Transilvania_1900_031_006

TRANSILVANIA 


ORGANUL 


ASOCIAȚIUNII PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA 
POPORULUI ROMÂN. 


Nr. VI. Sibiiu, luniu 1900. Anul XXXI. 


DIN ESTETICA TRAGICULUI 
(Polemică cu dl Ghiţă Pop) 
de 
Dr. los. Blaga. 


Domnul Ghiţă Pop a publicat în „Convorbiri Literare“ Nrii 10 şi 11 
din anul trecut o critică asupra unei părţi din cartea mea întitulată „Teoria 
Dramei, cu un tractat introductiv despre frumos şi artă“ și anume asupra 
teoriei tragicului. Di Pop restoarnă teoria tragicului susţinută de mine şi 
apoi fără nici un sistem înșiră dinsul neşce legi, numite când „elemente“, 
când „condițiuni“ ale tragicului, cari ar avé să esplice fiinţa tragediei. 

Critica, aceasta e lipsită de ori-ce temeiu solid și corect. Dar nu nu- 
mai atât, Dl G. Pop propagă prin Convorbiri şi nesce teorii de tot false 
asupra dramei moderne, teorii, cari nu cuadrează de loc cu legile psicho- 
logice şi sociologice, pe cari trebue să fie întemeiată drama vrând să pro- 
ducă efectul estetic în noi, oamenii timpului modern. 

Cred, că-'mi împlinesc o datorinţă punându-mă în polemică cu dl Pop, : 
cu scopul de a dovedi de o parte greșelile dlui şi de a desluși de altă 
parte principiile estetice, cari au să formeze basa adevărată a teoriei tra- 
gicului. Şi fac aceasta nu condus fiind „de cartea vre-unui teoretician în- 
vechit“, ci de vederile și simţemintele mele formate din chiar aprofundarea 
mea asupra tragediilor și studiilor celor mai de valoare. | 


L 
Chestia universalului. 


Cea mai mare greșală găsită de dl Pop în teoria susținută de mine 
despre tragic e aceea, că eu „identific universalul cu legea morală“, că 
susțin, că „universalul este representantul legii morale“ şi că „universalul 
e just și drept“. 

DI Pop citează din mai multe locuri ale cărții mele proposițiuni ca să-și 
ilustreze basa sentinței sale că: „teoriile mele sunt învechite, șubrede şi 


defectuoase“. 
10 


: 138 


In cartea mea se tractează în 3 articole despre „universal“, și anume 
în $ 17, pag. 70—74, despre universal în genere, în $ 18, pag. 74—84, 
despre universalul în dramă și în $ 24, pag. 187—143 despre universalul 
in tragediă. Ţin, că e de lipsă să citez şi eu, nu proposiţiuni singuratice, 
ci partii unitare. lată ce scriu eu despre: universal, unde am căutat să 
desluşese noţiunea universalului: 

„Oamenii trăesc constituiți în diferite societăţi. Societatea îşi are re- 
gulele sale conducătoare, cari ii condiţionează şi păzesc esistenţa şi mersul 
neconturbat cătră, scopul ei. Compusă fiind societatea din o mulţime de in- 
dividi, acestia trebue să-şi reguleze vieaţa astfel, ca interesele lor de esis- 
tenţă și de progres să nu fie jignite. Complecsul acestor legi, — basate în 
natură, morală şi în convenţinnea socială, — cari conduc vieaţa omenească 
cătră scopul ei, asigurându-i desvoltarea naturală și delăturând pedecile, 
ce i-se pun în cale, este ceea-ce numim: universal. În universal se cuprinde 
acea putere, din care se constituese toate instituţiunile sociale menite a 
prescrie oamenilor nisuințele şi acţiunile, ce au să urmărească în vieaţă. 
Astfel apoi tot, ce se produce şi se face ìn economia vieţii omenesci, se 
întâmplă sub paza puterii universalului. 

„Pentru-ca omenimea să meargă pe calea sa înainte cătră progres, 
cătră idealul seu, este indispensabilă armonia şi buna ordine în traiul ei. 
Fără armonie și bună ordine nici o societate nu poate nici progresa nici 
esista. Dar în om e dela natură sădit un sentiment de natură mai sëlba- 
tec, un sentiment distrugător, care, dacă nu ar fi regulat, ar da ansă la 
disarmoniă şi disordine in sinul societăţii. De aceea, a fost lipsă să se sta- 
bilească între oameni anumite raporturi de convieţuire, tot atâtea legi re- 
gulătoare. Pe basa şi in cadrul acestor legi naturale și morale omenimea 
tot merge înainte. 

„Cea mai înaltă espresie a acestor norme regulătoare de vieaţă orne- 
nească se află in legile morale, in morală. Legea morală e cea mai înaltă 
cea mai sigură ocrotitoare a vieţii omenesci și a progresului omenimii! 

„Vieţuirea după legea morală sfântă e idealul cel mai înalt al omenimii! 


„Tocmai însă fiind-că este idealul cel mai înalt legea morală, omeni- 
„mea, merge încet, încet cătră acest ideal, care este altcum şi identic cu 
perfecțiunea. 

„Lumea însă este âncă departe de perfecţiune! E lucru natural deci, 
că omenimea în stadiul seu de neperfecţiune, nu va trăi perfect conform 
legii morale. În vieaţa socială a omenimii vor fi âncă multe principii, de- 
cretate de norme regulătoare, cari nu se basează întocmai pe legea mo- 
rală, sunt şi au fost preocupaţiuni de ale omenimii, de ale culturii şi de 
ale timpului. 

„Puterea, care conduce omenimea așa, cum o avem în realitate e 
universalul. Morala se înţelege, e noţiune mai înaltă decât universalul. Lu- 
mea, reală e condusă în traiul seu în adevăr de universal. 


139 


„Și fiind-că în realitate în universal își află societatea omenească 
condiţia esistenţii sale, puterea universalului e chemată a conduce şi a su- 
praveghia ordinea și armonia lumii reale. In calitatea, aceasta a sa ea este 
nebiruită, e sublimă, Şi nebiruite sunt toate principiile, cari fac parte äi 
universal, cu menirea anumită: să asigureze vieața și progresul omenimii 
Dar numai pănă când fac parte din universal sunt nebiruite. Ştim, că prin- 
cipiile, cari constituesc universalul, nu sunt toate neschimbătoare. Mult 
idei, riulte cerinţe, multe principii dotate azi cu puterea universalului îşi 
perd valoarea în decursul timpului inlocuite find cu altele, create din nov. 

Câte lucruri de acum nu mai corespund cu ale trecutului și nu vor co- 
respunde cu ale viitorului. Universalul adecă se tot reinoesce şi el cu pu- 

teri nouă, cu principii de actualitate, se tot completează cu principii mo! 

rale, — lumea tot progresează. In urma progresului idei şi trebuinţe nouă 

jes la iveală și se valorează. Acestea provoacă, se înțelege, mai ântâi resi 

boiu contra celor vechi, cari, dacă sunt învinse, es din sfera i end, 

pe un timp oare-care sau pentru totdeuna. Omenimea, o naţiune, un po-: 3 
por, simte sau chiar ajunge la convingerea, că anumite idei nu-i mai sunt: 
de lipsă pentru stadiul seu actual de desvoltare, de aceea le lasă, şi se 
raliază la altele simţite acum ca necesare pentru vieaţa și progresul seu.: 
Istoria ne arată, cât de mult s'au .schimbat in decursul timpului formele de 
stat şi guvernament, instituţiunile de stat și culturale, vederile sociale, po- 
litice, ştientifice, morale, religioase, naţionale, datinele și moravurile. Inainte 
de Constantin cel Mare d. e. se ardeau creștinii pentru mărturisirea cre- 
dinţei lor, după Constantin se ardeau pe acelaşi rug corpurile acelora, cari. 
nu primeau creștinismul. Timpul din inaintea revoluţiunii franceze, din re-i 
voluţiune şi de după revoluţiune âncă ne poate servi drept esemplu, cum, 
s'au schimbat convingerile oamenilor și ale universalului. 


i 
t 
i 
| 


al omenimii. Dar nu poate fi același nici pe întreaga suprafaţă a pămân- 
tului. Starea culturală a fie-cărui popor, sau chiar localitatea, clima, posi- 
țiunea, locului, fertilitatea lui, productele, ocupaţiunea etc. a respectivului 
popor ori localităţi pot influinţa asupra felului vederilor şi a apreţiării vie] 
ţii şi pot deci determina universalul“. 

Unde vorbesc despre: Universalul în dramă, în genere, scriu: „In 
dramă poate veni ori-ce fel de universal ca putere, cu care ajung în 
luptă singuratice individualităţi omenesei. Sfirșitul luptei va fi totdeuna în 
conformitate cu principiile juste ale lumei, condiţiile adevăraţe ale esis- 
tenţii şi progresului neamului omenesc, respective a poporului, societăţii, 
sau peste tot a mediului, în care sa desvoltat lupta. In complecsul ace- 
stor principii pot să fie principii representative și de acelea, cari nu au 
durată vecinică, principii de valoare și putere trecătoare, dar cari un timp 
oare-care au totuși cualificaţia condiţiilor de lipsă pentru esistenţa şi pro- 
gresul mediului lor“. Şi ilustrez apoi chestiunea tocmai cu tragedia lui So- 


phocles, cu Antigone, concludând, că „universalul din acea tragediă se ba- 
Ed eta da 10% 


„Astfel universalul nu e și nu rămâne același în mersul evoluţionar N 
/ 


140 


Séază pe nesce principii ale timpului istoriei vechi greceşti“. In § 24 ia 
întrebarea : Ce fel trebue să fie principiile universalului din tragedie? rës- 
pund tot eu: „Principiile, pe cari se basează universalul în tragediă, trebue 
să fie cele necesare pentru basa esistenții şi promovărei acelei părţi a genului 
omenesc, care servesce ca mediu pentru desvoltarea acţiunii tragice“. „In cele 
mai puternice tragedii, principiile universalului emanează din spiritul înaltei 
morale, Cât de bine e pusă aceasta în evidenţă in mai toate tragediile lui 
Shakespeare, în Macbeth, Richard, Lear s. a.“ „Nu e însă absolut necesar, 
ca puterea universalului. care se opune la început, să se baseze pe pria- 
cipiile moralei înalte“. Am ilustrat chestiunea cu Romeo şi Iulia, unde lupta 
a fost provocată de împrejurarea, că în timpul lor ura dintre familiile ora- 
șului era atât de înverșunută şi de provocătoare, încât nu putea fi vorba 
de căsătoriă între fii duor familii îndușmănite și rivale“. 
Cred, că se poate vedea destul de bine, că eu nu identific. universa- 
lul cu legea morală. Nici n'ar fi fost de lipsă să vorbese despre „universal, 
dacă sub acest cuvânt aș fi înţeles legea morală. Am accentuat, adevărat, 
că în tragediile cele mai puternice ale lui Shakespeare găsim universalul 
basat pe principii morale. În discusiunea, ce urmează, se va desluși che- 
stiunea mai de aproape. O deslușire destul de clară în privinţa aceasta 
mai e și în următorul pasagiu din carte, tot din capitlul despre universalul 
în dramă: „Cu cât productele de artă peste tot şi în special dramele vor 
| lua ca colivie pentru desvoltarea conflictului lor cusururi mai neînsemnate 
Și şi legate de timp și loc şi nu de acelea legate de firea neschimbată a nea- 

mului omenesc, cu cât universalul din ele adecă va fi o putere mai rela- 
| tivă, cu atât de-o mai scurtă viaţă se vor bucura acele producte. Adevărat, 

avem atâtea producte artistice de mare valoare, de tot felul, şi drame, re- 
| presentând momente legate de timpuri istorice şi de locuri, producte arti- i 
stice, care și azi se ţin în viața recerută, cu putere artistică. Dacă pro- 
' ductul represintă momente de o deosebită importanță pentru timpul naşcerii 
: sale, şi dacă noi avem cultura istorică recerută a acelui timp, condițiunea 

pentru formarea ilusiunii estetice adecă, atunci nu este nici un motiv, ca 


H 


„să nu ne placă și azi, să nu fie şi azi product de artă cu viaţă — dar ; 
| totuşi o viață mai puţin espresivă, de cum au putut-o avea la timpul său“, 
A R 


nu vin ria = ut gti la + care vingar Pos eu to; nu admit, că „univer- i 
salul e tiran, intolerant, brutal“. Să încep şi eu tot cu Antigone. Antigone 
a venit în conflict cu universalul, pentru-că a călcat legea ţării sale, in- 
mormântând trupul fratelui seu Polyneikes, care murise ca trădător de pa- | 
„triă, Nu pentru-că şi-a iubit pe fratele seu intrun mod sublim și-a atras 
ea pedeapsa morţii, ci pentru-că n'a respectat legea ţării, căreia se dato- 
ria, între împrejurările de atunci, esistenţa statului Theban. Antigone a 
fost unilaterală şi Antigone, ca fie-care om unilateral, s'a făcut îndărgită, 
fiind-că ea nu-și da seama de importanţa ordinului, de motivul patriotic și 


oii acai a itan în Pet ei e 


141 


social, de care era inspirată legea susţinută de Kreon, representantul univer- 
salului. „Şi universalul acesta se basează pe nește principii ale timpului 
istoriei vechi greceşti. Pe basa acestor principii de pe timpul lui Kreon, 
între împrejurările de atunci ale vieţii Thebanilor, s'a format acea lege 
înaltă, care sa putut ridica la o putere nebiruită a universalului de atunci 


în cetatea Theba“ (Teoria Dramei, pag. 77). E adevărat, că Antigone adusă 


fiind înaintea lui Kreon s'a apărat, zicând, că ea a lucrat îndemnată de 
legea zeilor. Dar aceasta o zicea Antigone. Noi navem să o credem în- 
tocmai. Puţină aprofundare judiţioasă numai, şi vom înţelege, că motivul 
Antigonei e mai inferior, decăt al universalului. Ce era de statul Thebei, 
patria Antigonei, dacă se putea permite fie-căruia, să-i calce legile cele 
mai fundamentale şi mai sfinte?! dacă se permitea, să poată fi ori-cine 
trădător?! Ori să nu concedem îndatoriri sfinte faţă de patrie celor, cari 
au trăit în timpul acela în Theba?! — Iată deci, că universalul n'a fost 
„tiran, întolerant, brutal“ nici în casul acesta şi n'a „comis adevărată 
crimă“, cum scrie dl Pop! Iată deci, că și tragedia aceasta încape în ca- 
drele teoriei mele! Universalul de aici e just, adevărat, nu din punctul de 
vedere al moralei înalte, ci al spiritului timpului „al condiţiilor adevărate 
ale” “6sistenţii și progresului poporului, a societăţii, sau peste tot a mediu- 
li, în care s'a desvoltat lupta“ (Teoria Dramei, 14). „Azi unde sar mai 
susţinea legea aceasta?“ am scris la pag. 17 a cărţii mele! 


Tot așa de diletant se arată dl Pop și la analisarea şi esplicarea ce- 
lorlalte tragedii, din cari își trage conelusiunile sale. Să vedem âncă unele. 


„Cum e cu universalul cel moral în tragedia: „Lear“, în care Cordelia este ; 


aruncată în închisoare, unde moare sugrumată ?“ întreabă dl Pop: „Ce 
vină are Cordelia? Ce ordine, ce principii înalte ale universalului a călcat 
ea, ca să i-se aplice această pedeapsă ? R&spundem, nici o vină. Pe când 
surorile ei sunt ipocrite, răsbunătoare şi false, Cordelia e un ânger de fe- 
meie: sinceră, blândă, răbdătoare. Și totuşi ea sufere cea mai rușinoasă 
moarte. Oare și aici universalul este representantul ordinei morale“? Așa 
scrie dl Pop despre al doilea esemplu menit să isbească în basa teoriei 
mele. Un al 3-lea e „Othello“. „Cu şi Cordelia așa şi Desdemona e un mo- 
del de femeie: credincioasă, iubitoare și plină de devotament. Şi totuşi în 
urma, intrigilor infernale ale lui Jago, ea moare sugrumată de însuşi băr- 
batul seu. Dacă tragedia n'ar fi alteum, decât ilustrarea, că păcatul trebuie 
ispăsit, atunci, pare-mi-se, că nu Desdemona, ci Jago ar fi trebuit sugru- 
mat“. Mai aduce dl Pop și ceasurile cu Egmont, Posa din Don, Carlos, Pi- 
colomini din Wallenstein și Ofelia din Hamlet, cari „Dau comis nick un 
păcat“. In fine esclamă, în ironiă: „Ba atât de just și drept este univer- 
salul, încât pe însuși fiul lui Dumnezeu l-a răstignit pentru învățăturile sale 
sublime!“ Nu sciu de s'ar mai afla un al doilea, care să îndrăsnească a 
pune moartea Cordeliei, Desdemonei, a lui Picolomini, Ofeliei în respon- 
sabilitatea universalului şi să privească pe aceste persoane dramatice, — 
căci nu sunt eroi tragictyaici unul din ei, — sub raportul, sub care le pri- 


o> 


142 


vesce dl Pop?! Se vede, că dl Pop perde de tot din vedere concepția tra- 
gediei şi îi desconsideră de tot ideia unităţii ei. Universalul are de lucru 
înainte de toate cu eroii principali ai tragediilor. Contra acestora se res- 
coală. Şi ii duce la perire tocmai pentru motivul, că ei prin felul fiinţii şi 
a vieţii lor au provocat astfel de încurcături, astfel de situaţiuni. din cari 
au resultat greşeli mari şi întâmplări nepermise, cum sunt și cele din tra- 
gediile amintite de dl Pop, de cari întemplări și însuși dl Pop _ se emotţi- 
onează atât de mult, de nu se poate suferi să nu le infereze cu adâneu 


-sa indignaţiune. Oare bătrânul Lear a făcut o faptă morală, când blastemă 


* și aesmoștenesce pre fiica sa cea mai mică și âncă nemăritată, care avea 


' i mai mare lipsă de iubire şi sprijin părintesc?! Şi pentru-ce își varsă Lear 


' veninul asupra fiicei sale? Pentru-că aceasta n'a ştiut să fie linguşitoare, 


pentru-că aceasta, întrebată fiind să spună, că ce iubire nutresce față de 
tatăl seu, dice: „Eu vă iubesc cum sunt datoare, nici mai mult nici mai 
puţin“. La ce Lear, părintele ei, îi declară: „Pe ale soarelui sfinţite raze, 
pe tainele Hecatei și ale nopţii, pe toată înriurirea stelelor, prin cari trăim 
şi încetăm de a fi — me lapăd de ori-ce grije părintească, de ori-ce legătură 
de neam şi sânge şi te privesc de acum ca pe o străină de mine şi de sufletul meu, 
în veci. Barbarul Syth, sau cel care îşi gătesce copii, ca să-și potolească foa- 
mea, va fi tot astfel de aproape de milă şi de ajutorul meu, cum ești și 
tu, ce ai fost odată fiica mea“. Şi așa de hotărât e Lear, părintele Corde- 


t liei, în privința aceasta, că pe Kent, care a încercat a se întrepune pentru 


Cordelia, îl alungă din tară. Să nu esiste deci vină în faptele lui Lear? 
Să nu fie cusur în duhul lui? Nu din hotărîrea aceea a lui Lear s'a des- 
voltat acțiunea tragică, a cărei jertfă a fost şi Cordelia, „ângerul de femeiă“ ?! 
Și oare n'a fost just, că universalul a lovit în Lear? Un om cu inimă 
omenească ar fi ertat, adevărat, cu toate păcatele, ce s'au făcut, pe Lear, 
dar universalul, legea ocrotitoare nu l-a ertat, fără de a i-se putea imputa 
însă aceasta de cruzime. De fapt universalul a fost numai: just şi drept. 
Adevărat, n'a fost compătimitor, cum ar fi așteptat dl Pop. E apoi tot ade- 
vărat, că celelalte doue fiice ale lui Lear, Goneril și Regan, sunt ipocrite, 
răsbunătoare și false. Dar nici ele nu s'au făcut fericite prin faptul, că au 
căpătat „cu mai mare dărniciă“ din bunurile părintelui lor. Universalul nu 
le-a protegiat. Le vedem şi pe ele la sfirşit primindu-şi resplata: Goneril 
oirăvesce pe Regan și apoi se otrăvesce pe sine! 

Ca şi cu Cordelia aşa și cu Desdemona. Desdemona e insultată în 
modul cel mai grozav și în urmă sugrumată de Othello, eroul tragediei, 
care îi datoria cu cea mai înaltă iubire şi stimă. Othello, care iubise pe 
Desdemona, fiind-că a văzut în ea un ideal de suflet femeiesc, curat şi 
înalt, dispus spre jalusiă, vine în urma intrigilor lui Jago, la convingerea, că 
soția sa e o ființă comună. Se indignează atât de mult de ideia aceasta, des- 
preţuesce atât de mult pe Desdemona, deo sugrumă. Şi universalul nu l-a ertat, 
şi-a resbunat asupra lui. Dar nici Jago n'a scăpat teafăr. Aceeași mână, care a 
sugrumat pe Desdemona, a junghiat și pe Jago și apoi inima-și proprie, 


E 
ci 
ş 


143 


Cred, că pot fi dispensat a arăta mai departe incorectitatea, d-lui Pop 
în apreciarea, chestiunii universalului din tragedii cu privire şi la Ofelia, . 
Picolomini etc., și a mai dovedi, că universalul din tragediile cele. bune 
și puternice e just și drept, și că dl Pop a trebuit să devieze tema pentru 
ca să ajungă la conelusiunile sale. 

II. 
Eroul tragic și concepția tragediei. 

Tot pe o basă greșită se pune dl Pop şi când vrea „să combată teoria 
cărții mele, pe cale teoretică“, Iată pe ce psichologie voesce dinsul să edi- 
fice: „Dacă în viaţa de toate zilele un individ ajunge în conflict cu un alt 
individ, sau un popor cu un alt popor, atunci opiniunea publică ia de obi- 
ceiu partea celui, care este în drept, simpatiile noastre sunt cu causa 
dreaptă. In tragedie este tocmai invers. Aici poetul recomandă simpatiilor 
noastre tocmai pe cel vinovati. DI Pop ilustrează principiul acesta cu per- 
sonalitatea eroilor Macbeth şi Richard, pe cari îi găsesce „criminali“, — 
„dar nu din slăbiciune, ci din principiu“ (?!) Aceste apreciări denoată și 
ele nepriceperea dlui Pop în de-ale esteticei tragicului. Nu în aceea constă 
problema poetului, ca, în tragedie să ne recomânde simpatiilor noastre pe 
cel nevinovat! Nu e adevărat apoi, că Macbeth e un capo d'operă, fiind-că 
satisface acea cerinţă. Nu criminalitatea lui Richard și Macbeth stărnesce 
în noi simpatiă şi nu vinovăția e motivul psichologie a legăturii noastre 
psichice intime cu ființa acelor eroi şi în genere cu a eroilor tragediei. 
Alipirea noastră de individualitatea eroilor tragediei se basează pe subli- 
mitatea ființei lor sufletesci. Atât Richard, cât şi Macbeth ni se_preșentează 
ca sublimi în „privinţa voinţii. Spune şi dI Pop adevărat, că sunt sublimi, 
dar gi aici se încurcă zicând: „este sublim. adecă măreț și frumos: măreț 
fiind-că urmăresce un scop maret şi frumos, pentru-că viața cu faptele stau 
în deplină armonie“. O confusie întreagă. Cine e sublim, nu e aşa din 
causa arătată de dl Pop, ci fiind-că manifestă o putere psichică estraor- 


dinar de mare, în voințe ori simțininte, — însușirile, în cari poate fi 
sublimă ființa omenească, — moment, care se ridică peste frumos. Cine ar 
mai şi susținea, că Richard e şi frumos, — dacă se ia frumosul după de- 


finiția sa cea adevărată, că adecă, frumos e ceea-ce are o aşa fiinţă, în 
care ideia, conținutul, stă în armonie cu forma, și nu după definiţia falsă a 
dlui Pop. Frumos nu e Richard, căci el este arătat ca sehiop, cocoșat ete., 
ci este sublim. 

Greşesce apoi d-l Pop, când susţine, că „Shakespeare de aceea ne-a 
presentat pe Richard de ghebos, schiop și cu cap diform, ca astfel deja 1 
in prima scenă să facă asupra noastră o impresie antipatică şi respingătoare“. / : 
Eu cred, că Shakespeare ni l-a presentat așa fel, ca să apară mai sublim; 
ni l-a presentat cu defecte corporale, ca să-i înțelegem mai bine rostul 
păşirii lui în acțiunea din tragedie; ca să ni se pară mai natural, că el, 
care a fost lipsit dela natură de acele insușiri, ce aveau trecere inaintea 


NN 


144. 


fiinţelor din cercul societăţii curţii, ființele, cari erau chemate a face oame- 
nilor viaţa plăcută. Vădând şi simțind batjocurile celor din pregiurul curţii 
din causa defectelor sale corporale, cu ce era inzestrat de natură, a trebuit 
să-și aţiţe spiritul său puternic și să tindă a ajunge la o positie, de unde 
să-și poată el bate joc de lume. Shakespeare a presentat deci pe Richard 
cu defectele amintite tocmai ca să ne predispună a-i oferi dela început 
simpatia, observând mai bine sublimitatea psichică a lui. 

E bine, cred, să ne și înţelegem aici asupra noţiunii .sublimului: 
„Cine a fost odată pe ţărmurul mării şi a privit nemărginita întindere de 
apă, fie în stare liniștită, dar mai ales agitată, cu valurile și vuetele 
ei, a putut simţi sublimul in cea mai minunată manifestaţie. Ajuns la mare 
privitorul la început e cuprins de un fior, de o temere, care însă în curând 
se preface în o stare sufletească de curată admiraţiune și veneraţiune. În 
simţământul de admiraţiune şi veneraţiune stai ca legat de mare, o privesci 
și o tot privesci, pare că nu te mai saturi. Şi când vrei să te depărtezi, 
te simţi cum se cade atras cătră mare de o putere neînţeleasă, simţesci o 
trebuinţă internă de a tot sta şi a tot privi. Şi aici nu e altceva decât 
impresiunea sublimului. 


Sublimul constă în puterea nem&surat de mare, ce o are cineva sau 
ceva în raport cu puterea noastră, a oamenilor de toate dilele, cari stăm 
ca privitori. La sublim forma nu o mai băgăm în samă, numai conţinutul, 
idea este, ce preocupă și predominează sufletul nostru. Sublimul e relativ. 
Una şi aceeaşi manifestaţie a unei puteri nemăsurate poate fi pentru unii 
sublimă, iar pentru alţii nu. Furtuna pe mare e sublimă pentru oamenii 
cari o privesc stând pe ţărmuri, dar aceeași furtună nu e sublimă pentru 
aceia, cari stau în cabinetul unui vapor cuprins de puterea ei pe largul 
mării. ÎImpresiunea sublimului e condiţionată și de conştiinţa omului, că 
stă în deplină siguranţă în faţa puterii și deci, că esistenţa sa nu e peri- 
clitată. Altcum în loc de a ni se produce impresiunea admiraţiunii şi ve- 
neraţiunii, ni se produce cea a fricei și a groazei. Numai fără simţământul 
fricei şi al groazei ajungem să fim atât de atrași de obiectul cu însușirea, 
sublimităţii, încât recunoscându-ne puţinătatea și inferioritatea noastră să 
ne uităm de noi înșine și să ne simţim ca făcând și noi parte din fiinţa 
puterii sublimului, şi pe basa aceasta să ni se înalțe sufletul cătră idea 
nemărginirii. Sublimul poate fi un efect al puterii fisice, ori al unei spi- 
rituale. Sublimul fisic se manifestează în munţii înalţi cu piscurile lor, 
ceriul, marea, fulgerul, tunetul, curgerea riurilor mari, cataractul, focul mare 
ş. a.; iară cel spiritual în: fatumul Romanilor, moira Grecilor, puterea 
dumnedeească a monarchilor, poporului, a individului singuratic, dacă pu- 
terea de simţământ, ori voinţa e atât de mare, fie în direcţiune rea, fie în 
bună, față de care cea a unui om de toate dilele dispare. (Teoria Dr. 
pag. 18—24). 

