bine, cu precauţie, cu frumusețe, cu 
armonie, cu perfecțiune; și să știm crea pentru a avea ceea ce 
dorim în acea zi, fie în afaceri, în munca noastră sau în orice 
lucru. 

NUMĂRUL 4 

Numărul 4 este Tetrada, planeta care îi corespunde este 
Uranus, și este clar că atunci Constelaţia Racului este a patra 
constelație. In ceea ce privește culoarea este Roșul Inchis, iar 
metalul este Platina. 

Nota muzicală este FA, Numărului 4 îi corespund fluidele, 
hormonii. 

Numărul 4 este Magnificenţa. Are 72 de Porţi pentru a 
administra Justiţia, iar aceasta se administrează prin intermediul 
celor 35 de Principii ale Milei. Suntem magnifici în funcţie de 
cum procedăm în acord cu fiecare dintre aceste principii. 

Justiţia se administrează în acord cu cele 35 de Principii 
ale Milei. Justiţia fără milă ar fi Tiranie. 

Justiţia și Mila funcţionează perfect echilibrate. 

72 de PORŢI = 7 + 2 = 9 (A NOUA SFERĂ) 

Nu am putea fi juști, cu adevărat juști, dacă nu am ajuns 
la a Doua Naștere. Când depășim a Noua Sferă primim Spada 


Înflăcărată, atunci se spune că suntem Juști. Cine nu a muncit în 
a Noua Sferă nu are dreptul la Spada Justiţiei. 

35 de Principii ale Milei = 3 + 5 = 8 (Justiţia). În Arcanul 
Nr.8 femeia ţine Spada Justiţiei și o Balanţă pentru a cântări 
faptele bune și rele. 

Trebuie să triumfăm asupra Sexului, Marii Arhonţi ai Legii 
au triumfat asupra Sexului, în ei Justiţia și Mila se găsesc 
echilibrate. 

În Numărul 4 întâlnim Iscusinţa în orice ramură, Ordine, 
Autoritate. 

Numărul 4 este Împăratul din Kabală. Semnifică 
Stabilitate, este baza pentru ceea ce dorim, fie a forma un 
cămin, o afacere, o călătorie, o slujbă, etc. Ceea ce se cere să 
avem, trebuie să fie perfect solid, trebuie să fie Piatra Cubică, 
solidă, concretă, să nu punem o bază falsă, altfel totul ni se 
năruie. 

Dacă ne vine o zi cu Tonica „4”, trebuie să punem o bază 
solidă pentru a avea succes. Trebuie făcute lucrurile în mod 
corect, precis, solid, pentru a nu ajunge la eșec. In acea zi 
trebuie să facem lucrurile reflectând în mod precis, solid, nimic 
a priori pentru că vom eșua. 

In Numărul 4 se află aspectul economic, și acesta trebuie 
să îl dezvoltăm în formă corectă, acesta are urcușuri și 
coborâșuri în economia sa. De fiecare dată când se necesită o 
ascensiune, trebuie să avem baze solide. 

Numărul 4 trebuie să fie reflexiv pentru toate lucrurile, să 
ne gândim că 4 este Baza, și că această bază trebuie să fie 
solidă. Trebuie să punem bază pentru relaţii de familie. 

NUMĂRUL 5 Ă 

Numărul 5 este Pentalfa, Steaua cu 5 vârfuri. li 
corespunde planeta Mercur și a cincea constelație care este cea 
a Leului. Plexul Solar corespunde Numărului 5 iar dintre metale 
Mercurul. Nota muzicală este SOL. Este relaţionat cu Bila. 

Din punct de vedere esoteric îi corespunde planeta Marte. 

Numărul 5 în Kabală este Hierofantul, Rigoarea, Legea. 

Se spune că are 72 de Porţi de acces și că fiecare poartă 
are 35 de Principii: suntem puternici în măsura în care 
respectăm aceste Principii. 


5-ul este Focul Viu ce pătrunde înăuntrul nostru și se 
răspândește în interiorul nostru în toate părțile, este Vigoarea, 
Focul. 

Să analizăm cele 72 de Porți: 

72 de PORŢI = 7 + 2 = 9 (A NOUA SFERĂ) 

CELE 35 DE PRINCIPII = 3 + 5 = 8 (INFINIT) 

9 este Ermitul, a Noua Sferă, Sexul. Cât despre 8, este 
Justiţia care la rândul său este reprezentată de semnul 
Infinitului, Focul Flegetonului și Apa Acheronului. Focul și Apa 
origine a Oamenilor, Bestiilor și Zeilor. 

Orice Iniţiere autentică începe de aici: Fiul Omului iese din 
Foc și Apă, care este ceea ce ne dă Vigoarea. 

5-ul în sine însuși este Steaua cu Cinci Vârfuri, Pentalfa, 
Omul. 

Autenticul Om trebuie să se nască în a Noua Sferă; este 
foarte important să se înțeleagă aceasta, de aici cele 72 de 
Porţi, pentru că se naște din a Noua Sferă, care este cea care dă 
Puterea Fiului Omului. Cele 35 de Principii sunt Justiţia, Legea, 
numărul 5 este Confirmarea. 

Apa și Focul se încrucișează în a Noua Sferă, formând 
semnul Infinitului, un opt orizontal. 


4 


CONCLUZIE: = pr 


Ariano Montes, marele esoterist locuitor al unei Mănăstiri 
în Spania, ne dă această formulă de Infinit egal cu Pentalfa. 

De asemenea se găsește în cărți străvechi. Fiul Omului se 
naște din Apa și Focul din a Noua Sferă, Sexul. 

Din punct de vedere psihologic, Numărul 5 este: 
Persuasiune, Investigare, Selecţie, Inţelegere. 

In Numărul 5 vedem studiul. Acest număr trebuie să știm 
să-l mânuim în mod profund, de manieră reflexivă, analitică, 
cercetând, investigând noi aspecte, Analizând și Investigând. Nu 
trebuie să se facă nimic în mod nechibzuit, întrucât dacă nu se 
îndeplinesc aceste condiţii, lucrurile ies rău făcute. Nu este 
vorba de a plănui, pentru că se eșuează, cine își petrece viaţa 
făcând planuri eșuează. Trebuie să se vadă pro și contra ale 
lucrurilor pentru ca lucrurile să nu iasă rău făcute, să învăţăm să 


gândim singuri; toţi aceia care trăiesc făcând planuri eșuează, 
își petrec timpul făcând planuri și eșuează. Trebuie să mergem 
pe fapte și s-o facem cu Inteligență pentru a nu o da în bară. 

Din abisul ce există între gând și fapte uneori se formează 
vreun proiect, dar nu se concretizează. Nu trebuie să mergem 
pe planuri ci pe fapte, trebuie să mergem pe fapte cu 
Inteligență, cu Înţelepciune, cu Înţelegere, altfel putem avea 
mari eșecuri. Trebuie să fim alerți. 

Numărul 5 este de asemenea un simbol de Putere, trebuie 
să facem lucrurile cu Inteligență, vigilenţi, pentru a nu greși. 

NUMĂRUL 6 

Numărului 6 îi corespunde a 6-a Constelaţie, Fecioara. 

Planeta este Venus iar nota muzicală este LA. 

Se relaționează cu Insulele lui Langerhans situate în 
Pancreas, sunt cele care secretă Insulina atât de importantă 
pentru digestia zaharurilor. 

Culoarea este Albastrul, plexul său este Sacrul, sau 
Coccisul, Chakra Muladhara. 6-le este relaţionat cu toate 
glandele. 

Numărul 6 are 72 de Porţi pe fiecare parte și 72 de 
Intervale. 

Iniţiatul care traversează aceste 72 de Porţi poate intra în 
Lumea Crudei Realităţi a Vieţii și în Lumea Siderală. 

Lumea Crudei Realităţi este a Noua Sferă pentru că 72 de 
Porţi = 7 + 2 = 9. Dacă înțelegem ce sunt cele 72 de Porţi, dacă 
cunoaștem ce este Marele Arcan, putem intra în Lumea Crudei 
Realităţi a Vieţii și în Lumea Siderală, care este Lumea Astrală. 

Este foarte interesant faptul că Numarul 6 are 72 de Porţi 
pe fiecare latură și 72 de Intervale, explicaţia o găsim în Steaua 
Regelui Solomon. 

6 VÂRFURI MASCULINE, 6  INTRÂNDURI FEMININE 


Rezumând, această stea are 12 Raze, 6 Masculine, 6 
Feminine, care se descompun în cele 12 Constelații ale 
Zodiacului, în ea sunt rezumate și sintetizate Misterele Arcanului 


A.Z.F., Misterele  Alchimiei, Misterele Sexului, acesta este 
simbolul Logosului. 

O dată explicat 6-le în mod cabalistic transcendental, 
dumneavoastră acum vă veţi explica deja de ce se intră în 
Lumea Crudei Realităţi cu cât înţelegem acest Arcan. 

De aceea, predând Arcanul A.Z.F. în mod lapidar și public, 
oamenii se îngrozesc. Învățăturile celei de-a Noua Sfere trebuie 
dezvăluite prin intermediul Kabalei, pentru ca să cunoască 
Adevărul. 

Cele 72 de Porţi așezate de o parte și de alta se află în 
lachin și Boaz, iar în centrul ambelor coloane unde se află cele 
72 de lIntervale, se află Misterul celor Două Coloane, Piatra 
Brută. 

Trebuie șlefuită Piatra Brută până rămâne perfectă. 

Dacă pe acest Sfânt 6 îl alăturăm de trei ori ne dă 666 
care este numărul Fiarei. Însă dacă îl însumăm 6+6+6=18, 18 
este destul de tenebros, este Crepusculul, Dușmanii Oculți, 
Inamicii Secreți. 

Tenebroșii atacă teribil când se lucrează în Marea Operă. 
Tenebroșilor nu le place și caută cum să-l scoată pe discipol de 
pe Drum, îl atacă în mod teribil. 

În Numărul 6 întâlnim Voliţiunile Erotice, ideile de 
Ornament, Reciprocitatea, Fertilitatea, Îndrăgostirea. 

NUMĂRUL 7 

Numărul 7 este un număr foarte puternic. Planeta sa este 
Neptun și îi corespunde Constelaţia Balanţei. Nota sa muzicală 
este SI, dintre metale Bronzul, dintre pietre Opalul. 

Culoarea sa este Magenta (o culoare albastră cvasi 
violacee, cvasi oțelie). Toate Nadi-urile sau Canalele Nervoase 
sunt ale acestui număr. 

Numărul 7 este păzit de 248 de Precepte, pe măsură ce 
înţelegem aceste 248 de Precepte progresăm. Arcanul 7 este 
Triumful și cel care triumfă vede Lumina Astrală și practic, 
rămâne Auto-Realizat. 

Dacă însumăm 248 între elene dă: 2 + 4 +8 =14;1 +4 
= 5. 

Cele 248 de Precepte se reduc la Arcanul 14 al Kabalei, 
care este Cumpătarea, o femeie cu două urcioare ce amestecă 
cele Două Ape, adică Elixirul Alb cu Elixirul Roșu al vieții, al 


alchimiei. Adică, munca cu Soarele și cu Luna, munca 
Transmutării. _ 

Numărul 5 este Steaua lInflăcărată  Auto-Realizată, 
perfectă. 

