Tehnium/1982/8204

Sursa: pagina Internet Archive (sau descarcă fișierul PDF)
REVISTĂ LUNARĂ EDITATĂ DE C.C. AL U.T.C. ANUL XIII-NR. 137 4/82 


CONSTRUCŢII PENTRU AMATORI 



ŞTIINŢĂ, TEHNICĂ, 

PRODUCŢIE . 

Seara „TEHNIUM" !a Rîm- 
nicu Vîlcea 

100 de ani de la naşterea' 
inventatorului-constructor şi 
pilot inginer AUREL VLAICU 
RADIOTEHNICĂ PENTRU 

ELEVI . 

Tranzistorul cu efect de 
cîmp 

Divertisment 
Modul multifuncţional 

CQ—YO . 

Adaptarea în polarizare a an¬ 
tenelor de recepţie 
Filtre TV 
Etaj de putere 

CITITORII RECOMANDĂ . 

Stroboscop 
Releu acustic 
Lumini dinamice 
Generator de zgomot 
Sondă TTL 

UTILIZAREA RAŢIONALĂ A 
SURSELOR DE ENERGIE . 

Convertizor de putere 


Dispozitiv auto 
Oscilator UriF 
Tempo 
Sincrodină 
Generator 116 MHz 

MAGAZIN TEHNIC . 

Preducele cu diverse forme 
Tablă de şah 
Cuvinte încrucişate 

POŞTA REDACŢIEI . 

Radioservice 


TEHNICO-APLICATIVE . 

pag. 11—14 

Aeroplanul „A. Vlaicu“ — II 
AUTO-MOTO ... 

pag. 15 

Geometria direcţiei 
FOTOTEHNICĂ .. 

pag. 16—17 

Expunerea automată a hîrtiei 
fotografice 

Prismă TTL 

AUTOMATIZĂRI . 

pag. 18—19 

Temporizatoare cu multipli¬ 
care de capacitate 

Avertizor 

Termometru 

LOCUINŢA NOASTRĂ .. 

pag. 20 

Interior ’82 

TEHNIUM-PUBLICITATE ... 

pag. 21 

Radioreceptoare staţionare 

REVISTA REVISTELOR . 

pag, 22 


100 DE ANI DE LA NAŞTEREA fff .... 

INVENTATORULUI-CONSTRUCTOR AUlil VUlGU 
Şl PILOT INGINER 


Citiţi în pag. 3 

















Ut liMUCI 



mm 


Intrate în tradiţia manifestărilor 
organizate de redacţia „TJEHNIUM", 
întîlnirile cu cititorii revistei s-au 
soldat întotdeauna cu dialoguri fruc¬ 
tuoase, cu utile schimburi de expe¬ 
rienţă. De această dată, membrii re¬ 
dacţiei (ing. ILiE MiHĂESCU, fizi¬ 
cian ALEXANDRU MĂRCULESCU, 
ing. CRISTIAN CRĂCIUNOIU, CĂ¬ 
LIN STĂNCULESCU) si specialiştii 
invitaţi (ing. NfCGLÂE ANDRIAN, 
chimist ÎOSIF LiNGVAY, SON JÂ- 
F.ALUNGĂ) au fost oaspeţii tinerilor 
vîlceni la sediul Casei de cultură, a 
ştiinţei şi tehnicii din Rîmnicu Vîl- 
cea, manifestare aflată sub semnul 
aniversării a 60 de ani de la crearea 
U.T.C. şi a 25 de ani de la înfiinţarea 
U.A.S.C.R. 

Subiectele dialogului au fost nu¬ 
meroase si printre ele putem aminti 
cele legate de posibilităţile legături¬ 
lor radio şi TV la mare distanţă, de 
condiţiile obţinerii autorizaţiei de ra¬ 
dioamator, de construcţia navo şi 
aeromodelelor, de aniversarea mare¬ 
lui inventator român Aurel Vlaicu 
etc. etc. Tinerii utecişti şi pionieri 
vîlceni s-au arătat, de asemenea, de¬ 
osebit de interesaţi dp perspectivele 
diversificării activităţii de construc¬ 
tori amatori pe plan local, precum si 
de modalităţile de sporire a bazei 
materiale necesare cercurilor de 
modelism, radio, electronică. 

Schimbul de opinii la care au par¬ 
ticipat şi gazdele — tovarăşul AN¬ 
TON CEAUŞII, directorul Casei de 
cultură, a ştiinţei si tehnicii pentru 
tineret, şi ing. TRIANDAFIL OCTA- 
VIÂN — a reliefat diversificarea 
muncii de educaţie tehnică ce se 
desfăşoară în frumosul şi impunăto¬ 
rul edificiu al casei, muncă însă pu¬ 
ţin cunoscută de majoritatea tineri¬ 
lor din oraş. 

Chiar dotarea numeroaselor 
cercuri (depanare radio şi televi¬ 


zoare, eletronică industrială, infor¬ 
matică, foto-cinema, hidrospeoiogie, 
modelism), care cuprind circa 400 
de tineri (dintr-un oraş cu 80 000 de 
locuitori) este deocamdată puţin co¬ 
respunzătoare pentru materializarea 
în cele mai bune condiţii a muncii 
constructorilor amatori. 

Este adevărat că pe plan local aici 
au avut loc manifestări interesante 
şi utile cum ar fi: Simpozionul Cen¬ 
trului de informatică, Concursul de 
creaţie tehnico-ştiinţifică, Simpozio¬ 
nul tinerilor cercetători vîlceni. Dar, 
în acelaşi timp, se face imperios ne¬ 
cesar un sprijin mai susţinut din 
partea Comitetului judeţean Vîlcea 
al U.T.C., a celorlalte organe si or¬ 
ganizaţii ale U.T.C., pentru ca toate 
acţiunile Casei de cultură, a ştiinţei 
şi tehnicii pentru tineret să fie finali¬ 
zate corespunzător unui potenţial de 
creativitate deloc de neglijat. 

Entuziasmul şi pasiunea dovedite 
în activitatea cercurilor tehnice de 
elevii DIÂNA TEORESCU, LAUREN- 
ŢIU PASCU, OVIDÎU ŞTEFAN, 
CRÎSTSAN BGBÎLCĂ, ANDRIAN 
DANULEŢ, CĂTĂLIN MERFU, AL- 
FRED COBALĂ, PETRE FLORÎÂN, 
CATRSNA DUMITRU, ADRIAN Sl- 
NESCU, rezultatele obţinute în acti¬ 
vitatea de creaţie ştiinţifică de tineri 
ca GHEORGHE BELGUN, FLORE;A 
CREANGĂ, VASILE JSÂNU, LUDO¬ 
VIC ZELSC5 sau LUCIA SFÎRLOÂGĂ 
constituie o adevărată carte de vizită 
pentru posibilităţile tinerilor vîlceni. 

De aceea ne exprimăm si pe 
această cale speranţa ca activităţile 
Casei de cultură, a ştiinţei şi tehnicii 
din Rîmnicu Vîlcea, condusă de un 
competent organizator şi avînd un 
tînâr specialist extrem de capabil în 
îndrumarea cercurilor tehnico-apli- 
cative, vor fi în viitor mai adecvat 
susţinute de factorii responsabili în 
educaţia tinerei generaţii, (C.S.) 





' 

mmm »» 

IE 12 IIIACTIC 


în vederea sprijinirii eficiente a 
formării tinerilor electronişti, 
I.P.R.S.—Băneasa a iniţiat o serie de 
discuţii cu Ministerul Educaţiei şi în- 
vâţâmîntuiui, în urma cărora s-a de¬ 
finit şi omologat o nouă clasă de 
componente electronice: compo¬ 
nentele de uz didactic. 

Schemele electronice moderne 
fac apei la o mare diversitate de 
componente. Din această cauză, în 
clasa de componente didactice au 
fost incluse practic toate produsele 
din profilul de fabricaţie, de la con¬ 
densatoare pînă la circuite integrate. 

O componentă de uz didactic este 
un dispozitiv electronic bun din 
punct de vedere funcţional, care nu 
corespunde fa anumiţi parametri 
exigenţelor deosebite impuse de uti¬ 
lizările industriale. De exemplu, un 
condensator cu hîrîie HG 2 400 
pentru uz industrial trebuie să aibă 
o rezistenţă de izolaţie de 6 000 
M JL iar pentru uz didactic se ac¬ 


ceptă o rezistenţă de izolaţie de 
1 000 Mii. Un tranzistor cu germa- 
niu de uz didactic are curenţi rezi¬ 
duali mai mici de 40 .a< A. Diodele cu 
siliciu din familia 1N4000 se înca¬ 
drează în această clasă dacă au un 
curent invers de vîrf de 10jur A fată 
de 5 jj A prevăzut în norma produ¬ 
sului industrial. De asemenea se ad¬ 
mite o tensiune de vîrf de 1,32 V 
faţă de o diodă industrială care are 
1,1 V. Un circuit integrat logic poate 
fi utilizat pentru scopuri didactice 
dacă timpii de comutaţie sînt cu 
pînă ia 50% mai mari. 

în producţia de serie omogenita¬ 
tea parametrilor componentelor este 
esenţială. Nu se poate ajusta o 
schemă potrivit performantelor fie¬ 
cărui^ dispozitiv. In aplicaţiiie didac¬ 
tice însă, atunci cînd se urmăreşte 
obţinerea unor performanţe foarte 
bune ale montajuiui, se pot adopta 
variante de schemă pentru compen¬ 
sarea insuficienţelor componentelor, 


2 




ceea ce conduce la dezvoltarea gîn- 
dirii tehnice şi la aprofundarea cu¬ 
noştinţelor de specialitate. 

Tot în categoria componentelor 
de uz didactic au fost încadrate şi 
cele care prezintă mici defecte de 
aspect, fără influenţă asupra func¬ 
ţionării. Ele au în general perfor¬ 
manţe identice cu componentele de 
uz industrial, dar nu au o prezentare 
comercială corespunzătoare. 

Clasa componentelor de uz didac¬ 
tic prezintă o premieră în relaţiile în¬ 
tre o unitate productivă şi ’învăţă- 
mînt. Ea valorifică o categorie de 
produse rezultat inevitabil în pro¬ 
ducţia de serie a componentelor 
electronice, fără alte utilizări posi¬ 
bile. In acelaşi timp, componentele 
didactice sînt o investiţie pe termen 
lung, cu efecte aşteptate în ridicarea 
calităţii forţei de muncă în industria 
electronică naţională. 

Preţul foarte scăzut al componen¬ 
telor didactice (mai mic de o treime 
din preţui unei componente de uz 
industrial) permite oricărei unităţi 
de învăţâmînt să poată procura, di¬ 
rect sau prin intermediul bazelor de 
aprovizionare, o cantitate suficientă 
procesului instructiv. 

DUPĂ „BETA“ — BULETIN S.P.R.S. 


ÎNTfLNIRE 


| în cadrul acţiunilor organizate cu 
fi ocazia celei de-a 60-a aniversări a 

U.T.C., în municipiul Oradea au avut 
ioc două manifestări foarte gustate 
de către localn.ci c întîimre a pio¬ 
nierilor din cercurile tehnico-aplica- 
tive şi o alta, a tinerilor constructori 
amatori, cu o echipă de lucru a re- 
| visteior „Ştiinţă şi tehnică" şi „Teh- 
mum". 

invitat de onoare, cosmonautul D. 
1 Prunariu, care — alături de ceilalţi 
invitaţi, ing. J. Capră, electronistul I. 
Lingvay şi redactorul Al. Mironov — 
a avut un* schimb larg de opinii cu 
publicul, o demonstraţie pentru ceea 
ce înseamnă pasiunea, o poveste fru¬ 
moasă, despre un constructor de ae- 
romodele de acum 15 ani care s-a ri- 
s dicat, pînă ia urmă, deasupra plane- 
1 tei... 

impecabilă organizarea acţiuni- 
| lor — foarte prizate de un numeros 
auditoriu — şi emoţionantă atitudi¬ 
ni nea bihorenilor (de la membrii Secre- 
| tariatului Comitetului judeţean Bihor 

a! P.C.Fi. pînă ia pionierii arădeni şi 
| locuitorii IViarghitei şi Beiuşuiui) faţă 
| de primul cosmonaut român, cei de-a! 
| 103-lea din istoria civilizaţiei 

I umane 










1982 












în acest an poporul român sărbă¬ 
toreşte 100 de ani de la naşterea 
unui celebru fiu al său, AUREL 
VLA1CU, pionier al aviaţiei mon¬ 
diale. 

Figură reprezentativă a geniului 
creator românesc, AUREL VLÂSCU 
participă la evenimente ce mar¬ 
chează începuturile aviaţiei, fiind 
astfel printre primii inventatori care 
au reuşit să construiască şi să 
zboare cu aparate mai grele decît 
aerul. 

AUREL WLâiCU s-a născut la 19 
noiembrie 1882 în satul Binţinţi, azi 
comuna Aurel Vlaicu, îîngă Orăştie. 
Şcoala primară o urmează în satul 
natal, iar liceul la Orăştie şi Sibiu, 
unde în anul 1900 îşi ia bacalaurea¬ 
tul 

în anul 1901 se înscrie la Politeh¬ 
nica din Budapesta, apoi în anul 
1903 se mută la Politehnica din 
Munchen. După absolvire, se 
angajează la fabrica „Oppel" din 
Busselheim, unde realizează mai 
multe invenţii, pe care le şi breve¬ 
tează. 

în anul 1909 se întoarce în satul 
său natal şi, împreună cu fratele său 
Ion, realizează planorul „Vlai- 
cu“-1909. 

în anul 1910 realizează la Arsena¬ 
lul Armatei din Bucureşti avionul 
„Vlaicu“-Î, cu care învaţă pilotajul, 
în anul 1911 construieşte avionui 
„Vlaicu“-ll, cu care execută turnee 
în mai toate oraşele din ţară, iar în 
anul 1912 participă la concursul in¬ 
ternaţional de aviaţie de la Aspern 
(Austria), alături de 43 de concu¬ 
renţi din 8 ţări. Aici avea să devină 
primul campion mondial absolut, în- 
vingînd marile vedete ale epocii 
(Santos Dumont, Bleriot etc.). 

în amintirea succeselor repurtate 
de VLAICU la acest concurs, pe ae¬ 
roportul internaţional din Viena s-a 
aşezat în anul 1966 o placă come¬ 
morativă cu următorul text în limbile 
germană şi română: 

„Pe acest aeroport, participsnd la 
un concurs iriiernafionai de aviaţie 
ia 23—29 iunie 1912, aviatorul şi in¬ 
ventatorul român Aurei Vlaicu, unui 
dintre pionierii aviaţiei mondiale, s-a 
clasat pe primul ioc, cu un aparat 
de, zbor de construcţie proprie". 

în primăvara anului 1913 începe 
construcţia avionului „Vlaicu"—iii, 
mult perfecţionat, cu fuzelaj metalic 
şr prevăzut, cu două locuri. Acest 
avion a fost comandat de o firmă 
englezească '.în vederea construirii în 
serie. 

Cum visul lui VLAICU era de a 
trece Carpaţiî cu un avion construit 
de el şi cum în luna septembrie era 
invitat să participe la serbările de la 
"Orăştie, VLAICU se hotărăşte să 
realizeze acest zbor. Dar noul avion 
nu putea fi gata !a acea dată şi pilo¬ 
tul şi-a revizuit vechiul aparat „Vlai¬ 
cu"—li, iar în ziua de 13 septembrie 
1913 a pornit ia drumul din care nu 
s-a mai întors. 

Accidentul iui VLAICU s-a pro¬ 
dus din cauza unor defecţiuni teh¬ 
nice ale aparatului, ci din cauza 
unei crize de rinichi (suferea de ne¬ 
frită care re manifesta prin crize 
dese, după cum au confirmat medi¬ 
cul curant dr. V Hâncu şi mecanicul 
său, ion Ciclu). Accidentul s-a pro¬ 
dus astfel: după ce a alimentat avio¬ 
nul dincolo de Ploieşti şi a trecut de 
oraşul Cîmpina, cei ce-l urmăreau 
cu automobilele au văzut că avionul 
virează brusc cu 180° şi caută un 
loc de aterizare; de ia înâiţimea de 




H iii & iii 



40—50 m, lîngă satul Băneşti, avio¬ 
nul s-a înclinat pe aripa dreaptă şi 
s-a izbit de pămînt. 

Pilotînd numai din volan, la o 
criză mai puternică, VLAICU, închir- 
cindu-se, l-a rotit inconştient spre 
dreapta, făcînd avionul să cabreze şi 
aducîndu-l astfel în limita de viteză. 
Fiind la mică înălţime, avionul nu a 
mai putut fi redresat. 

Astfel s-a stins din viaţă marele in¬ 
ventator, constructor si zburător 
AUREL VLAICU. 

în anii puterii populare memoria 
lui AUREL VLAICU este pe deplin 
cinstită, Academia R.S.R. primindu-l 
post-mortem în rîndul membrilor 
săi. 

Aeroplanul „Vlaicu“-I! avea cea 
mai simplă construcţie în epoca res¬ 
pectivă. Superioritatea avionului 
consta în greutate mică — 200 kg; 
viteză mică de decolare şi aterizare 
— 60 km/h; viteză de croazieră — 
100 km/h; echilibru perfect; uşurinţă 
de pilotaj; viraje pe dreapta şi pe 
stîrsga foarte sigure şi în cerc mic; 
uşor transportabil, montîndu-se şi 
demonîîrtdu-se în maximum 2 ore. 

Corpul avionuiui, de care se fixau 
celelalte organe, era format dintr-o 
ţeavă de duraluminiu cu 0 60 mm, 
din 3 bucăţi (respectiv 4 m, 2,6 m si 
3,4 m). 

în partea din faţă avea instalate 
cîrma de profunzime şi direcţiile. 

Profundorul avea următoarele di¬ 
mensiuni: lungime — 2,6 m, lă¬ 
ţime — 1,2 m, cu vîrfurile rotunde. 
Direcţiile erau formate din două pla¬ 
nuri semicirculare cu diametrul de 
1 600 mm. Scheletul profundorului 
şi cel a! direcţiilor erau confecţio¬ 
nate din lemn de rezonanţă de 
30 mm diametru, aripa avea anver¬ 
gura de 10 m şi profunzimea de 2,6 
m. Bordul de atac şi de fugă era 
confecţionat din lemn de rezonanţă 
de 40 mm diametru, cu vîrfurile 
curbate şi prinse de borduri prin 
mufe din ţeavă din duraluminiu: 
aripa avea un diedru de 5°, ceea 


ce-i asigura o foarte bună stabilitate 
laterală fără eleroane. Centrul de 
greutate se afla la 1,2 m sub aripă. 