„Pentru-ca sublimul să devină general și cu valoare absolută e bine 
să-l vedem în formă artistică. E ușor de închipuit, că în un fel, neplăcut 


145 


am fi impresionați, ajungând în o pădure reală de felul celei arătate de 
Alexandri în Codrul fără de viată din Grui-Sânger şi în altfel cetind poesia 
lui. În casul prim n'am putea admira şi venera pădurea, ci ne-ar fi frică 
de ea și ni s'ar deştepta și voinţa, care ne-ar îndemna să ne depărtăm de 
acolo. Având însă obiectul sublim în imagine, în formă artistică şi privindu-l 
aşa nu ne-am mai teme de el, nu ne mai conturbă nici o frică sufletul, 
fiind-că simţim. că stăm numai înaintea chipului unei puteri estraordi- 
nare, mari din samă afară. Astfel se şi produc în inima noastră simţăminte 
curate de admiraţiune şi veneraţiune, ca simţ&minte ideale“. (T. dr. pag. 
37—48), 

Sublimi sunt Richard şi Machbeth şi peste tot toți eroii trage- 
diilor. Ei sunt sublimi pănă atunci pănă când lucrează în așa fel, ca 
acţiunile lor, cu duchul lor cu tot, să ne deştepte simţămintele proprii im- 
presiunei sublimului. simţămintele de admiraţiune și veneraţiune. 

Ca să putem fi pe deplin clarificaţi în chestiunea, ce ne preocupă, 
mai e de lipsă acum să ne dăm suma şi de momentul psichologic, care 
produce legătura sufletească între noi și obiectul sublimului. ni 

Boldul cel mai mare şi mai natural în fie-care om e: să trăiască și); 


să se valoreze. fi 


Putem trăi însă numai sub anumite raporturi de viaţă, şi ne putem 
valora numai prin putere, în deosebi prin puterea spirituală. Raporturile, 
cari fac posibilă viaţa omenească și puterile, cari fac posibilă viaţa omului, 
vor fi totdeauna cualificate a ne impresiona plăcut, fără de a ne mai da 
însă samă cu consciinţa de motivul plăcerii. Cine își dă samă în momentul, 
când primnesce impresiuni dela o rosă, dela un om sănătos. dela unul cu 
purtări bune, dela mare, cataract etc. şi simte plăcere, că de cei s'au produs 
simţămintele plăcute? Îşi dă seamă însă, da, cel care anume caută moti- 
vele, psiehologul ca și esteticianul. Şi când dăm în lume de puteri estra- 
ordinar de mari ne plac atât de mult, încât în urma plăcerii, ne contopim 
cu ele, ca să ne simţim părţi ale lor, devenind impersonali. Sublimităţi 
spirituale nu prea putem contempla în lumea reală. Ele ni se oferă cu 
atât mai minunat în artă. În arta tragediei avem să vedem special subli- 
mităţi spirituale omenesci şi adecă în voinţă sau simţăminte puternice. Şi 
numai în aceste puteri spirituale e dat omului să fie sublim. A 

i 
f 
| 


pen 


mitate în lipsa de conștiință, ca Richard, sau îu prea mare serupulositute 
și conştiențiositate ca la Hamlet“, cum susține d-l Popp, nu esistă, nici ; 
nu se poate închipui. Richard e sublim, cum s'a dis. în voinţă egoistă și: 
Hamlet e în simţ&mânt. În tragedii în deosebi se dă sufletului nostru oca- ! 
siune să se delecteze la vederea desfăşurării voinţelor ori simţămintelor : 
puternice, prin cari e omul chemat a se valora în viaţă, şi cari fac tocmai 
partea distinsă a vieţii omului. Nu sunt mişei şi ticăloşi ordinari eroii 
tragic). Nici Machbeth și nici Richard nu este ticălos. Ei fac r&ul nu din 
ticăloșie, ori mișelie, ci impinşi de o putere internă psichică, care fiind 
prea mare nu-i lasă să stee, unde și cum le ẹ dat dela lume să fie, ciiii 


ae e a se 


146 


împinge a se ridica şi a se valora chiar şi în direcţiuni nepermise. De 


aceea ne şi pot câstiga aşa bine la început. 


E sublim eroul tragic, dar nu rămâne aşa pănă la sfîrşit, cum susţine 

d-l Popp. Cine străbate bine în ființa tragediei şi îşi dă seamă în mod 
judicios de psichologia simţămintelor, de cari suntem urmaţi în decursul 
tragediei, va trebui să recunoască aceasta. In tragediile Grecilor antici stă 
lucrul adevărat, altfel, dar nici atâta acţiune nu se găsesce în ele. Mai 
târdiu vom avea ocasiune să vorbim și de deosebirea necesară ce esistă 
între tragedia veche grecească şi între cea modernă. Acum să rămânem 
numai la tema de acum, să dovedim, că de fapt în tragedia modernă eroul 
tragic nu rămâne sublim pănă la sfirşit, cel puţin înaintea noastră așa se 
presentează, de nu ne ţine tot sub impresiunea sublimului, până la sfirşit. 
Să ne ocupăm tot de Machbetim=eici cu tot protestul d-lui Popp, eu susţin 
şi susțhre-toată tumea, că cam prin aceleași pasiuni trece sufletul nostru 
la toate tragediile, căci după-cum, cu toată deosebirea între om şi om, 
totuşi punem pe oameni sub aceleași legi psichologice. așa punem şi tragediile 
sub aceleași legi generale. Shakespeare ne presentează la început pe 
Machbeth ca pe un bărbat cu însușiri și înalte și puternice, plin de energie 
şi voinţă. In luptele, cari le avuse Duncan cu rebelii interni, cu barbarii 
de prin insulele vecine și cu Norvegienii, Machbeth și-a desvoltat într'un 
mod minunat energia sa. In urma acestei lupte şi ajunge la culmea măririi 
posibile între împregiurările normale ale timpului și ale vieţii sale. E sër- 
bătorit şi dăruit cu distincţiunile cele mai mari. Sufletul lui mare însă nu 
putea rămânea la atât, trebuia să se înalte mai sus. Numai regatul era 
de dobândit. Rege era însă. rege bun. Ce să facă? Regele trebuia să fie 
omorit. Puterea mare din Machbeth îl agită de câștigă coroana și cu prețul 
uciderii lui Duncan. Puterea mare nu i s'a săcat, se înţelege, ajungând 
„la tron. O putea pune în serviciul problemelor înalte regesci. Sufletul lui 
i însă se încurcă în multe și grele griji. E vorba acum de siguranţa tro- 


ie câștigat cu multă trudă. E lege psichologică, că atunci, când sufletul 


lîţi e preocupat de multe și grele griji, nu-ţi mai poţi desvolta voinţă și 
“energie puternică. Grijile şi frica sunt pământul nepotrivit pentru cultivarea 


: vointei puternice. Machbeth omoară pe Banquo, „dar șerpele Fleance, a 
: scăpat“. Urmează şi mai mari griji, şi acum se mai adaug și mustrările 


grozave de conştiinţă, cari îl chinuesce în modul cel mai consumător. I se 


: nase fel şi fel de halucinaţii. 


Ei, dar aceste chinuri, griji, mustrări de conștiință și aiurări nu sunt 
menite a-i concentra energia sufletească, stare de lipsă pentru a fi puter- 
nic, ci tocmai a-l desconcentra, ceea-ce însemnează atât, cât slăbirea lui în 
privința energiei voluţionale. Nimerit îi dice soţia sa: „Cu totul ţi-a tăiat 
puterea nebunia“. În actul al IV-lea tot mai mult se încurcă şi tot mai 
aproape devine de fiinţa unui om obicinuit. Ce altceva denotă şi alergarea 
lui pe la vrăjitoare, ca să le întrebe, dacă va fi învins, va fi omorit, vin 
urmaşii lui Banquo la tron? Și când ni se dă să vedem, că Macbeth, re- 


147 


gele, merge până într'acolo de trimite soldaţi să omoare pe nevinovata Lady 
Macduff şi pe copii acesteia, pe o slabă femeiă și pe niște copii miei, pen- 
tru cari fapte nu s'a cerut nici-o desvoltare a puterii sublime, noi nu-l mai 
putem privi de sublim. Cine vede pe Macbeth şi acum de sublim, nu vede ! 
cu ochii sufleteşti. Şi când Macbeth nu ne mai impresionează ca sublim,; 
ci ca o ființă comună, ii observăm şi păcatele lui cele mari. Şi în urma: 
aceasta apoi nu putem să mai fim legaţi de el, să simpatisăm cu el, ci îl. 
desaprobăm, îl osândim, în felul, se înţelege. cum se poate face desapro-; 
barea și osândirea, când e vorba de impresiune artistică. Pentru ilustrarea | 
plausibilă a chestiunii mă servesc aici de un esemplu scos din lumea reală. î 
E un foc foarte mare în o parte a orașului. Noi alergăm acolo să-l privim. . 
O putere neințeleasă par'că ne mână într'acolo. Ajungem tocmai când e 
în toiul sču focul. Îl privim cu simţămintele sublimului, deși acela mistue 
averi mari. După o jumătate de cias focul e potolit. A încetat deci a fi 
sublim. Până era mare focul, nu ne-a venit să deplângem pe cel păgubit, 
nici nutriam simţă&minte osânditoare faţă de puterea focului. Ba când ob- 
servam consecutiva lui slăbire, par'că eram neliniștiţi, dorind a îl vedea 
tot mare. Dar când s'a potolit, şi când deci nu mai suntem sub impresia 
sublimului, am început să ecompătimim pe cei păgubiţi şi să osândim ele- 
mentul mistuitor, privind cu ochi înălțători pe pompierii, cari au stins fo- 
cul și l-au împedecat de a se mai lăţi mai departe. Aşa e şi cu degagia- 
rea sufletului eroului tragic în genere. Se și vede clar, că Shakespeare cu 
intenţiune ne  presentează lucrurile în acest sens în toate tragediile sale. 
Aşa fel ne presentează şi pe Macbeth. at 
De aceea în actul al IV-lea Macbeth nici nu mai e adus pe scenă, 
de cât în scena F-a şi aici având de lucru numai cu vrăjitoarele. In cele- 
lalte scene din acest act se arată ducerea în deplinire a uciderii soţiei şi 
copiilor lui Macduff și punerea la cale a răsboiului contra lui Macbeth. Macduff 
şi Malcolm, naturalii răsbunători ai lui Macbeth, representanţii universa- 
lului, se despărţesc la sfirşitul actului al IV-lea, dicend următoarele: Macdug: 
| „O n'aș voi să fac pe femee cu ochii 

Și pe flecari cu limba, dar, bun e Ddeu, 

Suprimă depărtarea, să mě věd pept la pept. 

Cu diavolul Scoției; și lasă să-l apropiu 

De lungul spadei mele, şi de va mai scăpa 

Eu singur îi voiu cere ertare dela cer!“ 

Şi Malcolm: 
* „Mai bărbătesc sună așa cuvântul tău. 

Aidem acum la rege, oștirea este gata 

aşteaptă ca să plece înalta învoire, 

Iar Macbeth este copt şi bun de secerat 

Puterile cereşti au pregătit cuțitul, 

Infrângeți deci durerea, fii vesel de se poate, 

Căci tot la qi ajunge și cea mai lungă noapte“. 


148 


Când află Macbeth de apropierea armatei contrare e desperat de tot. “3 
Singura încredere, ce-i mai nutria sufletul, se basează pe cuvintele vrăjitoa- 
relor. Mai vine acum și știrea despre moartea sotiei sale, ceea-ce âncă l-a 
sdruncinat adânc. Atunci dice. „că vieaţa nu e altceva, decât nălucire, un 
biet comediant, ce se strâmbă pe scenă un minut, şi apoi nu se mai vede“. 
Şi când aude că se apropie pădurea dela Birnam pe deal la Dusinan, es- 
clamă însuși aşa: „Începe a-mi slăbi încrederea ce aveam. De este ade- 
vărată, vestea, ce imi aduc, să fug ori să nu fug, tot nu mai e scăpare“..., 
Nu mai e Macbeth sublim acum! Și noi suntem liberi a-l osândi, adecă a 
nu-i mai acorda lui simpatia, ci celeilalte puteri, care se ridică şi care e 
universalul representat prin anumite persoane, şi ast-fel apoi ni se pare 
naturală căderea lui, deplin motivat sfirșitul lui tragic. 

Privită chestiunea și din punctul de vedere curat psihologie şi mě- - 
surate asupra ei legile psichologice, tot numai la acest resultat se poate a- 
junge. E cert că voinţă puternică nu se poate desvolta fără conlucrarea 
judecății. Acela e puternic în voinţă, care e clar şi iute în judecată. Tem- 
peramentul choleric e cea mai priincioasă stare psichică pentru a se des- 
volta voinţa sublimă. Tipuri: Moise, Caesar, Napoleon ş. a. Dacă un in- 
divid de o voinţă puternică e copleşit de diferite simţăminte, nu se poate 
ca acestea să nu-i lacseze voința. Şi noi ascultătorii, dacă avem priceperea 
recerută, observăm acest lucru. Şi atunci ne mai stând sub impresia su- 
blimului, nu putem să nu-l desaprobăm, să nu-l osândim și în consequenţă 
să nu încetăm cu afecțiunea noastră şi să nu o îndreptăm spre puterea, 
care luptă contra aceluia. 

| Dice di Pop, că „in tragediă publicul n'are să se constitue în curte 
į cu juraţi și să măsoare bietului erou pedeapsa după §§“. Nu pănă atunci, 
pănă suntem cuprinși de simţămintele sublimului, răspundem, dar de aci 
încolo, da, ne constituim conştiinţa în un tribunal intern și îi măsurăm e- 
roului pedeapsa după $$ sufletului nostru, după simţ&mintele noastre, cari 
sunt nişte stări neastâmpărate în noi, ce nu se ivesc, când și după cum 
noi vrem, ci când și după-cum o pretind aceasta legile psichologice deter- 
minate de instrucţiunea și educaţiunea şi de boldul nostru flrese. D. e. 
Știind eu, că se obicinueșşte a se asemăna domnişoarele tinere roselor, E 
văqând pe o fetiţă îmbrăcată in haină de coloare rosă, simţul meu, adecă 
§$ sufletului meu, vor aproba ceea-ce věd, dar vădând pe o babă bătrână 
îmbrăcată tot așa, mă voiu constitui îndată în un tribunal osânditor. Altul 
care nu are $$ receruţi în ființa sa sufletească, va face, poate, altcum. 
Un alt esemplu să luăm: Un om are cultura morală recerută, ca să 
ştie, că beţia e un viţiu stricăcios vieţii și societăţii. Acela v&dând pe un 
om beat, îl va, desaproba şi urgisi. Un băiat mic sau un om destrăbălat va 
primi, sigur, altă impresiă lu vederea omului beat. Aceluş proces psichic 
se produce la vederea lucrurilor artistice, ca si la vederea lucrurilor reale. 
numai cât în ceasul prim resultă simţ&minte reale, cari sunt tari, cualificate 
a urni și voința, eară în al 2-lea, când avem conștiința, că ce vedem nu 


149 


e realitate, ci numai imagine, se produc simţăminte ideale, mai liniștite, 
mai line, fără putere motorică asupra voinţei. Dar in suflet voiu desaproba 
sau aproba, după natura lucrului, şi când gustăm productele artistice, în 
deosebi în casuri, când se representează acţiuni, fără de a ni-se conturba 
plăcerea estetică. care se deşteaptă, fiind-că vedem vieaţa și tainele ei. E 
şi natural să se întâmple așa, căci doar’ nici atunci nu privim cu sufletul 
mutilat, ori atrofiat în partea sa morală, ci cu intreg sufletul, unitar, cum 
este dat să fie. Aceea e adevărat, că la intuirea productelor de artă numai 
de plăcere estetică poate fi vorba. Numai cât să nu ne inchipuim, că plă- 
cerea aceasta nu se produce și ea tot în psichicul nostru şi la conlucrarea 
tot a elementelor psichice, de cari dispunem şi cari se vor reproduce în 
virtutea legilor reproducerii şi vor determina calitatea simţămintelor. Şi se 
ştie, că în deosebi simţămintele estetice sunt determinate direct de repro- 
ducerile, ce se fac, când primim impresiunile productelor artistice. Re- 
producerile însă nu se pot porunci. Ele se fac conform cu unele legi 
hotărite, după înrudirea ori contimporanitatea ideilor. Aprobarea ori de- 
saprobarea, ce o face sufletul când primeşte impresiuni dela lucruri 
de artă, nu se manifestează în tendinţe ori voințe, cari ne-ar îndemna 
şi mișca aşa fel fiinţa noatră, cu şi când am avea de lucru cu per- 
soane reale, să le iubim ori urim, cum iubim şi urim pe obiectele reale 
ale lumii, ci numai în niște simţeminte line, pe basa cărora se stabilește 
intre noi și ele un raport ideal. Si raportul acesta e cu atât mai strâns și 
in urma lui devenim cu atât mai impersonali, cu cât obiectele acelea re- 
presintă ceva mai important pentru viaţă, in a cărei taine voește arta să 
ne inducă. În arta dramatică, in care ni-se presentează lupte omenești, 
importantul, e totdeauna acolo, unde se ivesc actiuni, cari sunt mai în strânsă: 
legătură cu basa existenței vieţei omenesci. Mai ântâiu ne place de Macbeth, ; 
fiind că prin el ni se infâțişează validitarea unor tendinţe omeneşti puter- : 
nice. In decursul luptei se validitează alte tendințe mai importante pentru. ` 
vieaţa omenească — ale universalului —. Si atunci acestea impunendu-ni-se 
mai tare, ne şi plac mai mult. Prin aceasta nu vrea să se dică, că arta 
trebue să urmărească tendinţe moralisătoare, e. atâta, că: arta trebue să 
fie pusă in concepția legei universulului, două noţiuni de tot deosebite, pe 
cari dl Pop nu le distinge, ci le confundă. 


Felul organisațiunii noastre psichice uduce deci cu sine, că desvoltureu 
acțiunii tragice din Macbeth, ca peste tot din ori-ce tragediă puternică, cum 
sunt toate ale lui Shakespeare, să ne lase un timp oure-care sub impresiu- 
nea sublimă a eroului, a sublimităţii individuale şi apoi să ne scoată de sub 
uceea şi să ne inducă sub impresiunea unei sublimități colective, sub a uni- 
versalului. Şi această trecere, care este un punct foarte delicat și greu 
pentru poet, se face așa, că se intocmesce lucrul anume, ca eroul tragic să 
înceteze, după ce s'a eshauriat de puterea sa, de a mai fi în faţa noastră 
sublim, presentându-ni-se însă totdeodată atunci sublimitatea universalului. 


Trecerea aceasta este si conditio sine qua non a unei tragedii bune. Fără 
Te 


aerian i.) 


150 
de ea nu s'ar putea realisa adevăratul efect estetic aşteptat dela arta tra- 
gediei, nu s'ar produce în noi acel „catharsis“, în care culminează plăce- 
rea estetică a tragediei, şi care la tot ceasul numai în impresiunea, finală 
| işi poate afla ființa sa deplină. 
| S Tragedia ne transpoartă prin fel și fel de simteminte, dar la sfirșit 
trebue să ne conducă la o inălțare sufletească. Şi înălțarea aceasta se pro- 
duce în sufletul nostru, când se sfirgesce concepţiunea tragediei. 

Privitorul simte înălţarea sufletească, dar — se înțelege — nu se va 
pune doar să resoneze în momentul acela şi asupra motivelor psichologice 
ale simţemintelor sale. Insă pentru criticul dramaturgic resonarea asupra 

| motivelor psichologice ale simţemintelor estetice este o datorinţă imperativă. 
ù Acesta nu şi-a achitat datorinţa sa spunând numai, că productul artistic 
i 
j 
pi 


are să deștepte plăcerea estetică. Şi pentru-ca să poţi vorbi în materia 

aceasta trebue să întrebi psichologia. Psichologia însă numai așa poate 

răspunde corect: „remânem cu sufletul înălțat, căci am vă&dut cu ochii su- 

,  fetesci pe omul cel ameninţător căzut, ca o ființă a păcatului, sau ca ne- 

| potrivit pentru viaţa, la care e angagiat și cum soartea lui e dovada unei 

înţelepciuni înalte şi satisfacţiunea cea mai curată dată cerinlei de esis- 

tentă a vieții omenesci“; „vedem că esistă o putere păzitoare și ocrotitoare 

a ordinei lumei, care stând mai pre sus de noi oamenii apreciază toate 

lucrurile la valoarea lor propriă“; „vedem terminându-se o luptă ome- 

. nească cu astfel de resultate, cari sunt menite a mulţumi simţemân- 

itul sănătos obştese al nostru al oamenilor“.*) (v. Teoria Dramei, pag. 
174—181). 

Se înţelege, văd cu astfel de ochi sufletesci acei oameni, cari cred 

în idea concepţiunei artei şi cari au cultură recerută, oamenii dotați cu 

/asifel de organisaţiă spirituală, în virtutea căreia trăesc în convingerea: 1. 

/ că în lumea aceasta âncă residă o concepţie înaltă și 2. că omului îi in- 

| cumbă problema de a trăi şi a se valora astfel, ca să fie asigurat traiul 

\ comun Şi “prögresul oamenilor. 


Nane otet A A m 


f 


*) DI Pop zice, că se ia după părerile lui Schiller, Volkelt şi Hauptmann. Dar 
părerile dînsului sunt departe de ale acestor esteticiani. Nu mai citez pe Schiller, căci e prea 
cunoscut, că el era estetician-moralist în toată puterea cuvântului. Inainte de a face cu- 

è| noscință cu filosofia lui Kant susținea. că morala e mai pre sus de toate şi că arta trebue 
să steie în serviciul moralei, iară după-ce a primit filosofia lui Kant susține, că desvoltarea 
estetică e una cu cea mai înaltă desvoltare morală și că în artă se cuprinde implicite mo- 
| yala. Nu se potrivese părerile dlui Pop nici cu ale lai Volkelt. lată ce zice acesta în car- 
„tea sa Aesthet, Zeitfragen: 
/ „Gustarea, estetică numai așa se realisează pe deplin, dacă conţinutul artei ne umple 
inima cu mulțumire, şi dacă nu în tot decursul impresionării, dar cel puţin ja sfirşit“, (pag. 24). 
` < „Esistă în artă antinomia, ca părți importante de ale vieții noastre cer, ca în artă 
să fie presentat şi astfel de material, care în partea sa prevalentă stîrnesce, în virtutea 
conținutului seu, în noi simțeminte neplăcute: dar numai atunci se face deplina gustare 
a lui, dacă la sfirsit ne produce mulţumire“ (pag. 26). 


151 


De pe această basă filosofică am și mânecat eu, când am furmulat 
teoria despre tragic asa cum e scrisă în carte. Nu m'am luat simplu după 
teoria esteticianilor invechiţi, ci m'am cugetat şi eu insu-mi asupra celor 
găsite la alţii. Dacă dl Pop cetia mai ântâiu cu atenţiune tractatul introduc- 
tiv despre frumos și artă publicat în cartea mea (pag. 1—51) și apoi Fon- 
dul Dramei în genere (pag. 52—84), unde sunt espuse principiile estetice 


și filosofice, pe cari se basează tot edificiul teoriei dramei, poate alteum 
ar fi vorbit. 


Cred, că s'a dovedit destul de evident, că eroul_tragic nu rămâne 
deci sublim, pănă. la. sfirşit — la eroii sublimi în voinţă se laxeaza pute- 
“rea mai curând decât la cei sublimi în simţemânt — și că noi eșind de 
sub impresiunea sublimă a lui ajungem în urma vederii faptelor nepermise 
ale aceluia provenite din un cusur psichic, a faptelor, ce constituesc vina 
tragică, ajungem, zic, sub impresiunea unui mai înalt şi mare sublim, sub 
sublimul universalului. Şi numai în urma aceasta se deşteaptă în noi emo- 
țiunea, ce ne dă plăcerea estetică adevărată. Acest lucru se poate de- 
monstra la toate tragediile lui Shakespeare. Și e foarte firesc, ca aşa să 
fie. Să ne mai cugetăm âncă asupra unui moment din tragedii. In mui toate 
tragediile se arată că eroii au ajuns la scopul, pentru care au luptat și 
apoi cad. Să ne punem acum îutrebarea: oare mui poate cine-va desvolta 
aceeaşi putere în o direcţiune, după ce și-a ajuns scopul? Nu! Şi eroi 
tragici desvoaltă putere mare, fie în voinţă, fie în vre-un simţământ, pănă 
îşi realisează voinţa ori simţ&mântul. Şi fiind-că și l-au realisat căleând în 
picioare principiile universulului ajung în conflict cu acesta, cu universalul. 
Puterile universalului sunt însă cu mult mai mari și mai înalte. Noi nu 
putem să le trecem pe acestea cu vederea, nici cu dispreţ, până când ele 
formează basa esistenţii ordinii din lume, în care 'şi află asigurarea sa 
viaţa și progresul nostru. 


Să mai ilustrez legea aceasta şi cu o tragediă de ale lui Schiller, la 
a cărui autoritate se provoacă dl Pop, cu „Fecioara de Orleans“, în care 


„In gustarea estetică se amestecă și emoţiuni morale. Dar acestea nau să se im- 
pună în mod simţit, cu cu intenţiune scoase, ca să-ţi misce voinţa, ci ele trebue să se pre- 
senteze în o formă nehotărită, neforţată“ (pag. 92). „Cetind d. e. pe Macbeth al lui Sha- 
kespeare, sau pe Wallenstein al lui Schiller, fără îndoială, impresiunea estetică cuprinde 
în aceste casuri elemente morale puternice. Insă emoţiunile morale nu se transformează în 
vre-o hotărire, ori propunere de natură morală. Noi vom fi agituţi în fiinţa noastră de sen- 
timente de groază, ce puterea activă a reului stêrnesce în noi, dar totdeodată ajungem, — 
în urmă desvoltării şi a stirşitului acţiunii, la o curăţire morală văzând cum puterea ín- 
vingătoare a moralului se rehabilitează, parte în urma luptelor interne ale eroilor făcători 
de rele, parte în urma nimicirii totale a lor“ (pag. 33). 

