Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1928_044_0038

Uzaaver sui 


Anul XLIV Nr. 38 


16 Septembrie 1928 
.. 5 Lei 





me ema e a 


PĂRINTELE V. LUCACI i CI A d al i 








60.— UNIVERSUL LIIERAI 





C 1 


itorii 





PARINTELE LUCACI 


Protfeţii visurilor îmiplinite, ocrotito- 
vii idealurilor realizate, generalii mari- 


lor isbânzi, pleacă, «de obicei. discret 
din lume. fi incarneuzăi principiul 
luptei, prin ei cere cuvânt xbuciuimul 


maselor anonime, Până în clipa biru- 
inţii, mulţimea e suspendată de privi- 
vreu lor și-i urmează cu instinctul sigur 
al supunerei salvatoare. li pronunţa 
cuvântul de orâine, ei dau semnalul de 
atac, Sosit odată triumiul însă, nervii 
se destind, disciplina morală se atenu- 
iază, rândurile se sparg, ierarhia valo- 
rilor sufere o eclipsă trecătoare, arena 
e năpădită de figuranţi și banchetul 
. biruitorilor  rasună  sgomotos şi pro- 
fan. În acest val de beatitudine stear- 
pă, marele chinuit nu e la locul lui, el 
se dă binişor la o parte şi singurătatea 
creatoare îl învăiue cu încetul. Pe la 
răspântii se strigă încă lozincele lui, 
praznicul e în toi, dar comandantul e 
absent. Dacă moartea îl cercetează în 
asemenea momente, îl găseşte părăsit 
şi uitat, fiindcă el sa topit în eterui- 
tate deodată cu isbhânda, deaceea pleca- 
rea lui e discretă și tristă ca un cân 
tec de departe întrun amurg de toan- 
Măssee ă 

Așa su dus din mijlocul nostru pâ- 
vintele... Vasile Lucaci închide în si- 
criul lui protestarea istoriei Ardealului 
românesc de a jumătate de veac, 

Sunt oameni predestinaţi să conceu- 
treze în sufletul lor aspiraţiile publice, 
oameni — drapel care se ivesc pe toate 
câmpurile de luptă, aducând par'că de 
sus miştica flacără a credinţei... 

Sunt Tyrteii Eladei, proorocii cum 
le zice vechiul Testament ; eroii cum îi 
numeşte Carlyle. Fiinţa lor este un re- 
?umativ al societăţii, o concretizare u 
epocii. 

Vasile Lucaci a fost zidit din acest 
rar aluat. Frământarea politică a ro- 
mânismului încătuşat sub Ilabsburgi 
de prin anii optzeci ai veacului trecut 
şi până după unire, se confundă cu 
sbuciumul personal. In această vreme, 
oriunde s'au afirmat drepturile lui de 
existenţă, fie că sau răscolit valurile 
sentimentului popular» dincoace şi din- 
colo de Carpaţi, fie că sau strigat ade- 
vărurile în faţa dușmanului sau în 0- 
brazul umanităţii, ori unde a fost risi- 
pire de energie, oriunde a fost conspi- 
rație, oriunde a fost suferinţă pentru 
neam, pretutindeni înseamnă că aşa a 
voit să îie, aşa a hotărit să se întâmpie 
weest popă dia Şişeşti, mândru ta un 


senator roinuh. frumos ca un cardinal 
din vremea  Resnusterii italiene... 

Vasile Lucaci ca structura sufleteas- 
că și mostenire intelectuală este conti- 
uuatorul direct al treimii noastre din 
veacul NVIII, trimisă din Ardeal în u- 
cenicie pe malurile Tibrului și întoarsă 
acasă cu splendorile Romei. 

Ca si Petru Maior, Samuil Micu și 
Sincai, părinţii redeşteptării noastre, 
tănăvul vlăstar dela Baia-Mare. sub a- 
dăpostul  ucelorasy ziduri dela propa- 
qunda fide, sub acelaş cer clasic al an- 
ticuiui Laţiu, și-a împletit concepţia de 
viață sub impulsurile monumentalită- 
ţii romane reinviate de strălucirea Va- 
ticanului. De aici, de sub arcurile de 
triumf, de sub coloanele de marmoră 
ale Coleseului, de sub Cupola dela La 
teran, din simfonia de culori a Stanze- 
lor lui Naffael, din retorica amvonulur 
dela San Pietro şi din toată vâltoarea 
risorgirmientului italian din care se re- 
simțeau încă  pronunciamentele lui 
Manzrini si gesturile lavgi ale lui Gari- 
baldi. din lurnea asta de spectri lumi- 
noşi si sugeștiuni măreţe sa înfiripat 
catechismul fanatic ul acestui preot 
care avea ca supremă dogmă: fain 
tatea. 

Acest crez i-a dat arsenalul de gâni 
dire, scutul de apărare și ţinta de 
luztă. 

Temperament pasionat, plămădit din 
sănătatea robustă a ţăranilor noștri, 
optimist și senin, păstrând până la hă- 
trâneţe sub sprincenele arcuile, pică- 
turile de lumină ale unui romantism 
iiveresc, el preconiza acţiunea și nu se 
putea închide în comtemplaţia unei 
chilii mânăstireşti. 

Revărsările lui de energie cotropitoa- 
re se cereau la larg în faţa mulţimei 
cu mii de capete. Vasile Lucaci a dus 
deci, pe tărămul politicei militante pa- 
trimoniul de simţire dela Roma. Lati- 
nitatea si-a găsit în el pe vijeliosul tri- 
bun, ideea naţională pe agitatorul im- 
placabil. Ce spectacol de măreție epică, 
svârcolirea lui de patruzeci de ani pen- 
tru desrobirea unui colţ de omenire. A 
fost idolul adunărilor pouplare pe cari 
le sguduia avântul lui de retos, ca un 
torent. de luvă aprinsă, a fost locataru! 
închisorilor din Vaţ şi Seghedin, pe urma 
Memorandului dela Viena, a făcut să. 
şi tresară cinismul parlamentului ungu- 
resc, a stors râuri de lacrimi la ceta- 
țenii din Ploeşti, acum un sfert de veac, 
sa cheltuit, n'a risipit pe toate cărările 


haina 
negăsin- 
du-si altă răsplată decât dragostea fur: 
tunoasă a tmulţimei care l-a încununat 


heatingând nici o deşeriăciune. 
lui simplă de popă de ţură, 


cu aureola legendei şi l-a trecut în 
doine ca pe eroii  huladelor popula». 
Părintele Lucaci u 'crescut aşa pe fie 
care zi confundându-se în rostul lui cu 
vo ţară robită. De pretutindeni din mij : 
locul vârtejului, de unde se ivea proii- 
lul lui de vultur, ochii catifelați pri- 
veau departe spre Columna lui Traian 
si glasul lui plin de sonorități de clo- 
poi, pios ca o rugăciune, sau tunător 
ca o răsvrătire, rostea crezul iluminat 
prins în curate şi stângace versuri ro . 
mmăneşti : i 


„Mama Roma cea bătrână 
Mi-a pus mrma nstan mână”... 


A sosit în sfârşit ziua 
damă sa apropiat 
nant, 

Visul milenar fulgera în _conştiinţa 
neamului nostru, continentul se îneleş- 
tase în uriaşa Ii încăerare, ca la jude: 
cata din urmă depe perţii Capelei Six: 
tine. Părintele I,ucaci în acele zile şi-t 
înțeles chemarea de profet, dânduzi 
seama că îndrumătorii unui neam în 
vremuri de grea cumpănă trehua să 
treacă examenul moral... Și-a părăsit 
deci casa dela Șişești, s'a scuturat d 
chezile tăcerei prudente şi luând toia- 
gul pribegiei, luptătorul Ardealului sa 
ivit ca o furtună în Capitala României, 
acolo de unde trebuia să lovească spa- | 
da Jiberatoare. In această perioadă, pă 
lintele Lucaci a îndeplinit cea mai! 
înaltă misiune politică a vieţei sale, &: 
vând rolul de factor determinant A 
ideei care trebuia să aprindă flacăm! 
răsboiului de desrobire, dar salvând în 
acelaş timp pe seama umanității și 
demnitatea românismului din Ardeal, 

Din cele dintâi zile ale toamnei din: 
1914 neastâmpărul rodnic al acestu 
bătrân sa deșlănțuit în fierbere fir 
răgaz. In fruntea Ligii dela Bucureşti 
care devenise un minister al conștiinței 
năţionale, întrunind toate căpeteniil : 
ţării, alături de Nicolae Filipescu, în 
ale cărui cuvinte de granit se săpaua. 
devărurile de rasă ale vechilor boeri 
români, alături de Delavrancea, truda: 
durul înviforat al cântecului nostru de 
biruinţă, alături de fermecătorul verb 
al lui Take Ionescu şi împletirile 
tulgerare ale lui Nicolae iorga, părli: 
tele Lucaci aducea prestigiul sutatizții. 


când marea 
de punctul culmi 


























UNTVENSUI, LITERAR, 607 


DE VORBA CU PARINTELE LUCACI 


0 chestiune voctala de mare impor- 
lanţă, atât prin forma ci de senzaţia 
vală noufate cât și prin sgomotul ce la 
stârnit în cercurile româneşti de peste 
wuuţi. este: înfiinţarea unei epirhii 
greco-catolice maghiare în Ardeul. 
Romanii de dincolo consideră această 
manoperă ci o nouă lovitură dată ro- 
mănismului în genere xi bixertcei nut- 
ionale în special. 

Deoarece opinia publică nu pulea sui 
ignoreze un eveninieni. de-o însemnătate 











































atât de mare, um căutat să vedem pe 
weunui din fruntașii politicei  ronmă- 


nești din Ungaria, spre au culege infor- 
mațiuni precise. 

Norocul ne-a scos în cale pe cel mai 
indicaf. să se rostească în această ches- 
une: pe luptătorul neobosit, pe „leul 
dela Sişesti”, pe părintele Vasile Lucaci. 
Venise în ţară pentru câte-va zile să-si 
ză copiii. Acuri se întorcea  ucasă, 
ram umândoi în trenul de Arad. Cum 
Î văd, mă descoper cu respect în faţa 
li. EI îmi strânge mâua cu putere, W- 
dii parcă i se umezesc de bucurie și 
unei strălucesc cu lumini sporite. 
srălucire de-o clipă numai. II întreb: 
— te veşti de-acasă? 

Păriutele Lucaci clatină din cap și 
Moapele i se lasă peste plohurile mari 
ue ochilor, ca două obloune peste niste 
hitrine luminate â giorna. 

— Veşti rele, fiule! 

— Episcopia unită maghiară? 
ti eu. 

— Episcopia unită maghiură. Nu de 
uuit mau întors dela Roma, uute atu 


E a a || 


îi invotările de șitooroc din Riblie. acel 
mrații gruve metalice răvi- 
ku în suflete cu o zuruitură de lan 
ri, 

Răsboiul însuşi La asezat pe nibue 
tro nouă postură de apărare, si nos 
gul a apucat drumul străinătăţii să 
ige occidentului protestareu noastra. 
a tăscolit atenţia publică în Ameri 
a orgunizit legiuni de voluntari pe 
ntul italian, a ţinut conterințe iu Il: 
ia, la Paris... 

0esată de diplomaţi pi 
acu admiraţie faptura lui. care era 
mai perfectă legitimaţie u desce:: 
ței noastre si când un ainerican l-a 
bat dacă și Ardealul gândeşte la 
cu noi, părintele Lucaci i-a răspuris 
0 demnitate calmă: 

Fiţi liniştit donunul meu. acolo unice 
teu, acolo bate inimu Ardealuiur. 
Mea atât de multă. dreptate... Dujiii 
ință. întors acasă cu lacrimi n 
i, se uitau împrejur li lumeanouă si 
miul cetelor recente «de naţionatizii 
iți bătrânnuit schița un zărubet re 
ugenţă. 

țasile Lucaci nu avea nimic de cerut, 
ăsplătise Dunminezeu iu visul lui și 
iii era Qe ajuns... 


- stă- 


cari se 


străiui 


OCTAVIAN GOGA 


fnst sa interviu pe lângă Vuticuii Să 
nu se deu bula pentru autorizarea a- 
cestei ejpiscopii. Totul a fost degeaba 
însă. Toate făgăduelile cardinalilor mau 
slujit la nimic. Papa a autorizat ca în 
inima românistuului să se înființeze o 
epurhie unită în care slujba, afară de 
liturghie, să se facă în limba maghiară, 
Această lovitură pe care o primeşte bi 
serica românească. va avea urmări ce 
nici mu se put bine calcula. Jn o mie de 
ani nu ni sua făcut atât rău, cât vom 
avea le je uruu acestei dispoziţii. Bi- 
serica era ultima cctăţuie în care ro- 
mănismul xe refugiase. Acum sa făcut 
o spărtură si în această cetăţuie. Calul 
grecesc au intrat în Troia. 

Miscat, părintele Lucaci se uită drept 
în ochii miei, cu ochi măriţi. Trăsătu- 
vile romane ale capului siu clasic se 
exuferau şarcă pe măsură ce vorhaii 
prindea suttet, luau proporţii mii mari. 
Și deodată capul acela, cu faţa rasă şi 
părul tuns ruărunt, cu nările înfiorate 
de o siniţive violentii, caructeristică ou- 
ienilor cari trăese în mijlocul luptelor 
continue, mi-apăru ca o viziune de u- 
riaş. Și o clipă mi-a fost frică, 

Un zâmbet risipit pe figuva accea ciu- 
dată, in stare de sugestiuni atât de îe- 
luvite. irui dă însă curaj. 

--- Dar d-v, ce știți despre lucrurile 
ncestea. ? Ce vă interesează pe d-v. du- 
vevite noastre! Preocupările d-v. sunt... 
in Macedonia. 

Si ochii ji străluciră de lumini multi- 
evlore, ul căror joc dădeau cuvintelor 
veneratului luptător înțelesuri ce nu le 
puteati bine desluși. 

Atunci în glumit si cu: 

— Cuan, Stimate părinte, Ungurii nau 
voie, pie pământul stăpânii de et, să aibă 
o biserică unită, asa cum avem şi noi? 

Din ochii aceia turburăori se doslăn- 
iuiră deodată două fulgere de nănie, 
cari se sparseră în ereţul frunţei, 

--- Ce e nevuie de hiserică unită ma- 
shiară in mijlocul Românilor? Care 
poate fi scopul unei asemenea episcopii 
câuul îi jurul ei ze strânz comune ro- 
măânesti smulse dela sânul Disericei na- 
ionale ? Scopul este evident: maghiu- 
vizurea. Scoala az pierdut-o i ctacă și 
biserica ne va scăpa din mână, atunci 
putem țpune cruce naţiunei romăne Cin 
Ungaria. Dar mai avem D speranţă, 

= Ce sțeranţă ? mă grubese să în 
treb. 

Si-atunci ochii mari ai părintelui 
Lucaci se străuseră în laţul încreţit al 
j:leoapelor, se fâcură mici, si pein achuiu- 
vile acelea strâmte de-abea străbătură 
păvă la mine două suvițe subţiri de lu- 
tină sireată. 

In bula papală se spune precis că 
liturpeuia se va sluji în limba puleo-ele- 
nică, adică în bmbu grecească veche. 
Par, pănă acuru Ungurii mau nici preoţi 
cati să cunoască această limbă, nici 
scoli unde so poată învăţa. Si-aluuci se 
vaste întrebarea : Dacă ungurii nu vor 
aplica partea ale bulă vrivitoare la limba 
ivaghiară? Cu alte cuvinte, dacă ungurii 
vor nesocoti o parte diu bulă. noi, lo- 
juânii, vom fi ţinuţi să respeciăm partea 
ceulaltă. [ste de văzut dacă Vuticanul 
ya admite ca bula să fie scinlati. Noi 
»perăm însă că nu va admite. Și în ca- 
zui acesta, înființarea nouei episcopii 
unite va trebui cel puţin amânată cu 
câţiva ani. 

