Universul literar|BCUCLUJ_FP_486684_1928_044_0039

Uzanver sut 
Hntencaer 


a 

_% 
LE 
Z o. 
> ă 9 
Zi 54 
X a 
— 2 
je BE) 
a AN 
< 








VALERIU BRANIȘCE 





Ş 
| 


ozo208 


VERSUL ITIERAR 


2 UN 





C iitorii 





LA MORMANTUL LUI 
VALERIU BRANISCE 


— Cuvânt rostit la 3lanuaire 1928 în Lugoj — 


Academia Homănă din  Bucurezti și 
Universitatea din Cluj mi-au încredin- 
1at trista misiune să aduc solie de jale 
Ja mormântul  neîntrecutului luptător 
național der. Valeriu Branisce, Amân 
două aceste focure ule ştiinţii şi culturu 
vomânesti, alături de atitea alte insti 
tuţii naţionale, stau îndoliute in clipa, 
când rămăşiţele lui  trupeşti coboară 
spre attihna de veci în pământul desra- 
bit al patriei mame, iar sufletul lui se 
înalță spre seuunul dreptului judecător 
al răsplătirii depline şi eterne. 

Academia Română,  chemându-l la 

1919 cu vot unanim între membrii săi o 
norari, avea cunoştinţă că adormitul în 
Domnul îşi crease, prin muncă pricepu- 
tă, devotată și plină de sacrificii, un 
astiel de piedestal în domeniul publicis- 
ticci noastre de educaţie și orientare ni- 
țională, cum prea puţini dintre contim- 
poranii lui au reuşit a şi-l crea și păs- 
tra, fără ca valul potrivnice al vremii 
=ă poată ştirbi ceva dinu impunătoareu 
lui soliditute. 
Născut la Cincul mare ca îiu ul tostu: 
lui * stenograt romiin la Dieta aruieleană. 
«din 1863-64, trecut prin atmosiera cu- 
rată a sşcoalei nriinare confesionale din 
Sălişte, unde părintele său îndeplinea 
funcțiunea de primpretor. upoi distins 
absolvent al liceului de stut din Sibiu. 
Vuleriu Branisce şi-a terminut stundiiie 
universitare la Budapesta, unde la vâr 
sta de 22 ani (1391) tu promovat doctor 
în filosofie, prezentând o teză din dom 
niul literaturei române, despre poezia 
)ui Andrei Mureşanu. 

Tânărul doctor în filosofie intră ast: 
fel, cu cele mai bune pregătiri formale, 
în acelaş timp şi cu eminente aptitudini 
pedagogice, în serviciul liceului  orto- 
dox-român din Braşov, ctitorit la 1X50 
de neuitatul protopop Popasu şi de în- 
teleptul cârmaciu sufletesc Saguna. Și 
priu vârsta şi calităţile sale a reuşit. 
profesorul Branisce să cucerească repe- 
de sufletul elevilor, devenind unul din 
cei mai iubiţi îndrumători ai tinerimi: 
studioase, 

Când luptele grele peniru desrobirea 
culturală, economică şi politică au popo- 
rului nostru reclamau tot mai nume: 
roase sacrificii și condeie tot mai vigu- 
roase în serviciul cauzei naţionale, Va- 
Jeriu  Branisce n'a stat un singur ma: 
ment la îndoială să părăsească  şeoala 
pe care o iubea din tot sufletul, şi zi 
plece la luptă pe frontul cel mai prime; 
duit, în linia de soc a gozetarilor so 
măni ardeleni, pândiţi necontenit de 
procurori şi ameninţaţi de  tenmiţeiu 
ungureşti, —  aşezăninte de stat foarie 
primitoare pentru ziaristul român, ca: 
re înţelegea să-şi îndeplinească în con- 
stiință datoria, apărând cu viriuie con 
vingerile proprii şi interesele neamulii 
său. 

După ce prin articole pubiicate în co- 
loanele „Trihunei“ din Sihiu dobândise 


fuima unui luptător întteprid fu în 
vitat la Timişoara, unde  bănăţenii fin 
irunte cu Alexandru Mocioni lau pri 
mit cu însufleţire și l-au ajutat să in: 
fiinţeze ziarul „Dreptatea 41893, tn 
timp foarte scurt Branisce, cure uu în- 
țelege să arunce altora răspunderea 
pentru ideile sale, fu condamnat în 2 
j:rocese «le presă, lrebuinul să facă am 
evrei de osândă în temniţa ungurească a. 
Vațului. unde robise mai înainte şi fas 
tul său profesor universitiur, Alexandru 
Roman, redactorul „Federaţiunii” din 
Budapesta, După ieşirea din temniţă, ne 
mai putându-şi continua în Banat sau 
în Ardeal activitatea ziaristică, fu invi 
tut de prietenii săi în bucovina, unde 
a înfiinţat ziarul „Patria (1897) apa. 
rând interesele naţionale româăueşti cu 
acecuș hotărire nesovăitoare ca şi mii 
înainte în „Tribuna” dela Sihiu. sau în 
„Dreptatea“ dela Timişoara. Urinurea « 
fost, că regimul austriac l-a expulzat 
din Bucovina (1900). Deodată cu pleci: 
vea. lui a încetat si apariția ziarului 
„Patria. 

Intors acasă, a colaborat câtva tim» 
la „Gazeta Transilvaniei” si la „Tele 
graful Român”, apoi a înființat aici în 
Lugoj ziarul „Drapelul (1901), pe care 
l-a ştiut conduce cu multă  isecusinţi 
chiar şi în îmşirejurările cele mai criii: 
ve ale 
bpuarie 1918. când fu ridicat dela masa 
de scris și aruncat în temniţa “egbedi 
nului. Abia în preajma prăbuşirii wo: 
narhiei habsburgice si a Ungariei mile: 
are pulu să-şi redobândească din nou 
libertatea, 

Și în Ardeal, și în Banat, și în Buco- 
vina scrisul lui Branisce a caulribuit e: 
sențial la trezirea si intensificarea ideii 
de unitate şi denimnitate naţională, Cu- 

vântul Tui a fost respectat si urmat a- 
deseori, fiindcă se stia totdeauna că îs- 
vorăşte din convingere curată şi din ho: 
tărîre nestrămutată, Prin îndelungutele 
lui suferințe în  temuniţele maghiare. 
Branisce a devenii reprezentantul tipie 
al gazetăriei mucenicesti ardelene, pata 
de orice sacrificiu pentru cauza Haios 
nală, fără să. aştepte în schimb vreun 
beneficiu sau vreo răsplata. 

Totuş o răsplată a „Ablpii Valeriu 
Branisce, fără so ceară. Marele Stai 
uiţional din Alba Iulia “L-a ales lu 2? 
Decombrie 1918 membru în cel dintâi 
guvern românesc al Transilvaniei, care 
la 20 Martie 1919, după tvecerea lui Va- 
sile Goldiş în guveruul central din Bu- 
cureşti, i-a încredinţat conducerea re: 
sortului de Culte şi Înstrucţiune pu 
blică. 

In această calitate i sa deschis câmp 
vast de muncă roduică și folositoare. 
Incadrarea numeroaselor arganizaţiuni 
confesionale şi culturale în cadrele nou- 
lui stat român precum si naţionaliza- 
rea succesivă a învăţământului de toate 
eradele erau probleme. cari îl pasionau 





ăzboiului tonrlial, până în [e- 





in cursul rezolvării dor avea bun prile; 
si-si valorifice avansatele  concepţiuni 
de libertate relizioasă-culturală, pentru 
a căror biruinţii luptase atăta tirup cu 
conuleiul si cu cuvântul, sacriticându-şi 
cei iuai plini ani ai vieţii nu numai în 
birourile vredacţiilor, ci si în  celulel 
tovuniţelor dinu Vaţ şi Seghedin. 

Dacă minoritățile din cuprinsul sta- 
tului romăn au fost îupărtăşite de un 
tratament civilizat, reușbul nu numai 
să-si păstreze. ci pe alocuri chiar 
să-si sțorească vechiul patrimoniu re: 
ligios-cultural, vor sti să aprecieze, spe- 
răni, cu recunoștință concepţiile larg 
umanitare ale fostului şef de resort Va- 
leriu  Branisee, care în toate îimnpreju- 
vările proceda cu multă cruțare şi ci 
taci deosebit de fin în chestiunile mi- 
noritare, 

Colaboratoritor săi dela resortul Cul 
telor si Instrucțiunii publice le acorda 
ineredere aproape nelimitată. Când il 
încrămădeau moârmanele de acte, cari 
trebuiau  iscălite repere, l-am auzit a- 
descori spunând î „Sermnez orice uct, fie 
chiar sentința meu de moarte. numai 
să văd alăturat conceptul cu xermnătu- 
ra dr. Nu l-am auzit însă nici odală 
vostini vreun cuvânt de regret pentru 
increderea cet mare acordată colahora 
torilor săi. 

Cu cea imai mare mulţumire sufletea- 
scă a semnat de sigur actele relative la 
naţionalizarea Universităţii din Cluj. 
Iu ziua de 1 Februarie 1920, când sa 
inaugurat oficial, în prezenţa Regelui 
Ferdinarul, Universitatea aceasta, Va: 
leviu Branisce deschizâud seria festiri- 
tăților exprima fericirea de a putea sa: 
luta pe Regele desrobirii noastre pe „în: 
făptuitorul acestui mare act de drepta- 
ie istorică“ și il ruga să primească ju: 
rământul de credinţă al noilor proie- 








sori, după ce făcuse însuşi mărturisirea 
că nici un popor conştient si stăpân pe ; 
soarta sa nu ta suferi în tevitoriul său : 


fovtăreţe contrare lui. Day rostul forță: + 
rețelor spunea, că este să apere și a i 
susțină poziţiuni, uu să atace... 
Profesorii Universităţii din Cluj nau 
dat si nu vor la uitării acest cuvâni 
vostit din partea celui ce este pe drept 
conzislerat ca unul dintre ctitorii vas 
tului nostru  lahorator de știință ro 
mănească. Activitatea lor este si va ră 
măne străină de orice tendinţe agresiva 
veurmărind decât scopul de apărare şi 
susținere a poziţiunii firești a. poporului 
noxtru în patria 
si pe acelu al sporirii prestigiului .său 
ca factor creator de stitinţă si răspândi 
tor de cultură, care nu învrăjbeşte, ei 
iulrățţoxte pe toţi coi cu dreaptă jude 
cată, . 
ână la sfârşitul vieţii sale, Valeriu 
Branisce n urmărit cu viu juteres lu- 
crările și publicațiunile ştiinţifice ale: 
tiniversităţii noastre, îndeosebi pe cele 
filologice și istorice, Ne-a venit chiar în 


sa străbună, precum - 


| 
4 





ajutor, dăruind Institutului nosiru du 
| istorie naţională o considerabilă colec 
' ţie de ziare și reviste, punându-ne în 
vedere spre publicare în „Anuarul“ In- 
stitutului materialul istoric adunat de 
dânsul în cursul timpului. 

Pentru a ilustra cugetarea lui  pro- 
fuud patriotică, pururea gata a subor: 
dona intereselor generale orice veleităţi 
particulariste, fie-mi îngăduit a împros- 
păta un amănunt destul de conclu- 
dent. Intro constătuire ţinută în Mar: 
tie 1922 la Cluj, când sa pronunţat cu 
legitimă revoltă cuvântul: fiat justiţia, 
pereat mundus, Branisce a intervenii 
cu autoritatea-i sdrobitoare si a spus 
celas emoţionat: „Doamne păzeşte, nai 
bine renunţ la justiţie decăt să-mi pieri 




















































vevine 
fatal generaţiei actuale de ] 


5 = 


ge enurmei res;onsabilități, ce 
în mo 


aci v cusca de 


„Qomeeraiul” 





Voinic, puţin greoi chiar, cu ochelar: 
„negri meniţi să mascheze oboseala vchi- 
lor, istoviţi de Iceturi (în temviţa ungu: 
vească nu-i asa ce putea face omul”: 
Valeriu ranisce eru un tăcut si ui 
singuratec. Mai ales un singuratec. A 
vea oroare de mulțime si de gălăgia 
electorală mui ales. De aceea a căzut în 
alegeri de câte ori a candidat. Mai a- 
vea și neșansa să fie socotit ca a 
delean” între binăţeni şi bănăţenii sunt 
foarie orpoliozi. tn regionalism local 
de cele mai multe ori deplasat îi face 
să comită uneori mari greseli. Deci Bra 
nisce dacă a intrat în atâtea rânduri în 


temniţa unzurească, na putut îi nici 
odată ales în țartamentul dela Buda 
pesta, cum n'a fost nici odată în acu; 


dela Rucuresti, 

Și cum ar fi putut să iatre când dis 
cursurile lui „electorale” erau destul 
de ciudate. Prietenii, care il deciseseră 
să candideze, îl și siliseră. să ia cuvân- 
tul la o „arunate”. Făcea parte dintriun 
partid democrat de tot care nu-și precu 
pețea făsăcuelite. Inaintea lui un tova 
râș de partid (acest ales)  vorbise, pe 
scurt de tot, cam așa: 

— No, fraţilor vedeţi voi castelul pro 
iului sus pe deal? 

— Vedem, răspundeau hoțăriţi sătenii. 

— AL vostru o să fie când vom fi lu 
putere și întorcându-se la stânga: Vedeii 
pădurea mare de merge până în munțe? 

— Vedem, 

— 0 so împărţim ca tot rumânul să 
aibă pădurea lui. i 
— Trăiască, răspundeau în cor ţăra: 
nii. 

Şi aşa mai departe, era împărţit tot 
& se vedea cu ochii. 

Valeriu Branisce, sa urcat la tribună, 
sosit şi plictisit. A început să spuie că 
trebue să intărim această ţară, să în 
ființă: şcoli, să facem să meargă tre 
aurile și alte propuneri rezonabile poate, 
dar fără ecou în sânul adunării, La up 
moment dat tocmai făcea un examen ui 
peşelilor înfăptuite de guvern când fu 
întrerupt de un fecior semeţ. 

— No spune domnule, dumneata n 
imparţi pădurea mare dacă te alegem 
deputat? 

Valeriu Branisce a fixat asupra omu: 
li, ochelarii de scafandru, a zâmbit a- 
mat şi în tăcerea care se făcuse şi mai a 


Ţara Românească. Nu ne putem sustra- 





contribui cu toate forţele ei la inchega 
vea României, 

Sentimentul enormei  resrousabilităţi 
— jată testamentul moral, politic, zia- 
ristie și cultural, pe cure îl lusă Imoște- 
nire pevneraţiunii actuale și celor vii- 
ioare Valeriu Branisce plecând pe ca: 
lea, din care uu mai este întoarcere. 


Și Academia, și Universitatea  uţire- 
ciază această moştenire scumpă. Atat 


pentru ea, cât si pentru întreaga atiiu- 
dinea lui profund și constant. rotuâ- 
neuscă, pentru frumuseţea morală u 
muceniciei lui în temuiţele unguresti, 
pentru muncă-i roditoare si lunta-i tfa- 
vă jreget, eternă să-i lie amintirea zi 


fericită odihna in laturea dronţilor, du- 
pă Cum drepte şi 
cărările vieţii. 


nesovăiteare i-au fost 


| IUDA 


TRE 3 


dăncă a s;.us culru si hotărit: 
Nu!... 

Pe urmă sa desrins, fără nic un 
„lt cuvânt dintre toţi si sa dus dexeustai 
acasă, lată de ce ma fost ales nici mată 
în parlament. 


o primire la Ion Î. C. Brătianu 








Dar daci avea atât de puţină „supra 
faţă electorală” Valeriu  Branisce gu 
bucura în schimb, jrintre intelectuali 
ardeleni de un presticiu imens. Era so 
cotit fără discuţie cea mat puternică 
țevsonalitate dintre cărturari. Avea G 
cultură ravă si uu curaj al oniniei ah 
solut exce ţjonal. De atifel esto cert că 
din tot ce a realizat „Consiliul Diviczent 
opera dela resortul de instrucţie și culte 
este cea mai uinitoare, 

Nu e de mirare deci că în totdenunii 
i se iîncreliuţau misiuni dificile. 

Aşa înainte de război partidul naţio- 
nai se găsea la o mare răstântie, Tre 
buia mute urgent hotăriri grave. Dar 
astfel de hotăriri nu se luau fără com 
sultarea celor delu Bucuresti. 

Iovel Brătianu era ţinut la curent încă 
de pe atunci cu toată activitatea parti 
dului. 

Valeriu Branizsce trece deci frontiera 
și vine la Bucureşti. Dar mare îi fu mi 
varea când lonel Brătianu îl primit cu 
politeţe dar extrem de rezervat, ruzân 
du-l de altfel să treacă după amiază. 

