Drum anul 4, nr. 1, ian.-martie 1968

ANUL 4.-Nr 1. 

IA1NUARIE-MARTIE 

1968 

SERIE 1MOUÂ 


AUREL C. POPOVICI 
1863 - 1917 


\urcl C. Popovici s a născut la 4 Octombrie 1863 in 
Lugoj-Banat, dintr’o familie de preoţi, originară din co¬ 
muna CIREŞI . A urmai clasele primare in oraşul natal, 
locuind la unchiul său: COJOCARUL CONSTANTIN POP- 
OVICIl A încercat apoi — după dorinţa mamei sale — sâ 
urmeze şcoala de comerţ, toi in Lugoj, dar nu a mani¬ 
festat nicio tragere de inimă in această direcţie. Aici a 
avut şi prima încăcrarc “politică" cu colegii maghiari! 
Atunci a plecat la Braşov, unde s’a înscris la liceul ro¬ 
mânesc. După trei ani a primit bursa Emanuil Gojdu şi a 
plecat la Beiuş. unde in 1S84 şi-a trecut examenul de 
bacalaureat. Sc hotăreştcca sâ studieze medicina şi se 
înscrie la Facultatea din Vicna. 

Incâ de pe băncile şcolii. Aurel C. Popovici s’a afir¬ 
mat, nu numai ca un bun Român, ci şi ca un neînfricat 
luptător pentru cauza naţională. Suferinţele şi nedreptăţile 
văzute, trăite şi indurate de către neamul românesc pe 
pământul strămoşesc, il vor urmări toată viaţa. 

Din Viena pleacă la Graz. urmând lot medicina dar se 
înscrieşila filosofic. In luna lui Martie 1,892. răspunzând 
atacurilor studenţilor maghiari. Aurel C. Popovici publică 
in numele studenţilor români, faimjasa: REPLICA, tip¬ 
ărită in cinci limbi (română, franceză, engleză, italiană 
şi germană): LA QLESTION ROUMAINE EN TRANSY- 
L\ ANTE ET F.N HONGRIE. REPLIQUE DE LA JEUNE- 
SSE ROUMAINE l M\ ERSITAIRE DE LA TRANSILVANIE 
ET DE LA HONGRIE. A LA kEPONSE FAITE PAR LA 
JEl'NESSE MAGfH \RE DES ACADEMIES HONGROISES 
AL -MEMOIRE* DES ETUDIANTS UNIVERSITAIRES DE 
ROI MAME. 

Această broşură s a tipării in 20.000 de exemplare şi 
a fost împărţită in toată Europa. Ea conţinea şi o hartă a 
.Au»i.iU'lugu.ici *i a României, ue il. Jucpert. (viena, 
Budjpeste. Graz. Cluj 1892.) 

REPLICA, a servit de atunci, multor istorici, publici¬ 
şti străini, ca izvor documentar in chestiunea atât de 
încâlciLâ a naţionalităţilor din imperiul austro-ungar. 

Atât tonul cât şi conţinutul acestei lucrări a avut da¬ 
rul de a înfuria ginta maghiară. Deşi acest studiu n’a pur¬ 
tat nume de autor — find un strigăt de durere al neamului 
românele — pressa maghiară a cerut confiscarea şi dis¬ 
trugerea acestei broşuri. 

Aure! C. Popovici a fost arestai la Predeal pe ziua 
de 27 August 1892, ca râ.spânditor al Rcplicei. Ridicat şi 
dus la Cluj. închis şi condamnat de către Curtea cu juraţi 
la patru ani închisoare, la 5000 de coroane amendă precum 
şi la toate cheltuielile de judecată. Nemulţumită, pressa 
maghiară a cerul revizuirea procesului şi condamnarea la 
munca silnica a presupusului autor. 

Idcea lui Aurel C Popovici a fost ca poporul român 
din Transilvania sa se manifeste printr'o puternică pre¬ 
zenţa la Vicna, ca sa atragă luarea aminte a occidentului 
asupra luptelor dintre diferitele naţiuni conlocuitoare din 
Lngaria. Dc aceea el a stăruit ca Memorandul sa fie pre¬ 
zentat împăratului pnni/’o delegaţie de 1000 de Români. 

In luna lui Mai 1893, delegaţia românească a sosit la 
\icna. ÎMPĂRAŢI L INSĂ M A PRIMIT ACEASTA DEL* 
EGA ŢIE venită sâ~şi spoic pasul, să-şi strige durerea. 
Guvernul l ngarici avusese gnjc ca sâ convingă pe su¬ 
veran ca sâ nu primească ~ lacrama ţi a" Românilor! Aurel 
C. Popovici a ştiut deci, ca “drăguţul de imparat* 
n’avut sâ vada. sâ asculte delegaţia românească, dar 
n a apucat să ştie CE soarta a avui jalba!? . . Doar in 
1919, când Aroutele Regale Române au ocupat Budapesta, 
un ofiţer român a găsit intr’o cancelarie, PLICI L NE> 
DES-CHIS! Plicul purta doar menţiunea: **ad acta"! , . . 
Sinistra atitudine impara teasc a! . . . 

Ca membru in Comitetul Naţional. Aurel C. Popovici 
avea sâ fie judecai şi condamnai acuma şi in procesul 
Memorandului, şi s ar mai fi procopsii cu inca câţiva ani 
de închisoare dc stat! Dar Comitetul Partidului Naţional 
Român, in doua şedinţe nocturne, a bot arii ca tânărul 
luptător sa fie trecui in strania!ate, spre a puica duce 
lupta mai departe. Condamnatul obţine învoirea dc a fi 
pus in libertate provizorie pe termen dc 14 zile, dcpunănJ 
o garanţie dc SUOO dc coroane. Totul era gata, şi el a 
putut sa treaca graniţa — cu voia lui Dumnezeu — însoţit 
dc bunul său prieten lugoj an. VALERIll BRANIŞTE. 



AUREL C. POPOVICI. 1863-1917 


Fugarii trec prin Ungaria, Austria şi ajungând în Italia ci 
se despart, V. Branişte intorcându-sc in Transilvania. 
Aurel C. Popovici trece în Elveţia apoi în Franţa. 

Ceva mai târziu, se îmbarcă la Marsilia, pe un 
vapor de marfa francez, cu care ajunge la Galaţi. In portul 
românesc, el *'ste primit de o delegaţie a guvernului 
român, ia fr t» ^ v ci. GRĂDIŞTE*VNC . * îf*!?s9Î 

formalităţile dc intrare ale fugarului politic. 

In sufletul tânărului refugiat politic, hotârirea era 
luată mai cu dârzenie ca niciodată: sâ lupte toată viaţa 
prin vorbă şi prin scris, pentru drepturile vitale ale nea¬ 
mului românesc de peste munţi, atât de greu încercat. 

Stabilit in Bucureşti — fostul student in medicină şi 
veşnicul luptător pentru o cauză sfântă şi dreaptă — aceea 
a afirmării neamului românesc pe pământul strămoşesc — 
îşi asigură traiul, funcţionând ca profesor de igienă Ia 
Institutul de fete Bolintineanu, dela şosea, ca profesor 
de limba germană la Seminarul Nifon Mitropolitul şi la 
Şcoala de Râzboiu. Mai târziu a fost numit profesor de 
limba engleză —învăţând singur această limbă — la Liceul 
Mihai Viteazul. 

(Continuare io Pagina 2) 


r 




TT T TT T f 1 


MURIA 0 FRUNZA 


1 


de f ar Ue POŞTELC4 


Intre dor fi veftncie „ 

Ora lăcrima târne , 

I egheau stele Umuratc 
Străină străinătate. 

Sumai zdrenţe, solitară. 

Frunza se gaiţa să moară. 

Hăt demult, in veacu-i drag. 

F.ra verde, /1 de fag. 

In dunqa-i domni, subţire, 

Ruga dela mănăstire. 

Dar hingherii din A pus, 

Doma la mezat i-au pus. 

Codrul Uau făcut s{ăeoaga. 

Şi-- pornit frun za pribeagă. 

Ros, acasa, de străini , 

Plângea Fagu'n rădăcini. 

Caiăii-l sileau sâ crească, 
he roţie, rubajea. 

Frunza din străinătate. 

Cer fia pe La pereţi dreptate. 

S’atea cine s'o âcswierde: 

—Fugi ăe-atcea!. . Ai fost verde. 


Singură'* străini, departe, 
Frunza cohorta in moarte. 


Clin de sdranţd'ngălbemtă. 
Ceru -1 *<ji zâmbia ispită. 

Şi cum ea-fi bocea aleanul, 
Col rău;ta meridianul- 
-X’are aur'. . . Ce sa-i fure 
Puntăţn de preş cute?. . . 


Dă poruncă mânioasă: 

—Du-te-ucas ăJ. . Du-ie -ac as a!. 


Greu să ftie târăbarul 
Lndt-i legea fi hotarul. 

Că frunza'* sâracu -1 strai, 

Mai poartă splendori de rai. . . 


Intre dor fi vefnuie. 

Frunza S'A TREZIT 4 ŞTIE, 


Şi muna frumos, tăcuta, 
Băndu-f i ora de cucută. 


La matcă 

de Ion Cârjă 


Când m'*m ir,turnai din vis. 
Mai plângea masa de scris. .. 
• 13 Februarie 


Până in prezent exilul nu 
a pus in discuţie decât o 
singură problemă dc interes 
general naţional, ft anume 
arca a unificării forţelor ro¬ 
mâne fti din lumea liberă. Ceea 
ce este trist e faptul că pro¬ 
blema unificării exilului, aţa 
cum ca a fost propusă, de cele 
mai multe ori era circumscrisă 
la viziunea proprie a unei f r- 
soanc sau a unui grup, dintru 
început ne susceptibilă la 
ajustări fi acomodări dinafară m 
Şi acest lucru nu ar fi fost 
chiar atât de dăunător dacă 
platforma propusă ar fi fost 
capabilă sâ mobilizeze ener¬ 
giile naţionale necesare re¬ 
zistenţei neamului, inexistenţa 
sa milenară. 

Cei care am trecut prin 
lungii fi istovitorii ani de 
temniţe fi lagăre, \ub regimul 
comunist din România , am fost 
martorii unui fenomen naţional 
de cea mai. in lată semnificaţie, 
privind ceea ce noi numin 
LATENŢA GENUINĂ A RO¬ 
MANILOR. Am dori să corelăm 
observaţiuniie noastre în acest 
sens, sub întregul aspect re¬ 
levat de drama naţională actu¬ 
ală, fu că ea a l*t* trăită , 

»nienj yi f. — 

marginea mormântului, tn ţari, 

fie că s r a Jesfifurat m străin¬ 
ătate fi exil, în inimile fi 
zieţile trubadurilor fi luptăto¬ 
rilor naţionali. 

Dc data aceasta, vom re¬ 
strânge discuţia la rolul pe 
care Vau jucat intelectualii în 
lupta de rezistenţă împotriva 
comunismului. E evident că 
creaţiunea statelor moderne 
este opera intelectualilor. De¬ 
finirea naturii omului, ca 
fiinţă istorică, locul său in 
univers, valorile etice, etnice 
fi metafizice, specifice unui 
anumit grup, pentru care se 
cere o anumită expresie de 
realizare, au stai la baza con¬ 
cepţiei statului contemporan, 
aţa cum il cunoaftem, mat 
ales in Europa. Prin aceasta, 
nu excludem aportul masiv pe 
care ţărănimea română l'd 
adus în susţinerea rezistenţei 
interioare. Dar, ceea ce am 
numit propriu aparţinător inte- 
lectuhlor , rtăruitoarea muncă 
pe care cei mai mulţi dintre 
ei au depus-o pentru men¬ 
ţinerea vie a unei stări dc 
spirit elevate fi increzdUoate, 
rămâne meritul acestora. Comu¬ 
nismul, superficial fi propa¬ 
gandistic, prezentat ca o mi¬ 
şcare a proletariatului, a folo¬ 
sii fi folosefte pe intelectuali 
in gradul maxim, urmărind 
scopuri imperialiste, Je robire 
a omului. Dar această armă 
era p*ea puternică, spre a nu 
fi obligai pe intelectualii 
noftri să se scmască Je ea, 
tn scopul propriei lor rczisUnţe 
fi Împliniri. Şi, spre onoarea 
celor ouai mulţi dintre ei, ei 
au rcufii să o întrebuinţeze cu 
eficienţă. 




(Continuare în Pagina 2) 








La matcă 

(Continuare) 




dtK aceste con- 
născut discuţia 


Dr 6c t 
fntntări, s’a 

fecunda, in închisorile din 
ţară, asupra chemării intflect- 
ucluiu'l. După lungi a ni de 
desbateri, la care au participat, 
dt-opotrivă, intcelualii,munci¬ 
torii. ţăranii, elevii fi stu¬ 
denţii, s'a ajuns la o definiţie 
satisfăcătoare pentru toţi. 

Intelectualul, aţa cum s'a 
impus el » închisori, cum a 
luptat in munţi fi a înţeles să 
îndure umilinţa fi mizeria, in 
numele valorilor spirituale pe 
carele reprezenta, nu mu: este 
tipul livresc, enciclopedistul, 
specialistul, analistul. Acest 
intelectual doxedefte două 
calităţi: 7. Ancorare fi cre¬ 
dinţă in valorile cardinale ale 
culturu naţionale, fi 2 » Probi¬ 
tate ir: toate imprefurările . 

Un iir.âr filosof român îmi 
Spunea, după o discuţie cu un 
ţăran sexagenar din munţii 
Mar amuref ului: 

-"Acesta este un veritabil 
intelectual. Adevărurile pe 
care le cunoafte , in sinteză, 
sunt pure. \tci un savant nu a 
căfligai mai multă conz ingere , 
pe dimensiunea formaţiunii 
sale interioare, decât MOŞ D. , 
in a le trăi fi practica 

Xu găsesc un mai riumos 
omagiu pe care l’af putea 
aduce Român dor de pretutin¬ 
deni, decât recunoafterea 
acelora care, in timpuri mver- 
funate , de permanente convul- 
siuni , tentaţii, îndoieli fi 
istovire, mţeleg rolul intelect¬ 
ualului, rolul pe care acesta 
trebuie si-l ’oace mb hderr- 
nur^ie nobile ele unei înalte 
respunsuiniUaţi românt fti. 

c * y ie’pcrc'n la 'mate a, 
i r 'e< care '.e-am îndepărtat 
&e ea. P r in cameleonism poli¬ 
tic, comitem doua fraze erori: 
r.t ir. f dăm pe nd kftne T fi 
trădăm lupta neamului pentru 
eliberare. 

Doiona noastră este să 
stăm aproape fi necLiniiţi, 
lângă forţele milenare ale re¬ 
zistenţei neamului. 


A MURIT 
ION VÂLTOARE 

Nenorocul se ţinea după el ca un cine fără stăpân, 

L*aştepta ia colţ de stradă, iar noaptea sc ascundea sub pat. 
Era sătul dc a colinda lumea in lung şi'n lat, 

Şi sc simţea din ce in ce, mai acrit, mai inutil, mai bătrân. 

In fiecare a kilometri de umilinţe, sudoare şi mers. 

De ani nu mai auzise o vorbi românească. 

Goana după o pâine amară nu-i lăsa timp nici sâ citească, 
Necum să mai scrie o carte, un poem, sau un vers. 

Şi într'o zi pe scări cu miros acru şi mucegăit, 

Ceasornicul inimii şi-a incctinit tic-tacul. 

A tremurat neliniştit ca pe cadranul unei busole, acul, 

Şi-apoi definitiv, s’a oprit. 

L-au coborit. p duzină de curioşi se strânge. 

Întins pe pavaj, pe chipu-i de ceară cad lacrimi din cerul ud. 
Prohodul i-l cântă cocoanele cc se îndreaptă spre Sud, 

In colţul gurii i-a înflorit o garoafă de sânge. 

Ploaia continuă si cadă cenuşie pe trotuare, 

Salvarea l-a dus între alte cadavre, la morgi. 

Din imobilul vecin vine o melodic de orgă. 

Un paznic scrie in registru un nume străin; Viitoare. 

Şi n a venit nimeni sâ ceară cadavrul lui Ion Viitoare, 

In pământul reavăn sâ i-l îngroape. 

