Nicolae Bălcescu — Cucerirea Ardealului de către Mihai Viteazul (1914)

CUCERIREA ARDEALULUI 


0. 


www.dacoromanica.ro 


NICOLAE BĂLCESCU 


CUCERIREA 


ARDEALULUI 
— DE CĂTRE MIHAI VITEAZUL — 


(CU O PREFAŢĂ A D-lui P. LOCUSTEANU 
ȘI O POEZIE DE D-! MIRCEA RĂDULESCU) 





EDITURA X 
BUCUREȘTI. — STRADA ISVOR No. 3 
1914 


www.dacoromanica.ro 


INTRODUCERE 





Când această carte va apërea, poate că fara, 
prin glasul trâmbițelor îşi va fi şi chemat oas- 
tea ca să reînoiască, în lumina vremii de azi 
si în sensul conștiinții naționale actuale, vite- 
jiile pe cari marele Nicolae Bălcescu le zugră- 
vește în această parte a istoriei lui Mihai Vi- 
teazul. Noi am dori din suflet ca evenimentele 
să se grăbească câl mai mult, ca să nu pier- 
dem o clipă măcar din zilele puține ce cu 
toții simțim că ne mai despart de înfăptuirea 
idealului nostru secular. 

Dacă însă până atunci cercul de fier al neu- 
fralității nu se va fi frânt; dacă rezistențe 
străine simțimântului nostru național sau cum- 
pănirea unor prudențe prea întârzietoare vor 
fi împiedicat să se hotărască şi de fapt aceea 
ce sufleteste țara întreagă de mult a hotărât, 
nădăjduim că publicarea acestei cărți va fi 
un îndemn mai mult ca să îndeplinim ce-avem 
de îndeplinit. 

Am crezut necesar, în aceste vremuri mari, 


www.dacoromanica.ro 


= 6: 


să evocăm umbra lui Mihai şi s'o facem să 
străbată dela un capăt la celălalt al pământu- 
lui românesc pentru ca din vitejiile lui tre- 
cute să se inspire vitejiile noastre de mâine 
şi pentru ca pilda reîmprospătată a cuceririlor 
lui să ne dea curajul să făptuim cât mai ne- 
întârziat aceea ce s'a mai făptuit. 

Astăzi, ca și acum trei sute de ani, frații 
noştri din Ardeal gem sub acelaş jug apăsă- 
tor; astăzi, ca şi acum trei sute de ani, ei aş- 
feaptă un liberator, care să înfrângă cerbicia 
asupritorilor şi să restatornicească drepturile 
batjocorite ale limbii şi sufletului lor. 

In cursul vremii, e adevărat, iobăgia mate- 
rială a fost desființată,—dar ce folos? Dacă 
ținem seamă de raportul vremilor şi al diferen- 
fierii de conștiință, suferințele pe cari le în- 
dură azi fraţii noştri din Ardeal sunt cu mult 
mai dureroase. Azi, când singura bucurie a- 
devărată a omului o poate da constatarea că 
nu ne-am rătăcit de pe drumul idealului pe 
care-l urmărim, azi nu poate fi durere mai 
sângeroasă decât încercările brutale de a tăia 
firul care leagă în timp sufletele de suflete 
și a pregăti nimicirea conştiinței,—fie a unui 
om, fie a unui popor. 

Și aceste încercări le îndesesc ungurii, zi 
cu zi, an cu an, în contra fraților noştri. Copiii 
cari nu ?nfeleg o vorbă ungurească sunt si- 
lifi să-şi stâlcească creerul şi limba ca să bål- 
bâiască cuvinte, cari nu spun nimic minții lor, 


www.dacoromanica.ro 


=T 


iar care în inimă le sădesc numai ură; femei 
și bărbați, cu credință în Dumnezeu, sunt 
trimişi să se închine la icoane în fața cărora 
cădelnițează jandarmul ungur în haine preo- 
țeşti. Pentru cea mai mică abatere dela legile 
si regulamentele multe ce sistematizează ma- 
ghiarizarea: insulte, amenzi ruinătoare, luni şi 
ani de temniță. Presa românească din Ardeal, 
—acest minunat instrument de conservare şi 
desvoltare a conştiinţei publice, —aproape nici 
nu mai există, din pricina grelelor persecuții 
îndreptate contra ei. lar acum în ajunul răs- 
boiului toți cei suspectați pentru bunele lor 
sentimente româneşti, toți cei cari nu obiș- 
nuiau să bine-cuvinteze gura ce-i ocăra, au 
fost împuşcaţi sau aruncați în temnițe. 

Dar aceiaşi soartă au avut şi bravii țărani 
cari, la cea dintâi chemare a patriei lor vi- 
trege, şi-au lăsat brazda, copiii şi nevasta şi 
au alergat cu inimă voioasă să-și apere moşia. 
Toți aceşti vrednici români, au fost aruncați 
în rândurile întâi ale morții—și când a fost 
nevoe şi când n'a fost. 

Pentru ca aceşti dragi fii ai neamului 
nostru să fie cât mai curând şi cu cât mai 
multă bărbăție răsbunaţi, publicăm paginile 
cari urmează. Ele închid un rezervoriu de e- 
nergie şi de fâpte vitejeşti cari azi trebuesc 
cheltuite. Ele să fie farul puternic care să ne 

lumineze drumurile pe unde avem să pășim, 


www.dacoromanica.ro 


— 8 — 


pentru a putea desluşi în țărâna lor urma pa- 
șilor uriași ai lui Mihai-Viteazul. 

Și-acum, înainte cu un singur gând: zecile 
de mii de Români din Ardeal cari sau dus 
să moară orbește când goarna ungurească i-a 
chemat, trebue să fi fost mânați de convin- 
gerea adâncă, deşi poate nedeslușită, că mor 
ca să păstreze pentru noi acel pământ. Alt- 
fel eroismul lor ar fi cu totul neînțeles. 

E, prin urmare, de datoria noastră să jfa- 
cem ca acele jertfe sângeroase să nu rămâie 
zadarnice. Fie, deci, ca din sângele eroic al 
acelor ardeleni să răsară unirea tuturor Ro- 
mânilor, după cum din cele dintâi sporțări 
ale cărturarilor români de peste munţi s'a năs- 
cut odinioară conștiința noastră nafională, una 
si nedespărțită. 


P. Locusteanu 


www.dacoromanica.ro 


SE SCOALĂ MORȚII... 


In noapte, când doarme truditul pământ 
In pacea solemnă şi dreaptă, 

Sub crucile strâmbe de lemn ce s'au frânt, 
Se sgudue schitul şin vechiul mormânt 
Voivodul Mihai se deşteaptă. 


Vârtejuri de umbre pe ziduri s'alung' ; 

Cumplită se "'nalță fantasma ; 

Cu svonuri ce pân” la hotare ajung 

Clopotnița veche vibrează prelung ; 

Se clatină catapeteasma. 
www.dacoromanica.ro 


Surd vuet străbate tăcutul făgaş : 
Trosnind, mânăstirea străbună 

In două îşi frânge prea sfântul locaş ; 
Voivodul se "'nalță acum uriaș, 

lar zalele-i fulgeră 'n lună... 


Şi Vodă rosteşte cu glas răspicat: 
— Spătare, dă-mi spada şi calul, 

E clipa când ceasul suprem a sunat, 
Adună de-grabă boerii la sfat, 

Căci vreau să cuprindem Ardealul. 


Nw's harnici la luptă ai noștri urmași, 
Ei nu văd schimbările sorții ; 

Cu mine 'mpreună opt mii de arcași 
Vor trece Carpaţii... Când viii sunt laşi, 
Vom şti să ne batem noi, morții ! 


Din lanţul robiei, pe veci sfărâmat, 
Vrem slobozi să fie toţi fraţii ; 

Cei vii în zavistii se 'ntrec neincetat : 
Vorbeşte mai bine un paloş curat, 
Decât la un loc, diplomații.. 


www.dacoromanica.ro 


— Măria ta, oștile's gata de-un ceas 
Şi-așteaptă poruncă domnească, 

Sunt toate un suflet, un trup şi un glas, 
Merinde destule în saci ne-au rămas, 
Ca viforul vor să pornească ! 


lar Vodă grăește: — Așa vam visat! 
Și-acuma strângeţi căpitanii. 

Să ştie că ceasul suprem aşteptat 

De secoli și secoli acum a sunat, 

Şi nu’l vor aduce iar, anii. 


Să ştie prezentul: cu noi sa născut 
$n noi a dormit idealul ; 

Avem o moşie şi noi ne-am bătut 
Mai larg să'i întindem străbunul ţinut 
Și una să-l facem cu-Ardealul. 


Și-acuma "nainte cu Domnul, copii ! 
Săpate cu semnele slovei 

Stă'n lespezi a noastre străvechi vitejii : 
Tu, Clucere Preda vei merge pe Jii 

Cu toată oștirea Craiovei ; 


www.dacoromanica.ro 


- 12 — 


Pe văi, ţinând Oltul, spre Turnul în sus 
Vei merge tu, Bane Mihalce, 

Cel meșter la vorbă, viteaz şi supus, 
Tu care pe Unguri şi Turci i-ai răpus, 
Când ţara a vrut să ne-o ’ncalce ; 


Va trece pe creste cu vârfuri în nori 
Novac cu haiducii. Tu, Stroe, 

Cen clocotul luptei ca vulturii sbori, 
Te-aţine cu oastea la văi şi strâmtori, 
Luptând după buna ta voe; 


Tu Mirişte, frate, cu dârjii panduri 
Ces numai o mână de oaste, 
Doboară copacii cu grele securi 

In negre prăpăstii şi ieși din păduri 
Lovind Ungurimea în coaste... 


„„Văpăi luminoase sbucnesc de sub frunţi 
Și-o mare de furci și de coase 

S'agită în aer, pe văi şi pe munți, 

Pe albii de râuri, prin codrii cărunți, 

C'o rece ciocnire de oase. 


www.dacoromanica.ro 


Și Vodă dă semnul. Cu straniu avânt 
Porneşte oştirea ca valul, 

les oşti numeroase din ori-ce mormânt 
Şi cântă'n ecouri purtate de vânt: 
Ardealul, Ardealul, Ardealul |... 


Mircea Dem. RĂDULESCU 


www.dacoromanica:ro 


CUCERIREA ARDEALULUI 


O ţară splendidă.—Năvălirea barbarilor.— 
Venirea Ungurilor. — Lupte seculare între Ro- 
mâni și Unguri 





Pe culmea cea mai înaltă a munţilor Carpaţi 
se întinde o țară mândră și bine-cuvîntată în- 
tre toate țările semănate de Domnul pe acest 
pământ. Ea seamănă a fi un măreț şi întins 
palat, capod'operă de architectură, unde sunt 
adunate și aşezate cu mândrie toate frumuse- 
țile naturale ce împodobeşte celelalte ţinu- 
turi ale Europei, pe care ea ni le aduce aminte. 
Un brâu de munţi ocolește, precum zidul o ce- 
tate, toată această țară și dintr'însul, ici co- 
lea, se desfac, întinzându-se până în centrul! 
ei ca nişte valuri proptitoare, mai multe şiruri: 
de dealuri înalte şi frumoase, măreţe pedesta- 
luri înverzite care varsă urnele lor de zăpadă 
peste văi şi peste lunci. Mai presus de acel brâu 
muntos se înalță două piramide mari de munţi 
cu creştetele încununate de o vecinică diademă 
de ninsoare, care ca doui uriași stau la ambele 
capete ale ţărei, cătând unul în fața altuia. 
Păduri stufoase, în care ursul se preumblă în 
voie ca un domn stăpânitor, umbresc culmea 
acelor munţi. Și nu departe de aceste locuri, 
cari îți aduc aminte- natura ţărilor de miază- 
noapte, dai ca la porțile Romei, peste câm- 
pii arse şi văruite, unde bivolul dormitează, 
a-lene. Ast-fel miaza-noapte şi miaza-zi trăesc 


www.dacoromanica.ro 


într'acest ținut alături una de alta și armoni- 
sând împreună. Aci stejarii, brazii şi fagii tru- 
fași înalță capul lor spre cer; alături te afunzi 
într'o mare de grâu şi porumb, din care nu 
se mai vede calul şi călăreţul. Ori în-cotro te-i 
uita vezi colori felurite ca un întins curcubeu şi 
tabloul cel mai încântător farmecă vederea: 
stânci prăpăstioase, munţi uriași ale căror vâr- 
furi mângâe nourii, păduri întunecoase, lunci 
înverzite, livezi mirositoare, văi răcoroase, 
gârle a căror limpede apă curge printre câm- 
piile înflorite, pâraie repezi, care mugind groaz- 
nic se prăvălesc în cataracte printre acele a- 
meninţătoare stânci de piatră ce plac vederii 
şi o spăimânt tot deodată. Apoi în tot locul 
dai de râuri mari cu nume armonioase, ale că- 
ror unde port aurul. In pântecele acestor munţi 
zac comorile minerale cele mai bogate şi mai 
felurite din Europa: sarea, ferul, argintul, a- 
rama, plumbul, mercuriul, antimoniul, arseni- 
cul, cobaltul, tuteaoa, teluriul şi în sfârşit me- 
talul cel mai îmbelșugat de cât toate, aurul, 
pe care îl vezi strălucind până şi prin noroiul 
drumurilor. 

Astfel este ţara Ardealului. 

Dar nu numai artistul şi naturalistul, ci încă 
strategicul, politicul şi archeologul au de multe 
a se minuna într'acest împodobit ţinut. Cel 
dintâi va privi şi va cerceta cu mirare această. 
puternică şi întinsă cetate naturală, scăparea. 
neamurilor în epocele grele ale istoriei lumei. 
De ori unde vei veni, ai să urci mult spre a a- 
junge la dânsa şi nu poţi pătrunde în ea fără 
de a fi străbătut cel puţin una din cele şeapte 
porţi întărite de natură, lesne de apărat, foarte 
anevoie de coprins. Politicul va admira felu- 
rimea naţiilor și a religiilor adunate din toate 
colțurile lumei pe acest pământ, unde Dum- 


www.dacoromanica.ro 


= 17 


nezeu însuși pare a le fi chemat, întinzând din- 
naintea lor o masă așa de îmbelşugată, cum 
şi minunatele instituții democratice ce au ocro- 
tit acești munţi pe când despotismul le mä- 
tura din toată Europa. In sfârşit istoricul ar- 
cheolog va cerceta cu interes suvenirile şi 
rămășițile Dacilor, ale acelui viteaz şi nenoro- 
cit popor, cea din urmă odraslă din acel neam 
minunat al Pelasgilor, care se arată la leagă- 
nul civilizaţiei tutulor popoarelor şi formă vâr- 
sta eroică a omenirei. El va întâlni încă la 
tot pasul urmele de uriaşi ale poporului roman, 
domnii lumei, căci Ardealul e cea mai fru- 
moasă parte a Daciei fericite (Dacia jelix), 
draga țară a Cesarilor. 

Aci erau Apulum, Salinae, Napoca, Patavium, 
Praetoria Augusta, Aquæ, Auraria, frumoase 
şi însemnate colonii romane, din care patru 
cu drept italic, și cea mai vestită decât toate, 
Sarmisegetuza Regia, capitala lui Decebal, nu- 
mită apoi Ulpia Traiana, de ale cărei ruine 
plină e şi astăzi valea Hațegului. 

Rămășițele templelor, basilicelor, apeducte- 
lor, băilor dau şi astăzi puternică dovadă de 
cultura cea mare în care ajunsese Dacia sub 
Romani. 


* 


Dar nu ținu nici două veacuri înflorirea Da- 
ciei Şi împăratul Aurelian, la 274, îşi retrage 
legiunile dintr'însă și o lasă în mâinile Go- 
tior. D'aci înainte cumplite nevoi, în vreme 
de mai multe veacuri, copleșiră Dacia. Aflân- 
du-se în calea barbarilor, peste dânsa mai în- 
tâi se varsă acel îngrozitor potop, de neamuri, 
care îneacă toată Europa. După Goţi, Hunii 
cei groaznici, Gepezii, Avarii, Bulgarii, Paci- 

2 
www.dacoromanica.ro 


nații, Comanii și alţii trecură asupră-i până 
către sfârșitul veacului al IX-lea, dar fără a 
o putea pustii, fără a putea sili pe locuitorii ei 
să-și părăsească patria. In acele vremi grele, 
Ardealul mai cu seamă fu scutitorul naţiei 
române. În munţii lui scăpară locuitorii țărei 
Românești şi ai Moldovei, când se văzură nă- 
pădiți de barbari, de unde când se mai limpe- 
zea locul de dușmani, ei se coborau la șesuri 
către căminele lor cele vechi. Era atunci (în 
veacul al IX-lea), după căderea Avarilor, Da- 
cia liberă şi, în vreme ce în Dacia inferioară 
se întemeia banatul Craiovei, în Dacia supe- 
rioară se formau mai multe staturi române 
libere. 

Pe la începutul veacului al X-lea domniau 
peste Ardeal, Banat și Bihar, românii Gelu, 
Menomorut și Gladi, când un nou neam barbar 
din Asia, Ungurii, năvăli asupră-le. Românii 
stătură puternic împotriva acestui nou potop. 
După două lungi răsboaie, ducele Ungurilor 
Arpad încă nu putu cuprinde Biharul ţara lui 
Menomorut şi tocmai după moartea acestuia, 
intră în stăpânirea ei cu drept de moştenire, 
fiindcă fiul său Zoltă luase în căsătorie pe fica 
ducelui Menomorut. Gelu, domnul Românilor 
din Ardeal, încă se împotrivi eroeşte unguru- 
lui Tuhutum și muri în bătaie de o moarte glo- 
rioasă pentru patria sa (904). „Atunci, zice cro- 
„nica, Românii, văzând moartea domnului lor, 
„„deteră mâna cu Ungurii de bunăvoia lor și îşi 
„aleseră domn pe Tuhutum, tatăl lui Horea“. 

Astfel Românii, nu învinşi şi coprinși fiind, 
dar printr'o unire politică, primiră pe Unguri 
în ţara lor. Intr'acest chip după un răsboi sân- 
geros, intrară Ungurii și în Banat, unde dom- 
nia Gladiu. 

La începutul domnirei Ungurilor soarta Ro- 


www.dacoromanica.ro 


— 19 — 


mânilor fu mai blândă. Ei își păstrară consti- 
tuțiile lor provinciale cu ducii lor proprii; Ro- 
mânii erau atunci soți ai Ungurilor, iar nu 
supuşii lor. Tot Ardealul nu încăpuse încă în 
stăpânirea Ungurilor, şi pe lângă hotarele de 
miază-zi se aflau ducate cu totul libere, pre- 
cum era cele ale Făgărașului, Omlașului și 
Mureşului. In celelalte părți ale Ardealului 
supuse Ungurilor, aceştia erau foarte puţini; 
mai mult o armată decât o populaţie. Afară 
de dânşii, se mai aflau atunci în Ardeal nişte 
oarde ce locuia munţii de către răsărit. Aceştia 
erau din acelaș neam, Săcuii, ce se cred a fi 
rămășițele din oștile lui Atila. Ei erau împăr- 
țiți în scaune și aveau o organizaţie cu totul 
democratică. 

Mai târziu, pe la 1143, o colonie germană 
veni în Ardeal chiemată fiind de craiul Gheiza 
Il-a şi aşezată de dânsul în pământul numit 
crăiesc. Cu toți Ungurii, Săcuii și Saşii, tot 
Românii, deși mulți din ei trecuseră în veci- 
nele principate, rămaseră însă în mai mare 
număr în Ardeal și îşi păstrară până în al 
XIII-lea veac, împreună cu simțimântul drep- 
turilor de moşteni ai țărei, încă şi multe drep- 
turi, precum 'Și pământurile lor. Dar din gelozie, 
naţiile ce vecuiau cu dânșii într'aceiaşi țară, 
iar mai cu seamă de când ducii Ungurilor se 
urcară la vrednicia de regi și introduseră io- 
băgia, începură a trata pe Români ca un popor 
cuprins și, de pe dreptul cuprinderilor de pe 
atunci, îi despuiară de pământurile lor, spre 
a Şi le împărţi între sine şi a reduce pe moșştenii 
țărei la soarta de iobagi. 

Românii nu suferiră în tăcere tirania și re- 
ducerea lor din starea de nație liberă la aceea a 
iobăgiei; dar norocul nu-i ajută și fie-care a 
lor răscoală nefericită îngreua mai mult jugul 
ce-i apăsa. Astfel încă din vremea lui Ștefan, 

www.dacoromanica.ro 


— 20 — 


craiul Ungariei, în Banat, Optiu, nepotul du- 
celui Gladiu, văzând tendințele tiranice ale 
Ungurilor, chemă poporul la arme şi după 
un înfricoșat răsboi, numai prin trădarea gi- 
nerului său Cinad fu învins. Apoi mai târziu, 
când jugul ajunse şi mai greu, Românii reduşi 
acum toți în stare țărănească, se sculară în 
mai multe rânduri în veacul XII-lea, al XIII-lea 
şi al XIV-lea. 

Istoria Ardealului şi a Ungariei de pe acele 
timpuri e plină de așa numitele räscoale fără- 
nesti (tumultus rusticorum). Aceste răscoale 
nu erau numai ridicarea iobagului în contra 
stăpânului său, dar mai mult răscoala simți- 
mântului național al unui popor chinuit de alt 
popor. De atunci ura neamurilor luă proporții 
mari și, în vreme ce această deosebire a sân- 
gelui slujia împilărilor de pretext la tirania 
lor, în inima împilaţilor ea hrănia vecinic do- 
rința de neatârnare. 


* 


Jugul Românilor în Ardeal se îngreuia nu 
numai din partea nobililor Unguri, ci încă și 
din partea popilor catolici. Era o întreită tira- 
nie: religioasă, politică și socială. La 1366 
Ludovic l-iu regele Ungariei dedese voe no- 
bililor să stârpească de tot naţia română. A- 
ceastă cruntă prigonire ajunse atât de nesu- 
ferită, încât la 1437 Românii apucară cu toții 
armele împotriva tiranilor. Ei își aleseră povă- 
țuitor pe Antonie Magnu. Ungurii chemară 
într'ajutor pe Secui şi pe Saşi, se conjurară, 
împreună și făcură legături, spre apărarea 
comună și stârpirea Românilor, întărind cu 
jurământ a lor legătură, în 17 Septembrie 
1437. Această legătură o mai întăriră încă 
în 2 Februarie 1438 și fu temelia constituţiei 


www.dacoromanica.ro 


— 21 — 


ce a domnit în Ardeal până la anul 1848. Dar 
ţăranii români, ajutaţi şi de puținii nobili din 
neamul lor ce se mai păstrase, ţinură răsboiul 
mai bine de doi ani și tocmai la 1439, căzând 
asupră-le toată puterea Ungariei, ei se lini- 
ştiră, după ce însă craiul Albert le dete liber: 
tatea de a se strămuta în orice loc și veri când 
le va place. Înălțarea Românului Ioan Huniad 
la guvemul Ungariei şi aceea a fiului său 
Mathei la demnitatea de rege, opri furia Un- 
gurilor de-asupra Românilor. 

Mathei pedepsi încă cu crâncenie pe cerbicoşii 
nobili Unguri din Ardeal, rebelaţi în contră-i, 
sub pricinuire că nu vor a se supune la un crai 
român. Voind să dea satisfacţiune cererilor 
poporului român, dela 1467 el îl scăpă de dij- 
mele ce plătea la popii catolici și-l apără de 
asupririle nobililor. Craiul Matheiu, ca și tatăl 
său Ioan Huniad, spre a ridica naţia lor apă: 
sată, nu ştiu face altceva decât a îinmulți 
numărul nobililor români. Această măsură fu 
slabă în adevăr, căci acești nobili, sau erau 
săraci şi neputincioşi a ţinea frunte numero- 
șilor nobili, sau de erau bogaţi dobândeau in- 
terese protivnice mulțimei şi se înecau în. 
aristocrația maghiară, pierzându-și naționali- 
tatea. Adevăr e că Corvinii, înălțați în mărimea 
lor prin Unguri carc îi priveghiau de aproape, 
ştiindu-i de sânge românesc, nu puteau face 
mai mult. Ei nu puteau şi de ar fi avut acele 
idei şi ar fi voit să desființeze regimul feodal 
sau să gonească pe Unguri din pământul Ro- 
mânilor și să desparţă acestora din crăie, țara 
deosebită. Cu totul dimpotrivă, ţintirile lor erau 
să îngloteze pe toţi Românii în acelaşi stat cu 
Ungurii; de acolo veniră şi ispitiri e lor neno- 
rocite de a coprinde Ţara Românească şi Mol- 
dova, 


www.dacoromanica.ro 


— 22 — 


Dar cu craiul Matheiu muri și dreptatea, de 
pe spusa şi de astăzi a poporului în Ungaria 
și Ardeal, şi asuprirea ţăranilor români crescu 
din zi în zi. La anul 1514 isbucni acea revoluţie 
a ţăranilor din Ungaria sub Doja, îngrozitoare 
prin crâncenia faptelor ei şi a pedepselor ce 
trase asupră-i. Românii din Banat, precum şi 
chiar nobilii Români din Maramureș, luară, 
parte la această revoluţie. Țăranii români din 
Ardeal ce nu se mişcaseră, împărtăşiră pe- 
deapsa celorlalți şi pierdură dreptul a se muta 
de pe o moşie pe alta. Apoi se introduse și 
cartea de legi a lui Verbâczy, care legiuia: că 
țăranul n'are nimic afară de simbria pentru 
munca sa (rusticus praeter mercedem laboris 
sui nihil habet). 

Pedeapsa dumnezeească nu întârzie a izbi pe 
aristocrații Unguri. 

Când puternicul sultan Soliman năvăli asupra 
Ungariei, țăranii nu voiră a se scula spre a, 
apăra o patrie unde nu li se lăsase nici un 
drept, şi Ungaria fu lovită de moarte, împreună, 
cu craiul ei, în bătălia memorabilă dela Mohaci 
(29 August 1526). Banatul de atunci căzu cu 
totul în stăpânirea Turcilor şi Ardealul rămase 
sub prinți unguri aleşi şi vasali ai Porții. A- 
ceastă nouă epocă în care intră Ardealul fu 
şi mai fatală Românilor. Atunci se iviră acele 
legi batjocoritoare pentru Români, prin care 
veneticii unguri şi soţii lor ocărăsc numele şi 
neamul românesc; religia Românilor numai 
vremelniceşte o sufereau şi pe dânşii îi declară 
de hoți, tâlhari şi vagabonzi în țara lor moşte- 
nit dela părinți; legi care cu totul îi depăr- 
tează de slujbe civile, nu le iartă a umbla cu 
sabie, paloş sau altă armă, pedepsind cu tăiere 
de mâna dreaptă pe acela la care se va găsi o 
puşcă; legi prin care nu le este ertat a purta 
haine de postav; nici pantaloni nici cis- 

www.dacoromanica.ro 


= 33 — 


me, nici pălărie de un fiorin, nici cămaşe 
subțire, apoi alte nenumărate prescripții de 
ruşinoasă şi vecinică îi obăgie. 

Ura naţională a Românilor în contra tirani- 
lor Unguri se întrupă atunci în oare-care in- 
dividualități puternice, care, fără a simţi poate, 
se făcură organul ei. Astfel Ştefan Mailat, ro- 
mân din ținutul Făgăraşului (1537—1541), mai 
apoi Gaspar Bekeş dela Caransebeş 1573— 
1575) şi Pavel Macikaşi (1586) clătiră torța 
discordiei peste capetele Ungurilor şi-i vătă- 
mară greu prin răscoalele și răsboaele ce aţâ- 
țară. Astfel viteazul domn al Moldovei Petru 
Rareş de zece ori năvăli în Ardeal (1528— 
1544), pustiind când pe Sași, când pe Săcui, 
când pe Unguri, reclamând moșie părintească 
în acea ţară. Şi îndată după aceea, Alexandru 
Vodă al Moldaviei și Petru Vodă al Ţărei 
Românești intrară (1550, 1552, 1553, 1556 şi 
1557), mijlocina între deosebitele partide şi 
şi totdeauna pedepsind pe unii din asuprito- 
rii Românilor. Aceste întâmplări făcură că în 
acest veac, Românii dintr'o parte şi dintr'alta 
a Carpaţilor se frecară unii cu alţii, îşi împăr- 
tăşiră durerile, îşi aduseră aminte tradiţiile 
unui trai comun şi doriră înființarea lui. De 
atunci, de câte ori un steag românesc se ive- 
şte fâlfâind în vârful Carpaţilor, Ardealul în- 
treg se înfioară, Românii de sperare, tiranii 
de spaimă. 


Ardealul în timpul lui Batori.—Intrigi și 
cancanuri. 


Am văzut în cartea din urmă cum, schim- 
bându-se lucrurile și vremile, ajunse Ardealul 
în stăpânirea cardinalului Andrei Bathori, prie- 
tenul Polonilor, al Turcilor și al lui Ieremia- 
Vodă Movilă din Moldova, toți duşmani înver- 
şunați ai lui Mihaiu-Vodă. Cea dintâi grijă 


www.dacoromanica.ro 


— 4 — 


a noului stăpânitor fu d'a trimite un sol la 
Poartă spre a încheea pacea, şi Poarta, după 
ce întoarse pe sol cu răspuns favoritor, nu 
întârzie a trimite în Ardeal un ceauş spre a 
trata de pace. Cardinalul se arăta dintr'un- 
tâi că voeşte a sta neutru șia fi totdeodată prie- 
ten cu Turcii şi cu Nemţii, cumpănindu-sea 
astfel între ambele aceste părți răsboitoare pâ- 
nă să vadă care-i va da mai mari foloase. 
Pentru aceasta, hotări a trimite solie la împă- 
ratul. Acesta primise bine pe solii trimiși de 
Sigismund şi-i pornise înapoi cu condiţii mo- 
derate. Abia eşiseră ei din Praga când împă- 
ratul află revoluția din Transilvania. Mâniat 
foarte de a se vedea înșelat într'astfel de uşu- 
rinţa sau viclenia Ungurilor, el porni îndată 
pe doctorul Petz cu poruncă să aresteze pe 
soli ori unde-i va găsi. Aceştia, ajungând la 
Thorn, aflară că Sigismund, cu obicinuita sa 
ușurință de minte, lăsase Ardealul cardinalu- 
lui și hotărâră să nu meargă mai departe până 
să afle voinţa cesarului. Acolo-i ajunse Barto- 
lomeu Petz și-i puse să facă jurământ de cre- 
dință împăratului, iar ei nu se întoarseră în 
Ardeal decât mai târziu, după moartea cardi- 
nalului. Dar în Ardeal acesta revocase pe soli 
din însărcinarea lor şi trimise în locul lor la 
împăratul pe Kamuth, carele fu arestat de 
Petz la Viena, iar cărțile luh i se luară și se 
se trimiseră împăratului. Petz, sosind în Ar- 
deal, găsi interesele stăpânului său mult mai 
rău decât bănuia. Nobilii şi popoarele erau 
foarte întărâtaţi împotriva Austriei și erau cu 
toţii încredințaţi că ar fi mult mai bine pentru. 
dânșii a se bucura de dulceţile păcii sub un 
prinţ pământean, care are învoirea şi ocrotirea 
Turcului, decât a avea de stăpân un străin 
zare să-i arunce fără îndoire întrun răsboi 


www.dacoromanica.ro 


— 235 — 


sângeros. Cu toate acestea cardinalul, căutând 
a câştiga vreme, scrise lui George Basta, ge- 
neralul împărătesc ce se afla cu oastea sa 
la Lanovic şi-l rugă da nu'l supăra şi lovi 
nici într'un chip, căci el voeşte a întări toate 
cele încheiate cu solii lui Sigismund de împă- 
ratul; că el n'are alte ţintiri decât păstrarea 
păcii şi a bunei rândueli în Ardeal; că astfel 
umbletele lor nu vor fi neplăcute şi nu va fi 
nevoe a întrebuința sila către un prinț aliat 
al împărăției. Basta ascultă bucuros această 
rugăciune şi dete poruncă la ai săi d'a nu să- 
păra nimeni hotarele Ardealului. Petz se 
întoarse la Praga pe la sfârşitul lui Aprilie. 
Cardinalul îi dedese o scrisoare către împă- 
ratul, prin care ruga pe M. S. a crede că el 
e gata la orice slujbă, mai cu seamă în ce pri- 
veşte interesul comun al creştinătăţii; că spre 
a sfârși în pace pricea ce s'a ivit, el va trimite 
îndată soli cu deplină împuternicire. El încă 
propunea că, spre a strânge şi mai mult le- 
gătura sa cu împăratul, să i se dea în căsătorie 
pe principesa Maria-Christina, care acum se 
invoise a se despărți de Sigismund Bathori. 
Această jună şi frumoasă principesă, jertfită 
prin o politică perfidă ca să fie soția lui Ba- 
thori, după patru ani de suferințe, acum, prin 
învoire cu soțul ei, subscrisese actele prin care 
cerea Papei să strice unirea lor. Pricinuirea 
fu neîmplinirea căsătoriei. Aceste acte ce se 
atestară de cardinalul Andrei şi de alți trei 
martori din partea prinţului și patru din a, 
principesei, între care era şi duhovnicul amân- 
duror şi două dame din casa sa de cele mai 
aproape de persoana ei. Atunci se ivise în 
public multe fabule spre a tălmăci neputinţa 
fisică a lui Bathori. Unii, precum am mai 
spus, ziceau că el fusese legat prin farmecele 


www.dacoromanica.ro 


= J a 


unei babe fermecătoare numită Ioana care era 
a lui Ioan Koacock. Alții spuneau că mama 
lui Ştefan Bocskai, dorind ca Sigismund să 
iea în căsătorie pe o fiică a ei şi neisbutind 
căci vanitatea lui îl făcu să prefere pe o nem- 
țoaică, prin farmece îl legase. Cardinalul porni 
atunci la Roma pe secretarul său Tomasi, mai 
pe urmă autora două scrieri despre acele tim- 
puri, ca să vestească Papei înălțarea sa pe tro- 
nul Ardealului și să-l roage a-i da iertare spre 
a se putea cununa cu. Maria-Cristina. Papa 
primind actele de despărțenie, strică căsătoria 
în 14 lulie (1589), într'un consistoriu, dar Ma- 
ria-Christina era desgustată de lume și sătulă 
de suferinţe şi, neprimind propunerile cardi- 
nalului, părăsi Ardealul şi se întoarse la Gratz 
lângă părinţii săi. De acolo se întoarse fără' 
întârziere la mânăstirea Santa-Maria d'Halla 
la Inspruck, unde se călugări. Ea era d'abia 
de 25 de ani. Era o femee frumoasă, cu minte, 
împodobită cu învățătură, iubeaţă, dar avu ne- 
norocirea a fi născută archiducesă și osân- 
dită din naştere a sluji de instrument orb 
politicei familiei sale. Ea fusese mai întâiu 
hotărâtă a se căsători cu posomorâtul bătrân 
tiranul Filip al II-lea, regele Spaniei; apoi i 
se schimbă nenorocirea, dând-o în căsătorie 
după Bathori. Astfel în acea mânăstire periră 
îngropate sub văl atâtea daruri strălucite ce 
împodobea pe acea nenorocită femee, lăudată 
şi căită de toți câți au cunoscut-o. 