Stabilizatorul şi deriva (cruci¬ 
forme) din spatele aparatului aveau 
o suprafaţă de 1,6 m 2 si respectiv 
1,8 m 2 . 

Toate aceste elemente (aripă, am- 
penaj) erau împînzate pe o singură 
parte cu pînză cauciucată. 

Pe tubul central, în faţa bordului 
de atac şi în spatele bordului de 
fugă al aripii, se aflau cele două 
elice ce se învîrteau în sens invers 
una faţă de cealaltă. Elicele aveau 
diametrul de 2,4 m, iar pasul de 2,75 
şi se roteau cu 600 t/min. 

Motorul era franţuzesc, marca 
Gnome, rotativ de 50 CP la 1 200 tu- 
raţii/min. 

Transmisia de ia motor la axul in¬ 
termediar se făcea prin lanţ Gali, iar 
de la axul intermediar ia elice prin 
pinioane, raport 1/2, reducîndu-se 
astfel turaţia elicelor ia 600 t/min. 

în spate, între pinionul axului şi 
pinionui elicei se afia încă un pinion 
intermediar pentru schimbarea sen¬ 
sului de rotire. La avionui „Vlai¬ 
cu"—I această schimbare de rotire a 
sensului elicei se realiza prin lanţ 
Gali. 

Postul de pilotaj şi motorul se 
aflau sub aripă. Fuzelajui propriu-zis 
era triunghiular si era pînzat numai 
lateral. Motorul era carenat, ca şi fu¬ 
zelajui, în faţa pilotului, cu tablă din 
aluminiu. 

Trenul de aterizare era prevăzut 
cu roţi independente, cu sistem de 
amortizare prin sandouri (inele din 
cauciuc), iar la bechie cu arcuri spi¬ 
rale. 

Hobanele (ancorajele) erau con¬ 
fecţionate din coarde de pian cu 0 
3 mm şi prin rigidizarea acestora se 
asigura un sistem nedeformabil în¬ 
tregului aparat. 

în coada tubuiui central se afla un 
sistem original de întindere perfectă 
a întregului ancoraj. 

Conducerea-pilotarea avionului se 


realizau printr-un singur volan, care, 
prin învîrtire la dreapta şi la stînga, 
acţiona profundorul, executînd ur¬ 
carea şi, respectiv, coborîrea avio¬ 
nuiui, iar prin deplasarea volanului 
în plan orizontal ia dreapta sau la 
stînga, acţionîndu-se direcţiile avio¬ 
nului, vira la stînga sau la dreapta. 

Acţionarea profundorului se rea¬ 
liza prin două cabluri în formă de V 
ce se uneau înainte de intrare în tu¬ 
bul central prin cei doi scripeţi su- 
prapuşi, după care cablurile cobo¬ 
rau pe două suporturi la tamburul fi¬ 
xat de axul volanului. Raportul de 
transmisie era de 1:27. întregul 
dispozitiv profundor şi direcţia se 
roteau în jurul axului triunghiului, fi¬ 
xat la capătul tubului central. Cablu¬ 
rile erau fixate de vîrfurile (sus şi 
jos) barelor rigide (dreapta/stînga) 
cu profundorul de care erau prinse 
cele două direcţii prin balamale. 

Schimbarea direcţiei de zbor se 
realiza tot prin două cabluri fixate în 
partea de jos de bare de legătură ce 
păstrau paralelismul direcţiilor 
(dreapta/stînga); cablurile treceau 
prin cei doi scripeţi din vîrful tubului 
central, apoi la cei doi scripeţi mon¬ 
taţi ia bordul de atac a! aripilor 
(dreapta/stînga) şi se fixau de piesa 
în formă de elipsă de pe axui vola¬ 
nului. 

Rezervorul de combustibil şi ulei 
se afla montat deasupra tubului 
central, de unde, ^prin două con¬ 
ducte se făcea legătura cu motorul. 
Acesta se pornea prin acţionarea 
elicei din spate şi se oprea prin în¬ 
treruperea contactului electric. 

Menţionez că la reconstituirea 
planurilor avionului „Vlaicu" —I! 
m-am servit de schiţele originale de 
la Casa imemorială Vlaicu, precum şi 
de schiţele şi explicaţiile primite de 
la mecanicul ion Ciulii, »cu care în 
anul 1953 am realizat machetele 
„Vlaicu" !, II şi IU, scara 1/10 pentru 
Institutul de mecanică aplicată al 
Academiei R.S.R. 

IOi\i BOBOCEL 
















prevăzută, de asemenea, cu un elec¬ 
trod. Terminalul acestuia, denumit 
poartă, serveşte la conectarea dis¬ 
pozitivului în circuitul de intrare 
(sau de comandă), alcătuit din sursa 
de alimentare E 3 şi sursa de semnal 
S. Conform polarizării indicate în fi¬ 
gură, sursa Et produce o cădere de 
tensiune inversă, u„ pe singura 
joncţiune p-n a tranzistorului (in¬ 
versă, deoarece are minusul aplicat 
zonei p şi plusul zonei n). 

Am notat provizoriu cu indicele 1 
mărimile referitoare la circuitul de 
intrare şi cu indicele 2 pe cele co¬ 
respunzătoare circuitului de ieşire. 
Ulterior vom reveni asupra acestor 
notaţii. 

FUNCŢIONARE 

Sursa de semnal, S, produce va¬ 
riaţii ale tensiunii (inverse) de in¬ 
trare, Ui. Acestea, la rîndul lor, con¬ 
duc la variaţii ale grosimii barierei 
de potenţial din joncţiune (a se re¬ 
vedea funcţionarea tranzistorului bi¬ 
polar). în consecinţă, este modifi¬ 
cată — în „ritmul 11 semnalului dat de 
S — aria secţiunii transversale a re¬ 
giunii prin care circulă curentul pur¬ 
tătorilor majoritari (i 2 ). Această re¬ 
giune se numeşte canal. Terminalul 
(electrodul) care „alimentează 11 ca¬ 
nalul cu purtători majoritari se nu¬ 
meşte, sugestiv, sursă, iar celălalt 
electrod, la care ajung purtătorii 
majoritari, se numeşte drenă. Pentru 
că există o analogie evidentă între 
funcţionarea FET-urilor şi cea a tu¬ 
burilor electronice, terminalele 
sursă, drenă şi poartă mai sînt 
uneori denumite catod, placă si res¬ 
pectiv grilă. 

După natura zonei semiconduc¬ 
toare ce alcătuieşte canalul, FET-u- 
rile se împart în două tipuri; cu ca¬ 
nal N (exemplul din figură) şi cu ca¬ 
nal P. Vom continua descrierea 
funcţionării referindu-ne tot la cele 
cu canal N. 

Atunci cînd tensiunea de intrare, 
u 1( creşte (în valoare absolută), .stra¬ 
tul barieră al joncţiunii devine mai 
gros, reducîndu-se astfel aria^secţiu- 
nii transversale a canalului. în con¬ 
secinţă creşte rezistenţa electrică în 
curent continuu a canalului, deci 
scade i 2 . Pentru o anumită valoare, 
u c _ 0 a tensiunii de poartă, aria sec¬ 
ţiunii canalului este redusă practic 
ia zero şi curentul i 2 atinge valoarea 
minimă; în această situaţie FET-ul 
este blocat. Invers, pentru u^-0, sec¬ 
ţiunea canalului devine maximă şi 
rezistenţa sa ohmică (în curent con¬ 
tinuu) atinge valoarea minimă, Rq. 
Curentul i 2 este maxim. (Orientativ, 
u c-o este de ordinul zecilor de volţi, 
iar R 0 de ordinul sutelor de ohmi.) 

Cele discutate mai sus pot fi ur¬ 
mărite în graficul din figura 2, care 
redă variaţia curentului i 2 în funcţie 
de tensiunea de intrare u v Vom re¬ 
veni pe parcurs cu precizări referi¬ 
toare la semnificaţia practică a 
acestei caracteristici. 

Întorcîndu-ne la figura 1, obser¬ 
văm că stratul barieră al joncţiunii 
(zona haşurată simplu) nu a fost de¬ 
senat simetric în raport cu regiunea 
semiconductoare p. Explicaţia con¬ 
stă în faptul că, pe măsură ce ne 
apropiem de drenă, tensiunea in¬ 
versă aplicată joncţiunii creşte 
(drena are un potenţial „mai pozi- 
tiv“), deci creşte şi grosimea stratu¬ 
lui barieră. 

Tot cu caracter introductiv, pre¬ 
zentăm în figura 3 o familie de ca¬ 
racteristici de ieşire ale FET-ului, 
adică o familie de curbe i 2 = f (u 2 ), 
pentru diferite valori u-i= constant. 

Se observă că la început i 2 creşte 
rapid cu creşterea lui u 2 ; pe parcurs 
creşterea devine mai lentă, pentru 
ca în final să se ajungă la o aplati¬ 
zare a curbelor (ceva asemănător cu 
saturaţia). Acest efect este rezultatul 
îngustării canalului prin creşterea 
tensiunii inverse pe joncţiune (ca o 
consecinţă a creşterii lui u 2 ). Pentru 
valori mai mari ale tensiunii de in¬ 
trare Ut (în mărime absolută), cu¬ 
rentul i 2 este mai mic, caracteristi¬ 
cile fiind mai „coborîte 11 . 

Condiţiile de lucru ale FET-ului 
corespund, de regulă, porţiunilor „în 
pantă 11 ale caracteristicilor de ieşire. 

(CONTINUARE ÎN NR. VIITOR) 


Nu vă speriaţi, nu este vorba de o 
greşeală în schema de principiu din 
( ,figura 1: între minusul alimentării 
(punctul M) şi terminalele rezisten¬ 
ţelor R 2 , R 3 de polarizare a bazelor 
(punctul N) a fost intercalat un con¬ 
densator electrolitic, C 3 . Ce rost are 
el sau, mai bine zis, ce efect are 
asupra sunetului generat de multivi- 
brator? 

în absenţa acestui condensator 
(cu scurtcircuit între M şi N), func¬ 
ţionarea este cea normală, descrisă, 
de exemplu, în numărul 9/1980 al 
revistei. Tranzistorul suplimentar T 3 
amplifică semnalul generat, permi- 
ţînd audiţia sa într-o cască telefo¬ 
nică (cca 50 jx). 

Dacă nu aţi intuit pînă acum efec¬ 
tul lui- C 3 , să urmărim împreună 
funcţionarea montajului. La închide¬ 
rea întrerupătorului de alimentare, I, 
toate condensatoarele se află des¬ 
cărcate. Iniţial, C 3 se comportă ca 
un scurtcircuit între punctele M şi 
N, deci multivibratorul este alimen¬ 
tat „normal 11 şi începe să funcţio¬ 
neze, generînd un semnal cu frec¬ 
venţa dependentă de valorile R 2 , R^ 
C 3 si C 2 . în cazul schemei simetrice 
(C 4 = C 2 = C, R 2 = R 3 ---- R etc.) 
— cum este şi situaţia de faţă —, 
perioada oscilaţiei este dată aproxi¬ 
mativ de relaţia T(s)ss1,4.R(.n.).C(F). 
Frecvenţa de bază a oscilatorului 
nostru, f 0 , este deci de cca 1 500 Hz 
(fo = 1/T). 

Pe măsură ce trece timpul, con¬ 
densatorul C 3 se încarcă (prin R 2 şi 
R 3 ), tensiunea la bornele sale cres- 
cînd. Punctul N capătă un potenţial 


Fiz. A. MĂRCULESCU 

începem cu articolul de faţa un nou grupaj de materiale care isi 
propun să prezinte pe scurt structura, principiul de funcţionare vi 
■5 Tfdpi'Â aplicaţii oiacttce ale tranustoarefor cti efect de cîmp, 
Adre$îndtl*ne constructorilor începători, care sînt-mereu alţii, le ce¬ 
rem scuze avansaţilor pentru inevitabila repetare — din punctul lot 
de- vedere — a unor noţiuni elementare sau a unor scheme cunos- 


Apariţia tranzistoarelor cu efect 
de cîmp (principiul de funcţionare 
propus de W. Shockley, în 1952) a 
constituit, la vremea respectivă, o 
adevărată revoluţie în tehnica dispo¬ 
zitivelor semiconductoare. Ele rea¬ 
duceau în marea familie a tranzis¬ 
toarelor „calitatea 11 pierdută prin în¬ 
locuirea treptată a tuburilor electro¬ 
nice; impedanţa foarte mare de in¬ 
trare, cu toate consecinţele ei prac¬ 
tice. 

în literatura de specialitate, tran- 
zistoarele cu efect de cîmp sînt no¬ 
tate prescurtat prin iniţialele TEC 
sau FET (de la denumirea dispoziti¬ 
vului în limba engleză — field effect 
transistor). 

STRUCTURĂ 

Să urmărim figura 1, unde este re¬ 


dată schematic structura internă a 
unui FET. Un strat semiconductor, 
în cazul de faţă de tip n, este echi¬ 
pat cu electrozi pe două părţi 
opuse. Aceştia sînt prevăzuţi cu ter¬ 
minale exterioare care conectează 
dispozitivul în circuitul de ieşire al 
etajului respectiv, alimentat de la o 
sursă de tensiune E 2 şi avînd ca sar¬ 
cină o rezistenţă RL. Electrozilor li 
se aplică astfel o tensiune u 2 , care 
produce de-a lungul stratului semi¬ 
conductor un curent i 2 al purtători¬ 
lor majoritari de sarcină (în cazul de 
faţă, curent de electroni dinspre mi¬ 
nusul spre plusul sursei de alimen¬ 
tare). 

într-o parte laterală a stratului se¬ 
miconductor amintit este „implan¬ 
tată 11 o regiune semiconductoare cu 
tip opus de conducţie (aici de tip p), 


Descrierea circuitului integrat 
TDA 1420, pe care ne-o propunem 
în continuare, este doar un pretext 
pentru a prezenta unele aspecte te¬ 
oretice şi practice referitoare la 
funcţionarea amplificatoarelor AF 
de putere. Este, totodată, şi o invi¬ 
taţie adresată constructorilor înce¬ 
pători de a „imita 11 această schemă 
simplă — bineînţeles cu compo¬ 
nente discrete —, obţinînd astfel 
un modul multifuncţional cu ajuto¬ 
rul căruia se pot experimenta co¬ 
mod şi rapid diverse montaje de 
amplificatoare (şi nu numai ampli¬ 
ficatoare). 


Schema de principiu a circuitului 
TDA 1420, amplificator AF de putere, 
este cea din figura 1. Echivalată în 
componente discrete, ea conţine tranzis- 
toarele de putere T,, T 2 (pereche, npn), 
tranzistoarele de medie putere T„ T 4 
(pereche, complementare), diodele D, 
—D 5 şi rezistentele R„ R 2 . Prin modul 
de conectare, aceste piese alcătuiesc 
două amplificatoare de curent comple¬ 
mentare: un circuit Darlington de tip 
npn (T[,T 3 ) şi un circuit compus (pseu- 
do-Darlington) de tip pnp T 2 , f 4 ). Prin 
complementaritatea tranzistoarelor T s 
şi T 4 (numite defazoare) se asigură au- 
todefazarea necesară pentru atacul în 
contratimp al tranzistoarelor de putere. 
Diodele D 3 —D 5 asigură polarizarea ini¬ 
ţială (de repaus) a amplificatoarelor de 
curent. Rezistenţele R„ R 2 servesc ia 
stabilirea potenţialului din bazele tran¬ 
zistoarelor finale, permiţînd totodată 
menţinerea aproximativ constantă a re¬ 
zistenţei de intrare a tranzistoarelor de¬ 
fazoare. Diodele D b D 2 , montate în an¬ 
tiparalel între emitoarele şi colectoarele 
lui T, şi T 2 , au rolul de a proteja aceste 
tranzistoare împotriva efectelor de au- 
toinducţie, în cazul conectării la ieşire a 
unor consumatori inductivi (de exem- 


TEHNIUM 










MARK ANDRES 


(negativ) din ce în ce mai mic (faţă 
de masă) şi, In consecinţă, curenţii 
de polarizare a bazelor (prin R 2 şi R3) 
scad treptat. Lucrurile se petrec ca 
şi cum rezistenţele R 2 şi R3 ar creşte 
în tifnp, ceea ce se traduce prin scă¬ 
derea treptată a frecvenţei de oscila- 


variabila, cu o durată limitată (func¬ 
ţionarea încetează la un moment 
dat, curenţii de bază scăzînd sub li¬ 
mita necesară întreţinerii oscilaţiei; 
un cuvînt important are, în acest 
sens, de spus curentul de fugă al 
condensatorului C 3 ). 

Forma exactă a semnalului gene- 


’ Există însă si o tendinţă contrară, rat depinde, practic, de caracteristi- 
l'ntr-adevăr, curenţii de bâză fiind tot cile tuturor pieselor din montaj, 
mai mici, tranzistoarele T, şi T 2 se Pentru valorile indicate în schemă 
depărtează tot mai mult — în semi- s-a obţinut o variaţie în timp a frec- 
perioadele lor de conductie — de venţei de forma celei prezentate în 
starea de saturaţie. Descărcarea figura 2 (linia plină). Consumul ma- 



condensatoarelor C-, şi C 2 devine tot 
mai incompletă, rezistenţele emi- 
tor-colector ale lui T^ şi T 2 în con- 
ducţie fiind tot mai mari. Este ca şi J 
cum capacităţile C 3 şi C 2 ar scădea -f 
în timp, implicînd o tendinţă de 
creştere a frecvenţei de oscilaţie. 

