Puncte Cardinale anul VII, nr. 2 (74), februarie 1997

“Ca să schimbi lumea, tu n-ai nevoie de hârleţ, de mistrie. de sabie ori de secure, ci 
iți este de ajuns s-o priveşti cu ochii spiritului, care pe toate le vede şi le aude”. 
PAUL CLAUDEL 


ANUL VII, 
d, E pari 
iuti 


1997 


CARD; NALE ES 


e ti tt pn 283609 ȘI ACRA AR pre (fat pi 0 A 0 ARE 07 sata At FNT et ea VO 
PERIODIC INDEPENDENT DE ORIENTARE NATIONAL-CRESTINA 


irculaţie în afara României: AUSTRIA. GERMANIA. FRANTA. ELVETIA. DANEMARCA. SUEDIA. SPANIA. CANADA, STATELE UNITE. AUSTRALI 


DREAPTA CREȘTINĂ EUROPEANĂ ARE CUVÂNTUL : 


PATRIILE ÎMPOTRIVA 
COSMOPOLITISMULUI 


de Bruno MEGRET (directorul revistei Identir6) 3 


Dezbaterea, asupra Europei este în totalitate falsificată. fiindcă. în realitate. există două concepții radical 
deosebite despre Europa. 











credinta 
iubire 
speranta 












Una este întemeiată pe ideea că lumea este chemată să se omogenizeze şi să se unifice, şi că, în această 
perspectivă, Europa nu reprezintă decât o etapă. Odată cu ştergerea frontierelor intraeuropene, se şterge şi frontiera 
dintre Europa şi restul lumii. Şi se întemeiază construirea Europei pe o economie care nu are nimic specific 
continentului nostru. predicându-se o integrare totală 

Cealaltă [concepţie] se bazează pe ideea că naţiunile europene sunt amenințate în supraviețuirea lor şi că ele 
trebuie să se unească pentru a-şi păstra identitatea ŞI a-şi regăsi puterea; Europa este astfel concepută ca unic mijloc 
de apurare a independenței naţiuniior europene, Ea nu implică nici integrare. nici disoiuție a natiunilor sau a 
ASE Ra naţionale. 

Primă concepţie este cea a unei Europe cosmopolite sau mondialiste. pe când cea de a doua asigură 
supraviețuirea naţiunilor europene. 

Prima este o accelerare a declinului, pe când cea de a doua este un instrument al renaşterii europene. 

Prima este concepția tehnocraţilor de la Bruxelles şi a politicienilor esrablishnenr-ului. pe când cea de a doua 
este concepția pe care o imbrățişăm noi [susținătorii dreptei tradiționale]. 

Voința europeană nu este contrară ideii noastre de naţiune, căci şi una şi cealaltă se referă la principiul federativ- 
identitar. care este unul dintre fundamentele doctrinei noastre, 

Noi suntem, spre deosebire de adepţii cosmopolitismului, campionii identității. iar identitatea noastră este 
alcătuiță din multiplele comunităţi cărora le aparținem. Familia — comunitatea de sânge; locul de baştină — 
comunitatea rădăcinilor; națiunea — comunitatea istoriei: Europa — comunitatea ci ilizaţiei. 

Noi suntem legaţi de toate aceste entităţi. între care nu există contradicție. Poţi fi legat de Bretania. mândru de 
a Îi breton. fiind în acelaşi timp un patriot francez. Poţi. de asemenea. să fii francez şi mândru de a fi european, 
descendent al celei mai extraordinare civilizaţii care a existat vreodată pe planeta noastră. 

Aristotel, Sfântul Toma de Aquino, Shakespeare, Dante. Racine sau Goethe. Michelangelo. Vivaldi. Bach sau 
Messiaen = iată tot atâţia oameni şi apere care aparțin. alături de atâția alții, patrimeniului cultural oferit lumii de 
Luropa. Ş 

Identitatea franceză nu este, desigur, incompatibilă cu identitatea europeană, Adevărul este, dimpotrivă, că 
Franța, aparține, cu trup şi suflet, acestei Europe milenare şi Creştinătăţii, la asigurarea strălucirii şi prestigiului 
planetar al cărora a contribuit poate mai mult decât orice altă naţiune. Dacă este adevărat că Franţa aparține efectiv 
Europei, atunci Europa nu poate să existe fără expresia deplină şi întreagă a unei identități franceze specifice. 

Europa de la Bruxelles este Europa cosmopolită şi mondialistă. Ea trebuie combătută pentru că este un factor 
accelerator al declinului şi vizează disoluția Franţei. Nu este vorba de a fi ostili oricărei idei de organizare a Europei, 
numa! pentru că pe aceasta [a Europei de la Bruxelles) o găsim funestă. Dacă astăzi statul francez duce țara la declin, 
acesta nu este un motiv ca noi să fim împotriva oricărei noţiuni de stat. Ideea că, în faţa primejdiilor Europei 
cosmopolite, noi ar trebui să ne repliem în donjonul hexagonal qu are nici un sens, căci Franţa este deja pe cale de 
a se mondializa, cu sau fără Europa, Situaţia actuală nu este cea a unei Franţe sănătoase. amenințate din afară de o 
Luropă contaminată, care ar conduce-o la picire. Franţa , asemenea celorlalte națiuni europene, este amenințată să- 
ŞI piardă identitatea şi trebuie ca ea să se trezească. Or, pentru aceasta, mitul european este cel mai puternic. 

In primul rând, fiindcă nu identitatea noastră de francezi este cea amenințată astăzi de Germania sau de Marea 
Britanie, ci identitatea noastră de Europeni şi de Creştini este cea ameninţată de lumea a treia musulmană şi orientală. 
Salamina, Câmpiile Catalaunice, Poitiers, Sfântul loan de Acra, Lepanto — tot atătea locuri care pecetluiesc unitatea 
vitală a europenilor în sânge şi suferinţă, tot atâtea victorii care au asigurat Europei libertatea sa inalienabilă. 

La scara marilor răsturnări mondiale, trebuie să apărăm tocmai civilizaţia noastră europeană în faţa altor 
civilizaţii, | 

În al doilea rând, fiindcă Franţa va pierde altfel posibilitatea de a redeveni o mare putere şi, dacă ne repliem 
in donjonul hexagonal, nu ne vom putea fixa alt ţel decât speranţa de a ne păstra în plutonul fruntaş al puterilor medii. 
Or, când un organism viu incetează să se mai dezvolte, el intră într-un inevitabil regres. Declinul nu poate fi combătut, 
iar francezii nu pot fi treziți decât fixându-li-se un obiectiv superior. Acest obiectiv poate fi identificat la scară 
europeană; a ace din Europa prima putere mondială, E 

Concepţia noastră este, aşadar, cea a unei Europe a naţiunilor, adică a organizării unei comunităţi de ci ilizaţie 
intemeiate pe renașterea naţiunilor europene, care să-și păstreze fiecare identitatea şi integritatea în sânul unei entităţi 
confederale, 





Școala naivă iugoslavă: Ivan Generali€. Răsrignire (1973) 


Claudio Multti 
Inchiziția marxistă 
împotriva lui Eliade 

pag. 3 




















Sfântul loan al Crucii 
Glose în manieră sacră 


pag. 5 







Eustace Mullins 
Sionismul - teribilul 

secret al Războiului rece 
pag. 13 


(Text apărut în Reconqu?te /No 65, pp. 7-8; traducerea s-a efectuat în Redacţie) 












PAG. 2 NR. 2/74 Februarie 197 





In anul 1848. poetul serman |einnich 
Heine suleră un atac de apoplexie care-i 
impune chinuitoarea țintuire în “cavoul 
saltelei" In hopa şi deprimahta per ioaclă 
de suferință - serie Fritz Matuni în 


GESCINICHIE DER DEUTSCIIEN 
LITERATUR (Alfred Kroner Verlae. 
Stuttaart, 1968) = compus poeziile din 
culegerea ROMAN E RO (IS3I Ele 
parcurge lvate epocile ISTOrIeI OMEHNIrI ȘI 
ule religiei, scrulunu și viitorul, de lu care 
Heine aşteaptă. o urdine sociulă nouă, 
deşi, ca este! şi aristocrul ul spiritului. se 
teme de eu Un pesimism amar denunță 
visurile vieții, proclamă, cu lege ironică 
u lumii, infringerea. a lot ce e nohil şi 
frumos, triumful josniciei. Din cuprinsul 
acestui volum. poemul nutulat Dispițarion 
(un poem fluviu de | 10 strole)pare desprins 
din practica de la noi a inlruntărilor la 
scenă deschisă (pe teme politice. dar şi 
economice. sociale sau cultural- 
ideologice), care, în ultima vreme, abundă 
până la saturație intţ-un anumit segment al 
presei serise. dar mai ales în emisiunile 
posturilor de televiziune. 

In Evul Mediu. "/isputeţiile "erau 
conlruntări de idei pe teme religioase între 
teologi creştini şi teologi evrei. Oroanizate 
ca adevărate turnire ale spiritului. 
reprezentanţii creştinismului şi 'Mozais- 
mului. în fata unei asistenţe selecte şi a 
propriilor adepti se străin folosind 
drept arme arvumentaţia rațională şi 
cuvântul. să demonstreze superioritatea 
credințelor proprii faţă de credinţele părții 
adverse. 

Luând ca pretext o astlel de 
confruntare teologică. Ileinealege cascenă 
a “dlispulaţiei " curteade la Toledo. capitala 
Regatului. Castiliei din timpul domniei 
Regelui Pedro | cel Crud (1350-1366). In 
prezenţa regelui și a reginei - Blanche de 
Bourbon. o franțuzoaică delicată şi 
vaporoasă. înconjurați de înalta nobilime 
castiliană. se vor înfrunta călugărul 
franciscan Fray Jose şi Rabinul Juda 
Navarezul. Și cum înţelegerea iniţială a 
fost ca prețul victoriei să fie obligația 
învinsului de a se conventi la reliuia 
învingătorului. secondanţii celor doi 
combatanți erau prevăzuţi cu ustensilele 
necesare oficierii acestui act solemn; 
franciscani cu cristelnița pentru botez. iar 
asistenții rabinului cu cuţitele pentru 
circumcizie.., 

In aşteptarea semnalului de începere 
a tutnirului. regele se întreținea amabil cu 
nobilii de la curte, din rândul cărora fac 
parte nu puţini “cavaleri fără prepuţ 
evrei și mauri, care administrează finanțele 
țării şi comandă armata regatului, Semncă 
una este coniruntarea ideologică dintre 
franciscan şi rabin. care se desfăşoară, ca 
speclucul, în arenă, și alta politicareală. ŞI 
deodată, râpâitul tobelor şi sunetul 
trompetelor anunţă inceperea tunirului. Cu 
inverşunarea caracteristică disputelor 
reliuioase. cer doi combatanți îşi aruncă 
unul altura cunoscutele acuzaţii care despart 
dimotdeauna creştinismul de mozaism. 
După douăsprezece ore de inverșunată 
dispută. asistenţa dă semne de oboseală, 
jar reuele consideră câ a sosit momentul să 
se pună capăt confruntării şi să se decidă 
învinuâtorul, Galant, el îi oteră tinerei sale 
soţii această onoare, lă care Dota Blanca 
răspunde pe măsură puterii ei de înțelegere; 





"Nu Ştiu cure din ci are dreptate, den de un 
lucru Sunt sigură” că ulal rubinul. cal şi 
călugărul miros urul". O senzaţie de areață 
existențială care se instalează în conştiințele 
oamenilor cinstiti ori de căte ori sunt puşi 
lată în faţă cu impostura agresivă. prezentată 
pertid ca transparență, pledoarie pentru 
adevăr sau indrumar în lumea ideilor! Adică 
tocmai ce se petrece astăzi în societatea 
românească, sub pretextul orientării opiniei 
publice şi educării ei în spiritul “vuforilor 
«lemocruţivr”. 
* 

România modemă'a avut pane de o 
pleiadă de indrumători ai-opiniei publice. 
Ziarişui de o remarcabilă probitate morală şi 
de o cultură pe măsura ideilor pe-o are le 
propovăduia. Modelul desăvârşit al acestei 
categorii de intelectuali. fără a căror 
contribuţie ideile dominante ale unei culturi 
nationale nu pot păuunde în conştiinţa 
rândurilor larei ale populației. îl constituie 
Mihai Eminescu, Impresionanta sa operă 
publicistică este o dovadă că datoria unui 
autentic om de cultură este să se implice 
plenar în: viaţa cetății. indeosebi în 
momentele în care, dintr-o cauză sau alta. 
însăşi existența cetăţii este pusă în chestiune. 
Şi Mihai Eminescu nu a fost un caz izolat. 
Atât înaintea sa, cât şi în generaţiile 
următoare. aproape toate personalităţile 
marcante ale culturii româneşti au socotit că 
este dle ditoria lor st Pacă ziaristică anohtă, 
in. Slujba ideilor de propâşre națională, 
[Desivur că în acest domeniu de activitate a 
mai existat şi câte-un Rică Venturiano - 
"student în drept şi publicist. după cum au 
existat şi alţii care. prin scrisul lor. au 
contribuit la otrăvirea opiniei publice, Dar 
astfel de cazuri au fost mai degrabă excepții. 
Regula au constituit-o cei pentru care 
ziaristica a tost împlinirea unei datorii de 
conştiinţă. un crez pe care Octavian Gosa îl 
exprimă limpede în scurta prefată la volumul 
MUSIUL CARE FIERBE: 

"Reunosc într-un volum o seamă din 
articolele publicate în revistă «Lara 
Noastră». Sun pagini smulse din sbucrumnul 
colidliun, erăâmpeie din risipirea de suflet pu 
care o cer problemele noastre de existență 
oute se reduc lă un principiu fionlamentul 
«le viată, la ideea naţională, misterul de 


procregţie « acestui neam şi singura lut 


formulă pentru ziua de mâine. AStăzi, cind 
/olul este încă în prefacere, când socielateu 
NOUSIră neinchegată € mustul care. fierbe. 
umui Ucesi crez ne poule [ine în pIcioine.. 
Cu nădejdea marilor primeniri, închin 
(ICOUSIă carte tinerei generaţii 

Nume ca Nicolae Iorga, Nae lonescu. 
Nichifor Crainie, Pamfil Șeicaru, iar din 
ucneraţia anilor '30, Mircea Eliade, Emil 
Cioran. Constantin Noica şi-au închina! 
enetviile acestui crez, innobilând, prin scrisul 
lor. profesiuned de Ziarist creator de cureni 
de opinie. A venit insă pierderea războiului 
în Răsărit. ocuparea țării de Armata Roşie şi 
instaurarea dictaturii comuniste, cu dezastrul 
material, dar mai ales moral ce i-a urmat. 

Unul dintre primele obiective asupra 
cărora s-a concentrat noul regim a [Os mass- 
media. Presa. radioul şi mai târziu 
televiziunea au devenit principalele instiu- 
mente de propagandă in slujba intermaţio- 
nalismului proletar. Poţi cei care activ aseră 
până la 23 August 1944 în domeniul 
informării şi îndrumării opiniei publice au 
[ost inlâturaţi cu brutalitate de noii stăpâni 


PUNCTE CARDINALE 





+ 


locul lor a fost luat de 
specialişti in tehnica propagandei comuniste. 
cei mai multi dintre er.străini de neam şi fără 
Dumnezeu. Acluulul "pofirolog democrat”. 
Silviu Brucan. de lapt evreul Saul Briicher. 
a lostetitorul presei comuniste şi necruţătorul 
inchizitor al lostului corp gazetărese. In 
jurul sâu s-a lormat noua venerație de scribi 
puşi in slujba ideologiei comuniste. Dealtfel. 
toate publicaţiile din era comunistă. atât 
cele centrale. cât şicele locale. erau "Oroane 
ule PUR. ideoloaizarea marxistă a 
mijloacelor de comunicare desăv ârşindu-se 
sub indrumarea severă a altui evreu. lov. 
Leonte Răutu. în cadrul ” Academiei Ştefan 
Gheorghiu”. O unitate perfectă de vederi. 
exprimată în-cea mai autentică "/imhă de 
lemn. s-a înstăpânit pe tot cuprinsul ţării. 
ŞI. în acelaşi context. să mai notăm un fapt. 
nu lipsit de importanţă. recrutarea celor pe 
care reoimul comunist îi considera demni să 
lucreze în domeniul presei eră făcută pe 
criteriul fidelității taţă de partid. Astitel. 
Partidul Comunist Român şi-a creat un 
puternic detaşament de activ işti. specializaţi 
in propauandă prin mass-media, un sector 
pe care în anii 1969-72 l-a coordonat chiar 
tovarășul lon Iliescu... 

Evenimentele din Decembrie '89 nu 
au avut, în ciuda aparentelor. cum să aducă 
sehimbări de substanță în domeniul acesta. 
loate redacțiile ziarelor. precum. şi 
stilurile de rul xi ieleviziune 


al României 


CDIU 
oarmisite ochi cu activişti promovati de 
P.C.R. Şansa lor afost că aceste evenimente 
nu au însemnat o schimbare radicală de 
sistem, ci doar o schimbare de echipă la 
auvernarea tării: înlocuirea elicii lui 
Ceauşescu cu clica lui Iliescu. Dotaţi cu o 
doză remarcabilă de mimetism ideoloaic. 
“lucrătorii din sectorul mass-media.” s-au 
adaptat. devenind peste noapte democrați. 
după chipul şi asemănarea patronului lor. 
tovarășul Ion Iliescu. Din rândul lor se 
detaşează însă o specie distinctă, cei dotați 
cu un plus de îndrăzneală şi spiritde iniţiativă: 
care nu s-au mulțumitsă se ocupe. nederanjati 
de nimeni. de rubrica faptelor diverse. Au 
ținut să devină mentori ai opiniei publice, un 
soi de Pamfili Șeicaru ai zilei de astăzi. Un 
exemplu de astfel de arivist şi impostor în 
universul actualelor mrass-nre/icr este princi- 
palul moderator politie al postului național 
deteleviziune. Vartan Arachelian. Întrebarea 
pe care i-a adresat-o detronatului monarh al 
României, în contextul unei discuţii asupra 
împrejurărilor în care a avut loc abolirea 
monarhiei = “Crun erau ofițerii români de 
clunci, Majestate” "=. dovedeşte putinătatea 
cunoştinţelor sale despre realițăţile româneşti 
din perioada de dinainte de cataclismul 
comunist. perioadă care ur trebui să fie 
modelul de referință în actualul proces de 
reconstrucție a țării. Probabil că în alte 
eventuale discuţii cu oameni în vârstă. din 
ale profesti, pentru documentare personală, 
va întreba cun erau magistraţii, cum erau 
profesorii, cum erau funcţionarii publici, 
ete. ete, ete, în România de ieri! 

ȘI în acelaşi registru de improvizații, 
cu acelaşi aplomb de obrăznicic. se înscriu 
şi prestațiile moderatorului de la postul de 
televiziune Pro Iv, Mihai Tatulici, un alt 
guru din mass-media de azi. Dar prototipul 
acestei specii de impostori, care au instituit 
un adevărat monopol de orientare şi 
inlluențare a opiniei publice, este lon 
Cristoiu, directorul şi editorialistul ziarului 


/ ' 
ă v zi | ai 
y . E] 






“Evenimentul zilei”. Pretutindeni în lume. 
mass-mediu se află în subordinea unor 
grupuri de interese care nu corespund 
intotdeauna cu nevoile reale ale societăţii. 
Dar nivelul de instrucție şi educaţie 
oarecum ridicat al “consumatorilor de 
informaţii şi comentarii de pe alte meleagun 
impune respectarea unor limite de decență 
şi bun simţ. La noi însă. “/runziţia "către 
un astfel de nivel inaăduie orice. Nici o 
mirare. deci. că pe lâncă malnle de tot 
felul. care domină şi ouvernează din umbră 
țara. există şi o male a presei. în care lon 
Cristoiu este unul dintre capi. 

Am păcătui însă dacă. în contextul 
acestei sumare analize asupra exhibiţio- 
nismului prin intermediul televiziunii. am 
omite activitatea destăşurată de DI losif 
sava. Domnia Sa organizează adevărate 
“disputaţiuni ” de idei. alegându-şi 
interlocutorii din lumea + ârfuriloractualei 
intelivhențe românești. Urmărindu-i 
emisiunile. ai impresia că asişti la un 
spectacol asemănător cu turnirul spiritual 
dintre rabin şi franciscan, deseris de Heine 
in poemul amintit mai sus. Din întregul 
scenariu al "/isputațiilor ” televizate. din 
care nu a tost omis nici tondul sonor - 
trompetele şi tobele din poemul original 
Nind înlocuite eu muzică clasică - lipseşte 
doar Dona Blanca. personajul care. în 
poemul german. rostește concluzia finală. 
Dincolu_ însă de unele aspecte care fre 
amuzante şi char interesante "iputa- 
(unile ” organizate de DI losit Sava. este 
bine să se rețină cele două obiective 
principale pe care Domnia Sa le urmăreşte 
sistematic: reabilitarea voalată a regimului 
COMUNI ŞI dliscrediturea dreptei naţional 
creştine, 

+ , 

ŞI, în final. ca o explicaţie pentru. 
deosebirile dintre personalităţile care în 
România de ieri au fost indrumătorii opiniei 
publice şi trepăduşii care astăzi caută să le 
ia locul, este suficient să precizăm zonele 
de cultură din care proveneau atât primii. 
cât şi ultimii. O asttel de precizare despre 
Mihai. Eminescu. Nicolae 'lorea, Nae 
Ionescu. Nichifor Crâinic sau Pamfil 
Șeicaru esţe de prisos. fiind nume înscrise 
deja. la loc de cinste. în panteonul culturii 
româneşti. Cât priveşte proveniența 
arachelienilor, tatulicilorsau cristoilor. este 
Suficient să amintim că ei sunt, făr 
excepție, "emanaţi” de redacţiile fostelor 
organe de presă ale Partidului Comunist 
Român, In ce măsură, în cei şapte ani de 
"democraţie originală”. au reuşit să-şi 
tecicleze modul de a gândi, este areu de 
spus. Cert este însă că, dotați cu o 
remarcabilă doză de viclenie şi dorinţă de 
a parveni, au sesizat toate punctele slabe 
ale sistemului democratie, pe care le 
exploatează din plin. cu aoreasivitate şi 
fără ruşine, 

In România de astăzi există însă şi 
autentici oameni de cultură; şi nu puţini. 
Este regretabil refuzul lor de a se implica 
direct şi activ în procesul de orientare a 
opiniei publice. O atitudine care încurajează 
malia din mass-media şi pune sub semnul 
indoielii speranțele de a se ieşi, înu-un 
viitor apropiat. din marasmul moral în care 
se păseşte țara. 


GABRIEL CONSTANTINESCU 


N 


- 











implinirea a zece ani de la moartea lui Mircea Eliade [decedat la Chicago, 
la 22 aprilie 1986, ora 9. 40 — n. red.]a fost celebrată cu noi reproşuri ŞI exagerări 
de câtre actuala poliţie a gândirii. de multă vreme mobilizată în scopul unui soi de 
linşaj postum al marelui istoric al religiilor. Pe 27 aprilie şi 15 mai 1996. inchizitorul 
de serviciu [este vorba de lingvistul Cesare Sevre] a publicat în Corrzere della Sera 
o pereche de articole în care sunt relansate acuzaţii mai vechi aduse lui Eliade (şi 
lui Dumezi!). lată o scurtă mostră: "Cel mai compromis de fascism e Mircea Eliade 
(1907-1986). De la participarea juvenilă la mişcarea criminală românească numită 
Garda de Fier. el a ajuns la celebrarea totalitarismului lui Salazar. iar în cele din 
urmă la Justificarea genocidului nazist. Aici legătura dintre teorie şi practică e 
evidentă: ajunge să ne gândim la celebrarea mistică a riturilor de sânge şi de 
sacriticii omeneşti. intr-o adevărată religie a morţii. Eliade a elaborat. pe baza 
teoriilor sale asupra originilor. o adevărată doctrină rasistă”. 

Zadarnic a intervenit Julien Ries (director al Centrului de Istoria Religiilor 
din Louvain). cerândsă se arate unde anume se găseşte la Eliade pretinsa” justificare” 
a "genocidului nazist”: Segre i-a răspuns. sfidător, că “recurge la argumente de tip 
revizionist”. Zadarnic a denunțat Ries tentativa de a se regiza împotriva lui Eliade 
un proces intemeiat pe elemente ținând de planul ideologic. cărora li se forțează 
contirmarea "cu ajutorul unor texte eliadiene scoase din contex! şi interpretate în 
lumina ideologiei” . Cotidianul condus de Mieli i-a dat ultimul cuvânt lui Segre, care 
nu s-a priceput să facă altceva decât să reia acuzaţia de *nazism” la adresa lui Eade: 
“Membrul Gărzii de Pier. care se revendica deja de la o ideologie mistico-maoică. 
adversarul neimpăcatal lumii rezultate din revoluțiile de la 1789 şi 1848. admiratorul 
lui Salazar. corespondentul fidel al lui Evola, e firesc să fi justificat genocidul”. E 
interesant că tocmai autorul unor asttel de rânduri îi atribuie lui Eliade. textual. o 
lormă de “delir”... 

