Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1927 (Anul 4, nr. 151-202) 848 pag/DimineataCopiilor_1927-1669230546__pages201-250

PAG. 9. 


DIMINEAŢA COPIILOR 


5) Trage sfoara'mncetişor, 7) Dar pe gânduri el nu şade, 
Mişcă scaunul ușor, Ci pe Gică l-a chema 
lar când trage mai vârtos, Zdrenţele iar și-a îmbrăcat, 
Cade scaunul pe jos... F Şi treizeci de lei luând, 
e lulişca'ngrozite, Li cam şterse alergând. 
Sar în sus ca zăpăcite. Lina, lulişca au stat 
»Umblă singur Pam văzut ! Pitulate pe sub pat, 
„Uite jos cum a căzut 1“ Până seara când veniră — 
„Lino, eu mult sper Domnul, Doamna, le găsiră 


„Scaunul fost ferm I 
sHaidem sus la dormito 
„Frică e la mine, moare“, 
Uroă scările zburând, 

In odaie glonț intrând, 


8) Cărora le-au povestit ===. -- 
Cum pe diavol Pau zărit, 
Cum e casa fermecată, 

De Satana cercetată, 
lară Gigi ce făcea ?) 


6) Dar acolo, ce să vadă? Z râs e 
Să leşine şi să cadă! de so-pripidne, 
Cel moşneag ca o cucoană 
Stă fumând dintro havană. 
Când le vede, le zâmbeşte, 
„Bună ziua“ le grăeşte. 
„Vai de mine ce păţit! 


9) Dar ma râs pân'la sfârşit, 
Căci pedeapsa şi-a aag 
Foae verde lămâiţă, 
A primit o bătă'ță, 
1şt la eu murit I“ aia mei era ție, 
P} enem e 
Střigă lulişca și cade, pe (ic pala 


PAG. 10 


è fost odată un bob de grâu, galben ca au- 
rul şi care se plictisea grozav în grâna- 
rul unde era închis. 

Tot timpul nu mai avea astâmpăr, rosto- 
golindu-se într'una. 

Cu toată ruga celorlalți tovarăşi, de-a se potoli, mi- 
cul bob de grâu încăpățânat. nu avea decât un sin- 
gur gând: să iasă din grânar şi să facă o plimbare 
peste câmpii. 

Dar în clipa în care încercă să se strecoare pe sub 
uşe, iacă intră şi arendaşul şi se apropie de grămada 
de grâu. 

„Băeţi, le zise el slugilor, pregătiţi saci, căci mâine 
începem semănăturile.” 

— Semănăturile! îşi zise micul bob de grâu, ştiu 
ce înseamnă asta; o să ne arunce pe câmp. Nu, nu-mi 
place şi nici nu mă voiu lăsa. 

— Ei! îi întoarseră vorba tovarăşii săi, tu nu eşti 
nici odată mulţumit, cu toate astea doreai să te 
plimbi. 

A doua zi, într'adevăr, toate boabele de grâu fură 
puse în saci, încărcate în căruță şi duse la câmp. 

„Nu pot sta aci!” strigă bobul nostru foarte furios 
şi încercă să străpungă sacul, dar nu isbuti. 

Arendaşul răsturnă grâul în coşuri şi semănătorii 
îl împrăştiară pe câmp, numai bobul cel supărat sări 
aşa de bine, că se rostogoli întrun mărăciniş. 

„Am scăpat! zise el fericit, acum pot să mă plimb 
în voe, ce prost aşi fi fost, dacă m'aşi fi lăsat să mă 
ingroape ca pe ceilalţi tovarăşi!” 

Luat de vânt, nu merse mult şi incepu să-i fie 
frig. „lacă iarna, se gândi el, ar fi fost mult mai cu- 
minte, dacă aşi fi ascultat de prieteni, să fi dormit 
alături de ei la căldură sub pământ, acoperit de un 
strat bun de zăpadă. 

In primăvară, vor încolţi, iar la vară vor face spice 
aurii, dar eu, ce mă fac?” 


miii aiita So 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Micul bob se întristă şi acum îi părea rău de uşu- 
rinţa cu care o luase razna. Dar, deodată un vânt 
puternic îl aruncă în mijlocul unei grădini, lângă un 
trandafir. 

„Repede, să mă adăpostesc aci!” şi micul bob de 
grâu se înfundă în pământ. 

Totul merse bine până în primăvară, când într'o 
zi grădinarul trecând pe lângă trandafir, zări la ră- 
dăcina lui o iarbă verde, care crescuse destul de mare. 

„Ce caută această buruiană în grădina mea?” zise 
el, smulgând-o. Şi iacă micul bob de grâu aruncat pe 
o grămadă cu alte burueni, unde se uscă fără să fi 
adus vre-un folos. 

Sărman bob încăpăţănat şi zăpăcit, ai avut soarta 
tuturor celor cari fac ca tinel 

Din franțuzeşte de Dorina E. Kogoa 


"Poate = 
NASUL DOCTORULUI 


Un boer bogat, căruia îi plăcea gluma şi veselia, 
poftea mai în toate zilele la masă pe un om sărac, 
cam într'o ureche, dar pururi vesel și bine dispus. 

Intr'una din zile, boerului îi venise ca musafir şi un 
doctor, care avea un nas nemai pomenit de mare 
şi roşu ca para focului. Când s'au aşezat la masă, 
săracul ce era cam într'o ureche rămase cu gura 
căscată, văzând un nas aşa de mare, se uită lung 
la stăpânul acestui nas, apoi izbucnind într'un ho- 
hot de râs, strigă: „Doamne Dumnezeule, dar cum 
e cu putinţă să fie un nas aşa de mare?” 

De ruşine, doctorul se înroşi până în albul ochilor, 
pe când boerul, supărat, îi porunci omului sărac să 
se scoale numai decât dela masă şi să plece. - 

Cel gonit se duse până la uşe, unde se opri, 
căzând pe gânduri: „Nu înţeleg, îşi zicea el, dece 
să se supere boerul. Eu n'am spus vreo minciună, ci 
numai adevărul adevărat. Ori nu cumva oamenilor 
nu le mai place să le spui adevărul? Dacă-i aşa, 
stai că ştiu eu cum s'o dreg!” 

Se apropie tiptil de masă, se închină înaintea de: 
torului şi-i zise cu glasul cel mai dulce: „Domnule 
doctor, mă mir cum de aveţi un născior aşa de mic!” 

Doctorul se ruşină acum şi mai tare, iar. boerul 
îl dete pe nebun afară din casă. 

„Ciudat lucru”, işi zicea acesta din -urmă, vorbin- 
du-şi singur.” Nu mi-a mers nici cu adevărul, nici 
cu minciuna! Stai că am să mai încerc într'un fel.” 

Intră din nou pe furiş în sofragerie, îl bătu pe doc- 
tor încet pe umăr şi-i zise: „Că ai nasul mare sau 
mic, despre aceasta n'am să mai spun nici o; vorbă!” 

Cu aceasta treaba 's'a stricat şi mai rău. Aşa fiind, 
omul cel într'o ureche nici nu aşteptă să fie dat afară, 
ci o şterse alergând şi nu se mai întoarse. 


St. Prot. 
a CZ FR — 


——_— a 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. ít. 


FLORILE CARI VESTESC PRIMÄVARA 


1) Ghioceii 2) Brânduşile 

Este chiar mai drept să spunem florile cari i-o 
iau. primăverii înainte, căci ele răsar când pământul 
e încă acoperit cu zăpadă şi, deci, mai înainte de a 
fi început zilele cu soare şi cer albastru. 

Totuşi, apariţia lor e semn că se sfârşeşte cu 
iarna şi că nu mai e mult până ce vine primăvara 
în frumuseţea şi strălucirea ei. 

Aceste flori, adevărate vestitoare ale primăverei, 
sunt următoarele: 

1) Ghioceii, de culoare albă ca a zăpezii. In „Al- 
manahul Şcolarilor pe anul 1927” am publicat des- 


pre ghiocei şi coloarea lor o legendă destul de fru- 


moasă. 


3) Ciuboţica cucului 4) Toporaşii 

Aci dăm şi figura drăguţilor ghiocei. 

2) Brânduşile, de coloare albă sau violetă şi din 
cari dăm deasemenea o ilustrație. 

3) Ciuboţica cucului, de coloare galbenă. Despre 
floarea aceasta, distinsa noastră colaboratoare Tuşica 
a publicat mai de mult în „Dimineaţa Copiilor” o, 
legendă foarte interesantă. Dăm aci şi figura floarei' 
„ciuboţica cucului”, 

4) Toporașii, cărora le mai zice şi violete şi tă- 
mâioare, sunt foarte drăguţe flori de coloare violetă. 
Și dintrinsele dăm aci un desen. 

“Copii, să iubim florile şi să îngrijim de elé! 


RĂSPUNS CUM II SE CUVENEA 


Câţiva tineri rău crescuţi stăteau într'o zi la col- 
țul unei străzi mai umblate şi, oprind pe trecători, 
căutau să-şi râdă de dânşii, punându-le tot felul de 
întrebări neroade sau puţin cuviincioase. 

La un moment dat, nătărăii aceştia văzură venind 
spre dânşii un preot bătrân şi foarte stimat şi iubit 
de toţi locuitorii. 

„Să vedeţi, zise unul din nepricopsiţii de cari: e 
vorba, ce întrebare am să-i pun eu popei şi cum 
o să mai petrecem pe socoteala lui.” 

Se apropie, aşa dar, de preot şi luându-şi un aer 
de smerenie făţarnică, îl întrebă zicându-i: „Rogu-te, 
părinte, nu mi-ai putea spune câte cuie se pun la 
potcoava unui măgar?” 

Preotul îi răspunse foarte liniştit: „E lesne, fiule, să 
răspund întrebărei tale. Fii bun şi ridică un picior, 
ca să văd cât e de mare talpa încălțămintei tale. 
După ea am să ştiu îndată câte cuie se pun la 
potcoava măgarului. 


M. Op. 


CUI SĂ-I FIE DE BINE? 


Un ţăran se duse, însoțit de argatul său, la po- 
iană, ca să taie ferigă. După puțin, iată că le trecu 
pe dinainte un iepure, care fusese rănit greu de nişte 
vânători, aşa că abia îşi târa picioarele. Țăranul şi 
argatul alergară după el, îl prinseră şi îl ascunseră 
întrun tufiş. 

„Ei, îlăcăule, îi zise argatului ţăranul, bună mân- 
care o să mai facem cu iepurele acesta! Putem zice 
chiar de pe acum să ne fie de bine, adică să-mi fie 
de bine, căci am de gând să-l mănânc singur.” 

Insă nici nu isprăvise bine vorba şi veniră vână- 
torii, cari întrebară dacă n'au văzut vreun iepure. 

„Nu!” răspunse ţăranul. Insă argatul le dete să 
înţeleagă prin semne că iepurele e ascuns în tufiş. 
Vânătorii îl găsiră, iar ţăranului, ca pedeapsă că-i 
minţise, îi traseră o bătaie soră cu moartea. ` 

După ce s'au dus vânătorii, argatul se întoarse spre 
țăran şi-i zise: „Bună bătaie am primit, stăpânel 
Să ne fie de binel!,.. adică, se îndreptă el, să-ți fie 
de bine!” N. M. 


a 
= 
fi 


PAG. 12. 


Visul Fierarului 


7 


n comuna Pătrunjeleni din Moldova de Sus, trăia 

un biet fierar, om necăjit, care abia putea să-şi 

câştige pâinea de toate zilele. Merse aşa ani 

dea rândul, când intruna din nopţi auzi în vis 

un“ glas, care fi zicea: „Du-te la Bucureşti şi 
stai pe podul dela piaţă de pe Dâmboviţa, căci a- 
colo îţi vei găsi norocul”. 

Fierarul, care nu era om superstiţios, nici nu băgă 
in seamă visul acesta. 

Dar a doua şi a treia noapte visă la fel, adică auzi 
acelaş glas spunându-i aceleaşi cuvinte. 

Văzând aşa, fierarul îşi zise: „Până la Bucureşti 
e. drum departe, decât hai să merg: te pomeneşti că 
dau acolo de noroc”. 

Fäcu. drumul până la Bucureşti şi se duse drept 

pe podul dela Piaţă. Treceau oameni pe jos, tre- 
ceau trăsuri, automobile, căruţe, tramvaie, sub pod 
curgea într'una apa Dâmboviţei, dar nimeni nu se 
uita la fierarul nostru şi nimeni nu-i spunea vreo 
vorbă. 
- El, bietul, se uita şi in sus, şi în jos, şi la dreapta, 
şi la stânga, se uita şi la oameni, şi la trăsuri, 
şi la automobile şi tramvaie, căci de... nu putea 
şti de unde sare iepurele, adică unde îi stă norocul. 
„ Stătu aşa de dimineața până seara, dar mult aş- 
teptatul iepure, adică norocul nu sări de nicăieri. 
Flămând şi rupt de oboseală, fierarul plecă seara 
târziu de pe pod, zicându-şi în gând: „Am fost un 
prost şi un nătărău, că m'am luat după vise!” 

Şi se duse la otel cu hotărirea ca a doua zi să 
plece. înapoi acasă la el. 

Insă peste noapte se răsgândi: „Hai să mai încerc 
şi mâine, îşi zise el, căci de plecat acasă, pot pleca 
şi poimâine”, 

ar şi a doua zi se întâmplă la fel, adică nu i 
se întâmplă nimic. Nu-i vorbi nimeni şi nici nu se 
uită măcar cineva la dânsul. 

„Da, da, îşi zicea fierarul întorcându-se seara dela 
pod fără nici o ispravă, nu mai încape vorbă că 


DIMINEAŢA COPI LOR 


sunt un prost şi jumătate. Mâine însă plec cu pri- 
mul tren acasă”. 

Se culcă cu gândul acesta, dar a doua zi, când se 
sculă, uită şi de oboseala din ajun şi de hotărirea 
luată. „Mai încerc şi astăzi, işi zise el, însă dacă 
nici azi nu se întâmplă ceva, mă leg cu jurământ 
să nu mai stau nici noaptea la Bucureşti, ci să plec 
chiar în seara aceasta”. 

Işi luă într'o batistă ceva merinde şi se duse din 
nou pe pod... Dar nimic şi iar nimic”. 

„Acum plec!” zise el cu glas tare, insă tocmai 
in clipa aceea fu oprit de un trecător care îl întrebă 
zicându-i: „lan ascultă, omule, nu mi-ai putea spune 
cam ce treabă ai pe pod, că te văd stând de trei 
zile încoace?” 

Fierarul, mulţumit că s'a găsit cineva să intre în 
vorbă cu el, îi povesti totul, adică aşa cum visase 
trei nopţi la rând ca să vie la Bucureşti pe podul 
dela Piaţă şi că aicea îşi va găsi norocul. 

Trecătorul dădu din cap şi-i zise: „Văd, prietene, 
că-ți lipseşte o doagă, dacă te iai după vise şi aş- 
tepţi dela ele norocul. Nu mai departe decât acum o 
săptămână am visat şi eu ceva la fel. Trei nopţi 
la rând am auzit în somn un glas, care îmi spunea 
să mă duc tocmai la dracu 'n praznic, adică într'o 
comună căreia îi zice... cum Dumnezeu îi zice... Pă- 
trunjelu, Pătrunjeleneşti, aşa ceva şi care e tocmai în 
fundul Moldovei şi acolo să merg drept în curtea 
casei fierarului din sat, şi să sap sub nuc, şi că aş 
găsi acolo îngropată o oală cu galbeni de aur. Dar 
crezi că sunt nebun să mă iau după vise şi să por- 
nesc hai-hui pe drumuri... Du-te, omule, acasă şi 
nu-ți mai pierde vremea pe podurile din București.” 

Vă închipuiţi nemărginita bucurie a fierarului, când 
auzi cele de mai sus. Nu mai zăbovi nici o clipă 
la Bucureşti, ci luând primul tren, o porni drept a- 
casă la el şi cum se înoptă se duse în curte şi săpă 
la rădăcina nucului, unde găsi într'adevăr o oală 
plină cu galbeni de aur. Vintilă Bratu 


DIMINEAȚA COPIILOR 


A PAG. 13. 


AUDUN ŞI URSUL 


G eaihi P 


fost odată un băiat pe care-l chema Audun. 
Acesta sluji trei ani la un stăpân şi din sim- 
brie trimise jumătate mamei lui, iar cu ju- 
mătate plecă departe, departe de tot, până 
la Marea îngheţată. 
Acolo vână toată iarna, până când prinse un urs 
mare alb, cu care porni din nou spre ţara lui, cu 
gândul să-l dăruiască Regelui. 

In drum se opri în Norvegia, într'un oraş şi trase 
la un han. Vestea despre omul cu ursul alb se răs- 
pândi repede, până ajunse la urechile Regelui. A- 
cesta trimise să i se aducă omul care ducea legată 
de-o frânghie o asemenea comoară. 

Omul veni la Rege şi i se aruncă la picioare. 

Regele il întrebă cu cât vrea să vândă ursul. Au- 
dun răspunse că nu-l are de vânzare. Regele il 
huinabă ce are de gând să facă cu el. 

— „Vreau să-l dau Regelui meu, Regele Dane- 
marcei”. 

— „Dar tu nu ştii, nenorocitule, că eu sunt în răz- 
boi cu Danemarca şi cum crezi că-ţi voi permite 
să duci un dar atât de preţios acolo?” 

— „Tu eşti mare şi puternic, o Rege, şi vei face 
cum vei voi, eu însă, nu dau ur-ul de bunăvoie 
decât Regelui meu”. 


2 


i (E è 


trece pe aici, 


Lui Mimi al aeh 


— „Bine, eşti liber să pleci, dar dacă vei mai 
să vii să-mi spui şi mie cum te-a 
răsplătit Regele”. 

Audun plecă nestingherit mai departe şi ajunse 
în țara lui. 

Regele Danemarcei se bucură de prețiosul dar adus 
cu atâta oboseală şi necazuri și răsplăti pe Audun, 
dându-i daruri şi onoruri. 

După câtâva vreme Audun vru să plece acasă, in 
insula unde era mama lui. Regele îi mai dărui atunci 
o corabie cu care să plece acasă. Inainte de ple- 
care însă, Regele îi spuse: 

— „Dacă se îneacă corabia, tu cu ce amintire 
rămâi dela Regele tău? Ţine dar şi această pungă 
cu bani.” Când era să pornească corabia, regele 
mai spuse: 

— „Dar dacă pierzi şi punga? Iată ţine această 
brățară, de care să nu te desparţi decât atunci când 
vei fi găsit un om mai mărinimos' decât tine”. 

Audun mulţumi regelui cât putu mai bine şi plecă. 

In drum se opri la regele Norvegiei şi ducându-se 
la el, acesta îl întrebă cum fusese răsplătit pentru 
darul lui. 

„Cu onoruri, avere şi acum la sfârşit cu o 
ai şi bani să mă intorc acasă. 
— „Regele tău este mărinimos, 

dat Ac 

— „Regele meu mi-a mai dat şi o brățară, de 
care să nu mă despart decât când voi fi găsit un. 
om mai mărinimos ca el. Iat-o, ţi-o dau ţie, Rege, 
căci tu mi-ai dăruit şi viaţa şi libertatea de a duce 
daruri Regelui meu cu care erai în război, când 
o singură vorbă a ta era deajuns să pierim şi eu şi 
ursul meu. 


eu nu ţi-aşi fi 


Lisabeta ` 
citita a Ei r 


O ridicăm plină 
Şi- o coborâm goală. RE zi 
(vanBu]). ` 
s.a pa 
Ce e mititică | 
Si, de rege nu-i e frică? 


(manas): . 
. . 


Poţi să fugi de ea prea bine, 
Ea tot vine după tine . 
S'o prinzi nu e cu putinţă . 
Căci ea nu este. ființă. .. eu A 
(24040) -. 
loan Barbu-Felmer .. 


— — —— 00 DM mmeo — — — 


PAG. 14. 


ROMAN PENTRU TINERET 


2) Darul Marioarei 


ntr'o plăcută dimineaţă dela începutul lui Mai, 

Marioara se dusese la pădure, ca să taie nuele 

“de salcie şi de alun din cari tatăl ei impletea, 

în orele libere, coşuleţe foarte frumoase. Atunci 

găsi ea şi cele dintâi lăcrimioare. Culese câ- 
teva din florile acestea şi făcu două buchete — u- 
nul pentru tatăl său şi unul pentru dânsa. Dar pe 
când se întorcea acasă, mergând pe cărarea îngus- 
tă care şerpuia printre livezile înflorite, văzu venind 
in spre partea ei pe jupâneasa Ruxandra, soţia bo- 
erului Veveriţă, şi pe fiica ei Ancuţa. Veniseră la 
țară cu câteva zile mai înainte, fiindcă locuința lor 
obişnuită era la oraş. 

Marioara se dete la o parte, ca să le facă loc 
şi se opri apoi, luându-şi o ţinută respectuoasă. „Vezi, 
mamă, au eşit lăcrimioarele!” strigă Ancuţa, căreia 
florile acestea îi plăceau mai mult decât oricari al- 
tele. Maria le oferi numaidecât cele două buchete ce 
avea în mână. Florile fură primite cu plăcere, iar 
jupâneasa Ruxandra puse mâna în punga sa de mătase 
roşie, vrând să-i dea Marioarei o răsplată în bani. 

„Nu, nu primesc nimic!” se impotrivi Marioara a- 
dăugând: „Lăsaţi-mă să am şi eu parte de bucuria 
de a face o mică plăcere, fără să mă gândesc la 
răsplata domniilor voastre dela cari am primit bine- 
faceri aşa de mari”. 

Jupâneasa Ruxandra îi zâmbi prieteneşte şi-i spu- 
se să-i aducă mai des Ancuţei buchete de lăcrimioa- 
re. Marioara îi aducea în toate dimineţile, aşa că nu 
era zi în care să nu meargă la conacul boeresc. 
Ancuţa era aşa de mulţumită de dânsa, de bunăta- 
tea şi modestia ei, încât şi după ce trecuse timpul 
lăcrimioarelor o chema mereu pe Marioara. Dorinţa 
ei era chiar ca Marioara să fie primită în slujbă ca 


însoțitoarea ei şi în chipul acesta să fie nedespărţită 


de dânsa. 


Intre acestea, se apropia şi aniversarea zilei de 
naştere a Ancuţei. Marioara se gândea să-i facă un 
mic şi plăcut cadou de ţară. Buchete de flori îi adu- 
sese destul de des, de aceea se gândea la altceva. 
Moş Ion, tatăl său, împletise iarna trecută câteva 
coşulețe de o neîntrecută frumuseţe. Pe cel mai fru- 
mos din coşulețele acestea îl dăruise Marioarei. Pri- 
mise desenul dela oraş şi-l reuşise de minune. Ma- 
rioara se gândi să umple cu flori coşulețul acesta 
şi să-l dăruiască Ancuţei de ziua naşterei. Moş Ion 
consimţi şi el şi mai împodobi frumosul coşuleț îm- 


ADAPTARE pe N.BATZARIA 


pletind într'insul inițialele Ancuţei şi armele de fa- 
milie ale boerului Veveriţă. 

In dimineața  sărbătoarei pomenite, Marioara cu- 
lese rozele cele mai fragede, cele mai frumoase mic- 
şunele albe, roşii şi albastre, fel de fel de garoafe şi 
alte flori de toate culorile, rupse apoi câteva ramuri 
verzi şi orândui totul în coşuleţ în aşa fel ca să reiasă 
cât mai frumos diferitele culori ale florilor. Marginile 
coşuleţului le înfăşură cu o ghirlandă subţire formată 
din boboci de trandafir şi muşchiu verde, iar în. jurul 
iniţialelor Ancuţei puse o cunună din floarea „nu-mă- 
uita”. 

Impodobit în felul acesta, coşuleţul avea o înfăţi- 
şare nespus de frumoasă. 

Marioara îl duse la conac şi-l oferi Ancuţei, fä- 
cându-i totodată urările cele mai sincere. Ancuţa era 
la masa de toaletă, iar Zoica, fata din casă, îi piep- 
tena şi-i ferchezuia părul. 

La vederea coşuleţului cu flori, Ancuţa nu mai ştia 
cum să-şi exprime mai bine bucuria şi nu ştia ce să 
laude mai mult: florile sau coşuleţul. „Bună şi dră- 
guţă Marioară, îi zise ea, văd că ţi-ai pustiit toată 
grădiniţa ta, ca să-mi faci mie un cadou, iar tatăl 
d-tale ştie să lucreze cu artă şi cu un gust aşa de 
ales, că până acum mam văzut un coşuleţ aşa de 
frumos ca acesta. Decât, haidem să-l vadă şi mama”. 

Luă pe Marioara de mână şi intră în odaia jupâ- 
nesei Ruxandra. 

„Priveşte, mămiţico, strigă Ancuţa dela uşe, da- 
rul nemai pomenit de frumos ce mi-a făcut Marioara!” 