* 
Impăratul nu răspunse la scrisoarea ce-i tri- 
misese cardinalul Bathori prin Petz şi porunci 


generalului Basta să se grijească de oaste spre 
a intra în Ardeal. Asemenea, primind scrisori 


www.dacoromanica.ro 


— 27 — 


dela Mihaiu-Vodă cun că el se teme de o 
trădare din partea lui Andrei, şi că ar dori să 
oştească în contra lui, îi trimise printr'un ra- 
guzan o bună sumă de bani. Cardinalul văzân- 
du-se ameninţat din toate părțile cu mai multă 
grabă decât prevăzuse el, şi îngrijat de pri- 
mejdia în care se afla, ceru un pasport şi 
triinise pe Gaspar Corniş la Basta spre a câş- 
tiga vreme. Acest trimis arată că: „dacă îm- 
„păratul nu primeşte o învoire pe care stăpâ- 
„nul său totdeauna a dorit-o, acest prinţ va fi 
„mevoit pentru apărarea sa a-şi căuta un pu- 
„ternic protector; că el roagă pe M. S. I. să 
„declare curat de voeşte a trata pe cardinalul 
„ca un aliat sau ca un duşman; că un ciauș 
„al Porții ce era lângă dânsul, îi făgăduia 
„ajutorul şi prietenia sultanului, fără a cere 
„mai mult de Io mii galbeni tribut anual în 
„loc de 15 mii ce era mai înainte, și că, ne- 
„putând sta fără protecţie, se va declara pen- 
„tru Poartă; dar că cardinalul gândind mai 
„mult la ceea ce cerea dela dânsul rangul 
„Şi calitatea sa, doria iai bine să se unească, 
„cu împăratul împotriva dușmanului comun al 
„numelui de creştin, decât a se arăta că jert- 
„feşte intereselor sale particulare cauza reli- 
„giei precum şi mântuirea şi libertatea patriei 
„sale; că multe erau mijloacele de împăciu- 
»ire şi că trebue a mai strânge nodurile prin- 
„tr'o nouă căsătorie cu casa Bathorescilor, a- 
„supra căreia casa Austriei a vărsat atâtea fa- 
„ceri de bine; că cardinalul, văr primar cu Si- 
„gismund, se va sili d'a merita această alianță, 
„prin jertfirea şi credința sa şi că el dorește 
„ca împăratul să bine voiască a-i da în căsă- 
„torie pe princesa Maria Christina; ca atunci 
„acest prinţ rezemându-se pe această augustă 
„căsătorie, va privi de aci înainte ca dușman 


www.dacoromanica.ro 


— 28 — 


„nu numai pe Turc, acest crud biciu al creş: 
„tinilor, dar încă şi pe toți câţi vor isbi sau 
„vor nesocoti casa Austriei. 

Basta fu puţin atins în inimă de aceste cu- 
vinte şi, încredinţat fiind că cardinalul nu lu- 
cra cu bună credință, răspunse trimisului cu 
aceeaşi prefacere: „că stăpânul său trebue să 
„spere mult la bunăvoința împăratului, că el 
„va face îndată cunoscut M. S. împăratului 
„aplecările în care se află cardinalul şi crede 
„că vor fi ascultate bucuros propunerile aces: 
„aul prinț; că, afară de acestea, el le va rezema 
„cu tot creditul său“. 

Cardinalul într'adevăr nu era de bună cre- 
dință. Prieten al Poloniei, căreia era mult în- 
datorat, el nu putea să voiască serios alianța 
cu împăratul. El ştia acum că căsătoria ce 
cerea era peste putință. El credea mai mult în 
Turci, care îi mulțumiau dorințele şi-i făgă- 
duia şi țara Românească. Lui îi trebuia însă 
câtă-va vreme spre a se înțelege bine cu Tur- 
cii, Polonii şi cu Movilă şi a se întemeia în 
țară, a se îngriji de oaste şi a dobândi aju- 
toare dela aliaţii săi. El trimise spre acest 
sfârşit în Polonia pe Gavriil Banfi, unul din 
senatori şi pe Ştefan Cacasi dela Cluş, iar 
în Moldova pe Ion cu numele Negy (Mare) 
din oraşul Baia de Criş. Acesta era însărci- 
nat d'a negocia o căsătorie între unica fată a 
lui leremia-Vodă cu Ion Iffiu, fratele său din 
mumă. 


* 


Acum cardinalul, crezând că a înşelat şi 
a adormit pe împăratul, voi să înşele şi să a- 
doarmă şi pe Mihaiu-Vodă, de care simţise 
că nu e iubit, precum nici el nu-l iubea. Mi- 


www.dacoromanica.ro 


— 29 — 


hai-Vodă într'adevăr, înţelese bine cât de pri- 
mejdioasă e pentru dânsul urcarea cardinalu- 
lui la domnia Ardealului. El desperase cu to- 
tul de a se mai putea acum împăciui cu Tur- 
cul și a se bate cu dânsul; având Ardealul 
dușman, îi era foarte greu. "EI începu a pri- 
veghia cu luare-aminte toate mișcările cardi- 
nalului şi află curat că acesta făcuse alianță 
cu Polonia, cu Turcii și cu Ieremia și că, în- 
nainte de toate aliaţii asupra țării Românești 
şi asupra capului lui vor năpădi, că Turcii se în- 
voiseră a lăsa lui Andrei Transilvania și țara 
Românească, scăzând şi tributul cu cinci mii 
galbeni și că, de pe povaţa şi sfaturile cardina- 
lului, Poarta urzea acum curse private spre 
a-l pierde. Mihai înștiință de toate acestea pe 
împăratul, făgăduind că va goni pe cardinalul 
din Ardeal. Afară de primejdia cu care îl a- 
menința cardinalul, lui Mihai îi era ciudă mare 
cum un popă (cum îi zicea el) să domnească 
peste o ţară așa de frumoasă, de care el se 
credea mult mai vrednic și care-l iubia pe 
dânsul foarte mult. 

Cardinalul trimise lui Mihai-Vodă pe Gas- 
par Corniș, pe care-l numise general mai mare 
peste toată oastea sa. Acesta fusese unul din 
sfetnicii lui Sigismund la anul 1594, când se 
uciseră nobilii. El ura pe cardinalul Bathori 
și partida turcească şi se temea de răsbuna- 
rea ei. Cu puţine zile înainte, el primise o în- 
fruntare grea dela junele Iffiu, frate vitreg 
al cardinalului, al cărui tată pierise în acea 
ucidere dela 1594. Corniș avea drept a se 
teme că amnestia și uitarea făgăduită de car- 
dinalul nu va fi ținută de seamă. Ast-fel inspi- 
rat spun că Corniș întâlnindu-se cu Mihai- 
Vodă, îl mai întărâtă asupra cardinalului, în- 
credințându-l de gândurile vrăjmăşeşti ale a- 


www.dacoromanica.ro 


200) 


cestuia și-l întemeea mai mult în proiectul său 
de a intra în Ardeal. Intorcându-se lângă cai- 
dinal, Corniş îl asigură că Mihai-Vodă nu hră- 
neşte nici un cuget de dușmănie asupră-i și 
nu bănuește nimic. Nu mult după aceea car- 
dinalul trimise lui Mihai-Vodă alţi doi soli, 
pe bătrânul George Ravazdi, unul din sena- 
tori şi pe Nicolae Viteazu, bărbat însemnat 
şi care cunoștea limba românească, „spre a-i 
„făgădui prietenie și raporturi de bună vecină- 
„tate, cerând şi dela dânsul asemenea“. Mi- 
hai, necunoscând încă pe deplin cugetele îm- 
păratului şi crezând în sinceritatea cardinalu- 
lui, se înduplecă a încheia cu acesta un trac- 
tat, puind în condiție ca cardinalul să nu se 
desbine de împăratul, nici să se alieze cu Tur- 
cii, ci, unindu-şi armele împreună să poarte 
răsboiu împotriva lor. Acest tractat încheiat 
la 14 Aprilie 1 599, se subscrise de Mihaiu şi 
de zece boieri ai săi și prin jurământ pe evan- 
ghelie se întări. Apoi solii ardeleni, după o ză- 
bovire de două luni în Ţara Românească, se 
intoarseră acasă. 

Dar nu trecu multă vreme şi Mihai-Vodă se 
încredință de viclenia cardinalului către dân- 
sul. El prinse un trimis al cardinalului ce mer- 
gea la Turci şi, din cărţile ce se găsise la dân- 
sul, se dovedi cum că cardinalul încheiase pace 
și alianță cu Turcii și cu leremia-Vodă și voia 
să-l răstoarne din tron și să-l prinză, pentru 
care sfârşit chibzuiau fiecare a-şi aduna oștile 
în tabără. Mihai, văzând că este astfel înșe- 
lat, se hotărî d'a apuca înaintea vrășmașilor 
săi, de a-i isbi până a nu fi ei în stare să-l is- 
bească; deci începu a aduna şi a înscrie sol- 
dați numeroși, parte mare din Poloni, Cazaci, 
Sârbi. El scrise împăratului toate faptele car- 
dinalului, arătând că vrea să-l răsbune despre 


www.dacoromanica.ro 


PRE. Ra 


dânsul și să cuprindă Ardealul, cerând pentru 
aceasta dela Maiestatea Sa să contribuiască cu 
30 mii talere pentru plata oştirilor şi cu zece 
mii puşti. In vremea aceasta, spre a nu se in- 
sufla bănueli cardinalului, răspândi vorbă că 
aceste gătiri de oaste le face împotriva Tur- 
cilor. 


Mihai se pregătește 


Cu toate acestea faima, adesea prevestitoare 
adevărată a nenorocirilor ce ameninţă, începu 
a se lăți, ațâţând toate vorbirile, spăimântând 
toate fețele, vestind că acele pregătiri de răs- 
boi ale lui Mihai-Vodă nu se fac împotriva 
Turcilor ci împotriva Ardealului. Atunci prin- 
țul Andrei porni un sol la Casovia, spre a în- 
treba pe generalul Basta dacă e adevăr că 
Mihai-Vodă pregăteşte o revoluţie şi fierbe în 
mintea sa proiectul d'a-l goni și d'a stăpâni 
Ardealul. Basta, ascultând vorbele acestui tri- 
mis, răspunse foarte simplu că gândurile lui 
Mihai îi sunt necunoscute şi că cardinalul îl 
poate întreba pe el însuşi de ceea ce pregă- 
teşte. Cardinalul se hotărî atunci a trimite la 
Mihai-Vodă pe senatorul Pancratie  Sennyei 
spre a iscodi gândurile lui. Mihai primi pe sol 
cu multă bună voinţă şi cinstiri în palatul său 
dela Târgovişte, înconjurat fiind de soldaţii săi. 
Sennyei ceru dela dânsul d'a nu lăsa pe prin- 
țul Andrei în cumpănă, între temere şi spe- 
rare; da  împrăştia printr'o declarație cu 
inimă curată, sgomotul rău ce aleargă nu 
numai în Ardeal, dar: încă şi în toate părțile 
din afară. Mihai, văzând proectele sale desco- 
perite, se simți în nevoe d'a înşela pe duşma- 
nul său, spre a nu fi însuşi înşelat şi perdut 
de dânsul. El protestă cu multă înfocare din- 


www.dacoromanica.ro 


— 32 — 


naintea lui Sennyei îinpotriva nedreptei lor bă- 
nueli ce cardinalul are asupră-i; el aduse a- 
minte de jurământul ce a făcut că va păzi pace 
şi prieteşug cu Ardealul și că aceasta i-o po- 
văţueşte şi interesul său. El adaose protesta- 
ţii şi jurăminte că astfel va urma şi în viitor, 
declarând în sfârșit că el stă gata a trimite în 
Ardeal pe soţia sa şi pe fiul său Pătraşcu ca 
zăloage ale credinţei sale, numai cardinalul să 
trimită pe frate-său Ștefan Bathori la Tur- 
nu-Roșu, lângă hotarul țării Românești spre 
a-i primi și să se îndatoreze că va purta grije 
pentru siguranța și buna petrecere a familiei 
sale, după cum o cere datoria și prieteșugul. 
Istoricul Bethlen în cuvântul ce pune în gura 
lui Mihai în această împrejurare, pretinde că 
el ar fi zis că, de va intra în Ardeal, să-l ducă 
Dumnezeu a mânca trupul femeii sale și a bea 
sângele fiului său. Nouă ne vine cu greu a 
crede la acest jurământ ;„când știm cât de 
mare era credința sa și cât de puternică inima 
sa. Ca toate inimile de leu, el își iubia fami- 
lia. Credem mai mult sau că aceste cuvinte sunt 
niște exageraţii ale analiştilor unguri contim- 
porani sau că Sennyei chiar, care și el era 
tainic dușman al Cardinalului, a adus dela 
sine aceste cuvinte spre a insufla călugărului 
o încredere oarbă în Mihai-Vodă. Gaspar Cor- 
niș încă declara că el îşi pune capul că Mi- 
hai-Vodă n'are nici un gând de vrășmășie. Ast- 
fel crezuţii prințului Andrei slujiră mai mult 
a-l înşela decât chiar duşmanul său Mihai- 
Vodă. 

Intr'acest chip Andrei Bathori se înşelă și, 
încredințat acum că Mihai-Vodă nu cugetă rău 
asupră-i, îi dete voia cerută de acesta d'a cum- 
păra în orașele săseşti arme, praf, trâmbiţe, 
steaguri și tot ce-i trebuia pentru război şi de 


www.dacoromanica.ro 


— 33 — 


a le trece în țara Românească. Asemenea el 
îngădui la vre-o câţi-va unguri, precum 
George Maco şi frate-său Grigore, Franciscu 
Lugaci, răsboinici viteji şi cercaţi, şi la mulți 
alți, a intra în slujba lui Mihai-Vodă, dorind 
ei a se bate sub dânsul. Dar această încredere 
ce avea în Mihai nu opri pe cardinal d'a lucra 
cu mai multă înfocare cu aliaţii săi întru în- 
ființarea planurilor comune. El se învoi pen- 
tru încheierea păcii şi alianței cu Turcii prin 
Mustafa, solul turcesc, şi ciauşul Ușaim, care 
de câtă-va vreme se afla petrecând în bună 
cinste la curtea lui; dintr'altă parte se înțe- 
lese cu Ieremia-Vodă şi cu Polonii ca fie-care 
strângându-şi oștile în taberi, să stea gata ai 
veni întru ajutor. El însuşi îşi adună oștile, pu- 
nând tabăra la Sas-sebeş şi aştepta numai so- 
sirea aliaţilor săi spre a se porni împotriva 
lui Mihai. In vreme ce cardinalul fără grije, 
până să-i vină aliaţii, îşi petrecea timpul, pre- 
umblându-se prin munţi, vânând la păstrăvi şi 
desfătându-se prin mâncări şi băuturi, armia 
lui, ce sta în nelucrare la Sas-sebeş, începu a 
cârti şi a se plânge, mai cu seamă nobilimea. 
Fie-care de pe caracterul său, striga şi zicea 
că-şi pierdeau vremea într'o nelucrare nefolo- 
sitoare şi ruşinoasă, că se ruinau acolo nefă- 
când nimic, că ei slăbiau şi ei nu puteau merge 
să îngrijească de trebile casnice ale lor; că e 
necuviincios lucru, în vreme ce erau în sigu- 
ranță, fără dușman de nicăiri, de a-şi petrece 
vara închişi în tabără, topindu-se în moliciune. 
Cei mai hmbuți nu respectau nici pe prințul 
nici pe sfetnicii săi; că ei strigau că cardina- 
lul era fricos, nesocotit, nehotărât şi, leneş 
şi că, obişnuit fiind la trândăvia călugărească 
şi la o vieață delicată şi singuratică, el nu 
ştia ce trebue unei armii şi ceeace cere inte- 


www.dacoromanica.ro 3 


— 34 — 


resul statului; că el a luat domnia fără să 
ştie prin ce ar putea mântui republica şi cum 
şi cu ce se face răsboiul. Cardinalul, cum auzi 
aceste cârtiri ale ostașilor, se îngriji foarte şi 
îndată, lăsând în tabără numai pe pretorieni 
şi trupele mercenare, dete la toate celelalte oști 
voe de a se întoarce pe la casele lor. Astfel, 
nu oarba încredere în Mihai-Vodă, ci temerea 
sa de cârtirile oştirilor, făcu pe cardinal a 
strica lagărul și a se desarma de o camdată. 


+ 


In vremea aceea sosi în Ardeal la Alba-Iulia 
(20 August 1599) German Malaspina, episco- 
pul de Caserta, ca nunciu apostolic pe lângă, 
cardinal. Acesta fusese, cum știm, în aceeaşi 
cualitate în Polonia, unde din reaua credinţă 
cu care se purtase ;își trase hula tutulor, şi 
Polonezii făcură un joc pe numele lui ce în- 
semna spin rău, zicând: „nici odată nu pot fi 
spinii buni, măcar și de ar fi trimişi dela Ro- 
ma“. El era într'adevăr un ambițios și intri- 
gant mare, căutând prin toate chipurile a do- 
bândi pălăria de cardinal, ce foarte mult o 
doria. După o şedere de câţi-va ani în Polo- 
nia, desperând de a-și vedea dorința împli- 
nită, trecu în Ardeal, teatru pe atunci de multe 
intrigi. El doria în tot chipul să câştige fa- 
voarea împăratului, ca printr'însul să dobân- 
dească cardinalatul. El se sili a face pe Andrei 
Bathori să înțeleagă cât este de urât şi ocă- 
râtor pentru dânsul, fiind creștin şi cardinal 
încă, să se alieze cu Turcii împotriva creşti- 
nilor și a Papei; că el trebue să se teamă de 
mânia Papei și a sfântului colegiu și de răs- 
bunarea împăratului şi a tuturor creştinilor. El 
îi făgăduia încă cum că va mijloci la Papa ca 

www.dacoromanica.ro 


— 35 — 


să-i dea voje a se căsători ca să nu se stingă 
astfel familia Bathoreştilor. Un analist ungur 
de pe atunci, anume Szamoscozi, pretinde că 
prințul Andrei se înduplică la aceste cuvinte 
ale lui Malaspina și se făgădui că va strica a- 
lianţa cu Turcii, cu atât mai mult că aceștia 
pretindeau ca să le dea înapoi cetățile de mar- 
gine Lipova, leneu și alte treceri vecine; zicea 
numai că temându-se de împotrivirea locuitori- 
lor voia să ţină această hotărâre secretă până 
la epoca când se va aduna dieta; iar pentru 
încheerea acestei alianțe porni îndată pe Ște- 
fan Cacasi la împăratul; şi apoi chemă la sine 
pe solii turci, le declară că voeşte răsboiu cu 
Poarta. Istoricul Bethlen face bine de a se în- 
doi, observând că ceilalți analiști tac despre 
aceasta și că solii săi lângă sultanul, Nicolae 
Gavay și Francisc Budai, nu se întoarseră dela 
Poartă, decât după intrarea lui Mihai-Vodă în 
Ardeal. Urma însă ne va arăta că Andrei Ba- 
thori nu era de loc sincer în făgăduelile sale. 
O dovadă despre aceasta încă este că, în vreme 
ce el protesta despre hotărârea lui d'a se alia 
cu împăratul, el scria lui loan Zamoisky cerând 
poveţi şi protestând de voința lui de a ţinea 
cu Polonii. Zamoisky îi răspunse, în 23 Sep- 
tembrie 1599, ca să se grăbească a trimite o 
ambasadă la Staturile Poloniei, cerând protec- 
ţia lor pentru dânsul şi pentru provincia sa. 
Este adevăr că toţi actorii acestei scene um- 
blau căutând a se înșela între sine unii pe alții: 
Andrei Bathori înşela pe împăratul, pe Mihai, 
pe Basta și pe Malaspina; împăratul înșela pe 
cardinalul, pe al cărui trimis îl primi foarte 
bine la Pilsna, unde se dusese, și-i dete sperări 
că va încheia în curând tractatul cerut, şi în- 
tr'aceeaşi vreme trimitea instrucţii tainice la 
Mihai-Vodă și la generalul Basta ca să se în- 


www.dacoromanica.ro 


— 36 — 


țeleagă împreună spre a intra cât mai cu grabă 
în Ardeal şi a goni de acolo pe cardinal. El 
încă înșela şi pe Mihai-Vodă, lăsându-i a spe- 
ra mult, dar fiind bine hotărât a se sluji cu 
dânsul ca un instrument şi a nu-l lăsa să se 
întemeeze în stăpânirea Ardealului. Mihai-Vodă 
căuta a înşela pe cardinalul şi într'aceeași vre- 
me voia să înșele pe Basta, intrând în Ardeal 
înaintea lui, cum și pe împărat, fiind hotărât 
a păstra această țară sub cârmuirea sa. Basta 
asemenea voia să silească în toate chipurile 
spre a dobândi el, iar nu Mihai, cârmuirea 
Ardealului: în sfârşit Malaspina umbla să în- 
şele pe toată lumea, vânând în toate părţile 
mult dorita pălărie de cardinal. Acest chi 
viclean de a lucra, deşi în ziua de astăzi, 
când ideile morale sunt mult mai desvoltate, 
este oare-cum iertat, decorându-se cu numirea 
de diplomaţie și înşelăciune de răsboi, datoria 
istoriei, această conştiinţă a neamului omenesc, 
este de a-l osândi. Mihai-Vodă din toţi este 
mai lesne de iertat; el era ameninţat cu vicle- 
nie în cârmuirea şi patria sa şi era nevoit să 
se apere cu aceleași arme cu care era isbit; 
ambiția lui încă avea un scop mult mai no- 
bil și mai înalt decât a celorlalți; el ţintea 
a regenera naţia sa. 


* 


Mihai-Vodă, aflând de tabăra cardinalului 
dela Sas-Sebeş, trimise în Ardeal pe banul 
Mihalcea, sfetnicul său de aproape şi pe Geor- 
ge Raț, sârb cu neamul și cu numele, spre a 
cerceta puterile şi găndurile lui Andrei. So- 
sind lângă acest prinţ, ei îi declarară că Mi- 
hai-Vodă voeşte să năvălească în Bulgaria, în 
vreme ce Ibraim-Paşa răsboia în Ungaria, după 


www.dacoromanica.ro 


— 3 — 


cum făcuse cu isbândă în anul trecut, şi că 
ar dori pentru aceasta să nuli se întâmple în 
ipsă vre-o primejdie din partea Ardealului. 
Cardinalul încredinţă pe trimişi că Mihai-Vodă 
poate fi sigur că nu Y se va aduce nici o stân- 
Jenire la întreprinderile sale; pe lângă acest 
răspuns, trimișşii raportară lui Mihai, că în 
tabăra de lângă oraşul Sas-Sebeş Andrei a- 
vea numai, nişte pretorieni şi oare-care oști 
mercenare; iar oastea ţării se licenţiase din 
pricina sărbătorilor şi fiind fără grijă de vrăş- 
maşi. 

In acele zile Mihai-Vodă trimise la Rudolf 
cesarul pe unul din boierii săi anume Stoica, 
boer ales, înțelept şi de cinste al țării, ca să, 
se dea poruncă lui George Basta să-şi unească 
la Casovia oștile sale cu garnisoanele germane 
şi cu Ștefan Bocskai şi împreună cu oștile 
Varadinului să cază cu toţii asupra Ardealului, 
în care el, Mihai, va năvăli într'acea vreme 
şi astfel Andrei, fiind silit a-şi împărţi oștile, 
să nu poată respinge nici pe unul nici pe cel- 
lalt dușman. Cesarul, trimițând pe Stoica la 
Szathmar, îi răspunse că va afla voința sa 
dela vice-regele din Casovia. Cu toate acestea 
trimise cărți lui Moise Săcuiul, căpitanul Szat- 
marului, poruncindu-i ca să dea la vreme tot 
ce va fi trebuincios. Generalul George Raț aduse 
încă lui Miha: o sumă de bani din partea îm- 
păratului şi el se puse atunci a-şi aduna oas- 
tea şi a pregăti expediţia ce avea în gând, răs- 
pândind mereu vorba că se găteşte împotriva 
Turcilor. Autorii contimporani vorbesc ast-fel 
de armata lui în această epocă: „,Slujesc de 
„soldaţi acestui voevod, afară de Români, 
„a căror vitejie o cunosc bine Turcii din vre- 
„mea viteazului lor căpitan Dracula, mulţi un- 
„guri, ardeleni, câţi-va arnăuţi, greci şi sârbi. 


www.dacoromanica.ro 


— 38 — 


„Are puţini puşcaşi, de care se află în lipsă 
„Şi ardelenii, căci aceste popoare mai cu seamă 
„ungurii, se bat mai voios cu săbiile și călări 
„cu sulițele şi cu mare îndrăsneală arată faţa 
„la vrăşmaşi“. 

Mihai îşi iubia ostașii și cea dintâi a lui îngri- 
jire era pentru dânşii. Totdeauna în mijlocul 
lor, făcându-le necurmat căutare, cercetând tre- 
buinţele lor, când arătându-le familiaritatea u- 
nui camarad, când vorbindu-le cu puterea şi 
mărirea unui domn, când cu dragostea unui 
părinte, el fermeca și răpea mintea şi inimile 
ostaşilor. Vitejii din toate părţile şi din toate 
naţiile alergau cu entusiasm sub steagul unui 
erou, care le făgăduia biruinţi glorioase, căci 
ei ştiau bine că el îşi ține făgăduiala, și înfoca- 
rea lor era așa de mare cât şi încrederea lor. 
Cu un asemenea căpitan ei erau gata a între- 
prinde tot, siguri că vor isbuti. Ei erau mân- 
dri de dânsul şi mândri de sineşi, gândind că 
fac parte dintr'o armie nebiruită. Românii pre- 
cum şi Moldovenii îl urmau îmboldiţi mai mult 
din datorie şi dragoste către patrie, pe care el 
o făcuse atât de glorioasă și făgăduia a o face 
pe atât de mare. Sârbii, Bulgarii, Grecii, Ar- 
năuţii alergau la dânsul ca către un înger de 
libertate și de mântuire pentru neamurile lor. 
Cazacii, Polonezii, Ungurii se întocmeau sub 
steagul lui, unii povăţuiţi prin admirarea lor 
pentru un mare erou, alții împinşi prin dragos 
tea răsboiului şi a foloaselor ce aducea osta- 
şilor, alţii, ca mai toţi vitejii, căci inima lor 
era aprinsă de acea nobilă dragoste a gloriei, 
care împinge pe om la moarte ca să dobân- 
dească nemurire. 

Intr'aceea, în cursul lui Septemvrie, Mihai- 
Vodă trimise alţi doi boeri, anume unul vistie- 
rul Damian şi celălalt Preda, ca să ceară în 


www.dacoromanica.ro 


— 39 — 


numele lui o trecere sigură prin mijlocul Ar- 
dealului în Ungaria, unde îl chemă împăratul 
în ajutor împotriva puternicului Ibraim-Paşa 
făgăduind a trece prin Ardeal fără a vătăma 
pe nimeni. Dar cardinalul răspunse că nu cre- 
de că vr'o primejdie aşa mare ameninţă creşti- 
nătatea, încât să aibă trebuinţă de ajutorul lui 
Mihai, îndemnându-l în orice caz a trece mai 
bine Dunărea în Bulgaria, după cum îi era 
gândul şi va face prin aceasta o diversie mult 
mai folositoare creştinilor. D'abia se întoarseră 
aceşti boieri lângă Mihai-Vodă şi el trimise din 
nou cardinalului pe Mihalcea, banul Craiovei 
şi pe George Raț, căpitanul guardiilor sale, 
spre a vesti că, de pe povața ce i-a dat el, 
este gata să treacă Dunărea spre a pustii Bul- 
garia. Dar cu toate acestea Andrei nu se Încrezu 
şi porni la Mihai pe George Palatici, om foarte 
dibaci, ca să-l încredințeze că pacea încheiată 
cu Turcii şi cu Tătarii este numai o prefacere 
până să-i vie bine a se declara duşmanul lor, 
aceea ce speră a o putea face curând; şi că el 
voeşte a cultiva cu dânsul sântele drepturi ale 
unei bune vecinătăţi şi ale unui prieteșug ne- 
siluit. Mihai, care ştia acum ce temei au cuvin- 
tele lui Andrei, răspunse că şi el voeşte să 
trăească în bună unire cu prințul Ardealului. 
Mihai lucra cu atâta taină, în cât împărțindu-și 
armia în deosebite locuri ,nu lăsă lui Palatici 
să vază, fără numai trei sute pedestrași din 
guardia sa. Întorcându-se lângă cardinalul, Pa- 
tici îi raportă răspunsul lui Mihai, adăogând 
că n'a văzut la dânsul nici o pregătire de răs- 
boi. 