Din combinarea acestor două 
efecte contrare, ca şi a altora de im¬ 
portanţă secundară, pe care le-am 
neglijat pentru simplificare (de 
exemplu, variaţia factorilor de am¬ 
plificare ai tra’nzistoarelor), rezultă 
un „tren" de semnale cu frecvenţa 




xim a atins cca 40 mA, după înceta- de secundă, o rezistentă reglabilă, 

rea oscilaţiilor curentul absorbit R, ciclul de variaţie â frecvenţei 

scăzînd la cca 0,8 mA. C 3 poate fi poate fi reluat din orice fază ante- 

ales între 10 juF şi 200 jmF, iar C 1 ~ rioarâ dorită. îh acest scop, la bor- 

= C 2 între 10 nF şi 47 nF. Nici valo nele M—N se poate conecta perma- 

rile rezistenţelor nu sînt critice. nent circuitul din figura 4. Mane- 

Partea frumoasă a experimentului vrînd cursorul lui P între cele două 

începe însă abia acum. Să presupu- extremităţi şi acţionînd, la intervale 

nem că la momente arbitrare de dorite de timp, butonul de sonerie 

timp, t 1( t 2 etc., scurtcircuităm între B, putem obţine succesiuni de su- 

ele, bornele M şi N pentru o frac- nete cu efect'deosebit. Ţinînd buto- 

ţiune de secundă. Condensatorul C 3 nul apăsat, frecventa rămîne con- 

descărcîndu-se practic instantaneu, stantă, reluîndu-si ciclul’propriu de 

ciclul de variaţie a frecvenţei se reia variaţie abia după eliberarea lui B. 

de la început (curbele cu linie între- Prin urmare, posibilităţi de joacă 

ruptă din figura 2), rezultînd în an- multiple cu un montaj extrem de 

samblu forma de variaţie din figura simplu, cu piese uzuale. Alimentarea 

3. Mai mult, dacă descărcăm doar se poate face de la baterii (9 V sau 

parţial condensatorul C 3 , conectînd 2x4,5 V în serie) sau de la un redre- 

la bornele M—N, pentru o fracţiune sor filtrat (6—9 V). 






(MODUL 

MULTIFUNCŢIONAL 

i 


piu, motoraşe de curent continuu). Pre¬ 
zenţa lor se explică prin faptul că inte¬ 
gratul TDA 1420 nu este destinat exclu¬ 
siv construcţiei de amplificatoare AF. 

Alimentarea circuitului se face cu 
tensiune continuă unică (sursă simplă, 
nu diferenţială) de maximum 44 V (va¬ 
loare recomandată 32—36 V), cu plusul 
la terminalul 5 şi minusul la 3. Consu¬ 
matorul se conectează între terminalul 
4 (ieşire) şi terminalul 3 (minus), în ca¬ 
zul montajelor cu minusul la masă. Cu¬ 
rentul de vîrf maxim admis este de 3,5 
A, iar puterea maximă debitată de cca 
30 W. 

AMPLIFICATOARELE DE CURENT 

Pentru a înţelege mai bine funcţiona¬ 
rea montajului în ansamblu, vom consi¬ 
dera separat una din „jumătăţile" sale 
complementare, de exemplu amplifica¬ 
torul de curent realizat cu T, şi T 3 (fig. 
2). Cealaltă „jumătate" se analizează si¬ 
milar, cu micile diferenţe care deose¬ 
besc între ele circuitul Darlington şi cir¬ 
cuitul compus (revedeţi, de exemplu, 
numerele 7 şi 8/1980 ale revistei „Teh- 
nium"). 

Dioda Di este blocată, avînd cato- 
dul la plusul sursei; putem face deci 
abstracţie de ea (atît timp cît induc- 
tanţa consumatorului R*. rămîne negli¬ 
jabilă). 

Semnalul alternativ al sursei de atac 
(tensiunea de intrare, V e ) este adus pe 
terminalul 2 prin condensatorul de in¬ 
trare, C f . Baza lui T 3 a fost polarizată 
prin rezistenţa R», care asigură un cu- 


M. ALEXANDRU, Baiu? 

rent de repaus pentru T 3 şi pentru T 1 , 
implicit un curent de repaus prin con¬ 
sumatorul Rl. Vom vedea mai departe 
că asocierea celor două amplificatoare 
complementare permite montajului în 
ansamblu funcţionarea în clasă B; în 
acest caz, curentul de repaus este 
foarte mic. 

Tranzistoarele Ti şi T 3 sînt ambele 
în montaj de repetor pe emitor. „De¬ 
blocarea" circuitului' se face de către 
alternanţele pozitive ale semnalului de 
intrare. Un impuls pozitiv de curent, 
im, aplicat în baza lui T 3 , se regăseşte 
amplificat în emitor: i« = (1 + /? 3 )*is 3 
(am notat, cum se obişnuieşte, 
& = him = factorul de amplificare în 
curent al tranzistorului T 3 ). în 
punctul M acest curent se ramifică în 
componentele i D (prin Rai) şi i«i (prin 
baza lui Ti, respectiv prin rezistenţa de 
intrare a lui Tj, hun). Curentul din 
emitorul lui Ti este Ic = (1 + ySi )*isi « 
^ prim, iar curentul prin consumator 
i l = ic + io «« ic Prim (putem ne¬ 
glija pe io, de ordinul miliamperilor, 
în comparaţie cu ic, de ordinul ampe- 
rilor). 

Pentru a calcula amplificarea totală 
.... ir ic 
in curent a circuitului, A; = ~ ~— » 

i« im 

trebuie să stabilim în prealabil relaţia 
numerică dintre ic şi ic, care este de 
forma: ic = k-ic, cu k< 1. Va rezulta 
în final: 

Ai~— » k-prfâ 

im 


Coeficientul k îl putem determina 
uşor observînd că Rc, hun, ca şi 
rezultanta grupării lor în paralel, 

Rflchnn . . 

R = “—~t - , au la borne aceeaşi 

Rc + hun 

tensiune, u beţi- Ubeti = Radu = hun* 
ic = ic'R, de unde rezultă k — 
_ * gl _ Rai 
ic Rc + hun 

în absenţa lui Rc sau pentru 
Rc > hun ar rezulta k 1 şi deci 
A, (3\-Ş}. De exemplu, considerînd 
/3, = 30 şi /? 3 = 80 (foarte uşor de reali¬ 
zat în cazul tranzistoarelor cu siliciu), 
ar rezulta A *=* 2 400. 

Pentru valori mai mici ale lui Rc, 
coeficientul k este subunitar şi A; scade 
corespunzător, păstrînd totuşi o va¬ 
loare apreciabilă (de unde şi interesul 
mare pentru acest circuit). în conclu¬ 
zie, prin alegerea adecvată a lui Rc se 
poate controla amplificarea totală a 
circuitului. 


rezistenţa sa de intrare foarte mare. 
Astfel, în baza lui Ti (punctul M) sem¬ 
nalul „vede" o rezistenţă de intrare 

iar în baza lui T 3 o rezistenţă R e3 «= 
him + (1 + /? 3 )’Ru • O aproximaţie 
de prim ordin ne conduce la R e3 
/Ji'/Sj'R-z.. Pentru un difuzor cu 
impedanţa Rl = 80 şi considerînd, 
ca mai sus, /3i = 30, jS 3 = 80, rezultă 
o rezistenţă de intrare a circuitului 
R 3 - 20 000 O. 

După cum se ştie, montajul Darling¬ 
ton nu amplifică îh tensiune. Raportul 
dintre tensiunea de ieşire, V,, şi cea 
V, 

de intrare, V e , A„ = — este subuni¬ 
tar, sensibil egal cu k în realitate, tre¬ 
buie să admitem chiar o diferenţă de 
tensiune de cca 2 X 0,6 V între ieşire şi 
baza lui T 3 , corespunzătoare căderilor 
pe cele două joncţiuni bazâ-emitor (cu 
siliciu) înseriate. 



(CONTINUARE IN NR. VIITOR) 


Un alt avantaj considerabil al am¬ 
plificatorului Darlington îl reprezintă 


TEHiyiUM 4/1982 


5 







TIJĂ METALICĂ. 
DE SUSŢINERE 

IZOLATOR^ 
REFLECTOR/ 


Ing. GHEORGHE GAVR1LOÂSE, 
Bucureşti 

în comunicaţiile la distanţe mari şi 
la frecvenţe mai mari de 100 MHz 
apare efectul Faraday, care constă 
în modificarea de-a lungul direcţiei 
de propagare a unghiului c L, ceea 
ce face ca semnalul captat să scadă 
în intensitate proporţional cu cosoL 
Modificarea unghiului nu este con¬ 
stantă în timp, deci stabilitatea unei 
legături radio este înrăutăţită. 

In gama undelor metrice, cîştigu! 
cel mai bun îl au antenele Vagi, dar 
adaptarea în polarizare, în condiţiile 
manifestării efectului Faraday, face 
ca uneori să fie înlocuite cu antene 
cu cîştig mai mic, dar care pot re¬ 
cepţiona cîmpul electric cu orice 
polarizare (de exemplu, antene spi¬ 
rale sau circulare). 

în cazul în care cîştigul antenei nu 
poate fi micşorat din cauza sensibi¬ 
lităţii reale a receptorului, atunci in¬ 
stalaţia de antenă devine ceva mai 
complicată. Pentru a fi cît mai puţin 
sensibile la modificarea unghiului oL 
(care este proporţional cu concen¬ 
traţia.. electronilor din atmosferă şi 
invers proporţional cu pătratul frec¬ 
venţei), de regulă se folosesc două 
antene, rotite una faţă de alta cu 
90°. Semnalul care în aceste condi¬ 
ţii ar scădea pe o antenă va creşte 
pe cealaltă, astfel că suma lor va ră- 
mîne constantă. 

Pentru creşterea capacităţii de 
transmisie se pot emite două sem¬ 
nale cu aceeaşi frecvenţă, dar cu 
Cîmp electric înclinat diferit (unul 
orizontal, altul vertical), urmînd ca 
selecţia să o facă sistemul de an¬ 
tene de recepţie, cu sau fără etaje 
suplimentare de suprimare a interfe¬ 
renţei (cazul comunicaţiilor prin sa¬ 
telit). 

Tot prin alegerea unei antene 
adaptată la o polarizare corespunză¬ 
toare se poate rezolva şi problema 
uneori supărătoare ia recepţionarea 
canalelor de televiziune, datorată re¬ 
flexiilor, cînd, din cauza diferenţei 
de drum între semnalul recepţionat 
direct şi cel reflectat, apare o întîr- 
ziere în timp manifestată prin apari¬ 
ţia contururilor multiple pe imagine. 
Pentru aceasta, la emisie cîmpul 
electromagnetic are o polarizare cir¬ 
culară cu'rotire spre dreapta, iar un 
astfel de semnai dacă se reflectă se 
va roti spre stînga. 

La recepţie se foloseşte o antenă 
sensibilă la polarizare circulară 
dreapta şi cu un raport faţă-spate ri¬ 
dicat, care va atenua reflexiile, iar 
claritatea imaginii se va îmbunătăţi 


SE DDNEC 
TEAZA , 
CABLUL 
COAXIAL 


Transmiterea informaţiei ia dis¬ 
tanţe mari se face în cele mai multe 
cazuri prin intermediul cîmpului 
electromagnetic. Acesta este difuzat 
în spaţiu de către antena de emisie 
a sistemului de comunicaţie, sub 
forma unor unde plane. Dacă an¬ 
tena de recepţie se află pe direcţia 
de radiaţie a celei de emisie, este 
acordată pe aceeaşi frecvenţă cu 
emiţătorul şi este adaptată la ace¬ 
eaşi polarizare, atunci intensitatea 
semnalului captat este maximă. 

Cîmpul electromagnetic este ca¬ 
racterizat prin existenţa simultană a 
două componente: cîmpul electric 
(E) şi cîmpul magnetic (A); produsul 
lor determină puterea, iar raportul 
este egal cu impedanţa de undă a 
mediului în care are loc propagarea, 
în mediul ambiant această impe- 
danţă are valoarea Za = 120 u; ast¬ 
fel, dacă se cunoaşte o componentă 
(electrică sau magnetică) în mediul 
de propagare, se poate determina 
cealaltă. 

Plecînd de la acest punct de ve¬ 
dere, în general se analizează numai 
o componentă, de regulă, cîmpul 
electric din considerente practice. 

Analizînd o suprafaţă S, din spa¬ 
ţiu, prin care trece o, undă plană, se 
poate întîlni una din situaţiile pre¬ 
zentate în figura 1. într-o perioadă 
de repetiţie a semnalului de înaltă 
frecvenţă (fig. 1 a) cîmpul electric 
poate avea aceeaşi înclinare faţă de 
orizontală sau se poate roti cu vi¬ 
teza unghiulară co, luînd la diferite 
unghiuri de înclinare (<<) valori dife¬ 
rite sau egale. 

Această proprietate a cîmpului 
electric, care este dată de configu¬ 
raţia sistemului de antene al emiţă¬ 
torului, se numeşte polarizare. în fi¬ 
gura 1 b s-a reprezentat cîmpuf 
electric cu polarizare lineară (dacă 
unghiul oc =o polarizarea este ori¬ 
zontală şi pentru ©£=90°, faţă de ori¬ 
zontală, polarizarea este verticală), 
în figura, 1 c polarizarea este elip¬ 
tică, iar în figura 1 d polarizarea 
este circulară. în ultimele două ca¬ 
zuri interesează şi sensul de rotire al 
vectorului E; în figurile respective 
s-a ales spre stînga. 

Din punct de vedere constructiv 
sînt mai uşor de realizat atît antene 
de emisie cît şi antene de recepţie 
cu polarizarea lineară, iar în acest 
caz pentru polarizarea verticală ate¬ 
nuarea îrt propagarea cîmpului elec¬ 
tromagnetic este mai mică faţă de 
cazul polarizării orizontale. 


PILON 


SE LEAGĂ LA ANTENÂ* 


’SE LEAGA LA 

emiţător v 

RECEPTOR) 


SE SCURTCIRCUITEAZĂ 
CONDUCTORUL 
CENTRAL CU CEL 
EXTERIOR 


(cazul antenelor elicoidale cu reflec¬ 
tor). 

O altă direcţie la care contribuie 
şi adaptarea în polarizare este îmbu¬ 
nătăţirea raportului semnal/zgomot, 
prin recepţionarea Unui nivel de 
zgomot mai mic, şi anume numai 
cel care are aceeaşi polarizare cu 
semnalul util. 

în sensul celor prezentate mai sus 
recomand radioamatorilor care lu¬ 
crează pe frecvenţa de 430 MHz o 
antenă spirală. Cîştigul antenei este 
mai bun de 12 dB dacă lungimea 
este de 1 038 mm, iar lăţimea dia¬ 
gramei de directivitaîe este de 30°. 
Spirala se realizează din sîrmă de 
cupru cu diametrul de 3 mm şi este 
prezentată în figura 2. Cilindrul 
după care este înfăşurată spirala are 
un diametru D=220 mm, iar pasul s= 


=173 mm va fi cît se poate de con¬ 
stant. 

Pentru realizarea adaptării antenei 
cu cablul de alimentare a cărui im- 
pedanţă caracteristică este de Zc= 
=75-n- s-a ales metoda folosirii unui 
segment de linie serie şi a unui seg¬ 
ment de linie paralel în scurtcircuit 
(fig.3). Raportul de undă staţionară 
în tensiune măsurat înainte şi după 
adaptare a fost 2,8, respectiv mai 
bun de 1,1 în toată banda de lucru. 
Reflectorul se va realiza dintr-un ca¬ 
dru metalic sau din lemn pe care se 
va monta o plasă metalică. Fixarea 
spiralei în reflector se va face cu 
ajutorul unui izolator din sticlotexto- 


ln conformitate cu ultimele reco¬ 
mandări I.ARU, banda de 144 MHz 
a fost departajată după cum ur¬ 
mează: 

144,000 - 144,150 - telegrafie 
(CW ) din care: 

144,000 - 144,010 - legăturii Pă- 
miiK-Lunâ-Pamini (E-M-E) 

144,050 - apeluri generale CW 
144,100 - CW aleator ms (reflexii 
pe meteorit!) 

144,200 - BLU aleator ms 
144.300 - apeluri generale BLU 


TEHNiUM 4/1982 














FILTRE T 


8o b în a 

L- lungimea 
[mm] 

D-diametru/ 

i nterior 
[mm] 

Numărul 

spirelor 

d-distanta de 
la plâc’ufâ 
[mm] 

0,0 3 


4 

3 

2 

0,07 

iO 

5 

k 

2 

0,10 

io 

6 

5 

2 



In cazul recepţionăm a două pro¬ 
grame de televiziune, ca de exempfu 
în municipiul Piteşti, unde progra¬ 
mul 1 se recepţionează pe cana¬ 
lul 6, iar programul 2 pe canalul 9, 
cu antene în canalele respective, 
acestea se pot lega la un singur ca¬ 
blu de coborîre, folosind un filtru de 
separaţie. 

Schema filtrului este prezentată în 
figura 1. La intrarea filtrului îre- 
ce-jos se leagă antena cu care se 


recepţionează canalele 2—6, iar la 
intrarea filtrului tfece-sus se leagă 
antena cu care se recepţionează ca¬ 
nalele 9—12. 

în figura 2 este prezentată plăcuţa 
circuitului imprimat pe care se mon¬ 
tează bobinele şi condensatoarele 
filtrului şi legăturile celor trei ca¬ 
bluri. Dimensiunile plăcuţei sînt de 
100/40/1,5 mm. 

O cutie metalică avînd dimensiu¬ 
nile 100/40/40 mm protejează filtrul 


şi permite fixarea lui sub antene. 

Plăcuţa circuitului imprimat se fi¬ 
xează în mijlocul cutiei prin iipire. pe 
toate laturile. Pe unul din capace se 
află colierul care fixează cutia pe 
suport. 

Se folosesc condensatoare de ti¬ 
pul disc izolate CG 12. 


Bobiîiele sînt din sîrma de cupru 
cu diametrul de 0,8 mm şi au di¬ 
mensiunile din tabel. 

RADU VASILE 

(BIBLIOGRAFIE: SMIRENIN, „MA¬ 
NUAL DE RAD!OTEHNICĂ“, E.E.S., 
1953, pag. 173) 


im SS FETEI 


Curbura caracteristicilor de funcţionare 
a tranzistoarelor de putere limitează obţi¬ 
nerea unor puteri importante din cauza 
distorsiunii pronunţate a semnalului. 
Acest lucru este şi mai supărător dacă 
semnalul ce urmează a fi amplificat este 
modulat în amplitudine. 

Spre a se evita acest lucru, o soluţie 
posibilă constă în utilizarea unor structuri 
simetrice, soluţie cunoscută din tehnica 
amplificatoarelor de audiofrecvenţă. 
Tranzistoarele folosite sînt 2N5150, un 
pnp, si 2N3866, un npn, ambele în clasa 
C. 