Ca si-i închidă ochii paznicul i-a trecut degetele pe pleoape, 
Prohodul i l-a cântat ultimul şirag de cocoăre. 

Alţii l-au aruncat ca pe un sac într’un camion 
Şi l-au dus într’o caraerâ cu studenţi sgomotoşi, 

Cu asistenţi gânditori şi profesori; gravi, serioşi. 

Şi bisturnle au început să are în corpul lui Ion. 

Buciţi de came erau aruncate’n căldări. 

Un profesor explica oasele mânii. 

Un asistent secţiona inima şi plămânii. . . 

0 mamă, continuă sâ aştepte, peste coline şi mări. 

Apoi s’au aplecat cu grijă pe oase şi oscioare 
- Lipsea unul, rămas in Rusia - 

Şi-au alcătuit un schelet pentru un liceu din Andalusia, 

Ca să studieze, pe el, generaţiile viitoare. 

Insfârşit, însfârşit, s’a liniştit Ion Vâltoare. 

Ziua îl poartă, prin toate clasele, 

Copii» î-se joacă, în recreaţii, cu oasele, 

Când dinspre Sud vin rândunici şi cocoare. 

Şi-i catifelat in April soarele in Andalusia. 

Un copil a descoperit că-i de plastic, un 06 . 

Vâltoare ar vrea. Wţr nu poale să-i spun, ?arj j u j stud j os 
Ca osul aaevirat a rămas m Rusia. . . ' 


.V. S. COVOR 4 



AUREL C. POPOV1C1 


(Conţinu Are) 

Toaii viaţa. Aurel C. Popovici a desfăşurat o bogată 
activitate publicistică, atât în ţară cât ţi în străinătate, 
fiind corespondentul a mai multor ziare ţi reviste din 
presa europeană. A publicat manuale didactice dc limba 
germană pent/u tot cursul liceului. A scos ţi condus cot¬ 
idianul: “ROMAMA JL'SAVriav ce n‘a vieţuit decât 
rnm l '•.•••• A Cfm<ius 0 lremc SĂM4NA- 

JUKLL. »n care-ţi publica articolele de fond, iar 
MĂNĂTORI L, in careţi publica articolele dc fond iar 
câteodată unele nouţe te iscălea ION TALPA. In ivOO 
a publicat o mică colecţie de proverbe ţi m a ticne străine 
ţ. romaneşti VOR BL ÎNŢE1 ,EPTE Dimpreună cu Filip, 
Gheorgbt Moroiauu >i 7 a) iţe seu a înfiinţat tipografia: 
MINERVA. 

In 1906 a npăru la Lcipzig in limba germană, vestita 
sa lucrare: D1E VEREIMNGTEN STA A TEN VONGROSb- 
OESTERREiCil, idei împărtăşite dc către arhiducele 
Franz-Fcrdinand al Austriei Cartea de 424 de pagini in 
h, a aparul in editura B. Fliscber. l-a foM foarte greu ca 
sa găAtafccăocasâ de editură - directorii dându-ţi scama 
că nu este o lucrare p c placul celor mulţi nici pc placul 
celor mari. Şi intradevăr, pe când manuscrisul era sub 
upar, a primit mai multe inţtiinţari l figurii ii ofertau o 
marc suma de bani ea SA M SCOATA CARTEA! Iar pu- 
icrmcuJ CONSORŢII M MANNFSM VW-EISFMNDCSTR1E- 
HERILE d/n iKisseldorf, TELEFON ASE lui Aurel C. Pop- 
ovici (nu le dadea mâna să sene) in acelaţ sen*, adică 
sa nu publice cartea, zicând; “Bei uns spieli dai» Gcld 
Ltiriv RolL» Acestea suni sforile ca/e trag politica 

mondi ai a ,, , 

in I9UI a publicai in editura Minena; NAŢIONALISM 
SA< DEMOCRAŢIE, 775 dţ pagini. in 8. Subtitlu eia: 0 
CRI HCA A CfVHJZATICNII MODERNI Ar fi trebuit să 


I Ianuarie 1894 - a apărut m 
ftueurefti revista ilustrată, 
pentru familie: VATRA. 
Era redactată de loan Sla¬ 
vici, I. L . Caraqiale fi 
Cheorghe Cofbuc. 

* • • 

i Ianuarie 1868 - s’a născut 
la Veria in Macedonia , 
poetul scriitorul fi arheo¬ 
logul: GHEORGHE MURNU. 
A studiai la Munchen obţi¬ 
nând doctoratul m litere . 
Profesor de arheologie la 
Univ. din Bucurcfli; mem¬ 
bru al Academiei Române - 
1923. A tradus lliada fi 
Odisea. A publicat: Vlahia 
mare dela 1204-1259; 
Istoria Românilor din Pind; 
Aromânii in primejdie 
(1913); Pentru Românii din 
Peninsula Balcanică (1920) 
precum fi numeroase stu¬ 
dii de specialitate. A murit 
la 15 Naembne 1957. 

• • • 

1 Ianuarie 1872 - s'a născut 
publicistul LEON1DA COL - 
ESCU, profesor de demo¬ 
grafie la Şcoala superioară 
de statistică. 

m • • 

1 Ianuarie 1808 - s'a născut 
in Miskolc z: ANDREIU 
SAGIINA, Mitropolitul Ro¬ 
mânilor ortodoefi Jin Tran¬ 
silvania. Om de mare cul¬ 
tură, diplomat iscusit, 
orator de seamă, unul 
dintre marii arhierei ai bi¬ 
sericii române din Transil¬ 
vania, a avut o imensă 
activitate în folosul bi¬ 
sericii cât fi a luptei na¬ 
ţionale. 


urmeze un al doilea volum: RENAŞTEREA NAŢIONALĂ 
Manuscrisul încredinţat editurci Socee, a fost reluzal ne 
oţotivul Că - NU ESTE UN SUCCES DE LIBRĂRIE FI 
n a Iom înapoiat, il putem considera ca pierdut 

Pe Ia 1920 prietenul Simion Mehedinţi s’a ocupat cu 

ru C r a ^?^M° manească ’ a manuscrisului rămas 

( ALĂIIZA FERICIRII adică NV4TÂTIRA VIL TEI 

SSa„ŞMirr» EVANGHELIE ,, DUP» ,ovmS 

sar eou * ci '- “ • ffiras 

Jiu and, a scos revista săptămânală: Gross-Oesterreich 
ce a lacul marc vaită in sferele politice 

Prunul râzbo'u mondial Ea prins in Belgia. S a întors 
mdala la Viena. dc unde in grabă s a refugia! in Elveţia 
oprindu-sc mta.u la Zurich Aleaandru-Vaida venise L I 
vada Şi amăndoi s au stabilii | a Geneva. Aci Aurel C 
lopotici a prelucrat Replica in limba franceză ca sâ 
lămurească opinia publica. Dorinţa lui era să piece la 
an», dar na mai apucat. Manuscrisul a fost publicat 
doa, I91K ediluia Payo, la Lausanne cu o profun de 
D^lfLL e,/e . sc “‘ Couluen,>, P ojr ‘ ă **tlul: LA OllESTION 

roimainl ln iransvlvanie ET EN HONGRIE 

U Pans. UL,drC 8 Spa ‘ oricoUre la Co»fcri„,a păcii 

POPOviC i > b ° ,nav dc d,abt ' ^ îndurerat dc 
în re 1 P n î ea dc P c ' tc ,0 L s’a stins la Geneva la 

Z diî'uneva A inRrOP,M S( 

K piatra mormântului sunt sapate cuvintele' 

Al REL C POPOVICI 

1*03 - 1917 

Patriote ruumam — mori pauvre 
LUCIA A POPOVICI 

(«eoe va 



1 Ianuarie 1834 - s'a născut 
VASILE OBEDEANU, col¬ 
onel in armata română. A 
luat parte la războiul Cri - 
meci in luptele dela Bala - 
klava. A urmat fcoala de 
cavalerie dela Saumur 
Franţa. A luptat pentru 
unire. Profesor la fcoala 
militară . Senator bi lSf)4. 
A murii în 1902. 

• • • 

I Februarie 1574 - a sosit m 

Tara Românească: PIERRE 
LESCALOPIER, tânăr 
francez dintr'o familie de 
magistraţi. Trecând spre 
Constantinopole s’a oprit 
la Veneţia, pe coasta Dal- 
matâ, in Ungaria , Bulgaria 
fis'a oprit in Bucurefti. 4 
publicat apoi un - JOURNAL 
al călătoriei sale, ce s’a 
descoperit in Biblioteca 
din Montpellier. “Sunt — 
a spus Xicolae lorga, de 
bunăseamd cele dintâiu 
însemnări s.lreine despre 
ţara noastră*. Oare? 

• • * 

II Februar* 1877 - M/HAIL 
EMIS ESCU scrie in CUR - 
IERUL DE IAŞI, despre 
amicul său, profesorul 
VASILE COSTA ."Demnul 
Conta ca scriitor e din 
numărul acelor puţini, car:* 
nu reproduc numai idei 
nerumegate din cărţi 
streine, ci gândesc mai et i 
seamă singuri. Apoi dom¬ 
nia sa, mai are talentul de 
a expune foarte clar mater¬ 
iile cele mai grele , fără ca 
prin aceasta limpezime 
obiectul să piardă ceva din 
însemnătatea sa.° 


13 Februarie 1440 - s’a născut 
w Suremberg-Bavaria, sar 
vântul, fizicianul, istori¬ 
cul, geograful, umdnistul: 
H ARTMANN SCHEDEL. I 

studiat la Leipzig fi ia 
Pa dota, unde in 1466 fi-a 
trecut docloratub n medi¬ 
cină. A călătorit mult, a 
căutat să adune documente 
fi a cercetat cu pasiune 
lot ceea ce se putea afla 
fi peste tot pe unde tre¬ 
cea, tn 14S4 s'a stabilit ca 
medic in oraful natal, h 
1493 a publicat la Xurem- 
berg opera sa de căpe¬ 
tenie: C hronica mundi cum 
imaquubus — scoasă cu 
cheltuiala a doi patricieni. 

A urmat apoi traducerea in 
limba germană sub titlul: 
OIE WELTCHROSIK. 4- 
flănd prin 1502 de exis¬ 
tenţa unui Codex Latinarum 
952, ii traduce tn limba 
germană fi zice: ** 4b 
jesu Mana 1502 Jar, ad 
diem 26 April tst (ţeschry~ 
ben dy l ronycke des 
Stcphan Voyioda aus der 
Moldau *. Din această 
Cronică aflăm multe am㬠
nunte. Uartmann Schedel 
a munt in Susenberg la 
26 Noembrie 15/4. 


L. A, P. 



































































PRAG. Totul începe cu o 
aşteptare. Manile scriu, în 
clipa uitata, un gest de dor. 
De venit, nu vine nimeni. Tre¬ 
buie să mergi tu. Şi pornitul 
e tare greu. Sunt mii de îndre¬ 
ptăţiri care apasă greu în bal- 
anţa gândului de-a fî cuminte 
şi de-a rămânea, de-a nu pleca. 
Pragul aşteptărilor devine 
butuc la glezna sborului. 

Şi totuşi, aşteptarea e 
numai faţa dinspre lume a ne¬ 
liniştii ce ne inundă inima, cu 
miresme de departe şi cu vân¬ 
turi cântând răcoarea şi tine¬ 
reţea raiului de care odată am 
ştiut. 

Pragul ne desparte. Stă 
între piatra pe care am plâns 
şi’ntre dor. Când îl privim 
îndelung şi-l iscodim, el ne 
desvâluie, pentru o frântură 
de secundă, drumul care ne 
cheamă, drumul deschis spre 
cealaltă zare a inimii, fără 
capăt. Drumul care ne’n fi oară. 
Pentrucă vadul lui poartă mor¬ 
minte şi jertfe, iar cerul de 
deasupra lui stâ’n cumpănă 
cu abisul. 

Pragul nu are semn. Nici 
somn. EI începe în trezie. 
Ochii se umplu de infinitul 
albastru şi inima duce marele 
dor. Din acest prag nu există 
întoarcere. Aci bate crucea 
înaltei hotărîri. Şi inima în¬ 
gână entuziastă cântecul de 
drum şi popas, inalturile toate 
cântă. Ochii obosiţi de con¬ 
cret, de averi şi grij i, se des¬ 
chid. Şi lumina vine din ade-: 
vârâtele ei isvoare. Dimensi¬ 
unea interioară devine certi¬ 
tudine. Intre rugăciune., şi 
contemplaţie, fiinţa pură îşi 
începe jocul de funigel uşor, 
pe-o pajişte aurită de pace, 
legănată de arome îmbătătoare. 
Undeva stă însemnat cu literă 
clară pe fruntea unei nemijlo¬ 
cite înţelegeri: drum interior. 

In toată noaptea chinului şi 
pribegiei stăruie lumina unei 
nespuse mângâieri: te întorci, 
din mii de înstrăinări, acasă. 
Toate chinurile şi vrerile se 
adună spre un centru. Viaţa 
se face catedrală şi Inima, 
altar. Lacrimi de remuşcare şi 
smerenie ard, in cădelniţele 
cuvintelor, tămâia celei mai 
sincere ispăşiri. Dai să’ntinzi 
manile. Potirul bucuriei e pe 
masa de mijloc. Liturghia urcă 
sărbătoreşte treptele de cer 
ale fericirii . . . 

Dar pragul e mult mai mult 
decât atât. El începe a ne 
învăţa moartea la lume. Exilul 
nu ne mai poate oferi nimic. 

Ne arată numai ceaţa care 
întunecă veşnicia. Şi în noi 
cresc sfinte revolte. Bat fur¬ 
tunile marilor lucidităţi Ble¬ 
stemul e o izbitură de toiag in 
stânca stearpă a anilor, pen¬ 
tru a elibera şuviţa isvorului 
de apă vie. Răsvrătirea tra¬ 
duce, în social ori politic, 
spada ridicată, pedepsitoare, 
restauratoare dc ordine, a 
arhanghelului. Fanatismul re¬ 
ligios, condamnat la erezie, 
salvează pe rug spiritul legii 
ucis de preacurvia literei. 
Crizele spirituale dau la-c- 
parte cortina ce acopere pra¬ 
gul-. 

Îndelung şi amar e acest 
prag. Fără timp şi totuşi copt 
în timp, ca un ghimpe vechi 
şi râu într’o rană Pentru în¬ 
tâlnirea cu el, nopţile devin 
plâns cu hohot, la marginea 
patului nedormit. Iar experienţa 
de toate zilele îngrămădeşte 
desamagiri, căderi, lovituri 
nedrepte din partea oamenilor 
şi, mai ales, din partea des¬ 
tinului Ptagul se anunţa prin 


MOU rosreuc, -- 


imensul şi durerosul deşert al care ne arată numai un punct, 
inimii. 0 prăbuşire a tot ce-am dar nu merge niciodată cu noi. 


clădit în atotputernicia fizică, 
plecarea cuiva care ne-a fost 
drag, pot rupe zidurile de 
întunerec şi desvăiui potcoava 
de noroc ruginit, bătută’n el. 
Nenorocul ne doare amarnic. 
N’avem puterea s’auzim mes- 
agiul lui. De aceea suferinţa 
pare singurul sens. Am pierdut 
înţelesul de atelier al vieţii. 
Experienţa a devenit nedrep¬ 
tate. Filosoful care şi-a ro¬ 
tunjit sistemul dc gândire, 
cuprins de desnădejde, cu ccl 
mai legitim sentiment al ni¬ 
micniciei, aruncă'n flăcări 

manuscrisele câtorva decenii 
de trudă şi lacrimi. Preotul 
surprinde, îngrozit, ultima 

rugăciune uscându-i-se în 

ogorul de arşîţă al inimii. Cei 
mulţi îşi îneacă tremurâturile 
crizei în alcool, furt şi des- 
măţ. Pragul, meridian al veş¬ 
niciei din conştiinţa umană, 
trece prin toţi. La diferite 

niveluri uimindu-ne cu difer¬ 
enţe astronomice între vârsta 
fizică şi cea spirituală, dar 
ridicând, cu precizie, piatră 
de hotar pentru cuminecarea 
omului cu cerul. 

