Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1928_044_0035

Uzarver 


Anul XLIV Nr. 35 


26 August 1928 
5 Lei 


CAROL DAVILA 


iaie 








suzi 
RCaE 











558. — UNIVERSUL LITTERAM 








Ctitorii 





DOCTORUL CAROL DAVILA 


Ştiinţa medicală se mândrește, astăzi, 
cu marile contribuţiuni aduse pe alta- 
rul ei, de zătre numeroşi şi străluciți 
medici români și totuşi, abia se împli- 
pese câteva decenii de existeță a medi- 
cinii româneşti întemeiată, pe deaintre- 
gul, de nemuritorul doctor Carol Davila. 


Inaintea acestuia, nu am avut dezât doi 
medici români, cari însă, studiaseră delu 
început, în străinătate, Med-cii din prin- 
cipatele româneşti, venetici, avrei, greci, 
armeni, bulgari, în majoritate  in- 
culţi, insolenţi şi răi, dispreţuiau pe Ro- 
mâni ; veniţi pentru pricopseală nu  gă- 
siau potrivit să se ocupe de ostaşi. Şi- 
atunci, prinţul Barbu D. Ştirbei, domnul 
Munteniei, sa  hotărit să-şi  forme- 
ze, pentru nevoile oștirii, un personal de 
med 'ci-ajutori, de gearali sau meșteri chi- 
rurgi, cari ar putea să servească, în cas 
de isbândă a planului său şi în serviciul 
sanitar civil. Li trebuia insă, un om, pe 
care nu-l putea giisi în grămada de înte- 
resaţi cari alcătuiau atunci, pe medicii 
din Ţară, 

1 sta recomandat un tânăr medic fran- 
cez, Carol Davila, care avea la sosirea 
lui în Bucureşti la 15 Martie 1853, numai 
25 de ani, dar care diiduse dovezi stră- 
lucite de capacilate și energie. 

Născut în Italia, şi-a făcut primele stu- 
dii în Germania iar liceul în Franţa, 
unde a avut îutore pe ilusirul prof. dr, 
Gnu&pin, un savaut foarte iubit pentru 
marea sa bunătate sufletească şi celebru 
prin operile sale flantropice. Sub minu- 
nuta influență a acestui om desăvârşit, 
Davila s'a înscris la scoala de med cină 
şi farmacie din Angers, unde a fost un 
student eminent şi de unde după ce a 
obţinut titlurile de intern de spital, pro- 
sector de anatomie, preparator de chimie şi 
laureat âl şcoalei şi al spitalelor, sa 
dus la Paris; la facultatea de medicină 
de acolo, a fost unul din cei mai dragi 
elevi ai celebrului prof. Trousseau. 

Pasionat pentru studiul chimiei şi fin 
înţelegător al fiziologiei şi al terapeuticii, 
ajunse un medic excelent, dar vederile 
lui erau mult mai largi; astfel, în teza 
sa de doctor în medicină (la 1852), a fost 
preocupat nu de o chestiune limitată, ci 
de vasta chestiune a profilaxiei  sifili- 
sului. 

In 1949—1849, a bântuit, în Franţa, o 
epidemie cumplită de holeră. Tânărul 
Davila s'a devotat cu totul îngrijirii 
bolnavilor şi în acelaş timp, a formulut 
faimoasa combinaţie a tincturii articho- 
lerina sau picături ale lui Davila pentru 
ușutarea durer:lor groasnice ale nenoro- 
cijilor holerici. Tot atunci, observând că 
bolnavii pier din cauza răcirii corpului, 
a creat un aparat de încălzit, ce a rămas 
şi azi întrebuințat în numeroase ocaziu- 
ni, Locuitorii din comuna Cher6, recu- 
noscători pentru marile gervicii aduse 
de Davila, i-au oferit cărţi frumos legate 
cu dedicațiunea: „La Comune de Cher- 
6 ă Mr. C. Davila, en 1849. (Două din 


ele, le-a dat elevului său, prof. Severea- 
nu, în dar, la 1864, în semn de admiraţie 
pentru măestria cu care acesia a operat 
o hernie strangulată). 

In Țară, i se dete titlul de ober-sia» 
doctor (maior) şi funcţia de medic-şer 
al oștirii. Spitalul militar era un lel de 
intern, ințesat de tifici, înghesuit în câ- 
teva încăperi mizerabile ae monastirii 
Mihai-YVodă. 

Davila făcu imed'at un memoriu pen- 
tru a cere crearea „serviciului sanitar al 
oștirii“. Cu inteligența sa pătrunzătoare 
a văzut că pentru a isbuti ceva la noi, 
trebue să ceară câte puţin spre a unu îi 
refuzat şi sa pus pe lucru ca un avânt 
extraordinar. A strâns câţiva tineri ro- 
mâni, pe cari i-a instruit cu dragoste şi 
răbdare și i-a făcut feldceri, cu gradul 
de subofijeri; aceștia au alcătuit pri 
mele lui ajutoare sanitare. 

Pentru a fi cât mai aproape de bolna- 
vii Ini iubiţi, locuia în str, lsvor, o casă 
sărăcăc'oasă şi insalubră, care a fost 
inundată de revărsarea Dâmbvviţii. 

Abia îşi începuse opera, când fu desti- 
tuit din serviciu de ruşi, cari ocupaseră 
țara şi desarmaseră oştirea. Din cauza lo- 
cuinţei proaste, se imbolnăvi grav de reu- 
matism poliarticular acut; abia scăptăi, 
cu o înţepenire completă a cotului drept 
şi o leziune ascuusă a aortii. 

După isgonirea ruşilor, veniră arma- 
tele austriace, cari au reinlegra: pe Da- 
vila în funcţia sa. Se pune iar la muncă: 
înjghebează o farmacie militară sub con- 
ducerea distiusului spijer Fr. Pruzin- 
Sky, iar la 4 Decembrie 1855, întemeiază 
şcoală de mică chirurgie sau de feldceri, 
cu 35 de elevi români, având cel puţin 
4 clase primare şi vârsta de 14-—16 ani. 
Insumează pe acești tineri în oştire. 

Peste zâteva luni numai, în Martie 
1856, transformă şcoala în  şeoală de 
chirurgie şi mai aduce 25 de elevi noui, 
internaţi, pe seama judeţelor, pentru a 
face din ci ajutoare sanitare în provin- 
cie. Pentru a le putea da o instrucţie 
mai aleasă, face, pe socoieala sa, un 
muzeu de anatomie, cu piese aduse din 
sirăinătate şi completate cn piese lucrate 
aizi, precum şi o bibliotecă. 

Veneticii zâmbiau cu dispreţ: „Românii 
sunt incapabili să devie medici; adu 
domnule, medici dela Cracovia, nu-ţi 
bute capul cu proştii“t Davilu, care-și 
cuntinua opera cu ardoare, zâmbia cu 
dragoste de părinte elevilor săi, pe 
cari îi numia în româneasca lui nouă: 
„copilele mele“ ; iar ai noştrii, neîncre- 
zători, porecliseră pe  iincrii studenţi. 
„doctoraşii lui Davila“ şi dădeau din 
umeri. 

Pentru a fi mai sigur de suczes, Da- 
vila organizează şcoala de chirurgie, mi- 
lităxeşte ; apoi, întemeiază un învăţă- 
mânt farmaceutic cu 12 elevi sub con- 
ducerea lui Pruzinsky. Conduce perso- 
nul serviciul boalclor interne şi externe 
la spitalul militar, este director al şcoa- 
lei de chirurgie, profesor de clinică chi- 


rurgicală, bandaje şi aparate pentr 
fracturi, face lucrările practice de ana 
tomie, se duce un elevii, în tabăra au 
siriacă, să facă exerciţii de ambulanți 
şi practică de bandaje, împreună a 
campania sanitară austriacă, pleacă in 
excursiuni botanice, 

Cere în 1856, înființarea unei grădiul 
botanice peniru a înlesni studiul plan 
telor medicinale şi a furniza plante me 
dicale indigene farmaciilor ; în 1857, m: 
având încă ajutorul statului, începe; 
planurile grădinii pe cheltuiala sa, pr: 
prie. : 

Generalul Odobescu, caimacam, fib: 
rus, duşmănia opera lui Davila şi en: 
gata so nimicească, dar Davila ceru conj 
cursul consulului general al Franţeii 
marele filoromân L. Bâclard. Odobesa 
mirind, Davila fu iar sprijinit de inimoță! 
dr. N. Creţnlesen, C. Cantacuzino şi (i! 
Gr. Ghica. : 

Şcoala de chirurgie se transformă: i 
şevala naţională de medicină şi farmach; 
după modelul şcoalelor din Franţa. N! 
poleon II, încunoştințat de Bezlard, ai 
probă opera lui Davila și în Noerbris 
1557, prin decret imperial  recunoaş: 
şcoala românească şi o asimilează ŞCOA: 
elor secundare de medicină şi farmacie 
din Franţa ; elevii români puteau iafr 
şi trece doctoratul în facultăţile de me: 
dicină franceze. Puțin mai târziu, Ve 
tor Emanuel (August 1858) acordată ace. 
leas drepturi elevilor români, în facal. 
tățile italiene. 

În 1$58, orândueşte un curs teoretic: 
de imcdicină veterinară, sub conducerea 
ani meşter veierinar al timpul: 
Lucaci, iar in 1862, realizează şcoala: v.. 
terinară :u 20 de elevi. - 

„Trebuia interesată în opera lui Da 
vila şi Opinia publică, ce era cu totii 
sircină de insemnătatea ştiinţelor ; did 
1856 în 1859. Davila începe la Sfântul 
Sava, conferințe publice duminicale, & 
chimie. Cum aminteşte elevul său p 
Grecescu, „Davila vorhia cu o dicţi 
magistrală şi măiastră ; expunerea $ 
limpede şi cu şir, pe care ştia so împuă 
dobiască cu cuvinte de spirit, era langii 
in vederile sale,  măsnrată,  coherentă 
„neobositoare şi lesne de înţeles ni 
fiecine”, Acestea erau primele conferiap 
şiiințifice în ţara noastră şi a stârnit 
adevărat entuziasm în publicul, 
cunoştea şi ca un practician strălucit 

Intr'adevăr, Davila făcuse să străl 
cească mai puţin celebritatea lui Mașe 
care trecea, până atunzi, drept cel rugă 
mare medic din Bucureşti; Davila enă 
mereu, în pas, cu progresele medicisii: 
la 1856, a încercat transfuzia de sân 
şi era incomparabil in arta de a tatii 
fracturile și a prescrie medicamentele, 

A renunțat însă, repede, la gloria.di 
practician şi sa consacrat numai 0pei 
rii sale oficiale; dar nua renunţat să (nt 
teze pe săraci, pe cari nu-i reluza iei 
odată şi cărora le da medicamentelgdu; 
trusa sa sau le prepara personal dee 
















[si 


" 4la Paris (C. Chercea, C. 


iile. Faţă de confrați a avut întodeauna 
o atitudine ireproşabilă. În 1860, dr. 
Fialla fusese acuzat că a prescris unui 
om delu curtea Cantacuzinilor, e otravă, 
zăei bolnavul a mudit imediat ce a băut 
jumătate din medicament. Davila veni, 
întrebă pe Fialla ce a prescris și adre- 
sându-se apoi, celor cari voiau să lin- 
şgeze pe tânărul medic, zise: „aveam şi 
eu nevoe de acest medicament“ şi bău 
restul din sticlă, pentru a demonstra că 
nu era vorba de vre-o otravă. Și toiuşi 
nu era de loc exclus ca acest gest să-l 
coste viața, 

După Unire, Davila aduse spitalul mi- 
litar ta Cuibul cu barză, unde este acum 
Comenduirea şi-l numi spitalul militar 
ceniral. , 

Efor al spitalelor civile, cu Banul 
C. Năsturel-Herescu şi poetul Gri- 
gore Alexandrescu, întemeiă „concursul 
pentru medici spre a alege pe cei mai 
destoinici“. | 

Această dispoziţie avea un scop ascuns: 
Davila ştia ă elevti săi vor fi mai buni 
medici, decât străinii oploşiți pretutin- 
deni, şi țintia din vreme să le asigure 
succesul. 


A înfiinţat în (960  „consultaţiile cu 


. medicamente gratuite la spitale, pentru 


bolnavii sărmani, cari nu găsesc lo: de 
primire“. ă 

Constituindu-se Serviciul sanitar, PDa- 
sila îu numit inspector general (1860). 

Încep roadele şcoalci lui Davila : 

12 elevi sunt numiţi interni, prin 
concurs, pe 2 ani, cu roiaţie în diverse 
servicii, după şase luni, 

Pleacă în străinătate cu 6 elevi: duce 
Conţescu, 
Mih. Popescu, Nichita Andriţeann) şi 2 la 
Torino (1. Vercescn, Sergie Ianota). toi! 
« burse ale statului şi aduce în fară, pe 


“ auatomistul Alphonse Lebiez pentru lu- 


căile anatomice şi muzeul şcoalti, 
[a ființă grădina botanică, şi numeşte 


n medici şi & farmacişti ca să alcătu- 


ioscă farmacopea română. 
Davila aleargă prin ţară pentru a re- 


"para şi întemeia spitale, formează sub- 
„chirurgi şi medici de arondismente. In- 


fințează ambulanţe şi spiţerii ambulante 
pentru sate. 
"In 1862, trimite alți 5 elevi în străină- 
:bte: Zah. Petrescu, N, Măldărescu, G. 
.Stavresen, Th. Alexandrescu şi d. C. Se- 
„tereanu, * 
* Se interesează de copii găsiţi; 
icre ca serviziul sanitar să se ocupe de 
si şi obține ca fondul lăsat de mitropoli- 
dl Filaret II, în 1794, să fie întrebuințat 
de el. 

' Davila se însurase cu fiica unui medic 
'hancez Marsil, dar soția sa muri după 
puţin timp. Atunci, luând dela doicile 
de prin mahalale, copii orfani de 5-A 
sai, i-a strâns în casa socrului şău, unde 
1 organizat educaţia lor sub privighe- 
fea sa. 

În 1861, sa insurat cu Ana Radoviţă 
swpoată a marilor Guleşti, 

Profesorul Grecegcu, care era flăcău 
wntaș, povesteşte că nunta s'a făcut după 
datinile româneşti. Davila care  iubia 
ş recitea cu plăcere versurile româucșşti, 
ia excursii mai ales, cânta la nuntă, cu 
we bună, versuri populare, 

Ana Davila, la ajutat mult în noua 
w operă. Fa i-a pus la dispoziție casa 
șia ce avea pe dealil Cotroceni, 
miru a instala acolo, fetiţele or- 


fane. Doamna Elena, soţia lui Cuza 
Vodă, venind să vadă pe orfane a fost 
eniuziasmată şi a dat un sprijin foarte 
larg operii soţilor Davila,  insisinâd 
să se construiască Azilul Elena Doamua 
(1562), model de instituţie de învăţământ 
şi educaţie. 

În pavilioanele rămase după mutarea 
orfanelor, sau adus băeţii orfani, „băe- 
țele mele“, cum îi numia tatăl lor adop- 
tiv. Găsind întâmplător un francez sur- 
do-mut, Davila a înființat o secție de 
copii surdo-muji sub conducerea lui, la 
Pantelimon, unde făcu şi un orfelinat 
Și, Pantelimon, în scop de a creşte, îu- 
văța carte şi meserii, pe copiii orfani şi 
de familii lipsile de mijloace (1867). 

