Rost anul II, nr. 19, sept. 2004

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

la — 1910 | tr ara nimânul (OR: SC: IE “ | î în | Lui g www.romfest.org iti EN te) EREI EP AIER! AA : Sf i , pi, Cetea .__—. "ap | o 4007 | LS BI e at = ă = - - - , - i = B _ Ş “ . _ 4 - . s - 5 _ , x m Pa = aaa? Coperta |: Constantin Noica pe vremea “Școlii de la Păltiniș“ UAI m Cît se fură în România? de Claudiu Târziu..........cc ec ceeeeeeee3 DLRA (AI VASUL] = Fapte, vorbe, gînduri.................4 LA DIO ŞI LA [a] 044 m “Canaraua Fetei”, biserica în care slujesc animalele de Dumitru Manolache..............Ti m Ortodoxia și Bisericile ei de Radu Preda..........ccccce e eeeeeeeel4 m Ofensiva Ortodoxiei în Anglia de Anthony Gardner..................17 = Cum (nu) se pot combate bolile cu transmitere sexuală de Maria Blaga...................42++.19 = Antihristul Moon, omagiat în Congresul American de Pr. Gheorghe Calciu.............23 = În căutarea teologiei pierdute de Răzvan Andrei............222....++25 (3 LA ROAD = Transnistria, momeală facilă pentru un entuziasm popular de Adrian Marcu..............cee.0e+27 = Transnistria, o provocare gravă la adresa României de Viorel Patrich....................-28 UI SUA = Transnistria - fara nimănui de Viorel Dolha................4+++30 numărul 19 e septembrie 2004 CUVANIULEMONAHILORI = Un nedreptăţit al istoriei: Mitropolitul Visarion Puiu de Pr. drd. Florin Ţuscanu...........32 m Ce ne oferă Europa? de IPS Bartolomeu Anania...........36 REPERE m Constantin Noica, filosof şi antrenor cultural de Radu Bălașa...........cceeeeeeeeeee.38 a Gânduri despre “Scoala de la Păltiniş“ de Cristian Bădiliță.....................39 = Povestiri din Hegel în viziunea Securităţii de George Ardeleanu..................43 m Noica și cuminţenia pământului de Răzvan Codrescu...........<.<<e...46 = A plecat și Constantin Noica de IPS Antonie Plămădeală.........49 = Rugăciunea fratelui Alexandru de Silviu B. Moldovan.................52 m Exorcizarea de ispitele normei de Răzvan Andrei...........< cc e eoeeee+ DĂ CĂRIINDESEOLOS a Publicaţii pentru minte Si sUfiei ce sasee ceata et aoata ace ceai iai 58 Ie p TD O Fondată 2002 Revistă naţională editată de Asociaţia ROMFEST XXI DIRECTOR Claudiu TÂRZIU tel.: 0740.103.621 rost(Qromfest.org DIRECTOR ADMINISTRATIV Nicu BUTNARU tel.: 0723.504.807 romfest oromfest.org REDACŢIA Mihail ALBIȘTEANU Silviu ALUPEI Cristi PANTELIMON Mircea PLATON COLABORATORI PERMANENȚI Cristian BĂDILIŢĂ Corina BISTRICEANU Alexandru BOER Pr. Gheorghe CALCIU Răzvan CODRESCU George ENACHE Paul GHIȚIU Dumitru MANOLACHE Paul NISTOR Cosmin OPREA Viorel PATRICHI Adrian Nicolae PETCU Marcel PETRIȘOR loan RĂDUCEA Nicolae STROESCU-STÎNIŞOARĂ Florea TIBERIAN Varujan VOSGANIAN DESIGN & GRAFICĂ Bianca OPREA EDIŢIE INTERNET Dragoș DORAN CORESPONDENȚĂ C.P. 62, O.P. 66 — București DIFUZARE Rodipet SA ABONAMENTE La redacţie sau prin Rodipet SA (nr. catalog 4843-VI) ISSN 1583-6312 www.romfest.org/rost Reproducerea unor articole apărute în revista Rost este permisă numai cu acordul scris al redacției. Rost este difuzată în ţară și în comunitățile românești din Europa, SUA şi Canada. editorial Că la noi se fură pe rupte e un truism, caracteristic românilor ca și lipsa de punctualitate. V-aţi întrebat însă cit se fură, de pildă, într-o sin- gură zi, în România? Analistul eco- nomic Ilie Șerbănescu, fost mi- nistru al Reformei, apreciază că 10 — 12 milioane de euro zilnic. Analistul politic Dorel Şandor cre- de că e vorba de vreo 20 de mi- lhoane de euro pe zi. Numai din fon- duri publice. Un calcul sumar ne arată că, la o medie de 15 milioane de euro pe zi, în România se fură anual 5.475 de miliarde de euro. Adică o sumă mai mare de patru ori decit bugetul sănătății și de șase ori decît bugetul învățămîntului! Fraților, sîntem putrezi de bogați, dar murim de foame! Pentru că banii noștri sînt îngropaţi pa- latele, limuzinele luxoase şi plăce- rile exotice ale unui grup de privile- giați. Spuneţi-le cum vreţi, baroni, clhenţi politici sau ticăloși pur și simplu. O oligarhie care transcede partidele și care nu obosește să mulgă bugetul ţării și fondurile europene. Ăstimp, în spitale nu există nici măcar feșe și spirt, profesorii îşi strigă disperarea pe străzi, ţăranii rost nr. 19 Claudiu Târziu Cit se fură în Romania? încă mai ară cu plugul de lemn tras de boi... lar guvernul ridică din umeri, zicînd că nu sînt fonduri! Cît despre banii europeni, pre- sa a dezvăluit că, prin licitaţii tru- cate și diverse „inginerii financia- re“, fondurile SAPARD, de exem- plu, au ajuns în proporție de 90 la sută la oamenii PSD. Din pricina corupției, europenii au anulat finanţarea — atenţie! nerambur- sabilă — a unui număr de proiecte. Sute de mii de oameni au rămas fără drumuri, poduri și apă curentă. Acest comportament lacom și ires- ponsabil se naște dintr-o mentali- tate, pe care, românii ȘI-au însuşit-o în comunism. Acum ca și atunci, cine fură mai mult este ăl mai deș- tept. Paradoxal, românului simplu i se strepezesc dinţii de înjurături cînd află că au furat cei de la putere, dar la urmă admite că ar face la fel, dacă ar putea. Umblă vorba prin prostime: ce deștept băiat este la- cobov că a golit buzunarul statului de 175 de milioane de euro și ni- meni nu-l face nimic. Pentru că, la noi, mai este un truism: cu cît furi mai mult, cu atît riști mai puţin să fii pedepsit. A fi cinstit a ajuns sinonim cu a fi prost. 7 ON Justificat de o asemenea men- talitate, furtul a devenit un sport na- țional. Păcăleala, un mod de viaţă. De la pieţarul, care te înșală la cîn- tar, pină la politicianul, care privati- zează fraudulos, majoritatea româ- nilor sînt într-o goană nebună pen- tru cîștiguri necinstite. lacătă dar unul dintre motivele foarte serioase pentru care nu facem parte încă din lumea civilizată. Și nu mă refer numaidecit la U.E., ci la prezenţa în acel „club“ al statelor care contează. Pînă cînd ne vom cîştiga dreptul să fim respectați şi ascultați, să nu ne mai indignăm că occidentalu strimbă din nas la auzul numelui de român. Un preot ortodox spunea, într-o emisiune tv, că în prima clipă după ce a ajuns în Anglia, unde şi-a făcut studiile pentru doctorat, un coleg l-a prevenit: „Aici poți trăi foarte bine dacă nu furi, nu minţi și nu întîrzii“. Ar fi bine să ținem seama de acest sfat. PS: Fără îndoială, vor fi destui care mă vor acuza de „lipsă de patriotism “* pentru acest comentariu. Lor le spun că adevărata dragoste de țară este responsabilă și critică, nu oarbă sau mincinoasă. sf O Campanie pentru orfanii din Tighina. Cotidianul Ziua, Liga Tinerilor Români de Pretutindeni, Romanian Global News și Asociaţia Civic Media au declanşat o campanie pentru colectarea ajutoarelor destinate copiilor orfelinatului din Tighina asediați de milițienii lui Smirnov şi pentru copiii de peste Nistru. Ajutoarele vor fi transportate în Transnistria cu ajutorul Crucii Roșii și al OSCE. Organizațiile amintite mai sus s-au raliat initiațivei lansate de cotidianul Jurnalul Naţional pentru ajutarea orfanilor din Tighina, în acest scop fund deschise următoarele conturi la BCR — sucursala World Trade Center, București: pentru depuneri în lei - 2511.2-4998.1/ROL; pentru depuneri în euro — 2511.2-4998.2/EUR; pentru depuneri în dolari — 2511.2-4998.3/USD. Prin acest anunţ, revista rost şi Asociația Romfest XXI își declară adeziunea la această campanie și își îndemnă membrii, colaboratorii și simpatizanți să contribuie, după puteri, la ajutorarea fraţilor noştri. O Despre rost. Redacția revistei rost le mulțumește tuturor cititorilor care au răspuns chestionarului lansat în numărul pe august al publicaţiei. Încă mai aşteptăm răspunsurile celor care, din diferite motive, au întîrziat să completeze și să trimită pe adresa redacției (C.P. 62, O.P. 66, Bucureşti) chestionarul. Astfel, revista va fi îmbunătățită şi va răspunde mai mult aşteptărilor dumneavoastră. Am constatat, cu satisfacție, că, din punctul de vedere al respondențţilor de pînă acum, sîntem pe drumul cel bun. Urmează să centralizăm și să analizăm cu atenţie toate opiniile şi sugestiile și să luăm măsurile de rigoare. O rost în presa locală. Gazeta de Bacău a publicat, în ediția sa din 23 — 29 august, un interviu cu Claudiu Târziu, directorul revistei rost, despre proiectul Romfest XXI, în care este inclusă şi publicaţia de faţă. Claudiu Târziu a arătat importanţa dimensiunii critice a naționalismului în discursul vost-ului și al Romfest XXI, a vorbit despre conservatorism ca opţiune a mișcării noastre, despre aderarea României la UE, despre noua elită și despre diaspora românească. Redăm cîteva din afirmaţiile sale: „Organizaţia îşi propune să devină o școală de caractere și un instrument de acțiune civică. Vrem să redeşteptăm în tineret dorinţa de a face ceva pentru societate, de a se impune, de a-și spune punctul de vedere, de a-şi însuși un comportament de elită“; „Noi respingem naționalismul isteric şi narcisist care s-a manifestat până acum în plan civic sau politic în România. Nu vrem să fim confundați cu PRM sau cu Noua Dreaptă, organizații populiste, pe care le respingem categoric, pentru că dăunează ideii de naționalism“; „Conservatorismul poate fi numai de dreapta, promovează și se bazează pe iubirea de Dumnezeu, credinţa şi dragostea faţă de ţară şi de neam, pe valorificarea critică a martori ai veacului tradiției, pe asimilarea la fel de critică a modernităţii, în concordanţă cu fundamentele tradiționale și cu specificitatea noastră și pe alte concepte care sunt străine şi contrare comunismului. Conservatorii sunt prin excelență anticomuniști. Trebuie să ne întoarcem la esenţa românismului, care este conservatorismul“. O Vizionarul Eminescu. Istoricul Alex Mihai Stoenescu demonstrează că nu s-a masonizat chiar dacă a devenit mîna dreaptă a lui Dinu Săraru, la Teatrul Naţional. După cum se ştie, Săraru este adjunct al şefului masoneriei române, Eugen Chirovici. Stoenescu a dedicat ediția din 6 august a emisiunii sale de pe Realitatea TV, „Nașterea unei naţiuni“, lui Eminescu și lui Caragiale. A pus însă mai mult accent pe scrierile politice ale primului. În opinia lui Stoenescu, geniul lui Eminescu constă în aceea că „a văzut la 1880 şi ceva ce se va întîmpla în 2004. Adică, Eminescu a arătat de ce nu merg formele din occident pe fondul românesc nepregătit pentru a le rost nr. 19 martori ai veacului accepta. Nu izolaționismul era dealul la Eminescu, ci adaptarea. Statul român a fost prost construit, pentru că nu a ținut cont de tradiție şi de specificitate, ci s-a ridicat pe ruinarea acestora. Vorba lui Eminescu, în prag de iarnă a fost dărîmată casa cam strîmtă dar construită din piatră pe temelii solide, pentru a fi înlocuită cu un palat de hîrtie franțuzească. Astăzi ca şi ieri ne izbim de aceeaşi problemă: ne grăbim să adoptăm modelele occidentale, să ne însuşim aquis-ul comuitar (UE), fără ca mai înainte să fi citit şi învăţat cartea capitalismului — a încheiat Alex Stoenescu. O Răsplătirea prințului. Radu Duda, ginerele regelui Mihai 1 al României, a fost ofensat de uniri membri ai Casei Regale de Hohenzollern, care l-au acuzat că poartă legitim titlul de prinţ. Actorul nostru a scos din mînecă patalamaua, dar tot a fost contestat. Cine s-a grăbit să-l sară în ajutor? Prim-ministrul Adnan Năstase, care 1-a oferit un loc de senator pe listele PSD. Era şi normal să fie răsplătit astfel Duda, după ce a făcut oficiul de ambasador plătit al regimului Iliescu-Năstase pe lîngă marile case regale ale lumii. Q Paradox? Ciudată creatură-i omul. În plină tiranie ceauşistă, românii găseau timp pentru studiu, pentru citit (se citea enorm în comparaţie cu azi, deși cărțile bune erau marfă de contrabandă), pentru cultivarea spiritului, pentru tot ce nu era material (şi deci nici atins de mizeria fizică din jur). Într-o epocă în care foamea și lipsurile rost nr. 19 de tot soiul ar fi trebuit să ne împingă într-o nesfîrşită luptă pentru existenţă (și majoritatea chiar a fost prizoniera acestei zbateri), a fost posibilă „Școala de la Păltiniș“. Astăzi, libertatea ne-a sedus și ne-a abandonat într-o confuzie letargică din care ne smulgem la răstimpuri, pentru a ne avînta într-o cursă a consumismului gregar. Spiritualitatea pură, grija pentru formarea unei noi artistocraţii intelectuale au rămas numai pe seama cîtorva naivi şi a unor încăpăținați. Dar și dintre aceştia, numai doi, trei îşi pot asuma rolul de mentori. 0 Dezvăluiri postume. Marin Preda povesteşte în al său Jumal, apărut de curînd, că Gheorghe Gheorghiu-Dej a făcut Canalul Dunăre-Marea Neagră și stabilizarea monetară la indicaţiile lui Stalin, pentru a rezolva „problema politică“ şi „problema economică“ create de burghezia rezistentă în faţa revoluției bolșevice din România postbelică. Preda susține că are informaţia de la Zaharia Stancu, care, la rîndu-i, aflase totul din gura lui Gheorghiu-Dej însuşi. Stalin l-ar fi sfătuit pe Gheorghiu-Dej să-i extermine pe burghezi, pe foştii guvernanţi şi pe ţăranii chiaburi obligîndu-i la muncă forțată. De asemenea, să facă stabilizarea monetară în sf urma căreia să nu schimbe decit contravaloarea unui salariu la paritatea de 1 pe 1, iar restul banilor la 1 la 20.000 de lei. Astfel, românii înstăriți au fost jefuiți sub aparenţa legalității. 0 Amenințări inutile. Guvernul a rămas impasibil, ca şi altă dată, în faţa amenţinării sindicatelor din învăţămînt că vor îngheţa anul școlar 2004 — 2005, intrînd în grevă generală. Printre altele, sindicatele cer mărirea salariilor cu 50 la sută în septembrie a.c. și cu alte 50 de procente în noiembrie anul viitor. Bogdan Niculescu-Duvăz, ministrul pentru relația cu sindicatele, a „rezolvat“ problema în stilu-i caracteristic: nu sînt bani. Oare rolul acestui ministru este acela de a da astfel de răspunsuri? Se vede din avion că lui Duvăz 1-a fost dată o sinecură, că pe postul său nu prea are de lucru: termină negocierile înainte de a le începe. Că politicienilor nu le pasă de generațiile noi — ne miră şi nu prea. Dar o parte din vina pentru comportamentul guvernului faţă de bugetari, în general, și față de dascăli, în special, o au şi liderii de sindicate. Aceștia au dat un cec în alb guvernului PSD încă de la început, acceptînd locuri în Parlament pe listele partidului și dedulcindu-se și la alte foloase mai puţin cuvenite. Aşa că n-au mai avut îndrăzneala de a se bate pentru interesele sindicaliștilor de rînd. Faptul că lhderiu sindicali nu au pus la cale greva generală în preajma examenelor de capacitate şi de admitere, cînd era mare nevoie de profesori și guvernul nu-și permitea să-i ia în ris, miroase a complicitate. Speranţele a zeci de mii de sf sindicalişti în liderii lor au fost deșarte. Sindicatele sînt conduse de prea mult timp de aceiași lideri, iar mulți dintre ei sînt corupți sau beneficiază de avantaje pe care nu sînt dispuşi să le piardă. Unele înţelegeri realizate de hderii sindicali cu guvernanţii, pentru încetarea unor conflicte de muncă, în schimbul obținerii unor facilități pentru ei înşişi, au contribuit din plin la eșecul sindicatelor de a aduce pe linia de plutire învăţământul românesc. O Strici orzul pe gâşte. E străvezie lipsa de calitate a majorității membrilor şi simpatizanților făcăturii politice numită PNG. Pe site-ul partidului s-a făcut un sondaj cu întrebarea „Pe cine aţi vrea în Partidul Noua Generaţie din rîndul următoarelor personalități?“ Și urmau înșirate mai multe nume fără nici o legătură între ele. Răspunsurile au fost pe măsură: respondenţii îl plac mai mult Dumitru Sechelariu decît pe Andrei Pleșu. Mare succes printre vizitatorii site-ului au Florin Călinescu 1 a (43%), Gheorghe Funar (32%), trupa Paraziţii (29%) și Dumitru Sechelariu (18%). Mai puţin agreaţi sînt H. R. Patapievici, Andrei Pleșu, Mircea Dinescu, Adrian Cioroianu și lon Cristoiu. Sechelariu a intrat, recent, în PNG direct pe funcția de preşedinte executiv. Vorba ceea: cine se aseamănă se adună. O Unificarea creştin- democrată. rost a fost printre publicaţiile care a susținut necesitatea constituirii unui pol creștin-democrat solid, pentru echilibrarea spectrului politic românesc. Deşi optăm pentru conservatorism, am înţeles că, pînă la apariţia unei forţe politice conservatoare, dreapta ar putea rezista prin acţiunea unei grupări creștin-democrate puternice. Din păcate, procesul de fuziune între principalele partide de orientare creştin-democrată a fost amînat foarte mult. URR încearcă marea cu degetul, mergînd singură în alegerile generale. PNŢCD şi AP s-au împiedicat de tot soiul de nimicuri în tentativa de a se uni. Spuneam că, pentru a se uni, PNŢCD şi AP trebuie să se debaraseze măcar de Ciorbea și de Constantinescu. Ciorbea a făcut, vrînd-nevrînd, pasul înapoi, Constantinescu a ezitat pînă zilele trecute. Într-un tîrziu, el a renunţat la pretenţia de a conduce viitoarea formaţiune și de a candida la preşedinţia României. Ciuhandu a fost desemnat deja şeful partidului rezultat, PNŢCD-AP. Cel mai probabil, candidatul la martori ai veacului președinție din partea grupării va fi lon Caramitru. Fuziunea se va face în octombrie, destul de tirziu, dar mai bine decât niciodată. 0 Pupat piața independenţei. PSD și PUR s-au împăcat și vor să guverneze împreună. Alerea lor însă a produs şocuri şi în tabăra PSD, și în cea a PUR. În prima, pentru că unii dintre fidelu slujitori ai lui Năstase vor rămîne fără „coledzi“, adică pe dinafara Parlamentului, iar în a doua, fundcă în judeţele unde umaniști au obţinut rezultate bune la locale au făcut-o pe un mesaj anti-PSD şi mai ales anti-baroni PSD, cu care acum trebuie să colaboreze. În unele dintre aceste judeţe sînt în vigoare protocoale între filialele PUR şi ale Alianţei DA — PNL-PD. Unu lideni PUR au demisionat, alții au ameninţat că o vor face. De rîs ar fi dacă n-ar fi mai întîi de plins faptul că foști ţărănişti (alde Dudu Ionescu, Ulm Spineanu și Bogdan Piţigoi) şi foști liberali (alde Traian Remeş) vor fi pe aceleaşi liste cu rechinii PSD (alde Hrebenciuc, Mitrea & Co), cărora, acum cîţiva ani, le-ar fi luat gîtul. Dar, s-o recunoaştem, e lucru obişnuit în politichia românească. Acesta este și motivul de plins. O Victoria capitalismului. Cea mai clară dovadă a victoriei capitalismului asupra comunismului, la noi, am găsit-o în Bacău. Casa fostului prim-secretar a fost transformată în cazino. După ce un număr de ani postrevoluționari a adăpostit redacția revistei Ateneu, imobilul a fost cumpărat de omul de rost nr. 19 martori ai veacului afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, care a ţinut-o ca reşedinţă ocazională. Acum, casa a fost pusă la treabă şi transformată în leagăn al jocurilor de noroc. O Rugăciune pentru PS Gherasim. Un cititor ne-a informat că PS Gherasim Putneanul, Episcop Vicar al Arhipiscopiei Sucevei și Radăuţilor, este grav bolnav și că nu mai poate sluji în altar. Nădăjduim din tot sufletul că PS Gherasim, unul dintre mari rugători și din stilpii Bisericii românești, va învinge curînd boala și ne va ajuta în continuare să încercăm a ne cîştiga mântuirea. Îi îndemnăm pe toți cititorii noștri să-l pomenească pe PS Gherasim în rugăciunile lor, iar Prea Sfinţitului îi urăm însănătoşire grabnică. 0 Somnul Alianţei. În timp ce PSD face tot felul de mişcări spectaculoase, Alianţa DA — nud rr BA AA ) imi PNL-PD visează visul dulce al puterii deja căpătate. De la Alianţă nu aşteptam mai mult decît un pic de seriozitate şi o țîră de promptitudine. Liderii Alianţei au promis că vor face public programul de guvernare la începutul lui septembrie și nu au făcut-o. Liderii Alianţei nu au stabilit cine va fi uns premier, în caz de victorie. Alianţa DA reacționează greu la atacurile PSD şi taxează la fel de încet rost nr. 19 bilbele și prostule guvernanţilor. Alianţa PNL-PD pare vrăjită de siguranţa că va cîştiga și nu catadiseşte să-și elimine proprii „dalmaţieni“ — ceea ce i-ar da un plus de credibilitate atunci cînd îi arată cu degetul pe cei ai Puterii. Somnul acesta în care a fost aruncată Alianţa de beţia puterii — de după locale — ar putea să ne coste pe toți încă patru ani de guvernare PSD. Încă o dată: nu credem că Alianţa va face să curgă lapte și miere peste ţară de va fi pusă în capul trebui, dar nădăjduim că măcar îi va smulge de la ugerul bugetului pe nesăţioşii mafioţi ai PSD. Cu o prestație ca aceea din ultimile trei luni, nici de asta nu mai putem fi siguri. O Masacrul codrilor. Jurnalul Naţional a publicat un şir de dezvăluiri despre jafuirea criminală a pădurilor din România, jaf protejat de politicieni ai PSD. Evenimentul Zilei a făcut o radiografie a masacrului codrilor comis de către mafia lemnului, ai cărei beneficiari — dacă nu „soldaţi“ — sînt şi o groază de oameni ai partidului patronat de Ilhescu și Năstase, de la Culiţă Tărîţă, Puiu Paşcu și Viorel Hrebenciuc la Sergiu Sechelariu și Omar Hayssam. Academia Caţavencu, Adevărul și mai multe ziare locale, între care și Ziarul de Bacău, au săpat şi ele pe filiera aceasta care transformă aurul verde în milioane de euro, arătînd cum sîntem expuşi la catastrofe ecologice şi obligaţi să cheltuim sume incredibile pentru reparaţii și pentru prevenirea dezastrelor. Ca răspuns la articolele din presă, guvernul la trimis pe ministrul Controlului, Ionel Blănculescu, în judeţul Neamţ să susţină un mini- spectacol de amenințări la adresa mafiei lemnului. Pe cît pariem că „organele“ pesediste nu vor încătușa nici un mafiot adevărat? O Televiziunea BOR. Recent, Biserica Ortodoxă Română a devenit proprietară peste o parte din televiziunea PAX a lui Bela Karoly. Evenimentul Zilei spune că tranzacţia s-a făcut prin intermediul Arhiepiscopiei Tomisului şi a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir“. Karoly şi-a vîndut postul tv pentru că nu-l mai putea susţine financiar. PAX a înregistrat o îmbunătățire a programelor vizibilă începînd de la numirea ca director a publicistului Răzvan Bucuroriu, dar nu a reușit să atragă atiția banii cît să se autofinanţeze. ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat că a pus postul tv la dispoziția Patriarhiei, pentru a nu-i ieși vorbe. Vom vedea din viitoarea politică a PAX dacă aceasta este controlată într-adevăr de Patriarhie sau vor conta mai mult prietenia ÎPS Teodosie cu liderii PSD, on dorinţa sa de a se urca în scaunul patriarhal. O Culmea hoției PSD. Șiuţi care este? La alegerile preliminare interne, s-au furat între ei. Unui parlamentari PSD, care au sărit de pe viitoarele liste de candidaţi, au ieşit la rampă și au dat în vileag modalităţile de fraudare a alegerilor. Dacă au apelat la astfel de mijloace, trebuie că baronii PSD n-au fost prea siguri de rezultate. Pentru că 1-au „votat“ și morţii, baronii sînt din nou primii pe liste, pe locurile eligibile. Năstase are astfel justificarea perfectă pentru 5 A a nu fi silit să-i îndepărteze din fruntea bucatelor, orice ar zice electoratul român și Europa întreagă. O BOR, în schimbare? Ultimile evenimente din BOR ne fac să ne întrebăm dacă Biserica a intrat într-un proces de înnoire şi de emancipare de puterea politică sau asistăm la o ultimă zbatere a venerabililor ierarhi conservatori pentru aducerea pe calea tradiției și a normalităţii a cetei unor mai tineri ierarhi? Să fim iertați că punem problema astfel, dar credem că fuga de realitate și tăcerea asupra evenimentelor importante din sînul Bisericii nu sînt de natură să ducă la o revigorare a sa. Şi-apoi, ca nevrednice mădulare ale Bisericii, ne simţim responsabili pentru tot ce se întîmplă în ea. În consecință, observăm, cercetăm, tragem concluzii și le dăm în gazetă. Revenind, ultima confruntare menită să nască întrebarea de mai sus a avut loc între PS Eftimie, Episcopul Romanului, şi PS Ioachim, Vicar al aceleiaşi Episcopu. Primul a demis un consilier bisericesc. Celălalt l-a repus în funcţie, deși nu avea acest drept. De aici confruntarea, care este însă izbucnirea publică a unor mai vechi tensiuni. PS Eftimie a formulat precis şi cîteva reproşuri, între care unul se referea la faptul că PS Ioachim Băcăuanul a făcut campanie electorală pe față PSD-ului. Mai sînt, cu siguranţă, ŞI nemulțumiri încă nerostite de PS Eftimie. De pildă, un Episcop de taha PS Eftimie nu credem că acceptă viziunea idilică a PS Ioachim Băcăuanul asupra masoneriei. Acesta din urmă a spus, la o recentă adunare a preoților din eparhie, că masoneria este o organizație benefică şi că anatema aruncată de BOR asupra francmasonilor în anii '30 n-ar mai fi de actualitate. În Biserică există mai mulți ierarhi bănuiți că ar aparţine masoneriei, dar nici unul nu a îndrăznit pînă acum să pledeze în favoarea acestei organizații anticriste. Ciocnirea dintre cele două feţe bisericești urmează altor ieşiri la luptă ale unor înalţi ierarhi contra amestecului PSD în viaţa Bisericii. Amintim că ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a luat atitudine împotriva PSD, determinat de refuzul Puterii de a retroceda pădurile Bisericii și faţă de umilința la care au fost supuși credincioșii la Putna de către forțele de ordine cu prilejul prăznuirii Sfîntului Ştefan cel Mare. Din păcate, ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei, nu l-a susținut. Mai înainte, ÎPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Vadului şi Feleacului, a reuşit să impună în Sf. Sinod hotărîrea ca preoţii să nu facă politică. Dacă acest curent, în fruntea căruia s-au pus ÎPS Bartolomeu şi ÎPS Pimen, va învinge, autoritatea Bisericii în lumea românească va crește. Dacă nu, va exista permanent riscul ca Biserica să fie luată la remorca puterii politice. O Reconcilierea costă. Primăria Arad cere guvernului 30 de miliarde de lei pentru a amenaja așa-numitul Parc al Reconcilierii. Primarul Gheorghe Falcă a anunţat că nu are bani în bugetul local pentru aşa ceva. ȘI-apoi nu guvernul, via PSD — care a cedat șantajului UDMR —, a obligat comunitatea martori ai veacului să facă acest parc pentru a avea unde amplasa controversata statuie a celor 13 generali maghiari? Ca să nu fie acuzat că a acceptat ca statuia cu pricina să fie pusă în Arad la presiunile UDMR, de care avea nevole să guverneze, PSD a inventat acest parc. Acolo mai trebuie construit un Arc de Triumf, care să fie legat de statuia maghiară, rebotezată a Libertăţii, printr-un lac artificial. laca pe ce se duc banii contribuabilului român, cînd sănătatea şi învățămîntul sînt aproape în faliment. O Premierul Alianţei. Alianţa PNL-PD se codeşte să fixeze o persoană pentru funcția de prim-ministru în eventualitatea în care va guverna în perioada 2004-2008. Motivul: co-preşedinții Alianţei încearcă să evite izbunirea unui confilct între partide și între persoane. Favoriţi ar fi Tăriceanu de la PNL şi Videanu de la PD. Primul s-a dovedit un om de afaceri abil, un politician stabil (liberal cu state vechi), dar un slab ministru al Industriilor (în guvernul CDR). Al doilea n-a gustat din guvernare, dar şi-a arătat priceperea în afaceri. Liderii Alanţei nu par să ia în calcul, însă, o altă personalitate liberală marcantă, Varujan Vosganian, mult mai competent în ECONOMIE (ceea ce și interesează în mod deosebit» în viitoarea legislatură), dar şi în politică. Va fi fost păstrat pentru postul de ministru al Finanţelor, dar rost nr. 19 martori ai veacului Vosganian ar fi printre puţinii care ar putea organiza o adevărată guvernare de dreapta — de care are nevoie acum ţara. O Relansarea Cotidianului Ziarul Cotidianul, fondat de Ion Rațiu, la începutul anilor '90, va fi relansat în această toamnă, după ce a fost preluat de trustul de presă Academia Catavencu. În prima fază, au fost numiţi un nou director — Doru Bușcu, care este și redactor şef la Cazavencu, şi un nou redactor șef — Robert Turcescu, cunoscutul realizator al emisiunii „,100%0“ de la Realitatea TV. Cei doi îşi selectează acum echipa. Bătrînu din braşnă spun că uneori este mai uşor să aşezi pe piaţă un ziar nou, decit să reanimezi unul vechi căzut. Şi lon Cristoiu a încercat, în urmă Cu vreo Cinci ani, să relanseze Cotidianul şi, într-o oarecare măsură, a reuşit. Din diverse motive, Cristoiu a plecat de la Cotidianul, iar acesta și-a pierdut suflul. Sperăm că de această dată Cotidianul va urca în topul celor mai influente ziare româneşti, căci un jurnal indepedent de succes, mai ales în aste vremuri de restriște, este motiv de bucurie pentru orice gazetar onest. O Radio Caţavencu. Apropo de Academia Caţavencu, după ce au scos mai multe reviste de nişă și au preluat Cotidianul, rost nr. 19 caţavencii se pregătesc să deschidă și un post de radio pentru București. Au fost chemaţi acolo profesioniștii din radio care vor să-și facă meseria fără a fi supuși la presiuni politice şi să-și ia leafa la timp. Nimic mai potrivit în prag de alegeri generale. O Puncte Cardinale pe net. Revista național-creştină Puncte Cardinale apare acum și în variantă electronică, pe internet, la adresa www.punctecardinale.ro. Spicuim din ultimul număr: „August roșu: Circ fără piine“, de Răzvan Codrescu, „O restitutio in integrum comunistă“, de Gabriel Constantinescu, „De la Nero la Stalin. Anticreştinismul comunist““, de Teodor M. Popescu, „Iragedia Kosovo-ului creştin“, de Monica Papazu. CI Trădare naţională? În numărul său poe august, revista Ilistoria, condusă de lon Cristoiu, încearcă să răspundă la o întrebare fundamentală: „23 august 1944 — O trădare națională?