Pragul ... 0 aşteptare în 
gol. Şi golul adevărat e sin¬ 
gura plenitudine. Pentrucă el 
coincide cu sărăcia. Cu ma¬ 
iestatea sărăciei care renunţă 


PEISAGIUL. Mergi pe acest 
drum, de-abia când nu mergi, 
şi când dai toate seriozităţile 
şi grijile la o parte. Mersul, 
înlocsâ fie ajutat, c stingherit 
de gând. De aceea, ne-mersul 
începe cu o luptă încăpăţînată. 
Lupta cu gândul. Ştii că la 
început a fost cuvântul şi lu¬ 
mina. Şi gândul, în forma lui 
abuzivă, a degradat cuvântul, 
ne-a barat calea spre lumină. 
Lupta cu gândul ia forma unui 
câmp de bătălie, cu milioane 
de suliţi care întunecă cerul; 
cu păduri de strigăte care 
acopăr şi desfigurează tot 
ce-a fost pace şi ordine, 
înainte de a fi dat de prag. 
Scos din drumul împărătesc şi 
purtat pe-toate uliţele şi dru¬ 
meagurile de ţară, te simţi 
inundat de-o copleşitoare ru¬ 
şine. Aceea dc a vedea că nu 
ştii, că nu poţi gândi. Ce-a 
fost înainte? Ai gândit vreo¬ 
dată? Nu. Adevărul nu-ţi mai 
poate scăpa. N'ai gândit. Ai 
fost purtat de valurile gândur¬ 
ilor. Te-ai identificat numai, 
din când în când, cu unul din 
ele, sub porunca unei simţiri 
alese, puternice. Dar n’ai 
gândit. N’ai fost şir, nicio¬ 
dată. Nici control. Acum se 
întâmplă o întoarcere în noi 


nădejdea gânditorului neputi¬ 
ncios nu cunoaşte margini. Ea 
pune in genunchi, ispitind 


îl 


tclIC iCIlUIlVd l- ....v—vviv IIVI 

la gând. în care cerul trimite înşine, ca să biruiască gândul, 
mireasma sărbătorească a V ne dăm seama că trebuie să 
cunoaşterii. gândim cu adevărat, pentru a 

Dor de singurătate. Mân- avea dreptul să proclamăm 
ăstire şi schimnicie. Călugărul într’o. bună zi: “ biruit-au 
mort din noi învie şi genunchii gândul" . . . 
i-se împreună cu pragul. Cân- Gândul nu poartă în carul 
dva tăcerile s'adună într’un biruinţei sale decât pe acei 
imens chiot spre cer. Pragul ce ştiu să-i domesticească 


rămâne in urmă şi privirea 
întoarsă nu-1 mai găseşte. Nu 
mai există punţi îndărăt. Există 
numai nesfârşitul inimii şi 
drumul. Viaţa s'a împărtăşit 
din naştere nouă. Se poartă în 
braţe pe ea insâşi. însemn 
acestea, la marginea acestei 
clipe de dor, pentrucă cineva 
plânge aseară, lângă rugăci¬ 
unea mea şi întreba de prag. 
II chemau de bunâscamâ ad⬠
ncurile . . . 

Scump prag al aşteptării! 
Cine nu ştie amarul dulce al 
orelor tale, intr'un asfinţit de 
duminecă, in colţul cu tristeţe 
provincială al solitudinii, 
intr’un suiş al vieţii ce numai 
are zare. Mama îşi lasă manile 
brumate de dor, în poală, şi 
scrutează încă odată depăr¬ 
tarea, drumurile, zările. Se 
mai uită ca inafarâ? Îşi aştea¬ 
ptă feciorul. Din război şi din 
^‘ n fumurile risi¬ 
pirii? Şi el nu mai vine . 

Ce uşor e să ne imaginăm 
o astfel dc aşteptare şi să 
începem cu ca. Dar poate că 
e mai potrivită o alta. La 
fântână. Fata care aşteaptă. 

A fost o Întâlnire şi o botezare 
in infinitul dragostei, şi, iată, 
din toată dimensiunea .cosmică 
a fericiriidc-oclipa, n'a rămas 

pentru anii prea lungi, decât 
aşteptarea. Lacrimile răsfrâng 
lumina deznădejdii şi a ru¬ 
găciunii, şi o prefac in curcu¬ 
beu. De la o vreme, ceea ce 
interesează nu mai c venitul, 
ci aşteptatul. Sufletul creşte 
peste propriul t>au ideal şi se 
laşa in leagănul marelui dor. 
fragul capătă patină de aur. 
Poate fi lăsat acum in urmă. 

El c un indicator de drum, 


furtunile, şi mai ales sâ-1 re¬ 
ducă la forma şi rostul lui de 
unealtă. Mai mult; să renunţe 
la el. Sâ-1 dea la o parte. 
Descartes n’a avut dreptate. 
Fiinţa nu începe cu gândirea. 
Nu depinde de ea. Fiinţa pre¬ 
cede gândirea. Şi, e cu ade¬ 
vărat plenară şi splendidă, 
de-abia acolo unde gândul nu 
poate pătrunde. Dc aceea,des- 


rugăciunea, recunoscând sple 
ndorile credinţei. Cuvintele 
rugăciunii domneşti, devenite 
mătănii in bântuiafa gândurilor, 
ne întâmpină cu bunătatea unor 
jaloane indicatoare, salva¬ 
toare. Pietre de hotar, intre 
viaţaposibilă şi haos. Ţărmuri, 
pe care ne aruncă şivoaiele, 
pentru un bob de odihnă. Ani 
şi ani ne agăţăm de ele, în¬ 
văţând optimismul desnâdejdii 
totale şi exercitând, cu răb¬ 
dare, renunţarea cinstită, de¬ 
finitivă, la orice mângâiere, 
învăţăm să meşterim gândul. 
Şi, cândva, gândul se biruie pe 
sine, făcând loc, largului şi 
sărbătorii, pregătind marea 
primire. Golul pe care-1 creiazâ 
gândul, oprindu-se, e banchet 
al luminii . . . Dar noi suntem 
încă pelerini. Şi drumul e lung. 
Pare a nu mai sfârşi. Adevărul 
e umbrit şi ascuns de pădurile 
gândirii. Şi dorul devine muget 
de cireada în infinitul unui 
Bărăgan, pustiit de secetă şi 
arşiţă. Ne oprim, la margine 
de drum, în popas. Pândim. 
Aşteptăm. Ascultăm până de¬ 
parte, unde n’am fost. Nimicul 
ne doare. Intunerecul e singura 
răsplată. Implorăm indurarea 
sensului de dincolo. Dar dorul 
e prea mult dor. Iar simţurile 
nu pot încă renunţa la viteză 
şi sgomot. Pacea, in care 
gândul biruit, atrage icoanele 
luminii, nu cutează să neagră- 
iascâ. Incâ nu avem scaun de 
ospeţie la masa ei dc aromă 
trandafirie şi de briză prim㬠
văratecă. Nu vine nimeni şi 
nu se întâmplă nimic. Şi anii 
trec. Am fi foarte cuminţi dacă 
ne-am mulţumi cu zâmbetele 
funigeilor, cu o intuiţie, ce ne 
vine peste zi, cu prospeţimi 
şi îndrăzneli, pe care înainte 
nu le-am ştiut. Darnumai atât. 
Interiorizarea lumii e grea. 
Vizibilul exterior, lumea, 
oamenii şi stelele, sunt greu 
de văzut în timpul oprit al 
gândului: în gândirea cu inima. 


Holderlin: DIE HEIMAT 

CĂMIN SRĂBUN 

Se ntoarce-acasă liniştit, alunecând pe valuri, 

Corăbieryl fericit al insulelor aspre; 

\âsilirc-aş cu el împreună, recolta la cămin să-mi duc, 

Mai grea şi mai amară, decât povara vasului. 

Voi ţărmuri sfinte de smaragd, de altă dat’a vieţii hrană, 
Stânge-veţi jarul arzător al dorului pribeag? Voi codri 
Verzi ai tinereţii, reda-veţi trudnicului pelerin 
Liniştea odihnitoare-a umbrei voastre de atunci? 

Voi fi curând in taina parâului sburdalnic în umbre mişcătoare. 
Pe undc-atunci pluteau alunecând pe ape 
Corăbii sprintene; văd munţii mei, prieteni dragi copilăriei, 
Ocrotitori de veacuri ai patreie străbune. 

Hotare sfinte-a ţârii mele şi vatra maicii neuitate, 
îmbrăţişări, prieteni dragi şi scumpa sorioară, 

Vă voi vedea curând, mă veţi cuprinde iară, 

In in im-mi bolnavă balsam veţi revărsa. 

Voi simbol al credinţei! Dar Ştiu, prea bine Ştiu, 

Durerea suferinţei de tot nu sc va stânge 
In pieptu-mi de alean sdrobil; nici cântece de leagăn, 

Oricât de'nduioşatc, amarul nu-1 ver alina, 

Căci zeii cari sădesc in noi divinul foc al vieţii, 

Ne dau şi pătimirea sfânt'a binecuvântării lor. 

Sj fic-aşa! Rămân copilul vitregit al gliei grele strămoşeşti 
Creat din brazda'nsângeratâ a neamului meu încercat. 

Adaptare dc CRJGORF NANDRIŞ 


Şi totuşi, cel ce ştie că 
desnâdejdea c mai mult decât 
nimicnicie şi că întrebarea e 
totdeauna mai bogată decât 
răspunsul, sc trezeşte cândva, 
pe la ceasul de taină al mer¬ 
sului împăcat cu nefiinţa, în 
splendoarea unui peisagiu. Un 
crâmpei de viziune. Un câmp 
luminos. Un lan dc grâu copt, 
legănat de vânt, sprijinindu-se 
pe marginea unei dumbrăvi în 
care stăruie luminaşi cântecul. 
Aurul grâului urcâ’n dimensi¬ 
unea liniştei şi muzicii din 
crâng. Cântecul c al liniştii. 
Tot drumul, cât a fost in urmă, 
capâtâ faţă de bucurie. Totul 
durează o frântură de secundă 
numai. De nefericire, îndrăznim 
să măsurăm această bucurie 
cu neliniştea şerpească a 
gândului, şi ne .trezim iar, în 
noroiul lui "aici”. 

Dar frântura asta de ne- 
ţimp e mult răsplătitoare. în 
iuţeala ei de fulger, a fost 
veşnicia şi ne-a umplut din 
nou reservoarele aproape go¬ 
lite ale răbdării şi nădejdii. 
Cei ce nuntesc întrebarea cu 
smerenia rugăciunii, ce res¬ 
pectă o credinţă a strămoşilor, 
au poate fericirea sâ-L vadă 
pe El, mergând calm prin grâu, 
strivind spicele’n palme şi 
oferindu-le, drept cină, uceni¬ 
cilor. Şi zâmbetul Lui, pe 
faţa întoarsă, numai o fulgerare 
de clipă, întrece aurul şi aroma 
păcii. Ne deschide raiul 
inimii .... 

Totul s’a retras de multă 
vreme, şi tu stai îngenunchi 
şi plângi. Lacrimi, cum n’ai 
plâns niciodată. Şi pe cerul 
inimii, spălat, se ridică încre¬ 
dinţarea că drumul e ced drept, 
încet, încet, începi să-ţi spui: 
se poate muri pe acest drum. 
Căderea e urcuş şi moartea, 
înviere . . . 

Peisagiul poate fi extrem 

de diferit. Dar oricât ar fi de 
diferit, până la urmă e acelaş. 
Peisagiu. Milioane spunând în 
milioane de feluri şi tonuri, 
spunem acelaş adevăr, vedem 
aceeaşi lumină. Spiritul de 
divergenţă e reversul dorului 
de unitate. Peisagiul stă 
încredinţare şi simbol, pe 
dimensiunea drumului interior. 
Şi ne înseamnă un cutremurător 
progres. Gândul învaţă a de¬ 
veni imagine, a se materializa 
pe ecranul fiinţei noastre 
interioare. Golul inimii spre 
care ne îndreptăm, când lăsăm 
gândul pe piatra de hotar, de¬ 
vine ecran. Şi lumea începe 
din nou. Peisagiul e primul 
sol din cealaltă lume. Ne 
surprinde, dar nu ni-i străin. 
E al nostru. E. primul nostru 
pas în "acasă*. începem să 
ne dăm seama că strălucirea 
dinafară, e palidă pe lângă 
măreţia peisagiului interior, 
şi atunci ne smerim in faţa. 
acestei mari descoperiri: cos¬ 
mosul devine, se împlineşte 
cu noi. Gândim numai o tniime, 
şi pentru rest, ne supunem 
ştiutori, minţii creatoare, di¬ 
vinităţii. Pentru acest peisa¬ 
giu, nu-i nevoie de credinţă 
religioasă. E adevărat insa că 
el ne smereşte, ne învaţă a 
vedea lumina de dincolo de 
lumină. 

De-am şti pătrunde şi ceti 
visurile, am fi mult mai acasă 
în peisagiu. Pentrucă lucrarea 
gânJului e aceeaşi. Peisagiul 
îusâ, e visul treaz. Visul în 
care ne aşezăm la pândă ne- 
inJuratâ, în farul înalt al con¬ 
ştiinţei, şi scrutăm oceanele 
inimii, până ce împărăţia lin¬ 
iştei îşi înalţă coroana de aur 
şi schimbă toate sbaterile şl 
adâncurile in lamura de fru- 




museţe, în munte de dragoste. 
Şi,dc-alungul anilor, peisagiu! 
devine răsplată bucuroasă a 
sborului pe verticală. Zâmbet 
drag în noaptea inimii. El c 
cea dintâi piatră de hotar 
găsitâ’n praful drumului, unde 
gândul mânuie icoane, con- 
fruntindu-se în ele, cu măias¬ 
tră îndemânare câştigată de- 
alungul eonilor. Ceea ce nu 
mai gândim şi nu ne mat sur¬ 
prinde, a devenit a doua na¬ 
tură a subconştientului. Pci- 
sagiul ne revelează greutatea 
de-a ne controla obişnuinţele. 
Cel mai greu lucru e, în fond, 
cel mai uşor. dincolo, de par¬ 
tea cealaltă a mărci uitări, a 
somnului adânc şi a treziei 
absolute. A materializa gândul ? 
A transforma bobul în lan de 
grâu ? A adăuga vântul, cerul 
albastru, aromele, sborul unui 
şoim, dc-asupra? Ori, o cărare 
a dorului vechi, pe care se 
vede venind cineva mult aşte¬ 
ptat? 

Peisagiul ne învaţă că 
gândul, c lume şi viaţă. Gân¬ 
dul n’arc moarte, când îşi 
sparge carapacea ce-i ascunde 
zarea dinspre absolut. F. ade¬ 
vărat. Au dreptate cei ce des¬ 
luşesc zâmbetul lui Dumnezeu 
în mâreţiile naturii, în simpli¬ 
tatea şi majestatca liniştei, a 
stelelor. în zădărnicia per¬ 
fectă a unei flori gingaşe. 
Peisagiul e raiul întors pentru 
oclipâ.casâ ne binecuvânteze 
noaptea mersului, amarul drum¬ 
ului . 

• • • • 


CATEDRALA. înţeleg 
acum cum unii mistici pot 
avea aprehensiuni ateiste, 
când mă gândesc la anii de 
noroi, de noapte şi desnâdejde 
dc dinaintea catedralei. Pei¬ 
sagiu! poale fi foarte uşor 
confundat cu visul. Şi, visul, 
căruia, cu vremea, prin păcat, 
noi i-am închis ferestrele spre 
dincolo, e încă lume, în sens 
comun, şi iluzie. Puţini ştiu 
sâ citească în vis faţa dinspre 
veşnicie şi divinitate a ne¬ 
putinţelor noastre Şi drumul 
până la catedrală durează ani. 
Se înscrie în carnea inimii 
noastre ca o brazdă în care 
bobul grâului, al dorului, put¬ 
rezeşte, fără să dea colţ. Fără 
sâ se’nalţe'n spic. Numai 
brazdă neagră, răsturnată de 
plugul foametei de absolut, 
sub biciul neiertător al între¬ 
bării ultime. Anii cască in faţa 
noastră prăpăstii ameninţ 
ţătoare. inainte ne stă, sfi¬ 
dător, nimicul. Strigi, şi pro¬ 
priul iau strigăt te pâlmuieşte 
ca o amară ruşine Unde-i 
toată truda ; li ndr ruga risipită ^ 
Unde-i timpul sacrificai Dai 
sâ te ntorci. şi golul din urmă 
c fi mai marc, şi mai hidos. 
Hăuie a moarte. Singurul 
ajutor în noaptea aceasta e 
numai desnâdejdea vie rana 
însingurării care sângeră ne 
băneşte. Daca şi aceasta 
disciplina a durem ar ceda, 
totul ar rânji sfârşitul, pr㬠
pastia fără fund. moartea fără 
drept la înviere Demonii sl㬠
biciunii din noi, se ridică şi 
ne intreabs "Nu era oare mai 
bine fără marea plecare?'’ Şi 
genunchii tăiaţi dc piatra 
drumului ne dor. Ard in noi, ca 


şi gândurile fără căpătâi. 

