Tehnium/1984/8406

Similare: (înapoi la toate)

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)

Cumpără: caută cartea la librării

ANUL XIV - NR. 163

REVISTĂ LUNARA EDITATĂ DE C.C. AL U.T.G.

6/8 4

CONSTRUCŢII PEIMTRU AMATORI

SUMAR

LUCRAREA PRACTICĂ

DE BACALAUREAT . pag. 2—3

Producerea microundelor
Prepararea şi analiza
sărurilor de cupru
Cuplaje parazite

INIŢIERE ÎN

RADIOELECTRONICĂ . pag. 4—5

Amplificatoare operaţionale
Aplicaţii cu 741

CQ-YO . pag. 6—7

Transceiver monobandă
Transceiver UUS

LABORATOR . pag. 8—9

Generator miră TV
AY-3-8500

ATELIER . pag. 10—11

Pompă multifuncţională

FOTOTEHNICĂ .pag. 12-13

Filtre de conversie
Lunetă din obiective foto

AUTO-MOTO . pag. 14—15

Autoturismele OLTCIT:
sistemul de răcire
Lămpile cu halogen

AUTOMATIZĂRI . pag. 16—17

Aprindere electronică de
randament ridicat

CITITORII RECOMANDĂ . pag. 18—19

Reutilizarea teleobiectivelor

vechi

întreţinerea şi repararea
linoleumului
Recuperarea argintului
Recondiţionarea bujiilor

LA CEREREA CITITORILOR . pag. 20

TELEVIZIUNEA ÎN CULORI .pag.21

REVISTA REVISTELOR . pag. 22

Distractiv şi plăcut: jocul
de popice
432/144 MHz
Manipulator

SERVICE . pag. 24

Magnetofonul PHILIPS EL 3515

Cutezătoare şi grandioasă ctitorie a EPOCII NICOLAE CEAUŞESCU,
impresionant simbol al eroismului, unităţii şi hărniciei întregului nostru popor,
a tinerei generaţii, Canalul Dunăre—Marea Neagră s-a constituit într-o
autentică şcoală a spiritului revoluţionar în care s-au unit dîrzenia, munca, pri¬
ceperea, ştiinţa şi tehnica avansată, hotărîrea întregii naţiuni de a făuri cu
succes comunismul pe pămîntul României.

Sing. PETRE FLORESCU, laşi

Pentru realizarea acestui experi¬
ment se foloseşte aparatul din.trusa
I.M.D. pentru producerea şi studiul
undelor electromagnetice de înaltă
frecvenţă (microunde).

Acest dispozitiv, produs din anul
1962, realizat cu tub electronic,
este relativ depăşit şi realmente in¬
comod pentru lucrul în laborator
datorită gabaritului şi tensiunii mari
de alimentare.

Propunem celor interesaţi reali¬
zarea unui dispozitiv similar folo¬
sind ca element activ un tranzistor
de ultraînaltă frecvenţă.

Oscilatorul pentru microunde
(fig. 1) foloseşte un tranzistor de tip
BFY 90, într-un montaj de oscilator
cu baza la masă şi circuit acordat în
colector. Circuitul acordat constă
dintr-o spiră realizată din conduc¬
tor CuAg de 3 mm grosime şi dia¬
metrul de cca 6 cm. în paralel cu
spira S, a cărei mediană se conec¬
tează în colectorul tranzistorului T,
se află capacitatea parazită afe¬
rentă joncţiunii B—C. Şocurile Ls se
fac din conductor CuAg de 0,6—0,8
şi au 10—12 spire, diametrul unei
spire fiind de 5 mm.

Dispozitivul de încercare (fig. 2)
constă dintr-o spiră cu aceleaşi ca¬
racteristici ca ale oscilatorului, le¬
gată în serie cu joncţiunea B—E de
la un tranzistor UHF (BFY90, BF200,
BF180, BF173 etc.) şi un microam-
permetru de 35—50 nA folosit la
magnetofoane.

Linia monofilară de transmisie
este un conductor de CuAg cu dia¬
metrul de 3—4 mm şi lungimea de
cca 50—60 cm.

Blocul de alimentare trebuie să
furnizeze o tensiune de 20 V şi un
curent de 10—20 mA. Se poate
adopta o schemă de alimentare pu¬
blicată în revista „Tehnium“ sau se
poate folosi un alimentator didac¬
tic.

Punerea în funcţiune. După ce
am alimentat oscilatorul, apropiem
dispozitivul de încercare suprapu-
nînd cele două spire. Acţionăm
asupra potenţiometrului semiregla-
bil P, pînă cînd acul indicator al mi-
croampermetrului se va deplasa cît
mai mult pe scală, dar să nu de¬
păşească diviziunea capului de
scală.

a) Producerea microundelor

Se alimentează oscilatorul. Se
aşază spira dispozitivului de încer¬
care în paralel cu spira L a oscilato¬
rului, la cîţiva milimetri de ea. Se va
observa deplasarea acului indica¬
tor al microampermetrului, deci în
circuitul acordat al oscilatorului au
luat naştere oscilaţii electromagne¬
tice care s-au transmis prin inducţie
la spira dispozitivului de încercare.

b) Determinarea lungimii de
undă

Se cuplează linia monofilară de
transmisie la oscilator în punctul
median al spirei S. Deplasăm dispo¬

zitivul de încercare pe linia de
transmisie.

Se observă apariţia nodurilor şi
ventrelor de curent; acul instru¬
mentului va indica puncte de ma¬
xim la ventre şi de minim la noduri.
Măsurînd distanţa dintre două no¬
duri sau două ventre consecutive,
care este A/2, se calculează lungi¬
mea de undă. Din formula f = c/k re¬
zultă frecvenţa, unde c = 3 • IO 8 m/s.
Repetăm experienţa şi calculăm
media valorilor pentru A şi f.
Distanţa dintre două noduri este de
aproximativ 17 cm, deci:

A/2 = 17; A = 34 cm şi f ~ 900 MHz.

BIBLIOGRAFIE:

1. Circuite cu semiconductoare
în industrie. Amplificatoare şi osci¬
latoare, Vătăşescu A. ş.a., Editura
tehnică, Bucureşti, 1971

2. Fizica. Manual pentru anul III
liceu, Editura didactică şi pedago¬
gică, Bucureşti, 1976.

UN COLECTIV FRUNTAŞ:
I.C.R.A.L.-Foişor

PREOCUPĂRI DE BARE
„aiAUTATE

întreprinderea de construcţii, re- părtăşeşte tovarăşul ing. Gheorghe
paraţii şi administrarea fondului Io- Cişmigiu, director al I.C.R.A.L. —
cativ „Foişor" s-a situat pentru a „Foişor", promotor consecvent al
treia oară pe un loc fruntaş în între- noului din domeniul cercetării şi
cerea socialistă — locul I pe ţară —, creaţiei ştiinţifice şi tehnice,
obţinînd totodată Ordinul Muncii, — Am realizat instalaţii solare de
Clasa I. Semnificaţiile unui succes preparare a apei calde menajere,
sînt întotdeauna legate de atribu- înlocuind astfel utilizarea gazului
tele muncii desfăşurate: bună orga- metan şi păcurii. Pentru locuitorii
nizare, ordine, disciplină, calitatea din Sectorul Agricol Ilfov, pentru
serviciilor oferite beneficiarilor. Dar cei din comunele subordonate sec-
aici, la I.C.R.A.L. — „Foişor", nu nu- torului 2, Ştefăneşti, Găneasa, dar
mai aceste atribute se numără prin- şi pentru ceilalţi cetăţeni, care locu-
tre cheile unui succes de prestigiu, iese la curte, executăm instalaţii de
mereu reînnoit, ci şi o autentică biogaz. O astfel de instalaţie reali-
emulaţie pentru ideile noi, pasiunea zată în două variante cu capacita-
pentru aplicarea lor în practică. tea de 5 şi, respectiv, 10 mc poate fi

■ Printre acestea un loc deosebit îl văzută pe raza comunei Afumaţi,
1 ocupă utilizarea surselor de ener- unde se află în experimentare.

a gie neconvenţională, drept o princi- Necesitatea economisirii de com-
1 pală cale pentru realizarea de în- bustibili şi materii prime — subli-
I semnate economii de energie şi niată în nenumărate rînduri de

■ materii prime, lată câteva preo- secretarul general al partidului,
1 cupări într-un domeniu de maximă preşedintele republicii, tovarăşul
I actualitate pe care ni le îm- Nicolae Ceauşescu — a determinat

şi valorificarea unor idei simple, dar
extrem de utile în bătălia pentru
economii cum ar fi, de pildă, cla-
peta cu pedală pentru limitarea
consumului de apă caldă, instalaţie
cu ajutorul căreia se pot obţine re¬
duceri de cel puţin 25% ale consu¬
mului de apă caldă menajeră şi ale
consumului de apă, în general. De
asemenea, pentru şantiere, unde de
obicei nu există acces la apă caldă,
am realizat un dispozitiv mobil cu
panou solar de mare eficienţă în
condiţiile muncii de şantier şi, bineîn¬
ţeles, în locuri cu o iradiere solară
corespunzătoare. De asemenea, con¬
tinuăm un experiment inaugurat
anul trecut la un bloc de 10 etaje din
Bd. Muncii — Pantelimon, unde vom
folosi energia solară prin interme¬
diul panourilor solare la încălzirea
apei menajere. Fără a supune bene¬
ficiarul unei dependenţe stricte faţă
de apariţia soarelui, instalaţia fiind
mixtă, experimentul acesta, realizat
în colaborare cu ÎNCERC şi Institu¬
tul „Proiect"—Bucureşti, poate da
rezultate probante pentru o genera¬
lizare de viitor la mai multe con¬
strucţii similare.

Un experiment interesant a fost
înregistrat şi prin testarea unui apar¬
tament din zona urbană supus cer¬
cetărilor pentru analiza pierderilor
de căldură, în diverse puncte, pentru
detectarea cauzelor şi eliminarea
acestora. Astfel, cu ajutorul unei
aparaturi complexe de analiză, s-a
putut analiza termografic o locuinţă,
s-a putut detecta harta deficienţelor
izolaţiei hidrofuge la terase, ia su¬

dura armăturilor'din beton etc. In fi- 1
nai, în colaborare cu INCREST, se p
va elabora o metodologie amplă de I
analiză a cazurilor de pierderi mari I
de căldură în apartamente, pentru a I
interveni operativ în cursul operaţii- 1
lor de reparaţii curente sau capi- 1
tale, în vederea micşorării consu- i
murilor de enegie şi implicit a rea- 1
lizării unor economii substanţiale
de materii prime şi materiale. De¬
tectarea punctelor nevralgice la
pierderile de căldură constituie o
operaţie complexă, realizată cu
aparatură- ştiinţifică de înaltă efi¬
cienţă şi rămîne o cale extrem de
utilă pentru ^realizarea unor repa¬
raţii de calitate, durabile şi într-un
domeniu de mare interes pentru be¬
neficiar.

— Ce obiective aveţi pentru acest
an pe agenda de lucru a întreprin¬
derii?

— Dacă anuf trecut s-au execu¬
tat aproape 350 de reparaţii capi¬
tale şi curente la clădiri, iar volumul
prestărilor către populaţie a sporit
cu 33 milioane de lei, în acest an
alte zeci de imobile vor beneficia de
diverse lucrări ca refacerea a 540
de învelitori, repararea a 68 de sub¬
soluri tehnice. 44 de terase şi 65 de
faţade.

O deosebită atenţie se va da în
continuare calităţii lucrărilor, res¬
pectării riguroase a termenelor, uti¬
lizării unor soluţii tehnologice mo¬
derne, în condiţiile unui climat de
mare responsabilitate a tuturor lu¬
crătorilor din întreprindere.

3FY90

PREPARAREA Şl AMhlîZA
SĂRURILOR CU CUPRU

Prof. PÂRÂSCH1VA ÂRSENE,
Liceul de şsfciînŞe aie naturii
„C.A. Pîoeefcti 1 '

A. PREPARAREA SĂRURILOR

CU CUPRU

1. Sulfatul de cupru-amoniu,
Cu(NH 3 ) 2 (S0 4 ) 2 • xH 2 0

Se cîntăresc 2,5 g CuS0 4 • 5H 2 0
şi 1,35 g (NH 4 ) 2 S0 4 şi se introduc
într-un pahar de 100 ml. Se adaugă
10 ml apă şi 0,5 ml soluţie H 2 S0 4 , 1
M. Se încălzeşte amestecul, agitînd
pînă la completa dizolvare.

Se filtrează fierbinte printr-un fil¬
tru curat, folosind o pîlnie cu coadă
scurtă şi prinzînd filtratul într-un
pahar de 100 ml. Se lasă filtratul să
stea cel puţin 24 de ore.

Se separă prin filtrare cristalele
rezultate printr-un filtru în formă de
con şi se usucă prin presare între
două hîrtii de filtru; se cînîăreşte
substanţa obţinută.

2. Sulfatul de cupru si tetramină,
Cu(NH 3 ) 4 S0 4 • xH 2 0

Se cîntăresc 3,2 g CuS0 4 • 5H 2 0,
se mojarează într-un mojar mic şi se
tranşvazează într-un pahar de 100
ml. în continuare se lucrează sub
nişă. Se adaugă 12 ml soluţie con¬
centrată şi amoniac şi se agită bine.
Soluţia rezultată se filtrează prin fil¬
tru Whatman nr. 1, curat, folosind o
pîlnie cu coada scurtă şi prinzînd
filtratul într-un pahar de 100 ml. Se
adaugă încet în filtrat 20 ml etanol
(95%) şi se agită. Se lasă să stea timp
de 30 de minute şi din cîno în cînd
se agită. Se filtrează amestecul
printr-un filtru conic din hîrtie
Whatman nr. 1 şi se spală cristalele
pe filtru cu trei porţiuni a 5 ml eta¬
nol, fiecare porţiune conţinînd 0,5
ml soluţie concentrată de amoniac
în apă.

La urmă se spală cristalele cu 10
ml eter. Atenţie! Eterul este foarte
volatil şi foarte inflamabil. Trebuie
evitată orice sursă de flacără de pe
masa pe care se lucrează.

Se presează cristalele între hîrtii
de filtru, se usucă la aer şi apoi se
cântăresc.

B. ETALONAREA SOLUŢIEI DE

TIOSULFAT DE SODIU

Sărurile de cupru preparate se
pot dizolva în apă şi analiza prin ti-
trarea cuprului (II) cu soluţie de tio-
sulfat de sodiu. Tiosulfatul de sodiu
trebuie mai întîi etalonat; în acest
caz se utilizează o folie de cupru
curat drept etalon.

La etalonare, o cantitate cunos¬
cută de cupru se dizolvă în acid
azotic: HNO

(1) Cu(s) Cu 2 (aq)

şi apoi se titrează cu un exces de Kl
dizolvată;

(2) 2Cu 2+ (aq) + 4f(aq) —*

—- 2Cul(s) + l 2 (aq)

Iodul eliberat se titrează apoi cu so¬
luţie de tiosulfat de sodiu:

(3) l 2 (aq)>+ 2S 2 0r(aq) -*

-- 2l (aq) + S 4 Og‘(aq)

Titrarea poate fi urmărită cu o so¬
luţie de amidon ca indicator, deoa¬
rece amidonul dă o culoare albastră
cu iodul. Soluţia de titrare Na 2 S 2 0 3
se adaugă pînă cînd culoarea al¬
bastră a amidonului dispare. Se
prepară 1 I soluţie 0,1 M de
Na 2 S 2 0 3 care se stochează într-o

sticlă curată cu un dop şi se etiche¬
tează.

Se cântăresc exact probe duble
de 0,2 pînă la 0,3 g de foaie de cupru
pur. Fiecare probă se introduce în
câte un Erlenmeyer de 250 ml şi se
adaugă 10 ml apă distilată şi 4 ml de
acid azotic concentrat. Se în¬
călzeşte uşor sub nişă, pînă cînd se
dizolvă metalul. Se răceşte, apoi se
diluează soluţia pînă la circa 75 ml
cu apă distilată. Se adaugă 1 g de
uree în fiecare balon şi se fierbe
timp de 1 minut. (Ureea se adaugă
pentru a îndepărta din soluţie N0 2
care poate fi prezent după dizolva-
rea cuprului. N0 2 este un agent
oxidant şi va interfera la produce¬
rea cantitativă a Cu!.)

Se răceşte, apoi se adaugă, pică¬
tură cu picătură, soluţie de NaOH, 1
M, pînă cînd la amestecare persistă
un precipitat permanent de Cu(OH) 2 .
Apoi se adaugă 10 mi de acid acetic
3 M ca să dizolve precipitatul.

Se adaugă 3 g Kl, se agită ca să se
dizolve şi se titrează iodul pus în li¬
bertate cu o soluţie de Na 2 S 2 0 3 ,
pînă la o coloraţie galben slabă de
iod; apoi se adaugă 2 ml soluţie
apoasă de amidon 1% ca indicator si
1 g NH 4 SCN (NH 4 SCN acţionează
în sensul îmbunătăţirii punctului fi¬
nal, deplasînd ionul care se ab¬
soarbe pe suprafaţa precipitatului
de Cui). Se amestecă bine, apoi se
tratează pînă la dispariţia culorii al¬
bastre.

Concentraţia tiosulfatuiui de so¬
diu se poate determina răspunzîn-
du-se ia următoarele întrebări:

1. Cîţi moli de cupru au fost di¬
zolvaţi?

2. Cîţi moli de iod au fost puşi în 1
libertate, conform ecuaţiei (2)?

3. Cîţi moli de S 2 Ob s-au con- 1
sumat conform ecuaţiei (3)?

4. Ce volum de substanţă de ti- jf
trare a conţinut numărul de moli de
S 2 or indicat la î ntrebarea 3?

5. Care este concentraţia so- 1
luţiei de Na 2 S 2 0 3 în mol/l?

C. ANALIZA UNEI SĂRI DE
CUPRU

Se cântăresc exact probe duble
de 0,3 şi 0,6 g din sarea de cupru, în- I
tr-un balon Erlenmeyer de 250 ml.

Se dizolvă sarea în 10 mi apă şi apoi
se adaugă o soluţie de NaOH, 1 M,
picătură cu picătură, pînă când se
obţine un precipitat permanent.

Apoi se adaugă 5 ml acid acetic
3 M şi se diluează pînă la 50 ml de
apă.

Se adaugă 1,5 g Kl, se agită şi se
titrează iodul pus în libertate cu o
soluţie etalon de Na 2 S 2 0 3 . Se ti¬
trează pînă la o culoare galben des¬
chis de iod liber, apoi se adaugă 2
ml soluţie apoasă de amidon 1% ca
indicator. Se adaugă 1 g NH 4 SCN,
se amestecă bine prin agitare şi se
continuă titrarea pînă la dispariţia
culorii albastre.

Din rezultatul titrărilor se va cal¬
cula procentul în greutate al cupru¬
lui din sare şi apoi valoarea numă¬
rului întreg x, care este numărul de
molecule de apă de hidratare din •:
sare. f

CUPLAJE

PARAZITE

8mg. OVIOIU BBAQOMIBiSCU,
Ing. MIHAI COBÎPNAI

(URCARE DIN m. TRECUT)

La frecvenţă înaltă însă calea de în¬
toarcere este proiecţia firului de du¬
cere pe planul de masă, respectiv
segmentul a’b’ (proiecţia lui ab).

In acest ultim caz, restul planului
de masă nefiind parcurs de curent,
este echipotenţial şi este considerat
de potenţial nul. Deasupra planului
de masă pot exista mai multe trasee
de ducere din circuite diferite, iar
căile de întoarcere se vor separa de
la sine (chiar dacă se intersectează
într-un punct). Acest aspect avanta¬
jos al fenomenului descris, fenomen
cu atît mai pregnant cu cît frecvenţa
creşte, este utilizat la cablajele im¬
primate ale circuitelor de înaltă frec¬
venţă, ale circuitelor TTL mai com¬
plexe. Aşadar, masa trebuie extinsă
peste tot, aproape de traseul de du¬
cere (figura 37). Să luăm un exem¬
plu concret, anume să considerăm
schema electrică a unui montaj rea¬
lizat cu 4 inversoare TTL, ca în fi¬
gura 38. Un mod de realizare a ca¬
blajului este arătat în figura 39. Să
analizăm funcţionarea montajului
şa cum este realizat în această va¬
riantă. Să presupunem că inversorul
1 are ieşirea în starea logică „1“ (~ +
5V), iar inversorul 3 are la ieşire
starea logică ,j0“ (~0V). Aceasta în¬
seamnă că intrarea în cel de-al pa¬
trulea inversor este,pusă practic la
masă în punctul a. în momentul în
care ieşirea inversoruiui 1 (implicit
şi intrarea inversoruiui 2) îşi
schimbă starea logică, făcînd tranzi¬
ţia „1“ „0“, capacitatea parazită

Cp se conectează între intrarea in¬
versoruiui 4 în punctul a şi punctul
b de alimentare a acestui ultim cir¬
cuit. Rezistenţa între a şi b este
mică dar nulă, descărcarea lui Cp
făcîndu-se într-un interval de timp
scurt, dar suficient pentru a produce
bascularea la ieşirea 4 şi a celorlalte
circuite care sînt legate de aceasta,
provocînd perturbaţii în sistem. în
concluzie, această variantă de cablaj
este greşită. Figura 40 prezintă
schema optimă de cablaj a montaju¬
lui din figura 38. Deoarece se presu¬
pune că montajul lucrează la frec¬
venţă ridicată, curenţii de întoarcere
ai celor două perechi de inversoare
se vor închide pe porţiuni separate
din traseul de masă şi deci circuitele
nu se vor influenţa reciproc prin ca¬
pacitatea parazită Cp.

Tot în legătură cu efectul de pro¬
ximitate, ne vom referi acum la ca¬
blul ecranat. Curentul prin tresa me¬
talică, în cazul lucrului la înaltă frec¬
venţă, se va repartiza spre firul cen¬
tral de ducere, ca în figura 41. Aşa¬
dar, tresa metalică poate fi conec¬
tată în mai multe puncte la traseul
de masă, fără să existe riscul unor
perturbaţii.

fig 39

TEHNIUM 6/1984

exemple au fost _prezentate deja ca
aplicaţii cu 741. în cele ce urmează
vom analiza mai îndeaproape efec¬
tele reacţiei pozitive în montajele cu
AO, dînd o imagine de ansamblu a
principalelor tipuri de aplicaţii
practice.