Intors pe la ora +, Valeriu Branisce 82 
întâlni chiar în usa fostului prim mi 
nostru (era acum în opoziţie) cu un 
vechiu prieten si abia după o scurtă con 
vorbire, între trei, pe scară, fu primit. 
Pe urmi convorbireu a fost dintre cele 
mai calde cu putinţă. 

Când peste câţiva ani, Valeriu Bra- 
nisce, se întâlni cu prietenul lui dit: 
nou, află şi cauza racelei uiatinale. 

— Mam pomenit chemut la telefon d 
Ionel Brătianu: 

„Vino căci trebue să primese vizita 
lui Valeriu Branisce. Nu-l cunosc ca ti 
gură şi am Să-i încredinţez secrete mari 
de politică naţională. 

Te vei face că te întâlneşti cu el [e 
scară şi-mi vei confirma dacă e adevă- 
ratul Branisce, prietenul d-tale. Un- 
gurii ne întind tot felul de curse“. 

Nu şlim dacă nu cumva după unire. 
fiind în partide politice deosebite au mai 
rămas prieteni apropiaţi, dar e cert că 
totdeauna Branisce vorbea cu stimă de 
lone) Brătianu. 


i NIVERSUL LITERAR. i: 


SS aaa > : da i 
Mie. Sa e ta: vstE 
NOTE BIOGRAFICE 


Valeriu Bramisce, sa născut, la 22 la- 
nuarie 1509 în Cincul-mare din judeţul 
Târnava Mare, ca tiu al judecătorului 
Moise Branisce. Studiile universitare! 
le-a țăcut la Budapesta. In 1891 si-a luni 
doctoratul în îilozolie și diploma de pro 
fexor pentru invăţarnântul secundar, A 
urmat apoi uh răstimp de trei aui, în 
care a luneționat că jroiesor la liceui 
orioitlox din Brazor, i 

Chemat însă die marile mişcări politice 
ate ultimului cieceniu iliu secolul 1vecut, a 
perăsit eaicura j rotesoruiă, pentru carie- 
va de ziarist, lun ISYL sa usezat în Banat, 
unie sa întâlnit cu cea rai mare parle 
dinire jrietenii Săi si prieienii Principil- 
los sate, Astiel a fondat si a condus li 
Timisoara ziarul „Dreptatea. Condanir 
nat în anul tă, pentru nişte jrocese de 
presă, la doi ani temniţă de stui, işi sus 
peniă teruţopar aciivitatea, pentru usi 
face osânia la inchisoarea dinu Vaţ, 
Condamuurea a avut însă re;crcuziulil. 
asa cu Braniace sa văzut în imuosibili: 
tate de a-si mai continua activitatea in 
cu vinsul Banatului. De acesa, după în 
demnul prietenilor săi din Bucovina, îon 
dează. uvolo iu ISU ziarul „Patria”, organ 
al lupici coniru periiiului guvernămăni 
austriac. Dur si de aici este expulzat, în 
anul 1990. Nevoind să ccileze, vigurosui 
luj:lâtor naţional se reintoarce îu Banat 
si vreintiinţează în 1991 ziarul „Dra: elul”, 
Le cure Îl  contuce făra intreruetre 
ana în I8iN. Acesta este anul căi u fosi 
avestat cin uon si aruneai în temniţa de 
la Sezheain, de unde a scăpat în luna Oc 
tombhtie a uceluias an, |rin jreajinu de- 
ha usarlei Pu:erilor Centrale, 

Alunarea dela Alba-lulia 413 Noembrie 
1918; l-a utes menbru in Consiliul Diri: 
gent. L.a 20 Martie 1919 i sa îucredinţat 
conducerea resoriului de Culte şi ls 
trucţii Publice, 

Activiiatea lui V. Bvanisce [e tărâmu! 
lieruturei si inai cu seamă al ziuristicei, 
tim de un sferi de veac, consiiiue o ener- 
gică si îm; unăivare luptă peniru apăra: 
vea intereselor politice si culturale  al2 
romănisruuiui ereu amenințat. 

A ţinut peste două sute de conferinţe 
publice din domeniul istoriei literature! 
si esteticei, din cari o bună patrie uu a- 
părul. în ziare, reviste şi anuarele socie- 
tăţei Teatrale lLransilvânene. 

A publicat : Vile din trecut, Horea beu, 
Cântăreţii nostri, Seghedinul, Dela Clus 
ete. A murit în ziua de 1 Ianuarie în 
curzul acestui an. 


+3 
EI 











624. — UNIVERSUL LITERAR 








Po ee Za e 





ȘTETANIA ZOTTOVICE ANU 


AMINTIREA 


Spaima că sunt singură mă doare 
Ca o spangăn piept. 

Gem tăcut, să nu deştept 

Spaimă şi mai mare. 


Lumea senvârtește toată 
Ca o roată grea, 

Cine oare ca pe-o moartă 
Ma zvârlit din ea ? 


Strâng în braţe spaima vie, 
Poate adorm şi mor, 

Dar ce-aripă plumburie 
Mă izbeşte“n zbor ?.,. 


Jumea viața“a larg şi-o poartă 
Ca pe-o roată grea, 
Numai eu. nu sunt nici moartă, 
Nu sunt nici cp ea, 


EMIL RIEGLER-DINU 


MOARTEA IUBIRII 


Never give all the heart, tor love 


Would seareely seem vooth ihinkhing o! 


To passienute women it it seemed 

Certain und they never dreamed 

hat it tadea out îrom kiss 10 kiss 
WR. YHATS 


Fugeau în lături brazii la vale, către schit 

Dar m'a oprit poiana muiată în asfinţit, 

Priveam dinu culme “n zare. Ali-erai doar tu în piinte. 
Iitrezăream amurguri împinse înainte 

De mâna celui veşuic. Din raze tubicine 

Cântau sus cheruvimii prin nouri. Pe ruine 

ide purpură în mijloc-sprâucene în arc, obrajii 
Roşiţi—râdeai : gropiţe îți dau poaterea vrajii 

Şi mi-am plecat privirea şi ochii i-am închis : 
Zâmbiri ca fulgi “n sânge mi se topeau. Din vis 
Mau speriat mânuţe ce m'apăsau pe pleoape. 

Când m'am întors pădurea vuia în svon de ape. 

Un braşl selipea îu gura pădurii. Ca “n, alint 

Purţa pe mâini de cetini beteală de argint. 

Dar când privii deaproape se năbuşea în grămară 
De fire albe, Vârful mijea doar, verde *n mladă. 
Siârlează cu piciorul de trunchiu înfipt în moarte, 
Ducea în coroană verde dor de ratiri deşarte, 

In cetina chircită privirea mi-am opirt: 

O stfrăvedeam sub arşiți, prin ploue, prin zăpadă, 
Trăgându-şi giulgiu subțire spre vâri supt, înegrit. 
Acum părea că m faţă om tânăr, gârbovii, 

Mă văd pe mine însu-mi în cârji. la presimţire 

Mă vlăguiam ca brațul sub mreje de iubire. 


Dar deodată vântul porni cu îvunze 'n vaer 

Şi braţele de ramuri se răsuciră în aero 

Şi-mi arătară în zare, pe culmi de asfinţit, 

Pe umeri tari, coşciugui iubirii sfărâmate. 

„m. Cortegiul cernit E , a 
Lturmau şi culmi şi codrii pân “am ajuns la schit, 





SANDA MOPILA 


MOMENT MEDIEVAL 


Aceste oglinzi două 

cu adâncuri absente şi triste, 

în unghiuri de-albastre cleştare 
„între cadre cu rame fixe 

şi-au întins gâturile îreale 

și sau sărutat în aer 

ca două lebede argintat 

înirc ceruri şi-ape de-amestist, 


În întuneric a lucit o spadă. 

Persana plecapă de femec 

unflorit din nou ; 

din nou ferestre-au fâşnit alci 

spre-o primăvară proaspătă, cu rouă, 

şi mâna sa deschis în stoi de porumbei, 


Cavaler heraldice din burg în semicerc, 
coboară dintre străzile roşii, 

păzite de dominouri blazate, 

descheie neagră mantie în noapte. 
ivima săți hunine drumul 

ca o laclă printre stele, 


Un sfâut cu ochi albi 

trece extatic pe-un asin ; 

pe urmele copitelor scăpărate 

ţipă şi piere îloarea de în, --— 

div umbvya lui pe piatră face-o cruce 
si înfloreşte ramul de măslin. 


ATU ENĂȘESCU 
SONET 


"Or tu a morții dulee vohptate, 

Ce legi cun lanţ «de visuri și himere. 
Nepreţuita clipă de plăcere, 

Cu veşnicia vieţei sfărâmate, 


Amor 1 ca fluturare de aripă, 
Trezeşte *n mine apriga furtună ! 
Pe fruntea mea fierbinte, o cunună, 
De visuri şi himere înfiripă! 


Si-acum sătul de fericiri mărunte 
Să mă cunun cu veşnica uitare, 
Să trec întrun sărut, a vieţei punte, 


„„Te-apropii, simț aprinsa ta suflare, 
Cununa ta. nyatinge, blând, pe frunte, 
iar, sufletu-mi, se stinge aiurare, 


UNIVERSUL LITERAR. — 605 


INTRE ABSURD SI IMPOSIBIL 


Uite cum a fost: 

Asistam la un film de cinematograf, în 
care juca o mure artistă. Nu ştiu, în legă- 
tură cu jocul artistei, sau cu subiectui 
piesei, sau aşa, din bun senin, în min- 
temi veni 'mtreburea : 

-- Oare, muş putea muri UIPFAND să 
vespir 2! 

Mă pulni râsul, Nădeaiu asa, prosteşie, 
ca nebunul când se vede în câmusșe nouă! 
Vecinul meu din stânga, care mă cunos 
tea, răse şi el ca să-nii facă plăcere. Și 
mă'ntrebă apoi: 

-- Pentruce râzi, domnule ?! 

In definitiv, puteam să-i întorc între- 
barea, căci eu tot aveam pricină să râd, 
dar el wavea niciuna, Nâdea, fiindcă mă 
văzuse pe niine văzând! Totuş, ca si-l 
satisfac, îi mărturisii întrebarea ce-nii 
străfulgerase mintea. Il nu muti râdea. 
Si nici nu reflecta axupra întrebării, Se 
uita la mine întrun anumit chip, și mni-se 
păru c'ar avea poftă să-si schimbe lucul! 
In cele din urnă, privinduană cu multa 
ateuţiune, se minună : 

— Cuni 0 să uiţi să respiri, domnule ?! 

—- Nu ştiu ! Socot că uu poţi să uiţi aţi 
umfla plămânii, dur — vezi d-ta ? -- mie 
îmi tree adesea priu tuinte gânduri si în- 
trebări absurde. 

Salu se ilumină, Se făcuse pauză. 

— D-tale nu-ţi trec niciodată prin minte 
astfei de gânduri ? 

-- Cum o să-mi treucă prin minte găân- 
duri inuposibile, clommnule ?! 

Mă'neruntai și! privii adânc în ochi: 

— Să nu confunudăm noţiunile: unu e 
abared, alta e împrusibil. Nu fii prost, ce 
tractul ! 

- Dotunule ?... 

Bag de seamă că nu sunteni iutimi, în- 
să nu-mi vetrug cuvântul, 

- Cum îndrăznesti să mă faci prost, 
dunmule ?! 

Se vevoltuse! 

UI priviaru mereu «drept în luminile o: 
thilur, şi rădetunu. [EL se frămăânta între 
braţele scaunului, fierbând cu un sarme 
var, Ce vreţi, omul ţine muult la demni 
tatea lui! 


— Și tuai râzi încă?! — se sborsi el, 
înclestânud purnunii. 
— VNăzi si d-ta! — îi shun. Nu ten 


piedic ! 

Mă gândeain cur fi tare frumos să ne 
luăm Ja bătae! Provedean o hătălie crurn- 
ti, Si războaele 'necep, doar, dintr'un lu- 
ceru de nimic! Dar vecinul meu se mui 
jotolise, Asta nu-mi plăcu, Il pintenez: 

— Li bine, prietene, te-ai supărat?! 

— Cum să nu mă supă dacă nuă faci 
irost, domnute ?! 

i -- Gireseşti, vecine. Puţină logică, ce 
dracu. suntem oameni în toată firea! kr 

inam zis: ești prosti ci: m fii prost. E 

jo huanţă, de care te roz să ţii seama. 

stii d-ta ce-i aceea nuanţă? 

+ — Domnule !... 

--  Ascultă-mă, că mam isprăvit. Tre 
buie să judecăm lucrurile cu capul. Auzi 
aenlo, oameni cu pretenţii, si... ce meserie 
ai d-ta ?... Dar nu importă. Asa dar, eu 
au nran pronunțat în mod categoric -- 
:bagă bine de seaniă ! — că eşti prost, prin 
jrmare nai avut pricină să te revolţi. 
Dia m'ui făcut însă nebun, şi eu nu 
Nam revoltat, deşi eram îndreptăţit ! 
| Vecinul meu se cruci: 

— Eu?! Te-am făcut eu nebun ? 

; = Fireşte! 
i Când?! 
— Când ţi-am îupăutăşit pricina râsu- 


“lui meu, ta ai gindil că nu sunt în toate 


minţile ! 

- - Păi să ştii d-le, că nu eşti în toaie 
minţile! — izbucni vecinul meu din 
stânga, si se mută pe scaunul al treilea. 

Treubă e asta?! Vrei să-i explici ornu- 
Jui. si el... 

Pauza luă stârşit. 

„- Bine i-ai făcut, domuule! E prost ai 
dracului, pe onoare mea! -- răse veci- 
nut din dreapta ghiontindu-mă si furând 
cu coada ochiului pe vecinul din stâng: 
care-l auzise. Nu-i răspunset. Vecinul meri 
«dia dreapta, râdea în painii si măi ghion 
tea. Râse până lu sfârsitul filmului, lutre 
acte, se uita la vecinul din stânga şi 
seotea limba la dânsul. Avea o limbă mare 
si rosie! 

Eu mă mitrebam i: cure e prost și rare 
uebun din nai trei?! Si analizam faptele. 
mia trecut prin minte o "ntrebare atăl 
de siioaiă, încât nu man putut stăpâni 
să nu râd. Si-am râs! Ami râs ture, am 
râs prasteşte, si dece întirziam asupra 
întrebării. dece râdeam mai cu poltă. Era 
o distracție în felul ei. şi mie îmi place 
să mă distrez adesea sinaur. Mă poate 
împiedica cineva ?! Spuneţi dumneavoas- 
tră ! Vecinul meu din stânza, râse și el, 
tot asu, prosteste. Dar cl nu rătea utuui 
eând sau unei amintiri, iu piesa eva o 
dramă. In definitiv. sunt si drame in 
fațn cărora poţi să râzi, Dar nu! [i râdea 
ca să-mi facă mie plăcere. Treuha lui! 
Vecinul din dreapta, răse şi el. Și fără a-i 
cere cineva părerea, hotări că vecinul 
din stânga, e întradevăr prost. Si râdea. 
hădea oare de cotălalt, sau prostia râdea 
dintriinsul ? 1... 

Depeuba : num ajuns la o concluzie 
mulţunitoare, Cercai săi mă gândesc la 
alteeva 3 lu orice. Dar întâmplarea cu va- 
cinii, trebuiau să aibă urmări. 

Asadar, ascultați și socotiți bine! 

In stradă, vecinul meu din stânga, se 
luă la ceartă cu vecinul meu «din cr'eaptia. 
Isi traseră. palme si se insultură unul pe 
alrul si amândoi pe ntine! Curioşii, se 
stvânseră în jurul lor. Eu îusă, nu inter: 
venii. Pentruce, adică ?! Un poliţist si 
pompierul de serviciu îi despărțiră. Wa 
datoria lor! Polițistul ţinea în braţe pie 
vecinul meu diu stânga. iar pomipierul pe 
ce! din dreapta. Aniândoi vecinii se shâr 
leau unul la celălatt ca doi cocoşi. Era ce 
scenă umuzantă. Deaceca, făceam si eu 
ca loată lumea: rădeam |! 

Comisarul de serviciu, interveni : 

Vameni seriosi sunteţi dvs. ?! Va 
bateţi ca niste proști? 

Cu ră găndii atunci, că reprezentau 
tul forţei publice, putea. să zică: 

Vă huteţi ca niste uobuni? 

Dar îi venise pe buze cuvântul celădall. 

Comisarul de poliţie, eru un om sever: 
Si crezu că trebuie să-si facă datoria 
pănă la capăt. Drept care, puse dreapta 
bt sold, se rezemă în sabie, și, crunt si 
fioros ca un păâde, mă apostrofă : 

-  D-ta esti autorul morul ul 
scumlal! 