De delirat incepuse să delireze, incă din 1949, un Ambrogio Donini. care 
incercase în zadar să-l convingă pe Cesare Pavese să nu publice la [editura] E inaudi 
două cărţi ale lui Eliade. calificându-l pe acesta drept ”un scelerat refugiat din 
România. agitator fascist” [uno sceflerato fuoruscito dalla Romania, mestatore 

fuscistu]. Aceştia sunt termenii în care Furio Jesi rezumă conţinutul scrisorii pe care 
Donini i-o expediase în 1949 lui Pavese. pe atunci luncţionar la Einaudi ("Un caso 
imbarazzante”. în Trrrolibra m. 15.21 apr. 1979) Dar primul atac dur şi premeditat 
la adresa savantului roman iese lu iveală în 1972. când un fantomatic “Institut Dr. 
J). Niemirower” din Ierusalim a publicat un Dosar Afhrcea Eliade. în primul număr 
al unui la fel de fantomatic buletin în limba română, intitulat /olador “Origini”. 
in ebraică). Dosarul ierusalimitean cita câteva afirmaţii pe care Eliade le-ar [i făcut 
în decembrie 1937. în revista legionară Buna Vesure. Mai ales. această frază: 
“Poate neamul românesc să-şi stârşească viața în cea mai tristă descompunere pe 
care ar cunoaşte-o istoria. surpat de mizerie şi sifilis. cotropit de evrei şi sfârtecat 
de streini?”. Întemeiat pe dezminţirea lui Eliade şi încercând o analiză lingvistică 
a fragmentului, loan P. Culianu a ajuns la concluzia că era vorba de un fals grosolan. 

Că ceea ce apăruse în Toludur fusese o foarte josnică mistificare, e astăzi 
mai mult decât evident. căci textul în discuție e accesibil în original în bibliotecile 
româneşti şi a fost chiar retipărit. Din cuvintele citate de 7oludor nu rămâne nici 
măcar o umbră. Oricum. conţinutul /osarului respectiv a fost popularizat în talia, 
în 1977. de Alfonso Maria Di Nola. în La Rassegna mensile di Isruel: acțiunea de 
divulgare a fost continuată de Furio Jesi, mai întâi în revista întemeiată de Adriano 
Olivetti. Comună (“Cultura di destra e religione della morte”, 179. apr. 1978), 
apoi în escul Cultura di destra (Milano, 1979; reimpr. 1995). 

Punerea lui Eliade sub acuzaţia de “antisemitism” avea drepl scop — serie 
Jesi - “să denunțe ga/u unuia dintre cei mai prestigioși savanţi ai Universităţii din 
Ierusalim. Gershom Scholem. care a găsit de cuviinţă să-l omapieze pe Eliade, 





Georges Dumezii şi Mircea Lliade, intr-o librărie pariziană 


PUNCTE CARDINALE 
NCHIZIȚIA MARXISTĂ ÎMPOTRIVA 
LUL MIRCEA ELIADE 






Februarie '97 NR. 2/74 PAG. 3 


CLAUDIO MUTII 


contribuind la un volum în onoarea acestuia”: dar 7o/ador încerca. mai ales, să 
opună un veto influent candidaturii lui Eliade la Premiul Nobel (o discretă aluzie 
la această interdicție se poate găsi în romanul lui Eliade, Nouăsprezece 
trandafiri )| Problema este expusă mai detaliat in Claudio Mutti. Mircea Eliade şi 
Garda de Fier, trad. rom.. Ed. “Puncte Cardinale”, Sibiu. 1993. pp. 36-37]. 

În orice caz, în anii '70. campania împotriva lui Eliade a cunoscut şi 
desfăşurări ulterioare. În aprilie 1978. Furio Jesi a scris. în revista lui Olivetti, că 
Eliade n-a văzut nimic scandalos în a reprezenta în străinătate. ca ataşat cultural, 
acel guvern român care, in vara lui 1942. semna. alături de delegatul lui Eichmann. 
Gustav Richter. acordul de deportare a tuturor evreilor români în lagărele de 
exterminare”. Rămânând de discutat în ce măsură un ataşat cultural poate fi făcut 
responsabil de prevederile guvernului care l-a numit, în cazul dat problema nici nu 
se mai pune, pentru simplul fapt că numirea lui Eliade a avut loc nu în 1942, ci în 
1940, mai exact pe data de 10 aprilie. Or, în acea epocă nu ajunsese la putere 
generalul Antonescu. care. de altfel. n-a subscris nici el. niciodată, solicitării lui 
Eichmann. lucru care a fost stabilit de o sursă mai presus de orice bănuieli: istoricul 
evreu Nagy-Talaveră. În schimb, se constată că guvernul care i-a dat lui Eliade 
însărcinarea de ataşat cultural a fost cel național-liberal. condus de Gheorghe 
Tătărescu (24 noiem. 1939-4 iulie 1940), om politic care era un declarat adversar 
al Axei şi un ferm susținător al alianței cu Anglia. În particular. ministrul Culturii 
de la care Eliade işi primise numirea a fost Constantin C. Giurescu, un democrat 
ce va deveni după aceea istoric oficial al Partidului Comunist Român [ef C. Mutti. 
op. cu. pp.38-40, mai ales nota 14]. 

Cu toate acestea, *argumentele” lui Jesi au avut succes: într-o recenzie la 
Cultura «i destra, recenzie apărută în Lu Repubblica din 4 mai 1979. Enrico 
Filippini a ajuns chiar să afirme că Eliade i-ar fi “pârât la SS pe evreii români”! 
Delirium tremens. 

Subiectul a fost reluat în 1986. într-o manieră formal mai echilibrată. de 
Crescenzo Fiore (Storia sacra e storia profana in Mircea Eliade) şi de Vittorio 
Lanternari (în La Critica Sociologica). Dar s-a ajuns din nou la stadiul de delir: într- 
un articol masiv întemeiat pe «/osurul israelian. Radu loanid (“Mircea Eliade ŞI 
fascismul”, în La Critica Sociologica, nr. 84, ian.-mart. 1988) il acuza pe Eliade. 
printre altele. de a fi ”arătat o totală lipsă de sensibilitate în privința marii uragedii 
a holocaustului” şi de a le fi dat lui Hitler şi Mussolini “un certilicat de bună 
purtare”. 

l-a revenit apoi lui Alfonso Di Nola rolul de a lua cuvântul. la doisprezece 
ani de la prima sa intervenţie. Recapitulând intr-un lung articol (Mircea Eliade tra 
scienza delle religioni e ideologia «guardista»”. în AMfarxismo oggi. nr. 5-6, 1989, 
pp. 66-71) termenii în care se desfăşurase dezbaterea în jurul lui Eliade ŞI 
revendicându-şi meritul de a o fi suscitat în Italia. Di Nola comitea noi gafe 
(greşind numele lui Codreanu. data asasinării acestuia etc.). exagerări (făcând din 
Eliade un "inalt funcţionar” al regimului Antonescu). mistificări (denaturând 
sensul unor declarații ale lui Eliade). A atins limitele grotescului susținând că 
Corneliu Codreanu “cade victimă răzbunării unor membri ai propriilor hoarde” 
[cade vittima di una fuida di greguri delle sue orde). Totdeodată, constrâns să dea 
o replică celor care puseseră la îndoială autenticitatea sursei israeliene pe care el 
o folosise în La Rassegna mensile di Israel, Di Nola căuta să dreagă lucrurile, 
admițând un fapt important: "Documentul publicat în Israel” îi parvenise "doar 
intr-o semnalare rezumativă”. dar nu lusese depistat originalul. în pofida cercetărilor 
intreprinse în colecţiile de periodice ale bibliotecilor israeliene”. Cu alte cuvinte: 
nici Di Nola şi nici Jesi n-au văzut vreodată “sursa” în jurul căreia instrumentaseră 
scandalul! 

La inceputul anilor '90, mrelighenria mondialistă reînflorită în noua 
Românie democratică s-a mobilizat şi ea pentru campania postumă împotriva lui 
E iade. Zigu Ornea a putut să scrie în cele din urmă o carte despre Extrema dreaptă 
romanească [este vorba de volumul Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, 
Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti. 1995], unde Eliade este citat tot 
timpul. de la pagina $ până la pagina 455. Tonul a fost dat încă o dată de la 
lerusalim, unde un “Centru Internaţional pentru Studiul Antisemitismului” a 
publicat, sub semnătura lui Leon Volovici [a se vedea volumul apărut ulterior la 
“Humanitas”, în 1995, Ideologia naționalistă şi “problema evreiască". Eseu 
despre formele antisemitismului intelectual în Româna anilor '30, precedat de o 
notă editorială a d-lui Gabriel Liiceanu]. un nou şi mai bine articulat Josar acuzator 
la adresa lui Eliade şi a altor câţiva intelectuali români din “tânăra generaţie” 
[interbelică]. Ecoul a ajuns până la Paris, unde Edgar Reichmann îi pusese deja în 
gardă, în mai multe rânduri, pe cititorii publicaţiei Le Monde împotriva “capcanelor 
mortale ale lui Eliade”; în Les Temps Modernes (“Mircea Eliade et la Garde de 
Fer”, nr. 549, apr. 1992, p. 110), Norman Manea işi incheie propriul rechizitoriu 
impotriva lui [Eliade cu un argument tipic ideologic: "Nu avea încredere nici în 
democraţie, nici în modernitate, rămânând legat de rădăcinile etnice ale valorilor 
culturale” 

Tot în Franţa, Isac Chiva îi face lui Eliade imputări de acelaşi gen, distingând 
in operasa. pe care o numeşte ma//arsunte (sic), "o gândire cu adevărat obscurantistă”, 


(continuare în pag. 4) 





a 


PAG. 4 NR. 2/74 Februarie '97 


PUNCTE CARDINALE 
m am or] OBDRPI RO EI EE Velo atolul 2 


studenţilor timişoreni de a beneficia. în 


campusul universitar de o bisericăcreştin- 

in zilele de 11-13 ianuarie 1997 s-a desfăşurat in Spania ceremoniaul 
comemorării a 60 de ani de la moartea la Majadahonda a martirilor români, 
legionarii lonel Mota şi Vasile Marin. Ştim cu toții cuvintele lui Mota din scrisoarea- 
testament către părinții lui “Eu aşa am înțeles datoria vieții mele Am iubit pe 
Christos şi am mers fericit la moarte pentru EI”, ca şi din cea adresată Căpitanului 
“Şi să faci, măi Corneliu, o țară frumoasă ca un soare şi puternică şi ascultătoare 


OTIOdONĂ, un grup nu prea muneros "de 
studenţi de la diverse facultări. membri ai 
Soc. Cult Univ. "Mircea Eliade din 
Timişoara, au purces hotărăţi lu implinirea 
ucostui deziderat. Idecu inălțării bisericii 
Studenților a simetizut nevotu MISTICĂ u 
inchinării cu acecu u reuşezarii ulături a 
păstrătoarelor valori fundamentale ale 





CXviSTențer umane. au suflerului şi minții 
Inițiativa vine să confirme înțelegerea 
fuprului că, în Romania. multe lucruri 
trebuie refăcute din temelii 


| BISERICA 
ORTODOXA 
ASSTUDENŢILOR 
 SIIMIȘOARA” 
BEI MIOARA 


Inportuntă 
apărând şunsa umerilor de u se forma 


PP 
SA. 


F 


4 
4 
A 
La: 


intr-un mediu morul creştin, de u du vietii 
ŞI Ucrivității lor un Sens mai prohund pe 
linia Bisericii sirăbune. Prin ucuustă 

INU(taliVă, S-a urmărit recuperareu tradiţiei 
creştine româneşti. o recaştigure a absolutului ingropat şi mustificat de oundirea 
materialistă a ultinulor 50 de ani 


aur 


Proiectul bisericii. realizat de urh. Șerban Sturdza. u fost inspirat de modelul 
Bisericri Domneşti Sfuntul Nicolae din Curtea de Argeş. construită în stil bizantin'in 
sec ul XII-lea Multe insistenţe uu fost depuse în timp pentru obținerea unui teren 
central (strategic aşezat pe Sir. Cluj Nr 2, între Facult. de Chimie şi Liceul de Muzică. 
alături de uleeu pe care circulă studenţii de la cămine lu Jucultăți). a Cornificatului de 
Urbanism şa Autor izuţiei de Construcție In Noiembrie 1994 prin implicarea de suflet 
aSc. ILIAN" (director Ing. Dr. Teodor Ciomocoş). au fost demarate lu rările primei 
dintre cele trei etape de consiritire si ssericii. Această primă etupă care in final va 
reprezenta Auditoriul, situată la denusol (1.50 m. sub nivelul solului şi 3.10 m 
deasupru). a fost terminată la inceputul anului 1996 şi, odată cu sfințirea care a avut 
loc la 11 upr. 1996, în cu se oficiază zilnic servicii divine, | P.S. Dr. Nicolae Corneunu 
Mitropolit al Banatului, cure u sprijint permanent această inițiativă, a reparlizat 
acestei biserici pe pr. IOANA MARIUS, un tânăr şi inimos absolvent ul Facultăţii de 
Teologie din Sibiu. cure, prin predicile şi serviciile pe care le oficiază. u atras un număr 
tot mai mare de credincioşi, în marea majoritute tineri. | ncăperea amenajată provizoriu 
cu un altar, cu dimensiunile de 10,2 x 16,6 m. fără încălzire, adeverit neincăpăloare, 
duminicile. in ciuda frigului de afară, slujindu-se cu uşa deschisă 

Această dorinţă a tinerilor care imvaţă in Timişoara a pulut fi materializată 
în principal prin donația confratelui TRAIAN MIRICĂ, decedat departe de patria 
iubită precum şi a ultor confrați din exil, cu aceleaşi sentimente creştineşti şi de 
dragoste de țară De un an de zile. lucrările sunt sistate din lipsă de fonduri Nădăjduim 
că Tatăl Ceresc ne va ujula SE PULEI CONLINUU CONSIrUCIa Gcostul sfunt locaş, la cure 
să se adape spiritual tineretul studios timişorean 

Persoanelor dispuse să contribuie la continuarea construcției Bisericii 
Srudenţilor din Timişoara, le stă la dispoziție contul Soc. Cult Univ. “Mircea Eliade”. 
deschis la Bunca Română de Comerţ Exterior, Filiala Timişoara, cu Nr 4310130139005 
(pentru depuneri în lei), Nr. 4610 130 1390053300 (pentru depuneri în dolari U SA) şi 
Nr. 4610.130139005302 (pentru depuneri în lire sterline) 

Dumnezeu să ne ajute. 

MARCEL GH. CAZACU 


şi ca istoric al religiilor sau etnograf; 
rămâne un teolog. deşi s-ar fi vrut un om 
de ştiinţă” (“A propos de Mircea Eliade. 
Un temoignage”, în Le Genre Humain, 
nr. 26. noiem. 1992, pp.89-102, passim). 

Intervine acum, împotriva 


Daniel Dubuisson. care emite o 
condamnare elegant teologică, 
acuzându-l de erezie: "Concepţia 
eliadiană a sacrului. contrafăcând 
retorica religioasă curentă, este, în rapori 
cu iudeo-creştinismul. una eretică” 





(urmare din pag, 3) 


“teologului” Eliade, Marele Inchizitor 





“o gândire explicit fascistă şi antisemită”, 
ergo “un cumul al deviaţiilor schizoide 
din această ultimă jumătate de secol”; iar 
acest prea demn emul al lui L.ukâcs şi Jesi 
nu se mulţumeşte cu extinderea capetelor 
de acuzare pe planul moral, ci îl 
invinuiește pe istoricul religiilor de a se fi 
numărat efectiv printre artizanii unei 
“istorii omicide”. Ba mai mul. Isac 
Inchizitorul pretinde că opera ar trebui 
lichidată în bloc; “pentru câ cu - scrie 
textual — îl consider pe Mircea [lade un 
poligraf mediocru, atât ca romancier, cât 


(“*Metaphysique et politique. L "ontologie 
antisemite de Mircea Eliade”, în Le Genre 
Humain, nr. 20. noiem. 1992, pp. 103- 
118). Anathema sit ! Dar într-o țară laică 
va [i mai prudent să se adauge acuzaţiei 
de erezie și o altă imputare, prin care 
opera lui Eliade să cadă măcar sub rigorile 
legii Gayssoţ-Fabius din 13 iulie 1990, 
aceca câre a restaura! în Franța delictul de 
opinie. lată-l deci pe Dubuisson 
inculpându-l pe Eliade de a fi construit 
0... “ontologie antisemită”! 


de Dumnezeu” 


Mota-Marin sunt simbolul jertfei legionare acceptate de bunăvoie 

Din România au fost prezenți în Spania un număr de circa 50 legionari, 
bătrâni şi tineri, mulți alții venind din alte țări europene şi americane 

La solemnitatea din fata monumentului de la Majadahonda, la care au 
luat parte, pe lângă legionari, şi o numeroasă delegaţie reprezentând dreapta 
naționalistă spaniolă, în frunte cu d-l Blas Pifiar, autor al unui volum, în ediție 
bilingvă, intitulat Sânge românesc pe pământ spaniol, a fost prezentă şi d-na Ana- 


Mania Marin, văduva lui Vasile Mann 


Au luat cuvântul d-l Traian Popescu şi d-l Blas Pihar din Spania, d-na 
Traian Popa din Argentina, d-l Decebal Voica din România ş a ,elogiind jerfa celor 


doi eroi 


Constantin-Aurel DRAGODAN 


"Pentru ce au luptat şi au murit Moţa şi Marin la Majadahonda? Dacă 
un răspuns satisfăcător nu s-ar [i putut da în acele timpuri, astăzi, el este evident 
ŞI celor mai puțin clarvăzători dintre noi. Puterile diabolice, contra cărora ei ş 
camarazii lor legionari luptau, cot la cot cu legendara armată spaniolă, au invadat 


De la ontologie la metafizică four 
court: în studiul succesiv despre 
Mitologiile secolului XX (ed. it. Bari, 
1995). Dubuisson îşi propune să 
aprofundeze cercetarea asupra "originilor 
nemărturisite” ale teoriilor lui Eliade şi 
să claritice cum savantul român va [i fost 
“obsedat de preocuparea de a da o bază 
metafizică aversiunii sale faţă de evrei şi 
de evreism”. In cartea lui Dubuisson. 
Eliade nu-i singur, ci apare flancat de alte 
“personaje” puţin recomandabile, pe care 
el le-a înălțat *la rangul de gânditori”: 
"propagandistul fascist” Evola. Rene 
Guenon, Henry Corbin. 

Obiectivul acestor manevre ni se pare 
destul de limpede. Disputa iscată în 
ultimele decenii în jurul lui Nietzsche şi 
Heidegper a demonstrat că, dacă un 
gânditor este pus în banca acuzaților, sub 
învinuirea de complicitate (fie ea şi 
postumă, ca în cazul lui Nietzsche) cu 
național-socialismul sau cu oricare 
adevărată ori doar presupusă variantă de 
fascism, alunci opera sa nu măi are voie 


aproape întreaga lume, cu 
temeri serioase pentru 
viitorul omenirii. 

Cu puterea 
de prevedere care le era 
caracteristică, ca nişte 
inspirati, Moţa şi Marin, 
ca şi şelul lor, Codreanu, 
au avertizat în ce 
adâncuri de laşitate, 
oportunism şi trădare se 
va sculunda Civilizatia 
Creştină în fața comunis- 
mului triumtător, înainte 
ca Roosevelt să fi predat 
jumătate din Europa, la 
Teheran şi Yalta.” 

BLAS PINAR LOPEZ 


Monumentul de la 
4 Majadahânda 





INCHIZILIA MARXISTĂ ÎMPOTRIVA LUI 
MIRCEA ELIADE: 


să constituie un punct de referință în noua 
cră a umanităţii inaugurată "după 
Auschwitz”. lar dacă se va voi să se 
recupereze opera celui acuzat, atunci va 
fi obligatorie o nouă lectură radicală. care 
să 0 purilice de orice valență 
"heterodoxă”, împăcând-o cumva cu 
“ortodoxia” modernităţii. "Nazificaţi” şi 
apoi ”denazificaţi” Nietzsche ŞI 
Heidegger, acum a venit rândul lui 
Dumezi! şi Eliade. Dacă se va voi să li se 
restituie acuzaților demnitatea morală 
cerută de noua eră şi dreptul de cetățenie 
in republica ideilor, va fi necesar să fie 
trecute sub tăcere acele aspecte ale operei 
lor ce nu corespund gândirii dominante. 


E (Text apărut în publicaţia 
italiană Pagine libere, sept, 1996, pp. 48- 
50. Traducerea în limba română îi 
aparține lui Răzvan Codrescu. Ea a fost 
inclusă şi în anexele ediţiei româneşti a 
cărții d-lui Claudio Mutti, Penele 
Arhanghelului. Intelectualii români şi 
Garda de Fier, în curs de apariție la 
Editura “Anastasia” din Bucureşti) 














Intrat-am unde n-am ştiut 
şi zăbovit-am neștiind 
orice Ştiinţă depăşind 


Eu n-am ştiut unde-am intrat, 
dar când acolo mă văzui, 
fără să ştiu unde eram, 
înalte lucruri pricepui, 
de care graiul vrednic nu-i, 
căci zăbovit-am neştiind, 
orice ştiinţă depăşind. 

2 


De pace şi de pietate 
ştiinţa chip deplin avea 
şi-n marea de singurătate 
de-a dreptul mi se desluşea; 
era atâta taină-n ea, 
că zăbovit-am gângăvind, 
orice ştiinţă depăşind. 

3 


Eram aşa de îmbătat, 
aşa răpit şi dus departe, d 
că-n nesimţire-am lunecat, 
cu toate simțurile moarte, 
şi doar cu duhul având parte 
să desluşesc nedesluşind, 
orice ştiinţă depăşind. 

4 


Ajuns acolo, orişicine 
din sinea sa pe dată-şi iese; 
de ce ştia-nainte bine, 
atunci nu pare să-i mai pese, 
căci toate-s altfel înțelese 
şi zăboveşte neştiind, 
orice ştiinţă depăşind. 

5 


Cu cât se-nalță mai vârtos, 
cu-atât mai greu se dumireşte 
ce-i acel nor întunecos 
ce-n toiul nopții străluceşte; 
de-aceea, cui i se vădeşte, 
rămâne pururi neştiind, 
orice ştiinţă depăşind, 

6 


Acest a şti fără a şti 


putere-atât de multă are 
încât cei tari în teorii 
să-l dovedească nu-s în stare, 
căci ei n-ajung, prin cugetare, 
pân” la a nu mai şti ştiind, 
orice ştiinţă depăşind, 

7 


E-atât de mai presus de toate 
această-naltă-nţelepciune, 
că nu-i ştiință-ori facultate 
să poată-n sine s-o adune; 
doar cine mintea şi-o supune 
acelui a nu şti ştiind, 
o gustă, veacul depăşind. 

8 


De-aveţi urechi de auzit, 
știința suverană ține 
de-naltul simţ ce-a dibuit 
esența gloriei divine: 
lucrează mila sa în cine 
zăbavă face neștiind, 
orice ştiinţă depăşind. 


Viu, dar fără viață-n mine, 

așteptând în vremea toată, 

mor că nu mai mor odată 
| 

Viaţa-n mine se sfârşi 

şi nici Domnul nu mai vine; 

făr' de el și făr' de sine, 

viață cum mai poate fi?! 

Multe morți m-or troieni, 

şi-ntru viaţa așteptată, 

mor că nu mai mor odată, 


2 
Viaţa ce-o trăiesc în mine 
lipsă-i doar, amăgitoare, 
şi-astfel mor fără-ncetare, 
până ce-oi trăi cu tine; 


spusa-mi, Doamne, auzi-o bine; 


nevrând viaţa ce mi-e dată, 
mor că nu mai mor odată. 


Tu lipsind, cu ce mai poate 
viața fi asemănată, 

făr' cu-o moarte-nfricoşată 
şi mai mare decât toate? 
Vai de multele-mi păcate! 
Cu-aşa fel de viaţă, iată, 
mor că nu mai mor odată. 