7-le este Numărul Victoriei, are 248 de precepte de tip 
afirmativ. Trebuie înţelese cele 248 de Precepte pentru a obţine 
victoria asupra noastră înșine și a reuși să vedem Lumina 
Astrală. Acolo găsim efortul Sufletului, al acțiunii și imaginii, 
răspuns sau rezultat. 

Numărul 7 este Arcanul Victoriei, cele 248 de Precepte 
rămân reduse la Arcanul „5” care nu este altceva decât Steaua 
Înflăcărată, strălucitoare, Steaua Divinităţii. Numărul 7 este 
Eficiență, Integritate, Concentrare, Clemenţă, năzuinţe de Viaţă 
Ascendentă. 

NUMĂRUL 8 

Numărul 8 este Octada. Planeta sa este Saturn, 
Constelaţia sa, a 8-a, ce corespunde Scorpionului. Metalul său 
este Plumbul, iar dintre pietre Onixul Negru. Nota muzicală este 
DO pe a Doua Octavă. 

În Numărul 8 se află cuprinse legile Evoluţiei și Involuţiei. 

Cei care sunt supuși Evoluţiei violează Legile Sfântului 
Opt, violează Legile Matematicilor; căci orice Evoluție este 
urmată de Involuţie. Aceste două Legi formează Sfântul Opt. 


EVOLUȚIE 


INVOLUȚIE 


Aceste două legi, Evoluție și Involuţie, nu ne pot conduce 
la Auto-Realizare, este nevoie de Calea Conștiinţei. 

În Natură, în Univers, totul este Matematică. Sfântul Opt 
reprezintă: Creierul, Inima și Sexul Geniului Planetar. Știm deja 
că lupta este teribilă, creier contra sex, sex contra creier, inimă 
contra inimă. Sfântul Opt are 365 de Precepte, nu trebuie 
violate aceste Precepte. 

3+6+5=14;1+4=5 

14 înseamnă Cumpătarea, este amestecul Apelor, este 
munca cu Elixirul Roșu și Elixirul Alb. Când se stabilește lupta 


inimă contra inimă, Steaua cu Cinci Vârfuri cade și rămâne cu 
unghiurile inferioare în sus. 

Numărul 8 este Apa Primordială căci este așezat în a 9-a 
Sferă, în Creierul Planetar. 

Apele se transmută în Energie și urcă prin Ida și Pingala 
formând Caduceul lui Mercur, Sfântul Opt, ajungând la creier. 

Trebuie să învăţăm să distingem între ceea ce este o 
Cădere și ce este o Coborâre. Nimeni nu poate urca fără ca mai 
întâi să coboare, este Lege. 

Supremei neascultări a lui Adam, i s-a suprapus suprema 
supunere a lui Cristos; însă Cristos a trebuit să Coboare. 

Intotdeauna când dorim să Urcăm, trebuie să Coborâm; 
pentru că altfel stagnăm, și din aceste stagnări se poate ieși 
doar coborând, dar să se distingă ce este o Cădere și ce este o 
Coborâre. Numărul 8 este Moderaţia, Caduceul, Împărţirea cu 
Justeţe. 

NUMĂRUL 9 

Numărul 9 este Eneagonul, este a Noua Sferă. Este 
relaționat cu Marte prin a Noua Sferă. Aici se întreprinde o luptă 
cu sine însuși, contra tot, contra Naturii, întrucât aici se fabrică 
Demoni și Zei, și trebuie să coborâm în adâncimea Infernului 
pentru a fabrica Corpurile Solare. 

li corespunde a 9-a Constelaţie, Săgetătorul. Metalul este 
Fierul, piatra sa Rubinul, Culoarea este Roșul, iar nota muzicală 
este RE, pe a 2-a sa Octavă. 

Numărului 9 îi corespund Plexul Coronar, Organele 
Creatoare, Gonadele. 

Munca cu a 9-a Sferă are un obiectiv, crearea Corpurilor 
Solare. Insă trebuie să se înțeleagă că, chiar dacă un individ a 
fabricat aceste corpuri, nu înseamnă că pentru aceasta a 
dobândit Nemurirea. 

Pentru a câștiga Nemurirea este nevoie să se fi muncit la 
Dizolvarea  Egoului, deoarece altfel se preschimbă într-un 
Hanasmussen cu Dublu Centru de Gravitaţie, aceștia sunt 
avorturile Mamei Cosmice ce intră în Lumile Infernale până 
ajung la a Doua Moarte. 

Este nevoie să se obţină Eliminarea Egoului și a celor Trei 
Trădători. Când cineva ajunge la sută la sută de Conștiinţă, își 
dă seama ce este Egoul și cei Trei Trădători. 


Demonii Roșii ai lui Seth trebuie să fie reduși la praf 
Cosmic. 

Este necesar să se trăiască Moartea Absolută, pentru că 
dacă rămâne vreun Element Subiectiv viu, Defunctul este 
chemat la ordine. 

Aceia care au murit în ei înșiși sunt primiţi în Lumea 
Defuncţilor. 

Aparţin Numărului 9 Emoţia, Înţelepciunea, Generozitatea, 
Genialitatea. 

În cele din urmă avem Zeroul, acesta este Eternitatea, 
Spiritul Universal de Viaţă. 


În Kabală trebuie să se opereze cu toate Numerele. 
Numărul este Sfânt, este Infinit, este Etern. 
o CAPITOLUL 63 o 
CELE ȘAPTE BISERICI ALE APOCALIPSEI SFÂNTULUI IOAN ȘI 
LEGĂTURA LOR CU ARBORELE CABALISTIC O 
„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Spiritul: celui ce 
va birui, îi voi da să mănânce din Arborele Vieții, cel care se află 
în mijlocul paradisului lui Dumnezeu”. (Apocalipsa 2:7) 

1 - Biserica din Efes sau Chakra Muladhara, are 4 petale 
minunate care sunt situate în osul coccigian. Coccisul este osul 
bază al Șirei Spinării (tot ceea ce este relaționat cu cele 7 
Biserici sau Chakre se găsește în cărţile mele: „Mesajul 
Vărsătorului” și „Misterele Focului”). 

2 - Biserica din Smirna, cea Prostatică (Uterină la Femeie) 
sau Chakra Svadhisthana, este situată la înălțimea prostatei. 

Magii Antici, Perșii, Egiptenii, i-a acordat multă importanţă 
prostatei. Litera care o face să vibreze este M și se pronunță cu 
buzele închise și urcând și coborând tonul; este de o putere 
unică, o folosesc Magii. 

3 - Biserica din Pergam, cea Ombilicală sau Chakra 
Manipura, este situată în Plexul Solar, are 10 petale, 5 active în 


Corpul Eteric și 5 latente în Centrul Telepatic. Acolo se află 
Creierul Emoţiilor, iar când se dezvoltă se dobândește Telepatia. 

4 - Biserica din Tiatira este Cordul sau Chakra Anahata, 
este situată în Inimă, este o Floare de Lotus care are 12 petale 
ce strălucesc învăluitor în Lumina Astrală, este bine să o 
dezvoltăm pentru a învăţa să intrăm și să ieșim din corp după 
voinţă; în plus se facilitează călătoriile cu corpul de carne și 
oase în a 4-a Dimensiune, în Jinas. 

5 - Biserica din Sardes se află în Glanda Tiroidă, este 
Chakra Vishuddha, este Chakra Laringiană ce ne conferă 
Claraudiţia și are 16 petale. 

6 - Biserica din Filadelfia este Chakra Frontală sau Ajna, 
are două petale, se află între cele două sprâncene, în Centrul 
Clarviziunii, cu ea se poate vedea Aura oamenilor și Lumile 
Superioare. 

7 - Biserica din Laodicea este Regele Chakrelor, 
Sahasrara, are 1000 de petale, este Centrul Polivederii, Centrul 
Intuiției, este Ochiul de Diamant. 

Pe măsură ce Kundalini urcă prin Măduva Spinală, prin 
Brahma-Nadi, trezește fiecare dintre Chakrele Nadi-ului Chitra. 
Șarpele Ignic este relaţionat în Kabală cu tot Arborele Cabalistic. 
De ce este nevoie pentru a deschide Chakrele? 

În Prima Biserică, din Efes, axul se află în principal în 
virtutea Răbdării. Pentru a mânui Energia Creatoare se cere 
Răbdarea Sfântului lov. Lucifer este scara pentru a cobori și 
Lucifer este scara pentru a urca. 

În a Doua Biserică, din Smirna, virtutea sa este Castitatea. 

A Treia Chakra este cea Ombilicală, adică Centrul 
Emoțiilor. 

Virtutea specială este deci Controlul Emoţiilor, este 
uciderea Dorinţelor, Pasiunilor precum Lăcomia, Beţia, etc. 

Trebuie să fim Cumpătaţți și să nu ne lăsăm duși de Emoţii. 

A Patra Chakra este cea a Inimii, este Centrul lubirii. 

Trebuie să știm să iubim, nu să urâm. Fundamentul său 
este lubirea. 

A Cincea Biserică, din Sardes, este relaționată cu 
Intelectul, cu Mintea. Trebuie să știm să avem grijă de Cuvânt, 
de Verb. Gând și Cuvânt Corect, Acţiune Corectă, Mod de a 
Gândi Corect, Mod de a Simţi Corect, Mod de a Acţiona Corect. 


Să avem grijă de Minte și de Cuvânt, „este tot atât de rău 
să vorbim când trebuie să tăcem, cât şi să tăcem când trebuie 
să vorbim”. Există cazuri în care a vorbi este un delict așa cum 
există ocazii în care a tăcea este un delict. Există tăceri 
delictuoase... 

În a Șasea Biserică, pentru a avea Clarviziune, este nevoie 
să se aibă Seninătate. Pentru a vedea în Lumile Interne, nu 
trebuie să ne lăsăm luaţi de Mânie pentru că distruge Chakra 
Frontală, de aceea condiţia este Seninătatea. 

Pentru dezvoltarea celei de a Șaptea Biserici se necesită 
Înaltă Devoţiune, Sfinţenie Totală, Voinţă. 

Virtuţile și calitățile se relaţionează cu Arborele Cabalistic, 
cu cele 10 Numere ale sale și se corelează cu cele 7 Biserici. 

o CAPITOLUL 64 o 
KABALA ȘI ANUL NAȘTERII n 

Continuăm acum cu Matematica, toată viaţa noastră se 
desfășoară cu Matematica. Legea Karmei se desfășoară cu 
Numerele. 

ANUL NAŞTERII 

Exemplu 1: EDUARDO DEL PORTILLO, data nașterii: 1932. 

Anului nașterii i se adună același an. 

1932 +1+9+3+2 = 1947 

1947 = 1+9+4+ 7 = 21 (Vezi Arcanul numărul 21.) 

21 =2 + 1 = 3 (Vezi Arcanul numărul 3.) 

1947 +1+9+4+ 7 = 1968 

1968 = 1 + 9 + 6 + 8 = 24 (Vezi Arcanul 24) 

24 = 2 + 4 = 6 (Indrăgostitul, a cunoscut-o pe logodnica 
sa în 1968.) 