.Semnalul de la intrare se aplică simul¬ 
tan ambelor tranzistoare. Condensatorul 
C, are rolul de separare a componentei 
continue; totuşi valoarea sa influenţează 
gradul de distorsiuni ale semnalului. 

Randamentul optimal al etajului de¬ 
pinde de tensiunea de alimentare, de 
frecvenţa de lucru şi de curentul mediu 
de colector (Ic). 

După cum se observă în figura 2, la o 
mică variaţie a puterii de intrare, pe un 
singur tranzistor puterea de ieşire capătă 
deformări importante, iar modulaţia de 
amplitudine este practic neutilizabilă 
(porţiunea A din curbă). 

Din contră, folosirea etajului simetric 
conduce la o curbă de răspuns liniară 
într-o excursie largă a puterii de excitaţie 
(50—250 mW). Puterea de ieşire în acest 
caz capătă valori cuprinse între 0,46 W si 
2,24 W. 


Verificarea anvelopei de modulaţie se 
face pentru semnalul de la intrarea şi de 
la ieşirea etajului in care curba din figura 
3 este edificatoare. Teoretic aceasta se 
poate determina şi din relaţiile ce se sta¬ 
bilesc între tensiuni şi putere pentru anu¬ 
mite impedanţe. 

Se ştie că atît la intrarea, cît şi la ieşi¬ 
rea etajului, impedanţa este de 50 . Din 
relaţia U 2 = P.R rezultă că la intrare ten¬ 
siunea variază între 1,54 V şi 3,46 V, iar 
la ieşire vom avea 4,8 V şi 10,6 V. Cum 
gradul de modulaţie are relaţia M = 


U max - U min 

=-’— , rezulta M (in¬ 

ii max + U min 

trare) - 48%, iar M (ieşire) = 38%, situa¬ 
ţie destul de bună. 


Pentru banda de 2 m, bobina L-, are 
cîte 3,5 spire CuAg 1, pas 1, 0 8 mm, iar 
L 2 are cîte 5 spire din aceeaşi sîrmă, cu 
acelaşi pas şi diametru ca şi L v Dacă eta¬ 
jul nu se acordează bine, la intrarea lui L, 
se reduce numărul spirelor la 3. 

Şocurile de radiofrecvenţă SR se con¬ 
struiesc pe .suporturi de ferită (20 de 
spire CuEm 0,25). 

Este interesant de experimentat acest 
montaj în benzile de unde scurte (chiar 
3,5 MHz), cu tranzistoare complementare 
din seria BD, în regim de amplificare 
pentru semnalele AM şi SSB. 


BIBLIOGRAFIE: «MOTOROLA DOCU- 
MENTS» 


SR 




TEHNIUM 4/1982 


7 










amu 


mm mmm 


Mă numesc Le Ngoc Quang ii sînt student vietnamerjn anul IV 
la Facultatea de geologie-geografie a Universităţii din Bucureşti. 
Sînt radioamator şi urmăresc revista „Tehnium" din anul 1978. Am 
realizat cu succes după „Tehnium" o orgă de lumini, o staţie de am¬ 
plificare etc. Aş vrea să propun şi eu o schemă de lumini din-amice ; 
pe care am construit-o plecînd de la un circuit basculant astabil. 


Mă numesc Dobre 
Mircea, sînt student si 
un pasionat al electro¬ 
nicii. Urmăresc cu inte¬ 
res schemele publicate 
de revista „Tehnium" şi 
doresc foarte mult să - 5 
devin un colaborator al 
acestei reviste. în spe¬ 
ranţa că dorinţa mea 
poate deveni realitate, 
trimit pentru cititorii re¬ 
vistei schema unui 
stroboscop realizat de 
mine: o schemă origi¬ 
nală, foarte simplă si 
Ubor de realizat. 


LISTA DE MATERIALE 

D„ D 3 -- 1N4007; D 2 ---- PL 12 Z; 
T, = BC 107; T 2 Z BD 140; C, 

. 2,2 ivF/12 V; C 2 = 30 uF/350 V; C 3 = 
100 jjF/25 V; R, = 150A/16 W; R* 
100 k/1; P = 250 knlin; L- -M 0K 
120 — lampă fulger pentru blitz 


Experimentările le-am făcut după 
schema cu LED-uri din figura 1, lu- 
înd valori mari pentru condensa¬ 
toare (C^C^Cş) pentru' a putea ob¬ 
serva uşor aprinderea şi stingerea 
LED-uri|or. Graficul de comportare 
în timp arată ca în figura 2. Fiecare 
tranzistor este deschis un interval 
de timp t---2/3T, unde T este pe¬ 
rioada ciclului. 

în figura 3 este prezentată o apli¬ 
caţie a circuitului pentru comanda 
unor ghirlande de becuri alimentate 
de la reţea prin intermediul unor ti- 
ristoare. Tranzistoarele T„ T 3 şi T 5 
sînt pnp, de tip BC177, BC178, 
BC179 etc., iar T 2 , T 4 T 6 sînt npn, 


de tip BC171, BC107, BC108 etc. 

O altă variantă a schemei este 
dată în figura 4, unde toate tranzis¬ 
toarele sînt de tip npn. Aici fiecare 
bec va lumina o treime din perioada 
ciclului. 

Tiristoarele vor avea tensiunea de 
lucru de minimum 400 V si curentul 
maxim în funcţie de natura becurilor 
folosite. Fiecare bec figurat în 
schemă se poate înlocui printr-o 
ghirlandă de beculeţe (de exemplu 
10x26 V/0,1 A, legate în serie). Prin 
dispunerea adecvată a beculeţelor 
se pot realiza diverse efecte de lu¬ 
mină dinamică. 


BtHtMTBR Bt 2BBMB1 



M0K (+300V) 
720 ţ 


FUNCŢIONARE 

Grupul C„ D 2 , D 3j C 3 coboară 
tensiunea de la 220 V la 12 V pen¬ 
tru alimentarea montajului. Prin re¬ 
zistenţa R 2 * şi potenţiometrul P se 
încarcă condensatorul C" 

După încărcarea iui Cr% , 
tranzistoarele T-, şi T 2 vor bascula 
brusc, trecînd în conductie. Con¬ 
densatorul C 3 se va descărca prin T 2 
şi prin primarul bobinei de soc. în 
secundar va lua naştere un impuls 


de înaltă tensiune, necesar pentru 
amorsarea lămpii fulger. Modificînd 
valorile lui R 2 * si C-Ţ, putem regla 
frecvenţa maxima de aprindere a 
lămpii fulger. 

Grupul D 1( R 1( C 2 asigură alimen-| 
tarea cu energie a lămpii. 

Bobina de şoc cuprinde în înfăşu¬ 
rarea i 30 de spire 0 0,6—0,8 mm, 
iar în înfăşurarea II 7 000 de spire 0 
0,1 mm. Ea se va realiza pe o car¬ 
casă fără miez. 


Generatorul de zgomot este foarte 
util pentru verificarea rapidă a unor 
amplificatoare de IF, RF, sau pentru 
compararea sensibilităţii a două re¬ 
ceptoare. El este format din genera¬ 
torul de zgomot propriu-zis, format 
din o diodă Zener (PL 3.3 — PL 4,3) 
polarizată invers (0,5<I-inv<6 mA) 
si un amplificator de banda iarga. în 
principiu pot fi folosite orice fel de 
tranzistoare, de calitatea lor depin- 
zînd performanţele generatorului. 


Cu montajul din schema alăturata 
s-a obţinut o tensiune de zgomot cu 
un spectru de 300 kHz — 40 MHz, 
cu un nivel de 100 mV măsuraţi pe 
o sarcină de 75J~L Potenţiometrul 
permite un reglaj de -40 dB. Pentru 
niveluri mai reduse se poate monta 
un atenuator la ieşire. 

G. Bîrsan 
Y03BPT 

(DUPĂ „PRACTICAL WIRELESS") 



^PL3V.3Z 


BX&F274 


1111118® 


MSTIC 


Sunetul captat de casca telefonică 
CT face ca aceasta să genereze cu¬ 
rent alternativ. Acest curent este 
amplificat în mod obişnuit de tran- 


DASM 1ULIASM PĂTRAŞCU, 
Grăia wa 

zistorul T, şi redresat de dioda D, 
apoi este aplicat pe baza lui T 2 . 
Cînd curentul din colectorul lui T 2 
se întrerupe, potenţialul de pe baza 


lui T 3 se schimbă în aşa fel încît el 
începe să conducă, atrăgînd releul 
REL. Releul este atras un timp limi¬ 
tat, după care circuitul revine singur 
la poziţia iniţială. 

Sensibilitatea mare a montajului 
face posibilă folosirea lui în instala¬ 
ţiile de automatizare, precum şi fo¬ 
losirea ca aparat pentru aprecierea 
intensităţii sunetelor. Se mai pot co¬ 
manda diferite elemente de execuţie 
cum sînt: un motor, o sonerie, o 


lampă de avertizare. Reglarea sensi¬ 
bilităţii montajului se face din po¬ 
tenţiometrul de 10 k XI Rezistenţa 
releului folosit este cuprinsă între 
500 şi 1 000n. 

Montajul poate fi asamblat pe o 
plăcuţă de circuit imprimat ca în fi¬ 
gura 2. Alimentarea se face de la 
două baterii de 4,5 V legate în serie 
sau dintr-unjedresor filtrat. T-,, T 2 si 
T 3 sînt de tip EFT 322. 


po a 

Krrf Kft 


Rin ti 
soc y jl , 
KOT /V 






8 


TEHNIUM 4/1982 




SBMOâ TTl 


Sonda logică este destinată de¬ 
panării aparaturii logice TTL prin vi¬ 
zualizarea stărilor unor puncte din cir¬ 
cuit (circuit deschis sau seminivel — 0 , 
stare logică zero — L, stare logică unu 
= H, şi impulsuri — P). 

Semnalul de intrare se aplică prin 
Ri. Diodele Di, D 2 şi rezistenţa Ri au 
rolul de a proteja intrarea la aplicarea 
unor supratensiuni accidentale. 

Tranzistoarele Ti, T> formează 
comparatorul (detector de nivel) dife¬ 
renţial pentru starea L. Pe baza lui T: 
se aplică tensiunea de prag (V/. = 0,7 
— 0,8 V) prin divizorul R4, R 5 . Pe baza 
lui Ti avem tensiunea de intrare. 


ing. PAUL CHIRULESCU 
ing. CRISTIAN COLQNATI 

Dacă V/ai > Vj-, T> este blocat, deci 
T 3 saturat şi semnalul LO va fi „unu" 
logic. 

Dacă V/ai < Vi, T 2 e saturat, deci T 3 
e blocat şi- semnalul LO va fi zero 
logic. 

Semnalul de intrare V M se aplică şi 
pe baza lui T 4 . Tj formează compara¬ 
torul pentru starea H. Funcţionarea 
este analbgâ, cu diferenţa că potenţia¬ 
lul bazei lui Ts este 2,4 — 2,5 V = V w 
şi tranzistoarele T 4 , Ts sînt pnp (din 
considerente de translaţie a niveluri¬ 
lor). Semnalul rezultat este HI, care 
este zero cînd V/,v > V w . 

Afişarea se face pe un digit tip dis- 


play cu şapte segmente pe care apar li¬ 
terele L, P, H, O, în funcţie de intrare. 
Afişajul este cu diode LED, de orice 
fabricaţie, cu un curent anodic/seg¬ 
ment de 10 — 15 mA. 

Circuitele ICi şi ÎQ> formează 
logica de decodificare a semnalelor 
CD, HI şi P. 

Detectorul de impulsuri primeşte im¬ 
pulsurile LO şi HI şi generează P. 
Acest semnal este zero cînd La intrare 
se aplică impulsuri valide (din zero în 
unu şi invers). 

Cei doi bistabili din circuitul CDB 
474.(IC?) au rolul.de a memora polari¬ 
tatea ultimului front aplicat şi în ace¬ 
laşi timp de a rejecta impulsurile para¬ 
zite (nestandard): O — H sau O L. 

Ieşirile bistabililor sînt conectate la 
intrarea unor monostabili care gene¬ 
rează impulsuri de aproximativ 0,3 s 
pentru fiecare impuls primit. 

în poziţia NORM, funcţionarea este 
cea descrisă mai sus. în poziţia MEM, 


orice front este memorat şi afişat pe 
LED-uri (D3 şi D 4 ), orice secvenţă ul¬ 
terioară de semnale nemaifiind luată 
în considerare de detector. Aceasta 
este o posibilitate utilă atunci cînd se 
doreşte detectarea unor impulsuri 
foarte scurte, cu perioadă mare de re¬ 
petiţie, greu de „prins" cu un oscilo¬ 
scop obişnuit. Prin acţionarea butonu- 
'lui RST, bistabilii se reiniţializează şi 
se poate aştepta un alt impuls. 

Utilizarea practică s-a făcut la depa¬ 
narea unor lanţuri de circuite logice 
TTL din echipamentele de calcul. 
Avantajele majore ale unei astfel de 
sonde constau în gabaritul mic, mane¬ 
vrabilitatea şi creşterea productivităţii 
în depanare atunci cînd sînt de măsu¬ 
rat zeci sau chiar sute de niveluri lo¬ 
gice. 

Deoarece tensiunea de 5 V este stan¬ 
dard în echipamentele, de calcul, ali¬ 
mentarea sondei s-a făcut direct din 
echipament, consumul ei fiind neglija¬ 
bil. 



TEHPJIUM 4/1982 


9 








CONVERTIM 

DE PUTERE 


' în schema oscilatorului, diodele protecţii (nefigurate în schemă): vor 
se vor realiza din tranzistoare cu fi dimensionate la limita inferioară, 

germaniu legate cu baza la colector. în cazul în care nu putem utiliza si- 

Siguranţele introduse în montaj ca guranţe ultrarapide. 


Văl 


Oscilatorul care generează semnal 
de comutare a comenzilor are o 
frecvenţă de 600 Hz, cu o mare sta¬ 
bilitate, formarea impulsurilor fiind 
asigurată de un circuit monostabil 
integrat. 

în figura 4 sîrit indicate şi regla¬ 
jele oscilatorului. R, permite un re¬ 
glaj fin al frecvenţei, R 2 şi R 3 ser¬ 
vesc la reglarea unei, amplitudini 
maxime pentru o undă cît mai 
aproape de sinusoidă, iar R 4 din eta¬ 
jul amplificator permite reglarea 
pragului de basculare a monostabi- 
iului. Condensatoarele de 43,5 nF 
(C) se obţin prin legarea în paralel a 
mai multor condensatoare de valori 
mai mici. 

Pentru comenzile de poartă se fo¬ 
loseşte circuitul din figura 5, care 
nu necesită comentarii. Transforma¬ 
torul din acest circuit este de tipul 
celor utilizate la ieşire în aparatele 
de radio „Mamaia", cu secundarul 
de difuzor legat în emitor şi prima¬ 
rul legat spre tiristor, cu ambele 
secţiuni în serie. 

Alimentarea părţii de comandă se 
face cu o sursă cu protecţie, pre¬ 
zentată în figura 6. în schemă, R, fi¬ 
gurează ca reglaj al pragului de pro¬ 




tecţie, iar R 2 ca reglaj al tensiunii de 
5 V pentru circuitele integrate. 

Miezul transformatorului de forţă 
este prezentat în figura 7. Diferitele 
dimensiuni, în funcţie de tipul de 
tole disponibile, sînt cuprinse în ta¬ 
belul nr. 2 (grosimea tolelor între 
0,35 şi 0,5 mm). 

Pentru o construcţie simpiă, tolele 
se taie în dreptunghiuri cu în figura 
8 şi se montează în straturi alter¬ 
nante (vezi tabelul nr. 3). 

Bobinajul se face cu un conductor 
izolat cu email, bumbac sau mătase, 
straturile fiind izolate cu bandă de 
bumbac sau mătase; cele două bo- 
binaje sînt realizate în galeţi diferiţi 
pentru simplitate. Carcasa se face 
din textolit sau stjclotextolit, de 
1,5—2 mm grosime. întregul miez se 
strînge cu juguri din cornier sudat şi 
şuruburi M10. Tolele prelucrate se 
recoc la temperaturile indicate în ta¬ 
belul nr. 2. 

Tiristoarele şi diodele de putere 
sînt din fabricaţia I.P.R.S., pentru 
radiatoare folosiridu-se secţiunile in¬ 
dicate de furnizor. Radiatoarele vor 
fi obligatoriu izolate între ele. Pen¬ 
tru răcire se poate monta şi un mic 
ventilator. 


+ 20V 


1 50H T;-T,= BC1o7 
* 25V m=EFD1o7 






lil 

Iii 

m 

II 

■ 



Tabelul nr. 2 

Tip tolă 

p 

a 

b 

c 

d 

:ui... i 

g i h 

... .. 

, Temperatura 

i 1 

(W) 

(cm) 

(cm) 

(cm) 

(cm) (cm) (cm) (cm) |(cm 

(cm) 

j <=C) 

i Ferosiliciu j 



! | 

I 



1 ■ ■'■■■■"sl 

pentru 

transfer- 

fflE/S 





| 



i 

mator 

| 5 000 10 j 

6,5 

15 

6,5 30 43 7,5 53 

75 

j 550-700 j 

! Ferosiliciu 







L 



i pentru 
| dinam 

5 000 14 

9,5 

15 

10 

30 50 10 68 

140 

600-750 ! 

Fier negru 5 OOOj 15 10 

15 

11 

| 30 154 13,3 | 70 

200 

800—850 | 

Ferosiliciu 

Silii 

7 




! 




pentru 

transfor- 

iiil 

1 




. 




mator 

io ooo) 12 ; 

8 

20 

8 

35 53 8,75 66 

1 105 

L. 

550—700 ! 

