Christian Jacq — [Ramses] 01 Fiul luminii

LUPUL PPP AP EPA URIPIPIRIPI RIA AP PIP DDP A LI SINININIA INI NINA AIA IN NON AA A A 


D. > 


EDITURA 


Christian Jacq 


Seria 
RAMSES 


T 
FIUL LUMINII 


Original: LE FILS DE LA LUMIÈRE 


Traducere de 
EUGEN DAMIAN 


Editura ALLFA 


Cuvânt înainte 


„Ramses, cel mai mare învingător, Regele Soare, deținătorul 
Adevărului”: în acești termeni, Jean-François Champollion, care 
a deschis porțile Egiptului descifrându-i hieroglifele, îl descrie pe 
faraonul Ramses al II-lea. Avea un adevărat cult pentru el. 

Numele lui Ramses a traversat secolele și a învins timpul; el 
singur întruchipează forța și grandoarea Egiptului faraonilor, 
patria spirituală a civilizaţiei occidentale. Vreme de șaizeci și 
șapte de ani, de la 1279 la 1212 Î.H., Ramses, „fiul luminii”, va 
duce pe culmi gloria ţării sale și va face să-i strălucească 
înțelepciunea. 

Pe pământul Egiptului, Ramses poate fi întâlnit la fiecare pas; 
oare nu și-a lăsat el amprenta asupra unui număr impresionant 
de monumente, fie construite de maeștrii săi arhitecți, fie 
restaurate sub domnia sa? Și gândul te poartă la cele două 
temple din Abu Simbel, unde domnește pentru veșnicie cuplul 
format de divinul Ramses și de Nefertari, marea soţie regală, 
sau la imensa sală cu coloane a templului din Karnak, ori la 
colosul surâzător al templului din Luxor. 

Ramses nu este numai eroul unei povești, ci chiar al mai 
multor romane, al unei adevărate epopei care ne poartă de la 
inițierea în funcţia de faraon sub îndrumarea tatălui său, Seti, a 
cărui statură este la fel de impresionantă ca a fiului, până la 
ultimele zile ale unui monarh care a avut de înfruntat 
nenumărate încercări. Din acest motiv, i-am consacrat o suită 
romanescă alcătuită din cinci volume, în speranţa de a evoca 
dimensiunile fabuloase ale unui destin la care au participat 
personaje de neuitat, precum Seti, soția sa Tuya, sublima 
Nefertari, frumoasa Iset, poetul Homer, îmblânzitorul de șerpi 
Setau, Moise Evreul și atâţia alţii, care vor prinde viaţă în 
paginile cărții. 

Mumia lui Ramses a fost conservată. Din trăsăturile ei se 
degajă impresia unei forțe formidabile. Nenumăraţi vizitatori ai 
sălii mumiilor de la Muzeul din Cairo au trăit senzaţia că faraonul 


3 


e pe cale să se trezească din somn. Ceea ce moartea fizică îi 
refuză lui Ramses, magia romanului are puterea să-i acorde. 
Graţie ficţiunii și egiptologiei, putem astăzi să-i împărtășim 
frământările și speranţele, să trăim alături de el eșecuri și 
succese, să ne întâlnim cu femeile pe care le-a iubit, să suferim 
trădări neașteptate sau să ne bucurăm de prietenii durabile, să 
luptăm împotriva forțelor răului sau să căutăm lumina din care 
s-a ivit totul și spre care toate se îndreaptă. 

Marele Ramses... Ce tovarăș de drum pentru un scriitor! De la 
prima confruntare cu un taur sălbatic și până la umbra de sub 
arborele de acacia, este vorba de destinul unui uriaș faraon, 
destin legat de cel al Egiptului, ţara iubită de zei. Un tărâm al 
apei și al soarelui, pe cuprinsul căruia cuvintele demnitate, 
dreptate și frumusețe aveau un sens și prindeau formă în 
cotidian. Un pământ unde lumea de dincolo și lumea terestră se 
aflau în contact permanent, unde viața putea renaşte din 
moarte, iar prezenţa invizibilului era palpabilă, unde dragostea 
de viaţă și de nepieritor făcea să crească inimile oamenilor și le 
umplea de bucurie. 

Într-adevăr, Egiptul lui Ramses. 


1 


Taurul sălbatic, imobil, îl fixa pe tânărul Ramses. 

Bestia era monstruoasă; picioarele groase ca niște stâlpi, 
urechile lungi atârnând, o barbă ţeapănă pe maxilarul inferior, 
părul brun cu negru. Incepea să simtă prezenţa tânărului. 

Ramses era fascinat de coarnele taurului, apropiate și 
îngroșate la bază, mai înainte de a se curba spre spate și de a 
se îndrepta în sus, formând un fel de cască terminată cu două 
vârfuri ascuţite, capabile să sfâșie carnea oricărui adversar. 

Adolescentul nu mai văzuse un taur atât de mare. 

Animalul aparţinea unei rase redutabile, pe care chiar și cei 
mai buni vânători ezitau s-o înfrunte; pașnic în mijlocul clanului 
său, blând cu semenii răniţi sau bolnavi, atent la educaţia 
tinerilor, masculul devenea un războinic terifiant dacă îi era 
tulburată liniștea. Înfuriat la cea mai mică provocare, el exploda 
cu o viteză uluitoare și nu se calma până ce nu-și dobora 
inamicul. 


Ramses se retrase un pas. 

Coada taurului sălbatic plesnea aerul; trimise o privire feroce 
intrusului care îndrăznise să se aventureze pe teritoriul său, o 
pășune apropiată de mlaștina cu stufăriș înalt. Nu departe, o 
vacă făta, înconjurată de tovarășele sale. În pustietatea marcată 
de cursul Nilului, masculul uriaș era stăpânul cirezii și nu tolera 
nici o prezenţă străină. 

Tânărul sperase că vegetaţia îi va ascunde silueta; însă ochii 
taurului, înfundaţi în orbite, nu-l mai slăbeau. Ramses știu că nu 
mai avea nici o portiţă de scăpare. 

Livid, se întoarse încet spre tatăl său. 

Seti, faraonul Egiptului, supranumit „taurul victorios”, se 
oprise câţiva pași mai în spate. Se spunea că simpla lui prezenţă 
îi paraliza pe dușmani; inteligenţa-i ascuţită precum ciocul 
șoimului cerceta totul și nimic nu-i putea scăpa. Zvelt, cu un 
chip sever, fruntea înaltă, nasul coroiat, pomeţii proeminenţi, 
Seti întruchipa autoritatea. Venerat și temut, monarhul îi redase 
Egiptului gloria de altădată. 

La paisprezece ani, Ramses, care avea deja statura unui 
adult, își întâlnea tatăl pentru prima oară. 

Până atunci, fusese crescut la palat de către un educator 
însărcinat să-l înveţe să devină un bărbat de ispravă. Ca fiu de 
rege, trăia zile fericite, îndeplinind totodată o funcţie înaltă. Însă 
Seti îl smulsese de la cursul de hieroglife, ducându-l cu el în 
mijlocul câmpului, departe de orice așezare. Nici un cuvânt de 
împotrivire nu fusese rostit. 

Atunci când vegetaţia deveni prea deasă, regele și fiul său 
abandonară carul tras de doi cai și se afundară în iarba înaltă. O 
dată trecut obstacolul, ajunseră pe teritoriul taurului. 

De cine îi era cel mai frică: de bestia sălbatică sau de Faraon? 
Și din unul și din celălalt se degaja o forță pe care tânărul 
Ramses se simţea incapabil s-o stăpânească. Oare nu afirmau 
legendele că taurul era un animal celest, însuflețit de focul unei 
alte lumi, iar Faraonul se înfrăţea cu zeii? În ciuda staturii înalte, 
a robusteţii și a refuzului său de a se teme, adolescentul se 
simţea prins între două forțe aproape complice. 

— M-a observat, mărturisi el, încercând să pară sigur pe sine. 

— Cu atât mai bine. 

Cele dintâi cuvinte pronunţate de tatăl său răsunară ca o 
condamnare. 


— E enorm și... 

— Și tu, cine ești tu? 

Întrebarea îl surprinse pe Ramses. Furios, taurul scurma 
pământul cu copita; egretele și bâtlanii își luară zborul, părăsind 
câmpul de bătaie. 

— Ești un laș sau un fiu de rege? 

Privirea lui Seti îi străpunse sufletul. 

— Îmi place lupta, dar... 

— Un bărbat adevărat merge până la limitele puterilor sale, 
însă un rege trece dincolo de ele; dacă nu ești capabil de asta, 
atunci nu vei domni, iar noi doi nu ne vom mai întâlni niciodată. 
Nici o încercare nu trebuie să te clintească. Pleacă, dacă asta 
dorești; dacă nu, învinge-l. 

Ramses îndrăzni să ridice ochii și să susţină privirea tatălui 
său. 

— Mă trimiţi la moarte. 

— „Fii un taur puternic și veșnic tânăr, cu inima cutezătoare și 
coarnele ascuțite, pe care nici un dușman să nu-l poată 
învinge”, mi-a spus tatăl meu; tu, Ramses, ai ieșit din pântecele 
mamei tale ca un taur adevărat și trebuie să devii un soare 
strălucitor ce-și va trimite razele pentru binele poporului său. 
Te-ai ascuns în pumnul meu ca o stea; astăzi, desfac degetele. 
Strălucește sau dispari. 

Taurul mugi; dialogul intrușilor îl irita. De jur împrejur, 
zgomotele câmpului se stingeau; vietățile, de la rozătoare la 
păsări, simțeau iminenţa luptei. 

Ramses se ţinu tare. 

În lupta corp la corp, învinsese deja adversari mai grei decât 
el, datorită tehnicilor învăţate de la educatorul său. Dar ce stra- 
tegie să adopte împotriva unui monstru de asemenea 
dimensiuni? 

Seti îi întinse o frânghie lungă cu un nod mobil. 

— Forţa lui e capul; prinde-l de coarne și-l vei învinge. 

Tânărului îi reveni speranța; la întrecerile nautice de pe lacul 
de agrement al palatului se antrenase de nenumărate ori în 
mânuirea frânghiilor. 

În momentul în care taurul o să audă șuieratul lasoului se va 
năpusti asupra ta; nu-l rata, pentru că n-o să mai ai o a doua 
șansă. A 

Ramses repetă mișcările în gând și prinse curaj. In ciuda 


6 


tinereţii sale, trecuse de un metru șaptezeci și se putea lăuda cu 
musculatura unui atlet care practicase mai multe sporturi; cât 
de tare îl irita bucla de copil strânsă cu o panglică deasupra 
urechii, podoabă rituală ce se ivea din minunatul său păr blond! 
Atunci când va fi titularul unei funcţii la curte, va căpăta 
permisiunea să-și schimbe pieptănătura. 

Oare destinul îi va acorda răgazul necesar? Desigur, de 
nenumărate ori, și nu fără o doză de fanfaronadă, tânărul, plin 
de entuziasm, căutase tot soiul de încercări demne de el. Nu și- 
ar fi imaginat niciodată că însuși Faraonul va răspunde 
dorințelor sale într-un mod atât de brutal. 

lritat de mirosul de om, taurul nu mai avea răbdare. Ramses 
strânse frânghia; după ce-l va prinde în laţ, o să-i trebuiască 
forța unui colos ca să-l imobilizeze. Și pentru că nu avea încă 
puterea asta, va fi nevoit să-și depășească limitele, chiar dacă 
inima lui va ceda. 

Nu, n-o să-l dezamăgească pe Faraon. 

Ramses învârti lasoul; taurul se năpusti cu coarnele înainte. 
Surprins de viteza animalului, tânărul făcu doi pași într-o parte și 
azvârli lasoul care undui prin aer ca un șarpe și ateriză pe 
spatele monstrului. Ramses alunecă pe pământul umed și căzu 
în momentul în care coarnele se pregăteau să-l străpungă. li 
atinseră ușor pieptul, iar băiatul rămase cu ochii deschiși. Voia 
să-și privească moartea în față. 

lritat, taurul își urmă cursa până la marginea stufărișului și se 
întoarse brusc; Ramses, care se ridicase între timp, privi atent în 
sine însuși. Își va înfrunta dușmanul până la capăt și îi va 
demonstra lui Seti că un fiu de rege știe să moară cu demnitate. 

Elanul monstrului fu curmat într-o clipă; frânghia din mâinile 
Faraonului îi strângea cu putere coarnele. Innebunit de furie, 
bestia încercă în zadar să se elibereze. Işi smucea capul, 
aproape frângându-și grumazul, iar Seti folosea această forță 
dezordonată împotriva taurului însuși. 

— Apucă-i coada! îi ordonă el fiului său. 

Ramses veni în fugă și prinse coada aproape lipsită de păr, 
doar cu un smoc în vârf, asemănătoare cu aceea pe care 
Faraonul o purta atârnată la centură, însemnul maeștrilor 
deținători ai puterii taurului. 

Invins, animalul se calmă, mulţumindu-se să respire zgomotos 
și să mugească. Regele slăbi strânsoarea, făcându-i semn lui 


7 


Ramses să stea în spatele lui. 

— Specia asta e de neîmblânzit; un astfel de mascul poate 
trece prin foc și prin apă și știe chiar să se ascundă după un 
pom ca să-și surprindă mai bine dușmanul. 

Animalul întoarse capul și își fixă pentru o clipă adversarul. 
Știindu-se neputincios în fața Faraonului, se îndepărtă încet, 
îndreptându-se spre teritoriul său. 

— Ești mai puternic decât el! 

— Noi doi nu mai suntem adversari, pentru că am ajuns la o 
înţelegere. 

Seti își scoase pumnalul din teaca de piele și, cu un gest rapid 
și precis, reteză bucla copilăriei. 

— Tată... 

— Copilăria ta a murit. Viaţa începe mâine, Ramses. 

— Dar n-am învins taurul. 

— Ai învins frica, întâiul dușman pe calea spre înțelepciune. 

— Mai sunt și alţii? 

— Fără îndoială, mai mulţi decât firele de nisip din deșert. 

Întrebarea următoare arse buzele tânărului. 

— Ar trebui să înțeleg... că m-ai ales succesor? 

— Crezi că e suficient să fii curajos ca să guvernezi oamenii? 


2 


Sary, educatorul lui Ramses, își căuta elevul prin tot palatul. 
Nu era prima dată când tânărul dezerta de la cursul de 
matematică pentru a se ocupa de cai sau pentru a organiza un 
concurs de înot cu banda lui de prieteni puși pe distracţie și 
nedisciplinați. 

Burduhănos, jovial, detestând orice exerciţiu fizic, Sary tuna și 
fulgera fără încetare împotriva discipolului său, dar se neliniștea 
la cea mai mică poznă a acestuia. Căsătoria cu o femeie mult 
mai tânără decât el, sora mai mare a lui Ramses, îi facilitase 
ocuparea postului atât de invidiat de educator al prinţului. 

Invidiat... De către cei care nu cunoșteau caracterul imposibil 
al fiului mai mic al lui Seti! Fără răbdarea sa înnăscută și 
îndârjirea de a lumina spiritul unui ștrengar adesea insolent și 
prea sigur de el, Sary ar fi renunţat la însărcinarea asta. 
Conform tradiţiei, faraonul nu se ocupa de educarea copiilor lui; 


8 


aștepta momentul în care adultul putea fi sesizat în spatele 
adolescentului și atunci îl întâlnea pentru a-l pune la încercare și 
a-și da seama dacă e demn să guverneze. În cazul de faţă, 
decizia fusese luată de mult: Șenar, fratele mai mare al lui 
Ramses, urma să urce pe tron. Energia mezinului trebuia însă 
canalizată mai departe, pentru a deveni, în cel mai bun caz, un 
general destoinic, iar în cel mai rău, un curtean mai de vază. 

Ajuns la înfloritoarea vârstă de treizeci de ani, Sary ar fi fost 
bucuros să-și petreacă timpul la vila lui, pe malul heleșteului, în 
compania unei soţii de douăzeci de ani; dar oare nu se plictisea? 
Mulțumită lui Ramses, nu existau două zile la fel. Setea de viaţă 
a băiatului era nestinsă, iar imaginaţia lui fără limite; până să-l 
accepte pe Sary, dăduse gata mai mulţi educatori. În ciuda 
deselor neînțelegeri, acesta din urmă își atinsese scopul, și 
anume să deschidă spiritul tânărului către toate științele pe care 
trebuia să le cunoască și să le practice un scrib. Fără ca măcar 
s-o recunoască faţă de sine însuși, îi făcea o adevărată plăcere 
să rafineze inteligenţa subtilă a lui Ramses. 

De o vreme, tânărul începuse să se schimbe. El, care nu 
suporta nici un minut de inactivitate, întârzia acum asupra 
„Maximelor” bătrânului înţelept Ptah-hotep; Sary îl surprinsese 
chiar urmărind visător dansul rândunelelor în lumina dimineţii. 
Maturizarea încerca să-și desăvârșească opera, stare pe care 
multe ființe nu aveau s-o cunoască niciodată. Educatorul se 
întreba din ce plămadă era făcut Ramses, dacă focul tinereţii se 
transforma într-un alt foc, mai puţin rebel, însă la fel de viguros. 

Cum să nu te neliniștești în fața atâtor calități? La curte, ca în 
orice altă categorie socială, inșii mediocri, a căror perpetuare 
era asigurată, nu-i simpatizau, ba chiar îi urau pe cei a căror 
personalitate le scotea în evidenţă și mai mult propria lipsă de 
însemnătate. Deși succesiunea lui Seti nu putea da naștere unei 
surprize, iar Ramses n-avea nici un motiv să se îngrijoreze în 
legătură cu intrigile și uneltirile unora dintre oamenii puterii, 
viitorul său era poate mai puţin vesel decât se aștepta. Unii se 
gândeau deja să-l îndepărteze de la funcţiile importante din 
Stat, iar fratele său era primul dintre aceștia. Ce se va alege de 
el, surghiunit într-o provincie îndepărtată, se va obișnui oare cu 
viaţa la ţară și cu trecerea monotonă a anotimpurilor? 

Sary nu îndrăznise să-și împărtășească temerile surorii lui 
Ramses, temându-se de gura ei slobodă. lar să se destăinuie lui 


9 


Seti era imposibil; copleșit de muncă, faraonul era mult prea 
ocupat de gestionarea ţării pentru a mai putea da atenţie 
stărilor sufletești ale unui educator. Era chiar bine că tatăl și fiul 
nu avuseseră nici un contact; în fața unui caracter atât de 
puternic precum cel al lui Seti, Ramses n-ar fi avut altă 
alternativă decât revolta sau nimicirea. Cu siguranţă, tradiția 
avea ceva bun în ea; taţii nu erau cei mai în măsură să-și educe 
copiii. 

Atitudinea Tuyei, marea soție regală și mama lui Ramses, era 
total diferită; Sary se număra printre puţinii care constataseră 
preferința ei pentru mezin. Cultivată, rafinată, ea cunoștea 
calitățile și defectele fiecărui curtean; conducând cu autentică 
suveranitate casa regală, veghea la respectarea strictă a 
etichetei și se bucura de stima nobilimii, ca și de cea a 
poporului. Însă lui Sary îi era frică de Tuya; dacă ar fi agasat-o 
cu temeri ridicole, ar fi fost desconsiderat. Reginei nu-i plăceau 
guralivii; o acuzaţie nefondată îi părea la fel de gravă ca o 
minciună. Mai bine să tacă decât să treacă drept un profet de 
rău augur. 

Sary se duse totuși la grajduri, deși lucrul acesta îi repugna 
peste măsură; se temea de cai, mai ales de loviturile de copită, 
detesta compania rândașilor și, mai mult încă, pe cea a 
cavalerilor pasionaţi de vitejii inutile. Indiferent la ironiile care-i 
însoțiră trecerea, educatorul își căută în zadar discipolul; nimeni 
nu-l mai văzuse de două zile și toată lumea se mira de absența 
asta. 

Ore întregi, Sary încercă să-l găsească pe Ramses, uitând 
chiar să mănânce de prânz. Epuizat, plin de praf, se resemnă și 
se întoarse la palat înainte de lăsarea serii. Cu siguranță că 
trebuia să-i semnaleze dispariţia și să demonstreze că era străin 
de această întâmplare. Dar cum să-i ţină piept sorei prinţului? 

Morocănos, educatorul omise să-și salute colegii care ieșeau 
din sala de clasă; de a doua zi dimineaţă îi va interoga, fără prea 
mari speranțe, pe cei mai buni prieteni ai lui Ramses. Dacă nu 
va avea nici un indiciu, va trebui să admită îngrozitoarea 
realitate. 

Oare cu ce le greșise el zeilor, de era astfel chinuit de un duh 
întunecat? Să-și vadă cariera distrusă ar fi însemnat cea mai 
revoltătoare nedreptate; îl vor alunga de la curte, soţia îl va 
renega și va fi redus la condiţia unui simplu servitor! 


10 


Înspăimântat de ideea unei asemenea decăderi, Sary se așeză 
în locul obișnuit. 

De obicei, în faţa lui se afla Ramses, uneori atent, alteori 
visător, dar întotdeauna capabil să-i ofere o replică neașteptată. 
La opt ani, reușise să deseneze hieroglifele cu mână sigură și să 
calculeze unghiul de înclinare al unei piramide... pur și simplu 
pentru că îi plăcuse exerciţiul. 

Educatorul închise ochii, să-și păstreze în memorie cele mai 
frumoase momente ale ascensiunii sale sociale. 

— Ești bolnav, Sary? 

Vocea asta...Vocea asta deja gravă și autoritară! 

— Tu ești, chiar tu? 

— Dacă dormi, continuă; dacă nu, deschide ochii. 

Sary se trezi. 

Era chiar Ramses, și el plin de praf, însă cu ochii strălucitori. 

— Și unul și altul trebuie să ne spălăm; pe unde-ai rătăcit, 
profesore? 

— Prin locuri insalubre, cum ar fi de exemplu grajdurile. 

— M-ai căutat? 

Stupefiat, Sary se ridică și se învârti în jurul lui Ramses. 

— Ce ai făcut cu bucla copilăriei? 

— Tata a tăiat-o el însuși. 

— Imposibil! Ritualul impune... 

— Te îndoiești de cuvântul meu? 

— lartă-mă. 

— Așază-te, profesore, și ascultă. 

Sary se supuse, impresionat de tonul prințului care nu mai era 
un copil. 

— Tatăl meu m-a supus probei taurului sălbatic. 

— Nu... e imposibil! 

— Nu l-am învins, însă am înfruntat monstrul și cred... că tata 
m-a ales ca viitor regent! 

— Nu, printe, fratele tău mai mare a fost ales. 

— A trecut el proba taurului? 

— Seti a vrut pur și simplu să te confrunţi cu pericolul care îţi 
place așa de mult. 

— Și-a irosit timpul pentru atât de puţin? Am fost chemat, 
sunt sigur de asta! 

— Nu te îmbăta cu apă rece, renunţă la nebunia asta. 

— Nebunie? 


11 


— Destule personalităţi influente de la curte nu te apreciază 
deloc. 

— Și ce mi se reproșează? 

— Că ești tu însuți. 

— Adică mă inviţi să-mi păstrez doar rangul? 

— Rațiunea o cere. 

— Rațiunea nu are forţa unui taur. 

— Jocurile puterii sunt mult mai crude decât îţi închipui; nu-i 
suficientă vitejia pentru a ieși învingător. 

— Atunci, o să mă ajuţi. 

— Cum? 

— Tu cunoşti foarte bine moravurile de la curte; arată-mi 
prietenii și dușmanii și sfătuiește-mă. 

— Îmi ceri prea mult... Nu sunt decât educatorul tău. 

— Ai uitat că nu mai sunt copil? Ori devii preceptorul meu, ori 
ne despărțim. 

— Mă obligi să-mi asum riscuri nesăbuite, iar tu nu ești croit 
pentru puterea supremă; fratele tău mai mare se pregătește de 
multă vreme. Dacă-l provoci, o să te distrugă. 


3 


În sfârșit, seara cea mare. 

Se arăta luna nouă, iar noaptea se anunţa întunecată. Ramses 
le dăduse o întâlnire decisivă celorlalţi tineri, crescuţi ca și el de 
educatori regali. Vor fi oare capabili să scape de gardieni și să 
se întâlnească în centrul orașului pentru a dezbate în mod 
esenţial întrebarea care le ardea inimile și pe care nimeni nu 
îndrăznea s-o pună? 

Ramses ieși din camera sa pe fereastră și sări de la primul 
etaj; pământul afânat din grădina înflorită amortiză șocul, iar 
tânărul porni de-a lungul clădirii. Nu se temea de gărzi; unii 
dormeau, iar alţii jucau zaruri. Dacă avea ghinionul să se 
întâlnească cu vreunul care-și îndeplinea conștiincios misiunea, 
fie va duce tratative cu el, fie îl va dobori cu o lovitură. În 
exaltarea lui, uitase de un paznic de temut, care nu trândăvea 
deloc la ora aceea: câinele galben-auriu, de talie medie, îndesat 
și musculos, cu urechile atârnând și coadă spiralată. Postat în 
mijlocul drumului, nu lătra, însă nu dădea voie să se treacă de 


12 


el. 

Din instinct, Ramses îi căută privirea; câinele se așeză și 
continuă să-și agite coada. Tânărul se apropie și îl mângâie; 
prietenia lor se stabili într-o clipă. Sub zgarda de piele roșie, un 
nume: „Străjerul”. 

— Și dacă ai merge cu mine? 

Străjerul își mișcă aprobator botul scurt, cu trufa lui neagră, 
își ghidă noul stăpân spre ieșirea de pe domeniul unde erau 
educate viitoarele notabilităţi ale Egiptului. 

t 

Deși ora era târzie, destui gură-cască se plimbau încă pe 
străzile Memphisului, cea mai veche capitală a ţării; în ciuda 
bogăției din Theba meridională, Memphisul își păstrase 
prestigiul de altădată. Cele mai mari universităţi își aveau sediul 
aici, și tot aici copiii familiei regale și cei demni de a accede la 
cele mai înalte funcţii primeau o educaţie riguroasă și intensă. A 
fi admis în Kap, „zona închisă și protejată”, dădea naștere la 
invidii, însă cei care, ca și Ramses, locuiau aici din fragedă 
copilărie n-aveau altă dorinţă decât să evadeze! 

Îmbrăcat cu o tunică cu mâneci scurte, de calitate mediocră, 
semăna cu un trecător obișnuit. Ajunse la celebra tavernă din 
cartierul școlii de medicină, unde viitorii terapeuţi se distrau 
după zilele lungi de studiu. Cum Străjerul nu se despărțea de el, 
prinţul nu-l alungă și intră cu el în localul interzis „copiilor din 
Kap”. 

Dar Ramses nu mai era un copil și reușise să scape din 
închisoarea aurită. 

În sala mare a localului cu pereţii văruiţi, clienţii, mari amatori 
de bere tare, de vin sau de lichior de palmier, erau așezați pe 
rogojini ori pe scăunele. Patronul le arăta bucuros amforele 
provenind din Deltă sau din oazele Greciei și lăuda calitatea 
produselor pe care le vindea. Ramses alese un colț liniștit, de 
unde putea supraveghea intrarea. 

— Ce dorești? îl întrebă un servitor. 

— Pentru moment, nimic. 

— Necunoscuţii plătesc înainte. 

Prinţul îi întinse o brățară din cornalină. 

— Ajunge? 

Servitorul examină obiectul. 

— Merge. Vin sau bere? 


13 


— Cea mai bună bere. 

— Câte cupe? 

— Nu știu încă. 

— Aduc ulciorul... Când te hotărăști, îţi aduc și cupele. 

Ramses își dădu seama că ignorase până atunci valoarea 
lucrurilor; omul îl furase, fără doar și poate. Venise vremea să 
iasă din școala lui cea mare, atât de bine protejată de lumea 
exterioară. 

Cu Străjerul la picioare, prinţul fixa intrarea tavernei. Care 
dintre tovarășii săi de studiu va îndrăzni să accepte aventura? 
Făcu în gând prinsoare cu el însuși, îi elimină pe cei mai slabi, ca 
și pe carieriști, și se opri la trei nume. Aceștia nu vor da înapoi în 
faţa pericolului. 

Zâmbi atunci când Setau trecu pragul localului. 

Îndesat, viril, cu mușchi proeminenţi, pielea mată și părul 
negru, Setau era fiul unui marinar și al unei nubiene. Dârzenia 
lui extraordinară, ca și înzestrarea pentru chimie și studiul 
plantelor, atrăseseră atenţia institutorului său; profesorii „Kap”- 
ului nu regretau că îi deschiseseră porţile unei pregătiri 
superioare. 

Setau se așeză în tăcere lângă Ramses. 

Cei doi băieţi nu apucară să scoată vreo vorbă, că își făcu 
apariţia Ameni, un adolescent scund, firav, palid, cu părul deja 
rărit, în ciuda vârstei fragede. Era incapabil să facă sport sau să 
ridice greutăți, în schimb era net superior tuturor celor din 
promoția lui în arta scrierii hieroglifelor. Muncind neobosit, nu 
dormea decât trei sau patru ore pe noapte și-i cunoștea pe marii 
autori mai bine decât profesorul de literatură. Fiu al unui zidar, 
devenise eroul familiei. 

— l-am dat cina mea unui paznic, așa am reușit să ies, îi 
anunţă mândru de el. 

Ramses se așteptase la asta; știa că Setau ar recurge la forţă 
la nevoie, pe când Ameni se va folosi cu siguranţă de vreun 
vicleșug. 

Cel de-al treilea sosit îl surprinse pe prinţ; nu și-ar fi închipuit 
niciodată că bogatul Acha va accepta asemenea riscuri. Era 
singurul fiu al unor nobili avuţi, iar pentru el „Kap” reprezenta o 
etapă firească și obligatorie înainte de a îmbrăţișa o carieră de 
înalt funcţionar. Elegant, cu membre delicate și fața prelungă, 
purta o mustăcioară foarte îngrijită și deseori arunca semenilor 


14 


săi priviri dispreţțuitoare. Cu vocea lui mieroasă și ochii 
strălucitori de inteligență își fermeca interlocutorii. 

Se așeză în faţa celor trei. 

— Ești mirat, Ramses? 

— Mărturisesc că da. 

— Nu-mi displace să mă-nhăitez cu voi în seara asta; 
existenţa îmi părea destul de plictisitoare. 

— Riscăm să fim sancţionați. 

— Asta o să adauge ceva sare și piper vieţii; suntem în 
formaţie completă? 

— Nu încă. 

— Prietenul tău cel mai bun te-a trădat? 

— O să vină. 

Acha îi servi cu bere. O expresie ironică i se întipărise pe 
față... Ramses nu se atinse de pocal; neliniștea și dezamăgirea îi 
puseseră un nod în gât. Oare se înșelase atât de tare? 

— lată-l! exclamă Ameni. 

Masiv, cu umeri laţi, părul des și un început de barbă, Moise 
părea mult mai vârstnic decât cei cincisprezece ani ai săi. Fiul 
unor lucrători evrei stabiliţi în Egipt de mai multe generaţii, 
fusese admis în „Kap” încă din fragedă copilărie datorită 
facultăţilor lui intelectuale remarcabile. Cum forța lui fizică era 
egală cu aceea a lui Ramses, cei doi băieți nu întârziaseră să se 
înfrunte în toate chipurile, încheind în cele din urmă un pact de 
neagresiune și făcând front comun în fața educatorilor. 

— Un paznic bătrân a vrut să mă împiedice să ies; cum n-am 
vrut să-l lovesc, a trebuit să-l conving de necesitatea expediției 
mele. 

Se felicitară reciproc și goliră o cupă, care avea gustul 
inimitabil al lucrului interzis. 

— Să răspundem la singura întrebare importantă, ceru 
Ramses: cum să obţinem adevărata putere? 

— Prin practica hieroglifelor, răspunse imediat Ameni; limba 
noastră este limba zeilor, înțelepţii au utilizat-o pentru a-și 
transmite preceptele. „Imită-ţi strămoșii, este scris, căci ei au 
cunoscut viața înaintea ta. Puterea este dată de cunoaștere, 
doar ceea ce este scris imortalizează”. 

— Nerozii de literați, obiectă Setau. 

Ameni se înroși. 

— Tăgăduiești că scribul deţine adevărata putere? Ținuta, 


15 


politețea, știința de a trăi, corectitudinea, respectul pentru 
cuvântul dat, refuzul necinstei și al invidiei, stăpânirea de sine, 
arta de a tăcea pentru a lăsa pe primul plan scrierea, iată 
însușirile pe care vreau să le dezvolt. 

— Insuficient, hotărî Acha; diplomaţia are puterea supremă. 
De aceea, voi pleca cât mai curând, ca să învăţ limbile aliaţilor 
și ale adversarilor noștri, să înţeleg cum funcţionează comerțul 
internațional, care sunt intenţiile reale ale altor conducători și să 
pot utiliza toate aceste cunoștințe. 

— lată ambițiile unuia crescut la oraș, care a pierdut orice 
contact cu natura, îl plânse Setau. Orașul, adevărata 
ameninţare, ne pândește mereu! 

— Dar tu nu ne vorbești deloc despre lupta ta pentru 
cucerirea puterii, remarcă Acha, cu o voce stridentă. 

— Nu există decât o singură cale, pe care se amestecă fără 
încetare viaţa și moartea, frumusețea și oroarea, leacul și 
otrava: calea șerpilor. 

— Îţi arde de glume? 

— Unde găsești șerpi? În deșert, pe câmpuri, în mlaștini, pe 
malul Nilului și de-a lungul canalelor, pe suprafeţele treierate, în 
adăposturile păstorilor, în ţarcurile de vite și chiar în cotloanele 
întunecate și răcoroase ale caselor! Șerpii sunt peste tot, iar ei 
deţin secretul creaţiei. Îmi voi consacra existența smulgerii 
acestui secret. 

Nimeni nu îndrăzni să-l critice pe Setau, care părea să fi luat o 
hotărâre de nezdruncinat. 

— Și tu, Moise? întrebă Ramses. 

Uriașul ezită. 

— Vă invidiez, prieteni, pentru că eu sunt incapabil să 
răspund. Sunt tulburat de gânduri ciudate, spiritul meu 
rătăcește, însă destinul îmi rămâne învăluit în obscuritate. Să mi 
se dea un post important într-un mare harem}, și eu sunt gata 
să accept. Aștept o aventură cât mai palpitantă. 

Privirile celor patru tineri se întoarseră spre Ramses. 

— Nu există decât o singură și adevărată putere, declară el: 
puterea Faraonului. 


1 În Egiptul antic, haremul nu era o închisoare aurită pentru femei frumoase, ci o mare 
instituție economică ce va fi descrisă mai târziu. 


16 


4 


— Nu ne surprinzi deloc, fu dezamăgit Acha. 

— Tatăl meu m-a supus probei taurului sălbatic, dezvălui 
Ramses; și de ce ar fi făcut-o dacă nu pentru a mă pregăti să 
devin Faraon? 

Cuvintele astea îi lăsară fără grai pe cei patru prieteni ai 
prinţului; Acha își recăpătă primul prezenţa de spirit. 

— Dar nu pe fratele tău mai mare l-a desemnat Seti ca 
succesor? 

— Și atunci de ce nu i-a impus întâlnirea cu monstrul? 

Ameni radia: 

— Minunat, Ramses! Să fii prietenul viitorului faraon, ce 
miracol! 

— Nu te ambala, îi recomandă Moise; poate că Seti n-a ales 
încă. 

— Sunteţi cu mine sau împotriva mea? întrebă Ramses. 

— Alături de tine, până la moarte! răspunse Ameni. 

Moise dădu din cap, aprobator. 

— Chestiunea trebuie bine cântărită, opină Acha; dacă o să-mi 
dau seama că șansele tale cresc, atunci, puţin câte puţin, o să 
încetez să cred în fratele tău mai mare. În caz contrar, n-am de 
gând să susţin un învins. 

Ameni își strânse pumnii. 

— Ai merita... 

— Poate că sunt cel mai sincer dintre noi toţi, se lansă viitorul 
diplomat. 

— M-ar mira, replică Setau; singura poziţie realistă e a mea. 

— Și ne-ai putea-o destăinui? 

— Cuvintele frumoase nu mă interesează; ceea ce contează 
sunt faptele. Un viitor rege trebuie să fie capabil să înfrunte 
șerpii; la viitoarea lună plină, când vor ieși toţi din cuiburi, o să-l 
duc pe Ramses să-i întâlnească. O să vedem atunci dacă e la 
înălțimea ambițiilor lui. 

— Refuză! îl imploră Ameni. 

— Accept, spuse Ramses. 

t 

Scandalul cutremură venerabila instituție a „Kap”-ului. 

Niciodată de la înființarea sa, elevii cei mai străluciți ai unei 


17 


promoţii nu îndrăzniseră să violeze într-o asemenea măsură 
regulamentul interior. Sary fu însărcinat de colegi să-i convoace 
pe cei cinci vinovaţi și să le aplice sancțiuni grele. Cu câteva zile 
înainte de vacanţa de vară, această sarcină îi părea cu atât mai 
greu de dus la îndeplinire cu cât celor cinci tineri ar fi trebuit să 
li se ofere anumite funcţii, ca răsplată pentru eforturile și 
capacităţile lor. Pentru ei, porţile „Kap”-ului se deschideau larg 
spre viaţa activă. 

Ramses și câinele se jucau. Animalul se obișnuise repede cu 
hrana pe care stăpânul o împărțea cu el. Educatorului îi păru 
interminabilă cursa după mingea de cârpă aruncată de prinţ. 
Regescul său elev nu admitea însă nici o întrerupere a 
distracțiilor câinelui, după opinia lui foarte prost îngrijit de fostul 
stăpân. 

Epuizat, cu limba atârnând, Străjerul lipăia apa dintr-un vas 
de lut ars. 

— Purtarea ta, Ramses, merită să fie blamată. 

— Pentru ce motiv? 

— Escapada asta sordidă... 

— Nu exagera, Sary; nici măcar nu eram beţi. 

— O escapadă cu atât mai prostească cu cât camarazii tăi 
erau deja absolvenți. 

Ramses își prinse educatorul de umeri. 

— lată și o veste bună din partea ta! Repede, vorbește! 

— Sancțiunile... 

— O să vedem mai târziu! Moise? 

— Numit intendent adjunct în marele harem din Mer-ur, în 
Fayum?; o sarcină destul de grea pentru umerii lui tineri. 

— O să-i dea peste cap pe funcţionarii învechiţi și încorsetați 
în propriile lor privilegii. Ameni? 

— Intră în biroul scribilor de la palat. 

— Perfect! Setau? 

— O să primească împuternicirea de vindecător și îmblânzitor 
de șerpi și va fi însărcinat cu recoltarea veninului pentru 
prepararea remediilor. Cel puțin dacă sancțiunile... 

— Și Acha? 

— După ce-și perfecționează cunoștințele de libiană, siriană și 
hitită, pleacă la Byblos și ocupă primul lui post de interpret. Dar 
toate numirile astea sunt blocate! 


2 La o sută de kilometri sud-est de Cairo. 
18 


— De către cine? 

— De administratorul „Kap”-ului, de profesori și de mine 
însumi. Purtarea voastră e inacceptabilă. 

Ramses căzu pe gânduri. 

Dacă afacerea căpăta proporţii, urma să ajungă la urechile 
vizirului și apoi la Seti; bună treabă, să stârnești furia regală. 

— Cu toate astea, Sary, n-ar trebui să se facă dreptate? 

— Cu siguranţă. 

— Atunci, să fie pedepsit unicul vinovat: eu însumi. 

— Dar... 

— Eu am organizat întâlnirea, am stabilit locul și i-am 
constrâns pe camarazii mei să-mi dea ascultare. Dacă aș fi 
purtat un alt nume, ei ar fi refuzat. 

— Probabil, însă... 

— Dă-le vestea cea bună și lasă să se abată asupra mea 
întreaga urgie. Din moment ce am încheiat conturile, permite-mi 
acum să-i ofer puţină bucurie bietului câine. 

t 

Sary mulțumi în gând zeilor; datorită ideii lui Ramses, ieșea cu 
bine dintr-o situație delicată. Prințul, care nu conta pe prea 
multă simpatie din partea profesorilor, fu condamnat să rămână 
în clădirea „Kap”-ului în timpul sărbătorilor ploii, să-și 
aprofundeze cunoștințele de matematică și de literatură și să nu 
meargă deloc la grajduri. De Anul Nou, în iulie, fratele lui mai 
mare se va afișa alături de Seti, când Faraonul va celebra 
creșterea apelor; absenţa lui Ramses va fi o dovadă suficientă a 
lipsei lui de importanţă. 

Înainte de această perioadă de izolare, în care numai câinele 
galben auriu mai putea să-l înveselească, lui Ramses i se 
permise să-și ia rămas bun de la tovarășii săi. 

Ameni fu plin de căldură și optimist; în postul din Memphis, 
foarte aproape de prietenul lui, se va gândi în fiecare zi la el și 
va găsi un mijloc să-i trimită câte ceva care să-i mai îndulcească 
viața. Viitorul se anunța surăzător. 

Moise se mulțumi să-l strângă pe Ramses în brațe; plecarea la 
Mer-Ur i se părea o încercare căreia îi va face faţă cum va putea 
mai bine. Era obsedat de visele sale, dar nu va vorbi despre ele 
decât după ce prietenul va ieși din temniță. 

Acha se purtă rece, distant; îi mulţumi prinţului pentru 
purtarea lui și îi promise că va face și el același lucru dacă se va 


19 


ivi ocazia, deși se îndoia de asta; destinele lor aveau puţine 
șanse să se mai intersecteze vreodată. 

Setau îi aminti lui Ramses că promisese să se confrunte cu 
șerpii, iar o promisiune rămânea totuși o promisiune; se va folosi 
de această întârziere supărătoare pentru a alege locul cel mai 
potrivit pentru confruntare. Nu-și ascunse bucuria de a-și putea 
exersa talentele departe de orice oraș și de a fi zilnic în contact 
cu adevărata putere. 

Spre surprinderea educatorului său, Ramses acceptă fără să 
crâcnească proba singurătăţii. Intr-o perioadă în care tinerii de 
vârsta lui gustau plăcerile sezonului ploios, prinţul se consacră 
matematicii și autorilor clasici; nu-și acordă decât câteva 
plimbări prin grădină, în compania câinelui. Intâlnirile cu Sary 
aduseră în discuţie cele mai austere subiecte; Ramses dădea 
dovadă de o uimitoare capacitate de concentrare, dublată de o 
memorie extraordinară. În câteva săptămâni, băiatul se 
transformă într-un adevărat bărbat. De altfel, nici fostul lui 
educator nu mai avea mare lucru să-l învețe. 

În această perioadă de izolare forțată, Ramses se angajase cu 
aceeași ardoare ca într-o luptă cu mâinile goale, în care 
adversarul nu era altul decât el însuși; de la confruntarea cu 
taurul sălbatic, năzuise să se bată cu un alt monstru: ado- 
lescentul pretenţios care era, prea sigur pe el, nerăbdător și 
dezordonat. Și lupta asta nu era deloc mai puţin primejdioasă. 

Ramses se gândea fără încetare la tatăl lui. 

Poate că n-o să-l mai întâlnească niciodată, poate că trebuia 
să se mulțumească cu imaginea pe care i-o păstra în amintire, 
aceea a unui faraon de neegalat. După ce dăduse drumul 
taurului, îi permisese să ţină frâiele carului pentru câteva 
momente. Apoi, fără un cuvânt, pusese mâna pe ele. Ramses nu 
îndrăznise să-l întrebe nimic. Fusese un privilegiu să-i stea în 
preajmă, chiar și numai pentru câteva ore. 

Să devină faraon? Întrebarea asta nu avea nici un sens. Se 
entuziasmase ca de obicei, lăsându-și imaginaţia să rătăcească 
aiurea. 

Cu toate astea, trecuse de încercarea cu taurul, un obicei 
vechi, căzut în desuetudine; dar Seti nu era omul care să 
acționeze cu ușurință. 

Decât să-și pună întrebări în van, Ramses decisese să-și 
acopere lacunele și să se ridice la înălțimea prietenului său 


20 


Ameni. Oricare ar fi funcţia lui viitoare, curajul și înflăcărarea nu 
vor fi suficiente pentru a și-o putea îndeplini; Seti, ca și ceilalți 
faraoni, urmase mai întâi drumul unui scrib. 

Și, mai nou, o idee trăsnită nu-i dădea pace! Revenea ca un 
val, în ciuda eforturilor pe care le făcea pentru a o îndepărta. 
Totuși, Sary îl convinsese că numele lui fusese aproape uitat la 
curte; nu mai conta deloc ca adversar, de vreme ce se știa că 
era condamnat la un exil poleit cu aur într-o capitală de 
provincie. 

Ramses nu replică nimic, orientând discuţia asupra 
triunghiului sacru prin care se putea construi zidul unui templu 
sau asupra regulii proporțiilor necesare pentru a ridica un 
edificiu după legea lui Maat, fragila și minunata zeiţă a armoniei 
și a adevărului. 

El, căruia îi plăcea atât de mult să călărească, să înoate sau 
să se lupte cu mâinile goale, începuse să uite natura și lumea 
exterioară, sub oblăduirea unui Sary încântat să contribuie la 
formarea unui savant; să mai treacă niște ani, și fostul zvăpăiat 
se va arăta demn de marii maeștri ai trecutului! Greșeala lui 
Ramses și pedeapsa care urmase îl aduseseră pe tânăr pe calea 
cea bună. 

În ajunul eliberării, prinţul cină cu Sary pe acoperișul sălii de 
clasă. Așezaţi pe rogojini, băură bere proaspătă și gustară pește 
uscat. 

— Te felicit, ai făcut progrese remarcabile. 

— Mai rămâne un amănunt: ce post mi-au dat? 

Preceptorul păru jenat. 

— Păi... ar trebui mai întâi să te odihnești după asemenea 
eforturi excesive. 

— Ce înseamnă diversiunea asta? 

— E un pic delicat, dar... Un prinţ se poate bucura de poziţia 
lui. 

— Care e viitorul meu post, Sary? 

Preceptorul îi evită privirea. 

— Pentru moment, nici unul. 

— Cine a luat decizia asta? 

— Tatăl tău, regele Seti. 


21 


5 


— O promisiune rămâne o promisiune, declară Setau. 

— Tu ești, chiar tu? 