Acestea sunt explicaţiile pe cari pă- 


vintele Lucaci a binevoit să ni le dea. 
kle uu fost prinse în goaua trebului, pe 
coridorul unui vagon plin de călători si 
bagaje. Nam putut nota decât în ne- 
morie cuvintele vajnicului luptăor. De 
aceea, fondul acestei convorbiri îl ga- 
rantărm si creden că-l va recunoaşte zi 
părintele l.ucuci. Forma însă ne apar- 
ţine şi revendicăm ca o proprietate ex- 
clusiv a noastră toate cuvintele lipsite 
de tact şi toate greşelile de formă ce se 
vor fi strecurat în acest articol. Şi spre 
a se stabili o responsabilitate precisă 
pentru toate greşelile şi fanteziile din 
acest interview, autorul lui îl scrie ză. 
La urma urmei, trehuc să avem si cura- 
jul prostiilor noaztre, 


P. LOCU STEANU 
Iulie 1912. 


N. DN, - = îmerviewul reprodus mal sus, 
este astăzi un document caro ne preci- 
zează. alitudinea eroică pe care a avut-o 
Vasile Lucaci în faţa problemelor de 
existentă a românilor ardeleni, de sub 
fosta dominație austro-ungară, Găsim 
însă aci, mai cu seamă, un admirabil 
portret al leului dela Şisesti, făcut pen- 
tu „lFlacăra” die acel abil portrelisi 
care a fost l.ocusteanu. 


Mee « + pe E i 3 st 


NOTE BIOGRAFICE 


Vasile Lucaci, sta născut la anul 1852 în 
satul Apa (comitatul Sătmar). Bucurân- 
du-se de favorurile pe cari episcopia unită 
le acorda, tinerilor greco-catolici, a stu- 


diat la Roma teologia și filozofia, ob- 
ținând titlul de doctor in Yiluzolie, 


După terminarea studiilor îl gășirm cu 
paroh în Li-St. Craiu, 

în 1575 tiece ca profesor lu gimna- 
ziul regesc diu Sătmar si mal apoi la 
civmaziul de stat din J.osonţ. Ocupă din 
nou postul de paroch tîn auut 1885) dle 
data acensta la Sisosti, unde sa stabi- 
Jit definitiv. Din acest punct şi-a înce- 
put activitatea eroică de apărător al int 
teveselor vitale romuinesti. 

„Leul dela Siseşti”, cum a iust nu- 
mit, sa menţinut întotdeauna în frun- 
teu. uniscărilor românesti, A fost numit 
membru al conferinței naţionale în 
auul 1XA7, iar la 1592, secretur general 
al partidului naţivual. 

A luat parte la procesul Memorandu- 
lui împreună cu ceilalţi fruntaşi ai 
partidului si a avut, «lin cauza atitudi- 
uei sale numeroase procese politice. Din 
aceasta a cunoscut tenmniţele ungurești, 
la Seghedin si Vaţ. 

După înfăptuirea României Mari, a 
plecat în Elveţia. Paris și America pen- 
tru a creia o atumsteră favorabilă ţă- 
rel nvastre. i 
A fondat si a condus foaia bisericeas- 
că „hevista Catolică, 

Moare în anul 1925, 











608. — UNTVEESUL LITERAR 





Po e Za e 


CI SICLOI AAU 


PILERROT 


păpuşei de carton și riărpă 


Ochi mari și silnici de femee — 

Pe iața de făină —o gură nveninută de vopsea —- 
Funambulcască parodie. melopee, 

Fărămiţate “n palide luciri sclipiri de stea. 


In vrăji de becuri prinse m crini le stileă, vag, pierdut, 
Fald de mătase — alergi cn -- atâţi gonit ulin tine, 
Dar nu ui trup, să arzi între reţea de nervi și vine —- 
Pierdute frământări și plânsei neștiut. 


Lumi diluate în noaptea unui carnaval de catifea. 
Fantome ce dispar spre zi — 

Etern imaginar în dragoste şi 'n insomnii, 
Sfârşind în zori svârlit pe-un colţ de cavapea. 


OTORKAR BREZIN A 
ORAŞUL 


Am văzut un oraș în zăbranicul unei lumini nemaivăzute. 
Soarele spânzura palid peste el, despuiat de strălucire, 
asemeni unei stele printre stele, 


Mii de tuenuri se “uălfau spre nori, iar dintre ele 

creştea umbra unui turn căzut de multă vreme. 

Muljimi fără sfârşit se “nvălurau spre porii şi diucolo de ete. 

răsunau muzici pentru sărbători necunoscule. 

convoae lungi de penitenţi se apropiau. 

soldați se *ntorccau de pe câmpuri de haâtac 

prizonieri păşeau în lanţuri, 

şi umbre vidicate din morminte rătăceau în mijlocul mulţimii. 

amestecându-şi glasul lor în glasul celor vii, stăpânitoare, 

Ele împreunau mâini de streini şi râsul lor cădea în 
Isărutările amanţilor, 

desprindeau numai atingând, braţele întinse spre îmbrățisare, 

Jar eu rătăceam singur prin mulțime. 

țâşnea un soare tainic şi se răspândea lumina 

care cufunda oraşul cu miile de fiinţe în vibrații melancolice. 


Iar eu rătăcam singur prin mulțime, 

Bătăile inimii mele se stingeau în palpitarea nesfârşită a 
“inimilor vii şi moarte. 

şi unda magică a privirilor de mult stinselor zile 

îmi iradia sufletul, 

Acolo te-am întâlnit ; 

suflării tale îi răspundea adierea siupurălății mele adânci, 

a pământului natal, 

a etericelor flori în pergole întunecate. 

infiorite în ploaia de argint a cezului de noapte. 

iar glasul tău tremura de glasuri 

pe care eu le ascultam în vâuturile călătoare. 

la sfârâitul focului meu singuratic. 


= 


rad. de AL 








IOAN SĂCURI; 
PASTEL 


Pe creasta dealurilor zorii, 

Au aninat e dimineaţă rece şi decolorată 
Cu mugetu-i de fiară înjunghiată 

Uzina îşi recheamă lucrătorii. 


Din somnun-i greu oraşul se trezeşte 
Pe stradă renaşte aceias frământare. 
Trec lucrătorii cu bluzele murdare 
Femei. cupii ce viaţa îi grăbeşte 


Aceiaş viaţă repede îi mână 

Și azi şi mâine şi mereu. 

Deasupra-le se strânge cerul greu 

Pe care inovare o lună ofilită si bătrână. 


FR. IONESCU 
MONOTONIE 


Mă duc, în fiecare zi, 

In port 

Și stau, cu toți ce-aşteaptă 
Cu ochii mari spre zare, 
Un frate, 

O inbită... 


Şi-aştept şi eu 

Pe caldarâmul alb, 

Ce a văzut atâtea bucurii 
Și lacrimi, 

Aştept pe cineva, 

Ce n'a plecat 

Nicicând 

Şi nu se va întoarce 
Niciodată... 


„Vaporul vine, pleacă 
Și când un văl subţire 
Abia umbreşte cerul 
Mă'ntore 

Pe-acelaş drum, 
Cu-acelaş pas, 
Cu-aceleaşi gânduri, 


„Și fiecare zi, mă duc 
In port 

Și-aştept pe cineva. 

Ce n'a plecat 

Nicicând 

Şi nu se va întoarce 
Niciodată. 


UNIVERSUL LITERAR.— 809 


GREVA INCORNORATILOR 


i | 
— EPOPEE COMICA SEC. AXĂ — 
O introducere, trei acte, un înterval de pantomină 


şi o încheere 


Mircea Ștefănescu 





Prapment de scenă din INTRODUCERE 


EXPLICAȚIE: In scena precedentă, 
dintre, Debitor, Creditor +i Fecior, Debi- 
torul își reconandase astfel Feciorul 
izare îi fusese ordonanță iu văzboiu:: 
„Suntem... foşti cumarazi de răzhoiu, 
Am făcut toale retrazerile înipreună. 


iDupă ieşirea Creditorului): 


DEBITORUL. -. Ai tu vre-o țigare ? 
FECIORUL. — (Servinedu-l si aprin- 
mndu-i-0). — Ziceum să vă cer si eu 
teva, 

DEBITONUL, — ilietiniti, Si tu! 
FECIORUL, — Nu bani! 

DEBITORUL. — A, nu? Atunci,cere! 
FECIORUL, — O să vă rog să-mi... 
DEBITORUI.. — Stai! ise gâmlezte n 
dipă). Foarte curios! Diu ce trhesti tu 
dei, la mine? 

PFECIORUL. -— Am și eu... micile inele 
sonormii, 

DEBITONRUL. - - De când tu cica lat 
leafa? 

FECIORUIL. -— De şase luni. 
DEBITORUL. -— Cât îi datorez? 
FECIORUL. -— Sase luni: şase nuii. 
DEBITORUL. — Nu nouă? 
FECIORUL. —- Nu. 

DEBITORUL. -- Nu ti-am nări la 
0 pe lună? 

FECIORUL. — Da. 

EBITORUL. Nu-ţi utrag atena, ca 
si ți-i dau, dur ca să obserti că sunt 
tinstit, 
FECIORUL.. - - 
seeu, Şi eu... 
DEBITORUIL. — lu? 


Stiu, ceata Diutlu. De 


VECIORUL. -— ...V'arn scăzut cu căte 
500 la fiecare lună. 

DERBIYITORUI.. -— De ce? 

FECIORUL. — Naţi spus şi hi, că 
suntem... foşti camutazi? 

DERITORUL. — Ei şi? 

FICIORUL,. — Şi... așa... din sunpatie! 


(Pauză) 


DIBITORUL, --- Cât ui-ai lurut până 
acum? 

FECIORUL. — Lunar? 

DIEBITTORUL. —- Nu. In totul, 

FECTORUL. — 18.000, 

DEBITORUL. -— Dublu de cât îţi da- 
tovez? 

FECTORULI.. — Dublu vine... 

DEBITORUIL. — Asa e... între cuma- 
vazi!,,, — Hai, dă-mi 9000 înapoi şi o- 
prește-ti leafa. 

TECIORUL. — Aş putea să vă împru- 
mut cu «re-a 3.000. 

DEBITORUL. — Exclus? Ante  nevoe 
de 5.00. 

FECIORUL. - Pentru dy. Ti dă 3.000 
lei). 

DIE.BITORUL. - Ce voiai să-mi ceri? 

PECIORNUL. — O voe de două zile. 

DI-BTYrORUT.L. - Je ce? 

TIECIORUL. - A născut nevastă-mea. 

DERITORUL. — Iar? 

FECLORUI,. — Naște des. 

DERITONUL. - Anul trecut na avut 
doi? 

FECIORUL, — Si acum doi ani: trei, 

DEBICORNUL. -— Cum îţi explici? 

PECIONUL. -— Prinde repede, 

DEBITONUI. -- Lasă asta. Dar... tu, 
tor timpul stai la oras. 


TECONUL. --- Da. Mă due nun 
cil naste, 

DEBITONUL. -- Nar fi nai natural 
=ă te sluci înainte? 

FECIORUL. Nu e nevoe te miine. 


DEBITORUL. .— De ce? 

FECIORUI. — Păi... 

DEBILTORUL.  — (Intrebândlu-l mai 
mult din ochi) Cine? 

FIECIORUI.. — Satu... 

DEBITORUL. — (Izbhucninil în râzi 
Întreg? 

FECIORUI.. -— As! Nu ne pretăâm la 
asta! Fruntaşii: alde popa, primarul. 
şefu' postului... fiecare cum îsi sila rân: 
dul. Eu nu mă amestec! 

DEBITORUL. — Și nu zici nimic la 
toate astea? 

FECIORUL - 


pare ciupel e cu pogea! 


iSimaer CA? nule ui 


DEBITORUL. -— De co? 

—— FECIORUIL. -- Păi cu el a avut iei! 

DIEBITORUI. — Fi... Și? 

FECIORUI.. -— Hi, și... eu am luai pre- 
miu dela minister. 

DEDBITORUL.  —— (Râzând). Dreptul 
tău! 

FECIORUL. — (Couvins). Păi stie 1mi- 
nisteru”, că doar suntem cu cununie! le 
ce-i al meu, nimeni nu se atinge! 

DEBIIORUL. — Nici chiar popa: 

FECLORUL. — Fi. când a văzut ei că 
iau premiu. mi-a dat el mie târeoale, 
popa! Dar i-am tăiat-o scurt. Zic: „până 
aici, părinte! porție la toate nu se poate! 
ce dracu. puţin obraz!”. 

DEBITORNUL. —- (Se plimbă, gânditor), 
Stii. mă. că tu ai cap? 

PECTORUI, — Eh! 

DEBITORUI,, -— Va să zică... un fel 
de societate? 

FECIORUIL. — (Răzânud întundat). Pe 
actiuni! 

DEBULORUL. — Da, da. pe acțiuni! Ai 
avut cupilal...  ti-ui făcut prietenii ac- 
tionari... actiunile au făcut „pui... iar 
tau... tu, cu avantagiile unui administra- 
tor uletegat. (Bătându-l pe umeri). Bravo, 
mă! 

YIECIORUL. — (Pledând foarte sin- 
cer). Ce eru să fac. conaş Dudu? Trehue 
să ne organizăm, Alifel, ne-o iau exero- 
cii înainte. Nu vedeţi dv., în gazete ? Mai 
mare rusinea ce se întâmplă? 

DEBITORUL. — (O clipă. Apoi!) Aşa 
e! Să ne organizănn. Și ministrii se „or- 
ganizează”, pe guverne! (Cineva bate la 
use Feciorul jesc). 





*; Piesă ungajată de d. Sică Alexan- 
drescu, pentru Featrul Atic. In rolul 
Debitorului: d. Puiu lancovescu. 


- 








BIU,-- UNIVEUSUL LITERAR 


VERSUL DE ADIO 


Zaharia Budu e cel gintâl si cel ma: 
mare manufacturist din Răcari. 

Pentru călătorii mai cunoscuţi are vă- 
râtă. înt”o scălămbăiare a bătăturii, si 
o fărâmă de birt cu mâncare caldă şi 
băutură răcoritoare, 

Drept vorbind, de un birt 
unu poate fi pomeneulă. 

Masina de gătit însă tot fabrică buca- 
tele uospadăriei iar sirăchini se mai pă- 
sesc în cui, de pripus, așu că, de o mâun- 
care danpicioarele servită rapit pă la 
botul calului” în usa magazinului de 
manufactură, Zaharia Budu poate fiice 
vost pe un pret de nimic, unui drutveț 
cu care se intăâruplă să aihe levătui; cu 
merciale. 

Osebit de asţa, Zaharia Buulu mai ine 
din când în când si câte o vită pentit 
o carne proaspătă, amplolaţilor mui +u 
vază din Răcari, iai unphle pivnita cu 
fructe și hostani pentru armnatorii de axa 
ceva, — mai o pastramă de hriceaz îi 
fiptă în pironul «din tocul uşilor dela in- 
tarea printipulă a magazinului, mai un 
miezel, mai o gustare, nul 0 prăstită ră- 
cită îu put, toate chiveruizilte da 
Zaharia Buslu pentru ca vaza lui de pbăe 
iat lovent” si cu cap în toli Răcarii, să 
nu se știrbeuscă cât negru sub unghiu, 
iar temelia casei să fie asizurită ; 
toate acestea, uu tocmai atât pentru su- 
fetul fui Zuhuria Budu, cât nui tute 
pentru cei putru mostenitori ai săi curi 
îsi aşteaptă întinsi merazurile din Data 
lui Zaharia Buniu, 

Si ăsta este și focul lui Zaharia Budu 
-- vrea să plece pe lumea ceulaltăi în 
păcat si liniştit. tiără pic de remuscare! 

Chengul e cu si încheiat. Biptul îi ron: 
lui Bereus, feciorul ăl amare, liberat siin 
armată, în vorbă cu Ziuca lui Patrutescu 
pentru însurătoare, iar magazinul «ui 
toată marfa, esdecnrile și toute articolele 
de gulanterie, de miăruulisuri și de Ina- 
nufuctură îl trece lui Mirică. toptungiu 
int în Răcari, priceput în bransă, în Îua- 
ia de zestre a NMlănliciiii, futa gate «dle 
măritat. Boztul, calahalăc, provizii, molii 
lier demodut si toate tracatele ciei, cai 
pe cari pe upucute, după bună înțelege 
re între cumnuaţi şi cumnate. 

