Dimineata Copiilor/Dimineata Copiilor, 1928 (Anul 5, nr. 203-255) 864 pag/DimineataCopiilor_1928-1669230553__pages701-750

DIMINEATA COPIILOR 


„Sărmane fluturaş, zise Lică îndată ce îl zări. 
Cine a fost aşa de rău ca să-ţi rupă frumoasa 
ta aripă?. 

— E băiatul cel răutăcios”, răspunse fluturele 
cu glas omenesc. 

Lică îl apucă încet şi cu băgare de seamă şi 
îl puse în palma mâinei. 

Dar fluturele grăi din nou zicând: „Mi sa 
spus că tu ştii să taci aripi. Nu mi-ai putea pu- 
ne şi mie la loc aripa ce-mi lipseşte?” 

La auzul acestei întrebări, Lică zâmbi si-i 
răspunse: „Aripile făcute de mine sunt mari, 
sunt grele, aşa că nu se potrivesc câtușşi de pu- 
tin cu ale tale. Eu am făcut pentru mine o pe- 
reche de aripi, cu cari vreau să încep să sbor. 
Și voi încerca nu mai târziu dacât mâine. Dacă 
vrei, vino să ţi le arăt, ca să le vezi şi tu”. 

Tot ţinându-l încetişor în palmă, intră cu el 
în casă, apoi se urcă în pod, unde îi arătă două 
aripi mari, făcute din pânză întinsă pe nişte 
sârme de fier. : A 

„lată, îi zise Lică, aripile făcute de mine. 
Mâine dimineaţă mă sui pe acoperișul casei, mi 
le tree pe umeri şi apoi mă avânt în văzduh. 
Sunt încredinţat că am să izbutesc. 

— Va să zică, grăi fluturele amăıît, pentru 
mine nu poţi face nimic. Sunt osândit să ră- 
mân toată viaţa cu o singură aripă şi rob lz 
furnici. 

— Pot să te scap de robia furnicilor, şi să te 
tiu aci la mine, îi întoarse vorba Lică. Uite, în 
odaia mea de dormit am un ghiveciu de busu- 
ioc. Acolo să fie locuinţa ta, iar în toate zilele 
voi avea grijă să-ți aduc o frunză stropită cu 
roua dimineţii”. 

Fluturele primi cu bucurie, iar Lică se culcă 
cu gândul la marea sa ispravă de a doua zi. 

Peste noapte Lică visă un vis foarte ciudat, 

Se făcea că odaia în care dormea fu năpădită 
de o lumină mai puternică decât lumina zilei. 
Pe fereastră intră un înger îmbrăcat tot în alb 
şi cu o pereche de aripi mari şi albe. Ingerul 
se apropie de Lică şi-i vorbi în felul următor: 
„Ai fost un băiat foarte drăguţ, că ai avut grijă 
de fluturele cu aripa ruptă şi l-ai adăpostit la 
tine. N'ai vrea, însă, să fii şi mai drăguţ şi să 
faci pentru dânsul încă o faptă bună şi fru- 
moasă? 

— Ce aș putea face mai mult decât am făcut? 
întrebă Lică. 

— Să te laşi de gândul de a sbura mâine și 
să primeşti ca în locul tău să poată sbura flu- 
turele. 

— Dar el nu poate să sboare, se 
Lică. Nare decât o singură aripă. 

— Dacă tu te laşi de gândul de a sbura şi 
distrugi aripile ce ai făcut, fluturelui îi va crește 
la loc aripa ruptă, și va putea sbura. 


împotrivi 


PAG. 5 


Lică stătu un răstimp pe gânduri. Nu se pu- 
tea hotări așa de lesne, ca de dragul unui flu- 
ture, să nu sboare el, care multe luni de zile 
muncise să-şi facă aripile cu cari era încredin- 
ra putea să se înalțe în văzduh. 


tat că 


5 


Ingerul însă ii zise din nou: „Primeşte şi fă 
aşa cum Îți spun, fiindcă e pentru binele tău. 

— Fie aşa cum crezi că e mai bine!” grăi Lică 
hotărît. 

A doua zi, când se sculă din pat, Lică nu mai 
găsi la ghiveciul de busuioc pe fluturele cu a- 
ripa ruptă. Fluturele sburase, căci îi crescuse a- 
ripa la loc. 

Lică se ținu de cuvânt. Nu încercă să sboare 
şi el, ci distruse aripele ce făcuse şi nu se mai 
apucă să facă altele. 

Și a fost din partea sa o faptă-cuminte. In 
adevăr, aripile făcute de dânsul nu erau nime- 
rite, așa că la cea dintâiu încercare de a sbura, 
ar fi căzut şi ar fi rămas mort locului. Fu scă- 
pat însă de îngerul trimis de Dumnezeu Sfântul. 

Dinu Pivniceru 
—— — ock 

Mama: „Priveşte, Mihaiu, acum 
prind stelele”. 

Mihaiu (care vede o stea căzând): 
îmamă!, chiar acum au lăsat să cadă un 
prita“ 


îngerii a- 


„Mamă, 
chi- 


ete . 

Tatăl: „Costică, ţi-am promis o bicicletă dacă 
treci clasa. lar ai rămas repetent. Ce ai făcut 
ultimul timp ?”. GRISES netă 

Costică: „Am învăţat: să merg cu bicicleta!...” 

„.., Rulese de Wodan 


e E Et NE A 
(dt itp 


Q 


o 
Loe Sa 


Ò 
C 
; 
i 


(ÎN 


(| 


f 


IRNIR 


SERIOZITATE COPILAREASCĂ 


agă de seamă, Puiule! Soarele îţi loveşte 

părul galben şi răzvrătit în mijlocul ca- 
7 pului. Astăzi eşti inginer iscusit, ba 

chiar şi zidar harnic. In gândul tău clă- 

dești o catedrală de Veneţia. Ai adunat 
petricele şi nisip. Acum le amesteci binișor în- 
tro căldărușă mică și începi să le aşezi, după 
un plan, dar clădești mereu fără spor. Din ca- 
tedrală, vezi un palat! Ba o căsuță mică, mică 
de tot, ba chiar nimic. „Uite, tăticule, pietrele și 
hisipul sau risipit, apa nu le poate ţine. Și cu 
toate acestea te lași vesel de construcţie, când 
a venit „tăticu”. In urma ta rămâne niţică mur- 
dărie, dar ţi-ai făcut cheful să te crezi inginer 
şi zidar în acelaş timp. 

Mâine. „Staţi frumos!” strigă Puiu şi potri- 
vește cu ocihșorii lui albaștri plăcile pentru fo- 
tografiat. După aceia îl vezi la robinetul cu apă, 
că face bae plăcilor de fotografiat, unde el e to- 
tografiat cu adevărat. 

„Ce faci, Puiule?” Strici Totografiile! 

— Ba nu, mămică, eu fac bae fotografiilor ca 
unchiul Mitică, (doctorul radiolog). 

Acum Puiu crede că lucrează cu seriozitate... 
Dar e meșter strică.. N'a reușit nici astăzi, ba 
mai rău ca ieri! Dar ce-i pasă, e vesel şi as- 
tăzi. 

„După două zile. ; 

E ora 9 dimineața. Puiu e complect plăcintar, 
sau bucătar. E tot alb şi cu bonetă înaltă pe 
cap, nu i se vede de cât faţa gingaşă, care nu- 
mai la bucătar nu te duce cu gândul. La casa 
clădită şi fotografie stricată. trebuie şi masă. 
Nu-i aşa Puiule!... 


m 


de Mia Dan 
— „Ce pregătim pe astăzi?” Sună vocea 
găsindu-se în treabă... 
„Pui, Puiule!” e răspunsul plin de haz... 


— „Da, am înţeles!” Și când bucătăreasa vrea 
să tae pui pentru masă, el plânge tare cu două 
rânduri de lacrimi... 

După un timp, când nici nu te gândești, Puiu 
e „Pompier”, probabil stinge castelele închipui- 
te, aprinse din cauza bucătarului zorit!... 

Nici cureaua ce-l strânge la mijloc nu-i lip- 
seşte... Strigă serios să grăbească fiindcă focul 
se întinde. Și în jurul lui e bună pace. 

Altădată e soldat războinic şi viteaz. Și-a în- 
chipuit o puşcă și se luptă cu armate dușmane. 

„Am biruit dușmanul cu luptă grea”! spune 
el tot înădușit, cu ochii sclipind, obrajii roşii și 
răsuflând greu. 

In sfârșit, toate-s bune, Puiule, dar e periculos 
să fii şi șofeur. Maşina lui Puiu e un scăunaş. 
Pe o parte şade el, pe cealaltă e fixată o roată 
ca de automobil, ca la motor şi cu spiţe, pe care 
o învârte cu îndemânare... E invenţia lui Puiu, 
el a privit mult la automobile şi a arătat cum 
să-i facă şi lui un automobil... Are și „Ap! ap! 
ap! Și sună din el şi face sgomot, ca să se ferea- 
scă pisica, atunci când trece prin fața automo- 
bilului. 

„Lăticu mi l-a cumpărat, când am fost cu- 
minte, ca să am automobil complect”, spune el 
cu mulțumire. 

Şi e mare şofeur! In dos are un scaun mic 
CR ma i i i a ni ga i la m a ai 


Citiţi urmarea în pag. 7 jos. 


lui 


DIMINEATA COPIILOR 


PAG. ? 


DESPRE PĂPUŞI 


„eorgeta făcu o vizită Linei. Acolo veni şi o 

altă prietenă de-a lor, Lily, în vârstă de 

(65| șase ani, cu păpuşa sa pe care o strângea 
cu multă dragoste în braţe. 

Abia se văzură și începură din nou jo- 
cul care le plăcea mai mult, adică, de a maimu- 
țări pe mamele lor. Şi iată că ștrengăriţele 
noastre deveniră trei „doamne”. 

„Ce mai face fiica d-stră, seumpă doamnă? 

— Mulţumesc, doamnă; sănătatea sa e mai 
bună decât garacterul său. 

— Tot neascultătoare? 

— E mai bine, în această privință; dar are o 
grămadă de alte mici defecte. Ah! dragă, e greu 
să crești copii, când vrei să le däi ò educăţie 
bună! 


3 


— Mie îmi spui asta! Mi-am bătut mult capul . 


cu Loloa mea; acum ea este foarte cuminte și 
Rozalia îi 
lo e cu trei ani mai mare ca Rozalia. 

— Oh! copiii! copiii! Dacă ar înţelege ei ce.de 
griji-ne dau! 

— Dacă aţi avea atâţia copii, câți am eu, ce 
aţi zice d-stră? exclamă mica Lily. 

— Aveţi mulţi, „doamnă”? întrebă Georgeta. 

— Am şapte, dintre cari unul e bolnav la pat 
şi mă nelinișteşte foarte mult. 

— Ce a zis doctorul? 


(Urmare din pag, 6) 
pentru vizitatori şi chiar f 
Are multă precauţie. 

„Maşina mea nu se răstoarnă |... Acum în în- 
chipuirea lui plimbă pe toţi prin locuri frumoa- 
se și prăpăstioase, fără urmă- de pericol, căci 
toţi stau pe loc!... E încântat! 


face şi pe taxatorul. 


Toate le visezi, Puiule, micule, la patru ani!... 
Astăzi copilării serioase!... Mâine idealuri în- 
țelepte, care să construiască o viaţă frumoasă 
pentru alţii şi pentru tine. Mia Dan 


a semăna cu timpul. Gândiţi-vă! Ló- 


— Că a mâncat prea multă ciocolată și că din 
această cauză. a căpătat o boală de stomac. 

— Sărman copil! E foarte trist să-l lipseşti 
de un lucru atât de bun! 

— Pe acesta care este unicul meu fiu, îl iu- 
besc mai mult! adaugă Lily. Afară de el, am 
cinci fete şi Bebe pe care îl vedeţi. 

— Bebe? Este tot o fetiță? 

— Nu, e un bebe. 

— Un băiat, atunci? 

— Nu, vă spun-că este un bebe. Nu ştiu dacă 
atunci când se va face mare, îi voi pune panta- 
loni sau rochie. Am timp să mă mai gândesc! 
Alte griji mă frământă acum. ` 

— Vă înțeleg; Lina care n'are decât doi copii, 
şi eu care n'am decât o fetiţă, avem destul chin 
acum: grija viitorului lor. 

— Ce vaţi gândit să faceţi din fiica d-stră, 
scumpă doamnă? întrebă Lily mirată. 

— Oh! Eu sunt foarte ambițioasă: o artistă 
sau o stea .de cinema. 

— Dece nu o „doamnă” ca mama d-voastre? 

— Pentrucă “stelele de cinema sunt mult mai 
fericite: îşi văd portretul în toate jurnalele și 
toată lumea vorbește de ele! Dacă ați fi auzit 
pe unchiul şi pe tatăl meu ce au zis! 

— Ce au zis, Georgeto? 

— Ce se poate apine mai bine; că ele sunt 
domnişoare frumoase. Ah! Ştii tu ce este o fe- 
mee. frumoasă? 

— Nu, eu înțeleg prea bine; dar cred că o 
femee care ne iubește, este fără îndoială o fe- 
Meie frumoasă. 
` — Aşa e, draga mea; şi eu găsesc pe scumpa 
mea mamă foarte frumoasă. 

— Și eu deasemenea găsesc pe a mea fru- 
moasă, frumoasă, frumoasă, zise mica Lily. 

= Şi a` mea este foarte frumoasă, adăugă 
Georgeta; atunci?... 

— Atunci, sfârși Lily, 
moase. 


toate mamele sunt fru- 


In româneşte de Sarasin 
-~ 


RETT 


“FAR 


Desene de GEO 


Fuge Haplea ca şi vântul, 
Tot spre dreapta alergând, 
Buzna dă in cine trece, 
Imbrâncind şi răsturnând. 


i Stai, măi'Hapleo, zice hoțul, 

. Mai 'domăt, ce te întețeşti? 

"“Flinde' ant”vrut:să-ți fac un bine, 
TR vrei să mă gâtueşti? 


AiE kb gress 


LA É > 
ah otica ae a a 


După multă-alergătură, 
Il găsi pe Moş Cârlan; 
„Ticălosule, îi strigă, 

Tu tâlhar şi hoțoman! 


„N'am furat pe Urechilă, 

Ci văzându-l necurat, 

La frizer l-am dus să-l spele,- 
Ba l-a tuns şi l-a frezat. 


DIMINEATA COPIIEWR 


E-LVi-NAPLLA 


Text de MOŞ NAE 


„Mi-ai furat pe Urechilă, 

De nu-l scoti numai decât, .- 
Află că nu scapi cu zile, 
UVite-acum te strâng de gåt. 


„Am plătit chiar pentru dânsul, 
Uite cheful mi-a venit, 

Ca să-mi fac şi eu pomană, 
lară tu te-ai necățit. 


— 


DIMINEATA COPIILO 


ai e 
Ama 
ATI 


— Să te cred?! întreabă Haplea. 
- Se "'nțelege, să mă crezi, 
Hai să mergem impreună, 

La frizerul, ca să-l vezi”. 


„Uite, neică, am alară 
Pe băiatu-mi — să-mi tră:ască-—- 
De durere la măsele. 

Cât paci să 'nebunească. 


ape 


— Hai să vie, zice omul, 

Căci alt meşter nu găseşti, 
Ca să scoată dinți, măsele, 
Am şi scos-o pân clipeşti”. 


y 3 PIETII BIZ E EN PETE SIE AE —— — — 
ti ii z g Aet y meram g ii FR EAD EEEN 


f Biblioteca Universi 


Si se duc, dar când. să intre, 
Zice hoțul: „Stai putin, 

Un secret am cu frizerul, 
Doar o clipă, p'urmă vin”. 


„Ba, 'sărmanul, nici acuma 
'N toate minţile nu este, 
Că vorbeşte într'aiurea, 
Cu măgarul o poveste. 


Merge hoțul şi pe Haplea 
'N prăvălie l-a chemat, 

De măgar întreabă Haplea: 
„Unde e să-l văd indat'?"” 


——— — DOZE kmn ——— 


Pia A rii: ETE A ei 


IEEE TINERE 
a i ; 


tă ince ema E 


Haplea 'n stradă stă ş'aşteaptă 
Hoţul, om afurisit, ; 
Când se duce la frizerul, 
Oare ştiţi ce i-a vorbit? 


„Dacă ştii să scoţi măsele, 
Să-l aduc la dumneata, 
De măgar de pomeneşte, 
Fii drăguţ şi n'asculta. 


Dar frizerul cheamă calfa, 
La ureche "ncet şopteşte: 
„E nebun clientul ăsta, 

Vezi de-l ține voiniceşte”. 


(Va urma) 


PAG. 10 


DIMINEATA COPIILOR 


FRĂŢIOR ŞI SURIOARĂ 


OTHILIE WILDERMUTH 


(Urmare) 9 


In româneşte de Prof. V. Tempeanu 


„Care băiat, domnule Dobre?” 


„Ei băiatul, fratele dumneavoastră, care mă 
necăjește atâta” 
„Fratele meu totdeauna a fost de treabă”, 


zise Ilenuța, cam necăjită, căci o durea în su- 
flet, când zicea cineva rău de fratele ei. 

„Ei da”, bombăni strungarul, „e drept, era 
liniştit şi așezat, bine crescut, dar posac şi am- 
biţios, vrea să facă toate cu mâna lui şi atunci 
calfa, care nu ştie multe, i-a dat câteva palme”. 

„Dar, domnule Dobre, fratele meu nu e în- 
vățat cu astfel de purtare”. 

„Da, da, că nar fi murit din asta şi pentru 
atâta lucru nu trebuia să plece”. 

„A plecat ?” întrebă Ilenuţa palidă de groază. 

„Da, trebue să fi plecat astă noapte, căci pa- 
tul lui stă neatins. Eu n'am nici o pretenţie; am 
venit doar să spui, că nu i-a făcut nimeni ni- 
mic altceva, decât doar că a luat câteva palme 
de la calfă, și apoi şi dacă se întoarce, eu nu 
am nevoe de el, căci nu-mi trebue un astfel de 
ucenic. De plătit, n'am să-i dau nimic, căci nu 
sunt obligat să-i dau, dacă fuge dela stăpân” 

lenuţa era buimăcită de groază şi jale. Aşa 
dar, vocea, care o strigase pe nume a fusese 
vis, nici presimţirea morţii, ci a sărmanului și 
rătăcitului ei frate, care-şi luase lumea ’n cap, 
singurel și fără ajutor şi eå ar fi trebuit să-l li- 


niştească şi să-l cheme înapoi, să-i vie într'aju-. 


tor. Frăţiorul, despre care făgăduise mamii pe 


patul de moarte, că-l va ocroti și îngriji! Si" 


wavu nici atâta stăpânire de sine, casă nu se 
ducă la maistru să-l roage să nu mai facă scan- 
dal din lucrul ăsta. 

Se îmblânzi și el, când văzu figura galbenă 
a ceara și ochii înlăcrămațţi ai surioarii cre- 
dincioase. 

„Ştiu, domnişoară, că d-voastră sunteţi o fată 
foarte bună. Dacă băeţașul var fi semănat mă- 
car cât de cât!. Ei, eu socot că foamea o să-l 
mâne înapoi: cine ştie, poate, pentru hatârul 
dv. îl primesc înapoi”. 

Și învățătorul la care sa dus enuţa la a- 
miază, era de aceiaș părere, ca să nu se facă 
zarvă mare pentru asta, căci ar fi în răul băia- 
tului. Şi apoi, zicea el, e destul de mare, ca să 
știe drumul spre casă, și are să vie înapoi. 

lenuţa - însă nu se putuse linişti şi toată 
noaptea nu închise ochii, ci sta așa, pe jumă- 
tate îmbrăcată în pat, doar de-o mai auzi vocea 
fratelui. Era foarte necăjită și parcă vedea me- 
reu fața palidă a mamii, întrebând-o: 
ti-e frățiorul ? Așa l-ai ocrotit? 


unde 


Și în liniştea nopţii, răsună strigarea pani: 
cului, care vestea ora 11 : 
Paza omului "i nimică 1 
Ingeri să ne stea de pază! 
Doamne, să-i trimiți pe-o rază 
Pentru pază. 
Noaptea. pară-ni-se mică. 


Astfel 
parte. 

Cântecul acesta a mişcat în mod deosebit ini-, 
ma surioarii. 

Ea se întreba : oare te-ai gândit în deajuns 
la Dumnezeu? oare: nu te-ai încredințat prea 
put în tine și în iubirea ta de soră? Dai ai lu- 

rat, cusut, economisit, ai îngrijit de frăţior, 
> da oare te-ai şi rugat în deajuns ea în el? 
Prin iubirea plină de grije, doar nu i-ai făcut i- 
nima prea subţire, pentru ca să poată suferi as- 
primile vieţii, în loc să i-o întăreşti prin cre- 
dință în Dumnezeu şi răbdare? Atunci 0 rugă 
caldă îi isvori din inimă și îneredinţă lui Dum- 
nezeu paza frăţiorului, Lui care veghează. în toi 
momentul peste ţări şi mări; și o linişte, bine- 
făcătoare îi mângâe inima şi dormi în pace. 

In zilele următoare, or de câte ori făcea drum 
prin oraș, trecea şi pe la poștă şi întreba sfioasă 
dacă nu e vreo scrisoare şi pentru ea. 


cânta păzitorul şi-o. porni mai, de- 


- 


DIMINEAȚA COPIEI O IPEE aPoesonenPeI00eL _o0eveoooeeeeooooooee. PAG. 11 


Ce-i drept, nu primise niciodată, în viaţa ei, 
vreo scrisoare dela poștă; dar tot își închipuia, 
nici ea nu ştia cum, că trebue să afle ceva de 
la Ionel al ei şi iată, că a patra zi, primi o scri- 
soare, cu care se ascunse în odăiţă şi citi cu la- 
crămi multe în ochi. 

Multe i se întâmplaseră nefericitului băeţaş pe 
drum şi suferise şi mai mult decât palmele 
calfii. 

„Am suferit chinuitoarea foame, dragă Ile- 
nuțo” scria el, „căci nu puteam cerși, și n’a- 
veam decât 15 bani în buzunar şi tu nu m'ai 
auzit când te-am strigat, noaptea, la fereastră 
şi de întors, nu mă mai puteam întoarce. 

„Nici nu ştiam încotro s'o apuc în lumea toată 
şi nici nu ştiam ce să spun, când mă întreba 
cineva, încotro mă duc? Atunci îmi adusei a- 
minte, că un văr d-al domnului profesor era 
arhitect în Brăila. Fusese odată foarte bun cu 
mine şi astfel mă hotăriîi să mă duc la el. 

„Odată pe drum, m'am întâlnit cu un vânător, 
care îmi vorbi prieteneşte și când auzi că şi eu 
sunt băiat de vânător, îmi dădu pâine-şi carne 
din geantă şi apoi vin, care mi-a prins bine 
multă vreme. 

„Aici am găsit pe domnul arhitect. Ma pri- 
mit bine, ma poftit pe sofa, m'a lăsat să dorm 
la el, însă, îmi spuse că e de părere să mă în- 
tore acasă. Nu puteam veni. Strungarul poate 
iar mă bătea şi eu.nu puteam suferi aşa ceva. 
Atunci d-l arhitect spuse, că vrea să-mi dea o 
scrisoare către un domn bogat, care dese-ori 
lua copii săraci, ca să-i înveţe. De, bine nu-mi 
veni mie, când mă gândii, că sunt lăsat așa în 
plata Domnului, trimis dela Ana la Caiafa; dar 
ce era să fac? De ntors nici odată cu capul! 