Dar ne-au spus-o alţii şi 
ne smerim şi noi a iscăli, cu 
dreptul nostru la viaţa, că in 
^ c Părtarc. tocmai in centrul 
inimi j, U ora de pace a unei 
totale uitări, ne Le apta spre 
popas şi încredinţare, cate- 
arata. Furaţi de lăutele liniştei 


din noi ne trezim de-cdaia 


ea. Zidurile sunt numai aur şi 
icoane, şi din zâmbetul bun 
al lor se primeneşte lumea. 
Cuprinsul lor e la depărtare 
de galacţii. Drept cupolă stâ 
infinitul albastru al cerurilor, 
cu miliarde dc luceferi rânduiţi 
în candclabru Şi jos c cel mai 
înmiresmat şi moale covor al 
florilor, largul naosului răs¬ 
punde în sărbătoare fără egal. 
Şi din altar s’audc cuvântul, 
marele cântec al liturghiei. 
Cuprins şi cutremurat, schim¬ 
bat la faţă, dc farmecul tăcerii, 
te arunci la pământ ca sâ dai 
prinos de umilă închinare, şi 
o mână dc bunătate te mângâie 
pe umăr şi te ridică. E Maica 
Domnului. Poate Mama. Ochii 
se întâlnesc. Tăcerile sc 
înţeleg. Lacrimile curg bine¬ 
făcătoare, unindu-sc cu obrazul 
fermecat al florilor, cu grădin¬ 
ile veşniciei. 

Vocea din adâncuri, ce 
de-acuma nu te va părăsi nici¬ 
când, pe aceste niveluri, îţi 
lămureşte sensul acestei în¬ 
tâlniri cu altarul. Gândul 
încearcă să intervină cu nimi- 
citoarea lui discursivitate, 
închizi ochii (a câta oară 
închişi?) vrând să vezi mai 
adânc, şi când revii, lumea 
stâ, în faţa ta, desfermecatâ. 


Ceasornicul te-a trezit Ori a 
bătut cineva la uşi? Senti¬ 
mentul dc isgonit al raiului 
arată clar şi viu câ dimensiunea 
interioară n'a fost vis. Cate¬ 
drala a fost mai mult decât 
catedrală. Metaforă vie a 
luminii şî cuminecare din 
fiinţă. Altar al adevărului. 

Dar descrierile nu pot 
spune nimic. Sunt dc-o umili¬ 
toare sărăcie. Catedrala tre¬ 
buie trăită. Ea e răsplata 
anilor. Umbra lui Dumnezeu 
vizibilă pentru o clipă în 
praful drumului din noi. Pe 
orarul de aici, o clipă In 
timpul fără timp, o splendidă 
icoană. Cunoaştere. Culoarea 
bucuriei de a fi fost acolo, c 
ca aurul gr anelor, vara. Ca 
ţărmul fericit al păcii. 

Mergi luni şi ani, şi zâm¬ 
beşti loviturilor vieţii cu bun¬ 
ătatea «luminii din catedrală. 
0 rezervă de bunătate, de ier¬ 
tare şi înţelegere, de umor 
sănătos, în căuşul căreia mai 
găseşti, todeauna, un rest. Şi 
când nu mai găseşti, când 
vânturile pâmânteniei au spul¬ 
berat şi cel din urma bob de 
aşezare, dc ştire, e semn că 
lumina isgonitâ plânge undeva 
şi te aşteaptă pentru urcuş mai 
înalt. Din când în când auzi 


par’că o veste ce-ar vrea să-ţi 

găsească uşile lăsate des¬ 
chise, să intre. Dar întunerecul 
dinspre zori e cel mai gros, 
cel mai puternic. Te'nchizi. 
Şi nu ştii dece. Te zăvoreşti 
în vreri, în chinul de-a sparge 
găoacea neputinţei. 

Tc muşcă şarpclede inima, 
ca sâ tc întorci în amintire, 
sâ cânţi cele câteva stele ce 
ţi-au sfinţit cândva peisagiul 
inimii. Şi din înfrângere în 
înfrângere, te trezeşti iar tn 
seceta cea mare. Trăieşti şi 
gândeşti reversul, negativul. 
Ceva te leagă la glezne, 
oprindu-ţi sborul tocmai la 
mijloc. Lacrima ştiutoare se 
usucă pe faţa neterminatâ a 
icoanei, ciuntită de mâna neme- 
şterâ. Te întrebi plângând: 
“N’a fost altarul, loc ultim y 
N’ai fliuL în fiorul rugăciunii 
de acolo?” 

Unde-i cărăruia? Buruie¬ 
nile crescute pieptiş, îţi aco¬ 
păr toată zarea inimii. Ai vrea 
sâ fii măcar smeritul scai, în 
dusul ei, stând pe loc ca un 
blestem, dar nici această 
sărăcie cu duhul nu mai e 
posibilă. Probabil că aurul 
păcii din altar ne-a umplut 
gândul de truf ie. 

Lacrimile fierbinţi, ele 


singure, ne mai pot ajuta 
Numai rugăciunea lor mai 
poate reface starea de vred¬ 
nicie a sufletului. Curăţenia 
care spune, tuturor tainelor- 
“E adevărat’. Piatra mormân¬ 
tului acestuia sc dă la o parte 
numai când spunem din toată 
inima, definitiv. "Adevărat 
Adevărat c’a înviat". . 

♦ ♦ • ♦ 

SOARELE. Departe, de¬ 
parte, la capătul plânsului ne¬ 
mângâiat. In mijlocul întuner- 
ecului celui mare. Când ai 
adunat mierea liniştei în fa¬ 
guri, înmiresmând toată po¬ 
saca inimii, şi încet, pentrucâ 
nu mai aştepţi nimic, şi nu 
mai vreai să te ştii, ai uitat, 
şi ai uitat de toate. Târziu, 
undeva la hotarul somnului 
adânc, mirare copilăr :ascâ şi 
bucurie dc început le lume, 
răsare soarele. Din larguri de 
ocean, de după ziduri de ce¬ 
tate moartă, din pagina unei 
cărţi cetită în altă viaţă. 
Soarele mare, întreg, numai 
aur şi pace. Numai dragoste. 
Răspândind rârbătoare şi bu¬ 
curii ce nu ţi-au tai ieşit nici¬ 
când în cale. Şi e atât de bun 
şi mare soarele, încât îţi aco¬ 
peră toată inima. Simţi şi ştii, 
pentru prima oară, câ eşti. Şi 
binecuvânţi această f ire atotcu¬ 
prinzătoare, de dincolo de 
gânduri, dintr'o stare alta, ce 
nu mai are nevoie de explica¬ 
ţie. Vezi şi înţelegi de-odată 
până la capătul capătului, şi- 
ţi dai seama că dimensiunile, 
mărginirile, sunt ridicole. 

De-abia soarele, ne pre¬ 
face inima în catedrală stat¬ 
ornică. Te uiţi în faţa acestui 
soare de duioşie şi scrii pri¬ 
mul poem al fericirii. Şi ştii 
pentru totdeauna: soarele e 
inima lui Dumnezeu. . . 

De aici, gândul morţii ţi- 
se răsfrânge într’un zâmbet 
larg. Ne sbatem sâ ne depăşim 
pe planul lutului, numai fiindcă 
am pierdut acest sfânt potir 
de împărtăşanie: soarele inimii. 
După acest răsărit, ne' mai 
întoarcem în lume pentru a-i 
aduce strălucirea de aur şi 
pace, şi pentru a le mărturisi. 
Pentru bucuria de a liturghisi 
cuvântul păcii. Pentru a plini 
misterul acestei obiectivări în 
timp, cinstind valea plângerii. 
Soarele răsare din etmitatea 
inimii şi sfinţeşte viaţa. 

Nu mai am drept sâ plâng. 
Oricât de rar, soarele răsare 
din noaptea cumplitei mele 
desnidejdi şi-mi transfigurează 
noroiul drumului, şi-mi trans¬ 
formă’ n oglindă de cer, toată 
mlaştina în care-mi înoată 
gândurile. Cum aş putea uita* 

Faţa lui c atât de multi¬ 
coloră. îmi arată aevea unde 
mă aflu. îmi revelează propria 
depărtare, înstrăinarea de 
mine însumi. Şi lunile în care 
soarele nu răsare ştiu precis 
câ i-am rănit lumina cu spinii 
temerii, cu şiretenia unui gând 
candidat la înţelepciune. So¬ 
arele! . . . 

Edestul să-ţi scalzi faţa’n 
el, ca să-ţi dai bine seama câ 
ajungerea e eternul început, 
şi sâ saluţi nimicnicia ca P e 
cel mai splendid rai, creat de 
mâna şi voia Iui Dumnezeu. 

Ziua începe de-abia după 
oprirea soarelui în crucea 
inimii. Numai această certi¬ 
tudine, mai tare ca moartea şi 
viaţa, ne dă îndrăzneala dc a 
întoarce cuvintele, încâodata, 
cu faţa spre cer. De aici încolo 
c numai împărăţia tăcerii. . • 

10 Sept , 1956 

VASILE POSTEUCA 


Ceas de zăbavă DE-ALUNGUL 


Doamne, ai păşit, ca un arcuş 
peste gândurile mele 
lin, ca luna printre stele. 

Doamne, in sânge am aflat 
leagăn să Te alint 
şi să-Ţi cânt. 

Bucuria şi durerile grele. 

Pe tronul inimii Tc-am aşezat 
în zorile albe şi pe’nserat. 

Când soarele e la chindie 
Să-Ţi ard lumină şi făcile: 
Drojdia din veşnicia Ta.‘ . . 

Când voi face cale’ntoarsă 
lâna va fi toată toarsă 
alt caer nu m’apuc sâ torc 
soseşte ceasul să mă’ntorc 
cu desâgile pline 
şi fitil nou în lumine: 
lăinuita-mi avuţie, 
să-mi răscumpăr nemurirea 
şi s’o duc pe umăr, 

Ţie! 

DORINA IENCIU 


Doamne 

Mi-i sufletul clocot de jaruri, 

Pc frumun de patimi amare; 
Isbit ca o barcă dc valuri, 

Imi caut limanul in zare. 

Păcatele melc sunt grele. 

Cu lutul, mă Lrag in abisuri. 
Noaptea, când bolta c'n stele, 
Mă pierd in quasarc dc visuri. . 

Doamne, părintc-al făpturii, 

Şi ’mpărat al vieţii eterne, 
la un cânt din mareţia naturii 
$i’n mine, preacurat, il aşterne. 

Alungă din pieptul meu ura. 
Numai crinul iubirii să crească. 
Mi-i plina dc blesteme gura. 

Şi inima uscată, de iască. 

Slăvile, Ccrsculc Tata, 

Revarsă din marca-Ţi lumină, 

I n picur in casa-mi sfărmală. 

Şi adu-mi râvnita hodini. . . 

MIRON NOI R 


Tot anul mi-a fost sufletul aici: 

lângă undele mărunte 

ale râului de munte, 

lângă păstrăvii mici 

care mă stropeau pe frunte. 

Tot anul mi-am spus Crezul, mergând, 

La spate cu geanta de cărţi 
(par’că le-aş fi uitat in alte părţi). 

Mi-am spus crezul, crescând 

la poalele muntelui, cu priviri de sfânt. . 

Găsiam timp in fiecare anotimp 
Să mă spăl de îndoială. 

In apa care curgea fără şovăială. 

Şi obeservam în unde cum mă schimb, 
legând materia cu lumea ideală. . . 

ION C1CALÂ 


Răvaş 

9 

spre împărăţie 

Fac punte, Doamne, 

Dela gura mea până la împărăţia Ta, 
Rugându-Ţi îndurarea, 

Când ochii-Ţi, dimineaţa, 
in mări îşi spală bunătatea, 

Să mă aduni şi pe mine, 

Din stropii tristeţii 
Şi din nopţile răsturnate 
Pe sufletul întâmplărilor. 

în cuibul smereniei, ascund cartea Ta sfântă, 
Şi-mi cos pe ea speranţele alese. 

Pentru Ţara mea suferindă. 

Din ramura somnului meu frânt, 

Iţi cer s’o'nevcţi pe mama 
Să mă renască din amăgiri. 

Iar sţaului meu, lipsii de .straja nădejdilor 
Trimiie-i înger protector. 

Cu numele Luceafăr. 

Aştept răspuns, Doamne, 

Prin pajii bunătăţii Tale 
Şi linia dreptăţii. 

Amin. 





DRUM 


LĂUTARUL ION ROMAN 

——■““•k NICOLAE CÂRJA——i^ 


L-am cunoscut într'unul 
din lagărele de muncă forţată 
din Uniunea Sovietică. Era in 
anul 1950. 

Lăutarul Ion Roman, de 
statură mijlocie, cu ochi al¬ 
baştri, supt şi slăbit de pu¬ 
tere. era de origine din Căl㬠
raşi. Ialomiţa, de pe malul 
Dunării albastre. 

Era dezertor din armata 
română. Nu s’a prea împăcat 
cu disciplina militară şi, de 
aceea, s’a hotărît să dezerteze 
a trecut Nistrul cu cctera sub¬ 
ţioara şi s'a aciuat in părţile 
Transnistriei, undeva in apro¬ 
piere de Vijniţa, unde se vor¬ 
bea şi se vorbeşte limba dulce 
românească. S’a căsătorit cu 
o ucraineancâ ca să fie aco¬ 
perit faţă de autorităţi. 

A stat ce a stat cu nevastâ- 
sa şi, după câţiva ani, Ion 
Roman, Dumnezeu sâ-1 ierte, 
a plecat in Rusia Albă şi apoi 
spre Petersburg, unde auzise 
că muzicanţii străini au mare 
căutare. Se perfecţionase la 
vioară şi ajunsese să cânte 
in cele mai renumite localuri, 
fiind invitat şi la Curtea Ţaru¬ 
lui Nicolae. 

Devenise cunoscut (era 
bărbat frumos şi bine legat), 
ca un mare maestru al arcuşului. 
Cânta şi cu vocea, vechile 
romanţe româneşti, stârnind 
admiraţia celor care-1 ascul¬ 
tau. 

După revoluţia din Octom¬ 
brie 1917, a plecat din Peters¬ 
burg. revenind lacasa nevestei 
sale din Transnistria. Nu a 
trecut mult timp şi a fost 
arestat de către GPU. Lăutarul 
Ion Roman comisese impru¬ 
denţa să spună unuia şi altuia 
că a cântat şi la Curtea Ţaru¬ 
lui A fost aruncat din inchi so¬ 
are închisoare şi din lagăr 
in lagăr, de-a lungul şi de-a 
latul Siberiei, muncind peste 
d(*iăzeci de ani la pădure şi 
in minele de aur şi plumb, işi 
pierduse toţi dinţii, părul şi 
sănătatea. Era o epavă. Abia 
se mai ţinea pe picioare. Era 
internat in staţionarul de 
bătrâni al lagărului. 


muşterii ovreiului. Dar pe 
aceştia doi nu-i mai văzusem 
Unul avea o faţă rotundă şi. o 
bărbie ascuţită. Ochii mari, 
ca florile de albastriţâ. Cel¬ 
ălalt părea mai in vârstă, cu 
pălăria lată, trasă peste faţă, 
dar om voinic. Arcuşul mi-s’a 
oprit o clipi şi parei tn-a 


Timp de trei ani, m'am 
intâlnit cu el în fiecare zi, 
scara, după ce veneam dela 
munca extenuantă din pădure, fulgerat prin inimă. Pe omul 
unde mulţi se prăpădeau din cel cu ochi albaştri il mai 


cauza ploilor şi gerului cum 
plit. Era singurul cu care pu¬ 
team împărtăşi o vorbă ro¬ 
mânească. Dacă nu mă duceam 
la el, venia el la mine, gârbo¬ 
vit şi sprijinit într’o bâtă. 