— „Da, e foarte frumos! îi întări vorba jupâ- 
neasa Ruxandra. Nici cel mai mare pictor mar pu- 
tea picta ceva mai frumos. Aceasta arată ce gust 
fin are Marioara şi cât este de bună la inimă”. 

„Copila mea, îi zise ea apoi Marioarei, aşteap- 
tă-ne puţin aicea!” Iar Ancuţei îi făcu semnă să o 
urmeze în odaia de alături. Acolo o întrebă zicândur-i: 

„Ce dar ai de gând să-i faci la rândul tău Ma- 
rioarei?” 

Ancuţa se gândi un răstimp şi după aceea zise: 
„Socot că darul cel mai nimerit ar fi — dacă îmi dai 
voe — rochia mea cu flori albe şi roşii pe fond 
verde închis. Ştiu că mam îmbrăcat-o decât prea 
puțin, aşa că-i aproape nouă. Mie însă îmi vine a- 
cum cam scurtă; pe când pentru Marioara ar fi o 
foarte bună rochie de sărbătoare. 

Jupâneasa Ruxandra nu se împotrivi deloc acestui 
gând bun al Ancuţei, ci eşind din odaia în care 
intrase cu Marioara, grăi adresându-se atât Ancuţei, 
cât şi Marioarei: „Mergeţi, copii, şi aveţi grije ca 


DIMINEAȚA COPIILO 


florile să nu se treacă până la ora mesei. Astăzi 
avem musafiri şi doresc ca acest coşuleţ cu flori să 
fie cea mai frumoasă podoabă a mesei”. 

Ancuţa se duse cu Marioara în odaia sa şi a- 
colo îi spuse 'Zoichii să-i aducă rochia de care a 
fost vorba. Zoica — am spus că aşa îi zicea fetei din 
casă — o întrebă mirată: „Cum, rochia aceea veţi 
imbrăca astăzi?” 

— „Nu, vreau să o dăruesc Marioarei”. 

— „Să-i dai frumuseţea de rochie, strigă Zoica, 
dar oare ştie mama d-tale?” 

— „Tu adă rochia, îi întoarse Ancuţa vorba, şi 
nu te îngriji de altceva”. 

Zoica se duse, dar nu mai putea de necaz. Des- 
chise supărată dulapul şi asvârli pe jos una după 
alta toate rochiile. „Ah, cum le-aş rupe pe toate 
în bucăţi! zicea ea. Afurisită de fată de grădinar! 
S'a vârit sub pielea stăpânelor . mele şi acum îmi 
şterpeleşte rochiile cari de drept mi se cuvin mie. 
O, cum i-aş mai scoate ochii acestei păcătoase de 
vânzătoare de flori!” 

Totuş. işi înghiți vrând-nevrând mânia şi când 
aduse in odaie rochia, se făcu chiar că este veselă 
și mulțumită. 

Ancuţa “luă rochia şi întinzând-o  Marioarei îi 
zise: „Dragă  Marioaro, e drept că am primit 
astăzi cadouri mai scumpe decât coşulețul tău cu 
flori, dar nici un cadou nu mi-a făcut o plăcere 
aşa de mare. Florile de pe rochie nu sunt aşa de 
frumoase ca florile aduse de tine; cred însă că din 
dragoste pentru mine nu le vei dispreţui. Poartă 
rochia aceasta ca o amintire dela mine şi salută 
din parte-mi pe tatăl d-tale”. 

Marioara luă rochia, sărută mâna Ancuţei şi se 
duse acasă. Cât despre Zoica, ea îşi văzu înainte de 
treabă, însă era turburată de răutate, de ură şi de 
gelozie. Se cunoştea că nu e liniştită din felul cum 
apuca şi trăgea părul Ancuţei, pe care o pieptena. 

„Eşti supărată?”, o întrebă Ancuţa cu blândeţe. 

-pAr fi din parte-mi o prostie să mă supăr, când 
d-ta eşti aşa de bună”, îi răspunse Zoica pe un 
ton cam înţepat. 

Intre acestea, Marioara se întoarse acasă şi a- 
rătă, cuprinsă de mare bucurie, tatălui său rochia 
primită. Insă Moş lon nu împărtăşi bucuria fiicei 
sale, ci clătinând din cap, grăi zicând: „Mai bine 
mai fi dus Ancuţei coşulețul cu flori. E adevărat că 
această rochie, dată în dar de stăpânii noştri, este 
de mare preţ pentru noi; mă tem însă că din pri- 
cina ei să nu prindă cineva ură şi invidie pe noi şi — 
ceeace e mai rău — să nu trezească în tine gân- 
duri de vanitate. De aceea, copila mea, fii cu toată 
băgarea de seamă şi fereşte-te de a cădea în ispita 
vanităţii. Să ştii că modestia şi purtarea cea bună 
îmbracă pe o fată mult mai bine decât rochia cea 
mai frumoasă şi mai elegantă”. 

Va urma). 


PAG. 15 


Puţină Mitologie 


VULCAN 2. 


Fiul al lui Jupiter şi al Ju Junonei, Vulcan de atat 
de urât când s'a născut, că tatăl său însuşi, în- 
spăimântat, la asvârlit din cer. Copilul ceresc se 


_rostogoli o zi întreagă prin aer şi, din vârtej în 


vârtej, ajunse seara în insula Lemnos: Locuitorii in- 
sulei îl prinseră atât de bine că nu-şi frânse decât un 
picior, căzând. Deşi rău făcut la trup, era minunat 
inzestrat cu multe daruri, fiind cel mai muncitor 
dintre Zei. Cu pământ muiat în apă formă el pe 
prima femee, şi o înfrumuseță cu atâtea farmece, 
incât zeii invitară la adunarea lor noua creaţie, o 
covârşiră cu daruri şi-i dădură numele de Pandora. 
După această ispravă frumoasă, Vulcan deschise la 
Lemnos fierării foarte mari; în munţii acestei. insule 
aurul, fierul, oţelul se lustruiră prima dată. Noi 
ateliere fură construite din grija sa prin peşterile 
Liparei şi în peşterile muntelui Etna. El lucra cu 
ciclopii săi, ale căror braţe nervoase ridicau fără 
încetare ciocane răsunătoare. Aceşti ciclopi fierari 
ai lui Vulcan — erau un fel de popor de uriaşi 
autropofagi (care mănâncă oameni), şi care n'aveau 
decât un singur ochiu în mijlocul frunţei. | 

Insurat cu Venus, Zeița Frumuseţei, Vulcan 
nu fu fericit în căsătorie. Dar Jupiter îl despăgubi 
numindu-l zeu al focului, onoare la care avea cu 
atât mai mult dreptul, cu cât în fiece zi scotea 
alte minunăţii din atelierele sale. 

Vulcan era reprezentat în fierărie, asudat, cu frun- 
tea înegrită de fum, ţinând un ciocan într'o mână 
şi-un fulger în cealaltă. Cu pieptul descoperit, are 
un fel de scufie în cap; pan şi barba îi sunt în 
dezordine. 

Danleta 
——— oek 


PAQ. 16. 


= 


DE VORBĂ CU CITITORII: | 


H. F. şi M. Fren.„Loco. — «Primăvara». Vreți un sfat 
cire să vă fie de folos? Lăsaţi pentru câţiva ani poezia în 
pace și mulţumiţi-vă să fiţi cititori, iar nu şi colaboratori. 

Iliescu C.-Loco. — Se vede treaba, eşti prea mic. Altfel nu 
putem înţelege cum la poezia «Glas către iarnă», copiată de 
d-ta, ai făcut atâtea greşeli de ortografie și de poran 

Mand. I.-Loco. -—,„Război:. Pentru un elev de clasa I-a se- 
cundară poezia d-tale e destul de drăguță, dar aceasta nu in- 
seamnă că e şi bună pentru a fi publicată. Lasă pentru mai 
târziu, când vei mai crește şi vei învăţa mai multă carte, arta 
de a face versuri. - 

las, Ias.-Bălți.— «Neamul Românesc», Meriți să fii felicitat 

ntru răbdarea ce ai avut de a ticlui atâtea versuri, cari n'au 
ecât cusurul că s:t slăbuţe și, prin urmare, nu pot fi publi- 
cate. Mai află că nı se zice, cum ai scris d-ta, «Eu, elevul al 
liceului. .», ci ef +, c'evul liceului..», fără articolul impropriu al. 

L. Şn.-Tg. Nr an.ţ.— Cam slăbuțe ghicitorile trimise de d-ta 
şi cam puţin adevăr. te. Nu prea sunt croitori cari să coasă de- 
geaba, ci au grij. »ã facă nod la aţă. 

Compunere. O întâmplare din viaţa mea. — Acestea 
sunt titlurile celor două bucăţi trimise de o cititoare, care a ui- 
tat să semneze, aşa că nu ştim dela cine vin. li spunem numai 
că «amintirile personale» nu prea interesează pe cititori, iar 
« Compunerea» este o bună compoziţie de clasă, dar nu e bună 
de publicat Recunoaştem însă fodinis că are scris îngrijit și 
că nici talentul nu-i lipsește, 

P. Gussi-Loco.— Mi-a părut bine, micule și drăguțule prie- 
ten, că eşti acum la liceu, După ce vei mai învăţa carte și vei 
mai creşte, vei scrie și lucruri pe cari ţi le vom publica noi cu 
plăcere. Până atunci îţi dorim multă sănătate și voe bună. 

Fides. — Manuscrisele semnate cu un pseudonim nu. sunt 
luate în cercetare. Am spus lucrul acesta de nenumărate ori și 
nu facem nici o excepție pentru oricine ar ti, 

r. Rad.-R. Sărat. — Scrii, dragul meu, cu destule greşeli 
de ortografi» și de punctuație. Suntem convinși că le-ai putea 
evita, dacă ai fi mai atent, După scris se vede că te cam gră- 
begti, cu toate că n'ai nici un motiv să fii grăbit Când ne vei 
trimite (ceva glume sau ghicitori) curat și ingrijit scrise şi când 
ne vei spune de unde le»ai luat, îţi vom publica şi noi câte ceva. 

Tudor Dinc.-Loco.— Scrii aşa: «ån astă vreme bindă de 
Toamnă ântristată.. ».- Aproape nu e cuvânt fără greșeli şi, pe 
deasupra, mai începi fraza cu literă mică, Se vede că ești mic. 
Acum citeşte şi fii sănătos, 

F. Sc.„Loco. — «Iarna»  Regretăm, dar poezia d-tale nu 
merge pentru revista noastră. Apoi chiar din prima strofă ai 
nepotriveli. Serii aşa: «..„Prin fereastră eu privesc — La mul- 
timea înforfolită — Cum de frig ei se „grăhesc». Pronumele en 
şi el snnt de prisos, In afară de aceasta, fiind vorba de emul- 
time», adică de un substantiv femenin singular, pronumele et 
nu se potriveşie de loc. 

Mar. I. 1.-Moreni. — «Cele două fete» lasă de dorit şi ca 
expunere (limbă, construcţie de fraze etc.). și ca fond. Apoi 
dacă e adevărat, precum serii, că citeşti în tot momentul revista 
noastră, ne mirăm cum de mai observat că am dat de veste 
de nenumărate ori să nu se serie pe ambele fețe ale hârtiei. 

, Rus.-Soroca. — Vom scrie despre. sfânta pe a] cărei 
nume îl porţi. Ai, te rugăm, răbdare. Cât despre ghicitori, ele 
nu sunt tocmai nimerite. De pildă zici de chibrit că iese . (nu 
ies) din casă, se freacă de casă și aprinde gazul. Dar cu chi= 
britul nu se aprinde humai gazul, `% 

Nic. Ros.Loco.—Dovadă câtre de cunoscută „Povestea Chi- 
nezoască“ trimisă de. d-ta, este „că: pănă acum um primit-o. de 
nenumărate ori, ; re A Oa : 

C. Sim.-Băj.— «Gicu, băiat deştept» este o incercare stilis- 
tică, puţin potrivită pentru o revistă destinată copiilor. Bucata è 
mai lungă decât arfi fost nevoie și spune Incruri, cari: nu pre- 
zintă -un interes deosebit. 


——— 000 —— 


OnI POPPRIIIRI e e 


RIRILI07E 


DIMINEAŢA COPIILOR. 


Intrebări cu păcăleli . 
“Cu ce se “începe orişi-ce tren?-  :  - > 
KI vtm 19) 


3 


. s.o 
Ce se găseşte în fiecare vagon? ` .- Pee ai 
Sg i (D vanT) - 
k*k IEAA 
Dece se spune că pământul e rotund? 
; (7079 rnu ymgudd) 


* + 
Unde poți scrie cu alb pe negru? ETA 
| (mam 24) 
r LE să + 
Cum se scrie cuvântul „carte pe hârtie? i 
si (pema noS 907 n) 


Care e diferența dintre soare: şi lună? 
-- ("7 1 vum ‘ç no adasut: 2724V0$ ) 


xXx 
Dece au militarii nasturi galbeni -la haine? 
- (agony 2s ps 2)) 
à % * A h 

Cu ce se sfârşeşte fiecare excursie? y 

; *(pSeOB B31918040] - NJ} 

Culese de Wodan 

——— 0 RED 


PARIUL 
Am pariat cu un amic 
Şi-am câştigat îndată. 
Că cea mai bună ciocolată 
Este astăzi doar „SUCHARD” 


Citiţi, citiți, citiţi! 
Ca să mai râdem - 


O carte minunată pentru copii şi tineret. Co. 
pertă în culori, peste o sută de desene de W. 
Busch şi versuri de Moș Nae. n3 
. Prețul unui exemplar : Lei 20. 


Ce conține noua carte „EVREICA di 
Conţine cele mai frumoase povestiri ale vestitului 

scriitor ANDERSEN, bogat ilustrate şi cu o splendidă 

copertă în culori. Lei 30, la toate librările. 

- Am anunțat um concurs literar. Dacă ţineţi să vă 
arătaţi meșteşugul la scris, luaţi parte la dânsul 
fără să ne trimiteţi bucăţi în proză sau în v 
alte subiecte, bucăţi pe cari nu. vi-le cerem și de cari 
nu avem nevoie, we E Y ; 


. Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


Edison și fonograful. 


Răspundem cititorului Titel (iar nu Tytel) Drust. din 
Capitală cum că e adevărat că fonograful a fost 
„construit pentru întâia oară de celebrul inventator 
- american Edison şi că de atunci au trecut 50 de ani. 
. Gramofonul nu e decât un fonograf modificat şi per- 
: fecţionat. 

Despre Edison, care trăeşte încă şi care nu este 
„unul Edison”, cum scrie cititorul nostru, ci cunoscut 
„şi vestit in toată lumea, noi am scris de mult şi pe 
„larg în „Dimineaţa oiae” şi i-am publicat şi fo- 
tografia. 


Intrebările cititorului Dav. Ghel. 


Cititorul acesta din Basarabia ne scrie aşa: „Vă 
' rog să-mi răspundeţi pe următoarele întrebări.” E 
greşit. Se zice „să-mi răspundeţi la următoarele între- 
bări”, iar nu „pe următoarele întrebări.” 

Ne întreabă apoi însemnarea de cuvinte, cari ne 
miră. De ex., ce înseamnă cuvântul „provincie”? Răs- 
pundem că „provincie? înseamnă, întâiu, o întindere 
de ţară care face parte dintr'un stat şi mai înseamnă 
ceea ce este afară din Capitală. Totuşi, ne mirăm 
că nu cunoaşte un cuvânt aşa de obişnuit sau că na 
intrebat până acum pe învățătorul sau pe profesorul 
său. 


„Epizod“, „periferie“. 


"E acelaş cititor care ne întreabă însemnarea acestor 
două cuvinte. 

Epizod inseamnă într'o scriere o acţiune întâmplă- 
toare şi secundară legată de acţiunea principală. Mai 
inseamnă o întâmplare ce se raportă la un eveniment 
însemnat. 

Periferie înseamnă întâiu conturul unei figuri curbi- 
linii şi, mai inseamnă partea mărginaşe a oraşelor. 

La două alte întrebări ale aceluiaş cititor nu răs- 
pundem, deoarece nu vedem folosul ce l-ar putea 

avea. 


- Un „de“ de prisos. 


Am auzit pe mulţi spunând: „Cuvântul acesta (să 
luăm ca exemplu, cuvântul copii) se scrie cu doi de 
i sau cu trei de i.” 

Acel de, pus inaintea lui i, este absolut de prisos. 


"Se zice „un i”, „doi i”, „trei 1”, fără nici un de. 


De TOATE și AMES TEGI 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Cuvântul „tiran“. 


Drăguţa noastră cititoare, d-ra Vior. C. Anton. din 
Capitală doreşte să ştie insemnarea cuvântului „ti- 
ran.” 

Răspundem că „tiran” (cuvântul e de origină gre- 
cească) înseamnă, în primul rând, un împărat sau un 
rege care guvernează cu cruzime. In istoria Roma- 
nilor unul din cei mai mari tirani a fost împăratul 
Neron. 

In înţeles figurat „tiran” înseamnă în genere oricine 
abuzează de situaţia, de autoritatea sa. De exemplu, 
copiii cari sunt prea răsfăţaţi de părinţii lor ajung să 
fie adevăraţi „tirani”, cerând să li-se îndeplinească 
toate poftele şi capriciile. 


Unui nnedeapăriit x cititori. 


Tânărul A. Morăr., elev al iceului real din Chi- 
şinău, ne scrie că e un „nedespărţit cititor” al revistei, 
veste care ne face plăcere. Numai că acest drăguţ 
cititor e cam grăbit. Aşa, ne pune unele întrebări şi 
ne roagă să-i răspundem chiar în n-rul viitor al re- 
vistei. Am vestit însă în mai multe rânduri că ceeace 
înţeleg cititorii prin „numărul viitor” este totdeauna 
un număr tipărit gata. Cu aceiaşi ocazie am mai spus 
că revista nu se face chiar în ajunul zilei în care 
se pune în vânzare „ci se pregăteşte cu multe zile 
inainte. 

Al doilea. Fiecare cititor care întreabă câte ceva 
trebue să aibă răbdare şi să-şi aştepte rândul, căci 
nu putem sări peste cei cari ne-au scris mai inainte. 

Acestea zise, vom răspunde, nedespărțitului nostru 
cititor în n-rul viitor. 


Intrebările prietenului „Gică“. 


Prietenul „Gică” dela T.-Măgurele, mulţumit că 
i-am răspuns la primele întrebări, ne face acum altele. 
Numai că de rândul acesta nu prea a nimerit-o cu 
toate. Aşa, de exemplu, navem ce răspunde la în- 
trebarea: „Va exista cer nou şi pâmănt nou?” Iar in- 
trebarea că cine au fost „Sfinţii Impărați Constantin 
şi Elena” arată că d. Gică na citit „Almanahul 
Școlarilor pe- anul 1927”, unde ar fi găsit răspuns 
la întrebarea aceasta. Despre „Eclesiastul” am scris 
intrun număr trecut, iar „Pitia” era preoteasa ora- 
culului dela Delfi din Grecia. 


m iiM 


3 APRILIE 1927 — Nr. 164 


$ LUNI 100 


AAAA A AAAA A AAAA A 


PRIMĂVARA 


Revii iar, primăvară, 
Cu iarbă în câmpie, 
Cu muguri şi cu frunze 
In codru şi în vie. 

In aer faci să salte 
Cu sborul lor abil 

Din floare "n floare fluturi 
In luna lui April. 

In toate, primăvară, 
Aduci o sărbătoare : 
Gândacii 'ncep să iasă 


Sub raze vii de soare. 
Costin Făget 
———— 00 ———— 


Hoţia pedepsită 


Dela o bucătărie 

Un dulău numit Azor 

A furat un os cu carne 

Şi a luat-o la picior... 

Cățeluşii Dorelică 

Şi cu preacinstitul Nic 

Il văzură şi pe dată, — 

Fără-a pierde vreme-un pic, — 
O porniră şi ieşiră 

Inaintea lui Azor..., 

Apoi Dorelică-l trage 

De codiță cu mult zor... 
Câinele Azor atuncea 

Drumul dă la os din gură 

"N timp ce Nic, cățelul şmecher, 
De jos osul hop! i-l fură... 
Apoi, bucuroşi, că fuse 

Totul după placul lor, 

Au fugit pe când în urmă 


Stă şi 'nghite 'n sec Azor... 
N. G. Mihäeseu-Râmmic 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 
BUUURENTI. — Str. BARINDAR 9— 11, — TELEFON #6 
ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI 


Director: N. BATZARIA 


Reproducerea bucăţilor este strict interzisă 


UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRAINATATE DUBLU 


Manusorisele nepublicate nu se înapolază 


INCEPUT DE PRIMĂVARĂ 


Am visat un cer albastru, 
Limpede şi fără nori, 

lar pe câmp în loc de ghiață 
Renăscuse iarăş viață 

In nespus de multe flori 


lar țărani ieşau la muncă, 
Ciobănaşi cu oi mărunte 
In spre-a apelor isvoare 
Limpezi şi răcoritoare 
Urcau paşnic către munte... 


0!.. de-aş fi păstor, acuma! 

Aş cânta şi eu din fluer 

In păduri de fag ori cetini, 

Cu vre-o trei sau patru prietini, 
Ascultând al mierlei şuer... 


Toate văile s'ar umple 

De răsunet de tălăngi; 
Nesătul, în noapte-adâncă 

Aş umbla prin codri încă, 
Printre brazi cu joase crăngi; 


Mi-aş cânta de fericire, 

Ca un om ce nu mai moare, — 
Impărat fiind pe munte 

Şi pe turmele-mi „mărunte“ 


Cu miei tineri şi mioare! 
Florian 


—— oen p ———— 


Florescu 


PAG. 4. 


OALA cv 


cum câtăva vreme, trăia întrun oraş vecin 

MA cu al nostru unul pe care îl ajuta norocul, 

2 dar căruia îi cam lipsea o doagă — ba 
chiar putem spune că-i lipsea deabinelea. 

Ce-i trăzni prin cap nebunului acesta? „Să 

merg, îşi zise el, să-mi cumpăr o oală cu minte, 

căci prea mă ia lumea peste picior şi petrece pe so- 

coteala mea”. 

HAuzise şi el povestindu-se că colo sus pe munte 
trăeşte o vrăjitoare foarte pricepută şi care zi şi 
noapte umblă cu băuturi, buruieni şi tot felul de vrăji. 
Despre dânsa mergea vestea că poate să dea oricui 
tot ce ar dori şi că mai ştie să spue fiecăruia ce-l 
aşteaptă în viitor. 

Şi aşa, nebunul de care e vorba îi spuse mamei 
sale că e hotărit să cumpere dela vrăjitoarea din 
munte o oală care să fie plină cu minte. 

„Du-te şi numai sta pe gânduri, îi zise maică-sa, 
căci mare nevoie ai de ceva minte şi pricepere. Vezi 
numai să o iai cu binişorul şi să-i vorbeşti cât 
mai frumos”. 

Omul se duse şi găsi pe vrăjitoare tocmai când 
fierbea nişte buruieni de vrajă. 

„Bună seara, maică, îi zise el, frumoasă vreme 
avem pe ziua de astăzi”. 


ve 


Â.000000000000.oooooooooooooooooooeoeeeeoeee DI MINE ATA 


CUPIILOR 


Ar 
| 
í 


— Poveste engleză — 


Prelucrare de Marin Opreanu 


maa 

„Da, frumoasă”, făcu şi vrăjitoarea, învârtind 
mereu linguroiul în căldarea cu* buruieni. 

„Dar te pomeneşti că până diseară plouă”, grăi 
mai departe deşteptul nostru. 

„Și asta se poate”, zise ea. 

„Dar se poate şi să nu plouă”, se aruncă tot 
el în vorbă. 

„Da, şi aşa se poate”. 

Acum omul se opri din vorbă şi scărpinându-se 
pe ceafă, îşi zicea singur: „Despre vreme nu mai 
am ce spune, dar stai că mi-a venit altceva în gând!” 
Şi întorcându-se spre vrăjitoare, zise cu glas tare: 
„Anul acesta vom avea o recoltă bună”. 

„Da, bună!” îi întări ea vorba. 

— „Şi... şi...” şi ne mai ştiind ce să zică despre 
recoltă, sări de odată la altceva şi zise: „— Şi am 
venit să-mi faci rost de o oală cu minte”. 

„Bine, ţi-aş putea face rost, îi răspunse vrăji- 
toarea, dar mai întâiu să-mi aduci inima fiinţei la 
care ţii mai mult. Când imi vei aduce aceasta şi 
vei dezlega şi o ghicitoare ce am să-ţi pun, îți voiu 
face şi eu rost de ceeace îmi ceri”. 

Acestea zise vrăjitoarea şi intră în casă, trân- 
tindu-i omului poarta în nas. Bietul nebun se în- 
toarse acasă şi-i povesti mamei sale ce i-a spus 


DIMINEAŢA COPIILORE090000000000000000000000000.o0oeteetoeteoooe PAG. 5. 


vrăjitoarea. După aceea zise şi următoarele: „Cred 
că trebue să taiu porcul şi să-i duc inima, fiindcă 
Slănina îmi place mai mult decât orice altă mân- 
care”. 