Setau se schimbase. Prost ras, fără perucă, îmbrăcat cu o 
tunică din piele de antilopă cu multe buzunare, nu mai semăna 
deloc cu elevul admis în cea mai bună universitate din ţară. 
Dacă vreuna din gărzile palatului nu l-ar fi recunoscut, ar fi fost 
dat afară fără menajamente. 

— Ce s-a întâmplat cu tine? 

— Îmi fac meseria și mă ţin de cuvânt. 

— Unde ai de gând să mă duci? 

— O să vezi... Doar dacă frica nu te face un mincinos. 

Privirea lui Ramses se înflăcără. 

— Să mergem. 

Cocoţaţi pe catâri, traversară orașul, ieșind din el pe la sud, 
merseră de-a lungul unui canal și apoi o luară în direcţia 
deșertului, spre o necropolă străveche. Era pentru prima oară 
când Ramses părăsea valea pentru a pătrunde într-o lume 
neliniștitoare, unde legea oamenilor nu mai avea ce căuta. 

— In noaptea asta e lună plină! preciză Setau cu ochi lacomi. 
Toţi șerpii vor veni la întâlnire. 

Catârii urmară un drum pe care prințul nu fu în stare să-l 
identifice; cu pasul sigur, intrară în cimitirul abandonat. 

In depărtare se vedeau albastrul Nilului și verdele lanurilor; 
aici, nisipul sterp cât vezi cu ochii, tăcerea și vântul. Ramses 
înțelese în profunzimea ființei sale de ce oamenii din templu 
numeau deșertul „tărâmul roșu al lui Seth”, zeul furtunii și al 
focului cosmic. Seth părjolise pământul în aceste singurătăţi, dar 
și purificase muritorii, sustrăgându-i timpului și distrugerii. 
Datorită lui, se putuseră construi lăcașuri ale eternității, în care 
mumiile nu putrezeau. 

Ramses respira aerul înviorător. 

Faraonul era stăpânul acestui pământ roșu, ca și al celui 
negru, fertil și mâlos ce dădea Egiptului hrană din abundentă; el 
trebuia să-i cunoască secretele, să-i utilizeze forța și să-i 
stăpânească puterile. 

— Dacă dorești, mai ai timp încă să renunti. 

— De-ar veni mai repede noaptea. 


22 


t 

Un șarpe cu spatele roșiatic și pântecele galben trecu pe 
lângă Ramses și se ascunse între două pietre. 

— Inofensiv, preciză Setau; cei din specia asta mișună în 
apropierea monumentelor abandonate. De obicei, în timpul zilei 
se refugiază în interior. Urmează-mă. 

Cei doi tineri coborâră o pantă abruptă care ducea la un 
mormânt în ruină. Ramses ezită înainte de a intra. 

— Nu mai există nici urmă de mumie; locul e rece și uscat, ai 
să vezi. N-o să te atace nici un demon. 

Setau aprinse o lampă cu ulei. 

Ramses descoperi un fel de grotă cu plafonul și pereţii ciopliţi 
în mod grosolan; probabil că locul nu fusese niciodată ocupat. 
Îmblânzitorul de șerpi instalase mai multe suporturi în stâncă, 
pe care erau așezate o piatră de ascuţit, un brici de bronz, un 
pieptene de lemn, o tigvă, policioare de lemn, o tablă de scris și 
mai multe vase umplute cu unguente și pomezi. În ulcioare erau 
conservate ingredientele necesare pentru prepararea 
remediilor: pilitură de cupru, oxid de plumb, argilă roșie, piatră 
acră, pământ și numeroase plante, printre care împărăteasă, 
sulfină, ricin și valeriană. 

Se lăsa seara, soarele devenise oranj, iar deșertul era o 
întindere aurită, parcursă de văluri de nisip transportate de vânt 
de la o dună la alta. 

— Dezbracă-te, porunci Setau. 

Când prinţul fu gol, prietenul său îl unse cu o mixtură pe bază 
de frunze de ceapă zdrobite și diluate în apă. 

— Șerpii au oroare de mirosul ăsta, explică el. Ce funcţie ţi-au 
încredințat? 

— Nici una. 

— Un prinţ fără ocupaţie? Încă o lovitură din partea 
educatorului tău! 

— Nu, un ordin al tatălui meu. 

— Se spune că ai ratat proba cu taurul. 

Ramses refuza evidenţa, însă ea ieșea la iveală în ciuda 
eforturilor sale de a nu-i da importanţă. 

— Uită curtea cu intrigile și josniciile ei; vino să lucrezi cu 
mine. Șerpii sunt inamici redutabili, dar, cel puțin, ei nu mint. . 

Ramses se tulbură; de ce tatăl lui nu-i spusese adevărul? In 
loc de asta, își bătuse joc de el, fără să-i lase cea mai mică 


23 


șansă să-și dovedească valoarea. 

— lar acum, o încercare adevărată; pentru a deveni imun, 
trebuie să înghiţi un leac dezagreabil și periculos, pe bază de 
tuberculi de plante urticacee. Incetinește circulaţia sanguină, 
uneori fiind pe punctul de a o opri... Dacă vomiti, ești mort. Nu e 
o experienţă pe care i-aș fi propus-o lui Ameni. Constituţia ta 
robustă ar trebui s-o suporte. După aceea, vei rezista la 
mușcătura unui anumit număr de șerpi. 

— Dar nu e valabil pentru toţi... 

— Pentru cei mai mari e nevoie să se injecteze în fiecare zi o 
doză mică de sânge de cobră diluat. Dacă ai să devii specialist, 
o să beneficiezi de favoarea asta. Bea. 

Avea un gust oribil. 

Răceala se insinuă prin vene și Ramses își simţi inima 
bătându-i în gât. 

— Rezistă. 

Să vomite durerea care îl mistuia, să vomite, să se întindă și 
să doarmă... 

Setau îl prinse de încheietură. 

— Rezistă, deschide ochii! 

Prinţul își reveni; Setau nu-l învinsese niciodată în luptă. 
Stomacul i se destinse, iar senzația de frig se atenuă. 

— Ești într-adevăr robust, dar n-ai nici o șansă la domnie. 

— De ce? 

— Pentru că ai avut încredere în mine; aș fi putut să te 
otrăvesc. 

— Tu ești prietenul meu. 

— Ce știi tu? 

— Știu. 

— Eu nu am încredere decât în șerpi. Ei își ascultă propria 
natură și n-o trădează niciodată. Cu oamenii, lucrurile nu stau la 
fel. Își petrec existenţa trăgând pe sfoară și profitând de 
escrocheriile lor. 

— Și tu faci la fel? 

— Eu am părăsit orașul și trăiesc aici. 

— Dacă viaţa mea ar fi fost în pericol, m-ai fi ajutat? 

— Îmbracă tunica asta și să ieșim, ești mai puţin prost decât 
pari. 

Ramses trăi o noapte grandioasă în deșert. Nici râsetele 
sinistre ale hienelor, nici lătratul șacalilor, nici miile de zgomote 


24 


ciudate, provenind dintr-o altă lume, nu-i tulburară încântarea. 
Tărâmul roșu al lui Seth era purtătorul vocilor celor înviaţi, 
înlocuind farmecul văii cu măreţia de dincolo. 

Adevărata forţă... Oare n-o descoperise Setau în singurătatea 
macabră a deșertului? 

În jurul lor se auzeau șuierături. 

Setau mergea înainte, lovind pământul cu un băț lung. Se 
îndreptă spre o măgură pietroasă pe care strălucirea lunii o 
transformase într-o fortăreață bântuită de spirite. Urmându-și 
călăuza, Ramses nu se mai gândea deloc la pericole; specialistul 
îi agăţase la centură mai multe săculeţe conţinând remedii de 
primă urgenţă în caz de mușcătură. 

Se opri la poalele măgurii. 

— Maestrul meu locuiește acolo, îi destăinui Setau. S-ar putea 
să nu se arate la faţă pentru că nu-i plac străinii. Să avem 
răbdare și să rugăm lumea invizibilă să ne dăruiască prezenţa 
lui. 

Setau și Ramses se așezară. Prinţul se simţea în largul lui, 
aproape plutind, și gusta aerul deșertului ca pe o trufanda. Cerul 
împânzit de stele înlocuise zidurile sălii de clasă. 

O formă elegantă, sinuoasă se detașă din mijlocul măgurii. O 
cobră neagră, lungă de un metru și jumătate, cu solzi lucioși, 
ieși din ascunzătoare și se înălță, maiestuoasă. Luna îi dădea o 
aură argintie, în timp ce șarpele își legăna capul, gata de atac. 

Setau înaintă, iar limba cobrei scoase un șuierat. Cu un gest, 
îmblânzitorul de șerpi îi făcu semn lui Ramses să vină lângă el. 

Intrigată, reptila se legăna încă; pe care dintre cei doi intruși 
să-l atace mai întâi? 

Înaintând încă doi pași, Setau se apropie la un metru de 
cobră. Ramses îl imită. 

— Tu ești stăpânul nopţii și fecundezi pământul, făcându-l 
roditor, spuse Setau cu voce gravă, foarte lent, rostind clar 
fiecare silabă. 

Repetă incantaţia de douăsprezece ori, cerându-i lui Ramses 
să-l urmeze și el. Muzicalitatea cuvintelor păru să liniștească 
șarpele. De două ori se încordă să muște, dar se opri aproape de 
fața lui Setau. Când își puse mâna pe capul cobrei, aceasta 
încremeni. Lui Ramses i se păru că zărește o licărire roșie în 
ochii reptilei. 

— Acum e rândul tău, prinţe. 


25 


Tânărul întinse braţul și cobra se repezi. Ramses crezu pentru 
o clipă că simte mușcătura, însă gura șarpelui rămase închisă. 
Mirosul de ceapă incomoda agresorul. 

— Pune-i mâna pe cap. 

Ramses nu se pierdu cu firea; cobra părea să dea înapoi. Cu 
degetele îndoite atinse creștetul șarpelui negru. Timp de câteva 
clipe, stăpânul nopţii se supuse fiului de rege. 

Setau îl trase pe Ramses înapoi; atacul cobrei se pierdu în gol. 

— Ai cam depășit măsura, prietene. Ai uitat că forțele 
tenebrelor nu sunt niciodată învinse? Cobra, ca simbol, se ridică 
în faţa Faraonului. Dacă nu te-ar fi acceptat, ce speranţă ai mai 
fi avut? 

Ramses se destinse și contemplă stelele. 

— Ești imprudent, dar ai noroc; împotriva mușcăturii șarpelui 
acela nu există nici un remediu. 


6 


Ramses se aruncă pe pluta alcătuită dintr-un mănunchi de 
crengi de papirus, legate cu frânghii. Fragilă, modesta ambarca- 
ţiune urma să reziste cu greu la cea de-a zecea cursă de viteză 
din ziua aceea, pe care prințul voia s-o câștige împotriva unui 
batalion de concurenți, excitaţi de ideea de a-l învinge, mai ales 
în prezenţa unui cortegiu de fete tinere ce admirau competiţia 
de pe malul canalului. În speranţa de a câștiga, tinerii purtau la 
gât diverse amulete, fie o piele de broască, fie un os de vițel sau 
un ochi protector. Ramses nu avea nimic, nu se ajuta cu nici un 
obstacol magic, însă înota mai repede decât ceilalţi. 

Cei mai mulți atleți erau încurajați de femeia la care visau; fiul 
mai mic al lui Seti nu lupta decât pentru el însuși, doar cu scopul 
de a-și dovedi că poate merge dincolo de limitele propriilor 
forţe, că poate ajunge primul la mal. 

Ramses termină cursa cu mai mult de cinci lungimi înaintea 
celui de-al doilea clasat. Nu resimțea nici cea mai mică oboseală 
și ar fi putut continua să înoate ore în șir. Plini de ciudă, 
adversarii îl felicitară din vârful buzelor. Toţi cunoșteau firea 
neîmblânzită a tânărului prinţ, îndepărtat pentru totdeauna de 
la căile puterii și condamnat să devină un învăţat trândav ce 
urma să locuiască mai curând în Marele Sud, departe de 


26 


Memphis și de capitală. 

O frumoasă brunetă de cincisprezece ani, deja femeie, se 
apropie și-i întinse o bucată de țesătură. 

— Vântul e rece, învelește-te. 

— N-am nevoie. 

Era o fată dezgheţată, cu ochii îndrăzneți și verzi, nasul mic și 
drept, buzele fine și bărbia voluntară; graţioasă, vioaie și 
rafinată, purta o rochie de in transparentă ieșită dintr-un atelier 
de lux. În păr avea prinsă o floare de lotus. 

— N-ai dreptate; chiar și cei mai robuști răcesc. 

— Eu nu dau atenție bolii. 

— Numele meu este Iset. În seara asta organizez, împreună 
cu niște prieteni, o mică petrecere. Dacă accepţi, mi-ar face 
plăcere să fii invitatul meu. 

— În nici un caz. 

— Dacă te răzgândești, ești binevenit. 

Surâzătoare, se depărtă fără să se mai întoarcă. 

t 

Sary dormea la umbra unui mare sicomor plantat în mijlocul 
grădinii. Ramses se plimba în sus și-n jos prin faţa surorii sale, 
Dolenta, întinsă pe un pat. Nici frumoasă, nici urâtă, n-o 
interesau altceva decât confortul și bunăstarea proprie. Poziţia 
soțului ei lăsa să se întrevadă o existenţă ușoară, la adăpost de 
orice tulburare. Masivă, veșnic plictisită, aplicându-și pe piele 
diverse unguente cât era ziua de lungă, sora mai mare a lui 
Ramses se lăuda că ar fi o bună cunoscătoare a micilor secrete 
din înalta societate. 

— Nu prea mă vizitezi des, iubite frate. 

— Sunt foarte ocupat. 

— Gurile rele spun că mai curând trândăvești. 

— Întreabă-l pe soţul tău. 

— Doar n-ai venit pentru plăcerea de a mă admira... 

— E adevărat, am nevoie de un sfat. 

Dolenta fu încântată. Lui Ramses nu-i convenea deloc să se 
simtă obligat față de cineva. 

— Te ascult. Dacă am să fiu în stare, o să-ţi răspund. 

— O cunoşti cumva pe o anumită Iset? 

— Descrie-mi-o. 

Prinţul se execută. : 

— Frumoasa Iset! O cuceritoare redutabilă. In ciuda tinereții 


27 


ei, nici nu-i poți număra pretendenţii. Toată lumea o consideră 
cea mai frumoasă femeie din Memphis. 

— Părinții? 

— Sunt niște nobili bogaţi, aparținând unei familii introduse la 
palat de mai multe generaţii. Te-a prins în mreje frumoasa Iset? 

— M-a invitat la o recepţie. 

— N-ai nici o șansă să fii singur! Fata asta face câte o 
petrecere în fiecare seară. Ai să încerci... 

— Ea m-a provocat. 

— Făcând primul pas? Nu fi de modă veche, fratele meu iubit! 
Te-a plăcut, asta-i tot! 

— Nu se cade ca o tânără... 

— Și de ce nu? Suntem în Egipt, nu într-o ţară de barbari 
înapoiaţi. Nu ţi-o recomand ca soţie, dar... 

— Taci. 

— Nu vrei să știi mai multe despre frumoasa Iset? 

— Mulţumesc, dragă soră, nu mai am nevoie de cunoștințele 
tale. 

— Nu întârzia prea mult în Memphis. 

— De ce punerea asta în gardă? 

— Aici nu mai ești nimeni. Dacă rămâi, o să te ofilești ca o 
floare. În provincie te vor respecta. Să nu crezi că o poţi lua pe 
Iset cu tine. Nu-i plac învinșii. Îmi îngădui să-ţi spun că fratele 
tău, viitorul rege, nu e deloc indiferent la farmecele ei. 
Îndepărtează-te cât poţi de repede de ea, Ramses. Altfel, biata 
ta existenţă se află în mare pericol. 

t 

Nu era vorba de o recepție obişnuită; mai multe fete tinere, 
de familie excelentă, antrenate de o coregrafă profesionistă, 
hotărâseră să-și demonstreze talentul la dans. Ramses sosise 
târziu, nedorind să participe la banchet. Fără să vrea, se trezi în 
primul rând de spectatori. 

Cele douăsprezece dansatoare aleseseră să-și etaleze talentul 
la marginea vastei întinderi de apă unde se deschideau flori de 
lotus albe și albastre. Torțele plasate în vârful unor prăjini înalte 
luminau scena. 

Îmbrăcate cu o plasă de perle pe sub o tunică scurtă, purtând 
peruci cu trei șiruri de codițe, împodobite de coliere și brățări 
din lapislazuli, tinerele femei schițau gesturi lascive. Zvelte, bine 
coordonate, se aplecau spre pământ, apoi întindeau braţele 


28 


către un partener invizibil și îl înlănţuiau. Mișcările aveau o 
lentoare delicioasă, făcându-i pe spectatori să-și ţină respiraţia. 

Deodată, dansatoarele își scoaseră perucile, tunicile și plasele 
din perle; cu părul adunat în coc, sânii goi, abia acoperite de o 
pânză scurtă, apăsară solul cu piciorul drept și apoi, perfect 
sincronizate, făcură un salt înapoi, care provocă exclamaţii de 
uimire în rândul spectatorilor. Îndoindu-se și înclinându-se cu 
graţie, reușiră și alte acrobaţii la fel de spectaculoase. 

Patru tinere se detașară de grup, celelalte continuând să 
cânte și să ţină ritmul bătând din palme. Solistele, purtate de 
refrenul antic, întruchipau cele patru vânturi din cele patru zări. 
Frumoasa Iset era vântul blând din nord care, în serile toride, 
permitea muritorilor să respire. Ea își eclipsă partenerele, vizibil 
satisfăcută de faptul că atrăgea toate privirile. 

Ramses nu rezistă nici el vrăjii; într-adevăr, era magnifică și 
nu avea nici o rivală. Işi folosea corpul ca pe un instrument prin 
care stăpânea melodiile cu un soi de detașare, de parcă s-ar fi 
contemplat ea însăși, fără nici un fel de rușine. Pentru prima 
dată, Ramses privea o femeie cu dorinţa de a o strânge în brațe. 

Imediat după sfârșitul dansului, Ramses dădu la o parte 
rândurile de spectatori și, dintr-un salt, se așeză în zona 
împrejmuită pentru catări. 

Frumoasa lIset se amuzase provocându-l; știind că o să se 
mărite cu fratele lui, îi dăduse lovitura de graţie pentru a-i 
dovedi mai clar excluderea sa. El, care visase la un destin mare, 
era supus unor umilinţe nesfârșite. Trebuia să iasă din acest 
cerc infernal și să se debaraseze de demonii care îi puneau 
obstacole în cale. Provincia? Fie. Își va dovedi valoarea, 
indiferent în ce mod. În caz de eșec, i se va alătura lui Setau și 
va înfrunta cei mai periculoși șerpi. 

— Eşti preocupat? 

Frumoasa Iset se apropiase fără zgomot și acum îi zâmbea. 

— Nu, meditam. 

— O meditație foarte profundă... Toți invitații au plecat, iar 
părinţii mei și servitorii dorm. 

Ramses pierduse noţiunea timpului. Se ridică supărat. 

— lartă-mă, o să plec de pe domeniul vostru traversând 
câmpul. 

— Ţi-a spus până acum vreo femeie că ești frumos și 
seducător? 


29 


Cu părul despletit, sânii dezgoliţi și un foc tulburător în priviri, 
îi bară drumul. 

— Nu ești logodnica fratelui meu? 

— Un fiu de rege se ia după zvonuri? lubesc pe cine vreau și 
în nici un caz pe fratele tău. Pe tine te doresc, aici și acum. 

— Fiu de rege... Mai sunt eu oare? 

— lubește-mă. 

Işi scoaseră amândoi hainele. 

— Eu venerez frumusețea, Ramses, iar tu ești frumusetea 
însăși. 

Mâinile prinţului începură s-o mângâie, fără să-i acorde nici o 
inițiativă tinerei femei. Voia să dăruiască și să nu ia nimic în 
schimb, să-i ofere iubitei focul care pusese stăpânire pe sufletul 
lui. Cucerită, ea i se dărui. Cu un instinct de o incredibilă 
siguranţă, Ramses descoperi locurile secrete ale plăcerii și, în 
ciuda ardorii sale, zăbovi asupra lor cu tandreţe. 

Era virgină, ca și el; în noaptea aceea magică, își oferiră unul 
altuia fiinţa, îmbătaţi de o dorință care nu înceta să reînvie 
mereu. 


7 


Străjerul era înfometat. 

Câinele galben-auriu lingea cu hotărâre faţa stăpânului care 
dormea de prea multă vreme. Ramses tresări din somn, 
cufundat încă într-un vis în care îmbrăţișa trupul unei femei cu 
sânii ca merele dulci, buzele mângâietoare ca trestia de zahăr și 
picioarele agile ca plantele căţărătoare. 

Un vis... Nu, nu era deloc un vis! Ea exista cu adevărat, se 
numea Iset, i se dăruise lui și îl făcuse să descopere plăcerea. 

Străjerul, indiferent la amintirile prințului, lătră de câteva ori 
cu disperare. Ramses înţelese în sfârșit situația urgentă și îl 
duse în bucătăria palatului. Imediat ce strachina se goli, îl luă la 
plimbare pe lângă grajduri. 

Acolo erau adunaţi cai superbi care beneficiau de o igienă 
foarte strictă și de un antrenament permanent. Străjerul se 
temea de aceste patrupede înalte, cu reacţii uneori neașteptate. 
Prudent, mergea mai mult în spatele stăpânului său. 

Niște rândași își băteau joc de un ucenic care căra cu mare 


30 


teamă o căldare plină cu bălegar. Unul îi puse piedică și bietul 
băiat căzu, scăpând căldarea din mână și vărsându-i conţinutul. 

— Curăţă, îi ordonă un bărbat de vreo cincizeci de ani, cu 
mutră de bădăran. 

Nefericitul se întoarse și Ramses îl recunoscu. 

— Ameni! 

Dintr-un salt, prințul îl împinse pe rândaș și își ridică prietenul 
care tremura din toate încheieturile. 

— Ce cauţi aici? 

— Marcat, tânărul bolborosi un răspuns de neînțeles. O mână 
agresivă se așeză pe umărul lui Ramses. 

— la ascultă... Cine te crezi, de-ţi permiţi să ne deranjezi? 

Cu o lovitură de cot în stomac, Ramses îl răsturnă pe curios, 
care căzu pe spate. Acesta, furios că fusese ridiculizat, își 
asmuţi tovarășii. 

— O să-i învăţăm noi ce e aia politețe pe puștii ăștia 
obraznici... 

Câinele galben-auriu mârâia și își arăta colții. 

— Fugi, îi porunci Ramses lui Ameni. 

Dar scribul era incapabil să se miște. 

La unul contra șase, Ramses nu avea cum să învingă. Câtă 
vreme rândașii puteau fi încolţiți în vreun fel, mai păstra o șansă 
mică să iasă din încurcătură. Cel mai voinic se năpusti asupra 
lui. Pumnul nu lovi decât aerul și, fără să-nţeleagă ce i se 
întâmplă, agresorul fu azvărlit în sus și căzu greu pe spate. Alţi 
doi dintre aliaţii săi cunoscură aceeași soartă. 

Ramses se felicită că fusese un elev asiduu și conștiincios în 
școala de lupte. Bazându-se doar pe forța brută și dorind să 
câștige prea repede, oamenii aceștia nu știau să se bată. 
Străjerul, mușcându-l de pulpa piciorului pe cel de-al patrulea și 
îndepărtându-se destul de repede pentru a nu primi o lovitură 
puternică, participa și el la luptă. Ameni închise ochii din care îi 
curgeau lacrimi. 

Rândașii se regrupară, ezitând. Doar un fiu de nobil putea 
cunoaște asemenea lovituri. 

— De unde-ai mai răsărit și tu? 

— Vă e frică, șase contra unul? 

Cel mai îndărjit dintre ei flutură un cuţit prin aer, rânjind. 

— Ai o mutră pe cinste, însă un mic accident o să te 
desfigureze. 


31 


Ramses nu se mai bătuse niciodată cu un om înarmat. 

— Un accident cu martori... Chiar și micuțul acesta o să fie de 
acord cu noi ca să-și salveze pielea. 

Prințul avea privirea aţintită asupra cuţitului cu lama scurtă. 
Rândașul se amuza trasând cercuri prin aer și dorind să-l sperie. 
Ramses nu se mișcă, lăsându-l să se învârtească în jurul lui. 
Câinele încercă să-și apere stăpânul. 

— Culcat, Străjerule! 

— Așa, deci, ţii la bestia asta oribilă... E așa de urât că nu 
merită să trăiască. p 

Lama trecu aproape de obrazul lui Ramses. Incercă să-l 
dezarmeze pe rândaș cu o lovitură de picior, dar nu-l atinse 
decât în treacăt. 

— Eşti încăpățânat... Dar singur! 

Scoaseră și ceilalţi cuţitele. Ramses n-avea nici un pic de 
teamă. Furia împotriva nedreptăţii și a lașităţii îi dădea o torță 
pe care o ignorase până atunci. 

Ca să nu dea timp adversarilor să se organizeze, dobori doi 
dintre ei, evitând în ultima clipă lamele ascuţite ele cuțitelor. 

— Opriţi-vă, fraţilor! strigă un rândaș. 

Un fotoliu purtat pe umeri se apropia de intrarea în grajduri. 
Fastul demonstra în suficientă măsură rangul celui care-l ocupa. 
Cu spatele sprijinit de un spătar înalt, picioarele așezate pe un 
scăunel, mâinile odihnindu-se pe brațele fotoliului, având capul 
protejat de un parasol, înaltul personaj își tampona fruntea cu o 
batistă parfumată. 

Cam de douăzeci de ani, cu chipul rotund, aproape ca o lună 
plină, obrajii durdulii, ochii mici și căprui, buzele groase și 
pofticioase, nobilul, bine hrănit și evident ostil oricărui exerciţiu 
fizic, apăsa greu pe umerii celor doisprezece purtători ai 
scaunului, de altfel bine plătiţi pentru rapiditatea lor. 

Rândașii o șterseră în grabă; Ramses rămase să facă față 
noului sosit, în timp ce câinele lingea piciorul lui Ameni, de 
parcă ar fi vrut să-l liniștească. 

— Ramses! Tot la grajduri... Fără îndoială, animalele sunt cea 
mai bună companie pentru tine. 

— Dar ce caută fratele meu Șenar într-un asemenea loc rău 
famat? 

— Inspectez, așa cum mi-a cerut Faraonul; un viitor rege nu 
trebuie să ignore nimic din cuprinsul regatului său. 


32 


— Cerul te-a trimis. 

— Crezi? 

— Ai ezita să faci dreptate? 

— Despre ce e vorba? 

— Despre acest tânăr scrib, Ameni. A fost târât cu forța aici 
de șase rândași și apoi martirizat. 

Șenar zâmbi. 

— Sărmanul meu Ramses, ești tare prost informat! Oare 
tânărul tău prieten ţi-a ascuns sancţiunea care i-a fost aplicată? 

Ramses se întoarse spre Ameni, incapabil să rostească un 
cuvânt. 

— Acest scrib debutant a avut îndrăzneala să corecteze 
greșeala unui superior, care s-a plâns imediat de o asemenea 
aroganță. Cred că un popas la grajduri o să-i facă mult bine 
acestui mic lăudăros. Căratul bălegarului și al furajelor o să-i 
mai îndoaie puţin șira spinării. 

— Dar Ameni nu are suficientă forţă pentru asta. 

Șenar ordonă să fie lăsat jos cu scaunul. Purtătorul sandalelor 
lui ceru de asemenea un scăunel, încălță picioarele stăpânului și 
îl ajută să coboare. 

— Să mergem puţin pe jos, ceru Șenar. Trebuie să-ţi vorbesc 
între patru ochi. 

Ramses îl lăsă pe Ameni în grija Străjerului. 

Cei doi fraţi făcură câţiva pași într-o curte interioară 
acoperită, la adăpost de soarele pe care Șenar, din cauza pielii 
lui foarte albe, îl detesta. 

— Cum să-ţi imaginezi doi oameni atât de diferiţi? Șenar era 
mic, îndesat, și semăna deja cu o notabilitate ce se îngrășase 
datorită traiului bun; Ramses era înalt, zvelt și musculos, 
emanând strălucirea pe care ţi-o dă tinereţea triumfătoare. 
Vocea celui dintâi era onctuoasă și fluctuantă, a celui de-al 
doilea gravă și hotărâtă. În afară de faptul că erau amândoi fiii 
Faraonului, nu aveau nici un alt punct comun. 

— Anulează-ţi decizia, îi ceru Ramses. 

— Uită de avortonul acesta și să trecem la probleme mai 
serioase. N-ar trebui să pleci cât mai repede din capitală? 

— Nu mi-a cerut nimeni asta. 

— Atunci consideră că ţi-o cer eu. 

— Și de ce ar trebui să-ţi dau ascultare? 

— Uiţi care e poziţia mea și care e a ta? 


33 


— Să mă felicit că suntem fraţi? 

— Nu face pe deșteptul cu mine și mulțumește-te să alergi, să 
înoţi și să te antrenezi. Dacă vrem, tatăl meu și cu mine, într-o zi 
ai putea primi un post în armata activă. Să-ţi aperi ţara e o 
cauză nobilă. Pentru un băiat ca tine, atmosfera din Memphis e 
nocivă. 

— Am început să mă obișnuiesc în ultimele săptămâni. 

— Nu începe o luptă inutilă și nu mă obliga să provoc o 
intervenţie brutală a tatălui nostru. Pregătește-te de plecare 
fără să faci multă vâlvă și dispari cât mai repede. O să-ţi spun 
care ţi-e destinaţia în două sau trei săptămâni. 

— Cum rămâne cu Ameni? 

— Ți-am spus să uiţi de micul și jalnicul tau spion. Am oroare 
să-ți tot repet asta. Și un ultim amănunt nu încerca s-o revezi pe 
frumoasa Iset. Ai pierdut din vedere că detestă învinșii. 


8 


Regina mamă, Tuya, acordase foarte multe audienţe; în 
absenţa soțului ei, plecat să inspecteze liniile de apărare de la 
graniţa de nord-est, îi primise pe vizir, pe directorul Trezoreriei, 
doi șefi din provincie și un scrib de la arhive. Atâtea probleme 
urgente de rezolvat într-un timp scurt și fără să comită vreo 
nedreptate. 

Seti era din ce în ce mai preocupat de agitația permanentă a 
micilor comunități din Asia și din Siro-Palestina, pe care hitiţii* le 
încurajau să se revolte; de obicei, o vizită protocolară a 
Faraonului era suficientă pentru a-i calma pe regișorii dornici de 
uneltiri. 

Fiică de ofițer, Tuya nu aparţinea unei linii regale sau unei 
descendenţe nobile, însă se impusese repede la curte și în ţară 
prin propriile ei calităţi. Avea o eleganță naturală: trupul zvelt, 
chipul cu ochii mari și migdalaţi, cu privirea severă și ageră, 
nasul fin și drept îi dădeau o alură semeaţă. Ca și soțul ei, 
impunea respect și nu tolera nici un fel de familiaritate. 
Administrarea curţii regale a Egiptului era preocuparea ei 
esenţială. De exercitarea responsabilităţilor sale depindeau 
măreția ţării și bunăstarea poporului. 


3 Poporul hitit locuia pe teritoriul de astăzi al Turciei. 
34 


Ideea de a-l primi pe Ramses, fiul ei preferat, îi alungă 
oboseala. După ce alese ca loc de întâlnire grădina palatului, 
regina rămase îmbrăcată cu roba lungă de in, cu găitane de aur, 
mantia scurtă, plisată, de pe umeri, colierul din șase șiruri de 
ametiste și peruca din șuvițe împletite, paralele și de aceeași 
grosime, care îi acoperea urechile și ceafa. Cât de mult îi plăcea 
să se plimbe printre salcâmi, sălcii și rodii, la picioarele cărora 
creșteau albăstrele, părăluţe și nemţișori de câmp! Nu exista o 
creaţie divină mai frumoasă decât o grădină. Aici, toate fiinţele 
vegetale proslăveau de-a lungul anotimpurilor numele lui 
Dumnezeu. Dimineaţa și seara, Tuya își acorda câteva minute 
de reverie în acest paradis, mai înainte de a se ocupa de 
îndatoririle ce-i cădeau în sarcină. _ 

Când Ramses se apropie de ea, regina fu uimită. In câteva 
luni, tânărul devenise un bărbat de o frumuseţe remarcabilă. 
Apariţia lui impunea o anumită senzaţie: aceea de putere. 

Sigur că mai rămăseseră câteva trăsături adolescentine în 
mers sau în atitudini, dar lipsa de griji a copilului dispăruse. 

Ramses se înclină în fața mamei sale. 

— Oare protocolul îţi interzice să mă îmbrăţișezi? 

O strânse câteva clipe în braţe; cât de fragilă i se părea! 

— Îți aduci aminte de sicomorul pe care l-ai plantat când 
aveai trei ani? Vino să-l admiri, e de-a dreptul minunat. 

Tuya își dădu repede seama că nu putea să liniștească furia 
surdă a fiului său. Grădina în care petrecuse multe ore îngrijind 
arborii îi devenise străină. 

— Ai trecut printr-o încercare grea. 

— Vorbești de taurul sălbatic sau de singurătatea de vara 
trecută? Dar, de fapt, n-are nici o importanţă, de vreme ce 
curajul e ineficace în faţa nedreptății. 

— Și de ce anume te plângi? 

— Ameni, prietenul meu, a fost acuzat pe nedrept de 
insubordonare și de jignire a unui superior. In urma intervenţiei 
fratelui meu, a fost scos din biroul unde lucra ca scrib și 
condamnat să facă munci penibile la grajduri. El n-are destulă 
forţă pentru așa ceva; pedeapsa asta abuzivă o să-l omoare. 

— lată niște acuzaţii grave. Ştii că nu-mi place deloc bârfa. 

— Ameni nu mă minte; e un om drept și onest. Trebuie oare 
să moară pentru că e prietenul meu și și-a atras ura lui Șenar? 

— ÎI detești pe fratele tău mai mare? 


35 


— Ne ignorăm unul pe celălalt. 

— El se teme de tine. 

— M-a sfătuit foarte ferm să părăsesc Memphisul cât se poate 
de repede. 

— Nu cumva l-ai provocat atunci când ai devenit iubitul 
frumoasei Iset? 

Ramses nu-și ascunse surpriza. 

— Ştii deja... 

— Nu asta e datoria mea? 

— Și o să fiu permanent spionat? 

— Pe de-o parte ești fiu de rege, iar pe de altă parte Iset este 
destul de guralivă. 

— De ce să se laude cu faptul de a-și fi oferit virginitatea unui 
învins? 

— Fără îndoială, pentru faptul că ea crede în tine. 

— O simplă aventură, ca să-l sfideze pe fratele meu. 

— Nu sunt chiar așa de sigură; o iubeşti, Ramses? 

Tânărul ezită. 

— li iubesc corpul, aș vrea s-o revăd, dar... 

— Ai de gând să te-nsori cu ea? 

— Să mă-nsor! 

— E în firea lucrurilor, fiule. 

— Nu, nu încă... 

— Frumoasa Iset e o persoană foarte încăpăţânată. De vreme 
ce te-a ales, n-o să renunţe cu ușurință la tine. 

— Dar fratele meu nu e o partidă mai bună? 

— Se pare că nu asta e și părerea ei. 

— Doar dacă nu și-a pus în minte să ne seducă pe amândoi! 

— Crezi tu că o fată tânără ar putea fi atât de desfrânată? 

— După nenorocirea lui Ameni, cum să mai ai încredere în 
cineva? 

— Nici eu nu mai sunt demnă de încrederea ta? 

Ramses apucă mâna dreaptă a mamei lui. 

— Știu că tu nu m-ai trăda niciodată. 

— Cred că există o soluţie avantajoasă în ceea ce-l privește 
pe Ameni. 

— Care? 

— Să devii scrib regal. Ai putea să-ţi alegi singur secretarul. 

t 


Cu o obstinație care trezi admirația lui Ramses, Ameni se 


36 


ținea tare, în ciuda eforturilor fizice care i se impuneau. 
Temându-se de o nouă intervenţie a fiului lui Seti, a cărui 
identitate o descoperiseră între timp, rândașii nu-l mai torturau. 
Simţindu-se vinovat, unul dintre ei încărca mai puţin gălețile și-i 
dădea mereu o mână de ajutor băiatului plăpând care, cu toate 
astea, slăbea pe zi ce trece. 

Ramses nu era încă pregătit să se prezinte la concursul 
pentru postul de scrib regal. Examenul urma să aibă loc într-o 
curte din vecinătatea birourilor vizirului; tâmplarii înălțaseră 
niște coloane de lemn pe care întinseseră pânze, să-i apere pe 
concurenți de soare. 

Ramses nu beneficia de nici un privilegiu; nici tatăl, nici 
mama lui nu putuseră interveni în favoarea sa, pentru că ar fi 
încălcat legea lui Maat. Ameni și-ar fi încercat norocul la acest 
concurs, mai devreme sau mai târziu. Ramses însă nu poseda 
nici cunoștințele, nici talentul lui. Dar se va bate pentru el. Un 
scrib bătrân, sprijinindu-se în baston, le vorbea celor cincizeci de 
tineri care sperau să obţină cele două posturi de scrib regal 
oferite de administraţia centrală. 

— Aţi studiat cu scopul de a putea obţine o funcţie care să vă 
permită să exersaţi o capacitate, dar oare știți cum să vă 
comportaţi? Să aveţi haine curate, sandale imaculate, vegheați 
asupra sulului de papirus și alungaţi lenea! Mâna voastră să 
scrie fără ezitare, gura voastră să rostească vorbele potrivite, nu 
încetaţi să studiaţi și iar să studiaţi, supuneţi-vă ordinelor 
superiorilor voştri și să nu aveţi decât un ideal: să vă practicaţi 
corect meseria, să fiți utili semenilor. Nu fiţi indisciplinațţi; o 
maimuţă înţelege ce-i spui, un leu poate fi dresat, dar nimic nu 
e mai stupid decât un scrib neatent. Împotriva trândăviei nu 
există decât un singur remediu: bastonul! Deschide urechile și 
așază gândurile la locul lor. Și acum, la treabă. 

Li se înmânară candidaţilor câte o placă din lemn de sicomor 
acoperită de un strat subţire de ipsos întărit; în mijlocul ei se 
găsea o cavitate conţinând bețe de stuf care serveau la scris. 
Fiecare dilua cerneala roșie și neagră în puţină apă, apoi îl 
invocau pe marele înţelept Imhotep, patronul scribilor, vărsând 
câteva picături în memoria lui. 

Timp de mai multe ore, au avut de copiat inscripţii, au 
răspuns la întrebări de gramatică și de vocabular, au rezolvat 
probleme de matematică și de geometrie, au redactat un model 


37 


de scrisoare și au copiat din clasici. Mai mulţi candidați 
abandonară, alţii își pierdură concentrarea. Veni și ultima probă, 
sub forma misterelor. 

La cea ce-a patra, Ramses se poticni: cum putea scribul să 
transforme moartea în viață? Nu-și putea imagina că un învățat 
dispunea de o asemenea putere! Nu-i veni în minte nici un 
răspuns satisfăcător. Vidul acesta, alături de inevitabile erori de 
detaliu, risca să-l elimine. Strădania lui fu inutilă, soluţia îi 
scăpa. 

Chiar dacă eșua, nu-l va abandona pe Ameni. O să-l trimită în 
deșert, în tovărășia lui Setau și a șerpilor; mai bine să riște să fie 
omorât în fiecare clipă decât să supravieţuiască precum un 
prizonier. 

Un babuin cobori dintr-un palmier și pătrunse în sala de 
examen; supraveghetorii nu avură timp să intervină. Animalul 
sări pe umerii lui Ramses, care stătea liniștit. Maimutța murmură 
ceva la urechea tânărului și apoi dispăru așa cum venise. 

Câteva clipe, fiul regelui și animalul sacru al zeului Thot, 
creatorul hieroglifelor, formară o singură fiinţă; gândurile lor se 
uniră, spiritul unuia ghidă mâna celuilalt. 

Ramses citi răspunsul care-i fusese dictat: cuţitașul fin din 
gresie, folosit de scrib pentru a îndepărta stratul de ipsos pe 
care scrisese, cu scopul de a-l înlocui cu un strat nou, îi 
permitea să facă în așa fel încât tăbliţa să treacă de la moarte la 
viață, făcând-o iarăși utilizabilă, ca și nouă. 

t 

Ameni suferea mult că nu mai putea să ridice căldarea; oasele 
lui erau pe punctul de a crăpa, iar ceafa și gâtul mai anchilozate 
decât o creangă uscată. Chiar dacă l-ar fi bătut, nu mai avea 
forță să continue. Ce soartă crudă! Să citească, să scrie, să 
traseze hieroglife, să asculte vorbele înţelepţilor, să recopieze 
textele creatoare de civilizaţie... 

Ce viitor minunat își imaginase! Încercă pentru ultima oară să 
miște încărcătura. 

O mână puternică o preluă. 

— Ramses! 

— Ce crezi tu despre obiectul acesta? 

Prinţul îi arătă un toc din lemn aurit, în formă de coloană, 
având în capăt un crin cu vârful conic ce servea pentru finisarea 
inscripţiilor. 


38 


— E magnific! 

— Dacă descifrezi inscripţia, îţi aparţine. 

— „Fie ca babuinul lui Thot să-l protejeze pe scribul regal..." 
Nu prezintă nici o dificultate! 

— Eu, Ramses, în calitate de scrib regal, te angajez ca 
secretar particular. 


9 


Coliba de stuf, construită la marginea unui lan de grâu, era 
nelocuită în timpul nopţii; aici se adăposteau, împărtășindu-și 
iubirea, frumoasa Iset și Ramses, avându-l ca protector pe 
Străjer, gata să alunge un eventual intrus. 

Cei doi tineri se potriveau de minune; inventivi, pasionați, 
inepuizabili, se bucurau ore întregi unul de celălalt, fără să 
schimbe un cuvânt. 

În noaptea aceea, moleșită și satisfăcută, cu capul așezat pe 
pieptul iubitului ei, Iset fredona ușor. 

— De ce-ai rămas cu mine? 

— Pentru că ai ajuns scrib regal. 

— Dar o persoană de condiţia ta nu vizează o căsătorie mai 
bună? 

— Să-mi împart existenţa cu un fiu al lui Seti... Ce-ar putea fi 
mai grozav? 

— Să te măriţi cu viitorul faraon. 

— M-am gândit și eu... Dar nu-mi place: prea gras, prea greoi, 
prea viclean. Îmi repugnă ideea că m-ar putea atinge; așa că m- 
am decis să te iubesc. 

— Ai decis? 

— Orice fiinţă umană posedă o forţă a iubirii. Unii se lasă 
seduși, alţii seduc. Eu n-am să devin niciodată jucăria unui 
bărbat, fie el și rege. Te-am ales, Ramses, iar tu o să mă alegi 
pe mine, pentru că suntem făcuţi din aceeași plămadă. 

t 

Pe când Ramses traversa grădina locuinței sale de serviciu, 
încă înfierbântat de noaptea pasionată petrecută în brațele 
iubitei, Ameni ţâșni din biroul său, care dădea pe o alee 
mărginită de stânjenei, și-i tăie calea. 

— Trebuie să-ți vorbesc! 


39 


— Mi-e somn... N-ai putea să mai aștepți? 

— Nu, nu! E prea important. 

— În cazul acesta, dă-mi ceva de băut. 

— Lapte, pâine proaspătă, curmale și miere: micul dejun 
princiar e gata. Înainte de asta, scribul regal Ramses trebuie să 
știe că e poftit, în compania colegilor lui, la recepţia de la palat. 

— Vrei să spui... la tatăl meu? 

— Nu există decât un singur Seti. 

— La palat, ca invitat! Asta e încă una din glumele tale 
îndoielnice? 

— Face parte din îndatoririle mele să-ți comunic veștile 
importante. 

— La palat... 

Ramses visa la o reîntâlnire cu tatăl său; în calitate de scrib 
regal avea fără îndoială dreptul la o scurtă întrevedere. Oare ce 
să-i spună? Să se revolte, să ceară explicaţii, să protesteze 
împotriva atitudinii lui, să știe ce anume aștepta de la el, să-l 
întrebe ce soartă îi hărăzise... Avea timp să reflecteze la toate 
astea. 

— Mai am o veste, mai puţin bună. 

— Explică-mi. 

— O parte din cerneala neagră care mi-a fost livrată ieri e de 
proastă calitate. Am mania s-o încerc și nu regret deloc asta. 

— E chiar așa de dramatic? 

— Greșeala e grosolană! Am intenţia să fac o anchetă în 
numele tău. Un scrib regal n-ar trebui să accepte asemenea 
practici. 

— Fie cum dorești; acum pot să dorm puţin? 

t 

Sary își felicită fostul elev; de acum înainte, Ramses nu mai 
avea nevoie de un preceptor care recunoștea că nu-l pregătise 
pentru dificilul concurs de scrib regal. Pe de altă parte, succesul 
elevului fusese atribuit în parte maestrului, astfel încât acesta 
fusese numit administrator al „Kap”-ului, numire ce avea să-i 
garanteze o carieră tihnită. 

— M-ai uimit, recunosc, dar nu te îmbăta cu succesul ăsta. Ti- 
a permis să repari o nedreptate și să-l salvezi pe Ameni. Nu-ţi 
ajunge? 

— Nu înţeleg ce vrei să spui. 

— Mi-am îndeplinit misiunea pe care mi-ai încredinţat-o: să-i 


40 


identific pe prietenii și pe dușmanii tăi. În prima categorie nu-l 
văd decât pe secretarul tău. Lovitura ta a trezit gelozii, dar puţin 
contează. Esenţialul este să pleci din Memphis și să te stabilești 
în sud. 

— Fratele meu te-a trimis? 

Sary păru contrariat. 

— Nu-ţi mai imagina tot felul de mașinaţii sumbre... Dar nu te 
duce la palat. Recepţia asta nu te privește. 

— Sunt scrib regal. 

— Crede-mă: prezenţa ta nu e nici dorită, nici de dorit. 

— Și dacă insist? 

— Vei rămâne scrib regal... dar fără să te prefaci. Nu te opune 
lui Șenar, n-ai să-ţi faci decât rău. 

t 

Trei mii două sute de saci cu grâu fuseseră aduși la palatul 
regal pentru a prepara câteva mii de prăjituri și pâinișoare de 
diverse forme, însoțite de bere dulce și vin provenit din oaze. 
Sub îngrijirea paharnicului palatului, invitaţii la recepţia dată în 
onoarea  scribilor regali urmau să savureze capodoperele 
patisierilor și brutarilor încă de la apariţia pe cerul nopţii a 
primei stele. 