Din economiile farmaciei militare a 
înfiinţat un laborator «de chimie al ar- 
matei (1852) sub direcţiunea vestitului 
chimist Alfred  Bernat-Landwai ș lubo- 
ratorul mărindu-se a trecut la spitalul 
Coljea (1867) şi în fine a devenit Institu- 
tul chimic universitar (1881). 

În 1864, străinii și înstrăinaţii încep 
să ceară transformarea Şcoalei de me- 
dicină, în Facultate, pentru a putea să 
pună mâna pe posturile de profesor, 
înaintea întoarcerii în jară, a „doctoa 
rașilor”, cari i-ar bate la zoucurs, Da- 
vila însă, ţinea să înlăture elementele 
străine de la Şcoala lui Naţională şi a- 
mâna Cu mult tact, decretarea acestei 
transformări, 

Străinii găsesc o coadă 
chiar marele  Cogălniceanu, care  des- 
titue pe Davila şi îl inlocueşte cu 
un ovrei venit din Cracovia, atât în 
postul său din administraţia serviciului 
sanitar,-câi şi în acel de efor al spitalelor 

Davila însă, nu mai poale fi întins, € 
in apogeul vieţii sale. Nenorocitul gest 
al marelui Cogăiniceanu pune o vastă 
umbră pe marile-i meriie  şi-atâta tot. 
Un ati bărbat de Siat, Jon Brătianu vce- 
pară în anul următor greşeala comisă. 

In acelaş an, al reintegrării sale, cade 
bolnav, iarna, de tilos exantematic con- 
tractat pe când supraveghea măsurile sa- 
nitare luate cu prilejul unei grave epl- 
demii dela penitenciarul Telega, iar 
vara se imboluăveşte grav de holeră, la 
Brăila, unde alergase pentru a stinge 
cpidemia ce bântuia acolo. 

In 1866, corpurile legiuitoare conferă, 
în unanimițate, marea naturalizare, ace- 
stui admirabil român, încă, din primul 
moment al venirii lui în ţară. 

Opera lui Davila era uriaşă. 

În 1868 erau numiți medici primari de 
spitale, prin concurs, primii elevi ai lui 
Davila, dociori dela Paris: Măldărescu, 
Obedenaru, Sutzu. 

Fxasperaţi, duşmanii lui Davila, având 
în fruntea lor pe Polizu şi Capşa, izbu- 
tesc să pună mâna pe locurile de profe- 
sor la Facultatea de Medicină : Şcoala lui 
Davila a fost decretaiă Facultate la 12 
Noembrie 1869, 

În 1870, Davila, care cra membru al 
Societăţii internaţionale Crucea Roşie, 
ceru guvernului nostru să trimită câte 
o ambulanţă în Franţa şi in Germania, 
Francezul propune o mână de ajutor 
pentru răniții duşmanilor ţării sale! Ce 
admirabilă înțelegere a carităţii! Refuzat 
ua plecat singur, sa îurolat în armata 
franceză, a fost făcut prizonier şi ares- 
tat; a lugit însă, a trecut rândurile duş- 
mane înapoi, la Verdun. După patru luni 
de mizerii, se îmboluăvi de dezenierie 


de topor în 


UNIVERSUL LITERAR. — 559 


Intors în ţară; cu inima sfâşiată de în- 
vingerea patriei salc, a căreia nepregă- 
tire i-a fost evidentă în tot timpul, în- 
cepu o vie campanie de pregătire sani- 
tară pentru noua sa Patrie, căreia vrea 
să-i eviie vre-o nenorocire. Insistă să fie 
ales Dem. Ghica la Crucea Roşie română 
şi înzestrează serviciul sanjtar al ar- 
matei cu cele necesare peniru o even- 
inală campanie. 

Şi isbuti, căci în timpul războiului 

pentru  Neatâinare, celebrul  chi- 
rurg rus, Piragotf admira organizarea 
noasiră sanitară, care a uimit şi pe îin- 
păratul Rusiei. 

En timpul războiului, activitatea lui 
Davila o arată câtevu cuvinte din tele- 
grama trimisă de Donmitorul Carol, so- 
ției sale, Elisabeta Doamna, pentru a-i 
vesti căderea Plevnii : 

„Davila este pretutindeni vriunde am 
trebuință de el“. 

Unul din studenţii în medicină-volun- 
iari dr. Sabin, povesteşte în aminiirile 
sale din Resbel, insufleţirea cu care 
Davila a zoudus serviciul vanitar şi in- 
comparabila lui dragoste pentu solda- 
iul român şi mai ales pentru elevii lui, 
cărora le spusese la plecare: „ochiul 
meu vă va urmări în tot locul”, 

Uitându-se cu toiul pe sine, deşi mun- 
ca istovituare ce închinase binelui țării 
româneşti îi slăbise mult forțele, a con- 
tractat in timpul răsboiului, un antrax at 
cefii, ce a mai adăogat la slăbirea urga- 
nixmului său. 

După războiu, se maniiestă jrozava 
urmure a reumatismului său din tiue- 
rețe : anevrisml aortei, care crescând 
sompriina traheea, şi observa cu stui- 
cism boala şi spunea Regelui Carol 
care-i devenise un călduros prieten şi 
care căuta să-l îmbărbăteze; „Nu ştiu 
încă, cine va învinge: aoria sau tra- 
clhcea ; dacă învinge traheea, voi muri 
prin “ruperea anevrismuiui, iar dacă în- 
vinge aorta, voi muri usfixiat”. lar prie- 
tenor săi, numeroșii doctori in medi- 
cină pecari îi formase șicari nu puteau 
să scape pe marele lor îndrumător, le 
spunea cu bunătate : „Mo, băeţele mele, 
sunt o ola crăpată. 

In lunie 1884, anunţă pe Regele Carol, 
care venise să-l viziteze înu'o <hiliuţă 
ce ocupa în vechea mânăstire a Sinaei : 
„jen ai pour deux mois”. Copiilor săi, 
marea noastră filantroapă Doamna Elena 
General  Perticari şi strălucitul nostru 
scriiitor Alexandru Davila, nu le spunea 
nimic, Insă, la 25 August chemă lângi 
el, pe autorul niinunatului Vlaicu-Vodă 
şi-i spuse: „A învins aoria; am minţit 
cu 3 zile pe regele Carol", Deastă dată 
nu mai greşia, căi în după amiaza ace- 
leuşi zile, deşi nimic grav nn apărea 
celor din jurul său, doctorul Carol Da- 
vila muri astixiat, 

Nu ştiu dacă acesi nemuritor bine 
făcător al Neamului românesc era sau 
nu credincios dar nu-mi pot închipui un 
mai călduros emul al sfântului Vincent 
de Paul; puna măiasiră care va povesti 
cândva romanul lui Carol Davila, va în- 
scrie în literatura noasiră cea mai fru- 
moasă şi iai înălțătoare viaţă, închinată 
pentru binele aproapelui. 


DR. Y, TRIFU 





Poe za e 


580. — UNIVERSUL LITERAR 





N. FURCA ” 





ȘTEFANIA ZOTTOVICEANU 


CÂNTEC 


Sufletul meu, gară pierdută'n pustiu 

Doruri ca trenuri mecanice trec, 

Suiletul meu, floare de piatră pe'nalt cenuşiu, 
Doruri, ca stoluri de păsări, în zbor se întrec, 
Suflctul meu, cuib pustiit în mijloc de câmp plumburiu, 
Zilele trec, zilele trec, 

Valuri grăbite pe prund cenuşiu ; 

Totu-i pierdut, totu-i pustiu, 

Sufletul meu, sufletul meu, 

Gară *mpietrită sub cer plumburiu 

Gară pierdută 'n pustiu. — 


DRAGOȘ VRANCEANU 


CLOPOTE 


Sate cu turle multe de lemn, doborite'n câmp, răsună. 

Câmpul siapleacă pe-o parte—e sufletul meu parcă. Cum tremură 
[măduva lemnelor ! 

Clopotele ţin în braţe grămezi prăbuşite de turle, 

ŞI lemnele se frâng destrămând grămezile încurcate în mine. 


Clopotele ! Sufletul meu, turle de lemn doborite peste pământ! 


Sună clopotele şi iarăş sună clopotele : vechiu, vechiu şi necunoscut. 


Merg în şir vameni cu frunţile cenuşii şi părul cenuşiu - 
Şi dan ocol greoiu suiletului închinându-se — şi clopotele sună. 


Aud cum trece înăuntru un drum de jos, în jos, în jos... 

O 1 clopotele noastre se sub văgăuni care sună pe drum singure ! 

Turle de lemn, turle de piatră stau înclinat şi tencuiala vueşte 
[surd — 

Aş vrea să pun capul în țărână să spun : vechiu, vechiu şi neliniștit, 


Ce sgomote îmbrăţişate lovese marginile suiletului acum 1 

De jos se ridică printre ițe dese, mai dese, întinse de mult. 

Doamoe, aud cum clopotele sună într'o ţară adâncă, ca diatr'o 
[apă mare, 

Și aă închin de câteori răzbesc în sus printre sutele negre 


(de turle, 


POEMA CU LUNĂ 


Val şi vânt isbesc talgere de argint ce sună... 


Din poală-i scapă mărei trei sferturi palide de lună 


Şi tulgerile tânguicse şi gem şi nu'ncetează, 
pe când la“nalte ţărmuri de azur luna ancorează. 


Triplu salt în ncupie peste coarda sângerată'n zare 


Şi totul e un poem îunebru cântai pentru soare, 
Lângă digul care tinde către stele alb pumnal, 


îşi strânge'n mâini privirea plânsă un om pe mal, 


Revăd plaju în dimincaţa cu femei frumoase ; - 
îu soare, nisipul îrige pân'ia oase, 

şi rețin imaginea ta pentru totdeauna, 

trei sferturi goală şi anemică precum luna. 


O ! Imnă, galben ca ceura cap de poet 

in juru-ți trist peisaj şi mai banal ca un tapet 
Şi nici-un Sunet sub ulbaslru cort enorm. 

Acum țărmurile tac, valurile adorm, 


PETRE DINU 


SECETA 


Praîul răscolit de vânt în zile arzătoare, 


Ridicat din drumuri albe, apă plutitoare, 
Se uşează leneş peste lanuri ruginite, 
Sub ploaia de lumină, de raze aurite. 


Când turmele pe scară se îndreaptă către sat 
Și când talanga sună cu vaier întundat, 
In mrejele de raze, în lung apus de soare 


Saude un țipăt trist, de prigori rugătoare. 


Tăcuţi ca nişte umbre, fantome mişcătoare, 
Se văd trecând prin ceața de prafuri căzătoare 
Umilii robi ai brazdei răscoapte fărle ploaie, 
Căci roua nu ajunge țărâna s'o înmoaie, 


Cu feţele bronzate de-ale arşiții valuri, 
Cu strae putrezite scrobite de sudoare, 
Cu frunțile“ncreţite, s'opresc pe la ristavuri 
Pioși îşi frâng genuuchii şi-ușteaptă înduzară, 





UINVERSUL LITERAR. — %1 


PASTORALA 


e 


e7AN 


D Ionel Lăcustă — Termidor a făcut 

anticameră, cu întreruperi mici şi indis- 
pensabile, întâi două, apoi opt zile. Di- 
rectorul Teatrului Naţional anunţase «le 
câteva ori că e plecat Ja Cluj, apoi la 
Viena şi însfârșit la New-York (Statele. 
Unite). D. Tonel Liăcustă-Termidor n'a 
crezut nimic. Şeful de cabinet, nn tânăr 
tu figură de fecioară brună şi cu buze 
vinete de Sulamită, i-a oferit oratii 
lia de paleric. D. lonel Lăcustă-Termi. 
dr, obsedat de ideia lui. a refuzat cu 
m rânjct de cochetă recunostintă. Si 
a plecat Vineri pe la amiazi când anti- 
camera era plină de actori si actrițe, 
directorul de scenă, domnul Joe, mic şi 
apoplectic, cşind din biuroul directoru- 
hi, a Iuat deoparte şi la întrebat în- 
enuntat părinteşte : 

— Vrei poate un „ajutor“ din partea 
Teatrului ? 

— Nu. Am venit să dau eu ajutor Tea- 
tmlui, a rânjit superior și otrăvit d. 
Turmidor. 

Sâmbătă pe la patru după amiaz, după 
de plecase şi şeful de cabinet, a eşit şi 
directorul din birou, cu pălăria “m cap. 
pardisiul pe un braţ şi în colţul gurei 
9 țigară care-i irita ochiul şi-i schimo- 
wsea fizionomia. 

— Ce e, domnule, tot n'ai plecui? Nu 
lam spus că sunt în America ? 

— Domnule director... 

— Care domnule director... Te ţii de 
feacuri. Ai compromis literatura «n 
prtările dumitale Mi-e şi ruşine să mai 
pun că sunt scriitor... ca d-ta. 

— Am venit cu o piesă... 

Şi în timp ce d. Ionel Lăcustă-Termi- 
br căuta adânc în buzunarul hainei, o 
kamă clătină ca un vânt bolnav culmile 
afleteşti ale d-lui director. Cine, e, în 
dlinitiv, acest vagabond ?... Nu stă scris 
h Catechismul Întelepiilor că Inmea se 
prijmă pe trei calici, luminati de harul 
hi Dumnezeu ? Și nu e Lăcustă destul 
e calic? Toţi jurisconsulţii,  medirit, 
wofesorii universitari şi şefii de cu- 
bare cari şi-au jucat piesele în cursul 
sestei stagiuni sau vândut, sufletește, 
i mizeri decât mizeria văzută a aces- 
i baimanale, Unde este Prinţul care să 
mmande cu braţ întins oștilor de umbre 
ue poeziei dramaţice, astfel ca bătălia 
ke scenă să nu fie o jalnică înfrângere 
[o pieire în zmârcurile banatirăţii... Şi 
că în acest trup jigărit se ascunde up 
aflei creator de comandant ? 

Dar în locul manuscrisului, d. Ionel 





























Lăeustă-Termidor scoase o veche taba- 
chere de nichel şi politicos oferi; 

— Faceţi o ţigare ? 

- - Manuscrisul, unde e manuscrisul ? 
Nu, mulțumesc, nu fumez. 

— Care manuscris ? 

— Piesa cu care spui că ni venit, 

— Piesa o am în cap. Vreau să vo 
povestesc şi dacă o ve-ţi găsi geninlă și 
demnă de reprezentare... 

Directorul privi drept în ochii „auto. 
rului dramatic“ care-i primi  cântăturo 
cu una atât de candidă şi sermvaă, că di- 
rectorul se hotărâ ; 

-— Poftim la mine “n biurov. 

li deschise cele două uşi capiionate, îi 
făcu loc să intre întâi şi așezânlu-se la 
biurou după ce se uşură de pardesiu şi 
pălărie. rosti scurt: 

— Ascult. 