Primea din când în când 
pachete cu alimente dela devo- 


vâzusem undeva. Forma feţei 

lui îmi era bine cunoscută. Am 
tot scotocit prin cotloanele 


minţii pana ce deodată, să 
vezi minune, tot arcuşul a fost 
acela care m i-a fost de ajutor. 
Fără să-mi dau seama, de pe 
r I .. . . .. coardele viorii s’a dcspnns 

mie ând 0 ,6 U melodia dulce a unui cântec pe 

n'} C T tăre . ' nfometat care il cântam cu mult drag Vi 
De f.ecarc data când pnmca. dor loţi Romanii . 

im. aducea cate ceva şi-mi ,.. Ce zlceţi doar şi dum . 

spunea. Pofteşte, române, ncavoastră ştiţi cântecul ace- 
mananca câ eşt. tânăr şi Ore- sU D e cc dus dc lan 

bu.e sa trăieşti ca sama. vezi voi > Dece m’ati dusde-acasa?’ 
odata ţarişoara noastră. Eu nu 0mul cu alba?tri s a 

pot manca cmc ştie ce. Sunt intors dcodata min cu 

bo,nav » , - nu a ? ,e P‘ faţa plina dc lacrimi şi a venit 
în fugă şi m’a luat in braţe. 


sfârşitul 

întruna din serile dela 
sfârşitul lui Iunie, cu trei zile 
înainte de a muri, Ion Roman 
mi-a povestit, stăpânit de sen¬ 
timentul unei adânci nostalgii, 
următorul episod interesant: 

"In îndepărta ta te le puste, 
pe unde am umblat, am intâlnit 
deseori şi Români. Era in anii 
aceia tulburi când mulţi dintre 
domnitorii noştri, din Ardeal 
mai cu seama, işi părăseau 
Ţara ca să se adăpostească în 
Apus. Dacă îmi aduc bine 
aminte, acestea se petreceau 
prin anii 1916, acolo unde 
frontiera Ţarului se apropia de 
a Kaiserului. De câtva timp 
cântam cu un taraf, la o cârci¬ 
umă a unui ovreu, intr'un târg 
al cărui nume l-am uitat. Era 
seară de toamnă şi muşteriii 
gustau vodca şi îşi umpleau pe 
rând pipele cu mahorcă. Câr¬ 
ciuma era plină de fum şi 
lumina slabă a lămpii cu gaz 
abia mai putea răzbate. Cântam 
fel de fel de cântece. Muzica 
noastră românească era iubită 
şi de ţăranii mujici de pe 
acolo, câ doar şi ei erau bân¬ 
tuiţi de aceleaşi dureri şi bu¬ 
curii ca şi noi. Deodată s’a 
deschis uşa şi am văzut că 
intră doi necunoscuţi. De când 
eram aci, îi cunoşteam pe toţi 


TRAI AN CHELARIU (1906-1966) 

CUPRINS 

Acesia-mî e peisajul drag, bucovinean, 

Din neguri albe pare'nlrea cules, 

Cu-al plaiurilor vioriu colan, 

Cu obcinele opintite 'n fes. 

Pădurile ard in apus , 

Câmpia tine joasa dinspre est, - 
Nicicând n'am fost mai liber ca 'n acest 
Coif de pământ caruia m'am supus . 

Din albie ne cheama vechiul râu, 

Argwtu-i stă aceluf, neatins, 

Şi 0 ngenunchiară grele, lărâ frâu, 

Sâ-i beie, dealurile din cuprins. 

Izvorul sună orele mai clar, — 
întâia dată pare câ aud 
Ecoul ctrmcnelor C e tresar 
Dintre licheni fi de sub mufchtul ud. 

Coboară-fi ochii peste văi, a/or, 

Şi uita ziua care a scăzut. 

Vezi, omencfle casele - au căzut 
Pe gânduri lângă locul vetrei lor. 

Cită de toamnă, vino sa ascult 
Cum fipotele picură fi cum. 

Departe de-al orafulux tumult , 

Mei simţi zglobiul râset de demult 
Prin plânsul stins al apei de acum. 

(Din "Junimea Literara", Cernăuţi, XXI / 1052). 


-"Să nu spui nimănui că 
suntem români. E marc prime¬ 
jdie. - 

-"Fiţi fără grijă domnule 
Goga, câ înţelegem noi cum 
stă chestiunea,” i-am zis eu 
în timp ce toată lumea se uita 
la noi. 

Eu il cunoşteam pe d-l 
Goga din gazete şi calendarele 
pe care cei dragi ai mei din 
Călăraşi le primeau din Ardeal. 
Tare m’am bucurat câ l-am 
intâlnit şi dc marc bucurie am 
golit câteva sticle de vin şi 
ne-am întins la poveşti, pâiiâ 
înspre zori de zi. 

-‘‘Mare om şi mare suflet a 
fost Octavian Goga, îşi încheie 
Ion Roman minunata amintire 
despre marele bard naţional.* 

Ochii îi erau scăldaţi în 
lacrâmi la isprăvirea evocării, 
şi o mândrie ascunsă sălâşluia 
după pleoapele lui zbârcite. 

Ion Roman regretase toată 
viaţa fapta pe care o săvârşise, 
determinat de cearta pe care a 
avut-o cu un plutonier. Avea, 
insă, satisfacţia ultimă că a 
reuşit sâ-i uimească cu. arcu¬ 
şul pc "domnii cei mari", cum 
îi numea el, din Pctersburgul 
de odinioară, unde elita Rusiei 
se întâlnea cu acea a Europei. 

Lăutarul Ion Roman a murit 
in somn la vârsta de optzeci 
şi doi dc ani în ziua de Sfinţii 
Apostoli Petru şi Pavel, acum 
şaptesprezece ani. L-am con¬ 
dus, in urma căruţei traţâ de 
un cal, până aproape de 
poarta lagărului unde un cea- 
slovoi (gardian) i-a înfipt, con¬ 
form regulamentului, baioneta 
in inimă ca să se convingă câ 
a murit . . . 

Soarele in asfinţit de după 
pădure ii aruncase pe faţă o 
ultima rază dc lumină. 

Ion Roman, lăutar necuno¬ 
scut, a dus faima cântecului 
românesc peste hotare până la 
cea mai înalta Curte Imperială 
a epoci». 

El este un urmaş al marilor 
lăutari ai României Barbu 
Lâutaru, Grigoraş Dinicu, 
Costicâ Tandin. Petrica Moţoi 
şi alţii care au ilustrat cu 
măiestrie, pe coarde dc vioară, 
cântecul şi jocul românesc. 




închisorile ţării 

de Matei SBENGA 


LUNA 

Pe orbecăitele, 

Să n'o simtă vitele. 

Luna din spre ziuă trece, 
Intr’o jacheţicâ rece. 

I-se văd, aşa mioapă, 
Genunchii goi, din apă. 

Şi din svelta pulpă, care?. 
Sânge bea o lipitoare. 

Sânge ori vinars? Sparg iole, 
Cu singurătăţi frivole. 

Raza frige ca lumina. 

Clop delacrrtni e grădina. 

N’am ştiut. De-acuma ştiu. 
Dece-i albă ca’n sicriu. 


ARICIUL 


INTERIOR DE INSOMNIE 

Işi cumpărase un drapel 
Să-şi puni faptele în el. 

Să nu le fie frig. Sau 
Poate şi tremurau. 

Buzna prin pistrui şi pruni, 
Şi-au spus anii rugăciuni. 

Seara, in taină, sub macat, 
Şi-le numără, în pat. 

Şi le dă, apoi, încet 

Jos, cu un gest, de pe bufet. 

Dintr’un cerc, dintr’o papuşe. 
Miji soarele pe uşe. 

Bâlbidâc, intr’o fântână. 
Altădată, luna plină. 


Mi-au căzut ochii pe tine. 
Vietate, mărăcine. 

Ia să vid de unde’ncepi, 
Zgaiba cu sfârlă şi ţepi. 

L’am văzut c’un şarpe’n gură. 
Intra broasca’n partitură. 
Răsturnat^’n jos cu capul, 
Zgaiba işi înghite papul. 

Pentru-o clipă, şi s’ascunde. 
După două nuci rotunde. 


Lumea din oraşu-acela 
Icşia toamna cu umbrela. 

0 lunulă, un mâner. 

Mai este pini la cer. 



Aurel C. POPOVICI- 


Minerva-Bucureşti-1910. - 

3 & 5 pg. 

. . am avut întotdeauna 
convingerea câ ADEVĂRUL 
t re buc susţinut in orifice 
împrejurări . Chiar fi împotriva 
unui curent Ce pare nebiruit. 
Pcnlrucă numai o cultură 
întemeiată pe adevăruri are 
un viitor in lume, numai ea 
poate garanta existenţa fi 
viitorul unui neam." pag. \ III. 
• • • 

". . . Fiecare naţionalitate are 
un coeficient propriu in puterea 
ei de as imitaţie a elementelor 
străine. îndată ce in fuziunea 
sângelui etniccfte străin trece 
o limită anumitaŢ chiar fi 
naţiunea cea mai mare fi mai 
puternică se descompune .* 
pag. 12. 

• • • 

. . numai oamenii primitivi 
se mulţumesc cu viaţa mate - 
nală. Oamenii insă care au 
ajuns la conftiinţa adevăratei 
demnităţi omenefti -- nu pot 
să trăiască o viaţă vrednică 
Je a fi trăită, fără de cuvântul 
lut Dumnezeu. . pag. 1*1, 


Spicuiri din. NAŢIONALISM 
SAU DEMOCRAŢIE. 

”. . . căci noi (adică Rominii), 
pe nimeni n’am asuprit, n’am 
jupuit. Soi pe nimeni n’am pus 
pe rug pentru credinţa lui, p< 
nimeni n’am căutat sd-l de - 
sbrăcăm de naţionalitatea lui, 

de sufletul lui. . . - pag. 45. 

• • • 

. . învăţătura? Să se lase 
de politică aceea *.are nu ftiu 
ceea ce este sufletul istoric 
al unui popor, civilizaţia lui 
proprie , cultura lui proprie.* 
pag. 50. 














































DRUM 


A doua zi, IIic Dogaru 
stătea în biroul lui dc la Pri¬ 
mărie şi controla listele dc 
ajutoare, in aşteptarea preo¬ 
tului şi a dascălului, voind 
sâ se convingă incăodată câ 
fiecarc-şi primise partea lui, 
după starea şi nevoile fie¬ 
căruia. 

în afară de dascăl şi dăs¬ 
căliţă, care nici în ruptul ca¬ 
pului nu voiseră să ia ceva, 
mai rămăsese încă albă colo¬ 
ana lui Ion Sâcuiul, fostul 
primar al satului pe timpul 
ungurilor. 

— Moş Toraa! strigă el pe 
toboşarul satului care făcea 
şi pe servitorul primăriei. 

— Aci-s, primarule, răs¬ 
punse acesta apărând in per¬ 
vazul uşii. 

— Moş Toma, fi bun şi du- 
te până la Ion Sâcuiul şi spu- 
ne-i să vină până la primărie.. 

— M’oi duce, dacă zici, 
primarule, da ia aminte la 
vorba mea, pierzi vremea dc 
pomană cu omul dracului. 

- De ce, moş Toma? 

- Fiindcă ascultâ-mâ pe 
mine, astă e mai ungur decât 
Tisza Pişta! 

Ilie Dogaru râse. 

— Fugi de-aci, moş Toma 
câ-i tot aşa de român ca şi 
mine şi dumneata. . . Ce, Fi¬ 
indcă, şi-a schimbat numele 
din Sâcuiul în Szeckely?. . . 
Parca dumneata şti cum stai 
scris la carte? . . . 

— Toma Dubiu, cum m’a 
botezat taica şi maica! 

- Pe dracu 1 . . . Doboscb 
te cheamă, auzi?! Te-au bo¬ 
tezat ei, fără popă şi naş, a- 
şa cum i-au botezat pe mulţi 
alţii 1a catastif, ca să-i facă 
unguri. . . 

- C’o fi vr’un drac ? ! 

— Ba şi doi. . .Hai, di fu¬ 
ga c’aucuşi pică părintele şi 
cu dmn'u învăţător să înche¬ 
iem actele!. . . 


OMUL DRACULUI 

- Fragment din Romanul "OAMENI IN OPINCI" 

- de Nicolae Novac 


— Doamne, 
lui. . . auzi. . 
ei Dobosch. . . 
Moş Toma 


maica Domnu- 
.să mă boteze 

ieşi crucindu- 


se. Numai la asta nu se aştep¬ 
tase. 

— Arză-i mama focului că 
mi-au spurcat numele, mai 
spuse el când ieşi in uliţă 
şi-o luă la dreapta spre casa 
lui Ion Sâcuiul. 

Ion Sâcuiul locuia a tre¬ 
ia casă dela primărie. Tatăl 


său, fusese ţăran ca oricare 
altul din sta. Ion crescuse 
împreună cu ceilalţi copii ai 
satului. Dc când se întorsese 
din armată, unde fusese c㬠
prar la Husari, începuse să-şi 
spună lanosch Szekcly şi sâ 
facă pc “domnu". Nici la co¬ 
asă, nici la plug. Când soare¬ 
le ardea, stătea lungit la um¬ 
bră. Când cobora seara, ieşea 
pe uliţă c’un fir de rosmarin 
sau busuioc în cheutoarea dc 
sus a cămăşii, iar bătrânele 
satului, când îl vedeau tre¬ 
când, îşi făceau cu ochiul 
peste gard una alteia şi-şi 
şopteau: “Iar a ieşit bicu’ sa¬ 
tului pe uliţă”! 

Vorbea numai ungureşte 
şi-şi răsucea mustaţa mai di¬ 
hai decât Franz loszcf. Feci¬ 
orii şi fetele din sat, îşi b㬠
tuseră joc deci câtăva vreme, 
apoi văzând că nimic nu a- 
jută, îl lăsaseră în plata 
Domnului. 

Intr’o bună zi. Ion Sâcuiul 
dispăruse din sat. S’a întors 
însă la o vreme, aducând cu 
el pe Ilonka despre care unii 
spuneau c'ar fi fost servitoare 
undeva la Timişoara. Şi în 
aceiaşi seară, tată-său şi ma- 
icâ-sa au trebuit să-şi adune 
lucrurile din casă şi sâ se 
mute în cocioaba din grădină, 
unde altădată ţinuseră proum- 
bul şi grâul dc sămânţă şi al¬ 
te nimicuri pc care nu le pu¬ 
teau ţine în casă. Şi acolo au 
închis pe rând ochii, amândoi, 
blestemându-şi feciorul în¬ 
străinat. 

Pe urmă a venit războiul. 
Şi Ion Sâcuiul a fost făcut 
primarul satului în locul lui 
Dumitru Paltin care dispăruse 
in aceiaşi noapte fără urme. 
Prin sat lumea vorbea că Du¬ 
mitru Paltin ar fi fost arestat 
şi dus la Szeghedin. Cineva, 
cică ar fi văzut în noaptea a- 
ceea o căruţăi ieşind din cur¬ 
tea postului de jandarmi şi'n 
ea, intre doi jândari, pe Du¬ 
mitru Paltin, cu mâinile le¬ 
gate la spate. Alţii, spuneau 
c'ar fi auzit împuşcături în 


VERS ÎNDURERAT 


Mări negre, mân de nord. 

Mări baltice, mediteranene, - 
de când îmi spălaţi, îmi frământaţi, 
îmi cizelaţi 

trupul meu european?. . . 

Nistruri t Ptuluri, ape repezi, 
dece-mi tulburaţi 
sufletul meu basarabeani 

Unde sunt stelele 
augusturilor 
copilăriei mele? 

Unde suni aguzii, 
nucii, bostanii, harbujii 
Basarabiei mele natale?. . . 
Clopotele bisericii din sat 

Cine le bale la vecernii, 
la liturghii, la cununii 
fi la înmormântând. . . 

Mc/ Pltfca mai Văiefte oase, 

fi baba Ana? 

bar Isaia cel beţii, 

Turc an cărămidarul, 
cizmarul Ştefan 

Şi Crăcănaţi, paznicul de noapte. 