Acesta este visul negustorului Zahuuiz 
Bucu, din Răcari și ţine mortis să nui 
iasă sutdetul până nu i so împlini în 
tocmai, ca să poată inchide astfel ochi: 
multumit de frumusetea Îi. 

Puvule lu o parte în vre-o tescherea, 
Du se prea strivestel 

inte:o vreme a avul xi asa ceva, dur 
ce căânul cu operaţia greu, la ficat, pungii 
i sa cam golit şi acumu, cu drojdia ei, 
abea dacă se ucopere cine stie ce nevoe 
veviti. pe neașteptate ca şi boaia de ficat 
care tot. nu vrea să-i stăbeauscă le tot 
cioeănindu-l din cătul în când pe sub 
coaste. 

Intâmplarea cu operația au fost conu 
hbuchrcuse — gata gata să se verse fiereu 
în săuaa! 

Doctorul i-a strecurat scăparea ca priu 
utechiie acului. Pentru minunea asta Zu- 
hartia Budu î-u lrimis cu potşalionu, i 
cusă, uu purcel «le rusă cu coada ca tir. 
busonu, o pereche de bihilici moţate si 
unu buchet de miesunele în luna... Fe- 
bruarie, Melu geunilăc, intro vrene cânl 
nici pomenculă de așa ceva nu este pe 
Lume. 

rută însă cu seriozitulea cazului, doe- 
torul i-a prescris puanutlacturistului ape- 
riat, un regiin «le închisoare: untdelemn, 
zarzuvaturi cu uut si poarue fierte. 


în reguli 


Dar fără fleieulițe-curea, sfârcuri de 
uger de viţea şi rotogoale de berbec ia 
grătar, Zaharia Budu e mort! Totuşi, 
printre rigori!e vieţei, le mai gustă, asa 
din când în când, la un pabhai, cu câte 
un client căruia era să i se verse si iui 
fierea. în sânge și care tot uu i sa vărsut 
deși el şi-a pus de mult regituul la cin 
vhină. 

Și astfel Zaharia Budu civeneste în- 
cuvajat înaintea unui taler de măruntae 
luate direct «le pe grătarul din fata pră- 
văliei, vorbind de rău cu cliantn! cu re- 
vimui la fel. pe nemiloşii «luctori care 
nu vor să aibă în vedere când îşi schin 
guesc bolnavii cu zeamă goală şi pâine 
prăjită, că viaia este atât de scurtă! 

— „La mine sa găsit domle pietris în 
ficat, domle, şi tot beau și mtnâne bine 
ha! 

-- Si la ruine domile, ce-ţi închiputzti 
că sa găsit? nisip! 

.- Cu atât anni mult cuvânt nene Za- 
hario să dăm dracului hotbotinale si 
si ntingern colea în inicra asta. întăveste 
călătorul cu pieteis la ficat, apăzănul cu 
somoioage de pâine în Triplurile arileiute 
de pe taler. | 

- Păi zău usa! Lu urtai utruel nu 
ini am Să an0r 2 se COnsoLlează nel 
tarul Zaharia Budu, înmpingând si el ali 
dumicaji de pâine în rumeneala [leicilor. 

Si tota negustorului Zaharia Bucu 
se nulă în dreptul buzelor inultuinite si 
pline de mustul fripturilor, trece prin 
mustăţile 1ocatae îu linia nărilor și se rus- 
togoteste apoi. pe ceulaliă parte. acope- 
rind la loc piunecul mutu al omului 
cn nisip în ficat, i 

Două turculiţe de cusitor îsi înfig inie 
ul imbucăturilor «le pâine din vârturi, 
în mustul cărnurilor hlăpăite si două 
=priiuri veci de-ţi tua guru, ocolesc pe lu 
satele maâncăciosilor  uduse toemui la 
pont pe tavă de Petrică lejehetarul, In- 
ehiţiturile împine fripiurile pe gât. pie 
trizul şi nisipul oamenilor se lusă la iun- 
dul ficaților, Petrică uiticu aleargă pre 
tejeheaua descuiată şi regimul trece lu 
dosar — bârtese hazos cei doi mâncăcioşi 
bolnavi de ficat! 

Atât numai că banchetul ăsta este în 
aşa fe) dichisit de Zaharia Budu, ca să 
se întâmple numai la praznice. -— încolo 
vecimul și apa de Căciulata pe cate pa- 
cientul Zihuriu bulu 0 beu dintrun ul- 
cior pentru cu să fie mereu proasmătii si 
rece, îsi reluu orabnie locul feicilor cu 
must! 


De lu o sreme Zaharia Buda se plă- 
uueşte amar peultu o combinatie cu 
mostenitorii, cu privire lu înădirea mua- 
gazinului şi a dependintelor lui, pentru 
a mevuzul rămas să fie nul cu spor, iar 
moartea să-l găsească și mai mulţumit, 

La rândul lor mostenitorii hrăpăreţi, 
nu sar fi opus li ucpaste dlecă Prusina 
femeea cu care Zaluria Budlu nu închepul 
tisa dela inceput şi cu care vreu să În- 
chidă cehii de mână, nu i-ar fi adusa, 
minte că si pe lumea cealaltă ca si pe 
pământ, le trehuește la fel o casă, usa 
cum are Demostene Sioteulescu si Aori- 
pina Sfetculescu săpată în cute hise- 
vicei, zidită, tencuită și deschisă, gatu 
să-i adăpostească de îndată ce ar muri: 
intro parte. cu slove ste nur pe tiarinură 
neagră : „Aci se odihneşte Demostene 
Stetculescu împreună alături de soţia 
„lui nedespărțită Agripina  Steteulescu 


SARMANUL KLOPSTOCK 


„care nu Va părăsit o clipă în viaţă și la 
„iubit până în ceasul morţii. Născut u 
„1848, răposat ]a.... si întralta: „Ac i 
„odihneşte Agripina Sfetculescu împreu: 
„nă alături cu soţul ei nedespărţit De 
„mosten Sfetculescu negustor cu vază in 
„Răcari care nu a părăsit-o o clipă în 
viaţă şi la iubit până la ceasul morți, 
Născută la 1864 şi răposată la... 

Obiecţiunea justă a teniei xehimbă în 
dată planul de îmhugăţire ul negustor 
lui și Zuhariiua Buuu reflectă serios la un 
cavau, chilzuinul în consecință cu Fiu 
sina, în soapte, ca să nu se întristeze cr 
piii. Zuhariu bBudu și cu lrusiua Budu 
căzură în cel din uimuă de acord, cu 
mici excepiluuui de oruarnentaţii, ca dk 
pitdă, nuarmură albă în lue de neagă, 
hiere negre în loc de gulbene şi cu adăl: 
zireu chiar ua anului morţii, așa pe bo 
ile, ca să nu rămăe piatra în ah 
cu vorbirea lu fel a Stoteulextilor, în 
plus... 0 poezie de adio, ):: iel pentru 
măndouă pietrele si comandată la dq. Je: 
nică Panaitopol, învăţător în Răcari, 
seriitor şi coresponileul în acelas timp 
i ziarul Dacia”. 


In sfărșit, să fie axa canu ca două 0dâl 
dedezubt, alăurate, înftr'una eu și într'alt 
Frusinica, explică Zaharia Budu d-lui 
Surcoli  Santiluna. antreprenorul d 
pompe funebre si ile monumente fune 
rave, :ulus înadins dela oraş. 

Și maestrul Sureolli Suntiiluua, Păsu 
rând, săpărul și plănuind, răspundea în 
itnlientse clientului Zabhirta Budu, des 
tăcâud pe genuchi, în mijlocul cimitiru: 
lui, un plan albastru dle hârtie, iar Ze 
hartia, Budu arătând în zare, spre mol 
imăntul Stetculetsilor, la care rmetserul 
Sareoli Santilhuna, dând din cap, băgă 
hirtiile în buzunar, ridicând apoi mai 
tărziu o clădire aidoma cu a Sfeteuley 
tilor şi coutorui pacului clientului, în 
vruput de viu, hupreună cu familia, 

Opera fiind complet înfăptuită, fami! 
lia Budu fu invitată de aneşterul Sar 
coli Santilluna în curtea bisericei lo: 
sului de veci, să o recepţioneze, 

Zuharia Budu cobori solemn Scan 
pierzându-se în fundul cavoului, — Fri 
sina Dudu rămase afară, în bălării, 0 
imesterul italian. cuve întindea palma 
pri nasul consoartei răposatului din 
luniul groupei, cil «pre crucile Sfete 
lestilur, când spre cele aie soţilor Bud 
cantirmăndl executarea lucrărei întocp 
după ttorinta pegustorulni care întârză 
În aoapă. 

„Păi ve fel de casă este asta done 
cu omlăite oarbe, lipite alături, fără 
pic de fereastră între ele, la mijloc, pri 
care să bolborosese și eu pe lumea %: 
liltă, din când în câud, cu baba mea 
sa răsti manufacturistul Zaharia Bud 
ivit la întrarea cavoului, cu părul vu 
si cu privirea iniectată de mânie, Pu 
oreastră şi suunei plătesc! Până atund 
ici o lăseae! 

Si meșterul Sarrcolli Sauntilluna a ti 
huit să scobească o fereastră înire cel 
două oclăi de piatră. 

lar manufacturisiul Zaharia Budu și 
feineva lui, Trusina Budu, Își  aşteap 
vesernumnați ceasul morţii si „Versul de 
dio” al iuvătăturului dela seoala din Ră 
cari. d, Jenică Panaitonol ziaristul ș 
poetul ! 






















UNIVERSUL LITERAR.— 611 


PRIMUL CLIENT 


Eliodor Oprişanu e fecior de ţăran din 


Covurlui. Tată-su a fost ajutor de vătaf. 


— mai mult un fel de trepăduş — pe una 
din moşiile lui Eliodor Fanache Corlă- 
tescu, elector cu faimă şi mare proprie- 
tar pe vremuri în Tutova şi Covurlui. 


Băiatul. botezat de boier, a intrat da- 
torită stăruinței si trecerii lui naşu-su, 
ca bursier la Liceul Internat din Iaşi. 
Teama de taică-su, om aspru. artăgos și 
desnloit la băntură, snaima de sărăcie și 
ruşinea de nașă-su. l-au îmboldit s'ajun- 
gă dintr'a doua chiar premiant. şi pre- 
miant să rămână pânăla absolvirea Ii- 
ceului. In Bucureşti — la Drept — a 
dus-o şi mai greu. Fiindcă  tată-su 
trimitea tare puțin şi cu zăbavă, a intrat 
in cele din urmă prin concurs copist lao 
percepție de periferie. Ore de birou avea 
pânăla 5 fix, când ise'ngăduia să plece la 
cursuri. Sa mulţumit şi cu atât, de oarece 
înire 4şi8 erau rânduite câteva cursuri 
de mâna întâia, și pentru că putea avea 
asistențele suficiente pentru îrezven- 
ță. În anul al treilea, cam după Paș- 
te, a cunoscut-o pe Anişoara Filip. Era 
singura studentă la Drept şi în plus o bru 
netă inteligeniă, cochetă și destul de fru- 
mușică. Evident -ă având atâtea calităţi 
întrunite, Anişoara Filip era continuu a- 
sediată de camarazi. 

Despre fata asta se spunea multe. A- 
devărat cra numai că fusese sedusă de 
prefectul judeţului, care se ţinuse însă 
de cuvânt şi-i făcuse bursa făgăduită, iar 
de un an se încurcase cu un cunoscui me- 
dic balneolog din Capitală, 

Graţie legăturii acesteia, trăia acum 
aproape îu belșug — de altminteri ca 
multe alte camarade ale ei, de pe la cele- 
lalte facultăţi, fete drăguțc, desghetate şi 
mai cu seamă prastice. Eliodor Oprișanu, 
târât de curent, a roit şi dânsul câtva 
timp, destul de timid însă, în jurul Ani- 
şoarei Filip. De ce s'o fi oprit dânsa în- 
trun târziu tocmai la el, nu e uşor de 
dibuit. Mărturisirea fetei, simplă, francă, 
l-a uluit şi biruit. Când s'a dumerit că o 
iubește cu adevărat, sa hotărit, fără 
prea mult sbucium sufletesc, sto ia în că- 
sălorie. A mui fost îmboldit la această 
hotărâre şi dei convingerea limpezită, 
verificată şi întărită încetul pe încetul, 
că Anişoara chiar dacă nu-l iubeşte, îl 
simpatizează în orice caz mai mult ca pe 
ceilalţi. Anişoara Filip şi cu Eliodor O- 
prișanu au terminat Dreptul în aceeaș 
sesiune ; dânsa ca licenţiată, el ca doc- 
tor, și pe deasupra și cu un an de prac- 
iică serioasă la un fruntaș al baroului 
bucureştean. 

Dânsa mai mult dutorită faptului că 
cra singura candidată la liceuţă și în 
plus fată frumoasă; el cu elogii şi hile 
abe la toate materiile. 

Cele câteva articole de popularizare 
publicate prin gazete, zu şi studiile de 
Drept Civil apăxute în revistele de specia 
litate, au atras atenţia profesorilor şi au 
scurmat în invidia colegilor, ațâţată. dela 
primele examene trecute strălucit de O- 
prișanu, O întâmplare fericită şi mai 
ales neașteptată de tinerii noştri logodiţi, 
a grăbit sorocul nunţii şi mutarea lor din 
Bucureşti. Bătrânul Oprișann a murit cam 
la o săplămână după afişarea rezultatu- 


lui examenelor dela Drepi, şi mai inainte 
de-a primi scrisoarea recomandată, prin 
care fiu-său îi vestea lopodna cu Âni- 
șcara Filip și căpătarea titlului de doc- 
tor în Drept. 

Băiatul era singurul moştenitur. În două 
săptămâni numai, Eliodor Oprişanu a lichi 
dat tot: pământ, vite, case, recolta ră- 
masă din vechi, şi sa “napoiat la Bucu- 
reşti purtând în buzunar adeverinţa de 
depunere la vedere, lu Banca Românească, 
a sumei de 610.000. Dacă ar fi avut mai 
multă pricepere şi ceva, ceva mai multă 
răbdare, cu toată criza ce bântuia, pu- 
tea prinde la sigur până la 800.000. 

Au făcut în pripă toate formele, s'au 
cununat numai civil, şi sau statornizit 
după îndemnul ei, în Chisinău. Socoteala 
făcută nu avea nici o meteahnă. In ținu- 
iviile alipite se simtea. c drept, mare 
lisă de întelectnali Chisinăul e anoi un 
oraş frumos, destul de mărişor — poți prin 
urmare trăi mai izolat, — are Curte de 
Apel, deci procese din belșug şi tot odată 
prilejuri pentru un advocat tânăr, ambi- 
țios, priceput şi muncitor, ca să sc pună 
în evidență Tot dânsa l-a hotărît să în- 
chirieze o casă mare. arătoasă, în plin 
centru, să plătească cluria pe un an în- 
treg, ca să scape de-o grijă, să-şi coman- 
de haine elegante, să angajeze fată în 
casă dar şi fecior, ca să bată la ochii 
vecinilor şi clienţilor, şi mai ales să nu 
se spurce cu procese de cele mici. 