— „Taie-l!” îi zise şi maică-sa. 

Il tăie şi a doua zi îi duse vrăjitoarei inima, zi- 
cându-i: „lată, ţi-am adus inima porcului, fiindcă 
slănina îmi place mai mult decât orice altă mân- 
care”. 

„Aşaa!” grăi ea bombănind printre dinţi şi pri- 
vindu-l prin ochelarii ce-i purta pe vârful nasului. 
„Dacă mi-ai adus inima a tot ce ţi-a fost mai drag 
pe lume, acum să-mi ghiceşti şi ghicitoarea aceasta: 
„Ce umblă fără picioare?”. 

El, însă, în zadar se trudi şi se scărpină după 
ureche, căci n'a fost chip să ghicească. 

„Du-te încolo şi lasă-mă în pace! îi strigă vră- 
jitoarea răstită. N'ai adus ceeace trebue să aduci!” 

Nebunul nostru luă din nou drumul spre casă, 
dar când ajunse la marginea satului, fu întâmpinat 
de vecinii săi, cari îi spuseră să se grăbească, fiindcă 
maică-sa e pe moarte. In adevăr, două, trei mi- 
nute după sosirea lui, maică-sa închise ochii şi muri. 

„Mamă! strigă el, vărsând şiroaie de lacrimi, m'ai 
părăsit tu care mi-ai fost ființa cea mai dragă pe 
pământ”. Dar abia spusese acestea, că îşi aduse a- 
minte de cuvintele vrăjitoarei. „Care va să zică, îşi 
vorbea el singur, va trebui să-i duc inima mamei, 
pentru ca vrăjitoarea să-mi dea oala cu minte. Dar 
cum să spintec pe mama? Aşa ceva nu e cu pu- 
tinţă!” 

După ce se mai gândi puţin, strigă bucuros: „Am 
găsit! Ştiu ce am de făcut!” 

A doua zi, puse pe maică-sa moartă întrun cos- 
ciug şi o duse vrăjitoarei. 

„Cred că acum am adus ceeace trebuia să aduc!” 
grăi el, ştergându-şi năduşelile. 

„Să vedem!” bombăni vrăjitoarea, adăugând: „Ghici 
ce e galben şi străluceşte şi totuşi nu e aur?” 

Nici de rândul acesta nebunul nu putu să ghicească. 
„Vezi că tot nai adus ce trebuia să aduci?” îi strigă 
vrăjitoarea, închizându-i din nou poarta în nas. 

Bietul nebun se aşeză acum pe o piatră dela mar- 
ginea drumului şi se porni pe plâns. Tocmai a- 
tunci trecea pe acolo o fată frumoasă şi bine răsă- 
rită. „Dece plângi?” îl întrebă ea cu milă. 

El îi povesti totul, spunându-i cum, a vrut să cum- 
pere minte, cum şi-a tăiat porcul, şi-a pierdut pe mai 
că-sa şi cum nu s'a ales cu minte şi a rămas sin- 
gur, fără să mai aibă pe cineva care să-i ducă de 
grije. 

„Dacă-i numai pe atâta, îi zise fata cea frumoasă, 
lasă că îţi duc eu de grije. Iată, te iau eu de bărbat!” 

— „Dar ştii să găteşti?”- o întrebă el. 

— „Fireşte că ştiu!” 

— „Dar să speli, să coşi, să mături?” 

— „Ştiu, ştiu de toate, mavea: grije”, îl asigură ea. 

A doua zi se cununară. Ea îi ţinea casa curată şi-i 


gătea nişte mâncări, să-ţi lingi degetele, nu altceva! 
Intro seară el îi zise: „Ştii, nevasto, că tu îmi 
eşti mai dragă decât orice pe lume?” 
— „Mă bucur, îi întoarse ea vorba, dar ce vrei 
să spui cu asta?” 
| 


[RI IA N -A 
, WIIN S 


— „Uite ce, grăi el în nebunia sa: N’ar fi oare 
bine să te omor, să-ți scot inima şi să o duc vră- 
jitoarei pentru ca să-mi dea în schimb oala cu 
minte?” 

— „Nu e nici o nevoe să mă omori, îi se îm- 
potrivi femeia cam speriată, ci să mă duci aşa cum 
sunt şi mă prind că am să-ți fiu de folos şi la 
dezlegatul ghicitorilor”. 

- — „Nu-mi vine să cred, făcu nebunul nostru; ghi- 
citorile vrăjitoarei sunt prea grele pentru o minte 
de femeie”. 

— „Putem vedea numaidecât, îi zise deşteapta 
femeie. Spune-mi, ce ghicitoare ţi-a pus întâiu?” 

— „Ce umblă fără picioare?” 

— mĂpa”, răspunse ea. 

— „Se potriveşte, grăi nebunul. A doua ghici- 
toare este: „Ce e galben, străluceşte şi nu este aur?” 

— „Soarele, ce să fie?” 

— „Se potriveşte! strigă el. Haidem la vrăjitoare!” 

O găsiră stând înaintea porții case sale. „Bună 
seara, maică, îi zise nebunul, socot că acum ţi-am 
adus ceeace trebue”. 

— „Să vedem, bodogăni ea. Spune-mi care e 


Citiţi urmarea în pag. 6 jos, 


întâlnind o muscă, o întrebă zicându-i: 
„Muscă, tu care te aşezi peste tot şi sugi sânge 
din toate fiinţele, spune-mi, care sânge este 
cel mai dulce?” 

— „Sângele omului este cel mai dulce”, 
~ îi întoarse musca vorba. 
Moş Martin porni atunci în căutarea de sânge de 


rsul, 


(Urmare din pag. 5) 


tăptura care la început e fără picioare, apoi are două 
şi la urmă patru?” 

Omul începu să se scarpine din nou după ureche, 
fiindcă nu putea să ghicească, dar nevastă-sa îi şopti 
la ureche: „E mormolocul!” 

— „„Mormolocul!” zise şi el după dânsa. 

— „Ai ghicit! strigă vrăjitoarea şi ai câştigat oala 
cu minte”. 

— „Dar unde este?” întrebă el, privind în jurul 
său şi- căutându-se în buzunar. 

„E în capul nevestei tale, îi răspunse vrăjitoarea. 
Singura scăpare pentru un nebun e:o femeie cu- 
`- minte, care să aibă grije -de dânsul. Tu ai astfel 
de-femeie. Aşa dar, bună seara şi umblă sănătos!” 

Vrăjitoarea intră în colibă, iar el şi nevastă-sa 
se întoarseră acasă. > 

Din ziua aceea el n'a mai vrut să cumpere minte, 
fiindcă nevastă-sa avea în- deajuns şi pentru dânsa 

şi pentru dânsul. 


$ 5 Marin Opreanu 
——— ocko- 


DIMINEAȚA COPIILOR 


om. Intâlnind un băiat, îl opri şi-i zise: 
tu un om?” 

— „Incă nu sunt întreg, dar am să fiu”, răs, 
punse băiatul sărind în sus, ca să arate că nu-i lip- 
seşte mult, ca să fie şi el un bărbat în toată pu- 
terea. 

„Dacă nu eşti un om întreg, nici nu mă uit la 
tine”, îi zise ursul, care, mergând ceva mai departe, 
întâlni un cerşetor bătrân şi încovoiat până la pământ. 

„Stai pe loc! îi strigă ursul şi spune-mi: „Tu eşti, 
oare, un om?” 

— „Am fost odată, dar nu mai sunt acum”, grăi 
cerşetorul tuşind şi plecând ruşinat capul în jos. 

„Mie nu-mi trebue de ăştia cari au fost”, mormăi 
Moş Martin, văzându-şi înainte de drum. Merse cât 
merse, şi iată că întâlni un soldat călare. „Stai! strigă 
Moş Panig şi spune-mi: oare tu eşti un om?” 

- „Se înţelege că sunt!” răspunse soldatul cu 
mândrie şi dând pinteni calului. 

„Dacă-i .aşa, tocmai pe tine te căutam!” zise bu- 
curos ursul şi se luă după călăreț. Călărețul, însă, 
trase sabia din teacă şi-i găuri în câteva locuri co- 
jocul lui Moş Martin, care, văzând că sângele îi 
curge gârlă din rănile făcute, făcu stânga împrejur 
şi se pregăti să o ia la sănătoasa. 

Dar călăreţul nu-i dete nici acum pace, ci punând 
mâna pe puşcă, trase şi-i mai făcu câteva răni. 

Bietul Moş Martin abia putu să scape cu zile şi 
să se târască până la vizuina sa. La intrarea în vi- 
zuină dete din nou peste muscă şi-i zise: „Ascultă, 
prietenă, o fi dulce sângele omului, dar altădată să 
fii aşa de bună -şi să nu-mi mai pomeneşti de 
dânsul.” 

— „Dece?” întrebă musca râzând. 

— „Pentrucă nu-i de glumit cu omul. Indată ce a 
văzut că vreau să mă arunc asupra lui, a scos 
mai întâiu limba, care o poartă atârnată la cingă- 
toare şi m'a înţepat rău de tot cu dânsa. Până acum 
nam văzut aşa limbă lungă şi ascuţită. Văzând cum 
stă treaba, eu am luat-o la fugă, omul însă ma 
scuipat din urmă cu un scuipat de foc-şi de plumb 
topit, care mi-a intrat în trup şi mă face să mă 
svârcolesc de durere. Cât p'aci să cad mort la pă- 
mânt.” 

Se zice că musca sar fi prăpădit de râs, auzind 
cum Moş Martin îşi povestea păţaniile. Cât des- 
pre partea mea, vă spun că nu ştiu ce fel râd 
muştele. i 


„Eşti, oare, 


; Stan Protopopescu 
i 00 e 0000 ——— 
Biletul e la mine 


Un boer trimite pe un ţigan la oraş cun iepure 
şi cun bilet să-l ducă cuiva. Pe drum scapă ie- 
purile din sac şi-o ia înaintea ţiganului. Țiganul 
când îl văzu, strigă după el: „Ehe, degeaba dai tu 
ts înainte, că biletul e la mine!” 

Vasile Săvuiesou-Cralova 
——— [= kmn 


i 3 . Li 


DIMINEAŢA COPIILOR 


PAG. 7. 


Scump Sosoiu Sosolici, 

Tu regină. 'ntre pisici, 

Să mă crezi că nici nu ştiu, 
Cum să 'ncep şi ce să-ți scriu. 
Mâna-mi tremură şi toată 
Sunt mâhnită, disperată, 
Vai de mine, ce-am pățit, 
Groaznic e şi neauzit. 
Trei pisoi, câți. am avut, 

Pe tustrei i-am şi pierdut. 
Trei pisoi, ca nişte zmei, 
Feţi frumoşi şi paralei, 

Zău, de când pisici există, 
De când scrie la revistă, 
Despre noi, te rog să crezi 
Alți ca dânşii mai să vezi. 
Unul negru, lucitor, 

Alb pe nasu-i rotunjor, 

lar al doilea cenuşiu, 
Chipeş, cum nu pot să scriu, 
Cât de-al treilea, roşcovan, 


Roş ca focul, doloian, 

Vai, la el când mă gândesc, 
'Mi vine chiar să 'nebunesc! 
li născusem în odaie, 

Chiar în patul lui Moş Nae, 
Ba Moş Nae m'a 'ngrijit, 
Toată noaptea na dormit, 
Lângă mine tot a stat, 

Pe pisoi i-a mângâiat, 

Şi-mi zicea: „Măi, Miţişor, 
Vezi de umblă binişor, 

Să nu-i calci, să-i îngrijeşti, 
Și frumoşi şi mari să-i creşti“. 


` Eu din parte-mi mă simțeam 


Mândră, veselă că am 
Trei copii aşa frumoşi, 

Și credeam că-s sănătoşi, 
Când colo, nenorocire! 
Cade unu 'n nesimţire, 

Nici nu mişcă, se răceşte, 
Moare, bietul, se sfârşeşte. 


„Am rămas cu doi“, mi-am zis, 
Insă. altfel mi-a fost scris, 
Cam spre seară roşcovanul, 
Frumuşelul, dolotanul, ` 


Dintr'o dată-a şi murit— 
Vai cum nam înebunit! 
Când se lumina de zi, 
Cel din urmă îmi muri. 


Biet Moş Nae s'a 'ntristat, 
Rând pe rând i-a 'nmormântat, 
lar eu plâng şi mă ielesc, 

Tot îi chem, tot îi doresc, 


Deci „prietene Sosoi, 

Vino, rogu-te la noi, 

Vin' de grabă să mă vezi, 
Să mă plângi şi consolezi. 


Pân' atunci eu, Miţişor, 


Te sărut pe botişor. 


Din limba pisicească 
de Moş Nae 


LILI LL LL LL LL LL LL atleti LLILLILITS 


MODELE DE DESENAT ŞI COLORAT 


Infiinţăm încă o rubrică: ru- 
brica modelelor de desenat şi 
colorat şi credem că cu aceas- 
ta facem cititoarelor şi citito- 
rilor o nouă plăcere. 

Am ales o serie de modele, 
pe cari le vom publica rând pe 
rând, cât mai simple şi, deci, 
mai lesne de- copiat şi după 
acea, de colorat. 

Publicând astiel de modele; 
scopul nostru este să-i obiş- 
nuim treptat-treptat pe drăgu- 
ţii noştri cititori şi cititoare cu 
frumoasa artă a desenului şi a 
potrivelei culorilor. 

Bineînţeles, fiecare îşi va fa- 
ce pentru. sine însuşi, fără să 
ne- trimită nouă. 


PAG. 8. 


DIN ISPRĂVILE LUI GIGI 


Desene de GEO 


Localizare de MOŞ NAE 


5) „Să nu faci, că ţi-se face“ 


Cuconiţa a primit 
Carte nouă de gătit, 
Şi pe lulişca chemând 
li grăi aşa zicând: 


„Uite cartea — să citeşti 

i cum scrie să găteşti 

iar 'ntocmai, ce mai vorbă 

Pân' la prânz să faci o ciorbà. 
— »„Cuconiţă, fac la mine 
Ca la carte şi mai bine“, 
Şi plecând cu bucurie, 
Merge la bucătărie, 


Pune oratia, 'nvârteşte 


Şi din carte tot citeşte: 
„Pune unt şi usturoi 

Şi să'mnvârți cun linguroi, 
Toarn'apoi puțină apă 

Şi să pui piper şi ceapă“. 


Dar ce face-acum Gigel ? 
Auziţi-l : „Măi Dorel, 
„Cum en carte, e greșală, 
Dacă nu nr e cerneală, 


Ciorba nu-i loc gustoasă, 


Chiar e anostă, grețoasă“, 


A'mcercat sărman Dorel 
Să-l oprească, dar Gigei 
Cu cerneală ia borcanul 
Şi se duce hoţomanul, 
Pe când lulişca citeşte, 
Tot în cratiță-l goleşte, 
P'urmă iarăşi a eşit, 
“ăr'ca ea să-l fi simţit. 


Zice mama lui Gigel: 

„la să merg să văd ce fel 
Ciorba nouă s'a făcut, 
Dacă lulişca-a ştiu“ 

S'o gătească cum i-am zis 
Şi la carte cum e scris“, 


DIMINEAȚA COPIILOR 


DIMINEAŢA  COPIILORO0000090000000000 eee eee teeeeeeee00e0ooeeee PAG. D. 


Mer e, fără multă vorbă, 

la o lingură de ciorbă, 

Vrând o guste, dar pe dată 

O asvârle 'nfuriată, 

= se strâmbă; se scârbeşte, 
ău la fată se răsteşte: 
lulişco, ai 'nebunit? 

Cum e ciorba ce-ai gătit?“ 

-- sCuccniţă, cum fie ? 


Eu făcut aşa cum scrie, 
Pus la unt şi usturoi, 
are cu linguroi“, 
e'nvârtit şi ce sminteală ? 
PF ciorbă de cerneală“, 
Şi cucoana supărată 
Varsă cratiţa chiar toată. 


13 


-— Chiar pe dânsul — şi-l făcea 


„ Dar acum să vă uitaţi 
| > Şi de râs să vă strâmbaţi. 
i ' Sub fereastră Gigi sta 
s| Cu urechea tot trăgea 
` Ce sæntâmplă vrând i să ştie, 
"i Când hop! din bucătărie, 
Ciorba neagră se vărsa 


Negru tot — ca vai de el — 
Ai Văţit-o, măi Gigel! 


Tot se freacacum, se spală, 
Greu te cureţi de cerneală. 
Intră'n vorbă şi'Dorel 


Şi-i grăeşte : „Măi Gigel, 
ine minte, di acă-ţi place, 
Să nu faci că ti-se face !“ 
(Va urma) 


O555auc 55 SsSSssssssssssssssssssssssszus5s:i NEDD NNNRBEEURNAN; GRNRNNRBARACENENNSNSRENGDEDERGUDOSGONNAN 


Judecata măgarului 


S zise într'o zi EE BA „Ştii, dragă 
vecină, că eu cânt mai frumos decât tine, aşa că 
degeaba te lauzi tu cu vocea ta?” 

— „Văd că pe ziua de astăzi ai poftă de glumit, 
altfel nai spune că ai şi tu o voce frumoasă şi 
că te poţi compara cu mine, îi răspunse privighe- 
toarea râzând. 

Cucul - însă, nu şi nu, că el cântă mai frumos 
şi că dacă privighetoarea are curaj, să vie şi să dea 
un examen cu dânsul. 

„Dar cine să ne examineze?” întrebă privighe- 
toarea. 

„Uite, judecător să ne fie măgarul, răspunse 
cucul, Măgarul, fiindcă are urechile lungi, aşa că 
aude mai bine decât celelalte animale.” — „Fie şi 
măgarul, zise privighetoarea, adăugând: Deosebirea 
între cârâitul tău neplăcut şi cântecul meu este aşa 
de mare, că chiar şi ur măgar poate să-şi dea 
seama.” 

Se duseră, aşa dar, la măgar şi începură să 
cânte înaintea acestui mare cunoscător de muzică. 


Incepu privighetoarea, cântând din cântecele şi din - 


trilurile sale cele mai frumoase. In toată vremea 
aceasta măgarul asculta nepăsător. Din când în 
când clătina din cap, ca şi cum ar fi vrut să zică: 
„Asta-i cântec?! Fleac, o nimica toată!” 

Când veni însă cucului rândul să cânte, măgarul 
nu mai putu sta locului de bucurie şi plăcere. Dedea 
din urechi, dedea din cap în semn de aprobare, 
iar la urmă, vrând să-şi arate mai bine mulţumirea, 
îi trase un sbierăt de răsunară toți munţii şi toate 
văile. 

Prin urmare, cucul câştigase la examen. Dar pri- 
vighetoarea, în loc să se întristeze, sbură de acolo, 
râzând şi zicând: „Am meritat ce mi s'a întâmplat, 
căci cine m'a pus pe mine să-mi aleg ca judecător 
pe măgar? lar unui măgăr cum poate să-i placă 
glasul şi cântecul privighetoarei ?” 


E bine să ţii seamă de părerea altora, dar de 
părerea celor cari îți sunt superiori, iar nu de pă- 
rerea ignoranţiţor şi nepricepuţilor. 

Marcu lonescu 


m — 00 00 ——— 


pop 
= z 


PAG. 10 


$ee DIMINEAŢA COPIILOR 


CELE DOUĂ VERIŞOARE 


enny: bălae şi bucălată. -Fetiță bună, dar prea 

se supără repede. Şi prea plânge pentru orice 

8p nimicuri. Nina, verişoara ei: ocheşică şi ne- 

astâmpărată. li place s'o vadă pe Jenny plân- 

gând mereu. Aceasta dovedeşte că Nina are 

un suflet rău, ceiace face “să nu fie iubită de ni- 

meni, cu toate că învaţă carte destul de bine. Dar 

nu e destul să înveţi, ca să fii iubit de lume, pe 
lângă aceasta, trebue să fii bun şi blând. 


A 


fA 


Cele două verişoare locuiau în aceeaşi curte, cu 
părinţii lor. Erau vecinic împreună. De altfel se 
iubeau mult. Işi făceau lecţiile împreună. Se plim- 
bau tot împreună şi purtau rochiţele de acelaş fel. 
Dar când iţi era mai mare dragul să le priveşti 
cât de bine se înţeleg între ele, atunci o vedeai 
pe Jenny făcând buzele cât un buchet de vişine mus- 
toase şi cu ochii plini de lacrimi ca şi cum ar fi 
tăiat un sac de ceapă uscată! Câteodată plângea că 
nu-şi găseşte cărţile; altădată caetele. Şi unde cre- 
deţi că se aflau aceste lucruri care dispăreau ca 
prin minune, fără să fie chip să le mai găseşti? Ni- 
meni nu putea şti, afară de Nina! Ea le lua şi 


de Alexandru Biloluresou 


le ascundea numai ca s'o necăjească pe Jenny. Azi 
aşa, mâine tot aşa, până când s'a aflat. Căci nici o 
faptă rea nu poate să treacă neaflată de nimeni. 
Toţi se desgustară de Nina, văzând -ce suflet rău 
are. Acum, dragostea tuturora era îndreptată spre 
Jenny. Nina observase acest lucru şi par'că-şi simţise 
sufletul străpuns ca de un cuţit, când vedea cât de 
scăzută era în ochii celor mari. Şi se hotări să-şi 
schimbe purtarea. Intr'adevăr, Nina se făcu o fetiță 
bună şi atât de supusă, încât parcă m'o mai cunoşteai. 
Cele două verişoare se iubeau acum, Chiar mai mult 
decât altădată. i 

Dar iată că într'o zi, Jenny nu-şi găseşte ni- 
căeri ghiozdanul. Era un ghiozdan scump, de piele 
fină, pe care-l primise de ziua ei cadou de la o 
mătuşă bogată. Unde putea să fie? Il ascunsese 
Nina ca s'o facă să plângă, cum făcea odinioară? 
Dar îşi schimbase atât de mult felul ei de purtare!... 
Toţi se întrebau astfel, dar nimeni nu putea afla 
unde e ghiozdanul. S i 

Nina plângea cu capul înfundat în perne, de ne- 
caz că era din nou bănuită. 

— Sunt bănuită pe nedrept! spuinea ea tuturor. 

E adevărat că mai înainte m'am făcut vinovată: 
de astfel de fapte, dar acum m'am cuminţit. 

Nina de data aceasta nu mai era vinovată, dar 
toţi credeau că-şi urma vechiul ei obiceiu. 

De-ai trăi o sută de ani şi tot nu uită lumea 
ce ai fost odată, mai cu seamă când e vorba de 
ceva rău.. Cine bănuiţi că-i dădea crezare Ninei? 
Cu toate rugăminţile ei şi asigurarea nevinovăţiei 
sale, trebui ca pedeapsă să petreacă o zi întreagă 
închisă în pod. 

Nina plânse toată ziua. Podul era întunecos şi 
plin de praf. Ar fi vrut să se culce, dar îi era' frică, 
de oarece auzea mereu: chiţ-chiţ! Prin toate col- 
ţurile se furişa câte un prichindel de şoarice. Când 
veni seara, nu-şi mai simţi picioarele de oboseală. 
Toată ziua fugise dintr'un colţ într'altul, de teama 
şoarecilor. Atât de mult --se bucură când văzu uşa 
podului deschizându-se, încât îi veni sä sară trep- 
tele scării. Cum scăpă din pod, fugi în sufragerie. 
Acolo găsi câţiva musfiri la masă. Mirosul mâncă- 
rurilor o îndemnară să se aşeze la locul ei. 

— Nu! îi. strigară părinţii, până când nai să 
spui adevărul, nu vei mânca nimic! 

Sărmana Nina se culcă fără să mănânce nimic. 
Dar nici de dormit, nu dormi. Işi înfundă capul în 
perne şi plânse până când nu mai putu. 

Pe la miezul nopţii, iată că, cineva bătu în uşă. 
Cine să fie? se gândi Nina. De sigur că vin să mă 
urce, din nou în pod şi începu să plângă amar. 


Cititi urmarea în pag. 11 Jos. 


DIMINEAŢA COPIILOR 


PAG. 11. 


lefantul şi copilul răutăcios. 


Puiule, ai văzut tu până a- 
cum vreun elefant, dar un e- 
` lefant viu şi adevărat? 

MA =) Dacă nu, îţi spun că sea- 
mănă cu cel din poza de față, 
însă e mare, e foarte mare, 
e cel mai mare animal. Este 
aşa de mare că nimeni nu 
poate să-l ia în braţe şi să-l 


ridice dela pământ. 

Să nu crezi însă că elefantul este un animal rău. 
Este foarte bun şi blând şi-i place să glumească şi 
să se joace cu copiii. Elefantul ţine foarte mult la 
copii şi-i păzeşte chiar mai bine de cum i-ar păzi 
un câine. 

Ai vrea tu, Puiule, ca în loc de câine să ai un 
elefant şi să eşi cu el pe stradă? 