Publicul, tăcut, îl privia cu arhmniraţie 
tiâteva haimanale o luară la sănătoasi, 
si sergentul „lipi copita!* lar cei doi 
vecini, se văsiră deodată ne aceeaş bari- 
cadă, insultându-mă și ameninţându-mă. 
Eu tăceam. E mai prudent să taci în ast- 
tel de îmrrejurări! Dar gândii că d. co- 
misur. e prost! Și să vedeţi dece! Mau 
intăi si mai întâi. ceeace se 'ntâmplase in 
stradă, nu era un scandal, ci o simplu 
păruială, Al doilea: reprezentantul forţei 


acestui 


MIACEA DAMIAN 


și ordinei publice, se desiătase și el, în 
sală, ascultând discuţia dintre mine si 
vecinul meu din stânga. Scaunul „rezer- 
vat pentru poliţie“ era în faţa mea, şi 
je el şezuse comisarul, care în tot timpul 
discuţiei, râsese 'n pumni. 

Analizai înc'odată tiaptele. Aşa sunt cu, 
analitic! Vasăzică, aruncasem o piatră'n 
haltă, şi doi nebuni se 'ncăerau su scoată 
la țărm. Un al treilea --- comisarul — în- 
tevvenise. Mă bucurai foarte, ajungând 
la concluzia că dacă unul dintre noi e 
destept şi cu mintea "ntreagă, apoi acela, 
de bună seamă, sunt eu ; iar ceilalţi, sunt 
prosti sau nebuni! 

Această concluzie mă mulţurmi, dar tre- 
huia să nemulţumească pe altul, căci fără 
să-mi dau seama o rostisem cu voce tare, 
si un gură-cască m'auzi. Sapropie de 
mine grav si serios cum îi stă bine unul 
moralist, şi bătându-mă pe umăr, înce- 
pu să mă dăscălească 

-— "Tinere, nu-i frumos ceeace faci! Ai 
provocat un scandal, care se va sfârşi 
în faţa tribunalului. 

Vezi? Asta mă scoațe pe mine din pe- 
peni. Mă bate pe umăr, ca şi când am i 
vândut. măsline împreună ! 

Il întreb : 

—— D-ta în ce calitate vorbeşti ? Că... 

Aş fi vrut să maj adaug ceva (o necu- 
viință mi se pare !) dar întâbnind privirea 
înecruntată a comisarului, mă rmulțumii 
să-i întore spatele. 

Se adunari în consiliu —- el (adică d-l 
gură-cască) şi cu cei doi vecini, cari se 
ÎTupăcaseră. i 

După 0 scurtă disesuţie în care nu- 
mele meu revenea adesea însoţit de 
aprecieri foarte puţin năgulitoare,  ho- 
tărâră că eu sunt nebun, iar ei au mintea 
întreagă ! Si se despărţiră. Comisarul, 
serpentul de strală si pompierul de ser- 
viciu, plecară deasemeni, Nămăsei singur. 
Uxile cinematoaratului, fură închise. Por- 
tarul, îmi Ju scamaă, ridică din umeri și 
îngănă 2 

Săracu ! Nu-i în țoate minţile! 

Adică, tot eu! Cu unanimitate! 

Pornii spre casă, foarte nedumerit. Mă 
luai la ceartă cu proprietăreasa, care-mi 
="usese în nenumărate vânduri că suni 
„băiat cu minte si tourte inteligent”. 
Dar oricât ne corfarăm, ea tot nu-mi 
spuse că mi-ar linsi cuniva vreo doazii, 
Atăta încăpățânare !... 

Peste două săptămâni, primesc o cita- 
ție: inculrat! Nu știam pricina, și nu-mi 
bitui capu so aflu. În ziua sorocită, mă 
prezentui, fix lu orele opt dimineața, la 
judecătoria urbană camera nr. 52, parter. 
Aza sta scris în citaţie si eu sunt un on 
fourte punctual. 

Dădui buena în camera cu pricina. ui 
tind să bat în ușă. Intr'un ungher, lânga 
“ulapul cu archiva. grefierul se săruta cu 
dactilografa ! Dar eu, ca orice om bine 
crescut, mă făcui că nu-i văd, și mă uitai 
la ceas. 

Zic: 

-—. Cvedeam cam întârziat ! 

Uirefierul se desmetici și căută un du- 
sar, iar dactilograta își da toate siiințela 
să Posească : dar nu izbuti! 

-— Domnule gref.,, 

Asteapiă să te strige! — zise el în- 
turiat, şi-mi arătă uşa. 

— Dar în citaţie scrie: orele 8. Si a 
cuma. este... 

Grefierul mă privi diagonal si-mi țrânti 
usă în nas, Mă hotării s'astept. 

- Printre lumea auunată, zării pe eei doi 








626, — UNIVERSUL LITERAR 


BISERICUTA IN CEATA 


Oh ! ce chin îmi întovărăşea umbra in- 
conştieni «le voiasă. Eram sărac. Atât de 
sărac! buzunăraşul gol și capul sn 
prapopulat ; sărac, sărac că nu scrii ni- 
mic, poet neobosit, 

Mi-aduc aminte,  mi-aduc aminte. O 
seară, mijlocul lui Noembrie. Deabia ora 
cinei Noupie toiulă. O seară cu ceaţă pu- 
riziană. 





Ploua. Oh? cmroaşteţi ploaia prefăcută 
care nu cruţă nimic. Mi-era frică. Lără 
ruşine, cui nu i-ar fi fosi frică atunci. 
Mă urmărea. Da. mă urmărea. Cine? 
D-uă femei. una îiânără şi una bătrână, 
I.na care râdea, alia care plângea. Care 
plân ca ? 

Bătrâna îşi ascundea ochii sub părul 
cenușiu, vil de plouic ; sub manta adipos 
tea ve frumoasă pasăre a paradisului; 
acur, roşu şi albuziru de-azur, culori pe 
cari le iubesc mai mult pe lume. Câte 
odată bătrâna îşi ridica zdreanța şi-u- 


turci Colibri făcea: „Cri, ri, tri!”  ţo- 
păind. 
Bătrâna ei îndâvţea : „Domnule,  bu- 


uul Dumnezeu să-ţi răsplătească ; dom- 
nule, a pusăre frumoasă, cumpăraţi-mi-o, 
e o păsăre frumoasă, un frumos colibri, 
e roşu, albasiru și auriu (enlorilepe curti 
Je iubesc). o pasăre a paradisului, o pa- 
săre <tin Insule, o frumoasă pasăre roşie 
a. insulelor de aur, a paradisulni albastru 
IL. du:inesucită. nu poale sbura, nu poate 
stura domnule, Trei franci şi cinci zeci, 
daţi ini-i bucuros, nu vă veţi ruina. 

Cu cealaltă fu şi mai rău. Era blondă, 
cu părul aşa de uşor că cl părea în ceată, 
piitruus unecvi ale un val de lumină vic- 
tortoasi : ca hocea : „Cum nu-ţi mai a- 
duci aminte ? 

Aminteşte: ţi. scunpul meu, de mica 
noastră setime Și dronia pe care 0 îti 
beai ulăi. A murit, oh! fără vota meu, 
am îngriiit-o atât cât am putut. Amin 
teşte ţi, Oh t câ: esti de îngrai. Cum ai 
putut ceveni 2.şa de nephsător. lutoaree. 
te, scutipul ien cs om nam schimbat!” 

Cu acesie cuvinte puse vărf sphimei 


vecini ai mei, pe cumixzarul «de voliţie si 
pe d. gură-cască. 

— Ia te uiţă, cunoştinţe vechi! --: zic, 
Da” ce daraveli v'aluc paici. domnilor ? 

D. gură-cască se uită la mine casi cun 
nu mar fi văzut; vecinul din dreapta, 
scoase limba ; comisarul de poliţie, în 
brăcal. în mare ţinută, mă sfilă, umllănri 
gusa şi isbind sabia de podele; iar ve- 
cinul din stânga, se 'nfivsen fața meu, 
si ameninţându-mă cu arătătorul dreyp: 
tei, glăsui: 

— Las'că fenvăț eu minte safravi ou- 
menii în discuţiuni imposibile, si să-i în- 
caeri ! 

Imi vorbeu în „litere curzive!” Ceilalţi, 
incuviinţară. 

Eu numai acuta pricesui rostul cila- 
ției, Ală pornii je râs. Aroi, stăpânindu- 
mă, m'arropiai de vecinul din dreapta. 
Şi! întreb: 

— Adică, dece suntem citați focrmai la 
camera nr. 52?! Si-i dau un pumn peste 
burtă, așa, în glumă. FI sencovrigă. mii 
priveşte cu sțaimă și răsțunie : 

— Fiindcă aci e „secţia țenală!? 

-- Foarte bine! — încuviinţez eu. Dar 
ja gândește-te d-tu: nu putea să fie u- 





mele. Vrei să o inping şi împingeam 
pe bătrână. Fram singur, singur în cea- 
ță, în abisul nopţei în rătăcirea mea. 

Atunci începu sulerg, salerg, salerg! 
Şi multă vreme, multă vreme, auzii cele 
două suflete spânizurate în sufletul meu, 
dur înni păru că cea nui tânără e aceea 
cure striga acu. „lrumoasa mea pu- 
»ăre. cunipăraţi nui 0, e Omresiieită, nu 
poale shura, Si bătrâna bocea: „Cum 
nu jcţi să-ţi Iuai aduci aminte! Ingrat ! 
Tre: lranci cinci eci trei franci cincizeci, 
RU veți muri t* 

iatrai repede intro biserică ca să scap 
de ucbun:e, de mine însumi şi de furiile 
ce mă înveninan, 

Pe drum. dci călători englezi, cu ace- 
laş gesi lecânat, isbiră în tălpile tari ale 
ghetelor identice, pipele lor scurte, pen: 
tru a le goli dintrdată. Vizitasedăm sina- 
gogele de pe Rhin. se desculțascră cu su- 
punere în pragul pasodelor din India şi 
oaspeţi avertizaţi, ştiuseră să se prezinte 
conveanbil în diferite temple unde ace- 
laș mister prezida religii contradictorii. 
(u o rece şi reală curtooazie ci viziiară 
pe Allah. pe Buddha, pe Brahma, pe 
[sus si lel:ava, cu condiția expresă sub 
care preoţii lor au consimţit, să nu tragă 
de ve, în curiozitatea lor, un profit exa- 
gerat. 

Binefăcători ai unei parohii din Londra 
ei caleulară exact ceeace e dat zeilor. 

In preot bătrân trecu. Neputineios, ră- 
nit, îmbrăcat întro suiană veche, lucind 
în dreptul genuncbilor, roasă de rugă- 
ciuni, ca buzele unui bătrân. buzele 
sale palide şi stâşiate, Călătorii îl privi- 
ră cu respect şi au dispreț, fiindcă deşi 
auzise bine că religiosul e un sfânt, ei 
stimau pe cuecrnicul Robinson, păstorul 


dela Saini-lLuck-Chapell, care cu toate 
că se hrănia din biuefacerile lor, era 
mult mai bine îmbrăcat. 

In casa Dumnezeului sirămoşilor mei, 


ru găsii nici-o consolare, căci îngrozi- 
toarca ccaţă ină urmări şi-acolo şi pentru 
că acolo mă închinai celei mui nefaste 
beţii. O femeie se ridică, ca un chip zu- 


ceastă „secţie penală” -întro cameră ce 
pourtă alt număr?! Bunăoară la nr. 0! 
Sau te ue, 35! Pentruce să nu fie la nr. 
35 2 tu gândezte-te d-ta! 

Vecinul meu din dreapta, măsură o 
cruce cât toate zilele, îsi scuițiă în sân şi 
se tlust în spatele comisarului de poliţie, 
care sia ţapăn ca un recrut în uniformă 
de paradă! 

rurâm strigaţi în sala de ședințe. 

Judecătorul, mă 'ntrebă să-i povestesc 
cum sau petrecut faptele. 

— Ce fapte, d-le judecător?! Fapte nuu 
fost, au fost numai vorbe, a fost o scurtă 
discuţiune între mine și vecinul meu din 
SFĂNLA ae 

Jutecătorul, mă 'ntrerupse : 

-- Ce vecin, domnule?! 

li zvăt ie vecinul meu din stânga, ȘI 
mă ornesc ne râs, ; 

Mă "ntreabă omul legilor: 

-— Pentruce răzi, domnule ? 

„Nu știu, domnule judecător. Dv. nu 
vă vine să rădeţi uneori, asa, fără pri- 
cină ?t 

Jutecătorul işi perdu răbdarea : 

- D-le, te fac atent să fii cuviintios. 

Dar eu continuai: 


ANDRE SALMON 


prăvit cu arta unui fabricant de idoli, 
dintro înprămădire de blănuri, ce ra: 
diau o căldură dulce; el dojenea cu ase 
prime pe paracliserul adâncit. 

— Nu, de o mie de ori nu, nu yoi mai 
călca aici, nici în vreuna diu murdarele 
voastre prăvălii. Maţi furat, E nedemn, 
Aţi iuşelat o femeie săriauă, care să 
cra credincioasă şi care singură a venit 
la vui. Ah! e păcat, e părat!... 

— Dumnezeul meu! duzumnă, bâlbâi 
aleharalierul. 

—. Dumnezeul vosiru, Ah! să vorbin. 
Ţineţi, puteţi să vă păstraţi medulia. 

Şi mâna înmănunşată se deschise, lăsând 
in aghusmător un mic obiect srălucitoy, 
o medalie cu imaginea Sf. Fecioure, foar. 
ie bogată în pietre preţioase. Atunci mi 
se păru că din fundul aghiaemătarului st 
ridică un peşte mare, avid, albastru, ro- 
şu şi auriu ca un colibri și care înghiţi 
bijutevia. Totul dispăru apei, într'o clipă 
preţioasa medalie şi peştele mare, în 
veci vecilor în fund. în fundul necunos- 
cut al aghiasmatorului. 

Yoarte grațios, femeia veni spre mine 
surâzând şi-mi zise : 

— Mulţumesc, vă aşteptam. dar lua- 
ji-ma vă rog, e înăbuşitor aici, Daţi-mi 
braţul. 

Umilii paracliserul bâlbâi. 

— Tertare, nu e vina noastră. 
tot ceeace pulem. 

Inelusei iinediat că ca se numea Auro 
va (e... şi că în ea sălăşluia misterul în- 
tregei mele existențe. Intr'adevăr, nam 
vuit să procur scriitorilor motive  pito- 
reşti, ca peştele mare ridicându-se din 
fundul aghiusmatarului. 

Jnainte de toate aceasta aş voi să fie 
înțeleasă, dur se poate şti şi trăi tobil 
dinir'odată ? 

Iu tindă adolescenții seu junghiau : 

— Trăiască Dumnezeu! strigau acei 
cu bonete albasire. 

-— Jos sfânta Fecioară! ripustun alţii 
cu coifuri verzi, 


Facem 


Trad. de N. FURCA 


— răzi asa fără pricină, râzi ascul: 
tând hohotul răsului tău, râzi de râsul 


tău? Și deodută încetezi brusc. Şi se face ! 
tăcere în jurul tău, se face tăceren tine 


Dar îţi trece un gând absurd prin minte, 
Bunăoară : „rentruce camera asta să nu 
poarte ali număr decât 52? De pildă: 
D9! Sau: 389! Si râzi iarăşi, râzi. 

— Aprod, dă'l afară! 

Adversarii mei, răsullară usuraţi, 

Mă trezii pe coridor. Intreb pe aprod, 
uvucându-l de rnânecă: i 

— Ascultă, prietene, n'ai putea să-mi : 
spui pentruce camera asta poartă nr. 327 

Omul se uită la mine, se uită la tăblița 
de metal ce purta numărul, apoi își dădu 
cu părerea: 

— Ar trebui să mergi acasă, domnule, 
și să te culci. Ai prins luleaua nearmţului 
pe iniina goală! 

EI mă credea beat! 

Nu ştiu ce so fi făcut cu procesul. Altă 
citație n'am mai primit. Dar ştiu că nici 
acuma nu sunt lămurit asupra următoa: 
rei întrebări: 

— Dintre nui trei: vecinul meu din 
stânga, eu, şi Tecinul meu din Qreapta, 
-- care e prost şi cure nebun?! 


4 
] 








UNIVERSUL LITERAR. -— 627 


COMENTARIU LA „DON QUIJOTE“) 


Nimic nu Slim despre nasterea lui 
Don Quijote. nimic despre copilăria și 
despre tinerețea su, nici cum se va ti 
format sufietul Cavalerului Credinţer, 
al aceluia care ne face ințeleji priu ne- 
bunia sa: nimic nu stim ctesyre părinţii 
săi, despre nearuul si obârşia sa, Nitu 
cum se va ti trezit prinzând rădăcini în 
spiritul sau vedenia Jiniztitei câmpii dia 
Mauciu, imite ohisuuia să vâneze: ui- 
nic nu stim de efectul pe cure îl va ri 
produs în sufletul său contemplarea lu: 
uurilur de grâu înnpestrițate de maci si 
de garoafe: nimic nu stiti de anii tiue 
veţii sule. 