Toate au fost puse la punzt. mai rămă- 
nându-le la urmă vreo 45"000 de lei, su- 
ficienti după socoteala ei, cam nentru 
două luni de trai. Dună acest interval de 
timp. Anisoara era încredințată că clienţii 
vor da buzna. așa că vor putea trăi des- 
tul de larg, Tot după îndemnul și argu- 
mentările ei, Oprişanu a trimis articole 
în dreapia şi'n stânga, ca numele să-i fie 
la ordinea zilei, s'a înscris la țărăniști.— 
partid de viitor, dar lipsit de intelectuali, 
— și a luat cuvântul din prima săptămâ- 
nă chiar, atât la club. cât şi la întruni- 
rea sectorului de verde, unde locuia el. 
Totul fusese chibzuit, cântărit, rânduit 
de mintea isteaţă a Anişoarei, dar socotea- 
la de acasă nu sc prea potrivea cu cea din 
inima târgului, Localnicii arătau faţă de 
regăţeni, cu orice prilej, adevărată osti- 
litate ; criza împuţinase simţitor procese- 
le, iar în toamna lui 1924 când s'au stator- 
nicit dânşii în Chişinău, mulţi advocaţi 
din regat, mai cu seamă eşcnii, îşi făcu- 
seră vad adânc în capitala Basarabiei. Zi- 
lele trezeau fără ca clienţii să se iveas- 
că totuș, câtva timp, n'au disperat de 
perspectiva ce li se contura grabuic, 

Oprişanu era tot mai încântat de ne- 
vastă-sa : frumoasă, cuminie, iubitoare, 
cochelă şi totuşi -cumpănită tare, eco- 
noamă chiar, În Chişinău au dat peste 
câtevu cunoştinţe — nai muli de-aleael —- 
prinlre militari, profesori, magistrați. 

I-neori când se ivea vreun non Cunos- 
cut, bănueli prevestind scurtă furtună 
lăuntrică îl junghiau pe Oprişanu; nici 
odată însă nu şi-a dat în vileag o astfel 
«de slăbiciune. 

Tot după îndemnul nevesie-sci, şi cam 
la donă săptămâni dela așezarea lor în 
Chișinău. Oprişanu a tăcut cerere să i 
ze instaleze telefon, şi după alte două 


ION DONGOROZI 


săptămâni, telefonul a fost însfârşit în- 
stalat. 

Și totuşi clienţii nu se iveau nici acum, 
iar rămăşița din moştenire se mistuia vă- 
7âd cu ochii. 

Feldefel de gânduri negre 
dela o vreme. 

Planuri după planuri,— unele cumpăni- 
te, altele deadreptul copilăreşti. — ur- 
zeau zi şi noapte ca să poată ieși odată, 
într'un fel, din încurzătura asta. In cele 
din urmă s'au oprit la următoarele două 
snluții: fiindcă era vorba să se facă o mare 
mişcare în masistratură. Oprişanu să 
ceară un loc liber de judecător, urmând 
ca la prima ocazie să se anuce din non 
de advocătură. A dona : ca să nu p'ardă 
zumva contactul cu Chisinăn! să între 
secretar la vre-un fruntaș al baroului de 
acolo. Anişoara se mai gândea, şi destul 
de serios, — cutoate că bărbatu-su nu voia 
saudă,—că în calitate de licențiată în 
Drepi, arputea căpăta=u uşurinţă în 
vreo administrație, un post de şef de 
birou, ori ceva similar cu acesta. In si- 
tmația aceasta de frământare și dibuială, 
Anişoara Oprişan a primit cu întârziere 
şi ocoluri, o adresă din partea  prefec- 
turii de Vaslui. prin care era înşiiințată 
că bursa încetează dela 1 Octombrie 
şi totodată cra invitată să-şi ridice banii 
dela Banca Crisovelloni — 36.000 cu 
totul. Pledoaria Anişoarei l-a convins în 
cele din urmă pe Oprişanu, că ar trebui 
s'o lase să se repeadă până la Bucureşti 
ca să-şi ridice banii şi diploma dela uni- 
versitate. Rezitenţa lui a fost biruită nu 
de faptul că dânsa avea destule prietene 
măritate la care putea trage, ci mai 
mult din ironiile ei, tăioase și mânuite cu 
dibăcie, 

Anişvara a plecat cv acceleratul de 
după amiază la 2 fără zece. In gară, la 
despărțire, Oprişanu a făcut o aluzie cu 
tâlc, la care nu meditase de fel și pe care 
a găsit-o şi dânsa destul de spirituală. 

Când a fluerat maşina de plecare, i 
sa adresat serios: 

„Bagă de scamă AÂncule dragă, sunt 
trei bucăţi zu toiul: geamantanul, vali- 
za și mătăluţă, 


îi muncea 


Să nu pierzi cumva vre-una pe drum !* 


A treia zi dela plecarea Anișoarei. O- 
prișanu sa sculat făr'de chef ; ieri se su- 
părase deabinelea. Carcva, — dintre cu- 
noscuţi fără îndoială, — i-a jucat o festă. 
De dimineaţă tare s'a trezit cu un ucenic 
de la o cofetărie din zentru. ducând două 
torte mari şi o cutie dublă de fondante 
„comandate prin telefon de doamna“ în 
ajun de a pleca. A plătit nota şi a re- 
nunțat să se dumerească ce-i la mijloc. 
Taman când se pregătea să plece ca: de 
obieci la tribunal, a sbârnâit prelung și 
repetat telefonul, De opt zile era insta- 
lai, dar nu sbârnâise până atunzi. Emo- 
ționant, aproape înfricoşat, a pus mâna 
pe receptor. O moașă comunală, într'o 
românească tare stricată, întreba dacă 
trebue să vină imediat, ori mai poate 
zăbovi. 

Când s'a întors pela 2 dela Palat, tele- 
fonul a sbârnâit din nou. Un dricar între 
ba dacă poate trimite imediat ca să în- 
tinelă doliul, Atunci abia Oprişanu şi-a 








612.— UNIVERSUL LITERAR 


dat seama că e o farsă la mijloc, şi tot 
atunzi a făcut legătura firească între co- 
manda de torte şi cele două chemări 
prin telefon. 

Feciorul i-aduce ca de obicei corespon- 
dența sosită înaintea prânzului. „Uni 


versul“, „Pandectele“, „Zorile! — foaia 
(ărănistă locală. — şi o ser'soare reco- 
mandală din Bucureşti, expediată de 


un inginer cu numele de lonexru Traian. 
Nedumerit dar si urivs, desface zorit 
plicul. Pe-o jumătate hărtie riglată, cu 
antetul hotelului bucurestean în stânga, 
următoarele rânduri aruncate în pripă 
și semnate „un binevoitor din Chişinău”: 


Domnule. 


Tmeredinţat că fac 
seriu. 

Poaie îți cauzez o durere mare: mi-ar 
părea rău să se întâmple asa. Sper însă 
să-ţi desehid ochii şi asta îmi șterge în 
parte părerea de rău. 

Nu stiu cât şi câte ştii d-ia din trecutul 
saţici d-iale ; probabil putin de tot. căci 
aluminteri nai fi luat în căsătorie pe 
o Anişoara Filip, care în cei 4 ani cât a 
stat în Bucureşii. a avut cam o duzină de 
amanți alişați în regulă. Intâmplător am 
plecat cu acelaş tren cu care a plecat și 
soţia d-iale. ba am avut loc chiar în ace- 
laş vagon, În gara Ungheni sa urcat în 
vacouul nostru maiorul Vulpe din gră- 
niceri, fostul amant de inimă al Anişoa= 
cei Filip. pe cândera căpitan şi cu ser- 
viciul la Ministerul de Niăzboiu, iar dân- 
sa. studentă cu vechime de un an. în a- 
nul I la Drept, 

Intâlnirea celor doi eroi. scenele «le 
tandreţă din compartiment, mi-au făcut 
convingerea că tolul fusese pus la cale 
din timp Am căutat să le urmăresc ma- 
sina. dar în strada Griviței taxi-ul men 
sfa cio:miț de o trăsură şi am lasi silit 
să-mi întrerup urmărirea, Un sfat de a- 
plicat imediat domnul men: dacă crezi 
că ai aci posibilitatea de verificare, 
urcă-te în primul tren. Un sfat pentru 
mai târziu;  descotoroseste-ie cât mai 
envând de beleaua ze ţi-a căzul pe cap; 
cu cât vei ezita, cu atât îji sa [i mai 
ereu ! 


o luptă bună, îţi 








Nehotărârea și shuciumul lui Oprişanu 
au fost curmate brusc de telegrama ur- 
eentă prin care Anişoara îl vestea că e 
silită să mai rămână vreo trei zile, ree- 
iorul Universităţii lipsind din Capitală. 
Sa decis pe loc să pleec negresit și fără 
întârziere lu Bucureşti. Ar mai avea încă 
dauă trenuri bune : expresul de 7 și 10 si 
acceleratul de 9 şi 35, 

Gândul că a doua zi de Qimineaţă va 
fi în Bucureştii, şi că va putea veriliza la 
fața locului si cu proprii lui ochi, L-a Li- 
nistii aproape cu totul. 

Ba îşi întocmeşte până “n umănunte. cu 


sânge rece şi cu logică strânsă, planul 
întreg de procedare.! 
Pela 4 și un sfert pecând îşi făcea 


gcumantanul, un aprod dela tribunal i-a 
adus o serisvare închisă din parlea «de- 
canului buroului, având următorul con- 
vinul : 


Colega, 


Ți-am făgăduit --- cu placere «le altei 
-- concursul meu colegial şi sunt încâun- 
iat că mă pot ține de cuvânt atât de cu- 
rând, Astă seară între 7 şi $ va veni 


negreşit la d-ta d-] lorduche Iosifeseu, 
nare proprietar, pentru un proces de 
moştenire. F un prozes foarie important 
şi prin speta lui şi prin cuantuniul su- 
mci revendicaie : minimum o sută de 
milioane 1!!! 

[ iotodată ocazie rară pentru un în- 
zestrat avocat — cum eşti d-ta — ca să 
se releve dintr'oslaii. velutant şi defini- 
tiv. 

Eu plee mâine dimineaţă pentru circa 
domă  Dumi în străinătate (e vorba mai 
mult de un consult medical): vom fi 
însă alături tot timpul în acest impor- 
tant proces. Cere fără jenă onorariul 
ce-fi convine: nu-ți deprecia capacitatea! 


Cu distinse calutări coleviale, 
Dr. lancu Dăscălescu 
decanul haroului Chişinău 


Oprişanu și-a amânat plecarea penira 
trenul de 9 şi 35. Î uitat cu desăvârşire 
si de anonima primită şi de nesiguranța. 
de sbuciumul. prin zare a trecut cu putin 
mai înainte, Totul se ștersese parcă fără 
să mai lase urme! 

Inviorat suhit. măsoară biroul cu pasi 
mari, gesticulează. schițează în minta 
crâmpee de pledoarie. urzeste planuri 
pentru viitor. calculează onorariul pe care 
ivehue să-l pretindă. De bucurie mare si 
cu gândul mânat într'atâtea direcţii. uită 
să mai îmbuce ceva : 7? jum., 8. 8 și 20, 
nici un semn, 

Oprisan e nedumerit și enervat. din 
cale-afară. Din cârd în “ând îl săgetează 
o aceiasi nresimiire. pe care  zadurnie 
cată so alunge, Tâmntele-i svâcnese pri- 
Dit si-si simte deslusit vânzoleala. inimii 
Plecarea lui. ducă nu ze dece numai 
decât. rămâne baltă. 

Iuciudat pe el si ne toate. cheamă în 
deuă rânduri gara la telefon, ca să în- 
trebe dacă nu cunna are vreun personal 
vână'n 19: dar „miscarea“ nu vrea să 
răspundă, Bănurtile îl săgetează din non, 
mai adâne. mai înteiii : oreoliul lui de 
Dărbat. bicinit. festelit. îl face să sufere 
eioaznie, A ajuns să nu mat fluture 
nici umbră de îndoială peste continutul 
scrisorei Drimiie. Biroul îi se pare tare 
îngust : Simile  vesve de svațiu şi de 
aer proaspăt  Pela 0 fără zece o ma- 
sină mare, clegantă. cu amândoui favru- 
rile aprinse, opreste bruse în dreptul în- 
irării, 

De lâugă sofeur sare aprinien an domn 
înalt. bine legat. înfăsurat întrun parde= 
siu cn cordon si cuie larei. 

— Te rog să mă scuzi dracă domnule 
Opriseanu. cam întârziat dela randevn ! 

-- NIă rog, nu e nimic. 

— "Ți-oi fi făcut vreo încurcături ? 

— Deloc. nicio “ncurcătură.! 

„—- Parol ? 

- Pe onorea mea! 

Un afnrisit de poker  monser... nu-mi 
cra că pierdusem vreo 80.000... dă-i «ru 
cului de Dani ză la mine nu contează. 
da'mi eva necaz să mor de-oarece câzti- 


zu tot d-rul Krasniski. un agearmniu si 
un bleg domnule! 
219 


Dia spune-mi rogu-te. d-la nu cesti 
cumva ce prin Dorohoi? Am avut în da- 
sa întâia la Liceul Naţional «din Iași. co- 
lee de bancă. pe unu Oprişeann şi mai un 
stiu cum dracu-i zicea... era lol din Doro- 
lroi si aducea mult eu d-ta, 

— Nu. nu <lomnutec:;.. 

— Tordache Jositeszu ! 


—— Știu cum vă numiţi... mia scris dvar 
domnul decan ! 

— Va şi scris deja? 

— Da, azi după amează. Fu sunt de fel 
din Covurlui, d-le Iosifescu. Rude prif 
Dorohoi nam avut nicicând. 

— Atunci simplă potrivire... ca atâtea 
în viața omului. Dar să viu la chestie 
că cu nam gustai nimic astăscară ! 

Oprişeanu îşi aminteşte de cele două 
torie primite uzi dimineaţă și dle care 
nu se atinsese încă. 

— Ceva uşor vaşi putea oferi eu. 

-— O nu. nu. mulţumesc! Nu vreau să 
vă deranjez ! 

= Niciun deranj... dimpotrivă, V'aşi 
putea oferi un pahar «n lapte, un etaj, 
o felie de tort... 

— ? 

— Vă rog să nu czitaţi... nu-mi faceţi 
niciun deranj... absolut niciun derauj! 

— O felie de tort aşi lua... dar încă 
odată. numai dacă nu deranjez cuuma 
pe d-na?... 

-— Soţia mea ce plecată lu Bucuresti. 
prin urmare unu poate fi vorba de niciun 
deranj.... nu? 

--- O felie de tort atunci... seara mă 
nâne de obicei tare 

Oprişan se întorce  numailecât, ur 
mat de servitoare care aduce pe tari 
donă felii mari de tortă si carafa cu apă, 
losifescu gusiă dintr'una. gustă din cea: 
lată. plescâc limba de cerul gurii, își 
linge satisfăcut buzele. 

—- Foarte hune... exsclente torturi! le 
unde târpueşti «d-ta domnule Oprişeanu? 

— Să mă credeți că habar nam... ne 
vustă-mea 6c ocupă. 

Câtva timp unu se aude decât hăpăitu- 
rile lui Tosifezscar, În cea dintâi pauză se 
eribeste să încude îur vorba. 

— Ma făcut atent amicul mer Dăscă- 
lescu. să sunteţi un adevărat «pecialist în 
Dreptul Civil: 

-— Adevărul e că man ocupat dea- 
proape... am publicat numeroase articole, 
aşi putea zice remarcate de specialişti. 

- Bun. bun? 

—- Am fost apoi un an secretarul maci 
trului Petculesiu.... 

-- Foarte bine... fourte ine... să ştii 
însă dela mine că nici învăţătura, nia 
totentul nu contează în viaţa omului! 

— Nuu?! 

— Nu, nu, norocul numai d-le! 

Lită-te la mine: dacă naveam nora 
cu caru, nu salegea nimic de capul mel, 
absolut nimic 1... Mă rog. ce țigări de lo 
sunt astea 2 (Oprisânu avea pe birou, 
de frumuseţe numai o cutie cu întime un 
riie şi una cu ţigări de lui străine aşa 
găsise cu cale nevasiă-sa), 

-— Ţigări otandeze. domnule losifesen, 

-— De unde le-at cumpărat, dacă nu te 
superi ? 

— Din Bucuresti... e un debit nunai e 
specialități pe Victorie. fângă Ciobanu, 

laca nu stiam aşa ceva! Și can 
cât vine bucata ? Socotişi de curiozitate? 

— Cam 4 de lei. dacă doriţi luaţi. 
luaţi vă rog d-le losifeszu! 