Cardinalul, sigur acum că Mihai va sta în 
linişte şi că a câştigat astfel timpul trebuin- 
cios pentru înființarea proiectelor sale, crezu 
că va putea acum să-și caute a se desface de 


www.dacoromanica.ro 


— 40 — 


protivnicii săi din lăuntru și să răsbune ucide- 
rea fratelui său Baltazar. Cu toate că la ale- 
gerea sa de prinţ el jurase, pentru dânsul şi 
fratele său Ştefan uitare desăvârșită şi că nu 
va căuta nici o răsbunare, acum umbla să pri- 
gonească sub alte pricinuiri pe acei ce-i credea 
ca sfătuitori ai acelei ucideri; astfel era Ştefan 
Bocskai, Gaspar Corniș, George Rasvadi şi 
alţii. Puind pricină că Bocskai, nu a intrat în 
Ardeal când a fost chemat, cardinalul ocupase 
cetăţile Deva și Gorghiu ,ce erau în stăpânirea 
lui Bocskai. Asemenea Ștefan Bathori trăgea 
la judecată pe sus însemnațţii svătuitori ai osân- 
dei lui Baltazar, cerând ca să-i întoarcă sta- 
ra acestuia ce Sigismund Bathori o împărțise 
între dânșii. Drept aceea cardinalul convocă 
dieta pentru 18 Octombrie (s. n), ziua St. 
l.uca, la Alba Iulia, spre a hotărî despre aces- 
tec pretenţii ale lui și ale fratelui său. In vre- 
mea aceasta Sigismund Bathori, după o petre- 
cere d'abia de câte-va luni în Polonia, scrise 
«ardinalului că i s'a urât cu traiul în ţară stră- 
mă și doreşte a intra în Ardeal, spre a trăi o 
viață liniștită. Cardinalul, temându-se cu tot 
dreptul de un om atât de neastâmpărat, îi răs- 
punse printr'o poesioară în patru versuri (qua- 
train), povățuindu-l să stea liniştit, şi-i refuză 
cererea. 
* 


Intr'aceea leremia-Vodă din Moldova făcu 
ştire cardinalului că Mihai-Vodă voește a in- 
tra în Ardeal cu oşti grele și tot într'o vreme 
loan Maro, sârb de neam, născut și crescut 
în Ardeal, care ştiind bine limba românească 
și latinească, se afla în slujba lui Mihai-Vodă 
ca secretar și cunoștea proectele lui, scrise 
cardinalului ca să nu creadă încredințările lui 


www.dacoromanica.ro 


Mihai, căci el are de gând a năvăli în Ardeal şi 
a coprinde această ţară, pentru care sfârșit 
îşi adună toate oștile. Andrei Bathori porni 
îndată la Mihai-Vodă în solie pe Tomas Czo- 
mortany, om ager la minte, ca să caute prin 
toate chipurile a descoperi proectele lui Mi- 
hai. Czomortany sosi la București Sâmbătă 
spre seară, II Octombrie, şi îndată avu au- 
dienţă dela Mihai-Vodă, iar după câtă-va vre- 
me de vorbă, luând cuvântul domnului, se în- 
toarse a doua zi Duminecă către cardinal, cu 
un răspuns pacinic. Despre această solie ana- 
liştii contimporani se deosibesc între sine. Cro- 
nica română şi unii din analiştii unguri pre- 
tind că cardinalul însărcină pe Czomortany: 
a spune lui Mihai, să-și lase ţara și scaunul, 
căci apoi de nu, va fi isgonit de dânsul şi de 
Turci și va încăpea în mâna acestora. Se vede 
că cardinalului i se dete astfel pe față gân- 
direa sa, sau pentru că credea că peste pu- 
ţin va fi în stare a o pune în lucrare, fiindcă, 
îi şi sosise acum niște cete de polonezi şi mol- 
doveni într'ajutor, sau că a voit să sperie pe 
Mihai și să mai câştige un repaus pe cât-va 
timp. Aceiași analiști unguri spun că Mihai 
Vodă, auzind vorbele lui Czomortany, se în- 
furie și era cât p'aci să dea morţii pe aducăto- 
rul acestei obrasnice solii, dar că, stăpânindu-și 
mânia, el gândi că e mai bine a respecta drep- 
tul gintelor şi a căuta să răsbune acest afront 
asupra lui Andrei, dela care i-a venit, decât a- 
supra solului. Pentru aceea răspunse acestuia 
cu vorbe dulci și bune, făgădui a fi îngăduitor 
întru toate şi nu-l lăsă a descoperi pe fisiono- 
mia lui nici un semn care să-i destăinuiască 
cugetul. Ast-fel acest minunat bărbat știa când 
voia a se stăpâni pe sine-și şi a-și înveli pro- 


www.dacoromanica.ro 


iectele, așa în cât nimeni să nu le poată pă- 
trunde. 

Dar un alt analist, Anbrosie Simigiani, pre- 
tinde că Andrei propuse lui Mihai a-i da asil 
în Ardeal dacă Turcii vor veni să-l gonească 
din Țara Românească, şi până să-şi facă pace 
cu dânşi; că Gaspar Corniş, dușman al car- 
dinalului, în înţelegere fiind cu Czomortany, 
care şi el era tainic partisan al lui Mihai, în 
slujba căruia comandase nişte oştiri, puse pe 
acesta a spune lui Mihai că! i se porunceşte 
de a eşi îndată din țara Românească, altmin- 
trelea va fi prins de Turci, fiind el o stavilă 
la alianța cardinalului cu Turcii. 

Simigiani ca şi Szamoscozi bănuesc că Gas- 
par Corniş cu Pancratie Sennyei, unul din se- 
natori, şi cu mulţi alții din cer mari ai Ardea- 
lului, mai cu seamă din cei compromiși cu Si- 
gismund Bathori în uciderea nobililor la 1594, 
temându-se d'a cădea jertfă lui Andrei şi Şte- 
fan Bathoreştii, chemară pe Mihai-Vodă a in- 
tra în Ardeal. Cest din urmă analist pretinde 
că adesea mulți au auzit pe Gaspar Corniș 
zicând: „Când tai un cap din Bathorești, în 
„dată se iveşte altul în loc, dar voi face ast- 
„fel de bine că mă voi mântui pentru totdeauna 
„de această peire“. Aceste învinovăţiri, pre- 
cum şi altele ce voin vedea mai la vale, nouă 
după cum şi altor istorici unguri şi străini, 
nu ni se par destul de temeinice ca să putem 
încheia din ele o acuzaţie de trădare pentru 
Corniş şi pentru soții lui către neamul lor. 
Fără îndoială că aceştia nu iubiau pe cardina- 
lul de care aveau a se teme; dar mai toți Un- 
gurii simțiau ca dânşii şi dela simțimântul de 
ură până la trădare este încă mult. 


* 


www.dacoromanica.ro 


— 43 — 


Suferințele Românilor din Ardeal. — 
Mihai aşteptat ca un salvator şi de Români 
şi de celelalte popoare 


Mihai-Vodă iarăşi nu avea trebuință de a- 
jutorul unor trădători dintre nobili, când avea 
în parte-i toate popoarele Ardealului. Româ- 
nii, poporul cel mai numeros dintr'această ța- 
ră, de mult țintise ochii spre dânsul cu cre- 
dința sperărei, şi-l aştepta ca pre un mântui- 
tor „spre a-i scăpa de tirania aristocrației un» 
gurești. Intr'adevăr, printr'o fatalitate a lu- 
crurilor, asuprirea Ungurilor ardeleni asupra 
iobagilor lor Români, se adăogia într'o pro- 
gresie crescătoare de ce se mai apropia cea- 
sul ursit spre pedeapsa ei. Intr'o chronică să- 
sească de pe acele timpuri citim, la anul 1592 
acestea: „Foarte adevărat este ceeace zice Li- 
„viu (în cartea IV, decada 4), îmbuibarea şi 
„Sgârcenia sunt ciumele care răstoarnă toate 
„împărăţiile cele mari. In ambele acestea se 
„deprindeau nobilii foarte tare, mai ales Ken- 
„diescii; atâtea bani storceau dela iobagi în- 
„cât nimănui nu-i era iertat a lua bani îm- 
„prumut sau alte soiuri de hrană, decât numai 
„dela ei. Apoi vinurile ce le da iobagilor erau 
„foarte acre, fără gust şi nici de o treabă; a- 
„semenea şi grâul era muced şi tărâțos şi to- 
„tuşi cu preț mare: carnea de bou, de oaie 
„sau era de vită bolnavă sau de mortăciune, 
„pe care iobagii, măcar că nu le puteau gusta 
„erau siliți a o plăti cu preţ destul de mare; 
„mu căuta nimeni la milă, nici la sărăcia ple- 
„bei celei mai ticăloase, nici la Dumnezeu, 
„ci făcea fie-cine ce voia. Fie-care era craiu 
„sau principe. 

„„Kendiescii, spre a-și asigura lucrurile sale, 


www.dacoromanica.ro 


— 44 — 


„trimiteau scrisori în toate părțile ca princi- 
»pii; pe aceştia îi urmau alții, ast-fel încât 
„Şi cei mai sdrențuroşi nobili deprindeau tira- 
„nia şi răutatea asupra sărmanilor ţărani. Te 
„uiţi Doamne, şi rabzi! Faimos a fost şi Fran- 
„cisc Alardi, ce locuia la Mureş, lângă Sân- 
„Paul, şi bătrânul Bogati, cămătari şi sfâr- 
„nari foarte „avuţi, cari au întreprins cea mai 
„mare tiranie cu nenorocita plebe“. 

Aceste se urmau la 1592, înaintea răsboiu- 
lui. De şeapte ani de când urma neîncetat 
răsboiul, chinurile și nevoile Românilor cres- 
cuseră peste măsură, încât inima lor acum 
ferbea de dorința de a-și vărsa focul răsbu- 
nării peste capetele tiranilor lor, domnii Ar- 
dealului. 

Deosebit de Românii, pe care în lipsă de alte 
pricini, legătura sângelui i-ar fi silit a sta mai 
bine cu fraţii lor din țară decât cu neam străin 
apoi chiar și Saşii şi Săcuii erau cu totul în 
favoarea lui Mihai-Vodă. Oraşele săseşti, os- 
tenite şi nemulțumite de domnia ungurească, 
aplecate din natură către împăratul Germa- 
niei, spăimântate încă de câtă-va vreme de 
ura cea mare ce le hrănia cardinalul şi de ți- 
tirile lui d'a le aduce cu sila la legea papis- 
tășească, despre făgăduiala ce dedese Papii 
pentru a intra astfel în favoarea acestuia și 
a le stârpi cu totul, se plecau bucuroși către 
Mihai-Vodă, care zicea că cuprinde ţara pen- 
tru împăratul. Ei aflaseră că la Alba-Iulia se 
şi ridicase în piață şeapte ţepi în care Andrei, 
voia să tragă pe cei şeapte judecători saxoni 
înainte de 18 Octombrie, ziua hotărâtă pen- 
tru deschiderea dietei, la care aceştia trebuiau 
să se afle. Albert Hull, comitele Sașilor și unul 
din cei mai mari din bărbaţii lor, descoperind 
acest groasnic proect, hotărî a-şi mântui com- 


www.dacoromanica.ro 


— 45 — 


patrioţii de tirania unui popor crud şi fanatic. 
El se grăbi a scrie lui Mihai, rugându-l să 
vină cât mai curând în ajutor, făgăduind a 
răscula toată nația în favoarea lui. 

Mihai, spre a le da dovadă de încrederea 
sa într'înșii, alesese pe Christofor Herschel, 
cetățean dela Braşov frate cu judele acelui 
oraş, spre a-l trimite la Praga la împăratul 
cu cărți în care se trata de gonirea cardinalu- 
lui din Ardeal. Se zice că Herzely făcu această 
călătorie sub pretext de comerciu şi că Mi- 
hai dete lui Herzely pentru drum o sută de 
galbeni de aur şi împăratul, după ce la răs- 
plătit cum se cade, îl trimise înapoi la Mihai. 

Secuii asemenea, după cum ştim, aveau o 
ură fioroasă împotriva nobililor şi mai ales 
asupra familiei Bathoreştilor. Purtarea cea în- 
șelătoare a acestora, dându-le libertatea când 
aveau nevoe de dânşii şi răpindu-le-o îndată 
ce trecea primejdia, chipul cumplit prin care 
cea din urmă răscoală a lor (1596) fusese 
pedepsită, îi făcuseră nerăbdători de a scu- 
tura jugul, ţinând a da mână de ajutor ori- 
cărui duşman al casei Bathoreştilor. 

Aşa, toate popoarele Ardealului urau pe car- 
dinalul, aşteptau cu nerăbdare şi stau gata 
să ajute pe Mihai spre a răpi din mâna lui 
Ţara Ardealului. Mihai dar în Ardeal era spe- 
rarea și sprijinul intereselor populare împo- 
triva aristocrației și domniei ungurești. Vai! 
pentru ce necunoscu el această frumoasă mi- 
sie şi trase asupră-şi pedeapsa meritată a ce- 
lor ce calcă menirea cu care provedinţa i-a 
însărcinat | 

Dar afară de popoare, ştim că o mare 
parte din cei mai mari nobili ai Ardealului 
nemulțumiți de Bathorești, chemau în dorința 
inimei lor pe Mihai, deşi în lipsă de dovezi 

www.dacoromanica.ro 


— 46 — 


temeinice, nu credeau că această dorință să 
fi mers până la trădare și că ei să fi înlesnit 
cu ceva triumful lui Mihai. 

Astfel, cursoarea ce târa pe Mihai și-l îm: 
pingea în Ardeal era puternică, nebiruită, pro- 


videnţială. 
x 


A doua zi după pornirea lui Czomortany 
spre Ardeal, luni, în 13 Octombrie 15%9, Mi- 
hai-Vodă adună la Ploeşti o parte mare din 
oştile sale. Toată gloata ostaşilor Români şi 
sârbi era așezată în piață şi pe uliți; iar călă- 
reţii guardiei sale numiţi Curtenii şi o ceată, 
de Cazaci și de polonezi, îi răspândi împreju- 
rul orașului. Generalului Baba-Novac, care a- 
vea sub comanda sa 5000 oameni pedestrime 
precum și haiducilor din Ungaria, le dete po- 
runcă de a-și întocmi oştimea lor armată în 
cinci rânduri din piață până la curtea palatu- 
lui domnesc. Astfel fiind posturile aşezate, a- 
duseră dinaintea lui Mihai mai întâi pe vi- 
teazul George Mako cu ceilalți căpitani de 
oaste, Ştefan Tascuni, lon Tamasfalvi, Gri- 
gore Kiş şi pe toţi ofiţerii unguri, ce slujiau 
în armata sa. Domnul le luă mâinile lor în 
ale sale și-i puse să jure că-l vor urma ori 
unde-i va povăţui, mai ales în expediţia ce el 
pregăteşte; că vor asculta şi vor îndeplini toate 
poruncile sale şi că nu vor trăda steagul său 
nici de faţă nici întrascuns. După ce dete 
ast-fel drumul lui Mako și oştilor sale, aduse 
de asemeni dela satul Floreştii 500 călăreţi 
unguri comandaţi de Dimitrie ce-i zicea cel 
mare şi pe locotenenții săi George Horvath 
Ion Kiş, Petru Kidel, Ion Sinoli şi câţi-va 
alţii. El aduse încă și pe beşlii, de cari avea 
două sute în oastea lui. Această ceată de că- 


www.dacoromanica.ro 


lăreţi, sub o numire turcească, era întocmită 
de Mihai-Vodă. Ei aveau o plată deosebită şi 
ajunseră a fi fruntașii vitejilor. Capul lor era 
Ștefan Petnahazi. Mihai-Vodă îi aduse pe unul 
după altul spre a face jurământ. Fură unii 
cari se îndoiră puţin a face jurământ orb şi 
cam nehotărât; către cari întorcându-se Mi- 
hai, le zise cu oarecare asprime: „Faceţi, căci 
„datoria soldaţilor este a urma pe general, iar 
„„nu a generalului pe soldaţi; mie mi se cade 
„a porunci, vouă a asculta“. 

Mihai, căutând mereu a ţine cât mai ascuns 
proectul său, răspândise vorbe, ca mai îna- 
inte, că această gătire de răsboi se face asu- 
pra Turcilor; dar o seamă de boeri pătrun- 
seseră proiectele sale. Erau mulţi din boierii 
săi cei mai iubiţi cărora nu le prea plăceau 
ţintirile ambilor Mihai, cum se zicea atunci, 
adică ale domnului și ale banului Mihalcea, 
carele mereu ațâța ambiția şi pofta de dom- 
nire şi de coprinderi a domnului său. Acei 
boieri iubiau ţara şi pe domn, dar voiau să 
vază pacea şi se împotriveau expediției din 
Ardeal, ca una care poate avea până în urmă 
sfârşit rău, aţâțând mulți duşmani asupra ță- 
rii şi zădărnicind sperarea de a o vedea îm- 
păciuită şi culegând rodul de atâta sânge văr- 
sat. Intre aceşti boieri era şi Theodosie Logo- 
fătul, boier bătrân, ales, de cinste şi price- 
put la sfat. Folosindu-se de lipsa banului Mi- 
halcea, ce se afla încă în Ardeal lângă cardi- 
nalul, acest boer voia să facă o silință spre 
a întoarce pe Mihai-Vodă din hotărârea sa 
de a intra în Ardeal, el trase în gândul său 
pe soția lui Mihai, doamna Stanca. Era o 
femee aleasă această doamnă, ale cărei cali- 
tăți chiar dușmanii soţului ei nu se putură 
opri a le încununa cu laude entusiaste. Bună, 


www.dacoromanica.ro 


— 48 — 


blândă, supusă, înger de mamă şi de soție, 
ea adesea domolea iuțeala şi asprimea carac- 
terului soțului ei, şi într'aceeaşi vreme, inimă 
eroică, ea împărtășea de multe ori primej- 
diile bărbatului său, însoţindu-l în răsboae şi 
până pe câmpul bătăliilor, stând la coasta lui. 
Ca logofătul Theodosie, ea nu iubia pe banul 
Mihalcea pe care-l învinovățea că sfătuește rău 
pe domn. Fie un presimțimânt de nenorocirile 
ce coprinderea Ardealului va trage asupra fa- 
miliei sale, fie numai nişte scrupule nobile 
şi impuse ori-cui este în poziție d'a asculta 
numai glasul inimei sale, fără d'a avea alte 
dorințe mai înalte a împlini, ei i se părea că 
e nedrept lucru a purta răsboiul în Ardeal. 
Cu inima stăpânită de aceste simțiri, ea se 
duse lângă soțul său, silind prin rugăciuni și 
lacrămi a-l întoarce din hotărârea lui. Ea îi 
aduse aminte asilul ce le dăduse Ardealul a- 
tunci când erau amândoi pribegi, prigoniţi de 
tiranul Alexandru, ajutorul ce-i dedese prințul 
Sigismund spre a se face domn și mai pe urmă 
spre a (mântui țara de năvălirea lui Sinan Pașa, 
şi-l jură pe Dumnezeu, pe sfântul Mihai şi pe 
sfântul Nicolae, patronii casei lor, d'a nu purta 
răsboi într'o ţară dela care primise numai bine, 
spre a nu trage asupră-și osânda nemulţumito- 
rilor. Infocatele şi elocuentele cuvinte, precum! 
Și lacrămile ei fură zadarnice; ele nu putură 
clăti hotărârea soțului său. Și oare s'ar fi că- 
zut ca el tocmai acum, în minutul d'a o înde- 
plini, să se lase de o idee care de multă vreme 
frământa inima sa? In ce oare se arăta el ne- 
mulţumitor? Dacă Sigismund Bathori l'a aju- 
tat întru ceva prin creditul său spre a căpăta 
domnia, el nu i-a răsplătit însutit această mică 
facere de bine prin câte foloase biruinţele sale 
adusese Ardealului şi sporise gloria lui Si- 


www.dacoromanica.ro 


— 49 — 


gismund? Trebuia oare să uite la câte umilințe 
supusese Sigismund pe Mihai și patria lui? 
Trebuia să uite că pata rușinosului tractat de 
la la 1595 nu era încă ştearsă? Dacă Sigis- 
mund a venit să-l ajute împotriva lui Sinan, 
nu era oare spre a se ajuta pe sine-și şi Ardea- 
lul care era deopotrivă amenințat? Atât numai 
că, în loc să aștepte pe Turci în Ardeal, veni 
să-i întâmpine în țara Românească și ferise 
prin aceasta Ardealul de pustiirile răsboiului? 
Apoi, chiar de ar fi avut Mihai și Românii da- 
toria de a fi recunoscători lui Sigismund, a- 
cesta mai cârmuia el oare acum Ardealul? 
Nu-l lăsase pentru peirea lui Mihai în mâinile 
cardinalului? Acesta apoi nu era vădit de duş- 
man al nostru? Trebuia oare să-i lase timp a 
ne isbi și a ne pune în stare de a nu-i putea 
sta împotrivă? Şi chiar de ar fi fost altfel 
purtarea cardinalului, chiar de ar fi avut Mi- 
hai datoria să se arate recunoscător pentru 
dânsul, apoi recunoştinţa personală a unui 
domn poate oare să stingă dreptul și datoria 
unei nații? Putea el să se lepede de cauza na- 
țiunei pe care se făgăduise a o ajuta? Ardea- 
lul a cărei gloată de populație sunt Românii, 
nu este el o țară românească? Trebuia oare 
a mai lăsa în stăpânirea Ungurilor toată a- 
ceastă țară, care, de pe dreptul naturei și drep- 
tul oamenilor, este a Românilor? Mai ales 
când chiar și populațiile de alt sânge îl che- 
mau? 

Ce? fiindcă ne tragem din acel popor, stăpân 
al lumei, care întemeie cea mai minunată și 
mai colosală unitate cunoscută în istoria ome- 
nirei, fi-vom noi osândiţi a trăi alături frate 
cu frate, în veci străin unul de altul? Suntem 
noi osândiţi a ispăşi mărirea strămoşilor noş- 
tri şi jugul sub care ei plecară lumea trăind 


www.dacoromanica.ro A 


=B = 


vecinic izolați unul de altul, sub un deosebit 
jug barbar? Dumnezeu nu ne-a dat şi nouă oare 
acelaş drept ca celorlalte naţii şi aceeaşi dato- 
rie, o anume misie a împlini în omenire? Dar 
întreprinderea e grea de a crea unitatea naţio- 
nală; ea va ațâța mulți dușmani asupră-ne 
şi curând sau mai târziu va veni o zi fatală, 
precum venise lui Mircea, lui Ștefan cel Mare 
și lui Petru Rareş. Ce? pentru că o datorie, o 
datorie naţională, o datorie de viaţă, şi de 
moarte e anevoioasă, suntem oare în drept 
a ne apăra de dânsa? Se poate oare naște ceva 
în lume fără jertfe și dureri? Eroul va cădea 
într'adevăr sub această grea sarcină. El va 
adăogi un nume glorios mai mult în şirul mar- 
tirilor unităţii naționale, dar silințele lui, sån- 
gele său vărsat, până și greșelile lui vor lu- 
mina calea generaţiilor viitoare şi o zi va veni 
cât de târziu, când ursitele glorioase ce el a 
visat pentru nație, până în sfârşit se vor în- 
deplini. 


* 


Pân'a nu intra în Ardeal, Mihai se chibzui 
a feri în lipsă-i țara Românească de năvălirile 
Turcilor; spre acest sfârşit, de pe spusa lui 
Bethlen, se trimise soli vestindu-le că povă- 
ţueşte o armie împotriva cardinalului, care a 
incheiat pace cu împăratul și că se va sili 
în tot chipul a-l aduce la ascultare şi a-l face 
credincios sultanului. Spre a da mai mult cre- 
dit acestei fabule în ochii Turcilor, el lăsă în 
Târgoviște un ceauş însărcinat a primi în lipsa 
lui un tribut pentru sultanul. Adesea turcul 
ca și Mihai au căutat a se înşela unul pe altul 
în asemenea fabule groase, la care nimeni nu 
putea crede şi fără îndoială că și acum, dacă 
Turcii nu năvăliră în ţară, pricina fu mai mult 


www.dacoromanica.ro 


din neputinţă decât de încrederea în vorbele lui 
Mihai. Slujindu-se cu asemenea vorbe, acesta 
nu vătămă decât caracterului său, şi cu oarece 
temei îşi trăgea asupră-şi din partea dușma- 
nilor săi învinovăţirea de a fi om viclean, 
prefăcut și fără credinţă. Inainte de a eşi din 
țară, Mihai așeză pe bătrâna sa mumă Teo- 
dora, pentru care era plin de dragoste și de 
îngrijire, ca într'un loc de siguranță, la mâ- 
năstirea Cozia, clădită în sânul Carpaţilor, ca. 
să şează acolo câtă vreme va ţine răsboiul. 
Această bătrână doamnă, care văzu şi pre- 
simți cu inima nestatornica norocire a fiului 
său, fericirea și restriştea lui până şi tristul, 
său sfârşit, muri în aceeaşi mânăstire cinci 
ani după aceeaşi expediţie (1603). 

Doamna Stanca, neisbutind a întoarce pe so- 
țul ei de a întreprinde expediţia hotărâtă, voi 
să-l însoțească în Ardeal și împreună cu fiul 
său Pătrașcu, ce era atunci de douăzeci şi cinci 
de ani, să împărtășească primejdiile soțului ei. 


www.dacoromanica.ro 


Intrarea în Ardeal 


Mihai-Vodă nu se mulţumi, ca un general 
harnic, a învălui expediţia sa în cel mai mare 
secret, dar încă adoptă un plan de operaţii a 
cărui idee strategică cu drept poate minuna. 
In înțelegere fiind cu Sașii, sigur d'a trage 
pe Secui în partea sa, el hotări să intre cu 
oastea principală pe la Văleni, și pe la pasul 
Buzăului în Ardeal, să se așeze între Sași și 
Secui, să țină pe aceia în supunere, să tragă 
pe aceştia în partea lui şi să închiză calea 
prin care ajutoarele de Poloni și de Moldo- 
veni puteau sosi cardinalului. Tot într'o vreme 
el trimise peste Olt la Radu Buzescu şi la ba- 
nul Udrea ca să sară și ei cu toate oștile Cra- 
iovei ale Jiului și cu ale Mehedinţilor, să-i 
iasă înainte către luncile Sibiului şi, ocupând 
acest oraș aliat, să țină calea deschisă către 
Alba Tulia, capitala Ardealului şi punctul o- 
biectiv al operațiilor răsboiului. 

Ast-fel toate întocmind şi prevăzând, trei 
zile după depunerea jurământului oștilor, la 
16 Octombrie, Mihai-Vodă porunci ungurilor 
săi să meargă a tăbări în poalele Carpaţilor 
ce despart țara Românească de Ardeal. Acolo 
chemă în grabă toată mulțimea ostașilor, ce 
erau împrăștiați prinprejur în batalioane, puse 
prin glasul crainicilor de proclamă că toate 


www.dacoromanica.ro 


E 


trăsurile să rămână în urmă; fie-care să- şi 
poarte bagajul; lucrurile cele. mai grele să 
se încarce pe cai de cărăuşi şi în puţine tră- 
suri rămase pentru femeile şi avuturile boie- 
rilor; să încarce lucrurile taberii pe cai uşori 
de munte, lăsând tot ce e greu de purtat; că 
prințul Andrei a făcut pace şi alianță cu Tur- 
cul; că oastea va trece prin Ardeal, căci ce- 
sarul i-a dat loc de întâlnire în Ungaria; că el 
voeşte ca în această cale căpeteniile şi soldaţii 
să fie unul lângă altul soți de drum. Ast-fel 
poruncind, el se pune cu toată oastea a trece 
munții îndreptându-se către pasul Buzăului. In- 
nainte trimise o ceată aleasă spre a ocupa tre- 
cătorile și a stăpâni strâmtorile, ca să nu lase 
pe duşman să răstoarne pe drum copacii, lu- 
cru ce lesne se face într'acele locuri, şi astfel 
să-i tae drumul sau să-i întindă curse în strâm- 
torile de dincoace, poruncind ca, de se vor 
găsi, să le strice ca să înlesnească trecerea 
armiei. El se luă pe urma acestei cete cu atâta 
iuțeală încât într'o zi şi o noapte trecuse mun- 
tii mai cu toate oștile sale, până a nu merge 
încă vestea în Ardeal că el a pornit din ţara 
Românească. Această extraordinară iuțeală do- 
vedeşte lămurit că acest mare răsboinic fu 
poate cel dintâi în Europa, care simţi zisa 
comună acum „că secretul tacticei stă în pi- 
cioare“. Timpul uscat şi arzător al verii tre- 
cuse şi acela al toamnei din acest an favoriza 
întreprinderea lui Mihai, căci nici cerul nu 
fu ploios, de pe cum adesea se întâmplă în 
această lună, de face pământul noroios, nici 
zăpada, nici frigul nici o altă turburare a ae- 
rului nu întârzie această expediţie. „Un geniu 
„favoritor lui Mihai, împotrivitor Ungurilor, 
„zice Bethlen, îi făcuse tot lesne de împlinit. 
„Drumurile nu erau închise prin copaci răs- 


www.dacoromanica.ro 


„turnati, nici apărate de oştire; el nu întâlni 
„nici o oaste care să-l oprească în cale, şi 
„trecu Alpii cu mai mare iuțeală decât odi- 


„nioară Anibal“. 
* 


După ce a trecut muuţii, găsind un loc priin- 
cios pentru hrana şi odihna oştilor, la trece- 
rea din ţara Românească în Ardeal numită 
a Buzăului, Mihai-Vodă tăbări acolo în acea 
zi, care era Sâmbătă (18 Octombrie), . Indată 
porni pe George Mako, loan Tamasfalvi, Ște- 
fan Harali şi un alt Ștefan Dömös, toţi Secui 
de neam, ca să îndemne pe Secui la revoltă. 
Ajungând lângă concetăţenii lor, aceștia se 
siliră cât putură ca să-i aducă cu gloata în ta- 
băra lui Mihai. Ei le făgăduiră mari răsplă- 
tiri şi mai ales o libertate temeinică, pentru 
care d'atâtea ori ei se sculaseră Și trăseseră 
asupră-le cumplite pedepse dela prinții Batho- 
reşti şi cei mai înaintea lor; ei îi povăţuiră 
d'a scutura acum acest jug nu numai ruşi- 
nos, dar şi nesuferit; să nu gândească că vor 
fi în siguranţă de nu vor îmbrăţişa nici o parte 
nici alta, să se socotească că lângă Mihai vor 
fi îndată răsplătiți prin redobândirea libertăţii 
şi că n'au nimic a spera dela prințul Andrei, 
un Bathori şi un popă; că mai bine este a 
scutura odată o nevrednică robire decât a se 
lăsa trăind vecinic sub împilare, ei şi neamul 
lor. Auzind aceste vorbe și altele, Secuii, care 
locuiau Cikudul şi Ghergiul, răspunseră că ei 
nu vor lua armele şi nu se vor duce la Mihai, 
până când cetăţuia Orheiul, zidită d'asupra 
capetelor lor de Ion Sigismund ce fusese a- 
les crai al Ungariei, nu va fi dărâmată; că 
dacă Mihai, eșind biruitor voeşte a primi a- 
ceastă condiție şi să le dea libertatea, făgă- 


www.dacoromanica.ro 


255 


duesc d'a alerga îndată lângă dânsul și d'a 
urma steagul său. Inştiințându-se Mihai des- 
pre acestea, primi cererile lor şi Secuii, cum 
aflară răspunsul domnului, se adunară în mare 
număr lângă cetăţuia Orheiul și o deteră pradă 
flăcărilor; apoi vro mie dintr'înşii alergară 
la arme. In vreme ce aceștia se gătesc a se 
duce lângă Mihai-Vodă, sfărâmând şi arzând 
palaturile nobililor, ceilalți Secui, după exem- 
plul lor, năvăliră cu atâta furie asupra pala- 
turilor celor mari, încât mai nici unul nu scăpă 
de omor. Intre aceste palaturi fură arse şi 
acele din posesiile lui Ion Beldi din secuime, 
care cu greşală spun unii că se arseră de 
Mihai-Vodă. 

