Universul literar|BCUCLUJ_FP_P3441_1943_052_0003

VI VEDSUL LIILDAR 


ANUL LII Nr. 





PROPRIETAR: 


ABON'AMENTE: 
SOC. AN: „UNIVERSUL“ BUCUREȘTI, BREZOIANU 23 - 25 FITE PIE era 


REDACȚIA ŞI*ADMINISTRAȚIA Apare de 3 ori pe lună 











autorități şi instituţii 1000 lei 
DIRECTOR ȘI AD-TOR DELEGAT, STELIAN POPESCU rara d = ap E het ba A 2 8 ace petec : Sâmbătă 30 IAN UARIE, a) 
nscrisă sub No. 163 Trib. Ilfov particulare 12 luni 360 6 EI R E 
zii apei, le / 6 luni 190 » TELEFON 3.30.10 Ț edactor "B' IHAT Spurs SCU 


FI ————— =] Ad E) x 














$IPJita UNDE PADTASI DODOTANE | Mo nt h ertan+/ EDMOND ROSTAND 


viziunea sportivă 


Caracteristica de seamă a limbii popora- 
ne române constă din multe însușiri. In 
intrebuințarea de toate zilele, aceste însu- 
șiri se reauc însă la două: istețime și poesie. 
Intr'adevar, vorbirea cesor din Popor, spre 
deosebire de limba celor din păturile de sus, 
se impune totdeauna prin înțelepciune şi 
frumusețe. Până la urmă, limba poporană 
tămane suverană numai pe frumuseţe: vor- 
birua cu.tă, oricât de cizelată ar fi, nu a- 
junge niciodată să întreacă în frumusețe pe 
cea quniăi; aceasta, la rândul său, cu bt 


caracterul ei de ogundă a minţii, este depă- - 


şită ae exprimarea cultă, nu arăt prin înţe- 
lepciune, care rămâne şi mai departe un 
rezervoriu poporan, cât prin puterea de a 
alimenta un aomeniu și o disciplină nouă: 
Fi.osou.a. Și poporul de jos filosofează, Insă 
la el, lucrul acesta se întâmpuă intr'un chip 
cu totul particu.ar: Adevărul este suborădo- 
nat Yrumosuluu. Proverbele poporane im- 
bracă haina celei mai a.ese poesii. Cu cât 
o zicală este mai metatoriec redată, cu atât 
ea este chema.ă să exprime parcă o filoso- 
fie mai protundă. Fară sâ-și piardă din 
adâne.me, îitosona poporană suteră insă în 
ce priveşte extensiunea. Deşi des.egări.e sale 
aruncă lumină asupra mai tuturor întrebă- 
rilor puse de chinwroarea minte a omului, 
ele mu se jeagă organic îinuvre ele, ancât 
să poavă forma un tot indestructibil, aşa 
cum se intampud de obiceiu in tiiosolia cul- 
tă. De fapt, nici nu există fiiosoli puporani 
aparte  lnainte de a fi gânditori, aceştia 
Sunt poeți. Șirul nemăsurat al cesor ce 2u 
contribuit anonim la cize.area definitivă a 
Mioriţei cuprinde astiel nu numai o elită de 
poeţi, dar şi de ti.osoti. 'Țăranui român crcia- 
ză filosofie simultan cu poesia. Este o ca- 
racterisțică ce se întâlneşte desigur şi la alte 
popoare. Insă la noj lucrul acesta constituie 
o trăsătură atât de esenţială, încât, plecând 
dela ea, putem să explicăm multe din ele 
meniele ce alcătuesc originalitatea româ- 
nească. Fiind ahtiat după Frumos şi sub- 
vrdonând totu! lui, poporul român creiază 
Yalori poctice da neinirecut. Așa se face că 
limba poporană este suverană în ce priveşte 
însușirea de căpetenie a celui mai de preţ 
lucru din lume: dă forme de poesie litera- 
turii... 


Frumusețea limbii  poporane române se 
poate urmări. nu numai în creațiile ei di- 
recte, ci și în literatura unor, scriitori culți, 
unde farmecul ei devine, parcă, şi mai mare. 
Fireşte, nu e vorba de o ob.șnuită influență 
poparană, în sensul că vorbirea celor de jos 
s'ar fi strecurat în scrisul celor cu știință 
de carte, ci de efectul aproape supra-poeţic 
pe care îl au unele expresii poporane, pă- 
trunse acolo unde talentul ori geniul crea- 
torului propriu nar fi; fost parcă indeajuns 
de puternice spre a putea făuri forme: de 
limbă nepieritoare. Eminescu, mai ales, al 
cărui simţ de a descoperi frumuseți liriguis= 
ice poporane era egai numai cu acela de 
4 crea la rigoare altele noi, lasă să-i pătrun- 
dă în scris multe din expresiile de care 
vorbig: 


Vis frumos avut-am noaptea. A venit un 
[sburăior 

Și strângându-l tare 'n braţe, era mai 
[ca să-l omor... *) 


Expresia „mat ca să-l omor“ (cu adverbul 
"qi pus înaintea verbului) este de origină 
poporană. Ea echivalează cu: „cra gata să-l 
umor“. Prin nimic altceva nu se putea reda 
mai bine neastâmpărul fetei înamorate, de- 
cât prin această formă de vorbire, care, prin 
lexic şi prin sintaxă, aminteşte ceva din 
limbajul copiilor. Se știe că omul, când e 
stăpânit de sentimente puternice de veselie, 
trădează, prin vorbe și gesturi, o nu știu ce 
fel de ciudată întoarcere spontană la anii 
copilărie.  Inamorații probează cei dintâi 


existența acestei legi psihologice. Atitudinea 
şi vorba lor desvăluie de cele mai multe ori 


de VLADIMIR DOGARU 


pe copilul pur de odinioară. Fata de împărat 
din poemul lui Eminescu, fiind îndrăgostită 
şi vorbindu-și sieşi despre iubitul inimii sale, 
era firesc ca autorul s'o pună să se des- 
tăinuie în limbajul cuvenit. Deşi de neam 
împărătesc, vorbele şi expresiile sale sunt 
însă dintre cele mai ţărăneşti: -„sigurică 'n 
cămăruţă”, „straniu”; „boiul mi-l înmlădiu”; 
„nimărui',.. Dealtfel, întreg lexicul spove- 
daniei este rustic-copilăresc: 
Şi deaceed, când mă caut în păretele 
de-oglinzi, 
Singurică 'n cămăruță braţe albe eu întinz 


Şi mă 'mbrac în părul galben, ca în straiu 
- ușor țesut, 

Și zărind rotundu-mi umăr mai că-mi vine 
să-l sărut. 

Şi atunci de sfiiciune mi-iese sângele 'n 

obraz — 

Cum nu vine sburătorul, ca la pieptul lui să 
caz ? 

Dacă boiul mi-l înmlădiu, dacă ochii mei 
îmi plac, 


E temeiul că acestea fericit pe el îl fac. 
Și mi-s dragă mie însămi, pentrucă-i sunt 
dragă lui — 
Gură tu! învață minte, nu mă spune 
nimărui, 
când vine noaptea lângă 
patul meu tiptil 
Doritor ca o femee și viclean ca un Copil. 
Tot așa de rustic şi de copilăros vorbește 
Cătălina şi când se află în fața Sburătoru- 


Nichi chiar lui, 





Prblema ce se pune aşa dar 
este de a vedea în ce măsură 
omul montherlantian poate fi 
încadrat în conjunctura so- 
cială a timpului său şi conse- 
cințele care decurg pentru 
sectorul politic al viziunii au- 
torului lui „Le  Solstice de 
Juin“, 

Am lăsat să se întrevudă pă- 
rerea noastră că „tipu”" uman 
schițat mai sus este apolitic. 
Dar în acelaş timp am subli- 
niaț că gândirea lui Monther- 
lant se desfăşoară sub zodia 
intâmplărilor politice ale Fran- 
ței contemiporane. Deci, ea nu 
poale sări peste ceeace dă ex- 
presie politiculu; din viața u- 
nej naţiuni, Statul, 

Și auwci paralela mi se pare 
semnificativă pentru înţele- 
gerea poziţiei esseistului fran- 
cez. Pentrucă în timp ce omul 
sau se dejineșie ca o existen- 
ță compleț deslegată de con- 
tingenţele  contemporanului, 
Siuu. său (ca petru a resta- 


lui : 


„O rămâi, rămâi la mine, tu cu vers duios 


bili un echilibru) are orizontu- 
rile toate limitate la aceste 


de foc. contingențe. Faptul este cu 
Shirător cu plete negre, umbră fără de atât mai interesant, cu cât apa- 
noroc, re într'o epocă în care con- 


Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit 


Nui găsi un suflet tânăr ce de tine-i 


îndrăgit. 


(Urmare în pagina 6-a) 





cepția de Stat îmbracă din ce 
în ce mai multe atribute isto- 


mice, spirituale,  transpunân- 
du-l pe planul permanenţelor 
Te naţionale. 


Ori Statul, la Montherlant, 





Fermecălorul siendhal 


Stendhal a tost, fără îndoială, o victimă 
a curiozității publice. Și el ca și mulţi 
alţii, în intimitatea cărora s'au căutat, pe 
lângă miracolul creației, mărunţişurile 
Vieţu de toate zilei, care alăta iucintă 
omenirea, la orice altitudine, Personalita- 
tea jovială a lui Henri Beyle este, ce-i 
dreptul, nespus de cuceritoare. Prin acea- 
stă personalitate şi prin 'opera sa foarta 
vie astăzi, într'o epocă de crâncene erois- 
me, — apocă în care sar fi complicut — 
Stendhal rămâne cu siguranţă printre pu- 
ţinii scriitori studiați cu sinceritate, iu- 
biţi cu entuziasm şi admiraţi fără rezerve. 
Aşa sa explică şi neobositele activităţi ale 
asociaţiilor de beylişti şi stendhalieni care 
n'au terminat încă de publicat opera com- 
pletă, inclusiv colecţiile de scrisori aflate 
im posesia urmașilor, adaugâna cu râvnă, 
sau oferind numai culegeri, in anume pa- 
gini alese. Se știa că pentru studiul şi 
cunoașterea operei şi a vieţii marelui ro- 
mancier s'au constituit societăți cu mem- 
bri aderenţi, preşedinte şi probabil sta- 
tute, Existenţa acestor asociaţii esta in- 
diciuil pasiunilor literare celor mai puter- 
nice și a tradițiilor literare ale wiui aeam. 
Pe de altă parie, ea mai semnuică pute- 
rea de viaţă a meșterului care însuflețește 
la o sută de ani dela moarte, pe membrii 
grupăriior mai sus pomenite ,insuflându-le 
entusiasme nertlaxate, 

E cuceritoare existenţa lui Stendhal prin 
sinceritatea ei. 
puternic egoistă, doritoare ae eroisme no- 
bile, animată de viguroase sentimente, ne- 
prefăcute, la acest mare scriitor, ce da. 
vide cu vremea un malițios ironist şi un 





E o bărbăţie limpede, 


de MIHAIL CHIRNOAGĂ 


elegant blazat, îngăduitor cu toata adver- 
Sitățile soartei, deși cu un puternic au- 
cleu de luminoasă şi nesupusă incredere 
în destinul carierei lui de creator, Mărtu- 
Tie LeENCcn.puii a tunpede gdisure since- 
ritatea curată a vieţii iui ne Sau „Iur- 
nal”-ul ca şi „Corespondenţa” sa. Și chiar 


opora, ui care, câ nur'o 0g..ndă treuue să . 


recunoaștem tablourile animate ale  o0b- 
sesiilor sale de toată ziua: iubiri pasio- 


„ nâte, dor de aventură, 'mobleţe sufievească 


şi mai ales caractere neimbilânzite şi for- 
ță sentimentală, A fost şi-un orgolios in- 
teligent și plin de spirit. Deaceia când ne 
gândim la Stendhal, pe care-l putem ține 
azi de pretutumieni, date fiind  numă- 
rul mare de opere ca Sau scris despre el, 
avem totdeauna imaginea unui animal de 
pădure „puternic și superb în solitudinea 
lui sinceră, care fuge de toate lanțurile 
capeanelor aflațe pretutindeni în calea 
lui, spre a-şi trăi cu orgoliu şi disprețuind 
vecinătiițile semenilor,  propria-și  exi- 
stență, necomplicată de juguri. A iubit 
nenumărate femei, căutând în sentimen- 
tul acesta forță, nobleţe şi curăţenie. S'a 
comportat în iubirile sale ca un adevărat 
egoist ce-a iuat plăcerea unde a găsit-o, 
după ce a dorit-o cu o neimblânzită tul- 
burare, A iubit şi adevărat, ani lungi, pe 
acea milanerză Pietragrua, sau pe Mâlanie 
Guilbert (mai puțin!) sau pe acea doamnă 
Dembowski, înaragită, tără rezultate ra- 
pide, din care cauzş. pasiunea lui Stendhal 
i formele convulsive cele mai ridicule, ca 
în adolescemța nesigură, temătoare şi ca- 
raghioasă, A dorit şi mariajul, deși la 
vârstă inaintată, dar până la urmă a reu- 
şit să rămână vieux garcon. Sa îndră- 
gostit cu o pasiune neiertătoare de Italia 
acelui început de secol, Italia lui Manzoni, 
a carbonariior, a lui Silvio Pellico, a ela- 
murilor generoase şi nobile, a acţiunilor 
furtunoase sancţionate în sângele răsbu- 
nării şi-a femeilor frumoase cu focul dra- 
goatei în privirile cutezătoare. Franța era 
țara pretăcătoriei, a saoanelor cu voalul 
exagerat al politații, al bunei creşteri, ai 
râsului reţinut şi-al 'mișcărilor măsurate. 
Italia era toată numai culori tari, vii, vio- 
lente. Pe cerul Italiei ardea un soare de 
foc adevărat, ce topea şi consuma, Oame- 
nii Naliei crau viguroși, cu râsul puter- 
nic, cu pasiuni nedomolite, animați în cel 
mai înalt grad ge ideia nobleţei și a oaoa- 
rei, Şi-a iubit, astfel, Italia nu ca pe 0 
a doua patrie ci ca pe prima,  întrucâţ 
toate aspiraţiile acestui cuceritor soiitar 
egoist își găseau corespondențe majore 
în țara Renaşterii lui Savonarola, a lui 
Benvenuto Cellini (a cărui. autobiografie 
o cunoaşie şi-o citează) şi-a întunerosului 
Cezare Borgia. La 16 ani intră prima oară 
în Italia, cu armatele lui Napoleon. Va 
mai reveni. Dar se fixează pentru cea dea- 
doua parte a vieţii,când devine consul al 
Franței, întâi la Trieste şi-apoi la Civita- 
Vecehia, în vecinătatea Romei. Cel ce vi- 
sase o lume eroică, însuflețită de mândre 


E Danei 


„Omar în pag. 8-a) 








II de COSTIN 1. MURGESCU 


nu crește în entuziasm şi soli- 
daritae, nu învălue numai în 
formule juridice aspiraţiile şi 
ritmul de viață al comunităţii, 
ci mai mul în necesitatea re- 
primării şi pedepsirii — care 
nu poţ reprezenta însă decât 
un aspect cu totul secundar 
al funcțiunilor sale, 

„Une passion  peut trauver 
une passion plus forte, qui 
V'Eorase, et qui est la peur“, 
(p bi), iată o frază care poate 
sintetiza concepția statală a 
autorului. Și căruia i se poate 
reproşa fără risc că Statul nu 
este deloc arbitrul care flueră 
şi oprește jocul, pentruca în 
virtutea drepturilor sale să 
pedepsească pe cel ce a greșit. 
Pentru a păstra paralelismul 
cel puţin de expresie sportivă, 
am fi tentaţi să-l asemuim 
mai de grabă ,„managerului“ 
care-l pregăteşte pentru reali- 
zarea performanțelor sale. Și 
care fără îndoială are mult 
mai multă putere de a-şi im- 
pune voința decât arbitrul 
care apare şi dispare odată cu 
jocul. Statului nu i se poate 
da o singură metodă de lucru: 
frica, pentru bunul motiv că 
nu este ewterior comunităţii. 
EL este numa; sinteza aspira- 
țiilor echipei. 


Astfel conceput, cred că el 
poate satisface mai ușor şi 
acea obligație pe care Mont- 
herlant i-o atribue: de a ve- 
ghea la destinul /viitor al „ca- 
lităţii“ umame, Este vorba. de 
0. obligație prea gravă, pentru- 
ca cineva s'o poată umplini 
numai Cu argumentul  con- 
sirângerilor al căror ecou su- 
fletesc este frica, Punând prea 
des şi prea insistent accentul 
pe această posibilitate, autorul 
lasă să se întrevadă posibilita- 
tea unui permanent dezacord 
între Stat și Comunitate, ceea- 
ce mi se pare foarte departe 
de ceeace vrea să realizeze 
noul Stat european. 

Dar, fără îndoială, nu vrem 
să pretindem. „acestei concepții 
de a se supune modei, dove- 
dind prim. aceasta lipsă de sin- 
ceritate şi „de originalitate. 
Așa cum bună oară de dragul 


acestor din urmă calităţi mu 
vom fi gata să îmbrăţișem 


teoria. Ceeace ne interesează 
este închegarea ei doctrinară, 
nu judecăţile „de  mwaloare ice 
“ar putea emite în jurul «i. 
Deasemeni nu uităm că sar 
putea ca necesitatea acestei 
concepții să-şi aibe originea în 
condiţiile de moment ale so- 
cietății franceze, deși cu bună 
dreptate Sar putea obiecta că 
o viziune nouă a lumii trebue 
să se desprindă de determi- 
nantele unui accident, tocmai 


pentru a nu iperpetua  acci- 
dentele. ; ulei: 
Deaceea, insistând asupra 


unui capitol care ni se pare 
învechit şi care strică 'omoge- 
nitatea de culoare a. viziunii, 
n'o facem decât pentru a pune 
în relief toate particularitățile 
acestej gândiri. Cu atât mai 
mult, cu cât el me pare a fi 
în desatord şi cu atitudinea 
spirituală a autorului şi chiar 
cu concepţia referitoare la a- 
numite compartimente ni seic- 
torului politic. 

Alegem, spre IES 
pasagiile în care autorul se 
referă la presă, care într'o lu- 
me nouă hși are soarta com- 
plet legată de concepţia poli- 
tică şi juridică a Statului. Vor- 
bind de ea, Montheriant regă- 
seşte tonul just, omenesc, care 
este bolta de susținere a în- 
tregului edificiu. Rejferindu-se 
la liberatea presei, autorul a- 
firmă în adevăr: „Il y aura 
toujours assez de liberte de 
parole... pour ceux qu: par- 
lent au peuple comme ils par- 
leraient ă un tre aime, avec 
les memes scrupules et la 
mâme crainte de faire du 
mal“ (p. 56). Nu am reprodus 
textul pentru a evidenția o 
justificare a cenzurii, ci pen- 
tru sa sublinia chipul în care 
presa, ca putere statală, are 
a sta în legătură cu poporul 





(Urmare în pag. 2-9) 


— La 25 de ani dela moartea poetului — 
de CONST, A, 1, GHICA 


Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când a murit Edmond 
Rostand, strălucitul poet şi dramaturg pe care Franţa l-a dăruit 
lumii, 

Este curios că acest poet fastuos, acest „miliardar de rime” 
cum îi spune pe drept cuvânt Dimitrie Anghel, şi-a făcut debu- 
tul în literatură — la vârsta de 19 ani — cu o lucrare în proză, şi 
anume cu un studiu de critică literară, intitulat „Doi romancieri 
din Provanţa: Honorâ d'Urfe şi Emile Zola”. Abia în 1890, adică 
peste 3 ani, Rostand publică primul său volum de versuri „Les 
Musardises”, care dacă n'a trezit în presă prea multă curiozitate 
a fost totuși, — datorită mnui articol al lui Augustin Filon, apărut 
în „La Revue Bleue”, — punctul de plecare al operei dramatice a 
lui Rostand. 

Intr'una din acele spirituale causerii ţinute la Universitatea 
Analelor, Edmond Rostand ne-a spus cum citind întro dimineaţă 


* însorită paginile din „La Revue Bleue” a fosi ispitit si dea as- 


cultare lui Augustin Filon care a afirmat că autorul volumului 
„Les Musardises” are mult talent scenic, Şi atunci s'a născut „Le 
gant rcuge”, o comedie scrisă în patru seri, dar niciodată jucată. 
„La Reve”, „Alceste” iar mai târziu „Les deux Pierrots”, um act în 
versuri; acesta deși fusese scris pentru Comedia Franceză din în. 
demnul lui Maurice de Feraudy, n'a fost nici el revrezentat. Mo- 
tivul ? Actul lui Rostand fusese înmânat lui Claretie directorul 
„Teatrului Francez”, în clipa morţii lui Banville, iar areopazul 
casei lui Molicre a socotit ca o ironie macabră să se reprezinte o 
piesă al cărei titlu amintea pe acela întrebuințat în atâtea rânduri 
de autorul lui „Griugoire”, care murise tocmai atunci. 

Peste câteva luni, Rostanăd prezenţă comedia „Les Romanes- 
ques” care, mai norocoasă, fu jucată ia 21 Mai 1894 cu un succes 
prevestitor al celorlalte triumfuri ce avezu să-i urmeze și mai 
târziu, după invocația către stele a lui Percinet din „Les Roma- 
nesques”, iată Photina în faţa puţului lui Iacob („La Samaritaine”). 





EDMOND ROSTAND A 


Succesul este mare, mai mare chiar de cât acela al minuna- 
tului poem „La princesse loiniaine”, atât de bine redat în romă- 
neşte de Mihail Codreanu şi despre care Rosemonda Gtrard, so- 
ţia poetului, spune că e „diadema 'de crin” a lui Rostand, 

Dar marele triumf al poetului e „Cyrano de Bergerac”, comedie , 
eroică al cărei succes de entuziasm, în seara de 28 Decembrie 
1897 a fost atât de prodigios, încât spre a găsi ceva asemănător, 
ne spune Francisque Sarcey — temutul și severul cronicar teatral 
francez de pe atunci — trebue să ne ducem cu gândul la prima 
reprezentaţie, a lui „Hernani”, 

Desigur şi „Cyrano” este o operă de adevărată poezie şi de re- 
marecabilă şi nobilă inspiraţie ca de altfe) toată opera acestui poet, 
însă nicăeri ca aici, Rostand n'a păsit accente mai calde ca să 
celebreze, adevărata frumusețe, adevărata lumină şi să înfiereze 
snobismul, laşitatea, prostia, prejudecățile şi gloriile false. 