Sa pierdut orice amintire dexțra vri 
gina sa, despre nasterea su, despre ev 
pilăria si tinerețea sa : uu nea păstrat-o 
uici tradiţia orală, uici mărteria serisă 
și ducă va ft existat vreuna. ea su pier- 
dut suu zace necunoscută in pulberea 
seculară, 

Nu stim dacă a dat sau Du prob des 
je sufletul său întreprinzător si eroic 
încă de Trage caii, cu acei sfinţi din 
naştere care tie prunci, nu sug ţăâţi Vi- 
nerea si în zilele de post. ca să se rar 
tifice și ca să deu exemplu. 

Hidiigul ni se pmezintă când eva de 
vreo cincizeci de ani. întrun ţivut din 
Mauncia, unde iși ducea viaţa în mizerie, 
consunăându-și „frei sferturi din ceni- 
furi, ca să mănănce fiertură de bou mai 
degrabă decit re cițel, tocătura ni în 
fiecare senră, viuletit Seimbăta, linte Vi 
here, adăugyeint şi câlicu pi de poruru- 
bel Duminica, și runsumndnd restul pen 
(ru a se înpodubi în zilele dte sărbătoare 
cu o ricla de fină titei buni cu nu 
dragi şi puntuți de catifer. iur în cele: 
lelte zile ale săptămânii. ra postat sud 
fire şi cu tăind prowstd.*) 

Pentru o măncure frugală risipea trei 
sferturi «in venituri. iar pe îmbrăcă- 
mintea modestă, celălalt sfert. Era prin 
urmare un hidalz sărac, dar dintre cei 
care ţin lănciile lu rastel. 

Pe sărăcie se intemeiază cea mai ma 
re parte u vieţii hidaleului nostru, rupa 
cum din sărăcie ţăsneste isvorul viţiilor 
si virtuţilor sale. Pământul care îl hrâ- 
nea ţe Don Quijote e unu pimăânt sărac. 
atât de pustiit de pulhvaie seculare, îu- 
cât oriunde, la suprafaţă, apar urmele 
viscerelor sale eranitice, Această sărăcie 
a pământului i-a făcut pe locuitari va- 
gabonzi, căci trebuiau uri să se ducă a-și 
căuta pîinea în pământuri depărtate. 
ori să meargă u păzi oile ce pe urma câ- 
rora trăiau, din păsune, în pășune. III- 


„dalaul nostru trebue să fi privit ustiel, 


an cu an, trecând păstorii cu turinele lor, 
rătăcind fără un adăpost fix, sub oeroti- 
rea lui Dumnezeu: și, poate. priviniluci, 
uneori i se părea că vedea ţinuturi noi 
si că cutreerau luuiea. 

Fra sărac, „lare de ronstitutie tab, 
uscat la faţă. se scula de dimineall si 
iudei ru pulimă cuinătoareu”. De unde 
se ieduce că era de termjeranient vole- 
vie, caracterele colericilor fiind căldura 
și slăbiciuneu. far cine va citi tratatuu 
intitulat „FEuwranmen de îngenios, para las 
tieneias” pe care contemporanul său 
doctorul fuan Iluarte l-a compus dei 
cânilu-l M. S. Regelui Filip al Il-lea. va 
vedea căt de bine se potrivește lui Don 
Quijote ceeace spune ingeniosul fisician 
despre temperamentele calde și uscate. 
De acelaş temperament era şi lenatiu de 
Loyola, acel cavaler al lui Cristos, des: 
pre care Părintele Pietro de Rivadenel- 
ra, istoricul. său, serie la cap. V al câr- 


ţii a V-a despre el, că era foarie culd ds 
felul său si foarte iute lu mânie, deși îzi 
învingea in cele diu urmă măziia, rămă- 
nând „cu vigoarea şi cu iuțeala cure 
unt în obiceiul acesteia şi de care se fo- 
loseu pentru îndeplinirea lucrurilor «te 
care se ujuta”, Și e natural ca Lovtola 
să fi tost de acelasi temperament ca zi 
Don Uuijote de vreme ce trebuia să Lin 
cățitan al unei miliții, iar arta sa, aria 
urilitară, Si până în cele mai neinseui- 
nate amănunte se pvezicea ce ur fi puiui 
ajunge. căci la cap. NVIN al cărţii a IV-a, 
citatul Păriute, istoric al său, ne infor- 
meuză, că avea fruntea largă şi lipsită 
de creţuri şi un craniu pleşuv de înla- 
țişare foarte venerubilă.  Ceeuce  corez- 
pune cu cel de al patrulea semi pe cui 
il indică Doctorul luare, pentru a cu 
noaşte cine ure geniu militar: să al ca- 
pul pleşuv', si „judecuta îţi va fi linipe: 
de” zice el, utăugiind: „Pentrucă ucea- 
stă diferenţă de imaginativitate rezidă. 
ca toate celelalte. în partea dinainte ua 
capului: prea multa căldură arile pielea 
capului și închide porii prin care trebue 
să treacă perii; în afară de aceasta, ma 
teriu cu care se generează, spun medicii 
că. sunt excrementele pe care le face cre- 
erul în timpul Dutrițiunii sale, iar cul 
focul cel mare care e ucolo, taute rămău 
consumate si arse; asa se fuce că lipse- 
şte materia cu cure se poate genera”. De 
aici deduc, deşi istoricul atât de punc- 
tual al lui Don Quijote nu ne-o spume, 
că uobilul biilalg trebue să fi avut frumn 
teu tot tinute, spaţiousă şi fără crețuri. și 
trebue să fi fost şi pleşuv. 

Ha Don Guijote pasionat de vânătoa- 
re, în exevcitarea căreia se îuvaţă sire- 
teniile si însetăciunile visboitului : si asi 
tel. printre iepuri și prepeliţe el străbi.- 
tau hotarele pământului său și trebue să 
le fi străbătut liber si solitar. sub limpi- 
dițateu tără pată au soarelui maticez, 

Fra săvac şi leneş; leneveu cea mai 
nave purte u anului. Și nu e pe lume ni- 
mic mai ingenios decât sărăcia si le- 
nea. 

lenea şi unu amor nenorocit îl con 
trânseră să se îndemne la cititul cărţi 
lor cavalerești „cu atita pasiune și pla 
cere, încăt uită aproape cu tatul eserei 
țin vdânătoarei și chiar udministraven 
moşiverei sale si se lipsi chiar nu rr 
putini stânjini de pământ ca să își ru 
pere răârți cavalereşti” şi aceasta, fiind- 
că omul nu trăeşte numai cu piine. Isi 
urâni inima cu faptele și vitejiile ucelor 
valoroși cavaleri care, nelegați de viața 
trecătoare, aspiră la gloria care rămâne. 
Dorul de glorie fu imboldul său de ac- 
iune. 


„Si astfel din pricina semnului preu 
putin şi di prea multă cilanie, î se us- 
ră reperul în așa fel încădt ujunse să-și 
piurdă judecata”. Căt despre faptul de 
a i se fi uscat creetrul. Doctorul Huatrte. 
de care am mai vorbit, ne spune în cap. 
| al operei sale, că intelectul cere: „ca 
creerul să fie uscat si compus din părţi 
subtile și delicate” iar întrucât priveste 
pierderea judecăţei, ne vorbeşte de De- 
mocrit din Abdera „care. îmbătrânind. 
ujunse lu atâta putere de intelect încât 
isi pierdlu imaginativitatea, pentru care 
motiv incepu să spună maxinie şi să dic- 
teze sentenţii atât de ne )a locul lor, în- 
cât toată cetatea Abderei îl socoti ne- 
bun”: dar Ipocrate mergând să-l vadă și 


să-l îngrijească, răspunse că „era umul - 


vel nai cumințe din lume. si că eruu 


- nebuni si 


MIGUEL DI UNAMUNO 


zăpăciţi cei care îl îndemna 
seră să meargă a-l vizita” Și fu noro- 
cul lui Democrit, altauză doctorul Huar- 
ie, că toută convorbirea lui cu Ipocrai, 
„nu sa bizat în acel scurt timp deci 
pe rațiune si nu pe  imaginativitate, 
uude era huba”. Tat asa în viaţa lui Dor 
Quijote se observă că utunei când aa: 
ționa, toți îl socateuu drept om foarte 
cuminte şi dotat cu cumpăt, dar când 
da liher frâu imaginaţiei, unde era 
huba, se minunau toți de nebunia lui, 
nebunie în adevăr minunată, 

„Ajunse să-şi piardă judecata”. Pen: 
tru binele nostru și-o pierdu; pentru 
ve lăsa țillă eternă de generozitate 
spirituală. Dacă ar fi avut judecată a 
ii îost atăt de eroic? Pe ultarul poporu- 
lui său, e! făcu cel mai mare sacrificiu, 
ucelu al judecății sale, [ se umplu fute 
tuziu de exlruvazanţe frumoase si crezu 
că adevărul e unutuai ce e frurmuseje. 
Crezu cu credinţă vie. cu credință născă- 
toare de opere. de vreme ce hotări să punii 
în faptă ceeace ilurată nebunia sa: şi nu 
mai crezăiul, făcusă fie adevăr. „Astfel, 
picrzcindu-şi ru totul judecata, îi teni în 
minte idevu cecu mai ciudată pe cure u 
«cut-u rre-odută un nebun pe lume. Î se 
pâru potricit şi mecesar, atăt pentu 
exaltarea propriei sale onori căt şi per- 
(ru a-și stuji țara. să se transforme în 
cavaler rătăcitor. să plece în lume ru 
urmele şi ru calul său în căutuvre de e- 
venturi şi să fară tot ceeace cilise că 
făceau catalerii rătăcilori, rebarăând vre 
ce fel de nedrepiăli și expunându-se lu 
fot felul de viseuti şi primejdii”. 

Sărmanul si închipuilul hidale nu 
căuta profitul trecător. nici comoditatea 
trupuini, ci numele si faima eternă 
supeapunându-si axsitel numele său iti 
însuși. 

Se supuse propriei lui idei, lui Dori 
Uuijote cel etern, memoriei ce avea si 
rămână după el. „Cine îşi pierde sutle: 
tul şi-l va câstiga” a zis Isus; ceeace 
vrea să shună că îşi va redobândi suo 
fietul pierdut, nu altceva. Işi pierdu a: 
tunei Alonso Quijiano judecata, Pentiu 
u redobândi în Don Quijote o judecati. 
vloriticată. 

„Se îinchipuiu bietul on de pe atunci 
încoronat, cel puţin ca împărat al Trezi- 
zondei, prin merilul brațului său til 
ras, şi se grăbi a-şi puone în aplicare piu 


murile sale”. Nu tu numai un conteni- 
plutiv, căci trecu dela vis la ac,une 


puse în tuptă ceeace visuse. „Si primul 
lueru pe care îl făcu, fu să-şi curele ci. 
teva arme care fuseseră ule sfrăbuniriiar 
săi”, căci mergea să lupte întro lume 
pentru el necunoscută, cu arme moște- 
nite care „de multe secole zăceau uilu!e 
intro pinniţă”. 

Se duse upoi să sâşt cudă mârtoaga” 
si exaltând-o cu ochii credinței îi detu 
numele de forzinanta, 

După aceea işi căută o domniță ue 
care să se îmtrănostească. ȘI în chipul 
Aldonzei T.grenzo, „finără țărancă cu 
infățisarea plăcută, de care întro t- 
ne fusese îndrăgostit, fără ca ea să ştii 
nici să fi bănuit vre-odată“, încavnă 
Gloria. si o nurnii Duteinea din Tobvsi 


trad. de AL, B, 


5) Fragmente din primul capitol a] 
cărţii lui Unamuno despre don Quijote. 

2) Pasagiile subliniate sunt citate. din. 
cartea lui Cervantes 'asupră Toi Don 
Qutiote, 








698. — UNIVERSUL LITERAR 








cancan Haicr'cur'ea 





DIPLOMATUL, TĂBĂCARUL ȘI AOTRIȚA 


roman de C. ARDELEANU 





Romanul d-lui C. Ardeleanu pe lângă 
a doua ediţie, ca orice operă ce inte: 
resează şi câştigă, reeditează iucă aj 
cieri şi discuţii. Desfăcând  handieru, 
trecem peste recomandaţia „Singurul ra 
man realist din paginile căruia se des: 
prinde viaţa oamenilor din toate (?) stra- 
turile sociale” pe care nu v credem e- 
xactă decât numai în ceace priveste a 
fectul de librărie, de oarece romanii 
nu evidenţiază decât unu siugur strat 
social, acelu de periferie bucureşteană. în 
re chiar când alunecă unu individ dip 
alt strat nu prea face o notă discordantă, 
viața economică, reală, silindu-l la u- 
daptare. De alfel acest lucru se vede 
şi din romanul însusi. Trecând apoi și 
peste titlu pe care aceea mecanică de 
zugrăviri saciule l-a montat în felul u- 
cesta: „Diplomatul, tăbăcarul şi actrita? 
ide ce nu și „Cismarul') dăm diutr'odată 
pe o ușă pe care autorul u stiut săi o 
deschidă direct, în viaţa grozavă, hân- 
tuită de miasme, meschină în formă, îra- 
sică şi deci morală în profunzimi, a pe- 
riferiei. Viaţa mahalalei întradevăr cun: 
ţine elemente literaturizante si pozitive 
și negative. Până acum mai mult cele 
negutive au fot exploatate. Meritul d iui 
C. Ardeleann aici revine: pe lângă zi 
grăvirea exactă. reală, a vieții de exirearire 
mahala pe care o cunoaste mai puţin, 
d-sa plăsmueşte acest roman pe elenicn- 
tele pozitive ale acestei vieţi. 

Ceeace autorul evoacă de tat nou pentru 
literatura noastră este viaţa, notată în 
ansamblu, a tăbăcarilor, căci când e 
vorba de tipuri d. C. Ardeleanu le schi: 
tează in linii vii e adevărat dar epizo- 
dire. tăheorghe tăbăcarul nu trăeşte 
intens decât un singur moment atunci 
când revoltat cere plata patronului ca: 
re-i batjocorise prietenul, „Consulul“. 

Poate d. Ardeleanu na făcut asta zilit 
de economia romanului, poate că a vru! 
să sublinieze pe celalt tăbăcar, patronul 
director Andrei Grigore. Romanul ev! 
denţiază în acesta tipul parvenitului, tă- 
băcarul din ei prea puțin. 

Autorul se îngrijeste cu sâreuinţă de 
eroul romanului până la sfârşit. Nici un 


personaj nu e adus pe primul plan târzi 
sau de prisos. Totul se mişcă după un 
plan unitar cari nu jenează viaţa roma- 
uului ei o întregeşte, Mezzano, viurisiul 
italian cari par'că e eclipsat la un mu- 
ment de dramutismul întâmplărilor, re- 
vine în „lEpilopg” nesilit şi satisfăcător. 
Acete puţine lucruri spuse până aci pri- 
vec motivele formale şi mnetunitu rowma- 
nului. Ceeuce însă ne intereseazi mai 
mult e însă sufletul său. Viaţa întreazii 
a romanului apare ca o contorziune cu 
sforţări dureroase a unei flori ţinute în- 
tr'o pivniţă becisnică, după soare. E atâta 
dor de fericire, de mai bine, în această 
carte, cu cât utmostera e mui îmbăâcsnă 
si mwai uurdară, Contrasiul acesta mu- 
presionează. adânc. Retugiul în iluzic a- 
pare terațeutic: 

„Nevasta consulului era o femeie foar- 
te cumsecade. Din cuuza mizerici însă, 
se abrutizase astfel încât aproape uitase 
dacă trăeşte aevea viața sau visul ani- 
lor de altă dată. 

Rareori, duminicile sau și mai vuve 
ovi, în zilele de sărbătoare, când pleca 
la plimbare Sau eșia numai până la 
poartă se imbrăca intro rochie de mă: 
tuse neagră. — singura pe care u avea, 


— se pieptăna. frumos, — încreţindu-şi 
părul, —- se pudra şi îngrijită să nu-si 


murdăreuscă pantofii de lac, care înce: 
puseră a se crăpa pe la vărturi, cu ochii 
impăeujeniţi de ceața trecutului, trăia 
clipele, ce ru le putea uita, ale unei lu- 
mini dispărute“, 

Sunt, asa «te bine redate scenele unde 
fiecare se lupta cu roalitaleau cu ochii 
țintă la visul lui încât deszhiocând wie: 
zul sufletesc sin coara realistă, aspră 
câte odată prea aspră încât aproape su- 
pără (nu tot ce e in viaţă are dreptul să 
iotre în literatură) îi urmezi linia cu pa 
siune, Cartea e străbătută de un fior v- 


menesc şi de o concepţie de optimism 
realist, robust, care depăşeşte tragicul 
episodice și împacă. Povestea  Agatei, 
floarea de seră aruncută si silită să-și 
continue viaţa pe bălegarul mahalalei 
care sfârşeste prin a înţelege realita 
tea cu trupul imânjit de bălezarul în 
care vieţuia. dar cu sufletul încă feciv- 
relnic, resenineuză si întăresie; 

— „Vrei să-ţi fiu nevastă?,,. 

