Matt Rees — Secretul samariteanului

UN CAZ OMAR YUSSEF 


SECRETUL 
SAMARITEANULUI 


Matt Beynon Rees 


MATT BEYNON REES 


SECRETUL 
SAMARITEANULUI 


Original: The Samaritan s Secret (2009) 


Traducere din limba engleză și note: 
MIHAELA-MAGDALENA DUMITRU 


y 


virtual-project.eu 


EDITURA 
NICULESCU 
2011 


e Capitolul 1 


Domurile moscheilor din cartier, verzi ca lămâile crude, 
presărau peisajul calcaros, cu tente kaki, din partea veche a 
orașului Nablus. Păreau că fixează souk-ul otoman și 
caravanseraiul mamelucilor de podeaua văii, asemenea unor 
pioneze de cupru care și-au pierdut strălucirea. fără ele, chiar și 
pietrele s-ar ridica și ar fugi din orașul acesta sordid, și-a zis 
Omar Yussef. 

Sirena îndepărtată a unei ambulante răsuna în măruntaiele 
orașului, iar Omar Yussef simțea cum ultimele adieri de 
prospeţime ale dimineții se risipesc în soarele verii. Cu o mână 
tremurătoare, și-a mângâiat cele câteva fire de păr alb care îi 
acopereau  scalpul pleșuv și a plescăit. Firele acestea 
sărăcăcioase nu îl puteau ocroti de arșiţa soarelui și era cât se 
poate de limpede că urma să fie o zi caniculară. Sudoarea îl 
gâdila pe sub mustaţa sură, bine îngrijită. Și-a scărpinat buza de 
sus, nemulțumit. 

Și-a întors privirea dinspre vale pentru a admira firele răzlețe 
de iarbă primăvăratecă ce colorau creasta stâncoasă a Muntelui 
Garizim. Să vedem pe cine arde soarele mai tare, pe tine sau pe 
mine, i-a spus el în gând. Muntele se arcuia, posac și 
circumspect, către șirul de vile de la marginea sa, ca și cum și- 
ar fi încordat umerii ca să îndure căldura zilei. 

O mașină de poliţie de culoarea peruzelei a tras pe dreapta. 
Geamul șoferului s-a coborât, iar pe trotuar a aterizat un chiștoc 
de ţigară fumegând. 

— Bun venit, ustaz, i-a urat Sami Jaffari. Urcă. 

Omar Yussef a părăsit umbra modestă a umbrarului lăcuit, din 
lemn de pin, de la intrarea hotelului, a deschis portiera mașinii 
de patrulare și a urcat un picior înţepenit pe locul pasagerului. 

— Să ai o dimineaţă frumoasă, bunicule. 

Proptindu-se în portiera mașinii, Omar Yussef a privit în sus. 
Nepoata sa îi făcea cu mâna de la balconul unei camere aflate la 
al doilea etaj. In mâna cealaltă ţinea strâns o carte. A fluturat 
din degete către ea, în semn de salut. 

— O dimineaţă luminată, Nadia, draga mea, i-a răspuns el. 


— Nu uita că azi mă duci să mâncăm ganafi. 

Vârfurile mustăţii i-au luat-o în jos. Dulciurile nu erau pe 
placul lui. Dar Nablusul era vestit pentru acest desert din brânză 
de capră și sirop din grâu măcinat, iar Nadia se afla în oraș 
pentru prima oară. Prevedea că fetița de treisprezece ani, 
curioasă și cu mintea organizată, va dori să compare ganafi-ul 
din mai multe brutării, iar el va fi nevoit să înfulece tot și să 
zâmbească cu îngăduinţă. Până și prejudecățile sale în domeniul 
culinar păleau în faţa dragostei pe care i-o purta fetiţei. 

— Cu voia lui Alah, vom mânca ganafi în curând, i-a spus el. 

— Sami, ai grijă să mi-l aduci pe bunicul înapoi repede, ca să 
ne putem lua gustarea în orașul vechi, a strigat Nadia. 

— Este în misiune oficială acum, i-a răspuns Sami. Trebuie să 
investigăm furtul unei relicve istorice valoroase. 

— Dacă nu îl aduci înapoi la timp, îi spun lui Meisoun să 
anuleze nunta. Nu se mai mărită cu tine dacă îi spun că nu te 
porţi frumos cu fetiţele. 

Sami a scos limba la ea și a dus degetul mare la nas. Nadia a 
chicotit privind mașina care se îndepărta de trotuar. 

— O să te îngrași în Nablus, Abu Ramiz, a spus Sami, 
plesnindu-l pe Omar Yussef peste genunchi. 

— Tu ești cel care o să se îngrașe, căci până la sfârșitul 
săptămânii vei avea o nevastă care să îţi gătească. 

Sami a tras de volan pentru a evita un taxi lung, galben, care 
ieșea apatic de pe o stradă laterală. A cotrobăit în torpedo în 
căutarea unui pachet de Dunhill. 

— Munca de poliţist în Palestina îmi menţine silueta, a spus el, 
desfăcând pachetul și scoțând o ţigară. Patru măsuri de 
tensiune nervoasă și o măsură de pericol real. Numai gândul la 
ziua care mă așteaptă arde mai multe calorii decât o cursă de 
maraton. 

Sami slăbise de când se văzuseră ultima oară, în Gaza, în 
urmă cu aproape un an. În interiorul mașinii de poliţie, lui Omar 
Yussef i se păruse la început că are înfățișarea unui tânăr 
sănătos și mulțumit, dar când s-a uitat mai atent și-a dat seama 
că este numai o aparenţă, în spatele căreia se ascund 
îngrijorarea și mânia. Obligat parcă să trăiască printre 
atrocitățile infractorilor din Nablus, descoperise că mușchii i se 
topiseră și rămăsese doar cu pielea lipită pe oase. 


Sami s-a scobit între dinţii care aproape căpătaseră nuanţa 
pielii sale bronzate, din pricina cafelei groase pe care o bea 
pentru a sta treaz în timpul programului prelungit. 

— Abia aștept să îmi revăd prietenii din copilărie la nuntă, a 
spus el. Mare noroc am avut că dumneata și fiii dumitale ați 
primit permis de liberă trecere pe la punctele de control. Sunt 
ani de zile de când nu am mai vorbit cu Ramiz și încă și mai 
mulţi de când nu l-am mai văzut pe Zuheir. 

Omar Yussef s-a silit să zâmbească. 

Sami a ridicat o mână cu palma în sus, întrebător. 

— Ce s-a întâmplat? 

— Zuheir s-a schimbat mult, a răspuns Omar Yussef, privindu- 
și picioarele. 

— Atunci, se va simţi ca acasă în Nablus. Orașul acesta este o 
imensă moschee. 

— Este foarte diferit de băiatul care a plecat la studii în Marea 
Britanie acum câţiva ani. 

Gândurile i s-au îndreptat către barba tăiată drept și hainele 
albe și largi, din bumbac, pe care le purta acum fiul său și către 
rugăciunile sale regulate, iar în minte i-a revenit chipul aspru al 
tânărului, pe care se citea o privire dezaprobatoare. Nu știa cât 
de mult se aventurase fiul său în interiorul lumii rigide a 
imamilor cuprinși de indignare, dar întrebarea nu îi dădea pace. 

— Noroc că ai renunţat la băutură, că altfel Zuheir ar încerca 
să te silească să îţi schimbi stilul de viaţă, a spus Sami cu un 
zâmbet. 

— Dacă nu aș fi renunţat, băutura m-ar fi omorât și cel puţin 
nu aș fi apucat să-l văd pe fiul meu aderând la o versiune 
nebunească și dogmatică a religiei noastre. 

— Alah să ne ferească de asta, a exclamat Sami, plesnindu-l 
pe Omar Yussef peste șold. Destul cu gândurile negre. Azi este 
ziua bucuriilor. Mai târziu trebuie să mă duc în orașul vechi, ca 
să închei aranjamentele de nuntă cu șeicul. Apoi ne întâlnim cu 
băieţii dumitale la hotel. 

— Asta după ce verificăm furtul de la sinagoga samaritenilor 
și vorbim cu preotul lor. 

— infracțiunile fac și ele parte din plăcerile orașului Nablus, a 
replicat Sami, dând din umeri. 

— Sunt expert în domeniu. Mulţumesc că m-ai luat și pe mine. 


— Știam că un profesor de istorie, bun cunoscător al tuturor 
aspectelor culturii palestiniene, va fi intrigat de cazul acesta, a 
spus Sami, trăgând un fum. Doar fac și ei parte din cultura 
palestiniană, nu-i așa? 

— Samaritenii? Trăiesc în locurile acestea de mai multă vreme 
decât noi, Sami. Pretind că sunt descendenţii unui trib de 
israeliți din vremuri biblice, care au rămas în regiunea asta când 
fraţii lor au fost exilați în Babilon. Într-un anume sens, sunt și 
evrei, și palestinieni, dar nu se confundă nici cu unii, nici cu 
ceilalţi. 

Sami a tras pe dreapta și a privit pe geamul mașinii. 

— Cred că aici este. 

__ Omar Yussef s-a ridicat de pe locul pasagerului cu un geamăt. 
Il durea spatele după drumul lung din Betleem, pe care îl 
parcursese în ajun, înghesuit într-un taxi, împreună cu soţia sa, 
nepoata și doi dintre fiii săi. Pentru a evita filtrele de securitate 
din jurul lerusalimului, o luaseră pe drumurile ocolitoare din 
deșert. Avea cincizeci și șapte de ani și nu era deloc în formă, 
așa că îl epuizaseră drumurile pline de hârtoape și căldura. 

Ajuns pe trotuar, și-a îndreptat spatele. Și-a aranjat părul cu 
palma, apoi și-a împins ochelarii cu rame aurii pe nas, cu vârful 
degetului. 

Și-a ridicat privirea către capătul unui culoar alcătuit din 
trepte crăpate, aflat între două blocuri de apartamente și a 
remarcat buruienile de un verde aprins care se iţeau prin 
pavajul din piatră lustruită, iar apoi se cățărau pe balustradele 
care flancau poteca. Ușa sinagogii samaritenilor, situată la vreo 
treizeci și cinci de metri de șosea, era un panou metalic insipid, 
vopsit în nuanțe de maroniu, pentru a imita lemnul. Pe cupola 
de piatră de la intrare erau montate șapte becuri, în vârful unor 
tije lungi și drepte. Clădirea era scundă și pătrăţoasă, văruită la 
fel ca blocurile aflate de o parte și de cealaltă, iar zidul 
demisolului era vopsit în roz. 

— Mă așteptam să fie ceva mai veche, a spus Sami, apoi și-a 
stins ţigara și a pornit-o în sus pe trepte. 

— Aveau o sinagogă mult mai veche în casban!, a spus Omar 
Yussef, dar au plecat de acolo în urmă cu cincizeci de ani, 
deoarece vecinii lor musulmani au refuzat să le vândă teren ca 


1 Denumire dată centrului vechi al orașelor din nordul Africii și din Orientul Mijlociu. 
(n.tr.). 


6 


să-și poată extinde casele atunci când comunitatea lor a început 
să se mărească. Așa că s-au mutat aici. 

Sami îl aștepta în capătul primului rând de trepte. 

— Dar nici aici nu mai locuiesc, a spus el, arătând peste 
acoperișul sinagogii, către un ciorchine de clădiri de pe coasta 
Muntelui Garizim. S-au dus acolo, sus, departe de toți. 

— Departe de prima Intifadă, Sami. Erau vremuri violente în 
Nablus. Nu poţi să îi acuzi că au încercat să fugă din calea 
pericolului. 

Au ajuns la capătul ultimului rând de trepte. În stânga lor, 
grilajele din metal negru, răsucit, apărau cele șase ferestre 
boltite ale sinagogii. 

— Grilajul de la prima fereastră este nou, a remarcat Omar 
Yussef. Este singurul care nu a ruginit. 

Sami s-a aplecat peste balustrada care flanca intrarea și a 
examinat grilajul. 

— Ai dreptate, Abu Ramiz. lar tocul este pârjolit. 

Omar Yussef a aruncat o privire către pervaz. Câteva pete 
negre, în zigzag, crestau piatra șlefuită. Jos, în curte, sprijinită 
de zidul roz, se vedea o ramă pătrată din metal ruginit, cu 
marginea de jos ruptă. 

— Grilajul vechi. 

S-a întors către Sami și i-a zâmbit cu jumătate de gură. 

— In calitatea ta de reprezentant al poliţiei, cred că ai putea 
trage niște concluzii de aici. 

Sami a lovit ușor cu palma grilajul cel nou. 

— Hoţii au intrat pe fereastra aceasta. 

Omar Yussef și-a frecat bărbia. 

— Hoţi care au avut cantitatea necesară de explozibil ca să 
arunce în aer grilajul. 

— Nablus nu duce lipsă de experți în explozibili. 

— Dar duce lipsă de samariteni și mai ales de nepreţuitele lor 
documente istorice. 

Sami și-a aprins o altă ţigară și a tras un fum scurt. 

— Să mergem să îl vedem pe preot. 


e Capitolul 2 


Înăuntrul sinagogii, de-a lungul zidurilor parcă bolnave de 
gălbinare, erau îngrămădite la întâmplare cărţi de rugăciuni 
jerpelite, cu canturile în afară, în spatele geamurilor bibliotecii. 
O draperie de catifea albastră pe care erau brodate cu fir de aur 
caractere evreiești atârna în spatele unui podium aflat în 
capătul încăperii. Zidurile groase mențineau răcoarea nopții în 
aer. Pentru că începuse să tremure, Omar Yussef și-a tras 
gulerul mai sus, acoperindu-și pielea uscată a fălcilor. 

— Este frig ca într-o pivniţă aici, a spus Sami. 

— Sau ca într-un mormânt, a replicat Omar Yussef, după care 
a remarcat încruntarea de pe chipul lui Sami. Nu îţi face griji. N- 
oi fi eu încredinţat că ziua de astăzi este una a bucuriilor, cum 
spui tu, dar la cununia ta voi fi voioșia întruchipată. 

Sami a traversat nava centrală, îndreptându-se către draperia 
albastră. Intre caracterele evreiești era brodat conturul a două 
tablete de piatră. 

— Inţelegi ce scrie, Abu Ramiz? l-a întrebat Sami. 

— Nu, dar tabletele sunt o reprezentare a poruncilor 
încredințate profetului Moise, cred. Cele care alcătuiau legea 
mozaică. 

— Legea samaritenilor. 

Un bărbat de vreo șaptezeci de ani a coborât o scară aflată în 
capătul celălalt al încăperii și s-a îndreptat spre ei. Era înalt și 
subţire, ca o umbră crepusculară. Purta o robă albă, din 
bumbac, lungă până la călcâie, o vestă din lână aspră, cenușie, 
deschisă în faţă și un fes înfășurat cu o pânză roșie, încât 
semăna mai degrabă a turban. 

— Legea mozaică este foarte asemănătoare cu a noastră, 
domnilor, a spus bătrânul, dar textele lor sfinte conţin șapte mii 
de erori. Cărţile samaritenilor sunt fără de greșeală. 

— Atunci, nu aveţi nicio scuză pentru greșelile pe care le 
comiteți, a spus Omar Yussef. Cumplită soartă! 

— In colţul acesta de lume, nimănui nu îi lipsesc justificările 
pentru păcatele sale. 


Ochii blajini ai bătrânului păreau confuzi și incapabili să se 
concentreze, ca ai obișnuiţilor cafenelelor pe care Omar Yussef îi 
întâlnise în Maroc și care fumau prea mult kif?. A dat mâna cu 
Omar Yussef. 

— Eu sunt Jibril Ben-Tabia, preot al samaritenilor. Bun venit în 
sinagoga noastră. 

Sami a făcut un pas în față. 

— Locotenent Sami Jaffari de la Poliţia Naţională. Acesta este 
colegul meu, Abu Ramiz. 

— Din Betleem, a adăugat Omar Yussef. 

l-a aruncat o privire lui Sami. Nepoata sa tot încerca să îl 
transforme în detectiv de mai bine de un an, de când fusese 
obligat să investigheze acuzaţiile de crimă aduse unuia dintre 
foștii săi elevi. În ciuda asigurărilor sale repetate că era 
mulţumit cu postul de profesor de istorie în tabăra de refugiaţi 
din Dehaisha, Sami părea să îi fi oficializat acum schimbarea de 
carieră. 

Preotul și-a lăsat capul într-o parte, parcă întrebându-se de ce 
fusese adus un detectiv tocmai din Betleem. A continuat să îi 
strângă mâna lui Omar Yussef. 

— Domnul locotenent m-a rugat să îl însoțesc pentru că mă 
interesează în mod deosebit istoria Palestinei, a spus Omar 
Yussef, ridicând o sprânceană în direcţia tânărului ofițer. Înţeleg 
că furtul a avut ca obiect unul dintre documentele istorice ale 
neamului Domniei Voastre. 

— Așa stătea treaba, a răspuns Ben-Tabia, dând drumul 
mâinii lui Omar Yussef și ridicând din umeri. Dar mă văd nevoit 
să îmi cer iertare, stimaţi domni, mai ales dumitale, Abu Ramiz, 
pentru că te-am adus tocmai din Betleem pentru nimic. Furtul a 
fost soluţionat. 

Sami a aruncat ţigara și a strivit-o cu călcâiul. 

— Soluţionat? 

Preotul a aruncat o privire scurtă spre mucul de ţigară de pe 
podea și și-a netezit marginile mustăţii cu buza de jos. 

— Este adevărat că a avut loc un furt, dar obiectul sustras ne- 
a fost înapoiat. Așa că, după cum vedeți, nu mai este necesară 
intervenţia Domniilor Voastre. 

— A fost prins hoţul? 

— Totul s-a rezolvat într-un chip cât se poate de satisfăcător. 


2 Produs rafinat din canabis. (n.tr.). 


— Acum, că tot mă aflu aici, trebuie satisfăcută și curiozitatea 
mea, Sfinţia Voastră, a spus Sami, fără să își dezlipească 
privirea din ochii preotului. 

— Prea bine, a spus Ben-Tabia. Vă rog, să luăm loc. Nu mai 
sunt atât de puternic ca odinioară. 

Omar Yussef și Sami s-au așezat pe banca din faţă. Preotul a 
luat loc pe rândul al doilea. 

— Îmi cer iertare, a spus el. V-aş oferi o cafea în semn de bun 
venit, dar noi folosim sinagoga aceasta numai pentru primele 
rugăciuni din fiecare lună și azi nu se mai află nimeni aici în 
afară de mine, ca să v-o pregătească. 

Omar Yussef a dat din mână. 

— Nu este nevoie de cafea. Locul unde ţineţi slujbele de 
obicei este pe vârful muntelui? 

— După cum cu siguranţă știi, Abu Ramiz, samaritenii au o 
lungă istorie în Palestina. 

Preotul își luase o înfățișare serioasă și mândră. 

— Trăim aici, la poalele muntelui sfânt, Garizim, de când au 
intrat israelienii pe teritoriul Canaanului. Comunitatea noastră s- 
a diminuat până a ajuns la vreo șase sute de suflete, dar 
rămânem aici, apăraţi de Alah și de respectul față de tradiţiile 
poporului nostru. 

— Sunteţi una dintre cele mai importante culturi ale 
Palestinei, a spus Omar Yussef. 

Preotul a plecat capul. 

— În timpul violenţelor din anii optzeci, am părăsit cartierul 
acesta și am înfiinţat un nou sat pe vârful muntelui și, 
bineînţeles, o sinagogă, a spus el, ridicând un deget lunguieț și 
arătând dincolo de fereastră, spre culmea muntelui. Voiam să 
fim aproape de locul cel mai sfânt pentru noi. 

— Eu sunt nou-venit în Nablus, a spus Sami. Nu am urcat 
niciodată până acolo. 

— Fii binevenit în orașul nostru, i-a urat Ben-Tabia, care și-a 
lăsat capul în piept, a închis ochii și și-a dus mâna la inimă. 
Locul templului din vechime se află chiar sub culmea muntelui și 
este marcat de piatra cea mare și netedă unde Abraham se 
pregătea să își sacrifice fiul, pe Isaac. Acolo s-au oprit Adam și 
Eva când au fost izgoniți din grădina Edenului. Este casa lui 
Alah. 


10 


— Impresionantă adresă, a spus Sami, zâmbind. Aș vrea să o 
vizitez și eu. 

Lui Omar Yussef i s-a părut că preotul a avut o ezitare înainte 
de a răspunde. 

— Eşti binevenit, domnule locotenent. 

— Ce anume vi se furase? l-a întrebat Omar Yussef. Înţeleg că 
era un vechi document cu o anume valoare religioasă. 

— Deși comunitatea noastră s-a mutat sus, pe munte, nu am 
renunțat la sinagoga aceasta și ne-am păstrat aici, în 
continuare, cele mai valoroase documente ale noastre. Unul 
dintre acestea a fost furat. 

— De unde? a întrebat Sami. 

— Dintr-un seif aflat la subsol. 

— Seiful a fost detonat? 

— Detonat? A, da, au folosit explozibil. Dar între timp a fost 
înlocuit. Nu aveţi ce examina. 

— Când a avut loc furtul? 

— Acum o săptămână. Da, sau poate ceva mai mult. 

— Nu aţi raportat furtul imediat? 

Preotul se juca nervos cu capetele vestei cenușii. 

— Mi s-a ordonat să nu raportez furtul la poliţie. Hoţii mi-au 
ordonat. M-au ameninţat că dacă implic autorităţile, vor distruge 
pergamentul. 

— Pergamentul? a repetat Omar Yussef, întorcându-se către 
preot. 

— Ne-a fost furată cea mai mare comoară a noastră, Abu 
Ramiz, a spus Ben-Tabia, trăgându-se de barbă, de parcă ar fi 
fost pe punctul de a și-o smulge de disperare, la gândul unei 
asemenea nenorociri. Imi este grozav de rușine că am fi putut 
pierde Pergamentul Abisha în timp ce sinagoga se afla sub 
conducerea mea. 

— Abisha? a exclamat Omar Yussef cu o voce gravă și 
reverenţioasă. 

— Ce este Abisha? a întrebat Sami. 

— Un vestit pergament din Tora, a răspuns Omar Yussef. Se 
spune că este cea mai veche carte din lume. 

Preotul a ridicat ochii în tavan. 

— Cele cinci cărţi ale lui Moise, scrise pe piele de oaie, în 
urmă cu trei mii șase sute patruzeci și cinci de ani. A fost scrisă 
de Abisha, fiul lui Pinchas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, care a 


11 


fost fratele lui Moise, în al treisprezecelea an de la intrarea 
israelienilor în ţara canaaniţilor. Îl scoatem din seif o singură 
dată pe an, pentru ceremonia de Paște, comemorată pe vârful 
Muntelui Garizim. 

— Trebuie să fie foarte valoros, a spus Sami. 

— Valoarea sa este inestimabilă. Dacă pierdem acest 
pergament, Mesia nu se poate întoarce la noi. Fără el, nu am 
putea îndeplini sacrificiul anual de Paște, iar dacă nu îl 
îndeplinim, încetăm să mai fim samariteni, iar întreaga rânduială 
a religiei noastre ia sfârșit. 

Ochii preotului se umeziseră. 

— Spuneaţi că hoţii v-au cerut să nu suflaţi o vorbă nimănui? 
a întrebat Omar Yussef, cu voce catifelată. 

— M-au legat la ochi și m-au dus într-un loc unde mi-a fost 
arătat pergamentul furat. M-au luat pentru că știau că îl voi 
putea recunoaște, ca să spun apoi întregii comunităţi că este 
nevătămat. Apoi au cerut un milion de dolari pentru înapoierea 
sa. 

— Aţi plătit? a întrebat Sami. 

— Nu avem un milion de dolari. 

— Și cu toate astea, Pergamentul Abisha v-a fost înapoiat? 

— Am cerut ajutorul tuturor prietenilor noștri din Nablus, a 
spus preotul și a ridicat o mână în faţă, arătând cu degetele în 
sus. Poate că unul dintre ei a reușit să îi înduplece pe hoţi. 

— Care prieteni? 

— Facem parte din comunitatea locală. Accentul meu este 
același cu al tuturor celorlalţi oameni din Nablus, spun o; când 
vreau să spun eu, ca locuitorii orașului vechi. Avem prieteni în 
rândul comunităţii oamenilor de afaceri, prieteni puternici și 
înstăriți. 

—A plătit vreunul dintre ei pentru recuperarea 
pergamentului? 

— Nimeni nu mi-a spus că ar fi făcut-o. În cele din urmă, am 
raportat furtul pergamentului în timpul week-end-ului, pentru că 
peste trei zile este Paștele nostru și, după cum v-am spus, 
întreaga ceremonie ar trebui anulată dacă nu aș purta 
pergamentul în timpul procesiunii. Dar pergamentul ne-a fost 
înapoiat azi-noapte. Am venit aici de dimineaţă, ca să mă 
întâlnesc cu Domniile Voastre, așa cum mi-au spus cei de la 
secție atunci când i-am informat despre spargere. Și am găsit 


12 


pergamentul pe trepte, întreg și nevătămat, în cutia sa. 
Dumnezeu mi-a răspuns la rugăciuni. 

— Așa, pur și simplu? a întrebat Sami cu o voce neutră, în 
care însă Omar Yussef a detectat o undă de suspiciune. Hoţii nu 
v-au anunţat că l-au înapoiat? 

— Nu vine nimeni aici, decât însoţit de mine. Singura cheie a 
clădirii se află la mine. Cu siguranţă știau că eu îl voi găsi. 

— Cine știa că pergamentul este păstrat în seif? 

— Mulţi oameni din Nablus. 

— Cine știa unde se află seiful? 

— Primim adesea oaspeți în sinagogă, așa cum v-am primit și 
pe Domniile Voastre. Apoi mai sunt și învățații din toată lumea 
care vin să ne studieze comunitatea. Oricare dintre ei ar fi știut 
unde se află seiful. 

— A fost vătămat în vreun fel pergamentul când a fost 
detonat seiful? 

— Nu, este în stare bună, slavă lui Alah! 

— Haideţi să aruncăm o privire, a spus Sami, ridicându-se. 

Preotul s-a ridicat cu o oarecare șovăială și i-a condus către 
partea din spate a sinagogii. 

La capătul unei scări din piatră văruită a deschis o ușă grea, 
metalică, și a intrat într-un birou mic. Într-un colţ se afla un seif 
verde, înalt, de dimensiunile unui frigider. 

— O clipă, vă rog. Combinația, a spus el, mișcând din degete 
pentru a imita răsucirea unui disc, după care a închis ușa în 
spatele său. 

Când le-a permis să intre, preotul i-a făcut un semn lui Omar 
Yussef, indicându-i biroul, unde, alături de o stivă de cărți de 
rugăciune zdrenţțuite, se afla o cutie de mai puţin de șaizeci de 
centimetri în lungime și ale cărei laturi bombate erau acoperite 
cu o învelitoare din piele care se umflase pe alocuri. Omar 
Yussef s-a aplecat să vadă cutia mai de aproape și a remarcat 
că era căptușită cu plăcuţe de argint care se oxidaseră, 
ajungând de un cenușiu închis. A întins o mână către ea și i-a 
aruncat o privire preotului. Ben-Tabia a încuviinţat cu un semn 
al capului, iar Omar Yussef a atins cutia. Și-a simţit mâna 
traversată de un fior electric. l-a zâmbit preotului. 

— Este unul dintre cele mai frumoase obiecte pe care le-am 
văzut vreodată. 


13 


— Caseta a fost făcută acum câteva sute de ani, la comanda 
unuia dintre predecesorii mei din casta preoțească, a spus Ben- 
Tabia. Înăuntru se află pergamentul antic, dar pe acesta nu vi-l 
pot arăta azi. Nu poate fi văzut decât la Paște. 

— Lucrătura este meșteșugită, a spus Omar Yussef, trecându- 
și mâna peste argintul în relief. 

Sub stratul cenușiu, caseta era decorată cu scene din 
legendele biblice. În centrul uneia dintre plăcuţe se vedea 
imaginea unei clădiri asemănătoare unui castel, cu ziduri înalte, 
care împrejmuiau o curte și un turn central. Omar Yussef a 
mângâiat cu un deget conturul clădirii. 

— Acesta este templul nostru, care se ridica odată pe vârful 
Muntelui Garizim, a explicat preotul, făcând semn cu capul către 
locul unde se oprise mâna lui Omar Yussef. Evreii spun că 
templul se afla în lerusalim, acolo unde se ridică acum vestitul 
Dom al Stâncii. Dar noi știm că era pe Muntele Garizim, a 
continuat el, înghițind cu greutate. Pot să pun Pergamentul 
Abisha înapoi în seif? Mă sperie până și vederea cutiei aici, pe 
masă. 

Sami a părăsit încăperea întovărășit de Omar Yussef, în 
vreme ce preotul forma combinaţia seifului. 

Ajunși pe scară, Sami și-a ţuguiat buzele. 

— Minte, a șoptit el. 

— Ai dreptate, i-a răspuns Omar Yussef. De ce ar fura cineva 
pergamentul pentru ca apoi să îl înapoieze fără nicio condiţie? 

Preotul a ieșit din birou și a închis ușa metalică. Și-a îndreptat 
fesul, le-a adresat un zâmbet aparent degajat și politicos și le-a 
făcut semn să o ia în sus, pe scări. 

— Vă rog să mă iertaţi dacă v-am părut exagerat de grijuliu 
cu pergamentul, pasha, a spus el. 

Omar Yussef a pălit la auzul nemeritatului rang care îi fusese 
acordat de preot. S/avă lui Alah că nu îmi cere să arestez pe 
cineva, și-a zis el. 

— Are un rol foarte important pentru iertarea păcatelor 
întregii lumi, a continuat preotul. Vedeţi dumneavoastră, textele 
noastre sfinte ne spun că Mesia se va naște din tribul lui Levi 
sau al lui losif. Noi, samaritenii, suntem tot ce a mai rămas din 
acele două triburi. Dar ce ne face pe noi samariteni? Faptul că 
sărbătorim Paștele și Sărbătoarea Tabernacolelor așa cum am 
învăţat de la străbunii noștri. 


14 


— Purtând în capul procesiunii Pergamentul Abisha. 

Preotul a deschis o palmă, în semn că Omar Yussef înțelesese 
corect. 

— Dacă nu am putea ţine aceste două sărbători chiar și într- 
un singur an, am înceta să mai fim samariteni. Seminţiile lui Levi 
și losif s-ar pierde pentru totdeauna, iar Mesia nu s-ar mai putea 
naște pentru a mântui lumea. 

Omar Yussef și-a frecat obrazul cu încheieturile degetelor. 

— Erau și alte documente vechi în seif? 

— Câteva, dar nu a mai fost sustras nimic, a răspuns preotul, 
privind pe fereastră, către Muntele Garizim. Păstrez majoritatea 
documentelor vechi în casa mea de pe vârful muntelui. Unele au 
aproape o mie de ani. Dar niciunul nu este la fel de vechi ca 
Pergamentul Abisha. Numai cele mai valoroase sunt depozitate 
în seiful de aici. 

— Păstraţi toate textele vechi ale poporului vostru? 

— Pergamentele care alcătuiesc Tora și manuscrisele 
originale folosite în serviciul religios. Când nu mai pot fi folosite, 
aceste documente sunt depuse înăuntrul chivotului sfânt de 
acolo, a spus Ben-Tabia, arătând către draperia albastră de 
deasupra podiumului. 

— De ce nu le aruncaţi? a întrebat Sami. 

— Din același motiv pentru care voi, musulmanii, nu folosiţi 
paginile din Coran ca să împachetaţi falafel. 

Preotul zâmbea, dar Omar Yussef a remarcat o sclipire de 
ostilitate în spatele ochelarilor demodaţi ai bătrânului. 

— Fiecare pagină dintr-o carte de rugăciuni trebuie păstrată, 
chiar dacă nu mai poate fi restaurată, a adăugat el. 

A ridicat un colţ al draperiei de catifea, pentru a da la iveală o 
cutie adâncă, încastrată în zid. La prima vedere, părea o 
băncuţă, dar Omar Yussef a observat că la spate era prinsă în 
balamale. 

— înăuntrul  chivotului păstrăm multe fragmente de 
documente, toate inutilizabile, dar care poartă încă cuvântul 
Domnului. Le numim „secretele lui Alah”, a spus preotul, lăsând 
draperia să cadă la loc. Dacă vreţi să vedeţi Pergamentul 
Abisha, nu doar caseta sa, vă rog să veniţi la sărbătoarea 
Paștelui de pe Muntele Garizim la sfârșitul săptămânii. Sunteţi 
invitaţii mei. 


15 


— Nu trebuie să ne convertim la samaritanism pentru a putea 
participa? a râs Omar Yussef, cu o izbucnire scurtă, acoperită de 
tuse. Nici eu, nici Sami nu suntem foarte dedicați cauzei 
Islamului. 

— Convertirea la samaritanism este permisă numai femeilor 
care doresc să se mărite cu bărbaţi de-ai noștri, pasha, a spus 
preotul. Dar am fi onoraţi să primim doi bărbaţi ca Domniile 
Voastre să participe la sărbătoarea noastră, a adăugat el, 
ducându-și o mână la inimă. Vin oameni din toată lumea, 
jurnaliști străini și savanţi, să privească străvechile noastre 
ritualuri. 

— Va fi o mare plăcere pentru noi să participăm, Sfinţia Ta, a 
spus Omar Yussef. 

Preotul a ieșit din sinagogă, pe treapta lată de la intrare. 
Pâșind pe urmele lui, Sami și Omar Yussef au auzit pași grăbiţi 
afară. Ben-Tabia a înghețat, cu ochii larg deschiși. 

O voce gâfâită i-a strigat preotului de pe trepte: 

— Domnul să îţi dea viaţă lungă! 

Ben-Tabia s-a uitat o clipă către Sami, apoi și-a coborât 
privirea în pământ. Omar Yussef a tras scurt aer în piept, 
simțind cum i se încordează mușchii spatelui. Salutul tradițional 
lăsa să se înţeleagă că se sfârșise viaţa cuiva. Vocea a 
continuat: 

— Sfinţia Voastră, trebuie sa chemăm poliţia. 

Sami a trecut pragul ușii. Omar Yussef l-a urmat. Un tânăr 
înalt, cu o mustață groasă, stătea în capătul ultimului rând de 
trepte. Pieptul lui firav gâfâia din pricina efortului de a urca 
scările în goană. A tresărit văzând uniforma lui Sami. 

— Cine a murit? l-a întrebat Sami tăios. 

Tânărul s-a uitat către preot, dar Sami a coborât câteva trepte 
și s-a aplecat spre el. 

— Spune, ce s-a întâmplat? 

Cu respiraţia întretăiată, omul i s-a adresat preotului, 
privindu-l peste umărul lui Sami. 

— Este vorba despre Ishaq, Sfinţia Voastră. Se află în vârful 
Muntelui Garizim, la templu. 

— Și de ce nu s-ar afla acolo? a întrebat preotul, încet, de 
parcă limba i-ar fi traversat un câmp minat. 

Tânărul a tușit tare. 

— Sfinţia Voastră, Ishaq a fost ucis. 


16 


e Capitolul 3 


Un cioban îmbrăcat în șalvari și o jiletcă albastră, veche, din 
bumbac, își mâna turma spre pășunile sărăcăcioase de pe 
Muntele Garizim. Și-a împins caprele către marginea șoselei, 
făcând loc mașinii de patrulare a lui Sami. Un ieduț negru a sărit 
de pe o piatră ţinându-și picioarele înţepenite și a aterizat pe 
spinările celorlalte capre, cu blană maronie și zburlită. Omar 
Yussef a zâmbit văzând exuberanţa iedului. A simţit mirosul iute 
al turmei în aerul rece de munte, o mireasmă îmbietoare după 
gazele de eșapament și mirosul pestilenţial al pubelelor din 
Nablus. Dar pe muntele acesta avusese loc o crimă, și Omar 
Yussef și-a mijit ochii, ca să privească dincolo de sprintenele 
animale, spre coasta muntelui, acolo unde un om zăcea mort. 

Sami a contactat secţia de poliţie pentru a anunţa că se 
îndreaptă spre scena unei crime. Tinea aparatul de emisie- 
recepție cu mâna stângă, manevrând volanul și schimbătorul de 
viteze cu dreapta. Mașina vira către prăpastia aflată la marginea 
drumului de fiecare dată când ducea mâna către schimbătorul 
de viteze. 

Bătrânul samaritean îl urmărea îngrijorat de pe bancheta din 
spate, cu o privire buimacă și absentă. Poate ne-a mințit pentru 
că nu are încredere în poliție, și-a zis Omar Yussef. Alah este 
martor că prin părțile astea legea nu prea inspiră încredere. 
Preotul nu are de unde să știe că Sami este un ofițer cinstit. În 
definitiv, sorții îi sunt potrivnici. 

Sami a strecurat aparatul de emisie-recepție în suportul său 
de pe bord, apoi s-a uitat în oglinda retrovizoare, către preot. 

— Sunteţi înrudiţi cu toţii aici, nu-i așa? Toţi samaritenii. Ishaq 
are o familie numeroasă? 

Preotul a tresărit și și-a dus o mână la gură. 

— Așadar? a insistat Sami, întorcându-se spre el. Ce este cu 
familia lui? 

Ben-Tabia s-a aplecat în faţă. 

— Nu ești tu Sami Jaffari, unul dintre cei deportați de 
autorităţile israeliene din Betleem în Gaza? a întrebat el. 

Omar Yussef a băgat de seamă că Sami își încleștează fălcile. 


17 


— Cum de ai reușit să obţii o slujbă aici, în Cisiordania? a 
întrebat preotul. 

— Am obţinut un permis, a spus Sami, apoi a tras un ultim 
fum din ţigară și a aruncat-o pe geam. 

— De la israelieni? 

— Evident. 

— Dar te-au deportat în Gaza sub acuzaţia de terorism. 

Sami a coborât în viteza întâi, pentru că drumul șerpuia în 
jurul unei curbe abrupte. 

Preotul a insistat. 

— Cum de s-au răzgândit? 

Omar Yussef știa cum se petrecuseră lucrurile. Prietenul său, 
Khamis Zeydan, șeful poliției din Betleem, îi lămurise pe 
israelieni care era adevărul în cazul lui Sami: tânărul ofițer era 
infiltrat sub acoperire printre partizanii din oraș atunci când a 
fost arestat de israelieni. Khamis Zeydan obținuse până și un 
permis pentru logodnica din Gaza a lui Sami, Meisoun, ca să 
poată veni cu el în Cisiordania. 

— Nu credeţi că o slujbă în cadrul poliției din Nablus este o 
continuare a pedepsei pentru Sami? l-a întrebat Omar Yussef pe 
Ben-Tabia. 

Sami a plescăit. 

— Te rog, Abu Ramiz, las-o baltă. 

Vocea preotului a devenit ursuză. 

— Probabil că are relaţii sus-puse, a zis el. Asta este tot ceea 
ce vreau să spun. 

lar relațiile nasc suspiciuni, şi-a zis Omar Yussef în gând. 
Legături murdare cu escrocii de la vârf, poate chiar cu 
israelienii. 

— Sami e la fel ca dumneata, a spus el. Dumneata crezi în 
Tora, ca evreii. Dar te definesc fundamental cele șapte sute de 
diferenţe între textul vostru sfânt și cel al evreilor. La fel stă 
treaba cu Sami și relaţiile lui. Diferenţele sunt cele cu adevărat 
importante. 

Preotul și-a încrucișat mâinile pe piept, s-a lăsat pe spate și a 
privit fix pe geamul mașinii. 

Au ajuns în dreptul caselor samaritenilor, aflate pe coasta 
muntelui. Străzile bine întreținute erau mai curate decât cele din 
satele palestiniene, dar erau pustii. Nu se zărea nici ţipenie de 
om, cu excepţia câtorva adolescenţi care jucau baschet pe un 


18 


teren mic, acoperit cu beton. S-au oprit pentru a urmări mașina 
de poliţie care trecea pe lângă ei, clipind des din pricina razelor 
puternice ale soarelui. Copiii prezentau semne vizibile de 
consangyvinitate: capetele lor, în formă de glonț, aveau o poziţie 
piezișă, iar urechile mari le atârnau în afară. 

— Pe unde o luăm? a întrebat Sami încet. 

Preotul l-a îndrumat prin mijlocul satului. Au înconjurat o 
colină, la marginea crestei, și au ajuns într-o parcare acoperită 
cu pietriș. Marcajele în ebraică și engleză le urau turiștilor bun 
venit în locurile sfinte ale samaritenilor. Sami a oprit motorul și 
au fost învăluiţi într-o pace adâncă. 

Un grup alcătuit din cinci bărbaţi zăbovea în apropiere, 
cercetând din priviri un pâlc de copaci aflat în josul pantei 
abrupte. Unul dintre ei le-a făcut semn cu mâna când l-a 
observat pe preot coborând din mașina de poliţie. In spatele 
bărbaţilor se zăreau zidurile joase ale unei vechi fortărețe care 
căpătaseră reflexe argintii în lumina soarelui și clădirile 
interioare ale acesteia, acoperite cu domuri. 

Dincolo de satul samaritenilor, coasta muntelui se prelungea 
către vilele care se vedeau tocmai din Nablus și, mai departe, 
până la turnurile de comunicaţii vopsite în alb și roșu, 
aparţinând bazei militare israeliene de la Tel Haras. 

Omar Yussef își târa picioarele în spatele lui Sami și al 
preotului. Deși era mai tânăr decât Ben-Tabia, își dădea seama 
că mișcările sale erau mai greoaie, iar pasul, mai încet. In 
liniștea acestui vârf retras de munte, departe de larma orașului, 
gâfâitul lui răsuna cu putere. Sub mustață i-au apărut broboane 
de sudoare din pricina efortului de a ţine pasul cu ceilalți. Și-a 
promis că la întoarcerea în Betleem va face plimbări zilnice 
pentru a-și îmbunătăţi condiţia fizică. 

Când preotul a ajuns lângă cei cinci bărbaţi, aceștia s-au 
adunat în jurul lui. l-au strâns mâna pe rând, fără să îl privească 
în faţă, și l-au sărutat pe obraji de trei ori, murmurându-i ceva. 
Dinspre vale s-a rostogolit până la ei un zumzet slab. Omar 
Yussef a auzit ecoul bătăii ritmice a unui berbec de construcţii 
aflat la mare distanţă și chemarea unui muezin singuratic. 

Printre pinii din pantă se întrezărea o formă ghemuită, 
albastru cu alb, încolăcită la baza unui copac. Omar Yussef și-a 
împins ochelarii pe nas, apoi și-a aţintit privirea, reușind să 
distingă corpul neînsufleţit al unui bărbat. 


19 


— Sami, hai să aruncăm o privire, a murmurat el. 

Sami i-a pus o mână pe umăr și i-a spus în șoaptă: 

— Abu Ramiz, te-am luat cu mine la sinagogă gândindu-mă că 
te-ar interesa pergamentul. Aici te-am adus pentru că ne 
grăbeam și nu am mai avut timp să te las la hotel. Dar... 

— Pergamentul a fost lăsat pe scările sinagogii și, în același 
timp, a apărut un cadavru la marginea acestui sat. Haide, Sami, 
a spus Omar Yussef, ridicând un deget către tânărul poliţist. Mi- 
ai promis o investigaţie asupra furtului unui document istoric, 
dar acel mister a fost rezolvat. Îmi ești dator cu o enigmă, iar 
cadavrul de acolo te achită de datorie. 

Sami a scuturat din cap cu un zâmbet lugubru pe chip, apoi a 
coborât panta stâncoasă, îndreptându-se către pâlcul de copaci. 
Omar Yussef l-a urmat cu greutate. S-a aplecat ca să se sprijine 
într-un braţ și a coborât pieziș. A alunecat pe pământul 
fărâmicios și s-a lovit cu genunchiul într-o piatră. Cotul îi 
tremura după ce își sprijinise întreaga greutate în el. A simţit 
privirile grupului de samariteni aţintite asupra sa, dar nu s-a 
uitat în sus. Îl trecuseră sudori de rușine din pricina neputinței 
sale. Când l-a ajuns din urmă pe Sami, și-a șters fruntea și gâtul 
cu batista. 

Mortul era de statură mijlocie și purta cămaşă albă și 
pantaloni largi, albaștri. Era desculț. Abdomenul îi era înfășurat 
în jurul trunchiului de copac, cu picioarele atârnându-i la vale, 
într-o parte a pinului și cu trunchiul gârbovit, în partea cealaltă. 
Avea mâinile și picioarele legate cu sârmă electrică. Omar 
Yussef respira anevoie. A surprins privirea lui Sami. Tânărul i-a 
șoptit: 

— A fost torturat, Abu Ramiz. 

Sami i-a arătat contuziile de pe gâtul și capul mortului. | se 
vedea pieptul firav, învinețit acolo unde îi fusese ruptă cămașa. 
Degetele îi fuseseră arse. 

Mortul avea probabil în jur de douăzeci și cinci de ani. Ochii 
săi de culoarea cerului erau deschiși și se holbau la Omar Yussef 
cu o privire care i se părea familiară. Omar Yussef avea senzaţia 
că mai văzuse ochii aceia, dar nu era cu putinţă. A cilipit și s-a 
uitat în altă parte, descumpănit de familiaritatea acelor ochi. Şi- 
a dres glasul și i-a examinat vânătăile. 

— A fost ucis în bătaie? 


20 


— Nu văd alte răni, cel puţin nu unele fatale. Se poate să fi 
avut sângerări interne. Poate i-au fost afectate organele vitale. 
Presupun că i-au rupt gâtul, a spus Sami, aplecându-se 
deasupra mortului. Este poziționat într-un unghi nefiresc față de 
cap. 

Omar Yussef a arătat spre locul unde stătea grupul de 
samariteni. 

— Fie a căzut, fie a fost aruncat de acolo. Copacul acesta i-a 
oprit căderea. 

— Nu sunt stropi de sânge în jur, a spus Sami. Cred că a fost 
ucis înainte de a fi aruncat aici. 

S-au întors în vârful pantei, iar Sami mergea în urmă. Omar 
Yussef îi era recunoscător că nu îl grăbește. Când au ajuns lângă 
grupul de samariteni, cămașa îi era îmbibată de transpiraţie, iar 
vântul de munte rece i-o lipea de umeri și de pântece. 

— Cine a găsit cadavrul? a întrebat Sami. 

A ridicat mâna un bărbat scund și gras, îmbrăcat într-o 
cămașă albastră, murdară, cu o șapcă de baseball purtând 
logoul unei mărci de ţigări israeliene ieftine. 

— Am urcat aici să deschid pentru turiști și atunci l-am văzut, 
a murmurat el. 

— Cât era ceasul? 

— Era aproape opt. Aseară nu era acolo, sunt sigur de asta. 
Chiar înainte să plec a sosit o americancă, o femeie care 
lucrează la una dintre organizaţiile internaţionale, și s-a arătat 
surprinsă să vadă pini la înălţimea asta, a explicat îngrijitorul, 
zâmbind. Ştiţi cum sunt străinii: nu se așteaptă să vadă decât 
crânguri de măslini aici, lucruri tipice Orientului Mijlociu. l-am 
spus că pinii au fost plantați cu puţin timp în urmă, pentru a 
reduce forța vântului de pe vârful muntelui și i-am examinat 
împreună de aproape. Aș fi văzut cadavrul. 

— Când v-aţi uitat dumneata și străina la copaci? 

— Chiar înainte de apusul soarelui. Pe la șase. 

— Așadar, în dimineaţa asta ai urcat pe coasta muntelui, te-ai 
uitat către prăpastie și ai văzut cadavrul? 

Omul a clătinat din cap. 

— Mai întâi am văzut sânge pe Dealul Eternităţii. Mi-am 
imaginat că un șacal își adusese acolo prada, așa că am căutat 
în jur, pentru că nu voiam să dea vreun turist peste o capră pe 
jumătate mâncată. Atunci l-am găsit pe Ishaq printre copaci. 


21 


— Unde este Dealul Eternităţii? 

Îngrijitorul a arătat dincolo de potecă, către o stâncă 
povârnită de vreo zece metri pătraţi. Sami și Omar Yussef s-au 
apropiat de ea. În mijlocul ei băltea sânge negru. O dâră roșie se 
scurgea către baza povârnișului din granit, vălurit și domol. Spre 
vârf se vedeau pete mai groase. 

— A fost torturat acolo, pe stâncă, a spus Sami încetișor. 
Celelalte urme au fost probabil făcute atunci când a fost tras de 
pe stâncă, înainte de a fi aruncat în pâlcul de copaci. Cândva în 
timpul nopții. 

Omar Yussef s-a întors cu fața la preot. 

— Dealul Eternităţii este locul vechiului templu samaritean? 

— Piatra aceasta reprezintă vârful muntelui, a spus preotul 
bâlbâindu-se, casa lui Alah. 

— Arată la fel ca piatra dinăuntrul Domului Stâncii, a remarcat 
Omar Yussef. 

— Evreii spun că Abraham l-a legat pe Isaac acolo, pe vârful 
Muntelui Moriah, din lerusalim. Voi, musulmanii, ați preluat 
această tradiţie. Dar adevărul este că s-a petrecut pe Muntele 
Garizim și de aceea ne-am construit templul aici și am făcut din 
el inima credinţei noastre. 

Omar Yussef se uita fix la preot. 

— lar acum este acoperit de sânge. 

Preotul a scos un sunet care era în același timp un icnet și un 
oftat. 

Un jeep al poliţiei s-a oprit în parcare și din el au ieșit șase 
ofițeri. Unul dintre ei a scos un rucsac din jeep și s-a îndreptat 
hotărât către Sami. 

— Cine era acest Ishaq? a întrebat Omar Yussef. Unul dintre ai 
voștri? Un samaritean? 

— Este unul dintre noi, a spus preotul. 

— Cu ce se ocupa? 

— Lucrează... lucra la Autoritatea Palestiniană. Locuia în sat, 
împreună cu soția lui. 

Polițistul cu rucsacul cobora panta, îndreptându-se spre 
cadavru. A alunecat pe pământ și a căzut pe spate. Ceilalţi 
ofițeri au râs, coborând panta în urma lui. Stingherit, primul 
ofițer l-a apucat pe unul dintre colegii săi și a încercat să îi pună 
piedică. Sami a strigat la ei tăios. 

Omar Yussef își freca barba. 


22 


— Cine îi voia moartea lui Ishaq? 

Preotul și-a ridicat braţele și apoi le-a dat drumul pe lângă 
trup. 

— Nimeni, nimeni. 

— Asta nu poate fi adevărat, nu credeţi? a replicat Omar 
Yussef, sugându-și un vârf al mustăţii. Ce prevede religia 
samariteană în cazul unor fărădelegi cum este crima, Sfinţia Ta? 

Preotul privea sângele de pe piatra cea mare. 

— Una dintre cărțile noastre sfinte spune: „Păcătosul este 
înghiţit de flăcări, iar mie nu mi-e milă de el.” 

Omar Yussef a ridicat o sprânceană. 

— Vreţi să spuneţi că mortul era un păcătos? 

— Ce? a exclamat Ben-Tabia, clipind. Nu, mă refeream la 
ucigaș. Ucigaşul este înghițit de flăcări. 

— Mai întâi va trebui să moară. Singurul ameninţat de flăcări 
deocamdată este Ishaq. De el vă este milă? 

Preotul și-a lăsat capul în piept. În liniștea vârfului de munte 
s-a auzit șoapta lui: 

— Milă? Desigur. Era fiul meu. 


23 


e Capitolul 4 


Preotul își frământa barba albă cu o mână tremurătoare. Cu 
un deget de la picior a trasat o linie la baza pietrei celei mari, 
unde se ridica odinioară vechiul templu, fără să își desprindă 
privirea de la sângele fiului său. 

— Alah se va îndura de el, a spus Omar Yussef. 

Preotul și-a scos ochelarii și s-a frecat cu putere la ochi. 

— Ai un fiu, pasha? 

— Am trei, a răspuns Omar Yussef. 

S-a uitat către samariteni. Cu mâinile afundate în buzunare, 
afișau indiferența unor adolescenţi care asistă la prima 
înmormântare a unei rude. Dar ochii le erau animați și zăboveau 
pe spatele preotului. 

— O adevărată binecuvântare, pasha. 

Ben-Tabia și-a pus din nou ochelarii cei mari pe nas, iar ochii 
au părut că i se micșorează în spatele lor. 

Omar Yussef și-a amintit cât de stângaci s-a simţit când s-a 
întâlnit cu Zuheir și cu noua sa fervoare religioasă. 

— Mulţumesc lui Alah, a spus el. 

S-a mutat într-o parte. Îl durea spatele și și-ar fi sprijinit 
piciorul de piatră, dar îl reţinea sentimentul că nu ar fi 
cuviincios. Poate este de vină sfințenia pietrei, și-a zis el. Da' de 
unde, e din cauza sângelui. 

Preotul a încruntat din sprâncene. 

— Nu știu ce neînțelegeri apar de obicei între un tată și fiul 
său, pasha. Știu doar că existau divergențe între mine și Ishaq. 
Nu am cu ce să compar cazul nostru, dar chiar și așa, mă judec 
cu asprime. Era greu uneori, Abu Ramiz, a spus el, după o 
ezitare. Era nemulţumit. 

— Nemulțumit de ce? 

— De sat, de Nablus, de soția lui. Cu siguranţă, nemulțumit de 
mine, a continuat el, oftând adânc. 

— De ce? 

— Eram aspru cu el. Ce puteam face? Am două fiice, dar 
atenţia și speranţele mele se îndreptau către fiul meu. Înţelegi, 


24 


nu-i așa, pasha? Așa stau lucrurile în societatea noastră. 
Femeile contează mai puţin. 

Omar Yussef, care o iubea pe Nadia cel mai mult dintre toți 
nepoții lui, a făcut o grimasă. 

— Pe când Ishaq era încă un copil, eu eram un simplu preot. 
Dar când s-a făcut bărbat, ajunsesem conducătorul poporului 
nostru. Pretenţiile pe care le am de la ceilalți samariteni sunt o 
nimica toată pe lângă așteptările pe care le aveam faţă de el. 

— Nu a reușit să se ridice la nivelul acestor aşteptări? 

— Poate că intenţionat nu s-a ridicat la nivelul lor, ca să îmi 
sugereze că nu mi-am făcut datoria de tată cum trebuie. 

Omar Yussef și-a dat seama că își proptise totuși piciorul pe 
stânca sfântă. L-a retras pe iarbă, la marginea cărării. 

— Nu este timpul pentru asemenea gânduri, Sfinţia Ta. Este 
normal ca un tată să aibă așteptări mari, iar rebeliunea fiului 
este cu atât mai normală. Trebuie să îți acorzi iertarea, măcar 
cât timp ești în doliu. 

Jibril Ben-Tabia și-a trecut mâna peste frunte. 

— Era un copil bun, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, a 
murmurat el. Ajuta pe oricine. Parcă nu era în stare să refuze pe 
nimeni. 

— Ce vreţi să spuneţi? 

— Sunt niște băieți în sat care nu sunt, știți dumneavoastră... 
normali. 

— Adică sunt handicapați? 

— Ishaq juca baschet cu ei tot timpul, vorbea cu ei. Nimeni 
altcineva nu își bate capul cu ei, în afară de familiile lor. Sunt 
străini de noi. Era un băiat bun, dar ca tată am fost nevoit să îi 
critic atitudinea, a spus preotul coborându-și ochii îndureraţi 
către piatră. 

Ben-Tabia s-a întors către Omar Yussef îndreptându-se de 
spate. Avea un metru optzeci, cu zece centimetri mai mult decât 
Omar Yussef, iar fesul de pe cap îl făcea să pară chiar mai înalt. 
A inspirat adânc și cu zgomot în tăcerea de pe vârful muntelui. 

— Eram tatăl lui Ishaq, este adevărat, dar eram și preotul lui. 
Asta înseamnă că acum am o datorie de împlinit, pasha. Trupul 
său trebuie spălat și îmbrăcat în alb. Înmormântarea trebuie 
făcută până la căderea nopţii. Tradiţia cere ca preotul să 
citească din Deuteronom, capitolul treizeci și doi, în timp ce 


25 


trupul este coborât în mormânt. Probabil că dumneata, ca 
musulman, nu cunoști textul acesta, pasha. 

Omar Yussef și-a îndreptat privirea către piatra însângerată. 

— „S-au murdărit”, a citat el. „Sunt o generaţie strâmbă și 
decăzută.” 

Preotul l-a fixat pe Omar Yussef cu atenţie și curiozitate. 

— Sunt musulman, așa cum aţi spus, a explicat Omar Yussef, 
dar am crescut în Betleem, pe vremea când era încă un oraș cu 
populaţie majoritar creștină și am predat timp de mulţi ani într-o 
școală creștină. Cunosc o mulţime de lucruri care te-ai aștepta 
să îi fie complet străine unui musulman. 

Sami a urcat din locul unde zăcea cadavrul lui Ishaq înapoi, pe 
cărarea de la marginea pantei. 

— Sfinţia Ta, Ishaq era căsătorit? 

Ochii preotului priveau în depărtare. Printre buzele ţuguiate s- 
a auzit o șoaptă de încuviinţare. 

Sami s-a întors către samariteni. 

— Soţia a fost înștiințată de moartea lui? 

Ingrijitorul a ridicat o mână îndreptată către sat. 

— Am sunat-o pe soţia mea mai devreme și i-am spus să se 
ducă și să o anunţe pe Roween. 

— Roween este soția lui Ishaq? 

Bărbatul cel scund și-a ridicat bărbia în semn de aprobare și 
apoi și-a îndreptat atenţia către polițiștii aflaţi în josul pantei. 

— Ar fi bine să vorbesc cu ea, a spus Sami. 

Ajunși înapoi în sat, au descoperit că băieţii de pe terenul 
betonat dispăruseră. Sami a intrat într-o băcănie mică ca să-și 
cumpere ţigări și să întrebe unde se află casa lui Ishaq. 

Omar Yussef a privit în sus, către vârful dealului, unde zăcea 
cadavrul lui Ishaq. Și-a amintit întrebarea lui Sami. Fac parte din 
cultura palestiniană, într-adevăr. Sunt uciși la fel ca noi, și-a zis 
el în gând. 

Cu toată strălucirea soarelui de dimineaţă, care îl forța să își 
mijească ochii, Omar Yussef era posomorât. Se gândea la 
regretele preotului samaritean în legătură cu relaţia pe care o 
avusese cu fiul său. Și-a jurat să fie cât poate de înțelegător față 
de decizia lui Zuheir de a renunţa la postul său de la 
Universitatea britanică în favoarea unei slujbe la o școală 
islamică din Beirut. 


26 


Sami s-a întors de la băcănie în grabă. A aprins o ţigară în 
timp ce manevra mașina încetișor de-a lungul străzii, 
îndreptându-se spre un părculeţ. Gazonul era presărat cu gropi 
adânci, dreptunghiulare, așezate în linie și căptușite cu beton. 

— Acesta trebuie să fie locul unde frig oile care se sacrifică de 
Paște, a spus Omar Yussef. 

Sami a tras din ţigară cu nesaţ. 

— În cazul acesta, Ishaq avea locuri în faţă la marea 
măcelărire. Cea de acolo este casa lui. 

S-au îndreptat către intrarea principală, unde au fost 
întâmpinați de o femeie scundă, de vreo douăzeci și cinci - 
treizeci de ani, cu păr castaniu, aspru, tuns băiețește și 
pieptănat cu cărare pe stânga. Sprâncenele groase fuseseră 
pensate, dar firele care creșteau acum la loc se uneau deasupra 
nasului cârn. Acneea îi împestrițase colţurile gurii și fălcile cu 
triunghiuri purpurii și roșii. 

Femeia s-a uitat peste umărul lui Omar Yussef, la mașina de 
poliţie oprită lângă trotuar, iar el a remarcat că avea genele 
pline de lacrimi. 

— Intraţi, vă rog, a murmurat ea. Vă rog să vă simţiţi ca în 
sânul propriei familii. 

Ușa s-a deschis către o sufragerie mobilată cu canapele 
tapițate cu velur și cu un set de sufragerie elegant, din lemn de 
cireș. 

— Salutări! Am vrea să vorbim cu soţia lui Ishaq, a spus Omar 
Yussef. 

Femeia s-a înclinat. 

— Salutări. Eu sunt Roween al-Teef, soţia lui Ishaq, a spus ea. 
Vă rog să așteptați, ustaz, până fac o cafea. 

Pe perete se vedea fotografia mărită a unui bărbat care se 
înclina pentru a primi pe frunte sărutarea bătrânului președinte. 
Sami a înţepenit în faţa fotografiei. Omar Yussef și-a îndreptat 
ochelarii și a mijit ochii: președintele, purtând pe cap keffiyeh-ul 
în pătrăţele care era semnul său distinctiv, își ţuguia buzele 
înaintea feței zâmbitoare a lui Ishaq, fiul lui Jibril, preotul. 

Sami și Omar Yussef s-au așezat pe una dintre canapelele tari 
fără să scoată un cuvânt. Sami a strivit ţigara într-o scrumieră 
din ceramică, cu un desen albastru, simetric, în stil armean și a 
continuat să fixeze fotografia cu privirea. 

— Poate a fost o greșeală, a spus el. 


27 


Omar Yussef regreta că nu-i spusese lui Roween să nu se 
deranjeze cu cafeaua. Abia cu o oră în urmă aflase de moartea 
soțului ei. Ar trebui să aibă grijă de ea însăși și nu să mă 
servească pe mine, şi-a zis el. 

În curtea din spatele casei se auzea lovitura puternică, 
ritmică, a unei mingi de baschet în mâinile cuiva care încerca să 
își verse oful pe betonul curții. 

— O greșeală? a repetat Omar Yussef. 

Sami și-a trosnit degetele. 

— Nu vreau să am nimic de-a face cu tipul ăla, a spus el 
arătând către fotografia președintelui. Chiar așa, o greșeală 
nenorocită. 

Omar Yussef a privit cu atenţie chipul lui Ishaq din fotografie. 
O fi Sami speriat de bătrânul președinte, dar tânărul de colo nu 
era câtuși pe puțin speriat, și-a zis el. A avut din nou 
sentimentul că mai văzuse ochii aceia, așa cum i se păruse și 
atunci când dăduse cu ochii de cadavru. Ochi în care se citea o 
privire conspirativă. Ishaq părea că îl avertizează pe bătrânul 
luptător de gherilă, de o făţărnicie bine-cunoscută, că nu este 
prostul nimănui, chiar în timp ce accepta binecuvântarea acelor 
buze umede. 

— Aceasta nu este o vizită de condoleanţe, a spus Omar 
Yussef, întorcându-se către Sami. Tu trebuie să pui întrebările. 

— Întreab-o ce vrei, Abu Ramiz. Nu îmi pot aduna gândurile, a 
spus acesta, scărpinându-se în cap. Tot ce vreau este să mă aflu 
în alt loc. 

Omar Yussef era pe punctul de a protesta, când Roween a 
ieșit din bucătărie și a așezat cafelele pe măsuțele sculptate, de 
culoarea caramelelor, aflate într-o parte și în cealaltă a 
canapelei. 

— Alah să îţi binecuvânteze mâinile, a spus Omar Yussef, 
ducând ceașca de cafea la gură. 

— Mulţumesc, ustaz, a spus Roween. 

Vocea îi era răgușită și reţinută, de parcă era nevoită să își 
înăbușe o izbucnire la fiecare cuvânt rostit. Omar Yussef a 
remarcat că gâtul îi era mai gros decât te-ai fi așteptat și se 
ghicea musculos și încordat pe sub rochia albastră. 

— Alah se va milostivi de cel plecat dintre noi, a spus Omar 
Yussef. 

Roween ședea cu mâinile încleștate în poală. 


28 


— Fratele Sami investighează moartea soțului dumitale, a 
spus Omar Yussef, neluând în seamă darabana nerăbdătoare a 
degetelor acestuia pe brațul canapelei. Am fost la locul crimei, 
iar Sami a examinat cadavrul. 

Degetul mare al femeii zvâcnea în sus și în jos pe încheietura 
mâinii, acolo unde îl ţinea strâns. 

— Până acum, tot ce știm despre el este că lucra pentru 
Autoritatea Palestiniană și că era fiu de preot, a continuat Omar 
Yussef. 

Degetul lui Roween apăsa atât de tare pe încheietura mâinii, 
încât se vedea cum i se înroșește vârful. 

— Ne poţi spune mai multe despre el, fiica mea? a întrebat-o 
Omar Yussef, cu blândeţe. Poate îl va ajuta pe Sami să identifice 
câţiva suspecți, ca să afle cine este vinovat de această crimă. 

Acest ultim cuvânt a făcut-o pe Roween să își ridice ochii 
către chipul lui Omar Yussef. 

— Era un om bun, ustaz. Cine să îl ucidă? Nu cumva a fost un 
accident? 

— Foarte puţin probabil. 

— Era un om blând. 

— Tatăl său spune că era nemulţumit. 

— Tatăl său, a repetat Roween, cu o crispare a buzelor. Sfinţia 
sa, Jibril, era tatăl lui adoptiv, ustaz. Părinţii lui Ishaq au murit 
într-un accident de mașină când el avea doar câteva luni. 
Preotul l-a luat în casa lui pentru că nu avea alți fii. 

— Un accident? Unde? 

— Părinţii lui Ishaq locuiau într-un oraș din Israel, unde 
trăiește o mică comunitate de samariteni. Erau în drum spre 
Nablus, pentru a vizita acest sat, când mașina a ieșit în afara 
carosabilului, iar ei au murit. 

— Ce lucra Ishaq în cadrul Autorităţii? 

Roween s-a posomorât privind fotografia de pe perete a 
soțului ei. 

— Ishaq lucra pentru Bătrân. 

— Pentru fostul președinte? 

— Era consilierul său particular pe probleme financiare. Ishaq 
nu și-a cunoscut adevăratul tată și poate de aceea căuta 
întotdeauna să întemeieze relaţii puternice cu bărbaţi mai în 
vârstă, bărbaţi care i-ar fi putut fi taţi. El și Șeful erau foarte 
apropiaţi. 


29 


Omar Yussef a sorbit din cafea. Uciderea unui samaritean 
oarecare era cu totul altceva decât uciderea unui apropiat al 
fostului președinte. A remarcat că Sami strângea brațul fotoliului 
cu putere. A pus ceașca jos. 

— Cât timp a lucrat Ishaq pentru președinte? 

— Trei ani. Ishaq a studiat la Universitatea Bir Zeit și l-a 
cunoscut pe Șef pe când se afla în Ramallah. Și-a luat diploma în 
finanţe. Era extraordinar de inteligent. Era întotdeauna în 
preajma președintelui, chiar și după ce ne-am căsătorit, în urmă 
cu doi ani. Incerca să vină acasă o dată pe săptămână și de 
sărbătorile noastre, dar restul timpului și-l petrecea în locuinţa 
președintelui din Ramallah. Bătrânul voia să îl știe aproape tot 
timpul. 

— Ce înseamnă asta: consilier particular pe probleme 
financiare? 

— Gestiona banii președintelui, ustaz, a spus Roween, 
descleștându-și mâinile și rămânând cu palmele în sus. 
Președintele avea control asupra tuturor finanțelor palestiniene, 
așa că Ishaq controla întregul buget. În mod neoficial, desigur. 

Omar Yussef se gândea la trupul bătut și însângerat de pe 
coasta Muntelui Garizim. Oare legăturile lui cu banii fostului 
președinte îl aduseseră pe Ishaq acolo? 

— Când Bătrânul s-a îmbolnăvit, Ishaq l-a însoţit la Paris și i-a 
stat aproape în ultimele zile, a spus Roween. A lipsit de la 
câteva dintre sărbătorile noastre importante și s-a întors abia 
acum câteva luni. 

Omar Yussef și-a amintit ce îi spusese preotul despre Paște și 
Sărbătoarea Tabernacolelor: dacă samaritenii nu ar sărbători 
aceste zile sfinte pe Muntele Garizim, ar înceta să mai fie 
samariteni. Așa a dat greș Ishaq, nereușind să se ridice la 
așteptările tatălui său adoptiv, și-a zis el. Așteptările întregului 
său popor. 

— Comunitatea l-a pedepsit pentru că a lipsit de la aceste 
sărbători? a întrebat-o el. 

— A fost nevoit să plătească o amendă ca să se poată 
întoarce aici. S-a dus în fața bătrânilor și i-a implorat să îi 
permită să se întoarcă în sânul comunităţii. 

— De ce a rămas la Paris după moartea președintelui? 

Roween a scuturat din cap. 


30 


— L-au reținut afacerile, a spus ea. Nu mi-a spus despre ce 
afaceri era vorba, dar la întoarcere a început să lucreze pentru 
Amin Kanaan. 

— Vestitul afacerist? a întrebat Sami, frecându-se la ochi cu 
podul palmei. 

— Deţine una dintre cele mai mari vile de pe munte. Dacă te 
afli în Nablus și ai ochi, nu poţi să nu vezi conacele acelea. 

Omar Yussef și-a amintit pilonii maiestuoși, acoperișurile în 
formă de dom și geamurile din sticlă turnată ale vilelor care se 
vedeau din tot orașul. În câteva minute, victima unei crime 
dintr-un sat oarecare devenise o persoană importantă, care își 
petrecea timpul în compania fostului președinte și a unuia dintre 
cei mai bogaţi palestinieni. 

— Se poate ca, pentru soţul meu, Kanaan să fi fost o altă 
figură paternă. Kanaan avea diverse afaceri cu fostul 
președinte, iar Ishaq se ocupa de detalii. Inainte de a muri, 
Ishaq a spus niște lucruri bizare despre una dintre aceste 
afaceri, a adăugat Roween, împreunându-și iar degetele. 

— Ce a spus? a întrebat Omar Yussef. 

— Nu foarte multe. Cel puţin, nu am înţeles eu foarte multe. 
Nu era în apele lui în ultimele săptămâni. Era încordat și se 
enerva ușor, chiar și pe mine. Nu așa se comporta el de obicei. 
Este adevărat că se mai supăra și era agresiv uneori, dar cu 
mine era întotdeauna blând. Aproape prea blând. 

— Ultima lui afacere era făcută în numele noului președinte? 

— Nu, noul președinte și-a numit alţi consilieri financiari. Dar 
Ishaq a continuat să lucreze cu Kanaan. Acum câteva zile parcă 
înnebunise din cauza stresului, a spus Roween, atingându-și 
coșurile din colţul gurii. Eram îngrijorată din pricina lui. 

Omar Yussef s-a aplecat către ea. 

— De ce era atât de tensionat? 

— Mi-a spus că avea de-a face cu ceva foarte periculos. Zicea 
că este atât de periculos, încât îi vine să îl îngroape în spatele 
templului și să uite de tot. 

— Să îl îngroape în spatele templului? 

Peste chipul femeii a trecut umbra îndoielii, iar buzele i s-au 
încordat. A hotărât să nu îmi spună tot ce știe, şi-a zis Omar 
Yussef. 

Roween a inspirat scurt. 


31 


— Asta a zis. L-am întrebat ce vrea să spună. M-a privit cu 
milă și, cred eu, cu dragoste și apoi și-a dus un deget la gură, 
parcă pentru a-mi spune să tac. În cele din urmă a zis: „Este un 
secret între mine, Bătrânul și Alah. Bătrânul este mort, iar când 
voi muri și eu, va rămâne un secret numai de Alah știut.” 

— Dacă numai el cunoștea secretul, cum putea fi periculos? 

Roween a suspinat. 

— Ustaz, credeţi că Ishaq a făcut ceva rău? Oamenii spun că 
Bătrânul avea conturi bancare secrete. Se spune că folosea 
banii ca să își cumpere oamenii. Credeţi că Ishaq era amestecat 
în afaceri cu oameni de teapa ăstora? 

Să îl îngroape în spatele templului. Omar Yussef se gândea că 
suna mai degrabă a afaceri cu antichităţi samaritene decât cu 
conturi bancare în străinătate. Dar cu siguranţă crima avea 
legătură cu munca lui Ishaq. După moartea fostului președinte, 
presa a publicat articole despre conturile sale secrete ascunse 
în lumea întreagă. Poate cineva voia să obţină o parte din 
averea asta și a încercat să îl forțeze pe Ishaq să îl ducă la ea. 

— Ishaq făcea afaceri și cu altcineva? Poate cineva căruia să îi 
fi vorbit despre relaţia sa cu fostul președinte? 

— Numai ieri l-am auzit spunându-i preotului Jibril că avea o 
întâlnire aici cu un expert financiar american de la Banca 
Mondială. Era ceva în legătură cu fosta lui slujbă. Se certau, iar 
Ishaq m-a trimis sus, să nu îi mai aud. Chiar și așa, când le-am 
adus cafeaua, l-am auzit pe Ishaq spunând „ea”, ceea ce 
înseamnă că expertul financiar era o femeie. Dar nu îi știu 
numele. 

— Când sosește, o poţi ruga să ia legătura cu colegul meu, 
Sami? Poate ne ajută să punem lucrurile cap la cap. 

Roween a încuviințat cu o mișcare a capului. 

Omar Yussef și-a pus mâinile pe genunchi și s-a împins în ele, 
pentru a se ridica. 

— Sunt convins că Sami îi va găsi pe cei vinovaţi de moartea 
soțului tău, fiica mea, a spus el. Dar acum poate ar trebui să te 
lăsăm să te îngrijești de familia ta. 

Roween s-a îmbujorat. 

— Nu avem copii, ustaz. Ishaq era plecat atât de mult timp, a 
spus ea, fornăind și ștergându-și nasul cu dosul palmei. 


32 


Omar Yussef și Sami au părăsit satul în tăcere și au pornit pe 
drumul șerpuitor care cobora înapoi, către Nablusul răzlețit 
neglijent în valea de dedesubt. 

— Nu mă lăsa încă la hotel. Vin cu tine în casban, a spus 
Omar Yussef. Așa o să îmi pot limpezi gândurile. Nu pot mânca 
qanafi cu Nadia câtă vreme văd în faţa ochilor cadavrul acelui 
nefericit. 

In timp ce mașina lua o curbă strânsă, a trecut în goană pe 
lângă ei un Chevrolet Suburban. Şoferul era un localnic 
mustăcios, care purta ochelari de soare cu rame curbate. Pe 
locul pasagerului, o străină cu păr roșcat, strâns într-o coamă, 
vorbea la un telefon mobil. 

— Ce semnificaţie au plăcuţele de înmatriculare? a întrebat 
Sami, în vreme ce zgomotul vehiculului cu tracţiune integrală se 
pierdea în sus, pe munte. 

— Nu le-am văzut. 

— Scria I-B-R-D și apoi un număr. 

— Banca Internaţională pentru Reconstrucţie și Dezvoltare:, a 
spus Omar Yussef. 

— Ce este asta? 

— Banca Mondială. Aceea era probabil femeia cu care avea 
întâlnire prietenul nostru, Ishaq, în dimineaţa asta. 

— A pierdut vremea degeaba venind până aici, a spus Sami. 

Depinde ce caută, și-a zis Omar Yussef. 


3 În original: The International Bank for Reconstruction and Development (IBRD) 
(n.tr.). 


33 


e Capitolul 5 


Au lăsat mașina de patrulare deasupra orașului vechi și au 
coborât împreună în întunericul din casban. Pe aleile sale, 
acoperișurile boltite reţineau mirosul de mucegai din colţurile 
întunecoase, norii cu arome de mirodenii ridicaţi dinspre 
râșnițele cele mari din magazine, miasma înţepătoare a baligilor 
de măgar. Omar Yussef gâfâia din pricina aerului îmbâcsit. 