Ramses se numără printre primii care se prezentară la marea 
poartă, acum deschisă, pe care garda privată a faraonului o 
păzea zi și noapte. Deși soldaţii îl recunoscuseră pe fiul mai mic 
al lui Seti, îi examinară totuși diploma de scrib regal mai înainte 
de a-l lăsa să intre în vasta grădină plantată cu sute de arbori, 
printre care se găseau și bătrânii salcâmi ce se reflectau în apa 
lacului de agrement. Ici și acolo erau dispuse mese pline de 
coșulețe cu prăjituri, pâini și fructe, dar și alte măsuţe acoperite 
de buchete de flori. Chelarii turnau vinul și berea în cupe de 
alabastru. 

Prinţul nu avea ochi decât pentru clădirea centrală, unde se 
găseau sălile de audienţă cu pereții îmbrăcaţi în ceramică 
lustruită, în culori strălucitoare ce încântau ochii vizitatorilor. 
Inainte de a deveni locuitor al „Kap”-ului, se jucase prin apar- 
tamentele regale și chiar se aventurase pe treptele sălii tronului, 
nu fără a fi dojenit de doica ce îl alăptase până după împlinirea 
vârstei de trei ani. Își mai amintea de tronul Faraonului, așezat 
pe un soclu simbolizând dreapta judecată a lui Maat. 

Ramses sperase că monarhul îi va primi pe scribi în interior, 


41 


însă trebui să accepte evidenţa: Seti se va mulțumi să apară la 
fereastra palatului care dădea spre o curte largă, unde ei vor fi 
adunaţi, și va rosti un scurt discurs, precizându-le, o dată în 
plus, amploarea îndatoririlor și  responsabilităţilor ce le 
reveneau. 

In condiţiile astea, cum ar putea să-i vorbească între patru 
ochi? Câteodată, regele cobora printre supușii săi și îi felicita în 
persoană pe cei mai străluciți dintre ei. Or, Ramses, autorul unei 
lucrări fără greșeală, rezolvase, singurul, misterul tăbliţei 
înviate. Prin urmare, se pregătea să-și înfrunte tatăl și să 
protesteze împotriva tăcerii lui. Dacă tot trebuia să părăsească 
Memphisul și să ocupe un rol obscur de scrib provincial, voia 
măcar să primească ordinul direct de la Faraon și de la nimeni 
altul. 

Scribii regali, familiile lor și lumea bună, care nu pierdea 
niciodată o recepţie de o asemenea calitate, beau, mâncau și 
pălăvrăgeau. Ramses gustă vinul, apoi bău din berea tare; în 
timp ce-și golea cupa, zări un cuplu așezat pe o bancă de piatră, 
la umbra unei boite de verdeață. 

Cuplul era format din fratele său Șenar și din frumoasa Iset. 

Ramses se apropie cu pași mari. 

— Nu crezi, frumoasa mea, că ar trebui să faci o alegere 
definitivă? 

Tânăra femeie tresări. Șenar își păstră calmul. 

— Eşti cam nepoliticos, dragul meu frate; nu ești de părere că 
am dreptul să mă întrețin cu o doamnă de calitate? 

— Oare chiar este așa cum spui? 

— Nu fi grosolan. 

Cu obrajii în flăcări, Iset plecă în fugă, lăsându-i faţă în faţă pe 
cei doi fraţi. 

— Ai devenit insuportabil, Ramses. Locul tău nu mai e deloc 
aici. 

— Nu sunt eu oare scrib regal? 

— O fanfaronadă în plus! Fără acordul meu n-o să ocupi nici 
un post. 

— Sary, prietenul tău, m-a prevenit. 

— Prietenul meu... Al tău, mai curând! A încercat să evite un 
alt pas greșit din partea ta. 

— Să nu te mai apropii de femeia asta. 

— Îndrăznești să mă ameninţi! 


42 


— Din moment ce nu reprezint nimic în ochii tăi, ce-aș avea 
de pierdut? 

Șenar dădu înapoi. Vocea îi deveni mieroasă. 

— Ai dreptate, e bine ca femeia să fie fidelă. S-o lăsăm pe ea 
să decidă, vrei? 

— Accept. 

— Distrează-te, de vreme ce te afli aici. 

— Când o să ia regele cuvântul? 

— Ah... nu ești la curent! Faraonul a rămas în nord. M-a 
însărcinat pe mine să-i felicit pe scribii regali în locul lui. 
Succesul tău merită recompensa așteptată: o vânătoare în 
deșert. 

Șenar se îndepărtă. 

Furios, Ramses bău dintr-o suflare o cupă de vin. Prin urmare, 
n-o să-și revadă tatăl. Șenar îl provocase ca să-l umilească mai 
bine. Bând mai mult decât trebuia, prinţul refuză să se 
amestece cu grupulețele ale căror conversații superficiale îl 
iritau. Mohorât, cu mintea înceţoșată, se ciocni de un scrib 
elegant. 

— Ramses! Ce bucurie să te revăd! 

— Acha... Încă la Memphis? 

— Plec poimâine în nord; nu știi marea veste? Războiul Troiei 
cunoaște o evoluţie hotărâtoare. Grecii barbari n-au renunţat să 
pună mâna pe Priam și se zvonește că Ahile l-ar fi ucis pe 
Hector. Prima mea misiune, alături de trimiși cu experienţă, va fi 
să confirm sau să infirm aceste fapte. Dar tu... cât de curând vei 
ocupa un loc în marea administraţie? 

— Nu-mi pasă. 

— Succesul tău recent a trezit elogii și invidii. 

— O să mă obișnuiesc. 

— N-ai vrea să pleci în străinătate? Ah, iartă-mă! Am uitat de 
apropiata ta căsătorie. N-am să pot participa, dar am să fiu cu 
sufletul alături de tine. 

Un ambasador îl prinse pe Acha de braț și îl luă cu el. 
Misiunea proaspătului diplomat începuse deja. 

Ramses simţi cum îl cuprinde beţia; avea senzaţia că e o 
vâslă ruptă, o clădire ai cărei pereţi se clatină. Mânios, zvârli 
cupa cât acolo, jurându-și că n-o să se mai afunde niciodată într- 
o astfel de stare. 


43 


10 


Vânătorii, numeroși, plecară în zori spre deșertul din vest; 
Ramses își lăsase câinele în grija lui Ameni care era decis să 
elucideze enigma cernelii de proastă calitate. li chestionase pe 
responsabilii cu producţia cu scopul de a găsi o pistă care să-l 
conducă la autorul erorii. 

Șenar, de la înălţimea jilțului său purtat pe umeri de mai mulţi 
oameni, salutase plecarea la vânătoarea la care el nu participa, 
mulțţumindu-se să invoce bunăvoința zeilor pentru bărbații 
curajoși, însărcinaţi cu aducerea vânatului. 

Instalat într-un car ușor, condus de un soldat bătrân, Ramses 
era bucuros să regăsească deșertul. Antilope mari, antilope- 
suliță, leoparzi, lei, pantere, cerbi, struţi, gazele, hiene, iepuri, 
vulpi... O faună variată trăia aici, temându-se doar de atacurile 
organizate de om. 

Maestrul de vânătoare nu lăsase nimic la voia întâmplării: 
câini bine antrenați urmau carele încărcate cu provizii sau vase 
cu apă proaspătă. Luaseră chiar și corturi pentru cazul când 
urmărirea vreunui frumos exemplar s-ar fi prelungit până la 
lăsarea nopţii. Vânătorii dispuneau de lasouri, de arcuri noi și de 
o mare cantitate de săgeți. 

— Ce preferi, întrebă conducătorul carului, să ucizi sau să 
capturezi? 

— Să capturez, răspunse Ramses. 

— Atunci, tu o să folosești lasoul, iar eu arcul. Să ucizi eo 
necesitate, ca să poţi supraviețui; nimeni nu scapă. Știu că ești 
fiul lui Seti, dar în faţa pericolului suntem egali. 

— Inexact. 

— Te crezi superior și aici? 

— Nu eu, ci tu ești, datorită experienţei; pentru mine, e prima 
vânătoare. 

Veteranul ridică din umeri. 

— Ajunge cu discursurile. Observă bine și să mă faci atent 
dacă zărești ceva. 

Nici o vulpe înnebunită de frică sau un șoarece de câmp nu 
reținură atenţia veteranului, care lăsă animalele în seama altor 
echipaje; curând, grupul compact de vânători se dispersă. 

Prinţul reperă un grup de gazele. 


44 


— Minunat! exclamă tovarășul lui, lansându-se în urmărire. 

Trei dintre ele, bătrâne sau bolnave, se separară de grup și se 
năpustiră într-o vale seacă ce șerpuia între doi pereți stâncoși. 

Carul se opri. 

— Trebuie să mergem pe jos. 

— De ce? 

— Solul e prea accidentat, or să se rupă roţile. 

— Dar gazelele se vor depărta. 

— Să nu crezi așa ceva; cunosc locul acesta. Se vor refugia 
într-o grotă unde le putem răpune cu ușurință. 

Merseră, deci, mai mult de trei ore, cu toată ființa concentrată 
asupra scopului expediției, indiferenți la povara armelor și a 
proviziilor. Atunci când căldura deveni prea intensă, se opriră la 
umbra unui graden de piatră, sub care creșteau plante din 
abundență și se odihniră. 

— Obosit? 

— Nu. 

— Înseamnă că ai simţul deșertului; ori îţi rupi picioarele, ori 
îți dă o energie care se reînnoiește la contactul cu nisipul 
fierbinte. 

Bucăţi de stâncă se desprindeau, se rostogoleau și cădeau în 
bolovănișul care acoperea albia secată. Cum să-ţi imaginezi că 
în mijlocul acestui pământ roșu și steril putea exista o apă 
dătătoare de viaţă, arbori sau câmpuri cultivate? Deșertul era o 
altă lume în inima celei locuite de fiinţele omenești; Ramses lua 
cunoștință de precaritatea existenței sale și, în același timp, de 
puterea pe care forţele naturii o puteau transmite sufletului 
celor tăcuţi. Dumnezeu crease deșertul pentru ca omul să tacă 
și să asculte vocea focului sacru. 

Veteranul verifică săgețile prevăzute cu vârfuri de silex; două 
aripioare cu marginile rotunjite serveau de contragreutate la 
celălalt capăt. 

— Nu sunt cele mai bune, dar o să ne mulțumim cu ele. 

— Mai e mult până la grotă? 

— Cam o oră; vrei să te-ntorci? 

— La drum. 

Nici șerpi, nici scorpioni... Nici o fiinţă vie nu părea să 
locuiască în acest loc dezolant. Fără îndoială că se ascunseseră 
în nisip sau sub pietre, așteptând răcoarea serii pentru a ieși. 

— Mă doare piciorul stâng, se plânse tovarășul lui Ramses; o 


45 


rană mai veche mă supără iarăși. Ar fi mai bine să ne oprim, să 
ne odihnim puţin. 

La căderea nopţii, omul avea încă dureri. 

— Dormi, îl sfătui el pe Ramses; durerea o să mă ţină treaz. 
Dacă mă ajunge somnul, o să te previn. 

t 

La început era o mângâiere, apoi, foarte repede, o arsură. În 
zori, soarele nu acorda decât o scurtă dezmierdare: ieșit 
învingător din lupta împotriva tenebrelor şi a dragonului 
devorator al vieții, își manifesta victoria cu o asemenea putere 
încât oamenii erau nevoiţi să se adăpostească. 

Ramses se trezi. 

Tovarășul lui dispăruse. Prinţul era singur, fără provizii și fără 
arme, la mai multe ore de mers de locul unde vânătorii se 
împrăștiaseră. Porni imediat la drum, cu pasul regulat, pentru a 
nu-și risipi forțele. 

Omul îl abandonase, în speranţa că nu va supravieţui acestui 
marș forţat. Pe cine ascultase el, cine era instigatorul acestei 
capcane ce urma să transforme o crimă premeditată în accident 
de vânătoare? Toţi cunoșteau înflăcărarea tânărului; aruncându- 
se în urmărirea prăzii, Ramses ar fi dat de-o parte orice 
prudenţă și s-ar fi rătăcit în deșert. 

Șenar... Nu putea fi decât Șenar, perfid și ranchiunos! De 
vreme ce fratele său refuzase să plece din Memphis, îl trimisese 
spre râul morţii. Răscolit de furie, Ramses refuză să-și accepte 
destinul. Dotat cu o perfectă memorie a drumului parcurs, 
înainta cu dârzenia unui cuceritor. 

O gazelă trecu prin faţa lui, urmată imediat de un ibex cu 
coarnele curbate, care privi îndelung intrusul înainte de a dis- 
părea. Oare prezența lor însemna apropierea unei surse de apă 
pe care însoţitorul prinţului nu i-o semnalase? Fie își continua 
traseul, riscând să moară de sete, fie avea încredere în animale. 

Prinţul optă pentru cea de-a doua soluţie. 

Când zări gazele și antilope, iar în depărtare un copac înalt de 
vreo doisprezece metri, își promise să-și asculte întotdeauna 
instinctul. Arborele, cu ramuri bogate și scoarţa cenușie, era 
împodobit cu flori parfumate de culoare galben-verzuie și dădea 
fructe comestibile, dulci și zemoase, de formă ovoidală, putând 
atinge patru centimetri lungime și pe care vânătorii le numeau 
„Curmalele deșertului”; dispunea de niște arme redutabile 


46 


reprezentate de ghimpi foarte drepţi, cu vârfurile de un verde 
viu. Frumosul copac făcea un pic de umbră și adăpostea una din 
acele surse de apă misterioase ce ţâșneau din adâncuri cu 
binecuvântarea zeului Seth. 

Așezat pe pământ, cu spatele sprijinit de trunchi, un om 
mânca pâine. 

Ramses se apropie și-l recunoscu: era șeful rândașilor care-l 
martirizaseră pe bietul Ameni. 

— Fie ca zeii să te ocrotească, prinţe; te-ai rătăcit? 

Cu buzele și limba uscate, capul în flăcări, Ramses nu avea 
ochi decât pentru burduful cu apă proaspătă așezat aproape de 
piciorul stâng al bărbatului prost ras și cu părul vâlvoi. 

— Ți-e sete? Cu atât mai rău. De ce să risipesc apa asta bună 
și prețioasă, dându-i să bea unui om care tot o să moară? 

Prinţul nu era la mai mult de doisprezece pași de salvarea lui. 

— M-ai umilit pentru că ești fiu de rege! Acum, subordonații 
mei mă iau peste picior... 

— E inutil să minţi; cine te-a plătit? 

Rândașul avu un zâmbet rău. 

— Utilul se îmbină cu plăcutul... Când tovarășul tău de 
vânătoare mi-a oferit cinci vaci și zece bucăţi de pânză de in 
pentru a scăpa de tine, am acceptat imediat. Știam că o săvii 
aici; să fi continuat același drum, fără să bei apă, ar fi însemnat 
sinucidere curată. Ai crezut că gazelele și antilopele îţi vor salva 
viața și, când acolo, te-au transformat în vânat. 

Omul se ridică, înarmat cu un cuţit. 

Ramses citi gândurile adversarului său; acesta se aștepta la o 
bătaie identică cu precedenta, cu acţiunile unui luptător 
antrenat pentru întrecerile nobililor. Neînarmat, obosit, însetat, 
tânărul n-ar fi opus decât o tehnică derizorie unei forţe brute. 

Nu-i rămânea altceva de făcut decât să utilizeze și el această 
forţă. 

Cu un strigăt de furie, eliberându-și întreaga energie, Ramses 
se năpusti asupra rândașului. Surprins, acesta nu mai avu timp 
să-și folosească arma; lovit și împins în spate, se înfipse în tepile 
copacului care-i sfâșiară carnea ca niște pumnale. 

t 

Vânătorii nu erau deloc nemultumiti; capturaseră vii un ibex, 
două gazele și o antilopă pe care le țineau de coarne. Mai mult 
sau mai puțin liniștite, animalele acceptau să meargă atunci 


47 


când le băteau ușor pe burtă. Un bărbat purta un pui de gazelă 
în spate, iar un altul ţinea de urechi un iepure înfricoșat. O hienă 
avea labele legate de o prăjină purtată de doi asistenţi; un câine 
sărea în zadar s-o muște. Aceste animale urmau să fie 
încredințate unor specialiști care să încerce să le îmblânzească, 
după ce le observau mai înainte comportamentul. Deși 
îndopatul hienelor pentru obţinerea pateului dăduse rezultate 
slabe, unii se mai încăpăţțânau să continue. Numeroase alte 
victime ale vânătorii erau destinate să aprovizioneze abatoarele 
templelor; după ce erau oferite zeilor, hrăneau oamenii. 

Vânătorii sosiseră toţi la locul de adunare, cu excepţia lui 
Ramses și a tovarăşului său; neliniștit, scribul responsabil cu 
expediția căuta să găsească orice informaţie, dar în zadar. Să 
mai aștepte era imposibil; trebuia să trimită un car în căutarea 
dispăruţilor, dar în ce direcţie? În cazul unei nenorociri, 
răspunderea îi aparţinea în întregime, iar cariera lui risca să fie 
brusc întreruptă; chiar dacă prinţului Ramses nu-i era hărăzit un 
viitor strălucitor, dispariţia lui n-ar fi trecut neluată în seamă. 

El și alţi doi vânători vor aștepta până după-amiază, în timp 
ce tovarășii lor, constrânși să se întoarcă în vale cu vânatul, vor 
alerta o brigadă armată a deșertului. 

Nervos, scribul redactă un raport pe o tăbliță, apoi șterse 
stratul de ipsos, încercă să scrie din nou și, în cele din urmă 
renunță; nu se putea ascunde în spatele unor formule 
stereotipe. Oricare ar fi fost stilul adoptat, lipseau două 
persoane, dintre care una era fiul mai mic al regelui. 

In timp ce soarele trona în mijlocul cerului, crezu că zărește o 
siluetă mișcându-se încet în lumină. În deșert, iluziile optice nu 
erau deloc rare. De aceea, scribul ceru confirmarea celor doi 
vânători. Și aceștia fură convinși că o ființă umană venea spre 
ei. 

Supravieţuitorul prindea formă, pas cu pas. 

Ramses scăpase din capcană. 


11 


Șenar se abandonă manichiuristului și pedichiuristului, doi 
specialiști remarcabili formaţi în școala palatului. Fiul mai mare 
al lui Seti se preocupa de propria lui persoană; om public și 


48 


viitor suveran al unei ţări bogate și puternice, trebuia mereu să 
arate cât mai bine. Rafinamentul nu era oare caracteristica unei 
civilizații care punea mare preț pe igienă, pe îngrijirea și 
înfrumusețarea corpului? Aprecia aceste momente în care se 
ocupau de el ca de o statuie prețioasă, când îi parfumau pielea 
înainte de intervenţia coaforului. 

Strigăte tulburară liniștea care domnea în marea vilă din 
Memphis; Șenar deschise ochii. 

— Ce se-ntâmplă? Nu admit ca... 

Ramses se năpusti în luxoasa sală a băilor. 

— Adevărul, Șenar. Îl vreau chiar acum. 

Cel interpelat îi concedie pe pedichiurist și pe manichiurist. 

— Calmează-te, frate prea iubit; despre ce adevăr e vorba? 

— Ai plătit oameni să mă ucidă? 

— Cum poţi să-ţi imaginezi așa ceva? Asemenea gânduri mă 
rănesc profund! 

— Doi complici... Primul e mort, al doilea a dispărut. 

— Explică-te, te rog, uiţi că sunt fratele tău? 

— Dacă ești vinovat, o să aflu. 

— Vinovat... Ești conștient de cuvintele pe care le folosești? 

— Au încercat să mă suprime în timpul vânătorii din deșert la 
care m-ai invitat. 

Șenar îl prinse pe Ramses de umeri. 

— Suntem foarte diferiţi, admit asta, și nu ne iubim deloc; dar 
de ce să ne înfruntăm fără încetare, în loc să recunoaștem 
realitatea și să ne acceptăm soarta, oricare ar fi ea? Doresc să 
pleci, e adevărat, pentru că eu consider caracterul tău 
incompatibil cu cerinţele de la curte. Dar n-am intenţia să-ţi fac 
nici cel mai mic rău și, pe lângă asta, urăsc violenţa. Crede-mă, 
te rog, nu sunt dușmanul tău. 

— În cazul acesta, ajută-mă să conduc ancheta; trebuie să-l 
găsesc pe conducătorul carului care m-a atras în cursă. 

— Poţi să contezi pe mine. 

t 

Ameni veghea asupra materialului său de lucru cu o grijă de 
îndrăgostit; golea păhărelul de apă și ștergea pensulele de 
nenumărate ori sau schimba cuţitașul și guma din momentul în 
care nu-l mai satisfăceau. În ciuda facilităţilor pe care i le acorda 
statutul de secretar al unui scrib regal, el economisea papirusul 
și folosea bucăţi de calcar drept ciorne. Intr-o carapace veche 


49 


de broască țestoasă amesteca pigmenţii minerali pentru a 
obține un roșu viu sau un negru profund. 

Când reapăru Ramses, Ameni explodă de bucurie. 

— Știam că ești sănătos și în siguranţă! Dacă nu era așa, aș fi 
simţit. Și să știi că n-am pierdut timpul... Ar trebui să fii mândru 
de mine. 

— Ce-ai descoperit? 

— Administraţia noastră e complicată, departamentele sunt 
numeroase, iar conducătorii lor destul de susceptibili... Insă 
numele și titlul tău mi-au deschis porțile. Poate că nu te iubesc, 
dar se tem de tine! 

Asta trezi curiozitatea lui Ramses. 

— Fii mai precis. 

— Cerneala este o materie primă esenţială în ţara noastră; 
fără ea, nu e posibilă scrierea, iar fără scriere n-ar exista 
civilizaţie! 

— Ai devenit sentenţios! 

— Așa cum am presupus, controalele sunt foarte stricte; nici o 
cantitate de cerneală nu iese din depozite fără să fi fost 
verificată. Amestecul calităţilor e imposibil. 

— Deci... 

— Deci, e vorba de trafic și delapidare. 

— Oare munca în exces nu te-a tulburat puţin? 

Ameni se bosumflă ca un copil. 

— Nu mă iei deloc în serios. 

— Am fost constrâns să ucid un om; dacă nu, m-ar fi răpus el. 

Ramses îi povesti tragica aventură. Ameni lăsă capul în jos. 

— Îţi par ridicol, cu cerneala mea... Zeii te-au protejat. Nu te 
vor abandona niciodată. 

— Măcar de te-ar auzi. 

t 

O noapte călduță învăluia cabana de stuf; pe malul canalului, 
foarte aproape, orăcăiau broaștele. Ramses se hotărâse s-o 
aștepte pe frumoasa Iset toată noaptea; dacă nu venea, n-o s-o 
mai vadă niciodată. Retrăi scena în care își apărase viata, 
împingându-l pe rândaș în ţepile copacului. Nici urmă de gândire 
în acest gest, doar un foc imperios pusese stăpânire pe el, 
descătușându-i forțele. Provenea el dintr-o lume misterioasă, 
era poate expresia puterii zeului Seth, al cărui nume îl purta 
tatăl său? 


50 


Până atunci, Ramses crezuse că e stăpânul absolut al 
existenţei sale, capabil să-i înfrunte pe zei și pe oameni și să 
iasă învingător din orice luptă. Însă uitase prețul ce trebuia 
plătit, precum și prezenţa morţii a cărei pradă fusese. Fără să 
simtă vreun regret, se întreba dacă această dramă nu punea 
capăt viselor lui sau dacă nu reprezenta granița unui tărâm 
necunoscut. 

Un câine vagabond lătră în apropiere; cineva se apropia. 

Oare nu se dovedise imprudent? De vreme ce soldatul care-l 
plătise pe rândaș era de negăsit, însemna că se afla permanent 
în pericol. Poate că-l urmărise pe prinţ; cu siguranţă că era 
înarmat și hotărât să-l surprindă în acest loc izolat. 

Ramses simţi prezenţa agresorului; fără să-l vadă, știa precis 
la ce distanţă se află. Ar fi putut să-i descrie gesturile, cunoștea 
amploarea tăcută a pașilor lui. Imediat ce se apropie de intrarea 
cabanei, prinţul ţâșni și-l dobori la pământ. 

— Câtă violenţă, prinţe! 

— Iset! De ce vii ca o hoaţă? 

— Ai uitat înţelegerea noastră? Discreţia înainte de toate. 

Își îmbrăţișă iubitul, a cărui dorinţă o putea simţi deja. 

— Continuă să fii agresiv, te rog. 

— Ai ales? 

— Prezenţa mea nu e un răspuns? 

— O să-l revezi pe Șenar? 

— De ce nu taci odată? 

Trupul ei gol nu era acoperit decât de o tunică amplă. Se oferi 
mângâierilor bărbatului de care se îndrăgostise nebunește, 
uitând de proiectele de căsătorie cu viitorul stăpân al Egiptului. 
Frumuseţea lui Ramses nu era suficientă pentru a-i explica 
pasiunea; tânărul prinț purta în el o forță de care nu era 
conștient și care o fascina până la a o face să-și piardă raţiunea. 
În ce fel o va folosi? Îi va plăcea să distrugă? Șenar avea 
puterea, dar cât de învechit și de plictisitor era! Frumoasa Iset 
iubea prea mult dragostea și tinereţea pentru a se resemna 
înainte de vreme. 

Zorile îi găsiră înlănţțuiţi; cu o tandreţe neașteptată, Ramses 
mângâia părul iubitei. 

— Se zvonește că ai ucis un om la vânătoare. 

— A încercat să mă omoare. 

— De ce? 


51 


— Din răzbunare. 

— Nu știa că ești fiu de rege? 

— Nu era în necunoștinţă de cauză, însă conducătorul carului 
meu îl plătise din belșug. 

— Neliniștită, frumoasa Iset se ridică. 

— A fost arestat? 

— Nu încă; mi-am făcut depoziţia și poliţia îl caută. 

— Și dacă... 

— Un complot? Șenar a negat, mi s-a părut sincer. 

— Fii atent, e laș și inteligent. 

— Eşti sigură de alegerea ta? 

ÎI îmbrăţișă cu violenţa soarelui care răsărea. 

t 

Biroul lui Ameni era gol; nu lăsase nici măcar un cuvânt care 
să-i explice absența. Ramses era convins că secretarul său nu 
renunțase să rezolve enigma cernelii de proastă calitate; 
încăpățânat, exigent, nu putea tolera o asemenea imperfecţiune 
și nu avea să se oprească până ce nu obținea adevărul și 
pedepsirea vinovatului. Era inutil să încerci să-i domolești 
ardoarea; în ciuda unei constituţii fragile, Ameni era capabil să 
desfășoare o activitate uimitoare pentru a-și atinge scopul. 

Ramses se duse la șeful poliţiei, care coordona eforturile 
colegilor lui, din păcate infructuoase; sinistrul veteran dispăruse, 
iar forțele de ordine nu dispuneau de nici o pistă serioasă. 
Prinţul nu-și ascunse iritarea, așa că înaltul funcţionar îi promise 
să intensifice investigaţiile. 

Dezamăgit, Ramses se decise să se implice el însuși în 
anchetă. Se duse la cazarma din Memphis, unde se găseau 
numeroase care de război și de vânătoare care aveau nevoie de 
o întreţinere permanentă. In calitate de scrib regal, prinţul ceru 
să se întâlnească cu unul din omologii săi însărcinat cu 
inventarierea preţioaselor vehicule. Dorind să știe dacă soldatul 
fugar fusese angajat aici, îl descrise cu minuţiozitate. 

Funcţionarul îl îndreptă spre un anume Bakhen, supra- 
veghetor la grajduri. 

Specialistul examina un cal sur, prea tânăr pentru a fi 
înhămat, și certa un căruțaș acuzat de cruzime. Bakhen, având 
vreo douăzeci de ani, era un bărbat robust, cu fața pătrată, cu o 
barbă scurtă, dezagreabilă; două brățări de aramă îi strângeau 
bicepșii. Cu o voce gravă și aspră, își rostea răspicat predica. 


52 


În timp ce vinovatul se depărta, Bakhen mângâie calul care-l 
privi recunoscător. 

Tânărul intră în vorbă cu el. 

— Sunt prințul Ramses. 

— Cu atât mai bine pentru tine. 

— Am nevoie de o informaţie. 

— Du-te la poliţie. 

— Numai tu mă poţi ajuta. 

— Asta m-ar mira. 

— Caut un căruțaș. 

— Eu mă ocup de cai și de care. 

— Omul acesta e un criminal. 

— Nu e treaba mea. 

— Vrei să scape? 

Bakhen îi aruncă lui Ramses o privire mânioasă. 

— Mă acuzi de complicitate? Prinţ sau nu, ai face mai bine s-o 
ștergi! 

— Nu-ţi face iluzii c-o să te implor. 

Bakhen izbucni în râs. 

— Încă mai ești aici? 

— Tu știi ceva și o să-mi spui. 

— Nu duci lipsă de îndrăzneală. 

Un cal necheză; îngrijorat, Bakhen alergă în direcţia 
splendidului animal cu blana de un brun închis, care, prin salturi 
nebune, încerca să se elibereze de frânghia de care era legat. 

— Ușurel, frumosule, ușurel! 

Vocea lui Bakhen păru să calmeze armăsarul; omul reuși să 
se apropie de calul a cărui frumuseţe trezise admiraţia lui 
Ramses. 

— Cum îl cheamă? 

„Zeul Amon și-a decretat vitejia”; e calul meu preferat. Nu 
Bakhen îi răspunsese lui Ramses, ci o voce din spatele lui, o 
voce care-i îngheţă sângele în vine. 

Ramses se întoarse și se înclină în faţa tatălui său, faraonul 
Seti. 


12 


— Să mergem, Ramses. 
53 


Prințului nu-i veni să-și creadă urechilor, însă nu-i putea cere 
tatălui său să repete cuvintele pe care de-abia le rostise; 
fericirea era atât de mare, încât închise ochii câteva clipe. 

Seti se îndrepta deja spre calul ce-și recăpătase calmul. 
Faraonul îl eliberă, iar animalul îl urmă și se lăsă înhămat la un 
car ușor. Garda personală a monarhului veghea la poarta 
principală a cazărmii. 

Prinţul se urcă în stânga tatălui său. 

— la hățurile. 

Mândru ca un cuceritor, Ramses conduse carul până la 
debarcaderul unde aștepta flotila ce urma să plece spre sud. 

t 

Ramses n-avusese timp să-l prevină pe Ameni; și ce o să 
creadă frumoasa Iset, constatându-i absența, mai ales în urma 
întâlnirii de dragoste din cabana de stuf? Dar ce importanţă mai 
avea, din moment ce se bucura acum de șansa nesperată de a 
călători la bordul corăbiei regale, care, împinsă de un vânt 
puternic din nord, înainta cu viteză! 

În calitate de scrib regal, Ramses era însărcinat cu relatarea 
expediției și cu ţinerea unui jurnal de bord, fără să omită nici cel 
mai mic amănunt. Își îndeplinea rolul cu zel, captivat de 
peisajele pe care le descoperea. Opt sute de kilometri separau 
Memphisul de Gebel Silsileh, ţinta călătoriei; în timpul celor 
șaptesprezece zile de navigare, prinţul nu încetă să se minuneze 
de frumuseţea țărmurilor Nilului, de pacea satelor ridicate pe 
colinele de la marginea fluviului, de sclipirile apelor. Egiptul se 
oferea privirilor lui, imuabil, îndrăgostit de viaţă, capabil de 
transcenderea celor mai umile forme de viaţă. 

Pe durata parcurgerii traseului, Ramses nu-și văzu deloc tatăl. 
Zilele se scurseră ca orele, iar jurnalul de bord căpătă proporții. 
În acest al șaselea an al domniei lui Seti, mii de soldaţi, pietrari 
și marinari debarcaseră pe linia Gebel Silsileh, unde erau 
exploatate principalele cariere de gresie din ţară. In acest loc, 
țărmurile, străjuite de coline, se apropiau pentru a forma o zonă 
de o anumită îngustime; fluviul era răscolit de vârtejuri 
periculoase, responsabile pentru multe scufundări de nave sau 
înecuri. 

Stând la prova navei sale, Seti observa plecările și sosirile 
membrilor expediției; sub conducerea șefilor de echipă, aceștia 
transportau lăzi cu unelte și provizii. Cântau, se încurajau unul 


54 


pe altul, dar lucrau într-un ritm susținut. 

Înainte de sfârșitul zilei, un mesager regal anunţă că 
Maiestatea Sa va răsplăti fiecare lucrător cu cinci livre de pâine 
pe zi, o legătură de legume, o porţie de carne friptă, ulei de 
susan, miere, smochine, struguri, pește uscat, vin și doi saci de 
grâu pe lună. Suplimentarea raţiilor dădu avânt lucrului și 
fiecare își promise să muncească mai bine. 

t 

Pietrarii extrăgeau blocurile de gresie unul după altul, săpând 
mai întâi mici tranșee pentru a le degaja din blocul cel mare. 
Munca lor nu îngăduia nici un fel de improvizație; șefii de echipă 
reperau filoanele și le marcau pentru a putea fi recunoscute de 
executanți. Uneori, pentru a obţine blocuri foarte mari, se 
înfigeau în masa de piatră pene de lemn, cu crestături dispuse 
orizontal, care erau udate; uscându-se, penele exercitau o 
presiune atât de mare încât piatra se desprindea într-o singură 
bucată. 

Anumite blocuri erau încredințate pe loc tăietorilor în piatră; 
altele, așezate pe glisiere ce alunecau pe o pantă abruptă, 
nămoloasă, coborau până la mal. Vasele de transport le 
descărcau direct în șantierele templului căruia le erau destinate. 

Ramses nu mai știa unde-i e capul; cum să descrie activitatea 
neîncetată a acestor tehnicieni și cum să le inventarieze 
producţia? Hotărât să-și îndeplinească misiunea fără greș, se 
familiariză cu obiceiurile șantierului, se apropie de acești 
oameni aspri pe care evita să-i stânjenească, învăţă limbajul și 
semnele distinctive ale confreriei lor. Când îl puseră la 
încercare, încredințându-i un baros de lemn și o daltă, tăie 
prima piatră cu o abilitate care-i uimi și pe cei mai puţin 
binevoitori. De multă vreme, prinţul își abandonase roba luxoasă 
de in pentru un şort grosolan de piele; nici căldura și nici 
sudoarea nu-l deranjau. Lumea carierelor de piatră îi plăcea mai 
mult decât cea de la curte; în contact cu aceste ființe adevărate, 
cărora materia le interzicea să trișeze, se debarasă de vanităţile 
de învăţat norocos. 

Hotărârea sa era luată: va rămâne aici, cu pietrarii, se va 
iniţia în secretele lor și le va împărtăși viaţa. Departe de oraș și 
de fastul lui inutil, își va hrăni forța alegând blocuri de gresie 
pentru zei. 

lată mesajul pe care tatăl lui dorea să i-l transmită: să-și uite 


55 


copilăria aurită și educaţia artificială și sa-și descopere 
adevărata natură sub soarele necruţător al carierelor de piatră. 
Se înșelase atunci când crezuse că întâlnirea cu taurul sălbatic 
urma să-l conducă spre regalitate; Seti îi spulberase iluziile, 
așezându-le în faţa capacităţilor lui reale. 

Ramses nu avea nici cea mai mică dorinţă de a duce 
existența unei notabilităţi împietrită în confortul și obișnuințele 
sale; lui Șenar i se potrivea mult mai bine rolul acesta. Înseninat, 
adormi pe puntea vasului, cu privirea pierdută în stele. 

t 

Un calm anormal domnea în cariera de unde, în ajun, fuseseră 
scoase numeroase blocuri de piatră. De obicei, pietrarii 
începeau lucrul în zori, pentru a profita de răcoarea dimineţii; de 
ce erau absenţi șefii de echipă, de ce nu-și convocaseră 
muncitorii? 

Cedând magiei acelui loc, Ramses se aventură pe cărările 
tăcute, mărginite de pereţii de gresie. În acel moment, ele 
făceau parte din fiinţa lui, nu cunoștea un alt orizont de a cărui 
liniște să se poată bucura, până când nu se auzea zvonul 
uneltelor mânuite. 

Afundându-se în labirint, Ramses se ghida după semnele 
gravate în piatră cu scopul de a delimita teritoriul fiecărei 
echipe. Se grăbea să lase în urmă obiceiurile de scrib regal ca 
să trăiască în același ritm cu tovarășii lui, să le împărtășească 
durerile și bucuriile, să uite pentru totdeauna comportamentul 
de nobil fără ocupaţie. 

La capătul carierei, săpată în stâncă, o capelă. În stânga 
intrării, o stelă cu un text de venerare a soarelui răsărind. Cu 
fața la piatra sacră, faraonul Seti ridicase mâinile, cu palmele 
desfăcute, și celebra renașterea luminii, ale cărei raze 
începuseră să răzbată până aici. 

Ramses îngenunche, ascultând cuvintele pe care le rostea 
tatăl lui. 

Când termină rugăciunea, Seti se întoarse spre fiul său și-l 
întrebă: 

— Ce cauţi în locurile astea? 

— Drumul vieţii mele. 

— Creatorul a realizat patru acţiuni perfecte, declară 
Faraonul: a trimis în cele patru zări vânturile, astfel încât fiecare 
fiinţă să poată respira în timpul existenţei ei; a dat naștere 


56 


apelor și creșterii lor, pentru ca și cel slab să profite de ele 
precum cel puternic; a modelat fiecare om identic cu următorul; 
în sfârșit, a înscris în sufletul uman amintirea Asfinţitului și a 
lumii de dincolo, astfel încât să fie oferite sacrificii invizibilului. 
Dar oamenii au încălcat cuvântul Creatorului și n-au avut altă 
dorință decât aceea de a-i denatura opera; faci și tu parte din 
gloata asta? 

— Eu... eu am ucis un om. 

— Distrugerea reprezintă sensul vieţii tale? 

— M-am apărat, am fost condus de o forță! 

— În cazul acesta, asumă-ţi fapta și nu-ţi mai plânge de milă. 

— Vreau să-l găsesc pe adevăratul vinovat. 

— Nu-ţi mai pierde timpul cu nimicuri. Eşti pregătit să faci un 
sacrificiu pentru lumea invizibilă? 

Prințul dădu din cap. 

Seti intră în capelă și se întoarse cu un câine galben-auriu în 
braţe. Un zâmbet ilumină chipul lui Ramses. 

— Străjerul? 

— E câinele tău? 

— Da, dar... 

— Ridică o piatră, sfărâmă-i capul și oferă-l spiritului acestei 
cariere; în felul acesta vei fi purificat de violenţă. 

Faraonul lăsă jos animalul care se repezi spre stăpânul lui, 
sărbătorind reîntâlnirea cu salturi de bucurie. 

— Tată... 

— Dă-i drumul. 

Ochii Străjerului cereau mângăieri și tandrețe. 

— Refuz. 

— Eşti conștient de implicaţiile răspunsului tău? 

— Vreau să intru în corporaţia pietrarilor și să nu mă mai 
întorc la palat. 

— Renunţi la poziţia ta pentru un câine? 

— Mi-a acordat încrederea lui, iar eu îi datorez protecţie. 

— Urmează-mă. 

Urmând o potecă îngustă, pe o latură a colinei, Seti, Ramses 
și Străjerul urcară până în apropierea unui vârf stâncos ce 
domina cariera. 

— Dacă ţi-ai fi ucis câinele, ai fi fost cel mai josnic distrugător; 
prin purtarea ta, ai trecut într-o nouă etapă. 

Ramses era în al nouălea cer. 


57 


— Aici pot să-mi dovedesc valoarea! 

— Te înșeli. 

— Sunt în stare să muncesc din greu! 

— Cariere cum este aceasta asigură perenitatea civilizaţiei 
noastre; un rege trebuie să le viziteze frecvent, asigurându-se 
că pietrarii și tăietorii în piatră lucrează după reguli, astfel încât 
locuinţele zeilor să fie înfrumuseţate și ei să rămână pe pământ. 
Prin legătura cu oamenii de meserie se formează sensul unei 
guvernări; piatra și lemnul nu mint. Faraonul este clădit de 
Egipt, Faraonul clădește Egiptul; el construiește mereu, căci a 
clădi templul, a clădi poporul este cel mai mare act de iubire. 

Fiecare cuvânt al lui Seti era ca un fulger care îmbogăţea 
spiritul lui Ramses, așa cum un călător însetat își potolea setea 
la un izvor cu apă proaspătă. 

— Deci locul meu e chiar aici. 

— Nu, fiule, Gebel Silsileh nu e decât o carieră de gresie. 
Granitul, alabastrul, calcarul, alte roci și materiale necesită 
prezența ta. Nu te poţi refugia nicăieri, nici măcar într-o 
corporație. E vremea să plecăm spre nord. 


13 


În vastul birou de care dispunea, Ameni își clasa informaţiile. 
După ce scotocise ici și colo, interogând mici funcţionari mai 
mult sau mai puţin limbuţi, secretarul particular al lui Ramses se 
bucura de rezultatele obţinute. Cu instinct de copoi, simțea că 
adevărul era de partea lui. Fără nici o îndoială, cineva săvârșise 
o fraudă; dar cui îi reveneau beneficiile acestei fărădelegi? Dacă 
obținea dovada, tânărul scrib putea merge până la capăt și-l 
putea condamna pe vinovat. 

În timp ce-și recitea notele scrise pe o tăbliță de lemn, 
frumoasa Iset dădu buzna pe domeniul lui Ramses și forţă ușa 
de la biroul secretarului. 

Stingherit, Ameni se ridică; cum să se comporte cu această 
fată tânără, conștientă de rangul ei? 

— Unde e Ramses, întrebă ea cu agresivitate. 

— Nu știu. 

— Nu te cred. 

— Și, totuși, acesta e adevărul. 


58 


— Se spune că Ramses n-are nici un secret faţă de tine. 

— Suntem prieteni, însă a plecat din Memphis fără să mă 
prevină. 

— Imposibil! 

— N-o să mint doar pentru a-ţi da satisfacţie. 

— Nu pari deloc îngrijorat. 

— De ce-aș fi? 

— Ştii unde e și refuzi să-mi spui! 

— Mă acuzi pe nedrept. 

— Fără el, ești lipsit de protecţie. 

— Ramses o să se întoarcă, fii sigură; dacă ar fi păţit ceva 
rău, aș fi simţit. Între noi există niște legături invizibile; de 
aceea, nu sunt neliniștit. 

— Îţi baţi joc de mine! 

— O să se-ntoarcă. 

Tt 

La curte, circulau informații vagi şi contradictorii; unii 
pretindeau că Seti îl exilase pe Ramses în sud, alții că prințul 
fusese trimis în misiune, să verifice starea digurilor înainte de 
următoarea creștere a apelor. Frumoasa Iset nu se putea linişti 
deloc; iubitul ei o ridiculizase și-și bătuse joc de ea! Găsind 
cabana de stuf pustie, crezuse că e o glumă și-l strigase pe 
Ramses în zadar; i se păruse deodată că mișunau peste tot 
broaște râioase, șerpi și câini vagabonzi, așa că fugi, îngrozită. 

Ridicolă în propriii ochi din cauza acestui prinţ insolent... Însă 
atât de îngrijorată pentru el! Dacă Ameni nu minţea, atunci 
Ramses căzuse într-o capcană. 

Un om, unul singur, știa adevărul. 

t 

Șenar își termina prânzul; gustul prepeliței fripte îi desfătase 
cerul gurii. 

— Scumpă Iset! Ce plăcere să te văd... Vrei să guști din 
piureul meu de smochine? Fără să mă laud, e cel mai bun din 
Memphis. 

— Unde se ascunde Ramses? 

— Draga și scumpa mea prietenă... De unde să știu eu? 

— Își permite un viitor rege să ignore un asemenea amănunt? 

Șenar zâmbi, intrigat. 

— Apreciez fineţea spiritului tău. 

— Vorbește, te implor. 


59 


— Fă-ţi timp să te așezi și să deguști acest piure; n-o să 
regreți. 

Tânăra femeie alese un scaun confortabil, dotat cu o pernă 
verde. 

— Destinul ne-a atribuit o poziţie privilegiată; de ce să nu 
recunoaștem șansa asta? 

— Nu prea te înţeleg. 

— Noi doi ne înţelegem de minune, nu crezi? În loc să-ţi unești 
soarta de a fratelui meu, ar trebui să reflectezi mai bine și să te 
gândești la viitorul tău. 

— Și care ar fi el, după părerea ta? 

— O existenţă strălucitoare alături de mine. 

Frumoasa Iset se uită cu atenţie la fiul mai mare al regelui. S- 
ar fi vrut elegant, atrăgător, cumpănit, își juca deja viitorul rol, 
dar nu va avea niciodată magnetismul și frumuseţea sălbatică a 
lui Ramses. 

— Vrei într-adevăr să știi unde se află fratele meu? 

— Asta e dorinţa mea. 

— Mă tem că o să te-ntristez. 

— Am de gând să risc. 

— Ai încredere în mine și te voi feri de o deziluzie. 

— Cred că sunt destul de puternică s-o înfrunt. 

Șenar păru dezolat. 

— Ramses a fost angajat ca scrib al expediției plecată spre 
carierele de gresie din Gebel Silsileh. Datoria lui e să redacteze 
un raport și dările de seamă asupra lucrărilor. O sarcină de o 
rară mediocritate, care-l condamnă să rămână multe luni printre 
pietrari și să se instaleze în sud. Tatăl meu a făcut dovada, o 
dată în plus, că știe să aprecieze oamenii; l-a pus pe fratele meu 
în locul care i se cuvine. Dacă am evoca, în momentul acesta, 
viitorul nostru comun? 

— Șenar, sunt extenuată, eu... 

— Te-am prevenit. 

Se ridică și-i luă mâna dreaptă. 

Atingerea o scârbi pe tânăra femeie. Da, Ramses era eliminat 
din joc; da, Șenar va fi stăpânul absolut. A fi iubită de el, i-ar fi 
adus fericitei alese glorie și bogăţie; zeci de tinere nobile domni- 
șoare nu visau decât să se mărite cu moștenitorul coroanei. 

Brusc, se depărtă. 

— Lasă-mă! 