Este interesant, socotim, să arătăm cum s'a Născut ideea acestei 
piese. Ştim că incă din liceu, Rostana fusese ispitit să facă din 
personagiul lui Cyrano o piesă, dar dela idee la fapt mai e un 
drum, 

Edmond Rostand se afla într'o vară ia Laichon, unde făcu cu- 
noștinţă cu un tânăr, care i se plângea că e nefericit din cauza 
unei iubiri neîmpărtăşite. 

— Vai, exclamă tânărul, ori cât i-aşi spune şi i-aş pleda iubirea 
mea, ea nici nu vrea să mă asculte. , 

= Dar ce îi spui ? întrebă Rostand, care întâmplător cunoștea 
pe această fată. 

— Li spun că o iubesc, : i E 

— Şi pe urmă? , i 
Reincep. i j 
Atâta tot? 

Da, 

— Când te va iubi va îi deajuns, conchise poetul. „Dar acum 
îi trebuie altceva. O cunosc, E prețioasă şi oarecum pedantă. Ii 
trebue fraze mari, paradoxale, Inainte ca, simplificată de drago- 
ste, să n'aibă nevoe decât de un —, cuvânt, acum îi e averi 
foarte multe cuvinte“. 

Din ziua aceea, Rostand începu să predea tânărului un adevă- 
rat curs de, fraze și de citate care de care mai frumoase şi trium- 
ful fu desăvârșit. Când, peste câtva timp, Edmond Rostand în- 
tâlni pe tânăra fată, aceasta îi spuse entuziasmată : 

— Ei bine, ştii că Amedce — aşa se, numea tânărul — pe care. 
il socotisem banal, e o comoară de băiat, e un savant, e un cu- 
getător, e un poet, 

Evident, Amedâe nu era decât creația lui Edmond Rostand, 

* 

Cu privire la „Cyrano”, Rosemonde Gârard ne relatează în pioasă 
şi fermecătoarea ei carte de amintiri întitulată simplu „Edmond 
Rostand“, o anecdotă, care dovedeşte atenția respectuoasă cu care 
publicul asculta această piesă ce se POPA de prestigioasa 2 au 
pretare a lui Coguelin. 


— 


— 


— 





(Urmare în pag. 5-8) 





TEATRUL NAȚIONAL: „HO- 
RAȚIU”, tragedie în cine; acte 
de PIERRE CORNEILLE, în ro- 
mânește de d. VLADIMIR 
STREINU. 


TEATRUL MUNICIPAL: „BA- 
NI: UNCHIULUI”, comedie în 
trei acte de d. ION MANZATU, 
după MAX MULLER, 


TEATRUL MIC: „DOMNIȘOA- 
RA CU GEAMANTANUL”, co- 
medie cu muz.că în trei acte, de 
FRANZ PAUL, traducere de d. 
CONST. ORENDI, 


Teâtrul Naţional ne-a dat un 
sâmurab.l spectacol cu „Horaţiu”. 

Nu șt.u cine ar trebui mai mult 
felicitai: a. Liviu Rebreanu, di- 
rectorul general ai teairelor, d. 
Văii 7 Suremnu, d. Şabighian 
sau cei cari au jucat? 

D. Liviu Rebreanu pentrucă a 
avut curajul pe vremurile ace- 
stea când cabotimii mari şi mici 
Ai teatrului românesc se garga- 
riseso ou tot teiul de farse sw- 
pide, de un comic dub.os, să în- 
frunte publicul cu o piesă clasică 
sub toate aspectele, clasică şi în 
înţeles de vârstă, care este vene- 
Dom, — € voDa ue tre se- 
ocoie ? 

D. Vladimir Streinu pentrucă 
a reușit să dea o admirabilă tra- 
ducere în versuri a acestei tra- 
gedii. păstrând toată ,oblețea 
versurilor lui Corneille ? 

D. Şah'ghian care a ştiut să 
pună in valoare aproape toate 
posibilităţile dramatice pe care 
opera „Horaţiu“ le conțune? 

Sau interpreţii cari, traasfigu- 
raţi și înălțaţi de însăşi frumu- 
sețile acestei lucrări, sau ridicat 
eu toţii peste ceea ce în mod o- 
bșnuit reuşesc să ne preznte? 

Dar cum să nu se întâmple 
acest miracoi şi spectacolui să 
nu tie altui, când, in locul insi- 
pide'or replici şi a unui text plat, 
cum sunt nevoți în general ac- 
torii să memorizeze, au minunâta 
ocazie de a da viaţă unor versuri 
splendide care le produce în pri- 
mul rând lor înșile încântare şi 
muuţum rea  suiietească. fiindcă 
nu se poate, dacă eşti adevărat 
actor, să nu simţi atingerea de 
geniu şi suflul larg al unei mari 
opere dramatice cum este Hora- 
țiu, una dintre cele mâi nobile 
pe care gând.rea şi poezia tea- 
trală le-a putut da. 

In scurt, a fost un spectacol de 
înaltă artă, 

Nu ştiu câte săli pline va pu- 
țea face „Horaţiu”, dar această 
întrebare nu se pune, nu inte- 
Texa:să şi in speciali, nu trebue 
să intereseze d recţia 'Tealrului 
Naţ onal căre a nu are dece să-i 
pese dacă joacă sau nu cu casa 
închisă. 

Asta poate fi o preocupare 
peniru unele teatre part.culăre 
care pun totdeauna înainte scuză 
„3rmon zării” interese.or artisti- 
ce cu cele comerciale — în rea- 
litate nu-i vorba de. nici o armo- 
aizare, ci de o preocupare pur și 
simplu unilaterală, — dar nu 
pentru Teatrul Naţional, tot așa 
după cum nu interesează dacă 
cu.ace tarat de lăuiari, ameste- 
cându-și viorile cu sfârâitul mil- 
titeilor, este sau nu da zece ori 
mai gustat de public decât con- 
certele dela Ateneu ale Filarmo- 
aicei, 

Se poate foarte bine ca „Hora- 
țiu“ să nu aibă succes de cassă 

să nu vină mulţi să-l vadă, 

, în schimb, ce încântare su- 
fletească' de cu totul altă natură 
decât cele cu care am fost obiș- 
nu'ţi în ultimul timp işi oieră 
cei cari totuși se vor decide s'o 
facă ! 

Cine va putea uita fiorul de 
înaltă emoție estetică străhitând 
de atâtea ori întreaga sală? 

Căci trebue să recunoaştem că 
interpretarea a fost atât de bună 
încât acest miracol —— cu care de 
mult timo nu sa mai întânt 
Datrui Naţional — a fost reali- 


C'ne va uita acele accente vi- 
brante pe cari le-a avut d. Toma 
Dimitriu în rolul bătrînului Ho- 
rațtu? 

Cine l-a auzit și-a dat seama 
Că are de-aface cu un mare ac- 
tor — dar mare în toată accep- 
ţia cuvântulu! — care, ca puțini 
alţii. poate pune stăpânire pe su- 
Metul unei săli, s'o domine, s'o 
ridice, dacă este nevoie! 

Deşigur că nu o va putea face 
să vibreze atunci când se va pre- 


zenta cu un text convenţional sau 
cu platitudini grandilocvente, 

D-ra Anca +hizhean, în :0'ul 
Camile:, a avut o minunată crea- 
ție de o deosebită dstincţie, cu 
frumoase şi calde accente, o linie 
de adevărată artă; d-ra Tanţi 
Sov ani, o Sabină plină ae tem- 
permanent, relieiî:d  dramatis- 
mul situaţiilor trăite; d-na Mar- 
cella. Demetriad în rolul Iuliei 
bine, la inăiţimea rolului; d. M. 
Gingulescu un rege plin de no- 
bleţe. A. Alexandrescu, de obi- 
ceiu neobservat — şi pe nedrept 
— ca atâţia alţii din cadrele 
Teatrului Naţional, a jucat fru- 
mos, plin de elan nobil, rolul 
lui Curiaţiu, de unde se vede că 
pot să fie actori de talent cari 
nu Sunt cunoscuţi, fie din cauză 
că n'au norocul să dea peste un 
rezisor bun, fie din cauză că sunt 
puși să joace în rolur: fără sem- 
nificaţie; d. G, Demetru, care a 
ştiut să redea hotărîrea şi pa- 
triotismul înalț al celu'lalt Ho- 
raţiu; bine şi d. Pereanu, bine 
şi d. Pătraşou, bine și d. Buliga. 

Toţi, toți aceșta trebuie să 
mulțumească în primul rând ma- 
relui Come'lle pentru că toţi, 
dacă sau depășit — despre unii 
se poate spune că s'au relevat— 
o datorează în cea mai mare 
măsură textului care le-a prile- 
juit, prim frumuseţea pagin'lor 
scrise, poate una dintre cele mai 
mari biru'imțe în faţa rampei!. 

Pentrucă,  'vedeţi, Corneille 
este „casă mare“ şi știe să-şi 
răsplătească și munca şi meri- 
teta. 

Acesta este privilegiul marilor 
opere: nu ești niciodată înşelat! 

Dacă la toate laudele de mai 
sus voiu adăoza totuşi, în ce 
priveşte regia, câteva cuvinte, o 
voiu face atrăgând atenţia că 
nu vreau totuşi să afirm nimic 
din cele spuse, fl'mdcă ele nu 
vor tinde să micşoreze cu nimic 
valoarea spectacolului. 

Mai mult, nic: na vreau să le 
dau caracterul unor critici pro- 
priu z'se, ci mai mult de rezerve 
personale. 

In ce mă priveşte, cred că dacă 
ar fi un reproş care ar trebui să 
se facă regie, acela ar fi prea 
marea somptuozilate a specta- 
colului, prea mult roșu, dosagii 
de lumină prea savante. 

Toate acestea mergeau în sce- 
ne or.entale, puteau servi de ca- 
dru unor evenimente din epoca 
Kziptului Ptoiomeiier, sau char 
dia vremea Romei imperiale. 

Dar pe vremea regilor? Adică 
aproape de inceputurle Rome.? 
Yuţin după întemeierea e.! cand 
Rviaa se războ:a cu A.Da, amai- 
două niște simple cetăţi? 

Insăşi caracterele, precise bine 
dei ne,  ero.ce, culu şi eveai- 
MEnidie Mari căre st peLrec, cer 
oărecare sobr.eiaie m ansanbiu 
şi ca atare, cadrui de suinpiuo- 
zitaie — cum an Spus — iprva= 
pe orientală, cred că, într'o oare- 


Care illa, ESse Cauui UuiSOonant. . 


Apivape te cupieşește decurul: 
Te urmareşie ! 

Deasemenea oarecare nepoiri- 
vir. vesumu„uitare; in vremea rega- 
inâţu nu numa aecorui, dar şi 
imviacaminiea era maâi sobră, Li- 
Ai Măl SUypit; DU pui în aunise 
pentru regele Tuliu sau pentru 
Moraţiu piaiozele infiorate din 
Vitiuctă Lui AUgUSL! 

Cât priveşte ideea unei colum- 
ne cu Dasuvibiieauui, Baii, reLtu- 
nosc, toarie trumoasă ş; decora- 
tiva, am niind, ueszur, Vei Drd. 
Coiumna lui raian, ridicată toc- 
mau bine cu mai mult ue Jumâtate 
Ug mileiiu ină, tarziu Şi intro 
p-aţă pubi.că, în korum — este 
imuve:nic ca ea să poată fi con- 
siderată element de decoraţiune 
interivară în casa austeră a bă- 
trinului Horaţiu, 

Câteva cuvinte şi despre stilul 
general al interpretării: 


Cum am spus deja mai sus şi 


d-ra Sahighian şi d-ra Soviani, au 


fost la înălțimea rolulu. pe care 
l-au avut; au jucat — în special 
d-ra Șahighian şi, în unele mo- 
mente şi d-ra Soviani, într'un 
gen care sar putea numi stili- 
zat, de-o influență  regisorală 
altfel destul de cunoscută, care-şi 
are desigur meritele ei. 

Cred insă că ar fi preferabil 
ca regia să imprime în interpre- 
tare un singur „stil“—o caracte- 
ristică unitară—iar nu două ma- 
niere diterite; deoparte cel tra- 
dițional al d-lor Toma Dimitriu, 
Alexandrescu, Gingulescu şi De- 
metru, iar de altă parte al d-rei 
Şahighian, în primul rând, care, 





O frescă slovacă 


Sub inscripția: „Salutis fons 
benedicta ave“, pictorul slovac 
Alfons Mucha (născut în 1860 
la Ivancica) a înzestrat pala- 


tel „Thermia“ din Piestony cu 


slovac bine cunoscut atât în 


Eurona cât şi în America, oră- 
şelului, care a redat sănătatea 
jiice, sale, a cărei boală pă- 
ruse incurabilă. 





o foarte delicată şi expresivă 
“frescă: 

Lucrarea este recunoscută 
drept o valoare a picturei 
slovace şi aduce recunoştinţa 
simbolică a acestui maestru 


Fresca prezintă și un deose- 


* bit interes documentar prin 


elementele  portulu; naţional 
slovac pe care le caracteri- 
zează atât de frumos. 








la un moment dat ia poza aproa- 
pe coreozratică a dansatoare.or 
de pe vechile amfore greceşti. 

Incă odată, vreau să nu fiu 
greşit înțeles, aceasta nu-i o cri- 
tică  rropriu zisă, fiindcă şi 
prin această manieră de a juca 
nu a fost trădată acea artă su- 
perioară pe care acest spectacol 
în întregimea lui a reușit so a- 
tingă. 

In ce priveşte decorurile d-lui 
Traian Cornescu, ele sunt foarte 
frumoase, foarte artistice, — dar 
cum am spus deja — poate chiar 
prea frumoase și prea artistice. 

* 

La Teatrul Municipal o come- 
die fără mici un fel de semnifi- 
caț'e, care, dacă nu reprezintă 
nimic pe plan artistic, nici mă- 
car nu se poate spune că a avut 
morocul unei prea bune inter- 
pretări. 

Sunt şi câteva situaţii de 
farsă, oarecum reușite, dar sunt 
şi destul de multe glume — 
„bamcuri“, cum sar zice acum— 
de foarte proastă calitate. 

E regretabil că trebue să spun 
toate acestea, mai cu seamă că 
se simte că d. Horia Oprescu, 
directorul Teatrului Municipal, 
are cele mai bune intenţiuni şi 
face toate eforturile ca să dea 
lucru buna. 


Trebue să se recunoască, însă, 
că mici de data aceasta nu a fost 
bine inspirat. 

Și apoi, pentru un teatru ofi- 
cial, dacă nu e numaidecât cazul 
să fim prea ortodocși şi să-i ce- 
rem să facă operă de educare a 
gustului artistic al publicului — 
deși are această datorie — i se 
poate cere ca măcar să nu se 
scoboare până la nivelul scăzu: 
pe care uneori acest public îl 
cere şi, cu atât mai puţin, 
de-a se scobori chiar şi sub a- 
cest nivel, căutând, par'că, să 
intre într'un fel de supralicitare 
cu unele întreprinderi care coi- 
fundă arta teatrală cu cabolti- 
najul şi realizarea artistică cu 
sucesul de cassă. 

In ce privește distribuţia, tre- 
bue să recunoaştem meritele 
d-lui Lică Rădulescu, care a a- 
vut un humor agreabil plin de 
firesc; deasemenea bine d. Geor. 
ge Sion şi Coti Hociung. 

D-na Renâe Anny a fost tot 
timpul amuzantă, șarjână rolul, 
însă cu gust şi înţelegere. 

Destul de vioaie şi plină de 
desiavoltură d-ra Mary Teodo- 
rescu. 

Interesantă, ca joc, degajată, 
d-ra Maria Grecescu, 

In ce priveşte pe d. Nicky 
Atanasiu, aceeaşi  detecte de 
totdeauna: o n'mică de periferie, 
râs forțat, din toate punctele de 
vedere supărător şi chiar obosi- 
tor, piruete, vorbire tare fără 
rost şi când trebuie şi când nu 
trebuie, nici-un fel de montare 

Ne pâre rău că trebuie să o spu- 
nem, dar în roluri de acestea 
nu merge; poate în altele mai 


„mdUiomoul€” ueși, încă mă iîn- 
treb: „în care 2“... 
x 


Teatrul Mic şi-a inaugurat 
spectacolele de ora 6 cu „Dom- 
nișoara cu geamantanul”, 

Este o comedioară destul de 
drăguță și, cu toate că e scrisă 
de un german, are frumoase ca- 
lităţi de comedie  bulevardieră 
pariziană. 

E parcă făcută anume pentru 
d-ra Mya Steriade care îndepli- 
neşte toate calităţile pentru un 
astfel de teatru: joacă inteli- 
gent, are o minunată mobilitate 
a iizuse: are aniren scen €. ceva 
„SDumos”, ceva „agreabil”. 


MIA S:ERIADE 


Cu asemenea calităţi se înțe- 
lege că prezentarea d-sale a 
'rebuit din toate punctele de 
vedere să placă și, în realitate, 
spectacolul îi datorează tot suc- 
cesul. 

D. N. Săvulescu dela Teatrul 
Naţional a adus o notă de co- 
Ma savuros, plin, foarte mecesar 
roiului pe care l-a interpretat, 
secondat admirabil de d-na Vir- 
ginia Teodoru. 

Cu un humor reţinut și de o 
duioşie agreabil schiţată, d. Cos- 
tache Antoniu în roiul lui Gra- 
lec, 

D. Nicky Atanasiu — aceleași 
defecte deja relevate mai sus. 

In restul distribuţiei d-ra Vio- 
rea Georgescu, întrun rol epi- 
sodic în care, dacă a vădit oare- 
care stângăcie. a fost totuși agre- 
abilă, d-ra Tamara Vasilache şi 
d. Petru Asan cari au contribuit 
deasemenea la buna reușită a 
acestei comedii „cu muzică“, 

In orice caz un spectacol plă- 
cut, uşor, amuzant; un foarte 
bun „spectacol“ de ora 6“! 


ALNXANDRU DRĂGHICI 





UNIVERSUL LITERAR 


Măşti şi reflectoare 





PANIOMIMA 


lui Harald 


Unghiul sub care noi privim 
producția  choregrafică a lui 
Kreutzberg — deci recitalul de 
acum 0 săptămână nu ne este 
decât un pretext de a fi în ac. 
tualitate! — cuprinde o act.vi- 
tate care mărturisește înscrierea 
unor puncte de contact simpate- 
tic pe un paralel construit în 
prelungirea celui înițial—dansul 
și care își găsește rezonanță în 
adevărta  or.entare a teatrului 
pur. Harald Kreutzberg ne îm- 
părtăşește pasiunea lui de hister 
pentru filonul mișcării, descope- 
vit în urmărirea evolutivă a mi- 
mului, dela periferie către genul 
inițial. Servește oamenilor de 
teatru, departe de pretenţia unor 
lecții, perspectiva teatrului ple. 
cat spre cucerirea Teatrului. 

Așa dar, nu vrem să stabilim 
decât forma pe care o ia panto- 
nima sub efluwviile unui tempe- 
rament actoricesc. Adăogăm a- 


ceastă facultate lui Kreutzberg, 
deoarece dansatorul din el deşi 
supus unei matematici — când 
improvizează, dovedește o abili- 


Ei 


HARALD KREUTZBERG 


tate dictată de emoție și nu de 
mecanism, și care răbufnește în 
art.culații.supape, ca ultime ră- 
măşițe de suflu. Este consumarea 
unei muzici interioare care se 
cristalizează apoi în mișcări chi- 
ronomatice. De altfel, muzica 
piano-ulu; este, după observaţiile 
noastre, în cazul pe câre îl dis- 
cutăm, un surplus-obicinuință nu 
pentru urechea mimului, ci ser. 
vit spectatorului ca o undă în 
plus. 

Există în pantomimă conşti.nţa 
lucrului făcut; aceasta în premi- 
za hotărîtoare spectacolului. Când 
cu ştiinţă, se face împănarea sce- 
melor mimate cu fraze, scenariul 
pentru pantomimă este în același 
stadiu, pare-se, cu canavaua com- 
medie: delbarte. In marginile lui 
fiind însemnate intrările de mu- 
zică şi atitudinea pe care se poa- 
te broda replica în cazul comme- 





Kreutzberg 


diei delbarte sau fraza continua- 
toare a gestului, în pantom:mă. 
(Nu ne putem opri să nu pome- 
nim de acel final din „Mit einem 
Buch' — Schubert și de întrea- 
ga  pantomimă „Der  verlibte 
Gaertner“—Mozart). 

Spuneam mai sus că mimul 
nostru a parcurs evoluția panto- 
mimei și s'a oprit la deslușirea 
de curată incantaţie care ar is- 
vorî din comunicările mute. Pre. 
lezt: trei verşuri cari ating în a- 
numite momente valoare alego- 
rică și depășesc semn-ficația o- 
menească tocmai prin păstrarea 
petelor de lumină, dar ascunzând 
inapoia lor un suflu de dincolo 
de ce-i construit pentru ochi. In- 
trecând imperativul lui Blasis de 
a înțelege pantomima ca pe un 
limbagiu care „să redea vizibil 
vibraţiile oculte ale sufletului“, 
Kreutzberg, rupe tiparele vechi 
şi se aventurează într'o dramă 
mută. Să ne amintim de acel 
„Fantastischer  Walzer“—Chopin. 
E c:udat ca să urmărești întrun 
pantomim plămădirea unei lum: 
care presupune în primul rând 
un dialog liniștit, ghiduș, în apa- 
rențe, dar care, repetăm, ascunde 
utitudinea dramei. 

Iată cum trecând destul de su- 
mar pe lângă producţia unu: pan- 
tomim am marcat câteva din 
punctele de contact sinnpatetic cu 
teatrul pur. 

Nu știu ce mă face să cred des- 
pre Kreutaberg că vocația lui de 
genial mim se întâlneşte întrun 
jupt fără de prea mare însemnă- 
tate, cu un moment hotărîtor to- 
tuși în cariera lui Noverre. Aces- 
ta din urmă l-a cunoscut, în 
t:mpul unei călătorii la Londra, 
pe celebrul  comedian Garrick. 