S'ar ţine toată lumea după el. Unde mai pui că 
nici mai unde să-l ţii şi că va trebui să-i dai să 
mănânce mult, foarte mult. 

Vezi, aşa dar, că tot e mai bine să ai un câine 
decât un elefant. Pe elefant să mergem să-l vizităm 
la o menagerie. Insă, nu care cumva să-l superi şi 
să te porţi rău cu dânsul, că să ştii că o păţeşti. Uite 
aşa cum a păţit-o Mişulică, băiatul pe care îl vezi 
în poză. 

Mişulică acesta se duse într'o zi la menajerie şi 


se opri inaintea unui elefant. Văzându-l,. elefantul. se 
bucură, fiindcă îşi închipuia că-i aduce ceva de mân- 
care sau că, cel.puţin, vine să mai glumească cu 
dânsul. $ : 


Insă Mişulică — vai, ce copil rău la inimă! —- 
în loc să-i dea ceva care se mănâncă, înfăşură o 
piatră într'o bucată de hârtie şi o întinse elefantului. 

„Aşa ne fu vorba? stai că ţi-o fac şi eu!” îşi zise 
elefantul în limba sa. Se depărtă o clipă, se. duse 
de-şi umplu cu apă trompa, câre este nasul său, 
şi apoi veni şi vărsă toată apa aceasta, aşa cum ai 
face cu o stropitoare, pe Mişulică, udându-l leoarcă. 

„Să-i fie de bine!” Aşa zic şi eu, Puiule. 


(Urmare din pag. 10) 


Dar -iată că uşa se deschise. Nina tresări. Un 
servitor ţinea o tavă mare, plină cu bunătăţi. După 
el veneau părinţii Ninei. 

Ei îi spuseră că ghiozdanul fusese luat de co- 
pilul bucătăresei, care era atât de mic încât nu ştia 
încă ce înseamnă ghiozdan. -O sărutară, spunându-i 
că sunt ferciți că într'adevăr şi-a schimbat purtarea. 

Nina fu atât de bucuroasă, încât nu se supără 
pe copilul bucătăresei. Ba încă ar fi fost în stare să-i 
dea şi tava cu bunătăţi, fără să-şi opreasşcă ni- 
mic .din ele. 

Dar se întâmplă cu totul altfel. Cu pofta de mân- 
care pe care o avea — după o zi petrecută în 
pod — aproape că nu-i rămase nici măcar © firi- 
mitură pentru bietul motan care-i torcea atât de 
frumos întotdeauna. 

; Alexandru Biloluresou 


b 


De vorbă cu un surd. 


— Bună ziua, om bun. 

— Crede-mă că n'am tutun! 

— Dar nu de tutun îi vorba, 

— Ehei, de când s'o isprăvit ciorba! 
— Dar nu de ciorbă te-am întrebat... 
Anu ăsta nu a prea plouat. 


— Apoi, cum se vede treaba, n'am cu cine vorbi, 

— Mă duc la casa cea nouă, pentru a o. isprăvi. 

— Să nu te superi; dar eşti cam nebun 

— Azi la cazarmă, am văzut un tun... 

— Rămâi sănătos, omule şi Dumnezeu urechea cea 
surdă să ţi-o îndrepte... 

— Ce crezi că eu am numai trei băeţi? Mai am 
şi două fete! 


| 


Aurel I. Codreanu-Bacău 
—— eoc kM 


PAG. 12. 


fost odată un negustor, care avea doi co- 

pii, un băiat şi o fetiţă, amândoi aşa de 

mici, că nici nu puteau să umble, Negus- 

torul acesta trimise pe mare două vase bo- 

gat- încărcate şi din cari se gândea să câş- 
tige mulți bani. Dar iată că într'o zi, veni vestea că 
vasele acestea s'au scufundat, şi din om bogat cum 
se aştepta să ajungă, rămase sărac, neavân 1 altceva 
decât un ogor afară din oraş. Mâhnit şi amărât se 
duse la ogorul său, şi, pe când se plimba în sus 
şi în jos, se ivi înaintea sa un omuleţ negru, care 
îl întrebă: 

„Dece eşti amărât, şi ce greutate ai pe suflet?” 

Negustorul îi răspunse: 

„Dacă îmi poţi veni în ajutor, îți voiu spune 
ce am.” 

— „Cine ştie — îi întoarse omuleţul vorba — 
se poate să-ţi fiu de folos.” 

Atunci negustorul îi spuse cum întreaga sa avere 
s'a înecat în mare, şi cum nu mäi are altceva decât 
acest ogor. 

„Nu mai fi mâhnit — îi zse omuleţul — dacă 
îmi dai cuvântul că peste doisprezece ani îmi vei 
aduce aici la locul acesta ceeace vei lovi întâiu cu 
piciorul, când te întorci acasă, vei avea atâţia bani, 
câţi îţi doreşte sufletul.” 

Negustorul îi răspunse. că ce poate fi altceva 
decât câinele său, nici gând că sar putea să-şi 
lovească întâiu pe vreunul din copii săi. Deaceea, 
dădu omulețului în scris şi pecetluit că va face 
întocmai. 

Când ajunse acasă, băețaşul său se bucură atât 
de mult, că banca de care se ţinea se clătină cu el 
iar tatăl îl sprijini -cu picioarele. 

Amintindu-şi de cele spuse şi scrise, negustorul 


DIMINEAȚA COPIILOR 


după Fraţii Grimm 
se sperie, dar apoi se gândi că poate a fost numai 
o glumă a omuleţului cel negru. 

O lună după aceea merse pe ogor, unde găsi o 
grămadă mare de bani, şi astfel ajunse iarăşi un 
negustor bogat. nl acest timp băeţaşul se făcu mare, 
deştept şi cuminte. 

Cei doisprezece ani se împliniră, iar negustorul 
era foarte îngrijorat. Văzându-l aşa, fiul său îl în- 
trebă: 

„Tată, dece eşti mâhnit?” 

Dintru început, tatăl său nu voi să-i spună, dar 
băiatul îl rugă atât de mult, încât acesta îi po- 
vesti întâmplarea cu omuleţul cel negru, şi anume 
cum a dat înscris, şi cum trebue să-l dea pe dân- 
Sul, acum când s'au împlinit doisprezece ani. A- 
tunci fiul zise: 

„O, tată, nu fi supărat, căci omuleţul cel negru 
mare nici o putere asupra mea.” 

După aceea, băiatul se duse la un preot ca să-l 
pinecuvânteze, şi apoi pe câmp cu tatăl său. Nu fă- 
cură doi paşi şi omuleţul veni în faţa lor şi zise bă- 
trânului: 

„Ai adus ce te-ai legat să aduci?” 

Tatăl tăcu, dar fiul îl întrebă: 

„Ce cauţi aici?” 

'Omuleţul îi răspunse: 

„Eu m'am înţeles cu tatăl tău, nu cu tine.” 

Băiatul zise: - 

„Ai înşelat şi amăgit pe tată-meu, dă-mi sem- 
nătura înapoi.” 

— „Nu, zise piticul cel negru, eu nu-mi dau 
dreptul meu.” 

La urmă se învoiră ca băiatul să se urce într'o 
corăbioară, care aştepta pe o apă la vale, şi pe 
care tatăl trebuia s'o oprească cu propriile sale 


DIMINEAȚA COPIILOReeeeeeeo0o0o0o0o0o0ooooooooooeteoeooeoeeteeeee PAG. 13. 


picioare,. iar dacă nu, fiul trebuia să rămâie pe 
apă. Fiul îşi luă rămas bun dela tatăl său, se aşeză 
în corăbioară, care îşi făcu vânt cu atâta putere, în- 
cât partea de sus era jos, acoperişul în apă, aşa 
că tatăl mavu putere să o oprească. Crezând că 
fiul său este pierdut, se duse acasă jelindu-se şi 
căinându-se 

Corabia însă nu se înecă, pluti liniştit mai de- 
parte, până când ajunse la un țărm. Tânărul sco- 
bori, iar în faţa sa se înălța un palat măreț. Merse 
înăuntru, dar toate odăile erau goale, afară de cea 
din fund, în care era un şarpe. Acesta era însă o 
fată frumoasă, vrăjită, şi care se bucură când îl 
văzu şi îi zise: 

„Vino, mântuitorul meu, de doisprezece ani de 
când te aştept, această avere este vrăjită şi tu 
trebue să o scapi. 


— „Cum pot face eu lucrul acesta?” întrebă el. 


— La noapte vin doisprezece pitici negri, cari 
te vor întreba ce cauţi aici. Tu însă să nu le daj 
nici un răspuns, şi lasă-i să facă cu tine ce vor 
vrea; te vor chinui, te vor tăia, lasă să se întâmple 
toate, numai nu vorbi, căci la miezul nopţţii vor 
pleca. Noaptea a doua, vor veni alţi doisprezece, 
iar în a treia noapte douăzeci şi patru, cari îţi vor 
tăia capul, dar la miezul nopţii lucrul lor s'a ispră- 
vit, şi dacă tu ai suferit şi mai scos nici un cuvânt, 
atunci eu voiu fi dezlegată de vrajă. Apoi te voiu 


freca cu Apa Vieții, şi atunci îţi vei căpăta iar viaţa 


și sănătatea.” 

Băiatul îi zise: 

„Voi face bucuros totul, ca să te scap”. 

Toate se petrecură precum spusese fata; piticii 
cei negri nu putură să-i smulgă nici un cuvânt 
băiatului, iar în noaptea a treia, şarpele se prefăcu 
într'o fată frumoasă de împărat, care veni cu Apa 
Vieţii şi îl însufleţi. Fata îi sări de gât şi îl sărută, 
iâr după aceea făcu nuntă mare în tot palatul şi 
fericitul băiat deveni Regele muntelui de aur. 

Peste câtva timp, regele şi regina avură un băeţaş 
frumos. Opt ani după aceasta tânărului rege i se 
făcu dor de tatăl său şi voi să plece acasă. La 
plecare regina îi dete un inel zicându-i: 

„Pune-l în deget şi numai decât te vei găsi acolo 
unde vei voi.” a 

Regele îşi puse inelul în deget şi voi să se afle 
în oraşul tatălui său. Intr'o clipă se găsi în fața 
porții oraşului, dar paznicul nu voi să-l lase să 
treacă, fiindcă avea o înfăţişare aşa de ciudată şi 
purta haine aşa de scumpe şi minunae. Se duse 
atunci pe un munte unde un cioban îşi păştea oile 
şi îşi schimbă hainele cu dânsul. Astfel intră în 
oraş nesupărat de nimeni. Tatăl său însă nu-l 
recunoscu şi îl duă drept un cioban sărac, dându-i 
o strachină plină cu mâncare. 

Ciobanul îi zise: 

„Eu sunt fiul tău adevărat, 


îţi 


şi dacă vrei, 


voiu arăta un semn pe trupul meu, 
mă recunoşti.”” 


tate 
D 


„Da — spuse maică-sa — fiul nostru avea o 
smeură sub brațul drept.” 

Băiatul scoase cămaşa şi văzură smeura sub brațul 
drept, aşa că nu se mai îndoiră de dânsul. Apoi 
le povesti totul, dar tatăl său nu credea şi astfel 
bietul rege se întoarse mâhnit la palat, unde îl aş- 
tepta adevărata fericire, o soţie şi un copilaş iubit. 

Prelucrare din nemţeşte de Marioara Popa 
———— oc kn 


Ce stăpâneşte lumea 


Odinioară animalele se strânseră la sfat, vrând 
să ia hotărirea să se răscoale împotriva omului şi 
să nu-l mai aibă ca stăpân. 

„Dece, ziceau ele, să purtăm jugul omului, care, 
la urma urmelor, este mult mai slab decât noi? 


El mare nici puterea noastră, nici ghiare şi nici: 


coarne ca ale noastre.” 

Elefantul, însă, care, precum se ştie, este o făp- 
tură foarte înţeleaptă, ceru cuvântul şi grăi precum 
urmează: „E adevărat că omul este mai slab decât 
noi, neavând nici puterea noastră, nici ghiarele şi 
nici coarne. In schimb, are ceva care este mult 
mai de preţ: are mai multă minte şi mai multă 
inteligenţă decât noi. Şi să ştiţi că unde este minte 
şi inteligenţă, acolo este şi stăpânirea.” 


a 
A | 
y 
í 


după care să 


PAG. 14. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


ROMAN PENTRU TINERET 
ADAPTARE De N.BATZARIA 


3) Inelul pierdut. 


€ bia îşi incercase Marioara frumoasa rochie 
şi după aceea, îndoind-o cu îngrijire, o in- 
chisese în dulap, că Ancuţa intră buzna în 
odaie. 
Tânăra şi nobila fată a boerului Veveriţă 
era galbenă la faţă şi tremura toată. 

„Pentru Dumnezeu, Marioaro, ce ai făcut? strigă ea. 
Inelul de diamant al mamei a dispărut. Dă-l încoace 
numaidecât, fiindcă altfel să ştii că o să iasă rău de 
tot. De aceea, dă mi-l îndată şi nu se mai întâmplă 
nimic.” 

Cuprinsă de groază, Marioara deveni şi mai pa- 
„lidă. „Sfinte Dumnezeule, strigă ea, ce sunt cuvintele 
ce-mi spui? Nam nici un inel şi n'am văzut vreunul 
in odaia d-voastră. De altfel, nici nu m'am mişcat din 
locul unde m'aţi lăsat, când aţi eşit din odaie.” 

— „Marioaro, îi zise mai departe Ancuţa, te rog 
pentru binele tău, dă-mi inelul. Nu ştii, poate, ce 
preţ are. Inelul acesta costă peste trei sute de gal- 
beni de aur. Sunt sigură că nu l-ai fi luat, de-ai fi 
ştiut aceasta. Ţi s'a părut pe semne că e un fleac de 
nimic. Insă, dă-mi-l şi ţi-se va ierta greşala făcută 
din lipsa de experienţă.” 

Marioara se porni să plângă. „lţi spun din nou, 
zise ea, că nu ştiu nimic despre vreun inel. Nici o 
dată nu mi-am permis să mă ating măcar de vreun 


lucru străin, necum să fur. Mă ţin de povaţa tatălui ` 


meu, care ma învăţat să nu iau nimănuia nimic.” 

In momentul acesta intră în odaie şi Moş lon,.care 
din grădină unde lucra, o văzuse pe Ancuţa venind 
grăbită. „Dumnezeule, ce îmi fu-dat să aud!” strigă 
el, când înţelese despre ce e vorba. De spaimă, bie- 
tul om se lăsă jos pe un scaun. 

„Copila mea, zise el, furtul unui astfel de inel 
e o crimă, care se pedepseşte cu moartea. Dar este 
totodată şi călcarea înaltei porunci a lui Dumnezeu: 
Să nu furi! De aceea, dacă ai căzut în păcat, amă- 
gită o clipă de strălucirea aurului şi a pietrelor pre- 
țioase, nu mai tăgădui, ci recunoaşte-ţi greşala şi dă 
înapoi inelul. E singurul drum pentru îndreptarea ace- 
stei greşeli. 

- „Tată, răspunse Marioara plângând şi oftând, 
ştii că de când sunt, nu mi-am îngăduit să rup măcar 
un măr de pe un pom străin sau să smulg un pumn 
de iarbă din livedea altuia. Aşa dar, să mă crezi 
când îţi spun că eu nam luat nici un inel. Jur că 
nu l-am luat!” adăugă ea, ridicându-şi privirile spre 
cer. 


Moş lon, foarte mişcat de cuvintele fiicei sale, şi 
convins de sinceritatea lor, grăi abia oprindu-şi lacri- 
mile: „Acum te cred că mai luat inelul şi fiindcă te 
ştiu mnevinovată, mă simt şi eu liniştit. Linişteşte-te 
şi tu, Marioaro, şi nu te teme de nimic. Singurul rău 
mare şi adevărat de care trebue să ne temem pe 
lume este păcatul. Suferințele şi chiar moartea sunt 
mult mai uşoare decât dânsul. 

Intâmplă-se acum orice s'ar întâmpla, Dumnezeu e 
sprijinitorul nostru şi el nu te va părăsi.” 

La rândul ei, Ancuţa zise foarte mişcată şi şter- 
gându-şi o lacrimă: ,,Auzindu-vă cum vorbiţi, trebue 
să cred şi eu in nevinovăția voastră. Pe de altă parte, 
când mă gândesc cum s'au petrecut lucrurile, zic 
iarăşi că afară de Marioara nimeni altcineva n'a putut. 
lua inelul. 

„In adevăr, mama ştie bine că îl pusese pe măsuţa 
de toaletă în momentul când am intrat cu Marioara în 
odaie. Afară de noi, nimeni n'a intrat în odaia mamei. 
In vremea cât mama a stat de vorbă cu mine în 
odaia de alături, Marioara a fost singură în odaia cu 
inelul. 

„lar îndată după ce ea şi cu mine am plecat, mama 
a încuiat odaia şi a început să se imbrace. După ce 
sa îmbrăcat, a vrut să-şi treacă inelul în deget, 
dar inelul nu mai era la locul unde îl pusese. L-a 
căutat peste tot, ba chiar nici ma lăsat pe cineva, 
nici pe mine însămi, să intre în odaie până ce na 
răscolit bine şi de câteva ori toată odaia, însă, în 
zadar. Acum vă întreb: cine a putut să ia inelul?” 

— „Nici eu nu pot spune cine l-a luat”, răspunse. 
Moş Ion adăugând: „Văd că Dumnezeu ne trimite 
fiicei mele şi mie o încercare foarte grea. Insă, cu a- 
jutorul Lui, vom găsi şi noi puterea să-i facem față.” 

— „Ce tristă sărbătoare este pentru mine sărbă- 
toarea de astăzi! exclamă Ancuţa. Şi prevăd urmări 
foarte neplăcute. E drept că mama, nevrând să-i facă 
Marioarei rău, nu mi-a spus decât mie. 

Totuşi, fapta nu mai poate rămânea multă vreme 
secretă, căci mama trebue neapărat să poarte as- 
tăzi inelul. Tata va veni la prânz dela oraş şi va 
observa îndată lipsa inelului. E un inel ce i l-a făcut 
mamei cadou în ziua în care mam născut eu. De 
atunci mama l-a pus de fiecare aniversare a zilei 
mele de naştere. Acum ea aşteaptă să i-l duc ne- 
greşit... Rămâneţi cu bine! mai zise Ancuţa. Am să 
spun acasă că şi eu cred în nevinovăția Marioarei, dar 
vorba e: voi fi oare crezută?” Şi Ancuţa cea bună 
plecă tristă şi cu ochii plini.de lacrimi. 

După plecarea ei, Marioara, imbrăţişând pe Moş 


DIMINEAŢA COPIILORE000ooooo.0.0oo.o.0000000oooooooooooooooo PAG. 15. 


Ion, îi zise: „Tată, ce nenorociri ne aşteaptă oare 
din pricina inelului dispărut? Aş îndura însă totul cu 
dragă inimă, dacă loviturile ar cădea numai pe ca- 
pul meu şi dacă tu ai fi cruțat!” 

— „Crede în Dumnezeu şi fii tare de înger! Fără 
voia lui Dumnezeu nici un fir de păr nu va cădea 
depe capul nostru. Nu te speria de nimic şi rămâi 
pururi credincioasă adevărului. O conştiinţă curată 
este cea mai bună pernă — chiar şi în puşcărie. 
Mă aştept ca dintr'un moment într'altul să fim des- 
părțiţi, aşa că eu, tatăl tău, n'am să-ți pot fi de 
niciun aujtor. Cu atât mai mult tu să te sprijini pe 
Tatăl nostru din ceruri.” : 

De o dată uşa se deschise cu violenţă şi în odaie 
năvăliră mai mulţi oameni înarmaţi dela judecată, 
având in fruntea lor pe însuşi judecătorul. La ve- 
derea lor, Marioara dete un țipăt de groază şi se 
strânse cu ambele braţe de gâtul tatălui său. 

„Despărţiţi-i!” strigă judecătorul cu ochii scânteind 
de mânie. „Puneţi pe fată în lanţuri şi închideţi-o 
în puşcărie! Ţineţi sub pază bună şi pe tatăl ei! 
Ocupaţi şi casa şi grădina şi nu lăsaţi să intre nimeni, 
până ce nu caut şi nu răscolesc peste tot!” 

Când Marioara fu smulsă cu sila din braţele tatălui 
ei, biata fată îşi pierdu cunoştinţa şi aşa fu tărâtă 
afară şi pusă în lanţuri. 

O mulţime mare se strânsese în jurul casei lui Moş 
Ion, căci vestea despre inelul pierdut se răspândise 
repede în toată partea locului. Când au văzut pe Ma- 
rioara cu lanţuri la mâini şi la picioare şi pe Moş 
Ion, înconjurat de oameni înarmaţi, cari ţineau puş- 
tile îndreptate spre dânsul, cei mai mulţi dintre lo- 
cuitori, i-au compătimit şi mulţi au vărsat chiar la- 
crimi. Dar s'au găsit şi oameni răi, cari s'au bucurat 
de nenorocirea ce căzuse pe capul lui Moş lon şi 
al Marioarei. Erau invidioşii cari nu mai puteau de 
necaz, văzând că lui Moş Ion şi fiicei sale le mer- 
gea bine. 

In schimb, toți copiii din partea locului erau trişti 
şi îndureraţi. 

„Dece să-i închidă şi să-i chinuiască, ziceau ei, 
pe oamenii ăştia aşa de buni şi de drăguţi? Ce 
rău făcea Moş Ion decât că ne dedea fructe şi ce 
rău a făcut şi Marioara, care ne dedea totdeauna 
flori din cele mai frumoase?” 

(Va urma) 
———— + =——— 

Hăplişor îi zise lui Haplea: 

„Tăticule, mam făcut ghicitor, ma învăţat unul 
să cunosc vârsta cuiva, dacă-mi spune anul în care 
s'a născut! 

*** 

Hăplişor întrebă într'o zi pe Haplea: 

„Tată, de ce ninge oare iarna?!” 

„Mă da' prost eşti, îi răspunse Haplea, păi ca 
să aibe lumea ce face cu săniile! 

Trimise de Wechsler Adolf-Looo 
—— enk 


; CUM SA NE JUCĂM 
CÂTEVA MODELE DE SCAUNE 


s Atelierul nostru de tâmplărie e cât se poate de 
simplu; nu ne trebue nici scânduri nici unelte de- 
osebite, ci câteva cărți de vizită sau cărți poştale ilus- 
trate, ce nu mai au întrebuințare, un creion şi un 
foarfece. 


II 


Indoiți carta de vizită şi desenați pe ea figura No. 
1. Apoi tăiați părțile vărgate; cu un cuțitaş (sau cu 
vârful foarfecilor) despicați linia A—B. Apoi puneţi 
carta de vizită la loc, cum era: obținând astfel de- 
senul II. Indoind linia A—C în față, linia B—D in- 
dărăt, obţineţi un scaun simplu de bucătărie, rămă- 
nând ca data viitoare să vă arăt alte modele, mai 
frumoase. 

Nu uitaţi, după ce-aţi terminat, să aruncaţi res- 
turile de carton la coş, să puneţi creionul şi foarfe- 
cele la locul lor, alminteri mare să vă tihnească 
jocul, căci o supăraţi pe mămica voastră şi prin 
aceasta mâhniţi şi pe 

Tuşica 
——— nek 

Clientul: — Chelner, ce mâncare avem 
astăzi? 

Chelnerul: — Avem listă, domnule. 

Clientul: — Dă-mi, te rog, o porţie de listă. 

Trimisă de Harl Taxon-Com. Liteni 
———— 00 kM 


pentru 


Liu) í 7 
PAG. 16. 900000000000000000000000000000000000000ee0e+D] MINEATA COPIILOR 


DE VORBĂ CU CITITORII 


Wech. Ad.-Loco.—'Tiam ales două glume, cari se publică, 
dar nu uita că cei curi spun că ţin la Moş Nae, îi fac mai mare 
plăcere fiind cititori si scutindu-l de osteneala de a citi tot felul 
de manuscrise şi de încercări de începători. 

Isocr. Ber. — Stim şi noi că poezia «Câinele soldatului» e 
frumoasă, dar mai ştim că nu e de d-ta, aşa că ne mirăm că 
ne ceri să o publicăm cu numele tău. D-ta n'ai făcut decât să o 
copiezi şi chiar cu multe greseli. 

Os. Fih.-Făleşti. — «lubirea frățească» o fi tradusă din 
ebraica, dar aşa cum e scrisă românește are multe greșli. 

Sim. I. Tr.-Gherla.— Cele trei poezii, trimise de d-ta, cu 
toate că nu sunt potrivite pentru o revistă destinată copiilor (noi 
publicăm pozeii uşoare şi de acțiune), arată însă un talent literar 
promițător. Munceste înainte şi.. nu te grăbi să trimiţi spre 
publicare. 

Şt. Gr.-Focşani.— «De frânghie». Refă versul al 4-lea din 
strofa I-a ca să nu fie el, refă și strofa din urmă, care lasă 
de dorit și trimite-o din nou. 