Unde 

Prin 


sunt toţi? 
e Siberu 


sufletul lor moldovean ?. . 


LEONIDA LUTOTOVJC1. 


acea noapte în curtea jandar¬ 
meriei şi erau siguri câ cel 
împuşcat fusese Dumitru Pal¬ 
tin. 

Sandu Paltin, fccioru- său, 
nu ştia nimic mai mult decât 
câ tatăl său fusese chemat 
în noaptea aceea la primărie 
de către şeful de post să pre¬ 
dea ceva acte şi câ dc atun¬ 
ci nu s'a mai întors acasă şi 
nimeni nu l-a mai văzut vre¬ 
odată. 

Ceea ce ştiau cu toţii, 
a fost însă că, a doua zi, s’ 
au trezit cu’n nou primar: Ion 
Sâcuiul. 

Şi din ziua aceea, Vaia 
n’a mai cunoscut linişte şi 
pace, dc parcă Dumnezeu îşi 
întorsese faţa dela satul a- 
ccsta şi oameni lui vrând 
sâ-i pedepsească pentru ci- 
neştie cc păcate neştiute. 
Toate relele din lume şi to¬ 
ate blestemăţiile se cuibări¬ 
seră aci. Nimeni nu mai era 
sigur pe viaţa şi pe avutul 
său. Femeile şi fetele erau 
necinstite ziua în amiaza ma¬ 
re de soldaţii unguri. Oame¬ 
nii, luaţi în turmă, erau siliţi 
la munci grele, să sape tran¬ 
şee, să care muniţii, erau b㬠
tuţi fără nici o vină, arestaţi, 
ucişi. Câţiva săteni mai tine¬ 
ri, reuşiseră sâ fugă şi sâ 
treacă în România. Cei mai 
mulţi însă, rămăseseră aci 
unde se născuseră, sâ îndure 
umilirile şi sâ înfrunte moar¬ 
tea alături de ai lor. Toţi în¬ 
să, şi cei plecaţi şi cei r㬠
maşi acasă, nutreau in sufle¬ 
tele lor speranţa izbăvirii. 

Simţeau în inimile lor că 
dreptatea trebuc sâ vină şi 
cu ea, libertatea. . . 

Ion Sâcuiul, fudul de nu-i 
mai putea-i intra’n piele, se 
plimba ţanţoş prin sat răscu- 
cindu-şi mustăţile, şi vai de 
cine s’ar fi încumetat sâ-i ţi¬ 
nă peipt sau să nu-i dea bi¬ 
neţe cale de-o poştă. 

Când nemţii intraserâ'n 
Bucureşti, pe Ion Sâcuiul îl 
apucase parcă strechea. îl 
chemase la primărie pe părin¬ 
tele Damian sâ-i spună ves¬ 
tea şi să-i ceară sâ o împărt- 
tâşe&scâ dela altar vâienilor. 

- Ioane, îndrăzni preotul 
sâ-i spună, nu ţi-e ruşine şi 
frică dc Dumnezeu să-ţi baţi 
joc dc neamul din care te tra¬ 
gi . . Te bucuri tu de în¬ 
frângerea fraţilor noştrii?. . . 
Noi suntem români, Ioane! . 

Tu. . . şi eu. . . 

Ion Sâcuiul a râs ca un c- 
şit din minţi. 

— Români ai spus, părin¬ 
te. .Ce români?. . .Nu mai 
există nici România, nici ro¬ 
mâni!... Toţi suntem unguri.. 

Şi cu şi dumneata, părinte!. , 
Mai bine ţi-ai băga minţilc'n 
cap şi ai înţelege odată că 
s'a sfârşit cu România!. . . 

Părintele Damian a plecat 
fără ca sâ-i mai dea bună zi¬ 
ua, nevenindu-i sâ creadă câ 
intr'adevâr în sufletul unui om 
sc poate cuibări atâta răutate. 
Fusese atât de tulburat de 
scena trăita încât îl fusese 
greu sa dea ochi cu preoteasa. 
Crease incct şi abătut, îm¬ 
bătrânit de-cidatâ cu zeci de 
ani, spre biserică. A intrat 
şi-a ingenunchiat in faţa al¬ 
tarului rugâruiu-se fierbinte 
lui Dumnezeu pentru dreptatea 


şi izbăvirea neamului române¬ 
sc din greaua încercare.. .Se 
rugase pentru sătenii lui . .. 
Şi, in rugăciunea lui, părintele 
Damian la amintit şi pc Ion 
Sâcuiul implorând pe Dum¬ 
nezeu sâ-i deschidă ochii 
ca să poată vedea suferinţele 
fraţilor lui de sânge. Pentru 
el, Ion Sâcuiul nu era “omul 
dracului”, ci un biet ora orbit 
dc ambiţii şi ros de cancerul 
parvenirii. . . 

Şi războiul şi-a schimbat 
faţa, tocmai atunci când n㬠
dejdile cele mai dârze înce¬ 
puseră sâ se clatine. Şi arma¬ 
tele române trecuseră Carpa- 
ţii şi Tisa şi apoi fluturas¬ 
eră opincile iobagilor români 
dc-asupra parlamentului din 
Buda. 

Robia îmcetase. Ardelenii 
şi bănăţenii, jucaseră cu fra¬ 
ţii lor de peste munţi “Hora 
Unirii”. . . 

Ion Sâcuiul pierduse pri¬ 
măria, dar nu şi mândria. Cei 
câţiva unguri râmaşi în sat, 
începuseră de-odată să în¬ 
druge pe româneşte ceea ce 
învăţaseră din auzitedc-alun- 
gul anilor.Românul Ion Săcu- 
iul, continua sâ vorbească 
ungureşte. . . El nu putea 
crede câ totul se putuse sfâr¬ 
şi atât de repede. Că marele 
Imperiu Austro-Ungar nu mai 
exista. 

In ziua în care părintele 
Damian l-a întâlnit pe stradă 
şi i-a spus în româneşte că 
deacum îşi poate scurta mus¬ 
tăţile, iar el a scuipat în 
pământ la picioarele sfinţiei 
sale. şi i-a spus “valah put¬ 
uros” părintele Damian şi-a 
făcut semnul crucii şi-a spus 
mai mult pentru sine: 

- Iartă-mă Doamne, dar 
ăsta intr’adevâr e omul dracu¬ 
lui! . . . 

• • ♦ 

Ion Sâcuiul a intrat in pri¬ 
mărie cum intră hoţul în sat: 
nici tu bună-ziua, nicitudu- 
te dracului. S’a proţâpit in 
mijlocul camerei cu mâinile 
încrucişate pe piept privind 
pe deasupra capului lui llie 
Dogaru. 

- Ioane, şti de ce te-am 
chemat?. . . 

Nici un răspuns. Ion S⬠
cuiul era o stană de piatră ce 
nu vedea nici auzea. 

- Dacă nu şti, ţi-oi spune 
cu. . . Te-am chemat sâţi dau 
ceea cc ţi ee cuvine din pa¬ 
chetele cc nc-au venit din A- 
merica. . . Ştiu câ şi tu o du¬ 
ci greau ca şi noi toţi. . . Po¬ 
ate că nu ţi s'ar fi cuvenit 
pentru tot râul pe care l-ai f㬠
cut satului nostru, dar noi 
suntem români, Ioane, şi avem 
inima moale. . . Uite aici li¬ 
sta, semnează şi-apoi ţi-oi 
da dela magazie dreptul tău. 

Ilie Dogaru ii întinse lis¬ 
ta şi-un creion, arătându-i cu 
degetul unde sâ semneze. 

Ion Sâcuiul privi un mo¬ 
ment hâtria,apoi scupiă pcea. 

— Tu imi dai mie, spuse 
cl in ungureşte. . . tu veni- 
tură?!. . . 

Primarul îngălbeni. 

- Ioane, nu fi omul dra¬ 
cului!. . . 

- Nu-mi trebuie nimic de¬ 
la un valah puturos ca linei. . 

Cu un salt de tigru, Ilie 
Dogaru sări peste masa carc-1 


despărţea dc el, il apucă de 
pieptul cămăşii cu mâna stân¬ 
gă, iar cu dreapta îl lovi pu¬ 
ternic peste faţă. 

- Grijania şi-anafura ta 
dc şoacâţ. . . Te-am chemat 
şi ţi-am vorbit ca unui om. . . 
Dar tu. . .tu eşti porc de 
'câine. . . 

Ion Sâcuiul nc se desme- 
ticisc încă. Numai la o a- 
semenca “primire" nu sc aş¬ 
teptase. Ilie Dogarii il duse 
până la ieşirea în uliţă, îl 
întoarse, îl propti piciorul în 
spate şi-l împinse afară din 
primărie. 

- Ieşi, potaia dracului. 

Ion Sâcuiul sc balansâ ocli- 
pâ în aer căutând cu braţele 
un sprijin, apoi se prăbuşi cu 
faţa’n jos in şanţul din mar¬ 
ginea şoselei., 

- 0 sâ mi-o plăteşti tu 
mie pentru asta, spuse el ri- 
dicându-sc şi scuturându-se 
de praf. . . 

Ilie Dogaru rămăsese In 
poarta primăriei, tremurând 
din toate încheieturile. 

- Du-te’n Paştile mătii 
acasă, Ioane, până nu fac mo¬ 
arte de om. . . Auzitu-m’ai? 

- Nu ţi-am spus eu prima¬ 
rule că ăsta e omul dracului, 
spuse moş Toma toboşarul, 
din spatele lui. 

- Omul dracului, nea To¬ 
ma?. . . Asta e dracul în car¬ 
ne şi oase!. . . 

— Şi ce oameni de omenie 
au fost tat’su şi mumâ-sa, 
Dumnezeu să-i ierte!. . . 

Mârâind ca un câine turbat. 
Ion Sâcuiul plecă spre casă. 
înainte de-a intra în curte, sc 
mai întoarse odată cu pumnul 
ridicat ameninţând spre pri¬ 
mărie şi strigând din toţi bo¬ 
jocii: 

— Nici în groapă n’am sâ 
te iert pentru ce mi-ai făcut! 

Vâienii ieşiseră pelagarduri. 

Din josul uliţei, se vedea 
venind, legânându-se, părin¬ 
tele Damian, intre dascăl şi 
dăscăliţă. 

Soarele râdea cu obrajii 
aprinşi peste Vaia. 

• • ♦ 

Spre seară, ca de obiceiu, 
vâienii se adunară în faţa pri¬ 
măriei, la sfat. Şi'n timp ce, 
in grupuri, vorbeau de una şi 
alta, fumându-şi ţigările sau 
pipele, sosi şi noul şef al 
postului de jandarmi. 

— Bună seara la oameni 
buni, spuse el. 

- Bună scara, domnule şef, 
răspunseră ei descoperindu-se. 

- Unde-i primarul? 

— E inlăuntru cu părintele 
şi cu domnul şi doamna în¬ 
văţătoare. 

Plutonierul Constantin 
Cleja, şeful postului de jan¬ 
darmi din Vaia, intră pe po¬ 
arta primăriei. 

In urma lui, vâienii îşi 
continuau liniştiţi conversa¬ 
ţiile întrerupte. Vâiencele, 
deschideau larg ferestrele ca¬ 
selor, lăsând să intre irilâun- 
tru aerul curat al inserării. 

Numai ferestrele casei lui 
Ion Sâcuiul rămăseseră închi¬ 
se cu oblonul tras peste ele. 

Şeful de post se opri un 
moment, îşi aranja uniforma 
nouă, apoi bătu in uşe. 

Ii deschise moş Toma. 

- Poftiţi, domnule pluto¬ 
nier, îl întâmpină el. 

- Mulţam frumos, nea To¬ 
ma!. . . Ce face primarul? 

- Lucrează cu părintele şi 
cu domnu' şi doamna învăţ㬠
toare. . . 

- Pot oare intra? 

- Intră, intră, domnule 
şef, se auzi din camera ală- 




DRUM 


tur£tâ vocea de bariton a pă 
rintelui Damian. 

— Numai sâ nu vâ întrerup 
dela lucru, spuse el in timp 
ce intra. 

- Dc ce vă este mai tea¬ 
mă, domnule plutonier, dc în¬ 
trerupere, ori dc lucru, îl în¬ 
trebă zâmbind îhvâţâ torul 
Dumitru furtună. 

— Mi-e teamă dc întreru¬ 
pere, răspunse el, dar mai te¬ 
amă îmi este dc lucru. 

Râseră toţi. Tare şi săn㬠
tos. 

- Ne-ai venit tocmai la 
încheiatul târgului domnule 
şef, spuse primarul. 

- Asta- i misiunea mea, 
domnule primar, să constat 
oalele sparte. . . Cât sunt 
bune, n’am drptul să mă a- 
mestec! % . . 

Râseră dinnou. 

— Ei, ia loc aci lângă noi, 
mai spuse părintele Damian. 

- Sau dacă vrei, ia-mi lo¬ 
cul, interveni dăscăliţa. 

-Cu plăcere, răspune el. 

- Aţi văzut ce cavaler?. .. 
Aşa şef de post, mai zic şi 
eu. . . Păcat că n’ai sosit 
mai de vreme, d-le plutonier 
. . . Acum, nu te mai deranja 
că terminăm şi noi în câteva 
minute. 

Plutonierul Constantin 
Cleja se aşeză alături de p㬠
rintele Damian, aprizându-şi 
o tigare. 

— Ce se mai aude, părin¬ 
te? spuse, asvârlind rotoco¬ 
ale de fum spre pla/on. 

— Ce să se mai audă, dom¬ 
nule plutonier?. . . Necazuri 
de-ale noastre!. . . 

— Aud de ceva neplăce¬ 
ri cu Szekcly. 

- Ia. . . o nimica toată. . „ 
Nu şti dumneata că lumea fa¬ 
ce din ţânţar armăsar? 

— Asta c omul dracului, 
părinte, şi dela el te poţi 
aştepta la orice. 

- 0 sâ se îmblânzească 
el, domnule plutonier, acuşi. 

- Părinte, aş vrea să mă 
credeţi ci nu-mi place zarva 

. V'o spun ca la spove¬ 
danie ... Aş vrea să am 
linişte şi pace în satul acesta 
... Şi dacă ungurul ăsta nu 
se astâmpără, mă gândesc sâ 
scap satul de el ... De aia 
am venit. Dacă domnul primar 
dă o declaraţie de cele petre¬ 
cute şi de faptul că a scuipat 
fotografia Regelui şi a strigat 
cuvinte de batjocură la adresa 
Neamului, îi dresez proces- 
verbal şi mâine îl duc legat 
cobză la Şasea. . . 

- Domnule şef, il întrer¬ 
upse primarul, şi eu ca şi dum¬ 
neata aş vrea să văd pace şi 
linişte în satul acesta . . . 
M'ar bate însă Dumnezeu dacă 
aş spune neadevărul ... Ion 
Săcuiul n'a scuipat icoana 
Regelui, cum ai auzit dumne¬ 
ata .. a scuipat doar listele 
noastre de distribuire a pac¬ 
hetelor din America, spunând 
că nu-i trebuie nimic . . . Cât 
despre “valah spurcat", i-am 
plătit eu, româneşte, aşa că, 
în ceea ce mă priveşte, con¬ 
sider cazul încheiat. . . 

— Bine, domnule primar . . 

Eu credeam însâ. . . 

— E mai bine aşa, interveni 
şi părintele Damian. 

- Eu cred câ-1 va durea 
mai mult in felul acesta, spuse 
dăscăliţa. 

- Dc xc sâ facem din el 
un “erou”, mai spuse în¬ 
văţătorul. 

- Cum credeţi şi dumnea¬ 
voastră Mic unul îmi este 
teama insă că dracul din el 
nu-i va da astâmpăr şi-l va 


pomi şi pc alte rele. 

— Dacă nu se astâmpără, 
domnule şef, află dela mine 
că voi fi cel dintâi care sâ-1 
fac să fie dus legatja Şasea. 

- Foarte bine* domnule 
primar . . . De îndată ce mai 
aveţi neplăceri cu el sau îşi 
ia iarăşi nasul la purtare, 
daţi-mi numai de ştire câ-i 
port cu de grijă ... Am eu ac 
şi pentru cojocul lui . . . Ii 
arăt cine-i astăzi stăpân în 
ţara aceasta, “toporul'" dracu¬ 
lui. 