60 


— Nu-ţi irosi norocul. 

— ÎI iubesc pe Ramses. 

— Ce importanţă are dragostea? Pe mine nu mă interesează, 
iar tu îl vei uita. Îţi cer să fii frumoasă, să-mi dăruiești un fiu și să 
fii prima doamnă a Egiptului. Să eziţi ar fi o nebunie. 

— Atunci, consideră-mă nebună. 

Șenar întinse mâna spre ea. 

— Nu pleca! Altfel... 

— Altfel? 

Chipul ca o lună plină al lui Șenar deveni neliniștitor. 

— Să devenim dușmani, ce pierdere... Apelez la inteligenţa ta. 

— Adio, Șenar; urmează-ţi calea, a mea e deja stabilită. 

t 

Memphisul era un oraş zgomotos și animat. În portul care nu- 
și înceta niciodată activitatea soseau mereu vase comerciale din 
nord sau din sud; plecările erau organizate riguros de 
autorităţile administrative însărcinate cu traficul fluvial, iar 
încărcăturile erau controlate de o armată de scribi. Într-unul din 
numeroasele depozite cu materiale de scris se găsea o mare 
cantitate de cerneală. 

Ameni, prevalându-se de calitatea de secretar al fiului mai 
mic al Faraonului, fusese autorizat să facă verificări. El se 
concentră asupra produselor de primă calitate, al căror preț era 
cel mai ridicat; investigaţiile lui fură fără rezultat. Străbătând 
străduțe pline de gură-cască și de catâri încărcați cu fructe, 
legume ori saci de cereale, Ameni profită de statura lui mică și 
zveltă pentru a se strecura până în cartierul din apropierea 
templului lui Ptah, pe care Seti îl lărgise: în faţa stâlpului central, 
lat de șaptezeci și cinci de metri, coloșii regali din granit 
trandafiriu manifestau prezența sacrului. Tânărul scrib iubea 
vechea capitală, fondată de Menes, unificatorul nordului și-al 
sudului; nu semăna ea oare cu un potir aflat sub protecţia zeiței 
de aur? Ce plăcere să contempli lacurile acoperite de lotuși, să 
respiri parfumul florilor, să te odihnești, așezându-te obosit, la 
umbra frunzișului și să admiri Nilul! Din păcate, nu era vreme 
pentru hoinăreală. Lăsând în urmă arsenalele unde erau 
depozitate armele destinate diferitelor corpuri de armată, Ameni 
se prezentă la poarta unui atelier unde se preparau cernelurile 
pentru cele mai bune școli din oraș. 

Primirea fu foarte rece, însă numele lui Ramses îi permise să 


61 


treacă pragul atelierului și să le pună întrebări artizanilor; la 
plecare, unul dintre ei se arătă deosebit de cooperant și 
deplânse superficialitatea anumitor fabricanți, care, cu toate 
acestea, primiseră acceptul palatului. Insistent, Ameni obţinu o 
adresă în cartierul de nord, aproape de vechea cetăţuie cu ziduri 
albe. 

Tânărul scrib evită cheiul, prea aglomerat, și traversă cartierul 
Ankh-taui, „viaţa celor două tărâmuri”*; merse de-a lungul unei 
cazărmi și se aventură într-o suburbie foarte populată, unde 
marile vile stăteau alături de mici imobile cu două etaje și de 
dughenele meșteșugarilor. Se rătăci de mai multe ori, însă, 
graţie amabilităţii femeilor care vorbeau despre orice în timp ce 
măturau străduţele, sfârși prin a descoperi atelierul căutat. 
Oricât de obositor ar fi fost, Ameni va explora Memphisul, 
convins că soluția enigmei se găsea la sursa producţiei de 
cerneală. 

In prag, un bărbat de vreo patruzeci de ani, hirsut, înarmat cu 
un baston. 

— Te salut; pot să intru? 

— E interzis. 

— Sunt secretarul particular al unui scrib regal. 

— Vezi-ţi de drum, micuţule. 

— Scribul regal se numește Ramses și este fiul lui Seti. 

— Atelierul e închis. 

— Un motiv în plus pentru a mă lăsa să-l inspectez. 

— Am ordin. 

— Dacă ești înţelegător, eviţi o plângere oficială. 

— Șterge-o. 

Ameni regretă că fusese prea delicat; Ramses n-ar fi 
întâmpinat nici o dificultate în a-l înșfăca pe bădăran și în a-l 
azvârli într-un canal. Lipsit de forţă, tânărul scrib apelă la 
viclenie. 

Il salută pe paznic, se depărtă, prefăcându-se că pleacă, apoi, 
folosindu-se de o scară, se sui pe acoperișul unui hambar din 
spatele atelierului. Fiind deja noapte, se strecură printr-o 
lucarnă în clădire. Cu ajutorul unei lămpi așezate pe o etajeră, 
începu să cerceteze rezervele. Primul raft îl descumpăni; 
cerneala era de cea mai bună calitate. Dar pe al doilea, purtând 


4 Adică, Egiptul de Sus și cel de Jos; situat în punctul lor de întâlnire, Memphisul 
reprezenta polul de echilibru al țării. 


62 


marca de control „prima calitate”, descoperi anomalii: culoare 
incertă, greutate insuficientă. O probă de scris îl convinse pe 
Ameni: descoperise centrul producției frauduloase. 

Exultând de bucurie, scribul nu-l auzi apropiindu-se pe 
paznicul care-l dobori cu o lovitură de baston, îi săltă trupul inert 
pe umeri și-l abandonă într-un loc de depozitare a gunoaielor 
din vecinătate, unde resturile erau arse în fiecare dimineaţă 
devreme. 

Curiosul nu mai avu timp să scoată o vorbă. 


14 


Trăgând după el fetița încă somnoroasă, omul însărcinat cu 
igiena publică înainta încet pe străduţele adormite ale cartie- 
rului din nordul Memphisului. Înainte de ivirea zorilor, trebuia să 
dea foc grămezilor de gunoaie dintre aglomerările de case; 
arderea cotidiană a murdăriilor și a deșeurilor era un mijloc bun 
de salubrizare și de respectare a regulilor de igienă impuse de 
administraţie. Sarcina asta nu avea sfârșit, dar era bine plătită 
și-i dădea sentimentul de a fi util concetățenilor săi. 

Cunoștea bine cele mai murdare două familii din zonă; după 
ce le aplicase mai multe mustrări, nu constatase nici o 
ameliorare, așa că acum era nevoit să le amendeze. Bombănind 
împotriva lenei inerente speciei umane, ridică păpușa de cârpă 
pe care fetița o scăpase și o îmbună. Treaba o dată terminată, îi 
va oferi un mic dejun copios și vor dormi la umbra unei cătini 
din grădina de lângă templul zeiţei Neith. 

Din fericire, pubela nu era prea plină; cu torţa aprinsă, dădu 
foc în mai multe locuri, astfel încât combustia să fie mai rapidă. 

— Tăticule... Vreau păpuşa cea mare. 

— Ce spui? 

— Păpușa mare, acolo. 

Fetița întinse mâna spre o formă umană; un braţ ieșea dintre 
gunoaie. Era ascuns de fum. 

— O vreau, tăticule. 

Intrigat, omul intră în pubelă, cu riscul de a-și arde tălpile. 

— Un braț... Braţul unui băiat! îndepărtă cu multă precauţie 
corpul inert. Avea sânge închegat pe ceafă. 


63 


Ramses nu-și revăzu tatăl pe drumul de întoarcere. Nu lipsea 
nici un amănunt din jurnalul său de bord, iar textul urma să fie 
inclus în analele regale care relatau faptele importante din cel 
de-al șaselea an al domniei lui Seti. Prinţul, lăsând de-o parte 
îndeletnicirea și materialul ce servea unui scrib, se alătură 
echipajului și participă la toate manevrele; învățase să tacă 
noduri, să înalțe velele și chiar să se folosească de cârmă. Și, 
mai ales, se familiarizase cu vântul; nu se spunea oare că 
misteriosul zeu Amon, a cărui formă n-o cunoștea nici o fiinţă, își 
făcea cunoscută prezenţa umflând pânzele corăbiilor pe care le 
ducea cu bine la destinaţie? Astfel se manifesta invizibilul, chiar 
dacă rămânea mai departe invizibil. 

Căpitanul vasului intră și el în joc, de vreme ce fiul regelui își 
uitase rangul și refuza orice privilegii; așa că îl supuse la 
nenumărate corvezi care alcătuiau viaţa unui marinar. Ramses 
nu făcea mofturi, spăla puntea sau se instala pe banca vâslașilor 
plin de sârg. Drumul spre nord implica o bună cunoaștere a 
curenților și un echipaj curajos. Să simţi corabia alunecând pe 
apă, să fii în armonie cu ea, pentru a-i ajusta mai bine viteza, 
însemna să trăiești o plăcere intensă. 

Întoarcerea dintr-o expediţie era o ocazie de mare sărbătoare. 
O mare mulţime se înghesuia pe cheiul portului principal din 
Memphis, care purta numele evocator de „drum bun”. De îndată 
ce puseră din nou piciorul pe pământul Egiptului, marinarii 
primiră coliere de flori și cupe cu bere proaspătă; se cânta și se 
dansa în onoarea lor, se sărbătorea curajul de care dăduseră 
dovadă, dar și bunătatea fluviului care-i ghidase. 

Două mâini graţioase puseră în jurul gâtului lui Ramses un 
colier de albăstrele. 

— Ajunge recompensa asta pentru un prinţ? întrebă frumoasa 
Iset cu un început de revoltă. 

Ramses nu dădu înapoi. 

— Cred că ești furioasă. 

O prinse în braţe, în timp ce ea, făcând pe supărata, încercă 
să-i reziste. 

— Faptul de a te revedea crezi că-i șterge grosolănia? 

— De ce nu, de vreme ce nu sunt vinovat? 

— Chiar și în cazul unei plecări precipitate, ai fi putut să mă 
anunti. 

— Să execuţi ordinul Faraonului nu suferă nici un fel de 


64 


amânare. 

— Vrei să spui că... 

— Tatăl meu m-a luat cu el la Gebel Silsileh, și asta n-a fost o 
pedeapsă. 

Frumoasa Iset deveni calină. 

— Zile lungi de călătorie în compania lui... Ai beneficiat de tot 
felul de confidente... 

— Greșești, am slujit ca scrib, pietrar și matelot. 

— Ce motiv a avut să te constrângă să călătorești? 

— Numai el știe. 

— M-am întâlnit cu fratele tău și m-a anunţat de căderea ta în 
dizgrație; după el, urma să te instalezi în sud și să ocupi un post 
mediocru. 

— În ochii fratelui meu totul e mediocru, mai puţin el însuși. 

— Dar te-ai întors în Memphis și eu sunt a ta. 

— Ești frumoasă și inteligentă: două calităţi indispensabile 
pentru o mare soție regală. 

— Șenar n-a renunţat la ideea de a se căsători cu mine. 

— De ce eziţi? Nu e înțelept să refuzi un destin grandios. 

— Eu nu sunt înțeleaptă, ci îndrăgostită de tine. 

— Viitorul... 

— Doar prezentul mă interesează. Părinţii mei sunt plecaţi din 
oraș și vila e goală... N-ar fi mai confortabil decât în cabana de 
stuf? 

Tt 

Dragoste să fi fost, această plăcere nebună pe care o 
împărtășea cu frumoasa Iset? Ramses își punea întrebarea asta 
în van. Îi ajungea să trăiască o pasiune carnală, să savureze 
momentele de extaz când trupurile lor se potriveau atât de bine 
încât alcătuiau o singură fiinţă, ca prinse într-un vârtej. Prin 
mângâierile ei, știa să-i trezească dorința, fără să ajungă s-o 
epuizeze. Cât îi era de greu să se despartă de ea, goală și 
privindu-l cu ochi languroși, cu brațele întinse pentru a-l reţine! 

Pentru prima dată, frumoasa Iset vorbise de căsătorie. Prinţul, 
nesupus, nu arăta nici un fel de entuziasm; pe cât de mult îi 
plăcea compania ei, pe atât de mult îl irita ideea de a forma un 
cuplu. Desigur, în ciuda vârstei lor fragede, erau deja un bărbat 
și o femeie și nimeni nu s-ar fi opus căsătoriei lor. Însă Ramses 
nu se simţea pregătit pentru a se lansa într-o asemenea 
aventură. Iset nu-i reproşa nimic, dar își puse în minte să-l 


65 


convingă; cu cât îl cunoștea mai bine, cu atât credea mai mult 
în el. Oricare ar fi fost raţiunea care îi dicta comportamentul, își 
va asculta instinctul. O fiinţă care dăruia atâta iubire era o 
comoară de neînlocuit, mai prețioasă decât orice altă bogăţie. 
Tt 

Ramses se duse în centrul orașului, în cartierul rezidenţial; 
probabil că Ameni îi aștepta cu nerăbdare întoarcerea. Oare își 
continuase ancheta și obținuse ceva rezultate? 

Un poliţist înarmat păzea intrarea în apartamentele prinţului. 

— Ce se-ntâmplă? 

— Ești prinţul Ramses? 

— Chiar eu. 

— Secretarul a fost victima unei agresiuni; de aceea, mi s-a 
ordonat să-l păzesc. 

Ramses alergă până în camera prietenului său. 

— Ameni era întins pe pat, cu capul bandajat; la căpătâiul lui 
stătea o infirmieră. 

— Liniște, ceru ea; doarme. 

Il scoase pe prinţ afară din încăpere. 

— Ce s-a întâmplat cu el? 

— A fost găsit într-o grămadă de gunoi, în cartierul de nora; 
părea mort. 

— O să supraviețuiască? 

Medicul e optimist. 

— A vorbit? 

— Câteva cuvinte de neînțeles. Medicamentele îi iau durerea, 
dar îl cufundă într-un somn profund. 

t 

Ramses se întreținea cu adjunctul şefului poliției, aflat în 
inspecție în partea de sud a Memphisului. Dezolat, funcţionarul 
nu-i oferi nici o informaţie; nimeni din cartierul incriminat nu-l 
văzuse pe agresor. În ciuda interogatoriilor amănunțite, nici un 
indiciu important nu ieșise la iveală. In aceeași situaţie se găsea 
și afacerea în care fusese implicat conducătorul carului; nu era 
nici o îndoială că dispăruse și, probabil, plecase din Egipt. 

La întoarcere, prințul asistă la trezirea lui Ameni; văzându-l pe 
Ramses, privirea rănitului se lumină. 

— Te-ai întors... Ştiam eu! 

Vocea îi era șovăitoare, dar clară. 

— Cum te simţi? 


66 


— Am reușit, Ramses, am reușit! 

— Dacă o să continui să-ţi asumi asemenea riscuri, o să 
sfârșești prin a-ţi rupe oasele. 

— Sunt solide, ţi-ai dat seama. 

— Cine te-a lovit? 

Paznicul unui atelier unde e depozitată cerneala de 
contrabandă. 

— Deci, chiar ai reușit. 

Mândria animă chipul lui Ameni. 

— Indică-mi locul, îi ceru Ramses. 

— E periculos... Nu te duce fără poliţie. 

— Nu te agita și odihnește-te; cu cât mai repede te pui pe 
picioare, cu atât o să mă poţi ajuta mai mult. 

t 

Mulțumită indicațiilor lui Ameni, Ramses găsi fără probleme 
atelierul incriminat; deși soarele se ridicase pe cer de trei ore, 
poarta era închisă. Intrigat, prinţul dădu târcoale prin cartier, 
dar nu observă nici o mișcare suspectă. Depozitul părea 
abandonat. 

Temându-se de vreo posibilă capcană, Ramses așteptă până 
spre seară. În ciuda numeroaselor alei și străduţe, nimeni nu 
intră în clădire. 

Interogă un om care ducea apă meșteșugarilor. 

— Cunoști atelierul acesta? 

— Aici se fabrică cerneală. 

— De ce e închis? 

— Poarta e închisă de o săptămână, e ciudat. 

— Ce s-a întâmplat cu proprietarii? 

— Nu știu. 

— Cine sunt? 

— Nu se vedeau decât lucrătorii, nu și patronul. 

— Cui livrau produsele? 

— Nu e treaba mea. 

Omul cu apa plecă. 

Ramses adoptă aceeași strategie ca și Ameni; se urcă pe 
scară până pe acoperișul hambarului și pătrunse în clădire. 

Inspecţia sa fu scurtă; depozitul era gol. 

Tt 

Alături de alți scribi regali, Ramses era convocat la templul lui 

Ptah, zeul care crease lumea prin cuvânt; toți compărură în fața 


67 


marelui preot și făcură un raport succint despre activităţile lor 
recente. Maestrul meșteșugarilor le reaminti că erau datori să 
finiseze cuvântul ca pe un material și să-și modeleze discursul 
după indicaţiile înţelepţilor. 

La terminarea ceremoniei, Sary își felicită fostul elev. 

Sunt mândru că am fost educatorul tău; în ciuda bărfitorilor, 
se pare că te afli pe drumul cunoașterii. Nu înceta să înveți și vei 
deveni un om apreciat. 

— E mai important decât să atingi adevărul ființei? 

Sary nu-și ascunse mirarea. 

— lată că la vremea când te-ai cuminţit și tu în sfârșit, aud tot 
felul de zvonuri în legătură cu tine. 

— Și care sunt acelea? 

— Se spune că ești în căutarea unui căruţaș care a dispărut și 
că secretarul tău particular a fost grav rănit. 

— Nu sunt doar vorbe în vânt. 

— Lasă autorităţile să acţioneze și uită toate întâmplările 
astea, poliția e mult mai competentă decât tine. Crede-mă, o să- 
i găsească pe vinovaţi, iar tu ai atâtea altele de făcut. Cel mai 
important e să-ţi respecţi rangul. 


Ramses aprecia la justa valoare faptul de a lua prânzul singur 
cu mama lui, care era un privilegiu rar. Extrem de ocupată de 
conducerea Statului, la care participa într-un mod activ, prin 
ritualuri cotidiene sau potrivite anotimpului, fără a mai vorbi de 
nenumăratele însărcinări de la curte, marea soţie regală nu mai 
dispunea decât de foarte puţin timp pentru ea însăși sau pentru 
cei apropiaţi. 

Farfuriile de alabastru fuseseră aranjate pe măsuţe joase, sub 
un chioșc cu mici coloane din lemn ce dădea o umbră 
liniștitoare. leșind de la un consiliu consacrat numirii princi- 
palelor cântărețe ale zeului Amon, responsabile cu partitura 
muzicală a ritualurilor, Tuya era îmbrăcată cu o robă din pânză 
de in plisată și purta un mare colier de aur. Ramses avea o 
afecţiune fără margini pentru ea, amestecată cu o admiraţie 
crescândă. Nici o femeie nu se putea compara cu ea; în ciuda 
originii modeste, se născuse regină. Numai ea singură putea 
stârni iubirea lui Seti și putea guverna alături de el. 

Meniul era alcătuit din lăptuci, castraveți, antricot de vită, 
brânză de capră, o prăjitură rotundă cu miere, plăcinte cu alac și 


68 


vin îndoit cu apă. Regina se bucura de momentele prânzului, la 
care nu invita nici inoportuni, nici diverși milogi; liniștea din 
grădina personală, dispusă în jurul unui bazin, o hrănea la fel de 
bine ca și alimentele alese cu grijă de bucătar. 

— Cum s-a desfășurat călătoria la Gebel Silsileh? 

— Am trăit din plin existenţa pietrarilor și a marinarilor. 

— Și nu te-a reținut nimic acolo. 

— Tata s-a opus. 

— E un stăpân exigent care-ţi va cere mai mult decât poţi da. 

— Ştii cumva ce a hotărât în legătură cu mine? 

— Nu ţi-e deloc foame astăzi. 

— E neapărată nevoie să nu știu nimic? 

— Te temi de Faraon sau ai încredere în el? 

— Teama nu are ce căuta în inima mea. 

— Implică-te cu toată fiinţa în lupta ce ţi-a fost propusă, nu te 
uita în urmă, nu ţine cont de regrete și remușcări, nu fi nici 
invidios și nici gelos. Și bucură-te de fiecare secundă petrecută 
cu tatăl tău ca de o ofrandă cerească. Ce importanţă mai are 
restul? 

Prinţul gustă din antricotul de vită, fript atât cât trebuie și 
condimentat cu usturoi și alte ierburi fine. O mare pasăre ibis 
trecu pe cerul de un albastru perfect. 

— Am nevoie de ajutorul tău, poliţia își bate joc de mine. 

— E o acuzaţie gravă, fiule. 

— Eu cred că e fondată. 

— Ai dovezi? 

— Nici una și de aceea mă adresez ţie. 

— Dar eu nu sunt deasupra legii. 

— Dacă ordoni o anchetă adevărată, se va face. Nimeni nu-l 
caută pe cel care l-a plătit pe agresorul meu, nimeni nu vrea să-l 
identifice pe cel care fabrică cerneală de proastă calitate și o 
vinde scribilor ca pe un produs de prima mână. Pentru că a 
descoperit atelierul, prietenul meu Ameni era cât pe-aci să 
moară; însă criminalul a golit depozitul și nici un locuitor din 
cartier nu îndrăznește să depună mărturie împotriva lui. Deci, e 
vorba de cineva important, atât de important încât terorizează 
lumea. 

— La cine te gândești? 

Ramses tăcu. 

— O să intervin, promise Tuya. 


69 


15 


Corabia Faraonului se îndrepta spre nord. Plecând din 
Memphis, urmase cursul principal al Nilului, înainte de a trece 
pe unul din braţele sale, care pătrundea profund în inima Deltei. 

Ramses era uimit. 

Nici urmă de deșert aici; în acest peisaj, care îi aparţinea lui 
Horus, în vreme ce Seth” stăpânea valea unde fluviul își croia 
drum printre două maluri ce luptau împotriva aridităţii, apa era 
atotstăpânitoare. Partea sălbatică a Deltei semăna cu o imensă 
mlaștină populată de mii de păsări, de păduri de papirus și de 
pești. Nici un oraș, nici măcar un sătuleț, ci doar câteva colibe 
de pescari pe movilele de pământ mai ridicate. Lumina nu era 
imobilă, ca în vale; vântul dinspre mare făcea stuful să 
unduiască. 

Flamingo negri, rațe, bâtlani și pelicani își împărțeau acest 
imens domeniu în care se pierdeau canalele întortocheate; într- 
un loc, un enot devora ouăle dintr-un cuib de pescăruș verde, în 
altul, un șarpe se strecura printr-un hăţiș în jurul căruia zburau 
fluturi multicolori. Omul nu cucerise încă acest teritoriu. 

Corabia înainta din ce în ce mai lent, sub conducerea 
prudentă a unui căpitan obișnuit cu capriciile acestui labirint; la 
bord se aflau douăzeci de marinari experimentați și stăpânul 
țării, în picioare, la proră. Fiul lui îl observa fără să fie văzut, 
fascinat de prestanța sa; Seti încarna Egiptul, el era Egiptul 
însuși, moștenitorul unei descendente milenare, conștientă de 
măreţia divină și de nimicnicia umană. În ochii poporului, 
Faraonul reprezenta un personaj misterios, a cărui patrie ade- 
vărată era cerul înstelat; prezenţa lui pe pământ menținea legă- 
tura cu lumea de dincolo, privirea lui deschidea porțile acestei 
lumi pentru poporul său. Fără el, barbaria ar fi invadat repede 
cele două ţarmuri; cu el, viitorul era promisiunea eternității. 

Chiar dacă nu-i cunoștea scopul, Ramses scria totuși, relatând 
expediţia. Nici tatăl lui și nici echipajul nu acceptaseră să 
vorbească despre asta. Prinţul simţea o neliniște difuză, ca și 
cum niște pericole ascunse ar fi pândit corabia. Dintr-o dată, un 
monstru ar fi putut să iasă la iveală și să devoreze 


5 Horus și Seth, cei doi fraţi care-și împărțeau universul și Egiptul, îndeplinind funcţia 
de judecători ai zeilor. 
70 


ambarcaţiunea. 

Ca și în cazul primei călătorii, Seti nu-i lăsase timp să-i 
prevină pe frumoasa Iset și pe Ameni. Ramses își imagina furia 
celei dintâi și neliniștea celui de-al doilea; dar nici un fel de 
motiv, fie el iubirea sau prietenia, nu-l putea împiedica să-și 
urmeze tatăl acolo unde acesta dorea să-l ducă. 

Un canal deveni mai liber; înaintarea era mai ușoară și, în cele 
din urmă, corabia acostă în dreptul unui ostrov ierbos, pe care 
era construit un ciudat turn de lemn. Regele cobori pe o scară 
de frânghie; Ramses îl imită. Faraonul și fiul său urcară în vârful 
turnului, mascat de un cleionaj. De acolo, de sus, nu se vedea 
decât cerul. 

Seti era atât de concentrat, încât Ramses nu îndrăzni să-i 
pună nici o întrebare. 

Deodată, privirea Faraonului prinse viaţă. 

— Privește, Ramses, uită-te bine! 

Atât de sus în albastrul cerului, încât părea să atingă soarele, 
un stol de păsări migratoare, dispus în V, se îndrepta spre sud. 

— Vin de dincolo de orice lume cunoscută, dezvălui Seti, 
dintr-o imensitate unde zeii creează viața în fiecare moment. 
Atâta vreme cât locuiesc în oceanul de energie, au forma unor 
păsări cu cap de om și se hrănesc cu lumină; când trec graniţele 
pământești, iau înfățișarea unei rândunele sau a altei păsări 
migratoare. Nu uita să le contempli, căci sunt strămoșii noștri 
înviaţi, care stăruie în apropierea soarelui pentru ca focul lui să 
nu ne distrugă; ei sunt cei care inspiră gândirea unui faraon, 
trasându-i un drum pe care ochii umani nu-l pot vedea. 

La căderea nopţii, o dată cu licărirea stelelor, Seti îl învăţă pe 
fiul său alcătuirea cerului. Îi dezvălui numele constelaţiilor, 
mișcarea neobosită a planetelor, soarelui și lunii, precum și 
semnificația decanelor. Oare nu trebuia ca Faraonul să-și 
extindă puterea până la limitele cosmosului, astfel încât braţul 
lui să nu fie respins de nici un tărâm? 

Ramses asculta cu urechile ciulite și sufletul deschis; se 
umplu cu această hrană atât de dorită, fără să risipească nici o 
fărâmă. Zorile se iviră prea devreme. 

Tt 

Datorită vegetației abundente, corabia regală nu putea 
înainta. Seti, Ramses și patru marinari, înarmați cu lănci, arcuri 
și bețe se urcară într-o barcă ușoară din papirus; Faraonul indica 


71 


el însuși direcţia vâslașilor. 

Ramses se simţea transportat într-o altă lume, fără nici o 
legătură cu valea. Nici urmă de activitate umană; înalţi de opt 
metri, papirușii acopereau câteodată soarele. Dacă n-ar fi avut 
pielea unsă cu un strat gros de alifie grasă, prințul ar fi fost 
devorat de miile de insecte a căror agitaţie provoca un vacarm 
asurzitor. 

După ce traversă o pădure acvatică, luntrea pluti pe un fel de 
lac în mijlocul căruia se ridicau două ostroave. 

— Așezările sfinte Pe și Dep, dezvălui Faraonul. 

— Așezări? întrebă Ramses uimit. 

— Sunt destinate sufletelor celor drepţi; citadela lor 
reprezintă întreaga natură. Atunci când viaţa s-a ivit din oceanul 
originar, ea s-a manifestat sub forma unei ridicături de pământ 
care iese din ape; iată cele două dâmburi sacre care, unite în 
spiritul tău, formează patria unică, acolo unde zeilor le place să 
locuiască. 

Alături de tatăl său, Ramses păși pe solul „așezărilor sacre” și 
se reculese în faţa unui modest sanctuar, o simplă colibă de stuf 
având plantat la intrare un par cu vârful tăiat în spirală. 

— lată simbolul misiunii, preciză regele; fiecare trebuie s-o 
găsească pe cea care îi aparţine și s-o îndeplinească, înainte de 
a se preocupa de el însuși. Misiunea Faraonului este de a fi 
primul slujitor al zeilor; dacă se va gândi să se slujească pe sine, 
nu va fi altceva decât un tiran. 

t 

În jurul lor, numeroase forțe neliniștitoare; era imposibil să te 
simţi în siguranță în acest haos în care trebuia mereu să fii cu 
ochii în patru. Numai Seti părea inaccesibil oricărei forme de 
emoție, ca și cum natura indescifrabilă s-ar fi supus voinţei sale. 
Dacă nu i-ar fi citit în privire o certitudine calmă, Ramses ar fi 
fost sigur că se vor rătăci în mijlocul papirușilor uriași. 

Curând, orizontul redeveni vizibil; luntrea luneca pe o apă 
verzuie ce scălda malul locuit de pescari. Goi, hirsuţi, aceștia 
locuiau în colibe rudimentare, utilizau năvodul, undiţa sau 
vintirul, apoi despicau peștii cu niște cuțite lungi, îi curățau și îi 
lăsau să se usuce la soare. Doi dintre ei duceau un biban de Nil 
atât de mare încât îndoise creanga de care fusese agăţat. 

Surprinși de vizita neașteptată, pescarii păreau înfricoșați și 
ostili; strângându-se unul lângă altul, scoaseră cuţitele. 


72 


Ramses înaintă; privirile agresive se concentrară asupra lui. 

— Înclinaţi-vă în faţa Faraonului. 

Degetele slăbiră strânsoarea și armele căzură pe solul 
spongios. Apoi, supușii lui Seti se prosternară în faţa suveranului 
și îl invitară la masă. 

Pescarii glumeau cu soldații, aceștia din urmă oferindu-le 
două ulcioare cu bere. În timp ce somnul le dădea târcoale, Seti 
se adresă fiului său, la lumina torțelor a căror flacără alunga 
insectele și animalele sălbatice. 

— lată-i pe cei mai sărmani oameni, dar ei își îndeplinesc 
misiunea și așteaptă ajutorul tău. Faraonul este cel care se 
îngrijește de cel slab, protejează o văduvă, hrănește un orfan, 
răspunde nevoilor oricui se află la ananghie, el este păstorul 
viteaz care veghează zi și noapte, pavăza poporului său. Este 
cel pe care Dumnezeu l-a ales să îndeplinească funcţia supremă 
și despre care se spune: „Nimeni n-a flămânzit în vremea lui”. 
Nu există sarcină mai nobilă decât aceea de a deveni un „ka” al 
Egiptului, fiule, hrana întregii ţări. 

t 

Ramses locui mai multe săptămâni alături de pescari și de 
culegătorii de papirus. Invăță să deosebească numeroasele 
soiuri de pești comestibili și să confecționeze bărci ușoare, își 
dezvoltă simţul de vânător, se rătăci și apoi ieși din labirintul 
canalelor și al mlaștinii, ascultă poveștile voinicilor care 
scoseseră din apă pești enormi, după mai multe ore de luptă. 

În ciuda existenţei lor aspre, nu-și doreau deloc o schimbare; 
viaţa locuitorilor din vale le părea ternă și lipsită de farmec. 
Câteva călătorii scurte în acest peisaj prea civilizat le era de- 
ajuns; după ce gustau dezmierdările femeilor și se săturau de 
carne și de legume, se întorceau în mlaștina Deltei. 

Prinţul se împărtăși din forța lor; adoptă privirea și capa- 
citatea lor de a asculta, se întări din contactul cu ei, nu se 
plânse atunci când oboseala îi sfâșia carnea și uită, o dată în 
plus, privilegiile pe care i le acorda rangul. Puterea și abilităţile 
lui crescură nemăsurat; se arăta la fel de eficace precum trei 
pescari experimentați la un loc. Însă aceste isprăvi treziră mai 
curând invidie decât admiraţie și fiul regelui fu supus în scurt 
timp unei încercări. 

Un vis se destrăma: acela de a deveni altcineva, de a renunţa 
la forța misterioasă care-l anima pentru a fi la fel cu semenii lui 


73 


și de a trăi o tinereţe asemănătoare cu cea a pietrarilor, a 
marinarilor sau a pescarilor. Seti îl dusese la marginea ţării, în 
acele locuri pierdute unde marea, atât de apropiată, începe să 
absoarbă pământul, cu scopul de a deveni conștient de ființa lui 
adevărată, eliberată de iluziile copilăriei. 

Tatăl său îl părăsise. Dar nu-i trasase, în noaptea de dinaintea 
plecării, drumul spre regalitate? Vorbele lui se adresaseră lui 
Ramses și nimănui altcuiva. 

Un vis, o clipă de graţie, nimic mai mult. Seti vorbise vântului, 
apei, imensităţii Deltei, fiul lui îi servise pentru a le pune mai 
bine în lumină. Trimiţându-l la marginea lumii, îi sfărâmase 
vanitatea și fantasmele. Existenţa lui Ramses nu va fi aceea a 
unui monarh. 

Cu toate acestea, se simțea apropiat de Seti, chiar dacă 
personalitatea lui era copleșitoare și inaccesibilă; dorea să-i 
asculte învățătura, să-i dovedească propriile capacităţi, să 
treacă dincolo de el însuși; tatăl său îl descoperise, și chiar 
secretele meseriei de rege erau acelea pe care i le dezvăluia 
puţin câte puţin. 

Nu va veni nimeni să-l caute; era vremea să plece. 

Ramses îi părăsi pe pescari înainte de ivirea zorilor, când încă 
dormeau, adunaţi în jurul focului. Echipat cu două vâsle scurte, 
înainta într-un ritm susținut spre sud, într-o canoe din lemn de 
papirus. Observarea stelelor îi permise să meargă în direcția 
bună, apoi se bază pe instinct, înainte de a regăsi un braţ 
important al fluviului. Vântul din nord îl împingea; neobosite, 
brațele lui continuau să tragă la rame. Îndreptându-se spre 
destinaţie, acordându-și mici pauze și hrănindu-se cu pește 
uscat, Ramses se lăsă în voia curentului, în loc să lupte contra 
lui. Cormoranii zburau pe deasupra, iar soarele îl scălda cu 
razele lui. Acolo, la marginea Deltei, se înălțau zidurile albe ale 
Memphisului. 


16 


Căldura devenea sufocantă. Oameni și animale munceau 
cuprinși de lentoare în așteptarea anotimpului ploios, sinonim cu 
o lungă perioadă de odihnă pentru cei care nu doreau să se 
angajeze ca muncitori pe șantierele Faraonului. Odată recoltele 


74 


adunate, pământul părea că e pe punctul de a se stinge de sete; 
însă culoarea Nilului se schimbase, iar tenta lui maronie anunţa 
viitoarea creștere a apelor binefăcătoare, de care depindea 
bogăţia Egiptului. 

În marile orașe, toată lumea căuta umbra; în pieţe, 
comercianții se adăposteau în corturi mari, fixate cu ţăruși, 
începea perioada cea mai temută dintre toate: ultimele cinci zile 
ale anului, care nu aparțineau calendarului armonios conţinând 
douăsprezece luni de câte treizeci de zile. Cele cinci zile din 
afara ciclului regulat formau domeniul lui Sekhmet, 
îngrozitoarea zeiță cu cap de leu, care ar fi masacrat omenirea 
răzvrătită contra luminii, dacă n-ar fi intervenit Creatorul încă o 
dată, făcând-o să creadă pe sălbatica ființă divină că bea sânge 
omenesc, în timp ce ea sorbea o bere roșie, făcută pe bază de 
neghină. În fiecare an, în această perioadă, Sekhmet ordona 
hoardelor sale de boli și de miasme să se întindă în întreaga 
țară și se năpustea să curețe pământul de oamenii răi, lași și 
răzvrătiți. În temple se cântau, zi și noapte, litanii destinate s-o 
domolească pe Sekhmet, și însuși Faraonul conducea o liturghie 
secretă care permitea, o dată în plus, dacă regele era drept, să 
transforme moartea în viaţă. 

În timpul celor cinci zile de temut, activitatea economică era 
aproape întreruptă; se amânau proiecte și călătorii, corăbiile 
acostau în port, holdele rămâneau goale. Câţiva întârziaţi se 
grăbeau să consolideze digurile care aveau nevoie de ultimele 
întăriri, temându-se de apariţia vânturilor violente, mărturie a 
furiei leoaicei răzbunătoare. Fără intervenţia Faraonului, ce ar 
mai fi rămas din ţara devastată de o revărsare de forțe 
distructive? 

Șefului securităţii palatului din Memphis i-ar fi plăcut și lui să 
se ascundă în birou, așteptând prima zi a anului, când inimile, 
eliberate de teamă, erau cuprinse de o bucurie debordantă. Dar 
fusese chemat de regina Tuya și nu înceta să se întrebe care era 
motivul acestei convocări. De obicei, nu avea contact direct cu 
marea soţie regală și primea ordinele prin șambelanul său; de 
ce procedura asta neobișnuită? 

Marea doamnă îl teroriza, așa cum se întâmpla și cu alte 
notabilităţi; adepta unui caracter exemplar al curții, nu suporta 
mediocritatea. Faptul de a nu-i fi pe plac era o vină fără drept de 
apel. 


75 


Până în momentul acela, șeful securității avusese parte de o 
carieră liniștită, fără laude sau învinuiri, urcând treptele ierarhiei 
în așa fel încât nu deranjase pe nimeni. Avea talentul de a trece 
neobservat, ocupându-și locul ce i se cuvenea. De când preluase 
această funcţie, nici un incident nu perturbase liniștea palatului. 

Nici unul, mai puţin această convocare. 

Nu cumva vreun subordonat care-i vâna postul îl calomniase? 
Sau un intim al familiei regale voia să-l piardă? Ce greșeală i se 
reproşa? Întrebările astea îl chinuiau și îi provocau o migrenă 
insuportabilă. 

Tremurând, deranjat de un tic nervos ce-l făcea să clipească, 
șeful securităţii fu primit în sala de audiențe unde se găsea 
regina. Deși era mult mai înalt decât ea, i se păru imensă. 

Se prosternă în faţa ei. 

— Maiestate, fie ca zeii să vă ocrotească și... 

— Să lăsăm vorbele goale; așază-te. 

Marea soție regală îi indică un scaun confortabil; funcţionarul 
nu îndrăzni să ridice ochii spre ea. Cum putea o femeie atât de 
minionă să posede o asemenea autoritate? 

— Cred că știi că un rândaș a încercat să-l suprime pe 
Ramses. 

— Da, maiestate. 

— Și mai cred că știi că e căutat un căruţaș care l-a însoțit pe 
Ramses la vânătoare și care ar putea fi instigatorul crimei. 

— Da, majestate. 

— Fără îndoială că ești informat asupra desfășurării anchetei. 

— Există riscul de a fi lungă și dificilă. 

— „Riscul”... Surprinzătoare expresie! Te temi să descoperi 
adevărul? 

Șeful securităţii se ridică de parcă ar fi fost înțepat de o 
viespe. 

— Sigur că nu! Eu... 

— Așază-te și asculta-mă cu atenţie. Am senzaţia că se 
dorește mușamalizarea acestei afaceri și reducerea ei la un 
simplu caz de legitimă apărare; Ramses a supraviețuit, 
agresorul lui e mort, iar cel care l-a angajat a dispărut. De ce să 
mai cercetăm? În ciuda insistențelor fiului meu, nici un element 
nou. Să fim oare reduși la nivelul unui principat barbar, în care 
noţiunea de justiție nu are nici un sens? 

— Maiestate! Cunoașteţi devotamentul poliţiei, știți... 


76 


— Constat doar ineficiența ei și sper că nu e decât temporară; 
dacă e cineva care împiedică ancheta, o să-l descopăr. Mai 
exact, dumneata o să-l identifici. 

— Eu? Dar... 

— Poziţia dumitale este cea mai potrivită pentru a conduce 
investigaţii rapide și discrete. Găsește-l pe căruţașul care l-a 
atras în capcană pe Ramses și adu-l în fața unui tribunal. 

— Maiestate, eu... 

— Ai obiecţii? 

Copleșit, șeful poliţiei se simţi străpuns de una din săgețile lui 
Sekhmet. Cum o să reușească el să satisfacă cererea reginei 
fără să nemulțumească pe cine știe cine? Dacă adevăratul 
responsabil de săvârșirea agresiunii era un personaj cu o poziţie 
înaltă, s-ar fi putut dovedi mult mai feroce decât Tuya... Dar 
regina nu putea suporta un eșec. 

— Nu, sigur că nu... Dar nu va fi ușor. 

— lată că ai spus singur asta. Nu fac apel la dumneata pentru 
o treabă de rutină. Mai mult, îţi încredințez și o altă misiune, 
mult mai ușoară. 

Tuya îi vorbi de cerneala frauduloasă și de atelierul unde era 
fabricată; datorită indicaţiilor furnizate de Ramses, îi preciză 
amplasamentul și îi ceru numele proprietarului. 

— Cele două afaceri au legătură între ele, majestate? 

— Puțin probabil, dar cine știe? Sârguinţa dumitale ne va 
lumina. 

— Să nu vă îndoiţi de asta. 

— Nu pot decât să mă bucur; deocamdată, la vânătoare! 

Regina se retrase. 

Abătut, cu durere de cap, șeful poliţiei se întrebă dacă singura 
soluţie nu era magia. 

t 

Şenar exulta. 

În jurul fiului mai mare al Faraonului, într-una din sălile de 
recepție a palatului, zeci de negustori adunați din lumea 
întreagă, ciprioți, fenicieni, egeeni, sirieni, libieni, africani, 
orientali cu pielea galbenă, bărbați cu chipul foarte palid, veniți 
din cețurile nordului, răspunseseră chemării lui. Strălucirea 
internaţională a Egiptului lui Seti era atât de mare încât o 
invitaţie la curte reprezenta o onoare; nu lipseau nici 
reprezentanţii statului hitit, din ce în ce mai ostil față de politica 


77 


dusă de Faraon. _ 

Pentru Șenar, comerţul internaţional era viitorul umanității. In 
porturile Feniciei, la Byblos, la Ugarit, acostau deja corăbii 
venite din Creta, din Africa sau din Orientul îndepărtat; de ce să 
rămână Egiptul reticent la expansiunea unui asemenea trafic, 
sub pretextul că trebuia să-și păstreze identitatea și tradiţiile? 
Șenar își admira tatăl, însă îi reproşa că nu e un om al 
progresului. În locul lui, el ar fi asanat cea mai mare parte a 
Deltei și ar fi creat numeroase porturi comerciale pe coasta 
mediteraneeană. Precum strămoșii săi, Seti era obsedat de 
securitatea celor Două Tărâmuri; în loc să dezvolte sistemul 
defensiv și să pregătească armata de război, n-ar fi fost mai 
bine să facă schimburi comerciale cu hitiţii și, dacă era nevoie, 
să restabilească pacea cu cei mai belicoși, îmbogăţindu-i? 

Când va urca pe tron, Senar va aboli violența. El detesta 
armata, generalii și soldaţii, spiritul mărginit al militarilor căliți, 
dominarea cu ajutorul forței brutale; nu în felul acesta trebuia 
exersată puterea cu șanse de durată. Intr-o zi sau alta, poporul 
învins devenea învingător, revoltându-se împotriva ocupantului. 
În schimb, înlănţuirea într-o reţea de legi economice, pe care 
doar o castă restrânsă o putea înțelege și manipula, elimina 
repede orice tentativă de rezistenţă. 

Șenar îi era recunoscător destinului că-i oferise poziția de fiu 
mai mare al regelui și de succesor desemnat al tronului. Cu 
siguranţă că nu Ramses, agitat și incompetent, îl va împiedica 
să-și realizeze visele grandioase. O reţea comercială la scara 
lumii civilizate, al cărei stăpân absolut să fie chiar el, alianțe 
hotărâte pe baza intereselor sale, o singură naţiune din care să 
dispară particularităţile și tradiţiile... Putea exista un plan mai 
exaltant? 

Ce mai conta Egiptul... Îi va servi doar ca bază de plecare 
sigură, însă curând va deveni prea limitat. Sudul, cu tradiţiile lui, 
n-avea nici un viitor. Din momentul în care Șenar va reuși, se va 
constitui într-un ţinut confortabil, de unde își va putea controla 
imperiul. 

De obicei, negustorii străini nu erau primiţi la curte; 
întâmpinându-i, succesorul lui Seti voia să scoată în evidență 
interesul faţă de ei. În felul acesta, pregătea un viitor pe care îl 
dorea apropiat. Să-l convingă pe Seti să-și schimbe atitudinea 
nu era deloc ușor; dar un suveran, oricât l-ar fi respectat pe zeul 


78 


Maat, nu trebuia să se supună imperativelor momentului? Șenar 
se hotări să folosească argumentele potrivite. 

Recepţia a fost un adevărat succes. Negustorii străini îi 
promiseră cele mai frumoase vase făcute de meșteșugarii lor; își 
va îmbogăţi colecția renumită în tot Orientul apropiat și până în 
Creta. Ce sacrificii n-ar fi făcut pentru a obţine un obiect perfect, 
cu linii delicate și în culori minunate? Plăcerea de a avea era 
dublată de cea de a privi; doar faţă de comorile lui, Șenar se 
umplea de o bucurie pe care nu i-o putea lua nimeni. 

Unul din informatori se apropie de el după ce terminase o 
conversaţie cordială cu un neguțător asiatic. 

— O problemă, murmură informatorul. 

— De ce natură? 

— Mama voastră nu e mulțumită de rezultatele anchetei 
oficiale. 

Șenar se strâmbă. 

— O simplă indispoziţie? 

— Mai mult decât atât. 

— Vrea chiar ea să conducă ancheta? 

— L-a desemnat pe șeful securităţii. 

— Un incapabil. 

— Strâns cu ușa, ar putea deveni supărător. 

— Să-l lăsăm să se agite. 

— Și dacă obţine rezultate? 

— Puțin probabil. 

— N-ar fi mai bine să-l punem în gardă? 

— Mă tem de o reacție imprevizibilă; imbecilii nu sunt prea 
raţionali. Oricum, n-o să descopere nici o pistă serioasă. 

— Care sunt ordinele voastre? 

— Să cercetezi și să mă ţii la curent. 

Informatorul dispăru, iar Șenar se întoarse la oaspeţii săi. În 
ciuda iritării, făcu faţă întâlnirii. 


17 


Poliţia fluvială supraveghea în permanenţă accesul în portul 
de miazănoapte al Memphisului; plecările și sosirile corăbiilor 
erau reglementate astfel încât să fie evitat orice accident. 
Fiecare vas era identificat și, în caz de aglomeratie, trebuia să 


79 


aștepte înainte de a se opri la locul lui. 