“. Redăm preambulul grupajului de articole pe tema anunţată: „Despre actul de la 23 august 1944 din România, stonua LEI Ea PA RAS a Ciu ii SI EXoIC e TECLIE GI Cele e LI E, E E A E a i e — mah e rile Mm mi pm m pei om DI a o 7 N O e i a sf s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destulă abilitate, poporului român, unele adevăruri ale acestui act şi implicaţiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara şi vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iași, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a IV-a, general de Corp de Armată Mihai Racoviţă, săvîrşită în strînsă legătură cu Casa Regală şi cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum și tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo şi Stockholm, inițiate încă de la sfîrşitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat nici o vorbă despre manevrele cercurilor Palatului de sabotare a acestor tratative şi nu s-a spus pînă acum nimic despre conspirația Casei Regale şi a PCR pentru arestarea lui lon Antonescu și a guvernului său ş.a.“. Asta da motiv de sărbătorire, în stil comunist, nu? O Târg de carte şi revistă religioasă. rost va participa la Tîrgul Napional de Carte şi Revistă Religioasă de la Sibiu (14-17 octombrie a.c.), organizat de Asociaţia Scriptus în incinta Bibhotecu Astra. Manifestarea, aflată sub înaltul patronaj al Patriarhiei Române şi al Mitropoliei Ardealului, va avea un bogat program de dezbateri tematice, printre care cea despre martirajul ortodox din închisorile comuniste (marcînd împlinirea a 40 de ani de la graţierea generală 5 9 din 1964). Printre invitați se numără ÎPS Bartolomeu Anania, Arhim. Mina Dobzeu, Pr. Zosim Oancea. Editurile sau persoanele particulare care doresc să participe la Tîrg și la manifestările aferente pot obţine detali la tel.: 0269/236.189 sau 0788.233.362 (dl. Lucian Coca). O Politică pe miliarde de euro. Guvernul român a împăcat şi capra americană și varza europeană pe seama contribuabilului român, care va j m | | * ă _ $ plăti ani de zile politica externă a lui Năstase & Co. Cabinetul Năstase a atribuit pe șest, anul trecut, un contract de două miliarde și jumătate de euro companiei americane Bechtel, pentru construirea autostrăzii Brașov-Borș. Oficialu Uniuni Europene au sărit în aer, căci organizaţia în care vrem să intrăm tocmai planificase să ne construiască, din bani nerambursabili (adică scoşi din buzunarele contribuabililor UE), o autostradă paralelă cu traseul destinat Bechtel. Însă, guvernul român a lăsat să se înțeleagă că favorul făcut firmei americane este o parte din plata pentru că am fost acceptaţi în NATO. Anul acesta, gîndindu-se că se apropie vremea cînd ar cam trebui să fim primiți în UE, guvernul a acordat, tot fără licitație, firmei European Aeronautic Defence and Space Company un contract 10 de un miliard de euro pentru realizarea securizării graniţelor României. Operaţiunea a fost la fel de secretoasă, dar pînă la urmă tot a ieșit în presă. Oficialii români au insinuat că nu ne primeşte tanti Europa în curtea el până nu-i facem un mic cadou. Noi credem că mai degrabă în ambele cazuri a fost vorba de cîștiguri ale PSD sau ale unor oameni de la virful său, nu de „jertfă“ pentru ţară. O Spaima de diaspora. Liderii PSD au încercat, încă de pe cînd partidul lor se numea FSN, să cucerească inimile românilor din diaspora. Fără succes. În această vară, guvernul a adunat o seamă de reprezentanţi ai diasporei, pe care a vrut să-l încînte cu o lege pentru românii de pretutindeni. Pentru că majoritatea românilor plecaţi din ţară şi-au luat lumea în cap exact din pricina PSD, şmecheria n-a prins. Simţind că nici de această dată nu va fi votat de românii din afara graniţelor, PSD a inventat un mijloc de a-i împiedica să voteze. Anume, a stipulat în noua lege electorală că românii din străinătate vor vota numai la ambasade, nu și la consulate și la centrele culturale, ca pînă acum. Prin urmare, un milion de români din SUA, de pildă, ar trebui să meargă la Washington să-şi exprime opţiunea politică. Distanţele mari şi costurile unor deplasări de acest fel le anulează românilor din diaspora dreptul la vot. Parerea noastră este că tocmai de aceea toţi românii de peste graniţă ar trebui să facă un efort şi să voteze contra PSD. 0 Vechea stângă. Nişte tineri inteligenți şi plini de umor au martori ai veacului făcut un site pe internet denumit „Vechea Stîngă“, la www.vecheastanga.tk, în care este satirizată organizația populistă Noua Dreaptă. Crucea celtică a fost înlocuită cu secera ŞI ciocanul, iar rubricile sînt parodiate după cele de pe site-ul ND, completînd tabloul de organizație radical comunistă. Care va să zică ideile cam comuniste ale ND au fost remarcate şi de alții. 0 În memoria Crăişorului. Pe 12 septembrie, la Ţebea, au fost marcați festiv 180 de ani de la naşterea lui Avram lancu și 130 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. La manifestările dedicate conducătorului revoluției din 1848 din Transilvania, s-au înghesuit toți politicienii, de la şeful statului, Ion Ilhescu, pînă la Gigi Becali, cel mai mediatizat bufon politic, în tentativa de a-și spori capitalul electoral. Preşedintele Ihescu și premierul Năstase au fost huiduiţi copios, ceea ce 1-a enervat cumplit. Cei doi lideri pesedişti n-au căutat spre cauza de susbstanţă a acestui tratament, ci s-au repezit să-l înfiereze proletăreşte pe cei care au protestat împotriva prezenţei lor acolo. m Si fe rost nr. 19 la noi si laei Dumitru Manolache „Calan Forli, biserica in care slujesc animalele Am intrat în cel de-al treilea mileniu cu sentimentul că timpul se comprimă, că tropăim ameţitor spre un ceţos „nu-știu-ce“, îndemnați parcă de un scormonitor neastâmpăr, orgolioși şi plini de noi, atotștiutori și neglijenţi. Tragem de colţurile zilelor, ca de niște piei de vite puse la argăsit, uşuratici şi apatici, şi numai uneori, uitându-ne cu atenţie în jur, descoperim cât de trişti și străini suntem. Câtă bucurie am uitat și câtă amăgire înghiţim, drept feri- cire. Și-n toată această buimacă alergare, un semn din veacurile trecute, dezvăluit nouă din întâmplare, sau cine mai ştie din ce motiv, ne pune pe gân- duri, ne tulbură, aducându-ne aminte ce înseamnă eternitatea şi cât de trecători suntem. Un asemenea sentiment am trăit când am văzut cu ochii noștri, în Dobrogea sfântă, complexul rupestru de la Dumbrăveni. Aşezare milenară, puţin cunoscută specialiștilor şi total necunoscută publicului larg. Prezentăm, așadar, inedita descoperire, cu bucuria regăsirii unui trecut glorios, de care noi, românii, ar trebui să fim mult mai interesaţi și mai grijulii, căci el reprezintă buletinul nostru de identitate în istorie. rost nr. 19 Prin 1981, un ţăran din co- muna Cerchezu, sesiza istoricii de la Constanţa în legătură cu ciudatele încăperi scobite în peretele cochilifer al unei terase, ce se deschide spre lunca Ceairu- lui, de lângă localitatea Dumbră- veni. Locul este cunoscut sub nu- mele de „Canaraua Fetei“. Câţiva cercetători s-au deplasat acolo şi-au constatat că este vorba de- spre un adevărat complex rupes- tru, asemănător celui de la Basa- rabi, de dimensiuni ceva mai re- duse. De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre acest loc. In drum spre misterioasele grote Într-o zi încinsă de iulie, am pornit spre „Canaraua Fetei“, însoțiți de fratele Gelu, de la Mănăstirea Dervent. După apro- xIimativ două ore de drum, am ajuns în marginea Dumbrăvenu- lui, unde, în această primăvară, s-au pus bazele unei mănăstirii, cu hramul „Acoperământul Mai- cii Domnului“. Împreună cu cei doi părinți de aici, Antim şi Leo- dor, plecăm mai departe, spre misterioasele grote din peretele de calcar. După ce am străbătut vreo patru kilometri, printr-o zo- nă aproape sălbatică, acoperită de 1erburi cu mirosuri amare, oprim maşinile la poalele unui munte ros de soare și geruri. Undeva, în ochiul de cer ce se deschide deasupra lui, un vultur desenează cercuri largi, himno- tice, încercând parcă să protejeze un loc anume. „„Acolo sunt bise- ricuţele rupestre“, ne-anunţă pă- rintele Antim, indicându-ne cu mâna chiar vârful de munte dea- supra căruia plana maiestos pasărea. Corul insectelor invizibile Începem să urcăm pe o cărare bănuită, prin buruienile cât omul. După câteva minute, ajun- gem la peretele stâncos. Mergem unul în spatele celuilalt, câteva Zeci de metri, până ce ne trezim sub o boltă de piatră, ca o cupolă de biserică. Aici este ,„„Canaraua Fetei“. Cu mulți ani în urmă, nu se ştie exact când, chiar în acest loc, s-a desprins o bucată mare de stâncă, dezvelind mai multe încăperi săpate în piatră, în vre- muri de demult, dintre care, unele, parţial suspendate. În acest loc, acum peste 20 de ani, Costel Chiriac, împreună cu alți istorici de la Tomis, au găsit încăperi dispuse pe două nivele: parter și etaj. Din pereţii înnegriţi de funingine străbate un zgomot straniu, ca un cor, ce vine din străfunduri, interpretat de mii și mil de insecte invizibile. 5 NI Bisericuța de la etaj Din încăperile de jos, în care ne aflăm, zărim partea superioară a monumentului, în care dis- tingem cele trei încăperi ale unei biserici străvechi: pronaosul, naosul și altarul. Improvizăm o scară dintr-o ramură groasă de copac și, împre- ună cu cei doi călugări, urcăm cu greu la etaj. Apoi, pășim cu emo- ție în biserică. În ceea ce a mai ră- mas din biserică. Pereţii sunt arşi de un incendiu violent. Cu greu se mai poate distinge ceva, în afa- ră de numele unor contemporani inconştienți care au ținut să-şi eternizeze nepreţuita identitate, zeâriind pereții afumaţi. Biseri- cuţa are o lungime de aproxima- tiv șapte metri. În peretele de nord al altarului se află o mică fereastră săpată în rocă, având deschiderea spre o galerie-culoar lungă de vreo 35 de metri. Înălți- mea altarului nu depășeşete cu mult doi metri, plafonul lui având formă de semicalotă sferică. În naos, se mai păstrează urma unei banchete săpate în piatră, iar în pronaos, accesul se face printr-o intrare boltită, sub formă de arc de cerc. Lungime a ceea ce a mai rămas din pronaos este de aprox- imativ 2,5 m. Pe axul bisericuţei, la vest de pronaos, se află un spaţiu de acces dinspre exterior, sau poate chiar de la nivelul infe- rior al complexului. Mormintele sfinţilor din galerie În apropierea spaţiului de acces se mai află o încăpere mică, în care a fost săpată o absidă ori- entată spre vest (contraabsidă), în care este practicată o firidă cu mai multe nișe pentru opaițe. Această încăpere este situată în 2 imediata vecinătate a morminte- lor şi servea, probabil, drept atri- um sau în scopuri liturgice, după cum consideră Costel Chiriac. Trebuie spus că aici au fost 1den- tificate trei lăcașuri de morminte, profanate în timp. Nu se ştie cine au fost înmormântați aici, dar, cu siguranţă, este vorba despre per- soane importante, de vreme ce au fost înhumate în interiorul com- plexului. Poate chiar unii dintre monahii așezării, sau trei dintre sutele de sfinți necunoscuţi cu numele din Dobrogea. În prezent, în lăcașurile de piatră se află nu- mai pământ amestecat cu cenușă. Din dreptul camerei cu con- trabsidă începe către est o galerie, un traseu parţial paralel cu biseri- cuţa, săpat mai în profunzimea terasei, pe o lungime de circa 35 de metri. În două locuri, în po- deaua galeriei au fost făcute gropi rectangulare, cu o lăţime de apro- ximativ 0,60 m, astupate cu piatră măruntă sfărâmată, provenind fie de la excavarea galeriei, şi având la noi si laei rolul de gropi de evacuare a pietrei, spre parter, fie de la niște posibile galerii de acces, de la ni- velul superior la cel inferior, în caz de pericol. La șapte metri de la ultima groapă, spre est, galeria se înfundă. Scrieri nedescifrate şi pietre fasonate Încercăm, cu emoție, să co- borâm în mileniul ce ne desparte de primii locuitori ai acestui com- plex. Este greu de crezut că înainte de a-și face aici biserică creștinii, aşezarea nu a mai fost locuită. Nu este exclus să fi exis- tat în aceste încăperi un altar al lui Zalmoxis, zeul venerat de strămoşii noștri daci. Cele câteva inscripții descoperite de ceretă- tori nu au fost decifrate, iar astăzi, ele, practic, au dispărut. Ce mis- ter ascund literele trasate stângaci pe pereţi? Despre cine sau despre ce fapte vorbesc? Pe celălalt mal al văii, specialiştii au descoperit, rost nr. 19 la noi si laei pe o lungime de vreo zece metri, pietre mari fasonate, legate cu pământ, resturile unui posibil zid, care marca traseul incintei între- eului complex, sau conturul unei locuinţe. Lipsa unor săpături ar- heologice de amploare au făcut ca misterul acestui loc să rămână nedescifrat în continuare. Cele câteva fragmente ceramice atipi- ce găsite aici nu spun mare lucru. Nici cele aparținând feudalismu- lui timpuriu, de tip Dridu, găsite în albia vău, nu dau prea multe informaţii. Un lucru este evident: aşezarea şi-a găsit sfârşitul în urma unui violent incendiu. Un sistem zonal de comunități monahale Tot specialiştii spun că între complexul de la Dumbrăveni şi cel de la Basarabi există numeroa- se similitudini, de unde s-ar putea trage concluzia că ele ar fi con- temporane, opera unor comunități creştine, cu începere din a doua jumătate a secolului X, durata lor de existență fiind greu de apreciat. Cercetătorii fac analogii și com- paraţii cu alte descoperiri de acest gen, din aceeași zonă, dar pe teri- toriul actual al Bulgariei-Silistra şi valea râului Suha-Reko, unde au fost descoperite cinci bisericuțe săpate în stâncă și opt chilii mo- nahale datând, din secolele IX-X. Acestea însă nu au planul ase- mănător cu cele de la Dumbrăveni și Basarabi, în schimb, sunt pline de reprezentări zoo şi antropo- morfe, inscripții incizate, cruci, pentagrame, ţintare etc. Concluzia exprimată de unii cercetători este că toate aceste biserici rupestre, alături de cele de la Casian, judeţul Constanţa, fac parte dintr-un sistem zonal de comunități monahale rupestre din rost nr. 19 Dobrogea. Ele dau o imagine destul de complexă evoluţiei creştinismului între Dunăre și Marea Neagră, pe teritoriul fostei provincii bizantine Thema Paris- trion, făcând parte din fenomenul „monahismului popular bizanti- no-balcanic“, cum apreciază pro- fesorul Petre Diaconu. Fenomen care avea, în a doua jumătate a secolului X, cel puțin la Basarabi, un caracter inițiatic, înglobând şi elemente de cult străvechi (de unde și ideea că au fost ridicate pe locul fostelor altare precrești- ne — n.n.), ce definesc un moment important al sincretismului reli- 910s, ce a precedat întronarea fi- rească a cultului creştin. Căutând inscripțiile vechi Coborâm cu greu din „„bise- rica de la etaj“, lăsând animalele pământului să slujească mai departe taina în sfântul locaș. Mai privim o dată pereţii afumaţi, stânca scobită, și parcă auzim din măruntaiele pământului un gea- măt sau un suspin. Sau poate este chiar vocea vreunul sfânt uitat, care se pregăteşte să ni se arate nouă, celor pierduţi în negura noului mileniu. Căutăm să desco- perim în stâncă scrijeliturile ace- lor monahi care s-au nevoit aici cu peste o mie de ani în urmă, căci nu se poate să fi dispărut cu totul. Zărim niște semne, vagi, ce ar putea fi o scriere, dar nu le putem cerceta mai îndeaproape. Loc pângărit Şi aurul turcilor Într-un sfârșit, ne despărțim cu greu de aceste locuri, atât de stranii și necunoscute, şi-o por- nim către sat, cu speranţa că me- moria colectivă mai păstrează ceva, în cotloanele ei, despre acele vremuri. Trecem mai întâi prin cimitirul satului Dumbră- veni, unde cei doi părinți ne arată nişte cruci vechi, ciudate şi ele ca formă. Căutăm pe cineva care-şi mai amintește câte ceva despre „Canaraua Fete“. Aşa ajungem în curtea lui Vasile Roman, un bă- trân de 85 de ani. El ne povesteşte că termenul de „,canara“ înseam- nă grotă în stâncă, loc de unde s-a scos piatra. „Când eram copil, ne jucam pe acolo mai mulți. Erau acolo jgheaburi în piatră, din care mâncau cail. Erau și niş- te scări. Mi-aduc aminte că pe pe- reți erau zgâriate inscripţii, pe care nu le puteai citi. Era și câte o figură de om cioplită în piatră, iar sus se vedeau un fel de paturi să- pate în stâncă.“ „Acolo duceau turcii fecroa- re luate din sat și le pângăreau“, completează informațiile mama Anica, soția lui Vasile Roman, spunându-ne că locurile sunt pline de aur de pe vremea tur- cilor. Şi chiar şi astăzi mai vin unii Și caută comorile ascunse în sat sau prin împrejurimi. Contemporani cu eternitatea Părăsim Dumbrăveni, cel mai vechi sat cu populaţie coloni- Zată din vechiul Regat, îndreptân- du-ne spre orașele noastre din be- ton, ceva mai uimiţi, ceva mai tă- cuţi, moleșiți de gânduri și căldu- ră. Lăsăm în urmă un petic de eternitate căruia, pentru câteva clipe, am încercat să-i fim con- temporani. Ne-am smerit urcând spre acele bisericuțe din stâncă, lăsându-ne trupurile împunse de spinii buruienilor, cu speranţa că, astfel, cei în drept se vor ocupa de acest document în piatră al isto- riei noastre vechi, despre care, cu bucurie facem şi noi mărturie astăzi. m 13 Ortodoxia şi Bisericile ei Ce diferenţă! În timp ce mass-media greacă de toate orientările a dedicat un spaţiu întins cronicii crizei eclesiale dintre Biserica Ortodoxă a Greciei la noi si laei Radu Preda şi Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, în România au fost publicate doar câteva ştiri aproximative însoţite de comentarii pe măsură. Mai surprinzătoare este însă tăcerea presei ecle- siale de la noi în marginea unei teme eminamente teologice. Și aceasta în condiţiile în care numărul teologilor români care au studiat sau studiază încă în Grecia este deosebit de consistent. Justificarea tăcerii prin formule de genul „este o chestiune grecească“ sau „avem problemele noas- tre“ sau „timpul le rezolvă pe toate“ nu face altceva decât să pună în evidenţă gravul dezinteres pentru realitățile lumii ortodoxe contemporane. Or, de la căderea zidului Berlinului și până azi, Ortodoxia a fost confruntată cu o serie de crize deloc minore: statutul canonic disputat de către Constantinopol și Moscova al Bisericii Ortodoxe din Estonia şi de aici relațiile tensionate dintre Patriarhia Rusă și Fanar, ierarhiile paralele din Ucraina, schisma din Bulgaria, conflictul jurisdictional în jurul Mitropoliei Basarabiei şi înrăutățirea relaţiilor din- tre Sinodul de la București și cel de la Moscova, criza intervenită între Patriarhia de Ierusalim și Scaunul Ecumenic, tendinţele autonomiste ale dias- porei ortodoxe americane și răspunsul ferm al Constantinopolului. Toate aceste crize au rămas până acum neexploatate în sensul lor etimologic ca fund tot atâtea ocazii de gândire și repoziţionare. Să fi devenit între timp teologia noastră autohtonă imună faţă de aceste teme sau teologii ei pur și sim- plu au obosit? Conflictul Atena — Fanar Ingredientele conflictului dintre Atena și Fanar sunt istorice, canonice, culturale și politice. Viitoarele analize ale acestui capitol de istorie bi- sericească recentă vor trebui să ţină cont de toate 14 acestea. Ca de atâtea ori de-a lungul celor două mileniu de istorie a Bisericii lui Hristos, factorii non- teologici, adică cei foarte umani, au jucat un rol decisiv. Nu este locul aici să insistăm. Ceea ce a rămas întipărit în memoria contemporanilor acestei crize eclesiale este faptul că Mitropolia Thessalonicului a fost timp de aproape un an lipsită de păstor și că Arhiepiscopul Atenei s-a aflat pentru câteva săptămâni, ca urmare a deciziei Sinodului de la Fanar, în starea de ahkoinonisia liturgică. Dacă echivalăm termenul grecesc cu unul mai cunoscut, de origine latină, atunci ne dăm seama de gravitatea şi ascuţimea situaţiei: Arhiepiscopul Atenei a fost excomunicat de către Sinodul Patriarhiei Ecumenice. Pentru câteva săptămâni, capul unei Biserici autocefale a fost scos din comuniunea cuharistică, hotărârea de la Constantinopol reprezentând cea mai dură sancţiune canonică posi- bilă. Ca oarecând, în primul mileniu creștin, când Bizanțul şi Roma suspendau regulat comuniunea cuharistică, s-a apelat la maximum pentru a se obține un minimum, adică un compromis. Ceea ce înseamnă tocirea efectului sancțiunii propriu-zise şi obișnuirea mediului eclesial și a spațiului civil cu gesturi extreme. O criză consumată în presă Intre timp, slavă Domnului!, criza eclesială a luat sfârșit. Concluziile ei însă sunt pe termen lung. rost nr. 19 la noi si laei Cd e] E pa! o = O = oi 4) = - <a = — a, E Prima ar fi cea legată de faptul că disputa dintre Atena și Fanar s-a consumat în întregime în spaţiul mediatic. Se pare că ambele părți au mizat, nemărturisit, pe efectul publicităţii. Nu numai presa greacă, dar şi cea turcească au relatat pe larg despre episoadele crizei. Chestiunea bisericească a fost transformată într-un eveniment mediatic fără prece- dent, fapt ce explică ocultarea dimensiunii teologice propriu-zise și încurajarea, în consecință, a vede- tismului oamenilor Bisericii și nu numai al acestora. Caricaturile și glumele vehiculate de mass-media, discuţiile din autobuze și pieţe, predicile inflamate, acuzele de o parte și alta, comunicatele de presă în termeni ultimativi, discuţiile televizate degenerate în certuri specifice mentalităţii mediteraneene — toate au contribuit la creearea unei atmosfere de superficialitate pasionată, de simplificare entuziastă a complexităţii temei în cauză. Abia acum am putut înțelege cum, în secolul IV, locuitorii Constantino- polului, între standurile de zarzavaturi și fructe, se certau cu furie pe teme teologice. Dacă mai adău- găm că disputa actuală a avut loc în perioadă elec- torală și că oamenii politici greci s-au întrecut să își dea cu părerea despre lucruri străine culturii lor, atunci avem tabloul mediatic complet. La capătul rost nr. 19 acestor luni de mediatizare intensă, poate că a devenit limpede pentru toţi cei implicați faptul că, în epoca globalizării și a consumului de informaţii, temele teologice nu pot fi lansate în spațiul public fără discernământ. Semnificaţia istorică şi eclesială a Noii Rome A doua concluzie la care ne obligă recenta criză bisericească se referă la aspectul canonic-eclesio- logic. Miza întregii chestiuni este modul în care, prin Tomos-ul din 1850, Patriarhia Ecumenică a în- țeles să acorde Bisericii Greciei o autocefalie condi- tionată. Acordul din 1928, încheiat între Atena și Fanar după eliberarea nordului Greciei de sub do- minația turcă şi după catastrofa din Asia Mică din anii 1921-1922, soldată cu transferul de populații din Turcia în Grecia și invers, a statutat o soluție care, azi, nu poate fi acceptabilă din punct de vedere canonic. Din simbol al simfoniei dintre puterea po- litică şi cea spirituală, vulturul bicefal bizantin a de- venit în