- Nu-i "topor”, dâ-1 încolo 
de nenorocit . . . E fecior dc 
români ... Şi tatăl său, şi 
mamâ-sa au fost buni români 
şi credincioşi ăi bisericii, 
spuse părintele Damian. 

- De necrezut. . . 

— Cu adevărat dc necrezut, 
domnule plutonier. 

— Ce-I face atunci sâ se 
ţie ungur? 

- Răutatea din inima lui. 

Plutonierul trase adânc 

câteva fumuri din ţigarca apro¬ 
ape uitată, dădu din cap în¬ 
gândurat, apoi luându-şi 
noapte bună dela toţi, ieşi. 

De dup brâdet, se ridica 
pe cer cornul lunei. 

• * * 

Timp de şase zile, casa 
lui Ion Săcuiul a rămas în 
întuneric, cu obloanele trase 
peste fereşti, ziua şi noaptea. 
Din ziua în care fusese scos 
pe brânci din primărie, nimeni 
nu l-a mai văzut, nici pe el, 
nici pe Ilonka, de parcă ar fi 
intrat amândoi şase coţi sub 
pământ. 

La început, văicnii nu-i 
simţiseră lipsa, toţi fiind în¬ 
credinţaţi câ ruşinea păţită îl 
ţinea în casă. Odată cu tre¬ 
cerea zilelor, vecinii începu¬ 
seră insă să-şi facă gânduri. 
In cele din urmă, câţiva ţărani 
începură să dea târcoale casei 
şi sâ asculte pe la fereşti 
până ce, unul şi-a luat îndrăz¬ 
neala şi-a ciocănit la uşe. 
Dinlăuntru însâ, nu venea nici 
un semn de viaţă. 

— Si şti câ şi-a făcut 
seama, spuse unul. 

— Pe dr&cu’ ... 0 fi ple¬ 
cat undeva cu unguroaica. 

- Eu zic sâ-1 anunţăm pe 
şeful de post, spuse altul. 

Au mers aşadarâ la jan¬ 
darmerie. 

- Sâ mai aşteptăm două 
zile, le spuse plutonierul 
Cleja. 

Au mai aşteptat deci două 
zile. Plutonierul Cleja pusese 
un soldat sâ supravegheze 
casa, ziua şi noaptea. Dar 
casa lui Ion Săcuiul rămânea 
mereu in întuneric şi tăcere. 

După ce au trecut cele 
două zile, plutonierul însoţit 
dc doi jandarmi, bâtea la uşa 
casei lui Ion Săcuiul. 

Era’n amaiaza mare. 

Din casă, nu venea nici 
un semn. 

Au bătut atunci in obloa¬ 
nele ferestrelor. 

Nimic însă. 

Au trecut atunci in curte. 

Tot nimic. 

Plutonierul Cleja începu 
sâ devină nervos. îşi aprinse 
o ţigarc. 

- Pavele, se adresă cl 
unui dintre cei doi soldaţi, dă 
fuga până la primărie şi spune- 

i primarului sâ vie până aici. . 
şi sâ mai ia pe cineva cu el. . 
Mai facem o încercare şi dacă 
nici de data aceasta nimeni 
nu răspunde şi nu deschide, 
spargem uşa . . 

- Am înţeles don' pluton¬ 
ier, sâ trăiţi! 

Soldatul plecă in pat» alcr- 


8 ător ’ 

Peste câteva minute, sosi 
împreună cu primarul şi secre¬ 
tarul primăriei. Plutonierul 
dădu mâna cu ci şi-i puse la 
curent cu “investigaţia* ce 
întreprinsese Ş» câ era hotărât 
să “forţeze" intrarea, dacă nu 
deschid de bună voie uşa. 

- Domnule plutonier, dum¬ 
neata şti mai bine decât mine 
cc ai dc făcut, spuse primarul. 

- Vâ rog sâ staţi aici şi 
să fiţi martori, căci va trebui 
sâ închei proces-verbal. . . 

- Bine domnule plutonier 
. . . Dâ-i înainte! . . . 

Plutonierul bătu dinnou cu 
patul armei în uşe, apoi strigă: 

- “In numele legii, des¬ 
chideţi"! 

Tăcere. 

- Asta face pe prostul, 
spuse secretarul primăriei. . . 
Se face câ nu ştie româneşte 
. . . Spunc-i pe ungureşte, 
domnule şef, ca să înţeleagă 
dihania dracului. . . 

După vre-o jumătate dc 
oră de încercări zadarnice , 
plutonierul le spuse: 

- Nu-i nimic de făcut . . 
Sparg uşa . . . Aici nu-i lucru 
curat la mijloc, vi-o spun eu. . 

- Să trăiţi domnule plu¬ 
tonier, nu credeţi că-i mai 
uşor sâ ridicăm obloanele fer¬ 
estrelor şi să “forţăm* intrarea 
pe acolo ... Eu nu cred c’om 
fi în stare sâ spargem uşa cu 
una cu două. . . 

- Trimite un fecior din 


ăştia s’aducâ un topor dela 
primărie, că altcum, nici eu nu 
văd cum am putea intra, inter¬ 
veni, prima ml. 

A fost adus toporul, şi 
după câteva lovituri de muche, 
balamalele obloanelor dela o 
fereastră, au sărit. Le-au dat 
jos şi au privit înlăuntru, fără 
sâ poată vedea ceva neobiş¬ 
nuit. Cele două paturi, erau 
făcute frumos şi acoperite cu 
per ini mari şi covoare. Icoanele 
depe pereţi, cu ştergare în 
jurul lor şi îndărătul unui 
Sfânt Nicolae, o chită dc 
busuioc uscat. Un dulap mare 
într’un colţ, cu desene de 
lalele roşii, galbene şi albe. 
Atât şi nimic mai mult. Acesta 
era tot mobilierul. Şi toate 
erau la locul lor. 

- Sparge fereastra, or¬ 
donă plutonierul. 

Sparserâ un ochi de geam, 
apoi un soldat îşi vâră mâna 
prin spărtură şi deschise fer¬ 
eastra. II ajutară sâ se ridice 
şi soldatul intră. 

- Deschide uşa, ii spuse 
plutonierul. 

Soldatul dispăru dela geam, 
dar se întoarse repede, galben 
la faţă şi cu ochii ieşindu-i 
din orbite.. 

- Don’ plutonier . . . omor 
. . . in . . . odaia cealaltă . . 

Rămaseră împetriţi cu to¬ 
ţii. Apoi plutonierul venindu- 
şi în fire, spuse: 

- Vezi dacă poţi deschide 


uşa pe dinlăuntru . . . Uite, ia 
toporul ăsta cu tine. . . 

După câteva încercări, 
uşa se deschise. 0 duhoare de 
hoit năvăli afară. Instinctiv 
îşi duseră toţi mâna la nas şi 
intrară. 

In tindă, alături de vatra 
pc care, pc pirostii, căldarea 
dc mămăligă cu apa in ea, 
aştepta, era lungită la pământ 
Ilonka, cu ţeasta sfărâmată. 
Sângele care cursese, se us¬ 
case în jurul capului. 

- A ucis-o, nebunul, zise 
primarul. 

- Vedeţi c’o fi şi el pc 
undeva, mort, spuse cu glas 
tremurând, secretarul primăriei. 

Au deschis .larg uşile şi 
geamurile şi s’au retras în 
curte sâ lase mirosul de cad¬ 
avru &â mai iese din casă. Pc 
urmă, au intrat dinnou scoto¬ 
cind şi întorcând casa pe dos. 
Au căutat in pivniţă. Au cău¬ 
tat în toate părţile. Dar pe Ion 
Săcuiul nu l-au găsit nici viu, 
nici mort. 

In faţa casei se adunaseră 
acum câteva femei din sat, 
ţinându-şi copii de mână. 

- Ce-i necazul, nea Ilie, i 
sc adresă una din ele primaru¬ 
lui, la ieşire. 

- Cc să fie, Ioană? răs¬ 
punse el . . . Omul dracului! . 

• • • 

Până seara, tot satul 
aflase câ Ion Săcuiul îşi omor¬ 
âse nevasta şi fugise. . . 




VASILE POSTEUCA 


Apărem, ne adună umbre¬ 
le literelor, ne pipăim spicele 
credinţei, sub semnul Basa¬ 
rabiei şi al Bucovinei de Nord. 
La 27 Martie s’au împlinit 
50 de ani dela unirea Basara¬ 
biei cu România. Dar nu ne-a 
fost dat sâ sărbătorim bucuria 
întregirii, ci crudă amintire a 
unei înoite răşluiri. Pământul 
Basarabilor a avut norocul 
să stea la sânul Patriei-Mama 
numai două decenii. Fiara 
bolşevică, din glourile Rusiei, 
ne-a invadat din nou. Şi ne-a 
luat şi Bucovina de Nord, cu 
ţinutul Herţei (din judeţul Do- 
rohoi). Am prăznuit o infinită 
durere. Aceea de a fi expuşi, 
ca neam, unui blestem, unei 
vecinătăţi de iad. Aceea de 
a fi fost trădaţi dc umanitatea 
vestică, dc a fi fost daţi la 
târg ieftin şi mişelesc, pe mâ- 
nile celor mai mari duşmani 
ai civilizaţiei şi culturii u- 
manc, în ghiarelc ucigătoare 
ale duşmanilor lui Dumnezeu. 
Târgul diavolesc deal Yalta 
şi mişeleasca pace dela Pa¬ 
ris, din 1947, trebuie să ne 
trezească adânc, sâ ne facă 
să vedem. Cei ce mai cred în 
fiara roşie, ca şi servilii şi 
utilii idioţi ai hrubelor, ai ju¬ 
stiţiei lui Earl Warren, care a 
declarat rugăciunea domneas- 
câ in şcoli ca neconstituţion- 
alâ, vor trebui să se uite a- 
dânc in ei înşişi, să-şi veri¬ 
fice calitatea de om, să sc 
confrunte cu^esenţa romaneas¬ 
că, cu tăcerile dace, cu ochii 
lămuriţi de durere ai ţăranilor 
noştri. Se uită neamul la ei, 
la noi toţi, cum nu s'a uitat 
niciodată. Cu luciditatea du¬ 
rerii şi a ştirii. E bine sâ Ştie 
toţi câ ftim. Ca flit neamul 
românesc, mai ales 

Venim dela New York, un¬ 
de fraţii Ion şi Nicolae Cârja, 
ajutaţi dc Aristide Nicolae, 
in numele unei amarite ore 


româneşti de radio, au îndrăz¬ 
nit a ieşi în stradă, in agoroo- 
tul unei motorcade, pentru a 
nelinişti legaţii şi ambasade, 
şi a striga dreptatea române¬ 
ască. Le-au sărit în ajutor 
alte câteva ore dc radio din 
America. Au venit adesiunide 
pretutindeni, unde se află cu¬ 
get românesc. Spre onoarea 
lor, organizatorii, nu au făcut 
discriminări, cum cer anumite 
puteri mişeleşti, duplicitare, 
şi anumite oficii. I-au primit, 
la strigare fi lacrima, pe toţi 
care s’au născut români şi 
pot trăi la limita legii şi a în¬ 
durării cerului, în lumea ves¬ 
tică. Şi manifestaţia pentru 
Basarabia şi Bucovina de 
Nord (cineva ne sfătuia sâ 
menţionăm mereu "ţi ţinu tul 
Herţei’*), dela New York, ca- 
pitalabogatâ şi formidabilă, a 
lumii, a fost un mare succes. 
Dumnezeu ne-a ferit de inci¬ 
dente şi de violenţe. Am pă- 
râduit într’o zi cu soare cald 
dc primăvară, am înmânat 
memorandum-uri, am gustat a- 
probarea lumii de pe străzi. 
Iar la festival unde au avut 
loc vorbirile pentru Basarabia 
şi Bucovina, ne-am regăsit în 
inima şi lacrimile unui public 
select, care a trecut peste o- 
rice calcule politice şi a ve¬ 
nit sâ protesteze, să plângă, 
sâ rişte. 

Lăsăm altora sâ publice 
datele istorice ale acestei 
cumplite prâznuiri. Însemnăm 
piagul. Ne adresăm cu rugăci¬ 
uni şi lacrimi lui Dumnezeu. 
Mulţi cred câ pot gândi si fa¬ 
ce calcule. Noi ne umilim a 
gândi cu inima, a crede câ is¬ 
toria e plinirea voii lui Dum¬ 
nezeu. Cei ce nu cred şi n’au 
crezut in noi, au scuzele no- 
stre. E nevoie să Ic dovedim 
sfânta noastră nebunei. Le-o 


vom dovedi cu mormintele. I- 
ati, două praguri: 1918-1968. 
Cinci decenii. Cineva ne ce¬ 
artă câ am blestemat pc cei 
care nu se vor învinge şi nu 
vor participa. A fost o floare 
de stil. Ne-am blestement pe 
noi, că sâ ţinem , ca sâ ono¬ 
răm neamul românesc. 

Pentruci am vorbit la 
New York, la 24 Martie 1968, 
DRUM înseamnă adânc în gri- 
ndar că Dumnezeu ne cere ve¬ 
rificări,. întoarceri la matcă, 
jertfe. E cazul sâ ftim, pe 
plan individual, pe plan na¬ 
ţional, pe planul măreţ.al lui 
Dumnezeu. Vom aduce Basar¬ 
abie şi Bucovina de Nord <a- 
casd, când Tatăl Nostru va fi 
din nou c onstituţional, când 
lumea, inclusiv Statele Unite, 
vor crede din nou, că puterea 
Statelor şi Naţiunilor emană 
dela Dumnezeu. 

Apărem sub semnul de foc 
al Basarabiei şi Bucovinei de 
Nord. Ştim câ nu vom fi iertaţi 
tocmai pcntrucă ftim, dar ne¬ 
amul românesc, la marea lui 
judecată, ne va absolvi. Cre¬ 
dem în sfânta dreptate a ne¬ 
amului românesc. Ce ai făcut, 
frate, la 27 Martie? Ai avut o 
bucată de pâne neagră, usca¬ 
tă, pe masa ta de exil? Ai pl⬠
ns? Te-ai rugat? . . . 


DRUM îşi va face datoria 
de a publica cartea albă a 
V Basarabiei fi Bucovinei de 
Nord”. Veţi vedea atunci ce 
am gândit, lacrimile pe care 
le-am plâns. Dreptăţile pe 
care le-am strigat. DRUM-ul 
devine cu adevărat drum, nu¬ 
mai findcâ e românesc şi o- 
menesc. Un drum al ordinei 
naturale a lumii. 


Domnul Virgil Mihdilescu , 
pilduitorul ctitor al Bibliote¬ 
cii Române şi al Instituitului 
românesc de Cercetări, din 
Erciburg, Germania, nc trimite 
o hartă a României, cu însem¬ 
nările pierderilor "La Roum - 
unic el ses provinces”, pre- 



cum şi textul fetocopiat al 

“Actului Unirii” Basarabiei 
cu Patria-Mamâ, semnat de 
Ion Inculct si Pan Halippa. 
II reproducem: “In numele po¬ 
porului Basarabiei, Sfatul 
Ţării declară RepublicaDc- 
mocratică Moldovenească (Ba¬ 
sarabia) în hotarele ci dintre 
Prut, Nistru Dunăre, Marea 
Neagră şi vechile graniţe cu 
Austria, ruptă de Rusia, acum 
o sută şi mai bine de ani, din 
trupul vechii Moldove, în pu¬ 
terea dreptului istoric şi 
dreptului de Neam, pe ‘baza 
principiului că noroadele sin¬ 
gure să-?i hotărască soarta 
lor, de azi înainte, şi pentru 
totdeauna, SE UNEŞTE CU 
MAMA SA-ROMÂNIA. 