„Dar, dragă Ilenuțo, până la acel drum e 
cale lungă şi d-l arhitect, care e şi el sărac, nu- 
mi poate da bani pentru drum, chiar dacă mă 
voi duce pe jos, până acolo. El îmi spunea, că 
poate tutorul meu mai are ceva din averea noa- 
stră, şi de aceea, te rog, întreabă-l tu, cât poți 
mai degrabă şi vezi, de primeşti ceva bani dela 
el, trimite-mi împreună cu hainele mele. 

„Să nu fii supărată pe mine, dragă llenuţo, că 
te-am făcut să fii îngrijată; dar n'am putut alt- 
fel, şi nici mie nu-mi place aşa, să mă crezi, 
dragă Ilenuţo. 

„D-l arhitect îmi dă câte ceva de copiat şi de- 
semnat şi-mi spune, că nu scriu rău. 

„Rămâi cu bine, dragă Ilenuţo. Cine ştie, când 
ne-om mai vedea. ` 

Al tău frate, care te iubeşte mult 
IONEL” 


Ilenuţa era fericită că a dat de urma fratelui; 
dar tutorele nu voia să ştie nimic de bani. El 
îi scrise: „Băiatul nu mai are nici un ban de 


luat, decât câteva sute de lei, cu care trebue să 
plătim pe profesor şi maestru. Dacă-i plătim pe 
aceia, nu-i mai rămâne nimic. El trebue să se 
întoarcă înapoi şi să se înveţe să rabde și să se 
supue, că asta nu face rău tinerilor”. 

Ilenuța știa ea, că frăţiorul, deși era blând şi 
slab de suflet; totuşi avea voința sa încăpăţâ- 
nată, și, deşi ea nu aproba fuga, totuși își zicea 
că e mai bine să nu vie înapoi la strungar. So- 
cotea, că tot mai multe are să înveţe el acolo. 

Astfel îi trimise toate economiile ei şi-i scri- 
se: „Dumnezeu să te aibă în pază, dragul meu 
frăţior, şi să vegheze asupră-ţi, când ochii mei 
nu mai pot veghea! Iţi trimit tot ce am strâns 
de ani de zile, ca să-ţi pot ajuta ca să nu rămâi 
viaţa întreagă un biet ucenic. 

Patroana a fost atât de bună şi mi-a dat leafa 
pe un an înainte. Am să-i lucrez pentru asta în- 
doit mai mult, ca să nu sufere vre-o pagubă. 
Domnul Dobre nu-mi dă hainele tale, de aceia 
trebue să-ți cumperi altele nouă. 

Dumnezeu să ajute celuia, la care eşti, și care 
are grije de tine. 

Sora ta care te iubește, 
ILENUŢA” 
i (Va urma) 
———— coc kÁ 


BARZA ŞI PUII SĂI 


O barză își făcuse cuibul pe o casă veche. 
Ouase şi scosese patru puişori. Intro zi casa cea 
veche s'a aprins. Barza nu era atunci lângă pui- 
șori. Când a venit ea, flăcările ajunseră până 
la cuib. Sărmana de ea nu știa ce să mai facă 
de groază. Puișorii nu puteau să sboare. Voi să-i 
ia în ghiare şi să sboare cu ei, dar puii erau 
prea grei. i 

Ea n’ar fi putut să ia decât unul. Pe care să-l 
ia? Toți îi erau dragi. Pe toți ar fi voit să-i 
scape. ă 

Puii se rugau de mama lor : „Clep, clep, clap, 
clap, clep, clep!” Parar fi zis: „Nu ne lăsa, nu 
ne lăsa”. 

Deodată cuibul începu să ardă. Lumea de jos 
privea cu milă pe biata barză. Nimeni nu putea 
să-i dea ajutor. Barza ar fi putut să sboare şi 
să scape singură. Dar nu făcu așa. 

Sărmana pasăre se aruncă peste puişorii ei, 
îi acoperi cu aripele şi aşteptă moartea. 

Peste câteva minute toţi erau scrum. 

Din franțuzeşte de N. STOICESCU 
— —— on k= 


Un bordei să ai, numai să fie al tău. 


* +*+ 
Mai bine în bordeiul tău decât în palatul altuia. 


— - ——— 7 —.———— 


PAG: 12 


DIMINEATA COPIILOR 


FETITA DELA CIRC 


ntrun târguşor depărtat și sin- 
guratic a poposit odată un circ. 
Lucru mare! Nimeni nu mai 
văzuse aşa minunăţii. Auzi ? 
Cai cari jucau, oameni cu corp 
de şarpe, capre, câini năzdră- 
vani, pitici şi câte alte drăcii 
ne mai văzute şi ne mai auzite. 

Ședeau copii, femei, bărbaţi cu gurile  căs- 
cate și nu mai isprăveau uitându-se şi mirân- 
du-se. 

Printre minunăţii mai era o fetiţă orfană nu- 
„mai de vreo şase ani, care făcea fel de fel de 
« gimbușlucuri cu o capră îmblânzită. Râdea lu- 
mea cu lacrimi de năzbâtiile ei 

Toată ziua. urlau goarnele, țipau piticii, che- 
mau lumea la circ. 

Când venea noaptea și toată lumea se liniștea, 
bieţii comedianţi cădeau de oboseală, iar mica 
- orfană adormea în culcuşul ei de paie, alături 
de prietena ei nedespărţită, capra. 

La marginea târgului, într'o casă măreaţă ca 
un palat stătea un proprietar putred de bogat, 
cu întinse moşii, cu averi nemăsurate. N'avea 


decât un singur copil, un băețaş 
dulce. 

Auzise şi el de circul care venise și ardea de 
dorinţa să vadă şi el minunăţiile. Nu era și el 
copil ? 

Stăpânul dădu ordin să se puie caii la trăsu- 
ă şi porni împreună cu băeţelul lui la târg. 

ra dimineața. Circul părea amorţit, pârcă 
ar fi intrat în pământ toate ciudăţeniile ce se 
arătaseră mai înainte, ca apoi la un cuvânt ma- 
gic să apară iar. 

In culcușul de paie fetiţa dormea cu capr: 
obosită peste măsură de munca zilei trecute. 

Micuţă, cu zulufi aurii, cu fața ca un tranda- 
fir alb, era frumoasă ca o mică zână din po- 
vagi. 

Băețelul se opri uimit. 
Tii Aș vrea să am și eu o soră aşa de fru- 
moasă ! 


plăpând şi 


ine mă juca. De câte ori nam plâns că n'am 
şi eu o soră! Ia-o, tată! Nici nu plec de. aici, 
până nu vei spune că o iei”. Un plâns dureros, 


lesa să o luăm la noi. Eu sunt singur, n'am cu 
ci 


DIMINEAȚA CO PII LO R000000000000000000099900000 99 2000000099900000. PAG. 13 


bolnăvicios îi zgudui pieptul mic, iar lacrimele 
curgeau neîntrerupt pe fețişoara lui delicată. 

„Nu plânge, băeţel!” îl mângâie tatăl, îngrijat 
de plânsul acesta dureros şi de dorinţa aceasta, 
curioasă și neobişnuită. Băețelul lui așa de în- 
țelept altădată să aibă dorinţi aşa de nechib- 
zuite! 

Ca un fulger îl străbătu un gând. Şi dacă ași 
lua-o, ce a-şi pierde? Un copil nenorocit mai pu- 
tin pe lume. Sunt destul de bogat, fata e fru- 
moasă, desigur că Dumnezeu îmi poruncește 
prin glasul copilului meu să fac o faptă bună. 

„Taci, băeţel! Mă duc să vorbesc cu directo- 
rul circului. Dacă vrea să ne-o dea, o iau” 

Bucuria copilului era de nedescris. Ochişorii 
trişti se înseninară, iar lacrimele dispărură ca 
prin farmec. 

După puţin timp proprietarul- eşi împreună 
cu directorul circului. Totul se aranjase. Fetiţa 
nu mai aparţinea circului. 

Incetișor, să nu o trezească, proprietarul o luă 
în braţe, capra țâşni printre picioare şi se sui 
şi ea în trăsură. 

Boerul dădu mâna cu directorul și... 
se puse în mișcare. 

Atât de trudită era mititica, în cât, deşi luată 
în braţe, nu simţi nimic, iar legănările trăsurei 
îi făceau somnul şi mai dulce. “Bäetelul vorbea 
în şoaptă, numai ochii îi străluceau de fericire. 

Ajunşi acasă, așezară micul obiect preţios în 
pătucul băeţelului. 

Cât dormea copila, se trimise la târg după 
hăinuţe şi tot ce trebuie pentru îmbrăcămintea 
unei fetiţe. 

Băeţelul nu mai avea astâmpăr în odaia de a- 
lături. 

De odată auzi un glas limpede ca un clopoțel: 

„Doamne. unde mă aflu?. Oare visez? Unde 
sunt ai mei?” 

Tatăl şi băiatul fură într'o clipă lângă micuță. 


trăsura 


ICANDUOURASRDAONFTAROCASRNAARERDOGOSIE naonao 


TORTUL LUI MIŞU 


Mişu ese vesel din curte. 
Tatăl său i-a dat 
cumpere, la cofetăria 

frişcă. : 
De aceea Mişu e aşa de vesel. Numai gândin- 
du-se cât e de bună prăjitura, își linge buzele. 
Cred că aşa fac, citind aceste rânduri, şi dră- 
guţii cititori cărora le plac prăjiturile cu frişcă. 
Intro fugă, Mişu ajunse la cofetărie. Dar in- 
rând, văzu pe o masă un tort. 
Chemând pe domnişoara, o întrebă : 
„Domnişoară, vă rog, cât costă acest tort? 
— O sută douăzeci de lei. 


Unde s'o fi ducând? 
doisprezece lei, ca să-şi 
din colţ, o prăjitură cu 


„Nu te speria, ești lângă tatăl şi fratele tău” 

O luară în braţe și-i spuseră că de acum nu 
mai este a circului, ci au luat-o ei să o crească. 

Fetiţa se bucură nespus, căci tare mai fusese 
chinuită şi bătută! Dar se şi întristă, că se des- 
părțise de scumpa ei prietenă, capra. 

Deodată auzi un behăit cunoscut la uşă. A- 
lergă să deschidă. Căpriţa ei scumpă. pieplă- 
nată, cu o zgardă frumoasă, cu o panglică roz 
îi sări înainte. 

„De acum vom fi fericite! Vom avea 
dormi şi ce mânca, nu vom mai fi bătute. 
nezeu a avut grijă de noi” 

Dumnezeu are grijă totdeauna de copii şi de 
fiinţele oropsite. 


unde 
Dum- 


Lili Stere Beldie 


EEE: AAN ARON Ia CURE ZANE "NOAA TOPI SE 


— Dar un zero cât valorează, domnişoară? 

— Nimic. 

— Atunci daţi-mi, vă rog, acest tort. 

Mişu se duse la casă şi plăti doisprezece lei. 
Casieriţa întrebă pe domnișoara care servise pe 
Mişu : 

„Cât este de primit de la domnul? 

— O sută douăzeci de lei” 

Dar Mişu interveni: 

„Dacă un zero nu valorează nimic, atunci tre- 
bue să plătesc numai doisprezece lei” 

Și Mişu trebui să se mulțumească cu mica lui 
prăjitură cu frişcă, fiindcă domnişoara îi spuse 
pe urmă că un zero singur nu valorează nimic, 
însă face mult, când e pus după alte citre. 

MICHELINE DELAGE 


PAG. 14 


LA LUPTĂ CU 


cam la vânătoarea de urşi: eu şi prietenul 
f meu, Denys. Tocmai împuşcasem un pui 
es şi coboram mulțumiți dealul. Deodată 
auzirăm în urma noastră un sgomot ne- 
obişnuit, par'că ceva greoiu păşea peste 
frunzele uscate. Denys, curios, se uită iîndărăt. 
O mătăhală cât toate zilele cobora poteca la 
vre-o şaizeci de paşi după noi. La început nici 
el nu -pricepu ce este; apoi se întoarse, galben 
ca ceara, strigând: 

„Gerard! Dumnezeule! Gerard”! 

Privii şi eu. Un urs mare cât un cal de po- 
vară. "T 5 

Alerga cu capul în jos, căutând parcă ceva. 
In aceiaşi clipă Denys şopti: „E mama puiului 
ucis de noi!” 

Nu vă puteți închipui, dragi prieteni, ce 
groaznice fură aceste cuvinte când ştiam bine. 
că odată simțiți de ursoaică, eram morți. Şi nici 
n’a fost neîntemeiată groaza noastră, căci în 
clipa următoare, ne zări. Părea de două ori 
mai mare cu părul ei cel lung zburlit de furie; 
își ridică în sus capul, cât al unui taur, îşi arătă 
colții sălbateci și cu ochii însângeraţi, se repezi 
asupra noastră împrăștiind ca un vârtej, frun- 
zele din jur. 

„Foc!” urlă Denys, dar eu, 
spaimă, nu putui să mişe. 

„Trage, omule! pentru numele lui Dumnezeu, 
trage! prea târziu! In pom, repede!” 

Lăsă puiul. mă împinse pe mine dincolo de 
potecă, iar el se cățără pe primul copac. Fă- 
cui la fel. Amândoi scoteam urlete sălbatice. 
Moartea era destul de aproape. 

Ci, cu toată graba noastră, sigur că unul sau 
altul am fi fost sfâşiați în bucăți dacă ursoaica 
nu sar fi oprit o clipă lângă pui. Il mirosi şi se 
încredinţă, Dumnezeu știe cum, că era mort, 
mort deabinelea. In tot timpul acesta nu-şi luă 
ochii însângerați dela noi. Scoase un urlet cum 
nu cred că aţi auzit vreodată şi se repezi spre 
Denys. Se ridică în două labe dar era prea târ- 
ziu. Denys nu mai putea fi ajuns. 

Atunci cuprinse pomul şi cu colții ei ascuţiţi 
rupse troznind, o bucată bună din trunchiu. In- 
furiată și mai rău, se ridică din nou în două la- 
be, își înfipse adânc ghiarele în scoarță şi porni 
să se caţere încet, dar sigur ca o maimuţă. 

Steaua rea îl îndreptase pe Denys spre un 
pom putred, izolat şi nici, cel puţin, mai înalt. 
Se cocoţă mai repede decât urmăritorul său și, 
în curând, ajunse în vârf. Căută în juru-i ra- 
mura vre-unui alt pom de care să se agaţe. Nu 


îinmărmurit” de 


DIMINEATA COPIILOR 


URSOAICA 


de Charles Reade 


există nici unul; iar dacă ar fi sărit jos, ursul 
l-ar fi ajuns înainte de a se ridica şi l-ar fi sfâ- 
şiat în bucăţi. 

De altfel Denys nu prea era obişnuit să fugă 
de pericol; sângele i se înfierbântă la gândul 
să de data aceasta, pe el, vânătorul, îl vânează 
„altul”, Se întoarse deci spre moarte... 


Paa PA RR T VTAT T ANTEE E 
A k 


Fati W naty 


Nu mai putui să rabd. Cuprins acum de furie, 
în loc de frică, mă coborâi din pom cât ai clipi 
din ochi, luai arcul pe care îl scăpasem pe po- 
tecă și, întorcându-mă în goană, dădui drumul 


DIMINEATA COPIILO Ree00000 v9000600000606006606000t0teeetteeeee PAG. 15 


unei săgeți care, se înfipse adânc în trupul ur- 
soaieci. Aceasta, scoase.un urlet. de durere şi fu- 
rie şi îşi întoarse nehotărâtă capul. 


„Urcă- te în pom!” ţipă Denys „de nu, eşti 
mort!”. + 

„Nu mă tem” răspunsei, pregătindu:mi o 
nouă a dee pe care o sburai serâșnind din 
dinţi: „Na, tine-o şi p'asta!”. 

Dar. Denys avea dreptate: ursoaica simțind 


că duşmanul mai grozav era jos, nu sus, se Co- 
borâ grăbită pornind spre mine. Mă urcai din 
nou în pom. Fiara, nebună de mânie, se cocoţă 
și ea. Auziam hârjâitul ghiarelor pe scoarța as- 
pră a copacului şi îi văzui îndată după aceasta 
spinarea voinică ridicându-se pe trunchiu. O- 
chii mă priveau fix. In clipa următoare se în- 
direptă spre craca groasă pe care mă aflam şi o 
„apucă cu laba ei vapjines: Instinetul o învățase 
ce să “tacă. 

Cuprins din nou de groază, privii în jos. E- 
ram la o înălțime. de patruzeci de picioare. 
Moarte din două părţi: fui prins de fiorii ei. 
Limba pare că mi-era legată. Picioarele înțepe- 
nite. Ursoaica- se târăște încet dar sigur;.ii văd 


gura deschisă şi ochii scăpărând de furie. Simt 
cum leşin. Ca prin vis, aud un nou urlet. Privesc 
jos. Denys, alb ca varul şi tăcut ca moartea, țin- 
lise. și lovise în plin, totuși animalul se târa spre 
mine. Era la un pas. Deschise gura-i neagră ca 
un mormânt, dar din ea țâşni sângele câre mă 
împroşcă asemenea apei dintr'o pompă. Pomul 
se clătină. Fiara. rănită de moarte, încercă să 
se țină. de cracă. Craca se rupse sub greutatea 
mea şi a ei. Un țipăt de groază al lui Denys şi... 
leşinai. 

Când m'am trezit, câteva clipe după aceia, 
văzui că cel-mai bun prieten mi-era acum biata 
ursoaică-mamă, pe al cărei trup păros şi moale 
căzusem fără să fi păţit ceva. 

Denys căută să mă ferească încă de bietul a- 
nimal. care tot nu murise, dar nu mai era ne- 
VOCE 

Respira încă şi picioarele îi tresăriau, însă nu 


. mai putea face nici un rău; curând apoi îşi dă- 


du sufletul, murind în încercarea ei cumplită de 
a-și răsbuna puiul, pe care îl iubea cu dragoste 
de mamă. 

Din _englezeşte de Traian Şteianovici 


GSUUSRNOANDUMSONNONACANAM JARERENUJSDOLDANDO LERADNNUNNNGODUNSSNNNCNGRRENDSAGSESAONNGNGG N 4 t bel dal bebe 


Pentru pisoiul lui Moş Nae 


Pisoiul eare, pe zi ce trece, devine un cotoiu 
din ce în ce mai frumos, continuă să rămână 
nebotezat, pe când drăguţțele cititoare și iubiții 
cititori continuă să trimită mereu la nume şi. să 
ceară să fie nași. 

Așa, mica și drăguța cititoare Dora. Juster de 
la- Piatra-Neamţ îi serie direct pisoiului, promi- 
țându-i acadele (pisicile mănâncă oare acade- 
le?), dacă va vroi să primească unul din nu- 
mele pisicilor ei. Şi câte pisici are cititoarea 
aceasta? Număraţi- le după numele lor: Puca, 
Pica, Pussy, Pic, Ron-Ron şi Cnur-Cnur. 


Cititorul- nostru Henri Tomoş din Capitală, 
propune numele de Miaula, pentrucă numele 
acesta seamănă cu miorlăitul pisicilór şi mai 
propune: Fifi, Chichi şi Lizeta. 

Drăguţa cititoare Netty Băcilă dela Constanța, 
după ce ne spune că l-a visat pe pisoiu şi că în 
vis s'a jucat cu el, continuă în felul următor: 


„> = Dimineața mam sculat, 
Și pe față mam spălat, 
La mama m'am repezit, 
Ce-am visat i-am povestit. 


Mămițica-mi spuse mie: 
„Nu e lucru prost să fie, 
Să botezi și tu un pisi 
Să-i pui numele de Missy”. 


O faptă foarte frumoasă 
Dela mult drăguţa noastră cititoare, d-ra Gra- 
ziella Cegăneanu, din Capitală, elevă în clasa 


a treia primară, primim următoarea scrisoare, 


însoțită de suma de 1000 (una mie) lei. 


Dragul meu Moş Nae, 


Am auzit că în Basarabia mor  copilașii. de 
foame și mau trecut lacrămile. M'am gândit a- 
tunci că n'ar fi rău ca Dimineaţa noastră a Co- 
piilor să strângă atât-cât va putea, ca să nu 
moară copilași de foame. Poate că văzând ce 
facem noi, se vor gândi mai marii noștri să facă 
ceva. Eu am convins pe tăticu să-mi dea 1000 
lei. li dau cu drag pentru cei ce mor de foame. 


GRAZIELLA CEGANEANU 
“Elevă în cl. III Primară 


Cu drag. 


Fapta frumoasă a micei, dar atât de bunei şi 
generoasei domnişoare vorbește dela šine. In 
numele nenorociţilor copilaşi din Basarabia, 
cărora li se trimite această sumă, îi aducem aci 
mulțumirile noastre. 

—— oek 


PRO re aa 
F 


C. Dräg.-Loco.—,„Vântu! de toamnă“. Ne spui eă afară 
bate vântul. Să-] lăsăm să bată, mai ales că nu-l putem 
opri, însă să ne ferim de a scrie versuri slăbuțe şi cari nu 
sunt bune de publicat. 

M.-T. Dinp..Loco. — „Cine nu învaţă nu ştie“. Scrii că 
această bucată este o adaptare, dar nu spui după care scrii- 
tor. În afară de aceasta, nici prin subiectul ei nu este aşa 
de interesantă. Cu toate acestea recunoaştem cu plăcere că 
scrii destul de bine, aşa că altă dată sperăm să avem din 
partea d-tale bucăţi mai reuşite. 

Fr. A.-Roman. — Anecdota în versuri „Avarul şi den- 
tistul“ poate că ai li reuşit-o în proză. In versuri însă n'ai 
mmerit-o. E mai bine să continui a fi cititor, lăsându-ne 
nouă grija scrisului. 

Aur. |. Buz.-Bălţi. — Atât în poezie cât şi în rândurile 
ce ne scrii, taci neiertate greşeli de limba română. In poe- 
zia „Toamna“ ai rime . imposibile, de exemplu, „într'una“ 
nu te rima cu „natura“. Nici „chiamă“ cu „şcoală“. 

Ara St. Vas.-Loco.—Poezioara dumitale „Toamna“ se 
pu , i 

AL Rot.-Loco.— „Recunoştinţa“ şi „Ionel şi hoțul“ sunt 
poe poezi! slăbuţe, aşa că ne pare rău că nu le putem 
publica. 

Dup. El..Constanţa. — Bucăţi în ge ul „Păţaniei lui Mir- 
cea“ găseşti în toate carțile de şcoală. lar între revistă şi 
o carte de şcoală este o oarecare deosebire. 

C. B.-Loco.— Poezia „Răsplata“ este destul de reu- 
sitä, însă cum din cauza conținutului ei nu o putem pu- 
, blica decât în numărui de Paşti, ne-o poți trimiie atunci, 

bine înţeles iăcându-i poate şi. oarecari îndreptări. - 

Tut. Th. Coustanţa.— „Multe flori“ are în stioia l-a cu- 
vântul „divinitatea“ care cade cam greu. Dealtiel întreaga 
poezie este scrisă într'un stil puţin potrivit pentru copii. 

N. St.-Loco. — Iți publicăm traducerea „Barza şi puii 
săi“. Ghicitorile sunt cunoscute. 

I. Serb.-Ilfov. — „Toamna“. Ai greşit chiar dela prima 
strofă când ai crezut că „rodul“ poate rima cu „muncito- 
rul“, caeace e peste putință. In strofa a doua, zici că ţă- 
ranul mpi ei Ag recolta lără habar, ceeace nu poate fi adevărat. 

„Vior. Nic.-Craiova. — Rugăm să ne spui de unde ai 
luat anecdota .Țiganul şi îleica“. y 

L Gdor.-C. Lung, Muscel.—„Şobolanul şi Hermina“. Te 
rugăm să ne crezi că nu e chiar aşa de lesne să scrii la- 
bule originale. 