Să urmărim întîi figura 30, unde
operaţionalului i s-a aplicat reacţia
pozitivă prin rezistenţa R 3 , plasată
între iesirea AO şi intrarea neinver-
soare. Reacţia este parţială, deoa¬
rece nu întreaga tensiune de ieşire,
E 0 , este reflectată pe intrarea + , ci
numai o fracţiune fixă din ea,

saturată pozitiv, adică E 0 *= E' omax
Aplicind la intrare un semnal E. ne-
gativ, nu se petrece nimic, deofa-
rece acest semnal, inversat de' A0,
tinde să facă ieşirea şi mai pozitivă,
lucru imposibil (E T omax este tensiu¬
nea pozitivă de ieşire maximă, în
condiţiile date de alimentare). Să
aplicăm deci ia intrare un semnai E,
pozitiv, crescător. Saturaţia pozi¬
tivă a ieşirii se va menţine atît timp
cît intrarea neinversoare rămîne
mai pozitivă decîî intrarea inver-
soare. Cum intrarea neinversoare
are faţă de masă potenţialul fix dat
de relaţia (9), ieşirea din saturaţia
pozitivă se va produce atunci cîhd
tensiunea de intrare va atinge va¬
loarea:

Semnalul de comandă, E it se
aplică pe intrarea inversoare, prin
intermediul rezistenţei R-,.

Pentru a înţelege efectul reacţiei,
să presupunem iniţial ieşirea AO

Datorită cîştis

mare

Amplificarea operaţionalului ir
buclă deschisă, A, avîn’d valori foarte
mari (de ia zeci de mii ia milioane),
„bascularea 11 Ieşirii din starea de sa¬
turaţie negativă în starea de satu¬
raţie pozitivă se face pentru variaţii
extrem de mici ale lui E n în jurul va¬
lorii E ref . Pentru exemplificare, să
considerăm un AO de tip 741, care
are A = 100 000 şi, alimentat la ± V cc =
= ± 15 V, prezintă tensiunile de satu¬
raţie E omax = -13,6 V; E omax — 14,2 V.
Variaţia maximă a tensiunii de ie¬
şire, ÂE 0 — E omax — Eomax 14,2 V +
+ 13,6 V = 27,8 V, va corespunde
unei variaţii A(E n — E ref ) == AE n (de¬
oarece E„ ef este constantă) egală cu
AE i1 = AEc/A = 27,8 V/100 000 =
= 0,278 mV * 0,3 mV.

Prin urmare, este suficient ca E n
să depăşească pe E reî , într-un sens
sau celălalt, cu numai cca 0,15 mV
pentru ca ieşirea să basculeze în
una din stările de saturaţie. Cum E 0
depinde numai de mărimea şi sen¬
sul diferenţei Ej-, — E ref , nu şi de va¬
lorile concrete E n , E r?i , rezultă că
montajul poate fi folosit ca un com¬
parator de tensiune foarte precis
dacă se ia o valoare absolută mare
pentru tensiunea de referinţă, E ref .

Ca exerciţiu, vă propunem să tra¬
saţi graficul caracteristicii de trans¬
fer pentru montajul din figura 27, cu
următoarele date concrete: + V cc =
= ±15 V; E- a, = - 13,6 V; E; max =
= 14,2 V; A = 100 000; E ref = -2V.

9. COMUTATOARE Şl MULTI-
ViBRATOARE CU AO

O largă gamă de aplicaţii ale am¬
plificatoarelor operaţionale — prin¬
tre care menţionăm comutatoarele
, (trigerele) mono sau bistabite, mul-
1 tivibratoarele astabile, generatoa¬
rele de semnale de diverse forme —
se bazează pe aplicarea reacţiei po¬
zitive totale sau parţiale. Cîteva

Tradusă în cuvinte, ea ne arată că
tensiunea de ieşire E 0 este nulă
pentru E n = E ref , este pozitivă
pentru E h > E ref şi respectiv este ne¬
gativă pentru E n < E ref . Mai mult, în
interiorul plajei sale '"totale de va¬
riaţie, adică între momentele atin¬
gerii valorilor extreme (de satu¬
raţie) Eo max şi E omax , tensiunea de
ieşire variază direct proporţional cu
diferenţa E n —E ref , deci direct pro¬
porţional cu Ej-j (deoarece E re f =
constantă). Prin urmare, graficul
caracteristicii de transfer arată ca
n figura 28, >. de p nta fizică a por¬
ţiunii dintre cele două paliere de sa¬
turaţie este tocmai amplificarea în
bucla deschisă, A. De menţionat că
tensiunea E ref poate lua orice va¬
loare pozitivă sau negativă (per¬
misă de intrarea tipului de AO); în
particular, ea poate să fie şi nulă,
E ref = 0, cînd se obţine o caracteris¬
tică simetrică în raport cu originea
axelor E n , E„, ca în figura 29 (sime¬
tria nu este perfectă, deoarece
valorile de saturaţie E omax şi E omaXi
de regulă cu 1—2 V mai mici în va¬
loare absolută decît tensiunile de
alimentare +V CC , respectiv -V cc , nu
sînt în generai egale).

•omax

Şofarăţi® pozitivi

: omax

Sirt V*? B m d <

: omax

Tmmum 6/1984

pentru Ej = Ej-j, iar la scădere pentru
Ej E i2 . Ecartul (decalajul) dintre
cele două praguri

R 2

A Ei= Ej-) - E i2 =-

R 2 + R 3

•(E 4 omax E omax) (13)

poate fi prestabilit la valoarea dorită
prin alegerea convenabilă a rezis¬
tenţelor R 2 şi-R 3 . Caracteristica de
transfer nu este simetrică faţă de
origine, tensiunile de saturaţie
E + omax Şi E omax avînd, de obicei, va¬
lori diferite.

Semnalăm în treacăt două cazuri
particulare ale exemplului descris,
anume acela cînd R 3 = 0 (fig. 32),
respectiv cînd R 2 = °° (fig. 33). în

este acum totală, ecartul dintre pra¬
gurile de basculare devenind;

A O, ivirea trece brusc în starea de
saturaţie negativă, E 0 = E“ omax , de
îndată ce semnalul de comandă
depăşeşte valoarea E (1 . Prin bucla
de reacţie, intrarea neinversoare
capătă automat potenţialul negativ
faţă de masă
R 2

E’r =- E ~omax OD

r 2 + r 3

devenind astfel mult mai negativă
decît intrarea inversoare, fapt care
„întăreşte" menţinerea ieşirii în sa¬
turaţia negativă. Situaţia se păs¬
trează oricît de mult ar mai creşte
(în limitele permise de AO) tensiu¬
nea pozitivă Ej.

Pentru a scoate ieşirea din satu¬
raţia negativă, trebuie să facem in¬
trarea inversoare mai negativă ca
intrarea neinversoare, adică trebuie
să aplicăm un semnal Ej negativ,
mai mare în valoare absolută decît
cel al intrării neinversoare, dat de
relaţia (11). Bascularea se produce
deci la atingerea pragului:

_ , _ r 2

E i2 - E r — - • E omax (12)

R 2 + R 3

Graficul caracteristicii de trans¬
fer E 0 = f(Ej), redat în figura 31,
pune mai bine în evidenţă fenome¬
nul de histerezis introdus de reacţia
pozitivă. Montajul reprezintă un co¬
mutator (triger) bistabil, la care
însă — spre deosebire de compara¬
toare — bascularea ieşirii dintr-o
stare în alta se produce pentru
două valori diferite ale tensiunii de
intrare. La creşterea lui Ej, bascu¬
larea în saturaţie negativă are loc

E i E omax E omax (14)

Bascularea din saturaţia pozi¬
tivă în cea negativă şi viceversa
se poate obţine numai prin aplica¬
rea unor semnale de intrare mai
mari în modul decît tensiunile de
saturaţie; mai precis, E i1 = E + omax şi

E i'2 — E omax*

în fine, mai menţionăm că monta¬
jul prezentat poate fi generalizat
aşa cum se arată în figura 34, unde
rezistenţa R 2 nu mai este conectată
la masă, ci se află la un potenţial de
referinţă (fix), E re} , în raport cu
masa. Fără a relua analiza modului
de funcţionare (pasionaţii o pot
face uşor ca exerciţiu, după mode¬
lul anterior), vom menţiona doar că
potenţialul de referinţă, ales conve¬
nabil, permite translatarea caracte¬
risticii de transfer, respectiv depla¬
sarea pragurilor de basculare Ej,,
E i2 în raport cu originea.

Revenind la montajul din figura 30,
să presupunem că aplicăm la in¬
trare un semnal Ej alternativ (de
exemplu sinusoidal), cu amplitudi¬
nea mai mare decît valorile abso¬
lute ale tensiunilor de prag E i1( E i2
(fig. 35). Conform celor arătate, ie¬
şirea va bascula periodic între
stările de saturaţie pozitivă şi nega¬
tivă, pe măsură ce semnalul Ej
atinge succesiv tensiunile de prag,
rezultînd astfel un semnal E 0 în
forma unui tren de impulsuri rec¬
tangulare. Montajul poate fi deci
utilizat ca un convertor sinusoi-
dal/dreptunghiular.

(CONTINUARE ÎN NR. VIITOR)

în continuarea grupajului de aproximativ o decadă. Dacă^dorim,

aplicaţii ale amplificatoarelor ope- de exemplu, ca f să varieze în de-

raţionale, vă propunem mai jos cî- cada 500 Hz — 5 kHz, este suficient

teva scheme bazate pe funcţiona- să stabilim din R 1 frecvenţa minimă

rea AO ca multivibrator (oscilator de 500 Hz, cu Pi în extremitatea

de relaxare). Ca de obicei, la dinspre R 3 ; lăsînd pe R, în această

această rubrică au fost selecţionate poziţie, plaja dorită va fi acoperită

scheme simple, experimentate cu prin deplasarea cursorului lui P v

circuitul /3A741 (numerotarea pini- O observaţie practică importantă
lor corespunde capsulei cu 2 x 7 este aceea că oscilaţia încetează,

terminale), dar care pot fi uşor trans- fără a pune în pericol montajul,

puse pe orice tip de operaţional de uz atunci dnd se întrerupe circuitul reac-

general. ţiei negative. Prin urmare, dacă

Montajul din figura 1 reprezintă plasăm pe traseul R,—R 2 (între pi-

un generator de semnale dreptun- nii 4 şi 10) un întrerupător, buton de

ghiulare cu frecvenţa reglabilă din sonerie, manipulator, contactele

elementele Ri şi Pi orientativ între unui releu ete., montajul poate fi

dteva sute de hertzi şi cîţiva kilo- utilizat ca sonerie, generator

hertzi. Prin înlocuirea condensato- morse, avertizor sonor etc. Un ast¬
rului G), posibilităţile de experi- fel de exemplu este dat în figura 2 ,

mentare se extind, practic, de la care prezintă o sonerie cu trei îo-

frecvenţe infraacustice (montaje nuri. Frecvenţele se pot alege după

gen metronom) pînă la ultrasunete.

Semnalul AF de la ieşire poate fi
urmărit într-o cască de impedanţă'
mare (2 000 CI). Dacă se doreşte au¬
diţia în difuzor, se va adăuga un am¬
plificator care să asigure un cîştig
de cel puţin 10 ori în curent. în func¬
ţie de natura acestui amplificator,
condensatorul C 2 poate fi eventual
suprimat.

Fecvenţa de oscilaţie scade prin
deplasarea cursorului lui P-, înspre
R 3 şi creşte prin deplasarea spre R 4 .
Pentru o poziţie dată a lui P,, frec¬
venţa scade prin mărirea valorii în-
seriate a lui R 1f respectiv creşte prin
reducerea lui Rj. Nici una din valo¬
rile pieselor nu este critică.

Cursa întreagă a lui Pi asigură —
pentru o poziţie fixă a lui R-, — aco¬
perirea unei game de -frecvenţa de

dorinţă prin ajustarea semireglabi-
lelor R)—R 3 . Nici aici valorile pie¬
selor nu sînt critice, dar, dat fiind
nivelul ridicat al semnalului AF de la
ieşirea AO, se impune controlul în¬
călzirii tranzistoarelor T,— T 2 (prin
reglarea volumului din potenţiome-
trul P, utilizarea de preferinţă a unui
difuzor cu Z > 8 fLş„i eventual mon¬
tarea tranzistoarelor pe radiatoare
suplimentare). Deoarece nu ne in¬
teresează aici fidelitatea amplifi¬
cării, repetorul pe emitor în contra¬
timp, Ti—T 2 , a fost luat în varianta
sa cea mai simplă, fără diode pentru
prepolarizarea bazelor şi fără rezis¬
tenţe de reacţie în emitoare. în
aceeaşi idee a simplităţii, vă între¬
baţi, probabil, de ce nu a fost supri¬
mat şi condensatorul C 2 , conectînd
difuzorul şi pe R 6 la masă.

(CONTINUARE ÎN NR. VliTOR)

TEHNIUM 6/1984

DIM LUCRĂRILE
SIMPOZIONULUI NAŢIONAL
AL RADIOAMATORILOR -
BUZĂU 1983

(URMARE DIN NR. TRECUT)

ing. GH. DRĂGULSSCU -
VQBHO, iraşcv

Instrumentul de măsură este de
tipul celoj utilizate în casetofoane.
Miezul bobinei L 5 este prevăzut cu
un buton care se acţionează la re¬
glajul filtrului 7 t la emisie. Potenţio-
metrul P 5 este de tipul celor folosite
la reglajul de contrast în TV „Miraj".

Modulul 6 nu prezintă probleme
deosebite de reglaj. De observat că
în locul CI2 de tip /3M324 se pot fo¬
losi patru bucăţi /3A741, bineînţeles
cu modificarea de cablaj corespun¬
zătoare.

Se vor introduce strapuri între
nodurile 20 şi 39 şi între 21 şi 59,
precum şi între 47 şi 49. Se leagă
comutatorul Kt (sau’ un strap), po-
tenţiometrul P 7 şi o cască.

Se aplică cca 13,5 V la nodul 59.
Prin scurtcircuitarea nodului 49 la
masă, în cască se va auzi un ton de
cca 1 kHz.

La nodui 61 se obţine o tensiune
de 0 V, iar la 62 de cca 13 V. Modulul
5 poate fi reglat separat fie utilizînd
un receptor de trafic acordat pe
14,05 MHz, fie cu ajutorul unui ge¬
nerator de RF şi osciloscop. Se co¬
nectează nodul 7 la masă. Se co¬
nectează între nodul 13 şi masă un
rezistor de cca 300 (1 şi se alimen¬
tează modulul. Se acordează 5C 3 2 ,
respectiv 5C 102 pe maximum de
semnal şi se reglează P 6 pentru
obţinerea unui cîştig de cca 10 dB.

Modulul 5 se fixează pe modulul 6
prin intermediul unei conexiuni ce
trece prin nodul 7 şi apoi la nodul 69
(modulul 6 ) şi masă. Un al doilea
punct de fixare este pe partea
opusă. între nodurile 65 şi 68 , mo¬
dulul 6 , se introduce un strap.

Pentru prereglajul modulului 1 se
conectează un condensator de cca
10—15 pF între nodul 21^ modului 2
şi nodul 1, modulul 1. Intre nodul
20, modulul 1 şi masă se conec¬
tează un rezistor chimic neinductiv
de 50 H/1 W, iar în locul strapului 1
ST 2 i -22 un miliampermetru. Ma¬
nipulatorul se conectează între
borna K şi masă.

Se acţionează manipulatorul şi se
acordează circuitul L 1t 1C 5 ^ pe ma¬
ximum de indicaţie a instrumentu¬
lui.

Se măreşte valoarea condensa¬
torului 2C 21 . 22 , eventual se modi¬
fică valoarea rezistorului 1 Ris -2
până cînd miliampermetrul indică
cca 110—120 mA, iar pe rezistorul
de sarcină montat la nodul 20 se vor
măsura cca 20—22 Vvv tensiune de
radiofrecvenţă.

Se poate trece acum la asambla¬
rea modulelor şi cablarea inter-
blocuri, după figura 1.

Figura 4 redă o vedere „explo¬
dată" a cutiei transceiverului, îm¬
preună cu o serie de subansambluri
şi componente importante.

Şasiul confecţionat din tablă de
aluminiu de 1,5 mm constă din doi
pereţi laterali, 2 şi 4, îndoiţi în formă
de L, cu dimensiunile 50 x (185 +
10) mm, fixaţi prin nituire de un pe¬
rete posterior, 6, în formă de U, di¬
mensiuni 50 x (15 + 150 + 15) mm,
şi prin patru şuruburi de tablă de
panoul frontal 1.

De peretele lateral 2 s-a fixat, prin
nituire, comutatorul SEL şi „cornie-
rul“ 3 din tablă de conserve, iar de
peretele 4 se nituiesc mufa EXT şi
„cornierul" 5. Pentru modulul 2 s-a
utilizat o cutie de la un selector de
canale tranzistorizat scos din uz,
dar se poate confecţiona cu uşu¬
rinţă una asemănătoare. Această
cutie, avînd fixate de ea potenţio-
metrut de acord şi modulul 3, se
prinde cu şuruburi de peretele late¬
ral 4. Potenţiometrele VOL şi RIT
s-au fixat prin lipirea cu cositor a
carcaselor direct de circuitul impri¬
mat a! modulului 6.

Comutatorul de RIT şi mufa pen¬
tru cască s-au fixat prin nituire de o
bucată de tablă de aluminiu prevă¬
zută cu două găuri pentru fixare pe
bucşele potenţiometrelor VOL şi
RIT, Peretele 6 are fixată o mufă
mamă de antenă TV. Panoul frontal
1, după prelucrare cu hîrtie abra¬
zivă, se inscripţionează şi se pulve¬
rizează cu spray „ECRAN". Nu are
nimic fixat de el şi permite astfel ac¬
cesul uşor în caz de necesitate la
componentele din partea frontală a
şasiului.

Capacele 7 şi 8 din tablă de alu¬
miniu de 0,5 mm sînt îndoite în
formă de U pe o înălţime de 5 mm,

-3

5 -

i .

| 330

~<+0

100

astfel încît să se fixeze strîns peste
pereţii laterali 2 şi 3, fără utilizare de
şuruburi. Feţele exterioare ale pe¬
reţilor laterali (cu excepţia a două
fîşii în partea superioară şi inferio¬
ară), precum şi cele ale celor două
capace s-au tapetat cu hîrtie Perga-
moyd de culoare neagră, evitîndu-
se astfel operaţia de vopsire.

Reglajul final în regim de emisie
se face astfel. Se conectează un re¬
zistor de 50 (l/IW (chimic, neinduc¬
tiv) la borna ANT a modulului 4 şi se
conectează aceasta la ieşirea mo¬
dulului 1. Cu comutatorul K 3 pe po¬
ziţia CAL (caiibrare) se acţionează
manipulatorul şi se reglează Pg
pentru o deviaţie maximă a acului
instrumentului de măsură (K 4 pe
poziţia acord).

Se trece K 3 pe poziţia REGL (re¬
glaj) şi se acţionează succesiv asu¬
pra lui 4C-I-I..2, L 5 şi 4C 12 -2 pînă la
obţinerea unui minimum foarte
pronunţat la instrument. Se trece
K 3 pe poziţia DIRECT.

Tensiunea de RF la bornele rezis¬
torului de sarcină trebuie să fie de
cca 20 Vvv (ceea ce corespunde la 1
W output); în caz contrar, se
măreşte excitaţia din VFO, eventual
se micşorează valoarea rezistorului
1Rl8-2-

Se poate conecta acum antena,
refâcînd reglajul de mai sus din K 3 .

Rezultate. Acestea depind, mai
ales la comunicaţiile cu putere re¬
dusă, şi de utilizarea unei antene
corect acordate şi adaptate. Cu o
antenă dipol repliat pentru 20 m s-a
lucrat într-un interval relativ scurt,
aproape toată Europa şi partea
asiatică a U.R.S.S. cu controale în¬
tre 549 şi 579. Cu o antenă inverted
V s-a iucrat JA cu 559 şi au crescut
controalele la distanţă.

Se atrage atenţia în mod special
asupra acordării antenei şi a adap¬
tării corecte a acesteia cu feederul.
Receptorul are zgomot foarte redus
şi nu.a fost sesizat deloc fenomenul
pătrunderii staţiilor AM de radiodi¬
fuziune puternice.

în situaţii deosebite (ca de exem¬
plu un vecin amator foarte apropiat
şi „foarte puternic") recomandăm
introducerea unui atenuator între
nodurile 65 şi 68 din modulul 6.

Filtrul activ trece-bandă are un
aport deosebit în caz de QRM. Da¬
torită consumului, greutăţii şi di¬
mensiunilor reduse se pretează
foarte bine la lucrul în portabil.

OBSERVAŢII

în legătură cu notaţiile folosite aş
vrea să fac următoarele precizări:

— blocurile funcţionale au fost
marcate pe figuri cu cifre incluse în
dreptunghiuri;

— principalele puncte au fost
marcate cu litere incluse în cercuri;

— principalele reglaje, comuta¬
toare, mufe au fost marcate cu
prescurtări incluse în dreptun¬
ghiuri.

Cu titlu de noutate am folosit ur¬
mătoarea notaţie atît în figura 1 —
schema bloc şi de cablaj — cît şi în
figura 2 — schema de principiu,
precum şi în figura 3 — desenul ca¬
blajelor imprimate (faţa placată): în
cadrul fiecărui bloc funcţional (mo¬

dul) s-au numerotat nodurile reţe¬
lei; masa este numerotată cu 2 , indi¬
ferent modu.lul.

Pentru a nu crea complicaţii,
componentele active, precum şi
alte componente au fost notate în
modul cunoscut.

Exemplu: rezistorul TR 17 - 2 , deşi
nu apare explicit notat, este rezisto¬
rul montat în blocuj 1 , între nodurile
17 şi 2 (masă), adică rezistorul de
33 fl dintre baza tranzistorului T 3 şi
masă (fig. 2a/1). El poate fi"găsit ra¬
pid referindu-ne la modulul, simbo¬
lul grafic şi nodurile indicate.'

Alt exemplu: 1ST 21 _ 22 este stra-
pul dintre nodurile 21 şi 22 .

în acelaşi timp, în figura 1 sînt no¬
tate nodurile implicate în cablaj, iar
în figura 3 sînt notate toate nodurile
de pe cablajul imprimat (faţa pla¬
cată), locul de montare a compo¬
nentelor fiind marcat cu C,R,L,T
etc. şi nu prin simbolul grafic al
co.mponentei respective.