noile condiţii istorice simbol al dublei ierar- hii. Faptul că, în afară de nordul Greciei, și Sfântul Munte Athos și Creta și Dodecanis-ul, părți ale ace- 5 5 luiași stat grec modern, au un statut canonic inde- pendent de Sinodul de la Atena și se află sub autori- tatea spirituală a Patriarhiei Ecumenice complică și mai mult aplicarea principiului eclesiologic ortodox potrivit căruia într-un teritoriu dat nu poate exista decât o singură ierarhie. Acuza de filetism sau fap- tul că ne confruntăm cu o definiţie variabilă a Ele- nismului, care nu se acoperă cu cea a grecităţii poli- tice, sunt aspecte suplimentare care arată cât de difi- cilă este abordarea canonică a problemei. În plus, ataşamentul cu totul lăudabil și salutar al grecilor faţă de valoarea simbolică a Patriarhiei de Constan- tinopol îngreunează la rândul său precizarea spa- iului canonic și cultural al Scaunului Ecumenic în secolul XXI fără a pune sub semnul întrebării sem- nificaţia istorică și eclesială a Noii Rome. Ignorarea laicatului A treia concluzie ce se desprinde din regretabila criză bisericească la care am fost martori priveşte participarea poporului credincios. Mai precis faptul că, pe durata unui an de polemici şi acuze, tratative şi declaraţii, nu a fost deloc adusă în discuţie opinia laicatului și nici necesitatea ca acesta să fie informat asupra datelor problemei. S-a creat impresia jenantă că, în definitiv, asistăm la o controversă juridico-pa- trimonială, iar nu la una privind comunităţi biseri- cești vii, liturgice. Chiar dacă datele chestiunii sunt evident complicate și înţelegerea lor presupune o pregătire peste medie, nu este mai puțin evident că, mai ales în momentele de criză, Biserica trebuie să își onoreze funcția învățătoare și explicativă, ca oare- când Sfinţii Părinți în toiul controverselor dogmatice. Dacă nu ar fi ţinut cont de inima şi mintea poporului credincios, nici Sfântul Grigore de Nazianz şi nici Sfântul Chiril al Alexandriei nu ar fi lămurit, așa cum știm din textele ajunse la noi, aspecte mult mai com- plicate decât cele de azi. Cu alte cuvinte, în contextul actual, nu putem lăsa pe seama mass-media mujlo- cirea mesajului teologic, aşa cum, analog, prezenţa orei de religie în programa școlară nu poate justifica dezinteresul clerului faţă de cateheză. Lipsa consensului panortodox În fine, a patra concluzie priveşte un aspect care ar trebui să ne preocupe mai mult de acum înainte: articularea consensului panortodox. Din acest punct de vedere, criza dintre Atena și Fanar ridică o seamă de întrebări. Înainte de toate, poate fi disociată exco- 16 la noi si laei municarea șefului unei Biserici locale de ruperea comuniunii cu întreaga Biserică pe care acesta o reprezintă? Nu a fost excomunicarea Patriarhului Cerularie echivalentă cu ruperea comuniunii Romei cu întreaga Biserică a Răsăritului? În al doilea rând, este suspendarea comuniunii euharistice răspunsul cel mai adecvat pentru abateri disciplinare sau mai curând pentru cele de natură dogmatică? În al treilea rând, poate fi sancționat canonic un cap de Biserică autocefală de către un Sinod al altei Biserici locale? Nu ar fi fost cazul să fie convocat Sinodul Panorto- dox? Lipsa unui consens panortodox s-a văzut ime- diat în reacțiile diferitelor Biserici Ortodoxe locale. Patriarhul Rusiei nu a ezitat să își arate solidaritatea cu Arhiepiscopul Atenei, Patriarhul Georgiei a vi- zitat Atena şi a slujit cu cel excomunicat în timp ce Patriarhul Serbiei a invitat și pe Patriarhul Ecume- NIC şi pe Arhiepiscopul Atenei la sfințirea noii cate- drale patriarhale din Belgrad. Atena nu a dat curs acestei ultime invitații. Evident, se poate argumenta că vizita Patriarhului Georgiei era stabilită de un an, aşa cum invitaţia din partea Bisericii Ortodoxe din Serbia a fost trimisă înainte de escaladarea crizei eclesiale. Cu toate acestea, rămâne imaginea unei Ortodoxii împărțite, după toate regulile diplomaţiei ce nu are nimic de a face cu duhul evanghelic, în Biserici pro, contra şi indecise. Unitatea profundă — dogmatică, liturgică și ca- nonică — a Ortodoxiei este un preţios dar de la Dum- nezeu. Ea este o unitate în diversitate, adică repre- zintă comuniunea Bisericilor Ortodoxe locale după modelul unității Persoanelor treimice. Aşa se expli- că de ce unitatea Ortodoxiei nu înseamnă centra- lism, uniformizare sau sacrificarea specificului pro- priu. Duhul Rusalulor adie în toată eclesiologia or- todoxă. Motiv pentru care universalitatea Ortodo- XIe1 se exprimă în manieră sinodală, în împreuna- mărturisire a aceluiași Adevăr. Bisericile care au marele dar de a întrupa în istorie Ortodoxia, adică nici mai mult şi nici mai puţin decât dreapta credin- ță, trebuie să se ferească însă de ispita unei confesio- nalizări interioare, astfel încât să nu mai putem vorbi despre Ortodoxie, ci doar despre ruşii, româ- nii, grecii sau sârbi ortodocşi. Faptul extraordinar că Ortodoxia se exprimă prin Bisericile ei locale nu trebuie compromis, în plină epocă a globalizării și a crizei de sens, prin tendinţe naționaliste sau de orice altă natură, oricât de mult am crede, bazaţi pe 1sto- ria mai îndepărtată sau mai recentă, că suntem îndreptățiți să le dăm curs. Recent încheiata criză bisericească este un serios avertisment. m rost nr. 19 la noi si laei sf Anthony Gardner Ofensiva Ortodoxiei in Angiia' În timp ce Biserica Anglicană se străduiește din greu să-și ţină turma cât mai aproape, un nou venit, cu un trecut străvechi, îi învăluie din ce în ce mai mult pe englezi, inclusiv pe prințul de Wales. Luna trecută, sâmbătă noaptea, poliția din Londra a fost chemată să supravegheze o mare mulțime adunată în aria londoneză Knightbridge. O mie cinci sute de persoane se înghesuiau să se strecoare într-o clădire a cărei capacitate era pentru cel mult o jumătate din ei. Unii chiar au leșinat, iar înăuntru, conform celor raportate de un polițist, era „ca într-un cuptor“. Înghesuiala aceasta nu era prilejuită de vreo manifestare ile- gală, ci de slujba Învierii Domnului din noaptea de Paști la Catedrala Ortodoxă rusă din Ennismore Gardens. În ultimii 15 ani, numărul credincioşilor ortodocși din Anglia a crescut de la 170.000 la mai mult de un sfert de milion, făcând din această religie confesiunea creştină cu cea mai rapidă creştere. Biserici ortodoxe și circa șase mănăstiri pot fi întâlnite din Truro și până la Dunblane. Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât Orodoxia nu face evanghelizare ca alte denomi- nații și este, după spusa unul con- vertit, absurd divizată, în ceartă continuă și cu multe ranchiune. Un factor important îl consti- tuie marele număr de imigranţi so- siți din Răsărit şi din fosta Uniune Sovietică. Deşi numărul de conver- tiți nu este mare, prin comparaţie, ei joacă un rol extraordinar de impor- tant. Cei mai influenţi oameni ai bis- ericii ortodoxe din Anglia — epis- copul Kalistos Ware în biserica greacă şi episcopul Vasile Osborne în biserica rusă — au venit de la protestanți. În plus, există un număr important de figuri mari în Anglia care simpatizează Ortodoxia, fără a fi convertiți. Un centru important de simpatie îl constituie organizaţia Prietenii Muntelui Athos, care susţi- ne mănăstirile grecești din Sfântul Munte și include ca membri impor- tanți pe Sir Patrick Leigh Fermor, pe Ducele de Edimburg şi pe Prinţul de Wales. Implicarea prințului Filip nu ne surprinde, având în vedere că Bi- serica Ortodoxă Greacă și l-a apro- piat mai demult. Mai surprinzătoare este prezenţa prințului Charles, care este viitorul cap al bisericii angli- cane. „EI este profund mișcat în duh de Muntele Athos“, spune un mem- bru al Societății. „Prinţul vizitează Muntele Sfânt în fiecare an, petre- când acolo o săptămână și este foar- te admirat acolo“. Philip Sherrard spune că prinţul Charles a fost influenţat de el, care este un comentator radical pentru Ortodoxie şi ecologie şi ar- gumentează că întreaga creștinătate occidentală a produs pagubă mediu- lui natural prin separarea dintre spi- ritual și fizic. Prinţul mai este puter- nic influenţat şi de faptul că o stră- stră-mătușă lui este Elizabeta, Ma- rea Ducesă de Rusia, victimă a re- voluţiei comuniste și care a fost ca- nonizată în 1993. Charles a coman- dat o icoană a sfintei lui Aidan Hart, un neozeelandez, fost călugăr orto- dox stabilit în Shropshire. În plus, prințul are un reguiem scris pentru ea de cel mai eminent dintre conver- tiți, John Tavener, care a compus mai multe lucrări pentru biserică şi a înființat biserica sa personală plină de icoane, în Dorset. Pentru un neinițiat, Biserica Ortodoxă este bizantină în multe sensuri și ea cere un cap limpede și o hartă clară a Orientului apropiat din primul mileniu după Hristos pentru a o înţelege. Biserica primară a fost organizată în cinci Patriarhii: Antiohia, Alexandra, Ierusalim, Roma şi Constantinopol. Primele trei au căzut sub inva- zia musulmană și, la 1054, biserica din Roma se rupe de trupul primar al bisericii dând naștere marei schis- me. Atunci, Patriarhul Constantino- polului a fost declarat „primul între egali“ (primus inter pares — n.n.) în “ Traducere şi adaptare de Pr. Gh. Calciu din Times, 22 mai 2004. Titlul original este „O religie străveche — o stea care răsare în Est“ rost nr. 19 2 4 lumea ortodoxă, susținut prin formarea unor noi biserici şi patri- arhii în Grecia şi în Europa de Est. Bisericile din Anglia (ortodoxe — n.n.) sunt vlăstare ale acestor biseri- Ci ŞI îşi au jurisdicția dincolo de ocean: cea rusă la Moscova, cea greacă la Istanbul și cea antiohiană la Damasc. Cea mai largă prezență în Anglia o are biserica greacă, cu 120 de parohii, cea rusă adună vreo 35, dar, după părerea Victoriei Clark, o specialistă în Ortodoxie, ea este mai inclinată Și mai deschisă pentru convertiți decât cea greacă. Dacă te duci în Ennismore Gardens într-o duminică dimineaţa, vei găsi acolo perechi de tineri care nu au nimic de a face cu Rusia. Ce-i atrage acolo? Conserva- tismul Ortodoxiei este o importantă atracție. În timp ce anglicanii şi ca- tolicii agonizează sub tendinţele moderniste, mulţi tineri găsesc o certitudine într-un corp care, după afirmația episcopului Ware „a păs- trat tradiția și continuitatea vechii biserici în deplinătatea ei“. Această aderenţă la dogmă este completată de credinţa că bisericile din Vest se sprijină prea mult pe rațiunea umană. Slujbele ortodoxe, cu aprinderea lumânărilor, metanule ŞI sărutarea icoanelor are mai multă acțiune fizică şi este mai potrivită pentru emoția spirituală. „Liturghia noastră are o frumuseţe care se adre- sează întregii ființe“, spune părin- tele John Hockway, un preot englez prin naștere, stabilit în Enfield. „„Cântănle, tămâia, modul în care e construită biserica, toate sunt mani- festarea lui Dumnezeu și părtășia noastră la Împăraţia Lui. Ea răspun- de unui adânc dor al fiinţei umane“. Dacă Biserica Ortodoxă este oarecum împotriva prozeltismului, aceasta se datorează, în parte, con- vingerii că Liturghia vorbeşte prin ea însăși. În plus, spune un conver- 18 tit, „Ortodoxul este foarte conștient de faptul că el este un musafir în Anglia şi nu doreşte să intre în con- flict cu alte biserici“. Cea mai notabilă dintre recen- tele convertiri a fost trecerea la Ortodoxie a unui număr de 30 de preoți şi diaconi anglicani care au respins preoțirea femeilor. «Dar — spune unul dintre ei, părintele Mihail Harper — nici biserica grecă, NICI cea rusă, nu s-au arătat recep- tive faţă de intenția noastră. Atunci ne-am adresat bisericii antiohiene, pentru că ea a fost singura care și-a deschis braţele ca să ne primească, ceea ce celelalte biserici n-au făcut“. Faptul că slujbele ortodoxe sunt ținute tradiţional în limbi nefa- miliare englezilor — limbi slavone, greacă sau arabă — a constituit un impediment pentru convertiri. În ul- timul timp, situaţia s-a schimbat mult, fiindcă bisericile au introdus părți din serviciul religios și, la unele din ele, întreaga liturghie în limba engleză. Persoana cea mai acreditată pentru a aduce în Biserica Ortodoxă vorbitorii de limba engleză a fost mitropolitul Anthony Bloom. Ierarh harismatic, mort anul trecut, este considerat de mulți drept un sfânt. „Nu-mi venea să cred că un așa de la noi si laei mare număr de englezi au fost pre- zenţi la înmormântarea lui“ spune Piers Buxton, fostul secretar al Aca- demiei Regale, care a fost printre participanţii la funeralii. „Ei se stre- curau printre pietrele de morminte ca să fie cât mai aproape de groapă“. Printre cei care au ținut discur- suri funebre a fost și Arhiepiscopul de Canterbury, care a aprobat părtă- șia bisericilor anglicane cu comuni- tățile ortodoxe. În mod inevitabil, există și diferenţe de opinii — deși nu doctrinare — printre diferitele ramuri ale Bisericii Ortodoxe, dar cele mai serioase conflicte au loc adesea în interiorul aceleași naţiuni. Cel mai amar dintre conflicte este între bi- serica rusă „roșie“, cea care a accep- tat jurisdicția Patriarhiei de la Moscova în timpul manipulării ei de către comunism şi cea „albă“, care stă sub jurisdicția unei succesiuni de episcopi exilați. În prezent, relaţiile, oarecum, s-au mai dezgheţat. „Nu mai sunt aceleași sentimente care erau înainte împotriva Patriarhiei moscovite“, zice unul dintre mem- brii bisericu „albe“. În cartea sa, The Inner King- dom, episcopul Kalistos Ware recu- noaște aceste probleme însă, argu- mentează el, este mai bine să te sfă- dești pe anumite probleme mai pu- țin importante, decât să fu, ca angli- canii, «uniți, în cea mai mare parte, într-o organizaţie aparentă și să fii profund divizat în credinţe și în for- mele publice de adorare a lui Dum- nezeu“. „Biserica Ortodoxă — spune un convertit — este plină de tot felul de neînțelegeri mărunte, dar, în inima ei, ea rămâne într-o singură credinţă — neclintită — că lumea este transfi- gurată prin săvârşirea Sfintei Litur- ghii. Este foarte obișnuit să găsești convertiți care au ajuns întâmplător din stradă la o slujbă ortodoxă și au gândit: «Aici rămân! M-am întors ACASĂ». MI rost nr. 19 la noi si laei Viitorul unei naţiuni depinde de noile generaţii, de felul în care ele se formează. Cu ceva vreme în urmă, copii fiind, ne știam protejaţi de părinți şi de Dumnezeu. Şi creşteam cu reperele pe care familia şi credinţa ni le ofereau. Astăzi, pruncii noștri au toate șansele să vină în contact (prin mass-media) cu principiile de viaţă ale societăţii bunăstării și „bunelor stări“ uşor de obținut, dar tot mai imorale şi mai îndepărtate de valorile creștine ale unei vieţi sufleteşti şi trupești sănătoase, autentice, singura care poate oferi garanţia adevăratei împliniri a fiinţei. Ce-i de făcut? Prof. Maria Blaga Cum (nu) se pot combate bolile cu transmitere sexuală Tineri voluntari, de vârstă identică sau apro- piată de cea a elevilor, păşesc încrezători și ne- stingheriți pe coridoarele școlilor noastre învăţân- du-ne copiii cum să se ferească de năbădăioșii viruși care produc bolile cu transmitere sexuală, ori să elimine elegant, cu pilule aproape invizibile, sarcinile „nedorite“, urmări previzibile datorită angajării lor într-o viaţă sexuală activă şi haotică la vârste atât de fragede, când simţul responsabilități faţă de propriile fapte este încă destul de firav. Lipsa unor programe sistematice de contracarare a unor asemenea proiecte — care promovează cu forțe tot mai sporite și bani tot mai mulţi nu o educaţie se- xuală normală, decentă şi cinstită, ci un libertinaj trupesc fără limite, bazat pe minciuni — ușurează răspândirea unor idei nocive în pături tot mai largi de tineri şi contribuie decisiv la sporirea eficacității lor. lar lhpsa implicării părinților în deciziile educaţionale ale școlii şi neinformarea lor asupra programelor de educaţie sexuală îi instalează şi pe Cl, în mod automat, în rândul victimelor, alături de copiii lor a căror viaţă personală ajung aproape să nu 0 mai poată controla și canaliza pe făgașurile normalității. rost nr. 19 În a treia săptămână a lunii octombrie, anul tre- cut, școlile şi liceele sibiene (şi cu ele, probabil, și cele din alte judeţe unde organizaţia de mai Jos își promovează principule și produsele) au constituit câmpul de desfășurare al unui program intitulat „VENERIX* al fundației „Tineri Pentru Tineri“, finanţat de „Fondul Naţiunilor Unite Pentru Populaţie“ (UNEFPA). Proiectul, întins pe parcursul unei săptămâni, a constat în lansarea unui joc pe cal- culator, accesibil tuturor elevilor în timpul pauzelor, căci computerele au fost lăsate la îndemâna copiilor chiar pe coridoarele şcolilor. Elevul-jucător este comandantul „crucișătorului Venerix“ care are mi- siunea de a distruge cele 11 entități ce parazitează „planeta Itesius“, adică planeta Infecţiilor cu Transmitere Sexuală. Dacă în prezentarea datelor generale referitoare la navă, planetă, misiune, se folosește limbajul camuflat, specific jocurilor pe calculator și literaturii de tip ştiințifico-fantastic, în descrierea itesoizilor, adică a „infecțiilor“ cu trans- mitere sexuală, se face apel la terminologia me- dicală și la formulele de adresare caracteristice orelor de educaţie sexuală. Un tip de adevăr eludat sau atenuat este tocmai evitarea termenului „boli“, 5 II ce prezintă o oarecare încărcătură emoţională, în favoarea mai impersonalului şi evident neutrului termen „infecţii“. De o boală ne temem sau ne rușinăm, dar o infecţie apare ca un simplu diagnos- tic desemnând o realitate ştiinţifică cel mult incon- fortabilă, uşor de înlăturat prin tratamentul de rigoare. De fapt, nu toate bolile menţionate intră în categoria infecțiilor, ci unele sunt parazitoze, altele infecţii, altele boli contagioase, altele boli imu- nitare. Deci nu doar se evită crudul adevăr, c1 se deformează și informația științifică. Așadar, elevu- lui i se prezintă tipul „infecţiei“, simptomele aces- teia și este sfătuit cum să se protejeze. 1 se spune: „Dacă partenerul/partenera ta nu are nici un simp- tom, trebuie să vă tratați amândoi, altfel boala va reapărea!“ Desigur, e de la sine înţeles că elevul(a) are partener(ă), ori e firesc să aibă. Problema nu stă în a evita sau nu contactele sexuale, ci în a se vin- deca de eventuale neplăceri care i-ar împiedica să-și continue viaţa sexuală, „altfel, boala va reapărea“. la noi si laei a: Bogdan Onofrei Se vorbeşte cu același ton firesc și dezinvolt despre perversiuni sexuale ce apar drept normale, ca vari- etăți ale vieţii sexuale, autentificate prin ambalarea lor în limbajul medical, aseptic şi neutru (gonoreea „se poate transmite şi prin contact sexual oral, când apare durere şi iritaţie la nivelul gâtului, sau anal, când apar scurgeri și iritații la nivelul anusului”). Scopul jocului nu este jocul în sine, ci informaţiile educative referitoare la paraziţii, bacteriile şi virușii ce trebuie anihilaţi: păduchii laţi, scabia (râia), can- dida, trichomonas, gonoreea, chlamydia, negii ge- nitali, herpesul genital, hepatita de tip B, sifilisul şi SIDA, adică inamicii care pot obstacola viaţa sexu- ală fericită a elevului! Misiunea declarată a întregii prezentări este ca, tânăr fiind, să citești atent și să asimilezi informaţiile principale: există 11 „„infecţu“ cu transmitere sexuală, unele mai puţin grave, altele de gravitate medie, altele extrem de grave, pe care trebuie să le studiezi, să știi să le identifici, să ceri armele necesare pentru protecție și „să transmiţi ! Roland, C.M and Sobieski, J.W.. Rubber Chemistry and Technology, vol. 62, 1989, pp. 683 şi xxx, Sexually Transmited Diseases, vol. 19, 1992, pp. 230, 234, apud.http://www.abortionfacts.com/literature/ literature 933 1cd.asp, 7 noiembrie 2001. 20 rost nr. 19 la noi si laei informaţiile utile pământenilor“, adică altora ca tine, colegilor de generaţie și nu numai. Coperta compact-discului transmite exact acest mesaj: „Nu uita în nici un moment că nu atacul este cheia suc- cesului în această misiune. (...) Misiunea ta este să cercetezi şi să transmiţi informaţii utile...“. Cu alte cuvinte, „învaţă tu care sunt bolile, căci va veni vre- mea să înveţi și pe alții cum să se ferească de ele.“ Milioane de dolari pentru o educaţie periculoasă Jucătorul nu poate înainta în cadrul jocului decât dacă răspunde corect la zeci de întrebări refe- ritoare la agentul provocator al bolii, la simptome şi la metodele de protejare împotriva ei. Dintre metode, cel mai adesea se recomandă prezervativul, mal ales în cazul virusului HIV, trecându-se astfel sub tăcere faptul că majoritatea prezervativelor sunt ineficiente în protecția împotriva temutei bol SIDA, întrucât în peretele lor există din fabricaţie pori şi microfisuri de minimum 5 microni, în vreme ce diametrul virusului HIV este de doar 0.1 microni!. lar de se întâmplă ca elevul să nu răspundă corect la o întrebare, aceasta revine pe ecran până când se obține răspunsul corect. Mai mult, repetarea acelorași întrebări la fiecare nouă parcurgere a jocului asigură asimilarea fidelă a conţinutului educativ și vizează stocarea informației în memoria de lungă durată a jucătorului. Unele răspunsuri la întrebări oferă date statistice îngri- jorătoare, care ar trebui să ne pună pe gânduri pe toţi cei ce suntem responsabili pentru soarta ado- lescenților şi a tinerilor noștri: preoți, părinți, profe- sori, frați etc. Din totalul cazurilor de îmbolnăviri cu boli transmisibile pe cale sexuală, cele mai multe se înregistrează în rândul adolescenților şi tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, unde unul din zece a contractat deja o astfel de boală și rămâne o vreme un posibil purtător și transmiţător al bolii. Materialul mai conține și câte o prezentare a fundaţiei „Iineri Pentru Tineri“, principalul promo- tor al educaţiei sexuale imorale în rândul adolescen- ților din România, şi a „Fondului Naţiunilor Unite Pentru Populație“ (UNEPA). Doar fundația .„Lineri Pentru Tineri“ a investit un milion de dolari în Ro- mânia ultimilor ani pentru propagarea metodelor contraceptive în rândul liceenilor și pentru instruirea profesorilor şi a miilor de voluntari tineri ce-i iniția- ză pe liceeni în tainele promiscuităţii sexuale (cf. www.tineripentrutineri.ro). Parte din cheltuielile lor sunt sprijinite de surse externe, UNEPA şi fatidica „Asociaţie a Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională“ (USAID) care, doar în programul pentru România (2000-2004) prevede cheltuirea a şase milioane de dolari pentru înființarea și spri- jinirea cabinetelor de planificare a familiei şi a pro- gramelor de educație sexuală, toate puse sub denu- mirea amabil-îndulcită de „programe pentru sănătatea reproducerii“?. Chiar site-ul fundaţiei „Tineri Pentru Tineri“ îi consolează pe cei vizați că e normal ca fiecare tânăr să contracteze vreuna din bolile cu transmitere sexuală, dar important este să ştie să se protejeze şi să se trateze pentru a putea întreţine o viaţă sexuală continuă și satisfăcătoare. Societatea civilă creştină trebuie să reacționeze Întrebarea este: Ce urmează după această abilă mișcare de banalizare a unor fapte grave, cu con- secinţe de lungă durată în viaţa tinerilor, cum sunt încurajarea începerii vieţii sexuale de la vârste fragede (căci cum altfel s-ar explica neîngrădirea accesului la astfel de informaţii a elevilor din clase- le gimnaziale), ruperea actului sexual de cadrul său firesc de manifestare care este numai căsătoria binecuvântată de Dumnezeu și promovarea intere- sată a mijloacelor păcătoase ce duc la uciderea pruncilor nenăscuţi, la mutilarea fizică a femeilor, tinerelor și adolescentelor, la ruina vieții sentimen- tale normale, la destrămarea multor familii şi la per- vertirea sufletească a unui întreg neam? După „joaca nevinovată“ a adolescenților cu VIrușȘII, îi vom vedea oare pe cei mai mici copii ai noștri uitându-se captivaţi la un desen animat în care pilulele anticoncepţionale sunt bombonele dulci, micuţe și colorate pe care trebuie să le ia, în joacă, la ore fixe, ca să scape de durerea de burtică? Pentru ca îngrijorările din întrebările anterioare să rămână simple îngrijorări, fără acoperire în reali- tate, şi pentru ca eforturile de combatere a bolilor cu transmitere sexuală să devină cu adevărat eficiente este nevoie de acţiuni sistematice, la scară naţională, în proiectarea şi realizarea cărora să se implice în primul rând bisericile, secondate de asociaţiile creştine care activează în domeniul social, medical, educaţional și bioetic. Iniţierea unor programe ce ? xxx, FY 2002 Program.Romania. Activity Data Sheet, apud http://www.usaid.gov/country/ee/ro/186-032.html 5 vezi nota 1 rost nr. 19 21 vizează profilaxia bolilor cu transmitere sexuală (BTS) este lăudabilă, însă educarea medical-igie- nică a societăţii cu privire la sexualitatea umană nu are nici o șansă de izbândă dacă nu este fundamen- tată şi eficientizată printr-o consistentă educaţie morală creștină. Astfel, nu condamnăm intenția declarată a fundației „Tineri Pentru Tineri“ de a combate cele 1l boli incluse în programul său, ci modalităţile folosite de ea spre atingerea scopului ce se vor vădi nu doar ineficiente, ci și periculoase. Sexualitatea privește omul în integralitatea sa, suflet şi trup, iar singurul cadrul firesc unde îşi poate împlini rolurile (de manifestare şi în trup a unităţii spirituale a două suflete și de procreere) îl constituie căsătoria. Doar cuplul căsătorit poate gestiona cu responsabilitate urmările angajării în relaţia sexuală: evitarea îmbolnăvirilor cu boli transmisibile sexual prin respectarea cu deplină răspundere a fidelității conjugale și apoi naşterea, creșterea și educarea copiilor în cadrul legitim, sănătos şi afectuos al căminului conjugal. Promovat cu atâta energie și asiduitate de programele orga- nizațiilor menționate mai sus, prezervativul este prezentat aproape drept un mjloc mira- culos de protecţie împotriva „sarcinilor nedorite“, a BTS și mai ales a fatalei SIDA. Întrucât ştiinţa a dovedit expe- rimental că atât virusul HIV cât ŞI spermatozoidul pot trece cu ușurință prin porii din peretele prezervativelor din cauciuc”, programele respective susțin o educație