Abia sfârşi cuvântul şi Agata căzu pe 
umărul cisrrarului ea o haină grea din 
trun cuer... 

A (2) plâns şi unul si altul, au râs, s'au 
bucurat şi grăbiţi, ca şi cum viaţa arîi 
stat întro clipită şi-au făcut planuri de 
viitor, până târziu, când i-a găsit ma- 
dam Sălceanu sărutându-se.... 

—: Aguto!.. Domnule Gangu!... 


— Maine ne mutărm! Mamă... mâine, 
Alexandru mă iubeste. 

Si ochii fetii se luminară în apa la- 
crimilor”. 

Acest. „tuâine ne mutărn” ia contur de 
simbol. 

Svârecolirile sufleteşti curate ale lui 
Gangu, părerile amare ule  Consulului 
despre viaţă si artă, atitudinea simplă 
vulgară dar dreaptă a tăbăcarilor, toate 
isvorâse din suflete nealterate în a 
dâncuri cu toate că realitatea formală 
cure se miscă e ulterută cu voie sau fărâ 
voie prin scene tari preţuite pentru efect 
de contrast. Titâna scena neverosimilă 
unde Andrei Grigore dă foc cu chibritul 
dela ţizure, unci căruţe cu fân au unu 
țăran, linia Drucată a sufletului A- 
atei utunci când se dă în câmpul cu 
stârvul alături, ne-a plăcut cartea d-lui 
4, Ardeleanu pentru că se sprijină pe 
vo idee tare si e străbiitută veritabil de 
un sufiu oruenese, 


CONST. PACLE 


NI Dei PEZA Dea PEZA PER PEN 


PUBL 


lată un domeniu intradevăr delicat și 


tericulos. Publicistică e -— fără îndoia- 
lă -—- meseria cea mai atractivă si cea 
nui usoară. 

Atraetivă prin aceea că ne face sti- 


inaţi, admiraţi şi iubiți în faţa contiru- 
poranilor, nostri : ne creiază cercuri de 
aumiratori. devotați, închinători,  disci- 
poli: ne câștigă titlul de „maestrul N“, 
priţiile aristocratelor obosite, urmele 
ile tinereţe ale cocoanelor fanate și far- 
date până peste ochi, rezerva de ciorap 
a aceloraşi odată cu favoarea soţilor lor 
-- factori politici oftăturilor şi visu- 
rile tinerelor proletare dehutante în ale 
vieţii. Adăodaţi la aceasta ușurința de 
necrezut. cu care asemenea titlu se poale 
ubţine : câteva rânduri, pe care le poţi 
numi proză, versuri, poemă, schiță sau 
ricuni altfel, semnate la o ilustră foae 
personală, din care au apărut. întrun 
an, două numere, sunt suficiente pentru 
a să-ți îmyudobesti numele fudeseu 

tradus,  auginentat sau transformat) 


ICIST 


cu sonoritatea pretențioasă a 
„publicist, seviitor sau autor”, 


titlului de 


Si uşurinţa intrece orice așteptări 
când ne dăm seama că acelea câteva 


vrăiuluri nu-i nevoie să aibă, nici înţeles, 
nici noimă, nici sens, nici un Dumnezeu, 
nici 0 formă... 

De-uici -- natural -- frequența titlu- 
lui de „publicist“, numărul mare al a 
celora ce și-l revendică, 

De dafa asta --— o recunosc -— se poate 
tace foarte ruţin: dacă părinţii gi pro 
fesorii ar administra bine pe copiii cari 
isi dau astfel de aere. — Lucrul sar 
simplifica. 

Desigur că nu de tot. Faptul de anu 
avea 0 societule care să grupeze pe toţi 
scriitorii -— e o primă greutate. A doua 
—- o confuzie ce se tace între uazetăria 
cotidiană. şi literatură . 

Și totuşi sar putea lua unele măsuri. 
Se gândește Ș. $. BR. la aceasta ? 


PAUL ], PAPADUPOL 





UNIVERSUL LITERAR. — 629 





aaa săpeanraca ici le 


MIGUEL DE UNAMUNO 





Nu e niult decând ziarele din toată 
lLuropa anunțau că seritorul spaniol Mi- 
puel de Unamuno, rector a] Univewvsită- 
ţii din Salamanca, socotit primejdios de 
rezimul politic al ţării sale, a fost exi- 
'at pe o insulă îndepărtată de continent. 

Spania e, fără îndoială. ţara în care a- 
venturile cele mai extravagante nu îs- 
butesc, cel puţin dela distanţa dela care 
le aprecieni, să imbrace întăţisări tra- 
gice, evoluţiile pur a se stârni în cu- 
vrinsul ei, ca vârtejurile de pulbera p+ 
birăgane, la cea dintâi bătae a vântu- 
lui, ca să reintre în ordine cu aceeasi 
neprevăzută repeciziune, iai înainte d» 
a provoca dezasre, Oamenii sunt iuți 
si ca și si evenimentele ze aprini si se 
potolese cu rapiditatea focurilor de arti 
ficiu. Nu e de gândit deci că un exil po- 
litic ca acesta, fie chiar al rectorului dela 
Salamnanca, e o tragedie asemenea ostra 
cizării lui Aristide sau paharului de cu: 
cută al lui Socrate. Dar aventura, poate 
banală în sine, n'a rămas fără ecou; și 
in vreme ce regatul de glorioase trardițir. 
al tui Alfons a! XtiT-lea, își pierdea vre- 
melnic un cetăţean de valoare şi poaiu 
nevinovat, literatura spaniolă  căâstiza 
în Furona faima unui nume Nou. [e care 
țicisitudinile politice ale patriei sale nu 
vor isbuti să-l mai suprime. 

Cine e, în definitiv, acest profesor an 
seriitor, a cărui personalitate a Zăzii 
mijlocul să-și jignească până  înte'atiu 
contemioranii, încât acestia să-i dorea- 
scă și să-i ordone dispariţia? Cure e vin 
lui înaintea semenilor săi mâniaţi?- Un 
striitor italian, care îi e și traducător 
în itulieneste, îl definezste cu un singur 
cuvânt: Unamuno e un om-Zuz. Peoria 





acestui scriitor e simplă şi nu lipsită de 
justeţe. chiar peniru alte țări decât Spa- 
mia. EL Spune unuime că oansenii ca și 
corpurile se împuri în trei categorii: so: 
lizi, lichizi și gazoși. Sunt solizi cei ce 
ulecătuese pătura cea mai interioară a 
winanităţii, cei cure întodeauna au pi: 
cioarele bine prontite pe pământ şi care 
nu pot avea grija unei deslipiri uepre: 
văzute de acest suport. Sunt lichizi cei 
adaptahili. cei în stare să ia imediat 
fornia vasului în care se găsesc. Și sunt 
în sfârșit, oatmeni-aaz, cei cu desăvâr- 
site inadaptabili, și care odată ajunşi 
la un grad de suficientă. dilatare și suh- 
tilitate, se suprapun celorlalţi, deter- 
îninăndu-si singuri regiunea și altitu- 
dineu ce li se cuvin. In Spania. ca şi la 
noi, cititorii par a fi corpuri solide; iar 


criticul lui Unamuno ne asigură că 
scriitorii si în genere intelectualii se 
vnițumesc cu starea „lichidă. E de 


tmirare deci, dacă în asemenea condiţii, 
spiritul dilatat și subtil al ostracizatu 
lui dela Salamanca a trebuit să sufere 
visorile propriei lui esențe ? 

1 namubo c, din punctul de vedere al 
ideilor lui, omul cel mai bizar cu pu- 
tinţă. E un rector de Universitate si un 
filolog, deprins să cuzete mai muit în 
poezie. FE un filosof fără sistem, persi: 
flând filosofia și clăăind castelul cugetă- 
"ii sale pe „sentimentul tragic al vie 
ţii”. E un om politic fără partid, luptând 
izolat îmnotriva tuturor si  inspirân- 
du-si de cele nai multe ori prin ideile 
sale chiar pe adversari. Si pe deasupra 
e unu Base încăpățânat, cu instincte au- 
toritare si tivanieo. coborit cdliu Pirineii 
prăpăstiosi si aspri, unde fiecare sermet: 





a) său e stăpân şi rege peste câte o turmă 
de oi. Astfel ae oameni sunt întotdeauna 
odioşi şi ei trebuesc, în orice ţară, exi: 
laţi cât. mai departe cu putinţă. 

In Spania însă, a mai trăit cândva 
ui ou: întrupând perfect tipul acesta de 
om-gaz, cum a fost definit Unamuno. k 
evoul fără pată şi reproş, gentilom şi 
filosof în vremea lui, tot atât de pu- 
țin înţeles de semenii săi ca şi scriito- 
rul nostru, -- Don Quijote din Mancia. 
Unamuno e comentatorul şi apologetui 
genial al vieţii marelui hidalg. Cartea. 
lui cu acest subiect e un rezumat şi o 
«detiniţie a întrezii lui gândiri. El însusi 
sa abreciat undeva, în termeni care 
uu suni numai 0 încrezută laudă de 
sine: „Don Quijote şi Sancho sau năs- 
cut pentru ca Cervantes să le povestea- 
scă istoria, iar eu să le-o explic şi să 
le-o comentez. Dar opera aceasta îm- 
prumută o adevărată adâncime  filo- 
sofică atunci când în paginile ei scri: 
tarul ajunge a da, mai mult decât un 
comentariu, o confesiune. Personalita- 
tea lui se identifică atunci cu a eroului 
«i isbuteşte a se ridica la valoarea uni- 
versală pe care i-o invidiază si 
i-o impută azi contemporanii. Nu e da. 
mirare deci dacă judecata socială care 
l-a urmărit odinioară pe generosul ca- 
valer din Mancia, îl persecută azi şi pe 
discipolul si apologetul său cel mai 
strălucit. E o probă că  înțelepeiunea 
mopulară ca si înțelepciunea guverne- 
lor sunt eterne si incoruptibile: Ele pot 
isbi si peste secole cu aceeaşi justeţe și 
infaibilitate. 


AL. BUSUIUCEANU 


VIITOAREA EXPOZIŢIE FRANCEZA LA BUCUREŞTI 


LA SALONUL. OFICIAL 





PAVIE : Țovarăşii 





LALIQUE : Vas „Baechan tes” 


RENE 


630, — UNIVERSUL LITERAR 








1 e ca ÎI p» ua 





CPOSRIC 85 câscasenaaliac es 


1EATRUL REGINA MARIA 








OMUL CARE A VAZUT MOARTEA 


Comedie în 3 ucte de Victor Eftimiu. 
întrun articol de ucum patru uni a- 
vătând cu indignare că autorii nostri 
nu stiu să observe lumea dela noi şi să 
creeze tipuri „reale” d. Victor kltiniiu 
upostrofa pe autorul „Ciutei“ în modul 
acesta : „Unde u văzut, la noi, d. Victor 
Ion Popa pe „Dr. Micu”? Se întâlnesc 
la noi pe stradi  asernumenea oamenii?” 
Aa uhnit asemenea întrebare la au: 
torul lui Akim,. al Cocoşului Negru, al 
lui Prometeu, al lui Dou Juuu, al lui 
Napoleon, ul Thebaidei, ete. ete.  utât 
de mult încât rândurile ucesteau nu 
le-am putut uita. Căci poate nici unul 





INI 





ca (AA 


D. TONY BULANDRA 


dintre cei care scriu piese la noi nu e 
utât de străin de mediul românesc ca 
d. Victor Eftimiu, Ma uimit inconsec- 
venţa criticului și m'am mulţumit su 
inregistrez, atunci întrun articol. pp. 
Victor Eftimiu a dat apoi piese tot mui 
spectaculoase, pe care noi le-uni combi- 
tut cu sinceră îndârjire, pentru ca în 
luna, Ianuarie a anului 1928, vorbind cu 
indignare de montarea lui „Iuliu Cezar” 
al lui Coradini,: să fulgere împotriva 
pieselor spectaculoase (cu câţiva ani 
mai târziu decât trebuia deci). Am no: 
tut iu inconsecvența. „criticului ru 
matic şi arm trecut și peste asta, 

In ajunul nouii sale premiere, d. Vic- 
tor Eftimiu a proclamat din nou fali- 
mentul teatrului spectaculos (tardivă și 
inutilă proclamare) declarând că şi-a 
„Schimbat maniera” și cerând un nov 
rendez-vous publicului. Cititorii nostri 
cunosc din „Universul Literar“ unecdo- 
ta. lui Liciu: „Drăgun”. „Pehlivanul“ de 
Drăgan e prins de sergentul de stradi 


Ciolan. Scapă însă din mâna nătân- 
ului  vardist pentru că îl roagă să-l 


aştepte afară, căci vrea să-si cumperi 
dela băcun un sfert de piine. far bra- 
vul sergent „murșează” așa de uşor, 

Dar a doua oară nu mai merpe asa. 
Cioflan îi impune lui Drăgan săi astepte 
el afară şi ca să fie mai sizur se duce 
însuşi să-i cumpere un sfert de pâine. 
Asta vrea și Drăgan care o şterge şi mal 
uşor, 

A bei oară Drăgan prin „Își schimbă 
din nou maniera“, In timp ce mândrul 
Ciotlan îl pândește lu uşa din dos, eln 
șterge prin îață. Și dacă sarmui în- 


tălui cu sergentul Cioflan, tot va găsi » 
„Inamieră” să-i păcălească, 

An hupresia că d. Victor Fitimiu în- 
ceurcă să ivateze publicul românese a 
mator de teatru ca şiretul Drăgan pe 
nătângul Cioflan: prin schimbări de 
manieră, 

Se pare că de vata usta insă „Ciofla- 
dii” mau mai „marşati, 





CALIN 
în Cabaretul 


D. 1. 


Și totusi „Oinul care a văzut imvar- 
te, spre deosebire de tuimoasele tira- 
me in versuri (pe care d, Victor Fftiruiu 
te-u abandonat şi hine a făcut că ne-i 
ascuitat îndemnul, chiar» cu atâta întâr 
zieve), are afinități vemareabile cu lite 
patura, 

[, o îneereure te a studia 
totdeauna bazată pe poncife 
teucul, portretul lui Napoleon, scaun 
acoperite, yuna cure brodeuză si fala 
care citeşte vizând la fereastră si alle 
vechituri). [E observarea mobilierului 
suflețese ut  personagiilor, eristalizânil 
in replici interesunte care se apropir 
de ucele „Vorbe, vorbe, vorbe” minunat 


mediul nu 
veuliste 


formulate uneori, pe care d. Victor Fi- 
timiu le republică în 
inir'un 


fiecare un de 


două ori ziar de seară. 





= 





D, SUADBE Z. SOARE 
((ariratura de 


Seti 


Atitudinea „Omului care a văzut moa- 
tea” ne reîntoarce însă spre mediocritatea 
lui „Prometeu“. luv proectur colorat. 
jar Imisticisn de carte postală ilustrată, 
iar filozofie pentru „uzul tuturor”, 

Lu om care a văzut anvurtea” psi: 
hologiceşte nu poate fi insă Qecâl un 
um interior, foarte puţin guraliv, pro- 
iund activ in tăcere. Al d-lui Victor 
Eftimiu are ceva de panglicar în el, în- 
terpretarea stu resimțit de caructerul hi- 
brid al personagiului. D. fony Butundra 





nu i-a putut da o unitate pe cure 10 
avea. D. Maxrinuiliau a avut în rolul lui 
Pilimon momente de artă autentică şi 
astă i-au permis să acţioneze cu efect şi 
in seonele de şarje. In rolul farmacistu- 
lui J.eou, interesant. ca intenţie de gro 
iesc în piesă, a upărut d. Talianu, care 
sta menţinut la înălțimea textului, da: 
nu l-a depășit. D-ra Carina Barbu, tre 
hue distribuită în fiecare pisă, Numai 
pentru farmecul pe care-l aduce în ste 
Dă. Cine stie poate întro zi vu învăța 
să si reulizeze veva. 