De notat e aici, că Volkelt sub „moral“ nu înţelege moralul absolut, ci tocmai ce 
înţeleg eu sub „universal“, „Moralul trebue privit, zice el, după cum se presentează în 
aspectul fie-cărui timp“. „E vorba aici de o direcţiune morală unilaterală, dar care cu 
toată unilateralitatea ei, stă în legătură cu desvoltarea morală a oamenilor din un anumit 
timp, care împlineşte o anume problemă în lupta morală a unui timp“, — 


152 


vina tragică nu e un pěcat moral. Fecioara de Orleans e condusă de pasiu- 
nea să se pună în fruntea oștirii franceze, ca să alunge din teară pe En- 
glezi, cari ajunseră atot-puternici in Francia. Ea nu ascultă de legea na- 
turii, de a iubi şi ferici o lamiliă in satul seu, ea se face erou. Se poartă 
în mod sublim ìn lupte, taie tot ce-i vine în cale ca dușman, mântuesce 
patria şi pe regele seu. În urmă se aimoresează insă tocmai de fiul rege- 
lui englez, fiul celui mai mare dușman al patriei sale, de Lionel. Ea n'a 
voit să iubească pe nici un ficior din satul seu, pe nici un general francez, 
deşi însuşi regele se întrepusese odată ca să se mărite după un general. 
Şi acum după-ce luase insărcinarea de a tăia cu paloșul în dușmani, se 
amoresează de cel mai mare dușman. Mai este ea și după aceasta su- 
blimă în simţemântul iubirii de patriă? Sigur, că nu. Devine o femee ca 
toate femeile — dacă o privim sub raportul, sub care a contemplat-o Schil- 
ler. Ea nu comite păcat moral prin faptul, că s'a amorezat, fie alesul ini- 
mei sale și un dușman al patriei sale, dar comite păcat contra patriei sale, 
contra spiritului, care a împins-o să iee sabia în mână și să se lupte cu 
Englezii. Vina ei, sub raportul vieţii și misiunii ei, e destul de mare, ca să 
lie justificată imposibilitatea viei sale mai departe. 

In Coriolan se vede şi mai clar laxurea puterii simţ&mântului sublim. 
Duca el rămâne tot sublim și in ura sa faţă de patrie nu ceda stăruinţe- 
lo» soței şi mamei sale, dar nici nu şi-ar fi adus nimicirea. 


pa IL 


gan Acțiunea în tragedia modernă. 


Dintre toate genurile de poesi dramatică tragedia este mai ìn detaiu 
tractată de mine. Pe pag. 85—181, după-ce am reprodus conţinutul tra- 
gediei „Macbeth“, am desluşit: fiinţa şi factorii tragicului, însușirile sublime 
ale eroilor tragici, cusurul eroului, deosebirea între eroul epic şi tragic, uni- 
versalul în tragediă, vina tragică, catastrofa, ironia tragică şi efectul tra- 
gediei asupra sufletului privitorului. Pentru ca tragedia să producă in noi 
modernii electul estetic recerut, după esplicațiu mea, ea trebue să intru- 
nească următoarele condiții ! fundamental e: Eroul să tie sublim în caracterul 
scu, fie ca voință, fie ca simţement. Voinţele și simţemintele să fie--din 
sfera voinţelor și simţemintelor 2ndividuule-omenesci, urmărind scopuri in- 
dividuale-omenesei.  'Tragediile, în cari eroii represintă voințe comuni 
(„Horia” de Gh. Popp) nu sunt cele adevërate. Shakespeare nici ware nici 
una de telui acesta. Pentru-ca eroul să ajungă in luptă cu universalul tre- 
bue să aibă un cusur în organisaţia sa psihică: — pasiune “necumpătată 
(Macbeth, Ajas), unilaterală (Romeo şi luha, Antigone), sau incosequentă 
(Brutus, Fecioara de Orleans) ş. a. ln lupta pentru scopul seu eroul, pe 
base şi din causa puterii sublime şi a cusurului, ce-i caracterisează ființa 
psichică, comite o vină mare — vina tragică, — prin ceea-ce sa cualifi- 
cat pentru catastrofa tragică, pentru perzaniă. Tragicul ar fi. deci: nimici- 
rea în lupta vieții a unei persoane sublime și “cuprinse de un cusur psi- 


163 


chic. DI Pop nu primesce această teorie, ce cuadrează cu toate legile vieţii 
noastre sociale de azi, şi cu simţul nostru general omenesc format în urma 
educaţiunii şi instrucţiunii timpului nostru.  Dinsului îi trebuese principii, 
nehotărite, învechite, scoase din speculaţiune, ca să-și zidească teoria. Şi 
apoi nici în desvoltarea acestor principii nu e consequent, ceea-ce se va 
dovedi din cele ce urmează. 

DI Pop pune ca prim element al tragicului: suferinţa. Şi în ce sens? 
lată ce ne spune dinsul: „In societatea omenească valoarea unui om de- 
pinde dela modul cum scie să deie pept cu soartea, care ne impune această 
luptă“. Cine cunoasce tragediile grecesei vechi şi principiile lor estetice, 
va recunoasce îndată, că dl Pop stă pe basa esteticei lui Aristotel, căci, 
da, aceasta a fost caracteristica luptei în tragediile antice grecesci. Ei bine, 
dar dl Pop voiesce să fie modern! Se poate însă aceasta? Nu! Dl Pop nu 
ține samă de faptul, că omenimea a evoluţionat în decursul timpului și 
că paralel cu desvoltarea evoluţionară a ei, cu schimbarea felului ei dea 
gândi şi simţi, a evoluţionat şi sa schimbat și tragedia, căci și ea, ca 
ori-ce specie de artă, a trebuit så se desvoalte paralel cu desvoltarea cul- 
turala a lumei. Grecul vechiu se credea, după cum scim, în continuă luptă 
cu sourteu, care, după convingerea lui, era un blestăm, nu numai pe capul 
oamenilor, ci şi al deilor, putând urmări şi pe unii şi pe alţii. Şi grecul, 
bietul, era osândit să deie pept cu ea. Işi are,.se inţelege, basa sa psi- 
chologică, acest fel de convingere a grecului antic. Sufletul lui nu era în- 
desat cu atâtea idei şi teorii. De aceea grecul vechiu se credea în o 
supunere oarbă a naturii, se credea, că e joc în mâna puterii ei. El în 
conseguenţă era împăcat cu aceea, că omul trebue să sufere resbunarea 
sorții. H&sbunarea sorții asupra bietului om se și represintă în tragediile 
grecesci. Eroii lor nu luptau, ci suferiau. De aceea, nici nu e atâta subli- 
mitate în ei. Nici nu prea erau apoi dramele lor, din această causă, drame 
de caracter, ci mái mult de situupiune. Tot din causa aceasta acţiunea dra: 
melor grecesci se desvolta foarte simplu. — Altceva e însă omul modern, 


în alt raport stă el cu natura esternă, de cum sta grecul antic. Omul det 


azi se crede mai independent, se crede că însuși e o lume, — un micro- 
cosmos în macrocosmos, — și din posiţia aceasta a sa, și condus şi de îm- 
boldul de a se valora — are să se lupte cu lumea mare. Şi noi credem, 
că sfirsitul luptei omului cu lumea depinde dela acele pârghii interne din 
noi, dela acele insuşiri soeial-morale, cari constituese caracterul individual. 
Dacă caracterul cuiva nu e in consonanţă cu principiile lumei, vine în con- 
flict cu aceasta. Şi cel cu dreptul trebue să învingă. Aceasta e concepţia, 
la care ţinem noi azi. Şi concepţia aceasta nu poate lipsi din arta mo- 
dernă ! Acest fel de luptă trebue să fie şi basa dramei, moderne — a dra- 
mei, de_caracter, — Nu suferinţa e deci basa şi Prima condiție a tragicu- 
iui, ci puterea sublimă a caracterului omenesc, care nu-l poate lăsa pe om 
acolo, unde e pus de ordinea lumei. O luptă desvoltată între om și lume 
conform cu concepția, ce o avem noi azi despre viață, formează acțiunea 
11 


/ 


154 


dramei peste tot şi special şi a tragediei moderne. Adevărat, sunt și între 
oamenii de azi âncă și de aceia, cari văd problema vieţii — în a i Îsi 
Dar, fără îndoială, vor fi şi de aceia, cari văd problema vieţii lor: 
trăi şi a se valora. Noi avem însă dreptul să întrebăm: care P dei 
Oameni stau pe basa cea adevărată, pe basa reclamată de d condiţiile + 


„vieţii sociale omenesci de azi. Răspunsul e uşor de dat. Se înţelege, în -4 


consecuență și trebue să admitem, că legile estetice scoase din psichologia. . 
oamenilor din categoria din urmă vor fi cele mai corecte. Şi însuşi dl Pop . 
recunoasce in un loc, că „cu cât cine-va e mai energic, activ și resolut, 


seu atât cresce valoarea lui în faţa lumei“. Ei, dar cum poate fi așa de 


energic şi activ omul stând în faţa sorții, şi cuprins de credinţă fatalistă, 
că suferinţa e tot, la ce se poate aștepta. Să vedem o asemenea tragediă. 
Grillparzer are pe Ahnfrau de felul acesta. Această tragediă este istoria, 
tristă a unor fiinţe nenorocite, vlăștarii din urmă ai unei familii urmărite 
de soarte. Sunt doi copii, o fetiţă Berta și un băiat Jaromir. Băiatul Jaro- 
mir a fost furat de haiduci când era de 3 ani. Se făcuse și el haiduc. Şi 
petrecea cu banda sa în jurul castelului părintesc. Odată se fură din castel 
o fată. Era Berta. Jaromir v&dându-o se indrăgesce de ea. fn mijlocul 
bandei nu o poate duce. Fuge cu ea îndărăpt in castel părăsindu-și pe 


soţii sei. Se insoară. Haiducii pornesc asupra castelului, ca să-şi răsbune. 


Se întemplă o luptă. In aceasta Jaromir, din greșeală, omoară pe socrul 
seu. Ese apoi la iveală, când se reintoarce în castel, că el omorise pe ta- 
tăl seu şi că ţine în căsătorie pe soră-sa. Le-o spune aceasta străbuna lor, 
care umbla fără liniște, noaptea, ca fantomă, acea străbună, care a fost 
blăstămată să nu aibă odichnă în groapă, până mai irăesce cine-va din 
neamul seu. A murit şi Jaromir și Berta. Ce putere și ce luptă se des- 
voaltă aici? Dar ce sar şi putea desvolta ? E o istoriă tristă, cum s'a zis, 
cu sfirșit irist, dar nu tragic, o tragedie fatalistă, fără putere, care nu 
corespunde cerinţelor estetice adevărate, dar da, corespunzând teoriei dlui 
Pop. (V. I. Volkelt: Grillparzer als Dichter D. Tragischen pag.). 


* 


Ca a 2-a condiţiă pune d. Pop: „primirea luptei din partea. eroului 
în mod activ (?), cu voință nestrămutată“. 

Sună frumos legea aceasta, numai cât îndată ce o aplicăm la „tra- 
gediile de geniu“, găsim,.că ea nu cuadrează cu multe. E mancă și aceasta 
lege. Ce voinţă nestrămutată în purtarea luptei desfășură Hamlet, Brutus, 
Coriolan, Romeo și Julia ș. a.? Dacă acești eroi erau conduşi de „voinţă 
nestrămutată* în lupta, în care au ajuns contra universalului, nu cădeau. 
In adevăr, dacă Hamlet omoria la timp pe Claudius, dacă Brutus lupta 
energic contra partidei lui Caesar, dacă nu permitea lui Ponapeius să vor- 
bească în for, dacă Coriolan nu-și băga sabia în teacă inaintea Romei, 
dacă Romeo și Julia erau mai „activi“ în misiunea lor, nu se desvoltau pe 
seama lor incurcături menite a le pune capul şi aceia toţi ar fi putut trăi 


155 


în calitatea lor. Tocmai lipsa de „voinţă nestrămutată“ i-a dus la sfirşit 
tragic. Legea sus amintită a dlui "Pop are valoare deci numai pentru tra- 
gedii cu eroi sublimi în. voinţă: 


CE a G 


Ca a 3-a condiţiune pune d. Pop: „moartea eroului‘, căci „în tra- 
gedii esistă numai un singur for şi o singură soluțiă: moartea“. 

E mai puternic, adevărat, tragicul, dacă eroul cade atât fisiceşte cât 
şi psichicește, dar aceasta nu e singura soluţiune. Se poate termina acţiu- 
nea tragică bine şi dacă eroul s'a nimicit numai psichiceşte — lucru mai 
greu, se înţelege. i 

Ca a 4-a condiţiă, cea din urmă, pune d. Pop: „motivarea morţii e- 
roului din caracterul faptei sale“. 

La acest punct trebue să ne oprim mai mult, să-l analisăm mai de 
aproape, căci el de fapt cuprinde un adevăr nerăsturnabil, dar care nu 
cuadrează cu ceea ce susţine d. Pop in alt loc despre fiinţa psichică a e- 
roului tragic şi nici cu consequenţele, ce le trage d. Pop. In acest punet 
sa infundat d. Pop foarte rău, așa, că numai luând refugiul la o incon-: 
sequenţă foarte mare poate să-și facă drum prin el.. 

Pe pag. 2-a a criticii sale d. Pop vorbeşte așa: „Estetica modernă, 
ca să stabilească noţiunea tragicului pe cale empirică, caută anume: nu 
cumva, se ailă vre-o notă caracteristică, care să fie comună tuturor trage- 
diilor create de geniu. Să numim această notă comună X. O mare parte 
dintre esteticiani, şi după ei şi d. Blaga, susţin, că acel X este: vina“. 
Spune d. Pop după aceea îndată, că cu durere, n'aș fi ales isvoarele cele 
bune; ceurcă apoi să mě combată pe vre-o câte-va pagine, susţinend, că 
eu n'am drept, când susţin, că universalul e just și drept în tragediă și eroul 
greșit, căci, dice mai departe: „universalul e tiran, intolerant“, pentru că 
pe Antigone a nimicit-o, fiind că şi-a împlinit o „datorinţă morală“, etc., ba 
chiar și faţă de Richard Lil universalul e tot așa de rău, căci „toţi câţi 
rivniau la tronul Angliei stăteau ìn privinţa moralității pe aceași treaptă cu 
Richard, adecă toţi erau criminali și mișei“ (? ?). Ce e de a se înţelege de 
aci? Sigur, că d. Pop nu admite cusurul şi vina in fiinţa psichică a eroului 


„tragic. Insă pe a 18 pagină a articolului seu totuşi, în contradicere cu afir- 


maţia aceasta a sa, vine şi scrie ușa: „da, trebue să fie vinovat, însă nu 
in sens moral, faptuind vre-o crimă, ci vinovut pentru soartea sa, adecă poe- 
tul să-mi arăte, că faptele eroului sunt o consequenţă logică a caracterului 
s6u, care il impinge să lucreze tocmai așa şi nu altcum, iar aceste fapte 
sunt de natură, că ele trebue să aducă moartea eroului cu necesitate ab- 
solută, precum din ghindă răsare stejar și nu răchită sau altceva (22). Atunci 
avem impresia tragicului, căci tristă e moartea totdeauna, însă tragică nu- 
mai atunci, când văd, că omul își sapă mormântul cu mâna sa propriă, însă 
nu poate altcum, fiindcă așa ii dictează caracterul şi conștiința forţelor 
sale, prin care a provocat soartea la luptă“ (22). Vorbe, cam goale! Inainte 
11% 


i 


| 


„se comite, de noi ca şi de eroul tragic, când se lucrează necorect, numai 


i 
i 


f; 
li 
J 


166 


de toate ce să însemneze : „vinovat, pentru soarta sa“, mai ales, că în alt 3 
loc se dice „vinovat de soartea sa“? Eu așa ştiu, că omul, în faţa oame- 4 
nilor, se face vinovat pentru faptele sale, iară in faţa lui D-qeu și pentru îi 
gândurile sale, dar altă noțiune de „vină“ ori „vinovat“ nu cunose. A dice 4 
„vinovat de soartea sa“ însemneaza: a face filosofiă speculativă. Hegel mai 
era acela, care susţinea că „eroul e greşit și negreşit, căci el, adevărat, 
greșesce, dar pentru un caracter e onoare a fi greșit, de aceea e şi negreșit“. 
Cam în sensul acesta speculativ ne vorbesce și d. Pop. Eu însă dic: vina 


atunci. Numai aşa își şi sapă eroul tragic mormântul cu mâna sa propriă,, 
devenind tragic. Leonidas, Napoleon, Mihaiu Viteazul, Tudor Vladimirescu, 
Horia, Kosciusko, A. Hofer ș. a. âncă şi-au săpat aşa qicend cu mâna propriă 
mormântul, dar nu sunt eroi tragici, nici nu s'ar potrivi pentru tragedii. Aceş- 
tia nu au în fiinţa lor cusurul şi nu comit prin faptele lor vina tragică în 
mijlocul mediului, la care au aparţinut și care e în drept să le aprecieze 
faptele. De aceea Românul n'are să facă tragedii din Mihaiu, Horia ori din 
Tudor, nici Francesul din Napoleon, nici Polonul din Kosciusko, nici Ti- 
rolezul din Hofer şi nici Grecul n'a făcut din Leonidas. După teoria dlui 
Pop — abstragând dela condiţia cu „suferinţă“ — ar fi toți acestia potri- 
viţi pentru eroi de tragedii; ba chiar şi Christos s'ar putea face erou tragic. 
Numai cât aşa ceva nu s'a admis nicăiri. lată de ce şi definiţia ce odă d. 
Pop tragicului: „o luptă, pe care o duce un caracter simpatie cuprins de 
pasiune înfocată pentru realisarea unui scop mare şi în care işi află cu 


"necesitate absolută moartea“, e greşită. Luptă fără cusurul eroului și moarte 


fără comiterea vinei tragice nu se poate în o tragediă. Dar să nu uităm 
altcum, că d. Pop s'a pus să ne facă teoria tragicului stând pe punctul de 
vedere antic grecesc. Așa apoi da! Numai cât să nu uităm iară, că noi 
nu suntem construiți psichicește ca Grecii vechi, noi modernii navem cul- 
tura, credinţa şi morala lor, şi n'avem terenul, de unde să ne luăm obiec- 
tele pentru tragedii, desemnat și hotărit cum il aveau ei. Se ştie, că mai 
toţi eroii tragediilor grecesci sunt descedenţi din neamul lui Atreus şi al 
lui Labdakos. Și Grecii, de o parte, ştiau foarte bine cine a fost Atreus şi 
Labdakos şi simţiau foarte viu ce s'a întâmplat cu ei şi, de altă parte, în- 
țelegeau ce însemnează dacă asupra vre-unei familii plutesce blăstemul 
sorții sau al deilor, Când vedeau Grecii suferințele și moartea lui Oedipus, ` 
Antigone, Polineikes, Agamemnon, Orestes, Iphigenia ş. a. vedeau şi sim- 
tiau, că în cele ce s'au petrecut cu ei nu este altceva de cât validitarea 
puterii deilor şi a sorții, puteri cari puse erau tocmai să vegheze faptele 
bieţilor oameni. Grecii compătimeau pe eroii lor tragici, de o parte, pentru 
că aceștia nu erau individi-oameni, ci tipuri grecesci, iară de altă parte 
pentru că aveau credința şi temerea, că și ei pot păţi așa, căci şi ei sunt 
oameni şi pot fi şi ei fii ori nepoți ai unor oameni. cari vor fi atras bles- 
temul deilor. Dar la urmă tot ei se şi inălțau sufletesce — înălţarea morală —, 
căci vedeau cum se validitează puterea sorții, care după credința lor ne- 


157 


strămutată, e mai presus de toate. Şi în tragediile grecești era altecum vina, 
„0 vină grea“ cum se esprimă Aristotel: (Poetica, cap. 13). Aristoteles mai 
adauge că „dacă e să aibă tragedia efectul dorit, trebue să se aleagă astfel 
de materiă, în care să se invedereze, că fratele a omorit pe fratele său. 
fiiul pe tatăl său, mama pe fiiul său, sau că se intenţionează a se face 
așa ceva, seau ceva simil“ (Poetica cap. 14). Numai cât la ei vina 
consta din comiterea unui păcat impus a se împlini în urma blestemului 
dictat familiei, căreia aparţine eroul tragic. Agamemnon a trebuit să jert- 
fească pe Iphigenia, Clitemnestra a trebuit să omoare pe bărbatul său, 
Orestes a trebuit să omoare pe mamă-sa, fiind-că așa cerea blestemul 
deilor, blestemul strămoșesc, ce sta deasupra neamului Atridilor şi Pelo- 
pidilor. Dar noi însă nu ne putem pune pe punctul de vedere grecesc antic. 
Noi nu ne mai ştim mulţumi privind pe deaproapele nostru în rolul de a 
suleri fără vină personală, imputabilă. Noi azi ţinem la perceptul: să sufere 
cu bărbăţiă, omul, care prin faptele sale însuși s'a făcut vrednic de sufe- 
rință. Noi azi suntem crescuţi aşa fel, că cerem dreptate! 

Şi după cum arta grecilor a ţinut cont de felul vieţii lor, aşa cea 
modernă ţine cont de felul vieţii noastre culturale. În virtutea acestei îm- 
prejurări e firească acea lege estetică, care pretinde, ca nucleul iniţial al 
desvoltării acţiunii tragice, acel X comun, să fie cusurul eroului, care cusur 


să ducă pe erou să comită o vină mare, așa de mare, ca în urma acesteia, 


să iese bine cualificat pentru catastrofa tragică. Vina tragică in unele tra- 
gedii e păcat moral, în altele apare ca și când ar fi numai de natura gre- 
şelilor sociale. In Macbeth bună oară e foarte evident, că călcarea prin- 
cipiului moral provoacă reacţiunea contra eroului. Lucrul acesta l-a şi cău- 
tat cu intenţiune să-l invedereze autorul. Shakespeare işi ia obiectul şi fa- 
bula pentru această tragediă din cronica lui Holinshed despre Scoţia, An- 


glia și Irlanda. Shakespeare face, se înțelege, unele schimbări în privinţa N. 


mai multor momente în scopul dramatisării caracterului lui Macbeth. Intre 
schimbările ce face Shakespeare unele sunt de natură de a presenta pe 
Macbeth tocmai vinovat moraliceşte. D. e. Duncan dela Holinshed e rege 
rău, dușmănit cu toţi thanii terii; Macbeth din cronică, e om crud, omoară 
pe Duncan din n&caz și din r&sbunare, fiindcă Duncan îl eschisese de la 
domniă, prin faptul, că își denumise pe fiiul său de moștenitor, deşi acesta 
nu avea etatea recerută. La Shakespeare e altcum presentat și Duncan şi 
Macbeth. Duncan e om bun şi iubit de toţi, iară Macbeth omoară pe Dun- 
can, în secret, condus numai de voința de a se face el rege. Pentru ce această 
schimbare? Singur numai de dragul scoaterii la iveală a vinei morale a lui 
Macheth. In Hamlet nu apare vina tragică ca un păcat moral greu. Dar la 
tot casul aici începe — așa am dis eu — vina tragică cu momentul, când 
Hamlet insultă pe mamă-sa. Ce reson ar fi şi având altcum sfatul dat de 
umbra tatălui lui Hamlet: „să răsbuni pe Claudius dar pe mamăta să o cruţi“. 

Adevărat, nu din aceasta greşală pare a se desvolta catastrofa tra- 
gică, ci din faptul, că Hamlet nu are voinţa recerută de imprejurările vieţii 


i 


| 


158 


nirea morţii, ci suirea sa pe tron. Hamlet n'a avut adecă puterea, voinţa, 
; ca să facă ceea-ce i-se impusese de situaţiunea vieţii. Ei bine, lipsa de 
voinţă nu poate fi vina, care să aducă tocmai podea e morţii. Aşa e. i 


due al Omului. iai oală însă Hamlet de acest cusur ajunge în mod 
firesc apoi și în vina tragică. Și aceasta se începe cu insulta, ce făcuse 
mamei sale. Când străpunge el chipul mamei sale, Poloniu, care eru ascuns 
în odaie, voiesce să sară să apere pe regina. crezând, că Hamlet ar voi să 
o străpungă pe ea. Hamlet observându-l îl omoară. In urmă aceasta îne- 
bunesce şi apoi moare Ofelia. Aceasta a contribuit de s'au îndușmănit 
relaţiile între Hamlet și Laertes, fratele Ofeliei, ceeace a avut ca resultat 
duelul, unde moare Laertes, mama lui Hamlet, Claudius și Hamlet. De unde 
se începe deci peripeţia tragică? Din cusurul lui Hamlct, care a adus cu 
sine momentul insultării mamei sale, fapt, ce a împins apoi desvoltarea 
ulterioară, zală de zală, pănă s'a terminat cu moartea tuturor celor amin- 
titi. Tot cam aşa se desvoaltă şi acţiunea tragică din Brutus. Sigur, omo- 
rul nu putea fi permis nici pe timpul Romanilor. Dar faptul, că Brutus a 
omorit pe Caesar, nu se presentează, ca și când ar fi recerut ca o con- 
sequenţă morală moartea lui Brutus. Moartea lui Brutus se vede ca pro- 
venind din inconsequenţa lui, căci el a aprins în Roma un foc, pe care 
n'a sciut nici să-l localiseze, dar nici apoi să-l stingă. 
( Vina tragică resultă totdeauna din comiterea unor fapte nepermise 
'din punctul de vedere al legei universalului. Dacă eroul tragic e sublim 
în voinţă, se comite vina cu toată voinţa şi consciința şi atunci și apare 
mai mare şi imputabilă și din punctul de vedere moral; iară când eroul e 
sublim în vre-un simţemânt, vina nu e legată de comiterea unor astfel de 
fapte, ce se pot considera, sau ce apar ca imoralitate strigătoare la cer. 
In tragediile de felul din urmă e mai greu a observa peripeţia. La Mac- 
beth, Richard d. e. vina e foarte frapantă, pănă când la Hamlet, Romeo 
şi Iulia, vina e mai greu de observat. Şi e natural să fie așa. Voința pu- 
ternică se degajează îndată în fapte mari. Acestea sunt ușor de observat 
şi de apreciat. Simţemântul însă se manifestă în emoţiuni și sbuciumări, 
cari sunt mai greu de apreciat la valoarea lor cea adevărată. Pe Romeo 
şi Iulia d. e. nu-i pot înţelege şi simţi deplin decât aceia, cari sunt pă- 
rinţi ; pe Brutus, cari sunt bine versaţi în politica de stat, pe Hamlet, cari 
au desvoltat simţul înalt etic, etc. In tragediile cu eroi de voinţă sublimă 
cusurul e mai greu de observat, dar mai ușor se observă apoi, cum sa 
AE vina “tragică; în cele cu eroi de simțeminte, din contră devine cusurul 
j sfoului mai plausibil, decât vina. In Hamlet este evidentă mai. mult pasiu- 
iPnea lui necumpetată,. in Fecioara de o Oilgăns « cea ineonsequentă, in Anti 
gong cea iinilăterală și de aceea apoi tot pasiunea, cusurul adecă, ne apare 
determinând desvoltarea acţiunii şi nu observăm așa de bine vina acelora . 


sale. Dacă d. e. omoria îndată şi de grabă pe Claudius, nu-și pregătia ve- 


159 


Din causa aceasta în unele tragedii căderea eroului resultă în mod clar ca 
o consequenţă a vinei tragice a eroului, în altele se învederează mai mult 
ca provenită din cusurul aceluia. Dar'atât cusurul cât şi vina eșistă de fapt 
in toţi eroii tragici, și tocmai în desvoltarea psichologică a acelor stări re- 
sidă” „motivarea morții eroului din caracterul şi faptele sale“. Am pute să 
luăm ca esemplu şi desvoltarea acţiunii tragice din baladele poporale. Mě 
provoc la „Inelul și năframa“ şi la „Meşterul Manole“.*) 


IV. 
Efectul estetic al tragicului. 


Consecuent acestei teorii — false pentru cadrul lumei de azi — esplică 
dl Pop şi efectul estetic final al tragediei, simţemintele, în cari se mani- 
festează plăcerea estetică. Şi aici se înfundă mai r&u dl Pop. Se înfundă, 
căci se ţine de esplicaţia lui Aristotel și a lui Lessing, și totdeodată ac- 
centuează şi aceea, că e modern. Sigur, a fost genial Aristotel, dar pentru 
aceea esplicaţiile lui psichologice tot nu le mai putem admite în tocmai. 
E tot aşa de adevărat apoi, că Lessing a fost cel mai mare critic, dar în 
timpul de azi tot nu se mai admit întoemai toate vederile lui estetice, în 
deosebi nu, unde e vorba de esplicaţii psichologice. 