Funcţionarul însărcinat cu supravegherea canalului principal 
privea distrat în jur; în orele prânzului, traficul se rărea. De la 
înălțimea turnului alb, copleșit de un soare arzător, polițistul 
contempla, nu fără mândrie, Nilul, canalele și câmpia înverzită, 
a cărei lărgime anunta începutul Deltei. În mai puţin de o oră, 
când soarele va începe să coboare de la zenit, se va întoarce 
acasă, în periferia din sudul orașului și se va bucura de o siestă 
reparatorie și apoi de compania copiilor săi. 

Foamea îi chinuia stomacul; așa că începu să mestece o 
bucată de plăcintă cu salată culeasă chiar în dimineaţa aceea. 
Munca era mai obositoare decât părea; nu era nevoie de o mare 
capacitate de concentrare? 

Deodată, un spectacol straniu. 

La început crezu că e vorba de un miraj provocat de jocul 
luminii de vară pe suprafaţa albastră a fluviului; după aceea, își 
fixă privirea asupra incredibilei ambarcaţiuni care se strecura 
printre două șlepuri încărcate cu amfore și saci de grâne. 

Era chiar o canoe din lemn de papirus... La bordul ei, un tânăr 
atletic mânuind vâsla într-un ritm infernal! 

In mod obișnuit, o asemenea barcă nu se ivea niciodată din 
labirintul acvatic al Deltei... Și, mai cu seamă, nu era înscrisă în 
lista ambarcațiunilor autorizate să circule în ziua aceea! Cu 
ajutorul unei oglinzi, polițistul trimise un semnal vizibil grupului 
de intervenţie urgentă. Trei bărci rapide, dotate cu vâăslași bine 
antrenați, se năpustiră asupra intrusului și-l obligară să 
oprească. Prințul Ramses debarcă între doi polițiști. 

t 

Frumoasa Iset dădu frâu liber furiei. 

— De ce refuză Ramses să mă primească? 

— Nu știu, răspunse Ameni, pe care încă îl mai durea capul. 

— E bolnav? 

— Sper că nu. 

— Ţi-a vorbit de mine? 

— Nu. 

— Ar trebui să fii mai vorbăreț, Ameni! 

— Nu acesta e rolul unui secretar particular. 

— O să revin mâine. 

— Cum ţi-e voia. 

— İncearcă să fii mai conciliant; dacă mă duci la el, o să fii 


80 


recompensat. 

— Îmi ajunge salariul. 

Tânăra femeie ridică din umeri și se retrase. 

Ameni era perplex; de la întoarcerea din Deltă, Ramses se 
închisese în camera lui și nu scosese un cuvânt. Ciugulea din 
mâncarea adusă de prietenul lui, recitea maximele înțeleptului 
Ptah-hotep sau stătea pe terasă și contempla orașul și, în 
depărtare, piramidele din Gizeh și Saqqara. 

Fără să reușească să-i trezească interesul, Ameni îl informă 
totuși despre rezultatele cercetărilor. Din sinteza documentelor, 
reieșea clar că atelierul suspect aparţinea unui personaj 
important care angajase mai mulţi meșteșugari, însă Ameni se 
lovea de un zid al tăcerii de netrecut. 

Nebun de fericire, Străjerul sărbătorea în felul lui revenirea 
stăpânului și nu-l mai părăsea deloc, de teamă să nu-l piardă din 
nou; avid de mângâieri sau dornic să se culce la picioarele 
prinţului, câinele galben-auriu, cu urechile atârnând și cu coada 
în spirală, își juca fără răgaz rolul de paznic. Numai el avea parte 
de confidențele lui Ramses. 

În ajunul Anului Nou și al sărbătorii creșterii apelor, frumoasa 
Iset își pierdu răbdarea și, în ciuda interdicţiei iubitului ei, îl 
întâlni pe terasa unde medita în compania câinelui. Străjerul își 
dezveli dinţii, mârâi și își ciuli urechile. 

— Liniștește animalul acesta! 

Privirea de gheaţă a lui Ramses o împiedică să se apropie. 

— Ce se-ntâmplă? Te implor, vorbește! 

Ramses se întoarse, indiferent. 

— N-ai dreptul să mă tratezi așa... Mi-a fost frică pentru tine, 
te iubesc, iar tu nu-mi acorzi nici măcar o privire! 

— Lasă-mă singur. 

Ea îngenunche, rugătoare. 

— În sfârșit, un cuvânt! 

Străjerul părea mai puţin ostil. 

— Ce vrei să fac? 

— Privește Nilul, Iset. 

— Pot să vin lângă tine? 

El nu răspunse, iar fata îndrăzni; câinele nu se împotrivi. 

— Steaua Sothis va ieși din tenebre, spuse Ramses; mâine se 
va ridica la răsărit o dată cu soarele și va anunţa începutul 
creșterii apelor. 


81 


— Dar nu se-ntâmplă asta în fiecare an? 

— Nu înţelegi că anul acesta nu seamănă cu nici un altul? 

Gravitatea tonului o impresionă pe frumoasa Iset; nu avu 
puterea să mintă. 

— Nu, nu înţeleg. 

— Privește Nilul. 

Tandră, ea se agăţă de braţul lui. 

— Nu fi atât de enigmatic; nu-ţi sunt dușman. Ce ţi s-a 
întâmplat în Deltă? 

— Tatăl meu m-a pus faţă în față cu mine însumi. 

— Ce vrei să spui? 

— N-am dreptul să fug; ar fi inutil să mă ascund. 

— Eu cred în tine, Ramses, oricare ar fi destinul tău. 

Îi mângâie ușor părul. Îl contemplă, tulburată - acolo, în 
ținutul din nord, încercarea trăită îl transformase. 

Adolescentul devenise bărbat. 

Un bărbat de o frumusete fascinantă, un bărbat de care era 
îndrăgostită nebunește. 

t 

Specialiștii în măsurarea apelor Nilului nu se înșelaseră 
anunțând ziua în care fluviul urma să ia cu asalt malurile din 
Memphis. 

Imediat, se organiză sărbătoarea; peste tot se anunţa că zeița 
Isis, la capătul unei lungi căutări, îl găsise și îl înviase pe Osiris. 
Puțin după revărsatul zorilor, digul care închidea principalul 
canal ce deservea orașul se deschise și un val uriaș se prăvăli 
impetuos; pentru a crește fără să distrugă, se aruncară mii de 
statuete în apă. Ele o reprezentau pe Hapi, puternica 
fecundatoare a Nilului, simbolizată de un bărbat cu sânii 
atârnând, cu un hăţiș din papirus pe cap și ducând platouri 
încărcate cu merinde. Fiecare familie va conserva într-o ploscă 
din faianţă apă luată din fluviu, garanţia prosperității. 

La palat era multă agitaţie; în mai puţin de o oră urma să se 
organizeze procesiunea care va merge până la Nil, cu Faraonul 
în frunte, cu scopul de a celebra un ritual al ofrandei. Și toţi se 
întrebau care le era locul în ierarhia dezvăluită ochilor celor 
mulți. 

Tt 

Șenar se învârtea în cerc. Pentru a zecea oară îl întrebă pe 

şambelan. 


82 


— Tatăl meu mi-a confirmat rolul? 

— Nu încă. 

— E o nebunie! Informează-te în legătură cu ritualistul. 

— Regele va da el însuși ordinul din fruntea procesiunii. 

— Toată lumea îl cunoaște! 

— lertaţi-mă, nu știu mai mult. 

Nervos, Șenar își aranja pliurile lungii sale robe din pânză de 
in, precum și colierul din trei șiraguri din pietre de cornalină; ar 
fi vrut mai mult lux, însă nu trebuia să-l pună în umbră pe tatăl 
său. lată că zvonurile se verificau; Seti chiar avea intenţia să 
modifice anumite dispoziţii ale protocolului, în înțelegere cu 
regina. Dar de ce nu i se comunica și lui acest lucru? Din 
moment ce cuplul regal îl ţinea la distanţă, se profila chiar o 
cădere în dizgrație. Și cine să fie instigatorul, dacă nu ambițiosul 
Ramses? 

Șenar greșise atunci când își subestimase fratele mai mic; 
șarpele ăsta nu înceta să-l vorbească de rău pe la spate și 
credea că dăduse o lovitură decisivă calomniindu-l. Tuya îi 
ascultase minciunile și-și influenţase soțul. 

Da, acesta era planul lui Ramses: să ocupe primul loc în 
spatele cuplului regal în timpul unei ceremonii publice și să 
demonstreze că-și înlăturase fratele mai mare. 

Șenar îi ceru o audienţă mamei sale. 

t 

Două preotese terminau s-o îmbrace pe marea soție regală, a 
cărei coafură, o coroană ridicată pe două pene lungi, amintea că 
ea încarna suflul de viață ce fecunda întreaga ţară. Prin 
prezența sa, uscăciunea era învinsă și fertilitatea revenea. 

Senar se înclină în fata mamei sale. 

— De ce atâta indecizie în ceea ce mă privește? 

— De ce anume te plângi? 

— N-ar trebui să-mi secondez tatăl în timpul ritualului de 
aducere a ofrandelor? 

— Decizia îi aparţine. 

— Și nu ești informată în legătură cu ea? 

— Ţi-ai pierdut încrederea în tatăl tău? De obicei, tu ești 
primul care lauzi înțelepciunea hotărârilor lui. 

Șenar amuţi, regretând demersul. În fața mamei lui se simţea 
stingherit; fără agresivitate, însă cu o precizie redutabilă, ea îi 
străpungea carapacea și-l atingea în punctul sensibil. 


83 


— Continui să fiu de acord cu ele, fii sigură. 

— În acest caz, de ce să te mai îngrijorezi? Seti va acţiona în 
interesul Egiptului. Nu ăsta e esenţialul? 

t 

Pentru a-și ocupa mâinile și mintea, Ramses copia pe un 
papirus una din maximele înțeleptului Ptah-hotep: „Dacă ești un 
ghid având însărcinarea de a da directive unui mare număr de 
oameni, sfătuia el, caută orice ocazie de a fi eficient, astfel încât 
modul tău de guvernare să nu aibă greşeală”. Prințul se lăsă 
pătruns de acest gând, ca și cum bătrânul autor, de dincolo de 
secole, i s-ar fi adresat direct lui. 

În mai puţin de o oră, un ritualist îl va căuta și-i va indica locul 
în procesiune. Dacă instinctul nu-l înșela, îl va ocupa pe cel 
rezervat în mod obișnuit lui Șenar. Rațiunea voia ca Seti să nu 
tulbure ordinea deja stabilită; dar de ce protocolul lăsa să 
planeze misterul asupra ierarhiei ce urma să fie dezvăluită 
mulţimii uriașe masată pe malurile Nilului? Faraonul pregătea o 
surpriză. Şi aceasta era înlocuirea lui Șenar cu Ramses. 

Nici o lege nu-l obliga pe rege să-și desemneze fiul mai mare 
drept succesor; nu era nici măcar constrâns să-l numească 
printre notabilități. Mulţi faraoni și regine aparținuseră unor 
familii modeste sau fără să fie legați în vreun fel de curte. Insăși 
Tuya nu era decât o provincială fără avere. 

Ramses revedea în minte episoadele trăite împreună cu tatăl 
lui; nici unul nu fusese rezultatul hazardului. Prin șocuri, prin 
treziri brutale de conștiință, Seti îl deposedase de iluzii pentru a- 
i pune în lumină adevărata fire. Tot așa cum un leu era născut 
pentru a fi leu, Ramses se simţea făcut pentru a domni. 

Contrar a ceea ce crezuse până atunci, nu dispunea de nici un 
fel de libertate; destinul îi trasa drumul, iar Seti veghea să nu se 
depărteze de la el. 

t 

Numeroși gură-cască se înghesuiau pe marginea drumului 
care ducea de la palat la fluviu; era una dintre puţinele ocazii de 
a-i zări pe Faraon, soţia lui, copiii și principalii demnitari, în acea 
zi de sărbătoare ce marca nașterea anului nou și revenirea 
creșterii apelor. 

De la fereastra apartamentelor lui, Șenar se uita la curioșii 
care, în câteva minute, vor asista la căderea lui în dizgrație. Seti 
nici măcar nu-i acordase posibilitatea de a-și apăra cauza și de a 


84 


demonstra că Ramses era incapabil de a deveni rege. Lipsindu-i 
luciditatea, monarhul insista asupra unei decizii arbitrare și 
injuste. 

Mulţi curteni nu-l vor admite; era treaba lui Șenar să-i adune 
și sa formeze o opoziție a cărei influenţă Seti nu putea s-o 
neglijeze. Numeroase notabilități aveau încredere în Șenar; dacă 
Ramses făcea vreun pas greșit, fratele lui mai mare l-ar fi învins 
repede. Și chiar dacă nu greșea el însuși, Șenar va plasa 
capcanele din care nu va avea cum să scape. 

Șeful ritualiștilor îl pofti pe fiul mai mare al regelui să-l 
urmeze. Procesiunea era pe punctul de a porni. 

Ramses îl urma pe ritualist. 

Procesiunea se întindea de la palat până la ieșirea din 
cartierul templelor; prințul fu condus în faţă, unde se găsea 
cuplul regal, precedat de deschizătorul de drumuri. Preoţii cu 
craniile rase, îmbrăcaţi în alb, îl priviră trecând pe fiul mai mic al 
lui Seti, a cărui prestanţă îi surprinse. Nici unul nu-l mai 
considera un adolescent îndrăgostit de jocuri și de distracții fără 
sfârșit, menit unei existenţe terne și facile. 

Ramses avansa. 

Depăși câţiva curteni influenţi și mari doamne purtând 
veșminte somptuoase; prinţul mezin apărea pentru prima dată 
în public. Nu, nu visase; tatăl lui, chiar în ziua Anului Nou, avea 
de gând să facă o asociere între el și tron. 

Dar înaintarea se opri brusc. 

Ritualistul îl rugă să-și ia locul în spatele marelui preot al lui 
Ptah, mult în urma cuplului regal, mult în urma lui Șenar care, la 
dreapta tatălui său, se afișa din nou ca succesor desemnat al lui 
Seti. 


18 


Timp de două zile, Ramses refuză să mănânce sau să 
vorbească. 

Ameni, conștient de imensa decepţie a prietenului său, știu să 
stea de-o parte și să tacă; ca o umbră, el veghea asupra 
prinţului fără să-l deranjeze. Fără îndoială, Ramses ieșise din 
anonimat și figura pe viitor printre personalităţile de la curte 
abilitate să participe la ritualurile Statului, însă locul care-i 


85 


fusese atribuit îl făcea un simplu figurant. În ochii tuturor, Șenar 
era moștenitorul coroanei. 

Câinele galben-auriu, cu urechile atârnând, percepu tristețea 
stăpânului și nu-i ceru nici plimbări, nici jocuri. Datorită 
încrederii lui, prinţul ieși din închisoarea în care intrase de 
bunăvoie; hrănindu-l pe Străjer, acceptă în sfârșit să ia masa pe 
care i-o propunea secretarul lui particular. 

— Sunt un imbecil și un vanitos, Ameni. Tata mi-a dat o lecţie 
bună. 

— La ce-ţi folosește să te torturezi singur? 

— Mă credeam mai puţin prost. 

— Puterea e așa de importantă? 

— Puterea, nu, dar a-ţi da seama de adevărata ei natură, da! 
Și am fost făcut să cred că adevărata mea natură îmi cerea să 
domnesc. Tatăl meu m-a îndepărtat de la tron și eu am fost orb. 

— Îţi accepti destinul? 

— Oare mai am vreunul? 

Ameni se temea ca prinţul să nu înnebunească. Disperarea lui 
Ramses era atât de adâncă, încât îl putea antrena într-o 
aventură smintită în care nu va înceta să se distrugă. Doar 
timpul mai putea atenua decepţia, însă răbdarea era o virtute 
pe care prințul o ignora. 

— Sary ne invită la o partidă de pescuit, murmură Ameni; 
accepți? 

— Cum vrei. 

Tânărul scrib își reţinu bucuria; dacă Ramses era deschis din 
nou către plăcerile simple, se va vindeca repede. 


Fostul educator al lui Ramses și soţia lui reuniseră elemente 
strălucite ale tineretului cultivat în scopul de a le iniția într-o 
plăcere subtilă, pescuitul cu undiţa în bazinul unde se înmulţeau 
peștii de crescătorie. Fiecare participant beneficia de un trepied 
și de o undiţă din lemn de salcâm; cel mai abil urma să fie 
proclamat învingător și să primească un splendid papirus cu 
aventurile lui Sinuhe, un roman clasic pe care îl apreciaseră 
generaţii de învăţaţi. 

Ramses îi cedă locul lui Ameni, care aprecia mult această 
distracție inedită. Cum să înțeleagă el că nici prietenia și nici 
iubirea frumoasei Iset nu puteau stinge focul care-i mistuia 
sufletul? Trecerea timpului nu făcea decât să ațâtțe flacăra 


86 


nestinsă, hrănită mereu de el însuși. Orice-ar hotărî destinul, nu 
va accepta o existență mediocră. Doar două fiinţe îl fascinau: 
tatăl lui, regele, și mama sa, regina. Voia să se împărtășească 
din viziunea lor, nimic altceva nu-l interesa. 

Sary puse mâna pe umărul fostului său elev cu afecțiune. 

— Te plictisește jocul ăsta? 

— Petrecerea ta e reușită. 

— Prezenţa ta îi garantează succesul. 

— Devii și tu ironic? 

— Nicidecum, nu asta e intenția mea; poziţia ta e în prezent 
bine definită. Multor curteni le-ai părut superb în timpul 
procesiunii. 

Jovialul Sary părea sincer; îl conduse pe Ramses într-un chioșc 
unde se servea bere proaspătă. 

— Funcţia de scrib regal e cea mai invidiată dintre toate, 
declară el cu entuziasm. Câștigi încrederea regelui, ai acces la 
comori și grânare, primești o bună parte din ofrande, după ce au 
fost consacrate în templu, ești bine îmbrăcat, ai în posesie cai și 
o barcă, locuiești într-o vilă frumoasă, percepi venituri de pe 
urma holdelor tale, iar servitori zeloși se preocupă de confortul 
tău. Brațele nu-ţi obosesc, mâinile îţi rămân moi și albe, spatele 
tău e solid, nu cari greutăţi mari, nu mânuiești nici săpăliga, nici 
cazmaua, scapi de corvezi, iar ordinele tale sunt executate cu 
promptitudine. Tăbliţa, pana de scris și sulul de papirus îţi 
asigură prosperitatea și fac din tine un om bogat și respectat. Și 
gloria, mă vei întreba? Dar ea îţi revine! Contemporanii scribilor 
savanţi cad în uitare, în timp ce posteritatea proslăvește 
scriitorii. 

— Fii scrib, cită Ramses cu o voce neutră, căci o carte e mult 
mai durabilă decât o stelă sau o piramidă; ea îţi va păstra 
numele mai bine decât orice altă construcţie. Drept urmași, 
scribii au cărţile lor de înţelepciune; preoţii care le celebrează 
ritualurile funerare reprezintă înscrisurile lor. Fiii lor sunt 
tăblițele pe care scriu, iar piatra acoperită cu hieroglife le este 
soţie. Cele mai robuste edificii se erodează și dispar, însă opera 
scribilor traversează epocile. 

— Splendid! exclamă Sary; n-ai pierdut nici o fărâmă din 
învățătura pe care ţi-am dat-o. 

— Este cea a strămoșilor noștri. 

— Desigur, desigur... Dar eu ţi-am transmis-o. 


87 


— Mă înclin cu respect. 

— Sunt din ce în ce mai mândru de tine! Fii un bun scrib regal 
și nu te mai gândi la nimic altceva. 

Și alţi invitaţi se bucurară de atenţia stăpânului casei. Se 
bârfea, se bea, se pescuia cu undița, se făceau confidențe 
ipocrite, iar Ramses se plictisea, străin de această mică lume 
satisfăcută de mediocritatea și privilegiile ei. 

Sora lui mai mare îl prinse afectuos de braţ. 

— Ești fericit? întrebă Dolenta. 

— Nu se vede? 

— Ce zici, sunt drăguță? 

Se depărtă și o privi. Roba era mai curând exotică, cu un 
exces de culori vii, peruca prea complicată, dar părea mai puţin 
plictisită decât de obicei. 

— Ești o gazdă perfectă. 

— Un compliment din partea ta... Se întâmplă așa de rar! 

— Deci, cu atât mai preţios. 

— Prestaţia ta din timpul ritualului ofrandelor aduse Nilului a 
fost apreciată. 

— Am stat nemișcat și n-am pronunțat nici un cuvânt. 

— Exact... O surpriză excelentă! Curtea prevăzuse un alt fel 
de reacţie. 

— Care anume? 

In privirea pătrunzătoare a Dolentei se ivi o  licărire 
răutăcioasă. 

— Un protest... Poate chiar agresivitate. Dacă nu obţii ce-ţi 
dorești, de obicei te arăţi ceva mai virulent; să se fi transformat 
leul în miel? 

Ramses își strânse pumnii ca să n-o pălmuiască. 

— Ştii tu ce vreau eu, Dolenta? 

— Ceea ce posedă fratele tău și tu n-o să ai niciodată. 

— Te înșeli, nu sunt deloc invidios. Caut adevărul meu, nimic 
altceva. 

— A venit vremea vacanței, iar Memphisul devine sufocant; 
plecăm la reședința din Deltă. Vino cu noi, sunt atât de rare 
ocaziile când familia e reunită! Ne înveți să navigăm, înotăm, 
pescuim pești mari. 

— Funcţia mea... 

— Vino, Ramses; de vreme ce totul e limpede pentru moment, 
acordă atenţie apropiaților tăi și beneficiază de afecțiunea lor. 


88 


învingătorul concursului de pescuit scoase un strigăt de 
bucurie; stăpâna casei se simţi obligată să-l felicite, iar soțul ei îi 
înmână papirusul cu aventurile lui Sinuhe. 

Ramses îi făcu un semn lui Ameni. 

— Mi s-a rupt undiţa, se plânse tânărul scrib. 

— Să mergem. 

— Deja? 

— Jocul s-a terminat, Ameni. 

Șenar, îmbrăcat cu fast, se apropie de Ramses. 

— Sunt dezolat că am ajuns așa de târziu și nu ţi-am putut 
admira tehnica. 

— Ameni m-a înlocuit. 

— O oboseală trecătoare? 

— Crezi ce-ţi place. 

— Asta e bine, Ramses, pe zi ce trece devii mai conștient de 
limitele tale. Cu toate astea, așteptam mulțumiri din partea ta. 

— Pentru ce motiv? 

— Ai fost admis în acea procesiune magnifică datorită 
intervenţiei mele; Seti ar fi vrut să te excludă. Se temea, și pe 
bună dreptate, de un comportament nepotrivit. Din fericire, te-ai 
purtat bine: continuă tot așa și o să rămânem în relaţii bune. 

Șenar se depărtă, urmat de o cohortă de trepăduși. Sary și 
soția lui făcură o plecăciune, încântați de această prezenţă 
neașteptată. 


t 
Ramses își mângâia câinele pe cap; pradă extazului, Străjerul 
închise ochii. Prințul contempla stelele circumpolare, 


considerate veșnice; potrivit înțelepților, ele alcătuiau, în lumea 
invizibilă, inima Faraonului înviat, de îndată ce fusese 
recunoscut drept „vocea legitimă” de către instanța divină. 

Goală, frumoasa Iset se agăță de gâtul lui. 

— Uită puțin de câinele ăsta... O să ajung să fiu geloasă. Faci 
dragoste cu mine și pe urmă mă abandonezi! 

— Ai adormit, iar eu n-am avut somn. 

— Dacă mă săruţi, am să-ți dezvălui un mic secret. 

— Am oroare de șantaj. 

— Am reușit să fiu invitată de sora ta mai mare; în felul ăsta, 
o să fii mai puţin singur cu scumpa ta familie și o să îndreptățim 
zvonurile despre căsătoria noastră. 

Deveni atât de tandră și calină, încât prințul nu-i putu ignora 


89 


mângâierile; o ridică în braţe, traversă terasa, o depuse pe pat 
și se întinse peste ea. 
t 

Ameni era fericit; Ramses își regăsise pofta lui feroce de 
mâncare. 

— Totul e pregătit pentru plecare, anunță el cu mândrie; eu 
însumi am verificat bagajele. Vacanța asta o să ne facă bine. 

— O meriţi; dar n-ai de gând să dormi puţin? 

— Când încep un lucru, nu mă mai opresc. 

— O să lenevești la sora mea. 

— Mă tem că nu; poziţia ta necesită cunoașterea a numeroase 
înscrisuri și... 

— Ameni! Nu știi să te destinzi? 

— La așa stăpân, așa servitor. 

Ramses îl prinse de umeri. 

— Tu nu ești servitor, ești prietenul meu. Ascultă-mi sfatul: 
odihnește-te câteva zile. 

— O să încerc, dar... 

— Te îngrijorează ceva? 

— Cerneala de contrabandă, atelierul acela suspect... Vreau 
să aflu adevărul. 

— Ne este la îndemână? 

— Nici Egiptul și nici noi înșine nu putem tolera o asemenea 
delapidare. 

— Ai tu stofă de om de stat? 

— Și tu gândești ca și mine, sunt sigur de asta. 

— Am rugat-o pe mama să ne ajute. 

— E... e minunat! 

Deocamdată, nici un rezultat. 

— O să reușim. 

— Puțin îmi pasă de cerneală și de atelier, dar vreau să-i am 
în faţa mea pe omul care a încercat să te ucidă și pe cel carea 
dat ordinul. 

Încrâncenarea lui Ramses îl făcu pe secretarul lui particular să 
se cutremure. 

— Memoria mea e fidelă, Ameni. 

t 

Sary închiriase o corabie elegantă pe care treizeci de 
persoane se puteau simți în largul lor. Jubila la ideea de a pluti 
pe adevărata mare care dăduse naștere inundației și de a 


90 


câștiga o reședință confortabilă săpată în vârful unei coline 
înconjurate de palmieri. 

Căldura va părea mai suportabilă, iar zilele se vor scurge 
leneșe, încântătoare. 

Căpitanul era presat să plece; poliţia fluvială îl autorizase să 
iasă din port. Dacă își pierdea rândul, trebuia să mai aștepte 
încă două sau trei ore. 

— Ramses întârzie, se plânse sora lui mai mare. 

— Cu toate astea, frumoasa Iset e la bord, replică Sary. 

— Ce s-a întâmplat cu bagajele lui? 

— Au fost îmbarcate în zori, înainte de lăsarea caniculei. 

Dolenta bătu din picior. 

— Uite-l pe secretarul lui! 

Ameni alerga cu pași mici; neînvăţat cu acest gen de 
exerciţiu, trebui să-și recapete suflul înainte de a vorbi: 

— Ramses a dispărut, mărturisi el. 


19 


În tovărășia unui câine galben-auriu, cu urechile atârnânde, 
călătorul ducea în spate o rogojină rulată, legată cu o curea; în 
mâna stângă ţinea un sac de piele conţinând o bucată de pânză 
și niște sandale, iar în mâna dreaptă avea un băț. Atunci când 
se oprea să se odihnească, întindea rogojina la umbra unui 
copac și se culca, păzit de fidelul său tovarăș. 

Prinţul Ramses făcuse prima parte a călătoriei pe o corabie, 
iar partea a doua pe jos. Apucând-o pe drumurile înguste ce 
treceau peste colinele ieșind din apă, traversase numeroase 
sătuleţe și se întremase alături de ţărani. Sătul de oraș, 
descoperea o lume tihnită, etern egală cu sine însăși, trăind în 
ritmul anotimpurilor și al sărbătorilor. 

Ramses nu-i prevenise nici pe Ameni, nici pe frumoasa set; 
voia să călătorească singur, ca un simplu egiptean care pleca 
să-și viziteze familia sau se ducea pe unul din numeroasele 
șantiere deschise în perioada creșterii apelor. 

Pe drumul dintre două așezări întâlnise un om care-i 
transporta pe săraci sau pe cei care nu aveau bărci, nici măcar 
din cele rudimentare; pe întinderea uriașă de apă se încrucișau 
zeci de ambarcaţiuni de mărimi diferite, unele pline de copii 


91 


care, gesticulând, cădeau în apă și se lansau în curse de înot 
frenetice. 

Timp de odihnă, timp pentru jocuri și călătorii... Ramses 
percepea respiraţia poporului egiptean, bucuria lui intensă și 
senină, ancorată în încrederea acordată Faraonului. Ici și colo, 
se vorbea despre Seti cu respect și admiraţie; fiul lui se simțea 
mândru și își făgăduia să fie demn de el, chiar dacă rămânea un 
simplu scrib regal, însărcinat să supravegheze prețuirea 
grânelor sau înregistrarea decretelor. 

La intrarea în Fayum, provincie înfloritoare asupra căreia 
domnea Sobek, zeul crocodil, haremul regal Mer-ur, „marea 
iubire”, se întindea pe mai multe hectare cultivate de grădinari 
de elită. O reţea de canale îmbinate în mod savant deservea 
vastul domeniu considerat cel mai frumos din Egipt; nobile 
doamne în vârstă se bucurau de un refugiu liniștit, admirând 
superbele tinere admise să lucreze în atelierele de ţesut sau în 
școlile de poezie, muzică și dans. Specialiști în smălțuit își 
rafinau tehnica alături de creatoarele de bijuterii. Ca un veritabil 
stup, haremul fremăta de activități neîntrerupte. 

Înainte de a se prezenta la poarta de intrare a domeniului, 
Ramses își schimbă hainele, încălţă sandalele și scutură de praf 
blana câinelui. Considerându-l prezentabil, abordă un paznic cu 
o fizionomie dezagreabilă. 

— Am venit să vizitez un prieten. 

— Ai o scrisoare de recomandare, tinere? 

— N-am nevoie. 

Paznicul își lungi gâtul. 

— De ce? 

— Pentru că sunt Ramses, fiul lui Seti. 

— ţi baţi joc de mine! Un fiu de rege se deplasează însoţit de 
o escortă. 

— Câinele îmi ajunge. 

— Vezi-ți de drum, băiete; gluma ta nu mă amuză deloc. 

— İti ordon să te dai la o parte. 

Fermitatea tonului și intensitatea privirii îl surprinseră pe 
poliţist. Să-l alunge pe impostor sau să-și ia niște precauţii? 

— Cum se numește prietenul tău? 

— Moise. 

— Așteaptă aici. 

Străjerul se așeză la umbra unui copac. Aerul era parfumat, 


92 


sute de păsări își făcuseră cuib în arborii haremului; putea 
exista o viaţă mai dulce? 

— Ramses! 

Împingând paznicul, Moise alergă spre Ramses; cei doi 
prieteni se îmbrăţișară, apoi intrară pe poartă, urmaţi de Străjer, 
care nu știa încotro să-și îndrepte nasul, atât de agreabile i se 
păreau mirosurile provenind de la bucătăria postului de gardă. 

Moise și Ramses o apucară pe o alee pietruită șerpuind 
printre sicomori și ajunseră la un iaz unde creșteau din belșug 
lotuși albi cu frunze mari; se așezară pe o bancă formată din trei 
blocuri de calcar. 

— Ce surpriză minunată, Ramses! Ai fost numit aici? 

— Nu, doream să te revăd. 

— Ai venit singur, fără escortă? 

— Te surprinde? 

— Asta-i firea ta! Ce-ai mai făcut de la despărţirea micului 
nostru grup? 

— Am devenit scrib regal și am crezut că tata m-a ales 
succesor. 

— Cu consimțământul lui Șenar? 

— N-a fost decât o închipuire, bineînțeles, dar m-am 
încăpățânat. După ce tatăl meu a tăgăduit asta în public, iluzia 
s-a risipit, dar... 

— Dar? 

— Dar o forță, aceeași forță care m-a amăgit în legătură cu 
însușirile mele, continuă să mă însuflețească. Să vegetez pur și 
simplu mă dezgustă; ce să facem cu viața noastră, Moise? 

— Ai dreptate, e singura întrebare importantă. 

— Și tu cum răspunzi? 

— La fel de rău ca și tine. Sunt unul dintre asistenții 
stăpânului acestui harem, lucrez într-un atelier de ţesătorie, 
controlez munca olarilor, dispun de o casă cu cinci camere, de o 
grădină și de hrană aleasă. Graţie bibliotecii din harem, iată-mă 
pe mine, evreul, iniţiat în întreaga înţelepciune egipteană! Ce aș 
putea dori mai mult? 

— O femeie frumoasă. 

Moise zâmbi. 

— Nu duc lipsă aici; ești îndrăgostit deja? 

— Poate. 

— De cine? 


93 


— De frumoasa set. 

— Superbă, se spune; mă faci să fiu invidios... Dar de ce zici 
„poate”? 

— E superbă, într-adevăr, ne înțelegem de minune, dar nu pot 
să afirm c-o iubesc. Mi-am imaginat dragostea altfel, mai 
intensă, mai nebună, mai... 

— Nu te chinui singur și bucură-te de clipa prezentă: nu ăsta e 
sfatul harpiștilor care ne încântă urechile în timpul banchetelor? 

— Dar tu, ai găsit iubirea? 

— lubirile, nu încape-ndoială... Însă nici una nu mă satisface. 
Și pe mine mă mistuie un foc pe care nu-l pot numi; ar fi mai 
bine să-l uit sau să-l înteţesc? 

— Nu avem de ales, Moise; dacă fugim, vom dispărea ca niște 
umbre nefaste. 

— Crezi că lumea asta e lumină? 

— Lumina e în lumea asta. 

Moise ridică ochii spre cer. 

— Oare nu se ascunde în miezul soarelui? 

Ramses își obligă prietenul să plece ochii. 

— Nu-l privi în faţă, o să te orbească. 

— O să descopăr ceea ce e ascuns. 

Un strigăt de spaimă întrerupse dialogul; pe o alee paralelă, 
două ţesătoare alergau de le scăpărau călcâiele. 

— A fost rândul meu să te surprind; hai să pedepsim demonul 
care le-a înspăimântat pe nefericitele astea. 

Vinovatul nu încercase să dispară; cu un genunchi sprijinit în 
pământ, tocmai culegea o reptilă de un frumos verde închis pe 
care o vâri apoi într-un sac. 

— Setau! 

Specialistul în șerpi nu manifestă nici o emoție. Cum Ramses 
era uimit să-l găsească acolo, el răspunse că vânzarea veninului 
în laboratoarele din harem îi asigura independenţa; mai mult, 
perspectiva de a petrece câteva zile în compania lui Moise îl 
bucura în cel mai înalt grad. Nici unul, nici celălalt nu se 
împiedicau în precepte morale sufocante și aveau de gând să 
trăiască din plin înainte ca drumurile lor să se despartă din nou. 

— L-am învăţat pe Moise câteva elemente ale artei mele; 
închide ochii, Ramses. 

Când prinţul primi ordinul să-i deschidă, Moise, bine postat pe 
picioare, ţinea în mâna dreaptă o vergea foarte fină, de un 


94 


cafeniu închis. 

— Nu e cine știe ce vitejie. 

— Uită-te mai bine, îi recomandă Setau. 

Vergeaua prinse viață și începu să se onduleze; Moise aruncă 
pe pământ un șarpe destul de mare, pe care Setau îl recuperă 
imediat. 

— Nu e o demonstraţie drăguță de magie naturală? Cu puţin 
sânge rece putem să surprindem pe oricine, chiar și pe un fiu de 
rege! 

— Bine, atunci învaţă-mă și pe mine să mânuiesc o astfel de 
vergea. 

— De ce nu? 

Cei trei prieteni se izolară într-o livadă unde Setau să poată 
să-și învețe tovarășii: manipularea unei reptile vii necesita 
abilitate și precizie. 

Tt 

Câteva tinere zvelte exersau un dans mai curând acrobatic; 
îmbrăcate cu un veșmânt de pânză strâmt și potrivit de lung, 
susținut de fâșii încrucișate pe piept și în spate, cu părul adunat 
într-o coadă de cal cu o bilă mică de lemn fixată la capăt, se 
avântau în figuri complicate, alcătuind un frumos ansamblu. 

Ramses se bucura de spectacol cu complicitatea lui Moise, 
foarte apreciat de dansatoare, dar a cărui dispoziţie devenea din 
ce în ce mai morocănoasă. Setau nu împărtășea frământările 
prietenilor lui; frecventarea asiduă a șerpilor, purtători ai unei 
morţi subite și fără apel, reprezenta pentru el un sens suficient 
al vieţii. Moise ar fi vrut să trăiască o pasiune ca aceea, însă era 
prizonierul unei reţele de sarcini administrative pe care le 
executa cu o asemenea rigoare încât conducerea unui harem i 
se părea deja la îndemână, și asta în cel mai scurt timp. 

— Într-o zi, îi promise el lui Ramses, o să părăsesc totul. 

— Ce vrei să spui? 

— Nici eu nu vreau să cred, dar existența asta îmi pare din ce 
în ce mai insuportabilă. 

— Plecăm împreună. 

O dansatoare cu trupul parfumat îi atinse ușor pe cei doi 
prieteni, fără să reușească să le descreţească frunţile. Când 
demonstrația luă sfârșit, se lăsară totuși convinși să ia o gustare 
împreună cu tinerele femei așezate în apropierea unui bazin cu 
apă albăstrie. Prinţul Ramses trebui să răspundă la numeroase 


95 


întrebări referitoare la curte, la funcţia lui de scrib regal și la 
proiectele de viitor; posac, aproape tăios, se arătă evaziv. 
Decepţionate, interlocutoarele lui se lansară într-un concurs de 
citate poetice, dovedindu-și astfel întinderea culturii pe care o 
aveau. 

Ramses observă că una dintre ele rămăsese tăcută; mai 
tânără decât tovarășele ei, cu părul negru strălucitor și ochii de 
un verde albăstriu, era fermecătoare. 

— Cum o cheamă? îl întrebă pe Moise. 

— Nefertari. 

— De ce e atât de timidă? 

— Provine dintr-o familie modestă și urmează să intre în 
harem; s-a făcut remarcată datorită calităţilor de țesătoare, în 
orice domeniu, se află în fruntea grupului ei; fetele din familiile 
bogate n-or să i-o ierte. 

Reluând atacul, mai multe dansatoare încercară să capteze 
atenția prințului Ramses; zvonurile anunțau căsătoria cu 
frumoasa Iset, dar oare inima unui fiu de rege nu era mai 
încăpătoare decât a altor bărbaţi? Prinţul le părăsi pe cochete și 
se așeză lângă Nefertari. 

— Prezenţa mea te indispune? 

Agresivitatea întrebării o dezarmă; ridică spre Ramses niște 
ochi neliniștiți. 

— lartă-mi îndrăzneala, dar te văd atât de singură. 

— Pentru că... mă gândeam. 

— Ce griji te preocupă? 

— Trebuie să alegem una din maximele înţeleptului Ptah- 
hotep și s-o comentăm. 

— Venerez textul acesta; pe care ai ales-o? 

— Ezit încă. 

— Ce lucrare îţi vei alege în viață? 

— Arta florală; mi-ar plăcea să compun buchete pentru zei și 
să petrec cât mai mult timp posibil în templu de-a lungul anului. 

— Nu e o existenţă prea austeră? 

— Îmi place meditaţia; din ea îmi extrag forța. Nu e scris că 
liniștea face sufletul să crească precum un arbore înflorit? 

Supraveghetoarea dansatoarelor le rugă să se adune și să 
meargă să se schimbe înainte de cursul de gramatică; Nefertari 
se ridică. 

— O clipă... Vrei să-mi faci o favoare? 


96 


— Supraveghetoarea e severă și nu admite nici o întârziere. 

— Ce maximă alegi? 

Zâmbetul ei ar fi domolit și cel mai exaltat războinic. 

— „Un cuvânt perfect e mai ascuns decât piatra verde; îl 
găsim totuși în preajma lucrătoarelor care o șlefuiesc”. 

Dispăru, aeriană, luminoasă. 


20 


Ramses rămase o săptămână în haremul din Mer-ur, fără să 
mai aibă ocazia s-o revadă pe Nefertari; Moise, supraîncărcat cu 
sarcini de către un superior care profita de rapiditatea lui de 
execuție, nu acordă decât puţin timp prietenului său. Cu toate 
acestea, aduseră în discuţiile lor o forță nouă și își promiseră să 
nu se cufunde în somnul conștiinței. 

Destul de repede, prezenţa fiului mai mare al lui Seti se 
transformă într-un eveniment; mai multe nobile doamne în 
vârstă ţinură să se întrețină cu el, unele îl copleșiră cu amintiri și 
sfaturi. Meșteșugari și funcţionari îi solicitară bunăvoința; în 
ceea ce-l privește pe directorul domeniului, acesta nu înceta să-l 
înconjoare cu atenţii, urmărind să-l facă să-i vorbească tatălui 
său de gestionarea lui perfectă. Era o adevărată faptă eroică 
dacă reușea să se ascundă într-o grădină și să citească în liniște 
scrierile anticilor; simțindu-se prizonier în acest paradis, prinţul 
își luă sacul de călătorie, rogojina și băţul și plecă fără să mai 
anunţe pe nimeni; Moise îl va înțelege. 

Străjerul se îngrășase; câteva zile de mers îi vor reda 
zvelteţea. 

Șeful securităţii din palat era epuizat. Niciodată, de-a lungul 
carierei, nu muncise atât, alergând încoace și-n colo, convocând 
zeci de responsabili, înverșunându-se să verifice amănuntele, 
reluând interogatoriile și amenințându-i pe interlocutori cu 
pedepse teribile. 

Anchetele fuseseră blocate sau se stricase însăși mașinăria 
administrativă? Greu de stabilit. Se încercaseră anumite presiuni 
asupra înaltului funcţionar, însă nu le putuse determina 
originea, iar regina îl înspăimânta mai mult decât orice alt 
curtean, oricât de feroce ar fi fost el. 

În momentul în care își epuizase toate posibilităţile și nu mai 


97 


putea progresa deloc, se prezentă în faţa Tuyei. 

— Pot s-o asigur pe Maiestatea Voastră de întregul meu 
devotament. 

— Ceea ce mă interesează este eficacitatea dumitale. 

— Mi-aţi cerut să scot la iveală adevărul, oricare ar fi el. 

— În sfârșit. 

— N-ar trebui să fiţi decepţionată, căci... 

— Lasă-mă pe mine să judec și să revenim la fapte. 

Șeful securităţii ezită. 

— Vreau să semnalez că responsabilitatea mea... 

Privirea reginei îl împiedică pe înaltul funcţionar să-și dezvolte 
propria apologie. 

— Adevărul, Maiestate, este uneori greu de auzit. 

— Te ascult. 

Omul își înghiţi saliva. 

— Ei bine, vă anunţ două catastrofe. 

t 

Ameni recopia cu grijă decretele pe care toți scribii regali 
aveau datoria să le cunoască. Deși lipsa de încredere a lui 
Ramses îl afectase, știa că prinţul va reveni. Își continua deci 
munca de secretar particular ca și cum nimic nu s-ar fi 
întâmplat. 

Când Străjerul îi sări pe genunchi și-și lăsă urmele limbii lui 
umede, Ameni uită reproșurile și salută cu entuziasm 
întoarcerea lui Ramses. 

— Mi-am închipuit că o să-ţi găsesc biroul gol, mărturisi 
prinţul. 

— Și cine ar fi ţinut dosarele la zi? 

— În locul tău, n-aș fi acceptat să fiu părăsit în felul ăsta. 

— Tu ești tu și eu sunt eu; zeii au vrut așa și eu mă 
mulțumesc cu asta. 

— lartă-mă, Ameni. 

— Am jurat să-ți fiu credincios și îmi ţin cuvântul; altfel, 
demonii infernului îmi vor reteza gâtlejul! După cum constaţi, 
mă comport egoist. A fost o călătorie plăcută? 

Ramses îi vorbi despre harem, despre Moise și Setau, dar 
omise scurta întâlnire cu Nefertari. Un moment de graţie pe care 
memoria lui îl va păstra ca pe un giuvaer de preț. 

— Vii la momentul potrivit, îi dezvălui Ameni; regina vrea să 
te vadă cât mai repede, iar Acha ne invită la cină. 


98 


t 

Acha îi primi pe Ramses și pe Ameni în locuința de serviciu pe 
care i-o atribuise ministerul Afacerilor străine, nu departe de 
sediul administrativ de care depindea. În ciuda tinereţii lui, 
semăna deja cu un diplomat experimentat, cu o purtare 
mieroasă și un ton conciliant. Grijuliu cu ţinuta lui, adoptase 
ultima modă din Memphis, amestec de clasicism în forme și de 
exuberanţă în culori. La eleganța lui înnăscută se adăuga acum 
o siguranţă pe care Ramses nu i-o cunoscuse. Era evident că 
Acha își găsise vocaţia. 

— Pari mulțumit de soarta ta, remarcă Ramses. 

— Am fost bine orientat și șansa m-a ajutat; raportul meu 
despre războiul Troiei a fost considerat cel mai precis. 

— Şi care e situaţia exact? 

— Înfrângerea troienilor e inevitabilă; contrar celor care cred 
în clemenţa lui Agamemnon, eu prevăd un masacru și 
distrugerea orașului. Cu toate astea, noi n-o să intervenim; 
Egiptul nu e deloc interesat de acest conflict. 

— Păstrarea păcii e dorința majoră a lui Seti. 

— Și de asta e atât de îngrijorat. 

— Te temi de vreun conflict? 

— Hitiţii au început iar să se agite. 

Din primul an de domnie, Seti a trebuit să facă față unei 
revolte a beduinilor; împinși de hitiţi, ei invadaseră Palestina și 
proclamaseră un regat independent în care, în curând, anumite 
facţiuni s-au ucis între ele. Odată calmul reinstaurat, Faraonul a 
plecat într-o campanie pentru a aduce pacea în Canaan, pentru 
a anexa sudul Siriei și pentru a controla porturile feniciene. In al 
treilea an de domnie, toată lumea crezuse într-o ciocnire 
frontală cu forțele hitite, dar armatele înaintate își stabiliseră 
pozițiile și apoi trecuseră la recâștigarea bazelor rămase în 
urmă. 

— Ce știi precis? 

— Sunt informaţii confidenţiale; chiar dacă ești scrib regal, nu 
aparții de serviciile diplomatice. 

Cu arătătorul drept, Acha își netezi mica mustață tăiată 
impecabil; Ramses se întrebă dacă vorbea serios, însă sclipirea 
amuzată din ochii vioi ai prietenului său îl liniști. 