— Oricât nrar teuta, nu iau, Asta —ar 
mai trebui! 

— Ba vă rog să luaţi... mă supăe ult- 
minteri.... serivs mă supăr! 

—— Fie, dacă ţii. 

Tosifeszu înghiic zoriL restul din felia 
de toriă, alegev țigurii, o miroase prelung, 
o muşcă la un capăt, o aprinde tactica 
pufăe de câtevaori şi exclamă satisfăcut: 

-- Excelent tutun... ex-ce-lent ! (Și după 


usot, 


câteva guri de fum Jeslrămate cu meşte- 
şug) : 

Dar să revenim la chestie! (Oprişanu 
care se perpelise ca pe jăratec, răsullă 
uşurat). | 

Tu domnule dragă, am fos greu de cap 
şi puturos; în fiecare clasă am rămas 
repetent cel puțin o dată. Târâş-grăpiş 
am ajuns şi cu până clasa doua secun- 
dară, Am repeiat-o de două ori. şi când 
m'am convins că sunt amenințat să ră- 
mân iarăşi, mam retras, 

Am făcut armala ca voluniar. iat după 
clihereare am încerzat de toate, fără să 
mă pricopsesc însă. O sineură pasiune a- 
veam : loleria. 

Nu era. loterie. de-a noastră ori străină, 
ca să nu iau cu Dilet. Rar de tot dacă-mi 
scoteam costul biletului : de câştin pro- 
priu zis, nici pomencală ; totuşi nu dis- 
peram. Intr'o noaple visez de trei ori la 
râud o pâuză marc, albă, pe care sta scris 
cu cărbune parcă : 6 înmulțit cu 9. Asta 
nu se poate, mi-am zis eu. să nu fie o 
prevestire. Prin urmare de 6 ori 9 fac 
Ş3. 

— Ce fel 353? 

— Da, 53 am zis cu. că nu prea eram 
întotdeauna sigur pe tabla înmulţirii. 
d-ta ai fi spus fireşte 54. luai un bilet 
de loterie cu numărul 5+ şi pievrdeai ia 
sigur. Fu am luat o jumătate de loz cu 
numărul 55 şi am câştigat. neto în mână, 


460.000. 460.000 înainte de război!! Era 
ceva, nuu? 
Oprişan si-a pierdut cu totul  răhdu- 


rea. l-ar veni parcă să țipe. să tropăe 
pe loc, ca să poată astfel cheltui cner- 
gia nervoasă. curiozitatea şi ciuda acdu- 
natentr'ânsul. 

— Fi dar să revin la chestie scumpul 
meu amic! (Oprisanu  afteuză din non 
ușurat). Ori mai bine doresti să continuu? 

— Mă rog, cum vreţi. 

— Îmi pare că nu te prea interesează ? 

— Ba dimpotrivă ! şueră printre dinți 
Fliodor Oprişanu, deşi simțea hine că 
nu sa mai putea îndura mult supliciul 
acesta. 

— Fiindcă ţii d-ta, merg alnuci mai de- 
parte. Am băgat banii în pământuri. mi-a 
mers cam prost: a venit însă războiul 
şi m'am refăcut. Cine a avut un dram de 
noroc sia putut reface în țimpul războiu- 
lui. Numaislecât după unirea Basarabiei 
mam instalat în Chișinău. Cheagul adu. 
nat, şi fin să accentuez lucrul acesta. îmi 
da flerul nezesar. În vremea aceia se pu- 
tea cumvăra aici ieftin,  îeftiv detot. 
ase, păduri. pământ... orice: am cumpă- 
rat de toate și am făcut astfel afaceri mi- 
annaie. Pe măsură ce mi 'mbogățeam mă 


deschideam dragul meu. Câiă vreme 
. i SE astia vas 
mam sbătut în sărăcie. parcă mi-a fost 


mintea tot îmbrohodită... te rog să mă 
crezi ! Dar odată cu înstărirea am înce- 
put să râvnesc și eu la onoruri. Je-anu 
râvnit, şi le-am căpătat! Am fost numit 
intâi viceprezidentul comisiei interimare, 
apoi ales deputat sub averescani și de- 
semnat dela Centru ca vice-preziclent 
al Camerei... trebuia si fie reprezentată 
şi Basarabia în biroul Camerei! Am 
luat cuvântul la mesaj şi la bugei : dis- 
cursurile mele au fost gustate, uplaurdu- 
t chiar... eram  anturat.  lingusit, 
tmut! Să fii sigur că unu exage- 
rez absolut deloc! Toută starea aceasta 
de lucruri a fost în Funcție de situaţia 
mea materială. jar situaţia materială. de 
dramul acela «ke: noroc delu început. 

Prin urmare, în concluzie, norocul c 





tetul în viața omului; el te poate ridica 
pânămn slava cerului; fără cl înnvţi prin 
tină şi mesteci ghindă mucogăită, Să nu 
crezi stimate domnule Oprişeanu, că ra- 
tionamentul acesta al meu purcede din- 
trun caz izolat; nu,ela fost verificat, în- 
tărit. de nenumărate alte zazuri. Aşa de 
pildă ţi-aşi putea povesti  înlâmplarea 
aproape neverosimilă a prietenului meu 
Cernătescu din Galaţi... 

— Vaşi ruga... so... lăsaţi pe altădată, 

—: Puate nu va interesat cele arate 
până acum? 

— Ba dimpoirivă, au fost şi interesante 
şi instructive, dar nu mă sint tocmai 
bine. 

— Bine. foarte bine, să vin ta chestie 
atunci, dar te rog să nu-mi mul pui de 
cât întrebări absolut necesare, ca să nu 
fac digresiuni. lacă-tu despre ce e vorba 
«vragul meu : 

(Oprişanu răsuflă, din nou, sc aşează mui 
bine în fotel şi-şi ciuleşte nrechile). 

Eu sunt însurat pentru a doua pară cu 
a rusoaică.,. mal exact o caucaziană... fiu] 
men Georges, din prima căsătorie, a fost 
însurat cu mama soției mele. 

—: Cum cu mama soţici dv.?7! 

- Foarte natural : mamă vitregă. Sozru- 
miu se căsătorise în timpul războiului. 
pentru a ircia oară, cu Saşa Demidow, 
foasta mea soacriă, 

— Fostăă ? 


— Cam aşa. de oarece Sasu a murit 
acum o lună întrun sanatoriu din Da- 
vos, Era o femee minunată domnule: 


frumoasă, inteligentă. pasionată. hogată, 
putred de bogată ! Pe. măsură ze Iosifes- 
cn încălzii. pornit, adace noui amănun- 
ic, văscoleşte prin amintiri ca să între- 
gească porteciul fizic şt moral al vă- 
posatei Susa Demidow, lui Oprizanu i 
se mpăinjenese ochii şi i se'mpăcleşie 
mintea. Profitând de o pauză a poves. 
iitorului, intervine moale, cu jumătate 
de gură, nădăjduind să-și poală curma 
câtdecât canonul. 

— Și d-v.. domnule 
ce-aţi dori în definitiv ? 

—- Două lucruri numai, dragă dontnu- 
le Oprişeann. 

-- Un amănunt mai întâi de toate: 
domnului Decan i-aji înfățișat cazul «lv? 

— Nu. nui l-am mai expus, fiindcă 
dumnealui pleacă mâine la Paris. 

l-am spus numai în treacăt ză e vorba 
de-un proces «e moştenire de circa 100 
de milioane. iur dumnealui m'a'ndrepiat 
lu d-ta, 

(Acum deubea sa dumerit cum trebue 
Oprişanu). 

Mi-a tăgăduii însă solemn că va pleda 
şi dânsul și va imterveni la nevoe pe 
lângă maeştrii bucureşteui. 

— Spuneaji adiucori că vă. interesează 
să știți... 

-. A da, da... aș dori să știu dacă am 
si cu, adică mai exact nevastă-mea,. în 
culitaie de fiică a răposatei, vre-un drept 
la moştenire. iu să adaog că nu e nici 
iestament, nici copi! la mijloc. Oprişanu 
cpaizat, abseul, aprobă uşor din cap, In 
neştire. Pauză prelungită. 

In sfârşit Oprişanu se mai reculege. 

— Șii ? 

— Și dacă e vreun chip de intrat în 
posesie, în actualele împrejurări, bine 
înţeles, de ourece aici în jară unu ce decât 
casa din Chişinău. 

Oprişanu care prinsese bine firul do 
rândul acestia, întoarce întrebarea  nu- 
mai decât : 


losifescu. cam 


UNIVERSUL LITERAR.— 613 


— Dar unde e restul averei domnule 
Icsifesru ? 
— Ce rest domnule? De rest e vorba 


aici ? 

— Averea în definitiv. 

— Ta Rusia. 

— In Rusia tozmai! ? 

— Da, în Rusia... ce te miri aşa? [ 
vorba de vaste terenuri petrolifere în 
Caucazia, districtul Bacu. Există planul 
oficial ca şi titlurile de  praprietate. 
Nici un dubiu nu se poate ivi. Şi unde 
mai pui că valoarea lor creşte delu zi 
la zi. deoarcee în Ban se dă o mare 
bătălie între cavitaliştii cuglezi şi cei 
americaui. pentru acapararea — tereuu- 
rilor petrolifere ? 

Răsturnai pe speteaza Iotoliului. cu 
picioarele întinse  jeapăn, cu degetele 
înlănțuite pe pântece. Tosifescu îl privește 
stisfăcut, radios. 

Lui Oprisanu îi vine să-l strângă de 
gât. 

Gândul că au pierdat arrze posibilitate 
de-a mai pleca astă noapte, gândul că 
nevastă-sa se găsește poaie în ;lipa asta în 
braţele maiorului de grăniceri. ori 
chiar în hrajele altuia, îl înebuneşie. I7- 
bnteşie să sc stăpânească din nau şi în 
holdit de curiozitate. întreabă : 

— Toate bune. dar de unde ştiţi d-v 
care e valoarea icrenurilor din Bacu ? 

—. Să fii d-ta sănătos amice! Am inter- 
venit eu numai decât prin consulul ame- 
rican — nn ovrei de aici. — care mi-i 
bun prictin. Fri de dimineaţă. după 24 
de zile. a sosit însfârgit răspunsul oficial. 
Terenurile în lei. prețuesce zirca 100 
milioane, dar valoarea lor reală. duvă 
cum am spus. creste din zi în zi. din 
ceas în coast! 

Dar ce-i mai important. iar am scăpat 
din vedere să-ți spun ; dacă-mi put fel 
de fel de întrebări ! 

- - Spuneţi. spuneţi vă rog. geme vlă- 
evit Oprişanu. 

— După cun vezi cred, iubite domnule 
Oprişeanu, e vorba de-o afacere în stil 
mare. de-un proces ce va face vâlvă în 
toată țara ! 

— Da, văd! 

„— De un onorariu apoi excelent, cu 
care nu se întâlneşte de două ori în via- 
ță un advo:at.. un onorariu demn de un 
astfel «de proces! 

— Zău. da!? 

— Fireşte ! Doar ofer 40 la suiă advo- 
câtului ! 

Oprişanu trezure toi. ca fulgerar de-o 
descărcare subită. puternică, Urzeula Îi- 
velor îi scapă cu totul. dar în mintea hui 
se îngemănează uluindu-l, două cifre 
100 de milioane—valoarea terenulii—- și 
4 la «ntă onorariul oferii. 

—- Mă rog. 40 la sută ziceaţi ? 

— Vi se pare exiraordinar. nuu ? 

-— Nu, dar ştiţi... 

-— E mul, prea mult chiar. îmi 
rău, tmărturisest, dar nu se poate altfel : 
asa cer interesele mele ! Cu cât ofer inai 
mult. cu atât advocaţii mei vor fi mai 
zeloşi. Mui bime ceva mai puțin, decâi 
nimic! Am sau nu drepiaie ? 

— Aveţi da. se grăbeşte să răspundă 
Oprişanu, pe care întorsătura «din urmă 
a conversaţiei l-a înviorat cu toiul. 

— Mai arm un punct de precizat, un u- 
miănunt de mică însemnătate, şi am ter- 
minat apoi, Am spus si menţin că ofer 
40 la sută din suma ce varezulta, dar pe 
mine nu mă priveşte ubsolut nimic! 

-— Cum adică nu vă priveşte ? 





pare 


614.— UNIVERSUL LIFERAR 





uaa sEperamalaie O 
OTOHAR BREZINA 





Su vovhit uneori prin revistele romă- 
iesti — mai imult fără ecou — despre 
unii diutre scritorii moderni ai Cehvo- 
slovuciei: Despre un Petru Bezruc, Cân- 
tăretul elocvent şi incendiar al iveden- 
tiamului boem (cred că Nichilor Crai- 
nic a scris la noi cel dintăi despre ei, 
comparându-l cu d-l Octavan Uoga), 
despre unu Antonin Sova (nort de cu- 
vând lu Praga) sau despre un Jaroslav 
Vrchiickv, după care Cerna traducea 0- 
dinioară poenul înflorit de amintiri 
italice,  „Sarcofugul”. Nu su pomenii, 
nici un cuvânt despre cel mai mare din- 
tre toţi, şi uzi fără îndoială între cei 
mai muri poeţi europeni, despre enigmu- 
ticul vizionar, poetul și gânditovul unei 
umanităţii noi întrevăzute în neguri de 
Apocalips, — despre  Otokar  Brezina. 
Personalitatea lui cu totul neobişnuită, 
amestec de iluminat și de fantast, de 
singuratic izolat în propriile lui medi- 
taţii mistice şi de profet înflăcărat vor- 
bind umanităţii dincolo de vreme şi de 
spaţiu, l-a îndepărtat mult timp de îu- 
țelegerea niulţimii, de ceeace curent se 
chiamă succes literar. I-a rezervat însă 
încununarea mai târzie care azi echiva- 
lează cu un adevărat cult al intelectua- 
lităţii cehe pentru el. 

Yaima lui e de altfel cunoscută şi pr'e- 
țuită si dincolo de hotarele patriei sale. 
In ţăriie latine nu; poate din lipsa de 
cunoscători ai limbei cehe atât de difici- 
le; dar în Germania, unde poemele lui 
au fost traduse în mai multe ediţii cu- 
vănd după răsboi, apariţia lui a fost 
primită cu un entuziasm care sublinia 


— Adwoecaţii mei. par examplu d-ta 
şi Dascălescu, veţi face toate demersuri- 
le, veţi suporta toate cheltuclile, vă veţi 
asocia cu cine veţi vrea şi în orice con- 
diții veţi crede. Vi priveşte,.. nu mă 
amestec... aveţi ioată libertatea din par- 
te-mi, În caz de nercuşiiă eu nu vă pre- 
tind nicio despăgubire... nimic, absolut 
nimic! Eu nu sunt nici boclucaş, nici 
cârpănos | 

„Oprişanu , simte că-i vine rău. Se 
ineacă şi i se sloeneşte sucluarea pe târu- 
ple si pe spete. 


loxifescu văzând “că întârzie prea muli 


cu răspuusul ; 

— Ei, spune-mi prietenește, uşa e că nu 
te uşteptai la o astfel de pleașcă ? 

— Aud? 

— V'aş ruga să vă adresaţi alteuiva.. 
sunt atâția advocaţi în Chişinău ! 

— Cum altuia !? 

— Da, la un altul, 

— Gândeşte-te te rog serios... Judecă 
vece... nu te pripi.., pot să mai aștept o 
zi, două chiar, răspunsul d-tale, Se poate 
să nu te pasioneze o afacere ca asta ? Şi 
apoi onorariul ? ! Vrei să dai zu piciorul 
la 40 de milioane domnule?! Dar nu se 
poate una ca asta, nu, nu! 