La intrarea în souk, proprietarul unei prăvălii, care trândăvea 
cu o ţigară în faţa dughenei sale, se uita la Omar Yussef cu ochi 
insolenţi și inexpresivi. Privirea lui l-a făcut pe Omar Yussef să își 
bage capul între umeri, rușinat, de parcă fugea de vreo ticăloșie 
pe aleile turcești împuţite. Oare simte pe pielea mea sângele de 
samaritean? s-a întrebat el. Aruncând o privire către papucii cu 
paiete și tricourile imitație Tommy Hilfiger întinse pe tarabele 
joase din faţa magazinului, s-a grăbit să se îndepărteze. 

La capătul souk-ului, strada se deschidea către cer. Aflat sus, 
pe cer, soarele dimineții târzii conferea strălucire calcarului 
moale. Omar Yussef a simţit mirosul greu al brânzei de capră 
venind de pe o stradă lăturalnică și a remarcat firma unuia 
dintre cei mai vestiți vânzători de ganafi din oraș. Remușcările i- 
au prins gâtul ca într-o gheară. Sami a înaintat prin mulţime, 
grăbit să ajungă la moschee de îndată ce lua sfârșit rugăciunea 
de la amiază. Omar Yussef i-a cerut iertare Nadiei în șoaptă 
pentru că întârzia expediţia culinară promisă și l-a urmat. 

Moscheea Nasser se ridica în colțul unei modeste pieţe 
dreptunghiulare, acum plină de mașini și camioane nemţești la 
mâna a doua, parcate la rând. Omar Yussef a apreciat că 
moscheea cu două etaje avea o vechime de un secol. Gazele de 
eșapament îi pătaseră arcadele din piatră la nivelul pământului, 
iar ploile iernii îi vărgaseră zidurile etajului superior cu un strat 
gros de mucegai. Domul moscheii era de un verde strălucitor, 
iar suprafaţa sa era scobită și neregulată ca piatra de calcar. 

Un poster colorat, lipit pe oblonul metalic de la intrarea în 
moschee, înfățișa bine-cunoscutele chipuri ale liderilor Hamas. 
Șefii de acum zâmbeau larg și făceau semne cu mâinile. Cei 
morți, uciși cu toţii de rachete lansate din elicopterele 


34 


israeliene, erau spălaţi în tonuri de sepia, care le dădeau un aer 
visător. Ca sfinții creștini de pe zidurile bisericilor din Betleem, 
și-a zis Omar Yussef. 

A lovit posterul cu încheieturile degetelor. 

— Aceasta este moscheea șeicului tău, Sami? Faci o nuntă 
fundamentalistă? 

— Alah mi-e martor că, dacă nu aș fi fundamentalist, nu m-aș 
însura, Abu Ramiz, a răspuns Sami, făcându-i cu ochiul. 

Cei veniţi la rugăciunea de la amiază părăseau acum 
moscheea, încălțându-și pantofii la ușă. Omar Yussef și-a scos 
mocasinii mov, i-a șters grijuliu cu șerveţelul pe care îl avea în 
buzunar și i-a așezat cu atenţie lângă sandalele tocite și pantofii 
jupuiţi de la intrare. L-a urmat pe Sami, care a traversat covorul 
verde, ieftin, ţesut la mașină și ornat cu un desen simetric, cu 
fire aurii și albastre. Din covor se ridica un miros acru, de 
picioare transpirate. Omar Yussef și-a adulmecat dosul mâinii, 
acolo unde turna colonie în fiecare dimineaţă, tocmai pentru a 
anihila asemenea mirosuri neplăcute. 

În dreptul unui pilon vopsit într-o nuanţă de verde ce amintea 
de culoarea mentei, un bărbat robust, cu barbă, cu o înfățișare 
degajată, dar dură, l-a întâmpinat pe Sami cu trei sărutări. Omar 
Yussef a remarcat cele zece-douăsprezece gloanţe care lăsaseră 
găuri în pilon, străbătând vopseaua și stratul subţire de ipsos 
pentru a se înfige în beton. De pilon era proptit un M-16. 

— Abu Ramiz, acesta este Nouri Awwadi, a spus Sami. Abu 
Ramiz a venit de la Betleem pentru nunta mea. 

Awwadi a apucat mâna lui Omar Yussef între ale sale, mișcare 
ce i-a silit mușchii umerilor să se înalțe în mod vizibil. Buza 
inferioară îi atârna în mijlocul bărbii negre, o pată stacojie, 
suculentă, iar pielea îi strălucea de parcă ar fi fost unsă cu ulei. 
Omar Yussef a remarcat cu încântare că Awwadi mirosea a lemn 
de santal. 

— Fii binevenit, Abu Ramiz, a spus tânărul, reținându-i mâna 
într-una dintre mâinile sale, iar cu cealaltă fluturând un deget în 
direcția lui Sami. De ce nu ai venit la rugăciune, frate? 

— Nu am vreme de rugăciuni. Răufăcătorii din Nablus îmi 
ocupă tot timpul. 

Awwadi a râs zgomotos și a bătut palma cu Sami cu putere, 
salutând gluma. 


35 


— Nouri face parte din Hamas, dar, cu toate astea, este un tip 
de treabă, i-a spus Sami lui Omar Yussef. Vreau să vorbesc cu 
șeicul Bader, să mă asigur că totul este pregătit pentru nuntă, 
acum, când au reușit să treacă de punctele de control israeliene 
cei mai importanţi oaspeți. 

— Șeicul este foarte ocupat cu aranjamentele pentru nunta în 
grup de mâine, dar sunt sigur că pentru tine își face timp. 

— Nuntă în grup? a întrebat Omar Yussef, atingându-și 
mustața cu degetele pentru a se delecta cu mirosul de ulei din 
lemn de santal pe care i-l lăsase pe mână atingerea lui Awwadi. 

— Hamas plătește pentru căsătoria a cincisprezece cupluri 
mâine, a răspuns Awwadi. Așa demonstrăm că suntem singurul 
partid care se îngrijește de oamenii obișnuiți. 

— Ce legătură are nunta cu grija faţă de oameni? a replicat 
Omar Yussef, râzând. Dacă vreţi să ajutaţi societatea cu 
adevărat, ar trebui să sponsorizațţi niște divorțuri. 

— Nunta este scumpă. Zestrea este de cel puţin cincisprezece 
mii de dinari iordanieni. De la Intifada, aproape nimeni din 
casbah nu mai are serviciu. Tinerii ar trebui să economisească 
ani de zile ca să își poată permite să se însoare. 

— Hamas plătește zestrea, a spus Sami, pentru că altfel tinerii 
s-ar lăsa ispitiţi de o viaţă desfrânată. 

Awwadi a râs și a bătut iar palma cu Sami. 

— Poate așa s-ar deștepta și nu s-ar mai însura deloc, a spus 
Omar Yussef. 

A scos un râs hârșâit și a primit și el o bătaie de palmă. 

Awwadi l-a îndreptat pe Sami către partea din spate a 
moscheii. 

— li ţin eu de urât prietenului tău cât timp îl baţi tu la cap pe 
șeic, a zis el. 

— Abu Ramiz este un bun cunoscător al istoriei noastre, a 
spus Sami. Dacă îl plimbi prin casbah, îţi va putea spune istorii 
despre propria ta casă de care tu habar nu ai. 

— Dacă asta este vrerea lui Alah! 

— Sunt convins că eu sunt cel care va primi lecţia de istorie, a 
spus Omar Yussef. 

Sami a intrat într-un birou aflat în spatele unui alt pilon lovit 
de gloanțe. Awwadi a ridicat mitraliera, și-a prins-o peste piept 
și l-a condus pe Omar Yussef către intrarea în moschee, ţinându- 
| de mână. 


36 


Omar Yussef și-a afundat degetul într-o gaură lăsată de un 
glonţ în pilon. O pulbere fină de piatră și ipsos s-a cernut până 
pe covorul cel verde. 

— Acesta nu este un simplu loc de rugăciune, a spus el. 

Awwadi a scuturat din cap, rânjind. 

— Chiar și rugăciunea este o formă a Jihadului, a replicat el, 
scoțând din buzunar un șirag de mătănii verzi și frecându-le cu 
degetele sale groase. 

— Paradisul se adăpostește la umbra săbiilor, a spus Omar 
Yussef. 

— Abu Ramiz, te afli în locul cel mai nimerit pentru a cita 
acest hadith al Profetului, pacea și binecuvântările lui Alah să se 
reverse asupra lui. Nu cu multă vreme în urmă, când au venit 
israelienii în casbah, unii dintre prietenii mei au fost martirizaţi 
chiar în această moschee, Alah fie milostiv cu ei. 

— Să dea Alah ca anii pierduţi ai celor plecaţi dintre noi să îţi 
lungească viaţa, i-a spus Omar Yussef, aplecându-se cu un 
geamăt să își pună pantofii. Hai să ieşim de aici înainte să încep 
să recit versete întregi din Coran. 

— Cu voia lui Alah! 

Awwadi l-a condus pe Omar Yussef în stradă. S-au îndepărtat 
de mica piaţă, către centrul orașului vechi. 

— Nu am pierdut prieteni doar în moscheea aceasta, a spus 
el. 

— Îţi doresc sănătate și viaţă lungă, a murmurat Omar Yussef, 
apelând la o altă formulă de binecuvântare. 

Awwadi i-a răspuns cu aceeași monedă: 

— Alah să te aibă în paza lui! 

Dar a înșirat mătăniile mai abitir pe degete și a privit cu 
severitate către lespezile de calcar de pe trotuar, lustruite de 
trecerea anilor. 

— În altă parte a lumii, se poate întâmpla să nu vezi un 
cadavru toată viața, Abu Ramiz. Nu cunoști durerea decât, 
poate, la moartea părinţilor. Aici, în Nablus, nu avem reacţii 
normale. Noi am vărsat toate lacrimile. Moartea nu ne mai 
șochează. 

— În cazul meu nu este adevărat. 

— Cred că abia ai venit în Nablus, a spus Awwadi zâmbind. Și 
nu ești atât de bătrân. Ai timp să mai vezi mulți morţi. Eu, unul, 
mă simt bătrân ca pietrele acestea, cu toate că nu am decât 


37 


douăzeci și patru de ani și în curând voi deveni martir, cu voia 
lui Alah. 

Și-a trecut degetele peste zidul decolorat de vreme de la 
intrarea unei frizerii demodate. 

— Nu crezi că descrierea aceasta se potrivește tuturor 
palestinienilor? l-a întrebat Omar Yussef. Toţi ne luptăm cu 
violenţa și cu pierderile. 

— In Nablus este altfel, a răspuns Awwadi, făcând un semn 
către cerul albastru, fără nori, ce plutea deasupra străzii 
înguste. S-ar spune că deasupra tuturor palestinienilor este 
același cer. Dar acolo unde te duc eu, în adâncul aleilor 
acoperite din casbah, nu este cer. Nu este niciun semn că ar 
exista ceva în afara orașului Nablus. Numai credinţa în Alah îţi 
permite să speri că sufletul tău poate scăpa din acest oraș, 
măcar după moarte. 

Awwadi l-a condus pe Omar Yussef spre nord, în inima 
vechiului oraș, pe sub acoperișurile boltite. La cotiturile înguste 
ale aleilor laterale, colțurile erau întunecate ca în miezul nopţii. 
Omar Yussef s-a împiedicat cu vârful mocasinului de un canal de 
scurgere și a întins mâinile ca să nu cadă, agăţându-se de 
perete. Era lipicios ca palmele unei virgine în noaptea nunţii, iar 
pe degete i-a rămas o crustă umedă de mușchi. 

Au ajuns într-o porţiune neacoperită a aleii. Soarele pătrundea 
aici cu strălucirea fioroasă a unei amiezi pe plajă. Tânărul i-a 
zâmbit lui Omar Yussef, mijindu-și ochii din pricina luminii 
neașteptate. 7 

— Este un lucru aparte casbah-ul nostru, a spus el. In Betleem 
nu aveți așa ceva, nu-i așa, ustaz? 

— Nu. Partea veche a orașului meu e mai mică și este locuită 
de mai puţini oameni, așa că pare mai puţin întortocheată. 

Awwadi a oftat și a zâmbit. 

— Acesta-i cel mai potrivit cuvânt, întortocheată. Îţi place 
orașul nostru, ustaz? 

— Are o istorie impresionantă și este foarte pitoresc. 

Awwadi și-a înălțat capul, întrebător. 

— Aveţi comunitatea din casbah, noii vecini căţăraţi pe 
dealuri, refugiații din tabăra Balata, care alcătuiesc o lume în 
sine, a spus Omar Yussef, privindu-l pe tânărul care dădea din 
cap a încuviințare. Apoi mai sunt și samaritenii. 

A remarcat că Awwadi s-a rotit brusc către el. 


38 


— Am fost în satul samaritenilor de dimineaţă, împreună cu 
Sami, a spus Omar Yussef, fixând cu privirea spatele lat al lui 
Awwadi, aflat la câţiva metri înaintea sa. Sami avea de 
investigat furtul unuia dintre pergamentele lor vechi. M-a luat cu 
el pentru că eu sunt profesor de istorie și știa că mă va interesa 
povestea pergamentului. 

— Ei au multe pergamente, a spus Awwadi. Toată lumea știe 
asta. 

— Acesta este mai important decât celelalte. 

— Sper că vizita a fost plăcută. Samaritenii nu sunt oameni 
răi. 

— Dar religia lor este falsă? 

Awwadi deveni prudent. 

— Desigur. Ar trebui să treacă la islam. 

— Ar trebui siliţi să o facă? 

— Cum poţi sili pe cineva să creadă? 

— ÎI ameninţi cu moartea. 

— Acest lucru contravine islamismului, dacă omul nu este 
păgân. 

Pașii greoi ai lui Awwadi au răsunat când au trecut pe sub o 
boltă joasă. 

— Ai auzit vreodată de Pergamentul Abisha? 

— Nu, ce este? 

Vocea lui Awwadi era neutră, dar Omar Yussef a simţit că mai 
avea puţin și exploda de încordare. ` 

— Cea mai veche scriere din lume, a răspuns el. II cunoşti pe 
un anume Ishaq, fiul preotului Jibril? 

— De ce, el este autorul Pergamentului Abisha? a întrebat 
Awwadi, întorcându-se către Omar Yussef și zâmbind. Il știu pe 
Ishaq. Este oaia neagră a samaritenilor. Dar le este util datorită 
legăturii sale cu fostul președinte. 

— Acum, că președintele a murit, Ishaq le mai este tot atât de 
util? 

— Ishaq are încă legături, legături importante. 

— Zici că este oaia neagră? Pentru că nu a respectat 
sărbătorile lor și a trebuit să plătească o amendă ca să fie 
acceptat înapoi în sânul comunităţii? 

Zâmbetul lui Nouri Awwadi era distant. 

— Așa este, dar nu la asta m-am referit, a zis el, trecând prin 
faţa intrării boltite a unei vechi fabrici de halva. 


39 


Omar Yussef l-a prins de braţul gros. 

— Ishaq este mort. A fost ucis aseară. L-am găsit în dimineaţa 
asta, pe vârful Muntelui Garizim, legat și bătut. 

Gura cu buze senzuale a rămas deschisă, iar o mână grea a 
acoperit barba cea neagră. 

— Văd că moartea încă te mai șochează, a spus Omar Yussef. 
Ce l-a transformat în oaia neagră a samaritenilor? 

— Dorinţele lui. Pentru ceilalţi samariteni erau inacceptabile. 

— Care dorinţe? 

Chipul lui Awwadi era încremenit. Pleoapele îi atârnau, 
moleșite. 

— Ishaq era homosexual. 

— De unde știi? 

Awwadi și-a coborât ochii în pământ și a înaintat pe alee, 
gârbovit. Mirosul său de lemn de santal se amesteca cu aroma 
pastei de susan care venea dintr-o găleată aflată în faţa fabricii 
de halva. Omar Yussef simţea că îl ia amețeala. 

Și-a amintit de tristețea din vocea soţiei lui Ishaq atunci când 
i-a spus că nu au copii. Stia că sotul ei este homosexual, și-a 
spus el. Oare femeia aceea sau familia ei ar fi fost în stare să 
ucidă un bărbat care nu își face datoria de soț? Sau care nu îi 
poate dărui copii? În tradiția noastră, copiii sunt importanti, dar 
pentru o comunitate care a scăzut la numai șase sute de suflete, 
trebuie să fie de zeci de ori mai importanți. Crezuse că mobilul 
crimei era vreun cont bancar al fostului președinte, dar nu putea 
fi în schimb înclinația sa sexuală? 

Voia să se întoarcă la moschee și să îi spună lui Sami ce 
aflase, dar Awwadi îl conducea mai adânc în inima orașului 
vechi. Aroma de susan s-a atenuat, învinsă de putoarea acră a 
canalizării prost întreţinute. 

Awwadi a rânjit. 

— Suntem în cartierul Yasmina, cea mai veche parte a 
casbah-ului. Întotdeauna îţi dai seama când ai ajuns aici, după 
mirosul de canal. ` 

Au trecut prin fața unui mic magazin de mirodenii. In stradă, 
în jurul intrării, se înșirau câțiva saci din pânză groasă, cu 
marginile rulate pentru a da la iveală conținutul: chimion 
roșiatic, șofran de un galben țipător, nucșoară măcinată, de 
culoarea cimentului. Deasupra intrării se legăna o firmă pictată 
de mână, anunțând că stabilimentul aparţine familiei Mareh. O 


40 


fotografie înrămată, din care fostul președinte privea chiorâș, ca 
o șopârlă de salon, pe sub keffiyeh-ul în pătrăţele, atârna 
strâmb pe perete, deasupra sacilor. Un tânăr înalt, cu salopetă 
albastră, prăfuită, a venit la ușă, s-a rezemat de un sac plin de 
oțetar și a rânjit la Awwadi. 

— Pacea fie cu tine, a spus Awwadi. 

Omul a râs disprețuitor. 

— Pace ţie, a șuierat el. 

Se pare că nu toti locuitorii din casbah vor dansa la nunta 
organizată de Hamas, și-a spus Omar Yussef. 

Awwadi și-a arcuit umerii sub cureaua mitralierei și a înfruntat 
privirile sfidătoare ale tânărului, în timp ce îl conducea pe Omar 
Yussef spre un pasaj povârnit neacoperit. Balcoanele de 
deasupra lor erau închise cu zăbrele bogat ornamentate, din 
lemn de măslin, astfel încât femeile casei să poată privi strada 
fără a fi văzute. Awwadi l-a prins pe Omar Yussef de mână și l-a 
tras dincolo de o poartă sculptată, impunătoare, care se ridica 
cu eleganţă până la înălțimea a două etaje. 

In curte, printre dalele inegale de piatră creșteau smocuri 
groase de buruieni. O fântână arteziană aflată în mijlocul curții 
fusese încercuită cu sârmă pentru a face un coteţ de găini. 
Câteva capre erau închise într-un ţarc format din scânduri 
putrezite la colțul clădirii. Deasupra lor, o inscripţie dăltuită în 
zid în caractere naskh marca anul construcţiei. Omar Yussef a 
citit că avea două sute de ani. Pe terasă, în capătul unor trepte 
măcinate, fluturau pe o frânghie pulovere gri și haine de copii. A 
recunoscut marca companiei americane pe care o văzuse pe 
tricourile ieftine îngrămădite pe taraba din fața magazinului din 
souk când trecuse pe acolo împreună cu Sami. 

— Palatul Touqgan, a spus Awwadi. A fost locuinţa uneia dintre 
cele mai mari familii din Nablus. Dar s-au mutat și ei sus, pe 
deal, ca toţi ceilalți bogătași. 

Omar Yussef s-a uitat pe deasupra rufelor, către vilele cele 
mari de pe coasta Muntelui Garizim. 

— Acum este locuit de cei mai săraci oameni, vreo zece- 
douăsprezece familii care trăiesc în spaţiul ocupat odată de un 
singur bogătaș, împreună cu nevasta, copiii și servitorii lui. 
Palatul s-a transformat într-o speluncă, a spus Awwadi, clătinând 
din cap. 

— Aceasta este istoria neamului nostru, fiule. 


41 


Awwadi a clătinat din cap și și-a frecat barba. S-a uitat la 
Omar Yussef cu o privire care parcă spunea că se aștepta la 
ceva mai bun din partea lui. 

— Eu nu ţi-am recitat un vers sentimental din opera poetului 
nostru național, ustaz. Aici locuiesc eu. 

Hainele copiate după cele americane fâlfâiau în bătaia unei 
pale de vânt cald. Lui Omar Yussef i se părea că orașul vechi 
încearcă să alunge moda străină și ieftină, iar emblema cu roșu, 
alb și albastru să nu îi mai întineze splendida arhitectură. Marile 
familii care locuiau odată în aceste palate și-au construit vile 
moderne pe munte. Au dat uitării moștenirea lor, lăsându-și 
casele să se dărăpăneze în mâinile deznădăjduite ale săracilor. 
Probabil că și ei poartă haine americane, și-a zis el. Dar nu cópii 
chinezești, ca acelea de pe frânghia de rufe, ci haine originale, 
scumpe. 

O  copilă desculță a traversat curtea împleticindu-se, 
îmbrăcată cu un tricou alb, murdar. Awwadi a ridicat-o în braţe, 
râzând împreună cu ea. 

— Ochii mei, a strigat el cu o voce ascuţită și jucăușă, 
îngropându-și nasul în obrazul fetiţei de doi ani și frecându-i 
degetele de la picioare. 

Omar Yussef a zâmbit. 

— Fetiţa ta? 

— AŞ vrea eu, ustaz. Este fiica fratelui meu. Nepoata mea 
preferată, a spus Awwadi, punând fata pe trepte și trimiţând-o 
sus cu o bătaie afectuoasă pe spate și îndemnuri rostite cu 
aceeași voce ascuţită, de a o căuta pe mama ei. Nu sunt însurat. 
Abia mâine. 

— lei parte la marele eveniment organizat de Hamas, la nunta 
în grup? 

Awwadi a bătut din palme. 

— Mă însor cu o fată care este tot de aici, din casbah. 

— O mie de felicitări. 

Omar Yussef știa prea bine că nu trebuie să ceară detalii 
despre mireasa lui Awwadi. Numele și obiceiurile soției unui om 
religios erau un secret știut numai de el și de familia sa. Pentru 
toți ceilalţi, ea va fi cunoscută numai ca soţia lui Nouri Awwadi, 
iar întrebările indiscrete în privinţa ei ar fi fost primite cu 
aceeași ostilitate ca și posibilele încercări de a o atinge. 


42 


Un cocoșel a pășit ţanţoș prin faţa găinilor de lângă vechea 
fântână arteziană. A ridicat un picior urât și s-a scărpinat înainte 
de a trece mai departe, cu creasta roșie și gâtul auriu scânteind 
peste pietre. Omar Yussef a simţit cum îl urmăresc ochii negri și 
aspri ai cocoșului până când a ajuns în dreptul unei uși frumos 
sculptate, barate de o poartă făcută din scânduri vechi. Awwadi 
a uguit către întunericul dinăuntru. Omar Yussef a tresărit când 
a văzut un cap alb și masiv ieșind dintre umbre. 

— Este frumos, nu-i așa, ustaz? Singurul armăsar arab 
pursânge din casbah. Il cheamă Sharik. Partener. Un nume bun 
pentru calul pe care îl voi călări mâine, în procesiunea de nuntă, 
când îmi voi cunoaște soția. 

— Da, un nume bun. 

Omar Yussef a mângâliat gâtul vânjos al calului. Părul său era 
aspru ca țepii din barba unui bărbat. Calul a tresărit, iar chipul 
său lung s-a coborât către Omar Yussef. 

— Se pare că nu mă place. Nu face nimic. Este partenerul tău, 
nu al meu. 

Și-a trecut încă o dată mâna peste grumazul animalului, de 
data aceasta în lungul firelor de păr, care erau netede și tari ca 
lemnul lustruit. 

— Ceilalţi miri vor veni călare pe cai oferiţi de Hamas. 
Armăsari arabi, ca Sharik. Dar aduși din satele din jurul orașului 
Nablus. Voi fi singurul cu un adevărat cal de Nablus, a spus 
Awwadi, aplecându-se pentru a smulge o mână de iarbă dintre 
dale, pe care apoi i-a întins-o calului în palmă. 

Calul a bătut din copite și s-a dat într-o parte. Omar Yussef s-a 
uitat în spatele lui, către capătul grajdului. O intrare scundă 
părea să ducă spre o pivniţă, lumina slabă a unui singur bec 
pâlpâind dincolo de arcada veche, din piatră. În vreme ce Omar 
Yussef cerceta interiorul, Awwadi a pășit în faţa sa, trăgând 
brusc de frâie, astfel încât mișcarea să îi pară dictată de o 
smucitură a capului calului. Oare ce ascunde acolo, de nu vrea 
să mă uit? s-a întrebat Omar Yussef. 

Awwadi l-a plesnit pe Sharik pe spate, și-a potrivit pușca de 
asalt pe umeri și l-a condus pe Omar Yussef către ieșirea 
Palatului Touqgan. 

— Ar trebui să ne întoarcem la moschee, a spus el. Sami o să 
creadă că ai fost răpit de Hamas. 


43 


e Capitolul 6 


Omar Yussef l-a găsit pe Sami într-un colț al moscheii, aplecat 
spre un șeic care stătea țeapăn în picioare, îmbrăcat într-o robă 
de culoarea cămilei și purtând pe cap un tarboosh*. Pe când 
Omar Yussef traversa covorul verde cu picioarele încălțate în 
ciorapi, șeicul a întors către el o față autoritară în imobilitatea 
ei. Avea o căutătură ce semăna cu o mie de fatwa mortale. 

— Să te prezint șeicului Bader, a spus Sami. Abu Ramiz este 
profesor în tabăra Dehaisha și vecin cu părinţii mei. A venit la 
Nablus pentru a participa la nunta mea. 

Omar Yussef l-a salutat pe șeic, care și-a coborât scurt vârful 
bărbii sure, ca răspuns la salut. 

Sprâncenele negre trăgeau una către cealaltă ca doi nori de 
ploaie ameninţători. Când se încruntă omul ăsta și cei doi nori 
se întâlnesc, și-a zis Omar Yussef, atunci să te tii tunete! 

Nouri Awwadi și-a înclinat capul și i-a șoptit ceva șeicului, 
politicos. Acesta și-a îndesat șiragul de mătănii în buzunarul 
jeanșilor și i-a zâmbit lui Sami. 

— Ai terminat toate pregătirile pentru nuntă? 

— Mult stimatul nostru șeic a fost foarte amabil, a spus Sami, 
cu toate că mâine va ţine o nuntă mult mai mare. 

Awwadi a ridicat un deget. 

— Sami, te invit să mergi cu mine la baia publică peste două 
zile. Eu mă duc ca să mă relaxez după nuntă, iar tu poţi face un 
masaj ca să te pregătești cum se cuvine pentru ziua cea mare. 
Și pe dumneata, ustaz, a spus el, întorcându-se către Omar 
Yussef. Doar ești profesor de istorie. Ce ar putea fi mai relaxant 
decât o baie de aburi într-un hamam de importanţă istorică? 

— Unde este? a întrebat Omar Yussef. De ani întregi nu am 
mai fost la o baie turcească bună. 

— Chiar pe strada asta. Se numește Hammam as-Sumara. 

— Baia samariteană? Ei o conduc? 

— Nu, dar se află în acea parte din casbah care era cartierul 
lor în vechime. Cartierul poartă încă vechiul nume, în ciuda 
faptului că este locuit în exclusivitate de musulmani. Acum mă 


4 Fes turcesc. (n.tr.). 
44 


duc la baie să mă destind înainte de nunta de mâine, a spus 
Awwadi, zâmbind. Dar poimâine dimineaţă ne vedem acolo. 

— Mulţumesc, Nouri. Eu însă am mult de lucru și mă îngrijesc 
și de pregătirile de nuntă, așa că nu voi avea vreme, a spus 
Sami, apoi a ridicat o sprânceană spre Omar Yussef. Dar sunt 
sigur că Omar Yussef va fi încântat să meargă cu tine la baia 
publică. Pare foarte interesat de samariteni și nici nu este 
ocupat. 

Omar Yussef l-a privit insistent pe Sami câteva clipe înainte 
de a-și duce mâna la inimă și de a consimţi cu un zâmbet în 
colțul gurii. 

— Cu voia lui Alah, a spus el. 

Awwadi s-a îndreptat către ușă, unde a dat mâna cu doi 
bărbaţi vânjoși care tocmai își scoteau încălţările pline de noroi. 
Erau îmbrăcaţi în negru și purtau peste piept mitraliere M-16 
gata de luptă. Odată intraţi în moschee, s-au prăbușit într-un 
colț, cu capetele lipite de zid și cu ochii închiși. Sunt obositi după 
o operațiune nocturnă, s-a gândit Omar Yussef. Casa Domnului 
este cel mai sigur loc de odihnă pentru ei. 

După plecarea lui Awwadi, Omar Yussef i s-a adresat șeicului, 
zâmbind. 

— Nouri mi-a arătat calul pe care îl va călări în timpul 
procesiunii de mâine, a spus el. Un frumos armăsar arab. 

Șeicul și-a înclinat capul cu o graţie căutată. 

— Toţi mirii vor veni călare. 

— Cred că a costat mult organizarea acestui eveniment. 

— Comitetul pentru apărarea castităţii are grijă de tot, a spus 
șeicul Bader, trosnind din degete. 

— Este o instituție deținută de Hamas? 

— Este un eveniment important pentru întregul oraș. Banii nu 
au nicio importanţă și nici grupul care organizează totul. 
Căsătoria este cel mai important lucru în viaţa cuiva, ustaz. Îi 
ferește pe bărbaţi de sexul ilicit, de influenţele negative și de 
perversiuni, a spus șeicul, vorbind încet și grav. 

— Sexul ilicit? a exclamat Omar Yussef, întorcând brusc capul, 
ca și cum ar fi auzit ceva inimaginabil. Doar nu vreţi să spuneți 
că există prostituate în Nablus! 

— Sigur că nu! 

— Atunci, vă referiţi probabil la homosexualitate? 


45 


Poate că Ishaq v-a spus că nunta nu pune capăt dorințelor 
interzise, și-a zis Omar Yussef în gând. Numai moartea poate 
Zăgăzui acele porniri, iar Ishaq o știa prea bine. 

Șeicul s-a încruntat. 

— Prețul zestrei este foarte mare. Bărbaţii își amână nunta din 
lipsă de fonduri, cauzată de problemele economice ale orașului 
nostru din timpul Intifadei. Nevoile lor fizice erau satisfăcute în 
momente de disperare, în loc să fie împlinite de viaţa de familie, 
a continuat el după o ezitare. Mulţi dintre ei au făcut greșeli. 

— Mult stimate șeic, nu ar fi mai bine dacă le-am permite 
tinerilor să aibă legături intime cu femeile, în loc să îi obligăm 
să-și caute eliberarea în compania altor tineri? 

— Femeia este ispita întruchipată și de aceea trebuie ţinută 
ascunsă. Ştii doar proverbul „Femeile sunt diavolul”, a spus 
șeicul. Totuși, este imposibil să le ţii ascunse mereu. Bărbaţii 
trebuie să aibă femei, care să îi ferească de acte imorale între 
ei. Cu toate astea, dacă nu reușești să le separi de bărbaţi, se 
ajunge la alte încălcări ale poruncilor religiei noastre. Au fost 
nunţi în Nablus la care femeile și bărbaţii au dansat laolaltă și s- 
a băut alcool. 

— Așadar, Comitetul pentru apărarea castităţii nu are rolul de 
a face posibilă căsătoria, a spus Omar Yussef. Trebuie să-i 
împiedice pe oameni să sărbătorească. 

— Dacă felul lor de a sărbători contravine islamului. 

Șeicul și-a înălțat bărbia, iar Omar Yussef a putut vedea că îi 
tremurau firele de păr din nările largi. 

Omar Yussef a făcut un gest cu mâna în jur. 

— Judecând după posterul de la intrare, aceasta este o 
moschee Hamas. Nunta în grup de mâine este o mare adunare 
politică a Hamasului, nu-i așa? 

Șeicul Bader a zâmbit, dar aerul de superioritate și 
brutalitatea nu i-au dispărut din privire. 

— Actele mele de caritate sunt închinate cauzei islamului. 
Chiar dacă sunt sponsorizate de Hamas, tot în sprijinul Islamului 
sunt făcute. 

— Cu toate acestea, nunta în grup de mâine va aduce capital 
politic. 

— Voi ţine un discurs despre moralitate. Dar moralitatea 
despre care vorbesc nu se limitează la responsabilitatea tinerilor 


46 


de a urma calea sănătoasă a vieţii de familie împreună cu soțiile 
lor. 

Sprâncenele  șeicului s-au îmbrățișat deasupra ochilor 
întunecați. /ată că vin tunetele, și-a spus Omar Yussef. 

— Voi face o importantă dezvăluire în timpul cuvântării mele, 
vă voi aduce la cunoștință informaţii până acum secrete despre 
falimentul moralității, care vor avea un impact politic enorm 
asupra orașului Nablus și asupra viitorului întregului popor 
palestinian. 

Mă așteptam la tunete, iar el îmi oferă lumina fulgerelor, și-a 
zis Omar Yussef. 

— lar dacă acest discurs va ralia oamenii în jurul Hamasului, 
atunci servește tot cauzei islamului? 

Sami și-a dres vocea. 

— Abu Ramiz... 

Șeicul Bader a ridicat o mână. 

— Nu este nicio problemă, Sami. Prietenul tău este un 
profesor modern. Are nevoie de o argumentaţie logică. 

— Dar nici nu condamn unele dintre faptele ilogice pe care le 
fac oamenii atunci când trupul le-o cere, a spus Omar Yussef. 
Dacă nu ar urma aceste imbolduri, ar însemna să cadă în 
depresie și să se sinucidă, lucru care, neîndoielnic, contravine 
legii islamice. 

— Doar nu vreţi să spuneţi că nu vedeți nimic rău în 
homosexualitate? Sfântul Coran îi condamnă pe homosexuali, 
numindu-i loţi, oameni ai lui Lot din Sodoma. 

— Homosexualii suferă destul în societatea noastră și fără ura 
mea. 

— Dar dacă ai afla că fiul tău este unul dintre acești perverși? 

Omar Yussef a scos un râs gâfâitor. 

— AŞ da vina pe mama lui. Dar tot fiul meu ar fi. 

Șeicul l-a examinat din cap până în picioare cu dispreţ. 
Căutatura acestuia l-a făcut pe Omar Yussef să se rușineze de 
fragilitatea sa fizică. Acum plătesc prețul pentru presiunile 
exercitate de trupul meu de-a lungul anilor, pentru abuzul de 
băutură și țigări de odinioară, şi-a zis Omar Yussef. Este mai 
bătrân decât mine, dar se ține tare și demn. Vrea ca societatea 
să îi semene lui, nu mie. 

— Experienţa acumulată face o societate, mult stimate șeic, a 
spus el. Viaţa nu poate fi învățată papagalicește, așa cum îi 


47 


înveţi pe copii să memoreze Coranul. Atunci când societatea a 
acumulat o experiență bogată, fericirea tuturor poate fi 
asigurată în spiritul toleranţei. 

— Pășești pe o cale periculoasă, ustaz. 

Dispreţul din ochii șeicului Bader i-a amintit lui Omar Yussef 
de cocoșelul cel arogant din curtea Palatului Tougan. 

— Pericolul zace în tăgadă. Ca profesor, vă pot spune că 
atunci când le comanzi copiilor să înveţe pe de rost, uită repede, 
pentru că nu înțeleg de ce trebuie să învețe. Cresc fără să fi 
învățat să gândească cu propria lor minte și sunt ușor de 
manipulat. 

— În sura intitulată Poeţii, Sfântul Coran spune „Veţi comite 
păcatul trupesc cu bărbaţi și veţi ocoli nevestele pe care Alah le- 
a creat pentru voi? Atunci sunteţi cei mai mari păcătoşi.” Elevii 
mei ascultă de Alah și de Sfântul Coran. 

— Dar mai ales ascultă de dumneata, a spus Omar Yussef, în 
timp ce degetul lui s-a aţintit tremurător către Bader. 

Unul din cei doi bărbaţi înarmaţi și îmbrăcaţi în negru s-a 
trezit din moţăială și s-a ridicat încetișor. Cureaua de umăr a 
armei de asalt a ţăcănit la atingerea de țeava din metal înnegrit. 
Șeicul Bader a ridicat o mână, iar omul și-a reluat locul, 
rămânând însă cu ochii deschiși, aţintiţi asupra lui Omar Yussef. 

— Este limpede, obedienţa nu face parte din educaţia 
dumitale, a spus șeicul. 

— lubitul meu tată m-a învăţat să gândesc cu propria mea 
minte. 

Lui Omar Yussef i-au revenit în minte pe neașteptate șeicii 
sumbri care veneau în casa tatălui său pe când el era doar un 
copil și care îl îndemnau pe bătrân să se alăture noilor grupări 
politice care luptau pentru drepturile palestinienilor. Intrau 
întotdeauna în cameră hotărâți, grăbiţi, parcă temându-se ca nu 
cumva idealul lor politic să intre în putrefacție la soare. Pe 
atunci, Omar îl crezuse slab pe tatăl său pentru că îi refuza. 
Acum înţelegea cât de înțelept fusese. 

Și-a retras degetul și s-a uitat către Sami. Polițistul a ridicat o 
sprânceană, a aruncat o privire către cei doi luptători de la colț 
și a făcut un semn cu capul către intrarea în moschee. Este 
timpul să plecăm, și-a spus Omar Yussef. 


48 


— Scumpul meu părinte m-a mai învăţat și să fiu respectuos. 
Sper că nu luaţi francheţea mea drept lipsă de respect, stimate 
șeic. 

— Alah să mă ferească! a exclamat șeicul Bader. Dar vă rog 
să mă iertaţi, trebuie să orânduiesc totul pentru nunta de 
mâine. Se cade să avem grijă ca Nouri Awwadi să nu fie singurul 
care va apărea călare. Trebuie să aduc în casbah până diseară 
încă paisprezece astfel de cai. Alah să își reverse milostenia 
asupra voastră. 

In mica piaţă din faţa moscheii, Sami a zâmbit către Omar 
Yussef. 

— Te opui atât de mult căsătoriei, Abu Ramiz, încât ai de gând 
să îl insulţi pe șeic până când se va supăra și va refuza să 
oficieze ceremonia? 

— De fapt, cred că tu și Meisoun sunteţi un cuplu perfect. 
Numai că oamenii de teapa lui mă enervează cumplit, a spus el, 
arătând cu degetul în direcţia moscheii. În urmă cu mulţi ani, pe 
când încă beam, i-am spus odată unui șeic care își dădea 
importanţă să se ducă la dracu'. Omul mi-a urmat sfatul, dar se 
pare că s-a întors de acolo cu un șir întreg de indivizi asemenea 
lui, iar acum suntem asaltaţi de lideri religioși aroganţi și plini de 
sine, întocmai ca el. 

Sami îl asculta rânjind. Au luat-o apoi către magazinele care 
mărgineau strada principală din casbah. 


49 


e Capitolul 7 


La intrarea în souk, Omar Yussef a simţit o aromă de cimbru 
în aer. Și-a încordat nările, adulmecând dincolo de mirosul de 
nuci și curmale care venea dinspre piramidele de prăjituri 
ma'amoul expuse pe tăvi mari, în fața unei cofetării. Sami a 
arătat spre semiîntunericul pieţei. 

— Ai băgat de seamă ce miros vine dinspre restaurantul lui 
Abu Alam, a spus el. Acum o să îţi dovedesc că nu mă însor cu 
Meisoun numai ca să aibă cine îmi pregăti micul dejun. 

Și-au croit drum printre femeile aflate în souk. Prezența 
mulţimii îl liniștea pe Omar Yussef. În pustietatea din casbah i se 
păruse că simte tot timpul câte un bărbat aţinându-se, solitar și 
ameninţător, la umbra zidurilor din aleile întunecate. Contactul 
ușor cu umerii femeilor care se învârteau prin fața micilor 
magazine îi părea o mângâiere binefăcătoare. Mai că aș putea 
uita că am văzut un om mort azi, și-a spus el în gând. 

După ce a trecut de un magazin de jucării care vindea 
triciclete și mitraliere din plastic, viu colorate, Sami a cotit spre 
intrarea unei prăvălii cu ușa și fereastra deschise către stradă. 
Sfăârâitul uleiului în tigaie l-a atras și pe Omar Yussef înăuntru. 
Rareori suporta mâncarea care nu era gătită de soţia sa, dar 
efortul depus pe vârful Muntelui Garizim și plimbarea prin 
casbah îl înfometaseră. Şi-a dat seama că saliva. 

Sami s-a aplecat peste tejghea să dea mâna cu proprietarul, 
care pregătea hummus într-un mixer de mărimea unei găleți. 
Abu Alam a stors două lămâi mari peste amestecul de năut, 
pastă de susan și usturoi. Și-a șters sucul de pe degete pe 
cămașa murdară înainte de a apuca mâna lui Sami cu braţul său 
gros. Chipul îi strălucea de transpiraţie. 

— Carevasăzică, sunteţi un prieten din Betleem de-ai lui 
Sami? a întrebat el, cu o voce răgușită de strigătele adresate 
bucătarului pe deasupra zarvei din aglomeraţia souk-ului. Fiți 
binevenit, ustaz. Acolo situaţia nu este destul de violentă, așa 
că ați venit aici, să vedeţi cum este viața într-o adevărată zonă 
de război? 


50 


— Îți mulţumesc pentru urările de bun venit, a spus Omar 
Yussef ridicând un deget și zâmbindu-i. De unde știi că nu fug 
de israelieni? Poate m-am hotărât să mă refugiez aici, unde nu 
mă pot găsi. 

— Într-adevăr, se pot vedea partizani înarmaţi mergând liberi 
prin casbah în miezul zilei, ustaz. Dar crede-mă că nici chiar aici 
nu sunt departe de braţul lung al israelienilor. Nu mai târziu de 
azi-noapte au ajuns până la ușa restaurantului meu. 

Abu Alam a arătat către oblonul metalic pliant de la intrare, 
care era acum tras într-o parte. Vopseaua verde deschis era 
pătată cu urme negre. 

— Sunt urme de grenadă sau vreun alt exploziv care nu 
existau ieri, când am închis. 

Omar Yussef și-a trecut un deget peste negreală. A rămas 
murdar și mirosind a plastic ars. 

— Ce s-a întâmplat? 

— Forţele speciale israeliene au venit azi-noapte să aresteze 
câţiva partizani. Noi nu ne aflăm în inima orașului vechi, așa că 
israelienii pot intra până aici pe teren cunoscut. Dar nu le place 
să intre mai adânc, a continuat Abu Alam, fluturând o mână 
către ușă. Sunt în dezavantaj pe aleile înguste și în vechile 
tuneluri. Străzile sunt prea întortocheate pentru tancurile lor, iar 
partizanii noștri cunosc terenul mult mai bine decât ei. 

— În Betleem, armata vine noaptea o dată sau de două ori pe 
săptămână, a spus Omar Yussef. 

— Nablusul nu se compară cu Betleemul sau cu restul 
Cisiordaniei. Este mai degrabă comparabil cu Gaza, ustaz, a 
spus Abu Alam. Odinioară, conduceam cele mai prospere afaceri 
din Palestina și aici se nășteau cei mai mari poeţi. Acum, din 
casbah ies numai partizani, iar unica formă de literatură este 
scrisă pe afișe care îl fac cunoscut pe cel mai recent martir. 

— Majoritatea partizanilor din Betleem au fost arestaţi deja. 

— Indiferent câţi ucid sau capturează israelienii, Nablusul are 
o rezervă uriașă. 

— Poate dacă le-ai da partizanilor ouă și hummus gratis, s-ar 
îngrășa prea mult și nu ar mai putea fugi de israelieni, iar atunci 
orașul ar putea cunoaște liniștea. 

— Eu fac tot ce pot. Cei din rezistență mănâncă aici gratis, 
ustaz, Și știi prea bine că hummusul te adoarme. 

Abu Alam și-a șters sudoarea de pe frunte cu dosul mâinii. 


51 


— Dar polițiștii? a întrebat Omar Yussef, strângând umărul lui 
Sami. Și ei mănâncă gratis? 

— Fratele Sami nu se va îngrășa niciodată, iar preţurile mele 
sunt mici, chiar și pentru salariul unui poliţist, a replicat Abu 
Alam, zâmbind. Ca de obicei, Sami? 

— Da și la fel pentru Abu Ramiz. 

Sami l-a apucat pe Omar Yussef de cot și l-a condus pe lângă 
șirul de mese, apoi s-a așezat cu faţa la ușă. Lângă peretele 
opus, un tânăr slăbuţ îmbrăcat într-o pereche de jeanși largi a 
luat câteva ouă dintr-un paner de carton și le-a spart cu o 
singură mână într-o tigaie înnegrită. A dat drumul la un șir de 
arzătoare cu gaz, ștergându-se de urmele de gălbenuș pe șorțul 
alb. In spatele lui Sami, între o chiuvetă adâncă din oţel 
inoxidabil și o canistră înaltă de un metru plină cu combustibil 
pentru mașina de gătit, stătea nemișcat un alt tânăr, în lumina 
mov a unei capcane electrice de prins muște. A tăiat o vânătă 
coaptă, i-a scos pulpa și a aruncat coaja pe un morman de 
gunoi, unde a rămas, tuciurie și fleșcăită, ca o cioară disecată. 
Abu Alam l-a strigat pe băiat, care s-a îndreptat grăbit către 
tejghea și a adus câteva farfurioare la masa lui Sami și Omar 
Yussef. 

Sami a încolăcit o bucată de pita în jurul arătătorului, cu care 
a dus la gură o înghiţitură de Khi/ta. Și-a șters o dâră de iaurt 
care i se scurgea pe bărbie. 

— Gustă. Este bun, a spus el. Nici măcar scumpa dumitale 
soție nu ar putea găsi vreo vină bucătarului. 

— Cred că ar obiecta cu privire la curăţenia de aici, a spus 
Omar Yussef aruncând o privire la cojile de ou împrăștiate peste 
arzătoarele cu gaz. 

Cu toate acestea, iaurtul arăta apetisant, punctat de 
strălucirea ardeilor și a roșiilor tăiate mărunt. A mâncat, 
bucurându-se de prospeţimea mâncării. Când a încercat feliile 
moi de avocado înmuiate în ulei de măsline, a simţit că se 
destinde. Trebuia să se afle în vacanță și itinerariul lui nu 
prevedea întâlniri cu oameni morți, așa că era liniștitor să guste 
acum bucate sănătoase, tradiţionale, pregătite într-un mod 
simplu și să uite de cadavrul din vârful muntelui. Sami este cel 
care trebuie să își facă griji în privința samariteanului mort și a 
ucigașului său, şi-a zis el. 


52 


Tânărul care manevra arzătoarele le-a așezat pe masă o 
omletă care plutea în ulei și a rânjit către Omar Yussef printre 
dinţii pătaţi cu betel. Un zumzăit și o licărire a luminii mov din 
bucătărie au anunţat moartea subită a unei muște. 

Omar Yussef a luat niște hummus, dar un fragment i-a 
alunecat de pe bucata de pâine pe cămașă, în timp ce îl ducea 
la gură. A înjurat în șoaptă și și-a ridicat mâinile, în vreme ce 
Sami ștergea pata cu un șerveţel ud. Bărbaţii de la celelalte 
mese fumau, beau ceai și vorbeau, înclinându-se mult deasupra 
farfuriilor pentru a mânca. Omar Yussef s-a aplecat spre Sami. 

— Ishaq era homosexual, i-a șoptit el. Mi-a spus Awwadi. 

— L-ai interogat pe Awwadi? a mormăit Sami cu gura plină de 
hummus, apoi i-a mai frecat o dată cămașa pătată, privindu-l 
aspru pe prietenul său. Ai venit în Nablus ca să iei parte la nunta 
mea, nu ca să faci pe detectivul. 

— Nunţile mă deprimă. Trebuie să îmi concentrez atenţia 
asupra unei crime ca să mă înveselesc. 

Sami a lăsat șervețelul ud în scrumieră și a examinat 
circumspect pata de hummus de pe cămașa lui Omar Yussef. 

— O să iasă? a întrebat Omar Yussef. 

Sami a ridicat din umeri. 

— Crezi că moartea lui lshaq are vreo legătură cu 
homosexualitatea lui? 

— Este posibil ca Ishaq să fi avut acces la banii ascunși de 
fostul președinte în conturile din străinătate despre care 
vorbește lumea. In plus, avea un secret de natură personală, 
care l-ar fi putut face de rușine în comunitate. Mie îmi sună a 
motive întemeiate pentru șantaj. 

— Dar a fost ucis. Cum să-l ucizi pe cel pe care vrei să îl 
șantajezi? a întrebat Sami, ștergând farfuria de hummus cu 
pâine. 

— Șantajiștii sunt oameni ca toţi oamenii. Și ei fac greșeli, a 
răspuns Omar Yussef, încercând să disloce o sămânță de susan 
care îi rămăsese între dinţi. Chiar și marele tău șeic Bader mai 
dă greș uneori. In cele din urmă, cineva o să refuze să mai 
respecte legile lui sacre. 

Sami a tăiat o bucată de omletă cu marginea furculiţei. A 
ridicat-o cu ajutorul unei bucățele de pâine și a rostogolit-o 
printr-o farfurie cu foule fierbinte, făcut din fasole fava. 

— Greșeală sau nu, este un mister și cu asta, basta. 


53 


A băgat bucata de omletă în gură, apoi și-a șters degetele pe 
pantalonii uniformei. 

— Nu este doar un mister. Este un caz de crimă, a spus Omar 
Yussef, cu ochii larg deschiși. 

Sami a mestecat câteva clipe. 

— Abu Ramiz, îmi ești prieten bun, așa că voi fi cinstit cu 
dumneata. În Nablus au loc multe crime, dar foarte puţine 
procese de crimă. 

— Ce încerci să îmi spui? 

Tânărul poliţist și-a supt ultimele firimituri de pâine rămase 
între măsele. 

— Ştii doar că eu nu urmez îndeaproape legile sacre ale 
șeicului, după cum le numești. Am propriile mele principii în 
viaţă și, conform acestora, nu pot merge prea departe cu acest 
caz. 

Omar Yussef s-a îndreptat de spate, surprins. 

— Vorbele tale miros a corupţie. 

— Nu fi melodramatic. Abu Alam, hummusul are prea mult 
usturoi, a spus Sami, strâmbându-se. Corupţia mă face și pe 
mine să mă sufoc de indignare, la fel ca pe dumneata. 

— Atunci, care este problema? 

— Șeicul m-a avertizat să nu continui acest caz, a spus Sami, 
curățându-și unghia de la degetul mare. 

— În acest caz, pornește o investigaţie asupra lui. De ce ar 
vrea să nu se cerceteze moartea unui samaritean? Probabil are 
vreun amestec în acest caz. 

— Abu Ramiz, abia am fost transferat în Cisiordania, după 
cinci ani petrecuți în exil, în Gaza, a spus Sami. Urmează să mă 
însor cu femeia pe care o iubesc și vreau să ne întemeiem o 
familie. Deportarea mea a întârziat deja toate lucrurile astea și 
nu îmi permit să îmi asum riscuri de niciun fel. 

— Riscuri? 

Lui Omar Yussef îi tremurau mâinile. S-a apucat de marginea 
mesei pentru a le domoli. 

— Nu este vorba despre uciderea unui samaritean ca oricare 
altul. 

— Vrei să spui că nu îţi pasă de moartea lui pentru că era 
homosexual? 


54 


— Spun că îmi pasă foarte mult de moartea lui și nu am de 
gând să renunţ la caz în totalitate. Dar s-ar putea să existe o 
limită până la care îmi pot duce investigația. 

Sami a cules o felie de brânză de pe farfurie și s-a prefăcut că 
o rostogolește prin Khi/ta. Apoi a vorbit încet și apăsat. 

— Cazul nu este simplu. Mie îmi este foarte clar că își întinde 
rădăcinile în lumea politică din Nablus. Va stârni interesul unor 
oameni influenţi. 

— De acord, a spus Omar Yussef. În definitiv, Ishaq gestiona 
banii Bătrânului. 

— Chestiunea banilor sugerează că nu avem de-a face cu o 
crimă pasională, fie ea chiar și o pasiune perversă. Cineva 
puternic voia să pună mâna pe toţi banii aceia. Dacă banii se 
află acum în posesia acestui om, atunci el nu va fi deloc încântat 
de investigaţie, iar dacă nu are banii, va ucide din nou pentru a-i 
găsi, a spus Sami, strivind degetul de brânză spongioasă pe 
farfurie ca pe un muc de ţigară. Politicienii din Nablus sunt 
oameni violenţi și neîndurători. Nu pot să mă pun cu ei. 

— Îţi este teamă că șeicul te va ucide dacă nu îi iei în seamă 
avertismentul? 

— Ar putea să fie revocat permisul de ședere al lui Meisoun, 
să o trimită înapoi în Gaza. Nemernicii ar putea chiar să îi facă 
rău sau să mă trimită pe mine înapoi în Gaza. 

— Care nemernici? a întrebat Omar Yussef, lovind cu pumnul 
în masă. 

Farfuriile au zăngănit. Omar Yussef s-a uitat în jur, dar 
zgomotul din bucătărie și conversațiile de la celelalte mese au 
continuat la fel ca înainte. 

Sami și-a aprins o ţigară și i-a cerut două pahare cu ceai lui 
Abu Alam. Pe nări a scos fuioare gemene de fum. 

— Mă cunoşti destul de bine pentru a ști că ţin la principiile 
mele cât de mult se poate, Abu Ramiz. Dar în această societate, 
unde ajung în felul ăsta? 

— Atunci, eu greșesc dacă ţin la principiile mele? 

— Cu tot respectul, Abu Ramiz, lecţiile pe care le predai 
fetițelor de la școala ONU nu sunt la fel de grele ca înfruntarea 
sistemului politic din Nablus. 

— De unde știi că va trebui să înfrunţi întreaga clasă politică? 
Ce ţi-a spus șeicul? 


55 


— Doar ai văzut fotografia de pe peretele lui Ishaq. ÎI 
îmbrăţișa chiar Bătrânul. 

Bărbia încordată a lui Sami trăda rușinea pe care o simțea. 
Este un băiat chibzuit și un polițist bun, și-a zis Omar Yussef. A 
sacrificat atâtea pentru un sistem putred. Acum nu vrea decât 
să facă ceva pentru el însuși. 

Omar Yussef se întreba de care parte se va situa prietenul lui, 
șeful poliţiei din Betleem, când va sosi la nuntă. Probabil va ține 
cont de părerea lui Sami, şi-a zis el. O să îmi spună că Sami are 
un al șaselea simt pentru detectarea pericolului, care îi spune 
când să încarce armele și când să caute adăpost. Pe când 
instinctele mele sunt mai puțin realiste. 

— Dacă te ajut să găsești ucigașul, îl arestezi? a întrebat el. 

Sami a răsuflat adânc. 

— Desigur, cu voia lui Alah. Ba chiar plătesc și pentru 
lespedea de pe mormântul dumitale. 

— Lasă, că de asta se ocupă fiii mei. 

Omar Yussef știa că Ramiz, fiul său cel mare, ar fi de acord cu 
Sami. El evita întotdeauna bătăile de cap. Pe de altă parte, 
Zuheir avea principii inflexibile și era incisiv, ca Omar Yussef. El 
ar vrea ca tatăl lui să facă dreptate, chiar și atunci când justiţia 
a dat greș. Omar Yussef observase că aprobarea lui Zuheir era 
importantă pentru el. 

— O lespede bună costă mult, a spus Sami. 

— O să le spun băieţilor să înceapă să pună bani deoparte de 
pe-acum. 

— Pentru unele lucruri nu termini niciodată de plătit. 

Telefonul mobil al lui Sami a vibrat pe masă. Abu Alam a 
așezat ceaiul lângă el. Sami a pus un deget peste el, pentru a-i 
opri deplasarea de-a lungul tăbliei din plastic. Ochii lui gălbui și 
obosiţi îl fixau insistent pe Omar Yussef, iar buzele și le ținea 
strânse din cauza enervării. Într-un târziu a răspuns la telefon. 


56 


e Capitolul 8 


Sami a șoptit ceva în receptor, iar mușchii feţei i s-au destins. 
Ținând micuțul telefon argintiu la ureche, s-a ridicat și a lăsat să 
cadă câteva monede pe tejghea, apoi i-a strâns ușor mâna lui 
Abu Alam. 
Cu un deget încovoiat, i-a făcut semn lui Omar Yussef să Îl 
urmeze și a pătruns în valul de oameni care traversa souk-ul. 

Omar Yussef a sorbit o gură de ceai, dar paharul era prea 
fierbinte și nu îl putea ţine în mână, iar menta i s-a lipit de dinţi. 
L-a pus jos înainte să îi ardă degetele și a cules o frunză 
fleșcăită de pe buză. Simţea că hummusul i-a căzut greu. 

— Ţi-a plăcut mâncarea, Omar Yussef? a strigat Abu Alam, 
pentru a acoperi sfârâitul falafelului din prăjitorul înnegrit, după 
care a turtit o chiftea verde din fasole fava între palme și a 
lăsat-o să alunece în uleiul încins. 

— Ar putea funcţiona planul dumitale de a aduce pacea în 
oraș adormindu-i pe partizani cu hummus. La mine a mers, a 
spus Omar Yussef. Lasă o farfurie mare în faţa ușii peste noapte 
și de dimineaţă o să găsești un grup de israelieni ghiftuiţi 
sforăind în mijlocul străzii. 

— Aș putea să torn niște otravă în el, dar mă îndoiesc că 
soldaţii ar sesiza diferenţa. Aţi gustat vreodată hummus 
israelian, ustaz? Se simte că este fabricat la scară industrială. 
Nu are destulă lămâie, iar năutul este măcinat prea fin, de parcă 
ar urma să fie dat unor bebeluși. 

— Asta în timp ce hummusul preparat de dumneata mă face 
să vreau să dorm ca un bebeluș, a spus Omar Yussef, întorcând 
capul spre stradă. 

Sami își croia drum prin mulţime, făcând cuiva semne cu 
mâna peste capetele cumpărătorilor. 

— Mulţumesc pentru mâncare. Avocado a fost foarte bun. 

— Să îţi fie de bine, ustaz. Mulţumesc, a spus Abu Alam 
zâmbind. Alah să îţi dea sănătate. 

Omar Yussef a cercetat drumul, în căutarea lui Sami. 
Mulțimea era luminată de razele soarelui, coborâte sub forma 
unor pilaștri prăfuiţi dinspre grătarele de ventilaţie din acoperiș, 


57 


dar toţi bărbaţii aveau același păr scurt, negru, iar femeile 
aveau capetele acoperite cu eșarfe bej. 

Un neguţător scund și gras, cu barbă ţepoasă, sură și cu 
mustață neagră, s-a aplecat peste căruciorul lui și a ridicat un 
pepene tăiat în patru. 

— Hai la pepeni, hai la pepeni, îi dau aproape gratis, a strigat 
el. 

Omar Yussef a tresărit la auzul răcnetelor neașteptate ale 
omului și i-a aruncat o privire înfuriată. Vânzătorul a surprins 
ocheada revoltată a lui Omar Yussef, dar nu a făcut decât să 
ridice bărbia și să strige și mai tare: 

— Gratis, Alah mi-e martor! 

Din mulţime s-a ridicat o mână, apoi o alta lângă ea. Cineva îi 
făcea semne. Apoi a văzut chipul lui Sami sub cele două mâini și 
a pornit-o prin aglomeraţie. 

Soţia sa a ieșit din mulţimea de femei care purtau rochii lungi 
și baticuri. Maryam avea capul descoperit și era îmbrăcată în 
pantaloni largi, negri și un pulover subţire, tot negru. Pe umăr 
purta o geantă bleumarin cu catarame aurii, pe care i-o adusese 
Omar Yussef din Maroc. Și-a ridicat braţele și l-a îmbrățișat pe 
soțul ei, plesnindu-l peste spate cu sacoșele de cumpărături din 
plastic. 

Sami l-a scos din mulțimea de oameni și l-a condus la intrarea 
unui magazin care vindea niște capoate ţipătoare pentru femei. 
Și-a deschis palma în direcția unei tinere slăbuţe. 

— Abu Ramiz, ţi-o amintești pe Meisoun? 

Deși acoperită cu baticul purtat de femeile religioase, Meisoun 
a lăsat cochetă capul într-o parte și a fluturat din genele lungi și 
delicate către Omar Yussef. Când se cunoscuseră, Meisoun lucra 
la un hotel din Gaza și fusese atât de binevoitoare încât să 
răspundă cu umor la flirtul inocent al lui Omar Yussef. Sunt sigur 
că m-a considerat un bătrân inofensiv, și-a zis Omar Yussef, și 
mă privește și acum în același fel. Simţea un regret mai mare 
decât s-ar fi așteptat faţă de zilele când femeile îl găseau 
fermecător, chipeș și chiar periculos. Acum nu mai sunt decât 
fermecător, cu condiția să fiu în toane bune. 

— Domnișoară Meisoun, nu am venit la Nablus decât pentru a 
te vedea pe tine, a spus Omar Yussef. Cisiordania are nevoie de 
frumuseți din Gaza, ca tine, pentru a face viața mai ușor de 


58 


suportat aici. Dar m-ai trădat încuviinţând să te căsătorești cu 
altul. 

— Am câteva surori nemăritate în Gaza, ustaz, a zâmbit 
Meisoun către Sami, pentru a-i arăta că îi place să îl tachineze 
pe Omar Yussef. Ar fi încântate să întâlnească un bărbat cultivat 
și inteligent ca dumneata. 

— Nu este el chiar atât de inteligent, a spus Maryam, 
plesnindu-l pe Omar Yussef peste dosul palmei și ameninţându-l 
cu un deget. Omar, numai ţăranii de la sat își mai iau două 
neveste în zilele noastre. Și, în definitiv, de ce ai vrea o a doua 
nevastă? Oricum te plângi că și una este prea mult. 

— Puterea politică a islamicilor crește, Maryam, a spus Omar 
Yussef. Este esenţial să fii văzut cu ochi buni. Dacă îmi iau o a 
doua soţie, vor crede că sunt evlavios și nu va mai trebui să mă 
rog ca să le-o dovedesc. 

— Ai fi de acord să îl lași pe șeicul Bader să oficieze nunta? a 
întrebat Sami zâmbind, dar Omar Yussef a detectat o undă de 
asprime în privirile prietenului său. 

— Toţi mirii de la marea nuntă Hamas de mâine vor călări 
armăsari albi, a râs Omar Yussef. Dată fiind starea sănătăţii 
mele, dacă aș încerca să călăresc un asemenea cal, șeicul Bader 
ar trebui să facă rost de o ambulanţă albă care să mă aducă în 
faţa proaspetei mele soții. 

— Și de luat, te-ar lua în coșciug, a completat Maryam. 

Meisoun a râs. 

— Eu, una, nu mi-aș dori o nuntă mare ca cea pe care o 
plănuiește Hamas, a spus ea. Știţi că sunt evlavioasă, ustaz, dar 
din ce îmi spune Sami, șeicul Bader pune mai degrabă la cale o 
întrunire politică decât o nuntă. Bărbaţii și femeile trebuie să 
stea separat, de dragul decenţei, dar nu să sărbătorească pe 
planete diferite, așa cum vor face la evenimentul organizat de 
Hamas. Femeile vor fi la un capat al orașului vechi, iar bărbații 
la celălalt. 

— Nunta mea cu Meisoun și viața noastră împreună - acestea 
sunt cele mai importante lucruri pentru mine, a spus Sami 
adresându-i-se lui Maryam, dar Omar Yussef știa că el este ţinta 
acelor vorbe. Am suferit mult timp în Gaza, departe de familia 
mea, dar poate că a fost vrerea lui Alah să fiu trimis acolo, ca să 
o cunosc pe această soție și mamă perfectă. 

Maryam a pus o mână pe braţul lui Meisoun și a zâmbit. 


59 


— Nu cred că va trebui să așteptăm mult timp, a spus ea. 

Omar Yussef a oftat. După nuntă, vor fi numiţi Abu Hassan și 
Umm Hassan - tatăl lui Hassan și mama lui Hassan - pentru că 
majoritatea palestinienilor l-ar considera pe Sami obligat să își 
numească primul copil după tatăl său, Hassan. Desigur, ar fi 
bine să fie băiat, și-a zis Omar Yussef, altfel îl va compătimi 
toată lumea. 

In momente ca acestea, Omar Yussef o găsea pe Maryam 
extrem de convenţională, dar nu era în stare să rămână mult 
timp supărat pe ea. Asta înseamnă fie că și eu sunt un tip 
convențional, îşi zicea el, fie că o iubesc. Își amintea de călătoria 
cu taxiul de la Betleem la Nablus. Maryam pălăvrăgise tot 
drumul despre dantela de pe rochia de mireasă, despre cât de 
înalt ar putea fi tortul și câţi copii se aștepta să procreeze Sami. 
Pe măsură ce vântul fierbinte care pătrundea pe geamul taxiului 
îl chinuia mai tare, Omar Yussef devenea din ce în ce mai iritat 
de flecăreala ei și se întreba chiar de ce oare se însurase cu ea. 
Când taxiul se apropia, în cele din urmă, de punctul de control 
Hawara de la marginea orașului Nablus, Maryam i-a aranjat cele 
câteva șuvițe de păr alb care îi traversau creștetul și și-a trecut 
palma peste obrazul lui. La acest gest, resentimentele lui au 
pierit și și-a amintit că în viaţa ei erau puţine lucruri care îi 
făceau plăcere. Cu ochii înlăcrimaţi, îi luase mâna și i-o 
sărutase. Uneori părea cea mai anostă femeie din lume, dar 
acum era prea târziu să se mai întrebe de ce o iubea. 

— Nu, nu va trebui să așteptăm deloc venirea micuţului, a 
spus Maryam aplecându-se către Sami și vorbind cu un tremur 
emoționat în glas. Nu-i așa, Abu Hassan? 

Omar Yussef a ridicat brațele larg în aer și apoi și le-a plesnit 
de coapse. 

— Maryam, lasă-i să se bucure de căsătoria lor. Nu îi presa. 

— Da' cine-i presează? Nu ești de acord că cea mai mare 
bucurie a căsătoriei sunt copiii? 

— Căsătoria are multe alte beneficii, nu doar copiii. 

— Dacă ar fi fost după tine, aș fi adus pe lume un raft de cărți, 
nicidecum trei fii, a replicat Maryam, examinând cămașa lui 
Omar Yussef și apoi trecându-și mâna peste pieptul lui. Omar, 
ce-i asta, hummus? 

Omar Yussef s-a uitat deznădăjduit către Sami. 


60 


— Este vina mea, Umm Ramiz, a spus Sami. Abu Ramiz nu 
voia să mănânce, dar mie îmi era foarte foame și l-am silit să 
guste un pic de hummus la restaurantul meu preferat. 

Omar Yussef și-a atins vârfurile mustății, agitat. 

— Nu era la fel de bun ca cel pe care îl faci tu, draga mea, a 
spus el. 

Maryam a dat capul brusc pe spate și și-a deschis larg ochii 
negri. 

— Sigur că nu. Poate vrei o a doua soţie ca să îţi facă 
hummus. Ar putea să îţi spele și lenjeria intimă. 

Omar Yussef a zâmbit și a mângâiat-o pe obraz. 

— Foarte bine, poate să îmi spele ea lenjeria. Dar numai tu 
poți să îmi pregătești hummus. Ce ai cumpărat? a întrebat el, 
privind sacoșele pe care le ducea Maryam. 

— O bluză nouă și frumoasă pentru Nadia, să o poarte la 
nuntă. 

Maryam a desfăcut una dintre sacoșele de plastic pentru ca 
Omar Yussef să se uite înăuntru. Bluzița era roz, cu dantelă. 

— Am mai cumpărat și niște tricouri americane pentru Miral și 
Dahoud, a spus Maryam, ridicând cealaltă sacoșă. 

— O să îi placă Nadiei, a zâmbit el aprobator și a sărutat-o pe 
obraz. Și o să le placă și noilor copii veniţi în familie. 

Îi adoptase pe Miral și Dahoud după moartea părinţilor lor, 
prieteni de-ai săi, în urmă cu mai puţin de un an și descoperise 
în compania lor o bucurie care îl făcea să se simtă din nou tânăr. 
Îi veni în minte preotul samaritean, căruia ucigașul i-l răpise pe 
unicul său fiu adoptiv și se cutremură la gândul de a pierde pe 
vreunul din acești noi membri ai familiei sale. 

— Pot să vă conduc înapoi, la hotel? a întrebat Sami, lăsând 
capul într-o parte și fixându-l cu privirile pe Omar Yussef în timp 
ce vorbea. Trebuie să fiţi obosită, Umm Ramiz. Și dumneata la 
fel, Abu Ramiz. Ai făcut destul pentru o zi. 

Nu vrea să mai discute cu mine cazul uciderii lui Ishaq, și-a 
spus Omar Yussef în gând. Nu fI pot obliga să îi înfrunte pe 
oamenii puternici despre care spune că sunt implicați în această 
crimă, dar ştiu că Sami este un bun polițist. Se va răzgândli el, 
dacă nu îl presez prea tare. 

— De ce să fie obosit Omar? Nu a făcut decât să umble hai- 
hui și să mănânce mâncarea altora. 


61 


Maryam s-a apucat să îi șteargă cămașa pătată cu colţul 
batistei. Apoi, când se îndreptau către puhoiul de cumpărători, 
s-a întors către Omar Yussef și l-a întrebat: 

— Cum a fost vizita la sinagoga samariteană? Ti-au arătat 
documentele lor istorice? 

Pe neaşteptate, Omar Yussef s-a simţit cuprins de ameţeală și 
panică. In minte i-a revenit cadavrul lui Ishaq. Strada 
aglomerată din jur s-a topit în întuneric, iar el a alunecat în 
băltoaca formată de gheaţa topită din căruța vânzătorului de 
pepeni. Sami l-a prins de braţ și l-a condus pe o alee laterală. 

— Mașina este chiar aici, sus, la intrarea în casbah, Umm 
Ramiz, a spus el. Ar fi bine să îl ducem pe soțul dumitale înapoi, 
la hotel. 

— Mă simt bine, a murmurat Omar Yussef. 

— Sami, nu știu cum te descurci pe aleile astea, a spus 
Maryam, privind suspicioasă către Omar Yussef. 

Au trecut de un colț întunecat și s-au grăbit să străbată o 
bucată de drum boltit și slab luminat, îndreptându-se către un 
loc luminat, aflat la douăzeci de metri în faţa lor, acolo unde se 
sfârșea tunelul. 

_ — Meisoun, în Gaza nu există așa ceva, a spus Maryam. 
Incepi să te obișnuiești aici? 

Meisoun a clătinat din cap. 

— Este adevărat, puţinele clădiri vechi rămase în picioare în 
Gaza nu sunt nici pe departe atât de impresionante ca cele din 
acest casbah. Aceasta este una dintre cele mai importante zone 
istorice din Palestina. 

— Ai luat lecţii de la profesorul aici de față? a întrebat 
Maryam, împungându-l cu degetul pe Omar Yussef. 

— Aş fi onorată, a replicat Meisoun. În realitate, mi-am dat 
diploma în economie pe tema comerțului în trecutul Palestinei. 
Orașul Nablus a fost întotdeauna un centru comercial mai 
important decât lerusalimul. 

Au ieșit la lumină. Buruieni de un verde sticlos cădeau în 
ciorchini grei peste zid. 

Sami a zâmbit. 

— Logodnica mea este mult mai deșteaptă decât mine, a spus 
el. Vreau să își înceapă o afacere aici, în Nablus. 

— Cunoștinţele ei despre istorie i-ar permite să fie ghid 
turistic, a spus Maryam. 


62 


— Aceasta nu este o afacere tocmai înfloritoare. 
Dumneavoastră s-ar putea să fiți primii turiști care au ajuns în 
Nablus în ultimii cinci ani. Dar dacă vreţi, pot fi ghidul 
dumneavoastră. Urmaţi-mă, vă rog, doamnelor și domnilor, a 
spus Meisoun, ridicând un braţ și pornind-o înainte în pas de 
marș. 

Sami și-a potrivit ritmul pașilor după ai ei, lăsându-și umerii în 
jos, ca turiștii nepăsători care își târăsc picioarele prin Betleem 
în excursiile organizate. Omar și Maryam au intrat și ei în joc. 

Meisoun s-a oprit la capătul unui zid năpădit de buruieni, apoi 
și-a dus mâinile împreunate la gură, asemenea unui ghid cu un 
megafon. 

— Atenţie, doamnelor și domnilor, cea mai mare parte a 
orașului vechi a fost construită în ultimele opt secole. Dar sub 
picioarele noastre se află vestigiile orașului roman ridicat pentru 
veteranii din legiuni și numit Flavia Neapolis. Cuvântul Nablus 
provine de la Neapolis. 

Omar Yussef a ridicat mâna. 

— Domnișoara, cum se numea orașul fondat pe acest loc 
înainte de a fi reconstruit de către romani? 

— Taci din gură, instigatorule! a spus Meisoun, ducând un 
deget la buze. Evreii spun că locuiau aici în urmă cu două mii de 
ani, într-un oraș numit Șekem, dar nu am voie să vă spun mai 
multe, că îmi pierd licenţa. 

— Poate ar trebui să-ţi alegi o meserie mai puţin supusă 
politicului, i-a sugerat Omar Yussef. 

— Eu o îndemn să intre în afaceri cu telefoane mobile, în 
parteneriat cu Ramiz, i-a spus Sami lui Omar Yussef, al cărui fiu 
conducea o astfel de afacere în Betleem. Ai dreptate, este mai 
bine să evite domeniile supuse controlului politic. 

Sami a înclinat capul în direcția lui Omar Yussef, pentru a-și 
întări spusele. 

Meisoun și-a dus din nou un deget la buze. 

— Dar și pasiunea mea pentru telefoanele mobile este un 
secret la fel de periculos ca istoria evreiască a orașului Nablus, a 
zâmbit ea. Cineva ne-ar putea fura ideea. 

— Eu sunt foarte discret, domnișoară Meisoun, a spus Omar 
Yussef. Din păcate, însă, soția mea nu știe să ţină un secret. 
Dacă vrei să o împiedici să îţi dezvăluie secretul, ai face mai 
bine să o îngropi cel puţin la adâncimea vestigiilor romane. 


63 


Maryam l-a plesnit pe Omar Yussef peste umăr. 

— Și cine ţi-ar mai face hummus? 

Au râs cu toţii, dar Meisoun a rămas tăcută. S-a apropiat de 
zid și s-a uitat cu atenţie la umbrele aruncate de buruienile 
curgătoare. Și-a trecut palma peste piatra neagră și lustruită și a 
dat târcoale cu degetul arătător la trei găuri de glonț. Pe unghie 
i-a rămas pudră de calcar când a băgat degetul într-una dintre 
ele. O bucată teșită de plumb i-a căzut la picioare. 

— După cum vezi, Umm Ramiz, mă simt ca acasă în Nablus. 
Este la fel ca în Gaza. 

Au mers în tăcere. Meisoun și-a șters praful de pe deget și l-a 
luat pe Sami de mână. Tânărul s-a uitat în ochii ei cu un zâmbet 
chinuit pe chip. 

Omar Yussef a întins mâna și a ciupit-o pe Maryam de lobul 
urechii, drăgăstos. Ea îi mângâia mâna, când au auzit pași 
grăbiţi după colţ. 