A. Gom.-Cluj. — In poezia d-tale „Inceputul lernei“ ai 
unele nepotriviri de rimă şi de construcție. De exemplu: 
în strofa "'ntâia, repeţi acelaş cuvânt ca să laci nma — ceea 
ce nu se obişnueşte, — Deasemenea în strola a doua, „sin- 
guratic“ rimează cu greu cu „jalnic”. 

S. G. Av.-Urlaţi. — Credem că sunt de d-ta „glumele“ 
trimise, dar au două defecte: primul e că le cam lipseşte 
hazul, iar al doilea că sunt scrise cu mari greşeli de orto- 
min lără să mai pomenim de punctuație, de care nu ţii 

loc seamă. Atlă, cel puţin, că o propoziţie se începe cu 
literă mare. 

—————— coc k 


BUCURIE 


Am fost la teatru, — cinema, 
Şi nu m'am bucurat prea tare 
Luându-mi un pachet „SUCHARD” 


Avui o bucurie mare... 
LIT IL I LL LILI LILI LUI LULILLLA ALI LLLLLALILLLLLALILI 


Cititi „Comoara cu poveşti“ 


DIMINEATA COPIILOR 


RĂBDARE DE ENGLEZI 


„ Doi Englezi, cari mergeau în câte o trăsură 
si veneau fiecare din direcţie opusă, se întâl- 
niră într'o stradă foarte îngustă, unde nu era 
chip să treacă în acelaș timp cele două trăsuri. 
Fiind însă amândoi deopotrivă de -încăpăţi- 
naţi, nu voia nici unul din ei să facă loc celui- 
lalt. 

Ba unul dintr'iînşii lăsă hățurile din mână şi 
scoțând un ziar mare în multe pagini, începu 
să-l citească foarte liniştit. 

AL doilea Englez așteptă tot aşa de liniștit o 
bună bucată de vreme, apoi zise celuilalt: „Te 
rog, fii aşa de bun. ca după ce isprăvești de cí- 
tit, să-mi dai și mie ziarul, ca să-l citesc”. 

URC AR 00 — 


Așa cum vrei să faci 
Un biet negustor de mături intră, ducându-şi 


măturile în spinare, la o frizerie, ca să se băr- 
bierească. Frizerul îl întrebă cât costă o mă- 


„tură. 


„Patruzeci de lei”, îi răspunse negustorul. 

— Ce patruzeci de lei ? strigă frizerul, nu-ţi 
dau pe ea decât douăzeci de lei. Dacă zici că e 
prea puţin, pai decât să-ţi păstrezi mătura”. 

Negustorul nu mai spuse nimic și se ușeză pe 
scaun, ca să fie bărbierit. Când a fost gata, a 
întrebat ce are de plătit. 

„Zece lei”, îi zise bărbierul. 

— Ce zece lei ? îi se împotrivi negustorul. Eu 
nu dau mai mult de cinci lei. Dacă zici că e 
prea puţin, n'ai decât să-mi pui barba la loc”. 


LL LL LL LL LL LL LL LL Lele nl le i 3 


Cereti la toate librăriile ——— 
şi chiogeurile de ziare 


„PLICI ŞI PLUM“ 


Preţul, lei 20. - 


Atelierele „ADEVER PA A 


aS 


( 


iIMINEAT 


Cm - 


REVISTĂ SAPTÂMÂNALĂ 
DIRECTOR: N. BATZARIA. 


CER o 


o 


ojlo o 
. . 
ojo o o 


3 


o 
o 


ojlo 


2J(STO9) 3 
> >)3 


o 
e 
o 


o o 
` 
9) o 


o 


QOL 


o 
o 


E) 
A 
> 


o o 
o o 
o o 
: 
IAU 


„Hai să alegem câte o poezie mai frumoasă, ca să o spunem la şesătorile „Dimineţii 


Copiilor“. PREȚUL LEI 5 


PAG. 2 0000000000000ooooe 


LU 


Despre Laplace şi Leverrier 

Lămuriri despre acești doi savanţi francezi 
ne cere cititorul nostru Pop. C. S. dela R.-Sărat. 

Laplace (citeşte Laplas, cu accentul pe a dela 
sfârşit), născut la 1749, mort la 1827 la Paris, 
a fost un. vestit matematician şi astronom. 

Dela el a rămas o lucrare clasică, intitulată 
„Mecanica cerească” (în franţuzeşte, „„Mecani- 
que céleste”). lar în opera sa „Expunerea siste- 
mului lumei” (Exposition du systeme du mon- 
de), Laplace a dezvoltat despre Univers şi le- 
gile lui o nouă teorie, pe care nu o putem lă- 
muri aicea, ea fiind de înaltă astronomie. 

Leverrier, născut la 1811, mort la 1877, a fost 
de asemenea un mare astronom francez. S'a dis- 
tins mai ales prin aceea că el a izbutit să soco- 
tească exact poziţia planetei Neptun, făcând 
calcule în odaia sa de lucru. 

Am spus şi altădată că un astronom adevă- 
rat este în acelaș timp și un matematician de 
forță. 


Cine a fost Ovidiu? 

E cititorul nostru 7. D. Gh. dela Buzău, care 
ne face întrebarea aceasta. 

Răspundem că Ovidiu (numele său întreg şi 
latin este Publius Ovidius Naso), a fost unul din 
marii poeți romani. Sa născut în anul 43 mai 
înainte de Iisus Cristos şi a trăit la Roma până 
ín anul 8, tot mai înainte de lisus Cristos. In a- 
nul acela a fost exilat dela Roma de împăratul 
August şi trimis să locuiască la Tomis, care 
este Constanta noastră de astăzi. 

In vremea lui Ovidiu, însă, atât Tomis, cât 
şi întregul “ținut nu fuseseră încă ocupate de 
Romani, ci erau locuite de triburile barbare ale 
Sciţilor şi Sarmaţilor, în mijlocul cărora Ovi- 
diu, om obişnuit cu viața civilizată şi rafinată 
dela Roma, a fost nevoit să trăiască. De aceia, 
el tânjea de dorul Romei şi nu era mulțumit de 
traiul ce ducea. Acest dor şi această nemulțu- 
mire şi le-a exprimat în versuri și scrisori foar- 
te frumoase, cum sunt „Tristia” şi „Epistolae 
ex Ponto” (serisori din Pont, adică dela Marea 
Neagră). 

Unele din lucrările lui Ovidiu sunt traduse 
şi în limba română, iar la Constanţa i sa ridi- 
cat lui Ovidiu, care a murit acolo în anul 17 
după lisus Cristos, o statue destul de frumoasă. 


Intrebări fără rost 


Fără rost, pentrucă nu folosesc la nimic şi 
nici narată măcar vre-o deșteplăciune deose- 
bită a celui care le face. Aşa, de pildă, este în- 
trebarea tăcută de cititorul nostru Har. Papad. 
din Capitală, dacă a existat mai întâiu oul sau 
găina. 

Dragul meu, glumă aceasta e veche de când 
lumea şi pământul. Sa spus şi sa repetat de 
mii și milioane de ori, aşa că nu e nici un merit 
şi nici un semn de deosebită inteligenţă, dacă 
acum o spui şi d-ta. j 

Sfătuim prin urmare, pe iubiții noştri citi- 
tori să nu facă aşa cum fac papagalii, repetând 
tot ce aud în jurul lor. li mai sfătuim să nu-și 
piardă timpul şi să nu ne facă şi pe noi să ne 
pierdem în zadar timpul, ocupându-se şi ocu- 
pându-ne cu chestiuni fără rost şi fără folos. 


Nu răspundem la anonime 


Am mai spus de câteva ori lucrul acesta, dar 
vedem că e nevoe să-l repetăm. lată, un cititor 
sau o cititoare ne face unele întrebări despre 
automobil. Nu-i răspundem, de oarece n'a sem- 
nat cu numele întreg, ci numai cu iniţiale. 

Atragem însă tutulor atenţia că obiceiul de 
a serie scrisori anonime sau semnate numai cu 
initiale, este un obiceiu urât, de care trebue să 
se lase pentru totdeauna. Când serii cuiva ceva, 
trebue să ai curajul şi onestitatea de a semna 
cu numele tău adevărat şi a semna aşa, ca să 
poată fi lesne citit. 

In genere, scrisori anonime trimit oamenii cu 
caracter rău şi cari hrănesc gânduri rele. Să nu 
fim ca dânşii şi să nu imităm exemplul lor. Pur- 
tarea noastră în viaţa de toate zilele să fie o 
purtare de oameni drepţi, cinstiţi şi cărora nu 
li e ruşine să-şi ascundă gândurile sau faptele 
săvârşite. 

DO DO 

Să te fereşti de boerul nou şi de cerşetorul vechiu. 

da. 

Cine se judecă, adesea ori pierde un bou şi câş- 
tigă o pisică. 


4+. 
Cine nu e dator e destul de bogat. 
xx 
Decât doi: ţi-oi da, mai bine un: na. 
DOO RO ———— ; 


DIMINEAȚA COPIILOR 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACŢIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI — Str. SARINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ers te... 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI | UN NUMĂR 5 LEI 
"6 LUNI 100 „ IN STRĂINĂTATE DUBLU 


4 NOEMBRIE 1928. — No. 247 | Director: N. BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 
REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA Y 
LARAAAAGAAAAARAAAAARAAAAAA AAAAAARRA AA AAA LAAAAAAAAAAAAA AAA 

Când din somn sa desteptal — El venise alergând 

In căsuța-i din pădure, S'acum altul le culege ?! 

Murioara a plecat Moş Martin îşi zise 'n gând : 

Să culeagă flori şi mure. — Bune -mure mai alege. 

Cum dormise printre flori Si sascunse cu'un plan 

In“ adânca'i văgăună, Tot privind cu desfătare, 

Ursul sa trezit în zori Ca un mare căpitan 

Si-a pornit cu voe-bună ; A fetiții 'ndemânare 

Sa urcat cu grabnic pas, Ca săşi umple micul coș ; 

Râpa 'naltă spre pădure, lar atunci sărind de-odată 

Unde știe ca rămas Se arătă șiretul moș 

Ceva smeură şi mure... ; Mormăind,- iar mica fată 

Si sosind în luminiş O tuli, aruncând jos 

Ce să vadă?! fata mică. Murele ce le-adunase 

Aduna dintrun tufiş Si 'ntr'o clipă pofticios 

Mure coapte fără frică! Moş Martin le şi mâncase. 

—— aek Nikita Macedonschi 

I Am găsit-o descuiată, 

Usa-i prinsă 'n balamale La dulapul cu dulceaţă. 

Si se 'ncue cu zăvor. IV 

Incuiată sau deschisă, Si naș crede dac'ați spune, 

O urăsc sau o ador. Mulțumiţi că aţi rămas, 
lI Când așa, fără motive, 

Usei ăstea în canale Mi se "'nchise uşa 'n nas. 

Stiti de când îi port cu ură ? y 

De când mă 'ncuiau în casă, Eu roşesc întotd'auna, 

Să nalerg prin bătătură. Mă fac mică cât păpuşa, ` 
II Dacă fac ce nu e bine 


Si-o iubesc de când odată, Si mă văd prinsă cu uşa. 


Intr'o zi de dimineață, z Aurora Nicolau 
——— D= k 


PAG. 4 


DIMINEATA COPIILOR 


DARURILE PITPALACULUI 


— Poveste populară rusească — 


u fost odată un bărbat şi o fe- 
meie, cari aveau trei fii. Cei 
doi mai mari erau deştepţi şi 
pricepuţi. Cel mai mic însă era 
nătâng de tot, așa că toată lu- 
mea îi spunea „Ivănuşcă Pro- 
stul”. 

Cei doi deştepţi  semănară 
pe câmp mazăre. Când mazărea începu să se 
coacă, îl trimiseră pe Ivănușcă Prostul, ca să o 
păzească. Ivănușcă îşi făcu o colibă de paie şi 
se aşeză într'însa, ca să stea de pază. 

Nu după mult, veni în sbor un pitpalac şi în- 
cepu să ciugulească mazărea. Târându-se încet 
şi fără sgomot, Ivănuşcă se apropie de pitpalac, 
îl prinse şi vroia să-i sucească gâtul. 

Insă pitpalacul i se rugă frumos să-i cruţe 
viața şi-i zise: „Ivănuşcă; lasă-mă să trăesc, că 
pot să-ți fiu de mare folos. 

— Şi ce folos pot să am eu dela tine? „întoar- 
se vorba Ivănuşcă. 

Ci pitpalacul îi zise : „Am să-ţi dau de acasă 
de la mine o bucată de pânză năzdrăvană. De 
câte ori ai poftă de mâncare, spune numai cu- 
vintele ; 


Preiucrare de Ali-Baba 


Pânză, te grăbeşte, 

Te întinde, te lărgeşte 

Si mâncări îmi pregăteşte 
Să mănânc împărătește 

Și să beau mai voinicește”. 


Spune așa și bucata de pânză îți va da tot ce 
inima-ți doreşte. 

— Bine, sunt mulțumit”, răspunse  Tvănuşcă 
și-i dete pitpalacului drumul. Pitpalacul sbură, 
făcându-se nevăzut. 

Ivănuşcă se luă după el, dar în curând nu 
mai ştia încotro apucase. In drum întâlni nişte 
păstori, cari păşteau o turmă de oi : „Ciobăna- 
şilor, îi întrebă Ivănușcă, nu știți unde stă cu 
casa pitpalacul? 

— Mergi înainte şi întreabă 
cai”, îi răspunse păstorii. 

Ivănușcă mai făcu o bucată 'de drum şi a- 
junse la păzitorii de cai. „Păzitorilor de cai, îi 
întrebă el, nu ştiţi unde stă cu casa pitpalacul? 

— Mergi mai înainte şi întreabă pe păzitorii 
de vaci”. 

Ivănuşcă se duse la păzitorii de vaci şi-i în- 
trebă: „Păzitorilor de vaci, nu știți unde stă cu 
casa pitpalacul? 


pe păzitorii de 


DIMINEATA COPIILOR veeeeetesebeetbteoboebboeboteteeeeeeateetoee PAG. 5 


— Mergi mai înainte și întreabă pe păzitorii 
de porci”. 

Ivănuşcă luă drumul înainte şi ajunse la pă- 
zitorii de porci. „Păzitorilor de porci, îi întrebă 
el, nu ştiţi unde stă cu casa pitpalacul? 

— Mergi mai înainte și întreabă pe păzitorii 
de gâște”. 

Ivănușcă merse şi la păzitorii de gâște şi-i în- 
trebă: „Păzitorilor de gâște, nu ştiţi unde stă cu 
asa pitpalacul? 

— Mergi mai înainte şi întreabă pe păzitorii 
de rațe”. . 

Ivănuşcă ajunse, în sfârșit, și la păzitorii de 
rațe și-i întrebă: „Păzitorilor de rațe, nu știți 
unde stă cu casa pitpalacul ? 

— Mergi mai înainte şi unde ai să vezi case 
albe, așezate pe pari de culoare roșie, acolo stă 
pitpalacul”. 

Şi adevărul este că Ivănuşcă nimeri la casele 
cele albe aşezate pe pari de-culoare roșie şi găsi 
şi pe pitpălac, căruia îi zise : „Mi-ai făgăduit o 
bucată de pânză năzdrăvană şi am venit să mi-o 
dai”. 

Pitpalacul îi dete bucata de pânză năzdrăva- 
nă şi spuse încă o dată înaintea lui cuvintele 
ce-l învățase. Şi iată că bucata de pânză se aş- 
ternu pe jos, se întinse, se lărgi şi eşiră dintr'în- 
sa tot felul de mâncări şi băuturi.! 

Ivănușcă mâncă, bău zdravăn, apoi îşi luă 
bucata de pânză şi porni îndărăt acasă. 

Pe drum, însă, îi eşi înainte Baba-laga, baba 
cea rea şi uricioasă, şi-i zise : „Lvănuşcă, dragul 
meu, vino să poposeşti noaptea aceasta la mine, 
că tare ești obosit”. 

Ivănuşcă intră în casa babei, mâncă, bău şi 
se odihni, iar la culcare îi zise: „Babo, vezi să nu 
cumva de spui cuvintele : 


Pânză, te grăbeşte, 

Te întinde, te lărgeşte, 

Și mâncări îmi pregăteşte, 
Să mănânc împărăteşte 

Și să beau mai voiniceşște”. 


După ce-i spuse acestea, îi dete pânza să i-o 
păstreze, iar el adormi buştean. 

Dar pe când Ivănuşcă dormea și sforăia, Ba- 
ba-laga spuse tocmai cuvintele ce o învățase el, 
iar pânza se întinse, se lărgi și scoase tot felul 
de mâncări şi băuturi. 

Ce făcu acum baba cea rea şi urâcioasă? li 
puse lui Ivănușcă o bucată de pânză obișnuită 
şi îşi opri pentru dânsa pânza cea năzdrăvană. 

Dimineaţa, Ivănuşcă se sculă, îşi luă rămas 
bun dela babă şi porni acasă. Acasă îi zise ta- 
tălui său : „Tăticule, vreau să dau un ospăț 
cum nu sa pomenit până acum. Pofteşte, așa 
dar, pe frații mei cu nevestele lor și pe toate 


neamurile noastre”. 

Tatăl său îi făcu în voe, iar când se strânseră 
toţi oaspeţii, Ivănuşcă puse jos bucata de pânză 
şi zise : 


„Pânză, te pregăteşte, 
Te întinde, te lărgeşte, 
Si mâncări ne pregătește 
Să mâncăm împărătește 
Si să bem noi voiniceşte”. 
Insă bucata de pânză nu se întinse, nu se lăr- 
gi şi nu scoase măcar o fărimitură de pâine. 


v 
WN 


Toţi oaspeții îşi râseră de bietul Ivănuşcă, iar 
frații săi îl goniră din casă, după ce îi deteră o 
bătae bună. 

Ivănuşcă se duse glonț la pitpalac şi-i zise : 

„Pitpalacule, mai înșelat ! 

— Nu te-am înșelat, îi răspunse pitpalacul, 
decât acum primește în dar din parte-mi calul 
acesta. 

Spune-i numai: „Căluțule, drăguțule, hai ne- 
chiază voinicește, scoate bani impărăteşte”. 

Spuse și Ivănușcă aceste cuvinte şi calul scoa- 
se din gură atâţia galbeni, că Ivănuşcă îşi um- 
plu căciula. i 

Mulțumit, se aruncă pe el și porni acasă în 
goana mare. Insă pe drum îi eși din nou înainte 


PAG. 6 VOSeaasaaa0000000000000eeeeeeeeaeenesaaaaeee DIMINEAȚA COPIILOR 


Baba-laga şi-l pofti să poposească la dânsa în 
noaptea aceea. Ivănuşcă se lăsă iarăşi păcălit, 
iar când să se culce, îi zise babei: „Vezi, să nu 
cumva de spui cuvintele : Căluțule, drăguțule, 
hai nechează voiniceşte, scoate bani  impără- 
teşte”. 

Dar după ce el adormi, Baba-laga făcu toc- 
mai din potrivă şi își umplu o căldare cu gal- 
beni de aur. Ascunse apoi bine calul năzdrăvan, 
iar în locu-i puse un alt cal obişnuit, care semă- 
na cu el. 

In dimineaţa următoare, Ivănuşcă merse a- 
casă şi îi zise tatălui său: „Cheamă pe fraţii mei 
şi nevestele lor şi spune-le să întindă pe jos cât 
mai multe covoare”. 

` I se. făcu în voe, dar când Ivănuşcă spuse — 
şi chiar de mai multe ori — cuvintele: „Călu- 
tule, drăguțule, hai nechează voiniceşte, scoate 
bani împărătește”, calul nu scoase nimic. 
Ivănuşcă fu bătut şi isgonit din nou şi merse 
pentru a treia-oară la pitpalac. 

„Pitpalacule, iar mai înşelat”, îi zise el. 

— Nu te-am înşelat, îi răspunse pitpalacul, 
dàr acum îţi dăruesc-lădiţa aceasta în care este 
un cleşte. De câte ori ai nevoe, spune cuvintele: 

„Cleşte, eşi acum din . ladă, voinicia-ți să se 
vadă!” 

Decât nici nu isprăvise bine  pitpalacul de 
spus, şi cleștele, sărind din lădiță. se repezi a- 
supra lui Ivănuşcă şi unde mi se porni să-l piște 
şi să-l strângă, de bietul Ivănuşcă striga şi urla 
de durere: „la-l depe mine, pitpalacule, ia-l 
depe mine!” 


Pitpalacul grăi: „Cleşte, treci la loc și lasă-le 
de joc!” şi cleştele intră iarăşi în ladă. 

Ivănuşcă luă lădiţa cu cleştele năzdrăvan 
şi porni din nou acasă. Insă Baba-laga îl pofti 
și acum la dânsa, iar lvănușcă se duse cu bu- 
curie. Dar cum intră în casă, nici nu şezu jos, 
ci strigă: „Cleşte, eşi acum din ladă, voinicia-ți 
să se vadă!” 

Cum urla şi se zbătea Baba-laga, fiindcă 
cleştele o strângea, făcându-i numai vânătăi pe 
trupul ei hodorogit! „la-l depe mine, Ivănuşcă, 
ia-l depe mine! Iți dau înapoi şi pânza și calul 
ce ţi-am furat!” 

Ivănușcă spuse: „Cleşte, treci la loc și lasă-te 
de joc!” Baba-laga îi dete îndărăt pânza şi ca- 
lul, iar Ivănuşcă, mergând drept acasă la el, îi 
zise tatălui său: „Tăticule, cheamă , rogu-te din 
nou, la un ospăț pe fraţii mei cu nevestele 'lor, 
pe neamurile noastre şi tot satul. De rândul. .a- 
cesta treaba stă altfel”. 

Veniră cei poftiţi şi mâncară şi băură până 
noaptea târziu, fiindcă pânza cea năzdrăvană 
scotea într'una la mâncări şi băuturi. 

După aceea, Ivănuşcă zise: „Așterneţi pe jos 
covoarele!” Le aşternură, iar calul năzdrăvan, 
nechezând de mai multe ori, umplu toată o- 
daia cu galbeni strălucitori. 

Din ziua aceea Ivănuşcă ajunse omul cel mai 
bogat din toată împărăția. Işi păzea bine și 
pânza şi calul, iar dacă se întâmpla să i le fure 
cineva, dădea cleştelui drumul şi hoţul aducea 
numai decât ceeace furase. 

de ALI BABA 


SOONNNAONANANSGOFFORDPEROROSNNNECISONGSDR JENRBDENRURENANVONNDSUrH/ LLIILILLLILILLLIII LILI ILLILLLILLL LILI LILI LILLILLELLL 


CODAU SI 


ăzuscră lumina în' curtea aceleiaşi gospo- 
dării, în larma copiilor şi strigătele slu- 
gilor. 

A Era -o casă boerească, mare, cu balco- 

nul umbrit de zorele ce-și elătinau frun- 
tile sub mângâerile vântului. 

Căţelul era îndesat, cu părul negru, cu ochii 
cenușii. Fusese botezat de fata cea mică a boe- 
rului, Matilda. care-l iubea foarte mult. 

Pentrucă din nefericire nu avea coadă îi puse 
un nume ciudat: Codău. 

Pisica era albă, mai înaltă puţin decât Co- 
dău — subţire, sglobie şi jucăuşă. 

Fusese botezată de băiatul boerului: Miau- 
nica. ii 

Codău şi Miaunica erau cei mai buni prieteni 
din lume. 

Mâncau amândoi din aceiaşi farfurioară sub 


MIA UNICA 


privirile fetiţei boerului — alergau prin balcon 
după umbra rândunelelor te săgetau geamlăcul, 
oboseau şi se odihneau privindu-se cu bucurie. 