1968 + 1 + 9 + 6 + 8 = 1992 

1992 = 1 + 9 + 9 + 2 = 21 (Vezi Arcanul 21.) 

21= 2 + 1 = 3 (Marchează un triumf spiritual și economic, 
acest an nu îl va uita.) 

Exemplu 2: ARTURO AGUIRRE, data nașterii: anul 1937. 

1937 +1+9+3+7= 1957 

1957 =1+9+5+7=22=2+2 = 4 (4: Succes în plan 
material) 

1957 +1+9+5+7= 1979 

1979 = 1+ 9 + 7+ 9 = 26 =2+6=8 (8: Probe și 
dureri, să se aibă răbdarea lui lov.) 

Exemplu 3: LUIS PEREZ, anul 1920. 


1920+ 1 + 9 + 2 + 0 = 1932 

1932 =1 +9 +3 +2 = 15 = 1 +5 = 6 (6: Afecțiune, 
inimă, sentimente; 6 se relaționează cu partea morală. In acel 
an a murit tatăl său și aceasta a fost foarte grav.) 

1932 +1 +9+ 4+7 = 1947 

1947 = 1+9+4 + 7=21=2+1=3 (3: Producție 
materială și spirituală.) 

1947 +1+9+6+8 = 1968 

1968 = 1 + 9 + 6 + 8 = 24 (24: tesătoarea, s- 
propria plasă, suferințe din care nu a ieșit. 24 = 2 
Îndrăgostitul.) 

4. Exemplu: NICOLAS NARANJO, anul 1946. 

1946 +1+9+6+6 = 1966 

1966 =1+9+6+6=22=2+2=4 (4: Succes pentru 
că a cunoscut Gnoza.) 

1966 +1+9+8+ 

1988 =1+9+8+ 
lucreze cu succes.) 

URGENTA INTERIOARĂ 

Urgența Interioară se calculează făcând suma cabalistică 
a datei nașterii: ziua, luna și anul. 

Exemplu 1: Exemplu: VICTOR MANUEL CHAVEZ, 17 
noiembrie 1921. 

Ziua 17 =1+7 

Luna 11 =1+1 

Anul1921 =1+9+2+1=13=1+3=4 

Ziua 8 + Luna 2 + Anul4=14=1+4=5 

5: Arcanul 5 al Tarotului, este rigoarea, studiul, Știința, 
analiza, investigarea, intelectul, această Urgenţă Interioară îl 
face raţional. 

Exemplu 2: Sr. RODRIGUEZ, 5 iunie 1905. 

Ziua 5 

Luna 6 

Anul1905 =1+9+0+5=15=1+5=6 

Ziua 5 + Luna 6 + Anul6 =17=1+7=8 

8: Optul ne face răbdători, pasivi, energici, juști, corecţi; 
au existat suferinţe, lupte, studiu, a trebuit să treacă prin multe 
probe. 

Exemplu 3: EDUARDO PORTILLO, 5 iulie 1932. 

Ziua 5 


— 


N 


a prins 
+ 4 =: 


198 
26 = 2 +6 = 8 (8: Va continua să 


(00) 


8 = 
8 = 


8 
2 


Luna 7 

Anul 1932 =1+9+3+2=15=1+5=6 

Ziua 5 + Luna 7 +Anul6 =17=1+7=18=1+8=9 

9: Sfera, Ermitul în mijlocul tuturor căutând lumina, va 
ajunge să producă mari opere geniale. Dezvoltând o teribilă 
energie, l-a făcut Ermit pe drumul existenţei. 

TONICA FUNDAMENTALĂ 

TONICA FUNDAMENTALĂ este urgenţa interioară plus 
suma cabalistică a numărului de litere ce formează numele 
complet. 

Exemplu 1: VICTOR MANUEL CHAVEZ CABALLERO, 
Urgenta Interioară 5. 


VICTOR MANUEL CHAVEZ CABA 
123456 123456 123456 1234 
6 6 6 9 


6+6+6+9=27=2+7=9 

9 + 5 (Urg. Inter.)= 14 

14 =1+4=5 

TONICA FUNDAMENTALĂ: 5 

Exemplu 2: FEDERICO LAURO ARCE HEREDIA, Urgenţa 
Interioară 8. 


FEDERICO LAURO ARCE HE 
12345678 12345 1234 12 
8 5 4 


8+5+4+7=24=2+4=6 

6 + 8 (Urg. Inter.) = 14 = 1+4=5 

TONICA FUNDAMENTALA: 5 

5: trăiește gândind mereu, raţionând, analizând. 

Exemplu 3: MARGARITA GARCIA SANCHO FERNÁNDEZ, 
Urgenţa Interioară 5. 


MARGARITA GARCIA SANCHO FERN 
9 6 6 S 


9+6+6+9=30=3+0=3 
3 + 5 (Urgenta Interioară) = 8 TONICA FUNDAMENTALĂ 


8: Probe și durere, număr de reflecţie, recomandare, 
înţelegere, analiză, răbdare, probe. 

TONICA ZILEI 

Tonica Zilei se calculează însumând Tonica Fundamentală 
cu suma cabalistică a datei pe care am ales-o. 

Prin intermediul acestui sistem cineva știe cum îi va 
merge pentru a ști cum să acţioneze în acea zi. 

Exemplu 1: VICTOR MANUEL CHAVEZ, Ziua 30 aprilie 
1969. 

Tonica Fundamentală: 5 

Ziua 30 = 3+0=3 

Luna 4 

Anul1969 =1+9+6+9=25=2+5=7 

Ziua 3 + Luna 4 + Anul 7 =14=1+4=5 

5 + 5 Tonica Fundamentală = 10 =1+0=1 

10, 1 = TONICA ZILEI DE 30 APRILIE 1969 

10 este Roata Norocului, Schimbare. 1 este Iniţiativa, ceea 
ce începe, originalitatea, Efortul. 

Exemplu 2: Sr. GUILLERMO HICKIE, Tonica zilei de 1 Mai 
1969. 

Tonica Fundamentală: 8 

Ziua 1 

Luna 5 

Anul1969 =1+9+6+9=25=2+5=7 

Ziua 1 + Luna 5 + Anul 7 = 13 = 1 + 3 = 4 + 8 Tonica 
Fundamentală = 12 = 1 + 2 = 3 TONICA ZILEI DE 1 Mai 1969 

13 MOARTE 1+ 3=4 

3 este artisticul, cele trei forțe primare, producție atât 
materială cât și spirituală. Producția, multiplicarea, frumosul, 
creatorul, armonia, arta, frumusețea. 

Exemplu 3: Sr. GIL, Tonica zilei de 27 iulie 1969. 

Ziua 27 =2+7=9 

Luna 7 

Anul1969 =1+9+6+9=25=2+5=7 

Ziua 9 + Luna 7 + Anul 7 = 23 =2+3= 
Fundamentală = 8 TONICA ZILEI 

8-ul înseamnă probe, dureri, trebuie intensificată 
răbdarea, cooperarea, a ști aștepta, reflecta, seriozitate în 
gândire, a distinge între cel mai util și cel mai puţin util, între 
ceea ce este și ceea ce nu este. Să nu se facă lucrurile orbește, 


5 + 3 Tonica 


să se cerceteze pro și contra cu răbdare. Fiecare din numerele 
Kabalei, trebuie să se studieze profund. 

EVENIMENTUL ZILEI 

Trebuie să știm să alegem cu exactitate ora zilei sau a 
nopţii pentru a realiza cu succes orice activitate a vieții. 

Cineva poate alege o oră, o zi, o lună, un an pentru 
chestiunile sale particulare. Aici nu intră convenţionalismele, de 
exemplu persoana nu trebuie să spună ora douăzeci și unu, ci 
ora nouă. 

Exemplu 1: VICTOR MANUEL CHAVEZ 

Data Nașterii: 17/11/1921 

Urgenta Interioară: 5 

Tonica Fundamentală: 5 

Data de investigat: 14 mai 1969 

Ora Evenimentului: 9 a. m. 

Ziua 14=1+4=5 

Luna 5 

Anul1969 =1+9+6+9=25=2+5=7 

Ziua 5 + Luna 5 + Anul 7 = 17 = 1 + 7 = 8 + 5 Tonica 
Fundamentală = 13 = 1 + 3 = 4 Tonica zilei de 14/5/1969 

Cu 4 trebuie să știm să aranjăm afacerile, detaliile oricărei 
activităţi. Ora cea mai interesantă a acestei zile a fost 9 
dimineața. 

4 Tonica zilei + 9 Ora = 13 = 1 + 3 = 4 EVENIMENTUL 
ZILEI 

El la această oră a trebuit să trateze o chestiune la locul 
său de muncă, și i-a ieșit bine. 4 este baza, înseamnă să știi să 
potrivești lucrurile. 

Exemplu 2: Dna. MARGARITA SANCHO FERNANDEZ 

Data Nașterii: 4/11/1943 

Urgenta Interioară: 5 

Tonica Fundamentală: 8 

Data de investigat: 13 iunie 1969 

Ora Evenimentului: 11 p m. 

Ziua 13 =1+3=4 

Luna 6 

Anul1969 =1+9+6+9=25=2+5=7 

Ziua 4 + Luna 6 + Anul 7 = 17 = 1 + 7 = 8 +8 Tonica 
Fundamentală = 16 = 1 + 6 = 7 Tonica zilei de 13/6/1969 


Trebuie să luptăm pentru a nu cădea, energia trebuie să 
fie dirijată în mod inteligent, să luptăm pentru a ne ridica. 

16 este Turnul Trăsnit. 

EVENIMENTUL ZILEI este la unsprezece noaptea. 

11=1+1=2 

7 Tonica zilei + 2 Ora = 9 EVENIMENTUL ZILEI 

Evenimentul zilei sale este munca în a 9-a Sferă. 

Referitor la ore, trebuie să fiu în dezacord cu mulți 
cabaliști, întrucât ei cred că Urgenţa Interioară este guvernată 
de cutare planete, la cutare ore, dar să se ţină seama că ordinea 
calendarului este schimbată, pentru că așa le era convenabil 
preoților. 

Calendarul actual este modificat. Preoţii din Evul Mediu l- 
au schimbat cu scopul de a pune Duminica în a 7-a zi. 
Calendarul Real este: 


ACTUAL REAL ASTROLOGIC 


Duminică Luni Lună 
Luni Miercuri Mercur 
Marţi Vineri Venus 
Miercuri Duminică Soare 
Joi Marţi Marte 
Vineri Joi Jupiter 
Sâmbătă Sâmbătă Saturn 


Aceasta este Ordinea foarte străveche, întrucât este 
Ordinea Lumilor în Sistemul Solar. 

Cabaliștii se încurcă singuri, dacă la aceasta se adaugă un 
calendar modificat, alegând o oră și o zi anume pentru a 
acționa, nu iese, nu dă rezultat pentru că este modificat. 

Matematica da, este exactă. 

Trebuie să învăţăm să utilizăm orele. Cu acest sistem se 
verifică exactitatea faptelor. Matematica în Kabală este foarte 
importantă. 