Le voi. constrânge cu ca să primeşti! A- 
vem obligația morală să ajutăm elemen- 
tele de elită. lacă de asta ne ia înainte 
străinii, ovreii mai ales! Fi comedia 
«acului! 





de tu început un adevărat uiumi. Lisa 
în vremea când expresionismul, în cău- 
tarea celei mai adecvate tălmăciri a 
sufletului inodern, ajungeu la apogeul 
său și când purtătorii de cuvânt ai a- 
cestui curent erau atăt de dilicili in ac- 
cepitarea alei literaturi decât cea năs- 
cută din tendinţele lov. Rrezihu însă 
triumta de la cea dintăi apariţie, iat 
critici anai entuziasti proclumau alunri 
în el nu tai puţin decăt „uh uoethe ul 
expresionismului”. Nu era în realilute 
nici un Goethe si poate unici numui 
decât un expresionist. Inspirația lui îşi 
lua drumul de pe alte meleaguri şi e 
îndrepta spre alte țeluri. Dar era 
fără îndoială o tare personalitate care 
in cele patru sau cinci cărţi câte seri- 
sese, isbulise să creeze o lume în ura 
sufletul miodleriu îşi regăsea udânci 6 
couri, 

Poezia lui, haotică în uparehgă, pro 
ectând la fiecare pas din nebulozitalea 
mistică au gândirii, splendide in tiu 
dialane născocite cu o fantazie cosmică 
tără pereche, e o adâncire neîncetată 
şi mereu concentrică u aceluiaş isvor 
de inspiraţie rămas unice în tout cât 
țile lui: Un tu ideal chinuit de plui- 
bul arzător al existenței reale si sbă- 
tindu-se  însângerat,  mortificându-se, 
pentru evadarea în iv ealitate. Setea de 
extuz, de mistică transfigurare, udie 
asupra tuturor poemelor Jui ca o hour: 
de sfinţenie; și în cântecele lui de jubi- 
lare, în versurile nesfârsite, preluugin- 
du-și ecpurile cu întro desiănţuire du 
fanfare, e ceva straniu de beţie stântă 


Dar ce, nu cumva nu te simţi bine ? 

-— Nu, nu tocmai, 

— Fumezi cu siguranță mult. 

„.— Potrivii, 

— Imerezi cu capul prea mult... dormi 
puţin... nu faci mişcare,., asca e! 

Să ţii minte dela mine: nu ie surme- 
na, nu te bizui prea mult pe tinereţă; 
sunteţi o generaţie debilitată, o genera- 
ție de susrificiu ! 

[şti un tânăr talentat, — eu cântăresc 
omul din două vorbe schimbate, — viito- 
vul îţi surâde... nu mai abuza! Te rog 
cu!! Aşa fac toți tinerii; selăcomese 
peste fire 1... Nu te împovora cu proce- 
se, «iecât multe și de mâna a doua, câte 
va dar care să-ți aducă onorarii grase 
şi faiină. De-o pildă cel propus de mine, 
la care ie rog din nou să te gândeşti ge- 
rioş,, să nu dai cu piciorul norocului : 

--- Domnule... domnule losi... 

-— Nu, nu om  nevoe de răspunsul 
date acum, Tree en sigur pvaie 
două trei zile... meditează până atunti. 
Nu vieau Saud nimic! Consulti-re si 
cu soţia d-tale, Peste trei zile cel mult 
mă întiințez cu toate documenici» necc- 
sare. Până atunci ai tot răgazul za să 
reflectezi, 

—. 2 

— Uite, când treci acum în duri tor, 
pune în curent şi pe soția d-tale... nu- 
mai așa. de curiozitate... pot să pariez 
pe cât vrei asupra răspunsului! Dar 
ajunge cât am irăncăni! astăseară ; la 





sau de sucră nebunie. Durerea insă isbut- 
neşte şi din asemenea impetuoase clipe 
de uitare ui clocotul ei fierbinte e atunci 
un peyser pe care universul întreg nu-l 
mai poate înăbuși. Sufletul se desface 
din cătuşele propriului Iu, se multiplică 
în infinita existenţă a semenilor, îmbră- 
țigează Umaunitatea și îşi înalţă aspira: 
țiile urzătoare până lu Mesiunism, Prin 
milă si iubire, prin împreunurea tuturor 
inti'o universulă fraternitate, prin înil 
țarea pe deausupru omenescului, a. Spiri 
tuaiului şi u idealului,  Brezina vede 
mântuirea și transiigurarea, către ome: 
nirea nouă u uăzuinţelor lui, 

Vom înţelege mai uşor idealul acesta 
de Xesianism și de mistică înfrățire 
uinanitară, când vom căuta obârșia sp 
rituală a inspirației şi a cugetării a: 
cestui poet, Brezina e azi reprezentantul 
in literutură ul unei mari tradiţii mis 
tice și religioase, cehe, Il e un interpret 
și un înnoitor geniul ul acelei mari con: 
fraternităţi religioase de odinioară a 
„iraţilor boemi'”, căveiu poporul ceh ii 
datoreste upruupe tot ce e mui înalt în 
cultura şi în viaţa lui spirituală. Criticii 
expresionisti au putut vedea în el un 
Goethe moderu, căutând în poezia lui 
mai mult oglinda propriei lor năzuinți 
de artă, Dur Brezina cobora din pădu- 
vile intunecate ale Boemiei, pe unde al- 
tidată mai trecuse, lăsând urme adânti, 
pasul rătăcitor al încă unui „trate în- 
tru mântuire”, gânditor şi misionar al 
poj:orului boermu, -— Amos Comenius, 


! 
| 


AL. BUSULOCEANU 

















revedere şi «u sănătate ; dragă domnule 
Oprişean ! 

— Bună gearu, domnule lusifescu şi 
Oprişanu năucit, stors de puteri, se ridi 
că din fotel, clătinându-se. 

— La revedere şi încă odată nu abuza, 
nu te juca cn sănătatea; asta-i adevăra- 
tu comoară a omului! Te doare Cumra 
şi capul ? 

-— Rău de tot ! 

-— Ta alunci numaidecât două buline 
Nunu-Museel. Sunt admirabile ! 

— Mulţumesc... mulţumese, 

-— Cu două ai efect sigur! 

Se_ridică. îşi îmbrăcă pardesiul, îşi 
potriveşte din deprindere nodul cravatei, 
face «loi paşi spre uşă, sc opreşie, siăs; 
clipă nehotărât, apoi se adresează 
miros: 

— Fe superi dacă mai indrăznesc În o 
țigară ? Sunt minunate ! 

Oprişanu nu mai are 
pundii ceva. | 

Se lasă diu nou, de sus, vlăguil, pe 
perna foteluiui. 

losifescu alege v ţigarii mui dela fun 
dul cutiei, o aprinde, pulăe de căteva ori 
şt nu se poate opri ca să nu exclame: 

-— Straşnic, straşnie tutun! 

In duduit de motor, un sfârâit ale roa. 
ie pe prundişul din faţa peronului, și tă 
cerea grea cuprinde şi curiea Și Cast 
advocatului Eliodor Funache Oprişan 
din Chişinău, 


putere să ră 


UNIVERSUL LITEMAR.— 615 





RR 


> E ca Buc e 








AUREL BĂEȘU 


Picătura de viaţă care licărea uitati 
in trupul acela slăbuț si înfrigurat a 
căzut, 

Au inghiţit-o hulboanele Bistriţei ca 
so dănţueuscă in spuma scânteetoare 
a apelor. repurte... departe... a aspirat-o 
vântul care dădeau târcoale floarei ome- 
nești ca so pourte în lumea pură a 
înălțimilor ideale, ori  lucoma gură u 
unui colţ de pământ îlămând, a putut 
să smulgă rot ce eva mai bun, mai ales 
diutre cui ce trebue să rămână culcaţi 
pe vecie 2... 

Copilul plaiului moldovean, Băeşu! 

Poetul cutorilor cu cure cisela munţii, 
apele, florile, poet giugas, pentru pu- 
ţinii cari au crezut iu suspinul tău, aduc 
tristetea lueu goală şi neputincioasă. 

Noi cari te-am cunoscut și te-an: iu- 
bit, nu suntem mai măhniţi acum, de 
cât atunci când te simțeam pălină. 

lumea ta nouă, e cea mai priincioasă 
vaporoasci tule icoane și unu te plangem, 

Umbra ta o sSlăvim; numele tău îl 
von închina cu ilorile duse la altar 
întru pomenirea ta. Nu e vina nimănui 
dacă ultă putere mai udâncă decât do- 
rul nostru de a te reține aci, a biruit, 

Duvurile pe care ni le-ui lăsat asier- 
nute je cartoane si pinze le vom arăta 
copiilur drept icoane smereniei sufle- 
tești. 


VIRGINIA GILEORGEUL 





COROT : Izvorul. 


COROT 


Dintre toţi murii pielori din 
a doua jumătate a veacului tre- 
cut, Corot e cel mai delicat, cel 
mai bogat în nuanţe şi totuşi 
cel mai lipsit de „aparenţe“. 
Către el se îndreaptă azi tine- 
rimea franceză, care în vremea 
cubismului prefera pe Cezan- 
ne. Expoziţia de lu sala Rosem- 
herg atrage toută  infelectuali- 
tatea franceză de acum, 





oază 


COROT ; Nud culcat. 





618.— UNIVERSUL LITERAR 








Ca S 95 s E-S3s să... 
[i s bi 


Ai auzit scundulul cu X? (e mai bine 
să nu-i spunem numele) întreabă un 
actor pe terihilul Stăncescu. 

— Cu încornorareu ? 

— Du dragă. De altfel omul ăsta, nu 
eru bun decât, de încornorat, 

— Da sărutul, replică Stăncescu, și 
chiar lu asta trebuia săl ajute nevas- 
tă-sa, 


Are spirit laucovescu, iult spirit, și 
încă din cel mai fin, din cel mai prompt 
se extazia la Capşa un tânăr gazetar. 

—— Mai uşor dragă, întevveni Aderca, 
ia-0 mai uşor; vorbeşti despre spirit 
cum ar vorbi un sărac despre avere, 


La premiera „Viforului” se aflau în 
scenă, cu puţin inainte de începere, îin- 
terpretul strălucit al iui Luca Avbore, 
Nottara, şi Critico tânărul cveator al 
lui Ştetăniţă Vodă. Priveau prin cor- 
tină, sala. 

In avaniscenă duuă fete îmipacientate 
băteau ne'vos din mâini, Erau  con- 
vinse că asa vor putea decide cortina, 
să se înalțe. 

— Câtă nerăbdare, se ruiră hătwrânul 
maestru, Și nui la urmă. ce o să poată 
înţelege o fetiță din jocul nostru ? 

— N'ai prije maestre, interveni împă- 
ciuitor Critico, sunt două, si la un loc, 
ceva, ceva tot înţeleg, 


a natia ei main bca eu 











Gen Z oHcurace 
TRUCURI 


Pe lângă, acei fachivi de autentică o- 
vipine exista şi fuchiri contrafăcuţi. 

be când la primii, uctele minunate 
reprezintă un succes de voință si înde- 
lungati, estetică, la cei din urmă asu 
zisele acte minunate sunt numui înde- 
anănatice jocuri de abilitate sau pur si 
simplu acte de sugestie. 

Ceu mai senzaţionulă expetvienţă de 
sugestie este acela u frânghiei suspen- 
dată în aer. 

Ea constă în următoarele: După ce 
trupa de scumatori a poposit pe un mai- 
dan, aşa zişii fachiri purced a se deda 
la diverse mici jocuri de abilitate. 

După ce soarele a dogorit din plin 
mulțimea, şi atenţia tuturor e îndreptată 
asupra „fachirului“, acesta  asvârle o 
fringhie în aer. Una din femeile cari îl 
însoțesc se sue pe această frânghie. 
Trompeţii cântă bucăţi uniforme, sou- 
vele dogoreşte şi zăpăceşte mulțimea. 
In clipa aceea fachivul se urcă şi el pe 
fvânuhie și începe a sfartica trupul fe- 
neii. 

Bucăţi, bucăţi de carne 
văzul  amestecându-se cu 
Lele si panică. 

Fuchirul coboară apoi, adună într'o 
basma bucățile de carne şi membrele 
femeii, le acoperă cu altă basma şi apoi, 
dintre petice ese din nou femeia de udi- 
neauri întreagă si nealterată de unici o 
lovitură, 

Asupru ucestei scamatorii circulă, din 
cele mai vechi timpuri, versiuni de tot 
S0IUl, 


sboară în 
sânge. Ți- 


Al. Buzescu, N. Soreanu, Camil Petrescu. 








Prima explicaţie este aceia a unei su- 
sestii în Imnassă. 

Altă explicaţie este aceia a frânghiei 
special făcută din anumite îmbucături 
de cuuciuc, uvând facultateu ca atunci 
când a asvărlită să se întărească, 

Ultima explicaţie se referă lu o ma: 
nieră grozavă practicate de aceşti sca- 
matori, acolo în ţara lor de baştină. 

li aranjează așa fel lucrurile ca 
chestiunea să se întâmple în preajma 
seii, 

Aleg locul dintre două cause apropiate 
de care leuză vo frânghe subţire invizi- 
bilă si asvârle upoi frânghia de care 
atârnă femeia. 

Hestul, cu bucăţile de 
este sugestie în massă, 

Unul dintre cei mai de aproape cu- 
noscători ai  ocultismului,  seziitorul 
fuancez Paul Ieuzc arată că experienţa 
cu blocul de granit spart pe abdomenul 
tachirului este pur si simplu o chestie 
de echilibrare ezulă a greutăților care 
se reazămă pe două extremităţi. 

Dacă pui un băț pe două sticle goale 
si Joveşti exact centrul mijlocului său, 
băţul se va rupe în două fără ca stit- 
lvlov să li se întâmple ceva, fot astfel 
cu blocul de granit. : 

Să-si străpungă gâtul şi obrajii cu 
uce lungi e pentru Paul Heuze o baga- 
delă. El arată că după oarecare expe- 
viențe lucrul acesta devine foarte les- 
nicios mai ales dacă e făcut cu pre- 
cauție, 

Cu cât acul rămâne nai îndelung în 
rană, cu atât sângele va veni în mai 
mică măsură, — deoarece acul apasă 
asupra vaselor. 

Bineînţeles că acei cari pructică a 
cesi sport aleg locurile mai sărace în 
vase unde sângerarea este și mai puţin 
probabilă, 

Experienţa cu așezarea pe o scândură 
compactă de ace este o erosolană es- 
camotare, 

“e uleg de obicei ace cari nu înţeupă 
si apoi se pun aşa de des unul lână 
celălalt incât formează o perie compactă 
Dacă. te asezi cu precauţie usupra lo 
nu ţi se întâmplă nici cea mai mică vă- 
tărmare, 

Hipnotizarea unimalelor este şi ea da- 
torită unui truc, „Fachirul” apasă cu 
degetul asupra unei părţi din ceala a: 
nimalului şi animalul rămâne  țeapăn 
până ce o lovitură în cap îl redeşteaptă. 

Ultima şi cea mai nostimă dintre 
scamutorii este aceea cu mugurii și 
icrele. 

in 1907 la Paris, prinţul Saruk aducea 
pe scenă sămânțe de flori şi le făcea 
să înmugurească pe scenă, 

Deasemeni, dintr'o cutiuţă cu icre fă 
ceu să iasă peşti. 

A tost însă repede demascat. Mugu: 
rii de flori îi avea ascunși în golul 
unui creion, iar pestisorii în țeava unpi 
bag hei, 


carne tăiate 








0 Sedinte cle 
cvwvanie 


E. adevărat că imbătrânind, Whisky- 
ul se face mai bun, întreha un prieten 
pe Bernard Shaw, 

— Da, răspunse dramaturgul, cn cât 
îmbătrânese cu atât îmi place mai mult, 


Vestitul dramaturg Ibsen avea un cap 


caracteristic, dar nici de cum frumos. 
Cu toate acestea marele scriitor era, 


loarte vanitos şi avea un „respect deo- 
sebit pentru părul şi barba lui, 

Claui Annet povestește că ibsen nici 
odată nu se despărţia de jobenul său. 
Când se aseza la masă îl punea cât mai 
aproupe, pe un scaun. Mulţi se căzneau 
să afle cuuza dar fără folos. In sfârşit 
misterul fu lămurit: 

Ibsen avea în fundul pălăriei o oglin- 
gioară în care-si atuncea din când în 
când privirea spre a sti cum îi sta părul 
ori barba, 


In bătălia de la Cornerviile, dintre 
francezi și englezi, uu soldat englez reuşi 
să pună mâna peumărul monarhului și 
strigă: „legele e prins“. 