TEATRUL ME 


CABARETUL 
Cumedie americană 


() piesă despre cule un cronica” de 
teatru nu ar îi obligat să vorbească 
dacă nu ar fi avut în rolul femenin prin 
cipal pe una dintre cele mai interesant 





Tai 


ID. 1O0N LIVESCU 
în Cuburetul 


actriţe, d-ra beny Calder. O apariţie da 
uraţie și enioţie delicată, cu un joc atăt 
de simplu că nu mai era teatru, ci artă 
uutentică, 0 participare totală, depă- 
sind rolul cu mult, şi o undă de poezie 
înprumutată spectacolului, au consarat 
pe d-ra Lenny Calter ca vedetă de teatru, 





so TD a cm act rin ma mia 08 aa pane ma 2 măi a 


D-RA LENNY CALLER i 


|)-uu. Stanca Alexandrescu și d-ra Va 
uvriua sunt de menţionat alături de un 
erup de tinere de tot ques. 
D, |. Călin trebuie uvnăvit de a 
prva pe. 


CAMIL PETRESCU 


1 


TEA TRUL NAȚIONAL 


„MULT SGOMUOT PENTRU NIMIC 
de W. Shakespeare 


Subiect naiv. 

Piasa ? 

Comedie, «lvatnă şi uelodruimnă. Ba si 
vodevil. 

Și totus ce formidabilă construcție. Ce 
almirabilă amănunțire si aprofundare. 
Ce clarificare de «nflete. Ce comnoziţie 
teatrală sintetică, 

Mu)t sgowmot, prea mult pentru rupereu 
unei căsătorii îu faţa preotului în bise- 
rică chiar, cu piesa să se termine întru 
atinosferă de săţietate morală liniștită zi 
senină : căsătoria se face. O parte a pie- 
sei, Și ce ce iiveclivo, ce de vorbe de duh, 
ce ironii amare, ce incrucișări de spal 
spirituale intre un tânăr comie şi o tă- 
nără invrăjbită, hotăriţi să nu ştie ce-ti 
căsătoria, ca în cele din urmă amândoi să 
fie domoliti ţirin fawse. și să-şi declare ci 
se iubesc, Ă 

e 


Cu mulţi ani iu urnă, le facultatea ue 
liteve din Bucuresti, sub călăuza profeso 
vului de literutură comparată, întrun şiv 
de lucrări de seminar, au fost analizate 
piesele lui Shakespeare. Ne slujiam de 





D. PAUL GUSTI 


traducerile in franţuzeşte. Dintre pieselo 
mai puţin cunoscute mi-a plăcut mai 
mult aceasta. „Mult sgomot pentru ni- 
mic”. Mi-a părut fermecătoare îmbinarea 
tuiuror genurilor dramatice intrun su- 
biect, simplu, aproape juvenii și terminat 
aşa de simţatic împăciuitor. ca şi cum nu 
sa intâmplat nimic, 

Pe-atunci nu-mi închipuiaiu Cum va 
îi pusă în scenă, comedia aceasta. Mai 
târziu, am citit, că sau făcut la Paris se- 
rioase încercări de a o reprezenta. dar 
incercările mau izbutit. 

lar când directorul Teatrului Naţionai 
a pus-o în repertoriu, atm avut o emoție 

Totuş rare ori am văzut o reprezentație 
mai unitară, mai demnă, nai pusă la 
punct. 

Se cuvin deci cuvinte bune d-lui Coy- 
mliu Moldovanu că-și cunoaste hine ele- 
mentele Teatrului Naţional. 

L_] 

Şi se cuvin apoi laude depline excelen- 
lui director de scenă, d. Gusti că a a- 
ks actorii şi i-a pus în rolurile într'ade- 
tăr corespunzătoare. 


„Mult spomot pentru nimic” constitue 
o mare izbândă pentru Teatrul Naţional. 


Adunare de nobili şi războinici. 

Beatrice disprețueșşte pe Benedict. 

Benedict  dispreţueşte pe  Beutrier. 
Amândoi sunt spirituali, amândoi “cu 
vervă, amândoi gata să se înjunghie cu 
satire oridecăte ori se întâlnesc. 





DD. CORNILII MOI.DOV ANU 


Cluudiv e unul dintre vitejii favoriţi ai 
prinţului. E tânăr şi (rumos. Claudio ju- 
heste pe Ilero, verişoara Beatricei și fiica 
lui Leonato. Hero răspunile dragostei lui 
Claudio. Ziua uunţii e fixată, 

Don Juan, fratele bastard al prințului, 
intrieant și meschin suferă de fericirea 
«din Juru-i Și pune la cale ruperea căsa: 
toriei pregătite. Și prin clocot de mir 
ciuni și uneltiri isbuteste să sfarme că- 
sătoria chiar în faţa altarului. Rusinea 
e enormă. Suferinţa fetei e ucigătoare. 





D. BR. BULEFINSUUL 


„Durerea părintelui e stașietoure, luz- 
bunarea trebue să vie. 

Intre timp, două farse. Beatrice e in- 
formată că Benedict nu mai poate după 
ea. lar lui Benedict i se spune că este 
indrăgit la disperare de Beatrice. Se 
așteaptă morentul întâlnirii. i delicios 
cum se prăvăleste mândria cousecvenţii 
lor, cari se angajaseră să nu sc căsălo- 
reuscă. Si se destăinneac. 

Benedict ajută pe Beatrice, cate nu 
crede în învinuirile aduse verișoarei 
«ale, Ilero, 

Jată însă câ înuru deslegarea luinei 
stupide u intrigei intervine o serie du 
polițiști. cu atât mai pitoreşti, cu câi 
sunt nai prosti si mui sinceri, 

Poliţistii au auzit pe slujiiorii intri: 
gantului Don luu vorbind. cum sa 
deafăsşurat scandalul, ca să fie arătată 
necinstită Ilero. 

Acei slujitori ai intrigei uu şi fusu a 
vestaţi. Narcori am văzut o scenă mai 
tipică din punct de vedere al hurieseni 
lui, în care totuz să gearmă mai apâsati 
sarja împotriva administraţiei 


Și după ce sa cunoscut  udevărul, 


UNIVEASUL LITERAR, — 63 


Claudiu se căsătoreşte cu Hero şi Bene 
dict cu Beatrice. Atâta sgomot, pentru 
două căsătorii! 


Yourte bună interpretare. Piesa acea 
sta a dat prilejul d-nei Marioara Zini 
niceanu să se afirme ca element pri 
a! celei dintâi scene românesti. Şi ca 
vervă şi ca humor şi ca ţinută de come 
diană si ca mare interpretă de dramă. 
Pas cu pas. piesă cu piesă, această ar- 
tistă si-a cucerit locul de întâietate, 

D-na Zimniceanu a fost Beatrice. In 
llero a apărut d-nu Puia Ionescu, re 
dând cu toată sinceritatea stările su- 
fletezti ale fomeei năpădite de oribila în- 
vinuire nedreaptă. 

D. Bulfinski a fost Benedict. D-Ba şi-a 
pus iu valoare admirabilele însuşiri de 
humor şi vioiciune, dar mai ales de gu- 
me variate ale jocului. 

Rolul lui Claudio la ţinut d. Băltă- 





D. N, BAI.TAȚEANU 
țiauu, cu lrisinul propriu şi unitar, 

Dar piesa aceasta a afirmat comoa 
ra de puteri comice a d-lui Ion Sârbu, 
'are in rolul de sef al puznicilor, a ştiut 
să tie ingenios si prostănac, şi burlesc, 
si dramatic. 

D. Sărbu a caracterizat un tip de conu 
tinuă reprezentanţă aQministrativă, 

Dnpozant talent e d. Sârbu. 

Cuviute bune pentru d. Brancomii in 
rolul intrigantului; pentru d, Marius: 
intr'uu rol de paznic. 

D-nele Parizianu şi Danielopol şi d-nii 
Atanasescu, Duţulescu, Baldovin, Bar 
belian, Orendi, Săvulescu, au completat 
cu distincţie ansamblul. 


turujul d-lui Corneliu Moldovanu, 
punând în repertoriu această piesă, aj. 
tat de marea pricepere a d-lui Gusti, nu 
mai fost, curaj, ci o dobândire de laude, 
pentru că sa încrezut în puterile acto- 
rilor nostri talentaţi. 


BR. CECROPIDI, 





632. — UNIVERSUL LITERAR 








CCR Z ONcarnet 


pi Sa $ Sa $ u-sis Sa... PALENRIC MARDARE 
i la prepeliţe... P E R O N U L 


; Ziua destul de călduroasă şi secetoasă 











| ca şi partida de vânătoare, se încheiase Ce e peronul ? O portiţă deschisă către lumea ntreagă, 
cu succes relativ mic, pentru primul a Un loc de trecere de care pe unii nici un xâni nu-i leasă, 
IMOLE 4 al legteMlUi Regină Maria ȘI Peronul e: hamali, bagaje, restavrant de C.F.R. 
oaie Ra Tony Bulandra ; numai E „gălăgie infernală şi nghesuială multă e 1 și Ă 
Căruţe huruind cu zgomot ce-aleargă „lis-de-dimineaţă. 


Deaceea vânătorii cu cari se înapoia 
seara, erau plouaţi şi trişti. 

Numai Niculescu Buzău, era bine dis- 
pus şi mângâia pointerul directorului «de 
la „Hegina Maria“, tachinându-i. 





O şapcă reşie pe ceată şi-un impiegat fără musteaţă, 

Chioşc de ziare, „Universul“. vre-o două trei reviste noi 
Şi cărți poștale ilustrate în care Se sărută «doi... 
Peronu-i un popas zăbavnie pentru acei mâtați de grabă, i 


— Straşnie, dragă Tony, strașnice de E-un lor pe unde cască sura atâţia oameni fără treabă ; 
frumos ! Pentru oraşe mici peronul adesca e unicul lac 
-- Și bun, răspunse Tony Bulandra. De întâlnire şi distracții sau - cum sar zice five-o'clock; 
Are Nas grozav şi e de o inteligenţă rară! E pentru unii în viață o stavilă. o barieră... 
Doar nu vorbește... i Ă £ pentru alţii începutul. un pas spre-o nonă carieră. — 
—- Cred, răspunse mucalitul comic, Dar pentru toţi deopotrivă.—fie că stau ori Sunț pe drum-— 
dar nu e ca al meu. , Ș : E! este: călători, vagoane, lluerături, mașini și fum, 
— Cum, ai şi tu uncâine dragă Buzău, 
uu Ştiam? Ă pa Peroanecle pe care-orlată ai Stat în umbra lor pustie 
— Negreşit. Câinii voştri pe lângă al Visând duioasa revedere şi rostul unei Diete vieţi : 
da Eti AUtIt "]aVne- Să Vecieţi DE lepravi Persoane pline de nădexle, de aşteptări şi de tristeţi 
mi-a făcut săptămâna trecută : A Apoi mai este si acela al despăsțirilor nevrute 
Luam un aperitiv la Mivcea cu Enes- i iile si al d Ki i al ani ein 
cu vegzisorul de la Naţional, — prietenu! Peronu da ei şi al toamnei, vero ul sn eri! ţii mute ; 
Un „dor“ rămâne. altul pleacă... e „gata!"... a plecat de-acum 


nieu. Aveam câinele cu mine. 

Tocmai când beam spriţul văd că 
lipseste câinele. ÎI caut şi îl găsesc la o 
eta bla paie aa dr Ala i ta —  „Păzeşte domnule 2... Un fluer, Alt tren şi-alţi călători 
vine. Inzist. Il cert, îl ameninţ : de gea- : [se sue 
ba. Se vâră tot mai mult în domnul cu 
ochelari negri. 

— Probabil sunteţi si dv. vânător. Câi- 
unele meu, via simțit, îl întreb eu. 

— Nu d-le. Detest vânătoarea, răs 
punse cu indiferență d-nul în chestie. 

leg câinele şi mă duc la masă. Dar 
el se smuceşte, scapă şi fuge înapui lu 
acelas dormnn. 

Intrigat îl întreb din nou: 

- - D-le, d-voastră mă păcăliţi. Sun- 
teţi vânător. Dacă nu imi nşel, vă și cu: 
nosc. Sunteţi d. Cojescu... 

-— Pardon d-le, vă înșelaţi, nu ne-ar 
cunoscut nici odată, eu sunt d-nul. 


O îluturare se batistă, o lacrimă, *n val de fum.., 
ȘI tu rămâi cu ochiin zare după un visşi-an tren cepye!.,, 


POFARNICHE. 
Și victorios, Buzău: Aţi văzut câine ? 
Ser, 
E utilifate 


Se vorheu la Capşa despre debilitutea 
culturei (şi de ce nu ?) şi se ajunsese lu 
capitolul Facultate. 

E utilă Facultatea ? întreba uu prim 
redactor dela o jună revistă uproape 
literară. 

— De sigur, se grăbi să-i răspundă u- 
micul nostru Aderca. 

Dacă n'ar fi Facultatea unde sar opri 
traumvaele de pe Brătianu. 





Exerciţii de daus 



















































o seamacde 
Cwvasaâe 


De Flers conducea nişte prieteni şi 
prietene în vâriul unui promontoriu cu 
tul romantțic, un colţ dintre cele mai 
minunate ale Bretagnei. Câud ajunse 
su5 se adresă prietenilor: A, e formidu- 
hi, Dacă doaninele vor fi atât de ama: 
Mle să tacă o clipă, vom putea auzi «de 
aci acel imens muget de valuri cari se 
sparg jos, de stâncă, Și către cucoane: 
Dar o clipă doamnele mele! 


Patronul unui mie hotel american, li: 
jise pe zidurile fiecărei camere câte un 
iz: Nu fumaţi. Amintiţi-vă groaznicul 
incendiu dela mazzinul „John Bill. 
Dedesubtul unui aviz Cocteau -- care 
aa atunci cu al său „Vieux Colombier: 
m turneu prin noul continent — sa a: 
muzat să noteze în chip de replică: „Nu 
iuipaţi, amintiţi-vă de revărsărvile flu- 
iului Xfissisipi. 


Tot «de la Cocteau următorul dialog 
mire o vamă si fiul său de Ș ant; 

— Mamă, misionarii creștini merg la 
truri ? 

— De sigur, puiule. 


— Dar leii? 
— leii nu. 
— Dar leii cari au anâucat un mu 
ionar ? 
o 
Anatole France intreba pe un  prie- 


en medic : 

— Dragă, tu crezi că eu mai hot avea 
wpii? Sunt de îi ani. 

— Şi ce vârstă are dânsa”? 


— Douăzeci şi doi de ani. 
— Atunci sigur o să ai. 
E] 
Pictorul Rousseau —- vameşul care a 
imas dator la Notondă 55 fr. peniru 


puţinere, și ale cârui tabiouri sau vân- 
imediat după inoarte cu câte +0 mii 
îranci pânza — avea ohbicerul să faci 
fiecare Sâmbătă câte a plimbare in 
ară de Paris. Intro zi, un ţăran îl 
meşte și fără nici o introducere il în 
bă : 

- Domnule. vaca mea e bolnavă. Spu- 
le rog ce să-i fac. 

- Nu stiu, că nu sunt veterinar. 

- Ce are aface. D-ta om învățat tre- 
să știi. Adică eşti de părere so tai! 
- De ştiu şi eu. răspunse după o clipă 
gândire Nousseuu. poate că e bine să 





Ha oa'car'ea 





ÎNIVERSUL, TITERAR. — 639 








bb caz cun» 


CUM SE VINDECA MUȚŢENIA 


I. vorba de muţenia din naştere dar 
care nu se datoreste infirmităţii coarda- 
lor vocale. 

Iată un caz: 

Un tăiat de $ ani fiul unui căpitan 
din armata americană —: ajunsese la a- 
ceastă vârstă fără si poată  articula 
vre un cuvânt. Fusese examinat de 
nenumărați medici cari nau patut 
să-şi explice cauza muţeniei, In cele din 
urmă, un specialist sugeră tatălui ideea 
de a face pe copil si sulere vu emoție 
bruscă si violentă. Poate că asa l-ar ho- 
tări să vorbească, 

Copilul fu, deci. suit. întrun aeroplan 
condus de un pilot priceput, care începu 
să. descrie în aer o serie «e impresia: 
nante loopinguri. 

Când aparatul ateriză, copilul, 
speriat, se aruncă la pieptul 
său strigând: Papa!” 

Tratamentul era sfârsit. 


încă 
tatălui 


LIN NOU VEHICUL: 


BUTOIUL 


Pegaz Hlan era brutur în Charenton, 
meserie linistiă cure. in general, nu te 
face să visezi prea mult orizonturi nouj 
Şi largi. 

Totus Pegaz sc hotări întro zi să facă 
o călătorie originată și convinse si pa 
ceumuatul lui să-l iutovărășească. 

ra vorba de un drum dela Patix lua 
Madrid. Nu cu trenul. ci pe picioare. Si 
nici pe picioare: intrun butoi. 