Trăiască Unirea Basara¬ 
biei cu România, de-apurori 
şi totdeauna. Preşedintele 
Sfatului Ţării: Ioan Inculeţ, 
Pan Halippa. Votat de Sfatul 
Ţării la 27 Martie, st. v.1918'1 

D-l Virgil Mihăilescu a 
vorbit la Koln, la 27 Martie, 
despre “50 Jahre scit der 
Verienigung Bessarabiens 
mit Rumânien” 

• • • * 

La fel', au sărbătorit “U- 
nirea Basarabiei cu Patria- 
Mamâ” şi au protestat contra 
răşluirii prin Pacea grâjdâ- 
rească dela Paris, Românii 
din Toronto, de sub preoţeas¬ 
ca conducere a Sfinţiei Sale 
Păr. Nicolae Zela, din Boia- 
nul Bucovinei. Sunt nume şi 
origini care răspund in sfân¬ 
tul destin al neamului. Păr¬ 
intele Zelea poate plânge o 
lacrimă pe obrajii noştri ai 
tuturor: “Din Boian, Ia Vatra 
Doroii, ne-a umplut omida 
cornii”. Omida comunistă ne- 
a umplut cornii neamului. Cei 
ce vreau dialoguri, să recite 
versurile lui Bâdia Mihai. Ro¬ 
mânii dela Toronto, Canada* 
ne aduc aminte şi de Buco¬ 
vina, de altarul credinţei ro¬ 
mâneşti al lui Ştefan cel Mare. 

E cazul să repetăm, pentru 
toţi domnişorii găselniţelor: 
Fără Bucovina şi Basarabia 
nu avem ţară. Cinste celora 
care cred mistic in viitorul 
de mărire al neamului ro¬ 
mânesc. 

• • • * 

temerar, dum-ul lui Ion 
Cârjă dela New York, merită 
să fie cetii şi cunoscut. Are 
date. Dar arc şi o îndrăzne¬ 
ală. 0 sfânta nebunit. Per¬ 
sonal m’am bucurat imens că 
au mai sosit din ţară, din 
temniţe şi moarte, unii fraţi 
capabili de sfânt# nebunit. 
Ion Cârjă, ţârăn>st, nu mai e 
politician, ci un visător, un 
căutător al sfântului potir.Un 
lsusian, care luptă “behind 
the lines'*. Un spadasin al a- 
devărului, gata să recunoască 
silaba de adevăr in sufletul 
aproapelui. Un luptător pen¬ 
tru spatele frontului. Unul u- 
mil, fără nume, fără pretenţii, 
care nu ne-a pus condiţi i că 
trebuie să-i garantăm o audi¬ 
enta de peste două sute de 
suflete, câ-i vom publica 
apusele in “America'’, că va 
r i singurul vorbitor. Nici nu 
ne-a făcut teoria stupidă ci 
pleacă ia luptă numai dacă i- 
6 c garantează biruinţa. De 
fapt i-am garanta! moartea, 
riscul, distanţele, lată dece 
îl salutam pe Ion Cârjă. lata 
decc credem infinit in neamul 
romanesc, in viitorul lui de 
aur. Ion Cârjă, ne-a dat o 
mare lecţie. Tuturor acelora 
care ne aflăm, mai demult, 
sub meridianul apăsător a! 
iui Eari Warren. Lecţia cre- 
dip ţei nelimitate in Dumnezeu 


şi’n neamul românesc!. . . 

• • • • 

“Motive de ordin umanitar 
şi dc justiţie internaţională 
obligă marile puteri ale lumii 
libere să ceară Uniunii Sovi¬ 
etice eliberarea necondiţiona¬ 
tă a Basarabiei şi Bucovinei 
româneşti. Salvarea Basara¬ 
biei şi Bucovinei înseamnă 
triumful principiilor dc drep¬ 
tate şi libertate ale secolului 
nostru". New York City, 22 
Februarie 1968. Ion Cârjă. 

• • • • 

La Frciburg, Germania dc 
Vest, se sbate cu mari greu¬ 
tăţi câ să clădească o casă 
o casă de adăpost pentiu Bi - 
biloteca Română , d-l Virgil 
Mihăilescu. E o instituţie u- 
nică în exil. Isvorîtă din sfân¬ 
ta nebunie a unui compatriot 
care credea in destinul lite¬ 
rei româneşti, atunci când 
gealaţii Kremlinului se răpc- 
ziseră să o stingă, să o su- 

C mc. Mii dc volume care au 
ţ arse şi desfiinţate in ţa¬ 
ra invadată de omida ruseas¬ 
că, au. găsit adăpost la Frci¬ 
burg. Acum argaţii roşii dela 
Bucureşti sunt in graţiile tr㬠
dătorilor vestului. Joacă ta- 
nanica în cancelariile ateilor 
şi anticriştilor, şi, natural, 
asupresc accaştâ scumpă in¬ 
stituţie românească. Idioţi 
utili, care au uitat datoriile 
şi falsifică perspectivele is¬ 
toriei, lovesc în acest mare 
luptător şi preot al literelor 
româneşti. E, deci, de datoria 
noastră sâ-i sărim în ajutor. 
Cei ce au fost miluiţi dc Du¬ 
mnezeu cu un ban, sunt rugaţi 
să scrie un cec, de sumă ma¬ 
re, cât mai repede, pentru 
Biblioteca dela Freiburg. Vir¬ 
gil Mihăilescu stă gata să în¬ 
ceapă a zidi o casă româneas¬ 
că, la Freiburg. Fiţi inteli¬ 
genţi. Legaţi numele vostru 
de această scumpă instituţie. 
Vâ veţi garanta nemurirea. 
Veţi merita nume mare în re¬ 
gistrul dc amintiri ale gene¬ 
raţiilor româneşti viitoare. 

Adresa? Virgil Mihăilescu, 
24 Mercystrasse, 78 Freiburg 
(in Breisgau), West Germany. 
Sunt membru fondator al a- 
cestei mari instituţii. Eram 
la Freiburg, în 1948, când a 
fost înfiinţată. De atunci o 
sprijine&c. Cred in ea. Daţi- 
vâ bănuţul, pentrucâ îl daţi 
neamului. 

* • • • 

“Communist Opression of 
Central and Easlern Europe", 
conferinţa Americanilor de o- 
rigine central şi est europe¬ 
ană, ne informează despre fap¬ 
tele şi practicile ruseşti im¬ 
perialiste in inima Europei 
civilizate. Despre România 
(cea ce de fapt ne interese¬ 
ază, in primul rând) aflăm 
date extrem dc interesante, 
istorice, geografice, religi¬ 
oase. Persecuţia e in toi, in 
ciuda propagandei de dialog 
cu America (Banii 41 fabrici¬ 
le sunt extrem de atrăgătoare. 
Un număr care ne impresion¬ 
ează: 180,000 de exilaţi ro¬ 
mâni. O sutâoptzecidemii 
(auziţi) de frunze care mor fru¬ 
mos, bând u-şi ora de cucută 
socratică. înţelegem acum de¬ 
ce imensa propagandă de a 
ne anihila, de a ne câştiga 
pentru dialog. Exilul vorbe¬ 
şte pentru Dumnezeu. Comu. 

niştii ucid omenirea. Ii ame¬ 
ninţi viitorul. Nu facem poli¬ 
tică. Credem în Dumnezeu. 

• • • « 

D-l Vasile lasinschi,un 
voluntar bucovinean din pri¬ 
mul război mondial, un ostra¬ 
cizat ai generaţiei sale, ne 
trimite o splendidă adeziune 


la manifestaţia pentru Basa¬ 

rabia şi Bucovina de Nord. 
Sună adânc în inima sa, şi în 
noi, citatul din Biblie, al lui 
Dionisic Cavaler dc Bejan, 
în sala sinodală a Reşedinţei 
Mitropolitane din Cernăuţi, la 
1918! “Acum slobczcşte, în 
pace, pc robul tău, Stă pane ţ 
căci am văzut cu ochii mei 
mântuirea Ta”. Politicianiî 
sunt şmecheri. Oamenii de 
dragoste şi sacrificiu suntmo- 
deşti. Neamul ii vă judeca pe 
toţi după cum se cuvine. Eu 
care am trăit acel moment u- 
nic al vieţii mele “a intrat 
România” t când oamenii din 
satul meu plângeau şi sărutau 
cizmele catanclor române, la 
1918, mă simt obligat sâ cin¬ 
stesc pe acest voluntar ro¬ 
mân, dela Burla Rădăuţilor, 
care nu şi-a precupeţit viaţa, 
ci a visat splendoarea Ro¬ 
mâniei Mari. Alături dc el stă 
profesorul şi scumpul meu da¬ 
scăl Grigore Nandris, emeri¬ 
tul profesor dela Londra. Va- 
silc Iasinschi e administra¬ 
torul şi custodele unui C㬠
min românesc la Madrid, sfân¬ 
tă chemare a vieţii sale, ve¬ 
nită din aurita aureolă a vo¬ 
luntariatului pentru “visul ne¬ 
împlinit, copil al suferinţei” 
al unirii celei mari. Fie ca 
aceste umile fraze sâ-i mân¬ 
gâie amarele bătrâneţe. 

• • * • 

îmi scrie incadescent Fra¬ 
tele Vianor Bendescu. “Che¬ 
stiunea a devenit ardentă. La 
11 Noembrie se împlinesc 5 
ani dela moartea lui Ion Nis- 
tor. El a murit intr’un spital 
din Bucureşti. Geriatriştii 
blestemaţi din Bucureşti nu 
i-au alinat suferinţa.Genialul 
maestru a fost timp de cinci 
ani fi două luni “plecat în 
provincie ”, adică închis. 

Bănuiesc că lâ Sighet. A fost 
înmormântat la Bellu”. 

Cinstesc alături de Vianor 
Bendescu, pe scumpul meu 
profesor. L’am apărat, la Bu¬ 
cureşti, in 1941, când nişte 
fraţi “românizau”. Şi văd şi 
acum, în inima lui deschisă, 
zarea răsăriteană, unde au 
chiuit Şoimâreştii şi fraţii 
Potcoavă. Ion Nistor m’a sal¬ 
vat dela moarte. Bucovinenii 
sunt o splendidă sectă a pli¬ 
nirii neamului românesc. . . . 
Cinste lui Vianor Bendescu, 
bucovinologul şi istoric li¬ 
terar al pământului unde a 
scris istorie Stefam cel Marc. 
N'am spaţiu la DRUM, dar am 
spaţiu in inimă. Vom publica 
splendidele studii ale lui 
Vianor Bendescu. 

• • < • 

Profesorul Eugen Botezat 
Tocmai fiindcă a fost numai 
profesor. A vorbit tinerelor 
generaţii, cum vorbim noi a- 
cum, căutând un sprijin, o 
silabă de mântuire.Era în Bu¬ 
covina dintre 1920 şi 1940. 
Un profesor, Un om. Un bu¬ 
covinean, capabil dc a -1 ve¬ 
dea pe Dumnezeu printre vo¬ 
calele ştiinţei universitare. 
Am învăţat mult dela el. Un 
om de ştiinţă, un părinte. 
“După predare , în Octombrie 
1940, veteranul savant părăsi 
iadul comunist, poposi scurt 
timp in Germania, la CIcivitz, 
şi-şi urma, de aici, călătoria 
de reîntoarcere in ţară, &ta- 
bilindu-se la Bucureşti.” Din 
întunecarea acestui exil, il 
cinstesc pc profesorul Bote¬ 
zat, alături dc pana plină de 
pietatea lui Vianor Bendescu, 
tocmai fiindcă a insemnaţ o 
umilinţă. 0 cumsccădenie. 




. A sosit DRUM-ul. M’a uşurat 
puţin, Că să vă pot descrie 
surpriza şi sentimentele dc 
bucurie cu care l’am primit, 
ar trebui să am vocabularul 
şi talentul poetului care a 
cântat întoarcerea lui Alecs- 
andri dela Montpelier. Ca re¬ 
vistă ori jurnal, DRUM c unic 
in felul lui. Coloanele sepa¬ 
rate, fără cruţare de spaţiu. 
Materialul bogat şi aranjat cu 
fineţe artistică. Sunt sigur că 
şi cel mai preţenţios cetitor 
poate fi mulţumit. Primiţi căl¬ 
duroase felicitări şi urări de 
bine. Fără şovăire, cu Dumne¬ 
zeu înainte. (Moş Vasile 
Jcdcran) 


. Printre revistele noastre, 
una ce-şi menţinea albia ci, 
intre litere şi teologie, cu 
hotărîrc, era CUVÂNTUL lui 
Racovcanu. A dispărut. Nime¬ 
ni din Românii cc-au fost in 
jurul sâu nu-i pot continua 
opera (în ultimii doi ani a 
slăbit Cuvântul, dar putea 
oricând relua nivelul. Raco¬ 
vcanu aştepta ajutor). Ca să 
nu mai vorbesc dc SEMNE ce- 
au intrat în impas, sau poate 
că au ratat. Matale văd c’ai 
schimbat DRUM-ul de pe dru¬ 
mul lui, fâcându -1 "serie 
nouă”, fără nici o raţiune su¬ 
ficientă, mai ales câ începuse 
sâ-si creieze profilul său în 
vechiul format. Poate te-ai 
gândit că ne mai apărând CU¬ 
VÂNTUL, să faci din DRUM 
o publicaţie care să-l ducă 
mai departe, noul format, a- 
mintindu-1. Redacţia revistei 
cc-o conduci e liberă să ho¬ 
tărască orice crede că e spre 
binele ci. De aceea nu am de 
făcut nici un fel de opoziţie, 
ci aştept să reuşească mai 
mult decât înainte. Insă Ra- 
coveanu va rămâne unic: de¬ 


la PREDANIA, dc acum 30 de 
ani, până la CUVÂNTUL, a 
făcut reviste tot mai frumoase, 
orice ar fi pus în ele. Era vo-’ 
caţia lui. Mi-sc pare căschiro- 
bând formatul revistei, te-ai 
înhămat la un car greu: crezi 
câ vei ţine nivelul lui Raco¬ 
vcanu? (Octavian Buhociu). 


. Am cetit cu multă atenţie 
DRUM, in noul format. Are în¬ 
făţişarea de mare cotidian. 
Un conţinut de toată lauda! 
“petrunchiaţii”, ca informai 
ţie, e foarte bine legată cu 
articolul în extenso din ziarul 
nostru “Americă”. Savurez a- 
titudinca energică în care e 
redactat şi spiritul combativ 
contra ororilor şi nedreptăţi¬ 
lor ce continuă încă în scum¬ 
pa noastră ţară. Cu ocazia 
manifestaţiilor de protest pen¬ 
tru Basarabia şi Bucovina de 
Nord, vă rog a mă considera 
alături de Dv., de toţţi Ro¬ 
mânii protestatari. Regret că 
din cauza unui accident de 
muncă, sunt reţinut in casă, 
cu mână stângă’n gips. Cu a- 
jutorul lui Dumnezeu va trece 
şi asta. - (Dumitru Lungu) 

• » • 

. Vestea câ DRUM va apare 
ne bucură mult dc tot şi-l aş¬ 
teptăm cu drag. La Montreal, 
am fost solicitat să colaborez 
la revista “Balcania”, in lim¬ 
ba engleză. M’am gândit câ 
Matale ai fi ccl mai indicat a 
scrie acolo despre fraţii noş¬ 
tri prigoniţi din Macedonia. 
De acasă primesc scrisori cu 
vesti triste. Mereu şi tot mai 
mulţi îmi cer ajutor bănesc, 
pachete cu Îmbrăcăminte, me¬ 
dicamente. - 

(Maftei Hojbotă, Toronto). 


CĂTRE CITITORI 


Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am găsit iarăşi o tipo¬ 
grafie, şi iatâ-ne, suntem dinnou pe DRUM. Pe drumul a- 
firmârii noastre în duh şi slovă românească. 

In patru săptămâni, putem poposi în casele J-voastră 
eu Nr. 2 din DRUM. Pentru aceasta insă, avem nevoie ur¬ 
gentă de concursul şi sprijinul d-voastră financiar. 

Reinoindu-vă abonamentul astăzi şi trimiţându-vă o- 
bolul d-voastră, ne veţi da posibilitatea de a apărea re¬ 
gulat de aici înainte. 

DRUM, la ora aceasta, este singura revistă literară ro¬ 
mânească din America şi Canada. N'o lăsaţi să moară. 


Redacţia 

t 


DRUM 


- APARE TRIMESTRIAL - 


Redactori: 


VASILE POSTEUCA 
P.O Box 105 
Maokato, Minn. 56001 
US.A. 


NICOLAE NOVAC 
9406 Farmer Drive 
Highland, (nd. 46322 
US.A. 


ION CARJA 
1107 Fim Avenue 
New Yotk.N.Y. 10021 


Abonamentul.Şl 0.00 

Manuscrisele jy abonamentele se 
vor trimite numai p< numele fi la 
adresa d-lui Vasile Posteuci*