Şi mě mir, că dl Pop, după-ce a zis în alt loc, că se ia după Vol- 
kelt și Hartman, vine să mě combată cu esplicaţiile lui Lessing și Schiller, 
la tot casul ambii deja foarte învechiţi în privinţa aceasta. Altceva învaţă 
Volkelt şi Hartman şi de tot altceva Lessing și Schiller în chestiunea de 
care e vorba. 

Să vedem, ce esplicaţii ne dă dl Pop punându-se pe basa teoriei lui 
Aristotel şi a lui Lessing. Dinsul ne spune, că eroul tragic stirnesce in 
noi doue puternice afecte: „compătimirea şi temerea“, accentuând, că „cu 
aceasta a ajuns la una dintre cele mai importatite chestiuni din teoria tra- 
gicului“. Mai adauge, că „cel dintâiu filosof, care a susținut, că compăti- 
mirea și temerea constitue nota caracteristică a tragicului, a fost Aristotel“. 
Cum e a se înțelege această teori, cu compătimirea şi temerea, ne-o spune, 
pe basa esplicaţiei lui Lessing, așa: „compătimirea se produce în noi, când 
vedem in grele suferințe pe o persoană, care ne este simpatică şi de care 
ne simţim atraşi“, căci „eroul tragic e un om ca toţi oamenii, nici înger, 
nici drac, durerea lui o simţim ca pe a noastră, plângem şi suferim cu el 
împreună, pentru-că în greşelile lui vedem greşelile noastre, slăbiciuni ome- 
nesci“, Şi continuă dl Pop aşa: „Dacă noi compătimim pe erou, pentru-că ne 

*) Volkelt în cartea sa: Aesthetik des Tragischen, München 1899, zice la pag. 158, 
că sunt dout feluri de tragedii: «) în cari tragicul e o nenorocire causată de o vină grea 
a eroilor şi b) în cari e o simplă nenorocire. „Dar, observă el, felul prim de tragic e me- 
nit să esploateze în mod mai împresionător şi mai adâne fiinta omenească; în tragediile de 
felul acesta se desvoaltă mai bine luptele menite a potenţa efectul recerut“. „Dar n'avem, 
zice el mai departe, să măsurăm valoarea vinei tragice cu principiile moralei moderne, ci 
cu ale timpului, în care s'a desfășurat acţiunea, şi preste tot cu concepţia, moralei autorului“, 


+ 


____160 
identificăm întratăta cu el, încât în slăbiciunile lui vedem slăbiciunile noastre, 
atunci se nasce întrebarea: Oare pentru cine mě tem eu în tragediă ?* 
„Răspunsul: Acela pentru care mě tem sunt însumi eu, căci văzând pe erou 
în grea strimtoare, noi involuntar identificăm personalitatea noastră cu a 
lui, ne substituim în situaţia lui critică, iar substituindu-ne simțim pas cu 
pas, că în aceleaşi împrejurări și cu aceleaşi pasiuni fie-care din noi ar fi 
lucrat întocmai ca eroul şi prin urmare ar fi păţit aceea, ce a păţit el. 
Deci temerea tragică este temerea, ce se refere la noi înşine“. Apoi ne 
mai şi esplică dl Pop, așa fel: „Această convingere ni se impune în faţa 
acelor scene, cari sunt mai sguduitoare, de regulă însă atunci, când eroul 
a ajuns la acel punct fatal, unde consciu sau inconseiu trebue să pâşească 
pe calea morţii. Atunci ne pătrunde acel simț dureros despre slăbiciunile ome- 
nesci, atunci siguranța noastră proprie pare, că e amenințată de mâna puter- 
mică a sorții, întreg sufletul nostru este sguduit din temeliă“. 

Ori-ce om, cât de puţin versat în ale esteticei și în ale psichologiei, 
trebue să vadă rătăcirea şi contrazicerea din teoria de mai sus. i 

Să vedem, ce fac adevărurile dlui Pop, dacă le supunem operaţiunii 
probei. Căci ori-ce adevăr estetic este recunoscut azi numai, dacă e veri- 


ficat de legile psihologice. 77 


ă ne ccupămr-mai- în detail de aceste afecte, de „compătimire și te- 
mere“, căci după dl Pop „constituesc una din cele mai importante chestiuni 
din teoria, tragicului“. Pentru această causă dinsul se şi miră, că eu nu 
vorbesc de aceste afecte, decât numai în treacăt, „ceea-ce dovedesce, că 
nu m'am ocupat din destul cu acest punct“. 

Și dl Pop susţine, la alt loc, că eroul tragic trebue să fie sublim, ba 
mai mult, dînsul zice, că sublim rămâne pănă la sfirşit. Cine își dă 
silința însă să facă psichologia sublimului și să vorbească pe basa le- 
gilor acestuia, nu poate subscrie, ce susţine dl Pop în privinţa teoriei 


 „compătimirii şi temerii“. Când zicem: sublim, înţelegem totdeauna o pu- 


tere mare din seamă afară. Şi ca să ne fie ceva adevărat sublim, trebue 
să ne scim şi siguri în faţa acelei puteri. Când privim productele artistice, 
noi totdeauna avem consciinţa, că suntem în faţa numai a aparenţei reali- 
tăţii, scim adecă, că înaintea noastră stă un product artistice — dacă avem 
cultura recerută se înțelege. Aceasta se întâmplă ca în casul când privind 
d. e. sborul unui vultur spre nouri, ne înălțăm şi noi sufletesce cu avântul 
lui, ne contopim cu acţiunea lui, dar pentru aceea tot avem consciința, că 
acolo e vultur (Hartman, Phil. d. Schönen 64—71). Sublimul începe a im- 
presiona prin producerea mai ântâi a unor simțeminte de fior, cari însă în 
curând se prefac în simţeminte de admiraţiune și veneraţiune, pe basa că- 
rora ne simţim apoi legaţi, contopiţi în puterea aceea. Aceasta e lege psi- 
chologică, pe care nu o mai restoarnă nime azi, dar de care nu și-a dat 
seamă nici Aristotel, nici Lessing și nici di Pop, ci numai alţi filosofi mai 
noi, cari, poate, cred, n'or fi genii așa de mari ca Aristotel, nici critici ca 
Lessing, dar sigur, mai învăţaţi în ale psichologiei, decât aceia, 


161 


Ei bine, când admiri şi venerezi pe cine-va în arta de azi nu poţi 
deodată, e nenatural, să-ţi creezi în același moment în suflet o temere, „ce 
să se refere la noi înşi-ne€. 

DI Pop nu s'a cugetat insă la așa ceva. Cum să mi se sugereze, pri- 
vind chipul lui Prometeu ori Laokoon, convingerea ori temerea, că pot și 
eu păţi aşa ceva, ce au păţit acestia. Și de tragic e vorba şi când eroii 
ne sunt representaţi în formă plastică, ca statue, ori în pictură. 

Să vedem acum, ce valoare are teoria cu „temerea, ce se refere la 
noi înşi-ne și cu substituirea noastră în situaţia critică a eroului tragic“, 
şi să cercetăm, ce însemnează a susțin o asemenea teoriă ? 

DI Pop ţine a se arăta la tot momentul, că e modern în chestii de 
estetică, că nu crede ìn tendința moralisătoare a artei. „O tragediă, în care) 


eu am timp să fac un întreg curs de morală, să trag in judecată pe erou, : 


și cu inima rece să-l condamn, ca pe o fiinţă a păcatului, o astfel de tra- 
gedie este o dovadă, că arta poetului n'a fost în stare să mě avânte pănă 
la acel grad înalt de ilusie, ca să-mi identifice personalitatea mea cu a ero- ; 
ului, încât să simt temerea resfrângându-se asupra mea, ca o temere aj 
eului meu propriu“, așa scrie dl Pop. i 
Dar ce însemnează fenomenele psichice, pe cari le crede dl Pop des- 
făşurându-se când privim desvoltarea acțiunii unei tragedii? Psichologicesce 
privite ele nu însemnează alt-ceva, decât o lucrare morală a sufletului no- 
stru. Da, „a fi pătruns“, când stai la teatru sau când numai cetesci o piesă 
dramatică, „de acel simț dureros despre slăbiciunile omenesci“, „a avea 
consciință, că siguranța ta proprie e amenințată“, „a te teme, că păţesci şi. 
tu, ce a pățit eroul“, a te substitui în situația critică a eroului“, însemnează : 
a face reflexii morale. Fără reflexii morale nu poţi veni la simţemintele și 
judecăţile amintite. Şi di Pop nu observă aceasta. Mă mir foarte mult! 
Stând sub impresia estetică a unui product artistic, sufletul nu mai 
poate face insă nici un fel de reflexiune, — dacă în adevăr şi simte este- 
ticesce — nici asupra noastră înșine, nici asupra altora, — ci trebue să 
stee contopit cu ce i-se dă să vadă desfășurându-se în artă. „A se cugeta 
la ființa sa“, „a şi-o teme chiar“, insemnează deci, că chiar se desface de 
sub impresiunea estetică, și se ocupă de lucruri practice, reale. Pentru 
acest motiv nu are reson fiinţa artei tendenţionaliste. O astfel de artă ne 
ar da ocasiune să ne întoarcem sufletul dela productul de artă spre mo- 
mentele reale, pe cari le vizază arta. Tăindu-ni-se astfel în continuu sim- 
tirea artistică, ne ar face să fim deci cu sufletul când la artă, când la mo- 
mentele reale, ceea-ce impedecă aprofundarea artistică şi desvoltarea plă- 
cerii estetice. Căci plăcerea estetică nu poate consta din simţul, că noi 
compătimim şi ne temem fiinţa, ci din acela, că în noi se reproduc astfel 
de stări psichice, cari corespund cu acte importante de ale vietii, fie că 
acestea se manifestează ca durere, fie ca bucuriă. Și pentru acest scop se 
și întemplă contopirea noastră sufletească (nu substituire) cu ceea-ce ni se ; 
arată în chip artistic. In urma aceasta sufletul nostru e adus in posiţia de 


ai 
ei e 


re 


n a 


162 


a reproduce şi el din sine aceleaşi emoţiuni, cari percurg și viața persoa- 
nelor representate artistic. Şi fiind-că aceste emoţiuni corespund cu vibra- 
ţiunile vietii omenesci valoroase, cu a vieţii omenesci puternice, şi fiind-că 
toemai valorarea vieţii ne e şi noue tuturora problema cea mai mare, ele, 
acele emoţiuni, ne inviorează și viaţa noastră, cea-ce noi simţim apoi ca: 
plăcere — plăcerea estetică. Şi plăcerea aceasta — ideală — e foarte înăl- 
țătoare, căci prin emoţiunile estetice sufletul nostru se întăresce. Prin ştiinţă 
sufletul se desvoaltă, prin artă se înalţă şi întăresce. Dar pentru acest motiv, 
pentru cabă se poată întâmpla contopirea între noi şi între ce ni se arată, 
trebue să aibă sufletul elementele de lipsă, pregătirea cu ideile de lipsă și 
disposiţia înrudită cu sufletul celor din producţiunea artistică 

In înţelesul acestor legi trebue să privim și chestia cu „substituirea 
noastră în situaţia critică a eroului“ şi să zicem, că aci nu e vorba de proces 
psichic de natură estetică, ci de un proces psichic de natură curat morală. 


Dar tesa aceasta aşa cum o susţine d. Pop şi cum a format-o Lessing 
este şi un nonsens. Să aplicăm această lege și să vedem apoi la ce re- 
sultat ajungem. Stă un om de 65 ori 70 ani la representarea piesei Romeo 
şi Julia. Ce se va întâmpla în sufletul acelui om? Işi va substitui persona- 
litatea sa cu a lui Romeo în sensul părerii dlui Pop ?.. Iar „substituindu-se 
va simţi pas cu pas, că și el întocmai ar lucra și prin urmare, doamne 
păzesce, ar avea să-şi teamă eul s&u, că va putea păţi şi el ce a păţit 
Romeo? Sau stă un bătrân ori şi o bătrână la piesa „Dama cu camelii? 
Sau de va sta un funcţionar la „Macbeth“ se va substitui şi funcţionarul 
şi se va teme să nu ajungă ca Macbeth? Cât realism! Ar fi nedemn de 
artă să se facă aşa ceva. În arta modernă nu poate fi vorba de nici o „sub- 
stituire ori identificare“. Me contopesc în puterea de voinţă ori simţământ 
a lui Macbeth, Hamlet, Romeo ș. a., dar nu me identific ori substituese cu 
personalităţile lor, după cum privind sborul unui vultur me contopesc în 
avintul lui, dar nu me simt una cu el. 

Dacă noi, privind ori cetind desvoltarea unei tragedii, am; compătirni 
pe eroul tragic şi ne-am teme fiinţa noastră, am cualifica-o pe aceea nu 
de tragică estetică, ci de tristă reală. Când vedem, că un om e lovit de trăsnet 
— lucru trist și real —, da, se deşteaptă, sigur, în noi sentimente și de compă- 
timire şi de temere. Mai ales dacă știm și aceea, că acel om a fost om cu pë- 
cate ca noi, ca toţi oamenii, vom simţi, că „şi siguranţa noastră e ameninţată 
de mâna sorții“, şi „întreg sufletul nostru e sguduit din temelie, că și noi am 
putea păţi, ce a păţit acela“. Dar aceasta nu va să dică, că, am gustat plăcere 
estetică, ci că am fost „sguduiţi sufletesce“, şi că am fost aduși să facem 
reflexii morale — întocmai ce nu vrea dl Pop. — Şi apoi âncă un non sens, 
Cum să se nască în noi și temerea și compătimirea — căci Lessing com- 
bătând pe Corneille susţine, că ambele trebue să se producă la fie-care 
tragedie —, dacă noi ne „identificăm* şi „ne substituim* fiinţa noastră cu 
a eroului? Căci în sensul dacă noi ne identificăm cu eroul, noi suntem 
şi una cu acesta. Cum ne-am putea teme, că putem păţi și noi ca eroul, 


163 

când ne simţim una cu el? Când eu mě simt sufletesce una cu nevasta 
mea, identificat, și ea dă de un r&u, mă voi mai şti eu teme, să nu dau și eu 
de acel r6u? nu voi simţi răul oare împreună cu ea? De ce r&u să mă 
mai tem în momentul, când simt deja răul? E psiehologicesce posibil? Ce 
basă și ce obiect, ori motiv se va găsi pentru temerea aceea? 

Dar nici cu compătimirea nu e lucru mai curat. Dacă eu sunt „identificati 
ori „substituit“ cu eroul tragic, când simt şi eu toate durerile lui, se mai poate 
să-l și compătimesec? Când simţi durerea împreună cu cineva, lucru rar, 
dar posibil oamenilor. atunci nu mai poţi tot deodată şi compătimi. Compă- 
timești atunci, când nu ești sufleteşte contopit cu cineva Dar când compăti- 
mești, faci tot deodată și reflexii morale şi ești ìn deplinul simţ al persona- 
lităţii tale, nu poţi fi impersonal, cum trebue să fii sub impresia tragedii. 

O consequenţă să mai trag âncă din teoria cu compătimirea și te- 
merea, pentru ca să terminez chestiunea aceasta. Omul care a v&dut multe 
tragedii, în înţelesul teoriei cu compătimirea și temerea, trebue să se în- 
tărească cu timpul așa de mult la suflet, de nu mai simte nimic în faţa 
scenelor tragice, căci se învaţă, se deprinde cu așa ceva. Căci așa e cu 
compătimirea şi temerea, te obicinuesci cu timpul de nu mai compătimesci 
și nu te mai temi. Cine ar putea însă susținea, că resultatul acesta il 
aduce cu sine participarea deasă la representarea tragediilor ? ! 

E greșit, din punctul de vedere psichologic, a susţină, că în faţa luptei 
unor puteri sublime, arătate în arta tragediei. s'ar produce în sufletul nos- 
tru acea stare, în virtutea căreia să ne „indentificăm şi substituim cu 
personalitatea eroului tragic“ și să ni se producă simţeminte de compă- 
timire pentru eroul tragic şi de temere pentru noi înșine. 

%* 


Tot in mod necorect e arătată de d. Pop și curățirea sau înălţarea 
sufletească, ce se face la sfirşitul tragediei în sufletul nostru. 

DI Pop se mulţumesce a spune: „lar la finea tragediei, după ce totul 
s'a sfirşit în mod armonic (dacă universalul e crud, barbar?) ne simţim mai 
ușurați, temerea şi compătimirea, aceste doue afecte sguduitoare, au dispărut, 
ne-am curăţit de ele, făcând loc unui avânt sufletesc, intocmai precum at- 
mosfera se curăţă prin trăsnete şi fulgere şi natura pare mai veselă după 
furtună“. Adevărat, așa ţi se pare, dacă credi în moiră, ori în tendinţa 
moralisătoare a artei. Când două ori trei oare te-au tot emoţionat acele 
afecte sguduitoare „ai tot compătimit“ și „ţi-ai tot temut ființa“, la fine, 
după-ce au dispărut acelea, te vei şi simţi „ușurat“ şi poate și curăţit la 
suflet, moralicește, se înțelege, dar nu esteticeşte, „întocmai precum atmos- 
fera s'a curăţit prin trăsnete şi fulgere“. Dacă așa ar fi, apoi prin mare 
chin trebue să treacă acela, care stă la represeutaţia unei tragedii. Căci 
să ne cugetăm numai, ce insemnează a compătimi şi a-ţi tot teme eul tău 
propriu ? Tragediile ar provoca mai mult neplăcere, decât plăcere, te-ar 
indemna parcă mai mult să fugi dela representaţie, decât să te îndrăgesci 
de ce ţi-se arată pe scenă, 


164 


Se înțelege nici în privinţa aceasta nu e greu de a scoate la iveală 
contradicerile d-lui Pop. S'a dis în un loc: „această convingere (că fie-care 
din noi ar fi lucrat intocmai ca eroul și ar fi păţit prin urmare, ceea-cea 
păţit el), ni se impune în faţa acelor scene, cari sunt mai sguduitoare, de 
regulă insă atunci, când eroul a ajuns la acel punct fatal, unde consciu 
sau inconsciu trebue să păşească pe calea mortii“. Şi totuş, când vedem 
apoi, că eroul în adevăr moare. să ne simţim în un avent sufletesc?! Pu- 
țin s'ar cere dela o tragedie, dacă efectul ei final ar fi împrejurarea, că ţi 
se dă să vedi chinurile eroului dictate lui de soarte şi apoi încetarea lor 
prin sosirea morţii. Cu aceasta să se sfirșească concepţia unei tragedii- 
arte? Prea filosofi ar trebui să fie oamenii. Şi puţini sunt de aceștia. Tra- 
gedia insă nu se face pentru filosofi, ci pentru oameni. 

PE * Š * 

Iată ce basă solidă are teoria cu identificarea, substituirea, compăti- 

___mirea şi temerea apărată de d. Pop. 

ii Este sigur „șubredă și defectuoasă“, vorbele dlui Pop. De aceea mai 
toţi esteticianii de azi şi sunt contra lui Lessing. Deja Goethe a început 
altcum a combate pe Lessing. 

Da, înţelegem teoria cu compătimirea şi temerea cum s'a făcut de 
Aristotel, genialul lumei vechi. El a analisat însă ceea ce a avut: tragedia 
Grecilor vechi. 

Tragedia de atunci diferă mult de tragedia modernă. Problema ei âncă 

é : era alta. E natural, că altfel avea să fie şi apreciată. In tragedia antică se 

' jarată, cum omul cădut în păcate e nimicit de soartea atotputernică; în cea 

“modernă se arată lupta, ce un individ pătruns de o pasiune trebue să-o 

"poarte cu principiile universalului. Tragedia, antică urmăria o problemă mo- 
'ralisătoare, cea modernă are să realiseze numai plăcere estetică. Statul 
grecesc antic insuși se ingrijia să deie ocasiune cetăţenilor, ca să cerceteze 
teatrul gratis, în scopul, să şi-i moraliseze. Pe vremea aceea Grecii nu aveau 
atâtea mijloace moralisatoare, câte are lumea de azi: biserica, şcoala, edu- 
caţiunea ș. a. Teatrul era un bun mijloc moralisator, era o catedră, de unde 
se predica, în sensul raportului şi a trebuinţelor spirituale de atunci, ară- 
tânduse în formă de acţiuni ce au păţit în deosebi Atridii și Pelopidii, des- 
cendenţii unor oameni, cari au venit în conflict cu zei atrăgându-și ura și 
pedeapsa acestora. Şi lor li-se presentau pe scenă în formă artistică ast- 
fel de obiecte, cari le cunosceau perfect, în toată fiinţa lor, din mitologie 
şi despre care erau convinşi, că au esistat, că de fapt s'au petrecut tocmai 
așa cum li se arată pe scenă. De acssă Grecul, când vedea pe scenă pe 
Oedipus, pe Agamemnon, nu putea a nu cugeta la Oedipus şi la Agamem- 
non, cari în realitate au suferit, ba îşi închipuia, că are în realitate pe 
scenă pe aceia. De aceea apoi Grecii compătimeau pe eroii tragediilor lor 
și totdeodată se temeau să nu păţească şi ei înșiși așa. 

La Grecii vechi nu se putea indeplini deci contopirea sufletească cu 
cele ce li-se arătau pe scenă, cum se poate face la noi, având înainte 
persoane, pe cari nu le cunoascem, obiecte de ale închipuirii, 


165 


Sufletul Grecului avea deci să primească impresii de pe scenă, dar 
totdeodată și să se cugete la persoanele adevărate. In felul acesta, și mai ` 
adăogând și faptul, că ei credeau, că persoanele acelea au'căqut în păcate 
în urma unui blăstem, Grecul privind representarea unei tragedii, nu putea 
să nu facă și reflexii morale, să nu se cugete la aceea, că şi elar putea 
păţi aşa ceva, că „siguranţa lui propriă este ameninţată de mâna puternică 
a sorții“, să i-se nască „temerea, ce se referă la sine însuşi“ şi „compă- 
timirea faţă de erou“, 

Aşa fel e apoi naturală teoria lui Aristotel, cu simţemintele temerei 
și a compătimirei şi cu aventul sufletesc produs prin vederea morţii eroului, 

Tot justificat este și punctul de vedere al lui Lessing. Şi el credea 
in tendinţa şi influința moralisatoare a dramei şi el era estetician moralist; 
aşa ceva cerea starea culturală şi a timpului lui. Lessing a mers pe urma 
lui Aristotel. Aşa de firm era Lessing in credinţa, că arta trebue să mo- 
raliseze, în cât combate chiar și pe aceia, cari susțineau, că tragedia are 
să îndrepteze pe oameni moralicește numai in privinţa pasiunilor, cari se 
desvoaltă în respectiva tragedie. Corneille, Voltaire ş. a. susțineau, că dacă 
in o tragedie se arată nimicirea omenească provenită din causa ambiţiei 
şi in alta din causa invidiei, atunci prima ne determină a ne feri de păcatul 
ambiţiei și a doua de al invidiei etc. Lessing combate aceste păreri, qicând 
că efectul moralisator nu e numai parţial, ci general. Așa departe merge 
el in privinţa aceasta. (Hamburg. Dramat. epist. 75 şi 76/. Dar este foarte 
nenatural a susţină, că „tragedia deşteaptă numai simţeminte estetice“, 5, 
că „in tragediă este vorba de un singur lucru, de plăcere estetică, căci în- | 
tr'o operă de artă, cum e tragedia, numai punctul de vedere artistic este p i 


A 
K 


admisibil, nu cel morul* şi totuși să primesci esplicația aceluia, care dice, j 
că tragedia are să ne deştepte simțeminte morale, să ne indrepteze mora- 
licesce. Deaceea, după cum sa mai amintit, e de inţeles, că Aristotel a 
tormulat o asemenea teoriă și că o a susţinut şi esplicat Lessing, căci pe 
vremea amendorora in problema artei se incumba şi moralisarea oameni- 
lor, iară esplicaţiile psichologice nu se puteau tace in direcţiunea cea ade- 
v&rată, dară a mai susține astăzi o asemenea teoriă, când arta a rămas 
numai pe lângă problema estetică şi când psichologia şi estetica lucrează 
cu metoade mai desvoltate, e o greşeală toarte mare menită a induce lumea 
pe cài nepotrivite și necorespundetoare problemei, ce i se impune. 

Cat de clar, uatural şi basat in legile psichologice este adevărul, cuni 
eu il susțin şi-l presentez, atât in privinţa simţemintelor de compâtimire 
Şi temere, căt şi a efectului final al tragediei. Simţemintele amintite nu se 
produc în noi, decat la acel moment din desvoltarea acţiunii tragice, unde 
se începe de ni se înfățișează eroul ca descărcat de puterea sublimă va- 
lorându-se in faţa lui o altă putere sublimă, a universalului. Acest fel de 
desvoltare a lucrurilor ne determină să eşim de sub vraja eroului tragic 
şi să ajungem sub a universalului. Dar mutarea aceasta a noastră nu se 
face deodată, ci cu incetul. Și e un punct in desvoliarea acţiunii şi a stării, 


166 
prin care trece sufletul nostru, în care sufletul nostru e eşit de sub pute- 
rea eroului tragic, fără a fi ajuns însâ a fi stăpânit de tot de a universa- 
iului, când suntem mai liberi, mai individuali, căci legăturile cu eroul ne 
sunt deja laxate, cele ale universalului însă nu sunt âncă destul de strinse, 
și atunci, numai atunci, e sufletul nostru în situaţia de a fi determinat să 
se esprime în simţeminte de compătimire și de temere, ce se vor refera 
la toate persoanele ajunse în panta pericolului — dar numai la a noastră 
totuși nu. In alte părti nu dă sufletul nostru de nici o compătimire şi de 
nici o temere. Când vedem deslănţuindu-se peripeţia tot în spre răul ero- 
ului, nul compătimim, ci suferim împreună cu el. După-ce apoi se valorează 
tot mai energic în luptă universalul, prin persoanele dramatice făcute spre 
acest scop, întrăm de tot sub, vraja universalului, când apoi iarăși se curăţă 
sufletul de afectele temerii şi compătimirii, esprimându-se de aici încolo în 
simțăminte determinate de sublimitatea universalului, de sub a cărui vrajă stăm 
apoi pănă la sfirşitul acţiunii tragice. lar la sfirșit, când se validitează 
principiul universalului prin învingerea şi nimicirea eroului, sufletul nostru 
se înalţă, noi ne simţim în „avânt sufletesc*. Avântul acesta suiletese nu e 
eflucsul reflexiei morale, ci al simţământului, că în vieața omenească se in- 
templă ceva de mare interes pentru vieaţa în conformitate cu simţul no- 
stru general și acel uvent este o plăcere curat ideală. Plăcerea aceasta 
seamână cu aceea, care se produce în noi la vederea unei simetrii, ori la 
auzirea unei armonii, când de asemenea nu se fac reflexii morale, dar 
totuşi se poate zice, că de aceea se produce, fiind-că simetria şi armonia 
corespund condiţiunilor cerute de esistenţa vieţii noastre, ceea-ce noi, con- 
form cu simţul nostru general cultivat tot cu principii menite a corespunde 
cu cerinţele esistenţei vieţii, simţim ca plăcut. 