— Hitiţii uneltesc în Siria; anumiţi prinți fenicieni, în schimbul 
unei răsplăţi substanţiale, sunt gata să-i ajute. Consilierii militari 


99 


ai regelui preconizează o intervenţie rapidă; după ultimele 
zvonuri, Seti o consideră indispensabilă. 

— O să faci parte din expediţie? 

— Nu. 

— Deja în dizgrație? 

— Nu tocmai. 

Chipul fin al lui Acha se crispă puţin, ca și cum întrebările lui 
Ramses i se păreau stânjenitoare. 

— Mi s-a încredințat o altă misiune. 

— Despre ce e vorba? 

— De data asta, trebuie să-mi ţin gura. 

— O misiune secretă! exclamă Ameni. Fascinant, dar... 
periculos. 

— Mă aflu în slujba Statului. 

— Și chiar nu poţi să ne spui nimic? 

— Plec în sud; nu mă întrebaţi mai mult. 

t 

Străjerul aprecia la justa lui valoare privilegiul acordat: o 
masă bogată în grădina reginei. Tuya, amuzată, primise dovezile 
de tandrețe pe care limba afectuoasă a câinelui i le dăduse. 
Nerăbdător, Ramses mesteca o crenguță. 

— Ai un câine bun, fiule; e o mare bucurie pe care trebuie s-o 
apreciezi. 

— Ai vrut să mă vezi, iată-mă. 

— Cum s-a desfășurat șederea ta în haremul din Mer-Ur? 

— Întotdeauna știi tot! 

— Nu trebuie să-l ajut pe Faraon să guverneze? 

— Şi anchetele? 

— Şeful securității s-a dovedit mai eficace decât credeam; am 
progresat, însă veștile nu sunt nemaipomenite. Căruțaşul care 
te-a atras în capcană a fost găsit, dar mort; cadavrul lui zăcea 
într-un hambar abandonat, la sud de Memphis. 

— Cum a ajuns acolo? A 

— Nici o mărturie pe care să te bazezi. In ceea ce privește 
atelierul care fabrica cerneală, e imposibil de identificat 
proprietarul; papirusul cu numele lui a fost distrus în serviciul 
arhivelor. 

— Numai o notabilitate a putut comite un asemenea delict! 

— Ai dreptate; o notabilitate suficient de bogată și de 
puternică pentru a putea cumpăra complici. 


100 


— Corupţia asta mă dezgustă... Nu trebuie să ne oprim aici! 

— Mă bănuiești de lașitate? 

— Mamă! 

— Îmi place revolta ta; nu accepţi niciodată nedreptatea. 

— Și cum să acţionăm acum? 

— Șeful securităţii e incapabil să meargă mai departe; preiau 
eu ștafeta. 

— Sunt la dispoziţia ta; comandă și eu mă supun. 

— Eşti gata de un asemenea sacrificiu pentru a obține 
adevărul? 

Zâmbetul reginei era în același timp ironic și tandru. 

— Nici măcar nu sunt capabil să-l descopăr pe cel din mine 
însumi. 

Ramses nu îndrăzni să mărturisească mai mult și să devină 
ridicol în ochii Tuyei. 

— Un bărbat adevărat nu se mulțumește doar să spere, el 
acționează. 

— Chiar dacă destinul îi e potrivnic? 

— li stă în putere să-l schimbe; dacă nu e capabil, atunci să-și 
accepte mediocritatea și să nu-și acuze semenii de nefericirea 
lui. 

— Să presupunem că Șenar este cel care a uneltit și a vrut să 
mă suprime. 

— E o acuzaţie îngrozitoare. 

— Bănuiala asta te-a jignit? 

— Sunteţi fiii mei și vă iubesc, și pe unul, și pe celălalt; chiar 
dacă aveți firi diferite, chiar dacă ambiția voastră e declarată, 
cum aș putea să admit că fratele tău este atât de ticălos? 

Ramses se cutremură; dorinţa lui de a fi rege îl orbise, până 
acolo încât își imaginase cel mai sinistru complot. 

— Prietenul meu Acha se teme că pacea e ameninţată. 

— E bine informat. 

— Tatăl meu a decis să-i combată pe hitiţi? 

— Situaţia îl constrânge să facă asta. 

— Vreau să plec cu el și să lupt pentru ţara mea. 


21 


În aripa palatului rezervată lui Șenar, angajații și corpul de 
101 


funcționari aveau niște fețe posace. Se strecurau pe lângă ziduri 
și își îndeplineau sarcinile ținând cont cu stricteţe de consemne; 
nici râsul, nici conversațiile nu tulburau atmosfera apăsătoare. 

Vestea venise pe neașteptate spre sfârșitul dimineţii: 
mobilizarea imediată a două corpuri de elită în vederea unei 
intervenţii urgente. Mai limpede, războiul împotriva hitiţilor! 
Șenar era consternat; această reacţie violentă compromitea 
politica comercială pe care o pusese în practică și ale cărei 
prime rezultate le obținuse deja. 

infruntarea asta stupidă avea să genereze un sentiment de 
insecuritate, cu efecte negative asupra tranzacţiilor; ca mulţi 
dintre predecesorii lui, Seti cădea pradă unui teren nesigur. 
Mereu aceeași morală depășită, aceeași voinţă de a păzi 
teritoriul egiptean, de a afirma măreţia unei civilizaţii risipind o 
energie care ar fi putut fi atât de utilă în altă parte! Șenar nu 
avusese timp să strice reputaţia consilierilor militari ai regelui și 
să le dovedească naivitatea; acești războinici de doi bani nu 
doreau decât să se încaiere, crezându-se niște cuceritori în fața 
cărora toate popoarele trebuiau să se încline. Dacă expediţia se 
dovedea dezastruoasă, Șenar își făgădui să-i alunge din palat pe 
acești incapabili. 

Cine avea să conducă ţara în absenţa Faraonului, a primului 
ministru și a generalului aflat la comandă? Regina Tuya, 
bineînţeles. Chiar dacă întrevederile ei cu Șenar se răriseră și se 
mai supărau uneori, își purtau unul altuia o afecţiune reală. 
Venise momentul unei explicaţii sincere și clare; nu numai că 
Tuya îl va înţelege, dar, mai mult, îl va influenţa pe Seti să 
menţină pacea. Astfel că insistă s-o vadă cât mai curând, în 
ciuda programului ei încărcat. 

Tuya îl primi către mijlocul după-amiezii în sala de audienţe. 

— Un cadru de-a dreptul solemn, dragă mamă! 

— Pun prinsoare că demersul tău nu e de ordin privat. 

— Ai ghicit, ca de obicei; de unde provine acest al șaselea 
simţ? 

— Un fiu nu trebuie să-și flateze mama. 

— Nu-ţi place războiul, nu-i așa? 

— Cui îi place? 

— Decizia tatălui meu nu e puţin prematură? 

— İl crezi capabil de o faptă nesăbuită? 

— Sigur că nu, dar împrejurările... hitiţii... 


102 


— Pui preţ pe veșmintele frumoase? 

Șenar se zăpăci. 

— Desigur, dar... 

— Vino cu mine. 

Tuya își conduse fiul mai mare într-o sală anexă; pe o masă 
joasă se găseau o perucă din șuvițe lungi, ondulate, o cămașă 
cu mâneci ample, o robă lungă, plisată și tivită cu ciucuri, o 
eșarfă încrucișată în dreptul șalelor, strângând veșmântul în 
talie. 

— Splendidă, nu-i așa? 

— O lucrătură admirabilă. 

— Această ţinută îţi e destinată; tatăl tău te-a ales ca purtător 
al drapelului la dreapta sa în viitoarea campanie din Siria. 

Șenar se făcu alb ca varul. 

Purtătorul de drapel, la dreapta regelui, va duce un steag cu 
un cap de berbec în vârf, unul din simbolurile lui Amon, zeul 
victoriei; fiul mai mare al Faraonului va pleca deci în campanie 
cu tatăl său și va ocupa un loc de prim rang în luptă. 


Ramses bătea nervos din picior. 

De ce întârzia Ameni să aducă decretul în care erau men- 
ționate principalele personalități din palat ce urmau să plece 
împreună cu Seti? Prinţul era nerăbdător să cunoască ce grad 
primise. Puțin îi păsa de titlul pompos; esenţial era să lupte. 

— lată-te, în sfârșit! Deci ce spune lista? 

Ameni lăsă capul în jos. 

— De ce ești nemulţumit? 

— Citește singur. 

Prin decret regal, Șenar era numit purtător de drapel la 
dreapta Faraonului; în ce privește numele lui Ramses, nici 
măcar nu era menţionat. 

t 

Toate cazărmile din Memphis erau pe picior de război. De a 
doua zi, infanteria și carele de luptă urmau să ia drumul Siriei, 
sub conducerea regelui în persoană. 

Ramses își petrecea timpul în curtea cazărmii principale; când 
tatăl său ieși din consiliul de război, la căderea nopţii, îndrăzni 
să-l abordeze. 

— Pot să-ţi adresez o rugăminte? 

— Te ascult. 


— Aș vrea să merg cu tine. 

— Decretul e definitiv. 

— Nu mă interesează să fie ceva oficial; vreau doar să dobor 
dușmanul. 

— Deci, decizia mea a fost justă. 

— Nu... nu te înțeleg! 

— O dorință neverosimilă nu e decât zădărnicie; ca să dobori 
un inamic trebuie să fii capabil s-o faci. Și nu e cazul tău, 
Ramses. 

t 

Odată trecute furia și decepția, Șenar nu mai era atât de 
nemultumit de noua sa funcție care îi aducea un lung șir de 
onoruri; în fond, era imposibil să fii asociat cu tronul fără să-ţi 
afișezi calităţile de războinic. Din vremea primilor regi thebani, 
monarhul trebuia să-și dovedească abilitatea de a păstra 
integritatea teritoriului și de a-i respinge pe invadatori. Șenar se 
supunea deci unei tradiţii deplorabile, însă esenţială în ochii 
poporului; i se păru chiar amuzantă când întâlni privirea necăjită 
a lui Ramses la trecerea avangardei din care făcea parte și 
purtătorul drapelului. 

Plecarea armatei în campanie de luptă era însoţită, ca orice 
eveniment excepţional, de o serbare; populaţia beneficia de o zi 
de sărbătoare și nu pierdea prilejul să-și înece grijile în bere. Dar 
cine se îndoia de victoria lui Seti? 

Cu tot triumful personal, Șenar nu se eliberase de orice 
neliniște; în timpul luptei, și cel mai bun soldat risca să fie grav 
rănit. Gândul la un astfel de deznodământ, văzându-se chiar 
schilodit sau neputincios, îi răscolea inima; pe front, va avea 
grijă mai cu seamă să se ferească și va lăsa însărcinările 
periculoase în seama specialiștilor. 

Încă o dată, norocul îi surâdea; în timpul campaniei, va avea 
ocazia să stea de vorbă cu tatăl său și să-și traseze viitorul. 
Perspectiva asta merita un efort, chiar dacă faptul că se 
îndepărta de confortul palatului era o încercare dură. 

Decepţia lui Ramses reprezenta un excelent stimulent. 

t 

Contingentul de provinciali îi displăcea lui Bakhen. O dată cu 
amenințarea războiului, erau formaţi viitorii soldaţi, angajați 
voluntari care visau fapte de eroism în ţinuturi îndepărtate; dar 
trupa asta de țărani grosolani nu va trece de suburbiile 


104 


Memphisului și se va întoarce repede pe câmpuri. 
Supraveghetor al grajdurilor regale, dotat cu o forță ieșită din 
comun, cu fața pătrată, împodobită cu o barbă scurtă, Bakhen 
avea și însărcinarea de a se ocupa de instruirea tinerilor recruți. 

Cu vocea lui gravă și răgușită, le ordonă să ridice un sac plin 
cu pietre și să-l sprijine pe umărul drept, iar apoi să alerge de-a 
lungul zidurilor cazărmii până când le va da ordin să se 
oprească. 

Eliminarea fu crudă și rapidă; cei mai mulţi își dozară prost 
efortul. Gâfâind, puseră jos povara. Bakhen avu răbdare și între- 
rupse cursa atunci când mai rămaseră cincizeci de candidaţi. 

Uimit, crezu că-l recunoaște pe unul dintre ei; întrecându-i pe 
cei mai mulţi dintre tovarășii lui, era de o prospeţime 
surprinzătoare. 

— Prinţul Ramses! Locul vostru nu e aici. 

— Vreau să trec prin acest antrenament și să obţin un brevet 
de aptitudini. 

— Dar... nu aveți nevoie! Ajunge să... 

— Nu contează părerea mea și nici a ta; un soldat nu se 
formează înscriindu-l pe un papirus! 

Luat pe neașteptate, Bakhen își răsuci brăţările de piele care-i 
subliniau mărimea bicepșilor. 

— E delicat... 

— Ți-e frică, Bakhen? 

— Mie, frică? Aliniază-te alături de ceilalţi! 

Timp de trei zile, Bakhen îi chinui pe oameni până la limita 
puterilor lor. li selecţionă pe cei mai rezistenți douăzeci: Ramses 
se afla și el printre aceștia. 

A patra zi debută cu mânuirea armelor: bâte, săbii scurte și 
scuturi. Bakhen se mulțumi să le dea câteva sfaturi, apoi îi 
asmuţi pe tineri unii contra altora. 

În momentul în care unul dintre ei se răni la braţ, Ramses își 
puse sabia pe pământ. Camarazii lui îl imitară. 

— Ce v-a apucat? tună Bakhen. Reluaţi exerciţiul. Dacă nu, 
ștergeți-o de-aici! 

Recruții dădură ascultare cerințelor instructorului; leneșii și 
neîndemânaticii fură excluși. In contingentul gata de plecare nu 
mai rămaseră decât doisprezece voluntari, consideraţi apți de a 
deveni soldaţi de carieră. 

Ramses rezistase bine; zece zile de exerciţii intensive nu-i 


105 


epuizaseră entuziasmul. 

— Am nevoie de un ofițer, declară Bakhen în dimineaţa celei 
de-a unsprezecea zi. 

Cu excepţia unuia singur, candidaţii se arătară la fel de abili 
în ceea ce privește trasul cu un arc din lemn de salcâm, care 
trimitea săgețile la cincizeci de metri în linie dreaptă. 

Plăcut surprins, Bakhen le arătă un arc foarte mare, a cărui 
parte frontală era acoperită cu un material cornos, apoi așeză 
un lingou de aramă la o sută cincizeci de metri de arcași. 

— Luaţi arma asta și străpungeți ţinta. 

Cei mai mulţi nu ajunseră nici să întindă arcul; doi reușiră să 
tragă, dar săgețile lor nu depășiră o sută de metri. 

Ramses se prezentă ultimul, sub privirea batjocoritoare a lui 
Bakhen. Ca și tovarășii lui, avea dreptul la trei săgeți. 

— Un prinţ ar trebui să evite ridicolul; și cei mai puternici 
decât alteţa voastră au eșuat. 

Concentrat, Ramses era preocupat doar de ţintă; nimic 
altceva nu mai exista pentru el. 

intinderea arcului cerea un efort extraordinar; cu mușchii 
încordaţi dureros, Ramses stăpâni tensiunea corzii fabricate 
dintr-un tendon de bou. 

Prima săgeată trecu prin stânga țintei, iar Bakhen rânji. 

Ramses expiră, își ţinu respiraţia și trase aproape imediat a 
doua săgeată care zbură pe deasupra lingoului de aramă. 

— Ultima încercare, anunţă Bakhen. 

Prinţul închise ochii mai mult de un minut și vizualiză ţinta în 
interiorul său; se convinse că era aproape, că el însuși devenea 
săgeata, că această ultimă încercare arăta dorința intensă de a 
se uni cu lingoul. 

A treia tragere însemnă o descătușare. Săgeata despică aerul, 
ca o viespe agresivă, și străpunse lingoul de aramă. 

Ceilalţi recruți îl aclamară pe învingător; Ramses îi înapoie 
arcul uriaș lui Bakhen. 

— Mai adaug o încercare, hotărî instructorul: o luptă cu 
mâinile goale împotriva mea. 

— Asta e regula? 

— E propriul meu regulament; ţi-e frică să mă-nfrunţi? 

— Dă-mi brevetul de ofiţer. 

— Luptă-te, dovedește că ești capabil să înfrunţi un adevărat 
soldat! 


106 


Ramses era mai înalt decât Bakhen, dar mai puţin musculos și 
mult mai puţin antrenat; astfel că miza pe rapiditatea reflexelor. 
Instructorul îl atacă fără să-l prevină; prinţul se feri și pumnul lui 
Bakhen îi atinse ușor umărul stâng. De cinci ori la rând, atacurile 
instructorului fură zadarnice; ofensat, reuși să înșface piciorul 
stâng al adversarului și să-l dezechilibreze. Cu o lovitură de 
picior în faţă, acesta se eliberă și, cu muchia palmei îl lovi pe 
Bakhen peste ceafă. 

Ramses crezu că a câștigat întrecerea; într-o tresărire de 
orgoliu, Bakhen se ridică și, luându-și avânt cu capul înainte, îl 
lovi pe prinţ în piept. 

t 

Frumoasa Iset ungea torsul iubitului ei cu un balsam atât de 
eficace, încât durerea începuse deja să se atenueze. 

— Nu-i așa că mâna mea vindecă? 

— Am fost un prost, murmură Ramses. 

— Monstrul acela ar fi putut să te ucidă. 

— Își făcea datoria, iar eu am crezut că l-am învins; pe front, 
aș fi fost mort. 

Mâna frumoasei Iset deveni mai mângâietoare și mai 
îndrăzneață. 

— Sunt atât de fericită că ai rămas! Războiul e o absurditate. 

— Câteodată e necesar. 

— Nici nu știi cât te iubesc. 

Tânăra femeie se întinse peste iubitul ei cu suplețea unei 
tulpini de lotus. 

— Uită bătăliile și violenţa; nu le sunt eu de preferat? 

Ramses nu o respinse și se lăsă invadat de plăcerea pe care i- 
o oferea; cu toate astea, încerca o bucurie mult mai intensă, 
despre care nu-i vorbi deloc: aceea de a fi obţinut brevetul de 
ofițer. 


22 


Întoarcerea armatei egiptene fu sărbătorită cu fast. La palat, 
se urmărise cu neliniște înaintarea ei; libanezii răsculați nu 
rezistaseră decât câteva zile, dând repede asigurări în ceea ce 
privește loialitatea lor eternă și voinţa lor necilintită de a fi 
supușii fideli ai Faraonului. Seti ceruse, în contrapartidă, o mare 


107 


cantitate de lemn de cedru pentru a ridica stâlpi noi în faţa 
intrării templelor și pentru a construi mai multe bărci superbe 
care să-l poarte în timpul procesiunilor. Intr-un singur glas, 
prinții din Liban proclamară că Faraonul era încarnarea lui Ra, 
lumina divină, și că ei îi dăruiau viaţa. 

Graţie rapidităţii intervenţiei sale, Seti intrase în Siria fără să 
întâmpine rezistenţă; regele hitit, Muwattali, nu avusese timp să 
adune soldații cu experienţă și preferase să observe situaţia de 
la distanţă. Din acest motiv, orașul fortificat Kadesh, simbolul 
puterii hitite, își deschisese porţile; luat pe neașteptate, nu 
putea opri atacurile care se desfășurau în valuri. Seti, spre 
surprinderea generalilor, se mulţumise să înalțe o stelă în 
interiorul Kadeshului în loc să nimicească fortăreața. Se emiseră 
critici în ascuns și se puseră întrebări în legătură cu finalitatea 
acestei incredibile strategii. 

După ce armata egipteană se depărtă de Kadesh, Muwattali și 
o puternică armată încercuiră fortăreaţa, plasând-o din nou sub 
dominaţia hitită. 

Atunci începură negocierile. Pentru a evita o înfruntare 
sângeroasă, cei doi suverani, prin intermediul ambasadorilor, 
conveniră ca hitiţii să nu mai producă tulburări în Liban și în 
porturile feniciene, iar egiptenii să nu mai atace Kadeshul și 
împrejurimile lui. 

Era pace, e adevărat, precară, însă totuși pace. 

Tt 

În calitate de succesor desemnat și proaspăt șef de război, 
Șenar prezida un banchet la care fuseseră invitate mai mult de 
o mie de persoane, încântate să guste mâncăruri rafinate, să 
bea un vin excepţional, datând din al doilea an al domniei lui 
Seti și să contemple formele tulburătoare ale tinerelor 
dansatoare goale, evoluând pe melodiile flauturilor și harpelor. 

Regele nu-și făcu decât o scurtă apariţie, cedându-i fiului său 
mai mare gloria unei expediţii reușite. Ca foști elevi ai „Kap”- 
ului, hărăziţi unui viitor strălucit, Moise, Ameni și Setau, 
înveșmântaţi cu o robă somptuoasă oferită de Ramses, făceau 
parte dintre invitaţi. 

Ameni, a cărui încăpățânare nu se dezminţea deloc, conversa 
cu notabilităţile din Memphis și punea întrebări nevinovate 
despre atelierele în care se fabrica cerneală și care fuseseră 
închise de curând. Perseverenţa lui nu se dovedi încununată de 


108 


succes. 

Prin intendentul lui Șenar, se făcu apel de urgenţă la Setau 
datorită prezenţei unui șarpe în depozitul de ulcioare cu lapte. 
Tânărul reperă gaura suspectă, o îndesă cu usturoi și o astupă 
cu un pește. Nefericita reptilă nu mai avea cum să iasă din 
ascunzătoare. Satisfacţia intendentului, pe care Setau îl găsi 
cam prea infatuat, fu de scurtă durată; după ce specialistul făcu 
să apară un șarpe roșu cu alb, cu colții plasați în spatele 
maxilarului, înfumuratul își luă picioarele la spinare. „Imbecilul, 
se gândi Setau, e totuși evident că specia asta e total 
inofensivă”. 

Moise era înconjurat de femei frumoase care-i apreciau 
prestanţa și virilitatea; celor mai multe le-ar fi plăcut să se 
apropie de Ramses, însă frumoasa Iset stătea de pază. 
Reputația celor doi tineri creștea; lui Moise i se promiteau funcţii 
administrative înalte și se manifesta interes față de curajul lui 
Ramses care va obţine, fără îndoială, în armată funcţia ce-i 
fusese refuzată la curte. 

Cei doi prieteni reușiră să scape între două dansuri și se 
regăsiră în grădină, sub un arbore. 

— Ai ascultat discursul lui Șenar? 

— Nu, tandra mea logodnică are alte preocupări. 

— Fratele tău mai mare afirmă, pentru cine vrea să-l asculte, 
că el este marele învingător al acestei campanii. Datorită lui, 
pierderile egiptenilor au fost reduse la minim, iar diplomaţia a 
luat-o înaintea forței. Mai mult, se șoptește că Seti părea destul 
de ostenit; puterea uzează și numirea lui Șenar ca regent n-ar 
trebui să mai întârzie. El dezvoltă deja un program de 
guvernare: prioritate comerțului internaţional, refuzul oricărui 
conflict, alianţe economice cu cei mai mari dușmani ai noștri. 

— Mă dezgustă. 

— Individul nu e prea atrăgător, de acord cu tine, însă 
proiectele lui merită atenţie. 

— Întinde mâinile hitiţilor, Moise, și-ţi vor tăia braţele. 

— Războiul nu rezolvă nimic. 

— Șenar va face din Egipt o ţară supusă și ruinată. Pământul 
faraonilor este o lume aparte; atunci când a fost slabă și naivă, 
asiaticii au invadat-o; a trebuit mult eroism pentru a alunga 
ocupantul și a-l împinge departe de graniţe. Dacă depunem 
armele, vom fi exterminați. 


109 


Înflăcărarea lui Ramses îl surprinse pe Moise. 

— Sunt vorbele unui conducător, sunt de acord, dar este asta 
calea cea bună? 

— Nu există alta pentru a păstra integritatea teritoriului 
nostru și pentru a permite zeilor să-și aibă sălaș pe acest 
pământ. 

— Zeii... Există zei? 

— Ce vrei să spui? 

Moise nu mai avu timp să răspundă; un grup de fete tinere se 
strecură între el și Ramses și li se puseră o mie de întrebări în 
legătură cu viitorul lor. Frumoasa Iset nu întârzie să intervină și 
să-și elibereze iubitul. 

— M-a reținut fratele tău, mărturisi ea. 

— Sub ce motiv? 

— Nu renunţă la căsătoria cu mine. Curtea e categorică, 
zvonurile urmăresc același sens: Seti e pe punctul da a-l asocia 
pe Șenar cu tronul. Îmi propune să devin marea soţie regală. 

Se produse un fenomen ciudat; gândurile lui Ramses părăsiră 
brusc Memphisul și zburară până în haremul din Mer-ur pentru a 
contempla o tânără studioasă care tocmai recopia maximele lui 
Ptah-hotep la lumina lămpilor cu ulei. 

Frumoasa Iset observă tulburarea iubitului ei. 

— Ti-e rău? 

— Ştii că nu-mi pasă de boală, răspunse el cu asprime. 

— Păreai așa de departe... 

— Mă gândeam. Ai să accepţi? 

— Ti-am răspuns deja. 

— Felicitări, Iset; o să fii regina mea, iar eu servitorul tău. 

Ea îl lovi de mai multe ori cu pumnul în piept; o prinse de 
mâini. 

— Te iubesc, Ramses, și vreau să trăiesc alături de tine. Cum 
să te fac să înţelegi? 

— Înainte de a deveni soț și tată, trebuie să ajung la o viziune 
mai clară asupra drumului pe care vreau să merg; dă-mi timp. 

În noaptea înmiresmată, tăcerea câștiga încet teren; 
muzicanţii și dansatoarele se retrăseseră, la fel și curtenii mai 
vârstnici. Ici și colo, în vasta grădină a palatului, se schimbau 
informaţii și se puneau la cale comploturi derizorii pentru a urca 
pe scara ierarhiei îndepărtând vreun rival. 

În apropierea bucătăriilor, un strigăt sfâșietor tulbură 


110 


seninătatea momentului. 

Ramses ajunse primul la fața locului; cu un vătrai, intendentul 
lovea un bătrân care-și proteja capul cu mâinile. Prinţul îl 
strânse pe agresor de gât, sufocându-l; acesta dădu drumul 
vătraiului, iar victima fugi, găsind refugiu printre spălătorii de 
vase. 

Moise interveni. 

— Îl omori! 

Ramses slăbi strânsoarea; intendentul, cu faţa roșie, își regăsi 
cu greu suflul. 

— Bătrânul acela nu era decât un prizonier hitit, explică el; 
sunt chiar obligat să-l educ. 

— Asta e maniera ta de a-i trata pe angajaţi? 

— Numai pe hitiţi! 

Șenar, ale cărui veșminte de o bogăţie nemaipomenită 
eclipsau cele mai elegante toalete, îi îndepărtă pe curioși. 

— Imprăștiaţi-vă, mă ocup eu. 

Ramses îl înhăţă pe intendent de păr și-l trânti la pământ. 

— II acuz pe lașul asta de tortură. 

— Haide, haide, dragă frate! Nu te ambala așa... Intendentul 
meu e uneori cam sever, dar... 

Fac o plângere și depun mărturie în faţa tribunalului. 

— Tu, care-i detești pe hitiți? 

— Angajatul tău nu mai e un dușman; lucrează pentru noi și 
trebuie să fie respectat. Asta cere legea lui Maat. 

— Fără cuvinte mari! Uită incidentul și o să-ţi fiu recu- 
noscător. 

— Depun mărturie și eu, declară Moise; nimic nu justifică 
asemenea aranjamente. 

— E nevoie să înrăutățim situaţia? 

— la-l pe intendent, îi ceru Ramses lui Moise, și încredințează- 
| prietenului nostru Setau; mâine voi cere un proces de urgenţă. 

— Asta e sechestrare! 

— Te angajezi să-l aduci pe intendent în faţa tribunalului? 

Șenar se înclină. Prea mulţi martori cu greutate... Era mai 
bine să nu înceapă o bătălie pierdută dinainte. Vinovatul va fi 
condamnat la exil în oaze. 

— Justiţia e un lucru frumos, concluzionă Șenar, îngăduitor. 

— Respectarea ei e fundamentul societății noastre. 

— Cine zice altfel? 


111 


— Dacă o să guvernezi ţara cu astfel de metode, ai să găsești 
în mine un adversar hotărât. 

— Dar ce-ţi imaginezi? 

— Nu-mi imaginez nimic, eu observ. Planurile măreţe se pot 
asocia cu disprețul faţă de semen? 

— N-o lua razna, Ramses; îmi datorezi respect. 

— Mi se pare că suveranul nostru, stăpânul Egiptului de Sus și 
al celui de Jos, e încă Seti. 

— Persiflarea are limitele ei; mâine va trebui să-mi dai 
ascultare. 

— Mâine e încă departe. 

— Prin faptul că te înșeli, ai să sfârșești rău. 

— Ai intenţia să mă tratezi ca pe un prizonier hitit? 

Exasperat, Șenar întrerupse brusc discuţia. 

— Fratele tău e un om puternic și periculos, observă Moise; 
crezi că e necesar să-l înfrunţi în felul ăsta? 

— Nu mă sperie; ce voiai să spui în legătură cu zeii? 

— Eu însumi nu spun nimic; gânduri ciudate mă bântuie și mă 
chinuie. N-o să fiu împăcat până n-o să le pătrund misterul. 


23 


Ameni nu renunţase. În calitate de secretar particular al 
scribului regal Ramses, avea acces la numeroase servicii 
administrative și își făcuse prieteni care îl ajutau în cercetările 
lui. Verifică lista cu atelierele în care se fabrica cerneala și 
obținu numele proprietarilor; așa cum îi adusese la cunoștință 
regina Tuya lui Ramses, arhivele referitoare la atelierul suspect 
dispăruseră efectiv. 

De vreme ce pista era închisă, Ameni desfășură o muncă 
migăloasă: se apucă să identifice notabilităţile care aveau 
legătură directă cu activitatea scribilor și să consulte inventarul 
bunurilor lor, sperând să descopere atelierul. Lungile zile de 
căutări se terminară printr-un eșec. 

Nu-i mai rămânea decât o singură încercare, scotocirea 
sistematică a gunoaielor, începând cu locul unde Ameni fusese 
cât pe-aci să moară. Înainte de a înscrie orice dată pe papirus, 
un scrib conştiincios folosea o bucată de calcar drept ciornă; 
aceasta din urmă era aruncată, împreună cu alte câteva mii, 


112 


într-o groapă mare, care se umplea pe măsură ce se desfășurau 
lucrările administrative. 

Ameni nici măcar nu era sigur că exista o copie a actului de 
proprietate a atelierului; totuși, se lansă în această explorare, 
câte două ore în fiecare zi, refuzând să-și mai pună problema 
dacă avea șanse de reușită sau nu. 

Frumoasa Iset nu vedea cu ochi buni prietenia care-i lega pe 
Moise și pe Ramses. Evreul, măcinat de gânduri și instabil, 
exercita o influență nefastă asupra egipteanului; astfel că 
tânăra femeie își antrenă iubitul într-un vârtej de plăceri, având 
grijă să nu aducă vorba de dorinţa ei de a se mărita. Ramses 
căzu în capcană; mergând de la o vilă la alta, dintr-o grădină în 
alta, de la o recepţie la alta, ducea existența trândavă a unui 
nobil, lăsând în grija secretarului său particular rezolvarea 
treburilor curente. 

Egiptul era un vis devenit realitate, un paradis care-și oferea 
în fiecare zi minunile cu generozitatea unei mame neobosite; 
fericirea curgea în valuri pentru cel care știa să aprecieze umbra 
dintr-o grădină de palmieri, dulceaţa unei curmale, cântecul 
vântului, frumuseţea lotusului sau parfumul irisului. Dacă la 
toate astea se adăuga pasiunea unei femei îndrăgostite, nu se 
atingea oare perfecțiunea? 

Frumoasa Iset credea că sufletul lui Ramses îi aparținea ei; 
iubitul era vesel, de o vervă inegalabilă. Jocurile lor de dragoste 
nu mai încetau, plăcerea pe care o împărtășeau îi însufleţea; în 
ceea ce-l privește pe Străjer, el își etala talentele de gastronom, 
gustând din farfuriile pregătite de bucătarii celor mai bune 
familii din Memphis. 

Era evident că destinul trasase calea celor doi fii ai lui Seti; lui 
Șenar îi reveneau afacerile Statului, iar lui Ramses o existenţă 
obișnuită și strălucitoare. Frumoasei Iset îi convenea de minune 
această împărțire a sarcinilor. 

Într-o dimineaţă, găsi camera goală; Ramses se trezise 
înaintea ei. Neliniștită, alergă în grădină fără să se mai 
machieze și își strigă iubitul. Cum acesta nu răspundea, se 
sperie; în sfârșit, îl găsi, așezat lângă o fântână, meditând în 
mijlocul unui strat de stânjenei. 

— Ce ţi-a venit? M-ai făcut să mor de frică! 

Îngenunche aproape de el. 

— Ce nouă grijă te macină? 


113 


— Nu sunt făcut pentru existenţa pe care mi-o născocești tu. 

— Te înșeli; nu suntem fericiți? 

— Fericirea asta nu-mi ajunge. 

— Nu cere prea mult de la viaţă; va sfârși prin a se întoarce 
împotriva ta. 

— Frumoasă perspectiva unei astfel de înfruntări. 

— Orgoliul este o virtute? 

— Dacă înseamnă exigenţă și depășire de sine, da. Trebuie să 
am o întrevedere cu tatăl meu. 

t 

De la instaurarea armistițiului cu hitiții, criticile se stinseseră 
treptat. Se constatase că Seti avusese dreptate să nu provoace 
un război cu final nesigur, chiar dacă armata egipteană părea 
capabilă să învingă trupele hitite. În ciuda propagandei între- 
ținute de Șenar, nimeni nu era convins de rolul decisiv pe care 
el singur și-l atribuise; potrivit ofiţerilor superiori, fiul mai mare 
al regelui nu participase la nici o confruntare, multumindu-se să 
observe atacurile de la o distanță convenabilă. 

Faraonul asculta și lucra. 

Își asculta consilierii, dintre care unii erau onești, verifica 
informaţiile, separa grâul de neghină și nu lua nici o decizie 
pripită. 

Lucra în vastul birou din palatul principal din Memphis, 
luminat de trei ferestre a claustra; pereţii erau albi, fără nici un 
decor. Simplu și auster, mobilierul se compunea dintr-o masă 
mare, un fotoliu cu spătarul drept pentru monarh și scaune de 
culoarea paiului pentru vizitatori, precum și un dulap din lemn 
de papirus. 

Acolo, în singurătate și tăcere, Stăpânul celor Două Tărâmuri 
stabilea viitorul Statului cel mai puternic din lume și încerca să-l 
menţină pe calea lui Maat, încarnarea Legii universale. 

Strigătele tulburară curând tăcerea: proveneau din curtea 
interioară, unde staționau carele rezervate regelui și consilierilor 
lui. 

De la una din ferestrele biroului său, Seti constată că un cal 
fusese lovit de un acces de furie; după ce reușise să rupă 
frânghia care-l lega de un stâlp, galopa acum în toate părțile, 
punând în pericol pe oricine încerca să se apropie. Cu o lovitură 
de copită, îl trânti la pământ pe unul din membrii serviciului de 
securitate; apoi, lovi un scrib în vârstă care întârziase să se 


114 


adăpostească. 

In momentul în care animalul se opri să-și recapete 
răsuflarea, Ramses se ivi din spatele unui stâlp, sări în spatele 
lui și strânse hăţurile. Calul, înnebunit, se cabră, încercând în 
zadar să-l arunce din spinare pe călăreț; învins, fornăia cu 
putere, apoi se calmă. 

Ramses sări jos; un soldat din garda regală se apropie de el. 

— Tatăl vostru vrea să vă vadă. 

Pentru prima dată, Ramses era admis în biroul Faraonului. 
Goliciunea locului îl surprinse; se aștepta la un lux suprem și 
descoperea o încăpere aproape goală, lipsită de orice farmec. 
Regele era așezat, cu un papirus desfășurat în faţa lui. 

Neștiind cum să se comporte, Ramses rămase nemișcat la doi 
metri de tatăl său, care nu-l invită să ia loc. 

— Ai riscat mult. 

— Da și nu. Cunosc bine calul, nu e rău din fire; l-a iritat 
soarele. 

— Cu toate astea, ai riscat destul; soldaţii din gardă l-ar fi 
domolit. 

— Eu cred că am făcut bine. 

— Gândind să te faci remarcat? 

— Ei, bine... 

— Fii sincer. 

— Să stăpânești un cal furios nu e o sarcină ușoară. 

— Să trag concluzia că ai pus la cale tu însuţi acest incident 
pentru a ieși în evidenţă? 

Ramses roși de indignare. 

— Tată! Cum poți... 

— Un faraon trebuie să fie un strateg. 

— Ai aprecia o astfel de strategie? 

— Pentru vârsta pe care o ai, aș fi constatat semnul unei 
duplicități de rău augur pentru viitor; însă reacţia ta m-a convins 
că ești sincer. 

— Cu toate astea, căutam un motiv să-ţi vorbesc. 

— Despre ce? 

— La plecarea spre Siria, mi-ai reproșat incapacitatea mea de 
a lupta ca un soldat. In absenţa ta, am acoperit această lacună; 
în prezent, sunt posesorul unui brevet de ofițer. 

— Câștigat prin luptă aprigă, mi s-a spus. 

Ramses nu reuși să-și ascundă surpriza. 


115 


— Tu... știai? 

— Deci, ești ofiţer. 

— Știu să urc pe cal, să mânuiesc sabia, lancea sau scutul și 
să trag cu arcul. 

— Îţi place războiul, Ramses? 

— Nu e necesar? 

— Razboiul dă naștere multor suferințe; vrei să le sporești și 
tu? 

— Există un alt mijloc de a asigura libertatea și prosperitatea 
țării noastre? Noi nu agresăm pe nimeni; dar când suntem 
ameninţaţi, replicăm. Și e bine așa. 

— În locul meu, ai fi distrus fortăreaţa din Kadesh? 

Tânărul reflectă. 

— Ținând cont de ce date aș putea să mă pronunt? Nu știu 
nimic despre campanie, decât că pacea a fost menţinută și că 
poporul Egiptului respiră ușurat. Să-mi exprim o părere lipsită 
de orice fundament ar fi o dovadă de prostie. 

— Nu vrei să abordezi și alte subiecte? 

Ramses se întrebase zile și nopţi la rând, înăbușindu-și nerăb- 
darea: trebuia să-i vorbească tatălui său de conflictul cu Șenar și 
să-i dezvăluie că succesorul desemnat se fălea cu o victorie pe 
care nu el o repurtase? Prinţul ar fi știut să folosească vorbele 
potrivite și să-și manifeste indignarea cu o asemenea forță încât 
tatăl lui să înţeleagă în sfârșit că încălzea la sân un șarpe. 

În faţa faraonului, un asemenea demers i se părea derizoriu și 
infamant. El, să joace rolul unui delator, să aibă suficiența de a 
gândi că e mai lucid decât Seti! 

Totuși, nu se dovedi laş minţind. 

— E adevărat, aș fi vrut să-ţi destăinui... 

— De ce ezitarea asta? 

— Ceea ce ne iese din gură ne poate dezonora. 

— Și n-aș ști mai mult în felul asta? 

— Ştii deja tot ce aș fi avut să-ți spun; dacă nu e nimic 
adevărat, atunci închipuirile mele nu merită altceva decât 
neantul. 

— Nu treci de la o extremă la alta? 

— Un foc mă mistuie; o necesitate pe care nu știu s-o 
numesc; nici dragostea, nici prietenia nu-l pot alunga. 

— Ce vorbe definitive, la vârsta ta! 

— Povara anilor mă va domoli? 


116 


— Nu conta pe nimeni altcineva decât pe tine însuţi și viaţa se 
va dovedi uneori generoasă. 

— Ce este focul ăsta, tată? 

— Formulează mai bine întrebarea și vei cunoaște răspunsul. 

Seti se aplecă asupra papirusului pe care-l studia; între- 
vederea se terminase. 

Ramses se înclină; în timp ce se retrăgea, vocea gravă a 
tatălui său îl țintui locului. 

— Intervenţia ta a venit într-un moment potrivit, pentru că 
aveam de gând să te convoc chiar astăzi; mâine, după ritualul 
din zori, vom pleca spre minele de turcoază din peninsula Sinai. 


24 


În acest al optulea an al domniei lui Seti, Ramses își 
sărbătorea a șaisprezecea aniversare pe drumul deșertului din 
est ducând spre faimoasele mine din Serabit el-Khadim?. În 
ciuda vigilenţei poliţiei, itinerariul se dovedea periculos și nimeni 
nu se aventura de bună voie în această zonă sterilă, populată de 
spirite de temut și de beduini care jefuiau. Cu toate arestările și 
condamnările, nu ezitau să atace caravanele constrânse să 
traverseze peninsula Sinai. 

Deși expediţia nu avea nici un fel de scop războinic, numeroși 
soldați asigurau protecţia Faraonului și a minerilor. Prezenţa 
regelui dădea călătoriei un caracter excepţional; curtea nu 
fusese informată decât în ajunul plecării, înaintea ritualurilor de 
seară. În absența monarhului, regina Tuya se găsea la cârma 
Statului. 

Ramses obținea primul său post oficial important: comandant 
de infanterie, aflat la ordinele lui Bakhen, promovat șef militar al 
expediției. Întâlnirea, în momentul plecării, fusese glacială; nici 
unul, nici altul nu putea da naștere unui conflict sub ochii 
regelui. Pe durata misiunii, ar fi fost bine să se acomodeze unul 
cu celălalt; Bakhen stabili imediat distanțele, ordonându-i lui 
Ramses să se posteze în ariergardă unde, după spusele lui, „un 
neofit își va expune subordonații unui risc minim”. 


ë Vom păstra denumirile moderne, Sinai și Serabit el-Khadim, pentru a ușura 
descrierea. Ultima localitate se găsește în sudul peninsulei Sinai, la 160 km de golful 
Suez. 


117 


Mai mult de șase sute de oameni formau contingentul 
însărcinat cu aducerea turcoazei, piatra celestei Hathor, care 
alesese această încarnare în inima unui pământ arid, dezolant. 

Drumul nu prezenta nici un fel de dificultate; bine trasat, 
întreținut cu regularitate, jalonat de fortificaţii și de ochiuri de 
apă, traversa ţinuturi ostile unde se ridicau munți roșii și 
galbeni, a căror înălțime îi deruta pe novici; unora li se făcea 
frică, temându-se ca duhurile rele să nu ţâșnească de pe acele 
piscuri și să pună stăpânire pe sufletul lor. Dar prezenţa lui Seti 
și asigurările lui Ramses sfârșiră prin a-i calma. 

Ramses spera într-o încercare dificilă prin care să-i 
dovedească tatălui său adevărata lui valoare; astfel că 
deplângea ușurința însărcinării pe care o avea. Își impunea fără 
prea mare bătaie de cap autoritatea asupra celor treizeci de 
infanteriști de sub comanda sa; toţi auziseră vorbindu-se de 
calitățile lui de trăgător cu arcul și de felul în care îmblânzise un 
cal furios și toți sperau că, fiind la ordinele lui, vor obţine o 
promovare. 

La insistenţele lui Ramses, Ameni renunţase la aventură; pe 
de-o parte, constituţia lui firavă îi interzicea un efort fizic atât de 
intens, iar, pe de altă parte, tocmai descoperise într-o grămadă 
de gunoi situată la nord de atelierul suspect, un fragment de 
calcar purtând o inscripţie bizară. Era încă prea devreme pentru 
a afirma că acţiona pe o pistă bună, însă tânărul scrib nu-și 
slăbise eforturile. Ramses îl implorase să fie prudent; Ameni 
beneficia de protecţia Străjerului și, în caz de nevoie, putea face 
apel la Setau care începuse să facă avere vânzând venin 
laboratoarelor din temple și dând afară din mai multe vile de 
vază câteva cobre nepoftite. 

Prinţul era mereu cu ochii în patru; el, care iubise atâta 
deșertul în care fusese cât pe ce să-și piardă viaţa, nu-l aprecia 
deloc pe cel din Sinai: prea multe stânci mute, prea multe 
umbre neliniștitoare, prea mult haos. În ciuda afirmațiilor lui 
Bakhen, Ramses se temea de un atac din partea beduinilor. 
Sigur că, ţinând cont de numărul egiptenilor, vor evita o 
întâlnire frontală; dar nu vor încerca oare să jefuiască vreun 
întârziat sau, mai rău, să pătrundă în tabără în timpul nopţii? 
Îngrijorat, prinţul înmulţi precauţiile și își depăși consemnele, în 
urma unei scurte altercaţii cu Bakhen, se decise ca acesta din 
urmă să supervizeze securitatea, ţinând cont de remarcile lui 


118 


Ramses. 

Intr-o seară, fiul regelui se depărtă de ariergardă și merse de- 
a lungul coloanei militare, trecând pe la fiecare bivuac în parte, 
cu intenţia de a obţine puţin vin pentru oamenii săi, defavorizaţi 
de intendenţă; fu rugat să se adreseze responsabilului care 
lucra în cortul lui. Ramses ridică o pânză de cort, se aplecă și 
contemplă, interzis, un bărbat așezat ca un scrib, care cerceta o 
hartă la lumina lămpilor. 

— Moise! Tu, aici? 

— Ordinul Faraonului; am fost însărcinat să conduc intendența 
și să desenez o hartă mai precisă a regiunii. 

— Și eu să comand ariergarda. 

— Nu știam că ești aici... La prima vedere, lui Bakhen nu-i 
place deloc să vorbească despre tine. 

— Inţelegerea noastră e pe cale să devină mai bună. 

— Să ieşim de-aici, locul e prea strâmt. 

Cei doi tineri aveau aproape aceeași statură; siluetele lor 
atletice și forța lor naturală îi făceau să pară mai vârstnici, în 
cazul lor, adultul îl dăduse de-o parte pe adolescent. 

— E o surpriză frumoasă, mărturisi Moise; mă plictiseam în 
harem atunci când a venit convocarea. Fără adierea asta de aer 
proaspăt, cred că aș fi dat bir cu fugiţii. 

— Dar Mer-Ur nu e un loc minunat? 

— Nu și pentru mine; damele mă irită, meșteșugarii sunt 
geloși pe secretele lor, iar postul de administrator nu-mi 
convine. 