„ Jocul acestui actor a fost punct 


călăuzitor întru reforma dansu- 
lui, pe care a adus-o mai târziu 
Noverre, în calitatea lui de maes- 
tru de balet și director al serbă- 
rilor Curţii. 

Cred într'o cunoaştere rec'pro- 
că, de data aceasta: Harald 
Kreutzberg—Gustaf /Griindgens! 

Activităţile lor, pare-mi-se, al. 
cătuesc un armonic act dramatic. 
Un complex dionysiano-apolli- 
niam.. Desigur că sar ivi discuţii; 
noi ne rezervăm acum doar la 
a arunca această afirmaţie. Atât? 

Trecând peste acest „accident“ 
întâmplat în chiar febra specta- 
colului, acești doi oameni por- 
neau fără vo'a lor dintr'un sin- 
sur trunchiu! Mărturiseau poate, 
tot fără voia lor, întoarcerea tea- 
trului la spiritul lui. 

Aitfel nu ne explicăm crucifi- 
catul vizionarism al lui Gordon 
Cra:g și al lui A. G. Bragaglia. 


N. ALEXANDRESCU-TOSCANI 








= ———= 30 IANUARIE 1943 





& 


ronica 





muzicală 











basi ii 4  riri-i 





CÂTEVA MANIFESTĂRI 


Din ansamblul ulţimelor as- 
pecte aie concertelor noastre, sau 
despruns  afirmări individuale 
printre care, pentru aportul ilor 
positiv, merita să tie piivua fie- 
care în palte, i 

Insemnat a fost fără îndoială, 
aceia dal de d-na Silvia Şerbescu 
în plinul concertului simfonie 
condus cu recunoscuta-i dăruirea, 
de maestrul George Georgescu, 
la „Ateneu”, 

Vom sublinia cu precădera in- 
terpreiarea pe care a dat-o „Toc- 
catei” de Ottorino Respighi lu. 
crare de remarcabilă densitate 
muzicali, de vie măestrie moder. 
nă, fără simgularizare sau exca- 
se, şi adesea de un pitoresc şi un 
caracter distinctiv italiene, In a- 
celaş timp de o virtuositate de 
scriere abundentă, decorativă, 
bogată în culoare, 

D-na Șerbescu a isbutit să-i 
creeze în interpretare linii largi, 
armonioase, în dinamismul şi ex- 
pres.vitatea lor îmbinată, reali- 
zând totul cu o stăpânire pe 
care o putem numi magistrală 
fără teama de a folosi în moi 
impropriu acest cuvânt, Pa 

Apreape necunoscută la noi, a- 
ceastă compoziţie italiană a pu- 
tut apărea de la început în de- 
plina posesie a va'orilor ei mu- 
zicale şi instrumentale, mulţumi- 
tă acestei eminente art ste, ceea 
ce arată în acelaș timp importam- 
ţa deosebită pe care o are execu- 
tantul pentru opera ce-şi cioeş:e 
drum întrun mediu nou, 

In concertele extraordinare de 
muzică ge cameră ale maestrului 
George Enescu, prilejuri din cele 
mai fericite pentru publicul no- 
stru de a-și revela atâtea comori 
muzicale, au adus interesante 
contribuţii și artişti mai puţin 
asculiaţi, pe care marele artist 
i-a chemat în slujba admirabi- 
lelor țeluri ale aces:or concerte. 

Fie Ion Fotino, un viu talent 
vioioncelistic, cu foarte frumoa- 
se calități de sunet şi de expri.- 
mare mlăd'oasă şi caldă, fie Vir- 
gil Gheorghiu, pianist de accen- 


tuată simţire personală şi subtitle 

trăsături ge înţelegere, sau Va- 
sile Bauş, un insurumeniast de 
şcoală serioasă și valoroasă nete. 
zire a mijloacelor de redare, to- 
tul cu o vădită muzicalitate, au 
adus concertelor extraordinare 
de muzică de cameră ale maes- 
trului Enescu elemente artistica 
pe care ţinem să le relevăm. 

Intr'un prim recital da dans, 
d-ra Nelly Cristian a putut obțl. 
ne dela început şi prime succese 
prin câteva compoziţii pe muzi- 
ci de giferite epoci și autori, 
cele mai reuşite şi cara au indi. 
cat în special pregățirea, gustul 
şi sensibilitatea d-sale coreogra- 
fică fiina „Rugăciunea” de Boro- 
din, „Berceuse” de  Relicoff şi 
„Valsul” și „Polca” de Iobann 
Strauss. 

Concursul la pian al d-lui Ion 
Filionescu a fost plin de îndemâ- 
nare şi fineţa, 

ROMEO ALEXANDRESCU 











D. CONSTANTIN GEORGESCU 


directorul de scenă mult apre- 
ciat, este un artist căruia nu i 
s'a dat încă posibilitatea de a-şi 
desfășura toată măsura marelui 
său  tatent. Devcamdată este 
principalul... vinovat al marelui 


succes „Banii unchiuial” 





Montherlant sau 


(Urmare din 


Și prin generalizare, se poate 
ajunge la o conciipție cu totul 
diferită decât ne-ar fi îndrep- 
tățit să credem pasagiul pre- 
cedent citat. din scapitolui 
„Des lois appliquceş“. 

De altfel,  Montherlant in= 
sistă asupra acestei din urmă 
concepții pe care ne place c'o 
regăsim în paginile de admi- 
rabilă distincție intelectuală 
şi sufletească din „Lettre a 
Raadw-Jeunesse“, din care res- 
piră gândul întreg dl conşti- 


Vizunea sport.vă 


pagina 1-a) 
inței responsabilității pe care 
o atrage actul politic. Punând, 
chiar în felul acesta imdirect, 
al umei confesiuni personale, 
problema celui care are sdrep- 
tul să vorbească, Montherlant 
se dovedește stăpânul unei pot 
ziţii de aspră moralitate. Și 
prin aceasta chiar, dovedește 
valabilitatea şi actualitatea 
europeană a gândirii sale. 

In numărul viitor: 

Repercusiuni în spiritual. 

COSTIN 1 MURGESCU 





Fermecâtorul Stendhal 


(Urmare din pag. 1-a) 





îi 
elanuri generoase, devine un funcţionă- 
raş al Ministerului de Externe al ţării sale, 
Piru: asi rgapulu vă Și Pe vVăuig CUDI- 
teie marinaruior fiancezi cu au.orităţile 
Romei, întrun oOrăşei care avea pe-atunci 
cinci mii da locuitori ! 

Se va îi consoiat cu sborul faanteziilor 
sale intiaripave, cu Octave Malivert, tâ- 
nărui erou al romanului „Armance”, cu 
Juiien Sorel cara încainează idealurile 
vio.enţei şi-ale mărinilor furtunoase în 
vârtejul iubirii pasionale precum şi cu 
întreaga „La Chartreuse ge Parme”, în 
care-şi îneacă amărăciunea, blazarea şi 
deziiuziile, ca prima, și ultima de-altfel, 
carte cuprinzând cu excluzivitate  Itaiia 
lui eroică | 

Pentru eminentele servicii făcute lui 
Napoleon, pe cale l-a servit timp de 5—6 
ani de zile în calitate ge intendant, re- 
olamă și dorește — acest orgolios! —, Le- 
giunea de Onoare care i se acordă în cele 
din urmă! A dorit și posturi mai înalte, 
dar nu le-a putut avea. Cu scriitorii tim- 
puiui său a avut puţine reiau! ra epoca 
dintâi a romantismwui isbucnit cu pri- 


cum Sâr hi petiecui depaite ge el, 
departe ca să-l intereseze ! 


Musset îl entuziasmează și-l mai 


de debut, care-i o carte de versuri! 


i-au asigurat prietenia 


niev, care-l pomenește pe Standhal şi 
erudiţia sa, cu elogii, într'o scrisoare. A 
fost, în fine, prieten cu Lord Byron, pe 


care ]-a cunoscut în loia unei familii prie- 
Tânărul lord 
glorios a făcut o impresie extraordinară 
asupra lui Beyle, care nu și-a mai ridicat 


tene, la Scala din Milano. 


ochii toată seara depe figura palidă şi no- 


bil; a poetului, Se quce în fiecare senră 
apoi la Scala, cât timp poetul a stat la 
Milano, șşi-amândoi făceau în entre-acte o 
în care 
inteli- 

abia 
ieşit din cuptoarele inspiraţiei (în timpul 
zilei acesta Imcra acasă la poemul său 


plimbare în foyer-ul teatrului, 
Stendhal a putut cunoaşte bine 
pehța ccăpărătoare a scriitorului, 


Childe Harold), 


mele biruinţi strălucite ! Dar astea, ca şi 
prea 
Cetindu-se 
Stendhal, nu se poate afla nici măcar. o 
cât de mică mărvurie a evoluţiei uteraie 
ce sguduia întreaga Franţă, Stendhal e o 
apariție curioasă, rară, în epoca înflori- 
toare, a romantismului. De foarte puţine 
ori pomenește pe romantici: Victor Hugo 
abia ui deşteapiă atenția, dar Alfred de 
entu- 
ziasmează  Sainte-Beuve, cu volumul său 
A 
avut relaţii ceva mai întinse cu câţiva 
scriitori englezi. A trimis lui Walter Scott 
câteva scrisori, precum. și câteva cărţi ale 
sale. Cărţi a trimis şi lui Goethe la Weimar, 
Cunoștinţe!e nesecate despre arta Italiei 
contelui 'Turghe. 


E plin qe interes şi răspunsul dat lui 
Ba'zac, în urma articolului extrem de 
elogios despre „La Chartreuse de Parme”, 
Se ştie că Balzao a fost entuziasmat de 
romanul lui Stendhal și m'ascunde acea- 
sta în laudci'e pe care i le-aduce, consi- 
derându-l ca pe cea mai bună carte scrisă 
în Franta nu știu câtor ani.  Orgoliosul 
Stendhal, care nu Sa 'buourat în timpul 
vieţii de loc de o bună primie a criticii 
sau criitorilor (afară ge ultimii ani), a râs- 
puns lui Ra!zae, Tunrând scrisoarea în trei 
ciorne. Câtă timiditate amestecată cu or- 
go.iu, “cu dorinţa de 2-l fiata pe Balzac 
— iuhit în realitate —, si cu cen de ati 
la înălțimea laudelor aduse, transpar în 
cele trei schiţe! Nu se ştie precis cum a 
arătat scrisoarea care a aju's în mâinile 
părintelui Eugenie-ei Grandet;  ciornele, 
însă, cu eforiuri.e, bucuria, timiditatea şi 


- orgoliul lar, mase o mare milă pentru des- 


tinul aşa de ingrat în timpul vieţii, cu 
atest mare romancier! Și câna răspun- 
dea lui Balzac trecuse doar de 56 ge ani! 

Sfârşitul vieţii ne apare nouă mai tran- 
dafiriu: destinul său literar se, luminează, 
E! îşi va lua din ce în ce un avânt mai 
mare până la gloria actuală, binemeritată. 

Cu o zi înainte de moarte (23 Martie 
1842) el scrie editorului o scrisoare de 
afaceri în care-și lua angajamentul de a-i 
preda o nuvelă la două luni, dar n'a mai 
avut vreme să le compună. [Îl rodea o 





d. NIKY ATANASIU 
imterpretul pr'mcipal al pieselor 
de succes „Domnișoara cu gea- 
mantanul” şi „Banii unchiului” 


boală necruțătoare, care l-a doborit în 
plină stradă. Și totuși, cine priveşte por- 
tre ul Ju: Standhal, lucr+ la, Roma de 
Sodermack, în anul 1841, adică un an 
îna.:nte ge moarte, nu poate înțeiege din 
acel chip atât qe tânăr, cum de-a sosit asa 
de repede deslegarea cerească ! O barbă 
ncagri, fără nici un fir de păr alb, tăiată 
după moda marinarilor olandezi (bărbia 
rasă) îi înconjoară chipul gras și fără 
creţuri,  Fruntea, îna!tă, se încadrează 
perfect în ovalul figurii, care iese albă 
din aesimea părului şi-a bărbii, La tâm- 
pla stângă o ușoalt escavațiume și vinele 
active ale unui creer în plină mișcare. Un 
nas nărnos, virit., cu nările umflate, sprin. 
cenile se detașează net deasupra ochilor. 
Dar ceeace isbeşte la acest postret sunt 
ochii și gura. Ochii te privesc bin. pre. 
cis, scrutător. Aceşti ochi te observă ma- 
lițioși şi puțin ironici, Licărirea lor e ex- 
traordinară, ca a unei luminiţe fără as- 
tâmpăr refleciându.se întw”'o picură. Ochii 
aceștia ne vorbesc de cum a fost Stendhal 
în cursul existenţii sale nepăsătoare „și 
orgolioasă, Când îi acoperi figura cu 
mâna, ochiul stâng. e serios şi oarecum în- 
găduitor, Izolat la fel, vecinul din dreapta 
îți tace impresia că-ţi râde în aas, biciuin. 
du-te cu acen flăcărue nestâmpărată, 

Gura, la mij'ocul distanţei dintre băr- 
bie şi nas, este tăiată drept. Buza de sus 
deși subțire, se, a.cueşte io.uși, fin, rece, 
Buza de jos, mai groasă, o depășește pe 
cea de sus, trădând o puternică şi via 
senzualitate. Figura, analizată în pârte e 
deconcertantă. In întregime ea ne arată 
pe băibatul frumcs, cu trăsături  armo- 
nioase, care a fost Henri Beyle, ușor bru. 
mat de orgoliu, mzliţie, ironie și biazare ! 

In fime, bustul arată cât de proeminen- 
tă a fost obezitatea acestui om epiritual 
şi fin, lucru pentru care a suferit, şi mu 
numai fizicește ! 

Apariție curioasă în plin romantism 
deslănţuit, Stendhal este tipul scriitoru. 
lui imdiferemt la epocă, complectamente 
absorbi de viziunile sale originale, Ele îl 
țin departe de <gomoiul vieţii ' literare, 
meticulos înclinat! asupra sa însuşi. 

Este cuceritor când îl cunoşti  îndea- 
proape şi nu ştim dacă el ar fi mulţumit 
ştiindu-se, descucut pe toate părţile; pe 
noi însă ne mulţumeşte şi încântă since- 
ritatea cu care şi-a trăit existenţa şi ne-a 
dat putinţa să-l iubim ca pe un prieten 
ce se mărturisește fără «4 obosească, în 
„Jurna!”-ul său, Corespondenţa, „Souve- 
nirs d'egotisme” şi „La vie de Henri Bru. 
land”, 

MIBAU CHIRNOAGĂ 





ta 


Structura, scientistă a a-lui Tudor Vianu, 
prevenindu-l împotriva temaţiilor improvi- 
zaţiei temperamentale și a, scrisului „inspirat“ 
îndeobșie, a, favorizat la d-sa 0 tendință sis- 
tematizatoare. căreia, după tratatul de Esteti- 
că, recenta Introducere în mor-a valorilur, în- 
 temeiată pe observaţia conştiinţei („Cugetarea“, 
Bucureşti 1942, 1174 pg.) îi este o nouă măr- 
turie elocventă. Datoriiă acestei tot mai ac- 
ceniuate tendințe, lectura cârţilor d-sale, a 

„introducerii“ mui cu seamă, cere o sjorțare 
"susținută a aienţiei. Curtea e gândită și scrisă 
imtr'o strânsă inlânțuire a ideilor, astjel: că, 
deschisă la întâmpiare, cu greu ne putem în- 
chipui cd ar izbuii su rețină pe cititorul ocazio- 
nai, nehotarit. O concepție superioara despre 
demnitatea scrisului, ca expresie a sociabili- 
tății, se desprinde și din lectura „Inirodu- 
cerii“, ca uim întreagu operă a d-lui Tudor 
Vianu, — cititorul jund solhculat să participe 
activ, daalectic, la desluş.rea adevărului, 
prin virtuțile argumentative ale raționurmneu- 
tului și prin ooservurca propriei conștiințe. 

Stud.ul d-lui Tudor Viwunu, introductiv la 
teoria valorilor, pubiicat către sfârşitul anu- 
lui trecut, este jructul matur ai unor preo- 
cupări personale, datând de aproape două 
decenii,  hewuând deosebirea dintre ate şi 
obiecte ale conşiiințe:, după cum manijestă- 
mile acesteia se întovărăşesc sau nu, cu sen- 
timentul de activitate a eului, autorul recu- 
moaște dela început existența a patru tipuri 
de ubiecte: imaginile, abstracţiunile, ajec- 
tele și valorile, corespunzând respectiv, ce- 
lor patru regimuri de activitate a conștiin- 
ței: reprezen.urea, gândirea, simț.rea și do- 
rința. Valorile sunt deci obiecte adecvate ale 
conștiinței desiuerative, ale dorințelor noas- 
tre. Umuatea organ.că a conştiinţei nu este 
“egată în acest fel, întrucat se recunoaşte 
usobilitatea întrepătrunderii şi a coiaborârii 
le fupt a funcțiunior sau activităților con- 

ți.nței. 

Unui din temeiurile esențiale care îngăduie 
plui Tudor Vunu să-și construiască teoria 
spre constituirea obiecuvă a va.ori.or în 
ştiinţă şi generahtatea lor este observaţia 

is.orua umenirii nu înregistrează vreun mo- 
ent anume, în care să se ji semnalat apuri- 
structurii, desiderative a insului omenesc, 
ijel încât suntem îvdreptăţiţi să afirmăm, 
iriorismul conştiinţei valor.jicatoare. , 
Consiatarea e plină de consecințe impor- 
mte, aceea în primul rând, că valor.le nu 
nt produsul experienței sociale ci dimpo- 
jiuă, că ele preezistă în conștiința azxiolo- 
ică, astfel că actul  desiderativ al aces- 
ia descoperă ci nu creiază lucrurile pe care 
je vaorijică,  numindu-le bunuri ale sale. 
Actul vaiorificator al dorinţei pornește tot- 
biuna dela datele obiective ale structurii, 


























ar ji posibiiă fără antecedenţa valorii-sub- 
iistantive a frumuseţii, în conștiință. Funda- 
imentarea ştiinţifică a teoriei vuliotilor poute 
514 astfel întreprinsă. 

 Clasificareu valorilor într'o ierarhie siste- 
matică devine și ea posibilă graţie caracte- 
îilui de generalitate a diferitelor tipuri de 
dalori și ea se umitează la aspectul == su 
Eum îl numește autorul — „învelișul raţio- 
bil“ şi la „coordonatele lor generale“, ră- 
Îmânând inclasijicabil însă, nucleul valorii, 
0 „dată unică, incomparabilă, ireducti- 
bilă“ cuprinsă de actul desiderativ în cen. 
rul oricărei valori. Nefiind posibilă raționa- 
dizarea conştiinţei valorijicatoare, știința a- 







Sunt oameni norocoși în viață, cum sunt 
„alții au ghin-on. Socotesc pe tânărul p-etor 
BEREA drept unu. dintre acei pentru care 
viața nu are decât surâsur. 

Pictorul DIMITRIE BEREA, elev al ma- 
"astrului TEODORESCU-SION, penru care 
"are un fel de cult — îndreptățit sau nu, ră- 
mâne de cercetat — s'a întors în patrie după 
i m zabovire de 4 ani, în țara prin esenţă a 
 arte.or, Italia. D-sa ne este cunoscut din di- 
 fer.ule sa.oane de alb şi negru, unde, finale 
şi delicatele saie desenuri, figurau aiături de 
peniţa incisvă şi deosebit de sensbilă a lui 
DRAGUȚESCU și el caspe al Italiei. 

In sala „Căminuiui Artei“ DIMITRIE BE- 
REA, a vern.sat oficrul Duminică 24 lanua- 
mie — iar Sâmbătă neoficial — o importantă 
expoziţ e a u.timeior sale opere. D-sa a voit 
— am spune mai bine și-a dorit — o mani- 
festare ieşind cu totul dia comun, o mani- 
testare grandioasă, executată cu mare lux, 
întrun spaţiu superb adecvat, aşa cum ne a- 
rată recentele fotografii ale sălior ocupate de 
“artist la Milano, Roma, Florența. 
Sosit de curând, a trebuit să se mărgi- 
nească cu încăperile cam restrânse ale „Că- 
minului', organizându-și în pripă expozița 
și ca atare acoperind zidurile cu metri de 
crepe saten, pus pe partea mată, cutat dn 
ioc în loc, colorat „gris perle“, menit să ser- 
 vesască de fond tablourilor sale în ulei, înră- 

roate cu râmă albă, și, passe-partout acoperit 
| de pânză de casă. Tot odată, d-sa a tipărit 
la „Luceafărul“ cataloage pe care le găsm 
foarte frumoase, prezentate cu un lux şi un 
gust deosebit, înfățișând, în afară de mi- 
nunate reproduceri în negru, și o admira- 
bilă realizaren culori — fie-ne iertat să o 
spunem — mai vie, mai colorată, decât ori- 
ginalul ! j d 

Acest mirific catalog ne prezintă, prin pana 
a tre. personalităţi italiene, pe artistul român. 
GIUSEPPE GALASSI, doctor în filosofie și 
litere dela Universiatea din Roma, ANTO- 
NIO PETRUCCI, doctor în litere dela Uni- 
versitatea din Roma, diplomat al Academiei 
de Bele-Arte, prin redactor al ziarului „Mes- 
saygero“ S. A LUCCIANI, doctor în litere 
dela Univers.tatea din Palermo, profesor la 
Universitatea din Sienna. 

Numărul lucrărilor pe care DIMITRIE BE- 
'REA a voit să ni-l înfățișeze este mare. . 

Una sută patruzeci şi ainci de tablouri și 
desene trebulau să ia loc pe pereți... 








ziologică se mulţumeşte „cu simpla. formulare 


a principiilor iraționale: care-determină: ierar-= : 


hia valorilor, şi odată cu ea, ordinea: preje-. 
rințelor -axiologice spontane“... adu pi 

“Recunoscându-se-iraţ.onalitatea principiilor * 
ştiinţei axziologice și admițându-se interven- 


ţia, preferințelor. spontane, fără. :îndowlă. că . 


se- lasă. deschisă .larg poarta. subiectivismu= 


lui arbitrar. Autorul. „Introducerii: șecunoa- .- 
şte gravitatea acestui neajuns. Și cum-ar pu- 
tea să nu .0 recunoască, văzând desacordul 
aziologic existent ? 