Când Codău își pleca botișorul pe preșul din 
fundul bucătăriei şi închidea ochii, gata să a- 
doarmă, Miaunica venea încet, ridica lăbuţa și-i 
atingea botul. privindu-l înciudată, vrând par- 
că să-i zică : ; 

„Uite, domnule, iar l-a răzbit somnul! 

la să ne mai jucăm puțin!“ 

Codău deschidea ochii pe jumătate, o privea, 
se întorcea, mârâia a supărare, ridica un picio- 
ruş, deschidea gura, se prefăcea că vrea s'o 
muşte, şi apoi închidea iar ochii şi adormea. 

Miaunica, supărată, îşi spăla lăbuţele, începea 
să toarcă şi adormea alături de căţel. 

Odată pe când toamna adormise surâsul zo- 


d 


DIMINEATA COPIILO R*00000000000000000000000000000000000000000000000o PAG: 7 


relelor pentru totdeauna, cerul se  întunecase, 
furtuna isbucni. 

Miaunica privea din balcon cum trâmbele de 
ploae isbese geamlâcul, cum se sbat pomii ca 
nişte jucării sub aripile vântului... 

Codău nu se zărea nicăiri. 

„Unde-o fi, se gândea pisica? Uiie, domnule, 
ce nesocotit. Pe vremea asta urită şi-a găsit să se 
plimbe !” 

Peste trei ceasuri după ce furtuna se potoli, 
veni şi Codău abătut cu urechile bleojdite. 

Era plin de nămol sărăcuțul şi-abia se mai ți- 
nea pe picioare. 

Furtuna îl biciuise rău. 

A doua zi Codău zăcea în neştire, răcise straș- 
nic. Pisica îl privea cum tremură, cum îşi chir- 
ceşte lăbuţele, cum se sbate sfâşiat de dureri. 
Ochii-i erau tulburi, botul sgâriat, picioarele 
umflate; Lângă el farfuria cu lapte îl aştepta 
zadarnic. 


Și ca să-l mângâe, ca să-l facă să mai uite su- 
ferinţa, Miaunica se apropia, ridica lăbuţa ca 
altădată când Codău era sănătos, când alerga 
după umbra rândunelelor — și-i atingea botul 
cu dor de joacă. z 

Dar Codău nu mai simțea nimic. 

După câteva zile închise ochii peniru tot- 
deauna. 

Miaunica văzu cum îl iau servitorii, cum îi 
duc departe, departe și se întreba nedumerită... 

„Unde-l' due, domnule? . 


4 

Afară cad frunzele, negurile împânzesc zarea, 
rândunelele pleacă și Miaunica vede stolul cum 
piere, cum se pierd ca o umbră... deparie... 

E singură... linişte... doar crengile pomilor bat 
în geamlâc... Adoarme.... Visează că vine Codău, 
vesel, că se joacă... Vede un ghem cu fire de ar- 
gint... Codău trage de un capăt... Miaunica de 
altul şi firul de argint se lungeşte până la cer... 
Const. Goran 


BUCURIA 


Cun surâs pe buze, cun buchet de flori în 
braţe, trece Veselia lângă casă... 

Se uită prin ferestre, — vrea să intre... Şi 
deodată vede în fereăstră o faţă supărată, aude 
o voce răutăciosă şi răspicată... 

Cu disperare şi neliniște află, că în casă e 
duşmanul ei — Nemulțumirea... 

Ea tremură, aruncă în drum mănunchiul cu 
flori şi fuge, ca să nu se întoarcă în casa und? 
nu-i locul ei acuma. S. Balaban-Floreşti 

eck 


+ 


Profesorul explică, elevilor: 
„Balena nu mănâncă decât sardele, pentrucă 
are gâtlejul foarte îngust“. 
IONEL: „Dar cum îşi deschide balena cutia 
cu sardele, domnule profesor?“ 
—— -omk 0 


DIMINEAȚA COPIILOR 


PAG. 8 


ii-ALE-LVI-MAPLLA 


(Urmare) 3 Text de MOŞ NAE 


ENEI 
SEEE ORLE e EPEE 


x 


IE TARIA 


|. 


Il apucă-apoi pe Haplea li deschid cu Sila gura, O  măsea o rupe 'n două. 
Ce se sbate ca turbat Dă şi hotul ajutor, Cică-i putredă, stricată, 
In zadar, căci. c'o frânghie lar frizerul, meşter mare, Mai pe urmă izbuteşte 


De un scaun l-au legat. Trage cleştele de zor. Alta 'ntregă să o scoată. 


„Hai mai scoate, zice hoțul, Vite-aşa lui Haplea-al nostru Merge drept la judecată. 
Ca să scape de durere“ Trei măsele 'n rând i-au seos — „Domnule judecător, 
Si priviți acum la dânsul, Când scăpă din prăvălie, Strigă bietul, fie-fi milă, 


Cum zâmbeşte de plăcere. Fuge glont şi furios. Vine-mi inte "n ajater“! 


Și pe rând îi povesteşte 
Toate cum s'au întâmplat, 
Ce-a pătit el la frizerul, 
Cum măgarul i-au furat. 


„Ei, aprod, te du şi-i chiamă, 
Zice don' judecător, 

la şi doi jandarmi cu tine, 
Să le-arăt acuma lor“. 


PAG. 9 


Cot la cot legați frizerul 

Şi cu hotul sunt aduşi: 

„Vă mănâncă puşcăria, 

Ba şi 'n lanturi veți fi puşi“. 


Bar văzând judecătorul, 
Că doar hoțu-i vinovat, 
L-a închis într'o cămară, 
Pe frizer l'a dezlegat. 


Şi frizerului cu Haplea, 


„Voi prin curte, zice, staţi, 
Prin oraş, am nişte treabă, 
Pân' mă 'ntorc, mă aşteptaţi“. 


Pleacă el, dar hoțomanul, 
Moş Cârlan ştiţi ce făcea? 
Vede nimeni nu-l păzeşte, 
Din cămară o ştergea. 


La judecător în casă 

Intră, merge la stăpâna, 
La cucoana, îi se "'nchină 
Şi-i grăeşte: „Sărut mâna! 


„Don iudecător îmi spuse, 
C'aţi cerut doi lucrători, 

Să muncească la grădină. 
lată 'n curte-s dei îecieri. 


„Sunt feciori-mi şi v'asigur 

Că sunt harnici, iscusiți, 

Nu mă laud că li-s tată, 

Par- veţi fi, zău, mulţumiţi. 
(Va urma) 


Era Ba ac N ca aa 


PAG. 10 


PEPE II Fii isi = 


vovooooeoooooeseeeoe DIMINEAȚA COPIILOR 


FRĂȚIOR ŞI SURIOARA 


OTHILIE WILDERMUTH 


Mai primi lenuţa o scrisoare de la el, cea din 
urmă. Scria: „Să-ţi răsplătească Dumnezeu, în- 
miit, dragă Ilenuţa, pentru credinţa ta. Abia a- 
cum mi-au căzut solzii de pe ochi, când am vă- 
zut că mi-ai trimes ultimul ban, abia acum văd 
bine tot ce-ai făcut pentru mine, și cât ai suferit 
din cauza mea, şi cum eu nu sunt decât o po- 
vară şi grije pentru tine. Dar are să fie altfel, 
Ienuţo dragă, dacă mi-o ajuta Dumnezeu! 

Să viu înapoi nu vreau, căci n’aş putea să mă 
fac şi eu ceva, ca să-ţi pot ajuta și ţie; dar nu 
mă voi teme de nici o muncă și osteneală, ca 
să ies odată deasupra nevoilor şi numai atunci 
ai să auzi de numele meu, când va fi ceva şi de 
mine. Nu mai vreau să-ţi scriu, ca să te necă- 
jesc numai. Nici n'o să afli, unde sunt, până a- 
tunci, soră dragă. 

Tutorul meu îmi scrie să mă întore înapoi, că 
dacă nu viu, mă aduce cu forța şi că o să afle 
de la tine adresa mea. Boagă-te pentru mine, 
Ilenuțo, şi fii sigură, că mă gândesc totdeauna 
la tine, chiar dacă nu auzi nimic de mine. Ba- 
nii, ce mi-ai trimis, îi voi întrebuința cu cumpă- 
tare. Printre ei e şi un galben, şi-mi aduc amin- 
te de el, căci îl purta mămica la gât, și știu cât 
îți era de drag și sfânt. Nam să-l dau de loc, 
decât numai dacă mă va ameninţa cea mai ma- 
re nevoie şi vorbele cari sunt scrise pe o față a 
lui, îmi vor veni totdeauna în minte, ori de câte 
ori aş fi ameninţat să fac vreun rău, adică: „Fii 
evlavios şi ţine-ţi cumpătul, căci numai aces- 
tora le va fi bine. „Dar... le ştii tu bine, sfintele 
vorbe. Rămâi cu bine, dragă Ilenuța și Dumne- 
zeu să te răsplătească pentru tot ce-ai făcut 
pentru mine. 

Până la moarte. Al tău frate, care te iubeşte. 


IONEL 


Numai bunul Dumnezeu ştie, câte lacrămi a 
vărsat Ilenuța pentru frăţiorul ei, zi şi noapte, 
ori de câte ori avea şi ea o oră de singurătate. 
Și a fost ultima scrisoare pe care a primit-o de 
la el. 

Ilenuţa singură 

In etajul al patrulea al unei case dintro 

stradă lăturalnică a oraşului locuia o croitorea- 


să, despre care doamnele distinse și elegante 
nu știau mult. 


Era Ilenuța care, după sfatul celor ce-o cu- 
noşteau, își deschisese magazinul ci, căci pa- 
troana murise. De lucru, nu se plângea, avea 


(Urmare) 10 


In româneşte de Prof. V. Tempeanu 


destul, cu toate că stofe de mătase şi catifea, şi 
rochiile de bal subţiri ca pânza de păianjen, nu 
se prea rătăceau în odăița asta, aşa de sus. 
Doar gospodine modeste, mame cu fete multe, 
servitoare, cărora le plăceau să fie la timp ser- 
vite veneau la Ilenuța. Impărţea ştofa aşa de 


exact, croià cu atâta îngrijire rochiile -vechi ale 
vreunei mame sau surori mai mari pentru feti- 
tele mai mici şi ascundea cu atâta dibăcie ve- 
chea cusătură, încât şi mamele şi fetiţele erau 
mulțumite. 

"Ea nu prea era îmbrăcată după modă: o blu- 
ză şi o rochie neagră, o boneţică albă ca zăpa- 
da, pe care o purta mai ales de când părul i se 
mai rărise, şi un şorţ alb — ăsta era costumul ei 
de toate zilele. 

„Ca o călugăriță” ziceau fetiţele, cari veneau 
Ja ea. Căci la ea veneau fetele droaie, de abia 
mai puteau încăpea în odăița ci. Le învăța să 
coasă, să croiască şi nimeni nu vrea-să-şi încre- 
dinţeze aceste păsărele gureşe şi doritoare de 
aer liber, alteia de cât domnişoarei Ilenuţa, ca- 
re era aşa de bună. 

Fetele veneau cu plăcere şi o iubeau. 

Ce-i drept era serioasă şi exactă la învăţătură 
şi nu lăsa să treacă nici o'cută strâmbă, nici 
vorbă de clacă nu suferea, mai ales-când vor- 
beau despre unii şi alţii. 


DIMINEATA COPIILO Reccceveeeooosoetoosoooa sovoooetocovoooooove: PĂG. ii 


Dar ochii ei blânzi priveau strălucitori de fe- 
ricire la roiul ăsta vesel, când fetele coseau har- 
nic şi sporovăiau vesele, sau cântau. Ea însă-şi 
avea o voce clară și dulce, care se împăca mai 
bine cu vre-un cântec evlavios. Câte odată se 
îndupleca să povestească céva şi atunci spunea 
întâmplări din viaţă; iar copiilor celorlalţi chi- 
riași, cari se învârteau aşa de fericiţi în jur, le 
povestea basme, pe cari le mai povestise şi fră- 
țiorului; dar după povestire, devenea tăcută și 
tristă. s ; 

In basmele ei totdeauna era un frățior şi-o 
surioară. Oare unde să fie frățiorul? 

De altfel nu-i mergea rău, câștiga bine, deși 
era modestă în pretențiile ei și toți, cari o cu- 
noşteau, trebuia s'o iubească; dar era singură 
cuc pe lumea asta şi adesea se gândea cu jale, 
când îşi închipuia, că au să vie zile de bătrâ- 
nețe şi de boală. Abia avea 40 ani, dar ochii i se 
obosiră, căci lucraseră atâtea nopţi şi plânse- 
seră iar atâtea multe după frăţior. | 

De temut, n’avea să se teamă de lipsă şi să- 
răcie pentru zile albe; căci numai d. Casier, de 
jos, ştia -ce sumă frumoasă avea la casa de eco- 
nomii şi pe lângă asta, mai închidea şi într'o cu- 
liuță mulţi bani de aur şi argint, căci era mode- 
stă şi econoamă şi trăia din te miri ce. 

Dar socotea toţi acești bani strânși cu trudă, 
ca și când n'ar fi ai ei şi foarte cu greu lua ceva 
din grămăjoară, la nevoie. Era sigură, că lonel 
sufere încă, căci altfel nu iar fi scris ? 

Și se “gândea, cu atâta fericire, la ziua când 
îl va vedea, apărând pe pragul uşii, obosit, să- 
rac şi înfometat: atunci avea să-şi scoată co- 
moara, să-l îmbrace şi să trăiască mulţumiţi şi 
fericiţi împreună. 

Dar nu venea. 

Când se temea mai mult din cauza ochilor 
slăbiţi deschidea bătrâna Biblie a mamei, unde 
erau multe, multe însemnări şi sublinieri cu 
creionul, şi citea : „Dumnezeu e Lumina și 
Mântuirea, de cine să mă tem ?” „Și când cu- 
lreeram întunecoasa vale, inima mea nu se te- 
mea, căci Tu ești cu mine, toiagul Tău mi-arată 
drumul”. : 


Revedere 


Era o seară minunată de primăvară. Fetele 
şi-au închis  paneraşele cu lucruri de mână 
şi-au plecat toate. Lenuţa gătise drăguţ prin 
odaie şi deschizând fereastra, se  odihnea o 
clipă. Aerul blând primăvăratec o învăluia; 
privi în jos la grădiniţile în floare şi apoi de- 
parte, departe, peste acoperișuri, către pădurea 
de- brădet, care acoperea dealul, ce se ridica 
dincolo de oraş. Şi îi era ca şi atunci, când se 


plimba iar în pădurea înverzită. cu frăţiorul ei. 
mână n $mână şi-i ajuta să culeagă căpşune. A- 
dică să nu-l mai vadă, să nu-l vadă niciodată ? 

Nu auzi loviturile repetate în uşe, privea așa 
de departe şi se gândea aşa de departe înapoi 
în timp, în cât întoarse capul numai când se 
deschise uşa şi intră un domn bine îmbrăcat. 

Nu era băeţaşul acela blond, drăguţ, cu care 
se plimbase prin păduri; nu era nici flăcăul în- 
nalt, subţirel, cu inima deschisă, pe care îl mån- 
gâiase în acele liniștite după amiezi de Dumi- 
nică şi totuşi cunoștea încă acești ochi albaştri 
şi această gură prietenoasă și „Ionel, iubitul 
meu frăţior, Ionel!” strigă ea și cu râs şi plâns 
se îmbrăţișară frăţior şi surioară, mult, mull 
timp. 


++ 

„la, ascultați, domnişorară Lenuţă, îmi pare 
că are un bărbat” zicea Lina, fata  casieruluii, 
care voise să*facă o vizită lui tanti Lenuţa. 

„Un domn frumos și luxos e la ea în odaie pe 
sofa şi ei par aşa de fericiți mână "n mână şi a 
adus tot felul de bunătăţi, tanti Nenuţa lui băr- 
batu-său”. 


(Va urma) 


indata o Baa ete ic 3 Amos at Ba 

„DIMINEAŢA COPIILOR“ vestește cu toată 
durerea că moartea i-a răpit pe un colaborator 
harnic şi prieten devotat, Acesta este paginato- 
rul revistei, ALEXANDRU  APOSTOLESCU, 
care a încetat din viață în ziua de 18 Octombrie. 

Dela înființarea revistei şi până în ziua când 
un accident nenorocit i-a cauzat moartea, deiunc- 


tul a îngrijit de „DIMINEAŢA COPIILOR“, aşa 
cum un părinte işi îngrijeşte de copilul său. Mun- 


„cea cu tot suiietul şi cu tot devotamentul lui de 


om priceput şi cinstit şi simțea o nespusă bucu- 
rie, când vedea că revista apare bine şi îrumos 
şi că e iubită din ce în ce mai mult de cititori. 

De aceea, spunem fără să exagerăm ceva, că 
bunul prieten Apostolescu, pe a cărui moarte o 
deplângem, a contribuit, prin munca, priceperea 
şi devotamentul său. la succesul ce a obţinut 
„DIMINEAŢA COPIILOR“. 

Tot de aceea, vestea despre moartea acestui 
prieten şi colaborator ne umple sufletul de du- 
rere. 

Fie-i țărâna uşoară! 

DIMINEAŢA COPIILOR 


a 


PAG. 12 


PI 


ral În 


DIMINEATA COPIILOR 


lia i vad T 


= 
ea 
Ga 
= 
- 
- 
- 
m 
me 
r2 
-< 
— 


BLANA FERMECATĂ 


ică povestea asia sa întâmplat cândva, 

nu știu unde şi când, de vreme ce nu mai 

țin minte nici unde am auzit-o, nici cine 

mi-a povestit-o. Acum, unde sa întâm- 

plat — dacă s'o fi întâmplat — cine mi-a 
spus-o şi când mi-a spus-o, ce zor avem? E des- 
tul că o ţin minte și v'o spui și d-voastră ca s'o 
spuneţi și altora că e bună de tras o 'nvăţătură 
din ea. Aşa dar — ca să nu mai lungim vorba 
— povestea spune că a fost odată un flăcău voi- 
nic şi aprig la muncă de nu-i găseai uşor pe- 
reche. Intro zi, se însură şi el cu o fetișcană, 
chipeșă ce-i dreptul, însă leneşă și proastă de 
da 'n gropi. La câtăva vreme după nuntă băgă 
omul de seamă ce poamă de femee alesese ca 
să-şi ducă împreună greul vieţii şi se luă de 
gânduri. Cât era ziulica de mare leneşa nu se 


mișca din vârful patului. Sta ghemuită între 
perne ținând în mână un caer cu lână, prefă- 


cându-se că toarce, când colo, ea trăgea la som- 
nuri cu aghioase şi torcea pe nări ca o pisică 
sălbatecă. 

Când venea bărbatul dela câmp, rupt de o- 
boseală și de foame, da din colț în colţ să-i fa- 
că de mâncare, te miri ce acolo de pleca bietul 
om "'napoi, la muncă cu foamea mai mult aţâ- 
tată necum potolită. A trecut așa vreme ca o 
lună. Când a văzut creștinul nostru că femeia 
nu se schimbă şi că treburile gospodăriei se 


de D. Const. Mereanu 


duc de râpă sa gândit că trebuie s'o scoată în- 
trun fel la capăt. Incepu prin a-şi certa nevasta 
şi a-i da poveţe mai aspre, dar ţi-ai găsit! El le 
zicea, el le auzea. Femeia nici pomeneală să se 
schimbe. 

Intr'o zi însă, 
ca niciodată. 

— Fa femee — zise el — iacă am adus ceva, 
un lucru minunat care te va scăpa pentru tot- 
deauna de muncă. 

— Ce spui, bărbate! se repezi femeia plină de 
bucurie. 

— Tocmai precum îți spusei, femee. Uite, am 
adus o blană de miel. De azi încolo ea are să 
ție tot rostul casei, o să scuture, o să facă focul, 
o să gătească... 


— Taci, măi omule, cum se poate? 

Atunci bărbatul născoci o poveste cum că 
blana ceia e năzdrăvană şi că o are dela o babă 
vrăjitoare care i-a dat blana, pentrucă-i scă- 
pase feciorul dela înnec. 

Femeia, proastă precum știți, crezu deabine- 
lea povestea şi se bucura foarte în sine că mo 
să mai poarte deloc grija casei. 

Pe de altă parte, şiretul țăran se duse în 
grabă la maică-sa și-i spuse pe şleau toată po- 
vestea, rugând-o ca vre-o câteva zile, să-i facă 
cele mai gustoase mâncări. Cu mâncarea pe 
care o gătea bătrâna venea tiptil acasă în vre- 


omul nostru veni acasă vesel 


PAA 


mea când nevastă-sa dormea şi o ascundea în 
cuptorul sobei. 

La prânz intra vesel în casă, punea mâna pe 
blana de miel și striga voios: — Scoal, nevastă, 
să mâncăm! 

Leneşea sărea buimacă din pat şi pe dată se 
aşeză la masă. Bărbatul scutura de trei ori bla- 
na şi-i zicea : 


Blană scumpă, fermecată, 
Gata-i masa cea bogată? 


Căuta apoi în cuptor, scotea mâncarea as- 
cunsă de el şi mândru o așeza la masă, făcân- 
du-se că nu bagă de seamă veselia nevestei. 

Aşa au mers lucrurile câteva zile în şir, apoi, 
în loc să mai pitească mâncarea în cuptor, o 
piti în altă parte. Venind timpul prânzului făcu 
acelaş joc cu blana, daf, bine ’nțeles, mânca- 
rea nu mai eşi la iveală. 

— Ei, nevastă — zise omul — blana a 'nceput 
să-și piarză puterea. Trebue să fac ce ma 'm- 
vățat vrăjitoarea. 

— Şi ce te-a 'nvăţat vrăjitoarea, bărbate? 

— Mi-a spus că de cum oi vedea că blana 
fermecată nu-mi mai ascultă poruncile so pui 

e spinarea nevestei și să-i trag o scărmănea- 
lá zdravănă. 

Zicând aşa, puse blana în spinarea femeii și 
nici una nici două, o luă la scărmănat cu o bâtă 
sdravănă încât începu să tipe — nevasta, nu 
blana — ca din gură de şarpe. 

Şi-i trăgea Românul cu bâta și-i zicea: 


Spune, blană fermecată, 

Ai să mai greșeşti vreodată? 
Dacă-ai să mai leneveșşti, 
Tot așa o să pățești. 


După ce scărmănă bine blana (numai spina- 
rea femeii ştie cum), scoase pe furiș mâncarea 
ascunsă și o vâri în cuptor și liniştit zise ca și 
când a fi vorbit cu blana: 

— Ei, cucoană lenevită, gata-i masa? 

Deschise apoi cuptorul și tacticos scoase la 
iveală bucatele. 

— Aoleo, bărbate — zise femeia în timp ce 
mâncau — săraca blană! Prea ai scărmănat-o 
rău! Dacă pe mine care doar o ţineam în spi- 
nare și mă dor spatele de nu mai pot, ~ dară 
pe ea, sărmana, ce dureri trebue să fie!? 

— Nu e nimic, femee. Am s'o scarmăn de azi 
în colo înaintea fiecărei mese. Bag seamă că 
azi a făcut mâncare mai bună ca de obiceiu. 
Frica, săraca, păzeşte pepenii. 

— Valeu, bărbate! Şi în fiecare zi ai s'o baţi 
pe spinarea mea? 

' — P'apoi altfel nu se poate, femee. 
— Atunci aruncă-o diavolului de blană — ţipă 


Cilag cn inut aceata pe rola e PELETER TA 


har- e 


femeia speriată-— bag-o'n foc, fă ce vrei cu ea 
numai arunc-o din casă. De azi în colo fac eu 
tot rostul casei, numai să n'o mai duc eu în spi- 
nare când vei scărmăna-o. E 
Aşa s'a întâmplat. De atunci, femeia sa a- 
şezat pe lucru cu rost, de frica blănii fermecate 
şi din zi în zi, pe măsură ce se vindeca de lene, 
se vindeca parcă și de prostie, că, într'o bună zi, 
când cu drept cuvânt putea spune că e fruntea 
gospodinelor din sat, întrebă pe bărbatu-său: 
— Şi, ia spune, măi omule, ce-a fost cu blana 
ceia ?... şi văzând că el nu-i răspunde a răspuns 
tot ea râzând: 
— Nu, zău, că fermecată a fost! 
D. C. Mereanu 
——— ct = ——— 


— Mamă, pot să spun ceva? 