A aplica cele 22 de Arcane orelor, este adevăratul Ceas 
Astral. 


e PARTEA A CINCEA 
KABALA DE PREDICȚIE 

„Ascultati, căci voi spune lucruri excepționale, și-mi voi 
deschide buzele pentru lucruri drepte. Căci gura mea va grăi 
adevărul, și buzele mele urăsc impietatea”. 

„Drepte sunt toate vorbele gurii mele, nu există în ea 
lucru pervers, nici sucit. Ele toate sunt drepte pentru cel ce 
pricepe, și juste pentru cei ce-au aflat înțelepciunea”. 

(PROVERBE 8:6-9) 


pa 
E dPORTAELVCI 
? ; = Hece porta Teragrimaron iufti inmabit peam. 


Ato kiar kds kiziint m iara an) tal 


72 / f hi A 
if d (ALALLA 


DF: 


ANNTA 


ANNARA 


[ 


7 
{ 
> 


Shil 


4 
= 
, ~ - 


o CAPITOLUL 65 o 
PREGĂTIRE o 

Genul de Clarviziune cel mai elevat care există în Univers 
este Conștiinţa. Toţi Avatarii sau Mesagerii Lumilor Superioare 
au fost Clarvăzători Supra-Conștienţi. 


Hermes  Trismegistul, Rama, Krishna, Buddha, lisus 
Cristos, etc., au fost ființe Supra-Conștiente, Mesageri ai Lumilor 
Superioare, iniţiatori de noi ere de evoluţie istorică. 

Imaginaţie, Inspiraţie, Intuiţie sunt cele trei căi obligatorii 
ale Iniţierii. Să examinăm separat fiecare din aceste trei trepte. 

Incepem cu Imaginaţia: pentru înţelept a imagina 
înseamnă a vedea. Imaginaţia este Translucidul Sufletului. 

Important este să se înveţe să se concentreze gândul la 
un singur lucru. Acela care învaţă să gândească un singur lucru 
face minuni și miracole. 

Discipolul care dorește să dobândească Cunoașterea 
Imaginativă trebuie să înveţe să se concentreze și să știe să 
mediteze profund. 

Cel mai bun exercițiu pentru a dobândi Cunoașterea 
Imaginativă este următorul: 

„Asezati în fața unei plante, ne concentrăm asupra ei până 
uităm tot ceea ce nu ține de ea. Apoi închizând ochii ațipim, 
păstrând în imaginația noastră forma și figura plantei, structura 
sa, parfumul și culoarea sa. Discipolul își va imagina celulele vii 
ale plantei. Discipolul trebuie să provoace somnul pe durata 
acestor practici. Discipolul, moţțăind, va medita în mod profund 
la constituția internă a plantei, ce posedă protoplasmă, 
membrană și nucleu. Protoplasma este o substanță vâscoasă, 
elastică și transparentă foarte asemănătoare cu albușul de ou 
(Materia Albuminoasă). 

Discipolul, moțăind, trebuie să reflecteze asupra celor 
patru elemente fundamentale ale protoplasmei celulei vegetale. 
Aceste patru elemente sunt: Carbonul, Oxigenul, Hidrogenul și 
Nitrogenul. 

Membrana este o substanță minunată fără culoare, care în 
apă se dovedește complet insolubilă. Această substanță este 
faimoasa celuloză. Discipolul, bine concentrat, își va imagina 
nucleul celulei ca un mic corpuscul unde palpită Marea Viață 
Universală. In interiorul nucleului se află filamentul nuclear, seva 
nucleară și nucleolii, înveliți toți de membrana nucleară. 
Nucleolii sunt corpusculi infinit de plini de strălucire si 
frumusețe, produși  reziduali ai reacțiilor necontenite ale 
organismului vegetal. 

Discipolul, bine concentrat, trebuie să îşi imagineze cu 
toată precizia logică, toate aceste substanțe minerale si 


combinații organice ce se desfășoară în mod armonios în 
protoplasma celulară a plantei. Gânditi-vă la boabele de amidon 
și la minunata clorofilă fără de care ar fi imposibil să se ajungă 
la sinteze organice perfecte. Clorofila se prezintă în formă 
granulată (cloro-leucite) de culoare galbenă foarte frumoasă 
(xantofila). Aceasta din urmă, sub acțiunea razelor solare se 
colorează cu acel verde atât de încântător al vegetalului. 

Întreaga plantă este o perfectă comunitate celulară de 
perfecțiuni incalculabile. Studentul trebuie să mediteze la 
perfecțiunea plantei și la toate procesele sale științifice, plin de 
o beatitudine mistică și încântat de atâta frumusețe. 

Mistica ființă se extaziază amintindu-și toate fenomenele 
de nutriție, legătură și reproducere a fiecărei celule vegetale. 

Să privim caliciul florii, acolo se află organele sale sexuale, 
acolo se află polenul, elementul reproducător masculin. Acolo se 
află Pistilul sau Gineceul, organ feminin extrem de încântător cu 
Ovarul, Stilul și Stigmatul său. _ 

Ovarul este un sac plin de ovule minunate. In ceea ce 
privește Pistilul, staminele pot ocupa diferite poziții: insertie pe 
sub Ovar, în jurul Ovarului sau deasupra acestuia. 

Fecundarea se realizează cu funcția germenilor feminini și 
a gameților masculini. Polenul, gametul masculin, după ce a 
ieșit din anteră ajunge la Ovarul plantei unde îl așteaptă dornic 
Ovulul, gametul feminin. 

Sămânța este Ovulul prețios și incântător care după ce a 
fost fecundat se transformă și crește. Să își amintească acum 
studentul acea vreme în care (acum meditează), răsărea ca o 
tulpiniță gingașă. Să și-o imagineze crescând încet până o vede 
cu ajutorul Imaginației dând ramuri, frunze, flori. Să își aducă 
aminte că tot ceea ce se naște trebuie să moară. Să își 
imagineze acum procesul mortii plantei. Florile sale se ofilesc, 
frunzele sale se usucă iar vântul le ia, și în cele din urmă rămân 
doar niște vreascuri uscate”. 

Acest proces al nașterii și al morții este uimitor. Meditând 
la toate acestea, la acest proces al nașterii și morţii unei plante, 
meditând la toată această minunată viaţă a vegetalului, dacă 
concentrarea este perfectă și dacă somnul reușește să fie 
profund, atunci se rotesc chakrele Corpului Astral, se dezvoltă, 
se desfășoară. 


Meditaţia trebuie să fie corectă. Mintea trebuie să fie 
exactă. Se necesită gândirea logică și conceptul exact cu scopul 
ca Simţurile Interne să se dezvolte absolut perfect. 

Orice incoerenţă, orice lipsă de logică și de echilibru 
moral, blochează și prejudiciază evoluţia și progresul Chakrelor, 
Discurilor sau Florilor de Lotus ale Corpului Astral. Studentul are 
nevoie de multă Răbdare, Voinţă, Tenacitate și Credinţă Absolut 
Conștientă. Într-o zi oarecare, fiind pe jumătate adormit, apare 
în timpul meditaţiei o priveliște îndepărtată, un peisaj din 
natură, un chip, etc. Acesta este semnul că se progresează. 
Studentul se ridică încet-încet la Cunoașterea Imaginativă. 
Studentul sfâșie Vălul lui Isis puţin câte puţin. Intr-o zi oarecare 
planta la care meditează dispare și atunci vede un frumos copil 
înlocuind vegetalul. Acest copil este Elementalul plantei. Sufletul 
Vegetal. 

Mai târziu, pe durata somnului, își trezește Conștiinţa și 
atunci poate spune: „Mă aflu în Corp Astral”. Conștiinţa se 
trezește puţin câte puţin. Pe acest drum vine momentul în care 
discipolul a obținut Conștiinţa Continuă. 

Când studentul se bucură de Conștiinţă Continuă, nu mai 
visează, deja nu mai poate visa pentru că Conștiinţa sa este 
trezită. Atunci, chiar când corpul său doarme, el se mișcă în 
mod conștient în Lumile Superioare. 

Meditaţia Exactă trezește Simţurile Interne și produce o 
transformare totală a Corpurilor Interne. Cel care își trezește 
Conștiinţa a ajuns la Cunoașterea Imaginativă. Se mișcă în 
lumea imaginilor simbolice. 

Acele simboluri pe care înainte le vedea când visa, acum 
le vede fără a visa, înainte le vedea cu Conștiinţa Adormită, 
acum se mișcă printre ele cu Conștiinţa de Veghe, chiar și când 
Corpul său Fizic este profund adormit. Ajungând la Cunoașterea 
Imaginativă studentul vede simbolurile dar nu le pricepe. 
înţelege că întreaga natură este o scriere vie, pe care el nu o 
cunoaște. Are nevoie să se ridice la Cunoașterea Inspirată 
pentru a interpreta simbolurile sacre ale Marii Naturi. 

Inspiraţie: vom studia acum Inspirația. 

Cunoașterea Inspirată ne conferă puterea de a Interpreta 
Simbolurile Marii Naturi. Interpretarea simbolurilor este foarte 
delicată. Mulţi clarvăzători s-au transformat în ucigași sau au 


căzut în delictul de a calomnia public din cauză că nu au știut să 
interpreteze simbolurile. 

Simbolurile trebuie să fie analizate la rece, fără 
superstiție, răutate, neîncredere, orgoliu, vanitate, fanatism, 
prejudecată, idei preconcepute, dușmănii, invidie, lăcomie, 
gelozie, etc. Toate defectele sunt Eul, Eul Însuși, Egoul 
Reîncarnant. 

Când Eul intervine traducând, interpretând simboluri, 
atunci denaturează semnificația  Scrierii Secrete, iar 
Clarvăzătorul cade în delictul care-l poate duce în închisoare. 

Interpretarea trebuie să fie teribil de analitică, extrem de 
științifică și în esenţă mistică. Trebuie să învăţăm să vedem și 
să interpretăm în absenţa Eului, a Eului Însuși. 

Multor mistici li se pare ciudat că noi, fraţii din Mișcarea 
Gnostică Universală, vorbim de Clarviziunea Divină cu Codul 
Penal în mână. Cei care gândesc astfel, consideră Spiritualitatea 
așa, ca pe un lucru ce nu are legătură cu viaţa de zi cu zi. Acele 
persoane merg rău, se înșeală, ignoră că ceea ce este fiecare 
Suflet în Lumile Superioare este rezultatul exact al vieții zilnice 
pe care cu toţii o ducem în această Vale a Plângerii. 

Dacă vorbele, gândurile și faptele noastre nu sunt corecte, 
atunci rezultatul apare în Lumile Interne și Legea cade asupra 
noastră. 

Legea este Lege, „ignorarea Legii nu exclude împlinirea 
ei”. Cel mai rău păcat este Ignoranţa. A-I învăța pe cel care nu 
știe este un act de Caritate. Asupra oamenilor Clarvăzători 
apasă întreaga responsabilitate imensă faţă de Lege. 

Trebuie să știm să interpretăm simbolurile Marii Naturi în 
absenţa absolută a Eului. Totuși trebuie să ne intensificăm 
autocritica, deoarece când Eul clarvăzătorului crede că știe 
multe, atunci se simte infailibil, atotcunoscător, înţelept și chiar 
presupune că vede și că interpretează în absenţa Eului. 