D. Ionel Lăcustă-Termidor întinse o- 
mândouă mâinile de parcă ar fi trebui 
să facă ceva cu ele, dar luându-le “napoi 
grăbit, începu : 

— Asupra titlului. cred că nu veţi a- 
vea nimie de zis: PASTORALĂ, rrage- 
die fantezistă în câteva tablanri sinte- 
tice de IONEL LACUSTA-TTEEMIDOR. 
Vreau să întrebuințez maniera lui Sha- 
kesneare — tablouri scnrte şi „puternice, 
geniale dacă se poate. Vă snun nrmai e- 
sentialul. Inainte de ridicarea cvriinei se 
aude la pathefon Sonata Lunei d. Beet. 
hoven. Actiunea se petrece în viitor. tn 
anul 8000 de la Christos. cuprinzând fu- 
rona și America. De Asia. Africa și Q- 
ccanin deocamdată n'am ncvoe. Unrl din 
tablouri sau chiar mai multe vor avea 
acțiunea pe oceanul Atlantic. Pământul 
este supra-populat de oameni zi de 2000 
de ani o parte din ei locuiesc întrun 
fel de colivii de bambus întinse de-asu- 
pra oceanelor, între continente. Loruito- 
rii depe Atlantie, atlanțizii sunt intelec- 
tuali şi deservese cu produsele lor ar- 
tistice si ştiinţifice, cele donă continente 
pe care au rămas numai pădararii şi 
plvgarii. Totul se miscă electric şi elec- 
tricitatea e acumulată din soare în bu- 
bine ca nişte panagali de platină s'tuați 


de-asunra coliviilor si e transmisă fără 
fir celor două continente care nu prea 


au nevoe de ea: De la o vreme, plugarii 
și pădurarii celor dauă continente au ve- 
mit în atingere fără stirea Presedintelui 
republicelor atlantide şi au constatnt în. 
tre ei că atlantizii nici nu ară. nici nn 
tae lemne. Revoltaţi. an supirmat atlan- 
tizilor exneditia fravzelelor și cartofilor, 
iar atlantizi la rândul lor drept sepre- 
salii au tăiat curentul electric și au oprit 
transporturile de oglinzi, parfuu:uri, pa. 
tefoane, reviste şi cărţi. Continentul. au 
rezistat, şi cei mui nervoși au cântui ve. 
chile plăci deandaratelea, eceiace în toni 
cazul da naştere la alt cântec. Atlantizii 
au dus'o mai greu: cartofii şi franzela, 
untul şi vinul, create chimic, n'avreau su- 
voarea celor trimise de pe continent şi 
fabricate de soare. O debarcare de srupe 
şi o represiune sângeroasă a continen- 
tohlor nu era cu putină; atlantizii ne- 
. .. ve . . . 
mai făcând uz de mii de ani de picioare, 
îşi pierduseră aceste catalige de carne şi 
se “nfățişau ca niște fructe vvale. cu 
ochi mari şi frunte naltă. Continental, 
dinpotrivă, nefăcând uz decât de braţe şi 
picioare, erau ca nişte ciomege însufle- 


F. ADERCA 


țite. Atlantizii vorbeau cu ochii şi min- 
tea lor nu suferea decât zgomatul auzi- 
cei şi al talazelor. Câmpenii când vor= 
beau, lătrau ca lupii şi câinii: hau-hau!? 
ham-ham ! şi se “nţelegeau lesne căci 
aveau putin de spus. Presedintele atlan- 
tid a hotărit să descarce asupra celor 
două continente. în acelaş timp. o stea 
piagnetică din Ursa Mare. care să-i spe- 
rie. Ont ani a vploaut cu stelv asunra 
ogoarelor şi pădurilor din cele două 
continente, dar nu sau sporiat decât 
găinite. Continentalii s'au îndârţit şi te- 
mându-se pentru viitor, au hotărît să 
stlârpească zu desăvârşire neamul ciunt 
aj atlantizilor, care cerea grăsime şi vip 
ca să dea în schimb numai iuciu, sunet 
vânt, Şi pescarii din Norvegia în înțe- 
legere cu vânătorii de foce din Groen- 
Yanta. sau ridicat într'o noapie d au 
tăiat lanțurile cre țineau. până se to- 
peau. ghețarii Polnlui Nord. Si prăvăliţi 
de furtuni. ghetarii au răzhit şi au răs- 
turnati înnecânâdu-le. cotiviile subtile ale 
atlantizilor. A vierit în valuri o civili- 
zație sunremă şi un tip de om superior... 

— Urmează. 

— Sa isprăvit, ; 

— Cum sa isprăvit ? Si care ce. în de- 
finitiv. morala tragediei dumitale ? 

—  Niei una. 

— Si crezi d-ta că se noate avea suc- 
ces cu ov piesă ca asta. fără niciun amor, 
fără niri un patriotism, fără nici o a: 
legorie ? 

— Tocmai de aia am venit şi eu, să 
vă “atreb... 

Isbucnind într'un hohot de râs, Direc- 
torul se ridică dela locul lui şi îmbră- 
tisă umerii d-lui lonel Lăcustă-Termi- 
dor, care se “ndrepta spre ușă. 

— Dacă votti vă spun şi epiogul.. 

— S'anzim, Lăcustă, zise tare zi scă- 
pat de îndoieli Directorul,  îmbrăcân- 
du-și pardesiul, 

— După ce oceanul Atlantic sa cu- 
rățat de mucigaiul acela omenesc şi ta- 
lazele trec încoace şi încvlo. fără nici-o 
piedică, toată ziua şi toată nvapiea, zile, 
luni şi ani. continenialii sunt fericiţi şi 
nu-şi mai dan biruri decât între ei. Au 
uitat curând ide atlantizi. Bibelourile 
le-au spart pruncii, bătându-se cu ele; 
cârțile cu basme au pntrezit şi le-a ars 
facul. Patefoanele sam umplut ide pă. 
mânt şi au amuţit. Din ele mănâncă ră- 
țuştele, urzici amestecate cu mălai. A- 
rareori în munţi sau în baltă câte un 
continental pescueşte crapi sau umblă 
după oi şi porci, fluerână un cântec, 
trecut din lată în fiu, tot mai fals, tot 
mai scurt: Si-la-mido... Si-la-mi dooo... 
Sonata lunei de Beethoven... 

— Bată-te să ie bată, Lăcustă! Cara- 
ghios ai fost şi tu o viaţă întreagă |! Să 
meci mâine să-ți iscălesc un bon de 
două mii de lei să-ți cumperi o pere- 
the de pantăloii mai cuviincioşi. 

Și-l împinse pe use afară. 








562. — UNIVERSUL LITERAR 


CHIBRITURI 


— FRAGMENT IN AER LIBER 


Pășesc câieși trei alături. 

DOAMNA. Văduvă, frumoasă, tunsă şi 
elegantă. 

DOMNUI.. Om de lume, şi-atât. 

CELAILT. Câine lup. 


Dimineaţă clară de 
coce. 


primăvară 
Soare vcce. Șoscaua Kiseleff, 
um luciu impropriu. 


pre- 
are 
Ai zice, o panglică 
de aluminiu întinsă până la maximum. 


Automobile trec din când în când bâ- 


zâiud înfundat... Muşte imense de me- 
ial cu frână pe patru roți. 

DOMNUL (privind cu interes cerul). 
Frumoaşă vreme ?... 

DOAMNA (aspirând aer prea mult 


pentru nările miai). Magnitică !. 
DOMNUL (pe nas). On dirait 


qu'ou 
est en: Suisse... 


DOAMNA (care nare memorie  geo- 
grafică) Oui... A Nice... 
(Pauză) 
DOMNUL. Te-ai mai îngrăsat puţin. 


DOAMNA. Găseşti ? 

DOMNUL (evaluând-o). Tţi stă mai bi- 
ne asa... 

DOAMNA  (evaluându-se). 

DOMNUL  (autoconvins). Da... mult 
mai binc... [ji ies ochii în evidenţă. 

DOAMNA. Vous trouvez? 

DOMNUL. Sincerement... 
tânără asa... 

DOAMNA. 

DOMNUL 


Găsesti ? 


Puri şi nai 


Găseşti ? 
(ferm). Găsese... 


Pauză) 


DOMAUL, 
câine... 
DOAMNA 


chienne... 


(privind câinele). Minunat 


(eu pudoare). Oh! c'est une 


Pauză) 


DOMNUL fzărind o bancă). Nu 
să stăm puţin ? 

DOAMNA (subînţelegând strategia). Ba 
da... sunt foarte obosșită, C'est une bonne 
dec... 


vrei 


(Amândoi se aşează. Doamna își lasă 
fusta pesic pulpe cu decenţiă... Domnul 
işi ridică — tot cu decență— pantalonii 
peste glcsne). 


(Zece minute. pauză) 


DOMNUL (cu o inspirație subită). € 
mai faci ? 

DOMNA (amabilă). Merci, bine... 

DOMNUL (palant). Şi altcera.... 


DOAMNA. Tot ce ştii... Dansez, fac 


" care nu le au. 


curse, mă duc la cinema, cânt la parhe- 
fon, citesc... 

DOMNUL (în elementul lui). Ce-ai mai 
citit nou ? 

DOAMNA (precis). O carte... 

DOMNUL, Ce tel de carte? 


DOAMNA (pe ton de critică). Su- 
blimă... 

DOMNUL Cum se numește ?.. 

DOMNA (gândind)... Stai... stai că-ţi 
spun imediat. E o carte, aşa, cu pa. 


siunc... 
DOMNUL( erudit). La passion de Saint- 
Antoine... 
DOAMNA. 
blaguez... 
sfinţi... 
DOMNUL (precizând). 
e de Flaubert... 
DOAMNA. Nu... 


unu e de 


A! non! vovons.. Vous 


N'am cetit niciodată cărţi de 
Nu e de sfinţi. 


Nu.. ce-am citit 
Flaubert. Ce Flanbert ?.. 
carte scrisă de un autor cunoscut... tre... 
trâs connu.. Ah! Drole de nom... Je ne 
me Îe rappelle pas gi'mi stă pe limbă... 

DOMNUL (insinuând). Poate... Anatole 
France... 


DOAMNA  (enervată). 


eu, 
E o 


Nu ăsia, altul... 


tot poet... 
DOMNUL (iluminat). Poet ?... 
DOAMNA. Sigur... eu ador paeziile... 
Un poet mare. 
DOMNUL (latonând). Voltaire... 
DOAMNA Nu... nu. nu... mai tânăr 


unul tânăr de tot. 


IE = DEE TI E 


TITLURI... 


Se cunoaşte mania unora de a-si da 
aere, împopoţonându-se cu... titluri pe 
i Asupra unui ca7 au scris 
ziarele mai zilele trecute: titlul de in- 
giner. In fine sar părea că „AG. 7. 
R.“-ul sa hotărât să pună capăt (natu- 
ral, prin ajutorul Parlamentului, care 
ar urma să legifereze) debandadei care 
se face cu calitatea de inginer. Cunosc 
lucrurile de-aproape : fiecare technician, 
ba uneori chiar mecanicii și chauf- 
feur-ii, câte odată lipsiţi chiar de: cla- 
sele elementare ale unei scoale de me- 
serii, înarmat cu cine stie ce certificate 
(dacă di se cer) şi purtând în picioare 
totdeaina jampiere luxoase, solicită pos- 


““+uri cu răspundere, totăeauna gras plă- 


tite, pe baza calităţii de inginer, cum şi 
ai unor protectori bine puși. 

Natural că asemenea specialişti sunt 
uşor dezarmatţi la cea dintâiu ocaziune, 
fără să se poată orienta în elementele 
cotidiane ale unei limbi streine (deşi 
unii vin cu titluri dubioase din afară), 


sat... Cyrano de Bergerac... 


lebru rău... 


Nişte poezii superbe așa... 


„ TUDOR MUȘATESCU 


DOMNUL (storcând). Lamartine... Muse 
DOAMNA  (scandând) Nu... nu... nu. 
DOMNUL (după un efort) Pasteur 
DOAMNA. Nu, unul celebru... ce 
Tout le monde le connait. 
DOMNUL (asudat) Sheakespeare. 
DOAMNA. Nu.. Altul, 
cu'n abat-jou, 
şi cu ceai..şi cu... (un țipăt mic) A. 
stai... Mi-am adus aminte, Paul. 
DOMNUL (repede) Bourget.... 
DOAMNA... Nu.. (căutând) Paul... 
DOMNUL  (serviabil) Farrăre... 


nu, 


NU. RU. DU, 


Paul, 


DOAMNA... Al... Dar asta nu mi Sa 
întâmplat niciodată. să nu'mi uduc a- 
minte... Paul... Paul. 


DOMNUL. Hugo !.. 
DOAMNA (nervi). 


aduc aminte singură. 


Nu... taci. că-mi 

Incepe cu Paul. 
Paul... 

DOMNUL (pe nerăsuflate). 
Gauihier, Dumnas-Fils... 

DOAMNA. Nu. Nu... 

DOMNUL (iragic)... Nu se poate să fie * 
altul... Aştia sunt toţi pocţii pe care îi 
ebeamă cu Paul... 

DOAMNA (sare). 
am adus aminte... 
ruldy... 

DOMNUL... Cum naiba l-am uitat nu- 
mai pe ăsta... Cost ca... 


(căutând iarăş) Paul. 


POI APIS 7 ORI A2 O E OPRI" ENG "PRR Ap OP Ap BEC RT Oa A pe 2 AT AERO PE PE ES EI CP Ia IN OO POE A NE ERIE SPRE DEP PT N e e IP) 


Rostand., |, 


Nu... 


Mi. 
Ge. . 


Ah! Insfârșit,, 
Geraldy... Paul 


Geraldy.. 





ş 


IN RĂSPAR. 


Ş 


4 
/ 
i 
] 


ste ceva serios — ei rămân, să facă 
muncă de birou şi să continue ași 
trâmbița... studiile. 

fiarele ne aduc vestea că în fine „a-i 
gir' “ul s'a sesizat de câteva reclama. j 
ţiuni și că va lua măsuri... E 

Primim ştirea cu bucurie, dar și cu: 
rezervă. Să: 

In general e un început care nu poat. 
decât să ne bucure. Avem dreptul însă 4 
să ne reținem bucuria până m ziuă în: 
care vom vedea hotăririle. 

Si încă: bucuria noastră va culmina: 
în momentul în care parlamentul, ses: 1 
zat de aceste hotărâri, se va decide să. 
legitereze. legea va îi sancţionată, pro 
mulgată și publicată, iar falşii ingineri: | 
(inginerii de carnaval şi de protecţie). 
se vor vedea svâvliți din posturile grase 
ce ocupă, 

Dar până atunci — mai va... 


) p 
fără să poată discuta — chiar ia 





PAUI, 1. PAPADOPOL ” 


































































tion, Jean -Gauenille se hotămt 'să se ducă 
8853... acasă 1... Asa mumia el banca pe 
tare o alesese în scuanrul dim piaţa Am- 
ves și pe care de mai bine de o lună, 
kimia, sub balta unui castan drept bal- 
kchim.., 

Exact în acest moment el. se găsea pe 
hievard. înaimtea teatrului Vaudemille, 
mde concuremţa, pe zi ce trece mai nu- 
mergasă, eroutatea lui die a se mișca, 
sc ghinionul, îi procurase o zi deri- 
wie... doi gotogami... şi încă doi go- 
bear; falși ce nu aveau curs, 

— Să dai doi. gologami falși umui biet 
avorocit ca mine... vu un milionar !, 
mi păcat ?.., 

Și-a vedea pe dommai., un domm îru- 
wi, bine îmbrăcat... cravată, albă, plas- 
ionul cămăsei strălucitor... Daston cu 
Rânex de anu... şi Jeam Guemille da dim 
umeri, fără ură, 

Cheace însă 1 plictisea era faptul de 
se duce tocmai în piața Anvers... Bra 
prea departe si ei timea mult să ajungă 
casă", la banca lui. Si afară de asta 
m ema tocmai său acolo, era sigur că 
wi] 'deranjează nimiemi... căci: e cumos- 
ta agenţii cari în sfârsit au avut mită 
de el, lăsându-l să doarmă îm toată 
08... 