Intr'aceia, ridicându-și tabăra dela Buzău, 
Mihai o așeză Duminică (19 Octombrie) lân- 
Preşmăr, oraş din țara Bârsei sau din ţinutul 
Brașovului. Mihai-Vodă, nevoind să lase în ur- 
mă un oraș aşa de important ca Braşovul, care 
ar fi putut a-l isbi în spate, sau a-i tăia linia, 
de comunicație și provisiile, chemă îndată în 
cortul său pe cei mai de căpetenie ai orașu- 
lui, între care judele Valentin Herschel, om a- 
les prin calitățile şi prin avuţiile sale, şi le zise 
ca să-i dea orașul şi să-i jure credinţă, fiind mai 
bine pentru dânșii a-l sprijini decât a-l må- 
nia. Judele se consultă cu magistratul orașului 
şi nu atât pentru orăşeni cât pentru țara Bâr- 
sei ce le (fra supusă, hotărâră şi se învoiră cu 
toții ca să facă pe voia lui Mihai sub condi- 
ție dacă va coprinde țara. Aşa dar în 20 Oc- 
tombrie eșiră deputați din partea orașului. Ci- 
rilă Greising, senator și bătrân de respectat 
prin părul său cel alb şi prin înțelepciunea sa, 
împreună cu Luca Hirscher, oratorul comuni- 
tăţii şi cu alți doi cetățeni juraţi, însoțiți şi de 
câți-va soldați. Apropiindu-se ei de tabără, le 


www.dacoromanica.ro 


— 55 — 


eşiră întru întâmpinare câţi-va cazaci care îi 
duseră la cortul domnului. Ei îi prezentară 
un car cu cojoace trebuincioase soldaţilor spre 
spre a se feri de frig, şi bucate multe, şi-l ru- 
gară să tracteze orașul Braşovului cu milos- 
tivire, căci populaţia, fiind puţin răsboinică 
şi cu totul dedată la industrie, nu-l poate în- 
tru nimic vătăma. Mihai le răspunse că ei prin 
înscris întărit cu pecetea cetăţii să se îndato- 
reze cu credință împăratului nemţesc, căci de 
nu, el va da în pradă cetatea, cu tot ţinutul ei. 
La aceste cuvinte deputaţii văzând primejdia 
îşi cerură trei zile spre a se chibzui. 


* 


In noaptea acelei zile, luni spre Marţi (20 
spre 21 Octombrie) după miezul nopții, pe o 
ploae şi o grindină grozavă, Mihai dete sem- 
nalul d'a ridica tabăra dela Preşmăr şi merse 
de tăbări la Codlea. 

In ziua următoare (21 Octombrie) sosiră în 
tabără Pavel Kertz doctorul cetății, Mathei 
Fronius și Ion Hirschen juraţi cu câţi-va din 
sutași, soli ai Braşovenilor, spuind că comu- 
nitatea n'a voit să aștepte până în sorocul 
de trei zile, ca să aducă răspuns şi că i-a în; 
sărcinat să roage pe Mihai-Vodă a se mulţumi 
cu făgăduiala că-i vor fi credincioşi, de-l va 
ajuta Dumnezeu a isbuti asupra lui Andrei; 
că de vreme ce le voeşte binele, după cum 
zice, să se îndure asupră-le şi să nu-i pună; 
în primejdie de a pieri prin răsbunarea lui 
Andrei; cu toate acestea, ei făgăduiau de acum 
a nu unelti nimic împotriva lui, nici de față 
nici pe ascuns, gi că vor sta în linişte desă- 
vârşită, numai şi domnul să fie bine-voitor 
locuitorilor târgului şi locului dimprejur. Mi- 


www.dacoromanica.ro 


hai îi ascultă .cu luare aminte și le răspunse 
astfel: „Văd că voi vă ţineţi şi de mine şi 
„de principele vostru şi nu fără cuvânt. Deci 
„eu sunt mulțumit cu făgăduinţele voastre nu- 
„mai să rămâneţi statornici“. 

In 22 Octombrie Mihai trece cu toată oastea 
sa peste măgura Codlei, și încă în aceeași 
zi trece la Șărcaia, o moşie de ale Brașovu- 
lui. Trecând armia prin pădurea numită Dra- 
con, care se întinde la 16 mii de pași, nişte 
veliți poloni din avanguardie, întâlnind câţi-va 
neguţători ce veniau cu marfă, îi prădară şi-i 
uciseră. Alţi soldaţi în cale aprinseră câte-va 
sate, între care Feldioara şi Măghiurușul, pră- 
dară câţi-va preoţi şi ridicară mai ales toți 
caii și bucatele ce găsiră prin sate. Asemenea 
rele, care făcură pe analiștii şi istoricii unguri 
a urla și a se väita de fărădelegile oştirei lui 
Mihai, chiar şi astăzi când armiile se află dis- 
ciplinate și administraţia proviziilor organizată, 
sunt foarte comune la o oştire ce năvăleşte 
în pământ străin și este nevoită a se hrăni 
cum și unde va putea. Apoi îndărătnicia lo- 
cuitorilor de a-şi ascunde bucatele mânia pe 
ostași. Mihai se silea cât putea. a ţine în frâul 
disciplinei pe ostaşi; dar străşnicia lui nu pu- 
tea să vază și să pedepsească totul. Așa, când 
plecă oastea din Preşmăr, nişte ostași puseră 
foc târgului. Mihai, cum află, sări și puse oa- 
menii săi să stingă focul „jurându- se, spune 
„O cronică vrășmașă lui, cum că cu voia lui 
„nu se fac acestea, însă el nu e în stare a ţine 
„în frâne nişte ostași furioși“. El află mai a- 
poi că nişte ostași isbiseră castelul dela Hel- 
tia şi erau p'ci să-l coprinză și îndată trimese 
poruncă strașnică de-i opri dela această între- 
prindere. Acestea sunt destule spre a nimici 
neruşinatele hule ale istoricilor unguri care 


www.dacoromanica.ro 


za BB 


învinovățesc pe Mihai, nu numai că n'a făcut 
nimic spre a înfrâna ostăşimea, ci încă a în- 
demnat-o „la hoţie, tâlhărie, pustiire, aprin- 
deri și omor“. Era cu greu întradevăr a se 
întâmpla oare-care escesuri şi a păstra o straş- 
nică disciplină într'o armie numeroasă, com- 
pusă în mare parte de ostaşi mercenari de 
felurite naţii. Spre a-şi închipui cine-va ce fel 
erau armiile atunci, trebue să-și aducă aminte 
cum erau ele mai câţi-va ani în urmă, în răs- 
boiul de treizeci de ani. Armia lui Mihai tre- 
buia să. semene cu aceea împărătească a ves- 
titului Wallenstein. 

La 23 Octombrie Mihai scoase afară o pro- 
clamaţie, vestind că el a venit să ţină pe locui 
torii Ardealului în credința şi supunerea ce ei 
juraseră mai înainte împăratului şi a scoate 
din scaun pe Andrei Bathori, care lăsând par- 
tida creştinească, vrea să predea Ardealul Tur- 
cilor. După aceea el porni dela Șărcaia spre 
Făgăraş „nevătămând pe nimeni, zice aceeaşi 
„cronică citată mai sus, nici prădând satele, 
„pentru că de bună voe îi deteră cele trebuin- 
„cioase spre hrană“; şi chiar într'aceeaşi zi 
ajunse la Cârțișoara. In cale în toate părțile 
Mihai revoluţiona popoarele şi le silea, mai 
ales pe Saşi (pe care nu voia să-i lase în urma 
sa în stare de a se arma) a se uni cu armia sa. 

Mihai făcea toate cu o grabă mare, în- 
credințat fiind că Andrei se află cu totul 
fără de putere, încât el credea că silind la 
drum, îl va putea ajunge pâna nu apuca ei 
să-şi strângă armia şi că lesne îl va putea 
nimici. 


www.dacoromanica.ro 


— 59 — 


Andrei Bathori își strânge ostile. — Măsuri 
strașnice contra Secuilor 


La Alba-lulia dieta se adunase chiar în a- 
ceiaşi zi în care Mihai Vodă tăbărâse în strâm- 
torile Carpaţilor. Ea se apucase îndată după 
cererea prințului de a face proces lui Bocskai 
care nu voise a sc înfățișa în persoană dinain- 
te-i de pe cum fusese citat. După două zile 
iată că soseşte un curier trimis de Valentin 
Herschl dela Braşov cu cărți către cardinalul 
pe care deschizându-le sfetnicul său Gaspar 
Corniş, văzu că se vesteşte că deocamdată tot 
c liniştit şi sigur, afară numai că s'a văzut 
într'o trecere în vecinătatea Buzăului nişte com- 
panii de veliți polonezi, dar că ei nu făcuseră 
nici un rău nici oamenilor, nici vitelor, şi că 
de se va întâmpla ceva mai însemnat, vor face 
îndată cunoscut. Dar curierul care adusese scri- 
sorile, când eşise din Braşov văzuse avanguar- 
dia lui Mihai întinsă de bătae în preajma ora- 
şului. Ajungând la Alba-Iulia, încă galben de 
frică, şi socotind că în cărţile sale se pomeneşte 
de năvălirea lui Mihai, nu spuse nimic lui Gas- 
par Corniş, dar răspândea această veste prin- 
tre orăşani, încât tot orașul se umplu și fier- 
bea pe ulițe vorbind de aceasta, când cei mari 
nu ştiau încă nimic. Un căpitan de călăreți 
pretoriani anume Gaspar Libek, ducându-se la 
Corniș, îi făcu cunoscut sgomotul răspândit 
de curier în oraş. „Ajută-ne, Doamnel“, strigă 
Corniş tremurând la această. groaznică ştire 
şi îndată aducând înainte-i pe curier, se asigură 
de adevăr şi după ce-l mustră rău, alergă la, 
prinţul Andrei spre a-i spune primejdia ce-l 
ameninţă. Cine ar fi văzut turburarea și spai- 
ma lui Corniş atunci s'ar fi încredințat că acest 


www.dacoromanica.ro 


— 60 — 


om nu poate fi trădător, de p° cum lau bä- 
nuit unii din analiști. 

Spun că Andrei Bathori dintru'întâi nu voi 
să crează, tratând această veste de fabulă şi 
glumă, mai ales că solii lui Mihai, banul Mi- 
halcea şi George Raț, se aflau la Alba, lângă 
dânsul şi-l încredințau a nu se îngriji, căci 
toate vor eşi cu bine. Cu toate acestea, ţiind 
după obicei îndată sfat cu cei mai mari, 
porunci să trimită fără întârziere în toate păr- 
tile spre a chema pe locuitori la arme. In- 
tr'aceea nobilimea Secuilor, mai aproape fiind 
de rău şi credincioasă prințului Andrei, tri- 
metea curier peste curier spre a-i vesti că Mi- 
hai-Vodă a trecut Alpii şi a sosit cu o armie 
însemnată la Preaşmăr; că a aprins nu numai 
castelul lui Ion Beldi, ce se afla atunci la dietă 
dar încă a purtat flacăra și sabia prin toate 
satele şi oraşele ce a întâmpinat până la Fel- 
dioara. Spune Ambrosius Simigiani că mulți 
din nobilii, voitori de rău ai prințului Andrei 
prindeau scrisorile ce-i erau adresate și opreau 
pe curieri d'a se înfățişa dinaintea lui ;pe 
lângă aceasta, vorbele despre sosirea dușma- 
nului se împotrivea una alteia şi ei se sileau 
prin multe cuvântări a-l încredința că n'are de 
a se teme de nimic. Cu toate acestea, zice 
Bethlen, precum valul goneşte valul, d'aseme.- 
nea o vorbă despre sosirea lui Mihai mărea 
şi întemeea celelalte vorbe şi umplea urechile 
tutulor. A doua noapte după sosirea curierului 
dela Brașov se duseră Ștefan Bathori, Gaspar 
Corniş, Pancratie Sennyei și Ștefan Bodoni 
lângă prințul Andrei, pe care-l găsiră medi- 
tând şi cântând dintr'un instrument de muzică 
pe când ţara era în foc. Ei îl deşteptară din 
meditaţia sa, descoperindu-i adevărata stare a 
lucrurilor. Andrei, fără, a se prea grăbi şi fără 


www.dacoromanica.ro 


a-şi pierde cumpătul, dete drum dietei şi, nu- 
mind pe Gaspar Corniş locotenent al său peste 
toată armia, trimise îndată porunci strașnice 
în toate părțile crăiei, spre a se purta, de pe 
obicei, în tot locul o sabie încrustată în sânge 
și a vesti că fără zăbavă şi cu cea mai mare 
iuțeală toată nobilimea, toată brasla ostășească 
să se adune înarmată la Sas-Sebeș, căci o pri- 
mejdie obștească ameninţă și nu suferă nici 
o întârziere; că toţi acei ce nu se vor grăbi 
a veni vor fi priviţi ca niște trădători şi dezer- 
tori și se vor pedepsi cu moartea cea mai 
cruntă. El scrise asemenea și la Secui, cari 
erau scutiți de slujba ostășească de când fu- 
seseră despuiați de libertatea lor, „zicându-le 
„Că într'o primejdie atât de grea să-și unească 
„Şi ei puterile spre a goni din patrie pe dușma- 
„nul comun, făgăduind a da libertate la toţi a- 
„ceia ce vor sta într'ajutor; că era mult mai 
„bine și mai sigur pentru Secui a-şi dobândi 
„libertatea dela un prinț ales de dânșii, care 
„are aceiaşi nație, limbă şi obiceiuri ca şi ei, 
„decât a lua armele în favoarea unui străin, 
„împotriva aceluia ce este os din osul lor și 
„sânge din sângele lor“; și pentru ca să-i facă 
să se lupte cu dânsul şi fără voia lor, Andrei 
luă măsuri aspre în țara Secuilor dintre râurile 
Mureșul și Crişul, odinioară râul aurit. Una 
din aceste măsuri era punerea în lucrare a 
unui obiceiu vechiu întrebuințat de Sciţi și 
apoi şi în Ungaria pe la începutul acestui crai. 
Acest obicei era ca la o primejdie mare cu care 
ameninţa vr'un duşman străin ţara, acel locui- 
tor ce nu se scula îndată după poruncă spre a 
lua armele împotriva dușmanului, era legat 
cu funii prin mijlocul trupului și cu multă 
rușine pedepsit. Dar ura Secuilor contra lui 
Andrei era atât de mare încât nici amenințările 


www.dacoromanica.ro 


~ 62 — 


nici făgăduelile lui nu-i puturä îndupleca a lua 
armele în favoarea lui. 

In urma acestora, cardinalul merse de întâlni 
pe Malaspina ce era bolnav, îi expuse primej- 
dia în care se afla și dobândi dela acesta făgă- 
duiala că va sta ca mijlocitor spre a-l împă- 
ciui cu Mihai-Vodă. Ei se chibzuiră de a tri- 
mite mai nainte pe un nobil Isac Csejtie la Mi- 
hai spre a afla cererile lui şi a căuta să-l aducă 
la simțiminte pacinice. Dar Mihai, fără a da 
un răspuns, opri la sine pe Isac Csejtie până 
după bătaie. Fără a mai pierde vreme, cardi- 
nalul, urcându-se într'o trăsură, eşi din ca- 
pitala sa, ce nu mai era s'o vază, ursit a fi o 
privelişte ticăloasă a lunecoaselor lucruri ome- 
neşti. El lăsă în locul său la Alba-Iulia pe 
fratele său Ștefan Bathori şi pe Ladislas Gyu- 
lasi şi se duse la Sas-Sebeş, unde se făcu adu- 
narea oştilor. Aci, aflând Andrei că Mihai în- 
naintează repede spre Alba, fără a aştepta 
toate oștile ce soseau încet, își ridică tabăra 
de acolo. El porunci ca cei ce vor sosi să-l ur- 
meze şi, lăsând d'o parte Făgăraşul unde avea 
garnizoană, se îndreptă cu mare grabă spre 
Sibiu, unde ajunse a treia zi, în 24 Octom- 
brie. Locuitorii Sibiului, cari împreună cu că- 
petenia lor Albert Siiveg, erau aliaţi cu Mihai, 
îl primiră rece, fără a-i da datoriile de credință 


cuvenite. 
* 


Intraceea Mihai înainta cu grabă spre Si- 
biu, socotind să ajungă acolo înaintea lui An- 
drei. In 25 Octombrie el ajunse lângă târgul 
Tălmaciului cu oastea, cu soția şi cu familia 
sa. Ținta lui era a înlesni unirea cu armia sa 
a șease mii ostași. Oltenii ce-i aducea pe la 
Turmu-Roșu, Radu Buzescu şi banul Udrea, 


www.dacoromanica.ro 


— 63 — 


pe cari îi aștepta în tot minutul şi cari sosiră. 
tocmai a doua zi în 26. Armia lui Mihai se 
mai adăogise în cale cu o sumă de Secui, Saşi 
şi alți partisani ai săi din Ardeal, mai ales Ro- 
mâni, ce-i venise într'ajutor. Astfel, împreu- 
nându-și oastea, Mihai Vodă, mai înaintând 
spre Sibiu, își așeză tabăra la Stat la Vestem, 
țiindu-și mereu armia între cotiturile munților, 
până va socoti c'a venit vremea ca s'o scoață 
la câmpie. 

Intre strâmtorile munților era un spaţiu șes 
îndestul de mare, unde Mihai putea tăbări 
și a-şi întocmi oștile. Acolo el ascunse ceata 
femeilor, tot ce de pe vâstă şi de pe sex nu era 
în stare d'a se lupta împreună cu bagajele și 
cu o mare mulțime de care. Miercuri în 17 (27) 
Octombrie, strejile ambelor armate protivnice 
se arătară și se văzură unele cu altele. Dar, 
atât pentru că tunurile noastre rămaseră în 
urmă, cale d'o zi, cât şi pentru că în acea zi 
era sărbătoarea evanghelistului Luca, pe care 
Românii îl cinsteau foarte mult, Mihai hotări 
a-şi ţine oștile în strâmtorile munților şi d'a 
nu da bătaia în acea zi. 

Cardinalul, văzând apropierea armiei lui Mi- 
hai intră în grijă mare, căci nesosindu-i încă aju- 
toarele dela Lipova, leneu, Caransebeș şi ale 
Secuilor din scaunele Arieșului şi Mureșului 
el se socotea mai slab în puteri, nu numai 
cu numărul, dar și cu calitatea oștilor. „,In- 
tr'adevăr zice Bethlen, Românii cari de mai 
„mulți ani se află în răsboi necontenit cu Tur- 
„Cii, obișnuiți cu munca şi cu primejdiile erau 
„priviți de toţi ca mult mai buni ostași decât 
„Ungurii“. Intre aceste oști româneşti, mai de- 
prinse la isbândă și mai vestite erau cetele ce 
se chemau Buzeștii și Răfeştii, pe numele că- 
pitanilor săi, fraţii Buzeşti și George Raț. Cu 


www.dacoromanica.ro 


— 64 — 


toate că în adevăr oştile lui Mihai erau mai 
bune decât ale lui Andrei, în care se aflau 
mulți țărani rău armaţi și nedreprinși cu răs- 
boiul, dar cu numărul nu se deosebea mult 
între dânsele. Fiecare armie număra ca la 25 
mii luptători; artileria lui Andrei era mai bună 
şi mai numeroasă decât a lui Mihai; ea număra 
mai mult de patruzeci tunuri în vreme ce Mi- 
hai avea numai opt-spre-zece bucăţi, mari şi 
mici. Cardinalul în tabăra sa adună pe lângă 
sine senatul și alți oameni încercaţi spre a se 
sfătui cum să poarte mai bine răsboiul. Pă- 
rerile fură împotrivite; unii sfătuiră d'a pre- 
lungi răsboiul şi a nu lăsa să se hotărască 
soarta și norocul unei singure bătălii. Ei ziceau 
că această prelungire va dezorganiza armata 
lui Mihai prin foamete, ostenelile răsboiului, 
lipsa banilor și nedisciplina ostașilor; că, cu 
cât s'ar întârzia mai mult, cu atâta armia lor 
va crește în număr, în vreme ce Mihai va slăbi. 
Alţii ziceau că trebue a rezima toată tabăra 
de zidurile Sibiului şi s'o întărească prin me- 
tereze făcute cu care legate împreună; că ast- 
fel, unind tabăra cu oraşul, vor putea să aibă 
îndestulare despre hrană şi să respingă pe duş- 
man prin lovituri de tun, de cum-va s'ar ispiti 
el să-i lovească; că trebue a potoli focul duş- 
manilor prelungind răsboiul prin amânări, fă- 
gădueli, înșelăciuni și solii; că astfel puterile 
dușmanului se vor înmuia și se vor slăbi prin 
așteptare şi prin isbiri parţiale, mai ales cu un 
om ca Mihai, iute, îndrăsneţ și nerăbdător, 
astfel încheiau ei. Fabiu birui pe Anibale şi 
craiul Mathei triumfă lângă Vratislău de si- 
lințele a doi puternici crai, al Poloniei şi al 
Boemiei. Emeric .Szicszai, unul din credincioșii 
prințului Andrei, îl rugă în deosebi d'a-şi căuta 
un azil înaintea luptei spre a se feri de 


www.dacoromanica.ro 


primejdiile răsboiului, aducându-i aminte des- 
pre nenorocirile dela Varna şi Mohaci. La a- 
cestea Andrei răspunse „D'aşi fi în locul tău, 
„Şi eu aş face-o, dar ştiindu-mă cap al acestei 
„armii, nu voi să fiu fugar şi să dezertez dela 
„ai mei. 

Dar alții, pe cari bănuitorii cronicari îi nu- 
mără printre dușmanii lui Andrei, îl povăţuiau 
a nu se trage înapoi şi a nu lăsa să treacă oca- 
zia d'a stăvili năvălirea dușmanului şi a opri 
răul d'a se întinde mai mult; cu cât mai mult 
vor întârzia, cu atât armia lui Mihai va creşte 
prin venirea secuilor, dușmanul va fi mult mai 
de îngrozit atunci când își va uni toate puterile. 
Pentru aceea nu este vreme de pierdut; tre- 
bue a lua armele pentru patrie şi pentru liber- 
tatea copiilor săi şi a cerca norocul răsboiului. 
Acest sfat era şi cel mai bun, căci în adevăr 
orice prelungire a răsboiului ar fi fost în pa- 
guba lui Andrei și în folosul lui Mihai, de 
vreme ce popoarele Ardealului țineau cu acesta 
din urmă. La un asemenea sfat se uni și Andrei 
şi hotărî a-şi încerca norocul. Mai 'nainte însă 
el voi să sleiască toate mijloacele de împăciu- 
ire. „Ol nepricepută minte omenească! zice 
„unul din cronicarii noştri; câtă vreme fu de 
a tocmi țara și a face pace şi nu vru, ci vru 
„Să tocmească când nu fu de nici un folos“. 


Tratative între Mihai şi Andrei. — 
Principele Transilvaniei pornește contra lui 
Mihaiu.—«Oștile stau față'n faţă». 


Mihai-Vodă, precum am văzut şi pe urmă din 
pricinele arătate, ne voind a da bătae în acea 
zi de Miercuri T Octombrie, spre a îndatora 
pe duşman a nu-l isbi, se socoti a-l ocupa în a- 


5 
www.dacoromanica.ro 


— 66 — 


cea zi cu negociații.. Trimise dar soli la Andrei 
cerându-i ca să-i deschidă calea pentru el și 
armia sa, spre a merge să se unească cu Nem- 
ţii împotriva Turcilor, căci de nu, apoi şi-o 
va deschide el cu sabia; că el n'a intrat cu 
gânduri vrășmășeşti în Ardeal; că de s'a făcut 
vr'o pustiire prin sate și oraşe, a fost fără po- 
runca lui. Andrei, doritor de pace, ascultând 
solii, îi trimise înapoi la Mihai, împreună cu 
doi de ai săi, purtând acest răspuns: „că Mi- 
„hai-Vodă trebue să se tragă în ţara Româ- 
„nească tot pe drumul pe unde a venit şi să 
despăgubească toate relele ce au făcut osta- 
„Şi săi şi să facă o nouă legătură de pace şi a- 
„lianță temeinică împreună“. Mihai, ascultând 
propunerile deputaţilor, se arătă a le primi 
în de bine şi, spre a insufla mai multe spe- 
rări de pace lui Andrei, el încheie cu aceiași 
deputaţi o încercare de arme pentru acea zi, 
pentru care ceru zăloage, făgăduind de a tri- 
mite și din parte-i. Andrei se grăbi a trimite 
pe Moise Secuiul şi pe Melchior Bogathi, cel 
dintâi căpitan vestit, cu cinste cunoscut de Mi- 
hai pentru campaniile sale în Ardeal, celalt 
june ales prin nașterea şi calitățile sale. Mihai 
îi trimite doi boeri străluciți, postelnicii Preda 
și George, cu cari Andrei vorbi şi se plânse cu 
vioiciune de purtarea lui Mihai către dânsul. 

Intr'această vreme sosi în tabăra lui Andrei, 
Malaspina, legatul Papii, pe care îndată prin- 
ţul îl porni lângă Mihai-Vodă ca să se silească 
în tot chipul spre a-l aduce să facă pace. Nun- 
ciul, înfățișându-se înaintea lui Mihai, nu se 
temu d'a necinsti caracterul său de episcop 
şi de sol, pogorându-se până a minţi într'un 
chip nerușinat. Prefăcându-se că vine dela 
curtea împăratului și slujindu-se cu numele 
M. S. Imperiale, dela care spunea că are carte 


www.dacoromanica.ro 


— 67 — 


la mână, el porunci lui Mihai să iasă îndată 
din Ardeal, fără a face nici o vrăşmășie. Ce- 
rând Mihai să i se arate porunca împăratului, 
nunciul răspunse că ea se află în mâinile prin- 
ţului Andrei, căruia a lăsat-o, dar că peste 
puțin poate să i-o aducă. Malaspina fu nenoro- 
cit în înşelăciunea sa, căci Mihai îl dete de 
minciună scoțând carte a împăratului cu totul 
dimpotrivă prin care i se poruncea să isbească 
pe cardinalul fără întârziere și declară că la 
această poruncă voia să asculte. Nunciul îl 
conjură atunci în numele lui Dumnezeu ca să 
nu facă nici o mișcare în ziua aceea, până ce 
va vorbi cardinalului ca să-l aducă la alte 
simțiminte. Mihai nu mai răspunse nimic nun- 
ciului și acesta se întoarse chiar în acea zi 
la Andrei. Din partea lor, Moise Secuiul și 
Melchior Bogathi se siliră prin multe cuvinte 
a aduce pe Mihai la simțiminte pacinice și bi- 
ne-voitoare către Andrei, zicând cu înșelăciune 
că un tractat de pace s'a și încheiat între acesta 
și împăratul; că, privind nestatornicia lucruri- 
lor omenești, să se mulțumească pe poziţia sa 
de acum și să n'o jertfească ambiţiei sale şi 
unui viitor nesigur. 

La acestea iată care fu răspunsul lui Mihai: 
„Am jurat lui Christos, pe Turci să nu slujesc 
„Şi voi pe dânşii îi iubiţi, cum oare să mă în- 
„crez vouă? D'aceia hotărât-am a vă coprinde 
„țara și a muri ca un creștin sau peste voi 
„a domni“. El adăogă că alianța ce spun ei 
c'au încheiat cu împăratul este o pricinuire 
deșeartă spre a ocoli greutăţile de față și mai 
mult spre a rupe pacea decât a o face; că e 
nai bine a hotărî prin arme decât a mai face 
tractat de pace. „Incât pentru nestatornicia 
„norocului, ştiu zise el, că sunt om, dar ştiu 
„Şi aceea că Dumnezeu ajută răsboaiele drepte, 


www.dacoromanica.ro 


— 68 — 


„Şi eu am luai armele pentru lege; el va în- 
tări pe cei ce se luptă pentru dânsul şi va 
„prigoni pe cei ce-l vând“. 

Joi, în 18/3 Octombrie, zi consfinţită de pe 
calendarul nou, apostolilor Simon și Iuda, din 
zi de dimineaţă Mihai-Vodă trimise înapoi la 
Andrei pe Moise Secuiul și pe Melchior Boga- 
„ca un partizan al Turcilor și vânzător al pri- 
„cinei creștineşti să se lepede de stăpânirea 
„Transilvaniei, să îmbrace haina popească, să 
„se ducă în Polonia și să lase principatul pe 
„seama lui Sigismund Bathori, sau de altmin- 
thi, cu următorul ultimatum: „Andrei Bathori 
„trelea va hotărî puterea armelor; iar atunci 
„el, domn al ţării Românești se leagă că-l 
„va face a redobândi milostivirea împăratului“. 
Cardinalul înțelese atunci că trebuia a se găii 
de răsboi și trimise înapoi zăloagele lui Mihai, 
El se gândi însă să mai trimită odată pe Malas- 
pina lângă Mihai spre a mai face o cercare 
de pace. Urcându-se într'o trăsură, însoţit de 
o mică escortă, Malaspina intră în tabăra voe- 
vodului, dar acesta nu vru să-l primească și, 
fiindcă Malaspina se apucă în tabără a vorbi 
ofițerilor şi ostașilor, îndemnându-i să lase ar- 
mele ca să nu verse sânge creștin, „Mihai, vă- 
„zându-l călcând astfel de a doua oară dato- 
„riile sale de sol și pricepând că nu-i adusese 
„nici porunca împăratului făgăduită, îl chemă 
„dinainte-i, îl mustră puţin pentru înșelăciunea 
„lui şi, fără a vătăma întru nimic respectul 
„cuvenit persoanei sale, îl trimese până la a 
„doua poruncă, la arest în coada taberii, puin- 
„„du-l sub paza fiului său Pătrașcu, ca să nu 
„i se întâmple nici un rău“. 

Fără cuvânt au bănuit unii Unguri că și Ma- 
laspina, voind să câștige favoarea împăratului 
și să dobândească prin mijlocirea lui demnita- 


www.dacoromanica.ro 


— 69 — 


tea de cardinal, lucra în secret în favoarea lui 
Mihai şi că de bună voe el rămase în tabăra 
lui. Polonezii mai ales, urând pe Malaspina, 
umplură Europa de învinovăţirile lor, zicând 
că el a fost un spion al împăratului şi că a 
înşelat şi a pierdut pe cardinalul. 

Această bănuială a venit din aceia că, în ur- 
ma bătăliei, Malaspina sc arată plin de zel 
pentru Mihai și pentru împăratul. Dar este de 
crezut că el se arată astfel, căci se compromi- 
sese foarte mult în ochii lor, prin focul cu care 
apărase pe Andrei înaintea bătăliei. Aceea ce 
silise pe Malaspina a sta în favoarea cardinalu- 
lui era că acesta cât-va mai 'nainte făgăduise 
în secret Papei a-i închina Ardealul, sperând 
că astfel îl va avea la nevoe sprijin împotriva 
împăratului şi va putea păstra această țară ca 
un feud atârnător de sfântul Scaun. 

In vreme ce Andrei şi Ungurii stau în cum- 
pănă între temere şi nădejde şi așteptau în- 
loarcerea lui Malaspina, ca să vază de le a- 
duce pace sau răsboi, Mihai îşi ia toate mă- 
surile pentru bătaie. El își întocmeşte armia 
își aşcază tunurile, pune tot lucrul la locul 
său, Şi, înaintând spre Sibiu trimite un crai 
cardinalului ca să-i spună că el voeşte să cruțe 
sângele creştinilor, că el nu vine ca să-l verse 
dar că, în numele împăraiului să-i asigureze 
învoirile ice i se dedese şi i se jurasc de Sigis- 
mund, cum și să-l facă a intra în stăpânirea 
acestei ţări; că cardinalul ţinea un principat 
ce mu era al lui; în sfârșit îi declară că, de 
nu va lăsa mai curând armele spre a se supune 
la M. S., el îl va goni de pe urmă cu foc și cu 
sânge până îl va scoate afară din această ţară. 


+ 


www.dacoromanica.ro 


La această vestire trufașă prințul Andrei, 
pierzând sperarea de împăciuire cu care în za- 
dar se măgulise, mâniat peste măsură, trimise 
înapoi pe crainic, încălecă calul și porunci lui 
Gaspar Cormiș, generalul- -şef d'a forma rându- 
rile şi d'a întocmi armia de bătae. Locul unde 
armia fu întocmită era o câmpie, nu prea bine 
aleasă, așezată între oraşul Sibiu şi târgul Şe- 
limberg; această câmpie este din natură aşa de 
nepotrivită încât pământul se pleacă din par- 
tea Șelunbergului şi dimpotrivă se ridică din 
partea orașului Sibiului; întinderea ei este de 
aproape patru mii paşi. Mihai era spre răsărit 
urmând râul Sibiului. Andrei era de cealaltă, 
parte spre apus. Armia lui Andrei fu întoc- 
mită astfel că ea ocupa partea cea mai de 
jos a câmpiei, închisă de ambele părţi între 
oraş şi râul Sibiu. Mihai din contră răspândisc 
ostașii săi parte pe șes și cea mai mare parte 
pe înălțimile care din sus de Sibiu şi de Șelim- 
berg se țin de munţi, astfel încât, de pe împre- 
jurări voevodul putea alege sau de pe natură 
sau de pe voință, un loc priincios, în vreme 
ce prințul Andrei n'ar fi putut lua decât unul 
mai rău. 