Aprotundarea în ori și care tragedie bună, dar în deosebi în ale lui 
Shakespeare în toate, apoi apreciarea ori-cărei balade poporale, in care se 
desfășură acţiune tragică, ne va aduce să vedem clar, că aşa fel se des- 
voaltă acţiunea tragică şi astfel de stări sufletesci creează. Adevărat pen- 
tru acest scop se recere aprofundare iudicioasă, şi nu disposiţie de-a um- 
bla după speculaţiuni, cari te aduc să înşiri din vorbe tese, cari dacă sunt 
analisute psichologicesce, se arată a fi fară nici un temeiu şi conţinut real. 

V. 
Chestia fatalismului în dramele Grecilor vechi. 


DI Pop nu e de acord nici cu aceea, că drama grecească e fatalistă. 
Dinsul zice, că numai Oedipus se poate considera de o tragedie fatalistă, 
altele nu sunt. DI Pop crede, că teoria aceasta a înventat-o „Drängerii şi 
Stiirmerii germani“. Prin urmare, dacă war fi esistat acestia, noi n'am sus- 
tiné aşa ceva? N'am susţină, dacă n'am cunoasce istoria Grecilor, mito- 
logia şi credinţa lor şi dacă n'am ințelege literatura lor, îndeosebi cea 
poetică. Acestea însă -- toate — ne dovedesc, că toată vieala Grecilor se 

„Hesfăşură sub paza şi la impulsul sorții, puterea cea mai presus şi de zei, 
„e insemna in mitologia Grecilor credința în Moira? ce în Clotho torct- 


pt m ae Bee 20 bi ME 


167 


toarea ?, în Lachesis-ursitoarea? şi în Atros-neclintita ?, cari toate trei asis- 
tau la nascerea fie-cărui copil spre a-i hotări soartea vieţii, prima urzind 
firul vieţii, a doua ingrijind de norocul lui şi a treia hotărind tăierea firu- 
lui vieţii. Ce inseamuă, că Grecii credeau in „Nemesis“, care între altele 
esprima şi gelosia zeilor de fericirea oamenilor? Ce Tyche, cea cu cornul 
imbelșugării şi cu roata vieţii? Ce înseamnă credinţa în Demoni? ş. a. 
Unde este apoi începutul desvoltării dramei grecesci ? Ce erau ditirambii ? 
Ce însemna credinţa în sfirşitul lui Dionysios? Oare spiritul, in care trăia 
poporul grecesc să nu fi străbătut şi în literatura poetică, și peste tot în 
artă? Dar ce era şi arta la ei? La ce popor mai era un raport aşa de 
strâns intre artă şi vieaţa de toate zilele, cum era la Grecii vechi? Unde 
mai este drama așa de strins legată de mitologiă, de istoria credinţei, ca 
la Greci? Şi ce conclusiune putem trage din toate acestea? Că poporul 
grecesc nu era fatalist? Că drama lor nu era latalistăz Dacă n'ar îi esis- 
tat „Drăngerii“ şi „Stiirmerii“, ar trebui să răspundem doar că: nu? Doamne 
jeresce! Dar apoi căte documente avem pentru chestia aceasta in însaşi 
literatura dramatică greacă antică! Se scie, că Sofocles, Aeschilos și Eu- 
ripides, marii poeţi tragici, şi-au luat obiectele lor mai tot din șirul des- 
cendenţilor familiilor „Atreus“ tiul lui Pelops și nepotul lui Tantal, — şi 
„Lubdahos*. Viața lui Atreu este un şir de crime. Thyeste biastămă pe 
fratele seu Atreu, pentru-că acesta i-a dat să-şi mănânce, fără să scie, pe 
înșiși copii sei. Blăstemul e ascultat şi dus la indeplinire. Agamemnon şi 
Menelaus cei cu Elena, pentru care s'a făcut r&sboiul troian, au fost fiii 
lui Atreus. Orestes, Iphigenia şi Electra erau copii lui Agamemnon; Cly- 
temnestra, soția lui. De aici la Euripides materialul pentru Iphigenia, in 
Aulis și în Tauris, Aesehilos pentru trilogia Oresteia, | „Agamemnon“, L 
„Uoetorele“, unde eroul e Ciytemnestru, şi Ll1 „Eumenidele“, în care eroul 
e Orestes; Sotocles pentru &lectra. 

Din neamul lui Labdakos — nepotul iui Cadmos, cel cu multe păcate, 
este Oedipus, tiul lui Laios cel blăstămat. Soţia lui Laios e /ocaste. Fratele 
acesteia e Creon. Copiii lui Oedipus sunt: Antigone, Ismene, Polyneikes şi 
Eteokles. De aici şi-a luat materialul: Sofocles, pentru tragediile: „Cei doi 
Edipi“ şi pentru Antigone, Aeschylos, pentru: „Cei șapte“. Aias e fiul lui 
Telamon, care şi el şi-a atras blăstămul zeilor, pentru-că a dat ajutor lui Mele- 
ager şi pentru-că impreună cu fratele seu Peleus a omorit pe un alt frate, pe 
Phocios. La „Prometeu“ era iarăşi tot osânda lui Zeus causa nimicirii lui? 

Că de fapt sa şi înțeles la Greci, că soartea.are să conducă pe eroii 
tragediilor lor, se vede și din insuşi teoria lui Aristotel. El dice in un loc, 
că „eroul şă..nu fie om. virtuos, dar nici mișel*; în alt loc apoi: că „ast- i 
fel de materia e în deosebi cualificată de-a stârni compătimire, prin cre ) 
se arată că s'a omorit: fratele pe frate, fiul pe tată, mama pe fiu, fiul pe 
mamă“ (Cap. 14); şi în alt loc, că „Doi acordăm. compătimire. celui ce--su- 
fere fară” vină“ (Cap. 13). Oare cum să înţelegem altcum pe Aristotel? Căci 
să nu fie ptcat, dacă omoară fratele pe frate, fiul pe tată ete? Dar știa 


i 


| 


168 


Aristotel, că deși fratele a omorît pe frate, fiul pe mamă, ete., ei tot apar 
a suferi fără vină, căci soarta i-a adus la așa ceva. 

Toate: dramele Grecilor antici sunt fataliste; nu fiind-că poeţii le-ar 
fi întocmit aşa cu intenţiune, ci fiindcă așa fel era credinţa poporului gre- 
cesc*). In toate erau ei fataliști. De aceea e natural, că aşa trebuiau să fie 
şi în poesie. Oare în Iliada și Odiseea lui Homer nu e tot mâna sorții, 
care poartă acţiunea? Un mare neadevăr grăesce deci d. Pop, când afirmă, 
că drama grecească nu era fatalistă, şi că „în toată literatura antică nu 
esistă decât o singură tragediă, care poartă această notă caracteristică, 
este: Oedip de Sofocles. Insă toţi ceilalţi eroi din tragediile grecești ajung 
la sfirşit tragic, în urma caracterului lor şi cu voinţă deplină“. Prin aceasta 
ne dovedesce, că dinsul nu cunoasce în de ajuns istoria Grecilor și nu 
cunoasce nici chiar literatura lor dramatică. Dînsul iși demonstrează afir- 
maţiunea cu felul cum se desfășura acţiunea in Agamemnon de Aischilos, 
despre ce dice: „Clytemnestra își ucide bărbatul, fiind că inima ei r&sbu- 
nătoare o împingea la această faptă“, apoi în Antigone şi Ajas. Și întreabă 
cu o deosebită încredere: „Unde este aici vorbă de osândă pentru vre-un 
păcat strămoșesc ?+ Me mir, că d. Pop nu a observat caracterul fatalist și 
din conţinutul tragediilor, pe cari le aminteşte. Să ne mărginim d. e. la 
una, la primul document al dlui Pop, la Agamemnon. Nu în un loc, ci și 
în 20, se spune, că ceea ce s'a întâmplat cu Agamemnon, „sa întemplat 
aceea, ce era scris in cartea sorții, căci, cum se esprimă Aischilos, cine 
putea rupe creanga blestămului din arborele neamului Atridilor, căci acel 
blestem se lăţise prin toate părţile“. Să mai cităm: „O Apolo, — dice Cas- 
sandra, când iși prevede nenorocirea, — unde, la ce prag mă duci“? Corul 
— al 3-lea bătrân —, îi respunde: „La cel al Atridilor, dacă tu nu scii 
âncă“. Şi când simte Cassandra, că se intemplă omorirea lui Agamemnon, 
ea esclamă: „Desfătează-te, o tu dămon selbatic al acestui neam, de jertfa 
casei tale. Iată! acum cade animalul de jertfă“. Corul, prin al doilea 
bătrân, îi răspunde: „Tu credi că poţi reţină dela poartă soartea, ce 
ameninţă casa aceasta, prin ţipetul tău“? „Păcatul strămoșesc de moarte 
ne aduce adi moarte sângeroasă“. Clytemnestra dice, când se înfățișează 
poporului: „El (Agamemnon) n'a putut să scape de moarte...... l-am 
omorit.! Omul acesta, sosind acasă, şi-a golit singur păharul vinei sale 
grele, ce mai era umplut și cu blăstem. Ce s'u făcut este însăşi voința deilor ! 

| A mea nu este fapta. In forma soției sale l-a omorît blestemul vechiu al 
+ prânsului groaznic atridian, — ca jertfă“. Clytemnestra povestește apoi 
A toată întemplarea cu păcatul și blěstemul lui Atreus, pe larg. — Nu e aici mers 
} fatalistic? E vorba de o invenție nemțească? Nu vorbește Aischilos aci clar? 


*) Vedi Volkelt: die Aest. d. Tragischen, pag. 359—424, care nu va aparţine Stür- 
inel ui rodi TREISE A 


merilor şi Driingerilor. 


miez 
paaris căii ali 


169 


Scrierile geografice în secl. XIX. 
Studiu de 
Silvestru Moldovan. 


(Urmare). 


1842. 


Icoana pământului sau carte de geografie, scrisă de Toan Rusu, profe- 
sorul de Cronologie, Geografie și istoria universală la liceul episcopesc din 
Blaj. Blaj, în tipografia seminarului, 1842. 3 vol. (fie-care de preste 300 pag.) 

Este cea mai voluminoasă carte de geografie generală, tipărită în 
Ardeal în limba română. Faţă de prima geografie generală română: Geo- 
grafia sau scrierea pământului, (Buda, 1814—15) este superioară și arată 
progres, atât ca conţinut, cât şi ìn privința limbei. „Icoana pământului“ 
de Rusu e tipărită cu litere cirile, în o limbă bună românească și cuprinde 
un vast material geografic, estindendu-se asupra tuturor continentelor și 
țerilor, întru cât erau cunoscute și studiate pe timpul apariţiunii ei. 

Cartea se compune din trei tomuri voluminoase. În tom. I. (pănă la 
pag. 80) se dau noțiuni de geografia matematică, fisică şi politică, apoi 
urmează descrierea generală a Europei și în special descrierea a 7. state 
din Europa sudică şi medie. În tom. II. aflăm descrise în special restul 
statelor europene, între cari și „Monarchia Austriască“, iar tomul III. se 
ocupă cu continentele: Asia, Africa, America şi Oceania. 

La fie-care volum se află la sfirşit câte un „arătar“, adecă indice de 
nume topografice, în şir alfabetic, cu indicarea paginelor, unde sunt de- 
scrierile, iar la finea vol. III. găsim înșiraţi cu numele — după obiceiul 
de atunci — toţi prenumeranţii cărţii, al căror număr e considerabil, 

Volumul I. are o prefaţă lungă, în care autorul conscienţios iși dă 
seamă de scopul, ce l-a urmărit și de alte imprejurări, cari stau în legătură 
cu lucrarea sa, în special vorbeşte despre limba literară română. 

Prefaţa însă e de interes și din punct de vedere geografic-etnografic, 
căci deja. pe pag. II. se află o mică caracteristică a stării Românilor, mai 
cu seamă în privinţa culturală. 

lată ce ne spune autorul despre starea Românilor: 

„În frumoasa Transilvanie Românii fac partea cea mai mare a locui- 
torilor; ei sunt aici poporul cel mai vechiu; ei vorbesc o limbă dulce, 
frumos sunătoare, întocmită spre mare cultură; ei in această limbă plinese 
cele dumnezeeşti în biserică şi acasă; aceasta este cea mai lăţită în mai 
sus numita ţară, în care vorbesce Românul cu Ungurul, Ungurul cu Sasul, 
ba, şi Sasii din osebite ţinuturi între sine. 

„Românii apăsaţi de nedreptăţile timpurilor trecute, intre grele furtuni 
şi-au păstrat pănă acum religia și limba, ca cele mai scumpe odoare ale 
omenimii. Stările împrejur au început a se schimba şi Românii nu mai 


12 


170 


pot r&mânea în starea de pănă acum. Razămul naţionalităţii lor a fost în 
trecut: religia şi trebue să mărturisim, neștiința, împreunată cu ura altora 
cătră ei și a lor cătră alte popoare. Cea dintâiu nu poate să mai fie sin- 
gură şi cele de pe urmă nu trebue să mai fie razăm naţionalităţi“. 

Autorul apoi dă espresiune speranţei, că Românii, ca şi alte popoare, 
vor progresa în cultură. Arată unele greutăţi, ce întimpină ei, apoi vorbesce 
despre limbă, etc. 

În genere cartea „Icoana pământului“ de I. Rusu e vrednică de un 
studiu special din partea geografilor nostri, fiind un product de valoare pe 
terenul sciinţific, din prima jumătate a secolului nostru. 

Pe noi însă în studiul de faţă nu ne interesează decât partea privitoare 
la imperiul austriac, (din vol. II.) între provinţele căruia se află descris şi 
Ardealul. 

Conform sistemului adoptat de I. Rusu la descrierea singuraticelor 
state, la monarchia noastră se dă întâiu descrierea generală a intregului 
imperiu, anume configuraţiunea verticală, (munţi, ape), productele, etno- 
grafia, industria și comerciul şi constituţia, apoi urmează descrierea topică 
a provințelor. 

În partea aceasta generală se află date privitoare şi la Ardeal, anume 
munţii ip. 5.), amintindu-se şirurile și piscurile mai însemnate. apoi câteva 
rîuri ardelene şi date etnografice despre Români. Numărul Românilor din 
întreaga monarchie (cu Bucovina cu tot) îl ficsează la „mai mult de 2 
milioane“. Din caracteristica etnică (pag. 14—15) dăm următorul estras: 

„Românii — scrie autorul — au statură cu ceva mai mică ca Un- 
gurii; trup cu putere, vinjos şi harnic de-a suferi mari ostenele; faţă ru- 
menă, cu trăsuri alese, ochi şi păr mai mult negriu. Trupuri mai mici se 
află între Românii din Bănat, din Transilvania de meazăzi, Bucovina şi în 
unele părţi între munţi“. 

După aceasta scurtă caracteristică autorul amintesce ocupațiile popo- 
rului nostru şi însușirile bune şi rele. Recunoscând unele părţi rele ale 
caracterului etnic, el constată că poporul român are şi virtuţi, pe cari „le 
cunosce toţi. cari îl cearcă cu ochi curățiți de patimi. Autorul cu durere 
pentru neamul său, face prin aceasta alusie la acei scriitori, cari cu ochi 
întunecaţi de patimi au calumniat atât de mult poporul român. 

În cele următoare I. Rusu înșiră însuşirile bune ale noastre și le 
aduce în as&mănare cu cele ale poporului maghiar și sus, dar tot odată 
scoate la iveală și defectele, în mod pregnant şi fără cruţare, dieând: 

„Ura între sine, neunirea, pisma, nu prea mare păsare de binele public, 
nendrăzneala şi lipirea cătră cele apucate, de sunt aceste și rele, sunt cele 
mai de frunte scăderi ale Românilor, ca niște urmări ale relei creșteri și 
ale apăsărilor din timpurile trecute“. (pag. 15). 

Sunt defecte triste ale caracterului nostru etnic, de cari — poate din 
causă, că wau fost destul de aspru combătute — nici pănă adi nu ne-am. 
putut lăp&da! 


171 


La partea generală este alăturată o mică tabelă statistică a provinţelor, 
cu date referitoare la raporturile teritoriale şi la numărul locuitorilor și al 
localităților. 


În tabelă estensiunea teritorială a Transilvaniei „cu marginile sale 
ostăçşesti, cari fac 169 m. []“ e fixată cu 1114 miluri [|], numărul locui- 
torilor e de 2.123,562, (1906 pe câte un mil []); localități sunt 2643, 
dintre cari: cetăţi 11, orașe 66 și sate 2566. | 

În special Transilvania e descrisă la locul al 11-lea în șirul provin- 
telor, pe paginile 68—83. După-ce autorul indică granitele terii, ne dă în 
câteva şire un frumos tablou general despre Ardeal, o icoană reală a 
Transilvaniei zugrăvită cu condeiul. 

lată cum ne înfăţişează I. Rusu Ardealul în liniamente generale: 

„Faţa Transilvaniei e plăcută in mare măsură, că în ea nu se oste- 
neşte ochiul prin uniformitate, ca în partea mai mare a Rusiei, în o parte 
a Germaniei, a Ungariei şi Valachiei, nici prin câmpuri seci și munţi de 
tot petroși, ca în unele părţi ale Elveţiei, Ispaniei şi Turciei: ci munți în- 
vă&scuţi cu groasnice păduri se senimbă cu desfătatele șesuri de întindere 
mică, şi ingustele văi cu frumoasele dealuri, arătând în toate părţile nouă 
icoane de frumseţe firești. Părţile mai frumoase ale Transilvaniei sunt: 
Valea sau șesul Hațegului, șesul Mureșului, a Oltului, mai cu seamă dela 
Făgăraş pănă la Sibiiu, a Treiscaunelor, Valea-Giurgiului, a Jiului, mai 
multe părţi de lângă amândouă Someșurile, ș. a. Transilvania nu are lo- 
curi rovinoase, nice seci, fără numai puţine și de lipsa apei bun& de beut 
pătimesc numai câteva sate în așa numita Câmpie. Aerul ei e pretutindenea 
curat și clima foarte sănătousă. Pământul are rodire de mijloc şi măcar 
lucrarea lui așteaptă mai multe îmbuniri, totuși numai arare-ori nu.e în, 
stare a-și nutrì pe toţi locuitorii. Vite de tot felul are multe și num&roase 
turme de oi din Transilvania pasc în Valachia, Basarabia și Bulgaria ; iar 
caii de Transilvania se numără între cei mai iuți din monarchie. Bucatele, 
vinul și poamele ei sunt foarte bune; cele de frunte avuţii totuși se află 
în sinul pământului, în mulţimea de sare și în tot felul de metaluri, în care 
nu o întrece nici o ţeară din Europa“. (p. 69—70). 

La aceste, cu durere de patriot, adaogă următoarele: 

„Pe lângă aceste avuţii firești Transilvania e totuşi feară săracă. Pri- 
cinile sunt mai multe, dintre cari însemnăm numai lipsa industriei. Tran- 
silvania cumpără din ţări străine cele mai multe manufacturi, şi ce vinde 
în locul acestora? Puţine lemne, piei, seu, ceară, miere, vite şi lână“. 

După aceasta descriere întroductivă se amintesc popoarele ardelene 
şi împărţirea politică, înșirându-se cele 29 districte, în cari era împărțită pe 
acel timp Transilvania. Urmează apoi partea cea mai însemnată a de- 
scrierii: topografia. Aici se descriu toate localităţile mai de frunte, cu ra- 
rităţile lor, ici-colea cu mici notițe istorice și dându- -se la unele şi numărul, 


locuitorilor. 
12 % 


Omo 

Numirile localităţilor sunt curat românești ; la două ni se dau şi nume 
cari probabil că adi nu mai sunt în us, cel puţin mie nu-mi sunt cunoscute, 
deşi am cercetat să le aflu în graiul de adi a! poporului. Astfel Rusu ne 
spune, că Cohalmul se mai numesce şi Huluma, iar Detunatei ii pomenesce 
și frumoasa numire scurtată: Zunata. 

Sunt însă şi casuri, când autorul folosesce numiri ungurești în locul 
celor românesti, d. e. Maros-Porto în loc de Partoş, „Bolgarsek“, în loc de 
Scheiu (Brașov), ori nemţeșşti, d. e. Rosenau în loc de Râșnov ete. Casuri 
de aceste însă sunt foarte puţine. 

Acesta e pe scurt cuprinsul și caracteristica cărţii de geografie a lui 
Rusu. Ca isvor geografic românesc e vrednică de toată atenţiunea. 


1843 —7. 


Erdély képekben, kiadja Szathmári Pap Károly, Kolozsvării, 1843—7, 
4-0. Cum arată titlul, cartea aceasta, edată de Szathmári ne presintă Ar- 
dealul în ilustrații, cărora apoi li se face și descrierea, sau cum se qice în 
prefaţă : se infăţoșează „cu penelul și condeiul“ frumseţile Ardealului, create 
de natură sau de mâna omenească. Cartea e menită pentru publicul mare, 
laic şi a fost proiectată voluminoasă, dar n'au apărut decât 7 fascicule. 

Descrierile cuprind mai cu seamă tradiţii sau evenimente istorice, le- 
gate de anumite locuri. Din punct de vedere geografic sunt de puţină va- 
loare. „Dintre ele amintim: Descrierea lacului S. Ana, Trăscăul și Detunata, 
Ţara Bârsei, Cetatea Bolii, etc. dar și in aceste e puţin material geografie. 

Llustraţiile sunt mai preţioase. Ele sunt făcute după desemnele edi- 
torului și ne infăţoşează regiuni, rarităţi naturale, porturi etc. cu deosebire 
din Munţii-Apuseni, din Săcuime și din părţile sudice ale ţerii. Ele sunt 
sunt copii fidele de pe natură; esecuţia lor e fină. 


1844. 


Die Statistik der Bevölkerung von Siebenbürgen în den Jaren 1534 — 1840, 
nach Siegfried Becher. („Transilvania“, vol. V. 1844. pag. 175—222). Studiu 
statistic privitor la poporaţiune, pe anii 1834—40. Datele sunt scoase din 
opul stat. al lui S. Becher asupra monarchiei austro-ungare, apărut la 1841. 
(Statistische Übersicht der Bevölkerung der öster. Monarchie), fiind însoţite 
de observàri prețioase și notițe esplicative şi comparative. l 


* 


Höhenlage einiger Berge und Städte Siebenbürgens, von A. Kurz. (Archiv 
des Vereines f. sieb. Landesk. N. F. vol. I. broş. 2. 1844. pag. 108—112). 

Kurz ne comunică date ipsometrice sau de nălţime absolută a 23 de 
puncte din Ardeal, aflute de șeful statului maior, Gorizzutti prin măsurare 
trigonometrică. Înălţimile sunt date în urme de Viena. Ele ne arată înăl- 
țimea celor mai remarcabile piscuri şi a câtorva orașe ardelene. Pentru 
stadiul de atunci al ipsometriei noastre sunt preţioase. 


e ia dani ata dute 


i AR 


1845. 

Mittheilungen von einer Gebirgsreise auf die „Schwarze Koppe“. („Tran- 
silvania“, vol. VI. 1845. pag. 286—306). 

Descrierea unei escursiuni în valea Sadului și espunerea, resultatului 
observaţiilor făcute cu aceasta ocasie, privitoare mai cu seamă la Dealul- 
negru sau Sterp (nemţeşte: Schwarze Koppe). Unele date sunt preţioase. 

* 

Beiträge zur Staaiskunde von Siebenbiirgen, von G. Binder: Die evan- 
gelische Bevölkerung von Schăsaburg. (Archiv des Ver. f. siebenb. Lk. A. F. 
vol. I. broş. 3. şi vol. II: broş. 1, 1845). 

Un interesant studiu statistie. Datele, ce le foloseşte autorul privesc 
anii dela 1767 pănă la 1842 și se rapoartă la poporaţiunea evangelică 
(Sasi) a Sighișoarei. Studiul e unul dintre cele dintâiu în Ardeal, în care 
combinaţiile numerice şi resultatele sunt basate pe principiile moderne ale 
statisticei. Din causa aceasta, deşi are un cerc mic, e vrednic de atenţiune. 

$ 

Die Witterungsbeobachtungen auf der Karlsburger Sternwarte im Jahre 
1843. von G. Binder. (Archiv d. Ver. f. sieb. Landesk. A. F. 1845. vol. H. 
broş. 1). 

Autorul supune unui scurt studiu critic resultatele observațiilor me- 
teorologice ale lui Keserü Mózes, şeful turnului astronomic din Alba-Iulia, 
publicate la 1843. 

Scrierea este prima încercare de studiu la noi pe terenul meteorologic 
şi astfel e de considerat. 

Amintim, că e de interes şi întroducerea scrierii, în care autorul ne 
face cunoscută situaţia topografică a oraşului Alba-Iulia, scoțând la iveală 
avantagele și desavantagele, privitoare la observaţiile meteorologice și cari 
se nasc din posiţia turnului astronomie amintit. Binder află că turnul as- 
tronomic din Alba-lulia e un punct potrivit pentru observaţii şi studii me- 
teorologice. N 

Nagyăg, földtani, bányászati és természetrajzi tekintetben. Értekezés Knăfler 
Vilmostul. (A magy. orvosok és természetvizsgálók Kolozsvártt tartott 5-ik 
nagygyűlésének munkálatai. Kolozsvártt, 1845. 4-0.) 

Este o scurtă descriere topografică, geologică, minieră ete. a Sëcă- 
râmbului şi a regiunii apropiate. Mai însemnată este descrierea geologică, 
care formează partea cea mai mare a disertaţiei, apoi datele despre insti- 
tutele de invățământ (miniere) din Săcăremb; celelalte părţi sunt de puţină 


valoare. 
+ 


A Mezöség, gazdasági s ásvány-földtani szempontból văzolva; czegei gr. 
Vass Samu által. (Magy. orvosok és term. vizsgálok 5-ik nagy gyül. mun- 
kálatai, 1845). 


14 


Este o schiță, care se ocupă cu Câmpia Ardealului mai cu seamă din 
punct de vedere economic, apoi geognostic și mineralogic; dar părţile aceste 
din urmă sunt tratate mai mult din punct de vedere general și sunt de 
mai puţină valoare. 

Autorul află, că solul Câmpiei e foarte potrivit pentru agricultură, în 
special pentru cereale, cari cresc în clima Ardealului şi pentru nutreţ, apoi 
și pentru vierit, dar nu e acomodat pentru prăsirea arborilor, din causă, 
că „pământul e înfânat, ușor?. În legătură cu aceasta autorul dă espre- 
siune părerii, că in Câmpie n'au putut fi păduri seculare, de cari a fost 
acoperită odinioară suprafaţa Transilvaniei. El își sprijineşte părerea cu 
împrejurarea, că urme de păduri străvechi nu se află în Câmpie, iar stir- 
pirea pădurilor, unde ele au esistat, s'a putut face sau fiind mine şi fabrici 
sau prin o poporaţiune deasă, dar în Câmpie n'a fost nici una din aceste 
condiţii. 

“Vorbind despre productele mineralice ale Câmpiei, se ocupă și cu 
cărbunii, constatând, că straturi de cărbuni nu se află și în general cărbunii 
sunt rari, ceea-ce ar denota iarăș lipsa de codri străvechi. Autorul amin- 
teşte câteva locuri (Milaş, Săbad etc.), unde se află cărbuni în mici can- 
tități şi arată, că cărbunii de pe Câmpie, după structura lor, sunt de 
două soiuri. 

Afară de cărbuni mai aminteşte, ca product mineral. sarea, apoi câteva 
isvoare minerale, dar numai la unul, la cel delă Ţăgşor, ne arată părţile 
constitutive ale apei, după analisă chemică. 

În privinţa geologică ne dă o caracteristică generală despre înălțimile 
Câmpiei, care e de mică însemnătate. 