— Ştii că mai voie să vorbeşti la masă. 

— Nam voie să spun nici un singur cuvânt? 

— Nu, Florico. După ce tata va termina de ci- 
tit ziarul, vei putea vorbi. După masă, tatăl ter- 
minând de citit ziarul întreabă: 

„Ei, Florico, ce ai vrut să spui înainte? 

— Am vrut să spun numai că ţeava din baie 
sa spart şi apa curge“. 

Trimise de Margareta Levy-Loco 
—— ock 


PAG. 14 v..ccocovoocot 


DIMINEATA COPIILOR 


DOI PRIETENI 


octorul Andrei se întorcea într”o zi spre 
casă. In drumul său întâlni un cățeluş 
cu laba ruptă de un automobil ce tre- 
cuse pe-acolo în viteză nebună. Sângele 
ii curgea şiroaie şi lacrimi fierbinți tot 


AD 


la fel. 
Doctorul se opri, îi examină rănile şi îşi zise: 
— Bietul mops! O să rămână şchiop, dacă nu 
va avea cine să-l îngrijească! Vai de tine, tare 
trebuie să te mai doară! 


Mopsul ridică ochii înlăcrămaţi, ca şi cum ar 
fi vrut să răspundă: „Foarte tare!...” 

Doctorul find milos, luă câinele cu el. Când 
ajunse acasă, îl şi pansă. Dar ca să se vindece 
rănile complect, trebuiau mai multe pansa- 
mente. 

Ce era să facă bietul mops? Ca să se ducă a- 
casă, era departe şi nu putea să facă două dru- 
muri atât de lungi în fiecare zi. Bunul doctor 
gândindu-se la aceasta, primi pe mops în pen- 
siune la el, până la vindecarea lui complectă. 

Stătu mopsul astfel 10—15 zile. In timpul a- 
cesta se legă o prietenie între el şi doctor. To- 
tuş el trebui să plece acasă la vechii săi stăpâni. 
Când fu vindecat, se ridică în două labe, sărută 
mâna doctorului drept recunoştinţă şi o luă la 
fugă pe portiţă. 

După câteva zile doctorul se trezi cu mopsul 
bătând cu labele în uşă şi zgâriind pragul, ca și 
când ar fi vrut să facă tunel pe sub portiţă, spre 
a putea pătrunde mai iute la protectorul său. 

Doctorul se miră mult când îl văzu: 


— Oare nu ţi sa vindecat rana? Te mai doare 
încă? , : 

Dar mopsul dete din cap ca şi cum ar fi vrut 
să spună: 

— Nu, nu mă doare nimic şi tocmai de aceea 
am venit. Vreau să-ți arăt câtă dragoste şi re- 
cunoştinţă îți port! ; 

Se gudură cât se gudură pe lângă doctor şi 
apoi se făcu nevăzut pe portiță. > 

Trecură câteva săptămâni. Mopsul nu mai 
veni să-şi vadă prietenul. Doctorul mirându-se 
de ingratitudinea câinelui, îşi zise: „Trebuie să 
fie ceva la mijloc. Prea venea regulat să mă 
vadă în ultimul timp, ca acum să nu mai vie 
de loc dintro dată!” 

Şi era adevărat că se întâmplase ceva neobiş- 
nuit. lată că într'o dimineață, pe când doctorul 
voia să iasă din casă, se împiedică de mopsul 
care-l aştepta la uşă. 

Cum îl văzu pe doctor, mopsul sări în două - 
labe, îi sărută mâinile şi apoi îl apucă cu din- 
tii de mânecă, trăgându-l ușor într'o parte. Voia 


să-i arate ceva şi nu putea vorbi decât cu ochii 
rugători şi înlăcrămaţi. Ce era? Un prieten bun 
al său, un fox, avea o labă ruptă întocmai cuni 
o avusese şi el odinioară şi l-a adus să-l lecu- 
iască acelaş doctor cu inimă bună, prietenoasă. 
Doctorul îl primi şi pe el ca şi pe cel dintâi, 
admirând mult dragostea dintre cei doi prie- 
teni: foxul şi mopsul!... Alexandru Bilciurescu 


cati 


DIMINEATA 


COPIILOR 


TR Ae N 


PAG. 15 


Pagina distractivă 


Rezultatul concursului kinar No. 27 


DESLEGARILE 


1) Joc muzical 


MI 
D 
L A 
1 Dela | Il: FLORIDA 


2) Carte de vizită magică 


| „COMERCIANT 


| CHIŞĂNĂU 


Au deslegat patru jocuri urmă- 
torii cititori din 
CAPITALA 
Chiriac Angela, Mircea Chiriac, 
Mihăilescu N. Filip, Jean C. Kuper- 
man, Stoica D. Alexandru, Eugenia 
şi Ştefania Dumitrescu, Julietta și 
Osias Abramovici, Silviu Schapira, 
Lilly Poenaru Căplescu. 


Au deslegat irei jocuri, următorii 

cititori din 
CAPITALA 

Adler Jenică, Adriana A.  Gheor- 
ghiu, Marcel şi Alice Hasan, Rică 
Cohen, Edgar Einhorn, Leopol Bern: 
ștein, Mihail Petrescu, Doretta Pil- 
losof, Avram Boxer, Ana  Vechsler, 
Richard Gadol, Jan Danen, Ilie şi 


Titi lordan, Marin St. Lupu, Golden- 
berg Osias, Craioveanu G. Aurel, A- 
dela Einhorn, Friedlovosky Antoane- 
ta, Aronsohn S. Teodor, Tieu V. Gol 
denberg, Schmidt Constantin, Zigis- 
mund şi Lola Feldman, Sacuntaiu 
Mulgund, Afrodita Zarzaropol, Adi- 
na şi Gusty Moscovici. 


Au deslegat două jocuri următorii” 


cititori din 
CAPITALA: 


Stache Theodor, Ioan G. Făcăleţ, 
Cosmarin I. Aurelian, Titi Robert 
Copelmann, Nora şi Ritta Gross, Ro- 
bert Kamerling, Hary Cohn,  Craio- 
veanu G. Aurel, Ionescu G. Dumitru, 
Camerman Alex., Pop Hostilia, Carol 
Spiegler, Micheline Delage, Elias 
Schawrtz. 


JOCURILOR 


3) Şaradă 


AM ON-I-AC 


4) Joc în romb 


1 
S 
VIN 
BUNIC 
BELGRAD 
ORMANDIA 
PROPTEA 
FLORA 
ARC 
E 
2 Dela 1-2 SINGAPORE 


DESLEGATORII JOCURILOR 


Au deslegat joc, următorii 


cititori din 
CAPITALĂ 


un 


Max Gherson, Korovici Kristiana, 
Dan Lăzărescu, Stan R. Alex., Mihail 
Despotiade, L. Ferrovatt, Valeria N., 
Henry Tomas, Welt I. Albert, Ser- 
giu Horenstein, Mauriciu M. Kaner, 
Tănăsescu N. Ioan, Cernat Viollete, 
Valentine Sammello, Mustaţă Ni- 
colae. 


mema aranne 
In numărul viitor vom pu- 
blica şi deslegătorii din Pro- 
vince împreună cu premiaţii 
eșiţi la sorți. 


Panunnnns: anasanar nenossunanaa--aanraaunaae. ANDFLRNDRUASSANNNDOSESRNCES ) ? t OPNBENNGSNNSEDEONESENEENNCONENEONESFURNREDEDE 


Preţurile biletelor de 


intrare la șezătorile 
DIMINEȚII! COPIILOR cari au loc la Teatrul Mic, 
sunt: Loja de 5 persoane Lei 200. Fotoliu Lei 
40. Rezervat Lei 30. Stal I Lei 20. Balcon I Lei 
30. Baicon il Lei 20. Balcon Ill Lei 10. (In aceste 
prețuri sunt cuprinse și taxele către Stat). 


Să nu lipsească din nici o casă şi din nici o bi- 


3. EVREICA; 


bliotecă următoarele cărţi: 


1. COMOARRA CU POVEŞTI; 
2. HAPLEA. — Păţănii şi năzdrăvănii, ediţi= II-a; 


4. CA SĂ MAI RÂDEM; 
De vânzare la toate librăriile. 


PAG. 16 


' DE VORBĂ CUCITITORII 


C. Pir.-Galaţi. — Iți publicăm „ghicitoarea“. Poezia „In 
zadar“ nu e potrivită pent.u copii, cari abia îşi încep viaţa, 
a:a că nu e nevoe să se gândească de pe acum la „căra- 
rea de noroiu, ce duce la iad. 

I. Dum.-Găeşti.—Ne pare rău, dar „Toamna“ d-tale nu 
e aşa de reuşită, ca să poată îi publicabilă. Ai şi greşeli 
de limba română. Chiar în strota întâia scrii „Pomi.,.par'c'ar 
începe să geme“, pe când 'corect e aşa: „Pomii par'c'ar 
începe să geamă“, acest din urmă verb liind de conjugarea 
a treia. Insuşeşte-ţi mai întâi o bună cultură literară şi după 
aceea gân'ieşte-te să tii poet. 

G. Pr.-Urlueni.- Poezia „Dumbrava“ se publică. Poezia 
„lisus“ o păstrăm pentru n-rul de Crăciun. 

Esch. M.-Loco.—Nu era nevoe să ne întrebi, dacă vom 
publica sau nu povestea pe care spui că ai iradus-o din 
limba germană. N'ai decât să o tiimiţi şi dacă e o poveste 
interesantă şi, mai ales, dacă e bine tradusă o publicăm. 

Iți spunem însă de pe acum că nu e chiar aşa de lesne 
să faci traduceri bune, mai ales că din scrisul d-tale înţe- 
legem că eşti o mică elevă în clasele primare. i 

Despre Leonardo da Vinci vezi în „Almanahul Şcolariior“ 
pe 1928. 

Ber.Sam.-Botoşani.—Te felicităm pentru scrisul frumos 
şi îngrijit, însă povestea cu „Hulubii lui Puiu“ este o in- 
pae puțin interesantă pentru cititori. 

Pop.-Ploeşti.— „Scrisoarea Țiganului“. Nu e tocmai 
frumos să ne râdem mereu de bieţii ţigani cari — şi fără 
de asta — sunt destul de amărâţi şi necăjiţi, De altfel nu e 
un obiceiu bun acela de a-ţi râde de oamenii slabi. 

Aur. N.-Vaslui.- Ca încurajare pentru un talent care 
promite, 3 pubiicăm poezia trimisă de d-ta. 

- N. FL.-Covarna — Poezia „Lupul“ este destul de reuşită 
şi dovedeşte un talent promiţător, însă locul ei ar fi mai 
de grabă intr'o revistă de literatură, care se adresează altui 
public cititor decât copii.or. Poeziile în genul literaturei 
pentru copii trebuesc scrise întrun stil simplu şi să fie cu 
a ţiune portii un fast, iar nu redând imp'esii porsonale. 

„Ghiz.-Loce — Aşteptăm să ne soui de unde al luat 
subiectul bucății „Dumnezeu, trimisă de d-ta. Pe lângă 
aceasta, rugăm scrie-ţi numele, aşa ca să-l putem citi mai 
bine şi exact. 

Ştef. N. N.-Loco. — Micule şcolar din clasele pr mare, 
findcă ai scris rân iurile în forma de veisuri, nu înseamnă 
că bucata „Românii“, trimisă de d-ta, este o poezie. Te-ai 
înşelat, drăzuţule cititor. In adevăr, dacă sciii aşa: „Victoria 
noastră s'a terminat în anul 1916 1918“, aceste două rânduri 
numai vgrsuri uu sunt, precum bucata întreagă nu este poezie. 
De aeia, de ocamdată, citeşte, învaţă şi după câțiva ani 
vei şti şi d-ta cum se scriu poeziile — şi vei face. 

I. B.-Dragoş. — ţi publicăm, recunoscând munca şi 
talentul tău, poeziile „Eroii“ si „Poporule Român“, 


———— 0 k 


RENUME 


După cum am constatat 

Sunt multe ciocolate 'n lume. 
Dar „SUCHARD” mi-a dovedit 
Singură-i, — cu renume. 


Trimiteţi copiii la 


PLAJA ARTIFICIALĂ (Băi de soare artificial) din 
str. Mircea Vodă 40 etajul 1. Medici în permanență. 
Preţuri foarte convenabile. TS) 
} 


< S ed, 4 d 
a ci a 
sat Z : +2 
A » ri a 
y ESN ra 
Zap 


> BIMINE 

> LA | 
=| Sala Teatrului Mic br 
g Peste drum de Palatul Regal ; 

3 - 

S | Duminică 4 Noem. 1928 [= 
ză | la orele 10 dimineaţa precis ză 
i == va avea boc a S-a = = 
a | 

© 4 

=] SEZĂTOARE 

Z|  Culturală-artistică |$ 


din acest an. organizată de către’ 


& 
D 
z 
A 
S 
= 
= 
i î. 
DIMINEAȚA  ş 
COPIILOR $ 

S'a pregătit un bo- |£ 
gat şi variat program a 
cultural şi artistic. S 
E 

[5 

T 

=] 

E 


Surprize plăcute 


Go O 639 


w 


z 


Cititorii sunt sfătuiți 
să-şi ia biletele de in- 
trare în cursul săptă- |! 
mâni, dela administra- ! 
tia revistei, Str. Sărin- | 


Un spectacol potrivit pentru cei mic 


dar, 7 (parter) | 


+ 
o 


Cereti la toate librăriile —7 
OT si chioscurile de ziare 
„PLICI SI PLUM“ 


Preţul, lei 20. a 


Atelierele „ADEVERUL“ 3. A. 
N * 


ATA COPIILOK 


` 
s 
s Ş 


ia ei. 


f 


PREȚUL LEI 5 


trist la fotogra 


"iveste 


ul m 


te 


când bun 


lor, pe 


ica 


äm 


lese la m 


gân 


se 


ieții orfani 


te 


B 


PAG. 2 


? 


Serbările din Dobrogea 


In ziua de 28 Octombrie trecut, au avut loc 
la Constanţa mărețe şi foarte frumoase serbări 
cu ocaziunea împlinirei a 50 de ani de când 
Dobrogea a fost alipită din nou la sânul Ro- 
mâniei. 

Sub a cui stăpânire se găsea Dobrogea mai 
înainte de 50 de ani? Ce fel de populație a avut 
şi are această provincie unită cu restul Ţărei 
pentru vecii vecilor? 

lată ce voim să arătăm pe scurt la rubrica 
de față, care este în întregime consacrată Do- 
brogei. 

Dobrogea în vechime 

In timpurile vechi, anume cu mai bine de 
două mii de ani înaintea noastră, Dobrogea era 
locuită de diferite triburi, cari duceau războaie 
unele Împotriva altora. 

Mai târziu, Buerebista care, precum ştim din 
istorie, a fost un rege puternic al Dacilor, a o- 
cupat-o întreagă şi a unit-o cu Dacia, așa cum 
astăzi se găsește unită cu România. 

După aceea, Dobrogea este cucerită de cei- 
lalţi strămoși ai noştri Romanii. 

Romanii cucerese Dobrogea cu vre-o sută de 
ani mai înainte de cucerirea Daciei de către 
împăratul Traian. 

O cuceresc, o colonizează, adică aduc acolo 
populaţie romană, şi o prefac, dintro ţară îna- 
poiată şi aproape pustie, cum era, într'o pro- 
vineie foarte înfloritoare: 

Deschid drumuri, întemeiază porturi, oraşe şi 
cetăţi întărite, țin pentru paza ei o oaste puter- 
nică de uscat şi o flotă pe Dunăre. Așa dar; sub 
Romani Dobrogea a ajuns la o-stare de înflo- 
rire necunoscută până atunci. 


De unde vine numele de Dobrogea ? 

După decăderea imperiului roman, Dobrogea 
rămâne sub stăpânirea imperiului bizantin. In- 
să, pe la anul 1350, se ridică la Cavarna, ca un 
fel de prinț independent, Românul Balică. A- 
cesta trimite chiar pe doi din comandanții săi 
în ajutorul unui prinţ bizantin, care se lupta 
să fie împărat 

Pe unul din comandanții trimişi de Balică îl 
chema Dobrotici. Dobrotici se căsătoreşte la 
Constantinopol cu fiica unui sfetnic al împăra- 


DIMINEAȚA COPIILOR 


tului şi apoi se întoarce din nou în Dobrogea, 
unde întemeiază un stat destul de puternic şi 
zare se întindea până la gurile Dunărei. 

Acest Dobrotici moare în anul 1385. Numele 
său însă a rămas, pentrucă dela numele de Do- 
brotici, s'a dat întregei provincii numele de 
Dobrogea, adică ţara lui Dobrotici. 


Dobrogea sub Români 


Indată după moartea lui Dobrotici, întreaga 
Dobroge este ocupată de domnul Ţărei Româ- 
neşti, Mircea cel Bătrân, care îşi ia şi titlurile 
de „Stăpân al pământurilor lui Dobrotici şi 
Domn al Durostorului”. 

Prin cucerirea lui Mircea, Dobrogea este u- 
nită pentru a doua oară cu Ţara Românească, 
prima unire făcându-se, precum am arătat mai 
sus, sub regele dac Buerebista. 

Tot sub Mircea cel Bătrân sa dus în Dobro- 
gea, așezându-se acolo, o numeroasă populaţie 
românească. 

Din nenorocire, Mircea n'a putut să o păstre- 
ze multă vreme. Fiind nevoit să poarte lupte 
crâncene cu Turcii, la urma urmelor, el a pă- 
răsit Dobrogea în mâinile lor. 

Turcii au stăpânit Dobrogea aproape 500 de 
ani, până când în anul 1878, în urma războiului 
de independență a României, Dobrogea a fost 
alipită din nou și pentru totdeauna la Româ- 
nia. 

Sub Români Dobrogea a făcut progrese foar- 
te mari. Localităţi cari sub Turci erau sate u- 
râte și sărace, astăzi sunt oraşe bogate şi -tru- 
moase. Populaţia a sporit, sau făcut şosele şi 
linii ferate, sa făcut legătura cu restul Ţărei 
prin măreţul pod de peste Dunăre, sau deschis 
pretutindeni » şcoli, iar agricultura şi comerțul 
au luat un mare avânt. 

Dacă astăzi sar întoarce în Dobrogea unul 
are a pleeăt acum 50 de ani, nici par mai re- 
cunoaște-o; 


Cereti la toate librăriile —— 
III si chioșcurile de ziare 
„PLICI ȘI PLUM“ 


Preţul, lei 20.  * 


Ma 


ABONAMENTE : 1 AN 
6 LUNI 100 


11 NOEMBRIE 1928. No. 248 


PROFESORUL REPETENT 


„Jane, zice tatăl către fiu, 
Mai sileşte-te la carte 

Căci rămâi repetent... Nu ştii 
Că: ai carte, ai şi parte!?” 


— „Cum am să trec clasa, tată, 
Zice Jan, — pe legea mea, 

Că chiar domnul profesor, 
hRepetent va rămânea!” 


— „Cum așa!?! De unde ştii?!” 
— „Cum îți spun, — foarte ușor, 
Căci în clasă, numai mie — 
'Mi spune domnul profesor: 


— „lonele, te sileşte, 
Fii la carte mai vioi, 
C'altfel, ne rentâlnim la anw 


"N clasa asta, amândoi!” 
Z. George Buruiană 


—— ock 


MOARTEA 


Am văzut ieri un vițel 
Blând, frumos şi mititel, 
In căruță stând legat 
Si-l duceau la înjunghiat. 


Vai, sărmanul cum plângea, 


Cum să scape se sbătea, Cu nimica n'am 
Dece vreţi să mă 'njunghiați? Ce-i împlântă un cuțit — 
Dece viata nu-mi lăsați ? 

— — — DOC ko- 


Si spunea în gândul său : 
„N'am făcut eu nici un rău, 


DIMINEATA 
ILOR 


REDACŢIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI — Str. SARINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


ereere eie eie 


COPi 


200 LEI 


Director: N. BATZARIA 


Lângă mama doar săream, 
Cu copiii mă jucam 

Prin livede, la izvor, 

Drag am fost eu tutulor. 


Nam împuns şi nam muşcat 


| UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRĂINĂTATE DUBLU 


Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


POPORULE ROMÂN! 


Trecul-au peste tine necazuri şi popoare, 
lar lupte tu purtat-ai, cât nu pot să îngân; 
Tu ai rămas şacuma tot dulce ca o floare, 
lubind pe toți vrăjmașii, poporule Român!... 


Invins-ai la popoare prea mândre, hrăpăreţe; 
S'apoi, după izbândă, locașuri de 'nchinare 
Pe locurile luptei, făcut-ai cu bineţe, 

Si ridicai acolo dulci glasuri de rugare... 


Avut-ai peste veacuri o viață, omenire. 

Tu ai purtat în inimi a Domnului credință; 
Tu ai doinit pe dealuri un cânt de înfrățire 
Când răii și vecinii "ți voiau vreo suferință 


Ti-e drag şacuma râul cu apele-i spumoase; 
Ti-s dragi ție feciorii. li ţii cu drag la sân 
Ti-s dragi şi munții falnici cu culmile spumoase! 
Slăvit să fii deapururi, poporule Român!... 
I. Baciu Dragoşi 
——— "000 RI ———— 


VIŢELULUI 


Ca şi oamenii şi eu 

Dela bunul Dumnezeu 
Mi-a fost dat ca să trăesc, 
Lângă mama şi să cresc”. 


Spune, plânge în zadar, 
stricat. lată-l dus la măcelar. 
Biet vițelul a murit. 

Moşuleţ 


n 


PAG. 4 


—— ——.——_—— CEE DEI DE 


DIMINEATA COPIILOR 


NEG io OR tii DE MERE 


AA] 
ati Poe AR E 


ărea bătrân, tare bătrân negu- 
storul nostru de mere; și nu a- 
tât din pricina anilor trecuţi, 
căci nu împlinise încă 60, — 
cât din pricina vieţii grele şi 
necăjite pe care o dusese. 
In fiecare dimineaţă pornea 
cu un coş mare în spate, cu- 
isceriirid fără odihnă uliţile oraşului şi strigând 
din când în când cu glasul lui răguşit şi cântă- 
tor: „Mere... mere!... Hai la meeere!...” 

In multe părţi îşi avea clienții lui obișnuiți şi 
în fiecare zi îl vedeai intrând pe poartă la ace- 
leaşi ore. 

De când îl ştiam, nu se întâmplase să treacă 
nici o zi în care bătrânul negustor să nu fi in- 
trat şi pe la noi, căci mama era una din cum- 
părătoarele lui cele mai sigure. 

Și bătrânul ştia că niciodată nu intră de- 
geaba. 

Când ajungea aproape de ușă, îşi lăsa povara 
jos, se îndrepta din spate răsuflând adânc şi- 
apoi cânta uşurel, cu un zâmbet de bunătate pe 
faţa sbârcită şi roasă de vreme: „Am venit... 
Sărut mâna...” 

Și arătând mamei ce marfă -bună şi aleasă 
are în coș, își mângâia cu mare mulțumire bar- 
ba sură şi încâlcită. 


Apoi, cântărind marfa, îşi punea banii într'o 


pungă de piele pe care o purta sub haină, le- 
gată de curea ca să n'o piardă cumva. 