Cum ar putea fi remediat acest neajuns ? 
Prin combaterea veleităţilor imperialiste ale 
persoanei și prin consimţirea unor limite ce ar 
iăsa loc şi anor valor. alături de ale noastre; 
prin combaterea nu a valoriior în numele şi 
pentru supremaţia altor valori -ci prin înlă- 
turarea non-valorilor, cu ajuiorul valorilor 
corelative: a urîiului prin jrumos, a răului 
prin binele moral, etc. 

Lectura „Introducerii“ nu e ușoară, — am 
început prin a spune aceasta. Stilul cărţii e 
deseori greu de urmărit, din cauza abstracț.ei 
şi a terminologiei speciale: întrebuințare. Dar 
cu ce încredere stenică e răsplătită stăruința 
celui oare știe să prețu-scă scrisul după den- 
sitatea și bogăția ideilor şi nu după ușurința 
cursivă a expunerii! Ce aliment hrânitor 
pentru meditaţia proprie, rânduri ca acestea, 
scrise desigur. cu obiectivitatea convingerii 





UNIVERSUL LITERAR 


Notă despre „Introducere [a teoria valorilor“ 


de TUDOR VIANU 


calme a omului de ştiinţă, dar nu mai puţin 
revelatoare şi- pentru demnitatea atitudinei 
efice a auivrului lor.:. „Oamenii coincid, nu 


„se .despurt, prin valorile. pe care le afirmă... . 
Singurui lucru pe care îl poate adăoga cineva 


în această privinţă, este că conştiinţa sa axio- 
logică nu are un unghiu desiul de larg, pen- 
tru a cuprinde și vgiori care altora li s'au 
revelat, dar nu.că valorile la care el a ajuns 
nu pot fi cuprinse şi de altcineva“, 

Recunoscând foloasele apreciubile 'pe care 
știința axiologiei. le poale aduce. societăţii și 
insului omenesc, putem nădăjdui împreună 
cu.d. Vianu, că atunci „când toate aceste pri- 
cină ar fi înlăturate, mul.e dintre disensiu= 
mile oamenilor. ar putea să dispară“. 

Utopică nădejde! Dar cu atât mai mult se 
cuvine sublin.ată . atitudinea cercetătorului, 
care încearcă să asigure o temelie nesurunci- 
nată sistemuiui -său. axiologie, definind gene- 
ralitatea vaiorilor. şi odată cu aceasta șansa 
oamenilor de: a se recunoaște. solidari prin 
acteie lor valorificatoare. hkecunoscând ca Ga 
tare: valoarea pe care alt îns omenesc, seme- 
nul tău, a descoperit-o pentru sine, înseamnă 
implicit să-i recunoști. existența lui, ființa, 
dreptul de a fi alături cu tine, împreună, so- 
lidar cu tine, în numele aceloraşi valori, Tecu-. 
noscute şi încuviinţate reciproc. 


[i 


MIHAIL NICULESCU 





Winter-melody 


Vioara |: 
Fuigi rari, struniți parcă de bici, 
In jurui lunii, vais de Strauss; 
Can fiimele cu Mickey-Waus, 
Fac tumbe penru mari şi mici. 


Vioara Il: 
In gânduri leneșe mi'ncerci, 
Meic-codobele, ca după melci... 
'Tristeţea bine mi-o ascund, 
Ca'n rimele din „Joc secund“. 


Havaiana : 
De peste mări şi ţări : Tahiti, 
A prins'o iarna grea la Ci.y. 
Cu trupu'n jale împietrit, 
O vagabundă-acum în Street! 


Acordevnul : 
Noaptea sfioasă te desmiandă, 
Foburg bolnav de boală nouă. 
Doar măreţia, în mansardă 
Renaşte, prin tavan când plouă! 












Lipsa de spațiu nu a îngăduit-o, așa încât, 
0 serie de desene, pasie:, acuarelă şi tuş, în- 
cadrate întrun fel nou cu totul, cu mate ri- 
s.pă de geamuri și lat de ramă, sunţ nevoite 
să se mulţumească pe canapelele „Căminu- 
jui““, în loc să figureze pe susnumiţii pereţi | 

Nu ași fi deloc împotriva acestor inovaţii, 
dacă acest fel de a le încadra nu ar prezenta 
serioase. dezavantagi practice (spargere u- 
şoară, nevoe neapărată de spațiu, etc. etc.). 

E cu atât mai regretabil faptul că aceste 
desenuri nu sunt ia largul lor, cu cât le con- 
siderăm opera de căpetenie a artistului. 
Sunt câteva excelente, în particular pasteiul 
cap de iemee, e deo mare finețe și delica- 
teță'n modelaj. Feul cum e tratat denotă o 
înțelegere periectă a acestui materal. a 


D. DIMITRIE BEREA, cu trăsăturile sale 


subțiri, cu fața mică şi cizelată, parcă, pu- 
țin obos-tă de atâtea chipuri şi frumuseți tre- 
cute pe. dinaintea ochilor, pe care penelul 


său întrigurat le-a zugrăvit de nenumărale 


ori — p.torul nostru e particular de fecund 
— pare a fi făcut pentru notații, schiţe și 
mai ales înfățișări ușvare, repezi, necerând 





Fotolial 


Il am fond of music" 


Trompeta: .. 
Troenile se'ntind cochete, 
Iar de vitorniță purtate, 
Se sgribuiesc şi-s aferate, 
De purcă-ar fi pe biciclete. 


i 


Pac... 


Saxofonul : k 
Se cântă'n mahalaua mea... 
Tot mai sperând, bătrâne îete 
Aşteaptă tandre violete, 
Cu ochii ţintă în cafea | 


Toba: € PRIMITE. 

- Râsul şi plânsul s'au îngrămădit. 
Acelaşi sunet fără reticenţe, j 
Lovind în plin la timpul potrivit, 
Marchează goluri şi prezenţe ! 


Basul: 

Ultimul loc, o ultimă iubire, 

E drept, cam răguşită şi bătrână... 

Poate şi trupul nu-i mai e subțire, 

Dar cui îi pasă că mi-a fost stăpână ? 
N. D. MIREA 











3 


. 
E ie al 
Di 


Un psalm al lui David 


Când firea şi mântuirea mi-s doar întru Domnul, 
De cine altul mi-aşi teme veghea și somnul ? 


Cine — decât El — noapte şi zi mi-ar fi ? 
Pe care altul, dintre praguri, viaţa mai temeinic mi-ar păşi ? 


Cum n'ar amuţi vrăjmașul și cum vre-o gloată să se 'mpotrivească 
Luminii către mine 'ntoarsă, ca să mă cutremure şi să mă ocrotească ? 


Lăudate fie-mi cuvântul și tăcerea care 
Necontenit cer Domnului milostivă îndurare, 


Lăudată fie deopotriva-mi trăire printre rele şi bune, 
Rostită cu genunchi pe 1 


espezi de sfânt lăcaş plecaţi a smerenie şi 


(rugăciune; 


Căci mă simt, iată, fără trudă şi din uluită nedumerire încă, 
Privind la tot ce viclean mi-e împrejur, ca de pe-un vârt de stâncă, 


Mă ştiu, iată, pe chipul Celui văzut nevăzut cunoscându-mi nimicnicia, 
Pentrucă El înfiripatu-şi-a din văzute cum din nevăzute, veșnicia, 


Părăsi-m'or cândva, nestingheriți, părinţii şi frații, 
La fel întâmpia-se-va cu toţi ceilalți, neîndurații 


Insă nicicând nu mă voiu mărturisi abătut de singurătate, 
Atât cât străjui-mă-va cumpiitul Ziditor al tuturor şi-a toate. 


Deapururi, zi către ziuă și noapte spre noapte vestește 
Mărginilor lumii, cum din a Domnului dărnicie viaţa vieților se ivește 


iși crește. 


Desăvârșită ţi-e vrerea, Doamne. Iar născocirile adevărate-ţi sânt, 
Drepte-ţi sâht poruncile, precum în cer așa şi pre pământ, 


Drepte și mai de preţ decât aurul strâns grămadă de grămadă 
Şi mai statornice decât ceea ce auzul tăbmăceşte şi ochii pot să vadă. 


Nu-mi orândui sufletul împreună cu al celor îndrăgiți de păcate, 
Na pentru vărsătorii de sânge ia-mi din paza Ta jumătate, 


Fă-mi cort ferit, cum i-ai despărțit soarelui pân'ce răsare, 
Dela un capăt la altul, uscatul și apele să le străbată'n rotundă avântare. 


Aproape fie-ţi spusele cuvântului meu şi dă-mi semn 
Inipotrivindu-te celor ce-ţi roagă împotrivă-mi sprijin și îndemn. 


Plăcută mai fie-ţi bătaia inimii mele și îndelungă 
Ingăduinţa Ta. lar binecuvântu-ţi mă ajungă. 





COCA FARAGO 





ote româneşti 


ALEXANDRU POGONAT 


poetul ieșan, căzut la 8 August 
1942, în vârstă numai de 33 de 
ani, lângă Vesselia din Ucraina, 
a fost unul din cei mai talentaţi 
stăpânitori ai baiadei românești 
în formă populară. BALADA 
NEGURII şi BALADA CANTA- 
TORILOR din volumul SFAT 
DE TAINA, — pubiicat la laşi de 
către editura Ath. D. Gheorghiu 
(1942), — sunt, dacă nu în între- 


- gimea lor, o adevărată mostră 











era mania. 


Cronica plastică 





Expoziţia Dimitrie Berea 


o aprofundare. De aceea credem că uleiul, 
acest material greoi, vâscos, unsuros, nu se 
lasă manu:t de o mână, .am zice femenină, 
prin deiicateţa ei. Sau atuaci ar trebui ş, u- 
jeiul transtormat în maâter.al uşor, fără va- 
lori tari, aşa cum l-a manipulat d-sa în 
piața din Triest, tablou ijusirand caracier.s= 
tic firea lui DIMITRIE BUREA. Indată însă 
ce devine ins.s.eni, vrea materie, acumulând 
pasia, devine contuz, deslânat. Se teme (poa- 
ie inconşt.ent) de tonul tranc, pur (nu vreau 
să spun cotoare ieșind din tub) îi adaugă aib 
şi-l omoară, sau un ton închis, şi-l murdă- 
rește. E ciudat — pare că nu ar avea lăria 
unei culori găsițe. Aceste obiecţi nu vor de 
loc să micșoreze calităţile înăscute de colorist 
ale d-lui BEREA care se vădesc în mai loate 
“tucrârue; calităţi, am zice, nefolos-te de d-sa, 
prea răstățat de amabilitatea italiană — cu- 
vnoscută lumi întregi — şi de influența unei 
anum-te arte mondene italiene. E 
Credem că reîntors în mediul bucureștean 
unde — dece să nu o recunoaştem — se plă- 
mădesc și se călesc talente (oricât ar fi con- 
“vins d. BEREA de conirariu, dorindu-și o 
mai grabnică plecare la Paris), d-sa el.berat 
de constrângeri de orice natură, f.e mondene, 
iie de succes, glorie, bani, sau alte aseme- 
nea piedici, sar. putea regăsi pe sine, dez- 
voltându-și sensibilitatea part.culară, pentru 
moment încătuşată'n carapacea insuportabila 
a uleu.ui, dar care, liberă, ar da roadele do- 
rite de noi şi așteptate... 

O probă evidentă a dezvoltării unei perso- 

mnalităţi, în mediu bucureștean, ne-a dat-o de 
curând o. remarcabilă lucrare, văzută în co- 
lecţia doctor DONA. , 
„Un tablou de CIUCURENCU, arătârdu-ne 
o, îigură femenină cu o ghitară întrun inte. 
rIOT, grațios aşezată pe un scaun, cu o ușe 
mare a:bă protilată în dreapta şi o mesuță 
în stânga, pe planul II, suportând o floare 
siuând cuminte pe dânsa. 


Tonalitatea întreagă sar putea rezuma în 
“două culori, un cărămiziu adânc, cald, con- 


trastat de aiburi verzi, albăstrii, din care 
galbenul nu e străin. Intr:gul este admirabil 
compus, desenat cu un accent de o putere şi 
e îndrăzneală uimitoare. Tabioul cam de 80 
cm. pe 60 :e ultima lucrare a artistului. 


ua * OCIA DEM, BALĂCESCU 


pentru ceea ce” poate deveni 


' strofa Mioriţei când este mode- 
" dată de un poet autentic 


Două exemple ; 
1 


;„Cheamă la denie 
Cânt de bejenie, 
Bradul cu cetina 
Noaptea, prietena, 
Codrul cu ielele 
Iazul cu stelele 
Luna cu nouri 
Munţii, cu bouriţ 
Steme cetăților, 
Şi cu furtunile, 
Sălbăticiunile . 
Din văgăunile 
Pustietăţilor Hi 
Că, din nouri, luna 
Scosu-și-au cunună 
Şi au întins, domoală, 
vre de be.eală i 
Pe solzii potecilor 
Pe urma culbecilor 
Pe ochiul fântânilor 
“Pe hodina stânilor 
Pe tremurul stuhului 
Pe noaptea văzduhului, 
Pânăn miezul stângerii 
Unde cântă îngerii“ 
i 2, 
„Şin Poarta Inălțimilor 
La straja Heruvimilor, 
Ascultă graiul plângerii 
Lucejerii şi Ingerii. 
Tu, Unule, : 
Prea Bunule, 
Și Tainice, Străbunule ! 
Tu, Inima Luminilor, 
Şi Cumpătul blaănilor, 
Și Duhule al Duhulut 
. Oreanelor văzduhului 
» - E] Lă L.] 
Chivernice 
Puternice, 
Şi Sfinte Vistiernice | 
Tu, vameşe al vântului, 
De. reavănul . veșmântului 
Pe nopțile pământului, — 
Tu, Ctitorul Tăcerilor, 
Cu porţile albastre, 
Duhownice al vrerilor 
Și Doamne-al mângâierilor, 
Pogoară-Te durerilor — : 
Și binecuvântează 
Stăpâne, văgăunele. 
Și spaimele supune-le - 


Că spornice 
Și dornice” 
Ni-s spatmele, statornice ; 
Că, urile 

Cu gurile ; 

Hălăduie pădurile, 
Şi-amarnice E 
Harapnice, 


Vrăjmașele ni-s harnice 


Vârtutele zadarnice 
Și luptele fagarnice...“. 


FAPTUL CA IN LITERATURA 


ETNICUL este un dat şi un 
PRIM şi ultim TEMEIU, sau, cu 
ulte cuvinte hotar kata și ana- 
bazic, — hotar dela care pornim 
şi hotar către care ne întoarcem, 
— nu trebue să ducă absolut 
deloc la poziţii învrăjbitoare. in 
cadrul perspectivelor umane, et- 
nicul nu cunoaște ierarhii de vu. 
lvare. Nu există etnic inferior 
sau superior, precum, în natură, 
nu ex.stă priveliște. superioară 
sau inferioară. Ceea ce diferen- 
țiază etnicește popoarele nu are 
nimic de a face cu valorile. 
Structurile etnice pot fi, cei mult, 
mai bogate sau mai puţin bogate 
în pitoresc. Ori, pitorescul este 
şi trebuie să rămâie, precum a 
râmas şi până în zilele noastre, 
puntea de legătură între popor şi 
popor, mesagiul cu care neamu.- 
rile participă la banchetul zeesc 
al destinului universal uman. 


LITERATURA PLANIFICATA? 


D. 1. Const. Vedea, înțelegând 
prin . „literatură planificată“ „a- 
cea literatură care este subordo- 
nată unor anumite regule de or- 
din moral şi social, — în care caz 
caz norma fixată pentru scriltot 
limita libertăţii sale de manites- 
tare” — publică în numărul pe 
Decembrie 1942 a GANDIRII o 
serie de consideraţii gratuite şi 
nelalocul lor, Nelalocul lor, fiind- 
că literatura” („Zicem Lteratu- 
ră şi mu artă, întrucât e deosebire 
de sferă şi de nuanţe între aces- 
te două noțiuni” — ibidem) pe 
care o reclamă d-sa nu poate 
intra în vederile unei reviste cum 
e GANDIREA — și gratuite, de- 
oarece literatura propriu zisă e 
artă, în care caz odată ce vor- 
bim de moral şi social, işi are le- 
Bămintele ci, — sau nu este artă 
şi nu ne poate interesa, 

Poate că d. 1. Const. Vedea 
vede greșit o anumilă problemă 
pusă, actualmente în legătură cu 
Unterhaltungsiitteratur-a ger- 
mană. Afle d-sa că acest gen de 
carte se încadrează în ceeace, 
tot nemții, numesc Lesetutter 
(furaj de citit”). 

Se înțelege că nu pledăm pen- 
tru reîntroducerea pornografiei 
în literatură. Să nu se uite insă 
că adevăratele capodopere artis- 
tice ale spiritului omenesc sunt 
produsul unui singur climat: al 
libertății. 

Pianif:cările, toate, duc, în mod 
inevitabil, la platitudine. Nu am 
văzut namic gen-al ieşit de pe ur- 
ma normativelor, Şi Homer nu 
ar fi fost Homer dacă, proslăvind 
virtuțile lui Abil, nu le-ar f; prea- 
mărit şi pe cele ale lui Hector, 
şi nici dacă,' arătând detectele 
adversariior, nu ar fi arătat și 
pe cele ale helenilor. 


D. PETRU COMARNESCU 


a publicat, în ultimul număr al 
REVISTEI FUNDAŢIILOR RE- 


GALB un succint dară conclu- 
dent studiu despre Om, natură și 
Dumnezeu în plastica românea- 
scă. 

Reţinem următoarele adevă- 
ruri : 

„Din concepțiile, tehnicile și 
motivele plurale ale artei mo- 
derne europene, Românii şi-au 
ales doar ceea ce convenea firif 
şi îndemmgatei lor experiențe şi 
viziuni de oameni aj naiurii, ai 
pământului, ai florilor, obţinând 
în câteva decade realizări uml- 
toare, 

Şi le-au obținut pentru că și 
astăzi artiştii noștri pictează, în 
fond, scoarțe, caută lucirea smal- 
ţului ca vechii olani și ciopiesc 
pieire și lamne, parcă acum des. 
prinse din puternicul și răscolita- 
rul duh al aaturi. Pictăm sooar- 
ţe chiar şi în tablourile în ulei; 
cântăm frunza verde chiar când 
facem aquarele; ne înțelegem cu 
elementul naturii chiar şi când 
dăituim suprafeţele unei pietre. 

Desumanizarea artei ooc denta- 
le și irecerea ei spre un pr.miti- 
vism apropiat de oatură a priit 
artiștilor români, care altfel nu 
S'ar fi realizat așa de temeinic şi 
de repede. Incruc.şarea aceasia 
in cuitul pentru peisaj şi pentru 
natură al secolului al 19-lea a 
îost nespus de creatoare pentru 
toate popoarele. Pentru noi a fost 
insă vitală, ea fiind singura cale 
de desvoltare organică și amplă“. 


NUMARUL ULTIM 


pe 1942 al revistei VIAȚA BA. 
SARABIEI ne-a sosit cu oare- 
care întârziere. Este însă un nu- 
măr excepțional de bun. Basara- 
benii dau dovadă de talent, justă 
viziune a problemelor și, mai 
ales, de un admirabil. spirit d 
camaraderie. : j 

Studiu, proză, literatură, vers, 
cronică, — toate sunt puse la în- 
nălțime. D. Pan Halippa, 'diret- 
torul revistei iscăleşte, „la închă. 
erea anului“ o seamă de consta- 
uri şi dorințe. pilduitoare. 

„Sunt atâtea probleme și laturi 
din viața provinciei de pus la 
punct. In jurul „Vieţii Basara- 
hiei“ s'a strâns un mănunchiu de 
condeieri cari slujesc scrisul ro- 
mânesc basarabean cu atâta pri- 
cepere și râvnă. In mijlocul co- 
taboratorilor vechi au apărut pu- 
teri tinere și din Basarabia și din 
Transnistria și de aiurea. Aceste 
puteri au fost atrase de căldura 
cu care se tratează în „Viața Ba- 
sarabiei“ problemele de tot solul 
ale Românilor din răsărit. Cercul 
cetitorilor revistei a sporit .cu 
mult dela eliberarea Basarabiei 
şi ceiace ne bucură este că şi 
Transnistria a început să se îm- 
părtășească din slova noastră. 
Intrezărim chiar că frații trans- 
nistrieni se vor strânge în jurul 
publicațiunilor noastre de astăzi 
tot aşa cum se strânsoseră pa 
vremuri în jurul „Cuvântului 
Moldovenesc“ în anii dela 1943 
până la 1918". i 


E, IEUERU. 


—— 4 








UNIVERSUL LITERAR 














30 IANUARIE 1943 ——=— 


PLUGARII CONDEEERIE 


— Poectul-plugar din Comorâştea Banatului — 


Paul Târbățiu din Comorâște e plugar. 

E'un seav al glei, un piugar cu mâinile 
cojbate, cu fața arsă da soare, cu obrajii 
supți şi cu Dumnezeu în sufet. 

N'a ieşit din satul său decât poa'e când 
a fost martor în vreun proces și când îl 
ardea setea de citit. : 

Sa repezea atunci până la Oravița să îm= 
prumute cărți de pe la domnii cărturari din 
oraș, cari au cărți multe, dar nu le prea 
citesc. 





Duminica după amiază, se cântă în cor 


N'a frecventat nicio şcoală, decât aceea 
din Comorâşie. N'a fost bursier. Na urcat 
scările redacţiilor. N'a îngrăşat ambiția nici- 
unui pletos cu vorba „maestre“ şi n'a cerut 
ajutoare dela stat. 

Toiuși, pluzarul acesia cu casa văruită, 
frate bun cu sărăcia, este un mistic al artei, al 
poss.eil, aşa cum puţire exempie avem în 
literatură. se 

Departe de orice adiere culturală, întrun 
sat bănăţean, ce-ar fi făcut orice alt poct 
„modern“ care se simte nenorocit când este 
smuls din Bucureşii şi trebuie să siea un- 
deva departe, acolo undz ecourie proslăvir.-i 
de cenaciu nu ajung și unde nu ai pe nimeni 
cu cine să schimbi o vorbă, nu ai pe nimeni 
aproape de sufletu, tău...?! 