Pe alee au apărut patru bărbați. Erau îmbrăcaţi în uniforme 
verzi, iar chipurile le erau ascunse sub cagule făcute din ciorapi 
negri, de damă. Doi dintre ei aveau în mână bucăți groase de 
lemn. Un tip scund și îndesat se lovea peste palmă cu un levier. 
Au blocat trecerea, ridicați pe vârfurile picioarelor, gata de atac. 

Sami a tras-o pe Meisoun în spatele lui. Omar Yussef s-a uitat 
înapoi, către aleea acoperită. Era pustie și întunecată. 

Bărbatul cel scund a chicotit, zeflemitor și parcă melancolic. 

— Tu ești Sami Jaffari, nu-i așa, fiu de javră? 

A făcut un pas înspre Sami, iar bărbaţii cu bâte în mâini l-au 
urmat. 

Sami a împins-o pe Meisoun într-o parte, s-a lăsat în jos și 
apoi s-a repezit către tipul cel scund, izbindu-l cu umărul în 
piept. Omul s-a prăbușit, dar Sami a încasat o bucată de lemn 
de cinci pe zece peste umeri, care l-a făcut să cadă în genunchi. 
O nouă lovitură l-a culcat la pământ. 

Omar Yussef a dat drumul mâinii lui Maryam. 

— Opriţi-vă, pentru numele lui Alah, opriţi-vă! a strigat el. Să 
vă fie rușine! 

Cel de-al patrulea mascat era înalt și fercheș. L-a împins pe 
Omar Yussef lovindu-l cu latul palmei în claviculă, dar profesorul 
s-a ținut bine pe picioare și a înaintat. 

— Liniștește-te, bunicuţule. 


64 


Tipul cel înalt a venit mai aproape de el. Omar Yussef a simţit 
urme de nucșoară în respiraţia lui, ca și cum ar fi mestecat 
seminţe. 

— Bunicului tău i-ar fi rușine de tine, a spus el și sper din tot 
sufletul că te-ar blestema pentru ce faci. 

Bărbatul a ridicat mâna și l-a plesnit pe Omar Yussef cu 
putere, aruncându-i ochelarii de pe nas și lipindu-l de zid. S-a 
lovit de perete cu umărul și s-a chircit de durere. 

Maryam și-a întins braţele în fața lui. 

— Nu te atinge de soţul meu, câine râios, a strigat ea. 

Ochii miopi ai lui Omar Yussef erau înlăcrimaţi din pricina 
loviturii, iar nasul îi curgea, udându-i mustata. În faţa ochilor nu 
vedea decât pete verzi și niște umbre acoperite cu glugi, care 
ridicau ceva de la pământ, apoi a auzit vocea tipului înalt 
spunând: 

— Asta este doar un avertisment, Jaffari, căcat cu ochi. 

Omar Yussef a văzut cum își ia avânt un braț. A auzit un 
zăngănit ușor, ca zgomotul făcut de tacâmuri într-un sertar, apoi 
urletul lui Sami. 

— Pacea cu tine, locotenente. 

Vocea bărbatului era batjocoritoare. Omar Yussef a auzit cum 
scuipă cineva și l-a văzut pe Sami trăgându-se în spate când l-a 
lovit flegma. 

Bărbaţii s-au retras pe după colţ. Omar Yussef a ascultat cum 
li se pierde sunetul pașilor. Maryam i-a dat ochelarii și i-a 
mângâiat obrazul înroșit. 

Sami era prăbușit în genunchi pe dalele de piatră ale aleii. 
Meisoun îi îmbrăţișa trupul cuprins de tremur. 

Omar Yussef a îngenuncheat lângă el. l-a dat batista lui 
Meisoun, care i-a șters urma de scuipat de pe obraz. Chipul 
tânărului polițist era palid și transpirat. Își ţinea braţul drept cu 
stângul. 

— Nemernicii mi-au rupt brațul, a icnit el. 

De data aceasta, Omar Yussef nu a mai întrebat care 
nemernici. 


65 


e Capitolul 9 


Soarele alunecase în spatele vilelor de pe Muntele Garizim, ca 
și cum locatarii lor nemaipomenit de bogaţi l-ar fi cumpărat și |- 
ar fi dosit în grădinile lor. Și de ce nu? s-a întrebat Omar Yussef. 
Totul este de vânzare în Palestina, dacă știi unde să plasezi 
mita. Şi-a adunat puterile pentru a urca ultimele trepte din fața 
hotelului, tușind din pricina gazelor de eșapament lăsate în 
urmă de taxiul care se îndepărta, apoi a urmat-o pe Maryam 
spre intrare. 

Puţine din ferestrele Hotelului Grand erau luminate. În 
întuneric, fațada sa tipică anilor șaptezeci, din ciment ondulat, 
părea chipul epuizat al unui om aflat în fața morţii. Când se juca 
de-a ghidul turistic, Meisoun spusese că violențele din Nablus îi 
descurajau pe turiști și că aproape toate ferestrele luminate ale 
hotelului erau la camerele ocupate de oaspeţii veniţi la nunta ei. 
Omar Yussef spera să nu fie el cel nevoit să îi anunţe că mirele 
se afla la infirmeria secției de poliţie, cu braţul rupt prins în 
atele. 

In vreme ce Omar Yussef traversa holul pustiu pe urmele lui 
Maryam, directorul hotelului a smuls o foaie de hârtie care se 
înţepenise în faxul de pe biroul recepţiei. 

— Pace ţie, ustaz, a spus el, cu respiraţia întretăiată. 

— Pace și ţie. 

— Ar putea fi vorba de o rezervare. 

Directorul arunca priviri disperate către Omar Yussef. Avea 
ochi de culoarea maroniu deschis a filtrelor de ţigări și o piele 
cenușie, care conferea chipului său aspectul unei scrumiere 
îndelung folosite, în care au fost strivite două mucuri noi. Avea 
întipărite pe faţă fragilitatea și deznădejdea, de parcă ar fi fost 
pe cale să piară spulberat de vânt, ca o mână de cenușă. Cu 
foaia zdrențuită în faţa ochilor, încerca să citească textul înscris 
pe ea. A strâns din buze și a făcut foaia ghemotoc, apoi a 
azvârlit-o cu putere într-un coș de hârtii. 

Maryam l-a mângâiat pe faţă pe Omar Yussef în timp ce 
așteptau liftul. Privindu-l pe doctorul care îi îngrijea braţul lui 
Sami, Omar Yussef simţise că îl ustură obrazul și își dorea ca 


66 


mascatul de pe alee să îi fi dat un pumn în schimb. Palma fusese 
plină de dispreț, de parcă ar fi fost o femeie sau un copil. Nu 
putea să nu se simtă ofensat de mila lui Maryam. 

— Scumpa mea, te aștept aici până te schimbi pentru cină, a 
spus el. g 

A sărutat-o și a intrat în foaier. Incăperea era scăldată în 
lumina de un albastru fantomatic a tuburilor fluorescente și 
vocea emfatică a prezentatorului de la canalul de știri prin cablu 
Abu Dhabi, care răsuna dinspre un televizor cu ecran mare, 
plasat pe peretele de la celălalt capăt. Un chelner în cămașă 
albă și vestă ţipătoare, în dungi, era aplecat peste un ziar la 
barul pentru micul dejun, făcut din același lemn de pin de 
culoare deschisă ca și biroul recepţiei. Pe când Omar Yussef se 
apropia de el, chelnerul și-a luat coatele de pe tejghea și a tras 
de poalele vestei peste burtă. 

— O seară frumoasă, i-a urat Omar Yussef. 

— O seară luminată, ustaz, a murmurat chelnerul. 

Părea tulburat și înfrânt, ca și cum ar fi știut deja că nu va 
putea îndeplini nicio comandă spre deplina satisfacţie a 
clientului. 

— O cafea, te rog. Pregătește-o sa'ada. 

Omar Yussef bea întotdeauna cafeaua fără zahăr. 

Chelnerul și-a băgat capul sub tejghea. 

— Te rog să dai mai încet televizorul, a spus Omar Yussef. 
Este destul că știrile sunt întotdeauna proaste, nu e nevoie să 
fie și la volum maxim. 

Chelnerul a rămas pe vine, dar a întins mâna spre raftul din 
spatele său, după telecomandă. 

Încăperea fusese văruită de curând, dar mobila era veche de 
un deceniu. Canapelele erau niște pătrate scunde din material 
buretos, acoperit cu nailon și catifea, fără braţe și spătar. Omar 
Yussef a șovăit, întrebându-se cum va reuși să se ridice, odată 
scufundat într-una din ele. 

Hotelul era aproape pustiu, în foaier nu se afla decât un 
singur grup. În colţul cel mai îndepărtat, Nadia se balansa pe 
marginea unei canapele din perne moi, capitonate cu un 
material roșiatic, cu model geometric. Era prinsă într-o 
conversație cu unchiul ei, Zuheir, și o străină cu păr roșcat, de 
vreo treizeci și cinci - patruzeci de ani. Omar Yussef ar fi 
preferat să stea singur, ca să scadă nivelul de adrenalină care 


67 


încă îi bubuia în sânge după atacul mascaţilor. Dar dacă nu s-ar 
duce lângă ei, Nadia va vrea să cunoască motivul, iar el prefera 
să nu îi spună nimic despre bătaia pe care o primise Sami. 

După felul în care își ţuguia buzele și îi tremura barba deasă, 
Omar Yussef simțea că Zuheir abia își înăbușea o furie 
năprasnică. Cel de-al doilea fiu al profesorului avea douăzeci și 
opt de ani. Purta o cămașă albă, elegantă, închisă până la 
ultimul nasture, cu poalele ieșite din pantalonii albi, de bumbac. 
Era vestimentația tipică a fanaticului religios, dar Omar Yussef îl 
căuta sub ea pe băiatul creţ și irascibil pe care îl prefera în 
secret celorlalți fii ai săi, atunci când erau copii. Ochii întunecaţi 
ai lui Zuheir zburau de la Nadia la femeia străină. Dacă nu ar fi 
nepoata lui de față, și-a spus Omar Yussef, ce i-ar mai auzi 
urechile roșcatei! A zâmbit. Nu îi mirosea bine comportarea 
habotnică, de dată recentă, al lui Zuheir, dar era fericit că cel 
puțin nu își pierduse spiritul bătăios. 

Nadia l-a observat pe Omar Yussef croindu-și drum printre 
canapelele goale și i-a făcut semn cu mâna. Nepoata sa 
preferată era înaltă și slăbuță și atât de palidă, încât principala 
misiune în această viață a bunicii ei era să îi îndese mâncare pe 
gât, în speranța de a-i pune un strop de culoare în obraji și ceva 
carne pe oase. Inteligența ei zburdalnică îl impresiona pe Omar 
Yussef pe zi ce trecea. În timp ce el se apropia, fata făcea 
eforturi ca să nu zâmbească. Cunosc eu privirea aceasta, și-a zis 
el. Mi-a pregătit o surpriză. S-a aplecat să o sărute pe fruntea 
catifelată. Mirosea proaspăt, a gumă de mestecat, iar lui i s-a 
făcut rușine de cămașa și ciorapii transpiraţi în urma încăierării 
din casbah. 

— Bunicule, ţi-o prezint pe domnișoara Jamie King, a spus 
Nadia, în engleză, arătând spre femeia străină cu cotorul cărții, 
în timp ce degetul arătător îl ţinea înăuntrul ei, ca semn de 
carte. Domnișoară King, acesta este Omar Yussef Sirhan din 
Betleem. Este profesor de liceu, dar duce și o viață secretă, a 
continuat ea, cu ochii negri larg deschiși. 

Roșcata s-a ridicat și i-a strâns mâna lui Omar Yussef cu o 
smucitură puternică, care pornea din șold. Purta un costum 
albastru, cu dungi cenușii și un lanţ de aur peste pielea 
pistruiată și arsă de soare de la baza gâtului. 

— Ce fel de viață secretă? a întrebat ea. 

— Este detectiv, a răspuns Nadia. 


68 


— În imaginaţia nepoatei mele, a spus Omar Yussef, ridicând 
din sprâncene și îndreptând un deget ameninţător către Nadia. 
Lucrez pentru ONU, ca director de școală. 

— Perfectă deghizare pentru un detectiv, a spus americanca 
venind mai aproape de Omar Yussef. De fapt, am mai auzit 
numele dumitale, ustaz. Lucrez în lerusalim și sunt bună 
prietenă cu șeful dumitale, Magnus Wallender. El mi-a spus cât 
de mult l-aţi ajutat să conducă școlile Agenţiei de Ajutor și 
Muncă a Naţiunilor Unite. 

Omar Yussef a zâmbit. 

— Magnus este un om bun. 

— Domnișoara King este din Los Angeles, a spus Nadia. Noi 
două punem la cale o crimă. 

Zuheir a mormăit țâfnos și s-a tras de barbă. Nadia i-a 
aruncat un zâmbet urâcios, iar el i-a ocolit privirea. 

Omar Yussef s-a lăsat într-una din canapelele joase. Buretele 
era chiar mai moale decât se aștepta și a simţit că se duce cu 
totul pe spate. A avut nevoie de ambele mâini ca să se îndrepte 
și simţea junghiuri în mușchii spatelui și ai abdomenului. 

— Te-a corupt nepoata mea, domnişoară King, a spus el, 
respirând greu. 

— Sunt impresionată că citește deja în engleză, a spus King. 

Nadia i-a trecut prin faţă coperta cărţii. Nu a avut timp să 
observe decât că era scrisă de un autor pe nume Chandler. 

— Domnișoara King mă ajută să scriu un roman în stilul 
autorului meu preferat de romane polițiste americane, a spus 
fata. L-am început azi, pentru că m-am plictisit să îl tot aștept pe 
bunicul să mergem să mâncăm ganafi. 

Omar Yussef a zâmbit slab. Chelnerul i-a adus o ceșcuţă de 
cafea și a așezat-o pe masa scundă. 

— Alah să îţi binecuvânteze mâinile, i-a mulțumit Omar 
Yussef. 

— Fiţi binecuvântat, a spus chelnerul, punând o scrumieră de 
plastic și un pahar cu apă lângă ceașcă. 

— Nablus este vestit pentru ganafi, domnişoară King, a spus 
Nadia. Este un desert foarte dulce, făcut din grâu și brânză și, 
bunicule, cum spui fustog halabi în engleză? 

Omar Yussef și-a scărpinat bărbia. 

— Nu știu. Alune de Alep? 

Cu gura ascunsă în spatele mâinii, Zuheir a murmurat: 


69 


— Fistic. 

— Așa e, fistic. Nablus este vestit pentru acest desert și 
pentru săpunul care se fabrică în vechile fabrici din casbah. Il 
fac din ulei de măsline. Dacă mă scoate vreodată bunicul din 
hotel, mă aştept să descopar că oamenii din Nablus sunt foarte 
grași și foarte curaţi. 

— Care este titlul cărții pe care o scrii, Nadia, scumpa mea? a 
întrebat Omar Yussef. 

— Blestemul din casbah, a spus Nadia, zâmbind în același 
timp cu Jamie King. 

Omar Yussef a remarcat că americanca bătea cu un deget în 
scaun, nerăbdătoare, în ciuda zâmbetului pe care îl afișa. 

— Sună captivant, a spus el. 

— Victima din cartea mea o să fie ucisă cu ganafi otrăvit. 

Omar Yussef a luat o gură de cafea. Îi plăcea gustul ei amar, 
dar era prea slabă, așa că zaţul plutea deasupra, în loc să se 
depună pe fundul ceștii. S-a întors să îi arunce o privire 
nemulțumită chelnerului, dar acesta se sprijinea în coate și își 
vârâse capul în ziar. 

S-a întors către americancă. 

— Domnișoară King, cred că v-am văzut azi pe drum, a spus. 
Lucraţi la Banca Mondială? 

— Este chiar atât de evident? a răspuns femeia. Dată fiind 
securitatea de aici, nu cred că sunt mulți străini în Nablus. 

— Nu mulţi care să conducă mașini mari, cu plăcuțe de 
înmatriculare pe care scrie IBRD. 

A pus cafeaua jos și a supt zaţul rămas între dinţi. 

— Mi se pare că eraţi pe drum spre satul samaritean de pe 
Muntele Garizim, atunci când v-am văzut în mașină. Eu mă 
întorceam de acolo. 

King l-a privit serioasă. 

— La mine nu a mers așa cum am plănuit, a spus ea. 

— Mă întorceam după o vizită făcută unei samaritence pe 
nume Roween. 

King a făcut o grimasă. 

Omar Yussef i-a zâmbit Nadiei. 

— Draga mea, urci tu până la bunica să o întrebi la ce oră 
vrea să ia cina? 


70 


Nadia și-a mușcat buza de jos. Stie că o trimit de aici 
intenționat și că e pe cale să piardă ceva interesant, şi-a zis el. 
În ciuda voinţei ei, fata a plecat. 

— Este foarte deșteaptă, a zis King. 

Omar Yussef a privit-o prin peretele de sticlă al foaierului cum 
i-a trimis o bezea din holul hotelului și apoi a intrat în lift. 

Zuheir s-a aplecat în faţă și i s-a adresat încet, în arabă. 

— Nu crezi că își pierde prea mult timp citind aceste romane 
polițiste americane? 

Omar Yussef a zâmbit stânjenit către Jamie King și a întins o 
mână, ca să apuce genunchiul fiului său. 

— Tot ceea ce ne entuziasmează când suntem tineri, își 
pierde strălucirea în cele din urmă, Zuheir, a spus el. Mai târziu, 
privim dispreţuitori către pasiunile noastre din prima tinereţe. 

Zuheir și-a tras genunchiul la o parte. 

— Mulţi dintre palestinieni își investesc acest idealism tineresc 
într-o ură îndărătnică, a spus Omar Yussef, uitându-se fix la 
Zuheir, care însă își ferea privirile, preferând televizorul. Așa că 
las-o pe Nadia să se bucure de această plăcere nevinovată. 
Poate se va menţine și nu va îngheţa în ea, așa cum se întâmplă 
cu politica. 

— Și cu religia? 

— Nu vorbesc despre tine, fiule. Aici este vorba despre Nadia. 

Zuheir s-a încruntat și a rămas tăcut. 

Omar Yussef s-a întors către americancă. 

— Domnișoară King, ai aflat că samariteanul Ishaq a fost ucis? 

King a încuviinţat printr-o ușoară mișcare a capului. 

— Am examinat scena crimei împreună cu un prieten care 
lucrează la poliţia de aici. Soţia celui mort mi-a spus că Ishaq 
stabilise o întâlnire cu dumneata, dar a fost ucis înainte. Ce 
urma să discutaţi? 

King și-a supt buzele și a lăsat ochii în jos. 

— Cred că domnișoara King vrea să spună că nu este treaba 
dumitale, a zis Zuheir. 

— Ei bine, am de-a face cu lucruri extrem de importante, care 
au o influenţă majoră asupra politicii internaţionale, a spus King. 
Nu am voie să dezvălui detalii. 

— Cred că traducerea mea a fost corectă, a zâmbit Zuheir cu 
amărăciune. 

Omar Yussef și-a împreunat degetele. 


71 


— Domnișoară King, dacă refuzaţi să vorbiţi cu mine, îmi pare 
nespus de rău să vă anunţ că veţi fi nevoită să înduraţi tăcerea 
în deplină singurătate. 

Femeia s-a încruntat. 

— Prietenul nostru, Magnus, mi-a spus că sunteţi detectiv 
amator, dar cred că aș face bine să nu dezvălui informaţii decât 
polițiștilor. Spuneaţi că aţi fost acasă la Ishaq împreună cu 
cineva de la poliţie. Nu investighează cazul această persoană? 

Zuheir a pufnit dispreţuitor. 

— De data asta, traducerea fiului meu este numai parţial 
corectă, a spus Omar Yussef. A fost demarată o investigaţie, dar 
să zicem doar că poliţia nu își va dedica toate resursele 
rezolvării acestui caz. 

— Și de ce nu? Doar a fost ucis un om. 

— Omul acela este mort și așa va rămâne. Poliţiștilor le este 
teamă că dacă cercetează mai îndeaproape, vor sfârși la fel. 

Omar Yussef a privit în jur ca să se asigure că nu este auzit de 
altcineva. Chelnerul era absorbit de ziarul lui, cu degetul 
arătător împlântat într-o ureche. 

— Deja ofiţerul care investighează cazul a fost atacat de 
cineva - nu știm de cine - care i-a tras o mamă de bătaie. Un alt 
element care îi incomodează pe polițiști este faptul că Ishaq se 
ocupa de fondurile secrete ale fostului președinte. Când este 
vorba de mulţi bani, cazul implică mai mult ca sigur persoane 
puternice și fără scrupule. 

— Așadar, poliţia are de gând să ignore crima? a întrebat 
Jamie King, cu trăsăturile feței lăsate. Este un adevărat 
dezastru. 

— În Palestina sunt uciși oameni tot timpul. 

Vocea lui Omar Yussef părea fragilă și îi era rușine de ceea ce 
spusese. Și-a dat seama că bărbaţii de pe alee îl speriaseră rău. 

— Desigur, dar în acest caz nu este vorba doar de o simplă 
crimă și mai este și foarte urgent, a spus ea. Sarcina mea este 
să dau de urma fondurilor ascunse în toată lumea de fostul 
președinte. Până în acest moment, echipa mea a găsit 
aproximativ opt sute de milioane de dolari. Toate sumele 
recuperate de noi sunt incorporate în bugetul oficial al 
Autorităţii Palestiniene, astfel încât donatorii internaţionali să 
știe că banii sunt utilizaţi așa cum au vrut ei. 


72 


— Înţeleg. Pentru educație sau servicii. Nu pentru 
sponsorizarea rebelilor. 

— Așa este. În timpul fostului președinte, fondurile au fost 
distribuite pe sub mână. Politicienii de la Washington și de la 
Bruxelles simțeau că aruncă banii pe fereastră. În fond, când 
priveşti orașul Nablus, nu poţi să nu te întrebi unde s-au dus toţi 
banii aceia. Unde sunt spitalele moderne? Școlile și 
infrastructura? 

Zuheir s-a smucit înainte. 

— Unde crezi că au învățat conducătorii noștri lecţia 
corupţiei? În exil, în Vest. 

Omar Yussef a tușit și a ridicat din sprâncene. Fiul său s-a 
lăsat pe spate într-o tăcere indignată, cu braţele încrucișate. 

— Nu te contrazic, a spus Jamie, întinzând o palmă către 
Zuheir, dar explicaţia aceasta nu îi va mulțumi pe donatorii 
internaționali. 

— Nu aţi descoperit unde se ascund toți banii? a întrebat 
Omar Yussef. De asta vă aflaţi aici? 

King a îndreptat un deget către el. 

— Exact. Credem că mai sunt trei sute de milioane de dolari 
ascunși. 

— lar Ishaq știa unde se află banii? 

— Mi-a spus că poate pune mâna pe documente la o oră după 
ce ne întâlnim. 

— Ce voia în schimb? 

— Nu știu. Poate lucrurile obișnuite care mi-au mai fost cerute 
și de alţii în decursul investigaţiilor mele. Unii vor cartea verde 
sau pașapoarte americane. Alţii vor bani. Am avut numai o 
scurtă conversaţie telefonică cu Ishaq. Nu aș putea spune cărei 
categorii îi aparţinea el, a spus King, mângâindu-și firele subțiri 
de păr, de culoarea chihlimbarului, care îi creșteau pe obraji, 
lângă urechi. Ca să fiu sinceră, am fost surprinsă să aflu că mai 
există samariteni. Cunosc parabola biblică a bunului samaritean, 
dar nu știam că au supraviețuit până în zilele noastre. 

— Numai vreo șase sute dintre ei. 

— La telefon, Ishaq mi-a spus că sunt descendenţii unora 
dintre primele triburi din Israel. 

— Așa pretind ei. Există însă studii care sugerează că sunt 
descendenţii captivilor aduși pentru a popula zona după ce 
babilonienii i-au exilat pe toţi israeliţii. Așa cum ați spune voi, 


73 


americanii, a continuat el, dând din umeri, când tragi linie și 
socotești, important e că se află aici de multă vreme, că sunt 
izolați și puţini la număr. 

— Apropo de socotit, a spus King, aducându-și mâinile în 
poală și așezându-se drept în scaun. Până vineri am de trimis un 
raport către conducerea Băncii Mondiale de la Washington. Dacă 
nu dau de urma celor trei sute de milioane până atunci, 
conducerea băncii va bloca finanțarea organizațiilor 
internaţionale care activează aici, va tăia toate fondurile 
acordate palestinienilor. 

— De ce? 

— Înainte de a trimite alţi bani, vor să recupereze o parte din 
cei puși deoparte de fostul președinte și să se asigure că sunt 
cheltuiţi responsabil. Banca i-a acordat noului președinte destul 
timp să dea de urma banilor, dar începem să ne pierdem 
răbdarea. 

— De asta aţi apelat la Ishaq? 

King a încuviinţat cu o mișcare a capului. 

— Dacă mi-ar fi spus unde se află acele ultime trei sute de 
milioane de dolari, aș fi putut împiedica boicotul. 

— Guvernele străine sunt cele care îi educă pe conducătorii 
noștri în spiritul corupţiei și al înșelăciunilor, a spus Zuheir, și 
apoi tot ei pedepsesc poporul. 

— Dacă noi nu găsim toţi banii până vineri, ajutorul din 
străinătate va fi suspendat. Va fi un dezastru economic, a spus 
Omar Yussef îngropându-și pumnul în palma celeilalte mâini. 

— Noi? a repetat Zuheir zeflemitor. 

— Tu poţi rămâne aici, pe canapea, dacă asta dorești, dar eu, 
unul, am de gând să o ajut pe domnișoara King să recupereze 
banii, a spus Omar Yussef, schimbându-și poziţia de pe un picior 
pe altul, nervos și impacientat. 

Zuheir stătea înfipt pe locul lui, cu ochii holbaţi de mânie. Văd 
Chipul acesta de fiecare dată când mă uit în oglindă, și-a zis 
Omar Yussef, cu excepția bărbii bogate și a părului tuns scurt. 

— Să nu îţi închipui că vei fi singura persoană aflată pe 
urmele acelor bani, a spus Zuheir. Cei care caută banii aceștia 
nu vor sta pe gânduri înainte să ucidă, tată. 

Omar Yussef și-a amintit de momentul când a auzit cum i se 
rupe brațul lui Sami, ca o așchie. Cutremurat, i-a aruncat o 
privire lui Jamie King. Zuheir vorbise în arabă, dar King, cu ochii 


74 


pierduţi în ceașca de ceai, nu părea să fi observat. Este 
îngrijorată din pricina investigației, și-a zis Omar Yussef. 

S-a adresat fiului său în limba lor maternă. 

— Nu spun că nu mă îngrijorează pericolele implicate în 
urmărirea unei sume de bani atât de mari. Dar chiar și așa, mă 
uimești. Ești mulțumit de situaţia îngrozitoare în care se zbate 
societatea noastră? 

— Multțumit? a exclamat Zuheir, ridicând braţele în aer și apoi 
lovindu-le cu putere de scaunul său. Doamne Dumnezeule, îţi 
par mulțumit? M-am întors la islam pentru că sunt multumit de 
starea în care se află Palestina? Profetul, slăvit fie-l numele, 
spunea că islamul și guvernul sunt fraţi - „islamul este temelia, 
iar guvernul, paznicul”. Am acceptat calea islamului pentru că 
vreau să îndeplinesc jumătate din cerința aceasta, dar nu vom 
avea niciodată un guvern care să desăvârșească cu adevărat 
societatea. 

— Mă surprinde cinismul tău. S-ar crede că preferi ca poporul 
nostru să nu primească acest ajutor bănesc. 

— Dacă generaţia dumitale s-ar fi întors la islam, poate aţi fi 
reușit să eliberaţi Palestina cu mult timp în urmă. Enervat, 
Zuheir s-a lovit peste coapse. Puteaţi măcar să instalați un 
guvern responsabil în Palestina, în loc de mizerabilii ăștia corupți 
pe care îi avem acum. 

Omar Yussef a încercat să se scuze faţă de Jamie King 
schițând un zâmbet resemnat. Așadar, fiul meu mă crede un 
ratat, și-a zis el, pe mine și pe întreaga mea generație. lată de 
ce poartă costumația aceasta de seic. Poate că am eșuat pentru 
că am permis ca societatea să se deterioreze în jurul meu cât 
timp eu puteam duce o viață confortabilă. Dar, dacă îmi asum 
riscurile pe care le-am evitat atâta timp și reușesc, atunci poate 
că fi voi recâștiga respectul. 

— Zuheir, te-ai întrebat vreodată de ce creștem turme de 
capre în Orientul Mijlociu, și nu oi? 

Obrazul lui Zuheir avea un spasm nervos. 

— Pentru că cei din Orientul Mijlociu sunt extremiști, a spus 
Omar Yussef. Oile taie iarba când o mănâncă. larba crește la loc 
și oile mănâncă iar. Dar caprele o rup din rădăcină ca să poată 
mânca mai mult. În cele din urmă, este catastrofal, pentru că 
iarba ruptă nu mai crește, iar pământul de pe dealurile aride 


75 


este împrăștiat de vânt. În anul următor, caprele nu mai găsesc 
de mâncat decât pietre. 

— Eu sunt o capră? Asta vrei să spui? 

— Nu fi copilăros. Vreau să spun că noi, arabii, refuzăm 
schimbarea treptată. Vrem totul sau nimic. Dar dacă aștept 
până când voi fi în stare să tai corupţia din rădăcini sau să 
anunțe guvernul că de acum înainte va fi respectată legea, 
atunci voi avea de așteptat mult și bine. Dacă ciugulesc corupţia 
așa cum mănâncă oile iarba, este un început. Domnișoară King, 
am eu grijă să vă ajute poliția să daţi de urma banilor până 
vineri, a spus el, întorcându-se către americancă și adresându-i- 
se în engleză. 

King a dat din cap - mai mult din politețe decât cu speranță, 
și-a zis Omar Yussef în gând. Apoi, auzind pași rapizi la intrarea 
în foaier, și-a luat privirea de la el. Omar Yussef s-a uitat în 
aceeași direcţie și l-a văzut pe Khamis Zeydan traversând 
încăperea cu o expresie care nu prevestea nimic bun. 

— Vreau să vii cu mine, i-a spus polițistul cu asprime. 

— Bună seara și ţie, a replicat Omar Yussef. Sunt în mijlocul 
unei conversații, a continuat el, făcând un gest către Jamie King. 

Khamis Zeydan s-a aplecat și și-a stins Rothmansul în 
scrumiera goală de lângă ceașca de cafea a lui Omar Yussef. A 
suflat fumul pe deasupra capului său și i-a aruncat femeii o 
privire scurtă. 

— Scuze, scumpă doamnă, mă văd nevoit să vă întrerup. Nu 
vă faceţi griji, nu îl arestez. 

Khamis Zeydan își ţinea mâinile astfel încrucișate, încât 
mâneca uniformei bleumarin să îi ascundă proteza de la mâna 
stângă de privirile americancei. Omar Yussef știa că grija pentru 
mâna sa falsă era un semn de extremă nervozitate la prietenul 
său. 

— Ce s-a întâmplat? a întrebat el. 

— Îţi spun pe drum. Este o urgenţă, i-a spus Khamis Zeydan, 
privindu-l insistent, cu mustaţa pătată de nicotină tremurându-i 
spasmodic. 

— Te rog să mă scuzi un moment, Jamie. 

Omar Yussef l-a dus pe Khamis Zeydan câţiva pași mai încolo 
și l-a cuprins cu brațul în jurul taliei. 

— Ce se petrece? 

— Cine este șeicul? 


76 


— Zuheir. 

Khamis Zeydan părea că nu înțelege. 

— Fiul meu, a spus Omar Yussef. A venit cu avionul din Marea 
Britanie acum câteva zile. 

Polițistul a ridicat din sprâncene și s-a uitat către tânărul care 
era acum aplecat spre Jamie King și turuia la urechea ei. 

— Martor mi-e Alah că nu l-aș fi recunoscut. S-a schimbat. 
Trebuie să mă duc acasă la Amin Kanaan, a spus el, întorcându- 
se către Omar Yussef. 

— Omul de afaceri? 

— Văd că citești ziarele financiare. Locuiește într-una din 
vilele de pe Muntele Garizim. 

— S-a întâmplat ceva acolo? Are legătură cu moartea lui 
Ishaq? 

— A cui moarte? 

— A lui Ishaq, fiul preotului samaritean. Consilierul financiar al 
Bătrânului. 

Khamis Zeydan și-a lăsat capul pe spate, ca și cum tocmai ar 
fi pus laolaltă piesele unui puzzle. 

— Sami, băiat prostuț, a murmurat el. 

— Ce? a întrebat Omar Yussef, apoi, întorcându-se către 
canapea i s-a adresat femeii. Jamie, rămâi în Nablus? 

— Până la sfârșitul săptămânii. Asta dacă nu primesc vreun 
indiciu și trebuie să plec în altă parte în căutarea... - i-a aruncat 
o privire lui Khamis Zeydan, apoi și-a coborât vocea - știți ce 
vreau să spun. 

— Sper că vom mai vorbi. 

King a scos o carte de vizită din geantă. 

— Aveţi aici numărul meu de mobil, a spus ea. 

Omar Yussef a strecurat cartea de vizită în buzunar. Simţea 
că până și atingerea sa este incriminatoare și periculoasă, de 
parcă cei care îl bătuseră pe Sami ar fi putut să o găsească la el 
și să-l pedepsească pentru că se amestecă unde nu îi fierbe oala 
unui profesor. Ar trebui să îi spun lui Sami totul despre 
americancă și să se ocupe el de ea, şi-a zis el. 

— Zuheir, ne vedem la cină, fiule. 

l-a făcut semn cu mâna, urmându-l pe Khamis Zeydan în hol. 

Polițistul l-a apucat de cot și s-a îndreptat către ușă. 

— Am sosit în Nablus în urmă cu o oră, dar înainte de a veni la 
hotel m-am dus la sediul poliţiei să îl văd pe Sami. 


77 


— Şi l-ai văzut cu braţul rupt de niște mardeiași. 

— Din fericire pentru nenorociţii ăia, nu au încercat să îi 
spargă capul. Și-ar fi irosit energia degeaba, fiindcă e tare ca 
naiba. Nu a vrut să îmi spună despre ce este vorba, dar acum 
am înţeles. 

— Cum așa? 

— Tocmai m-ai lămurit tu. 

Omar Yussef s-a simţit ca un ageamiu, dar apoi i-a părut rău 
pentru prietenul său. Khamis Zeydan era atât de obișnuit cu 
corupţia din rândurile milițiilor palestiniene, încât făcuse imediat 
legătura între bătaia încasată de Sami, ancheta sa într-un caz de 
crimă și gestionarea banilor președintelui de către Ishaq. 

— După ce am plecat de la Sami, a continuat Khamis Zeydan, 
am dat peste Kanaan. 

— De unde îl cunoști? 

— De la Beirut. Ne-am cunoscut în urmă cu mulți ani, în 
timpul Războiului Civil din Liban. 

— Era soldat, ca tine? 

Omar Yussef a privit proteza îmbrăcată într-o mănușă neagră, 
de piele. Înlocuia mâna pe care Khamis Zeydan o pierduse în 
Liban, din pricina unei grenade. 

— Ticălosul ăla nu a luptat niciodată decât pentru contracte 
murdare. Khamis Zeydan a privit în jur, căutând parcă un loc 
unde să scuipe. Din nefericire, m-a văzut în sediul poliţiei. 

— Și ce? 

— O să îi spună nevestei sale. Va afla că sunt în oraș. Nu pot 
veni în Nablus fără să o vizitez. Se va simţi ofensată. 

— Sunteţi prieteni chiar așa de apropiaţi? 

Chiar în timp ce punea întrebarea, Omar Yussef și-a dat 
seama cât de naiv sună. 

— Pe când mă aflam în Beirut, noi doi... a tușit Khamis 
Zeydan. 

— Dara luat sfârșit? 

— Era înainte de a se mărita cu Kanaan. Am fost pretendenți 
la mâna ei. 

— Dar el știe? 

— Sigur că știe și este genul de om în stare să îi spună că m-a 
văzut. Parcă îl și aud spunându-i ceva de genul: „lubiţelul tău 
este în Nablus și nu a binevoit să te viziteze. Poate că niciodată 
nu i-a păsat de tine.” 


78 


— Și vrei să te duci la ea ca să nu sufere, sau ca să 
demonstrezi că el greșește? 

— Nu are nicio importanţă. Treaba e că nu mă pot duce 
singur. 

— Adică nu este moral? Un bărbat și o femeie singuri, mai 
ales cu un asemenea trecut romantic? Dar sunt convins că are 
servitori care ar fi prezenţi, pentru a veghea la respectarea 
regulilor bunei-cuviinţe. 

Khamis Zeydan a clătinat din cap, nehotărât. 

— Nu am încredere în reacţiile mele, a spus el, cu glas pierit. 
Este încă foarte frumoasă. 

Omar Yussef a făcut un pas înapoi și a rămas cu gura căscată, 
uitându-se la el. 

— Vorbești serios? 

— Nu te uita așa la mine, jigodie moralizatoare, a spus 
Khamis Zeydan. 

— Ai nevastă și copii în lordania. 

— Nu am nimic de ascuns. Avem o căsătorie de rahat. Soţia 
mea a preferat să rămână la Amman când am acceptat slujba 
asta în Betleem. lar copiii mei iau întotdeauna partea mamei lor. 

— Fiul tău a fost destul de bun încât să vină din lordania să te 
viziteze luna trecută. 

— Și sângele încă îmi fierbe din pricina certurilor pe care le- 
am avut cu el. 

Omar Yussef a aruncat o privire înapoi, către foaierul în care 
Zuheir îi vorbea cu însufleţire americancei. Dacă fiul meu este 
așa de habotnic pe cât îl cred eu, cum de stă singur în aceeași 
încăpere cu o femeie? 

Poate nu se poate abtine să nu îi spună punctul lui de vedere, 
deși consideră că ar fi mai potrivit să îi ignore prezența. 

Și-a petrecut un braţ pe după umărul lui Khamis Zeydan. 

— Fiul tău seamănă cu tine, i-a spus el. Cârcotaș. 

— Ba deloc, este exact ca afurisita de maică-sa. Este prost, 
convins că numai el are dreptate și niciodată nu spune ce 
gândește cu adevărat. Te rog, hai să mergem, a încheiat Khamis 
Zeydan, luându-l de mână pe Omar Yussef. 

Acesta se simţea complice netrebnic la adulter. Dar soția lui 
Ishaq îi spusese că decedatul lucra cu Kanaan. Vizita aceasta i- 
ar fi putut folosi ca pretext pentru a intra în casa lui Kanaan și 


79 


pentru a vedea dacă poate descoperi ceva ce l-ar ajuta pe Sami 
în investigația sa. 

S-a auzit soneria electronică a liftului, urmată de intrarea în 
hol a Nadiei. 

— Unchiule Khamis, a strigat ea, alergând către poliţist, care 
a îmbrăţișat-o. Scriu un roman poliţist despre Nablus și am un 
personaj inspirat de dumneata, unchiule. 

— Este un personaj pozitiv sau negativ? a întrebat Khamis 
Zeydan, cu un zâmbet răutăcios. 

— Asta depinde dacă mă duci sau nu în casbah, să gustăm 
qanafi, a spus ea. 

— Aceasta este îndatorirea mea, a spus Omar Yussef, 
apucând mâna nepoatei sale. Abu Adel are diabet, Nadia. Dacă 
mănâncă dulciuri cum este ganafi, îi amorţesc picioarele și nu 
mai poate să meargă. Şi, în plus, cred că este mult prea ocupat 
ca să meargă cu tine în casban. 

— Cu ce ar putea să fie ocupat? Doar este poliţist palestinian, 
a replicat Nadia, chicotind, iar Khamis Zeydan și-a ridicat 
braţele, făcând pe jignitul. Bunica vrea să ia cina peste o oră. 

— Spune-i că mă întorc peste două ore și că îmi cer scuze, a 
spus Omar Yussef. Plec într-o misiune de inimă albastră. 


80 


e Capitolul 10 


Dispăreau și ultimele case risipite la marginea orașului 
Nablus, palide în lumina primelor raze ale lunii. Khamis Zeydan 
gonea pe șoseaua răsucită pe muchia abruptă a muntelui. 
Ținând degetele strânse pe schimbătorul de viteze, și-a șters 
sudoarea de pe frunte cu mâneca uniformei și a tras cu putere 
de volan, pentru a evita pietrele căzute pe carosabil. A înjurat 
apoi pe sub mustață. 

— Dealul Blestemelor este de cealaltă parte a văii, a spus 
Omar Yussef. Este numele pe care îl dă Tora evreiască Muntelui 
Ebal, de colo. Muntelui Garizim i se spunea Dealul 
Binecuvântărilor. 

— În acest caz, bine că nu sunt evreu, că eu blestem toate 
pietrele de pe muntele ăsta. 

Omar Yussef și-a pus o mână peste umărul lui Khamis 
Zeydan. 

— Te-am văzut înfruntând pericole mari fără să clipești, a 
spus el. Și iată-te acum, asudat de frică din pricina unei femei. 

Khamis Zeydan s-a aplecat către torpedo și a scos o sticlă de 
jumătate de Johnnie Walker. 

— În luptă știu cum să acţionez, a spus el, strângând sticla 
între picioare și deșurubând capacul. 

— Însă în dragoste ești pe teren alunecos? 

Polițistul a tras o înghiţitură zdravănă, apoi și-a vârât din nou 
sticla între picioare. Și-a supt capetele mustăţii sure. 

— Se spune că cine și-a făcut un plan, îl duce la îndeplinire, 
iar cel care își face două planuri, se pierde printre ele. Eu știu să 
lupt. Nu am învățat niciodată altceva. 

— lar eu ce vrei să fac, să stau la ușă, ca un bodyguard și să 
te scot de acolo târâș dacă lucrurile scapă de sub control? a 
întrebat Omar Yussef. Și-a ferit privirile de sticla prietenului său. 
Mirosul alcoolului care îi era interzis îl nemulțumea și îl enerva. 
Sau vrei să îi recit poezii de dragoste în numele tău, dacă 
luptătorul nu își poate dezlega limba? 

— Vrei să te dau jos și să te întorci pe jos la hotel? 


81 


— Tu mi-ai cerut să vin cu tine, ai uitat? De ce nu știi să te 
faci un pic mai plăcut? 

Khamis Zeydan a luat încă o înghiţitură, a rostogolit o flegmă 
în gătlej și a scuipat-o pe fereastră. 

— Incerc să mă fac plăcut, dar nu prea îmi stă în fire. Cu cât 
sunt mai plăcut, cu atât mă urăsc mai mult. Simt că sunt ipocrit. 
Mă doare faţa când zâmbesc. 

— Spune-mi ce s-a întâmplat între tine și femeia aceasta. 

Turnurile de comunicații alb-roșii ale bazei militare israeliene 
de pe coastă se profilau în întunericul de pe munte. Omar Yussef 
și Khamis Zeydan au rămas tăcuţi. Când au ajuns la următoarea 
curbă, muntele a ascuns tabăra israeliană și au putut vedea iar 
vilele, ca niște bărbaţi scunzi care își scot pieptul în afară pe 
marginea prăpastiei. 

Khamis Zeydan a început să povestească în șoaptă, cu un 
glas stins, la fel ca sunetul respirației sale. 

— In 1981 mă aflam în Beirut. Eram unul dintre specialiștii în 
operațiuni speciale ai Bătrânului când am cunoscut-o pe Liana. 
Era frumoasă, dar, mai ales, era liberă. 

— Ce vrei să spui? 

Polițistul a pufnit și a clătinat din cap. 

— Dragul meu prieten, ești un om minunat, educat și cu 
mintea deschisă către lume. Singura ta problemă este că ai 
văzut lumea asta doar în cărți. Pentru numele lui Alah, ai trăit 
toată viaţa în Betleem, oraș care a rămas provincial și 
conservator, în ciuda tuturor schimbărilor petrecute în jurul său. 

Omar Yussef și-a încordat fălcile și a privit cu încăpățânare în 
faţă, spre vilele de pe munte. 

— Uiţi de zilele studenţiei noastre din Damasc. Atunci am avut 
parte de aventură pentru toată viața. 

— Bine, eram niște studenţi care trăiau din plin. Dar eu am 
ajuns apoi în Beirut, unde am trăit la un nivel superior de 
sminteală. Mă aflam printre cei care luptau pentru eliberarea 
poporului nostru. Am călătorit la Roma, la Bruxelles, la 
Amsterdam în cadrul operaţiunilor înfăptuite pentru Bătrân. 

— Spune-le pe nume: criminali cu sânge rece, a spus Omar 
Yussef lovind cu palma în bordul mașinii. 

— Liniștește-te. Nu erau toţi criminali. Dar dacă insiști, îi poţi 
numi astfel pe câţiva dintre ei. Khamis Zeydan își mușca unghia 
de la degetul mare. Eram tânăr, aveam numai treizeci și trei de 


82 


ani și ea avea aceeași vârstă. Nevasta mea era mult mai tânără 
decât mine și foarte tradiționalistă. lubitul meu tată mi-a ales-o, 
iar eu nu i-am nesocotit niciodată dorinţele, Alah să se îndure de 
el. Dar mi-a ales o fată simplă, dintr-o tabără de refugiați, cu 
care nu avem nici ce să vorbesc. In comparaţie cu ea, Liana era 
atât de experimentată! 

— Nu e cazul să îţi găsești scuze. Spune-mi numai ce s-a 
întâmplat. 

— M-am culcat cu ea, asta s-a întâmplat. Dar nu asta 
contează cel mai mult. 

Khamis Zeydan și-a întors către prietenul său privirea 
încărcată de rugăminţi. 

Omar Yussef a inspirat adânc. Prea insista și el. 

— Drumul acesta șerpuiește mult până în vârf. Pe aici am 
mers de dimineaţă pentru a ajunge în satul samaritean, așa că 
știu că mai avem mult de mers. Continuă-ţi povestea. 

Khamis Zeydan îl fixa cu privirea. 

— Încearcă numai să te uiţi la drum în timp ce vorbești cu 
mine, da? a spus Omar Yussef. Mă sperie stilul în care conduci 
pe muntele ăsta. 

— Liana este din Ramallah, dar a crescut în Europa. Tatăl ei 
lucra acolo pentru regele Hussein. Cunoscuse unele dintre 
libertăţile traiului în Vest, a spus Khamis Zeydan, fluturând o 
mână înspre Omar Yussef. Înțelegi ce vreau să spun? 

— Oi fi eu provincial, după cum ai remarcat, dar pot ghici la 
ce te referi. 

— Nu întâlnisem niciodată o asemenea femeie, cel puţin nu o 
palestiniană. Deodată, puteam cunoaște inteligența și vederile 
moderne ale femeilor din Vest, împărtășindu-ne în același timp 
din aceeași cultură palestiniană, din lupta noastră împotriva 
israelienilor. 

— Așadar, aţi avut o aventură? 

— Slujba ei la ziarul partidului o aducea tot timpul în buncărul 
Bătrânului. Ne vedeam deseori acolo. Eram unul din apropiații 
lui pe vremea aceea. 

— Ce a atras-o la tine? Frumoșii tăi ochi albaștri? Sau arma 
ta? 

Khamis Zeydan și-a dezvelit dinţii, ca și cum ar fi mușcat 
dintr-un sâmbure de măslină. 


83 


— Dacă împrejurările te-ar fi adus în apropierea și tovărășia 
unei asemenea femei, ai fi făcut la fel. Eram îndrăgostiţi unul de 
celălalt. Mă gândeam chiar să divorțez de soția mea. 

Poliţistul-șef a rămas tăcut. Motorul huruia în timp ce jeepul 
urca o pantă abruptă. Omar Yussef se uita înainte, așteptându-l 
să continue. 

— În 1982, după invazia israelienilor, am plecat să lupt 
împotriva lor în taberele de refugiaţi din Liban. Liana a rămas în 
Beirut. Mi-am pierdut mâna în luptă și am stat în spital mult 
timp, pentru că aveam și alte răni. Nu îmi amintesc prea bine 
perioada aceea. Sufeream de o depresie puternică. 

Omar Yussef i-a atins ușor mâna. Știa că prietenul lui căzuse 
în patima distrugătoare a băuturii după ce fusese rănit în Liban. 

— Până m-am întors eu la Beirut, a continuat Khamis Zeydan, 
Liana plecase deja. 

— Unde plecase? 

Khamis Zeydan și-a îndreptat privirea goală către vilele de pe 
coama muntelui. 

— La Kanaan? a întrebat Omar Yussef. 

— Ticălosul acela venea la Beirut ca să încheie tot felul de 
afaceri murdare cu Bătrânul. Fâlfâia prin buncăr într-un costum 
cumpărat de pe Saville Row, cu părul lung și dichisit și lăsând în 
urmă o dâră de colonie. S-a însurat cu ea pe când eu eram în 
spital și a trimis-o înapoi aici, în orașul lui natal. 

— Ea nu te-a vizitat în spital? 

— Mi-a scris mai târziu că a venit o dată, iar eu nu am 
recunoscut-o. O fi adevărat. Eram grav rănit, deprimat și sub 
sedative. Poate chiar i-am spus să se ducă la dracu’. Imi cunoști 
temperamentul, a spus Khamis Zeydan, ridicându-și mâna 
sănătoasă cu palma în sus. 

Omar Yussef a râs. 

— Suntem cunoștințe vechi. 

— Am mai văzut-o din când în când la serate oficiale, a spus 
Khamis Zeydan. Ne-am salutat de la depărtare. 

— Dar nu ai fost niciodată să o vezi la ea acasă? 

Au trecut de primele vile și au tăcut din nou. Omar Yussef era 
obișnuit cu sărăcia poporului său și îl surprindea să descopere 
că existau și palestinieni care aveau resursele necesare înălțării 
unor asemenea palate. Arhitectura lor amintea de Taj Mahal, de 
Palatul Topkapi din Istanbul, sau de Monticello al lui Thomas 


84 


Jefferson. Sub razele luminii electrice care se proiectau dinspre 
ferestrele lor înalte, iarba strălucea într-un verde aprins, ca 
steagul saudit. În alte părţi ale Palestinei, apa trebuia 
economisită pentru măslini și varză; aici, chiparoși subţiri se 
aliniau la marginea peluzelor, o opulenţă în contrast strident cu 
stâncile ascuţite și cu varza care acoperea toate câmpurile din 
Nablus. 

Au ajuns la vila lui Kanaan, o clădire dreptunghiulară cu trei 
etaje, cu piloni masivi, deasupra cărora se zăreau frontoane 
grecești. Casa se înălța în mijlocul unei grădini clasice, 
construite în pantă, cu terasele susținute de ziduri înalte, cu 
contraforturi. Un păun și-a desfăcut coada în mijlocul peluzei 
inundate de lumină și apoi a pornit-o ţanţoș spre copaci. 

Khamis Zeydan a tras pe dreapta și l-a chemat cu un semn pe 
bărbatul îmbrăcat într-o jachetă de piele care se sprijinea de 
poarta aurită. Paznicul s-a apropiat de ei încet, scuipând în 
palmă cojile de semințe de floarea-soarelui. Când Khamis 
Zeydan a rupt tăcerea interogativă care se lăsase în mașină, a 
făcut-o pentru a răspunde la întrebarea pe care i-o pusese Omar 
Yussef înainte de a ajunge la șirurile de vile. 

— Aici? a spus el, privind de-a lungul chiparoșilor care duceau 
către casă. Nu, nu am venit să o văd aici. Nu am fost niciodată 
într-un asemenea loc. 


85 


e Capitolul 11 


Un servitor într-o tunică albastră, fără guler, cu nasturi aurii și 
manșete din brocart, i-a condus într-un salon spaţios și a ieșit în 
vârfurile picioarelor, parcă furișându-se. Pașii săi graţioși s-au 
auzit ca un lipăit domol pe marmura roz. 

Încrustaţiile de sidef de pe scaunele siriene străluceau în alb 
și coraliu, ca niște colţi care se arătau printre buzele din lemn de 
tec. Pe măsutele de cafea din fier forjat erau aplicate plăci de 
ceramică armeană, ilustrând fructe și pești în tonuri de galben și 
maro. Într-un colț se vedea un palmier ţipător, pictat pe un 
carton gros și apoi decupat, care arăta ca un desen de doi metri 
dintr-o carte pentru copii. Artistul își semnase opera peste 
rădăcini. 

Omar Yussef a făcut un gest către pictura-palmier. 

— Dar ce, nu încăpea aici unul adevărat? 

— Unul adevărat nu ar costa o sută de mii. 

Khamis Zeydan și-a aprins o ţigară. Mâna cea sănătoasă îi 
tremura și a aruncat o privire spre Omar Yussef, ca să vadă 
dacă a observat. 

Pentru a nu îl face pe prietenul său să se simtă jenat, Omar 
Yussef s-a întors către ușă, studiindu-i modelul arăbesc în relief. 
Micul servitor cu tunica albastră a deschis ușa și s-a dat într-o 
parte, pentru a-i face loc să intre unei femei scunde, îmbrăcate 
într-un costum roz. 

Îndreptându-se către oaspeţi, Liana a întins o mână și a 
mângâiat suprafaţa lustruită a unei mese art nouveau. Gestul 
acesta o dă de gol, ca un tic nervos pe un jucător de cărți. Este 
la fel de tulburată ca și prietenul meu, Abu Adel, și-a spus Omar 
Yussef. L-a apucat pe Khamis Zeydan de braţe și l-a tras în jos, 
spre a-i depune pe obraji trei sărutări, apoi a făcut un pas către 
Omar Yussef și i-a întins mâna. 

Ochii ei erau adânci, negri și reci, ca ai faraonilor din 
portretele vechi, și îi vopsise în nuanțele teatrale de verde și 
albastru pe care le foloseau egiptenii pentru a picta hieroglifele 
de pe morminte. Marea frumusețe Cleopatra ar fi arătat ca 
Liana, și-a zis Omar Yussef, dacă ar fi trăit mai mult și mai cu 


86 


cap. Avea părul vopsit negru și pieptănat pe spate în onduleuri 
înalte, date cu lac de păr, astfel încât semăna cu carapacea unui 
melc. Işi ţinea capul ridicat. Omar Yussef se întreba dacă o făcea 
dintr-un sentiment de superioritate sau ca să le permită ridurilor 
paralele de pe gât să respire. 

Liana i-a invitat să ia loc pe canapelele siriene bogat 
ornamentate, în faţa ferestrei cu vitralii. Khamis Zeydan părea 
că nu e deloc dispus să se așeze, așa că Omar Yussef l-a împins 
ușurel pe un scaun pe prietenul său, căruia părea că îi este greu 
să se stăpânească. Un alt servitor, îmbrăcat într-o tunică 
albastră identică, le-a adus cafeaua pe o tavă de argint. A întins 
o mână și, cu un zâmbet încurajator, a prins cenușa adunată la 
capătul ţigării lui Khamis Zeydan. A ridicat o scrumieră de aur 
de pe una din mesele armenești și a așezat-o lângă ceașca de 
cafea a poliţistului. 

— Mă bucur că l-ai adus pe prietenul tău să îmi viziteze casa, 
Abu Adel, a spus Liana. 

Khamis Zeydan a mârâit. 

— Ești binevenit aici, ustaz, i-a spus ea lui Omar Yussef. Te 
rog să te simţi ca acasă, în sânul propriei dumitale familii. 

Omar Yussef era pe cale să răspundă cu formula cuvenită, 
când s-a auzit glasul lui Khamis Zeydan, mai tare decât ar fi fost 
necesar, ca și cum și-ar fi scos cuvintele cu forța. 

— Dar pe mine te bucuri că m-am adus? 

— Abu Adel, pe tine vreau să te văd întotdeauna. Mi-aș dori să 
vii mai des. 

— Chiar așa? 

Vocea lui Khamis Zeydan îi trăda înverșunarea. Liana și-a supt 
obrajii, răbdătoare. 

— Compania plăcută este întotdeauna binevenită în 
singurătatea acestui vârf de munte. 

Khamis Zeydan și-a stins ţigara și s-a uitat la ea. Ochii lui 
albaștri erau triști și pierduţi. 

— Viaţa mea aici este ca un vis, a spus Liana, fixându-l cu 
privirea pe Khamis Zeydan. Oamenii descriu întotdeauna 
experienţele plăcute ca pe niște vise. Dar câte vise plăcute îţi 
amintești? Eu, una, îmi amintesc mult mai clar coșmarurile. 

Liana și polițistul s-au privit în tăcere. 

Omar Yussef și-a dres glasul. 


87 


— Poate că oamenii nu vor să spună decât că știu că este o 
senzaţie menită să treacă repede, a spus el. Ca amintirea unui 
vis, care ni se pare atât de viu când dormim, dar când ne trezim 
se estompează. 

— Sunteţi de aici, din Nablus, ustaz? a întrebat Liana. 

— Din Betleem, a răspuns el. Îl cunosc pe Abu Adel de pe 
vremea când eram studenţi la Damasc. Ne-am reluat prietenia 
când s-a întors în Palestina, pentru a prelua postul de șef al 
poliţiei din Betleem, după acordul de pace cu Israelul. Am 
pierdut legătura în timpul șederii sale în Beirut. 

La auzul numelui capitalei libaneze, Khamis Zeydan și Liana 
și-au încrucișat privirile încă o dată. Omar Yussef și-a mușcat 
vârful limbii, dându-și seama ce stângăcie comisese. 

— Abu Adel și cu mine ne aflăm în Nablus pentru a participa 
la nunta tânărului nostru prieten Sami Jaffari. Lucrează ca 
polițist, dar este și membru al Partidului Fatah, așa că poate ați 
auzit de el. 

— Și eu voi fi prezentă la nunta aceea, a spus Liana. Merg la 
toate petrecerile organizate de membrii Fatah. 

— Soțul tău este un membru important în Fatah, a spus 
Khamis Zeydan. 

Femeia l-a privit cu milă. 

— Oare am devenit atât de neimportantă, încât nu aș primi 
nicio invitație dacă nu ar fi soțul meu? 

A așteptat un răspuns, dar privirile lui Khamis Zeydan erau 
ațintite asupra scrumierei. A întors apoi capul către Omar 
Yussef. 

— Inainte locuiam mai aproape de oraș, dar acum zece ani 
ne-am construit această casă. Priveliștea este minunată, chiar 
dacă e puţin cam izolată. Puţini oameni ajung până aici, pe 
vârful Muntelui Garizim. 

— Eu am fost chiar azi dimineaţă, a spus Omar Yussef. 

Liana și-a înclinat capul într-o parte. Unul din cerceii ei mari, 
din argint, a zăngănit la atingerea de gâtul ridat, iar degetul 
arătător a mângâiat scarabeul din lapislazuli montat în el. 

— Eram împreună cu un preot samaritean când acesta a aflat 
că s-a comis o crimă în comunitatea sa, a spus Omar Yussef. Am 
găsit cadavrul samariteanului lângă vechiul lor templu, pe 
coasta muntelui. 

— Alah să se îndure de cel decedat, a murmurat Liana. 


88 


— Alah să te apere, i-a răspuns Omar Yussef. 

Ishaq lucrase pentru soțul Lianei. Omar Yussef se întreba dacă 
Liana ar dezvălui ceva util investigaţiei lui Sami. 

— După câte am aflat, mortul a fost un asociat de-al soțului 
dumitale. 

Liana și-a îndreptat spinarea și și-a netezit fusta roz peste 
coapse. O undă de teamă i-a traversat privirile. A clipit, iar când 
pleoapele s-au ridicat, ochii i s-au dezvăluit, inerţi și nepăsători 
ca suprafaţa apei dintr-un puț părăsit. 

— Cine? 

Vocea îi era prevăzătoare și guturală, parcă temându-se că 
Omar Yussef va încerca să îi prindă cuvintele și să o plesnească 
peste faţă cu ele. 

— Ishaq, fiul preotului Jibril. 

Liana și-a coborât privirile și și-a examinat inelele cu 
diamante de la mâini. 

— ÎI cunoșteaţi? 

— Pe Ishaq? A scuipat cuvântul în jos, spre inelele ei, iar 
bărbia i-a tremurat. Îl știam. 

— Înţeleg că relaţia lui cu soţul dumitale era una mult mai 
strânsă. 

— Soţul meu își face prieteni foarte ușor. Așa sunt 
multimilionarii. 

Liana și-a dat capul pe spate, iar chipul i s-a schimonosit, de 
parcă ar fi încercat să-și înfrângă o lacrimă. A oftat și a întins o 
mână sigură către Khamis Zeydan. 

— Dă-mi o ţigară, Abu Adel. 

Khamis Zeydan a scos o ţigară din pachet. Ea a luat-o și s-a 
aplecat spre el, pentru a o aprinde. li tremura mâna și nu reușea 
să apropie ţigara de flacără. Khamis Zeydan i-a sprijinit 
încheietura cu delicateţe cu proteza sa, în timp ce o aprindea. 

Liana a tras un fum din Rothmans și a suflat un fuior de fum 
cenușiu. Khamis Zeydan a aruncat o privire nedumerită la 
mănușa din piele care îi acoperea proteza. 

Omar Yussef a urmărit-o cum trage un alt fum și se cutremură 
când expiră. Oare numai simpla menționare a soțului ei și a 
banilor lui să o fi iritat în asemenea hah se întreba el. 

— Soţul dumitale atrage prieteni numai pentru că este bogat? 

Ea a înghiţit cu greutate și l-a privit pe Omar Yussef. 


89 


— Soţul meu este șarmant și carismatic. Dar nu ai cum să faci 
sute de milioane de dolari și să rămâi un tip cumsecade, ustaz. 
Cu cât face mai mulţi bani, cu atât îi sporesc egoismul și 
brutalitatea infantilă și cu atât mai mult le cere așa-zișilor lui 
prieteni să îi facă pe plac și să îi suporte acest comportament. 

— Asta nu depinde de felul în care sunt făcuţi banii: legal sau 
ilegal? 

— În anii șaizeci eram o studentă cu vederi radicale, în anii 
șaptezeci eram jurnalistă și participam la mitinguri de protest, 
ustaz. Atunci credeam că este o ticăloșie ca un singur om să 
posede un milion de dolari. Indiferent cât de mult se zice că a 
lăudat Profetul Mohamed viața de neguţător, întotdeauna am 
crezut că trebuie să fie la mijloc o ilegalitate în dobândirea unei 
asemenea sume de bani. Credinţa aceea nu s-a schimbat. Traiul 
alături de soţul meu nu mi-a schimbat prea multe dintre opiniile 
de atunci, a spus ea, privindu-l pe Khamis Zeydan. 

Se pare că numele lui Ishaq a înfuriat-o și a surescitat-o, şi-a 
zis Omar Yussef. Se întreba dacă nu cumva Amin Kanaan și 
Ishaq, homosexualul, se cunoscuseră mai îndeaproape decât în 
calitate de parteneri de afaceri. 

— Soţul dumitale avea o legătură strânsă cu Ishaq? 

Liana l-a privit tăios pe Omar Yussef. În ochii ei larg deschişi 
se citea furie. 

— A fost, fără îndoială, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai 
soțului meu, a spus ea, cu buzele aprinse tremurând. Frate 
Abu...? 

— Abu Ramiz, a spus Omar Yussef. 

— Frate Abu Ramiz, aș vrea să discut câteva clipe între patru 
ochi cu vechiul meu prieten, Abu Adel, a spus Liana. Cu voia lui 
Alah, ne vom reîntâlni în curând, poate la nunta prietenului 
vostru. 

— Cu voia lui Alah, a spus Omar Yussef. 

Astfel expediat, s-a ridicat de pe canapea. Khamis Zeydan a 
ridicat o mână șovăitoare, încercând parcă să îl tragă înapoi pe 
canapea, pentru a-și asigura protecţia. Protecție fată de el 
însuși, și-a zis Omar Yussef. l-a aruncat prietenului său un rânjet 
fără drept de apel și a pornit spre ușă. 

A traversat holul, îndreptându-se spre o pereche de uși cu 
geamuri înalte, care dădeau în partea din spate a casei. Și-a 
trecut mâna peste un stâlp neted, din marmură verde, indiană, 


90 


și a privit în jos, către luminile răzlețe ale văii Nablus. Portocalii 
și estompate, luminiţele se cuibăreau între munţi ca ultimii 
cărbuni aprinși ai unui foc de tabără. Peste cinci zile, până și 
aceste câteva lumini se vor stinge, dacă Banca Mondială închide 
robinetul, se gândea el. Recunoaște, Omar, nu ai ce face. Nu că 
nu ti-ar păsa, dar nu ești decât un amărât de profesor. Dacă 
încerci să le ţii aprinse, s-ar putea să fii tu cel ale cărui lumini se 
vor stinge. 

În întunericul de dincolo de fereastră a mișcat ceva, făcând să 
pâlpâie luminile îndepărtate ale orașului. Omar Yussef și-a lipit 
fața de geam și și-a dus mâinile făcute căuș la ochi, pentru a 
astupa lumina care venea din hol. Printre chiparoșii aliniați la 
marginea peluzei se adunase un grup de oameni. Omar Yussef i- 
a privit preţ de câteva clipe, dar nu vedea prea bine în lumina 
slabă venită dinspre vilă. După niciun minut, aproape toți 
bărbaţii s-au îndepărtat de casă și s-au pierdut în întuneric, 
sărind peste contrafortul de la marginea grădinii. În timp ce 
escalada zidul, unul dintre ei a ridicat braţul ca să se echilibreze, 
iar Omar Yussef a putut vedea că ţinea în mână o pușcă de 
asalt. 

Ultimul rămas s-a întors și a traversat iarba, îndreptându-se 
cu pași mari către casă. Era înalt, iar părul alb și bogat îi flutura 
pe spate din pricina vântului care bătea peste vârful muntelui, 
dezvelindu-i fruntea înaltă. A urcat treptele repede, furișându- 
se. Omar Yussef s-a ascuns în spatele stâlpului, dar bărbatul a 
traversat terasa îndreptându-se spre aripa de nord, fără să 
privească în jur. 

Omar Yussef îl văzuse destul de bine pentru a recunoaște 
chipul familiar din paginile de afaceri ale ziarelor. 

Era Amin Kanaan. 

Ușa din spatele lui Omar Yussef s-a deschis și Khamis Zeydan 
a pășit în hol. Omar Yussef și-a încrucișat braţele și s-a sprijinit 
de stâlp, ca și cum l-ar fi așteptat nonșalant pe prietenul său să 
apară. 

Khamis Zeydan a fluturat din mână nerăbdător și s-a 
îndreptat spre ușă. 

— Care era secretul despre care a vrut să îţi vorbească? 

— A vrut să îmi cânte câteva versuri din vechiul nostru cântec 
de dragoste. Așa este ea, sentimentală, a răspuns Khamis 
Zeydan. Să mergem. Trebuie să beau ceva. 


91 


A condus în tăcere pe aleea străjuită de chiparoși, către 
poartă. Khamis Zeydan a deșurubat capacul sticlei de Johnnie 
Walker, dar nu a băut până ce nu au ajuns la șosea. Oare vrea 
să iși mențină o înfățișare demnă cât timp se mai află pe 
proprietatea lui Kanaan? se întreba Omar Yussef. Khamis 
Zeydan a început să coboare dealul, a accelerat și a dat pe gât 
whiskyul, înghițind ritmic, astfel încât gâtul lui părea că face 
parte din motorul mașinii. 

Și-a trecut mâna peste mustață. 

— De ce te-ai apucat să o interoghezi pe Liana despre un 
oarecare samaritean mort? 

— Nu era un samaritean oarecare. Mi s-a părut că știai foarte 
bine cine era când ţi-am spus mai devreme despre el. Omar 
Yussef s-a întins după sticlă, a smuls-o cu ambele mâini din 
strânsoarea lui Khamis Zeydan și a aruncat-o în torpedo. 
Probabil l-ai cunoscut pe Ishaq într-una din vizitele tale la biroul 
din Ramallah al Bătrânului. 

— Nu am terminat cu sticla aia, a spus polițistul. 

— Poţi să bei după ce treci de drumurile astea periculoase. 
Omar Yussef i-a indicat cu o mână bolovanii de la marginea 
șoselei, ițindu-se ameninţători în lumina farurilor. Am întrebat-o 
despre samaritean, pentru că vreau să îl ajut pe Sami cu 
investigația sa. 

Khamis Zeydan a oftat, pierzându-și răbdarea. 

— Să îl ajuţi pe Sami? Dacă vrei să îl ajuţi pe Sami, ţineţi 
fleanca. 

— Ce vrei să spui? 

— Sami nu va merge mai departe cu investigația. Este în 
pericol. 

— Dar este poliţist. Chiar și polițiștii din Palestina trebuie să îi 
prindă pe infractori. 

— Nu și dacă asta înseamnă moarte sigură. 

— Dacă voiau să îl ucidă, ar fi făcut-o pe aleea aceea. 

— Crezi că este puţin lucru să ucizi? Chiar și pentru bătăuși de 
genul ăstora? Dacă dezgropi toți polițiștii uciși din lumea asta, 
pun pariu că niciunul nu va avea un braț rupt. Nimeni nu este 
atât de prost încât să continue după un asemenea avertisment. 

Omar Yussef l-a bătut pe Khamis Zeydan pe umăr. 

— Despre asta voia să îţi vorbească Liana între patru ochi, nu- 
i așa? a întrebat el. Are o poziţie importantă în Fatah, așa că 


92 


dorește ca banii să intre în buzunarul Partidului, nu al Băncii 
Mondiale. Soţul ei era apropiat de samariteanul care a murit. A 
avut vreo legătură cu crima? Ţi-a cerut să te asiguri că Sami 
mușamalizează crima, nu-i așa? Ei bine, nu o va face. 

— Care bani? 

Khamis Zeydan privea cu sete către torpedo, mușcându-și 
buza. Omar Yussef a ezitat. 

— Trebuie să îţi scot cuvintele cu cleștele? a spus Khamis 
Zeydan. Hai, spune despre ce este vorba. 

— Americanca de la hotel lucrează la Banca Mondială. Ea 
crede că Ishaq a ascuns trei sute de milioane de dolari în conturi 
secrete din lumea întreagă în numele Bătrânului și acum 
încearcă să dea de urma acestor fonduri. Ishaq urma să 
vorbească cu ea când a fost ucis. 

— Este clar că nu era singura aflată pe urmele banilor. 

— In acest caz, trebuie să îi găsim înaintea celorlalți. Dacă 
Banca Mondială nu află unde sunt banii până vineri, vor 
suspenda ajutoarele bănești ale Palestinei. 

— Ce? Acum chiar te bat, pentru că ești idiot. Khamis Zeydan 
a izbit cu pumnul în volan. Cei care încearcă să pună mâna pe 
acele trei sute de milioane de dolari nu au de gând să îi împartă 
cu tine. Vor ucide pe oricine stă între ei și bani. 

— Dar ajutoarele... 

— Este treaba Băncii Mondiale să găsească banii, nu a ta. Mai 
bine să se pună capăt ajutoarelor, decât vieţii tale. La asta nu 
te-ai gândit? 

Omar Yussef se gândea să îl mintă, spunându-i că nu se 
gândise, dar în schimb a întors capul. 

Khamis Zeydan a fluierat. 

— Dragul meu frate, mă aduci la disperare câteodată. 

Omar Yussef privea drumul care cobora spre Nablus. Printre 
luminile estompate ale văii se ascundeau oameni gata să îl 
ucidă pentru trei sute de dolari, ce să mai vorbim de trei sute de 
milioane. Are dreptate. Trebuie să las treaba asta în sarcina 
americancei, și-a zis el. 

— Am luat cartea de vizită a doamnei de la Banca Mondială, a 
spus el. Ai dreptate, nu ar trebui să mă implic în povestea asta. 
O să-i dau cartea de vizită lui Sami. El nu știe nimic despre bani, 
dar poate îi vine vreo idee despre cum să le ia urma. 


93 


— Sami a renunţat deja la caz, a spus Khamis Zeydan. Când l- 
am vizitat la infirmeria poliţiei, mi-a spus că braţul rupt nu a fost 
singura ameninţare pe care a primit-o. 

— Știu. Șeicul l-a avertizat că o să păţțească ceva. 

— Care șeic? Tipul din Hamas? Șeicul Bader? Khamis Zeydan 
a dat din cap. Nu, este vorba de altceva. A primit un telefon. L- 
au ameninţat că o vor răpi pe Meisoun. 

— Să o pună sub protecţia poliţiei. 

— La ce bun? Răpitorii ar putea foarte bine să fie polițiști. Asta 
este Palestina. Cei care au arme nu le poartă din simţ civic. 
Poliţistul-șef a întins o mână, l-a bătut cu simpatie pe obraz pe 
prietenul său și apoi și-a lăsat mâna pe ceafa acestuia. Tii minte 
povestea aia veche despre cucerirea Egiptului de către arabi? 
Califul a hotărât să-l numească guvernator militar pe unul dintre 
generalii săi și plănuia să pună pe altcineva responsabil cu 
trezoreria. 

Omar Yussef știa unde bate. 

— Generalul a refuzat, spunând că ar fi ca și cum ar ţine de 
coarnele vacii, în vreme ce altul o mulge. Așa-i și aici. Cei care l- 
au bătut pe Sami ţin de coarnele vacii, dar de trimis i-a trimis 
cel care o mulge. 

Jeepul s-a hurducat la trecerea peste o groapă. Omar Yussef a 
întins mâinile în faţă și s-a prins de bord. 

— Nu pot permite să fie închis cazul, a spus el. 

Khamis Zeydan l-a privit cu furie. Omar Yussef știa că 
poliţistul-șef îi auzise încordarea disperată din glas. Trebuia să 
se explice, deși, cu cât vorbea mai mult, cu atât mai stridentă și 
mai deprimată îi răsuna vocea. 

— Miza este foarte mare. Tot ajutorul bănesc acordat 
poporului nostru va fi tăiat, iar ţie se pare că nu îţi pasă. 

— Te miră faptul că palestinienii vor fi trași pe sfoară din nou? 

— Dacă Sami nu o face, atunci este obligaţia ta. 

— Ba deloc. Eu am o singură mână, a spus el, fluturându-și 
proteza. Dacă îmi rup și cealaltă mână, pot să ies la pensie. 

— Dar eu nu pot să o fac. Nu pot. 

Omar Yussef își simţea obrazul zvâcnind acolo unde îl lovise 
mascatul. Stomacul i se întorcea de rușine și de frică. O picătură 
de sudoare i s-a scurs de pe palmă pe bordul negru și murdar al 
mașinii. 


94 


— Aici ai dreptate, frate, a spus Khamis Zeydan, apoi a 
deschis cu repeziciune torpedoul și a scos sticla înainte ca Omar 
Yussef să poată reacţiona. Nici chiar un încăpățânat ca tine nu îi 
poate salva pe palestinieni, a spus rânjind. Fiecare om trebuie 
să își găsească singur salvarea. Eu, unul, așa fac, a încheiat, 
agitând sticla. 

— Vorbești de parcă nu am fi palestinieni. 

— Palestina? Este sus, pe coama muntelui, în vilele de acolo. 
Nu este decât o afacere murdară. Uneori P.R.-ul este bun și 
lumea întreagă se înghesuie să ne dea bani. Alteori este prost și 
suferă țăranii. Dar cei ca Liana se duc în continuare la conferinţe 
în Europa pe tema drepturilor refugiaților și stau la cele mai 
scumpe hoteluri. Să salvăm Palestina? Ba las-o să se ducă 
dracului! a exclamat el, sorbind lacom din sticlă. 