Pe urmă își ridica pe spate, cu o sforţare grea 
coșul încărcat şi pleca încet, liniștit, aplecat în- 
nainte din cauza poverei, duc: ànd mai departe, 
pe la alte case, bucuria fructelor dulci şi gus- 
loase, 

O singură dată mama fiind tare supărată, — 
nu-mi mai aduc aminte pentru ce, poate că la 
moartea unchiului, fratele ei, — când bătrânul 
a venit la noi, sea i-a spus că în ziua aceia nu 
are nevoe de mere. 

Eu rămăsesem de-oparte, mâncând din ochi 
fructele ce îmi păreau mai frumoase ca nicio- 
dată. Şi eram trist că mama nu lua în ziua a- 
ceia mere. 

Bătrânul nu se supără că era refuzat. 

Poate că înţelesese şi din privirea mamei că 
ziua aceia era o zi tristă pentru ea. 

Işi luă liniștit coşul la spinare şi dădu să ple- 
ce. Atunci însă dădu cu ochii de mine, care îl 
urmăream cu jind şi cu părere de rău după 
merele frumoase. 

Bătrânul negustor puse mâna în coş şi ale- 
gând un măr mai mare, mi-l întinse zâmbind 
blând: „Dela mine!... E tare bun....” — îmi spuse 
el şi se grăbi, parcă ruşinat de acest gest, să 
plece. 


San 


p» 


i 


s4 
x 


DIMINEATA COPIILOR 99000000000000000000000000eeeeoeeeeooteeo0ee PAG. 5 


Dar mama îl chemă înapoi şi îi cumpără şi 
în ziua aceia. 


Intro zi, eşind de la şcoală, în loc să mă duc 
întins acasă ca de obicei, am mai rămas pe mal: 
danul de lângă biserică unde ceilalţi băeţi st 
jucau în nasturi, în bile sau băteau mingea.pâ- 
nă spre seară. 

Deodată se auzi departe glasul cântător al ne- 
gustorului de mere: „Mere... mere!... Hai la 
mere |...” 

Câţiva băeţi se dădură atunci deoparte și 
vorbiră între ci, repede şi încet. 

Am înţeles îndată, după înfăţişarea lor, că 
puneau la cale vre-o faptă deosebită şi îi urmă- 
rii să văd ce vor face. 

Când negustorul de mere trecu pe aproape. 
încovoiat şi târându-șşi cu greu picioarele obo- 
site, cei câţiva băeţi cari se sfătuiseră între ei, 
îi eşiră înainte. 

Ei se prefăceau că vor să cumpere mere. Bă- 
trânul puse povara jos şi, după obiceiul lui, se 
îndreptă de spate ottând. 

Apoi luă cântarul şi se pregăti să cântăreas- 
ă marfa ce i sar cere. 

Dar într'o clipă ştrengarii se repeziră asupra 
coșului, îşi umplură pumnii cu fructe şi o sbuc- 
niră pe fugă. In graba lor, ei răsturnară şi co- 
şul... 

Bietul bătrân nu avu timp să facă nici o miş- 
care. Işi duse mâna la inimă unde simți o dure- 
re ascuțită şi rămase aşa, privind amărât şi des- 
curajat sărmanele lui mere mari şi frumoase, 
care se împrăștiară pe toată strada, amestecân- 
du-se cu colb şi rostogolindu-se în apa murda- 
ră de la marginea trotuarului. 

Aproape toate erau pierdute. Toată munca lui 
de azi și câştigul lui pe atâtea zile încă se du- 
seră în vânt. 

Bietul om, gândindu-se- că seara nu va avea 
cu ce să cumpere pâine şi nepoţelul de-acasă îi 
va rămâne flămând, începu să se vaete desnă- 
dăjduit. 

Oare pentru ce îi făcuseră acest rău!... El nu 
făcuse nimănui nimic, nu avea nici o vină. 

Pentrucă era un biet bătrân care nu putea să 
se apere, de-aceia îi împrăştiaseră marfa? 

Culai, băeţelul din clasa II-a primară, se a- 
propie atunci de negustor, îi ridică din stradă 
coşul răsturnat şi încercă să-i adune merele. 

— Dacă nu voiau să cumpere, de ce nau ce- 
rut, că eu le-aş fi dat câte un măr, — se văică- 
rea mereu bătrânul. 

Auzindu-l, Culai se opri în faţa negustorului 
şi-i spuse hotărît : 

— Lasă, moșşule, că eu îi cunosc pe băeţii a- 
ceia şi mâine am să-i reclam domnului institu- 
tor, să-i dea afară din şcoală pentru ceiace au 
făcut acum. 


Negustorul tresări. : 

— Să-i dea afară? Nu, nu vreau să-i pedep- 
sească din cauza mea. Sunt nişte copii, n'au 
ştiut ce fac. Să nu-i spui, mititelule, — spuse bă- 
trânul punând mâna pe capul lui Culai şi ui- 


tându-se adânc în ochii lui albaștri, cari semă- 
nau cu ai nepoţelului de acasă. 

— li erţi? — mai întrebă el cu blândețe, căci 
acum uitase de necazul său. 

— Da, fiindcă vrei d-ta — îi răspunse Culai, 
mai adunând câteva mere de pe jos. 

Apoi îi ajută bătrânului să-și pue coşul în 
spate, care acum era foarte ușor. 

Bătrânul mulțumi şi voi să plece. Dar îşi mai 
aduse aminte de ceva. Işi pipăi buzunarul hai- 
nei şi scase din el, cu mâna tremurândă, un cu- 
țitaș nou-nouţ, pe care îl întinse băiatului. 

— Uite, mititelule, zise el, să ai de ascuţit 
creioanele. 

Culai sta nedumerit, neștiind ce să facă. 

— a-l, adăugă bătrânul negustor, punându-i-l 
în mână. Ți-l dau, fiindcă văd că ai o inimă bu- 
nă. Lui Vasilică al meu o să-i iau altul. Şi el în- 
vaţă la şcoală...” 

Şi întorcându-se, bătrânul negustor porni mai 
departe cu coșul în spinare, încovoiat şi obosit, 
dar fără să mai strige ca de obiceiu: „Mere... 
mere!... Hai la mere!...” 

Căci în ziua aceia nu-i mersese de loc vânza- 
rea. Totuşi era mulțumit că întâlnise un copil 
cu suflet bun și milos'2> şt tare semăna cu Va- 
silică al lui. 

Valeriu Mardare 


————— 0 = X Ins 
X 


PAG. 6 1000000000000000000000000000ooooooooeoeooeee DIMINEATA COPIILOR 


Curiozităţi la animale 


Dăm mai jos încă vreo câteva exemple din 
viața animală arătând unele apucături curioase 
şi — poate — prea puţin cunoscute. 

1. Boul şi calul, animale deopotrivă de folo- 
sitoare omului, sunt şi ele de multe ori atacate 
de fiarele sălbatece ale pădurii, cum e lupul şi 
ursul. Dacă atacul se întâmplă în pădure — sau 
în apropierea unei păduri — de cele mai multe 
ori scapă. De îndată ce animalul de pradă le-a 
sărit în spinare, calul sau boul o ia la fugă prin 
pădure isbindu-se cu corpul de copaci, totodată 
izbind şi fiara din spinare. Isbiturile. sunt atât 
de puternice, în cât sileşte. adversarul să-și lase 
prada şi să fugă. 

2. Gaita şi Mierloiul, două păsări cari trăese 
prin ţinuturile noastre, au o uşurinţă extraordi- 
nară de-a imita diferite sunete. Gaiţa, ca şi pa- 
pagalul, poate învăţa să vorbească mai multe 
cuvinte omenești pe cari le rostește cu atâta haz 
încât stârneşte hohote de râs celor ce-o aud. 
De asemeni are obiceiul să spuree pe cei ce no 
lasă în pace. 

Mierloiul poate învăţa să fluere arii destul de 
grele. Scriitorul acestor rânduri a avut un mier- 
loi care cânta admirabil un fragment din „Deş- 
teaptă-te Române”. 

3. Pițigoiul, o pasăre destul de cunoscută la 
noi, e mare iubitoare de libertate — ca orice a- 
nimal de altfel. Acesta însă când e prins şi în- 
chis în colivie, preferă mai bine să moară decât 
să-și trăiască viața în captivitate şi se omoară 
spânzurându-se de gratiile colivici sau moare 
de foame refuzând de-a mânca grăunţele cari 
i se dau. 

4. Privighetoarea, pasărea cu cel mai frumos 
glas, nu-şi curmă zilele atunci când e prinsă. 
însă își schimbă cu totul cântecul. Pe cât e de 
vesel şi armonios cântecul ei în libertate, pe a- 
tât e de jalnic şi tânguitor în robie. Nici ea de 
altfel nu rezistă mult şi dacă nu moare de foa- 
me sau spânzurându-se, moare în scurtă vreme 
de durere. 

i D. C. M. 
CRNGCESEDENADUDSACAPOCERANDERNCANSVADESEONCANCUARBRENSNNNAAN 


Cereţi pretutindeni 
„PLICI ŞI PLUM” 


Momentul cel mai bun 


Un învăţător de la şcoală dintr'un sat explic: 
elevilor săi: „Ştiţi că avem patru anotimpuri : 
primăvara, vara, toamna şi iarna. Primăvara 
âmpiile şi livezile sunt acoperite cu flori. Vara 
e cald şi strângem fânul şi cerealele. Toamna 
se coc fructele, iar frunzele îngălbenesc şi se 
vestejesc. Iarna e frig şi pământul e acoperit de 
zăpadă. 

„Ioane, văd că nu eşti atent. lan să-mi spui 
are e momentul cel mai bun, ca să culegem 
merele?” 

lon, un elev cam leneș și obraznic, răspunse : 
„Momentul cel mai bun este când stăpânul nu-i 
acasă şi în grădină nu e nici un câine”. 


f a S e” 
r m p- 
E — k 


IMBRACAMINTE e COPII 


GLOVE 


© 


3 


O 


GATA ŞI DE COMANDA 


— SE EXECLITĂ $I COMENZI 
- CU STOFA CLIENTULUI 


KINDER:KLEIDUNG 


KONFEKTION U. NACH MAW 
STRADA BOZIANU 11 


E TRAMWAY15420(LA ROND) ` 


Dieu iia aaa aaaă 


+ 


CONOCE 


HHH LERTE TEEEYEYEYEYYTEET] TITEI EEE EEE EEEE EEEa 


E sfânt 


O cutie de bonboane 

De „SUCHARD” mă încântă 
Precum şi ciocolata lor 

E — pentru mine sfântă. — 


aas 


DIMINEATA COPIILOR 


LA CULES DE BURETI 


SSN 


nto zi Petre cismarul se duse să caute bu- 
reți în pădure. Aci se întâlni cu cocoșul. 
„Incotro, Petre? 
— In pădure, după bureţi. Vino şi tu cu 
mine, căci dacă suntem doi, lupii nu ne pot 
face vreun rău.” 

Cocoșul porni şi el împreună cu cismarul. Pe 
drum se întâlniră cu răţoiul. 

„Incotro. prieteni? întrebă el. 

— In pădure, după bureţi. Vino şi tu cu noi, 
căci dacă suntem trei, lupii nu ne pot face vreun 
rău”, 

Răţoiul se întovărăşi cu ei şi toţi trei plecară 
mai departe. In drumul lor întâlnită pe gânsac. 

„Incotro, prieteni? întreabă gânsacul”. 

— In pădure, după bureţi. Vino cu noi, căci 
dacă suntem patru, lupii nu ne pot face vreun 
rău”. i 

Gânsacul-se învoi și tuspatru plecară mai de- 
parte. 

Totuşi, chiar patru fiind, frica îi cuprinse, 
când sẹ pomeniră în pădure. 

Spre norocul lor, găsiră un bordeiu, unde se 
putură aciuia. Cocoşul se urcă pe cuptor, ră- 
toiul se pitulă sub o laiţă, gânsacul sări pe altă 
laiţă, iar Petre se culcă sub prag. 


Deodată lupul dădu busna în bordeiu. 

„Vă mănânc pe toţi”! se răsti el. 

Cocoșul, care era cel mai curagios, strigă ta- 
re de pe cuptor: „Daţi-i la_cap, daţi-i la cap”! 

Gânsacul strigă din toate puterile: „Cu cio- 
magul, cu ciomagul”! 

Răţoiul nu se lăsă nici el mai pe jos: „Daţi în 
el, daţi în el”! _ 

In sfârşit, eşi Petre de sub prag şi-l înțepă pe 
lup — pic, pic, în blana-i mohorâtă. 

Lupul îngrozit o luă la sănătoasa, iar Petre şi 
camarazii săi strânseră bureţi și se întoarseră 
voioşi la casele lor. 

i Felicia 
TOVYVVYYVVYYYIVYYYVVYYVVVYVVTYVVVYVYVVYYYYYYYYYYVYYYYYVVvY 


In n-rul viitor începem publicarea foarte 
hazliei comedii „HAPLEA AVOCAT“, 
comedie care a fost jucată cu atâta succes 
ia şezătorile dela București ale ,„Dimineţii 
Copiilor“, ; 

„HAPLEA AVOCAT‘‘, care vaface o 
deosebită plăcere cititorilor noștri, e în două 
acte şi este o prelucrare făcută de d. N. 
BATZARIA. 

Textul va fi însoțit și de desene frumoase. 


NOVILE: Pi 


Desene de GEO 


„Si nu cer nici plată mare 
Dacă-mi dati cinci poli pe zi, 
Bogdaproste, imi ajunge, 
Numai rogu-vă a-mi plăti 


ER atA i iÈ 
Printr'o uşe 'n dosul curtii 
Fuge Moş Cârlan grăbit, 
Dar pe drum la nouă poznă 
Hoţomanul s'a găndit. 


DIMINEATA COPIILOR 


ii ALE-LUI-NAPLLA 


(Urmare) 4 Text de MOŞ NAE 


za RÉ = 5 zu 
„Pe Chiar acuma, Crede tot judecătoreasa, 
Fiindcă am nevoe mare, Nici prin gând nu-i dă că minte, 
Cât de rest, aştept ş'o lună, Pe deasupra-i mulţumeşte, 
Că nu-i nici 0 supărare“. Pe trei zile-i dă "nainte. 


Merge iar la frizerie, „Dar mi-a spus să-mi dai de 
Calfei astfel ii vorbeşte: Cleşte, foarfecă şi brici, [grabă 
„Cu stăpânu-ți, zău, e lată, lar pe tine de te chiamă, 

Mi se pare c'o pățeşte. Nu stiu, nam văzut, să zici“. 


DIMINEATA COPIILO Reecececce PR 


1000420000000.0009000..00oooooooooeeoe PAG. 9 
i. 


lute calfa dede totul, 

Dar prin. rafturi când umbla, 
Moş Cårlan nu stă de geaba, 
Alte lucruri şterpelea. 


lar de-acolo merse 'n drumu-i 
Unde? Nimeni n'a ştiut, 

Căci din ziua-aceea hoțul 

A pierit, nu s'a văzut. 


Este, vremea să ne 'ntoarcem 
La judecător acasă, 


Uite vine-acum din piață, 
Ora-i ca să stea la masă. 


Dar nevasta-l ia cu vorba: 
„Bărbătele, i-ai văzut 

Pe cei doi ce stau în curte, 
Nu-i aşa că ti-au plăcut? 


— li cunosc, să mai aştepte, Dar nevasta-i nu 'nțelege: 
Las’ că-i judec mai târziu, „Ce vorbeşti de judecat? 

Nu-i vr'o grabă, hai la masă, l-am tocmit, ca să lucreze, 
Că de foame nu mă tiu“. ră Ba sarvună chiar am dat. 


voat o EE a e PRE IT Ev Caz 


tr 2] 


Ce arvună? Ce tocmeală? 
Zice don iudecător, 
Este - Haplea cu frizerul 
Şi nu-i nici un lucrător. 


„Au venit la iudecată, — Care hot şi unde este? 

Căci un hoț, un ticălos. Dânsa 'ntreubă speriată 

l-a "'nşelat şi că lui Haplea Nu cumva un moş cu barbă, 

Trei măsele chiar i-a Scos. Care-a fost să-mi ceară plată? 
(Va urma) 


- 


PAG. 10 


m dp d Pe Cm, = a a a a 


ovocoeooeeoee DIMINEAȚA COPIILOR 


FRĂȚIOR SI SURIOARĂ 


OTHILIE WILDERMUTH 


(Urmare şi sfârşit). 


in româneşte de Prof. V. Tempeanu 


Ienuţa însă, sta sus, fericită alături de fratele 
ci iar găsit, care nu arăta de loc aşa de sărac, 
după cum şi-l închipuise ea şi trimise pe servi- 
toare să cumpere vin bun şi prăjituri, bunătăţi, 
căci încă nu intraseră în odăița cea modestă, 
pentrucă ea nici nu mai ştia ce să-i dea şi ce 
să-i facă. 

„Dar, Ionel, pentru ce n'ai vrut să-mi scrii ni- 
mic două zeci amar de ani? Spune, ce ți sa 
întâmplat şi ce eşti tu acum 2 ? O, frățiorule, dra- 
gule şi răutăciosule frăţior | 


„Da, surioară, asta e poveste lungă şi-mi va 
trebui multe seri ca să ţi-o povestesc; dar acum 
vreau să-ţi spun totul pe scurt: 

După cum ţi-am scris, arhitectul, la care am 
fugit, ma recomandat la un boer mare, care 
voia să călătorească în străinătate şi avea ne- 
voie de un tânăr, care să-i servească de secre- 
iar. Cine crezi tu că a fost acel domn? Acel 
boer pe care lam întâlnit în pădure. Lui nu i-a 
fost atât de plăcută întâlnirea, ca mie, şi sta cam 
pe gânduri, când a auzit, că am fugit. Pentru că 

'a gata de plecare, mă luă cu el în lume şi de 
Alosa mă iubi. 


Da, era aşa de bun cu mine, când văzu că anı 
înclinare pentru arhitectură! Şi căută să-mi des- 
volte această înclinare. „Dar, să vedem, tinere, 
dacă te poţi apuca serios de ceva” zise boerul 
„căci fuga ta nu mi-a cam plăcut”. 

„Asta era timpul greu al ucenicii, dragă Ile- 
nuţo ! Trebuia să învăţ de la zidar, dulgher şi 
alți meseriaşi, şi pe lângă asta să citesc mereu, 
mereu: une ori mi-era aşa de greu, în cât do- 
ream să fiu iar la acel strungar. De scris; nu 
voiam să-ţi scriu, până nu mă făceam şi cu 
ceva. 

Nici mai târziu nu îndrăznii să-ţi scriu, căci 
îmi făceam armata. Dar mă gândeam mereu, 
mereu la tine, Ilenuţo, şi la proverbul care stă 
pe ducatul tău şi la tot, tot, ce ţi-am promis. 
Dumnezeu m'a apărat şi mi-a arătat calea 
bună. RIL A 

Calea asta nu era uşoară, dragă Ilenuţo; dar, 
când  boerul văzu, că iau lucrul în serios, mă 
ajută şi-mi dete bani, să fac tot mai frumoase 

călătorii. 

Când mă întorsei din călătorie, am Sit să-ţi 
scriu (cu toate că încă nu făeusem ceva); dar 
scrisoarea sa întors înapoi, căci în oraşul, în 
care fuseșem împreună, nimeni nu te mai cu- 
noștea. 

De un an sunt inginer în serviciul prinţului 
F., e un loc, cum a dorit inima mea; llenuţo, a- 
cuni pot clădi case, aşa de frumoase, cum le vi- 
sam în copilărie. Acum am ajuns ceva şi am 
venit să fac ce trebue, ca să plec din armată; 
dar mai ales ca să iau cu mine pe llenuța mea 
pierdută. 

„Voiam să mă duc în oraşul în care am pe- 
trecut tinerețea noastră; dar ázi chiar, citii în 
cartea de adrese a hotelului şi ce văd?” Ilenuța 
croitoreasă. 

Asta nu poate fi decât Ilenuța mea, îmi zisei 
şi mă grăbii, şi ai fost tu, tu, scumpa mea Ile- 
nuţo. Şi frățior şi surioară se uitară iar fericiți 
unul la altul. 

„Și acum, trebue să vii cu mine, Ilenuțo, că ai 
să stai bine la mine şi acolo am să-ţi povestesc 
în linişte, tot ce mi s'a întâmplat”. 

„Dar, tu nu mai ești a îl întrebă lenu- 
ţa cam ruşinată. 

„De un an m'am însurat” zise Ionel vesel, și 
n’aş fi luat-o, cu toată frumuseţea ei, dacă naș 
fi ştiut, că-ţi va fi o soră credincioasă și dragă 

Are să se bucure din suflet, că te-am găsit. 
Mâine dimineaţă am să ţi-o aduc, acum e prea 


DIMINEAȚA COPIILO ROP000000000000000000000009020000000eeeeetee. PAG. 11 


târziu şi trebue să te odihnești, dragă Ilenuţo. 
Noapte bună, surioară!” 

Intradevăr Ilenuța era foarte obosită și bui- 
măcită de atâta fericire. Mult timp încă, după 
plecarea fratelui, a stat la fereastră surâzând 
fericită şi cu mâinile împreunate. RE i veniră în 
minte cuvitele : $ SN 


t 


a Mäi laste aptă; pall a crin, T de 
„Şi -ai să priveşti, ferice. 
“ Un soare blând, senin. 


= 


~“ Opt zile după aceasta, + domnişoară 
dădu o serbare de adio şeolăriţelor < sale c 
le dădu atâta şocoladă şi cozonaci în: cât mode- 
sta Ilenuţă ar fi trăit o lună din acest ospăț, iar 
după alte câteva zile, porni o trăsură frumoasă, 
în care sta fratele și sotia sa, cari veniser ă să ia 
cu ci pe iubita lor sor 

In vecini, 


lenuţa 


să nu fi zis din inimă, că merită llenuţa atâta fe- 
ricire. 

Casa inspectorului din serviciul prinţului F; 
bogat şi iubitor de artă, era la marginea oraşu- 
lui, înconjurată de cele mai frumoase grădini, 
ce-ţi poţi închipui. 

Pe terase, sub flori, se văd copilaşi jucându- 

>, şi sus sub un chioșc, stau două femei cu lu- 
îti în mână. Cea mai tânără și mai frumoasă 
e, de sigur, mama copiilor. 

Dar e cam greu să ştii, care e mama, căci și 
una şi alta se uită cu aceiaşi dragoste la copila- 
şii veseli şi când găseau vre-un ciob mai strălu- 
citor sau vre-o goangă rară, săreau cu strigăte 
vesele mai de multe ori la „Tante Ilenuţa”, de- 
cât la mama. 

Da, aceasta e patria cea frumoasă şi fericită, 
în care frăţiorul şi-a adus pe surioara lui dra- 
gă. Ochii tantii llenuţa au slăbit de tot şi când 
voia să coase vreo hăinuţă nepoţeilor, căci nu- 
mai ea singură vrea să le lucreze hăinuţele, a- 
tunci își punea ochelarii, cari dau prilej copiilor 
să râdă de se strâmbă. Şi ea păzeşte pe cei mai 
mici, şi se duce la plimbare cu cei mai mari și 
toată ziua le tot spune la basme. Tante Ilenuţa 

pretutindeni, unde e nevoie de ajutor şi sfat. 
Ea nu vrea să stea în salon, când vin musafiri, 
nici să plece la plimbare, când frăţiorul şi cum- 
nata se duc, căci e o sărbătoare în odaia copii- 
lor, când tante Ilenuţa stă numai cu ei. 