Peștele ieşit din mare 
încă nu-i lipsit de-alin, 
că-ndurând al morţii chin, 
până-ntr-un târziu tot moare; 
dar ce moarte este-atare 
astei vieţi ce-o pătimesc, 
dacă mor pe cât trăiesc? 

5 


Când cu gândul mă alin 

că te văd în Jertfa Sfântă, 
mai mult dorul mă frământă 
să te pot gusta deplin; 

şi cum totu-i doar un chin, 
căci doar umbra ta se-arată, 
mor că nu mai mor odată. 


lar de sper, drept mângâiere, 
că te voi vedea cândva, 
teama de-a te pierde va 
să-ndoiască-a mea durere: 
între groaza ce nu piere 
şi-aşteptarea-ndelungată, 
mor că nu mai mor odată. 

7 
Din această cruntă moarte, 
Doamne, scoate-mă la viaţă, 
rupe lațul ce mă-nhaţă 
şi de tine mă desparte; 
să te văd mă chinui foarte, 
şi-n prigoana îndurată, 
mor că nu mai mor odată. 

8 
Moartea eu mi-o voi căina 
şi boci-voi viața-mi care 
de-a păcatelor strânsoare 
e ținută ca-ntr-o za. 
Doamne, când se va-ntâmpla 
să rostesc biruitor: 
“Tată-s viu, căci nu mai mor!”? 


Dragostea fiindu-mi nadă, 
pe-aripi de speranță dus, 
am zburat mai sus, mai sus, 
şi-am atins înalta pradă. 


Spre-a atinge în tării 
nada dragostei divine, 
am zburat cât se cuvine, 
până-a nu mă mai zări,; 
şi deşi era să-mi cadă 
sufletul în zbor răpus, 
fu iubirea mai presus, 
şi-am atins înalta pradă. 
2 
Când așa de sus plutea, 





a orbit a mea privire 
şi suprema cucerire 
am făcut-o-n beznă grea; 
dar fiind iubirea nadă, 
într-un orb vârtej m-am dus, 
tot mai sus, mereu mai sus, 
şi-am atins înalta pradă. 

3 


lar cu cât mă adânceam 
în cereasca vânătoare, 
sila vieții trecătoare 
tot mai tare o simţeam. 
“Prada-aceasta n-o să-i cadă 
nimănui în laț”, mi-am spus; 
dar fusei mai sus, mai sus, 
şi-am atins înalta pradă. 

4 


Tainic am trecut de toate, 
într-un zbor cât într-o mie, 
căci speranța-n cer, de-i vie, 
pe cât speră, atâta poate; 
am sperat în sfânta nadă, 

iar speranța-n zbor m-a dus 
tot mai sus, mereu mai sus, 
şi-am atins înalta pradă. 


IV 


Cu sprijin şi de el lipsit, 
în bezne fără licăr stând, 
de-a-ntregul mă petrec arzând 
tal 

Îmi este sufletul desprins 
de orice lucru ce-i creat, 
ŞI peste sine înălțat, 
de-o dulce viață e cuprins, 
ce-n Domnul sprijin şi-a aflat. 
De-aceea da-se-va de veste 
ce eu socot nepreţuit, 
că sufletul de-acum îmi este 
cu sprijin şi de el lipsit. 

2 


Și deşi beznă-ndur deplină 
în viața-aceasta muritoare, 
nu-i răul meu atât de mare, 
căci de n-am parte de lumină, 
cereasca viaţă-i alinare; 
căci dragostea de-atare viață, 
cu cât mai oarbă-i oarecând, 
cu-atâta sufletu-l înhaţă, 
în bezne fără licăr stând, 

3 
Și astfel dragostea lucrează, 
de cum am cunoscut-o bine, 
că de-i şi rău şi bun în mine, 
ea-n dulce chip le-ngemănează, 
iar sufletu-l preface-n sine. 
Şi-aşa, de dulcea ei văpaie, 
în mine toate, rând pe rând, 
se-aprind, şi-n marea vâlvătaie 
de-a-ntregul mă petrec arzând. 


V 


Nu-i pe lume vreo splendoare 


să mă pierd de dragul ei, 
doar ceva, ce nu ştiu ce-i, 
dobândit din întâmplare 


l 
Binele gustat lumește, 
cât de mare-ar fi să fie, 
pofta-n van o vlăguieşte, 
gura rămânând sălcie; 
și-astfel, nu e vreo savoare 
să mă pierd de dragul ei, 
doar ceva, ce nu ştiu ce-i, 
dibuit din întâmplare. 

2 
Larga inimă mereu 
în avântul ei se-opreşte 
nu pe unde lin răzbeşte, 
ci pe unde-i cel mai greu; 
soţ de nicăieri nu are, 
ci-n credință-aflând temei, 
vrea ceva ce nu ştiu ce-i, 
dibuit din întâmplare. 


3 
Cel ce dragostea de sus 
Jinduieşte s-o ajungă, 
cele pământeşti le-alungă, 
căci pe-a lui plăcere nu-s; 
cum zăbavnic la mâncare 
cel cuprins de febră e, 
şi-ar pofti un nu ştiu ce, 
dibuit din întâmplare. 

4 Ş 


Nu-i mirarea-ndreptăţită 
c-astfel inima suspină, 
căci a răului pncină 
de tot restu-i osebită; 
astfel, în lumeasca stare 
nu-şi mai află vreun temei, 
ci-n ceva ce nu ştiu ce-i, 
dibuit din întâmplare. 

5 
Căci de-i voia după fire 
întru Dumnezeu răpită, 
nu mai poate fi plătită 
decât cu dumnezeire; 
cum credinţei doar i-apare, 
ține frumusețea ei 
de ceva ce nu ştiu ce-i, 
dibuit din întâmplare. 

6 


De-un atare-ndrăgostit 
spuneți-mi de nu vi-i milă, 
când nu simte decât silă 
pentru tot ce e zidit; 
singur, chip şi formă n-are, 
nici vreun sprijin ori temei, 
savurând un nu ştiu ce-i, 
dibuit din întâmplare. 

7 


Cele dinlăuntru, iată, 

ce la mare preţ se țin, 

nu găsesc desfăt deplin 

în plăcerea lumii dată; 
peste vraja-i trecătoare, 
care-a fost, va fi sau e, 
savurează-un nu ştiu ce, 
dibuit din întâmplare. 

3 

Se-ngrijeşte mai răzbit 

cel ce vrea să propăşească 
de ce stă să dobândească, 
nu de câte-a dobândit; 
deci, spre-a mă-nălța mai tare, 
mă închin, cu anii mei, 

la ceva ce nu ştiu ce-i, 
dibuit din întâmplare. 

9 

Nu-i nimic de care-aci 
pot prin simțuri să mă leg, 
nici ceva ce să-nțeleg, 
orișicât de-nalt ar fi, 

nu e farmec, nu-i splendoare 
să mă pierd de dragul ei, 
doar ceva ce nu ştiu ce-i, 
dibuit din întâmplare. 


În româneşte de 
Anca Crivăţ- Vasile şi Răzvan Codrescu 


(Din volumul bilingv = în curs de apariţie 
la Editura “Anastasia” — San Juan de la 
Cruz/Sfântul loanal Crucii, Nocheoscura 
del alma/ Noaptea întunecată a sufletului) 








PAG. 6 NR. 2/74 Februarie '97 





Ph 


0 N VE 


7 


FEMEI MARTIRIZATE 


“Ați ajuns să vă dezarmeze muierile, dobitocilor”! - urla ca ieşit din minţi 
colonelul Crăciun, comandantul Securităţii Regiunii Braşov, admonestându-şi 
subalternii 

Ce se întâmplase? 

Scenă se petrecea în toamna anului 1951. În acea perioadă, în munţii 
Făgăraşului şi ai Sibiului, activau grupe de “partizani” pe care Securitatea din 
Braşov, condusă de celebrul colonel Crăciun, avea misiunea să-i anihileze. În acest 
scop, regiunea respectivă a fost împânzită de securiști şi de uneltele lor, deghizați, 
fie în pădurari, fie în ciobani sau turişti, cutreierau munţii şi satele pentru a le depista 
urma şi, mai ales, pentru a identifica pe oamenii lor de legătură şi pe gospodarii 
satelor care îi aprovizionau. Printre cei care făceau legătura între diferitele grupuri 
de partizani şi culegeau informaţii pentru aceştia se număra şi o tânără fată, care 


abia absolvise liceul şi care, încă din 1948, era căutată de Securitate, fiind 


considerată o piesă importantă pentru informaţiile pe care le deținea. În toamna 
aceea (1951), ea coborăse din munte pentru a-şi pregăti iernarea în satele din 
preajma muntelui Suru. A fost depistată de Securitate în satul Sebeş-Oli, unde se 
pregătea, cu discreţie, o descindere pentru a fi arestată. Simţindu-se în primejdie, ea 
s-a hotărăt să părăsească satul şi să-şi caute ascunzătoare în altă parte. Astfel că, 
într-o seară, după ce s-a lăsat întunericul, a plecat însoțită de unul dintre camarazii 
ei de luptă, care urma să o călăuzească şi să o protejeze. La marginea satului, 
într-o porumbişte, le-a ieşit inainte ''polera. Patru securişti travestiţi în pădurari 
i-au somat să se predea. Unul dintre atacatori s-a repezit la însoțitor, pentru a-l 
dezarma. Acesta, văzându-se atacat, a deschis focul, iar atacatorul s-a prăbuşit la 
picioarele lui. În acelaşi moment, fata, cu un curaj pe care nu îl ai decât în clipele 
de mare cumpănă, a țâşnit în fața celorlalţi trei atacatori şi le-a strigat: “Aruncaţi 
armele şi trei paşi înapoi!” Luaţi prin surprindere, deoarece nu se aşteptau la o 
astfel de ripostă, cei trei s-ani conformat ordinului. Cu un calm desăvârşit, fata a cules 
armele de pe jos şi. târându-le după ea, le-azis, în treacăt, celor trei: “Staţi nemişcaţi 
şi, după ce dispărem noi, luaţi-vă tovarășul şi duceţi-l la spital! Ne pare rău, nu noi 
am vrut Să se întâmple aşa” 

S-a scris mult şi s-a vorbit şi mai mult despre lupta, eroismul şi suferinţele 
bărbaţilor acestei țări, care au refuzat să considere comunismul ca pe O fatalitate 
istorică. luându-se la trântă cu această fiară apocaliptică, deşi era evideni că lupta 
şi sacrificiile lor nu aveau, cel puţin în plan imediat, sorți de izbândă. S-a vorbit, însă 
puţin şi s-a scris şi mai puțin despre eroismul şi suferințele fiicelor acestui neam, 
chiar dacă acestea au fost, prin natura lucrurilor, mai cumplite şi, mai ales, mai 
iragice. Dacă ar fi să amintim doar de imensele suferinţe şi umlinţe îndurate de 
mamele, soțiile, fiicele, surorile ori logodnicele celor urmăriți de Securitate, care 
erau arestate, bătute cu sălbăticie şi batjocorite în fel şi chip, pentru a-i determina 
pe cei dragi lor să se predea, ar fi suficient pentru a scoale în evidență eroismul 
acestor femei. lată ce mărturiseşte una dintre eroinele acestor tragedii, care a 
cunoscut toate ororile anchetelor şi, mai târziu, ale temnițelor comuniste: “Loc de 
frunte în inima mea au sutele de femei (mame, surori, soții sau simple femei din Țara 
Făgăraşului) care au. frământat, au copt şi au dus pâine «partizanilor», care au 
adăpostit şi au ingrijit pe cei hăituiţi, femei care au suferit cu demnitate bestialitatea 
anchetelor şi închisoarea, femei care, cu ochii arşi de plâns, au încercat să mangaie 
şi, prinrugăciune, să umple golul din casele şi din inima lor”. Dar femeile nu au fost 
numai victime pusive ale opresiunii. Nu au servil numai ca ostatice în mâinele 
Securităţii, ci foarte multe dintre ele au luptat, cu arma în mână, alături de părinţii, 
de fraţii sau de soții ori de logodnicii lor. În munţii Făgăraşului, ai Vrancei, în 
Apuseni sau în Banat, sunt numeroase astfel de exemple. Trebuie să menţionăm 
faptul că majoritatea acestor femei luptătoare au fost legionare formate şi educate 
în “'cetăţui”", unde, pe lângă neţărmurita dragoste faţă de neam şi țară, li s-a insuflat 
şi iubire faţă de semeni, şi spiril de sacrificiu. Nu este, deci, de mirare că aproape un 
sfert din numărul celor care au populai gulagul românesc au fost femei care au 
reabilitat şi înnobilat, cu inocenţa şi suferințele lor, ființa umană. Inchisorile prin 
care au trecut aceste adevărate martire (Mislea, Miercurea Ciuc, Jilava, Dumbrăveni, 
Oradea, Deva şi altele) au fost transformate de ele în adevărate lăcașuri de 
închinăciune, în care, laolaltă, bunici luate cu forța de la rosturile de pe urmă ale 
vieţii lor, mame smulse cu brutalitate de lângă leagănul pruncilor şi tinere fete cărora 
li se uciseseră visele de dragoste şi de implinire, se rugau, sperau, sufereau şi 
plângeau impreună, străduindu-se să rămnă, în această lume absurdă, oameni 
adevăraţi. Multe dintre ele au pierit în toiul acestei cumplite încleştări, îmbogăţind 
cerul cu sufletele lor purificate prin suferință şi înnobilând pământul țării cu 
morminte adeseori neştiute şi nevegheate de nimeni. Altele şi-au trăit, până la capăt, 
calvarul şi s-au întors într-o lume care nu mai era a lor, dar în care, cu înțelepciune 
şi cu discreţie, au ştiut să-şi găsească un loc şi unrost. V isul şi idealurile şi le-au trăi! 
mai departe, fără ostentaţie, ruşinând, astfel, orgoliile unor bărbaţi care, nesocotind 
esenţa idealurilor. pentru care au luptat şi suferil, ei şi inaintaşii lor, au uital de 


ICOANĂ şi s-au înghesuit în jurul tarabei 
Demostene ANDRONESCU 








PUNCTE CARDINALE 


“ 
Axe 
NASSER 


SULTANA ECATERINA GÂȚAĂ 


La sediul Mişcării Legionare din strada Gutenberg a apărut, într-una din zilele 
primăverii anului 1936, o fată înaltă, bine legată, cuochi mari şi albaştri, cu capul împodobit 
de două cozi blonde, bogate. Era Sultana Ecaterina Gâţă, pe care familia şi prietenii o 
alintau Titi, nume sub care va fi cunoscută şi de camarazii ei de luptă şi destin. 

Titi Gâţă făcea parte dintr-o familie originară din Moldova (după tată), stabilită 
în Turda. 

În acest oraş ardelean, Titi a copilărit şi a urmat cursurile primare şi o parte din 
cele liceale. Ultimele clase ale liceului le-a urmat la Bucureşti, la liceul de fete “Carmen 
Sylva”, pe care l-a absolvit în anul 1937. Cu Mişcarea Legionară a venit în contact la 
căminul studențesc, unde locuia împreună cu sora sa mai mare, care era studentă. Aici, în 
acest cămin, ea a cunoscut o serie de fete şi băieţi încadraţi în Mişcarea L.egionară şi a fost 
cucerită de crezul şi idealurile acestora. Fără rezerve, cu gânduri curate, conştientă de 
responsabilitățile pe care şi le asumă, a pornit imediat pe acest drum. Cu tot elanul şi 
entuziasmul celor 18 ani pe care îi avea pe atunci, 

Fire vioaie, veselă, întotdeauna cu zâmbetul pe buze, Titi Gâţă nu se dădea în 
lături de la nici o muncă, oricât ar fi fost acesta de grea. Era nelipsită la bucătăria 
restaurantului şi bufetului legionar, unde făcea de toate: descărca alimente, gătea, făcea 
curățenie sau servea la masă, răspândind în jur optimism şi voie bună. De asemenea, de 
multe ori era prezentă pe șantierul de construcţie a noului sediu al Legiunii din Bucureştii 
Noi, unde lucra cot la cot cu bărbaţii. Fiind una dintre cele mai înalte fete, de obicei era pusă 
“bază” atunci când se constituia un front pentru a da onorul sau pentru a porni în marş. 
Dreaptă, pătrunsă de solemnitatea momentului, iradia întotdeauna bucurie şi încredere 
celor din jur. În vacanțe, când trebuia să se ducă acasă, la Turda, o făcea cu strângere de 
inimă, având sentimentul că dezertează de la datorie. 

Robustă şi sănătoasă, nu se eschiva să participe la cele mai grele acțiuni. A 
participat, de exemplu, la campania din Olt, unde, împreună cu alte câteva fete, a fost alături 
de legionarii care au efectuat acel marş (de neuitat, atât prin importanţa, cât şi prin 
rezultatele lui neaşteptate). De asemenea, a fost prezentă, alături de grupul “fetelor vechi”, 
grup în care s-a integrat încă de la început, în tabăra de odihnă de la Câmpina, din iulie 1937. 
tabără care nu a funcţionat însă decât cinci zile, deoarece a fost desființată (brutal şi în mod 
cu totul abuziv) de către autorităţi. 

In timpul prigoanei din 1938-40, a fost, bineînţeles, arestată şi ea, la începutul lui 
februarie 1938, şi internată în lagărul de la Sadaclia, unde a stat până la desființarea 
acestuia, în aprilie 1940. Aici, în acest lagăr, a făcut Titi Gâţă dovada marei ei capacități 
de a iubi şi de a se face iubită de cei din jur. Aici şi-a desăvârşit ea educaţia şi s-a pregătit 
pentru jerifa supremă. Și tot aici a învăţat ea să fie maleabilă şi concesivă în problemele 
mărunte şi nesemnificative, să renunţe la micile ei orgolii, pentru realizarea armoniei de 
grup, dar să fie, în acelaşi tmp, fermă şi inflexibilă în problemele mari, de principiu 

O mare înrâurire a avut-o asupra acestei fete prietenia ei cu Marieta Nicoară (sora 
legendarului Iordache Nicoară, ucis în lagărul de la Miercurea Ciuc) şi cu familia acesteia 
de la Nicoreşti, unde ea a poposit un timp. Prietenia dintre cele două fete s-a adâncit şi 
consolidat după ce Marieta s-a călugărit şi a devenit maica Mihaela (în mănăstirea de la 
Vladimirești). În timpul lungii prigoane care a urmat, Titi Gâţă poposea adeseori aici, la 
mănăstire, pentru a da o mână de ajutor la construirea şi înfrumusețarea lăcaşului atru 
a se ruga și pentru a primi sfaturi şi întărire de la prietena ei. IC 

In timpul necruțătoarei prigoane dintre 1941 şi 1948, Titi Gâ 
şi rodnică activitate, punându-și de nenumărate ori viața în pericol. 
şi-a asumat chiar rolul de curier, trecând de două ori, clandestin, granița 
a face legătura între legionarii din țară şi cei din străinătate. 

| i După cucerirea puterii de către comunişti, când s-a pus problema să meargă 
cineva în America, pentru a face cunoscută opiniei publice de acolo Situaţia din țara noastră 
şi-a asumat ea această misiune. În acest scop, a început să facă ample pregătiri. Pentru & 
se pune la punct cu problemele şi realitățile americane, o găsim zilnic la Biblioteca 
Academiei Române, unde studia tot ce se găsea în legătură cu această țară. Dar după 
începerea arestărilor din 1948, a fost și ea depistată și arestată, chiar din sala de ai a 
Bibliotecii Academiei, fiind dusă în arestul de la Malmaison. Aici, zbirii fostei Sieurante 
pentru a câştiga încrederea noilor lor stăpâni, au supus-o unor torțuri de neima sii E 
spune că ar fi fost dusă chiar în fața Anei Pauker, pe care, însă, a înfruntat-o e EsEa i 
dârzenie cu care îşi înfrunta și călăii. Despre felul cum a fost Titi Gâţă torturată a Atat 
chiar unul dintre anchetatorii ei. Este vorba de comisionarul Baltres (care. mai târziu. a fost 
și el arestat, şi, cu toate serviciile pe care le adusese noii stăpâniri, a fost condamnat iri 
să-şi ispăşească pedeapsa în închisoarea de la Făgăraş, unde erau întemnițați ol tii) 
Ajuns şi el în situaţia limită, acesta trăia mari mustrări de conştiinţă. Avea Sistilniă sie 
noaptea din somn, deranjându-și colegii de celulă. Până la urmă a mărturisit că el i, unul 
dintre cei care au torturat-o pe Sultana Ecaterina Gâţă; printre altele pentru a o face să 
vorbească, îi zdrobise cu un cleşte sânii ... ă 

Titi Gâţă a murit în chinuri, în ziua de 9 aprilie 1949, ducându- 
în mormânt. 

Avea 29 de ani! 


ță a dus o susținută 
La un moment dat, 
în Germania, pentru 


şi secretele cu ca 


Sofica CRISTESCU-DINESCU 










PUNCTE CARDINALE 





S-a stins din viaţă 
GHEORGHE BRAHONSCHI. 

Încă o legendă vie a 
demnităţii româneşti a trecut în 
eternitate. 

Cuvine-se, deci, să fim 
gravi. Nu trişti, ci gravi, căci nu 
tristețea ori deznădejdea l-a 
caracterizat pe acest luptător sans 
aa] Peur e Sans reproche, ci gravitatea şi 
tenacitatea cu care şi-a slujit idealul. 
Cuvine-se, dar, să ne plecăm cu 
A pioşenie frunţile şi să-i aducem 

ei prinos, nu lacrămi, ci gândurile 

ea eng î: noastre mărturisitoare. 
Descendent dintr-o familie de răzeşi, Gheorghe Brahonschi se 
născuse la 22 ianuarie 1916, în satul Cordeni din județul Botoşani. A copilărit 
şi a urmat cursurile școlii primare în comuna Vorniceni, unde părinții săi se 
stabiliseră imediat după terminarea primului război mondial. Studiile 
liceale şi le-a făcut la Liceul teoretic din Dorohoi, iar pe cele superioare la 
Institutul Politehnic din Timişoara. 

Cu Destinul s-a întâlnit de timpuriu, pe când era încă pe băncile 
şcolii. Atunci s-a înregimentat, mai întâi în Frățiile de Cruce, apoi în 
Mișcarea Legionară. 

În perioada dictaturii regale, participă activ la viața politică, fiind în 
repetate rânduri arestat și anchetat de Siguranța Statului. În aceeași 
perioadă îşi satisface stagiul militar, urmând Școala de Ofiţeri de Rezervă de 
Artilerie. 

A participat, ca olițer rezervist, la campania din Răsărit, fiind 
distins, pentru acte de vitejie, cu mai multe ordine şi medalii militare. 

După terminarea războiului, şi-a continuat studiile superioare, 
desfăşurând, în același timp, şi o intensă activitate anticomunistă, în calitate 
de conducător al Centrului Studentesc Legionar Timişoara. Din pricina 
acestei activităţi, în 1946 este arestat şi anchetat de NKVD. A 

După terminarea studiilor universitare, este angajat ca inginer la 
fabrica L.A.R din Brașov. 














T DRAGOŞ. HOINIC 


În ziua de 18 ianuarie 1997. ne-a mai părăsit un prieten drag, 

Dragoş Hoinic a trecut. în sfârşit. de-data aceasta cu paşaport pentru 
eternitate. ultima frontieră. el care. în zbuciumata sa viaţă trecuse clandestin. 
slujindu-şi idealul. de atâtea ori. atâtea frontiere. 

Născut în 1921. în Bucovina de-abia alipită la patria mumă. Drapoş Hoinic 
a copilărit pe frumoasele plaiuri ale acestei vechi provincii româneşti. strângând în 
ochi lumină şi în suflet tărie. pregătindu-se parcă de pe atunci pentru lupta de mai 
târziu. De timpuriu, încă de pe băncile liceului. s-a înrolat mai întâi în Frăţiile de 
Cruce, iar apoi în Mişcarea Legionară, pe care a slujit-o cu dragoste şi devotament 
până târziu, într-o A când visul i-a fost ucis. 

Studiile secundare şi le-a tăcut la Cemăuţi, pe cele superioare (economie 
politică) la Bucureşti, lagărele în Germania (la Buchenwald şi Rostock), iar 
temnițele în România (la Piteşti. Gherla. Jilava şi Aiud). 

Datorită isteţimii şi agerimii sale, imediat după terminarea războiului. când. 
în țară, se înfiripa Mişcarea de Rezistență Naţională. i s-a încredințat misiunea de om 
de legătură între camarazii de aici și cei din străinătate. In acest scop. a trecut de 
nenumărate ori, clandestin, granițele dintre România şi Ungaria. Ungaria Şi Austria, 
Austria şi Germania, îndeplinindu-şi de fiecare dată exemplar misiunea. 