Aci trebue să amintim, că părţile interne ale Ardealului și cu deose- 
bire Câmpia, mai cu seamă din punct de vedere geologic, sunt pănă adi 
puţin studiate și cu atât mai puţin au fost ele studiate pe la anul 1842. 
De aceea sunt de escusat unele păreri cam riscate ale autorului. Scrierea 
însă e vrednică de atenţiune din causă, că este între cele dintâiu, care se 
ocupă din punct de vedere ştienţific cu unul din ţinuturile noastre mai 
puţin studiate. 

$ 

Gebauer Károly értekezése Zajzonrol. (Magyar orv. és term. vizsg. 5. 
nagygyülésének munkálatai, 1845). 

În o mică disertaţie Gebauer se ocupă cu composiţia geologică a 
stâncilor din jurul apropiat al Zizinulul. El ne arată părțile constitutive 
ale stâncilor, înclinarea păturilor geologice, teoria formațiunilor, sprijinită 
de resturile de animale (conchylii) petrificate ete. Disertaţia e interesantă, 
deși unele deducții ale ei sunt anticate. 

% 

A maros-ujvdri sószikla és bányák, Kovács Jănostol. (Magy. orv. és 

term. vizsgálok 5-ik nagygyülésének munkálatai. Kolozsvártt 1845), 


a ca 


Este o scurtă, dar precisă espunere a păturilor de sare dela Uioara 
şi a păturilor de pământ şi alte minerale, cari stau în legătură cu acele. 
În total se înşiră, conform așezării lor, 12 pături, dintre cari 6 sunt pături 
de sare, de diferite calități, iar restul pături de n&sip, pământ, alabastru, 


cărbuni ete. 
% 


La Transylvanie et ses habitants, par A. de Gerando. Paris 1845. 2 vol. 

Traducere germană: 

Siebenbürgen und seine Dewohner, von A. de Gerando. Aus dem Fran- 
zosischen von Julius D. Seybt. Leipzig. 1845 2. vol. 

O carte de valoare și prețioasă din mai multe puncte de vedere.: 
Ea este o descriere de călătorie, ce a făcut-o autorul în întreagă Transil- 
vania, cuprinzènd şi descrieri etnografice despre popoarăle ardelene, apoi 
multe momente istorice din trecutul ţării, legende ete. Toate aceste espuse 
în mod atractiv, intrețesute cu mici aventuri şi scene. din călătorie și cu 
iubire faţă de ţară şi faţă de toţi locuitorii ei, între cari şi faţă de Români. 
Aici să repetează același lucru, care l-am văzut la Paget, că autorul A.’ 
de Gerando, deşi a stat în legătură cu aristocrația maghiară, fiind chiar 
inrudit cu o familie prin căsătorie (cu familia Teleky de Sic), a remas 
imparţial şi-şi dă independent părerea asupra poporului nostru, iar păre- 
rea lui este mai întotdeauna favorabilă. 

Scrierea este împărţită în capitle, dintre cari unele se ocupă în spe- 
cial cu câte unul din popoarele principale ale Transilvaniei. 

În capitlul prim autorul descrie pe scurt Ungaria, prin care trece, 
sosind în Ardeal, iar în al doilea ne face o icoană corografică, fisică și 
istorico-etnografică asupra Transilvaniei. 

Aici aflăm dela început părerea autorului asupra originilor noastre. 
El ne ţine corect de urmași ai Dacilor și ai coloniştilor romani, aduși de 
Traian, un popor „care se vumesce pe sine roman (Romain), care a pă- 
strat nu numai idiomul şi fisionomia cuceritorilor, dar dintre toate popoa- 
rele europene a păstrat mai fidel ideile și obiceiurile acelora“. (pag. 45). 

El amintesce apoi strămutarea legiunilor romane din Dacia prin Au-. 
relian și adauge: 

„Numele celor doi împărați Traian şi Aurelian se află âncă în gura 
poporului valach, In Moldova, Valachia și Transilvania multe câmpii au 
numirea de prutul lui Traian, campul lui Traian şi se aude vorbindu-se 
âncă de Lerum Doamne. (Aurel Dominus), 

Aci observăm, că cuvintele și numirile românesei, folosite de A. de 
Gerando, le scriem întocmai, cum le-a scris el. Deja la început el avi- 
sează cetitorii, că în scrierea cuvintelor românesci se folosesce de orto- 
grafia italiană, „care — dice el — a fost adoptată de Valachii din Tran- 
silvania“, înțelegând, după cum cred eu, că Românii adoptaseră literele 
latine. În modul acesta lui de Gerando îi succede a scrie aproape toate 
cuvintele și numirile românesci, de cari se folosesce, corect și conform 
spiritului limbei noastre. 


176 


Tot în capitlul acesta de Gerando ne dă despre Ardeal, „care —- dice 


el — adese mi-a adus în minte ținutul nostru Auvergne“, un tablou general 


i 


pitoresc, premergător a măiestrei descrieri de Bălcescu al nostru, din care | 


acesta a împrumutat unele părţi. 

Descrierea de călătorie începe cu capitlul al treilea. De Gerando 
întră în Ardeal pe valea Crișului repede şi cercetează Huedinul, Gilăul şi 
Jibăul, apoi sosesce la Cluj, căruia ii consacră un întreg capitol (al IV-lea), 
iar în cel următor (al V-lea) face istoricul Ardealului, începând cu princi- 
pii autochtoni și atingând şi unele rapoarte politice contimporane. 

La întrarea sa in Ardeal accentuează varietatea regiunilor ardelene, 
precum şi a porturilor ţ&rănesci. Dintre aceste din urmă el află, că cel 
mai pitoresc este portul Romănilor: „Le plus pittoresque de tous est celui 
des Valaques“, (pag. 60) şi-i face o mică descriere, pomenind între altele 
de „guba“, de „opinci“ și „catrinza“. La Gilău face cunoscută lupta Ro- 
mânilor cu Tuhutum şi ocuparea Ardealului de cătră Unguri. 

În capitlele următoare (VI—XII) se cuprinde descrierea părţilor in- 
terne ale Ardealului și Munţii-Apuseni, cu bâişagurile. Din aceste unul (X.) 
e istorie, tratând despre Corvini şi despre uriașele lupte cu Turcii. În 
al VI-lea capitlu aflăm caracterisaţi Țiganii, iar pentru noi de interes de- 
osebit sunt al VIII-lea, al XI-lea și XI-lea. 

În cap. VIII. se fac cunoscute doue centre culturale specifice ale 
Ardealului: Aiudul, ca centru cultural unguresc şi Blajul, centrul culturei 
române. Autorul ne face cunoscuiă viaţa spirituală din aceste doue centre 
și în legătură cu ea mai multe particularităţi ale caracterului etnie şi cul- 
tural al acestor doue popoare. 

Vorbind despre Blaj el scoate la iveală stima, ce o au ţeranii ro- 
mâni faţă de preoţii lor. „Priviţi la ţeranul român — dice el — când ese 
din căscioara sa: el își ridică incet pălăria, dacă vede trecând vre-o că- 
leasă cu un magnat, dar face o cale cu incunjur, ca să poată săruta mâna 
preotului său“ (p. 212). 

E! amintesce între altele despre unirea Românilor cu biserica Romei; 
ne spune, că a cercetat salele de studiu ale teologilor şi odăile de prele- 
geri, „în cari resuna dulcea limbă valachă, care mie mi-a părut așa de 
armonioasă, ca idiomul venețian“. (p. 218.), și în fine declară, că nu as- 
cunde simpatiile, ce îi le-a inspirat rasa valachă, „peuple roman, comme 
nous.“ (p. 222). 

Aici Gerando ne descrie și o scenă frumoasă. Sosind la Blaj în 
căruța unui Român, la sfatul acestuia a tras la curtea episcopească, de- 
oarece în Blaj nu esistau pe acest timp ospătării pentru călători. La 
curte a fost primit cu afabilitate. Valetul l-a condus în o odae, în care 
se aflau doue persoane. 

Cine au fost acestea done persoane? Iată ce ne enarează de Gerando : 
„Faţa venerabilă a unuia era împodobită cu o lungă barbă albă, Celalalt 
cu fisionomie vială și fină, avea barba sură tunsă artistic. Acesta din 


O 


urmă m'a primit. El s'a ridicat, mi-a dat mâna, şi mwa presentat colegu- 
lui sču, episcopului dela Sibiiu“ 

Adecă cei doi bărbaţi, pe cari i-a întâlnit călătorul francez în Blaj, 
erau episcopii nostri Moga și Leményi cari au convenit, ca să discute ne- 
voile neamului nostru apăsat! 

În cap. XI. și XIIL. se descriu Munţii-Apuseni. Aici băișagurile şi 
instalaţiile dela mine, cu lucrători români i-au făcut o impresie curioasă, 
„a afla — cum dice el — o industrie în ţara aceasta a legendelor şi tradi- 
țiilor, și a vedea, câte un Român cu plete lungi, îmbrăcat ca Dacii acum 
sunt 15 sute de ani, care crede âncă în vrăjitori şi aici nutresce focul la 
o mașină mânată cu vapor“. 

Tot aici ne dă şi o caracteristică a Românilor munteni, pe cari el îi 
află că se deosebesc de ceilalţi conaţionali ai lor, având mai mare energie, 
spirit mai vioiu, stare materială mai bună etc. 

Capitlul XIII. se ocupă în special cu Românii. El accentuiază la în- 
ceput, că Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării. inşiră câte-va date 
din trecutul depărtat, trece apoi la unele obiceiuri ale lor şi se ocupă mai 
în detail cu jocurile românesci, pe cari le află foarte poetice şi caracteri- 
stice.  Vorbesce apoi despre superstiții şi despre credinţele bisericesci. 
Descrie bisericile române, pe cari le află, că sunt pitoresci. Accentuează, 
că Românii sunt leneşi — în ochii nobilimei maghiare Românii nu păreau 
destul de lucrători, deşi ei îi hrăneau — dar adauge, ca un fel de scusă, 
că Românii abia de o jumătate de secol sunt emancipaţi (?) „şi — dice 
el — în seclăvie omului nu-i vine să fie activ, văzând că alţii trag folosul 
din sudoarea lui“, 

De Gerando enarează multe lucruri, pe cari le-a observat la Români, 
căci el, unde numai ii s'a dat ocasie, sa pus în atingere cu ei, i-a pus 
să-i cânte, ba a fost și în o șezătoare de fete etc. 

Observațiile lui sunt de obiceiu corecte și numai atunci greșesce sau 
esagerează, când se ia după spusele altora. Astfel d. e. el dice, că de 
câte ori Românul face vre-un contract cu cineva, îşi bate sdravăn copii, 
ca să nu-și uite qiua aceasta; — un ne-adevăr. 

Amintind de proverbialul „ţine minte“, — explicabil din multele ne- 
dreptăţi, ce le-a îndurat Românul — pomenesce de rescoalu lui Horia. În 
Zarand — dice el, — se află în unele case portretul lui Horia, ţinând un 
pocal de vin în mână, iar de desubt se află următoarele cuvinte: 

Horă be şi hodineste, 
Tiara plânge si pliteste, 

În fine de Gerando mai vorbesce despre portul și tipul român şişi 
încheie tratatul asupra noastră cu unele observări potrivite asupra limbei, 
adaugând câteva fragmente de poesii, cu explicări în limba franceză. 

După capitlul cu Românii urmează descrierea celoralaite părţi ale 
Ardealului. 


178 

De Gerando trece pe valea Mureşului la Haţeg, apoi urmează părțile 
sudice ale Ardealului, Secuimea, ţinutul Târnavelor, Câmpia şi partea nor- 
dică (Bistriţa, Rodna, Someșul, Dejul, Gherla ete. cu ţinutul lor) şi deseri- 
erea se termină cu Chioarul şi Baia-mare. Printre aceste se dă in capitole 
separate caracteristica popoarelor: Maghiari, Secui, Sasi, şi în un capitol 
se tratează regimentele de graniţă, 

Acesta e pe scurt cuprinsul cărţii lui A. de Geraudo. El ne dă des- 
pre Transilvania o icoană bine rotunzită, care în unele părţi e generală, 
în altele e detailată şi în trăsături marcante. Printre descrieri sunt intre- 
tesute la loc potrivit multe episode istorice, legende, scene din călătorie, 
deoarece autorul a avut intenţia a face cunoscut Ardealul nu numai din 
punct de vedere geogrulic-etuografic, ci și istoric-trudiţional. Afară de 
părțile istorice, in carte găsim adunate multe date privitoare la raporturile 
fisice, ehorografice şi etnografice ale ţării; ea se inşiră cu vrednicie ală- 
turea de descrierea engleză a Transilvaniei, făcută cu câţiva ani mai îna- 
inte de John Paget. - 

Valoarea cărţii însă: se ridică şi mai mult, dacă considerăm, că ea a 
apărut la Paris, în limba franceză (şi de-odată şi în traducere germană) 
în un timp, când Ardealul era foarte puţin cunoscut publicului francez. 

Ei 


1846. 

Beiträge zum Staatskunde von Siebenbürgen: Die Zählung der Evan- 
gelischen im Land vom Jahre 1882, verglichen mit der vom Jahre 1766, von 
G. Binder. (Archiv. d. Ver. f. sieb. LK. A. F. vol. II. brog. 2. 1846). 

Studiu statistic, în care se compară datele din doi ani depărtați (1766 
şi 1832) ale numărului Evangelicilor (Saşilor) din Ardeal. Datele din amândoi 
anii sunt împrumutate din isvoare vrednice de credinţă şi combinaţiile, cu 
un cuvânt întreg studiul, e făcut în sensul principiilor moderne ale statisticei. 

Este un studiu stat. de valoare. 

* 

Volkszählungen in Siebenbürgen, von J. Hinte d. j. (Arch. d. Ver. f. 
sieb. Landesk. A. F. vol. HI. bros. 1. 1846). 

O publicaţie, care face cunoscute conscripţiile de locuitori, ce s'au 
săvirşit în Ardeal, pănă la anul 1839. Ea ne arată desvoltarea statisticei la 
noi, privitoare la numerotarea poporului. 

Observăm însă, că autorul este în rătăcire cu un lucru; anume el 
afirmă, că resuliatele conseripţiei Românilor de la 1761, le-a susţinut pen- 
tru posteritate Marienburg în cartea sa geogralică de la 1813, iar numărul 
întregei poporaţiuni de la 1766, după confesiuni, l-a păstrat Ballmann în 
broşura sa statistică de la 1801. Ambele asertţiuni sunt greşite, de oare-ce 
datele ambilor ani amintiţi le aflăm mai întâiu in „Milkovia“ lui Iosif Benkö, 
din seel. trecut, de unde probabil le-au împrumutat Marienburg şi Ballmann. 


¥ 


179 


Bevölkerungsverhältnisse im  Kronstădter District, nach der 1839-er 
Zählung, von J. Hintz d. j. (Arch. d. Ver. f. sieb. Ldk. A. F. vol. III bros. 
1. 1846). 

Autorul studiază statistica locuitorilor din Țara Bârsei pe anul 1839, 
după localități şi in comparaţie cu datele de la 1787. (Conscripția Iosefină). 

Studiul e vrednic de atenție. 


1847. 


` Legtiinemenytau s a két Magyarhon égalji viszonyai s ezek befolyása a 
növényekre és állatokra. Irta Berde Aron. Kolozsvártt 1947. 

Prof. Berde Aron din Cluj este cel dintàiu la noi, care s'a încercat 
să adune date meteorologice, privitoare la întreagă tara și să le studieze. 
Resultatul studiilor lui este depus în cartea cu titlul de mai sus. Cartea e 
împărţită îu dou& părţi principale. In partea primă autorul face cunoscută, 
starea meteorologiei, care pe acest timp era abia la începuturi. In partea 
a doua se ocupă cu observaţiile meteorologice din Ungaria și de la noi, 
cu raporturile climaterice și influinţa lor asupra vegetaţiunii etc. 

Autorul a dat de mari greutăți — ceea-ce o şi mărturiseşte — din 
causa lipsei de observaţiuni atmosferice. În Ardeal nu erau de cât două 
staţiuni meteorologice — la turnurile astronomice din Cluj și A. Iulia —, 
afară de cari meteorologia dispunea de foarte puţine și neșigure date. 

Din causele aceste cartea nu e de valoare deosebită, dar o signali- 
săm ca un început de studiu sistematic pe acest teren 

* 

Kărolyfehervăr földirati udatui, Keserü Mozestăl. (Revista „Természet- 
barát“, Cluj, 1847, ID). ' 

Este o mică schiță, cu date geografice despre Alba-Iulia; e de pu- 


ţină valoare. 
$ 


Ungarn und Siebenbürgen. Nach den besten und neuesten Quellen ge- 
schildert von Dr. Wilhelm Stricker. Frankfurt am Mauin, 1847. 8° pag. 147. 

W. Stricker a edat cu titlul „Bibliotek der Länder und Völkerkunde“ 
mai multe broșuri, în cari se cuprinde descrierea diferitelor ţeri și po- 
poare. Ardealul e tratat în broşura a doua a colecţiei. Broșura e îm- 
părţită în 9 capitle, din cari cele cinci dela început se ocupă cu Ungaria, 
iar restul cu Transilvania, dar şi în c. II. se află unele date despre Ar- 
deal, referitoare la orografie și numărul locuitorilor. 

Capitlele despre Ardeal sunt de cuprins etnografie. În fie-care se face 
cunoscut câte unul din popoarăle principale (Maghiari. S&cui, Sasi și 
Români). Autorul amintesce raporturile politice şi sociale, portul, unele 
obiceiuri etc. ale acestor popoare şi face cunoscute câteva orașe. 

În capitlul asupra Românilor, el trage o paralelă între aceştia și 
Romani, apoi amintesce unele obiceiuri, portul țărănesc, pe care il află 
frumos și în fine face observaţii asupra limbii și scrierii române, 


180 


Autorul nu pătrunde în viaţa spirituală a popoarelor, ci ia în consi- 
derare mai cu seamă manifestaţiile esterne ale vieţii lor; numai rar, ici- 
colea găsim câte o trăsătură din viaţa morală-spirituală. Descrierile sunt 
fără sistem; unele lucruri se descriu pe larg, altele se amintesc pe scurt 
şi superficial. 

De alteum cartea a fost scrisă pentru publicul mare, fără pretenţii 
scientifice. Ca isvor geografic este de puţină valoare, dar merită atenţie 
unele icoane de condeiu din viaţa popoarelor, presentate în colori vii. 


* 


A szkerisorui jegbarlung, Szirtfităl ( „Természetbarát“, 1847, 11). 
Sunt câteva notite asupra ghețarului dela Scărișoara (Munţii-Apuseni). 


* 


dz 1846-ik évi meteorologiai vizsgálatok eredménye a károlyfehérvári 
csillagdából, (Természetbarát, 1847, ID. 

Cum arată titlul sunt date meteorologice, adunate în Alba-Iulia, în 
anul 1846. 


$ 


Erdelyorsedg statistikája. Irta Kőváry László, Kolozsvártt 1847. 1. v. 

Conform titlului s'ar părea, că scrierea aceasta a lui Kőváry este cu- 
rat statistică, dar de fapt ea este un fel de descriere matematică, fisică și 
etnografică a Ardealului, în mod statistic, prevalând în toate părțile ei da- 
tele statistice, pe care se pune pond deosebit. 

In partea matematică se designează posiția geografică a ţerii, grani- 
tele, mărimea şi raporturile teritoriale; în partea fisică se dau date privi- 
toare la oro- și idrografie, apoi date climatologice, rarități naturale, pro- 
ductele şi rapoartele de cultivare și prăsire; in partea etnografică se fac 
cunoscute diferitele conscripţii și resultatele lor. mijloacele de înmulţire ale 
poporaţiunii, statistica localităţilor, datele mișcării poporaţiunii din anul 
1843, numărul diferitelor popoare, caracterul lor, apoi mişcarea comercială 
esprimată în cifre, mijloacele de comereiu (sistemul monetar, măsuri, căi 
etc.), starea industriei, a sciinței și a artelor. 

Cum se vede cuprinsul cărţii, e bogat şi variat și cum am amintit, 
toate partiile sunt compuse pe base statistice. Autorul pretutindenea își dă 
silința a aduna cu îngrijire datele statistice, cari privesc obiectul tratat şi 
apoi le aranjează sistematic, trăgând de obiceiu conclusele necesare. Ast- 
fel, după o muncă de 5 ani, Kőváry adună aproape toate datele, cari se 
află în diferiţi autori, incepend din secolul trecut şi până la el, neintrelă- 
sând a numi isvoarele din cari le împrumută. El e cu considerare la lu- 
crările de numerotare a poporaţiunii, cari s'au făcut pe vremuri în Ardeal 
şi în chipul acesta ne dă o schiţă a desvoltării statisticei de poporaţiune. 

Cu deosebire sunt de remarcat partiile, cari se ocupă cu estensiunea, 
teritorială a ţerii și a districtelor politice în special, apoi datele privitoare 
la statistica poporaţiunii, la negoţ, căile de comunicaţie ete. 


181 


La partea etnografică KOvâry caracterisează în special toate popoa- 
rele ardelene, şi în şirul acestora și pe Români. Arată diversele păreri 
asupra originilor noastre, representate prin Eder, Sultzer, Engel ete. şi sus- 
țiitorii originei romane. Spune, că Românii sunt respândiţi în tot Ardealul 
şi numărul lor îl crede a fi 1,200,000. „Un număr — qice el — care după 
greutate ar pondera mult, dar în cumpăna politică apasă puţin, deoare-ce, 
după cum dice Széchenyi, puterea statului o formează mulţimea capetelor 
culte“ (pag. 188), 

După aceasta apreciază limba și cântecele noastre poporale şi dă o 
icoană a caracterului nostru, nu nefavorabilă. 

Aflăm însă în carte şi unele defecte. Astfel d. e. Kőváry comunică pu- 
ine date ipsometrice, după Lenk şi Brassai, deși afară de aceste mai erau 
și alte măsuri de înălţimi; dia șirul staţiunilor balneare lasă neamintite 
scaldele de sare de la Ocna; despre peșterile din Cheia-Turzii nu are cu- 
noscințe clare; din rarităţile naturale numai despre foarte puţine face a- 
mintire, dar de altcum aici promite, că aceste le va trata in un op deosebit, 
promisiune, pe care KGvâry la câţi-va ani a împlinit-o; in fine mai amintim 
că partiile despre sciinţă şi arte sunt mai mult în general tratate şi conţin 
relativ puţine date statistice. 

Trebuie însă să luăm în considerare, că autorul a muncit pe un teren 
care mai nainte a fost puţin cultivat în mod sistematice. El a adunat cu 
mare sirguință datele, le-a confrontat și analisat. In general cartea e 
un op valoros în literatura noastră geografică-statistică,. 


SCIINŢĂ, LITERATURĂ ŞI ARTĂ. 


Bibliografie. 

Anuarul III al societății pentru crearea unui fond de teatru 
român, pe anii 1899—1900. Brașov, tipografia Ciurcu & comp. 1900. 111 
pag. 8° Ca şi cele precedente, acest anuar e de un cuprins înteresant. 

Comitetul societăţii pentru crearea unui fond de teatru român, pu- 
blicând în fie-care an câte un astfel de anuar va stârni din ce în ce mai 
mult interesul publicului român față cu scopul nobil, ce-l urmăresce so- 
cietavea. In volumul present găsim: Discursul de deschidere al dlui Ios. 
Vulcan, rostit la adunarea gen. a societăţii, ţinute în 1899 în Seliște; 
Amintiri din juneța lui Eminescu, de Petra Petrescu; Istoricul societății 
române de dilstanți „Progresul“ din Făgăraș, de Dr. I. Tarcu; O inte- 
resantă dare de seamă despre mişcarea teatrală la noi în anul 1899, de 
Vas. Goldiş; Continuarea biografiilor membrilor fundatori ai societății, 
publicate de V. Goldiș, anume: metropolitul Dr. Victor Mihályi, Dr. loan 
Raţiu, Eugeniu de Mocesony, Dr. Jos. Gall, David P. Simon, Trifon Mi- 
clea, Basiliu Pop Harşianu, Dr. Juliu cav. de Pușcariu, Jos. Pop de 
Şomeuţa-Mare, Constantin Stezar, George Dănilă (acestea cu portrete) și 


182 


Lazar Baldi; Asociaţiunea și societatea pentru crearea unui fond de 
teatru român; Raportul comitetului societății cătră adunarea generală; 
Raportul cassarului; Procesele verbale ale adunării gen. din Sălişte ; Voci 
de presă cu ocasiunea adunării generale din Săliște. Comitetul societăţii ; 
Membrii societăţii dela înfiinţarea ei (1870) până la 1900, (67 m. funa.; 
62 m. ord. pe viață; 125 m. ord. în 1899/900). Averea societăţii la 18 
Iulie 1899 era de fl. 127,104:68. 

Adunarea gen. pentru anul acesta se va țină în Abrud und6 se 


fac deja mari pregătiri. 
* 


Schematismus historicus venerabilis Cleri dioecesis Magno-Varadi- 
ensis graeci ritus catholicorum pro anno jubilari 1900, a restaurata au- 
tem sacra cum sancta romana ecclesia unione anno 200. Magno-Varadini. 
Typis Samuelis Berger jun. 1900. — Care va să dică pe românesce: 
Şematismul istoric al venerabilului cler al diecesei catolicilor de rit 
grecesc de Oradea-Mare pe anul iubilar 1900, iar dela sacra uniune re- 
staurată cu sfinta biserică romană anul 200. 

E un volum de 348 pag. 8°, bine adjustat, cuprindând la început 
schița istorică a diecesei unite române de Oradea-Mare pe 130 pag., ilu- 
strată cu portretele celor 7 episcopi, cari au păstorit aceasta diecesă 
pănă în present, anume: Moise Drâgossy, Ignațiu Darabanth, Samoil 
Vulcan, Br. Vasilie Erdélyi, Iosif Papp-Sziligyi de Illyesfalva, Ioan 
Oltean și Mihail Pavel de Peteritye; mai găsim apoi tot aici ilustraţiu- 
nile zidirilor diecesane, ca: reşedinţa episcopală, biserica parochială cu 
institutele de învățământ din Beiuș, seminarul tinerimei din Orade, bi- 
serica catedrală, gimnasiul din Beiuș, interiorul bisericii catedrale, casele 
capitulare, şcoala elementară din Orade, şi cele doue internate „Pave- 
liane“ de băeţi și de fete. Urmează apoi registrul canonicilor dela 
înființarea capitulului pănă în present; membri actuali ai capitulului, ase- 
sorii consistoriali și ai diferitelor dicasterii, membrii corpurilor didactice 
dela gimnasiu, preparandie, școala civilă de fete cu internat şi şcoalele 
elem. din Oradea-Mare și Beiuș, districtele protopopesei cu parocbhiile 
aparținătoare; în sfîrșit găsim: preoții aplicaţi afară de teritoriul diecesei, 
preoţii deficienţi, cei disponibili, clericii absoluţi, clerul tinăr, necrologul 
preoților reposaţi dela 1895—1900, elevii institutelor diecesane și în 
ordine alfabetică indicele persoanelor cu scurte date biografice, etc. 
Notăm, că numărul sufletelor gr. cat. în aceasta diecesă este de 217,891. 

Scim, că din incidentul bicentenarului unirei, în fie-care diecesă gr. 
cat. va apăr câte un șematism jubilar mai bogat, decât cele apărute 
pănă acum, — un lucru foarte bun şi folositor. Diecesa de Oradea-mare 
a făcut începutul, i-am dice: frumos început, dacă șematismul acesta ni 
s'ar presenta în limba poporului, care compune aceea diecesă. Oare n'a 
sosit âncă timpul, ca cei dela cârma diecesei să se simtă îndemnați a 
urma esemplul Blajului şi al Lugojului, de unde — judecând din trecut: 


183 


— vom primi șematisme publicate în limba română? Ce rost mai are 
adi la Orade și la Gherla — bună oară — limba latină, care nu este 
limba bisericii gr.-cat. române, când sciut este, că șematismele diecesaue, 
nu sunt isvoare de informațiune numai pentru cler, ci și pentra publi- 
cul mare, care nu scie latinesce? 