Acest tip de Clarviziune fortifică atât de mult Eul, încât 
acele persoane sfârșesc prin a se converti în Demoni teribili de 
perverși. Când un clarvăzător de acest tip își vede propriul Zeu 
Intern, atunci traduce viziunea în acord cu criteriul său tenebros, 
și exclamă spunând: „Merg foarte bine”. 

Trebuie să știm să interpretăm bazându-ne pe Legea 
Analogiilor Filosofice, pe Legea Corespondentelor și a Kabalei 


Numerice. Noi recomandăm „Kabala Mistică” de Dion Fortune. 
Această carte este minunată. Studiați-o. 

Cel care are ură, resentimente, gelozii, invidii, orgolii, etc. 
nu izbutește să se ridice până la a doua treaptă numită 
Cunoaștere Inspirată. 

Când ne ridicăm la Cunoașterea Inspirată înțelegem și 
pricepem că acumularea întâmplătoare de obiecte nu există. 

In mod real toate fenomenele Naturii și toate obiectele se 
află intim legate între ele organic, depinzând intern unele de 
altele și condiţionându-se între ele reciproc. În realitate nici un 
fenomen al Naturii nu poate fi înţeles în mod integral dacă îl 
analizăm izolat. 

Totul se află în mișcare neîncetată, totul se schimbă, nimic 
nu este nemișcat. In orice obiect există lupta internă. 

Obiectul este pozitiv și negativ în același timp. Cantitativul 
se transformă în calitativ. Evoluţia este un proces de complicare 
a energiei. 

Cunoașterea Inspirată ne permite să cunoaștem 
interrelaţia între tot ceea ce există, ceea ce a fost și va fi. 

Materia nu este decât Energie Condensată. Infinitele 
modificări ale Energiei sunt absolut necunoscute atât pentru 
Materialismul Istoric cât și pentru Materialismul Dialectic. 

„Energia este egală cu masa înmulțită cu viteza luminii la 
pătrat”. 

Noi, gnosticii, ne distanțăm de lupta antitetică ce există 
între Metafizică și Materialismul Dialectic. Aceștia sunt cei doi 
poli ai Ignoranţei, cele două antiteze ale erorii. 

Noi mergem pe alt drum. Suntem Gnostici, considerăm 
viaţa ca pe un tot unitar. 

Obiectul este un punct în spaţiu ce servește drept vehicul 
anumitor sume de valori. 

Cunoașterea Inspirată ne permite să studiem intima 
relaţie existentă între toate formele și valorile Marii Naturi. 

Materialismul Dialectic nu cunoaște valorile, studiază doar 
obiectul. Metafizica nu cunoaște valorile, nu cunoaște nici 
obiectul. 

Noi, Gnosticii, ne distanțţăm de cele două antiteze ale 
Ignoranţei și studiem omul și Natura în mod integral. 

Viaţa este orice Energie determinată și determinantă. 

Viaţa este Subiect și Obiect în același timp. 


„Discipolul care vrea să ajungă la Cunoașterea Inspirată 
trebuie să se concentreze în mod profund asupra muzicii. Flautul 
Fermecat al lui Mozart ne aminteşte de o Initiere Egipteană. 

Cele Nouă Simfonii ale lui Beethoven și multe alte mari 
compoziţii clasice ne înalță spre Lumile Superioare”. 

Discipolul concentrat în mod profund asupra muzicii va 
trebui să se vadă în ea precum albina în miere, rezultat al 
întregii sale munci. 

Când discipolul a ajuns deja la Cunoașterea Inspirată, 
atunci trebuie să se pregătească pentru Cunoașterea Intuitivă. 

intuiție: Lumea  Intuiţiilor este Lumea  Matematicii. 
Studentul care vrea să se înalțe la Lumea Intuiţiei trebuie să fie 
Matematician sau cel puţin să aibă noţiuni de Aritmetică. 

Formulele matematice conferă Cunoașterea Intuitivă. 

„Studentul trebuie să se concentreze asupra unei formule 
matematice, și să mediteze profund la ea. După aceea să își 
golească mintea și să o pună total în alb, apoi să aștepte ca 
Ființa Internă să îi arate conceptul conținutului închis în formula 
matematică”. 

De exemplu, înainte ca Kepler să-și fi enunțat în mod 
public faimosul său principiu că „Pătratele timpurilor revoluțiilor 
planetelor în jurul soarelui, sunt egale cu cuburile distanțelor 
dintre ele”, formula deja exista, era conținută în Sistemul Solar, 
chiar dacă savanții nu o cunoșteau. 

Studentul poate să se concentreze mental la această 
formulă, să își golească mintea, să aţipească cu mintea în alb și 
să aștepte ca propria sa Fiinţă Internă să îi reveleze toate 
secretele minunate cuprinse în formula lui Kepler. 

Formula lui Newton cu privire la Gravitaţia Universală, 
poate servi de asemenea pentru a exersa în lIniţiere. Această 
formulă este următoarea: „Corpurile se atrag între ele în 
proporție directă cu masele lor și în proporție inversă cu pătratul 
distanței dintre ele”. 

Dacă studentul practică cu Tenacitate și Răbdare 
Supremă, propria sa Fiinţă Internă îl va învăţa sau instrui în 
operă. 

Atunci va studia la picioarele Maestrului; se va ridica la 
Cunoașterea Intuitivă. Imaginaţie, Inspiraţie, Intuiţie sunt cele 
trei căi obligatorii ale Iniţierii. Acela care a urcat cele trei trepte 
ale Cunoașterii Directe, a obţinut Supra-Conștiinţa. 


În Lumea Intuiţiei găsim doar Omniscienţa. Lumea Intuiţiei 
este Lumea Fiinţei, este Lumea Intimului. i 

În această lume nu poate intra Eul, Eul Însuși, Egoul. 

Lumea Intuiției este Spiritul Universal de Viață. 

Lumea Cunoașterii Imaginative este o lume de imagini 
simbolice. 

Inspirația ne conferă puterea de a interpreta simboluri. 

În Lumea Intuiţiei vedem Marele Teatru Cosmic, iar noi 
suntem spectatorii. Noi asistăm la Marea Dramă a Vieții. 

În acea lume orice Dramă ce se reprezintă pe Scena 
Cosmică, se reduce la teribile operaţii aritmetice. Acesta este 
Amfiteatrul Științei Cosmice. 

Din această Regiune a Matematicii vedem că există mase 
fizice ce se află peste și sub limitele percepţiei senzoriale 
externe. Aceste mase sunt invizibile; se percep doar cu ajutorul 
Clarviziunii. Materia este Energie Condensată. Când vibrația 
este foarte lentă, masa se află sub limitele percepţiei senzoriale 
externe. Când mișcarea vibratorie este foarte rapidă, masa se 
află peste limitele percepţiei senzoriale externe. Cu telescopul 
putem vedea doar lumi al căror grad de vibraţie este activ în 
cadrul limitelor percepţiei senzoriale externe. 

Deasupra și sub limitele percepţiei senzoriale externe 
există Lumi, Sisteme Solare și Constelații, locuite de tot felul de 
fiinţe vii. 

Numita Materie este Energie ce se condensează în mase 
infinite. 

Simţurile de percepţie externă reușesc să perceapă foarte 
puţin. 

Materialismul Dialectic și Metafizica se dovedesc acum 
inadecvate și învechite. 

Noi, fraţii Mișcării Gnostice, mergem pe un drum diferit. 

Este urgent ca oamenii de știință să studieze „Tratatul de 
Știință Ocultă” al Doctorului Rudolf Steiner, mare medic austriac 
născut în 1861, prieten și discipol al lui Nietzche și Ernest 
Haeckel, fondator al Societăţii Antroposofice. 

Este indispensabil ca acei iubitori ai științei să 
investigheze temeinic extraordinara  Înţelepciune Orientală 
revărsată ca un râu de aur în paginile nemuritoare ale „Doctrinei 
Secrete”. 


Această operă constă în șase volume și este un 
monument al Înţelepciunii Arhaice. 

Marea Maestră H.P.B. este geniala autoare a acestei 
comori preţioase a Înțelepciunii Antice. 

Aceia care ating Supra-Conștiinţa, se convertesc în 
adevăraţi Clarvăzători lluminaţi. Nici un Autentic Clarvăzător nu 
se laudă cu facultăţile sale. 

Nici un Legitim Clarvăzător nu spune că este clarvăzător. 

Când un Adevărat Clarvăzător vede ceva important își dă 
părerea cu multă cultură și respect suprem faţă de aproape. 

Niciodată nu spune: „Eu văd”. Întotdeauna spune: „Noi 
considerăm”, „Noi am aflat”. In acest fel toţi aceia care au ajuns 
pe culmile inefabile ale Supra-Conștiinţei, se disting prin 
cavalerismul, umilinţa și modestia lor. 

Citiţi dumneavoastră „Kundalini Yoga” de Sivananda. 

Meditaţi la Binecuvântata Lojă Albă. Cercetaţi comorile 
Gnostice. Meditaţi la profunda simbologie conținută în fiecare 
dintre Arcanele Tarotului. 

Aceia care ajung până la înălțimile Supra-Conștiinţei intră 
în Amfiteatrul Științei Cosmice. 

Triplul drum al Științei, Filosofiei și Misticii Cosmice 
Revoluționare, ne conduce la regiunile inefabile ale Marii Lumini. 

Gnoza este foarte Științifică, extrem de Filosofică și 
transcendental de Mistică. 

Acest capitol este o transcriere a capitolului 22 din cartea 
„Noţiuni Fundamentale de Endocrinologie și Criminologie”. 

Pentru ca discipolul să își completeze pregătirea pentru a 
folosi Kabala de Predicţie cu toată Puritatea, care este cerința 
indispensabilă, poate să studieze capitolul 17, „Disciplina 
Esoterică a Minţii”, din cartea „Trandafirul Ignic”, care este 
complementul capitolului expus aici. Meditaţi profund la 
numărul (85) și la Sumele sale Cabalistice. Cercetaţi cu partea 
cea mai profundă a Sufletului vostru căci aici se află cheia 
pentru pregătirea în Kabala de Predicţie: 

85=8+5=13=1+3=4. 

8 RĂBDARE 

5 INTELIGENȚĂ 

13 MOARTE MISTICĂ 

3 LUCRUL CU MAMA DIVINĂ 

1 VOINȚĂ 


4 LUCRUL CU CRUCEA, CU SEXUL. 
o CAPITOLUL 660 
PREDICTIE SINTEZA n 

ARCANUL 1 MAGUL: Bărbatul 

„Spadă. Voinţă. Putere”. 

ARCANUL 2 SACERDOTESA: Soţia Magului 

„Știință Ocultă. Favorabilă”. 

ARCANUL 3 ÎMPĂRĂTEASA: Mama Divină 

„Producţie Materială și Spirituală”. 

ARCANUL 4 ÎMPĂRATUL 

„Poruncă. Progres. Succes. Milă”. 

ARCANUL 5 IERARHUL: Rigoarea, Legea 

„Karma. Marte. Război”. 

ARCANUL 6 INDECIZIA: Îndrăgostitul 

„Victorie. Noroc”. 