Jos, în vale, la ferestrele boltite și înguste ale orașului vechi 
pâlpâia o lumină sărăcăcioasă. Omar Yussef s-a înfiorat. Khamis 
Zeydan vedea realitatea luptei poporului său în vilele de 
deasupra lor, dar el știa că se află dedesubt, pe aleile ascunse 
din casbah. 


95 


e Capitolul 12 


În urmă cu o sută de ani, turcii construiseră la marginea 
orașului vechi un turn cu ceas, îngustat spre vârf, care se ridica 
optsprezece metri de la pământ până la o fereastră în formă de 
floare cu cinci petale. Omar Yussef admira simplitatea 
arhitecturii, dar la fel de mult regreta atmosfera nedemnă de la 
poalele construcţiei. Pietrele albite erau acoperite cu steaguri 
Hamas verzi, iar dintr-o pereche de megafoane fixate pe capota 
unei vechi dubiţe Volkswagen de culoare măslinie rasunau 
cântece islamice la volum asurzitor, încât i se părea că turnul 
stă să se prăbușească. 

A strâmbat din nas remarcând vârsta înaintată a bărbaţilor 
adunaţi în piaţă și și-a băgat capul între umeri, ca să se apere 
de înghionteli. Cei din spatele mulțimii se străduiau să privească 
peste capetele celor din faţă, spre estrada ridicată la picioarele 
turnului cu ceas. Omar Yussef simțea că îl ia ameţeala. Și-a 
înfipt un deget în ureche, temându-se că muzica puternică ar 
putea să îi afecteze auzul. 

Sami și-a strecurat mâna stângă sub braţul lui Omar Yussef și 
l-a condus către marginea pieţei, de unde puteau privi fără să 
fie împinși de la spate de cei recent sosiți. Sami purta o jachetă 
de pilot, maronie, din piele, cu partea dreaptă atârnându-i peste 
umăr și avea brațul rupt suspendat pe lângă corp, într-o mânecă 
voluminoasă de ghips. Khamis Zeydan i-a ajuns din urmă. Nici el 
nu era în uniformă, ci purta o jachetă sport și cravată albastră. 
Avea ochii apoși, iar pielea îi era aproape la fel de cenușie ca 
mustaţa. 

— La dracu', ăsta nu este locul potrivit pentru un om mahmur, 
a spus el. 

— Poate că ar trebui să ai mai multă încredere în prieteni, în 
loc să îţi îneci problemele în tăcere și băutură toată noaptea, a 
replicat Omar Yussef. 

— Tu ai destule probleme. Nu te împovăra și cu suferințele 
altora, frate. Cine mângâie scorpionii plin de compasiune, se 
înțeapă. 


96 


— Ai de gând să mă înțepi dacă îţi spun că ar fi trebuit să 
mănânci mai bine la micul dejun, ca să îţi potolești stomacul? 

Khamis Zeydan l-a ciupit pe Omar Yussef de încheietura 
mâinii, acolo unde pielea era moale și plină de pete de ficat. 

— Nu sunt încă pregătit să înţep, doar te avertizez. 

Omar Yussef a zâmbit și și-a frecat mâna. 

Sami i-a înconjurat umerii lui Omar Yussef cu mâna cea 
teafără. 

— Uite, acolo va avea loc ceremonia, Abu Ramiz. Pe estrada 
de lângă turn. Apoi vor pleca cu toţii la petrecere, la clubul 
social de la capătul pieței. 

— Unde are loc petrecerea femeilor? 

— Undeva în casbah. Miresele sunt deja acolo. 

— Pe altă planetă, după cum bine a spus Meisoun. 

Din mulţimea de bărbaţi strânși la intrarea în moschee s-au 
ridicat urale. Tineri bărboși, aplecaţi peste ferestrele de la etaj, 
băteau aerul cu pumnii și scandau. Cuvintele lor erau neclare 
din pricina cântecului de la megafoane, dar nu după mult timp 
Omar Yussef a început să deslușească în proclamaţiile lor 
ritmice că nu există alt Dumnezeu în afară de Alah, iar 
Mohamed este profetul său. 

Șeicul Bader își croia drum dinspre moschee, către estradă. A 
pășit pe platformă și și-a ocupat locul în centrul ei, strângându- 
și roba la burtă și lăsându-și barba în piept. Nu părea să fie 
conștient de prezența mulțimii, dar o domina prin stăpânirea de 
sine. 

Atenţia mulţimii s-a îndreptat către aleea din spatele turnului 
cu ceas. Volumul megafoanelor a crescut. Un bas profund și o 
tamburină susurătoare vibrau alături de vocile cântăreților. 
Nouri Awwadi și-a făcut apariția în capătul șirului de miri, călare 
pe Sharik. Armăsarul alb și-a smucit capul și a privit în jos, pe 
lângă botul său lung, către feţele bărboase din jur. Suita de 
tineri miri a înaintat prin mulţime. Unii priveau în jur cu zâmbete 
largi, făcându-le semne prietenilor. Câţiva ţineau strâns de frâie, 
la fel de încordaţi ca armăsarii lor sperioși. 

Călăreţii s-au înșiruit în faţa estradei, iar muzica s-a oprit 
brusc. Nouri Awwadi stătea ţeapăn pe Sharik și se uita peste 
capetele oamenilor cu o expresie mândră și încruntată, 
transformat parcă într-o statuie a unui războinic victorios din 
vremuri străvechi. O statuie pe care ar distruge-o, pentru că ar 


97 


încălca legea islamică care interzice făurirea de idoli, şi-a spus 
Omar Yussef în gând. 

Discursul ritmic al șeicului Bader s-a auzit la megafoane, 
pornind ceremonia de nuntă. A citit pe scurt cele cincisprezece 
contracte de căsătorie, numele mirilor și ale mireselor și i-a 
îndemnat să ducă o viaţă plină de pietate și de dragoste 
reciprocă. A recitat versete din Coran și a amintit de un hadith, 
una dintre zicerile Profetului, care îi îndemna pe credincioși să 
se teamă de Alah, să se roage, să postească și să se însoare cu 
o femeie. 

Omar Yussef se gândea la propria sa nuntă, în urmă cu mai 
mult de treizeci de ani. Își amintea că la acest moment al 
ceremoniei, șeicul se rugase pentru Omar și Maryam, pentru 
familiile lor, orașul și comunitatea musulmană în general. A 
zâmbit. Lui Omar și Maryam le-a mers destul de bine, şi-a zis el. 
Pe de cealaltă parte, însă, orașul lor și comunitatea au dus-o 
destul de prost. 

Șeicul Bader s-a rugat pentru miri și familiile lor. Când a ajuns 
la rugăciunea pentru musulmani, s-a oprit și a ridicat un deget 
deasupra capului. 

— Fraţilor, comunitatea pentru care ne rugăm aici, 
comunitatea tuturor palestinienilor, se cufundă într-un veac al 
ignoranței. 

Omar Yussef i-a aruncat o privire lui Khamis Zeydan. Prietenul 
său a ridicat o sprânceană. Musulmanii foloseau expresia veac 
al ignoranței pentru a se referi la timpurile de dinainte de Islam. 

— Putreziciunea s-a instaurat printre liderii poporului nostru, a 
continuat șeicul. Fraţilor, știți bine care ne sunt nemulţumirile - 
corupţia, violența și colaboraţionismul cu forțele de ocupaţie. 
Nimic din acestea nu vă este necunoscut. Și știți cine sunt 
oamenii din spatele lor. Hamas luptă împotriva lor în numele 
vostru. Vă cer să vă întăriţi angajamentul faţă de această luptă, 
în numele lui Alah, Stăpânul Universului. 

Deși megafoanele erau la volum maxim, șeicul a urlat până a 
răgușit, cu vocea spartă și ţinând cadenţa discursului cu un 
pumn ridicat. 

— De ce alt îndemn are nevoie cineva, în afară de poruncile 
Profetului, binecuvântat fie-l numele? Nu aveţi nevoie de niciun 
alt îndemn ca să vă opuneţi conducătorilor de acum ai poporului 
nostru. Și totuși, îmi spun unii, oare nu tot Coranul ne 


98 


poruncește să ne supunem conducerii? Este adevărat. Dar 
conducerea scandaloasă pe care o avem, oare trebuie 
respectată? 

Mulțimea a încuviinţat prin murmure furioase. 

— O, fraţi musulmani, cât de mult s-au îndepărtat 
conducătorii noștri de la calea cea dreaptă a califilor care îl 
întovărășeau pe Profet, Alah să-L binecuvânteze cu pace și 
iarăși pace! Azi vă ofer noi dovezi că membrii unui anume partid 
politic sunt diavoli și maimuțe care își duc viaţa încălcând legile 
Profetului, Alah să-L odihnească și să-L binecuvânteze! 

Khamis Zeydan a fluierat ușor. 

— Mă bucur că nu ne-am pus uniformele azi. Predica asta ne- 
ar fi făcut ţinta tuturor. 

Șeicul și-a coborât vocea. 

— Bărbatul care conducea acel partid politic, bărbatul care 
intenţiona să îi conducă pe palestinieni alte câteva decenii, 
bărbatul care i-a aruncat în închisoare pe fondatorii Hamas, acel 
bărbat a murit de o boală rușinoasă. 

— Pentru numele lui Alah, a exclamat Khamis Zeydan. 

Mulțimea se agita. 

— Fraţilor, îmi veţi spune că ați auzit acest zvon și că este o 
minciună răspândită de evrei și că, de fapt, l-au otrăvit evreii. 
Deși îi cred pe evrei în stare de orice mârșăvie, vă spun că de 
data asta nu ei sunt de vină. Am obţinut dovezi, dovezi bazate 
pe documente care atestă cauza morții acestui bărbat. Acestui 
bărbat, care ne-a fost președinte și care a îndrăznit să se 
intituleze simbolul suferinței noastre, acestui bărbat i s-a făcut 
autopsia într-un spital din străinătate, iar conducătorii partidului 
său au ascuns rezultatele. Dar Hamas a pus mâna pe raportul 
de autopsie și așa am aflat că, într-adevăr, a murit de boala 
rușinoasă a cărei denumire o cunoașteţi cu toţii și care este 
rezultatul imoralităţii și al actelor interzise. 

Murmurul mulțimii a crescut. Calul lui Nouri Awwadi a sărit în 
lături și a lovit armăsarul de lângă el în coaste. Potcoavele i-au 
zăngănit pe pavajul din piaţă. 

— Hamas știe ce să facă cu această informaţie, a spus șeicul. 
Acum, când ne vom ruga pentru comunitatea noastră, pentru 
musulmani și pentru Palestina, gândiţi-vă la acești bărbaţi al 
căror unic crez este imoralitatea. Gândiţi-vă la puterea pe care 


99 


au exercitat-o asupra poporului palestinian și la cum putem să 
le-o smulgem din mâini. Alah este cel mai mare. 

Oamenii s-au alăturat șeicului Bader în preamărirea numelui 
lui Alah, aplecându-se și îmbulzindu-se. Omar Yussef a fost 
împins în obloanele metalice ale unui magazin de legume. 
Călăreţii și-au mânat armăsarii albi prin mulţime, mergând în 
direcția clubului social de la capătul pieței, unde au descălecat. 
La intrarea în clădire, au acceptat sărutările fericite ale celor din 
jur, ca niște învingători într-o probă sportivă. 

În timp ce oamenii îi urmau pe miri înăuntrul clubului social, 
mulţimea de afară s-a mai risipit. 

Omar Yussef și-a apropiat buzele de urechea lui Khamis 
Zeydan. 

— Ai auzit ceva despre o autopsie pe cadavrul Bătrânului? 

— Nu. Nu s-a făcut nicio autopsie, din câte știu eu. Dar dacă 
Bătrânul a murit de SIDA, așa cum sugerează șeicul Bader, este 
ușor de înţeles că șefii partidului ar ascunde informaţia chiar și 
de membrii seniori, ca mine. 

— Au existat zvonuri că ar fi murit din această cauză. 

— Dacă zvonurile acestea ar fi adevărate, ar însemna că 
oamenii celebri au fost nemuritori până când a apărut boala 
asta să îi decimeze. 

Omar Yussef a clătinat din cap. 

— Nu vorbim despre un cântăreţ sau despre un actor. Este 
vorba despre fostul nostru președinte. Oamenii se așteaptă ca o 
asemenea personalitate să se ghideze după înalte principii 
morale. _ 

— Sunt surprins să văd că nu te bucură vestea asta. In 
definitiv, îl urai pe Șef. 

— Nu îl uram, a spus Omar Yussef. Îi consideram metodele 
condamnabile, dar la fel le consider și pe ale tale, iar tu îmi ești 
prieten. 

— Slavă Domnului, a spus Khamis Zeydan, scobindu-se între 
dinţi. 

Sami și-a încolăcit braţul cel sănătos pe sub cotul lui Khamis 
Zeydan. 

— Mergi pe jos la petrecere sau aștepți să fii dus cu unul 
dintre cai? 

Omar Yussef a privit piaţa. Afișele, steagurile și muzica se 
dovediseră irezistibile pentru mulţimea care se înghesuia acum 


100 


la intrarea în clubul social al Hamasului. Exact cum mi-a spus 
șeicul, și-a zis el. Asta dovedește că Hamas lucrează pentru 
popor. lar moartea fostului președinte, cauzată, zic ei, de SIDA, 
creează un contrast moral perfect. 

Sami și Khamis Zeydan s-au îndreptat către clubul social. 
Omar Yussef a mers încet spre estrada unde stătuse șeicul 
Bader. Caii lăsaseră în urmă grămăjoare maronii de bălegar, 
înșirate în fața platformei. Omar Yussef se întreba dacă șeicul 
văzuse caii defecând, cu cozile ridicate spre el în timp ce vorbea 
sau dacă simţise mirosul bălegarului căzut pe pământ. 

A traversat piaţa și i-a urmat pe prietenii săi în clubul social. 


101 


e Capitolul 13 


Șeicul Bader stătea tăcut și nemișcat în fruntea comitetului de 
primire. Accepta fiecare strângere de mână clipind greoi, cu 
liniștea amăgitoare a unui tată nemilos, care își provoacă copiii 
să îi pună răbdarea la încercare. 

Omar Yussef și-a croit drum prin îmbulzeala din club. La 
vederea lui, șeicul și-a coborât sprâncenele negre. 

— Mii de felicitări, preacinstite șeic! a spus Omar Yussef. 

Mâna șeicului Bader era moale când i-a strâns-o Omar Yussef. 
Și-a înclinat capul și i-a urat bun venit în șoaptă. 

— A fost mai mult decât simplul miting politic pe care l-am 
anticipat. Omar Yussef a reţinut mâna șeicului într-a sa și l-a 
tras mai aproape. Este foarte periculos ceea ce aţi făcut. 

— Mă ameninţi, ustaz? 

— Fiţi fără grijă, eu nu sunt decât un profesor de la o școală a 
Naţiunilor Unite, iar pedepsele corporale au fost interzise. 

Șeicul a strâmbat din nas. 

— Pericolul nu se află în afirmaţiile mele. Pericolul zace în 
rândul conducătorilor poporului nostru, care trec cu vederea 
corupţia și sunt lipsiți de decenţă. 

— Nu vă contrazic, a spus Omar Yussef, acoperind cu cealaltă 
mână degetele șeicului. Dar dacă greșiţi... 

— Nu greșesc. 

— ... preţul va fi cumplit. O răbufnire de violenţă. 

— În Sfântul Coran, Alah este numit Înfăptuitorul Dreptăţii. El 
mă va proteja în lupta aceasta. 

Omar Yussef a răsuflat adânc. Era convins că prietenul său 
avea dreptate să îl avertizeze să renunţe la cazul samariteanului 
mort, dar siguranţa dispreţuitoare a șeicului îl întărâta și nu își 
dorea decât să îi dea replica cuvenită. 

— Poate că tocmai în numele lui Alah, Înfăptuitorul Dreptăţii, 
i-aţi cerut lui Sami Jaffari să oprească investigația asupra 
uciderii lui Ishaq, samariteanul? 

Șeicul și-a tras mâna din strânsoare și a dus-o la barbă. 

— Alah este cel care v-a spus despre cele trei sute de 
milioane de dolari aflate în posesia samariteanului mort? 


102 


Omar Yussef și-a smucit bărbia către șeic, tremurând de 
mânie. Of, profesore, nu poți să iţi tii gura, nu-i așa? şi-a zis el. 

Aroganţa de pe chipul șeicului a dispărut. 

— Nu înţeleg despre ce vorbești. 

— Băiatul dumitale, Nouri Awwadi, îl cunoștea pe Ishaq. 
Dumneata l-ai avertizat pe Sami să renunţe la caz. Așa că unde 
sunt cele trei sute de milioane de dolari? Omar Yussef își sugea 
capetele mustăţii. Vezi dacă asta înţelegi, stimate șeic. Fără 
ajutorul lui Alah. 

Șeicul Bader a înghiţit cu greutate și s-a întins pentru a 
strânge mâna altui bărbat venit să îl felicite, care l-a și împins 
ușurel la o parte pe Omar Yussef. 

Acesta a tras aer adânc în piept și a încercat să se calmeze. 
La celălalt capăt al clubului social plin până la refuz l-a găsit pe 
Nouri Awwadi. Tânărul și-a deschis larg braţele groase și l-a 
sărutat de cinci ori pe obraji. Cămașa de nuntă, albă și largă, 
mirosea a transpiraţie din pricina efortului depus încercând să 
își țină calul în frâu cât timp stătuse în piață, dar barba lui 
emana încă aroma lemnului de santal. Mâinile sale mari l-au 
prins pe profesor de umeri. 

— Bun venit, dragă ustaz Abu Ramiz. Ce părere ai despre 
ceremonia nupţială, dragă prietene? 

Râsul lui Omar Yussef s-a auzit ca un scrâșnet cinic. 

— Nu aș fi pierdut-o pentru nimic în lume, a spus el. Îmi plac 
bârfele. 

Awwadi s-a încruntat. 

— Ai auzit vreo bârfă? 

— Șeicul a trâmbițat-o. 

— Nu era bârfă, ustaz. Awwadi s-a aplecat către Omar Yussef. 
Ce ai auzit se bazează pe documente, sunt dovezi adevărate pe 
care le-a obţinut Hamas. 

— De unde? De la cine? 

Awwadi a zâmbit, dar a ridicat un deget ameninţător. 

— Dumneata cercetezi cazul samariteanului mort sau faci 
investigaţii asupra Hamasului? 

— Eu nu sunt poliţist. Oricum, forțele de poliţie nu par prea 
grăbite să investigheze. Sunt doar curios din fire. 

— Crede-mă pe cuvânt, avem dovada. 

— Dacă ar fi să cred fără să cercetez, mi-ar fi fost de ajuns 
cuvântul șeicului. Omar Yussef a pus o mână pe pieptul vânjos 


103 


al lui Awwadi. Nouri, se prea poate ca în lumea arabă să nu ai 
nevoie de dovezi pentru a acuza pe cineva, dar în cazul acesta 
acuzaţia este atât de scandaloasă, încât este nevoie de ceva 
dovezi. 

Awwadi a fluturat din mână, nepăsător. 

— Toată lumea știe de ce a murit Bătrânul. 

— Ba nu, toată lumea are câte o teorie. Nimeni nu știe de cea 
murit cu adevărat. 

Awwadi l-a luat de mână pe Omar Yussef și l-a condus prin 
mulțime. l-a spus ceva în șoaptă unui bărbat robust, cu barbă, 
care stătea lângă ușă și pe care Omar Yussef l-a recunoscut ca 
fiind unul dintre insurgenții pe care îi văzuse la moschee, sărind 
în ajutorul șeicului. Bărbatul i-a înmânat lui Awwadi un M-16 și l- 
a fixat pe Omar Yussef cu o privire lipsită de expresie. 

Afară, câţiva băieţi loveau cu o minge de fotbal obloanele 
magazinului de legume în fața căruia stătuse Omar Yussef în 
timpul ceremoniei. Soarele era la zenit, dar un vânt aspru vuia 
dinspre munte și învolbura steagurile verzi de pe turnul cu ceas. 
Obloanele de metal zdrăngăneau, iar mingea de fotbal a ricoșat 
în baliga de cal din faţa estradei, făcându-i să râdă pe băieți. 
Unul dintre ei a dirijat mingea înapoi în piață, apoi a șutat-o cu 
putere. Prietenii lui s-au tăvălit pe jos de râs văzând cum a 
țâșnit bălegarul de pe minge pe chipul băiatului. Omar Yussef a 
coborât treptele din faţa clubului social pe urmele lui Awwadi. 

— Eu sunt cel care a obţinut dovezile pentru șeic, i-a spus 
Awwadi, încet. 

— Cum? 

— În numele organizaţiei Hamas, am obţinut dosare care 
conţineau informaţii despre mârșăviile celor de la vârful 
partidului Fatah. Awwadi a aruncat o privire în jur și și-a aranjat 
arma pe piept. Dumneata ești prieten cu Sami Jaffari. El face 
parte din Fatah, dar până acum s-a dovedit destul de cinstit. 
Restul sunt niște escroci. Să nu ai încredere în ei. Și mai ales să 
nu pleci urechea la ce ţi se spune despre mine. 

— De la cine ai cumpărat dosarele? De unde știi că 
informaţiile sunt adevărate? 

— Le am de la un tip din Fatah. Mi le-a dat, pentru că este la 
fel ca toți ceilalţi, nu îi pasă decât de ceea ce vrea el, iar partidul 
poate să se ducă la dracu'. 


104 


— Ar putea fi o acțiune de dezinformare, a spus Omar Yussef, 
punându-și braţele în jurul trupului, pentru a se apăra de vântul 
rece. 

— De ce ar planta informaţii care să le creeze o imagine 
proastă lor și fostului lor lider? Awwadi l-a luat de mână pe Omar 
Yussef și l-a condus pe aleea de lângă clubul social, la adăpost 
de vânt. Ustaz, majoritatea informaţiilor pe care le-am obţinut 
proveneau din arhiva Bătrânului. Avea dosare cu toate ticăloșiile 
comise de cei din jur, astfel încât dacă vreunul devenea prea 
iubit sau încerca să îl înfrunte, îl punea la respect prin șantaj. 

— Dar informaţia despre boala președintelui - asta nu de la el 
a venit. 

— Acesta a fost un cadou din partea celui cu care am încheiat 
tranzacţia. 

Ușa metalică a clubului social s-a deschis. Vântul a împins-o și 
a izbit-o de perete cu un zgomot puternic. Awwadi s-a adâncit în 
întunericul aleii, trăgându-l pe Omar Yussef după el. Khamis 
Zeydan a apărut pe trepte și și-a aprins o ţigară. S-a scărpinat în 
cap și a strigat pe cineva dinăuntru. Sami a ieșit și el și 
împreună s-au îndreptat spre partea mai nouă a orașului. 

Omar Yussef l-a privit pe Khamis Zeydan care se îndepărta în 
grabă, cu capul între umeri pentru a se apăra de vânt. Piciorul 
stâng îi șchiopăta. / s-a agravat diabetul, şi-a zis Omar Yussef. 

— Generalul de brigadă Khamis Zeydan este cel care îl 
însoțește pe prietenul dumitale, Sami. Zeydan îţi este și el 
prieten? a murmurat Awwadi. 

Omar Yussef a întors capul către tânărul mire. 

— Ai un dosar cu informaţii și despre el? 

Awwadi a încuviinţat din cap. 

— Vrei să îl citești? 

— Vreau să îl distrug, a spus Omar Yussef. 

— Credeam că sunteţi specialist în istorie. Acestea sunt 
arhivele neoficiale ale vieţii politice din Palestina. 

— Miros urât. 

— Așa miroase politica palestiniană. 

— Avea și Ishaq dosar? 

Awwadi a plescăit din limbă în semn că nu. 

Imi dau seama că nimic din ce mi-ar spune omul acesta 
despre informațiile cuprinse în dosare nu m-ar surprinde, se 
gândea Omar Yussef. Despre ce ar putea fi vorba? Hotii, violuri, 


105 


corupție? Crime? Îi cred în stare de orice ticăloșie pe cei care 
conduc poporul palestinian. 

— Nu sunt niște simple documente istorice, a spus el. Ar 
putea schimba viitorul. L-ar putea face mai sângeros, pornind un 
război civil între Fatah și Hamas. 

— Suntem în plin război civil și acum. Unul de lungă durată, 
cu ceva pauze, ca să ne putem preface că nu este vina noastră. 
Dar, cu toate astea, este un război. Awwadi a venit mai aproape. 
Ar trebui să cunoști adevărul despre cei din Fatah care ne-au 
condus atâta vreme. Despre lucrurile reprobabile pe care le-au 
făcut. Ajutoarele de miliarde de dolari primite de poporul nostru 
au fost risipite. Uită-te la orașul acesta. Nu avem niciun teatru. 
Nicio sală de cinema. In schimb, întregul oraș este un circ. 
Mulțumită oamenilor ale căror nume se regăsesc în dosarele 
obținute de mine. 

Conducerea Băncii Mondiale este pe cale de a ajunge la 
aceeași concluzie, şi-a zis Omar Yussef. Dar de ce oare în 
Orientul Mijlociu nedreptățile nu pot fi îndreptate decât prin 
violență? 

— Cât ai plătit pentru dosare? 

Awwadi a scuturat din cap. 

— Un milion de dinari? Omar Yussef a făcut un pas către 
bărbatul cel vânjos. Ce crezi că se va întâmpla cu banii pe care 
i-ai dat? Acum faci și tu parte din corupţia instaurată de Fatah, 
nu înţelegi? 

Ochii lui Awwadi s-au întunecat de mânie. 

— Nu le-am dat niciun ban. Am făcut un schimb. Le-am dat 
Pergamentul Abisha. 

— Dar samaritenii mi-au arătat pergamentul ieri. Cine l-a 
înapoiat? 

— Eu le-am dat pergamentul samaritenilor. Sunt și samariteni 
care fac parte din Fatah. Unul din ei mi-a dat dosarele cu 
informații. 

— Ishaq, a spus Omar Yussef. 

Awwadi a răsuflat. Omar Yussef a simţit miros de usturoi în 
respiraţia tânărului. 

— Ai furat Pergamentul Abisha de la sinagogă. Apoi l-ai 
returnat în schimbul dosarelor, a spus Omar Yussef. 

— Dacă zici dumneata. 

— Cum a ajuns Ishaq în posesia acestor dosare? 


106 


— Erau dosarele Bătrânului. După moartea lui, m-am gândit 
că Ishaq ar putea să pună mâna pe ele. Dacă nu le avea el, 
atunci se aflau în posesia prietenului său, Kanaan, care făcea 
orice îi cerea Ishaq. Așa că am furat Abisha și l-am silit să îmi 
dea dosarele în schimbul pergamentului sfânt al poporului său. 
A fost o afacere bună. 

— Crezi? Omar Yussef și-a mângâiat mustata cu degetul mare 
și arătător. Ishaq deținea și informaţii despre conturile secrete 
ale Bătrânului. Fără îndoială se temea că cei ca tine vor încerca 
să dea de urma acelor bani. Așa că ţi-a oferit dosarele cu 
informaţii secrete ca să te deruteze și să nu afli de bani. 

— Informațiile acestea sunt foarte preţioase. Am făcut o 
afacere bună. 

— Merită trei sute de milioane de dolari? 

Awwadi a gemut, ca și cum ar fi primit un pumn în stomac. 

— Atâta a pus deoparte Ishaq pentru Bătrân. Ti-a aruncat praf 
în ochi și acum altcineva o să pună mâna pe bani. Poate sunt 
deja în posesia cuiva din Fatah. Cu o asemenea sumă se pot 
cumpăra destule arme ca să șteargă Hamasul de pe faţa 
pământului. 

Awwadi s-a scărpinat nervos în cap. 

Omar Yussef și-a mijit ochii. 

— Dar Amin Kanaan are dosar? Sau soţia lui, Liana? 

— Nu, einu au. 

— De ce? 

— Poate pentru că sunt cinstiţi? a rostit Awwadi pe un ton 
batjocoritor. 

Oare cum ar arăta dosarul meu, dacă s-ar strădui cineva să îl 
întocmească? se întreba Omar Yussef. Am stat o vreme în 
închisoare când eram tânăr. Pot să explic de ce, desigur, dar pe 
hârtie s-ar vedea numai datele seci și incriminatoare, care m-ar 
face să par un infractor. Ar mai fi și perioada în care beam și 
toate lucrurile pe care le făceam când eram beat și pe care nici 
măcar nu mi le mai amintesc. Dosarele de acest fel nu îti spun 
nimic adevărat despre un om. Nu fac decât să il mânjească cu 
mizerie. 

— Cel care a păcătuit ar trebui să aibă prilejul de a se spăla 
de păcate, a spus Omar Yussef. Unul dintre înțelepţii noștri arabi 
scria undeva că cel care dorește să își purifice sufletul nu o 


107 


poate face într-o singură zi de rugăciune și nici nu poate ocoli 
căderea în păcat printr-un singur act de rebeliune. 

— Am citit și eu Ghazali, ustaz, dar dumneata omiţi ceva. 
Concluzia lui era că o zi în care ocolești neprihănirea duce lao a 
doua și, astfel, sufletul decade puţin câte puţin. Awwadi a ridicat 
degetul arătător. Dosarul lui Khamis Zeydan nu a ajuns atât de 
gros după o singură zi de păcătuire. 

— Taci. Este prietenul meu. 

— Poate că nu știi destule despre el încât să poţi hotărî dacă 
să îi fii sau nu prieten. Adevăratul Khamis Zeydan este cel din 
dosar, nu omul pe care îl consideri prieten. 

— Unde sunt dosarele? 

Awwadi a ridicat bărbia și a dat din cap. A făcut un pas pe 
lângă Omar Yussef pentru a se întoarce înăuntru, la nuntă. 
Mișcarea i-a amintit lui Omar Yussef de felul în care Awwadi îl 
împiedicase să se uite spre pivniţa din fundul grajdului, la 
Palatul Tougan. Nu arme ai depozitat tu în pivniță, i-a zis el în 
gând. Ai ascuns dosarele acolo, nu-i așa? 

Urcând treptele clubului social, Awwadi a avut o ezitare. 

— Ne vedem mâine dimineaţă la baia turcească, a strigat el. 

Omar Yussef a văzut că tânărului îi părea rău de 
neînțelegerea intervenită între ei. A încuviinţat și i-a făcut semn 
cu mâna. A așteptat ca Awwadi să intre în sală, apoi a pătruns în 
casbah. 


108 


e Capitolul 14 


Omar Yussef a mers pe același drum pe care îl urmase 
împreună cu Awwadi, străbătând aleile boltite, până ce a simţit 
din nou în nări duhoarea canalizării din Yasmina. Populaţia din 
casbah gravitase către nunta Hamas, iar pasajele păreau mai 
pustii ca niciodată. A recunoscut dugheana cu mirodenii a 
familiei Mareh, în pragul căreia îl înfruntase cu privirea Awwadi 
pe tânărul în salopetă albastră. Deși ușa era încuiată, dinspre o 
fereastră de la demisol se auzea zumzetul vibrant al râșniţelor 
electrice, iar aerul nopţii era acoperit cu un nor cenușiu de 
pudră de nucșoară. Omar Yussef s-a oprit să adulmece aromele. 
Respirând aerul încărcat, și-a amintit de miile de cafele rafinate, 
aromate cu mirodeniile acestea și băute împreună cu bunii săi 
prieteni. Apoi și-a amintit că simţise același miros în respiraţia 
bătăușului mascat care îl lovise peste obraz și a privit de-a 
lungul aleii, către colț, întrebându-se dacă nu cumva îl așteaptă 
acolo. 

A luat-o la dreapta și a coborât către Palatul Tougan. 

Ishaq a stat alături de Bătrân până la sfârșit, când acesta a 
murit în Europa, se gândea el. Poate Ishaq știa de ce boală a 
murit președintele. Nu cumva a fost ucis de cineva din Fatah 
pentru că le-a dezvăluit aceste informații celor din Hamas? 

La capătul aleii în pantă, s-a oprit. Era convins că Palatul 
Touqan era acolo, dar ajunsese la capătul aleii și încă nu vedea 
poarta înaltă a vechiului conac. S-a întors pe același drum și a 
luat-o la dreapta, presupunând că locuinţa lui Awwadi se află pe 
următoarea stradă paralelă, dar aleea urca diagonal, pe deal. Și- 
a blestemat simțul orientării. Trebuia să ajungă la Palatul 
Touqan și să examineze pivniţa înainte ca Awwadi să plece de la 
petrecerea de nuntă. Avea la dispoziţie puţin mai mult de o oră. 
Probabil va avea multe dosare de cercetat în ascunzătoarea lui 
Awwadi, dacă intuiţia lui era corectă. Lui Omar Yussef puţin îi 
păsa de liderii Fatah și, oricum, nu putea distruge toate 
dosarele, chiar dacă reușea să dea de urma lor, fără să 
stârnească mânia celor din Hamas. Dar voia să îl apere pe 
Khamis Zeydan, să îi găsească dosarul și să scape de el. 


109 


Uită-te la tine, cum alergi ca un şobolan într-un labirint, și-a 
zis el, uitându-se la ceas. Timpul trece și tu îl pierzi bătând 
drumurile astea vechi. 

Era convins că palatul se află mai jos, așa că a luat-o pe o 
alee mai îngustă și a coborât câteva trepte. A adulmecat aerul. 
Mirosul de canal se simţea mai puţin aici. Oare greșise drumul și 
ieșise cu totul din Yasmina? 

A ajuns în capătul unor trepte care coborau până sub o boltă 
învechită și a observat capitelul unei coloane romane 
încorporate în baza zidului. Era atât de mâncat de vreme încât 
cu greu mai putea fi recunoscut. Omar Yussef s-a aplecat pentru 
a-i atinge suprafaţa aspră și noduroasă. 

Ceva a biciuit aerul de deasupra capului său și a lovit zidul cu 
un șuierat brusc. Cu mâna sprijinită încă de pietrele străvechi, a 
privit în spatele său. A fost un glonț, și-a zis în gând. Unde am 
nimerit oare? 

Când s-a ridicat, un alt glonţ a spart o bucată din capitelul 
roman, pulverizându-i praf pe pantofi. A auzit pași care se 
apropiau în grabă pe aleea din spatele său. O singură pereche 
de ghete, şi-a zis. Nu am nimerit în mijlocul unui schimb de 
focuri. Mă urmăreşte cineva. 

Dinspre alee s-a auzit un foc de armă. Printre umbrele serii, 
Omar Yussef a văzut flacăra portocalie de la gura ţevii și s-a 
aruncat în dreapta. A aterizat pe scări și s-a rostogolit în 
întuneric, apărându-și capul cu o mână, iar în cealaltă ţinându-și 
strâns ochelarii. 

În cădere, și-a menţinut o postură rigidă. Va fi plin de vânătăi, 
dar atâta timp cât nu îi permite trupului să se încovoaie, nu își 
va rupe nimic. S-a oprit izbindu-se de o cutie cu oase de pui 
aflate în putrefacție, cât pe ce să lovească o pisică, dar aceasta 
a fugit speriată. A rămas întins la pământ, gemând, până ce l-a 
auzit pe urmăritor înaintând pe alee, către scări. A împins cutia 
în mijlocul pasajului, a pipăit cu înfrigurare zidul și a dat colţul. 
Printr-o arcadă din faţă a văzut o lumină, spre care a pornit 
șchiopătând. i 

Când a ieșit la lumină, se afla în souk-ul pustiu. In oricare altă 
zi ar fi fost în siguranţă aici, în mijlocul mulțimii, dar acum toți 
proprietarii își închiseseră magazinele, pentru a participa la 
nunta cea mare. În spate, a auzit cum cineva se împiedică de 
cutia cu resturi de pui și înjură. 


110 


Peste drum, un gard de fier împrejmuia câteva morminte 
vechi. O clădire fusese ridicată în spatele mormintelor și 
deasupra lor, dar zidul de lângă gard era doar un morman de 
cărămizi sparte. Probabil pe acolo intraseră israelienii într-unul 
din raidurile lor nocturne, făcând o spărtură în zid, pentru a 
căuta arme ascunse în spatele mormintelor. Pe acolo s-a 
strecurat Omar Yussef. 

Impiedicându-se de o cărămidă căzută, s-a sprijinit cu mâinile 
de cel mai apropiat mormânt. Suprafaţa lespezii avea aspect de 
coajă de portocală. S-a târât în spatele ei și s-a lăsat pe vine, cu 
fața lipită de dreptunghiul decorativ în care era dăltuit un verset 
din Coran, în maiestuoasa caligrafie thu/uth. Şi-a trecut degetele 
peste text și a remarcat numele Touqan gravat pe piatra de 
calcar. Este mormântul unui om bogat care locuia pe vremuri în 
palatul unde locuiește acum Awwadi, şi-a zis el. 

Omar Yussef a țintuit cu privirile piatra, până ce chipul 
cadavrului dinăuntru părea că sclipește de dincolo de ea. Te rog, 
nu face niciun zgomot, i-a spus cadavrului. fti iert toate păcatele 
comise cu secole în urmă, dacă nu mă dai de gol acum. 

A auzit pași traversând souk-ul în fugă. Șchiopătând. Probabil 
din cauza căzăturii pricinuite de cutia de gunoi, și-a zis. A 
încercat să îi imite pe morţii care zăceau sub lespezi și care îl 
îndatorau cu tăcerea lor. 

Pașii s-au oprit în dreptul gardului de fier. Omar Yussef a auzit 
respiraţia grea a unui bărbat. | s-a părut că simte miros de 
nucșoară și i-a revenit în minte respirația omului care îl plesnise 
peste obraz. Gardul metalic a scârțâit. /ntră, și-a zis el, dar apoi 
a auzit pașii îndepărtându-se prin souk. 

La o oarecare distanţă s-a deschis o ușă, izbind un perete, iar 
în stradă s-au revărsat glasuri voioase. Omar Yussef l-a auzit pe 
urmăritorul său înjurând în barbă și întorcându-se în casbah. 

Omar Yussef s-a lăsat la pământ, cu spatele lipit de 
mormântul Touqan și a răsuflat cu disperare, ca un înotător care 
iese la suprafață după mult timp petrecut în apă. A închis ochii 
și s-a cutremurat. Oricine ar fi, m-a văzut vorbind cu Nouri 
Awwadli. Orice aș şti eu despre dosarele cu informații secrete 
sau despre moartea lui Ishaq, omul acesta bănuiește probabil că 
știu mai multe. Va încerca din nou să mă ucidă. 

Un vânt puternic bătea prin casbah, iar soarele serii s-a lăsat 
dincolo de Garizim. Dinspre vechile morminte venea o umezeală 


111 


grea. Era prea târziu să se mai întoarcă la Palatul Touqan și să 
caute dosarele. Omar Yussef s-a cățărat peste dărâmături, a 
coborât în souk și s-a îndepărtat în grabă, pășind peste dalele 
vechi de piatră. 


112 


e Capitolul 15 


Lui Omar Yussef nu îi plăcea mâncarea de la restaurant. 
Bănuia că bucătarii profesioniști își păcălesc clienţii adăugând 
grăsime sau prea multă sare la mâncăruri, în loc să respecte 
rețetele tradiționale. 
Anticipând asemenea mâncăruri de mâna a doua la restaurantul 
hotelului, aștepta îmbufnat la fereastra camerei sale, bătând cu 
un deget în cartea pe care încerca să o citească, în vreme ce 
Maryam se îmbrăca pentru cină. 

Lumini albastre singuratice punctau dealul din față. Locuitorii 
din Nablus mâncaseră devreme și se duseseră la culcare, lăsând 
străzile partizanilor și patrulelor israeliene. Sí celui care a 
încercat să mă ucidă. 

Liniştea din faţa ferestrei îi părea amăgitoare lui Omar Yussef, 
ca tăcerea unui mort. Un mort pare nemișcat, şi-a zis el, dar 
seninătatea morții este numai o mască a putrefacției neostoite a 
cărnii. Aș fi spus că trupul lui Ishaq era lipsit de viată când l-am 
inspectat, sus, pe vârful muntelui. În realitate, era devorat de 
nenumărate organisme microscopice ingrozitoare. lar peisajul 
acesta liniștit este străbătut de viermi la fel de distrugători ca 
aceia care mănâncă un cadavru în putrefacție. Şi-a încleștat 
mâinile, îngrijorat. Dacă aș vorbi încă o dată cu americanca, 
poate mi-aș face o idee mai clară despre motivul pentru care a 
fost ucis Ishaq. Aș putea să îi îndrept pașii către bani, fără să mă 
implic direct. Fără să mai risc. 

— Sper că bucătarul de la hotelul acesta nu ţine prea mult pe 
grătar shish tawouk. Maryam a ieșit din baie, strecurându-și un 
cercel mic de aur în lobul urechii. Restaurantele astea 
întotdeauna strică puiul și ești nevoit să îneci mâncarea în suc 
de lămâie ca să îi dai un pic de savoare. 

Omar Yussef a râs. 

— Data viitoare când mai mergem undeva, o să închiriez o 
cameră de hotel cu o bucătărie numai pentru tine, a spus. In 
felul acesta, vom putea să ocolim restaurantele. 

Maryam a tras pe ea ojachetă neagră, de lână. 


113 


— Omar, angajaţii acestor restaurante își bat joc de mâncare. 
Nu iubesc nici mâncarea pe care o prepară, nici pe oamenii care 
o vor mânca. 

Omar Yussef a observat că Maryam îi atârnase cămașa cu 
mâneci scurte pe bara perdelei de la duș, umedă pe piept, acolo 
unde îi frecase pata de hummus. Mâncarea de la bufetul lui Abu 
Alam fusese bună, chiar dacă pe Maryam o jignise faptul că a 
mâncat din mâna altcuiva. Poate nu ar trebui să se grăbească 
să condamne mâncarea de la restaurant. 

— Draga mea, cina din seara asta ar putea să nu fie chiar atât 
de proastă. 

Soţia lui a ridicat un deget dojenitor. 

— Da, poate va fi la fel de bună ca hummusul pe care l-ai 
mâncat în casban. 

Omar Yussef și-a simţit gura uscată, ca puiul gătit prea mult, 
cu care își închipuia că se va îneca în scurt timp. Îmi poate citi 
gândurile, s-a întrebat el, sau conștiința încărcată? 

— O să gust din salate, a spus Maryam, și dacă mi se pare că 
nu sunt pregătite așa cum trebuie, nici nu mă ating de felul 
principal. 

S-a încruntat, a ridicat o mână și a inspectat vânătaia verzuie 
de pe mâna lui. 

— Vânătaia asta o ai de când ai căzut, după ce te-a lovit 
nemernicul ăla? 

Omar Yussef spera că puterea soţiei sale de a-i citi gândurile 
avea o limită. 

— Cu siguranţă, a spus el. 

Și-a tras mâna. Il durea tot corpul de când se rostogolise pe 
trepte, dar nu voia să o alarmeze pe Maryam. 

— Tot nu înţeleg de ce voiau să îi facă rău lui Sami. 

— El este poliţist. Ei sunt infractori. 

— Sunt mândră de tine că ai încercat să îi oprești. 

Omar Yussef a pus cartea pe masa de toaletă. Încercase să 
recitească câteva poezii ale unui vestit scriitor din Nablus, dar 
cartea îl iritase. Poetul atingea un ton eroic care i se părea la fel 
de fals ca melodrama din glasul unui crainic de știri. Poemele 
ridicau în slăvi oameni care ar fi trebuit să fie readuși cu 
picioarele pe pământ în loc să își sacrifice viața fără rost. La noi 
nici măcar artiștii nu sunt în stare să ne spună adevărul, și-a zis 


114 


el. Nu-i de mirare atunci că politicienilor li se pare atât de ușor 
să mintă. 

— Cobor să beau o cafeluță până te îmbraci tu, Maryam, a 
spus el. O să mă relaxeze. g 

— Sigur, dragul meu, a spus ea, clipind des. Imi aranjez părul 
și vin Și eu. 

Omar Yussef i-a zâmbit soţiei sale. În spatele hainelor negre, 
pielea îi părea cenușie, deși în realitate era galben-maronie, ca 
pulpa vinetei. Clipea des când i se vorbea, o idiosincrazie 
căpătată în timpul Intifadei. Lui îi era teamă că ar putea fi din 
cauza emoţiilor excesive, a grijilor nerostite pentru viaţa familiei 
sale în mijlocul violenţelor din Betleem. Poate că este numai 
surprinsă să fie încă în viață, după tot ce a indurat orașul nostru, 
și-a zis el. 

Maryam s-a întors în baia cea mică. 

— Îmi fac griji pentru Zuheir, a spus ea încet, în timp ce Omar 
Yussef apăsa pe clanţă ca să iasă din cameră. 

A luat mâna de pe clanţă. 

— Pentru că a devenit habotnic? 

Maryam și-a întors brusc faţa către soțul ei. 

— Pentru că este numai piele și os. Nu mănâncă bine. 

— De vină sunt hainele alea tâmpite pe care le poartă, îl fac 
să arate ca un cioban saudit, a spus Omar Yussef. Sau poate 
pentru că postește de două ori pe săptămână, ca un bun 
musulman. 

— Omar, nu critica băiatul. Este încăpățânat, ca tine. Dacă îi 
spui că a luat-o pe un drum greșit, nu faci decât să-l îndărjești. 

S-a aplecat spre oglinda din baie și, cu ajutorul a două 
degete, s-a jucat cu pielea lăsată de la colţurile gurii. 

— Maryam, pleacă din fața oglinzii, i-a spus Omar Yussef. 
Când te examinezi în felul acesta, îmi amintesc cât de rău arată 
propria mea reflexie în oglindă. De ce te arăţi atât de nemiloasă 
față de sărmanul tău soţ? 

Maryam i-a răsucit în joacă nasturii hainei și i-a periat 
reverele. 

— Nu îţi face griji, a spus ea. Ești elegant, ca întotdeauna. 

Nu era adevărat că, aflat în faţa oglinzii, Omar Yussef se 
privea cu un ochi critic. Vedea încă urmele tânărului chipeș care 
fusese odată. Ba chiar își imagina că este mai puţin chel decât 
în realitate și că mustața sură îi dă un aer de gravitate 


115 


masculină. Dar în seara aceea se îndoia de el însuși. Oglinda i-ar 
putea reflecta ochii adânciţi în orbite, pleoapele grele și ridurile 
noi, apărute ca niște cicatrice la colțurile gurii. ` 

A sărutat-o pe soția sa pe frunte și a deschis ușa. In timp ce el 
ieșea, ea s-a întins după peria de păr. 

Oglinda din lift îl provoca. A văzut cu coada ochiului un chip 
pământiu, brăzdat de umbre adânci, cenușii. Și-a întors repede 
privirea către luminile fluorescente care pâlpâiau în tavan și a 
tinut-o acolo până s-au deschis ușile liftului în holul hotelului și a 
putut să scape de reflexia sa. 

Jamie King stătea în mijlocul holului, cu mâinile încleștate în 
faţă. Ochii ei cercetau încăperea, de parcă ar fi așteptat pe 
cineva. Avea părul roșcat lăsat pe spate, iar Omar Yussef îi 
admira volumul. A luat o hotărâre bruscă și nu s-a mai simţit 
atât de descurajat. Trebuie să îi vorbesc înainte să sosească 
Maryam, şi-a zis. Când s-a apropiat de ea, femeia și-a îndreptat 
jacheta, a zâmbit și a întins o mână hotărâtă, pentru a-l saluta. 

— Sper că nu te deranjez, a spus el. 

— Nu, de fapt eu... 

— Jamie, vreau să continuăm discuţia despre Ishaq, 
samariteanul, i-a spus Omar Yussef, venind mai aproape de ea. 
Ishaq era foarte tânăr pentru a se ocupa de conturile secrete ale 
Bătrânului, nu-i așa? 

— Președintele nu avea încredere în mulți oameni, a spus 
King, mângâindu-și firele subţiri de păr de lângă ureche. Cei 
care mi-au vorbit prima dată despre Ishaq au folosit toţi aceeași 
expresie: „Ishaq era ca un fiu pentru Bătrân.” Dar nu exclud 
posibilitatea ca președintele că îl fi avut cu ceva la mână pe 
Ishaq. 

— Vreun secret rușinos? Homosexualitatea lui, și-a zis Omar 
Yussef. 

— Ceva care i-ar fi conferit puteri asupra lui. Astfel încât, dacă 
Ishaq ar fi încercat vreodată să șterpelească din bani, 
preşedintele i-ar fi putut distruge familia. 

— A plecat la Paris împreună cu președintele, când Bătrânul 
era pe moarte, a spus Omar Yussef. După ce președintele a 
murit, Ishaq ar fi putut păstra toţi banii. 

Americanca și-a înclinat capul către Omar Yussef. 

— Asta dacă nu cumva îi cunoștea cineva secretul și îl putea 
șantaja. 


116 


— În cazul acesta, de ce să se întoarcă în Palestina? Se 
arunca drept în braţele celor care îl șantajau. Omar Yussef a 
clătinat din cap. Ce crezi că s-a întâmplat cu banii? 

— Nu am interceptat nicio tranzacţie de dată recentă care să 
indice că banii ar fi fost mutaţi. Presupun că Ishaq se afla încă în 
posesia conturilor secrete când a fost ucis. 

— Unde crezi că sunt banii? 

— Banii recuperaţi până acum erau în conturi din Belize, 
Bahamas, Panama, locuri de genul ăsta. Mai sunt și investiţii în 
companii din lumea largă. Companii telefonice din Libia, firme 
care se ocupă cu distribuţia de alimente în Arabia Saudită, tot 
felul de întreprinderi. Dar cei mai mulţi se aflau în conturi ușor 
de accesat, pentru a plăti pentru lucrurile de care președintele 
avea nevoie rapid. Eu voi continua să încerc să dau de urma 
banilor, investigatorii mei sunt la Geneva urmărind anumite 
piste. Dar sunt îngrijorată. Dacă Ishaq a fost ucis pentru 
informaţiile privitoare la aceste conturi, le vor goli înainte să 
ajung eu la ele. 

— Indiferent de ceea ce descoperi, mă ţii și pe mine la curent? 
i-a șoptit Omar Yussef. Te-ar ajuta să te consulți cu cineva care 
cunoaște cultura locului. 

Jamie King i-a adresat un zâmbet politicos, pe care Omar 
Yussef îl cunoștea prea bine după anii de muncă alături de 
străinii de la ONU. Wu are rost să aștept un telefon din partea ei, 
și-a zis. 

Liftul a scos același sunet electronic. Când s-au deschis ușile, 
Maryam era cu ochii în oglindă, trăgându-se de pungile de sub 
ochi, iar Nadia o imita pe bunica ei și chicotea. Fata a traversat 
în grabă holul, zâmbind către Jamie King. 

— Bunicule, am invitat-o pe domnișoara King să ia cina cu noi, 
a spus ea. 

Omar Yussef și-a dus degetele la mustață, încercând să își 
ascundă surprinderea. 

— Ai de gând să vorbeşti cu dumneaei toată seara despre 
cartea ta, Nadia? 

Fata a clătinat din cap. 

— Nu dezvălui nimic despre carte, a spus ea. Va trebui să 
ghicești cine este criminalul. 

Jamie King a dat mâna cu Maryam. 


117 


— Nadia mi-a spus că mâncarea din seara asta va fi cu mult 
mai proastă decât cea care se gătește în casa dumitale, Umm 
Ramiz, a spus ea. 

Maryam a sărutat-o pe Nadia. Omar Yussef vedea cum chipul 
obosit i se lumina de plăcere când își ţinea în brațe nepoata. Nu 
putea să nu se gândească la soţia sa ca la o femeie simplă, ale 
cărei plăceri se situau toate în zona familială, domestică, care 
face de obicei deliciul femeilor. Cu toate astea, era deseori 
convins că se regăseau în caracterul ei aspecte sofisticate, 
despre care el habar nu avea. l-ar fi plăcut să îi poată citi toate 
secretele, dacă s-ar fi găsit un dosar cu informaţii despre ea 
printre cele procurate de Awwadi pentru Hamas. 

In sala de mese, Nadia i-a văzut pe tatăl ei, Ramiz, și pe 
unchiul ei, Zuheir, la fereastră și s-a îndreptat spre ei. Maryam s- 
a oprit ca să vorbească cu o femeie de la masa alăturată, unde 
alți prieteni de-ai părinţilor lui Sami, din Betleem, mâncau 
frigărui de miel și pui. 

Omar Yussef i-a salutat pe cei din Betleem cu glume despre 
minunea de a o vedea pe Maryam într-un restaurant, apoi s-a 
așezat lângă soţia sa. Ramiz a mângâiat părul lung și drept al 
fiicei sale și i-a șoptit ceva. Au râs amândoi, iar lui Ramiz i-au 
tremurat obrajii durdulii. Zuheir strângea în mână un pahar cu 
apă și se zgâia la urmele de ţigară de pe faţa albă de masă. 
Chelnerul a venit cu o tavă mare pe care erau tot felul de salate. 
Le-a așezat pe masă. 

Ishaq și-a închipuit că va fi liber după moartea președintelui, 
și-a zis Omar Yussef. A renunţat la siguranța din Franța pentru 
satul de pe Muntele Garizim ca să fie împreună cu soţia și tatăl 
său adoptiv. Credea că președintele îi luase secretul cu el în 
mormânt. Dar cineva cunoștea secretul rușinos al lui Ishaq și s-a 
folosit de el. Să fi fost Nouri Awwadi? El îi spusese lui Omar 
Yussef că Ishaq era homosexual. Tot el reușise să obţină 
dosarele cu informaţii secrete de la Ishaq. Poate că el îi 
omorâse, totuși. Oare îi smulsese lui Ishaq și date despre 
conturile secrete ale președintelui, sub ameninţarea șantajului? 
Se poate ca Awwadi să-mi fi spus de dosarele cu informații 
secrete despre cei din Fatah ca să mă facă să cred că asta este 
tot ce a primit de la Ishaq. Omar Yussef a frământat între degete 
o mică ruptură din faţa de masă. Dar când i-am spus lui Awwadi 
că milioanele președintelui se aflau în mâinile lui Ishaq, a părut 


118 


extrem de surprins. Dacă nu cumva este un actor foarte 
convingător, atunci banii nu se află la el. Nu încă. 

Sami și Meisoun au traversat sala de mese. Ea își ţinea 
mâinile împreunate, într-o atitudine sfioasă. Li se permitea să se 
arate în public împreună înainte de nuntă, dar să se comporte 
cu reținere. Sami s-a oprit la masa de lângă cea a lui Omar 
Yussef, pentru a-și saluta prietenii de familie, zâmbind timid 
când ei au făcut glume pe seama brațului său în ghips. A 
surprins privirea lui Omar Yussef și zâmbetul i-a pierit. 
Profesorul a întors capul. Meisoun a sărutat-o pe Maryam. In 
timp ce îi dădea Nadiei o îmbrăţișare, a cântărit-o pe Jamie King 
din priviri și i s-a adresat lui Omar Yussef. 

— Așa carevasăzică, ustaz, se pare că am fost degradată la 
rangul de a treia soţie. 

Chipul lui Omar Yussef s-a îmbujorat. 

Sami s-a aplecat să îi sărute pe Ramiz și pe Zuheir, mormăind 
o urare de bun venit abia auzită. S-a așezat lângă ei, aplecat, cu 
ochii aţintiţi asupra feţei de masă și braţul rupt ascuns sub 
tăblia mesei. 

Bietului băiat îi este rușine că nu lucrează la cazul Ishaq, şi-a 
zis Omar Yussef. 

Maryam a lăsat să cadă o bucăţică crocantă de pita pe 
farfurie, a plescăit din limbă și și-a încrucișat braţele. 

— laurtul din huwarna este prea apos, a spus ea în engleză. 

King s-a aplecat deasupra farfurioarelor înșirate pe masă. 

— Care din salate este aceea? 

Maryam i-a arătat un bol mic cu iaurt simplu, punctat de 
seminţe mici, închise la culoare. 

— Tot ce ai de făcut este să speli seminţele de muștar și să le 
pui în iaurt. Cât de greu poate să fie? Și nu au adăugat niciun 
strop de mentă. Voia să pară nemulțumită, dar își putea reprima 
un zâmbet provocat de faptul că îi vorbea unui străin despre 
bucătăria locului. Eu pun întotdeauna mentă proaspătă în 
huwarna chiar înainte de a o servi, ca să îi dea o aromă în plus. 

Omar Yussef a adunat sos de iaurt cu o bucată de pâine, pe 
care a ronţăit-o apoi în gură. 

— Nu o băga în seamă, Jamie, a spus el. Este foarte bun. 

Maryam i-a aruncat o privire furioasă. 

— Dar sigur, nu este la fel de bun ca cel pe care îl faci tu, 
draga mea, a spus el în engleză. Apoi a continuat în arabă. 


119 


Nadia, spune-i bunicii tale că va muri de foame în Nablus dacă 
refuză să mănânce mâncarea proastă din restaurantul ăsta. 

Maryam a luat de pe masă un vas cu verdeţuri și a pus câteva 
linguri pe farfuria lui Jamie. 

— Încearcă asta, Jamie. Este jarjeer. O mâncare tradiţională 
palestiniană. Este făcută dintr-o plantă care în engleză cred că 
se numește „arugula”. Pentru a face salata, se adaugă suc de 
lămâie și condimentul acesta măcinat, de culoare purpurie, 
căruia noi îi spunem sumac. Nu știu cum i se spune în engleză. 

King a gustat, iar pe chip i s-a citit încântarea. 

— Are un gust foarte aromat. 

— Lămâia subliniază gustul proaspăt al frunzelor de arugula, a 
spus Maryam. 

— Se spune că salata asta îl face pe bărbat viguros în pat, a 
spus Omar Yussef râzând. lată de ce Maryam nu mi-o gătește 
niciodată. 

Maryam a dat drumul vasului cu /arjeer pe masă, în fața lui 
Omar Yussef. 

— Mănânc-o pe toată, să vezi dacă îmi pasă, a spus ea. 

Nadia a râs pe înfundate și un pic din cola pe care o bea i-a 
țâșnit pe nas, ceea ce a făcut-o să se prăvălească pe masă într- 
o criză de chicoteli. Omar Yussef, care o urmărea, a râs. A 
mângâiat dosul palmei lui Maryam și i-a zâmbit până ce a 
început și ea să râdă. 

Zuheir ciugulea din cele câteva linguri de bagdounsiyya de pe 
farfuria lui. Perseverenţța clocotitoare cu care evita s-o privească 
pe Jamie King părea să îi atragă atenţia americancei spre el. 

— Ce salată este aceea? l-a întrebat ea. 

Zuheir abia dacă și-a ridicat ochii când Jamie King arăta spre 
farfuria lui. 

— Pătrunjel tocat și pastă de susan, a mormăit el. 

Maryam s-a aplecat spre el. 

— Altceva? 

Zuheir a zâmbit fără tragere de inimă. 

— Sare, ulei de măsline și suc de lămâie, mamă. 

Maryam s-a înclinat, mândră. 

— Zuheir, când am vorbit mai devreme la cafea, conversaţia 
s-a învârtit numai în jurul politicii, a spus ea. Am uitat să te 
întreb dacă locuiești și tu tot în Betleem. 

Zuheir și-a supt buza de jos și i-a aruncat o privire tatălui său. 


120 


— Locuiesc în Marea Britanie de câţiva ani, unde studiez și 
predau, a spus el. Dar acum mă întorc în Orientul Mijlociu. O să 
predau în Beirut. 

— Îmi place Beirutul. Este un oraș minunat, a spus King. 

— Tuturor vesticilor le place Beirutul. Aceasta este problema. 
Zuheir și-a dat la o parte farfuria. În realitate, este plin de tot 
felul de extremiști. Sper că predând acolo, voi reuși să fac ceva 
pentru a le reduce fanatismul. 

— Și de ce nu faci același lucru aici? 

— Îi las pe extremiștii palestinieni în grija tatălui meu. 

Sami s-a uitat cu asprime la Zuheir. 

— Ce vrei să spui, Zuheir? a întrebat Omar Yussef, cu gura 
plină de bagdounsiyya. 

Zuheir a ridicat din sprâncene. 

— Palestinienii s-au izolat din nou de lume, iar tu ești singurul 
dispus să se culce la pământ, în mizerie, și să îi lase să pășească 
pe tine, către un loc sigur. 

— Dacă salvarea palestinienilor depinde de spatele puternic al 
iubitului nostru tată, atunci Alah să ne apere pe toţi, a spus 
Ramiz. Nu este ceea ce s-ar numi un culturist. 

A râs și a întins mâna după hummus. 

Zuheir și Omar Yussef s-au privit în tăcere, în timp ce 
chelnerul îndepărta salatele și aducea carnea friptă care 
constituia felul principal. 

— Aveţi vreun post liber la Banca Mondială pentru un 
absolvent de economie? a întrebat Maryam, atingând braţul lui 
Jamie King și arătând către Meisoun. 

Ramiz a clătinat din cap. 

— Mamă, nu îi lăsa pe cei de la Banca Mondială să îmi fure 
noul partener de afaceri. 

— După nuntă, o să deschid în Nablus o franciză a afacerii cu 
telefoane mobile deţinută de Ramiz, i-a explicat Meisoun lui 
Jamie. 

— Grozav. Unde ai studiat? 

— La Cairo. Voiam să obţin masteratul, dar din pricina 
Intifadei s-a închis graniţa dintre Egipt și Gaza, de unde sunt eu. 
Am fost nevoită să îmi găsesc o slujbă la un hotel din orașul 
Gaza. 

— Mare păcat. 

Meisoun a zâmbit. 


121 


— Nu foarte mare. Acolo mi-am cunoscut viitorul soț. Altfel m- 
aș fi măritat probabil cu vreun faraonaș plin de aere din Cairo. 

— Dar cel puţin Cairo nu se află în plin război, a spus Ramiz, 
plesnindu-l pe spate pe Sami. 

— Dacă o femeie nu își alege bine soțul, își creează propriul 
război, a spus Meisoun, dojenindu-l pe Ramiz cu un deget. Sami 
și cum mine vom avea parte de pace, indiferent ce necazuri 
cotropesc Nablusul. 

— Și când e ziua cea mare? a întrebat King. 

— Vineri. Dar nu este mare în stilul nuntilor americane pe 
care le-am văzut la televizor. Este o petrecere mare. 

— Fără o ceremonie religioasă? 

— Este și o parte religioasă, dar noi ne-am făcut deja 
jurămintele. 

— Cel mai important lucru a fost să îl fac pe tatăl ei să fie de 
acord, a spus Sami. 

— lar el a spus da, evident. 

Jamie a ridicat paharul cu suc ca pentru a închina în sănătatea 
lor. 

— De fapt, nu a spus da. l-a dat lui Sami cafea îndulcită. 

Nadia a luat-o pe Meisoun de mână pentru a-i da de înțeles că 
voia să îi explice. 

— Când un bărbat se duce să ceară mâna unei fete, gazda îi 
servește cafea la sfârșitul vizitei. Dacă este îndulcită cu zahăr, 
înseamnă că familia este de acord cu căsătoria. Dacă este 
amară, răspunsul este nu. 

— Cred că este un semnal eficient. 

— Toată lumea preferă cafeaua dulce. În afară de bunicul. El 
bea întotdeauna cafeaua amară. 

Nadia s-a strâmbat la Omar Yussef. 

Jamie King s-a scuzat după cafeaua de la sfârșitul mesei. Pe 
când americanca părăsea sala de mese, Omar Yussef l-a 
observat pe Khamis Zeydan traversând holul. Șeful de poliţie se 
clătina pe picioare și s-a sprijinit cu cotul de ușa restaurantului. 
A tras aer adânc pe nas, de parcă ar fi râcâit ceva, a adunat 
flegmă în gură și a scuipat-o pe podea. Chelnerul l-a privit 
îngrijorat. 

Omar Yussef a pus o mână pe braţul lui Maryam. 

— Ne vedem sus, după ce îţi termini desertul, a spus el, 
ridicându-și sprâncenele în direcția lui Khamis Zeydan. 


122 


Maryam i-a urmărit privirea, iar buzele i s-au deschis într-o 
expresie compătimitoare. 

Sami s-a ridicat și a ocolit masa. Omar Yussef s-a ridicat și el. 

— Mai stai puţin cu logodnica ta, i-a șoptit el. Măcar de asta 
dă-mi voie să mă ocup eu. 

— Numai de asta, a spus Sami, băţos. 

Meisoun i-a făcut semn logodnicului ei să se așeze. Chipul 
tânărului s-a încordat până ce a ajuns să pară pietrificat și 
neomenesc. 


123 


e Capitolul 16 


Chelnerul s-a îndreptat fără tragere de inimă către beţivul din 
dreptul intrării, dar Omar Yussef a clătinat din cap și i-a făcut 
semn să se întoarcă la locul său de lângă bucătărie. 

— Hai în camera ta, i-a spus el lui Khamis Zeydan, prinzându-l 
de braţ. 

— Nu am mai primit o asemenea propunere de ani de zile, 
dragă, a răspuns Khamis Zeydan. 

Abia îngâna cuvintele și a izbucnit într-un râs amar, iar 
respiraţia îi mirosea a scrumiere murdare înmuiate în whisky. 
Omar Yussef și-a ținut răsuflarea. 

In dreptul liftului, Khamis Zeydan a avut nevoie de două mâini 
ca să ducă bricheta la capătul ţigării, iar pe holul către cameră 
s-a sprijinit atât de tare de Omar Yussef, încât genunchii 
profesorului mai că au cedat. 

— Amin Kanaan este o corcitură nemernică, a spus Khamis 
Zeydan, apoi a scăpat cheile în faţa ușii. 

Cu o mână, Omar Yussef l-a sprijinit de canatul ușii pe 
prietenul său care se clătina, s-a aplecat și a ridicat cheile. A 
deschis ușa și l-a ajutat pe Khamis Zeydan să intre. 

Camera mirosea a ţigări și urină. Khamis Zeydan a scos o 
sticlă de whisky de un litru din geanta de voiaj măslinie, de 
formă tubulară, aflată pe pat. S-a proptit în tăblia patului și a 
luat o înghiţitură. Omar Yussef a tras apa la toaleta împuţită și a 
privit cu dezgust către chiștoacele de ţigară care pluteau într-o 
cană, lângă chiuvetă. 

— Kanaan ţi-a furat iubita acum douăzeci și cinci de ani, a 
spus el, așezându-se pe un scaun de birou incomod, de la 
piciorul patului. S-a lăsat pe spate în scaun. Scârţâie aproape la 
fel de rău ca mine, şi-a zis el. Nu crezi că e timpul să dai uitării 
povestea asta? 

— Am dat totul uitării. Tot ce a fost bun. 

Khamis Zeydan și-a șters mustaţa cu dosul palmei și s-a 
holbat cu ură la mănușa care îi acoperea proteza. 

— Sunt cu toţii niște corcituri nemernice. 

— Cine? 


124 


— Toţi, toată șleahta de nemernici. 

Când ești treaz, nimeni nu ti se pare mai plicticos decât un 
betiv, şi-a zis Omar Yussef. Nu îl văzuse niciodată pe Khamis 
Zeydan în halul acesta și nu-și dorea decât să iasă din cameră. 

— Nevastă-mea este o nemernică, a spus Khamis Zeydan. Fiii 
și fiicele mele, toată lumea. Corcituri nemernice. A clătinat din 
cap și a mai luat o înghiţitură. A studiat sticla preţ de câteva 
clipe și i s-au umezit ochii. Sami, nu. Sami îmi este ca un fiu. 

Omar Yussef s-a ridicat în picioare. 

— M-am săturat de prostia asta. Adună-te! 

Și-a auzit cuvintele, furioase și aspre, și s-a oprit. Parcă 
intrase altcineva în cameră și ţipase la beţivul de pe pat. Dar nu 
era nimeni altcineva, numai sticla și ura lui faţă de pofta pe care 
i-o stârnea băutura din ea. Și-a dat seama că vocea îi aparținea. 

Khamis Zeydan a fluturat sticla către profesor. 

— Imi este ca un fiu. Fiul pe care trebuia să îl am în locul 
pămpălăilor ălora căcăcioși din lordania. Băieţii lu’ mă-sa, 
nemernicii. Cum îndrăznesc ei... mi-au spus... eu nu sunt un... 

Și-a pierdut șirul supărării, a luat o altă înghiţitură de whisky 
și a revenit în forță: 

— Cum îndrăznesc? 

— Frate, nu da vina pe copii pentru că sunt supăraţi pe tine. 
Cât au fost mici, tu erai mereu plecat de acasă. 

— Luptam pentru poporul nostru. 

— lar ei luptă pentru mama lor, singura persoană, în ochii lor, 
căreia i-a păsat de ei. 

— Ce ușor îţi este ţie să spui asta. Tu ești un om bun și toată 
lumea ţi-o spune. 

Omar Yussef a oftat. A simţit că îl îneacă plânsul și a clipit de 
câteva ori. 

— Și tu ești un om bun, Abu Adel. 

— Mi se pare că întotdeauna oamenii mă plac mai mult decât 
mă plac eu singur, a spus Khamis Zeydan. 

— Oare pentru că nu au informaţiile pe care le deții tu? 

Khamis Zeydan s-a oprit cu sticla ridicată spre buze, 
examinându-l pe profesor. 

Lui Omar Yussef i-a venit în minte dosarul cu informații 
compromiţătoare despre prietenul său, pe care Awwadi îl ţinea 
ascuns undeva. S-a uitat în ochii palizi ai poliţistului-șef. Stie 
prea bine ce s-ar afla într-un asemenea dosar, și-a zis el. Și nu 


125 


își poate închipui că ar putea cineva să iubească un om care a 
făcut lucruri atât de îngrozitoare, indiferent pentru ce cauză 
lupta. 

Khamis Zeydan a băut încet, de parcă și-ar fi pierdut brusc 
pofta. 

— Toată viața am fost trădat, a spus el. Poate reacţionez 
exagerat la criticile pe care mi le aduc ai mei. Când sunt criticat, 
simt că este preludiul unei trădări și mai mari. Așa era în timpul 
exilului, alături de Bătrân. Oamenii de teapa lui Kanaan mă 
lucrau pe la spate, mă mânjeau cu noroi, stârneau tot felul de 
zvonuri ca să mă discrediteze. Trebuia să fiu la sediu tot timpul, 
ca să înăbuș în fașă comploturile înainte de a se ajunge prea 
departe. De asta nu puteam fi alături de familia mea și nu am 
simţit niciodată dragostea pe care copiii o au pentru părinţii lor. 

— Dar acum a trecut totul. Nu mai ești în exil. 

Omar Yussef s-a lăsat și mai jos pe scaunul incomod. 

— Nu a trecut. Am văzut asta pe chipul lui Kanaan când am 
dat ieri peste el, la sediul poliţiei. Khamis Zeydan a pus sticla pe 
noptieră. Nu mă voi elibera niciodată de povestea asta. lar acum 
i se întâmplă și lui Sami la fel. Oamenii îl bănuiesc că le-a făcut 
vreun serviciu israelienilor. Cred că altfel nu ar fi primit 
permisiunea de a se întoarce din Gaza în Cisiordania. 

Omar Yussef și-a amintit de întrebarea preotului samaritean și 
de stânjeneala furioasă din răspunsul tânărului. Dacă povestea 
lui Sami își croise drum până pe vârful Muntelui Garizim, atunci 
își imagina cu câtă suspiciune era privit jos, în casbah. 

— Pentru Sami nu va fi același lucru, a spus el. Este 
îndrăgostit de Meisoun. Vor avea o căsătorie fericită. O să fie 
fericit. 

Khamis Zeydan a clătinat din cap. 

— Are nevoie de mine să Îi fiu tată. 

— Are un tată. În Betleem. Hassan îmi este vecin și te pot 
asigura că este un om bun. 

— Atunci, Sami are nevoie de mine să îi fiu naș. Ca să nu 
sfârșească la fel ca mine. 

— Eşti beat, frate. 

— Mâna lui. Khamis Zeydan se holba la proteza sa. Chiar și 
mâna lui este la fel ca a mea. Ruptă, inutilă. 

— Nu este decât o fractură. Se va face bine. Și, crede-mă, tu 
ești un om admirabil. Sami ar fi mândru să îţi semene. 


126 


Khamis Zeydan și-a șters o lacrimă cu vârful unui deget. A 
încercat să ascundă mișcarea ștergându-și nasul cu dosul 
mâinii, dar Omar Yussef l-a văzut. 

— Sami nu ar trebui să își asume riscuri, a spus poliţistul-șef. 
Ştii la ce mă refer, nu? Samariteanul ăla mort. Uită-l. 

Glasul lui Khamis Zeydan era deodată grav și hotărât. Omar 
Yussef s-a întrebat dacă nu cumva prietenul său mimase 
autocompătimirea tipică bețivului ca să îl pregătească pentru 
ceea ce îi spunea acum. S-a așezat mai bine pe scaunul care 
scârțâia. 

— Dacă tu ai fi văzut cadavrul samariteanului, bătut și plin de 
sânge, ai putea uita? l-a întrebat el. 

— Sami are șansa de a trăi o viaţă liniștită aici, în Nablus, cu 
soția sa. El poate avea familia pe care eu nu am avut-o 
niciodată. Nu îl forţa să investigheze cazul acesta. Va fi nevoit 
să înfrunte oameni puternici. Îl vor da gata. În cel mai bun caz îi 
vor distruge cariera și îl vor trimite să nădușească în vreo 
amărâtă de secţie de poliție de la ţară, să urmărească hoţii care 
fură caprele beduinilor ignoranți din sud. Dar ar putea fi uciși, el 
sau Meisoun. 

— Sami nu este implicat. Nu îţi face griji pentru el. 

— Să îmi fac în schimb griji pentru tine? 

— Nici eu nu sunt implicat. Omar Yussef s-a ridicat în picioare 
și și-a îndreptat spinarea. Mâine dimineaţă mă duc la baia 
turcească din casbanh. Pare ăsta gestul unui om obsedat de 
urmărirea unui criminal? De ce nu vii și tu? 

— Să transpir până scot alcoolul din sânge? 

Omar Yussef l-a strâns pe Khamis Zeydan de umăr. 

— Nu doar alcoolul. Poţi elimina toată singurătatea și 
suspiciunile tale. 

— Aș inunda întregul casbah dacă aș începe să elimin toate 
astea. 

— Și de ce nu? Și eu trebuie să mă curăţ. Sper doar că porii 
mei sunt destul de mari ca să iasă totul prin ei. 

S-au despărţit zâmbind. Omar Yussef a traversat coridorul 
către camera sa și a găsit-o pe Maryam într-o cămașă de noapte 
de un albastru palid, întinzându-și cremă grasă pe obraji și pe 
frunte. 

— Ce face? Este bine? a întrebat ea. 


127 


Omar Yussef și-a atârnat blazerul pe ușă și s-a dus la 
fereastră. 

— Nu va fi niciodată bine. 

Soția sa a întins un ultim strat de cremă în jurul buzelor și a 
ridicat din sprâncene, întrebătoare. 

— Ce este? 

— De ce ai rămas lângă mine, Maryam? 

— Omar? 

— Nu cu mulţi ani în urmă, eram ca dragul nostru prieten, Abu 
Adel. 

— Niciodată nu ai fost în halul ăsta. 

— Eram un beţivan. Mă enervam foarte repede. Nu credeam 
că m-ar putea plăcea cineva și bănuiam că toată lumea își bate 
joc de mine pe la spate. 

— Dar eu nu am permis niciodată să te simţi singur, așa cum 
este el. 

Maryam și-a trecut mâinile pe după ceafa lui Omar Yussef. 

El a simţit mirosul de trandafiri din loţiunea ei și a sărutat-o. 