Ferosiliciu 





TW 

! 

| 


pentru 

dinam 

10 000 15 

10 

20 

11 

j 35 57 113)7 80 

196 

' 600—750 

Fier negru 10 000 18 

12 

20 

13 

35 61 15,6 87 

| 280 

, 800—850 

iMMalt 



fjtjf 


n 


Ml 



Tola 

L 



e 


Tola 

L 


e 

1 1 h 


d 


ÎV 

f 

b 

il 

e 

a 

V 

f 

a 

«» 

e 

b 

VI 

;ŢC.7,-,"7 

d 


'târM~W~Wrmn 

f c " B4121 V 

R-i JUS.S— BLJLi 



LA 

REGISTRU- 


r 

L. 

kt 

Hc 


| 

U 




+24V J9h 


2 N 3055 






ii 


iii 


i 






VI 


VI 



IV 


V 


IV 



VI 


VI 



STRAT IMPAR 


STRAT PA-R 


10 


ÎEHNIUK 4/(982 



















> JJ 




















































14 

























GEOMETRIA DIRECŢIEI 

I 

Ing. MIHAj STRATULAT 


Se ştie că respectarea strictă a 
geometriei direcţiei este obligatorie 
atît pentru viaţa pneurilor, cît şi 
pentru ţinuta de drum a vehiculului. 
Unul dintre parametrii care suferă 
cele mai frecvente modificări este 
unghiul de convergenţă. Este adevă¬ 
rat că o convergenţă incorectă 
poate fi determinată după efectele 
pe care le are asupra uzurii pneului. 
Astfel, în cazul unei convergenţe 
prea mici (deschidere mare a roţi¬ 
lor), profilul pneului se uzează, aşa 
după cum se arată în figura la, în 
timp ce efectul unei convergenţe 
prea mari (roţi prea închise) uzează 
pneul, ca în figura 1b. Dar nu tre¬ 
buie să se uite că acest procedeu de 
diagnosticare a convergenţei este 
tardiv pentru pneuri. Măsurarea un¬ 
ghiului de convergenţă se face, de 
regulă, cu o tijă telescopică, după o 
metodologie îndeobşte cunoscută. 
Dar nu fiecare posesor de automobil 
posedă un astfel de dispozitiv; de 
aceea vom prezenta mai jos două 
metode simple mai puţin cunoscute 
pentru verificarea convergenţei. 

Prima dintre acestea necesită 
sfoară sau un şnur cu diametrul de 
0,8—1,0 mm, ia capetele căreia se 
fixează cîte un cîrlig confecţionat 
din sîrmă; aşa după cum se arată în 
figura 2a, cîriigele se fixează pe jan¬ 
tele roţilor din faţă şi spate, la înălţi¬ 
mea centrului roţii. Pentru o bună 
fixare, lungimea cordonului trebuie 


4 



aleasă, prin încercări, în mod cores¬ 
punzător, în funcţie de distanţa între 
punţile vehiculului respectiv. 

între flancul pneului roţii din 
spate şi sfoară se aşază un distan- 
ţier 3 (figura 2b) de grosime „a“ 
(care poate fi o bucată de lemn cu 
dimensiunile 15 x 10 x a). Grosimea 
„a“ a piesei distanţiere se alege ast¬ 
fel încît sfoara să se sprijine pe flan¬ 
cul pneului din faţă, cînd roţile sînt 
„deschise" la maximum. De exem¬ 
plu, pentru autoturismele „Lada" di¬ 
mensiunea „a" trebuie să fie de 
26 mm. 

Unghiul de convergenţă se apre¬ 
ciază după jocul „c“ care se stabi¬ 
leşte în flancul pneului roţii ante¬ 
rioare, atunci cînd în locui primei 
piese distanţiere se aşază o alta cu 
dimensiunile de 15 x 10 x b. Dacă 
în acest caz sfoara nu se mai spri¬ 
jină pe flancul roţii anterioare, con¬ 
vergenţa este bună. Grosimea „b“ se 
alege în funcţie de reglajul necesar 
al vehiculului respectiv, cînd roţile 
sînt reglate la „închiderea" maximă. 
De exemplu, pentru „Lada" „b“= 
=32 mm. 

Dimensiunile „a“ şi „b“ se stabi¬ 
lesc experimental pentru fiecare tip 
de vehicul în parte, după cum ur¬ 
mează: dacă avem un dispozitiv de 
măsurare a convergenţei, se re¬ 
glează roţile la unghiul de conver¬ 
genţă maxim (închidere maximă a 
roţilor), aşezîndu-le perfect pe di¬ 
recţia de mers rectiliniu. Se mon¬ 
tează apoi sfoara ca în figura 2, în- 
depărtînd-o treptat de flancul pneu¬ 
lui posterior (de exemplu, cu un şu- 
bler) pînă cînd se realizează tan¬ 
genţa dintre pneul din faţă şi sfoară; 


în această situaţie se măsoară jocul 
„b“ dintre sfoară şi pneu. 

Se reface apoi reglajul roţilor din 
faţă la convergenţa minimă (deschi¬ 
dere maximă a roţilor) şi se repetă 
procedeul descris, determinîndu-se 
astfel dimensiunea „a“. 

Să reţinem deci că pot exista trei 
situaţii la verificarea cu acest proce¬ 
deu: 

— la montajul calei cu grosimea 
„a“ sfoara să nu fie în contact (chiar 
tangenţial) cu flancul pneului din 
faţă; în acest caz, roţile din faţă sînt 
deschise prea mult — convergenţa 
este prea mică (figura 3a); 

— la montajul calei cu grosimea 
„b“ sfoara se sprijină pe flancul pne¬ 
ului din faţă (figura 3b); acesta este 
indiciul existenţei unui unghi de 
convergenţă prea mare; 

— cu cala de grosime „a“ sfoara 
se sprijină pe flancul pneului ante¬ 
rior, iar cu cea de grosime „b“ ea îl 
părăseşte sau cel mult este tangentă 
la flancul său; este situaţia în care 
unghiul de convergenţă se înscrie 
între limitele prescrise de fabricant. 

Este important ca, înainte de a 
efeptua măsurătorile, pneurile să fie 
umflate la presiunea nominală pres¬ 
crisă de fabricant, vehiculul să fie 
aşezat pe un teren plan orizontal, cu 
încărcarea prescrisă în cartea maşi¬ 
nii şi cu volanul pus exact pe direc¬ 
ţia de mers rectiliniu. Pentru a rea¬ 
liza cu precizie această din urmă 
condiţie, se poate proceda astfel: 
mai fntîi se aduc roţile din faţă 
într-o poziţie la maximă virare 
într-un sens,’ apoi se roteşte volanul 
în sens invers, pînă la blocarea roţi¬ 
lor, înregistrînd numărul de rotaţii şi 
al fracţiunilor de rotaţie ale volanu¬ 
lui. împărţind acest număr la jumă¬ 
tate se obţine cifra cu care trebuie 
rotit acum volanul în sens invers 
pentru a stabili poziţia neutră a di¬ 
recţiei. 

O a doua modalitate de măsurare 
a convergenţei o oferă determinarea 




/ s Ss 




% 




diferenţei dintre unghiurile de bracaj 
al roţilor din faţă. Se ştie că stabili¬ 
tatea’vehiculului în viraj este deter¬ 
minată, printre altele, de o anumită 
poziţionare relativă a roţilor în viraj. 
Aceasta înseamnă, aşa cum arată fi¬ 
gura 4, că roata din exteriorul vira¬ 
jului trebuie să fie rotită cu un unghi 
Pi ‘mai mic decît cel al roţii “inte¬ 
rioare A ■ Numai în acest caz şi 
numai cînd diferenţa unghiulară 
— se înscrie între 

anumite limite, roţile vor evolua îp 
viraje fără a aluneca lateral pe sc% 

Aceste lucruri sînt îndeobşte cu¬ 
noscute, dar se ştie mai puţin că, în' 
cazul unui trapez de direcţie cu o 
geometrie corectă (fără deformări), 
diferenţa' A/î depinde organic de 
convergenţă. Cu cît convergenţa 
este mai mare (roţile sînt mai în¬ 
chise), cu atît A p este mai mic şi 
invers astfej, încît, indirect, măsura¬ 
rea acestei mărimi poate, servi ca 
mijloc de apreciere a convergenţei. 

Pentru măsurare se poate folosi 
un dispozitiv foarte simplu, compus 
din două platouri, confecţionate din 
tablă striată, groasă de 4—6 mm (fi¬ 
gura 5): unul fix (1) şi altui rotitor 
(2), montat pe un ax fixat în pla- 
toul-suport. Acesta din urmă se pre¬ 
vede cu o scală unghiulară (3), în 
lungul căreia' se deplasează un 
ac-indicator (4), fixat pe platou! mo¬ 
bil. înălţimea totală a celor două 
platouri nu trăbuie să depăşească 
15—20 mm. Aşa după cum se va ve¬ 
dea, confecţionarea unei perechi de 
astfel de dispozitive este utilă şi al¬ 
tor scopuri. 

Pentru măsurarea diferenţei un¬ 
ghiulare A p se aduce maşina cu 
roţile din faţă pe cele două dispozi¬ 
tive, în poziţia de mers rectiliniu. 
Apoi se acţionează volanul pînă 
cînd roata din interiorul virajului (în 
cazul din figura 4, cea din dreapta) 
este rotită cup = 20°; ; în această si¬ 
tuaţie se citeşte unghiul Pi pe pla¬ 
toul opus, putîndu-se astfel calcula 
diferenţa A —pi.. . 

Pentru a se determina valorile li- ' 
mită admisibile ale diferenţei A p , 
se va folosi un procedeu asemănă¬ 
tor celui descris mai înainte, servin- 
du-ne de un dispozitiv de verificare 
a convergenţei. în acest fel se vor 
stabili valorile minimă şi maximă ale 
mărimii Ap- , pentru tipul de vehicul 
respectiv, în căzui 'convergenţei ma¬ 
ximă şi minimă admise de costruc- 
tor. 

în altă ordine de idei, utilitatea 
acestor platouri se mai- face simţită 
şi pentru stabilirea stării tehnice a 
trapezului de direcţie. Dacă, măsu- 
rînd diferenţa unghiulară ăff 
într-un sens şi apoi în sens opus, 
apar deosebiri valorice, aceasta în¬ 
seamnă că există deformări ale or¬ 
ganelor direcţiei. 

în rezumat, trapezul de direcţie nu 
prezintă defecte de geometrie, dacă 
diferenţele unghiulare măsurate în 
cele două sensuri (spre stînga 
'A p s şi spre dreapta A p* diferă 
între ele cu maximum± 30’). 

Defecte a!e trapezului de direcţie 
există cînd: 

— diferenţa A p s - A p d iese 
din limitele de toleranţă indicate şi 
în acest caz, fie că direcţia nu este 
centrată astfel încît cu levierul unei 
fuzete este deplasat în faţă în raport 
cu cel al fuzetei opuse, fie că nu 
este respectată convergenţa; 

— cînd suma AŞ S - Ap d + 2p e 

" ; (unde- Pa 

este unghiul de convergenţă al unei 
roţi) măsurată diferă de cea pres¬ 
crisă de fabricant, atunci-acesta este 
indiciul deformării unora din ele¬ 
mentele sistemului de direcţie ca: 
levierele fuzetelor, bara sau levierul 
de direcţie, bieleta sau bara de co¬ 
nexiune, în funcţie de structura sis¬ 
temului. 



TEHNIUfV9 4/1S82 


15 





Ein ia a iiiiiiii 

I HlRTIEI 
rOTOGR IICI 

Ing. VASSLE CĂL1PJESCU 

urmarea parifiei articolului'„Masă exponomet'rică" In alma- 
s & m exprimat dorinţa de a dis- 

i ;hem i electronică destinată acestui accesoriu pentru 

'> t ' 1 fografâc. 

1 t p o iă ţetegere a contextul general privind automati- 
rea » ii în I iborator, sugerăm cititorilor reluarea lecturii ru¬ 
bricii foto din revista noastră, numerele 4 şi 5 din 1981. 


•S-au analizat în paginile revistei rect în zona de interes maxim prin 

avantajele şi dezavantajele expunerii aşezarea fotoreceptorului (5) în pla- 

hîrtiei fotografice automat, semiau- nul imagine. Practic, fotoreceptorul 

tomat sau manual (folosind un ex- S e asază sub hîrtia fotografică, pre- 

ponometru de laborator), astfel încît luînd fluxul luminos transmis, 

nu vom reveni asupra acestor as- Masa exponometricâ este o masă 
pecte. Reluăm cîteva idei privind ex- de mărit avînd, cel puţin în parte, 

punerea automată astfel încît înţele- blatul din sticlă. Dedesubt se poate 

gerea construcţiei propuse în acest deplasa manual elementul fotore- 

articol sâ fie deplină. ceptor. Acest mod de preluare a Iu- 

Expunerea automată a hîrtiei foto- minii de măsurat pare cel mai avan- 

grafi.ce este avantajoasă, cînd consi- tajos, dar implică realizarea acestei 

derentele de productivitate pri- mese speciale, 

mează, acceptîndu-se riscul unui Sistemul din figura 1b, pe de altă 
coeficient de imprecizie prin măsu- parte, are avantajul simplităţii con- 

rarea luminii pe zone mult diferite structive, • dar necesită un eventual 

ca luminozitate faţă de partea imagi- dispozitiv corector funcţie de un¬ 
cii de interes maxim. ghiul format cu planul imaginii. 

Expunerea automată constă în Indiferent de sistemul de captare 

măsurarea iuminii şi expunerea hîr- a luminii folosit, schema electronică 

tiei concomitent, fără a fi necesară descrisă în continuare (după „Le 

nici o operaţie de reglaj pe durata Haut-Parleur“, nr. 1557) asigură o 

folosirii aceluiaşi lot de.hîrtie foto- măsurare şi temporizare precise 

grafică. pentru practica fotografică curentă. 

Dispozitivul electronic de expu- Dimensiunile reduse ale montaju- 

nere automată este un temporizator lui permit introducerea iui în masa 

de precizie Ia care reglajul de durată exponometricâ, soluţie dealtfel reco- 

se face automat prin măsurarea fiu- mandabilâ si pentru economia de 

xului luminos al imaginii (totale sau 


rului Ti. Curentul de emitor este in- partea de alimentare urmînd a asi- 

vers proporţional cu rezistenţa foto- gura o tensiune nominală de 24 V. 

rezistenţei FR şi proporţional cu ilu- Se poate folosi, desigur, şi o alta 

minarea fotoreceptorului. Conden- schemă de alimentare. Dioda lumi? 

satorul C se va încărca cu atît mai nescentă (LED) din schemă are rol 

repede cu cît iluminarea este mai in- de lampă martor, fiind aprinsă odată 

tensă. Tensiunea de la bornele con- cu acţionarea întrerupătorului de 

densatorului C se aplică şi tranzisto- alimentare de ia reţea, l v Totodată, 

ruiui cu efect de cîmp, T 2 , care fur- ea consumă în permanenţă curent^ 
nizează tensiunea Vi aplicată pe in- permiţînd polarizarea diodei Zener 
trarea 1 a unui amplificator diferen- DZ V 

ţial. Din jocul rezistenţelor R 4 /R 5 se Acţionarea circuitului se face apă- 
stabileşte o tensiune de referinţă V 2 . sînd butonul B (tip soneria,*dar cu 

Cînd cele două tensiuni V n şi V 2 de- contact normal închis). Tranzistoa- 

vin egale, ieşirea amplificatorului rele T 7 şi T 8 servesc descărcării au- 

comandă blocarea tranzistorului T 3 tomate a condensatoarelor C.—C 2 

anterior în conducţie. odată cu stingerea becului L al apa- 

Releul se dezexcită şi contactele râtului de mărit. Contactul Kt ai re- 

saie, deschizîndu-se, întrerup circui- leului este norma! închis. Aşadar, el 

tul becului aparatului de mărit. se va închide la dezexcitarea bobi- 

Schema completă este redată în nei releului. Prin rezistenţele R 15 si 

figura 3. Puntea de polarizare a ba- R u se aplică în baza tranzistorului 

zei tranzistorului Ti are două diode T 7 un potenţial pozitiv de cca 1 V, 

care asigură pragul de deschidere. ceea ce face ca tranzistorul să con- 

Potenţiometrul Pi permite reglarea ducă şi să aibă loc descărcarea con- 

tensiunii de bază şi serveşte practic densatorului prin rezistenţa de limi- 

la preluarea sensibilităţii hîrtiei. Re- tare a curentului, Ri 3 . Grila tranzis- 

zistenţa Ri limitează plaja de varia- torului T 2 va revenr la potenţial nul, 

ţie. Condensatorul C din schema de ceea ce va duce la ancianşarea ne- 

principiu devine o baterie de trei dorită a releului. Pentru a evita 

condensatoare C,, C 2 , C 3 , conecta- acest lucru, s-a introdus tranzistorul 

bile cu ajutorul unui comutator rota- T 8 . Contactul Ki este închis, contac- 

tiv. Valorile acestor condensatoare tele butonului B de asemenea şi T 8 

sînt în progresie geometrică cu raţia conduce prin rezistenţele Ri 7 şi Ri 6 , 

de cca 2 (100 nF, 220 nF, 470 nF). scurtcircQitînd bobina’ releului. Pen- 

Prin alegerea uneia din valorile Ci, tru efectuarea expunerii se apasă 

C 2 , C 3 şi combinînd cu reglajul efec- butonul B, ceea ce duce la blocarea 

tuat din Pi se asigură sensibilitatea lui T 8 . Tranzistorul T 6 comandă bo- 

montajului, echivalentă cu a hîrtiei bina releului şi lampa L se aprinde, 

fotografice. Tensiunea de încărcare Concomitent se deschide contactul 

a condensatorului se aplică pe grila K„ ceea ce duce la blocarea tranzis- 

FET-ului T 2 , regăsindu-se decalată toarelor T 7 şi T 8 pînă la sfîrsitul ex- 

la bornele rezistenţei R 3 . Amplifica- pynerii, chiar dacă s-a luat mîna de 

torul diferenţial este format din tran- pe_ butonul B. 

zistoarele T 3 , T 4 , T s . Tranzistorul T 3 întrerupătorul l 2 serveşte aprinde- 
funcţionează ca sursă de curent rii manuale a lămpii L pentru opera- 

constant pentru alimentarea emitoa- ţi iţe de încadrare şi punere la punct, 

relor tranzistoarelor T 4 , T 5 . Diodele ’ întregul circuit se poate realiza pe 

D 3 şi D 4 asigură o tensiune de cca o placă de circuit imprimat de cca 

1,4 V. La bornele rezistenţei R 6 va fi 9 x 17 cm. 

o tensiune de cca 0,7 V şi, cores- Releul folosit, indiferent de tip, va 
punzător, un curent de emitor de fi pentru 12 V, iar ce! puţin contoc- 

aproximativ 1,4 mA. Tensiunea de tul K 2 va trebui să suporte un curent 

referinţă V 2 este dată de raportul re- de cca 1 A. 

zistenţelor R 9 /Ri 0 şi este reglabilă Pe parcursul montajului se va lu- 

cu ajutorul semireglabilului P 2) pu- era cu fotorezistenţa la lumihă 

tîndu-se astfel compensa dispersia slabă. 

tranzistorului T 2 . Tensiunea V, este Recomandăm ca efectuarea mon- 
cea aplicată prin rezistenţa R 4 . Tran- tajului să fie încredinţată unui elec- 

zistorul T 6 de comandă a releului tronist care să poată interveni asu- 

are tensiunea de emitor impusă de pra diferitelor valori ale pieselor din 

dioda Zener DZi la cca 6,2 V şi schemă în cazul folosirii altor corn- 

conduce atîta vreme cît Vi este mai ponente echivalente, 

mică decît V 2 . Cînd Vi depăşeşte pe Pentru reglarea sensibilităţii se 
V 2 , tranzistoarele T 5 şi T 6 se bio- face o probă mangal, aflîndu-se tim- 

chează, releul se deschide şi se în- pul de expunere coreei. Menţinînd o 

trerupe alimentarea becului de la foaie de hîrtie pe masa de mărire, se 

aparatul de mărit. reglează Pp şi se selecţionează C, 

Circuitul funcţionează în plaja — C 3 pînă la obţinerea aceluiaşi timp 

23—25 V, dioda 'Zener DZ ? din automat asigurat. Valorile conden- 


parţiale) cu un element fotorecep¬ 
tor.’ 