Fără prieteni, fără bani, fără cărţi, Paul 
Târbățiu şi-a închinat viaţa poeziei. 

A înfruntat ani de zile batjocura celor 
din sat cari vedeau cum i se împuţinează 
avutul. In vreme ce Comor ștenii cumpărau 
„Janţe“de de pământ, își înfiripau gospo- 
dării frumoase, Paul Târbăţiu cumpăra... 
cărți. . 

= „Nărodul']... 
satul. 

Și cum să nu le pară „nărod” sătenilor, 
omul care se în:ăpățânează să cumpere cărți, 
să scrie și să viseze, de vreme ce acestea 
nusi ăduc:au nici ua ban, nici un banefi-iu? 

Mai rămân „cărturarii” din satele din jur 
şi din Oraviţa, cari ar fi putu! să-l înţal- gă. 
Dar aceştia — cu puţin onorabile excepţii 
— cum ar fi putuţ ei crede în talantu. uuui 


adecă nebunul, aşa îi zice 


plugar, fără nicio şcoală, fără nicium ti lu?! 


Au fost atâța alţii cari au umbiat pe la 
şcoli înalte şi n'au scris cine ştie ce versuri 
inspirate! 

— N'are nicio diplomă, mă rog frumos, 
îşi vor fi zis apostolii satelor, auzind de în- 
cercările tânărului poet bănăţean, convinși 
că au rostit o sentință dreaptă şi definiiivă. 
- In acest cadru a trăit Pauli Târbăţiu. 

Increzător în propriile sale puteri, cu fo- 
cul poeziei în suflet, Pau Târbăţiu a sfidat 

- râsetee celor din sat şi nsîncrederea celor 
dela oraş. 

A crezut că va veni odată și ziua lui. 

Intradevăr... 

A sosit vremea când nicio energie. româ- 
nească nu. trebuie neglijată, cu atât mal 
puțin cele sănătoase dela ţară. 

Imitaţia serviă a oricărei producţii lite- 
rare străine — în mare pîrie opzra evrei.or 
sau a înstreinațio, nu poate constitui un 
crez pentru România sănătoasă care se r.- 
dică. 

Să scotocim deci toate compartimentele 
suflotuiui românese unda vom găsi! lucruri 
mai puţin „moderne“ dar mai reconfor:ante 
și mai autentice. 


N 

Versurile lui Paul Tâ:băţiu, pentru a pu- 

tea fi prețuite așa după cum se cuvins, tre= 

buiesc privite prin prisma lipsită de orizont 

a ţăranului nostru, hărțuit de lipsuri şi 
nevoi. 

Numa! astfel piusarul din Comorâște, di- 


rec'or de gazetă și autor de sonete și gaze. : 


Muri, va putea fi văzut în adevărata lui lu- 
In 1927, P. Târbăţiu tipăreşte la Oraviţa 
o broșură intitulată „Cântece şi flori“, Bro- 
şura este formată în mare parte din cile- 
geri, iar versurile originale sunt tributare 
poeziei poporane. 

Un an în urmă, pubiică volumul intituiat 
„Vântului“, tipărit de Szrisul Românesc din 
Cnaiova. 

Volumul e mult superior încercărilor an= 
terioare. 

In „Cântece şi flori“ predominau dimi- 
nutivele. In volumul din ummă, „Vântului“, 
găsim deja imagini demne de reținut. 


E-uşa 'nspăimântător de singurătie 
In lunca 'mbălsămată de lumină! 
E noapte și e liniște deplină 

Nu mai adie 'mici chiar un buratic. 


iar ulmul Qin obraț pare-un sălbatic 
“$y creanga.i frântă pare-o carabină 

Ce-o ține 'ntins și 'm slăvi par'că s'anină 
Amenințând spre lună furtunatic. 


„Restul poeziilor trădează infiuențe emi- 
nesciene, coşbuciene, poporane. 

Poetul nu are încă certitudinea exprirpă= 
rii. Dibuieşte. 

In volumul „Sclavii pământului“ el şi-a 
găsit adevărâtul drum. De-azum nu mai 
cântă ciobănaşi şi floricele așa 'după cum 
leu învățat cărțile citite. iau 


Poetul este ecoul suferințelor cor de-o 
seamă cu el, ei cântă suferinţele „acelor 
creștini ce nau niciodată sărbătoare, copiii 
cei mai buni aj firii, urziţi din iacruni și 
sudoare“, cum le spune Octavian Goga plu= 
gariior. 

Lumea sateor n'a fost pentru diferiţii re- 
prezentanți a: part.delor poiitice decât o tur= 
mă pa Care nu s'au siiii so exploaieze in m9- 
Gui cel mai nNeomenes. 

iugaru. lum-na vude corupția, vede se- 
tea de câștig și lipsa de ideal în ochii Ce.or 
ce trebuiau să-i fie îndriumători, şi suteră. 

Viaya „Sc-avilor păman.uitu“ este după 
p. Târbăţ.u o viaţă de osândă. 

EX. : 

„Muncind cu sapa, plugul ori cu carul 
Așa ţi-e scris: alăturea cu boii, 
Hoou fiind dureri și nevoii, 
năbdând să-ţi duci osânda și amarul“ 
| (Plugarului) 
Sau: 
Tu sclav al gliei, supus, umilit 
De cămătari, venetici, de ciocoi 


"Cari ţi-au sfărmat idealul și apot 


Un jug cu mult. mai greu i-au pregăti. 


De cum purtară moșii tăi de-apoi, 
Ca *n loc de visul ce l-ai jinduit 
De-atâtea veacuri, să cazi biruit, 
Şi 'mgenunchiat de lipsuri și nevoi, 


O. cum de nau simțit acești mişei 
Cu apucături mârșave și păgane 
Că ai şi tu un suflet ca şi ei... etc... 


Redăm în întregime o poezie dedicată 
uzurpatorilor, scrisă în acelaș spirit de re 
voltă : E 
„Ai fost nădejdea vremilor de eri 
După cum scrie în cronice bătrâne; 

Ve; fi speranța zilelor de mâine 
Și totuşi nici un drept nu ai să ceri... 


O datorie ai: să produci pâine 

Pentru spurcaţii trântori de-azi, de ieri... 
Cari din sudoarea-ți și-au făcut averi 
Scuipând ades pe viaţa ta de câine. 


Şi 'm nebunia veșnicilor uri 
Pe creasta vremii adesea stând călări 
Amar te fac să suferi și să 'mduri 


A legilor nedrepte incălcări 


Căci astăzi hoţii nu sunt prin păduri 


Ci-și vâră nasul până în cancelări... 

„Incălcarea legilor“ din regimul partide= 
lor şi hoţii ce-și „vâră nasul până 'n cance- 
lări“ nu trec neobservate de țăranul nostru. 

Este cunoscută dragostea de muncă a 
plugarului. D= aceea poeziile lui Paul 'Țâr- 
păţiu nu trebuiesc considerate ca izvorând 
dintr'o ură de clasă şi inspirate din mani- 
feste socialiste. 

Ele cgiindesc mentalitatea ţăranului ro- 
mân care iubește munca pe care o conside= 
ră sfântă şi dela care atâţia profitori se dau 
in îături. 

EX. ! 

Eşit-au iarăși pluguri pe ogoare . 
Să scurme„adâncul țarinei bogate, 
Rămân lucioase braze răsturnate 
In urmă-le, ca șerpi, 'ntinşi la soare. 


Din când în când din zare abea răzbate 
C adiere 'n vânt. tremurătoare, 

Ce 'nseninând usucă de sudoare 

Atâtea frunţi de gânduri încărcate. 


Florenii s'opintesc, plugarii cântă 
Să-i mai îndemne pășind după plug 
Pe când a lor speranțe se avântă 


Spre alte vremi, 'spre am mai cu belșug: 


O, munca dsia este atât de sfântă! 
Atâţi o spun dar câți de dânsa fug! 


Munca aceasta, înfrățită cu pământul, nu 


“este văzută însă de poet în mod idiiic. Ea 


La 


mâne idilcă pentru cei ce o văd dea 
distanţă. 

Pui TŢârbățiu pe care l-am găsit în sa'ul 
lui ducându-și „bruma de strânsură“ cu ca 
rul acasă, vede astfel munca: 

Ex. : i 

SECERIȘ 


Zac hobdele topite de arsură 
Şi uliima viață n ele moare 
Lovite de săgeți ucigătoare 
Involburate 'n valuri de căldură, 


Unde muncesc cosași, secerătoare 
Greu spicuindu-și bruma de strânsură 
Inganduraţi şi trişti de parco fură 
Pământului crăpat şi ars de soare. 


O, muncă grea 'nfrăţită cu pământul 
Ce timpu-ţi este lege, iar mormântul 
Hodina şi-a avântuiui hotar... ete. 


Paul Târbăţiu ştie cum spionează ochii 
țăranuiui cerul, pentru a vedea dacă nu se 
apropie vreo furtună ce-i poate nimici în- 
treg avutu!. Legea „acestei munci este tim- 
pul și sfârșitul ei mormântul. Salariul este 
recolta. Deaceea, secerătorii sunt „îngându- 
rați şi trişti de par'că fură recolta pămân= 


tumi crăpat şi ars de soare“. 

In poeziile citate, ca şi în alte'e mai sla- 
be, găsim prezent acelaș suflu specific Ţă- 
rănesc ! Dragoste de muncă și setea de 


dreptate. 

Dreptatea atât da mult așteptată nu vine 
însă, iar adevărul a luat toiagul pribegiei. 

Marii însetoşați de dreptate din cee 
vremi au fost răpuși în lupta lor dreaptă. 

Reiefânad exemplul lui Christ,  neinţeies 
și trimis la moarte chiar de către acei pen- 
tru a căror dreptate a sângerat, poetul se 
resemnează : „viaţa fi-va pururi neschimba- 
tă“, scrie dânsul. 


Ex: 
De miţi de ani c'o ură înverșunată 
Se războiesc : sătulul și flămândul 
Și bezna multor secole de-arândul 
Cu litere de 'sânge e semnâtă. i 


Zadarnic. Jertfe mi şi-așteaptă rândul... 
Viața fi-va pururi neschimbată : 
Bogatului se va smeri plecată 

Prostimea în veci, cu fapta și cu gândul. 


Iar ca dovadă vrednică de-osândă 
Atunci când Fiul Omuui a das 
Sentinţă grea, ca iadul drept dobândă, 


Sătulului, nemernic şi bogat 
Prostimea suptă, goală și flămândă 
Urlat-a ca să fie spânzurat... 

(Din volumul „Sclavii Pământului“) 


Activitatea lui Pau! Târbăţiu nu se măr- 
gineşște însă la versurile amintite. 

Ziarele şi revisiele, în special cele bănă- 
ţene, au fost ospitaiiere faţă de dânsul. 
Asfel Paul Târbățiu  coaborează la ziarul 
„Vestul“ (Timişoara), revista  „Semen:cul“ 
(Lugoj), Societatea de mâine (Cluj), Poporul 
Românesc (Sosdea), Cuvântul Satelor (Lu- 
80j), Curieru: Banatului, Opinia noastră; 
Ţărănimea, Junimea, toate din Oraviţa. 

Paul Târbăţiu își dă seama de venalitatea 
scrisului cotidian. Singura lui 'hrană sufle- 
tească mai accesibilă sunt gazetele. Dar gaze- 
tele așa cum erau scrise în era politicia= 
nismuui, nu făceau decât să scadă încrede- 
rea poporuiui în litera tiparului. 

Deaceea se hotărăște să scoată singur o 
revistă, care pe lângă cultul frumosului, 
adevărului şi al științei, să sădească în su= 
fletul peporuiui credinţa că „litera e sfântă 
şi cuvântul tipărit e adevărat“, 

Din acest îndemn, scoate Paul Târbăţiu, 
pe cheltuiala sa proprie „Zorile Banatului” 
în 1928. 

Redacţia revistei e în satul Comorâşte, la 
vreo 20 km. de Oraviţa. Desigur că în sat 
nu era tipografie. Astfel Paul Târbăţiu care 
nu-și piuitea părăsi îndeletnicirile plugărești, 
așteaptă în gara din sat plicul tipografului 
cu articolele culese pentru a le face 'corec- 
turi.e, iar a doua zi ie trimite la tipografie. 

Noaptea redactor și a doua zi la coarnele 
plugului! 

Câtă dragoste de slova. scrisă trebuie să 
sălășluiască în sufletul acestui plugar! 





Tânăr din comuna Știpănari 


Paul Târbăţiu înfruntă toate oboselile, 
convină că revista luu neaservită politicii, va 
servi cu adevărat la „uminarea poporului. 

Revista publică articole pe înţelesuj po- 
POruuul, disre ob.ce.ur.e noasue, ar.oie 
medicale, cuegeri din popor, poveştiri, etc. 

Greutățile maieria.e au grăbit insă sfâr. 
şitul acestei reviste. 

Incercarca lu, Paul Târbăţiu dovedeşte că 
țăranu. luminat nu uitase însă pe fraţii să: 
deia coarne.e p.uzulu. Voia să le arate și 
lor drumul drepti, neintinat, isvorul culturii 
Gea care se alăpase el. 

După câțiva an, revista îşi reia apariția 
la Oraviţa, deascădată cu concursul unul 
co.ona, şi al unui avccat din Oraviţa, având 
oarecum o ț:nulă ofic:alizată. 

daia un tragment dintr-un articol al plu= 
gerului nostru. Cunoicând sufletul plugari- 
lor, Paul Târbăţiu vrea să.l facă cunoscut 
şi ţării în momentele gree. 

An. II. Nr. 16. Zorile Banatului, 7 Mai 
1939. 

„In țara noastră deasemenea sa crezut 
de căire dușmani, că în urma neînțelegerilor 
care au caracterizat viața noastră politică 
din anii din urmă a dispărut sentimentul 
voinţei conștiente de sol.daritate a naţiunii. 

Ba încă şi foarte mulţi sceptici dela noi 
au împărtășit această părere. 

Sau înşelat însă amar şi nau cunoscut 
nici pe departe sufietul acestui popor, mai 
ales țărănimea. 

La noi, până mai ieri a fost cunoscut nu- 
mai ţăranul de paradă, țăranul artificial și 
cetățeanui d> gașcă. Sa uitat că râșcolito= 
rul de glie are și el un suflet; din veac în 


veac un singur dor: g.ia ui unde zac osa- 


mintele strămoșilor. 

Această glie trebuie apărată cu sânge în- 
tru nădejdea și speranța strănepoților... 

Țăranul român, în atari momente, uită 
orice desbinare artificială și în sufletul lui 
se laonsolidează sentimentul datoriei. Nu 
caută paradoxe şi nici nu se ştie foiosi de 
contra argumente, căci în fața primejdiei nu 
se stă pe gânduri...“, 

Dar nu orice plugar se abonează la gazete, 

In schimb, orice piugar simie în casa lui 
nevoia unui calendar în care să aibă încres- 
tate sărbătorile, posturile, întunecimile de 
lună şi de soare, povestiri și snoave. 

Se poate spune, pe drept cuvânt, că un 
Ccaendar este simpozionul linteectual al 
ţăranului. De rostul culturalizator al calen. 
darului își dă seama Paul Târbăţiu. 

Deaceia, pe cheltuială proprie, scoate în 
fiecare an câte um calendar. 

Ca'endarul îl scrie, îl tipărește şi-l distri= 
bue singur. In zilele de târg, când lucrul 
câmpului îi lasă, Paui Târbăţiu'o ia de-acasă 


cu desagii plini de calendare, Alteori îşi 
trimite nevasta. 

Ajuns în târg, îşi desface desagii şi vinde 
cu 10—20 iei calendarul plugarilor setoși de 
slovă scrisă. 

Câţi dintre plugarii cari i-au întins banii 
și sau minunat de povestirile lui ş.-au da 
searaa că rândurile acestea sunt scrise de 
un p.ugar cu mâini aspre ca şi ei, „de un 
sciav al gliei..?| 


De câte ori a suris mulțumit vânzătorul 
umil, văzând cum gândurile lui iau drumul 
țării să insenineze frunţi îngândurate de 
țărani. 


Cazul lui Paul Târbăţiu, plugar şi director 
de revistă, nu este izolat în Banat. 

La Sosdea, a.t plugar redaciase „Poporul 
Românesc“, iar la vuomioșul Mare „Sufieţ 
nou'' aducea slovă scrsă de mâini aspre 
ţărăneşti. Era a reacțiune instinctivă a a- 
cestor ţărani cu suf.ete neîntinate împotri. 
va poiiticanismului şi a scrisului venal şi 
era to.odată o măreață încercare de rein- 
tegrare a scrisului în adevărate.e lui rosturi. 

Și această lecţie sublimă o serveau naţiei 
niște b:eţi plugari! 


„ _Judecate superficial, versurileî lui Paul 
„Tărbăţiu pot fi ușor clasate drept minore şi 

asvârlite într'un ungher prăiuiţ al scrisuiui. 

Un pubiicisiţă) ce semn-aza Vera, de.a 
revista profesorului M. Dragomirescu, le şi 
cataiogase drept „modern.ste:...! 

Ținând seama de isvoareie de cultură a 
lui Paul Târbăţiu, de viața lui aspră de răs- 
coiitor a. glici, versurile lui reievă un in= 
coniestabil „talent, o mare sete de cultură şi 
pun o serie întreagă de probleme, 

In țara în care analfabetismul e încă 0 
mare şi aciuală probiemă, un plugar scrie 
sonete. ; i 

Desigur, nu e puţin lucru. 

In vieme ce aţi camarazi de ai luj dela 
Coârneie Pius, OŞu COLEgI la Șioaia an 
Comorâş.e, abia poi serie o carie poştală, 
Uitănă Me exisunya PUNCuuiuj ŞI-a Viigustl, 
Yaui 'larbapuu oenewază cu rime inuraz- 
neje piinse in caa:nțe de rium precis. 

Ta.entul, dragostea de 'cultură, au biruiţ. 


lei 


1. Cunoscând exempiul lui Paul Târbăţiu, 
Ion Frumosu și alți ţărani poeţi de taient, 
poezia pujporaiă apare mai de grabă ca un 
produs individual, 

Vechea coucepţie a poeziei poporaie ţâş- 
nite din masse şi având drept autor intreg 
suiie:ui poporuiui, începe să pălească. 

La baza acestei concepţii stau începuturi:e 
democraței, cu exagerări.e inerenie. Ea 
tinde să vadă în fiecare țăran un poet. 

Poczia popo:ală ca şi poezia cultă este 
opera uhui singur om, a unui piugar de 
ta.ent. pl eezl 

Dacă nu ar fi asttel, n'ar avea unitate deci, 
nar avea valoare artistică, 

Sar simu „meuat ceva străin, disonant, 
în poezia - 

Că poezia a suferit modificări, e cert. Dar 
Cântareţii, Poți u.tezior. şi cuilegawrii nau 
ÎNsOCur decat une.e cuvinre Sau au COMPUS 
aiă variantă. E 

Suiieru. poporului sa regăsit în poezie 
tot așa după cum se regăseșie în cuviarele 
proieju:0r Sau Mari.0r IIOrmavori. 

be ai răspandirea poezia, de aici cul- 
tul ei. 

Poetul se identificase cu sufletuj regiunii, 
Cu Sur.etul ntamuiui, =. 

Incuviduaul „aţile puternice ridicate dintre 
țărani continmă acast .ucru. ! 

Dacă nar fi zăbovit ma mult cu cititul 
şi nar fi cunoscut meşieşugul scrisului, 
Paul Târbăţiu ar ti cântat sea de diup- 
tare a muly-mii, ar îi scris baiade Cu ha 
duci i 

Nimeni nu ar fi ştiut de numele lui. Poe- 
zia iui ar [1 exisiar să 

Invâăţată de prieteni, sar fi răspândit pe 
întreg cuprins Calașuui şi Sevainuuui 
pană ce un Cusegaor ar ii pubucar-o cu u- 
neie modii.cari sau var,ante. 

lată una din.re problemei pe care lesu- 
geiează apariua unei alaţ ae Puteruuce 1n- 
auvtrualitâți țâ:âneșii 

2. Scrisul lui Paul Târbăţiu, ion Frumosu, 
Ion Ciucurel și a ceioria. scriitori puugari 
din Banat arată existența unei literaturi 
țărănești scrisă de țaram. 

Neindrumaţi de nimeni, cu mari sacrificii 
materiale, scriitorii  piugari bănățeni și-au 
fo:mat un crez, și-au organizat mij-oace de 
pubiicitate sfidând neîncrederea celor din 
jur. 

Singurul lor sprijin: isvorul de energie 
românească ce-l purtau în sufiet. 

Literatura poporaă pe care o aveau 1n 
suflet facundată de literatura cultă a dat 
naştere unei alte literaturi care se aseamă- 
nă: şi se deosebește de amândouă. 

E un fel de uiteratură intermediară. 

Prin ea, glasul aspru al neamului țără- 
nesc îşi strigă setea de dreptate îmbrăcat 
într'o haină de gală; iar fraţilor dela coar- 
ne.e plugului le aduce lumini furate din 
împărăția gânduiui. 

3. Marea încordare spre creaţie a lui Paul 
Târbăţiu mai dovedeşte şi altceva: se poate 


creia oriunde, condiția esenţială este ra- 
lentul. 
Cenaclul, bisericuţele literare sunt apa- 


nagiul celor ce scriu din orgoliu, celor ce 
nu simt o chemare interioară. 

Ca un Robinson literar, plugarul dela Co- 
morâște a luat totul dela început: caligra- 
fie, ortografie, stil. 

Şi-a construit o casă a sufletului. Singur. 

Fără uneite. Fără prieteni. 

Totul dintr'o chemare  lăuntrică, 
nică. 

Paul Târbăţiu nu e singurul țăran lumi- 
nat din Banat. 

Ion Frwnosu, un tânăr de 20 ani, 
clase primare, scrie versuri inspirate. 
Ciucurel e un publicist neobosit. 

Alţii au încercat, uneori cu suwoces, să 


puter- 


cu 7? 
Ion 


de GABRIEL ȚEPELEA 


serie schiţe, nuvele, romane, piese de tea= 
tru. Plugarii Iancu Stoia, Petre Petica, Bog- 
dan-Huma sunt renumiți în jur pentru 
cultura lor. Paul Bo os, consătean de al lui 
Paul Târbăţiu m'a uimit prin cunoştinţele 
lui. Pot să afirm, fără exagerare, că puţini 
intelectuali avem în ţară cari să-l întreacă 
in cunoştinţele de istorie naţională și uni- 
versală. 