— Și ai câștigat ceva în schimb? 

— De mii de ori! Imi place locul ăsta, munții implacabili, 
peisajul care ascunde o prezenţă; aici, mă simt la mine acasă. 

— Focul care te mistuie s-a estompat? 

— E mai puţin violent, e-adevărat; vindecarea se găsește în 
aceste stânci fierbinţi și în văgăunile secrete. 

— Eu nu sunt convins. 

— Nu auzi o chemare care urcă din acest pământ uitat? 

— Simt mai curând un pericol. 

Moise se înfierbântă. 

— Un pericol! Reacţionezi ca un militar? 

— În calitatea ta de intendent, neglijezi ariergarda; oamenilor 
mei le lipsește vinul. 

Evreul izbucni în râs. 


119 


— În fond, sunt responsabil; nimic nu trebuie să le slăbească 
vigilența. 

— O cantitate mică le întreţine moralul. 

— lată și prima noastră neînțelegere, constată Moise; cine o 
să câștige? 

— Nici unul, nici altul; nu contează decât binele grupului. 

— Asta nu e un mod de a dezerta și de a te închide într-o 
datorie impusă din exterior? 

— Mă crezi capabil de o asemenea lașitate? 

Moise îl privi pe Ramses drept în ochi. 

— O să ai vin într-o cantitate mică; dar învaţă să iubeşti 
munţii din Sinai. 

— Aici nu e Egiptul. 

— Eu nu sunt egiptean. 

— Ba da, ești. 

— Te înșeli. 

— Te-ai născut în Egipt, acolo ai fost educat, acolo îţi vei 
construi viitorul. 

— Astea sunt cuvintele unui egiptean, nu ale unui evreu; 
strămoșii mei nu sunt și-ai tăi. Poate au trăit aici... Simt urmele 
trecerii lor, le simt speranţele și eșecurile. 

— Sinaiul ţi-a sucit minţile? 

— Tu nu poţi înțelege. 

— Am pierdut încrederea ta? 

— Sigur că nu. 

— lubesc Egiptul mai mult decât pe mine însumi, Moise; nimic 
nu-mi pare mai prețios decât pământul meu natal. Dacă tu crezi 
că l-ai descoperit pe-al tău, sunt în stare să-ți înțeleg emoția. 

Evreul se așeză pe o stâncă ascuţită. 

— O patrie... Nu, deșertul ăsta nu e o patrie. lubesc Egiptul ca 
și tine, apreciez bucuriile pe care mi le oferă, însă simt o 
chemare de altundeva. 

— Și primul loc din altă parte pe care-l întâlnești te tulbură. 

— N-ai dreptate. 

— Vom traversa împreună alte deserturi, iar tu vei reveni în 
Egipt, pentru că acolo strălucește o lumină unică. 

— Cum poţi să fii așa sigur de tine? 

— Pentru că în ariergardă nu mai am timp să mă gândesc la 
viitor. 

În noaptea întunecată a Sinaiului, două hohote de râs clare 


120 


urcară până la stele. 
t 

Catârii dădeau ritmul, iar oamenii îi urmau; fiecare purta o 
povară pe măsura puterilor lui și nimeni nu ducea lipsă de apă 
sau hrană. De mai multe ori, regele dădu ordin expediției să se 
oprească pentru a-i permite lui Moise să stabilească o hartă 
precisă a regiunii. Asistat de geometri, evreul refăcea cursurile 
de apă secate, urca pantele, stabilea noi puncte de reper și 
facilita astfel munca experților. 

O neliniște surdă nu-l părăsea pe Ramses; așa că, însoțit de 
trei infanteriști experimentați, desfășura o activitate de 
supraveghere constantă, de teamă ca prietenul lui să nu fie 
agresat de beduinii hoinari. Chiar dacă avea talia unuia care se 
putea apăra singur, risca să cadă într-o capcană. Dar nu se 
produse nici o dramă; Moise duse la bun sfârșit o muncă 
remarcabilă, care facilita deplasarea ulterioară a minerilor și a 
caravanelor. 

După cină, cei doi prieteni stătură de vorbă îndelung lângă 
foc; obișnuiți cu râsetele hienelor și cu răgetele leoparzilor, se 
acomodau ușor cu această existenţă frustă, departe de 
confortul palatului din Memphis sau de cel al haremului din Mer- 
Ur. Cu același entuziasm, pândeau zorii, convinși că le vor 
revela un aspect nou al misterului pe care nu vor renunţa 
niciodată să-l pătrundă. Deseori, nu mai vorbeau și se 
mulțumeau să asculte noaptea. Nu le șoptea ea oare că 
tinereţea lor va învinge toate obstacolele? 

t 

Lungul cortegiu se opri. 

Pe la mijlocul dimineții, era anormal; Ramses dădu ordin 
oamenilor săi să lase jos bagajele și să se pregătească de luptă. 

— Să fim calmi, recomandă un soldat al cărui piept era 
brăzdat de o cicatrice. Cu tot respectul, comandante, ar fi mai 
bine să ne pregătim pentru o rugăciune de pace. 

— Pentru ce atâta seninătate? 

— Pentru că am ajuns. 

Ramses se depărtă câţiva pași; sub razele soarelui se contura 
un platou stâncos ce părea inaccesibil. 

Serabit  el-Kadhim, domeniul zeiței Hathor,  suverana 
turcoazei. 


121 


25 


Șenar nu-și putea stăpâni furia. 

Pentru a zecea oară, regina refuzase să-l asocieze de o 
manieră mult mai directă la gestionarea treburilor statului, sub 
pretextul că tatăl său nu dăduse nici un ordin precis în acest 
sens. Poziţia de succesor al Faraonului nu-l îndreptățea să se 
amestece în dosare prea dificile pentru el. 

Fiul mai mare al regelui se înclină în faţa voinței mamei sale și 
își mască insuccesul; dar înțelese că reţeaua de prieteni și 
informatori era încă prea slabă pentru a o contracara pe Tuya în 
mod eficace. În loc să se plictisească de inactivitate, se hotărî să 
lucreze mai mult în propriul avantaj. 

Fără ostentaţie, invită la cină mai multe personalităţi influente 
de la curte, atașate de tradiţii, și jucă rolul unui personaj 
modest, avid de sfaturi; eliminând orice aroganță, se prezentă 
ca un fiu model, a cărui singură ambiţie era să meargă pe 
urmele tatălui său. Discursul acesta plăcu mult; Șenar, al cărui 
viitor era deja trasat, își câștigă astfel numeroși partizani. 

Cu toate acestea, descoperi că politica externă îi scăpa, în 
timp ce contactele comerciale cu alte ţări, chiar ostile, 
reprezentau principalul lui scop; cum să ajungă să cunoască 
starea exactă a relaţiilor diplomatice fără să aibă în tabăra lui un 
om competent și disponibil? A fi ascultat de negustori nu era 
suficient; ei aveau o perspectivă îngustă și ignorau intenţiile 
reale ale guvernantilor. 

Să convingă un diplomat apropiat lui Seti să lucreze pentru 
el... Soluţia ideală, însă aproape utopică. Totuși, Șenar avea 
nevoie de informaţii de prima mână pentru a dezvolta propria 
strategie și a fi pregătit, la momentul oportun, să modifice 
radical politica egipteană. Cuvântul „trădare” îi veni în minte, 
însă îl amuză; ce va trăda altceva dacă nu trecutul și tradiţia? 

t 

Înălţimea terasei stâncoase din Serabit el-Khadim domina o 
încâlceală de munţi și văi, a căror dezordine tulbura sufletul; în 
acest haos, ostil în mod perceptibil, doar muntele de turcoază 
oferea o pace binevenită. 

Ramses se uita la poalele lui, stupefiat; prețioasa piatră 
albastră, prezentă în filoanele platoului, devenea aproape 


122 


netedă! în alte locuri, se arăta mai puţin accesibilă; o generaţie 
după alta, minerii săpaseră galerii și drumuri strâmte în 
subteran unde își ascundeau uneltele între două expediţii. 
Poziţia nu necesita o instalație permanentă, deoarece extracția 
turcoazei nu se putea face în sezonul cald fără ca aceasta să-și 
piardă culoarea sau să se denatureze. 

Cei vechi îi integrară pe cei noi și se puseră cu toţii rapid pe 
treabă, pentru a staţiona cât mai puţin timp posibil în acest loc 
pierdut. Se instalară în colibele de piatră care rezistau de bine 
de rău la frigul nocturn și le reparară cu grijă; înainte de 
deschiderea campaniei de lucru, faraonul celebră un ritual în 
micul templu al lui Hathor, invocând ajutorul și protecţia zeiţei 
celeste. Egiptenii nu aveau de gând să rănească muntele, ci să 
culeagă fructul fertilităţii lui, pentru a-l oferi templelor și pentru 
a confecţiona bijuterii care să transmită frumusețea eternă și 
regeneratoare a suveranităţii stelelor. 

Curând, se auzi ecoul dălţilor și ciocanelor de lemn care 
acompania refrenele minerilor repartizaţi în echipe mici; Seti în 
persoană îi încuraja. În ceea ce-l privește pe Ramses, el 
examina stelele ridicate în acele locuri, cu scopul de a omagia 
puterile misterioase ale cerului și pământului și de a aminti 
faptele eroice ale celor care, cu secole în urmă, descoperiseră 
enorme pietre preţioase. 

Moise își lua foarte în serios rolul de intendent și se îngrijea de 
binele fiecăruia; nici un lucrător nu suferea de foame sau de 
sete, nici unui altar nu-i lipsea tămâia. Pentru că oamenii îi 
omagiau pe zei, aceștia din urmă le ofereau minuni, cum ar fi 
această turcoază uriașă pe care o ţinea deasupra capului un 
tânăr miner cu mână norocoasă. 

Datorită configurației împrejurimilor, expediţia nu se temea 
de nici un atac surpriză; nimeni nu putea escalada pantele 
abrupte care duceau pe platou fără a fi reperat de paznici; în 
acest fel, sarcina lui Ramses se dovedea una dintre cele mai 
ușoare. În primele zile, menţinu o disciplină de fier, apoi își dădu 
seama că devenea ridicolă; păstrând exigenţele securităţii, 
permise soldaţilor să se destindă și să se dedea la lungi sieste 
după care erau avizi. 

Incapabil să suporte inactivitatea, încercă să-l secondeze pe 
Moise; însă prietenul lui era inaccesibil, dornic să-și asume 
singur funcţia. Prinţul nu avu mai mult succes nici în preajma 


123 


minerilor; într-o incursiune prelungită prin galerii i se dădu sfatul 
să nu facă nimic, până când Bakhen, furios, îi ordonă să se 
mulțumească cu postul ce-i fusese atribuit și să nu mai perturbe 
bunul mers al șantierului. 

Ramses se ocupa deci de subordonați, și numai de ei. Se 
interesă de carierele lor, de familiile lor, le ascultă doleantele, 
respinse unele din criticile lor și fu de acord cu altele; ei doreau 
pensii mai bune și mai multă recunoaștere din partea Statului, 
luând în considerare serviciile aduse în condiţii adesea grele, 
departe de pământul natal. Puţini avuseseră ocazia să lupte 
efectiv; dar toţi fuseseră chemaţi la cariere, pe marile șantiere 
sau în expediţii ca aceasta. În ciuda asprimii sarcinilor, erau mai 
curând mândri de profesia lor; și ce de amintiri fabuloase de 
povestit pentru cei care aveau șansa să călătorească în 
compania Faraonului! 

Ramses observa. 

Învăţă să cunoască practica de fiecare zi a unui șantier, 
aprecie necesitatea unei adevărate ierarhii, fondată pe 
competențe și nu pe drepturi, făcu diferenţa dintre curajoși și 
leneși, dintre perseverenţi și ușuratici sau dintre tăcuţi și 
bârfitori. lar privirea lui revenea mereu la stelele ridicate de 
strămoși, la această verticalitate impusă de fiinţa care construia 
sacrul în inima deșertului. 

— Sunt emoţionante nu-i așa? 

Tatăl lui îl surprinse. 

Înfășurat într-o pânză simplă, identică cu acelea pe care le 
purtau omologii lui îndepărtați în timpul Străvechiului Imperiu, 
nu era mai puțin Faraon. Din persoana lui emana o forţă care-l 
fascina pe Ramses la fiecare întâlnire; Seti n-avea nevoie de nici 
o podoabă distinctivă, era de-ajuns doar simpla lui prezență 
pentru a-și impune autoritatea. Nici un alt om nu poseda 
această magie; toţi se foloseau de artificii sau de gesturi. Seti 
apărea și ordinea înlocuia haosul. 

— Mă ajută să mă reculeg, mărturisi Ramses. 

— Sunt cuvinte vii; spre deosebire de oameni, ele nu mint și 
nu trădează. Monumentele unui distrugător sunt distruse, 
faptele unui mincinos se arată efemere; singură forța Faraonului 
reprezintă legea lui Maat. 

Ramses se tulbură; aceste cugetări i se adresau lui, 
distrusese, trădase sau minţise el? Simţi nevoia să se ridice, să 


124 


alerge până la marginea platoului, să coboare panta și să 
dispară în deșert. Dar ce greșeală comisese? Aștepta o acuzaţie 
mai precisă, dar ea nu veni; regele se mulțumea să privească în 
depărtare. 

Șenar... Da, mai mult ca sigur, tatăl lui făcea aluzie la Șenar 
fără să-l numească! Luase cunoștință de mișelia lui și îl 
prevenea astfel pe Ramses de adevărata lui poziţie. Din nou, 
destinul se schimba! Prinţul era convins că Seti va vorbi în 
favoarea lui, iar decepţia se dovedi pe măsura speranței. 

— Care e scopul acestei expediţii? 

Ramses ezită; oare simplitatea întrebării ascundea o 
capcană? 

— Aducerea turcoazei pentru zei. 

— Este ea indispensabilă pentru prosperitatea ţării? 

— Nu, dar... Cum să te lipsești de frumuseţea ei? 

— Profitul nu trebuie să se afle la originea bogăției noastre, 
căci o va distruge din interior; acordă întâietate în orice fiinţă și 
orice lucru la ceea ce face prestigiul lor, adică însușirea, 
strălucirea și geniul lor. Caută ceea ce e de neînlocuit. 

Ramses avu senzația că o lumină pătrunde în sufletul lui și îl 
întărește; cuvintele lui Seti se întipăriră pentru totdeauna în el. 

— Cel mic, precum și cel mare, își primește de la Faraon 
subzistenţa și partea ce i se cuvine; nu-l neglija pe unul în 
detrimentul celuilalt, trebuie să știi să-i convingi că e mai 
importantă comunitatea decât individul. Ceea ce este util pentru 
stup e util și pentru albină, iar albina trebuie să slujească stupul 
graţie căruia trăiește. 

Albina, unul dintre simbolurile servind la scrierea numelui 
Faraonului! Seti vorbea despre practica funcţiei supreme, el îi 
dezvăluia lui Ramses, puţin câte puţin, secretele meseriei de 
rege. 

Din nou, ameţeala. 

— A produce e esenţial, urmă Seti, a redistribui e și mai 
important. O abundență de bogății în beneficiul unei caste dă 
naștere la nenorociri și discordie; o cantitate mică, bine 
împărțită, aduce bucurie. Istoria unei domnii trebuie să fie aceea 
a unei sărbători; pentru a fi așa, nici un stomac nu poate 
rămâne flămând. Observă, fiule, continuă să observi; căci dacă 
nu ești un văzător, nu vei pricepe sensul cuvintelor mele. 


125 


Ramses petrecu o noapte albă, cu ochii fixaţi asupra unui filon 
de piatră albastră de la una din extremităţile platoului. 

O rugă pe Hathor să risipească tenebrele în care se zbătea și 
în care se pierdea ca un fir de pai în vânt. 

Tatăl lui urmărea un plan precis, dar care? Ramses încetase 
să mai creadă în viitorul lui ca monarh; dar atunci, de ce Seti, 
zgârcit cu mărturisirile, îl gratificase cu asemenea învăţăminte? 
Poate că Moise ar fi perceput mai bine intenţiile suveranului; dar 
prinţul va lupta singur și își va trasa propriul drum. 

Puțin înaintea zorilor, o umbră ieși din galeria principală; fără 
lumina provenind de la luna ce dispărea încet, Ramses ar fi 
crezut că e apariţia unui demon presat să-și găsească o altă 
ascunzătoare. Dar demonul acela avea formă umană și ţinea la 
piept un obiect. 

— Cine ești tu? 

Omul se opri o clipă, întoarse capul în direcția prinţului, apoi 
fugi spre partea mai puţin accidentată a platoului, unde minerii 
nu instalaseră decât o cabană de șantier. 

Ramses se lansă în urmărirea fugarului. 

— Oprește-te! 

Omul alergă și mai repede, Ramses de asemenea. Câștiga 
teren și îl ajunse din urmă pe ciudatul personaj înainte ca acesta 
să o apuce pe panta abruptă. 

Prințul făcu un salt și-l prinse de picioare; hoţul căzu, fără să 
lase povara din mână, apucă o piatră și încercă să sfărâme 
capul agresorului. Cu o lovitură de cot în gât, Ramses îi tăie 
răsuflarea. Omul reuși totuși să se ridice, însă își pierdu 
echilibrul și căzu pe spate. 

Un strigăt de durere, apoi al doilea, pe urmă zgomotul unui 
corp prăvălindu-se din stâncă în stâncă și rămânând nemișcat la 
poalele unei pante. 

Când Ramses ajunse la el, fugarul era mort, strângând încă la 
piept un sac plin cu pietre de turcoază. 

Hoţul nu era un necunoscut; era vorba de căruţașul care, în 
timpul vânătorii din deșert, îl atrăsese într-o capcană destinată 
a-i lua viața. 


126 


26 


Nici un miner nu cunoștea hoțul; era prima lui expediţie și nu 
se apropiase de nimeni. Asumându-și sarcini grele, petrecea 
multe ore în părţile mai puţin accesibile ale minei și își câștigase 
stima tovarășilor lui. 

Furtul pietrelor de turcoază era un delict pasibil de pedepse 
grele, însă nici un miner nu mai comisese o astfel de faptă de 
mulți ani. Membrii expediției nu deplânseră deloc moartea 
vinovatului; legea deșertului aplicase o sancţiune justă. Având în 
vedere gravitatea faptei, căruțașul fu înmormântat fără nici un 
ritual; gura și ochii lui nu vor fi deschiși în lumea cealaltă, el nu 
va putea trece de șirurile de porți și va deveni prada 
Devoratoarei. 

— Cine l-a angajat pe omul ăsta? 

Evreul își consultă listele. 

— Eu. 

— Cum adică, tu? 

— Superiorul haremului mi-a propus mai mulţi lucrători 
capabili să muncească aici; m-am mulțumit să semnez actele de 
angajare. 

Ramses respira mai bine. 

— Hoțul ăsta era căruțașul care primise sarcina să mă ducă la 
moarte. 

Moise păli. 

— Doar n-ai crezut... 

— Nici o clipă, dar și tu ai căzut într-o capcană. 

— Superiorul haremului? E un om slab care se sperie și de cel 
mai mic incident. 

— E cu atât mai ușor de manipulat; mă grăbesc să recâștig 
Egiptul, Moise, și să știu cine se ascunde în spatele acestui 
executant. 

— N-ai renunţat la calea spre putere? 

— Contează prea puţin, eu am nevoie de adevăr. 

— Chiar dacă o să fie neplăcut pentru tine? 

— Deţii cumva niște informații importante? 

— Nu, îţi jur că nu... Dar cine ar îndrăzni să se pună cu fiul mai 
mare al Faraonului? 

— Poate mai multă lume decât îţi imaginezi. 


127 


— Dacă există un complot, capul lui va fi de neatins. 

— Tu, să renunti, Moise? 

— Nebunia asta nu ne privește; din moment ce nu vei fi 
succesorul lui Seti, cine va mai căuta să-ţi facă rău? 

Ramses nu-i mărturisi prietenului său conţinutul întrevederilor 
cu Faraonul; nu constituiau ele un secret pe care trebuia să-l 
păstreze atâta timp cât încă nu-i înțelegea semnificaţia? 

— Ai să mă ajuţi, Moise, dacă am nevoie de tine? 

— Ce mă mai întrebi? 

In ciuda dramei petrecute, Seti nu modifică programul 
expediției. Atunci când regele va considera suficient numărul 
turcoazelor extrase din munte, va da semnalul întoarcerii în 
Egipt. 

t 

Şeful securității palatului alergă până în sala de audiențe a 
reginei; mesagerul Tuyei nu-i acordase nici un răgaz pentru a 
răspunde la convocarea marii soții regale. 

— lată-mă, Maiestate. 

— Ce se întâmplă cu ancheta dumitale? 

— Dar... s-a încheiat! 

— Oare? 

— E imposibil să aflu mai multe. 

— Să vorbim despre acest căruțaș... După dumneata, era deja 
mort? 

— Din păcate, nefericitul... 

— Cum a găsit acest mort forţa de a pleca spre minele de 
turcoază și de a fura niște pietre? 

Șeful securităţii se făcu mic. 

— E... e imposibil! 

— Mă acuzi de nebunie? 

— Maiestate! 

— Trei soluţii: sau ești corupt, sau incompetent, ori amândouă 
la un loc. 

— Maiestate... 

— Ţi-ai bătut joc de mine. 

Inaltul funcţionar se aruncă la picioarele reginei. 

— Am fost folosit, m-au minţit, vă promit să... 

— Detest oamenii servili; în avantajul cui ai trădat? 

Din discursul dezlânat al șefului securităţii reieși o neputinţă a 
cărei gravitate fusese până atunci disimulată sub aparenţa unei 


128 


false bonomii. De frică să nu-și piardă postul, nu îndrăznise să 
iasă de pe domeniul său ferit; obligat să se comporte bine, 
imploră mila suveranei. 

— Ești numit portar la vila fiului meu mai mare; străduiește-te 
cel puțin să-i ţii la distanţă pe nepoftiţi. 

Funcţionarul făcu risipă de mulţumiri dulcege, în timp ce 
marea soție regală părăsise deja sala de audienţe. 

t 

Carul lui Ramses și-al lui Moise pătrunse în trombă în curtea 
haremului din Mer-Ur unde se găseau birourile administraţiei; 
cei doi prieteni îl conduseseră cu rândul, întrecându-se în 
abilitate și ardoare. Schimbând de mai multe ori caii, alergară 
mâncând pământul pe drumul ce ducea din Memphis la harem. 

Această sosire zgomotoasă tulbură liniștea stabilimentului si 
determină ieșirea superiorului, smuls de la siestă. 

— Aţi înnebunit? Locul asta nu e o cazarmă! 

— Marea soţie regală mi-a încredinţat o misiune, dezvălui 
Ramses. 

Superiorul haremului își puse mâinile nervoase pe pântecul 
său rotund. 

— Aha... dar cum se justifică vacarmul ăsta? 

— Ne găsim în faţa unui caz de urgenţă. 

— Aici, pe domeniul aflat sub responsabilitatea mea? 

— Chiar aici și acest caz de urgenţă ești dumneata. 

Moise aprobă cu o înclinare a capului; superiorul haremului se 
retrase doi pași. 

— Nu încape îndoială că e o greșeală. 

— M-ai făcut să angajez un criminal pentru expediţia la 
minele de turcoază, preciză evreul. 

— Eu? Baţi câmpii! 

— Cine ţi l-a recomandat? 

— Nu știu despre cine vorbiţi. 

— Să consultăm arhivele, ceru Ramses. 

— Ai un ordin scris? 

— Ajunge sigiliul reginei? 

Notabilul nu mai insistă; exaltat, Ramses era hotărât să 
meargă până la capăt. Mai rezervat, Moise era și el plin de 
fervoare; se emoţiona la gândul de a vedea adevărul triumfând. 

Dosarul hoţului de turcoaze îi decepţionă; omul nu se 
prezentase drept căruțaș, ci ca miner experimentat care 


129 


participase la numeroase expediţii și poposind la Mer-uUr pentru 
a indica fabricanţilor de bijuterii mărimea pietrelor de turcoază. 
În consecinţă, superiorul, chiar de la numirea lui Moise, se 
gândise la acest specialist ca membru al echipei conduse de 
evreu. 

Era evident că se abuzase de încrederea notabilului. De 
vreme ce rândașul și căruțașul erau morți, pista care ar fi dus la 
organizatorul complotului se închisese definitiv. 

Tt 

Timp de mai mult de două ore, Ramses trăsese cu arcul, 
străpungând o țintă după alta. Se străduia să-și pună furia în 
slujba concentrării, să-și adune energia în loc s-o risipească. 
Când mușchii deveniră dureroși, se lansă într-o cursă lungă și 
solitară prin grădinile și livezile haremului. Prea multe gânduri 
confuze se amestecau în capul său; când mintea era agitată în 
acest fel, numai activitatea îndârjită a trupului o mai putea face 
să tacă. 

Prințului nu-i păsa de oboseală. Doica lui, care-l alăptase mai 
mult de trei ani, nu mai hrănise niciodată un copil atât de 
robust; nici o boală nu-l atinsese, suporta frigul și arșița cu 
aceeași seninătate, dormea la comandă și mânca cu o poftă 
feroce. De la zece ani, i se conturase o siluetă de atlet pe care 
exercițiul zilnic o modelase. 

Traversând o alee mărginită de cătini, crezu că aude un 
cântec ce nu ieșea din gâtlejul unei păsări. Se opri și își ciuli 
urechile. 

Era o voce feminină, fermecătoare; se apropie fără zgomot și 
O văzu. 

La umbra unei sălcii, Nefertari repeta o melodie pe o lăută 
importată din Asia. Vocea ei dulce, având savoarea unui fruct, 
se alătura adierii care dansa în frunzele arborelui, în stânga 
tinerei fete, o tăbliță de scrib acoperită de cifre și figuri 
geometrice. 

Frumuseţea ei era aproape ireală; pentru o clipă, Ramses se 
întrebă dacă nu visează. 

— Apropie-te... Sau ţi-e frică de muzică? 

El dădu la o parte ramurile arbustului în spatele căruia se 
ascunsese. 

— De ce te ascunzi? 

— Pentru că... 


130 


Nu putea să formuleze nici o explicaţie; confuzia lui o făcu să 
zâmbească. 

— Eşti lac de apă; ai alergat? 

— Am sperat să găsesc aici numele omului care a încercat să 
mă ucidă. 

Zâmbetul lui Nefertari dispăru; însă gravitatea ei îl încântă pe 
Ramses. 

— Deci, ai eșuat. 

— Din păcate, da. 

— Și e pierdută orice speranţă? 

— Mă tem că da. 

— Dar n-o să renunti. 

— De unde știi? 

— Pentru că nu renunti niciodată. 

Ramses se aplecă asupra tăbliţei. 

— Înveţi matematica? 

— Calculez volume. 

— Ai de gând să urmezi o carieră de geometru? 

— Îmi place să mă instruiesc, fără să mă preocupe ziua de 
mâine. 

— Te mai și distrezi uneori? 

— Prefer singurătatea. 

— Nu e o alegere prea severă? 

Ochii verzi-albaștri deveniră serioși. 

— N-am vrut să te jignesc; iartă-mă. 

Pe buzele fardate cu discreţie apăru un zâmbet indulgent. 

— Mai rămâi în harem? 

— Nu, plec mâine spre Memphis. 

— Cu intenţia fermă de a descoperi adevărul, nu-i așa? 

— E un reproș? 

— E nevoie să riști așa de mult? 

— Vreau adevărul, Nefertari, și am să-l vreau întotdeauna, 
oricât m-ar costa. 

Citi în privirea ei o încurajare. 

— Dacă vii în Memphis, mi-ar plăcea să te invit la cină. 

— Trebuie să rămân mai multe luni în harem pentru a-mi 
perfecționa cunoștințele; după aceea, mă întorc în provincia 
mea. 

— Te așteaptă vreun logodnic? 

— Ești destul de indiscret. 


131 


Ramses se simţi ca un prost; această femeie tânără, atât de 
calmă, atât de stăpână pe ea însăși, îl deconcerta. 
— Să fii fericită, Nefertari. 


27 


Bătrânul diplomat era mândru de faptul că își slujise ţara 
mulţi ani și că ajutase cu sfaturile lui trei faraoni să comită un 
număr minim de erori în politica externă; aprecia prudenţa lui 
Seti, mai preocupat de pace decât de isprăvi războinice fără 
viitor. 

Curând, se va retrage la Theba, nu departe de templul din 
Karnak, în sânul unei familii pe care o neglijase destul din cauza 
numeroaselor călătorii. Ultimele zile îi aduseseră o nouă 
bucurie: să-l formeze pe Acha, un tânăr cu însușiri excepţionale. 
Acesta învăța repede și reținea esențialul. De la întoarcerea din 
Marele Sud, unde se achitase într-un mod remarcabil de o 
misiune delicată, venise să capete învăţătura diplomatului care-l 
trata ca pe un fiu; fără să se mulţumească numai cu informaţii 
teoretice, înaltul funcţionar îi indicase anumite filiere și-i 
dezvăluise că numai experienţa îi va permite să izbândească. 
Uneori, Acha i-o lua înainte; aprecierea sa în ceea ce privește 
situaţia internaţională îmbina un simţ ascuţit al realităţii cu 
perspective vizionare. 

Secretarul diplomatului îi anunţă vizita lui Șenar, care solicita 
respectuos o întrevedere. Nu se făcea să-l refuzi pe fiul mai 
mare al Faraonului și succesorul desemnat; astfel că, în ciuda 
plictiselii, înaltul funcţionar întâmpină personajul cu fața 
rotundă, pătruns de importanţa și de superioritatea sa. In acest 
timp, ochii mici și căprui făceau dovada unei reale agilităţi a 
minţii; a-l considera un adversar neglijabil ar fi fost o mare 
greșeală. 

— Prezenţa voastră mă onorează. 

— Am faţă de domnia voastră o mare admiraţie, declară 
Șenar cu căldură; oricine știe că inspirați politica asiatică a 
tatălui meu. 

— E prea mult spus; Faraonul decide el însuși. 

— Mulțumită calității informaţiilor dumneavoastră. 

— Diplomaţia e o artă dificilă; eu mă străduiesc cât pot mai 


132 


bine. 

— Și cu mult succes. 

— Atunci când zeii îmi sunt favorabili; doriţi o bere dulce? 

— Cu plăcere. 

Cei doi bărbaţi se instalară sub un umbrar răcorit de vântul 
din nord. O pisică cenușie sări pe genunchii bătrânului diplomat, 
se ghemui ca o minge și apoi adormi. 

Odată umplute cupele cu o bere ușoară și digestivă, servitorul 
plecă. 

— Nu vă surprinde vizita mea? 

— Puțin, trebuie să mărturisesc. 

— Aș dori ca întrevederea noastră să rămână confidențială. 

— Fiţi sigur de asta. 

Șenar se concentră; bătrânul diplomat era mai curând 
amuzat. De câte ori nu se confruntase cu solicitanţi dornici să se 
folosească de serviciile lui? Potrivit circumstanțelor, fie îi ajuta, 
fie îi descuraja. Faptul că un fiu de rege manifesta atâta 
condescendenţă îl flata. 

— După cum se aude, aveţi intenţia să vă retrageți. 

— Nu e nici un mister; într-un an sau doi, atunci când regele 
îmi va da acordul, voi părăsi afacerile. 

— Nu e un lucru regretabil? 

— M-a ajuns oboseala, iar vârsta devine un handicap. 

— Experienţa acumulată este o bogăţie neprețuită. 

Și de aceea o dăruiesc unor tineri precum Acha; mâine le va 
reveni sarcina diplomaţiei noastre. 

— Aprobaţi fără rezerve deciziile lui Seti? 

Bătrânul diplomat păru jenat. 

— Nu înţeleg prea bine întrebarea. 

— Ostilitatea noastră față de hitiţi mai e justificată? 

— Nu-i cunoașteţi deloc. 

— Dar nu au dorinţa să facă negoţ cu noi? 

— Hitiţii vor să cucerească Egiptul și nu vor renunţa niciodată 
la acest proiect; nu există nici o altă alternativă la politica de 
apărare activă dusă de rege. 

— Și dacă eu propun alta? 

— Atunci vorbiţi cu tatăl vostru, nu cu mine. 

— Cu domnia voastră vreau să vorbesc și cu nimeni altcineva. 

— Mă uimiţi. 

— Informaţi-mă într-un mod exact asupra principatelor din 


133 


Asia și vă voi fi recunoscător. 

— Nu am dreptul ăsta; cuvintele schimbate în timpul 
consfătuirilor trebuie să rămână secrete. 

— Tocmai aceste vorbe mă interesează. 

— Nu insistațţi. 

— Ca mâine voi fi rege; ţineţi cont de asta. 

Bătrânul diplomat se înroși la față. 

— E o ameninţare? 

— Încă nu v-aţi retras, experienţa dumneavoastră îmi e 
indispensabilă; eu voi duce politica zilei de mâine. Fiţi aliatul 
meu din umbră și nu veţi regreta. 

Bătrânul diplomat nu avea obiceiul să cedeze la mânie; de 
data aceasta se lăsă dominat de indignare. 

— Oricine aţi fi, pretenţiile sunt inacceptabile! Cum se poate 
gândi fiul mai mare al Faraonului să-și trădeze propriul tată? 

— Calmaţi-vă, vă rog. 

— Nu, n-o să mă  calmez deloc! Comportamentul 
dumneavoastră e nedemn de un viitor monarh; tatăl vostru 
trebuie să fie informat. 

— Nu mergeţi atât de departe. 

— leșiți afară din casa mea! 

— Uitaţi cu cine vorbiţi? 

— Cu o fiinţă infamă! 

— Vă cer să tăceți. 

— Nu contați pe asta. 

— In cazul ăsta, am să vă împiedic să vorbiţi. 

— Pe mine să mă împiedicaţi să... 

Cu răsuflarea tăiată, bătrânul diplomat își duse mâinile la 
inimă și se prăbuși. Șenar chemă imediat servitorii, îl întinseră 
pe demnitar pe un pat și fu chemat pe loc un medic care 
constată decesul datorat unei crize cardiace fulgerătoare. 

Șenar avusese noroc; demersul lui riscant se terminase în 
mod fericit pentru el. 

t 

Frumoasa Iset era supărată. 

Claustrată în vila părinților ei, refuza să-l primească pe 
Ramses sub pretextul unei oboseli care-i întuneca tenul; de data 
aceasta, îl va face să plătească plecările precipitate și lungile lui 
absențe. Din spatele unei perdele de la primul etaj, asculta 
discuţia dintre camerista ei și prinţ. 


134 


— Transmite-i urările mele de însănătoșire grabnică stăpânei 
dumitale, spuse Ramses, și mai adu-i la cunoștință că n-am să 
mai revin. 

— Nu! ţipă tânăra femeie. 

Dădu la o parte perdeaua, cobori scările în fugă și se aruncă 
în brațele iubitului ei. 

— Se pare că ţi-e mai bine. 

— Nu mai pleca; altfel o să mă îmbolnăvesc de-a binelea. 

— Vrei să nu-i dau ascultare regelui? 

— Expediţiile astea sunt agasante... Fără tine, mă plictisesc. 

— Ai refuza invitaţiile la banchete? 

— Nu, dar trebuie să resping întruna avansurile tinerilor nobili; 
dacă ai fi prezent, nu m-ar mai deranja. 

— Câteodată, călătoriile nu se fac în van. 

Ramses se desprinse de ea și-i dădu o cutiuță; tânăra femeie 
făcu ochii mari. 

— Deschide-o. 

— E un ordin? 

— Cum dorești. 

Frumoasa Iset deschise capacul; ceea ce descoperi înăuntru îi 
smulse un strigăt de admiraţie. 

— E pentru mine? 

— Cu autorizarea șefului expediției. 

ÎI îmbrăţișă cu foc. 

— Pune-mi-l la gât. 

Ramses se execută; colierul de turcoaze făcu să strălucească 
de plăcere ochii verzi ai tinerei femei. Din acest moment, își va 
eclipsa toate rivalele. 

t 

Ameni își continua scormonitul prin gunoaie cu o obstinație pe 
care nici un insucces n-ar fi domolit-o. În ajun, crezuse că 
descoperise mai multe elemente necunoscute până atunci și că 
putea să facă o legătură între adresa atelierului și numele 
proprietarului; dar trebui să-și strunească entuziasmul. Inscripţia 
era ilizibilă și lipseau litere. 

Această căutare a imposibilului nu-l împiedica pe tânărul scrib 
să-și îndeplinească la perfecție munca de secretar particular; 
Ramses primea o corespondenţă din ce în ce mai voluminoasă 
la care el era nevoit să răspundă cu formule de politețe potrivite 
fiecărui caz în parte. Ținea ca reputaţia prinţului să fie 


135 


impecabilă și dăduse ajutor la întocmirea raportului privind 
călătoria la minele de turcoază. 

— Popularitatea ta crește pe zi ce trece, remarcă Ramses. 

— Nu mă interesează zvonurile. 

— Se apreciază că ai merita un post mai bun. 

— Am făcut legământ să te slujesc. 

— Gândește-te la cariera ta, Ameni. 

— E foarte bine definită. 

Această prietenie neclintită umplea de bucurie inima prinţului; 
dar va ști să se arate demn de ea? Prin atitudinea lui, Ameni îi 
interzicea mediocritatea. 

— Ai făcut progrese cu ancheta? 

— Nu, dar nu disper. Dar tu? 

— Cu toată intervenţia reginei, nici o pistă serioasă. 

— Există un nume pe care nimeni nu îndrăznește să-l 
pronunţe, estimă Ameni. 

— Și pe bună dreptate, nu crezi? Să acuzi fără să ai dovezi e o 
greșeală gravă. 

— Îmi place să te aud vorbind așa; știi că semeni tot mai mult 
cu Seti? 

— Sunt fiul lui. 

— Și Șenar este... Cu toate astea, ai jura că aparține de o altă 
descendență. 

t 

Ramses era nervos. De ce Moise, în momentul plecării spre 
haremul din Mer-Ur, fusese convocat la palat? În timpul 
expediției, prietenul său nu comisese nici o greşeală; 
dimpotrivă, minerii și soldații lăudaseră priceperea tânărului 
intendent și doriseră ca și colegii lui să-i urmeze exemplul. Dar 
bârfa și calomnia nu aveau odihnă; probabil că popularitatea lui 
Moise pusese în umbră niște incapabili suspuși. 

Ameni scria, imperturbabil. 

— Nu ești îngrijorat? 

— Nu pentru Moise. E la fel ca tine: încercările îl întăresc în loc 
să-l descurajeze. 

Argumentul nu-l liniști pe Ramses; caracterul evreului era atât 
de ferm încât dădea naștere mai curând la gelozii decât la 
stimă. 

— În loc să te necăjești degeaba, mai bine ai citi ultimele 
decrete regale. 


136 


Prinţul se  înhămă la îndeplinirea acestei sarcini, 
concentrându-se cu mare greutate; de zece ori se ridică și se 
plimbă pe terasă. 

Puțin înainte de prânz, îl văzu pe Moise ieșind din clădirea 
administraţiei, unde fusese convocat; nemaiputând aștepta, 
cobori scările în grabă și alergă să-l întâlnească. 

Evreul părea descumpănit. 


— Explică-mi! 
— Mi s-a propus un post de contramaistru pe șantierele 
regale. 


— Și cu haremul s-a terminat? 

— Voi participa la construcţia palatelor și templelor și va 
trebui să merg din oraș în oraș pentru a supraveghea lucrările, 
sub direcţia unui maistru. 

— Și ai acceptat! 

— Nu e mai bine decât existenţa anostă din harem? 

— Atunci, e o promovare! Acha e în oraș, la fel și Setau; în 
seara asta sărbătorim. 


28 


Foștii elevi ai „Kap'-ului petrecură o seară animată; 
dansatoarele profesioniste, vinul, carnea, deserturile... Totul era 
aproape perfect. Setau povesti câteva întâmplări cu șerpi și 
dezvălui maniera sa de a seduce femeile frumoase salvându-le 
de o reptilă pe care chiar el o introdusese în apartamentele lor; 
această purtare, pe care o considera un pic imorală, îl scutea de 
preliminarii interminabile. 

Fiecare vorbi la rândul său: Ramses era destinat armatei, 
Ameni carierei de scrib, Acha celei diplomatice, Moise se va 
ocupa de lucrările publice, iar Setau de dragele lui creaturi 
târâtoare; oare când se vor revedea, fericiţi și învingători? 

Setau se retrase primul, în compania unei dansatoare nubiene 
care-i arunca ocheade semnificative; Moise trebuia să doarmă 
câteva ore înainte de a pleca spre Karnak, unde Seti pregătea 
un șantier gigantic; Ameni, prea puţin obișnuit cu băutura, 
adormise culcat pe niște perne moi. Noaptea era înmiresmată. 

— E ciudat, îi spuse Acha lui Ramses; orașul pare atât de 
liniștit. 

137 


— Ar trebui să fie altfel? 

— Călătoriile mele în Asia și Nubia m-au făcut mai puțin 
credul; noi trăim într-o falsă securitate. In nord, ca și în sud, 
popoare mai mult sau mai puţin de temut nu se gândesc decât 
cum să ne cucerească bogățiile. 

— În nord, hitiţii... Dar în sud? 

— l-ai uitat pe nubieni? 

— Ne sunt supuși de-atâta vreme! 

— Așa credeam și eu înainte de a ajunge acolo într-o misiune 
de explorare. Limbile s-au dezlegat, am ascultat discursuri mai 
puţin oficiale și m-am apropiat de o altă realitate, diferită de cea 
zugrăvită la curte. 

— Ești cam enigmatic. 

Fin și rasat, Acha nu părea croit pentru călătorii lungi în locuri 
neospitaliere. Cu toate astea, își păstra cumpătul, nu ridica tonul 
și afișa o liniște de nezdruncinat. Forţa lui interioară și agerimea 
minţii îi surprindeau pe cei care-l subestimau. Din acel moment, 
Ramses știu că nu va neglija niciodată o părere emisă de Acha. 
Rafinamentul lui era înșelător; sub aparența omului de lume se 
ascundea o ființă hotărâtă și sigură de ea. 

— Ştii că vorbim despre secrete de stat? 

— Specialitatea ta, îl ironiză Ramses. 

— De data asta, te privesc în mod direct; de aceea, cu titlu 
amical, cred că meriţi un avans de o noapte asupra lui Șenar; 
mâine dimineață, va figura printre membrii consiliului reunit de 
Faraon. 

— Îți calci cuvântul în avantajul meu? 

— Nu-mi trădez ţara, pentru că sunt convins că trebuie să joci 
un rol în afacerea asta. 

— Poţi să fii mai clar? 

— După părerea mea, opusă celei a experților, se pregătește 
o revoltă într-una din provinciile noastre din Nubia; nu o banală 
mișcare de protest, ci o veritabilă insurecție care riscă să 
producă numeroase victime dacă armata egipteană nu intervine 
rapid. 

— Ramses era stupefiat. 

— Ai îndrăznit să prezinţi o ipoteză atât de incredibilă? 

— Am dezvoltat-o în scris, precizându-mi argumentele; nu 
sunt ghicitor, ci pur și simplu lucid. 

— Viceregele Nubiei și generalii te vor acuza de delir! 


— Asta e sigur; însă Faraonul și consilierii îmi vor citi raportul. 

— Și de ce ţi-ar accepta concluziile? 

— Pentru că reflectă adevărul; nu acesta este ghidul 
suveranului nostru? 

— Desigur, dar... 

— Nu te mai îndoi și pregătește-te. 

— Să mă pregătesc? 

— Când Faraonul va fi decis să înăbușe revolte, va dori să-și 
trimită pe loc unul din fii în această misiune. Și acela trebuie să 
fii tu și nu Șenar: iată ocazia visată de a te impune ca un 
adevărat soldat. 

— Și dacă te înșeli... 

— Nu se pune problema; să fii devreme la palatul regal. 

t 

O animație neobişnuită domnea în aripa palatului unde 
Faraonul își reunise membrii consiliului format din cei „nouă 
prieteni unici”, din generali și câţiva miniștri. De obicei, regele 
se mulțumea cu o întrevedere cu vizirul și întârzia asupra 
dosarelor pe care le considera esențiale; în acea dimineaţă, fără 
ca nici un indiciu să prevadă asta, consiliul lărgit fusese reunit 
de urgenţă. 

Ramses se prezentă la asistentul vizirului și ceru o audienţă la 
Faraon; i se spuse că trebuie să aibă răbdare. Cum Seti detesta 
flecăreala, prinţul crezu că deliberările vor fi de scurtă durată; 
ceea ce nu se întâmplă. Totul se prelungi într-o manieră 
anormală, fiind pe punctul de a se depăși cu mult ora prânzului. 
Neînţelegerile grave dintre participanţi îl determinară pe Seti să 
nu hotărască nimic înainte de a fi sigur că urmează calea cea 
dreaptă. 

Pe când soarele asfințea, prietenii unici, cu chipuri grave, 
ieșiră din sala de consiliu, urmaţi de generali. Un sfert de oră 
mai târziu, asistentul vizirului veni să-l caute pe Ramses. Nu Seti 
îl primi, ci Șenar. 

— Doresc să-l văd pe Faraon. 

— E ocupat; ce vrei? 

— O să revin. 

— Sunt însărcinat să-ţi răspund, Ramses; dacă refuzi să-mi 
vorbeşti, voi face un raport. Tatăl nostru n-o să-ţi aprecieze 
purtarea. Uiţi prea des că-mi datorezi respect. 

Amenințarea nu-l impresionă pe Ramses, decis să-și joace și 


139 


ultima carte. 

— Suntem fraţi, Șenar; ai uitat? 

— Poziţia noastră... 

— Oare prietenia și încrederea ne sunt interzise? Argumentul 
îl tulbură pe Șenar, al cărui ton deveni mai puţin tăios. 

— Nu, sigur că nu... Dar ești atât de exagerat și de coleric... 

— Eu sunt pe drumul meu, tu pe al tău; vremea iluziilor a 
trecut. 

— Și... care e drumul tău? 

— Armata. 

Șenar își pipăi bărbia. 

— Ai fi strălucit, e-adevărat... Pentru ce motiv vrei să-l vezi pe 
Faraon? 

— Pentru a lupta alături de el în Nubia. 

Șenar tresări. 

— Cine ţi-a vorbit de un război cu Nubia? 

Ramses rămase imperturbabil. 

— Sunt scrib regal și ofițer superior; îmi lipsește o numire 
efectivă pe câmpul de luptă. Acordă-mi-o tu. 