Când s-a desprins din îmbrăţișarea ei, avea cremă în mustață. 
Ea și-a trecut degetele peste firele albe și i-a răsucit capetele în 
sus. 

— Nu aș putea să te părăsesc niciodată, Omar, a chicotit ea. 
Nici dacă ţi-ai unge mustaţa cu uleiuri, ca un pașă turc, bătrân și 
arțăgos. 


128 


e Capitolul 17 


Pe aleea din faţa băii publice, Khamis Zeydan a strănutat 
puternic printre buzele țuguiate, și-a frecat fruntea palidă, 
cenușie, și a înghiţit cu greutate. 

— Nu știu dacă sunt în stare de asta, a spus el cu o voce 
scrâșnită. Dacă intru în baia de aburi, s-ar putea să leșin. 

— Dar ce te faci, că trebuie să transpiri ca să scoţi totul din 
tine, a zis Omar Yussef, urcând scările în spatele lui. 

— Dacă scot totul, vor rămâne urme ale trecutului meu 
murdar pe gresie și le va putea citi oricine. 

Cineva a dezgropat deja secretele acelea, prietene, i-a zis 
Omar Yussef în gând. Se întreba dacă ar fi cazul să îi spună că 
urmau să se întâlnească cu Awwadi înăuntrul băii. Făcându-le 
cunoștință, spera să îl poată convinge pe Awwadi că prietenul 
său este un om bun, ca să nu folosească dosarul cu informaţii 
secrete împotriva  poliţistului-șef. Având în vedere însă 
nervozitatea și mahmureala lui Khamis Zeydan, nu era sigur că 
Awwadi va fi încântat de el. 

— Dar nu-i nimic, a spus Khamis Zeydan. Cu cât îmi torn mai 
repede niște apă în cap, cu atât mai repede vom afla dacă asta 
este mahmureala care o să mă dea gata. 

S-a apropiat anevoie de ușă. 

La hamamul al-Sumara, sala principală era construită în jurul 
unei vechi fântâni arteziene, din piatră de calcar festonată. Un 
fir subţire de apă ţâșnea dintr-o coloană de piatră, aflată în 
mijlocul fântânii și curgea într-o piscină îmbrăcată în gresie 
turcoaz. Fereastra din vârful acoperișului, în formă de dom înalt, 
era împărţită în triunghiuri albastre, verzi și portocalii. În jurul 
geamului creșteau cârcei lungi de viţă, iar ipsosul alb era pătat 
cu mucegai de culoarea smaraldului. Incăperea era luminată, 
dar din pricina umezelii mirosea a pivniţă veche. 

Nouri Awwadi era întins pe un divan, la intrare. Când l-a 
observat pe Khamis Zeydan, a ridicat din sprâncene și și-a întins 
bărbia în direcția lui Omar Yussef, cu gestul cu care se fac 
complimente gazdei pentru o mâncare savuroasă. A apăsat cu 
degetul mare pe tastele telefonului său mobil și l-a îndreptat 


129 


către un bărbat mătăhălos de lângă el, care, la rândul lui, și-a 
îndreptat propriul telefon către Awwadi. Au râs când în telefoane 
a răsunat refrenul unui siropos cântec de dragoste libanez. 
Omar Yussef a recunoscut melodia dintr-un videoclip pe muzica 
căruia dansa câteodată Nadia în sufragerie. 

Awwadi l-a plesnit pe tovarășul său cel robust cu palma pe 
umăr. Apoi s-a întors spre Omar Yussef. 

— Facem schimb de tonuri de apel. 

Omar Yussef s-a încruntat. Îi displăcea râsul lor zgomotos și 
intruziunea melodiei prostești în acest loc încărcat de tradiţie. 

— Când au construit baia aceasta, în urmă cu cinci sute de 
ani, nu erau nevoiţi să suporte pacostea asta, a spus el. 

Prietenul lui Awwadi a zâmbit. Părul său negru, cu firul gros, 
era dat pe spate, lăsând goală fruntea îngustă, iar barba îi 
strălucea, uleioasă. 

— Acesta a fost întotdeauna un loc de întâlnire, ustaz. Dacă te 
întorci mai târziu, încăperea în care ne aflăm va fi plină de 
bărbaţi care fumează narghilea și joacă table. 

— In acest caz, mă bucur că am venit mai devreme. 

— Credeţi că în Paradis nu sunt oameni? Bărbatul cu păr 
negru și-a deschis braţele larg. S-a văzut cum i se umflă pieptul 
sub cămașa în carouri alb-negre, iar gâtul i s-a întors dintr-o 
parte în alta. Oamenii fac parte din Paradis. 

— Ai avea dreptate, dacă toată lumea ar ajunge în Paradis. 
Omar Yussef a fluturat un deget, zâmbind. Dar sper că Alah, 
Regele Zilei de Apoi, nu va permite accesul în Paradis celor care 
își aduc cu ei telefoanele mobile. 

— Facă-se voia lui Alah. Răzând, bărbatul cel robust s-a întins 
să dea mâna cu el. Imi cer scuze pentru mizeria pe care o veţi 
găsi azi la baia publică. O unitate a forțelor speciale israeliene a 
venit azi-noapte. 

— De ce? 

— Căutau ceva. 

— Ce? 

— Am picat examenul de admitere în armata israeliană, așa 
că nu mi se dezvăluie asemenea informaţii. Numele meu este 
Abdel Rahim Dadoush. Sunt directorul băii. 

— Și cel mai bun maseur din Nablus. 

Nouri Awwadi s-a ridicat și l-a întâmpinat pe Omar Yussef cu 
trei sărutări. A apucat apoi mâna lui Khamis Zeydan. 


130 


— Foarte bine, chiar am nevoie de un masaj, a spus Khamis 
zeydan. Sunt ţeapăn ca penisul unui măgar care se pișă. 

Awwadi a bătut din palme și a râs. 

— Numai durerea unui masaj zdravăn te poate scăpa de 
asemenea rigiditate, a spus Abdel Rahim. O să vă omor cu 
masajul meu, ca să vă simţiţi viu din nou. Dar mai înainte, baia. 

In vestiarul îngust, Omar Yussef și-a înfășurat un prosop alb, 
subţire, în jurul taliei uscăţive. Khamis Zeydan a luat un al doilea 
prosop și l-a aruncat neglijent peste braţ, ca să își ascundă 
proteza. 

Awwadi a zâmbit la intrarea lor într-o încăpere mare, plină de 
aburi. 

— Odată ce un bărbat a fost la baia publică cu un alt bărbat, 
între ei nu mai încap secrete, a spus el. 

Khamis Zeydan a aruncat o privire către prosopul care îi 
acoperea mâna pierdută, dar Omar Yussef știa că Awwadi nu se 
referea la proteza lui. Tocmai m-a asigurat că dosarul lui Khamis 
Zeydan nu va fi folosit impotriva lui, şi-a spus el. 

Cei trei bărbaţi s-au întins pe podeaua camerei cu aburi. 

Tavanul boltit răspândea o lumină albastră care trecea prin 
niște tuburi mici, circulare, fiecare având la capăt un vitraliu. 
Omar Yussef simţea cum aburul cu aromă de dude îi deschide 
plămânii. 

— Aerul acesta cald este ca un drog, a spus Awwadi. Când te 
lași pătruns de el, simţi că nimic nu te mai poate atinge. 

— Aburul nu te poate apăra de gloanţe, a murmurat Khamis 
Zeydan. 

— Și ce te poate apăra de gloanţe? 

— Banii. 

— Poate că în curând o să am și eu destui bani ca să evit 
gloanțele din arsenalele tuturor facţiunilor palestiniene și 
israeliene, a spus Awwadi, făcându-i cu ochiul lui Omar Yussef. 

Este pe punctul de a descoperi documentele conturilor 
secrete, și-a zis Omar Yussef. Sau poate le-a găsit deja. Cum o 
să-l conving să nu folosească banii pentru operațiuni Hamas? 
Trebuie să i-i predea lui Jamie King. 

Awwadi s-a ridicat și s-a plesnit cu palmele peste pectoralii săi 
lucioși. 

— Vă rog să mă scuzaţi acum, a spus el. Îmi place să fac 
masajul când sunt încă transpirat. 


131 


— Nouri, trebuie să afli ceva, a spus Omar Yussef. Vineri, 
Banca Mondială... 

— Peste câteva minute, Abu Ramiz. Mă întorc să facem baia 
fierbinte împreună. 

Aburul s-a lăsat în spatele său. Omar Yussef și Khamis Zeydan 
au trecut în încăperea alăturată. In pereţi erau construite nișe 
late cât să încapă un om. In nișe se aflau cărămizi de zgură 
așezate pe podea, câte una de fiecare parte a unui bazin jos, din 
piatră. Khamis Zeydan s-a așezat pe o cărămidă întoarsă în sus 
și a dat drumul la apa fierbinte. 

Omar Yussef s-a uitat la mucegaiul negru care încercuia 
chiuveta și se strecura de-a lungul rosturilor, printre plăcile de 
faianţă crem. Mai sus, pe zid, ipsosul era pătat cu dungi de 
mucegai verde, atât de viu colorat, încât la o primă vedere 
părea vopsea. 

— De ce nu or curăța tot mucegaiul ăsta? Este dezgustător. 

— Nu face pe mironosiţța, a spus Khamis Zeydan. Stai jos și 
toarnă. 

A ridicat o cupă roșie, din plastic, a luat cu ea apă fierbinte 
din chiuvetă și și-a vărsat-o în cap. S-a înfiorat și a scos un 
răcnet. 

Omar Yussef s-a lăsat pe o altă cărămidă. Khamis Zeydan i-a 
înmânat o cupă, cu care a turnat apă peste el. Șuviţele lungi de 
păr alb, pe care le pieptăna peste chelie, i-au căzut pe frunte, 
iar ochelarii i s-au aburit. Căldura i-a intrat în oase și a continuat 
să scoată apă fierbinte și să o toarne peste el iar și iar, 
întrebându-se dacă se va putea opri vreodată. 

Khamis Zeydan împroșca apă cu recipientul său în bazin, 
pentru a-și acoperi vorbele. 

— La ce se referea jigodia aia din Hamas când vorbea despre 
secrete? a întrebat el în șoaptă. 

— Nu poţi să te relaxezi și tu un pic? 

Omar Yussef a închis ochii și și-a turnat o altă cupă de apă 
peste cap și umerii lăsaţi. 

— Se uita la tine cu subiînţeles. 

Robinetul murdar a împroșcat apă în chiuvetă. Omar Yussef a 
ciulit urechea, dar erau singuri în această parte a băii. 

— Awwadi a făcut rost de niște dosare pentru Hamas, i-a 
șoptit el. Dosare alcătuite de Bătrân. Cu informaţii scandaloase. 

— Secrete murdare? 


132 


— Exact. Nu știu ce nume conţin dosarele, dar din ce spune 
Awwadi este clar că îi privește pe mulți lideri de la vârful 
conducerii Fatah. 

Khamis Zeydan a deschis gura. Omar Yussef și-a dus palma în 
faţa gurii prietenului său. 

— Există și un dosar cu numele tău, a spus el. Dar nu îţi face 
griji. Sunt sigur că la asta se referea Awwadi adineauri. Nu va 
folosi dosarul împotriva ta după ce am făcut baie împreună. 

— Ai înnebunit de tot? Khamis Zeydan a vărsat apa în bazin, 
cu zgomot. Mă avertiza că mă are la mână. Că ar putea folosi 
dosarul oricând. 

— Eşti prea suspicios. 

— Pune-te în locul meu. Și tu ai fi extrem de suspicios. 

Omar Yussef a bătut cu recipientul în marginea de piatră a 
chiuvetei, simțind cum îl îmboldește malițiozitatea. 

— M-am săturat de negativitatea ta constantă, a spus el. 
Orice ar fi, nu mă pot pune în locul tău. Nu eu sunt cel care a 
dus o viață necinstită. Eu nu am de ce să mă tem că voi fi 
șantajat pentru toate secretele murdare ascunse în trecutul 
meu. 

— Tu nu ai niciun schelet ascuns în dulap? Khamis Zeydan îl 
privea dispreţuitor. Ai fost demis de la Școala Călugărilor 
Catolici, nu-i așa? Mi-ai spus întotdeauna că motivul a fost o 
nimica toată. Poate a fost ceva important, totuși. Și nu uita 
Damascul, pe vremea când eram studenţi, iar tu erai o gloabă 
politică în universitate. Pe atunci te ocupai cu tot felul de lucruri 
dubioase, nu încerca să o negi. Dar de fiul tău care trăiește la 
New York ce ai de spus? Israelienii l-au aruncat în închisoare 
acum câţiva ani. Ce afaceri învârtea? 

— Ala nu a fost pus sub învinuire niciodată. 

— Parcă ai fi avocatul lui, nu taică-său, a spus Khamis 
Zeydan. Trecutul oricui l-ai cerceta vei descoperi că suntem cu 
toții niște mincinoși mârșavi care manipulăm adevărul. 

— Una e să fii mincinos, dar cu totul altceva să alergi prin 
toată Europa și Orientul Mijlociu comiţând crime una după alta. 

Khamis Zeydan a rânjit, ca și cum Omar Yussef și-ar fi 
închipuit că îl poate dobori cu o simplă lovitură de prosop ud. 

— Nu este niciun secret că am făcut toate lucrurile astea, 
ceea ce înseamnă că nu poate fi vorba despre dezvăluiri 
scandaloase. Dar din câte știu eu, și tu ai putea fi un criminal. 


133 


— Cum îndrăznești? a exclamat Omar Yussef, gândindu-se la 
timpul petrecut în închisoarea din Betleem înainte de a pleca la 
universitate, sub o falsă acuzaţie de crimă. Și dacă ai auzi că 
sunt acuzat de crimă, ai crede-o? 

— Eu nu cred nimic din ce aud, a spus Khamis Zeydan. Spre 
deosebire de tine, care pari să mă crezi în stare de orice. 

Și-au turnat apă fierbinte pe umeri, dar acum nu se mai 
puteau relaxa. 

— Cu toţii încercăm să ne reducem trecutul la tăcere, a spus 
Khamis Zeydan. Orice trecere sub tăcere este vinovată. Am 
făcut atâtea lucruri urâte încât ar trebui să mă închidă pe viaţă. 
Dar în schimb, sunt poliţist. Bine ai venit în Palestina! 

Omar Yussef și-a pus o mână pe genunchiul osos, cu pielea 
lividă, al lui Khamis Zeydan. 

— Putem încerca să obţinem dosarul tău de la Awwadi. 

— Nu dispune el de dosarele acelea, pentru numele lui Alah. 
Chiar dacă Awwadi și cu mine ne-am împrietenit, înveliți doar în 
niște prosoape, șeicul Bader nu a fost aici cu noi. Nu îmi pot 
închipui că i-ar da mână liberă lui Awwadi în privinţa dosarului, 
chiar dacă acesta ar fi dispus să renunţe la el. Șeicul îl va folosi 
împotriva mea dacă încerc vreodată să arestez pe vreun 
membru Hamas. In Palestina nu trebuie să-i permiţi nimănui să 
te aibă la mână cu ceva. 

— „Spune-i cuiva stăpân, iar el te va vinde în piaţa de sclavi”, 
a spus Omar Yussef. 

Khamis Zeydan a pocnit din degete. 

— De acolo i-a venit șeicului ideea că Bătrânul a murit de 
boala aia, nu-i așa? Din dosare. 

— Tot ce se poate. 

— Dar cum așa? Doar erau dosarele Bătrânului. Nu ar fi putut 
nota acolo detalii legate de propria moarte. 

Omar Yussef a inspirat adânc. Era gata să îi spună lui Khamis 
Zeydan că Ishaq îi fusese alături președintelui până la sfârșit și 
că el predase dosarele în mâinile Hamasului, dar s-a auzit un 
strigăt dintr-o încăpere mai îndepărtată a băii publice. 

Prosopul lui Khamis Zeydan a împroșcat dalele de gresie cu 
apă în urma lui, în timp ce el dispărea în camera de dușuri. 
Strigătul ar fi putut aparține cuiva care suferea în vreme ce îi 
erau masaţi prea puternic mușchii încordaţi, dar probabil 
Khamis Zeydan recunoscuse ceva sălbatic în vocea aceea. A 


134 


mai auzit oameni urlând de durere și de disperare, și-a zis Omar 
Yussef. Nu a pierdut vremea să aștepte cel de-al doilea strigăt. 

Din aceeași direcție s-a auzit o altă voce ţipând. De data asta 
nu era un strigăt de durere. Era un urlet de spaimă. 

Omar Yussef a dat să traverseze podeaua udă. Călcâiul i-a 
alunecat într-o baltă, iar el s-a apucat de o draperie de la duș ca 
să nu cadă. Inelele de plastic de pe bara dușului s-au rupt unul 
după altul, lăsându-l să cadă neajutorat pe gresia umedă și 
rece. A înjurat și și-a frecat fundul, acolo unde lovise podeaua. 
Căderea îi accelerase pulsul chiar mai mult decât ţipătul. 

L-a găsit pe Khamis Zeydan îngenuncheat în faţa unei bănci 
pentru masaj. Directorul băii publice se sprijinea de perete cu 
expresia unuia care tocmai a primit o lovitură puternică. Pe 
bancă zăcea cineva întins pe burtă, cu picioarele atârnându-i la 
capăt. 

Omar Yussef a traversat cu atenţie băltoaca de pe podea. 
Camera de masaj părea rece după baia de aburi și toată apa 
aceea fierbinte. 

Banca era făcută din bucăţi groase, nefinisate, de lemn de 
măslin, înnegrite de sudoarea atâtor sute de bărbaţi, în ciuda 
prosopului gri, plin de pete, înfășurat în jurul ei. Apropiindu-se, 
Omar Yussef a remarcat că trupul de pe bancă era vânjos și fără 
păr. Când a simţit mirosul lemnului de santal, a icnit. A 
îngenuncheat lângă Khamis Zeydan tocmai când prietenul său 
ridica mâna lui Nouri Awwadi, care atârna la podea și o întindea 
pe lângă corpul masiv. 

— Are gâtul rupt, a spus poliţistul-șef. 

Capul lui Awwadi zăcea într-o poziţie nefirească, făcând un 
unghi ascuţit cu umerii solizi. Ochii tânărului priveau în gol. 
Omar Yussef și-a amintit strania senzaţie de déjà-vu pe care o 
avusese când se uitase în ochii albaștri și goi ai lui Ishaq. In fața 
ochilor holbați ai lui Awwadi, i s-a părut că seamănă cu ochii 
negri și sticloși ai unui pește, care te privesc fix din farfurie. 

Omar Yussef a ridicat mâna pentru a atinge cadavrul, dar și-a 
retras-o. Era convins că Awwadi, care fie deţinea detaliile 
conturilor secrete, fie era sigur că le va obţine în scurtă vreme, 
fusese ucis din pricina lor. Dacă nu i-as fi pomenit despre bani, 
ar mai fi încă în viață, se gândea Omar Yussef. Bărbatul care m- 
a urmărit prin casbah nu încerca doar să mă sperie. Va ucide ca 


135 


să se asigure că ajunge primul la milioanele acelea. S-a 
cutremurat deodată și a scos un scâncet moale, de frică. 

— Închide-i ochii, a spus el. 

Corpul avea o musculatură perfectă și era uns cu uleiuri, dar 
acum urma să înceapă procesul de descompunere la care Omar 
Yussef meditase în timp ce își aștepta cina, cu o seară în urmă. 
Se întreba la câte alte cadavre va mai fi nevoit să privească 
dacă insista să caute conturile secrete și pe ucigașul lui Ishaq. S- 
a uitat către Abdel Rahim. 

— Alah să aibă milă de sufletul lui. 

— lar dumitale să îţi dea viață lungă, a murmurat directorul 
băii publice. Mă pregăteam să îi fac masaj când am auzit 
strigătul. Am venit aici în fugă, dar nu am găsit decât cadavrul 
lui Nouri. 

— Erai în holul de la intrare? a întrebat Omar Yussef, gemând 
în timp ce se ridica cu greutate. 

— Nu, ștergeam cu mopul camera cu aburi după ce aţi folosit- 
o Domniile Voastre. M-am întors în vestiar și de acolo am venit 
încoace. 

— Tu ai strigat de spaimă? 

Abdel Rahim și-a supt buza de jos și a închis ochii. 

— S-ar fi putut strecura cineva pe lângă tine după ce l-a ucis 
pe Nouri? 

Maseurul a clătinat din cap că nu. A făcut o grimasă către 
spatele lui Nouri Awwadi și s-a întors. 

— Există o altă ieșire? a întrebat Omar Yussef. 

Directorul s-a uitat fix la apa care picura din duș, în cabina 
cea mai apropiată. 

Omar Yussef s-a apropiat de el. 

— Abdel Rahim? 

— Azi-noapte au venit israelienii să caute tunelurile, a spus 
Abdel Rahim. De-asta au venit. 

Omar Yussef și-a ridicat capul. 

— Tunelurile? 

— Întregul casbah este împânzit de tuneluri. Tuneluri și pasaje 
între case. Nimeni nu le cunoaște, cu excepţia celor care 
locuiesc aici. 

Abdel Rahim i-a condus până în capătul îndepărtat al sălii de 
masaj și a deschis o ușă care dădea într-o beznă adâncă. 


— La capătul acestor trepte se află camera cuptorului, 
generatorul, mecanismele de producere a aburului. Mai este și 
intrarea într-un pasaj lung. Acesta duce până în spatele unei 
fabrici de halva. Ucigașul ar fi putut pleca pe acolo. 

— Israelienii l-au găsit? 

— Nu cred. Am verificat de dimineaţă și ușa nu fusese 
deschisă. 

Omar Yussef a răsucit un întrerupător și a privit în josul unei 
scări în spirală, ale cărei trepte roase sticleau în lumina galbenă. 
A pus piciorul pe prima treaptă pentru a cobori, dar curentul 
rece i-a amintit că era ud și învelit numai cu un prosop. 

— Abu Adel, a zis el. Îmbracă-te. Trebuie să cercetăm pasajul. 
Trebuie să renunţi la masaj. 

Khamis Zeydan a privit în jos, la trupul lui Nouri Awwadi și și-a 
răsucit capul dintr-o parte în cealaltă. 

— Prefer un gât înțepenit unuia rupt, a spus el. 


137 


e Capitolul 18 


Omar Yussef mergea în urma lui Abdel Rahim, trecând prin 
faţa a trei încălzitoare de apă care vibrau. Vaporii groși, de ulei, 
din subsol, i-au inundat sinusurile. Capul îi vâjâia. S-a proptit 
într-un bidon murdar, din plastic, plin cu șampon. Abdel Rahim 
s-a oprit în faţa unei uși metalice scunde, frecându-și barba. 

— Intrarea aceasta este de obicei mascată de cutii ca 
aceasta, a strigat Abdel Rahim peste zgomotul mașinăriilor. 

A lovit cu palma o cutie de ceai, care zăcea într-o parte, 
deasupra unei cisterne de ulei. Vreo alte șase cufere fuseseră 
aruncate în spatele cisternei unsuroase. 

— Poate că israelienii au găsit, totuși, tunelul, a ţipat Omar 
Yussef. 

Și-a luat mâna de pe bidonul de șampon și s-a șters cu 
batista. 

— Nu, cutiile erau în faţa ușii de dimineaţă, când am coborât 
să pornesc cuptorul. 

— Asta înseamnă că cineva a trecut pe aici azi. 

Abdel Rahim a smucit ușa cea grea. Se urnea cu greutate, ca 
genunchii obosiţi ai lui Omar Yussef. Directorul băii publice a 
bâjbâit după o lanternă prin praful din spatele unui generator 
care se zguduia și a scuturat bateriile dinăuntru până s-a 
luminat becul. 

— Este riscant să intraţi în pasajul acesta, ustaz, a spus Abdel 
Rahim. Nu sunteți din Nablus și dacă vă întâlniți cu cineva, v-ar 
putea bănui că sunteți un israelian sub acoperire. 

— Eu îi voi bănui pe ei, a spus Omar Yussef, de uciderea lui 
Nouri Awwadi. 

— Nu ar fi mai bine să așteptați venirea poliţiei? 

Khamis Zeydan și-a făcut drum printre  mașinăriile 
zgomotoase, încheindu-și nasturii uniformei albastre. 

— Poliţia este deja aici, a spus Omar Yussef, apoi a luat 
lanterna. 

Tunelul era destul de înalt ca să poată sta drept, dar instinctul 
îi ordona să se aplece în spaţiul acela întunecat și strâmt. După 
numai câţiva pași șovăitori în umezeala tunelului, îl durea deja 


138 


spatele din pricina efortului. Abdel Rahim a închis ușa în spatele 
lor, iar uruitul generatoarelor s-a transformat într-un bâzâit 
înfundat. 

Omar Yussef a luminat întunericul cu lanterna. /ar ai comis-o, 
bătrâne, și-a spus. Dacă dai de ucigaș, ai de gând să îl pui la 
respect cu lanterna asta amărâtă? Poate reușești să îi distragi 
atenția cu o lecție despre construcția acestor tuneluri în timpul 
dinastiei Aiubizilor, ca să se poată strecura Khamis Zeydan în 
spatele lui și să îl doboare. 

Pereţii tunelului erau făcuţi din piatră. Podeaua era din 
pământ bătătorit, transformat în noroi de apa care se infiltra 
dinspre baia publică. S-a aplecat ca să examineze noroiul. 

— Astea sunt urme de pași? 

Khamis Zeydan s-a apropiat și a privit peste umărul lui. 
Urmele de bocanci brăzdau pământul ud. 

— Indreaptă lanterna către zid, a spus el. 

Peretele de piatră era stropit cu noroi. Omar Yussef l-a atins 
cu mâna. 

— Este ud, a spus el. De apă sărită din băltoacele astea. 

— A trecut pe aici cu puţin timp în urmă. 

Omar Yussef a cercetat din nou tunelul. Cu cât se uita mai 
atent, cu atât mai ameninţător părea întunericul. A îndreptat 
lanterna înainte. Ucigașul se mișcase repede, împroșcând și mai 
departe peretele cu noroi încă ud. Știu că a trecut pe aici, dar nu 
știu cât de departe a mers, se gândea el. Ar putea sta la pândă 
în fata noastră. 

Gândul acesta l-a făcut să se oprească brusc și să scruteze 
întunericul încă o dată. Khamis Zeydan nu l-a văzut oprindu-se, 
iar fruntea sa plecată l-a lovit cu putere pe Omar Yussef în 
ceafă. Au înjurat amândoi. Aerul din tunel era încremenit și 
reavăân, iar Omar Yussef respira anevoie. A mers, totuși, mai 
departe, până au ajuns la intersecţia a două pasaje. A șfichiuit 
cu lanterna în ambele direcţii. Tunelurile se întindeau în beznă. 

Omar Yussef i-a aruncat o privire lui Khamis Zeydan. 

— Abdel Rahim nu ne-a spus că tunelul se ramifică, a spus 
Omar Yussef. 

— Într-adevăr. Poate nu este singurul lucru în privinţa căruia a 
păstrat tăcerea. Vrei să ne întoarcem și să vedem ce mai putem 
scoate de la el? 


Khamis Zeydan și-a îndesat un pumn în palma celeilalte 
mâini. 

— Mulţumesc pentru elocventa ilustrare. Dar ţipătul pe care l- 
a scos la vederea cadavrului lui Awwadi mi s-a părut real. Orice 
ne-ar fi ascuns, criminalul sigur nu este el. Să mergem mai 
departe. 

Khamis Zeydan a adulmecat cu nasul în sus. 

— A zis că pasajul se termină într-o fabrică de halva. Simţi 
miros de susan? 

Omar Yussef a detectat urma unei arome dulci plutind ca o 
boare abia simțită dinspre dreapta. 

— Încolo, a zis. 

Khamis Zeydan a pornit-o către dreapta, dar s-a izbit din nou 
de spatele lui Omar Yussef. 

— Haide odată, a spus el. Nu îl mai ajungem niciodată din 
urmă dacă ne tot oprim ca să-ți tragi tu sufletul. 

Omar Yussef a îndreptat raza lanternei pe lângă zidul 
tunelului din stânga. 

— Petele de noroi continuă în direcţia aia, a spus el, 
aplecându-se ca să își treacă mâna pe suprafaţa pietrei. E încă 
ud. 

Poliţistul-șef l-a bătut pe prietenul său peste coapsă. 

— Eşti bun de detectiv, a spus el. Hai să ne mișcăm. Cămașa 
mi-e transpirată după tot aburul de la baie și începe să mi se 
facă frig în curentul ăsta. 

Pasajul din stânga înainta în pantă, pavat cu dale din piatră 
de calcar, lucioase din pricina mucegaiului verde și a apei urât 
mirositoare. Unghiul pantei și canalizarea de proastă calitate îi 
dădeau de înțeles lui Omar Yussef că ajunseseră în cartierul lui 
Awwadi, Yasmina, partea cea mai înaltă din casban, unde aerul 
era fetid din cauza ţevilor sparte. 

În tunel era din ce în ce mai frig. Omar Yussef încerca să se 
încălzească gândindu-se la baia publică, dar din mijlocul aburilor 
vedea trupul lui Awwadi, lucios și palid. Awwadi era amestecat 
în mișcarea de rezistență, așa că ar fi fost o țintă firească pentru 
israelieni, își zicea el. Dar este greu de crezut că a fost ucis de 
armata israeliană în casbah, în timpul zilei. Cel mai probabil a 
fost omorât din cauza dosarelor cu informații secrete, poate de 
cineva amintit în ele. 


140 


După un colţ, pasajul se sfârșea cu o scară îngustă în spirală. 
Omar Yussef și Khamis Zeydan s-au uitat unul la celălalt și au 
urcat. Omar Yussef avea gura uscată. S-a oprit și a ascultat 
liniștea dintre pașii lui Khamis Zeydan. A dat un alt cot al 
spiralei și a ajuns în faţa unei uși. Pe sub ea se strecura o lumină 
lăptoasă. S-a întors către Khamis Zeydan, care i-a zâmbit 
resemnat. Omar Yussef a împins ușa de metal. Aceasta s-a 
deschis cu ușurință. 

Ușa dădea într-un depozit gol, cu o podea murdară și un 
acoperiș scund, boltit. Aerul era iute de mirosul greu al paielor 
murdare și al bălegarului de capră. Omar Yussef s-a îndreptat 
către scara din celălalt capăt al încăperii. | s-a părut că lumina 
are o nuanţă aurie nefirească, până și-a dat seama că ajunsese 
aproape afară, iar aceasta nu era decât strălucirea obișnuită a 
zilei. A zâmbit. Cât de repede uită cei de sub pământ lumina 
soarelui, s-a gândit el. Auzea tropăiturile domoale ale caprelor, 
iar mirosul a devenit mai puternic. După alţi câţiva pași a ajuns 
în dreptul unui ţarc din scânduri murdare pentru vreo șase capre 
care se tot înghionteau. Și-a dus mâna streașină la ochi ca să se 
apere de soarele ce inunda curtea Palatului Tougan. 

S-au auzit pași grăbiţi apropiindu-se de poarta înaltă a 
palatului. Khamis Zeydan l-a tras pe Omar Yussef la umbra 
scării. Stârnite, caprele se loveau de scândurile ţarcului. In curte 
a intrat un grup de bărboși. Doi dintre ei aveau kalașnikovuri. 
Ținând puștile cu o singură mână, au slobozit salve în aer. 

Pe terasa de deasupra curţii, un individ solid s-a lăsat pe vine, 
sub o frânghie cu rufe. 

— Abu Nouri, mulţumește-l lui Alah, fiul tău este martir, a 
strigat unul dintre tineri. Alah să se îndure de el, iar dumitale să 
îți dea viaţă lungă, până te va invita să stai de-a dreapta Lui în 
Paradis. 

Tatăl lui Nouri Awwadi s-a prăbușit înainte și s-a sprijinit de 
zidul de piatră de la marginea terasei. Și-a dus o mână la 
fruntea îngustă. Tinerii au strigat că Alah este cel mai mare și au 
mai tras câteva salve de foc, detunăturile umplând curtea. 
Caprele își izbeau capetele de scânduri, cu ochii lipsiţi de 
expresie. 

Khamis Zeydan l-a tras pe Omar Yussef de cămașă înapoi, în 
depozit. 

— Trebuie să plecăm de aici, a spus el. 


141 


Omar Yussef a clătinat din cap. 

— Ticăloșii ăia sunt din Hamas, a spus Khamis Zeydan, 
frecând emblema uniformei între degetul mare și arătător. Nu 
vreau să fiu nevoit să le explic ce caută aici unul dintre inamicii 
lor oficiali, la doar câteva minute după uciderea liderului lor. 

Omar Yussef i-a înmânat lanterna. 

— Înţeleg. Tu du-te înapoi. Eu aștept aici. 

— Laolaltă cu ei? 

— În depozitul acesta. Ei se vor duce în curând la 
înmormântare. Am de verificat ceva aici. 

— Ce? 

— Aici locuia Awwadi. 

— Am înţeles asta din spusele băieţilor din Hamas. 

— Cred că a ascuns dosarele cu informaţii secrete aici. De 
cealaltă parte a acestui zid. 

Omar Yussef și-a trecut mâna peste piatra igrasioasă. 

Khamis Zeydan și-a mângâiat mustaţa, fără să-și ia ochii de la 
ușă. Clipea la fiecare nou foc de armă care se auzea din curte. 

— Dacă mai stai, ai putea să îţi găsești dosarul, a spus Omar 
Yussef. Și să îl distrugi. 

Prietenul său a scos un fluierat grav și s-a așezat în cel mai 
întunecat colț al depozitului. 

— O să aştept, a spus el. 

Lamentările unui cor de bocitoare creșteau în curte, pe 
măsură ce familia afla de moartea lui Nouri. 

Omar Yussef s-a lăsat în jos cu un icnet de durere și s-a 
sprijinit de zid. Tremura pe podeaua rece, așa că s-a înconjurat 
cu braţele. Se va ascunde sub pământ până la înmormântarea 
lui Awwadi, când mortul îi va lua locul, în solul Nablusului. Işi 
amintea că un poet sirian din secolul al unsprezecelea scrisese 
că suprafața pământului nu este altceva decât corpurile 
oamenilor morţi cu mult timp în urmă. Domoliți-vă pasul, scria 
poetul, amintindu-le celor vii că și trupurile lor vor deveni 
cândva pământ pe sandalele nepoților. 

Khamis Zeydan a închis ochii. Omar Yussef îl privea. Nu ar fi 
rămas cu mine dacă nu i-aș fi spus că dosarul său s-ar putea 
afla în încăperea alăturată, și-a zis. Ar trebui să îi întreb pe cei 
de aici dacă au văzut pe cineva ieșind din acest pasaj, dar acum 
nu vor avea chef de vorbă. Și oricum, nu vreau să umble zvonul 
că sunt pe urmele celui care l-a ucis pe Awwadi. 


142 


— Îţi sunt recunoscător că ai venit cu mine în tunel, a șoptit. 
Nu erai obligat să o faci. 

Khamis Zeydan a dat din umeri și a înghiţit cu greutate. 

Este îngrijorat din pricina dosarului, și-a zis Omar Yussef. Oare 
ce va face dacă nu îl găsește în încăperea alăturată? 

Focurile de armă s-au oprit. Femeile care boceau au urcat pe 
terasă, apoi au intrat în casă. Omar Yussef a ridicat capul. 

— Bărbaţii au plecat la înmormântare. 

Khamis Zeydan s-a furișat în sus, pe scări și a privit afară. l-a 
făcut semn cu mâna lui Omar Yussef să îl urmeze. Curtea era 
pustie. Caprele se holbau la Omar Yussef în tăcere. A pus o 
mână în spatele urechilor unui ied maroniu și i-a mângâiat capul 
osos. 

— Unde sunt dosarele? a întrebat Khamis Zeydan. 

Omar Yussef a înaintat pe lângă zid. A împins portiţa 
grajdului. Marginea de jos a scârțâit pe podeaua de piatră. A 
înțepenit, temându-se că a fost auzit, dar femeile și-au continuat 
bocetul la etaj. 

Armăsarul se ițea alb și fantomatic la capătul grajdului. A lovit 
cu copita și a tresărit când s-a deschis portița. Sharik, și-a zis 
Omar Yussef. Partener. Bun nume pentru un cal, până când 
partenerul îi este ucis. Omar Yussef se simţea vinovat în mod 
nejustificat, de parcă ar fi trebuit să consoleze calul pentru 
pierderea stăpânului său. S-au strecurat pe lângă el și au 
coborât scările din spatele lui. 

Au pătruns într-un alt depozit, întunecat și igrasios. Omar 
Yussef a luminat în jur cu lanterna. Încăperea era goală. Khamis 
Zeydan și-a înfipt un călcâi în podeaua din pământ și arăta de 
parcă urma să i se facă rău. 

Omar Yussef a urcat treptele și a mângâiat părul uscat din 
coama calului. A cercetat cu privirea curtea însorită. Poate că 
dosarele nu se aflaseră niciodată la Palatul Tougan. Awwadi ar fi 
putut să le ascundă în altă parte. Dar dacă aici le ţinuse, acum 
se aflau în mâinile altcuiva. Oricare ar fi fost adevărul, Omar 
Yussef simţea că Awwadi nu va fi ultimul care avea să moară 
pentru dosarele acestea. Nimeni nu era în siguranţă atâta timp 
cât pășea peste cadavrele care formau suprafaţa pământului. 
Cu atât mai puţin în casban. 


143 


e Capitolul 19 


Bărbaţii din capul procesiunii funerare îl înconjurau pe șeicul 
Bader, cu mitralierele M-16 deasupra capetelor, preaslăvindu-L 
pe Alah. În ciuda transpiraţiei și a nebuniei din jur, bătrânul își 
ținea capul nemișcat, cu priviri feroce, de parcă i-ar fi condus pe 
cei îndoliaţi către iad, ca să îl înfrunte pe Satana în persoană. 
Când au părăsit souk-ul acoperit cu o boltă, și-au descărcat 
puștile în aer în onoarea martirului Nouri Awwadi. 

Omar Yussef și-a acoperit urechile cu mâinile și le-a ţinut 
acolo cât timp a trecut dubiţa pe care o auzise difuzând cântece 
islamice la nunta lui Awwadi, făcând să trepideze strada cu bătăi 
de tobă cavernoase. O altă ceată de partizani mergea în urma 
Volkswagenului în pas alert, în uniformă de luptă, cu feţele 
ascunse de măști făcute din ciorapi de damă și cu banderola 
verde a Hamasului legată în jurul capului. Mărșăluiau 
militărește,  ridicându-și genunchii și strângând la piept 
mitralierele. Câţiva băietani țopăiau alături de ei. 

Ultimele persoane din cortegiu au trecut, transpirând și 
strigându-și din toţi bojocii dorinţa de a-și sacrifica sufletele și 
sângele pentru Awwadi. 

Omar Yussef avea de gând să vorbească cu tatăl lui Nouri 
Awwadi despre felul în care murise fiul acestuia. Era convins că 
Awwadi se afla pe urmele conturilor secrete. Omar Yussef se 
gândea că s-ar putea folosi de faptul că se aflase în compania 
lui Awwadi chiar înainte ca acesta să moară ca să câștige 
încrederea tatălui și să obţină informaţii folositoare pentru Jamie 
King. Trebuia să aștepte să se sfârșească înmormântarea, așa 
că s-a plimbat îngrijorat prin casbah, aţinându-se pe străzile cele 
mai aglomerate, unde se gândea că este la adăpost de omul 
care încercase să îl ucidă. 

A trecut pe lângă vestita brutărie care vindea ganafi. Dulceaţa 
soporifică a desertului i-a stăruit în nări după ce a trecut prin 
faţa dughenei. A băut o cană de cafea amară și a zăbovit pe 
lângă un bărbat care vindea pui de găină din niște lăzi murdare, 
din metal. Niciunul dintre aceste mirosuri nu a reușit să învingă 
aroma greţoasă de ganafi, de parcă ar fi fost condamnat să 


144 


inhaleze mirosul de brânză și sirop până la sfârșitul 
înmormântării. 

A dat ocol magazinelor cu haine ieftine din souk și a traversat 
partea inferioară a orașului vechi. Simţea că îl explorează pentru 
prima dată. Când Awwadi îl însoţise prin casbah, se gândise că 
locurile acestea aparţineau ghidului său și celor care locuiau 
aici. Acum înțelegea că, dimpotrivă, locuitorii aparţineau 
casbah-ului. Nouri Awwadi era puternic și vânjos, dar casbah-ul 
pusese stăpânire pe el. Palatul Tougan, pipernicit și aflat în 
decrepitudine, va fi încă în picioare atunci când toți cei care ÎI 
cunoscuseră pe Awwadi vor fi demult oale și ulcele. 

Ajuns într-un ungher întunecat, Omar Yussef a simţit un damf 
acru, de urină. Mirosul dulceag îl părăsise, în cele din urmă. 
Probabil că înmormântarea a luat sfârșit, și-a zis el, inhalând 
mirosul plăcut de colonie de pe dosul mâinii. 

Ajuns înapoi la Palatul Touqan, și-a croit drum cu greu prin 
mulţimea de bătrâni întorși la casa în doliu, în vreme ce tinerii 
se duseseră să arunce cu pietre în punctul de control al 
israelienilor. A urcat treptele care duceau pe terasa din fața 
apartamentului în care locuia familia lui Awwadi, de unde se 
vedeau acoperișurile inegale din casbah. Un șir de arbuști 
kumquat în ghivece se unduiau în briza fierbinte. Omar Yussef a 
apucat un fruct portocaliu, l-a mirosit și i-a savurat textura cojii 
răsucind-o între degete. 

O prelată neagră îi ferea de soare pe cei îndoliaţi. Un băiat i-a 
oferit lui Omar Yussef un deget de cafea slabă, neîndulcită, într- 
un pahar de plastic. A băut-o și a scuturat paharul pentru a da 
de înţeles că nu mai voia. L-a văzut pe tatăl lui Nouri sub foaia 
de cort, s-a strecurat printre scaunele de plastic pe care ședeau 
rudele și prietenii mortului și a dat mâna cu bătrânul. 

— Alah să aibă milă de cel plecat dintre noi, a spus el. 

— Alah să îţi dea viaţă lungă, a murmurat omul, dând drumul 
mâinii lui Omar Yussef. 

Işi făcea de lucru cu un șirag de mătănii verzi, ca acela pe 
care îl folosea fiul său. Omar Yussef se întreba dacă fusese 
recuperat din hainele lui Nouri, rămase la baia publică. Degetele 
butucănoase ale bătrânului prefirau mărgelele în mâna maronie 
și ridată, asemenea picioarelor masive ale unui elefant lovind un 
șir de pepeni. 

Omar Yussef s-a lăsat în scaunul de lângă bărbatul îndoliat. 


145 


— Sunt Omar Yussef Sirhan, din Betleem, a spus el. Mă aflam 
la baia publică atunci a fost ucis Nouri. 

— Fii binevenit. 

Omar Yussef și-a dus mâna la inimă și s-a înclinat ușor. 

— Cine ar fi vrut să îl ucidă pe fiul dumitale, Abu Nouri? 

— Știu exact cine este de vină. 

Omul a ridicat un deget gros. Lui Omar Yussef i-a revenit în 
minte trupul ras și frumos mirositor de la baie. Părul sur de pe 
pieptul tatălui se încolăcea peste gulerul unui tricou alb murdar, 
iar el mirosea a untură și transpiraţie. Buza de jos îi atârna grea, 
iar ochii căprui, inerțţi, îi aminteau lui Omar Yussef de caprele 
necuvântătoare din curte. 

— Cine a făcut-o? 

— O să plătească el, a șuierat tatăl lui Awwadi. 

— Cine? 

— Fiul meu s-a certat cu un alt tânăr din casbah din cauza 
nunţii sale. 

— Cum așa? 

— Netrebnicul acela voia să se însoare cu aceeași fată. 

— Este vorba despre fata cu care s-a însurat ieri Nouri, în 
cadrul nunţii în grup organizate de Hamas? 

Tatăl lui Awwadi a clipit din ochii lipsiţi de expresie. 

— Nouri a fost ucis de bărbatul acesta din gelozie. O să ne 
luptăm cu familia lui pentru a ne răzbuna. 

— Cum îl cheamă? 

— Halim Mareh, fiul unei curve. 

Omar Yussef și-a amintit de tânărul înalt, în salopetă albastră, 
care stătea sprijinit de sacii stivuiţi de la intrarea în magazinul 
de condimente al familiei Mareh și de privirile chiorâșe pe care 
le schimbase cu Nouri Awwadi. 

— De unde știți că era el? 

— l-am văzut pe ucigaș și pe prietenii săi în curtea casei mele. 

Tunelul, și-a zis Omar Yussef. 

— Dar Nouri nu a fost ucis aici. 

— Există un tunel care leagă baia publică de curtea noastră. 
Pe acolo au fugit. 

— Tunelul duce și în altă parte? 

— La o fabrică de halva. Dar acela este un loc foarte 
aglomerat. Ar fi fost remarcaţi. Aici au sperat să treacă 
neobservați. Dar eu i-am văzut traversând curtea cu armele în 


146 


mâini. Erau patru, printre ei și nenorocitul ăla gelos. La început 
nu am dat importanţă, în palatul ăsta vechi locuiesc mai multe 
familii, iar curtea este comună. Apoi au venit prietenii lui Nouri 
să îmi spună că a fost ucis la baia publică și mi-am dat seama 
imediat cine este vinovatul. 

— Nu tatăl fetei a decis să o mărite cu Nouri? 

— Desigur, a spus tatăl lui Awwadi, deschizându-și larg 
palmele stângace. Dar nemernicul ăsta gelos nu a acceptat 
decizia. Tatăl fetei este simpatizant al Hamasului, la fel ca mine. 
Gelosul a decis că a fost refuzat pentru că este membru Fatah. 
lată de ce l-a ucis pe Nouri al meu. 

Omar Yussef a simţit că i se prelinge venin pe limbă. 

— Când va începe lupta? 

— Trebuie să le dăm timp să își răscumpere greșeala, să 
răscumpere moartea lui Nouri cu sânge, a spus tatăl lui Awwadi. 
Dar dacă nu o fac, le atacăm familia peste două zile. Și îi vom 
distruge. La tâmplă îi pulsa o venă și și-a izbit pumnul gros de 
palma celeilalte mâini, făcând mătăniile să ţăcăne. Chiar și 
atunci, viaţa mea va fi sfârșită. Fără Nouri, sunt terminat. 

Omar Yussef a atins genunchiul omului. 

— Știu că tradiţiile noastre tribale cer răzbunarea, Abu Nouri. 
Dar ca musulman trebuie să îți amintești și ce s-a întâmplat 
când cel de-al treilea calif, Uthman, a pus legăturile de familie 
mai presus decât justiţia. S-a ajuns la război civil, la împărțirea 
lumii musulmane în șiiți și sunniţi. 

— Ce ești dumneata? Profesor de istorie? Crezi că o să 
pornesc un război civil aici, în casbah? 

— S-ar putea. 

— In acest caz, nu există nicio contradicţie între legăturile de 
familie și justiţie. Prin voia lui Alah, vina aparține celor care mi- 
au ucis fiul. Când au făcut fapta asta, au încetat să mai fie 
musulmani. Așa că nu îmi vorbi mie despre istorie și califii din 
vechime. 

— Când am vorbit cu Nouri la baia publică, mi-a spus că era 
pe cale să se îmbogăţească, a spus Omar Yussef. Dumitale ţi-a 
spus că ar fi găsit ceva? Ceva de valoare? 

Tatăl lui Awwadi a fluturat din mână. 

— Tot ce avea, Awwadi dădea Hamasului. Întreabă-l pe șeicul 
Bader. 

— Lui i-a dat dosarele? 


147 


Gâtul îndesat a ridicat un chip bănuielnic către Omar Yussef. 

— Dosarele? 

— Nouri mi-a spus că a pus mâna pe niște dosare cu 
informaţii compromiţătoare despre liderii Fatah. 

— A, acelea? Sunt în magazia din spatele grajdului. Șeicul 
Bader o să trimită pe cineva după ele în curând. 

Prea târziu, și-a zis Omar Yussef. l-a scuturat mâna mare și 
moale și și-a croit drum înapoi, printre scaunele de plastic. 

S-a îndepărtat de Palatul Tougan, străbătând orașul vechi. 
Tatăl lui Awwadi crede că un membru al Fatah-ului i-a ucis fiul, 
și-a zis el. Oare să fi fost vorba de răzbunare pentru uciderea lui 
Ishaq, care lucra pentru Kanaan, șeful Fatah din zonă? Dar 
Awwadi s-a arătat extrem de surprins când i-am vorbit despre 
moartea lui Ishaq. Părea chiar să îl fi plăcut. 

Aleile tăcute se întunecau în lumina amurgului. Lumea 
bătrânului Awwadi se sfârșea odată cu moartea fiului său. Omar 
Yussef se întreba dacă ar simţi cineva astfel în cazul morții lui. 
Și-l imagina pe Zuheir rugându-se aplecat peste trupul lui la 
înmormântare, dar apoi și-a dat seama că greșea. Bătrânul 
Awwadi și preotul Jibril erau taţi care își pierduseră fiii. A gemut 
încercând să inverseze scena și să se imagineze plângând 
deasupra trupului lui Zuheir, înveșmântat în giulgiu. li tremurau 
picioarele, așa că s-a sprijinit cu spatele de zid ca să nu cadă. 
Piatra era înfierbântată de soarele după-amiezii. Omar Yussef 
simțea cum se evaporă căldura odată cu lăsarea întunericului. 


148 


e Capitolul 20 


Jibril Ben-Tabia legăna cutia din argint coclit în care se afla 
Pergamentul Abisha, ca pe un nou-născut negricios, balansându- 
se pe călcâie, de parcă ar fi încercat să o adoarmă. Bătrânul 
preot purta o robă subţire, strânsă în jurul taliei osoase și o 
basma brodată cu un desen floral, de aur, înfășurată în jurul 
fesului roșu. S-a uitat peste capetele mulțimii adunate pe vârful 
Muntelui Garizim pentru a fi de faţă la sărbătorirea Paștelui de 
către poporul său. 

Ben-Tabia părea plăcut surprins, ca un bunic care se aștepta 
ca nimeni să nu își amintească de ziua lui de naștere, doar ca să 
se trezească înconjurat de oameni veniţi să îi ureze de bine, dar 
pe care nu și-i mai amintește. Unii dintre spectatori purtau 
costume închise la culoare, care trădau faptul că erau diplomați. 
Fotografii se îmbulzeau în fața mulţimii, iar o mână de ziariști 
străini flecărea pe margine. 

— Unde se afla cadavrul? 

Khamis Zeydan a ridicat o talpă la câţiva centimetri deasupra 
pietrișului din parcarea destinată turiștilor și a scuturat-o. 

— Te jenează piciorul? l-a întrebat Omar Yussef. Este din 
pricina diabetului. 

Khamis Zeydan a bătut cu piciorul în pământ. 

— Mi-a amorțit fiindcă am stat prea mult în picioare. Mai bine 
zi-mi despre cadavru. 

Omar Yussef a arătat spre piatra înclinată unde se ridica 
odinioară vechiul templu samaritean. 

— Locul acela din spatele preotului era acoperit de sânge, a 
spus, dar cadavrul a fost găsit în valea de acolo, printre pini. 

Khamis Zeydan și-a făcut loc cu coatele prin mulţime pentru a 
vedea mai bine locul unde zăcuse trupul lui Ishaq. Omar Yussef 
s-a străduit să îl ajungă din urmă. 

— Trupul s-a oprit în copacul de acolo, i-a șoptit, arătând cu 
mâna. 

— Martori? 

Omar Yussef a clătinat din cap. 


149 


— Îngrijitorul mi-a confirmat că mortul a fost aruncat acolo în 
urmă cu trei nopţi. Seara, când a închis, nu era nimic acolo, iar 
dimineaţa a găsit cadavrul. 

— Nu sunt prea multe indicii pentru o investigaţie. 

— Ar fi ceva, totuși. Avem cadavrul și locul crimei și am vorbit 
cu soția victimei, care ne-a spus că acesta încerca să încheie o 
afacere cu Amin Kanaan. 

— Și ce dacă? Încerca să încheie o afacere care se pare că nu 
era legală. Khamis Zeydan a ridicat capul, pierzându-și 
răbdarea. Era palestinian. Ți se pare bizar că opera în afara 
legii? 

— Sami vrea să renunțe la investigația asta, iar tu nu pari să 
iei lucrurile în serios, a spus Omar Yussef. Oare eu sunt singurul 
pe care îl interesează moartea sărmanului om? 

— Dacă nu vrei să fii singurul pe care îl interesează, poate ar 
trebui să lași totul baltă. Măcar nu ai mai fi singur. 

Omar Yussef s-a uitat fix la poliţistul-șef. Și-a amintit de felul 
în care Roween își dusese degetele la urmele de acnee din jurul 
buzelor și de mila pe care o simţise faţă de femeia rămasă 
sigură în casa îndoliată. 

— Am greșit. Nu sunt singurul, a spus el. 

Khamis Zeydan și-a trecut limba pe sub mustață. 

— Locul unde a fost găsit cadavrul nu ne spune prea multe, a 
spus el. În majoritatea nopţilor trebuie să fie pustiu aici. Poţi să 
omori pe cineva fără să fii auzit. Dar este foarte probabil ca 
Ishaq să fi fost ucis în altă parte, iar trupul să-i fi fost aruncat 
aici mai târziu. Criminalilor le place să își mute victimele. În felul 
acesta lasă mai puţine indicii. 

— A murit aici, sus, sunt sigur. Stânca era scăldată în sânge. 

Omar Yussef s-a întors către samaritenii îmbrăcaţi în robe 
albe, care stăteau de-a dreapta și de-a stânga preotului. Erau 
strânși la marginea pietrei cenușii înclinate, centrul templului 
lor. 

— Care stâncă? 

Khamis Zeydan i-a urmărit privirile. 

— Este stânca de care Abraham l-a legat pe Isaac. Acolo a 
fost construit vechiul templu. 

— Ce tot spui? Stânca aceea se află în lerusalim. 


— Samaritenii cred că se află aici. Ishaq trebuie să fi fost viu 
când a fost adus pe vârful muntelui, altfel nu ar fi sângerat atât 
de mult. 

Khamis Zeydan și-a scărpinat bărbia cu unghia îngălbenită a 
degetului mare. 

— Cred că Ishaq a fost adus aici și omorât pe stânca aceea. 
Trupul i-a fost apoi aruncat peste marginea prăpastiei, în 
întuneric, și s-a rostogolit printre copaci. 

Omar Yussef s-a uitat spre pâlcul de pini. 

— Știa unde sunt banii Bătrânului. Să îi fi smuls cineva 
secretul și apoi să-l fi redus la tăcere? Sau o fi altceva? Khamis 
Zeydan a făcut un gest scurt, din degete, care semăna a 
somaţie. Zi! 

Profesorul a răsuflat adânc. 

— Voiam să îţi spun când am fost întrerupţi de strigătul lui 
Nouri Awwadi, la baia publică, a spus el. Awwadi a obținut 
dosarele acelea cu mizerii despre liderii Fatah de la Ishaq. 

Ochii lui Khamis Zeydan au părut că se adâncesc în orbite. 

— Asta este foarte interesant. Awwadi le-a cumpărat de la 
Ishaq? 

— Awwadi a furat cel mai vechi pergament samaritean și l-a 
înapoiat în schimbul dosarelor. 

— O simplă afacere? Pergamentul în schimbul dosarelor? Să 
nu fi avut nicio legătură cu ceea ce știa Ishaq despre banii 
Bătrânului? 

— Awwadi nu părea să știe nimic despre bani. Când mi-a 
arătat dosarele, i-am spus despre cele trei sute de milioane de 
dolari ascunse de Ishaq și am avut impresia că auzea totul 
pentru prima oară. 

— Dacă ești atât de dornic ca Banca Mondială să pună mâna 
pe bani, nu ai dat dovadă de înţelepciune spunându-i totul unui 
membru Hamas. 

— Nu crezi că Awwadi a fost ucis de cineva care se află pe 
urmele banilor? Probabil că după ce i-am spus despre conturile 
secrete, Awwadi s-a apucat să le caute. Cineva l-a ucis ca să îi 
pună capăt investigaţiei. 

Khamis Zeydan a scos un șuierat și a scuipat o ditamai flegma 
peste balustradă, spre pâlcul de pini. 

— Așadar, de data asta, tu i-ai întins cursa. 

— Ce vrei să spui? 


151 


— Haide, frate, doar i-ai jucat o festă frumoasă. Ştiai că niște 
oameni nemiloși vor să ajungă primii la bani și mai știai că se 
află pe urmele tale. Așa că l-ai pus pe Awwadi să caute banii, 
știind că el ar constitui un pericol mai mare decât tine pentru 
tipii cei răi, oricine ar fi ei. l-ai silit să își îndrepte atenţia spre el. 
Frumos le-ai mai distras atenţia. 

Omar Yussef a clipit. 

— Doar nu crezi că sunt atât de hain? 

— Ai dreptate, te-am supraestimat. Speram că ţi-a venit 
mintea la cap. 

Khamis Zeydan a scuipat din nou, și-a șters mustaţa cu dosul 
palmei și a privit către mulţimea de oameni. 

— Aia nu e americanca de la Banca Mondială? 

Omar Yussef și-a încordat privirile ca să cerceteze mulțimea 
de străini. La început nu a recunoscut-o pe Jamie King, 
îmbrăcată lejer și cu părul strâns sub o șapcă de baseball. A 
înaintat prin îmbulzeală și a salutat-o. 

— Bună, a zis ea. Mă întrebam dacă ești și dumneata aici. 

— Nu aș lipsi pentru nimic în lume. Am venit ca să îmi susţin 
pariurile spirituale, în caz că samaritenii au dreptate, a spus 
Omar Yussef. 

— Dacă Mesia vine pe Muntele Garizim în noaptea asta, crezi 
că samaritenii vor pune o vorbă bună pentru dumneata? 

— Nu îmi plac schimbările, așa că nu mă interesează 
Paradisul. Prefer să fiu trimis direct în lad, înainte de a se da 
toate pedepsele grele. Omar Yussef a zâmbit amar. Vreau să ard 
în eternitate într-un loc la fel de rău ca Palestina. 

— Bună seara, doamnă dragă, a spus Khamis Zeydan, 
înclinându-se ușor în faţa femeii, cu mâna la inimă. 

Un diplomat din apropiere le-a făcut semn să tacă. King i-a 
șoptit lui Omar Yussef: 

— Am urcat aici zilele trecute, dar îngrijitorul nu s-a priceput 
să îmi explice istoria locului. Acela este templul samaritean? a 
întrebat ea, arătând spre zidurile în ruină și spre turla acoperită 
cu dom, care străluceau în bătaia lunii în spatele grupului de 
samariteni. 

— Aceea este fortăreața bizantină, a spus Omar Yussef. 
Centrul templului lor este piatra aceea plată de lângă locul unde 
stau samaritenii. Se spune că templul se înălța lângă ea, aici, pe 
vârful muntelui lor sfânt. 


152 


— Cine l-a distrus? 

— Rivalii într-ale credinței. Apoi grecii au ridicat deasupra 
pietrei templul lui Zeus. 

— Mesia pe care îl așteaptă samaritenii va reconstrui templul? 

— Asta este ideea. Deși Mesia al lor este un simplu profet, și 
nu fiul lui Dumnezeu, așa că nu pot spune cât de departe se 
întinde puterea sa. S-ar putea să aibă și el nevoie de un permis 
de liberă trecere de la israelieni. 

— Mă voi afla și mâine dimineaţă aici, a spus Jamie King, 
arătând către coama muntelui. Am o întâlnire cu afaceristul 
Amin Kanaan, la ora zece. Locuiește într-una din casele cele 
mari. 

Vocea preotului a liniștit mulţimea. Cu un glas nazal, de tenor, 
a psalmodiat povestea primei sărbători a Paștelui din „Exodul”. 
In întuneric, Abisha părea o pată lunguiaţță pe roba lui albă. 
Preotul i-a condus pe samariteni în josul Muntelui Garizim. 
Mulțimea i-a urmat. 

Omar Yussef a reţinut-o pe Jamie King strângându-i cotul în 
mână. 

— Jamie, pot să te însoțesc la întâlnirea cu Kanaan? 

Femeia a ezitat. 

— Este vorba de afaceri ale Băncii Mondiale, ustaz. Nu pot să 
apar în faţa lui cu o persoană privată. 

— Kanaan lucra împreună cu Ishaq. Asta înseamnă că ne-ar 
putea da indicii care să ne conducă la bani. 

— Discuţia mea cu domnul Kanaan ar putea include și 
subiecte de acest gen. Dar mai există și o serie de proiecte de 
dezvoltare ale Băncii Mondiale în care este și el implicat. Și, 
oricum, îmi imaginez că preferă să fie interogat de poliţie în 
legătură cu acest caz. 

Omar Yussef și-a ascuns nemulțumirea ducând o mână la 
gură. 

— Cred că aș putea să scot de la el niște informaţii pe care tu 
nu le-ai putea scoate. Ar fi mai simplu să îl interoghez în arabă. 

Femeia s-a uitat cu atenție la Omar Yussef și și-a încrucișat 
braţele pe piept. 

— O să mă gândesc, a spus ea. 

— Ne vedem în holul hotelului la nouă și jumătate, mâine 
dimineaţă, a zâmbit Omar Yussef. 

Satisfăcut, a lăsat mulţimea să îl despartă de americancă. 


De-a lungul muntelui, luminile de la ferestrele satului 
samaritean străluceau într-un albastru îngheţat. Din gropile în 
care aveau să fie gătite oile sacrificate, ieșeau flăcări. 

Omar Yussef înainta târșâindu-și picioarele alături de Khamis 
Zeydan, în urma mulțimii, înecându-se cu praful ridicat de 
aceasta și împiedicându-se în pietrele inegale din caldarâm. 
Poliţistul-șef a rămas tăcut până când au ajuns în sat, unde 
plutea în aer mirosul de cărbune ars în gropile pentru foc. 

— Asta este foarte interesant, a spus. 

— Acelea sunt gropile unde vor găti oile, a spus Omar Yussef. 
Le-au sacrificat ieri după-amiază, le-au jupuit cu apă opărită, le- 
au scos matele și le-au sărat carnea. Acum le vor frige și peste 
câteva ore le vor mânca pentru a sărbători așa cum le-a ordonat 
Moise israelienilor înainte de plecarea din Egipt. 

Khamis Zeydan se holba la el. 

— Ce? 

— Au pus oile în ţepușe înfipte în gropile acelea unde arde 
focul, a spus Omar Yussef, arătând spre părculețul în care se 
împrăștiaseră  samaritenii îmbrăcați în alb din fruntea 
procesiunii. 

— Eu vorbeam despre afacerea pe care a încheiat-o Awwadi 
cu samariteanul care a murit. Ai uitat? De obicei nu te lași 
condus de poftele stomacului. 

Omar Yussef și-a mângâiat mustata, încurcat. 

— Credeam că... 

— Nu am venit aici ca să mănânc. Am venit să investighez 
locul unei crime. 

— Oricum, numai samaritenilor li se permite să mănânce. 
Biblia lor spune că nimeni nu poate lua parte la festinul de Paște 
dacă nu face parte din comunitatea lor. 

— Blestemat fie numele tatălui tău, profesore. Nu sunt unul 
dintre prietenii tăi străini veniţi aici în vizită. Pune capăt lecţiei și 
lasă-mă să mă gândesc. 

Mulțimea îl înghiontea pe Omar Yussef, deoarece străinii 
încercau să vadă mai bine cum se coboară în foc ţepușele 
încărcate cu câte patru oi. S-a lovit cu umărul de Khamis Zeydan 
și s-a împins în prietenul lui, cu ranchiună. În ciuda pericolelor, 
dorea mai mult decât oricine altcineva să îi afle pe ucigașii lui 
Ishaq și Awwadi. Totuși, aici se desfășura o ceremonie străveche 
la care ești martor numai o dată în viață. Nu eu sunt de vină că 


154 


în mintea mea este loc pentru mai multe, nu doar pentru crime, 
și-a zis el. 

Alături de gropile pentru foc se vedea casa lui Ishaq, cu ușa 
deschisă. Omar Yussef s-a întors către Khamis Zeydan, cu 
buzele ţuguiate, în semn de nemulțumire. 

— Vrei să investighezi? Soţia mortului pare să fie acasă. Hai 
să mai vorbim cu ea o dată. 

— Nicio grabă. Ultimul lucru pe care îl doresc este să pierzi 
această experienţă culturală. 

Khamis Zeydan și-a ferit privirile. Alte scuze Omar Yussef nu 
avea să primească. 

— Nu vreau să îţi țin lecţii, dar pot să îţi spun că oile se 
rumenesc în patru ore. Avem timp destul. 

Samaritenii și-au lăsat capetele pe spate și au psalmodiat un 
cântec monoton și trist. Roween stătea în pragul ușii, încadrată 
de lumina venită dinspre camera de zi și asculta. Când cântăreții 
s-au oprit să își tragă sufletul, liniștea a fost punctată de 
scurgerea grăsimii din carcasele animalelor aflate deasupra 
flăcărilor. 


e Capitolul 21 


Ajuns în casa lui Roween, Omar Yussef a cerut permisiunea să 
folosească baia. Desfăcându-și cureaua, a oftat cu năduf, 
enervat de efectele vârstei asupra funcţiunilor trupului. Se 
obișnuise cu trezitul frecvent în timpul nopţii pentru a urina, dar 
în ultima vreme părea să aibă o permanentă nevoie de a merge 
la toaletă. Ținându-și penisul cu mâna, și-a dat ochii peste cap și 
a așteptat. 

Incăperea era curată, iar pereţii, acoperiţi cu plăci de faianță 
albastră, de culoarea cerului. Fiecare a cincea placă era pictată 
de mână cu un desen bleumarin și bordură galbenă ca lămăia. 
Omar Yussef a stors câteva picături de urină acompaniate de un 
geamăt și o tuse seacă, s-a spălat pe mâini cu săpun dintr-un 
dozator dichisit, din ceramică și s-a întors în camera de zi, 
profund nemulțumit. 

Khamis Zeydan stătea în faţa peretelui pe care se afla 
fotografia mărită a fostului președinte sărutându-l pe Ishaq. Cu 
chipul schimonosit de dezgust, de parcă își amintea de senzaţia 
încercată la atingerea acelor buze umede și ţuguiate de propria- 
i frunte și de mustaţa prost tunsă care i se freca de piele, 
uleioasă și jilavă. Și-a mutat privirea către Ishaq, iar Omar 
Yussef l-a văzut cum se încruntă. Oare a avut același straniu 
moment de recunoaștere pe care l-am trăit și eu când am privit 
în ochii aceia? s-a întrebat el. 

Poliţistul-șef și-a dres glasul. 

— Este rândul meu, a spus el, deschizându-și prohabul pe 
când pășea spre baie. 

In bucătărie, Roween fierbea cafea într-un ibric mic, de 
cositor. Purta aceeași rochie albastră, din bumbac, cu care era 
îmbrăcată atunci când o văzuse Omar Yussef prima oară. 
Acneea de sub gură și întunecimea din jurul ochilor îi dădeau 
aerul unei adolescente stângace. Wu a trecut de mult de vârsta 
adolescenței, s-a gândit Omar Yussef. A simţit că îi tremură 
bărbia din pricina emoţiei subite și a dus un deget la ochi ca să 
își șteargă o lacrimă, deghizând mișcarea într-o scărpinătură 
obișnuită la nas. 


Omar Yussef era obișnuit să le consoleze pe tinerele care 
intrau în clasă supărate din pricina împușcăturilor din tabăra de 
refugiați unde preda sau din cauza vreunui vecin mort în luptă 
cu soldaţii israelieni. Dar în inima lui Roween simţea trăiri 
conflictuale față de soţul ei, poate dragoste și ură, și nu știa cum 
ar putea să îi aline durerea. 

— Felicitări pentru minunata faianţă din baie, a spus el. Nu 
sunt cele mai bine alese cuvinte de consolare pe care le-am 
rostit vreodată, dar nu știu ce altceva să spun, şi-a zis el. Le-aţi 
ales cu sensibilitate și cu un gust desăvârșit pentru artă și 
design. 

— Nu eu le-am ales, ustaz. Ishaq era cel cu gust pentru design 
în casa asta. Ar fi fost mult mai fericit într-un domeniu creativ ca 
arhitectura sau moda. Se îmbrăca întotdeauna atât de bine. 

Roween a măsurat cu privirea cămașa elegantă, franțuzească, 
a lui Omar Yussef, cu clema de aur a stiloului Montblanc la 
buzunarul de la piept, ceasul greu și pantofii lustruiţi. 

— Stilul său semăna oarecum cu al dumitale, clasic și elegant, 
deși mai tineresc, dacă îmi permiteţi să spun asta, ustaz. 

Omar Yussef a dat din mână. 

— Avea aptitudini pentru finanțe, așa că a intrat în acest 
domeniu, a spus ea. Dar finanţiștii de aici, din Palestina, sunt 
adesea atrași în afaceri murdare. A fost mânjit de ei, când ar fi 
trebuit să aleagă faianţă armenească pentru doamne bogate și 
să le redecoreze băile. 

— Care ei? 

Roween a dat din umeri. A turnat cafea în cești mici, a ridicat 
tava și s-a îndreptat către Omar Yussef, aflat în pragul ușii. l-a 
zâmbit, dar sprâncenele groase îi acopereau ochii întunecați. 
Omar Yussef a simţit pustiul din inima ei de parcă ar fi fost al lui. 

— Cu cine avea legături Ishaq în Nablus? a întrebat el, silindu- 
și cuvintele să îi iasă din gură repede, ca să nu îi tremure vocea 
și să își trădeze astfel emoția. 

Femeia s-a dat înapoi. Poate că efortul de a se stăpâni îi 
făcuse vocea aspră. 

— Beţi mai întâi cafeaua, ustaz. Lăsaţi-mă să vă primesc în 
casa mea așa cum se cuvine. 

Omar Yussef a auzit apa trasă la baie. 

— lartă-mă, a spus el. Am să îţi pun niște întrebări și nu vreau 
să audă nimeni altcineva. 


157 


— Nici chiar colegul dumitale? 

— Nu, cel puţin până când mă lămuresc dacă aceste chestiuni 
au vreo relevanţă pentru caz. Chestiuni personale despre Ishaq. 
Te rog, ce îmi poţi spune despre legăturile lui? De ce s-a întors 
Ishaq din Franţa? Pentru tine? 

Roween a scos un râs aspru, apoi s-a oprit brusc. A arătat o 
grijă exagerată faţă de tava cu cafele, încercând să nu le verse, 
dar Omar Yussef știa că își auzise amărăciunea din propriul râs. 

— Nu, nu s-a întors pentru mine, a spus ea. S-a întors pentru 
Kanaan. 

Omar Yussef i-a luat tava. Îi tremura în mână, așa că a pus-o 
pe masa din bucătărie. 

— Kanaan îl dirija pe Ishaq, a spus Roween. 

— Nu aveţi copii, a zis Omar Yussef. De ce? 

— V-am spus. Pentru că Ishaq era plecat mai tot timpul, cu 
treburi de-ale Bătrânului. 

Omar Yussef a ridicat o sprânceană, așa cum făcea în clasă 
când îl minţea vreo elevă, adresându-i o privire încărcată de 
reproș, dar nu amenințătoare. 

Roween a clătinat din cap și ochii i s-au făcut sticloși. 

— Ustaz, dumneata știi prea bine ceea ce mă întrebi. 

— Încerc să confirm ceva ce mi s-a spus despre Ishaq. 

— Nu pot confirma nimic, ustaz. Ce importanţă are că îl 
credeam pe Kanaan amantul soţului meu? 

Roween a tușit, de parcă se înecase cu propriile-i vorbe. 

— Dar când i-ai cerut să se întoarcă în Nablus, a refuzat? S-a 
întors de la Paris numai la cererea lui Kanaan? 

— Kanaan l-a implorat pe Ishaq să vină înapoi. După ce s-a 
întors, era tot timpul la vila lui Kanaan, doar în ultimele 
săptămâni și-a rărit vizitele. 

Roween și-a tras nasul, și-a dat părul aspru din ochi și a 
ridicat tava cu cafele. 

Khamis Zeydan a traversat camera de zi, îndreptându-se spre 
canapea. A surprins privirea lui Omar Yussef. In ochii acestuia se 
citea o avertizare amicală, dar bănuitoare. Omar Yussef a atins- 
o pe Roween pe mâneca rochiei în timp ce aceasta trecea pe 
lângă el cu tava. 

— Fiica mea, căsătoria voastră nu mergea bine, dar sunt 
convins că Ishaq aprecia o femeie ca tine. Eu întotdeauna am 


158 


spus că unui bărbat însurat îi mai fug ochii, dar inima îi este 
statornică. 

— Credeţi asta? Dar cine a spus că eram stăpână pe inima 
lui? 

Roween a dus cafeaua pe măsuţa din camera de zi și a 
așezat-o înaintea polițistului-șef. 

Khamis Zeydan i-a pus aceleași întrebări la care femeia 
răspunsese deja la prima vizită a lui Omar Yussef. Nu va pricepe 
adevărul despre Roween și Ishaq, şi-a zis Omar Yussef. Propria 
lui căsătorie este un dezastru de care refuză să se ocupe. Nu o 
să înțeleagă niciodată ce se petrece în relațiile dintre alti 
oameni. 

Omar Yussef se gândea că, dacă Ishaq nu ar fi fost ucis, s-ar fi 
mulțumit să trăiască mai departe în acest mariaj fals, pentru că 
îi oferea acoperire pentru viața sa sexuală secretă. Dar ar fi 
mulțumit-o pe Roween? Cu siguranță nevoile unei femei 
inteligente nu se pot limita la un sot care ştie să decoreze baia 
cu bun-gust, și-a zis el. 

Erau în fața intrării când Omar Yussef a întrebat, peste 
zgomotele mulțimii adunate pe lângă focurile din parc: 

— Crezi că Sami dorește cu tot dinadinsul să se însoare? 

Khamis Zeydan a rânjit. 

— l-am spus în repetate rânduri ce coșmar este să ai nevastă 
și copii. Cunoști tu alte secrete murdare despre căsătorie, care 
să îi bage minţile în cap? 

Omar Yussef a aruncat o privire înapoi, către casa lui Roween. 
A văzut că prietenul său îi remarcase ocheada. 

— Secretele mele, a spus el, sunt de altă natură. 


e Capitolul 22 


În dimineaţa următoare, Omar Yussef a plecat după micul 
dejun, cu promisiunea fermă că o va duce pe Nadia să mănânce 
ganafi mai târziu. 

— Chiar de ar fi să trec alergând printr-o salvă de focuri de 
pușcă ca să îţi aduc o porţie, i-a spus. 

Ajuns în hol, a format numărul de la camera lui Jamie King la 
telefonul hotelului, dar la celălalt capăt nu a răspuns nimeni. S-a 
îndreptat către recepţie și l-a găsit pe director scobindu-se în 
dinţi cu învelișul din plastic verde al unei cărţi de vizită. 

— Aţi văzut-o pe doamna din America în dimineaţa asta? l-a 
întrebat Omar Yussef. 

Directorul a tresărit și a încercat să strecoare cartea de vizită 
într-unul dintre compartimentele din spatele lui fără să observe 
Omar Yussef. 

— A ieșit acum câteva minute, ustaz. 

Omar Yussef a aruncat o privire la ceas. Era nouă și jumătate. 
Dacă plec acum, pot ajunge acasă la Kanaan la timp ca să o 
prind pe Jamie înainte de întâlnirea ei de la zece, şi-a zis el, fie 
că-i place, fie că nu. 