— Drace 1... zise el.., iată o zi rea. de 
îsi săptămâmi . n'am avut o zi atât de 
m. si cu drept ze se smume că 
tomeriull mem” prost... Dacă vina esta 
vEnelezitor... după cum se. spune... bles 
"masi Xa de cmlozi,,. Să-i îa dracul!... 
$ se porni la drum. nenierzânrtu-și 
id) aneramta, de a întâlni în drum, 
Eu domr: milos sau un baţivan gemeras 
Bar să-i dea doi gologani.. doi polo- 
ui buni, cu care să-și cumpere pâine, 
4 doua, ai î.., 

— Doi gologani î... îşi zicea el tot rnar- 
țind încet... căxă, pe lângă oboseala sa, 
tai avea şi o hemie, canal făcea, să 
miere mai mult ca de obiceiu Şi cum 
wrpea de mai bime de un sfert de ară, 
eperând «le a mai întâlni pe omul pro- 
ienţial, simţi, deodată, sub picioarele 
ie, ceva woale.., 

La inceput crezi să fie o munmlănie |. 
apoi, se găndi c'ar putea fi ceva bun 
b mâncat. Mai știi ? Intâmplama nu 
pa îndrăgește pe cei săraci, şi nu le 
îmevă. prea des surpriza fericire. 
buşi îşi amimtea, că îmtr'o seară, gă- 
w în strada Albă, nm jigo de berbec, 
aspăt de tot, un mămeţ şi emorm jigo, 

int, fără îndoială, dim căruța vreumiui 

iar... Ceeace avea sub picioare, la 

a aceca,, cu sigumamţă. că nu era un 

0. poate că era um cotlet, o bucată 

N ficat, o 'imizmă, de vacă.,, 

— Pe cinstea mea Î... îşi zise el... 
să văi numai decât... 

iN se aplecă pentru a ridica obiectui 
j ținea sub picioarele sale... 

— Ei zise 00. când puse mâna... 
Hi ceva de mâncame... M'am păcălit, 
Sreda era pustie... Nu se vedea Niki 
A sergent.., Se apropie de un felinar, 
și dea bime seama de coeace avea în 


Tre 


—Ah! ia te uită... Astai prea de 
i, murnmrură el. 

ba un portofel de marochin negru, 
marginile de argint... 
bărțitori găsi un teanc de bilete... 
i bilete a câte o mie de franci. 


— Ia te uită... repetă el. 


într'o seară, târziu, după o zi cu ghi- | 


eşti un erou... ca, 


Imtr'unul din. 


Şi dând dim cap, adăogă: 
— Când te gândeşti că sunt oameni 
cari au portofele d'astea în buzumarul 


lor... şi în portofelole lop zece mii de 
Jen ? Nu-i păcat... 

Cewcetă în cetelalte despărțituni :ale 
porto fetutui... Nu mei era nimic... Nici 


o carte de vizită, 
un bileţel,,.. nici un indiciu prin care 
să se poată afla posesorul acestei averi... 
cei o avea aci... în palmă. 

Şi, închizând portofelul, îşi zise : 

— Asta-mi mai trebuia !,. Trebue să-l 
predau acum Ja comisariat Și asta mă 
îrtoarce din drum. şi asa, sunt destul... 
destul de obosit. Nu, zău,... astăzi n'am 
noroc de loc... 

Strada era din ce în ce mai pustie... 
Nici un tmecăton.. Nici un semgemt... Jean 
Guemwille se întoarse dim drum și se în- 
dreptă spre comisariatul de poliţie din 
apropiere, . 

Jean Guemidlu iisbuti cu greu să pă- 
trundă până la dommul comisar. Avea 
hainele zărenţuite, faţa sa osoasă și VÂ- 


nătă ; îl luară mai întâi drept un rău- 
făcător. Şi cât pasi să-l înhaţe.,.. și să-l 
svârle la îrichisoante.,. Dar, datorită 


hândeţei şi liniistitei sale imsistenţe, 0b- 
vinu în sfârșit. favoamea de. a fi im(nodus 
în biront d-lui comisar de poli ţie... 

— Domnule comisar, salută Jean Gue- 
mille, vă aduce um lieru ce l-am găsit, 
sub catre male, adinea ori, în stra- 
dă... 

— ŞI ice 'cisie ? 

— Pofuim, dommule comisar. răspunr 
se biletul om. arătând, cu degetele sare 
osoase. portofelul... 

— Bime.., hine.., şi natural... 
fatul ăsta nu-i mimic ? 

—Tătaţi-vă si d-voastir, domnule co- 
TEST e 

Acesta deschise portofelul, scoase 
teauncul deo bilete... le numără... Şi cu 
ochii holbâţi de mirare 

— Ta. ste uită... ia te uită ? strigă el... 
sunt zece ii de franci !... drac... este 
O sumă enormă... 0 SUDIĂ,,. emomnuă.,. măi 
de draci, 

Jean Gmuemille rămase foarte liniștit... 
E zise : 

-- Când te gândeşti că, sunt oameni 
cari au zeco mii de framei în portofel... 
Nu-i păcat! 

Comisarul se uita mereu la vagaboni, 
cu o ex presie în ochi... cu 0 exprezie” 
bizară. în care era ma multă simire de 
cât admirat”. 

— Şi d-ta. Lai găsit 7... drace,.. D-ta 
esti un :0m cinstit... un om cum se cade... 
„. da... esti un erou, 

— Ah! domnule comisar, 

— Um erou... să stii... mu-mi iau vorba 
înapoi... pentrucă, în sfârşit... ai fi pu- 
tut... în sfârşit, bunul meu om,, D-ta 
eşti un erou; ce zic!.... Coacce D-ia ai 
făcut, este splendid,.. este un act eroic... 
nu găsesc alt cuvânt... mMeriţi un pre- 
meu... Cum te chiamă ? i 

—Jean Guenille... domnule comisar. 

Comisarul ridică braţul spre tavanul 

plin de fum în semn de eo in 


în porbo- 


eimaia bi]... E i “de scris înir'o Carla. 
Profesiunea d-tale ? 


— Vai! Yăspunse cerșetorull., nam 


mici o profesie... 


„nici o fotografie... mici 


UNIVERSUL LITERAR, — 563 


JEAN GUENILLE 


OCTAVE MIRBEAU 


— Cum, mici o profesie ? D-ta trieștt 
din venituri ? 

— Din mila publică, ctommnule comi- 
sar, Si, cu drept cuvâmi, pot spune că 
tmăese,.. 

-— Drace! Se strică afacerea. 
dracului ! 

Ai, comisarul făcu '0 primast, și 
voce mai pantin entuziastă : 

— In sfârşit... ești un carşetor ? 

— De... domnule comisar, 


— Da)... da! 
Comisarul deveni grav... După o mică 
întrebă el din 


drăcia 


E cu o 


tăcere : 

— Domiciliul d-tale ?... 
mou, 

Jeam Guwenitie răspunse descurajat : 

— Dam de umâe vreţi 'să am domiciliu? 

— Cum. nai domriiliu ? 

— Vai! nu... 

— Data, nai mici um domiciliu ? 
să-ţi baţi joc, omule ? 

-— Vă asigur că mu, 

— Dar d-ta ești forţat să ai um do- 
niilciiu., te sileşte legea, 

— Și mizeria mă sileştei a nu avea... Eu 
nu am de lucru... Nam nici um mijloc de 
trai. Şi. când întind mâna, îmi dau bani 
falsi, Şi pe deasupra... mai sunt şi bol- 
nav... Am o hernie. SI 

— Q hewnia,., o hemie !.,. Foarte bine... 
Nu e vorba acum de asta... D-ta ai o her- 
nic... dar nai domirriiu,.. Eşti. în stare 
de vagadoniaj... Fsti pur si simpla, Că- 
zut sub delictul de vagabondaj... Un «e- 
oru,.. ce-i drept... esti 'um erou... dar mâi 
esti și un vagabond... Ah! dar !. „da, 
nu există legi pentru eroi, există ÎDSĂ 
contra, vagabonzilor,.. Şi sunt forțat de 
a aplica legea, eu... Lucrul acesta Mă 
jenează... mă  plictiseşte... pentrmacă,.. 
ceeace ai făcut... e foarte frumos... dar. 
ce vrei ?.. Legea ese lege. 

In timp ce vorbea, se juca cu portto- 
felul .. si comtinuă: 

—- Vite portofetuj ăsta ?... de acord... 
In locul d-tale, și îm: situațiunea d-tale, 
puţini l-ar fi adus aci... Mărturisesc .. 
Nu vreau să Zic acum. cai fost um îm- 
berii], de a aduce, acest portofel... Nu.. 
dim contră... Fapta d-tale este foarta 
lăudabilă... este demnă de o recompen- 
X... Si mrecastă recompensă, pe care nu 
o 'comsider mai jos ca cinci franci. o 
să-i. ai fără îndoială. cum găsim — dacă 
0 3o găsim — persoama căreia arartține 
acest portofel şi cele zece mii de francă ,, 
da nu urmează de aci că ai um domici- 
hi... să aci este 1otul, Jeam Guenile.,,, 
întelegri-mă bine... Nu există în cod, şi 
Picăeri. un articol de lege care să te 0- 
bien să pămnati, în strană porinifale  gar- 
nisite cu bilete fe bimră.. Există din 
cemtră, unul care te sileşte să ai um do- 
micălin,,.. Ah? an fi făcut mai bime. te 
asigur, de a fi găsit um domiciliu îm loc 

de acest portofal... 

— Atunci ?... întrebă Jean Guemile, 

— Atunci, răspunse comisarul. iată, 
roapiea, asta ai să dormi: la închisoare... 
şi mâine te trimit la penitenciar. 

Şi sumă... Doi sergemţi se prezentară,,. 
Comisarul făcu un semn. ŞI, în timp ce 
duceau. pe Jean Guenilte la închisoare, 
acesta gemea : » 

— Ia uite, zău, nam noroc de fel și 
ziua de asi... Afurisiţii ăştia de cetăţeni, 


„. Vrei 


să am iertare, ar face mai bine să-si 
păstreze  portofelele lor în hitzunar?,. 
Nu-i păcat!. 

tra, £, 


564, — UNIVERSUL LITERAR 


a/s NUNA EX 
da saigiu, dan şi POT 


21 


Nimeni. nu strigă odată cn oratorul 
revoluţionar. Glasul domnului Magheru 
răsuna Ca al profetului Ilie, în pustiu. 
Proetimea râdea, alţii cereau revoluţio- 
narului puţin desamăgit, slujbe. Domnul 
Magheru trebui deci să răspundă că el re- 
prezintă libertatea, deci nu poate da 
nimie : 

— „Popor iubit! Cred că libera 
presiune şi progresul general vor 
plini relele de care suferiţi, fiecare. Imi 
pare rău. regretul meu e însă cu voi, 
când zic că revoluția dă drept oricui să 
facă ce vrea ceeace e mai mult ca ori- 
ce pe Înme. sinihe însă numai tirania 
poate da. Revoluţia dă idealuri, pentru- 
că ea. revoluția...” 

Cauza mare a revoluției părea pier- 
dută. Auzind că revoluţia nu poate da 
slujbe. poporul înclină din instinct că- 
tre tirania care mai putea da, lăsând 
ideulurile fără înghesuială. 

Domnul Masheru își închee jacheta şi 
gândind că bietn! popor a fost cu toiul 
întnnecat de lunga robie, revoluția tre- 
bue făcută fără: popor. Dacă e nevoe, 
chiar îmootriva lui. de vreme ce toate 
"jertfele se făceau pentr el. 

Mulțimea însoţi pe orator cu șoapte, 
câţi-va voiră să-l ducă legat la curtea 
lui Bibescu ceeace ar fost o faptă bine 
răsplătită. deci pornită din sincer devo- 
tament peniru autoritate. 


ex- 
îm- 


Revoluţionarii dela 1848, sunt de 
fapt marea sursă de unde nu născut 
mai târziu neuitaţii eroi ai lui Caragiale 
— iar revoluția din 1848 înseamnă aca- 
demia la care sau călit şi Trahanache 
şi Catavencu și Farfuridi şi mai ales 
conu Leonida, 

Abia atunci. Anton Panu înţelesese 
acest simplu lucru. că revoluţia nu ecum 
şi-o închipuise el, un fcl de femee năpras- 
nică ce străbate străzile şi pieţele în goană 
mecând lumile după ea şi lăsând în 
dheapia şin stânga numai cenusa aAse- 
zării proaste, pentru a face loc fericirii 
re saruti pe urmă, negreşit, Revoluţia 
sarată foarte de treabă. afară de strigă- 
to!c zadarnice ale domnului  Maghern, 
Principele Bibescu arestează aproape 
ioți şefii revoluției la 10 lunie. faptă 
foarre Lună. Păcat însă, că mâna priv- 
țului slăbind mai târziu. revoluția avea 
să-şi ur-ucze drumul urât. Nu trebue 
vitată una din întâmplările -cele mai ne- 
tugetaie, aleniatul încercat de Ion Bră- 
tianu pentru a. ridica viața prințului, la 
şosca, încercare ce duvedește duhul rău 
ce anima pe agitatori, 

Tăria domnitorului se sfârși în patru 
zile, căci la 14 Iunie, dupăce semnează 
nefericita constituție prezentată de Ni- 
colae Golescu, fuge, lăsând un guvern 
romantic alcătuit din Eliad, Rosetti, 
(jurnalişti) fraţii Golești  (literatori 


franemazoni) şi acea frumoasă frunte 
tânără, Nicolae Bălcescu, singurul ce 
nu cra la locul cuvenit întrun guvern 
revoluționar, judecând după imaginea 
acelei Românii militare, îndelung vi- 
sată până la moartea lui săracă şi vi- 
tează. Prezenţa lui Brătianu în acest gu- 
vern neînsemnat, impune singura re- 
formă îndrăzneață, demnă de marea a- 
mintire ce-i păstrăm: steagul regatului 
viitor, culorile ce aveau să ne deosibea- 
scă pe glob de semiluna împărătească. 

In Moldova revoluția luă înfățișări 
şi mai hazlii. Conspirația porneşte cu 
autorizația prefectului de poliţie, iar re- 
vendicările revoluționarilor se. hotărăse 
în bună înțelegere cu Mihail Sturdza, 
domnitorul. Intrunirea revoluționară 
dela hotelul Regensburg se ține în 'pre- 
zenta autorităti! iar canul mişcării tine- 
rilor era tânărul Cogălniceanu care în 
afară de îndeletnicirea trecătoare de re- 
volnționar o mai avea, în acelas timp 
pe-aceca de aghiotant al domnitorului 
Sinriza. Printre cele 35 de puncte ce- 
ruic de revolnt'onari era şi stricta apli- 
care a Regnlamentnlui oreanie. îmwo- 
triva cărnia se ridicaseră revoluționarii. 
frati de neste Milcov! Poetul Vasile 

Alexandri fu surnrins de reraluție 
halnav în nat şi astfel nu varticină la 
deafhenrarea ei nrea mult. scriind însă 
„Deetentarea Rnmâniei“, tinărită  grahb- 
nir în foi volante şi împărțite pretutin- 
deni. 

Petiţia revoluţionarilor către domni- 
tor a fost deasemeni scrisă de Alecsandri 
în casa lui Costache Sturdza, logofă- 
tul revolnţionar. petție remisă domni- 
torului în audiența dela 29 Martie. după 
care urmează arestările. unora surghiu- 
nul altora şi fuga celorlalți. 