bazată pe ascunderea unor adevăruri ce încurajează, în ultimă instanţă, desfrâul. Astfel, proiectele ce favo- rizează comportamentele 1mo- rale prezintă minciuna drept adevăr, răul drept bine şi viciul drept virtute. Tinerii iluzionați că prezervativul şi diafragma oferă protecţie împotriva sarcinilor și a BTS tind să se angajeze în mai multe relații intime, favorizând astfel toc- mai transmiterea BIS şi sporind numărul de „sarcini 22 la noi si laei nedorite“ ce vor fi eliminate rapid prin avort. Sexul liber de responsabilităţi aduce cu sine inevitabil relații umane denaturate, unde fiecare dintre parteneri îşi caută propria satisfacţie, ignorând sau minimalizând respectul și iubirea adevărată, curată, responsabilă și fidelă faţă de celălalt și faţă de rodul ei, copilul. Viaţa sexuală lbertină și „liberă“ de urmări prin „sexul protejat“, întreţinută înaintea şi în afara căsătoriei binecuvântate de Dumnezeu, nu unește decât trupurile, nu și sufletele, mutilând astfel unitatea fiinţei umane. De aceea, numai abstinenţa până la căsătorie şi fidelitatea conjugală a soulor fac posibile combaterea eficientă a bolilor cu trans- mitere sexuală şi asumarea cu dragoste și respon- sabilitate a sexualităţii umane prin care omul devine colaboratorul lui Dumnezeu în crearea unor noi funţe umane menite unei vieți fericite, nu coșurilor de gunoi din cabinetele ginecologice. m E (ab) &= la) = e) = (oi ae) =19) ) aa] = — lo) 2 rost nr. 19 la noi si laei sf Pr. Gheorghe Calciu Antihristul Moon, omagiat in Congresul American Washington Post, pe pagina întâi a ediţiei sale din 23 iunie a.c., a publicat un interesant articol sub titlul: „Rev Moon honored at Hill Reception“, sub semnatura lui Charles Babington şi al lui Alan Cooperman. În acest text ni se aduce la cunoştinţă cum au înţeles politicienii americani să-l omagieze pe anticristul Moon. Recepţia a avut loc la 23 martie, în clădirea Dirksen a Senatului din Washington D.C. Deputatul Danny K. Davis, de- mocrat din Ilinois, purtând mă- nuși albe, a adus o pernă pe care odihnea o coroană, scump împo- dobită, pe care a așezat-o pe ca- pul lui Sun Myung Moon, în faţa a 12 făcători de legi, cum sunt nu- miţi membrii Congresului (Law makers) şi a altor 300 de invitaţi, cu toţii aflați acolo sub pretextul răsplătirii a 100 de persoane care au „luptat pentru pace“. Într-o atmosferă de cucerni- cie, făcătorii de legi au ascultat un lung discurs al pastorului Moon, care, între altele, a afirmat că a fost trimis pe pământ... pen- tru a salva cele șase miliarde de vieţuiori... După el, împărați, regi şi președinți au anunţat, în cer și pe pământ, că reverendul Sun Myung Moon nu este nimic altceva decât mântuitorul întregii omeniri, mesia, dumnezeul cel reîntors în lume, adevăratul pă- rinte. În plus, Moon pretinde că a vorbit cu toți preşedinţii morți ai Americii, cu lisus, cu Moise, Mahomed şi alții. Tot cu ocazia aceasta, a spus că fondatorii celor rost nr. 19 cinci mari religii şi mulți alți li- derii spirituali ai lumii (şi lisus, se înțelege), implicit lideri comu- nişti, Marx şi Lenin, dictatori ca Hitler și Stalin, au găsit în învăţătura lui Moon puterea de a-și îndrepta greșelile şi de a renaşte ca noi persoane! Același articol cuprinde câte- va date despre Moon: are 85 de ani, oficiază căsătorii în masă (re- ligioase, se înţelege) pentru sute de cupluri și a fost condamnat, în 1982, la 18 ani de închisoare pen- tru evaziune fiscală la taxe şi obstrucționarea justiției. Este un om de afaceri celebru, printre cei mai bogați din lume. Ceremonia din clădirea Se- natului a onorat-o, de asemenea, şi pe doamna Hak Ja Han Moon, soția pastorului, care ar fi adevă- rata mamă. Cei doi sunt numiţi adevărații părinți (probabil ai lumii). Conjuraţia tăcerii De la desfășurarea ciudatei ceremonii, s-a tăcut mâlc, de par- că totul nu s-ar fi petrecut la Se- nat, ci într-o pivniţă obscură. Știm bine că în Congres și în Senat mișună permanent repor- teri care filmează și înregistrează orice eveniment. De data aceasta, episodul din Senat a fost dat în presă abia după trei luni de la data la care a avut loc. Îndată, deputaţii și senatorii au început să dea din colț în colţ. Senatorul Mark Dayton de Minesota a spus, prin purtătoarea sa de cuvânt, că a fost înşelat, pentru că în invitație se spunea doar că au fost aduși circa 100 de oameni care au lup- tat pentru pace, dar pastorul Moon nu era pomenit. Deputatul Roscoe Bartlett din Maryland spune că a mers acolo ca să salute Ziarul Washington Times (organul de presă al lui Moon) fără să ştie de încoronarea lui Moon. Bineîn- țeles, toate acestea sunt tertipuri pentru a scăpa de atacuri. În realitate, ceremonia a fost organizată de arhiepiscopul George Staling, Jr, pastor al tem- plului Imani, care se declară pas- tor independent american-afri- can. EI susţine că invitaţia pe care a trimis-o tuturor făcătorilor de legi spune cu precizie că spon- sorul principal este Federaţia In- ternațională Pentru Pace, fondată şi condusă de Moon şi că acesta 5 23 şi soția lui vor fi onorați pentru contribuţia lor la colaborarea din- tre religii şi la pacea lumi. In- vitaţia a fost semnată de deputat- ul Davis, care a pus coroana pe capul lui Moon. Naivitatea jucată a declaraţii- lor celor care acum se desolidari- zează de Moon nu poate înșela pe nimeni. Clădirea Senatului nu este Hotelul Ritz, ca să închiriezi o sală. Apărătorii păcii au fost răs- plătiți prin diplome onorifice, dar numai lui Moon 1 s-a puspe cap o coroană numită coroana păcii. lisus, izgonit din Capitoliu Perplexitatea noastră provine ŞI din faptul că un fel de complot național al organizatorilor cu presa, cu făcătorii de legi, cu securitatea Senatului şi cu câinii de pază ai ateismului, dintre care ACLU este cea mai agresivă, a E = Pia =, e] îi LĂ i LĂ at ş . A E e Si = e) - Pa) iii [= o = (aj =) let!) 9 aa) ES Dă la) Po ID P putut să ţină ascuns față de America un eveniment care era de natură publică şi de mare interes prin consecinţele pe care le poate provoca. Sensul mistic al acestei tăceri este în acţiunea diavolului și în priceperea lui de a lucra subteran şi clandestin, prinzând în ghiara minciunii lui sufletele slabe. Este, în acelaşi timp, plata pe care America şi-o ia, pentru lașitatea cu care acceptă ca fun- dametul ei creștin să fie distrus de o minoritate de complotiști anti- creștini, pentru a crea vidul de credință şi vidul moral. Acolo de unde Hristos este alungat vine satana şi-i ia locul. lisus a fost izgonit din Capitoliu, Moon 1-a luat locul. lisus a fost izgonit din şcoli, crimele în masă, desfrâna- rea și drogurile i-au luat locul, distrugând generaţii de tineri. Numai copiii care au o educaţie bună din familie şi un caracter 1% ] E i, n Ă - LEA mi N = Ta PR Ta 9 ma PE la noi si laei format scapă de atacurile satanei. lisus a fost alungat din armată, satana a instalat o formă nouă şi mai rușinoasă a Piteştiului româ- nesc în închisorile militare din Irak. lisus a fost alungat din jus- tiție, dreptatea a fost schimonosi- tă, ajungându-se la desacralizarea căsătoriei prin căsătorii homose- xuale recunoscute juridic. Complotul acesta al distru- gerii creştinismului este mult mai larg şi mai adânc decât îl putem vedea noi. La 22 mai a.c., un corp de armată şi-a sărbătorit nu știu câţi ani de la înfiinţare. Conducătorii au organizat o rugăciune generală a corpului, care a durat probabil câteva minute, nu ore întregi, nu cu discursuri mesianice şi cu co- roane de aur și diamante, ci ca o formă modestă de mulțumire lui Dumnezeu. ACLU a protestat imediat, prin purtătorul de cuvânt al organizației, Lucius Treveler, care a declarat revoltat că foto- grafia arată nişte militari în rugă- ciune, cu capul plecat. „Dar aceş- tia se roagă pe un teren federal, ei inşişi fiind persoane federale și rugându-se în timp federal. Nu putem permite astfel de mani- festăn şi le vom distruge din găoace“, spune Treveler. Care este deosebirea de fede- ralitate dintre un câmp de tragere sau curtea unei unități militare și clădirea Senatului? ACLU nu a scos un cuvânt nici atunci, nici după ce cazul Moon a devenit pu- blic. Pentru că doctrina acestei organizaţii este distrugerea creşti- nismului din inima americanilor. Există însă şi un revers al acestei monede demonice. Când a ajuns protestul la comandamentul cor- pului, colonelul Jack Fessender, locțiitorul comandantului, acesta a răspuns: „La naiba cu ACLU. Trimiteți-i în Franţa!“. m rost nr. 19 la noi si laei sf Răzvan Andrei În căutarea teologiei pierdute Momentan, principala carenţă a Teologiei ca disciplină academică pare a fi numărul nejustificat de mare al instituţiilor în care este predată, cu toate consecinţele ce decurg de aici: lipsa profesorilor, a materialelor didactice, a bibliotecilor sau chiar a unor spaţii adecvate etc.! Personal, acestă realitate, e drept, tragică, nu cred că poate la modul riguros nici incrimina, nici absolvi nivelul jalnic al „producţiilor teologice“ indigene. Departe de mine însă gândul de a comuta privirile critice înspre alte zone, de pseudo-interes, cu intenția, deloc venială, de a provoca un vertij favorabil di- simulărilor sau penitenţelor obsecvioase. Problema — am această intuiție, fiind direct impli- cat — este mult mai complexă, fund legată funciar de o stare de lucruri cvasi-generalizată a culturii noastre — unde Teologia își are rolul său — decât de un aspect extrinsec, statistic (deşi, acest concept și vidul pe care îl ascunde, îmi repugnă!). Totul ţine de un angajament personal pe care îl ocolim cu obstinație. De aceea, cele câteva rânduri de aici, pornite dintr-o reală și adâncă durere, nu se vor eliberate un- deva, în eter, ci se îndreaptă către toţi cei care, teologi sau nu, mai cred în noutatea şi importanţa Teologiei, nu pentru ea însăşi, ci întru „înnoirea vieţii“. Teologia contemporană (cu sensul de modernă) a debutat cu o ruptură în adâncul fiinţei sale, cu o profundă „dissociation of sensibility“, cum spunea T.S. Ehot. Acest fenomen malign, care a funcţionat ca un operator la toate stadiile simțirii, își are obârșia într-o asumpțiune mai originară, care postula principiile plecând de la date secundare (ceea ce se numește adecvare) — metoda dubitaţiei carteziene, care conchidea programatic: „sum ergo, Deus est“. Într-un fel, acesta este însăși piatra de temelie a Luminilor (Aufklărung). Consecințele pentru sensibilitatea religioasă sunt devastatoare; de aici și până la „reînvierea“ lui ,, Deus otiosus “* ŞI apoi la ,„, Gott ist tot! “, nu este prea mult. Dacă eu nu îl am pe sum (şi, contrar filozofului francez, nu îl am, decât în condiţii privilegiate, adică în cazul în care termenii propoziției descartesiene ar fi fost inversaţi), atunci Dumnezeu nu este, nu există. Evident, rădăcinile sunt mai vechi?, dar la Descartes putem descifra poate cel mai bine, nu pentru că ar fi determinant pentru filozofia sa, aceasta evoluând în direcția obținerii unor idei „clare și distincte “ despre Dumnezeu, cât pentru dezvoltările trunchiate ulte- început sub chipul aparent constructiv al metodei, [i răpește lui Dumnezeu, „das ganz Andere “, natura ire- ductibil diferită de a noastră, aceea de fi necreat şi aceea — fără însă a fi constrâns — de Creator, cât și însăşi condiția noastră de existenţă. Așadar, ruptura s-a petrecut printr-o necugetată dorință de apropiere, trecând atributele lui Dumnezeu pe seama omului, nepăstrând proporțiile de substanță. Omul s-a îndepărtat de Dumnezeu pentru că L-a gân- dit după chipul și asemănarea sa, nu invers, căzând astfel în eroare. Înaintând în eroare la nivelul gândirii, cu timpul aceasta pătrunde în inconsistența vieții şi face din orice demers spre fericire un drum către pro- pria aneantizare în cel mai bun caz; mai degrabă spre servitute. În aceste condiţii, care au evoluat fantezist până la noi, Teologia nu poate şi nu trebuie să rămână, aşa cum dorea Max Weber, ştiinţa wer!/rei (neutră). Sub un alt aspect, dar în continuarea celui amintit, trebuie să observăm cum gândirea occiden- tală s-a dezobișnuit să mai gândească ființa. Această „uitare“, cum o numește Martin Heidegger, ține mai degrabă de avatarurile epistemologiei decât de un dis- preţ propriu-zis al realităţii extra nos şi in nobis. În această ordine de 1dei, filozoful numește timpul nos- tru, cu toate producţiile sale culturale, tehnice și eco- ! Vezi, în acest sens: Teodor Baconsky, „O nostalgie de lux“, Dilema veche, anul |, nr. 21, 4-10.06.2004, p. 12 2 AMOS FUNKENSTEIN, „Teologie și imaginaţie științifică din Evul Mediu până în sec. XVII“, Humanitas, 1998. i rost nr. 19 25 nomice, „eine Zeit der Diirjtigkeit“, o epocă a mi- zerie1 spirituale, a puţinătăţii, cum tâlcuieşte Noica. În plan gnoseonogic, cugetarea occidentală și-a pierdut contactul cu sensibilul, de care conceptele și cuvintele s-au desprins. Așa s-a întâmplat cu Nomina- lismul care a respins orice pretenţie la o sesizare „obiectivă“, apoi cunoașterea matematică — ale cărei performanţe i-au adus supra-numele de „regină a științelor “ (Gauss) — a marginalizat simbolicul, după aceea chiar sensibilul, oferind un tip de rațiune sufi- cientă întemeiată oarecum pe ea însăşi. Pierderea sensibilului a însemnat și pierderea sensului fiinţei, în măsura în care „sensibilul, în lu- cruri și în noi, este spațiul prim în care putem întâlni existențial fiinţa ireductibilă la raţiunea pură” “. Avem aici un alt exemplu, poate mai elocvent pentru că este mai radical, de disociere a sensibilităţii, de această dată prin excludere, prin „uitare“, pentru a rămâne în „codul “ heideggerian. Fără ontologie, omul dezrădăcinat a optat pentru neființă sau pentru un simulacru de ființă, pentru uscăciunea spiritului şi pentru o pseudo-viaţă, care devine, cu fiecare zi, un pas către antropofagie. Teologia își obține noutatea prin înglobarea cri- tică a acestei lumi în proiectul său îndreptat din sânul Tradiţiei asumate şi al Synaxei Euharistice, Principiul Transfigurator — către Dumnezeu, revelat desăvârșit în Ipostasul divino-uman al Mântuitorului lisus Hristos. Teologia este responsabilă (răspunde cu privire la...) pentru că omul este, ca persoană, ca ORiOUdII, ca „realitate-in-raportare-la-alteritate “, responsabil. În acest caz — de fapt singurul cu adevărat impor- tant — nu de doctoranzi în Occident (cel puţin nu pen- tru amorul propriu, din obsesia insidioasă a diplomei!) ducem lipsă, nu de spirite enciclopedice într-o lume a cunoștințelor dar nu a comunității, ci de vizionari și înțelesuri, singurele care pot pune ordine în vacarmul informaţional angoasant. Pascal distingea între „L esprit de geometrie“ şi „| esprit de finesse “, între spiritul matematic și cel de subtilitate, păstrându-l pe primul, dar preferându-l pe al doilea. Fără să ne întrebăm, fără „să ne locuim îintre- barea “, fără a o întrupa și iarăși a ne întreba dacă este chiar întrebarea noastră, Teologia va rămâne în amor- țire încă multă vreme. (,, Vom Wessen des Grundes “ — Despre esența temeiului — îşi intitulează filozoful frei- burghez una din prelegeri — 1929 —, adică, precizează Constantin Noica, „Despre temeiul temeiului“...). la noi si laei Întrebarea ne scoate din încremenire şi ne aşază pe bunul drum către temeiuri. Și nu avem noi acea vorbă minunată: „Cine vrea să se mântuiască, cu intrebarea să călătorească“? Această apottegmă sin- tetizează fericit ceea ce am spus mai sus. Disocierea de care am amintit, eroarea, constă în clivajul (de facto şi nu din rațiuni dialectice) pe care îl inserăm artificial între întrebarea pe care o rostim şi în- trebarea care suntem, pe care o întrupăm. Teologia noastră îşi pune probleme care o privesc oarecum mar- ginal, nu este o căutare angajată, o dramă existențială. De aceea, nu ne sunt folositoare peroraţiile placi- de şi semidocte, impuse cu emfază de către unii „das- căli ai noștri prea-luminați“ (id est, uscați, arşi! Căci „Rațiunea e un soare: luminează, dar te orbește!) de la înălțimea catedrei — Taborului?! — auto-suficienței, încarnând (sau, poate, împielițând?!) a priori o dife- rență aberantă — construită cu o sagacitate diabolică — între dumnealor şi învăţăceii naivi, care pot reproduce la rigoare informaţiile brute ale ilustrissimilor, mai abitir decât ei înșiși o pot face. Emulație: discipolii își depășesc maeștrii!! Este adevărat că înmulţirea facultăților de Teologie a dus, din păcate, la scăderea valorii Teologiei însăşi, dar, repet, acest aspect nu poate fi NICI O SCUZĂ, NICI O acuză. Nu doresc prin aceasta să afirm că Teologia ar fi cumva „par-delă le bien et le mal“ dar trebuie să con- venim: scăderile ei ţin în primul rând de formaţia tip „tonomat informațional a dascălilor autohtoni care cultivă afinități elective faţă de studenţi și de anumite conivenţe gregare stabilite de aceştia din urmă cu lipsa de „zare “ a primilor. Cred, însă, că nu e totul pierdut! Unde este Duhul este și viața și Teologia mai are încă speranţă. Modalităţile ei sunt direct proporționale cu numărul celor care vor să se mântuiască. Trebuie să ne căutăm întrebarea şi s-o întrupăm. De fapt, să o scoatem neîncetat din ascundere, din adâncul nostru. În această tensiune (epectază) per- petuă și în lupta cu autoritățile patente (asumate necritic), rezidă noul, deci viul teologiei. Dacă avem limite? Cu siguranţă! Dar, încheind tot cu Heidegger, „limita și sfârșitul reprezintă acel ceva prin care ființarea începe SĂ FIE “3. Zac în noi infinite premise pentru o fecundă căutare pirandelliană; de ce alergăm mereu spre ţinte false?! Să fie oare aceasta „matricea“ noastră? Nicidecum. BI 2 GHISLAIN LAFONT, „O istorie teologică a Bisericii“, Deisis, Sibiu, 2003, p. 313. 3 MARTIN HEIDEGGER, „Introducere în Metaţizică “, Humanitas, 1994, p. 86. 26 rost nr. 19 cealaltă Românie Adrian Marcu Transnistria, momeala facilă pentru un entuziasm popular: Un fapt cotidian ne-a amintit, zilele acestea, de cinismul tensiunilor politice din Est. Un transport românesc de ajutoare pentru copiii transnistreni a fost oprit, nu la Nistru de către grănicerii rusofoni, ci de basarabenii de pe Prut. Acelaşi mesaj simbolic: România nu trebuie să se implice la Est de graniţa naţională! E un semnal ferm din lungul şir al celor transmise clar de către oficialităţile Republicii Moldova după 1991. Se pare însă că nimeni nu € dispus să ţină cont, la modul profund, de interpretarea corectă a acestor gesturi politice. Capacitatea noastră de re- acţie se opreşte la nivelul emoțio- nal. Sîntem români, vorbim ace- eași limbă -— oprimată în Răsăritul slav, apărăm aceeași credinţă, purtăm aceeași moşte- nire culturală sau traumă istorică. Ne dor abuzurile (de o cruzime imperială) nesfirșite la adresa conaționalilor noştri — umiliți pînă la dezumanizare de ruso- foni. Aceste lucruri firești ne întunecă însă o dreaptă judecată. Devenim mai interesaţi de Trans- nistria, de graniţele orientale ale Moldovei și de guvernul fantomă de la Tiraspol decit de Basarabia însăși. Refuzăm să vedem că Moldova și doar Moldova a rămas problema cu adevărat importantă, riscînd să ne disipăm energiile şi claritatea viziunii politice de viitor, într-o mlaștină estică nesfîrșită. Unu au considerat că noua criză va fi un bun prilej pentru Chişinău de a cere Uniunii Euro- pene să exercite presiuni eficiente asupra Rusiei și Tiraspolului, alții au cerut implicarea imediată a României, s-a vorbit cu entuzi- asm Chiar şi despre declanşarea unui nou război. Nimeni nu RE i e SLOVAKIA $Z2 ma a z [ma N. a „e a sd ///// 7 Aa € (7 A 00777 observă capcana facilă care ni s-a întins. E aceeași capcană pe care au experimentat-o în ultimele dece- nii Serbia și Israelul. Să fii mai preocupat de extinderea teritori- ală în spaţii care nu-ţi aparțin, decît de normalizarea situației în limitele firești. Visul Serbiei mari sau Israelul pînă la canalul Suez, nu au adus decît noi războaie și destabilizăni interne. Sînt exem- ple ce nu trebuie urmate. Vorbim cu patimă de Trans- nistria. Spunem că ne aparține. Sîntem îngrijoraţi de soarta româ- nilor de acolo. O vrem împreună cu Basarabia. Sîntem gata să depu- nem mărturie că dacii s-au extins dincolo de Nistru și că românitatea e la ea acasă pînă spre Bug... Ne risipim în iluzii. Entuziasmul etnic se dovedește încă energizant la acest popor, dar conduce la naive atitudini care sunt catastrofice în relaţiile internaţionale. NR na a R U M A N | A - ri ma, 7 “a 3 me “SERBIA A „aa BLACK SEA x ; i Se untul ” i i . i i Ş i : îi e Deși nu împărtăşim întrutotul punctul de vedere exprimat în acest articol, considerăm că publicarea lui este utilă pentru declanșarea unei dezbateri lămuritoare pe o temă extrem de importantă. In paginile următoare apar și alte poziții. (rost) rost nr. 19 27 De fapt, ar trebui să ne con- centrăm doar asupra Basarabiei. Restul ne e străin. Oricum, la mo- dul realist, știm că Rusia și Ucra- ina nu vor ceda acel teritoriu. Nici nu vor să-l primească la schimb pentru Basarabia de Sud. E al lor! Noi ar trebui să acţio- năm, înţelept, pentru închiderea cît mai rapidă a acelei cangrene și să fim preocupaţi doar de respec- tarea drepturilor pentru românii de acolo. Fie un nou Kaliningrad dacă aceasta e ambiția Rusiei. Dar să fie o graniţă curată cu Rusia, cu o viaţă decentă pentru românii de dincolo de Nistru. Noi înşine perpetuăm rolul Transnistriei ca momeală, nefund capabili să ne detaşăm de un terito- riu-ispită. Dacă Anglia s-a resem- nat cu pierderea Imperiului, dacă Germania a cedat un sfert din spațiul naţional polonezilor, dacă ungurii sau japonezii au învăţat să gîndească optimist chiar cu teri- torii mai MICI, noi nu suntem capa- bili să trecem peste această iluzie? Basarabia, doar Basarabia să fie preocuparea noastră. Ea este focarul de instabilitate la granița răsăriteană, din cauza slăbiciuni cl s-au produs toate eveni- mentele nedorite. Strategia de viitor trebuie să fie una singură: democratizarea Republicii Mol- dova, ridicarea economică, 1in- cluderea în spațiul cultural ro- mânesc, declanșarea unui senti- ment de apartenenţă la întreg... În rest, am avut timp de 300 de ani graniță cu Rusia şi vom mai avea. E o utopie să credem că, prin cramponarea de statutul Transnistriei vom îndeparta peri- colul rusesc de la Dunăre. Mai bine să acceptăm predarea conaţionalilor către o mare pu- cealaltă Românie tere pe cale de democratizare, care respectă cu decenţă anumite reguli internaționale, decît să le prelungim suferințele în inte- riorul unei entități politice ma- fiote, cu veleităţi despotice. Întreaga noastră atenţie ar tre- bui să se concentreze asupra de- mocratizării statului vecin, asupra cultivării unei elite basarabene pro-europene și asupra normaliză- rii situației generale... Conflictul, ostilitatea şi tensiunea nu sunt decât armele biruitoare ale Rusiei. E timpul ca noi să înţelegem asta șI să schimbăm decisiv viziunea asupra Estului. Transnistria nu există! Există doar români de dincolo, care merită să trăiască decent, indiferent de statul căruia îi vor aparține. Şi există Basa- rabia, ca viitoare parte a Româ- niei. Restul e doar un coșmar tre- cător. m Viorel Patrichi Teansinlis eri O provocare gravă la adresa României au rămas fără mâncare, fără apă, fiindcă se opun rusificării. 