Intocmirea armiei lui Andrei era aceasta: la 
centru o mie călăreți, al căror cap era viteazul 
Moise Secuiul, având de locotenenţi pe Fran- 
cisc Sevri și pe cei doi Toma, unul Czomortany 
celalt Becz, anbii secui şi vestiți în răsboiu; 
lângă dânșii erau trei sute polonezi armaţi cu 
arcuri, puști și săbii, comandaţi de un nobil 
şi voinic polon. La dreapta erau așezați pe- 
destraşii luaţi din garnizoane şi o mie Saşi; 
această aripă o comanda Ştefan Lazăr, răs- 
boinic harnic care se ilustrase în răsboaiele 
cu Muscalii din vremile lui Ștefan craiul Po- 
loniei; acestuia se dete ca ajutor George A- 


www.dacoromanica.ro 


= Ji = 


radi, ungur, căpitan al pedestrașşilor Brașo- 
vului, carele se afla pe lângă Andrei, încă din- 
naintea năvălirii lui Mihai. La stânga venea 
întâi 6oo pedestraşi pretorieni, zişi albaştri, de 
pe uniforma lor; capul acestei cete alese era 
Mathei Pereseth, voinic îndărătnic având de 
locotenent pe Francisc Turi. După dânşii ve- 
nea o armie ajutătoare, povăţuită de Petre 
Huszar şi Ştefan Tohi, ambii unguri din Un- 
garia cari fuseseră pentru vestea vitejiei lor 
chemaţi de prințul Sigismund în Ardeal. Hus- 
zar primise dela Andrei comanda întregei 
aripe stânge. Alături cu oastea lui Huszar, 
tot dela stânga, veneau cei mai de căpetenie 
magnați şi nobili, Melchior Bogathi, Nicolae 
Zalasdi şi mai mulți alţii, iar la stânga lor era 
Barcsai banul Lugoşului cu o călărime voi- 
nică, Gaspar Sibrik căpitan al călărimei pre- 
toriene şi junii nobili ce slujeau la palat, al 
căror regiment se urca la 400 oameni adăogit 
încă cu mai atâți pedestrași aleşi, veniţi cum 
se zicea, dela porțile Comitatelor. In a doua 
linie venea falangea sau corpul armiei de re- 
zervă, formată de oamenii Comitatelor şi de 
nobilime. Capii erau Ion Iffiu numit junele, 
de pe vârsta lui, care era frate vitreg cu prin- 
tul Andrei, Ștefan Toldi, George Ravazdi, Şte- 
fan Bodoni dintre Senatori, Baltazar Corniş 
asemenea senator şi fiu al lui Gaspar Corniș, 
precum și mulți alții. Capul tuturor era Gas- 
par Corniş, dar findcă în calitate de general- 
şef, el comanda toată armia, Pancratie Sen- 
nyei luă în locu- comanda acestei trupe. La 
spatele ei veneau Goo călăreți ai căror capi 
erau Benedict Mendzenti, Mihai Szeinere, Wolf- 
gang Petki şi Ştefan Beseni. 

Astfel întocmindu-se armia, Andrei se apro- 
pie de capi şi le ținu un cuvânt lung plin de, 


www.dacoromanica.ro 


patimă, fără demnitate şi cuviință, în care se 
vădeşte semeţia şi obrăsnicia ce mai totdeauna 
a întrebuințat Ungurul către Român. El nu se 
mulțămi numai a imputa lui Mihai mustrările 
obicinuite atunci de Unguri, că s'a arătat in- 
grat către dânşii cari lau ajutat d'a se face 
domn și lau mântuit de Sinan; dar încă a- 
runcă înjurături groase şi nevrednice asupra 
lui şi a nației române: „Mihai, zicea Andrei, 
„e un şarpe pe care la hrănit în sânul său, 
„Şi al cărui venin umblă să-l otrăvească. Fraţii 
„lui pasc şi astăzi porcii și caprele în pădurile 
„țării Româneşti. El seamănă mai mult unui 
„dobitoc fioros decât unui om. El s'a unit cu 
„tâlharii şi cu țăranii, semenii lui din toate 
„ținuturile spre peirea noastră. Nu vă temeţi 
„adăogi el, de această nație proastă şi defăi- 
„mată, de veacuri dajnică Ungariei, nație de 
„robi, pe care se cuvine a-i bate mai bine cu 
„nuiele şi bețe decât cu fierul“. Apoi spre a 
aprinde și mai mult mânia ostașilor săi în 
contra lui Mihai şi să le dovedească reaua 
lui credință, el puse de ceti tractatul de a- 
lianţă ce acesta încheiase cu Ravazdi şi cu Vi- 
teazul şi-l întărise prin jurământul lui şi al 
boerilor. Andrei uita numai a spune că ela 
fost cel dintâi care călcase şi rupsese acest 
tractat prin comploturile sale împotriva lui Mi- 
hai, şi prin pacea ce încheiase cu Turcii. După 
aceea cardinalul se așeză la dreapta falangei 
sale, într'un loc înălțat, spre a priveghea toate 
întâmplările răsboiului şi, pentru ca locul său 
să poată fi văzut de către ai săi, el puse în- 
nainte-i un steag mic pe care era țesut cu 
aur litera A. El purta platoşa ostășească și 
încăleca un cal negru şi generos, ce-l avea în 
dar dela Sigismund Bathori; lângă dânsul sta 


www.dacoromanica.ro 


Stefan Csaki din Mediaşi, George Palatici şi 
vr'o câţi-va alţi nobili dintre Secui. 


* 


Mihai cătă la întocmirea oastei lui Andrei 
și după dânsa își întocmi pe a sa. El văzu că 
Andrei întărise mai bine cu oști aripa stângă 
apoi centrul, iar aripa dreaptă era cea mai 
slabă; deci el hotărî a-și concentra silințele 
şi isbirea asupra acestei din urmă aripe a duș- 
manului și a centrului, refuzând a înhăța bătaia 
între dreapta lui şi stânga lui Andrei, puind 
acolo pe Baba-Novac, vestit general pe acele 
vremi, cu catanele și haiducii săi; la dreapta 
era călărimea sârbească, o ceată de cazaci și 
alta de Moldoveni. La centru erau ungurii, 
având cap mai mare pe George Mako, iar 
capii cohortelor erau Francisc Lugaşi, Dimi- 
trie numit cel Mare, George Horvath, Mihai 
Gyulai, Lupul Noak și alții cari comandau ba- 
talioane sau companii. In dosul lor erau Polo- 
nezii cu o seamă numeroasă de Cazaci și că- 
lărimea românească. In sfârșit venea Mihai 
cu falangea sa, o trupă de o mie Secui, îm- 
preună și boierii cu milițiile lor. Trei cruci 
mari întregi de aur erau dinaintea lui Mihai și 
îndată după kruci venea eroica lui soție doamna 
Stanca. Până a nu se înhăţa oștile la luptă, 
Mihai protestă prin un crainic ce trimisese 
în tabăra lui Andrei pentru sângele ce are să 
se verse, că, împotriva voinței sale, cardinalul 
îl silește a se Date. Apoi el declară că el dă 
iertare tuturor celor ce vor voi a recunoaște 
pe împăratul de stăpân. El propuse încă de 
a se cruța viața celor ce vor voi să fugă dintr'o 
tabără într'alta, sau căci spera că un mare 
număr din soldaţii lui Andrei vor trece la dân- 


www.dacoromanica.ro 


— 74 — 


sul, precum se şi întâmplă, sau că voia a da 
Ardelenilor un semn de buna lui voință către 
dânşii. | 

Mihai, trecând în fruntea oştilor, le vorbi 
puțin cu cuvinte scurte şi energice, ast-fel cum 
trebuia unor ostaşi doritori de a se bate. Pur- 
tându-şi în dreapta şi în stânga trupul, ochii şi 
braţele sale, domnul mai mult prin gesturi ex- 
presive decât prin cuvinte îndemna pe ai săi 
zicându-le: „Aicea (și arăta tabăra sa) aicea 
„este dreptatea, aicea pricina cea bună, toc- 
„melele, legăturile şi jurămintele de pace, îm- 
„păratul şi Dumnezeu. Grăbiţi dar, căci cu 
„biruința vă aşteaptă o glorie mare şi o bo- 
„gată pradă. Iar duşmanul (întorcându-şi mâna 
„către dânsul) ce are oare pe seamă-i, fără nu- 
„mai credința călcată în picioare și jurămân- 
„tul batjocorit, lipsa de orice bărbăţie, vicle- 
„niile, cursele, sfaturile oțeritoare cu Turcii 
„Şi nelegiuirea unor legături vinovate. Sub un 
„cap chemat la cele sfinte soldatul e pângă- 
„rit; sub o purpură sfântă e un piept nevred- 
„nic către cer. Dela unii ca aceştia ce mai e 
„„de aşteptat? fără numai aceea ce ei ne arată: 
„inimi îndoite, tremurul trupului lor, blesteme 
„femeeşti şi prin urmare fuga mai nainte de 
a se bate“. 

Ast-fel scurt cuvântă Mihai şi grăind, chi- 
pu-i fulgerează, ochi-i scânteiază şi focul ini- 
mei sale aprinde în inimile ostașilor säi un eroic 
entusiasm. Ei sunt siguri acum că. vor birui, 
Domnul porunci îndată; a se invoca în toată ta- 
băra de trei ori sântul nume al lui Isus. O 
strigare mare se înălță de odată la ceruri; sem- 
nul de bătae se dete și trâmbiţele începură a 
suna din ambele tabere. 


www.dacoromanica.ro 


— 75 — 


Groasnica luptă de la Şelimberg.— 
Soldaţi de-ai lui Andrei trec la Mihai. — Vite- 
jiile lui Baba-Novak.— Mihaiu se poartă ca un 
leu. — Biruința Românilor. — Fuga lui Andrei 

Bathori. 


Era zece ceasuri de dimineaţă (18/3 Octom- 
brie) când începu bătălia prin o furioasă năvă- 
lire de ambele părți. Sunetele trâmbiţelor, ur- 
letele tunurilor, înfiorătoarea şuerare a ghiu- 
lelelor ce se încrucişau în aer, clăncăitul pa- 
loşelor, strigările luptătorilor, fumul prafului 
care în mijlocul sgomotului, întuneca cerul, 
toate acestea răspândeau în toate părțile spai- 
ma morţii și curmau vieţi fără număr. Tunu- 
rile lui Mihai-Vodă erau aşezate pe un loc 
mai buun decât al Ungurilor şi ar fi avut tu- 
nari mai meșteri, căci ghiulelele aruncate prea 
sus, treceau peste capetele ungurilor, lovind 
numai vârful lăncilor și le făcea mai multă: 
spaimă decât vătămare. 

D'abia se începuse bătaia, când un nobil ro- 
mân din oastea lui Andrei, anume Daniil Za- 
lasdi, îşi lăsă postul ce i se încredințase şi, 
dând pinteni calului, trecu în tabăra noastră. 
Talentele sale şi favoarea prinților Bathoreşti 
ridicase pe Zalasdi dintr'o treaptă de jos la 
aceea de nobil. El făcuse Bathoreştilor multe 
slujbe, care strălucise numele lui. Cinstea şi 
slujbele făcute şi primite lar fi îndatorit a 
rămânea, credincios lui Andrei, dar glasul sân- 
gelui îl impinse, cu marea mirare şi întristare 
a Ungurilor, în tabăra lui Mihai. Spun că el 
făcu cunoscut lui Mihai poziţia armiei vrăş- 
maşe. Curând după aceea, vom vedea cum 
Ungurii răsplătiră lui Zalasdi cu moarte cum- 
plită pentru această faptă. 

Cea dintâi isbire o făcu Baba-Novac cu re- 


www.dacoromanica.ro 


cea-i vitejic, în capul călăreţilor săi, asupra 
lui Ștefan Lazăr, pe care-l avea în față; dar 
cu toate silințele ce puse, el fu respins înapoi 
de voinicii pedestrași ai acestuia. Indată Mi- 
hai îi trimise în ajutor o trupă voinică de că- 
lăreți armaţi cu lance. Erau călăreții Unguri 
şi Secuii comandaţi de George Mako. Aceştia 
ajungând în mijlocul ostaşilor lui Baba-Novac, 
uimiţi de neisbânda lor, îi îmbărbătează din 
nou şi împreună împingând înainte caii lor, 
cad peste oștile lui Lazăr şi ale lui Andrei; 
apoi despărțindu-se în două trupuri, unul se 
lasă asupra pedestraşilor, care siliră pe Baba 
a da înapoi, îi măcelărește groaznic, călcâud 
pe unii în picioarele cailor lor, lovind pe alții 
cu lăncile. Acolo pieri Ștefan Lazăr, ce co- 
manda această aripă. El se jertfi de bună voe 
morței asvârlindu-se în mijlocul măcelului sol- 
daţilor săi și strigând: ,,Voiu să mor ca să nu 
mai slujesc unui popă nemulțumitor care mi-a 
răpit cinstea şi vredniciile mele“. Celalt trup 
căzu peste oastea lui Moise ce-i era în 
faţă. Aci se făcu o mare ucidere, căci fiind 
puuctul principal al bătăii şi o parte şi alta 
se purta cu bărbăţie şi se vătămară greu. „,Uu- 
„gurul, zice Bethlen, era în luptă cu ungurul; 
„unul se bătea spre a apăra patria, celalt spre 
„a o robi“. In sfârșit după ce sc luptară cât-va 
cu puteri deopotrivă, trimițând Mihai încă uu 
ajutor la ai săi, Moise Secuiul fu împins îna- 
poi de Mako și pierdu multă lume în retra- 
gerea sa. Un steag învestit cu semnele Batho- 
reştilor fu răpit dela oastea sa; stegarii Toma 
numit Grecul, Ștefan Szeplaki şi Tudor Col- 
baz fură omorâți. 

Petre Huszar din aripa stângă, văzând oas- 
tea lui Moise c'a dat înapoi şi că bătălia este 
mai pierdută, grăbi a alerga într'ajutorul lui 


www.dacoromanica.ro 


Moise cu 'woinica trupă de lănceri ce comanda 
şi, dând asupra sârbilor şi Ungurilor lui Mi- 
hai, osteniţi de o lungă luptă, îi respinse îna- 
poi. Văzând aceasta, Mihai cu rămăşița că- 
lărimei sale ungurești şi româneşti, cu cea mai 
mare parte din rezerva sa, alergă însuși asu- 
pra lui Petru Huszar, dă ajutor ungurilor şi 
sârbilor săi și după multă vărsare de sânge 
respinge înapoi toate trupele lui Huszar, în- 
cremenite de atâta voinicie. Mihai însuși a- 
lerga ca un leu prin mijlocul vrăşmaşilor, ți- 
nând în mână sabia sa groaznică şi amenință- 
toare, cu care dobora în dreapta și în stânga 
pe câţi întâmpina. El nu se mulţumi însă a 
mima pe ai săi prin exemplul ce le da, ci 
încă prin cuvinte îi îndemna, îi împingea, îi 
îmbărbăta spre a folosi de acest minut priincios 
ca să spargă de tot armia dușmană. 


RA 
x: 


Ungurii acum pierduseră bătaia; armia lor 
în risipă fugea în toate părțile; rezerva numai 
singură mai ținea. Această trupă numeroasă, 
şi curagioasă, care încă nu dedese în bătae 
stătu în ajutor la celelalte oști, le opri din 
fuga lor și le sili a se întoarce spre armia îm- 
protivnică. Andrei Barcsai, Moise Secuiul, Ște- 
fan Tahi, Petre Huszar și ceilalți capi, te- 
mându-se ca isbânda lui Mihai să nu se pre- 
lungească şi spre a pune stavilă furioaselor 
sale isbiri, se îndemna şi se îmbărbătează unii 
pe alţii, îşi pun în orânduială batalioanele ale 
căror rânduri erau stricate şi, cu energia des- 
perării, cu o numeroasă călărime de lanceri 
și cu toată pedestrimea guardiei, furios se a- 
runcă asupra lui Mihai, mândru și sigur acum 
de isbânda sa. Lupta reîncepe atunci cu mare 


www.dacoromanica.ro 


— 78 — 


învierșunare din amândouă părţile şi ajunge 
îngrozitoare, desperată. Românii şi Ungurii se 
sfâșie unii pe alții ca niște tigri flămânzi, știind 
bine că preţul biruinţei e frumoasa şi mănoasa 
țară a Ardealului. Unii se luptă ca s'o ţină; 
ceilalți ca să ea înapoi moștenirea părintească. 
Biruința multă vreme stătu nehotărită, până 
când silințele disperate ale Ungurilor și îm- 
împrospătarea - oștilor lor, sparseră oastea os- 
tenită a lui Mihai și o siliră a da dos. Cea 
mai spăimântătoare neorânduială intră atunci 
în rândurile acelor ostași, cari cât-va timp în- 
nainte erau biruitori. Fuga lor fu atât de re- 
pede încât cu mare greu Mihai isbuti a-i opri 
Călare pe un cal spumegător, plin de foc, a- 
coperit de sudoare și de praf, el alerga în- 
tro parte şi într'alta, întrebuințând când în- 
demnările, când amenințările, când însăși lo- 
viturile spre a întoarce pe ostașii săi la bătae. 
El isbuti mai întâi prin autoritatea persoanei 
sale a opri steagurile; apoi pe lângă dânsele 
se nevoi a opri pe fugari strigându-le: „Ce 
„va să zică această mişelie? Ce va să zică 
„această spăimântare neobicinuită, care vă face 
„Să lăsaţi a vă scăpa din mâini o biruință câș- 
„tigată? Voi vă trageţi dintr'o luptă cu noroc 
„începută; voi daţi pas unui dușman îngrozit 
„Şi în risipă a-și aduna puterile. Unde sunteţi 
„voi, vitejii mei soldaţi, cari odinioară aţi pus- 
„tiit Bulgaria, care ați sdrobit armiile lui Ca- 
„Taiman şi ale lui Ahmet, care aţi îmbogăţit 
„țara Românească cu jafurile barbarilor? Pen- 
„tru ce puterile voastre sunt acum topite, mâ- 
„nile voastre slăbite și inimile voastre fără bär- 
„băţie? Și,—aceea ce este ruşinos de spus ne- 
„vrednic de făcut,—pentru ce mânile voastre 
„armate chiamă ajutorul lor picioarele voastre 
„nearmate? Ast-fel oare o să biruiţi și să luaţi 


www.dacoromanica.ro 


za Oc 


„Ardealul? astfel o să umpleți casele voastre de 
„dobândă? Pentru ce dar nu vă opriți? Nu 
„vreţi oare mai bine a dobândi astăzi gloria 
„decât o vecinică necinste?'“ Prin asemenea cu- 
vinte-i apostrofa Mihai, dar spaima era mai 
puternică decât rușinea. Ea biruia nu numai 
cuvintele, ci încă rănile și loviturile. In dosul 
taberii Românilor era un deal năltișor încon- 
jurat cu șanțuri lângă satul Heltau. D'abia în 
acel loc, numit tufișul Cisnădiei, Mihai isbuti 
a opri fuga ostașilor, a-i întocmi în orându- 
ială și a-i întoarce cu fața către dușman. 


* 


Ungurii făcuseră un pas mare spre biruință 
și ar fi putut isbuti a sparge cu totul şi a năzleți 
oastea noastră spăimântată și pusă pe goană și 
a împiedeca pe Mihai-Vodă a o întocmi din 
nou, dacă acei ce comandau rezerva ar fi dus-o 
în ajutorul lui Barcsai și a lui Moise, cari is- 
butiseră a înfrânge armia română; dar Cor- 
niş şi Pancratie Sennyei ţinură în nemișcare 
rezerva ce era sub comanda lor. In vremea 
aceea Mihai își clăti oştile din nou asupra duș- 
manului. El porni înainte două cete de polo- 
nezi ce nu dăduseră încă în acea zi, ucigând 
şi răsturnând totul înaintea lor. Moise şi Barc- 
sai sprijiniră cât-va această furtunoasă isbire; 
dar, văzând că nimeni nu le vine într'ajutor, 
că flancul lor descoperit e amenințat de Mi- 
hai, se trag cu grabă spre rezervă. Atunci o 
ceată de poloni ce slujiau în armia lui An- 
drei, văzând fuga Ungurilor și crezând că bă- 
taia e pierdută de dânșii, trec lângă compa- 
trioții lor în armia noastră. In vreme ce se 
petreceau acestea Gaspar Corniș, generalul şef 
al dușmanului, voind să facă o recunoaştere 


www.dacoromanica.ro 


— 80 — 


spre dreapta ca să vază ce e de făcut în starea 
de atunci a luptei, fu fără veste ocolit de esca- 
droanele moldovene ce slujeau în armia noas- 
iră; îl prinseră și-l aduseră înaintea lui Mihai, 
care, cunoscându-l de mult din soliile lui și 
respectând virtutea și vrednicia ce împodobeau 
pe acest lăudat răsboinic, îl trată bine şi-l puse 
în loc sigur ca să nu i se întâmple nimic. 
„Au fost unii, zice Bethlen, vrăşmaşi ai “cin- 
„stei și ai reputației lui, cari au zis că Corniș: 

„„de bună voe și într'adins s'a lăsat a fi prins 
„şi dus la Mihai, fiind de partida împăratului. 
Analiştii străini stau însă la îndoială despre 
acestea. Prinsoarea fără veste a generalului- 
şef, dezertarea Polonilor, spargerea oștilor lui 
Moise şi ale lui Barcsai, încremeniră de spai- 
mă pe Andrei şi pe ostașii săi, încât ei nu mai 
îndrăsniră a ţine luptă cu Mihai, în vreme ce 
acesta, reîmbărbătând pe ai săi, se aruncă pu- 
ternic înainte, taie, turbură, şi pune în neo- 
rânduială toate cetele ungurești. 

Era acum trei ceasuri după amiazi. Andrei, 
care dela şeapte ceasuri dimineaţa stătuse în 
acel loc, văzând acuma după o bătălie de cinci 
ceasuri armia sa în risipă, fără speranță de 
a mai îndrepta bătaia, gândi la sine spre a 
se mântui prin fugă, de pe povaţa unora și, 
înainte de scăpătatul soarelui, el își părăsi 
postul și armata luând fuga, însoţit fiind de 
o sută de călăreţi, între cari erau frate-său 
Ion Iffiu, Ion Gerendi, George Palatici, Ion 
Beldi cu fiii săi Pavel şi Clement, Toma Czo- 
mortany, Nicolae Mico şi mulţi alții. Oastea 
lui Andrei, părăsită astfel de prințul său și 
lipsită de generalul său robit, căută a mai ține 
până la sosirea nopţii, ce nu era departe ca să 
se poată trage în siguranţă. Obosirea armiei 
noastre o ajută întru aceasta. Noaptea acum 


www.dacoromanica.ro 


— gi — 


sosise și bătaia tot mai ținea. Pancratie Sen- 
nyei, Moise Secuiul, Ștefan Toldi, Petre Hus- 
zar mai sprijiniră încă mai multe isbiri ale 
lui Grigore Mako, când pe la opt ceasuri Mi- 
hai înțelegând de "fuga lui Andrei şi pricepând 
că bătaia nu mai este nehotărâtă și că rămâne 
numai a o sfârși, împinge înainte câte-va cete 
din oastea sa, zicându-le: „,Feţii mei, mai o- 
„„pintiți încă odată; biruința e a voastră; vi- 
„tejia voastră mi-o chezășuește“. Năvala a- 
cestor cete sparge cu totul rămășița oștilor 
lui Andrei şi le pune pe fugă. „Ei se trag în 
„tăcere, zice Bethlen, cu pași grabnici şi fără 
„rânduială, părăsind Românilor tabăra, biru- 
„inţa și patria“. Ai noştri se aruncară îndată 
în tabăra ungurească, unde găsiră și prădară 
mult aur, argint, haine, cai, corturi, multe stea- 
guri și patru-zeci și cinci tunuri. Ostaşii noş- 
tri petrecură noaptea aceea prădând tabăra 
ungurească și sărbătorind biruința lor prin mesc 
cântece şi chiote de veselie. Armia lui Andrei 
lăsase pe câmpul bătăliei 2027 morţi şi a- 
proape 1000 răniţi și prinși. Intre acești din 
urmă, afară de generalul Corniş, căzuse şi 
George Ravazdi, pe care Secuii, urându-l de 
moarte pentru tirania cu care pedepsise re- 
volta lor, îl omorâră a doua zi după bătălie. 
Asemenea păți de către Români și  secuiul 
Wolfgang Corniș. Toţi ceilalți prinşi, cu mă- 
rinimie de Mihai fură liberaţi. Pierderea noas- 
tră a trebuit încă să fie însemnată deși mai 
mică decât a Ungurilor. Dintre ai noștri încă 
rămaseră morți mai mulți ostași de rând, 
vreme ce din Unguri picară mulți nobili, între 
cari, Ion Sassaovi, Mihai Culpenius, ce purta 
steagul guardiei, Ion Berende, Daniil Rako 
și alții. 

„Multe muieri unguroaice, zice Stavrinos, ră- 


f 6 
www.dacoromanica.ro 


PEE: p E 


„„maseră văduve în ziua aceea; turburatu-s'a 
„soarele şi ziua s'a întunecat; praful în aer 
„se înălța şi pământul tot s'a roşit de sânge 
„vărsat... Să fi văzut acolo trupuri moarte și 
„tineri viteji cum zăceau în țărână goi fără 
„suflare“. Leşurile ce stau moarte în câmpie 
fură adunate de locuitorii Sibiului şi îngro- 
pate toate laolaltă. Astfel acei ce puţin îna- 
inte erau duşmanii învierșunaţi, mijlocind na- 
tura, se lăsară a fi împreunaţi într'acelaș mor- 
mânt. Fiindcă groapa făcută nu putea coprinde 
atâţia morți, grămădiră trupurile unul peste 
altul, puind între fiecare din ele o mână de 
iarbă, astfel încât se făcu o movilă mare, ce 
se întindea la un mil de oraș, şi „care va fi, 
„„zice dureros Bethlen, pentru veacurile viitoare 
„un monument vecinic de peirea Ardealului“. 

Astfel fu bătălia dela Sibiu, una din cele 
mai vestite în analele gloriei române. Ea fu 
mult mai mare prin rezultatele ei, căci ne făcu 
îndată stăpâni ai Ardealului. 


Ardealul al Românilor. — Trimișii din 
Alba-lulia la Mihai. — Intrarea triumfală în 
Alba-lulia. 


A doua zi Vineri 29 Octombrie la răsăritul 
soarelui, Mihai porni, în deosebite direcţii, nu- 
meroase cete spre a lua în goană pe dușman. 
El le porunci ca să fie cu mare îngrijire, ca 
nu cum-va dușmanul să umble a se aduna un- 
de-va şi a întinde vre-o cursă. Spre a ispiti 
bine starea lucrurilor, el trimise spioni în toate 
părțile, mai ales spre Alba-Iulia, poruncindu-le 
d'a-i raporta îndată. Intr'adevăr eşise vorbă 
că spre Alba şi Cluş prințul Andrei făcea 
pregătiri de răsboi și că ridicase un mare 


www.dacoromanica.ro 


— 83 — 


număr de soldaţi. Mihai însă cunoscu îndată 
că nicăiri nu se afla oşti ca să îndrăsnească 
a sta sau de față sau pe ascuns împotriva 
lui biruitor, și hotărî a-și duce armia drept 
la Alba-lulia spre a stăpâni această capitală 
a Ardealului şi, împreună cu dânsa, ţara toată. 

Intr'aceeaşi vreme făcu de obște cunoscut 
prin’ proclamaţii şi prin crainici: că în ori-ce 
parte se va arăta Andrei Bathori să-l prinză 
şi să i-l aducă la Alba, viu sau mort, făgăduind 
o bună răsplătire pentru o asemenea slujbă şi 
declarând că va pedepsi strașnic pe aceia ce-i 
vor da locaş sau îl vor scăpa. El porunci încă 
a se închide toate trecerile şi porni 1200 oa- 
meni din oaste de împănară toate drumurile 
căutând pe Andrei. La Alba-Iulia Ștefan Ba- 
thori şi Dalai Gyulasi, pe cari Andrei îi 
însărcinase cu administrația ţării, cum aflară 
de bătălia nefericită pentru dânşii dela Sibiu 
luară ce aveau mai scump și cu o mică 
suită, îugiră Gyulasi la Ceh, iar Ștefan Ba- 
thori mai întâi la Cluș, apoi la cetatea Husta 
pe hotarul Poloniei. Acolo aşteptă cât-va, dar 
pierzând sperarea d'a căpăta ajutoare dela Po- 
loni, el se duse la Şimlău, loc de unde se 
trage casa Bathoreştilor. 

Cum se văzură liberi prin fuga lui Ștefan 
Bathori, Albenii se grăbiră a porni dinaintea 
lui Mihai trei deputați oameni înţelepţi şi elo- 
cuenți, anume Martin Turi, Ștefan ce-i zicea 
Sartorius, şi George Nagilabu. Aceştia găsiră 
pe Mihai tăbărât nu departe de Sibiu şi, înfă- 
țișându-i hişte cupe de aur şi alte daruri scumpe, 
îl rugară ca să fie mai mult cu îndurare de 
cât cu asprime, să nu pustiască un oraș bi- 
ruit care se predă fără împotrivire și să nu 
dea jaf o capitală unde el are să locuiască 
căci ei stau gata, pentru protecţia ce le va 


www.dacoromanica.ro 


— 84 — 


da, a se jertfi, ei și tot ce au pentru dânsul. 
La acestea răspunse Mihai „că el n'a între- 
„prins acest răsboi spre a strica acea ţară și 
„că iubeşte mult mai bine a o vedea semănată 
„şi plină de avuturi şi bucate decât de a o 
„pustii şi a o ruina cu cruzime; că el a vrut 
„numai să aducă pe locuitori la credinţa către 
„împăratul, ce ei îi juraseră și apoi şi-au căl- 
„cat jurământul, nesocotind legile dummneze- 
„eşti şi omenești; că gândul lui, coprinzând 
„ţara, n'a fost altul fără numai d'a înfrânge, 
„pe rebeli, a da pacea și liniştea popoarelor; 
„pentru aceea el nu va face nici o sminteală 
„nici locuitorilor Albei, nici tuturor celor ce 
„„vor recunoaşte autoritatea sa, ba încă el îi 
„va însoţi cu toată bunătatea sa, câtă vreme 
„îi vor fi credincioși. 


* 


Intr'aceea Mihai-Vodă, ridicându-și tabăra de 
la Sibiu, înaintă cu încetul spre Alba-lulia 
Prin toate orașele pe unde trecu prin cale 
locuitorii alergau înainte-i cu daruri, trăgând 
puști în semn de veselie și primindu-l cu mare 
dragoste şi entusiasm. Apropiindu-se de Alba 
locuitorii orașului și ai județului îl întâmpi- 
nară cale de o leghe înainte cu multă cinste 
şi daruri. In capul lor era episcopul catolic, 
Dimitrie Naprazdi, înconjurat de tot clerul său. 
El felicită în numele poporului pe domn de 
sosirea sa, urându-i tot felul de fericiri, o dom- 
nie vecinică asupra ţării Ardealului ce el do- 
bândise cu sabia, o viață îndelungată și is- 
bânzi multe care să se adaoge unele peste al- 
tele. In aceiași zi, luni 1 Noembrie (s. n.) 
Mihai-Vodă intră cu mare pompă în capitala 
Ardealului. Dorinţa ce adesea avea da face 


www.dacoromanica.ro 


— 85 — 


întipărire asupra popoarelor printr'o strălucită 
privelişte adăogindu- se la vesela îmbătare a 
unei izbânzi de atâta vreme dorită, făcu pe 
Mihai de puse în această intrare triumfală. o 
podoabă neauzită în părţile noastre. Intrarea 
s'a făcut prin poarta Sfântului George. Dela 
această poartă până la palatul domnesc sta 
înşiraţi ostaşii de ambele părţile căiei, în mai 
multe rânduri, în dosul cărora se grămădise 
mii de mii de popor. Inainte venea episcopul și 
clerul său, corporaţiile orașului, apoi o bandă 
de muzică, care se compunea de opt trâmbiţe 
ce cu multă armonie modulau sunetele lor, de 
atâtea tobe de oțel de pe obiceiul turcesc, de 
un bun număr de flaute și fluiere. In urma a- 
cestei orchestre venea Mihai călare pe un mä- 
ref cal alb. Opt copii de casă, învestiţi cu 
mare eleganţă, înconjurau calul domnului. 