Ludovic, răspunse imediat: „Nu știi că 
nu se ja regele nici odată, nici chiar la 
șah?" 


Un tânăr se prezintă intro zi regelui 
Frederic Wilhelm 1 al Prusiei, cerându-i 
0 atnjbă. 

--- De unde eşti? îl întrebă regele. 

— Din Berlin, Sire. 

— Cu atât mai rău, zise Wilhelm |; 
urăsc bevlinezii, pentru că sunt pungași. 

— Foarte adevărat răspunse tânărul 
mu sânge rece, dar sunt şi excepții; cu- 
nose două. 

— Cari? întrebă regele, surprina. 

— Majestatea-Voastră şi eu. 

hegele tîăcu mare haz de acest răspuns 
si îndeplini cerereu tânărului, 


Marele compozitor Rossini, a fost odată 
primit de regele Portugaliei care îi îă- 
zădui căi va trimite o ladă cu vin d: 
Porto din pivnițele regale. Rossini, a- 
teptă câtva timp să-i sosească darui, dar 
jierzând răbdarea, scrise regelui: 

„Mi-aţi ptomia Maestate vin de Portc. 
Stiu, că un Suveran nu uită nici odată 
promisiunea, car eu sunt bătrân şi lu 


vârsta mea nai timp să aştenţi. 





"i PITIS 


lo caz car 


O INSULA CARE SE JOACĂ DIA 
VAȚI ASCUNSELISĂ 


Invăţaţii americani au  reugit st 
pună piciorul pe insula Soimilor, 0 in- 
sulă în sudul Pacificului la mică dis- 
tanţă. (câteva nii de mile) de arehipe- 
lagul 'Jongu, care apare şi dispare în 
chih miraculos. 

Insula aceasta ure peste d ku. lungi- 
me şi 360 picioare înălțime, deasupru 0- 
ceanului. 

In anul 1926 nu mai rămăsese din ca 
decât un vâr? de stâncă de care se is- 
beau cu furie valurile oceanului. 


lia a fost văzută pentru prima oară 
de un vapor de război englez, în auui 
186%. Fra întreagă. In ÎSTI a clispărut. 
4 reapărut în 18%, a redispărut în 1890 
apată 


pentru ca acum să iarăs. 





UNIVERSUL IATRRAR. - G1? 








caricatura zilei 
INGENIOASA 





— Ce esti nebună ?! Pentruce ai tăiat 
tivul telefonului ? 


-- Să vedeţi, Câinele şi-a  pierdui 
searda şi naveam cu ce să-l duc -la 
plimbare. (Cundide; 

OFENSATE 





PASARILE (jiguite profund): Dacă 
aeroplanele sboară, ei bine, noi mergem 
pe jos. 

PARE 





Ano, ai spus mcătăresei că astăzi o să-i dau și eu o mână de ujutor? 
Da, doamnă, numai că... bucătăreasa vă roagă să amânaţi pentru altă 


dară, fiindcă azi are prea mult de lucru, 


(Judge, 





VI8. - UNIVILESUL, ITLeRAR 





| ceața reciale în exirase 





GEORGE SAND, IUBIRILE SALE 


Maurice Roya 


Georpe Sand, creatoarea romanului sentimental, a fost una dintre cele 
mai pasionate amante, cunoscute «de istorie. După spusele ei, virtutea femeii 
este iubirea. George Sand a iubit muti, ca amantă şi ca mamă. Amesteca 
în dragostea ei pentru cei doi mari artisti Musset şi Chopin un sentiment 
matern, iar față de copii săi arita pasiunea unei îndrăgostite. De aceca a 
fost fotdeauna bună şi iertătoare. 

Cartea, redată mai jos în extrase, abundentă în detalii şi în Sugestii, 
ne edifică întru totul din acest punct de vedere. O mare parte din romanele 
lui George Sand, comentează propriile sale iubiri, Se ştie, chiar, că a Scris 
două romane special pentru a se desvinovăți de reproșurie aduse de Paul 
de Musset, că ea ar fi cauza pierderei lui Alfred.lar scrisorile de dragoste, 
pe cari le-a lăsat sunt suficient de sincere. 

Spiritul deductiv al autorului a putut astfel să reconstituiască usor 
viața marei romanciere. 


DRAGOSTEA UNUI OFIȚER 
ŞI A UNEI MODISTE 


" Reîntors dintr'un lung voiaj prin Ita- 
lia,  locctenentul Maurice Dupin de 
Francueil, bastardul mareșalului de 
Saxa, aducea cu sine la Paris o mică 
modistă, cu gândul de a o lua de soție. 
Și numai două săptămâni dela. înapoie- 
vea lor de sub cerul Italiei, în care timp 
căsătoria se făcuse fără consimţămân- 
tul bătrânei doamne de Francueil, cam 
pe la sfârşitul lunei Iunie anul 1304, se 
născu, în muzică şi între trandafiri, A- 
madine-Aurore-l.ucie, aceea. pe care mai 
târziu posteritatea nu o va mai numi 
decât George Sand. 

Nerăbdătoare să-și dezvolte grațiile, 
Aurore cu toate etorturile bunicei sale, 
creștea liberă şi mai cu seamă nedisci- 
plinată. La vârsa de doisprezece ani ma- 
nitestă pentru prima oară dorința de a 
serie. 

Iasfârşit după ce trece printrun pen- 
sion englezesc din Paris, se reîntoarce 
la proprietatea familiei din Nohant de 
lângă Paris. Lipsită complectamente de 
prejudecăţi, mai mult—bătându-și chiar 
joc de ele, Aurora îmbracă pentru pri- 
ma oară, la șşeaptesprezece ani, îaimosul 
său costum bărbătesc, considerat de ea 
ca simbolui revoltei femenine. 

In lungile şi nedisciplinatele ei plim- 
bări pe domeniul din Nohant, Aurora 
este întovărăşită de către Deschartres, 
preceptorul său, schimbat apoi prin unui 
de verişorii săi, de Villeneuve, înlocuii 
si acesta mai târziu de strălucitorul ca- 
valer Stâphane de Grandsaigne, Poate 
primele sale iubiri. Totusi nu era mul- 
țumită şi spera mereu să scape de le- 
roarea familiei, spre a lua drumul Pa- 
risului. Si singura scăpare era căsăto- 
ria. In ziua de 10 Septembrie 1822 este, 
astfel, condusă în faţa altarului de cii- 
tre baronul Casimir Dudevant „un tip, 
al cărui vocabular se reducea la aceste 
exclamaţii: Trap! galop! volte! demi- 
volte ! halte ! 

In loc de a fi condusă la Puris, Au: 
rora 86 văzu devenită punctul de atrac- 
ţia pentru nobilii cârnpaneni din vecină- 


tutea castelului de ţară ul soțului său. 
l.a 30 lunie 1823 născu un băiat pe care 
îl boteză Maurice. 

Un Yoiaj în Pirinei îi procură primul 
său amant, Aurelien de Săze, avocat iti 
baroul din Bordeaux. Această dragoste 
sa mărginit însă în bună parte la pla- 
tonism, la sărutări, la convorbiri, ale 
căror subiecte de preferinţă erau botu- 


viva şi Jiteratura. Intervenţia soţului 
uu a schimbut întru nintic această la- 
pătură, 


ŢVactul său îi asigura veniturile dome- 
niilor soţiei sale, 

Ia 12 Septembrie 1828 se născu în cas- 
teiul din Nohant Gahrielle-Soliauge Du- 
devant, 


GEORGE SAND 


Trebuia să scape însă de teroarea so- 
țului său. Se decide să plece. Pleacă. i- 
junge la Paris. Nu însă singură. Jules 
Sandeau, unu) dintre obişnuiţii castelu- 
vui din Nohant, o întovărăşia. Ajunge pe 
vremea, când Victor Hugo urla şi Musset 
se agita, când romantismul părea că 
reușise să câştige partida. 

Iarna anului 1531 este rece. Este mult 
mai bine să se culce doi în acelaş pat: 
Aurora face această ofertă lui Jules 


” Sandeau, Acesta, mai bogat în bun gust 


de cât în talent literar, nu retuză. Si 
pentru a procura cele necesare noului 
menaj, Aurora și Jules scriu un roman : 
Rose et Blanche. Acest roman era seni- 
nat de un singur nume: Jules Sand. 
Și acest nume fu păstrat de Aurora, a- 
dăogându-i doar un alt pronume foarte 
întrebuințat în Berry : George. Henri de 
Latouche sublinia acest strălucitor ds- 
but în paginile Jlui Figaro. Au urmat a- 
poi Indiana și Vnlentina (scrise numai 
de George Sand), mult aclamate de pu 
blic. La douăzeci si nouă de-ani este ce- 
lebră. De acum viaţa doamnei Aurore 
Dudevant este sfârşită, Cea a lui George 
Sand începe. 

Se debaraseuză de Sandeau, care nu 
tocmai credincios, se purta rău în tim- 
pul plecărilor sala la Nohunt. De altmin: 


teri îsi formase un cerc de obişnuiţi: 
Planehe, Tattet, Suinte-Beuve, Francois 
Dolliuat. 

Plină de energie (costumul său mas- 
culin pe care îl purta, o încuraja în exe- 
cutarea gândurilor si actelor sale biu- 
hăteşti), sa debarasat de Jules Sandeau, 
intocmai precum un bărbat concediază 
o amantă de ocazie. L.ucvează la un nou 
rnman „Lilia“, smuls şi acesta rând cu 
vând din propriu sa. viaţă. Ce făcea în 
restul timpului, ne-o spun fragmentele 
din numeroasele scrisori și carnete in: 
time pe cari le-a lăsat: 

„Seara mă închid cu tocusile și cer- 
neala mea, cu Sollange, cu pianul și 
tocul meu. (Cu ucestea petrec ceasuri 
pline de bucurie. Sollange îmi procuri 
iai multă fericire ca orice”. 

Pentru totdeauna, George avea să ră- 
mănă (chiar si pentru amanţii săi), o 
mamă dintre cele mui duioase. 


ALFRED DE MUSSET 


Amorul sec cu Prosper Mâvinice s'a 
consumat întro săptămână, 

Sainte-Beuve a fost întotdeauna con- 
fidentul ei — poate mai mult din cu- 
viozitate, decât din prietenie. Sainte 
Beuve se gândeşte lu Musset. 

Și într'o bună zi în redacţia revistei 
„Revue des Deux-Mondes" ; 


-- „NU Se mănâncă prost la reslau: 
rantul „reres Provencaux“, spune Bu: 
loz, directorul revistei. 

— De sigur, făcu George Sand. 

— Ni se bea destul de bine, lansă 
Alfred de Musset, aruncându-și negli 
jent pelerina pe umeri, 

Pe urmă, adresându-se 
Sand : 

— Mi-aţi promis un exemplar din 
„Indianu'”. Vreau să vă recitese roma- 
nul într'o carte care a fost a voastri, 
Suntem înţeleși ? 

--— Dar de sigur, 

Alfred şi-a închis ochii, cu nervii ja- 
tinşi de evocări“. 





lui George 
N 


 urmat upol uh schimb de scrisori. 
„ Alfred o iubeşte ca un copil iar George 
' Ja rândul său, mai mult decât o mamă. 
Lacrimi de bucurie curg. Dragostea 
George-ei Sand va smulge pe acest coții 
bolnav (Musset uvea nusiai douăzeci şi 
doi de ani, în timp ce George Sani eru 
trecută de douăzeci ti sapte) din braţele 
„fetelor și ale alcoolului : 

„Tânărul cuplu locuesre pe choul Ma- 
laquais, întrun apartament mic şi bo- 
hem, da bine :nci'zit si biua zurnisii 
+u covoare. 

Stăpâna casei şi-u păstrat obiceiul ;i 
a se învestmuânta ca bărbui. Bulozao 
priveşte și se păudește că ar dori să se 
numească Musset. Acesta, favorit al re- 
ginei, face tot felul de prostii si spune 
porcării. Boucoiraun, preceptorul Solla,- 
ge-ei, at vreu să dea o lecţie de cuntinţe- 
nie poetului și uită să-si supravegheze 
seva, care vântură hârtiile nramei sale, 

Avocatul Mânard, unsuros si murdar, 
vorbeşte, Paul de Musset „fratele poetu- 
lui, îl ascultă. 

In colţul căminului, Planehe, pusu- 
morit, îşi curăţă urechile cu unghiile 
sale negre şi strânge în batistă produsul 
acestor incursiuni. 

Toată aceustă luine mică se scoalii lu 
ora prânzului. 

Prânzurile sunt totdeauna foarie va- 
riate, 

Intr'o zi s'a petrecut o comedie: 

Tânăra romancieră a învitat pe uu 
filozof grav, d. Ll.erminier. 

El sosește, sever, sub pelerina sa, in 
20rzonat, ceremonios. 

Se așează la dreapta lui George Sand 
şi se miră că Musset nu este acolo. (Căci 
epătura este oficială: „Poţi s'o denuntți 
tuturar prietenilor noştri”, scrisese un 
turând (George lui Sainte-Beuve), 


O subretă uşoară, cu rochia scurtă, 
cu o cruciuliţă de gât, cu brațele goale 
și nervoase, puţiu nervoasă, serveşte. 

Conversaţia este  însufleţită şi Ler- 
minier fără să ţină seamă de ea, nu 
poate si se împiedice ca să gândească: 

Acest afurisit Alfred de Musset, a pro 
litat de vizita mea, pentru a fugi să-și 
facă mendrele într'altă parte. . 

Fără îndoială, bunul vin al lui Georae 
Sand i-a cam încălzit creerul. 


Subreta 'puţin nervoasă) se grăbeşte 
să-l răcorească. Vlan! un pahar cu apă 
pe craniul gravului filosof... 


Un râs unanim (afară de filosof, bine 
Ințeles) isbucneşte. Şi subreta, îşi scoate 
încet peruca, de sub care apare Alfred 
de Musset, făcând o maliţioasă reve- 
tență“, 


Delacroix, care lucra la poriretul ro 
mancisrei (sperând asttel să-și atașe.e 
gloria sa de cea a lui George Sand) s: 
alătură trupei. Dragostea povuilui și a 
romancierei lua astfel un aspre fericit 
în mijlocul acestui cerc vesel Ja botensi, 
Verile le petreceau la proprietatea Gecr- 
ge-i Sand din Nohant, iar iernele la 
Paria. 

Dar idila trebuia să se transforme ia 
turând într'o tortură pentru cei doi pa- 
sjonaţi. Alfred îşi arată gelozia pentru 
trecutul nu destul de pur al amanitzi 
se, inr George îi aduce mereu repro- 
uri pentru viața sa dezordonată. Tot- 
deauna, însă certurile se sfârșesc prin 
«le mai tandre şi promițătoare cuvinte 
i iubira. 


VENEȚIA 


Italia fascina, în acea vreme, pe toţi 


pasionaţii secolului: Byron, Shelley, 
Lamartine, George Sună, Alred de 
„Musset. 


Cei doi îndrăgostiţi se hotărită să 
facă un voiaj în Italia. George Sand 
da și acum dovadă de cea mai mtre e- 
nergie — Alired are posibilitutea se facă 
acest voiaj numai mulțumită ei, căct 
tutela manei sale îl împiedica. 