L. V. şi A. V.„Bălţi. — Nu era nici o nevoe să tradu- 
ceţi din rusește explicațiile privitoare la lunile anului. Pentru 
cele mai multe noi am şi dat explicaţii in revistă. 

S. Vul.-Brăila. — «Bunicul» nu e publicabilă. Avem aşa de 
multă materie, încât rugăm cu toată stărumța să nu ni-se mai 
trimită o lună, două, căci n'avem ce face cu dânsa. 

Chir. Ec.-Constanţa.— «Povestea celor doi fraţi». Intâi, iţi 
adresăm aceiaşi rugăminte ca mai sus. Al doilea, te iuseli, ca 
mulţi începători, când iţi închipui că poveştile şi în mod cu to- 
tul deosebit, poveştile pentru copii snnt lesne de scris, Din po- 
trivă, e unul diu cele mai grele genuri literare. Apoi mwai decât 
să iai parte la concursul literar. 

Bruc. Jul.-Loco.— Foarte cunoscută fabula, De asemenea 
si  ghiciiorile, 

as. I. Dum.-Craiova. — «Eri și azi» și «Vântul» sunt 
două poezii cari arată că d-ta ai un talent promiţător, talent 
carc, bine înţeles, trebue cultivat prin muncă stărutoare. Tot- 
deodată însă, prin tendința lor literară, ele nu sunt potrivite 
pentru revista noastră, 

Vil. Blas.-Iaşi. — Cele două anecdote vı rsificate, trimise de 
d-ta, arată că talentul nu-ţi lipseşte, dar că te cam grăbești, 
Versurile au unele umpluturi, cum e, de pildă, întrebuințarea 
tără folos a Pirolicntiae personale. Muncește înainte, dar fii 
mai atent. 

Sebul.-Dealu-Spirei. — Un elev de clasa a treia primară 
e prea mic pentru a fi scriitor. Să continu a fi drăguțul no- 
stru cititor. 

Ion F. M.-Loco. — «Bunica mea» este o povestire cu cara- 
cter prea personal, aşa că nu prea interesează pe alţii, Astfel 
de bucăţi sunt bune compoziţii de clașă, dar nu prea sunt nime- 
rite pentru revistă. 

Nic. Eft.-Galaţi. — «larna». Până să-i vie poeziei d-tale 
rândul, iarna va fi trecut. In afară de aeasta am spus în repe- 
tite rânduri să nu ni-se trimeată încercări poetice de descrieri 
și impreşii, căci nu se potrivesc cu programul revistei noastre. 

C. F.-Vâlcea. — Prietene, poezia «Copile», o poezie de altfel 
frumoasă, e mai mult despre copii, decât pentru copii. Nouă ne 
trebue poezii scrise cât mai simplu și cari să povestească ceva, 

Mil. Sol.-Vaslu:. — „Odaia e tristă“ (iar nu 7ristă, cum 
ai scris d-ta) arată că esti încă în vârstă mică şică e mai bine 
să laşi pentru mult mai târziu îndepliuirea dorinței de a fi 
scriitor. 

Şt. C. An. — Anecdota «Peștele Țiganului» e mai lungă de 
cât ar fi trebuii, are greșeli de rimă şi inutile repeţiri de cuvinte. 

Aur. I. C.-Bacău. — Iți publicăm o bucată din cele trei ce 
ai trimis. E tot ce am putut aiege. 

C. Str.-Dorohoiu. — Am publicat deseori ghicitori asemă- 
nătoare cu cele trimise de d-ta. Te rugăn, continuă să fii cl- 
titor si nu duce grija coluborărei, 


——— omkom 


O pildă bună 


Un boer trecea odată - pe la marginea unui lac. 
Aci un pescar sărac, cum de obicei sunt ei, prindea 
din când în când câte un peşte din lac. Avca o casă 
de copii bietul om şi necazuri pe lume sunt doar a- 
tâtea. Aşa că şi fața îl arăta cam supărat. Boerul 
îl întrebă: 

— Ce faci tu aici, măi? 

— Pescuesc, cunoane; ce să fac? 

— Bine, măi, şi ai tu ce ce trăi? | 

—- Hei, cucoane! lacă eu zic aşa, că numai voia. 
cea bună să fie, dar din pestişorii iştia pe cari-i prind 


aaan m i 


cu undița, nu numai că-mi plătesc nişte vechi da- ` 


torii, ci mai dau şi cu împrumut încă! = 
— Cum, măi omule? întrebă mirat boerul. Că eu . 


am moşie şi nu-mi ajung banii nici măcar pentru 
plata datoriilor. : 
— Hâ... laca ce-i cucoane: Sănătate de-ar fi... 


că eu nu vreau să fac avere... Ci din câştigul meu 
puţin, îmi hrănesc şi părinţii cari m'au crescut (as- 
tea-s datoriile mele), şi copiii, cărora le dau cu îm- 
prumut. Şi la vreme de bătrâneţe, mor ţinea şi 
ei pe mine! 
2 Drăgulănesou N. Nicolae 
———— OC k 
Cine intră în bae negru, dar ese roşu? 
“(moea) 
Cine mănâncă fân cu trei dinţi? 
ys : „“edang) 
xx% A 
Când putem rupe o creangă, fără a speria păsările 
după ea? 
“(geammqs ne apgsed pue)) 
Trimise de Toodorescu Maria Rădăuţi 
———— on kM 


Gloată 


A 
SUCARD, SUCHARD şi iar SUCHARD! 
Strigă lumea toată — 
De aceea la cofetării 
Este atâta gloată. 


Cereţi pretutindeni 


CA SĂ MAI RÂDEM 


O carte minunată pentru copii şi tineret. Co. 
pertă în culori, peste o sută de desene de W. 
Busch şi versuri de Moș Nae. 

„Preţul unui exemplar : Lei 20. 


Atelierele „ADEVERUL“ $, A. 


ANULIV DIMINE ATA 
|165 SOPHLOR 


DinectorR: N, BATZARIA 


a En 


NE 
AW 
[a da 


d 


y 
A 
NW « 
| 


So 
> k "j . 


a ee 56 A, 
Saga. w. 


i; jih-t ; 


„Ajutor! Un şoarece vrea să-mi mănânce revista!“ PREŢUL 5 LEI 


sp 


> E Ara. ) a | 
+90 D IMINEAŢA COPII LOR 


4 


Origina cuvintelor rog, varză, etc. 


Un drăguţ cititor doreşte să ştie dece origină 
sunt cuvintele următoare: rog, varză, scaun şi pivniţă. 

Răspundem că cele trei dintâi sunt de origină latină 
venind respectiv dela cuvintele latine rogare, viridia şi 
scamnum, iar pivniță e cuvânt slav, însemnând locul 
unde se ţin băuturile (pivo-băutură). 

Ne mai întreabă cine a fost Alexandru Donici. Răs- 
pundem deocamdată, căci cu altă ocazie vom scrie 
mai pe larg, că Alexandru Donici este un cunoscut fa- 
bulist român, şi că s'a născut şi a trăit în Basarabia. 
S'a născut la 1812 şi a murit la 1866. 

La întrebarea aceluiaş cititor dacă trăesc oameni 
în lună, îi răspundem că mare decât să citească ce 
am scris în chestiunea aceasta, atât în revistă, cât 
şi în „Almanahul nări d 


Stai în Ţară, băete! 


| 
r4 


Cititorul.nostru.Fil. C. dela Bacău doreşte să ştie în 
ce condițiuni poate emigra în Statele-Unite un minor 
între 17—18 ani. 

Răspundem că nu cunoaştem condiţiunile de emi- 
grare nici pentru minori, nici pentru majori şi nici 
nu ne interesează. 


Noi ştim una şi bună: nicăieri, nu e mai bine 
ca aici în ţară. Cât despre Românii cari, înşelaţi de 
agenţii fără nici o conştiinţă şi fără Dumnezeu, au 


părăsit Țara şi s'au dus să-şi caute norocul în con- 
tinentul american, cei mai mulţi dintr'inşii au ajuns 
în starea cea mai de plâns cu putinţă. O bună parie 
chiar au murit, fiind răpuşi de climă, de boli, de munca 
prea grea la care au fost puşi şi de mizerie. 

De aceea, sfatul nostru este: „Stai în Ţară, băete!” 
şi lasă-te de ganduts de ducă. 


Insemnări de cuvinte. 


Bunul nostru cititor Ap. A. Di. dela T.-Măgurele 
ne întreabă mai întâiu ce este sufletul” omului, în- 
trebare la care nu răspundem, deoarece ne inchipuim 
că la şcoală i-s'au dat până acum explicațiile necesare 
asupra „sutletului.” 

La celelalte: întrebări ale sale răspundem în cele 
ce urmează: Cuvântul lotru e un cuvânt vechiu, care 
se întrebuinţează azi mai rar, şi înseamnă, în pri- 
mul rând, țâlhar, dar în Moldova şi în Transilvania 


are mai mult înţelesul de iute, ager, fiind | mai cică 
vorba de haiduci. ` ` 
Cuvântul antenă înseamnă: a) nişte coarne lungi 


“şi mişcătoare ce. au pe cap unele insecte; b) prăjina 


de care se agaţă pânzele unei corăbii; c) un lung 


conductor electric întrebuințat în telegrafia fără fir 


şi în radiotonie. 


O nouă listă de întrebări. 


Este aceea trimisă de o cititoare din Basarabia. Nu-i 
dăm numele, fiindcă nu dorim să o supărăm. Intre- 
bările ei se pot împărţi în mai multe categorii. Unele 
sunt din acelea la cari am răspuns de mult :sau 
despre cari am scris amănunţit în revistă. Aşa sunt, 
bunăoară, întrebările: „Cine este Moş Nae? Cine a 
fost Amerigo Vespuci? De ce nație era Columb? 
Cine a inventat stiela?” 

Altele sunt întrebări la cari nu se poate răspunde 
De exemplu: „Cine a scos cel dintâiu fierul din pă- 
mânt? Cine a făcut primul pieptene? Cine este cel 
mai mare învățat din lume?” 

Altele sunt întrebări la cari se poate răspunde şi îi 
se va răspunde, dar mai sunt întrebări de cari ne 
mirăm că ne-au fost puse. Aşa, de pildă, ne întreabă 
această cititoare că cine- este acum- roge: în Franța 
şi în Germania? 

Dar, bună domnişoară, chiar în castle primare 
se învaţă geografia Europei şi . acolo - se spune că 
atât Franţa, cât şi Germania “sunt republici; prin ur- 
mare, m'au nici regi, nici. împărați, ci numai câte 
un preşedinte de“ republică, ales pe uñ. număr oare- 
care de ani. Germania este republică dela războiul 
cel mare şi încoace, pe când Si ma este republică de 
aproape. 60 de ani. 


Celor cari vor F fie colaboratori- 

Spunem cât mai lămurit, ca să se ştie o 
dată pentru totdeauna. că nu se va da la 
rubrica „De vorbă cu cititorii“ nici un răspuns 
celor car! ne trimit bucăţi (fie în proză, fie 
în versuri) copiate de prin diferite cărţi sau 
reviste, precum și celor cari scriu pe ambele 
fețe ale hârtiei sau cu creionul. Astfel de 


- bucăți nici nu vor fi luate în cercetare, ci 


vor fi aruncate pur și simplu la coş. 
a . 


z r 


DIMINEATA | 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAŢIA 
BUCUREȘTI. — Str. SARINDAR 9— 11. — TELEFON 6/67 
ABONAMENTE: 1 AN UN NUMĂR 5 LEI 


6 LUNI 10 » 
Director: N. BATZARIA 


heproducerea bucăţilor este strict interzisă 


10 APRILIE 1927 — Nr. 165 


200 ya 


MUSCULITA FĂRĂ MINTE 


. Un păianjen işi țesuse 
Pânza fină şi subțire. 
„Musculițo, fugi departe, 

Că de nu mergi la peire !“ 


Musculița fără minte 

Nu se sperie de loc 

„Fleac e pânza de păianien, 
Şi de dânsa îmi bat joc“. 


Vrând s'arate că-i grozavă, 
Dă prin pânză ca să zboare, 
Dar se vede 'ndată prinsă 
De aripi şi de picioare. 


Iar istețul de păianjen 
Vine vesel şi încântat, 
Și urându-şi „poftă bună“ 
Frumuşel s'a ospătat. 


BECI k En 


Moşuleț 


IN STRAINATATE DUBLU 


A d 
Manuscrisele nepublicate nu se Inapolază 


PRIMĂVARA | 


Pe văi, pe dealuri şi prin sat, 
Se joacă mândrul soare; ~ 

lar păsările ce-au plecat, 

Se văd venind din zare. 


Cocorii, şuierând în cor, 
Sentorn acuma iară — 
Răsună codrii toţi de dor 


â a Pi IIS Pe SE aia ae al 
In mândra noastră ţară. poea 


„BIBLIOTECA 
Şi plugul iese iar pe şes ii iin or x rps 
In legănat de boi i U NINE EI Si | II 
-tñ > æ 


Şi doinele răsună des, 
— Aşa cum e la noi — 


a E 


a mn 


Afară suilun vânt uşor, 
Un vânt din altă ţară... 
Un vânt ce-aduce cu-a lui sbor 


Dem B. Cârâc 
———— 00 = kM 


CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ 


Cântaţi copii; 

E zi de fericire 

Cu tril de ciocârlii... 
Copii, - 

Pe'ntreaga fire 

Şi-a revărsat fiorul 
Şi-aduse veselia, 
Frumoasa Primăvară... 


Intinsu-şi-a covorul 
De iarbă- prin poene 
Şi a umplut câmpia 


Cu flori 
Şi buruene... 


Cântaţi copii 
Cau înflorit castanii... 


Cu flori în plete 
Prinse, 

Pornesc flăcăi 

Şi fete 

Şi. moşi 

Cu plete ninse, 
Să aren câmp... 


Lui D. Const. Mereanu 
Plăvanii 
Se opintesc în jug 
Şi trage brazdă nouă 
In urma grea de plug... 


Cântaţi copii, 

E Primăvară, 

Venit-a rânduneauan ţară 
Şi-au înflorit castanii iară...... 


Zaharia George Buruiană 


a 


PAG. 4. ....Â9999909999099990909000000090000000o9e00. D | MINE ATA COPIILOR 


- 


— Poveste orientală — 


Qi aşa, copiii soarelui s'au strâns în jurul 
„Ap regelui lor- şi... 

IDILA „Dar are soarele copii şi este vre- 
un rege al soarelui?” iînrebă Silvia, tăind 
vorba lui Moş Nae, care abia incepuse să povestească. 

„Silvio, îi răspunse Moş Nae cu un aer mustrător, 
nu uita că ce spun eu acuma e o poveste şi lao 
poveste nu se întreabă, dacă se găseşte în adevăr 
cutare sau cutare lucru. Intro poveste totul e cu 
putinţă... Şi acum, na, nici nu-mi aduc aminte ce 
spuneam.” 

„Spuneai că se strânseseră copiii soarelui. în 
jurul regelui lor şi...” 

„Da, da, aşa este, asta spuneam. ...Aşa dar, 
copiii soarelui s'au strâns în jurul regelui lor, po- 
vestind fiecare pe rând ce văzuse sau ce făcuse 
în ziua aceea. 

Dar mai întâiu trebue să ştiţi ce şi cum sunt co- 
piii soarelui.. 

Ei nu prea seamănă cu copiii de oameni. Intâiu, 
pentrucă sunt mult mai mici, nu sunt măcar cât 
degetul mic al unui copil de câteva luni. Al doilea, 
pentrucă locuind în soare şi fiind născuţi din soare, 
trupul lor e făcut din foc şi flacără. Pe urmă sunt 
aşa de uşori, că se coboară pe pământ pe o rază de 
soare. Intră în casele noastre, fiecare dintr'inşii îşi 
alege câte un copil depe pământ pentru care prinde 
dragoste şi căruia caută să-i fie de folos. Noi nu-i 
putem vedea, dar ei ne văd şi sunt mereu în jurul 
nostru — bine înţeles, atunci când e zi frumoasă şi 
cu soare, fiindcă in zilele în cari nourii acoperă fața 


de Aii-Baba 


soarelui, stau şi ei în soare, unde se joacă şi petrec 
între dânşii. 

Şi ştiţi cum se joacă? Işi aruncă unul altuia mingi 
aprinse. de foc, işi suflă flăcări fierbinţi, rup din 
arborii, -cari sunt tot de foc, flori din cari fac stelele. 
lar când nourii sunt goniţi şi soarele străluceşte pe 
cer, copiii lui se reped călare pe câte o rază şi 
se duc la micii lor prieteni de pe pământ. Când soa- 
rele începe să apună, se grăbesc şi ei să se intoarcă 
la locuința lor de colo sus, unde, mai inainte de a 
se culcă, povestesc regelui lor isprăvile de peste zi. 

Intr'una din astfel de zile copiii soarelui erau strânşi 
în jurul regelui lor şi-i povesteau ce văzuseră şi ce 
făcuseră pe pământ. Regele ascultă pe fiecare, se ve- 
dea insă că aşteaptă cu nerăbdare să-i vie rândul 
lui Sorinel, copilul la care ținea mai mult şi care 
era mai iubit şi de ceilalţi copii. 

De altfel şi pe pământ în toate casele în cari intra 
Sorinel, călare pe raza de soare, aducea bucurie şi 
speranţe şi zâmbet pe buze şi în inimi. 

Insă acum Sorinel era mâhnit şi amărât. Din o- 
chii lui. strălucitori picurară chiar două lacrimi de foc. 
Regele soarelui ştia pricina pentru care Sorinel plânge 
şi e necăjit. De aceea îl intrebă deadreptul: „Nu cumva 
nu-i merge bine prietenului tău Andrei?” 

(Andrei acesta era un băeţaş de vreo zece anişori 
şi care de aproape o lună de zile zăcea bolnav în 
pat). 

„li merge foarte rău, Măria Ta, răspunse Sorinel. 
Cătă vreme stau eu pe lângă dânsul, pare mai vesel, 
dar după ce rămâne singur la noapte, se chinueşte 


€ 


DIMINEAȚA COPIILOROO0000ooooooo..0ooooooooooooooooooooooooeoo. PAG 5. 


aşa de răw, că a doua zi il găsesc mai slab şi mai 
bolnav de cum il lăsasem în ajun. Rogu-te, Măria-Ta, 
spune-mi vreun leac pentru ca să scape şi să se 
facă iarăşi sănătos.” 

Regele soarelui încruntă sprâncenele-i de flăcări, 
stătu un răstimp pe gânduri cu capul plecat in jos 
şi apoi grăi zicând: „Da, poate fi scăpat, dacă... 
dacă unul 'din voi, iubiții mei copii, se jertteşte pen- 
tru dânsul. 

Să ştie acel copil al sosirii care şi- -a jertfit viața 
pentru a scăpa dela moarte pe un copil pământean, 
că din ziua aceea el nu-şi mai aduce aminte de fru- 
mosul şi fericitul traiu din soare, ci se preface dea- 
binelea într'un om, care are parte de bucuriile oame- 
nilor, dar şi de toate durerile şi necazurile lor. Şi să 
mai ştie că pe când aicea are o viaţă de peste o 
mie de ani, pe pământ nu trăeşte nici o sută. De 
aceea, ar fi o nebunie ca un copil al soarelui să se 
jertiească pentru un copil al oamenilor.” 

— „Da, ar fi o nebunie”, işi zicea şi Sorinel, 
mergând să se culce. 

Dar a doua zi dimineaţa se grăbi să călărească pe 
cea dintâi rază de soare şi să meargă la căpătâiul 
prietenului. său Andrei, care petrecuse o noapte de 
grele chinuri. 

„Mamă, a venit din nou soarele!” strigă Andrei cu 
glasul slăbit, dar cu zâmbetul pe buze. Insă, după 
puțin grăi'din nou: „E cea din urmă zi când îi văd 
lumina şi îi simt căldura binefăcătoare.” 

La auzul acestor cuvinte, Sorinel fu cuprins de o 
nespusă mâhnire. Toată ziua aceea căută în fel şi 
chip să-i fie cât mai plăcut micului Andrei şi să-i a- 
ducă o veselie cât mai mare. Dar ziua se apropia 
de sfârşit, iar copiii soarelui, împrăştiaţi pe pământ, 
se grăbeau să se intoarcă la soare. Murea şi se stingea 
acela dintr'inşii pe care l-ar fi apucat noaptea pe 
pământ. 

Şi aşa, se grăbeau să se întoarcă cu toţii, afară de 
Sorinel, care işi amâna mereu plecarea. Nu se indura 
drăguțul de el să se despartă de Andrei şi să-l lase 
singur. 

Rămăsese peste tot numai o singură rază de soare. 
„Sorinel, ii strigă ea, vino să plecăm, căci altfel ră- 
mâi pe pământ şi mori”. 

Sorinel făcu un pas spre dânsa, dar de odată se 
opri şi zise cu glas hotărit: „Spune-le colo sus că, nu 
mă mai intorc şi că mă jertfesc pentru a scăpa 
viaţa prietenului meu Andrei”. 


*** 


A doua zi dimineața Andrei se deşteptă cu totul 
schimbat. Din Sorinel nu mai era nici o urmă, el însă 
se simțea cu totul altfel, aşa cum nu se simţise nici- 
dată până atunci. Era insănătoşit pe deplin, dar sim- 
țea în suflet ceva cu totul deosebit. Nu-i mai plăcea 
să stea de vorbă şi să se joace cu ceilalți copii, ci 
se simțea atras mereu de natură şi de frumuseţele ei, 


Il atrăgea câmpul şi livedea, pădurea şi izvoarele ei, 
păsările cerului şi cântul lor. Dar din toate mai mult 
îi plăcea soarele cu lumina şi căldura lui. 


Pricina acestei schimbări era că într'insul trăia So- 


rinel, copilul soarelui. Cât a fost în vârstă mică, 
Andrei nu ştia să exprime ce simte şi ce se petrece 
cu dânsul. Dar când crescu mare, Andrei işi puse 
toate dorinţele şi sentimentele sale in cântece, cari 
răsunară peste tot pământul şi ajunseră chiar până 
la soare, unde erau cântate în cor de toţi foştii lui > 
tovarăşi şi prieteni. In chipul acesta Andrei deveni 
unul din cei mai mari poeţi ai lumei. 
Ali-Baba 
—— — ecm kn 

Ionescu (vorbind lui Georgescu de un cal pe care 
îl cumpărase): „Este fricos? 

Georgescu: Oh...! Nu, de loc, de trei luni se calcă 
singur în grajd...” 

LL 

Lucrătorii (cari săpau un puț într'o grădină): Stă- 
pâne, unde să punem pământul scos din puț? 

Stăpânul: Săpaţi o groapă alăturea şi puneţi-l a- 
colo. 

Trimise de lonei St Boboc-Lopătari 


x 


Băcţaşul. — In zadar aşteptaţi pe mama. 
Domnul care aşteaptă. De ce? 
Băcţașul. Fiindcă mama nici n'a plecat. 


Trimisă de Boris Halmovioi-Reni 
—— oe kn 


$, 


PAG. 6. 10Â99900900000009000900000000000000000000000 D) MIN EATA COPIILOR 


FIUL NERECUNOSCĂTOR 


După Fraţii Grimm 


Intr'o zi, un bărbat tânăr şedea cu nevastă-sa la 
poarta casei lor. Aveau înainte-le un pui fript pe 
care se pregăteau să-l mănânce. Insă, tocmai când 
să înceapă, omul văzu venind de departe tatăl său, 


un moşneag gârbovit de ani. Iute ascunse farfuria. 


cu puiul fript, pentru ca să nu-i dea vre-o bucăţică 
şi bătrânului. Acesta bău numai un pahar cu apă 
şi se întoarse de unde venise. 


Dar când fiul său se duse să ia din nou puiul 
fript, ce-i fu dat să vadă? Puiul se prefăcuse în- 
tr'o broască vie, care îi sări pe cap, rămănând li- 
piță acolo pentru totdeauna. Când se încercară oa- 
menii să o ia de acolo, broasca le aruncă nişte 
priviri aşa de înfricoşetoare, ca şi cum ar fi vrut 
să se arunce asupra lor, încât nimeni nu îndrăznea 
să se apropie de dânsa. 

Fiul cel nerecunoscător era nevoit să o hrănească 
fiindcă altfel i-ar fi mâncat capul. Şi până la sfâr- 
şitul vieţii sale fu osândit să rătăcească în lume 
ca un nemernic, având zi şi noapte pe cap pe urâ- 
cioasa broască. 

—-—— ocko 


Unde dai şt... 
Cerșetorul (către stăpâna casei) „Daţi-i, vă rog, 
ceva de mâncare. 
Stăpâna: PAşteaptă până ce vine bărbatul meu. 
Cerșetorul: Mulţumesc! Nu mănânc carne de om!.. 
: Wodan 
pæ e mam e GOCE SK 22200 m mee 


FLOAREA CEA MAI FRUMOASĂ 


ntrun mândru castel de departe un rege ţinea 
închis un nobil cavaler. 
Departe de acel castel, cel ce plângea singur - 
în închisoare îşi avea şi el o căsuţă drăgălaşe. 
Şi în casă nevasta, copiii, îl aşteptau mereu, - 
negândindu-se decât la el toată vremea. 