Mihai purta pe cap un calpac unguresc îm- 
podobit cu o fulie neagră de pene de cocor 
legată cu o copcă de aur; o mantie lungă 
“albă de mătase țesută cu fir, având pe de la- 
turi țesuți vulturi de aur; o tunică albă de a- 
ceiași materie; lungi ciorapi de mătase albi 
cusuţi cu pietre scumpe şi cisme de saftian 
galben, de brâu atârna o pală de Taban îm- 
podobită cu aur şi rubine. 

O ceată de zece lăutari urma îndată după 
domn, cântând cântece naționale. Opt seizi du- 
ceau de frâu opt cai acoperiţi cu şele pre- 
țioase, lucrate în aur și argint şi împodobiţi 
la cap cu pene mari. Apoi venea o mulţime 
de boieri şi ofițeri străluciți, toţi călări, şi o 
numeroasă trupă de soldaţi. Lângă domn. se 
purtau steagurile lui Andrei Bathori, luate în 
bătălia dela Sibiu. Ele erau desfăcute şi plecate 
spre pământ în semn că Ardealul este supus. 

Astfel în mijlocul concertului trâmbițelor, 


www.dacoromanica.ro 


tobelor și altor instrumente, în sunetul clopo- 
telor şi în vuetul tunurilor, cu care se uneau 
strigările de bucurie ale poporului, intră Mi- 
hai în capitala Ardealului şi trase la palatul 
domnesc. In cale, pâna nu ajunge la acest 
palat, Mihai spun că se îndreptă către un no- 
bil ungur Ștefan Bodoni, ce căzuse prins în 
bătălia dela Sibiu și-l întrebă unde ar fi mai 
bine să tragă. „Fără îndoială, zise Bodoni, 
în palatul prințului Andrei“. La care vorbe Mi- 
hai răspunse: „Ce nu sunt eu încă biruitor?“ 
mirându-se că încă se da numele lui Andrei 
unui palat, care acum era cu drept cuvânt al 
său. Toată ostășimea se împărţi în linişte şi 
cu orânduială prin ospătării şi case publice, 
fără a face nici o pagubă sau vătămare locui- 
torilor. Nimeni n'ar fi îndrăsnit a face vre-un 
rău, ştiind pe straşnicul domn acolea. 
Exemplul Albanilor fu urmat de locuitorii 
tutulor orașelor ţării cari se grăbiră a trimite 
deputaţii la Mihai spre a-i aduce închinăciu- 
nile şi credința lor şi a cere mila şi ocrotirea 
lui. Cetatea Cluşului la cea dintâi somaţie ce 
i se făcu, se închină în 4 Noembrie şi primi 
în garnizoană 1000 soldaţi sub comanda ba- 
nului Mihalcea. Mihai porni 3000 soldaţi spre 
a aduce la supunere toată ţara de jos, şi în- 
tr'aceeaşi vreme scoase un decret deosebit, 
prin care făgăduia mila şi ertarea sa la toți 
deopotrivă, de orice treaptă ar fi, cari vor 
depune armele şi vor asculta de dânsul şi de 
slujbaşii săi. El obşti acest decret în toate 
părțile prin obicinuiţii curieri. Astfel toată țara 
Ardealului până la Solnocul din acest ţinut, 
era acum supusă lui Mihai, deosebit numai de 
cetăţile Husta şi Uiuara. Mihai începu a purta 
titlul următor: „Mihai voevodul Țării Româ- 
„meşti, al sânţitei maiestăţi cesarocrăieşti con- 


www.dacoromanica.ro 


„siliar și locuţiitor asupra Ardealului și de 
„oastei Maiestăţei sale dincoace de Ardeal și 
„de părţile lui supuse căpitan“. 

Ştirea biruinței lui asupra cardinalului fiind 
îndată dusă prin scrisori la împăratul Rudolf, 
acesta, se bucură foarte mult și o vesti întregei 
împărăţii, dând lui Mihai cele mai mărețe 
laude. 'Toată lumea era acum plină de numele 
lui Mihai-Vodă și minunată de repezile lui iz- 
bânzi. Prin vitejia lui, pustiirile Turcilor şi 
Tătarilor fusese stăvilite și creştinii trăiau li- 
niștiți sub apărarea sabiei sale pururea învin- 
gătoare. Acum tot el, pedepsind pe rebeli și 
împăcând turburările popoarelor, da în mâi- 
nile cesarului cheile Daciilor. Nimic nu mai 
lipsea gloriei lui și, de pe spusa istoricului 
Pisseliu, lui i se aplica, în mintea națţiilor 
creștine, vechea cântare de biruință a bise- 
ricii, în care se proslăvește, ca biruitor al tu- 
turor celor răi sfântul patron al vitejilor și 
mai cu osebire al lui Mihai, cerescul voevod 
și Archanghel Mihail. 


www.dacoromanica.ro 


Fuga lui Andreiu Bathori.— Săcuii pe urma sa.— 
Uciderea prințului. 


Oare ce se va fi făcut nenorocitul Andrei Ba- 
thori ? Din ziua în care, cu desperarea în inimă, 
fugi din câmpul bătălii de la Sibiu i s'a perdut 
urma. Nimeni nu putea spune unde se află. Ră- 
mas'a încă în țară, oprit de vr'o sperare, sau că, 
perzând tronul, își părăsi şi patria, silind numai 
a-şi mântui vieața? lIsbutita încă întraceastă >? 
Inceputa în ţară străină descoloratul și tristul 
trai al pribegiei, acea crudă suferință, care usucă 
pe om fără de a-l omori? Ast-fel se întrebau 
toţi în Ardeal, biruitori şi biruiţi. Vail In vreme 
ce trufașul său biruitor intra cu o pompă mă- 
reață în capitala sa, sărmanul Andrei în colțul 
împotrivitor al ţării, plătia printr'o moarte crudă 
nenorocirea de a fi domnit. 

El se trăsese, cum am văzut, din câmpul bä- 
tălii însoţit de o sută inşi călări, trecu pe lângă 
Sibiu şi luă direcţia Sighişoarei, voind să se în- 
drepteze prin Moldova în Polonia, unde să aş- 
tepte vre-o ocasie priincioasă pentru a-şi redo- 
bândi tronul perdut. El ajunse într'o fugă până 
la Oltămir. Acolo calul său căzu în noroi și el 
trebui să-l lase, împreună cu multă avuţie ce era 
pe dânsul, ca să scape cât mai iute în cetatea 
Odorhei din Săcuime, unde soţii săi îl povăţuiră 
a merge. Aci el cercetă pe unde e mai bine a 
trece în Moldova. E] dete aci porunci spre a ține 


www.dacoromanica.ro 


— 89 — 


În datoria supunerii pe Săcui, de nu s'au revol- 
tat încă, făgăduindu-le uitarea revoltei lor și că 
le va da vechea libertate ; dar toate erau zadar- 
nice. Poporul săcui îl ura de moarte; nobilii 
săcui numai, cari fuseseră la bătaie și aceia pe 
cari îi găsi pe la casele lor, primiră bucuros a-l 
însoți și a ocroti la fuga sa. Ei se temeau de 
Mihaiu a rămânea în țară, ear mai cu seamă de 
ura Înverșunată ce aveau asupră-le compatrioții 
lor ruinaţi prin libertatea ce Mihaiu-Vodă dedese 
țăranilor săcui, ei doreau cel puţin să-și poată 
scăpa vieaţa, fugind în ţară străină. Pregătirile 
ce nobilimea trebuia să facă pentru fuga lui, si- 
liră pe Prințul Andrei a aștepta pe loc trei zile, 
și această zăbavă fu peirea capului său. Văzând 
el această întârziere și temându-se ca mulțimea 
soților săi să nu vedească mai mult dușmanului 
fuga sa, el hotărî a se despărți de dânșii. Lăsă 
în cetățuia Odorheiu pe George Palatici ; apoi, 
alegând un număr oarecare din nobili spre a-l 
însoți, dete drumul celor-Palți, mulțămindu-le de 
credința ce i-au arătat și povăţuindu-i să meargă 
să se închine biruitorului Mihaiu, dela care crede 
că vor primi iertare, şi să aștepte în liniște vre- 
mea care Dumnezeu, ce ţine în mâna sa ursitele 
împăraţilor, o va însemna pentru mântuirea Ar- 
dealului de sub puterea acestor biruitori streini. 
De acolo Andreiu, lăsându-și bogatele sale veşt- 
minte de purpură, spre a pune haine țărănești, 
se îndreptă spre Moldova, depărtându-se mult de 
drumul cel mare, luând potecile şi făcând ocoluri 
spre a-și ascunde și mai bine fuga. După câtăva 
cale ajunse într'o vale unde găsi un isvor cu 
apă dulce și îmbelşugată ; vederea locului plă- 
cându-i cu deosebire, el se opri acolo, apoi des- 
chizând sacul unuia din soldaţii săi, luă puţin 
vin şi pâne spre a-și potoli oarecum foamea şi 
setea și a stâmpăra amarul inimei sale. Făcând 


www.dacoromanica.ro 


— 90 — 


acest mic ospăț, el se adresă către cei ce-l în- 
conjurau și le zise: «Precum mântuitorul Chris- 
«tos, înainte d'a se da jertfă morţii, făcu cina 
«cea din urmă cu ucenicii săi şi fu vândut de 
«luda, unul dintr'inşii, care-i întinsese cursă, ase- 
«menea și eu, căzut în nenorocire prin trădători, 
«poate fac astăzi cea din urmă cină cu voi, pe 
«care o consânțesc morţii mele.» Această pre- 
simțire a morţii ce-l aștepta şi pe care o şi în- 
tâmpină în ziua următoare, mișcă foarte inima 
sa, ca și a tutulor celor ce-l ascultau. Plecând 
din acest loc, ei ajunseră a doua zi în vederea 
munţilor celor mari ce ţin până la hotarele Mol- 
dovei în capătul ținutului săcuiesc numit Csik și 
sosiră la un loc pe care locuitorii îl numesc Sân- 
Thomas, de pre o biserică ce-i este consânțită. 
Acolo, în a şeasea zi după nenorocita bătălie, se 
opri Andreiu, gândind că în aceste locuri va fi 
mai în siguranţă de cursele Săcuilor. Aceste lo- 
curi, ca toate cele ce înconjură Ardealul, sunt 
aspre, muntoase, păduroase. 


$ 


Era între săcui un nobil din neamul lor anume 
Blasie Ordög, care, prin facerile de bine ale car- 
dinalului, ajunsese din stare săracă la o avuție 
însemnată. El nu voise să meargă la bătaie, luând 
de pricinuire starea cea rea a sănătăței sale; 
dar îndată ce auzi despre învingerea și fuga lui 
Andreiu, el puse să tragă clopotele spre a aduna, 
de pe cum este ouiceiu la ţară, rudele sale, clă- 
cașii și compatrioţii săi şi începu a-i aţâţa spre 
a se lua vrăjmășește în goană pe Andreiu. El 
zicea cu o mare furie către un popor acum des- 
tul de înfuriat «că ei trebuie să aresteze pe An- 
«dreiu, uneltitorul atâtor rele, ca să merite bu- 
«năvoinţa lui Mihaiu ; că numele Bathori, vecinic 
«a hrănit nenorocirile publice și private şi că 


www.dacoromanica.ro 


«este bine a-l stârpi din ţară ; că trebue a ucide 
«pe acest popă nevrednic în pace şi în răsboiu, 
«ca să nu mai rămână nimeni din această afu- 
«risită familie, spre a chinui ţara prin tirania sa». 
Nici că făcea trebuință de multe îndemnări, Să- 
cuii fiind însuflaţi de o ură omorâtoare asupra 
numelui Bathoreșştilor, căci mai întâiu Ștefan 
Bathori și Sigismund Bathori, în anii trecuţi, le 
răpise nu numai orice libertate, ci încă îi pedep- 
sise foarte aspru pentru revolta lor şi apoi îi 
supusese nohbilimei ca nişte robi vânduți. Ei cău- 
tau toate mijloacele spre a scăpa de această 
robire ; pentru aceea ei mutase asupra lui An- 
dreiu toată ura ce hrănise către cei mai dinainte 
Bathorești şi-şi făgăduiau prin moartea sa d'a-şi 
redobândi libertatea și a se mântui de o robire 
ocărâtoare. Pentru aceea ei voiră mai bine să 
pearză pe prinţul Andreiu și nobilimea săcuie, de 
cât să piară ei înșiși şi să fie vecinic robi. Ei 
alergară toţi din toate părţile, bătrâni şi juni, 
cari cu arme, cari fără arme, unii împinși de furie 
și de îndrăsneală, alţii de sperarea jafului, închi- 
puindu-și că Andrei cu nobili ce-l însoțeau tre- 
buia să aibă multe avuţii cu dânşii. Intru aceasta 
sperarea lor nu era cu totul înşelată. Prinţul 
Andreiu și suita sa aflaseră că sunt goniţi de o 
ceată de săcui, dar nu o credeau îndestul de 
mare spre a-i putea vătăma. Cu toate acestea 
Andreiu, nevoind a fi întârziată suita sa de ba- 
gagiele cele multe, vrea să le părăsească; din- 
traltă parte strâmtorile mocirloase nu-i îngăduia 
a se prea grăbi. 

Numeroasa ceată a săcuilor isbi pe fugari în 
poalele muntelui Sân-Toma. Când se apropie prin- 
țul Andrei cu soţii săi de acest loc, cam pela 
scăpătatul soarelui, dete peste nişte strâmtori cu 
șanțuri şi găsiră drumul acoperit cu copaci, iar 
vreo sută de săcui stând în loc şi așteptându-i. 


www.dacoromanica.ro 


— 92 — 


Ei întăriseră aşa de bine acea strâmtoare încât 
erau siguri că nimeni nu va putea răsbi printr'insa. 
La stânga acelui loc era un munte foarte înalt. 
ale cărui povârnişuri erau acoperite cu păduri şi 
cu mărăcini. Când suita lui Andrei apucă de in- 
tră în acele strâmtori căutând mai mult la fugă 
decât la bătaie, Săcuii o isbiră cu strigări mari, 
deodată în faţă şi în dos. Fugarii se opresc atunci 
bărbăteşte şi se întocmesc pentru bătaie. Săcuii, 
văzând micul număr al protivnicilor, năvălesc cu 
mai mare foc asupră-le, descarcă în ei puştile ce 
aveau, apoi încep a asvârli într'înşi cu săgeți, su- 
liti, barde şi lănci; alţii, ca duşmanul să nu-i 
poată lovi, fiind el călare şi ei pe jos, răstoarnă 
caii târând plopi pe pământ, desrădăcinând alţi 
copaci şi silindu-se în tot chipul a face lupta de 
o potrivă. Nu cu mai puțină înfocare nobilimea 
îşi apără viaţa şi pe prinţul său și respinge cât 
poate isbirile țăranilor; mulţi căzură din ambele 
părți, dar mult mai mulţi din partea lui Andrei. 
Intr'adevăr căzând fără de veste în cursă, încur- 
caţi de bagagiele lor, ei nu puteau a se sluji cu 
folos de caii lor şi nu le venea lesne a-și între- 
buinţa armele înpotriva dușmanului. Deosebit de 
aceasta, ei erau foarte puţini şi Săcuii mai mult 
de opt sute. Pentru aceia Andrei şi nobilii, răs- 
biţi de mulţime, încep a se trage înapoi răsliţiţi; 
unii perzându-și caii, se aruncă de jos printre 
stejarii şi crânguri și fug încotro pot. Ţăranii să- 
cui mai ageri la picior şi cunoscând locurile, se 
urcă mai cu înlesnire prin strâmtorile şi aspri- 
mile munţilor, caută, găsesc şi ucid pe nobili ce 
nu cunoșteau căile şi sângerează până în departe 
toate acele prăpăstii cu uciderile lor. 


* 


Prinţul Andrei, rugat fiind de ai săi să fugă 
ca să scape până când ei mai ţineau frunte duş- 


www.dacoromanica.ro 


— 93 — 


manului se și trăsese cu un mic număr, lăsând 
drumul mare și luâng’o prin cotiturile muntelui. 
După ce au făcut ca vre-o două mii de pași, el 
fu silit din pricina prăpăstiilor și a greutăților 
drumului, să-şi lase călăria, cu atât mai mult că 
calul său nu mai putea umbla fiind cu totul o- 
bosit. Deci el începu pe jos a urca pe munte, a- 
junse cum putu în locuri anevoe de apropiat şi 
îşi îndreptă fuga spre părţi nelocuite. Lepădând 
tot ce ar îi putut întârzia fuga sa, cu patru soţi, 
ce din întâmplare găsise, el pătrunse până în a- 
dâncul munţilor. Prin aceşti munţi Ștefan numit 
Negrul era foarte trebuincios prinţului, căci cu- 
noștea bine căile, dar fiindcă sângele ce-i curgea 
din rana ce el primise îi luă puterea şi simţirile, 
Andrei și soţii săi, temându-se ca duşmanii ce-i 
goneau să nu-l găsească şi să-i răpească puţina 
viață ce-i mai rămăsese, îl culcară mai mort în- 
trun loc umbrit şi-l acoperiră cu frunze uscate. 
Vindecându-se după aceea şi întorcându-se la 
casa sa, el povesti această barbară măcelărie. 
După acest fel de îngropare a lui Negru, An- 
drei mai înaintă câtva doborât de sete, de căl- 
dură și de drum, în sfârșit, făcându-se din ce în 
ce mai noapte, el şi singurul soţ ce-i mai rămă- 
sese, un nobil credincios anume Nicolae Mico, ză- 
riră lucind în depărtare un foc. Ei se îndreptară 
spre acest loc numit Nascalat, care se străluci 
de atunci prin crunta dramă ce se petrecu în- 
trînsul. Sosind lângă acest foc care ardea în co- 
liba unui păstor, Andrei, obosit de osteneala dru- 
mului, nu mai putea face un pas şi, murind de 
sete, ceru dela țăranul ce găsi într'acel bordei 
să-i dea de băut. Țăranul ne-având altceva, îi 
dete puţin zer. Prințul Andrei luă cupa şi mai în- 
tâi o întinse lui Nicolae Mico ca să guste, zi- 
când: «Să bem aceste amărăciuni cu care viclenii 
«și trădătorii ne-au adăpat îndestul>». El înghiţi 


www.dacoromanica.ro 


— 94 — 


puţin, apoi trimise îndată pe ţăran să-i caute 
puţină apă, dându-i un galben de aur unguresc, 
numai să vie mai curând. Eşind atunci din co- 
libă, Andreiu se duse de se întinse pe iarbă sub 
un copaciu vecin, îşi rezimă capul de un trunchiu 
pe jumătate putred şi însărcină pe Mico să stea 
la pază, în vreme ce el se va odihni puţin, ca 
să poată apoi a-și urma drumul, făgăduind că 
va sta şi el la rândul seu de streajă până când 
Mico va odihni. Zăcând astfel pe pământul gol, 
Andreiu luă breviarul în mână, se puse a citi, la 
lumina lunei, ceasurile canonice şi îndată oste- 
neala biruindu-l, somnul pe nesimţite îl coprinse. 
In vremea aceasta lupta Secuilor urmând deose- 
bitele cotituri şi locuri grele, pe unde Mico și 
Andreiu fugiseră, sosesc cu o iuţime minunată și 
cad asupra ţăranului strigând: «Ce procleţi de 
«nobili ai primit în gazdă? De nu ni-i vei da 
«îndată te “om ucide, după ce te vom face mai 
«întâi a suferi mii de chinuri, calăule». Spăimân- 
tat foarte şi neștiind ce voiau ei să facă, țăra- 
nul le spuse: «că doui inși intrase la dânsul, 
«şezuse puţin şi apoi eşise ; că el nu ştia de loc 
«cine erau ei şi că gândește că sunt ascunși 
«p'acolo p'aproape». Mico auzind sgomotul ace- 
lor ce sosiau și întrebările ce făceau ţăranului, 
se duse spăimântat de sculă pe prinţul Andrei 
şi-i vesti că dușmanii i-au călcat, rugându-l să 
caute a scăpa cum va putea. Dar luna, ca cum 
s'ar fi temut a lumina fără-de-legea, se ascun- 
sese sub negrii nori ; şi în acel întunerec, Andrei, 
care nu cunoștea locurile mavea chip de scăpare. 
El trimise pe Mico înaintea vrăjmaşilor spre a 
căuta să-i îmblânzească prin vorbe și făgădueli. 
Dar gloata Secuilor furioasă, în loc ďa asculta 
rugăciunile lui Mico, întoarse către dânsul ar- 
mele ei. După ce se ocroti un minut cu sabia sa, 
Mico, plin de răni, fu prins viu. Se povesteşte 


www.dacoromanica.ro 


— 95 — 


că, doritor ďa scăpa mai curând de viață, şi sim- 
tind pe gâtu-i tăișul ruginit al paloşului unui ță- 
ran, el îi întinse sabia sa, care era mai ascuţită, 
zicându-i : «Slujeşte-te cu aceasta, prietene, și 
«nu mă mai sfăşia, rănindu-mă cu arma ta fără 
«tăiş». Şi zicând aceste, el îi întinse gâtlejul, ca 
să nu se zică că un viteaz a avut ca un om fără 
inimă, capul tăiat pe dinapoi. In vreme ce Mico 
era astfel prins și ucis, Blasie Ordóg, de care 
am pomenit mai sus, împreună cu alţi trei soți, 
isbește pe Andrei. Ilmpins mai mult de nevoie 
decât de vitejie, Andrei trase sabia cea lată ce 
purta la coastă şi începu a se apăra cu o mână 
slabă, silind să nu moară fără răzbunare. El is- 
butise a răni pe unii din vrăjmași, când Blasie, 
mai îndemânatic în luptă, îi dete o lovitură de 
secure în frunte, făcându-i o rană mare d'asu- 
pra ochiului stâng, de unde începu sângele a 
curge părâu de-i acoperea vederea. In această 
stare nenorocitul Andrei încercă să fugă, dar ur- 
mat de aproape de ucigași, el primi cu o ase- 
menea armă o altă rană, în partea din dos a 
capului, d'asupra grumazului şi, perzând simțirile, 
căzu la pământ, bătându-se în sângele său. N'a- 
pucase încă să-şi dea sufletul când ucigașii, u- 
rându-li-se de vremea ce perdeau să-i smulgă 
un inel frumos de diamant ce purta în degetul 
cel mic, îi tăiară degetul ca să poată lua inelul ; 
apoi, apropiindu-se de dânsul Blasie Ordâg, îi 
tăie capul, pe care, punându-l într'o suliță, îl luă 
cu dânsul, iar trupul îl lăsară în acel loc des- 
puiat de orice veșmânt şi în prada fiarelor săl- 
batice. Această tragedie se petrecu lângă satul 
Szent Domokos (St. Dominic). Astăzi încă într'a- 
cele părţi, țăranii îşi arată locul unde fu omorât 
sărmanul Andrei și credinciosul său Mico. 


www.dacoromanica.ro 


— 96 — 


Semne rele cari prevestesc tragedia. — Mihai 
află despre asasinarea lui Bathori. — «Săracul 
popă !». — inmormântarea cardinalului. — 
Pedepsirea asasinului. 


Astfel fu sfârşitul lui Andrei Bathori, prinţ, car- 
dinal şi episcop de Varmia în Prusia. El era în 
vrâstă de douăzeci şi opt de ani numai, înalt la stat, 
barba şi părul capului galbene, pe care de pe ritul 
religiei, el avea obiceiu a le purta rase. Era d'un 
caracter dulce și blând şi mai bun pentru biserică 
decât pentru răsboiu. Din copilăria lui avusese 
plecare spre călugărie. Din nenorocire chiar cali- 
tățile lui private făcură dintr'ânsul un rău stă- 
pânitor ; ambitia de a domni îl perdu ; el cumpără 
printr'o crudă moarte o domnie de opt luni asupra 
Ardealului şi fu numai un jalnic exemplu al ti- 
căloşiei ursitelor omenești. De pe arătarea unor 
analişti, nenorocirea în care pică Andrei şi Un- 
gurii din Ardeal fusese prevestită prin nişte semne 
cerești. In luna lui lunie se ridică deodată despre 
apus o furtună grozavă care înfricoşă pe toți și 
pricinui multă stricăciune într'o parte mare a Ar- 
dealului. De dimineaţă norii se rostogoleau unii 
d'asupra altora. Cerul întreg se întunecase; tu- 
netul urla neîncetat ; trăsnetul ce cădea, fulgerile 
ce străluceau prin întuneric, o ploaie deasă şi re- 
pede şi mai ales o vijelie grozavă spăimântase 
pe toţi. Parte din acoperişele caselor din Alba- 
lulia fură ridicate, nălțimile zidurilor doborâte pre- 
cum şi grajdurile din curtea prinţului care erau 
foarte puternic zidite ; păstorii pe drumuri fură 
răsturnaţi sau târâți cu iuţeală încotro nu voiau ; 
mulți cai ce păşteau pe la câmp fură asvârliţi în 
Mureş, unde se înnecară, o mulţime de stejari 
mari şi pomi roditori fură smulşi din rădăcină. 
Această furtună tinu ceva mai puţin de un ceas 
şi fu privită de toți ca prevestirea nenorocirilor 


www.dacoromanica.ro 


E: y = 


ce sosiră cu câteva luni în urmă. Intr'aceeaș vreme 
globuri de foc se arătară în deosebite locuri ras- 
pândind groaza. O mulțime de lupi se pogorâră 
cete cete din munţii numiţi Meseș și se răspân- 
diră în șesurile Ardealului și prin sate, asemenea 
şi multe alte fiare sălbatice. Cinci zile înaintea 
bătăliei dela Sibiu, toată noaptea se văzură fla- 
cări pe cer, astfel în cât armata lui Andrei merse 
la drum luminată d'aceste minunate flacări. Când 
Andrei tăbări la oraşul Mercurea din pământul 
săsesc, el văzu deodată trecând pe dinainte-i un 
arap negru purtând în mână o coasă grozavă. El 
întrebă cine are o slugă cu un chip aşa de ne- 
plăcut și toţi magnații, după ce cercetară şi cău- 
tară, îi răspunseră că un asemenea om nu se 
află în armie. Cu puţine zile până a nu se în- 
tâlni Andrei cu Mihai-Vodă, el visă că picase în 
niște turme de ţapi furioși şi că d'abia scăpase, 
când nişte porci îi sfâșiară mantela şi coiful. ln- 
credinţat că acest vis este un semn de rău, el îl 
povesti îndată la Alba-lulia lui Ştefan Bathori şi 
altora. In vreme ce Andrei se scobora pe scara 
palatului său din Alba-lulia ca să meargă la ta- 
băra dela Sas-Sebeș, unul din pintenii săi de aur 
se sfărâmă şi când eşia pe poartă îşi sfărâmă 
asemenea și chiotoarea mantalei sale. In sfârșit 
spiritul de superstiție şi de misticism al Ungu- 
rilor merse până a crede că și schimbarea por- 
tului ce ei făcuseră de vreo câţiva ani, fusese un 
semn rău care arătă că ei trebue să sufere într'o 
zi jugul unei nații străine. 


Gi 


După uciderea lui Andrei, Secuii se apucară a 
căuta prin păduri şi prin strâmtori pe nobilii cari 
umblau rătăcind prin întuneric și, după ce-i u- 
ciseră mai pe toţi, se întoarseră la locul luptei 
spre a culege jaful. Dar cu zât pusese mai multă 

7 


www.dacoromanica.ro 


grabă spre a câștiga această pradă, cu atâta per- 
dură din vreme spre a o împărți, certându-se și 
înjurându-se între dânşii în cât p'aci erau să se 
înhaţe la bătaie cu armele. Fură omorâţi atunci, 
parte cu Andrei, parte în fuga lor, lon Beldi cu 
junele său fiu Pavel, Nicolae Mico, fraţii Tomas 
şi Emeric Besz, Francisc Romany comis al lui 
Andrei, căruia îi scăpă viața în luptă, omorând 
un secui ce-l ameninţa cu moartea, Emeric Lazar, 
Francisc numit cel Mare, Mihai Caraczoni, meșter 
căpitan de artilerie, și mulţi alții vestiți prin me- 
ritul și avuțţiile lor. «Secuii îi ucideau «fără milă, 
«încredințaţi că nimic nu putea fi mai folositor 
«<republicei săcuiești decât moartea tutulor acestor 
«oameni cari îi ţinuse într'o robie aspră, ca pe 
«nişte robi cumpăraţi cu bani. Ei credeau că nu- 
«mai acest mijloc au spre a-și redobândi starea 
«lor cea dintâi și a-și asigura libertatea pe care 
«o doreau cu înfocare». Numai un singur nobil, 
Csomortany, bărbat vestit în răsboaie, scăpă în 
Moldova. Acesta este același care, după cum s'a 
văzut înapoi, fusese trimis sol de Andrei la Mi- 
hai Vodă și carele, cu toate că credința lui era 
bănuită lui Andrei, îl însoți în fuga sa, dovadă 
puternică despre ușurința ce pun uneori oamenii 
în bănuelile lor! 

Fu atunci o dispută între Săcui, din cari unii 
voiau să păstreze în viaţă vre-o câţiva din nobilii 
prinși, iar alții cereau ca să se omoare îndată 
«acești oameni nesuferiți şi vrednici de ură»; 
se învoiră apoi a amâna pentru câtăva vreme 
moartea unora dintrânșii. Aceștia erau loan lffiu, 
fratele lui Andreiu, Stefan Kabosi, Gaspar Palosi, 
Nicolae Bartacuti, Francisc Gereb și Wolfgang 
Lazar. Săcuii le legară mânile la spate și tot în- 
jurându-i mereu îi porniră ca să-i ducă spre 
Alba Iulia la Mihaiu-Vodă. Inaintea lor, Blasie 
Ordög, ducea, înfipt într'o suliță, sângeratul cap 


www.dacoromanica.ro 


— 99 -- 


al lui Andreu Bathori învălit într'o pânză. Până 
a nu ajunge însă la Alba-lulia, Săcuii în cale uci- 
seră pe prinşii lor; trupurile lor le aruncară 
întrun şanţ lângă Alba, iar capetele sângerate și 
vinete le asvârliră neîngropate în oraș. Blasie 
Ordâg păstră numai pe lon lffiu, pe un fiu al lui 
Nicolae Miko, anume Mihaiu în vârstă de 12 ani, 
şi capul lui Andreiu, pe care-l înfățişă lui Mihaiu- 
Vodă, în 11 ale lui Noembrie. Puseră capul peo 
masă și Mihai cătă puțin la dânsul în tăcere, 
până când, văzând pe doamna Stanca ce era 
înecânduse în lacrimi, o întrebă pentru ce plânge ?—- 
«Pentru că, răspunse această miloasă şi simţitoare 
«femeie, aceea ce i s'a întâmplat lui se poate în- 
tâmpla şi ţie sau acestuia», arătând pe fiul ei 
Pătraşcu. Această vorbă pătrunse inima oțelită a 
asprului domn şi-i aduse aminte nestatornicia 
lucrurilor omenești. Cuprins de milă, el plecă 
capul cu întristare, lacrămile de odată îmbrobo- 
diră fulgerarea ochilor lui şi din inimă strigă: «O 
săracul popă | săracul popă !» Astfel plânse ma- 
rele Cesar când văzu dinainte-i capul dușmanu- 
lui său Pompeiu. 