Cunoaşte anii de domnie ai voevozilor 
noștri, anii de domnie ai împăraţilor ctitori 
de istorie, castreie romane dela noi, eveni- 
mentele mari din istorie. 

A citiţ pe Schopenhauer, Nietzsche, Dos- 
toewski, Toistoi, etc. 

Des:gur, acestea sunt eforturi individuale 
de înăițare cu.iurală. 

Ele evidenţiază substratul nobil al unui 
neam vrednic de o soartă mai bună. | 

Aceste energii româneşti au ţâşnit din sâ- 
nul piugărimu. Spre această oropsilă clasă 
trebme săse îndrepie tutăi gândul adevă- 
rați.or zidari de veacuri. 

— O, cum de mau simţit aceşti 1mişei 

Cu-apuculuri mârşave și pugâane — 

Că ai şi tu un sujiei ca şi eil 
exciama poeiui p.ugar ganaunuu-se la ex- 
P.oaiaozii de ieri. 

Îndrumarea culturală a ţărănimii este 
un imperauy de ioc ul gene.aţie: tinere. 

Un poet se piângea că bânăţenii sunt pri- 
viți ca n-şte mernaionali ai Humâniei, nese- 
Tioşi, în vreme ce această provincie prezintă 
fenomene specitice culturale. Vorbea cu mult 
en,uziasm de Paul Târbaţiu. 

Pau. ârbăţiu şi ceuaiți plugari bănăţeni 
suni un exemp-u de ceace pvate neamul 
românesc. 

Apariţia bor este o mândrie şi un tonic 
sufietesc pentru România mutilată. 

Un neam care are as:fei de p.ugari poate 
scruta cu încredere zăriie viitoruiui. 

Paul Târbăţiu nu este singurul p.ugar lu- 
minat din bauar. Eă:sa 0 Liiteapa pueiadă » 
de scriuwri piugari bauaţeni, iar o parie 
dintre ei ş-au imctpu. acuvulatea pubucis= 
tea incă înainte de Unire. As.fe, ion Ciucu- 
rel și ion Vucu Secaşanu, coaporează ia 
„Homănui* d.n Arad şi la „koaia Poporu= 
lui homân“ din Budapesta, ducand aiauri 
de intelectualii dela oraşe, lupta peniru Uni- 
rea tuturor Românilor. 

După Unire, mișcarea culturală a pluga- 
rilor condeeri dev.ne mai activă. azeta 
țărănească „Cuvântul satelor“, fondată şi 
condusă de câţiva ţărani, a marcat o etapă 
importantă în viaţa culturală a ţărănimii 
bănăţene. In paginile ei şi-au daţ întâinire 
toate condeiele țărăneşţi. 

Se poate vorbi azi de mișcarea culturală 
a țărănimii bănățene ca de un. caz unic in 
cutura românescă. In vreme ce aţi p.u- 
gari din alte ţinuturi şi chiar din Banat. a- 


bia işi aruncă ochii pe o gazetă, plugarii bă 


nățeni nu se mulţumesc numai să cileastă, 

ci scriu lucruri remarcabile. Dintre cărțile 

mai de seamă ale p:ugariior bânaţeni tam, 

în afară de cele ale lui Paul Târbăţiu, a- 

mintite deja, urmăicareie: A 
lon Ciucurel : Transio:mare, roman. 

Puire Petrica : Păcaie, piesă de teatru, de 
moravuri bănățene, în 3 acte; Chipuri dan 
sat (nuvele, în manuscris). 

N. Bogdan-Humă : Țăranul elveţian şi a- 
griculuura in Eiveţia. 

N. Vucu-Secășanu: Teatru 
de teatru țărănesc, t:părite). 

Ion Frumosu : Versuri publicate în ziarele 


(câteva piese 


și revistele bănăţene şi chiar şi în „Luucea- 
tărul” dela Sibiu. 
În biblioteca acestor  plugari găsești, pe 


Dostoiewski, pe Tolstoi, pe Rebreanu, Eml- 
nescu, ete. Au citit. S'au abătut spre humină, 
neîndrumaţi de nimeni. 

dată un aspect necunoscut din viața satelor 
noastre : viața culturală. E curios cum în- 
trio ţară de plugari, asemenea  man:festa- 
țiuni n'au fost jua'e în seamă, n'au fost pre- 
țuite și înţeiese. S'a făcut atâta caz de cuitu- 
ral.zarea masselor, iar atunci când apar fi- 
guri de ţărani ca ce.e amintite mai sus, 
sunt privite cu neîncredere, chiorîș. 





lovan Iorgovan, văzut de sculptorul 
Ladea 


Uriașul salt spre lumină al ţărănimii; bă- 
nățene indică substratul nobil al unui popor, 
vrednic de o soartă mai bună. Manifestări 
ca acele ale plugarilor condeieri  trebuese 
cunoscute de toţi Românii și mai ales trebue 
înfățișate streinilor, Pe lângă baionsta so.- 
datului român, cpera plugarilor condeieri va 
pleda pentru marile însușiri ale rasei noastre, 

Apariţia unor astfa. de plugari e un tonic 
sufletesc pentru România prinsă iarăş în 
hora luptei pentru .dreptate. 

Un neam care are astfel de plugari poate 
scruta cu încredere zări:e viitorului. _ 


Reproducerile, după „OAMENI ȘI 


» LOCURI DIN CĂRAȘ”, de Virgil Birou 





A Ea 





Cronica literară 
id, eri 


SERBAN CIOCULESGU: Aspecte lirice contemporane 


„Casa Școalelor“, 1943 — 


— Editura 


„Numele d-lui Șerban Cio. 
culescu este prea cunoscut. 
De recomandări nu au ne- 
voie nici cărţile pe care le 
publică. Scrisul acestui pa- 
sionat cercetător și inter- 
pret al vieţii noastre litera- 
te'e prețuit de amic şi ad- 
versar, și  ocazionează dis- 
cuţii nu rare ori foarte a- 
prinse și interesante fără, 
totuşi, a putea fi discutat la 
rându-i, — fără adică a pu- 
tea-fi suspectat cu privire 
la soliditatea argumentelor 
pe care se întemeiază. Argu- 
mentarea d-lui Şerban  Cio- 
culescu €, — și aceasta con- 
țeazu odată ce luăm vre-A 
| atitudine critică în materie 
de artă literară — transpu- 
nere, în cuvinte clare, a tu- 
turor undelor percepute in- 
" ţuitiv şi, deseori, chiar im- 
potriva oricărei judecăţi 1o- 
" gice, cu cari te atinge opera 
de artă. D. Şerban Ciocules- 
"cu e înzestrat cu o intuiţie 
mramarcabilă în această pri- 
vință. Acu modul d-sale de 
a lua un prim contact cu o- 
pera de care se apropie îl 
trădează a fi un de tot ex- 


pert, rafinat şi pretenţios 
cetitor. L-am ascultat  oda- 
ță, — sunt convins că nu-şi 


va putea aduce aminte, — 
descifrând niște versuri și, 
cesace mi-a impus dela în- 
ceput nu a fost numai per- 
fecta adecvare la gama în 
care erau scrise respectivele 
măsuri, ci o extraordinar de 
fină și de precisă nuanţare 
a valorilor închise în pcem. 
Stiam că d. Şerban Ciocu- 
lescu e un mare îndrăgostit 
de poezie, dar atâta sponta- 
nă și-adâncă pătrundere în 
rezonanțele cele mai erme- 
tie construite ale articulaţii- 
lor de sunet și sens nou câ- 
te constituie, să-i zicem, se- 
cretul originalității ziditoru- 
lui de versuri, nu intâlnisem 
"mită. Felul de a ceti al criti- 
cului pe care nu-l văzusem 
până atunci, lumina întrea- 
ga textură intimă a operei, 
punând-o nu numai în com- 
plectă evidenţă, ci comuni- 
cându-i, simultan, și pulsul 
caracteristic. D. Șerban Cio- 
culescu analiza și sintetiza 
în acelaş timp. Reconstituia 
procesul de creaţie parcurs 
de poet. Mi-am dat seama 
că un lector înzestrat cu a- 
semenea facultăţi nu se 
poate limita la un singur fie 
şi cât de vast plan de orienta- 
re critică. Şi într'adevăr, d. 
Şerban Cioculescu se mișcă, 
— şi te obligă să-l urmezi,.— 
în dimensiunile tuturor e- 
courilor estetice ale sufletu- 
lui uman. De aici şi acea 
neascunsă ostilitate a d-sa- 
le faţă de tot ce este îngră- 
dire arbitrară sau violenta- 
re a libertăţii creatoare. Și 
de aici şi acel mărturisit 
sau nu, în orice caz însă 
pretutindeni prezent zâm- 
bet de compătimire pentru 
valorile  esteticelor  norma- 
tive ale iubitorilor de raţio- 
nalizare sau  monocultură 
în domeniul producţiei lite- 
rare. 

Cetindu-i nu de mult a- 
părutele Aspecte . lirice con- 
temporane, am trăit o după 
amiază de adevărată. delec- 
tare și bucurie. 

Bucurie fiindcă „aspecte- 
le“ adunate de critic şi 
„prefațate“ cu acea valabi.. 
lă „privire asupra poeziei 
noastre ermetice“, mi-au 
redeschis grădinile minuna- 
te ale poeţilor la cari mulţi 
ne-am făcut ucenicia, — şi 
delectare, deoarece noua 
carte a d-lui Şerban Cio- 
culescu e lipsită de orice di- 
dacticism fiind, totuși, de- 
monstrativă ca un  experi- 
ment de laborator, —- lipsi- 
tă de tendinţă, și, totuși, a- 
trăgătoare ca un roman şi, 
în fine, obiectivă și limpede 
ca o oglindă şi, totuși, ra- 
diind cea mai caldă simpa- 
tie pntru autorul discutat. 

Așa cum se prezintă, vo- 
lmul îşi atinge fără  ocoli- 
re țelul, rămânând carte de 
popas și vedemecum petru 
toți iubitorii de poezie. 

Inregistrând în treacăt 
tabla de materii care în ce- 
le 27 de priveliști, prezintă, 
poezia unor I. Vinea, N. Da- 
videscu, Tudor Arghezi, Lu- 
tian Blaga, Al. Philippide, 
Octavian Goga, Serghei E- 
senin și lirica ncastră tână- 
ră, Matei I. Caragiale, Mi- 
hal Codreanu, G. Bacovia, 
Ion Minulescu, George Gre- 
gorian, V. Voiculescu, Clau- 


dia Millian, Ion Pilat, Mi- 
hail  Cearianu,  Demoste- 
ne Botez, G. Talaz, Zaharia 
Stancu, Radu Gyr, Virgil 
Gheorghiu, Radu. Boureanu, 
Virgil Carianopol, Ştefan 
Stănescu, Miron R.  Paras- 
chivescu și Sandu Tzigara- 
Samurcaș, să ne oprun ia 
oarecum introductiva „pri- 
vire asupra poeziei noastre 
cpmetice“. Reptăm: Aceas- 
tă „privire“ e singura vala- 
bilă din câte s'au scris la 
noi despre ermetism și, mai 
ales, despre poezia ermetică 
românească. Iar dacă subli- 
niem cauticativul dat. o ia- 
cem știind că esseurile, pa- 
ginile de critică sau pură te- 
orie semnate de „specia. 
liști“, dar şi de pletora er- 
metiștilor + interesaţi  mili- 
tau unilatera., aanuu-și nu- 
mai şi numai silința să sfi- 
deze pe „neiniţiaţi” — sau 
să  ridiculizeze şi să  infa- 
meze pe „ermești”. D. Şer- 
ban Cioculescu insă nu are 
poziții preconcepute. D-sa 
analizează fenomenul și 
caută să-l facă inţeles. 

„Un fenomen literar  ne- 
tăgăduit, — incepe d-sa, — 
este obscurizarea poeziei li- 
rice... în perspectiva strâmtă 
a actualităţii, suntem  une- 
orl ispitiţi a crede că acest 
proces' al liricei este o criză, 
car ese vădeşte în descrește- 
re şi că se va ajunge curând 
la un echilibru dorit. Se 
poate însă să ne înșelăm, 
substituind realităţii un de- 
ziderat, și  ca,dimpotrivă, 
procesul evolutiv de divorţ 
între scrisul poetic și limb2 
vorbită să se  adâncească, 
De altfel fenomenul literar 
dela noi nu este decât e- 
coul sincronic al  transfor- 
mării literaturii universale.. 
Precedând descoperirea psi- 
hologică a subconștientului, 
nu știm ce ceaţă se strecoa- 
ră în poezia, care, în epoca 
actuală a primatului iraţio- 
nalului, se împânzește cu 
mister... Limbajul poetic îşi 
urmează diferenţierea în 
ciuda sentimentului public 
care reacționează ostil când 
nu-și manifestă, indiferența 
disprețuitoare. De bună sea- 
mă,  exponenţii unei arte 
sociale, naţionale sau de 
clasă, privesc evoluția sece- 
sionistă a poeziei ca  abe- 
rantă și primejdioasă, reco- 
mandând reîntoarcerea ei la 
oral şi cantabil... 


In locul peisajului exte- 
rior și al descripţiei obiecti- 
ve, poezia modernă: propu- 
ne impresii  spirituauizate ; 
in locul anecdotei, momente 
sufleteşti ale duratei  su- 
biective ; în locul sentimen- 
teior gradate după normele 
procesive ale retoricei, stări 
morale discontinue. 


Ea nu solicită ceeace sa 
numit impropriu  colabora- 
rea dintre cititor și poet, 
dar, ourncum, ea invită pe 
cititor la o dispoziţie  sufle- 
tească înrudită, la o simţire 
simpatică a poemei... Poezia 
nu își arogă un mandarinat 
arisrocravic, prin chinezerii 
formale. 

Acesta este un fenomen 
de estetism depășit. Esenţa 
ei interioară, tradusă prin 
simboluri, metafore şi com- 
paraţii, de natură sugestivă, 
reclamă din partea citito- 
rului singuratic, desprins 
din grup, un potenţial sufle- 
tesc de  impresionabilitate 
deosebită. Ar fi o naivitate 
să se creadă că simţirea po- 
emei poate fi integrală, su- 
prapunându-se perfect sen- 
sibilității identice. 

Nu construim așa dar pe 
scheme psihologice  univer- 
sale, după tipul credinţei i- 
luministe în repartiția ega- 
lă a raţiunii, între oameni. 
Mai puternice însă decât 
diferenţele intelectuale sunt 
varietățile noastre de sensi- 
bilitate. 

Poezia nu vorbește senti- 
mentului, după eroarea pri- 
milor romantici, dar ea şop- 
teşte uneori câte ceva din 
tainele subiectivităţii.  Mis- 
terul este condiţia ei  esen- 
țială. Iar dispoziţia pentru 
starea de mister este  con- 
diția nelipsită a cititorului 
de poezie. (Sublinierea este 
a noastră), 

D. Serban Cioculescu ia, 
pe rând, poezia lui T. Ar- 
ghezi, L. Blaga, Ion Barbu 
și 1. Vinea,  confruntând-o 
cu părerea lui N. Iorga care 
îşi apăra convingerea  con- 


form căreia, „poezia, ca și 
tot ce facem, este un act 
social“. Apărarea, și tocmai 
impotriva unui gepirit uriaș 
ca al lui N. Iorga, a poeziei 
moderne îinteriorizate . este 
foarte la locul ei. Nicolae 
Iorga reprezenta în gradul 
cel mai inait sensibintatea 
„normală“, „clară“,  „clasi- 
că“ şi Nicolae Iorga, în ire- 
zistibila-i impetuozitate de 
damnator al formelor lirice 
iraționale şi, mai ales imo- 
rale şi amorale, era, la rân- 
dul lui un formidabil adver- 
sar al modurilor lirice noi, 
interiorizate, ermetice, „0b- 
scure“. j 

Faptul că însuși el, mare- 
le apostol, se găsea pe 0 po- 
ziţie rigidă, pe aceea a este- 
ticei normative pomenite 
mai sus, dădea, indirect, 
dreptate celor puși la stâl- 
pul derâderii. Nu am vrea 
să se înțeleagă că  vestejim 
câtuş de puţin, excesiv de 
hotărita atitudine a lui N. 
Iorga. Atitudinea aceasta 
însă nu a fost decât tempe- 
ramentală. Atitudinea  dic- 
tată de structurile psihice 
ale unui temperament  ex- 
traordinar, dară tempera- 
ment. | 

Dară nici d. Serban Cio- 
culescu nu apără obscuran- 
tismul și obscurizarea. D-sa 
arață calea care duce la în- 
țelegerea și aprecierea unei 
poezii care €, întrun grad 
remarcabil, mai concentra- 
tă decât ' explicitele strofe 
prozaice cantabile ca o ha- 
baneră și scrise pe înțelesul 
tuturor. 

Cât privește  rătăcirea 
propriu zisă, foarte  accen- 
tuată în labilul domeniu al 
poeziei  ermetice, chiar d. 
Şerban Cioculescu lovește 
fără ezitare în „exercițiile 
unor falsi poeţi  revoluţio- 
nari cari se mărginesc a 
simula actul liric”. 

Ceea ce reclamă d-sa este 


înlăturarea superstiției şi a 
prejudecăţii. 
„Psihologicește, suntem 


impenetrabili, într'o periec- 
tă monadologie morală. In 
ordinea lirică, fiecare sensi- 
bilitate autentică este  în- 
chisă întrun cerc de impre- 
sionabilitate individuală. Nu 
putem străpunge acest cerc 
decât prin simpatie (subli- 
nierea e a noastră), adap- 
tându-ne modului intuitiv 
particular, variabil de la 
poet la poet. Să ne schim- 
băm deprinderea de a cere 
poetului să ne vorbească. 
Iubitorul de poezie este da- 
tor să se impărtășească, 
printr'o dispoziţie oarecum 
religioasă, cu structura mo- 
rală a poetului. In acest fel, 
şi numai astfel, mesajul po- 
etic îşi pierde  ermetismul 
individual. A cere însă o al- 
tă „cheie” decât aceea a 
simpatiei, este o naivitate“. 

Cât de adevărate suni cu- 
vintele d-lui Şerban Ciocu- 
lescu ne dovedesc toate ac- 
tele noastre vecine cu ma- 
rile mistere morale, ca să 
nu mai vorbim de cele este- 
tice : Gesturile cele mai sa- 
cre pot fi adorare şi blasfe- 
mie, totul depinde numai 
de atitudinea sufletească a 
celui ce le face. 


TRAIAN CHELARIU 





Izvoare de filosofie 


se intitulează volumul. com- 
pact, de curând apărut, prin în- 
grijirea  d-lor Const. Floru, 
Const. Noica și Mircea  Vulcă- 
nescu. Culegerea de studii. şi 
texte pe care o cuprinde cartea 
e foarte interesantă, alcătuirea 
sumarului fiind în așa fel con- 
cepută -şi realizată, încât proble- 
mele desbătute ce înfățișează 
organic articulate, atestând cu 
drept cuvânt acel „spirit co- 
mun“, — invocat în lămurirea 
prefaţială, — care a călăuzit ac- 
tivitatea grupului de cercetători 
ai filosofiei, autori şi  traducă- 
lori ai studiilor şi textelor pu- 
blicate în Izvoare de filozofie 
(„Bucovina“, 1. E. Torouţiu, Bu- 
curești 1942, IV+248 pg.). 

lată, dealtfel, cu propriile vor- 
be ale editorilor, în ce spirit a 
fost întreprinsă alcătuirea ace- 
stor „Izvoare“ : 

„Textele nu sunt alese la în- 
tâmplare, ci răspund preocupă- 
rilor unora sau altora dintre 


UNIVERSUL LITERAR 


Catedrata scufundată 


Mereu, tot mai departe, prin sufleţ Debussy, 
Deși bolnavul deget, de mult s'a frânt pe clape. 
De-acum te ştiu, spre mine cun cântec mai 
aproape... 
Mereu, tot mai departe, prin suflet Debussy. 


Tăcută, catedrala se scufunda în ape... 

Ca un blestem, în trupuri, tristeţea se zidi. 
Mereu, tot mai departe, prin suflet Debussy: 
De-adâncuri, catedrala, mereu, tot mai aproape. 


Răscoala grea, din carne, nici azi nu se opri, 
Deși bolnavul deget, de mult s'a frânt pe clape. 
Iubita mea de cântec, mereu, tot mai aproape... 
Mereu, tot mai departe, prin suflet Debussy. 


ION VINTILA 


“Pe liniile moarte 


Sunt trenuri albe-negre nemaiplecând din gări, 
de parcă fac manevră mișcându-se pe loc, — 
tot trenuri oropsite şi fără de noroc 

topindu-se de dorul adâncii depărtări.... 


Pe-aceleaşi linii-uită de când n'au mai pornit, 
sau amintirea poate le macină mai rău 

— cu pufăitul harnic să se prăvale n hău; 
dar nici începe visul-şi capătă sfârșit... 


„„Le fuieră sirene mai ţinere 'n urechi 
suindu-şi falnic fumul ca părul cu scântei, 

că nu le-a prins de şine rugina-galben cleiu — 
trecându-le pe'ncetul la cele fiare vechi... 


Se risipește lemnul....-Ci ferul — de-l ascult — 
l-or subția ciocane şi'n greul lor ecou — 

el va 'mvia puternic la trenul cel mai nou, 

în depărtări să meargă mult mai mult... 


M. HARU 


Seară de vară 


Soarele proptit în bețe 
Bate toaca, şi din nai 
Vântu 'ngână cu tristeţe 
Melodii din Butterfly. 


Plugul stă trântit alene 

La un capăt de hotar... 

A pământului lungi gene — 
Brazdele, se 'nchid arar 


Liliacul se grăbește 

Să anunţe crâng de tei; 
Astăzi luna zăbovește, 
Ascultând pe Galilei. 