în acest fel apar o serie de avan¬
taje:

— în schema de principiu, fără
ca foarte multe componente să fie
explicit notate, relaţia bloc (modul)
— simbol — nod ne dă o indicaţie
imediată şi corectă;

— inserarea de noi componente
în caz de modificări etc. nu necesită
introducerea de noi notaţii;

— în schiţa cablajului imprimat
(faţa placată), numerotarea noduri¬
lor reţelei fi marcarea cu litere (sim¬
boluri consacrate), nu simboluri
grafice, permit realizarea corectă a
montajului şi uşurează munca de

.reproducere (de exemplu nu este
nevoie să se folosească alte culori
în redarea aşezării componentelor
în caz de tipărire);

— numerotarea nodurilor per¬
mite o legătură unică între schema
de cablaj interblocuri, schema de
principiu şi cablajul imprimat;

— valorile componentelor, pre¬
cum şi tensiunile prezentate pe no¬
durile reţelei în diverse condiţii pot
fi tabelate şi prezentate cu uşurinţă;

— numerotarea nodurilor per¬
mite descrierea topologiei circuite¬
lor într-o formă adecvată pentru a fi
prelucrată pe calculatoare electro¬
nice în scop de proiectare (inclusiv
proiectare de circuit imprimat),
analiză, studierea răspunsului la di¬
verşi stimuli, stocare etc.

De asemenea, aş vrea să fac
unele precizări şi în'legătură cu ca¬
blajele-im primatş (fig. 3).

La desenarea cablajului am folo¬
sit un caroiaj la intervale de 5 mm.
Ajutat de acest caroiaj, am poziţio¬
nat găurile de fixare a terminalelor
de componente în funcţie de di¬
mensiunea acestora, astfel încît să
rezulte în sens orizontal şi vertical
distanţe multiplu întreg de 2,5 mm.
Valoarea de 2,5, mm este foarte
aproape de 1/10 'ţol şi abaterea nu
este prea mare, de exemplu, pentru
găurile necesare la lipirea termina¬
lelor unui circuit integrat în capsula
DIP.

Referitor la posibilităţile de extin¬
dere, de menţionat că în cablajul
imprimat sînt prevăzute legături
pentru funcţionarea transceiverului
în două benzi US, de exemplu 3,5 şi

7 sau 3,5 şi 14 sau 14 şi 21 MHz etc.
De asemenea, este prevăzută po-

TEHN1UM 6/1984

BARTHA BELA, YQ5TP

în numerele 8 şi 9/1983 ale revis- tip XF107A. Aceste filtre, la o lărgire

tei, la rubrica CQ-YO, a fost publi- de bandă de 2—3 kHz, asigură o

cat articolul „Transceiver 144—146 atenuare de 40—50 dB a benzii late-

MHz“, prezentînd pe scurt lucrarea rate nedorite. Un astfel de filtru este

distinsă cu premiul I la Concursul greu de procurat. De aceea în prac-

de creaţie tehnică din cadrul Sim- tica radioamatoricească se folo-

pozionului naţional al radioamato- sesc filtre realizate de constructo¬
rilor — Buzău 1983, domeniul unde- rul amator.

lor ultrascurte. Informaţii asupra construcţiei fil-

La solicitarea unui mare număr trului în scară au fost luate din pu-

de cititori, revenim asupra acestui blicaţiile „Tehnium" nr. 2/1978 şi

montaj cu unele completări privind „Radiotechnika“ nr. 10/1979. S-au

modul de funcţionare, construcţie .folosit cuarţuri miniatură de 10,7

şi reglaj, conform datelor ce ne-au MHz din filtre FM provenite din ra-

fost puse la dispoziţie de către rea- diotelefoane portabile casate, de

lizatori. tip STORNO. Asemenea filtre con-

Unitatea U3 este un montaj de . ţin 8 cristale de cuarţ, două dte
bază al echipamentului de emisie- două avînd frecvenţa egală. Din

recepţie, îndeplinind următoarele 3—4 filtre originale se pot selecta

funcţii: . prin măsurare cu un frecvenţmetru

— pe recepţie asigură selectivi- digital cîte 6 cristale avînd aceeaşi

tateaîn lanţul de medie frecvenţă şi frecvenţă sau foarte apropiate, cu

amplificarea ,necesară la un nivel maximum 150 Hz diferenţă,

corespunzător demodulării; Pentru ridicarea caracteristicii

— pe emisie, din semnalul DSB filtrului am folosit metoda punct cu

de 10,7 MHz atenuează banda late- punct, utilizînd următoarele apa-

rală nedorită şi asigură amplifica- rate de măsură şi control:

rea semnalului SSB. — oscilator cu cristal VXO, cu

U-i. Circuit de intrare si mixer Rx

ajutorul căruia se poate varia frec¬
venţa de oscilaţie a unui cristal de
cuarţ pe 10,7 MHz în plus şi în mi¬
nus cu cca 5—6 kHz;

— frecvenţmetru digital tip
E 0204 I.E.M.I.;

— multimetru electronic;
tip E 0403 cu sondă RF.

Cu ajutorul oscilatorului VXO
(fig. 1) şi al frecvenţmetrului digital
vom proceda la măsurarea frecven¬
ţei cristalelor de cuarţ, introducîn-
du-leîn borna Bl; astfel vom selecta
6—7 cuarţuri avînd aceeaşi frec¬
venţă, citirea făcîndu-se cu precizie
de ordinul zecilor de hertzi.

După realizarea montajului uni¬
tăţii U3 (cel puţin cel aferent filtrului
T 1( T s ) cu condensatoarele de va¬
loare orientativă, vom proceda la ri¬
dicarea punct cu punct a caracte¬
risticii amplitudine-frecvenţă a fil-

Selectivitatea şi atenuarea benzii
laterale nedorite se realizează cu
ajutorul unui filtru cu cristale în
scară aşezat în lanţul de MF. Ca fil¬
tru se poate utiliza unul cu cuarţ de
provenienţă industrială de tip XF
-9 A sau B pe 9 MHz; în acest caz
media frecvenţă va fi de 9 MHz. De
asemenea, se poate folosi filtrul de

sibilitatea utilizării unui VFO extern
sau a includerii VFO-ului existent
într-o buclă PLL etc.

Construit corect şi îngrijit, acest
transceiver dă prilejul amatorilor ce
păşesc pe drumul construcţiilor să
se familiarizeze cu o serie de pro¬
bleme interesante. El poate consti¬
tui un auxiliar preţios chiar şi pen¬
tru cei dotaţi cu aparatură mult mai
sofisticată. în sfîrşit, poate aduce
reale satisfacţii în traficul cu putere
redusă.

BIBLIOGRAFIE:

1. QST, apriiie-octombrie 1975

2. Optimum design-comn. recei-
vers, Ham Radio, 10/1976

3. Transceiver ideas Y06HQ,
SPRAT, sept. 1981

4. Receptorul cu conversie di¬
rectă, Y06HQ, comunicare august
1981, Ploieşti

5. Mixer pentru conversia directă,
RA3AAE, Radio, 12/1976

6. Catalog componente I.C.C.E.,

1980

7. Catalog componente I.P.R.S.,

1981

8. Linear Applications, National,
1975.

(CONTINUARE ÎN PAG. 23)

U5- AMPLIFICATOR DE MICROFON AMPLIFICATOR V0X MODULATOR
ECHILIBRATE Şl OSCILATOR DE purtătoare.

TEHNIUM 6/1984

iii

montaj absolut clasic şi pentru
stabilitatea mai mare a frecven¬
ţei, circuitul oscilant este for¬
mat chiar din folie de'pe circui¬
tul imprimat.

Modularea etajului RF (tran¬
zistorul T2) se face prin aplica¬
rea semnalului video pe emito-
rul tranzistorului; în acest punct
rezistenţa este mică şi capaci¬
tatea limitată, neafectînd în
special impulsurile pentru bare
verticale ce au timpi de creştere
foarte mici.

Regimul de funcţionare a
tranzistorului T2 se ’ stabileşte
din potenţiometrul P5, care îre-

Rezistenţa R5 este calculată
spre a pune în evidenţă barele.

Impulsurile de sincronizare
cadre de la pinul 3 la IC3 sînt
largi şi atunci este plantat grupul
C4R3 care le limitează şi le dă o
măsură corespunzătoare, apoi
le aplică pinului 8 de la ICI. Tot
impulsuri de cadre ajung şi la
pinii 12 , 13 din ICI.

Comutatorul S2 selectează
modul de lucru prin punerea ia
masă a barelor orizontale, a ba¬
relor verticale sau permiterea
ambelor bare pentru apariţia
şahului. Oscilatorul RF sau ge¬
neratorul de purtătoare are un

Praf. MIHAI VORNiCU

După repararea unui televizor alb-negru sau color, de o deosebită im¬
portanţă este recalibrarea sa în domeniul reproducerii dimensiunilor.
Aceste reglaje nu se pot face în condiţii de program normal, iar televiziunea
emite program de miră în perioade scurte de timp, insuficient pentru depa¬
nare.

Pentru aceste considerente, laboratoarele sînt dotate cu aparatură
adecvată, care costă însă foarte scump şi, în pius, este greu procurabiiă de
constructorul amator.

Generatorul de miră TV ce este prezentat în continuare se confecţio¬
nează foarte uşor, are preţ redus şi emite semnal de foarte bună calitate:
ciungi orizontale, dungi verticale şi tablă de şah.

Componente

disc 3,3 pF ± 0,5 pF; C8 = condensator
electrolitic 47 nF/1B V; C9-C14-C15 =
condensatoare electrolitice 22 uF/18 V;
CI2 4= trimer 3,3-18,5 pF; D1-D6 =.
= 1N4148; D7-D8 = FL5V6Z; ICI =

- HBF4011ÂE = CD4011CN; IC2-SC3 =

- HBF40C1AE = CD4001CN; TR1 =
= BC237B; TR2 = 2N7Q8 = BF 230;

PI.P3 -----1 IWî/0.2 W; P2--R = 470 kt 1/0,2 W;

P5 = 47 W.

R1 = 15 Wi; R2-R9 - 47 k!i; R3 = 100 kll;
R4 R5-R8 = 10 kO; RS R7 - 4,7 kH;
R10-R11-R12 = 1 kii; R13 = 330 kO;
R14 = 100 IV, CI = condensator ceramic
disc 33 pF; C2 - 47 nF ± 5%; C3 = conden¬
sator ceramic disc 100 pF ± 5%; C4 -
= condensator ceramic disc 2,2 nF ± 10%;
C5-C7 = condensatoare ceramice disc
10 pF ± 5%; C6 = 4,7 nF ± 10%;
CIO—Cil—CI 6 = condensatoare disc
10 nF ± 10%; CI 3 -- condensator ceramic

nizafe de iC3 şi grupul R1, PI,
C2. Două secţiuni ale lui IC2 cu
C6, R4, R5, P3 realizează sin¬
cronizarea orizontală; conden¬
satorul C5 favorizează barele
orizontale.

Schema electrică- a generato¬
rului poate fi împărţită (ca să fie
înţeleasă mai bine) în cinci blocuri
operaţionale: patru multivibra-
toare astabile plus oscilatorul
modulat de radiofrecvenţă (pur¬
tătoarea video).

Oscilatorul de purtătoare vi¬
deo poate emite semnal în in¬
tervalul cuprins între banda
Iii—TV şi banda IV—TV, res¬
pectiv între canalele 10 şi 24 TV.

Muitivibratorul format din
două porţi NOR (IC3) şi din ele¬
mentele C3, R2, P2, R13, furni¬
zează impulsuri pentru sincro¬
nizare orizontală. Aceste im¬
pulsuri ajung ia una din porţile
NAND, terminalul 9 de la ICI.
Semnalul este amplificat de
acelaşi integrat (terminalele 12,
13, 11), care în final modulează
etajul de radiofrecvenţă.

în acelaşi timp, aceste impul¬
suri servesc la blocarea multivi-
bratorului format cu două sec¬
ţiuni IC2 şi a reţelei C7, R6, P4.
Acest ultim multivibrator, cînd
nu este blocat prin ICI (termi¬
nalele 1, 2, 3), furnizează bare
verticale.

Impulsurile de cadre sînt fur-

buie să asigure un bun contrast
pe imaginea recepţionată.

Condensatorul trimer CI 2
serveşte pentru fixarea oscila¬
torului In canalul TV dorit.

Alimentarea montajului cu
energie electrică se face cu 9 V,
de unde, prin stabilizatorul cu
tranzistorul TI, se obţine ten¬
siunea de 5,6 V stabilizată.

Verificarea bateriei se face cu
o diodă IED înseriată cu o
diodă Zener de 5,6 V; dacă. ia : j
apăsarea butonului „Test-batel
rie“ dioda LED nu se aprinde,
bateriile trebuie înlocuite.

După realizarea montajului
se fac reglajele necesare. Ast¬
fel, din potenţiometrul P2 se
obţine la pinul 10 (ICI) o frec¬
venţă de 15 625 Hz, iar din PI
frecvenţa de cadre.

Trimereie P3 şl P4 stabilesc
numărul de linii ’(bare) verticale
şi orizontale, precum şi distanţa
între ele. Reglajul potenţiome-
trului P5 stabileşte contrastul
imaginii, iar condensatorul CI2
stabileşte canaiui pe care se lu¬
crează.

011N4148)

P2 470kQ

[P4 470kfl

D2 1N4148,

D41N41'

D6 ÎN 4146

TEHNIUM 6/1984

(Urmare din numărul trecut)

în figura 1 este prezentată struc¬
tura generală a unui joc TV realizat
cu circuitul AY-3-8500 (TMS 1965
NLA). în pofida complexităţii relativ
ridicate, realizarea blocurilor func¬
ţionale ataşate circuitului nu ridică
probleme deosebite unui construc¬
tor avertizat. Pe baza schemei bloc
din figura 1 vor fi prezentate cîteva
variante practice, abordarea uneia
sau a alteia făcîndu-se în funcţie de
dotarea materială şi experienţa
fiecăruia.

Varianta recomandată este cea
care utilizează circuite integrate
CMOS (seria CD 4000), 'dat fiind
consumul foarte redus.

depărtează bobinajul original şi se
bobinează 75 de spire CuEm 0 0,1 mm
(LI), respectiv 20 de spire CuEm
0 0,1 mm (L2).

Tranzistorul T3 este utilizat drept
formator de semnal şi etaj tampon
între oscilator şi microprocesor.

IOKjtl*

CIRCUIT CEAS
(TACT)

Acest circuit furnizează semnalul
de tact cu frecvenţa de 2 MHz nece¬
sar circuitului AY-3-85Q0 îa pinul
17. Microprocesorul AY-3-8500 dis¬
pune la pinul 17 de un circuit PLL
(buclă cu calare de fază). Odată
sincronizat pe semnalul de tact, mi¬
croprocesorul poate urmări în limi¬
tele 1,99 MHz—2,03 MHz eventua¬
lele variaţii de frecvenţă ale semna¬
lului de tact, fără ca prin aceasta să
fie afectată funcţionarea corectă a
circuitului. Din aceste motive nu
este absolut necesar ca oscilatorul
de tact să fie pilotat de un cristal de
cuarţ. Un oscilator LC realizat îngri¬
jit corespunde pe deplin scopului
propus.

în figura 2 este prezentat un osci¬
lator de ceas cu porţi CMOS. Frec¬
venţa de oscilaţie este dictată de
frecvenţa cuarţului (2MHz). în figu¬
rile 3 şi 4 sînî prezentate două ver¬
siuni 'tranzistorizate. Oscilatoarele
sînt de tip Colpiîts, frecvenţa de os¬
cilaţie reglîndu-se din bobinele LI,
respectiv L2. Acestea se confecţio¬
nează pe suportul magnetic folosit
în construcţia bobinelor FI-MF (ra¬
dioreceptor ULTRASON). Se în-

82K/L

8,2KA
| Wr
1 100pF

AY-3-8500 generează separat tere¬
nul, scorul, jucătorii, mingea şi
impulsurile de sincronizare H/V asi¬
gură o mai mare flexibilitate în utili¬
zare.

în figura 5 este prezentat un cir¬
cuit sumator cu porţi CMOS. Suma-
rea semnalelor generate de circui¬

tul AY-3-85QQ se face ponderat, cu
ajutorul unei reţele rezistive.

Circuitul sumator din figura 6 re¬
prezintă o versiune tranzistorizată.
Sumarea se realizează cu tranzisto-
rul T 4 , care asigură şi adaptarea
sumatoruiui cu modulatorul RF. Cu
ajutorul potemţiometrului PI = 2,5 kll
se reglează nivelul semnalului vi¬
deo aplicat etajului modulator.

SUMATOR

Circuitul sumator furnizează
semnalul video complex (imagine
+ impulsuri sincronizare H/V) pe
baza semnalelor generate de mi¬
croprocesor. Faptul că circuitul

TEHNiUWi 6/1984

BBS

Principiul de funcţionare al pom¬
pei este demult cunoscut Şi aplicat
de regulă în diverse tehnici de labo¬
rator, unde cantitatea de fluid vehi¬
culată este mică. Utilizarea poate fi
extinsă în funcţie de nevoi, datorită
caracterului relativ universal.

Piesele pompei, nu foarte multe,
se execută în principal prin strun-
jire din materiale metalice comune
care pot proveni foarte bine din re¬
cuperări.

Elementul de bază al pompei este
un tub elastic, în principiu din cau¬
ciuc, care prin deformări succesive
şi repetate în timp imprimă fluidului
de transportat o mişcare continuă.
Gradul de rezistenţă al pompei la
medii corosive este dictat de carac¬
teristicile fizico-chimice ale mate¬
rialului tubului care vor limita astfel
natura şi plaja de temperatură pen¬
tru fluidele transportate.

în figura 1 este redat principiul
pompei. Tubul elastic 1 este pozi¬
ţionat pe o piesă suport 2, de formă
semicirculară (sau chiar circulară),
fiind deformat pînă la limita obtu¬
rării complete de către un număr
oarecare de role mobile, 3, rotite de
un suport comun concentric cu su¬
portul 2. Se observă că fluidul trans¬
portat, 5, este împărţit într-o serie
de volume individuale, V 12 , V 23 , V 34

ş.a.m.d., în funcţie de numărul role¬
lor mobile. Pe desen s-au figurat
şase role. Prin rotirea elementului 4
de către o sursă motoare, volumele
individuale (Vj) vor fi deplasate în
'sensul rotaţiei, realizîndu-se un
transport continuu al fluidului.
Acest transport are un caracter pul-
sator, de regulă nesemnificativ
pentru utilizator. în cazul în care
este necesară limitarea caracteru¬
lui pulsator, trebuie să se utilizeze
un număr cît mai mare de role mo¬
bile şi eventual să se integreze în
circuitul de iucru un acumulator de
tip pneumohidraulic. Acest caz nu
prezintă decît un interes extrem de
limitat şi cu caracter strict indus¬
trial, astfel încît nu-l vom lua în con¬
siderare.

Teoretic, obţinerea volumelor in¬
dividuale V| se poate realiza cu nişte
simple elemente presoare, dar tu¬
bul elastic s-ar distruge rapid prin
frecare; de aceea este necesară uti¬
lizarea unor role. Frecarea prin ros¬
togolire, care apare între rolă şi tub,
este incomparabil mai mică şi mai
puţin distructivă. Cantitatea de
fluid transportată va fi Q = nSVj,
unde n este turaţia reperului 4, iar
XVj este suma volumelor individu¬
ale realizate pe o circumferinţă
(360°). Un calcul aproximativ se

Pompa descrisă în acest articol este de largă utilitate, puţind interesa pe
tinerii cititori pentru aplicaţii extrem de diverse, în laboratoare industriale,
în şcoli (la cercurile de fizică şi chimie), în gospodărie (transvazarea mucu¬
rilor de fructe dintr-un recipient în altul, de exemplu), în laboratoarele foto¬
grafilor amatori etc.

Pompa permite vehicularea gazelor, lichidelor de vîscozităţi diferite, in¬
clusiv a celor cu caracter corosiv. Este o construcţie relativ uşor de realizat,
are dimensiuni şi greutate reduse, poate fi alimentată în curent alternativ
sau continuu la diverse tensiuni, în funcţie de tipul motorului electric de
acţionare utilizat.

poate face considerînd V-, chiar vo- corpul circular 10 se află tubul elas-
lumul tubului pe 360°. tic 11, dispus semicircular şi legat la

„Viaţa" pompei este practic neli- ştuţul de refulare 12 şi ştuţul de ad-

mitată deoarece tubul elastic poate misie 13. Cu piuliţa 14 şi şaiba de si-

fi înlocuit de cîte ori este nevoie, guranţă 15 se prinde axul '16, pe

Constructiv, pompa este cea din care se află rola presoare formată

desenul de ansamblu dat în figura dintr-un inel presor, 17, şi un rul-

2. în continuare vom folosi nume- ment, 18.

rele de repere şi denumirile cores- înainte de a trece la analiza fiecă-
punzătoare acestui desen. rui reper, trebuie spus că dimensiu-

Pe suportul pompei, 1, se mon- nile date vor fi definitivate de con¬
tează restul reperelor. Mişcarea structor în funcţie de datele con-

este asigurată de motorul electric 2, crete ale tubului elastic, motorului

pe al cărui ax se află roata de curea electric, curelei de transmisie, rul-

3 (fixată cu ştiftul 4) şi este trans- menţilor, rolelor presoare. Dealtfel,

misă prin cureaua 5 la roata de cu- constructorul are latitudinea să

rea 6. Aceasta din urmă este fixată modifice şi soluţiilş constructive in-

pe axul 7 (tot cu un ştift) care este dicate, atît timp cît principiul de

solidarizat cu discul antrenor 8. funcţionare rămîne neschimbat.

Axul 7 este lăgăruit de bucşa 9. Pe într-o primă etapă trebuie procu- »

TEHNIUM 6/1984

LISTA REPERELOR

H DENUMIREA
REPERULUI

1. Suport pompă
! 2. Motor electric

4. Ştift filetat M 4 x 1

5. Curea lată

tablă oţel (alamă) grosime 1,5—2 mm

— preferabil de cu¬

rent conţinu

cauciuc, ptnza,
piele

se pot folosi şi ca¬
rele de alt profil de
ex. rotund cu modi¬
ficarea corespun¬
zătoare a profilului
roţilor 3, 6

Roată de curea

oţel

Arbore

oţel

Disc antrenor

oţel (alamă)

Bucşă

bronz (alamă)

10.

Corp

oţel (alamă)

11.

Tub elastic

cauciuc

neinserţionat

12.

Ştuţ de refulare

inox (material

plastic)

13.

Ştuţ de admisie

inox (material

plastic)

14.

Piuliţă M4

oţel

15.

1 Şaibă stelată A4

oţel

16.

oţel

17.

inel presor

Oţel inox

18.

Rulment

19.

Şurub M4 x 10
(şi şaibă)

oţel

20.

Pufere

cauciuc

rate reperele menţionate.

Tubul elastic se poate realiza din-
tr-o bucată de furtun cu perete sub-'
ţire de cauciuc neinserţionat (pen¬
tru a fi cît mai elastic), de genul ce¬
lor care se vînd la magazinele de
tehnică medicală. Prin presarea to¬
tală se determină cota Z (figura 3).