În închisorile comuniste din România a fostomul cu cele mai multe zile de 
orevăa loamei şi cucele mai multe zile de izolare, fiind considerat “banditul” învăluit 
de un mister pe care nici o anchetă a Securităţii nu l-a putut elucida... 

Fie ca bunul Dumnezeu. la Judecata ceă de pe urmă pe care va trebui să o 
treacă, să-l acorde toale circumstanțele atenuante de care la judecăţile din această 
lume nu a avut parte. Şi să mai aibă parte și de o cale liberă, fără frontiere. măcar 
acolo, in drumul spre viața veşnică, 


ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE! 


T GHEORGHE BRAHONSCUI 































Februarie '97 NR. 2/74 PAG. 7 


La 15 mai 1948, când a fost 
declanșată marea  prigoană 
comunistă, a fost arestat la Braşov şi 
transferat pentru anchetă la 
Timişoara, unde își desfășura 
activitatea. După o anchetă extrem de 
dură, a fost judecat și condamnat la 
25deani muncă silnică, pentru “crimă 
de uneltire împotriva ordinii sociale”. 
A fost întemnițat la Jilava, Râmnicu- 
Sărat, Târgu-Ocna şi Aiud. A trecut 
peste toatecu o rectitudine legendară. 
A fost deo duritate, în primul rând cu 
sine însuşi, şi de o inflexibilitate care 
i-a uimit până și pe temniceri. Nu a 
acceptat să facă nici cel mai mic compromis, motiv pentru care, la Aiud, a 
fost unul dintre clienţii permanenţi ai Zărcii. Aici, datorită tratamentului 
bestial care i-a fost aplicat, a contractat o formă gravă de TBC, dar s-a 
încăpățânat să supravieţuiască. 

După eliberare (august 1964), s-a angajat la fabrica *“Tractorul”? 
din Braşov şi, în acelaşi an, s-a căsătorit cu Maria Roșca (şi ea fostă deținută 
politică). După căsătorie, s-a stabilit la Sibiu, unde va lucra până la 
pensionare (1979), ca inginer proiectant la Uzinele “Independenţa”. La 
locul de muncă și-a făcut cu profesionalitate şi conştiincios datoria, încât 
nimeni nu a putut să-i reproşeze nimic. Nici chiar Securitatea, care îl 
supraveghea în permanență. 

După decembrie 1989, se dedică cu toată energia construirii 
monumentalului Mausoleu de la Aiud, ridicat în memoria celor ce au suferit 
MI murit în această cumplită temniţă (a se vedea imaginea alăturată). S-a 
numărat printre colaboratorii constanţi ai "Punctelor Cardinale”, precum 
Şi ai altor publicaţii sau grupări naţionaliste și creştine, chiar dacă părerile 
sale erau uneori divergente (dar întotdeauna sincere şi bine întemeiate). 

Acum, când Gheorghe Brahonschi a plecat dintre noi, oricare alte 
cuvinte sunt de prisos; maiestatea monumentului al cărui ctitor a fost îl 
definește mai bine decât am putea-o face noi. 


ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE ! 


PARINTELE ANDREI 


Părintele Andrei (prof Grigore Zamfiroiu) se născuse la 24 septembrie 1913. în 
comuna Bumbeşti - Piţic, jud. ( or). Licenţiat în litere Şi filosofie, specialitatea pedagogie, 
la Bucureşti, funcționează ca profesor până în 1941, când incepe războiul anticomunist 
Ca ofițer de rezervă, ia parte la luptele eroice pentru eliberarea Basarabiei, ajungând cu 
trupele române până la Don. unde. în | 942, cade prizonier Supravieţuieşte “marșului 
morții" spre lagărul de la Elubuga. Refizând să se incadreze in diviziile prosovielice 
(“Tudor Vladimirescu” şi “Horia Cloşca şi Crişan”), fiind unul dintre cei mai demni 
luptători pentru credința în onoarea ofițerului român şi în dreptatea României, abia în 
1948 este eliberat in lagăr şi revine în țară. În 1950 este condamnat la 3 ani de temniţă 
grea de Tribunalul Militar Bucureşti, pentru. ' "activitate 
eliberat în 1955 

În perioada de la Peninsula - Valea Neagră (1952 - 1933), compune textul pentru 
“Inmul foştilor deţinuţi politici” (“Se întorc din hăul inchisori Bărbaţii, albi, cărunţi, 
feciorii... ”), căruia preotul Ionel Florea, de la Sibiu, îi Compune muzica, asemeni altor 
cântece născute din această conlucrare. “Cântec de leagăn” şi “Anii amari” 

Arestat din nou în 1959, profesorul Grigore Zamfiroiu este cuprins într-un lot cu 
Radu Gyr şi alții. fiind condamnat la moarte Vor fi închişi totodată soția sa şi cei doi copii 
de peste I4ani, un băiat şi o fată, “umanismul socialist” îl lăsase acasă pe cel de al treilea 
copil, care avea 12 ani. Condamnările au fost mari, profesorul a stat căteva luni în celula 
condamnaților la moarte de la Jilava, apoi i s-u comitat condamnarea în 25 ani de muncă 
silnică. În 1964, în urma presiunilor internaţionale, vor fi eliberați 

Rămas văduv şi singur în țară după Revoluţie (cei trei urmaşi obținând calificări 
universitare şi plecând în străinătate, scărbiţi de ceeace s-a întâmplat după 22 dec. 1989), 
profesorul se călugăreşte sub mumele de Andrei, după ce fitsese distins cu calitatea de 
membru de onoare al Academiei de Devotament Moral a Fi ranței, într-o sesiune la 
Sorbona. 

Este chemat în ceruri la 10 ianuarie 1997. , 

În conştiinţa celor care l-au cunoscut, Părintele Andrei, Jostul profesor Grigore 
Zamfirolu, rămâne un model de dăruire românească şi de trăire creştină $ 
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCĂ ! 












subversivă legionară" Este 




















- [——— ed 
<a 


a a. d —— . 
ui N 




























+ 












(urmare din numărul trecut) 





6. TURNUL BABEL 


Dacă din fiii lui Noe se trab 
popoarele de după Potop, Scriptura 
înfăţişează mai apoi diversificarea 
limbilor: “/n vremea aceea era în tot 
pământul o singură limbă şi un singur 
grai la toți” (Fac. 11,1). Autorii 
comentariilor din GEN (p.342) 
socotesc că aici “se revine la relatarea 
iehovistă, care explică altfel decât cea 
sacerdotală, din capitolul anterior, 
diversitatea populațiilor pe pământ. 
Este pedeapsa unei greşeli colective 
ce, asemeni aceleia a păcatului 
originar, este una a orgoliului 
nemăsurat”. Credem “că unele din 
aceste comentarii sunt în prea mare 
măsură tributare criticii protestante. 
Aici nu trebuie să căutăm neapărat 
suprapunerea a două tradiţii diferite, 
căci diversitatea popoarelor nu este tot 
una cu diversitatea limbilor. Oricum, 
lingviştii-par a fi de acord asupra 
rădăcinii comune a cuvintelor de bază 
din numeroase limbi. 

“Purcezând de la răsărit, 
oamenii au găsit în țara Senaar un şes 
şi au descălecat acolo. Apoi au zis 
unul către altul: Haidem să ne facem 
cărămizi şi să le ardem cu foc! Şi au 

folosit cărămidă în loc de piatră, iar 
smoala în loc de var" (Fac. 11,2-3). 
Despre mutarea în Senaar tâlcuieşte 
Origen: “Când cugetele se înstrăinează 
de lumina Răsăriturilor şi se 
îndepărtează de ea, atunci au dat peste 
câmpia din țara Senaar, cuvânt care în 
tălmăcire însemnează scrâşnirea 
dinţilor, pentru ca să se arate în chip 
tainic că şi-au sfârşit proviziile de 
hrană; atunci s-au sălăşluit acolo şi 
s-au apucat de adune cărămizi, căutând 
să unească cu cerul, printr-un tum, 
ceea ce nu poate fi nicicum unit şi 
uneltind prin mijlocirea materiei 
împotriva a ceea ce-i nematerial”. 
Răsăritul a fost socotit întotdeauna ca 
locul ce făgăduieşte o renaştere, cum 
o dovedesc înhumările orientate spre 
Răsărit, încă din paleolitic. Pentru noi, 
Răsăritul e un alt nume al lui Hristos; 
îndepărtându-ne de Pâinea vieţii, 
sufletele noastre vor înfometa. 

Au folosit cărămidă în loc de 
piatră ar putea indica alegerea celor 
perisabile în locul celor eterne. 
Cărămida e şi simbol al păcatului; 
omul înalţă ca un zid între el și Creator, 
prin repetarea aceloraşi obișnuinţe rele. 
Păcatul nu aduce nici o noutate, aşa 
cum o cărămidă nu se deosebeşte de 
cealaltă. Lutul lipicios din care se face 
cărămida arată mocirla în care ne 
complacem. 

“Și au zis iarăşi Haidem să ne 
facem un oraş şi un turn al cărui vâyf 
să ajungă la cer şi să ne facem faimă 
inainte de a ne imprăştia pe fața a tot 
pământul” (Fac. 11,4). Zidirea s-ar 





PAG, 8 NR. 2/74 Februarie '97  ” 





dori până la cer, dar Dumnezeu e exclus 
din calculul oamenilor. Scopul ei nu e 
unul religios. urmărind doar flatarea 
orgoliului propriu. 

Textul biblic “se referă la 
ziguratul din Babilon. numit 
Etemenanki, simbol al muntelui sacru 
şi lăcaş al divinității (...). Pe un 
fundament de 90 x 90 m., se ridicau 
şapte etaje de înălțimi diferite, fiecare 
având pereţii retraşi, astfel încât fiecare 
etaj era înconjurat de o terasă. La al 
şaptelea etaj se afla un templu pătrat. 
lăcaşul muntelui, sanctuarul zeului. 

"Inălțimea turnului era de 90 de m.. ca şi 
fundamentul” (GEN, p.342). În 
completare, apelăm la explicaţia dată 
de Eliade: “ziguratul era considerat ca 
avându-și baza în centrul pământului şi 
vârful în cer. Urcândetajele unui zigurat, 
regele sau preotul ajungeau ritualic 
(adică simbolic) la Cer” (opeiz, pp. 
172-173). 

Marile cetăţi fiind legate de 
construcția unui zigurat, e posibil să 
vedem aici, şi o critică, din partea 
autorului biblic, a vieţii în marile 
aglomeraţii urbane, în care păcatul se 
extinde mult mai rapid decât în 
comunităţile restrânse. În primul rând, 
însă, e o condamnare a politeismului, 
intenția predilectă a Pentateuhului. 

“Atunci S-a pogorât Domnul să 
vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau 
fiii oamenilor (Fac. | 1,5). “Pogorârea” 
lui Dumnezeu trebuie înțeleasă ca 
adaptare la starea oamenilor: “Domnul 
priveşte de sus la cei ce rămân în 
vrednicia lor şi care săvârşesc cele date 
spre împlinire firii omeneşti; iar pe cei 
care sunt pogorâţi în adâncul răutăţii, îi 
cercetează altfel, prin pogorârea la ei” 
(Sf. Vasile cel Mare). 

“Si a zis Domnul: lată, toți sunt 
de un neam şi o limbă au, şi iată ce s-au 
apucat să facă şi nu se vor opri de la 


Aa 


ra) 


PUNCTE CARDINALE 








ceea ce şi-au pus în gând să facă 
(Fac. 11,6). Nici chiar pogorămintele 
lui Dumnezeu nu mai întorc sufletul 
beat de orgoliu de la rătăcirea sa. Acela 
cere singur o pedagogie severă. spre a 
mai putea fi salvat. 

“Haidem, dar, să Ne pogorâm şi 
să amestecăm limbile lor, ca să nu se 
mai înțeleagă unul cu altul " (Fac. 11,7). 
Pluralul de aici nu îl putem rezolva ca şi 
altădată, spunând că arată Sfânta 
Treime, căci e vorbă despre oamenii 
care nu mai acceptau taina Treimii Celei 
deoființă. Sfântul Maxim Mărturisitorul 
descrie itinerarul căderii în politeism: 
“În cazul de faţă, cei ce zideau turnul 
porniseră mai înainte din ţara de la 
răsărit a lumii, adică de la cunoştinţa 
unică şi adevărată despre Dumnezeu, şi 
veniseră în pământul Senaar, care se 
tălmăceşte dinți blestemaţi, căzând în 
tot felul de păreri despre dumnezeire. 
Aci, adunând toate părerile ca pe nişte 
cărămizi, se apucaseră să zidească, 
asemenea unui turn, necredinţa 
politeistă. Din această pricină, pe drept 
cuvânt, Dumnezeu, care risipeşte 
unitatea conglăsuirii păcătoase a 
oamenilor rătăciți, se numeşte aci pe 
Sine la plural, după dispoziţia lor, care 
era împărțită şi împrăştiată în nesfârşite 
păreri. Prin aceasta arată că, fiind unul, 
în ei s-a împărțit în mulţi”. 

“Și i-a imprăştiat Domnul de 
acolo în tot pământul şi au încetat de a 
mai zidi cetatea şi turnul” (Fac.1 1,8). 
“Cât timp oamenii nu se depărtează de 
Răsărit, Dumnezeu nu îi împrăştie” 
(Origen). Cei statomniciţi în Dumnezeu 
suntuna, chiarrisipiţi în lumea întreagă; 
cei robiţi păcatelor sunt sfâşiați şi 
dezbinaţi, de ar fi şi siliți să trăiască 
laolaltă. “In timpul amestecării limbilor 
a fost o împărţire a voinţei, pentru că 
gândul era împotriva lui Dumnezeu” 
(Sf. Chiril al Ierusalimului). 


Pet i 
- 04 
n 


e 
Te ră 


n A 4 


Pieter BRUEGEL, Turmil Babel (spre 1564) 









“De aceea s-a numil celatea 
aceea Babilon, pentru că acolo a 
amestecat Domnul limbile a tot 
pământul şi de acolo i-a imprăştiat 
Domnul pe toată fața pământului” 
(Fac. 1.9). Abia acum este indicat 
numele cetăţii (Babilon, actualul 
Bagdad, capitala statului Irak). Bab- 
ilani însemna “poarta zeilor”. Dar BH, 
utilizând un joc de cuvinte, numeşte 
cetatea. în mod ironic, prin ebraicul 
Babel (= amestecare; încurcătură; 
tulburare). Cu alte cuvinte, locul prin 
care pătrund falsele credinţe în zei ni 
se face nouă pricină “amestecării 
limbilor”, fiecare lăsându-se amăgit 
de o altă iluzie. 

Scriptura pare însă să vorbească 
de o lucrare neterminată, ceea ce nu s- 
ar potrivi ziguratului babilonian 
menţionat, rămas neterminat doar în 
chip simbolic, ca unul ce nu şi-a 
împlinit menirea, nefiind ridicat spre 
slava lui Dumnezeu. Un pasaj din 
Oracolele sibiline pare să confirme 
punctul de vedere al Bibliei: “Dar 
când s-au împlinit amenințările 
marelui Dumnezeu/ Cu care i-a 
amenințat cândva pe muritori, când şi- 
au zidit ei turn/ În ţara Asiriei. Toţi 
aveau aceeaşi limbă/ Şi voiau să se 
urce la cerul înstelat./ Dar îndată Cel 
nemuritor a trimis marea urgie/ Prin 
duhuri; şi iată vânturile au doborât 
turnul cel mare şi înalt/ lar pe muritori 
i-au făcut să se certe între ei./ Şi pentru 
că turnul a căzut, limbile oamenilor 
muritori/ S-au împărțit în multe 
graiuri”... 

Nu e imposibil ca o astfel de 
tentativă să fi eşuat cândva, pe motiv 
de vrajbă între constructori. Dar 
aceasta ne interesează mai puţin. De 
reținute că patimile nu unesc niciodată, 
ci intotdeauna despart. lar când suntem 
tentaţi să ne confecționăm idoli, să 
zicem îndată, împreună cu Calist 
Patriarhul: "Adu-ţi aminte de turnul 
dezbinării Şi de zidirea lui şi de 
despărțirea limbilor şi cunoaşte că nu 
toată zidirea e bună, chiar dacă pare 
din afară astfel”, 


7. PATRIARHUL AVRAAM 


După relatarea despre tumul Babel, 
Scriptura continuă -cu enumerarea 
urmaşilor lui Sem. La 11,26 sunt 
numiţi fiii lui Zerah (=zăbavnic: 
intărziere): Avram (= Tată înalt; străin), 
Nahor (= sforăitor,; mânios) şi Haran 
(= muntean: luminat). Haran a născut 
pe Lot (= ascundere; culoare închisă). 
Soţia lui Avram se numea Sarai (= 
prințesă), despre care se spune că era 
stearpă (fapt socotit, la vechii evrei, ca 
dezonorant, indicând o pedeapsă 
divină). Iniţial, ei au trăit în Urul 
Caldeii, “Ur Chasidim, în sud-estul 
Babiloniei, pe malul unuia dintre 
brațele Eufratului. Perioada cea mai 


IOAN SORIN USCA 
> 





Aa 





infloritoare a fost pe vremea dinastiei a [l-a (2110- 
2003 î.Hr.), după care nu mai este capitala Babiloniei, 
dar rămâne locul cel mai important al cultului zeiţei 
Lunii - Nanna Sin” (GEN, p.342). Din Ur, s-au 
mutat în Haran, “oraş în nordul Mesopotamiei, 
centrual cultului zeului Lunii, Sin, numit Bel Harran” 
(bid.). Descoperirile arheologice dau mărturie că 
Avram a fost contemporan cu regele Hamurabi al 
Babilonului (1792-1750). Astfel, trăitor pe la 1800 
î.Hr. else situează, cronologic, la jumătatea perioadei 
dintre Potop şi Naşterea Domnului Hristos. 

Pe când se afla Avram în Haran. a auzit glasul 
lui Dumnezeu: '“/eși din pământul tău, din neamul 
tău şi dincasa tatălui tău şi vino în pământul pe care 
ți-lvoiarăta Eu” (Fac.12,1). E indicată desprinderea 
fermă de polietism şi idolatrie. “Avram a părăsit 
închinarea la idolii strămoşilor săi Şi la rătăcirile 
vieții lui de până atunci, mărturisind că există un 
singur Dumnezeu peste toate” (Eusebiu din 
Cezareea). Ceea ce-i cere Dumnezeu nu e uşor: să 
părăsească toate cele ce se vor fi înrădăcinat în el Şi 
să pornească spre un tărâm necunoscut. Ceva similar 
se întâmplă, într-o măsură, cu orice credincios: “Tot 
astfel şi noi, crezând până la moarte în glasul lui 
Dumnezeu, ne-am lepădat de toate cele ce sunt în 
lume” (Sf. Justin Martirul). “Locul” pe care trebuie 
să-l părăsim nu e neapărat unul fizic: “Dar zice şi 
acum, într-un înțeles mai înalt, minţii care s-a făcut 
trecătoare şi a străbătut de la cele ce se cunosc cu 
simţurile, la cele ce se gândesc cu mintea” (Calist 
Patriarhul). Ni se cere să părăsim cufundarea în 
simţualitate, spre a ne putea ridica cu mintea la 
tainele cele negrăite. 

În urcuşul duhovnicesc, tristețea premerge 
bucuriei: “Ai văzut ce poruncă dureroasă a primit? 
Dar iată că urmează o făgăduinţă. plină de bucurie” 
(Sf. loan Gură de Aur). “Și Eu voi ridica din tine un 
popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele 
[ău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi 
pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor 
blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru 
tine toate neamurile pământului” (Fac.12,2-3). 
Toate neamurile pământului se vor binecuvânta în 

sămânţa lui Avraam; mântuirea nu este, aşadar, o 
chestiune naţională. Universalismul ei e susţinut cu 
fermitate încă de la început. 

“Deci aplecal Avram, cum îi zisese Domnul, 
şi s-a dus şi Lot cu el. Avram era însă de şaptezeci 
şi cinci de ani când a ieşit din Haran. Și a luat 
Avram pe Sarai, femeia sa, pe Lol, fiul fratelui său, 
şi toate averile ce agonisiseră ei şi toți oamenii pe 
care-i aveau în Haran, şi au ieşit ca să meargă în 
țara Canaanului şi au ajuns în Canaan. Apoi a 
străbătut Avram țara aceasta de-a lungul, până la 
locul numit Sichem, până la stejarul Mamwvri. Pe 
atunci trăiau în țara aceasta Canaaneii ” (Fac. 12, 
4-6). Când urmăm chemării lui Dumnezeu, nu trebuie 
să lăsăm în urmă ceva ce ne-ar putea întoarce la 
vechile deprinderi: “A ieşit deci din Haran, nelăsând 
nici o rămăşiţă a sa în el, cu tot neamul şi cu toată 
casa, alergând din toată inima spre țara Canaanului. 
Şi urcă spre țara înaltă, adică spre deprinderea care 
e așezată sus în virtuţi, şi nu are din nici o parte vreo 
povârnire spre plăcerea trupească (Sf. Chiril al 
Alexandriei). Pet I9 2 

Canaan e vechiul nume al Palestinei şi 

Feniciei. Denumirea are mai multe traduceri posibile: 
a) umilinţă; smerire; b) Ţara de jos, prin comparaţie 
cu Siria, numită în vechime Aram (= țara de sus); c) 
roşu purpuriu (kinakhkhu), după vestita vopsea 
roşie descoperită de fenicieni. " 

Sichem era un “oraşcanaanit în munţii Efraim, 

între Ebal şi Garizim (de aici probabil şi numele 
oraşului, **grumaz”” - se afla ca grumazul intre doi 
umeri), important centru comercial din Palestina de 
Mijloc, amintit de textele egiptene începând cu sec. 


=» 


al XIII-lea î.Hr. Populaţia originară era nesemitică 

(GEN, p.343). ; A ŞI 
Mamwri ar putea însemna "putere „numece 

confirmă simbolistica stejarului, legat în general de 


puterea divină. | 
“Acolo S-a arătat Domnul lui Avram şi i-a 


zis: Tara aceasta o voi da urmaşilor tăi! Și a zidit 








PUNCTE CARDINALE 


Avram acolo un jertfelnic Domnului, Celui ce Se 
arătase” (Fac 12,7). În perioada patriarhală, capul 
familiei era săvârşitorul cultului. Dar aici desluşim, 
mai ales, un progres în apropierea de Dumnezeu: 
"Până petrecea în pământul patriei şi încă nu se 
mutase în țara sfântă, i se dăduse numai vestirea că 
trebuie să se mute în altă țară, nemaigândindu-se la a 
sa. Dar după ce a venit în țara Canaanului şi s-a urcat 
spre țara înaltă, i s-a dat harul vederii lui Dumnezeu 
ŞI siguranța nădejdii în tăria libertăţii, îngăduindu-i- 
se, în sfârşit, să ridice un altar” (Sf. Chiril al 
Alexandriei). 

Avram s-a mutat apoi la Betel (=casa lui 
Dumnezeu), iar de acolo a pornit către miazăzi. 
Venind foamete, Avram s-a coborât în Egipt, 
anticipând itinerarul viitorului popor Israel şi fuga 
Mântuitorului din faţa lui Irod. În Egipt, Avram a fost 
bine primit de către Faraon, din pricina frumuseţii 
Sarei. “Faraonule icoana şi tipul desfrânării diavoleşti. 
Căci scopul şi strădania cea mai mare a aceluia e să 
strecoare şi în minţile sfinţilor seminţele desfrânării 
aflătoare în el, ca să primească să rodească cele iubite 
şi plăcute lui” (Sf. Chiril al Alexandriei). Dumnezeu 
a vegheat, însă, pentru ca A'vram să se întoarcă fără a 
suferi vreun neajuns. 

Întorşi în Canaan, turmele lui Avram şi ale lui 
Lotau sporit, încât între oamenii lui au început certuri 
pentru locurile de păşunat. Nil Ascetul se întreabă: 
"Dacă avuţiile ațâţă la pizmă pe invidioşi împotriva 
celor ce le au, şi-i scoate pe cei împovăraţi cu ele de 
la lucrurile mai de preţ, dacă taie rudenia şi aduc 
duşmănie între prieteni, dacă nu au nimic laolaltă cu 
viața viitoare şi nu aduc nici un folos însemnat vieții 
din trup, de ce să ne depărtăm de la slujirea lui 
Dumnezeu,  făcându-ne întregi slujitori 
deşertăciunii?”. 