Schema prezentată în acest articol 
realizează modificarea timpului de 
expunere prin folosirea într-un cir¬ 
cuit RC a unei fotorezistenţe. Astfel, 
valoarea rezistenţei va fi dependentă 
de intensitatea fluxului luminos din 
zona de imagine în care se face mă¬ 
surarea. 

Captarea luminii, concomitent cu 
expunerea efectivă a hîrtiei, se 
poate face pe trei căi. Luînd în con¬ 
siderare figura 1, unde (1) este apa¬ 
ratul de mărit şi (2) masa de mărit, 
distingem: 

la — Captarea luminii pe fotore¬ 
ceptorul plasat într-o oglindă para¬ 
bolică (3); se poate prelua lumină 
de pe întreaga suprafaţă a imaginii 
corespunzătoare unui singur format. 
Pentru alte formate măsurarea va fi 
parţială sau va cuprinde zonele ne¬ 
luminate din jurul imaginii. 

1b — Captarea luminii pe fotore¬ 
ceptorul plasat într-un plan imagine 
dat de un sistem optic convergent 
(4). Măsurarea se face parţial, exis- 
tînd riscul ca zona măsurată sâ nu 
corespundă cu cea de, interes ma¬ 
xim. Modificarea orientării sistemu¬ 
lui captator este posibilă, dar prin 
schimbarea unghiului format cu pia¬ 
nul imagine se modifică raportul 
dintre fluxul luminos receptat şi flu¬ 
xul luminos incident. 

Ic — Captarea luminii în mod di- 



manopera şi material obţinută prin 
renunţarea la o construcţie meca¬ 
nică distinctă. 

Ca element fotoreceptor se folo¬ 
seşte o fotorezistenţă cu CdS (sul- 
fură de cadmiu). Caracteristica unui 
asemenea fotoreceptor este liniara 
începînd de la iluminări foarte re¬ 
duse, de ordinul a 0,01 Ix pînă la va¬ 
lori de ordinul 100 Ix, domeniu aco¬ 
peritor faţă de plaja de iluminare 
furnizată de aparatul de mărit. 

Schema de principiu este cea din 
figura 2. Puntea rezistivă Ri/R 2 fur¬ 
nizează tensiunea în baza tranzisto- 






=c R 3i Yi Y?ir5 








; * 


Un dispozitiv accesoriu de mare 
tehnicitate, destinat aparatelor foto¬ 
grafice PRAKTISIX şi PENTAGON 
SIX, este prisma TTL. Ea se mon¬ 
tează în locul prismei normale de vi¬ 
zare, permiţînd măsurarea interioară 
a luminii. 

în figura 1 se poate observa 
prisma montată pe aparat, iar figura 
2 prezintă părţile componente ale 
acesteia. 

Montarea se face pe cele patru 
ştifturi de fixare- a aparatului foto¬ 
grafic, fiind necesară apăsarea bu¬ 
toanelor de blocare (13) simultan cu 
aşezarea prismei. Se lasă libere bu¬ 
toanele (13) şi prisma se blochează 
pe aparat. 

Imaginea vizată este dublu redre¬ 
sată. Ocularul are un grosisment de 
cca 2,5 x, imaginea vizată prin 
obiectivul normal cu distanţă focală 
de 80 mm avînd grosismentul gene¬ 
ral 0,8 x. 

Montura ocularului serveşte drept 
suport pentru diverse accesorii, pa- 
tiriă, lentile de corecţie, vizor în 
unghi etc. 

Măsurarea este parţial integrată, 
respectiv se efectuează pe o zonă 
restrînsă cu diametrul de 25 mm, 
prin integrare. Zona de măsurare 
este demarcată în imaginea vizată 
astfel încît determinarea expunerii 
să se poată face pe partea semnifi¬ 
cativă a subiectului. 

Ca element fotoreceptor este folo¬ 
sită o celulă fotorezistivă cu CdS 
care primeşte lumina de pe faţa re- 
dresoare a prismei. Tensiunea de lu¬ 
cru este asigurată de o baterie cu 
oxid de mercur de tip Mallory PX13 
plasată în locaşul (14). Măsurarea se 
face cu uşurinţă aducîndu-se acul 
instrumentului în dreptui reperului 
fix prin manevrarea butonului de re¬ 
glaj (3). Acul şi reperul sînt vizibile 
prin ocular, sau din exterior în fe¬ 
reastra de citire (2). 

Sînt posibile două feluri de măsu¬ 
rare: 1) cu diafragma complet des¬ 
chisă; 2) cu diafragma de lucru. 

Butonul (3) este prevăzut cu două 
scări de sensibilitate, în grade ASA 
şi DIN. Pe inelul (4) se află timpii de 
expunere şi reperul (6) pentru intro¬ 
ducerea sensibilităţii filmului. Pe 
inelul (7) se află valorile diafragmei 
şi reperul (8). 


C. VASiLE 

Pentru introducerea sensibilităţii 
se ridică ineiul (4) şi se roteşte faţă 
de reperul (6) în dreptul valorii sen¬ 
sibilităţii filmului din aparat. La co- 
borîre, ’inelul (4) este indexabil pen¬ 
tru fiecare unitate DIN. Utilizarea 
unei lentile Fresnel impune repera¬ 
rea sensibilităţii faţă de punctul alb, 
aflat lîngă reperul triunghiular. 

Pornirea şi oprirea sistemului de 
măsurare se fac cu ajutorul butonu¬ 
lui (1), prin rotirea acestuia. Punctul 
verde corespunde stării conectat, 
punctul roşu deconectat. Pentru 
menţinerea unei vieţi lungi a bateriei 
se va avea totdeauna grijă să se de¬ 
conecteze circuitul de măsurare 
după utilizare. Controlul tensiunii nu 
este necesar, măsurarea fiind în 
punte. Bateria se înlocuieşte după 
1—2 ani de utilizare. 

Pentru efectuarea măsurărilor se 
procedează astfel: 

1. Măsurarea cu diafragma com¬ 
plet deschisă 

a) Se introduce valoarea sensibili¬ 
tăţii filmului utilizat. 

b) Se roteşte inelul (7) la valoarea 
deschiderii maxime a diafragmei 
(2,8 de regulă). Se menţionează că 
inelul diafragmelor (7) poate fi inde¬ 
xat şi în poziţii intermediare. 

c) Se armează obturatorul apar¬ 
atului fotografic. 

d) Se conectează circuitul de mă¬ 
surare. 

e) Se vizează subiectul orientînd 
aparatul astfel încît zona de interes 
maxim să se afle în aria de măsu¬ 
rare vizibilă la vizare. Se roteşte bu¬ 
tonul (3) pînă cînd acul vine în 
dreptul reperului. Dacă iluminarea 
cîmpuiui imagine este slabă, se ur¬ 
măreşte mişcarea acului la exterior 
în fereastra (2). Se va avea grijă aă 
nu pătrundă lumina exterioară prin 
ocular. în montura ocularului se 
poate inserţiona masca de protecţie, 
livrabilă de regulă cu aparatul. Ocu¬ 
larul se poate obtura cu ajutorul bu¬ 
tonului (12), care se roteşte spre 
stînga în acest scop. 

f) Pe inelele (7) şi (4) se citesc 
perechile diafragmă-timp de expu¬ 
nere care asigură expunerea co¬ 
rectă. Se reglează aparatul de foto¬ 
grafiat în funcţie de natura subiectu¬ 
lui. Atenţie, numai diafragma se 
poate regla la valori intermediare! 







g) Se deconectează circuitul de 
măsurare. 

2. Măsurarea cu diafragma de lu¬ 
cru 

a) Ca mai sus. 

b) Se aduce reperul (8) în dreptul 
reperului (9), rotind inelul (7) care 
se indexează. 

c) Se armează obturatorul apara¬ 
tului fotografic. 

d) Se alege timpul de expunere în 
funcţie de natura subiectului. 

Valoarea timpului de expunere se 
aduce în dreptul reperului (8) rotind 
inelul (4). Se recomandă să se re¬ 
gleze şi aparatul fotografic la timpul 
de expunere ales pentru a se per¬ 
mite ulterior o declanşare rapidă. 


e) Se conectează circuitul de mă¬ 
surare. 

f) Se vizează subiectul. Se re¬ 
glează diafragma aparatului fotogra¬ 
fic pînă cînd acul vine în dreptul re¬ 
perului fix. 

g) Se deconectează circuitul de 
măsurare. 

Pentru obiectivele cu diafragma 
automată se va folosi poziţia „co¬ 
mandă manuală". 

în text nu s-a menţionat reperul 
(11), care este obturatorul ocularu¬ 
lui. Se acţionează cu butonul (12). 



TEHNIUM 4/1382 










Ing. ANDRIAN S^iCQLAE 


Pentru obţinerea unor temporizări îndeplinirea primei condiţii se 
cu durate mari şi precise se folo- (joate realiza destul de uşor dacă 

sesc, de obicei, două metode: 1. în- elementul de reglaj este un poten- 

cărcarea sau descărcarea unui con- ţiometru liniar de valoare mică şi de 

densator şi 2. divizarea unei frec- preferinţă bobinat. Pentru a obţine o 

venţe stabile pînă la o valoare cu stabilitate ridicată în timp, trebuie 

perioada egală cu timpul dorit. ca elementele constantei de timp să 

în cele ce urmează ne vom referi nu-şi modifice valorile. Acest lucru 

la prima metodă. Condiţiile nece- elimină posibilitatea folosirii con- 

sare în acest caz sînt: densatoarelor electrolitice, care sînt 

— reglare uşoară şi precisă a instabile în timp şi cu temperatura, 

temporizării; Se impune utilizarea unor conden- 

— stabilitate în timp; satoare neelectrolitice (polistiren 

— stabilitate cu temperatura. etc.). Asemenea condensatoare se 





. - •• v 



fabrică însă rareori la capacităţi mai zat cu amplificatorul operaţional 

mari de 2,2juF. în acest caz este ne- AOI. Capacitatea echivalentă obţi- 

cesară utilizarea multiplicatoarelor nutâ se calculează cu formula: C’=P 

de capacitate. R 2 /R 3 . Deci cu valorile indicate pe 

Obţinerea unei stabilităţi mai mari schemă se obţine o multiplicare cu 

cu temperatura implică utilizarea 1 000. 

unor scheme compensate cît mai încărcarea condensatorului se 
eficient împotriva variaţiilor clima- face cu un curent constant furnizat 

tice. de generatorul realizat ccu„ tranzisr 

în continuare sînt prezentate trei toarele T-, şi T 2 . Este o schemă corr- 

scheme care răspund într-o mare pensată în temperatură. Reglarea 

măsură condiţiilor enumerate mai curentului, se realizează din rezis- 

sus. tenţa R 5 . în acest mod se stabileşte 

Schema din figura 1 utilizează ca limita maximă a timpului obţirrut, cu 

element de bază un integrator de tip cursorul potenţiometrului P în pozi- 

Miller cu compensarea curentului de ţia corespunzătoare tensiunii* dă 

polarizare a intrării amplificatorului +20 V. 

operaţional (AO). în momentul apă- Informaţia se culege de la ieşirea 
sării (pentru un moment) a butonu- lui AOI, fiind preluată de un circuit 

lui B; condensatorul se descarcă şi comparator realizat cu amplificato- 

ieşirea AO sare la potenţialul nega- rul operaţional A02. în acest etaj se 

tiv al sursei (—12 V). Această ten- realizează reglarea perioadei de 

siune nu se transmite la intrarea temporizare a releului. Elementul re- 

tranzistorului T datorită blocării dio- glat este potenţiometrul P. încărca- 

dei D 3 . Deci tranzistorul este blocat. rea condensatorului fiind liniară, se 

în acest moment începe încărcarea poate folosi un potenţiometru liniar, 

condensatorului C. La terminarea care se gradează din minut în minut, 

încărcării, ieşirea AO trece la o ten- cu subdiviziunile dorite. Tensiunea 

siune de cca + 12 V, comandînd de referinţă se aplică pe intrarea in- 

deschiderea tranzistorului T. Pentru versoare a circuitului integrat A02. 

calculul constantei de timp se folo- Pe intrarea neinversoare se aplică 

seşte formula: tj£CR 4 R 1 /R 2 . un potenţial variabil în funcţie de 

Valorile de pe schemă permit obţi- valoarea de moment a încărcării 

nerea unor timpi de pînă la 10—15 condensatorului C. Cît timp poten- 

minute, cu o precizie de 3—5%. Ca ţialul pe intrarea neinversoare este 

element de execuţie se poate folosi mai mic decît cel pe intrarea inver- 

un releu (R) acţionat de tranzistorul soare, ieşirea lui A02 se află la po- 

T. Acesta primeşte comanda în mo- tenţialul masei. Cînd potenţialul pe 

dul. descris mai sus. Schema func- intrarea neinversoare (+) a depăşit 

ţionează corect dacă sînt îndeplinite cu puţin tensiunea de referinţă, la 

inegalităţile: R^ R 2 şi R 4 =R 3 »Ri- ieşirea amplificatorului A02 apare 
Schema din figura 2 permite obţi- un potenţial pozitiv (+15 V), care 

nerea unor timpi mult mai mari ccmandă acţionarea releului R, prin 

(pînă la 30 de minute). Se foloseşte intermediul tranzistorului T 3 . Preci- 

un multiplicator de capacitate, reali- zia unui asemenea temporizator 


Rezistenţa R6 şi condensatorul U6 for- ţeaua de curent, sirena poate fi 

mează un filtru trece-jos la ieşire, alimentată la baterie. Deoarece consu- 

Dacă C6 ar avea valori mai mici, tonul mul montajului este apreciabil, o sim- 

ar fi mai strident. plă baterie de 4,5 V este insuficientă. 

Pentru cine doreşte să folosească Pentru aceasta, în figura 2 am indicat 

un alt etaj final de amplificare, între o alimentare de la 14 V, tensiune ce 

sursa de semnal si final se recomandă poate fi găsită fie la bornele unui acu- 

a se monta un potentiometru d.e vo- mulator auto (în cazul în care semna- 

lum, ştiut fiind ca acesta poate atenua lizarea se montează pe autoturism), 

semnalul oscilatorului care are o am- fie la trei baterii de cîte 4,5 V montate 

plitudine măsurată de cca 2V vîrf la în serie. 

vîrf. Nu se recomandă folosirea unui di- 



18 










ajunge !a 3%. 

Următoarea schemă (fig. 3) re¬ 
prezintă un temporizator ce utili¬ 
zează un multiplicator de capacitate 
cu 10 000. Acesta este realizat cu 
două circuite integrate, AOI şi A02. 
Folosind această schemă şi o capa¬ 
citate de 2,2/xF, se poate obţine o 
temporizare de 2 200 de secunde, 
precizia apropiindu-se de 1,5%. In-, 
formaţia este preluată de un compa¬ 
rator similar celui din figura 2. în¬ 
cărcarea condensatorului se face lo- 
garitrmc. Gradarea acestuia se reali¬ 
zează comparativ cu un cronometru. 

Bibliografie: 

1. C. Bulucea, Circuite integrate 
iiniare. 

2. Electronics, aprilie 1972. 

3. J.F. Gazin, Manuel d'applica- 
tions C.I.L. 



TERMOMETRU 

M. GALASVSBOB 


Montajul este conceput în scopul 
pornirii sau opririi unei instalaţii 
atunci cînd temperatura mediului 
creşte peste o limită admisibilă faţă 
de o temperatură de referinţă. 

Folosirea diodei cu germaniu ca 
sesizor de temperatură se bazează 
pe faptul că, în sens de conducţie, 
căderea de tensiune pe joncţiune 
depinde de curentul care trece prin 
diodă şi de temperatura joncţiunii, 
respectiv a mediului ambiant. 

Dacă la cele două diode folosite 
se asigură un curent identic, influ¬ 
enţa-temperaturii asupra joncţiunilor 
este factorul determinant asupra că¬ 
derilor de tensiune. Dacă tempera¬ 
turile joncţiunilor, sînt identice, că¬ 
derile de tensiune vor fi egale, iar 
dacă apare o diferenţă de tempera¬ 
tură între cele două joncţiuni, căde¬ 
rile de tensiune vor fi diferite. Folo¬ 
sind un amplificator diferenţial, se 
poate obţine uşor un semnal pentru 
o comandă automată, în cazul în 
care diferenţa căderilor de tensiune 
pe cele două joncţiuni trece peste o 
anumită limită. 

Aparatul prezentat are întrebuin¬ 
ţări multiple. Astfel, se poate folosi 
la controlarea şi reglarea automată 
a temperaturii de funcţionare a unor 
aparate electronice sau electrice. 

Dacă temperatura creşte peste o 
limită admisă, termometrul electro¬ 
nic prezentat comandă un avertizor 
şi, respectiv, oprirea automată a in¬ 
stalaţiei. De asemenea, dispozitivul 
se poate utiliza la reglarea automată 
a temperaturii în camerele de locuit, 
in încăperile din subsol, depozite, 
automobile etc. 