28 De peste o lună, şcolile cu predare în limba română din Transnistria se află sub asediul milițienilor lui Igor Smirnov de la Tiraspol. Este o situaţie dramatică, pe care o condamnă și Uniunea Europeană, şi Statele Unite, OSCE îşi declară „neliniștea“, şi Ucraina s-a mâniat, chiar și Rusia s-a deranjat, dar nimeni nu întreprinde nimic. Copiii orfani de la Tighina Înaintea reuniunii Consiliului NATO de la Istanbul, Donald Rumsfeld, şeful Pentagonului, făcea o vizită scurtă la Chișinău. Era un semnal politic şi militar la adresa Rusiei. Ei, și? Această escală a lui Rumsfeld nu l-a oprit pe Igor Smirnov, subalternul lui Vladimir Putin, să desfășoare forțe de represiune contra copiilor. Este adevărat, Basarabia nu are zăcăminte de petrol pentru a convinge America să declanșeze o campanie de aju- torare umanitară cu avioane F-18... Pentru cei care nu cunosc geografia zonei, Tighina (Benderi, cum îi spun rușii, după model turcesc), veche cetate a lui Ștefan cel Mare, se află dincoace de Nistru. Deci, în Basarabia veche, nu în Transnistria. Pe Vladimir Voronin nu-l deranjează afrontul. Igor Smur- nov, un ofițer KGB de peste Urali, nu-i permite lui Vladimir Voronin să vină nici măcar în satul său natal din Transnistria. O insultă mai pemibilă pentru un șef de rost nr. 19 cealaltă Românie stat „suveran“ nu se poate imagina. Lipsit de vlagă, pre- mierul Vasile Tarlev îi asigură pe concetăţenii lui că guvernul nu este indiferent față de copiii asediați. Dar nu face nimic. Românii din Tighina au învăţat însă drumul spre Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. După ce Ilie Ilașcu a câştigat primul proces contra Rusiei, peste 400 de dosare din toată Basarabia au ajuns la Strasbourg. La Tighina funcţionează doar două „școli moldove- nești, cu predare în baza grafiei latine“, cum spune Tar- lev. Se vede ce tertipuri ieftine se folosesc, numai pen- tru a nu spune pe șleau „școli românești“. Una din școli are un internat pentru copii orfani. Valeri Prudnikov, co- misarul miliției din Tighina, le-a dat subalternilor pis- toale-mitralieră Kalaşnikov şi veste antiglonţ. Ei trebuie să lupte cu orfanii de la şcoala-internat. Nici reprezen- tanții OSCE nu au voie să le ofere copulor hrană şi apă. Tighina este împresurată de ruşii lui Smirnov, dar atacul a fost amânat. Înarmându-i pe milițieni și pe vameşi, Smirnov a în- călcat armistițiul semnat la Moscova în 1992. Prin ur- mare, el provoacă un nou război. La cererea cui? Există dovada. Polițiștii basarabeni de la Tighina 1-au surprins ŞI i-au fotografiat pe milițienii lui Smirnov, înarmați, în timp ce treceau cu bărcile peste Nistru și intrând apoi în oraşul Tighina. Chişinăul nu a reacționat „pentru a nu tensiona situația“. Culmea ridicolului: ministrul Apărării de la Chişinău a cerut încetarea instrucției militarilor pentru ca Smirnov să nu interpreteze aceste acțiuni firești ca pe o pregătire de război. Localnicii din toată Trans- nistria trăiesc momente de groază. Ei își amintesc ce au pățit în 1992 din cauza mercenarilor ruşi sau ucraineni. Nu au voie să se întrunească, să iasă noaptea din case, nu trebuie să aprindă lumina în locuinţe. Profesorii români din Tighina fac un apostolat tra- gic, unic în Europa. Ei au rămas alături de elevu orfani, care au 0 singură armă în fața mercenarilor: inocenţa. Este evident că Rusia vrea să constituie la Tiraspol un al doilea Kaliningrad. Din mai multe motive: aşa va ţine în șah Chișinăul, Kievul, dar și Bucureștiul; România va intra în Uniunea Europeană și Transnistria ar putea de- veni o supapă pentru migraţia rusă; dacă Transnistria ră- mâne sub control rusesc, oamenii de afaceri din fostul spaţiu ex-sovietic pot menţine acolo un paradis fiscal. Ce face Ucraina, vecina noastră cea mută? Pe de o parte oferă sprijin pentru infractorii lui Smirnov, pe de altă parte, provoacă România prin orice mijloace. Toate aceste acțiuni par să fie coordonate după un scenariu care ar trebui să amâne sau chiar să anuleze intrarea României în Uniunea Europeană. Kievul continuă să sape canalul Bâstroe, care va seca o mare parte din Delta Dunării, rost nr. 19 inclusiv braţul Sulina. Ucrainenii nu iau în cosiderare protestele Uniunii Europene și ale organizațiilor ecolo- giste internaţionale. Congresul Puterilor Locale al Con- siliului Europei avertizează Kievul că Delta Dunării a fost inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO. Inuul! Oficialii de la Kiev tac. Şi fac. Deocamdată, ei au împins în față niște experți de la Centrul de Iniţiative Strategice de la Kiev, care au redactat un „memorandum“. Vadim Mahnitki, președintele Comitetului Central al sindi- catelor din armată şi din structurile de forță ale Ucrainei, a cerut „revenirea Transnistriei în componenţa Ucrainei, cu drepturi de autonomie totală“. După ce va intra în componența Ucrainei, Transnistria se va numi Republica Autonomă Transnistreană, va avea structuri legislative, sistem bugetar și fiscal proprii, însemne de stat. Limbile „Oficiale“ vor fi ucraineana, moldoveneasca şi rusa. La fel ca și gânditorul Belkovski, nici Mahnitki nu pune problema că trebuie întrebat și Chișinăul despre acest lu- cru. EI vrea și referendum în Ucraina și în Transnistria pentru această alipire. Oficialii ucraineni tac, dar Zbit- nev, liderul partidului extremist „Noua Forţă“, cere tri- miterea unui contingent ucrainean în Transnistria, „zonă de interese strategice a Ucrainei“. Ce se întâmplă însă în România? Adrian Severin a declarat că ucrainenii formează majoritatea etnică în Transnistria. (Reamintim că el a pledat foarte stăruitor pentru tratatul politic cu Ucraina.) Într-un articol publicat în Wall Street Journal, Vladimir Socor, cel mai bun ana- lst pentru spaţiul eurasiatic, îl contrazice pe Adrian Se- verin: românii formează majoritatea relativă în Transnis- tria, urmaţi de ucraineni și de ruși. Să nu fi știut Adrian Severin, fost ministru de Externe, demnitar pe la OSCE, pe la NATO, care este realitatea din Transnistria? După ce a primit dublu hatisherif de la Casa Albă și de la Kremlin ca să ne fericească, Adrian Năstase s-a lansat în campania prezidenţială pentru Cotroceni chiar la Mălini, satul lui Nicolae Labiş. În „Moartea Căprioarei“, Labiş evocă „vânătoarea foamei în Munţii Carpaţi“. Cum să-și mai amintească vânătorul patriei de români din Trans- nistria sau din Basarabia? Când a fost la sediul ONU și în Biroul Oval, în faţa lui Bush, Adrian Năstase a vorbit despre încălcarea drepturilor omului în... Sudan! Mai ales că nimeni din clanul Voronin nu solicită sprijinul României. Așa se face că românii de dincolo de Prut şi de Nistru au devenit o durere de cap în plus pentru gu- vernanții de la Bucuresti. Rudele sărace, cu care nu tre- bute „să împărțim bunăstarea noastră“, după cum ne re- comanda Stelian Tănase, un alt formator de adâncă opi- nie contemporană. Să se ocupe de ei Portugalia sau Bul- garia, aşa cum a recomandat Mircea Geoană, şeful diplo- maţiei de la Bucureşti. Să nu se interpreteze... m 29 historia Viorel Dolha Transnistria — țara nimanui Transnistria a avut dintotdeuna același rol în planurile imperiale rusești: de avanpost și cap de pod militar spre Europa civilizată. Astăzi, Noua Rusiei iși impune poziţia la graniţa cu NATO printr-o politică agresivă, de forţă. Documentarul pe care îl publicăm, începînd cu acest număr al revistei vost, prezintă istoriografic soarta acestei fâşii de pământ transnistrean, râvnită şi folosită de-a lungul secolelor într-un singur scop: strategic. Transnistria, în sens geogra- fic, este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului și de litoralul de 150 km al Măru Negre. Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru, cuprinzând Podolia şi mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz și Siberia. Începuturile întinderii marginii estice a românităţii la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageți (geții de la Tyras 30 sau Nistru), deci între supușii lui Burebista, care, la gurile Bugului, stăpânea Olbia, și romanii ale căror urme se găsesc la tot pasul. Din vremuri foarte vechi a înce- put între români și ruteni sau ucrainieni un vădit proces de in- terpenetrație etnografică și demo- grafică, continuat în decursul veacurilor prin colonizări şi emi- grări ale acestor două rase. Stăpâ- nirea cnejilor bolohoveni (pre- cursorii cazacilor) se afla pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior. Istoricul ucrainian V.B. Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului „nu a aparținut nici principilor hali- cieni, nici altor principi ruși“. Lupta corp la corp cu triburile slave și turaniene nu va împiedi- ca realizarea statului moldovean în sec. al XIV-lea, principatul de la Baia alăturându-se altor așezări românești mai vechi, unele răs- pândite până în Polonia şi Volhi- nia. Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi și Gleb al lui Ieremia. Încă la debutul milemului al II-lea, această românitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul al XI-lea semnalând prezenţa „blakumenilor“ dincolo de Nistru, iar o cronică veche ru- sească menționează pe aceiaşi „volohove“ în zonă. În Crimeea ne întâmpinaă la 1287 un Cră- ciun, la 1280 o „„unguroaică Mă- rioara“ de la Caffa, iar în sec.XV „ungurii“ Radu, Stanciu, Stoica în aceeaşi colonie, elementul ro- mânesc cunoscând iată din exce- sul său de vitalitate și fenomenul de diaspora. La 25 mai 1455 orășenii din Cetatea Albă, nemul- tumiți de acţiunile piratereşti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului, pun stăpânire pe această fortificație şi îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetăţii. Podolha epocii lui Ștefan cel Mare este so- cotită de N. Iorga ca aparținând „de fapt nimănui“ deși succesiv ținuse nominal de cneju tătari, Marele Cnezat al Lituaniei și Polonia. Pe nesimţite s-a născut o Moldovă ..nouă“ dincolo de Nis- tru cu sate din ce în ce mai nume- roase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475. Cazacii români Într-o scrisoare către Înalta Poartă, Ștefan Bathory arăta că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni lt- vani, moscali și români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali și ro- mâni. Prin denumirea de cazac, tătarii înțelegeau vagabond. Hat- manul lor, Dumitru Visnovietchi se cobora dintr-o soră a lui Petru Rareş. A pretins și scaunul Mol- dovei. După loan Vodă cel Cum- plit, cazacii vor năvăli în Moldo- va de mai multe ori aducând cu ei „Domnişori“ — fii adevăraţi sau închipuiți de dincolo de Nis- tru ai domnilor de odinioară ai Moldovei. rost nr. 19 historia loan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuși să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc și-l vor încerca și alți români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă, Petre Lungu, Petre Ca- zacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deține dintre românii transnistrieni lon Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chișcă, lon Sarcu, Opara, Trofim Volosanin (Românul), lon Sarpila, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenţa Ucrainei, Dă- nilă Apostol. Pe tot parcursul seco- lelor XVI-XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcov- nicii Toader Lobădă, (în Pereia- slav), Martin Puşcariu (în Polta- va), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Ganju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pe- reiaslav) comandantul Varlam Bu- hatel, Grigore Gamale (în Lu- bensc), Grigore Cristofor, lon Ursu (în Rascov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari coman- danți de unităţi căzăcești dintre „dacii transnistrieni“ sunt: Topa, Scapa, Tăranul, Moldovan, Mun- “a = = Sg U - O Foto: Bog da rostț nr. 19 teanu, Procopie, Desălagă, Dră- gan, Gologan, Polubotoc, Cociu- bei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraș, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea etc. Mulţi din ei vor fi semnatari al documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654, iar alți, precum generalul Ciorba şi coloneii Mân- dra, Ghinea şi Branca vor intra în servicul Rusiei. Domnii Moldovei au stăpânit Transnistria După ce, în 1574, lon Vodă Armeanul pomenea de „ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru“, după ce, în 1602, boierii vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei și Ucrainei“, împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei și rostul de hatman și administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie şi acte în ro- mâneşte. Dacă până acum doar hotarul etnic depăşise Nistrul, Duca va duce sși hotarul politic în zona transnistreană, având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpaţi și Nipru. După el au mai deținut conducerea Ucrainei, a amet sf Ştefan Movilă, Dimitrie Canta- cuzino și Ene Drăghici, iar cu mari funcții au fost şi Simeon Palis şi Sandu Colțea. Consecință a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curți domneşti la Ticanova pe Nistru şi Nimirov pe Bug) Moldova continuă, până la 1765, să ad- ministreze şi malul stâng al Nistrului. Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, lampol, Jaruga, Râşcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruși la Oceakov (la a cărei construcție Petru Șchiopu participase cu 15.000 de salahori şi 3000 de care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Măcărescu, Cucu, Boian, Ilhescu, Sabău, Cănănău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriţă, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 şi apărea încă de pe atunci ca fiind unul din orașele Moldovei. Într-un recensământ din 1793, între Nistru și Bug, din 67 de sate, 49 erau exclusiv româneşti. (Va urma) 31 cuvîntul monahilor Pr. drd. Florin Ţuşcanu Vu nedrepiăiii al istoriei: Mitropolitul La 10 august a.c. s-au împlinit patruzeci de ani de la trecerea la cele veşnice a unui ierarh de excepţie al Bisericii Ortodoxe, Mitropolitul Visarion Puiu (1879-1964). Pentru a marca, într-un cadru solemn-spiritual, dar şi cultural, această zi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a invitat pe toţi cei care îl îndrăgesc pe marele ierarh condamnat la moarte, să vină la Mănăstirea Neamţu, acolo unde el, în viaţă fiind, şi-a ales locul de veci. În aceeaşi zi, la Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Paisie de la Neamţ“, de lîngă mănăstirea Neamţu a avut loc simpozionul „Mitropolitul VisarionPuiu — 125 de ani de la naştere şi 40 de ani de la trecerea sa la veşnicie“. Ne facem o datorie de onoare din a-l evoca şi noi în paginile revistei rost. Născut la Pașcani, pe 27 februarie 1879, Visa- rion Puiu, pe numele de botez Victor, a fost primul din cei trei copii al lui loan şi Elena Puiu. Tatăl său era fiul preotului loan Puiu din Girov-Neamţ, iar mama sa era din Roman, fiica negustorului Neculai Miron. Tatăl său era conductor de tren. Primele trei clase primare le-a făcut la Pașcani (1886-1889), la școala mixtă a căilor ferate. Clasa a IV-a şi Seminarul Teologic inferior, le va urma la Roman unde se mutase cu serviciul tatăl său. 32 Visarion Puiu În toamna anului 1891, cu sprijinul arhiereului Ioanichie Flor Băcăuanul se va înscrie în clasa I-a la Seminarul Sf. Gheorghe din Roman. Printre profe- sori, l-a avut la limba română pe Calistrat Hogașş, despre care mitropolitul își va nota în însemnările sale „sever și exigent dar drept. Lui îi datorez pri- mele compuneri stilistice bunisoare și primele indemnări de a citi literatură română Și străină “. După trei ani petrecuţi la Roman, unde a participat şi la înmormântarea episcopului Melchisedec (mai 1892), se va înscrie la cursul superior al Seminaru- lui Veniamin Costachi din lași, unde își va dezvolta gustul pentru literatură luând cărți cu împrumut de la librarul Şaraga, sau de la anticarul Kupperman. AIci, va colabora la câteva foi locale. Iar cu ajutorul bănesc al unui coleg-ierodiaconul Varlaam Arghi- rescu de la M-rea Neamţ — „care-și împărțea agoni- seala elevilor sărmani “, participa la concertele şi spectacolele de la Teatrul Naţional din Iaşi. După absolvirea Seminarului în 1899, se va înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde va întâlni marile personalităţi ale vremii, asistând la conferințele lui Titu Maiorescu, Rădulescu Motru, Coco Dumitrescu-lași ș.a. Din anul 1902, la pro- punerea lui Petre Gârboviceanu, directorul Casei Bisericii (fund pe atunci student în anul 11), va lucra ca funcționar la această instituţie care se va numi ulterior Ministerul Cultelor. L-a cunoscut acum pe ministrul instrucţiunilor publice, Spiru Haret, care își avea biroul în acelaşi local. În slujba Bisericii În anul 1905, va reveni la Roman, unde, la 22 decembrie, se va călugări. A fost tuns în monahism la Catedrala Episcopală de către episcopul Ghera- sim Safirin, care peste câteva zile îl va hirotoni dia- con pe seama Catedralei. Despre anii petrecuţi aici rost nr. 19 cuvîntul monahilor la Roman, își va aminti mai târziu mitropolitul Visarion, „aceștia au fost cei mai frumoși ani ai călugăriei mele“. În ianuarie 1907, a plecat să-și desăvârșească studiile teologice la cea mai înaltă școală a vremii, Academia duhovnicească de la Kiev, ca bursier. La întoarcerea în ţară, în iulie 1908, a fost trimis la Galaţi. Acolo, după o scurtă perioadă de slujire ca diacon la Catedrala Episcopală a Dună- rii de Jos, de numai două luni, a fost hirotonit 1ero- monah, pe la propunerea episcopului Pimen Geor- gescu. La 6 decembrie 1908, a fost hirotesit pro- tosinghel, iar la lianuarie, anul următor arhimandrit, primind și responsabilitatea de vicar al acestei Epis- copii şi funcția de director al Seminarului Sf. Andrei din Galaţi (1909-1918). Părintele Visarion nota în jurnalul său: „În tim- pul războiului (1916-1915) pe care l-am indurat sub bombardamente de artilerie vrăjmașă, am prefăcut şcoala în spital pentru militarii răniți, în a cărui administrare lucram împreună cu mama “. Experien- ţa și realizările obţinute la Seminarul din Galaţi au făcut ca după Unirea Basarabiei cu România, să fie numit director al Seminarului teologic din Chişinău. După ce a refăcut localul școlii, afectat de staționarea trupelor ruseşti, a organizat programa școlară, fiind numit și inspector al mănăstirilor din Basarabia. Concomitent a condus Societatea Istorico-Ar- heologică din Chișinău, precum şi Societatea Culturală a Clerului și cea de binefacere a oraşului, unde se împărțea hrană zilnic, la patru până la cinci sute de sărmani. Slujirea arhierească La 17 martie 1921, Visarion a fost ales episcop al Argeșului, fiind hirotonit arhiereu în ziua de „Buna Vestire“, la Catedrala Patriarhală din București. A străbătut timp de doi ani toate parohiile din cele două jude- țe ale eparhiei sale (Argeş și Olt), „cercetând satele cu prea multe biserici sărace și slab îngrijite, cu zugrăveli cumplite și preoți necă- jiți . Cu mari eforturi, având și sprijinul lui Nicolae Iorga, Visa- rion a reușit să redobândească ve- rost nr. 19 sf chea reședință episcopală, devenită între timp palat regal. În anul 1923, s-au înființat două episcopii noi în Basarabia, a Hotinului şi a Cetăţii Albe, prilej cu care Visarion Puiu va fi transferat episcop la Hotin, având reşedinţa la Bălți, uind instalat la 13 mai 1923. Ca și la Argeș, va lucra la început în condiţii impro- prii, locuind în gazdă la un evreu, apoi la un neamţ în orașul Bălți. În discursul pe care l-a rostit la instalarea sa aici, Visanon a rostit între altele: „Doamne, fă ca toiagul acesta păstoresc, să nu-mi fie a-l purta cu greutate, iar turma la care sunt trimis, să o pot cu îndestulare hrăni din ogorul Evangheliei Tale, și mă invred- nicește a spune cândva ca Apostolul «Nu eu ci harul Tău, care a fost în mine a săvârșit aceasta» “. La Bălți, episcopul Visarion a avut o fructuoasă şi complexă activitate. A ctitorit catedrala Episcopa- lă „Constantin și Elena“, a ridicat un măreț palat episcopal, în preajma căruia a amenajat un parc cu arbori aduși din întreaga lume, de asemenea a orga- nizat școli teologice, tipografii, Casa de Ajutor a clerului, Ateliere bisericești pe lângă mănăstiri, a restaurat 397 biserici şi 40 de case parohiale, o fa- brică de lumânări, un Sanatoriu şi multe altele. TEI e *. oi j 33 sf „Sprijinit de un popor cu drag de biserică oa- meni buni Și ascultători, cum e ramura românească a moldovenilor dintre Prut și Nistru, cei 12 ani de păstorie la Episcopia Hotinului, au trecut pro- ducându-mi bucurii sufletești pe care numai bunul Dumnezeu mi le-a dat poate ca răsplataă a muncii puse în Slujba sa... “, îşi va aminti mai apoi Visarion în jurnalul său. Tot la Bălţi, episcopul va publica mai bine de jumătate din cele 40 de lucrări ale sale. Visarion a fost prețuit de regele Carol al II-lea și de Nicolae Iorga, care în mai multe rânduri au venit să vadă cele realizate de dânsul în Basarabia. La Bălți, episcopul s-a implicat şi în acţiuni de ordin obștesc cu scopul îmbunătăţirii vieţii locuito- rilor orașului: alimentarea cu apă și curent electric, dezvoltarea transportului feroviar, canalizarea, con- struirea unui aerodrom, un abator, o baie publică, o maternitate etc. În anul 1935, Visarion va fi ales Mitropolit al Bucovinei, având reşedinţa la Cernăuţi. A fost insta- lat pe 10 noiembrie, prilej cu care a rostit un emo- țonant discurs, arătându-și nemulțumirea față de ră- ceala şi amorţeala în care se afla Biserica în acele momente grele. Experienţa dobândită la conducerea celorlalte eperhii, la care se adaugă spiritul gospo- dăresc înnăscut, cultul pentru disciplină și ordine, au avut efecte pozitive prin prosperitatea acțiunilor în- treprinse, dar au stârnit și reacţii negative din partea acelora care își vedeau amenințate afacerile. Între realizările acestei perioade, amintim — construirea a zeci de biserici de zid în locul celor de lemn și repa- rarea a câtorva sute, construirea la Cernăuţi a așa-zi- sului „Palat Cultural“ — edificiu maiestuos cu multe săli de conferinţă și biblhotecă — înfiinţarea a șase cantine pentru muncitorii forestieri, refacerea stați- unii Vatra Dornei aflată în proprietatea Mitropoliei (a fost construit Cazinoul, amenajat parcul ş.a.) etc. La 14 septembrie 1939, mitropolitul Visarion va expedia o scrisoare din Cernauţi, adresată lui Sta- lin, încercând să-l determine pe acesta să mediteze asupra faptului că Biserica este o instituţie fără fron- tere, iar sentimentul religios nu poate fi distrus de persecuții, care n-au încetat de-a lungul veacurilor. Această atitudine s-a finalizat din păcate prin însce- narea pensionării mitopoltului și înlăturarea sa din scaun la 1 iunie 1940. Nu este exclus ca un rol important în pensionarea forțată a mitropolitului să-l fi avut și atitudinea lui tranşantă din septembrie 1939, când a găzduit cu os- pitalitate la Cernăuţi, grupul de refugiați polonezi în frunte cu președintele Poloniei Ignacy Moscicki. 34 cuvîntul monahilor În aceste împrejurări, mitopolitul se retrage la Mănăstirea Neamţ, unde își ridicase în 1937 o casă de odihnă, lângă Schitul Vovidenia. Nu va rămâne prea mult aici, căci la 16 noiembrie 1942, Visarion Puiu va conduce Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria. A fost o perioadă plină de realizări — s-au redeschis locașuri de cult care vreme de decenii au avut altă destinaţie (grajduri, depozite de cereale etc.), sprijinirea învățământului și a instituţiilor fi- lantropice, presă, publicaţii etc. Pe 14 dec.1943 Mi- siunea i-a sfârşit, iar Visarion va reveni la Mănăsti- rea Neamţ, iar în 1944 se va muta la Bucureşti. În timpul bombardamentelor a plecat la mănăstirea Cernica, de unde în august 1944 va pleca la Zagreb, în Croaţia, ca delegat al Patriarhiei Române la sfin- țirea unui episcop ortodox. Nu se va mai întoarce niciodată în ţara sa, presimţind parcă ce va urma. Lungul drum al exilului La Zagreb, pe lângă slujba de sfințire a avut loc şi o întâlnire cu presa. Mitropolitul Visarion a fost unul din primii ierarhi ortodocși care au sesizat rolul presei și a folosit-o ca o tribună. Cu acel prilej el a condamnat ororile războiului, aluzule făcute vizând şi atrocitățile comise împotriva sârbilor. Fiind aproape de Viena, după hirotonia de la Zagreb, VI- sarion a dorit să meargă la un control medical de specialitate, iar pilotul a acceptat. La 23 august 1944 mitropolitul se afla la Viena. Vlădica se hotărăşte să nu se mai întoarcă în ţară. La fel va face şi pilotul, punând avionul la dispoziţia autorităților austriece. La început a fost închis într-un lagăr în Tirol, la Salzburg. Istoricul C.N.Tomescu — apropiat al mi- tropolitului — combate afirmațiile că Visarion ar fi făcut parte efectiv din Guvernul de la Viena, sau că s-ar fi atașat legionarilor români fugiţi din ţară, sub conducerea lui Horia Sima. A rămas în Austria până în toamna anului 1945, după care a plecat în Italia, fund găzduit de Institu- tul Don Calabria la Mănăstirea Maguzzano, până-n iunie 1947. A fost ajutat de papa PIUS al XII lea şi de cardinalul Tisserand, pe care 1-a vizitat. Din Italia a plecat în Elveţia locuind temporar la Sonvico-Lu- gano, până în prima parte a anului 1949. De aici este convins de unii reprezentanţi ai comunității române din Paris să se mute în Franţa. Ajuns la Paris, mitro- politul va înfiinţa prima Episcopie Ortodoxă Româ- nă din Occident, pe care el însuși o va conduce. Între timp în ţară, noul regim a început cercetările pentru trimiterea în judecată a celor vinovaţi de dezastrul rost nr. 19 cuvîntul monahilor țării. În luna mai 1945, la așa zisul Tribunal al Popo- rului din Bucureşti, se afla un tabel cu 302 persoane cercetate ca fiind „criminali de război “. La numărul 293 figurează Visarion Puiu, mitro- polit al Bucovinei, şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria. La 20 februarie 1946 a avut loc ședința publică de judecată, iar a doua zi s-a pronunţat sen- tinţa — condamnat la moarte. Mitropolitul Visarion a făcut recurs, demontând toate capetele de acuzare, dar acesta a fost respins. Mai mult, au fost făcute de- mersuri pentru extrădare. Partea mult mai regreta- bilă a constituit-o apoi hotărârea Sfântului Sinod al B.O.R. din 28 februarie 1950 de a-l caterisi ca unul ce era considerat trădător al „intereselor poporului“. După 40 de ani, la 25 septembrie 1990, Sinodul B.O.R., același care odinioară la condamnat, a anu- lat nedreapta hotărâre din 1950, ridicând pedeapsa caterisirii şi reabilitându-l. Greutăuile și suferinţele de tot felul ale vieţii în pribegie au afectat starea de sănătate a mitropolitului Visarion. În 1959, răspunzând cu umor scrisorii unui Ni rost nr. 19 prieten din Germana scria: „Dar poate ai vrea să afli care mi-i sănătatea... ca într-o casă veche spre ruinare, geamuri sparte, bucătăria stricată, iar pe- reții pe jos plini de igrasie “. Ultimii ani ai vieţii 1-a petrecut în nordul Franţei, într-un sat, Viels Maison. În ziua de 10 august 1964 s-a stins din viață, în vârstă de 86 de ani. În odăiţa lui nu s-au găsit nici măcar ba- nii necesari pentru îngropare, dar locuitorii de acolo, vecinii, au acoperit trebuinţele. L-au prohodit doi preoți ruși ortodocşi, fiind înmormântat în cimitirul catolic al satului. Ulterior, în 1992, a fost reînhumat în cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alți pa- tru sluţitori români. Pe lespedea de marmură, posteri- tatea a săpat un vers dintr-un psalm: „La riul Vavilo- nului, acolo am sezut și am plâns “, arătând parcă ne- liniştea şi tristeţea lui departe de pământul natal. Acesta a fost Visarion Puiu, un curajos luptător pe care l-a dat rezistenţa anticomunistă, o persona- litate copleşitoare din toate punctele de vedere. De la el putem învăţa că omul, deşi este atât de efemer, se poate înveșnici prin faptele sale... m N 4 E [ab R= la) = O = =] 4, =19) 9 aa] 5 — l.) 23 (99, OI cuvîntul monahilor i % | | d 7 , - - L m AA AY tiu: ÎPS Bartolomeu Anania Ca no Sion Burovs? Am meditat mai adînc la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul se prelungeşte, dacă nu cumva viziunea dostoievskiană a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat şi am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie '89, intrînd într-o altă eră. lată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolșevic, de data aceasta ne îndreptăm cu faţa către Occidentul european (care se autodefinește drept „Europa“ însăși și care ne invită să intrăm în ea, ca şi cum noi n-am fi fost niciodată europeni). 