Pentru a curma certurile, Avram îi propune lui 
Lotsă'se despartă. Lota privit către câmpia lordanului 
care, “inainte de a strica Domnul Sodoma şi Gomora, 
oală până la Ţoar era udată de apă, ca raiul 
Domnului, ca pământul Egiptului” (Fac.13,10)..E 
sugerat un amestec al binelui cu răul, alăturându-se 
raiul Egiptului care, în Scriptură, semnifică tărâmul 
satanic. 

Lot şi-a ales locurile din jurul cetăţii Sodoma. 
iar Avram s-a aşezat în Hebron (= comuniune: 
legătură). Dumnezeu reînnoieşte făgăduinţele Sale 
către Avraam, iar acesta, împreună cu Sarai, aşteaptă 
împlinirea lor. “După vârstă îmbătrâniseră, dar 
nădejdea era tânără” (Sf. Vasile cel Mare). 

E prezentată (14,1 ) alianța încheiată între patru 
regi: 

- Amrafel (= dătător de legi), regele Senaarului 
- ar putea fi vorba de Hamurabi; 

- Arioc (= leu tare), regele Elasarului (= 
Dumnezeu leagă) - s-a încercat identificarea sa cu 
Rim-Sin, al treisprezecelea rege din Larsa; 

- Kedarlaomer (= slujitor zeiţei Laganar), regele 
Elamului (= tinereţe); 

- Tidal (=> teamă; glorie), regele din Gutim. 

Aceştia au pornitrăzboi împotriva unei coaliţii 
încheiate de alţi cinci regi (e vorba de pactul numit 
Pentapolis): 

- Bera (= dar; răutate; frică) al Sodomei; 

- Birşa (= gras; fiul răutăţii) al Gomorei: 

- Sinab (= dintele tatălui), regele Admei (=: 
pământ însângerat); 

- Semeber (= nume puternic), regele 
Teboimului; 

- regele din Bela (= mistuire, nimicire) sau 
Ţoar, 

“Toţi aceştia din urmă s-au adunat în valea 
Sidim, unde e acum Marea cea Sărată Doisprezece 
ani stătuseră ei în robia lui Kedarlaomer, iar în anul 
al treisprezecelea s-au răzvrătit” (Fac, 14,3-4). Cei 
din pactul Pentapolis au luptat împotriva celor patru 
regi, dar au fost învinşi. “Valea Sidimului era însă 
plinăde fântâni de smoală; şi, fugind, regele Sodomei 
şiregele Gomorei au căzut în ele, iar ceilalți au fugit 
în munţi” (Fac. 14,10). Nil Ascetul tâlcuieşte pe larg 
acest pasaj, tâlcuire din care rezumăm:; 5 regi poartă 
război împotriva a 4 regi, Este războiul simţurilor 
omului (în număr de cinci) împotriva lucrurilor 





Februarie '97 NR. 2/74 PAG. 9 





sensibile (4 sunt elementele materiei). Până la 12 
ani, simţurile se supun fără cercetare lucrurilor 
sensibile. Când omului i se întăreşte cugetarea şi 
simte paguba ce o are, plănuieşte răscularea şi 
scăparea din robia simțualităţii. Insă, dacă suntem 
biruiţi, ne aruncăm, precum cei $ regi [de fapt, 
numai doi], în fântâni cu smoală; prin fiecare simţ ne 
cufundăm în smoala lucrului sensibil, iubind mai 
mult lucrurile de aici, decât cele văzute cu mintea”. 

Origen are unele diferenţe de nuanţă: ““Toate 
ereziile şi toate păcatele se întâlnesc într-o vale, într- 
o vale de sare. Căci păcatul şi nedreptatea nu urcă, 
ci coboară de obicei spre cele de jos şi inferioare. 
Dacă vei gusta din apa acestor fântâni, dacă cugeți 
la cele eretice şi dacă accepţi tristețea păcatului, 
pregăteşti în tine materialul focului şi rugul gheene:”. 

Cei patru regi au prădat cetăţile învinse, 
luând şi captivi, între care se afla şi Lot. Aflând 
acestea, Avram “a adunat pe oamenii săi de casă, 
(rei Sute optsprezece , a urmărit pe vrăjmaşi şi i-a 
învins, eliberând prizonierii (14, 11-16). Barnaba 
vede o taină în eliberarea captivilor prin cei 318 
slujitori ai lui Avram. 318 este 300+10+8, numere 
notate de vechii greci astfel: 300 cu litera zaf (t). 10 
cu iota, iar 8 cu ita. lota şi ita sunt primele litere ale 
numelui lisus, iar semnul “T” închipuie crucea. 
“Deci slugile lui Avram arată mântuirea; cu alte 
cuvinte: cei care aleargă la semn şi la nume ajung 
domni ai prizonierilor şi ai multor neamuri 
necredincioase care au urmat acelora” (Clement 
Alexandrinul). 

Avram a refuzat orice dar din partea regelui 
Sodomei (nu se arată cum a scăpat din fântână), 
deoarece “oamenii Sodomei erau răi şi tare păcătoşi 
înaintea Domnului” (Fac.13,13). Acceptă, în 
schimb, darurile lui Melchisedec; “/ar Melchisedec. 
regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melchisedec 
acesta era preotul Dumnezeului celui Preainalt. Şi 
a binecuvântat Melchisedec pe Avram şi a zis 
Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu cel 
Preainali, Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile 


tale! Și Avram i-a dat lui Melchisedec zeciuială din 


toate ” (Fac. 14,18-20). Melchisedec e un personaj 
învăluit în mister: apare brusc, pentru ca apoi să nu 
se mai vorbească despre el, ca şi cum ar fi fără de 
început şi sfârşit. Este preot monoteist într-un ținut 
renumit prin idolatria sa de un materialism cras. În 
fine, întâmpină pe Avram cu pâine şi vin, închipuind 
materiile euharistice. “Înţelepţii în cele dumnezeieşti 
nu l-au numit pe Melchisedec numai de-Dumnezeu- 
iubitor, Ci şi preot, ca să arate celor înțelegători că 
acela nu se îndrepta numai el spre Dumnezeu Cel cu 
adevărat existent, ci conducea şi înălțarea altora. ca 
ierarh, spre adevăratul şi singurul Început 
dumnezeiesc” (Sf. Dionisie Areopagitul). 
Melchisedec (= regele dreptăţii) era preot în 
Salim (= pace), nume al viitorului /erusalim (= 
cetatea păcii). Aceste denumiri anunţă venirea lui 
Hristos-Impăratul păcii (v. Ps.109,4; Evr.7.1-1 1). 
“Melchisedec, preotul Domnului celui 
Preaînalt, a primit cu pâine şi cu sare pe Avram, care 
s-a întors după învingerea celor de alt neam. Masa 
aceea preînchipuia masa aceasta mistică. după cum 
și preotul acela era tipul şi icoana adevăratului 
Arhiereu Hristos” (Sf. loan Damaschin). Cuvântul 
ne mai atenționează că, asemeni lui Avram. să ne 
apropiem şi noi de Sfintele Taine doar după ce am 
biruit pe cei de alt neam, adică patimile Şi gândurile 
păcătoase. “Biruind deci pe vrăjmaşii văzuţi şi 
nevăzuţi şi neprimind nimic de la lume, ci cinstind 
mai mult bogăţia de sus, suntem binecuvântaţi de 
Hristos, Împăratul păcii. Suntem binecuvântaţi ca 
unii ce primim locuința cerească drept merinde a 
vieţii celei de taină” (Sf. Chiril al Alexandriei). 
După Sfântul Maxim Mărturisitorul, 
Melchisedec s-a învrednicit, prin har, să devină mai 
presus de timp şi de fire, căci avea cunoştinţa care 
circumscrie timpul şi veacul şi contemplația ce 
depăşeşte existența â toată ființa materială ŞI 
nematerială: “Acest mare Melchisedec, pentru 
virtutea dumnezeiască întipărită în el, s-a învrednicit 
să le chip al lui Hristos Dumnezeu şi al tainelor Lui 
negrăite”, (va urma) 









PAG. 10 NR. 2/74 Februarie '97 


PUNCTE CARDINALE 


A VRLME DE ZAVERA 


(__ Pocmentan 


SIBIU - DECEMBRIE 1989 


Derularea evenimentelor. de 
duminică pană vineri 22 


decembrie 
(ora 12), este prezentată aici numai 
pe jragmente. Criteriul uvult în vedere 
este subiecriv. Am reţinut numai câte 
ceva din ceea ce um gândit şi simţit 
lunci, numai cuileva din fuptele pe 
cure le-um văzul suu la cure am luu! 
pare. Completări vor vem mai târziu. 

Sumbată. 15 decembrie 1959, 
Cu în Jiecare seară, vegheam până la 
ora | (când se termina programul la 
Europa Liberă). Între orele 23 şi 24a 
sunat telefonul. Un bărbut în vârstă. 
disperat. îmi spune că la Timişoara 
este revoluție, “armata şi miliția ne 
omoară. Aurmul schimbul de replici 
normale într-o asemenea situaţie. Cine 
sunteţi, pe cine căutaţi? Şi-a îngăimal 
numele. mi-a zis că ar fi o greşeală 
dar a insistat să ascult lu receptor "ce 
este în stradă . Vacurm, împuşcături. 
A inchis. jolind. Am rămas pe gânduri 
Să fie adevărul sau este doar o 
provocare? De la rudio. nici O 
confirmare! Nici Belgradul. nici 
Budapesta nu aveau în buletinele lor 
de ştiri 1imişoaru,  Temesvar, 
Rumunija, Olahorszag. Mi-a trebuit o 
săptămână să pricep. Sâmbătă, în 16 
decembrie, revolta din Timişoara a 
fost reprimală doar cu bastoanele. Se 
proceda la o provocare. a revoltei? 
Liste cu indivizi aflaţi sub 
supravegherea Securităţii trebuie să 
fi fost luate din Direcţia întâi, 
informaţii. 

Luni, în 17 decembrie, între 
cei care ne ugilam să facem ceva u 
circulat ideea de a chema la un miting 
joi, 21 decembrie, ora 9, în Piala 
Republicii (azi Piaţa Mare). Armata, 
Miliția şi Securitatea au fost puse în 
stare de alarmă. Din locuinţele vecine, 
acest lucru era lesne vizibil. Patrule 
mixte, de milițieni şi gărzi patriolice, 
umblau în tot oraşul. Numeroşii soldaţi 
de gardă deveniseră, marţi şi miercuri, 
pentru copiii cure-şi improvizau joaca 
pe lângă gardurile unităţilor militare, 








Pompierii si armuta blochează strada Jiului 


Sibiu. joi 21 Decembrie 19%9, dimineaţa, Comitetul Judeţean P.C.R 





nesperule obiecte de alracţie. Jucării 


„din plastic şi improvizații din lemn 


erau armele cu care era mimult. “cala 
lelevizor”, războiul. 

Inocența infantilă rezuma. cu 
anlicipaţie, ceca ce uveu Să sv 
întâmple. Dar când şi cum? Eruu 
ultimele momente când Ceuuşescu se 
putea sulvu, fie renunțând. fie slăbind 
chingile 

Oricăt de crâncenă ar fi fost 
represiunea, Sorţi de izbândă nu erau 
Nu putea fi ucis un întreg popor. În 
cceste două zile am înţeles că voi ioşi 
în Stradă fără nici o reținere şi ca 
după demonstraţii nu va mai fi un 
comitet P.C.R. pe lângă care să trec. 

Eu însumi am îndemnat, la 
incepul cu prevedere, apoi lot mai 
fățiș, Sute de persoane. prieteni, 
CUNoŞIințe, vecini, colegi: joi la ora 9, 
in centru! 

Miercuri. 20 decembrie, la 
intreprinderile industriale  ulo 
oraşului, persoanele ieşite din 
schimbul doi S-au COnStituit în grupuri 
de aşteplare a celor ce vor ieşi 
dimineata de la lucru şi a celor ce vor 
intra în schimbul întâi. Numărul lor 
totul au fost de vreo 600 de oameni. 

JOi, 21 decembrie, încă inainte 
de 9, se îndreptau spre centru coloane 
de oameni. Coloana care venea 
dinspre Podul Gării a fost atacată la 
Sala Thalia. Cei căzuli sub loviturile 
bastoanelor de cauciuc au fost îndesaţi 
în dube şi duşi la Miliție. Manifestaţia 
d fOSI risipită în trei: pe străzile 
Gimnasticii, Cetăţii şi Gheorghe 
Lazăr. Pe strada Cetăţii coloana a 
fost din nou atacată de milițieni. Alu 
căzuți sub lovituri, altă recoltă de 
arestaţi. Pe strada Luzăr coloana a 
fost ajunsă din urmă chiar la poarta 
liceului. Miliţieni coborăţi în fugă. cu 
bastoanele, au înhăţal căţiva oameni. 
S-a produs prima victimă (ne iîn- 
registrulă ca atare) u represiunii: un 
bătrânel, cu două sticle goule de lapte 
intr-o plasă, a căzut moale lângă zidul 


DC... 





Sibiu, joi 21 Decembrie 1989 dimineața. Containerele metalice cu care 
s-a realizat prima baricadă. intre magazinul Moda şi Turnul Sfatului 


Episcoputului evanghelic. A fost dus 
lu morgă de o maşină a Salvării abia 
peste aproximativ o oră. 

În Piaţa Mare. miliția a inter- 
venii Cu trei autoturisme, sub comanda 
maiorului de circulaţie Suciu, care 
răcneu umimulic în difuzorul Duciei: 

» “Căraţi-vă, imprăştiați-vă, futu-vă 
mumua-n cur de bandiți şi huligani. că 
vă impuşcăm pe toți!” (mai târziu va 
fi pedepsit cu un trunsfer la Devu şi o 
avansare în grud!'!!). Acest “cadru de 
comanlă "a repezit maşina în mulțime. 
«doborând căteva persoune. Din cele 
două ARO şi din Ducic uu coborăl 
$culieri, care au tăbărăt cu bustounele 
pe oumeni. Profesioniști cum erau. au 
inşfăcal doi tineri, pe care i-au bănul 
până la sânge şi i-au indesat în cele 
două ARO. Furia mulţimii. însă, i-a 
răzbil. S-au repezit spre maşini. Doi 
soldaţi au rămas pe jos. Autoturismul 
lui Suciu (care nu a coborât) şi unul 
dintre ARO-uri cau dispărut spre struda 
Avram lancu. | muia dintre LRO-ri mu 
L-u porni motorul: a Jos INCOonjurul 
de către mulțime şi zgălţăit puternic. 
Parbrizul i-a fost spart cu un fier. iar 
subofițerul de la volan. căruia 
cioburile de sticlă i-au însângerat faţa, 
striga cu spaimă: "Nu mă omorâţi, 
am copii!"... Replica-unuia: “Dacă 
ci copii, ce cauţi aici?" Se va fi lipit 
ceva de el, pentru mai târziu. după 
bătaia zdravănă primită? Până la 
urmă ARO-ula fost răsturnat. În jurul 
lui s-a creat un cerc liber, cu o ruză 
cam de 5-6 metri. Sute de ochi priveau, 
miraţi, simbolul atolputerniciei 
Miliției. Plafonul, zdrobit de asfalt: 
inscripția "Miliția" se putea citi 
răsturnat. Roţile se învârteau în aer. 
În clipa asta de linişte. o fată de liceu 
u strigat: “PUNEȚI FOC!" Si-a 
desprins de lu gât fularul mare, galben, 
L-a întins: “de la rezervor”. Şi ars a 
fost! Acolo, în fața Casei Albastre, a 
rămas mai mult de o săptămână. 
Pentru prima dată Miliția fusese 
înfrântă! 








Pe laturu cu restaurantul 
Dunărea uu pătruns căteva camioane 
ale Ministerului de Interne.» 

Scutieri în formaţii compacte 
cu atacal in divecţia Turnul Sfatului, 
magazinul Curtea de Fier, strada 
Avram Iancu. Containerele metalice. 
goale, pentru confecţii. aflate în fața 
magazinului Moda, au fost răsturnate. 
PRIMA BARICADĂ! Masa compactă 
de demonstranți - din zid în zid - a 
rezistat. Multe scuturi. cărţi şi 
bastoane au fost smulse cu trofee. Pot 


fi admirate, ca atare, prinzeci de case 


din Sibiu. 

Apoi au intervenit pompierii. 
Dinspre Primăria Veche spre 
cofelăria Perla. Sute de oameni am 
simţit pe pielea noastră jeturile de 
apă. Pe aceeaşi direcție. masa de 
oumeni este din nou despicară. Un 
ABI (automobil blindat de intervenţie). 
Cred că toţi vedeam pentru prima 
oară, de-a adevăratelea. o asemenea 
«rălure. „pă. gaz, căldură. curent 
eleciric nu aveam. dar aveam ABI 
produs al industriei grele, cu * pivotul 
ei, ind. constructoare de maşini"! A 
aruncal grenade lacrimogene. Una a 


fost azvărlită prin uşă. Nu zăream 


decâl pantalonii albaştri de uniformă. 
Apoi s-a rostogolit peste picioarele 
noastre o cutie de carton, de mărimea 
şi culoarea “săpunului de rufe” din 
comerțul socialist. De lângă zidul 
gostatului, un tânăr a Gpucal-o cu 
iuteală şi a vârăt-o inapoi. Uşa s-a 
trântit. Monstrul cu carcasă din oțel 
Îşi croia drum printre oameni. De la 
Romarta a luat-o pe strada Bălcescu. 
Armata deja sosise de la 10.30 în 
ordine. dar fără comenzi, soldaţii 
s-au aliniat pe bordura roluarelor, 
din metru în metru. Toată operaţiunea 
a durat un Sfert de oră. Lensiunea era 
mare. Când se va da ordin de Iragere 
în noi? Dar în spate, până în zidurile 
caselor, lumea era în masă compactă! 
Pe strada Bălcescu a înaintat o 
coloană de TAB-uri. De la Farmacia 


Sibiu, Joi 21 Decembrie 1989, dimineaţa. Piaţa Mare. P 
Miliției distrusă de demonstranți 


? 





Sibiu, joi 21 Decembrie 1989, librăria Luceafărul. "Operele de o 
inestimabilă valoare teoretică şi practică” mai scot incă fum. 


24 la Agenţia CFR, şarpele de oțel a 
încremenil. Mulțimea de tineri a urcat 
pe TAB-uri. Băteau în blindaje cu 
mâinile, cu picioarele. Nu era 
agresivitate! Deja se striga: ARMATA 
E CU NOI! 
Când desfăşurarea armatei în 
Piaţa Mare a fost încheiată, s-a 
ordonat “foc în aer". Totuşi, au căzut 
morţi şi răniţi, lângă statuia lui Lazăr! 
Nu s-au produs incidente. între 
manifestanți şi armată. Percepția 
generală şi imediată a fost că altcineva 
a lras. 
Între 12.15 şi 12.30, forțele 
MI, milițieni, securiști, pompieri 
eşuaseră în acliunea de reprimare. 
S-au retras în sediile lor din strada 
Armata Roşie... Însă, câteva zeci nu 
VOr mal ieşi. Împuşcaţi de armată, vor 
fi transportaţi la morgă. Acolo, în 
curtea dinspre spitalul nou, erau 
aşezaţi în stive, după modelul 
depozitelor de lemne. Alte zeci vor fi 
răniţi. Ceilalţi, după un stagiu de arest 
în bazinul de înot şi câteva simulacre 
de procese, sunt astăzi poliţişti 
avansați în grade. Două săptămâni 
nu s-au mai văzut milițieni în Sibiu! 
După Anul Nou, au apărut câțiva, 
care umblau spăşiţi, cu banderolă 
tricoloră pe braţ: poliția poporului! 
La Consiliul Judeţean (şi 
Comitetul PCR), soldaţii erau aliniaţi 
umăr la umăr. Străzile laterale erau 
blocate cu maşini de pompieri. Un 
ofițer de Miliție, bărbat foarte înalt, 
blond, avea comanda în partea 
dreaptă a dispozitivului. Bulevardul 
Victoriei era plin de manifestanți, intre 
magazinele Fântână şi Kwanka, 
Camionul masiv, roşu, S-a pus in 
mişcare spre axul străzii. Ne despărțea 
un spațiu liber de 12-15 m. Intregul 
front a făcut un pas înapoi. Al doilea 
nu s-a mai putul. Ne striveam între 
noi. Eram chiar în faţa celui de la 
volan. Prin plasa de sârmă care 
proteja parbrizul vedeam un bărbal 
zdravăn. la 50 de ani, brunet. Cămaşa 
udă de pe mine, parcă, nu mai era 
rece! Mă încălzeau trupurile din spate, 
în care mă strângeam, sau frica? lar 
maşina creştea! Miliţianul a ieşit un 
pas din front şi i-a făcul semn să se 
retragă. Ne mai despărțeau, posibil 6 


j 
Pe 


PUNCTE CARDINALE 


m., posibil 5 m. Era sub ferestrele 
biroului “tovarăşului prim-secretar ” 
Nicu Ceauşescu. 

Din toate părţile, oraşul vuia 
de mulțime. În Piaţa Mare, armata 
păzea lăcută un spațiu pustiu. 

Mi se alăturaseră, pe acest 
Corso, elevi care mă cunoşteau, de la 
liceele Lazăr, Brukenthal, 7 - 
Construcţii, precum şi multi seralişti 
de la Liceul Agricol. Grupul se 
ingroşase la vreo 40-50 de persoane. 
Gură-cască (erau mulţi) umblau agale 
prin dosul şirurilor militare. Cetăţeni 
neimplicați. Am defilat prin fața 
soldaților, dinspre Romarta spre 
restaurantul Dunărea şi Biserica 
Catolică. Din mers, ei, aceşti elevi, au 
reconstituit imnul “Deşteaptă-te 
române ". Va fi cântat apoi de zeci de 
mii de piepturi, seara, în coloanele 
care au străbătut oraşul. 

Pe la orele 15-19, str. Ştefan 
cel Mare era plină, între viaductul 
spre Agnita şi Miliție. De la Biserica 
din Ştefan cel Mare, l-am luat cu noi 
pe preot, împreună cu praporii. Mii 
de lumânări păâlpâiau în întuneric. Se 
scanda: “Armata e-a poporului, nu a 
dictatorului!”'; 'Jos Ceauşescu! ; 
“Jos savanta!'; "Jos criminalii! ""; 
'“Joscomuniştii! "'; “Ofiţeri şi soldaţi, 
nu uitaţi c-aveţi fraţi! ': “Sibiu, 
Timişoara şi mâine-n toată țara...!" 

Am cerut arestaţii. De la 
Securitate au răspuns că sunt la Miliție 
iar de la Miliție, că au fost eliberaţi! 
Brazii din faţa clădirilor au fost arşi, 
maşinile milițienilor şi securiştilor 
incendiate. Cu piatra pavajului am 
spart geamurile. La 21.30, dinclădirea 
Miliției au aruncat grenade 
lacrimogene şi au tras rafale de arme. 

“Trag, porcii!" au lunal în cor Sute 
de voci. Căţiva inşi erau pe jos. Prin 
fața unui TAB care defila încet, primul 
mort din acest punci fierbinte era dus 
pe brațe. Asupra maşinilor de la 
Salvare, care adunau răniții şi morţii, 
s-a tras de asemenea. Ultimul a putul 
fi luat numai de către o utilitară “TV” 
a armatei. Sub rafalele de la etajul 
trei al clădirii, mulțimile dădeau 
înapoi. In stradă, rămâneau câțiva. 
Aşa am văzul-o pe profesoara Sabina 
BRANGA, cu o piatră de pavaj în 


Sibiu, joi 21 Decembne 1989, dimineaţa. Comitetul Judeţean P.C.R 
Este blocată și strada lon Raţiu. 


mână. Mică şi plinuţă, nici n-ar fi 
putul să fugă. Se agita pe un metru 
pătrat strigând: ''Nu vă lăsaţi, pe ei, 
nu fugiţi!””. Băiatul ei, student la 
Informatică, efectua serviciul militar 
la trupele de Securitate din Ig. Mureş! 

Am ajuns acasă pe la orele 1 
noaptea... 

Vineri, 22 decembrie, am sosit 
la liceu la ora 6 dimineața. In Piaţa 
Mare erau 200-300 de oameni. 
Împreună cu administratorul Romulus 
Grama, am luat din “magazia cu 
materiale de propagandă ” câte un 
leanc” gros de portrete ale familiei 
prezidenţiale. Ne-am încins cu ele. 
Am strâns cordonul hanoracelor. Am 
pătruns, dinspre Dunărea spre CEC, 
prin mulțimea din Piaţă. Scoteam din 
sân câte un Ceauşescu “de cadou”. 
Efectul era instantaneu. Pe unde 
Irecusem era o diagonală de furie în 
a-l scuipa pe “cel mai iubit fiu al 
poporului", a-i scoate ochii, a-i rupe 
urechile... Scene de Tănase Scatiul! 
Dar asupra unei copii... 