MITU DUMITRESCU 








E i 


Ş ===> 


CANTECE NOUI 


DIALOG 


Am stat zilele trecute de 
vorbă cu o umbră. Aş putea 
spune că de cele mai multe 
ori îmi rezerv această plă- 
cere pentru a afla diferite 
lucruri și svonuri, pe care nu 
le pot auzi personal. E un fel 
de lașitate pe care mi-o re- 
cunosc, dar m'am încotro. E 
atât de comod să fii înformat 
pe calea aceasta, prompt și 
conştuncios. Sta (a masa de 
lucru, cu mâinile în buzu- 
mare şi deodată vine Umbra, 
ocrotitoarea și pretutindeni 
prezenia Umbră — informana 
du-te de tot ceea ce se petre- 
ce în lumea mare. Căci Umbra 
are un dar :acela de-a se pu- 
tea strecura, nebăgată în sea- 
mă, acolo unde noi — muri- 
torii, ah, muritorii — nu pu- 
tem trece decât observați. Dar 
iată ce ne-a istorisit Umbra: 
o foarte interesantă  conwor- 


'bire pe care a auzit-o la una 


din cafenelele din centru. Doi 
firavi şi glorioşi barzi vor- 
beau despre „Cântece noui”. 
Stenognajiez întocmai. 

i + 

Poetul A: Ai văzut, mubi- 

tule, ce scrie în ultimul său 
articol de revistă, amicul nos- 
tru B.? 
1 Poetul C: Sigur că am vă- 
zut! iţi răspunde ţie că stro- 
jele pe care îi le-ai trimis, 
„mu” merg la lumina îmbătă- 
toare a tiparului. Nu-i așa? 

Poetul A: Ba da, ai drep- 
tate într'o parte mimoră. Dar 
vezi tu, jubitule, ceea ce m'a 
se izat pe mine, este că 
şi tu, întristându-te, te bucuri 
de acelaşi răspuns! 

Poetul C: In schimb, au 
apărut iar strofele umor inşi 
cu totul lipsiţi de talent. 
Ce-i aia lon Pena, Anna Cor- 
doneţ, Ion Vintilă, M. Haru? 
Să se isprăvească odată cu 
năvala nechemaţilor ! 

. Poetul A: Apropo, cheamă 
te rog chelnerul să ne dea 
câte un țap. 

Poetul C: Chelner, doi țapi 
fără guler! 

Poetul A: Și cum spuneam, 
autorul articolului 
tocmai îl discutam, dă niște 
lecții de conduită lirică, pe 





care la dreptul vorbind mu- 
mai bunul nostru prieten, 
maestrul I. ar avea drepiul 
să le dea. Auzi: ce-i aia „bun 
simț poetic ?” 

Poetul C: Adevărat! Ha- 
bar n'am! 

Poetul A: Și nu ştiu cum, 
dar semnatarul rândurilor pe 
care le disecăm acum cu bis- 
turiul înțelegerii noastre, e un 
fost poet care va ajunge în 
curând la ediţia definitivă, 
ari că nu are ce căuta între 

i, 

Poetul C: Poate să ai drep- 
tate, dar mă întreb: el a 
not sau noi suntem cu el — 
sau e tot una? 

Poetul tu: A: Știi că ai hazi 
Noi navem nimic de-a-face cu 
el, cu toate că în anii trecuți 
l-am admirat pentru stela- 
rele lui armonii. Dar astăzi... 

Poetul C: Da... astăzi moi 
suntem totul. Nimeni nu-și dă 
rin de asta şi poeții dela 
mpeg i Pre ; Fe mai mai 

s i - 
; ep vină tre 


Poetul A; Uite, să-ți citesc 
pamfletul în la bemol major, 
pe arad l-am scris contra lui 

I care va apare mâine în 
toate foile lumii noastre, 
(Citeşte). 

Poetul C: Eşti mare! Dar 
peri ce? Hai să transoriem 
cate 0 poesie, ca so trimitem 
la „Cântece noui”, 

Poetul A: Da, dar ne schim- 
băm caligrafia şi punem câte 
un pseudonim, Vrei să ne 
compromiitem ? 

Poetul C: Așa e! Dar hai 
să ne grăbim, căci la 20 apare 
revista și poate... 

Poetul A; ...„da”/ 

CORTINA 
ȘTEFAN BACIU 


N.B. Manuscrisele se tri- 
mit la redacţie, menţionân- 
du-se pe plic: pentru ST. B. 
Şi răspunsurile: M. C. Pit, P. 
Gr. Matei: Altele. Nestor 
Prisca: 77. Lucis P. B., D. 
Ciumbr.: Proză nu. L. Di- 
mar, V. Peia, Val. Țuc,, M. D. 
Zissu, Arthur C., Melinte V. 
A, Nelu Reg, Angh. C., V. 
Fed., 1. 1. Ama, Liviu Dela- 
mureş: Nu. 





EDMOND ROSTAND 


ADrmmare dla pag. l-a)  -. 


___„lntr'o seară, într'o Duminică seară, Coquelin (puţin cam obosit 
fiindcă jucase da trei ori în 24 ore) avu ideea, peniru întâia dată şi 
dea altfel singura, de a tăia patru versuri la sfârşitul unei tirade 
(era mi se pare din faimoasele „Non, merci“) când de odată un 
on din stal se ridică în picioare, strigâna cu o voca tună- 

e: 

— Le texte, Monsieur, le texta. 

Marele Cogquelin zâmbi, se înclină: 

— Vous avez raison, Monsieur, ja reprends, 

— ȘI, în adevăr, el reluă toată tirada şi târit chiar de suflul 
tui Cyrano, o reluă cu un lirism atât de extraordinar, încât după 


ce o termină, trebui să sa oprească mai multe mir, 
pot puternic de aplauze...“, ist da în 


Li 


Mai târziu, visând să serie un rol pentru Sarah Bernhard, Ed- 
mond Rostand se gândeşte la Ducele de Reichstadt, De altminteri, 
personalitatea tânărului fiu al lui Napoleon a urmăriţ totdeauna 
age ez - voit să creeza un Hamlet alb (expresia aceasta fe- 
icită este a Rosemondei Gerard i i 
ae ) ca o replică a lui Hamleţt de 

Şi visul acesta a fost îndeplinit în seara de 15 Martie 1900. 
i i ciuda celor ce afirmă că „Cyrano” este superior lui „I'Aigloa' 
rebue să recunoaştem că în această piesă, Rostand dă dovada 
unei virtuozități uimitoare în alegerea situaţiilor, iar acţiunea 
ae dă e mai puternică aci. 
de pildă o sceni în care realul se împl 
i pl: te uimitor cu ilu- 
are erai a mt al 3-lea câna Metternich ir 2 so de pălăria lui 
eon aşezată pe o hartă, retrăeşte o epocă ce : 
de ani înainte și că va reveni: cistite îs 
Le grenadier montant la garde, 
za el îl vede, în adevăr, sub trăsăturile eroicului Flambeau. 
sas apă ae ae constituit pa o ficţiune dramatică, cum e 
Ş i 'ou dela Wagram, care emoţioneaz, â 
care pe spectatori : Ni e 
ui... oui... cest â Wagram n'est :ce pas que je meurs 
A Tot doamna Rosemonda Gerard ne spune că poetul avusese de 

: roze să scrie „l'Aiglon“ în șapte acte, ultimul urmând să se pe. 

arm în capela unde sunt expuși, după moarta, arhiducii austriaci, 
aţa catafalcului, unde-și doarme somnul de veci fiul lui Na: 
poleon, defila mulţimea curioasă. 





primul tezt a* înfățișa plinăta= 
tea filosofiei însăși; al doilea, 
și al treilea, două, direcții rezul- 
tate din spirtura filosoţiei ini- 
țiale, care se împotrivesc  dea- 


cercetători, iar studiile  mono- 
grafice asupra câtorva teme fi- 
losofice fundamentale reprezin- 
tă proiecte pregătitoare pentru 
un dicționar filosofic românesc. 
(Şi anume: „Despre infinit“, de 
prof. O. Onicescu; „Structură“, 
de Alice Botez; „Unu și multi= 


plu“ de C. Noica). Cele trei tra- 
duceri de texte nu sunt, în 
fond, decâţ pretexte de reflec- 
ție, propuse aci în convingerea 
că ele înfățișează trei momente 
esențiale ale gândirii filosoţice: 
primul, momentul  presocratic, 
antologic (Meiissos: „Despre na- 
tură sau despre fiinţă (dimpre- 
ună cu parafraza lui Simplicius 
şi replica lui Gorgias) Traduce- 
re); ai doilea, de teorie a cunoa- 
șterii (Augustin: „De Magistro“ 
(text şi traducere de M. Rădu- 
lescu și C. Noica); iar al treilea 
de teorie morală și politică 
(Dante : „Monarhia“ —  tradu- 
cere de T. Bărbulescu și S. M. 
Lăzărescu).  Privite dialectie, 


lungul istoriei, dela Platon şi 
Aristotel, şi care s'ar reîntâlni, 
poate, în ontologia nouă, a tez- 
tului heideggerian, din neferici- 
re absent aci. (E vorba de co- 
mentariul textului lui  Heideg- 
ger: „Vom Wesen des Grun- 
des“, comentariu pe care autu- 
rul său nu l-a putut redacta în, 
vederea culegerii de faţă). Cât 
despre cele două studii ce pre- 
ced textele traduse, al doilea 
(„Două tipuri de filosofie me- 
dievală“, de Mircea Vulcănescu) 
e destinat să introducă, oarecum, 
în atmosfera celor două texte 
medievale, iar cel dintâi repre- 
zintă  lecția-program a unui 
profesor („Funcțiunea epistemo- 
logică a iubirii“ (1919), de Nae 
Ionescu), din activitatea filosoți- 
că a căruia s'au inspirat cerce- 
tătorii ce au colaborat la volu- 
mul de față“. 

Asupra „lzvoarelor de filoso- 
fie“ vom. reveni pe larg, după 
lectură. 


In cele din urmă însă, poetul a renunțat, Dar din această evo- 
cate măreaţă au rămas cele două sonete cari inchee igo. 
Li 


După reprezentarea acestei drame, poetul se îmbolnăvește grâu, 
apoi se reirage la Cambo, unde se consacră piesei sale capitale 
„Chaiteclair” ia care a lucrat zece ani din prea scurta lui existenţă. 

Ia cadiul restrâns al acestui articol, mu ne vom opri asupra 
descaierii domeniului cu adevărat feeric dela Cambo, deși numai 
construcția locuinjei poetuiui ar intra și ea în cadrul studului a9- 
stru, căci întocmai ca Chanteclair și l'Aiglon, ea este o operă a lui 
Rosiand. _Ne vom mărgini doar să spunem că locuința poetului 
cuprinde încăperi cu cari s'ar făli un muzeu. Aci, Edmond Rostand 
şi-a compus discursul de recepţie la Academia framceză pe care 
l-a rostit la 4 Iunie 1903 şi care cuprinde acea cunosculă şi ad- 
mirabilă definiţia a teatruiui şi tot aci a scris „Chanteclair”, acel 
minunat poem, adevărată fabulă dramatizată a lui La Fontaine. 

la 1904, Rostand citea lui Coguelin şi directorului teatrului 
Porte Saint Martina noua sa piesă, Dar moartea lui Cogqueiin, 
boala poetului, grija migăloasă de a desăvârși mereu opera, amână 
teprezentarea, piesei până în seara de 7 Februaria 1910, 


Patru decoruri splendide, principalul rol interpretat de Lucien 
Gauitry, o punere in scenă impecabilă, versuri așa cum teatrui 
trancez a auzit puţine, iată ca a fost „Chanteciair”, Cele mai bune 
părţi ale operelor anterioare ale lui Rostand par palide alături de 
poemul acesta senin şi voios, alături de spiritele mieriei, de muzica 
tragică ce se desprinde din complotul păsărilor nocturne de pradă 
şi alături, în sfârşit, de cela două splendide poeme: Imnul către 
soare şi Rugăciunea păsărilor. 

Versurile din „Chanteclair” sunt pline de o substan 
farmecul înlănţua pe cititor încă dela primele tirade. ad 

Și totuși „Chanteclair”, a fost un glorios insucces. Niciodată nu 
s'au adeverit mai mult cuvintele lui Henry Bataille „Totdeauna 
şi numai prin adevărul pe care îl cuprinde, o operă "supără pe 
contimporanii ei. Yotdeauna și numai prin adevărul pe care-l va 
cuprinde „această operă este chemată să dăimuiască în viitor”, 

Datorită noutăţii sale, „Chanteclair” a frezit fireşte cele mai di. 
verse preocupări şi cele mai stranii aprecieri. Cea mai frumoasă 
dintre toate SĂ împaumutăm tot din cartea d-nei Rosemonde 
Gerard — a o convorbire între institutor â 
gal, aj şi bătrânul preot 

— „Ce zici de asta, părinte, spunea instituto 

aj : rul, să faci o pies 

— 0, e foarte simplu, răspunse preotul, altădată Edmond Ro 
stand a scris piese cu personagii lumești. Acum însă a scris o pies 
cu făpturi de ale bunuiui Dumnezeu”, 

Acelaş preot, introdus într'o zi în biblioteca de'a Cambo unde, 
printre cărți se afiau patru străwcitoare nuduri, înfățișând cele 
patru anatipmuri, fu găsit de Edmong Rostand contempiând zâm- 
bitor un umir al Toamnei, luminat de un reflector electric, 

— „Scuzaţi fantezia unui poet, părinte, dar aceste tablouri sunt 
puțin cam... mitologice pentru dv. 

„ — De loc, exclamă preotul, credeam că anotimpurile îmi sunt 
cunoscute, știam cât de frumoase le-a tăcut Dumnezeu, dar ta- 
blourile acestea m'au mai învățat să aflm cât sunt de plăcute. 

Și el adăogă : 

— De altfel, lumina zilei intră aci pe fereastră, şi totul este 
pur când Dumnezeu l-a contemplat”, 

i . 


Printre celelalte opere ale lui Edmond Rostana cităm La der- 
niăre nuit de Don Juan, o traducere neterminată a lui Faust, Le 
bois sacre, o pantomimă reprezentată Ja teatrul Sarah Bernhard, o 
Jeanne D'Arc al cărei titlu trabuia să fie Les cloches sau Le Coeur, 
o piesă intitulată Le Theatre, La chambre sans mâroirs, o Pena. 
lopă din care nu s'au găsit decât exact 26 de versuri, La Belle au 
ba:s s'eveiilemt şi în sfârşit La maison des amants, din care nu se 
cunoaşte decât primul act şi câteva versuri din cel de al doilea, 

Toate aceste sărmane piese condamnate la o tăcere eternă sar 
putea integra în poemul acela emoţionant din les. Musardises: „Les 
meiileurs sont les vers qu'on ne finit james”, 

Rostand a murit in 1918 şi cu toate că era la o vârstă relativ 
tânără, a izbutit să înalțe un monument de o suverană măreție, în- 
chinaţ exclusiv frumosului. i 


CONET. A. 1. GIEOA 


== 6 








UNIVERSUL LITERAR 





30 IANUARIE 1943 


Intâași beșică sburătoare PANTALONII... 


DD. mai jos un document găsit nu de 
mal: timp în arhivele familiei N.culescu- 
_Rariştea, vech: moșieri din "județul Tifov. 


(Cercetând dceumentul, mulți s'au pro- 


_munțat cercând să dovedească neauientici-. 


tatea lui pe Considerente de stil şi ortogra- 
fie, de hârtie şi cerneală. S'a susținut anu- 
me că: 1) hârtia este Bxtra Strong, 2) cer- 


moala e Pelikan, 3) stiiul e gazetăresc, iar. 


4) ortografia modernă. 


Lăsăm la aprecierea cititorilor noștri da- : 


că acest document important pentru trecu- 
„tul nostru artistic, este sau nu autentic. 


„ln zilele acelea stu dat. sfară în țiră că 


du a se tâmpla la Bucuresci mare minună- 
ție, Unit iceau că au venit unu neamţu pli- 
mu de gugorie care du. a se suire în văzdu- 
hu legit de o beșică. Alţii, la jeliu, știau tot 
așa de acei neimț, dară iceau a nu ji cu 
mici o învățătură, ci un hâtru făcând gium- 
bușlucuri ca alții ce se mai aflase îndintea 
lui, care și noi i-am văzutu pre dceștia: 
unu harapu ce-au întins funie și-lu mers 
pre ca având în mânule băj gros ca un fel 
de treastie (doară mai mire) şi icnind den 
vredme în vreame: „Hal Ha!” de se părea 
că numai cu acelu „ha s'au putut ţinere ce 
” funie, ca musca; și altul, un indiu, de sco- 


tea pamblici pre nas şi mânca jar cute nu 
se ardea mice lu limbă — că nu au mirosire 


a frigt. 

Care întrâcea zi s'au strâns mulţime de 
norod, și botiri, i târgoveţi, i prostime, aci 
în Buoureşci. Ales qu venit mulțime călu- 
gări — mai mulţ greci — den todte mănăs- 
tiri și alte svinte lăcașuri, de la Țigăneşii, 
Snagovu — de au făcut-o Țepeș Vodă —i 
de la Pâsered, având toții mire dor a vedea 
asămini minunăţie, 

Eu m'dm aflat la loc bun, care den z07i 
câmd încă p'apucase a cântare cucoşii m'am 
tmezire şi protos dim fost a vedea ca se pociu 
însemna. Gica ca să se știe când du făcut 
comedii aici în Țara Rumânească și au ră- 
dicat o beșică cu un neamţ într'ânsa. 

Așa s'au pitrecut când su adunat mul- 
țime multă și: au venit şi Măria Să, iaca 
sau ţvit şi acelu meamțu. Tiheru era şi au 
avere păr bălăiau cum îi gălbinuşul de ou 
de rață leșească, mai multu roșiu, nărămait. 
Doi de &giutor au mers în urma lui ducând 
beşica ce era desumilată, care era den aciaz, 

marță bună, trainică, ce și eu dmu pusu 
mâmnule şi amu pipăire, de credință. Acolo, 





în răscruce, la podu Mogoşotii, făcuse de cu 
ară un meremet den pari cam ca o cușcă 
„mire, care puind beşica sub acel :Caret au 
pritis'o de elu și au făcut foc dedesupt. Ce 
nu mult trecându, du prins a se.îmjla îm 
foalc, gata a p'eznire, ca unu burdufu, ce-l 
împli prea peste poite cu apă au oloiu, și 
aiunci au prins a se băiăbăni beșica în mhi- 
locul cuștii, sămin, icea neamţul, că-i: gata 
şi numai bună de suit cu ea-la Ceriu. Cre, 
scoțitd-o de acolo, și țiind-o ca la zace 
oameni, oameni voinici toți, -mult su necă- 
fre că beşiea cercg di sălta de la pământ. 
"Netmțul -Utuneia : sau acățire' în nește 
chingi ce-au fost legate de gura beșicii, ce 
o legase cu o funie, că-i venea chingile ca 
un jețu Nomnescu, ținându-l pre sub şezutu 
4 pe spinare, bine. 

Srou “mișcat acela câteva: ori în chingi, a 
se înițeberu bine şi poi au zis „hoz” carele, 
cum mi-a tălmăcit prea cuviosul Glicherie 
de la Țigăneştii, vra a zice: „Acumu slobo- 
ziti-o că mă urc la Ceriu a dare binețe cu 
Dumnezeu”, că eu mam și minunat cum 


se poate ca 0: vorbă, și aceea. mică den trei- 


biohi, dac'o spui pre: limba mnemțească, ai 

„4 pricepe pe rumânie atât amar de cuven- 
te, Qară cuviosul Glicherie mi-au fost zi- 
cându că aşa.e și nu alt feliu, Iată eu n'am 
măi cent a-l iscodire mai departe, gândind 
că mai multu și moi bime știe elu care-i față 
bisericească, 

Dară tot Glicherie acesta, căiugăru, când 
Gu văzut că sloboade oamenii beșici şi se 
urcă "niltul văzduhului, au prins a sbierare: 

— Nuotau lăsați că se suie Ja Domnul 
Dumtezeu şi îs. Hs. și nice nu-l drept cre- 
dimciosu, ci luteran, papistaș, şi-i dă ştire 
greşită și strică legea. 

Care fiind pre. târziu când «u strigire, că 
beșioa suise multi, 
semne... cu: mănule, picicirele, 


prietişug. 


semnuri de 


Și sasi dus spre Dudești unde încât şi cu 


„ fereglă' sau pogorit ca un unu duhu cu be- 
şită dirept în grădina unuid Ion săcăgiil, 
de.i-au stricat-fasulea i platugelele, cre fiind 


ȚIPOGEAFIA ZIARULUI „UNIVERSUL” BUCUREŞTI STR. BREZOLANU 23 


idră meamțulu făcea: 


cala ptrinseseră a da în pârg, că ma TO, A 
vut rumânlșul a punere pe limbă tăt aul 
platăgel, atât î le-au zobit, cu lujeri cutot, 
de 'nu să mai putut rădica una dela pă- 


" mânț. 


Iară mai dpoi, zic alţii că eu n'am văzut, 
că eu numa ce-am văzut am scris până aicia, 
l-au chemât pre acela neomţ însuşi Măria 
Sa Vodă la elu şi i-au zis: 

_— Mire minune făcuşi. Acu spune mie 
dirept:, umbli cu diivoiul, au cu Domnul no- 
stru Is. Hr,? 

—"Cu Is. Hs. — răspuns-au dceala, 

— Atunci bine=i. Acu spune mie cum li 
făcutu. 

Du bir a păr. să spui tot. 

— Leasne iastă, Măria Ta. Numai că alții 
mu s'au oblicire nainte, ci numi unu de 
neam frâne, Mutgolfieru, du izvodit demtăi 
cumu-i şi au făcut beşică. Dară aceala mau 
avut bărbăţie, ci au pusi în gios de beșică 
o ocie i o rață. D-ră eu suntu mai bărbă- 
tosu şi mai vrednicu și sigur pre mine 
m'am săltii în văzduh. 

— Grăieşti bine. Numa nu mi-ai grăitu 
cum faci. Că rugă la Is. Hs. nu te-am vă- 
zutu făcându. Cu ce agiutoriu te-&i săltat, 
că paserea și muşca du aripe, dâră tu mai? 

— Cu văzduhu caldu, Măria Ta. 

Nu pricepu. 
S'au călzit văzduhul şi %u înfiat beșica. 

Ioa su săltat Wu Ceriu. 

— Aici nu grăieşti bine. Au în cuhnie 
nu-i culd și Ru-i văzduhu mai încins ca în 
beșica ta, de-l trec pre bucătir năduşelile? 

— aste, Măria Ta. 