%* 


Căletoriile patriarchului Macarie de Antiochia în țerile române, 
1653—1658. Tesă pentru licență în istorie de Emilia Cioran. Tipărită, în 
parte, cu ajutorul „Fundaţiunii universitare Carol I.* Bucuresci. Stabili- 
mentul grafic I. V. Socecu, strada Berzei, Nr. 59. 1900. 8° 269 pag. — 
Macarie a fost episcop de Alep, înălţat 1643 la scaunul patriarchal al 
Antiochiei; la începutul jumătăţii a doua a secl. XVII, Macarie, patriar- 
chul Antiochiei, trece spre Rusia prin ţările române, unde se opresce 
atât la ducere, cât și la întoarcere. Această călătorie a fost scrisă în 
limba arabă de archidiaconul seu, Paul de Alep, care l-a însoţit în tot 
drumul, iar la 1836 F. C. Belfour a tradus descrierea lui Paul de Alep 
în englezesce. Causa, care îl determină pe patriarchal Macarie să facă 
această călătorie, fu nevoia de a aduna elemosină dela creștini pentru 
plata dărilor și datoriilor bisericii patriarchale din - Antiochia. Paul de 
Alep descrie pas cu pas, ce vede și întrând în detaiuri interesante, ne 
dă o icoană vie a felului de traiu din acea epocă. Prima călătorie e cu- 
noscută publicului român din traducerea dlui Hașdeu, apărută în „Ar- 
chiva istorică“ (Bucuresci 1865); M. Kogălniceanu în „Archiva Româ- 
nească“ (lași 1860) dă asemenea traducerea unei părți din prima călăto- 
rie, cunoscută lui după un jurnal rusesc; cea de a doua însă e accesi- 
bilă numai acelora, cari cunosc limba engleză. Dar fiind-că însuși textul 
englez se găsesce rar, traducătoarea dşoara Cioran, ne dă acum în ro- 
mânesce pe lânga prima călătorie, cunoscută de mai nainte, şi a doua 
călătorie, provădută cu adnotări, cu un cuvânt totul ce se referesce la 
țările române din povestirile lui Paul de Alep, în cari găsim indicate 
multe fapte precise istorice şi multe lămuriri pentru cultura timpului. 
— La tot casul această lucrare va fi binevenită celor-ce se vor ocupa 
cu istoria țerilor române din aceea epocă şi nu cunosc limba engleză. 
Notăm, că dşoara Cioran este ardeleană și pe cât scim prima femee ro- 
mână, care a făcut studii universitare, 


Din literatura străină. 


Cetatea Bihorului. Cum aflăm din un comunicat, publicat în „SzA- 
zadok“, fasc. 6 anul curent, societatea istorică și archeologică maghiară 
din comitatul Bihorului şi Oradea-mare a însărcinat pe trei membri ai 
săi anume: Cséplő Péter, Karácsonyi János și Toth-Szabo Pál, ca să facă 
săpături pe teritoriul vestitei cetăți de odinioară a Bihorului, după Ano- 


184 


nymus*) reședința lui Menumorout, în speranță, că se vor scoate la iveală 
date, cari să facă lumină privitor la aceasta cetate și în haosul eveni- 
mentelor legate de numele ei. Săpăturile s'au şi întreprins în trei rânduri 
la locul numit, anume: în primele qile ale lui Aprile, în 18 Aprile și în 21 
Maiu și dilele următoare din anul curent. Asupra resultatelor acestor săpă- 
turi face Toth-Szabo Pál comunicatul indicat mai sus. Iată ce ne spune D-Sa: 

Cetatea Bihorului e situată la nord de orașul cu acelaşi nume în 
depărtare abia de un sfert de ceas. De patru părţi este încunjurată cu 
bastioane acoperite cu iarbă, înalte de mai mulţi stângini. Cele două 
porți — în partea superioară având adi o lățime de 27 m. — se află în 
colţul nord-estic şi sud-estic. Întregul uvraj este încunjurat de trei părţi 
cu șanțuri mari; partea din spre est e înprejmuită de o livadă apătoasă, 
udată de apa Kösmö; lângă aceasta se găsesce totodată şi o cetăţuie 
filială cu basă triunghiulară. Aceasta e numită de popor Cetatea filială 
(Leányvár), și corect, căci în adevăr e fica, filiala cetăţii mame. În mij- 
locul curții din cetate de D'6 jug. catastrale se înalță acum pe o movilă 
artificială monumentul milenar al comit. Bihorului, încunjurat cu plan- 
taţiuni tinere. 

La est dela cetate curge apa Kösmöő cu un murmur lin în alvia 
ei cu multe cotituri; adi e un părău neînsemnat, dar odinioară a avut 
un rol important. Apa acestuia umplea șanțurile și făcea din cetate o 
întăritură temută. Şi adi se mai poate vedé șanțul, care mânecând dela 
colțul nord-estic a cetăţii, se întinde cătră Hegykiz-Kovâcsi, situat dincolo 
de vale. Acest șanț era menit să conducă apa Kösmőului şi să umple 
șanțurile cetăţii. 

Aici s'au întreprins săpăturile amintite, cercetându-se atât teritorul 
interior cât şi bastioanele şi șanțul bastionului sudic, și găsindu-se ră- 
mășițe de ziduri cu beton și peatră şi urmele unui cimiter. Resultatul 
săpăturilor, dice Toth-Szabo-Pâl, confirmă aserțiunea lui Anonymus, 
după-care cetatea Bihorului era încunjurată cu ziduri de piatră, peste cari 
Maghiarii și Săcuii au voit să urce cu scări, după-ce au umplut șanțurile 
cetății cu pământ. Că cine au fost ziditorii cetății? Din isvoarele exploatate 
păn'acum, nu se poate da răspuns definitiv, dice Tóth-Szabó Pál. Atâta 
e sigur, că aceia trebue căutați între popoarele, cari au locuit înainte 
de descălecarea Maghiarilor în acele părți timp mai îndelungat. Dar că 
fost'au aceia Daci, Romani sau chiar Slavi, cine scie? De altfel numele 
cetăţii e slavic, și cuvântul bihor sau vihor însemnează pământ ars. Ce- 
tatea Bihorului împreună cu comitatele dela nord și nord-est a fost 
proprietatea ducilor din casa arpadiană; cu' cât sa ridicat Oradea sub 
patronatul puternic regesc mai târdiu, cu atât a scădut importanța Bi- 
horului, pănă când își predă tot rolul Oradiei, mulțămindu-se cu gloria 
de a fi dat nume unui comitat. (nt.) 


*) Cf. Anonymus, cap. XIX, XX și LI. 


Ru Sa 
E za pate n caci CN 


Transilvania, Partea oficială. 65 


ad Nr. 414—1900. 
Proces verbal 


din 5 Iulie 1900. Şedinţa ordinară a comitetului central al 
Asociaţiunii. 

Preşedinte: Jos. St. Şuluțiu, — Notar: Dr. Ilie Beu. — Membrii 

presenţi: Zacharia Boiu, Part. Cosma, Ioan Creţu, Dr. C. Diaconovich, 

Nicolau lvan, G. de Maxim, Dr. Eusebie R. Roşca, Leontin Simonescu şi 
Nicolau Togan. 

119. Cu verificarea procesului verbal al şedinţei de adi 

Se încredințează domnii: Ioan Creţu, Nicolau Ivan şi 
Leontin Simonescu. 

120. (317.—1900). Comisiunea exmisă prin conelusul Nr. 107 din 7 
Iunie a. c. pentru censurarea scrierilor intrate la concursul publicat la 2 
Novembre 1899 sub Nr. 940, presintă raportul său. 

Comitetul central decide: 

1. „Povestirile din viaţa țăranilor! de loan Pop Reteganul 
se premiază și se vor publica, conform disposiţiunilor concur- 
sului publicat sub Nr. 940 din 1899, în broșuri de câte 4 coale 
“de tipar, 8° mic, în 2000 exemplare. Cu ocasiunea corecturelor 
autorul va avé să dee în note explicarea provineialismelor mai 
puţin cunoscute și să omită pe cele de tot locale. 

2. „Legiuirea ţării noastre, — Cunoscinţe de drept con- 
stituțional“ de Dr. Victor Onişor, se va premia şi se va pu- 
blica în „Biblioteca poporală a Asociaţiunii“ sub condițiunea 
că autorul va transcrie operatul său într'un limbagiu mai uşor 
şi poporal. 

3. Celelalte scrieri întrate la concurs şi anume: 

a) „Familia Şişmond“, traducere din limba maghiară; 

b) „Premii pentru scolarii din scoalele poporale“ și 

c) „Din istoria cetății Gurghiului“, ca necorăspundătoare 
condițiunilor concursului, nu se premiază, 

4. Propunerea dlui Dr. G. Maior neîncăpând în cadrele 
concursului, nu se poate lua în considerare. D-Sa este însă 
învitat a presenta elaborate acomodate condițiunilor de con- 
curs, şi comitetul central se va bucura numai putând publica 
o serie de broşuri economice. 

121. (875—1900) Se presentează raportul comisiunii instituite prin 
conclusul Nr. 112 din 7 Iunie a. c. în scop de a studia chestiunea unei 
noue organisări a cursului pedagogic, transformat din cursul complementar 
al scoalei civile de fete în anul scolar 1899—1900. Comisiunea propune 
înființarea unui curs sistematic de pedagogie. Comitetul central decide: 

Comitetul contrar propunerii comisiunii, abstă de-ocam- 
dată dela înființarea unui curs sistematic de pedagogie, chiar 

8 


66 Transilvania. Partea oficială. 


şi cursul complementar, cum e provădut în $ 6 al statutului 
de organisare al scoalei civile de fete, | sistează și '] va reac- 
tiva numai când va cere trebuința, 


122. (395—1900.) Se presentează convocarea la adunarea generală 

a Societății pentru crearea unui fond de teatru naţional român, ce se va ţină 

în Abrud la 22 Iulie a. c. și la care sunt invitați pe lângă membrii și 
toți binevoitorii ei și toţi sprijinitorii culturei românesci,. 

Cu representarea Asociaţiunii la adunarea generală a So- 

cietăţii pentru crearea unui fond de teatru naţional român se 

încredințează domnii Dr. Vasile Preda şi Dr. Zosim Chirtop. 


1:23. (410—1900.) Notarul public Antoniu Nemes din Făgăraş ci- 
tează Asociațiunea la pertractarea /ăsămentului lui Basiliu Stanciu din 
Viştea-inferioară, fixată pe 16 August a. c. 

Cu representarea Asociaţiunii la pertractarea acestui lă- 
sământ se încredinţează dl Dr. Andreiu Micu, advocat în Făgăraş. 


124. (1064—1899). Vicepresidentul Asociaţiunii Dr. Ilarion Pușca- 
riu în urma însărcinării primite prin conclusul Nr. 18 din 7 Februarie 
1895 de a controla mersul lucrărilor la „Enciclopedia română ** raportează, 
că în decursul lunei trecute a fost terminat volumul II al acestei pu- 
blicaţiuni şi că după cum s'a convins personal cu ocasiunea controlării 
singuraticelor fascicole şi după cum se confirmă şi prin criticele apărute 
în toate organele publicistice românesci, cu o singură, dar neînportantă 
excepțiune, mai ales însă prin studiile mai aprofundate, în revistele: 
Convorbiri literare, Literatura și arta română, Tinerimea și Liga română, 
partea apărută până acum a „Enciclopediei Române“ stă pe un nivel li- 
terar mulțămitor și a fost redigiată cu toată îngrijirea posibilă. 

Este adevărat, că în fascicolele apărute s'au străcurat și greșeli, 
mai mari şi mai mici, cari în cea mai mare parte se rectifică la „Addenda 
și Corrigenda“, aduexate la tinea fiecărui volum, — dar cari, ori-cât 
de regretabile ar fi, nu se pot evita cu desăvârșire la o publicațiune 
atât de mare şi multilaterală și lucrată cu un aparat atât de complicat 
ca al „Enciclopediei Române“. 

Asemenea greșeli, de cari nu s'au putut feri nici cele mai mari 
scrieri enciclopedice, ce lucrează cu autori bine plătiți și competenţi în 
toate ramurile, şi cari dispun de toate mijloacele necesare, nu alterează 
faptul, că direcțiunea „Enciclopediei Române“ prin lucrarea sa de până 
acum a prestat ce întră împrejurările date a fost posibil, și că a înavuțit 
literatura română cu o mare și valoroasă publicațiune, care va face 
nu numai servicii reale publicului cetitor, ci va contribui fără îndoială 
la ridicarea reputațiunii literare a Asociaţiunii noastre. 

Se ia act, | 
Comitetul central se declară pe deplin mulțumit cu con- 
ducerea de până acum a „Enciclopediei Române.“ 


Transilvania. Partea oficială. 67 


125. (226 —1900) D/ Silviu Damian, proprietar în Brad, care s'a înscris 
membru pe viață al Asociaţiunii în 1884 la adunarea generală din Orăştie, 
se roagă a i-se estrada diplomă de membru pe viaţă, declarând că va 
solvi preţul acesteia. 

Cererea dlui Silviu Damian se încuviințează. 


126. (271—1900) Direcţiunea despărțământului „Seliște“ înaintează 
procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 13 Aprilie a. c. In aceasta 
şedinţă s'a decis: 

l. a se recerca agenturele, ca să țină prelegeri poporale pe lângă 
taxe benevole, cari sunt a se întrebuința pentru augmentarea bibliote- 
celor poporale ; 

2. a se publica concurs la 3 premii (de 20, 12 și 8 coroane), cari 
se vor decerne cultivătoarelor grădinilor de legumi cu ocasiunea proximei 
adunări cercuale. 

Procesul verbal se ia spre scire şi conclusele aduse se 
aproabă. 


127. (291—1900) Direcţiunea despărțământului „Cluj“ prin scrisoarea, 
sa ddto 15 Maiu a. c., în care dă totodată samă despre activitatea co- 
mitetului cercual în 1899, înaintează procesul verbal al ședinței comitetului 
cercual din 21 Ianuarie a. e. În această ședință: 

1. Directorul cercual a ţinut un panegiric asupra fericitului binefă- 
cător loan Petran, în urma căruia s'a decis, ca la 6 săptămâni după 
moartea acestuia să se țină parastas în biserica gr. cat. din Cluj, ceea-ce 
în viitor să se celebreze în tot anul în diua de Sf. loan (19 Ianuarie). 

2. Comitetul cercual și-a dat demisiunea, anunțând în calitate de 
membri apelaţiune la proxima adunare generală contra conclusului comi- 
tetului central Nr. 209 din 7 Decembre 1899 și contra procedurii incon- 
secuente a acestuia în afacerea diferențială a despărțământului cu fostul 
director cercual, rugând totodată comitetul central ca toate actele refe- 
ritoare la causa aceasta să le aștearnă adunării generale a Asociaţiunii 
şi să trimită comisar pentru ţinerea unei adunări cercuale extraordinare, 
care să aleagă comitet cercual nou. 

Procesul verbal se ia spre scire. Abdicerea comitetului 
cercual nu se poate primi, deoare-ce numai adunarea cer- 
cuală este chemată a decide în causă. 


128. (301—1900). Direcţiunea despărțământului „Brașov“ înaintează 
procesul verbal al ședinței comitetului cercual dim 17 Maiu a. c. Iu această 
ședință s'a decis, ca proxima adunare cercuală să se țină în comuna 
Herman în luna Iunie a. c. 

Spre scire aprobandu-se locul și terminul pentru adu- 
narea cercuală. 


129. (897—1900). Secretarul II presentează raportul ddto 26 Iunie 


al dl los. St. Șuluţu, care prin conclusul Nr. 113 din 7 Iunie a. c. a fost 
8% 


68 Transilvania. Partea oficială. 


împuternicit a îngriji de facerea unei fântâni de scurgere în pivnița edifi- 
ciului scoalei civile de fete și a altor reparaturi necesare la acest edificiu. 
Tote lucrările la o laltă fac suma de fl 27092. 
De raportul dlui los. St. Șuluţu se ia cu mulțumită act, 
Suma de fl 270:92 se asemnează spre a se solvi întreprindă- 
torului, care a executat lucrările de reparatură și fântâna, 


130. (838—1900) Dl Emilian Micu, preot în Belinţ, prin scrisorile 
sale ddto 4 şi 9 Iunie a. c. ofere cărți şi diare pentru biblioteca Aso- 
ciațiunii. 

Se primesc: 

a) Istoria Românilor de V. A. Urechia, vol. X şi XI cu 
44-72 coroane. 

b) „Szăzadok“ din 1871, 1872, 1874 şi 1895 cu câte 10 
coroane anul. 

ce) Nrii cari ne lipsesc din „Gazeta Transilvaniei“, anul 
1848, cu câte 50 fileri numărul. 

d) „Albina“ din 1876 cu 20 coroane. 

e) „Telegraful Român“ din 1858 cu 15 coroane plus un 
exemplar necomplet din „Foia pentru minte, etc.“ din 1859. 


D. u. s. 


Şuluţu, Dr. Beu secr. II. S'a verificat. Sibiiu in 7 Iulie 1900. Nicolau Ivan, 
L. Simonescu, I. Creţu. 


Nr. 431—1900. 
Proces verbal 


din 11 Iulie 1900. Ședinţa extraordinară a comitetului central 
al Asociaţiunii. 


Preşedinte: Iosif St. Şuluțu. — Notar: Dr. Hie Beu. — Membrii 
presenți: Parteniu Cosma, I. Creţu, Dr. Cornel Diaconovich, N. Ivan, 
G. de Maxim, Ioan V. Russu, Leontin Simonescu și Nicolau Togan. 


181. Cu verificarea procesului verbal al ședinței de adi 
Se încredințează domnii: Dr. Cornel Diaconovich, Georgiu 
de Maxim şi loan V. Rusu. 


182. (496, 427 şi 428—1900). Oficiul de cassă înaintează: 
a) un proiect de budget al fondurilor Asociaţiunii pentru anul 1901; 
b) rațiociniul scoalei civile de fete şi al internatului împreunat cu aceasta 
pe anul scolar 1899—1900; şi c) un proiect de budget pentru scoala civilă 
de fete şi internatul împreunat cu aceasta pe anul scolar 1900—1901. 
Se predau comisiunii financiare instituite prin conelusul 
Nr. 37 din 8 Februarie a. c., care se mai întregesce prin un 
membru în persoana dlui G. Maxim. 


Transilvania. Partea oficială. 69 


133. (330—1900). Paraschiva Mera, portăreasa internatului Asocia- 
ţiunii, cu data 4 Iunie a. c., se roagă ca să i-se dee o leafă lunară de 
fi. 10'— şi pentru lunile de vară. 

Portăresei Paraschiva Mera i-se votează o leafă lunară 
de fi. 10:— și pentru lunile de vară, în cari va face servicii 
în internat, 

134. (833—1900). Direoţiunea despărțementului „Mediaș“ înaintează 
procesul verbal al şedinţei comitetului cercual din 13 Maiu a. c. În această 
şedinţă s'au pertractat afaceri curente și s'a decis a se împrocesua 
Ioachim Vintila și Sofia Horvat, datoraşi ai despărțământului. 

Spre scire, aprobându-se conclusele aduse. 


135. (842—1900). Dl Romul Petric, funcţionar de bancă în loc, 
donează pentru museul Asociaţiunii 34 monete vechi şi o stufă de aur. 
Se primesc cu mulțămită. 


136. (856—1900). Membrul fundator al Cassei naționale, institutul 
de credit „Doina“ din Câmpeni a solvit a treia rată din taxă, adecă 
500 coroane. 

Spre plăcută scire. 

137. (346, 354, 355 şi 361—1000). Dl Dr. Zosim Chirtop, advocat 
în Câmpeni, transpune suma de 1135:56 coroane, adecă una mie una sută 
trei-deci şi cinci coroane şi 56 fileri, dela cumpărătorii realităţilor lui 
Avram Iancu. 

Spre plăcută scire. 

188. (363—1900). Direoţiunea despărțementului „Beiuș“ înaintează 
procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 3 Iunie a. c. In această 
şedinţă s'au pertractat afaceri curente; s'a decis înființarea a doue agenturi 
în Szombatsâg-Rogoz şi Vaşcou şi a doue biblioteci ambulante, spre 
care scop s'au votat 40 coroane, și este rugat şi comitetul central, ca să 
doneze cărți disponibile; în fine s'a decis, ca proxima adunare cercuală 
să se ţină în Rogoz în Dumineca a doua din Septembre a. c. 

Procesul verbal se ia spre scire şi conclusele aduse se 
aproabă. Pentru proiectatele biblioteci ambulante se donează 
câte 2 ex. din: 

a) Higiena copilului de Sim. Stoica; 

b) Povești din popor de I. Pop Reteganul; 

c) Istoria agriculturei de I. Löser; 

d) Foişoara „Telegrafului Român“, anii 1876—177; 
e) Istoria, literaturei române de Ar. Densușianu; 
f) Compendii de pedagogie de Dr. Il. Pușcariu. 

139. (364—1900). Direoţiunea desp. „Săliște“ înaintează procesul verbal 
al şedinţei comitetului cercual din 8 Iunie a. c. În această şedinţă s'a 
decis a se ţină adunarea cercuală din est an în Orlat la 12 Iulie a. c. 

Spre scire. 


70 Transilvania. Partea oficială. 


140. (365 şi 404—1900). Direcțiunea desp. „Bistrița“ înaintează : 

I. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 12 Iunie a. c. In 
această şedinţă s'a decis, ca adunarea cercuală proximă să se țină în 
Bistriţa la 24 Iunie a. c., autorisându-se directorul cercual a arăta causele 
nefuncționării despărțământului dela 1897, şi s'au încredințat în mod 
provisor cu agendele de notar dl Dr. Victor Onişor şi de cassar dl Dr, 
I. Malaiu. 

II. Procesul verbal al adunării cercuale, ce s'a ţinut în Bistriţa la 
24 Iunie a. c. Relevăm: 

1. Sau înscris membri ordinari noui, solvindu-şi taxa prescrisă, 
dnii: I. Dologa, Eliseu Danu, Dr. I. Malaiu, Dr. Vasile Pahone, Dr. Leon 
Scridon, Ciril Deac, Anchidim Candale, Dr. Alex. Popu, Mih. Mibhailaș, 
Alex. Silași, Leon Monasterian, I. Pop şi Dr. Alex. German. 

2. S'a ales comitetul cercual şi anume director cercual dl Vasile 
Ranta, iar membri în comitet dnii Dr. Alex. Popu, Dr. Vasile Pahone, 
Ciril Deac și Simeon Monda.. 

3. Sa statorit budgetul pe 1900 la venite cu 340 cor. și la spese 
cu 68 cor., iar pe 1901 la venite cu 350 cor. şi la spese cu 70 coroane. 

4. DI Dr. Victor Onişor a cetit disertaţia sa: „Ceva din istoria 
chinezatelor române“. 

5. Delegaţi pentru adunarea generală a Asociaţiunii s'au ales 
dnii Dr, D. Ciuta şi Dr. Alex. Popu. l 

6. Sa decis publicarea de premii pentru promovarea pomăritului. 

7. Sa încassat suma de 209:40 cor., din care 80%, adecă 167:52 cor. 
s'au trimis la cassa centrală. 

III. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 26 Iunie a. c. 
In această ședință: 1. s'a constituit comitetul cercual alegêndu-se vice- 
president Dr. Al. Popu, notar Dr. Victor Onişor, cassariu Dr. I. Malaiu 
şi controlor Dr. Dionisiu Login; 2. sa primit cu mulțămită suma de 
99:20 cor., ce tinerimea română din Bistriţa a donat pentru înființarea 
unei biblioteci poporale. 

ad I. Procesul verbal se ia spre scire și conclusele aduse 
se aproabă. 
ad II. Procesul verbal se ia spre scire cu aprobarea 
concluselor, în deosebi se aproabă alegerea comitetului cercual 
și budgetele pe 1900 şi 1901. 
ad III. Spre scire aprobându-se constituirea comitetului 
cercual. 


141. (366—1900). Direcţiunea desp. „Panciova“ înaintează: 

I. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 8 Maiu a, c. Iu 
această ședință s'au pertractat afaceri curente, ce nu reclamă disposiţii 
speciale, 


Transilvania. Partea oficială. 71 


II. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 3 Iunie a. c. 
In această ședință s'au pertractat afaceri curente şi s'a luat act, că în 
Alibunari s'a înființat o agentură de-a Asociaţiunii și o bibliotecă po- 
porală. 

III. Procesul verbal al adunării cercuale ţinute în T-Cubin la 3 Iunie 
a. ©. Din acesta se constată: 

1. Sau presentat și luat spre scire raportul general şi raţiociniul 
cassei pe 1899. 

2. Sa stabilit budgetul pe 1900, anume la percepţiuni şi erogaţiuni 
cu 520 cor. 

3. Sa înscris membru ordinar nou dl Petru Nica, Remus Bortoș, 
„Dunăreana“, Corul român bisericesc şi lumesc, George Nistor, Lucian 
Secosian, loan Olaru, Ioţa Cocoria, Svetozar Drencea, George Frenţ, 
Stefan Bunda toţi din T.-Cubin și Cornel Miloș din Ozora. 

4. Delegaţi pentru adunarea generală a Asociaţiunii s'au ales dnii 
Petru Stoica şi Dr. Pr. Penţia. 

5. Dl Teodor Petrişor a cetit disertația sa: „KEducaţiunea socială“. 

ad I și I. Spre scire. 

ad III. Procesul verbal se ia spre scire şi conclusele 
aduse se aproabă, în deosebi budgetul pe 1900. Dnii amintiţi 
sub 3) se declară membri ordinari ai Asociaţiunii. 


142. (373—1900). Direoțiunea desp. „Timișoara“ înaintează : 


I. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 12 Maiu a. c., 
din care relevăm: 


1. Directorul cercual a comunicat, că despărțământul are 6 biblioteci 
poporale, 

2. Pentru premiarea copiilor dela scoalele poporale s'au cumpărat 
100 ex. din „Cartea plugarilor“ de I. Georgescu. 

3. Pentru a desvolta gustul de cetit comitetul cercual a decis, ca 
paralel cu bibliotecile poporale să înființeze şi biblioteci scolare. 

4. S'a decis ajutorarea à 4 scoale poporale cu câte 100 coroane. 

5. Adunarea cercuală din acest an s'a decis a se ținé în Ciacova 
la 11 Iunie a. c. 


H. Procesul verbal al adunării cercuale ţinute în Ciacova la 11 Iunie 
a. c, din care relevăm: 

1. Sau presentat și luat spre scire raportul general şi rațiociniul 
cassei pe timpul dela 25 Iunie 1899 pănă la 10 Iunie a. c., dându-se 
absolutoriu comitetului cercual, 

2. S'au înscris membri pe viață dnii: Dr. loan Damian, advocat 
în Detta, și Timoteiu Albu, econom în Ghilad, iar membri ordinari dna 
Ana Pinciu și dnii Vasilie Craşovan, Aurel Drăgan, Ioan Lăpădat, Iosif 
Carabetz, Nica Diminescu, loan Ionescu, Teodor Bocan, Petru Ferentz, 
Petru Drăgan și Paul Iancu. 