Nu se întâmplă, însă, nimic. 
Miliția şi Securitatea nu mai erau în 
stradă. Armata asista la un spectacol. 
Vitrinele librăriilor au fost sparte, iar 
“operele de o inestimabilă valoare 
leorelică şi practică " s-au arătat a fi 
scrum. Subliniez un gest de luat 
aminte: nici un obiect expus (Stilouri, 
pixuri, Serviete, etc.) nu a fost furat. 
Coloanele de manifestanți cutreierau 
oraşul. Se profila riscul risipirii. Nu 
se putea să abandonăm strada, din 
delăsare. Piaţa Unirii era plină, pe la 
orele 10. S-a pătruns în Casa de 
Cultură a Sindicatelor. Prima clădire 
publică ocupată! “Să montăm 
microfoane afară!" - s-a auzit o voce. 
Un grup de cunoscători în materie au 
efectuat operaţia. A patruns pe 
copertina intrării principale o gloată. 
Există riscul să se prăbuşească. Am 
pus o gardă de trei bărbaţi la uşa de 
acces a acesteia: Romulus Grama, 
Aurel Rozor, Werner Kremer. Cei de 
jos aşteptau să audă ceva, Pe Casa de 
Mode, pe Hotelul Continental şi 
Magazinul Dumbrava erau militari şi 
civili înarmaţi. Filmau! Dintre noi, 
coerent a vorbit prof. Mihon şi Aurel 
Maxim. Eu am pus două întrebări: ]. 


Februarie '97 NR. 2/74 PAG. 11 


iu, joi 21 Decembrie 1989, dimineaţa. La Coroana. Grupuri de 





cetățeni se îndreaptă spre centru. 


Cine suntem noi şi cine nu Suntem 
noi? şi 2. Ce vrem noi şi ce nu vrem 
noi? Și am. răspuns: 1. Noi Suntem 
poporul, nu “'imperialişti," fascişti 
sau “huligani”; 2. Noi vrem alegeri 
libere, vrem democraţie, pluralism 
politic, respectarea individului şi 
prosperitate. Nu mai vrem dictatură, 
teroare, minciună, tolalitarism, 
foamete, frig şi comunism. (Textul 
integrala fost publicat în “Dimineaţa 
-:Sibiu”, 14 aprilie 1990). A citit un 
program (pe care l-am parcurs alunci 
în fugă şi cu care m-am pronunțat de 
acord) preotul Streza (pe care, 
cunoscându-l, eu l-am acceplat pe 
copertină). A rosti! o rugăciune la 
care Piaţa Unirii a îngenunchial... 
Am propus formarea unui 
comitet. În acest sens, cei de jos să-şi 
delege câțiva dintre ei, pe întreprinderi 
şi instituţii. Era ora Il. Am ocupat 
sala mare de spectacole. Grupuri de 
bărbaţi făceau controlul la toate uşile. 
Operaţiunea se desfăşura, desigur 
lent. Trecuse deja o oră. Aşteptam pe 
scenă, să mai intre câţiva. Era 12,15 
când a începul să se tragă. S-a produs 
invălmăşeală. Mulţi s-au risipit pe 
după ziduri. Un nucleu mai tenace am 
hotărât să ne baricadăm în clădire. 
Ne-am zis “Comitetul de apărare”. 
Ce am făcut şi la ce am 
participat eu, de duminică 16 până 
vineri 22 decembrie, se numea 


“instigare "", ''uneltire contra ordinii 
sociale", ''manifestare duşmă- 
noasă', ' provocare”, ''revoltă”,, 


“răscoală. Altădată, pentru asta 
existau: condamnarea la moarte, sau 
Aiud, Gherla, Sighet, Canal. La alte 
vremuri, alte soluţii. 

Cu începutul de organizare şi 
bruma de program, făcusem primul 
pas în domeniul de definiţie al 
revoluţiei. Soluţia ordinii sociale a 
venit: contrarevoluţia. Dar despre 
asta, cu alt prilej. 


ION UNGUREANU 
Wiesbaden, 1996 


Fotografiile reproduse au fost realizate 
e căbizaer Suie RUPT a aaa 























PAG. 12 NR. 2/74 Februarie '97 





PUNCTE CARDINALE 


“Eu nu Sunt cetățean american de religie mozaică. Eu sunt evreu. 
Sunt american de 63 de ani, dar sunt evreu de 4000 de ani. 


11. SHEMARA 


upă perioada tanaiţilor, învățătorii care au 

redactat Mișna, a urmat perioada amoraimilor, 

interpreții. Versetele din conţinutul lapidar al 

Mişne: au tost reluate, analizate şi tălmăcite 

de-a lungul a şase generaţii de rabini. Rodul 
acestei munci, desfăşurate pe parcursul a trei secole 
(200-500 d. Chr.), a fost cea de a doua parte a 
Talmudului, Ghemara. 

Dacă elaborarea Mişnei s-a făcut pe pământul 
Palestinei, comentariile la colecţia preceptelor Tradiţiei 
orale au fost întocmite, în paralel, în cele două zone 
geografice locuite de evrei, Palestina şi Mesopotamia. 
Deşi între academiile palestiniene şi cele din 
Mesopotamia a existat un permanent contact prin 
intermediul învăţaţilor peregrini, “nehudi ”, cele două 
Ghemare, cea palestiniană şi cea babiloniană, au 
caractere distincte, atât sub aspectul dimensiunilor, 
cât şi al orientării generale în spiritul căreia le-a fost 
redactat conținutul. Ca urmare, în universul spiritual 
iudaic din Mişna lui Rabbi Jehuda s-au născut două 
corpuri doctrinare denumite, după centrele în care au 
trăit şi au creat învățații care le-au elaborat, Talmudul 
palestinian şi Talmudul babilonian. 

Spre sfârşitul secolului al patrulea, şcolile 
rabinice din Palestina şi-au sistematizat comentariile 
la Mşna, definitivând actuala Ghemara palestiniană. 
Autorul ei, Rabbi Jochanan, a trăit în jurul anului 300, 
dar forma definitivă a Talmudului palestinian a fost 
realizată abia peste 150 de ani de rabinii Jona Ben 
Mani şi Jose Ben Abin. Cu privire la valoarea 
Talmudului palestinian pentru evoluţia religioasă a 
lumii iudaice, părerile comentatorilor evrei sunt 
împărțite. Hirsch Graetz, în Geschichte der Juden, 
consideră că “Talmudul palestinian a venit pe lume la 
oorănefastă. Ela fost întotdeauna neglijat şi tratat ca 
un copil vitreg”. Dimpotrivă, Simon Federbush, în 
capitolul intitulat **The Talmud”” din lucrarea 7he 
Great Jewish Book and their influence on history, 
consideră că Talmudul palestinian se distinge prin 
“claritatea şi logica sa ”. Evoluţia spiritualităţii iudaice 
se pare însă că a acreditat punctul de vedere exprimat 
de Graetz. Astăzi, Talmudul palestinian este o piesă 
care interesează numai cercurile de cercetători ai 
evoluţiei spirituale a iudaismului. In schimb, Talmudul 
babilonian a fost şi continuă să fie îndrumarul religios 
fundamental al evreilor de pretutindeni. 

+ 


Odată cu decăderea învățământului şi cu 
desfiinţarea patriarhatului, ludeea îşi pierde importanța 
ca centru spiritual al lumii iudaice, locul ei fiind luat 
de Babilonia. Fervoarea religioasă, dar şi situaţia 
economică înfloritoarea populaţiei evreieşti din regatul 
sassanziilor, au făcut ca în centrele urbane locuite de 
evrei, cu precădere la Sura şi Pumbadita, să ia fiinţă 
adevărate universități iudaice, care au menţinut o/ 
legătură continuă cu Ţara Sfântă. Rabinii din 
Mesopotamia şi-au înscris numele printre cele mai 
ilustre figuri de amoraimi, cu remarcabile contribuţii 
la elaborarea Ghemarei. Din rândurile lor s-a impus, 
ca o personalitate deosebită, Rabbi Aşi (352-427). 
Imbinând seriozitatea şcolii din Sura cu spiritul de 
analiză şi pătrundere al școlii din Pumbadita, el a fost 
unanim recunoscut ca adevăratul coordonator al 
eforturilor depuse de amoraimi pentru desăvârșirea 
Talmudului. Contempora-nii i-au acordat titlu onorific 
de “rabbana " (învățătorul nostru). Meritul său, dar şi 
al discipolului său Rawina este de a fi ordonat imensul 
material al Ghemarei şi de a-l fi redactat în scris, 

Rabbi Aşi nu a fost un visător, EI a temperat 


Rabinul Stephen S. Weise 









=. - re 
„m > DIS [ENI Po "ONG înea 
Te a or a pt ** 2) 29 TONE ram ee reta a "€ re PEAS 
-.. p ne PP 0 Poor wwe i mmm re ra» m» n ms ——.. pe 
SE Pa Me vtih + - îm pm ge rep ce re pi — 
mmm Poe Pr wi mmrra red Pap pete pe mp În me .——. «. 
- m» are see -._ — = PE dp > rm pe 
> Pra Semi 3 mom = pasi. 15 am 
- PA pe rai see 2 o 70-0-5799.:53 x m -P me 
” Te D Te erp) mmm ra a _. mat mu rr me mo pe 
- ne rr ete cea me Pen me Mae rom e 
Po Ș m rose un "TEN CP > 09 UD Po ae 
_- + PO into Ti m e Eee my me _ 
. + , — 
- " 
_ 


îi i 


Mi 


p> von soy a 
n om rr bu 
Pra rre 1» = 


»4 ini Me 


| 


NA 
), 
| 


EI -— 
a TII PV ro ra Er Ta mi-e ran 
vor cra "rbd => 7o ”-= 

fe Î 





TI 

U 
pui 
I 


și 
133: 
ăla 


Î 
203 
; 


1 
i 
iz 


| 

4 
î 
) 


113 
dai 
jigs 


in 
"i 

2 

III 


- 


-—_. 
„ n: me Pe m MOOPE TEO rr IEEE O ET" 
. 





— n—._  . n... r—.-_— —_-— ...» 


speranțele mesianice alimentate de prefacerile care 
aveau loc în lume din cauza năvălirilor barbare şi mai 
ales de decăderea Romei, în al cărei declin evreii vedeau 
o pedeapsă divină. Marele săi merit constă însă în 
redactarea Ghemarei. Graba sa de a încheia redactarea 
Talmudului s-a dovedit întemeiată, deoarece la numai 
un sfert de veac de la moartea sa s-au declanşat persecuții 
impotriva evreilor şi în regatul persan. Primele restricţii 
religioase au fost impuse de regele Yezdegert II (439- 
457), care le-a interzis evreilor să sărbătorească sabbatul. 
Cauza acestei măsuri trebuie căutată în influența preoţilor 
lui Zaratrustra asupra regilor persani. Aceste restricții 
se vor transforma în persecuții sângeroase în timpul 
domniei regelui Peroz(459-484), care a ordonat uciderea 
a jumătate din populaţia evreiască din Ispahan şi educarea 
silnică a copiilor evreilor în cultul parsismului. 
Persecuţiile s-au extins şi asupra comunităţilor din 
Babilonia, făcând pentru prima oară martiri în această 
zonă a diasporei iudaice. Din fericire pentru comunităţile 
evreieşti din Persia, persecuțiile au încetat odată cu 
moartea lui Peroz. Urmaşii săi, Balaş şi Kawadh, au pus 
capăt persecuțiilor şi vechea ordine a putut fi restabilită. 
Şcolile rabinice au fost redeschise şi ultimii învăţaţi 
amoraimi, la Sura-Rawina, iar la Pumbadita-Jose, au 
desăvârşit opera lui Aşi, ei fiind considerați ultimii 
reprezentanți ai epocii amoraimilor. Incheierea 
Talmudului babilonian prin rotunjirea Ghemarei, are 
loc la sfârşitul secolului al cincilea când în Europa luau 
fiinţă, pe ruinele Romei, regatele goților şi francilor. 
Există în Talmudul babilonian adaosuri şi completări 
provenite de la învăţaţi ulteriori, “saboraimii ”. Ei au 
urmat şi au pus ultima trăsătură de condei pe textul 


Talmudului babilonian. 


+ 


În timp ce Talmudul, sub aspectul formei 
exterioare, este alcătuit din Mișna şi Ghemara, sub 
aspectul conţinutului interior el este structurat în 
Halacha și Aggada. Falacha conţine legea talmudică, 
ansamblul de precepte obligatorii cu privire la modul în 
care trebuie să se desfăşoare viața comunităţilor iudaice, 
Aggada este alcătuită din narațiuni în formă de proverbe, 
comparații, anecdote şi legende, ca şi din tălmăcirea 
Bibliei în cadrul predicilor de Sabbat. Cu toată deosebirea 
dintre ele, cele două modalităţi de exprimare ale 
spiritualităţii talmudice nu sunt rupte una de alta. //alacha 
şi Aggada se întregesc, la fel cum în religia creştină se 
întregesc Decalogul şi Evangheliile. Halacha' este 
tălmăcită și adâncită prin exemplificări în Aggada. În 










multe cazuri, Aggada extinde Halacha legând 
principiile normative de situaţii concrete din viață. La 
fel cum un schelet țeapăn şi rigid are nevoie de muşchi 
şi sânge pentru a face posibilă viaţa şi mişcarea, tot 
astfel ceea ce este fluid şi mobil are nevoie de un suport 
pentru a nu se dezagrega. In acest mod se manifestă în 
Talmud interdependența dintre Ha/acha şi Aggada. 

In general, pentru cineva din afara cercului 
iudaic, partea aggadică a Talmudului este mai 
accesibilă. Ea se extinde pe o treime din textul 
Talmudului babilonian şi conţine meditații metafizice, 
teologie, filozofie, etică, evenimente istorice, tradiţii 
iudaice, descrierea unor personalități, probleme 
ştiinţifice din medicină, matematică, astronomie, 
medicină, psihologie etc. Aggada este unica sursă 
istorică pentru poporul evreu despre evenimentele 
care au avut loc în perioada talmudică, relatând despre 
întâmplări, idei, personaje şi condiţiile de viață din 
acel timp. De asemenea, ea conține piese de literatură 
(în proză şi poezie) de o remarcabilă sensibilitate 
(care, pe lângă rostul lor educaţional, constituie un 
prilej de desfătare pentru marea majoritate a evreilor, 
incapabili să aprofundeze întortochiata jurisprudență 
halachică). 

+ 

În şcolile Babiloniei, Talmudul a fost intens 
comentat până în secolul IX. Incepând cu această 
perioadă istorică, ştiinţa talmudică şi-a făcut drum în 
spațiul arabo-spaniol şi francez. Cel mai celebru 
comentariu care a fost redactat în Vest, comentariu 
care îşi menţine valoarea până în ziua de astăzi, este 
datorat lui Rabbi Şlomo, cunoscut sub numele de Raşi 
(1040-1105). 

La aproximativ o sută de ani după moartea lui 
Raşi, s-a început să se alăture textului Talmudului un 
comentariu cuprinzător. În ediţiile de astăzi el se 
găseşte tipărit pe pagina interioară a filei. în formă de 
coloane înguste, în care se folosesc încă literele uzuale 
din trecut, aşa-numita “scriere Raşi ” (care se abate 
oarecum de la literele de tipar ebraice normale). 
Comentariul scris de Raşi este prezent în aproape 
întregul conținutal Talmudului. Numai câteva tractate 
au comentariul scris de ucenicii lui Raşi. 

Târziu, în Evul Mediu, comentariul lui Raşi a 
fost întregit prin alte adaosuri, denumite Tasaphot. 
Astăzi, ele apar pe pagină exterioară a filei Şi provin de 
la discipolii lui Raşi. Textul (scris cu caractere mici ŞI 
întinzându-se pe toată pagina) are autori diferiţi de la 
un tractat la altul, Chiar în partea inferioară a paginii 
se mai găsesc, pe lungimea unui rând Şi jumătate, note 
introduse în secolul 18. Alte note, datând din aceeaşi 
perioadă, sunt plasate în exteriorul paginii. În multe 
tractate, la sfârşitul textului, sunt anexate comentarii 
din perioade diferite, 

Imaginea reprodusă reprezintă prima pagină 
a Talmudului babilonian. Textul, care se citeşte de la 
dreapta la stânga, începe cu cuvântul încadrat în rama 
de deasupra coloanei centrale. Primele 13 rânduri 
conţin textul Mişnei. Textul care începe pe rândul 14, 
cu două caractere mari după semnul *, este Ghemara. 
Restul textului de pe pagină conţine comentarii, note 
şi mențiuni, aşa cum s-a precizat mai sus. Textul 
central, Mişna şi Ghemara, se întinde pe mai multe 
pagini ale Talmudului, până la epuizarea conținutului 
tractatului respectiv, 


(va urma) 
Gabriel CONSTANTINESCU 





A e e di ui 


iu i 


E 








LEGAU AU AO NNNISI 


Deşi” Războiul rece” este definit de lexiconul Webster 
ca ui conflict între două naţiuni, purtat cu mijloace 
politice, neviolente ". perioada de patruzeci ŞI patru de ani 
căt a durat această formă de război dintre Rusia şi Statele 
Unite (război declarat în 1946 şi terminat oficial în 1990. 
prinu-o declaraţie de prietenie şi un tratat de reducere a 
armamentului) a tost plină de conflicte armate ȘI revoluţii. 
Au avul loc acţiuni jandarmereşii. ca războaiele din Coreea 
ŞI Vietnam, războaie de gherilă” şi multe alte forme de 
conflicte armate între popiare. cum sunt şi înfruntările 
constante dintre arabi şi israelieni. 

Este un triumf al Nou/ui-limbăj* şi al controlului 
minţilor laptul că privim această perioadă de patruzeci şi 
patru de ani de conflicte ca pe un răstimp în care am fost 
ocoli de distrugerile provocate de războaie. Este, de 
asemenea, un triumi al Mişcării Sioniste, care a fost forța 
motrice din spatele multor conflicte care au marcat anii 
Războiului rece. Războiul rece nu a fost niciodată o luptă 
înverşunată şi neîntreruptă între forțele ireconciliabile ale 
Capitalismului şi Comunismului; de fapt. cele două 
protagoniste principale. Statele Unite şi Rusia, erau 
guvernate. ambele. pe baza ideilor lui Karl Mary, 
întemeietorul mișcării mondiale comuniste. Ambele 
introduseseră în legislatia lor principiile Manifestului 
Comunist din 1848. adică impozitul progresiv pe venit, 
banca centrală. învățământul public laicizat 

Tragedia Războiului rece constă în aceea că a fost un 
conflict artificial, nrontat de Mişcarea Sionistă numai cu 
scopul asigurării unui flux continuu de ajutoare militare din 
Statele Unite câtre Israel. Aceste ajutoare erau esenţiale atât 
pentru supraviețuirea Statului Israel, cât și pentru planurile 
lui de expansiune in Orientul Mijlociu. Este uimitor că 
această [aţă a istoriei este semnalată acum prima dată, Unul 
dintre principalele personaje politice de după declanşarea 
Războiului rece. James V. Forrestal, prim secretar în 
Ministerul Apărării, a fost sacrificat ritual de Israel atunci 
când s-a opus, cu hotărâre, deposedării Statelor Unite de o 
parte a arsenalului militar, cedat Israelului. Presaa vehiculat 
povestea despre o “instabilitate mentală ”, pregătindopinia 
publică pentru o “sipmucicdere . Succesorul său, Robert A. 
Lovett de la firma Brown Brothers Harriman. a acceptat 
rapid toate comenzile din partea Statului Israel. Moartea lui 
Forrestal a constituit probabil semnalul că “Războiu/ rece " 
devenise, imediat după declanşarea lui, o operaţiune a 
aparatnicilor sionismului. La urma urmelor, însuşi Forrestal 
îl împuternicise pe George Kennan, în calitate de autor al 
“planului de rezistență ” care a apărut la timp în Foreign 
A/lairs (publicația oficială a Consiliului Relațiilor Externe) 
şi care a devenit programul operativ pentru mai mult de 
patru ani în timpul Războiului rece 


CHURCHILL SE CONFESEAZĂ 


Conducerea sionistă a Războiului rece este evidentă 
şi în personajul ales spre a-l declara oficial. Winston 
Churchill. un politician şomer în Anglia, a fost ales pentru 
această onoare din cauza simpatiilor sale pentru sionism, 
simpatii neindoielnice, dar manifestate discret. Când a 
declarat Războiul rece ca o stare de fapt (în discursul de la 
Colegiul Fulton din Missouri, la 5 Martie 1946), el pleda 
pentru cauza sionistă. Cum însă Churchill era prea abil 
pentru a declara deschis angajamentul său de lungă durată 
faţă de sionism, nu am reuşit să descopăr. după cincisprezece 
ani de cercetări, decât o singură referinţă la acest punct 
central al carierei sale. Abba Eban. mulţi ani ambasador la 
Washington și unul dintre creatorii Statului Israel, în 
autobiovrafia sa PERSONAL WITNESS: ISRAEL 
TIIROUGH MY EYES (Putnams, New York, 1992), se 
referă la Churchill ca ” jubilând pentru cauza noustră 
sionistă“. La pagina 62, Eban relatează că “Churchill! 
uni ist un comitet în cadrul Cabinerului de sub preşedinţia 
lui Herbert Morrisan, inițiind propunerea «e intemeiere a 
unul stat evrelesc în 1944 Dacă această inițiativă ar fi fost 
adoptată de Cabinetul britanic, cel de al doilea război 
iii 
* Noul-limbuj: termen folosit de Orwell în roamnul /984 
- ceva similar cu “limba de lemn”. [n. Red.] 


PUNCTE CARDINALE 


EUSTACE MULLINS 


mondial s-ur fi încheiat pentru sionism la fel «de triumfal ca 
şi primul. Churchill era atât'de cuprins de cuforie incăt l-a 
convocat pe Weizmann (Chaim. Weizmann, întemeietorul 
Israelului) lao întâlnire, pe 2 Noiembrie 1944. prilej cu care 
I-a Spus triumfător: «Cauza noustră sionistă merge bine. 
Moyne** este acum de partea noastră» ”. Să notăm că 
Churchill, primul ministru al Angliei, se referă “/ub//ând” la 
"CUUZU NOUSIră sionistă, Aceasta este insă singura referire 
din literatura churchilliană cu privire la implicarea sa în cauza 
sionistă. În numeroasele sale volume Şi însemnări, el nu mai 
menţionează direct această implicare. deşi ea se identifică cu 
cariera sa politică de după anul 1932. Falit. Churchill fusese 
recrutat de Bernard Baruch să asigure declanşarea celui de al 
doilea război mondial. 


GERMANIA TREBUIE DISTRUSĂ 


În anul 1938. aflat din nou în prazul lalimentului, 
Churchill a primițun “imprumut de 150.000 de lire sterline 
(echivalentul astăzi a zece milioane de dolari) de la bancherul 
sionist Henry Strakosch. care devine consilierul său personal, 
find acela care a orchestrat programul lui Churchill “German 
delenda est". Germania trebuie distrusă. Cu sprijinul din 
umbră al Casei Rothschild, sinsuraticul Churchill a făcut 
inevitabil al doilea război mondial. După declanşarea 
conflagrației, ela respins propunerile de pace, mai mult sau 
mai puțin discrete, din partea Germaniei. din anii 1940 şi 
1941, inclusiv faimosul "zboral păcii” întreprins de Rudolf 
Hess. sosit în Anglia ca emisar personal al lui Hitler, pentru 
a convinse guvemul britanic să i se alăture într-o cruciadă 
impotriva comunismului, Hessa fost intemnitat, iar Churchill 
a devenit aliatul loial al lui Stalin. 


REFUZUL DE A ACCEPTA 
REALITATEA 


Este simptomatic pentru refuzul poporului american de 
a privi în faţă adevărul, faptul că nu acceptă să admită 
realitatea despre omul care ne-a împins în cel de al doilea 
război mondial şi a asigurat crearea Statului Israel, care a 
declanşat apoi cei 44 de ani de Război rece, pentru a menţine 
Statele Unite ca putere mondială suprainarmată, capabilă să 
transfere oricând şi oricât din arsenalul său Statului Israel. 
susținând astfel războiul Israelului împotriva vecinilor săi 
arabi. În cercetările mele, am răscolit zeci de lucrări de 
referinţă. ca să găsesc originea termenului de “Război rece”. 
Nu am descoperit-o nici în Webster şi nici în dicţionarul 
Oxford, ci într-o lucrare obscură. DICTIONARY OF 
1 WENTIETII CENTURY ALLUSIONS, de Cohn şi Lass. 
Aceşti oameni de ştiinţă ne dezvăluie că termenul “Război; 
rece "apare prima dată într-o frază scrisă în 1946 de Herben 
Bernard Swope, publicist în slujba lui Bernard Baruch. în 
textul unei cuvântări pregătite pentru patronul său. Aşadar, 
termenul a fost inventat de un scriitor evreu pentru un 
financiar şi politician evreu, ambii sioniști înfocaţi. 