ARCANUL 7 TRIUMFUL: Carul de Luptă „Războaie. Lupte. 
Ispășire. Durere. Amărăciune”. 

ARCANUL 8 JUSTIȚIA: Arcanul lui lov 

„Suferinţe. Probe. Durere”. 

ARCANUL 9 ERMITUL: Iniţierea 

„Singurătate. Suferinţe”. 

ARCANUL 10 RASPLATA: Roata Norocului „Afaceri bune. 
Schimbări”. 

ARCANUL 11 PERSUASIUNEA: Leul Îmblânzit 

„Legea favorizează. Să nu ne fie Teamă. Marte”. 

ARCANUL 12 APOSTOLATUL: Sacrificiul 

„Probe și Durere. Arcanul A.Z.F ne scoate din durere”. 

ARCANUL 13 NEMURIREA: Moarte și Inviere „Transformări. 
Indică Schimbare Totală”. _ 

ARCANUL 14 CUMPATAREA: Căsătorie, Asociere Viaţă 
lungă. Stabilitate. Neschimbare”. 

ARCANUL 15 PASIUNEA: Tiphon Baphomet 

„Eşec Amoros. Anunţă Pericole”. 

ARCANUL 16 FRAGILITATEA: Turnul Trăsnit 

„Pedeapsă. Cădere Teribilă. Să se evite această dată”. 

ARCANUL 17 SPERANȚA: Steaua Speranţei 

„Semnifică Speranţă și Așteptare”. 

ARCANUL 18 CREPUSCULUL: Dușmani Oculți 

„Dușmanii Oculţi apar în orice moment. Boli. Să nu se facă 
afaceri”. 


ARCANUL 19 INSPIRAȚIA: Soarele Strălucitor „Succese. 
Noroc. Piatra Filosofală”. 

ARCANUL 20 ÎNVIEREA: Învierea Morților 

„Schimbări favorabile, profită de ele. Termină cu 
slăbiciunile”. 

ARCANUL 21 TRANSMUTAȚIA: Nebunul, Nesăbuinţa 

„Demoralizare totală pentru rău. Cheie magică: Runa Olin. 
Antiteze, dușmani ai lui Hiram Abiff”. 

ARCANUL 22 REÎNTOARCEREA: Adevărul, Coroana Vieţii 
„Triumf. Totul iese bine. Putere. Forță. Noroc”. 

ARCANUL Nr.1 

ARCANUL Nr.1: Semnifică ceea ce se iniţiază, ceea ce se 
începe, ceea ce se seamănă, ceea ce pornește. 

Orice început este dificil, trebuie să se muncească din 
greu, trebuie semănat pentru a putea culege. 

Dă aptitudine pentru a rezolva problemele. Conferă putere 
atât pentru a trezi cât și pentru a domina pasiunile în Lumea 
Fizică. 

Tinde spre organizarea elementelor naturale și spre 
dominarea forțelor în mișcare. 

Dă aptitudine pentru a dobândi, a dispune, a modela, a 
aplica. 

Arcanul Nr.1 este Unitatea, Principiul Luminii, Tatăl, 
Lumea ca manifestare, Omul ca unitate vie, completă în sine 
însuși, Fundamentul Raţiunii tuturor actelor, Sinteza a toate, 
Iniţierea în Mistere și puterea de a le descifra și a se servi de 
ele, Puterea Volitivă. Arcanul Nr.1 dă Triumful însă prin luptă din 
cauza Karmei. 

Sephirotul Cabalistic: „KETHER” 

Litera Ebraică: „ALEPH” 

Axiomă Transcendentă: „Fii în operele tale așa cum ești în 
gândurile tale”. 

Element de Predicţie: „Promite dominarea obstacolelor 
materiale, noi relaţii sociale, iniţiative fericite, concursul 
prietenilor fideli care ajută la dezvoltarea proiectelor și prieteni 
geloși care le împiedică”. 

ARCANUL Nr.2 

Arcanul Nr.2: Este Teza prezentând Antiteza. Prin 
intermediul acestui Arcan se modelează, se face Matricea în 
care iau formă imaginile. 


Este Fântâna ce adună Apele Izvorului. 

Este manifestarea Duală a Unităţii. Unitatea dedublându- 
se dă origine Feminităţii Receptoare și Producătoare în întreaga 
Natură. 

Sephirotul Cabalistic: „HOKMAH” 

Litera Ebraică: „BETH” 

Axiomă  Transcendentă: „Vântul și valurile sunt 
întotdeauna în favoarea celui care știe naviga”. 

Element de Predicţie: „Atracţii și respingeri, pierderi și 
câștiguri, urcușuri și coborâșuri. Inspiraţii favorabile iniţiativei și 
opunerea secretă a altora pentru a duce la bun sfârșit ceea ce s- 
a început”. 

ARCANUL Nr.3 

Arcanul Nr.3: Se spune că el este modelatorul, este clar că 
prin intermediul Verbului se modelează totul în Creaţie, în 
Natură. 

Arcanul Nr.3 semnifică Succes, este producţie atât 
Materială cât și Spirituală. 

Sephirotul Cabalistic: „BINAH” 

Litera Ebraică: „GHIMEL” 

Axiomă Transcendentă: „Războiul tău ţese, pânze pentru 
folosinţa ta și pânze pe care nu trebuie să le folosești”. 

Element de Predicţie: „Înmulțirea bunurilor materiale, 
prosperitate în afaceri, abundență, bogăţie, succes. Obstacole 
de învins și satisfacţii pe măsură ce se vor depăși”. 

ARCANUL Nr.4 

Arcanul Nr.4: În el există cele patru concordanţe. Acestea 
sunt: Afirmaţie, Negaţie, Discuţie, Seducţie. 

Sephirotul Cabalistic: „HESED” 

Litera Ebraică: „DALETH” 

Axiomă Transcendentă: „Binecuvântează munca mâinilor 
tale, iar în cea a gândului pune inimă”. Element de Predicţie: 
„Promite reușite materiale, baze pentru acţiuni mai înalte, 
rezultate favorabile în efortul investit și condiții dificile pentru a 
le obţine. Prieteniile sunt în același timp ajutor și obstacol. 
Şansa este propice și potrivnică în același timp”. 

ARCANUL Nr.5 

Arcanul Nr.5: Este Indicaţie, Demonstraţie, Învăţătură, 
Lege Karmică, Filosofie, Știință, Artă. Este Legea, Rigoarea. 

Sephirotul Cabalistic: „GEBURAH” 


Litera Ebraică: „HE” 

Axiomă Transcendentă: „De auzit te-am auzit, dar acum 
ochii mei te văd și inima mea te simte”. 

Element de  Predicţie: „Libertate și restricții, noi 
experienţe, dobândire de învăţăminte profitabile, iubiri și relații 
amoroase, călătorii de prosperitate nereușite. Prieteni favorabili 
și prieteni de rău augur. Fiinţe și lucruri care vin și pleacă, 
primele pentru a pleca, celelalte pentru a reveni”. 

ARCANUL Nr.6 ` 

Arcanul Nr.6: Este Îndrăgostitul, Înlănţuirea, Echilibrul, 
lupta teribilă între lubire și Dorinţă. Uniune amoroasă între 
bărbat și femeie, Înlănțuire. 

Este Suprema Afirmare a Cristosului Intern și Suprema 
Negare a Demonului. 

În Arcanul Nr.6 cineva se află în situația de a trebui să 
aleagă Drumul acesta sau celălalt. 

În Arcanul Nr.6 se află lupta dintre cele două ternarii. 

Misterele lui Lingam-Yoni. 

Sephirotul Cabalistic: „TIPHERETH” 

Litera Ebraică: „VAU” 

Axiomă Transcendentă: „Munci îmi dai Doamne, dar cu ele 
tărie”. 

Element de Predicție: „Privilegii și datorii în relațiile dintre 
sexe. Antagonisme de forțe. Separări și Divorţuri. Posesie a ceea 
ce se urmărește și dorințe arzătoare care se îndeplinesc, unele 
care satisfac și altele care decepţionează”. 

ARCANUL Nr.7 

Arcanul Nr.7: Este Luptă, Bătălie, Dificultăţi. Războinicul 
trebuie să înveţe să utilizeze Bastonul și Spada, astfel va obţine 
Marea Victorie. 

Deviza noastră este Thelema (Voinţă). 

Sephirotul Cabalistic: „NETZAH” 

Litera Ebraică: „ZAIN” 

Axiomă Transcendentă: „Când știința va intra în inima ta 
și înțelepciunea va fi plăcută sufletului tău, cere și ți se va da”. 

Element de  Predicţie: „Promite putere magnetică, 
înțelegere adecvată (unirea intelectului și a intuiţiei), justiţie și 
reparări, onoare și dezonoare, dobândirea a ceea ce se 
urmărește cu stăruinţă, satisfacţii și nemulțumiri”. 

ARCANUL Nr.8 


Arcanul Nr.8: Semnifică Probe Dure, este Corectitudinea, 
Justiţia, Echilibrul. Trebuie să căutăm binele cu orice preţ, căci 
Maeștrii Medicinii când este vorba de vreun bolnav ce e pe 
moarte, ei încearcă să îl salveze întrucât aceasta este Legea, ei 
își fac datoria făcând binele. 

În Arcanul Nr.8 sunt cuprinse Probele Iniţiatice. 

Sephirotul Cabalistic: „HOD” 

Litera Ebraică: „CHETH” 

Axiomă Transcendentă: „Construiește un altar în inima ta, 
dar nu fă din inima ta un altar”. 

Element de  Predicţie: „Promite plăţi, pedepse și 
recompense, recunoștințe şi nerecunoștințe. Compensaţie 
pentru servicii prestate”. 

ARCANUL Nr.9 

Arcanul Nr.9: Este Ermitul, prudent și înțelept, este 
Singurătatea. 

În a Noua Sferă există mari suferinţe. 

În a Noua Sferă există Suprema Durere, cum o spune 
Dante în „Divina Comedie”. 

Trebuie să învăţăm să înțelegem, trebuie să învăţăm să 
suferim, să fim resemnațţi. Cei care nu sunt, eșuează. 

Sephirotul Cabalistic: „YESOD” 

Litera Ebraică: „TETH” 

Axiomă Transcendentă: „Urcă pe munte și contemplă 
pământul promis, dar nu îţi spun că vei intra în el”. 

Element de Predicţie: „Promite știință pentru a face 
descoperiri, ordine în a le realiza și prudenţă pentru a se servi 
de ele. Asocieri propice și asocieri nefaste. Prieteni care ajută și 
prieteni care împiedică. Lumină a raţiunii și lumină a intuiţiei, 
prima pentru ceea ce urmează și a doua pentru ceea ce va 
trebui să fie”. 

ARCANUL Nr.10 

Arcanul Nr.10: Din punct de vedere esoteric este cu 
adevărat transcendental. Cercul cu un punct în centru este un 
simbol totalmente falic; punctul prelungindu-l se transformă în 
linie, Lingam-ul. Dacă linia o punem la stânga, este Numărul 10, 
în acest număr se află toate secretele lui Lingam-Yoni, Legile de 
lradiere și Absorbţie. Nu este posibil să se ajungă la Auto- 
Realizarea lIntimă a Fiinţei fără să se fi lucrat în Sahaja 
Maithuna. 