Motorul electric poate fi de orice
fel, dar recomandabil este un motor
de curent continuu (cu perii colec¬
toare), a cărui turaţie poate fi reglată
cu un reostat sau prin intermediul
unui regulator electronic cu tiris-
toare. Dacă se dispune de un motor
de 12 V, există şi posibilitatea alimen¬
tării de la acumulatorul automobilului
sau de la reţea printr-un transforma¬
tor. Dimensional, schiţele date sînt
valabile pentru un motor cu diametrul
carcasei de maximum 80 mm.

Turaţia motorului este de dorit să
fie cît mai mică, pentru a limita
valoarea raportului de transmisie.
Turaţia necesară este de circa
20—60 r.p.m. la arborele 7, în func¬
ţie de vîscozitatea fluidului trans¬
portat (vîscozitate mare-tu raţie
mică, vîscozitate mică-turaţie mare).
Este foarte posibil, în aceste con¬
diţii, să fie necesar un reductor de
turaţie în ctouă trepte, realizabil cu
curele sau cu roţi dinţate. Procu¬
rarea unui motor cu reductor încor¬
porat ar simplifica mult construcţia.
Puterea motorului va fi în jur de 100 W
sau chiar mai puţin, limitînd cota 8
sub 10—12 mm.

Cureaua de transmisie poate fi
lată sau rotundă, tipul ei determi-
nînd forma roţilor de curea şi dia¬
metrul roţii mici.

Rulmenţii pentru inelul presor
pot fi folosiţi direct dacă lăţimea lor
corespunde cotei Z. De regulă, rul¬
menţii de mici dimensiuni sînt în-
guşti, ceea ce impune utilizarea
inelului presor. Figura 4 arată co¬
tele care trebuie cunoscute pentru
rulment (d, D, B) şi care determină
la rîndul lor cote ale pieselor înveci¬
nate.

Materialele din care se confecţio-

L - \cAtmea cuvel» v + 1
Vc - diametrele ToUW Tsrultai
catcul —-

montaj simetric pe
rulment (Z > B)

lipite pe suportul 1

nează piesele sînt trecute în lista re¬
perelor.

Suportul pompei, schiţat în figura
5, va fi completat cu găurile nece¬
sare prinderii motorului şi eventual
modificat în funcţie de mărimea
motorului şi a roţilor de curea. Cota
„y“ este funcţie de dimensiunile
ştuţurilor de admisieşi refulare. Su¬
portul se finisează prin vopsire sau
cromare.

Roţile de curea 3 şi 6 se definiti¬
vează în funcţie de tipul curelei şi
raportul de transmisie, urmînd a se
nota cifric cotele K, L din figura 6.
Cota găurii interioare de 0 6 se va
modifica pentru roata de pe axul
motorului electric dacă acesta are
alt diametru. După execuţie şi

probe aceste roţi se recomandă a fi
brunate.

Arborele 7 este schiţat în figura 7.
Capul scurt se montează prin lipire
(alămire, de exemplu) de discul an¬
trenor 8. Lungimea sa este suscep¬
tibilă modificărilor.

Discul antrenor 8 se execută con¬
form schiţei din figura 8. Pentru a
asigura deplasarea radială a rolelor
presoare este prevăzut cu canale,
ceea ce permite adaptarea în func¬
ţie de grosimea efectivă a peretelui
tubului elastic prin deplasarea axe¬
lor 16. Construcţia practică pre¬
vede trei role presoare.

Bucşa 9 are schiţa în figura 9. Ar¬
borele 7 va fi uns înaintea introdu¬
cerii în bucşă. Dacă se dovedeşte
necesar, se poate practica o gaură
laterală în care să se introducă un
gresor miniatural.

Corpul 10 pe care se poziţio¬
nează tubul elastic se execută con¬
form schiţei din figura 10. Tubul
este plasat pe inelul interior de
lăţime Z + 1 prin găurile laterale de
0 X. Corpul se cromează sau se ni¬
chelează.

Ştuţurile 12, 13 nu au desene de

execuţie. Eie se vor realiza la latitu¬
dinea constructorului, în funcţie de
diametrul interior al tubului elastic.
S® vor face din oţel inoxidabil sau
din material plastic pentru a nu fi
corodate de fluidele transportate şi
pentru a nu le impurifica în acelaşi
timp.

Pe axul 16 se montează rulmentul
de diametrul 0 d. Pentru contra¬
pondere este prevăzut cu un cap
teşit. Schiţa este cea din figura 11.

Inelul presor se confecţionează
conform schiţei din figura 12. Su¬
prafaţa sa exterioară se lustruieşte
cu şmirghel sau şi mai bine se recti¬
fică. Inelul se montează pe rulment
prin presare uşoară sau prin lipire
cu răşină epoxidică.

Pe suportul 1 se poate monta şi
un întrerupător electric pentru mo¬
tor.

Construcţia se poate realiza indi¬
vidual sau în colectiv, în cadrul ore¬
lor de mecanică/lăcătuşărie din lice¬
ele de specialitate.»

Desenele date 'sînt un proiect
ghid care va fi finalizat aşa cum s-a
arătat.

, e> I

a- 0,5(Z-B*I)

*T :

—

TEHNIUM 6/1984

WM&2

FILTRE

DE CONVERSIE

TABELUL 1: Temperatura de culoare a unor surse luminoase

Denumirea sursei

Temperatura

de culoare -

Kelvin

decamired

Lampă cu petrol

1 900

Bec electric obişnuit 40W

2 700

Bec electric pentru proiector 1 000 W

3 050

33,3

Bec electric cu haiogen 500—1 000 W

3 400

29,4

Blitz chimic cu balon transparent

4 000

Lumina Lunii

4 000

Lumina de zi medie

5 500

18,2

Blitz chimic cu balon albastru

5 500

18,2

Blitz electronic cu geam transparent

5 900

16,9

Lumina cerului a>bastru

27 000

3,7

TABELUL 2: Echivalenţa î ntre scara Kelvin şi decamired

T (K |

2 000

2 500

3 000

3 500

4 000

4 500

5 000

5 500

6 000

T [decamired]

33,3

28,6

25.

22,2

18,2

16,7

T [K]

6 500

7 000

8 000

9 000

10 000

15 000

20 000

25 000

30 000

T [decamired] j

LiM

14,3

12,5

11,1

6,7

3,3

TABELUL 3: Gama filtrelor de conversie Panchromar

Valoarea filtrului
(decamired)

+12

+1,5

-1,5 j

-6

Factorul de prelungire
a expunerii

x1,5

Culoarea

maro-roşcat

albastru-vioiet

Efectul

coboară T c

ridică T c

NOTĂ: Pe eticheta însoţitoare sint notate atlt valoarea filtrului, cit şi factorul de pre¬
lungire, sub formă de fracţie. De exemplu: +6/1,5.

în practică, din relaţia de mai sus
calculăm valoarea şi semnul filtrului
necesar pentru a aduce lumina cu
T c iniţială (existentă) la T^finală ne¬
cesară filmului. Bineînţeles, nu
există filtre de conversie avînd orice
valoare care poate rezulta din calcul
şi va trebui să alegem valoarea cea
mai apropiată din setul disponibil.

în tabelul 3 sînt date filtrele Pan¬
chromar, împreună cu factorii de
prelungire a expunerii şi culoarea
corespunzătoare.

Aflarea temperaturii de culoare a
luminii se poate face prin măsurare
sau prin apreciere cu ajutorul unui
tabel cu situaţii tipice. Măsurarea
este obiectivă, dar necesită aparate
speciale sau exponometre cu adap¬
tor. De regulă, se fac două măsură¬
tori de intensitate a luminii inci¬
dente, prin două filtre selective, roşu
şi albastru. Raportul rezultatelor
este comparat cu raportul corespun¬
zător pentru un corp negru aflat la
diferite temperaturi; astfel, prin in¬
termediul unui grafic, tabel sau di¬
rect prin etalonarea aparatului, se
determină temperatura de culoare.

Tabelul 4 este inspirat din pros¬
pectul firmei Panchromar şi el in¬
dică filtrele de conversie ce trebuie
folosite în diverse situaţii pentru film
destinat luminii de zi (5 500 K),
becurilor cu incandescenţă (3 200
K) sau negativelor color echilibrate
pentru o T c intermediară (4 200 K);
în acest ultim caz se micşorează şi
se uniformizează filtrajul necesar la
copierea pe hîrtie.

Ceea ce surprinde la prima vedere
este marea varietate de situaţii ce
pot fi întîlnite cînd lucrăm cu lumină
naturală, deşi Soarele este o sursă
constantă. într-adevăr, T c a coroa¬
nei solare este mereu aceeaşi (circa
6 500 K), dar pe Pămînt primim lu¬
mina trecută prin atmosferă.
Aceasta nu este un mediu perfect
transparent; particulele solide ex¬
trem de mici aflate în suspensie şi
fluctuaţiile densităţii de molecule de
aer provoacă împrăştierea (difuzia)
luminii solare. împrăştierea este
mult mai mare pentru radiaţiile al¬
bastre decîţ pentru cele roşii, care
trec mai uşor spre Pămînt. Aşa se
explică de fapt culoarea albastră a
cerului senin (corespunzătoare unei
T c deosebit de mari) şi îmbogăţirea
în radiaţii roşii a spectrului luminii
directe solare (scăderea T c sub va¬
loarea menţionată pentru Soare). Un
subiect fotografic, pe timp senin,
primeşte atît lumina directă a Soare¬
lui (predominantă), cît şi lumină di¬
fuzată de cer; T ? a luminii rezultante
este de aproximativ 5 500 K şi
această compoziţie spectrală pro¬
duce senzaţia de lumină albă. Se
consideră lumina medie de zi ca
avînd T c = 5 500 K şi se fabrică
filme color echilibrate pentru
această valoare.

Dacă grosimea stratului de aer
străbătut de lumina Soarelui creşte
(cazul orelor de dimineaţă şi seară,
ori al anotimpului rece), atunci se
măreşte ponderea radiaţiilor dinspre
roşu. Prezenţa vaporilor de apă

(URMARE DIN NR. TRECUT)

(nori pe cer) măreşte împrăştierea şi
deci ponderea radiaţiilor albastre.
Dacă subiectul este în umbră, el pri¬
meşte doar lumina difuză a cerului,
cu dominantă albastră. Cînd norii
obturează lumina directă a Soarelui,
rămîne doar radiaţia împrăştiată de
cer şi nori; densitatea şi culoarea
acestora vor avea o importanţă mare
asupra T c .în aceste situaţii şi parti¬
culele mai mari de praf aflate în at¬
mosferă în anumite perioade ale
anului au o contribuţie sensibilă la
modificarea T c ;ele reflectă neselec¬
tiv lumina şi prin aceasta micşo¬
rează T c a luminii cerului parţial în¬
norat.

Nu trebuie să fim surprinşi de va¬
rietatea temperaturii de culoare a lu¬
minii solare, deşi în practică ochiul
nu o sesizează uşor. La nivelul
scoarţei cerebrale a omului se face
totdeauna o corecţie involuntară, ra-
portînd culorile la unele bine cunos¬
cute, care „nu pot“ să fie altfel (cu¬
loarea pielii, albul zăpezii, verdele
vegetaţiei). Filmul înregistrează, de
fapt, în mod obiectiv radiaţia lumi¬
noasă şi de aceea dominantele al¬
bastre sau roşii ne surprind de-abia
la vizionarea diapozitivului şi nu în
momentul fotografierii. Totuşi pu¬
tem încerca alegerea filtrului de
conversie convenabil privind prin el
scena ce urmează a fi fotografiată şi
apreciind culoarea obţinută.

Revenind la valorile recomandate
în tabelul 4, se observă că unele din
ele trebuie obţinute prin suprapune¬
rea a două filtre din setul prezentat.
Regula este simplă: se adună alge¬
bric valorile celor două filtre şi se
obţine valoarea combinaţiei. De
exemplu, prin suprapunerea filtrelor
+ 1,5 cu + 6 se obţine + 7,5. Nu are
sens să combinăm filtre cu semne
opuse, deoarece ele se compen¬
sează parţial.

Să menţionăm în încheiere şi difi¬
cultăţile legate de utilizarea filtrelor
de conversie. Corecţiile nu sînt per¬
fecte şi este de dorit să folosim film
cît mai apropiat de lumina existentă.
Valorile indicate în tabele de tipul
prezentat sînt totdeauna aproxima¬
tive. Utilizarea mai multor filtre su¬
prapuse înrăutăţeşte calitatea imagi¬
nii şi poate duce la umbrirea colţuri¬
lor cadrului (vignetare). La valori
mari pierderea de lumină în filtre
devine supărătoare. în sfîrşit, dar
deloc lipsit de importanţă, cerinţele
artistice necesită adesea păstrarea
sau chiar accentuarea atmosferei
specifice momentului, prin domi¬
nantele de culoare existente. De
aceea, utilizarea filtrelor de conver¬

sie trebuie făcută cu discernămînt.
Oricum, ele deschid un cîmp larg de
experimentare şi creaţie.

BIBLIOGRAFIE:

Al. Dicu, Manualul fotografului
amator, Ed. ştiinţifică, Bucureşti,

1961.

A. Bielusici, Fotografia în culori,
Ed. ştiinţifică, Bucureşti, 1965.

Gh. Brătescu, Optica, Ed. didac¬
tică şi pedagogică, Bucureşti, 1965.

I. Iova, Elemente de optică apli¬
cată, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti, 1977.

xxx Panchromar Colorfilter fur
Farbfotografie nach TGL 35187/02
(1982).

SPECTRUL LUMINII
INIŢIALE

n C E AI TB ANSMKIF * AL F SPECTRELE WMINII
DE TRANSMISIE ALE TDFfFPFA poin

UNOR FILTRE DE CONVERSIE DIVERSE FILTRE

100

FILTRE 4-,

400 500 600 7Q0nm 400 500 600 700rw?i 400 500 600 mm

TEHNIUM 6/1984

Realizarea unei lunete prin mij¬
loace amatoriceşti nu duce, de re¬
gulă, la obţinerea unor bune carac¬
teristici din următoarele motive
principale:

— imposibilitatea prelucrării sti¬
clei (optice);

— procurarea extrem de dificilă
a unor ansambluri optice cores¬
punzătoare calitativ;

— imposibilitatea corecţiei abe¬
raţiilor la utilizarea unor lentile sim¬
ple (de ochelari, de exemplu);

— dificultatea realizării părţilor
mecanice la un înalt grad de preci¬
zie.

Ideea de bază a construcţiei
constă în folosirea unor compo¬
nente optice- corespunzătoare cali¬
tativ şi care se află în uzul curent,
respectiv a obiectivelor fotografice.
Astfel sînt rezolvate toate impedi¬
mentele sus-menţionate, construc¬
ţia pe ansamblu este simplă şi pre¬
supune un minimum de piese supli¬
mentare.

Ca principiu, luneta comportă un
sistem optic obiectiv care furni¬
zează imaginea şi un sistem optic
ocular care măreşte această ima¬
gine şi o redă ochiului. Obiectivul
are distanţă focală lungă, iar ocula¬
rul o distanţă focală scurtă. Rapor¬
tul acestor distanţe focale va indica
în principiu raportul de mărire a! lu¬
netei.

Ca părţi optice se recomandă fo¬
losirea unui obiectiv fotografic de la
aparatele de 35 mm, cu distanţă fc-

Ing. MÂRIUB ANDREI

cală cît mai mare, şi drept ocular a
unui obiectiv (sau parte din acesta)
de la camerele de filmat de 8 mm, cu
distanţa focală cît mai scurtă. Astfel
de obiective se pot recupera de la
aparate care nu se mai utilizează
sau se cumpără de ocazie ca piese
disparate. Un teleobiectiv mai
vechi, puţin luminos pentru preten¬
ţiile fotografului modern, poate de¬
veni un excelent obiectiv de lunetă.

Folosind un teleobiectiv de 120 mm
şi un obiectiv de 12,5 mm, rezultă o
lunetă cu puterea de mărire de
aproape 10 ori; cu un obiectiv (ocu¬
lar) de numai 5,5 mm, puterea de
mărire va fi de cca 25 ori.

Imaginea furnizată, de lunetă,
avînd ocularul un sistem optic con¬
vergent (obligatoriu pentru orice
obiectiv foto), este inversată sus-
jos şi stînga-dreapta. Imaginea
poate fi îndreptată dacă se va folosi
pentru ocular un sistem optic diver¬
gent. Un astfel de sistem se obţine
de la majoritatea obiectivelor prin
demontare, partea frontală consti¬
tuind cel mai des un sistem diver¬
gent.

Asamblarea celor două obiective
se face cu ajutorul unui inel inter- ~K

mediar special. înainte de a descrie
construcţia acestui inel, să urmărim
figurile 1 şi 2 care prezintă luneta
construită şi folosită pe un trepied, <£
respectiv un detaliu privind zona de
asamblare a celor două obiective.

între obiectivul şi ocularul lunetei
trebuie realizată b distanţă Z, iar

\ ] 7 7

2/ /

X / 3

: Filtre de conversie recomandatei
fotografiere

n diverse situaţii de

Soare puter¬
nic; subiectul
iluminat direct
de Soare

Soare puter¬
nic; subiectul
in umbră

Cer cu nori
albi sau atmo¬
sferă uş or ce¬
ţoasă

Cer cu nori
albi sau atmo¬
sferă uşor ce-

Cer complet
acoperit cu
nori inalţi sau

fără -12
1,5 H-10,5

aproape com¬
plet şi atmo- celelalte luni
sferă neclară

- 4,5 -16,5 H-10,5

Cer complet sfirşitul 9—15 *7,5 +19,5 -r13,5

acoperit cu martie—iunie <9; >15 6 -18 +12

nori închişi celelalte luni 9—15 +6 +18 +12

, __ <9; >15 4,5 +16,5 >10,5

Lumină artifi- Blitz electronic (cu geam transparent) -1,5 +15 ?7,5

cială Blitz chimic cu balon albastru fără +13,5 6

Blitz chimic cu balon transparent -6 -6 fără

Bec halogen -12 +1,5 6

Bec obişnuit pentru protecţie 1 000W -15 -1,5 9

Bec obişnuit 40 W -18 -6 12

Lampă cu petrol nu -12 18

Foc de tabără nu -15 nu

poziţia lor trebuie să fie coaxială.
Aceste deziderate trebuie îndepli¬
nite de inelul intermediar.

Inelul, metalic, poate fi construit
dintr-o singură bucată, ca în figura

3, sau din două bucăţi, ca în figura

4. Construcţia din două bucăţi se
explică prin aceea că se foloseşte şi
capacul de protecţie posterior al te¬
leobiectivului foto (poziţia ,,a“), la

I care se adaugă doar un inel de dia¬
metru mai mic pentru prinderea
ocularului (poziţia ,,b“). Este reco¬
mandabilă însă soluţia dintr-o bu¬
cată deoarece asigură coaxialitatea
celor două sisteme optice.

Pentru execuţie este necesar a fi
!> cunoscute trei cote de bază:

I ;\ — filetul A, respectiv al teleo-

II biectivului (obiectiv);

I — filetul B, respectiv al obiecti-
ji vului (ocular);

— distanţa Z, respectiv distanţa
, între feţele de aşezare ale celor
I două părţi optice faţă de inelul in¬
termediar.

Filetele A şi B se determină prin
! măsurarea celor existente, respec¬
tiv ale obiectivului şi ocularului lu¬
netei. Se vor determina diametrele,
pasul şi lungimea filetelor.

Cotă Z se află folosind un sistem
ajutător, mai precis două tuburi te¬
lescopice din material plastic sau
chiar carton, într-unul din ele fiind
fixat ocularul. Se vizează cu teleo¬
biectivul un obiect aflat la mare dis-
!§ tanţă (reglaj pe infinit) şi, privindu-
se prin ocular, se determină cota Z
f) corespunzător unei imagini clare.
+, Această determinare s-ar putea
11 face de două persoane lucrînd „de

mînă“ dar cu multa acurateţe.

Valorile A, B, Z aflate se trec pe
schiţă şi se determină şi celelalte
cote, ţinînd cont de faptul că grosi¬
mea pereţilor trebuie să fie de mini¬
mum 2 mm.

Ca material se va folosi de prefe¬
rinţă duralul. Lungimea filetelor
inelului, va fi cu 0,5—1 mm mai mare
decît la obiective. Se va urmări la
strunjire ca feţele de aşezare deter¬
minate de cota Z să fie paralele,
ceea ce necesită în principiu ca ele
să fie realizate la o singură prindere
a piesei.

In varianta constructivă din două
bucăţi se va acorda o mare atenţie
centrării capacului protector. File¬
tul de prindere intermediar rămîne
la latitudinea constructorului. Even¬
tual se renunţă la ei şi cele două
părţi se îmbină „prin uşoară presare
(sau lipire cu răşină epoxidică).
Cota Z se va repartiza corect între
părţile „a“ şi „b“.

Piesa „b“ poate avea şi modificări
de formă faţă de desen, dacă siste¬
mul optic ocular impune mecanic
acest lucru.

Luneta astfel realizată poate fi cu
uşurinţă folosită la mînă; dacă tele¬
obiectivul este însă prea mare şi
greu, se va adopta construcţia unei
prinderi pe trepied foto.

Un etui din piele sintetică este un
accesoriu de protecţie recomandat
şi care poate fi realizat fără pro¬
bleme deosebite.

Luneta, în varianta cu inel din
două bucăţi, a fost descrisă în re¬
vista „Popular Mechanics" din no¬
iembrie 1974.

TEHNIUM 6/1984

îs

AIIIOTMISIEll ’lllSir

SISTEMUL DE RĂCIRE

Or. ino, TRAIAN CAIMŢĂ

(URMARE DIN NUMĂRUL TRECUT)

După cum este cunoscut, la mo¬
toarele cu ardere internă căldura
dezvoltată în interiorul cilindrilor
este evacuată prin sistemul de
răcire. In general, acest sistem la
majoritatea autoturismelor este cu
lichid (apă distilată + antigel). La
autoturismele OLTCIT constructo¬
rul a adoptat răcirea cu aer, pe care
a îmbunătăţiţ-o în timp pe milioane
de motoare. în afara unor dificultăţi
de ordin tehnologic (eliminate în
cazul motoarelor OLTCIT), moto¬
rul răcit cu aer are avantajele lui:
după pornirea motorului, faţă de
răcirea cu apă, temperatura de re¬
gim este atinsă de 3—4 ori mai re¬
pede, deoarece nu mai este nece¬
sară încălzirea lichidului de răcire si
a unei mase de metal în plus. în
acest mod se reduce uzura coro¬
sivă şi, totodată, uzura datorată
pornirii la rece.