În faţa hotelului, a oprit un taxi și i-a comandat șoferului să îl 
ducă la vila lui Amin Kanaan. Şoferul a scuturat din mâini, ţinând 
palmele în sus, pentru a-i da de înţeles că nu pricepe. 

— Acolo, sus, a spus Omar Yussef, arătând prin geamul 
portierei, către vilele de pe culme. 

— Amin Kanaan, vestitul afacerist? 

Taximetristul l-a studiat pe Omar Yussef din cap până în 
picioare, neîncrezător. 

— Poţi opri pe drum să îmi cumperi un costum scump, dacă ţii 
neapărat să fac impresie bună. Omar Yussef a scos un râs 
aspru, zeflemitor. Dar nu te aștepta la un bacșiș mare. 

— Chiar și așa, ustaz. Sus, pe munte, este o bază israeliană, 
iar Kanaan are propriile sale gărzi. Este drum lung din oraș până 
acolo. 

— Ai dreptate. Locuiește într-un cartier exclusivist. Așa că nu 
va trebui să îţi faci griji din pricina traficului. 


160 


Şoferul a pornit, aruncându-i priviri ursuze în oglinda 
retrovizoare. 

Gardienii din faţa porţii sofisticate de fier, l-au trimis pe 
taximetrist să aștepte în spatele unui pâlc de pini, de unde nu 
putea să vadă. Unul dintre ei și-a amintit că Omar Yussef fusese 
la vilă și în ziua precedentă și i-a permis să intre. 

In vreme ce Omar Yussef înainta gâfâind pe sub arcada de 
chiparoși către casă, în pragul ușii a apărut un servitor în livrea 
care l-a așteptat cu mâinile la spate, tunica lui părând o mică 
pată albastră pe suprafaţa cafenie a enormei case a lui Kanaan. 
Soarele îi bătea în ochi, răsfrânt de geamurile celor trei jeepuri 
mari aflate în parcarea pavată cu pietriș de lângă casă. 
Presupunea că Mercedesul negru, pătrăţos, model G500, era al 
lui Kanaan. Un Cherokee prăfuit, cu însemnul televiziunii pe 
ambele părţi, era parcat lângă Chevroletul Suburban al lui Jamie 
King. 

— Madame nu este acasă în această dimineaţă, ustaz, a spus 
servitorul, pronunţând titlul stăpânei sale cu accent franțuzesc. 

— De data asta nu am venit să o văd pe madame, a spus 
Omar Yussef. A scos o batistă din buzunarul pantalonilor și și-a 
șters sudoarea de pe frunte. Spune-i șefului tău să pună aer 
condiționat în grădină. Bănuiesc că își permite. 

A intrat în hol. Soarele dimineţii strălucea cu putere la celălalt 
capăt al foaierului. Câteva siluete se mișcau dincolo de geam, 
dar Omar Yussef nu a reușit să le vadă bine, nici după ce și-a 
pus mâna streașină la ochi. 

— Să îi spun șefului meu că aţi venit să îi vindețţi un aparat de 
aer condiţionat? 

— Sunt cu doamna de la Banca Mondială, a spus Omar Yussef. 

Servitorul a zâmbit, apoi a deschis ușa aurită către salonul în 
care Omar Yussef o întâlnise pe Liana. 

— Colega dumitale este aici, ustaz. 

Jamie King ședea pe canapea, îmbrăcată în costumul ei cu 
dungi cenușii. S-a uitat către Omar Yussef cu o privire ușor 
dojenitoare. 

— De obicei, când stabilesc o întâlnire cu palestinieni, fie apar 
târziu, fie uită cu totul, a spus ea. Asta este prima dată când un 
palestinian a fost punctual la o întâlnire pe care nici măcar nu 
am stabilit-o. 


161 


— Promit că nu va fi ultima dată când te iau prin surprindere, 
a zâmbit Omar Yussef. 

— Nu știu dacă îmi place ce aud. 

— Unde este marele om? 

— Domnul Kanaan este afară. Are oaspeți. 

Omar Yussef s-a dus la fereastră, simțind cum îl răcorește 
aerul condiţionat. De la umbra perdelelor de brocart, a privit 
către grupul pe care îl văzuse din foaier. Un bărbat solid, cu păr 
sur, nepieptănat, ţinea pe umăr o cameră video. Un abţibild lipit 
pe o parte a camerei arăta că străinii erau o echipă de știri de la 
un canal prin cablu american. O blondă minionă, cu un microfon 
înfoiat la capătul unui braţ scurt, se juca cu tastele unui 
reportofon prins în talie. 

Doi bărbaţi mergeau către cameră, absorbiți în conversaţie. 
Amândoi erau înalți. Unul purta vesta kaki a corespondentului 
de televiziune, prin care se semnalează gustul bărbătesc pentru 
acţiune. Celălalt vorbea, în vreme ce jurnalistul se încrunta, cu o 
atenție exagerată. Omar Yussef l-a recunoscut pe cel de-al 
doilea bărbat, îmbrăcat într-o jachetă sport în pătrăţele și 
cămașă roz, deschisă la gât: era Amin Kanaan. 

Reporterul a făcut un pas înapoi, astfel încât cameramanul să 
îl poată prinde pe Kanaan în prim-plan. Omar Yussef a învârtit 
mânerul bogat ornamentat al ușii glisante și a deschis-o 
suficient de mult încât să audă ce se vorbea afară. 

— Domnule Kanaan, a întrebat jurnalistul, cu un puternic 
accent american, cum răspundeţi la declaraţiile privind moartea 
fostului președinte? 

Kanaan și-a luat o înfățișare gravă. 

— Aceasta este o afirmaţie nefastă și periculoasă răspândită 
de agitatori din Hamas, a spus el, într-o engleză armonioasă și 
distinsă. 

Lui Omar Yussef îi era clar că vocalele pline și tul clar 
fuseseră deprinse de la un englez și nu de la un american și își 
imagina că pentru Kanaan acesta era un semn de distincţie. 

— Președintele era un simbol pentru poporul palestinian, cât 
și un tată și un frate pentru noi toţi. Hamas a ponegrit morala 
întregului popor palestinian cu această acuzaţie și trebuie 
pedepsiți. 

— Pedepsiţi? Cum? 


162 


— Hamas trebuie să retracteze calomnia sau să suporte 
consecinţele. 

— Asta înseamnă război civil? 

— Noi, cei care l-am iubit pe fostul președinte, nu putem da 
înapoi. Dar chiar și așa, fiți convinși că nu vom vărsa sânge 
decât dacă ei o vor face primii. 

Servitorul care îl condusese pe Omar Yussef în salon și-a făcut 
apariţia în curtea interioară și a așteptat la câţiva metri în 
spatele cameramanului. 

— Mass-media palestiniană relatează că oamenii sunt 
supăraţi. Ei cred că Hamas nu ar fi trebuit să facă publice aceste 
alegaţii, a spus reporterul. Credeţi că declaraţiile acestea vor 
slăbi Hamasul din punct de vedere politic? 

— Hamas va plăti pentru calomnia aceasta, a spus Kanaan. 
Sper că preţul va fi plătit la urne, pentru că poporul palestinian 
iubește democrația. 

Reporterul a aruncat o privire către tehnicianul de sunet, care 
a încuviinţat din cap. 

— OK, avem tot ce ne trebuie, a spus el, dând mâna cu 
Kanaan. 

Departe de un interogatoriu adevărat, și-a spus Omar Yussef. 
Șeicul a făcut o greșeală tactică. Oamenii încep să îl 
dușmănească pentru că i-a silit să privească în fată posibila 
cauză a morții președintelui. Despre morți, numai de bine, așa 
gândește toată lumea, indiferent ce ar fi crezut despre ei în 
viață. Ca șef al organizației din Nablus a partidului din care 
făcea parte fostul președinte, Kanaan nu trebuie decât să 
întrețină focul stârnit pentru ca Hamas să se afunde din ce în ce 
mai mult. 

Kanaan a făcut semne de râmas-bun echipei de știri, care se 
îndepărta pe după colțul casei, spre jeepul lor. Servitorul s-a 
ridicat pe vârfuri și i-a șoptit ceva la ureche lui Kanaan. Omar 
Yussef a ieșit pe terasa acoperită cu gresie roșie. Kanaan i-a 
adresat un zâmbet. 

Amin Kanaan părea grosolan și educat în același timp, ca un 
țăran parvenit. Avea un nas mare, gros, ciupit de vărsat și 
butucănos, de parcă ar fi fost modelat în grabă din lut, cu două 
degete mari. Pielea, de o culoare maronie uniformă, era 
bronzată de un soare mai bun decât razele care îi pârjolesc pe 
cei din Nablus. Părul lui sur părea în același timp că plutește luat 


163 


de briză, în onduleuri vesele și că este imobilizat cu ajutorul 
lacului de păr. Când a dat mâna cu Omar Yussef, Kanaan i-a 
lăsat o urmă delicată de iasomie pe ea. 

— Nu am mai întâlnit niciodată parfumul acesta, a spus Omar 
Yussef. 

Kanaan și-a îndepărtat părul de pe frunte. 

— Este Le Vainqueur. Napoleon se dădea cu el. 

— Poate în budoarul Impărătesei Josefina. Cu siguranţă nu în 
timpul campaniei din Palestina. 

— Cred că aici avea și mai mare nevoie să mascheze 
mirosurile împuţite din jur. 

— De asta te dai dumneata cu el? 

Kanaan a dat capul pe spate și a râs. Jamie King a ieșit din 
casă și a dat mâna cu bogătașul. 

— Mă bucur să te revăd, Jamie, a spus Kanaan. 

l-a condus către un foișor umbros de la marginea peluzei. De 
pe acoperișul din șindrilă atârnau ciorchini de glicină. Servitorul 
a adus băuturi întăritoare reci, din roșcove, în pahare înalte. 
Frunze de mentă pluteau printre cuburile de gheaţă. 

— l-aţi spus reporterului străin că Hamas trebuie pedepsit, a 
spus Omar Yussef, în limba arabă. 

— Reporterii, a replicat Kanaan în engleză, fluturând din 
mână, disprețuitor. 

Jamie King a zâmbit politicos. Omul de afaceri le-a făcut semn 
oaspeților săi să ia loc pe scaunele joase, de răchită, îndreptate 
către priveliștea oferită de munte. 

— Pedepsit la fel ca Nouri Awwadi? 

Omar Yussef a sorbit sucul de roșcove și a simţit cum se 
răcorește pe loc. 

Kanaan a ridicat paharul și a urmărit lumina care trecea, roșie 
ca vinul de Burgundia, prin băutura întăritoare. 

— Face foarte bine la digestie, Jamie, a spus el. 

— E delicioasă. 

Americanca a luat o înghiţitură și l-a privit pe Omar Yussef 
impacientată. 

Îi este teamă că o să isc o ceartă cu Kanaan, şi-a spus el și a 
încercat să o liniștească cu un zâmbet. 

Kanaan a trecut la arabă. 

— Am auzit că Awwadi a fost ucis de un iubit gelos. 


164 


Buzele îi tremurau, nerăbdătoare să dezvăluie secretele 
altuia. 

— Pretendentul respins al proaspetei sale soţii? Asta spune 
tatăl lui, dar eu nu cred. 

O briză fierbinte a scuturat glicina. 

— Nu am spus că era iubitul soţiei sale, a clipit Kanaan cu 
subiînțeles. 

— Atunci, al cui iubit era? Omar Yussef a înghețat cu paharul 
la jumătatea drumului dintre masă și gură. Vrei să spui că 
Awwadi era homosexual? 

— Îmi cer scuze pentru flecăreala noastră în arabă, Jamie, 
bârfim despre niște cunoștințe comune de aici, din Nablus, a 
spus Kanaan în engleză. 

King a mai luat o înghiţitură din pahar, iar zâmbetul prelung și 
nemișcat i s-a șters o clipă de pe chip. 

— lţi amintești de clasicul poem andaluz al lui Walladah 
despre un homosexual? a întrebat Kanaan în arabă. Acolo se 
spune că „dacă ar vedea un penis într-un palmier, s-ar 
transforma într-un stol de păsări” în graba sa de a-l ajunge. 
Acesta era Awwadi, în ciuda impresionantei sale nunţi cu o fată 
din casbah, călare pe calul lui alb. 

Să fi fost Awwadi amantul lui Ishaq? s-a întrebat Omar Yussef. 
Părea profund îndurerat când i-am spus despre moartea 
samariteanului. 

Kanaan a rânijit. 

— Nu fi atât de surprins. De ce crezi că se duc bărbaţii din 
Nablus la baia turcească? 

— Îmi imaginez că și aici, sus, aveţi o baie turcească privată, 
a spus Omar Yussef. 

Văzuse cadavrul lui Awwadi. Nu era nimic de râs. 

Lui Kanaan i-a pierit zâmbetul de pe faţă; și-a întors privirile 
către vale, acolo unde Nablusul se întindea ca un șir de dinţi albi 
risipiţi pe jos. Și-a dres glasul și i s-a adresat lui Jamie King, în 
engleza lui pedantă. 

— Sunt încântat să te primesc în casa mea, Jamie. 

— Sunt în Nablus de câteva zile și de câte ori privesc în sus, 
dau cu ochii de casele acestea mari, a spus King. Este uimitor să 
pot vizita una dintre ele. 


— Te rog, simte-te ca acasă, s-a înclinat Kanaan. Ai fost să 
vezi cum se ridică noua școală din casbanh, cea pe care o 
sponsorizez? 

— Am fost. 

— Sper că ţi-a dat un sentiment plăcut despre munca ta. Dacă 
nu era împrumutul de la Banca Mondială, pe care l-ai obținut 
pentru infrastructura locală, nici chiar eu nu aș fi putut construi 
o astfel de școală. 

— Este un proiect minunat. Păcat însă că banii s-ar putea opri. 
King a sorbit din băutura întăritoare. Dacă nu putem găsi 
conturile secrete ale fostului președinte până vineri, banca are 
de gând să pună capăt ajutorului către Palestina. 

Kanaan a clătinat din cap și și-a mângâiat bărbia lată. 

— Până vineri? Mi s-a vorbit despre această posibilitate când 
am fost ultima dată la Washington, dar nu știam că sunt atât de 
aproape de a lua o decizie. 

— Mai sunt doar două zile. 

— Va fi un dezastru. 

Omar Yussef s-a gândit că pentru milionarii de pe coama 
muntelui boicotul Băncii Mondiale nu va fi o catastrofă la fel de 
mare ca pentru locuitorii săraci din casban. Și-a răcorit palmele 
cu apa condensată de pe pahar. 

— Eşti pe cale de a lua urma conturilor secrete, Jamie? 

Kanaan a vorbit încet, privindu-și unghiile. 

Omar Yussef o urmărea pe americancă. Oare întelege că 
nonsalanta afișată de Kanaan este simulat? se gândea el. 

— Aștept o dare de seamă care trebuie să vină în orice 
moment de la unul dintre investigatorii mei din Geneva, a spus 
Jamie. Sper că ne va da idei noi. 

— Dar aici, în Palestina, nu ai avansat deloc cu investigația? 

Jamie a scuturat din cap. 

— Niciun indiciu. Ca să fiu sinceră, mi se pare că mulţi oficiali 
palestinieni nici nu își doresc ca acești bani să fie recuperati. 

— De ce ar fi așa? 

— Către ei s-au îndreptat plăţile ilicite ale fostului președinte. 
Din punctul lor de vedere, cu cât se știe mai puţin despre toată 
povestea asta, cu atât mai bine. 

Kanaan a clătinat din cap. 

— Așadar, nu prea ești susținută? 


— Cei care încearcă să fie de ajutor, a spus Omar Yussef în 
engleză, sfârșesc morți. 

Jamie l-a privit cu asprime pe Omar Yussef. Telefonul mobil 
din servietă a început să sune. L-a scos și s-a uitat la ecran. 

— Este de la Geneva. Poate au vești. Mă scuzați. 

S-a îndepărtat cu telefonul, pentru a nu fi auzită. 

Kanaan și-a trecut degetul peste buza paharului. 

— Nu este cam plictisitor, ustaz, să lucrezi pentru străinii 
ăștia? 

— Oamenii cu care lucrez sunt fascinanţi, a spus Omar Yussef. 

Kanaan a pufăit cu zgomot. 

— Dacă zici dumneata. Mie americanii mi se par prea serioși 
și pedanţi. Oricum, îmi place atitudinea dumitale, ustaz. 

Omar Yussef sugea un cub de gheață. /ată peșcheșul, și-a zis 
el. Știe că Jamie nu va putea da de urma conturilor secrete fără 
să o ajute cineva de aici și crede că eu sunt acela. Mă vrea de 
partea lui. Oare ca să fie primul care află unde se află banii? 

— Mi-ar fi de folos un om ca dumneata, a spus Kanaan, cu 
ochii fugându-i spre stânga, ca și cum tocmai i-ar fi venit o idee. 
Sincer vorbind, să lucrezi la aceste plictisitoare proiecte de 
dezvoltare an de an trebuie să fie ca și cum ai bea cafea în 
fiecare zi din aceeași cană murdară. Aș putea să vă ofer o slujbă 
în firma mea, unde aţi avea oportunităţi minunate și fiecare zi ar 
fi diferită de precedenta. 

— Eu îmi beau cafeaua la fel în fiecare zi: amară, a spus Omar 
Yussef. Nu am venit aici ca să mă las cumpărat. Am venit ca să 
aflu ce știți despre moartea lui Ishaq. 

— Ishaq? 

Kanaan și-a mijit ochii, ca și cum s-ar fi chinuit să își 
concentreze privirile asupra culmii îndepărtate, de dincolo de 
vale. Lui Omar Yussef i s-a părut că bogătașului îi tremură puţin 
fălcile. 

— Ce legătură are el cu Banca Mondială? 

— Urma să se întâlnească cu domnișoara King când a fost 
ucis. Parteneriatul lui cu dumneata l-a pus în pericol? 

— E drept că era un asociat apropiat, dar afacerile noastre nu 
aveau nimic periculos. 

— Cu toate astea, a fost ucis. Apoi Awwadi, adept al rivalului 
dumitale la putere în Nablus, șeicul Bader, a fost și el ucis, chiar 
după ce l-a defăimat pe bărbatul care a condus odată facțiunea 


167 


din care faci parte. Scaunul de răchită a scârțâit când Omar 
Yussef s-a aplecat spre Kanaan. Fie că îţi este aliat sau inamic, 
omul tot în pericol e când vine vorba de dumneata. 

— Futu-i mama mă-sii de șeic! 

Omar Yussef a fost uimit de neașteptata vehemenţă și de 
vulgaritatea lui Kanaan. 

Acesta și-a domolit glasul: 

— M-ai înțeles greșit, Abu... 

— Abu Ramiz. 

— Frate Abu Ramiz, nu pretind că nu aș fi fost niciodată 
amestecat în treburi dubioase. Sunt un om de afaceri 
palestinian și am succes. Poţi trage singur concluziile. Dar nu 
sunt ucigaș. 

— Nu ţi-o permit înaltele dumitale principii morale? 

Kanaan a dat din cap. 

— Pur și simplu nu am nevoie să ucid. A rotit mâna, prinzând 
în mișcarea ei conacul și orașul de dedesubt. De pe vârful 
acesta se aud împușcăturile de jos, din Nablus, dar nu știu 
niciodată dacă se împușcă unii pe alţii sau sărbătoresc o nuntă. 
Crezi că vecinii mei bogaţi se fugăresc ţinând pistoale în mâinile 
durdulii, ca să își rezolve răfuielile? 

— Cât timp există bani în mâinile acelea durdulii, găsești pe 
cineva să ţină arma în locul tău. Asta nu te face nevinovat. 
Uciderea lui Ishaq are legătură cu afacerile lui cu dumneata, 
chiar dacă nu l-ai omorât cu propriile dumitale mâini. 

Kanaan a tresărit. 

— Așa după cum auzi, a fost omorât în bătaie. Omar Yussef a 
învârtit paharul în mână. Cuburile de gheaţă au zăngănit în 
strânsoarea lui nesigură. Bătut și torturat. 

Milionarul și-a acoperit faţa cu degetele sale groase, păroase. 
Oare el a fost iubitul băiatului, așa cum crede Roween? s-a 
întrebat Omar Yussef. Nu cred să fi știut cum a murit Ishaq. Pare 
de-a dreptul îngrozit de tot ce îi povestesc. 

— Voi, ăștia din Fatah, aţi luat un tânăr care se pricepea la 
cifre și l-aţi transformat într-un ticălos care v-a dosit banii prin 
toată lumea, a spus Omar Yussef. Ishaq avea de gând să predea 
conturile secrete în mâinile Băncii Mondiale. Așa că aţi hotărât 
să îl împiedicaţi. 

— Ce vrei să spui? Că l-am ucis eu? 

— L-ai ucis? 


— Este o nebunie. Eu l-am iubit. 

— L-ai iubit? Cum? 

— L-am iubit, asta-i tot. Kanaan s-a ridicat de pe scaun și și-a 
întins braţele spre bolta de flori roz de deasupra sa. Nu pretind 
că țelurile partidului Fatah sunt curate în totalitatea lor. Dar nici 
Ishaq nu era. Era homosexual. 

— Deodată ţi-au revenit principiile morale? 

— M-a dezamăgit. Prea mulți oameni îi cunoşteau 
preferinţele. 

— Așa că te bănuiau și pe dumneata homosexual, pentru că 
erai prea apropiat de el? 

— Nu fi ridicol. Eu sunt însurat. 

— Și Ishaq era. 

— Eu am o soție adevărată, o femeie frumoasă și cultivată, nu 
o nevestică de paradă, aleasă de bătrânii tribului, cu care să nu 
am niciun fel de legături. 

— Îl iubeai, i-a spus Omar Yussef, cu o atitudine 
batjocoritoare. 

— Nu în felul acesta. Kanaan a smuls un pumn de petale de 
glicină și le-a răsucit între degete. Vocea îi era calmă. Pentru 
binele societății noastre, trebuie să fim conduși de oameni cu o 
moralitate impecabilă. 

Omar Yussef a râs hârâit și batjocoritor. 

— Am uitat să îţi spun: Awwadi mi-a zis că a pus mâna pe 
niște dosare cu informaţii compromiţătoare despre voi, ăștia de 
la vârful partidului. Le obținuse de la Ishaq. Așa că nu îmi vorbi 
mie despre moralitatea conducătorilor. 

Kanaan l-a privit neîncrezător pe Omar Yussef. 

— Trăiesc printre politicieni, Abu Ramiz. Îi mituiese, le cumpăr 
mașini și mese la restaurante scumpe, plătesc pentru o educaţie 
decentă, în străinătate, pentru copiii lor. După cum îţi dai seama 
judecând după opulenţa casei mele, toate astea s-au dovedit o 
investiție profitabilă. S-a întors către palatul lui în stil clasic cu o 
privire încruntată, plină de resentimente, în care Omar Yussef 
citea urmele tuturor ticăloșiilor pe care fusese nevoit să le 
comită pentru a și-l putea permite. Dar când acești politicieni se 
îmbolnăvesc, trebuie să îi pun în carantină, ca să nu mă 
infecteze și pe mine. 

— Care era boala lui Ishaq? De ce l-ai ucis? 


— Nu l-am ucis pe Ishaq. Nu aș fi putut face așa ceva 
niciodată. Eu credeam că îl așteaptă un viitor strălucit. 

— Pe cine nu ai putea sacrifica, dacă s-ar îmbolnăvi, așa cum 
spui? Pe soţia dumitale? Sau te poţi dispensa și de ea, în 
interesul națiunii? 

— AȘ sacrifica totul pentru Liana. 

Liana le inspirase același devotament lui Amin Kanaan și 
Khamis Zeydan. Și totuși, se părea că niciunul dintre cei doi 
bărbaţi nu îi dăruise ceea ce își dorea cu adevărat. Impresia lui 
Omar Yussef era că Lianei îi scăpaseră din mâini frâiele propriei 
vieți, lăsând-o plină de amărăciune. Credea că Ishaq suferea de 
o tristețe asemănătoare, împiedicat de normele sociale să își 
găsească iubirea aducătoare de fericire și legat de o tovarășă de 
viaţă la a cărei dragoste nu putea răspunde. 

Jamie King și-a închis telefonul cu un păcănit și s-a întors în 
foișor. Clătina din cap. 

— Nu știu dacă valorează ceva, a spus ea. Ceea ce am aflat 
de la Geneva poate fi un indiciu, dar la fel de bine ar putea fi 
complet nefolositor. 

— Despre ce e vorba? a întrebat Omar Yussef. 

— O să primesc detalii în curând. Până atunci nu pot spune 
nimic. 

— Te pot ajuta cumva? a întrebat Kanaan. 

— Ți-aş fi foarte recunoscătoare dacă ai încerca să dărâmi 
barierele care mi se ridică în cale la cele mai înalte niveluri ale 
guvernului, a răspuns Jamie. Sunt câţiva apropiaţi ai fostului 
președinte, despre care știe toată lumea că sunt corupți. Știi la 
cine mă refer. Vezi dacă reușești să îi convingi să îmi dea un 
indiciu, anonim. Fără să li se pună întrebări. 

— O să văd ce pot face. 

— Dacă finanţarea se oprește vineri, o să încerc să salvez 
proiectele noastre comune care se află în derulare, domnule 
Kanaan. 

— Desigur. 

— Ar fi bine să mă întorc la hotel. Oamenii mei de la Geneva 
îmi trimit prin fax documentele pe care le-au dezgropat. Trebuie 
să mă ocup de ele. 

Kanaan s-a înclinat, în vreme ce Jamie se întorcea spre casă. 

Omar Yussef s-a ridicat din scaunul de răchită. Inainte de a o 
urma pe americancă, l-a privit pe Kanaan în ochii înceţoșați. 


170 


— Eu studiez istoria, stimate domnule Amin. Ai putea crede că 
asta înseamnă că mă interesează numai trecutul. Dar pentru 
mine viitorul este mai important. Îmi amintesc de viitor. 

Kanaan și-a deschis palmele. 

— Scuzaţi-mă, dar... 

— Îmi amintesc de viitorul pe care ni l-au promis liderii noștri 
când s-au întors din exil, a spus Omar Yussef. Viitorul așa cum 
ar fi putut să fie. 

— Încă mai poate fi, cu voia lui Alah. 

— Dacă Alah ar fi vrut-o, le-ar fi trimis palestinienilor alţi 
lideri. Omar Yussef a făcut un pas în afara foișorului și și-a mijit 
ochii din pricina soarelui de deasupra Nablusului. lar Ishaq nu te- 
ar fi întâlnit niciodată. 


171 


e Capitolul 23 


Directorul de la Grand Hotel înghiontea mecanismul intern al 
faxului. l-a trântit capacul și și-a frecat cu ambele mâini faţa de 
culoarea unei scrumiere. 

Omar Yussef a intrat în holul pustiu, în vreme ce Jamie King își 
parca Chevroletul. A trecut pe lângă recepţie și a apăsat butonul 
de chemare al liftului. 

— Pacea fie cu voi, a spus el. 

Directorul a lăsat să îi cadă mâinile pe biroul din lemn de pin 
și a răspuns absent. 

— Pace și dumitale. 

Omar Yussef a așteptat liftul în tăcere. Directorul a răsuflat 
rapid, cu bărbia în piept. 

Pentru un hotel fără oaspeți, îi ia cam mult liftului să coboare, 
și-a zis Omar Yussef. 

Directorul și-a frecat buza de sus și a părut că abia acum îl 
zărește pe Omar Yussef. 

— Nu funcţionează, ustaz, a spus el. Liftul, vreau să spun. 
Tocmai îl repară. 

Omar Yussef a aruncat o privire spre scări, fără tragere de 
inimă. 

— Aveţi un mesaj. 

Directorul a întins mâna după singurul plic aflat în 
compartimentele din spatele biroului. 

Era un bilețel de la Maryam. Plecase acasă la Sami împreună 
cu Nadia. 

— Mulţumesc, dragă, a murmurat Omar Yussef. M-ai scăpat 
de scări. 

A ieșit în faţa hotelului și a oprit un taxi. 

Sami locuia într-un apartament de la etajul patru, pe o 
ridicătură stâncoasă de deasupra orașului vechi. De când 
semnaseră contractul de căsătorie, lui Meisoun i se permitea să 
îl viziteze pe Sami acolo, cu condiţia să fie și alte persoane de 
faţă. Omar Yussef bănuia că ea o rugase pe Maryam să o 
însoţească, pentru a se conforma regulilor. Când a intrat, 
Meisoun l-a salutat cu căldură. 


172 


— Credeam că nu vreți să ne vizitaţi, ustaz, a spus ea. V-am 
tot așteptat de când aţi ajuns în Nablus. 

Omar Yussef a privit peste umărul lui Meisoun. Sami îi 
zâmbea din mijlocul unui nor de fum de ţigară. Khamis Zeydan 
stătea lângă el pe canapea, moţăind cu capul lăsat pe spate, cu 
ochii închiși și cu gura deschisă. 

— Domnișoară Meisoun, speram că le-ai adus pe câteva 
dintre surorile tale să locuiască în noul vostru apartament, a 
spus Omar Yussef. Spuneai că le-ar interesa un soţ inteligent. 
Cred că i-am făcut o impresie proastă șeicului Bader și aș vrea 
să îi cuceresc încrederea luându-mi o a doua nevastă, așa cum 
era obiceiul pe vremea Profetului. 

Maryam a ieșit din bucătărie. 

— Dacă ești dispus să te rogi de cinci ori pe zi și să postești în 
timpul Ramadanului, păcătosule, atunci îţi poţi lua patru 
neveste, ca Profetul, lăudat fie numele Lui. 

— Draga mea, zestrea lui Meisoun este o cămilă. Omar Yussef 
și-a ridicat mâinile la cap. Cu asta m-aș descurca. Dar cum să 
îmi permit încă trei neveste? 

Meisoun a clătinat din cap. 

— Din păcate, ustaz, zestrea este de șapte cămile pentru 
fiecare dintre surorile mele. Sunt femei mai solide, care vor 
naște mulți copii. Asta le face mai valoroase decât mine, care 
sunt micuță la trup. Dacă lucrurile nu ar sta așa, credeți că tatăl 
meu mi-ar permite să mă mărit cu un zurbagiu din Cisiordania, 
care are o slujbă periculoasă și este prost plătit? 

Sami s-a strâmbat. 

— Nu este o partidă nemaipomenită, este adevărat. Alta mai 
bună nu am găsit. 

— Se zice că o femeie grasă este o plapumă pentru iarnă. Din 
nefericire, vei avea facturi mari la încălzire, Sami. Khamis 
Zeydan a ridicat capul și a fluturat din mână, pentru a împrăștia 
fumul din jurul canapelei. Abu Ramiz, dacă mai vrei o nevastă, 
ia-o pe a mea. Face ea din tine un credincios. Când trăiești în 
iad, începi să crezi în paradis. Te vei ruga lui Alah de cinci ori pe 
zi să îi închidă gura și să te lase în pace. 

— Abu Adel, să îţi fie rușine, a râs Maryam. 

Omar Yussef a tușit și s-a frecat la ochi, căci îl usturau. 

— Voi aţi fumat aici sau aţi dat foc la divan? 


173 


Khamis Zeydan i-a făcut semn lui Omar Yussef să se apropie 
de canapea, apoi a arătat către televizor. 

— Altcineva stârnește focul, nu noi. 

Televiziunea locală difuza interviul pe care îl dăduse Amin 
Kanaan echipei străine de știri, subtitrat în arabă. La final, 
prezentatorul a anunţat că îl au la telefon pe Amin Kanaan, iar 
omul de afaceri a purces să confirme amenințările pe care le 
făcuse către Hamas, de data asta în limba sa. 

— O să iasă rău, a spus Khamis Zeydan. Kanaan pune la cale 
o confruntare cu Hamas. Mă aștept să trimită câţiva partizani ca 
să îi sperie. 

Omar Yussef s-a foit nervos. 

Sami a tras un ultim fum din ţigară. 

— Va fi destul de dificil să îi sperie pe tipii din Hamas, a spus 
el. Mai ales acum. Sunt supăraţi pentru uciderea lui Awwadi. Era 
principalul lor șef militar din Nablus și sunt pregătiți să lupte 
pentru a se răzbuna. 

— Probabil Kanaan contează pe susţinerea publicului, datorită 
afirmațiilor calomnioase făcute de șeicul Bader la adresa 
Șefului, a spus Khamis Zeydan. Va părea că acţionează în 
numele publicului ultragiat, dar în realitate va profita de 
greșeala strategică a șeicului pentru a-și întări poziţia în Nablus 
printr-o scurtă luptă. 

— Dar de ce trebuie neapărat să aibă loc o luptă? a întrebat 
Omar Yussef, clătinând din cap. 

Sami și Khamis Zeydan l-au privit surprinși. 

— Întoarce-te în clasa ta, ustaz Abu Ramiz, înainte de a fi 
contaminat de lumea adevărată, a spus poliţistul-șef. Ce 
întrebare e asta? De ce? Când un palestinian întreabă „de ce”, 
ar trebui să scuipe mai întâi, pentru că răspunsul este cu 
siguranţă murdar. 

— Scuip dezgustat de când am ajuns în Nablus. Sunt sigur că 
lupta asta iminentă are legătură cu moartea lui Ishaq și cu cea a 
lui Awwadi, a spus Omar Yussef. Și-a coborât glasul, ca să nu îl 
audă femeile din bucătărie. Ishaq a fost ucis după ce i-a dat lui 
Awwadi dosarele cu informaţii secrete despre oameni politici. 
Șeicul Bader a făcut un anunţ privitor la moartea președintelui, 
care se pare că provenea din acele dosare. Apoi a fost ucis 
Awwadi, iar dosarele au dispărut. A făcut un semn către 


174 


televizor. Ultimele declaraţii ale lui Kanaan sunt doar un alt 
episod al acestui film murdar. 

— Dacă Hamas nu dă înapoi când îi va ataca Kanaan, a spus 
Khamis Zeydan, s-ar putea să avem de-a face cu mai mult de 
două cadavre. 

Ați fi avut de îngropat și cadavrul meu, dacă nu aș fi fost 
norocos, le-a zis Omar Yussef în gând. Khamis Zeydan îl 
avertizase să renunțe la dezlegarea misterului morţii lui Ishaq și 
de aceea nu îi spusese nimic despre bărbatul care încercase să 
îl omoare în casbanh, pentru că nu-i făcea deloc plăcere să 
recunoască că prietenul lui avea dreptate. Acum voia să 
rememoreze urmărirea și să se simtă protejat de prezența 
polițistului-șef. Dorea să i se spună din nou să nu se mai implice 
în cazul acesta, de data aceasta atât de convingător, încât să fie 
silit să rămână la adăpost în apartament, împreună cu familia și 
prietenii săi, până la nunta lui Sami. 

— M-am întâlnit cu Kanaan în dimineaţa asta, a spus. 

Khamis s-a holbat dezaprobator la prietenul său. 

— Cred că și el caută conturile secrete, a spus Omar Yussef. A 
vrut cu tot dinadinsul să demonstreze că vrea să o ajute pe 
doamna de la Banca Mondială să ia urma fondurilor și știți și voi 
ce ușor este să îl păcălești pe un american. 

Poliţistul-șef a deschis gura ca să spună ceva, dar s-a oprit 
când a ieșit Nadia din bucătărie cu o ceșcuţă de cafea pentru 
bunicul ei. 

— Alah să îţi binecuvânteze mâinile, a spus el, apucând 
ceașca de buză. 

— Binecuvântări, a răspuns ea, punându-și mâinile în șoldurile 
subțiri. Am făcut-o amară, așa cum îţi place. Incep să mă întreb 
dacă nu cumva de asta nu mă duci să mâncăm ganafi, pentru 
că refuzi să mănânci tot ce este dulce. 

— Dă-mi voie să mă odihnesc, draga mea, și apoi mergem să 
mănânci ganafi, a spus Omar Yussef. 

— Bunica mi-a spus de ce este ganafi atât de bun aici, în 
Nablus. Se amestecă brânză făcută din laptele caprelor negre 
din zonă cu brânză dulce de la capre albe, siriene, care este 
foarte scumpă. În Betleem și oriunde altundeva se folosește 
brânză israeliană, produsă în masă. 

— Foarte interesant, nu știam asta. 


175 


Omar Yussef a zâmbit, obosit și confuz. Oare Awwadi îl 
șantajase pe Kanaan cu ajutorul dosarelor compromițătoare? 
Spusese că nu avea niciun dosar pe numele lui Kanaan. Nu 
cumva mintea? Să fi avut Kanaan și Ishaq o ceartă ca între 
iubiți? 

Și-a dat seama că nu își poate pune ordine în gânduri. Era 
prea preocupat de pericolele la care se supunea. Și-a dus 
degetul arătător la gură și a început să îi roadă încheietura. Nu 
este treaba mea să mă ocup de Awwadi, Kanaan și Ishaq, și-a 
zis el. Nu pot înfrunta ticăloșiile astea de unul singur. Nu este de 
datoria mea. Eu sunt profesor și bunic. Este timpul să îmi 
concentrez atenția asupra acestor responsabilități. 

A răsuflat prelung, încercând să se liniștească. 

— Nadia, mi-ai stârnit curiozitatea cu informaţiile tale 
fascinante despre caprele siriene. Hai să mâncăm ganafi. 

Și-a băut cafeaua. l-a fript limba, dar voia să plece fără 
întârziere și să uite de întreaga poveste a morţii samariteanului. 

A luat-o de mână pe nepoata sa în timp ce ieșeau din bloc pe 
aleea întunecoasă de sub apartamentul lui Sami. În braţul Nadiei 
păreau să pulseze vioiciunea și nerăbdarea, care se transmiteau 
în trupul lui Omar Yussef, de parcă fata consumase deja dulcele 
qanafi. Se temea că îngrijorarea lui în privinţa înfruntării dintre 
Fatah și Hamas i s-ar putea transmite fetei în același fel, așa că 
a dat drumul mâinii și și-a băgat degetele în buzunare, 
prefăcându-se că i se făcuse frig din pricina aerului de seară. 

— Cum merge cartea pe care o scrii, draga mea? a întrebat el. 

— Nu am prea scris. Mai mult l-am citit pe domnul Chandler. 

Vântul serii purta prin casbah mirosul de susan, dar ușile 
fabricii de halva erau închise. Lui Omar Yussef i se păreau 
suspecte magazinele închise și tăcerea. 

— Unchiul Sami mi-a povestit despre moartea samariteanului, 
Alah să se milostivească de el, a spus Nadia. 

Pielea ei palidă părea fantomatică în lumina amurgului. Omar 
Yussef și-a amintit de mama sa, care semăna atât de mult cu 
fata aceasta. Se întreba dacă entuziasmul tineresc al Nadiei va 
sfârși în aceeași deprimare care o cuprinsese pe mama lui după 
ce familia a fugit din satul lor, în timpul primului război cu 
Israelul. A scos mâna din buzunar și a prins-o pe a fetei, simțind 
cât este de fragilă și temându-se că nu o va putea apăra de 
lumea crâncenă în care se născuse. 


176 


— Unchiul Sami zice că nu i-ai spus tot ce știi despre moartea 
samariteanului. Zice că detectivii buni păstrează întotdeauna 
câte un secret, chiar și faţă de cei care îi ajută. Nadia a zâmbit 
ștrengărește. Dar mie îmi poţi spune. 

— Dar tu o să scrii toate secretele mele în cartea ta. 

Nadia și-a trecut degetele peste buzele strânse și a clătinat 
din cap. 

Omar Yussef și-a lăsat mâna pe umărul ei. 

— Uciderea sărmanului samaritean este legată de niște 
informaţii despre lucruri rele făcute de oameni importanţi, 
informaţii care ar putea fi folosite ca să-i șantajeze. 

A privit de-a lungul unei alei și a recunoscut intrarea în baia 
publică unde fusese ucis Awwadi. A grăbit pasul. 

Nadia a dat din cap, serioasă. 

— Ca să îi stoarcă de bani. 

— Să îi stoarcă? 

— „Să îi stoarcă de bani.” Așa spune domnul Chandler când 
vrea să spună că cineva șantajează pe altcineva. 

— Noi hai să stoarcem niște ganafi. Cel mai cunoscut loc unde 
se poate mânca este după următorul colț. 

Aleea cea mare unde magazinul de dulciuri Aksa vindea 
celebrul desert era pustie. Lipit pe storurile verzi, de culoarea 
cuprului, flutura în vânt un afiș vechi care comemora moartea 
unui partizan ucis de soldaţii israelieni. 

— Bunicule, de ce este închis peste tot? 

Omar Yussef și-a amintit ce îi spusese Khamis Zeydan, că 
trebuie să scuipi înainte de a întreba de ce. S-a forţat să înghită, 
dar nu avea salivă. 

— Mi s-a spus că în prezent cel mai bun ganafi nu se mai face 
în casbah, a spus el. Sunt câteva restaurante bune la sud de 
orașul vechi. Hai să mâncăm acolo, draga mea. 

Pașii Nadiei s-au domolit, precauți. 

— Bunicule, poate că ar trebui să ne întoarcem. Știu că ai 
spus că ai trece prin gloanţe ca să îmi aduci o porţie de ganafi 
azi, dar sper că nu ai vorbit serios. Simt că o să se întâmple 
ceva rău. 

— Autorul B/estemului din casbah nu poate fi întors din drum 
atât de ușor, nu-i așa? Nu îţi mai este foame? a întrebat Omar 
Yussef. 


177 


— Nu vreau să mănânc ganafi de foame. Mulțumită bunicii, nu 
duc niciodată lipsă de mâncare. Vreau să încerc ganafi pentru 
că aici este mai bun decât acasă, în Betleem. Dar nu neapărat 
acum. 

— Nu o să ni se întâmple nimic, a spus el. 

l-a dat drumul mâinii, ca să nu îi simtă palmele transpirate. 

Omar și Nadia au ieșit din casban într-o piaţă mare, care de 
obicei era ticsită cu taxiuri galbene, certăreţe. Acum era pustie, 
cu excepţia a trei duzini de siluete în uniforme de camuflaj, cu 
kalașnikovurile atârnate peste piept. 

Bărbaţii erau adunaţi pe lângă trei jeepuri, la picioarele unei 
statui de șase metri care înfățișa un ibric de cafea, simbol al 
ospitalităţii orașului. Omar Yussef și-a dat seama că magazinele 
erau închise pentru că partizanii aceștia se pregăteau să intre în 
casbah. 

Fumau din greu și se mutau de pe un picior pe celălalt, ca 
atleţii înaintea unei curse. Asta este ceea ce a prezis Khamis 
Zeydan, şi-a spus Omar Yussef. /ar eu am nimerit în mijlocul lor 
împreună cu nepoata mea preferată. 

Un bărbat înalt, cu pantaloni de camuflaj și jachetă neagră, de 
piele, s-a urcat în spatele unuia dintre jeepuri. A ridicat brațele 
ca să se facă liniște. 

— Fraţilor, aţi auzit calomniile la adresa Bătrânului, șeful 
nostru și simbolul luptei noastre, a strigat el. Acum a venit 
vremea să tăiem limbile necinstite și să îi pedepsim pe 
mincinoși. Alah este cel mai mare. 

Partizanii au pornit spre casbah. Omar Yussef rămăsese cu 
privirile aţintite asupra bărbatului înalt de pe jeep - îl știa de 
undeva. 

Nadia l-a tras de mânecă. 

— Nu îmi este foame, a spus ea. 

Chipul ei părea mai palid ca niciodată, iar Omar Yussef s-a 
blestemat că nu s-a întors din drum mai devreme. 

l-a înconjurat umerii cu braţul, grăbindu-se să părăsească 
piața, tocmai când a fost observat de bărbatul de pe jeep. Când 
privirea aspră a partizanului s-a îndreptat spre el, Omar Yussef l- 
a recunoscut pe Halim Mareh, a cărui căutătură ostilă o văzuse 
ațintită asupra lui Nouri Awwadi, în fața dughenei de mirodenii 
din casbah. Mareh și-a dezvelit dinţii și a sărit din jeep, alergând 
spre Omar Yussef. 


178 


Mareh cunoștea străzile foarte bine. Omar Yussef nu îl putea 
întrece, dar trebuia să scape de el cumva. Trecând prin fata 
magazinului de dulciuri Aksa, afișul martirului se zbătea și mai 
insistent în vânt. Răsuflarea lui Omar Yussef era febrilă. O 
strângea pe Nadia de umărul osos. 

— Nu te teme, draga mea, i-a spus el. Bat aleile astea de zile 
întregi. Știu drumul. Ajungem acasă fără probleme. 

Nadia a cercetat din priviri aleea, în sus și în jos. Ecoul 
bocancilor grei ai partizanului se auzea în întregul casban. 

Se îndreaptă către Palatul Tougan, în inima casbah-ului, şi-a 
zis Omar Yussef, ca să îi încercuiască pe cei din Hamas, care 
sunt probabil adunați acolo, impreună cu tatăl lui Awwadi, 
pregătiți să se lupte cu familia lui Mareh. 

— Să mergem, Nadia, a spus el. 

Va da un ocol prin nord și va ajunge la apartamentul lui Sami 
din direcția aceea. 

A tras-o pe nepoata sa de-a lungul principalei alei comerciale, 
prin faţa vechilor morminte unde se ascunsese de bărbatul care 
încercase să îl omoare și prin piața unde Nouri Awwadi venise 
călare pe calul său alb la însurătoare. A tăiat-o în sus, pe deal și 
apoi a luat-o în jos, pe o alee acoperită și atât de întunecată, 
încât nu o vedea pe Nadia, cu toate că o ţinea de mână. Pulsul îi 
bubuia în urechi atunci când a auzit primele împușcături. 
Avusese dreptate: partizanii se aflau spre sud, în apropiere de 
Palatul Tougan. 

A observat un petic de lumină în dreapta, animat de un nor de 
musculițe. A pășit spre lumină și s-a împiedicat de o sticlă, care 
s-a rostogolit cu zgomot pe dalele de piatră. S-a clătinat, 
pierzându-și echilibrul și s-a îndoit de mijloc pe întuneric. A 
întins mâna către zid ca să se echilibreze și a simţit răceala 
pietrei în palme. Ambele palme. Nadia, și-a zis el. l-am dat 
drumul mâinii când am alunecat. 

A strigat-o, dar vocea i se pierdea fără ecou pe aleea 
întunecată și nu se auzea niciun răspuns. 

Bocanci grei s-au apropiat, alergând în grup. Cineva a strigat 
ceva, dar Omar Yussef nu înţelegea, un strigăt aspru, care ar fi 
putut fi un ordin către un subordonat sau o avertizare către un 
inamic, ca să se predea. 

Omar Yussef s-a retras la adăpostul întunericului. Greșise 
când o luase la dreapta, iar acum drumul îl ducea către partizani 


179 


și Palatul Touqan. Nadia a mers probabil drept înainte după ce îi 
dăduse drumul la mână. 

Musculiţele i-au intrat în gură. A încercat să le scuipe, dar 
limba îi era uscată. A orbecăit prin întuneric, gâfâind și tușind. 

A auzit-o pe Nadia strigându-l. Părea departe. A răspuns în 
șoaptă, ca să nu îl audă partizanii și a încercat să grăbească 
pasul. A ajuns în dreptul câtorva trepte care duceau într-o curte 
mică. Era pustie. 

— Nu, nu Nadia, a gemut el. Nu Nadia. 

Și-a dus mâna la frunte. 

A auzit pași ușori și s-a întors. Nadia îl privea dintr-un portal 
adânc, de piatră. L-a recunoscut pe Omar Yussef când a ieșit din 
întunericul scărilor și a alergat spre el. S-a mirat că braţele ei 
slabe îl pot strânge cu atâta putere. 

— Ăsta nu este un roman, bunicule, i-a murmurat fata în 
umăr. Este de-adevărat. 

— Nu te îngrijora. Este o anchetă utilă pentru Blestemul din 
casbah, draga mea, a spus el, mângâindu-i părul lung și negru. 

Fata a clătinat din cap și și-a frecat nasul de gâtul lui 
transpirat. Apoi a simţit cum i se încordează umerii. l-a urmărit 
privirea și l-a zărit pe Halim Mareh încadrat de o boltă joasă, cu 
kalașnikovul peste piept. 

Ochii leneși și inexpresivi ai partizanului l-au înfiorat pe Omar 
Yussef. A făcut un pas către Mareh, împingând-o ușor pe Nadia 
la marginea curții. 

— Nu am citit niciunul dintre dosare, a zis el. 

Mareh și-a înclinat capul în stânga și a rămas tăcut. 

— Dosarele din depozitul lui Awwadi. Când m-am dus să le 
iau, dispăruseră. 

Mareh a dat din umeri. 

— Vreau să spun că, dacă vrea cineva să mă reducă la tăcere 
ca să nu dezvălui conţinutul dosarelor, nu este necesar. Nu știu 
nimic. 

Partizanul și-a lins buzele. 

— Nu te pot contrazice. 

— Lasă-mă să o duc pe nepoata mea acasă și vin cu plăcere 
mai târziu să vorbim. 

— Să Îi mulţumim lui Alah, pentru că asigurările dumitale mă 
liniștesc, a spus Mareh, ironic și batjocoritor. A ridicat arma. Dar 
înţelegi că trebuie și eu să te liniștesc pe dumneata. 


180 


Omar Yussef a simţit cum îi tremură mușchii gâtului de 
teamă, dar a mai făcut un pas înainte, către pușca de asalt. 

— Cum o să vă ajute, pe tine sau pe oamenii tăi din casban, 
acest război civil între Fatah și Hamas? 

— Familia lui Awwadi are de gând să ne atace. Îi lovim noi 
primii. 

— Faci jocul lui Kanaan, asta-i tot. Nu este vorba despre o 
rivalitate de familie. Eşti sclavul bogătașului ăluia. Mareh nu a 
răspuns, dar ceva a împietrit în ochii lui căprui, dându-și șeful de 
gol. Am dreptate, nu-i așa? 

Mareh a înjurat. 

— Ai grijă cum vorbești în fața copilului, a spus Omar Yussef. 

— Înjurăturile nu vor fi cel mai urât lucru pe care îl va învăţa 
azi, a replicat Mareh, apropiindu-se și rânjind. 

Omar Yussef a simţit că respiraţia bărbatului miroase a 
nucșoară. 

— Kanaan te-a trimis tot pe tine să îl baţi pe Sami Jaffari. 

— Eu am fost cel care te-a pălmuit. Mareh a zâmbit larg. 
Bunicuțule. 

Omar Yussef tremura de furie. A auzit-o pe Nadia mutându-se 
de pe un picior pe altul, îngrijorată. Genunchii i se smuceau 
înainte și înapoi, iar fălcile îi dârdâiau. A ridicat o mână și l-a 
pălmuit pe Mareh peste obraz. 

A fost o lovitură moale, dar partizanul a rămas cu ochii aţintiţi 
asupra lui, uimit și ofensat. Mareh a strâns din buze. Și-a pironit 
pușca în coapsă și a îndesat ţeava în burta profesorului. 

Omar Yussef a închis ochii. A auzit o împușcătură. Nadia a 
tipat. Apoi a deschis ochii și a privit. 

Mareh se zvârcolea la pământ, cu o rană de glonț în gât. 
Partizanul își apăsa gâtlejul cu mâinile, dar sângele îi curgea 
printre degete. 

Khamis Zeydan a ajuns în dreptul lui Omar Yussef lipsit de 
suflare. Nadia s-a repezit să îl strângă din nou în brațe pe 
bunicul ei. 

— Tu l-ai împușcat? a întrebat Omar Yussef. 

Poliţistul-șef a mârâit arătând în spate, peste umăr. 

— Nu trag prea bine cu stânga, Abu Ramiz, a spus Sami, 
punându-și arma în toc. De asta încă se mai zbate nemernicul. 

Lui Omar Yussef i se înmuiaseră picioarele. 

— Sami, Nadia nu trebuie să... 


181 


Tânărul poliţist le-a făcut semn cu mâna. În timp ce Omar 
Yussef se îndepărta pe după colț, Khamis Zeydan s-a aplecat 
deasupra lui Mareh. Nadia s-a cutremurat când a auzit 
împușcătura. 

Khamis Zeydan i-a ajuns din urmă pe alee. 

— L-ai ucis pur și simplu? a șoptit Omar Yussef, cu ochii larg 
deschişi. 

— Da, pentru că o palmă trasă peste obraji, ca o fetiță, nu îl 
va împiedica să încerce să te ucidă din nou. Khamis Zeydan l-a 
apucat pe Omar Yussef de cot. Fii serios, l-a văzut pe Sami când 
l-a împușcat. M-a văzut și pe mine. Dacă ar fi scăpat cu viață, 
ne-ar fi vânat pe toți. Prefer să îmi știe secretele numai morții. 

— Ce faceați aici? 

— Mie și lui Sami ni s-a făcut poftă de ganafi, așa că ne-am 
gândit să venim după voi. 

Omar Yussef și-a ferit privirile când Khamis Zeydan s-a uitat la 
el. Dispăruse obișnuita siguranţă hâtră din ochii poliţistului-șef, 
abilitatea sa de a fi în același timp tare ca piatra și totuși să nu 
ia nimic în serios. În locul ei îi vibra în priviri o sălbăticie brută. L- 
a tras pe Omar Yussef prin pasaj. 

Nadia era palidă și scâncea la fiecare foc de armă care răsuna 
în casbah. 

Sami avea dreptate în legătură cu moartea lui Ishaq, şi-a zis 
Omar Yussef. Suma de bani este atât de mare, încât nu putea să 
nu atragă atentia unor oameni puternici, în stare să îl plătească 
pe unul de teapa lui Mareh ca să îmi ia viața fără nicio ezitare. 
Am ignorat spusele lui Sami și am făcut-o pe draga mea Nadia 
martoră la uciderea unui om. Și cu toate astea, nu sunt în 
siguranță, numai pentru că Mareh a fost îndepărtat. Vor trimite 
pe altcineva. 

Trebuie să le vin eu de hac lor. 

La capătul scării care ducea la apartamentul lui Sami, Omar 
Yussef s-a sprijinit de balustrada de metal, gâfâind epuizat. 
Nadia a urcat până la primul etaj. 

— Haide, bunicule, grăbește-te. 

l-a făcut semn să urce singură, dar ea a rămas unde se afla, 
până când s-a urnit și el. 

In apartamentul lui Sami, Maryam a îmbrăţișat-o pe Nadia și i- 
a aruncat lui Omar Yussef priviri încărcate de reproș și 
îngrijorare. El și-a umflat obrajii, a împins ușa de la baie și s-a 


182 


lăsat în genunchii dureroși. A apucat strâns marginea rece și a 
vomitat. 


e Capitolul 24 


Deși focurile armelor de asalt din casbah despicau liniștea, 
femeile au adormit în dormitor, unde se duseseră să o 
liniștească pe Nadia. Omar 
Yussef a moţăit pe canapeaua neagră, de piele. Urmărirea prin 
orașul vechi împreună cu nepoata sa îi bântuia visele. S-a 
cufundat înapoi în spaima pe care o simţise când fusese nevoit 
să dea drumul mâinii Nadiei. Dârdâind de disperare, s-a trezit 
gâfâind și simțind miros de nucșoară în aer și temându-se că 
Mareh nu a murit. 

Khamis Zeydan îl privea din fotoliu, bătând cu degetul mic în 
piele. E 

Respirația lui Omar Yussef era agitată. In apropierea blocului 
a răsunat o împușcătură care l-a făcut să scoată un mormăit 
înspăimântat. 

— Sami ar fi trebuit să-și cumpere un apartament mai puţin 
zgomotos, a spus Khamis Zeydan. După nuntă, o să i se pară 
viaţa de noapte din casbah prea ademenitoare pentru un bărbat 
însurat. 

Sami fierbea un ibric de cafea în bucătărie. Ce/ puțin am aflat 
de unde vine mirosul de nucșoară, și-a spus Omar Yussef. 
Probabil l-am simțit prin somn. S-a înfiorat gândindu-se la 
respiraţia partizanului, fierbinte și dulceagă, pe care o simţise în 
faţă. 

— Nu mi-aș permite să locuiesc în cartierul lui Amin Kanaan, a 
spus Sami. Nu din salariul de poliţist. 

— Așa îţi trebuie pentru că ești polițist cinstit, a spus Khamis 
Zeydan. Ar trebui să mai accepţi și mită. 

— În cariera de poliţist am avut un bun model, a zâmbit Sami 
către Khamis Zeydan, care a dat din mână a lehamite. 

Fiii lui Omar Yussef veniseră în timp ce el dormea. 

Ramiz şedea pe marginea canapelei, mușcându-se de 
încheieturile degetelor și sugând muștiucul unei narghilele, cu 
neliniște în priviri. Apa bolborosea în bulbul de sticlă de la fundul 
narghilelei. 


184 


Zuheir se ţinea drept și ţeapăn pe un scaun, cu coatele lipite 
de trup și cu mâinile împreunate în poală, privindu-l pe fratele 
său. 

Orașul vechi a răsunat de răpăitul focurilor de armă. 

Ramiz a suflat un nor albastru de fum de narghilea. l-a întins 
apoi fratelui său pipa în dungi viu colorate. 

— Ce fumezi? a adulmecat Zuheir, strâmbându-se din pricina 
mirosului de fructe al fumului. Este tutun cu gust de măr, din 
Bahrain. Eu nu mă ating de porcăria asta ieftină. De ce nu îţi 
cumperi ceva bun? 

Ramiz a ridicat din umeri. 

— Am fost la Amman luna trecută și am găsit tutun de 
narghilea cu aromă de ceva numit „Frappuccino”. Ce-o mai fi și 
asta? 

— O prostie străină, asta este. Tutunul tradiţional este cel cu 
aromă de trandafiri și așa trebuie să rămână. Nu-i așa, tată? 

Omar Yussef se uita fix la fiii săi. 

— Am visat că am pierdut-o pe Nadia. 

Ramiz a tras un fum din narghilea. Apa a clocotit în pipă. Din 
casbah a răsunat un pocnet înfundat. 

— O grenadă, a mormăit Khamis Zeydan. 

— Nu știu de ce nu ai putut sta liniștit la hotel, să mai schimbi 
o vorbă cu ceilalți nuntași, tată, a spus Ramiz, iritat. De ce îţi 
asumi mereu asemenea riscuri? 

— Tatăl tău este pe urmele unei averi, l-a șicanat Khamis 
Zeydan. Mi se pare că nu vrea să priceapă că tipi lipsiţi de orice 
fel de scrupule încearcă să ajungă la bani înaintea lui. S-a uitat 
stăruitor la Omar Yussef. Prietenul tău, Amin Kanaan, a vrut să 
te înlăture, înainte să apuci să îi dai o mână de ajutor femeii de 
la Banca Mondială să găsească banii. 

— S-ar putea să nu se afle doar Kanaan pe urmele conturilor, 
a spus Omar Yussef. Se prea poate să stau în calea altor oameni 
puternici, care își doresc bogăţiile acestea pentru ei. 

— Sami, profesorul a ajuns în cele din urmă să fie de acord cu 
noi, a strigat Khamis Zeydan către bucătărie. În sfârșit 
recunoaște că s-a amestecat într-o poveste prea mare și prea 
periculoasă pentru el. 

— Nu voiam să spun decât că Mareh ar fi putut fi trimis de 
mulţi alţii ca să mă ucidă. 


— Dar Kanaan este cel care a pornit acest mic război civil din 
casbah, cu Mareh drept comandant al întregii expediţii. 

— Tipii ăştia din Fatah mă dezgustă, a exclamat Zuheir. 

Ramiz i-a făcut semn fratelui său să vorbească mai încet, 
arătându-i din ochi ușa camerei unde dormeau femeile. Zuheir a 
mormăit exasperat. 

— Dar ce ai cu Fatah-ul? Doar Hamas a început, a spus Ramiz, 
afirmând că președintele a murit de boala aceea. 

— Cui i-ar păsa dacă ar spune că era progenitura bastardă a 
prim-ministrului israelian și a unui măgar șchiop? Zuheir s-a 
pălmuit peste șolduri, enervat. Pot spune ce vor. Nu sunt decât 
cuvinte. De ce trebuie să se ajungă mereu la împușcături și 
omoruri? 

Sami a vorbit din ușa bucătăriei. 

— Ai mai spune asta dacă cel ponegrit ar fi unul dintre bine- 
cunoscuții martiri Hamas? 

— Crezi că fac parte din Hamas? Numai pentru că am barbă și 
mă rog de cinci ori pe zi? Uneori mă întreb dacă noi, 
palestinienii, suntem oameni adevăraţi, cu  individualități 
distincte, sau niște caricaturi. 

Khamis Zeydan și-a turnat un pahar de Johnnie Walker. Zuheir 
a țâțâit, dar poliţistul-șef a ignorat dezacordul tânărului față de 
alcool. 

Omar Yussef și-a târșâit picioarele către baie, pentru a urina. 
Luptându-se cu vezica sa recalcitrantă, simţea cum îl încearcă 
febra. Când s-a întors în sufragerie, l-a sufocat fumul de ţigară și 
de narghilea. Avea nevoie de aer. A tras de fereastră, dar nu se 
clintea. 

Sami s-a aplecat peste umărul lui, a tras de un zăvor și a 
glisat fereastra cu ușurință. l-a dat apoi o ceașcă lui Omar 
Yussef. 

— Uite o cafea, Abu Ramiz. 

— Alah să îţi binecuvânteze mâinile. 

Omar Yussef a scos capul pe fereastră și a tras aer adânc în 
piept. Noaptea era rece și nu se vedea luna, iar acoperișurile 
bombate din casbah erau negre și nedeslușite. 

Și-a tras capul înapoi înăuntru. 

— Kanaan zice că nu el l-a ucis pe Ishaq, a spus el. 

S-a întors cu faţa către Khamis Zeydan. Privirile acestuia erau 
fixate asupra lui Omar Yussef. 


186 


— ÎI cred, a zis Omar Yussef. Părea de-a dreptul șocat când i- 
am spus că Ishaq a fost torturat. Spunea că îl iubea pe Ishaq, 
dar nu era amantul lui. 

— Amantul lui Ishaq? Khamis Zeydan a scuipat o flegmă și şi- 
a masat falca. De unde ţi-a venit ideea asta? 

— Nouri Awwadi mi-a spus că Ishaq era homosexual, iar soţia 
lui Ishaq îl bănuia pe Kanaan că îi era rival la dragostea soțului 
ei. 

— De ce nu mi-ai spus înainte să o interoghez? Khamis 
Zeydan s-a încruntat și s-a lovit peste pulpe, chiar deasupra 
genunchiului. Nenorocit picior. 

Sami i-a acoperit picioarele și tălpile lui Khamis Zeydan cu un 
pled scoţian ieftin. 

— Și nu te porni să îmi ţii morală, că știu, diabetul este de 
vină, i-a spus poliţistul-șef lui Omar Yussef. Și-a pus mâna pe 
capul lui Sami, pe când tânărul îi aranja pledul pe lângă fotoliu. 
Va trebui să amâni nunta dacă lupta asta continuă câteva zile, 
Sami. Oaspeţii nu vor fi în siguranţă. 

Sami și-a băgat mâna cea teafără în buzunar. 

— Permisul meu expiră la o zi după data programată a nunţii, 
a spus Omar Yussef. La fel și permisele lui Maryam, Nadia, 
Zuheir și Ramiz. Dacă se amână nunta, noi va trebui să ne 
întoarcem la Betleem și vom rata petrecerea. Israelienii nu ne 
vor acorda o prelungire. 

— De ce nu îl rogi pe amicul tău, Kanaan, să intervină? a 
întrebat Khamis Zeydan, scuipând într-un șerveţel. 

În apropiere a răsunat o salvă de împușcături. Omar Yussef s- 
a îndepărtat de fereastră și s-a așezat pe marginea canapelei. 

— Când se mai domolesc luptele, ar fi bine să mergem să îl 
confruntăm pe Kanaan, să îi spunem că s-a răzbunat destul pe 
Hamas și să îi cerem să se oprească. 

Khamis Zeydan se holba la el. 

— Vorbești serios, profesore? Să dea dracu', nebun mai ești. 

— Așadar, vii cu mine? 

— Dacă nu avem cum altfel să oprim luptele și să ne 
asigurăm că se ţine nunta lui Sami, atunci sigur că vin cu tine. 

Omar Yussef zâmbea în colţul gurii. 

— Ramiz, dă-mi telefonul tău mobil, te rog. 

Fiul său i-a înmânat un Nokia argintiu. Când a atins tastele, pe 
ecran a apărut o fotografie cu Ramiz, soţia lui și copiii. A scos 


187 


cartea de vizită a lui Jamie King din buzunar și a tastat cu 
stângăcie numărul ei de mobil pe telefon. 

— Cum îl fac să sune? 

Ramiz a oftat. 

— Apasă butonul pe care este desenat un telefon verde, tată. 

Omar Yussef a dus telefonul la ureche. 

— Are o problemă. Nu se întâmplă nimic. 

În timp ce Ramiz întindea mâna după telefon, din aparat s-a 
auzit o voce. 

— Jamie? a întrebat Omar Yussef. 

Ținea telefonul la câţiva centimetri de cap și îl privea pieziș. 

— La telefon. 

Vocea lui Jamie King suna limpede. 

— Aici Omar Yussef Sirhan. Bunicul Nadiei, complicea ta. 

— De când ai venit cu mine acasă la Kanaan, ești și 
complicele meu. Ce mai faci, ustaz? 

— Bine, mulțumesc lui Alah. 

Khamis Zeydan și Ramiz, care cunoșteau suspiciunile lui Omar 
Yussef în legătură cu pericolele la care te expui folosind 
telefonul celular și incapacitatea sa de a înţelege tehnologia 
modernă, au râs pe înfundate văzând neîncrederea cu care se 
uita acesta la telefonul din mâna sa. 

— Încheie convorbirea repede, până nu te radiezi, a spus 
Ramiz. 

Omar Yussef s-a încruntat și s-a întors către fereastră. 

— Îmi cer scuze că te sun atât de târziu. 

Jamie King a râs. 

— Stai liniștit. Oricum, nu este ușor să dormi în orașul acesta, 
a spus ea. 

În întunericul de afară a răpăit o altă împușcătură. 

— Ai dreptate. Mă întrebam dacă faxul de la Geneva conţinea 
ceva util, a spus Omar Yussef, coborându-și vocea. 

— A durat mult până ce am primit tot documentul, a spus 
King. Faxul de la hotel nu merge foarte bine. 

— Am remarcat. 

— Investigatorii mei din Elveţia au reușit să identifice câteva 
conturi mici. Departe de sumele pe care le căutăm. 

— Păcat. 

— S-a întâmplat că oamenii mei au fost primii care au 
informat una dintre bănci despre moartea lui Ishaq. Se pare că 


188 


acesta a lăsat instrucţiuni clare acestei bănci ca, în 
eventualitatea morţii sale, să transfere jumătate de milion de 
dolari într-un cont din Nablus, pe numele lui Suleiman al-Teef. 

— Cine este omul ăsta? 

— Habar nu am. Directorul băncii unde este deschis contul 
refuză să îmi spună ceva fără permisiunea șefului său din 
Amman, care nu se poate obţine decât cel mai devreme 
săptămâna viitoare, când va fi prea târziu ca să mai oprim 
boicotarea finanţării Palestinei. Ne lipsesc încă două sute 
nouăzeci și nouă de milioane de dolari. 

Omar Yussef a încuviințat din cap către telefon, până când 
Jamie a întrerupt tăcerea, întrebându-l dacă mai era acolo. 

— Da, sunt aici. Așadar, Banca Mondială chiar are de gând să 
sisteze finanţarea? 

— Vineri după-amiază, dacă consiliul stopează fondurile. 

— Cât este ceasul acum? _ 

S-a uitat la ceasul de la mână. Inainte de a vedea ora, a 
remarcat că era zgâriat. Asta s-a întâmplat cu siguranță când m- 
am împiedicat în casbah, înainte să încerce Mareh să mă 
omoare, și-a zis el. A plescăit din limbă și și-a trecut degetul cel 
mare peste cadran. Păcat de un ceas atât de frumos. 

— Este trei dimineaţa. Este joi deja, a spus King. 

— Nu avem nici două zile la dispoziţie. 

— Nu prea avem timp, ustaz. Ă 

Omar Yussef a ţinut ceasul în dreptul urechii. Incă ticăia. 

— O să îmi dau toată silinţa, nu îţi face griji. 

— Încercarea nu moare niciodată. 

Era pe punctul de a-i înapoia telefonul fiului său, când și-a 
amintit ce voia să o întrebe pe americancă. 

— Jamie, când ne-am cunoscut, ai zis că Ishaq îţi spusese că 
putea pune mâna pe documentele bancare într-o oră. 

— Așa este. Am vorbit cu el la telefon ca să stabilim o 
întâlnire. Am stat de vorbă cu numai câteva minute înainte să 
fie ucis. 

— Documentele trebuie să se afle în Nablus, dacă îi era atât 
de ușor să ţi le aducă. Ţi-a mai spus și altceva despre locul unde 
s-ar putea afla? _ 

— Nimic important. King a tăcut câteva momente. Incerc să 
îmi amintesc cuvintele lui cu exactitate. Era ceva de genul „Le- 


189 


am ascuns la vedere, la îndemâna oricui. Dar numai Dumnezeu 
ar ști că sunt acolo.” 

La vedere. Omar Yussef și-a amintit ce i-a zis Roween: că 
Ishaq îi spusese că era amestecat în ceva atât de periculos că îi 
venea să îngroape totul în spatele templului. Oare se referea la 
altarul din vârful Muntelui Garizim? Acolo se lăsau ofrandele, 
unde le putea vedea Dumnezeul samaritenilor și tot acolo se 
afla templul lor. 

— Nu ţi s-a părut ciudat? Nu i-ai cerut să îţi explice ce voia să 
spună? 

— În Orientul Mijlociu toată lumea vorbește despre 
Dumnezeu, ustaz. Știu din scurta mea experienţă că de cele mai 
multe ori nu înseamnă nimic. M-am gândit că îmi va spune în 
scurt timp unde anume sunt ascunse documentele. 

— Mulţumesc, Jamie. De oboseală, Omar Yussef uitase să i se 
adreseze în engleză. Îţi urez o dimineaţă plină de bunăvoință. 

— lar dumneata să fii bunăvoința întruchipată, a răspuns King 
în arabă. Am reușit să învăţ măcar atâta lucru din limba 
dumitale, ustaz. 

Omar Yussef a zâmbit și i-a dat telefonul lui Ramiz. 

— Am terminat. 

— Nu ai închis. Vezi, trebuie să apeși pe tasta roșie. 

— Sami, există un tip din Fatah în Nablus, pe nume Suleiman 
al-Teef? a întrebat Omar Yussef. 

Sami a bătut cu mâna cea teafără în ghipsul de la antebraţul 
drept, gânditor. 

— Numele nu mi se pare cunoscut, Abu Ramiz. 

Omar Yussef s-a proptit în rama ferestrei. Asculta exploziile 
sporadice ale focurilor de armă din depărtare și aștepta să 
apară soarele în cealaltă parte a văii. Când va răsări, partizanii 
se vor culca, așteptând adăpostul următoarei nopţi pentru a-și 
relua lupta. Avea puţin timp, treizeci și șase de ore, pentru a 
găsi trei sute de milioane de dolari. Părea prea puţin. În Nablus, 
sub fiecare piatră veche se ascundeau secole întregi de ticăloșii. 


e Capitolul 25 


Khamis Zeydan a șontăâcăit până la jeep și, ajungând lângă el, 
a aruncat cheile în sus. Omar Yussef le-a prins în aer, le-a oprit 
la piept și s-a în- cruntat privindu-l pe prietenul său. 

— Tu te aștepți să conduc eu? 

— Mie mi-a amorţit laba piciorului, a spus Khamis Zeydan. Nu 
pot apăsa ambreiajul. 

— Nu este automată? Eu nu pot să conduc o asemenea 
mașină. 

— Nu este o mașină. Este un jeep. 

— Sunt un șofer prost, chiar și într-o mașină cu transmisie 
automată și mergând pe drumuri bune. Crezi că am de gând să 
conduc până în vârful muntelui, pe un drumeag șerpuitor, în 
jeepul acesta enorm, schimbând și vitezele în același timp? 

Khamis Zeydan a lovit cu palma capota turcoaz a jeepului de 
poliție. 

— Mai târziu o să mă interesez dacă pot să îmi schimb jeepul 
cu un Audi sedan confortabil din garajul poliţiei - unul care să nu 
fi avut decât un singur proprietar înainte, preferabil o cucoană, 
dacă așa îţi place ţie. Între timp, trebuie să ne descurcăm cu ce 
avem. Și îmi pare rău că nu are suport pentru pahar, CD player 
și aer condiţionat. Îmi pare rău, de asemenea, că scrumiera este 
plină. Dar mai mult decât orice, îmi pare rău că trebuie să stau 
aici și să îţi ascult văicăreala. Suie-te și dă-i drumul. 

Omar Yussef s-a urcat cu un picior în scaunul șoferului, 
mormăind. Își simţea umerii slăbiţi și și-a coborât cel de-al 
doilea picior înapoi pe caldarâm. 

— De ce fac vehiculele astea atât de înalte? 

— Ca să aibă loc pietonii să se ascundă sub șasiu când o să îi 
calci tu. 

Khamis Zeydan s-a aplecat de pe locul pasagerului, l-a apucat 
pe Omar Yussef de umăr și l-a tras înăuntru. 

jJeepul a săltat de-a lungul drumului. Omar Yussef și-a 
încleștat dinţii, încercând să îi ocolească pe pietonii care ieșeau 
din casbah. Un taxi s-a apropiat în spatele său și l-a claxonat 
nerăbdător. 


191 


— Taci odată, fiu de căţea, a mormăit Omar Yussef. 

Khamis Zeydan a râs încetișor și și-a aprins o ţigară. 

— Ai grijă la căruţa cu roșii, a murmurat el, cu un Rothmans 
între buze. 

O picătură de transpiraţie îl ustura pe Omar Yussef la colţul 
ochiului. 

— La ce să am grijă? a spus el, clipind pentru a înlătura 
transpirația. 

A auzit un zgomot subit, ca și cum ar fi zdrobit o cutie de 
carton, urmat de un strigăt. 

A oprit jeepul. La geamul dinspre locul pasagerului a apărut 
un individ deșirat, cu un keffiyeh înfășurat în jurul capului, ca un 
turban, care le-a strigat că îi răsturnaseră căruța. Khamis 
Zeydan a aruncat o privire scurtă către roșiile împrăștiate în 
praful de la marginea drumului, ca niște maci și a rânjit către 
vânzătorul ambulant. 

— Arată-mi licenţa de piaţă, a zis el, sau pieri din fața mea. 

Bărbatul și-a smuls keffiyeh-ul de pe cap și l-a azvârlit în 
direcția roșiilor, înjurând. 

— Ar trebui să îl ajutăm să le adune, a spus Omar Yussef. 

— Să mergem. Și nu care cumva să te mai oprești pentru alte 
legume, a răspuns Khamis Zeydan. 

— Roșiile sunt fructe, a zis Omar Yussef, bruscând 
schimbătorul de viteze. 

— Ce? 

— Nu sunt legume. Sunt fructele plantei tomată. 

Khamis Zeydan s-a holbat la el. 

— Lasă piaţa în grija nevestei, profesore. 

— Abia aştept să ajung la drumul drept de deasupra orașului, 
a oftat Omar Yussef. Abia pot să urmăresc toate lucrurile astea 
care se îndreaptă către mine venind din atâtea direcţii diferite. 