Dar cavalerul, care vedea dela fereastră toate.. 
florile din grădina temnicerului, se trezi într'o zi 
vorbind cu voce tare, sigur că nu-l ascultă nimeni. 

— Ştiu o floare, cea mai frumoasă dintre toate, 
Ah! cum aş vrea s'o caut! Dar n'aş putoa: Sunt - 
închis! 

Florile care-l auziră se clătinau pe tulpinile lor.: . 
La care dintre ele se gândise? E ine 

Trandafirul — ca totdeauna — vorbi primul: 

— Bunule cavaler! Desigur că pe mine vrei să 
mă ai aproape de tine. Eşti atât de nobil şi de : 
mândru! Singură regina florilor poate donmi - în 
inima - ta. 

Şi cavalerul mirat, răspunse trándatiruhd: 

— Eşti’ frumos şi-mi placi, totuşi nu eşti tu cel 
după care plâng şi pe'care-l aştept. 

-— Atunci, zise crinul, desigur că eu sunt. Tran- e 
dafirul sare totdeauna-moţ întâiu, îl ştie toată lumea. 
Dar când ai o inimă curată ca a ta, sunt desigur 
eu cel preferat. 

— Imi place crinul Bta culoarea sa albă, dat 
nici el nu e cel care mă va mângâia. 

— Ei bine! zise garoafa, dacă nu vrei să te 
opreşti nici la crin, nici la trandafir, la cine te 
poţi gândi dacă nu la mine? Sunt podoaba grădinei. - 

— Şi garoafa e o floare frumoasă, maş vrea 
s'o supăr şi-mi place parfumul ei. Dar floarea mea 
e mult mai modestă! - 

Atunci vioreaua, înălțându-se pe tulpină, zise şi 
ea cu o voce dulce ce abia se auzi: m 

— Nu-mi place sgomotul şi n'aş fi spus nimic,” 
dacă mai fi vorbit de mine. Dar nu pot să tac dacă 
tu mă preferi într'adevăr pe imine. Cât de rău îmi 
pare că nu mă pot urca lângă tine să-ţi aduc par- <“ 
fumul meu. 

— Ai dreptate, micuță viorea, tu care eşti atât 
de modestă şi care miroşi atât de frumos! Dacă 
mar putea mângâia cineva pentru lipsa florii dragi 
ai fi aceea şi niciuna alta. 

„Dar nu, floarea mea nu înfloreşte în grădina 
asta. Colo, departe, lângă pârâul limpede, acolo 
trebue s'o căutaţi. Este floarea albastră care.. se 
culege primăvara, acea numită: „Nu mă uita”, 

Şi ca "ntr'un vis bunul cavaler văzu pe cei. ce-l. 
aşteaptă culegând un buchet şi şoptind iotiivor: . 


„Nu mă uita!” 
-Deminigoară Mică 
00 a ——— 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 7. 


Azorică, vai cum eşti! 

Căci nu dai de tine veşti, 
Ti-am trimes eu la scrisori, 
Poate peste zece ori, 

Pe la noi te-am invitat, 
Prin prieteni te-am rugat, 
Dar la tot ce ţi-am trimis, 
Un cuvânt tu nu mi-ai seris. 
Ce-i cu tine, măi Azor ? 
Zău, că tare mi-e dor 

Să te văd şi să-ți vorbesc, 
La un-os să te poftesc, 
Căci mâncarea ce priveşte 
Am de-ajuns şi prisoseşte. 
Din ziua când a murit, ` 
Turcu, prietenul iubit, 

Am atâta de mâncare, 

Că stomahul chiar mă doare. 
Bietul Turcu ! zău, iți spun, 
N'a fost câine-aşa de bun, 
Credincios şi devotat, 


Dar a fost înmormântat 

Cu alai şi cinste mare, 
C'au venit la 'nmormântare 
Leu, Nero şi Grivei, 

Lupu, Cuca şi Ursei, 

Toți prieteni mult iubiți, 

Și cum toți stăteau mâhniți, 
Capu'n jos şi tot oftând, 
Lacrimi gârlă tot vărsând, 
lar pe noi ne-au însoțit 
Câţi pe Turcu l-au iubit, 

Şi Moş Nae şi Florica 
Nicuşor şi Păpuşica, 

Au venit şi din vecini, 

Trei pisici şi cinci găini, 

lar cocoşul pintenat 

Toată vremea i-a cântat ` 


Cântec trist, de 'nmormântare, 


Cum se cântă 'n lumea mare. 
Noi pe Turcu aşa l-am dus. 
Sin mormântul său l-am pus. 


Fie-i fărâna uşoară ! 

Ins’ acuma dela țară 
Aşteptăm să ne sosească 
Alt dulău, ca să păzească 
Curtea, casa ş'am aflat 
C'ar fi câine minunat, 

Tare "n colți şi tare’n trup 
Şi c'ar îi chiar neam de lup, 
Hoţii dar să se ferească 

"N gură-i să nu nimerească, 


lar acum, iubitul meu, 

Să m'asculți ce-ţi spun şi eu, 
Vir la mine să mă vezi, 
Vino să te ospătezi, 

Că-i belşug ş'avem de toate 
Şi dorindu-ți sănătate, 
Frumuşel m'am închinat 

Şi pe bot te-am sărutat. 


Din limba câinească de Moş Nae 


MODELE DE COPIAT ŞI COLORAT 


AY 


. O mașină de gătit și celelalte 


cae 
+ 
U IA 0 ~ 
E 


k 


In n-rul de față dăm cititorilor 
noştri un nou model foarte uşor 
de copiat şi de colorat. Ce vedem 
într'însul? O maşină de gătit cu 
burlanul şi uşa ei, iar. pe dânsa 
un ceainic şi o cratiţă. La dreapta 
e saunul de tocat carne, pe când 
la stânga sus în cuiu e o tigae 


şi jos o găleată. 


Nu-i aşa că nu sunt greu de 
copiat? Cât de colorat, aceasta o 
lăsăm la alegerea şi priceperea 


fiecăruia. 


Repetăm că nu e nici o nevoe 


/ 


să ni-se trimită nouă desenele fă- 


cute de drăguţii noştri cititori. 


PAG. 8. DIMINEAȚA COPIILOR 


DIN ISPRĂVILE LUI GIGI 


Desene de GEO Localizare de MOŞ NAE 
] Cum m sperie pe toată lumea 


Em 


| 


—— 


1) Intro zi de dimineaţă 3) E a net gânduri mult saniat, 


Merge Gigi la piaţă, ouă măşti a cump 
Dar nu merge singurel, Una este pentru el, 


Ci 'nsoţit e de Dorel. lar a doua lui Dorel. 
Ba şi nasuri cumpără, 
Lungi d'un metru le luă. 


2) Insă la o prăvălie 4) Când acasă-apoi se duse, 


Gigi plin de bucurie, Gigi 'ndată masca-şi puse 
Stă, se uită — ce-a văzut Şi îi zise lui Dorel: 

La vitrină i-a plăcut. „Hai să facem haz niţel, 
În vitrină înşirate Uite aicea lângă În 
Vede măşti chiar minunate. Este mama în 


Sunt urâte şi frumoase, i cu Lina. Deci intrăm 
De tot felul, caraghioase. i cu măşti ne ar 


DIMINEAŢA COPIILOR 


5) 'N uşe capul şi-a băgat 


= cu glasul marnani 
trigă Gigi: „Nu mişcaţi ! 
Ci toţi banii să mi-i daţi!“ 
fipă mă-sa, biata Lină 
e prăvale şi leşină. 


NP 


Bae caldă îşi făcu, 
Dar pe Gigi când văzu 
Sare biata îngrozită, 
Ba chiar bine opărită. 


Insă lulişca-alerga 

Şi poliţia chema. 

„0h, la noi venit acasă, 
Chiar un monstru urâcioasă, 
O dihanie spurcată, 

Dar veniţi, veniţi îndată“, 


7) Comisarul însoţit 


De sergenţi s'a şi grăbit 
Să se ducă şi să vadă, 
Nici nu-i vine lui să creadă, 
Că dihănii ar veni 

Şi că monştri ar trăi. 

Merg sergenţii înarmaţi, 
Zece 'n cap sunt numărați. 


8) Dar în casă când intrară, 


Când se urcă ei pe scară, 

Toţi de groază 'ncremenesc... 

Sus la capăt ce zăresc? 

Două dihănii urâcioase, 

Care-ţi bagă spaima 'n oase. 

Cine sunt? li ştim: Dorel 

Şi ştrengarul de Gigel. 

Dar când dânşii s'au mişcat, 

Toţi sergenţii au ţipat 

Și crezând că văd pe dracu, 
erg ei jos de-a berbeleacu. 


PAG. 10. 


DIMINEAȚA COPIILOR 


9) Dar ce-a fost, până 'n sfârşit 
La iveală a ieşit. 
lar urmarea cred o ştiţi 
Sau că lesne o ghiciţi. 
PGDANATONSAASCASIDSANZBESEEROSABANDNRN. 


10) Foaie verde lămâiţă, 
Gigi ia o bătăiţă, 
Cum şi alte a primit, 
Totuşi nu s'a cuminţit. 


(Va urma). 


RĂSPUNS DE BĂIAT DEŞTEPT 


Un bogătaş oarecare avea de primit dela un om 
sărac o sumă de bani şi din pricina aceasta nu 
era zi dela Dumnezeu în: care să nu meargă şi 
să nu-l supere pe bietul  datornic. 

Intr'una din zile nu găsi însă acasă decât pe 
fiul omului sărac, un băiat răsărit, şi care nu prea 
se speria şi se zăpăcea cu una, cu două. 

Când omul cel bogat intră în odaie, băiatul şedea 
lângă focul, care ardea în cămin. „Ce faci acolo, 
băete?” îl întrebă bogătaşul. 

„Mă uit cum vin şi se duc”, răspunse liniştit 
băiatul. 

„Vine multă lume la tine?” întrebă din nou bo- 
gătaşul, 

„Nu vine nimeni”, fu răspunsul. 

„Hm, — dar unde este tatăl tău?” 

„Sa dus să astupe o gaură cu altă gaură.” 

Bogătaşul nu înţelegea nimic. Totuşi, întrebă mai 
departe: „Hm, dar ce face maică-ta?” 

„Mama coace pâinea ce am mâncat acum două 
săptămâni”, răspunse băiatul cu acelaş sânge rece. 

Bogătaşul îi întoarse atunci cam răstit vorba: 
„Ascultă, băete, vorbeşti ca nebun ori ca un mare 
înţelept? Şi mai vrea să-mi explici şi mie ce ai 
vrut să spui cu răspunsurile tale?” 

Băiatul grăi tot aşa de liniştit, ca şi până acum: 
„Vă explic bucuros, însă dacă îi iertaţi lui tata 
suma de bani ce vi-e dator.” 

„Bun, făcu bogătaşul, dacă explicaţiile tale îmi 


plac şi sunt mulţumitoare, să ştii că nu mai cer 
plata datoriei.” í 

Auzind cuvintele acestea, băiatul îi dete explicațiile 
ce urmează: „La prima întrebare ce mi-ați făcut, 
vam spus că mă uit cum vin şi se duc. Uite, în 
oala de pe foc fierbe fasole şi mă uit cum boabele 
dela fund vin în sus, iar cele de sus se duc la fund. 

„La altă întrebare vam spus că tata s'a dus 
să astupe o gaură cu âltă gaură. In adevăr, s'a 
dus să găsească dela alt cineva bani, ca să vă plă- 
tească datoria; adică, astupă o gură, dar deschide 
alta. Pisi 

„V'am mai spus că mama coace pâinea ce am 
mâncat acum două săptămâni. In adevăr, acum două 
săptămâni ne împrumutasem cu nişte făină dela 
vecini, iar acum mama coace âlta, ca să o dea 
înapoi. Coace, prin urmare, o pâine ce am şi 
mâncat-o.” 

Bogătaşul îi răspunse: „Eşti un băiat deştept şi 
răspunsurile tale mi-au plăcut şi mau mulțumit. 
Aşa dar, i-am iertat tatălui d-tale suma de bani 


ce-mi datoreşte.” 
Vintilă Bratu 


-oko 
Dece nu mănâncă un câine, cârnatul cu pielea? 
(7m70Q no poupupul 11 pnazuad) 
= — OOK D00 — = aM 


luturele deştept 

Florin... îl cunoşti, Puiule, pe 
Florin, care este mai mare de- 
cât tine, dar nu e deloc cu- 
- minte şi astâmpărat? 

Ascultă acum să vezi ce a 
păţit ştrengarul acesta de Flo- 
rin. 

Intro. zi. se ducea la şcoală cu ghiozdanul de 
cărți la spate. 

Pe drum, un fluture sbură deasupra capului. lui. 
Fluturele îi zicea în graiul fluturesc: „Florine, nu 
poţi să mă prinzi! Florine, nu poţi să mă prinzi!” 

= Ba‘ pot să te prind!” îi răspunse supărat Flo- 
rin, care, în loc să-şi caute de drum şi de şcoală, 
trânti jos, ca să poată alerga mai uşor, ghiozdanul 
cu cărţi şi se luă după fluture. 

Fluturele acesta era însă un hoţoman şi jumă- 
tate. Se făcea că nu poate să sboare, pentru ca să-l 
înşele pe Florin, făcându-l să creadă că... uite, sa 
lăsat să fie prins. Dar în clipa în care Florin îşi 
închipuia că a şi pus mâna pe dânsul,. fluturaşul 
se înălța deodată în sus şi sbura mai departe. Florin 
se ţinea mereu după dânsul, strigând: „Am să te 
prind! Am să te prind!” 

Aşa ajunseră până la marginea unei mlaştine. Aci 
fluturele, făcându-se că nu mai poate de oboseală, 
se aşeză pe un fir de iarbă. „Te-am prins!” zise 
bucuros Florin, întinzând mâna. 

Dar nu. prinse nimic, ci. se pomeni în mlaştină 


căzut pe spate. Esi “de: acolo plin de noroiu pe set, 
pe mâini şi pe haine. 


Fluturele îşi râdea acum de el şi-i zicea: „Să-ţi 


fie de bine, când nu-ţi cauţi de treabă!” 


Lele bl bl bell nn nl ll) BnauRauPaRuRRaRRaRa NBR Ea RaDRaRN ERA RR aaa aaa aaa ua auanaaaazanaauuananaai 4 


DECE PLÂNGEAU: ? 


Doi călători, cari aveau e acolili drum, făcură întâm- 
plător cunoştinţă, iar la ora prânzului: intrară la un 
restaurant, ca să ia masa împreună. 

Li-se aduse mai întâiu câte o porţie de ciorbă, 
iar “unul -dintr'inşii, pe semne mai flămând, se şi 
grăbi. să mănânce. Dar ciorba era aşa de fierbinte, 
că dela -prima lingură omul se fripse rău de tot şi-i 
deteră lacrimile pe ochi. 

Tovarăşului său i-se păru că plânge şi de aceea 
îl întrebă ce i-sa întâmplat. 

Cel întrebat nu vroi să spue adevărul, ci răspunse 
zicând: „Plâng, fiindcă mi-am adus aminte de bietul 
frate-meu, care a fost spânzurat acum un an din 
cauza că săvârşise o crimă.” 


Omul îl crezu pe cuvânt, îl compătimi şi umplân- : 
du-şi lingura de ciorbă, o dete pe gât, dar se fripse 
şi imai rău, aşa că şi lui lacrimile începură să-i curgă 
în şiroaie. 

Tovarăşul care îl minţise îl întrebă cu un aer de- ` 
aur br „Dar d-ta dece plângi, prietene?” 

„Plâng, răspunse acesta supărat, pentrucă nu 
sovata spânzurat şi pe tine în ziua în care l-au -spân- 
zurat pe fratele tău.” 

en, e EE Sate 
Invenţia 


—. Am făcut o invenţie, şi vreau să mi-o patentez. 
— Ce invenţie? > 
—- "Mijloc sigur contra pungaşilor de buzunare, 
— Cum. asta? l 
— Aşa, îţi faci haina fără buzunar 
————— oc 00 ———— 


PAG. 12. 


TRAISTA TU 


a Băile Herculane pe o alee, un sătean sta 

şi privea. De pe umăr ii atârna in față, un 

fofoloc păros care, dela distanță, nu se putea 

pricepe ce-i. M'apropiu curios să mă dumiresc 

ce lighioană va fi aceea ce-i atârnă omului 
de pe umăr. 

Țăranul mă vede şi zâmbind, mă întreabă: 

— „Ce te uiţi aşa, nu cunoşti ce-i? Doară de-aici 
mâncăm toţi. Asta de m'ar fi, toți ar pieri”. 

Era o traistă făcută dintro piele de capră şi, 
mai de departe, părea un animal necunoscut. 

—  „Rogu-te, zic eu, tare curios sunt să ştiu ce 
minunăţie este desaga asta a d-tale, de satură toată 
lumea?!” . 

— „Apoi doar noi, ţăranii, punem mereu intr'insa 
şi din ea dăm tuturora. Din munca noastră, din 
traista noastră, se ţin toţi. Noi de nu le-am da, mar 
avea cu ce se hrăni. Noi ţinem ţara, pe spinarea 
noastră-i tot greul”. 

Văd că el judecă greşit şi m'aşez pe banca dea- 
lături, poftindu-l şi pe el să stea. 

— „Bade, zici că dai la toţi din dăsaga d-tale; a- 
dică d-ta şi toţi ţăranii munciţi câmpurile ţării, iar 
din produsele câmpului, îşi ţin toţi vieața. 

„Da, de bună seamă, aşa este”. 

„Nici eu nu zic altfel, dar d-ta şi toţi munci- 
torii câmpului, nu luaţi nimic dela alţii, din munca 
altora?”. 

— „Da ce iau eu dela alţii; ce iau eu dela d-ta, 
de pildă?” 


DIMINEAȚA COPIILOR 


/ 
a 


TURORA 


de lie Lupu 


— „D-ta ştii carte?” 

— „Da, ştiu, bună carte!” 

— „Cine te-a 'nvăţat?” 

— „Invăţătorul nostru”. 

- „E bună cartea?” 

- „Vai de mine! Cum să nu fie bună! Aş fi le- 
gat la ochi, fără ştiinţă de carte”. 

— „Recunoşti că învățătorul ţi-a dat şi el ceva 
d-tale?” 

— „Desigur că mi-a dat. Ba sărmanul mult s'a 
mai ostenit cu noi.” 

— „In schimbul acestei osteneli, nu trebuia să ia 
şi el o pâine?” 

— „Da, nici vorbă că trebuia”. 

— „l-ai dat d-ta mai mult decât ţi-a dat?” 

— „Poate că nu i-am dat. Tare de treabă a fost 
şi abia avea cu ce-şi ţine greutăţile, cavea o casă 
de copii”. 

— „Află, bade, că eu sunt învăţător”. 

„Acum să luăm pe alţii. Cismarul mănâncă de- 
geaba din traista d-tale?” i 

- „Nu, Doamne fereşte! Ciobotarul tare-i necă- 
jit, că se bughineşte pe scăunelul lui până-i verde, 
ca să scoată o pereche de cioboate. N'am de zis 
nimic de el”. 

„Atunci pe cine ai necaz d-ta, că mănâncă 
din traista asta şi nu-ţi dă nimic?” ' 

„laca domnişorii ăştia, cari se plimbă pe ici, 
făr' de nici o treabă. Ce iau eu dela ei?” 

— „Să ne lămurim şi aci. Vezi cel tânăr care 


DIMINEAŢA COPIILOReeeeonocoooocoooooooooooooooooooooooooeooeee PAG. 15. 


trece gânditor pe partea cealaltă, e doctor. Găseşti 


că şi el face o treabă de folos tuturor şi d- tale: 


la nevoe şi că are drept la pâine?” 

— „Doctorul nici vorbă că-i de folos. Nu mai 
de mult, numai o săptămână-i, de când doctorul 
dela noi mi-a scăpat un copil dela moarte. l-aş 
da traista cu totul doctorului, că tare-i de folos”. 

„Mai adineauri trecu tot p'aci domnul cu şapcă. 
E comisarul. El mănâncă de-a surda n desagii 
d-tale? 

„Zău, aci nu prea pricep ce-mi dă Sii mie” 

„Să-ţi spun: d-ta vii aci cu traista plină. Cum 
cele din traistă plac tuturora, nu s'ar găsi oare vre- 
unul care să-ți smucească traista, să-ți dea şi-un 
brânci şi să se ducă pe ici în colo?” 

„Păi nu, că doar strig şi vin oamenii stăpâni- 
rei şi trebue să majute”. 

„Vasăzică, oamenii aceia trebue să-ţi păzească 
traista d-tale degeaba?” 

„Nu, şi ei trebue să fie plătiţi, ca să aibă cu 
ce-şi lua pâine”. 

„Aşa-i că şi poliţia iţi dă şi dă tuturor ceva?” 

— „Da, aşa e, ai dreptate”. 

— „Acum, toţi cei ce-i vezi plimbându-se p'aici 
sunt la locul lor, cu rostul, cu însărcinarea lor. Aci 
vin sărmanii să-şi caute sănătatea. Sunt foarte puţini 
cei ce vin de plăcere. Fiecare ştie necazul ce-l poartă. 
Ce mai ai de zis? Mai găseşti pe cineva care tră- 
eşte din- traista d-tale degeaba?” 

„Zău, n'am ce mai zice. Văd că ai dreptate şi 
că eram greşit. Acum înţeleg altfel şi aşa trebuie să 
ni se lămurească lucrurile, ca să le 'nțelegem şi 
să nu gresşim.” 

— „lmi pare bine, bade, că te-ai lămurit. Trăim 
toți pe pământ şi fiecare face o treabă de folos 
şi lui şi altora. Țăranul scoate pâine pentru el, şi 
pentru toți; cismarul incălțăminte; învățătorul dă lu- 
mină, preotul ingrijeşte de sufletul tuturora, armata 


Plăcut şi folositor 


O albină care, spre deosebire de tovarăşele sale, 
se nimerise să fie cam lăudăroasă, se duse într'o zi 
la stăpânul ei omul şi începu să-i vorbească în 
felul următor: 

„Nu-i aşa că nu sunt alte fiinţe pe pământ dela 
cari să ai parte de atâta bine şi folos, cum ai dela 
noi albinele? Nu-i aşa, prin urmare, că noi suntem 
cele mai mari binefăcătoare ale tale şi făpturile 
cele mai preţioase?” 

— „Şi voi imi sunteţi folositoare, îi răspunse 
omul, dar folosul ce am dela oaie este mult mai 

„E oare cu putinţă ca oaia să-ţi fie de mai 
mare folos decât noi?” întrebă albina şi mirată, 
dar şi supărată. 


doctorul ne 


şi poliţia ne apără de răi şi duşmani, 
vindecă de boale, judecătorul ne descurcă daravelile, 
ca să nu ne 'mpărţim părul, tot aşa toţi cu rostul 
lor. 

„De mar îi aşa, ar fi vai de noi. 
ce stau, mănâncă şi nu fac nimic; sunt puţini insă 
şi avem datoria să-i tot împuţinăm, punându-i la 


Or fi şi de cei 


treabă”. liie Lupu 


— „Da, îi întoarse omul vorba, pentrucă oaia 
imi dă lână, care este pentru mine un lucru foarte 
trebuincios, pentru că din lână îmi fac imbrăcă- 
mintea, pe când voi albinele îmi dați mierea, care 
e, ce-i drept, dulce şi plăcută, dar e mai puţin 
trebuincioasă decât lâna.” 

— —— OCE k nn 

La școală 

Profesorul: Multe animale şi multe pasări sunt 
foarte inteligente. Cine ştie un exemplu? 

Petrică: Eu! Găina este atât de deşteaptă incât 
face ouăle tocmai pe mărimea păhărelului de ouă... 
*** 

Primul gând 

Tatăl: Petre, barza ţi-a adus un frățior. 

Petre: Bravo! De-acum voi căpăta numai jumătate 
din bătaia zilnică!... 

Trimise de Elsa Giasberg 


PAG. 14. 