In 1946. Winston Churchill a divizat lumea civilizată 
în două stere în conflict. Rusia şi Statele Unite, cu singurul 
scop de a asigura cohortelor sioniste un nesecat sprijin în 
armament plătit de contribuabilii americani. Marele Proiect 
conceput de Churchill a fost susținut de un sistem de alianţe 
militare şi politice, organizate la scară mondială în ambele 
tabere. Noi am organizat Pactul Nord-Atlantic - NATO, care 
va deveni curând puterea dominantă la Washington. NATO 
opera la Bruxelles, sub conducerea lordului Carrington, rudă 
cu Rothschild, care a prezidat recent, în Canada, ultima 
întrunire a prupului Bilderberg, De altfel, el este partenerul lui 
Henry K issinger la firma detranzacţii internaţionale K issinper 
Associates, S-a mai pus pe picioare şi Organizaţia Tratatului 
Atlanticului de Sud - SATO, în timp ce Rusia a organizat 
Pactul de la Varşovia, care cuprindea statele comuniste pe 
care le controla. Și pentru a completa imaginea globală, 





** Lordul Maoyne: ministrul britanic împuternicit cu 
problemele Orientului Mijlociu. [n. Red,] 


Februarie '97 NR. 2/74 PAG. 13 





națiunile sărace, nedezvoltate, care nu puteau oferi masivele 
materiale militare necesare pentru a juca un rol în aceste 
organizaţii de dimensiuni fantastice, nemaivăzute vreodată, 
au fost retrogradate la un statut în afara castelor. acela de 
națiuni din “/umeu a treia”. Ele vor fi curtate de unul sau 
altul din adversarii angajaţi în Războiul rece. 


TRĂDAREA ARABĂ 


Cea mai uluitoare evoluţie din Războiul rece a fost 
alinierea popoarelor arabe la frontul Moscovei. De acum 
înainte ele vor fi inrolate „in blocul aflat sub influența 
comunismului, deşi erau profund anticomuniste, iar membrii 
partidului comunist riscau execuţia în oricare ţară arabă. 
Cauza acestei evoluţii surprinzătoare era faptul că Israelul 
invadase și ocupase teritoriul unei naţiuni arabe, Palestina. 
ŞI toţi credincioşii musulmani trebuiau să sară în ajutorul 
fraților lor de credință. Uniunea Sovietică va fi sprijinitorul 
oficial al popoarelor arabe, iar Statele Unite se vor afla. tot 
oficial, în spatele Israelului. 

Urmează seria războaielor arabo-israeliene. Uniunea 
Sovietică pompează în arterele arabe echipamente de proastă 
calitate, făcând astlel certă înfrângerea arabilor şi o creştere 
a prezenţei Israelului în Orientul Mijlociu. tot mai putemic 
şi mai sigur de sine. Arabii par să nu fi înţeles niciodată jocul. 
Fireşte, liderii lor erau controlaţi de Washington, care la 
rândul său era controlat de Tel-Aviv. Desigur. însă, efectele 
acestor relaţii nu i-au surprins pe cei care şi-au dat seama ce 
se petrecea în realitate. 

In primii ani ai Războiului rece, am crezut şi eu. ca 
atâți americani, că Statele Unite şi comunismul sunt inamici. 
Eram extrem de anticomunist şi antisovietic. ca toţi colegii 
mei. Inevitabil, am devenit şi antisionist. deoarece, aşa cum 
a scos în evidență congresmanul Rankin în Camera 
Reprezentanţilor, “95% din comuniştii americani Sunt 
evrei '. Dar aşa cum şi-a dat seama Stalin, cu puţin înainte 
de timpuria sa moarte, pe când era tratat de un grup de 
medici evrei. evreii nu vor putea fi niciodată cu adevărat 
procomunişti sau proruşi, deoarece devotamentul lor, 
profund religios, era pentru poporul lui Israel. 

La începutul anilor "50, am vorbit şi am scris mult 
despre organizaţiile sioniste din Statele Unite, cu precădere 
despre modul cum controlau guvemul de la Washington. 
Imi închipuiam, cu naivitate, că popoarele arabe, cu veniturile 
lor de nenumărate bilioane realizate din vânzarea petrolului, 
cele mai multe provenind din Statele Unite, îmi vor acorda 
sprijin financiar pentru studiile mele şi, cheltuind câteva mii 
de dolari. vor alerta poporul american de prezenţa unui 
duşman de moare în mijlocul lui. Am trimis copii ale 
acestor lucrări, însoţite de scrisori, la diferite ambasade 
arabe de la Washington. Nu am primit niciodată vreun 
răspuns. Pe atunci nu ştiam ceea ce se va afla ulterior. şi 
anume că Biroul Federal de Investigaţii, precum şi Liga 
Anti-Defăimare a Organizaţiei B'Nai B'Rih, câteodată 
împreună, interceptau în mod curent corespondența 
ambasadelor arabe şi fotocopiau toate hârtiile. Scrisorile 
mele mergeau la birourile ADL (Liga Anti-Defăimare) din 
New York. 

Din cauza acestui control, nimeni, nici eu şi nici alţii 
din cei care au lucrat la combaterea subversiunii sioniste în 
Statele Unite, nu am primit vreun cent dintr-o sursă arabă. 
Chiar şi arabii din Statele Unite, unii dintre ei ajunşi oameni 
de afaceri milionari, nu îndrăznesc să contribuie cu ceva la 
această activitate. Numele lor ar fi comunicate cu 
promptitudine Ligii Anti-Defăimare şi afacerile lordistruse. 
Aşadar, arabii sunt în imposibilitate să contracareze 
activităţile sioniste în Statele Unite. Dacă ar fi fost în stare 
să dezlănțuie o contrafensivă aici, fantoma sionismului ar fi 
putut fi înfrântă. 

(va urma) 


[Acest articol ("Zionism. The terrible Secret of the Cold 
War”) al lui Eustace Mullins (autorul unei recente cărți 
intitulate New World Order) a apărut în numărul pe august 
1996 al publicaţiei americane 7he CDL Report (Buletinul 
Ligii de Apărare Creştină); traducerea s-a efectuat în 
Redacţie] 








PAG, 14 NR. 2/74 Februarie '96 


PUNCTE CARDINALE 









= 


Ă „E 






e vom inpădui să începem cu semna- 
larea a două noi apariţii la Editura 
“Puncte Cardinale”: este vorba de 
——.. două volume purtând aceeaşi 

semnătură - OVIDIU VASILESCU. 
Poet şi eseist din exil (New York). aflat în plină 
maturitate creatoare, d-l O. Vasilescu ne oleră, de 
astă-dată. un emoționant volum de versuri — Pasăreu 
ubisului — hrănit din experiența-limită a inchisoriloi 
comuniste. precum şi un volum de aforisme. cu un 
utlu teribil-romantic: Tenaplul unui păpân. 

Cum. pe de o parte. am publicat la sfârşitul 
anului trecut un grupa) de poezii extrase din volumul 
pe atunci în pregătire. iar. pe de altă parte. autorul 
a fost prezent de mai multe ori în paginile revistei 
noastre. credem că cititorii îl cunosc îndeajuns în 
ipostaza sa lirică. Cât despre ipostaza sa ”reflexivă”. 
ne temem să nu călcăm. inelegant. avertismentul lui 
Blaga (citat şi-n prologul d-lui Dân Grigorescu la 
Templul unui păgân). anume că unui aforism nu este 
elegant să-i răspunzi decât tot printr-un aforism... Ne 
mulțumim. de aceea. să facem doar o invitație la 
lectură acelora dintre noi care-şi mai păstrează 
disponibilitatea lăuntrică pentru astlel de produse 
pingaşe ale spiritului. 





acă d-l O. Vasilescu se înscrie în 
rândul poeţilor notabili ui închisorilor 
comuniste (fiind poate cel mai tânăr 
dintre aceștia). d-l D. PHILLIP. tot 
un reprezentant al exilului (Calgary — Canada). se 
inscrie printre autorii viguroşi de proză 
memorialistică din acelaşi “univers -concen- 
traționar”; proaspătul său volum (scos în lrumoase 
condiţii grafice de Editura "Cuvântul Românesc” 
din Hamilton. Canada) poantă titlul metaforic Din 
Turu lui Cain şi subuuul: ”Memoria Golgotei 
personale”. 

Deşi lumea se plânge de o “inflaţie” a 
literaturii de închisoare. credem că volumul semnat 
de d-l Dean Phillip are suficiente calităţi spre a 
învinge “saturaţia” unui anumit public. înscriindu- 
se în paleria mărrurisitorilor de excepţie. capabili 
să imbine lorţa realistă a descrierii cu adâncimea 
reflecţiei pe marginea faptelor, scrisul său fiind. în 
cele din urmă, nu doar un rechizitoriu al "nopţii 
crunte a comunismului”. dar şi al inconsistenţelor 
penerice ale acestui veac. Merită reţinut. ca un fel 
de cheiea acestui demers de "exorcizare” (personală. 
dar şi colectivă). următorul pasaj din finalul 
capitolului al paisprezecelea (ultimul al cărții): 
Aceste rânduri sunt scrise cu tristețe, după lunpi 
ezitări şi reflecţii. cu intenţia de a-i îndemna pe cei 
din generaţiile tinere de azi să studieze cu o deosebită 
atenţie toate aspectele tragice ale istoriei Ţării sub 
ocupaţia comunistă şi să nu treacă superficial peste 
amănunte esenţiale (...) Să fie un etort de înțelepere 
că dezastrul de azi îşi are rădăcinile in miopia de 
ieri, în colaboraţionism şi trădare directă. Să se 
înțeleagă că azi Țara nu are nevoie de alte pantide 
(deja sunt prea multe!), dar că e nevoie de ceea ce 
peneraţia de la |922 preconiza şi încă mai este vala- 
bilșiazi:o regenerare morală. l-ără această repene- 
rare. România ar putea cădea în neființă sau, mai 
rău chiar, va deveni un exemplu tipic de degradare 
morală otomană şi lanariotă, în care vânzarea se 
face în favoarea celui care plăteşte mai mult”. 








artea d-lui dr. FLOR STREJNICU. 
( Mişcarea Legionară şi evreii (Editura 
“Imago”. Sibiu. 1996). bine documen- 
PE tată şi scrisă cu multă cumpâănire (deşi 
poate cu o “arhitectură” puţin cam 
areoale). reprezintă o propunere de dialog onest pe o 
temă pe cât de delicată. pe atât de măsluită în uluima 
Jumătate de veac. Autorul se raportează. desigur. mai 
ales la detractorii de ultimă oră ai legionarismului. a 
căror bătaie este mai lungă decât istoria strictă a 
mişcării lui Corneliu Codreanu. dinamitând ideea 
penerală de | radiţie naţională şi creştină. Una dintre 
cele mai superliciale şi mai veninoase cărți pe această 
temă, /uconsistența miturilor (apărută în 1995 la 
Editura” Polirom” din lași. subsemnăturaa doi emigranţi 
obscuri: Stelian Bălănescu şi lon Solacolu. primul în 
postură de Stan. jar al doilea în postură de Bran). pare 
să fi stat la originea imediată a demersului 
demistiticator al d-lui dr. Strejnicu. 

Vişcurea Legionură. şi evreii cuprinde o 
analiză istorică și morală a acestui raport. însoţită de 
o adevărată antologie de texte ale mediilor româneşti 
de dreapta sau ale unor observatori străini obiectivi. 
texte din care reiese cu prisosință că acuzaţia de 
“anuisemilism” radical adusă legionarilor (şi chiar 
românilor în genere) nu este decât o abjectă exagerare 
propapandistică, avându-și rădăcinile in răstălimăcirea 
unor realități complexe. pe care lumea de astăzi le ionoră 
sau le înțelege superticial. pradă unei manipulări 
concertate. 

Autorul îşi rezumă concluziile în nouă puncte 
(v. pp. 283-284): 

|. Mişcarea Legionară fiind anticomunistă şi 
antioligarhică, iar în centrul acestor ținte” fiind implicaţi 
în majoritate evreii. a lost socotită (implicit) antisemită. 

2. Mişcarea Lepionară fiind creştină. a luat 
atitudine împotriva anticreştinilor. aceştia fiind 
reprezentaţi în special de evrei (...) 

3. Mişcarea Lepgionară fiind dominată de spiri- 
tul dreptăţii sociale. a lost împotriva celor care 
speculau munca şi buna credinţă a semenilor lor. iar 
in cercurile conducătoare ale acestor speculanți 
dominau evreii. 

4. Niciodată Mişcarea Legionară nu a 
propovăduit sau înfăptuit violenţe împotriva evreilor 
dintr-o cauză rasială şi religioasă (...) 

5. Abuzurile, violențele. crimele sau alte 
nelegiuiri care au avut loc în perioada Statului Naţio- 
nal Legionar. au fost ”opera” infiltraţiilor maliene. 
dars-a preferata [i acuzaţi legionarii. deşi în inchisori 
nu s-a păsit niciodată un singur legionar condamnat 
pentru asemenea lărădelepi. 

6. Faptul că Mişcarea Lepgionară continuă să 
existe. se datorează celor două principii care i-au fost 
fiinţa şi hrana dintotdeauna: credința în Hristos şi 
iubirea de Țară. 

7. Faptul că ideologia Mişcării Legionare este 
corectă şi viabilă se demonstrează prin faptul că ea 
reprezintă un model pentru alte mişcări naţionaliste 
din Europa şi America. 

$. Setea actuală de cunoaştere şi de însuşire a 
ideologiei legionare. din ce în ce mai evidentă. în 
lipsa cvasitotală a evreilor. dovedeşte absurditatea 
susținerii antisemitismului ca practică a legionarilor. 

9. Atât timp cât va dăinui iubirea de Hristos și 
de Țară. Mişcarea Lepionară. prin ideologia şi spiritul 
ei. va fi o permanenţă în România. 

Toate acestea sunt lundamentate în cele 
aproape 300 de pagini ale cărţii (care se încheie cu 
rezumate în limbile engleză. Iranceză și germană. 
pentru eventuala intormare a străinilor. printre care 
s-a răspândit imaginea falsă a unei Românii violent 
“xenolobe” şi mai ales “antisemite”). Strădania 
autorului este demnă de toată lauda și îşi aşteaptă 
complinirile viitoare, 

Reamintim că d-l Flor Strejnicu este şi autorul 
volumului Din /upra exilului romanesc din Spuniu 
impolriva comunismului (Sibiu, 1994). în colaborare 
cu d-l Traian Popescu 


ditura “Polirom” din laşi. deşi "pătată” 
de demersuri editoriale de genul celui 
amendat mai sus. rămâne una dintre 
ME cele mai prolitice şi mai diversificate 

din România. Cel puţin trei titluri. pe 
care n-am apucat să le semnalăm la vremea potrivită. 
merită reținute de iubitorii de cultură şi spiritualitate 
creştină. 

În 1996. încol. “Plural”. seria “Spiritualitate”. 
au văzut lumina tiparului versiunile româneşti ale 
lucrărilor Ruvăciuneu în Biserica de Răsărit de 
PAUL EVDOKIMOV (trad. Carmen Bolocan. cu 
o prefaţă de Olivier Clement) şi Sensul istoriei de 
NIKOLAI BERDIAEV (trad. Radu Părpăuţă. 
prefață de Ilie Gyurcsik). aceasta din urmă 
adăugându-se numeroaselor cărți de teologie sau 
filosofie creştină a istoriei traduse şi apărute în 
ultimul an la noi (H.-]. Marrou. Jean Danislou. Paul 
Riceur etc.). În timp ce cartea lui Evdokimov 
sondează taina rugăciunii în strânsă legătură cu 
viaţa liturgică răsăriteană. cantea lui Berdiaev ne dă 
reperele unei metafizici creştine a istoriei. pe fondul 
unei critici necruțătoare a rătăcirilor spiritului 
modern. 

in col. “Plural M” a aceleiaşi edituri ni se 
oleră şi cartea de o densă erudiție a savantului iezuit 
MICHEL DE CERTEAU. Fabulu mistică 
Secolele XVI-XVII (trad. şi prefaţă de Magda 
Jeanrenaud. cu un cuvânt înainte - scris special 
pentru ediţia românească - de Luce Giard). Autorul 
abordează. dintr-o pespectivă interdisciplinară 
(îmbinând — nu doar seducăror, ci şi comvingător — 
istoria. antropologia. teologia. filosofia. lingvistica 
ŞI psihanaliza). “evoluţiile din interiorul câmpului 
misticii (...). vizând restaurarea unui model de 
comunicare spirituală în întruntarea cu raționalitatea 
burgheză în plină ascensiune”. desigur pe material 
apusean. ți trebuie însă. dincolo de orice altceva. 
ochi buni pentru a citi ediţia românească de la 
“Pohrom”. scoasă cu literă măruntă şi cu textul 
aglomerat pe pagină. probabil din motive de 


„. tranziţie”! 
a scos. spre stârşitul lui 1996. în 
traducerea lui Willi Tauwinkl. cartea 
Dl părintelui JEAN DANIELOU. £Essui 
sur le mystere de | histoire. sub utlul 
românesc de Reflecţii despre misterul istoriei (cu o 
pretaţă de H. de Lubac şi M.-J. Rondeau). Toată 
această artilerie area a romano-catolicismului este 
cuprinsă între coperţile unui volum ilustrat cu o 
biată bisericuţă rumânească de lemn (dacă ne-am 
oriental bine în pata galbenă de pe copertă)! 
Obişnuită să tipărească mai ales cursuri şi antologii 
universitare în condiţii primitive. respectiva editură 
areușit să dea unei cărți de excepție un aspect era fic 
de ghid muzeal din lumea atreia... Ministerul francez 
al Afacerilor Externe şi Ambasada Franţei în 
România, care au sprijinit editarea cărții la Bucureşti, 
trebuie să fi făcut o criză de duioşie... 

Dincolo de toate acestea. cititorul român are 
la îndemână una dintre cele mai bune introduceri în 
problematica teologiei creştine a istoriei. ce ia 
adeseori chipul unui dialog critic cu marxismul. 
Cartea Cardinalului este împărţită în trei secțiuni (0 
soluție editorială neinspirată credem că este aceea 
de a numerota cu cifre romane şi secțiunile mari ale 
cărții. şi capitolele care le alcătuiesc): “Problemele” 
(raportarea istoriei mântuirii la celelalte aspecte ale 
vieţii istorice - politice şi culturale). “Misterele” 
(analiza internă a concepției creştine a istoriei) şi 
"Hotărârile” (*răsunetul istoriei mântuirii în 
existența individuală”. opţiunea şi angajarea omului 
în istoria orientată spre eschaton). 





ditura Universităţii din Bucureşti a 





a sensul istoriei meditează şi faimosul 
PAUL RICOEUR (de pe poziţii 
lilosofice protestante). în /srorie şi 


d 











culevar. carte apărută în ulumele zile ale lui 1996 la 
Editura ” Anastasia” (col. “Impasuri şi semne”). în 
excelenta traducere a d-nei Elisabeta Niculescu 
(care semnează şi o bine documentată prefaţă: “Paul 
Ricaur ŞI sensul sintezei superioare”). 

Partea întâi a cărții tratează "Adevărul în 
cunoaşterea istoriei” (mai întâi din perspectivă critic- 
Hlosofică. apoi din perspectivă teologică). deci 
dimensiunea /eoretică a problemei. Partea a doua 
are in vedere "Adevărul în acţiunea istorică” (cel 
mar interesant rămânând capitolul LII; *Problema 
puterii. cu subeapitolele - titlurile se recomandă 
de la sine - "Omul non-violent ȘI prezența sa în 
stone”. “Statul şi violența”. “Paradoxul politic”. 
"Civilizatie universală şi culturi naţionale”. 
“Prognoză economică şi alegere etică”). deci 
dimensiunea pracrică a problemei 

Mar modest. dar interesant pe alocuri (mai 
ales în paginile privitoare la raporturile noastre cu 
UŞII. Sau în cele privitoare la ideile spengleriene). 
este apărut tot la “Anastasia” (col. “Filosofia 
creşună”) şi totspre sfârşitul anului trecut — Aires 
[in ur moment opum/oportun: în sens teologic. 
“plinirea vremii” nn.|. Eseu despre reologiu 
istoriei al reoretatului ALEXANDRU C. 
MIRONESCU. cunoscut om de ştiinţă. legat de 
lanmoasa prupare a ”Rugului Aprins” (părintele 
Andrei Scrima îi face în canea sa - /imipul Rupului 

Iprins "Ilumanitas”. 1996 - un poruet 
remarcabil. reprodus partial şi pe coperta finală a 
volumului de la “Anastasia”). 


altă editură creştină bucureşteană. 
Editura Bizanună (a părintelui prof. 
Constantin Coman). a scos volumul 
Fiinţu eclesiulă de LOANNIS 
ZIZIOULAS (Mitropolit de Pergam. 
membru al Academiei Athenei). în traducerea (din 
lranceză) a d-lui Aurel Nae. Observăm. în treacăt. 
că Putnarhul Teoctistsi-a extinsă ocatia "cu intelor 
inainte” şi iupra editurilor particulare (chestie de 
“bizanunism . părinte Coman?)! Poate prelatează 
ŞI ediţia a IV-a din A/ăncăruri şi dulciuri de post... 

lerarhul grec. năzuind să contribuie ”la o 
«sinteză neopatristică» aptă să aducă Apusul şi 
Răsăritul mai aproape de rădăcinile lor comune”: 
realizează “în Occident. cu ocazia dileritelor 
congrese teologice ŞI ecumenice”, 0 sin/eză 
celesiologică ce-şi propune să corecteze atâtanumite 
limite ale ”eclesiologiei euharistice” a teolopului 
ortodox N. Alanasiev. cât şi anumite puncte de 
ambiguitate din eclesiologia romano-catolică sau 
protestantă. Autorul îmbină rigoarea teologică şi 
discursul de larpă respiraţie culturală. ieşind din 
cadrele îndeobşte înguste ale limbajului ortodox 
actual. fără a trăda însă duhul Ortodoxiei. pe care- 
| face să adie credibil dincolo de hotarele lui istorice. 