36 În privinţa aceasta, dacă tre- buie să fac o paranteză şi vreau să o fac, doresc să afirm că noi am fost întotdeauna europeni și că nu poate fi vorba de o „intrare“ a noastră în Europa, ci de regăsirea noastră în Europa, sau mai precis de regăsirea Europei în noi. Ne e greu să fim tratați ca niște primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitinduse că dacă suntem astăzi săraci și înapoiaţi datorită comunismu- lui, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile aces- tea sunt știute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat și încearcă; fără să fac politică, trebuie să rost nr. 19 cuvîntul monahilor subliniez atitudinea tot mai demnă a ţării noastre în acest context european. Nu aşteptăm spiritualitate din Occident, pen- tru că nu o are. Uneori suntem tratați ca nişte „balcanici“, uitîn- du-se că suntem la nordul Dunarii și, că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, şi dacă am face? Alexandru Paleologul spune că, la urma urmei, chiar daca am fi balcani- ci n-ar fi nimic ruşinos în asta. Platon, Aristotel şi Sofocle au fost balcanici. lar eu aş adăuga: toată doctrina teologica a lui Toma d'Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. lar dacă este vorba de civilizație, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazilei și principesele Bizanțului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scarpinau de păduchi și rîlre. Așadar, dacă este vorba de o Europă, si anume de adevărata Europă, noi am avut întodeauna viziunea și trăirea ei. Europa este sinteza gîndirii elene, a spiritualităţii creștine și a civi- lizaţtiei romane. Este singura Europă pe care o recunoaștem, dar și cea care ni se refuză. NI se propune în schimb, o Europă construită eminamente pe economie şi politică; nici cea mai mică adiere de cultură, că de religie nu mai vorbim. Dacă aceasta este Europa care ni se îmbie, nu avem nevoie de ea! Mai degrabă o invităm să se îndrepte ea către noi, pentru ca să se redescopere pe ea însăși; noi nu avem de cerșit ci de ofe- rit. Ce ni se propune? Economi- cul-pîinea. Prin pîine ni se cere libertatea. De aici, pretenţiile aberante care ni se pun în față, a fi acceptaţi în această Europă: homosexualitatea, viciul, avor- rost nr. 19 tul, desfriul, sexualitatea, por- nografia, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viaţa unei societăţi, niște rele pe care noi ca popor, în frunte cu biserica și din feri- cire în frunte cu tineretul nostru creștin ortodox, le respingem cu toată fermitatea, pentru că nu vrem ca, cu preţul „intrării“ noastre în Europa să ne pierdem propria identitate naţională. Așadar: economie, pîine, robire. În al doilea rînd: „miracolul“. Nici pomeneală de vreun mira- col în numele lui Dumnezeu, aşa cum încerca cel puţin, marele inchizitor. Nu, „ci mira- colul“ zborului cosmic, al elec- tronicii, al calculatorului, al ingineriei genetice: un miracol perpetuu, pe care fascinaţi va trebui să-l acceptam în locul minunilor lui Dumnezeu. Şi în al treilea rînd, tot prin econo- mic: puterea și prin putere, autoritatea. Nu mai este aceea a comunismului, ci aşa-ziselor „Mari puteri“, cele îndrituite să hotărăscă pentru popoarele MICI. Pentru intrarea în Europa ni se cere să fim toleranţi cu toate cele care ne smulg din credința noastră. PE e oa PEPI TEI i IP Goi N Piri) Cd DI) 1 R ini 4: Aa + d TI ] Abe da TR IP E IE E up iii Verbul „a corupe“, în accepţia termenului grecesc, înseamnă a altera nu numai prin descompunere ci și prin amestec. Toate formele de sin- cretism religios care ni se pro- pun, începînd cu New Age și terminînd cu tot felul de combi- nații între diferite secte neo- protestante, care alcătuiesc fed- eraţii „evanghelice“ ŞI „evanghelizatoare“, și care caută să ne ameţească prin aces- te oferte foarte comode, seducătoare, deseori toate aces- tea sunt forme și manifestări ale corupției spirituale. E bine să ştiţi că, pe măsură ce aceste invazii devin tot mai radicale, dar ne propun, în mod repetat şi stăruitor, „toleranța“, e bine să ştiţi că toleranța trebuie să funcţioneze pînă în clipa cînd începe abuzul! Din momentul în care celălalt abuzează de tole- ranța mea, aceasta încetează şi trebuie să înceteze. De aceea, personal, voi deveni intolerant, chiar cu riscul de a fi catalogat drept fundamentalist. La urma urmei, dacă e vorba de „.funda- mentalism“, primul fundamen- talist a fost însuşi lisus Hristos: „Înapoia Mea, satano!“ m 3/ repere Radu Bălaşa Consta Nolez, Andrei Codrescu ş.a. Noica era preocupat de viitorul cultural al româ- nității, de isprăvile culturale pe care trebuiau să le săvîrşească tinerii intelectuali. Și a devenit un veri- tabil antrenor cultural, care îşi selecționa foarte atent elevii, pe care apoi îi supunea unui program intensiv de acumulare culturală. Se orienta asupra unor vîrfuri a noii generații, oameni între 25 şi 28 de ani — vîrsta la care, spunea, erau potriviţi pentru a trece printr-un antrenament cultural serios, de cîțiva ani. Pentru unii dintre discipoli săi s-a bătut inclusiv cu autoritățile. „Plătiţi zeci de fotbaliști anual, care sînt angajați fictiv în fabrici, și doar cîțiva dintre ei fac performanţă. Înţelegeţi că dacă aţi plăti la fel doar doi, trei tineri intelectuali din fiecare judeţ, aceștia ar putea face cu adevărat performanţă“, ar fi izbucnit Noica în faţa mai-marilor politici dintr-un judeţ. Dovadă că peste „momentul Noica“ nu se poate trece sînt și recentele confruntări dintre anumite per- sonalități din lumea culturală românească. lar aces- te dezbateri, în jurul lui Noica şi a faimoasei sale Școli, se vor reaprinde mereu. Pentru că miza este felul în care tineretul României trebuie format, edu- cat, orientat. Biobibliografie Constantin Noica s-a născut pe 24 iulie 1909, în Vităneşti, judeţul Teleorman. În 1931 şi-a luat licenţa în filosofie, după care a urmat studii de spe- 98 Constantin Noica este un reper esenţial în cultura română nu numai prin ce a scris, ci deopotrivă pentru că a reușit, într-o epocă de crîncenă marginalizare a intelectualităţii românești, să facă școală. „Școala de la Păltiniș“ nu este o metaforă, ci o realitate. S-au adăpat la ea minți strălucite, care astăzi sînt în prim-planul vieţii culturale şi civice de la noi: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Victor Stoichiţă, filosof şi antrenor culturali cializare în Germania. A obţinut titlul de doctor în filosofie în 1940, la București. A debutat cu volumul de eseuri Mathesis sau bucuriile simple (1934), distins cu premiul scriitorilor tineri. A fost membru al Uniunii Scrutorilor. Noica s-a dedicat cu precădere lucrărilor şi traducerilor din filoso- fu clasici, publicînd Regulae ad di- recionem ingenii (1935), Medita- tiones de prima philosophia (1937), Viața și filosofia lui Rene Descartes (1937), De colelo (1937), Schiţă pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou (1940), Două introduceri și o trecere spre idealism (1943); Despre forma și principiile lumii sensibile și ale celei inteligibile (1936), Concepte deschise în istoria filosofiei (1936) — lucrare distinsă cu premiul Academiei Române; Diferenţa dintre fi- Iosofia lui Fichte și a lui Schelling (1943); Introduc- tion a la Logique, vol. 1 (1970) și Commentaire a la Metaphisique, vol. II (1974). Apoi: Jurnal filosofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), Lysis sau despre înțelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri (1968), Douăzeci și șapte de trep- te ale realului (1968), Rostirea filosofică româneas- că (1969), Creaţie și frumos în rostirea românească (1973), Fragmentele presocraticilor, vol. 1 (1974), Eminescu sau ginduri despre omul deplin al culturii românești (1975), Despărțirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al ființei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii (1978), Povestiri despre Om (1980), Devenirea întru ființă (1981), Trei introduceri la Devenirea întru ființă (1985), Scrisori despre logica lui Hermes (1986). Pentru întreaga sa activitate, Noica a primit Premiul Special al Uniunii Scriitorilor. A murit la 4 decembrie 1987. A fost înmor- mîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorinţa sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului. m rost nr. 19 repere Şcoala de la Păltiniş sau împăcarea cu Noica În cele ce urmează vom publica câteva frag- mente din capitolul „Stai lângă mine și ascultă sau Gânduri despre Scoala de la Păltiniș de Cristian Bădiliță, capitol din lucrarea sa Pl/atonopolis sau Împăcarea cu filozofia (Polirom, 1999). Unele sub- titluri, deși pornesc de la textul autorului, sunt uşor modificate de noi, din rațiuni de condensare a tex- tului. Textul lui Cristian Bădiliţă nu reprezintă numai un „tablou“ al celebrei atmosfere din jurul lui Noica și al școli sale. Oricât de viu, un tablou rămâne un obiect mort. Bădiliță știe acest lucru și, deși înarmat cu o forță însuflețitoare remarcabilă (talentul lterar al autorului, inefabil, desigur, se simte la tot pasul), el trece dincolo de frumuseţea peisajului noician şi ne propune o adevărată „împăcare“ a marelui filozof cu tradiția mântu- itoare (deci, creștină, până la un punct!) a marii filozofii. Noica nu a putut „anexa“ creştinismul şi pe lisus gândului său filosofic, dar nici nu poate împiedica comentariile fine, ca cel de mai jos, să-l aşeze în zarea filosofiei platoniciene sau ne- oplatoniciene. Dar, de la Platon, Plotin și Porfir până la Evagrie din Pont nu e decât un pas, iar Noica se pare că l-a făcut, în ciuda conştiinţei sale speculative mai degrabă „păgâne“. De fapt, Bădiliţă ne propune şi un Noica păgân (foarte păgân, căci e anexat protocronismului și naţionalismului — a se vedesa mai Jos etimologia păgână a lui natio!), dar și unul creştin, prin amploarea ascezei sale, prin asumarea modului de viaţă filosofic în paradigmă originară, care nu poate fi despărțită de ideea de mântuire. Cristian Bădiliţă, cel care, în introducerea lucrării sale, vituperează creştinismul pentru exce- sele cu care a condamnat gândirea păgână ante- rioară! (fiind cumva orb la propriile rădăcini sau propriile înrudiri), nu putea să nu-l așeze pe Noica într-o cumințenie de factură creştină. În această împăcare a lui Noica se află o dublă împăcare: filo- zofia şi religia creştină au nevoie de o dublă împăcare. Cea simplă nu este posibilă. Simpla împăcare echivalează cu demersul ciudat al scolas- ticii, care încerca o astfel de operaţie de conciliere, dar nu reuşea decât o nouă învrăjbire a „credinţei“ ȘI a „gândirii“. Așadar, ca și în cazul unei cununii, Noica s-a împăcat cu creştinismul, dar și creștinis- mul cu Noica. Altfel nici nu ar fi cu putinţă. Cristian Bădiliță reușește această cununie de excepție (într- un alt plan, chiar împăcarea Filozofiei cu Religia, dar încă odată, adevărata împăcare, cea dublă), iar pentru aceasta trebuie să-i fim recunoscători. Editura Humanitas a tipărit recent (2004) o lucrare a lui Andrei Cornea, cu titlul De /a Scoala din Atena la Școala de la Păltiniș. Deşi punctul de plecare al studiului despre Școala de la Păltiniş pare a se afla în Platonopolis-ul lui Bădiliță, Cornea nu face nici o trimitere la textul primului. Păcat! Altfel, cartea lui A. Cornea, deși informată, suferă de eclectism și lipsă de intenționalitate ideatică. (C. Pantelimon) Gânduri despre Reflexul daimonic (şi, desi- eur, cel eudaimonic, până la un punct) face din destinul filozofu- lui de la Păltiniș unul cu totul aparte, nu numai în spaţiul cul- turii române, dar, poate, în spațiul l Scoala de la Paltinis întregii culturi europene din a doua jumătate a secolului. În același timp, acest reflex fals anacronic (s. n. — CC. P.), acest tip de existenţă racordată la o obsesivă Idee anagogică, îl aşază Cristian Bădiliţă, Paris pe Noica în coordonatele ori- ginare, întemeietoare şi neperver- tite ale filozofiei. Prin Școala de la Păltiniș, dar în primul rând prin „ctitorul“ ei (nu-i plăcea lui să se numească astfel?!) filozofia și-a „(...) cartea de faţă încearcă să arate că nu filozofia poartă vina muutilării chipului său (...). Pe de altă parte, ea denunţă creștinismul apologetic drept unul dintre factorii responsabili, in negativo, de această mutilare.“, spune Bădiliţă, care însă are grijă să justifice (într-un fel) această atitudine. Nuanţările sunt extrem de importante. In final, impresia este că „decapitarea“ școlilor de gândire anterioare creștinismului face parte din seria de fenomene până la un punct inevitabile în curgerea istoriei ideilor. Creștinismul însuși este, la această oră, O „gândire“ din care forţa sufletească pare a se fi retras în mare măsură. rost nr. 19 39 3 dezvăluit chipul ei originar și pur, ademenindu-ne şi certându-ne în acelaşi timp ca să ne conver- tească spre tărâmul ei (...). Prima caracteristică a filozo- fului de acest tip (opus filozofu- lui-profesor ori „activist“) este monotropia, „concentrarea per- manentă“, „fuga după o singură Idee“. Antoine Guillaumont și-a început descrierea fenomenolo- pică a monahismului egiptean prin invocarea acestei virtuţi car- dinale. Asemenei călugărului creștin, filozoful-monah este un monotropic, adică un urmăritor consecvent și neobosit al unei idei, al Ideui mântuitoare (...). Atunci devine explicabilă „neutralitatea etică“ a lui Noica, abstinenţa sa de la politic, care nu e o atitudine asumat-defetistă, ideologică, prin urmare, ci pur şi simplu o componentă a firii sale. Precum Plotin (pe care nu-l agrea însă din pricina „dogmatismului“ teologic) și precum toţi filozofii neoplatonicieni, care nu mai nădăjduiau în mântuirea lumii, ci doar a sufletelor proprii, Noica refuză deliberat (de fapt, instinc- tiv) să alunece dinspre Idee spre ideologie, să se mântuiască prin sacrificiu (...). Reproșurile care 1 se aduc, vizând în principal som- nolența civică din perioada regimului comunist, trec cumva pe lângă (...). Școala de filozofie Retragerea însăși a lui Noica din lume, claustrarea la „cinci mii de picioare deasupra omenirii“ şi la peste trei sute de kilometri depărtare de capitala României intră, de asemenea, în scenariul unui destin filozofic de extracţie platoniciană. Plotin îşi înfiripase comunitatea în marginea Romei, cu 0 discreție totală, chiar dacă oricine dorea să participe la cursuri Și la viaţa grupului era pri- mit fără a 1 se pune vreo piedică. Evident, exista o formă de testare Şi, implicit, de ierarhizare, după cum exista un regim de viaţă spe- cial pentru „interni“ şi altul, mai puţin exigent, pentru „externi“. Vizitatorii întâmplători sau in- consecvenţi (care treceau doar la sfârșit de săptămână pe la școală) nu intrau niciodată în posesia tra- tatelor scrise, a viitoarelor En- neade. Porfir a fost obligat să treacă o probă dificilă înainte de a avea acces la miezul învățăturii Maestrului. Examenul lui a echi- valat, practic, cu o convertire la plotinism. La fel și în cazul gru- pului de la Păltiniș: fiecare aspi- rant era pus la proba celor zece ore de greacă veche, probă deci- sivă, în urma căreia majoritatea 2 Bădiliţă citează aici Jurnalul filosofic al lui Noica (Humanitas, 1990). 40 repere s-au văzut înfrânți. Modelul şcolii lui Plotin îl va fi îmboldit și pe tânărul Augustin să se retragă la Cassiciacum, moșia unui pri- eten, împreună cu mama sa me- reu ocrotitoare, cu fiul său Adeodatus, şi cu alți câțiva tovarăși (...). Desigur, Noica s-a recunoscut atât de mult în acest fel de a face filozofie, încât n-a visat altceva toată viaţa (...). Școala dorită de Noica nu era o instituție, ci o comunitate de prieteni (el și „un prieten, doi“ — JF? 13). Aidoma, iarăşi, comu- nității din jurul lui Plotin (...). Ce se predă însă la Școala acesta neinstituționalizată? „Stări de spirit, iar nu „sfaturi, nu învăţă- turi“ („stă de spirit“ în cel mai rău caz!). Căci, „la drept vorbind“, n-ar trebui predat nimic (...). Școala trebuie să-i debarase- ze pe „oamenii tineri“ de toate ti- rost nr. 19 repere curile proaste şi sterile cu care s-au desprins la Universitate. Să-i scape de obsesia „spiritului Critic“ (...) și, mai cu seamă, să-i elibereze de perspectiva sclero- zantă a profesoratului. Cuvântul de ordine al Școlii este unul cules din Leon Bloy: „Nu se ştie cine dă şi cine primeşte!“ (JF 27) (...). Filozofia ca mod de viață Întâlnirile de la Păltiniş nu se limitează la discuţii savante pe teme culturale de primă impor- tanţă. Ele se petrec într-un anume ritm, după un „tipic“ impus de Maestru și acceptat fără crâcnire de către discipoli. Zilele trăite laolaltă rup cursul profan al tim- pului, constituindu-se într-o su- prarealitate sacră. Această rupere de lume şi de ritmurile ei arbitra- re, această intrare bruscă într-un spațiu elect („„la 4000 de picioare deasupra omenirii”) și într-un timp binecuvântat repetă, la inter- val, starea de şoc, de uimire incandescentă resimţită în chpa convertirii la filozofie. Ne amintim că pentru antici filo- zofia, înţeleasă ca „mod de viaţă“ (platonician, stoic, cinic, epicu- Tic), presupune mai întâi de toate o convertire. Cel care intra într-o comunitate filozofică se rupea total de habitudinile sale de până atunci, adoptând, laolaltă cu noul veșmânt specific școlii, şi stilul de viaţă, plus învăţăturile („dogmele“) acesteia (...). Comunitatea de la Păltiniș era, așadar, alcătuită din oameni convertiți la un anumit stil de via- ță, la un mod, unic, de a face cul- tură, de a trăi culturaliceşte. Noi- ca întocmea de cele mai multe ori un minim program care trebuia respectat îndeaproape, lăsând, totuși, discipolilor o mare liberta- te de mișcare. Se mulțumea, cum adeseori mărturiseşte cu blânde- țe, să-i strunească, să-i îmblân- zească, fără a-1 sufoca însă (...). Natura filozofiei Şi credinţa lui Noica Terminologia mea ar putea deruta pe mulți dintre cei care, cunoscându-l pe Noica, nu vor fi depistat într-însul o natură auten- tic religioasă. Însă cei care, ase- menea lui Steinhardt, vor fi decla- rat ritos şi irevocabil că Noica nu era un om religios, au făcut-o de pe poziţii dogmatice, adică din unghiul unei prejudecăţi. Această prejudecată constă în separarea sferei filozofiei de sfera religiei, a demersului raţional, specific filo- zofiei, de credinţa proprie religiei. E o prejudecată pe cât de înrădă- cinată, pe atât de falsă. Am arătat, analizând miturile lui Platon?, că între filozofie şi religie nu poate exista decât o relaţie de conge- nialitate (s.n. C.P.). Întreaga isto- rie a filozofiei antice şi, mai cu seamă, întreaga mișcare neo- platoniciană acreditează ideea — opusă prejudecăţii noastre creș- tine — a finalităţii teologice și soteriologice a filozofiei (aceasta înțeleasă nu doar ca discurs, ci ca „mod specific de viață“). Creșu- nismul însă, o dată cu proclama- rea unor soluţii de credinţă pentru „rezolvarea“ problemelor filo- zofice, a creat o breșă pe cât de arbitrară, pe atât de profundă între cele două domeniu. Tipul filo- Zofiei lui Noica acoperă această breșă, zguduie din temelii această prejudecată. EI însuși (întrucât nu se putea vedea pe sine, întrucât nu se iubea!) s-ar fi arătat măcar circumspect faţă de aserțiunile mele (aşa cum s-a arătat absolut ” În aceeaşi lucrare, în studiul Între mit și filozofie (n. C.P.). rost nr. 19 sf refractar la teoria lui Hadot privi- toare la specificul filozofiei antice), dar un fapt evident nu se poate refuza apodictic. (...) Mântuirea prin cultură (...) Acum ajung să pun între- barea finală: cum a fost posibilă transformarea unui filozof privat, asocial, într-o adevărată instituție națională; Cum a fost posibil, aşadar, apariția „mitului Noica“ împreună cu „mitul Şcolu de la Păltiniş? (...). În primul rând, tipul de filo- zofare noiciană a fost și, mai mult decât atât, a fost perceput de toată lumea, ca un tip de filozofare nei- deologică. Această neutralitate ideologică a reprezentat, în ochii autorităților, cea mai bună ga- ranție a caracterului nesubversiv al Școlii de la Păltiniş (să ne amintim numai de episodul „certării lui Andrei“ din JP 237 şi urm. Noica face absolut inutilă intervenția cenzorului.). În ace- laşi timp, de pe poziţia detașării radicale, Noica își permite să anatemizeze orice faptă politică, punând-o sub semnul impurităţii etice. Cine are demonul filozofiei nu poate accepta niciodată com- promisul cu istoria evenimen- țială. Atitudinea lui Noica s-ar putea numi, din unghi eticist, una a „compromisului necompromi- sului“. Inutil și naiv 1 se repro- şează ținerea deoparte, lașitatea în faţa istoriei — Noica nu avea organ de dizident; resimțea gestul dizident ca pe un gest emina- mente nefilozofic. De cealaltă parte, „colaboraţionismul“ cu re- gimul ceaușist, de care a fost acu- Zat după 1989, nu se poate inven- ta decât tot de pe o poziție ideo- logică, eticistă, civică, uitân- 5 41 du-se, în fond şi la urma urmei, esențialul „chestiunii“: prin sim- pla sa existenţă, cu totul aparte, atopică, în peisajul dezolant şi monocolor, supraideologizat, al culturii şi societății românești, Noica formula discret, dar răspi- cat o alternativă salutară, singura alternativă, de fapt, cultural şi existențial valabilă. (...) În al doilea rând, „momentul Noica“ a fost posibil datorită componentei fundamental-ne- creștine a paideii vizate. Am arătat (...) cât de multe şi variate sunt raporturile Școlii de la Pălti- niş cu tradiția filozofiei antice, păgâne (termenul trebuie luat fără nici o conotație peiorativă). Evident, dacă modelul acestei Școli ar fi fost unul creştin, ea n-ar fi căpătat niciodată aură na- tonală. Dar atâta vreme cât Noica refuza orice contact cu dogma creștină, regimul nu avea ce să-i reproşeze.* (...) Noica își asumase deliberat ŞI cinstit modul de viaţă şi tipul de filozofare păgân, deoarece vocaţia sa se simţea străină de creștinism. Străină, dar în nici un caz ostilă. Noica nu îndrăznea să anexeze Evanghelia la destinul lui cultural. Necredincios în dogma creştină, el avea un tip aparte de religiozitate, „daimo- nică“, individualistă, specifică vechilor „secte filozofico-reli- pioase“ ale Antichității gre- co-latine (expresia aparține lui Marcel Detienne) (...). Componenta păgână era, în plus, perfect compatibilă cu na- tionalismul protocronist al epocii. Termenul natio în tradiţia patris- tică (şi mai cu seamă în primele secole) înseamnă pur și simplu „neam păgân“ și numai asta. lar angeli nationum sunt demonii care se opun convertirii „neamu- rilor“ de sub stăpânirea lor. (...) În al treilea rând, gloria aces- tei Școli, devenită mitică într-un răstimp uluitor de scurt, s-a datorat reflexelor paternaliste subzistente în societata româ- nească şi, implicit, în cultura ro- mână. O asemenea Școală de up upanișadic nu ar fi fost posibilă în NICI 0 cultură occidentală, unde relația directă, nemijlocită între repere elev şi discipol aproape că nu mai există. Locul profesorului, într-o astfel de societate, liberală, matu- ră (dar nu obligatoriu şi înţeleap- tă) a fost ocupat de cărţi, de bi- blioteci, de ordinatoare. Îngheţul comunist a conservat însă foarte bine și componenta paternalistă a societății românești, iar atmos- fera Şcolii de la Păltiniş, rapor- turile între Maestru şi discipoli pun în evidenţă reactivarea, în sens bun, formativ (nestrivitor) a componentei respective. m + Una dintre cele mai fecunde idei ale studiului, după părerea noastră, care dovedeşte caracterul profund păgân (cu conotații negative, de data aceasta!) al regimului comunist. Filosoful Noica n-a fost „păgân“, apărat fund de caracterul originar şi autentic al paideii sale, al filozofiei sale, chiar dacă acestea s-au revendicat de la autori păgâni. In schimb, regimul politic, nefiind întemeiat pe nici o dimensiune spirituală autentică, ci doar pe o ideologie (adică pe o decădere a Ideii) declarat anticreştină a avut, din nefericire, un statut păgân clar. (n.n. C.P.) 42 rost nr. 19 repere Povestiri din Hegei in viziunea George Ardeleanu Securității „Auzeam urletele lui Noica în timp ce era bătut!" (din declarațiile unor deținute de la inchisoarea Piteşti)” Printr-o bizarerie, inexplicabilă ca orice bizarerie, în volumul al doilea al Dosarului nr. 207 aflat în Arhivele CNSAS („consacrat“ lui Dinu Pillat şi lui N. Steinhardt) se află aproximativ 200 de file privind urmărirea lui Constantin Noica (de Securitate, evident) în anii 1957-1958, deci în perioada în care filozoful se afla încă în domiciliu forţat la Cîmpulung (avea să fie arestat la 11 decembrie 1958). Faptul că cei trei scriitori amintiţi au făcut parte din același lot nu este un argument al „comasării“, dosarul procesului „Noica-Pillat“ (Arhiva Fond Pe- nal, Dosar nr. 118 988, aflat tot în custodia CNSAS și cuprinzînd 21 de volume) fiind separat de dosarele de urmărire informativă ale celor implicați. Lucrurile sînt cu atît mai bizare, cu cît, se pare, pînă acum, cu excepția unui volum de T.O. (interceptări de convor- biri telefonice şi de conversații la domiciliu), nu a fost scos „la lumină“ Dosarul de Urmărire Informativă al lui C. Noica. De vreme ce Dosarul nr. 207 (ACN- SAS, Arhiva Fond Informativ), avind ca „obiective“, cum am spus, pe Dinu Pillat și pe N. Steinhardt, cuprinde 11 volume, e greu de crezut că Noica nu ar avea... dosar. Cert este că printre cele 200 de file amintite se află şi o analiză a Securităţii la Povestiri din Hegel de C. Noica!, un document pe care îl propunem pentru acest număr al revistei rost. În dosarul procesului „Noica-Pillat“ sînt „analizate“ şi alte lucrări ale filo- zofului: Pagini despre sufletul românesc și Anti- Goethe”. Toate aceste texte, împreună cu Lettre d un ami lointain (apărută în 1957 în Nouvelle Revue Francaise) şi La tentation d exister de Emil Cioran (apărută la Gallimard în 1956), la Foret interdite de Mircea Eliade (de fapt, traducerea franceză a roma- nului Noaptea de sinziene), Răspuns unui prieten în- depărtat de C. Noica, Așteptind ceasul de apoi de Dinu Pillat (un roman nerecuperat încă) ș.a., au con- stituit „corpurile delicte“ ale procesului din 1960. Majoritatea sînt anexate Dosarului nr. 118.988 şi poartă ștampila Ministerului de Interne! Cititorii acestor pagini vor trage concluziile de rigoare... În ceea ce priveşte lucrarea Povestiri din Hegel, aşa cum rezultă din mai multe procese-verbale de interogatoriu”, a fost finalizată, într-o primă variantă, în toamna anului 1956 şi, într-o a doua variantă, în iulie 1957. Este dată apoi spre lectură mai multor pri- eteni: Alexandru Paleologu, Anca și Mihai lonescu, Sergiu Al-George, lon Dobrogeanu-Gherea, Mihai Șora, Sandu Singer, Petru Manoliu, Dan Paraschives- cu Bosnief, Sașa Caracaş, Constantin Floru, Virgil Bogdan, Mihai Rădulescu, N. Steinhardt, Paul Dinu- triu, Coca Cassasovici, Victor Miler ş.a. Fragmente din prima variantă sînt trimise, prin intermediul verișoarei sale, Mariana Parler, lui Emil Cioran. Acesta împreună cu profesorul francez Henri “ Convorbire cu doamna Simina Mezincescu, în vol. Prigoana. Documente ale procesului C. Noica, C. Pillat, N. Steinhardt, Al. Paleologu, Arșavir Acterian, S$. Al-George, Al. O. Teodoreanu etc., Ed. Vremea, Buc., 1996. ! ACNSAS, Arhiva Fond Informativ, Dosar nr. 207, vol. 2, filele 207-211. 