Montaful a fost folosit practic la 
evitarea umidităţii de condens într-o 
încăpere de subsol. Dacă tempera¬ 
tura exterioară este mai mare decît 
a subsolului, în încăperea din subsol 
se formează o umiditate excesivă de 
condens. Dacă la un geam se mon¬ 
tează un ventilator (exhaustor), care 
printr-un burlan trage aerul rece din 
încăpere, se evită formarea conden¬ 
sului. Aerul rece fiind mai greu, ca¬ 
pătul burlanului va fi la aproximativ 


10 cm de pardoseală. Burlanul va 
avea un diametru de aproximativ 
15 cm. Un ventilator axial corespun¬ 
zător acestui diametru extrage 
într-un interval destul de scurt aerul 
rece şi umed din încăpere. După 
restabilirea echilibrului de tempera¬ 
tură, procentul de umiditate ajunge 
la o valoare normală. Pornirea şi 
oprirea ventilatorului sînt automate, 
fiind asigurate de dispozitivul des¬ 
cris. 

în acest caz, dioda de măsurare 
este montată în exteriorul clădirii, 
într-o cutie prevăzută cu orificii, iar 
dioda de' referinţă în încăperea din 
subsol. La creşterea temperaturii în 
exterior peste o limită admisă, dis¬ 
pozitivul comandă anclanşarea unui 
releu, respectiv pornirea ventilatoru¬ 
lui. Dacă temperatura din încăpere 
se apropie de cea exterioară, venti¬ 
latorul se opreşte automat. 

Urmărind schema prezentată în fi¬ 
gura 1, se constată numărul redus al 
elementelor componente. 

Căderea de tensiune obţinută de 
la diodele sesizoare de temperatură 
D 1 şi D 4 influenţează semnalul de ie¬ 
şire al amplificatorului diferenţial 
ICI. în schemă s-a indicat folosirea 
circuitului integrat 741 (amplificator 
operaţional). în locul lui se pot uti¬ 
liza amplificatoare diferenţiale cu 
tranzistoare. 

Semnalul de ieşire din circuitul in¬ 
tegrat are o pantă destul de lină. 
Pentru a obţine un prag de co¬ 
mandă bine determinat, este nece¬ 
sar ca acest semnal, după atingerea 
unei valori prescrise; să fie transfor¬ 
mat într-un semnai de comutaţie. 
Acest lucru se obţine cu ajutorul 
tranzistoarelor T, şi T 2 , care sînt fo¬ 
losite într-un montaj de multivibra- 
tor monostabil triger Schmidt. 

Folosind o reacţie pozitivă, 
această variantă de comutaţie per¬ 
mite o basculare rapidă, asigurînd 
astfel un semnal corespunzător 
tranzistorului final T 3 . Tranzistorul 
folosit pentru T 3 va trebui să fie co¬ 
relat cu puterea necesară releului 
(RL) utilizat. 


" ' ‘ •' ; -. _ 


Tranzistorul T 3 este polarizat în cît mai apropiată. Reglarea finală a 

aşa fel încît să fie evitate stările in- punţii este totuşi necesară şi posi- 

termediare. Emitorul este polarizat bilă cu ajutorul potenţiometrului R 3 . 

de rezistenţa R 15 şi dioda Zener D 15 . Reducînd valoarea rezistenţei prin 
în acest fel’, stările de conducţie ale reglarea lui R 3 , creşte curentul prin 
tranzistorului sînt distincte. D,, avînd un efect similar cu scăde- 

La un semnal pozitiv primit de la rea temperaturii mediului ambiant în 
To tranzistorul T 3 conduce, iar re- care este amplasată D-, sau respec- 
leul se anclanşează. tiv creşterea temperaturii mediului 

După cum s-a menţionat, diodele ambiant în care este amplasată D 2 

sesizoare D n şi D 4 sînt cu germaniu. (temperatura de referinţă). 

Dioda D 3 este cu siliciu şi este folo¬ 
sită în scopul protejării circuitului Calibrarea 
integrat în cazul unei întreruperi ac¬ 
cidentale a legăturilor care duc la Se montează cablul de legătură la 
dioda sesizoare D v Rezistenţa R 7 (1 dioda sesizoare D v 
M xl ) din bucla de reacţie negativă Se plasează una Jîngă cealaltă 
şi rezistenta de 1 k xl de la intrare cele două diode, într-o încăpere cu 

asigură etajului amplificator diferen- o temperatură constantă, ferită de 

tial (iClf un cîstig de 1 000. Dacă curenţi de aer. Se pune montajul în 

etajul prezintă semne de instabilitate funcţiune şi se lasă să se stabilizeze 

termică sau electronică (balansare), termic diodele şi piesele compo- 

se poate reduce valoarea lui R 7 mă- nente ale aparatului, timp de o oră. 

rind reacţia negativă, respectiv mic- Se reglează apoi potenţiometrul R 3 

sorînd coeficientul de amplificare. în aşa fel ca releul RL să fie în prag 
în acest fel stabilitatea etajului se de anclanşare. In acest fel, montajul 

măreşte considerabil. Valoarea dată este calibrat, iar dioda D, se poate 

pentru R 7 este o valoare medie la monta în amplasamentul prevăzut 

care majoritatea circuitelor integrate pentru funcţionare, 

funcţionează corect în schema pre- Importanţa unei tensiuni de aii- 
zentată. Dioda Zener D 2 limitează mentare stabilizate este deosebită, 

semnalul de intrare la 6 V, întrucît întrucît schimbarea tensiunii de aii- 

circuitul integrat se blochează la mentare introduce erori, dezechili- 

semnale care se apropie de +12 V. brînd montajul calibrat la o tensiune 

Diodele Dt şi D 4 trebuie să fie sor- dată. Se recomandă folosirea unui 

tate pentru o rezistentă în conducţie alimentator cu tensiune stabilizată. 



TEHiSUM 4/1982 


19 





O temă deosebit de importantă 
pentru cititorii noştri este încălzirea 
locuinţelor. 

Se consideră că într-o cameră us¬ 
cată temperatura poate coborî pînă 
la 18°C fără apariţia senzaţiei de 
disconfort termic. 

în realitate, temperatura din locu¬ 
inţe este sub această limită datorită 
pierderilor mari de căldură prin pe¬ 
reţii încăperilor de colţ, dar mai ales 
prin rosturile tîmplăriei (uşi, feres¬ 
tre). 

Dacă pierderile de căldură la nive¬ 
lul uşilor şi ferestrelor sînt uşor de 
înlăturat, nu se poate spune acelaşi 
lucru şi despre pierderile prin zidu¬ 
rile subţiri (plăci prefabricate), care 
comunică cu exteriorul şi care sînt 
expuse vînîurilor reci predominante. 

Pentru înlăturarea acestor pierderi 
există mai multe soluţii, de la cele 
mai simple, ca aplicarea tapetelor 
izolatoare, pînă la construirea unui 
dulap pe toată suprafaţa peretelui şi 
pe o adîncime de 30—40 cm. Ta¬ 
pete izolatoare nu se găsesc în co¬ 
merţ, dar pot fi înlocuite cu mochetă 
Polirom, care se lipeşte cu prenacfeez 
pe peretele curăţat de zugrăveală şi 
caşerat cu hîrtie subţire de ambalaj. 

Descrierea acestei operaţii se gă¬ 
seşte în nr. 10/1981 al revistei noas¬ 
tre. Cîştigul de căldură este aprecia¬ 
bil, iar izolarea fonică a încăperii 
este de-a dreptul spectaculoasă. 

Acest fel de izolare este recoman¬ 
dat pentru dormitoarele adulţilor şi 
mai ales ale copiilor. 

Operaţia este relativ costisitoare şi 
nu se recomandă a fi făcută decît 
pentru peretele în cauză. 

Datorită faptului că în încăperile 
care prezintă fenomenul de condens 
tapetarea şi mochetarea nu sînt po¬ 
sibile, vă descriem în continuare o 
altă metodă de izolare a pereţilor 
prin placarea lor cu panouri izo- 
lante. 

Avantajul major al metodei este 
dispariţia condensului, paralel cu o 
creştere a coeficientului de izolare 
termică de 90—95%. Dezavantajul 
este minor, el constînd <#in îngroşa- 
rea cu 4—5 cm a peretelui pe care 
se aplică şi care duce la o pierdere 
de 0,15—0,20 m 2 din suprafaţa utilă 
a încăperii. 

Urmărind figura 1, observăm că se 
procedează la o dublă placare — 
una izolatoare cu plăci de pîslă mi¬ 
nerală — şi alta decorativă cu plăci 
de PAL avînd grosimea de 
12—18 mm. 

întregul ansamblu a fost proiectat 
pentru plăcile izolatoare 
60 x 60 cm şi pentru plăcile PAL 
250 x 125 cm, dar el poate fi re- 
proiectat şi pentru alte dimensiuni 
ale materialelor. 

Scheletul pe care se montează 
plăcile este constituit din rigle de 
brad cu dimensiunile 
2,5 x 5 x 250 cm, fixate solid în 
perete şi distanţate între ele la 
125 cm. 


E. VÂHGHEŞ, 
designer 

Fiecare riglă se prinde de perete 
cu. cîte trei şuruburi în dibluri încas¬ 
trate în zid (fig. 2). 

Atenţie! Diblurile trebuie să aibă 
obligatoriu forma unui trunchi de pi¬ 
ramidă cu baza mare în interiorul 
găurii. 

Gaura din perete se execută cu o 
daltă cu vîrf ascuţit (şpiţ). Oiblul se 
udă, ca şi interiorul găurii, apoi se ia 
cu şpaclul o cantitate de ipsos care 
se aplică pe fundul diblului, după 
care introducem diblul în gaură şi îl 
poziţionăm astfel încît baza mică să 
fie la nivelul peretelui. 

Nu trebuie să preparăm ipsos de¬ 
cît pentru cel mult trei dibluri, deoa¬ 
rece timpul de priză a ipsosului este 
foarte scurt. 

După o uscare de 2—3 ore, gaura 
se astupă cu mortar de ciment şi var 
(1 ciment — 1 var — 4 nisip fin), iar 
a doua zi putem începe montarea ri¬ 


glelor, care se face cu şuruburi de 
40 mm lungime. 

Pentru a facilita pătrunderea holz- 
şurubului, vom practica cu maşina 
de găurit cîte un orificiu ajutător în 
aşa fel încît să se poată îngropa şi 
capetele şuruburilor în masa riglei. 

In spaţiul dintre rigle aşezăm for¬ 
ţat — una peste alta — plăcile de 
vată minerală, după ce în prealabil 
am stropit cu „Dăunătox" atît supra¬ 
faţa peretelui cît şi a plăcilor. Ope¬ 
raţia este necesară pentru a preveni 
localizarea unor insecte (gîndaci, 
ploşniţe etc.). 

Peste plăcile izolatoare vom 
monta plăcile de PAL, care se prind 
de rigle cu şuruburi plasate din 15 
în 15 cm. 

Dubă placarea completă a perete¬ 
lui se poate trece la acoperirea lui 
cu un tapet obişnuit, cu care vom 
acoperi şi ceilalţi pereţi ai încăperii, 
în cazul în care tapetarea nu ne 
convine, vom proceda la chituirea 
atentă a rosturilor, ca şi a găurilor 
pentru îngroparea capetelor de şu¬ 
rub, după care putem zugrăvi noul 
perete în culoarea dorită. 

O soluţie mai laborioasă este con¬ 
struirea unui dulap pe întreaga su¬ 
prafaţă a peretelui, lucrare care se 
poate executa numai de către tîm- 
plarul specialist. 

Prinderea dulapului de perete se 
face tot cu şuruburi şi dibluri. Pen¬ 
tru a nu ocupa o suprafaţă mare, 
adîncimea dulapului nu va depăşi 35 
cm. Depozitarea diferitelor obiecte 
în acest spaţiu îngust ridică unele 
probleme, dar ele pot fi uşor rezol¬ 
vate de către amatorul inteligent şi 
inventiv. 

Dulapul se proiectează pe două 
niveluri; partea de jos destinată de¬ 
pozitării hainelor şi lenjeriei, iar cea 
de sus pentru păstrarea obiectelor 
de uz ocazional (sac de dormit, cort, 
saltea pneumatică etc.). 

în figura 3 vă prezentăm o vedere 
frontală a dulapului, detaliile de 
construcţie rămînînd o problemă re¬ 


lativ facilă pentru amatorul exerfât 
sau pentru specialist. 

Alte locuri pe unde se pierde căl¬ 
dura sînt rosturile de la ferestre şi 
uşi. Aici problema este în parte re¬ 
zolvabilă prin lipirea unor fîşii de 
burete (purfix) pe suprafeţele ce vin 
în contact la închidere. 

Din păcate, izolarea cu burete nu 
' este mereu eficace datorită, permea- 
biljtăţii la aer a materialului. 

în locurile bătute de vînt, singura 
soluţie care rezolvă radical * pro¬ 
blema este lipirea ferestrelor cu 
benzi de hîrtie albă, aerisirea încă¬ 
perii făcîndu-se prin uşa de la bal¬ 
con; izolarea uşii se face mai bine 
cu burfeţi de bumbac, care se gă¬ 
sesc în mercerii într-o gamă largă 
de grosimi şi care asigură o etanşei¬ 
tate foarte bună a rosturilor. Benzile 
de hîrtie au lăţimea de 5—6 cm şi se 
lipesc cu o soluţie de aracet (3 ara- 
cet + 2 apă). 

După ungerea fîşiei se aşteptă cî- 
teva minute şi apoi se lipeşte. 

în situaţia în care fereastra este 
singura cale de aerisire, vom monta 
burleţii subţiri pe toată lungimea zo¬ 
nei de contact a ferestrelor cu ca¬ 
drul. 

Burleţii se vor lipi cu prenadez, 
evitîndu-şe prinderea lor în ţinte sau 
ace. 

O altă cale. de „fugă“ a căldurii 
este uşa de intrare în apartament. 
Aici este suficient să izolăm tot ca¬ 
drul uşii cu fîşii de burete, care se 
vor lipi de toc cu clei de tîmplărie 
(clei de oase) cald. 

încheiem lucrarea după ce vom 
monta un prag în partea inferioară a 
tocului şi după ce vom lipi burete pe 
zona de contact a pragului cu uşa. 

După efectuarea acestor lucrări, 
se va realiza o egalizare a tempera¬ 
turii în tot apartamentul şi, în ace¬ 
laşi timp, se va constata o creştere 
cu 3—6°C a temperaturii, ceea ce 
rezolvă integral problema confortu¬ 
lui termic în apartamentele ce bene¬ 
ficiază de încălzire centrală. 



TEHNIUM 4/1982 


20 







SCHEMA ELECTRICA A ORGII DE LUMI 


t z~~2'p.' bc mm 


EXPRES 

■ INTERSON 

SUPERSON1 
SUPERSON 2 




In magazinele de specialitate stau la dispoziţia celor inte- 
esaţi noi tipuri de aparate de„ radiorecepţie construite în con- 
;epţie tehnică modernă de întreprinderea „Electronica 11 . 


INTERSON oferă posibilitatea re¬ 
cepţiei emisiunilor staţiilor de radio cu 
modulaţie de amplitudine în gama de 
unde lungi şi a emisiunilor staţiilor de 
radio cu modulaţie de frecvenţă în 
gama de unde ultrascurte. 

Linia modernă a casetei, precum si 
parametrii aparatului îl situează la ni¬ 
velul ultimelor cerinţe mondiale. 

• Game de unde: LW - 150-300 kHz; 
FM - 65-73 MHz 

• Sensibilitate maximă: LW - 55 dB; 
FM - 22 dB 

• Frecvenţe intermediare: LW - 
455 kHz; FM - 10,7 MHz; 

• Putere audio maximă: 400 mW - cu 
10% distorsiuni 

• Putere consumată din reţea: max. 6 
VA 

• Banda de frecvenţe audio: 
200...6 000 Hz 


SUPERSON ■ 1 - receptor cu orgă 
de lumini; lucrează în gama undelor 
medii 535-1 605 kHz şi în gama unde¬ 
lor ultrascurte 65-73 MHz. Valoarea 
semnalului de frecvenţă intermediară 
este de 455 kHz pentru unde medii 
(MA) si de 10,7 MHz pentru UUS (MF). 

Receptorul consumă de la reţeaua 
de 220 V circa 6 VA. 

Orga de lumini utilizează becuri de 
mică putere 6 V/40 mA pe fiecare din 
cele 3 canale; roşu - frecvenţe joase, 
galben - frecvenţe medii; albastru - 
frecvenţe înalte. 

In aceeaşi manieră este construit si 
radioreceptorul 


EXPRES oferă posibilitatea recep¬ 
ţiei emisiunilor staţiilor de radio cu 
modulaţie de amplitudine (MA) în 
gama de unde medii si a emisiunilor 
staţiilor de radio cu modulaţie de frec¬ 
venţă (FM) în gama de unde ultra- 
scurte 

• Game de unde: MA - 535-1 605 kHz; 
FM - 65-73 MHz 

• Sensibilitate maximă: MA - 46 dB; 
FM - 22 dB 

• Frecvenţe intermediare: MA - 455 
kHz; FM - 10,7 MHz 

• Putere audio maximă: 700 mW - cu 
10% distorsiuni 

• Putere consumată din reţea: max. 6 
VA 

• Banda de frecvenţe audio 
200...6 000 Hz 


lîţTEHNiUW 1 
PUBLICITATE 


Aceste aparate au următoarele 
preţuri: 


EXPRES - 800 
INTERSON - 800 lei 
SUPERSON 1- 1 000 lei 
SUPERSON 2- 1 000 lei 


Aparatele sînt în garai 
la data cumpărării. In 
face de reprezentanţele 
tronica" în mod gratuit 


lip §^ÎP : 


Bn M fii 

mIhk 

I 

B fiPwIlIiPp 

!4f 

îl 

lif § fll 

UnAn 

































etc. Se pot emite între 40 şi 200 de 
semnale pe minut. 

V-,, este tranzistor pnp de tipul 
EFT 323, iar V 2 , V 3 , V 4 , V & V 6 slr.t npn, 
BC 107. Tranzistorul V 7 este 
BD 135. Difuzorul este miniatură cu 
impedanţa de 4 -Tl . „ 


Montajul emite semnale acustice 
şi luminoase cu frecvenţă variabilă. 