Ea nu are altă plăcere decât să le fie tutulor 
de ajutor; dar în schimb toţi o îndrăgesc. „Am 
adus un înger în căminul nostru”, asigură tânăra 
soţie pe soţul ei, și ochii i se umezesc, când vor- 
beşte astfel Ilenuța, însă găseşte că e foarte fi- 
resc, ce face și nici nu ştie cum să mulțumească 


cărora 


la toate feresti èra câte. cineva . 
care o saluta surâzând şi nu era! pui de om, care. 


lui Dumnezeu şi oamenilor, că ea, odinioară aşa 
de părăsită, acum e aşa de înconjurată de dra- 
goste; iar basmele ei cele mai frumoase pe care 
le povestește copiilor sunt totdeauna despre fră- 
tior şi surioară. 
— (Sfârşit): — 
aunusuunnanunnansuunuanaennaaaunaaanunaianuasaazaazasnast 
. =- 
Sala Teatrului Mic 
Peste drum de Palatul Regal 


Duminică 11 Noem. 1928 
la orele 10 dimineaţa precis 
aox va avea loc a 6-a 


= 
* 


ŞEZĂTOARE 


. Culturală- artistică 
f an: acest an, organizată de către. 


DIMINEATA. l | 
` COPIILOR! 


S'a pregătit un bo- 
gat şi variat program 
cultural şi artistic, 


Surprize plăcute 


GO O 69 
Cititorii sunt stătuiți 
să-şi ia biletele de in- 
trare în cursul săptă- 
mâni, dela administra- Q) 
ţia revistei, Str. Sărin- 
dar, 7 (parter) 


j 


Un spectacol potrivií pentru cei mici; moral şi ori 


o emee 


petrecere ii copii şi tineret 


Cea mai plăcută pi 


Citiţi „Comoara cu poveşti“ 


PAG. 12 


DIMINEATA COPIILOR 


COSTEA VITEAZUL 


Poveste dela Românii din Macedonia 


u fost odată două femei, numai 
că una din ele era stăpâna, iar 
cealaltă slujnica ei. 

Și aşa a fost ca să fie ca fe- 
meile acestea să nască în ace- 
iaşi zi câte un băiat. 

Cei doi copii 'crescură îm- 
preună, iubindu-se mult între 
dânşii, iar când ajunseră flăcăi în vârstă de 

douăzeci de ani, porniră tot împreună, ca să-şi 
caute norocul în lumea largă. | 

Merseră ei aşa multe zile şi multe nopţi, până 

ce ajunseră la o răspântie. Se făcea un drum la 
dreapta şi altul la stânga. De o parte și de alta 
a drumului se: găseau, rătăcind încoace și în- 
colo, tot felul de lighioane : lupi, urși, lei, vulpi 
şi altele. Insă, în loc să se repeadă la cei doi 
flăcăi şi să-i sfâșie, lighioanele acestea începură 
să se gudure pe lângă dânşii, să-i lingă pe 
mâini şi să le spună în graiul lor să le ia cu ei. 
Văzând aceasta, ei își împărţiră între dânşii 
frăţeşte toate lighioanele, după aceia își schim- 
bară unul cu altul inelele din deget şi îşi zise- 
ră: „Aci ne despărţim, dar dacă unul din noi ve- 
de picături de sânge pe inel, aceasta să fie semn 
că prietenul său trece prin grea primejdie, așa 


N. Macedoneanul 


că va trebui să alerge numai decât să-l caute și 
să-i dea mână de ajutor”. 

După aceasta, unul apucă pe drumul din 
dreapta, iar al doilea pe drumul din stângas 

Pe cel care o luase pe drumul din dreapta, îl 
chema Costea şi era fiul slujnicei. Mergând tot 
aşa, însoţit de dihăniile ce-i căzuseră în parte, 
Costea sosi lângă o fântână, din care nu curgea 
nici o picătură de apă. 

La fântâna aceasta stătea o fată de o nespu- 
să frumuseţe, îmbrăcată într'o rochie tivită cu 
aur și purtând pe cap o coroană strălucitoare. 
Costea văzu că din ochii fetei curgeau şiroaie 
de lacrimi. 

„Cine ești şi dece plângi?” o întrebă el cuprins 
de milă. 

„Sunt fiica unică a împăratului şi am fost a- 
dusă aicea de tatăl meu, ca să fiu mâncată de 
zmeul cel groaznic, răspunse Domnița.” 

— Care zmeu şi de ce să fii mâncată?” o în- 
trebă din nou Costea. 

lar frumoasa Domniţă îi povesti precum ur- 
mează: „De multe sute de ani, trăeşte în împă- 
răţia noastră un zmeu groaznic. Are nouă ca- 
pete şi se hrănește numai cu carne de om. In 


DIMINEATA CUPIILUA00000000090000000000000_0....0000ooooooooooe: PAG. 13 


fiecare zi i se trimite din împărăție un flăcău 
tânăr sau o fată de vârsta .mea. 

Dacă nu i se trimite, zmeul seacă toate fân- 
tânele şi lacurile, oprește râurile să curgă, așa 
că tot poporul e osândit să moară de sete. 

Astăzi mi-a venit mie rândul să fiu mâncată. 
lată de ce oftez şi plâng. 

— Şterge-ţi lacrimile şi nu te mai prăpădi cu 
firea, o linişti viteazul Costea, că am eu ac de 
cojocul zmeului”. 

Dar până să vie zmeul şi fiindcă era tare o- 
bosit de drum, Costea se culcă puţin, ca să se 
mai odihnească, rezemându-și capul pe genun- 
chii Domniței. Se culcă și adormi. 

Pe când dormea el, iată că se zări şi zmeul. 
apropiindu-se din ce în ce mai mult. 

„In loc de unul, pe ziua de azi am doi de 
mâncat”, își zise el rânjind de bucurie și ples- 
căind din cele nouă limbi. 

Pe Domniţă însă o podidiră din nou lacrimile 
şi două lacrimi fierbinţi căzură pe obrajii lui 
Costea. Costea se trezi şi văzând că zmeul e nu- 
mai la câţiva paşi, azmuţi asupra lui dihăniile 
ce-l însoțeau. Cât ai clipi din ochi, lupii, leii ur- 
şii se repeziră la zmeu și-l prefăcură în bucă- 
tele. 

Şi dintro dată se deschiseră toate zăgazurile 
apei, se umplură fântânile, râurile se porniră 
să curgă în valuri bogate şi spumoase. 

In vremea aceasta Costea, scoțând cuțitul dela 
brâu, tăie zmeului până la rădăcină cele nouă 
limbi, le înşiră pe o sfoară de mătase şi le as- 
cunse în sân. Şi se bucură flăcăul de isprava 
tăcută şi nu mai puţin veselă era Domnița că 
scăpase dela moarte. 

Din nenorocire, bucuria lor fu scurtă de tot. 
Căci Harapul de la palat, acel Harap negru ca 
smoala și la trup şi la suflet, însoţise pe Dom- 
nita până la fântână, iar el se ascunsese într'un 
desiș de pădure, ca să nu fie zărit de zmeu. A- 
cum când văzu că zmeul e răpus, eşi pe furiș 
din ascunzătoare şi, dela spate, împlântă până la 
plăsele un cuţit în viteazul Costea, care rămase 
mort pe loc. i 

După aceea, îi zise Domniței: „Să spui tată- 
lui tău că eu l-am omorât pe zmeu, că, de unde 
nu, să știi că şi pe tine te așteaptă o soartă la fel 
cu a tânărului acesta”. Ba o mai puse să jure 
că nici odată nu va destăinui cele ce sau în- 
tâmplat. s 

De teamă, biata Domniţă se legă cu jurământ 
i porni îndărăt cu Harapul, care, la întrebarea 
impăratului, ce răsplată cere pentru fapta-i vi- 
lejească, răspunse : „Nu vreau altceva decât 
să-mi dai de nevastă pe Domnița, pe care eu 
am scăpat-o de la moarte”. 

Impăratul n'avu încotro şi aşa se hotărî ca 
peste o săptămână să se facă nunta. 


Pe când la palatul împărătesc se făceau pre- 
gătiri pentru căsătoria frumoasei Domniţe cu 
păcătosul acela de Harap, sărmanul Costea stă- 
tea lungit fără viaţă, iar lupii, leii, urșşii şi ce- 
lelalte dihănii cari îi erau tovarăși şi prieteni, 
plângeau în jurul lui. 


Dar iată că în ziua a treia o pasăre cu pene 
de o frumuseţe cum nu se văzuse până atunci, 
începu să cânte pe craca unui arbore din apro- 
piere şi să zică : 


„Dacă vreţi să-l înviaţi, 
Una ca mine să 'njunghiati. 
Din inimă sângele-i luați, 
Mortului să i-l turnati 

In ureche — nu uitaţi”. 


Așa cânta pasărea măiastră, dar din craca ei 
nu se dedea mai jos. Ci șireata de vulpe, făcân- 
du-se că n'aude, îi zise: „Drăguţa mea, eu sunt 
bătrână şi cam surdă, aşa că n'am auzit bine ce 
ai spus. Vino, dar, mai aproape şi spune-mi la 
ureche”. 

Pasărea, care nu ştia ce gânduri hrănește şi- 
reata de vulpe, sbură jos şi se apropie de ure- 


chea vulpei. „Bine ai venit!” zise aceasta şi re- 
pezindu-se, îi apucă gâtul, îi stăşie trupul şi 
scoțându-i afară inima, stoarse tot sângele în u- 
rechile lui Costea, care învie numai decât. 

„Mult am mai dormit! zise el. 

— Ai fi dormit pentru vecii vecilor”, îi răs- 
punseră- dihăniile, povestindu-i tot ce se întâm- 
plase şi una fusese străpuns de Harapul cel 
smolit. i 

Dale i aşa, haideţi cu mine!” le grăi el di- 
hăniilor şi porniră împreună la cetatea de scaun 
a împăratului. Sosiră acolo într'o zi de Dumini- 
că şi tocmai la ora când în biserică preotul se 
pregătea. să cunune pe Harap cu Domnița. 

Costea se aruncă atunci înaintea lui şi. strigă: 

„Părinte, opreşte, că nu Harapul a scăpat-o 


pe Domnița de Iá TPN ci eu şi cu prietenii 


mei, cari aşteaptă afară 


Slujba fu oprită și pe eu i toții la palàt in 


fața împăratului, ca să se lămurească treaba; 
Acolo, Costea grăi din nou zicând : 


până acum cap fără limbă ? aE. 

— Nu, aşa ceva nu e cu putință, făcu impäte 
tul. $ E: 
— Dacă nu e cu purigi cercetaţi - petele 
zmeului omori”. < EDES 


Se văzu că în adevăr, nici unul din cele! nouă 
capete ale zmeului mayea limbă. ~- 


„lată unde sunt limbile şi iată dov adas că HAS. 


rapul acesta este un mincinos şi un păcătos”, 


Sai "văzut 


zise Costea scoțând cele nouă limbi pe cari le 
lăiase şi le înșşirase pe o sfoară. 

Ghiciţi lesne ce a păţit Harapul. A fost legal 
de cozile a patru-cai sălbatici, cari o luară la o 
fugă nebună, fiecare apucând într'o altă parte, 
aşa că Harapul fu sfâşiat şi prefăcut în bucăţi 
şi bucățele. 

Se porni acum nuntă mare și era bucurie şi 
nespusă veselie. Dar iată că de afară răsună un 
urlet lung și puternic de fiare sălbatice. 

„Ce este? Ce sa întâmplat?” se întreba lumea 
speri iată. Nimic rău, ci venea un oaspete. Venea 
priete nul bun din copilărie al lui Costea. In cli- 
pa în “care Costea, străpuns de cuțitul Harapu- 
lui, își dăduse sufletul, picături de pange negri 
se iviseră pe inelul ce-i dăduse Costes 

„Costea e în primejdie!” îşi zisese biwi prie- 
ten şi, însoțit de lighioanele sale, pornise să-l 
caute și să-i dea o mână de ajutor. 

Insă nu era nevoe de nici un ajutor, 
am văzut cum totul sa sfârşit cu bine. 

Bucuria lui Costea era acum și mai mare. 

Cel care mi-a povestit toate acestea, mi-a mai 
spus că după ye luni prietenul lui Costea 
se căsători și el, luând de nevastă pe fiica sfet- 
nicului celui mare. i 

Mi-a spus încă ceva. După moartea împăra- 
tului, Costea îi luă el locul, iar prietenul său a- 
junse cel dintâiu sfetnic al împărăției. 


N. Macedoneanul 


fiindcă 


sumunuuusnuunapareanasanarnunaannauaausoa Imaouuanaizaanaoaanaure BORER SABRGONRUAN SAC auonsnunnausananunanazaaeaoae 


PEŞ TERA PUSTNICULUI 


+ 


eparte, departe, în inima munţilor, peste 


răi şi creste neumblate decât de paşii 


ciobanilor îndrăzneţi şai câtorva oa- 
meni dornici de rea frumoase şi 
sălbatice, într'o peşteră mică, aflată în peretele 
uriaş şi drept al unui munte măreț de pe valea 
Ialomiţei, îşi făcuse culcușul, fugind de răută- 
tile lumii pustnicul Nicodim. Pe vremea aceia 
(sunt mai bine de o sută de ani) nu era tocmai 
uşor să străbaţi sălbătăciunea codrilor de munte 
şi rareori câte o ceată de vânători se'ncumetau 
să înainteze până prin locurile acelea 
Hrănindu-se cu ierburi şi rădăcini de copaci, 
pustnicul Nicodim ducea o viaţă sfântă numai 
în rugăciuni. Nimeni nu știa de peștera ascunsă 
din munte şi nimănui nu i-ar fi trecut prin 
minte că acolo sălășlueşte o ființă omenească. 
Intro bună zi, nişte boeri vechi cari îşi aveau 
conacurile de vară pe la Buşteni, puseră la cale 
o mare vânăloare în munţi. Adunând hăitaşi 
țărani de prin satele vecine, tot oameni price- 
puţi în ale vânatului şi învăţaţi cu văgăunile 


de D. Const. Mereanu 


munţilor, porniră într”o dimineaţă la drum, 
înarmaţi cu tot felul de arme. Hăuleau văile de 
strigătele hăitaşilor şi vânatul speriat cădea 
mereu în bătaia puștilor. 

Mulţi lupi, mulți mistreți şi multe capre de 
munte căzuseră pradă, totuşi vânătorii nu erau 
mulțumiți. Geaba colindaseră pândind smeuri- 
şurile, geaba ocoleau bârloagele: nici un urs nu 
le eşise în cale şi.. doară, ăsta era mai mult vå- 
natul care îi hotărâse să pornească la drum. 

Soarele ajunsese la amiază, când dintr'un tu- 
fiş de smeură răsări deodată un urs uriaş şi 
fioros. Zeci de salve de puşcă fură trase, însă 
nici un glonț nu nimeri fiara. Atunci porni goa- 
na nebună după animalul înfricoșat.  Hăitaşii 
chiuiau bătând cu ciomegele lor în bucăţile de 
tablă pe cari le purtau atârnate după gât, và- 
nătorii suflau în cornurile lor de vânătoare, 
câinii lătrau sălbatec, în sfârşit o larmă de ne- 
descris umpluse văile atât de liniștite până a- 
tunci. i 

Biete căprioare speriate fugeau 


fără ţintă 


DIMINEATA 


COPIILOR 


prin păduri și cădeau zăpăcite în bătaia puşti- 
lor ucigăioare. A durat aşa goana vreme ca la 
un ceas. Deodată ceata înaintaşe se opri lângă 
intrarea unei peşteri. Văzuseră bine cum ursul 
urmărit se strecurase acolo. Rămaseră liniștiți 
locului ca să aştepte şi pe ceilalți tovarăşi. So- 
coteau ursul ca și prins și se bucurau de o aşa 
frumoasă pradă. 

Din dărătul peșterii se auzi deodată mormăi- 
tul ursului și un glas omenesc. Hăitaşii răma- 
seră înmărmuriți. In vremea aceasta, sosiră din 
urmă și ceilalţi tovarăşi. Peste puţin timp vo- 
cea omenească se auzi din nou în peşteră ur- 
mată de mormăitul ursului și în acelaş timp eşi 
afară un bătrân alb, alb ca zăpada, dar înalt și 
voinic. Era pustnicul Nicodim. Hăitaşii, cari au- 
ziseră de pustnicul sfânt, îşi descoperiră plecaţi 
capetele şi rămaseră tăcuţi, cu ochin pământ. 
Alături de pustnic sta blând, ca un câine credin- 
cios, ursul urmărit. 


— „Plecaţi de aci — le se dojenitor pustni- 
cul — oare nu vă sunt deajuns păcatele fără de 
lege pe cari le săvârşiţi în lume? Cu ce vau 
greşit aceste biete lighioane de le ucideţi fără 
milă? 

— Adevăr grăeşti părinte — zise un țăran 
mai bătrân — roagă-te şi pentru păcatele noa- 


stre şi vom pleca liniștiți spre casele noastre”. 


PA6. 15 


Pustnicul intră, închinându-se, în peşteră, ur- 
mat de ursul blând ca un miel. 

Hăitaşii, înainte de plecare, lăsară la uşa peş- 
teri sacii lor cu merinde ca dar pustnicului 
sfânt şi porniră cu sufletele împăcate spre casă. 

La o lună după această întâmplare, o ceată 
din țăranii cari luaseră parte la vânătoare por- 
niră din nou către peştera pustnicului ducând 
în sacii lor daruri şi hrană pustnicului sfânt. 

Mare le fu mirarea însă când ajungând la 
peşteră găsiră sacii cu merinde aşa cum îi lă- 
saseră. Strigară pe pustnic, însă nimeni nu le 
răspunse. După puţină vreme făcându-şi curaj, 
intrară în peşteră. Aci găsiră întro  văgăună 
culcuşul pustnicului făcut din iarbă şi frunze, 
alături o cruce cioplită din lemn şatât. 


NNI 


7 


De atunci nimeni na mai auzit nimic despre 
pustnic şi nimeni nu l’a mai văzut. Intrun târ- 
ziu, după vreme de aproape un an, un cioban, 
coborând cu oile pe sghiabul unui pârâiaș, a 
găsit oasele albite ale sfântului şi împreună cu 
alţi ciobani credincioşi i-au săpat mormântul la 
gura peşterii unde şi astăzi se mai poate vedea. 

— — — ocko 


PAG. 16 


DIMINEATA COPIILOR 
Pagina distractivă 


“Rezultatul concursului lunar No. 27 


Au deslegat patru jocuri urmă- 
torii cititori din 


PROVINCIE 
BAZARGIC: Alexandru Al Mihai. 
BĂLȚI: Isac Moşneaţchi. 
BARLAD: Kitzler M. Naum. Leon 

Rosenthal, Iulius şi Jean Davido- 
vici. 

BRABETI-DOLJ: Mariete şi Stella 
Marinescu. 

BRAŞOV: Tänase D. 

BRĂILA: Cristofor Pirus., Claudiu 
E. Bejan. i 

BUȘTENARI: C. Rosen. 

CARACAL: Nicuşor Cristian. Paula 
Staicovici. Bebe Dorigo. 

CAMPINA: Sandu Reiter. 

COLENTINA (Ilfov): Ştefan Dra- 
mirescu, 

CRAIOVA: Aura Gheorghiu. Mişu 
şi Radu Ştefănescu, Minţă Nicolae, 
Elidi Frattiani, Bică Pisoski, Filip 
Dugăescu, Mitran F. loan. 


FOCŞANI: Ştefănescu Sp. Spiridon 
GALAŢI: Coca C. Canellos, Izi Na- 
tanzon, I. Zucman, Alex. şi Mar- 
cel Frişbergz, Rozica Baruh, Herman 


M.. Ana Buhoci, Jean Doscas, H. 
Mendelzohn. 
GIURGIU: Olga şi Mircea Lascu, 


Dumitrescu M., Teodosie Niculae, Du- 
mitrescu M, Milan. Aurel şi Tifti Bar 
bu, Răducu M. Cornel. 
IAŞI: Constanţa I. Puiu. 
PITEŞTI: Florica `P. Nicolescu. 
PLOEŞTI: Elsy Hensenberger. 
R.-SĂRAT: Henrielte Wertenştein. 
R.-VALCEA: Nedelescu M. Emili:n 
Dora Protopopescu. 


Au deslegat trei jocuri, următorii 
cititori din 
PROVINCIE 
BARLAD: Silvia si Marcel Buricho- 
vici, Nelu Sirkus şi Samy Grânfeld, 
Iulia Frumuzache. Geta Munteanu, 
Chicoş Melania. 


BISTRIŢA: Remus Onoe, Aurel 
Moldovanu. 
BOTOŞANI: Aurelia Goldhamer. 


BRAŞOV: Ciofu Savel, Nicu şi Tina 


Cojocaru, Minculescu Mihail. 
BUZĂU: Petruţa P. Oprescu. 
CĂL ARAŞI: N. Dumilrescu, Grigo- 


re Marinescu, Tili Simionescu. 


„CAMPINA: Bela Calmanovi.i. Ma- 
rioara C. Vasilescu. 

CERNĂUŢI: Radomschi Orest, Ho- 
rcea, 

CHITILA: Adam Victoria, Petre 

Manafu, 


CLUJ: Vaianu Ormand. í 
CORABIA: Sandy Boicescu şi Gusti 


Bâjea, Boicescu Muţi, Boicescu Ilie. 
CRAIOVA: Bebe şi Romeo Dumi- 
lrescu, Fridalini Aurel. 
FOCŞANI: Jolanda I. Nicoară. 
GALAȚI: Rene Făinaru, Lucia D. 
Popescu. Slădescu D. Dumilru. V. 
Gaspard, Traian Brânze. 


GIURGIU: Şican C. Dumitru, Mili- 
că P: Păunescu şi Ştetaniu Eugen. 
ISMAIL: Ronenţa Octavian. 
ODOBEȘTI: Iosef M. Avram şi 
Jean Avramescu. 
PLOEŞTI: Georgescu I. 
Stancu D. Marin. 
R.-VALCEA: Felicia Rozenu. 
SIBIU : Gorneanu I. Mircea. 
SLATINA: Constanţa, Alexandrina 
şi Silvia Plodeşt'anu. 
TARGU-MUREŞ: Dida Stanciu. 
T. MĂGURELE: Avram Aşendori. 
T. SEVERIN: Boceanu Al. Ana. 
VĂLENI DE MUNTE: Ana C. 


pozol. 


Theodor. 


Pa- 


Au deslegat două jocuri următorii 
cititori din 


PROVINCIE 
ARAD: Mincu Puia. 


BACĂU: Chicoş T. Mărăcineanu, 
Drăgan Gheorghe. 
BÂRL AD: Lander Mandi. 


BOTOŞANI: L. Carmen Silva. 
BRAŞOV: Ionel |. Târ ea. 
BRĂILA: Segall Iancu. 


BUZĂU: Fernand Zisman, Ana 
Marcovici, Ecaterina Başno. 
CONSTANȚA: Cucu Gh. Drăgan. 


Nedelescu V. Oprea. 

CRAIOVA: Mitică Politrane, Sandi 
Dumitrescu, Armăşelul I.. Bellu M. 
Marin. 

CARANSEBEŞ: Ivan Ilie. 

CARACAL: Sofia Daniel. 

CAMPINA: Nuţi Ulmeanu. 

GALAŢI: Bartolomeu Seriana., Ni- 
cuşor I. Dumitru, Anişoara D. Auf- 
losung. Hori Horenştein, Heliade 
Corm. Mittelman Mauriciu. 

GIURGIU: Viorel Popescu. 

IAŞI: Ciril Popovici, Constan-iu 
Dumitru, Jenică Gheorghiu. 

ODOBEȘTI: Titi şi Tudor Dra- 
gomir. 

PLOEŞTI: Elena P. 
nescu P. Alexandru, 
descu. 

PITEŞTI: 


Dumitru, Io- 
Lică H. Davi- 


Abramovici Noemy. 