2 v. ACNSAS, Arhiva Fond Penal (AFP), Dosar nr. 118 988, vol. 6. 3 ACNSAS, AFP, Dosar nr. 118 988, vol. 1, filele 1-169; Prigoana. Documente ale procesului C. Noica, C. Pillat..., Ed. Vremea, Buc., 1996, p. 70-107. rost nr. 19 2 43 Goulier iau legătura cu editura Plon, editură care îl invită pe autor, în februarie 1957, să trimită lucrarea în eventualitatea publicării. C. Noica pregătește ver- siunea franceză a Povestirilor din Hegel, însă nu mai apucă s-o trimită editurii respective, deoarece în decembrie 1958 este arestat. Trebuie precizat, din capul locului, că Noica nu a destinat această încercare de interpretare şi de clari- ficare a Fenomenologiei spiritului unui circuit clan- destin. Dimpotrivă, o trimite, prin intermediul lui Mihai Șora la ESPLA, în eventualitatea, e drept, utopică, a publicării. Cu alte cuvinte, C. Noica nu a avut nici o clipă conștiința „subversivităţii“ ei. Într-o declaraţie din 20 februarie 1960, Mihai Șora precizează, printre altele: „În momentul în care a venit la ESPLA lucrarea lui Noica despre Hegel, m-am gîndit că, în cazul în care ar prezenta un interes oarecare din punctul de vedere al publicității, chiar cu ample modificări (însă nestructurale, adică: suprimări şi adaosuri), să fie dată unui referent extern compe- tent în Hegel, care să facă propuneri concrete. Am că- zut de acord în sensul acesta cu tov. Zigu Orenstein, redactor la redacţia de critică și avînd studii de filo- 70/15 ni 1959 STRICT ORE D "ya ca Bar pa 99 RE aa “BuroaiSERBAN* *» 10501: domiciliul -agontului -- Data 1% ani 1959 i S > 5 -05- 2004 CNSAS Asupra lucrării "sovenatiri din Hegel” do 0,Noion,- Exisţenta lucrării a fost somnalată oursei în 1957 (toamna sau iarna 1957-1958) po (SEA pe atunoi rodaotor 1a ESPILA rodaoțin oritioi.lLa cererea a:zac a predat o copie a lucrării dogpro caro a nomnalat la vromea a000a,- ] Imorarea lui ("orce legionar „> oato una din colo nai pariculcaso naterialo | 4dcologice din yeză caro a clizut ouraoi în mînă,- Protexţul £] fornează "poveatiroa” conținutului "Ponomenologiei spiritului " do iinpal: ” am căutat să po- vaatin dimpede ginăul lui Hegel" (pnș,1).Insă, chiar în "ouvîntul înaințe” autorul Aasă să no înțeleagă linpodo c ncoasta o doar un protext: "Cu Hopo] pe întânpiă ca în viață: poţi triga”.Mai mult, ol arată aă Hogol (oga om £) va prezenta) ” te trimite 1a libartaton, teroarea qi ipo- | orfia ceasului tiu, care întroalti versiune erau gi în consul său” (pag,2), Accaţui poop îi perveşte linrareai prân aluzii să atace roginul do donosrațio populară,rovoluția ,idoolozi anrxi otoloniniață, spre a faco apolezia burgheziei gi a ra ligiei,- y = cunoacut filozof In vederea ncoatui lucru, se "povesteşte" onrtr lui Hogol olinintnă din ca tot co o proprooiat,menţântnă gi întirină — în pohinb — tot co o ratrorzod în oa, deosebi , sea trogo ou totul sub tăcare dialectica gi axpti- norile dinlcotiaii ( cu care încope chiar "introduodroa” lui Hogoi 10 "Penononologia spiritului"). - E Fiad A Aaa Y „de ct. ie3 E Ş Ad să “du + ACNSAS, AFP, Dosar nr. 207, vol. 2, filele 24-25. 5 ACNSAS, AFP, Dosar nr. 118 988, vol. 19, filele 197-223. repere Zofie la bază, asupra persoanei tov. Pavel Apostol, cercetător principal la Institutul de Filozofie şi autor al unei lucrări despre Hegel. Tovarășul Orenstein a și luat contact şi a vorbit cu tov. Pavel Apostol în acest sens, spunîndu-i că avem lucrarea respectivă şi că, eventual, dacă este cazul, am dori să cerem avizul. Tov. Orenstein mi-a comunicat că tov. Apostol a acceptat în principiu să fie referent. După lectură, constatînd că orientarea cărții este funciarmente idealistă și că deci nu poate fi luată în considerare din punct de vedere al publicităţii ei, chiar după ample remanieri, am socotit că nu mai este cazul să cerem nici un aviz extern, care nu-și avea rostul decit pentru a ne ghida în procesul de refacere a cărții prin modificări ce nu ating structura.“ Toate acestea, ca şi faptul că Noica trimite lucrarea la Paris, verișoarei sale, utilizînd circuitul poștal, erau însă pentru anchetatorii din procesele politice „pretexte“, strategii „de camuflare“. Hermeneutica inițiată de Securitate, ca şi de anchetatorii cu pricina, avea să recurgă, oricum, la un discurs mult mai inchizitorial, mult mai culpabilizant. Atit în „Referatul privind rezultatul anchetei penale“ din 25 decembrie 195%, cît şi în „Concluziile de învinuire“ de la 10 februarie 19606, ori în „Dezbateri în instanţa de fond“, şedinţa din 26 februarie 1960”, sau, în sfîrşit, în motivarea Sentinţei din | martie 19605, leit-motivele, stereotipiile de analiză a lucrării sînt previzibile: caracter „reacţionar“, „fascist“, „trăirist““, „revizionist“, „anti-marxist“ etc., etc. lată, de pildă, ce se spune în „Concluziile de învinuire“ de la 10 februane 1960: „Astfel, lucrarea sa «Anti-Goethey» este înțesată cu teorii reacționare, susținînd teza legionară a «cultului morții», iar în «Povestiri din Hegel», sub pretextul povestirii cărții lui Hegel, stăruind asupra laturii sale reacționare, o interpretează în direcția «trăirismulub» legionar şi în același timp introduce teze fasciste și revizioniste, calomniind într-o formă — uneori mascată, alteori deschisă — revoluţia socialistă și marxismul”. În viziunea anchetatorilor, Noica ar fi operat o lectură diversionist-selectivă în înterpretarea lui Goethe sau Hegel, eliminînd, chipurile, ceea ce noua € ibidem, vol. 4, filele 374-421; Prigoana. Dosarul procesului C. Noica, C. Pillat..., ed. cit., p. 283-332. 7 ACNSAS, AFP, Dosar nr. 118 988, vol. 9, filele 377-390; Prigoana. Dosarul procesului C. Noica, C. Pillat..., ed. cit., p. 392-432. 3 ACNSAS, AFP, Dosar nr. 118 988, vol. 9, filele 395-424; Prigoana. Dosarul procesului C. Noica, C. Pillat..., ed. cit., p. 432-520. ” v. nota 6. 44 rost nr. 19 repere ideologie ar fi putut „valorifica“ din opera celor doi oînditori: „În acest scop — se spune în „Dezbaterile din instanța de fond“ din 26 februarie 1960 — Noica C. a scris «Povestiri din Hegel», lucrare cu conținut fas- cist, prin care încearcă să reabiliteze ideologia și prac- tica fascismului, și de asemenea, împreună cu această lucrare, şi despre Goethe o scriere «Anti-Goethe» în care și-a permis să calomnieze pe marele poet ger- man, scoţind din operele sale tot ce era bun pentru popor și strecurînd teze străine ale lui Nae Ionescu și alți legionari“!0. lată-i, așadar, pe anchetatorii impli- cați în procesele comuniste arătîndu-se foarte grijulii cu Goethe... Ca, de altfel — cum se va vedea în Nota pe care v-o prezentăm —, şi cu Hegel... În fond, n-am învăţat cu toţii la școală că dialectica lui Hegel ar fi corectă dacă ar fi răsturnată cu susul în jos? Nota de analiză realizată de sursa „Șerban“ (de bună seamă, un „specialist“) operează — en detail — cu aceeași grilă de interpretare. Este o lectură întemeiată pe o preconcepţie, o lectură ale cărei concluzii sînt trase înainte de începerea ei, o lectură constituită pe un fals silogism: 1. C. Noica are, nu-i aşa?, un trecut legionar; 2. Deci absolut orice text a fost, este și va fi infiltrat de ideologia legionară. Nu vă sună cunoscut acest tip de silogism? Nu vi se pare — vai! — extrem de actual? Presupoziția Securităţii este că textul lui Noica este un text încifrat, esopic, camuflînd un mesaj sub- versiv și presupunînd o lectură „printre rînduri“. Glumind, am spune că tipul acesta de hermeneutică are ceva din analiza lui Rene Guenon la Divina Comedie (nu vedea acesta în textul dantesc un mesaj ezoteric adresat... rozicrucienilor?). Ștum cu toţii că la noi, după „vaga liberalizare“ din anii '60, începe să se scrie aşa-zisul roman politic, operînd tot cu un limbaj încifrat, ermetic, parabolic și care chiar își constituie un public care citește „printre rînduri. Numai că, dacă în acest din urmă caz, lec- tura „printre rînduri“ era o lectură de descoperire a sensurilor, în cazul analizei unui „specialist“ precum „Șerban“ acest tip de lectură este unul de inventare a sensurilor. Conform acelei grile de interpretare, textul lui Noica trebuie citit prin restrîngere semantică. Tot ce în „pelicula“ textului noicean vizează „generalul“, „universalul“ trebuie, de fapt, citit ca formă de critică a „particularului“ (socialist sau marxist, evident!). Scepticismul lui Noica faţă de politic în general tre- buie interpretat — aţi ghicit! — ca un scepticism față de politica socialistă. Discursul împotriva oricărei re- voluţii trebuie interpretat — nu-i aşa? — ca un discurs 10 y. nota 7. rost nr. 19 DR iu împotriva revoluției socialiste. O frază precum „vezi prezentul ca să te întorci la trecut şi, pe urmă, cu tre- cut cu tot, să te întorci la prezent“ ar sugera caracterul trecător al socialismului etc. etc. Gura păcătosulul... Spaima hermeneutului securist are ceva din far- mecul expresiei „scheletul din dulap“. În sintagma „găligani ai idealului“ ar trebui — vezi, Doamne! — să-l recunoaștem pe revoluționarii comuniști, iar în fraza „O societate făcută după chipul lăuntric al scla- vilor acestora muncitori şi liberaţ ar fi, probabil, plic- tisul însuși“ ar trebui să identificăm o referinţă la so- cietatea comunistă. Involuntar, prin ricoșeu, agentul Securităţii avea dreptate: el se recunoștea pe sine şi pe semenii săi într-o oglindă pe care, de fapt, Noica nu 1-0 aşezase în față... În fine, lectura determinată de presupoziţia textu- lui „ezoteric“ inventează mesajele subversive: fraza „Noi n-avem un singur nume, cum scrie pe buletine, 1ar cînd sîntem oameni adevăraţi riscăm să le avem pe toate“ ar trebui citită — opinează subtilul analist — ca o chemare la acțiune „contra-revoluționară“. Strategiile hermeneutice ale Securității sînt mult mai diverse și le las cititorilor „plăcerea“ de a le descoperi... Ceea ce e frapant însă (și foarte trist!) este supra- punerea evidentă a unor asemenea strategii cu cele ale unor analize actuale pe textele lui Cioran, Noica, Eliade ș.a., făcute, chipurile, dintr-o necesitate de „revizuire“ (mult mai tolerantă, de altfel, cu compro- misurile comuniste ale unor oameni de cultură) și dintr-o perspectivă cu pretenții raționaliste şi demo- cratice... A1 senzația că istoria se repetă la nesfîrşit şi că hermeneuticile Securităţii sînt recurente. m 4b repere Noica şi cumințenia pământului A Filosoful Constantin Noica (1909-1987), cel atît de superficial expediat astăzi, din perspectiva vul- gatei autohtone a „politicii corecte“, în „lagărul“ ideologic rezervat autorilor „protocronişti“, ne-a lăsat o exegeză de excepţie la „Cuminţenia Pământului“ a lui Brâncuși, de un interes mult mai larg decit cel strict artistic. Urmez în rezumatul descriptiv de mai jos textul din Simple introduceri... (ed. Marin Diaconu şi Gabriel Liiceanu, pp. 21-27)!. Las la o parte, ca fiind de un interes secundar, scenariul retoric în care Noica înţelesese să-şi plaseze exegeza (pornind de la vechea observaţie a lui Paul Morand — care ar fi fost frumos să se adeverească măcar în parte — că în preaj- ma anului 2000 „operele lui Brâncuși vor împodobi pieţele lumii întregi“, dar şi de la simpatica supoziţie „de lucru“ că la un moment dat „vreun intendent cosmic“ ar veni „în inspecţie pe Pămînt“, cercetîndu-l cît e de... „cuminte“). Filosoful observa, din capul locului, că interpretarea „Cu- minţeniei Pămîntului“ pare a se mișca între două caracterizări radicale: „Un poet român, nu mai neînsemnat decît Arghezi, a îndrăznit s-o compare cu Sfinxul, declarînd că «nu e întrecută decit în proporţii şi durată de portretul fratelui mai bătrîn». Dar un medic, tot român, a decretat că este vorba de «o idioată mongo- loidă» — în irome denumită de către sculptor «Cuminţenia Pă- mîntului» —, afirmaţie pe care omul de știință a încercat onest să o dovedească, fotografiind o debilă senilă din regiunea de obîrşie a sculptorului, în exact poziția femeii din statuie“. Pe Noica nu-l deranjează deloc să-și pornească analiza chiar de la „idioata mongoloidă“. Numai că ceea ce medicul respectiv și chiar unii critici de artă n-au observat este că „femeia reprezentată în statuie este idioată doar pe jumătate, respectiv în jumătatea stîngă. În partea dreaptă, ea prezintă cîteva sigure indicii de redresare din idioție, chiar de rafinare“. Astfel, acel „ceva enigmatic care stăruie în ea“ pare să ţină mai cu seamă de această „subtilă disimetrie“, ale cărei elemente constitutive sînt inventariate mai departe: femeia este, așa zicînd, „într-o ureche“ (prezentă în partea stingă, ure- chea lipseşte în cea dreaptă); părul este evidenţiat în partea stingă, dar abia sugerat în cea dreaptă; „sînul drept nu mai e lăsat să cadă, cu animalitatea lui laxă, ci este reținut cu mîna stingă, de parcă aci, în partea dreaptă, maternitatea femelei ar sta să se curme“; capul este uşor înclinat spre dreapta; gușa („efec- tiv semnul clinic al idioției“) e mai vizibilă în stînga; „faţă de nara dreaptă, care e mai marcată în Jos, nara stîngă e puţin mai ridicată, ca și cum ar aparține unei feţe mai teșite, mai primi- tive““; la o privire foarte atentă, „pupila ochiului drept este imper- ceptibil mai mică decit a celui stîng, dar mai plină, ochiul dînd impresia unei vederi mai ! În românește, eseul a apărut iniţial în revista Steaua (anul XXVI, nr. 12/1975), apoi în volumele 7rei introduceri la Devenirea întru fiinţă (Editura Univers, Bucureşti, 1984) și Simple introduceri la bunătatea timpului nostru (Editura Humanitas, București, 1992), iar în franceză, sub titlul „, Essai sur la Sagesse de la Terre' C. Noica, Introduction ă la sculpture de Brancusi (Arted, Paris, 1976). 46 “în |. Jianou, rost nr. 19 repere pătrunzătoare decit a celuilalt“; în fine, pe frunte, în zona ochiului sting, este ceva ce seamănă cu o urmă de lovitură, „de parcă efec- tiv am avea în faţă o fiinţă a na- turii, cu păţaniile ei“. Concluzia analistului e tran- şantă: „diferenţele sînt absolut toate de natură să înnobileze Ju- mătatea dreaptă faţă de cea stîn- gă“7. Şi interogaţia se naşte ine- vitabil: „Să nu fie un sens a1c1? [...] Nu s-ar putea oare deosebi, în chipul aparent unitar al statuu lui Brâncuși, o jumătate a naturii şi una a reflexiunii, a umanului, a culturi1?*. Nucleul interpretativ, foarte grăitor pentru ceea ce am putea numi 0 weltanschauung de dreapta, e acesta (conținînd însăși esența simbolică a dihotomiei dreapta-stinga): „Totul, aşadar, în partea stîngă ar putea fi natură brută și primitivism; totul, în schimb, se civilizează și umani- zează în partea dreaptă. Părul este, în stînga, cel al unei fiinţe dintr-un trib african, în dreapta cel al unei pariziene; ochiul stîng, cu petele lui de pe pupilă, abia întrezăreşte, exact cît trebuie brutei, pe cînd celălalt e perfect uman; absenţa urechii pe partea dreaptă desprinde parcă de zvo- nurile lumii și sugerează un sens de interioritate al fiinţei aceleia, gușa se corectează în dreapta, şi dacă femeia își reține cu mîna stingă sînul drept, este, poate, că vrea să şi-l ascundă. Fruntea are, în partea stingă, urma unei lovi- turi cu piatra; sau poate mica idioată s-a ciocnit în stînga cu capul de o stîncă... Este o stranie devenire în fiinţa aceasta, dacă te uiţi mai bine la ea, o devenire pe care artistul a înscris-o acolo sub- til, fără să aducă nici o deformaţie ŞI nici un dezechilibru în iden- 2 În treacăt, Noica face și o trimitere pozitivistă: „Există, pare-se, fizionomișşti care cred că pot citi caracterul omului din disimetria feţei. Ei susţin că orice chip uman are efectiv o disimetrie; că jumătatea stîngă a chipului exprimă partea feminină, cea dreaptă masculinul, și că ele reprezintă o bogăție de nuanţe, îngăduind caracterizarea omului respectiv“. Trebuie menționat, tot în treacăt, că fizionomia era în vogă pe vremea tinereții lui Brâncuși, mai ales în Franţa. 3 Pornind de la intraductibilitatea cuvîntului românesc „cuminţenie“ (la care se referise şi Ionel Jianu în monografia dedicată lui Brâncuși în 1963), Noica glosează el însuși: „,... cuvîntul românesc corespunde mai mult lui sophrosyne (temperanţă, prudenţă) din limba greacă, decît lui sophia (înţelepciune, iscusinţă). Ca adjectiv, are exact forma latină cum mente, cu minte. Atita tot spune cuminţenia: a fi cu minte, cu stăpînire de sine, cu bună aşezare. Dar, ca şi sculptura însăși, cuvîntul folosit drept titlu nu exclude gîndul unei anumite înţelepciuni, ba chiar deschide către el, pînă şi etimologic, cu acea rădăcină men-, de la mens...“ etc. rost nr. 19 47 titatea ei umană. Nu numai că denivelarea dintre părți, aproape contrastul lor, nu aduce fisuri în identitatea fiinţei sculptate, dar identitatea ei este atît de bine asi- gurată, încît de la ea se pot reven- dica o sumedenie de tipuri umane ŞI idoli, ca de la o făptură arheti- pală [...]. Şi totuși, în ciuda iden- tități ei sigure, este imaginea unei deveniri. Ceva se ridică aici [d mei (+5) = = = e) = G 3 =! = 24] = d] =) 2 spre omenesc; ceva se deplasea- ză din stupiditatea animală spre cumințenia umană”. [...] Sculp- tura lui Brîncuși poate apărea astăzi drept expresie a înţelep- ciunii cel puțin în sensul avertis- mentului pe care-l dă ea omului sophiei, omului iscusinţei, care a convertit totul în abilitate tehnică. Dar de la început întruchiparea sculptorului exprima un fel de E E - >] f > | sr ma Li Și 4 . + > 4 Sophrosyne se întîlnește discret cu hesychia... 48 repere înțelepciune, dacă ne gîndim că printre sensurile pe care le dă tînărul Charmides pentru înţelep- ciune este și cel de a fi o «anu- mită formă de liniște», ceea ce nu poate fi refuzat Cuminţeniei Pămîntului. Este și ea sophron, în felul er“. Enigmatică, dar neechivocă, „ea este cuminte şi chiar în- țeleaptă, pentru că nu are nimic diabolic în ea“, întruchipînd puri- tatea nediscursivă, sfințenia pri- mordială a firii, dinaintea căreia diavolul însuși rămîne dezarmat. Or, „fuga de dracul, acesta este începutul înţelepciunii, s-ar putea spune“. Și, pe acest temei aproa- pe mistic?, concluzia: netrădînd nici un stigmat al răului, fund mai degrabă „ca un prunc ce n-are încă un chip şi un nume“, în- seamnă că „ceva ar putea atunci să se nască din plodul acesta al pămîntului. Și parcă efectiv stă să apară sau să reapară ceva. Făp- tura e adunată asupra ei înseși, dar nu şi încovoiată. Linia spa- telui ei este perfect dreaptă. În animalitatea fiinţei, rectitudinea vine să aducă o formă de trezie, aproape de inteligență viitoare; trunchiul perfect vertical dă parcă funţei o putință de frumuseţe, oricît ar lipsi orice aluzie la ea; iar întrucît făptura e strînsă, dar nu şi încovoiată, o vagă posibilitate de faptă este totuși prezentă în ea. Aici e o funță vie, nu o re- nunțare“. Dreptatea/rectitudinea din ea o poate salva de puținătate, strămutind „devenirea întru deve- nire“ în „devenire întru fiinţă“. „De aceea ar fi bine — încheie filosoful — ca în toate pieţele lumu să figureze «Cuminţenia Pămîntuluy“... Va fi, poate, în „bunătatea“ altui timp... A rezumat Răzvan Codrescu rost nr. 19 repere ÎPS Antonie Plămădeală A plecat şi CoSeznel a Nlolez Am vorbit cu Dumnezeu despre Noica, slujindu-i înmormiîntarea după tradiţia ortodoxă. Cu dvs. mi-e mai greu să vorbesc. Nu pot ţine o cuvintare despre Noica. Mai ales în prezenţa lui. De vorbă cu el am stat adesea. Era altceva. Dar să vă vorbesc despre el, şi să pară, inevitabil, că vorbesc dintr-o rutină de sacerdot — „că aşa se face“ — nu se poate. Dvs. care știți mult mai multe despre dînsul, m-ațţi putea asculta cu îngăduinţă tot de rutină, ceea ce nu-i plăcea lui Noica. Şi-apoi, ce-aş putea spune: cel mai mare filosof contemporan, înțeleptul, bunul — acestea se spun de obicei despre cei care nu prea sînt așa. Despre cei care sînt, e de prisos să se spună! Știe toată lumea. Pe astfel de oameni ar trebui să-i petrecem în tăcere. Şi, omenește, să se lase lacrimile să curgă și să vorbească în limba lor, ceea ce nu pot spune cuvintele. El însuși scria undeva: „La început a fost cuvintul, dar cuvintul era la Dumnezeu “. Omul trebuie să înceapă cu tăcerea. De aici începem noi cu ade- vărat, pentru că aici încep treptele desăvirșirii noastre. Pe noi cuvîn- tul ne înstrăinează de noi. Singu- ră tăcerea ne apropie, singură ea ne restituie nouă înșine. EI lămurește mai departe că această tăcere „e adesea încărcată de chemări“ (Comentariu la 7rep- tele desăvirșirii, în revista „Adsum-). Îi plăcea simplitatea, dar nu simplificarea și reducerea la o singură dimensiune, cînd erau implicate mai multe. Așă că nu voi vorbi despre Noica. Nici cu Noica nu voi vorbi, pentru că acum nu mi-ar putea răspunde şi m-ar lăsa cu întrebările sau cu vorbele mele aruncate în gol. Voi face, cu îngăduința dvs, altceva: îl voi lăsa pe Noica să ne vorbească. Să ne spună cîte ceva. Nu să ne citească un tratat, pe care să-l dezbată cu Liiceanu sau cu Pleșu. Am risca asta chiar și aici, căci Jurnalul trebuie continuat şi sper să se găsească o modalitate de dialog în continuare. Îl vom ruga să ne citească niște vechi pasagii disparate. Poate chiar din acelea contrazise tot de el mai tirziu. Contrazise, poate, dar zise, totuşi. rămase în lada de zestre, în izvoarele care l-au alcătuit. Nu va fi ceva siste- matic, precum vă și imaginaţi, pentru că nu e posibil, și pentru că nu-i plăceau sistemele. Se voia lhber. Nu va fi nici foarte nou de- spre el ceea ce vă voi spune. Ştiţi cît de pretențios era cu noul și cît prețuia chiar redescoperirea bana- ltăţilor, cu condiţia să le redesco- perim noi. Lui, tot ce era sau de- venea al nostru, îi era scump, va- loros. Vor fi însă pasagii care să se potrivească, așa, cît de cît, cu logi- ca momentului, care să ne spună ceva despre cum își înțelegea sau mai exact cum şi-a gîndit trecerea aceasta paradoxală, ca multe din- tre sentinţele lui, trecerea sub, ca să ajungă deasupra. A scris în ti- nereţe un tratat De coelo! Poate, ascultindu-l, ne vom întilm cu un Noica necunoscut „Chiar așa“, deşi nu sînt sigur. Cei care nu-l veți recunoaște, fiți totuși încredințaţi că cel care vorbește este el. O preocupare: devenirea L-a preocupat, precum știți, O viaţă întreagă, devenirea. Și la i Fragmente din cuvîntul ÎPS Antonie, Mitropolitul Ardealului, la înmormântarea lui Noica, la 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniş. Intertitlurile aparțin redacției rost. rost nr. 19 49 preocupat pentru o moarte întrea- gă, dacă mi-e permisă replica sti- listică. Devenirea avea la el, în final, nu o limită, ci o deschidere. Dar poarta nu se deschide decit celui devenit fiinţă, celui ce se cucereşte, se descoperă, se desco- torosește de balast și de toate plu- surile informe și inutile, ca înge- rul lui Leonardo Da Vinci din blocul de marmoră. Nu se poate să nu știți toți de acea revistă în număr unic, acel capriciu, care a fost revista scrisă, cu 0 singură excepție, în întregi- me de el însuși în august 1940, 90 gea a așteptat autorizaţia la ce- rerea depusă în ianuarie. Deci din ianuarie în august! Revista s-a numit inspirat şi cumva criptic, deși adresată unei lumi romane: Adsum. Mai întîi: e scrisă toată sub generice luate din Fvanghe- ii, din Faptele Apostolilor şi din Epistolele Pauline. Poate de aici i se trage preferința pentru stilul epistolar! E interesant de desco- perit şi preferințele lui biblice! Dar pornisem de la afirmaţia că I- a preocupat o viaţă întreagă deve- nirea, pentru o moarte întreagă! repere Unul dintre articolele din revista de care am amintit: „Spiritualitate și moarte“, iar acel articol unic al altcuiva, semnat Mircea K. și admis prin excepție de Noica în revista „sa“ e intitulat „Gînduri despre marea trecere“. Nu-l vom asculta pe acesta, deși e foarte noician. lată ce scria Noica însuși: „Definirea omului e definire la limită a sa. Acesta este semnul spiritualizării, de aici înce- pe să fie activ spiritual. În- țelegînd, deci, prin spiri- tualitate, o inițiere la moarte, singură aceasta este o inițiere la viaţă; adică determinarea prin tipul de moatre către care aspiri, la tipul de viaţă pe care nădăjduieşti să-l atingi. Creștinismul este prin excelenţă spirituali- tate, inițiere la moarte. Prin iniţiere la toate sufe- rințele Miîntuitorului, prin acea permanentă «Imitatio Christ», pe care trebuie s-o săviîrşească orice creş- tin, viaţa sa capătă un sens ŞI o plinătate, în perspecti- va sfîrșitului său. Nu sînt valabile decît acele revoluții spi- rituale care, inițiind la moarte, își găsesc, înlăuntrul lor, profitul a cărui viaţă și moarte să poată de- veni exemplare“. (4dsum) Printre textele pe care le-a ales din Sf. Pavel şi le-a presărat în chenare prin colțurile revistei sale e și acesta: „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. Unde-ţi este biruinţa, moarte?“ (1 Cor. XV, 26, 55). Sfîntul Pavel şi Noica! Precum un ascet din pustiu- rile Nitriei, luptînd împotriva or- goliilor şi a slavei deşarte, care rost nr. 19 repere mor de tot doar cînd omul învie în moarte, Noica optase pentru smerenie. lată-l comentînd 7rep- tele desăvirșirii din Învățăturile lui Neagoe Basarab: „Smerema face socoteală de cele ce vor să fie. De aceea te şi înalță: te face nădăjduitor. Îţi deschide porţile unei lumi — alta decît cea părăsită — în care te-ai putea afla cîndva. Există o lume care va să fie vie. Vezi să nu te prindă nepregătit“ (Însemnări, Adsum). Noica s-a pregătit toată viaţa, ştiindu-se heideggerian: Sein zum Tode, ştiindu-se „existenţă spre moarte“, dar și biblic: „Ne-a rîn- duit Dumnnezeu ca pe nişte osîn- diți la moarte“ (1 Cor IV, 9). Chipul smereniei Noica avea chipul smereniei Şi chiar al Smereniei smereniei, spre a o împiedeca pe cea simplă să fie orgoliu disimulat, păcatul cel mai cumplit al smeriţilor. EI face deosebirea între sme- renie și umilință: „Umilit e vier- mele; smerită e fiinţa“. Adevărata smerenie vine din „frică“ şi cînd vorbeşte de ea pune în paranteză numele lui Heidegger, ca să se ştie că nu-și uită dimensiunea de filosof, din clasa unora ca Hel- degger. Dar cum explică Noica frica ŞI smerenia € uimitor de pa- tristic: „Frica îți dă mai mult decît sentimentul neputinței tale; îți dă pe cel al atotputerniciei Altuia. Te smerești în faţa Lui, te smerești din toată nemernicia fiinţei tale. Și nu te înalță smerenia?