După o vuică oprire la (Gienova şi Piza. 
se îndreptară spre Veneţia. Dar prazul 
amtibie nu avea să le ofere udăpostu, 
visat de romantici, Imediat la sosire. 
tieorge se imholnăvește, iar Alfred plic- 
tisit o neglijează cu veşnicele sale ieşiri 
iu oras. ȘI, mai muit, în loc de tandreţe, 
reproșează „acestei femei” fuptul că su 
stie să facă draguste „a la vânitienne”, 
ii reproșează ţiguretele tumate pe bu- 
dul covevtelor (cari, după spusele «ui 
Musset, au îmbolnăvit-o), îi spune crud 
că nu o iubeşte şi că nu a iubit-o nuci- 
odată. Alfred de Alusset nu a venit li: 
Veneţiu cu să stea cu o femee bolnavă, 

Creorge se resignează şi la rândul său, 
când Alfred de Musset cade bolnav de 
friguri, nu se răzbună, ci din contră 
uvată o iubire de mamă pentru acest 
„ingrat şi totuşi bun copil“. Certurile 
zilnice însă separaseră anult inimile 
celor doi amanți. Un ul treilea trebuiu 
să intervină, Si acesta a fost un ita- 
lian, mediocru dar frumos, anunte me- 
dicul curant al lui Musset, 


PIETRO PAGELLO 


Boala lui Alfred ia proporţii îngrijo- 
vătoare. Poeti! se simte din ce în ce mai 
slăbit, Nervii săi sunt amorţiţi şi Daiu- 
cinaţile încep. George Sand și doctorul 
Pugello sunt vesnice la căpătâiul lui. 

Dar: 


„Ceorge si Pagello profitau în toată 
voia de somnul „bolnavului lor“, pentru 
a velua conversațiile lor de dragoste şi 
chiar „la nevoie, să-și dovedească, prin 
acte, afecţia lor reciprocă. 

Şi iată că tocmai întrunul din acesta 
momente, Musset întoarce capul şi se 
deşteaptă. 

Așezată pe genunchii lui Pagello, cu 
capul lăsat pe spate, George primea de- 
ia noul său amant un sărut. Musset, 
trezit deodată, scăpă un strigăt ușor, 
Apoi, ca pentru a scăpa de o viziune 
urită, se întoarse cu faţa spre perete. 
Pagello, smuls din elanul său amoros, 
de geamătul lui Alfred, tresări, pe urmă 
se apropie încet de pat, observă bol- 
navul şi spuse, pocnindu-şi degetele: 

-— Merge mai bine; dacă va continua 
astfel, este salvut. 


Celoziu se redeşteaptă în Alfred, ceeu- 
ce aducând-o la disperare pe George 
Sand, îl ameninţă cu internarea într'o 
casă de nebuni. Cei doi amanți sau iu- 
bit cu furie — certurile lor au fost însa 
asemenea. 

Insănătoşit, Musset înțelege situaţia 
şi se reintoarce spre Paris, lăsând-o pe 
George în grija şi braţele lui Pagelio. 

Si totuşi, abia plecat, noui scrisori, 
pline de pasiune, îl ajung din urmă. 
Georga Sand încetase să-l mai iubească 
= acum însă îl adora, 


VAIV CUSUT, LEE AU, dt9 
LA PARIS TOȚI TREI 


Musset Ajunge la Paris. Deşi se aflase 
în mod oficial de trădarea iubitei sale, 
el are cuiezanța să intre în saloane, 
pozând „en dandy“.  Redevine copilul 
văsfăţat al femeilor. Prima sa pasiune, 
alcoolul, îl cuprinde din nou, 

George Sand, după o existenţă destul 
de buvgheză în Veneţia. se reîntoarce și 
ea, tâtind cu sine pe Pagello, care dupa 
ce își sacrificase frumosul său început 
de carieră la Veneţia, se trezeste deo- 
dată stingher la Paris, 

După multe  serisori de dragoste, 
tieorge şi Alfred sunt din nou amanți. 
Romancieru-joetă îşi sacrificuse frunuo: 
sul său păr (o femee cu părul tăiat în 
secolul al nouăsprezecilea !;, pentru a-l 
trimite ca semn de omagiu lui Mussel. 
Ei își arată, în ochii lumei, furia dra- 
zostei lor: căci din prima zi, din pri- 
mul minut, insultele şi reproşurile au 
izimcenit. Cei doi amanți se apropie, se 
cuprind, se înlănţuiese.. și, un moment 
upoi, se lovesc în obraz si se resping, 

Amintirile trecutului însă intervin 
Intr'o bună zi, Alfred nu o mai primeşte 
acasă la el, O săptămână apoi poetul 
pleca pentru Bare. Ruptura era pentru 
totieauna. 


LEGATURI UTILE 


Nohuut, refugiul de totdeauna al ro- 
auancierei, cu liniştea sa, o vindecă iute pe 
George de emoţiile sale. Incetul cu în- 
cetul redevine stăpână pe calmul său, 
mai cu seamă. că, trecută de treizeci de 
ani, Maurice și Sollange, acum adoles- 
cenți, procură multă fericire acestei 
mame duiouse. 

Locul lui Alusset este curând ocupat 
de un altul: avocatul Michel de Bourges 

lată portretele celor doi amanți: 

„Michel de Bourges era, din toale 
punctele de vedere, opus lui Alfred de 
Musset. Pe când acesta era cochet, dan- 
«dy, Michel era simplu, aproape negli- 
jeni. Unul era poetul aristocrat, cu tră- 
săturile feminizate, cu gesturi suple, 
cu vorba înilorită de adjective de sa- 
lon, celălalt, tribun al poporului, cu 
măna nervoasă, cu vocea aspră si cru- 
dă. Musset era cu şase ani mai tânăr ca 
George Sand, Michel de Bourges era cu 
şapte ani mai în vârstă decât ea; unul 
eva un copil capricios și nedisciplinat 
— un ied neîmblânzit; celălalt, un om 
matur, voluntar și rezonabil — un taur 
cuminţit. Musset era frumos, natural 
galant, şi nu se ocupa deloc de politică ; 
„mă interesează mai mult modul în 
care Napoleon îşi încălţa pantofii, 
spuneu el, decât toată politica Europei!“ 
Michel, din contră, avea o față osoasă, 
cu nişte fălci scohite, cari făceau frică, 
cu un gât siab, fără eleganţă și lupta 
pentru ideile republicane era unul din 
pvineipalele sale scopuri în viaţă". 

Lipsită de fineţea lui Alfred, George 
totusi se împacă cu dragostea acestui 
republican dur, care înainte de toate 
îi oferea devotament. 

Casimir Dudevaut (care, juridicește, 
conta ca soț legitim al romancierei), 
intervine pentru a pune mâna pe dome- 
niile din Nohant si spre a-i smulge co- 
piii. Graţie lui Michel, George câştigă 
însă procesul intentat soţului său. în 
ariul 1836 eu se afli, complectamente li- 
beră. 

Şi după concedierea lui Bourges, pre- 
ceptorii copiilor săi îi servesc şi de 
aztanți, , 





680.— UNIVERSUL J.ITERAR 
CHOPIN 


După un voiaj făcul prin Elveţia, iu 
tovărăşia, lui Frantz Liszt şi al Mariei 
d'Agoult, George se stabileşte din nou lu 
Paris. 

Verile le petrece ia Nohant. Mica lor 
trupă veselă nu numai că sa mărit, 
dar sa şi schimbat. Castelul din Nohant 
este acum frecventat de către l.ame- 
nnais, Henric Heine, Sainte-Beuve, Iu- 
gâne Sue, Mickiewicz, Nourrit.... 

Spre sfârșitul lui Martie 1837, un nou 
musafir avea să sosească, la Nohanl. 

„Spuneţi-i lui Chopin, scria George 
lui Liszt, că îl rog să vă întovărăşeasciă 
la Nohant'“, 

Şi într'altă scrisoare adresată Mariei 
d'Agoult: 

„Spuneţi-i lui Chopin că îl idolatrizez', 

După venirea lui Chopin, relaţiile 
lor intime sunt un fapt. 

Când toate luminile castelului sau 
stins, în salonul cel mare de jos nau 
mai rămas decât Chopin şi George Sand, 
care în acordurile unei poloneze sau ale 
unui preludiu lucrează la noul său ro- 
man, Maupral. 

Dar sezonul de scurtă durată, este pe 
sfârșite. Dragostea lor asernenea, Boala 
lui Chopin (se știe că celebrul compozitor 
era tuberculos) se agravează şi (reorge, 
iertătoare şi bună cum a fost faţă de 
Musset, îşi incumbă datoria de a-i 
servi ca infirmieră cât timp îi va dura 
boalu, adică timp de 


OPT ANI 


Dar şi fiul ei, Maurice, era bolnav. 
Pentru salvarea celor doi „copii, ea se 
hotărăşte cu cunoscuta, ei energie, să-i 
transporte la sud, întrun climat, mai 
dulce. 

După vizitarea Spaniei, ei se stabilesc 
în insula Majorea. In răstimpul verei 
lui Chopin îi merge hine. Dar odată cu 
venirea toamnei, ploile devin prea abun- 
dente, ceeace agravează boala lui Mau- 
vice. 

Aici ei locuieșc intro mânăstire pă- 
răsită, umedă şi dărăpănată. Neospita- 
litatea ţăranilor o exasperează pe Geor- 
pe. Chopin începe să scuipe sânge. Si 
din cauza acestui „ciumat', ţăranii îi 
ocolesc. Singură ea, devotată, face toiul, 
menajul, aleargă prin ploaie la oraș săi 
aducă cele necesare. Mizeria nu se 
mai sfârşeşte. Intr'o noapte, la lerestrele 
vechei mânăstiri apar fantome: 

Când într'o seară, deodată, locatarii 
sunt. treziţi din reveria lor de apariţii de 
lurnină, şi slwigăte. George iese afară. Se 
ivesc torţe ţinute de braţele fantomelor. 

Diavolul este în cap, îmbrăcat în fe- 
mee, cu un nas mare şi roşu, cu o barbă 
ascuţită şi cu urechi mobile, Demonii îl 
urmează, bărbaţi şi femei, oribili sub lu- 
mina tremurătoare a torțelor: unii au 
capete de păsări, alţii sunt înveliți în 
piei de animale, alţii au haine roşii si 
nlbe, 

Şi toţi cântă în ritmul castagnetelor. 

Chopin sa retras, palid de teroare, îm- 
preună cu capii în celula sa, Și spre ma- 
rea, lui stupefacţie, toată această handă 
diabolică esfe înghițită de celuia vecină 
lor. 

Dar toţi aceștia nu sunt decât nişte 
ărani, cari cu ocazia Marței-Grase au 
venit să danseze“. 


Reîntoarcerea în Franţa este hotărită. 
George va da dovadă, până aproape de 


moartea lui Chopin, de cea mai lumi- 


noasă credinţă si devotament. 


PRIETENUL FLAUBERT 


In 1830, George Sand lua parte la 
prânzurile dela „lireres provencaux“ ; 
în 1863 a fost învitată de către Sainte 
Bcuve si Dumas-fiul la mesele delu 
Magny. Aici i-a fost prezentat Gustave 
Tlaubert. 

Acesta avea patruzeci şi doi de uni. 
Mustăţile lui stufoase îi dădeau aerul 
unui gal. De obicei grosolan, înaintea 
femeilor căuta însă să se conforme u- 
nei anumite ţinute. Scurt pe picioare, 
cu alele late, nu avea nimic pentru a 


place. Plăcu totuşi lui George Sand, 
după prima strângere de mână. 
Arzătoareu romancieră, femeia aus- 


teră, puţin vorbăreaţă, câștigă prin li- 
nişlea sa și prin dulceaţa ochilor săi 
negri încrederea lui Flaubert. 

După masă George luă mâna noului 
său prieten. 

„Aşezati-vă, îi spuse ea, indicânduri 
un scaun, aproape de chais-longue-ul 
I.0uis XV pe care-l ocupa ea, 

Flaubert ascultă Era întru totul miş- 
cat, 

George Sand, puţin voinică, fără exa- 
gerare însă, cu trăsăturile pronunţate, 
„eu mâini de copil”, cu părul negru tă- 
iat ă la Ninon, apărea autorului lui 
Salambo ca o lemee uproupe deloc pa- 
riziană. 

„Am o nhesfârşită plăcere u vă vedea" 


„spuse ea. 


Oferi apoi o ţigare lui Flaubert și pe 
urmă fumând ei povestiră cu atâta li- 
bertate şi căldură de parcă sar fi cu- 
noscut întreaga lor viaţă, 


ln urma invitației lui George Sand 
şi în urma unei corespondențe asidue, 
Flaubert se duse la Nohant, după scurt 
timp. Cu Flaubert, mai mult decât cu 
Sainte-Beuve, George Sand găsiu un 
entuziasm pentru conversaţia epistolu- 
ră. Acesta era un poet; celălalt un cri- 
tic. 

La Nohant, Flaubert luă braţul lui 
George şi vizită castelul. 

— „lată camera mea de fată“, spuse 
buna Doamnă din Nohant. Odinioară 
visam aici... și mai visez încă şi tot ai- 
cea citesc. Aici este camera  hunicii 
mele: dincoace apartamentul lui Mau- 
rice“, 

Din timp în timp Flaubert se apro- 
pia de o mobilă, privea un bibelot sau 
o gravură. Deodată se aude însă vacea 
lui George. 

— Oh prietene! paiul meu nu e făcul. 
încă, 

Si Gustave avu deodată viziunea pa- 
tului desfăcut al celei mai mari aman- 
te a secolului. Acest pat pe care lau 
văzut la îel — dar în alte împrejurări 
— Musset, Chopin, Michel de Bourges, 
Mallefille şi atâţia alţii încă. 

Flaubert fu foarte tentat să facă a- 
iuzie la aceasta; o oarecare pudoare îl 
veţinu însă. Dela camera castelanei tre- 
cură la sala dela teatru. 

— Nimic nu lipseşte, adăogă Flau- 
bert. Nici decoruri, nici culise, nici cos- 
turne. 

— Este opera lui Maurice, spuse sim- 
plu George Sand. 


Intro zi, făcură o mică plimbare la, 
hileiul din Saint-homain. 


Hi mergau ca doi buni prieteni şi 
Flaubert, părea desigur ca cel mai în 
vârstă dinire cei doi. 

teorge cu o mică bonetă pe cap, 
semăna unei figuri din romanele lui 
Chateaubriand şi Flaubert unui ţăran 
gătit de sărbătoare. 

Pe o estradă un clown îşi recita re 
pertoriul lui de secole... „Veniţi doam- 
nolor şi domnilor, veniţi să vedeţi pan: 
tera neagră, care ure pielea aşa de în- 
tinsă încât atunci când îşi deschide o- 
chii, închide... (aci un sgomot de tobe 
acoperi vorba oratorului), 

Flaubert râdea din toată inima căci 
îi plăceau glumele grosolane. George a: 
feeta că nu a înțelea nimic. 


După. plecurea lui Flaubert ea îi scria 
din Nohant şi tutuirea lor arăta per- 
fecta. _ intimitate a acestor doi artişti. 
Flaubert iubea mult adevărul. Pentruel 
nici o persoană nu era mai loială ca 
George Sand. 

Două. francheţe nu se ciocnesc nici: 
odată. Nici chiar în contradicţie. 

La moartea lui George Sand se afla, 
de tot în urma convoiului, un om mic, 
pierdut în pantalonii săi largi de zuav, 
plângând înapoia lorgnonului său. A- 
cesta era prietenul Flaubert, simplu cre- 
dincios, aducând un ultim omagiu bu- 
nei doamne din Nohant. 


MATROANA 


Nomanciera a, trecut de vârsta când o 
femee mai poate să iubească, Cu seni- 
nătate reflectează la cele două muri iu- 
hivi ale sale: Musset şi Chopin, morţi 
amândoi de mult. 

Stabilită definitiv la Nohant, are ca 
oaspeţi obişnuiţi pe baronul Rotschila 
şi pe Flaubert, care cu toată sohrietatea 
lui, îi arăta multă, afecţiune. 

Fericirea ei nu mai este cea a copiilor 
săi, ci cea a nepoților săi. După pa- 
sionata ei iubire de amantă şi cea. ds 
mamă, iată o a treia desăvârşită dra- 
goste: cea de bunică, 

Şi astfel în mijlocul celor iubiţi și 
fericiţi, George Sand, spre sfârşitul pri- 
măverei anului 1836, închide pentru cea 
din urmă oară ochii. 








TIP. ZIARULUI „UNIVERŞUL'“, STR. BREZOIANU Nr. 11.