R. SĂRAT: Filotti N. Nicolaie, Po- 
pescu C. Soare. 
ROMAN: Margarela Zalman. 
+ 


DESLEGATORII JOCURILOR 


SIBIU: 
Clisan. 3 

STREHAIA: Venera V. 

STOROJINEŢ: Zegrea 

SLĂNIC-PRAHOVA: Teodor Ione 
scu, Gheorghe C. Ionescu, 


Au deslegat un joc următorii ci- 


Goruneanu I. Mircea, N. ( 


Păunescu, 


titori din : 
PROVINCIE 
BARLAD: Ouatu I. Dumilru. 
BRĂILA: Moritz Heinic şi Cenac 
Leon. 
BUŞTENARI: Petcovici C. Valen- 
tin. 
: CARACAL: Roşca C. Ioan. 
a CERNĂUȚI: Alunescu, Sternberg 


«t Berl. 


3, CHIŞINĂU: 
= COMARNIC: 
Berlescu. 

CONSTANŢA: Talanciuc M. Gheor- 
ghe, Drăghiceanu C-tin, S. Avrame- 
scu, 

CRAIOVA: Lulu M. Weiss. 

CURTEA DE ARGEŞ: Elena Ştetă- 
nescu. 

DEVA: Mircea Tahapol. 


Iurii Ivaneţehi. 


Margareta şi Lucia 


GALAȚI: Steinbach Rotenberg. 
LAŞI: Brill Iacob. 

ISMAIL: A. Cresin. 

OCHIURI: Procopiu V. Ioan şi Ma- 


rin Goruna. 
è PITEŞTI: Alexandra Bădulescu. 
PLOEŞTI: C. Vasilescu. 
RENI: Lilică Luza. 
SILISTRA: Theo or Ver'oink i 
Nicon Kirckaldy. 
SLATINA: Eliza şi Reni 
SREHAIA: Mihail Lupu. 
. TĂTĂREȘTI: Şima Hait. 


Loebel. 


PREMIAŢII 


Prin tragere la sorţi au reuşit ur- 
mătorii premiaţi: 


Premiul 1 Eugenia şi Ştefania 
Dumitrescu, Bucureşti. 
si II Bebe Dorigo, Caracal. 
E III Silvia şi Marcel Buri- 
chovici, Bârlad. 
= IV Ilie şi Titi Iordan, Bu- 
cureşti. 
» V Aurel şi Titi Barbu, 
Giurgiu. 


Premiaţii din provincie sunt ru- 
gați a ne trimite adresele complecte 
spre a le expedia premiile, iar cei din 
Capitală se pot prezenta permit, la 
redacţia revistei. 


4 


Lei 


a 


ziik 
Prețul, 


r 


F DZ, 
inții lo 


r 


la p 


ü 


ed c 


? 


Y 


e api, ci iu = 


se PER it A 


"fila cuc „ee 


PE 


ta 


ia d 


eşt 


re copiii ac 


oc 


ândind 


g 


i 


'or 


La ce s 


| 
k 


$ 
| 
$ 


TUN i 1 AT A E 


PAG. 2 


Câteva reguli de gramatică. 

Sau, mai lămurit, câteva reguli de ortografie 
şi punctuație. 

Sunt lucruri pe cari le am mai spus şi obser- 
vaţiuni pe cari le am mai făcut în revistă. To- 
- tuşi, din felul cum sunt scrise multe din bucă- 
tile ce ni se trimit spre publicare, vedem că se 
săvârşesc greșeli mari şi neiertate. 

De aceea, lăsăm pentru numărul acesta răs- 
punsul la întrebări, cari nu sunt chiar așa de 
urgente, și dăm cititorilor și colaboratorilor no- 
ştri câteva lămuriri și îndrumări. li sfătuim însă 
cu tot dinadinsul să ţină seamă de ele. 

———0900— — 

Unele greşeli mai mari. 

Sunt unii cititori — şi nu printre cei mai mici 
„— cari scriu numele proprii (nume de persoa- 
ne; de țări, de localităţi, etc.) cu literă mică (e 
vorba de prima literă a cuvântului). Alţii fac 
la fel, când încep o frază. Acestea sunt greşeli 
neiertate. 

Prima literă a numelor proprii trebue să fie 
:o literă mare (majusculă), indiferent dacă nu- 
mele propriu se găsește la începutul, la mijlo- 
cul sau la sfârșitul frazei. 

: Cuvinte ca: Petre, România, Cluj, Dunărea, 
etc. se încep totdeauna cu literă mare, precum 
tot cu astfel de literă se începe o frază. 

———0000———— 
Câteva greşeli de ortografie la verbe. 


Spunem câteva, pentrucă nu le putem însem- 
na pe toate. 

O greşală în care cad mulţi dintre cei ce ne 
scriu, este aceea de a despărţi printr'o liniuță 
verbul, când este în persoana a doua plurală. 
De exemplu, este o mare greșală să scrii „răs- 
punde-ţi, permite-ţi, trimite-ţi etc”, pe când ver- 
bele în persoana aceasta trebuesc scrise tot- 
deauna întrun singur cuvânt și fără nici un 
semn de despărţire. 

De aceea, să nu se scrie decât aşa: 
deti, primiţi, trimiteţi”. 

Este, de asemenea greşit să scrii verbul aju- 
tător ați despărţit (a-ți). Am văzut chiar în u- 
nele comune inscripţii cu „Bine a-ţi venit”, ceea- 
ce, repetăm, este o greșală. 

Verbul ajutător „ați? nu este decât o prescur- 
tare din verbul „aveţi”, așa că navem nici un 
motiv, ca să-l scriem despărţit. 

—..—— 


răspun- 


“sta este o regulă de la care 


Greşeli de articole şi construcție. 


O altă greșală în care cad unii dintre colabo- 
ratorii noştri, atât începătorii, cât şi oamenii 
cari nu mai sunt copii, este aceea că nu pun ar- 
licolul la substantivele masculine la zi «aia 
ba uneori şi la plural. 

Aceştia scriu, de pildă, aşa: „Omu 
venit la noi, Calu care păştea în livade, 
ni sau supărat”. 

E o greșală. Trebue scris : „Omul, iduk ve- 
cinii”, punând adică articolele necesare. Acea- 
nimănuia nu-i este 


care a 
Veci- 


iertat să se abată. 

Greşala de construcție se face de cele mai 
multe ori atunci când subiectul fiind la plural, 
predicatul se pune la singular. 

De exemplu, sunt mulți cari vorbesc și scriu 
în felul următor: „Oamenii buni face lucruri 
bune. Lemnele este scumpe. Copiii. merge la 
şcoală”. 

Corect este aşa: Oamenii buni fac lucruri 
bune. Lemnele sunt scumpe. Copiii merg la 
școală”. Intrebuințarea dreaptă a formei verbe- 
lor este chiar un semn de deosebire între oa- 
menii cari ştiu carte şi între cei neștiutori. 

n ON- 

Greşeli la împreunarea cuvintelor. 

Alţii — şi de cele mai multe ori aceiaşi citi- 
tori — fac foarte des greşeli de ortografie la 
scrierea unor particule şi cuvinte mai scurte. 

Scriu, de exemplu, sămi daţi, ami trimite, săi 
spună, ai explica, săţi aduc, ia scris, văzândo, 
rugândul, răspunzândui, apucânduse, trezeşteo, 
dăruinduio, la văzut etc”. 

Toate cuvintele scrise în felul acesta sunt 
greşit scrise. Corect se scrie în felul următor : 
„să-mi dați, a-mi trimite, să-i spună, a-i explica, 
să-ți aduc, i-a scris, văzând-o, rugându-l, răs- 
punzându-i, apucându-se,  trezește-o,  dăruin- 
du-i-o, l-a văzut (iar nu „l'a văzut”, cu apostrof, 
cum scriu unii). 

tte 

In n-rul viitor vom scrie despre greşelile de 
punctuație şi alte greșeli de limbă şi de grama- 
tică. Spunem însă încă o dată cititorilor noştri 
să citească cu atenție cele ce scriem aci și să 
țină seamă de ele. Sunt greşeli de cari, dacă nu 
te îndrepți când ești mic, nu mai poți scăpa când 
eşti mare. 

—— on Ea 


pie ii i sie rai 


6 LUNI 100 


18 NOEMBRIE 1928. — No. 249. Director: 


TYYYVYYYYYYYYYVYVYYYYYYYYYYYYYY 


DIMINEATA 
COPIILOR 


REDACȚIA ŞI ADMINISTRAȚIA 
BUCUREŞTI — Str. SĂRINDAR 7, parter. — TELEFON 6/67 


-.. n... 


ABONAMENTE : 1 AN 200 LEI 


| UN NUMĂR 5 LEI 
IN STRĂINĂTATE DUBLU 


BATZARIA Manuscrisele nepublicate nu se înapolază 


REPRODUCEREA BUCAȚILOR ESTE STRICT INTERZISA 


AAA AAAAAAAAAAAAAĂ 


CUIBUL CU RÂNDUNICI 


M'am speriat, 

Și am strigat 

Cât mi-a fost gura, 

Că Ionel ne-astâmpărat, 

Cum i-e făptura, 

Mi-a spus că vrea sarunce 'n cuib cu bolovani, 
In cuibu 'n care rând pe rând de-atăţia ani, 
Sub bârna casei, rândunicii își scot pui — 
Și-au înțeles abia în urmă gluma lui. 


El îi iubea, 

Și mă 'ncerca 

Dacă-i iubesc, 

Si chiar atunci o rândunea 
In cuib zăresc, 


Cum da mâncare puişorilor din cioc ; 
Si rândunicul răsfățat de mult noroc 
Tot săgeta în jurul cuibului de zor — 
Dar bulgărul putea să fie moartea lor... 


Si Ionel, 
Cum este el 
Hot mare, mare, 
Răzând veni încetinel 
Si-odată sare 
De gâtul meu, spunând că vrea să ne jucăm 
De-a rândunicii și 'un cuib să înjghebăm 
Colo "ntre flori — cine-o vedea să-i zică 
Lui, rândunel și mie, rândunică. 
G. Talaz 


——— oak 


lonică, dela școală 
Multă vreme a lipsit, 
Căci a trebuit acasă 
Ca să stea, fiind răcit, 


Profesorul de istorie, 
Cum îl vede-i zice 'ndată: 
„Ionică, tu în clasă, 
Când ai fost ultima dată?” 


lar băiatul îi răspunde, 
Ridicând al vocei ton: 
„Ultimu am fost, când murit-a 
Alexandru Machedon”. 
K Z. George Buruiană 
D= DOC k 00 


DUMBRAVA 


Pribegitor pe drumuri, revin acum la tine 
Sub poala ta de vraje, ciobanul dela oi, 
Primeşte-mă, dumbravă, stăpân peste coline 
Cu imn de veselie şi cântec de cimpoi. 


Trudit de anii găârbovi și lunga vieții cale, 
Hai culcă-mă odată pe-a tale flori de in, 

S'ascult duios în seară iar cântecul de jale 
Ce-a 'ntinerit în mine, în triștii ani de chin. 


Invaţă-mă, copilă, a râde şi a plânge, 
Primeşte-mă sub poală părtaş la bucurii, 
Să-ţi cânt acum în toamnă, când jalea te înfrânge 
Și vântul bate 'n frunza cărărilor pustii. 

George Preoţescu-Urlueni, Teleorman 


PAG. 4 


Poveste populară din Corsica 
n tată avea doisprezece fii. O- 
mul era sărac lipit, iar pe dea- 
supra în ţară  bântuia o foa- 
mete cumplită. De aceea, în- 
truna din zile le zise: „Copiii 
mei, nu mai am cu ce să vă 
hrănesc. Mergeţi dar în Jumea 
largă şi cãutați-vá norocul”. 
Insă Francesco, fratele mai mic, grăi printre 
lacrimi: „Tată, eu care şchioapăt aşa de rău, 
cum voiu putea să-mi câştig pâinea? 

— Frații tăi vor avea grije de tine”, îi răs- 
punse tatăl său, ștergându-i lacrămile. 

Plecară cu toții, dar după câteva zile de mers. 
l lăsară pe Francesco într'o vale pustie, iar ei 
şi văzură mai departe de drum. 

Aşa, cei unsprezece frați fără milă ajunseră 
la marginea mării. Acolo intrară cu toții într'o 
barcă, voind să meargă într'o insulă unde își 
închipuiau că vor da de belșug. 

Dar când se găseau în mijlocul mărei, se 
stârni o furtună groaznică. Barca se răsturnă 
şi ei se înecară cu toţii. 

Cât despre Francesco, fiind obosit de drum şi 
suferind de piciorul şchiop, se culcă chiar la 
locul unde fusese părăsit şi adormi. 

Regina zânelor din partea aceea văzuse: tot 
ce se întâmplase cu Francesco și știind că e bă- 


î 
î 


FRANCESCO CEL BUN 


DIMINEATA COPIILOR 


Prelucrare de Ali-Baba 
iat bun la suflet, îi frecă în somn piciorul şchiop 
şi-l îndreptă deabinelea. Luă apoi chipul unei 
femei bătrâne şi se aşeză ceva mai încolo pe o 
legătură de lemne. 

Când Francesco se trezi din somn, nespusă-i 
fu mirarea văzând că umblă şi el ca toată lu- 
mea. Se apropie de zâna prefăcută în babă şi 
o întrebă: „N'a trecut pe aicea vreun doctor ves- 
tit, care ma vindecat de picior, pe când eu dor- 
meam? 

— Doctorul acela sunt chiar eu”, îi răspunse 
bătrâna... dar, minune! Cât ai clipi din ochi, ea 
pieri şi în locu-i se ivi o fată, frumoasă cum nu 
se văzuse până atunci. Şi fata îi zise: 

„Sunt regina zânelor de prin locurile acestea. 
Vreau să te fac fericit, fiindcă știu că ai suflet 
bun. Aşa dar, cere-mi două lucruri şi ţi le îm- 
plinesc pe loc”. 

După ce se gândi puţin, Francesco răspunse: 
„Doresc o traistă în care să intre numai decât 
tot ce vreau. Mai doresc un băț, care să facă 
tot ce-i cer. 

— Sa făcut!” zise zâna pierind în ochii lui 
Francesco. In fața lui văzu însă o traistă mare 
şi un băț dintrun lemn necunoscut. 

„Vreau ca în traistă să pice o potârniche frip- 
tă!” strigă Francesco, căruia îi era foame, 


DIMINEATA COPIILOR 


Şi deodată în traistă pică o potârniche caldă 
şi bine rumenită. Mai pică, după cererea lui, și 
pâine, şi vin, şi toate bunătăţile. 

Vesel şi încântat, Francesco îşi trecu pe u- 
măr traista năzdrăvană, luă în mână băţul şi 
merse drept într'o cetate unde se strângeau cei 
mai bogaţi și mai mari jucători de cărți, veniţi 
din toate părţile lumei. 

„Zece mii de galbeni în traista mea!” zise 
Francesco, intrând în cetatea aceea. Și se făcu 
aşa cum dorise. 

Cu averea aceasta Francesco se duse la casa 
de joc şi ceeace văzu mai întâiu acolo, îl mâhni 
peste măsură. Chiar când intră el, un tânăr din- 
to familie bună își împlântase singur cuțitul 
în inimă, fiindcă pierduse la jocul de cărţi toată 
averea părintească. 

Nenorocitul tânăr fu dus, ca să fie înmor- 
mântat, iar jucătorii îşi văzură înainte de jo- 
cul lor. 

Dar Francesco mai văzu ceva în casa aceea. 

Văzu pe Aghiuţă — departe de noi şi de ca- 
sele noastre! —-care îndemna pe oameni să 
joace, iar după ce pierdeau, îi împingea să-şi 
facă singuri seama sau să-i vândă lui sufletul. 

Aghiuţă veni și la Francesco și îi zise: „N'ai 
dori să joci şi cu mine un joc de cărţi? 

— Hai să jucăm”, îi răspunse Francesco. 

Insă, în mai puţin de o oră, Francesco pierdu 
toți galbenii ce adunase în traistă, aşa că ră- 
măsese fără un ban. Atunci Impielițatul îi zise: 
„Vinde-mi mie sufletul şi am să-ţi dau bani câţi 
vrei. 

Dar Francesco strigă: „In traistă, blestema- 
lule!”. 

Și iată-l pe Aghiuţă în fundul traistei. 

„Băţule, strigă apoi Francesco, lrage-i zdra- 
ăn şi fără să socoţi!” 

Atâta aștepta băţul. Sări asupra Necuratului 
şi-i dete că-l făcu piftie. 

lar Francesco îi zise lui Aghiuţă, care urla ca 
din gură de şarpe şi se ruga de iertare: „ţi dau 
drumul, dacă înviezi pe roţi câţi şi-au făcut sin- 
guri moartea din pricina ta şi dacă te legi cu 
jurământ să nu mai calci nici odată în cetatea 
aceasta”. 

Aghiuţă jură, se ţinu de jurământ şi numai 
așa putu să scape din traista lui Francesco. 

Francesco îşi umplu din nou traista cu bani 
și se gândea să părăsească locurile acelea, când 
ăzu venind la dânsul sute şi sute de tineri gal- 
beni la față şi cu ochii înfierbântaţi de friguri. 
Erau tinerii cari se omorâseră la joc şi pe cari 
Aghiuţă îi înviase. 

„Prieteni, le zise Francesco, vă dau la fiecare 
âte o mie de galbeni, ca să vă apucaţi de o 


` 


muncă cinstită, însă dacă îmi făgăduiți că în 


PAG. 5 


toată viaţa voastră nu veţi pune mâna pe o car- 
te de joc”, 

Tinerii primiră, mulţumiră lui Francesco şi 
se duseră apoi pe la casele lor. 

Francesco părăsi oraşul acela vrând să se în- 
toarcă şi el la casa părintească. Pe drum, în- 
tâlni pe un tânăr, care plângea şi se văita. 

„Tinere, ce nenorocire ţi sa întâmplat? îl în- 
trebă Francesco. 


— Tata, îi răspunse tânărul printre lacrimi, 
a căzut dintr'un castan și şi-a rupt braţul. M'am 
dus la oraş după doctor, dar doctorul n'a vrut 
să vie, ştiind că noi suntem oameni săraci. 

— II fac eu să vie”, îi zise Francesco liniş- 
tindu-l. 

„Doctore, în traistă şi numai decât!” Şi ială-l 
pe doctor în fundul traistei. „Băţule, trage-i vreo 
câteva”. j 

După ce doctorul mâncă o bătaie zdravănă, 
primi să îngrijească de bolnav, ba să-i dea fără 
bani şi doctorii și tot ce era nevoie. 

După aceia, Francesco se duse întrun ţinut, 
unde lumea pierea de foame. Indată Francesco 
deschise o ospătărie, unde toată lumea căpăta 
mâncare fără plată. Nu mă întrebaţi de unde 
o găsea, fiindcă știți că traista îi dădea totul, 


PAG. 6 29000000000000.00oooooooooooooeooooooeoeooooteoe DIMINEAȚA COPIILOR 


Şi aşa, Francesco făcea peste tot numai bine. 
Cu toate acestea, nu era mulțumit. Dorind să-și 
vadă pe fraţii săi, îi chemase unul câte unul pe 
nume, dar de fiecare dată, în loc de un om viu, 
picau în traistă grămezi de oase. Era semn că 
muriseră, precum murise şi tatăl său. 

Ba îmbătrânise el însuși şi se săturase de via- 
tă. Insă, mai înainte de a închide ochii, dorea 
să vadă încă odată pe zâna, care îi făcuse a- 
tâta bine. Se duse, așa dar, în valea, unde zâna 
îl vindecase şi-i dăruise traista şi bătul. 

Dar nici n'apucase să şeadă jos, că Moartea, 
ținând înto mână un steag negru şi în mâna 
cealaltă o coasă mare, îi eşi înainte şi-i zise: 
„Francesco, am venit să te iau! 

— Ingădue-mi să mai văd pe zâna cea bună 
şi după aceea sunt al tău, îi răspunse Francesco. 

— Nu, n'am vreme să, aştept, făcu Moartea 
troznind din toate oasele. 

— Dacă-i aşa, poftim în traistă!” strigă Fran- 
cesco şi Moartea nimeri în fundul traistei. 

In clipa următoare se ivi şi zâna. Francesco îi 
se aruncă la picioare, dar zâna îl ridică şi-i zise: 
„Fiindcă ai făcut o întrebuințare bună cu lucru- 
rile ce ţi-am dăruit, spune-mi, nu doreşti oare 
să-ţi dau din nou sănătate şi tinereţe? 

— Nu, sunt sătul de viață, răspunse Fran- 
cesco, dar mai înainte de a muri, doresc ca ţara 
mea să fie ferită pentru totdeauna de foamete 
și de năvăliri dușmane. 

— Va fi aşa cum ai dorit!” grăi zâna, care 
după aceea se făcu nevăzută. 

Rămas singur, Francesco aprinse un foc mare, 
dete Morţii drumul şi aruncă în flăcări traista 
şi băţul, pentru ca să nu cadă în mâinile cuiva 
care să le întrebuinţeze cu gânduri rele. 

li zise apoi Morţii: „Acum sunt gata!” 

Moartea îl lovi cu coasa şi Francesco cel bun 
închise ochii pe vecie. 

ALI BABA 
———— 0 0 — 


Bijuteriile Corneliei 


E o anecdotă din timpul Romanilor. 

Câteva doamne romane vorbeau de rochiile 
lor bogate și de bijuteriile lor preţioase. Numai 
Cornelia, fiica vestitului general roman Scipio, 
nu spunea nimic. Cu toate acestea, ea era din- 
truna din cele dintâi familii dela Roma, așa 
că avea negreșşit bijuterii scumpe şi frumoase. 

Doamnele celelalte o rugară, prin urmare, să 
le arate şi ea. Atunci Cornelia, chemând la dân- 
sa pe copiii săi, zise: „lată, acestea sunt singu- 
rele și cele mai preţioase bijuterii ale mele”. 

——— — 003 kn 


MICUL GOSPODAR 


Ionel n'are decât cinci anișori. Cu toate ace- 
stea, vrea să muncească, să facă treabă prin 
casă. 

Il vedeţi, acum e la bucătărie. Şi-a trecut un 
şorţ mare de tot, a luat un şervet tot aşa de 
mare şi s'a pus să-i dea Linei o mână de ajutor. 
Lina spală farfuriile, iar Jonel vrea să le 
şteargă. 


„Lino, strigă el vesel, vezi că ştiu şi eu să 
şterg farfuriile?” 

Dar nici nu isprăvise bine vorba, că farfuria 
îi scăpă din mâini, căzu jos şi se prefăcu în ţăn- 
dări. 

Din ziua aceea Ionel nu se mai duse la bucă- 
tărie, ca să șteargă farfurii. Insă, fiindcă era un 
copil căruia îi plăcea să munccească, mamă-sa 
îi dedea să facă treburi, unde nu era ceva de 
spart și de stricat. 

Să-mi ţineţi minte vorba: micul gospodar de 
astăzi va fi, când va creşte mare, un gospodar 
bun şi om harnic. Ziua bună se cunoaşte de di- 
mineața. 

Spicuitor 
CIF ——— 


Mâncare în buzunar 


Un om cam lacom și sgârcit de felul său era 
la restaurant. Se săturase, însă de oarece nu se 
îndura să lase ceva pe masă, luă din farfurie o 
bucată de puiu şi o vâri în buzunar. 

Fu văzut de chelner care, fără să-i spună ce- 
va, îi turnă în buzunar și sosul din farfurie. 

„Ce faci, măi?” întrebă clientul mirat și su- 
părat. 

Dar chelnerul de colo: „Uitaserăţi sosul și 
fără sos, puiul ce aţi băgat în buzunar n'are nici 
un gust”. 

DOC N 200 — i