“ Aceasta e înălțimea de pe care nu se poate cădea ! Deși era eclectic în general, şi aceasta venea din bunătatea lui, din înţelegerea pentru om, și pen- tru fiecare om cu gîndirea lui, nu făcea rabat preciziei şi atitudinii, cînd era vorba de el însuși. rost nr. 19 Îl preocupa, întru devenire, desăvirșirea, parcă spre a răspun- de acelui: „Fiţi desăvîrşiți!“. Calea, în afară de smerenie, o vedea în dragoste. O tilcuire a sa la Parabola Fiului Risipitor se opreşte mai ales asupra fiului cuminte, rămas acasă ascultător, acela care „nu poate ierta dragostea tatălui pen- tru cel care a risipit“. Zice Noica despre el: „La ce bun atita supu- nere și atîta cuminţenie, dacă n-a putut intra în inima sa şi niţică dragoste?“ („„Intellisentia quae non intelligit'““, Adsum). lată un Noica al dragostei, precum Pavel din 1 Cor. XIII! lată și un Noica al bunătăţii. Să pornim de la o întrebare oare- cum insolită: „Avem dreptul să suferim la moartea unor oameni a căror viaţă n-am înţeles-o întot- deauna?“. Nu e întrebarea mea. Cîţi dintre dvs știu că e întrebarea lui Noica la moartea lui Sahia? EI şi-a mărturisit durerea la moartea acestuia, motivîndu-și-o astfel: „Alexandru Saha ar îngădui-o“ (în Vremea, 22 aug. 1937, p.9, „Un gînd pentru Alexandru Sahia“). Dacă totuşi acum ne-am pune şi noi întrebarea — căci cîţi am înţeles cu adevărat viaţa și gîndirea lui Noica? — cred că am putea răspunde cu răspunsul său: „Constantin Noica ar îngădui-o“. Vreţi să știți de ce? Pentru acelaşi motiv pentru care s-a sim- țit și el îngăduit de Sahia: „EI era atit de bun — ce alteva decît bun este de spus în cazul unor suflete de alcătuirea acestuia? — încît a ştiut să rabde totul în ce-l privea pe el: nedreptatea, sărăcia, sufe- rinţa fizică, neînţelegerea. Numai în ce priveşte pe ceilalți inima sa cunoştea mînia“ (Vremea, cit.). Noica era bun! Credinţa lui Noica Se vor pune multe întrebări cu privire a credinţa lui Noica. Poate din smerenie, poate din rațiuni nu- mal de el cunoscute, de taină, nu şi-a dezvăluit-o, deşi mulți oameni mari se lasă ghiciţi în privinţa asta. Un ultim exemplu e prietenul său Eliade. ȘI se vor spune de toate. Cu temei și pentru unele şi pentru alte- le. Pe mine m-a rugat în mai multe rînduri să-l adăpostesc aici, în schit! Putea să-mi ceară altceva. Că nu era lipsit de idei și nici in- diferent faţă de moarte. A vrut aici, ŞI nu mai comentez. A iubit singurătatea Păltini- şului cu iubire de sihasru. L-am închinoviat acum aici, la schitul unde de multe ori și-a prospectat locul de veci, în vecinătatea celui temporar. Ne ziceam „vecine“ și iată am rămas vecini, trecut în această nouă identitatea mai fa- miliară, de „robul lui Dumnezeu Constantin“, în familia în care toți ne vom întîlni, spunîndu-ne ca fraţii pe numele mic de botez. lubea Transilvania, munții, el omul de cîmpie, dornic de înăl- țimi! Dintr-o carte pe care voia s- o tipărească în nemţește Con- tribuţii la o istorie a vieții spiri- tuale românești au rămas niște capitole apărute în românește sub titlul Pagini despre sufletul romă- nesc. Un capitol e intitulat „Ar- dealul în spiritualitatea romă- nească “. (...) În sfârşit, întrebarea inevitabi- lă la ora bilanţului: ce a adus Noi- ca în cultura română? Nu e nici uşor, nu e nici cazul să încercăm a spune aici. Cum să faci dintr-o stea o minge? Din trei sferturi de secol cîteva minute? Moştenierea lui rămâne pe seama exegeților, pîine pentru eternitate și izvorul Noica rămîne să curgă în veci și să dea de băut apă proaspătă multor generaţii (...). m o)! repere Silviu B. Moldovan FAUIE JENS) ireal Aloceneleul Printr-o filieră oarecare, la cunoştinţa lui Constantin Noica a ajuns o întâmplare petrecută în 1944, la „o mănăstire de maici din Moldova, ocupată de trupele sovietice biruitoare“. Revenite, după urgie, din refugiu, maicile au găsit un bilet cu un conţinut neașteptat: „Comandantul trupelor care au ocupat mănăstirea vă declară că a lăsat-o neatinsă şi vă cere să vă rugaţi pentru sufletul său“. Noica povestește întâmplarea în memoriile sale de detenţie, inspirat intitulate Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru (Bucureşti, Editura Humanitas, 1990, 124 p.). O carte oarecum surprinzătoare din partea autorului matematizantei Mathesis sau bucuriile simple (1934), nu însă și din partea celui care înţelesese foarte bine că, de fapt, „nu există cărarea, ci numai cel care o face“. Scrisoarea ofițerului sovietic era formulată ca O rugăminte. În realitate, ea era mai mult decât un apel la rugăciunea altora pentru propria sa mân- tuire. Trebuie să fi fost, de fapt, o rugăciune pro- prie. Rugăciunea „fratelui Alexandru“, inspirată sau nu de o revelație avută între zidurile mănăstirii, avea în vedere o întreagă categorie de comandanţi şi executanţi ai victoriilor militare ale ultimelor decenii. Noica şi-a explicat gestul ofițerului sovietic prin faptul că „nu oricine poate triumfa asupra victoriei proprii şi să simtă atât de adânc ca fratele Alexandru că nu are ce face cu ca“. Interpretarea lasă însă loc unei perspective destul de sumbre (dacă ar fi să calculăm câ „frați Alexandru“ se găsesc printre învingători și ce şanse de impact pe plan pământesc ar mai avea un asemenea gest într-o lume ca cea de azi, dominată de televiziune şi persuadată de manipulările cele mai gotești): „Ce dezastru dacă fratele Alexandru ar fi avut conștiință de învingător, când a intrat în mănăstire. Lumea s-ar fi împărțit între subiecte şi obiecte umane sau, mai degrabă, între o umanitate privilegiată, a învingătorilor, și o sub-umanitate“. SE Astăzi pare a se fi impus cu aplomb ideea (mal- formaţie nu atât a intelectului, cât a spiritului) că adversarii sunt suboameni, iar împotriva lor este permis a fi folosite orice fel de mijloace, fără nici o grijă pentru eventuale penalităţi de ordin politic sau juridic. Valoarea general-umană a smereniei lui Alexandru a înţeles-o, ca puţin alții, Noica: „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru! Roagă-te și tu, cititorule, căci numele nu priveşte doar pe comandantul trupelor victorioase — dar, ce ai făcut între timp frate Alexandru? ţi-ai petrecut zilele în închisoare, sau a1 devenit un conformist? a robit ca ceilalți în câmpul muncii, sau ai scris cărți şi le- ai trimis în străinătate? —, ci numele îi priveşte pe toți ceilalți frați Alexandru, biruitori nesiguri şi ei. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru din China, dar nu uitaţi pe fratele Alexandru din Statele Unite; rugați-vă pentru cei puternici de pretutindeni, pentru cei ce știu, fizicieni, matematicieni şi supratehnicieni, dar care nu mai ştiu bine ce ştiu şi ce fac, pentru cei ce posedă şi dispun, cu econo- miștii lor cu tot; rugaţi-vă pentru cei ce rătăcesc triumfători prin viaţă fără cultură, dar și pentru cei rost nr. 19 repere ce rătăcesc în cultură; pentru omul european care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care a triumfat asupra naturii şi a bunului Dumnezeu. Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru!“. Să fi fost cuvintele rusului un simplu exercițiu de stil? Aparţineau ele unui om religios, bine camuflat sub stelele roşii în cinci colţuri de pe uniforma sovietică? Să fi fost ele inspirate de „pariul“ pascalian, în sensul că, oricum, nu avea nimic de pierdut? Sau să fi fost un avertisment sibilinic faţă de tarele spiritului uman? În special faţă de cele ale învingătorilor, pe care, evident, Alexandu era în măsură să le înţeleagă foarte bine, în toiul iureșului sovietic ce potopise deja un sfert de Europă. În orice caz, nu era puţin lucru să-ţi poţi înfrâna pofta de a împinge dincolo de limitele admise sau admisibile trăirea victoriei, dorinţa instinctivă (atavic şi grosolan instinctivă) de a-i umili şi distruge pe cei învinși. Poate că ofiţerul Cd n] +b) ă= o =] e = oi 4) 95 -) a 5 — - =] 53 rost nr. 19 IE acceptarea normelor moral-umanitare, așa cum au crezut majoritatea intelectualilor, convinși că forţa exemplelor negative din timpul carnagiului mon- dial va reprima de la sine pornirile atavice ale supravieţuitorilor... Noica a înțeles de ce: cuvântul-cheie din descrierea sovieticilor este „biruitori““. Judecata de valoare: „biruitori nesiguri“. În fond, pe plan pământesc, victoria sovieticilor cra extrem de sigură şi cel ce au trăit-o (Noica însuşi, printre ei) ştiu asta foarte bine. Pe plan uman, însă, nu obțin victoria decât cei ce ştiu ce să facă cu victoria lor militară. Nu știu dacă „fratele Alexandru“ a fost un om „sub vremi“ sau „peste vremi“. Mesajul său a fost însă unul de o frumuseţe uluitoare. În cel de-al doilea război mondial, românii au avut parte de puţine mesaje de acest gen. Cei de azi, de şi mai puţine. Marii învingători şi-au pierdut sentimentul de nesiguranţă. m 53 repere Răzvan Andrei EXOICI ZANE ANU E ISPILEIESNCIAN EI Se pare că, pentru simţirea europeană, circumstanţa isto- rică generală în iureșul căreia ne aflăm determină reacţii din- tre cele mai variate, atitudinile polarizându-se până la extrem. Avem, sublimând diferitele nuanţări, europenism (riguros: globalizare) şi naționalisme. În ce ne priveşte, pe fondul acestor vaste mișcări, am început deshumarea „valorilor naționale“ pe care le opunem valorilor globalizante, așa zis suspecte. Subit, „cazul Noica“ redevine actual, din păcate pentru noi, sărăcit de adevărata sa moștenire, sub forma unor „noicăleli“ vul- gare (termenul îi aparține lui Sorin Vieru), slujind celor mai oportuniste puncte de vedere. De departe, cea mai înfie- rată preocupare a filozofului Noica pe tărâmul gândirii este, potrivit criticilor săi, problema românescului cu corolarul său: critica modernităţii europene care, prin „libertatea totală a determinaţiilor , tehnicizată şi consumatoristă, pare a atinge frontierele nefiinţei. Astfel, „adevărata întrebare ar fi: dacă în modernitate fiinţa este ameninţată în secret, de ce filo- zoful analizează această ameninţare legând-o în special de experiența democratică și mult mai puțin de cealaltă mare experiență istorică a veacului, expereința totalitară, criticile pe care le adresează el Occi- dentului fiind mai frecvente și mai vii, inclusiv în discuţiile private? “|. Pentru a răspunde acestei întrebări trebuie să cer- cetăm spiritul filozofiei lui Noi- ca și gândul său mai orginar, adică modalitatea în care filo- zofia intereferează cu produc- „Un tânăr căruia nu-i poţi trece nici o incertitudine îti este ţie însuţi o înfrângere”. C. Noica, „Jurnal filozofic“ tuile umane din toate sferele de activitate, redându-le sensul. Dintru început, este nece- sară următoarea precizare: Noica este sub toate aspectele un filozof, judecata sa vizând constant modalitățile de auto- critică ale spiritului. Acesta este filozoficul: retrospecție critică a spiritului (Geist) asupra lui ÎNSUȘI. Problema Umanismului a fost dirijată în direcția obţinerii certitudinii. Spiritul de exacti- tate străbate întreaga istorie de la Descartes încoace. Încă din ce am spus mai sus cu privire la filozofia nicasiană, posibilitatea certitudinilor este redusă la maxim. După Noica, filozofia nu oferă certitudini, ci doar o bună așezare pe drum (evident, al spiritului). Instrumenul filozofiei, el o arată în lucrarea sa de doctorat şi explicit în prima parte de la „Sentimentul românesc al ființei“, este întrebarea. Filiera heideggeriană este vădită. Înce- pând cu Socrate și până la filo- zoful freibourghez, trecând prin criticism și idealismul german, toată istoria filozofiei pare să fi uitat o întrebare fun- damentală, aceea pri- vitoare la fiinţă și la sensul ei. Filozofia se aplea- că interogativ asupra Adevărului, înţeles ontologic, drept „a-letheia“, ca „,stare- de—ne-ascundere “, care este perpetuă tensiune dialectică. Adevărul disimulează, ne spune Heidegger în prelegerea „Par- menide“, oscilează între „as- cundere “ și „ne-ascundere în chiar interiorul său. Întrebarea poartă cu ea această tensiune dialectică, adâncind-o, înţele- gând-o din ce în ce mai originar, devine „epectază “ sau, cu un cuvânt des întrebuințat de Heidegger, „Anwesen“ (,„,sta- tornică-ajungere-la-prezenţă “*). Acest cuvânt are ceva din înţe- ! Alexandra Laignel-Lavastine, „Filozofie și naționalism. Paradoxul Noica “, trad. rom. Emanoil Marcu, Ed. Humanitas, București, 1996, p. 51 54 rost nr. 19 repere lesul „cercului metafizic“, „cercului de tip vectorial“ ale lui Noica, deși el pune problema hegelian, în termenii devenirii, nu ai Dasein-ului autentic, al înfăptuirii sau, mai exact, în cei al „devenirii întru fiinţă “. O primă concluzie: fi/o- zofia are doar întrebări, mereu mai originare, niciodată răs- punsuri, fără a fi prin aceasta relativistă. Incertitudinea poate şi ea deveni suficienţă, rela- tivism. Noica însuși este cele- bru pentru idiosincrasiile expri- mate în mai toate împrejurările; cu toții avem păreri, opinii, mai mult sau mai puţin „„manihe- ice“. Ceea ce ne propune filo- zolul de la Păltiniș este, cu o vorbă a lui Andrei Pleșu, „o manevră intelectuală de con- junctură, un stil de a gândi“, O metodă, nu dogmatism, doctri- nă.7 Aceasta este legea (stă- pânul) filozofiei, raţiunea ei, „limitația ce nu limitează “, „Inchiderea ce se deschide“. Sub acest imperiu suntem toţi: a nu avea certitudini, păreri ulti- me, absolute, ci doar întrupări, ipostazieri în persoane concrete şi libere ale drumului spre adevăr. Această abordare oferă un răspuns întru totul satisfă- cător „crizei 1dentitare“ pe care o parcurge umanitatea. „Suntem sub stăpâni “, obiş- nuia să spună Noica, iar cel mai de seamă dintre acești stăpâni este adevărul care disimulează sempitern. Uitând acest lucru cădem în ispita încremenirii. În eseul „Logica naţiona- lă“*, Noica opune viaţa logicii înţeleasă ca înghețare a flui- dității dialectice a gândirii în forme cărora trebuie să ne supunem, denumită mai târziu Ei TE LULI dl i] Li EET „Logica lui Ares. Aici trebuie văzut principalul demers al filo- zofiei nicasiene: lupta cu stag- narea în certitudini care se do- vedesc a fi până la urmă pericu- loase himere. La acestea se re- feră germanul „„Bestellen “ („, acțiunea-de-a-supune-la-co- mandă >); norma, stagnarea, certitudinea sunt, prin suficien- ţa lor, cele care „supun la co- mandă“ în exercițiul lor nefilo- zofic natura şi omul. 2 În: Andrei Pleșu, ,, Omul fără dileme “, Dilema, nr. 8, 4-10 martie 1993 3 Acţiune şi reacțiune, IL, 1930, pp. 69-78 rost nr. 19 Și pentru că suficiența apare la nivelul spiritului, tot acolo trebuie căutat și remediul. Acesta este rațiunea, filozofia. Ea îmbolnăvește, perverteşte omul pentru a-l reda sieși mai îmbogățit şi pentru a-l aşeza pe calea adevărului, care este una a gândirii — însăși condiția de posibilitate a istoriei. Este rolul cel mai însemnat al culturii, acela de a îmbolnăvi, prin relevarea incertitudinii, 55 pentru a vindeca, pentru a zgu- du încremenirea dintre oameni, rol pe care modernitatea curo- peană, sesizează Noica, l-a uitat. De aceea, cauza trebuie vizată, nu efectul, educația (for- marea) nu formele împietrite deja (ceva de ordinul totalitaris- mului). Europa are tot ce a dat spi- ritul mai valoros în istorie (Max Weber sesiza, de pe alte poziţii, același lucru în „Etica protes- tantă...'), dar pare să ignore acest avantaj. A uitat de „kairos . Spectaculoasa dezvoltare a tehnicii a creat omului doar iluzia libertăţii, în realitate acesta evoluând tragic pe un si- gur drum spre servitute, e drept, hipnotizant. Rezultatul este tot un fel de totalitarism. Când prosperitatea devine normă (singura!), suficienţă, în- cremenire, omul îşi pierde Ii- bertatea şi poate fi uşor contro- lat, așa cum s-a întâmplat în totalitarism: înțelegând confor- tul substanțialist, ca natură (unică), consecinţele asupra li- bertăţii sunt devastatoare. Noica se întreba în eseul ci- tat: „Poate fi o națiune doar prosperă? “ Poate fi un om doar prosper? Este cu siguranţă nu- mai o problemă de timp până când un alt totalitarism îi va răpi libertatea. În consecință: de ce critică democraţia și nu totalitarismul? Este toată problematica fiului risipitor şi a fratelui aici. Pentru ultimul te rogi, doar o minune îl mai poate salva din încremenire, din mineralizare. Pe primul, însă, pentru că a rămas deschis tuturor posibili- tăților (încă), îl poţi critica. Pentru „dușmani“ te rogi, prie- tenilor le sesizezi cu afecţiune 96 greşelile, aceasta neîmpiedi- când tonul aspru. În fond critica lui Noica adresată „Germaniei untului“ este de fapt a „Germaniei doar a untului“. El cere mai multă ra- tune, mai multă auto-critică sau, poate, cioranian, mai multă utopie. Pornind doar de la filozofie se poate întrezări gândul lui Noica, atât în problematica europeană cât şi în cea a româ- nescului. Pentru că eseul de faţă a ur- mărit altă țintă, rămân pe seama tuturor celor deschişi confrun- tărilor de idei aprofundări ulte- rioare. E [=b) = l) = = = [=] =) =) ) aa] = — l) E repere Noica — aceasta este funda- mental! — a tradus în persoana lui marea tradiţie a filozofiei şi, cu o vorbă a sa, a avut dreptate cu dreptatea înaintaşilor cu tot, cerând același lucru şi ur- maşilor. Cel puţin etic este „acoperit“. Deși s-a ocupat de „senti- mentul românesc al ființei a făcut-o cu gândul la „obținerea universalului prin idiomatic “, într-o operă de o coerenţă inte- rioară exemplară. Toate acestea cu unicul gând centralizator, ordonator, al valorii absolute a filozofiei înțeleasă ca drum, ca întrebare întrupată. m rost nr. 19 Ă Chestionar despre revista rost Redacţia revistei rost doreşte să îmbunătăţească din punct de vedere calitativ publicaţia, să abordeze teme şi subiecte noi şi interesante şi să își lărgească aria de cititori. De asemenea, încearcă să stabiliească profilul cititorului său pentru a şti să răspundă așteptărilor acestuia. Nădăjduim că majoritatea dintre dumneavoastră, cititorii noștri, ne veţi ajuta în această întreprindere. Prin urmare, vă rugăm să completaţi chestionarul de mai jos (în căsuțe marcați cu „x“ optțiunea dvs.), să-l decupaţi pe linia punctată și să-l trimiteţi, într-un plic, pe adresa redacției. Vă mulțumim anticipat. 1. De unde aţi aflat despre revista noastră? 0 de la un prieten 0 din presă 0 de pe internet 2. De unde vă procurați revista? O chioșcurile de ziare O lhbrăru 0 abonament 0 de la reprezentanţii teritoniali ai rost 3. Citiţi revista integral sau numai anumite secţiuni? Care dintre ele? 0 integral O anumite secțiuni SOC EIB Cu (Ul O esenta ce ga aa ae 4. Cât de des cumpăraţi rost? O lunar 0 la câteva luni 0 cu totul ocazional 5. Citiţi revista pe internet? 0 da O nu 6. Vă place site-ul revistei? Ce credeţi că îi lipsește? 0 da O nu O nu l-am vizitat a (IODU Să Vila COLUL EI, ai aiveatezeecatet sa taliei 7. Ce alte reviste lunare sau săptămânale obișnuiți să citiți regulat? 8. Ce vă place la rost? O secțiune anume? Conţinutul în ansamblu? Direcţia de acţiune jurnalistică? 9, Enumeraţi trei autori din vost în ordinea preferințelor de până acum. 11. Prin ce se deosebește rost de alte reviste apropiate ca tematică și mod de abordare? 12. Ce teme Şi subiecte ar trebuie să abor- deze rost şi nu a făcut-o pînă acum? 13. Aţi fi interesat să contribuiţi la mai buna difuzare a revistei? 14. Obișnuiţi să împrumutaţi revista, după ce o citiţi, şi altor persoane? Câte? O da (OI 20 ca miei mol aa atat add ata Oraşul de dOMICIlIU mmm nenea Notă: Nu sînteți obligați să semnaţi acest chestionar, iar dacă o faceți, identitatea dvs. va rămîne confidențială. Este important doar să vă aflăm punctul de vedere. sf Cristian Bădiliţă Văzutele ȘI nevăzutele Văzutele și nevăzutele (Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2004) se înscrie în suita volumelor de eseuri începută cu Sacru și melancolie, continuată cu Nodul gordian și Tentația mizantropiei. Formula jurnalului a fost abandonată explicit, nu și implicit, pe alocuri. Cartea urcă în patru trepte oarecum Simion Mehedinţi-Soveja Altă creștere. Școala muncii În cuvîntul înainte semnat de Pr. Conf. Dr. Vasile Gordon sîntem lămuriți de ce cărțile lui Simion Mehedinţi, ca și aceasta pe care o semnalăm (Ed. Axia, Craiova, 2003), sînt cu prioritate necesare tineretului român. „Pentru că el (Simion Mehedinți — n.red.), ca nimeni altul, s-a implicat cu dăruire jertfelnică în cîmpul educaţiei tineretului, susținînd cu fermitate valorile morale fără de care nu-i posibilă civilizația unui popor: credința, munca, onoarea și iubirea de Neam“, scrie Părintele Vasile Gordon. Şi continuă, redînd unele fraze pline de miez din scrierile despre muncă ale lui Simion Mehedinţi: „Cum muncești, așa gîndeşti și tot aşa vorbeşti!“ „Spune-mi ce muncești, ca să-ţi spun cine eşti!“ „„Ţinta cea mai înaltă a educaţiei e să formeze caractere, iar caracterul nu e un dar, ci o sumă de deprinderi tari, dobîndite prin muncă“. Ajungem astfel la idealul educației sănătoase: formarea caracterului — caracter care, pe linia semantică a cuvîntului grecesc din care se trage, însemnă ceea ce educatorul dăltuiește în sufletul tînărului. Simion Mehedinţi-Soveja ALTĂ CREȘTERE SCOALA MUNCII Bi di mata a mal ii Bzyi-ra carui la bisral căa și La bacrarua aa pănă seara Folia ALA 98 cărți de folos a, 2] CRISTIAN ES R distincte, iradiund puternic din secțiunile a Il-a și a III-a, care, potrivit autorului, ar putea fi intitulate, împreună, Tentația filantropiei. O parte dintre texte, acum revizuite sau cosmetizate stilistic, au apărut în revistele rost, Convorbiri Literare, LA&I, Cuvintul (pe vremea cînd era condus de Tudorel Urian) şi 22. a tai Dan Lucinescu Omul — creaţie divină În această carte (Ed. Siaj, Bucureşti, 2004), autorul abordează problemele complexe care frămîntă gîndirea umană, avînd conștiința dificultății acestei incursiuni, care nu poate fi exhaustivă. În răspunsurile pe care le formulează, Dan Lucinescu urmează o cale străbătută înaintea sa de personalităţi ortodoxe exemplare, cum sînt Părintele Arsenie Boca, Părintele Ile Cleopa și Părintele Dumitru Stămloac. Prima parte este rezervată fenomenelor existenţei, precum dualismul suflet-corp, interacțiunea acestora, consideraţii privind raţiunea, afectul şi voinţa. În partea a doua este tratată Îndumnezeirea sau Calea Mîntuirii. DAS LUC UMIESL Ema OMUL - CREAȚIE DIVINĂ Pabitzzră SIA] Grigore Gr. Alexandrescu Lichidarea burgheziei române. O mărturie Cartea (Ed. Babel, Bacău, 2004) este constituită din fragmente ale memoriilor lui Grigore Gr. Alexandrescu, una dintre personalitățile de seamă ale anilor "40, căzută într-o nedreaptă uitare după instaurarea comunismului în România. Fost mare industriaș, fost profesor universitar și senator, Alexandrescu a fost una dintre nenumăratele victime ale comunismului. A fost aruncat în pușcărie fără vină, averea 1-a fost confiscată, iar după eliberare nu şi-a mai găsit nici un loc de muncă onorabil și a fost continuu urmărit de Securitate. Viaţa lui Grigore Gr. Alexandrescu mărturiseşte despre mărirea şi decăderea burgheziei, iar arigare ar. Alexandrescu LICHIDAREA BURGHEZIEI ROMÂNE î. Du 0 MÂRTURIE mărturia sa este o probă utilă într-un obligatoriu proces al comunismului. 0 vost nr. 19 Romfest XXI organizația românilor de pretutindeni PREȘEDINTE DE ONOARE Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa PREȘEDINTE Prof. Marcel Petrișor VICEPREȘEDINȚI Mihail Albişteanu Claudiu Târziu SECRETAR GENERAL Nicu Butnaru e-mail: romfest Qromfest.org tel.: 0723.504.807 Filiale BACĂU Mihai Moisă e-mail: bacau Gromfest.org tel.: 0234. 511.609 BRAȘOV Jr. Dragoş Gladcă e-mail: brasov 2romfest.org tel: 0744.153.388 GALAŢI prof. drd. Cătălin Maghiar e-mail: galati Oromfest.org tel.: 0721.412.360 IAȘI prof. drd. Mihail Albişteanu e-mail: iasi 2romfest.org tel.: 0740 132 215 PRAHOVA Jr. Dan Nicodim e-mail: prahova oromfest.org tel.: 0244.514.337 TIMIȘ dr. Nicolae Colţoiu e-mail: timis Qromfest.org tel.: 0744.526.671 Reprezentanți teritoriali BIHOR dr. Virgil Colţoiu e-mail: bihorQromfest.org tel.: 0744.839.024 / 0726.339.049 CLUJ Cristian Berce e-mail: cluj Qromfest.org tel.: 0744.399.582 CONSTANȚA Marcel Bouroș e-mail: constanta Qromfest.org tel.: 0744.664.431 COVASNA Dan Tănasă e-mail: covasna 2romfest.org tel.: 0744.822.581 HARGHITA Ștefan Jitaru e-mail: harghita oromfest.org tel.: 0266/324.107 SATU MARE Marius Baloş e-mail: satumare Qromfest.org 1e1,.0742.279.277 SIBIU Marius Săraru e-mail: sibiu Qromfest.org tel: 0269.237.387 LEI ITI ET Tar Pilat d Inul Ta DE ar TRI Ti Tera ar i ii +0 ți Statut | TE TR it) = E | : "PT — DEE ua VOS ma [Tri Le E a” a , i ) = i | „i ii pă, ial | i Fr. | i LII UE aula! VASILE BĂNCILĂ III ia Radu Gyr Di J TE ul PRR PE SIT E IT Ţ*! Pta Oa e ali DE Cei care doresc să-şi completeze colecția publicaţiei rost pot trimite contravaloarea revistei (15000 lei/exemplar — pentru numerele 1-9, 12 și 13, 22.500 lei/exemplar — pentru numerele duble 10-11 şi 14-15, 20.000 lei/exemplar — pentru numerele 16, 17 și 18), prin mandat poștal, pe numele: Târziu Claudiu Richard, CIP 62, OP 66, Bucureşti. Precizaţi pe mandatul poștal ce număr al revis- tei doriţi, în câte exemplare și adresa dvs. Pentru informaţii suplimentare sunați la tel.: 0740.103.621 Abonarnanta VOSt cultural, politic, religios Abonamentele se fac trimiţind un mandat poştal (în care specificaţi citeţ numele, adresa completă și perioada de abonament) pe numele Târziu Claudiu Richard, CP 62, OP 66, București. Preţul unui abonament: e 6 luni: 120.000 lei e 12 luni: 240.000 lei. Pentru abonaţii din Europa abonamentul este de 25 Euro, iar pentru cei de pe celelalte continente, 35 USD pe an. Taxele poştale sunt incluse în preţ.