Pentru a realiza o răcire cores¬
punzătoare, sistemul trebuie să
aibă o ventilaţie forţată, care se face
clasic, cu ajutorul unui ventilator. în
figura 1 se prezintă principiul siste¬
mului de răcire cu aer, unde s-au
notat cu: 1 — curent de aer; 2 — ari¬
pioare; 3 — aripioare mari pentru

răcire rapidă; 4 — piston; 5 — mo¬
tor; 6 — ventilator de aer.

Cilindrii şi chiulasele au prevă¬
zute constructiv numeroase ari¬
pioare cu o grosime variabilă, din

ce în ce mai redusă la extremităţi,
cunoscut fiind faptul că întotdea¬
una căldura este evacuată în zona
cea mai redusă a masei de metal.
Cele mai lungi aripioare sînt dis¬
puse aproape de orificiile de evacu¬
are, unde se află zonele cu tempe¬
ratura cea mai ridicată. în bilanţul
energetic al automobilului, randa¬
mentul motorului este de aproxi¬
mativ 30% din energia furnizată,
restul fiind pierdută prin sistemul
de răcire (33%), evacuare (30%) şi
prin frecări (7%).

Comparativ cu motoarele răcite
cu lichid, căldura evacuată prin sis¬
temul de răcire cu aer este mai mică
cu aproximativ 15—20%, tempera¬
tura cilindrilor fiind în consecinţă
cu 30—50°C mai ridicată. Din
această cauză, la motoarele răcite
cu aer şi, în cazul nostru, la motoa¬
rele OLTCIT, pentru reducerea
temperaturii în motor s-au utilizat
materiale cu o conductibilitate ter¬
mică cît mai ridicată. Astfel, semi-

carterele, pistoanele şi cilindrii sînt
realizate din aluminiu în locul fontei
clasice. Aceste piese, avînd un coe¬
ficient de dilatare termică mare, sînt
executate cu mare pecizie, contro¬
lul lor fiind complex şi foarte preten¬
ţios. Din cauza regimului termic
ridicat, normal, consumul de ulei
este mai mare datorită vaporizării şi
arderii uleiului. Pentru a evita acest
dezavantaj, constructorul a prevă¬
zut un radiator de ulei. La motoa¬
rele OLTCIT, utilizînd uleiul reco¬
mandat de uzina constructoare
(ulei 15 W40, vară-iarnă) şi efectu-
înd schimbul de ulei după periodici¬
tatea recomandată (la 1 000 km
după rodaj şi după fiecare 7 500 km
în exploatare) şi filtrul de ulei (la fie¬
care 15 000 km), nu există pro¬
bleme de consum de ulei atît timp
cît motorul este exploatat în con¬
diţii rezonabile (domeniul de turaţii
normal) şi nu este uzat.

Faţă de sistemele de răcire cu li¬
chid, răcirea cu aer este foarte

— -

Sistemele actuale de iluminare
ale automobilului sînt încă departe
de a fi perfecte. Tocmai de aceea
continuă căutările pentru găsirea şi
a altor căi în vederea îmbunătăţirii
condiţiilor de călătorie în întuneric.
Aşa au apărut şi lămpile cu halogen
şi de multe ori ne întrebăm de ce
sînt ele necesare, în ce constau
avantajele lor faţă de cele obişnuite
şi în ce condiţii asigură efectul cel
mai mare.

Lampa cu halogen (fig. 1) repre¬
zintă o lampă cu incandescenţă
(aceasta fiind forpiată din filament,
balon de sticlă şi soclu), în balonul
căreia se introduce un amestec de
gaze inerte care conţin halogeni, de
regulă iod. Halogenii reprezintă
elementele chimice care se găsesc
în grupa a VIl-a a sistemului perio¬
dic, subgrupa principală: fluor, clor,
brom şi iod. Se utilizează în special
iod, deoarece acest element con¬
vine cel mai mult şi din punct de ve¬
dere al spectrului luminos rezultat
din filtrarea luminii prin gazul res¬
pectiv.

în contact cu filamentul de wol¬
fram adus la o temperatură foarte
mare (peste 3 000°C), molecula de
iod se descompune în iod atomic.
Iodul atomic difuzează în balonul
lămpii şi venind în contact cu wol¬

Ing. ION COPAE

framul sublimat pe peretele aces¬
tuia formează iodura de wolfram.
Acest component fiind instabil, în
contact cu filamentul incandescent
se descompune din nou: wolframul
revine pe filament, iar iodul este pus
în libertate sub formă moleculară.
Aşadar, în lampa cu iod se produce
un ciclu de autoregenerare a fila¬
mentului. Aceasta înseamnă că,
teoretic, lampa cu halogen poate
funcţiona un timp nelimitat; în prac¬
tică însă, durata de funcţionare de¬
pinde de calitatea execuţiei.

De remarcat că filamentul acestei
lămpi poate fi adus mult deasupra
temperaturii obişnuite pentru fila¬
mentul lămpii normale. De aici s-a
ivit necesitatea de a utiliza alt mate¬
rial în locul sticlei pentru balon, şi
anume cuarţul transparent.

Lămpile cu halogen au şi alte
avantaje importante: durata de
viaţă şi strălucirea sînt duble faţă de
lampa normală; eficacitatea lumi¬
noasă este de 24 Im/W (lămpile obiş¬
nuite cu vid au 8 Im/W, cele cu azot
12 Im/W, iar cele cu argon 16 Im/W);
avînd un volum mai mic, elementele
ei a'ctive pot fi mult mai bine cen¬
trate în raport cu elementele de
montaj în far.

Trebuie remarcat, de asemenea,
că balonul lămpii cu halogen nu se

. jf,

înnegreşte (cum se întîmplă la cele
normale), ceea ce permite menţi¬
nerea unui flux luminos ridicat pe
toată durata ei de funcţionare, aşa¬
dar aceste lămpi au o mare stabili¬
tate a caracteristicii de exploatare
pe o durată îndelungată.

Faptul că distanţa de vizibilitate
creşte în cazul lămpilor cu halogen
(curbele 1) faţă de cea a lămpilor
obişnuite (curbele 2) se constată şi
din figura 2, unde s-a considerat că
subiectul observat este un pieton
cu îmbrăcămintea de culoare în¬
chisă. Dealtfel, încercările practice
au demonstrat că farurile echipate
cu lămpi cu iod au o eficacitate care
face ca un reper negru să apară vi¬
zibil încă de la distanţa de aproxi¬
mativ 1 km. în acest fel se poate cir¬
cula noaptea fără oboseală şi cu
aceeaş i siguranţă ca ş i ziua.

Lămpile cu halogen se produc cu
unul sau cu două filamente. Cele cu
un filament se folosesc în principal
în farurile suplimentare (faruri de
ceaţă, faruri-proiector). în ceaţă, de

exemplu, ele permit să se mărească
cu 10—20% vitezele de deplasare
fără a exista pericol de accidente.
Asemenea faruri de ceaţă sînt cu
atît mai eficace la viraje, ele ilumi-
nînd obstacolele mai îndepărtate şi
eliminînd zonele fără vizibilitate. La
farurile-proiector în care se folo¬
sesc lămpi cu halogen, distanţa de
vizibilitate creşte cu 30—40%.

Lămpile cu două filamente se fo¬
losesc în farurile principale de ilu¬
minat, ducînd astfel la îmbunătă¬
ţirea condiţiilor de vizibilitate a
obstacolelor datorită luminozităţii
mai mari, unui contrast mai accen¬
tuat al obiectelor şi detaliilor ru¬
tiere, unui spot luminos mai larg în
cîmpul de vedere.

Există însă şi un dezavantaj al
lămpilor cu halogen, şi anume
acestea au o acţiune de orbire mai
accentuată decît cele obişnuite, cu
aproximativ 10—15%, aceste rezul¬
tate fiind obţinute pe drumuri cu
acoperire în stare bună. Pe drumu¬
rile cu neregularităţi, cît şi în cazul!
cînd farurile nu sînt reglate corect,
efectul de orbire poate fi şi mai ac¬
centuat. De aceea specialiştii con¬
sideră că deocamdată nu este reco¬
mandabilă folosirea lămpilor cu ha¬
logen la faza scurtă a farurilor. în
schimb, este recomandabil ca ele
să fie utilizate în farurile fazei lungi,
evident acolo unde aceasta este
prevăzută separat, adică la auto¬
mobilele cu patru faruri (faruri du¬
ble). Cînd la automobile există po¬
sibilitatea de a corecta unghiul de
înclinare a farurilor în funcţie de
sarcină, lămpile cu halogen se pot

TEHNIUM 6/1984

simplă, fiind formată dintr-un venti¬
lator, o carcasă cu un sistem de de-
flectoare şi o tubulatură necesară
pentru instalaţia de încălzire şi ven¬
tilaţie a autoturismului. La motoa¬
rele OLTCIT, soluţia de fixare a
ventilatorului este simplă, fiind ca¬
lat axial în cazul arborelui cotit.

Aerul pulsat de către ventilator
este canalizat în direcţia aripioare¬
lor printr-o reţea de conducte (car¬
casă cu un sistem de deflectoare),
studiată în timp şi ameliorată ca
formă pentru a avea o eficacitate cît
mai mare a curentului de aer, dirijat
către zonele cele mai calde ale mo¬
torului.

în figura 2 se prezintă piesele
componente ale sistemului de
răcire al motorului M-031, care
echipează autoturismul OLTCIT-
Special. S-au notat cu: 1 — tablă su¬
port mască faţă; 2, 3, 4 — colector
de aer; 5 — ventilator; 6 — fulie; 7,
10 — conducte pentru răcirea cilin¬
drilor; 11 — tablă etanşare; 12 —
flanşă; 13 — ghid manivelă; 14 —
manşon; 15—20 — şuruburi; 21, 22
— rondele.

Montarea pieselor componente
ale sistemului de răcire trebuie
făcută cu mare atenţie pentru a
evita slăbirea şuruburilor în exploa¬
tare, deoarece aceasta ar dezvolta
vibraţii şi zgomote în sistem. Pentru
strîngerea Şuruburilor trebuie res¬
pectate cuplurile recomandate de
către constructor în documentaţia
tehnică.

Circuitul de răcire cu aer a mo¬
toarelor a fost studiat în timp, avînd
la ora actuală un randament foarte
bun, fapt care îi asigură o compor¬
tare optimă în condiţii de sarcină
maximă, în special vara, la tempera¬

turi ambiante ridicate.

Pentru a reduce nivelul de zgo¬
mot al motorului M-031, mai ales în
domeniul de turaţie ridicată
(4 000—6 000 rot./min.), construc¬
torul a decis montarea de piese pe
care s-a aplicat prin lipire un mate¬
rial izolant după o licenţă KELLER
IFF: conductele de răcire superioa¬
ră dreapta şi stînga, capacele chiu-
laselor şi placa de etanşare spate a
colectorului de aer.

Motorul M-036 care echipează
autoturismele OLTCIT-Club are un
sistem de răcire similar cu cel al
motorului mic, compus din piesele

PILULE

ECONOMICE

Este bine să ştim că micile negli¬
jenţe în starea tehnică de întreţinere
a automobilului pot majora dureros
consumul de combustibil, mai ales
atunci cînd defecţiunile, mici în apa¬
renţă, se cumulează.

• Reglajul corect al carburatoru¬
lui la ralanti are o mare importanţă
economică. Consumul global creşte
cu circa 12% dacă turaţia de ralanti
este mai mică sau mai mare şi cu
peste 20% dacă la aceasta se
adaugă reglajul incorect al dozajului
la ralanti.

• Nivelul combustibilului în ca¬
mera la nivel constant se reglează
foarte uşor; neglijarea corectării sale
măreşte substanţial consumul dacă
nivelul este mai înalt decît cel nomi¬
nal. Cauze: plutitor spart, ac (poan-
tou) neetanş, pîrghii de reglare de¬
formate.

• Un ac de închidere (poantou)
care nu închide bine constituie o
sursă nebănuită de risipă. Este bine
să se reţină că tentativele de repa¬
rare a acestei piese se soldează în
90% din cazuri cu nereuşite şi, de
aceea, e mai sigură înlocuirea sa.

• Un plutitor fisurat măreşte în
mod impresionant cota de consum
cu pînă la 80%. Controlul său este
foarte simplu; dacă, la imersarea în
apă fierbinte, din plutitor încep să

următoare (fig. 3): 1 — tablă suport
mască faţă; 2 — colector de aer; 3 - r
conductă de răcire a cilindrilor; 4, 5

— capac; 6 — protector; 7—9 — di§-
tanţiere; 10 — piuliţă ventilator; 11

— rac; 12 — fulia ventilatorului; 13

— inel; 14 — obturator; 15, 16 —

garnituri; 17, 18 — tablă răcrre; 19 -§
ventilator; 20 — plăcuţă de menţi¬
nere a inelului; 21—23. — prezoane;
24 — tampon; 25 — ghidaj; 26 —
manşon. ”

Ulterior se vor prezenta unele
particularităţi privind montarea şi
demontarea pieselor componente
ale sistemelor de răcire, ventilato¬
rului, cuplurile de strîngere etc.

(CONTINUARE ÎN NR. VIITOR)

iasă bule de gaze, înseamnă că el
este spart.

® Verificaţi atent strîngerea pom¬
pei de benzină şi starea membranei.
O membrană fisurată sau prost
strînsă nu numai că risipeşte ben¬
zina, dar permite scăparea combus¬
tibilului în carter, deteriorînd calită¬
ţile lubrifiantului, cu consecinţe de¬
zastruoase.

• Un carburator, pompă sau filtru
de benzină murdare, îmbîcsiie prile¬
juiesc consumul exagerat de carbu¬
rant prin modificarea debitului de
benzină şi prin creşterea probabili¬
tăţii de producere a pornirilor in¬
fructuoase repetate.

® Distanţa incorectă între platine
este şi ea o importantă sursă de ri¬
sipă; de exemplu, la autoturismele
ARO 240 şi „Dacia“ 1 300, un joc
mic între platine provoacă creşterea
consumului cu 5,3—6%, iar depăşi¬
rea jocului nominal favorizează risi¬
pirea combustibilului cu 8,5—11,1%.

® Nu este bine să uitaţi ciapeta
de aer (şocul) închisă. Funcţionarea
cu amestec prea bogat măreşte mult
consumul de carburant.

® Un filtru de aer îmbîcsit mă¬
reşte depresiunea din carburator şi
produce creşterea debitului de ben¬
zină, majorînd inutil consumul cu
3—5%. Deci curăţaţi sau înlocuiţi
operativ elementul filtrant.

® Aşa-pumitul „aer fals" este un
duşman de temut, nu numai din
punct de vedere al funcţionării nor¬
male a motorului, dar şi pentru eco¬
nomia de carburant. Consumul
poate creşte cu 23—27%, dacă în
motor pătrunde aer parazit pe la
axul clapetei de acceleraţie, flanşa
carburatorului sau garnitura galeriei
de admisiune.

• Controlaţi atent şi schimbaţi
operativ bujiile. Este stabilit că,
după 15 000 km de rulaj cu aceleaşi
bujii, consumul de benzină creşte
cu circa 20%.

3,75 1,75 0 1,75 3,75

Lăţimea elementelor drumului jjn]
a) Faza scurtă

La ti mea elementelor drumului [m]
b) Faza lungi

folosi fără restricţii.

Aşadar, se impune ca Ih cazul uti¬
lizării lămpilor cu halogen la faza
lungă a farurilor să se ia măsuri din
timp pentru a nu deranja pe ceilalţi
conducători auto, avînd în vedere
tocmai faptul că aceste lămpi or¬
besc de la distanţă mai mare decît
cele normale. Declr dacă trecerea
de la faza lungă la cea scurtă tre¬
buie făcută de la distanţa de 150 m
la farurile obişnuite, în cazul lămpi¬
lor cu halogen această operaţiune
trebuie efectuată de Sa distanţa de
200—250 m.

De asemenea trebuie avut în ve¬
dere că la trecerea de la faza iungă
la cea scurtă se accentuează efec¬
tul de „prăbuşire" a vizibilităţii în
cazul utilizării lămpilor cu halogen.
Aceasta impune. ca viteza să se re¬
ducă mai din timp şi pînă la o va¬
loare mai coborîtă ' (30—40 km/h)
decît în 'cazul folosirii lămpilor nor¬
male.

TEHNIUM 6/1984

■ 7355? j ’ : ' •

APRINDERE
ELECTRONICA
DE RANDAMENT
RIDICAT

a) DESCRIERE

Pentru cei ce doresc să-şi con¬
struiască o aprindere electronică
de calitate, indiferent de preţ, reco¬
mand montajul de mai jos, proiec¬
tat şi executat de mine, care ame¬
liorează performanţele aprinderii
electronice simple. In continuare
nu am să mă refer la avantajele
aprinderii electronice în general,
lucru acceptat unanim de toţi auto-
mobiliştii, ci la acelea doar care di¬
ferenţiază soluţia de mai jos faţă de
aprinderea electronică clasică.

Montajul cuprinde un convertizor
care transformă tensiunea conti¬
nuă de 12 V în tensiune alternativă
de 400 V şi un redresor care încarcă
un condensator de 1 mF care se des¬
carcă pe primarul bobinei de induc¬
ţie. Convertizorul este pilotat, astfel
că el nu funcţionează continuu, ci
doar pînă ce condensatorul s-a în¬
cărcat, după care se opreşte, ur-
mînd să funcţioneze iar, fie cînd
condensatorul s-a descărcat pen¬
tru a da scînteia, fie pentru a com¬
pensa pierderile proprii ale con¬
densatorului. Prin aceasta el func¬
ţionează tot timpul la puterea ma¬
ximă, cînd randamentul este ma¬
xim, evitîndu-se regimurile neeco¬
nomice. Cînd motorul nu funcţio¬
nează şi contactul este pus, conver¬
tizorul dă doar scurte impulsuri de
compensare a pierderilor conden¬
satorului, curentul absorbit din

Ing. LAURENŢIU GIURGEA

sursă fiind de circa 50 mA. La
aceeaşi putere maximă disponibilă,
un convertizor nepilotat ar lua circa
1 A curent de mers în gol. Pe lîngă
aceasta, la acţionarea starterului,
deşi tensiunea bateriei scade, cea
pe condensator nu scade, motorul
avînd la dispoziţie o scînteie puter¬
nică în momentul cînd are cea mai
mare nevoie de ea. La turaţii mari,
din cauza creşterii numărului de
scîntei în unitatea de timp, este ne¬
voie de putere mai mare. Dacă ten¬
siunea nu ar fi stabilizată pe con¬
densator şi am dimensiona conver¬
tizorul astfel ca la puterea maximă
să încarce condensatorul la 400 V,
atunci la ralanti sau la punerea con¬
tactului tensiunea ar creşte enorm,
distrugînd montajul. Montajul de
mai jos, cu stabilizatorul decuplat la
15 V alimentare — cazul alternato-
rului bine reglat iarna —, ar polariza
condensatorul la 2 000 V. Deci se
vede că scînteia este la fel de pu¬
ternică atît la variaţii ale tensiunii
bateriei, cît şi ale turaţiei. Puterea
maximă a convertizorul ui este de 45 W
la randament de 65—70%, ceea ce
asigură funcţionarea unui motor în
patru timpi cu patru cilindri la tu¬
raţia de 9 000 ture pe minut sau în
şase cilindri la 6 000 ture pe minut.

Comanda tiristorului se face
printr-un circuit basculant mono-
stabil care limitează turaţia maximă
la 6 000 rot/min sau prin modificarea
lui C 4 de la 0,1 n¥ la 68 nF la 9 000

rot/min, făcînd comanda inactivă
timp de 5 ms şi evitînd astfel declan¬
şarea unei a doua scîntei nedorite
datorită slăbirii arcului platinei la
închidere sau trepidaţiilor.

Impulsul de poartă ai tiristorului
este stabilizat termic şi la variaţia
tensiunii de alimentare, astfel că
aprinderea este sigură de la -20° C
şi de la4,5 V.

b) DATELE TEHNICE ALE
MONTAJULUI

— tensiunea de lucru nominală
12 V;

— variaţia tensiunii pe conden¬
satorul C 7 , 8 cînd tensiunea bateriei
scade de la 14 V la 6 V este de5% (de
la 400 V ia 390 V);

— variaţia tensiunii de alimen¬
tare pentru care aprinderea lu¬
crează la 20°C între 3 V şi 18 V;

— plaja de temperatură — 20°C -e
+ 65° C;

— turaţia maximă 6 000 ture/mi¬
nut (cu modificarea lui C 4 , n =
9 000 ture/minut);

— randamentul 65%, indiferent
de turaţie (de la 800 la 9 000 ture/mi¬
nut);

— umiditatea maximă 98%.

c) FUNCŢIONARE

Convertizorul, realizat cu tranzis-
toareie T 7 , T 8l şi transformatorul Tr,
este în contratimp. El este cel care
dă randamentul global şi dacă
acesta nu depăşeşte 65%, este din
cauză că tranzistorul 2N3055 nu
este special conceput pentru co¬
mutaţie. în comerţ nu se găseşte un
tranzistor mai bun, iar aprinderea
este construită exclusiv cu piese
din comerţ.

Pornirea convertizorului este
dată de T, pe post de comutator.
Valoarea tensiunii pe C 7 , 8 prin divi-
zorul R l0 , R 9 ajunge la una din in¬
trările etajului diferenţial T 5 , T 6 . La
cealaltă intrare se aplică tensiunea
fixă dată de diodele D 2 , D 3 . Dacă
tensiunea pe C 7 , 8 a scăzut, etajul
comparator dă comandă grupului
T 2 , T 1 şi acesta alimentează bazele
convertizorului. Situaţia se menţine
pînă cînd tensiunea pe C 7 , 8 s-a
refăcut la valoarea nominală.

O problemă dificilă este obţinerea
tensiunii de referinţă pentru etajul
comparator. Cum aprinderea tre¬
buie să funcţioneze la aceiaşi para¬

metri pînă la tensiuni de ordinul a
6 V, o diodă Zener îoiosita ar trebui
să fie de cei mult 3—4 V, or, aceste
diode au capacitatea • de stabilizare
redusă. De aceea am aies soluţia
unor diode D 2 , D 3 polarizate direct,
alimentate de un generator de cu¬
rent constant, grupul T 3 , D 1( R s . Va¬
loarea curentului se reglează din R 5
şi este de 2—3 mA. Generatorul
este foare stabil la variaţiile tempe¬
raturii fiindcă variaţiile lui l CB o al lui
T 3 şi ale iui U B e sînt compensate de
•variaţia tensiunii directe pe D, (cu
siliciu). Practic de la -5°C la40°C
circuitul variază cu mai puţin de 5%.

Grupul T* R 6 este alt generator
de curent de circa 2 mA, pentru par¬
tea de aprindere a tiristorului. Nu
valoarea absolută este importantă,
ci stabilitatea.