Motorul mugea la deal. Khamis Zeydan l-a sfătuit pe Omar 
Yussef să ţină jeepul în viteza a doua. Când blocurile de la 
marginea Nablusului au pierit în depărtare, au dat de drumul 
îngust și șerpuitor care ducea către vârful Muntelui Garizim. 

Khamis Zeydan a aruncat o ţigară pe geam. Privirile i-au căzut 
pe piciorul drept al lui Omar Yussef. 

— În ritmul ăsta, nu mai ajungem acolo niciodată. Să știi că ai 
voie să apeși pe acceleraţie. Motorul face zgomot, dar nu o să 
explodeze. 


192 


La intrarea vilei lui Kanaan, Omar Yussef a încercat să tragă 
pe dreapta, dar motorul s-a calat și a lăsat jeepul să se oprească 
în mijlocul drumului. A deschis portiera și a sărit. 

Khamis Zeydan s-a aplecat și a smucit frâna de mână, tocmai 
când jeepul începea să o ia la vale. 

— Aveai de gând să te întorci pe jos în oraș, după ce mi-ai 
stricat mașina? 

Omar Yussef a aruncat cheile în poala prietenului său și a 
trântit portiera. 

Servitorul de la intrarea principală a vilei l-a întâmpinat pe 
Omar Yussef cu un zvâcnet al mustății. 

— Îmi pare rău. Tot nu este aer condiţionat în grădină, ustaz, 
a spus el. 

— Am venit să îl vedem pe Domnia Sa Kanaan. 

— Șeful nu este aici, dar puteţi vorbi cu Madame. 

Omar Yussef a tresărit, enervat. Voia să îl confrunte pe 
Kanaan în legătură cu bărbatul pe care îl trimisese să îl ucidă și 
cu războiul pe care îl stârnise în casbah. Nu avea nevoie de 
nimic din partea Lianei, dar ar fi fost nepoliticos să plece acum 
și, oricum, Khamis Zeydan va dori să o vadă încă o dată. 

Servitorul a traversat holul lustruit, le-a deschis ușa care 
dădea în salon și a remarcat din priviri mersul șchiopătat al lui 
Khamis Zeydan. Polițistul l-a observat și i-a tras un cot în coaste 
când a trecut pe lângă el. Servitorul l-a înhățat de braț și l-a 
împins în încăpere. 

— Atenţie cum călcaţi, a spus el. Să nu cădeţi pe covoare. O 
să le murdăriţi și sunt foarte scumpe. 

— Tu, în schimb, ești ordinar, a replicat Khamis Zeydan. 

Servitorul a zâmbit, și-a îndreptat tivul auriu al tunicii albastre 
din brocart și a ieșit închizând ușa și lăsându-i singuri. 

— Ce te frământă? 

— Ai văzut cum s-a uitat nemernicul la piciorul meu? 

Urmează să se vadă cu femeia pe care o iubea pe când era 
tânăr și în putere, iar el șchiopătează din pricina unui picior 
afectat de diabet, și-a zis Omar Yussef. Ar trebui să fie fericit că 
sunt și eu prin preajmă, ca să pară viril prin comparație. 

— Nu suport asemenea lipsă de respect, a spus. Nu-i destul 
de rău că trebuie să îi suport pe tinerii polițiști rebeli din divizia 
mea? Au avut parte de oarece acţiune în timpul Intifadei și acum 
se cred toţi eroi și nu acceptă să le dau ordine. 


193 


— Toţi tinerii noștri suferă de aceeași boală, a spus Omar 
Yussef. Generaţia mai veche nu a reușit să elibereze Palestina, 
așa că nu ne bucurăm de respect în ochii lor. Ar trebui să auzi 
cum le vorbesc fetele de la școală angajaţilor. 

— Ar trebui ciomăgite. 

— Tu asta le faci polițiștilor tăi? 

— Asta aș vrea să îi fac servitorului, nemernic arogant. L-aș 
spânzura de mustăcioara lui feciorelnică. 

Servitorul a deschis ușa și s-a dat în spate, sprijinindu-se de 
lucrătura în relief aurită a acesteia și privindu-l de sus pe 
Khamis Zeydan. 

Liana a intrat fără întârziere în cameră și i-a salutat. Purta o 
rochie fără mâneci, din mătase roșie, puţin lăbărțată peste 
moliciunea burțţii. Era machiată mai strident decât ultima dată 
când o văzuse Omar Yussef, iar trăsăturile chipului ei erau rigide 
și lipsite de însufleţire. 

Un al doilea servitor a dus o tavă cu cafele la o masă joasă. 

Liana și-a invitat oaspeţii să șadă. 

— Mă tem că tocmai l-aţi ratat pe soțul meu. A coborât deja în 
Nablus cu afaceri, a spus ea. 

— Afaceri mortale, a spus Khamis Zeydan. 

Liana l-a privit cu atenție. 

— Dragă Abu Adel, nu înţelege greșit ceea ce ţi-am spus 
despre soțul meu la ultima noastră întâlnire. Nu o fi el 
nevinovăția întruchipată, dar orice ar face, nu contravine 
niciodată intereselor poporului palestinian. 

Khamis Zeydan și-a băut cafeaua cu o sorbitură zgomotoasă, 
un comentariu batjocoritor aruncat clandestin soţului Lianei. 

Omar Yussef s-a așezat pe marginea fotoliului. 

— Scumpă doamnă, soţul dumitale s-a angajat într-un mic 
război cu Hamas în oraș. 

— Așa cum am spus, nu acţionează niciodată împotriva 
intereselor poporului palestinian, a zis ea, ridicând capul. 

Pare puternică și sfidătoare, când se ține așa, dreaptă, şi-a zis 
Omar Yussef. Trebuie să recunosc că este atrăgătoare. 

— Luptele acestea nu pot sluji intereselor poporului. 

— Luptă dintr-un motiv bun, nu de dragul luptei. Liana 
continua să îl scruteze pe Khamis Zeydan. Nu îi stă în fire. 

Khamis Zeydan a mărâit din nou și a pus ceașca pe masă, 
făcând-o să zornăie pe farfurioară. 


194 


— Atunci ce motiv a avut să pornească o luptă împotriva 
Hamasului? a întrebat Omar Yussef. 

— Trebuia să recupereze ceva de la ei, ceva important, a spus 
ea, iar acum Hamasul reacţionează. 

Pe neașteptate, Liana a devenit mai interesantă decât 
prevăzusem, și-a zis Omar Yussef. 

— Ceva important? Despre ce este vorba? 

Liana și-a trecut limba peste buzele rujate. 

— Despre documente care i-au fost furate. 

Dosarele compromițătoare. 

— Suleiman al-Teef le-a furat? 

— Cine? 

— Ce conţineau aceste documente? 

— Informaţii despre membrii de la vârful Fatah-ului, a spus 
Liana. Trebuia să le recupereze. Dacă ar fi rămas în mâinile 
celor de la Hamas, le-ar fi folosit pentru a porni un război civil. 
Aţi auzit doar cum l-au ponegrit pe Bătrân. 

— Cum a pus Hamas mâna pe documente? 

— Au fost furate de la soţul meu. 

— De către cine? 

Liana a ridicat din umeri. 

— Cum a ajuns soțul dumitale în posesia documentelor? a 
întrebat-o Omar Yussef. Ele aparțineau Bătrânului. Cine i le-a 
dat lui Amin? 

Liana l-a privit cu asprime pe Omar Yussef. 

— Nu am spus că aparţineau președintelui. Ce vă face să 
credeţi asta? 

Khamis Zeydan și-a răsucit buza de sus ca o cămilă care 
protestează împotriva biciului. 

Am dat-o în bară, și-a zis Omar Yussef. 

— Probabil am confundat documentele acestea cu altele. Vă 
rog să mă iertaţi, a spus el. Am dat cu ochii de două cadavre în 
patru zile. Este foarte tulburător pentru un bătrân profesor ca 
mine. 

Liana a ridicat o sprânceană machiată. 

— Documentele au fost adunate de soțul meu, nu de către 
Bătrân. Conţin informaţii compromiţătoare despre persoanele de 
la vârful partidului. Aveau rolul unor polite de asigurare, în caz 
că Amin era ameninţat vreodată. 

— Sau șantajat? 


Liana avea ochii pe jumătate închiși, dar în stare de alertă. 

— Șantajat în legătură cu ce? 

Khamis Zeydan și-a ţinut răsuflarea. 

— La urechile prietenului meu, Abu Ramiz, au ajuns bârfe 
scârboase referitoare la apetitul sexual al soțului tău, Liana, a 
spus el. 

Ochii femeii s-au mărit și pentru prima dată a ridicat glasul. 
Omar Yussef a detectat un timbru maliţios în spusele ei, în 
dezacord cu mătasea și poleiala care o înconjurau. 

— V-aţi făcut o impresie total greșită despre soțul meu, a spus 
ea. Pielea de pe gât îi tremura când s-a întors către Khamis 
Zeydan. Abu Adel, oricâtă pică i-ai purta lui Amin de pe vremea 
anilor petrecuţi la Beirut, mă aștept de la tine să aperi reputaţia 
unui om care a luptat și s-a sacrificat pentru poporul său. 

Poliţistul-șef a aruncat o privire către statueta din porțelan 
înfățișând o nimfă aflată într-un salt, așezată pe măsuţa din 
dreptul fotoliului său. A apăsat butonul de lângă piciorul nimfei 
și lampa montată în mâna ei întinsă s-a aprins. 

— Da, este un mare luptător pentru binele poporului nostru. 

Chipul Lianei a devenit mai rigid. S-a aplecat și a apăsat 
butonul pentru a stinge lumina din strânsoarea nimfei. Mâna i-a 
rămas pe masă, lângă lampă. Pe degetele ei bronzate și 
pistruiate, aurul verighetei părea nefiresc de sclipitor. Khamis 
Zeydan a strâns braţul fotoliului cu putere, până când i s-au 
albit încheieturile degetelor. Omar Yussef simţea tensiunea din 
aer și știa că cei doi foști amanți s-ar fi atins dacă nu ar fi fost și 
el de față. 

— Nu aţi putea să îmi spuneţi dumneavoastră despre relaţia 
lui Amin cu Ishaq? a întrebat el. Așa nu voi mai fi nevoit să 
ascult ce au de spus alții. 

Liana a inspirat adânc și a rămas cu privirile aţintite asupra 
mâinii ei întinse pe masă. A ridicat-o și a dus-o la frunte. 

— Amin s-a certat rău cu Ishaq înainte de moartea acestuia. 

— Băiatul a murit acum patru zile. Când a avut loc cearta? 

— În urmă cu câteva săptămâni. 

— Avea vreo legătură cu dosarele cu informaţii despre liderii 
Fatah? 

Liana a clătinat din cap. 

— V-a vorbit Amin despre asta? a întrebat Omar Yussef. 

— Nu era nevoie. Eram de faţă. 


Omar Yussef și-a umezit buzele. 

— Ce s-a întâmplat? 

— Ishaq a dat buzna aici, foarte supărat. Liana și-a acoperit 
ochii. Ne-a adus acuzaţii, atât lui Amin, cât și mie. Nu erau 
adevărate. l-am spus-o, dar a refuzat să mă creadă. A fugit de 
aici și nu l-am mai văzut niciodată. 

— Atunci l-a văzut și Amin pentru ultima dată? 

— Amin a vorbit cu el după aceea la telefon. Nu știu ce și-au 
spus. Nici nu suportam să mă gândesc la furia băiatului. Ne era 
atât de apropiat. 

— Ce acuzaţii v-a adus? 

Liana a scuturat din cap, cu faţa ascunsă în palme. 

Khamis Zeydan a întins mâna către brațul ei și l-a mângâiat. 
Ochii lui albaștri erau sticloși. 

— Este de-ajuns deocamdată, Abu Ramiz. 

S-a ridicat și a atins capul Lianei, afundându-și degetele în 
părul coafat și apăsând ușor șuviţele date cu lac. Când a luat 
mâna, părul s-a ridicat încet la înălțimea sa dinainte. 

Omar Yussef a ieșit pe urmele lui Khamis Zeydan. Servitorul a 
traversat holul, cu o mască de insolență și nepăsare pe chip, 
pentru a le deschide ușa de la intrare. Pășind spre lumină, Omar 
Yussef a auzit un sunet ca urletul unui șacal. Venea din 
încăperea unde o lăsaseră pe Liana. 


197 


e Capitolul 26 


Omar Yussef a întors cheia în contact, a băgat în viteză și s-a 
ținut strâns de volan în vreme ce jeepul a săltat, iar motorul s-a 
oprit. Khamis Zeydan a scos schimbătorul din viteză cu o 
lovitură a protezei. 

— Săptămâna asta ai dat peste câteva cadavre, a spus el. 
Acum încerci să îmi omori jeepul? 

— Ți-am spus că sunt un șofer prost. 

A învârtit din nou cheia în contact și a apăsat pedala de 
acceleraţie până la podea. Motorul a mugit ca un cuptor taboun 
atunci când flăcările înghit un nou buștean. 

— Trebuie să o bagi în viteză, frate. 

Gardienii de la poarta lui Kanaan tușeau din pricina gazelor de 
eșapament. Omar Yussef a roșit și a manevrat schimbătorul de 
viteze până ce vehiculul s-a pus în mișcare, cu o zguduitură. 
Odată ce a băgat într-a doua, cu un duduit, s-a oprit, ţinându-și 
respirația. 

— Nu mă pot concentra la șofat. Mă tot gândesc la ce ne-a 
spus Liana. Ishaq și Kanaan s-au certat. 

— Am auzit. 

— Nu înţelegi ce ar putea însemna asta? 

— Ar putea? a pufnit Khamis Zeydan. 

Omar Yussef a pus jeepul de-a latul drumului și a dat cu 
spatele, întorcând din trei mișcări. 

Khamis Zeydan a privit neîncrezător peste umăr, la prăpastia 
abruptă care se deschidea către Nablus. 

— Pornire din pantă? Doar nu ești la examenul auto. 

Omar Yussef a ambalat motorul și a coborât frâna de mână, 
astfel încât jeepul a pornit-o vuind la deal. Unul dintre servitorii 
lui Kanaan și-a băgat degetele în urechi. 

— Întorc pentru că nu ne întoarcem încă în Nablus, a spus 
Omar Yussef. 

— Care-i planul? 

— Mergem în satul samaritenilor. Vreau să vorbesc cu preotul. 

— Pentru ce? Vrei să verifici dacă a venit Mesia, în cele din 
urmă? 


— După spusele Lianei, dosarele compromiţătoare se aflau la 
Amin Kanaan. Apoi au încăput pe mâinile Hamasului, pentru că 
Ishaq i le-a dat lui Awwadi. Liana a spus că au fost furate de la 
soțul ei. Să le fi furat Ishaq de la Amin? 

— Awwadi a furat vechiul pergament samaritean și i l-a dat lui 
Ishaq în schimbul dosarelor. lar Ishaq i-a dat pergamentul 
preotului, a spus Khamis Zeydan, cu privirile aţintite dincolo de 
parbrizul prăfuit al jeepului. 

— Nu înțeleg de ce ar fi fost Kanaan de acord. Erau 
documente importante, iar lui nu-i ieșea nimic din înțelegere. 
Doar dacă nu ţinea morțiș ca samaritenii să își recupereze 
pergamentul. 

— Mie mi se pare că este valoros numai în ochii celor șase 
sute de samariteni, nu și pentru Kanaan. 

Omar Yussef și-a scărpinat bărbia. 

Satul samaritenilor se ițea alb în spatele perdelei de pini de 
pe coastă. 

— Ishaq voia să recupereze pergamentul pentru samariteni. 
Este cea mai sfântă relicvă a lor, a spus Omar Yussef. Poate 
trebuia să îi dea ceva lui Kanaan în schimbul dosarelor. 

Khamis Zeydan l-a privit chiorâș. 

— Poate tovărășia sa în nopţile singuratice, petrecute în fața 
focului? 

Omar Yussef a clătinat din cap încet, șovăitor. 

— Pariez că este ceva legat de informaţiile despre conturile 
secrete. 

Privirea chiorâșă a poliţistului-șef s-a preschimbat într-una 
încruntată. 

— Trei sute de milioane de dolari. 

— Suma asta îţi agravează diabetul sau îl atenuează? a râs 
Omar Yussef. f 

— Mă face să vomit. Aştia erau banii noştri. Khamis Zeydan a 
arătat spre casele din valea Nablusului. Banii lor. 

— Tu ce ai face pentru ei? 

Khamis Zeydan s-a strâmbat. 

— Vrei să ştii dacă aş ucide pentru bani, profesore? Nu este 
atât de greu să ucizi, când cauza este dreaptă. 

— Există lucruri mai rușinoase decât crima? a întrebat Omar 
Yussef. Oare ce conţinea dosarul prietenului său, încât să îl facă 


199 


să se mai rușineze încă pe acest ucigaș recunoscut? Ceva mai 
grav decât crima, și-a zis el. 

Khamis Zeydan privea cum se apropie satul samaritenilor. 

— Ai de gând să conduci tot drumul într-a doua? a întrebat el, 
încruntându-se mânios către Omar Yussef. Sau nu vrei decât să 
mă enervezi? 

Omar Yussef a schimbat în viteza a treia, lipsit de 
îndemânare, iar jeepul a accelerat. Și-a încordat umerii, 
străduindu-se să controleze următoarea curbă, apoi a frânat și a 
lăsat jeepul să alunece ușor de-a lungul coastei. 

— Numerele conturilor și parolele, asta trebuie să fi primit 
Kanaan de la Ishaq, a spus Omar Yussef. Hamas a obținut 
dosarele compromițătoare, Ishaq, pergamentul. Kanaan a 
obţinut banii, sau măcar datele care să îl ajute să pună mâna pe 
ei. 

— Foarte frumos. Toată lumea este fericită. 

— Bun, atunci de ce a murit Ishaq? Omar Yussef a lovit 
puternic volanul cu pumnul. Kanaan urma să obţină banii. Dar 
nu a făcut-o. Doamna de la Banca Mondială a spus că nu a 
detectat nicio tranzacţie care să indice o sumă atât de mare de 
bani. Probabil că Ishaq nu a respectat învoiala, iar Kanaan l-a 
ucis. 

— Și-a ucis iubitul? Khamis Zeydan a clătinat din cap. Sunt 
gata să cred aproape orice despre nemernicul ăla, dar să-l fi 
ucis pe un puști pe care îl iubea? 

— Pentru trei sute de milioane de dolari? Este vorba de o 
sumă imensă, chiar și pentru unul dintre cei mai bogați oameni 
din Palestina. 

Khamis Zeydan a ridicat din sprâncene. 

— Ishaq i-a spus ceva nevestei sale, cum că ar îngropa datele 
conturilor în spatele templului, iar americancei de la Banca 
Mondială că a ascuns documentele într-un loc unde ar putea fi 
găsite de oricine. Poate sunt ascunse pe Muntele Garizim. Acolo, 
sus. Unde a fost găsit trupul lui Ishaq, a zis Omar Yussef, 
arătând către pietrele cenușii și pătrate ale fortăreței bizantine 
de unde se vedea Dealul Eternităţii, stânca din centrul 
străvechiului templu samaritean. 

Pe când jeepul intra în sat, un adolescent își scărpina urechile 
diforme și se holba la Omar Yussef, cu gura zăludă larg deschisă 
și o minge de baschet înţepenită între cot și coaste. 


200 


— Avem o zi să îi dăm de capăt, a spus Omar Yussef. Altfel, 
Banca Mondială o să transforme mizeria asta într-o problemă a 
tuturor palestinienilor. 

Au ajuns la părculeţul de lângă casa lui Roween. Mangalul 
înnegrise șirurile de gropi din beton, încă fumegând după 
festinul de Paște, în timp ce iarba uscată fusese strivită de 
picioarele samaritenilor adunaţi pentru a sărbători. 

Omar Yussef a lăsat motorul să se oprească și a coborât pe 
trotuar, în mijlocul satului cufundat în liniște. Când a înghiţit, 
mișcarea mărului lui Adam în gâtlej a părut stridentă în tăcerea 
din jur. 

O bufnitură surdă a rupt tăcerea. Băiatul cu urechile ciudate 
cobora drumul târșâindu-și picioarele. La fiecare câţiva pași, 
lovea cu mingea în caldarâm, apoi o prindea cu ambele mâini și 
o ridica la nivelul capului. Omar Yussef a ascultat: mingea 
scotea un vag dăngănit metalic după fiecare impact mai 
puternic. Băiatul a strigat, dezamăgit că nu putea apuca mingea 
destul de repede ca să asculte nota aceea la ureche. Simte că ar 
fi minunată, şi-a zis Omar Yussef. 

A ridicat o mână și a strigat către băiat: 

— Fii drăguţ. 

Băiatul a ţinut mingea în dreptul coapselor. Și-a cocârjat 
umerii și l-a fixat cu privirea pe Omar Yussef, mișcând 
spasmodic din cap și cu falca atârnându-i. 

— Unde este casa preotului Jibril, fiule? l-a întrebat Omar 
Yussef, făcând un pas spre el. 

Băiatul și-a dat ochii peste cap și a scos un sunet sugrumat. 

— Abu Ramiz, adu-mi aminte să nu care cumva să îmi însor 
nepoţii cu nepoatele, a spus Khamis Zeydan, întinzând un deget 
către băiat. 

Adolescentul și-a smucit capul într-o parte. Omar Yussef a 
simţit cum îl cuprinde un val de milă pentru băiatul care se juca 
singur cuc pe vârful muntelui. Vorbele lui Khamis Zeydan l-au 
supărat. 

— Dacă ceea ce spui despre relaţiile tale de familie este 
adevărat, nimeni nu se va deranja să îţi ceară sfaturi în privinţa 
căsătoriei, a spus el. A pus o mână pe umărul băiatului, s-a 
apropiat de fața lui și i-a vorbit cu blândeţe. Băiat deștept, unde 
este casa preotului Jibril? 


Băiatul a lovit mingea de pământ și s-a îndreptat, târându-și 
picioarele, către o casă albă cu cercevele roz, aflată la colţul 
străzii. Omar Yussef l-a urmat, mirosind izul de urină și 
transpiraţie râncedă pe care îl lăsa copilul în urmă. Ajuns la ușa 
lăcuită, din lemn de cireș, băiatul a băgat mingea sub un braţ și 
a apăsat cu putere mânerul. A intrat, lăsând ușa întredeschisă. 

Omar Yussef a așteptat pe stradă, unde nu se putea adăposti 
de lumina soarelui. Și-a șters ceafa cu batista și a privit către 
Khamis Zeydan. 

— Îmi cer scuze că mi-am pierdut cumpătul, Abu Adel, a spus 
el. Dacă nu aș fi profesor, poate că nu mi-ar păsa. Dar am fost 
înconjurat de atâţia copii toată viaţa, încât nu pot suporta să 
văd cum cineva râde de ei. Știu cât de mult suferă. 

— Eu trăiesc într-o lume a bărbaţilor, a spus Khamis Zeydan. 
Nu aveam copiii alături când ne aflam în misiune în Europa sau 
în timpul războiului din Liban. Nu am învăţat niciodată nimic 
despre copii. Poate de aceea ai mei mă urăsc. 

— Nu era și o lume a femeilor? În definitiv, era și Liana printre 
voi. 

— Nu, eu nu le-am înţeles niciodată pe femei. Cu atât mai 
puţin pe Liana. 

Băiatul a sărit din casă pe trotuar, cu capul în jos. A lovit 
mingea de caldarâm și a înșfăcat-o, apoi a fugit printre Omar 
Yussef și Khamis Zeydan și s-a făcut nevăzut printre copacii de 
la capătul parcului. Omar Yussef a privit în sus, către casa lui 
Roween. La etajul al doilea fâlfâia o perdea, de parcă tocmai îi 
dăduse drumul cineva care îi privea de la fereastră. A rămas cu 
privirile aţintite asupra ei, până ce mișcarea perdelei s-a potolit. 

În pragul casei preotului a apărut o femeie masivă, îmbrăcată 
într-o rochie roșie, lungă și brodată. Pielea de pe chipul gras și 
ridat avea culoarea nisipului ud. A ridicat un braţ, făcându-le 
semn să intre. 

Soarele se filtra printre perdelele roz, vaporoase, din camera 
de primire. De-a lungul peretelui priveau în jos, din fotografiile 
alb-negru, bărbaţi cu bărbi albe, purtând tarboosh-ul preoţesc. 
Cele mai vechi portrete se distingeau prin lipsa ochelarilor de pe 
nasul preoţilor, dar altfel arătau toți la fel: frunţi înalte, nasuri 
lungi, priviri inocente. 

Omar Yussef l-a auzit apropiindu-se pe Jibril, care mătura 
podeaua cu poalele largi ale robei. 


202 


Preotul a luat mâna lui Omar Yussef între ale sale. 

— Salutări, pasha. 

— Înmiite salutări. 

— Te rog să te simţi ca la dumneata acasă, în sânul propriei 
familii, a spus Jibril. 

Partea de sus a robei ușoare, din bumbac, pe care o purta 
direct pe piele, era sfâșiată de la gât până la stern - în semn de 
doliu după fiul său. A zâmbit cu reţinere și a reluat salutul, 
adresându-se de data aceasta lui Khamis Zeydan. 

— Și dumneata tot polițist ești? a întrebat el. 

Khamis Zeydan și-a întors privirile către Omar Yussef, care și- 
a dres glasul, stânjenit. 

— Eu sunt șeful poliţiei din Betleem, a spus Khamis Zeydan. 

— Fiţi bineveniţi! Preotul și-a trecut mâna peste canapea, ca 
și cum ar fi întins o pânză de mătase deasupra ei. El s-a așezat 
într-un fotoliu care domina încăperea. Bine aţi venit în satul 
nostru! 

— Îmi pare rău pentru moartea fiului dumitale, a spus Khamis 
Zeydan. Alah fie milostiv cu el. Dacă asta se spune în semn de 
condoleanţe. La voi, la samariteni, vreau să zic. Mă iertați. 

— Este o urare adecvată. Să îți dea Alah viață lungă. 

Preotul își mângâia roba cu degetele. 

— A fost o săptămână epuizantă. Trebuie să îl jelim pe fiul 
meu, Ishaq, timp de şapte zile, aşa cum cere tradiția. Dar a 
trebuit, de asemenea, să sărbătorim Paştele. 

— Am văzut ritualul, a spus Omar Yussef. A fost foarte 
interesant. 

Preotul se trăgea de barbă. 

— Recunosc, oamenii noștri au sărbătorit cu inima grea, din 
pricina crimei, a spus omul, cu glas duios. Dar mă bucur că vi s- 
a părut interesant. 

Femeia cea trupeșă a intrat cu două cești de cafea minuscule, 
respirând zgomotos pe nările largi, ca un om adâncit în somn 
greu. Omar Yussef și Khamis Zeydan au luat câte o înghiţitură 
amară. Femeia s-a uitat către preot, care a închis scurt ochii și a 
clătinat din cap. Apoi a închis ușa în urma ei. 

— Aţi venit să îmi spuneți despre mersul anchetei? i-a întrebat 
Jibril. 

Omar Yussef s-a încruntat. 


203 


— Despre ancheta asupra morţii lui Ishaq? a continuat 
preotul. Nu aţi venit să îmi spuneţi că l-aţi prins pe ucigaș? 

— Imi pare rău să vă anunţ că suntem departe de etapa 
aceea, Sfinţia Ta, a spus Omar Yussef. Avem să vă punem alte 
întrebări, care, credem noi, sunt importante pentru mersul 
anchetei. 

Jibril a încuviinţat din cap încet. 

Omar Yussef s-a tras la marginea canapelei. 

— Pergamentul care a fost restituit în noaptea în care a murit 
Ishaq... 

— Pergamentul Abisha. 

— Da. Spuneți-mi cum v-a fost înapoiat mai exact. 

— L-am găsit pe treptele sinagogii. 

— Avea lângă el vreun mesaj? 

— Niciunul. 

— Nu este ciudat ca un obiect de o asemenea valoare să fie 
lăsat acolo, de unde putea să îl ia oricine? 

— Dar nu îl putea găsi nimeni altcineva. Ați văzut că ușile 
sunt plasate la o oarecare distanță de stradă. Nimeni nu urcă 
treptele, decât dacă este unul dintre noi, în drum spre sinagogă 
și aproape întotdeauna sunt și eu de faţă, pentru că numai eu 
am cheia. 

— Chiar și așa, mi se pare o cale ciudată de a înapoia 
pergamentul. 

Preotul și-a înghiontit obrazul cu limba, pe care o plimba prin 
gură. 

— Abisha a fost deteriorat în vreun fel? a întrebat Omar 
Yussef. 

— Mulţumesc lui Dumnezeu, nu. Am examinat pergamentul 
cu atenție. 

— Unde se află acum? 

— După sărbătoarea Paștelui, aici, pe Garizim, l-am pus la loc, 
în seif, în sinagogă. 

— Când am fost împreună la sinagogă, mi-aţi spus, pare-mi- 
se, că majoritatea documentelor istorice importante sunt 
păstrate aici, în casa Domniei Voastre. 

— Tradiţia cere ca unul dintre preoţii cei mari să păstreze 
aceste documente în propria sa casă. 

— Am putea să le vedem? 


204 


Preotul s-a apucat de marginea fotoliului, împingându-se în 
picioare. Omar Yussef și Khamis Zeydan l-au urmat într-un birou 
spartan, întunecat de storurile lăsate pe jumătate, pentru a 
împiedica intrarea soarelui strălucitor, de dimineaţă. Lângă cel 
mai apropiat perete se afla un birou, a cărui suprafață 
îmbrăcată în piele maro era crestată de mici scrijelituri. In 
cealaltă parte a camerei, în spatele ușilor din sticlă ale unui 
dulap înalt din lemn erau expuse o serie de casete cu formă 
tubulară. 

Omar Yussef și-a apropiat fața de geam. Respirația sa l-a 
aburit. 

— Sunt uimitoare, a spus el. 

— Aici păstrăm douăzeci și șase de copii ale Cărţii lui Moise, a 
spus Jibril. Aceasta este cea mai veche, din secolul al 
cincisprezecelea. 

Omar Yussef a urmărit cu privirea gestul preotului. Tora era 
închisă într-un tub din piele de capră, cu o lungime de 
aproximativ patruzeci și cinci de centimetri. Mânerele din vârf 
erau din argint care își pierduse luciul, iar partea din faţă a 
casetei era decorată cu o aplicaţie din argint, modelată după 
formele sale curbe. Omar Yussef a privit-o mai de aproape și a 
bătut cu degetul în geam. 

— Argintul este stanţat cu aceeași imagine a vechiului templu 
ca și Pergamentul Abisha, a spus el. 

— Pergamentele sunt din diferite perioade istorice, dar 
casetele se pare că au fost făcute și decorate toate în aceeași 
epocă, a spus preotul. 

— A încercat vreodată cineva să fure aceste pergamente? 

Jibril a clătinat din cap. 

— Pergamentul Abisha este mult mai valoros. De aceea ÎI 
ținem în seiful din sinagogă, și nu la mine în casă. 

Omar Yussef a bătut încă o dată cu degetul în geamul vitrinei. 

— Înainte de a muri, Ishaq i-a spus ceva nevestei sale care 
cred că ar putea avea importanţă. 

Preotul l-a privit pe Omar Yussef, așteptând să continue. 

— l-a spus că era amestecat în ceva foarte periculos. Atât de 
periculos, încât îi venea să îngroape totul în spatele templului și 
să uite. Omar Yussef privea monumentalele turnuri ale templului 
de pe aplicaţia învechită a casetei în care se afla pergamentul. 
Acestea au fost cuvintele lui, după spusele soţiei sale. 


205 


Jibril și-a umflat obrajii. 

— Ce vrea să însemne asta? a întrebat el, fără grabă. 

— Speram ca dumneata să înţelegi ce voia să spună. 

Omar Yussef l-a privit pe preot, care și-a trecut o mână prin 
barba scurtă și a clătinat din cap. 

— Roween a spus că v-aţi certat cu Ishaq chiar înainte de 
moartea lui. Care a fost cauza? 

— Nu se cuvine să spun lucruri rele despre fiul meu după 
moartea sa. 

— Dar de ce neînțelegerea aceasta ar aduce atingere 
reputației lui? 

— Pentru că este rușinos să îţi blestemi tatăl. 

— V-a blestemat? De ce? 

Preotul s-a apropiat de fereastră. A tras de cordon, 
deschizând obloanele. Omar Yussef a clipit, orbit de lumina 
puternică. 

— l-am spus să divorţeze de Roween, a spus Jibril. 

— Erau nefericiți? 

— Voiam un nepot. 

— Este adevărat că Ishaq era singurul dumitale fiu, dar nu mi- 
ai spus că ai două fete? Ele nu au copii? 

Preotul a clătinat din cap. 

— Voi, arabii, aveţi un proverb: „Fiul unui fiu este o comoară. 
Fiul unei fete este un străin.” Descendenţa masculină este cea 
mai importantă. Înţelegeţi asta. 

— Înţeleg că asta dictează convenţia, Sfinţia Ta, dar nu pot fi 
de acord, a spus el. 

— Ce ușor îţi este ţie să spui asta, a spus Khamis Zeydan. Tu 
ai numai băieți. 

Omar Yussef s-a uitat enervat la prietenul său. S-a întors apoi 
către preot. 

— Așadar v-aţi certat cu Ishaq. A refuzat să pună capăt 
căsătoriei? 

— A refuzat. 

Jibril s-a sprijinit de tocul ferestrei, mijindu-și ochii din cauza 
luminii soarelui. 

— Pentru că o iubea pe Roween? Omar Yussef a făcut un pas 
către colțul unde se refugiase Jibril. Sau pentru că știa că 
schimbarea soției nu îi va îmbunătăţi șansele de a face un copil? 


206 


Preotul și-a îndreptat spinarea până a ajuns la înălțimea sa de 
peste un metru optzeci și a ridicat capul. S-a uitat cu dușmănie 
către Omar Yussef. 

— Ştiţi ce vreau să spun, nu? a întrebat Omar Yussef. 

Jibril a slăbit strânsoarea degetelor, iar obloanele au căzut cu 
un zdrăngănit. În întunericul subit, vocea preotului s-a auzit 
aspră și uscată. 

— Roween este o fată neatrăgătoare. Dacă Ishaq ar fi avut o 
nevastă mai frumoasă, poate că nu ar fi devenit un /outi, un 
sodomit, a spus el. 

— Cât de aspru l-aţi criticat? Omar Yussef s-a apropiat de 
preot. Simţea că respiraţia îi mirosea a ceapă crudă. l-aţi spus 
că îl urâţi? V-a acuzat pentru nefericirea lui? Pentru că l-aţi silit 
să trăiască pe vârful acesta pustiu cu o soţie căreia nu îi va 
putea fi niciodată un soţ în adevăratul sens al cuvântului? 

— Eu sunt un preot al poporului nostru. Vocea lui Jibril era 
imperturbabilă. Sunt un simbol. Familia mea trebuie să fie 
deasupra oricăror bănuieli. 

— Așa că l-aţi silit să se întoarcă de la Paris. Nu credeţi că ar fi 
putut fi fericit acolo? În Occidentul liberal și-ar fi găsit dragostea, 
poate. 

— Ce fel de dragoste? O dragoste murdară, păcătoasă. 

— L-aţi silit să plătească o amendă pentru a se reîntoarce în 
comunitate. L-aţi obligat să se întoarcă în acest loc retras și 
conservator, unde urma să fie izolat. Unde urma să cadă pradă 
singurului caracter cosmopolit din jur. 

— Despre ce vorbiţi? Despre cine? 

— Amin Kanaan. 

— Ce legătură au toate astea cu Kanaan? Ishaq muncea 
pentru el, asta este tot. 

Khamis Zeydan a râs zgomotos. 

— S-o chema muncă pentru mine sau pentru dumneata, dar 
se pare că era pe gustul lui Ishaq. 

Preotul a clătinat din cap, dându-și ochii înlăcrimaţi peste cap. 

— Dacă era vina lui Roween că nu aveau copii, toată lumea s- 
ar fi așteptat ca Ishaq să divorțeze de ea. Dar el a refuzat să 
pună capăt căsătoriei. Fără divorţ și fără copii: în cele din urmă 
oamenii din sat și-ar fi dat seama că nu Roween era de vină că 
nu aveau copii. Omar Yussef a ridicat vocea. Ishaq ţi-a spus 
despre viața sa secretă? De asta l-ai ucis? Din pricina 


207 


scandalului care s-ar fi iscat dacă oamenii ar fi aflat că fiul 
preotului este homosexual, că are o aventură cu un puternic om 
de afaceri? 

Umerii zvelţi ai preotului tremurau. 

— Nu s-a întâmplat așa, a spus el. Îl iubeam. 

Cuvintele i s-au transformat într-un geamăt, iar picioarele nu 
l-au mai ascultat. A alunecat pe vine, prelingându-se pe lângă 
perete și s-a ghemuit cu mâna la frunte. Cu cealaltă mână a 
adunat poalele robei și le-a frământat. 


208 


e Capitolul 27 


Adolescentul cel stingher bătea mingea undeva, în spatele 
casei lui Roween. Omar Yussef s-a sprijinit de jeepul poliţiei. 
Khamis Zeydan a înaintat șchiopătând până la portiera din 
dreapta. 

— Se pare că azi presari numai lacrimi în urma ta. 

— Am adus în discuţie subiecte dureroase, a spus Omar 
Yussef. Mă doare capul de mor. 

S-a întins peste partea din faţă a jeepului și și-a lăsat capul pe 
capotă. Metalul era încins de căldura soarelui de la amiază. Până 
mâine pe vremea asta trebuie să am în mână documentele 
conturilor, altfel aceeași durere de cap o vor simti toți 
palestinienii, şi-a zis el. 

Și-a ridicat ochii către soare. 

— Chiar și cei pe care disperarea îi împinge la sinucidere au 
mintea destul de limpede să se urce la etajul al patrulea înainte 
de a-și pune capăt vieţii, a spus el. Eu simt că mă tot arunc în 
gol de la parter. Mă lovesc, dar de murit, nu mor. 

— Eu te-am avertizat mereu că un detectiv trebuie să fie dur, 
a spus Khamis Zeydan. Trebuie să fii în stare să îi manipulezi pe 
ceilalţi, să îi faci să te iubească, să te urască, să se teamă de 
tine. Dar ţie nu trebuie să îţi pese. Nu simţi și tu ce simt ei. 

— Cum să nu simt suferinţa Lianei și a preotului? Omar Yussef 
și-a înclinat capul către casa cu cercevele roz. Ar fi lipsă de 
omenie. 

— Crima este lipsă de omenie. Poliţistul-șef a cules o fărâmă 
de tutun rămasă pe buze. Trebuie să respingi omenia ca să poţi 
merge pe drumul criminalului și să îi citești gândurile. 

Omar Yussef a clătinat din cap. 

— Uiţi că pasiunea și iubirea pot juca și ele un rol în crimă. 
Prefer să intru în mintea criminalului simțind mai degrabă 
aceste emoţii, decât ura și violența. 

Băiatul cu mingea de baschet ţopăia la colţul străzii. Văzându- 
| pe Omar Yussef, s-a oprit în mijlocul drumului, cu mingea la 
ureche și cu picioarele larg desfăcute. 


209 


Omar Yussef a făcut câţiva pași spre el și i-a făcut semn să se 
apropie. Băiatul nu a schiţat niciun gest. Omar Yussef începuse 
să transpire înaintând cu precauţie pe strada pustie. Cu colţul 
ochiului a surprins o nouă mișcare a perdelei de la fereastra 
casei lui Roween. 

— Băiat deștept, a spus el, unde este casa omului care are 
grijă de centrul turistic de pe vârful muntelui? 

Băiatul s-a holbat la el, apoi și-a dat ochii pe spate. 

— Un om gras. Omar Yussef și-a dus mâinile departe, în fața 
burţii, și-a umflat obrajii și s-a clătinat dintr-o parte în alta. 
Băiatul și-a băgat bărbia în piept și a dat din cap. Râde, și-a 
spus Omar Yussef. Un om gras, care poartă o șapcă cu numele 
unei mărci de ţigări pe ea. 

Băiatul a pornit-o pe stradă, cu mingea vârâtă sub braţ. 
Khamis Zeydan șchiopăta pe lângă Omar Yussef. 

— Dacă ai de gând să tragi la coș cu puştiul ăsta, te avertizez 
că picioarele mele nu sunt în condiţie prea bună pentru sărituri, 
a zis el. 

— Îmi închipui că ţi-ai compensa handicapul trișând, a spus 
Omar Yussef. 

Băiatul a ajuns la o alee dintre două blocuri pitice și a arătat 
în întuneric. 

— Mulţumesc, băiat deștept, a spus Omar Yussef. 

Băiatul s-a îndreptat către parc, aruncând mingea în aer cu 
gesturi stângace și smucindu-se înainte din talie pentru a o 
prinde, cu brațele încovoindu-i-se de fiecare dată, de parcă 
mingea ar fi avut o greutate colosală. 

Omar Yussef a făcut câţiva pași pe aleea întunecată. Briza îl 
răcorea acum, că ieșise din bătaia soarelui. In spatele unuia 
dintre blocuri, fâlfâia încetișor o pânză de cort de un verde 
bolnăvicios, deasupra unei curți pline de gunoaie. Sprijinit de 
zidul gol, din cărămizi de zgură, al unei magazii, se vedea cadrul 
unei vechi motociclete japoneze, jupuite de părţile componente, 
ca un stârv în deșert, și cu arcurile ieșindu-i prin șaua prăfuită. 
Un bidon de ulei înnegrit, găurit ca să permită ventilarea focului 
în lunile friguroase, stătea alături de o chiuvetă răsturnată, din 
ceramică și o saltea mâncată de mucegai. Intr-un fotoliu uzat, 
din piele, moţăia, cu șapca peste ochi, îngrijitorul care găsise 
cadavrul lui Ishaq. Maioul lui alb, murdar, îi alunecase deasupra 
burții, iar stomacul păros îi strălucea de transpiraţie. 


210 


Khamis Zeydan a azvârlit mucul ţigării. Acesta a aterizat pe 
maiou și a început să fumege. Îngrijitorul s-a ridicat în fund, 
icnind și lovind ţigara, ca să o stingă. Când a văzut uniforma de 
poliţie, s-a apucat strâns de brațele fotoliului și a rămas cu gura 
căscată. 

— O seară plină de bucurie, i-a urat Omar Yussef. 

— O seară luminată, ustaz, a bolborosit omul. 

— L-am adus cu mine pe superiorul meu, a spus Omar Yussef, 
făcând un gest către Khamis Zeydan. Este general de brigadă. 

Îngrijitorul a înghiţit cu greutate și s-a înclinat în faţa 
polițistului. 

— Fiţi binevenit, pasha, a spus el. 

Khamis Zeydan s-a uitat fix la el, fără nicio expresie. 

Omar Yussef a făcut un pas grăbit înainte și a privit în jos, 
către îngrijitor. Bărbatul a deschis larg ochii, surprins. 

— Dumneata încui locul acela în fiecare seară? a întrebat el, 
ridicând un deget către vârful Muntelui Garizim, vizibil deasupra 
acoperișului de tablă al magaziei. 

— Da, a răspuns îngrijitorul. 

— Încui poarta din dreptul parcării? 

— Aceea este singura intrare, ustaz. 

— Cine are cheia? 

— Doar eu. 

— Cadavrul lui Ishaq nu era acolo când ai închis seara, dar l-ai 
găsit a doua zi dimineaţă. 

Îngrijitorul a dat din cap, fără să rostească alt cuvânt. Khamis 
Zeydan a făcut un pas mic spre el, ceea ce l-a făcut pe grăsan 
să se adâncească în pielea crăpată a fotoliului. 

— Așadar, cum a ajuns cadavrul acolo? 

— Nu știu, ustaz. 

— Cel care a urcat cadavrul în vârful muntelui trebuie să fi 
avut o cheie. 

— Nu, asta nu este posibil. 

— Dacă nu cumva a fost ajutat de tine. 

Îngrijitorul și-a scos șapca de baseball și și-a șters chelia cu 
antebraţul. A privit partea din faţă a șepcii. Transpiraţia îi 
îmbibase banderola. A trecut cu un deget păros peste emblema 
companiei israeliene de țigări ieftine. 

— Printre pinii din spatele satului este o cărare. Duce la o 
gaură în gardul din spatele fortăreței. 


211 


— Ce rost are să încui porţile dacă este o gaură în gard? 

— Nimeni nu știe de gaura din gard, în afară de noi. Și oricum, 
nu este nimic de furat. 

— Care noi? 

Îngrijitorul și-a mușcat buza de jos. 

— Oamenii din sat. 

— Samaritenii? 

Îngrijitorul nu își putea lua ochii de la Khamis Zeydan. Șeful 
poliției a făcut încă un pas târșit spre el, mângâindu-și mânușa 
de piele care îi acoperea proteza. 

Omar Yussef s-a apropiat și el. 

— Ishaq a fost dus pe vârful muntelui după ce a murit, sau a 
fost ucis acolo. Dar cu siguranţă nu a intrat pe poartă, căci era 
încuiată. Trebuie să fi intrat prin gaura din gard, despre care 
știau numai samaritenii. 

— Așadar, un samaritean a cărat cadavrul până acolo, a 
zâmbit Khamis Zeydan. Asta restrânge cercul suspecţilor. 

— Un samaritean nu ar pângări locul nostru sfânt în acest fel. 

Omar Yussef s-a gândit preţ de câteva clipe. 

— Doar dacă nu ar face-o pentru binele samaritenilor, a spus 
el. 

— Cum ar putea fi o crimă făptuită pentru binele nostru? 

Îngrijitorul a ridicat braţele. Părul negru de sub braţe îi lucea 
de sudoare. 

Omar Yussef îl privea de aproape. 

— Cine se află acum acolo, sus? 

— Nimeni. Îngrijitorul și-a desfăcut palmele. Trebuie să fac și 
eu pauză din când în când, nu credeţi? 

— S-ar putea să ne întoarcem, să mai vorbim cu dumneata. 

Bărbatul cel gras a legănat din cap. 

— Sunteţi binevenit, ustaz... Sunteţi binevenit, pasha. 

L-au lăsat examinând gaura făcută de ţigară în maiou. 

Când au ajuns în stradă, poliţistul-șef și-a răsucit buza de sus. 
A ridicat degetul mare și a făcut semn peste umăr, spre alee. 

— Scumpul meu tată spunea „Când vine lupul, câinele de 
pază se duce să se cace.” S-a întors către Omar Yussef. Ce 
convenabil că nu era în preajmă când s-a petrecut crima, nu? 

Omar Yussef și-a scărpinat obrazul, gânditor. L-a condus pe 
Khamis Zeydan spre jeep. 


— Ishaq i-a spus nevestei lui că voia să îngroape lucrul 
periculos cu care avea de-a face în spatele templului. Trebuie că 
se referea la documentele conturilor. Eu cred că voia să spună 
că le-a ascuns acolo, pe vârful Muntelui Garizim. 

— In spatele templului? La care templu se referea? 

— Templul samaritenilor se afla odată pe vârful acestui 
munte. Trebuie să căutăm acolo. 

— Ai vrut să urci atât de sus, încât o cădere ti-ar fi fost fatală. 
Poate că ai găsit colţul de lume pe care îl căutai. Singurul loc 
mai sus decât templul acela este raiul. 

Sunetul îndepărtat al focurilor de pușcă a perturbat liniștea 
satului. 

— Distracţia a început devreme azi, a spus Khamis Zeydan. 

_ Omar Yussef a clipit privind cerul de un albastru viu. 
Impușcăturile erau urâte și nu se potriveau cu tihna vârfului de 
munte. 

Un sunet mai grav se strecura printre pocnetele puștilor. 
Omar Yussef și-a coborât privirile către stradă. Băiatul cu 
urechile diforme a prins mingea care ricoșase din zidul lateral al 
casei lui Roween. S-a oprit și l-a privit pe Omar Yussef, apoi a 
aruncat-o din nou în perete. A apucat mingea în braţe și și-a 
croit drum printre gropile de foc, oprindu-se pentru a se holba la 
Omar Yussef și apoi luând-o din nou din loc. 

Omar Yussef s-a uitat către Khamis Zeydan, a dat din cap în 
direcţia băiatului, apoi s-a luat după el. Poliţistul-șef a oftat și l-a 
urmat. 

Se ridicau fuioare subţiri de fum din cărbunii de pe fundul 
gropilor în care samaritenii pregătiseră animalele sacrificate. 
Aerul era îngroșat de mirosul seului de miel. Hrănite de grăsime, 
ar putea să dureze zile întregi până când focurile se vor stinge. 

Băiatul i-a condus către un grup de copaci de la marginea 
parcului. Mirosul animalelor sacrificate se amesteca cu izul de 
saună al pinilor încălziți de soare. Pașii lor striveau covorul de 
ace căzute. 

O siluetă în rochie albastră îi urmărea dintr-un mic luminiș. 
Când au ajuns în poiană, Roween i-a mângâiat obrazul băiatului 
și i-a netezit părul. Broboane de transpiraţie îi străluceau pe 
pielea de un maroniu mai închis de la marginea buzelor și în 
firele castanii de păr care se răspândeau pe obraji. S-a retras 
într-un colț întunecat și s-a așezat pe o piatră. 


213 


— Este fratele meu, i-a spus lui Omar Yussef, cu mâna pe 
brațul băiatului. Ishaq era foarte apropiat de el. 

l-a șoptit ceva puștiului la ureche, iar el a plecat țopăind 
printre copacii de la marginea satului. 

Omar Yussef l-a privit cum se îndepărta, întrebându-se ce 
relaţie ar fi putut exista între bărbatul homosexual, cumnatul lui 
retardat și soţia aceasta bondoacă și urâtă. Cei trei neadaptaţi 
se împărtășiseră din aceeași tandreţe într-o comunitate legată 
prin convenţii severe. 

Khamis Zeydan s-a instalat pe o piatră, cu spatele la luminiș, 
ca să vadă dacă se apropie cineva. 

Roween i-a zâmbit lui Omar Yussef moale, conspirativ. Femeia 
aceasta are tainele ei, și-a spus el. Ishaq nu o fi fost sotul pe 
care și-l dorise, dar erau uniți printr-un anume fel de dragoste și 
împărțeau secrete neștiute de nimeni. 

— Pe aici se ajunge la gaura din gard, prin care se poate urca 
în vârf atunci când poarta este încuiată? a întrebat el. 

— Poteca începe aici. Dar se poate merge pe șosea până la 
marginea de sus a satului și apoi pe potecă, ca să mai scurtezi 
din drum. Roween a aruncat o privire rapidă înapoi, către casele 
samaritenilor și și-a șters buza de sudoare. Aţi fost în casa 
preotului Jibril. 

Omar Yussef își aminti de mișcarea perdelei pe care o 
remarcase pe când intra în casa preotului. 

— Am vorbit despre Ishaq, a spus el, și despre returnarea 
Pergamentului Abisha. 

— Ce aţi aflat? a întrebat Roween, împungându-și falca cu 
limba. 

— Am descoperit că, asemenea șeicilor musulmani, nici 
preoţii samariteni nu sunt în stare să înfrunte adevărurile 
neplăcute. lar acum sunt cumva pe cale să descopăr că 
samaritencele ascund informaţiile pe care le deţin numai până 
se conving că vorbesc cu un prieten adevărat? 

Roween a zâmbit cunoscătoare, numai cu o parte a gurii. 

— Ustaz, Ishaq era prins între Kanaan și Hamas. Fiecare voia 
ceva ce numai el îi putea oferi. 

— Ishaq a obținut dosarele cu informaţii compromiţătoare 
despre membrii de la vârful Fatahului de la Kanaan și le-a dat pe 
mâna Hamasului. 

Roween a încuviinţat din cap. 


214 


— Cei din Hamas i-au dat lui Ishaq Pergamentul Abisha, pe 
care îl furaseră, iar el l-a înapoiat preotului, a continuat Omar 
Yussef. Ishaq avea datele conturilor bancare ale fostului 
președinte și trebuia să i le dea lui Kanaan, în schimbul 
dosarelor. 

— Dar nu i le-a dat. 

Omar Yussef a auzit pârâitul acelor de pin când s-a ridicat 
Khamis Zeydan. Roween i-a stârnit curiozitatea, şi-a zis el. 

— Ishaq a fost ucis pentru că nu a vrut să dea datele 
conturilor. Omar Yussef a scos batista și și-a șters fața. Cârpa s- 
a făcut cenușie din pricina fumului care se răspândea din gropile 
pentru foc. Trebuie să își fi dat seama că este periculos să 
păstreze documentele. 

— Preotul i-a spus să nu i le dea lui Kanaan. 

— Jibril? Tatăl său? 

— Voia atât pergamentul, cât și banii fostului președinte, a 
spus Roween. 

Khamis Zeydan a înaintat până în mijlocul luminișului. 

— Preotul a obţinut pergamentul. Awwadi a pus mâna pe 
dosarele compromițătoare. Dar Kanaan nu a obţinut 
documentele conturilor. Este așa cum ne-am închipuit: Kanaan 
este cel păgubit. lată ucigașul. 

Omar Yussef și-a scărpinat bărbia. 

— Kanaan l-a ucis pe Ishaq, Roween? 

— Niciodată. Sunt sigură de asta. Kanaan îl iubea foarte mult 
pe Ishaq. Il ajuta și îl încuraja mereu. Nu îmi pot închipui că a 
ridicat mâna asupra cuiva care îi era atât de apropiat. 

Khamis Zeydan și-a frecat degetele între ele, cu mâna făcută 
pumn, dar fără să o strângă. 

— Nu crezi că trei sute de milioane de dolari ar transforma 
dragostea în ură? 

— Kanaan nu duce lipsă de bani, dar pe altul ca Ishaq nu avea 
alături de el, a spus Roween. 

— Cum se face că tatăl lui Ishaq putea exercita atâta influenţă 
asupra lui? a întrebat Omar Yussef. Ishaq nu putea să îi spună 
că ar fi fost prea riscant să refuze să predea documentele 
bancare? 

Roween a făcut o strâmbătură. 

— Când s-a întors de la Paris, Ishaq a fost obligat să arate 
pocăință în faţa mai marilor satului, ca aceștia să revoce decizia 


215 


de a-l excomunica dintre ai noștri. A fost umilitor, pentru că 
vorbeau despre... despre înclinațiile lui într-un mod batjocoritor. 
Cred că Jibril l-a ameninţat că îl aduce din nou în fața mai 
marilor satului. 

— Dar pe tine? 

— Pe mine? 

— Jibril te-ar fi adus și pe tine în faţa lor? Omar Yussef și-a 
ferit privirile. Ca să depui mărturie că Ishaq nu era în stare să își 
îndeplinească datoria de soț. 

Roween și-a lăsat capul în piept. Nu se gândise la asta, și-a zis 
Omar Yussef. Oare Ishaq a riscat totul ca să își apere nevasta? 
Roween se holba la Omar Yussef cu ochii mari și înspăimântați. 

— Aș fi minţit pentru el, a spus ea. 

— În eventualitatea morții sale, Ishaq a cerut să se trimită o 
jumătate de milion de dolari unui om pe nume Suleiman al-Teef, 
la o bancă din Nablus. Este unul dintre prietenii lui din Partidul 
Fatah? 

Roween și-a ferit privirile. 

— Nu poate fi cineva important. Jumătate de milion nu este 
mult, în comparaţie cu trei sute de milioane, nu? 

O reverie sălbatică pusese stăpânire pe ea. 

— Aș minți pentru el, a repetat ea, apoi s-a ridicat și a plecat 
spre sat, printre copaci. 

Omar Yussef a privit-o ieșind la lumină și croindu-și drum 
printre gropile fumegânde. Străbătând terenul accidentat, își 
ținea poala rochiei ridicată deasupra gleznelor subțiri și palide. A 
ajuns în curtea din spatele casei ei și a dispărut printr-o ușă 
verde, de metal. 

Omar Yussef a traversat poiana și s-a sprijinit de un copac. Și- 
a tamponat ceafa cu batista murdară. 

— Mi-e cald, a spus. Cred că ar trebui să mergem într-un loc 
unde au aer condiționat. 

— Ce vrei să spui? Khamis Zeydan a arătat în susul pantei, 
printre copaci. Nu mergem să căutăm documentele financiare 
pe vârful muntelui? 

— Ar putea dura ore întregi. Nu avem timp de asta acum, mai 
ales după ce ne-a spus Roween. Trebuie să rezolvăm ceva mai 
urgent. Apoi ne putem întoarce aici. Omar Yussef și-a dus 
batista la fruntea transpirată. Cred că Liana a minţit când ne-a 
spus că soțul ei a coborât în Nablus. Nu ne-am intersectat cu 


216 


mașina lui când am urcat dinspre oraș. Cred că este în conac și 
de data asta ne va primi, pentru că știm de ce nu a obținut 
documentele bancare de la Ishaq. Trebuie să îl presăm cu asta. 

— Să nu îl faci și pe el să plângă. Scenele tale lacrimogene 
mi-au epuizat deja întreaga rezervă de compasiune pe ziua de 
azi. 

Khamis Zeydan s-a strâmbat de durere și a înaintat 
șchiopătând printre copaci. 

Focurile de armă s-au intensificat în valea de sub ei. Era 
târziu, după-amiază. Viaţa de noapte din Nablus se punea în 
mișcare. 


217 


e Capitolul 28 


La intrarea vilei lui Amin Kanaan, Khamis Zeydan a bolborosit 
o înjurătură și a scuipat. Omar Yussef s-a încruntat la vederea 
globulei în formă de lentilă, care lucea la soare. Un servitor a 
ieșit grăbit pe treptele de marmură din faţa ușii, uimit și 
ultragiat, de parcă flegma aterizase pe obrazul lui. Poate ar fi 
fost mai bine să îl las pe Abu Adel să aștepte în jeep, şi-a zis 
Omar Yussef. S-ar putea ca prietenul meu să păstreze o flegmă 
și pentru Kanaan. Dar chiar și așa, am nevoie de securitatea pe 
care mi-o oferă arma de la șoldul lui ca să intru în casa omului 
care a pus să fiu omorât. 

— Spune-i șefului dumitale că știm cum l-a dezamăgit Ishaq, a 
spus Omar Yussef. 

Servitorul a pufnit și i-a condus prin holul a cărui podea 
lustruită își schimba culoarea într-un roșu corai cald la primele 
străluciri ale apusului care se reflectau prin ferestrele înalte. În 
același salon unde stătuseră de vorbă cu Liana l-au așteptat de 
data asta pe soţul ei. 

Khamis Zeydan a pășit de-a latul unui covor vechi de Tabriz și 
a deschis dulăpiorul cu uși de sticlă. Împușcăturile din depărtare 
păreau că se apropie. 

— Fir-ar mă-ta a dracu’, a exclamat el, lovind ușor cu piciorul 
în perete. 

Omar Yussef s-a răsucit pe fotoliul aurit în care ședea. 

— Nu ai de gând să te comporți frumos? Pentru că, dacă nu îţi 
poţi controla furia, ar fi mai bine să aștepți afara. 

— Nu îi dau eu satisfacția asta. 

— Care satisfacţie? 

— De a mă vedea făcându-mă mic de frică în grădina lui. 

— Preferi să te vadă cum îţi pierzi controlul? 

— Nu o să îmi pierd controlul. 

Omar Yussef și-a ațintit privirile asupra poliţistului-șef. Khamis 
Zeydan a fluturat din mână nerăbdător și și-a aprins un 
Rothmans. 

Servitorul a intrat și a ţinut ușa deschisă pentru Amin Kanaan. 
Acesta a pășit alene pe covoarele persane. Purta o pereche de 


218 


mocasini din velur bordo și era îmbrăcat într-o cămașă 
italienească, de culoarea cerului, cu primii trei nasturi deschişi și 
cu gulerul ridicat pe lângă gât. l-a întins lui Omar Yussef o mână 
moale. 

— Înainte de a începe să discutăm, vă avertizez că știu deja 
că nu sunteţi angajatul Băncii Mondiale, ustaz. 

Kanaan l-a ameninţat cu un deget pe Omar Yussef. 

— Nici nu am pretins asta. Doar că ați omis sa puneţi 
întrebarea corectă. 

Kanaan a zâmbit. A încercuit canapeaua rococo pentru a-l 
saluta pe Khamis Zeydan, îndreptându-și umerii și scoțându-și 
înainte pieptul larg. 

— Dragul meu Abu Adel, fii binevenit în casa mea, a spus el. 
Simte-te ca acasă la tine, iar pe noi socotește-ne familia ta. 

Privirile lui Khamis Zeydan au căzut pe motivul ornamental 
din covor. 

— Familia ta este alături de tine, a șoptit el, de parcă formula 
convenţională i se oprise în gât. 

Kanaan l-a apucat pe poliţistul-șef de umeri și l-a sărutat de 
trei ori. Apoi s-a dus către canapea și s-a întins. 

— Te rog să iei loc, frate Abu Adel, a spus el. 

— Rămân în picioare. 

Khamis Zeydan se juca cu mânerul ușii de sticlă, acum 
deschise, ținându-și capul chiar în dreptul ei, de parcă ar fi 
încercat să scape de aroma de bogăţie pe care o emana trupul 
vechiului său rival. 

— Tu ai făcut întotdeauna totul în stil propriu, a spus Kanaan. 

— Nu sunt de acord. Urmam ordinele. Făceam ceea ce îmi 
spunea Bătrânul să fac. 

— Haide, fii serios, el nu dădea ordine. Arunca câte o aluzie. 
lar tu trebuia să o interpretezi, așa cum făceam și eu. Asta îl 
făcea atât de versatil. Așa ne ţinea pe toți la discreţia lui. Nu 
știai niciodată când urma să îţi tragă covorul de sub picioare și 
să nege totul. Ti-a făcut-o și ţie o dată în Damasc, nu îţi 
amintești? Kanaan s-a întors către Omar Yussef. Prietenul nostru 
Abu Adel a fost dat pe mâna sirienilor, care i-au tras un glonț în 
spate. 

— Mi-a povestit, a spus Omar Yussef. 

Kanaan i-a aruncat o privire lui Khamis Zeydan. 

— Chiar așa? a spus el, încet. Să fie chiar așa? 


— Nu am venit aici ca să rememorăm vremurile apuse, a spus 
Omar Yussef. Am câteva întrebări. 

— Credeam că i-aţi spus servitorului meu că aveți niște 
informaţii. Dar, oricum ar fi, așteptați să vină cafeaua, ustaz Abu 
Ramiz, a spus Kanaan. 

Servitorul s-a înapoiat cu o tavă de argint și trei ceșcuţe, pe 
fiecare fiind pictat un cartuș ornamental auriu. 

Omar Yussef a luat cafeaua. 

— Alah să îţi binecuvânteze mâinile, i-a spus el servitorului. 

— Fii binecuvântat, a replicat servitorul. 

Omar Yussef i s-a adresat cu formula convenţională lui 
Kanaan. 

— Să fie întotdeauna cafea în casa dumitale, a spus el. 

Kanaan l-a urmărit pe Khamis Zeydan cum acceptă ceașca, 
ținând farfurioara în echilibru între degetul mare și arătător. 

— Va fi, cu siguranţă, ustaz, a spus Kanaan. A rămas cu 
privirea aţintită asupra lui Khamis Zeydan, zâmbind din pricina 
lipsei de chef cu care poliţistul-șef accepta semnul ospitalităţii. 
Puteţi fi sigur de asta. 

Lângă fereastră se înălța un piedestal din marmură de 
culoarea jadului, până la înălţimea pieptului lui Khamis Zeydan. 
Era menit să ţină pe el un bust, dar era gol. Și-a pus ceașca de 
cafea pe piedestal. 

— În sănătatea ta, Abu Adel, a spus Kanaan, ridicându-și 
ceașca. Fii binevenit. 

Khamis Zeydan își muta greutatea de pe un picior pe celălalt. 

Kanaan s-a lins pe buze, încântat de încurcătura poliţistului. 

— Abu Adel... 

— Lua-o-ar dracu' pe mă-ta! a strigat Khamis Zeydan. Refuz 
să mă ating de cafeaua ta. Nu pot să mă prefac că nu te-aș 
prefera mort. 

— lar eu, care credeam că aţi venit aici să mă acuzaţi de 
uciderea lui Ishaq, a spus Kanaan. În schimb, descopăr că aţi 
venit, poate, ca să mă ucideți voi pe mine. 

— Nu fiți ridicol, stimate domnule Amin, a spus Omar Yussef, 
apoi a ridicat un deget către Khamis Zeydan. Fii atent, Abu Adel. 

— Ridicol? Nu aș fi primul care moare pentru că prietenul 
dumitale a decis să i-o plătească cuiva, a spus Kanaan. Tipul 
acesta a fost asasinul numărul unu al partidului timp de două 
decenii. Mă urăște pentru că știu cine este cu adevărat. 


220 


— Ce vreţi să spuneţi? a întrebat Omar Yussef. 

Khamis Zeydan s-a apucat de capul piedestalului de marmură 
și a fixat cu furie ceșcuţa de cafea din centrul său. 

— De când s-a întors din exil și trăiește la Betleem, l-am 
urmărit tot timpul pe Abu Adel. Am fost silit să o fac. Nu știam 
când va încerca ceva împotriva mea, dat fiind trecutul nostru. 
Kanaan a rânjit. Acum face pe polițistul cinstit. Dar oamenii de 
teapa lui le-au adus palestinienilor o proastă reputaţie, punând 
la cale atacuri teroriste prin toată Europa, deturnând avioane și 
pornind războiul din Liban. 

Khamis Zeydan a dărâmat ceașca de cafea de pe piedestal cu 
un dos de palmă. S-a făcut ţăndări de podea. 

— Dacă era după mine, s-ar fi făcut pace în urmă cu zeci de 
ani, a strigat el. Dar cei ca tine făceau prea mulţi bani datorită 
haosului creat, a lipsei de legi, a exploatării corupţiei. Pe mine 
m-aţi trimis să lupt, pe alţii să moară, ca să jecmăniţi voi 
poporul și să vă îmbogăţiți. 

— Dar am obţinut amândoi ce ne-am dorit, până la urmă. Eu 
m-am îmbogăţit, iar tu te-ai ales cu acţiunea, cu șansa de a fi un 
tip dur. Kanaan a ridicat din sprâncene în semn de batjocură. 
Amândoi ne-am ales cu ceea ce ne-am dorit. 

Khamis Zeydan s-a repezit împleticindu-se către Kanaan și s-a 
apucat cu mâinile de canapea. Kanaan s-a dat înapoi, 
așteptându-se la o lovitură. 

— Ba nu, a spus Khamis Zeydan. Se auzea cum respiră pe 
nas, cu zgomot. S-a aplecat peste Kanaan, cu buzele desfăcute, 
arătându-și dinţii, ca un câine care se pregătește să atace. Eu 
nu m-am ales cu ce mi-am dorit. 

Kanaan s-a liniștit. 

— Presupun că ai dreptate, a rânjit el. 

Liana, și-a zis Omar Yussef. Cu ea nu s-a ales prietenul meu, 
iar acum i se pare că ea este tot ce si-a dorit vreodată. 

— Abu Adel, poate ar fi mai bine dacă ai aștepta în grădină, i- 
a spus el. 

Khamis Zeydan și-a dat ochii vlăguiţi peste cap. A izbit ușile 
glisante în spatele său și a șontăcăit spre foișor, traversând 
peluza. 

Omar Yussef și-a golit ceașca și a așezat-o pe plăcile de 
gresie armenească de pe măsuța de cafea. Și-a șters zațul 
adunat în mustață. 


221 


— Abu Adel îmi este bun prieten și nu mi se pare corect să 
prelungiţi animozitatea asta din trecut, a spus el. 

Kanaan și-a dus mâna la inimă. 

— Oare nu el este cel care îmi poartă mie pică? 

Omar Yussef și-a rezemat coatele pe genunchi. 

— Dumneata l-ai trimis pe Mareh să mă omoare, dar norocul 
dumitale este că eu am o fire mai îngăduitoare decât Abu Adel. 
Eu nu îţi vreau capul. Am un alt ţel. Vreau să știu adevărul 
despre dumneata și Ishaq. 

Kanaan a ridicat din umeri. 

— Nu ai de gând să protestezi, spunând că mi-ai dezvăluit 
deja tot adevărul? a întrebat Omar Yussef. Că te jignesc, 
suspectându-te că ascunzi ceva? 

— Nu am nimic de ascuns, a spus Kanaan. Puteţi să mă 
întrebaţi orice. 

— Dumneata i-ai dat lui Ishaq dosarele cu informații despre 
oamenii de la vârful partidului Fatah, a spus Omar Yussef. In 
schimb, el trebuia să îți dea informaţiile despre conturile 
bancare secrete ale Bătrânului. Dar nu și-a respectat 
promisiunea. 

— Asta nu este o întrebare. 

— De ce nu a respectat înțelegerea? 

— Nu știu. 

— L-ai întrebat pe preotul Jibril de ce nu a fost dusă până la 
capăt înțelegerea? 

Kanaan a clipit și a replicat răspicat: 

— Trebuia să îl întreb? 

— Pentru ce voiai banii? 

— Nu înţeleg întrebarea. Ai nevoie de un motiv pentru a vrea 
bani? 

— Vreau să spun că ai deja destui bani. 

— Banii nu erau pentru mine. Voiam să intre în trezoreria 
Palestinei, acolo unde i-au trimis donatorii internaţionali de la 
bun început. 

— i se pare că sunt atât de naiv încât să te cred? 

— După ultima dumitale vizită, m-am gândit că ar fi bine să 
aflu câte ceva despre dumneata, ustaz. Kanaan și-a îndreptat 
degetul arătător către Omar Yussef. Mai întâi am descoperit că 
nu lucrezi pentru Banca Mondială. Apoi am auzit că ai un trecut 
destul de tulbure. 


222 


— Ce vrei să spui? 

Omar Yussef a fost străbătut de un val de adrenalină. Ce știe 
omul ăsta despre mine? S-a simţit cuprins de vină pentru 
lucrurile greșite pe care știa că le făcuse și de furie din pricina 
acuzațiilor nedrepte care i se aduseseră de-a lungul anilor. 

— Aţi fost dat afară din slujba pe care o ocupați la o școală 
bună. De ce? Din pricina băuturii? Ori s-a întâmplat ceva cu 
vreun elev? Pentru unii bărbaţi, școala este plină de tentaţii 
sexuale. 

— Cum îndrăznești? 

— Aţi avut ceva probleme cu autorităţile iordaniene pe timpul 
când erați un student radical, nu-i așa? O crimă, nu? Probabil o 
să îmi spuneţi că acuzaţiile au fost retrase. Dar într-o ţară arabă, 
dată fiind corupţia din sistemele noastre de justiţie, retragerea 
acuzațiilor nu îţi spală reputaţia. Am mai înțeles că aţi avut niște 
legături dubioase la Damasc, pe când eraţi student acolo. 

— Nu faceţi altceva decât să scormoniţi prin fapte demult 
trecute. 

— Atunci, de ce vă ard obrajii? Kanaan își mângâia perciunii 
suri. Intr-adevăr, după cum aţi remarcat, nu am nevoie de banii 
ăștia pentru uzul meu personal. Am făcut multe milioane din 
construcţii și afaceri bancare. Dar palestinienii sunt săraci. 

— Din pricina unora ca dumneata. 

Kanaan a fluturat din mână, ca și cum ar fi încercat să 
îndepărteze un miros neplăcut. 

— Vreau să adun banii ascunși prin toată lumea de fostul 
președinte și să îi folosesc pentru a construi spitale și școli 
pentru poporul nostru. Dacă insistaţi să mă consideraţi un egoist 
incurabil, atunci priviţi-o așa: dacă aș reuși să ajut la eliberarea 
Palestinei de corupţie și la construirea unei bune infrastructuri, 
atunci investitorii internaţionali ar băga bani în economie, iar 
holdingurilor mele de aici le-ar crește valoarea. 

Privirile lui Omar Yussef au căzut pe încheieturile degetelor 
sale. Oare sunt orb la intențiile bune ale acestui om din pricina 
animozității pe care o simte Khamis Zeydan fată de el? Poate 
îmi spune adevărul acum. 

— Dacă am încercat să vă scot din joc, a fost pentru că nu vă 
cunosc scopurile, a spus Kanaan. Nu mă puteţi învinui pentru că 
am presupus că dacă aţi găsi banii i-aţi păstra pentru Domnia 
Voastră sau pentru vreo facțiune la care s-a aliat prietenul 


223 


Domniei Voastre, Abu Adel. l-am mituit deja pe toţi cei care s-ar 
fi putut gândi să ia urma banilor, ca să mă asigur că eu voi fi cel 
care îi va găsi. Apoi am plănuit să îi depozitez în trezoreria 
Palestinei. 

— Și dacă cineva refuza să se lase cumpărat, atunci apelai la 
Mareh și la metodele lui speciale? 

— Folosesc măsuri extreme pentru că soarta naţiunii depinde 
de recuperarea acestor bani. 

— Dar Suleiman al-Teef? L-ai cumpărat și pe el? 

— Nu știu cine este. 

— Dacă ceea ce spui este adevărat, atunci de ce nu ţi-ai 
coordonat căutarea cu Jamie King? Banca Mondială ar fi putut să 
te ajute. 

— Străinii ca ea nu fac decât să ne stea în drum. 

Omar Yussef și-a îndoit degetele. 

— Ishaq a luat documentele cu informaţii compromiţătoare. 
Apoi a refuzat să îţi predea actele conturilor bancare. 

— Adevărat. 

— Așa că l-ai ucis? 

Lui Kanaan i-a tremurat o pleoapă, iar sub liniștea sa suavă a 
fremătat ceva. : 

— Nu aș fi putut face niciodată așa ceva. Il iubeam. 

— Și nu-l poţi ucide pe cel pe care îl iubești? Dragostea este 
principala motivaţie a crimelor. 

Kanaan și-a întors privirile dincolo de fereastră, spre foișorul 
unde ședea Khamis Zeydan, gârbovit și posac. 

— Nu credeţi că dacă aș fi fost un astfel de om, aș fi ucis și 
alte persoane care îmi sunt apropiate? Ishaq nu este primul pe 
care l-am iubit și care m-a trădat. 

Nevastă-sa, cu tânărul și năvalnicul ofițer superior care 
așteaptă acum îmbufnat în grădina lui, s-a gândit Omar Yussef. 

— Liana? 

— În Beirut, aveam o înţelegere. Eram promiși unul altuia, cu 
toate că nu eram logodiţi în mod oficial. Apoi am descoperit că 
iubea și pe altcineva. 

Kanaan a luat-o, totuși, de nevastă, chiar și după ce l-a trădat, 
și-a zis Omar Yussef. Nu a contat doar atracția fizică pentru el. O 
iubește de parcă ar fi sânge din sângele lui. Omar Yussef a 
ridicat capul. Sânge din sângele lui. 

— Ishaq era fiul dumitale. 


224 


Capul lui Kanaan i-a căzut în piept, de parcă ar fi fost pe 
punctul de a adormi. 

— Era fiul meu, a spus el. Și-a unit vârfurile degetelor, în 
formă de piramidă, la capătul nasului său mare și grosolan și a 
închis ochii. Eu și Liana am avut relaţii înainte de căsătorie. Ar fi 
trebuit să o vedeţi atunci, ustaz. Era curajoasă și inteligentă, cea 
mai frumoasă femeie din Beirut. Aţi fost vreodată acolo? 

— Numai când eram student. 

Kanaan a zâmbit visător. 

— Spiritul Beirutului de atunci ne-a făcut să ne îndrăgostim 
unul de celălalt. Ea respingea moralitatea conservatoare a 
culturii noastre și m-a convins și pe mine să mă alătur rebeliunii 
ei. Petrecuse mult timp în Europa și a văzut cum trăiau cuplurile 
de tineri acolo. 