După aceasta Mihaiu trimise acest cap, pus 
sub un disc, lui Malaspina. Acesta puse un zu- 
grav de scoase un portret de pe dânsul, pe care-l 
trimise împăratului. Mihaiu trimise pe lon lifiu 
în închisoare la cetatea Deva şi, de pe povaţa 
ce-i dete logofătul Teodosie, porni oameni să 
caute trupul lui Andreiu pe care-l găsiră gol, dar 
nevătămat de păsări şi dobitoace, nelipsind de la 
dânsul decât degetul cel mic care fusese tăiat de 
ucigași, după cum am spus. Trupul mortului fu 
pus întru'un car şi, ca să nu fie într'o asemenea 
stare expus privirilor, când băgară carul în oraș, 
îl acoperiră cu foi de copaci verzi. Astfel il adu- 
seră în Alba-lulia nouă zile după moartea sa. In- 
dată, cu mare îngrijire din porunca lui Mihaiu, 


www.dacoromanica.ro 


— 100 — 


fu trupul învestit cu haine mărețe, întins pe o 
peatră de marmură și acoperită cu o manta de 
purpură Apoi îl duseră în templul cel mic ca să 
stea pânăla ziua înmormântării. Câteva zile după 
aceea, adunându-se acolo şi deputaţii ţării convo- 
cați pentru deschiderea dietei, Mihaiu trimise de 
aduse şi trupul lui Baltazar Bathori pe care prințul 
Sigismund pusese de-l îngropase fără nici o cinste 
în cetățuia de la Gherla și apoi se făci înmor- 
mântarea lui Andreiu cu o pompă de tot crăiască. 
Sicriul era purtat de juni nobili şi înconjurat de 
toţi boerii români. Armăsarul lui, frumos împo- 
dobit cu toate armele sale, urma după sicriu. 
Apoi venia Mihaiu însuşi cu faţa întristată, cu o 
mulțime de nobili, ofițeri şi popor. Inainte şi îna- 
poi păşiau cu toată cuviinţa oștile înarmate şi 
în bună rânduială. Apoi preoţii, cântăreții şi fa- 
clele nu mai aveau număr. Astfel duseră trupul 
lui Andreiu în biserica cea mare şi-l puseră în 
acel monument ce el, în vieaţă fiind, zidise pentru 
frate-său Baltazar. Acolo trupurile ambilor fraţi 
fură împreunate. In acelaşi templu zăceau de mai 
multă vreme îngropaţi doi alţi călugări, bărbați 
mari și puternici, cari periră cu aceeaşi moarte 
ca Andreiu, Cardinalul George Martiniţiu, ucis 
din porunca împăratului Ferdinand, moșul lui 
Rudolf I, şi episcopul Oradiei, ucis de Griti. Bla- 
sie Ordăg, ucigașul lui Andreiu, în loc de răs- 
plata ce aștepta de la Mihaiu, fu osândit a i se 
tăia capul pentru fără-de-legea ce făcuse. Toată 
prada ce Săcuii luaseră de la Andrei și de la 
soții lui, în aur şi argint, din porunca lui Mihaiu, 
fu vărsată în visteria ţării. 
x 


Mila, îndurarea și generositatea ce arătă Mi- 
haiu-Vodă către cainicul său duşman, mări fa- 
voarea popoarelor pentru dânsul, îi atrase inimile 


www.dacoromanica.ro 


— 101 — 


nobilimei Ardealului şi lauda tuturor naţiilor străine. 
Nobilii transilvani simţiră mai ales atunci că, 
urîţi fiind de moarte de către popor, singura lor 
scăpare e acum Mihaiu. Ei gândiră că, de au perdut 
cârmuirea ţării şi au căzut sub un stăpânitor de 
alt sânge, încai să caute a-şi păstra starea şi 
vieaţa lor. Acestea întradevăr erau atunci foarte 
amenințate. Au văzut înapoi ce fel urau şi tratau 
Săcuii pe nobili. Ostaşii mercenari unguri, poloni, 
sârbi, cazaci şi alţii răspândindu-se prin ţeară, 
nefiind sub ochiul strașnic al domnului, necăjiau 
încă pe locuitori, iar mai ales pe nobili, făcându-i 
să simtă toate relele răsboiului. Apoi chinuita 
nație a Românilor din Ardeal, cum află de învin- 
gerea de la Sibiu, se ridică în picioare groaznică, 
învierşunată, amenințătoare. Cu cât fuseseră ei 
mai cumplit împilaţi de nobilii unguri, cu cât mai 
mult înnecaseră în inima lor suferintele şi ura ce 
aveau către dânşii, cu atât isbucnirea acestei ure 
fu puternică şi pustiitoare. Românii Ardeleni cu- 
vântau ast-fel şi întrun chip simplu către Unguri: 
«Sunteţi nişte venetici, cari aţi venit prin silă de 
«ne-aţi călcat ţara, ne-aţi răpit pământurile, drep- 
<turile, vieața; ne-aţi chinuit şi ne-aţi aruncat 
«în cea mai cumplită robie. Intre noi şi între voi 
«ma domnit dreptatea sau simtirile omenirei, ci 
«numai sila; acum când ne-am deşteptat şi ne 
«simţim puternici, vrem să intrăm şi noi în drep- 
<turile şi in pământurile noastre, ce ni le-aţi răpit 
«odinioară ; vom lua dar pe seamă-ne moșiile și 
«casele voastre, iar pe voi vă vom ucide sau vă 
«vom goni, ca să curăţim ţara de voi». Aceste 
idei şi simţeminte povățuiră toate revoluțiile fă- 
cute sau încercate de Români, de la năvălirea 
Ungurilor până astă-zi.Ast-fel revoluțiile veacului 
de mijloc, aceea de la 1437, răscoala de la 1599, 
insurecția lui Horia de la 1784 și revoluţia de la 


1848 fură mai mult inspirate de, setea răsbunării 
www.dacoromanica.ro 


— 102 — 


decât de dragostea libertății, şi pentru aceia Ro- 
mânii nu-și putură asigura libertatea; căci li- 
bertatea triumfă fără a-şi răsbuna ; altmintrelea 
ea nu mai este libertate ci numai răsbunare. Nici 
o dată şi nici întrun loc libertatea nu s'a putut 
întemeia prin călcarea dreptăţii și prin cârmuirea 
groazei. Libertatea nu se ține şi nu se întemeiază 
prin tiranie, ci numai prin libertate. 

Românii, crezând a-şi asigura libertatea şi a 
stinge aristrocraţia, se puneau de ucideau la aris- 
tocraţi şi pustiiau bunurile lor şi, fiind-că mai 
adesea nobilii apucau de fugeau, ei îşi vărsau furia 
mai mult asupra bieţilor burgeji unguri de prin 
orașe ; apoi, cum trecea furtuna, aristrocraţia era 
iarăși în păr şi Românul iar cădea în ghiara ei. 
De asemenea mai mulţi domni români din prin- 
cipate, dușmani ai aristocrației, printrun guvern 
de teroare, credeau că fac ceva ucizând la boieri, 
în loc de a ucide boeria. Toată schimbarea era 
de persoane, dar spiritul de castă şi instituţia se 
păstra, ba încă se mai întărea prin interesul ce 
însuflau oamenilor, cei prigoniți şi împilaţi. Re- 
voluţia de la 1848 din ţara Românească singură 
pricepu că spre a asigura libertatea, trebue a lăsa 
pe boieri să putrezească în pace și a ucide boeria 
prin proclamarea dreptului comun. Românii ar- 
deleni n'au priceput aceasta nici la 1848 ; cu atât 
mai puţin ei o pricepură la 1599. Ei nu se gâr- 
deau că nu este nici drept, nici folositor, nici cu 
putință de a curăți țara Ardealului de toate po- 
pulaţiile străine, care fac mai a treia parte din 
totalul locuitorilor ei; uitară că o posesie înde- 
lungată aduce drepturi positive şi netăgăduite, 
că o naţionalitate, ori-cât de mică va fi, trebue 
respectată, căci sfânt e dreptul ce are ea de a 
trăi în pământul ce ocupă; că acest drept na- 
tural e pe d'asupra ori-cărui drept istoric, de 
vreme ce pământul este al oamenilor, iar nu oa- 

Wwww.dacoromanica.ro 


— 103 — 


menii ai pământului. Problema de deslegat în 
Ardeal era şi este, nu cum vor face fie-care din 
Români, Unguri, Sași şi Săcui, ca să rămână nu- 
mai ei singuri într'acea țară şi să gonească pe 
cele-alalte popoare, ci proclamând dreptul comun 
sau egalitatea pentru individe și naţionalităţi, să 
caute mijlocul de a armonisa împreună, alcătuind 
un stat federativ. Fără îndoială că numărul Ro- 
mânilor în Ardeal le asigură în ori-ce cas o pre- 
ponderanță naturală şi dreaptă în trebile ţării și 
va preface oare-cum Ardealul într'o ţară româ- 
nească. 

Ast-fel Românii și Ungurii la 1848, luptându-se 
unii împotriva celor-llalţi, plecară de la aceleași 
principii greşite şi căzură sub același jug. 


Răscoala Românilor ardeleni. — Mihai se'ncon- 

joară de nobili unguri. — Interesele Românilor 

sunt nesocotite. — Tribut pentru armată.— Prin- 
derea și schingiuirea trădătorului Maro. 


Așa și la 1599, Românii ardeleni ridicându-se 
nu se purtară ca un popor matur, însuflat de dra” 
gostea libertăţii prin care purtarea ei ar fi impus și lui 
Mihai și asurpritorilor lor şi ar fi silit şi pe unul 
şi pe cei-lalți a-i întregi în drepturile lor naturale 
şi sociale, ci, setoși de răsbunare, se apucară să 
preumble torţe şi paloș prin palaturile nobililor. 
Mulţi nobili periră atunci. Dar şi mai mulți încă 
scăpară, uni afară din ţară, alți sub protecţia lui 
Mihai. Acesta nu putea să sufere asemenea neo- 
rândueli care se- descărcau asupră-i. Bănuit încă 
până a nu intra în Ardeal, de Unguri că lucrează 
prin proţi români a scula pe țărani împotriva no- 
bilimei ungurești, el dorea să dovedească neade- 
vărul acelor bănueli, de și după intrarea sa în 
Ardeal fusese îndemnat spre uciderea nobilimei 
ungurești, nu numai de către Românii ardeleni și 


www.dacoromanica.ro 


— 104 — 


de către o seamă de boieri dar încă şi de un 
număr însemnat din cei mari ai Ardealului, în 
capul cărora era episcopul catolic Dimitrie Napra- 
zdi, O politică fără inimă ar fi îndemnat poate pe 
Mihai a-şi asigura stăpânirea Ardealului prin ni- 
micirea acestei aristrocraţii puternice, care tot 
d'auna era să-i stea în potrivă; dar inima sa, 
dorința d'a-și da un nume mare şi bun în Europa, 
care-şi aţintise ochii acum asupră-i îl depărtau 
de la o asemenea faptă, preferind a încerca cu 
binele să-şi tragă inimile nobililor unguri, Din ne- 
norocire el nu se mulțumi numai a-i tolera şi 
protegea, ci se înconjură de dânșşi, le încredință 
posturile cele mai însemnate în arme şi admini- 
strație şi împărţi iarăși între dânşi averea confis- 
cată de la cei ucişi în bătaie sau care pribegiseră. 
Umilinţa ce arătau către dânsul aceşti aspri și 
trufaşi nobili şi setea cu care vânau favoarea lui 
înşelă pe Mihai. El crezu că ei nu vor mai ridica 
nici o dată capul lor, după ce l-au plecat aşa de 
jos. El socoti vă va găsi un reazim şi o putere 
într'înşi şi că prin ei va trage înima întregei nații 
ungurești şi va deschide un câmp mare la întin- 
sele și ambiţioasele sale proiecte, Aceasta îl orbi 
şi-l făcu de împinse până la nesocotință generosita- 
tea sa către dânşii; şi cu cât ei stăruiau în în- 
vinovăţirile şi bănuelile lor, cu cât ei complotau 
și umblau mai rău să-l surpe, cu atâta el se arăta 
mai îndurător către dânşii, încât generositatea lui 
ajunse a fi o slăbiciune care-l perdu. Aceasta făcu 
că el, după ce domoli setea de răsbunare a ţă- 
ranilor români, nu le dete libertatea, spre a nu 
vătăma interesele nobililor. Adevăr că el nu putea 
lucra în Ardeal împotrivă de ce făcuse în țara 
Românească. Nenorocitul așezământ de rumânie, 
ca un butuc îl ţinea în lanţ şi-l târa spre perzare. 
El dedese libertatea Săcuilor, nevoit fiind şi fiind-că 
aceștia numai de puţină vreme o perduseră şi o 


www.dacoromanica.ro 


— 105 — 


doreau cu înfocare. Dar Românii de mai multe 
veacuri îşi perduseră libertatea și fiind şi mai nu- 
meroşi, paguba ce ar fi simțit nobilii Unguri ar 
fi fost mult mai simţitoare. Apoi Săcuii era o po- 
pulaţie foarte răsboinică, în vreme ce Românii 
sub împilare uitaseră până şi întrebuințarea ar- 
melor, de la a căror mânuire stăpânii lor îi opri- 
seră. Mihai însă, ca toți răsboinicii, credea mai 
mult în soldaţi decât în popor; spiritul lui era 
mai mult de cuceritor decât de naţionalist. Nobilii 
în ochii lui erau representanţii poporului, na- 
ţia armată, și pre arme voia el a se întemeia. 
Mihai socoti să urmeze în Ardeal, în privința Ro- 
mânilor, politica Corvinilor, adică a ușura oare- 
cum sarcinele țăranilor, a-i ocroti în contra abu- 
zurilor nobililor și a înălța mai mulți dintr'inşii 
în treapta de nobili, ca astfel naţia să fie repre- 
sentată în dietele ţării. Dar am văzut mai înapoi 
că această sistemă nu adusese mari foloase româ- 
nilor, căci nobilii lor, dobândind interese împotri- 
vitoare gloatei poporului, se aliau cu cei-Palți no- 
bili unguri şi se lepădau chiar și de naționalitatea 
lor. Datoria lui Mihaiu ar fi fost de a da Româ- 
nilor iertarea de iobăgie şi proprietate de pământ 
spre chezășiuirea acelei libertăţi şi de a înfiinţa 
o representare deosebită a lor în dieta celor-l'alte 
trei naţii. Ast-fel el ar fi dat stăpânirii sale 
în Ardeal o temelie neclintită. Nici odată ocasie 
mai bună pentru aceasta nu se înfăţișase ca 
acum, îndată după bătălia dela Sibiu, când Un- 
gurii îngroziţi, amortiti cu totul, se multumiau 
de li s'ar fi lăsat măcar viaţa. Mai târziu Mi- 
-hai în zadar voi; anevointele crescuse prea mult ; 
ocazia trecuse. Și nu trebue a crede că noi aci 
J udecăm pe Mihai de pe ideile de democraţie ale 
veacului nostru, iar nu de pe acelea ale veacului 
său căci urma ne va dovedi că aceste idei erau 
bine simţite atunci şi însuși de Mihai. 


www.dacoromanica.ro 


— 106 — 


De altfel de idei inspirat însă, Mihai-Vodă des- 
chise la 20 Noembrie în Alba-lulia adunarea ge- 
nerală, în care el făgădui că va păstra constituția 
țărei și toate privilegiile, libertăţile şi dăniile no- 
bililor, afară de cele făcute de Sigismund. Repre- 
zentanții depuseră jurământul de credinţă şi, spre 
răspuns la cererile domnului d'a i se da provizii 
şi bani pentru ţinerea oștilor, se orândui ca de 
fiecare casă sau poartă (cum se zice în Ardeal) 
să se dea câte opt măsuri de făină şi opt mă- 
suri de ovăz sau orz, şi dela zece case câte o 
vită de tăiat, iar fiind omul sărac, în lipsă de 
vită, să dea trei oi. Asemenea se hotărî ca, de 
vreme ce sa dat libertatea Secuilor, aceştia să 
aibă a da, de pe vechiul lor obicei, când se 
schimbă domnul sau când se însoară, din şease 
boi unul pe seama domnului. Această dare se 
numia de Secui friptură de bou. incât pentru bani 
spre purtarea răsboiului, se hotărî ca să dea de 
fiecare casă, fără a fi nimeni scutit, nici domn 
nici boer, câte șease fiorini ; trei fiorini să se dea 
până în 25 zile, socotindu-se din ziua publicării 
decretului, iar ceilalţi trei cu 25 zile mai târziu. 
Toate celelalte articole, ce se încheiară atunci şi 
fură cuprinse în actul general al dietii care se 
întări de Mihai-Vodă şi se publică, privesc numai 
interesele nobililor ; ele dau voie unora dintr'inşii 
a se întoarce în ţară, asigură libertatea Secuilor, 
iar pe Români, fără nici o ușurare, îi lăsă în 
starea de iobagi ai nobililor. Astfel Mihai trădase 
misia sa în Ardeal și merita de a cădea. 


x 


ln vremea aceasta se răspândi faima în Ardeal 
cum că o oştire turcească ar fi intrat în ţara 
Românească pe la începutul lui Decembrie, şi 
mulți se îngrijirä; dar această temere peri îndată, 
lămurindu-se cum că Turcii, ce intraseră în țară, 


www.dacoromanica.ro 


— 107 — 


cu toate că bine armaţi, de pe obiceiul lor, erau 
însă puţini și veniseră numai ca să cumpere 
miere şi unt, aceea ce făcând, eşiră din tară, 
fără a vătăma pe nimeni. Cu toate astea, Mihai, 
îngrijindu-se, porni armie de călăreţi în țara Ro- 
mânească care să împedice asemenea veniri ale 
Turcilor şi să apere tara. Scurt după aceea Mihai 
porni și pe fiul său Pătrașcu în țara Românească 
cu o seamă de oaste, spre a cârmui ţara în locul 
lui, şi-i dete de curator pe Pancratie Sennyei, pe 
care însă după o lună îl rechemă înapoi, nu se 
știe din ce pricină. Mihai poruncise la o seamă 
de nobili din Ardeal ca să însoțească pe Pătraşcu 
în ţara Românească. Dar începură atremura toți, 
gândind că merg la peirea lor, de se vor duce 
în țara Românească, şi rugară pe Mihai da amâna 
deocamdată pornirea lor, la care el se și învoi. 

La sfârşitul dietii, Mihai puse de aduse la Alba- 
lulia vistieria prințului Sigismund ce el pusese în 
cetățuia Vecs, sub paza lui Ştefan Bodoni. Era 
un număr însemnat de vase de argint: cupe, 
talere, discuri, vasuri și între altele, nişte pahare 
de argint așa de mari încât abia doi oameni 
put:au duce unul gol; pe lângă aceste mai erau 
podoabe de cai, platoşe, șeli ornate cu pietre 
scumpe și diamanturi, săbii, pumnale, paloşe, han- 
geruri, securi şi alte asemenea lucruri ; apoi mai 
multe veşminte scumpe preţuite 32 mii fiorini, 
din care unul impodobit cu diamanturi era pre- 
țuit 15 mii fiorini; pe urmă un mare număr de 
monete de aur numite ae Portugalia, din care 
una făcea cât zece galbeni de aur. Când intră 
Mihai ca să vază această avuţie în casa unde era 
așezată, răpit de mirare strigă: «Ce de bani am 
«să fac d'aci ca să-mi plătesc ostașii şi oamenii 
«mei». Preţul se ridica întradevăr la mai multe 
sute de mii de fiorini. Mihai îşi aşeză apoi oștirea 
în deosebite comitate pentru iernat, impărțind-o 


www.dacoromanica.ro 


— 108 — 


mai ales prin cetăți; dar oarecare escesuri ce 
făcură ostașii și mai ales ungurii, sârbii și caza- 
cii, ridicară plângeri din partea locuitorilor, mai 
cu osebire din partea nobililor, cari alergau la 
Mihai văitându-se. La aceste plângeri, Mihai răs- 
pundea adesea cu bănătate, zicând: «că acestea 
«se fac fără știrea lui, făgăduind că va pedepsi 
«strașnic pe cei vinovați ; că de vreme ce, din 
«mila lui Dumnezeu, Ardealul este acum al lui, 
«el se va sili spre a face să domnească într'insul 
«pacea şi liniştea şi că va stărui ca nimeni să 
«nu încerce vre-o pagubă». 

In vremea aceasta, cuprins de mânie asupra 
lui lon Maro, puse să-l caute şi să-l gonească 
prin toată ţara, până-l vor prinde. Este ştiut că 
acest secretar al lui Hihaiu desvălise mai întâiu 
prințului Andreiu proiectul stăpânului său d'a 
năvăli în Ardeal. Mihaiu îi iertă cu generozitate 
această vină ; dar în ajunul bătăliei dela Sibiu, 
nemulțămitorul Maro trecuse din tabăra lui Mi- 
haiu în aceea a lui Andreiu, sperând că acesta 
va isbândi. Mihaiu care iertase întâiu pe Maro, 
intră într'o mânie furioasă la această nouă a lui 
trădare. Maro, care aflase mânia domnului asu- 
pră-i, rătăci pe ascuns întv'o parte şi întralta 
prin sate și oraşe, pe la deosebiți nobili, căutând 
vreo ocasie spre a fugi în Ungaria. Astfel um- 
blând, el se duse din întâmplare sau  într'adins 
la Ștefau Tholdi, nobil ungur, rugându-l a-i a- 
corda un asil ca să scape de goana ce-i da Mi- 
haiu. 'Tholdi îl primi şi-i făgădui că va fi în si- 
guranţă în casa lui ; dar, temându-se de Mihaiu 
şi dorind a dobândi favoarea sa, îi descoperi în- 
dată că Maro este ascuns la dânsul. Târât la 
Alba-lulia, Maro fu dus dinaintea lui Mihaiu, care 
după ce-l mustră pentru fără-de-legea lui, îl dete 
pe mâna călăilor meșteri a chinui pe vinovati. 
Aceştia îl legară strâns de picioare și de mâini 


www.dacoromanica.ro 


la un stâlp, care se afla întruna din suburbiile 
Albei ; apoi îi ciuntiră mai întâiu picioarele, pe 
urmă genuchii unul după altul și în sfârşit bra- 
tele până la coate. Trupul lui, sfâşiat şi despuiat 
de toate veșmintele, rămase două zile în privi- 
rea tutulor, acoperit de noroiu şi de sânge. 

Dar să întoarcem mai bine ochii de la a- 
ceastă urâcioasă priveliște, tânguind barbaria a- 
celor timpuri. 


ge 
i 


Mihaiu-Vodă trimise o deputație de două per- 
soane, între care și Petru Armeanul, ca să meargă 
la Praga să vestească împăratului norocita bi- 
ruinţă asupra lui Andrei și coprinderea Ardealu- 
lui. Ajungând deputaţia la Viena şi dând archi- 
ducelui Mateiu această înveselitoare ştire, el puse 
îndată să cânte în toate bisericile 7e-Deum lau- 
damus și, poruncind să ducă toate tunurile pe 
bulevarduri, deşertară mai multe salve de arti- 
lerie spre semn de bucurie. Archiducele Mateiu 
dărui căpeteniei deputaţilor un lanţ de aur şi la 
soţii săr câte un pahar de argint suflat cu aur; 
apoi deputația se porni înainte şi se duse la Pil- 
sen, unde găsi pre împăratul. Ea raportă împă- 
ratului despre isbânda dobândită. Această amba- 
sadă fu vesel primită de Mărirea sa și, fiind bine 
dăruită, primi poruncă a se întoarce înapoi. 

impăratul scrise îndată Papii, vestindu-i noro- 
cita coprindere a Ardealului, şi (de oarece nu 
cunoștea încă moartea cardinalului) plângându-se 
foarte de purtarea lui, învinovăţindu-l că el este 
în înțelegere cu Turcii și rugând pe Sânţia sa 
ca să-l afurisească şi să-i iea înapoi pălăria de 
cardinal. Intr'aceeași vreme sosi la Roma și scri- 
sorile episcopului Malaspina, cari vesteau moar- 
tea cardinalului. Tot atunci solul craiului Polo- 
niei făcu cunoscut că învingerea şi moartea car- 


www.dacoromanica.ro 


— 110 — 


dinalului adusese mari neplăceri la toată curtea 
regelni Poloniei și că toți strigau împotriva lui 
Malaspina. Cu ocasia acestor deosebite scrisori, 
Papa convocă la 12 Ianuarie 1600, o congregaţie 
de nouăsprezece cardinali ca să chibzuiască de 
trebue a se cere vre-o satisfacţie și a huli omo- 
rârea cardinalului. Papa mai întâiu şi apoi cei 
mai mulți din cardinali fură de părere «că nu 
«trebue de o cam dată a procede nici cu cen- 
«sura, nici a cere vreo satisfacţie despre moar- 
«tea cardinalului, cu atât mai puţin că el fusese 
«ucis în răsboiu, purtând arme și într'o haină şi 
«meserie deosebită de aceea de cardinal; că nu 
«se știe cine Pa ucis şi dacă aceia știau sau nu 
«că ucid un cardinal, nici dacă sunt ei catolici 
«sau  schismatici şi afară de juridicţia sântului 
«scaun ; că, înainte de a procede la afuri- 
«sire, trebue a face formă de judecată pe care 
«în acea nehotărâre nu ştiu de unde s'o înceapă; 
«că apoi cu aceasta, Papa ar supăra pe împăra- 
«tul și pe prințul țării Românești, pentru må- 
«nia acestora asupra cardinalului, a cărui me- 
«morie ei se vor sili a o înnegri cât vor putea; 
«că în acel cas ei «ar putea privi ca făcute in- 
«direct împotriva lor acele procedări şi censuri 
«și vor face a se compune cărți împotriva cardi- 
«nalului, în care nici colegiul cardinalilor, nici 
«sântul Scaun nu vor fi cruțați; că mai bine 
«este să aştepte sosirea nunciului Malaspina, 
«care acum lăsase Ardealul şi se afla în cale 
«spre a se întoarce la Roma și dela care vor a- 
«fla mai multe mai desluşite și vor ști ce este 
«de făcut». 

Se vede că mai târziu Papa se hotări a pe- 
depsi uciderea cardinalului osândit, de pre cum 
spune analistul Timon, pe toată naţia secuie de 
un post strașnic de o sută de ani. Malaspina, 
întorcându-se la Roma, Papa îl făcu să simţă că 


www.dacoromanica.ro 


= Ul = 


îlase purtarea lui, căci îi porunci să se tragă 
în episcopatul său, unde muri de mâhnire, du- 
când dorul pălăriei de cardinal. 


r 


Ci dar în mijlocul acestar vremi, la 2 Noem- 
brie, generalul Basta, pe care archiducele Maxi- 
milian, depärtându: se la Viena, îl lăsase locote- 
nent în locu-i la Casovia și în Ungaria de sus, 
însoţit de Mihai Sekeli, Pavel Nias şi David Un- 
gnad, se duse cu oștile lor la Oradea mare, pur- 
tând cu dânșii și o mare sumă da bani ce împă- 
ratul trimesese la Casovia pentru plata armiei. 
Ei voiau să vină în Ardeal spre a da ajutor lui 
Mihai întru cuprinderea acestei ţări, când aflară 
că Mihai a şi isbutit a coprinde ţara fără a mai 
aștepta ajutorul lor. Cu toate acestea, Basta ho- 
tări a intra cu armia sa în Ardeal, cu pretenţia 
de a cârmui ţara în numele împăratului. David 
Ungnad, svetnic însemnat al împăratului, stră- 
lucit prin multe solii la Constantinopole şi în- 
tralte părți, apucă înaintea lui Basta și, însoţit 
de Petre Lasli, sosi în 12 Noembrie la Alba-lulia 
spre a curteni pe Mihai-Vodă despre norocita sa 
biruință. Acesta le dete audienţă a doua zi în 
13, la opt ceasuri de dimineaţă, primindu-i foarte 
bine. După aceea le trimise acasă capul lui An- 
drei Bathori, pe care-l bălsămise. Ungnad puse 
îndată de scoase un potret de pre cap, foarte a- 
semănat. In 17 Noembrie, când Ungnad voi să 
plece, Mihai, care primise în dar dela dânsul un 
ban de aur mare pe care erau zece portrete ale 
împăratului, îi trimise și el printrunul din cei 
mai mari ai săi ofiţeri, o harşa frumoasă, ru- 
gându-l so primească cu bună-voinţă. Ungnad 
primi acest dar arătând o mare mulțumire şi a- 
poi porni din Ardeal. 

Mihai-Vodă, aflând de venirea lui Basta, tri- 


www.dacoromanica.ro 


— 112 — 


mise îndată vro mie de oameni către cetatea 
Husta de pe Mureş, care e cheia drumului ce 
din Polonia, Ungaria şi Moldova duce în Ardeal. 
ln această cetate era o garnizoană de 19 com- 
panii de trabanţi, cărora se poruncise d'a se ține 
bine acolo până la cel din urmă om; dar ei, 
văzând cetatea ocolită și isbită, perdură curajul 
și se închinară cu condiție că li se va cruța 
viaţa. Intrând valonii lui Mihai în cetate, puseră 
mâna pe avuţii neprețuite, căci acolo Bathori și 
mulţi nobili își lăsase averile lor. Spun că aceste 
avuţii se urcau la zece milioane. Tot atunci Mi- 
hai cuprinse şi Lipova şi alte oraşe din Banat. 

Basta, intrând în Ardeal, prinse la Șimlău pe 
Ștefan Bathori, care fugise acolo dela cetatea 
Husta. El îi făgădui că va dobândi ertare dela 
împăratul, dacă va mijloci predarea cetății Uiuara, 
cea mai puternică a Ardealului şi unde erau a- 
tunci în garnizoană 2000 trabanţi cu multe arme. 
Ştefan Bathori primi a-și cumpăra libertatea prin 
predarea Uiuarei. Mihai se grăbi a trimite o gar- 
nizoană în acea cetate. Astfel acum, prin preda- 
rea acestei din urmă cetăți, Ardealul întreg căzu 
sub stăpânirea lui Mihai. Atunci pentru întâiași 
dată se întâlni în faţă Mihai cu Basta, al cărui 
nume era menit a fi înscris cu sângele său în 
istoria vieței lui. Ei nu-și plăcură unul altuia. 
După ce-și arătară antipatia lor în public prin 
vorbe amare și împungătoare, ce unul zicea a- 
supra altuia și mușcându-se prin satire, împre- 
jurările îi aduse îndată a şi-o arăta prin fapte. 

Să ne oprim puţin asupra acestui genit fatal 
al eroului român. 

George Basta era de neamul lui arnăut, dar 
născut întrun sat numit la Rocca, lângă Ta ènt, 
la anul 1547; tatăl-său Dimitrie, nobil din Albania, 
își părăsise tara împreună cu alte familii spre a 
scăpa de tirania otomană şi trecuse în Puglia 


www.dacoromanica.ro 


— 113 — 


sub umbrirea craiului Spaniei, care-i făcuse 6 
pensie anuală şi-i dedese comanda unei compa- 
nii de lănceri toți arnăuți, cu care-l trimese la 
Milan. El luă de soție o damă din Alexandria şi 
avu doi feciori, din care cel mai mare Nicolae, 
ajunse locotenent-general de cavalerie în armia 
craiului Spaniei, cel d'al doilea, George Basta, in- 
tră la patru-zeci de ani ca soldat în compania 
tatălui său, apoi după moartea lui, trecu ca ste- 
gar în compania fratelui său. El ajunse în curând 
locotenent în acea companie, pe urmă căpitan de 
archebusieri călări, căpitan de lănceri, svetnic de 
răsboi. El comanda un regiment de călărime de 
arnăuţi, când ducele de Parma fu numit cârmui- 
tor în țările de jos la 1597, şi el se perfecționă 
în meseria armelor sub acest mare căpitan, care, 
recunoscând meritul lui Basta, îl făcu comisar 
general de călărime la anul 1580. El se deosebi 
în asedierele cetăţile Anvers (1584) și Bonna (1588), 
însoți în Franța pe ducele de Parma în ajutorul 
Ligei la anii 1590 şi 1592, asemenea făcu parte 
din expediția comitetului Carol de Mansfeld în 
Francia la 1593. După aceea merse de făcu câteva 
campanii în Ungaria, se întoarse iarăşi în ţările 
de jos la 1596 şi, la 1597, fu cerui de împăratul 
dela Filip Il, regele Spaniei, ca să-l lase să intre 
în slujba sa şi dobândindu-l, îl numi general de 
artilerie şi guvernator al cetăţii Vienei şi apoi 
în oastea arhiducelui Maxirmnilian, fratele împăra- 
tului. El era mare şi plin la trup, gras la faţă, 
ochi mari şi privirea aspră, gura potrivită, dar 
buza de sus cam ridicată, fața măslinie, carac- 
terul fisonomiei lui arată viclenia; iar caracterul 
lu: moral vom lăsa ca faptele lui să ni-l ve- 
dească. 


www.dacoromanica.ro 


— 114 — 


Mihai-Vodă se supără de venirea lui Basta, nu 
voi în nici un chip să-l cunoască de general că- 
pitan al țării, zicând că el este numit căpitan ge- 
neral și prinț vasal și tributar al împăratului; el 
făcu cunoscut lui Basta că, de vreme ce a biruit 
pe cardinalul fără ajutorul nimănui, va putea păs- 
tra prea bine țara în supunere, şi el a face bine 
a se trage în Ungaria de sus, căci mare trebuință 
nici de dânsul nici de oștile lui. Dar Basta care era 
sigur a dobândi el dela împăratul cârmuirea Ardea- 
lului nu numai că nu voi să asculte cererea lui Mi- 
hai, dar încă pretinse să pună garnizoane nemţești 
prin cetățile Ardealului, silind pe Mihai, în numele 
împăratului, a primi aceasta măcar pe o vreme, 
până când Ardealul va fi cu totul liniştit şi nu 
va mai avea a se teme de năvălirea străinilor. 
Mihai-Vodă care primise în numele împăratului 
şi numai ca locotenent al lui jurăinântul de cre- 
dință al țărei Ardealului, jurase asemenea că va 
păstra toate privilegiile şi drepturile acestei ţări. 
El era hotărât a-şi ține jurământul chiar împo- 
triva împăratului, al cărui scop înţelesese că era 
a reduce ţara într'o provincie a împărăției, iar 
nu a o ține ca o țară deosebită, liberă şi numai 
tributară coroanei sale, de pe cum se făgăduise 
întâi. Afară de aceasta Mihai nu voia să lase din 
mâna-i guvernul Ardealului, pe care-l câștigase 
cu sabia și să-l vadă mai ales trecând în mâinile 
lui Basta pe care de acum încă nu-l putea suferi. 