Legaz Hlune în butoi şi cumnatu-săv 
pe picioare să-l îmțiuză.! 

No fi genial. dar ceva tot e. (;ândiţi: 
vă la. cei 1.600 kilomelri care  trebuesc 
parcurşi. Asa, și la faptul că butoiul nu 
e cel mai confortabil vehicul dintre cele 
existente, . 

In drum spre Biarvitz, câţiva pazotaci 
au văzut bizarul echipaj și i-au luat un 
interviu : 

„E un record pe care vremi 
tem pentru gloria Franţei, a 
brutarul. 

„Dela Paris la Argenton nimic di sea. 
tă. Dela Argenton la L.imones am tners 
toată noaptea pe furtună. La Limoszes, 
primire proastă. Bordeaux ne-a print 
frumos. Dela Bordeaux la Biaritz a 
făcut două zile și a noapte. Drum foarte 
prost.  Hopuri multe, Două pane de 
cercuri si una de doage. Am făcut 780 
kilometri în 1+ zile, adică 55 kilometri 
în 24 ore. 

Peste zece zile suntem la 
Ertaţi-ne, suntem grăbiţi“. 

Zece zile mai târziu, cei doi și butoiui 
lor se aflau în capitala spaniolă unde 
au fost primiţi cu multă simpatie și. pe 
ici, pe colo, chiar cu entuziasm. 

Iată deci consacrat un sistori de a că: 
lători—cum Spunea un spaniol cu duh — 
fără nevastă. 


să-l ba: 
răspuue 


Madrid,. 


caricatura zilei. 
CRIZA... 





De când cu criza asta financiară. 
stagnează, şi bursa dragostei. Nici o 
scrisoare pe ziua de azi. 

INTREBARE FARA RASPUNS 





-— Ki, te-ai hotărât? La ce restaurant 


luam astăzi masa? 
PRESIMŢIRE 


— 9?! 





-— Dar de ce amice umbli cu umbrela, 
deschisă. dacă nu plouă ? 
„— Să vedeţi : mă doare bătăturile 
groaznic. Cred că are să plouă. 
(Caricaturi de Gal) 


(34, UNIVERSUL LITERAL 





Cesrţa rceclesie în exirease 





VIATA MARGARETEI DE VALOIS 


REGINA A NAVAREI! ŞI A FRANŢEI 


Veacul XVI reprezintă pentru Franța, epoca arzătoare a unei renaşteri 


care avea so ducă la strălucirile ei de mai târziu. În acel veac de lupte şi 
creații înfrigurate, pasiunile mari şi-au găsit și ele un câmp din cele mai 


fertile. Viaţa nefericită dar plină de pasiuni a celei mai distinse femei si 
regine din împerecherite Valois-Medicis, desvăluită de unii istorici şi mai 
ales de însăși eroina în celebrele sale Memorii, aruncă 0 tumină vie asupra 


acelui veac. 


Cartea d-lui Jean Fl. Mariejol (Hachette, 1928), operă aridă de istoric, 
aduce contribuțiuni bogate după care dăm în rezumat cele ce urmează. 


EPOCA DE FRAMANTARI 


Henri II, rege al Franţei la jumăia 
tea veacului XVI, soţ al Caterinei de Me: 
dicis si tată al Margaretei de Valois, era 
tipul autocratului de marcă pentru care 
orice atârna uneori de o hună sau vrea 
dispoziţie a lui. 

In epoca aceea imaginaţia stimulată 
de geniul grec şi latin nu se mai mul- 
ținea cu 0 sterilă imitație sau admira: 
ţie. Ambhiţia faimoasei „pleiade” era si 
substitue literaturi pedanie şi seci de 
până atunci imarile genuri poetice ale Bu 
mei şi Atenei, epopeea, oda şi drama. Ioa 
chim du Belloy proclamă posibilitatea 
franceză de a da capo d'opere egale celor 
autice si Ronsard care i-a inspirat iani- 
festul, „tăie firul care ţinase legată până 
atunci limba franceză“, oferindu-i în dat 
Odele, Amorurile, Imhurile și Poemele 
care stau la baza literaturei franceze. Vi 
sul lui era să dea Franţei o Epopee Na- 
țională, asemeni lui Homer şi Virgiliu. 

Trebuinâu-i modele vii, el inspiră co- 
pitlor lui Henri il — între care era și 
Margareta, dorinţa de a se imortaliza ins- 
pivându-i geniul. Fu astfel şi un educa: 
tor, un precursor al acelui excelsior atât 
de francez căruia'i datorăm foarte mult. 

Margareta de Valois aparţinea priu 
mamă familiei Medicis care inainte dea 
uzurpa puterea politică la Florenţa îzi 
crease un principat intelectual și ar: 
tistic. 

Humanismul a relevat lumei strân: 
te a evului mediu lumea nouă a antichi- 


tăţei, a lărgit spiritul omenesc, Sfărmânu 
barierele dogmatismului. Era un fe] de 
iniţiere mai largă în misterele științelor 
care se năşteau, în ale raţiunei şi senti- 
mentelor uimitoare trezite de splendorile 
civilizaţiilor antice. Bucuriu de a trăi în- 
ceta de a mai fi un păcat,iar pasiunea 
de cunoaştere nu mai era o curiositale 
criminală. Se îndrăznea a petrece fird 
vemușcăci şi a gândi fără scrupule. 
Abația Theleme, acea viziune a lui Rabe- 
lais, este imaginea ideală a unei societăţi 
de elită, intelectuală şi modernă, liberă 
de prejudecățile trecutului și abando- 
nată bunurilor prezentului, 


Marile castele încejeau să nu mii fie 
tovlăreţe, devenind tot mai mult palate 
răzătoare, locuri de întâlnire ale spiri- 
tului si ale frumuseţei, nu numai alu 
luptătorilor crunţi si credincioşilor cu 
cerniei suu vrininali, Amboise,  Bloi-, 
Anet, Chambord, Chenonceaux, Fontaine- 
leu, etc. pe cure fantezia prinților sau 
a unor particulari îmbogăţiţi le-a edili- 
cat si reeitificat până azi în atâtea înten- 
ţii, sunt mărturii ale nouilor  concen- 
țiuni despre viaţă. 

Pe lâncă atâtea curente de idei noul 
în pliuă ofensivă biruitoare, spiritul re- 
formei lui Calvin cucerise teren conside 
rabil împărțind pe francezi în două ta- 
bere vrăjiase pe care nui ales cutolicis 
niul luie reprezentat prin De Guise, le îm 
pinse la cunoscutele şi sângeroasele răz- 
bouie civile. Partidul hughenoţilor, cum 
l; se spunea protestanților, in cure se ab- 
sorbiră toate disidenţole cele mai variate, 
avea ca sef pe regele Navarei, vasal Fran 
ței dar care nu o amenința mai puţin 
sau unu se lăsu mai prejos de catolici în 
apărarea cu sabia în mână a nouei cre: 
dinţe protestanțe pe care o socotea mai 
adevărată, 

Mevri II, impresionat nu atât de ideile 
în adevăr noui, acelea care operau as: 
pra intelectului obiectiv omenesc, asupra 
vieţei sociale în genere, iranstormănd lu: 
mea întreagă, cât era de deosebirile de 
credință, de erezia care pătrunsese până 
si lu Curtea sa, Alarmat, lui măsuri as- 
vre înipotriva celor mai mari, dar căzu 
victimă unui atentat și ul doilea fiu a) 
său, Carol IX urnă la tron sub tutela 
matei sale. 

Marzarelu avea utunei 6 ani (se născu- 
se în 1553) si în timpul primului război 
religios până după al treilea, ea își în 
cepu la Curtea mamei sale Regente scoala 
vieţii care îu aspră pentru ea, dar per- 
sonalitatea bogată si distinsă ce era, 
îi procură destule compensaţii. 

l.a Curtea uceea „infectată de erezie 
cum se spunea, Marzareta, deşi tentată 
de fratele său ducele it'ânjou, un armhbi 
țios fără caracter care îi zvârli cărţile 


«de rugăciune in loc. o înjură și 0 au 
ninţiă cu bătaia, si deşi o fetiţă încă, ve: 
zistă si rămase fidelă eredinței sale. 


PROIECTE DE CASATORIE 


t-aterina de Medicis, regentă a Fran- 
ței si fermee care înțelegea să puverneza, 
dorea so mărite pe Margareta cuun cap - 
încoronat, sau cel puţin moştenitor al 
unui tron. Fiica ei stia mai »nulte limbi, 
cânta și dansa bine şi-i plăcea vânătoa: 
rea, [ra nu numai instruită şi inteligentă 
dar ca o Valois-Medicis și încă excep 
țional de înzestrată, avea năzuința de a 
însemnă ceva în viaţă, după exemplul 
mamei sale care conducea Franța, al 
Ilisabetei regina Angliei, al Margarete 
de Austria, etc. Ea începea să devie o îru 
museţe. Viteazul și bine înzestratul de, 
Uiuise o iuhia, dar Caterina voia 0 co 
roană. După Don Carlos, fiul rekelui 
Pilip II al Spaniei, un nebun, după arhi 
ducele Rudolf, fiul împăratului Maximi- 
lan, sensibil numai la frumuseţea astre- * 
lor și după tânărul rege al Portugaliei, 
Caterina se opri, din calcul de oportu- 
nism politic, asupra moștenitorului tro- 
nului Navarei, rudă cu ea şi eventual. 
moștenitor al tronului Franţei. 
Imtre timp prinzăndu-se 0 scrisoare aj 
Margaretei către ducele de Guise, Marga 
vetu, care uvea 17 ani, primi o bună bi: 
taie dela vegala sa mari, 
Tratativele duse intre cele două mame 
regine pentru căsătoria Margaretei cu și : 
torul rege al Navarei fură lungi și extrem, 
de ohositoare, fiecare mamă. dorind con 
verlirea copilului celeitalte Ia religia re 
țectivă. Interesele celor două părți erau: 
imediat opuse, abia în viitor sar fi putul 
acorda şi numai prin împăcarea celor: 
două mari tabere de creştini bătăioși. 
Cind tratativele se terminară, Marga 
reța implini 18 ani, dar mai trebuia dis 
țiensa papală de oarece tinerii erau rude, 
(ct desj re deosebirea lor de relizie, si 
convenise ca fiecare soţ să rămână cu Ie 
gea sa. nunta urmând să se facă la Notre! 
Dame, fără prezenţa mirelui la altar în ; 
timpul rugăciunii, Fapt ce desigur sii] 


Nea Ni e 














! 


< 





A 


i admis mai ales pe atuuci şi unor ustiel 
le feţe. Dar dispensa papală nu mai se 
sa, lumea catolică. văzând cu ochi rii 
acea apropiere a Curţei fîrauceze de tu 
băra protestantă a) cărei şef eta acuni 
insuş viitorul rege al Navarei si soţ ai 
Margaretei de Valois. 

Despre frumuseţea Murgaretei Jon- 
sard scrise versuri întraeipate iar Bran- 
tome, alt admirator ulei. o lăuda toată 
viața. Până si viitoarea soacră 0 găsi 
umousă. dar desigur cu defecte si ar 
tificii ! 

Marpurela își primei cu 
soarta matrinionială, căci și în acea vre 
me mai ales principesele nu dizpuneau de 
ele ci erau adesea preţul cine stie cărui: 
acord pojitie sau familiar, dar eu se 
gândea desigur la cariera de regină. 


Vesenu iile 


După obositoarele tratative de căsăto- 
He regina mamă a Navarei căzu bolnuvă 
şi se stinse departe de fiul ei. Nimeni nu 
găsi pentru ea un cuvânt de simpalie 
atit erau de dure inimele pe atunci, 

Henri de Navara, rege după nioartea 
mamei sale îsi făcu intrarea în Paris în 
lulie 1571 cu ao suită de peste opt sute «le 
gentilomi călări, toți îndoliaţi, EI fu pri: 
mit de Carol IX şi de toată Curtea lran- 
“ei cu mare pompă, şi Margareta, indile- 
ireată fatii de omul ce i se impusese ca 
si, îu sensibilă doar faţă de regele Na: 
varei a cărei coroană uvea sa pourte. 
El era mai tânăr cu 7 luni si putea fi 
trezut si mai tânăr alături de bogata în- 
orire a celor 19 ani ai Marpurntei, căci 
2 crescuse sub regim sever și dovmisc 
“ades pe „tare. Dar el avea tusușiri bune 
nu se puteau zări, căci erau muti 
pentru el. 

Dispensa papală întârziind. se închi 
sri graniţele dinspre Iulia de teama să 
nu intre vreun curier aducând răspuns 
negativ şi se hotări nunta. Zestrea Mar 
garetei era de peste un milion de „livres 
tournois” la care se ulăoguu bijuterii di 
nare jreţ adluze in clar te mire. 

Tinerii semnară contractu) si Cardina- 

ll de Bourbou îi logodi la Louvru unde 
beuia Curtea. iar a «oua zi îi cunună în 
nod solenini Ji intrarea Catedralei Notre 
dame. tu a nuntă ca în poveşti: corte- 
Qiul trecu delu palitul episcopal la Cate: 
irală pe a punte aurită, în costume de 
dirumuseţe și bogăţie nespusă, iar dede- 
upt, pe ambele părţi. poporul se in: 
hesuia să-i vadă pe niiri. Ambhausadorii 
atolici fură absenţi si mirele lipsi, con 
km contructului, în timpul slujbei, din 
tedraiă. 
Serhările care se didură au intrecut 
ce se putuze imagina pănă atunci, 
ar şi la Curtea Franţei. Pararlisul si 
infernul se puteau vedea nevea. realizate 
marea sulă a Bourbonilor, dela Lou 
mt, Muzicu, dansurile, baletul, fura de 
pină, Si nu sar tuat ÎL temueieat ieele 
serbări dacă după ur uz cati grosier, nu 
ar fi dat foc unor ctâre de praf de pusca 
cărui miros risipi po nuntasi. 




































NOSPTEA SFÂNTULUI BARTU- 
LOMEU 


Din pricita unei yecente neinţelegeri 
dintre ea şi Coliguy, faimosul amiral şi 
set protestant, Caterina de Medicis, puse 
la cale ususinurea lui. Lovitura dând gres 
si rănitul trezind o furie de nedescris 
contra atentutorilor, în rândul gentilomi- 
lor hughenoți care parteipau ta nunta 
vavelui lor. vepina-marmă si de Guise, te 
măndu-se re 0 complicaţie, după ce nu 
nui aveau dela puterile catolice vreo spe- 
viuiţă de amiciţi» și se temeau în primul 
vânt de soarta tor, puseră la cale ntarea 
cvină istorică, masacrul iu neuptea de 
sfântul Bavtolomeu. 

Nepele Carol IX eru cel dintâi cure ce 
ruse ţ:edepsirea conspiratorilor contra. 
vieței lui Coliguy, fără să fi bănmnit pa 
mima sn şi pe de Guise care dispăruse, 
lu convius să ordone nasacrul. 

Căpitauli si nobilii hugheuoţi care își 
mnnitestaseră indignarea prinlro bra- 
publică si ceruseră regelui să le 
facă dreptate spre a nu fi siliţi să şi-o 
tacă et sinsuri, turnaseră gaz Peste foc 
Parisul pasionat catolic. împărţit îutre 
veseli si fvicoși, începuse fără poruncă. 
pregătirile unui atac împotriva celor ce 
aruncase mătuşa, Când ordinul vegelui 
se rortuse, paza la porţi și la Sena era 
deja întăvită nimeni nu avea voe să intre 
uri să iasă din Paris. Natura slabă dau 
violentă în acelas tim a lui Carol IN 
fusexse usor de coustrăus priu sugestia 
unei grave ameninţări: contru lui si a 
statului, cu venind «din partea hughenoți 
lor adunaţi la Paris. 

Pregătirile tură tevrruinăte in uoaptea 
de Sâmbătă spre Duminică (23 August 
15724. Până şi starostele negustorilov îşi 
concent rase milițienii. 

Descrierea Marunretei de Valois, des 
istoricii nu fac umultţ caz de eu, e totusi 
titeti. char dacă vste incomplectă. Cunu- 


vadă 


na cinta fost o rarse ei „soarta care tiu 
lusă viei odată o fericire întreagă oauie- 
nilur, schitubă repere acea uoracousă si- 
(nație a nunţei mele glorioase întru 
contravin vin ncel atentat contra aul: 
ralului Colinny”, 

Heaina mamă ru premeditase marea 
crihuă. Teana de au nu fi descoperită ca 
autoare imorală a atentatului si groazei 
ile unu nou răzhoi civil, die data aceea cu 
toată lumea. începinul cu nouii aliaţi, oa 
peți-uuutasi, o determină să sugoteze i: 
«decu eriiinulă fiului ei, Carol IX mând 
acea hotărire, peste orice consideraţiun! 
de onoare si umanitate si impotriva chta 
au unui iuamie al lui Colizni, rmaresalui 
ile letz, 
remi unul rare SĂ he reproşeze”. 