— Mie nu îmi pari deloc un hipiot. 

— Eram radicali, nu hipioţi. Pe vremea aceea, revoluţia era 
ceva creativ și idealist. Artiștii și oamenii de teatru ne vizitau 
sediul. Am întâlnit-o de mai multe ori pe marea actriţă britanică 
Vanessa Redgrave. 

Omar Yussef și-a dat ochii peste cap, dar Kanaan nu a părut 
să observe. 

— Nimeni nu știa dacă se va mai afla în viaţă a doua zi. Puteai 
fi ucis de către sirieni, israelieni, milițiile creștine, bandele șiite, 
de către una din facțiunile palestiniene, sau chiar de însuși 
Bătrânul. Kanaan a privit razele soarelui, care se răsfrângeau în 
ferestrele înalte ale salonului. Dacă găseai o femeie care să te 
iubească, o iubeai și tu cu toată suflarea pe care o mai aveai, 
toată suflarea care îţi putea fi răpită după o zi, sau chiar după o 
oră. 

Omar Yussef a surâs sarcastic. 

— Liana a rămas însărcinată. 

— La scurtă vreme după ce ne-am logodit, am trimis-o la 
Nablus, ca să nască copilul, a spus Kanaan. Trebuia să o scot din 
Beirut, unde se aflau toţi cei din Organizaţia Pentru Eliberarea 
Palestinei, pentru a evita un scandal. Nu se putea duce la 
familia ei din Ramallah, pentru că acolo o știa toată lumea. 
Nablusul este casa mea. După ce a născut, i-am dat bani 
preotului samaritean ca să adopte băiatul. Am preferat să îl 
ascund pe fiul meu printre oamenii de la marginea orașului, ca 


225 


nimeni să nu descopere vreodată adevărul, dar să fie totuși 
destul de aproape de mine ca să îl pot privi cum crește. 

— De ce nu aţi plecat cu toţii în Europa? 

— Liana așa ar fi vrut. Dar eu mi-am dat seama că numai ea 
putea trăi ignorând morala și tradiţiile poporului nostru. Numai 
ea putea părăsi societatea palestiniană. Eu eram prea slab. 
Paloarea morbidă din jurul irisurilor lui Kanaan lucea a pustiu în 
lumina înserării. După căsătorie era prea târziu să îl luăm înapoi 
pe băiat fără a recunoaște ce se întâmplase. Reputația soţiei 
mele ar fi fost iremediabil mânjită dacă am fi mărturisit că 
întreţinusem relații fizice înainte de nuntă. 

Omar Yussef înțelegea dilema. Multe femei fuseseră ucise 
pentru că pătaseră onoarea familiei lor fie și doar cu suspiciunea 
de a fi întreținut relații sexuale, ce să mai vorbim de nașterea 
unui copil ilegitim. 

Se poate ca familia Lianei să fi avut concepții mai moderne în 
privința asta, dar ar fi dezmoștenit-o fără a clipi, şi-a zis Omar 
Yussef. Cariera de om de afaceri a lui Kanaan ar fi fost cu 
siguranță distrusă de scandalul creat. 

— Dar am plătit pentru educaţia lui Ishaq și l-am promovat în 
partid, a spus Kanaan. Cum altfel credeţi că ar fi ajuns un puști 
samaritean oarecare consilierul financiar al președintelui? L-am 
împins de la spate pe Ishaq așa cum aș fi făcut cu un fiu legitim. 

Kanaan se uita fix la podeaua din marmură. Timp de câteva 
clipe, Omar Yussef s-a întrebat dacă mai respiră, apoi celălalt și- 
a acoperit faţa cu amândouă mâinile și a gemut. Omar Yussef 
știa că acum era momentul să îl încolțească, cât era slab. 

— Ishaq a murit așa cum îi fusese menit să moară omonimului 
său biblic, Isaac, a spus el. 

— Ce vreţi să spuneţi? 

— Isaac a fost legat, gata de a fi sacrificat, pe vârful muntelui, 
acolo unde va fi construit mai târziu templul. Tatăl său, profetul 
Ibrahim, sau Abraham, cum îi spun evreii, urma să înfăptuiască 
sacrificiul. 

— Credeţi că eu sunt Ibrahim? Ibrahim nu l-a ucis pe Isaac în 
cele din urmă și, oricum, asta este doar o poveste veche. O 
adiere a coloniei cu care se dădea Kanaan a plutit dincolo de 
măsuţa de cafea, până la nările lui Omar Yussef. Ishaq ameninţa 
să mă șantajeze dacă făceam scandal că nu mi-a dat 
documentele bancare. 


226 


— Voia să te stoarcă. 

— Ce vreţi să spuneţi? 

Gândindu-se la Nadia și la povestea ei polițistă cu iz 
american, Omar Yussef și-a ascuns un zâmbet cu dosul palmei. 

— Ameninţa să dezvăluie identitatea adevăraţilor săi părinţi? 

Kanaan și-a trecut degetele prin păr. 

— Ar fi distrus-o pe soţia mea. 

— Dar pe dumneata? 

— Până în prezent am făcut atâţia bani, încât nu se mai 
lipește de mine nicio mizerie. Prea mulţi nemernici au nevoie de 
mine. Ei își înăbușă moralitatea ofensată cu destulă ușurință. 
Dar soția mea este mai vulnerabilă decât mine. Nu ar fi suportat 
scandalul. 

— Cum aţi reacţionat la șantajul lui Ishaq? 

— Am cedat. Am fost de acord să ţină la el documentele 
bancare. l-am spus că este periculos să păstreze informaţiile 
acelea, că persoane neînduplecate vor descoperi adevărul și îl 
vor sili să le spună totul. Că îi cumpărasem pe unii ca să lase 
fondurile secrete în grija mea, dar dacă nu puneam mâna cât 
mai curând pe bani, aceeași oameni aveau să creadă că au 
dreptul să își reia căutarea. Kanaan și-a desfăcut palmele și le-a 
lăsat să cadă pe pantalonii din stofă, cu croială fină. Și, desigur, 
că ei, oricine ar fi fost aceia, aveau să-l găsească și să-l ucidă. 

— La cine sunt documentele conturilor secrete acum? 

— Nu știu. La cine l-a ucis pe Ishaq, presupun. 

— Și documentele cu informaţii despre membrii Fatah? 

Kanaan a zâmbit amar. 

— Le-am recuperat eu. 

— Nu mai aveai niciun motiv să te simţi obligat de înțelegerea 
cu Ishaq, odată ce acesta a murit. 

— Nu am obţinut ceea ce trebuia să primesc în urma târgului. 
Mi-am trimis oamenii acasă la Awwadi și mi-am luat înapoi 
documentele. 

— De ce a trebuit să îl ucizi pe Awwadi? 

— Eu nu voiam decât dosarele. Mareh avea disputa sa cu 
Awwadi, așa că l-a omorât. 

Disputa privitoare la mireasa lui Awwadli, și-a zis Omar Yussef. 
S-a frecat la bărbie. 

— De ce nu a rămas Ishaq la Paris? 


— S-a întors pentru că se credea samaritean. Era singur acolo 
și voia să fie alături de ei. Chiar dacă în Europa nu era nevoit să 
își ascundă înclinațiile sexuale, nu se simţea acasă. Acum 
câteva săptămâni a descoperit adevărul despre nașterea sa și a 
venit aici turbat. Parcă nu era el. Kanaan s-a cutremurat. În 
momentele tensionate, era întotdeauna ceva în privirea lui care 
sugera că îi place pericolul. Dar nu și atunci. Ochii mai aveau 
puţin și îi explodau. M-a îngrozit. 

Omar Yussef s-a încruntat și și-a mângâiat bărbia. 

— Inţeleg prea bine, a spus el. Cum a aflat Ishaq? 

— Presupun că s-a dat de gol preotul, pentru nu știa nimeni 
altcineva. l-am spus lui Ishaq că am ascuns nașterea sa de 
dragul Lianei, dar nu am reușit decât să îl ațâț și împotriva ei. 
Persoana pe care o iubeam cel mai mult pe lumea asta s-a 
întors împotriva noastră. 

— Și uite așa aţi rămas cu o singură persoană pe care să o 
iubiți. 

Kanaan s-a înroșit chiar și pe sub bronz. 

— Vă dau orice ca să nu dezvăluiţi ce v-am spus. 

— Incă vă este teamă de scandal? Băiatul a murit. 

— Trebuie să vă gândiţi la soţia mea. Moartea lui Ishaq a 
făcut-o - căuta cuvântul potrivit - sensibilă. Vă dau orice îmi stă 
în puteri. 

Omar Yussef s-a ridicat și a făcut câţiva pași spre ușile 
glisante. Oare de ce vrea toată lumea să uneltească cu mine? se 
întreba el. Par atât de necinstit? Ori sunt duhovnicul lor, ca 
preoții la care merg romano-catolicii pentru iertarea micilor lor 
păcate lumești? Totuși, un preot nu poate ierta păcatele de 
moarte. A ciocănit cu încheieturile degetelor ușor, în geam. Eu 
să pot? 

Khamis Zeydan pășea în susul și în josul peluzei, cu spatele la 
casă. O pupăză și-a băgat ciocul lung și subţire în iarbă și a scos 
un vierme. A ţopăit câţiva metri, a scăpat viermele, l-a apucat 
din nou, și-a întins aripile până i s-au văzut dungile alb-negre și 
a zburat în ramurile unui smochin. 

Omar Yussef și-a dus mâna la gură și și-a mângâiat bărbia. A 
zâmbit către chipul descumpănit al lui Amin Kanaan. 

— Cred că îmi puteţi da ceva. 


228 


e Capitolul 29 


Omar Yussef a oprit motorul, așteptând ca ceva de la 
adăpostul liniștii să se năpustească spre el. Khamis Zeydan a 
răsuflat greu, dându-și seama că își ţinuseră amândoi respiraţia, 
anticipând descoperirea spectaculoasă pe care sperau să o facă 
odată ajunși în vârful dealului, și temându-se că ar putea găsi pe 
altcineva, cineva cu intenţii criminale care căuta același lucru. 
Coborând pe acele uscate de pin din jurul jeepului, a scrutat 
pădurea până ce a găsit cărarea către fortăreaţa bizantină, 
șerpuind în jurul unei parcele de pământ acoperite de pietre. 
Pistolul lui Khamis Zeydan a scânteiat în lumina lunii. 

— Lasă arma jos, a spus Omar Yussef. Poate dăm de vreun 
nevinovat, iar tu îl împuști înainte de a fi avut șansa să vedem 
cine este. 

— Țintesc doar ca să rănesc, a șoptit Khamis Zeydan. Dacă se 
află cineva acolo, sus, după închiderea porților, mă îndoiesc că 
este nevinovat. 

— Probabil vom căuta ore întregi locul unde a îngropat Ishaq 
documentele secrete. Dacă împuști vreo umbră, vine tot satul și 
ne vor prinde. În timpul zilei nu putem căuta, iar mâine Banca 
Mondială va suspenda ajutoarele. Trebuie să o facem în noaptea 
asta. Nu strica totul. 

Khamis Zeydan și-a umflat obrajii. A ridicat mâna în care ţinea 
arma, ţintind cu ţeava ramurile de deasupra lor și a pășit cu 
atenţie în fața lui Omar Yussef, ca și cum se aștepta ca 
pământul să explodeze cu fiecare pas pe care îl făceau. 

Au pătruns prin gaura din gard, iar pinii au început să se 
rărească. Pietre prăbușite cu mult timp în urmă din vechile 
ziduri ale fortăreței erau împrăștiate neregulat pe deal, ca linia 
țărmului care oscilează în lumina schimbătoare a lunii. 

— Poţi urca cu piciorul tău beteag? l-a întrebat Omar Yussef. 
Pietrele astea par greu de escaladat. 

— Ai prefera să aștept la poalele dealului până va veni 
cadavrul tău de-a rostogolul la vale? 

Khamis Zeydan și-a scuturat piciorul și s-a lovit cu palma 
peste coapsă, ca să-și pună sângele în mișcare. 


229 


— Dacă așa priveşti lucrurile, frate, a spus Omar Yussef, mai 
bine rămâi pe-aproape. 

A pus piciorul pe una dintre stânci și a văzut că îi tremură de 
frică. Teama îl făcea să se simtă un prost. Era profesor, nu un 
om de acţiune, ca polițistul care mergea lângă el, cu arma 
pregătită. Și, cu toate astea, iată-l aici, escaladând un morman 
de pietre, noaptea, fără să știe ce îl așteaptă la capătul 
urcușului. 

Și-a sucit glezna și i-a alunecat pantoful din picior. S-a dat un 
pas înapoi, aplecându-se ca să îl tragă la loc și s-a sprijinit de o 
piatră ca să își recapete echilibrul. Piatra era asprită de trecerea 
vremii și de lichenii adunaţi pe ea. 

— Acum avem amândoi câte un picior paradit, a spus el. 

— Cel puţin eu m-am distrat cu băutură și mâncare 
nesănătoasă ca să îl aduc pe al meu în condiţia în care se află, a 
replicat Khamis Zeydan. 

— Da’ ce, acum nu ne distrăm? 

Khamis Zeydan s-a aplecat până aproape de pământ, cu 
pistolul încă ridicat. A 

— Mă bucur de fiecare clipă. Zâmbi amar. Incep să sper că 
este cineva acolo, sus. 

— Nu este. Omar Yussef își flexa glezna. Sunt doar 
documentele ascunse de Ishaq, undeva pe lângă stânca dreaptă 
unde se afla vechiul templu. Asta-i tot. 

— Intotdeauna este bine să te aștepți la ce e mai rău. 
Pregătește-te să fii întâmpinat de comitetul de primire. 

Au urcat stâncile umăr lângă umăr. Omar Yussef se apleca și 
își folosea ambele mâini acolo unde panta era mai abruptă. 
Khamis Zeydan ţinea arma în mână și își menținea echilibrul cu 
ajutorul mâinii protetice. Înaintau în tăcere, deși lui Omar Yussef 
i se părea că respiraţia lor obosită semăna cu un strigăt în 
liniștea mormântală din jur. Își simţea pulsul bătându-i în ceafă, 
ca o petardă de Ramadan. 

Pietrele împrăștiate pe deal i-au condus la o ridicătură de la 
poalele zidurilor cetăţii. În spatele unei mici adâncituri din 
creastă, înclinată spre panta muntelui, se vedea piatra care 
stătuse odată în mijlocul vechiului templu al samaritenilor, 
înnegrită și argintată de lumina lunii. În centrul ei era o pată mai 
întunecată. Omar Yussef a privit-o cu atenţie. Pata de pe stâncă 
părea că se rostogolește într-o parte. Să fi fost umbra norilor 


230 


care trec prin faţa lunii? se întreba el. Deodată, ceva s-a ridicat 
în întuneric, din mijlocul stâncii drepte. S-a smucit în sus, apoi s- 
a îndoit. Era un braț. 

— Este cineva acolo, a spus Omar Yussef. 

S-au grăbit să traverseze pajiștea din faţa templului. 

Omar Yussef a pus un picior pe stânca sfântă și a simţit un 
fior străbătându-i tălpile. Descărcarea de energie i-a accelerat 
respiraţia, iar inima îi pulsa din cauza valurilor de adrenalină. 

Trupul s-a mișcat din nou. Un braţ s-a bălăbănit, apoi s-a 
prăbușit zdrobindu-și degetele de piatră. Antebraţul, care ieșea 
dintr-o rochie albastră, era ușor acoperit de păr negru. Omar 
Yussef a îngenuncheat, a apucat braţul întins și s-a apucat să 
frece degetele reci între mâinile sale. 

— Roween, mă auzi? a spus el. 

Samariteana a deschis un ochi, atât cât îi permitea contuzia 
din jurul lui. O tăietură însângerată îi cresta pielea obrazului și îi 
ascundea celălalt ochi. A tras aer în piept cu disperare printre 
dinţii sparţi. Rochia i se ridicase deasupra genunchilor, 
dezvelindu-i picioarele îndesate, zgâriate și învineţite. A expirat, 
iar Omar Yussef a crezut că își dă ultima suflare. 

Khamis Zeydan a dat ocol locului. 

— Nu este nimeni în jur, cât pot vedea cu ochii, a spus el, 
punându-și pistolul în teacă. 

— Cine ţi-a făcut asta, Roween? a întrebat-o Omar Yussef, 
strângând-o de degete. 

Roween s-a înecat și a început să îi curgă sânge din colțul 
gurii. 

— Abisha, a bolborosit ea. 

— Pergamentul? Un om pe nume Abisha ţi-a făcut asta? 

— Abisha. 

S-a înecat din nou, iar puterea tusei aproape că a săltat-o de 
jos. S-a apucat de burtă și s-a rostogolit într-o parte. 

Omar Yussef a simţit ceva umed și rece pe faţă. Și-a trecut 
dosul mâinii peste obraz, iar pe palmă i-a rămas ceva întunecat. 
Roween scuipase sânge pe el. 

— Unde sunt documentele bancare? Khamis Zeydan a 
îngenuncheat lângă femeia în agonie. Vocea lui era limpede și 
aspră. Unde sunt? 

Sunt în Pergamentul Abisha, a răspuns Omar Yussef în gând. 
Stie că am venit aici ca să căutăm documentele conturilor 


231 


secrete. Vrea să ne spună că Ishaq le-a ascuns în caseta 
pergamentului. La asta se referea Ishaq când spunea „în spatele 
templului”. Nu are nicio legătură cu locul vechiului templu. Se 
referea la replica din argint a templului, care împodobește 
caseta Pergamentului Abisha. A ridicat o mână, ca să îl oprească 
pe Khamis Zeydan. 

— Las-o să se odihnească, a șoptit el. Mai are puţin și se duce. 

Khamis Zeydan a clătinat din cap și s-a aplecat către chipul 
femeii. 

— Unde? a întrebat el. 

— Sinagogă. Vocea lui Roween abia se mai auzea. Se chinuia 
să își concentreze privirea sticloasă asupra feței lui Omar 
Yussef. El s-a apropiat, și-a scos batista din buzunar și i-a șters 
sângele de pe obraz și gură. Ştia, a spus ea. Kanaan. 

— Ce? Ce știa Kanaan? Că Ishaq era fiul lui? a șoptit Omar 
Yussef cu blândeţe. 

— Știa despre Kanaan, a spus ea. 

— Ishaq știa că este fiul lui Kanaan? 

— Întreab-o despre tipul celălalt, a spus Khamis Zeydan, 
dându-i un ghiont lui Omar Yussef. Cum îl cheamă? 

— Roween, știi cine este Suleiman al-Teef? a întrebat Omar 
Yussef. 

Buzele femeii s-au mișcat convulsiv, de parcă ar fi încercat să 
zâmbească. 

— Fratele meu, a murmurat ea. 

Omar Yussef s-a gândit la băiatul handicapat care bătea 
mingea de unul singur și la cumnatul cu inimă bună pe care îl 
pierduse. Acum era pe cale să îi fie răpită și sora care îl iubise. 

Ochii lui Roween s-au închis. Trupul i s-a zguduit, iar mâna i-a 
strâns-o pe a lui Omar Yussef, atât de tare, încât acesta a crezut 
că îi va frânge oasele degetelor. 

S-a uitat neajutorat spre Khamis Zeydan, l-a apucat de guler 
și l-a tras aproape de faţa femeii aflate pe moarte. 

— Nu putem face ceva? Întotdeauna te lauzi cu tot felul de 
asasinate și bătălii, a zbierat el. Nu ai încercat niciodată să 
salvezi viaţa unui om? Nu poţi opri sângerarea? 

Poliţistul-șef i-a îndepărtat mâna de pe cămașa sa și i-a 
apucat-o ușor într-a lui. A rămas aproape de Roween, în 
așteptarea unui ultim cuvânt. 


Cuvântul nu a mai venit. Khamis Zeydan și-a închis gura, ca 
pentru a evita să inhaleze ultima răsuflare a lui Roween. Omar 
Yussef și-a trecut un deget cu gingășie peste crustele de acnee 
ale femeii. Un nor a acoperit luna, iar din vânătăile și tăieturile 
de pe fața ei nu au mai rămas decât umbre. Părea o copilă abia 
adormită. 

A suspinat și i-a așezat mâna lui Roween pe lângă corp. Când 
a atins piatra cu degetele, a simţit că încă mai păstra căldura 
zilei. Și-a dus batista la față, a căutat o porţiune nepătată de 
sângele lui Roween și și-a șters lacrimile de milă disperată din 
ochi. 

Jos, în Nablus, a duduit o mitralieră. 

Profesorul a scrâșnit din dinţi și a închis ochii care îl usturau 
din pricina lacrimilor. 

— Poate că documentele nu sunt ascunse aici, totuși. Poate 
sunt la sinagogă, a spus Khamis Zeydan. 

— Cred că asta voia să spună, într-adevăr, a spus Omar 
Yussef, pe nas. Templul. Nu așa își numesc evreii sinagogile? S- 
ar putea ca samaritenii să folosească același cuvânt. Probabil 
asta voia să spună Ishaq. Nu uita că tot acolo păstrează și 
Pergamentul Abisha. Cred că documentele ar putea fi ascunse 
înăuntrul pergamentului, la sinagogă. 

— Probabil a mai spus și altcuiva ce i-a zis Ishaq, iar acela a 
bătut-o crunt, crezând că știe mai multe. 

— Poate a murit pentru că nu i-a dezvăluit nimic. 

Omar Yussef se gândea la dragostea dintre Ishaq și Roween. 
Nu era afecțiunea obișnuită dintre un bărbat și o femeie. Se 
întreba dacă nu cumva lui Roween îi fusese silă de perspectiva 
atingerilor aspre și pofticioase ale unui soț și fusese mai fericită 
cu un partener sensibil, chiar dacă nu era ceea ce își dorea 
familia ei. 

— Frate, a spus Khamis Zeydan, mângâind cu blândețe 
umărul lui Omar Yussef. 

Acesta din urmă a privit în josul muntelui. Valea era 
neluminată, de parcă Nablusul se camuflase. Dar armele se 
asigurau că cel puţin nu se adâncește în tăcere. 

S-a ridicat în picioare. 

— Să mergem, a spus. 

— La sinagogă? Jos, în Nablus? 


233 


Khamis Zeydan a privit valea întunecată și a ascultat 
zgomotul împușcăturilor. 

— Nu putem aștepta până se luminează. Cei care au ucis-o pe 
Roween ar putea să deţină aceleași informaţii ca și noi. Probabil 
sunt pe drum spre sinagogă chiar acum. Dacă nu ajungem acolo 
primii, sutele de milioane de dolari menite să îmbunătăţească 
viața poporului nostru vor cădea în mâinile nemernicilor care au 
ucis-o pe femeia aceasta. 

Omar Yussef a închis ochii. Prin șuieratul vântului de-a lungul 
coamei auzea încă ultima răsuflare a lui Roween. 


234 


e Capitolul 30 


Și-au dat seama că au ratat drumul îngust care intra în Nablus 
atunci când jeepul a lovit urmele adânci de tanc, aruncând praf 
în cabină. 

— Acesta trebuie să fie drumul pe care îl folosesc israelienii în 
raidurile lor de noapte, a spus Khamis Zeydan. Stinge farurile. 

Jeepul s-a hurducat pe suspensiile care protestau zgomotos, 
înaintând prin gropile din drumul neasfaltat. Omar Yussef 
aborda secțiunile mai abrupte împingându-se cu spatele în 
scaun, cu coatele imobile și cu piciorul tremurându-i de efort pe 
pedala de frână. 

— Sper că până mâine te mai lasă diabetul, a spus el, pentru 
că nu mai suport să conduc. 

— Dacă ne duci până în Nablus fără să dai de un tanc 
israelian sau de un jeep plin de partizani Hamas, nu va mai fi 
nevoie să conduci, pentru că te voi căra eu în spate toată ziua în 
semn de recunoștință, a spus Khamis Zeydan. 

Au ajuns la primele blocuri albe de pe înălțimile orașului și în 
scurt timp erau pe un drum pavat. Lui Omar Yussef îi era mai 
ușor să șofeze, așa că s-a relaxat, până când împușcăturile din 
vale i-au amintit că se îndrepta spre gura lupului și, în plus, 
acționa contra-cronometru. Și-i imagina pe membrii consiliului 
de conducere al Băncii Mondiale îndreptându-se în acel moment 
spre petreceri elegante în Georgetown. De dimineaţă, când se 
vor întoarce la birou, vor tăia sprijinul financiar pe care se baza 
poporul său. Se gândea la Sami și Zuheir și Ramiz, la Nadia, la o 
Palestină mai bună în care își dorea ca toți să trăiască împreună 
într-o zi. Nu îi voi dezamăgi, și-a zis el. 

În fața sinagogii samaritene, Omar Yussef a oprit motorul și a 
ascultat. Din casbah veneau urletele unei alarme de mașină și 
gângăveala unei mitraliere. Dincolo de sunetele discordante a 
detectat o tăcere gâfâindă, ca anticiparea energică a unui copil 
aflat în spatele canapelei, în timpul unui joc de v-aţi ascunselea. 
Noaptea îl aștepta. Și-a mijit ochii. Sunt pregătit. 


Khamis Zeydan a urcat șontâcăind primul șir de trepte către 
sinagogă. Omar Yussef mergea pe lângă el. Se simțea vioi, 
tânăr, hotărât. 

Intrarea în sinagogă era întunecată. Khamis Zeydan a scos 
arma ca să tragă în broască. Omar Yussef l-a apucat de 
încheietura mâinii. Polițistul- șef a ezitat, apoi și-a pus pistolul în 
teacă. Omar Yussef a apasat cu grijă clanţa, a simţit cum 
alunecă piedica și a tras de ușă prudent. Să fi fost lăsată 
descuiată din greșeală, se întreba Omar Yussef, sau este cineva 
înăuntru? Khamis Zeydan a cercetat întunericul dinăuntru, 
încruntându-se. A încuviinţat din cap, apoi cei doi bărbaţi au 
intrat. 

Holul de la intrare era tăcut și tenebros. Dinspre ușa din 
fundul încăperii, care dădea spre scară, venea o lumină 
pâlpâitoare. Pași grăbiţi au urcat treptele și un bărbat a intrat în 
hol, cu roba sa lungă și fesul turcesc încadrate de albastrul palid 
care se proiecta dinspre scară. 

Omar Yussef a aprins brusc luminile. 

Aflat în cadrul ușii dinspre scară, Jibril Ben-Tabia clipea în 
lumina tuburilor fluorescente care prindeau viaţă tremurând. 
Strângea ceva la piept, înfășurat în faldurile robei, ca o mamă 
care își apără copilul. S-a oprit în loc câteva clipe, mirat că a fost 
descoperit, apoi chipul bătrân și ridat al preotului s-a oţelit, 
ultragiat. 

— Cum îndrăzniţi să intraţi în clădirea aceasta? a strigat el, 
ridicând un deget osos spre Khamis Zeydan. Forţele de 
securitate nu au acces aici fără mandat. 

— Eu nu port uniformă, Sfinţia Ta, a spus Omar Yussef. Am și 
eu nevoie de mandat? 

— Ce doriți? 

— Văd că aveţi în mână Pergamentul Abisha. 

— Aţi venit după cea mai valoroasă comoară a noastră? 
Preotul s-a retras spre scară. Aţi venit să îl furați din nou? 

Omar Yussef a surâs batjocoritor. 

— Noi nu suntem hoţi, iar dumneata nu ai venit aici pentru a 
proteja pergamentul. 

— Nu aţi auzit împușcăturile? Voi, palestinienii, sunteţi prinși 
într-un război civil. Orice se poate petrece în Nablus în noaptea 
asta. Am venit să duc preţioasa noastră relicvă înapoi în satul de 
pe munte, de unde porcii ăia nu o pot fura. 


236 


— Aţi venit pentru a căuta trei sute de milioane de dolari 
înăuntrul pergamentului, a spus Omar Yussef. 

— Ce tot spuneţi? 

— V-a spus Roween că Ishaq i-a mărturisit că a ascuns 
documentele acelea „în spatele templului”, nu-i așa? Poate că la 
început aţi crezut, ca și mine, că sunt ascunse pe Muntele 
Garizim. Omar Yussef și-a pus mâinile în șolduri și s-a aplecat 
spre preot. Aţi dus-o pe Roween sus, la templu, pentru că vă 
închipuiaţi că vă poate arăta locul unde le-a ascuns Ishaq. 

— Vorbe goale. 

— Dar nu știa mai multe. Aţi bătut-o și acum fata a murit, dar 
mai multe tot nu ați aflat. 

— A murit? 

— Apoi, v-aţi amintit de ornamentul de argint de pe caseta 
din piele de vițel în care se află pergamentul și de imaginea 
templului de pe capac. V-aţi dat seama că Ishaq a ascuns 
documentele bancare undeva, în cutie sau înăuntrul 
pergamentului, atunci când Nouri Awwadi i-a returnat 
Pergamentul Abisha. Aţi lăsat-o pe Roween să moară și aţi venit 
aici să luaţi pergamentul. 

Preotul a aruncat o privire spre Abisha, pe care îl strângea la 
piept. Şi-a trecut degetele peste imaginea în basorelief a 
templului, cu ochii închiși și chipul fermecat, ca un bărbat care 
pipăie chipul iubitei pe întuneric. . 

— Nu vă cred, a spus el. Roween nu a murit. Incercaţi să mă 
păcăliți. 

Khamis Zeydan a făcut un pas spre preot. 

— Putin îmi pasă dacă i-ai ucis chiar și pe toți cei șase sute de 
samariteni, bătrâne. Eu am venit după pergament. 

Jibril a strâns la piept Abisha. 

— lar mie puțin îmi pasă dacă moare lumea întreagă, dar 
nimeni altul decât poporul meu va stăpâni pergamentul acesta. 

— Recunoaşteți, așadar. Aţi ucis-o pe Roween. Omar Yussef 
se uita înfuriat la cutia lunguiaţă din brațele preotului. După ce 
v-a mărturisit ce i-a spus Ishaq, aţi continuat să o bateţi, până v- 
ați dat seama că nu știa mai multe. Dar atunci nu mai putea fi 
salvată. 

Jibril a zâmbit. 


— Pasha, dumneata mi-ai zis ce i-a spus Ishaq lui Roween 
despre templu. Am încercat să o silesc pe Roween să repete 
măcar atâta lucru, dar ea a păstrat tăcerea. 

— Eu v-am spus? a bolborosit Omar Yussef. Când am fost 
acasă la preot, să îi fi spus eu? 

Jibril și-a lins buza de sus. 

— Dacă este să găsim vinovaţi, atunci dumneata ai ucis-o. 

Khamis Zeydan a făcut un pas înaintea prietenului său. 

— Destul ţi-am ascultat porcăriile, i-a spus el preotului. Dă-mi 
pergamentul. 

Jibril s-a retras în grabă către scară. 

— Incui ușa înainte să ajungeţi la mine, a spus el, și mai 
degrabă distrug documentele secrete decât să vi le dau vouă. 
Cei din guvern au permis ca noi, samaritenii, să fim alungaţi din 
locurile noastre străvechi. Nu voi îngădui ca degetele voastre 
murdare să atingă Pergamentul Abisha sau banii. 

Omar Yussef a pus mâna pe braţul lui Khamis Zeydan. 

— Așteaptă, Abu Adel, hai să vorbim cu el, a spus. 

Khamis Zeydan l-a lăsat pe Omar Yussef să treacă. Preotul a 
dat să mai facă un pas în spate, dar Omar Yussef a ridicat 
braţele. 

— Sfinţia Ta, sunt mai tânăr ca dumneata, dar nu sunt într-o 
formă fizică bună, a zis el. Dacă aș încerca să vă prind, ați 
ajunge la capătul scărilor înainte ca eu să reușesc să pun mâna 
pe clanţă. 

Jibril și-a dus degetele la barbă. 

— Voi, polițiștii, nu înţelegeţi prin ce a trecut poporul meu. 

— Eu nu sunt poliţist, sunt profesor de istorie. 

Preotul a rămas surprins câteva momente, apoi expresia de 
pe chip i s-a schimbat în implorare. 

— Atunci, cunoști istoria traiului nostru în acest oraș, ustaz, a 
spus el. Nablusul era al nostru în totalitate pe vremea 
bizantinilor. Apoi au venit musulmanii. Am trăit alături de ei în 
casbah vreme de secole, până ne-am trezit prinși între ei și 
israelieni. Mai întâi ne-am mutat din casbah în cartierul acesta, 
apoi am fost nevoiţi să părăsim de tot Nablusul și ne-am 
construit un sat pe vârful Muntelui Garizim. 

— Ca să fiţi mai aproape de locurile voastre sfinte. 

— Așa le spunem oamenilor, dar principalul motiv a fost că 
trebuia să fugim din calea pericolelor din Nablus. Jibril a 


238 


îndreptat un deget ameninţător spre Khamis Zeydan, de parcă 
poliţistul-șef era întruchiparea violențelor de care fugise poporul 
său. Banii din conturile secrete ale Bătrânului vor fi recompensa 
pentru nedreptatea istorică pe care am suferit-o noi, 
samaritenii. Liderii voștri vi i-au furat deja. Cine își va da seama 
dacă ajung în mâinile noastre în schimb? 

— Banca Mondială este pe urmele acestor bani, a spus Omar 
Yussef. Ei își vor da seama. Nu îi poţi face dispăruţi, așa, pur și 
simplu. 

— Nu le-au dat încă de urmă. Ishaq i-a ascuns foarte bine. 

— Vorbiţi despre nedreptate. Dar nedreptatea pe care a 
suferit-o Ishaq? Era fiul dumitale. 

— Îi plăcea să și-o tragă cu bărbaţi. Și-a meritat soarta. 

Omar Yussef a făcut un pas în spate, luat prin surprindere de 
veninul neașteptat din spusele preotului. 

— Am văzut cum ați plâns pentru el azi, a spus el. Știu că nu l- 
ați urât. 

— Eu l-am crescut bine. Preotul și-a dezvelit dinţii, maliţios. 
Dar uite ce a ajuns. 

Obrazul lui Omar Yussef a avut o zvâcnire sub ochiul stâng. 

— L-aţi ucis, nu-i așa? a spus el. Aţi ucis-o pe Roween, dar mai 
întâi v-aţi ucis propriul fiu. 

— Era adoptat. 

Gândurile lui Omar Yussef s-au îndreptat către Miral și 
Dahoud, pe care îi adoptase după ce părinţii lor fuseseră uciși. 
Am pentru ei mai multă dragoste după un an de zile decât este 
în stare preotul acesta să arate pentru Ishaq după douăzeci de 
ani, şi-a zis el. 

— Un fiu adoptat nu este cu nimic diferit de un fiu natural, a 
spus el. 

— Fiul meu natural nu ar fi fost un poponar nenorocit. Preotul 
a fluturat Pergamentul Abisha. În conturile astea sunt destui 
bani cât să asigure securitatea poporului meu timp de mai 
multe decenii. Ce spuneți? 

Omar Yussef a ridicat un deget înspre preot. Mâna îi tremura 
de mânie. 

— Ultimele cuvinte ale lui Roween au fost „Ştie despre 
Kanaan.” Când am auzit-o, am crezut că se referea la Ishaq, că 
Ishaq știa că era fiul lui Kanaan. M-am gândit că încerca să îmi 
spună că refuzase să îi predea conturile secrete lui Kanaan 


239 


pentru că era supărat pe el că îi ascunsese adevărata sa 
paternitate. Dar ea vorbea despre dumneata. Știaţi, în mod 
evident, că tatăl lui Ishaq era Kanaan, pentru că acesta a venit 
la dumneavoastră cu copilul lui ilegitim și v-a dat bani ca să îl 
adoptați. 

— Ziceaţi că sunteți profesor de istorie, a spus preotul, dar 
acum faceți, totuși, pe detectivul? 

— Aţi încercat să îl șantajaţi pe Ishaq ca să vă dea 
dumneavoastră documentele bancare și nu lui Kanaan. L-aţi 
ameninţat că le veţi dezvălui tuturor faptul că era fiul nelegitim 
al familiei Kanaan. 

Jibril a ridicat pergamentul și s-a uitat la Omar Yussef cu 
priviri îmbietoare. 

— Un milion de dolari. Pentru fiecare, a spus el. Două 
milioane. 

— Numai că Ishaq nu v-a făcut pe plac. V-a dat pergamentul, 
dar nu și banii, a zis Omar Yussef. S-a servit de ei pentru a se 
asigura că nu dezvăluiţi nimic despre nașterea sa scandaloasă și 
pentru a-și proteja adevărații părinţi. A ascuns documentele 
bancare. L-aţi torturat ca să îl faceţi să dezvăluie unde le 
ascunsese, dar ai mers prea departe și a murit. 

— De ce m-aș fi grăbit să pun mâna pe bani? Dacă erau în 
posesia lui Ishaq, mi i-ar fi dat în cele din urmă. 

— Nu mai era timp. Ishaq urma să se întâlnească cu 
reprezentanta Băncii Mondiale care investighează finanţele 
secrete ale Bătrânului. Ishaq avea de gând să îi predea ei 
documentele, astfel încât banii să intre în bugetul oficial al 
Palestinei și să fie folosiţi pentru a construi spitale și școli. 
Trebuia să puneţi mâna pe documente înainte de a se întâmpla 
așa ceva. 

— Este adevărat că l-am iubit. Preotul s-a înecat, cu ochii 
lăsaţi în pământ, după ce își consumase toată răutatea. Dar 
oare viitorul poporului meu nu era mai important decât viața lui 
Ishaq? 

Khamis Zeydan a făcut un pas, ajungând în dreptul lui Omar 
Yussef, cu arma în mână. Preotul a privit în sus, cu ochii larg 
deschiși, uimit și speriat. S-a întors către scară, dar polițistul a 
ridicat pistolul. Omar Yussef a lăsat capul în jos când pistolul s-a 
descărcat lângă urechea sa. 


240 


Auzul i-a revenit cu un șuierat, ca la o pierdere de gaze. 
Preotul zăcea la pământ, lângă ușă. Khamis Zeydan s-a apropiat 
grăbit de el și l-a răsturnat pe spate cu bocancul. A luat 
Pergamentul Abisha și i l-a dat lui Omar Yussef. 

— Hai să vedem dacă ai dreptate în privinţa banilor, a spus. 

Omar Yussef rămăsese cu ochii aţintiţi asupra feţei lui Jibril. 
Tarboosh-ul preotului se rostogolise pe podea. Capul îi era chel 
și părea mic fără fes. Omar Yussef arăta șovăitor către mort. 

— De ce? 

— Urma să fugă cu pergamentul, a spus Khamis Zeydan. Ar fi 
distrus documentele bancare. A îndesat caseta din piele de vițel 
în braţele profesorului și l-a privit furios. 

Omar Yussef a simţit cum îi bate pulsul în palme, acolo unde 
zăcea cutia, încărcată cu atât de multă istorie și cunoștințe. A 
ridicat privirile către Khamis Zeydan, cu ochii măriţi de evlavie. 

Poliţistul-șef a oftat nerăbdător și i-a smuls cutia din mână. 

— Ai grijă ce faci cu ea, a spus Omar Yussef, apoi l-a urmat pe 
Khamis Zeydan către banca din spatele sinagogii. 

Khamis Zeydan a smuls ornamentele din capătul casetei. S-a 
apucat să despăturească Pergamentul Abisha pe bancă. 

Omar Yussef a ţipat și l-a apucat de braț pe prietenul său. 

— O să îl strici. 

Khamis Zeydan și-a scuturat brațul, ca să scape din 
strânsoare. 

— Vrei să găsești actele bancare sau nu? 

— Nu dacă distrugi acest vechi artefact. 

Khamis Zeydan a tras de capătul pergamentului. Acesta s-a 
desfășurat pe bancă și pe podea. 

— Pentru numele lui Alah, da' lung mai este, a murmurat el. 

— Dacă te-ai fi deranjat să citeşti Biblia, ai fi știut atâta lucru. 

— Asta este toată Biblia? 

— Numai primele cărți. 

— Mulţumesc, părinte Abu Ramiz. Așadar, acum citești Biblia? 
Când te-am cunoscut eu, erai un stângist care ura religia. 

— Întotdeauna am urât ignoranța mai mult decât religia. Te 
rog, pune-l la loc până nu îl distrugi. 

Khamis Zeydan a rulat pergamentul neglijent, l-a ridicat și l-a 
scuturat. Pielea de vițel i-a trosnit între degete. 

— Nu este nimic aici, a spus el. 


241 


A lăsat pergamentul să cadă pe bancă și s-a așezat cu spatele 
la Omar Yussef, zgâindu-se la cadavrul preotului. 

Omar Yussef a adunat pergamentul. l-a răsucit mânerele până 
a reușit să îl înfășoare strâns, apoi l-a pus la loc în cutie. Și-a 
trecut mâna peste capacul din piele de vițel. 

— Făceau cutiile acestea cu pielea la exterior, a spus el, dar 
părul de pe pielea animalului se păstrează încă la interior. Uite. 

Khamis Zeydan a mormăit ceva. 

Omar Yussef pipăia marginile plăcuței de argint de pe partea 
din faţă a cutiei, care purta imaginea în basorelief a templului. 
Oare asta insemnau spusele lui Ishaq, „în spatele templului”? Nu 
în interiorul pergamentului, ci în spatele acestei plăcuțe de 
argint? A introdus o unghie dedesubtul marginii plăcuței. S-a 
desprins o fărâmă de rășină neagră. Partea asta nu a mai fost 
deschisă de ceva vreme, și-a spus el. A continuat să zgâlțâie 
marginea plăcuței de argint până a reușit să împingă un deget 
sub ea. A apăsat pielea de vițel în jos și a strecurat o mână 
dedesubt. A scos-o goală, cu excepţia unei pelicule râncede de 
grăsime, veche de patru sute de ani, care îi acoperea palma. 

— Ei bine, asta este, a spus Khamis Zeydan. Secretul lui Ishaq 
s-a stins odată cu el. 

Omar Yussef a aruncat Pergamentul Abisha pe bancă și s-a 
ridicat în grabă în picioare. 

Khamis Zeydan i-a aruncat o privire mânioasă. 

— Asta i-a spus Ishaq lui Roween, a spus Omar Yussef, cu 
privirea aţintită către intrarea în sinagogă. 

Khamis Zeydan s-a uitat în aceeași direcție. 

— O, tu, apărător al ordinii, acum ce mai este? 

— Ishaq i-a spus că lucrul la care muncea era un secret între 
el, fostul președinte și Alah. Președintele este mort, iar Ishaq a 
zis că atunci când va muri și el va fi „un secret știut numai de 
Alah”. 

Omar Yussef a înaintat împleticindu-se de-a lungul navei 
centrale și s-a grăbit să ajungă la intrarea în sinagogă. 

— Și ai dezlegat cumva secretul lui Alah? 

— Exact. Omar Yussef a dat din cap. „Secretul lui Alah.” 

— Chiar așa, Dumnezeul samaritenilor s-a hotărât să îţi 
dezvăluie secretul? 

— El nu, dar preotul da. Omar Yussef a urcat pe estradă. Când 
am venit aici cu Sami, preotul mi-a spus că samaritenii nu 


242 


distrug niciodată documentele vechi, nici chiar după ce ajung de 
neutilizat. Le pun în lada aceasta. 

A ridicat capacul băncuţei din lemn de pin. Dinspre sulurile 
îngălbenite dinăuntru se ridica un miros înțepător de pergament 
învechit. S-a întors către Khamis Zeydan. 

— Preotul a zis că le numesc „secretele lui Alah”. 

Omar Yussef a îngenuncheat, și-a îngropat mâinile în 
grămada de pergamente și a scos un braţ. 

— Secretul pe care Ishaq l-a împărtășit numai Dumnezeului 
său? 

Omar Yussef a încuviințat din cap. 

— Este aici, înăuntru. 

Khamis Zeydan a băgat mâna în ladă și a scos un pergament 
voluminos. A tușit din pricina prafului care se ridica dinspre 
adâncurile dulăpiorului. 

Suluri și cărţi cu legături destrămate se adunau mormane în 
jurul lor, iar aerul se încărca de praf și miros acru. Khamis 
Zeydan s-a înecat de atâta tuse. 

Omar Yussef și-a strecurat degetele până la fundul lăzii celei 
lungi. A simţit îmbinarea lemnului vechi și uscat. Pergamentele 
de la fund erau sfărâmicioase ca aluatul de baclava. 

Apoi l-a atins. Plastic. Și-a tras mâna, luptându-se cu 
greutatea documentelor de deasupra, și a scos un dosar închis 
într-o pungă de congelator. Dosarul era plin cu foi de calcul și 
hârtii cu coloane de cifre, toate purtând antetul Autorităţii 
Palestiniene și adresa biroului prezidenţial din Ramallah. 

Khamis Zeydan a fluierat ușor. 

— Bănci din Elveţia, companii înregistrate în Caraibe, a spus 
Omar Yussef, frunzărind dosarul. Asta este. 

— Doamne, Dumnezeule, a murmurat Khamis Zeydan. 

Omar Yussef a băgat dosarul înapoi în punga pentru 
congelator și l-a strâns la piept cu ambele mâini. Nu mai simţea 
palpitaţia de exaltare care îl încercase atunci când pășise pe 
stânca întinsă și când atinsese Pergamentul Abisha. Dosarul 
părea încărcat de moarte. 

Khamis Zeydan a scos telefonul mobil. 

— Îl sun pe Sami, a spus el. Vreau ca el să se ocupe de asta. 
Nu vreau să mă ia la întrebări vreun alt ofițer în legătură cu 
samariteanul mort de colo și, mai mult decât orice, nu vreau să 


243 


mai știe și altcineva că ţii trei sute de milioane de dolari în 
lăbutele tale tremurătoare. 

Omar Yussef a îngenuncheat în dreptul lui Jibril. Pielea 
mortului era palidă și uscată ca mormanele de pergamente din 
jurul chivotului. Probabil fusese ajutat de cineva să îi ducă pe 
Ishaq și Roween până în vârful muntelui, pentru a-i ucide. Era 
prea firav să-l fi doborât prin forţă pe oricare dintre ei. Dar Omar 
Yussef nu va afla niciodată cine îl ajutase pe bătrânul preot, 
acum că Jibril zăcea mort. 

Khamis Zeydan bolborosea ceva în telefon. Când a terminat, 
Omar Yussef s-a întors către el. 

— Chiar l-ai ucis pe preot ca să îl împiedici să distrugă 
documentele? Sau ca să aperi reputaţia fostei tale iubite? Cu 
Jibril mort, nimeni nu mai știe despre fiul nelegitim al Lianei, cu 
excepţia soţului ei. 

Khamis Zeydan și-a aprins un Rothmans și a azvârlit chibritul 
peste băncile din interiorul sinagogii cu o lovitură a degetului 
mare. S-a uitat fix la chivot. 

— Acesta va rămâne un alt secret al lui Alah, a spus el. 


244 


e Capitolul 31 


Noaptea se retrăgea într-o șuviță liliachie la marginea 
Garizimului. Omar Yussef o urmărea dispărând și respira aerul 
curat și rece al zorilor. A rămas cu ochii aţintiţi asupra muntelui, 
până când cerul albastru a șters și ultimul petic de întuneric și 
nici atunci nu și-a putut lua privirea dintr-acolo. Și-a încreţit 
buzele, zâmbind amar. Nu putea crede că întunericul dispăruse. 
Era sigur că, dacă ar fi coborât dealul către casban, i-ar fi văzut 
miezul tenebros pândindu-l. Soarele putea străluci asupra 
Nablusului, aflat pe fundul văii, dar dogoarea lor nicicând nu va 
izbuti să alunge umbrele. Pe aleile orașului vechi domnea 
întotdeauna o noapte rău prevestitoare. 

Sami a coborât treptele din fața sinagogii. Omar Yussef a rulat 
documentele bancare și le-a îndesat stângaci în buzunarul de la 
șold al pantalonilor. 

— Ascunzi dovezi? a zâmbit Sami. 

— Ai de gând să mă percheziționezi? 

— Eu nu am vrut să investighez cazul acesta de la bun 
început. Doar nu o să încep acum. 

Khamis Zeydan a ieșit din sinagogă cocârjat și s-a sprijinit de 
balustrada scărilor. 

— Preotul a dat peste o altă încercare de a fura Pergamentul 
Abisha, a spus Sami. Hoţii l-au ucis, dar au intrat în panică și au 
uitat de pergament. Aceasta este versiunea oficială. Ce ziceţi? 

Omar Yussef și-a mângâiat mustata. 

— Sami, dar adevărul nu este bun? Abu Adel și-a făcut datoria 
de poliţist oprind un răufăcător. Sunt sigur că putem explica 
moartea preotului într-un mod cinstit. 

Deasupra obrajilor osoși, ochii lui Sami s-au întunecat. 

— Adevărul este în buzunarul dumitale, Abu Ramiz. Adevărul 
este că fostul președinte a pus deoparte sute de milioane de 
dolari în conturi secrete, în vreme ce palestinienii trăiau în 
tabere de refugiați ordinare și studiau în școli supraaglomerate. 
De ce nu este bun adevărul? Uite, de asta. 

Omar Yussef vedea încrâncenarea din ochii tânărului său 
prieten. Khamis Zeydan a scuipat în curtea de la subsolul 


245 


sinagogii. Oare aceasta este clipa când Sami va deveni 
asemenea mentorului său, se întreba Omar Yussef, murdar și 
compromis? 

— Cu toate astea, este adevărul, a spus el. Nu renunța la el, 
Sami. Cel puţin banii aceștia nu vor mai umfla buzunarele 
liderilor corupți. Nu mă aştept să adopti o atitudine idealistă în 
privinţa palestinienilor, dar spune-mi că cel puţin ţi-am redat un 
dram de încredere. 

Sami a îndesat cu hotărâre sulul de documente care ieșea din 
buzunarul lui Omar Yussef. 

— Fii atent să nu le pierzi, a zis el, iar încrâncenarea i s-a 
șters de pe chip. Serios vorbind, Abu Ramiz, este de datoria unui 
detectiv să se asigure că află toată lumea cât de rău stau 
lucrurile? 

Omar Yussef a ridicat un deget, așa cum făcea când ţinea o 
lecție în clasă. 

— Detectivii sunt asemenea cârpei cu care lustruiești 
argintăria care și-a pierdut strălucirea. Argintăria este expusă cu 
mândrie, scânteietoare și admirată. Cârpa este aruncată într-un 
dulap, murdară și nevăzută, imprimată cu amintirea mizeriei de 
care toţi ceilalţi cred că au scăpat pentru totdeauna. 

Sami zâmbea. 

— Mi-ai promis că vei fi mai vesel până la nunta mea, Abu 
Ramiz. 

— Nu amâni petrecerea? 

Sami și-a ridicat mâna sănătoasă, apoi a bătut în ghips cu 
încheieturile degetelor. 

— Mireasa mea va merge în stânga mea în timpul procesiunii 
și, oricum, nu mai am niciun motiv să o amân. la ascultați, ce se 
aude? 

— Nimic. 

— Chiar așa. Împușcăturile s-au oprit, a spus Sami. Luptele 
din casbah s-au încheiat cam în timp ce dumneata și Abu Adel 
eraţi în sinagogă, cu preotul. Până când noi am fotografiat 
poziţia cadavrului și am căutat amprente, oamenii lui Amin 
Kanaan au pus stăpânire pe Nablus în totalitate. 

— Așadar, luptele s-au sfârșit? 

— Hamas a dat înapoi deocamdată. Sunt în dezavantaj acum, 
după uciderea lui Awwadi. El era liderul lor militar din casbah. 
Oamenii erau supăraţi și pentru felul în care șeicul l-a calomniat 


246 


pe Bătrân. Hamas a fost nevoit să se retragă. Nunta mea va 
avea loc în după-amiaza aceasta. 

— Mii de felicitări. 

Sami a urcat treptele. L-a pălmuit ușor pe Khamis Zeydan pe 
spate și a făcut semn din cap către paramedici. Aceștia au intrat 
în sinagogă cu o targă portocalie împăturită și au ieșit după 
câteva minute cărând cadavrul lui Jibril, preotul. 

Mâna dreaptă a preotului atârna pe targă, lovind treptele pe 
care le coborau. Omar Yussef i-a oprit pe paramedici. 

A ridicat brațul lui Jibril și i-a așezat mâna pe pătura care îl 
acoperea pe mort. Și-a adăstat palma peste pielea zbârcită și a 
simţit oasele firave. 

Unul dintre medicii de pe ambulanţă a prins mai bine de 
mânere, hurducând cadavrul întins pe targă și, preț de o clipă, 
Omar Yussef a crezut că preotul revenise la viaţă. Inima îi bătea 
cu repeziciune și teamă chiar și după ce paramedicii coborâseră 
ultimele trepte spre stradă. 

De la marginea trotuarului, Jamie King urmărea trecerea 
tărgii. A urcat treptele spre Omar Yussef, câte trei deodată, 
lovind cu zgomot piatra cu bocancii și, ajunsă lângă el, i-a prins 
o mână într-ale sale. Era îmbrăcată pentru a înfrunta frigul 
diminetii, într-o jachetă de lână mov și jeanși negri, dar palmele 
îi erau transpirate de emoție. 

— Sunt uluită, ustaz, a spus ea. Când s-a petrecut totul? 

— La miezul nopţii. Te-aș fi sunat imediat, dar poliția m-a 
rugat să aștept până vor fi anunţate rudele apropiate ale 
bărbatului, de aici, de sus, a spus Omar Yussef, arătând către 
satul samaritenilor de pe Garizim. 

— Pe targa care a trecut pe lângă mine era preotul? Ce i s-a 
întâmplat? 

— Nu a putut ţine un secret, a zis Omar Yussef și a privit către 
treptele de la intrarea în sinagogă. 

Khamis Zeydan privea spre grădinile sărăcăcioase ale unui 
bloc vecin. Sami a ieșit din sinagogă. Și-a aprins o ţigară și i-a 
întins-o lui Khamis Zeydan. Bărbatul a luat-o fără să ridice capul. 
Sami a rămas cu mâna pe spatele lui Khamis Zeydan. 

— Jamie, poţi să mă duci la hotel? Trebuie să mă odihnesc. 
Mai târziu merg la o nuntă, a spus Omar Yussef. 

A urcat cu greu în cabina înaltă a Chevroletului lui Jamie King. 
Femeia a închis portiera din dreptul ei, s-a întors către Omar 


247 


Yussef și a ridicat o sprânceană. Acesta a scos dosarul făcut sul 
din buzunarul de la șold și l-a desfăcut. Apoi i l-a întins. 

Americanca a deschis mai întâi punga pentru congelator. A 
răsfoit în grabă foile, trăgând de buza pistruiată cu dinţii de jos. 

— Cât este aici? a întrebat Omar Yussef. 

— Mi se pare că este aproape totul. Nu și-a ridicat ochii din 
documente. A fluturat hârtiile cu ajutorul degetului mare. Sute 
de milioane de dolari. 

— Ai timp să împiedici instaurarea boicotului? 

— O să scriu raportul către consiliul din Washington de îndată 
ce ajung la hotel. Sunt convinsă că asta îi va face să oprească 
boicotul. Tocmai la ţanc. 

Americanca a strecurat documentele în buzunarul pentru 
hartă din portiera șoferului. Și-a șters mâinile transpirate pe 
jeanși și a zâmbit, emoţionată și stingherită. Pornind motorul, s- 
a întors către Omar Yussef. 

— Aţi fi putut deveni foarte bogat, a spus ea. 

— Eu sunt palestinian, a replicat Omar Yussef. Îţi dau banii 
ăștia, Jamie, ca să îi cheltuiești în numele meu. După ani de zile 
de furturi oficiale, banii sunt, în cele din urmă, ai mei, pentru că 
au ajuns, în sfârșit, în mâinile cui trebuie. 

— Vor fi transferați Ministerului Palestinian al Finanţelor, a 
spus Jamie King. Ei au instituit proceduri corecte de contabilitate 
pentru a urmări unde se duc banii. 

— Chiar și așa, nu îi pierde din ochi, Jamie. Omar Yussef a 
scos un râs gutural. Nu toţi cetățenii Palestinei sunt la fel de 
curaţi ca mine. 


248 


e Capitolul 32 


Nadia se dichisea în fața unei oglinzi din foaier, netezindu-și 
bluzița roz din dantelă pe care i-o cumpărase bunica ei din souk. 
Maryam a luat-o de mână și a dus-o către încăperea destinată 
femeilor în timpul ceremoniei de nuntă. 

— Nu uita, vreau să îmi spui tot ce se întâmplă la petrecerea 
bărbaţilor, bunicule, a strigat Nadia. 

Omar Yussef a ridicat un braţ pentru a-i face semn cu mâna și 
a simţit cum îl împunge sulul de documente ascunse în 
buzunarul interior al sacoului. Și-a făcut loc politicos prin șirul 
monoton de femei în rochii largi de culoare maro, bleumarin sau 
bej, cu eșarfe crem care le acopereau părul strâns. A auzit o 
serie de păcănituri ascuţite și a observat-o pe Liana apropiindu- 
se în pantofi cu tocuri înalte și costum galben. 

— Salutări, ustaz, a spus ea. 

— Mii de salutări, doamna mea. 

Rimelul negru și gros încercuia ochii Lianei. Lui Omar Yussef i 
se părea că își pictase până și pupilele. Avea impresia că femeia 
din faţa lui s-ar fi risipit în inconsistenţă dacă tristeţea nu i-ar fi 
fost împodobită cu bijuterii de aur și haine luxoase de la Paris. 

— Păcat că nu îl puteţi plânge cum se cuvine pe asociatul 
soţului dumneavoastră, pe Ishaq. Dar cel puţin vă va linişti 
gândul că ucigașul lui a murit. 

Liana a părut că-și pierde răsuflarea timp de o clipă. 

— Cine a fost? a icnit ea. 

— Preotul Jibril. A fost împușcat de prietenul nostru comun, 
Abu Adel. 

Ochii femeii s-au aprins scurt, o sclipire de pasiune și mândrie 
învăluindu-i trăsăturile îngheţate. 

Omar Yussef se uita insistent la Liana. 

— Mă întreb pentru cine o fi tras Abu Adel glonțul, a spus el. 

Chipul ei s-a împietrit din nou, devenind precaut. 

— A împușcat un răufăcător prins în flagrant delict? Sau l-a 
ucis pentru a vă păzi secretul? 

— Secretul meu? 

— Sau o fi făcut-o pentru băiat? 


249 


Omar Yussef și-a amintit de ochii de un albastru spălăcit ai 
cadavrului lui Ishaq care îl priveau și de sentimentul ciudat de 
déjà-vu pe care îl avusese în acel moment. S-a gândit la durerea 
cu care bogatul soț al Lianei a povestit despre infidelitatea ei. Și- 
a amintit că, atunci când i-a spus despre uciderea lui Ishaq, ea 
dorise să rămână singură cu Khamis Zeydan. 

Liana a făcut un semn din cap către mijlocul încăperii, iar 
Omar Yussef a urmat-o. 

A rămas în picioare, cu spatele la un ghiveci în care se afla o 
plantă înaltă și a cercetat camera cu atenţie. A vorbit apoi fără 
a-și mișca buzele. 

— Ce vreţi, ustaz? 

— Ce să vreau? 

— Pentru a păstra tăcerea. 

Deși îl luase drept șantajist, Omar Yussef a oftat, fiindu-i milă 
de Liana. 

— Dragă doamnă, a spus el, soțul dumitale mi-a cumpărat 
deja tăcerea. 

Dintr-un ochi i s-a scurs o lacrimă înnegrită de rimel, dar ea a 
prins-o repede într-un șerveţel. S-a strâmbat încercând să se 
stăpânească și și-a șters dâra neagră. S-a uitat către Omar 
Yussef, rămasă în expectativă. El a clipit, dându-i de înțeles că 
urma de rimel fusese ștearsă, iar ea a băgat șerveţelul în 
geantă. 

— Cum era băiatul? a întrebat el. 

— Era frumos, curajos și impulsiv, cu o mare capacitate de a 
arăta blândeţe. Dar avea și un temperament exploziv. Ca tatăl 
său. 

Omar Yussef recunoștea trăsăturile. 

— l-aţi spus? Când v-am lăsat singuri în salon, în seara când 
v-am anunţat despre moartea lui Ishaq? 

— Așa voiam, dar nu am putut. Liana și-a acoperit ochii. 
Voiam să îmi fie alături în momentele acelea de durere, dar 
după uciderea băiatului era prea târziu să îi mai spun. 

— Nu îi voi vorbi niciodată despre asta. 

Doi muzicanți în cămăși albe și pantaloni largi, din bumbac 
alb, au intrat mândri în clădire. Primul cânta o melodie 
înduioșătoare și trepidantă la un shabbaba?/r. Cel de-al doilea 


5 Fluier din trestie. (n.tr.). 


ținea în mâini un darbouka€ circular și bătea ritmul cu buricele 
degetelor. 

Sami și Meisoun au intrat învăluiţi în lumina soarelui, în 
spatele muzicanţilor. Sami își purta sacoul negru drapat pe 
umeri, iar braţul rupt prins într-o eșarfă de-a latul cămâășii 
albastre. Pielea închisă la culoare îi strălucea de sudoare și 
zâmbea larg. Rochia albă de dantelă a lui Meisoun era strânsă 
pe trupul ei subţire. Sub văl, capul i se balansa dintr-o parte în 
alta, în ritmul muzicii. Femeile din sală strigau, iar bărbaţii care 
sosiseră împreună cu Sami băteau din palme și se legănau pe 
măsura de patru optimi a marșului de nuntă zaffanh. 

Khamis Zeydan dansa în spatele lui Sami, pocnind din degete 
deasupra capului. Probabi/ nu îl mai doare piciorul, şi-a zis Omar 
Yussef. Poliţistul-șef s-a întors zâmbind către Omar Yussef. A 
observat-o pe Liana, care și-a coborât ochii asupra ghiveciului, 
strivind una dintre frunzele plantei între degete. Khamis Zeydan 
l-a urmat pe Sami în încăperea bărbaţilor, în timp ce femeile o 
conduceau pe Meisoun în camera alăturată. S-a uitat peste 
umăr, dar Omar Yussef i-a ocolit privirea. 

— Nu îl puteam aștepta, a spus Liana. Când l-am văzut pe Abu 
Adel în spital, după ce a fost rănit, doctorii mi-au spus că va 
muri. Voiam să îi spun că sunt însărcinată, dar era sub efectul 
unor sedative atât de puternice, că nici nu m-a recunoscut și, 
oricum, era deja însurat. Atunci au pierit toate visele mele 
prostești că vom fugi în Europa sau în America. Ințelegetți 
rușinea care mă aștepta? Familia mea m-ar fi renegat. Amin mă 
curta, iar eu l-am convins că bebelușul era al lui. Am acceptat 
cererea lui în căsătorie. 

— Aţi încercat să găsiți o modalitate de a vă crește copilul 
dumneavoastră înșivă? 

— Chiar dacă ne-am fi căsătorit în cea mai mare grabă, s-ar fi 
născut prea curând. Tatăl meu era un diplomat important și mai 
trebuia să ne gândim și la cariera lui Amin... și la onoarea mea. 
În ciuda așa-zisului meu radicalism, mi-am dat seama că îmi era 
rușine să încalc tradiţiile. Nu puteam să permit să se zică despre 
mine că am avut asemenea relaţii intime cu logodnicul meu. 

— Nu aveati de ales, doamnă dragă. Omar Yussef a aruncat o 
privire către încăperea bărbaţilor. Îl mai iubiţi? 


6 Tobă de mână, în formă de pocal, specifică Orientului Mijlociu și Apropiat. (n.tr.). 
251 


Foaierul era aproape gol. Ultimii oaspeţi intrau în săli, pentru 
a sărbători alături de mire sau de mireasă. 

— Acum este altceva, a spus Liana. 

Dragostea ei pentru Khamis Zeydan era pasională pe când se 
aflau în Beirut, și-a zis Omar Yussef, dar minciunile spuse ani de 
zile au transformat amintirea ei în melancolie. 

— Îl urăsc pe Amin așa cum măgarul îl urăște pe cel care îl 
călărește, indiferent cât de bine îl hrănește și îl adapă stăpânul 
său, a spus Liana. Dar îmi este teamă să îmi părăsesc soțul. 

— De ce? 

A rupt o frunză de pe tulpina plantei din ghiveci. 

— Îmi cunoaște prea multe secrete, a spus ea. 

Și-a șters o altă dâră de rimel și a zâmbit ca să pună capăt 
lacrimilor. Omar Yussef s-a uitat în ochii ei căprui și și-a amintit 
de irisurile de culoarea cerului de pe chipul mort al fiului ei. De 
ce oare sunt colorați ochii noștri cu una dintre aceste două 
nuanțe triste? s-a întrebat el. 

Intrând în încăperea rezervată femeilor, Liana și-a îndreptat 
umerii și și-a ridicat capul. Costumul galben-pai s-a pierdut 
printre rochiile întunecate ale celorlalte femei. Omar Yussef a 
traversat holul, mergând către încăperea bărbaţilor. 

Dansul evolua în jurul lui Sami. Ramiz și Zuheir își înlănţuiseră 
braţele peste umerii lui Sami și cei trei bărbaţi pășeau într-o 
parte și apoi în cealaltă, scuturând din șolduri și legănându-și 
capetele. La marginea mulțimii stătea șeicul Bader, ursuz și 
nemișcat. În cealaltă parte a încăperii, Amin Kanaan își mișca 
capul pe ritmul muzicii, deși ar fi fost sub demnitatea lui să 
danseze laolaltă cu gloata. Colţurile gurii îi erau ridicate într-un 
rânjet pretenţios, acceptând salutările celor care treceau pe 
lângă el. 

Muzica s-a oprit, iar Sami a urcat pe o estradă. A zâmbit 
chipurilor din mulţime, susținând fiecare privire preț de o clipă. 
S-a așezat apoi într-un fotoliu confortabil, în vreme ce Khamis 
Zeydan se urca pe platformă și se întindea după microfon. 
Poliţistul-șef l-a ciocânit pentru a se asigura că funcţionează și a 
fluturat din mână ca să le atragă atenţia celorlalți. 

— Pace vouă, a spus el. Să îţi dea Alah numai bogății, Sami. 

Câţiva bărbaţi din mulţime i-au răspuns la urare. 

— Alah să ne apere, a spus cel care se afla lângă Omar 
Yussef. 


252 


— Sami Jaffari are o familie minunată, a spus Khamis Zeydan, 
iar Hassan este un tată admirabil. 

Din fruntea mulțimii, tatăl lui Sami a ridicat o mână, pentru a 
saluta uralele. 

— Dar am simţit întotdeauna că Sami este fiul meu, pentru că 
eu sunt tatăl locotenentului Sami, polițistul, a continuat Khamis 
Zeydan. 

A stârnit râsete afectuoase. Khamis Zeydan a așteptat să se 
facă liniște. 

— Uneori îmi fac griji din pricina riscurilor la care se expune 
Sami. 

Sami s-a strâmbat și a ridicat braţul rupt. 

— Dar știu că înfruntă aceste pericole pentru că vrea să 
impună legea și ordinea și să apere această comunitate. Sunt 
mândru pentru felul în care își face datoria. 

Omar Yussef se gândea la băiatul pe care îl procrease Khamis 
Zeydan în Beirut. Un fiu este legat de tatăl său așa cum sunt 
împreunate clădirile turcești din casbah cu ruinele romane din 
subsol, îşi zicea el. Chiar și atunci când nu sunt conștienți de 
existența celuilalt, în vene le curge același sânge. Deși nu își 
cunoscuse adevăratul tată, Ishaq se mișcase în aceleași cercuri 
perfide ca și tatăl său. După moartea lui Ishaq, poliţistul-șef îl 
răzbunase fără să știe pe fiul său cu glonţțul care curmase viaţa 
preotului înăuntrul sinagogii. Un război i-a despărțit pe tată și 
fiu. O crimă i-a reunit. 

— Sami, când te-ai dus la Sfinţia Sa șeicul Bader, pentru a 
începe demersurile în vederea căsătoriei, ţi-a cerut să spui o 
rugăciune, a continuat Khamis Zeydan. Uneori ne rugăm fără să 
ne gândim la ceea ce spunem, dar haideţi să ne amintim 
cuvintele acelei rugăciuni. Prin ea cereai o soţie castă care „să 
îmi dăruiască din pântecul ei un fiu curat ce va fi dulcea mea 
evocare după ce eu nu voi mai fi.” Sami, fie ca fiul tău să îţi 
aducă într-o zi aceeași bucurie pe care mi-ai adus-o mie tu, care 
îmi ești ca un fiu. 

Sami s-a ridicat în picioare, astfel încât Khamis Zeydan să îl 
poată săruta pe obraji. Poliţistul-șef a coborât de pe estradă și a 
traversat ringul de dans, primind strângeri de mână și bătăi pe 
umăr, în semn de felicitare. 

Amin Kanaan i-a dat un ghiont unuia dintre acoliţii săi, a 
arătat spre poliţistul-șef care se îndepărta, a spus câteva 


253 


cuvinte și a zâmbit atotcunoscător. Pentru cineva care tocmai a 
pierdut trei sute de milioane de dolari și pe băiatul pe care îl 
credea fiul său, este destul de vesel, și-a zis Omar Yussef. 

Șeicul Bader îl privea pe înstăritul om de afaceri cu o 
încruntătură atât de sălbatică, încât părea că face gol în jurul lui 
în încăperea supraaglomerată. Atunci și-a dat seama Omar 
Yussef că Amin Kanaan îl trăsese pe sfoară pe șeic. Kanaan l-a 
atras într-o luptă ca să preia controlul asupra orașului Nablus, şi- 
a zis el. A introdus o autopsie falsă în dosarele secrete pe care 
Ishaq urma să le predea Hamasului. Stia că șeicul va face 
cunoscute rezultatele autopsiei, cum că Bătrânul ar fi murit de 
boala aceea rușinoasă, dându-i astfel un pretext să înfrunte 
Hamasul. 

— Nu dansezi, tată? l-a bătut Zuheir cu palma pe umăr, 
zâmbind. 

— Când eram student, dansam cu doamnele la o cafenea din 
Damasc. Acum moda s-a schimbat, a spus Omar Yussef, făcând 
semn către grupul de bărbaţi de pe ringul de dans, dar eu așa 
m-am obișnuit și pur și simplu nu îmi place să dansez altfel. 

— Ar fi bine să păstrezi tăcerea, că altfel șeicul Bader va 
pronunța o fatwa împotriva ta. 

— Cu toţii avem secretele noastre. 

Zuheir și-a curmat zâmbetul. 

— Am păstrat și eu un secret. 

— Despre ce este vorba, fiule? 

— Mă însor. 

Omar Yussef a clipit. 

— Am întâlnit o femeie din Liban într-o călătorie de studii pe 
care am întreprins-o la Beirut. Sperăm să ne căsătorim. De asta 
plec din Marea Britanie și mă mut în Liban. 

— Eu credeam că ești... 

— Un extremist religios exaltat care urăște Occidentul? Ei 
bine, nu sunt exaltat și, oricât ne-am contrazice din alte motive, 
întotdeauna am fost mândru că îţi sunt fiu. 

Simţind cum i se umplu ochii de lacrimi, Omar Yussef l-a 
apucat de mână pe Zuheir. 

— O mie de felicitări, dragul meu băiat. 

L-a sărutat de cinci ori pe fiul lui, pe ambii obraji. 

— Ce s-a întâmplat cu doamna de la Banca Mondială? a 
întrebat Zuheir. Ai reușit să o ajuţi să localizeze banii? 


254 


Omar Yussef a încuviințat din cap. 

— Banca va menţine ajutorul financiar. 

Zuheir a dat din cap cu admiraţie. 

— Mulţumesc, tată. 

Omar Yussef a încercat să scoată obișnuitul său râs sacadat 
autocritic, dar i s-a oprit în gât. A mângâiat braţul fiului său și s- 
a întors spre ușă. 

A traversat foaierul sălii de nuntă și a intrat la baie, unde l-a 
găsit pe Khamis Zeydan stropindu-se cu apă pe faţă. Polițistul- 
șef l-a privit pe prietenul său cu ochi înroșiți și un zâmbet timid. 

— M-a podidit plânsul, a spus el. 

Omar Yussef a scos un teanc de hârtii din buzunarul interior al 
sacoului, le-a desfăcut și i le-a întins lui Khamis Zeydan. 

Poliţistul-șef și-a uscat fața cu un prosop de hârtie. 

— Ce este asta? 

— Nu te-ai întrebat ce s-a întâmplat cu dosarele care au 
dispărut din beciul lui Awwadi? 

Khamis Zeydan a făcut ochii mari. 

— Pentru numele lui Alah! l-a smuls hârtiile din mână. De 
unde le ai? 

— Am făcut o înţelegere cu Amin Kanaan. 

Când s-a întors la hotel, dosarul îl aștepta, așa cum îi 
promisese Kanaan. 

Khamis Zeydan și-a ridicat privirile din hârtii. 

— Încercai să afli informaţii compromiţătoare despre mine? 

— Nu mă iluzionez că ai avea mâinile curate, nici dacă ţi le-ai 
curăța toată ziua în chiuveta asta, a spus Omar Yussef, dar, 
înainte de orice, ești prietenul meu, așa că poţi sta liniștit. Nici 
măcar nu am deschis dosarul. 

Khamis Zeydan a frunzărit hârtiile, aruncând o privire scurtă 
fiecăreia. 

— Nu este cine știe ce aici, a spus el. 

— Eşti dezamăgit? Poate nu ești atât de rău pe cât vrei să 
pari. 

— Poate că nu sunt, într-adevăr. 

Omar Yussef a zâmbit. 

— Pune hârtiile alea în buzunar și du-te să te distrezi. 

Khamis Zeydan l-a sărutat pe Omar Yussef pe obraji. 

— Eşti un prieten adevărat, frate, a spus el. Și-a trecut un 
deget pe sub ochi. Astăzi este ziua lacrimilor de fericire. 


255 


Omar Yussef a pus o mână pe umărul prietenului său. 

— Lacrimi? Un tip dur, ca tine? 

— Nimeni nu are mai multe motive să plângă decât un tip dur. 

Khamis Zeydan a ieșit din baie. 

Omar Yussef a scos din celălalt buzunar un snop gros de 
hârtii. A intrat într-o cabină de toaletă și a încuiat ușa. A rupt 
restul dosarului care purta numele lui Khamis Zeydan în 
bucățele, le-a aruncat în vas și a tras apa de mai multe ori, până 
au dispărut cu totul. 

Când a ieșit de la baie, Omar Yussef a văzut-o pe nepoata sa 
la ușa încăperii destinate bărbaţilor. Nadia stătea pe vârfuri, 
căutând pe cineva printre dansatori. A strigat-o, iar fata a venit 
către el, zâmbind. Tinea în mâini două farfurioare de hârtie, 
fiecare cu câte o porție de grâu fărâmiţat, înmuiat într-un sirop 
de un portocaliu aprins. l-a dat una lui Omar Yussef, apoi i-a 
întins o furculiță de plastic. 

— M-am hotărât să nu mai aştept să mă duci în casbah ca să 
mâncăm ganafi, bunicule, a spus ea. Din fericire, Meisoun a 
comandat ganafi pentru nuntă. Mănâncă cu mine și să îţi dea 
Alah sănătate de fier în adâncul sufletului dumitale. 

Râsul Nadiei era vesel și cristalin. Omar Yussef a tăiat o 
felioară de ganafi cald cu marginea furculiţei și, închizând ochii, 
a dus-o la gură. Era dulce. 


Sfârșit 


virtual-project.eu 


256