Revoluţia petrecută sub vehii minis- 
trului de interne. se—sfârşise — deşi Va- 
silică Ghica o anuntase „pe mâine“ — 
în curtea lui Alexandru  Mavrocordai.. 


Anton Pann nu se hotărâse încă asu- 
pra revoluţiei, lăsându-și inima să bată 
în acelaș timp pentru şi împotriva aces- 
tei mişcări, până la scena cu discursul 
lui Magheru, 

Se efârşise îndoiala și jocul inimii în- 
cetă. Văzuse revoluția într'una din înfă- 
țişările ei cele mai isbutite, apelul la 
pupor. Li ascultase vrerile şi-i întrevăzu- 
se slăbiciunile. Cum era să-i scape unui 
ochi încercat în bucnia de-a prinde în- 
dută partea de haz a lucrurilor şi în: 
tâmplărilor — lipsa de înjelepciune pro- 
prie tuturor revoluțiilor, lipsă ce apare 
dela început în trăsăturile bietei revo- 
luţie dela 1848! 

Un noroc deosebit îl ajută, nimerind 
la biserica Mavrogheni, o adevărată min- 


ata N 


CVUL 


te deprinsă cu plăcerile şi amărăciunile 
gândirii, preotul Ispas. 

Anton povesti cu farmecul său puter 
nic, clipele de râs pricinuite de chema. 
rea la răscoală a domnului Magheru, 
răsunată în ulița Lipscanilor. Pe urmă 
ascultă. Preotul din faţa lui, nu vorbea 
ca Magheru şi se părea că nici nu ur 
mărește să convingă pe ascultător atâl 
de răracă de sunet îi era vorba învălui- 
tă în privirea de toate zilele. 

— „Dragă Antoane nu trebue să râzi, 
pentrucă ai văzut o parte din revoluțe 
şi ţi sa părut hazlie. 

Nu zic, poate fi cu totul caraghis: 
Magheru suit pe o masă şi chiemând-p» . 
porul la libertate, Cred însă că nu mă 
înşel când spun că revoluțiile toate ai 
în ele ceva cu desăvârşire prostesc ce 
stârneşte râsul ca toate cele ce nu sunt 
fireşte ci stârnite așa din vânt. Nu ști 
nici odată bine de unde pornește o 1% 
voluție. 

Nu ştii nică odată unde se opreşte, dir; 
ce e mai rău nu știi, în drumulei pe 
unde se abate şi ce mai stărâmă. Pen! 
trucă, dragă Antoane, o revoluție odată 
pornită la drum, nu-și mai deosebeşie 
prietenii cari au stârnit-o de vrăjmații 
cari i se pun în cale. 

Fa curăță și la dreapta şi la stânga 
cu măturoiul cel mare, 

Vinovat de această răsturnare, de. 
multe ori fără urmări — e cel carea 
pus măturoiul în mâna unui orb. Rero- 
luţia e oarbă şi jocul ei se efârește pre . 
tutindeni la fel, mai de vreme sau: mai 
târziu, cu reîntoarcerea la lege. 7% 
dărnicie deci, de vreme ce revoluția *' 
dată trecută, cele o clipă înlăturate, fi 
recapătă locul de la început”, 








Hei! N'avea de unde şti nici popă; 
Ispas nici Anton Pann unele pricini mul, 
vechi ce-au pregiitit revoluția ce-are 
să se sfârşească în. nefolos şi neant, 

Sămânţa ei poate îi găsitii lesne în uw.] 
nele hârtii şi cărți mai vechi, ce dove. 
desc infiltrația francmasonică şi revolw! 
ționară în principate, dela 1700 încă, 

Acea, „Taină a Francmasonilor“ tă 
măcită după artea abatelui Prau: dis 
Amsterdam de către arhidiaconul Ghe. 
rasim al mitropoliei, precum și acel tri 
lat despre „,Sculări“ (Cuvântul de: deș 
tepiare ce au spus cetățeanul Carnet 
fruntaşul franțuzesc, pe câmpul Mars 
lui, în ziua de 14-le Juliea 4-le al Rep 
blichei lor, adecă 796) * sunt o mărturie 
de otrava ce-a fost suflată în ţară sub: 
forme deosebite ; ele au pregătit, împre 
ună cu ideile nefericitului Jean Jaqua 
drumurile revoluţiei. 


*) N. Iorga. 
(Sfârşitul în n-rul viitor) 


NOUA PICT 








UBALDO OPPI (Milano): Fete sub 


UNIVERSUL LITERAR, «e WÂ 


URĂ ITALIANĂ 





GIGIOTTO ZANINI (Milano): Foc 


măslini tie UBALDO OPPI (Milano) : Inginer 


ta 


566, — UNIVERSUL LITERAR 


ana Sireanuluale 


O MONOGRAFIE A LUI TALLEYRAND 





Nimeni n'ar fi crezut că tânărul abate 
Psripord, iscusit să imiroducă în infir- 
menia din Saint-Sulpice o foarte tânără 
iată deghizată ca chelrerițţă. va ajunge 
mai târziu mul din marii diplomaţi ai 
Franţei, dar poate chiar unul din acei ce 
realizează în mod desăvârșit tipul omu- 
lui politic (dacă. tocmai uceastă ispravă 
nar fi caracterizat pe omul resurselor 
inepuizabile). 

Şi ce-i mai curios, actii cari cunosc 
cu câtă pertiriie, fostul episcop devenit 
între timp prinț de B6nevent, a pregătit 
uciderea ducelui d'Enghien, mu se sfiesc 
a găsi elogii. forțând amoralitatea lui 
Talleyrand să se piardă în strălucirea 
unei iînteligemţe de o esenţă cu mult 
superioară comtianporanilor săi. La drept 
vorbind, elogiul cel mai ditirambic și 
găseşte aci îndreptăţirea după cum bia- 

„ul cel mai tare pare insuticient. Sunt 
mulţi cani Tau scuzat gândind că la 
calităţi mari corespund. defecte si mai 
mani după cum sunt Și Mai Mulţi cari 
lau unit cu frenezic, 

Chateaubriand nu-l iartă miei când 
este cu un picior în gmoapă și Talloy- 
raid este primit, de posteritate în ilu- 
mina celui care si-a ucis toţi Dummezeii 
şi cărulia meschimewia i-a dejlorat, ela- 
nurile. cele mai idealiste. 

Jacques Sindnrat *) un evudit  escaiat 
francez, ma putut răbda atâta nediep- 
tate. Fără a plictisi cu întâmptavea ne- 
rceroaită a ducelui pomenit mai sus, 
Sindral coboară îmţelegător din absolu- 
tul moral pe pământul păcatalor 'ome- 
neşti. Dâmsul vrea oarecum o restabili- 
re de echilibru și pare că exagerează 
tecmiai în v:lerea compensaiţiei. A Tem- 
şit să ne prezinte un Talieyrand uma- 
nizat, produs al influențellor exterioare 
și a diifemiţilor factori psichologiai. Pen- 
tru aceasta. a plecat mai mult urechea 
Va „miemuoniile” prinţului cai întemeiat 
pe elementele trase de acolo să te prin- 
dă in angrenajul umei dialeetici seducă- 
toane, 

Detla început faci cunostimţa artei care 
se confundă cu diplomaţia lui Talley- 
rar. Îţi explici iscusința şi concentra- 
vea lui într'un timp când câţiva oameni 
cerduceau destinele Europei. El prezin- 
tă vn caz niimunat de 'diformaţie profe- 
sională amintindu-ţi de artistul care 
uită ca părăsit scena. O fire glasială 
dar amant pasionat în unmărirea coan- 
binațiilor diplomatice. Profesa cultul a- 
parenţelior tocmai pentru a mânui cu 
succes realitățile, Talliewranăd știa să 
rintăi, dar minţină — vezi cocheta came 
ta îmbie cu o flonre. Era o inteligenţă 
ser suală, tmătmaă «lim voluptatea pretu- 
erămeii materialului extern şi de multe 
ori nu voia să ştie cine-i, serveste ele- 
mentele *îm găsirea unii soluţii ingeini- 
ouse. IL interesa atunci mai presus de 
icate scopul, țimta finală. 

Abilitatea era facultatea predommnitoa- 
re. „Memoriile“ ne vorbesc de abilitatea 
întrebuința tă până şi în alegerea dis- 
tacţiilor ! Bun. cunoscător de oameni, 
se lăsa. uşor condus pentru ca atunti 


*) Talleyrand pur Jacques Sindral. 





când ei aveau impresia că-l domimiază, 
Tailleyrand să-i facă să incerce senzaţia 
vevtijuluă. A 

Puncii toate aceste calităţi în servi- 
ciul oportumnistuilui, maestru în crearea 
Ge atmosfere si veți avea tipul perfect 
al diplomatului. Taileyrand trăia prea 
puţin în pielea lui; această forţă de 
ohieativiare i-u permis să conducă din 
cabinetul său — cum spunea Hugo — 
Europa. timp d 20 de ani. 

Runăveimța. Dui Simral previne toate 
ohiecţiunile și tocmai necesitatea. aces- 
tui 'exees de. zel dă contur omenesk par- 
sonalității lui Taleyrand. Faptele sunt 
cei maj buni avocatii; în cazul «dle faţă pro- 
curorii cei mai seveni. Contra lor ple- 
dează admiraţia kui Sindral, Dorinta de 
puteve a lui Talleyrand e deghizată în 
patriotism care cere să-ţi serveşti patria 
sub tone regimaiile și în toate împre- 
jurămvile. Fără să vrei te pâmideşti la fata 
«ea prea tânără dim Sairit-Sulpice sau 
la plutobul văzut de ducete dEmghien 
înaintea morţii sale, Dar nu putem fi 
atât de pretenţioşi ca să cenim lui Tal- 
leyrand ca toată viaţa lui să fi făcut o- 
ficiul de seducător sau de conducător al 
conuploturilor odioase. 

Diplomat deşi cu sufletul uscat de 
scepticism a avut, o concepție politică 
destul de avansată chiar prea avan- 
sală, pentru timpul lui, Este concepţia 
cume u zămislit Locaino şi tot aceea 





face să trăiască Societatea Na 
țiumilor, Se prea poate «ca în 76 
nitul vieţii sale  Tafleyramd să, fi fost 
cuprivs de o dragoste fiembinte peniru 
Europa, Acest henu Sar putea explica 
psichologiceşte mai cu seamă prin am 
Ditia dui de a taece «trept um creator în 
politică şi de a lăsa ceva posterităţii, 
Cert este că cchiliprul eumopean sa 
rnemiimul mmuitţă vreme datorită lui şi 
lui Metterrich, i 

Dar de a" maii pomeneste Simdwall des 
pre pretinsa  venalitate a lui  Talley- 
rand ? Ca săsl apere... Mirubeau, părin- 
tele spiritual al prințutui eva venal. Nu 
stiu care seriitom, vorbind despre el spu: 
mea. c'ar fi în stare să facă si o faptă 
bună pentru  bazi. Dar Fefleyrand? 
Pcate îi vemabtitate —- no lusă să ne în- 
irehăm Sindnral —- fapta că, Talleyrand 
pierduse simţul ifemenţiă întme imtere- 
sale lui și ale statului? 

Totusi trecând peste aceste pledoari, 
Tulleyrand re este simpatie nu at 
prin omereseul lui cât și prin latura 
xomamiieă pe cara involuntar o lumi- 
m:ază Simenal. Tot ce-i îndrăzneţ și a- 
purte în viaţa lui ne câștigă, tot ce st 
dcază comunul comantă imperios ad 
mirația, Dacă multe din isprăvile: hi 
Ţalloprand sunt lăsate în umbră, în 
schimb Sintra] se revamșează printre 
cât mai perfectă inăţieme îm mecanismul 
mintal și sufleiese al primului. 


carta 


NEI ai 


HENRY de MONTHERLANT 


Acuzat că nar avea inimă, că în tot ce 
scrie nar fi decât un mascul cerebral şi 
brutal, Henry de Montherlant sa silit 
să dovedească falsitatea afirmațiilor ca- 
lommniaterilor săi, strâugând în ,„Payes 
de tendresse“ dovezi şi argumente din 
opera sa. 

Incepând de la „le Songe“ şi până la 
ultimile texte inediie, Mouiberlant a fă- 
cut un breviar de Qragoste curentă, nu 
de „dragoste cu D mare, ci de dragoste 
măruntă de ficeare zi; un breviar de 
tundreţă, acest popas înaintea unui sew- 
timent mai complet, mai pasionat și mai 
mst. Scriitoarea Gerard d'llouville re- 
ține, din această antologie tandră, naiu- 
rul, tandreta fiului către mamă. Frag- 
mentul cste din „les Bestiaires“: 

„Doamna de Bricoule e fără ştiri de 
lu fiul ci Alban; e îngrijorată şi nerăh- 
Qitoare. Îşi zice că fiul wo mui iubeşte; 
e indiferent, Şi singură şi tristă, peniru 
a-şi trece timpul, arunjează odaia băiu- 
tulni, Juerurile Jui, sertarele... 

Dar căutând şi nşezând prin sertare, 
ea descoperă întrun loc câteva lueruri 
de-ale ei, păstrate cu grijă. 

Intre aliele scheletul unui ciorehine de 
strugure, din care îi făcuse odată o pă- 
puşă. era păstrat în sertar cn dragoste. 
Și, mai departe: „Citind acest capitol 
înţelegem suiletul lui Alban, copil mare, 


ascunzând cu pudoare, sub niiludini de 
om mare, sentimentele sale de dragoste 
credincioasă, de pielate către mama sa 
şi copilăria sa, către tot ce era „dou- 
ceur des femmes“ fără de care totul se | 
usucă, devine sterp; fără influența lor 
şi emoţiile se sterilizează... arta dease-! 
meni”. 3: 

După rătăciri şi drumuri lungi, sfâşiat - 
în experienţe aspre și în întâmplări 
mari, Montherlunt, acest voyageur tra: 
qu€, face în „Payes de tendresse“ un po-: 
pas, loc de odihnă şi de reîntărire pen: “ 
tru un nou drum, pe care-l va  Încerea! 
poate. , 


S 


AR e 
CARŢI 


După o tăcere de vreo câțiva ani, Ro. 
ger Martin du Gard aduugă celor patra 
cărți apărute, încă două, continuând ro; . 
manu! adolescenţei „Les Thibault“. Cele . 
două volume sunt: „La Consultation” şi! 
„La Sorellina“. E anunţat un al treilea... 
volum. Ai 


Di 
rea E of Wa % e 








UNIVERSU LLITERAR. — W7 





canemalooraful 





FILMUL VORBITOR 


Am văzut seu, mai bine zis, am văzut 
și am auzit filmul vorbitor, Lam cunos- 
tut în atelierele socictăţii Gaumont din 
Paris şi am stat uimit în faţa acestei 
toui. invenţii. Mi-am dat însă seama 
imediat, şi aceeaşi păvere o împărtășesc 
bți oamenii de specialitate, cu cari am 
vorbit, că filmul vorbitor nu va putea 
imocut niciodată teatrul, Inchipuiţi-vă 
dialogurile dintr'o comedie a lui Cha- 
plin, marele meșter al arici mute, în- 
two sală de cinematograf de pe calea 
Griviței ! Asa-i că nu merge!:? I.imba 
eglezească, prea pulin sonoră pentru 
vechile noastre și neinteleasă în în- 
teaga Europă continentală ar strica 
'mmai efectul gesturilor şi mimica ge- 
iai a unui mare arţist, de cinema 
praf. 