Peste puţin ura acestor doi oameni se vădi pu- 
blicului intro ciocnire, care fu p'aci să aprindă 
flăcările răsboiului între dânşii. Basta, spre a în- 
cepe îndeplinirea voinței sale d'a pune garnizoane 
din oștirea sa prin cetăți, trimise o ceată de Ger- 
mani ca să intre în cetatea Husta, de pe Tisa. 
dar comandantul român ce Mihai pusese în acea 
cetate, nu voi să primească în lăuntru pe oame- 
nii lui Basta şi, închizându-le porțile cetăţii, îi res- 


www.dacoromanica.ro 


— 115 — 


pinse înapoi cu vorbe restite. Oastea împărătească 
fu nevoită să petreacă noaptea aceea în câmp pe 
o brumă şi un frig mare şi pe urmă a se întoarce 
îndărăt. Basta, aflând aceasta, se înfurie şi îndată 
începu a se pregăti de răsboiu, trimițând să-i 
vină călărimea din Silesia și pedestrimea de pe 
marginile vecine ale Ungariei şi întocmindu-și 
astfel o numeroasă oştire sub arme. Mihai nu se 
lăsă mai în urmă și își strânse și el pe lângă 
sine toate puterile. Amândouă taberile erau acum 
gata a începe răsboiu între dânsele și a se du- 
mica una pe alta. Dar jurisconsultul Petz, om 
îndemânatec, ce se afla atunci în Ardeal, alergând 
când la Mihai când la Basta și arătându-le pri- 
mejdia în care se expune creștinătatea deschi- 
zându-se între ei un răsboiu civil, pe când lbraim- 
Paşa în Ungaria începea a amenința prin mişcări 
răsboinice, isbuti, prin autoritatea cuvintelor lui, 
a-i împăca Și, deși ei urmară a se urî din inimă, 
dar în vederea oamenilor trăiau în pace. Mai apoi 
însă, rugat de Basta, Mihai primi la 24 Decembrie 
în cetatea Husta, pe lângă garnizona românească 
și 200 de soldați ai împăratului. In orașele Tatta 
și Şimlău încă erau nişte cete de Nemţi. lar în 
celelalte cetăţi Mihai nu lăsă să intre garnizoane 
împărătești, zicând că aceasta este împotriva pri- 
vilegiilor şi libertăţilor ţării şi că acum, răsboiul 
încetând în această țară, el mare trebuință de 
alte puteri de cât d'ale lui. Aflând el prin comi- 
sarul împărătesc Petz că împăratul voeşte a da 
cârmuirea Ardealului lui Basta, se mânie foarte 
de înşelăciunea, nemulţumirea şi perfidia împără- 
tească şi strigă tare că în această revoluție, Ar- 
dealul a dobândit mai mult un stăpân puternic, 
al cărui jug nesuferit o va împovora, de cât un 
apărător împotriva puterei turceşti. Mihai împută 
încă prin vorbe amare cruzimea, scumpetea și 
obrăsnicia. cu care puţin mai nainte oamenii îm- 


www.dacoromanica.ro 


— 116 — 


părăteşti trataseră Ardealul. In urma acestora, 
domnul făcu sfat cu toți boerii români şi nobilii 
Ardealului, arătându-le lupta ce are cu oamenii 
împărăteşti pentru drepturile țării. La acest sfat 
toți fură de părere și îndemnară pe Mihai ca să 
țină domnia acestei ţări, fiind numai tributară 
către Impăratul. Spre a face cunoscut împăratului 
această hotărâre a tării, Mihai îi trimise îndată 
doi soli, pe banul Mihalcea şi pe logofătul Stoica, 
cei mai străluciți dintre sfetnicii lui. Aceştia, so- 
sind în 13 lanuarie (1600) la Pilsen, înfăţişară 
mai întâi împăratului din partea lui Mihai- Vodă, 
sabia, busduganul şi steagul lui Andrei Bathori, 
precum şi calul ce el încălecase în bătălie. Apoi 
ei îi făcură cunoscut că Mihai-Vodă nu se pri- 
vește în Ardeal de cât ca un guvernator spre a 
` administra ţara şi a o păzi de năvălirile duş- 
manilor şi că, sub acest titlu, el voeşte ca îm- 
păratul să i-o încredințeze ; al doilea cereau ca 
să se hotărască ce să facă cu orașul Clușului, 
care de mai multe ori necunoscuse și trădase au- 
toritatea împărătească și merită o pedeapsă exem- 
plară ; şi în sfârşit cum să se poarte cu acei 
nobili din Ardeal, care fugiseră și acum cereau 
iertare voind a se întoarce înapoi. Solii, după ce 
fură ascultați cu multă bunăvoință de împăratul 
şi după ce M. S. ţinu sfat, fură bine dăruiţi și 
trimeşi înapoi cu mare cinste, purtând acest 
răspuns: «Că împăratul va trimite comisarii 
«săi în Ardeal şi că printr'înşii va face cu- 
«noscut lui Mihai voința sa». In vremea aceasta 
sosise la curtea împărătească scrisori secrete 
ale lui Basta împotriva lui Mihai-Vodă, prin care 
el făcea cunoscut sfatului împărătesc că acest 
prinţ voia să usurpeze suveranitatea ţării; că 
omenia ce acest om barbar afectează şi dragostea 
ce el arată că are pentru popoarele învinse mă- 
resc bănuelile, şi e de temut ca rugăciunile cele 


www.dacoromanica.ro 


— 117 — 


vii ce el face împăratului pentru păstrarea privi- 
legiilor ţării şi spre a-l îndemna a nu trimite 
întriînsa oştiri străine, să nu ascunză gândiri am- 
bițioase. Aceste scrisori aruncară în deosebite 
păreri sfatul împărătesc, sau mai bine acea ca- 
marilă de femei şi de iesuiţi ce cârmuiau împă- 
răția în locul slabului şi leneșului Rudolf Il. Unii, 
câştigaţi cu totul în favoarea lui Mihai, strigau 
că Basta scrie ca un rival și ca un pismaș al 
gloriei sale ; că Mihai este foarte credincios fm- 
păratului și că este un căpitan cu merit şi cu 
vitejie sublimă. Dar alții, a câror părere birui, 
ziseră că trebue a da mai mult crezământ lui 
Basta, căpitan credincios şi cu sfat înţelept, decât 
lui Mihai a cărui nesăţioasă ambiţie de a domni 
este deobşte cunoscută. 


* 


Mihai sigur acum că, după ce l'a ajutat no- 
rocul ca să cuprinză Ardealul, îl va ajuta ca să-l 
şi stăpânească, aştepta cu o veselă nerăbdare 
sosirea comisarilor împăratului şi urma a admi- 
nistra Ardealul ca pe o țară a sa. La 9 Februa- 
rie el convocă dieta ţării, unde, de pe zisa unui 
cronicar sas, nu făcură alta decât mâncară, băură 
și numărară banii lui Vodă; iar de pre mărturia 
istoricului Bethlen, această sesiune se vede a fi 
fost mai serioasă, căci Mihai, începând a se de- 
silusiona de nobilii unguri și voind a face oare- 
care uşurări poporului, aceştia începură a-l ruga 
să nu se atingă de privilegiile lor. Ei îndrăsneau 
a vorbi de privilegiile lor atunci când cu orice 
jertiă trebuia a uni pe toți locuitorii ţării spre a 
apăra privilegiile ţării ce erau amenințate de 
Nemţi. Domnul, furios de aceasta, răspunse lo- 
vind cu mâna mânerul săbiei sale şi strigând: 
«lată privilegiul vostru!» Din nenorocire el ame- 
ninţă numai, dar nu lucră. Intr'adevăr acum era 


www.dacoromanica.ro 


— 118 — 


mai greu d'a o face decât îndată după bătălia de 
la Sibiu. El apucase din nenorocire a jura paza 
constituţiei ţării şi credincios jurământului, ca un 
domn constituţional, el nu putea preface nimic 
în ţară fără de învoirea dietei. El nu voia încă 
să facă ca Sigismund, să silească dieta prin îm- 
pilare a-i implini voinţa. 

Astfel acum și mai pe urmă, ne vom încre- 
dinţa că buna credinţă îl perdu pe el şi tocmai 
această virtute i-o tăgăduiră duşmanii săi. Un- 
gurii îl invinovăţiră atunci că el ar fi vrut să 
stingă nobilimea şi că ar fi și făcut-o, dacă 
Dimitrie archiepiscopul Bulgarilor nu sar fi dus 
cu Biblia la dânsul ca să-l întoarcă din acea 
hotărîre. Vom mai vedea în urmă această învi- 
novăţire repeţinduse de mai multe ori, la care 
singurul răspuns ce istoria poate da spre a o ni- 
micnici este că Mihai a avut multe ocazii de a 
o face, ba încă şi împrejurările lau îndatorat 
spre aceasta, şi tot n'a făcut-o. Asemenea suntem 
la îndoială de arătarea ce numai Bethlen face 
cum că Mihai ar fi poruncit în acea vreme lui 
George Ratz comandantul cetăţii Deva să arunce 
în Mureșul îngheţat pe junele Ion lffiu, ce se afla 
acolo la închisoare. Mihai era un om iute la 
mânie dar nu era crud. Viaţa lui ne dovedește 
cu ce generozitate el s'a purtat într'atâtea rân- 
duri, către boerii din ţara Românească ce com- 
plotase peirea lui. Apoi am văzut dorinţa lui d'a 
trage prin bunătate inima Ungurilor şi îl vom 
vedea în privinţa lor generos până la nesocotinţă. 
Mihai-Vodă, mai de mult făgăduise că se va duce 
la Braşov şi fusese împedecat prin venirea soli- 
lor şi prin alte trebi, se duse în sfârșit la 1 Martie 
în acest oraş, unde intră cu mai mult de 6000 
călăreţi și pedeştrii şi cu o pompă necrezută. 

La 9 Martie ajunse la Braşov un sol dela îm- 
păratul turcesc, pașa dela Timişoara, bătrân ve- 


www.dacoromanica.ro 


— 119 — 


nerabil numit Huraia-Aga. Mihai îi eși înainte cale 
de o jumătate de mil de oraş la Ghimbaş cu o 
cavalcadă măreaţă: când se întâiniră, şi unul și 
altul se deteră jos de pe cai și, după ce se îm- 
brăţișară, Aga luă dela Mihai o pală persienească ce 
acest domn purta la coapsa sa și-i dărui alta tur- 
cească împodobită cu aur şi petre scumpe. Pe lângă 
aceasta, îi mai dete un steag verde spre semn de 
protecție otomană, mai multe pene de erodiu din 
cele mai frumoase, spre a face fulii, şapte cai de 
preţ și un foarte bun şoim. Aceste daruri fură 
purtate înaintea lui Mihai, ast-fel ei intrară a- 
mândoi în Brașov în sgomotul artileriei întregi. 
Trimisul turc se sili în tot chipul a îndupleca pe 
Mihai da se deslipi de împăratul Germaniei spre 
a se alia cu sultanul. Mihai îi răspunse cu bună- 
voinţă, dar îi declară curat că el nici odată nu va 
recunoaște altă autoritate de cât aceea a împăra- 
tului creștinesc. Tot atunci sosiră și trimișii împă- 
ratului către Mihai-Vodă, neamţul David Ungnad 
și ungurul Mihai Seckeli, căpitan în Sathmar. Ei 
fură martori la această primire făcută solului 
turcesc. Lui Mihai îi păru bine de aceasta: el 
nu se îndoi că o priveliște așa de nouă nu-i va 
pune în grije și că bănuelile ce-i vor cuprinde ti 
vor face să fie mai înduplecători. Cu toate acestea 
el le dete să înțeleagă că ei nu trebue a se scan- 
dalisa de ce văzuseră ; că el nu putea a nu primi 
de pe cuviinţă un ainbasador şi de a-i face cinstea 
ce i se cădea, fără de a fi privit de toţi ca cel 
mai puţin curtean dintre toţi prinții. 

Agenţii împărătești, înfățișându-se dinaintea 
domnului îi ziseră; «că cesarul, pentru atâta cre- 
«dință și slujbe memorabile ale lui, îi făgădueşte 
«toată clemenţa și toată bunătatea sa împără- 
«tească, dar fiind-că împrejurările și starea Ar- 
«dealului o cer, el îi poruncește d'a se întoarce 
«îndată în ţara Românească și d'a păzi hotarele 
«împotriva Turcilor», 


www.dacoromanica.ro 


— 120 — 


Mihai-Vodă, auzind de aceea ce-i spuneau a- 
genţii cesarului în numele său, nu-și putu ţine 
mânia şi le răspunse indată de față: «că el nu 
«va lăsa Ardealul spre a se întoarce în țara Ro- 
«mânească şi nu va face pe voia împăratului; că 
«de şi cesarul i-a plătit în toţi anii o subvenție, 
«dar că prin toate ostenelile şi primejdiile ce a 
«suferit de la dușmanii cesarului, luptându-se 
«pentru dânsul, el meritase guvernul Ardealului 
care de pre dreptate și legiuit i se cuvine“, dând 
a înțelege că numai puterea armelor cu care câş- 
tigase această ţară, îl va sili a o întoarce înapoi. 
Apoi Mihai de a doua oară adună la sfat boerii, 
cari toţi fură de părere «că îi este prin înţelep- 
«ciune poruncit a păstra pe seamă-i Ardealul ; că 
«el suindu-se pe scaunul țării Românești, ţara 
“era ocolită de vrăjmași şi că Dumnezeu îi puse 
«în mână Ardealul ca cu puterile unite a ambelor 
«țări, să se poată apăra». 

Mihâi văzând că simţimintele boierilor şi ale 
nobililor ardeleni conglăsuesc cu ale sale, se în- 
temeie și mai mult în hotărârea de a ține Ardea- 
lul. In 15 Martie el deschise dieta pe care o che- 
mase la Braşov. Cu două zile înainte el voise s'o 
amâne şi să-i schimbe locul la Sibiu, dar fiind-că 
deputaţii veniseră din toate părţile, îl ruga a o 
continua. Toată sfătuirea dietei, ținu numai un 
ceas, aruncând o contribuţie de pairu fiorini de 
cap. Toţi se așteptau la o contribuție mult mai 
aspră; apoi, auzind aceasta, o priviau ca o binefa- 
cere deosebită și se învoiră cu toţii. In 16 Martie la 
7 ceasuri porni din Braşov la Sibiu și Wacolv la 
Alba, ducând şi pe agenţii împărătești cu sine. 
Aci, după ce-i ţinu câte o săptămână şi îi mai 
zăbovi şi la Cluş. îi trimise înapoi la împăratul 
Rudolf cu acest răspuns: «că de nu va trimite 
«subvenţia anuală şi aceasta în grabă, el va duce 
«asupra împăratului nu numai oameni, dar încă 


www.dacoromanica.ro 


— 121 — 


«mii de mii de demoni; că el mare trebuinţă de 
«ajutorul străinilor ; că are destui soldaţi, numai 
«bani îi lipsesc spre a-i putea ține». El rugă incă 
pe agenți a se sili ca împăratul să numească 
altă persoană în locul lui Basta, care îi era bă- 
nuit din deosebite cuvinte şi pentru ca svezile 
lor particulare să nu turbure liniştea țării întregi. 
El învinovăţia mai ales pe Basta că, în loc să 
grăbească a-i aduce ajutorul ce era dator împo- 
triva cardinalului, îşi petrecuse vremea în zadar 
în fapte de nimic, încă se prefăcuse că e bolnav, 
pentru că primise o sumă mare de bani, de la 
cardinal, prin mijlocul lui Cornis ca să nu-l va- 
tăme și pentru aceea el se mișcase prea cu înce- 
tul cu oastea sa spre Ardeal, lăsând să scape o- 
cazia ďa intra împreună cu dânsul în acea țară. 
Deosebit de acesta, Mihai făcu a se propune de 
pe lături agenţilor împăratului «că, de vreme ce 
«Ardealul i se face din ce în mai iubit, el doreşte 
«ca să-l stăpânească şi după dânsul să treacă la 
«fiul său prin drept de moştenire; că pe lângă 
«Ardeal, să i se adaoge încă Oradia-Mare, Husta, 
«Baia mare şi părţile din afară ale Hotarului Un- 
«gariei, care mai "nainte ţinuse de Ardeal şi că tot 
«ce va mai câștiga cu vreme, țări şi oameni, să 
«rămână pe seama lui şi a fiului său; că să i se 
«dea bani pentru a ridica oști şi aceleaşi pensii 
«şi aceiaşi cinste de care se bucurase Sigismund 
«Bathori, între care să fie făcut şi principe al 
«Sântei Impărăţii şi să i se dea ordinul mielului 
«de aur; că împăratul și cei-Valţi principi creştini, 
«care ţin de împărăție să se îndatoreze de a-l 
«răscumpăra cu bani de la turci, întâmplându-se 
«să cază prins în mânile lor ; că dacă cum-va va 
«fi gonit de dușmani din Transilvania sau din 
«Țara-Românească, împăratul să «aibă a-i plăti 
«o sută mii talere pentru traiul șău în Ungaria 
«de sus», 


www.dacoromanica.ro 


— 122 — 


Mihai nu-şi mai făcea iluzii acum asupra 
Nemţilor ; el înțelese că de bunăvoe ei nu-i vor 
da nimica, ci numai siliți de dânsul şi de împre- 
jurări. El se gândi a se împăciui cu dușmanii 
săi ca să încete odată acest îndelungat răsboiu 
şi spre a putea fi liber la întâmplare în faţa 
Nemţilor. Pentru aceea trimise o solie la craiul 
Poloniei spre a încheia pace și alianță. Vorba eși 
atunci că Mihai propuse şi lui leremia domnul 
Moldovei ca să-și dea pe fie-sa după Pătraşcu 
fiul lui Mihai, ca aşa Ardealul, Polonia, Molda- 
via și țara Românească fiind una, să n'aibă te- 
mere nici de Tătari, nici de Turci, cu mult mai 
puțin încă de Nemţi. Dar o nouă dorință de dom- 
nire ce coprinse pe nestatornicul Sigismund Ba- 
thori, împedecă orice trataţie și aprinse din nou 
flăcările răsboiului. 


Cuprinderea Moldovei 


Adunându-și în grabă oștile sale străine din 
cartierele lor, Mihai le împreună cu armia sa şi 
cu a Ardealului. Eşi din Alba-lulia şi, la 1 Mai, 
îşi aşeză tabăra lângă orășelul Preșmăr. Acolo po- 
runci ta toţi Săcuii să se scoale în arme și să-l 
urmeze. El făcu cunoscut atunci armiei că are să 
intre în Moldova spre a răsbuna moartea lui Ştefan- 
Vodă Răsvan, aliatului său, pe care leremia-Vodă 
îl omorâse cinci ani mai înainte, într'un chip crud, 
ruşinos şi împotrivitor obiceiurilor creștinești. Ar- 
mia lui Mihai, spun că trecea peste 50.000 
ostaşi din cari 38.000 pușcași, 3000 cazaci 4000 
călăreți sârbi, 4000 săcui și 4000 voluntarii sub 
comanda lui Baba-Novac. Cea mai mare parte 
din această armie trebuia să se pogoare din 
Ardeal în Moldova pe la Trotuş; cea-laltă să 
treacă din ţara Românească pe la Focșani. In 6 


www.dacoromanica.ro 


— 123 — 


Maiu 1600, Mihai, lăsându-și soţia în Ardeal, porni 
spre Moldova şi, voind a sosi chiar și înainte de 
vestea sosirei sale, cu o grabă de care toţi s'au 
minunat, fără a da răsuflare oștilor sale, trecu ho- 
tarul, nu prin drumul obicinuit pe unde ştia că-l 
aşteaptă duşmanul, ci urcându-se prin muntii cei 
mai grei, printre stânci şi prin aspre strâmtori. 
Pe acolo armia avu a suferi mult, mai cu seamă 
din lipsa provisiilor ce nu găsiră nici pe acolo 
nici în părțile Moldovei, de oare-ce duşmanul le 
pustiise mai dinainte. Caii însă avură pășune şi 
ostaşii fură siliți a se hrăni cu foi de copaci; to~ 
tuşi oștile nu murmurară de loc împotriva aces- 
tei repejuni. Intr'adevăr Mihai le dedese încredin- 
țare că vor birui și le făcuse să spere mult în 
îmbelşugarea și gloria ce vor dobândi prin biruința 
câştigată fără de nici un aliat. Oştile vrășmaşe, 
orânduite spre paza acelor munți, văzând cu mi- 
rare și spaimă că duşmanul, trecând prin prăpă- 
stii, le-a ocolit, se traseră spre şeşul Moldovei 
către tabăra lor cea mare din lăuntrul țărei. 
Sigismund Bathori, şi Eremia-Vodă, cari se a- 
flau atunci la o nuntă în orașul Trotușului, lu- 
ând veste că Mihai a trecut munţii cei mari şi 
că acum, rânduit de bătălie, se apropie de dânşii, 
rămaseră încremeniţi. In groaza ce-i cuprinse, ei 
gândiră că aceea ce e mai sigur pentru dânşii, 
este da se retrage în lăuntrul țării și fără ză- 
bavă sculându-se cu toată armia, se îndreptară 
spre Suceava. Mihai-Vodă, ne întimpinând în fa- 
ță-i pe duşmani, de pre cum se aştepta, se luă 
după dânşii cu aceeaşi iuțeală cu care trecură 
munţii. Armia lui avu şi aice a suferi mult de 
sărăcia locului, mai ales că dușmanul pustia tot 
în cale spre a întârzia goana ce-i da ai noştri. 
Dar oștile lui Mihai, biruind aceste suferințe, se 
îmbărbătară şi mai mult, siliră la drum și în 
sfârșit ajunseră pe cele vrăjmaşe la un loc anume 


www.dacoromanica.ro 


— 124 — 


lascea şi le nevoiră a sta de război; avanguar- 
dia dușmanului, alcătuită de câte-va regimente po- 
lonese bine armate, isbi avanguardia noastră com- 
pusă de câți-va români și sârbi și o sparseră. Mi- 
hai trimise îndată de chemă o seamă de Unguri 
de Ardeal, cari se aflau mai în urmă şi-i asvârli 
asupra Polonilor din avanguardia duşmanilor, cari 
după puţină apărare, se întoarseră în risipă, lăsând 
în loc ca la 200 morţi dintr'inşii. Intre aceştia era 
și un viteaz polon anume Dydynski. Indată după 
această luptă de avanguardie, ambele trupuri de 
armie protivnice se arătară una în fața alteia. Ele 
cătară cât-va una către alta ca cum ar fi aștep- 
tat ceva. Ce va face armia moldoveană? Lupta- 
se-va ea altături cu Polonii pentru un domn pus 
de aceștia şi nesuferit ţării, împotriva fraţilor lor 
de sânge şi a unui erou, fala tutulor Românilor? 
Moldovenii nu stătură mult în cumpănă. Intro cli- 
pă 15.000 dintriînşii, puindu-şi cuşmele în vârful 
lăncilor, cu mare strigare de bucurie, trecură în 
tabăra lui Mihai. leremia nu mai avu alt ce face 
de cât a fugi cât mai în grabă, împreună cu oas- 
tea ce-i rămăsese, spre Hotin. 

Ajungând la Suceava, el nu îndrăsni să intre 
în cetate, neîncrezându-se în locuitori. «Era aşa 
«de groaznic Mihai-Vodă şi vestit de răsboae în 
«toate aceste părţi, zice Miron Costin, cât îndată 
«ce au sosit la Suceava i s'au închinat cetatea 
«Sucevii şi a Neamţului şi puse în cetăţi o seamă 
de ai lui pedestrași». Cronicarul polon [Heidenstein 
bănuește că comandantul Sucevii, un polon anume 
Trzaska, ar fi trădat cetatea, câştigat fiind prin- 
tro mică răsplătire. 

Mihai-Vodă apoi pripi aşa de aproape pe le- 
remia, în cât avanguardia sa ajunse nişte haiduci 
pedeştri cu câte-va care din arierguardia lui le- 
remia. Haiducii stătură cu inimă la război apă- 
rându-se câte-va ceasuri, dar înglotându-se oas- 


www.dacoromanica.ro 


— 125 — 


tea lui Mihai, ei fură sparți şi deteră dosul. A- 
ceastă luptă stătu lângă râul Jijia, la un sat a- 
nume  Verbia, unde stă o movilă mare făcută 
după aceea peste trupuri, de leremia. In sfârşit 
duşmanul, ajungând la Nistru, la cetatea de mar- 
gine a Moldovei, numită Hotinul, pe care lere- 
mia o îngrijise foarte bine cu slujitori de ai săi 
nemți, hotărâ de a se opri acolo spre a da bă- 
taie, sperând să va putea isbuti să birue oștile 
lui Mihai, obosite de atâta cale. Numărul osta- 
șilor ce aveau aliaţii cu dânșii se urca încă la 
30,000. In 8 Mai sosi şi Mihai pe loc şi îndată se 
înhăţă bătaia la Otani lângă Hotin. Bătălia tinu de 
la 10 ceasuri dimineaţa până seara şi, cu toate că 
dușmanul se purtă mai vitejeşte în această bătă- 
lie, dar nu fu mai norocit decât altădată. Mihai 
căzu cu o furie mare asupra armiei dușmane, 
care după o lungă împotrivire pierdu câmpul de 
bătaie, pe care-l roşi şi udă cu valuri de sânge; 
8000 din vrăjmași zăceau pe câmpul bătăliei, iar 
din oastea noastră numai 2000; mulţi dușmani 
încă periră ca vai de ei, înecați în râul Nistrului. 
Românii câștigară o pradă bogată, iar dușmanii 
ce scăpară se închiseră cu toţi în cetatea Hoti- 
nului. 


x 


Mihai începu a bate cetatea. Ghiulele lui, spune 
Miron, se cunoşteau în zidurile cetății până la 
surparea ei, și după un asediu de trei zile, vă- 
zând că nu o va putea sparge, căci îi lipseau 
tunuri mari, puse un trup de pază împrejurul 
cetății şi, lăsând în capul oştilor pe Udrea, îm- 
preună cu Deli Marcu şi Baba-Novac, el se în- 
toarse la Suceava și de acolo la laşi, unde intră cu 
triumf, se sui în tronul domnilor moldoveni primind 
într'o ceremonie solemnă jurământul de credință al 
boierilor acestei țări. De atunci el începu a se 


www.dacoromanica.ro 


— 126 - 


întitula și a se scrie: «Domn al ţărei Românești, 
«al Moldovei şi al Ardealului». leremia-Vodă, vă- 
zând că-l vor scoate din cetate, fugi într'o noapte 
pe furiș cu toţi boierii lui în Polonia. Mihai deşi 
cunoștea bine cât de mulți partisani are în Po- 
lonia întreagă, iar mai cu seamă că vecina ţară 
a Podoliei, care era de lege orientală îl chema 
și-l aștepta cu mare bucurie spre a i se închina 
lui, tot nu îndrăsni a trece peste hotar în Polo- 
nia, spre a sfârși răsboiul, încheind pace sau în- 
deplinindu-și planurile sale în acea ţară, din pri- 
cină că el încă nu era înţeles bine cu aliaţii săi, 
că nu putuse coprinde cetatea Hotinul și că trebi 
grabnice îl chemau în Ardeal. Aceasta fu o mare 
greşală a lui Mihai, căci vecinatele provincii erau 
fără oști şi cu simpatia popoarelor, chiar şi fără 
de aliaţii săi, el ar fi putut impune voința sa în 
Polonia. 

El trimise curieri la cetăţile acestei ţări spre 
a vesti triumfurile sale în Moldova și tot Ardealul 
îşi arată veselia prin descărcături de tunuri şi 
alte ceremonii. Asemenea Mihai pornise curieri 
la împăratul ca să-i facă cunoscut coprinderea 
Moldovei şi a i-o închina din partea sa şi a fiu- 
lui său Pătrașcu, păstrând însă pe seamă-i stă- 
pânirea ei. 


Ed 


Până aici este interesantă, din punctul de ve- 
dere care ne însuflețește astă-zi, povestirea lui 
N. Bălcescu despre cucerirea Ardealului, înfăptu- 
ită de marele Domnitor muntean. 

Cucerind şi Moldova, Mihai isbuti să înfăp- 
tuească o clipă, în anul de glorie 1600, uni- 
rea tutulor țărilor române sub un singur 
sceptru. Mihai este cel dintâi care, a izbutit, prin 
vitejia spedei sale, să refacă, sub ocârmuire româă- 
nească Dacia veche. Atunci au trăit o clipă la un 


www.dacoromanica.ro 


— 127 — 


loc pământurile românești cari azi stau departe 
unul de altul: Basarabia, Moldova, Bucovina, 
Muntenia și Ardealul. 

Fi-va dat oare regelui Carol să realizeze idea- 
lul pe care Mihai Pa înscris în conștiința nați- 
onală acum trei sute de ani? 

Să nădăjduim că da. Mihai ma putut să-și 
păstreze însă foloasele victoriilor lui uimitoare, 
Tiind-că poporul nu era pregătit atunci pentru 
a desăvârși, prin suflet și înțelegere a împreju- 
rărilor, ceea ce Mihai înfăptuise prin spada sa 
glorioasă. 

Dar azi poporul este gata. Conștiința naţio- 
nală nu numai doreşte, pretinde chiar să se re- 
alizeze unirea Românilor de pretutindeni. Oare 
spada lui Mihai nu mai scânteiază azi ca odini- 
oară ? 

Lovit în Moldova de poloni, isbit în Ardeal de 
chiar împăratul, care atunci ca şi în toate vre- 
murile se purta cu viclenie față de credincioşii 
săi, Mihai, după biruința strălucită de la Goră- 
slău, căzu lovit mișelește de moarte, în cortul 
său, pe câmpul victoriei, de trimişi dușmanului 
Basta. 

Vărsându-și sângele pentru păstrarea Ardea- 
lului— pe care împăratul voia să i-l ia mişele- 
ște— Mihai a pecetluit stăpânirea sa asupra ace- 
lui scump pământ românesc, cu o pecete pe care 
veacurile mau putut-o deslega. Ea așteaptă și 
azi pe moștenitorul legitim al marelui Mihai 
spre a o desface pentru ca moștenirea învingă- 
torului de la Șelimberg să încapă în mâini 
vrednice de a o păstra. 

Fi-va oare făptură a zilelor noastre acel feri- 
cit moștenitor? Cu această întrebare plină de 
nădejde sfârșim această pagină glorioasă a isto- 
riei lui Mihai-Viteazul. 





www.dacoromanica.ro 





EDITURA „X“ 
BUCURESTI, STR. ISVOR, 3 








Sub presă: 


ASEDIUL PARISULUI 


Traiucere după FR. SARCEY 


Copertă în 8 culori 


PREȚUL 1 LEU 





www.dacoromanica.ro