Arcanul Nr.10 este Roata Samsarei, Roata Cosmogonică a 
lui Ezechiel. În această roată întâlnim Bătălia Antitezelor. 

În această roată se află cuprins întreg secretul Arborelui 
Cunoașterii. 

Arcanul Nr.10 este Roata Secolelor, tragica roată care este 
antica Lege a Întoarcerii, este logic că această lege este strâns 
legată de Legea Recurenţei, adică totul se întâmplă din nou așa 
cum s-a întâmplat, plus consecinţele sale bune sau rele, 
aceleași drame se repetă, aceasta se numește Karma. 

Sephirotul Cabalistic: „MALCHUTH” 

Litera Ebraică: „IOD” 

Când noi facem o cerere, de multe ori îngerii ne răspund 
arătându-ne ceasul. Discipolul trebuie să fie atent la ora 
ceasului. 

Acesta este Ceasul Destinului. In acele de ceas orar se află 
răspunsul. Ca alegorie esoterică întotdeauna i se răspunde cuiva 
cu Ceasul. Trebuie să învăţăm să înțelegem Ceasul. 

Orar: Prima Oră a lui Apollonius: „Studiu transcendental al 
Ocultismului”. 

Axiomă Transcendentă: „Costisitoare este înţelepciunea 
pe care o cumperi cu experienţa și mai costisitoare este cea 
care îți rămâne de cumpărat”. 

Element de Predicţie: „Promite noroc și ghinion, înălțări și 
coborâri, posesiuni legitime şi posesiuni îndoielnice. 
Recomandări din acţiuni și circumstanţe trecute care se repetă 
în mod diferit”. 

ARCANUL Nr.11 

Arcanul Nr.11: Este munca cu Focul, cu Forța lubirii. 

Persuasiunea în sine însăși este o forță de ordin Subtil, 
Spiritual. 

Înţelepciunea Ocultă spune: „Înteţiţi Flacăra Spiritului cu 
Forţa Iubirii”. Persuasiunea are mai multă putere decât Violenţa. 

Litera Ebraică: „KHAPH” 

Orar: a 2-a Oră a lui Apollonius: „Abisurile Focului și 
Virtuţile Astrale Formează un Cerc prin intermediul Dragonilor și 
Focului”. (Studiu al Forțelor Oculte.) 

Axiomă Transcendentă: „Bucuros în speranţă, răbdător la 
necaz, fii constant în rugăciune”. 

Element de Predicţie: „Promite control al direcției care se 
urmează, al dominării elementelor, vitalitate, reîntinerire, 


dobândire și pierdere de prieteni din motive familiale. Suferinţe, 
obstacole,  gelozii, trădări și resemnare pentru a îndura 
necazurile”. 

ARCANUL Nr.12 

Arcanul Nr.12: Implică Sacrificii, Suferinţe, este cartea 
Apostolatului. 

Arcanul Nr.12 aduce multe suferințe, multe lupte. Are o 
sinteză foarte frumoasă, întrucât 1 + 2 = 3 ceea ce semnifică 
producţie atât Materială cât și Spirituală; este puternic în plan 
spiritual și social. Acest Arcan promite luptă în plan economic și 
în cel social. 

Litera Ebraică: „LAMED” 

Orar: a 3-a Oră a lui Apollonius: „Șerpii, Câinii și Focul”. 
(Magie Sexuală. Muncă cu Kundalini.) 

Axiomă Transcendentă: „Chiar dacă Soarele te obosește 
ziua și Luna te întristează noaptea, nu-ţi pune picioarele pe 
alunecuș, nici nu dormi când ești de gardă”. 

Element de Predicţie: „Promite greutăţi, neliniști, căderi. 
Pierderi materiale în unele condiţii de viaţă și câștiguri în altele. 
Presentimente care  însuflețesc și  presentimente care 
demoralizează”. 

ARCANUL Nr.13 

Arcanul Nr.13: Este Moarte, însă de asemenea poate 
semnifica ceva nou, poate fi Bogăţie, poate fi Sărăcie, este un 
număr de mari sinteze. 

Arcanul Nr.13 conţine Evanghelia lui luda. luda reprezintă 
Moartea Eului. Evanghelia lui luda este cea a Morţii, este 
Dizolvarea  Egoului. luda simbolizează Egoul, care trebuie 
decapitat. 

Litera Ebraică: „MEM” 

Orar: a 4-a Oră a lui Apollonius: „Neofitul va hoinări 
noaptea printre morminte, va experimenta oroarea viziunilor, se 
va lăsa pradă Magiei și Goeţiei”. (Aceasta înseamnă că discipolul 
se va vedea atacat de milioane de Magi Negri în Lumea Astrală; 
acei Magi Tenebroși încearcă să-l îndepărteze pe discipol de 
Cărarea Luminoasă.) 

Axiomă Transcendentă: „Noaptea a trecut și a sosit noua 
zi, îmbracă-te deci cu Armele Luminii”. Element de Predicţie: 
„Promite decepţii, deziluzii, moarte a sentimentelor, răspunsuri 
negative în ceea ce se solicită, paralizare, bucurii pure și plăcute 


Sufletului, ameliorări de care se beneficiază cu durere, ajutor al 
prietenilor. 

Reînnoire de condiţii, cele bune pentru mai rău și cele rele 
pentru mai bine”. 

ARCANUL Nr.14 

Arcanul Nr.14: Este Castitatea, Transmutarea Apelor. 

Trebuie să se muncească din greu cizelând Piatra, fără de 
care nu se poate obţine Transmutația Sexuală. 

Litera Ebraică: „NUN” 

Orar: a 5-a Oră a lui Apollonius: „Apele Superioare ale 
Cerului”. (În acest răstimp discipolul învaţă să fie Pur și Cast 
pentru că înţelege valoarea Lichidului său Seminal.) 

Axiomă Transcendentă: „Nu fi ca paiul în faţa vântului, nici 
ca vântul în faţa paiului”. 

Element de  Predicţie: „Promite prietenii, afecțiuni 
reciproce, obligaţii, combinaţii chimice și de interese, iubiri 
îndurerate, iubiri devotate, iubiri trădătoare. Lucruri care rămân 
și lucruri care pleacă, primele pentru a pleca, celelalte pentru a 
reveni”. 

ARCANUL Nr.15 

Arcanul Nr.15: Este Eul Pluralizat, căruia esoteric i se 
spune Satan. Arcanul Nr.15 reprezintă Pasiunea, bazată pe Focul 
Luciferic. Este necesar să se știe că defectul principal este 
Pasiunea Sexuală, Desfrâul. În sinteza cabalistică a Arcanului 
Nr.15 vedem că 1 + 5 = 6, 6 în sine însuși este Sexul, aceasta 
semnifică faptul că în Sex se află cea mai mare forţă ce-l poate 
elibera pe om însă de asemenea cea mai mare forţă ce îl poate 
subjuga. 

Arcanul Nr.15 semnifică munca cu Demonul. Procesul de 
Disoluţie a „Eului”. Edenul este însuși Sexul, iar Bestia Internă, 
Eul Psihologic ce ne barează trecerea în Eden, se află la poarta 
Sexului pentru a ne îndemna la Ejacularea Licorii Seminale, sau 
pentru a ne abate de la această poartă, făcându-ne să 
cunoaștem școli, teorii, secte, etc. 

Litera Ebraică: „SAMECH” 

Orar: a 6-a Oră a lui Apollonius: „Aici este necesar să 
rămână tăcut, nemișcat, din cauza fricii”. (Aceasta înseamnă 
proba teribilă a Gardianului Pragului, în faţa căruia este nevoie 
de mult curaj pentru a-l învinge.) 


Axiomă Transcendentă: „M-au făcut paznicul viilor și via 
care era a mea nu am păzit-o”. 

Element de Predicţie: „Promite controverse, pasiuni, 
fatalităţi. Prosperitate pe calea legalităţii și a fatalităţii. 

Sentimente dăunătoare celui care le simte și celui care 
este obiectul lor. Dorinţe vehemente și situaţii violente”. 

ARCANUL Nr.16 

Arcanul Nr.16: leșirea din Eden coincide cu Arcanul 16. 

Edenul sau Paradisul trebuie înţeles ca fiind însuși Sexul. 

leșim pe poarta Sexului și doar prin el ne întoarcem. 

Arcanul 16 este foarte periculos. Este necesară Trezirea 
Conștiinţei pentru a nu umbla orbi. Orbii pot cădea în Abis. 

Inițiatul care varsă Vasul lui Hermes cade inevitabil. 

Este teribilă lupta dintre Creier, Inimă și Sex. Dacă Sexul 
domină Creierul, Steaua cu Cinci Vârfuri, Pentagrama rămâne 
răsturnată și omul, cu capul în jos și cu cele două picioare ale 
sale în sus, este aruncat în fundul Abisului. Cade trăsnit cu 
Arcanul 16. Cel care se lasă să cadă, cade cu Arcanul 16 care 
este Turnul Trăsnit, sunt cei care au eșuat în Marea Operă a 
Tatălui. 

Litera Ebraică: „AIN” 

Orar: a 7-a Oră a lui Apollonius: „Focul reconfortează 
fiinţele însuflețite, iar dacă vreun Sacerdot, Bărbat suficient de 
purificat, îl fură și apoi îl proiectează, și dacă îl amestecă cu 
Uleiul Sfânt și îl consacră, va reuși să vindece toate bolile doar 
aplicându-l pe partea afectată”. (Iniţiatul vede aici bogăţia sa 
materială ameninţată și afacerile sale eșuează.) 

Axiomă Transcendentă: „Lumină a zorilor, Lumină a 
amiezii, Lumină a înserării, ceea ce este important este să fie 
Lumină”. 

Element de Predicţie: „Promite accidente neprevăzute, 
furtuni, agitaţii, morţi. Beneficii ce se pot obține din împrejurări 
bune și rele. Reciprocitate în iubire și în ură, în indiferenţă și în 
gelozie, în trădare și în loialitate”. 

ARCANUL Nr.17 

Arcanul Nr.17: Steaua cu Opt Vârfuri o reprezintă 
întotdeauna pe Venus, Luceafărul Dimineţii. In Arcanul Nr.17 
întâlnim Iniţierea Venusiană. 

Simbolul lui Venus ne arată că Cercul Spiritului trebuie să 
stea pe Cruce, Sexul, adică Sexul să fie sub controlul Spiritului. 


Semnul inversat reprezintă faptul că Spiritul este dominat de 
Sex. 

Litera Ebraică: „PHE” 

Orar: a 8-a Oră a lui Apollonius: „Virtuţile Astrale ale 
Elementelor, ale semințelor de tot felul”. 

Axiomă Transcendentă: „Unii oameni cer semne pentru a 
crede iar alţii cer înţelepciune pentru a acţiona, dar inima care 
speră are totul în speranţa ei”. 

Element de Predicţie: „Promite intuiție, sprijin, iluminare, 
nașteri, scurte mâhniri și scurte satisfacţii, supărări și 
reconcilieri, privaţiuni, abandonuri și câștiguri”. 