: Si totuşi filmul vorbitor va avea un 
:tiitor mare. Importanța lui pehiru 0- 
“era de propagandă. culturală abia o 
“putem bănui. Inchipuiţi-vă un film 
'eukural în care, în cadrul unei simple 
povesti de călătorie, cuiare societate em- 


şieză sau frameeză vrea să ne arate 
viața şi cbiceiurile unui popor din cen.- 
trul Africei. Un dans naţional al acelui 
popor, acompaniat de muzica lui naţio- 
nală cu chiote şi strigăte de bucurie, 
redate de filmul vorbitor vor avea de 
sigur un efect cu mult mai mare decât 
simplele mișcări şi gesturi de pe ecran. 

Aşa dar nu vorbă vie, nu dialogul şi 
monoloagele infiniie (închipueşte-ţi-l pe 
Ch. Chaplim monotogând într'o situaţie 
trapi-comică, în care prim câteva ges- 
turi şi o privire ne redă tot shuciumul 
sufletului său tnare) ci sunatele din na- 
tură. apoi tonurile armonioase ale unei 
muzici sau ale unui cântec, fie acela de 
om sau de pasăre, vor putea fi expioa- 
iate cu mult succes «te filmul vorbitor. 

Traporianţa lui educativă pentru! gene- 
rațiile viitoare va fi neasemănat. mai 
mare decât a filmului de astăzi. Pentru 
cinematografele mai mici, cari nu pot 
plăti orchestre bine organizate, va îi 
de mare înswmnăiate morală și mate- 
rială filmul orchestrat, pe care dease- 


menea l-am văzut şi l-am auzit. Se ba- 
zoază pe aceleași principii ca și filmul 
vorbitor, dar în locul cuvintelor vor- 
bite de interpreţi, redă muzica unei 
oreheistre bune, ce deasemenea a fost 
înregistrată pe ai doilea film, pe filmul 
vorbitor şi cara rulează. la reprezentaţie 
în acelaș timp (sincronie) cu filmul vi= 
zual. 

Acelaş aparat, prevăzut cu dispozitive 
speciale, în vederea sincronismului și 
a transmiterii sunetelor la. ecran, ru- 
lează deodată ambele filme, aşezate pe 
bobine separate. 


In locul pianelor hodorogite, pe cari 
le găsim astăzi în unele localuri de-a 
treia mână, chiar şi cele mai modeste 
cinematografe vor putea da publicului 
o muzică bună şi, lucru principal, a: 
daptaţi la acţiunea şi scenele din film. 

Asupra, orchestrelor din localurile de 
cinematografe dim ţară, aşa cum se pre- 
zintă astăzi în comparaţie cu cele din 
Apus, voiu mai reveni, 

Gh. B. 


| IE (RENI (RN INN CNN NNE INDORE URR ARII 





BILLIE DOVE 


RONALD COLMAN 


V68. -— UNIVERSUL LITERAR 





Gen Z Chenraee 








Cu Ș ca Șau-casaa... 


pantalonii 





Constantin Radovici se afla la Căli- 
mănești unde-şi urma o cură şi ande ar 
fi voit să dea o reprezentație cu alţi 
doi-trei colegi. Pretextul cra că nar fi 
stricat pungei actoricești câţiva bani. A- 
devărul era că niciodată Constantin 
Radovici n'a conceput „vacanța“ fără o 
activitate dramatică. 

In parcul din Călimăneşti se oprise un 
pâle de paparude care a avut un succes 
neaşteptat. Toate cucoanele şi toți dom- 
nii din lumea bună care locuesc la ho- 
telul Statului, veniseră să vadă specta- 
colul. Soţia unui fost senator, entuzias- 
mată de jocul paparudelor a crezut că 
trebue să dea v consolare şi să spue o 
grațiozitate lui Radovici, care privea 
trist exhibiţia de goliciuni. 

— Pe când reprezentația dumitale, 
domnule Radovici ?... Nu vezi? lumea e 
dornică de spectacol... 

— Văd... Eu nu cred să am însă suc- 
cesul paparudelor |... 

— De ce ? 

— Pentrucă cu doamnă — scuzati — 
eu voi juca cu pantalonii pe mine.., 


exemplul 


Repetiţiile Teatrului Naţional sunt în 
genere foarte serioase. În 6pecial acelea 
sub direcţia de scenă a domnului Suare 
Z. Soare, zare chiar dacă nu arată ecto- 
rilor cum să joace, le dă totuș indicațiuni 
prețioase, a căror nerealizare, îl fac ve- 
cinic nemulțumit. 

— „Domnule“ strigă el zilele trecute 
unui actor, trebue să pui mai multă con- 
vingere în vocea d-tale. 

Am cunoscut la Berlin un actor care 
făcea o lumea să plângă, citind o listă de 
mâncare !" 

— „Probabil că citea şi prețurile“, 1ăs- 
punse prompt Calboreanu, taleatatui so- 
cietar al Teatrului Naţional. 


Li 


in cabaret 


Urâi, lucru. să tragi cu urechea ja ce 
verbesc alţii : „Dar ce să faci ? Fără să 
wi asculți întotdeauna ca se vorbeşte 
la masa vecimă. Nu te interesează, nu ţii 
minte. dar asculți, Câte odată însă sur- 
priazi lucruri amuzante, cum e şi ur- 
mătorul dialog pa care într'o seară la 
Alcazar lam surprins între do; domni 
„Eime îmbrăcaţi” al cărui înţeles nu-l 
știu nici astăzi : i 

—. Ai plătit? 

„Nut Dar tu? 

— „Nică 

„Atunci să plecăm ! 


Dă . & 


CARNETELE INTIME 


ALE LUI ROBERT de MONTESQU:OU 


MISTRAL ŞI GAUTIER 


SEMN 


Atenianul Banville se arată foarte 
creştin în ultimele sale zile. O dovedea 
prin acţiuni misterioase. Preumbiându- 
se cu el. Mallarme îl văzu odată că se 
opreşte spre a înoda şiretul dela pan- 
toful unui băiat de prăvălie care trecea 
încărcat cu un coș mare. Si după acest 
umil serviciu făcut copilului necunos- 
cut, poetul Amethystelor veni. fără nici 
o aluzie Ja acest motiv de întrerupere, 
să-şi reia locul alături de prietenul său 
şi să continue conversaţia suspendată. 

Mallarme pu se îndoieste că aceasta 
a fost un scmn de umilire creştină. 


e 
CRIMINALITATE 


Cea mai mare. cea mai grozavă dintre 
toate crimele este să mâhneşti cu  uşu- 
rinlă pe cei cari te iubesc, 


e 
INFFERNO 


Frumos cuvânt pronunțat de sătre o 
persoană cunoscută de noi şi zare ar fi 
vai ! adevărat în șnra celor mai mulți? 
„Infern ! Trebue să cred în el, deoarece 
sunt în el“! 


e 
VIVOS ET MORTUOS 


Rodenhach nu voia să fie pronuntat 
cuvântul mort ; când cnnilul său îl găs? 
într'o carte în timpul lertiei sale de lec- 
tură, se opri murmurând: „Acesta este 
cuvântul pe care nu trebuie să-l spu- 
nem“, 

* 


SEM 


Sem spunea: „Nu eşti niciodată mul- 
țumit de propria ta caricatură ; dar se 
găseşte totdeauna cea a altuia... care 
consolează“. 

L ] 


SOŢI BUNI 


Cei cari au fost soți buni devin aproa- 
pe întotdeauna foarte răi văduvi; se 
recăsătoresc iute: ci iubess căsătoria mai 
mult decât nu iubeau pe soţia lor. 


L 
RECUNOAȘTERE 


Ducesa de Noailles, îndată după apa- 
riția lui Coeur Innombrable, volumul de 
versuri al cumnatei sale, a strigat cu 
toată convingerea desperărei: „Se va 
crede că eu sunt cea care a scris toate 
porcăriile astea“. 


„Ah! scumpul mew maestru, punte 
într'o zi Mistral lui Gautier — ce păca 
că scriţi întrun dialect pe care nimen' 
nu-l mai aude şi pe care nu-l mai între: 
buințează decât vre-o sută de persoane 
savante. 

Și acum autorul Ini Emaux et Camâes 
îl privea fără să-l poată pricepe : 

„Vreau să spun limba franceză, făcu 
pociul lui Mircille. 


PARALELA 


De mult vreau să fac o paralelă în- 
tre funerariile  sărmanului Verlaine, 
mort fără să lase cu ce să se plătească 
un Îinfoiu: e iarnă, poeții îşi dispută o 
noarea de a purta cordoanele giulziulu 
de pe sicriu. Are cea mai frumoasă bi 
serică :  Saint-Ftienne-du-Mont. Faur, 
care l-a pus în muzică, aşa pre cum se 
ştie. deţine orga. 

Se desvălneşte un timp primăvăratez; 
este a sărbătoare, adevărata înmormân- 
tare a cântărețului! O mulțime singură 
venită, fericită şi plină de bună-voinţi. 
străbate Parisul, fâlfâind şi alergând în 
toate părțile. Femei frumoase împodo- 
besc cortegiul cu grația lor. La cimitir, 
discursurile se desfăşoară spontan, doar 
râtoeva pregătite. mai ales Barrts, Aca- 
demia nu lipseşte. prin prezența amicală 
şi fraternă a lui Coppte. 

Comparati acum cu funerariile lui A- 
lexadru Dumas fiul, favorizatul, cople- : 
şitul de demnități omeneşti, înmormân- - 
tarea civilă, unde mulţimea, prost în- 
formată, ajunsese până să îinbrânceasiă + 
în proavă familia defunctului. i 

Se ştie că dramaturgul a fost împins 
în parte până la acesată «xtremă prin: 
stângăcia lui Mer d'llult care, însărd: 
rat să vorbească la căsătoria celei de a 
doua fiice a lui Dumas, n'a simţit nevoia 
să fază o aluzie la existenţa tatălui. 

Oribilul monument funerar din Saint-: 
Marceaux completează această impresie 
penibilă : reprezintă întocmai porirelul 
omului care a voit să fie înhumat în hal.; 
lat de casă şi fără apă sfinţită, Sar 
crede, cadavrul unui asasinat într'o casă 
de femei. Dama cu camelii îl reclamă, 
Marmura mormântului are aerul unu. 
mese de morgă. 








„Robert de Montesquioa 


UNIVERSUL LITERAR. —- 540 


UaBencar'ea | 





0 Secantaas cie 
cv'vanie 


Omul care a ştiut să acorde amănun- 
tuiui acea proverbială atenţie, Newton, 
a fost totuş odată desarmat ca un copil 
în faţa unei probieme mărunte şi cu s0- 
luţia de practic elementar. 

Aşa, odată, supărat pe cele două pisici 
ale lui cari singure aveau îngiduinţa 
să-l viziteze după voe, dar care abuzau 
prin insistența cu care cereau mereu să 
intre şi să ese, a chemat tâmplarul şi 
la rugat să tae în uşe două portiţe prin 
care pisicile să poată circula în voe. 

— Dar de ce două, a întrebat tâm- 
plarul. 


— Două, una mai mare şi una mai 
mică, pentru că am două pisici, una 
mare, de Angora şi alta mai mică, a 
tăspuns cu candoarea fizicianul, 


Una 
Rilke, 

Rilke era pe atunci secretarul lui Ro- 
din şi locuia, ca orice secretar, la un 
hotel din Montparnasse. Intro dimi- 
- maţă — se culcase după ora 3— fu 
iioplat de  ciocănituri insistente în 

— Ce e? 
Rilke, 

ae Eu, 
şeapte. 

— Seapte ?.. Mulţumesc... 

Poetul se gândeşte puţin, se spală, se 
imbracă și ese în oraş. Cu toate astea 
nu ştie încă pentru ce a lăsat vorbă să 
lie deşteptat la ora 7. Trece pe la cafe- 
neaua „du Dome“, pe la „Closerie'“ unde 
dbișnuia să-şi dea întâinire cu prietenii, 
wnsumă la fiecare câte un cafe-creme, 
% întoarce din nou la „Dome' şi din 
“dou la „Closerie“. 

La 10 porneşte, mereu nedumerit, spre 
atelierul lui Rodin. Maestrul nu-i acasă, 
Rilke îşi isprăveşte lucrul, mănâncă la 
„Au rendez-vous des chofeurs", îşi ia 
wfeaua la „Hotonde” şi mereu obsedat 
ds întâlnirea lui ratată, se întoarce la 
hotel. 

Portarul îi dă cheea şi se scuză surâ- 
ind; Scuzaţi, băiatul a greşit azi di- 
dineață camera. In loc să bată la nu- 
mărul 6 a bătut la d-voastră, la 16. 


întâmplată lui 


Reiner Maria 


Cine-i, întreabă buimăcit 


băiatul de 
















serviciu. E ora 


' George Feydeau, autorul dramatic era 
itrun restaurant. Stătea, după masă, 
a ţigarea în gură, cu mâinile în buzu- 
ur, O actriţă (unii zic că era româncă) 
4 apropie de el şi într'un suflet debită; 
„A! Domnul Feydeau, ce fericită sunt; 
'w vam jucat piesele peste tot, la Bucu: 
pşti, la Cluj, la Viena, peste tot... peste 
[188 

lar Feydeau fără să se mişte: 

„Nu face nimic... Nu sunt supărat.“ 


lo caz car 


CALENDARUL CHINEZESC 


Dintre toate calendarele, cel mai sim- 
patic şi amuzant prin ritmul lui lunar, 
e calendarul chinezesc. Celeştii își. nu- 
mără zilele după capriciu și fantezie: 
une ori anui are treisprezece luni; alte 
ari mumai douăsprezece şi anume: geapte 
ani, unul după altul, luna apare de 
treisprezece ori anual, după aceia ur- 
mează. alţi doisprezece ani cu câte două- 
sprezece 'luni fiecare, Intre timp însă, 
din dragoste pentru variație, savanții 
cerului chinezesc acordă oamenilor gal- 
beni câte o lună în plus la fiecare trei 
ani. Şi de ce nu? 

Chinezii puteau să-şi organizeze un 
calendar chiar mai fantezist fără ca 
prin asta să schimbe întru nimic durata 
existenţii ori vre-o cât de anodină lege 
a firii. Numai că, din nenorocire, în ul- 
timul timp, un grup de comercianţi din 
Shangai, cari sunt sub controlul chine- 
zesc, au început să socotească încântă- 
torul calendar ca incomod. 


Spun prozaicii, că pentru. bunul mers 
negustoresc, unde se lucrează cu date 
precise şi pozitive, calendarul lor nu e 
bun de nimic și i-au cerut modiiicarea, 

Cererea lor a fost luată în seamă şi 
iată cum în curând chinezii vor fi ne- 
voiţi să trăiască negustoreşte, după un 
calendar catolic. 


SUCCI IARAŞ RABDA 


Faimosul italian Succi care sa expus 
în public de 63 de ori, demonstrând că 
poate răbda de foame până la 30 de zile 
se află acum la Vichy unde estelaa 
Gt-a a lui exhibiţie. El stă culcat peo 
saltea într'o cutie de sticlă închisă şi si- 
gilată. Bea un litru de apă pe zi. Sii cu 
o mână pe stomac și alta întinsă de-a 
lungul trupului. 

Imobilitatea lui e aproape complectă. 
Respirația foarte slabă, deabia îi ridică 
pieptul. 

Sucei speră să bată „recordul“ de re- 
zistenţă care până acum era de patru- 
zeci şi două de zile. 