72 Transilvania. Partea oficială. 


3. Dl Paul Rotariu a cetit disertația sa: „Invěțături şi fabule“, 


4. Drept preliminariu pentru anul viitor s'au pus la disposiția co- 
mitetului cercual toate venitele despărțământului. 
Din sumele incurse la adunarea cercuală şi înainte de aceasta, după 
detragerea a 20%, s'a trimis la cassa centrală suma de 41440 coroane. 
ad I. Procesul verbal se ia spre scire cu aprobarea con- 
cluselor. 
ad II. Procesul verbal se ia spre scire și conclusele aduse 
se aproabă. Dnii amintiți sub 2) se declară membri pe viață, 
respective ordinari ai Asociațiunii. Membrii pe viață vor fi 
provăduți cu diplomă numai după achitarea întregei taxe. 


143. (380 şi 400—1900). Direcțiunea scoalei civile de fete înaintează: 

I. Procesul verbal al conferenței corpului didactic din 20 lunie a. c. 
In această conferență s'au pertractat afaceri curente, s'a stabilit programul 
pentru încheiarea festivă a anului scolar 1899—1900 şi clasificările ele- 
velor (relevăm: au fost clasificate 77 eleve, dintre cari V6 au fost pro- 
movate, iar 1 elevă s'a îndrumat la examen de emendare; 5 eleve au 
repăşit în cursul anului). 


II. Procesul verbal al conferenței corpului didactic din 29 Iunie a. c. 
In această conferență: a) s'a luat act, că examenele anuale s'au ţinut 
conform programului stabilit, conduse fiind de Dl loan Papiu ca delegat 
al comitetului central; b) s'a decis, ca planul oarelor pentru anul scolar 
1900—1901 să se statorească la începutul acestuia, când se va şti și felul 
de organisare al cursului complementar; c) s'a decis a se propune co- 
mitetului central, ca cursul complementar sau să rămână în organisația 
sa veche sau să se înființeze curs pedagogic regulat; și d) s'au pertractat 

afaceri curente. 
ad I. Procesul verbal se ia spre scire și conclusele aduse 

se aproabă. 


ad II. Procesul verbal se ia spre scire și conclusele aduse 
se aproabă cu observarea, că propunerea referitoare la cursul 
complementar a fost resolvată prin conclusul Nr. 121 din 
5 Iulie a. c. şi, că în viitor planul oarelor este a se înainta 
între toate împregiurările la timpul prescris. 


144. (881—1900). Se presentează raportul dto 19 Iunie a. c. al 
dlui Nicolau Bogdan, profesor în Braşov şi delegat al comitetului central, 
relativ la reorganisarea despărț. „Treiscaune-Ciuo“, precum şi procesul 
verbal al adunării de organisare ţinute în 12 Iunie a. c. în Covasna, 
Se constată următoarele: 

1. Dl delegat a deschis adunarea prin o vorbire, în care a arătat 
importanța Asociaţiunii pentru Românii din 'Treiscaune-Ciuc, a făcut 
istoricul şi a explicat organisațiunea ei. A numit apoi notar ad hoc pe 


e a 


Transilvania. Partea oficială. 73 


Dl Ioan Oltean şi cassar ad hoc pe dl George Neagovici-Negoescu, ambii 
preoți. 

2. Sau înscris membri ordinari noui dnii: George Ionescu, Ioan 
G. Oltean, George Neagovici-Negoescu, David Pop, Ioan Dima, George 
Răfiroi jun., George Stefan și George TȚîințărean, 

3. S'a încassat dela 10 membri ordinari 100 cor. şi dela 51 membri 
ajutători 102 cor., în total 202 cor., din cari subtrăgându-se 20%, restul 
de 161:60 cor. s'a trimis la cassa centrală. 

4. Director cercual s'a ales dl Dimitrie Coltofean, iar membri în 
comitet dnii Spiridon Damian, I. G. Oltean, David Pop, G. Neagoviei- 
Negoescu, Alexe Negoescu, G. Stefan şi Nicolau Bogdan. 

Dl delegat cere a i-se restitui spesele efective în suma de 36:30 cor. 

De raportul dlui delegat relativ la reorganisarea despărț. 
„Treiscanne-Ciuc“, se ia act cu plăcere. Procesul verbal al 
adunării de reorganisare se ia spre scire, alegerea comitetului 
cercual se aproabă și dnii amintiţi sub 2) se declară membri 
ordinari ai Asociaţiunii. 

Dlui delegat se exprimă mulțămită pentru zelul dovedit 
față de interesele culturale ale Asociaţiunii și i-se asemnează 
suma de 36:30 cor. ca spese efective. 


145 (385 şi 405—1900). Direoţiunea cursului complementar înaintează: 

I. Procesul verbal al conferenţei corpului didactice din 21 Iunie a. c., 
în care conferență s'au statorit clasificaţiile elevelor, 

II. Procesul verbal al conferenţei corpului didactic din 30 Iunie a. c. 
În această conferență s'a luat act, că examenul anual s'a ţinut după 
programul stabilit, și s'a raportat, că pentru cursul complementar s'a 
încassat dela comitetul central fl. 400:—, dela Reuniunea femeilor române 
din Sibiiu fl. 300:— şi din didactru fl. 172—, în total fl. 872:—, care 
sumă s'a distribuit profesorilor în proporţia oarelor. 

ad I şi I. Spre scire. 


146. (892—1900). Direcțiunea desp. „Sibiiu“ înaintează: 

I. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 4 [Iunie a. c. 
În această şedinţă s'au pertractat afaceri curente şi s'a decis, ca adu- 
narea cercuală din est-an să se ţină în comuna Boiţa la 11 Iunie a. c. 

II. Procesul verbal al ședintei comitetului cercual din 4 Iunie a. c. 
In aceasta şedinţă s'au pertractat numai afaceri curente. 

III. Procesul verbal al adunării cercuale, ce s'a ţinut în Boiţa la 11 
a. c., din care relevăm următoarele: 

1. Sau presentat și luat spre scire raportul general și rațiociniul 
cassei pe 1899. 

2. D! Romul Simu a disertat „Despre hrana sufletească“, arătând 
importanța bibliotecelor poporale, 


74 Transilvania. Partea oficială. 


3. Budgetul anului 1901 s'a proiectat la întrate şi eșite cu 577:84 cor. 
4. Sau înscris membri ordinari noui: Comuna bisericească din 
Boiţa şi dnii loan Druhora, loan Bratilescu, loan Stoia Bobeşiu, Ioan 
I. Cloaje, Petru Indrieşiu, Georgiu Comşa şi Toma Frăţilă. 
5. Sa încassat suma de 136 cor. Cu această ocasiune s'a împărțit 
şi cărți de cuprins poporal. 
ad I și II. Spre scire. 
ad III. Procesul verbal se ia spre scire şi conclusele 
aduse se aproabă, în deosebi proiectul de budget pe 1901. 
Comuna bisericească din Boiţa şi dnii amintiți sub 4, se declară 
membri ordinari ai Asociaţiunii. 


147. (394—1900). Direoțiunea desp. D.-S.-Mărtin înaintează: 


I. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 13 Iunie a. c. 
In această ședință: 1. s'au pertractat afaceri curente; s'a decis, ca adu- 
narea cercuală din est-an să se ţină în Ernot la 12 Iulie a. c.; 2. direc- 
torul cercual "și-a anunțat abdicerea din motivul, că despărțământul în 
actuala sa arondare nu mai poate desvolta o activitate salutară, comitetul 
cercual însă s'a declarat, că abdicerea directorului cercual nu cade în 
competinţa sa. 
II. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 27 Iunie a. c. 
In această ședință s'a decis, ca adunarea cercuală să se ţină în 2 Au- 
gust a. c., şi la cas că nu sar pute în Ernot, comisiunea însărcinată cu 
aranjarea adunării cercuale să designeze altă localitate. 
ad I. Spre scire. Demisiunea directorului cercual să se 
înainteze la adunarea cercuală. 
ad II. Spre scire. 


148. (398—1900). Direoțiunea despărțemântului „Bragou“ înaintează : 

I. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 13 Iunie a. c. În 
această ședință s'au pertractat afaceri curente şi s'a decis, ca adunarea 
cercuală din est-an să se ţină la 17 Iunie a. c. în comuna Herman. 

II. Procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 16 Iunie a. c. In 
această şedinţă s'au pertractat numai afaceri curente. 

III. Procesul verbal al adunării cercuale ţinute în Herman la 17 Iunie 
a. c., din care relevăm următoarele: 

1. Inainte de adunare sa oficiat parastas pentru membrii decedați 
ai despărțământului. 

2. Sau presentat şi luat spre scire raportul general, rațiociniul cassei 
pe 1899 şi 1900 pănă la 16 Iunie și raportul despre starea bibliotecelor 
poporale ale despărțământului. 

3. Dl loan Lăpădat a cetit disertaţia sa „Imbunătăţirea stării po- 
porului nostru“ şi dl Alexandru Dogariu „Monografia comunei Herman“. 
In legătură cu prima disertaţie s'a decis, ca a) comitetul cercual să stu- 
dieze chestiunea înființării unei reuniuni de agricultură în comitatul Bra- 


J 
A 
A 


Transilvania. Partea oficială. 15 


şovului și b) agenturele chestiunea înființării de însoţiri de credit după 
sistemnl Reiffeisen. 
4. Sau distribuit întră popor mai multe cărţi. 
5. Budgetul pe 1901 s'a proiectat la întrate şi eșite cu 960 cor. 
6. Cu alegerea a doi membri, cari să represiute despărțământul la 
adunarea generală a Asociaţiunii şi a locului pentru proxima adunare cer- 
cuală sa încredințat comitetul cercual. 
ad I şi I. Spre scire. 
ad III. Procesul verbal se ia spre scire și conclusele 
aduse, în deosebi proiectul de budget pe 1901 se aproabă. 


149. (402—1900). Direoțiunea despărțementului „Orade“ înaintează 
procesul verbal al ședinței comitetului cercual dela 17 Iunie a. c., din care 
relevăm următoarele: 

1. Sa decis înfiinţarea unei biblioteci a despărțământului în Ora- 
dea-mare. 

2. Sau designat mai mulți bărbaţi de încredere, cari să sprijinească 
şi promoveze scopurile despărțământului. 

3. La cererea tinerimii române din Orudea-mare s'a primit admi- 
nistrarea „Fondului pentru ajutorarea tinerimii studioase din Orade“, care 
constă din 74318 coroane. 

4. S'au pertractat afaceri curente. 


Spre scire cu aprobarea concluselor. 


130. (403—1900). Direoțiunea despărțementului „Abrud-Câmpeni“ îua- 
intează procesul verbal al ședinței comitetului cercual din 25 Iunie a. c. In 
această ședință s'au pertractat afaceri curente şi s'a decis, ca adunarea 
cercuală din est-an să se ţină la 12 August a. c. în comuna Certegea. 

Spre scire. 


151. (336 şi 378—1900). S'au înscris membri ordinari noui d-nii: 
Constantin lankovits și Maxim Jucu, iar dl Traian Oprea, preot, şi-a 
achitat întreagă taxa de membru pe viaţă. 

Dnii C. lankovits şi Maxim Jucu se declară membri or- 
dinari ai Asociaţiunii, iar dl Traian Oprea se provede cu di- 
ploma prescrisă. 


152. (883—1900). Se anunță decedarea membrului fundator Teodor 
Pop, fost advocat în Baia-de-Criș. 
Comitetul central dă espresiune condolenței sale prin ri- 
dicare și la protocol. 
D. u s. 
Şuluju. Dr. Beu, secr. H. Sa verificat. Sibiiu în 14 Iulie 1900. Toan V, 
Rusu, George Maxim de Hochstenberg, Dr. Diuconovich, 


16 Transilvania. Partea oficială, 


Nr. 454—1900. 
Proces verbal 


din 17 Iulie 1900. Şedinţa extraordinară a comitetului cen- 
tral al Asociațiunii. 


Preşedinte: Josif St. Şulutu — Notar: Dr. Iie Beu. — Membrii 

presenţi: Zacharia Boiu, Parteniu Cosma, Ioan Cretu, Dr. Corn. Dia- 

conovich, Nicolau Ivan, G. de Maxim, 1. Papiu, 1. V. Rusu, Leontin 
Simonescu şi N. Togan. 


153. Cu verificarea procesului verbal al şedinţei de adi 
Se încredintează domnii: Nicolau Ivan, loan Papiu şi 
Nicolau Togan. 


154. (444—1900). Comisiunea instituită prin conclusul Nr. 37 din 

8 Februarie a. c. şi intregită prin conclusul Nr. 132 rin 11 Iulie ac. 

presentează cu data 17 Iulie a. c. raportul său privitor la chestiunea 

taxei pe intreţinere în internatul scoalei civile de fete, propunând ca taxa 

să rămână şi pe viitor tot de 500 (cinci sute) coroane pentru un an scolar. 

Comitetul central contrar propunerii comisiunii decide, 

ca taxa de întreținere în internatul Asociaţiunii începând cu 

anul scolar 1900—1901 să se reducă la 400 (patru sate) coroane 

pe un an scolar, ceea-ce este a se observa la compunerea pro- 

iectului de budget pentru scoala civilă de fete şi internatul 
Asociaţiunii pe anul scolar proxim. 


155. (442—1900) Aceeaş comisiune presentează cu data 15 Iulie 
a. c. raportul său despre revisuirea raţiociniului scoalei și internatului 
Asociaţiunii pentru anul scolar 1899 —1900 și despre proiectul de budget 
pe anul scolar 1900—1901. Comitetul central decide: 

Raţiociniul scoalei şi internatului Asociațiunii pentru 
anul scolar 1899—1900 se aproabă; oficiului de cassă se dă 
absolutoriu pentru gestiunea acestui an. În legătură se îndrumă 
direcțiunea scoalei a observa strict conclusul comitetului Nr. 
150 lit d.) din 13 Iulie 1899. 

Cu abatere dela proiectul de budget presentat pentru 
annul scolar 1900—1901 se primesce un nou proiect acomodat 
conclusului anterior, cu o subvenție din partea Asociațiunii 
de 1600 (una mie şase sute) corone din Lăsământul loan Oltean 
şi 2551:57 (doue mii cinci sute cincideci şi una coroane 57 
fileri) coroane din Fondul general. 

156. (441—1900). Aceeaş comisiune presentează cu data 15 Iulie a. 
c. raport despre revisiunea rațiociniului şi inventarului Asociaţiunii pe 
1899 şi propune aprobarea acestora și a se înainta la adunarea generală. 
Presentează totodată și proiectul de budget pe anul 1901. 

Raportul comisiunii se ia spre scire şi se aproabă. Raţio- 
ciniul și inventarul Asociaţiunii pe anul 1899 și proiectul de 
budget pentru 1901 se înaintează la adunarea generală. 

D. u. s. 
Sulufju, Dr. Beu secr. II. Sa verificat. Sibiin, în 20 Iulie 1900. 7. Papiu, 
Nicolau Ivan, Nicolau Togan. 


Transilvania. Partea oficială. 11 


ad 457—1900. 
Proces verbal 
din 19 Iulie 1900. Şedinţa extraordinară a comitetului central 
al Asociaţiunii. 
Preşedinte: Josif St. Şuluțu, — Notar: Dr. Ilie Beu. — Membrii 
presenți: Zaharia Boiu, Dr. Cornel Diaconovich, Georgiu de Maxim, loan 
Papiu, Leontin Simonescu şi Nicolau Togan. 


157. Cu verificarea procesului verbal al şedinţei de adi 
Se încredințează domnii: Zacharia Boiu, Dr. Cornel Dia- 
conovich şi Leontin Simonescu. 

158. (443-— 1900). Secretarul II presentează proiectul de* raport ge- 
neral despre activitatea comitetului central în 1899, 

Se primesce în textul aclus acestui proces verbal, având 
a se înainta la adunarea generală. 

159. (438—1900). DI /oan Papiu, delegatul comitetului central pentru 
examenele publice dela scoala civilă de fete, înaintează cu data 14 Iulie 
a. c. raportul seu despre decursul examenelor, în care se declară pe deplin 
mulțămit cu progresul făcut în studii, cu ordinea, disciplina şi curăţenia, 
ce a găsit-o în internatul scoalei. Relevează, că şi inspectorul regesc de 
scoale s'a arătat pe deplin satisfăcut, 

De raportul dlui delegat se ia act cu plăcere şi cu mulțămită, 

160. (412—1900). Dl Nicolau Radu, silvicultor dominial, trimițând o 
acție „Zărăndeana“ și 20 coroane în bani gata şi-a achitat întreg restul 
taxei de membru pe viață. 

Dl N. Radu este a se provede cu diploma prescrisă, 

161. (429 și 430—1900). Oficiul de cassă presentează rațiociniul aju- 
toarelor pentru învețăcei de meserii date în 1899 şi 1900, adecă până la 
totala lor sistare. Suma de 911:93 coroane economisată din donaţiunile 
„Transilvaniei“ s'a transpus la Fondul general. 

Spre sine, 
162. (417, 424,432, 439 și 449—1900). Știpendiații : Silvia Ciora, Aurel 
Vasilie, Basiliu Bașota, Pavel Guşeilă-Negrea şi loan Haţeganu își /egi- 
timează progresul în studii pentru anul scolar 1899—1900. 
Legitimarea stipendiaților amintiţi se ia spre scire, lăsându- 
li-se stipendiile și mai departe în folosire. 

163. (425—1900). Se anunță decedarea membrului fundator Petru 

Cavaler de loanette, fost protopretor cercual în Câmpeni. 
Comitetul central dă expresiune condolenței sale prin ri- 
dicare şi la protocol, ce este a se aduce la cunoscința familiei. 
D. u. s. 
Şuluțu, Dr. Beu secr. IL S'a verificat. Sibiiu în 21 Iulie 1900, 
Dr. Diaconovich. L. Simonescu. Z. Boiu. 


18 Transilvania. Partea oficială. 


Şcoala, civilă de fete a Asociaţiunii. 
Condiţiuni de primire 

In clasa I a școalei civile de fete se primesc eleve: 

a) cari dovedesc prin atestat de botez, că au împlinit cel puţin vârsta, 
de 9 ani; 

b) cari dovedesc prin atestat şcolar, că au absolvat cu succes IV cel. 
elementare (poporale sau primare), ori apoi dovedesc pe basa unui examen 
de primire, că, sunt bine orientate în materialul de învățământ presoris 
pentru clasa a IV-a elementară. 

In celelate clase ale șşcoalei civile de fete se primesc eleve, cari 
dovedesc prin atestat şcolar, că au absolvat cu succes vre-o clasă premer- 
gătoare dela altă școală de categoria școalei civile. 

In lipsa unui astfel de atestat, sau pelângă atestat de pe clasa V și 
VI dela școală elementară-poporală, primirea în ori-care clasă a școalei ci- 
vile, ce corespunde vârstei elevei, se poate face numai pe basa unui examen 
de primire, depus cu succes înaintea corpului profesoral al scoalei, în sen- 
sul ordinațiunii ministeriului regesc-ungar de culte şi instrucția publică, 
dto 11 August 1887, Nr. 29000. Examenul de primire este scutit de taxă. 

Elevele, cari se inmatriculează pentru prima dată la școala noastră 
au să producă atestat şcolar, atestat de botez şi certificat de revaccinare. 

Inscrierile pentru anul şcolar 1900/1901 se pot facedin 
1—6 Septembre 1900, stilul nou, 

Esamenele de emendare se ţin în 3 Septembre 1900 st. n. la 8 oare 
a. m, cu elevele, cari sau insinuat la direcțiune în terminul preseris. 

În b Septembre 1900 st. n., la 8 oare a. m. se vor tiné examenele 
de primire, eară în 6 Septembre se vor începe prelegerile regulate. 

Didactrul e 4 cor, pe lună, și pentru elevele, ce se înscriu 
prima-dată la această scoală, o taxă de inmatriculare de 4 cor., solvită 
odată pentru totdeauna. 

Elevele, cari voesce să fie primite în internat, fie eleve ale şcoalei 
civile, sau ale şcoalei elementare a reuniunii femeilor române, au să fie 
insinuate de timpuriu la direcțiunea școalei, înainte de începutul anului 
şcolar, pentru ca să se poată face disposițiunile necesare. 

Taxa internatului e 400 cor. pe an plătiţi înainte în două 
sau cel mult în patru rate. Spesele pentru cărţile trebuincioase, 
pentru materialul de scris, de desemn și lucru de mână, nu sunt cuprinse 
în taxa amintită. Acestea se poartă separat de părinți, precum cheltu- 
elile pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, pentru instrucțiune în forte- 
piano şi în limba franceză. 

Taxele pentru instrucțiune în forte-piano sunt de 2 categorii: 

4) dacă o elevă voesce să iee oarele singură, se compută la 2 oare 
pe săptămână taxa de 18 cor.*) pe lună; dacă 2 eleve împreună iau in- 
strucțiune în aceași oară, taxa se compută la 2 oare pe săptămână cu 9 
cor, de elevă; sau 


Transilvania, Partea oficială, 19 


v- 


b) dacă o elevă voesce să iee oarele singură, se compută la 2 oare 
pe sěptěmână taxa de 12 cor. pe lună; dacă se întrunesc 2 eleve în a- 
ceeași oară, taxa se compută la 2 oare pe săptămână, cu 6 cor.) pe 
lună de elevă. 

Instrucţiunea din limba franceză, câte 2 oare pe săptămână se com- 
pută pe lună cu 2 cor. de elevă. 

Toate taxele se plătesc direcţiunii şcolare. 

Edificiul internatului este situat în mijlocul unei grădini frumoase 
în nemijlocită apropiere de parcul orașului și e provădut cu apaduct, 
baie proprie, lumină electrică, etc. în cât ofere cele mai bune condiţii 
higienice. 

Elevele din internat, afară de şcoală, au în fie-care qi anumite ore 
de conversațiune în limba francesă, magiară și germană după trebuință. 
Pe lângă aceea ele se prepară și învață lecțiunile sub conducerea şi cu 
ajutoriul directoarei, al profesoarelor și guvernantelor. 

Elevele cari voesce să fie primite în internat, mai au să aducă cu 
sine: o saltea, un covorel la pat, 2 perini, 4 fețe de perini, o plapomă 
sau țol de coperit, 4 ciarșafuri (lințoluri, lepedee), 6 ştergare, 6 şervete, 
apoi perie de dinţi, săpun şi 2 pepteni, cari toate rămân proprietatea 
elevei. Afară de acestea schimburile de trup sau ulbiturile, câte !/, duzină 
din fie-care, ciorapi şi fuste de coloare închisă şi batiste (mărămi) câte 
1 duzină, 1 parapleu (cort) și încălțămintea, trebuincioasă. Cât pentru 
toalete nouă, părinţii şi tutorii sunt sfătuiți a nu face de acestea pentru 
copilele lor, căci pentru uniformitatea îmbrăcămintei elevelor interne, 
acele toalete se fuc aci cu preţuri moderate, prin îngrijirea direcţiunei in- 
ternatului. Strîns de uniformă se țin: o haină, 2 șurţe în forma unei 
haine, o pălărie de vară și una de iarnă, cari necondiţionat au să se facă 
aici și cari peste tot vor costa cam 30—40 cor. 

Dela direcţiunea şcoalei se poate primi prin postă: Statutul de or- 
ganisare și „Regulamentul intern“ al școalei, „Planul de învățământ“ şi 
„Regulamentul ministerial pentru examenele publice, private, supletorii 
şi de emendare“, à 1U cr. exemplarul. Dela direcțiune se poate primi pen- 
tru 2 cor. și „Monografia“ școalei, în care pe lângă istoricul institutului se 
află descris edificiul şeolei și al internatului în toate amănuntele. 

Sibiiu, în luniu 1900. 


+ 
Din despărțăminte. 
Despărțementul „Bistrița“. După-ce timp de mai mulți ani acest des- 
părțăment aproape nu mai arătase semne de viață, în primăvara anului 


present a început a se reculege, și în adunarea cercuală ţinută la 24 Iunie 
n. a. c. a dovedit, că dispune de elemente alese, cărora nu le lipsesce 


*) Din care sumă 2 cor. se contează pe lună institutului, pentru susținerea forte- 
pianelor în stare bună, 


80 Transilvania. Partea oficială. 


7 


nici voința şi nici putinţa, de a face din despărț. „Bistriţa“ un desp. de ` 


primul rang. Adunarea cercuală a fost presidată de DI Dr. Dumitru Ciuta, iar 
ca notar ad hoc a funcționat d! Dr. Victor Onişor. Dl președinte a arëtat 
însemnătatea Asoc. pentru propăşirea poporului nostru, cum și importanța 
şi scopul despărţemintelor. S'au inscris 17 membri ordinari noui și 18 
ajutători, dela cari sau încassat cor. 209.30. Numărul actual al mem- 
brilor este: 6 iundatori, 7 pe viaţă, 19 ordinari, 18 ajutători, în total 50, 
Director al desp. a fost ales dl Vasile Ranta, iar membri în comitet Anii: 
Dr. Alexandru Popu, Dr. Vasile Pahone, Ciril Deacu și Simeon Monda. 
Sa statorit budgetul pe 1901, s'au ales delegaţii pentru represeniarea 
desp. la adunarea generală, dl Dr. V. Onișor a cetit disertaţia „Ceva din 
istoria chinezatelor române“. Adunarea și-a exprimat dorinţa ca pe viitor 
comitetul să publice premii pentru promovarea pomăritului, încât mijloacele 
financiare vor permite. În acest scop dl Dr. Dumitru Ciuta a dat un 
premiu de 20 cor. în aur, care se va decerne acelui proprietar român 
de pe teritorul desp., care va arăta mai mare resultat în ramul pomăritului. 
În scopul cumpărării de cărţi pe sama primei bibliotece poporale, ce se 
va înființa, dl Dr. Gavriil Tripon a dat 10 cor. 

În ședința de constituire a comitetului cere. din 26 lunie a fost ales 
vicepreședinte dl Dr. Alexandru Popu, notar dl Dr. Victor Onișor, cassar 
d! Dr. Ioan Malaiu şi controlor dl Dr, Dionisiu Login. Comitetul aran- 
giator al concertului dat de tinerimea română din Bistriţa în 24 Iunie a. c. 
a donat suma de cor. 99:20 cu menirea pentru crearea primei bibliotece 
poporale pe teritorul despărţămentului. 


Nr. 407—1900. 
CONCURS. | 

Pe basa conclusului 4 al adunării cercuale a despărțământului „Beiuş“ 
al Asociaţiunii, din 17 Septembre a. tr. se publică concurs pentru două 
premii de câte 25 cor.; un premiu se va decerne acelui econom, care va 
dovedi cel mai frumos progres în horticultură, altul celei mai bune lucrări 
ori disertaţiuni de conţinut poporal. 

La concurs se admit locuitori de pe teritorul despărțământului: cercul 
adm. Beiuș, Vașcău, Ceica. 

Censurarea lucrărilor și apreţiarea horticulturei insinuate la concurs 
se va face prin o comisiune aleasă de comitetul cercual. Decernerea pre- 
miilor se va face după ascultarea raportului comisiunei de comitetul cercual. 
Premiile se vor împărți la adunarea cercuală proximă. 

Manuscriptele trebue provădute cu o devisă și un plic, care să cu- 
prindă numele şi adresa autorului și se vor trimite la adresa presidiului 
despărţ. (Feneș p. u. Beiuş). Tot acolo au să-și insinue și economii progresul 
horticulturei cel mult pănă la 2 August a. c. n. 

Din şedinţa comitetului cercual din despărţ. „Beiuş“ al Asociaţiunii, 
ținută în 24 luniu 1900. 


Ant. Palladi m. p., N. Fabianu m. p., 


Director, Secretar. 


Redactor: Dr. ©. Diaconovich. Tiparul Tipografiei archidiecesane,.