ARCANUL Nr.18 

Arcanul Nr.18: Sinteza Cabalistică a Arcanului 18 este 1 + 
8 = 9, a Noua Sferă, Sexul. Dacă însumăm 9 + 9 = 18, în acesta 
avem o oscilare. 

Un 9 este aspectul pozitiv și celălalt este aspectul negativ, 
dar, în el însuși, 18 se dovedește negativ, nefast, Dușmanii 
Oculţi ai Arcanului Crepusculului. Așadar, în munca din a Noua 
Sferă trebuie să se lupte foarte mult, întrucât trebuie să se 
înveţe să se sublimeze Energia Sexuală, aici se află cheia 
tuturor Imperiilor. 

În Arcanul 18 găsim pericolele Iniţierii, Dușmanii Oculţi și 
Secreţi ce își propun să prejudicieze Inițierea. Lupta 
subpământeană în domeniile celei de-a Noua Sfere. 

In Arcanul 18 trebuie să dăm bătălii sângeroase împotriva 
Tenebroșilor. Loja Neagră, Abisul, Tentaţia, Demonii... care nu 
vor ca iniţiatul să le scape din gheare. 

Aceasta este Calea Tăișului de Cuţit. „Aceasta este Calea 
ce este plină de pericole pe dinăuntru și pe dinafară”, cum 
spune Venerabilul Maestru Sivananda. 

În Lumile Interne Tenebroșii Arcanului 18 îl asaltează pe 
student în mod violent. 

În teribilul Arcan 18 găsim Vrăjitoria din Tesalia, aici se 
află bucătăria lui Canidio, ceremonii magice erotice, rituri pentru 
a se face iubit, filtre periculoase, etc. Trebuie să-i avertizăm pe 
Studenţii Gnostici că filtrul cel mai periculos pe care-l folosesc 
Tenebroșii, pentru a-l scoate pe student de pe Calea Tăișului de 
Cuţit, este Intelectul. 

Litera Ebraică: „TSADE” 


Orar: a 9-a Oră a lui Apollonius: „Aici nimic nu s-a terminat 
încă. Iniţiatul își mărește percepţia sa până când depășește 
limitele Sistemului Solar, dincolo de Zodiac. Ajunge la Pragul 
Infinitului. Atinge limitele Lumii Inteligibile. Se revelează Lumina 
Divină și cu ea apar noi temeri și pericole”. (Studiu asupra 
Misterelor Minore, cele Nouă Arcade prin care trebuie să urce 
studentul.) 

Axiomă Transcendentă: „Caritatea ta să fie un hambar 
inepuizabil iar Răbdarea ta nu mai puţin inepuizabilă decât 
Caritatea ta...”. 

Element de Predicţie: „Promite instabilitate, inconstanţă, 
capcane, confuzie, schimbări, situaţii incerte, lungi deliberări, 
piedici neașteptate, rezultate tardive, triumfuri și eșecuri 
aparente”. 

ARCANUL Nr.19 

Arcanul Nr.19: In Kabala de predicţie promite Victorie 
Totală, fie prin eforturi proprii sau cu ajutorul altor persoane. 

Arcanul 19 este Arcanul Victoriei, adică al Succeselor. 

Această Victorie se relaționează cu toate aspectele vieții, 
în plan economic, social, politic, moral, etc. Sinteza cabalistică a 
Arcanului 19 este 1 + 9 = 10, 10 este un număr profund sexual, 
aici se află cercul și linia, misterele lui Lingam-Yoni. Nu este 
posibil să se ajungă la Auto-Realizare decât prin intermediul 
Transmutării Energiei Sexuale. 

În Arcanul 19 se stabilește o Mare Alianţă între două 
Suflete. Bărbat și Femeie trebuie să ucidă Dorinţa pentru a 
obține Marea Alianţă, pentru a realiza Marea Operă. 

Litera Ebraică: „COPH” 

Orar: a 10-a Oră a lui Apollonius: „Porţile cerului se 
deschid și omul iese din letargia sa”. (Acesta este numărul 10 al 
celei de a 2-a Mari Inițieri a Misterelor Majore, care-i permite 
iniţiatului să călătorească în Corp Eteric sau în Stare de Jinas. 
Aceasta este Înţelepciunea lui loan Botezătorul: Decapitarea.) 

Axiomă Transcendentă: „Apucă scutul Credinței tale și 
înaintează cu pas hotărât, fie că este în sensul vântului sau 
împotriva tuturor vânturilor”. 

Element de Predicţie: „Promite creșterea puterii, succese 
în eforturi. Bucurie în acţiunile care se realizează. Beneficii prin 
eforturi proprii și ale celorlalţi. Moșteniri. Claritate în ceea ce se 
dorește, foc ce consumă ceea ce se dorește”. 


ARCANUL Nr.20 

Arcanul Nr.20: Este cel al Învierii Morților. În mod real 
Învierea Sufletului este posibilă doar prin intermediul Iniţierii 
Cosmice. Fiinţele umane sunt moarte și pot învia doar prin 
intermediul iniţierii. 

Litera Ebraică: „RESCH” 

Orar: a 11-a Oră a lui Apollonius: „Îngerii, Heruvimii și 
Serafimii zboară cu foșnet de aripi; există bucurie în Cer, se 
trezesc Pământul și Soarele ce se ivește din Adam”. (Acest 
proces aparţine Marilor lIniţieri ale Misterelor Majore, unde 
domnește doar teroarea Legii.) 

Axiomă Transcendentă: „Floare în măr, fruct în vie 
semănat la maturitate”. 

Element de  Predicţie: „Promite alegeri armonioase, 
inițiative fericite, munci, câștiguri. Compensaţii pentru ceea ce 
este bine și pentru ceea ce este rău. Prieteni fideli care anulează 
acţiunea prietenilor trădători. Gelozii pentru binele de care ne 
bucurăm. Mâhniri cauzate de pierderi”. 

ARCANUL Nr.21 

Arcanul Nr.21: Poate fi reprezentat prin Steaua 
Pentagonală inversată, care reprezintă Magia Neagră. 

Arcanul 21 este Eșecul, Nesăbuinţa, Nebunul Tarotului. 

Cel ce lucrează pentru Auto-Realizare este expus să 
comită nebunii. Trebuie să se lucreze cu cei 3 Factori ai 
Revoluţiei Conștiinţei: 

1. A muri; 

2. A se naște; 

3. Sacrificiu pentru Ceilalţi. 

Transmutaţie: Indică faptul că trebuie să se Transmuteze. 

Creierul trebuie să controleze Sexul; când creierul pierde 
controlul asupra sexului, când Sexul ajunge să domine Creierul, 
atunci Steaua cu 5 Vârfuri, Omul merge cu capul în jos în Abis. 

Aceasta este Pentagrama Inversată, simbolul Magiei 
Negre. 

În acest Arcan pericolul îl indică cu precizie Crocodilul. 

Litera Ebraică: „SHIN” 

Orar: a 12-a Oră a lui Apollonius: „Turnurile Focului se 
domolesc”. (Aceasta este intrarea triumfală a Maestrului în 
fericirea fără limite a Nirvanei, sau renunţă la fericirea Nirvanei 


din iubire pentru Umanitate și se convertește într-un 
Bodhisattva de Compasiune.) 

Axiomă Transcendentă: „În secretul său nu intră sufletul 
meu, nici în portul său nu intră nava mea”. Element de 
Predicţie: „Promite privarea de ceva de care ne bucurăm, orbire 
în încercarea de a obţine ceea ce se dorește, ruină în ceea ce ne 
face mai mândri, pericol de izolare, daruri perfide, promisiuni 
înșelătoare, deziluzii, încheierea unor lucruri și începerea 
altora”. 

ARCANUL Nr.22 

Arcanul Nr.22: Este Coroana Vieţii, întoarcerea la Lumină, 
încarnarea Adevărului în noi. 

Sinteza cabalistică a Arcanului Nr.22 este 2 + 2 = 4, 
Bărbat, Femeie, Foc și Apă; lod-He-Vau-He; 

Bărbat, Femeie, Phallus, Uter. lată Sfântul și Misteriosul 
Tetragrammaton, Sfântul Patru. 

Litera Ebraică: „THAU” 

Orar: „Există o a Treisprezecea Oră, care este cea a 
Eliberării”. 

Axiomă Transcendentă: „Soarele răsare și Soarele apune 
și încă o dată se întoarce la locul său, unde se întoarce ca să se 
nască”. 

Element de Predicţie: „Promite viaţă lungă, moșteniri, 
distincţii, beneficiere de plăceri oneste, rivali care-și dispută 
afecțiunile, prieteni care veghează pentru noi, obstacole și 
capacitate pentru a le învinge, situaţii nesigure și eventualităţi 
care le clarifică”. 

o CONSULTAREA TAROTULUI n 

1. Aprindeţi lumânările de pe altar sau utilizaţi trei 
lumânări. 

2. Puneți Pentagrama. 

3. Separaţi cele 22 de Arcane Majore de cele Minore. 

4. Faceţi-vă semnul crucii și faceţi închiderea cu Steaua 
Micro-Cosmică. Invocați-l pe Tatăl și cereți-i iluminare Spiritului 
Sfânt. 

5. Amestecaţi cele 22 de Arcane Majore, cu faţa lamelor în 
jos; scoateţi un Arcan Major și puneţi-l deoparte fără a-l vedea. 

6. Amestecați cele 56 de Arcane Minore și scoateţi o carte; 
amestecați din nou și scoateţi alt Arcan Minor. In total 3 cărți. 


7. Însumaţi Arcanul Major cu rezultatul sumei celor două 
cifre ale fiecăruia dintre cele minore. Dacă rezultatul este mai 
mare de 22 se însumează din nou cifrele, rezultatul final este 
cartea Predicţiei, Rezultatul. Aceasta se clarifică cu predicția 
celor 2 Arcane Minore. 

Exemplul Nr.1: 11, 26, 42 

Leul Îmblânzit: 11 

Miracolul: 26 =2+6 

Privilegiu: 42 =4+2 

11+8+6=25=2+5=7 

Rezultatul: 7 Triumful. (Răspuns) 

Exemplul Nr.2: 10, 30, 59 

Răsplata: 10 

Interschimbul: 30 = 3 

Revelare: 59 =5+9 

10+3+5=18 

Rezultatul: 18 Crepusculul. (Răspuns) 

Este necesar să cunoaștem cele 22 de Arcane. După ce le 
vom cunoaște, vom utiliza partea practică a Predicţiei, în mod 
inteligent, în cazuri de mare importanţă. 

Este necesar să cunoaștem semnificaţia Predicţiei. Se 
așează cărţile din punct de vedere Astral, Matematic; se cere 
ajutorul Spiritului Sfânt, se utilizează Numărul, Matematica. 

Toate Legile sunt făcute din Numere, Măsură și Greutate. 

Multe persoane utilizează Tarotul în formă empirică, de 
aceea fac rău. Ultimul lucru care se predă în Kabală este 
Predicția Cabalistă; pentru a utiliza numerele în mod înțelept 
trebuie să studiem, să înţelegem semnificaţia fiecărei cărți. 


3 


+0 
= 1+4=5 


14