La deschideea ruptorului, C 6 se
încarcă la valoarea tensiunii de ali¬
mentare prin rezistenţa R 20 şi dioda
Dg. El ’rămîne încărcat un timp T,
(fig. 5), iar la închidere se descarcă
prin Rj 9 . Raportul T 2 /T este unghiul
Dweil, exprimat în procente. în fi¬
gura 2 este prezentată situaţia pen¬
tru n = 3 000 rotaţii/minut, care este
turaţia de cuplu maxim pentru
multe motoare. Constanta de timp
C 6 R 19 = t trebuie să fie mai mică
k decît timpul dintre două scîntei la
turaţia maximă, altfel următoarea
deschidere a platinelor nu va mai
produce o scînteie. Ea este de
4,7 ms. impulsul furnizat face ca
basculantul monostabil T 10 , T,, să
treacă în starea cu T 10 blocat, T,,
saturat, fiind menţinut timpul - =
C 4 R 16 = 5,6 ms, după care revine.
Dioda D 8 protejează baza Iul î 10 de
tensiunea inversă de pe C 4 în timpul
bascuiării. Din colectorul iui T 10
tensiunea este derivată de grupul
C 3 , R 13 , furnizînd un impuis scurt
care, amplificat de T 9 în curent,
deschide tirisîoru! Th.

Sarcina iui T 10 este rezistenţa in¬
ternă a generatorului de curent
despre care am vorbit mai sus. Cum
ea este foarte mare (zeci de kiio-
oh.mi), bascularea este extrem de
abruptă, dînd scînteii o mare preci¬
zie în timp indiferent de viteza de
deschidere a platinelor

Tranzistorul T 9 nu este necesar
ca amplificator deoarece T 10 ar pu¬
tea să-l deschidă singur pe Th. El
este necesar ca să izoleze poarta lui
Th de sursa automobilului, unde se
produc multe impulsuri parazite de
la diferite motoraşe, cuplări de con¬
sumatori etc. şi care ar da scîntei
suplimentare timp de 5,6 ms, cînd
T 10 este blocat. Condensatorul C 5
are ca scop să reducă pragul de de¬
clanşare a basculantului, extrem de
sensibil datorită parametrilor lui
Tj 0 , T 1V El sţrică frontul la revenirea
din basculare, după cum se vede în
figura 2 , dar pe noi ne interesează
frontul de basculare.

La deschiderea tiristorului, con¬
densatorul C 7 , 8 se aplică pe prima¬
rul bobinei de inducţie şi ia naştere
o oscilaţie amortizată cu frecvenţa
1 1

f 0 =— = -*- 3 ^ 7 =-, unde L este
T » ,2-1'LC,,»

inductanţâ primarului bobinei de
inducţie. Cînd tensiunea a atins va¬
loarea zero, bobina menţine curen¬
tul încă un sfert de perioadă şi C 7 , 8
se încarcă în sens invers. La termi¬
narea încărcării' lui C 7 , 8 , curentul
trece prin zero şi Th se blochează.
C 78 , încărcat acum negativ pe ter¬
minalul de pe anodu! lui Th, se des¬
carcă pe bobină prin diodele redre¬
sorului timp de încă o semipe-
rioadă, procesul îerminîndu-se cu
reîncărcarea lui C 7 , 8 ca şi în mo¬
mentul declanşării lui Th,’ dar la o
valoare mai mică, ceea ce repre¬
zintă pierderile de energie prin
scînteie. După cum se vede din os¬
cilograma din punctul A, C 7 , 8 a re-

TEHNÎUM 6/1984

re m yo

DIN REGULAMENTUL

Campionatului republican de creaţie ştiinţifică şi tehnică organizat de Federaţia ro¬
mână de radioamatorism

La campionat sînt invitaţi să participe membrii radiocluburilor, radioamatori de
emisie-recepţie, receptori şi constructori.

După vîrsîă, participanţii se împart în următoarele categorii:

a. — seniori, cei ce au 18 ani sau mai mulţi, împliniţi în anul campionatului;

b. — juniori, cel-în vîrstă pînă la 18 ani.

Vîrsta juniorilor se stabileşte pe baza copiei certificatului de naştere sau a buleti¬
nului de identitate, certificată de comisia judeţeană. _ _ _ :

Participarea poate fi individuală sau colectivă. Colectivele de autori se înscriu în
clasamente la locul corespunzător între participanţii individuali, deoarece în cadrul
campionatului nu se întocmesc clasamente şi pe echipe.

Campionatul se organizează separat pentru fiecare dintre următoarele ramuri:

a. — unde scurte

b. — unde ultrascurte

c. — radiotelegrafie sală

d. — radiogoniometrie, de amator

cuperat circa 40% din sarcina ini¬
ţială. Cum Th este blocat, C 7 , 8 este
acum relncărcat de convertizor
pînă la valoarea de vîrf şi se
aşteaptă o nouă scînteie. Tensiu¬
nea pe C 7 , 8 este prezentată în figura
2. Curba „1“ este o exponenţială şi
reprezintă amortizarea circuitului
oscilant. In punctul P de pe oscilo¬
gramă se vede cum intevine con-
vertizorul şi încarcă în salturi, cu
fiecare alternanţă, condensatorul.

Tot în figura 2 am prezentat ten¬
siunea în punctul A pentru cazul
cînd tensiunea de alimentare a
scăzut la 6 V (pornirea într-o iarnă
extrem de geroasă). Se vede cum,
din cauza puterii disponibile mai
mici, convertizorul trebuie să inter¬
vină mai des, adică în punctul 3 de
pe oscilogramă. Dar important este
faptul că, chiar la 6 V, el asigură la
turaţia de 3 000 ture/minut aceeaşi
tensiune scînteii.

d) DETALII CONSTRUCTIVE

La montajele cu destinaţie auto, o
problemă foarte importantă şi din
păcate neglijată de mulţi construc¬
tori amatori este fiabilitatea. Prin
faptul că aprinderea clasică are nu¬
mai 3 elemente, iar cea propusă
mult mai multe, pentru a ajunge la
aceeaşi siguranţă în funcţionare,
trebuie luate nişte măsuri speciale.

Cu excepţia lui Tr, T 7 şi T 8 , tot
montajul se pune pe o plăcuţă de
cablaj imprimat. Siguranţa de 5 A
nu se montează pe planul frontal al
cutiei, ci se lipeşte pe cablaj, nefiind
necesar să fie schimbabilă la drum
deoarece arderea ei înseamnă ori¬
cum scoaterea din funcţiune a
aprinderii din cauze neremediabile
la drum.

Cutia se face fie din plastic ter-
m o rezistent (mai greu de găsit), fie
din placaj de 10 mm lipit cu clei Na-
podez. Placajul trebuie să fie bine
uscat, după care se aplică minimum
3 straturi de vopsea Hexol la inter¬
vale de 48 de ore între ele. Unul din
capace se face din aluminiu de
4—6 mm grosime şi se montează cu
8 holtzşuruburi în pereţii cutiei, în¬
tre ei şi cutie punîndu-se o garni¬

tură tăiată dinîr-o cameră auto
veche, iar pe. ambele feţe ale aces¬
teia, la închiderea definitivă, se
aplică o peliculă de Hexol.

Această cutie rezistă chiar şi la
cufundare în apă. O dată ia 3 ani ea
va fi revopsită.

T 7 şi T s se montează pe capac,
care, date fiind dimensiunile cutiei,
este suficient ca radiator. între e!e
şi folia de mică şi între aceasta şi
capac se va pune un strat de vase¬
lină siliconică luată dintr~un tran¬
zistor defect. Atenţie la găurile de
trecere ale şuruburilor! Vor fi făcute
cît mai mici, astfel ca prin strîngere
şaibele izolatoare să etanşeze.

Aprinderea se montează în com¬
partimentul motor sau, şi mai bine,
în habitaclu,

Transformatorul Tr se bobinează
pe un miez de transformator de linii
defect şi are n-, = 8 spire, 0 = 1 mm,
n 2 = 1, 0 = 0,5 mm, n 3 = 420, 0 =
0,2 mm, toate pe aceeaşi coloană;
între n 3 şi celelalte straturi se pune
o bandă de preş pan de 0,5 mm gro¬
sime sau, la nevoie, din copertă de
caiet. După realizare, bobina se
fierbe 10 minute în şelac sau para¬
fină (eventual în ulei de transforma¬
tor).

Traseele de pe cablajul imprimat
aflate la tensiune înaltă se vor duce
la minimum 2 mm de celelalte tra¬
see. După terminarea ambelor feţe
ale cablajului, acesta se acoperă cu
un lac obţinut prin dizolvarea sacî-
zului în spirt. La fel se vopsesc cu
aceiaşi lac toate piesele, cu excep¬
ţia lui R 1f R 20 , T 7 şi T e .

La n = 3 000 ture/minut, îiristorui
are un curent mediu de 100 mÂ,
deci nu are nevoie de radiator.

Condensatoarele C 7 . C 8 vor fi
. ecranate prin prinderea carcasei lor
cu uit colier şi legarea la masă, altfel
radiază atît de puternic în cît se
. obţine scînteie dublă la fiecare des¬
chidere a ruptorului.

Tiristorul Th va fi de tipu! T3N04,
T3N05 sau echivalente. Tranzisto¬
rul T-, trebuie neapărat să fie cu sili¬
ciu, deoarece unul cu germaniu nu
reuşeşte să le blocheze peT 7 , T 8 ,
avînd lq E0 mare. T 3 şi T 4 nu este. ne-
cesar să fie cu siliciu, ele lucrîndîn
curent continuu. Celelalte vor fi de

orice tip (npn, cu siliciu), avînd
Vceo — 20 V, practic orice BC. T 7 ,
T 8 vor fi 2N3055 (mai puţin
21x3055/4,5 care au V CE0 = 20 V).
Diodele D 1 —D 3 pot fi înlocuite cu
joncţiuni bune de tranzistoare de¬
fecte cu siliciu. Diodele D 4 — D 7 tre¬
buie să suporte o tensiune inversă
de 500 V ş i un curent de 0,3 A. D* D 9
pot fi înlocuite cu orice diodă de de¬
tecţie.

Condensatoarele nu vor fi cera¬
mice, ci de preferinţă din seria PMP.

e) PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE ŞS
REGLAJUL

Montajul fiind complex, nu reco¬
mand să fie cuplat direct în între¬
gime, ci se va urma metodologia de
mai jos.

Pe coloana rămasă liberă a lui Tr
se bobinează 12 spire cu orice con¬
ductor, chiar sîrmă de conexiune, şi
se cuplează în_ locul lui n 3 , care
rămîne In gol. în locui lui C 7 . 8 se
pune un condensator electrolitic de
1 G00 ,uF/25 V, capătul 4 se leagă la
masă, iar R 10 se înlocuieşte cu 56
k Ci; toată partea de comandă a tiris-
torului se decuplează. Se alimen¬
tează la 12 V de la un acumulator
sau o sursă de 12 V/3 A. în punctul A
trebuie să existe o tensiune de
15—20 V. Se cuplează un bec de
12 V/5 W şi tensiunea în punctul „A
trebuie să rămînă neschimbată. în
goi, convertizorul trebuie să se
audă ca nişte lovituri de ciocan la
intervale de circa 1 sşi să absoarbă
40—50 mA, iar în sarcină frecvenţa
şi curentul trebuie să crească. Dacă
totuşi convertizorul merge perma¬
nent, înseamnă că există o defec¬
ţiune şi trebuie căutată (atenţie de¬
osebită la tranzistoare).

Se recuplează n 3 în locul în¬
făşurării ajutătoare, C 7 8 , punctul 4
la borna 15 a bobinei, borna 1 la
masă, în locui lui R 10 un potenţio-
metru de 1 MO (Th decuplat). Se re¬
glează potenţiomerul astfel ca în
punctul A să avem 400 V; dacă nu
ajunge 1 MH, se mai adaugă în serie
încă 1 Mfl. Nu recomand semire-
giabiie, fiindcă acestea nu rezistă la
vibraţii şi întreruperea ior ar duce la
apariţia în punctul A a 2 000 V. Dacă
nu se păşeşte o rezistenţă R 10 care
să dea în A o tensiune de 400 ± 20 V,
se ajustează R g . Tensiunea în punc¬
tul A poate să fie între 400 şi 500 V,
dar atenţie la tiristor (dacă este de
400 V sau de 500 V). Odată stabilit
divizorul Rg, R 1(? , se impune atenţie
la calitatea rezistenţelor şi la lipi¬
turi.

Se cuplează schema de comandă
a tiristoruiui şi tiristorul. între punc¬
tul 1 şi masă se va monta un con¬
densator de 0,22 uf în locul celui
existent pe automobil. Se va şunta
ruptorul scurtcircuitînd la masă

punctul 1 şi revenind. între capătul
de înaltă tensiune al bobinei şi
masă va apărea o scînteie (se va
pune un capăt de sîrmă astfel ca
lungimea scînteii să nu depăşească
2 mm). Rezistenţa R 2Q are această
valoare nu din necesitatea aprin¬
derii electronice, ci pentru a asi¬
gura ruptorului un curent de 200—
300 mA, necesar autocurăţării. Cu
contactele ruptorului deschise,
montajul trebuie să consume maxi¬
mum 50 mA.

Se cuplează montajul la tensiuni
din ce în ce mai mici. La tempera¬
tura camerei, scînteia trebuie să
apară şi la tensiunea de 3 V.

Se realizează montajul ajutător
din figura 3, alimentat de la un
transformator de sonerie. El va si¬
mula ruptorul la turaţia de 3 000 tu¬
re/minut. Se va produce o scînteie
continuă, iar montajul va lua din
sursa de 12 V circa 2 A. în această
situaţie va fi lăsat să funcţioneze
minimum 10 ore, timp în care, cu
ajutorul unui radiator sau aero-
termă, se va realiza lîngă montaj o
temperatură de minimum 30° C
pentru cel puţin 15 minute.

Se lasă montajul'pe maşină — nu
cuplat la motor — într-o noapte ge¬
roasă şi dimineaţa se verifică dacă
la alimentarea lui de la două ele¬
mente ale bateriei (4,4 V) mai pro¬
duce scînteie. Operaţia se poate
face şi în casă, în congelatorul unui
frigider cu compresie golit complet
şi dezgheţat recent.

Aprinderea electronică din co¬
merţ nu rezistă la astfel de teste; la
temperaturi reduse nu se aprinde ti-
ristorul, iar la cele înalte se amba¬
lează tranzistoarele din converti¬
zor. Aceasta duce la multe ne¬
plăceri (nu porneşte la ger şi
opreşte motorul vara la drum lung).

Odată trecută prin aceste teste,
sau aproape (dacă, de pildă, por¬
neşte doar la 6 V la ger, se poate ac¬
cepta), aprinderea se montează pe
automobil şi se face primul drum pe
un traseu care să permită oprirea
pe dreapta în caz de defecţiune.

Toate aceste testări nu trebuie să
ne sperie. Aprinderea va trece cu
bine peste ele. Efe sînt necesare
pentru a depista la timp eventualele
defecţiuni: o greşeală de montaj, un
tranzistor care se defectează, un
condensator cu pierderi etc.

Notă. Reamintesc aici că, odată
montată aprinderea electronică,
pentru a scoate maximum de bene¬
ficiu, se va micşora distanţa la pla¬
tine la 0,2—0,3 mm; prin aceasta
scad uzura camei de acţionare a
ciocănelului şi oboseala arcului
acestuia. De asemenea, se va mări
distanţa la bujii la 1,25 mm, scînteia
fiind astfel mai puternică, arderea
completă şi autocurăţarea mai
bună.

n n

oti.U:. 12___J.

' T ■

7: 7.- .• 20 , t£ms]

—

V I__

0 10 ,20 iN

' :: ■■■ ■ . . ,

i I i r-

TT a [v]

400

200

,0 • v . 10 20 t[ms]

f / /~ Ec=,lv

400 -

'200 -

0 v 10 20 t

' 20

TEHNIUM 6/1984

w REUTILIZAREA

TELEOBIECTIVELOR

VECHI

Ing. VASiLE GSSK

Fotografii amatori pretenţioşi fo¬
losesc aparate fotografice refiex cu
oglindă cu film de format mic (tip
„Praktîcâ", „Zenit" etc.) datorită
avantajelor cunoscute ale acestora.

De multe ori Insă se simte nevoia
unui teleobiectiv, pentru rezolvarea
unor probleme mai speciale. Teleo¬
biectivele moderne sînt scumpe,
preţul lor fiind comparabil cu preţul
unui aparat fotografic mediu.

La aparatele reflex se pot utiliza
însă şi teleobiectivele mai vechi, fa¬
bricate pentru aparatele cu teleme-
tru (tip „Leica“, „Zorki" etc.), care
zac nefolosite în sertarele multor
fotografi, sau se pot procura mai
uşor şi la un preţ mai convenabil.

Aceste teleobiective sînt mai
lungi decît cete destinate aparate¬
lor reflex, deoarece ia acestea din
urmă este mai mare distanţa între
planul filmului şi peretele frontal ai
aparatului, 'datorită Socului necesar

pentru oglindă.

Pentru utilizarea acestor tele¬
obiective la aparatele reflex, prima
metodă ar fi scurtarea monturii te¬
leobiectivului. Dar această operaţie
este greu de realizat la precizia ne¬
cesară, cu mijloacele la îi«demîna
amatorilor şi chiar în caz de reuşită,
teleobiectivul nu se mai poate uti¬
liza la aparatul original. 1 ,i\

O altă cale mai avantajoasă
constă în aplicarea unei lentile di¬
vergente adiţionale pe teleobiectiv.
Astfel se va mări distanţa focală a
acestuia, compensîndu-se lungi¬
mea mai mare a monturii decît cea
necesară.

Mai este necesară şi intercalarea
unui inel de adaptare între tele¬
obiectiv şi aparatul de fotografiat,
deoarece filetul monturii teleobiec¬
tivelor mai vechi nu se potriveşte cu
aparatele recente. Lentila adiţio¬
nală poate fi de ochelari. După mic¬

şorarea diametrului la mărimea po¬
trivită, lentila se montează în rama
unui filtru de corecţie, din care în
prealabil se scoate sticla colorată.
Centrul lentilei, indicat cu un punct,
trebuie să corespundă cu axa op¬
tică a teleobiectivului.

Metoda a fost aplicată la un apa¬
rat ,Zenit E“, la care s-a montat un
teleobiectiv tip „lupiter 11 “, avînd
distanţa focală f = 135 mm (destinat
pentru aparate ,Zorki“).

Lentila întrebuinţată este de —1
dioptrie (divergentă), inelul de
adaptare se confecţionează la
strung din alamă sau bronz. Dimen¬
siunile sînt indicate în figură. Inelul
se vopseşte în interior cu vopsea
neagră mată (tempera).

Distanţa focală a noului sistem
optic, format din lentilă şi tele¬
obiectiv, eşţş de cca 15.9 mm. Prin
adăugarea lentilei simple de oche¬
lari, $&1lfâţile ; optice ale telebblecti-
I vulul se vor înrăutăţi într-o măsură
oarecare, rămînînd totuşi perfect
utilizabil. Desenul obiectivului va
deveni mai „moale", ceea ce este
chiar avantajos în cazul portretelor.

Deschiderea relativă a obiecti¬
vului se micşorează n prin creş¬
terea distanţei focale. în cazul de
faţă această scădere este de
159/135 = 1,18 ori. Deci la expunere,
diafragma se va deschide cu p ju¬
mătate de treaptă faţă de cea stabi¬
lită în corelaţie cu timpul de expu¬
nere (sau se va mări timpul de expu¬
nere cu 40%).

Deoarece lentila nu este acope¬
rită cu straturi antireflectante, se
recomandă utilizarea parasolaru-
lui, pentru micşorarea reflexiilor

EA ŞI REPARAREA

Pardoselile locuinţei necesită o
permanentă îngrijire, atîî pentru a fi
menţinute în stare de curăţenie, cît
şi pentru a se preveni deteriorarea
lor.

în generai, pardoseala este con¬
stituită dintr-un strat suport, un
strat izolator (termic, hidrofug, fo¬
nic) şi o îmbrăcăminte care for¬
mează suprafaţa pe care se circulă
în interiorul clădirii. Denumirea
pardoselii este dată de materialul
din care se execută îmbrăcămintea,
şi anume: parchet, duşumea, lino¬
leum, mozaic, beton etc. Dintre
acestea, pardoselile cel mai mult
utilizate în locuinţele nou constru¬
ite sînt ceie din linoleum ori din alte
materiale sintetice asemănătoare.
Ele pot fi în cîmp continuu, ca un
covor, sau în formă de plăci pătrate
cu latura de 20 sau 30 cm, de
aceeaşi culoare sau în culori dife¬
rite.

întreţinerea linoleumului este
simplă. Acesta poate fi lesne cu¬
răţat prin ştergere cu o cîrpă muiată
în apă puţin încălzită, în apă cu
săpun sau în apă cu detergent (1/2
pachet detergent la 10 I de apă). în
băi şi bucătării, îinoîeumu! se spală
cu peria, dar în încăperile de locuit
se va evita să se toarne apă peste
pardoseală, deoarece excesul de
umezeală poate pătrunde printre

Ing. VIOREL RĂDUCU

plăcile de linoleum sau pe marginile
încăperii şi poate produce pete pe
pereţi şi pe tavanul etajului inferior.
De asemenea, trebuie să se evite
spălarea pardoselilor plastice cu
produse petroliere (benzină, pet rog
sin, neofalină), deoarece în unele
cazuri acestea acţionează asupra
adezivului şi produc dezlipirea co¬
vorului.

Petele de cerneală şi de rugină de
pe covor se vor freca bine cu pastă
deş-lefuit sau cu praf de şlefuit şi te¬
rebentină, cu ajutorul unei cîrpe.
După înlăturarea petelor, locul se
spală cu apă, apoi se ceruieşte şi se
lustruieşte cu o cîrpă moale, us¬
cată.

Pentru a se menţine coloritul viu
al linoleumului, se recomandă să se
iustruiască pardoseala cu ceară de
parchet emulsionată. Ceara se în¬
tinde numai deasupra suprafeţelor
perfect uscate, într-un strat cît mai
subţire şi mai uniform. După zvînta-
rea stratului de ceară, linoleumul se
lustruieşte cu o flanelă sau o cîrpă
moale, bine uscată. Se recomandă
ca mişcările de lustruire să
fie circulare, apăsate şi repezi, ca să
nu rămînă urme. Se interzice unge¬
rea acestor pardoseli cu ulei sau
alte substanţe grase, care produc
îmbîcsirea pardoselii. De aseme¬
nea, se va avea grijă ca mobilele să

nu laşe urme pe pardoselile plas¬
tice. în acest scop sub picioarele
mobilierului se aşază suporturi de
pîslă sau bucăţele tăiate dintr-o
pătură veche. Eventual se pot folosi
bucăţi de scîndură din lemn bine
geluit.