DIMINEAŢA COPIILOR 


ROMAN PENTRU TINERET 
ADAPTARE pe N. BATZARIA_ 


4 


+ 


j 4) Marioara în închisoare ` 
“ai înainte de a-şi fi putut veni bine în fire, 
biata Marioara fu aruncată în închisoare. 
A! [| Puțin câte puţin, îşi -recăpătă - simţurile şi, 
aducându-și “aminte de cele ce i-se întâm- 
plaseră, plânse, oftă, până ce, istovită de 
lacrimile ce “vărsase şi de: groaza prin care. trecuse, 
se culcă pe aşternutul de paie. Nu trecu ailt şi 
un somn uşor îi închise pleoapele. 
-` Când sa trezit, se înoptase deabinelea, aa încât 
nu putea deosebi nimic din tot ce era în jurul ei. 
“Un timp, nici nu.ştia unde se găseşte. Povestea 
cu inelul i se păru un vis urât şi dintru înce- 
put îşi închipui că se găseşte în patul ei de acasă. - 
incepuse să se. bucure, dar dintr'odată îi 
răsună la ureche zângânitul lanțurilor dela mâini şi 
picioare. Ingrozită, se sculă în aşternutul ei. „Ce 
pot face altceva, .zise ea printre lacrimi, decât să 
înalt aceste mâini înlănțuite spre Tine, Dumnezeule 
cel bun! Indură-Te de mine, Tu care ştii că sunt 
nevinovată! Milostiveşte-Te şi de sărmanul meu tată 
şi dacă nu se poate. altfel, dă-imi numai mie toate 
suferinţele, dar consolează-l pe dânsul!” 

Şiroaie de lacrimi îi curseră din ochi, când se gândi 
la tatăl său. 

Intre acestea se ivi şi luna, care până atunci era 
acoperită de nouri şi-i trimise o rază de lumină prin- 
tre gratiile închisorii. Maria putu să desluşească acum 
lămurit cei patru pereţi de cărămidă ai îngustei tem- 
nite, buca:a de zid eşită afară, care ţinea loc de! 
masă şi pe care se găsea un ulcior şi o strachină 
de pământ, precum şi fiecare fir din paiele ce-i ser- 
veau ca aşternut. 

De când mai pierise întunerecul, Marioara se simţi 
mai uşurată în inimă, iar privind luna, îi se părea 
că-şi revede un prieten vechiu. 

„lubită lună, îi Zicea ea, ai venit să-ţi vezi pe 
prietena ta? Nu-i aşa, că şi ţie ţi-a fost dor de mine? 
O, nici odată maş fi crezut să te văd din situaţia 
în care mă găsesc! Și nu mi-ai putea spune ce 
face acum tata? Pe semne, că şi el veghiază şi 
plânge şi geme, aşa cum fac eu. O, de-âş putea 
_să-l mai văd o clipă! Poate că razele tale pătrund 

acum şi în temniţa sa. Dece nu poţi să vorbeşti 
şi să-i-spui cât de mult plâng şi mă amărăsc pen- 
tru dânsul? 

„Decât, iartă-mă, Dumnezeule, pentru cuvintele 
mele nesocotite! Numai Tu îl vezi pe dânsul şi mă 
vezi şi pe mine şi vezi ce este în inimile noastre. 
Fii ajutătorul nostru şi dă-i tatei putere şi mângâiere 
in suferinţele lui!” 


Marioara der între acestea că'un patium plăcut 
i-a umplut temniţa. Parfumul venea dela câteva roze 
şi alte flori ce-i prisosiseră în dimineaţa zilei -aceleia 
dela coşuleţul cu flori: şi din cari dânsa făcuse - un 
buchet ce şi-l prinsese la piept. 

Privindu-le, Marioara zise: „Şi voi, flori iubite şi 
nevinovate, aţi venit cu mine la-temniţă? Dar ce crimă 
aţi săvârşit voi, oare? Decât văzându-vă, mă: conso- 
lez cu gândul că şi eu sunt tot aşa de puţin vinovată 
ca şi voi. 

Ținând buchetul la: lumina lune, sărmana fată se 
văită, zicând mai departe: „Când azi dimineață am 
cules în grădină rozele acestea şi la râul din apro- 
piere aceste frumoase „nu-mă-uita”, cine şi-ar fi în- 
chipuit că în seara aceleiaşi zile am să fiu dusă la 
închisoare? Când am împletit lanţul de flori în jurul 
coşulețului, cine şi-ar fi închipuit că eu însămi am 
să fiu pusă în lanţuri?” 

Plânse din nou, iar lacrimile ce căzură- pe flori 
păreau la lumina lunei ca roua dimineţii. „Acela care 
nu uită florile şi le stropeşte cu rouă şi cu ploaie, nu 
mă va uita şi pe mine”, grăi Marioara. . 

Deodată, un nour întunecos acoperi faţa lunei. Ma- 
rioara nu mai putu vedea florile şi temniţa fi înfăşu- 
rată întrun întunerec groaznic. Inima Marioarei fu 
năpădită din nou de spaimă şi groază. Insă, după 
puţin nourul se împrăștie iarăşi şi luna reapăru in 
toată frumusețea şi strălucirea sa. 

"La fel, zise Marioara, poate fi întunecată câtva 
timp şi nevinovăția, însă pe urmă iese la iveală 
şi străluceşte în toată puterea ei. Pe nevinovăția mea 
sa aşternut acum nourul “cel: negru al bănuielei, dar 
Tu, Dumnezeule, vei face ca până la sfârşit ea să 
biruiască, împrăştiind toate invinuirile mincinoase.” 

Marioara se culcă din nou pe aşternutul de paie şi 
dormi liniştită şi consolată. In somn văzu un vis 
plăcut, care o întări şi-i uşură inima. Se făcea că se 
plimbă la lumina lunei înfr'o grădină, care îi era 
cu totul necunoscută. Grădina aceasta, așezată în- 
trun ţinut sălbatic, înconjurat de brazi întunecoşi, 
era nespus de frumoasă. Niciodată până atunci luna 
nu i-se păruse aşa de măreaţă şi de strălucitoare. 
Florile dintrinsa, luminate de blânda lumină a: lunei, 
întreceau în frumusețe toate florile ce văzuse Ma- 
rioara în viaţa ei. 

“Ba şi pe tatăl ei îl văzu în mijlocul acestei grădini 
minunate. Luna îi lumina chipul lui respectabil, dar ` 
zâmbitor şi vesel. Marioara alergă la dânsul şi vărsă 
la gat lui lacrimi „de bucurie. Când. se trezi din 


Va 'uhma) 


O 


te: ea ca AER E | PRSA 


DIMINEAȚA COPIILO Reccoroocooeetorseveterveeorreteeovvovwrrveoe PAG. 15. 


VRĂBIILE 


După Schmid 


see ZI 


Un lăcătuş, anume Conrad, se căznea într'o di- 
mineaţă să strice cuiburile vrăbiilor cari se găseau 
sub streaşina casei sale. Micul Costică, fiul unui 
vecin, întrebă pe fiica lui Conrad zicându-i: „Ani- 
şoaro, dece tăticul tău e aşa de supărat pe vrăbii? 

Anişoara răspunse în felul următor: „Din ziua 

- în care tata a adus acasă un potir de aur şi două 
sfeşnice de argint, îi se pare că în toate dimineţile, 
cum se luminează de zi, vrăbiile îi strigă într'una: 
„Hoţule! Hoţule!” 

Băiatul povesti părinţilor, iar aceştia rămaseră 
îngroziţi, căci cu un an mai înainte se furase din 
biserica satului un potir de aur şi două sfeşnice 
de argint şi încă nu se putuse afla cine săvârşise 
o astfel de nelegiuire. . 

Şi aşa, tatăl lui Costică se duse şi-i spuse în 
secret primarului ceeace îi povestise fiul său. La 
rândul său primarul făcu cercetări pe ascuns şi 
mai aflând că lăcătuşul cheltuia mai- mulţi bani 
decât câştiga, îl arestă şi-l dete pe mâna judecății. 
Judecătorul putu să facă dovada că în adevăr lă- 
cătuşul era hoţul şi că deschisese poarta bisericii 
cu ajutorul unor chei falşe. 


Lăcătuşul fu condaninat la munca silnică pe mai 
mulţi ani. Auzind sentinţa, strigă: „Ah, vrăbii ble- 
stemate! Dela ele mi-se trage toată nenorocirea!” 

Unul din judecători îi zise: „Nu vrăbiile te-au 
trădat, ci strigătul conştiinţei tale. Omul „care are 
o conştiinţă încărcată, nu ştie ce-i liniştea şi pacea 
sufletească. Conştiinţa nu-i dă nici o clipă răgaz şi 
tot ea îi dă dese ori pe față fărădelegile ce crede 
că sunt ascunse pentru totdeauna.” 

Ține-ţi conştiinţa curată 
Și vezi ca nici o pată 
Să nu cadă pe ea, 
Căci s'a dus odihna ta. 
CUM SA NE JUCĂM 


SCAUNUL DE SALON 


Scaunul de bucătărie navem să-l punem în sa- 
lonul păpuşei noastre — îi vom face altul, mai îrumos. 
Sistemul este întocmai acelaş; veţi îndoi carta de vi- 
zită, veţi desena pe ea fig. I, veţi tăia părţile văr- 
gate şi veţi despica scaunul şi chiar să-l tapisaţi cu 
o bucăţică de mătase, căptuşită sau nu cu vată, sau 
puteţi bronza scăunelul şi să vă faceţi o garnitură 
de salon, complectată printr'o măsuţă, pe care. aşe- 
zaţi un vas de flori. 

I 


I 


Şi nu uitaţi povața de rândul trecut: Să-nu se cu- 
noască de fel, că suntem întrun atelier de tâmplărie” 
toate resturile se aruncă pe foc, „uneltele? se pun 
la loc, ca să le avem şi data viitoare, când vom face 
un fotoliu pentru păpuşica bolnavă. 


BIBLIOIECH Si a i ze 
- — m sr. SI a 
UNIVERSITATII | 


- A BAG. 16. DIMINEAŢA COPIILOR. 


DE VORBĂ CU CITITORII 


Ign. Hr.-Bazargic. — «Lupta cn lupii» lasă așa mult de 
dorit ca traducere, că aproape nu se înţelege despre ce e vorba. 
Fii liniştit. Bulgăreşte ştim și noi, aşa că putem alege singuri, 
când e nevoe de luat ceva din limba bulgară. 

Ar. St.— Anecdota „Ţiganul la pescuit“ fiind, precum spui, 
prima încercare a d-tale, nu poate fi dintr'odată reușită. De 
obiceiu primele încercări se păstrează, nu se trimit spre publicare. 

AL Bălţi. — Trebuie să ne spui luna și ziua in care se 
serbează după calendarul ortodox, sfântul Alla. Cât despre’ între- 
barea privitoare la planete, n'ai decât să citesti ce am scris atât 
în „Dimineaţa Copiilor“, cât şi în „Almanahul Școlarilor*. 

Drag. N.-Loco. — Iți publicăm unu din cele două bucăţi 
trimise (cea mai scurtă). In genul celeilalte am publicat de 
mult o bucată. 

Vir. On.-Petroşani. — Basmul «Zânele», trimis de d-tu, e 
scris destul de drăguţ, dar un basm asemănător a și iost publicat 
in «Dimineaţa Copiilor», așa că regretăm că nu-l putem publica. 
Mai trimite, dacă ‘vrei, ceva povești, dar cât mai scurte şi nu 
scrie pe ambele feţe ale hârtiei. i 

Nicu Bar. — Basmul «Lampa fermecată», trimis de d-ta, nu 
e decât o prescurtare, nu tocinai reușită, a vestitului basm «Lampa 
lui Aladin» din O mie şi una de nopți. 

Bort. „Loco. — Dragul meu, ești incă prea mic, pen- 
tru ca să poţi scrie depe acum lucruri bune de publicat. Continuă 
să fii cititor şi ai răbdare, căci îți va veni etape: fii şi scriitor. 

AL R.-Loco. — «Inscripţie...». Regretăm, dar mavem ce face 


cu poezii în genul acesta. 

şt. C.-Comrat. — S'a scris şi s'a publicat aşa de mnit despre 
bunici cari încep o poveste, că genul acesta nu-i mai interesează 
pe cititori, 

V. Lev.-Bravicea. — «Oglinda fermecată». Am publicat de 
mult o poveste chiar cu titlul acesta. Traducerea d-tale lasă de 
dorit Cât despre lista de întrebări, îţi răspundem la unele, dar 
ne mirăm că ne întrebi lucruri pe cari sunt datori să le ştie 
chiar și elevii de clasele primare. D-ta în ce clasă eşti? 

G. Er.-Constanţa.— Regretăm din suflet că nu putem pu- 
blica măcar una din cele două poezii trimise de d-ta. Crede 
însă că sunt slăbuţe, ceeace e firesc, dat fiind că sunt dintre 
primele încercări ale d-tale. 

Rux. S. Pal.-Galaţi.— «Legenda iepurașului». In loc de a 
ne trimite poveşti copiate, dece nu iai parte la concursul literar? 

Sp. N. Vul.-Brăila.— «Viclenia piticului» lasă de dorit ca 
traducere. Are franțuzisme, cuvinte nu tocmai potrivite („îndreap- 
tă-te“ în loc de „du-te“, ete.) şi întrebuințezi pronumele perso- 
nal, fără să fie nevoe de el, 

Vran. Rad.-R.Sărat. — Jocurile sunt cercetate de redactorul 

special. Regretăm că n'avem ce alege din materia trimisă spre 
publicare. Dă-ţi întâi silința să înveţi ortografia și punctuaţia 
(pe care nu o cunoști de loc) şi după aceea să incepi a te gândi 
Sa scrii lucruri spre publicare, 
' A, C.-Râmnic. - «Primăvara» are, alături de versuri bune, 
şi unele cari îi slăbesc efectul. De altfel, genul acesta”de poezii 
nu prea e gustat de cititorii nostri, cari dintr'o singură arun- 
cătură de ochi văd dintr'odată și mai bine ceeace le spui d-ta 
în versuri. 

Bor. Haim.-Reni. — Din cele trei glume trimise de d-ta, 
n'am putut alege decât una singură. Cetelalte două sunt scrise 
cu mari greseli de limbă. 

Jul. G. Ţep.-Loco. — Poezia «Nopți de lună» ar merge la 
o revistă pur literară, dar nu e potrivită pentru o revistă desti- 
„mată copiilor. 

Ră. I. Aur. Câmpulung. — Ne mirăm că m'ai citit "până 
acum că am scris de nenumărate ori să nu ni-se trimită tra- 
duceri din cărţile de şcoală, acestea fiind în genere cunoscute 
“cititorii noștri, 

I. Dim.-Chitila, — «Ion voinicul». In loc de a ne trimite 
povești într'un gen cunoscut și prea cunoscut, dece nu-ţi încerci 
talentul luând parte la concursul literar ? 


Puţină Mitologie 


GESTE 


Sisif era un rege al Corintului, renumit prin şire- 
tenia sa. Antolicus, unul dintre vecinii lui, tot atât de 
viclean ca şi el, mare admirator al fățărniciei sale, 
dori să-l aibă ginere şi-i dădu de soție pe fiica sa. 

Ajuns pe patul de moarte, Sisif plănui una dintre 
cele mai ciudate şi mai îndrăzneţe şiretlicuri: Chemă 
pe soţia sa şi-i ceru, ca hătâr, „să nu-i îngroape 
corpul.” Dupăce muri, văduva ascultă de această 
poruncă dată. Ajuns în infern, la locuința lui Plu- 
ton, Sisif se plânse zeului de barbaria soţiei sale, 
care refuză să-l îngroape, şi-i ceru permisiunea de-a 
se reintoarce pe pământ ca să o pedepsească. Plu- 
ton îi permise, dar numai cu condiţia că se va 
întoarce înapoi, şi că nu va zăbovi mult. Dar abia 
şiretul Sisif fu afară din impărăţia intunericului, că 
şi începu să se laude cu succesul minciunei sale, şi-şi 
desvălui intențiunea de-a nu se mai reintoarce în 
infern. 

Trebuiră să-l aducă cu forța: Mercur îl luă de 
guler şi-l aduse înapoi la Pluton care-l condamnă 
să ducă până'n vârful unui munte o stâncă enormă 
care, odată ajunsă aproape de vârf, se rostogoleşte 
singură în jos şi prelungeşte la nesfârşit chinul a- 
cestui vinovat. 


———— DOC k 


COMOARA CU POVEŞTI? 
COPILUL CRESCUT IN PEŞTERĂ? 
HAPLEA CU PORTRETUL LUI MOŞ NAE? 


———— 00 k 
Unde ai plecat, Ionel 
Mă duc să mă scald la râu 
Nu ţi-e frică că te 'nneci? 
Nu, că nu intru în apă. 
Trimisă de lonel St. Boboc-Lopătari 
— —— DOC k 


RENUME 


După cum am -constatat 
Sunt multe ciocolate 'n lume. 
Dar „SUCHARD” mi-a dovedit 
Singură-i, — cu renume. 
CITITI LL LL LL LL LL LL LL LL În Lele ln n dal nuiele 


Puiu: 
Ionel: 
Puiu: 
Ionel: 


Cereţi pretutindeni 
CA SĂ MAI RÂDEM 


Atelierele „ADEVERUL“ S. A. 


SIDIMINEATA. 
NO JCOPiiLOR 


— 


z sa ie = 
BIBLIOTECA 


LF 7 `x a 
i I] PEPESE îs 
J ANA DA 1 / l 


LI] 


Haplea şi Frosa pregătindu-se să vie la Bucureşti. (Vezi pag. ?). PREŢUL LEI 5 


Faan Fim ATT a ——— 


A TNT m aaa T 


Rezultatul {concursului literar. 


In numărul viitor vom publica rezultatul concursului 
literar, dând numele premianţilor, ordinea în care at 
fost premiaţi şi publicând treptat bucăţile premiate 
Spunem depe acum că dacă am cerut ca toţi câţi 
au luat parte la acest concurs să-şi arate vârsta, clasa 
şi şcoala la care urmează, aceasta am făcut-o pentru 
ca să putem judeca valoarea bucății trimise şi după 
vârsta şi gradul de cultură a celor cari au scris-o. 

Și mai spunem ceva. Din lipsa de timp, ni este ab- 
solut cu neputinţă să îndeplinim rugămintea multora 
dintre participanţi, cari ne cer să ne dăm separat 
părerea asupra fiecărei bucăţi trimise, arătându-i păr- 
tile bune şi greşelile. Aşa ceva nu se obişnuieşte. Vom 
publica bucăţile premiate şi vom mai publica numele 
tutulor trimiţătorilor. Mai mult decât atât uu se 
poate face. 


De două ori pe săptămână. 


Ni se scrie deseori din partea cititorilor şi cititoa- 
relor, ca să scoatem „Dimineaţa Copiilor” barem de 
două ori pe săptămână. In această dorință vedem 
dragostea lor pentru revistă şi dovada că le place 

Lucrul acesta ne produce bucurie. De aceea, pă- 
rerea noastră de rău este şi mai mare, spunându-lk 
că nu e cu putinţă să le îndeplinim dorința drăguţilo 
cititori şi cititoare. O revistă aşa de variată, cu ru: 
brici aşa de numeroase şi cu o materie aşa de bo 
gată şi aleasă nu se face tocmai lesne. Trebue ş 
timp şi o muncă pe care tinerii noştri prieteni şi citi 
tori nici nu o bănuesc cât este de mare şi de în 
cordată. 

Să fim, prin urmare, mulţumiţi că revista ese re- 
gulat o dată pe săptămână şi ese din ce în ce mai 
bogată şi mai variată. Pe deasupra, mai citiţi şi căr 
tile ce publicăm şi dintre cari trei apar chiar zilele 
acestea. 


Ce-i cu cele trei cărţi nouă? 


Am fost întrebaţi: „Ce-i cu cele trei titluri apărute 
în m-tul 165 la pagina 16 şi urmate de câte un 
semn de întrebare?” 

Răspundem că sunt titlurile a trei cărţi nouă, cari 
apar chiar zilele acestea şi cari vor fi cel mai fru- 
mos cadou de Paşti ce părinţii ar putea face copiilor. 
Sunt chiar cărţi cari pot fi citite cu toată plăcerea 
şi cu tot folosul şi de oameni, cari nu mai sunt 
copii. 


Pa em me mame Ei 


È - > ma 


„Comoara cu povești“. 


Aşa, în „COMOARA CU POVEŞTI” Ali-Baba, care 
cu ocazia aceasta îşi dă şi numele adevărat, a strâns 
vreo 60 din cele mai frumoase poveşti din câte 
a scris. Şi se ştie că Ali-Baba a scris mai multe sute 
de poveşti. Şi toate poveştile sunt minunat ilus- 
trate şi foarte bogat colorate. „Comoara cu povești” e 
o carte cum ma apărut. până acum. Formatul ei este 
ca şi formatul cărții „Haplea”, iar coperta în culori, 
făcută de mult talentatul nostru Dragoş, este o ade- 
vărată splendoare. 


„Copilul crescut în peşteră“, 


In „„Copilul crescut în peşteră” d. N. Batzaria — 
nu uitaţi că nu-lchiamă numai Moş. Nae — a strâns în 
volum romanul publicat de curând în „Dimineaţa Co- 
piilor”, roman care a plăcut aşa de mult. Aşa dar, 
cine mar dori să-l aibă în volum, mai ales că volu- 
mul, aşa cum apare, este nu se poate mai frumos. Ti- 
părit pe hârtie de calitate bună, cu litere mari, noui 
şi citeţe, împodobit cu o mulţime de ilustraţii în text 
şi cu o admirabilă copertă în culori, romanul „Co- 
pilul crescut în peşteră” este una din cele mai fru- 
moase lucrări pentru copii, tineret şi, în genere, pen- 
tru toate persoanele doritoare de o lectură plăcută, 
atrăgătoare şi folositoare. 


„Haplea“: cu portretul lui Moş Nae. 


Când am scos volumul „HAPLEA — PĂŢĂNII ŞI 
NĂZDRĂVĂNII”, am crezut că va trebui să aştep- 
tăm cel puţin un an, până să fie vândute toate exem- 
plarele. In mai puţin de trei luni ma rămas însă ne- 
vândut nici un singur exemplar. Văzând aceasta, scoa- 
tem acum ediţia doua din „Haplea — Păţănii şi năz- 
drăvănii” şi într'insa punem şi portretul adevărat al 
lui Moş Nae, îndeplinind o cerere care ne-a fost fă- 
cută de nenumărate ori din partea cititoarelor şi ci- 
titorilor, doritori de a-l cunoaşte pe bunul lor prie- 
ten Moş Nae. | 

Zilele acestea apare, în sfârşit, şi „Haplea” ediția 
a doua cu portretul lui Moş Nae. 

Sunteţi mulţumiţi, dragilor noştri? 


Lucrări pentru viitor. 


După ce se vor vinde cărţile de mai sus, vom 
scoate mai târziu în volum: „Plici şi Plum”, „Moş 
Nae la Hăpleşti” şi alte cărţi, cari vă vor tace ! o 
deosebită plăcere. 


17 APRILIE 1927 — Nr. 166 


DIMINEATA 
em si II. 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 

BUCUREŞTI. — Str. SARINDAR 9— 11, — TELEFON 6/67 
ABONAMENTE: 1 AN 200 LEI 
6 LUNI 100 


UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRAINATATE DUBLU 


Director: N. BATZARIA Manusorisele nepublicate nu se Inapolază 


Reproducerea bucăţilor este strict interzisă 


Ingrijitoarea de flori 


Dă-mi, mămico, un sărut 
Pentru treaba ce-am făcut. 
Treabă mare, minunată, 

Ce nu poate altă fată. 
Pălăria ta cea nouă, 

Cum ca dânsa nu sunt două, 
Am stropit-o... stai, ascultă, 
Am turnat eu apă multă, 
Peste dânsa, peste flori, 

Am golit trei stropitori. 
Zău, de nu le-aş fi stropit, 
Toate s'ar fi vestejit. 

Insă acuma le-am scăpat, 
Mamo, vezi cam meritat 
Un sărut ş'o îmbrăţişare 

Ş'o bomboană chiar mai mare”. 


Moşuleţ 


IP a 
ET TITI TITI LILI LL LLLLL ELL LL LL Li Lee eee ini LL LL LLLLLLILLLLILI 


CIMPOIERUL 


Era la noi în sat, măi, unul 

Cu părul nins, corp subţirel, 
La vorbă iscusit ca el 

Nu se-afla pe-atunci nici unul. 
Eră chiar staroste în glume; 
Şi-apoi moş Dincă Cimpoierul, 
Om bun cu satul şi vierul, 
Cântă — şi'l ascultă o lume... 
Ştiă să cânte cu cimpoiul — 
Și noi copii, lumea lui; 

Zile, de dragul moşului, 
Pierdeam bătând prin sat noroiul. 
Purta piciorul în opincă, 

La gât şervet cu-altiţe "m floare 
Şi sub cojoc cimpoiul, care 


Cântă, plângeă, cum vrea moş Dincă. 