Z, 





-l Boris Buzilă este traducătorul 
impecabil în limba română al 
“însemnărilor” duhovniceşti ale 
SFÂNTULUI IOAN. DE 
KRONSTADT (1829-1908). una 
dintre marile finuri ale Onodoxiei contemporane 
(canonizat în_ 1990). Volumul. intitulat probabil 
(dacă lacem o sinteză între ce scrie pe copertă şi ce 
serie pe pauina detitlu) Lirurge/zia” Cerul pe Pămân 
Cugetări mistice «despre Biserică şi Cultul divin 
ortodox. a apărut de curând la Editura "Deisis” din 
Sibiu (col. ”Misuca”, seria “Spiritualitatea 
Răsăriteană”). în lrumoase condiţii pralice, 
Traducătorul şi editorii au căzut de acord, se pare, 
in privinţa numelui sfântului. asupra lormei grafice 
loan din Kronştadt. ceunorale poate părea curioasă, 
chiar dacă este vorba de un Kronstadt rusesc,,, 
[raducerea d-lui Boris Buzilă este precedată 
de un temeinic studiu al diac. prof. loan [. Ică gr. 
“Sfântul loan din kronştadt între Liturghie şi 
revoluţie” (pp. 5-35). în care dă seamă atât de viaţa 








PUNCTE CARDINALE 


câl şi de scrierile sfântului (şase tomuri de (Opere 
complete). pe tondul unei epoci tensionate şi masiv 
dezduhovnicile. Cartea se compune din patru texte: 
"Despre Biserică sau comunitatea credincioşilor”. 
"Despre Biserică. lăcaş de închinare”. "Despre 
Dumnezeiasca | iturghie” şi “Despre cultul divin şi 
rugăciunea oştească şi particulară”. Editorii văd în 
această carte “un pandant indispensabil al 





însemnărilor Cuviosului Siluan”. apărute la aceeaşi - 


editură (Cuviosul Siluan Athonitul. /arre. iadul 
deznădejalii şi iudul smereniei lui Hristos. trad. de 
diac, loan |. Ică jr.. ed. a doua revăzută. "Deisis. 
Sibiu. 1996; ed. întâi apăruse în 1994. la Alba lulia. 
tără precizarea ”fari Hristos” din titlu), 


espre Intăl/nireu cui sacrul. din 
perspectiva mai largă a istoriei şi 
Hlosotiei relipiilor. ne vorbeşte. în 
limbajul culturii occidentale. şi micul 
volum cu acest titlu. apărut - tot anul 
la Editura ”Axa” din Botoşani. El este rodul 


trecul 
colaborării dintre doi mari admiratori (din generaţii 


diferite) ai lui Mircea Eliade: d-l PAUL 
BARBĂNEAGRĂ (al cărui film despre Eliade l-am 
revăzul cu plăcere. luna trecută. pe programul | al 
postului național de televiziune) şi d-l CRISTIAN 
BĂDILIȚĂ (unul dintre vârfurile culturale ale tinerei 
veneraţii actuale). Volumaşul. cochet şi bine ilustrat. 
poartă subutlul “Şapte interviuri cu şi despre Mircea 
Eliade”; cele cu Eliade sunt realizate de Sophie 
Lannes şi Jean-Louis Ferrier(1979). Laurence Cosse 
(1951). Frederic de Towarmichi (1983) şi Francois 
Duval (19856 — anul morţii savantului); cele despre 
Eliade. realizate toate (în 1995-96) de către d-l Cristian 
Bădiliță. îi au ca interlocutori pe d-nii Paul 
Barbâneaară. Natale Spineto şi luan Martin Velasco. 
"Din nevoia de a-l ancora pe Eliade în peisajul 
culturii europene [d-l Bădiliţă se teme că la noi. de la 
Bucureşu la Botoşani. E lade “riscă o împuţinare din 
eNees printr-o receptare pios-stereotipă n.n |am 
purtat căteva discuţii cu unii dintre cei mai buni (şi 
interesaţi!) cunoscători ai operei sale: un lrancez de 
origine română (Paul Barbăncagră). un italian (Natale 
Spineto)şi un spaniol (Juan Mantin Velasco). Doream 
o imagine (sau măcar o frântură de imapine)a idolului 
tinerei generaţii din România. din celălalt pol cultural 

Occidentul privit incă. sau din ce în ce mai mult. cu 
ipocrită sau incultă mefienţă. Cândva. poate, această 
imagine se va îmbogăţi. Dar am convingerea că. fie 
ŞI numai în trei ipostaze, ea ne vă învădui să prețuim 
alte! idolul din noi şi să înțelegem cât de importantă 
e. în fapt. raportarea gândirii eliadeşti la mentalitatea 
occidentală” (pp. 7-8). 

Nu-i mai puţin adevărat că şi Occidentul — ca 
să liu “mefient”! - se mai poate înşela: depinde cu 
cine stai de vorbă! Când iţi alegi interlocutorii după 
ceea ce vrei să auzi, rezultatul e sarantat: ia să-i fi 
intervievat însă d-l Bădiliţă pe un Alfonso Maria di 
Nola sau pe un Cesare Segre. pe un Edpar Reichmann 
sau pe un Daniel Dubuisson!... 

In orice caz. demersul rămâne foarte util şi 
cartea ar Îi meritat să apară la o editură mai 






la care doriți să primiţi volumul solicitau): 


- Dumitru BANEA, Acazar, martor, apărător. în 
procesul vieţii mele = 6000 lei (în țară): 4S USA/6 DM 
(în străinătate) 

- Demostene ANDRONESCU. Peisaj lăumtrie 
(poezii) 6000 lei (în țară). 4S USA'6 DM (în străinătate) 
- Claudio MUTTI, Mircea Elie şi Garda de Fier 
(trad. din it.) - 5000 lei (în ţară): 3S USA 5 DM (în 
străinălate) 

- Gabriel CONSTANTINESCU, Filosofia arabă a 
istoriei = Ibn Haldun = 10000 lei (în ţară): SS USA/S 
DM (în străinătate) 


Prin intermediul Editurii "Puncte Cardinale” vă puteți procura următoarele cărți (trimițând pe adresa: G. 
Constantinescu, Calea Dumbrăvii nr. 109. Sibiu - 2400. contravaloarea lor în lei sau valută ŞI adresa exactă şi completă 


In prețurile de mai sus se includ şi cheltuielile de expediţie. 

Ne cerem scuze cititorilor care au solicitat deja volumul Spiritul dreptei Din mouve pe care nu-şi are rostul 
să le precizâm aici, cartea - care trebuia să apară la începutul lunii decembrie - a întârziat în tipografie până la începutul 
lunii februarie; Solicitările vor [i onorate în perioada următoare: 





Februarie '97 NR. 2/74 PAG. 15 


Hiorginalii 





prestigioasă. ce i-ar [i asigurat o altă diluzre şi. în 
peneral. un alt impact cu publicul. Poate că o a doua 
ediţie. eventual “bucureşteană”. artrebui deja avută 
in vedere. 


ontele HERMANN VON 
A KEYSERLING (1880-1946). 
autorul celebrei cărți Das Spekrrum 
———— Europus din 1928 (editată în 
româneşte Institutul European. laşi. 
1993 —subtitlul 4na/izu spectrală u Euripei ). este 
acum prezent în librăriile româneşti cu un nou 
volum: | aţa intimă (Eseuri proximiste). în eleganta 
traducere din limba franceză a d-lui Corneliu Sterian 
(ce anterior mai tradusese din Ribot. Ruyssen şi 
Deussen): autorul explică -v.pp.9-l|'din recenta 
ediție românească - de ce a ales să scrie aceste 
eseuri direct în lranceză (menţionăm că ele au 
apărut prima oară. sub titlul Lu vie intime. Essais 
proximistes. în 1933. chiar la Paris). Volumul 
cuprinde şapte eseuri (despre sănătate, proprietate. 
lamilie. căsnicie. progres. creativitate Şi raportul 
dintre rațiune şi religie), reprezentând. la un loc. un 
manifest (cu valenţe uneori profetice) împotriva 
despiritualizării. depersonalizării şi implicitei 
devitalizări a lumii moderne. Consideraţiile lui 
Keyvserlinu îşi păstrează deplina actualitate. *Am 
intitulat acest mic volum «Viata intimă» — explică 
Hlosotul de la Darmstadt Dar nimic nu este mai 
intim decât Spiritul universal. Dacă deci epoca 
noastră este colectivistă. dacă ea nu admite 
intimitatea şi exclusivitatea. este din cauză că a 
pierdutorice contact cu Spiritul cel viu. Retrăgându- 
ne în noi înşine. cultivând aşa cum niciodată nu 
s-a tăcut această viață personală şi intimă. lucrăm 
deci pentru Spintul universal. Dar devenind astfel 
personalişui şi proximişti. ne afirmăm în acelaşi 
timp ca singurii democrați cu adevărat. Căci 
veritabila democraţie nu este cea care nivelează 
totul pe pământ. ci aceea care îi permite fiecăruia o 
completă dezvoltare. Aceasta nu este democraţia 
politică. ci democraţia spirituală...” (pp. 142-143). 
Ediţia românească a apărut la... Editura 
Lehnică din Bucureşti (“Seria Interlerenţe”) şi este 
însoţită de o scurtă postiaţă informativă (Mihnea 
Moroianu). Poate fi considerată. din toate punctele 
de vedere, o reuşită editorială. reprezentând o lecţie 
de profesionalism chiar pentru edituri cu o mai 
mare morgă culturală. 





RĂZVAN CODRESCU 








- Ovidiu VASILESCU. Pasărea ubisului (poezii), - 
6000 lei (în ţară): 4S USA'6 DM (în străinătate) 

- Ovidiu VASILESCU. Templul unui păgân 
(atorisme) = 6000 lei (în țară): 4S USA/6 DM (în 
străinătate) 

- Răzvan CODRESCU, Spiritul dreptei. Înhre tradiţie 
ŞI actualitate = 10000 lei (în țară): SS USA'/S DM (în 
străinătate) ? 
- Constantin IORGULESCU. Dimensiunea 
transcendentă u politicului = 5000 lei (în țară): 4$ 
USA'6 DM (în străinătate) 


























PAG. 16 NR. 2/74 Februarie '97 


CRONICĂ - ILARIOPOLITĂNĂ 


Stiaţi că //ariopolis era ținut, în secolul al XIX-lea. drept 
numele “științific” a! Bucureştilor? Cuvântul traducea 
sintagma “Cetatea lui Bucur”, receptată drept “cetate a 
veseliei |pucur-ici|”. Bucurestenii — într-adevăr, oameni cu 
“chef” si cu “haz”, și când trebuie, și când nu trebuie — crau 
iluriopolitanii (cum am zice, lamiliar-argotic, “băieţii veseli”). 
Lui nenea lancu, se înțelege, mediul îi pria de minune; 
Hariopolis-ul este, până la urmă, numele cel mai potrivil 
pentru “lumea lui Caragiale” (a cărei ipostază mai nouă pare 
să fie... “lumea lui Gaiţă”). Parcului Herăstrău = unde 
“plebea proletară“ se aduna să se distreze, mai ales la | Mai 
-isespunca odinioară “Parcut$ eseliei” (aici, zice=se, tânăra 
Elena Petrescu = devenită mai târziu Ceauşescu — fusese 
aleasă într-un rând... “regina frumuseţii!!!) Veseli mare, 
dom'le! PP 

Petre Ţulca — Dumnezeu să-l odihnească — zicea că 
bucureştenii (i/ariopolitanii noştri) suferă de... “ilfovită“... 
“Cum adică «ilfovită», nene Petrache?” *Păi e o boală, o 
maladie care are trei simptome: cretinism, criminalitate şi 
voie bună”... Voia bună, cum se vede, e un lel de constantă 
locală... 

Își mai merită astăzi Capitala şi *capitaliştii” numele 
lor “științific”? Cronica de faţă (iară? ilariantă?) ne va 
ajuta, poate, să aflăm şi răspunsul la această întrebare. 

(V. A, M.) 


| 929 

S-urzicecă astăzi Mariopolitanul are toate motivele să [ie 
trist Sărăcia e mare. perspectivele tot mai cenușii. „de 
făpăduințele electorale s-a cam ales praful, iar senumentul 
doininant rămâne acela al căderii din lac în puț 

Totuşi, prație firit lui, el rămâne sub semnul de-răderii 
(adică al denzuriului ) tievoluntar(laimosul “hazde necăz”). 
Ne involuntar [faimoasa “indienare”"de tip caragialesc) 

Noua. putere. cure are un jimor de un tip mai special. 
caută să se despotmolească din cleiul demagogic al celor "200 
ue zile” şi al “ouvemantului care se sacrifică”; noi "voinţă 
politică” avem. gata de sacrificiu suntem, dar nu ne lasă 
“moştenirea prea” şi F.M.I.-ul... Neputându-se face altceva. 
se incearcă să se facă dreptate; nu e rău, desipur, dar rămâne 
de văzut în ce măsură lucrurile vor [i duse la capăt. Până la 
prima condamnare efecuvă. impresia rămâne c&asitaţia 
justițiară e menită - dincolo de fireasca reglare a unor conturi 

mai degrabă să ne abată atenţia de la dezâstrul general... 
998 

1 reapărut problema renalității. Regele ar cam veni să 
ciocnească un ou roşu la Bucureşti, de primul Paşte al 
“schimbării”. Cum să nu fii uimit să constaţi că problemele se 
pun aproape în aceiaşi termeni ca pe vremea cucuvelei?! D- 
! Diaconescu lon. care se crede urmaşul lui Corneliu Coposu, 
s-a trezit spunând. din fruntea celui mai promonarhist partid 
postdecembrist, că Regele e binevenit numai dacă recunoaşte 
actuala Constituţie, adică, altfel spus. “ca simplu cetățean. 
Pe urmă“a apărut d-l Radu Vasile şi a căutat s-o dreagă. 
Situaţia e upică şi ne-am familiarizat cu ea din campania 
electorală: unul din C D.R. scapă porumbelul pe gură, iar apoi 
ceilalți umblă să-l prindă din zbor şi să-l prefacă în cioară 
vopsită! 

Vorba d-lui Sorin Dumitrescu; cum să vină Regele “ca 
simplu cetățean 9! Regele e rege nu numai în virtutea naşterii 
din os regesc, dar Și în virtutea unpgerii'sale de câtre Biserica 
strămoşească. Aceste două realităţi — una firească, alta supra- 
firească — nu pot Îi anulate prin nici un decret. A-l considera 
pe Rege “un simplu cetățean” este o formă de prostie 
abstractizantă și, în acelaşi mp, o negare a harului Bisericii. 
Alei spus'orevoltă impotnva Fini şi împotriva lui Dumnezeu 
Pe Rece poți să nu-l iubeşti sau să nu-l consideri oportun 
momentului el însă rămâne Rege şi Repe va muri. Aşa cum 
dintr-un comunist jumătate țigan ŞI jumătate evreu nu poţi 
face un român anticomunist, tot așa din Repe — chiar dacă 
jăsâm la o pante faptul mistic al ungerii - nu poţi face “un 
cetățean” oarecare, Nici mâcar în Ilariopolis.., 


FII IPP 





PUNCTE CARDINALE 


AL PILOT TL33040 
Cont nr. 4072996517509 





Un ochi râde 


Ligia BANEA 
secretar de redacție 


PUNCTE CARDINALE 


920 | 

In llaniopolis, zic unii, nici masonena n-ar mai [i ce-a fost. 
De când a devenit mai puţin “ocultă”, trebunle îl merg rău. A 
suferit şi ea, săraca, după '89. “chinurile (refacerii. lar acum. 
prin manevre din afară țării şi potrivnice intereselor acestea, s- 
a dat de pământ cu d-l Paul Amedeu Lăzărescu, mai marele 
Lojii Naţionale, care — vrea să ne încredințeze “bulina” d-lui 
Cristoiu — apăra în masonerie interesele româneşti 

Ceea ce putem noi ințeleuc e că s-ar putea să fie mai rău 
fară d-l Lăzărescu decăt cr domnia-sa, Că insă s-ar putea vorbi 
de apărarea realelor interese româneşti pe cale masonică, 
aceasta înțelegem mai greu, Numai dacă nu cumva prin 


“interesele româneşti” se înțeleg “interesele masoneriet în 


România”. Aluninteri nu vedem cum o oreanizaţie principial 
unlicreşiină ŞI uintinajionala, ce a hrănit toale stungismrele 
dizolvante de două sute de ani încoace (inclusiv “experimentul” 
CONnEst. Cătă vreme 1 s-a părut oportun). ar putea veohea la 
destinul national al unei ţări ortodoxe 

V face din neplăcerea personală a masono-liberalului 
Lăzărescu o problemă "naţională” e deopotrivă o narvitale şi o 
indecenţă. care nu prea onorează “logica” ilanopolitană, 

„09 

Poliuca externă a ilanopolitanilor cunoaşte un erav impas. 
Am fi aata să intrăm în N.A. T.O. numai câ N.A. 1.0 nu-i la fel 
de ata să ne primească. EI vrea garanții peste garanții: ar fi 
firesc. numai Că. în spatele acestor tergiversări. nouă ni se pare 
căse ascunde altceva: nu atât faptul că Românianu arcorespunde 
unor exIbențe poluce sau militare, cât laşitatea Occidentului 
[aţă de ruși şi dispombilitatea lui de *a face pipi pe noi” pentru 
a îmblânzi balaurul de la Răsărit 

Acum Di se.cere un tratat cu Ucraina (care nu-i decăt un 
capal balaurului: cel îndreptat spre no!). prin care să renunțăm 
definitiv la once nostaloie tentorială, Cum Ucraina nu vrea 
NATO. ea nu poale accepta încheierea unui tratat decăt in 
termenii care îi convin (ŞI care pentru not nu pot fi decât 
dezastruoşi). Occidentul ne cere. altfel spus. pe fondul unui 
prezent confuz. să ne uităm trecutul şi să ne compromite 
viitorul. Ce avem în schimb? Nişte promisiuni mai mult decăl 
vazi (chiar mai vagi decat acel "Vin americanii” de după 
Yalta): faceţi voi hatârul Rusiei şi Ucrainei. şi pe urmă mai 
vedem noi! D-l Constantinescu a transmis națiunii că asta este 
trebuie să renunțăm la trecut şi prezent de dragul viitorului! 
Desigur, situația este grea, dar nu putem să nu constatăm cel 
puțin două lucruri: 

|) că nouă ni se cer mereu earanţii ferme şi concrete 
(mergând până la a ne risca fiinţa națională), dar de ofenit nu ni 
se oferă decât nişte pseudo-garanţii teoretice (şi acelea formulate 
ambiguu şi cu jumătate de oură) şi 

2) că suntem puși sistematic în situația de a incheia cu 
vecinii tratate dezavantajoase, sub presiunea unor aşa-zise 
“urgenţe”, încât diplomaţia românească devine simpla 
executoare formală a unor directive” impuse (“sugerate”) din 
alară. 

Avem motive serioase să ne temem că. în ciuda atâtor 
compromisuri conjuncturale (şi foarte periculoase prin posibilele 
lor consecinţe pe termen luna). până la urmă. de teama Rusiei 
sau sub imperativul unor interese mai venerale. structurile 
euro-atlantice nu ne vor integra. asttel că s-ar putea să rămânem. 
vorba aceea; “şi cu banii dați, şi cu buza spartă”. 

VOO 

Ilariopolitanul nu se dezminte nici când se indepântează 
fizic de matcă. Humorul lui abştesc. pe de altă parte, riscă să se 
prefacă uneori într-un negru humor involuntar, atingând 
patologia. 

Din această speţă trebuie că fac pante și aprigii *Fu ai lui 
Avram lancu” (“Organizaţie patriotică radicală a exilului 
românesc”), care dacă nu sunt doar nişte securiști avortați. 
atunci sunt nişte evidente cazuri clinice. 

lată “mesajul” pe care l-am primit din partea acestora. în 
urmă cu câteva săptămâni (îl reproducem - cu ortoprafia 
orioinală - deopotrivă ca pe o curiozitate şi ca pe un semnal de 
alarmă faţă de anumite devieri ale naţionalismului) 

**Domnilor judeo-creştini, 

Amajlat de existența voastră şi aepistoliei jiuleo-creştină 

pe care o editaţi cu accordul SRI- ului fsecurităţii). Să fim 


Colegiul redacțional: Gabriel CONSTANTINESCU, redactor-şe 
Demostene ANDRONESCU, Răzvan CODRESCU, 


Constantin IORGULESCU, Marcel PETRISOR 








2400 SIBIU - Calea Dumbrăvii nr. 109 
telefon 0069/422536 








altul PIGnge,,, 


sinceri am rămus profund miraţi că în timp ce omenirea este 
în pragul de apăşi in mileniul trei, țara noastră geme de proşti 
Oare chiar aşa limpiți sunteţi încăt mut vă daţi seuma nici 
ucum că Biblia este plină de munciti, SUPOr SUI MUSICr 10U4se 
şi legende jidâneşti de spălareu creierultii pentru ca upal ct Su 
vă S/dpăneuscă cu pe Nişte dobioucu?! 

Nir-fexelus să-l fi hat drept model in acestă privință pe 
Corneliu Zelea Codreunit. care trezinelu-se mina dreaptă a 
Ii Isus Cros. de imli-Semit ce era Se rugu ŞI Surula I0ule 
icoanele cu "Sfinţi > jichani. introclu-se dle jiclumi şi colaboratori 
lor cu bună stiință ih toule bisericile creştine. Dur pu este 
primu plusă pe cure CZ Codreamui u luat-o şi dle cure jidamti 
şi masoni au rus cu guru pănă la urechi. apoi au dansut pe 
mormântul lui Eludiu domimireaorganizații sale de “ Mişcure 
Legionură inspirandu-se după Legiunea Romană. Loeoiuu 
Romuină a fosta armată de Pandiţi şi criminali care au jefuit 
O Dure purle din [aru NOUSIră ŞI I-utt ANUsInut pe Vreo 
noştri. Prindemuntireacle legionari. ela dul prilejul duşmunile 
să-i comidere Purnliţi şi crinunali. Am uzul că mut sunt ŞI 
ustăzi oumeni care susțin cu neruşinure că noi ne tragem dit 

'pădiţa Traian dar uceştia SI NIŞte Iarnpiţi şi inculți, cure 
hubur n uu de istoria adevărută u neumulu nostru. O liramus 
ce [igani ui Romei prin sudul Oltemei, dar noi ne tragem 
Decehul şi cine mut-i e acardcu noi n are decul să pariseusciă 
păniântul nostru strămaşes 

O altă chestiune cu care CZ Codreunii u-dul-o în bură 
a fost fuptdt că el a udâugur la denumirea de Mişcure 
Legiunară numele de" “Arhamehelul Mihail” Arhanghelul 
Mihu este unul dintre cei şapte “ingeri jiduni şi a fost niânu 
dreuptă a lui Lucifer: deci gl diavolului. C icr ducă ar fi să 
culmiteim că Arhuanehelul Mihail ni-l mas shagoia PE Latcifer ci 
pe Duninezeu, aceasta inscunmnă că (ZA odreuniu închinat 
mişcureu Sa nui Slugitor-ul lui Dunmezeu mut lui Dumnezeu 
Singura denumire injeleaptă pe care CZ Codreunu a dut-a 
oreanizulu sule u fost  Uardu de Fier” şi “Totul pentru 
ură . dur acesteu Jin ruşte demuuniri pir nationale caut en ut 
uriță țidanit şi colaboratorii lor să le digtrucă şi ducă mat sami 
oameni care mere pe acele limr politice sunt o ruritate de mie 
vuloare şi trebuie ocroniți Voi fureuţi ca dracul de tămaie de 
«ceastăspeute rară de oameni. de ucvean aveți nici o valoare 
ŞI m veți ajunge niciodată la putere. Voi sunteți un fel de 
pocăiţi ai: "Oastei Donmului” şi ai “Martorii lui lehova ” 
deci sunieţi totul Opuşi buționalismnulu şi mişcării de dreapta 

Periodicul vostru l-aţi imitulat “ Independent de orentare 
naționuil-creştină . Independent faţă de cine de Neam şi 
ară” Măi «eştepţilor, creşunismul este răspândit în toute 
țările -Stăpunite de jidimi. deci este internațonalist cu şi 
comunismul. aşu că lăsați-o bahă că vai «nveți în România o 
religie naţională, care n-are nimie comun cu creştinismul 
internuţionul. CZCodreanu lăsându-se mâna de vântul 
năprasnic al judleo-creştinismului cure bănuia pe timpul lui 
in Europa a căzul în mreaju religiei creştine, dar fiți siguri că 
ducă el ur trăi astăzi ar face ta şi Nicolae Ceauşescu hărtie 
de şters la fund din Biblie. Pentru această îndrăzneață faptă 
ŞI pemru faptul că a dărămat biserici judeo-creşune. Ceauşescu 
ure Un mare Dare merit, care va fi recunoscul cu timpul de 
istorie. Nenorocireu este tă nn a dărămut loule bisericile 
juuleo-creştine. ci în timpul dommei lui s-au construit in 
intreuga țară O mulţime de biserici creştine. despre cure voi 
nu Scoaleți un cuvânt [..] 

Am văzul că-l ridicaţi in Slăvi pe fostul rege Mihai. dar 
vol ŞI că acesta mare trădător şi vânzător de Neam şi Țară 
în interviurile pe care le-a făcut mut cu-seamă în ultimul timp 
U Sus cu ŞI jărănmstul Tică Dumitrescu, că legionarii sunt 
nişte oumeni de nimic, nişte rahaţi. care nu trebue băpaţi în 
seamă citrebuie ianorați? Voi ştiţi doar atăt, căel qimbrăcal 
cămaşa verde, dar că el au făcut ucest Iucnu fiind forțat de 
iniprejurări şi că el i-a distrus şi ucis pe legionari mai ture 
«decit td-su habar n unveţi şi mai pretindeți că le ştiţi pe toale- 
loule. Bine ur fi ca el să ujungă din nou la putere şi să vă 
Pelească de un rind de piele că vă meritaţi soarta |. ] 

Wc SCr15 toate acestea mu pentru a vă sclumba cu ceva 
Şi atrage de partea noastră, ci pentru a vă «du seamu că ştim 
IN cepe vă Sc cilduți. ce urmăriţi Şi cule parale faceți 


FIN LUI AVRAM IANCU” 





fi Iute uzel eine Te bete tat ui 
"PUNCTE CARDINALE" 


noi li oi Ec e) 


AI ANA 8 


Ter ou Te 











> 


Pa 


sd, 
Cr