Pardoseala din linoleum prezintă
uneori defecţiuni cum sînt: mici
găuri, porţiuni cu suprafaţă aspră
(rugoasă), umflături, rupturi etc.,
care se repară cu uşurinţă.

Găurile mici lăsate de cuie sau
provenite din diferite înţepături şi
crestături se astupă cu chit (din cel
folosit pentru etanşarea geamuri¬
lor) amestecat cu clei de oase.
După uscarea chitului, suprafaţa li-
Pp|umului se şlefuieşte cu pastă
de ş iefMit pînă se netezeşte, apoi se
ceruieşte.

Porţiunile cu suprafaţă aspră sau
care prezintă crăpături se tratează
cu un amestec de ulei de in fiert şi
terebentină, după care se ceruiesc.

Dacă linoleumul are umflături,
acestea nu se vor deschide prin
crestare cu cuţitul, ci se dezlipeşte
covorul cu atenţie, se unge pe de¬
desubt cu adeziv şi se montează la
loc, apăsînd cu putere deasupra
umflăturilor. Eventual se aşază greu¬
tăţi peste umflături, până se usucă
adezivul.

Porţiunile cu defecte mari (rup¬
turi, găuri, arsuri etc.) rj se repară,
qi se înlocuiesc. Se taiu linoleumul
cu vîrful unui cuţit ascuţit, se des¬
prind porţiunile deteriorate, apoi se
taie alte bucăţi şi se lipesc cu adeziv
în locul celor eliminate. Se va avea
grijă ca porţiunile care se înlocu¬
iesc să se taie în forme geometrice
regulate (pătrat, dreptunghi, tra¬
pez, romb, triunghi), degarece di¬
mensiunile şi contururile acestora
se pot stabili cu mai multă uşurinţă
şi cu precizie sporită.

parazite de lumină. .

Cu inelul de adaptare de mai sas,
distanţa de fotografiere va fi aproxi- I
mativ între 3,5 m şi infinit. Dacă \
este necesar să ne apropiem mai s
muit de subiect, se va mai monta
încă un inel de distanţare de 7 mm i
din setul de fabrică, original. In ]
lipsa acestuia se va confecţiona
inelul de adaptare de mai sus, cu di¬
ferenţa că şi filetul interior va fi de
M 42 x 1. Cu acest inel montat, dis- {
tanţa pînă la subiect va fi de cca
1,9—3,7 m.

INEL DE ADAPTARE

Teleobiectivul se va putea utiliza
şi pentru reproduceri între anumite
limite, fără lentila,adiţională.

Dispozitivul descris poate fi .utili¬
zat şi la alte tipuri de aparate foto¬
grafice reflex, cu condiţia ca filetul
obiectivului să fie identic (de exem¬
plu, „Praktica", „Asahi Pentax",
„Yashica Super" etc.)

Argintul din emulsia materialelor
fotosensibile care nu participă la
formarea imaginii este dizolvat şi se
regăseşte sub forma unei sări com¬
plexe solubile în soluţia de fixare.
S-ar putea să vă pară de necrezut,
dar odată cu fiecare litru de fixator
uzat aruncaţi cîteva grame de ar¬
gint.

Recuperarea argintului din solu¬
ţiile fixatoare este practicată curent
de marile laboratoare foto-cinema-
tografice. Fotoamatorul poate la
\! rîndu! său să recupereze argintul
prin metode simple, după cum vom
vedea în continuare. Procesul de
recuperare comportă două etape;
în prima se formează un precipitat
negru de sulfură de argint, iar în a
doua se obţine fie azotat de argint,
fie direct argint metalic. Din soluţia
de azotat de argint se poate ulterior
obţine argint metalic, de exemplu
prin electroliză.

1. OBŢINEREA SULFURII DE
ARGINT

într-un recipient (din material

- 1 1DNAREA

BUJ LOR

Bujiile, părţi vitale ale unui motor
cu aprinderea prin scînteie, dacă
sînt uzate sau ancrasate, duc la ri¬
sipă de combustibil. O singură bu-
jie care nu funcţionează, înfr-un
motor de 4 cilindri, risipeşte peste
20% din combustibil, produce por¬
niri grele şi micşorează puterea mo¬
torului.

Ca regulă generală de lucru, bu¬
jiile se montează şi se demontează
numai la rece, folosind cheia spe¬
cială (la slăbirea sau strîngerea în
chiulasă) şi rotind, pe cît posibil, cu
mîna pentru a reduce cît mai mufa
producerea unor eventuale fisuri
ale porţelanului. Bujiile se inspec¬
tează pe rînd penlru a' le putea
urmări starea, precum şi eventua¬
lele dereglări ale motorului."

1. Bujiile normale, după o peri¬
oadă de funcţionare pe diătanţe de
aproximativ 1 000 km, prezintă mici
depozite de culoare puţin întune¬
cată, cît şi o mică uzură (tocire) a
electrozilor. Acestea pot fi curăţate,
pilite, recalibrate şi reinstalate. Se
înlocuiesc numai dacă uzura elec¬
trodului central este mai mare de
0,1 mm.

2. Bujiile supraîncălzite se cu¬
nosc după culoarea albă a porţela¬
nului din jurul electrodului central
si după uzura mare a electrozilor
(mai mare de 0,02 mm la fiecare
1 500 km). Se vor înlocui cu bujii
mai reci (de pildă, în loc de bujii 195
se vor folosi bujii 225).

3. Dacă toate bujiile au electrozii
şi porţelanul acoperite cu depozite
masive (care provin din aditivii con¬
ţinuţi de combustibil), se va încerca

plastic, sticlă, inox) se adună fixa-
torul uzat pînă la 3/4 din înălţime.

G. FOLE5CU

recondiţionarea lor sau se vor înlo¬
cui cu altele noi, de aceeaşi cifră ca¬
lorică.

4. Dacă una din bujii este ancra-
sată cu depozit carbonic, înseamnă
că legătura electrică la cilindrul res¬
pectiv este defectuoasă (cablu în¬
trerupt sau scurgeri de curent între
cablu şi masă).

5. Dacă toate bujiile sînt ancra¬
sate cu ulei, iar şocul automat
(acolo unde există) ^fo|fpţionează
normal, înseaftnSvW’jS^penţii sînt
uzaţi şi trebuie înlocuiţi. Ca o reme¬
diere temporară, se pot folosi bujii
mar calde, pentru a evita ancra-
sarea

6. Dacă electrozii prezintă uzuri
foarte mari, acestea se datorează
preaprinderilor cauzate de cifra ca¬
lorică necorespunzătoare a bujiilor,
avansul excesiv la aprindere, ames¬
tecul combustibil incorect, siste¬
mul de răcire defectuos, conducta
de admisie neetanşă sau ungere
săracă.

7. Dacă una sau mai multe bujii
prezintă porţelanul din jurul elec¬
trodului central crăpat, înseamnă
că în motor se produc detonaţii
prea puternice. Se va verifica avan¬
sul la aprindere, pentru a nu fi prea
mare. Crăpăturile în porţelanul

central mai pot apărea şi cu prilejul
îndoirii electrodului central pentru
calibrare.

8. Dacă toate bujiile au o uzură a
electrozilor de cca 0,2—0,25 mm şi
prezintă depuneri de culoare în¬
chisă, probabil că au funcţionat
peste 15 000 km. Se înlocuiesc cu
bujii noi, de aceleaşi caracteristici.

In multe cazuri bujiile pot fi re¬
condiţionate prin curăţare, pilire şi
recalibrare.

■ Curăţarea ideală se realizează
prin sablare (suflarea electrozilor
cu un jet de nisip fin uscat, sub pre¬
siune), cu ajutorul unei instalaţii
speciale, care însă. nu este la înde-

mîna amatorilor. In p r actică, mai
ales în cazuri de urgenţă, amatorii
folosesc cele mai diverse metode
mecanice (periuţă de sîrmă, şmi -
ghel, pile etc.) sau chimice (soluţii
de amoniac, clorură de potasiu
etc.) pentru curăţarea părţii inte¬
rioare a bujiei. Esenţial Îji aceste
operaţii este faptul că trebuie evi¬
tată zgîrierea porţelanului central,
pe care altfel ar putea fi create ca¬
nale conductive ce permit trecerea
curentului electric la masă. Porţela¬
nul exterior nu trebuie curăţat cu
abrazive, ci doar şters cu un solvent
oarecare. Inelul întunecat care
apare la îmbinarea porţelanului ex¬
terior cu montura de metal se dato¬
rează efectului corona şi nu pre¬
zintă importanţă în funcţionare.

Pilirea este o operaţie foarte im¬
portantă, care ridică mult calitatea
bujiei recondiţionate. Pilirea se
face astfel încît în final electrozii să
prezinte muchii tăioase. în felul
acesta scînteia apare dirijat numai
prin muchiile ascuţite (electricita¬
tea se scurge prin vîrfuri) şi nu laîn-
tîmplare, cum se petrec lucrurile la
bujiile cu electrozii tociţi. Pilirea se
face atent, cu o pilă foarte subţire,
urmărindu-se ca electrodul de
masă să fie cît mai puţin dezdoit.
Bujia se fixează într-o menghină
sau se sprijină rigid astfel încît zo¬
nele pilite să fie cît mai plane, iar
muchiile electrozilor cît mai ascu¬
ţite, tăioase (vezi figura). După pi¬
lire se suflă resturile metalice
căzute în interiorul bujiei.

Recalibrarea se face cu ajutorul
unei lere, prin îndoirea la loc şi cen-
trârea electrodului de masă, la co¬
tele indicate de cartea tehnică.

aMMHuns

CONCURSUL DE CREAŢIE

TEHNICĂ PENTRU TINERET

I0DE1I

Metoda A

a) Se prepară o soluţie recupera¬
toare de sulfura de sodiu, 100 g||
substanţă la un litru de apă.

b) Se adaugă treptat peste fixa-
tor soluţie recuperatoare în mici
cantităţi, urmărindu-se fo'-marea
precipitatului negru de sulfura de
argint.

c) Se lasă soluţia să se limpe¬
zească prin depunerea precipita¬
tului.

d) Se reia turnarea de soluţie re¬
cuperatoare pe durata mai multor
zile, pînă cînd nu se mai formează
precipitatul.

e) Se filtrează amestecul, recu-
perîndu-se precipitatul.

f) Se spală cu apă pe filtru preci¬
pitatul, după care se usucă.

Medoda B

a) Se adaugă pentru fiecare litru

de fixator uzat 10—15 g bicarbonat
de sodiu şi 10-^—15 g hiposuifit de
sodiu (ditionit de sodiu, hidrosulfit
de sediu). |

b) Se depune un precipitat negru
pe parcursul cîtorva zile.

c) Se filtrează şi se recuperează
precipitatul.

d) Se spală cu apă pe filtru preci-1
pitatul, după care se usucă.

2. TRANSFORMAREA PRECîPITA-
TULUf

A. Se tratează precipitatul cu
acid azotic 1:1, obţinîndu-se azotat
de argint. Prin electroliză se poate
obţine argint metalic.

B. Se topeşte în creuzet de fier, în
prezenţa cărbunelui de lemn şi car-
bonatului de amoniu (pentru a îm¬
piedica oxidarea), obţinîndu-se ar¬
gint metalic.

Dintr-un litru de fixator se pot
obţine 3—10 g de argint, în funcţie
de gradul de epuizare.

Concursul de creaţie tehnică pen¬
tru tineret „Modernizarea locuinţei"
| este organizat de redacţia revistei
a „Tehnium" şi face parte din acţiunea
pentru stimularea participării mase¬
lor la creaţia ştiinţifică şi tehnică din
cadrul Festivalului naţional „Cînta-
rea României"..

Concursul este organizat în cin¬
stea sărbătoririi marilor evenimente
ale anului 1984, şi anume: patru de¬
cenii de la istoricul act de la 23 Au¬
gust 1944 şi Congresul al Xlll-lea al
Partidului Comunist Român.

ARTICOLUL 1. Concursul de
creaţie tehnică pentru tineret „Mo¬
dernizarea locuinţei" are drept
obiective stimularea inventivităţii şi
| creativităţii tinerilor, educarea prin
| muncă şi pentru muncă a acestora,
1 intensificarea pasiunii şi interesului
pentru tehnică, pentru rezolvarea
unor probleme practice şi găsirea
unor soluţii economice legate de
1 spaţiile de locuit.

ARTICOLUL 2. Concursul „Mo-
§ dernizarea locuinţei" se va desfă¬
şura în perioada 1 mai 1984 — 1 au¬
gust 1984. Scrisorile de participare
la concurs vor fi trimise comisiei de
jurizare pe adresa: Revista „Teh¬
nium" — Bucureşti, Piaţa Scînteii nr.
1, cod 79784, Of. poştal 33, cu men-
1 ţiunea: Pentru concursul „Moderni¬
zarea locuinţei". în scrisorile trimise
participanţii trebuie să anunţe do¬
meniul abordat şi să descrie lucra¬
rea realizată, să menţioneze şcoala
sau facultatea frecventată, întreprin¬
derea sau instituţia unde lucrează.
Lucrarea poate fi însoţită de un cal¬
cul economic aproximativ, de schiţe
realizate conform normelor STAS şi
de fotografii.

Lucrările participanţilor trebuie să
poată fi puse la dispoziţia membrilor
juriului, pentru evaluarea funcţiona¬
lităţii acestora şi pentru aprecierea

REGULAMENT

valorii lor. Lucrările realizate şi apli¬
cate vor avea prioritate în aprecierea
juriului.

ARTICOLUL 3. Lucrările partici¬
panţilor la concurs se vor împărţi în
trei categorii: a) pentru locuinţe în
mediul urban; b) pentru locuinţe din
mediul rural; c) pentru lucrări ce
aparţin tinerilor sub 18 ani.

ARTICOLUL 4. Lucrările pentru
concurs trebuie să se înscrie în ur¬
mătoarele domenii tematice.

1. Instalaţii pentru modernizarea
locuinţei

2. Economii de energie termică,
electrică

3. Surse noi de energie utilizate în
locuinţă (electrică, biochimică, so¬
lară, eoliană, hidraulică etc.)

4. Refolosirea unor materiale utili¬
zate frecvent în gospodărie: a) ma¬

terii prime; b) materiale; c) ambalaje

5. Diverse instalaţii de automati¬
zare în locuinţă

6. Metode moderne şi economice
de iluminare

7. Metode eficace şi economice
de întreţinere a locuinţei şi instalaţi¬
ilor aferente.

ARTICOLUL 5. Concursul este
deschis tuturor constructorilor ama¬
tori. Nu pot fi prezentate la concurs
lucrările elaborate în cadrul unpr in¬
stituţii specializate sau care fac
obiectul unor obligaţii de serviciu.

ARTICOLUL 6. Juriul va fi com¬
pus din specialişti şi reprezentanţi ai
revistei „Tehnium",.

ARTICOLUL 7. în urma selecţio¬
nării lucrărilor sosite la redacţie
pînă la 1 august 1984 (data poştei),
juriul va acorda următoarele premii:

UN PREMIU SPECIAL ÎN VALOARE DE 3 500 DE LEI

A. Soluţii şi realizări pentru locuinţe în mediul urban:
Premiul I în valoare de 3 000 de lei.

Premiul II în valoare de 2 500 de lei.

Premiul III în valoare de 2 000 de lei.

Două menţiuni în valoare de 1 000 de lei ‘fiecare.

B. Soluţii şi realizări pentru locuinţe în mediul rural:
Premiul I în valoare de 3 000 de lei.

Premiul lî în valoare de 2 500 de lei.

Premiul III în valoare de 2 000 de lei.

Două menţiuni în valoare de 1 000 de lei fiecare.

C. Soluţii şi realizări ale tinerilor sub 18 ani:

Premiul I în valoare de 3 000 de lei
Premiul II în valoare de 2 500 de lei.

Premiul III în valoare de 2 000 de lei.

Două menţiuni în valoare de 1 000 de lei fiecare.

ARTICOLUL 3. Cele mai bune

lucrări vor fi publicate şi înain- prinderilor sau instituţiilor de
tate, după caz, unităţilor, între- specialitate pentru generalizare.

TEHNIUM 6/1984

1 1

OK ES CU PAUI — Ploieşti

Zgomotul care se aude în radiore¬
ceptor, în special cînd este acordat
pe postul de emisie (receptorul Ju-
piter 2) sub forma unui brum deran¬
jant, nu se datorează unui filtraj in¬
complet, ci faptului că s-a înlocuit
puntea redresoare B30C400 cu
1PM05.

Remedierea defectului constă în
montarea a 4 condensatoare de 47
nF, cîte un condensator în paralel
pe fiecare diodă a punţii. Transfor¬
matorul de reţea are în primar
2x1 700 spire CuEm 0,1, iar în se¬
cundar 185 spire CuEm 0,45.

;hifor

întreruperea audiţiei şi
reapariţia el numai cînd
apăsaţi pe bucşa de cască
(la receptorul Jupiter)
poate într-adevăr să aibă
urmări neplăcute asupra
etajului final audio.

Vă recomandăm' să de¬
montaţi bucşa şi să co¬
nectaţi difuzorul direct,
prin sudură cu cositor, la
terminalul condensatoru¬
lui C405.

li.

SZOKE IMRE — ■

Vă publicăm partea de alimentare a aparatului Philips 22
RR522. Ca redresoare se pot monta 1N4001. în rest sînt piese
obişnuite ce se regăsesc în producţia I.P.R.S.

DATE CONSTRUCTIVE ALE BOBINELOR

1/0/ -

i/02

Pi,7762

Cu /ermop/ac

t0,35

Of-o

6,-21

og-O

6a-36%

Ct/tocfoc

sp/ro P/ipo

spiro

1/03

P49334

Cu-A$

f 0,8

0-0

6-2%

C-S'/a

C///Oc/rtc

pos /,2

1/0/

12/0

P/6611

Cu fermop/oc

? OJ5

O-b

20,5

C/Z/rx/nc

Spiro //ngo

spiro

1/05

P489âf

S/rmâ

fermooc/eren/o

$0,35

1 Supăr/ rensf
220*.*70% 0,5 w

7- T &

pos SnpAyo

0,5 S 7,5 mm

1/06-

L/07

P/9335

; -

Cu-A9

?0,8

o -O

b - 4 T /e

C-5’A

Ci/mc/r/c

' pos 7,2

1/08

P48982

Capo/turefon

rny/on roşu

$ 0,74

Cz/nc/r/c

sp/ro //nyo

sp/ro

Ol 6, $2

1 W * O) n I ii , j

L\j a °

,C '

-r - —-t Sensu/
fcg Vf> (sa6/nore
1 11 Ş fn vers
■ ţ ace/or c/e
TI f ceosorn/c

»- flnfi rL~i TI02 q|.Cii6 4. C119

LI T : 1 _ , Rioi a X ,0nF FI |-MFT 10nF

Lfl 0 C110 a

1 »F Mf

X. _t^saîXL__dâa e ._4.J

l ŢM:2i9 cios. d c»Qâ caso M

Ţl2 39QpF 6 J ________ B .aieff -I 12 , 336pF,Ţ

ZAHAR1A DUMITRU — Brsşm

Intr-un. radioreceptor nu se lucrează cu ciocan de lipit de
putere mare (peste 40 W).

Piesele componente fiind de mici dimensiuni, ia tempera¬
turi mai mari li se topesc terminalele, iar aşa cum aţi constatat
carcasele bobinelor se deformează şi circuitul imprimat se
exfoliază.

Ca sa refăceţi bfucuf UUS din radioreceptorul Royal (produs ;
Tehnoton). publicam schema electrica şi cablajul cu piesele
plantate.

Datele bobinelor din blocul UUS ale radioreceptorului Royal
sînt prezentate după Caiet Service — Tehnoton.

—i cm i—

rwl a? «

kw V U NUL *©

CALITATEA RECEPŢII: EMISIUNILOR
DE

TELEVIZIUNE . ' '

din iuminanţă (E’ G —E’ Y ) are banda
cea mai mare, iar semnalele de cro-
minanţă purtătoare ale informaţii
lor roşii şi albastre folosesc o bandf
redusă, cea purtătoare a informaţiei
albastre poate avea o bandă şi mai
redusă (vezi figura 11 şi linia 7 din
tabelul 3).

Deşi cantitatea de informaţie
transportată de semnalul de cromi-
nanţă este redusă ia un minim ne¬
cesar, însă deosebit de preţios pen¬
tru reproducerea culorilor ’natuîale,
trebuia să i se găsească o modal i-î
iate de încorporare în banda sem¬
nalului a.n. şi în acelaşi timp ope¬
raţia respectivă să jeneze cit mei
puţin imaginea a.n. vizionată pe re¬
ceptoarele TV a.n.

Compunerea semnalelor de lu-
minanţă şi diferenţă de culoare în
coderul de la emisie şi refacerea
semnalelor corespunzătoare (E’ R ,
E’ g , E’ b ) după extragerea acestora
în decodorul de la recepţie se
asearriănă în mare măsură la toate
ceje trei sisteme JVC.

In toate cele trei sisteme JVC,
semnalele de diferenţă de culoare
(cromi nanţă) modulează o frec¬
venţă purtătoare situată In partea
înaîîă a spectrului video a.n., în ju¬
rul zonei ImI 4,43 MHz, la PAL'şi
SECAM îmfuropa (vezi tabelul 3, li¬
niă '.6). Purtătoarea de crominanţă,
de frecvenţi ridicată, este mai puţin
supărătoare la reproducerea imagi¬
nilor pe receptoarele a.n. în acelaşi
timp, pentru atenuarea vizibilităţii
subpurtătoarei amintite, cît şi pen¬
tru micşorarea produselor de inter-
modulaţie, care de asemenea per¬
turbă imaginea, s-a redus amplitu¬
dinea subpurtătoarelor de cromi¬
nanţă pînă la limita asigurării unui

Culorile primare E' R , E' G şi E' B
sînî corespunzătoare tensiunilor
precorectate (y) extrase înainte de
matricea de iuminanţă. Nuanţele
cian (turcoaz), purpuriu (mov)’ şi
galben sînî denumite culori comple¬
mentare; ele rezultă din amestecul
în proporţii egale a cîte două din
culorile primare R, G şi B. Culorile
primare şi complementarele lor plus
alb şi negru în proporţiile prezentate
în tabelul 4, dar cu saturaţie de 75%
■a barelor colorate, se folosesc ca
semnale de referinţă şi reprezintă
mira de bare color, frecvent utilizată
pentru a se verifica fidelitatea trans¬
miterii şi recepţiei emisiunilor TVO
(vezi figura 9).