— Atumcia de ce nu sboară cuhniacu tin- 
giri, î linguri, î satire, i bucătar? Hai? 

Pasămite Măria Sa au vrere să-l Cerce a 
videa daca nu-i cumva cu Dilvolul, dară 
acela au prins hiclenia și Gu grăit. 

— Cuhnid-i înțăpenită în pământu şi pre 
urmă-i şi gre. Beşicu-i de acuz, ușure. 

Daia se 'ndiţă 

— Şin Ceriu ce-ai vedutu? — l-au mai 
cercut Vodă. 

—- Nimică. Vărduhul în sus și oaminii gios. 

— Dar Dumnezeu nu ţi su arătare ? 

— Nu Măria Ta — zis-au acel hicleun — 
că eu îs papist?s, și Domnul nu se rată căt 
14 Cei; drept credincioși, 

Care Vodă bucurându-se multu că Dom- 
nul nu se Urată papistaşilor, l-au resplătitu 
pe Gcela cu pungi, trii, care neamţul du 
prins a zămbire şi cu grabă sau închinat 
la. Măria Sa ducându-se. 

Că lumea zicea că acela cu adevărat ar fi 
văzut pre Stăpânul nostru al tuturor, . dir 
mau vrut a grăi adevărul ca să ia putigile. 

Orişicum -va fi fost dirept; minune more 
tot s'au tâmplot că nu se mi văzuse om 


— 


să se suie cu beșica în văzduh, ca paserei. 


iară eu, cu toate că am văzutu cu ochii 


măi cum su ardicatu Ocedla, tot n'am dit 
crezare, zicându înlăuntrul meu că e solo- 
momnie şi păreare, .înșelăciunea  ochiloru. 
Dreptu cure m'am dusu cu Gligore ot ulița 
Tăbăcârilor i Costindim câfegiu, noaptea, lu 





gazda acelui măscărici, care avându acum 
bani mulți md că nu mai 'hodinea acas, ci 
umbla tot în beţii la hamu lui Manuc, ar- 
mamul, îi dlte crâșme, și întrându furiș în 
hodaie, am ludtu acea beșică dezumjlată 
fugindu cu ea. Că zice-vor unii că am făcut 
faptă ră, dară tot pre cuviosul Glicherie în- 
trebându-l mi-tu zis: 


— Nuoi faptă ră, că doară ci vrut a lu- - 


crâre întru sia Domnului și întru adever. 

Mai bine icea a hire fuptă ră şi să-i duc 
beşica înapoi neamţului, că:sa tâmplat 4 
doua zi, înfiând acea beşică dinpreună cu 
Gligore î Costundin de Cure mai sus dm po- 
menit, mam priiis în chingile sale — ale 
beşicii — şi mam nălțatu ca la patru sta- 
turi de om. Eară Gliigore ot ulița Tăbăca- 
rilor căruia dator t-eram ș&se gilbini de 
când eri clădârisem casi, socotindu că or- 
todoz hiind am să ajung a da ochii cu 
Dumnezeu, au prins a strigare: 

— Ține bini în fița Domnului și cere-i 
şăse galbini că-ţi dă că-i bun. 

Și cuzimdu-l mam uitat gios şi er mic 
— Gligore — de parcă era unu pruneu cu 
bărbă i musteață şi tare bine era în văzduh, 
eu plutmd ca unu julgu şi răcoare şi nice 
prăv, mice miroase, Şi-i făceam semnuri de 
rămas bun, îniomnii ca mneumţul. lură el, 
bătuindu că nu mă mai dau gios, micu 
strigat scârbivnică vorbă de ocură. Toemti 
când mă simțam mai bine, socotind că nu 
mult a mai hi pâna da ochii cu Atolte — 
făcătoriul, m'am fost prăbușindu, de-am ic- 
nit când am atms pământulu, rupându-mi 
chicioru — de ne nu măi pociu scriere 
cu leshiciune — dacă tâmplându-se cu mi- 
ne şi minune mai Obitir Ca beșica neam- 
țului unde amu căzutu amu făcutu groapă 
și au ieșşitu de &colo apă, îzbuc, carele şi 
astăzi oamină o betu şi e rece şi bună. 

Dură rău Mu-mi pare că l-am rușinat 
pre acetla dovedindu-l a nu umbla în nu- 
mele Domnului Nostru Is. Hs, ci Gu Dia- 
volului, Care pre elu l-au ținut de dedesubt 
săltându-l, eară pe mine m'du buşitu de-au 
izborit apă”. . 


DORIN ILIESCU 





D.. cu câteva zile înainte îl girasem la 
societate, pentru un împrumut de două mii de 
lei, şi azi a venit să-i dau o sută de lei „că 
m'are ce mânca”, 

Nu ti-am refuzat, fiindcă mi-e drag tână- 
rul acesta care văd câtă trudă depune să 
fie şi student la teologie şi funcţionir ia so- 
cietate, dar totuși n'im putut răbda să must 
spun : 

— Bine, Grozuţă, dar cu cei luaţi, mai 
deunăzi, ce-i făcut ?..: 

— Să vedeți, domnule Iordache, n'am a- 
wut pârte de ei... 

— Ți în furt 7... 

— Atunai ?... 

— Pircă mi-e și rușine... 

Și tânărul Grozuţă ar fi ocolit povestea 
celor două mii de lei, dacă — mai mult — 
îm calitate de girant, mași fi stăruit, 

— Ce să vă spun, domnule lordăche, în- 
tâmplărea banilor împrumutați dela societate 
cu binevoitorul dvs. concurs, a avut darul 
să-mi potolească de dici înainte pofta unei 
nepotrivite eleganţe... 

— Cum, adică ?... 

— Acum o lună și mai bine, am cunoscut 
la un matineu dansant, dela Sergiu, o fuuă 
tânără şi drăguță care mi-a plăcut dela pri- 
ma vedere. Lua câteva zile, am cunoscut și pe 
mMAma ei, o doamnă foarte cumsevade, cure 
dela început a arătat o îngădunță ocroti- 
toare prieteniei mele cu domnișoara Lenuţa, 
fiica sa 

Situaţia nouă care s'a născut în viața mea 
prim &ceastă cunoştinţă, mai ales că — drept 
să vă spun — domnişoara Lenuja Cercnez 
nu-mi era indiferentă, ma pus în cumpăra 
unor socoteli unde pojta unei mai elegunte 
îmbtăcămânți, grăbea — parcă — o redizare. 

Dar cum ?... Mă ştiţi că mam decât costu- 
mul ăsta și de vară și de iarnă cure s'a ros 
Până într'atâta, încât urzeula a eșu la iveală. 
Acum că huina dr mai merge cum dr mat 
merge, nași avea nimic contra, dor uitaţi-vă 
la pantiloni 1... Mai fac? 

— In adevăr, nu prea... 
Cum — încurcat. 


— Hei, și atunci, ca să câștig inima dom- 
nișoarei Lenuţa, nu ca funcționar cu pam- 
tatomii tociți de scăun, ci ca student, ca stu- 
dent cu nebi'uita vrajă de toidevuna a cali- 
tății de încercat cuceritor în hiine de.. îm- 
prumutot, am apelit la serviciile unui coleg 
de jacultate. 

Văzusem la Nicolae Viad o pereche de 
pamtiloni albi cu care mă şi vedeim oglin- 
dindu-mă în toate vitrinele. Ba, să vă spun 
drept, expresia „să mă fotograțiez cu ei” nu 
părea s'o pun numai pe nota umei glume, 
ci chiur pe dorimța unei z2orite realizări, 
când pe cartonașul pozei ași fi scris dșa: „In- 
ir'o zi de vară, o drugoste fierbinte” ca să 
termin cu semnătura cMigrafică :  Grozuţă 
Fânăeru. 

Așa dar, într'o zi, la cantină, după ce am 
iu% masa de prânz, Via mi-a promis că-mi 
împrumută  pontilonii albi pentru seara, 
fiindcă ziua îi purta el, 


răspunsei — oare- 





Estetica unor expresii poporane 


cu adâncii, triştii 

ochi, 

Dulci-s ochii umbrei tale — nu le fie de 
deochi !* 
Inspirat din folklor, frumusețea limbii 
din Luceafărul îşi trage în majoritaie seva 
din expresii poporâne: „cămara ta” (în o9- 
poziţie cu „sfera m=a'), „mumă-mea“; „cre= 
zământ”;, „bată-i vina”; „arzo focul”; „acu-i 
acu”; „cată-ți de treabă”; „asta-e; „s'or pier- 
de urmele“... Ca exemplu de ce însemnează 
astfe: de expresii în context și de cât aju- 
tor sunt 'e.e în procesul actului creator, ci- 

tăm cele ouă strofe dela început: 


O, tu umbră-pieritoare 


A fost odată cun poveşti, 
A fost ca niciodată 

Din rude mari împărătești 
-O prea frumoasă fată. 


Şi era una la părinţi 

Şi mândră toate cele 
Cum e fecioara între sfinți 
Şi luna între stele. 


„Toate cele“: este o expresie moldovenea- 
scă. Eminestu n'a întrebuințat-o pentru a 
rima „cele” ru „stele” şi nici fiindcă ar fi 
avut slăbiciune pentru provincia unde se 
născuse. Intenția .ui a fost să arate că fata 
de împărat întruchipează periecţiunea în- 
săși. Acest lucru poetul î! realizează arțis- 
tic cu ajutorul versului: Și mândră'n toate 


cele, Citind poesia, și lăsântu-ne conduşi de 


accentul suf.etesc, care cade tocmai pe cu- . 


vintele în chestiune, gândul! ne sbcară la 
fata de împărat, făcând din ea centrul fru= 
museţii universale (se observă cu uşurinţă că 
expresia „toate cele“ are un dublu înţeles: 
1) „din toate punctele de vedere“ şi 2) „toa- 
te câte există). 

Pentru a se vedea că într'adevăr Emine- 
scu izbutește să facă portretul Cătălinei cu 
ajutorul expresiei „toate cele“, să aăturăm 
descrierii de maj sus câteva versuri din 
Nunta Zamfirei, unde Coşbuc, deși puternic 
legat de vorbirea poporană, apucă totuşi 
altă cale: 


Un trandafir în văi părea; 
-Mlădiul trup i-l încingea 
Un brâu de-argint, dar toatăn tot 
Frumoasă cât eu nici nu pot 
O mai frumoasă să-mi socot 

Cu mintea mea 2), 


Expresia lui Coşbuc „dar toatăn tot” este 
“echivalentă cu cea intâinită ia Eminescu: 


„iândră'n toate cele“ (afară, bineînţeles, de 


cel de al doilea sens), Amândoi poeţii ee 


(Urmare din pagina I-a) 


simt în neputinţă de a-și descrie eroinele, 
Coşbuc încearcă să facă portretul Zamfirei 
cu propriile sale cuvinte, și reuşeşte. 
Eminescu, nesocotindu-și numai în aparență 
ta:entul, împrumută din popor expresiile 
necesare și iarăși reuşeşte. Intre frumuse= 
țea Zamfirei și a Cătălinei există însă o 
mare deosebire: Zamfira e mal aproape de 
noi — și printr'asta își pierde din farmec, 
Lătălina e mai departe și depărtarea e ţin- 
tuește întrun cere mai luminos. Pe Zam- 
îlra o poţi întâini, pe Cătălina nu. Una eo 
frumusețe locală, alia universală. Ceeace ne 


mărturisese de fapt și epitetele: Zamfira e. 


frumoasă „toată în tot”, Cătălina e „mânară'n 
toate cele”, Expresia jui Coșbuc nu cheamă 
comparație; a lui Eminescu, da: „mândrâ'n 
toate cele“, adică mândră 'n toate lucrurile 
și făpturile lumii... 


Expresiile poporane au pătruns în operele 
seriitorilor culţi, chiar şi sub forma lor cea 
mai artistică; vulgară. Insă și atunci au 
avut un efect sa:vator. Lucrul acesta este 


cu atât mai surprinzător, cu. cât, pronun=?: 


țate izolat, expresiile despre care vorbim, 


sunt de-a drepiul respingătoare. Cât de urit. 


sună cuvintele: ăştia, aia, alea!.. Și totuşi, 
un scriitor ca loan Al. Brătescu-Voineşti 
scoate, cu ajutoru, lor, minuni de îrymu- 
sețe! Iată un exemplu din Privighetoarea: 
„Auzi dumneata moarte : cu cârligul înfipt în 
guşuiița aia, care scotea sunetele alca dum- 
nezeești! Auzi dumneata, cum am răsplătit 
eu păsărica -aia  nevinovată, pentrucă ne 
desfătase cu viersul ei!  Cândl.mă gândesc, 
îmi vine nebunie, dar ce nebunie!... Ah! o0- 
chişorii &ia negri pe care năpădiseră furni- 
cile!...“ 3). Inlocuind termenii de maj sus cu 
forma din vorbirea cultă (forma corectă!;, 
abținem acest model, care, din punc de ve- 
dere estetic, este mai puţin frumos: 
„Auzi dumnea'a moarte: cu cârliguj în- 
îipt în gușulița aceea, care scotea sunetele 
acelea Jumnezeești! Auzi dumneata, cum 
am răsplătit eu păsărica aceea nevinovată, 
pentrucă ne destătase cu viersul elt Când 
mă gândesc, îmi vine nebunie, dar ce ne 
bunie!.. Ah! ochișorii aceia negmn pe care 
năpădiseră furnicile!...“ Na mai rămas ni- 


mic din atmosfera de duioșie, care se de: 
gajează atât de bogat din pasagiul anterior... 


Tot farmecul limbajului de acolo provine, 
din întrebuințarea măestrită a adjectivelor 
demonstrative, luate nu sub forma lor cuită. 
ci sub cea poporan-vulgară. 

Sar putea obiecta că fragmentul citat este 
um caz izolat, întrucât el reprezintă vorbi- 
rea unui personagiu din popor (cu toate că 
Nenea I0rgu nu-i țăran)). Insă şi interven= 


' ţiile autorului — foarte dese în opera-lui 


Brătescu-Vaineşti t) — sunt presărate cu fi- 
gurile aceluiaş limbagiu: „Nu ea lui Mișu 
fruntea asta schimbată; nu sunt a; lui ochii 
ăștia nepăsători... Unde sunt ochii lui cari 
priveau stăruitor asupra lucrurilor, cu drag, 
cu dor de pricepere? Nu e Mişu lui băiatul 
ăsta, care răspunde cu monosiabe la între- 
bările lui, la aducerile lui aminte despre 
lucruri de care odinioară vorbia cu 
drag..+ 5). Adept al stilului indirect liber, 
Brătescu-Vainești işi împojobeşte scrisul cu 
numeroase expresii poporane, dovedind prin 
aceasta chemarea și npplecagil unui stră- 
lucit artigt. | i 


* Expresiile poporane, cu toată larga RE cir 


aulație, își păstrează intact farmecul poetic. 
Intioduse în limba cultă, ele devin izvoare 
de frumuseţe, din care se închiagă necon- 
tenit opere literare eteme. Geniul creator 
românesc a în feul acesta mereu prezent. 


VLADIMIR DOGARU 





1) Călin, Vă. M. Eminescu: Poesii, ka. 
Ibrăileanu, p. 5ă. 

2) G. Coșbuc: Blade şi idile, Ediţia XX, 
Cartea Românească, 1941, pag. 23, 

3)- I. Al. Brătescu-Voinești:: Întuneric și 
Lumină, Ex. Cartea Româneaşcă, 1942, p. 135. 

4) Vezi în această privință observaţiile 
d-lui Tudor Vianu, din volumul Arta proza- 
torilor români, Ed. Contemporană, 1941, p. 
201. 

5) Din carnetul unui jurat, op. cit, p. 149. 

P. $. Fapt că expresiile poporane intră 
ureori cu roi boărîtor în procesul de crea- 
ție al unora din scriitorii noştri culți, nu 


denotă deloc că ele ar constitui și temeiul! 


umei legi care. să fie rizuros respectată. Poe- 
ţii şi prozatorii le întrebuințează îndemnați 
de setea înnăsculă după formele desăvârşite 
dle artei. Aşa fiind, e de prisos, credem, să 
mai arătăm că articolul de faţă nu pledează 
nici contra, nici pentru expresiile poporane... 


vV. D. 





Când ajung acusă, o rog pe gazda mea, Ma. 
dam Zuhuriadis, să aibe yrije ca să trimită 
spre seară un băiât în str. Tunari, să ia 
puniălonii, iuir eu aranjez dela un telefon 
Public întâlnirea cu domnişoară Lenuţa, ca 
„so duu gata” când m'o vedea aşu de ele- 
gant. 

Întâlnirea a fost fixată pentru ora 9, la 
Piaţa Romună, ca sa puinim poi spre Şo- 
sea, unde arborii ocrotind pe îndrăgostiți pun 
în. voupte umbre tamuce de tăciuune sline 
până şi Jelinarulu, inuiscret, 


Pânct, la 9, am fost la tocul stabiiit. După | 


cinci minute ue aşiepuare, dumnişoura Lienuy- 


ţa apărea — ca ae ovicei — cu muma si. Cu , 
tot întunericul lusat la ora aceea, puntulonii 
albi jacusciă a impresie utât de vurd, încât 


vedeum asta din cilda primire ce făcuse 
muma și fuel, întâmp:nării mele. 

Nepreșit că fere-la de a nu atinge cu ceva 
albii puntaloii, din cauză că adevariiuu pro- 
prielar mi-ar ji reproșat a doua zi, a utras 
atenua dummnișoarei, lenuja sare 1-0 CONSi- 
derat probebil ca nou, Numai așa se expli- 
că dece câ pela Piaţă Victoriei m-a spus : 
„Să-i DOrți Sanătos”. 

O urare biesremată, fiindcă la mai bine de 
50 de paşi trevuia sa fie locul cu pricina. 

Cuutam o bwnca liberă şi mu ales izolită: 
Dacă pânu atunci timuc nu-ti era grija ma! 
muie decuț pant-lonu uibi, upo de cum am 
dat cu oh de bancă am uiuţ de ei. 

E în Starea îngrăgostitului orgoliul unei 
uitări puna și de swme, ca să se trezvuscă în- 
tr'o pusire cu propriu lu: persovnă dintr'o 
poruncă a ceasului... 

Lu« noi, a fost ora 2 din noapte, ia alţii, 
poute mii târziu su mai de vreme, 

In orice cdz, nimic nu-i mai pripit decât 
acea vrută plecare comandată de cineva, 
fiindcă tocrui utunei îmbrăţişurile își du o 
sorbire de dorinți mai vicleană. 

Comanda a fost dată de mama domnişoa- 
vei Lenuţu: „hii copii”; iar pripeala noas- 
tră a dus la rătăcirea a două obiecte: pălăria 
mea şi rujul de buze al domnnișourei, 

Pălăria am găsit-o repede; rujul nu. 

Deibia a doua zi dimineața aveam să bles- 
tem cochetăria femenină când și noaptea își 
reclamă alijia roșie ca să-şi coloreze buzele, 
ar ciubucul Acela nevrând — uneori să dea 


ascultare scopului adevărat, ajunge să-și în- 


tindă agresiv vopstuua pe turul pintilonilor 
albi, cu ispruvă de batjocură. 

„Făcusem ochi” după somnul doela de 
istovite visuri, când privind la pintilonti &- 
lârnâți de. speteaza unui scdun, văd o pată, 
mare, toșie. 


Nu mi-a fost dat să simt vreodită văloa- 


rea unei pierderi, fiindcă n'am avut-o. Nu 
știu—de exemplu—cum dr fi pierderea unei 
pungi cu buni şi nici distrugerea unul lucru 
la care Ci muncit mult; știu însă acum că 
pierderea sau distrugerea unui lucru care nu 
e al tău, dar de care ai toată răspunderea, 
este cea mii grea stare de suportat. 

Când am desţăcui pantalonii şi am văzul 
palașca aceia îmbujorală, îmi venea să îne- 
bunesc. Am chemat pe madam Zahariadis 
şi i-am povestit țot. Ii venea să râdă dar si 
oprea femeia  văzându-mă atâţ de egitut. 
Singura soluție nu era decât culea la spălă- 
toria chimica, Am dat fuga la cea mai apriea 
piată ; avea firmu: „Speranţa”. 

Cine a spus că nădejdea unui om se pune— 
uneori şi în moarte ? Eu mi-am pus-o în fir- 
ma aceea și mă mir că nu m'a omorit. 

Mi-a luat şi bani și Mi-a ciupit şi din... 
ștofă. Ce fel de spălătorie chimică a fost, nu 
ştiul „Știu numai că îmbrăcându-i, imi pe- 
nelu pună la genunchi, tir ca lărgime n'o 
întrecea pe aceea de Gdevăruţi îțuri. 

Așa pantaloni trebuia să-i. restitui lui 
Viad, după ce, mințit, așteptase cinci zile ?... 

Imposibil ! 

Am, chemat idr pe guzda mea, mâdam Za- 
hariadis. Dumneaei, nici una nici două, ma 
sfătuit. să-i întindem pe scândură ca pe v 
piele. Am ascultat-o, A trecuţ încă o zi aşa 
cu pintulomii răstigniţi pe obloane. Tot de- 
geaba. 

A doua zi, aveam ultimul termen acordat 
de Nicu Vlad de “-i duce pantalonii. 

Ce era să jac?.. 

Bine că a intervenit tot madam Zaharia- 
dis cu un sfat hotăritor: „bHomnule Grozu- 
ță, știi ce?.. Hai să tragem, cât'om putea, 
de panitiloni, că trebue să-și revină”... „XA, 
zic”. Şi așa am făcut. Numai că la prima 
opinteală, o pârâitură dureroasă a despicat 
stoja dela ţur şi până 'n călcâie, 

Şi aşa am „lămurit? definitiv problema 
pantalonilor împrumutați. Girul dat de dv, 
pentru cei două mii de lei a jost ca să acopăr 
păguba lui Viad, 


Și poate asta mn'ar fi fost nimic, dacă le | 


primul malineu dansint dela Sergiu, dom- 
mişoara Lenuţa văzându-mă cu pantalonii 
ășia tociți de scaun, nu m'ar fi refuzat la 
dans, spunând: 

— Mersi, nu dansez... 


ION MINCU LEHLIU 


În ce RR Po e i II 
Taxa poştală plătită în numerar conform aprobăzii dir. Gle P, 7. î. Ne. 24,434,939 


Y 





-. *