IMBLANZITORUL DE CROCODILI 


Sunt cunoscute exhibiţiile îmblânzito- 
rilor de șerpi cari ştiu, prin fluerături 
de incantaţie, să facă inofensiv pe cel 
mai veninos şarpe. De îmblânzitori de 
crocodili însă nu sa vorbit până acum. 
Şi totuş, un reporier al itaiieneșştei 
„Gazzetta del Popolo“, trimite din Afri- 
ca, redacţiei lui, o fotografie cu un ast- 
fel de îmblânzitor şi explică pe larg cum 
omul, care e un negru din apropierea, 
lacului Victoria Nyanza, intră în apă şi 
chiamă cu sunete guturale şi îluerături. 
Crocodilii vin şi negrul începe o serie de 
demonstraţii din cele mai periculoase: 
călăreşte pe ei, îi obligă să facă anu- 
mite îiguri și mai la urmă se lasă pur- 
tat în gura lor... lată ce ar face un nu- 
măr senzaţional de circ european. A- 
colo însă negrii asistă la spectacol îără 
nici o intrare, 





caricatura zilei 
DENTIST SPORLIV 





— Un moment! „Cum termin exerci- 
țiui nu mai e nici dintele în gură !* 


LA EL ACASA 





Dresorul de lei încearcă să dea afară 
pisica... 


COPIL ASCULTATOR 





garea. 
— Cum mă, nu ţi-e ruşine. 
prinzi ţigsarea dela mine?! 
— Da, că mama nu-mi dă voe să mă 
joc cu chibriturile. 
(Lițe) 


Îţi a- 


50. — UNIVERSUL LITERAR 


Ceara scelesice îns exirease 





VIATA LUI DISRAELI 


Andre Maurois 


Disraeli n'a fost nici cel mai mare ministru al Angliei şi nici cel mai 
strălucit scriitor al ei. A fost însă cea mai elegantă siluetă a Lonărei poli- 


tice, literare şi mondene, dela sjârşitul secolului al 18-lea. 


A pornit de jos, aproape din Gheto, şi a făcut cea mai frumoasă 
ascensiune pe care o poate visa cineva, rămânând până la urmă moral și 
generos, el cel inteligent ca Talleyrand, ambițios ca ducele Cardinal de Reiz 


și sărac ca Villon. 





Benjamin Disrasli 


DESCENDENȚA 


Din resturile judaice gonite în 1290 
din Anglia de către Eduard I, de către 
lilip cel frumos în 1306 din Franţa şi 
din Spania pe vremea inchiziţiei, s'au 
format multe ghetto-uri în ţări ospita- 
ilere, ca republica Venețiană sau ţările 
di jos. Odată cu reforma şi mai cu 
scamă odată cu înfiinţarea bisericei an- 
iglicane, lumea ajuseană începe să fig 
mai îngăduitoare cu aceşti expulzați. 
[dietul semnat de Cromwel îi înapoiază 
în Anglia. 

„Și astfel în 1748 soseşte la Londra un 
tânăr judeo-italian Isracli: sau d'Israăli, 
devenit mai iârziu Disraăli, crezând că 
intro țară nouă şi prosperă afacerile 
sale vor reuşi mai uşor. 

„Benjamin şi Sarah d'israsli avură un 
singur fiu, care îngrozi această familie 
de vechi negustori prin enriozitatea ap- 
titudinilor sale. Acest copil palid şi ti- 
mid nu se preumbla de cât cu o carte 
În mână, lăsând să se vadă un desguat 


surprinzător pentru orice formă de ac- 
țiune. Isac d'Israeli, acest neiuțelegător 
şi nedisciplinat fiu, a fost tatăl lui Be- 
niamin VDisraâlii scriitorul şi omul de 
stat de mai târziu. Autor al unei cărţi 
„Curiozităţi, ale literaturei” Isac Dis- 
rasi fu consilerai în contemporanitatea 
sa ca un bun gcriitor. Astiel micul Ben 
se găsi dela început în mijlocul unei so- 
cietăţi pe care a dorit-o totdeauna. 
Beniamin Disraăli, sau cum i se spu- 
nea mai pe scurt Ben, avea o mare ad- 
miraţie pentru tatăl său ca scriitor. Şi 
asemeni tatălui său îşi petrocea toate o- 


rele libere în voluminoasa bibliotecă a 


lui British Museum. 

A fost foarte de tânăr trimis la şcoală, 
intâi la o oarecare Miss"Ropur, pe urmă 
la Reverendul Potticany, unde cea mai 
nare atenţie se da „moralei şi lingrici”. 

Aci Ben face o descoperire cre îl sur- 
prinde : el nu era de aceiaş religie şi 
rasă ca restul camarazilor săi. Pentru 
prima oară.  Disraăli aude vorbindu-se 
de creştini și evrei. | 

Isac Diaraăli prevăzând greutăţile pe 
cari le-ar întâmpina un evreu în forma- 
vea unei cariere publice îşi boteză fiul 
la biserica Saiut-Andrew. 

Ca orice existență celebră,  Be- 
niamin Disradli şi-a trăit adolescenţa în 
irun mod cu totul abstract, Când su 
preumbla singur, îi plăcea să-şi imagi- 
neze că este Primul ministru sau co- 
mandantul armatelor. Cu toate acesiea 
nu sa arătat niciodată neputincios în 
faţa realităței. A stăpânit de mic viaţa. 
Singur străin printre colegii săi, le-a 
fost totuşi adevăratul lor şef. 


DOUAZECI DE ANI 


Contrar voinței sale, care îl îndruma 
spre literatură, Ben incepu să studieze a- 
vocatura întrun biurou din Frederisck's 
Place, unde vedea zilnic defilând oameni 
de siat, bancheri şi negustori, Seara îşi 
continua lecturile în biblioteca iatăutui 
siu, Câtcodaiă era invitat de căire pa- 
tronul său, unde întâlnia femei şi fete ti- 
nere. Plăcea muli. Avca ochi voalaţi, un 
nas pur, o gură nervoasă, un ten de o 
extraordinară palvare. 

Alteori tatăl său îl trimetea la editorul 
Jehn Murray. Acolo Ben întâlnia scrii- 
tori cunoscuţi și asculta conversații -ari 


il dispuneau. Vedea aci pe Samuel Ro 
ger5, Tom Moorc, prietenul lui  Byzon, 
sosit proaspăt din Italia unde întâluise 
pe celebrul poet. 

Disraăli intră acum în viaţă Înze» 
trat cu o puternică ambiţie, un aspett 
frumos şi câteva principii  asemenei a 
cestora : Nimic nn este mai folositor m 
nui om care intră în viaţă decât să fie 
puţin criticat de femei; sau: Dacă ua 
interlocutor nu este de părerea ta, în 
chină-te uşor şi vorbeşte despre al. 
lueru. 

„Cea mai considerabilă intreprindere a 
timpului” cum o numia el, o incearcă 
Ben la vârsta de două zeci de ani, pentr 
ca tot la <louăzeci de ani să se reiragi 
înfrânt şi plin de datorii. Anume er 
vorba ca împreună cu editorul Powles şi 
scriitorul Murray să scoată un mare &- 
iidian în genul lui Times, precum și o 
mare revistă liierară: The  Quarteriy 
Review. Pentru aceasta era nevoe deo, 
fațadă, de un om cunoscut, ales din lb. | 
mea lorzilor, Disracli desemnă pe Le 
ck harti, ginerele lui sir Walter Scott, pu 
ternicul zilei. Ce are aface dacă Lockhart 
locuia în Scoţia?  Expeditivul tânării 
va aduce la Londra. 

In acest voiaj pentru Scoţia, adolescen, 
tul, ale cărui tentative la vârsta lui pl 
vea absurde, dă dovadă de mult cunj 
şi mai cu scamă de spirit întreprinzător, 

lată cum a fost primit Disraăli de & 
tre Walter Scott: 



















„In frumoasa sa bibilotecă, cu o duzii 
de foxterrieri pe genunchi şi pe umeri, 
Scott ascultă cu simpatie explizaţiile 4 
nărului bărbat, a cărui romantică u. 
doare îi plăcu. Lui însuşi îi plăceau ati 
cerile ; aprobă proiectul, dar ceru w 
loc în Parlament peniru ginerele său: 
Fra necesar ca directorul unui mase ju: 
nal să fie un purlamentar. Benjamin pri 
mise totul. ; 

Disiracli rămase trei săptămâni la Le 
ckhart, luând masa aproape în fiecare 
scară la Scott, Această viaţă îi plăcea în: 
tru totul. Spre scară, Ana Scott cânta 
balade scoțiene,  acompaniindu-se k; 
harpă şi bătrânul Sir Walter Scott po 
vestea povestiri frumoase. Toată lumes 
era îucântată de Benjamin. Tatăl dă: 
scria lui Murray: „i 


„Nimic nu este contra lui, decât tue- 
rețea sa, un defeci, pe care câţiva ani de 
experienţă îl vor corija repede,. Proiec- 
tele sale sunt vaste, însă pline de bun 
simț şi Ben este întru totul serios când 
se pune la lucru“. lar Murray scria lui 
Lockhart: „Am lăsat pe tânărul meu prie- 
ten Dirakli să meargă la  lDomnia- 
Voastră, convins că veţi vedea îndată zeea- 
ce vrea... Pot să spun că nam mai în- 
tâlint niciodată un debutant care să pro- 
mită atâta. Adânca sa cunoaștere u na- 
turei omeneşti, laturea practică ua ilei- 
lor sale, m'au surprins mult Îa un tânăr 
care a trecut cu puţin al douăzecilea an 
al vârstei sale. Vă asigur că Disraăli este 
demn de toată încrederea, discreţia fiind 
încă una din calităţile sale. Dacă marele 
hosiru plan se realizează, sunt convins că 
veți găsi în el un prieten de nepreţuit“, 


Urmrea a fosti că Disraăli se întoarce 
cu consimţământul lui Lockhart. 

Dar câteva zile apoi un krach se pro- 
duse la „Stock Exchange”, unde  Dis- 
raăli deţinea un important număr de ac- 
țiuni. La douăzeci de ani el se afla îm- 
povărat de datorii, pe cari a viaţă întrea- 
gă nu ar fi putui să le plăicască. Şi astiel 
în câteva zile el fu eliminat din comn- 
binația, pe care singur o formase. 


VIVIAN GREY 


Tatăl său, cara ignora pe deo parte 
partea cea mai gravă a aventurei, dato- 
sia de sapte mii de lire, îi spuse însă 
că la vârsta ca este absurd de a zice 
că viaţa este a partidă pierdută. După 
o săptămână de repaos, de meditații şi 
de eforturi, pentru a ințalege în ce jocur 
su a fost rău conceput, Ben fu surprins 
de a încerca de odată o mare dorinţă de 
a scrie şi mai precis de a scrie un ro- 
man. Această primă csperienţă, această 
luptă, această înfrângere îl tenta să 0 
mgrăviască. Voia să creieze un erou sub 
al cărui nume să se explice cl însuşt, 
Infrânt pe terenul politico-financiar 
trebuia să reuşcască pe cel literar, Mas- 
ca pe care o adoptă fu destul de trans- 
parentă. Ca și el, eroul săn, Vivian Grey, 
era fiul unui scriitor distrat, înconju- 
eat întotdeauna de cărţile sale. Ca şi el, 
Vivian fusese expulzat dintr'o şcoală. Și 
la fel era consumat de o arzătoare am- 
biție politică. Primul plan al lui Vivian 
Grey era următorul: „lu acest niw- 
ment desigur există un om de o naştere 
imaltă, dar a cărui inteligență nu îi aju- 
H de a fi şi un om puternic, Vivian 
Grey are inteligenţă, dar nu poscdă o 
altă naștere. Când două persoane pot 
“aât de bine să se cumplecieze pentru ce 
“su se unesc?” Atunci Grey se puse în 
:dutarea seniorului puternic şi stupid, 
“pe care îl cuceri în scurt timp, flatându-l, 
Seniorul puternic şi stupid se giisi în 
persoana marchizului de Carabas, Vivian 
jujanse să îl convingă pe acesta de nece- 
siatea formărei unui partid Carubas și 
d a deveni prim-minstru. El nu se în- 
sbia de succes : „căci unul din priucipiile 
domnului Vivian Grey era că totul este 
posibil“. 

Modelând astiel în imaginaţie pe eroul 
du, nu fără lucidă severitate, Disrasli, 
HI ficu apoi să eşueze, victimă a intri- 
pi şi a relei-voinţi şi îl trimise, rănit, 
tuuumat, să facă un voiaj în străinătate 
poitruca să uite, 


Totul era adevărat, nimic nu fusese 


inventat. Conversaţiile erau făcute după | 


cele avute cu Waiter Scott şi cu Mur- 
ray. Disrasli eşua în roman acolo unde 
esua şi în viaţă. 

Romanul, editat de Colburu şi lansat 
printrun truc, avu un foarte maresuc- 
ces, dar când se află cine este autorul 
un scandal deveni de necvitat. . 

Incă un roman „Tânărul Duce“, de astă 
dată un romau monden, stabili prestigiul 
literar a! lui Beniamin Disraăli, 


AVENTURI 


Asemeni lui Vivian Grey, Ben se ho- 
tări să-şi refacă forţele printr'o călă- 
touic, Gibraltarul fu prima etapă. In Spa- 
nia îi plăcură foarte mult casele albe, 
perdelele verzi, Figaro în ficeare stradă 
și Rozina pe fiecare balcon. Vizitând ALl- 
hambra, el se aşeză pe tronul Abencera- 
jilor cu un asifel de acer, încât bătrâ- 
na gardiană a palatului îl întrebă dacă 
este un descendent al Mautrilor, „Acesta 
este palatul meu“ spuse el. Şi fu crezut. 

De altminteri avea în el atâta farmec 
oriental, încât un oarecare  Mehmed- 
Paşa ii spuse, că nu poate să fie un en- 
glez adevărat, deoarece este capabil să 
meargă atât de încet şi legănat. 

La Malta, etapa următoare i se ivi 
un adversar. lira un englez, James Clay, 
care bătea toatii garnizoana la tonys, pe 
prințul Pignatelli la biliard și înireaga 
legaţie rusească la carte. Englezul era 
întradevăr întru totul remarcabil, dar 
de sigur se putea lupta şi cu alte arie. 

Pentruca să srăpâneşti oameni scria-Ben 

tatălui său, trebue sau să-i învingi pe te- 
renul lor, sau să nu ţii seamă de ci. Clay 
face una, eu fac pe cealaltă şi amândoi 
suntem deopstrivă de populari. Afecția 
reuşeşte câteodată: inai mult decât spiri- 
îl. Fi, cum priviam jocul rachetelor, o 
minge căzu la picioarele mele. Am luat-o 
de jos și remarcând un ofițer foarte re- 
pezit, l-am rugat întrun mod cu totul 
umilit de a face să parvie mingea ju- 
cătorilor, deoarece eu nam aruncat în 
toată viața mea o minge. Acest incident 
este acum subiectul oricăror  comver- 
saţii“, 
„Apoi „blestematul de evreu mic şi 
lăndăros începu să facă un turneu de 
vizită, îmbrăcat în vestă andaluză bro- 
dată, pantaloni albi şi centură în toate 
culorile, Jumătate din populaţia insulei 
îl urmări pas cu pas, astfel încât toate 
afacerile fură paralizate în timpul în- 
iregei zile. Indrăzni să se prezinte în a- 
ccastă ţinută <hiar Guvernatorului, om 
distant şi rece, care totuși izbucni în râs 
şi îl primi cu afecţiune. Englezii cei 
mai gravi iubesc extravaganța pria teama 
de urât, de plictiseală, atât de puternică 
la ei, 

Disraăli părăsi Malta îmbrăcat ca pi- 
rat grec. Purta o cămase roșie, butoni 
de argint mari ca doi shillingi, centură 
încărcată cu pistoale şi pumnale, casche- 
tă roşie, pantofi roşii, largi pantaloni al- 
başiri încărcaţi de borderii, Nouă cuce- 
rive: faimosul James Clay îl întovără- 
şca, Luau cu ei, ca valet, pe un oarecare 
Tita, fost gondolier al lordului Byron, 
admirabil venețian, care înjunghiase doi 
suu trei bărbaţi şi ademenise câteva fete 
frumoase în contul poetului. i 

lecusalim, patria lui Crist, la care Dis- 
radli îi plăcea să se gândească întormai 


UNIVERSUL LITERAR, — SH 


ca la un tânăr prinț ebreu. Aci află Ben 
despre istoriu unniiânărevreu David A- 
lroy, un prinţ al <aptivităței, care voise 
să-şi scape poporul de jugul turcesc, Un 
destin asemănător îl atrase pe Disraăli 
spre acest Alrvy. a cărui istorie începu 
să o conceapă sub forma unui roman. 