"Deoarece transmiterea separată a
informaţiilor de culoare E' R , E' G , E' B
nu putea asigura compatibilitatea şi
ar fi complicat construcţia echipa¬
mentelor de transmisie şi a recepto¬
rului, s-a recurs ia o serie de artificii'
deosebit de ingenioase prin combi¬
narea semnalului de Iuminanţă cu
culorile primare, obţinîndu-se
aşa-numiţele semnale de diferenţă
de culoare, D' R = E' R — E' v : D r -

culoarea verde, mai puţin cu roşu,
iar cu albastru şi mai puţin, s-a
conchis că este mai raţionai să se
transmită pe căi separate infor¬
maţiile de diferenţă de culoare roşu
(D’r) şi albastru (D’b). Aceste două
semnale vor modula subpurtătoarea
de culoare şi au căpătat denumirea
de crominanţă.

in recepîorui color, prin operaţii
relativ simple se obţine cea de-a
treia diferenţă de culoare(E’ g—E’y):

+ 0,59 + 0,11) = E’ r — F r 1 = 0

Aceiaşi lucru se întîmplă şi cu E’ B
— E' y. în consecinţă, în cazul emi¬
siunilor a.n. singurul semnai care
ajunge la cinescopul îricrom rămîne
semnalul E’y (luminanţa) care redă
pe -ecranul receptorului TVC imagi¬
nea In a.n. prin excitarea în praporii
fixe şi intensităţi variabile .(corespun¬
zătoare gamelor de gri) -a celor trei
luminofori de pe cinescopul îricrom.

Transmiterea semnalelor de
crominanţă

Ga urmare a numeroaselor studii
şi experimentări s-a ajuns la con¬
cluzia că, datorită benzii utilizate în
a.n., detaiiiie transmise satisfac
aproape de cerinţe puterea separa¬
toare a ochilor (acuitatea). In ima¬
ginea color este însă inutil să se
transmită tot atîtea detalii deoarece
acuitatea ochiului ia culoare este
de 2,5—3 ori mai redusă, depinzînd
de nuanţă, asocierea nuanţelor,
strălucire, iluminarea medie ’ etc.
Astfel, contribuţia culorii albastre
E’ b pe lîngă E’ G şi E’ R este utiiă
la detalii mari şi medii; detaiiiie me¬
dii pot fi satisfăcute numai de două
culori (E’ g şi E’ R ), Iar cele foarte fine
nici nu pot fi sesizate decît ca va¬
riaţii de strălucire a.n. şt nu drept
colorate. Din acest motiv, semnalul
diferenţă de culoare ce se extrage

Scăzînd din semnalele de cromi¬
nanţă pe E’ v, se obţin semnalele
corespunzătoare pentru stimularea
celor trei luminofori R, G, B din
receptor.

Pentru codarea semnalelor la
sursa de semna! şi decodarea lor în
receptor se folosesc, de asemenea,
dispozitive de matriciere Jfig. 10)

Compatibilitatea directă (viziona¬
rea pe receptoarele a.n.) este asigu¬
rată prin utilizarea informaţiei de
Iuminanţă E’y şi neglijarea infor¬
maţiilor de crominanţă (vom explica
mai departe).

Compatibilitatea inversă (viziona¬
rea emisiunilor a.n. pe televizorul
color) se asigură prin faptul că în
cazul transmisiei unei imagini în
a.n., componentele de culoare (R, G,
B) sînt egale între ele, E’ R =
= E’ g = E’b (vezLtabelul 4), ceea
ce face ca decodorul să livreze
numai semnale de Iuminanţă, cele
de crominanţă devenind de valoare
zero:

Subpurtătoarea de crominanţă Sa
NTSC şi PAL

sau componente de crominanţă.

Cum semnalul de Iuminanţă con¬
ţine în el suma informaţiilor for¬
mate din cele trei culori primare,
este suficient ca pe lîngă E'ysă se
transmită numai două semnale de
diferenţă de culoare, ca să poată fi
reprodusă cea de-a treia compo¬
nentă. Ţinînd seama de concluziile
colorimetriei, care demonstrează că
ochiul răspunde mai favorabil deta¬
liilor transmise în combinaţie cu

Începînd cu procesul de modu¬
lare a subpurtătoarelor, vor ieşi în
evidenţă deosebirile principale din¬
tre cele trei sisteme TVC. Ele sînt
mai mici între NTSC şi PAL decît în¬
tre acestea şi SECAM. Primele
două sisteme împart subpurtătoa¬
rea în două componente defazate
cu 90° (cvadratură) şi modulează în
amplitudine (MA) pe fiecare din
cele două componente defazate cu
cîte un semnal de diferenţă de cu¬
loare. Ambele, componente în cva-

Mafrice

Cameră

T.V.C

Matrice

Er-Ey

Matrice

e Wy

dratură au subpurtătoarea propriu-
zisă suprimată deoarece aceasta
nu conţine informaţii şi are o mare
energie, capabilă să crească produ¬
sele de intermoduiaţie. Informaţia
de crominanţă este conţinută în
benzile laterale, rezultate în proce¬
sul MA. Acestea, în funcţie de sis¬
tem, se transmit integral sau parţial;
de regulă se atenuează parţial
banda laterală superioară ia PAL şi
componenta conţi nînd informaţia
E’j (D’ r ) la NTSC. Purtătoarea este
refăcută în receptor cu ajutorul sal¬
velor de sincronizare (tabelul 3, li¬
niile 9 şî 10).

înainte de modulare, semnalele
de diferenţă de culoare sînt ponde¬
rate cu coeficienţi diferiţi pentru
D’ r şi D’ b (li se reduce amplitudi¬
nea) pentru a nu supramodula
emiţătorul de imagine (vezi tabe¬
lul 3, linia 3), urmînci ca în receptor
să se revină îa amplitudinile iniţiaie.

(CONTINUARE ÎN NR. VIITOR)

divizoarej sumator

galben

turcoaz

TABELUL 4: Miră de bare culori saturate 100%

NOTĂ, Deoarece în natură culorile saturate 100% sint un caz limită, mi-
f-eit- folosesc frecvent o dozare de 75% (cu excepţia albului de-

Culoarea de
strălucire
maximă

Semnale primare

Eb j £g J. Eb

Lumina nfă
Ey

Diferenţă de culoare

(E R -Ey) | (E B —Ey)

Alb

Galben

0,89

+-0,11

-0,89

I Turcoaz (cian)

0,70

- 0,70

+0,30

j Verde

0,59

-0,59

IWov (magenta)

0 '

0,41

H-0.59

+0,59

Roşu

0,30

+ 0,70

-0,30

Albastru

0,11

-0,11

+0,8S

Negru

! c

DISTRACTIV Şl PLĂCUT:

JOCUL DE

După prezentarea cîtorva jocuri
(zar, semafor etc.), un alt joc amu¬
zant transpus în varianta electro¬
nică îl constituie popicele.

Montajul conţine un generator de
impulsuri realizat cu un circuit inte¬
grat CDB400 (SN7400) şi un grup
format din SN7493 şi SN7448.

Circuitul, integrat SN7493 (sau
CDB493) divizează numărul impul¬
surilor şi le aplică decodorului 448.

Acest decodor comandă un
.număr de nouă tranzistoare BC107,

care la rîndul lor permit aprinderea
a 9 diode LED.

Aceste diode sînt dispuse pe cir¬
cuitul imprimat chiar în forma popi¬
celor pe teren.

Cînd se apasă pentru scurt timp
butonul, impulsurile de la CDB400
trec la CDB493, iar de la acesta la
448; rezultatul: apariţia unor diode
LED în stare de conducţie (aprinse)
ce indică popicele doborîte.

TEHMîdKE MGViNE, 7/1984

o -A _ o

($ i “

a J ifjîj [a.

,/ffl ! ,A\w

' / i m \\Y)

5 o 8 e | o î o 5 e 8 o j; i h

:0-

■/ |oo OOODpo f y £.

—\\\ ‘ ' j • '/^ • •

,2.

(ooaoB<iA [ T R 1 ° °! / /O '

O o

Jjr

Convertorul este utilizabil pentru recepţia benzii de 432
MHz cu receptoare apte pentru banda de 144 MHz.

Primul etaj T 1 cu tranzistorul BFY90 este amplificator pe
frecvenţa de 432 MHz. Al doilea tranzistor BFY90 (T 2 ) este
mixer şi primeşte în colector semnal de 432 MHz, iar în
emitor semnal de 288 MHz de la etajul T 3 , oscilator cu
cuarţ.

Bobina Li este construită din CuAg 0 1 mm, are 4 spire
cu un diametru de 8 mm şi lungimea de 10 mm. Bobina L 2
este din circuitui imprimat. Bobina L 3 are 3,5 spire CuAg
0 1, cu diametrul de 4,3 mm pe carcasă UUS, priză la spira'
1. Bobina L 4 are 7,5 spire, iar bobina L 5 are o spiră; ambele
sînt pe carcase 0 4,5 UUS.

ELEKTRONSSCHES JÂHRBUCH, 1984

Ki 144 MHz

Montajul este realizat cu două
circuite CD4001 şi produce linii sau
puncte funcţie de poziţia contacte¬
lor de la cheie.

Viteza de transmisie a semnalelor
se reglează cu potenţiometrul de 1
Mft din oscilator. Semnalul poate fi
ascultat şi de operator.

QST, 5/1980

BFY90

TEHN1UM 6/1984

wiys4

c/3

o
- 1

(URMARE DIN PAG. 7)

trului. în acest scop se realizează
montajul din figura 2.

Introducînd un cristal cu frec¬
venţa apropiată de cele utilizate în
filtru, în bornele B2 sau B3 de la
VXO, cu ajutorul condensatorului
variabil de 2 x 500 (de tip „Mamaia“,
„Gloria"), vom putea regla foarte fin
frecvenţa.

Introducînd cristalul în borna B2
vom putea trage frecvenţa cuarţului
în jos, iar în borna B3 în sus.

Cu ajutorul potenţiometrului P =i
100—500 H vom regla în timpul
măsurătorii nivelul RF la valoarea
necesară.

Astfel, de exemplu, cu multime-
trul electronic cu sondă RF pe po¬
ziţia de 1 V cap de scală, vom regla
nivelul RF la intrarea 2 din modulul
U3 la valoarea de 20—50 mV. Vari¬
ind frecvenţa de oscilaţie a cuarţu-
iui cu ajutorul condensatorului va¬
riabil din VXO, urmărim indicaţia

maximă a instrumentului cuplat pe
ieşirea filtrului prin intermediul
tranzistorului T 2 . La nevoie acţio¬
năm asupra potenţiometrului de la
intrare, astfel ca la frecvenţa la care
atenuarea este minimă (corespun¬
zător mijlocului benzii de trecere a
filtrului) indicaţia să fie maximă
(cap de scală 1 V).

Faţă de această frecvenţă reglăm
fin, din 100 în 100 Hz, VXO-ul şi
notăm frecvenţa şi tensiunea la ie¬
şire, după care trasăm curba de se¬
lectivitate. Pe tot timpul măsurăto¬
rii, cu ajutorul potenţiometrului men¬
ţinem tensiunea de intrare la o va¬
loare constantă. în cazul în care
curba de selectivitate nu este cea
optimă, acţionăm asupra valorii
condensatoarelor din filtru, reluînd
măsurătorile.

Un exemplu de trasare a caracte¬
risticii este dat în figura 3.

Această metodă este destul de la-

200

CIZZHQ + 9+,'2V

mo nsV

fOj) ~_m_ V
700 mV
500 h, V

-20

-40

-60

fi , Ta « BC I07-I7J

ii = 25-30 spire CuEQJ, COrcaSO <p 6mm
cu mies /er//er $3 (Bob H? rv C/J

fe:

\ ’ |

JLi

0,2 CuEm

•

Plastic pt.
bloc UKW
„Mamaia"

L 2 spre partea
rece a lui L,; spi¬
ţă lingă spiră

l 2

0,2 CuEm

ferită

Idem

Spiră lingă spiră

SRF

0,1 CuEm

ferită

U3-FILTRU SSB AMPLIFICATOR; SSB PE EMISIE
AMPLIFICATOR F.l 10,7 MHz Şl DETECTOR DE PRODUS

borioasă şi necesită mult timp şi
răbdare, dar ne putem convinge de
utilitatea filtrului. De asemenea,
vom afla frecvenţa oscilatorului de
purtătoare, ştiut fiind faptul că pen¬
tru BLS aceasta trebuie să cadă pe
flancul de-20 dB.

FUNCŢIONARE Şl REGLAJ
în cazul emisiei, semnalul DSB se
aplică pe punctul 2 şi ajunge pe
baza tranzistorului T v care lu¬
crează în regim de amplificare. La
capătul celulei X,X 6 se obţine sem¬
nalul SSB, care prin intermediul
condensatorului de 4,7 nF se aplică
tranzistorului T 2 (repetor pe emi-
tor). Prin condensatorul de 18 pF
semnalul ajunge la baza tranzisto¬
rului Ţ 4 , care are în colector circui¬
tul acordat (L 1( L 2 şi capacitatea
■ aferentă) pe 10,7 MHz. Astfel, din
punctul 7 se poate culege semnalul
SSB (10,7 MHz) necesar mixerului

~Ţ~ rf g~[~ Z\~

47016

de emisie. în cazul recepţiei, sem¬
nalul de 10,7 MHz provenit de la
unitatea UI se aplică punctului 4 şi
urmează calea descrisă mai sus,
pînă la emitorul tranzistorului T 2 .
De aici semnalul se culege printr-un
condensator de 82...100 pF şi se
aplică şi pinul 2 al circuitului inte¬
grat CA 3028 (amplificator cascod),
care poate asigura o amplificare
maximă de cca 50 dB. Semnalul de
joasă frecvenţă se culege din drena
tranzistorului T 3 şi se aplică prin
punctul 11 etajului de joasă frec¬
venţă (U4). Tot pe tranzistorul T 3 se
aplică pe sursă, prin punctul 10,
semnalul BFO provenit de la oscila¬
torul de purtătoare. Reglarea auto¬
mată a amplificării se face aplidnd
pe pinul 7 al integratului o tensiune
de 2—9 V provenită de la unitatea
U6.

Avînd caracteristica filtrului tra¬
sată, putem trece la reglarea modu¬
lului. Se aplică +12 V pe punctele
wjŢ) 5,1 şi 6. Se conectează voltmetrul
electronic (sonda RF) în punctul 7.
Aplidnd în punctul 2 un semnal de
10 mV cu frecvenţa de 10,7 MHz,
prin rotirea miezului lui L, scoatem
nivel maxim. Curentul în punctul 6
va fi aproximativ 5—10 mA. în acest
moment reglarea părţii de emisie se
consideră încheiată
în faza a ll-a (partea de recepţie)
se alimentează punctele 3, 5, 8 şi 12
cu +12 V (punctele 1 şi 6 se deco¬
nectează).

Se conectează voltmetrul elec¬
tronic (sonda RF) pe pinul 6 al inte¬
gratului. Se aplică pe baza tranzis-
((T) torului T, un semnal de 1 mV. La ie¬
şirea integratului va apărea o ten¬
siune de 0,2—0,3 V (fără AGC).

în cazul reglajelor finale se va
acţiona miezul bobinei L 3 pentru o
audiţie cît mai fidelă.

' Circuitul integrat CA 3028A

poate fi înlocuit cu succes cu inte¬
gratul de provenienţă cehoslovacă
MA 3005, efectuînd modificările ne¬
cesare cablajului imprimat. Bobi¬
nele se vor executa conform tabe¬
lului alăturat.

kHx

TEHNIUM 6/1984

MISNSC SON — Ploieşti

Cel mai simplu este să montaţi tot
un tranzistor BU407 D sau un alt
tranzistor de acelaşi tip care are
diodă încorporată. Reprezentanţele
„Electronica 11 au piese de schimb
pentru produsele acestei întreprin¬
deri.

PĂDURÂRU PETRSCĂ - Galaţi

La amplificatorul Doina măsuraţi
tensiunile şi tuburile electronice.

Este greu de precizat unde anume
este cauza micşorării puterii. Sche¬
mele solicitate vor fi publicate în
măsura interesului general al citito¬
rilor.

BECHERU DAN MARIUS — Bucu¬
reşti

vom publica staţii de teleco¬
mandă.

CIUPITU LIVIU — Mizil

Nu există o antenă bună pentru
toate cele 12 canale OIRT.‘Pentru
fiecare canal este bine să aveţi o an¬
tenă, şi cum la Mizil nu puteţi recep¬
ţiona decît puţine posturi, nu aveţi
deci nevoie de antene multe. Vedeţi
întîi ce se poate recepţiona.

CUNESCU GABRSEL — Zalău

Ne interesează să publicăm dispo¬
zitive şi aparate ce conduc la opti¬
mizarea funcţionării autoturismelor,
respectiv la economia de carburant.
Aşteptăm la redacţie schiţele dispo¬
zitivului şi modificările aduse turo-
metrului.

SÂRCÂ ION — Megreşti-Gaş

Puteţi schimba între ele cele două
transformatoare defazoare.

Transformatorul de ieşire are
spire puţine în secundar.

Tranzistoarele enumerate sînt
toate din producţia I.P.R.S. Se pot
procura şi prin poştă de ia Magazi¬
nul Dioda din Bucureşti, ca de fapt
si alte piese.

+ICHIE CRISTIAN — Tîrgovşte

La aparatul „Carmen“-2 trebuie
înlocuit tubul ECL 82 — prezintă
scurtcircuit G1—G2. Nu intenţionăm
(deocamdată) să publicăm con¬
strucţia antenei unui radiotelescop.
ANGHEL CONSTANTIN - jud. Te¬
leorman

Vă felicităm pentru succesele ob¬
ţinute în domeniul electronicii. în
aparatul „Sigma" apare efect de
reacţie din cauza vibraţiilor produse
de difuzor (la nivel mare). Zgomo¬
tele ce apar ia unele frecvenţe joase
pot ti cauza de diminuare a capaci¬

tăţii condensatoarelor de filtraj.

Mai montaţi un condensator de .
filtraj de 1 000 n F; sigur funcţiona¬
rea se va optimiza.

PETRESCU FLORIN — Slatina
Amplificatorul la care vă referiţi a
fost experimentat cu TBA810 (MBA
810), deci nu va funcţiona şi cu
TBA790. Nu înţelegem de ce vreţi să
modificaţi receptorul „Pacific"; apli¬
caţi semnal altui amplificator AF de
la borna de ieşire special prevăzută.
BRĂDĂŢEÂNU CĂLIN - Rădăuţi
Spre deosebire de tuburile elec¬
tronice la care catodul nu mai emite
electroni, tranzistoarele nu suferă de
acelaşi fenomen, aşa că nu înţele¬
gem raţionamentul de a înlocui tran¬
zistoarele din magnetofon.

Evident au aparut fenomene ne¬
plăcute care vă obliga personal sa le
remediaţi. Va fi un exerciţiu practic
util.

La întrebarea cum să legaţi două
surse „cu intensitatea I, şi intensita¬
tea l 2 ca rezultatul sa fie l 3 = l 1 /l 2 “,
după cum ne scrieţi vă recomandăm
să folosiţi o a treia sursă care dă
direct l 3 .

HGRUMBĂ MĂDĂLIN - Piteşti

Vom reveni asupra antenelor Yagi.
RĂDULESCU MIHAIL — Ploieşti
în aparat există un contact imper¬
fect. Verificaţi conexiunile în etajele
AF si alimentare.

HRUŞCĂ GABRIEL - Făgăraş
Ca să dispară zgomotul mai mon¬
taţi un condensator de 50,uF/350 V
şi, dacă vreţi. în locul rezistorului de
1,2 ki 1/2 W înfăşurarea unui trans¬
formator sau a unui drosel.

CIOBANU D. - Piteşti
Am reţinut sugestia dv. şi cînd
vom relua rubrica respectivă vă
anunţăm.

NICHITA VIOREL - jud. Neamţ
Vă recomandăm să apelaţi ia u-i
specialist, care poate da în func¬
ţiune blocul UUS din receptorul d f
La picup verificaţi contactele de
la doză.

GLIGĂ MARIUS — Cluj Napoca
Utilizaţi o antenă Vagi pentru ca¬
nalul 2 TV. Despre difuzoare ari
publicat atît în revistă, cît şi în alma¬
nah.

NISTOR ANTON - Bacău .

Improvizaţiile conduc totdeauna
la o proastă funcţionare a aparate¬
lor. - v

Construiţi o orgă de lumini
simplă şi calitatea audiţiei se va

restabili.

VĂRZARU SORIN - Bucureşti
La rubrica HI-FI vom reveni cu

sisteme Dolby. Radiatoarele la
tranzistoarele finale trebuie să aibă
cel puţin 100 cm 2 . De obicei se

ecranează preamplificatorul.
LUPUŞOR ION - Galaţi
Difuzorul la care vă referiţi are
200 mW. Vom publica scheme de
radioreceptoare simple.

Pista de

L WM8&L

Pista de sus na ,
R 20 iOOkJX

fyA P23

0A85 100km 100 kfi

TJ Jj 101/2 3
qPm)0botrhi)k

\b70fi | [ r J

I? '^OkJŞL y _

î 1157 0.95mA C)o 27 nF

\c 19 smolii

WnF 3870,35 mW

RĂDOI MARIAN - Constanţa

Magnetofonul Philips EL 3515 nu
poate fi transformat (chiar aşa
uşor) să funcţioneze cu tranzis-
toare.

Toate tuburile se pot procura de
la magazine. Tubul EF 86 este spe¬
cial construit pentru etaj de intrare
în AF (cu zgomot mic).

Tubul ECL 82 are dublu rol: am¬
plificator de putere AF la redare şi
oscilator de premagnetizare şi şter¬
gere în regim de înregistrare.

\Pista] Pista 75 1 1

yjesu&dejos Lgi j'

\2tOV

too

R33

o,m

log

01 i

\ %.

>' 1 L

Ca să introduceţi semnal într-un
amplificator de putere aveţi la dis¬
poziţie mufa (cuplaj de la capete)
sau luaţi semnal de la anoda
EC(L)82 printr-un condensator de
0,1 m F/600 V.

Se poate înlocui tubul indicator
cu un instrument.

2200.335m A Trj

~JTl0V, BS5mAT
11271505mAf
(205V. 310mA)'

Redactor-şef: ing. IOAN ALBESCU
Redactor-şef adj.: prof. QHEORGHE BADEA
Secretar responsabil de redacţie: ing. ILIE MIHĂESCU
Redactor responsabil de număr: fiz. ALEXANDRU MĂRCULESCU
Prezentarea artistică-grafică: ADRIAN MATEESCU

CITITORII DIN STRĂI¬
NĂTATE SE POT ABONA
PRIN „ROMPRESFILATE-
LIA“ — SECTORUL EX-
PORT-IMPORT PRESĂ,
P.O.BOX 12—201, TELEX
10376, PRSFIR BUCU¬
REŞTI, CALEA GRIVIŢEI

Administraţia