Acestea înlesnesc menţinerea 
tempoului în sport, învăţarea muzicii 


.MODELIST KQNSTRUKTQR", 
nr. 10/1981 


mmum mm 


unghiulare), la ieşirea căruia se află 
o cascadă de 3 etaje cuplate galva¬ 
nic. Tranzistorul final trebuie montat 
pe un radiator. 

Un comutator stabileşte funcţio¬ 
narea sistemului pe „clasic" sau 
„electronic". 

Sistemul a fost experimentat pe 
autoturisme „Skoda". 

„RADIO, TELEYSZSÂ, 
ELECTRONICA", 
nr, 8/1981 


O bună funcţionare a motoarelor 
auto depinde de modul cum se face 
aprinderea amestecului carburant, 
forma impulsului electric aplicat bo¬ 
binei avînd în cele din urmă efectul 
hoîărîtor. 

Montajul alăturat are scopul creă¬ 
rii unui- impuls de o formă ce opti¬ 
mizează funcţionarea motorului. 

Impulsurile de la întrerupător (pla¬ 
tine) sînt aplicate unui circuit bas¬ 
culant (formator de impulsuri drept- 


I_t are 30 de spire CuEm 0,35, fi)e 
carcasă 0 8 mm bobinaj spiră lîngă 
spiră; L 2 are 4 spire peste L v Cupla¬ 
jul cu oscilatorul se face printr-o 
bobină simetrică 3x15 spire sau 
printr-un transformator pe un tor de 
ferită (3 x 8 spire). 

Sensibilitatea receptorului este în 
jur de 1//V. 


Receptorul este recomandat pen¬ 
tru lucru în SSB, CW în gama de 7 
MHz. 

La intrare apare un circuit acordat 
pe 7 MHz, ce selectează semnalul şi 
îl aplică pe bazele tranzistoarelor 
BF173. Pe emitoare soseşte semnal 
de la generatorul local, semnal tot 
de_ 7 MHz. 

în colectoarele tranzistoarelor 
este montat un transformator de au- 
diofrecvenţă. 


Y ot\ 

D$Î70 


,RADIO RiVISTA", 
nr. 4/1977 


mii? zwisr 


Ţ£f < 

'xmsA 


2X8F175 


valoarea elementelor variabile Cv şi 
Ct. Şocul de alimentare este format 
din 10 spire înfăşurate pe un corp 
rezistor. 

Montajul se pretează pentru frec¬ 
venţe peste 400 MHz. 

„TOUTE L’ELECTRONIQUE". 

R 470 a nr - 471979 

? r~ \~ . o -M6V 


Elementul esenţial al montajului îl 
constituie o diodă tunel de tipul 
1N3713 la care, utilizîndu-se zona 
negativă a caracteristicii, se poate 
acoperi o gamă largă de frevenţe. 

După cum se observă şi din 
schemă, frecvenţa generată depinde 
de dimensiunile fizice ale liniei şi de 


27 KH 


DE LA OSCILATORUL 
LQGAL 7MHz 


Radioamatorii care doresc a re¬ 
cepţiona gama de 2 m cu echipa¬ 
ment pentru 10 m au nevoie de un 
generator pentru realizarea trans- 


în baza tranzistorului 2N918 este 
injectat semnal de 38 667 kHz, sar în 
colectorul său semnalul are 116 
MHz. 

Bobina t 3 are 10 spire CuEm 0,3; 
bobina L 4 are 8 spire CuAg 1, lungi¬ 
mea 15 mm, diametru! 5 mm; L. 
este identică cu L 4 şi are priza la 
spira 2,75; t s identică cu L 4 şi priza 
la spira 1,75; t ? şi L 8 au cîte 5 spire 
CuAg 1, diametrul interior ai bobi- 
najutui 5 mm, lungimea 10 mm. 


IADIO AMATER", 
nr. 9/1981 


rt IfOil 4/1382 








£ii asiiisi iii» 

*fl§ *111 !.■■«§ is 1 lillâ 


Pentru inserţii în furnir, pentru de- 
coraţiuni interioare sau diverse alte 
activităţi de modelism, ateiie- 
re-şcoală etc., puteţi obţine decu¬ 
paje perfecte, comod şi rapid, prin 
confecţionarea unor scule de tip 
preducea, cu materiale ia îndemîna 
oricui. 

Se pot obţine foarte uşor decu¬ 
paje de formă rotundă, pătrată, 
ovală, triunghiulară sau hexagonală 
în aproape orice mărime doriţi. 

Cîteva forme uzuale puteţi vedea 
în figura 1. 

O asemenea scuiă lucrează prin 
presare lentă, continuă sau şoc, cu 
muchia tăietoare pe suprafaţa de 
unde vrem să decupăm conturul. 
Muchia tăietoare se ascute pe tot 
perimetrul în trei variante clasice, 
după cum putem vedea în figura 2. 

Sculele 1 şi 2 se confecţionează 
prin îndoirea şi sudarea unor fîşii de 
tablă din oţel călibif, la forma dorită, 
călirea lor şi apoi ascuţirea pe con¬ 
tur. Dacă gabaritul permite, aseme¬ 
nea scule se realizează şi prin turti- 
rea unui ine! de ţeava ia caid, ca 
scula de ia nr. 7.’ 

Sculele 4 şi 5 sînt realizate prin 
strunjirea corpului şi apoi a capătu¬ 
lui cu degajare interioară şi defor¬ 
marea la cald a tubului prin'introdu¬ 
cerea forţată pe un dom de forma 
conturului ce dorim să îl obţinem. 

Pentru extragerea dopului de ma¬ 
terial decupat se practică în laterale 
două deschizături, ce permit împin¬ 
gerea dopului cu o sîrmă sau şuru¬ 
belniţă. 





■vftfl. : _ 





Scufa nr. 3 este deosebită de cele¬ 
lalte ca mod de realizare. Ea se 
aduce la forma exterioară prin piîire 
şi ajustare, neavînd o degajare în In¬ 
terior. 

Evident, se pot face şi diverse ti¬ 
puri de combinaţii, de exemplu trei 
preducele rotunde, alăturate cu 




\ o’° ^ 

3 ^ 6 7 

bandă adezivă, ca scula 6; cu o ast¬ 
fel de sculă se poate produce o de¬ 
cupare asemănătoare unei frunze de 
trifoi. 

Cînd se execută decuparea, întot¬ 
deauna materialul de decupat tre¬ 
buie aşezat pe o suprafaţă din lemn 
sau carton gros. 


CUVINTE ÎNCRUCIŞATE 





Oricine poate juca şah, oriunde, 
pe o tablă de şah obişnuită, dar este 
cu totul altceva să joci pe o îabîă de 
şah ceramică, uşor de confecţionat 


ORIZONTAL: 1) Mod de organi¬ 
zare a unei mulţimi de date în vede¬ 
rea prelucrării ior • Primele din 
bancă! 2) Cel de testare constituie 
un element de referinţă, în funcţie 
de el selectîndu-se metodele şi teh¬ 
nicile generării datelor de test ® 
Hait! 3) Hectar © Fir ® Structură de 
date explicită şi dinamică. 4) Gos¬ 
podarii oraşelor ® Semn pentru o 
scădere. 5) Final la infinitivul lung ® 
Dans de origine cubaneză. 6) înro¬ 
şesc hîrtia albastră de turnesol ® 
Mijloc de transmitere a informaţiei, 
cel de programare fiind destinat 
descrierii prelucrărilor de date ce 
urmează a fi realizate de un sistem 
de calcul. 7) Siglă pentru „European 
Spade Agency" ® ... — line, atribut 
pentru un echipament de sub con¬ 
trolul unităţii centrale de prelucrare 
® Limbaj de programare de nivel 
înalt (abr.). 8) Rază ® Temă, subiect 


• Pronume posesiv. 9) în conformi¬ 
tate cu un mod sistematic de cerce¬ 
tare (pl.) ® Termen folosit pentru 
desemnarea memoriei. 10) Ştiinţă a 
numerelor, care stă la baza mai mul¬ 
tor moduri de efectuare a operaţiilor 
în anumite sisteme de calcul.’ 11) 
Mulţime de obiecte sau simboluri ® 
... Fourier, ce este asociată unei 
funcţii periodice (cu perioada T) ® 
Suprafaţă de teren. 

VERTiCAL: 1) Reprezentarea gra¬ 
fică generală a unui sistem de caicul 
sau program (bloc) ® Pus în circu¬ 
laţie. 2) Trecere dintr-o limbă în alta 
a unui text (ideea utilizării calculato¬ 
rului în acest sens a fost enunţată 
încă din 1946). 3) Cărei! ® Parte a 
ochiului ® Abreviaţie pentru „Teste 
de apercepţie tematică" (H.A. Mur- 
ray). 4) Beneficiar al serviciilor ofe¬ 
rite de un centru de calcul. 5) Ope¬ 
raţiuni de redare a textelor (înv.) ® 
Idiom german. 6) Refren popular • 
A scăpa din calcul. 7) A vui (rşg.) • 
Penel! ® Siglă pentru o convenţie 
din transporturi. 8) Prelucrarea unui 
program într-un sistem de calcul 
(încărcarea programului şi execuţia 
sa, pi.) ® Cei mici la stînă. 9) A iz¬ 
bucni ® Cute! 10) Proces de trans¬ 
plantare în cod maşină a unui pro¬ 
gram scris într-un anumit iimbaj 
(pl.). 11) Unitate de măsură a infor¬ 
maţiei în teoria statistică a comuni¬ 
caţiei ® Căzi ® Veche unitate de 
greutate. 12) Ansamblu agrar • Un 
număr mai puţin „n“i 

Dicţionar: EŞA, TSîyi, OţvIR 



TOMA rVSICHIWICI 



(şi la îndemîna oricui). 

De ia un magazin specializat se 
cumpără un număr de 128 de plă¬ 
cuţe din placai ceramic de culoare 
deschisă şi 128 de plăcuţe de cu¬ 
loare închisă. Se calculează supra¬ 
faţa necesară pentru aşezarea lor ca 
in figură şi se lipesc cu aracet sau 
prenadez într-o ramă metalică sau 
din lemn de stejar, mahon etc. 

Spaţiile dintre plăcuţe se comple¬ 
tează cu clei sau ipsos. Se curăţă cu 
apă sau solvenţi suprafaţa şi se 
inaugurează cu o partidă, după zvîn- 
tare. Succes! 








GANCEA TRANDAFIR — Arad 

Respectarea normelor STAS pen¬ 
tru articolele trimise la redacţie se 
referă în special la desene. Mulţi ci¬ 
titori ne trimiteau scheme desenate 
în modalităţi proprii, îngreunând 
foarte mult descifrarea materialelor. 

La amplificator trebuie să cuplaţi 
un microfon cu impedanţa de cel 
puţin 200-ft-.- 

Aveţi dreptate, păşti telefonice se 
procură mai greu. Schema casetofo- 
nului Montana nu o deţinem. Mulţu¬ 
mim pentru felicitări. 

FLUERAŞ GHEORGHE — Cluj-Na- 
poca 

Nu deţinem datele de catalog ale 
tiristorului indicat. Vom reveni şi cu 
alte sisteme din tehnica HI-FI. 
MUNTEAN VASILE - Bucureşti 

Luaţi legătura cu radioclubul mu¬ 
nicipiului Bucureşti, telefon 
37 05 13. 


FOSTA 


AVESCU N. — Tg. Jiu 

Am reţinut sugestiile dumnea¬ 
voastră. 

VASILE DANIEL - Constanţa 

Fototranzistorul ROL 32 nu’ poate 
fi înlocuit cu o fotodiodă. 

CĂLIN FABIAN - Cluj-Napoca 
Difuzoarele la care vă referiţi au 
impedanţa de 4ii. 

ROŞCA RADU - laşi 
Verificaţi etajul final bobinaj linii. 
GANEA GHEORGHE - Bucureşti 
Scrisoarea dv. a fost înaintată în¬ 
treprinderii „Electronica". 

FILIMON DOREL — Ineu 
Cu televizorul Sport nu se pot re¬ 
cepţiona canalele 21—37 TV. 

MARE AUREL - Tîrnăveni 
Nu vă recomandăm să modificaţi 
magnetofonul. 

CHELMUS VASILE — jud. Bacău 

Se pare că în blocul UUS aveţi 
montat 6H3 şi nu 6H1. Dubla triodă 
6H3 se poate înlocui cu ECC85. 
GRAMA IORGU — jud. Brăila 
Verificaţi etajul final audio. Puteţi 
procura piese prin magazinul Diodă, 
Bd. 1 Mai nr. 126, Bucureşti. 
NĂSTASE FLORIN — jud. Prahova 
Dungile ce apar pe ecran provin 
dintr-o oscilaţie a etajului final linii. 


Verificaţi cu atenţie contactele 
transformatorului şi’ ale tuburilor 

BOGDAN FLORIN — jud. Timiş 

Nu deţinem schema solicitată de 
dv. 

BELCEA COSTEL - Oţelul Roşu 

Defectul descris este destul de 
complex, aşa că vă recomandăm să 
apelaţi la serviciile unui atelier spe¬ 
cializat. 

VLAD MOISE - Constanţa 

Nu avem în vedere editarea unui 
catalog de semiconductoare. Elimi¬ 
narea zgomotului din televizor se 
poate face prin reacordarea unor 
circuite oscilante. 

DUMITRICA CIPRIAN — Călimă- 
neşti 

Cu 100 mW în condiţii normale de 
propagare se poate jucra 1 km 
(zonă fără obstacole). într-un oscila¬ 
tor, BF 214 se poate înlocui cu BC 
171. 

URSE LAURENŢIU - Brăila 

Nu se construiesc convertizoare 
12/220 la putere de 1 kW. 

TRUNC ANTON - Cărei 
Deocamdată în zona dv. nu este 
asigurată recepţionarea programului 
2 TV. în rest, este dificil a vă spune 
ce anume este defect; oricum, verifi¬ 
caţi etajul final cadre. 

DANILĂ DAN — Sibiu 
Verificaţi tubul detector si circui¬ 
tul RAA. 

UDREA VIOREL — Bălăcită 

înlocuiţi KT602 — BF 179; KT 604 
— BF 259. 

FLORIN MORNĂILĂ — Braşov, 
FLOREA COSTACHE — Bucureşti, 
DAN MITREA — Craiova, CON¬ 
STANTIN GIURGIU — Cîmpia Tur- 
zii, ADRIAN SPOREA - Focşani, 
ZOLTAN SILVESTRU — Sf. Gheor- 


ghe, IOAN RADU - Tîrgovişte, EU¬ 
GEN BOLBORICI - Craiova 

Materialele trimise redacţiei au 
fost reţinute pentru o eventuală pu¬ 
blicare.’ 

ADRIAN MĂRINCUŞ - Lovrin, 
A.GH. MÎNDREAN — Vadu-Spart, 
PANAITESCU CĂTĂLIN - Bucu¬ 
reşti, CRISTIAN ANGHELINA - 
Craiova, DORU SOLDU — Bucu¬ 
reşti, DAN BALDUNESCU - 
Ploieşti, MARIAN BĂIAŞU - Mi- 
hăiesti, ADRIAN PURCĂRESCU - 
Bucureşti, SANDU DUMITRU - Fo- 
tigrafu, ION MIHĂIŢĂ — Bucureşti, 
FLORIN RĂDULESCU — Bucureşti, 
MIREA RAVEICA - laşi, IOAN TĂ- 
NĂSESCU — Bucureşti, FLORIN IZ- 
VORANU — Galaţi, ATTILA K0- 
ROSY - Tg. Mureş, NICULAE CA- 
ZACU — Răcari, FLORINEL IRIMIA 

— Urechesti, DOREL MIŞCOVICI - 
Lugoj, ION IONESCU - Cîmpina, 
ION DUMITRESCU - Bucureşti, 
PAVEL STAN — Piteşti, VASILE BA¬ 
DEA — P. Locului, ION VLAD — 
Dumbrăvesti, CĂTĂLIN MARIN - 
Bucureşti, GABRIEL MITROI - Bu¬ 
cureşti, ROMICĂ COŞERARU — 
Bacău, JENO GUZRAN - Bălan, 
LIVIU MUŞAT — Bucureşti, CI¬ 
PRIAN DASCĂLU — Braşov, AN- 
DONIE GLIGOR — Ocna Mureş, 
MARIAN COZMA - Galaţi, DANIEL 
FUNARU — Bacău, PETRE BRUMĂ 

— Braşov, DAVID MOLDOVAN — 
Apahida, MIHAI PETCU — Reşiţa, 
DANIEL UNGUREANU - Floreşti, 
JOHN IVAN — Tîrgovişte, FLORIN 
IORDACHE — Mediaş, VICTOR 
PURCEA — Tr. Măgurele, TRAIAN 
BUZACHIS — Sulina 

Materialele trimise la redacţie mi 
îndeplinesc condiţiile de publicare 
S. M 




MURÂRÂSCU GRICORE — Bacău 

Magnetofonul „VESNA“-3 este 
construit cu componente discrete, 
elementele principale fiind tranzis- 
toarele. 

Alimentarea cu energie electrică 
se poate face prin baterii sau de la 
reţea, prin intermediul unui redre¬ 


sor stabilizat (12 V). 

Zgomotul de fond care a apărut 
pare a fi provocat de condensatoa¬ 
rele electrolitice care şi-au micşorat 
capacitatea (C24. C3 şi CI, O din 
redresor). 

Dară amplificarea a scăzut veri¬ 
ficaţi starea condensatoarelor C2, 


CIO, Ci 8. Vă mat recomandăm să 
curăţaţi bine cu spirt capetele mag¬ 
netice. Nu credem să aveţi ir.a.ivd.ş'- : . 
toare defecte. 

Tranzistoarele din magnetofon se 
pot înlocui astfel: MP .39-ITT 355, 
MP 25- Ei T 353; MP 40-LFT rî '> 
MP 41-FIT 325; P 202-AD 155. 





CITITORII DIN STRĂI¬ 
NĂTATE SE POT ABO¬ 
NA ADRESÎNDU-SE LA 
ILEXIM — DEPARTA¬ 
MENTUL EXPORTI M- 
PORT PRESĂ, P.O.BOX 
136—137, TELEX 11226, 
BUCUREŞTI,STIL 13 DE¬ 
CEMBRIE NR. 3. 


Redactor-şef: irig. IOAN EREMIA ALBESCU 
Secretar responsabil de redacţie: ing. ILIE MIHĂESCU 

Prezentarea artistică-grafică: ADRIAN MATEESCU 


nni 


ri-u