Spuneă adeseori prea 'naltul: 
„Am fost şi eu ca voi, copii. ~ 


Aşa ne trecem noi de vii, 

Se duce unul, vine altul!” 
Mi-aduc şi-acum prea bine-aminte 
Pe moşul Dincă Cimpoierul, 
Om bun cu satul şi vierul — 

Şi vorbele lui îmi par sfinte.... 


|. I. Alexandrescu 33 
DOC k 00 


„NU-MĂ-UITA“ 


Printre mii de îloricele, 
Drăgălaşe, frumuşele, 

Ce livedea 'mpodobesc, 
Dulce-aromă răspândesc, 
E ş'o floare mai plăpândă, 
Cu privirea bună, blândă, 
Dânsa poartă o numire, 
Ce-i mai mult o amintire. 
De nume de-ți întreba, 


Floarea e : „Nu-mă-uita“. 
Bicaz-Fălticeni 


— Poveste plumeaţă — 


tan sărăcise rău de tot. Şi nu atât sărăcia, 
cât firea sa cea rea îl împinse la o înşelătorie. 
Luă un sac mare, îl umplu cu iarbă verde 
şi puse numai pe deasupra un strat subţire 
de mătase. 

„Mă duc la oraş, îşi zise el, şi spun că în sac 
e numai mătase, aşa că apuc bani frumoşi pe iarba 
dintr'insul.” 

Dar nici lui Bran din satul vecin nu-i mergea mai 
bine. Şi cum nici el nu era om mai a cătării, luă 
şi el un sac şi mai mare, îl umplu cu paie şi puse 
pe deasupra puţină lână. Porni apoi cu sacul în 
spinare la oraş, ca să-l vândă drept lână. 

Intâmplarea făcu ca Stan şi Bran să se intâl- 
nească în drum. 

_„Facem schimb cu sacii noştri?” întrebă Bran. 

— „Facem, zise Stan, decât eu am un sac cu 
mătase, care, precum se ştie, e mai de preţ decât 
lâna. De aceea, trebue să-mi dai pe deasupra şi o 
sumă de bani.” 

“La urmă se învoiră ca Bran să-i dea lui Stan 
doi poli, dar spunând că mare bani la dânsul, au 
rămas înţeleşi, ca să-i plătească atunci când s'or în- 
tâlni a doua oară. 

Schimbul de saci se făcu şi cei doi „,negustori” 
o rupseră la fugă, fiecare în partea sa, de teamă să 
nu fie descoperită înşelăciunea. Insă, când ajunseră 


DIMINEAȚA COPIILOR 


Perii o PB 


„i 


de Ali-Baba 


acasă şi deschiseră sacii, văzură că amândoi se pă- 
căliseră unul pe altul. 

După ce trecu la mijloc câtăva vreme, Stan se 
duse în satul vecin, ca să-i ceară lui Bran cei doi 
poli. Il găsi pe Bran ca slugă la primarul satului. 

„Prietene, îi zise el, mai înşelat cu sacul tău de 
lână, decât acum plăteşte-ţi datoria. Te-ai legat cu 
jurământ că-mi vei plăti doi poli.” 

— „Jurământul faţă de un mincinos cum ai fost 
tu cu sacul tău de mătase nu se prinde, îi întoarse 
Bran vorba. Cu toate acestea, vreau să-ţi plătesc, 
numai că n'am nici un ban. De aceea, dacă vrei 
să-mi dai o mână de ajutor, vei avea şi polii ce 
îți sunt dator şi sute de alţi poli. 

„lată ce avem de făcut: Stăpânul meu a săpat 
în curtea casei o groapă adâncă la care se duce 
deseori. 

In groapa aceasta trebue să fie bani şi alte lucruri 
de preţ. Vino cu mine diseară după ce se înoptează, 
ajută-mi să mă cobor în groapă şi după aceea îm- 
părțim frăţoşte tot ce găsesc acolo şi îți dau pe 
deasupra şi cei doi poli.” 

Când se înoptă deabinelea, Bran luă un sac, în 
care urma să pue banii şi celelalte lucruri de preţ 
ce ar fi găsit în groapă, îşi trecu de mijloc o 
frânghie şi dete lui Stan ca să ţie celălalt capăt al 
frânghiei. 


DIMINEAȚA COPIILOReeccccoccocoooovototeevevvoeveo0oeeeoeeeeeee PAG. 5. 


In groapă însă nu găsi nimic. Atunci se gândi 
singur şi îşi zise: „Dacă-i spun lui Stan că n'am 
găsit nimic, ticălosul de el e în stare să mă lase aicea 
şi să o şteargă. Va îi însă vai de pielea mea, dacă 
stăpânul mă găseşte în groapă.” 

De aceea, intră el însuşi în sac şi-i strigă lui Stan: 
„Stane, trage sacul că e plin de bani şi alte bunătăţi!” 

Il trase, dar la rândul său îşi zise: „La ce să-l mai 
scot din groapă şi pe Bran, ca să împart cu dânsul 
comoara din sac?” 

Luă, aşa dar, sacul în spinare, crezând că în- 
trinsul sunt bani şi alte lucruri de preţ şi o şterse. 

Dar câinii din sat se repeziră cu toţii. „Prietene, îi 
strigă Bran din sac, ridică mai sus sacul, că mă 
sfâşie câinii.” 

Stan să moară de ciudă şi alta nu. Trânti sacul 
la pământ, îl dezlegă şi-i strigă lui Bran: „Ai fost 
un mincinos şi un ticălos!” 

— „Parcă tu ai fost mai breaz!” îi întoarse Bran 
vorba. 

Sau împăcat din nou, rămânând înțeleşi ca atunci 
când se mai întâlnesc, Bran să-i plătească lui Stan 
cei doi poli cu pricina. 

Doi ani după aceasta Bran îşi făcuse o gospo- 
dărie bunicică şi se căsătorise. Intr'una din zile iată 
că-l zăreşte pe Stan venind spre casa lui. 

„Nevasto, îi zise el femeiei sale, vine Stan să-mi 
ceară doi poli, dar eu intru în casă, mă culc şi mă 
înfăşor într'o pânză albă. Tu să-i ieşi întru întâm- 
pinare şi să-i spui că am murit.” 

Aşa făcu şi femeia, care mai vărsă şi 
lacrimi. 

„Dumnezeu să-l ierte, zise Stan, adăugând: Fiindcă 
am fost prieteni buni şi am muncit şi am făcut 
împreună negustorie, stau aicea ca să iau parte la 
înmormântarea lui.” 

Femeia intră în casă şi-i spuse lui Bran ce gânduri 
are Stan. Bran însă o povăţui în felul următor: 
„Du-te acum la preot şi zi-i şi lui că am murit 
şi mai spune-i să fiu dus în biserica din mijlocul 
cimitirului, unde să fiu lăsat în noaptea aceasta, iar 
mâine să mă înmormânteze.” 

Bran fu pus întrun sicriu şi dus la biserica din 
cimitir. Dar nici Stan nu se dete bătut. „Am să ve- 
ghez toată noaptea în biserică la căpătâiul prie- 
tenului meu Bran”, zise el. ` 

Peste noapte intrară în biserică mai mulţi hoţi, 
cari jeîuiseră casa unui boer bogat. Hoţii vroiau ca 
în biserică, unde credeau că nu-i vede nimeni, să-şi 
împărţească tot ce furaseră. 

Impărţeala merse bine, până ce se stârni între 
dânşii o ceartă din pricina unei săbii pe care 
vroia să o aibă fiecare dintr'inşii. 

Dar căpetenia lor le zise: „Staţi să încerc pe 
trupul celui mort din biserică, dacă sabia taie bine. 
Să vedem dacă-i pot reteza capul dintr'o singură 
lovitură.” Şi se apropie de Bran care stătea lungit 


câteva 


în sicriu. Insă Bran se ridică dintro dată şi strigă 
cât îl ţineau puterile: „Morților, unde sunteţi?” 

— „icea, gata cu toţii!” răspunse Stan din colţul 
în care se ascunsese. 

Ingroziţi, tâlharii o rupseră la fugă, lăsând în bi- 
serică şi sabie şi bani şi tot ce mai furaseră. 


După ce fugiră aşa o bucată de vreme, căpetenia 
lor se opri şi le zise: „Mai mare ruşinea! Noi, cari 
am ţinut piept bărbăteşte cu cei vii, să ne speriem 
şi să fugim de nişte oameni morţi! Stai că mă 
duc să văd ce fel de morţi sunt aceştia, cari umblă 
şi vorbesc.” 

Merse din nou la biserică şi puse capul pe fe- 
reastră. In biserică, Stan şi Bran îşi împărţiseră în 
bună înţelegere averea lăsată de tâlhari, dar când 
veni vorba de cei doi poli, isbucni iarăşi ceartă între 
dânşii. „Dă-mi cei doi poli ce mi-se cuvin!” strigă 
Stan. 

— „Nam de unde- să-ţi dau!” ţipă şi mai tare 
Bran. 

Dar iată că Bran zări la fereastră capul tâlha- 
rului. Fără să se sperie câtuşi de puţin, îi luă că- 
ciula şi aruncând-o lui Stan, îi zise: „Na, pentru 
polii tăi ia căciula aceasta!” 


Citiţi urmarea în pag. 6 jos. 


PAG. 6. 


ra cea mai voinică şi mai mare dintre toate ' 


of, găinile din curte. O aveam de 6 ani şi nici 


i =) prin gând nu-i trecea mamei să o taie. Po- „ 


rumbaca era cea mai bună şi mai devotată 

cloşcă. N'a trecut un an în care Porumbaca 

să nu scoată două rânduri de pui şi de asta o iu- 
beau toţi ai casei. 

Cu câtă dragoste şi mândrie stătea ea trei săp- 


tămâni pe ouă! Dacă nu am fi luat-o să-i dăm - 


grăunţe, ea nici nu se gândea la mâncare. Dar, să 
ferească Dumnezeu să fi îndrăznit a pune mâna pe 
ouăle ei, că apoi îţi scotea ochii. 

Când mai era o zi, două până să iasă puii din 
găoace, ea începea să cloncăne: clo, clo!... Striga pui- 
şorii. Când ciocniau oule şi puişorii se auzeau piuind, 


(Urmare din pag. 5) 


O nespusă groază îl cuprinse pe şeful hoţilor, care 
fugi mâncând pământul. Ajunse la tovarăşii săi pe 
jumătate mort de frică. 

„Prieteni „le strigă el, am avut noroc mare că 
am scăpat cu zile din mâinile morţilor. Sunt aşa 
de mulţi, că din grămada noastră de bani nu le 
venea nici doi poli de fiecare. Unul din morţi mi-a 
luat chiar căciula din cap şi a dat-o unui alt mort, 
care se plângea că lui nu-i căzuse nimic în parte.” 

De atunci Stan şi Bran n'au mâi avut pricină de 
ceartă şi nici de înşelătorie. 

E Ali-Baba 


DIMINEAȚA COPIILOR 


atunci nu mai era chip să intre în casă cânele ori 
pisica, fiindcă era vai de pielea, lor. 

De îi simțea când intrau în casă, sărea sburând 
din cuibul ei şi drept în capul cânelui ori a pisicei 
se oprea, ciocănindu-i şi bătându-i cu picioarele şi 
aripele. Dar nu degeaba era Porumbaca noastră 
mândră, odoarele ei numărau totdeauna 20—22 go- 
goloşi mici şi moi ca puful. Nu ne puteam apropia 
de puişorii ei, că păţeam ca şi pisica. Ne sărea 
în ochi. Nici găinile din curte nu se apropiau de 
dânşii, sau de făina muiată care era mâncarea lor, 
că se trezeau cu Porumbaca în cap. Se ţinea cu 
ciocul de creastă şi le bătea cu picioarele. 

Puişorii Porumbacei totdeauna creşteau mai repede 
ca la celelalte cloşte. Ea îi purta toată vremea pe 
locurile unde ştia că este mai multă mâncare. 

De asta Porumbaca putea să crească două rân- 
duri de pui pe vară, pe când altele deabia puteau 
să crească un rând. 

“Porumbaca îşi păzea bine puii. Nu-i prăpădea şi 
nici uliul nu-i putea răpi vreunul. 

Intro vară, Porumbaca îşi avea al doilea rând de 
pui. Erau de o lună. Se ducea cu ei departe de 
casă, căutând locurile cele mai ascunse pentru hra- 
nă. Atunci i se întâmplă cea mai mare nenorocire, 
unde ea şi-a arătat cu prisosință devotamentul de 
mamă. 

Stăteam toţi pe prispa casei şi deodată auzim pe 
Porumbaca cotcodăcind tare într'o grădină vecină. 

Ce se întâmplase? Un uliu stând la pândă in- 
trun soc, văzând pe Porumbacă cu odoarele ei rå- 
câind aproape de un şanţ de catină, sa repezit a- 
supră-i. Auzind cotcodăcitul disperat al cloştei, am 
sărit repede în ajutorul ei, crezând că a sfărâmat-o 
uliul. Când am ajuns la locul luptei, am crezut că 
uliul o mănâncă pe cloşcă. Fiind penele de aceiaşi 
culoare, nu se deosebea de răpitoare. 

Mi-am închipuit că uliul e acela care loveşte cu 
ciocul şi sfârtecă cu ghiarele. Am prins cu putere. 

Când ce să văd? Era Porumbaca. 

Deodată aud la dreapta mea, o puternică poc- 
nitură de puşcă. Tata care luase puşca pe când uliul 
se ridică puţin în sus, îl şi ochise şi acum cădea gră- 
madă la pământ. Am dat drumul Porumbacei. Cre- 
deam că va fugi de uliu, acum când se sbătea cu 
moartea. 

Nu! S'a repezit la el şi-a început să-l sfâşie cu 
ghiarele, până a văzut că nu mai era decât o gră- 
madă de carne. 

Cu toţii am căutat puişorii şi am putut găsi abia 
14, ceilalți 6 lipseau. Cât de disperată îi striga: 
clo, clo, clo! Ei se băgaseră adânc în cateni şi nu 
puteau ieşi. Noi am ajutat să-i scoatem puişorii toţi 
şi devotata Porumbacă, nu numai că nu ne sărea 
în cap, dar parcă ne mulțumea cu cloncănitul ei. 

De atunci Porumbaca s'a făcut mai bună cu noi, 
dar şi noi o iubeam şi mai mult. 

Elena C. Şoltuz 


I 


Scump Moş Nae, îti trimitem, 
La revistă ca să iasă, 

Un portret al meu cu Frosa, 
Cum am fost luaţi în casă. 
Ce-i cu noi, se vede bine, 
Că de drum ne pregătim, 
Ca de Paşti, iubit prietin, 
Noi la tine să venim. 
Pălării şi rochii multe, 
Fuste, bluze, pantofiori, 
Lăzi întregi tot umple Frosa 
Şi munceşte ea din zori. 
Ca să ştie, zice dânsa, 


Toată lumea'n Bucureşti, 
Că la modă-i nentrecută 


Coana Frosa din Hăpleşti. 
„Hapleo dragă, tot îmi spune, 


Am să fac eu mare haz, 
Când cucoanele de-acolo, 
Au să crape de necaz“ 
Asta-i una, iar a doua, 

De pe-acuma te vestim, 

Ca să-ți faci tu pregătirea, 
Că noi singuri nu venim. 
Vine Hăplişor la sigur, 
Se'nţelege şi-Urechilă, 

De Hăplina, nici nu-i vorbă, 
Dar mai vine şi Prostilă. 
Vine el şi cu nevasta-i 

Şi Tănase fot aşa, 

Din Blegeşti şi din Pârliţii, 
Vin vr'o zece şi ceva. 

Ba mai vine ş'altă lume, 
Don primarul din Prosteşti, 
Notăreasa cu notarul 


Si trei dascăli din Tâmpeşti. 
Zi aşa, treizeci la număr, 

Ba îți cerem chiar iertare, 

Că venim puțini acuma, 

Dar plecăm în graba mare. 
Şi ne-am zis să stăm la tine 
Patru luni, ca pân'la vară, 
Când cu toții ne re'ntoarcem, 
Să mai stăm puțin la țară. 

Fii dar vesel, scump Moş Nae, 
lată ziua c'a sosit, 

Ca să-ți fim şi fie oaspeți 

Şi să-ți zicem : „Bun sosit !“ 


MODELE DE COPIAT ŞI COLORAT 


Fetița cu căruciorul 


lată un model, poate mai puţin 
uşor decât cel din numărul trecut, 
dar nici aşa greu, ca să-i sperie 
pe tinerii noştri desenatori. E o 
fetiță, care cară nisip întrun că- 
rucior, dar care s'a speriat că un 
băiat, ascuns ceva mai încolo, a 
strigat-o pe neaşteptate. 

După ce-l copiem, avem de co- 
lorat şorţişorul fetiţei, rochiţa ei, 
panglicuţa din cap, o parte a hai- 
nei ce se vede din băiat, căruciorul, 
bârnele de lemn, etc. Cum să le 
colorăm? 

La aceasta nu răspundem noi, 
ci fiecare cititori îşi va arăta ta- 
lentul, gustul şi priceperea. 
„Noi îi întrebăm chiar -pe cititori, 
dacă le place rubrica aceasta şi da- 
că se folosesc de dânsa, pentru a 
se forma în frumoasa artă a de- 
senului. 


eDIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 8. 


CURAGIOASA FATĂ A MORARULUI 


Localizare de MOŞ NAE 


Desene de W. Busch 


3) „Să furați voi aţi venit, 
r nu e cum v'ați ragu 
Veţi vedea acum în 
Ce v'aşteaptă ca răspi a 


1) intro noapte cu furtună, 
Trei tâlhari merg împreună, 
Merg la moara cea din sat, 
Merg la jaf şi la prădat. 


4) Drept pe scară 'ncet se urcă 
Un tâlhar — dar nu se 'ncurcă 
Morăriţa, ci 'mbrânceşte 
Piatra morii şi-l zdrobeşte 
Şi piftie Va făcut. 

Pe tâlharul cel temut 


Ul 


2) Dar la moară-i morăriţă, 


O viitează de fetiță 
Care 'ndată ce-i zäroşte, 
Astfel singură=şi v e: 


5) Vine-al doilea — morăriţa 
— Vai, grozavă-i ştrengăriţa! 
lute-l prinde cu o sfoară, 
Chiar de sulul dela moară. 


6) insă sulul se 'nvârteşte, 

Pe tâlhar mi-l tot zdrobeşte, 
i ce mult Pa măcinat, 
ici de-aluat că-i frământat. 


Dar pe-ai treilea dânsa-l lasă 
Să pătrundă drept în casă, 

Să deschidă lada în care 
Se-află banii în 


77/11] 


/ 


8) Dar când hoțul încânta 


Tanos capu’n bani pleca 
a trânteşte brusc capacul: 
„Stai că dai acum de dracul!“ 


N 


M= BIBLIOTECI 
JÆ@NIVERSITÄ 


9) Zice şi pe ladă sare, 
Strânge, 'mpinge cât mai tare, 


Pân'ce hoţul sugrumat 
A murit asfixiat, À 


10) Ce-a rămas din toți cei trei ? 
lan priveşte, dacă vrei: 
Praf şi scrum ce s'a svântat — 
Au avut ce-au meritat. 
———— onk 


Povestea Ticuţii 

Ticuţa, guraliva şi isteaţa, se apropie tăcută de 
maică-sa şi stă pe gânduri. 

„Ce-i cu tine de nu ţi se aude guriţa? 

— St! taci puţin, că-mi fac în gând o poveste... 

Gata! -— Să ţi-o spun? 

—  Spune-mi-o. 

— Dar o să-ţi placă? 

— Cum de nul 

— Zi „zăw” 

— Zău 

— Dar să ştii că nu é lungă. 

— Nu face nimic. 

— A fost odată ca niciodată... A fost odată un 
borcan de dulceaţă — aşa... un borcan de dulceaţă, 
şi eu lam spart. 

— Cum? Ai spart borc...? 

— N'ai voe să te superi, mămico. 

N'ai zis co să-ți placă? Ţi-ai dat şi zăul 

; Rizopo! Corneliu-Cavarna 


—— omk 


PAG. 10. 


PUNGA 


Persoanele: Sanda, Rodica, Dănuţ, Un lucrător. 

Lucruri mărunte: Patru păpuşi, o grămăjoară de 
nisip. O formă de cozonaci. O pungă. 

SANDA (plimbându-se singură). — Mama mi-a 
dat voie să ies, pentrucă mi-am isprăvit lecţiile; 
mă duc să văd dacă Rodica şi Dănuţ sunt în gră- 
dina publică. Aşi vrea să mă joc de-a vânzătoare 
de cozonaci; fac din nisip cozonaci şi apoi vin cei- 
lalţi şi cumpără plătind cu pietre. (ese). 

(Rodica şi Dănuţ stau pe o bancă) 

SANDA (vine alergând). — Ce bine îmi parel 
Vă căutam... Hai să ne jucăm de-a vânzătoarea de 
cozonaci. 

DĂNUȚ (sculându-se). — Eu vreau să cumpăr! 

RODICA. — Şi -eu, am să fac pe cucoana care 
na să târguiască. 

ANUŢ. — Ce bine o să ne jucăm! Să faci re- 
a cozonacii, Sando! 

SANDA. — Ce bine ar fi să avem bani să cum- 
„părăm o formă nouă, cealaltă nu mai este bună. 

RODICA. — Nu-i nimic, hai să lucrăm, Dănuţ 
şi cu. mine mergem să căutăm pietre, fiecare de 
partea sa. (es amândoi). 


DĂNUȚ (singur). — Trebuie să adun buzunarul 
plin, să am mai multe ca Rodica. (se apleacă şi cu- 
lege). 

SON LUCRĂTOR (apropiindu-se). — Spune-mi, băe- 
taş, mai găsit cumva o pungă pe când te jucai? 

DĂNUŢ. — Nu, domnule, acum am venit, dar 
dacă vreţi, vă ajut să o căutaţi. 

LUCRĂTORUL. — Vreau, şi-ţi mulţumesc copilul 
meu. Treceam prin grădină când am pierdut-o şi 
cum n’a fost nimeni, poate că o găsim. 

DĂNUŢ. — Am ochii buni şi am să mă uit peste 
tot. 
LUCRĂTORUL. — Nu aveam mult în biata mea 
pungă, fiindcă nu sunt bogat. Numai atât cât să 


DIMINEAȚA COPIILOR 


iau o pâine şi dacă n'o găsesc, cei doi copii se vor 
culca diseară nemâncaţi. 

DĂNUȚ. — Vai ce nenorocire! Eu am un leu în 
puşculiță; am să ţi-l dau. 

LUCRĂTORUL. — Nu, nu, copilul meu, mulţu- 
mesc, ai o inimă foarte bună, dar eu nu cer de po- 
mană! Să mai căutăm încă. 

(Caută şi se fac nevăzuţi). 


SANDA (singură se aplecă şi se scoală). — lată 
o pungă!... plină cu bani... am să cumpăr forme 
de cozonaci cu ei. (se gândește o clipă). Da, dar 
punga nu-i a mea, cineva a pierdut-o şi dacă iau 
banii am să fiu o hoaţă. Mai bine să o duc mamei să 
caute dânsa persoana care a pierdut-o. 

DĂNUȚ (alergând). — Senao; Sando, vino să ne 


ajuţi | 

SANDA. — N'am timp, am găsit o pungă şi o 
duc acasă. 

DĂNUŢ. — Ah! dă-mi-o repede. 

SANDA. — Nu-i a ta. 

DĂNUȚ (o apucă de braţ şi o scutură). — Dă- 
mi-o îţi spun. 

SANDA. — Nu, nu, lasă-mă. 

DĂNUŢ. — Nu te supăra, Sando, ştiu cine a 


pierdut-o şi trebue să i-o dăm înapoi. 

SANDA. — Dar eu vreau să i-o dau; unde este 
persoana care a pierdut-o? 

DĂNUŢ. — Uite acolo, omul acela care caută în 
nisip; nu are decât banii aceştia, pentru ca să cum- 
pere pâine la copii diseară. 

RODICA (sosind). — Da, Sando şi eu am trecut pe 
lângă dânsul, era atât de trist când căuta! 

SANDA. — Sărmanul om! Să ne grăbim să i-o 
dăm îndărăt. Domnule!... nu mai căutaţi... am gă- 
sit eu punga... Iat-o, iat-o! 

LUCRĂTORUL. — Oh! mulţumesc, micuţo. Mi-ai 
făcut un mare bine. Toţi trei sunteţi nişte copii 
buni şi o să faceţi fericiţi pe părinţii voştri. Acum 
trebue să merg la lucru. La revedere, copii, şi mul- 
țumesc încăodată. (pleacă). 


SANDA. — Cât este de mulţumit! 
RODICA. — Ce plăcere să găseşti ceva şi să 
dai îndărăt! 


SANDA. — Da, sunt aproape tot aşa de mulţu- 
mită ca şi dânsul. 

DĂNUŢ. — Şi eu. Hai să ne jucăm acum. 

SANDA. — Dar mam făcut cozonaci. 

RODICA. — Şi eu n'am adunat pietre. 


DĂNUȚ. — Atunci va fi pentru altădată, acum 
este prea târziu. ' 
SANDA. — Să ne întoarcem acasă. Voi povesti 


mamei întâmplarea cu punga, şi sigur că mă va 
săruta. 
DĂNUȚ. (bătând din palme). — Da, haide să mer- 
gem să povestim mamelor noastre. (Es alergând). 
CORTINA.