Murgateta a văzut masucrul din inie- 
riorul Louvrului, Sâmbătă seara, mama 
si văzinil-o aşezată pe un cutăr.lângă 
suta sa Uluudia, Îi porunci să se ducă la 
culcare. Pe cind işi făcea reverenţa, sora 
ei o prinse de Draţ şi plângând o împie 
«dlică să iasă, Furioasă, regina mamă che- 


ile os tree toli Să ati 


UNIVERSUL IITERAR. = (0 
mă pe Claudia lângă ea, Margareta spe 
riată, nu pricepu nimic din cele ce-si şop: 
tiră mama cu sora ei, dar ordinul de a 
iniva la ea şi lacrimile sorei sale când 
își luă rămas bun o înspăimântară mai 
mult. dându-i impresia unei mari pri 
mejdii. 

Ajunsă în camera ei, căzu in genunchi 
si se rugă lui Dumnezeu so apere, fără 
ză poată bănui de ce anume, 

lu jurul patului unde soţul ei o aștepia 
culcat, erau vteo patruzeci de hugheno;,: 
care toată noaptea discutară despre aten- 
tatul contra lui Coligny si despre repara 
(ia ce le-o datora regele Franţei. 

lu zori esiră cu toţi să se ducă lu 
Carol IX și Margareta porunci doicei să 
zăvorească usu spre a se putea odihni 
Dar somnul ei fu scurt. Puternice lovituri 
ju uşă, făcută pe doică să deschidă şi un 
cavaler rănit se precipită în cameră, se 
atuncă în pat, prinse pe regina Navarei 
în brațe şi se rostogoli cu eu în ruelă —- 
spaţiul gol dintre pat şi perete, ținând-o 
ivereu strâns în braţe. Un căpitan din 
agarăa care intră atunci, abia avu timpu 
să înlăture pe urcaşii ce căutau să-l u 
cidă pe fugar, Margareta vorbeşte de e 
pisodul acesta, adăogând că deşi era în 
stare demnă de milă, acel căpitan din : 
gardă nu putu să-si ţină râsul, 

După 28 ani dela noaptea aceea de 
pomină, Margareta nu rosti un cuvănt de 
repros pentru niama si fratele ei, ci, (te 
meu), notând misterul tulburărilor care 
» înconjurase în ucea noapte, păstra bă- 
uniala că biotul viconte Lerau care se 
sudvase în braţele ei, era un îndrăgostit. 

la văzuse pe săli cum soldaţii străpun- 
pcuu cu hulebardele gentilomi  hughe 
noţi din suita soţului ei şi printr'o oroare 
tizică si reacțiune mândră, se duse la 
mama si fratele ei, cerând graţie pentru 
soțul trădat mișeleste de ai săi, 

Fu vu sneces, iat Carol ÎX somă pe 
regele Navarei să devie catolic şi Bourba- 
nul cadă. primind în acelaş timp să se 
sa ună umil tuturor dorințelor xuveranu 
Imi său. 

Situaţia tinerilor soţi la curtea Franţei, 
supvavoghiaţi si fără importanţă,  eru 
din cele mai pitoase. 

Viaţa de regină a Margaretei începu 
tuistă. dur sufletul ei ales şi generos îi 
dictță a atitudine de strânsă prieteniz 
teță de soţul impus de mama sa. 

Caral IN muri curând de oftică 
dur mai ales de remușcările marei lui cri- 
me si Henri III care fusese chomat rege 
al Polonilor, reveni în fugar, spre 
a ocupa tronul Tranţei. 

Henric III era cel mai deteztat şi mai 
vițios. Atât fratele său mai mic ducel» 
d'Alencon care avea in cap furtuni și 
darul coroanei Angliei cu a cărei regină 
de trei ori mai bătrână dorea să se în- 
soare, schinbăndu-şi şi religia, cât și 
Margareta, complotară pentru împiedi 
carea lui Henri III de a intra în Franţa 

Dar Caterina veghia şi luă astiel de 
măsuri că ieși înaintea fiului ei regele ce: 








i30. - UNIVERSUL LITERAR 


nou cu regele Navarei şi cu ducele MA- 
tencon ca prizonieri de care avea să dis- 
pună Henri III. El îi iertă, dar nu uită, 
însă contra Margaretei căută să se răzbu 
ne repede, prinzând-o cu noul ei amant, 
Antraguet, şi obligându-i astiel soţul in 
diferent, să ia măuri publice. Nu zbutii 
însă. Credinciosul lui, du Gast, îşi pro 
puse să reușească el să-şi răzbune stăpă. 
nul, înlesnind regelui Navarei prietenia 
celei mai frumoase femei dela, curte, d-na 
de Sauves. Ceva mai mult, prin acelas 
mijloc, du Gast transformă în rivali pe 
cei doi prieteni asociaţi contra. lui Ilenri 
II], pe regele Navarei şi ducele d'Alencon 
D-na de Sauves servi cu acel prilej sco 
puri depărtate de intenţiunile ei. 

Margareta care nu era. străină de sto 
rile politice, prinse repede manevra, dar 
era deja târziu şi lupta ce încercă îm 
potriva d-nei de Sauves îi atrase şi ura a: 
cesteia și înstrăinarea soţului ei. 

Henri Lil îşi uatașase pe cel mai desă- 
vârşit duelist al timpului, Bussy d'Am- 
boise, un fin literat totdeodată; Margare- 
ta. il smulse, trecându-l de partea duce- 
lui d'Alencon. Du Gast, din ordinul rege- 
lui, aruaniză un atac nocturn contra lui 
Bussy, dar nu-l putu ucide. In acea vre- 
me omorurile între partide erau ceva o- 
hicinuit. 

Bussy ameninţă în asa chip pe toată 
lumea, că i se ceru să lipsească un timp 
dela curte. Margareta îl iubi mult. pen- 
tru disprețul lui de viaţa aitora si de a 
sa; eta mândră că domina pe unul 
care nu ceda nimănui. 

Dar împăcarea între regele Navarei și 
ducele d'Alencon se făcu, iar acesta din 
urmă dispăru dela Curte. De lrică, 
Henri VI trimise să i-l aducă viu sau 
mort. 

După intervenţia reginei-ruume, Ienei 
III primi să negocieze cu el, dar ducele 
între tim» puse mâna pe mai multe re- 
giuni ale Franţei, acordă protestaniţior 
liberul exerciţiu al cultului lor şi ceru c- 
liberareu partizanilor lui de marcă a- 
vestaţi și mari despăgubiri pentru pro- 
testunţii refugiaţi. 

După asasinarea lui de Gast de cara 


Margareta nu era străină (era în uzul 
timpului si mama sa dăduse un mare 


exemplu), fu și regele Navarei, părăsin- 
du-și soţia la Curiea Franţei unde sute: 
rise atâtea imediat după nuntă. FL sa 
înapoia după 4 ani, în regutul său făra 
aceea pentru care-l părăsise cu alain) 
îndoliat şi sărbătoresc totdeodată, pre- 
făcut în pulbere în teribila noapie. 

La 22 ani câţi avea regele Nuvarei, 
devenise prudent, lăsând ducelui «ti. 
lencon gloria primejdioasă de a sa văz 
boi cu Henri IL. Războiul civi. reiz- 
bucni cu furie și regele Franţei eru a- 
tât de supărat pe Margarelu, mai ales 
după fuga soţului ei, că era in stare sv 
bată în chip sălbatec, cei muţiu acensiă 
impresie avu sora sa, mueferieia robină 
a Navarei. O deciară rizonieră, iuler- 
zicându-i să comunive cu cineva. 

Trăi astfel câteva iuni în care timp 
ea nu fu vizitată deco: de Cerilion, prie- 
tenul jui Bussy care ii speria pe Cuheni 
prin faima lui de auelist, uvrepiati ce 
aceea a amicului său, 

In închisoare Margareta citi  prinu 
oară mult şi-şi adânci religiosititea. So- 
ţul ei îi scrise scuzându-se de a ti ple- 
cat îără să-şi ia rămas bun, hecele a- 
varei nu făcea în niodul acesta altceva 
decât să se asigure de couicursul ti, 
dintr'un precis calcul politic. 





Henri LUI, sub întluența rogirei taine 
se reîmpăcă cu ducele d'Alicon, tar 
pe Margareta o rugă să-l ieri pentru 
injuria ce suferise. Jenri Il! trebui să 
facă noui concesiuni fratelui său, său 
acorde libertăţi protestanților,  reabili- 
tarea victimelor din noaptea slintuibi 
Bartolomeu şi mari despăgubiri năvăti- 
torilor străini, care-i forţaseră mita în 
fivoarea  „inamicilor” săi, 

Sar fi consolat însă dacă Margatetu 
primea să u rupă cu fratele ale curul 
„inpăcări” erau atât de  costisitoure 
dar ea îl refuză nu atât din ataşamen! 
pentru geniul rău al ducelui, cât ddiu 
antipatie pentru rege. 

Negele Navarei iuterveni să i se lase 
soţia să-l urmeze, dar i se răspuuse: 
„Doi am dat-o unui cutolic, nu unui hu- 
xhenot, Făceţi-vă iar catolic, dacă ulo- 
riți s'oaveţi”. lucru înexact, el fusese hu 
g&henat, devenise catolic de frică şi după 
nuntă își vreluuse îu libertate culiiu 
și şefia partidului său, ca mai înuinte. 


Margareta prolestă, spre surprinderea 
Jui Ilonsi III care o știa inficlelă şi ceru 
voe să plece. Fratele ei, regele, îi rispuu- 
se că nu vu poate liisa el cure voia să ex: 
termine acea. „mizerabilă erezie” pe o 
soră a sa catolică, fiindu-i teamă să 
nu-i expună viaţa. Ambii erau ambițios 
şi ipocriţi. Ilenri III se temeau să nu le 
ae din nou pe regele Navarei cu ducele 
d'Alencon, tocmai cânl cu atâtea jeri 
te se asigura pe 0 vreme dinsțre partea 
lor de oarecare liniște. Tot. pe atât de 
sincer era și vegele Nuvarei se indigenă 
că soţia îi este sechestrată si ameninţa 
"a 0 Va rospinge în caz de refuz, 

Din ncoste cerluri  Murgarela căzu 
holmavă și sub protestul ci își caută de 
sănătate, se aventură intro călătorie îu 
Ulanda îu serviciul secret al fratelui 
său, ducele d'ânjou care fomenta cea 
semenea impotriva lui Menri LII. 

Cu o suită şi echitugii care făcură 
senzaţie în drumul ei lung, Margareta 
de Valois merse ca repină suferindă cu 
dorul de-a lucra pentru o cauză politi 
că, diu resentiment față de unut si din 
simpatie faţă de ultul din fraţii ei. Ora 
sele se luminură ca ziua când ajungea 
noaptea, iar nopţile se dădeau baluri si 
banchete in cinslea ei. In plăceri nein 
trerupte de cure încă vu se bucurase în 
mol atât de liber şi tronăând în mijlocul 
unei lumi ce venea din depărtări so va 
(Lă (iîi merse faima de frumoasă si dez 
teuptă), Marpareta nu-si mai putu îm 
plini misiunea, veni în Franţa printre 
mari primejdii din partea catolicilor 
vrăseulaţi care vedeau în eu o protestan 
tă, dar avu fericivea de care exalta în 
ntemuoriile sate, de a-și revedea pe lussy, 
amantul brav între toţi bravii timpu 
lui. 

la Paris fu întâmpinată de rege si 
vegine, de Curte și popor, cum nu visase 
că va putea fi vreodată. 

Profitând de acea primire sub care a 
vea dreptul să vailă ceva ascuns, ea ce- 
ru voe să. se ducă la bărbatul ei. 1 se 
admise, regina-mamă oferindu-se so 
însoţească, iar regele promițându-i toa- 
te spesele de călătorie. Dar  hravatele 
iui Bussy, iubitul ei, faţă de „mignonii! 
lui Henri IL îl indispuseră. din nou pe 
reue contra sorei sale şi mai ales pro 
tocarea, aceluia contra lui de Gramant 
care-i aduse îndepărtarea temporară de 
la Curte, deşi se prezintase regelui în- 
soțit de 200 cuvuleri dar tocmai pentru 
aceea, îl făcură să-și iasă din fire. Apoi 


duceje d'Anjou, cu ştirea şi aprobarea 
Margaretei, plictisit, şi el de „mignonii" 
regelui, se decise să fugă. Fu prins însă 
si ca un nenoroc pentru Margareta, ce 
ru și obținu tovărăşia ei în închisoare, 
Nu trecu însă mult şi regele se recunos: 
cu drept ofensator şi de dala aceasta 
îi ceru scuze în îaţa Curţii. Cu acest 
prilej Bussy invitat şi el să se împarte 
cu mignonul, Quelus, răspunse: 
Numai atâta, Sire? Dacă vreţi să! 
și sărut (si indică un anume loc) sunt 
fvarte dispus, Se râse, cu surprindere. _ 

Insă regele era sigur că ducele d'Ân- 
jou avea totuş sii dispară. şi de aceea in 
tări paza. Margareta îi înlesni fuga pe 
lereastră şi izbuti de data aceasta, ceea 
ce înlurie grozav pe rege și uimi Curtea 
După întâmplarea aceasta, Margareta 
îu mai hotărită ca oricând să fie electiv 
reginu a Navarei. Soţul ei o recluma din 
derunițute şi interes, nici ea nu-l iubea 
de loc, dar atmosfera dela Curtea lui 
Nenri II] îi displăcea enorm, ca și fra- 
țiloe ei răzvrătiți. Spre a mai armâna 
plecarea, regele îi făcu daruri şi-i spori 
Curtea cu un jersonal  disproporţiona 
faţă de cel de până atunci. Dar în în 
ne plecă, însoţită de reginuc-rnatuă care 
deasemenea ducea cu eu o suită nume: 
voasă, în care străluceau muite din îru- 
museţile epocei, între care al-na de Sau: 
ves, femei de care obicinuia regina să 
se servească în scopurile ei politice, 

ltigizii protestanți vedeau cu neliniște 
apropiereu celor două regine însoţite de 
atâtea femei seducătoare, înnpreună cu 
diplomaţi distinși şi le atribuiau sco- 
puri mai complicate decăt reapropitrea 
vegelui lor de soţia za  Murgareta, Je 
era teamă în primul vrănd să nu-l faca 
jatăzi catolice pe regele lor, de data u- 
coasta cu mijloace mui utiâne convingă 
toare, 

După o călătorie de 40 zile, cele două 
regine ajunseră la Bordeaux unde află 
ră. cu uimire că reuele Navarei sub pre- 
text. că sa tăgăduit valoarea căsătorieu 
lui în statele lui, dorea si. repete căsă 
toria cu soţia su, după ritul protestant: 

Margareta avea 25 uni şi era superbă, 
Ochii și părul de un negru lucitor, toa 
letele ei strălucite, făcură o impresie 
puternică, Primirea vi a fost un triumf, 
Iv discursurile ce i xe rostiră, ea râs 
punse cu atâta elocinţă, înţelepciune și 
maiestute, că îu proclamală de hordo 
lezii cei de seamă pura de aur a Fran: 
ei, Până şi nani. sa care văzuse în ea ' 
doar un mijloc pentru ambiţii politice, 
O găsi cea. mai periectă temee din lume, 
ceenre spera să le ajute la, recucerirea 
sotului cure în fine se anunţă. Trei zile 
Matrgureta, secondată de toate specialis- 
tele vremei stătn închisă în casă preo- 
cupată coxclusiv de toaleta ei intimă, 

legele Nuvarei sosi cu o suită nume 
voasă si apăru grațios în tovărăşia ce- 
lor două regine cu care apoi continui 
drumul. Dur Caterina nerăbdătoare să 
vepocieze, nu le prea lăsă timp celor 
doi soţi să se reapropie și ustfel se înde- 
păvtară şi de data asta inmile lor ce sar 
fi putut cunoaşte și simpatiza. EI era 
plăcut impresionat de succesele  soţisi 
lui și amândoi se asemănau în infidelita- 
tea  curucterului lor pasional. O spa- 
niolă luuse iocul d-nei de Sauves, iar 
cel veupat de Bussy nu avea să rămână 
desinur nici e) vacant. 

Negocierile se terminară în ciuda sui: 
tei regelui, fermecate de societalea da- 
melor parisiene. 

(Sfărşitul în numărul viitor) 


TIP. ZIARULUI „UNIVERSUL“, STR. BREZOIANU Nr, [i