CUCERIREA LONDREI ! 


Pentrucă un atac direct era imposibil 
la acea epocă, Disraăli îşi schimbă tac- 
tica. Avea să pozeze, Dandysmul este la 
Londra şi acum. un mijloc de nepreţnit 
pentru izbânda acţiunilor tale. 

Multe femei din lumea mare cerură să 
le fie prezentat autorul lui Vivian 
Grey“ şi „Tânărul Duce“. Intro ţinută 
sclipitoare, folosindu-se totodată de fru- 
museţea sa fizică şi talentul său de cau- 
scur Disraeli, începe să frecventeze sa- 
loanele înalte, al căror răsfăţat avea în 
curând să devină, Lady Cork spunea că 
nu există serată reuşiță fără prezența 
lui. 

Dar anii îşi urmau cursul lor; Dis- 
rasli avea troizeti şi doi de ani — bătrâ- 
nețea unui paj. 

Marca lui pasiune, rămăsese tot poli- 
tica şi candidat de patru ori la alegeri 
ca independent căzu. Apoi cele patru 
candidaturi, o amantă eheluitoare şi un 
dandysm costisitor îi triplară datoriile. 

Femeile aveau însă să-i deschidă calea. 
La carolina Norton, cunoscu pe lordul 
Melbourne marele ministru whig, care 
fn sedus de ideile originale şi de eloc- 
vența îndrăzneață a tânărului. 

Mulțumită unei polemici cu O'Conunell 
şi unei cărți „Apărarea constituţiei en- 
gleze, sub forma unei scrisori către un 
nobil lord“, Disrali îşi mări popularita- 
ica, Intrat în partidul conservator și 
susținut de graţia utâtor „lady, Dis- 
rasli îu ales alături de Wyndham Lewis 
membru al Parlamentului, 


LEADER 


Dela deschiderea Parlamentului cinci- 
sprezece' zile, rămase doar un spectator 
a! dezbaterilor .Ar fi avut o mara 
poftă să vorbească, însă era cu totul in- 
timidat. Se vedea înconjurat numai de 
oameni iluştri, Lordul Melbonrne, cu a: 
juiorul Irlandei, conserva puterea. In 
faţa lui Ben, pe banca Minișirilor, şi în 
faţa urnei de votat, era leader-ul whig 
lord John Russell, mic de tot în redin- 
gota sa neagră, cu fața pe jumătate as- 
cunsă sub o pălărie cu boruri, cu aerul 
dezolat, lordul John car&, simbol per- 
fezt al partidului său, avansa ideile cele 
mai îndrăzneţe în cel mai archaic stil 
şi pronunța „democraţie' zn o voce de 
aristocrat. Lângă Lordul John era Lordul 
Pulmerston, Ministrul Afacerlor Străine, 
cu favoriţi mari vopsiți, Palmerston des- 
pre care Granville spunea: „Are ae- 
rul unni  €erupier hăirân din Bade, în 
pensie“, și pe care vhig-ii îl sozoteau 
ca vulgar pentrucă el nu avea „acest 
ceremonios respect pentru Coroană, pe 
came whig-ii l-au arăiat întotdeauna, 
chiar când detronau Regii”. Aproape de 
cl, destăcându-se din masa masivă care 
separa miniştrii de opoziţie, Disragli 
vedea silueta impozantă a lui Sir Robert 
Peel, leader-ul conservator, zu nasul fin 
şi gura spirituală. Lângă intrare, între 
radicali, era prietenul său Bulwer; în 





823. — UNIVERSUL, LITERAR 


mijlocul trupei irlandeze, teribilul său 
duşman O'Connell. 

Ceeace îl tulbura era acest amestec de 
costume  maiestoase şi neglijența ţi- 
nutei. Se auzia foarte prost. Se flecărea 
în timpul discursurilor ; deputaţii intrau 
şi eşiau fără încetare. Toate aceste mici 
detalii  nelinişteau pe acest  neofit, 
care demult le observase din afară. Era 
sigur că în ziua când va lua cuvântul 
să nu comită nici o greşală, de a se a- 
dresa singurului „Speaker“, urmând îic- 
țiunea admisă în acest loc, de a numi 
pe orice avocat deputat „onorabilul şi sa- 
vantui gentleman“, pe Sir Robert Peel 
„prea onorabilul  Baronet”, pe Lordul 
John „nobilul Lord opus“. Deja frazele 
sale numai gândite , erau turnate în ti- 
parul parlamentar. Dază va deveni mi- 
nistru, cum va şti el să lovească cu 
pumnul în această urnă de votat şi la 
slârşitul unui discurs aclamat să cadă 
neglijent pe banca ministerială, trecân- 
du-şi pe buzele sale o batistă de mă- 
tase fină. 

Şi iată acum debutul său: „Irlandezi 
şi conservatori priviră cu curiozitate pe 
uoul orator care se pregătia în fața lor; 
mulți dintre ei auziră spunându-se des- 
pre el că ar fi un şarlaian, fost radical 
devenit conservator,  „compunător“ de 
romare, orator pompos; se ştia că avu- 
gese cu O'Connel o ceariii violentă şi 
un partid întreg de prieteni numeroşi 
sau grupat în jurul acestuia de îndură 
ce Disraeli sa ridicat. Gentilomii câm- 
peneni examinâu cu grije a:castă iaţă, 
atât de puţin engleză. Buciele şi costu- 
mul îi agasa.  Disrasli purta o haină 
verde, o vestă ulbă acoperită cu lunţuri 
de aur („Pentru ce atâtea linţuri, Dizzy, 
îi spunea Bulwer, te pregăteşti să fii Lord 
Primar, sau ce?“), o cravară mare nea- 
gră, zare sublinia paloarea tenului său. 
Era foarte emoţionat. Era un moment 
grav — juca. o mare partidă. Trebuia să 
arate liberalilor ce om pierduseră în ei, 
conservatorilor că un viitor şef era prin- 
tre ei,lui O'Connell că ziua expiaţiei 
a sosit, 

Vocea lui Disraăli, puţin forţată răsu- 
nă, Dar spectatorii erau pregătiţi pentru 
o atitudine agresivă, 

Râsete, zgomote şi exclamaţii „la ches- 
liune“ întrerupeau pe orator, Disraăli nu 
cita ziire şi date. Nu speria vorbind de 
d „alii necunoscute de nimeni dintre ca 
prezenţi. Tot ce a încercat a lost să cla- 
rifice o chestiune“. 

Desigur acesta nua fostun eșec, decât 
formal. Disraăli reuşise să-şi pună cali- 
tățile în cei mai tericit ungiu de pers- 
pevtivă, căci imediat după acest debut, 
privirile lui Sir Roberi Peel se îndrcp- 
tară spre el. În curând Disradli devine 
favoritul adunărei, 

Da: cu tcate serviciile aduse partidu- 
lui, protecţionistul Disraili avea să mai 
sulere de pre urina relei voinţi, 

„Masca dandy-ului smulsă, descoperea 
uu magician puternic dar netast* cam 
asifel era cons:derat  Disratli, mai cu 
seamă la curte, unde Regina Victoria şi 
Prinţui Albert arătau o dovedită agre- 
siune faţă de el. Criza de guvern, lasă 
să se întrevadă posibilitatea chemărei la 
palal a lui Robert Peel. Dar amicii lui 
Pcel, Gladstone şi Grabam, întreaga elită 
a partidului urau pe acest parvenit şi 
jurară să nu se unească niciodată cu el. 


simon ji sata, cant — mumia et Pa ta iai 0 fa: ai 


TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL", STR. BREZOIANU No. îi 


Şi sitel Disraăli fu aacrifica:t numele 
său nu figura pe lista noului cabinet. 

De aci a urmat ruptura. Noua o0po- 
ziție era condusă de un comitet de trei: 
Granby, Herries, Disrasli. „Sieyâs, Ro- 
ger Ducos şi Napoleon Bonaparte”, spuse 
un fost ministru, auzind noutatea. 

Ţrei săptămâni apoi, ceilalți doi nu 
mai preziniau nici o importanţă şi Dis- 
raăli apăru în ochii tuturor ,ca leader-ul 
oficial al opoziției ; Lordul Mellbourne, 
care trăia încă, îşi aduse atunci aminte 
de un tânăr palie și buclat care îi răs- 
punsese la Carolina Norton: „Vreau să 
tiu” Primul ministru“, 

„Pe Dumnezeu, spuse el, băiatul o va 
face“. | E 


ca ami ce 


MARY-ANN 


Omul luptelor, dacă nu se simţea o- 
bosit, simţea cel puţin nevoia unei r& 
contortări, îi trebua liniştea unui me- 
naj. Corespunzător situaţiei sale, Disra- 
sli putea să aspire la una dintre cele 
mai strălucite partide de căsătorie, To- 
tuşi, în ziua de 28 August 1539 el se că- 
sătwori cu văduva  tostului său coleg 
politic Wyndham Lewis. 

In noul menaj, Mary Anu, nu aducea 
decât o rentă de 3.uW0 de lire şi apusul 
unei frumuseți vestite altădată, — avea 
<u doisprezece ni mai mult decât ben. 
Se vobia chiar de multe delecte, nein- 
găduite unei femei mondene. Din szri- 
sorile rămase, se counstaţă totuşi că a- 
ceustă căsătorie a lost cauzată de firea 
bună a Mary Ann-ei şi mai cu seamă 
de iubirea intensă faţă de ea a „scum- 
pului Dizzi“, 

Mai târziu, când Mary-Ann trecuse 
peste vârsta de şasezeci de ani, Ben, se 
purta încă întocmai <a unu îndrăgostit, 

lată un portret sipriiua! al lui Disra- 
&li, desemnat .de către Mary-Aun, atuncea 
când în intimitatea cuplulu lor a potut 
să-l cunouscă şi să-l înţeleagă mai bine: 

Foarte zalm, 

Maniere grave şi mai mult decât triste. 

Niciodată iritabil. 

De o iristeţe adâncă. 

Arzător in dragoste rece în prietenie. 

Foarte răbdă:or. 

Foarte muunc.-tor, 

koarte generos. 

Spune adcscu ceeace nu gândește. 

Imposbil să ghiceşti dacă iubeşte sau 
nu. Nu îşi arată sentimentele sale. 

Mulţumit de el însuși, 

Lipsit „de egoism. 

Orice nimic îl amuză, 

Este un geniu. 

Se poate conta pe el până la un anu- 
mit punct. 

Tot sulletul său este consacrat politi- 
cei și ambiţiei. 


LORD BEACONSFIELD 


Tactul şi voința sa au înlăturat de 
acum orice obstacol. Devenit ministru 
de finanţe în guvernul lordului Derby 
și favorizat de nenumăratele crize poli- 
tice, Disraăli avea să-şi realizeze toată 
ambiția, - 

Curba zarierei sale se poate desemna 
cu spicuiri din presa contemporană : 

„Punch, publica in 1859 un desemn re- 


prezentând un leu adormit, pe cara Brt- 
&hi, Disrasli şi Russell se forțau să-l deş. 
tepte, picându-l cu puncte de fier roșu. 
Pe fiecare bară de fier era cuvântul 
„Reformă“. 

Şi după ce îndemânarea lui a făzut ca 
toate legile reformatorii să fie votate de 
un parlament ostil: 

„Un nou personagiu se forma în epirl- 
tal public. Punch publica un desemna: 
Disraă! în triumf. Era un incus sfinx de 
piatră a cărui faţă era ceaa lui Ben, tras 
spre templul Relormei de către o mul: 
jime de sclavi goi, între cari şi Gladsto- 
ne, şi pe cati îi biziuia Derby“, 

in Februarie 1808 este chemat pentru 
prima oară ca ministru president.. 

Regina, căreia_el îi va ocorda titlul 
de împărăteasă a Indiilor, îi arătă toat 
încrederea, 

Succesele şi abilitatea sa îi asigură un 
loc în camera lorzilor — lord beacons- 
field, senior şi baron de Hughenden. 

Şi din nou Punch reprezintă Britania 
condusă de un ghid cu aspect disraălien 
spre malul unui torent, în fundul căruia 
se citea mare: Război. 

Congresul dela berlin i-a fost o nouă 
împrejurare favorabilă pentru deslăşura, 
rea posibilităţilor sale politice. Din în: 
cleştaiea răsăriteană, Disrach a adus 
Angliei, Ciprul. De acum creditul guver- 
nelor sale şi-i ia din șease in şease ani, 


OMAGIUL REGILOR 


O mare prietenie se naşie între regină 
şi ministrul său, Ben, rămas văduv pen 
tru a doua vară, evoză ligura Mary: 
Anu-ei, iar regina pe cea a prinţului Al 
beri. 

Petrecându-şi sărbătorile şi vacanțele 
la Hughenden nu uită să-şi in cu el câte 
un clasic favorit: Horaţiu, ]heocrit, Vir. 
giliu. 

Spiritul şi mobilitatea specifică lui 
nu îl părăsesec nici în aceste zile de trist 
crepuscul. Imediat ce se simţea mai bine 
îşi părăsea moşia şi ieşea in lume, 

Incânta iarăş prin tonul său  melan- 
colic cu care îşi repeta vechile sale tpi- 
grame şi prin graţia puţin irecută a 
politeței sale. Dinamismul îrazelor sale 
era tut aşa de celebru, cum era şi ex: 
plozia lor în tinereţe. Unei temei tinert 
care i-a întins un braţ gol, i-a murmu 
raţ simplu : Canova. 

Consumase însă într'o singură viaţă &« ; 
nergia atâtor esistente, Trupul său ara! 
aspectul unei mumii. j 

Inconjurat de toate agremeniele poi. ; 
bile unei asemenea cariere, i se întân. 
plă totuşi să moară la 15 Aprilie 1681. 

Funerarii naţionale i-a lăcut rivalul | 
său politie de totdeauna Gladstone (care 
a fost imediat chemat la guvern). Da 
pe una din zoroanele mortuare se putea | 
citi scrisul reginei: „Florile sale favori: | 
te“ şi „Mărturie a unei afecţii adevărate | 
respect şi prietenie“. i 

lar lângă profilul de marmoră a lo.! 
dului Beaconsfield : | 


4 
| 








Scumpei şi onoratei memorii a contelu 
Benjamin de Beauconsfield, acest 
monument este dedicat de către 

recunoscătoarea sa suverană 
şi prietenă Victoria R. 1. 


Regii iubesc pe cei ce spun adevăr,