Șenar se ridică, se plimbă încoace și-n acolo, apoi reveni și se 
așeză. 

— Nu e suficientă. 

— Din ce motiv? 

— E prea periculos. 

— Te îngrijorează sănătatea mea? 

— Un prinţ de sânge nu-și poate asuma riscuri nechibzuite. 

— Dar Faraonul nu se va afla el însuși în fruntea trupelor? 

— Nu insista; locul tău nu e acolo. 

— Dimpotrivă! 

— Hotărârea mea e irevocabilă. 

— O să apelez la tata. 

— Fără scandal, Ramses; ţara are alte griji decât o înfruntare 
protocolară. 

— Încetează să te mai pui de-a curmezișul, Șenar. 

Chipul ca o lună plină al moștenitorului tronului se înăspri. 

— De ce anume mă acuzi? 

— Mi-am câștigat numirea? 

— Regele decide. 

— La propunerea ta... 

— Am nevoie să mă gândesc. 


140 


— Fă-o repede. 

t 

Acha se uita în jurul lui. O încăpere destul de mare, două 
ferestre dispuse judicios pentru a asigura o bună circulație a 
aerului, pereții și plafonul decorați cu frize florale și motive 
geometrice roșii și albe, o masă joasă, rogojini de bună calitate, 
mai multe scaune, cufere, un dulap din lemn de papirus... Biroul 
care-i fusese atribuit la ministerul Afacerilor externe îi păru 
destul de convenabil. Rareori se întâmpla ca un funcţionar așa 
de tânăr să beneficieze de un asemenea confort. 

Acha dictă corespondenţa secretarului, primi colegi avizi de a- 
| întâlni pe cel pe care ministerul îl considera drept un fenomen, 
apoi îl întâmpină pe Șenar, dornic de a cunoaște orice nou 
funcţionar cu perspectiva unui frumos viitor. 

— Eşti mulţumit? 

— Voi fi, cu siguranță. 

— Regele îţi apreciază mult munca. 

— Aș vrea ca devotamentul meu să-l satisfacă mereu pe 
Maiestatea Sa. 

Șenar închise ușa biroului și vorbi cu voce scăzută. 

— Și eu apreciez mult munca ta; datorită ţie, Ramses s-a 
aruncat cu capul înainte în capcană. Singurul lui vis e să se lupte 
în Nubia! Bineînţeles că, pentru a-l întărâta și mai mult, la 
început i-am respins cererea, iar apoi am cedat puţin câte puţin. 

— Și-a obţinut numirea? 

— Faraonul va accepta să-l trimită în Nubia pentru a da piept 
cu prima înfruntare; Ramses ignoră faptul că nubienii sunt niște 
războinici de temut, iar revolta în curs de desfășurare riscă să 
devină sângeroasă. Plimbarea la minele de turcoază l-a 
înfierbântat, se crede deja un luptător încercat. Lui singur nu i-ar 
fi trecut prin cap ideea să se înroleze; nu-i așa că am pus bine 
lucrurile la cale, dragul meu? 

— Sper că da. 

— Dar să vorbim și de tine, Acha. Nu sunt un ingrat, iar tu îţi 
exerciți în mod strălucit calităţile de tânăr diplomat. Un pic de 
rabdare, două sau trei rapoarte remarcabile și remarcate și 
avansările se vor ţine lanţ. 

— Singura mea ambiţie e să-mi servesc ţara. 

— Și a mea la fel, bineînțeles; însă o poziţie mai înaltă îţi 
permite să fii mai eficace. Te interesează Asia? 


141 


— Nu acolo e câmpul de acţiune privilegiat al diplomaţiei 
noastre? 

— Egiptul are nevoie de profesioniști de valoarea ta. 
Formează-te, învaţă, ascultă și dă-mi ascultare; n-o să regreți. 

Acha se înclină. 

Tt 

Deşi poporului egiptean nu-i plăceau conflictele, plecarea lui 
Seti în Nubia nu trezea nici un fel de neliniște; cum să reziste 
triburile de negri în fața unei armate puternice și bine 
organizate? Expediția semăna mai mult cu o operaţie 
polițienească decât cu un conflict veritabil. Pedepsiţi cu 
asprime, rebelii nu vor mai ridica imediat capul, iar Nubia va 
redeveni o provincie liniştită. 

Datorită raportului alarmist al lui Acha, Șenar știa că egiptenii 
se vor ciocni de o rezistență puternică. Ramses va încerca să-și 
dovedească vitejia cu inconștienţa tinereţii; în trecut, săgețile și 
securile  nubienilor puseseră capăt vieţii multor soldaţi 
imprudenţi, prea pătrunși de propria lor superioritate. Cu puţin 
noroc, Ramses va cădea și el pradă acelorași nesăbuințe. 

Viaţa îi surâdea lui Şenar; în jocul puterii, el își dispunea pionii 
în așa fel încât să câștige partida. Faraonul era epuizat de o 
activitate intensă; într-un viitor apropiat, va fi obligat să-și 
desemneze fiul mai mare ca regent și să-i acorde iniţiativă din 
ce în ce mai multă. Să se stăpânească, să nu fie nerăbdător, să 
acționeze din umbră: acestea erau cheile succesului. 

Tt 

Ameni alergă la debarcaderul principal din Memphis; nefiind 
obișnuit cu un astfel de exercițiu, înainta încet, făcându-și cu 
greu loc prin mulţimea care saluta corpul expediționar. 
Explorând o nouă tranșă de resturi, descoperise un indiciu 
important, poate chiar decisiv. 

Funcţia de secretar al lui Ramses îi permise să treacă de 
cordonul de securitate; cu răsuflarea tăiată, ajunse pe chei. 

— Care e corabia prinţului? 

— A plecat, îi răspunse un ofiţer. 


29 


Plecată din Memphis în a douăzeci și patra zi din luna a doua 
142 


a sezonului de iarnă, în anul opt al domniei lui Seti, armata 
egipteană înainta foarte repede spre sud. La Assuan, debarcară 
și apoi se reîmbarcară dincolo de stâncile primei cascade; în 
această perioadă, înălţimea Nilului permitea trecerea păsurilor 
periculoase, însă Faraonul prefera să utilizeze corăbii adaptate 
să urce pe fluviu spre Nubia. 

Ramses era încântat. Numit scrib al armatei, el conducea 
expediţia sub ordinele directe ale tatălui său; se instalase pe 
aceeași corabie cu el, o ambarcaţiune în formă de semilună, ale 
cărei extremităţi se ridicau mult deasupra apei; două cârme, 
una la babord și una la tribord, permiteau manevre suple și 
rapide. O pânză imensă, susţinută de un unic catarg de mari 
dimensiuni, era umflată de un vânt puternic din nord; echipajul 
verifica des tensiunea din parâme. 

In centru, o cabină mare, împărţită în camere și birouri; în 
apropierea prorei și pupei, alte cabine, mai mici, rezervate 
căpitanului și celor doi cârmaci. La bordul vasului regal, ca și în 
cazul altor unităţi ale flotei de război, domnea o animaţie 
veselă; marinari și soldaţi, aveau sentimentul că fac o plimbare 
fără riscuri și nici un oficial nu le reamintea că se înșală. Luaseră 
toţi cunoștință de consemnele regelui: să nu fie agresivi cu 
civilii, să nu înroleze pe nimeni cu forța, să aibă o ţinută corectă, 
să nu facă arestări arbitrare. Faptul că trecerea armatei inspira 
teamă și determina respectarea ordinii stabilite era de dorit; 
ceea ce însemna teroare sau jaf era inacceptabil. Cei ce nu 
respectau codul onoarei urmau să fie pedepsiţi cu severitate. 

Nubia îl fascina pe Ramses care, în timpul călătoriei, nu mai 
pleca de la proră; colinele deșertice, insulițele de granit, fâșiile 
subţiri de verdeață rezistentă la arșiţă, cerul de un albastru pur 
compuneau un peisaj de foc și de absolut care-i încânta sufletul. 
Vacile adăstau pe taluzuri, hipopotamii în apă; cocori cu 
coroană, flamingo roz și rândunele zburau pe deasupra 
palmierilor în care se jucau babuinii. Ramses dovedi o simpatie 
imediată pentru aceste locuri sălbatice; aveau aceeași natură ca 
și el, erau mistuite de aceeași ardoare de nestins. 

De la Assuan până la a doua cataractă, armata egipteană 
traversă o regiune liniștită; se opri lângă niște sate pașnice 
cărora le oferiră mărfuri și mobilier. Această provincie din 
Uauat”, în care pacea fusese adusă de multă vreme, se întindea 


7 Termenul înseamnă: „Cea care arde”. 
143 


de-a lungul a trei sute cincizeci de kilometri; Ramses trăia un 
vis, încântat, fericit, într-atâta acest tărâm vorbea inimii sale. 

Se trezi la vederea unui monument incredibil, fortăreața din 
Buhen, cu zidurile de cărămidă înalte de unsprezece metri și 
groase de cinci; din turnurile rectangulare, străbătând în 
cadență circumferința dotată cu creneluri, gărzile egiptene 
supravegheau cea de-a doua cascadă și împrejurimile. Nici un 
raid nubian nu putea penetra șirul de obiective întărite, dintre 
care Buhen era cel mai important; trei mii de soldaţi se găseau 
aici în permanenţă și comunicau cu Egiptul prin curieri. 

Seti și Ramses pătrunseră în fortăreață prin intrarea 
principală, situată cu faţa la deșert; două porţi duble, legate 
printr-un pod de lemn, barau accesul; un eventual agresor ar fi 
pierit sub o ploaie de săgeți, sulițe și pietre aruncate cu praștia. 
Ambrazurile cu câte trei creneluri erau astfel dispuse încât 
dușmanul era prins sub un tir încrucișat ce nu-i lăsa nici o 
portiță de scăpare. 

O parte din contingent fusese primită în micul oraș care se 
dezvoltase la poalele locului fortificat; o cazarmă, case elegante, 
antrepozite și ateliere, o piaţă, instalaţii sanitare, toate acestea 
făceau existența mai agreabilă. Corpul de armată al expediției 
se va bucura de câteva ore de destindere înainte de a intra în 
cea de-a doua provincie nubiană, ţinutul Kush; pentru moment, 
moralul se menținea ridicat. 

Comandantul fortăreței îi primi pe rege și pe fiul acestuia în 
sala de ceremonii din Buhen, acolo unde împărțea dreptatea 
după ce deciziile sale fuseseră aprobate de vizir. Prestigioșilor 
musafiri li se oferiră bere proaspătă și curmale. 

— Viceregele Nubiei va fi absent? întrebă Seti. 

— N-ar trebui să întârzie, Maiestate. 

— Și-a schimbat reședința? 

— Nu, Maiestate, a vrut să-și dea seama el însuși de situaţia 
din ţinutul lremului, la sudul celei de-a treia cascade. 

— Situaţia... O revoltă, vrei să spui? 

Comandantul evită privirea lui Seti. 

— Termenul e fără îndoială exagerat. 

— Și viceregele se deplasează așa de departe doar ca să 
aresteze câţiva hoţi? 

— Nu, Maiestate, controlăm perfect regiunea și... 

— De ce, de atâtea luni, rapoartele dumitale minimalizează 


144 


pericolul? 

— Am încercat să rămân obiectiv; nubienii din provincia lrem 
se agită puţin, e adevărat, dar... 

— Două caravane atacate, o fântână pe care au pus mâna 
niște jefuitori, un ofițer de informaţii asasinat... Asta înseamnă o 
mică agitație? 

— Am avut parte și de lucruri mai rele, Maiestate. 

— Cu siguranţă, dar în acele cazuri au fost pronunţate și 
aplicate pedepse. De data asta, viceregele și cu dumneata n-aţi 
fost capabili să-i arestaţi pe vinovaţii care se cred intangibili și 
se pregătesc să dea naștere unei veritabile rebeliuni. 

— Rolul meu este pur defensiv, protestă comandantul; nici un 
nubian răsculat nu va pătrunde în fortăreața noastră. 

Furia lui Seti crescu. 

— Crezi că putem abandona ţinuturile Kush și lrem în mâinile 
rebelilor? 

— Nici un moment, Maiestate! 

— Atunci, vreau adevărul. 

Lipsa de vlagă a ofițerului superior îl dezgustă pe Ramses; 
asemenea lași nu erau demni să slujească Egiptul. În locul 
tatălui său, l-ar fi degradat și l-ar fi trimis în prima linie. 

— Mi se pare inutil să ne punem pe jar trupele, chiar dacă 
anumite neplăceri ne-au tulburat liniștea. 

— Și pierderile noastre? 

— Sper că sunt inexistente; viceregele a plecat în fruntea unei 
patrule experimentate. Doar la simpla lui apariţie nubienii vor 
depune armele. 

— Voi aștepta trei zile, nici una mai mult; după aceea, voi 
interveni. 

— Nu va fi necesar, Maiestate, dar voi avea onoarea să vă 
întâmpin în mod oficial. În seara asta, organizez o mică 
petrecere... 

— Nu voi participa; ai grijă ca soldaţii mei să nu ducă lipsă de 
nimic. 

t 

Exista oare un peisaj mai violent decât cea de-a doua 
cascadă? Tărmurile înalte strangulau Nilul care-și croia drum 
prin canalele înguste, sufocate de blocurile enorme de bazalt și 
de granit scăldate de o apă înspumată. Fluviul clocotea și se 
zbătea cu o asemenea furie încât străpungea obstacolul și își lua 


145 


un nou avânt. În depărtare, fâșiile de nisip ocru dispăreau sub 
malurile abrupte și roșii, presărate cu stânci albastre. Ici și colo, 
palmieri cu trunchiuri duble adăugau o nuanţă de verde. 

Ramses trăia fiecare tresărire a Nilului, îl întovărășea în 
luptele lui contra stâncilor, triumfa împreună cu el. Comuniunea 
era totală între prinţ și fluviu. 

t 

Micul oraş Buhen era în sărbătoare, foarte departe de un 
război în care nimeni nu credea. Cele treisprezece fortărețe 
egiptene descurajaseră mii de agresori; în ceea ce priveşte 
ținutul Iremului, nu cuprindea el oare o vastă zonă cultivată, 
zălogul unei fericiri liniștite pe care nimeni nu se gândea s-o 
distrugă? Luând exemplul predecesorilor săi, Seti se mulțumise 
să-și manifeste capacităţile militare pentru a impresiona și a 
consolida pacea. 

Parcurgând campamentul, Ramses își dădu seama că nici un 
soldat nu se gândea la luptă; se dormea, se benchetuia, se 
făcea dragoste cu fermecătoarele nubiene, se jucau zaruri, se 
vorbea de întoarcerea în Egipt, dar nimeni nu-și curăța armele. 

Cu toate astea, viceregele Nubiei nu se întorsese încă din 
provincia lrem. 

Ramses observa dispoziţia oamenilor pentru respingerea 
esenţialului și hrănirea, în compensație, a iluziilor; realitatea li 
se părea prea greu digerabilă și atunci se îndopau cu miraje, 
având certitudinea că în felul acesta înving piedicile. Individul 
era în același timp dezertor și criminal; prinţul își jură să nu dea 
înapoi din fața faptelor, chiar dacă ele nu corespundeau 
speranţelor sale. Ca și Nilul, va înfrunta stâncile și le va învinge. 

În extremitatea vestică a campamentului, în apropierea 
deșertului, un om stătea pe vine și răscolea nisipul, de parcă ar 
fi îngropat o comoară. 

Intrigat, Ramses se apropie cu sabia în mână. 

— Ce faci aici? 

— Taci, nu face zgomot! ceru o voce care de-abia se auzea. 

— Răspunde. 

Omul se ridică. 

— Ah, ce prostie! L-ai alungat. 

— Setau! Tu te-ai înrolat? 

— Sigur că nu... Am fost convins că în vizuina asta se ascunde 
o cobră neagră. 


146 


Îmbrăcat cu ciudata lui manta cu buzunare, prost bărbierit, cu 
pielea mată și părul negru strălucind în lumina lunii, Setau nu 
semăna nici pe departe cu un soldat. 

— După spusele vrăjitorilor albi, veninul șerpilor nubieni este 
de o calitate excepţională; o expediţie ca asta era o ocazie 
fericită! 

— Și... pericolul? E vorba de un război! 

— Nu simt mirosul sângelui; imbecilii ăștia de soldaţi se 
îmbuibă și se îmbată. In fond, asta e activitatea lor cea mai 
puţin periculoasă. 

— Calmul ăsta n-o să dureze. 

— Certitudine sau profeție? 

— Crezi că Faraonul a deplasat atâţia oameni doar pentru o 
simplă paradă? 

— Contează prea puţin, atâta vreme cât sunt lăsat să prind 
șerpi; mărimea și culorile lor sunt splendide! În loc să-ţi riști 
viața prostește, ai face mai bine să vii cu mine în deșert. O să 
facem niște capturi frumoase. 

— Sunt la ordinele tatălui meu. 

— lar eu sunt liber. 

Setau se întinse pe pământ și adormi imediat; era cu 
siguranţă singurul egiptean care nu se temea de vizitele 
nocturne ale reptilelor. 

t 

Ramses contempla cascada și împărtășea eforturile neîn- 
cetate ale Nilului. Noaptea se destrăma atunci când simţi o 
prezenţă în spatele lui. 

— Ai uitat să dormi, fiule? 

— L-am vegheat pe Setau și am văzut mai mulţi șerpi 
apropiindu-se de el, oprindu-se și apoi îndepărtându-se; chiar și 
în timpul somnului își exercită puterea. Nu așa stau lucrurile și 
în cazul unui monarh? 

— Viceregele s-a întors, îi dezvălui Seti. 

Ramses își privi tatăl. 

— A făcut pace în lrem? 

— Cinci morţi, zece răniţi grav și o retragere precipitată: iată 
esenţa acţiunii lui. Previziunile prietenului tău Acha se dovedesc 
exacte, băiatul ăsta e un remarcabil observator care a tras 
concluzii corecte pe baza mărturiilor primite. 

— Uneori mă neliniștește; dar inteligenţa lui e extraordinară. 


147 


— Din nefericire, a avut dreptate, contrazicând o armată de 
consilieri. 

— E război? 

— Da, Ramses; nimic nu-mi displace mai mult, însă Faraonul 
nu trebuie să tolereze nici rebelii, nici pe cei care produc 
necazuri. În caz contrar, ar fi sfârșitul domniei lui Maat și venirea 
în loc a dezordinii; iar aceasta din urmă dă naștere la suferințe 
pentru toţi, mari și mici. În nord, Egiptul se protejează de invazie 
controlând Canaanul și Siria, iar în sud, Nubia. Regele care se va 
dovedi slab, precum Akhenaton, își va pune în pericol ţara. 

— Ne vom bate? 

— Să sperăm că nubienii vor fi rezonabili. Fratele tău a 
insistat mult să-ţi confirm numirea; pare să creadă în calităţile 
tale de soldat. Însă adversarii noștri sunt de temut; dacă devin 
exaltațţi, pot lupta până la moarte, insensibili la lovituri. 

— Mă consideri inapt pentru luptă? 

— Nu ești obligat să-ţi asumi riscuri nechibzuite. 

— Mi-ai încredinţat o responsabilitate, mi-o asum. 

— Viaţa ta nu ţi se pare mai prețioasă? 

— Cu siguranţă, nu; cine nu-și ţine cuvântul, nu merită să 
trăiască. 

— Atunci, luptă, dacă revoltele nu încetează; luptă ca un taur, 
ca un leu și ca un șoim, fii fulgerător ca o furtună. Dacă nu, vei fi 
învins. 


30 


Armata părăsi cu regret Buhenul pentru a trece și de cea de-a 
doua cascadă, barajul de securitate al fortărețelor, și ca să 
pătrundă în ţinutul Kush, unde domnea pacea, dar care era 
populat de nubieni robuști, vestiți pentru vitejia lor. Până la 
insula Sai, pe care se înălțau fortificațiile din Shaat, reședința 
celui de-al doilea vicerege, călătoria a fost de scurtă durată. La 
câţiva kilometri în aval, Ramses reperase o altă insulă, Amara, a 
cărei frumuseţe sălbatică îl cucerise; dacă soarta îi surâdea, îl 
va ruga pe tatăl său să dea poruncă să se construiască o capelă 
ca omagiu pentru splendoarea Nubiei. 

În Shaat, cântecele lipsite de griji se stinseseră; citadela, mult 
mai puţin importantă decât Buhenul, era plină de refugiații care 


148 


părăsiseră în grabă câmpia bogată a lremului, căzută în mâinile 
rebelilor. Îmbătaţi de victorie și de lipsa de reacţie a viceregelui, 
care se mulțumise să le trimită în întâmpinare câţiva veterani 
repede împrăștiați, două triburi depășiseră a treia cascadă și 
înaintau spre nord. Vechiul vis renăștea: recucerirea ținutului 
Kush, prin alungarea egiptenilor, și un asalt decisiv asupra 
fortăreţelor. 

Shaat era prima expusă pericolului. 

Seti ordonă declanșarea stării de război. La fiecare crenel, un 
arcaș; în vârful turnurilor, aruncătorii cu praștia; la adăpostul 
șanțurilor și desfășurată la baza zidurilor de cărămidă, 
infanteria. 

Apoi, Faraonul și fiul său, însoţiţi de un vicerege al Nubiei 
tăcut și abătut, îl interogară pe comandantul fortăreței. 

— Veștile sunt dezastruoase, se plânse el; de o săptămână, 
rebeliunea a căpătat proporţii incredibile. De obicei, triburile se 
ceartă între ele și strică orice alianță; de data asta, se înțeleg! 
Am trimis mesaje la Buhen, însă... 

Prezenţa viceregelui îl împiedică pe comandant să emită o 
critică prea aspră. 

— Continuă, ceru Seti. 

— Am fi putut înăbuși din fașă această revoltă dacă am fi 
intervenit la timp; în prezent, mă întreb dacă n-ar fi mai înţelept 
să ne repliem. 

Ramses era consternat. Cum să presupui că responsabilii cu 
securitatea Egiptului au putut fi atât de lași și de neprevăzători? 

— Aceste triburi sunt așa de înspăimântătoare? întrebă el. 

— Nişte fiare, răspunse comandantul; nici moartea, nici 
suferința nu-i sperie. Găsesc plăcere în a lupta și a ucide; n-aș 
reproșa nimănui dacă ar lua-o la goană atunci când acești 
sălbatici pornesc la atac urlând. 

— S-o ia la goană? Dar asta e trădare! 

— Când o să-i vedeţi, veți înțelege; numai o armată mult 
superioară ca număr le-ar putea veni de hac. lar în momentul 
ăsta, nu știm dacă dușmanii noștri sunt sute sau mii. 

— Plecaţi cu refugiații spre Buhen și să-l trimiteţi pe vicerege 
aici, ordonă Seti. 

— Și întăriri? 

— O să vedem; mesagerii mei vă vor ţine la curent. Să se 
închidă accesul pe Nil și toate fortărețele să se pregătească 


149 


pentru respingerea atacurilor. 

Viceregele dispăru pe furiș; se temuse de alte sancțiuni. 
Comandantul pregăti evacuarea; două ore mai târziu, o coloană 
lungă porni spre nord. În Shaat nu rămaseră decât Faraonul, 
Ramses și o mie de soldați al căror moral scăzuse brusc. Se 
șoptea că zece mii de negri, avizi de sânge, se vor năpusti 
asupra citadelei și-i vor masacra pe egipteni până la ultimul. 

Seti lăsă în seama lui Ramses sarcina de a spune adevărul 
trupelor. Tânărul nu se mulţumi să expună doar faptele și să 
risipească falsele zvonuri, el făcu apel la curajul fiecăruia și la 
datoria de a-și apăra ţara, chiar dacă asta le-ar periclita viața. 
Cuvintele lui simple, directe și entuziasmul care le însoțea își 
atinseră ţinta. Aflând că fiul regelui va lupta împreună cu ei, fără 
să-și aroge vreun privilegiu, soldaţii își recăpătară speranţa; 
ardoarea lui Ramses, la care se adăugau calităţile de strateg ale 
lui Seti, îi vor salva de la dezastru. 

t 

Regele hotărâse să se înainteze spre sud și să nu se aștepte 
un eventual atac; trecerea trupelor dușmane prin foc și sabie i 
se părea a fi de preferat, chit că ar fi trebuit să bată în retragere 
dacă erau prea numeroși. Cel puţin, va găsi o poziţie stabilă. 

Într-o seară, timp îndelungat, Seti studie harta ținutului Kush 
în compania lui Ramses și îl învăţă să citească indicaţiile 
geografilor. Atâta încredere din partea Faraonului îl făcu fericit 
pe tânărul prinţ; învăţă repede și își promise să păstreze în 
minte fiecare detaliu. Orice s-ar întâmpla, mâine va fi o zi 
glorioasă. 

Seti se retrase în camera din fortăreață rezervată suveranului, 
iar Ramses se întinse pe un pat rudimentar. Visele despre 
victorie îi fură tulburate de râsetele și suspinele provenind din 
încăperea alăturată; intrigat, se ridică și împinse ușa ce dădea în 
camera suspectă. 

Culcat pe burtă, Setau aprecia din plin maniera zgomotoasă 
de a face masaj a unei tinere nubiene goale, cu chipul foarte fin 
și cu un corp minunat. Pielea de abanos strălucea, iar trăsăturile 
ei nu aveau nimic negroid și te făceau să te gândești la cele ale 
unei nobile thebane. Ea era aceea care râdea, amuzată să-l 
vadă pe Setau atât de satisfăcut. 

— Are cincisprezece ani și o cheamă Lotus, îi dezvălui 
îmblânzitorul de șerpi; degetele ei îți destind spatele cu o 


150 


perfecţiune inegalabilă. N-ai vrea să beneficiezi și tu de darul ei? 

— Mai curând aș vrea să-ţi fur o asemenea cucerire. 

— Mai mult decât atât, frecventează cele mai periculoase 
reptile fără cea mai mică teamă; deja am cules împreună o 
frumoasă cantitate de venin. Ce noroc, pe toți zeii! Expediția 
asta îmi place... Am avut dreptate să n-o scap. 

— Mâine veţi păzi fortăreaţa. 

— Ataci? 

— Avansăm. 

— Am înţeles, Lotus și cu mine vom servi drept paznici; ne 
obligăm să capturăm o duzină de cobre. 

t 

În timpul iernii, dimineața devreme era foarte frig; așa că 
infanteriștii își îmbrăcaseră tunicile lungi pe care urmau să le 
scoată atunci când razele soarelui nubian le va reîncălzi 
sângele. Ramses, conducând un car ușor, se afla în fruntea 
trupelor, chiar în spatele cercetașilor; Seti se găsea în mijlocul 
armatei sale, protejat de o gardă specială. 

Un muget tulbură liniștea stepei; Ramses dădu ordin de 
oprire, sări jos din car și îi urmă pe cercetași. 

O fiară monstruoasă, cu trompă, scotea urlete de durere; se 
zbătea să scape de o suliță înfiptă la extremitatea incredibilului 
nas și care îi provoca o suferință insuportabilă. Un elefant... 
Animalul care, în vremuri îndepărtate, dăduse numele Insulei de 
Fildeș, la graniţa de sud a Egiptului, de unde dispăruse! 

Era pentru prima oară când prinţul vedea un elefant. 

— Un mascul enorm, comentă unul dintre cercetași; fiecare 
dintre colți cântărește cel puţin optzeci de kilograme. Oricum, 
nu vă apropiați. 

— Dar e rănit! 

— Nubienii au încercat să-l răpună; i-am pus pe fugă. 

Confruntarea era aproape. 

În timp ce un cercetaș alerga să-l anunţe pe rege, Ramses se 
îndreptă spre elefant. La douăzeci de metri de monstru, se opri 
și îi căută privirea. Animalul rănit încetă să se mai zbată și 
observă minuscula creatură. 

Ramses își arătă mâinile goale; masculul uriaș își ridică 
trompa, ca și cum ar fi înţeles intenţiile pașnice ale bipedului. 
Prinţul înainta foarte încet. 

Un cercetaș vru să strige, însă tovarășul lui îi astupă gura; la 


151 


cel mai mic incident, elefantul l-ar fi călcat în picioare pe fiul 
Faraonului. 

Ramses nu arăta nici un pic de teamă; în privirea atentă a 
patrupedului, el percepu o inteligență foarte vie, capabilă să-i 
descifreze intenţiile. Câţiva pași încă și se găsi la un metru de 
rănit, a cărui coadă se zbătea cu putere. 

Prințul ridică braţele, iar uriașul își aplecă trompa. 

— O să-ţi fac rău, îl anunţă el, dar nu se poate altfel. 

Ramses apucă săgeata. 

— Ești de acord? 

Urechile mari bătură aerul, ca și cum elefantul ar fi 
încuviinţat. 

Prinţul trase violent, extrăgând fierul dintr-o singură 
încercare; gigantul mugi, eliberat. Stupefiaţi, cercetașii crezură 
că avusese loc un miracol și că Ramses nu va supravieţui 
încercării sale; vârful trompei însângerate i se înnodă în jurul 
taliei. 

În câteva secunde va fi strivit; apoi venea rândul lor. Mai bine 
să fugă. 

— Uitaţi-vă, uitaţi-vă numai! 

Vocea veselă a prinţului îi opri; se întoarseră și îl văzură 
cocoțat pe capul gigantului, acolo unde, cu o infinită delicateţe, 
îl depusese trompa. 

— De la înălțimea acestui munte, declară Ramses, se poate 
Zări și cea mai mică mișcare a dușmanului. 

Tt 

Fapta eroică a prințului dădu armatei un imbold; toți evocau 
forța supranaturală a lui Ramses, capabil să supună voinței sale 
pe cel mai puternic animal, a cărui rană era îngrijită cu 
tampoane îmbibate cu ulei și miere. Între el și elefant, nici o 
dificultate de comunicare; unul vorbea cu limba și mâinile, 
celălalt cu trompa și urechile. Sub protecţia gigantului, care 
urma un drum degajat, soldaţii ajunseră într-un sat format din 
colibe de chirpici, cu acoperișurile din crengi de palmier. 

Ici și colo, cadavre de bătrâni, copii și femei, unele cu burțile 
despicate, altele cu gâtul tăiat. Bărbaţii care încercaseră să 
opună rezistenţă zăceau puţin mai departe, mutilaţi. Recoltele 
fuseseră arse, iar animalele ucise. 

Ramses își simţi inima zbătându-i-se în piept. 

Acesta era, deci, războiul, acest carnagiu, această cruzime 


152 


fără limite care-l făcea pe om să devină cel mai rău animal de 
pradă. 

— Nu beţi apă din fântâni! strigă un soldat de vârstă mijlocie. 

Doi tineri își potoliseră deja setea; muriră câteva minute mai 
târziu, cu măruntaiele în flăcări. Răsculaţii otrăviseră fântânile 
pentru a-i ucide pe locuitori, fraţii lor dornici de a rămâne fideli 
Egiptului. 

— Un caz pe care nu l-aș fi putut trata, se plânse Setau; în 
domeniul otrăvurilor vegetale totul îmi este străin. Din fericire, 
Lotus o să mă instruiască. 

— Ce cauţi aici? se miră Ramses; nu trebuia să păzești 
fortăreața? 

— O misiune plictisitoare... Natura asta e atât de bogată, de 
abundentă! 

— Precum satul ăsta masacrat, de exemplu? 

Setau puse mâna pe umărul prietenului său. 

— Înţelegi acum de ce prefer șerpii? Maniera lor de a ucide e 
mult mai nobilă și ne și furnizează remedii puternice contra 
bolilor. 

— Omul nu se reduce doar la oroarea asta. 

— Ești tu atât de sigur? 

— Există Maat, există haosul; am venit pe lume pentru ca 
Maat să domnească, iar răul să fie învins, chiar dacă ar fi fost la 
putere mereu. 

— Numai un faraon gândește așa, iar tu nu ești decât un 
comandant de război care se pregătește să-i masacreze pe cei 
care masacrează. 

— Sau să cadă sub loviturile lor. 

— Nu cobi și vino să bei un ceai preparat de Lotus; te va face 
invincibil. 

t 

Seti era încruntat. 

Îi adunase în cortul său pe Ramses și pe ofițerii superiori. 

— Ce propuneţi? 

— Să mai avansăm, propuse un veteran; să trecem de cea de- 
a treia cascadă și să invadăm ţinutul lremului. Rapiditatea 
noastră va fi cheia succesului. 

— Am putea cădea într-o capcană, anunţă un tânăr ofiţer; 
nubienii știu că noi suntem adepții unei astfel de tactici. 

— Exact, admise Faraonul; pentru a evita o cursă, e in- 


153 


dispensabil să reperăm poziţiile dușmanilor. Îmi trebuie 
voluntari care să acționeze în timpul nopții. 

— E foarte riscant, observă veteranul. 

— Sunt conștient de asta. 

Ramses se ridică. 

— Mă ofer voluntar. 

— Și eu, declară veteranul, și știu alţi trei camarazi care vor 
avea același curaj ca și prinţul. 


31 


Prinţul își scoase coiful, tunica de piele, cămașa de gală și 
sandalele; pentru a se aventura în savana nubiană, își va înnegri 
corpul cu cărbune de lemn și se va înarma doar cu un pumnal. 
Inainte de a porni, pătrunse în cortul lui Setau. 

Îmblânzitorul de șerpi fierbea un lichid galben, iar Lotus 
prepara un ceai de hibiscus de culoare roșie. 

— Un șarpe negru cu roșu s-a strecurat sub rogojina mea, 
explică Setau, radios; ce șansă! Încă un specimen necunoscut și 
o bună cantitate de venin. Zeii sunt alături de noi, Ramses! 
Această Nubie e un paradis; oare câte specii adăpostește? 

Ridicând ochii, îl privi lung pe prinţ. 

— Unde crezi că te duci în starea asta? 

— Să reperez tabăra rebelilor. 

— Încotro o apuci? 

— Drept spre sud; până la urmă îi descopăr. 

— Esenţialul e să te-ntorci. 

— Cred în șansa mea. 

Setau clătină din cap. 

— Bea licoarea asta cu noi; cel puţin, vei cunoaște o savoare 
sublimă înainte de a cădea în mâinile negrilor. 

Băutura roșie avea gust de fructe și era răcoritoare; Lotus îl 
servi de trei ori pe Ramses. 

— După părerea mea, decretă Setau, comiţi o prostie. 

— Îmi fac datoria. 

— Fără vorbe goale! Te arunci cu capul înainte, neavând nici o 
șansă de reușită. 

— Dimpotrivă, eu... 

Ramses se ridică, nesigur. 


154 


— Te doare ceva? 

— Nu, dar... 

— Așază-te. 

— Trebuie să plec. 

— În starea asta? 

— Mi-e bine și... 

Ramses leșină și căzu în brațele lui Setau; acesta îl întinse pe 
o rogojină, aproape de foc, și ieși din cort. 

Deși se aștepta să-l întâlnească pe faraon, statura lui Seti îl 
impresionă. 

— Mulţumesc, Setau. 

— După părerea lui Lotus, e un drog foarte ușor; Ramses se 
va trezi în zori proaspăt și bine dispus. In ceea ce privește 
misiunea, fiți fără grijă: Lotus și cu mine îi luăm locul. Ea mă va 
ghida. 

— Ce îţi dorești pentru tine însuți? 

— Să vă protejez fiul de excese. 

Seti se depărtă. Setau era mândru de el: câte ființe se puteau 
lăuda că primiseră mulţumiri din partea Faraonului? 

t 

O rază de soare, alunecând în interiorul cortului, îl trezi pe 
Ramses. Timp de câteva secunde, mintea îi rămase înceţoșată; 
nu mai știa unde se află. Apoi adevărul ieși la lumină: Setau și 
nubiana lui îl drogaseră! 

— Furios, ţâșni afară și se repezi la Setau care mânca pește 
uscat. 

— Uşurel! încă puțin și m-aș fi înecat. 

— Dar eu, ce mi-ai dat să înghit? 

— O lecţie de înțelepciune. 

— Aveam o misiune de îndeplinit și tu m-ai împiedicat. 

— Îmbrăţișeaz-o pe Lotus și mulţumește-i; datorită ei, 
cunoaștem amplasamentul taberei principale a dușmanului. 

— Dar... ea e de-ai lor! 

— Familia ei a fost asasinată în timpul distrugerii satului. 

— E sinceră? 

— Tu, entuziastul, ai devenit sceptic? Da, e sinceră; de aceea 
a decis să ne ajute. Răsculații nu sunt din tribul ei și seamănă 
nefericirea în regiunea cea mai prosperă a Nubiei. În loc să te 
vaiți, spală-te, mănâncă și îmbracă-te ca un prinţ; tatăl tău te 
așteaptă. 


155 


t 

Încrezându-se în indicațiile lui Lotus, armata egipteană se 
puse în mișcare, cu Ramses în frunte, cocoţat pe elefant. In 
primele două ore, gigantul se arătă liniștit, aproape nepăsător; 
în trecere, se hrănea cu ramuri. 

Apoi, atitudinea lui se schimbă; cu privirea fixă, înainta mai 
lent, fără să facă nici cel mai mic zgomot. Ușoare, de parcă n-ar 
fi cântărit un gram, picioarele lui se așezau pe pământ cu o 
delicateţe incredibilă. Dintr-o dată, trompa se ridică până în 
vârful unui palmier și înșfăcă un negru înarmat cu o praștie; 
animalul îl proiectă în trunchiul copacului și îi zdrobi spinarea. 

Oare iscoada avusese timp să-i prevină pe ai săi? Ramses se 
întoarse, așteptând ordine. Semnul Faraonului era fără echivoc: 
desfășurare și atac. 

Elefantul porni. 

De-abia trecuse de barajul subţire al unei plantaţii de 
palmieri, că Ramses îi zări: sute de războinici nubieni, cu pielea 
foarte neagră, partea anterioară a craniului rasă, nasul turtit, 
buzele proeminente, inele de aur în urechi, pene în părul scurt și 
creţ, obrajii plini de cicatrice; soldaţii purtau niște fuste scurte 
din piele pestriță, iar conducătorii robe albe și centuri roșii. 

Inutil să-i someze să se retragă: imediat ce zăriră elefantul și 
avangarda armatei egiptene, se repeziră la arcuri și începură să 
tragă. Graba asta se dovedi fatală, căci ei reacţionau dispersaţi, 
în timp ce asalturile în valuri ale egiptenilor se succedau cu calm 
și hotărâre. 

Arcașii lui Seti îi scoaseră în afara luptei pe trăgătorii nubieni 
care erau înnebuniţi și se simțeau prinși ca într-un cleşte; apoi, 
lăncierii atacară prin dos tabăra și îi masacrară pe negrii care își 
încărcau praștiile. Graţie scuturilor, infanteriștii opriră un atac 
disperat cu securi și își străpunseră adversarii cu săbiile lor 
scurte. 

Supraviețuitorii nubienilor, înfricoșaţi, lăsară jos armele și 
îngenuncheară; îi implorară pe egipteni să-i cruţe. 

Seti ridică braţul drept și lupta, care nu durase decât câteva 
minute, încetă; imediat, învingătorii legară la spate mâinile 
învinșilor. 

Elefantul nu-și terminase lupta; smulse acoperișul celei mai 
mari colibe și-i făcu praf pereţii. Apărură doi nubieni, unul mare 
și demn, cu o bandă lată și roșie petrecută peste piept, celălalt 


156 


mic și nervos, ascunzându-se în spatele unei lăzi. 

Acesta din urmă era cel care îl rănise pe uriaș, înfigându-i o 
suliță în trompă. Elefantul îl culese ca pe un fruct copt și, 
strângându-i mijlocul, îl ţinu în aer câteva clipe lungi. Micul 
negru tipa și gesticula, încercând în zadar să se elibereze din 
menghină. Când gigantul îl puse pe pământ, se crezu salvat; 
abia schiţă o mișcare, vrând s-o ia la sănătoasa, că un picior 
enorm îi zdrobi capul. Fără grabă, elefantul îl strivise pe cel care 
îi produsese atâta suferinţă. 

Ramses se adresă marelui nubian care nu mișcase un deget; 
cu braţele încrucișate la piept, se mulțumise să privească scena. 

— Tu ești șeful lor? 

— Ei bine, da, eu sunt; ești destul de tânăr ca se ne fi putut 
dobori. 

— Prestigiul revine Faraonului. 

— Deci, s-a deplasat în persoană... lată de ce vrăjitorii 
pretindeau că nu putem învinge. Ar fi trebuit să-i ascult. 

— Unde se ascund celelalte triburi răsculate? 

— Îți voi spune și mă voi duce să le întâlnesc pentru a le cere 
să se predea. Faraonul le va lăsa viaţa? 

— El hotărăște. 

t 

Seti nu acordă nici un răgaz dușmanilor; chiar în aceeași zi, 
atacă alte două tabere. Nici unii, nici alţii nu ascultaseră 
sfaturile șefului învins. Luptele au fost de scurtă durată, 
deoarece nubienii se băteau fără nici o coordonare; amintindu-și 
de predicțiile vrăjitorilor și văzându-l apărând pe Seti, a cărui 
privire ardea ca un foc, mulţi nu mai luptară cu ardoarea 
obișnuită. În mintea lor bătălia era dinainte pierdută. 

In zorii zilei următoare, celelalte triburi depuseră armele; nu 
se vorbea oare cu groază de fiul regelui, stăpânul unui elefant 
care ucisese deja zeci de negri? Nimeni nu se putea opune 
armatei Faraonului. 

Seti făcuse șase sute de prizonieri; aceștia erau însoţiţi de 
cincizeci și patru de tineri, șaptezeci de tinere și patruzeci și opt 
de copii care urmau să fie educați în Egipt și apoi să se întoarcă 
în Nubia ca purtători ai unei culturi complementare, axată pe 
pacea cu puternicul ei vecin. 

Regele se asigură că ţinutul lremului fusese eliberat în 
totalitate și că locuitorii acestei bogate regiuni agricole aveau 


157 


din nou acces la fântânile pe care puseseră stăpânire răsculații. 
Pe viitor, viceregele din Kush va inspecta lunar regiunea pentru 
a evita izbucnirea altor revolte; dacă ţăranii aveau de formulat 
anumite revendicări, el îi va asculta și va încerca să le dea 
satisfacţie. În caz de litigiu grav, Faraonul va fi acela care va 
tranșa problema. 

t 

Ramses devenise nostalgic; i se părea dezolant să părăsească 
Nubia. Nu îndrăznise să-i ceară tatălui său postul de vicerege 
pentru care credea el că este făcut. De când îi venise ideea 
asta, privirea lui Seti îl făcea mereu să nu-i poată vorbi despre 
ea. Monarhul îi expuse noul său plan: menţinerea în post a 
actualului vicerege, cerându-i-se o conduită impecabilă. La cea 
mai mică greșeală, urma să-și termine cariera ca intendent de 
fortăreață. 

Trompa elefantului atinse ușor obrazul lui Ramses; indiferent 
la rugăminţile soldaţilor care doreau să-l vadă pe gigant defilând 
prin Memphis, prinţul decisese să-l lase liber și fericit pe 
pământul unde se născuse. 

Ramses mângâie trompa a cărei rană deja se cicatrizase; 
elefantul îi indica direcţia spre savană, ca și cum l-ar fi invitat 
să-l urmeze. Dar drumurile uriașului și ale prinţului se 
despărţeau aici. 

Timp de mai multe minute, Ramses rămase nemișcat; 
absenţa surprinzătorului său aliat îi sfâșia inima. Cât ar fi vrut să 
plece cu el, să descopere drumuri necunoscute, să-și culeagă 
învăţătura... Dar visul se risipi, trebuia să se îmbarce și să se 
întoarcă spre nord. Prinţul își jură că va reveni în Nubia. 

Egiptenii ridicară tabăra cântând; soldaţii nu mai încetau cu 
elogiile la adresa lui Seti și a lui Ramses care transformaseră 
într-un triumf periculoasa expediţie. Nu mai stinseră jarul pe 
care-l vor strânge indigenii. 

Trecând pe lângă un tufiș, prinţul auzi un vaiet. Cum putuse fi 
abandonat un rănit? 

Îndepărtă frunzișul și descoperi un pui de leu înfricoșat, 
respirând cu greutate. Animalul întinse laba dreaptă, umflată; cu 
ochii strălucitori de febră, gemea. Ramses îl luă în brațe și 
constată că inima îi bătea neregulat. Dacă nu primea îngrijiri, 
puiul de leu avea să moară. 

Din fericire, Setau nu se îmbarcase încă; Ramses îi prezentă 


158 


bolnavul. Examinarea rănii nu lăsa nici o umbră de îndoială. 

— O mușcătură de șarpe, concluzionă Setau. 

— Care e diagnosticul tău? 

— Foarte pesimist... Uită-te bine: se văd trei urme 
corespunzătoare celor doi colţi veninoși principali și celui de 
înlocuire, precum și amprenta celor douăzeci și cinci de dinţi. 
Deci, e vorba de o cobră. Dacă puiul ăsta de leu n-ar fi cu totul 
deosebit, până acum ar fi fost mort. 

— Deosebit? 

— Observă-i labele: pentru un animal așa de tânăr, sunt 
enorme. Dacă sălbăticiunea ar trăi, ar atinge o mărime de-a 
dreptul monstruoasă. 

— Incearcă să-l salvezi. 

— Singura lui șansă e anotimpul; iarna, veninul cobrei e mai 
puţin activ. 

Setau măcină și amestecă în vin o rădăcină de lemnul- 
șarpelui provenind din deșertul oriental și îi dădu puiului de leu 
să bea; apoi zdrobi foarte fin frunzele arbustului și le amestecă 
în ulei, după care unse corpul animalului pentru a-i stimula 
inima și a-i îmbunătăţi capacitatea respiratorie. 

In timpul călătoriei, Ramses nu părăsi puiul de leu care stătea 
învelit într-o compresă compusă din nisip din deșert, menținut 
umed, și frunze de ricin. Animalul se mișca din ce în ce mai 
puţin; hrănit cu lapte, slăbea mereu. Totuși, aprecia mângâierile 
prințului și-i oferea priviri recunoscătoare. 

— O să trăiești, îi promise el, și vom fi prieteni. 


32 


La început, Străjerul dădu înapoi; după aceea, se apropie. 

Câinele galben, temător, se duse până acolo de unde putea 
să adulmece puiul de leu, ai cărui ochi miraţi descopereau un 
animal bizar. Mica sălbăticiune, încă slăbită, ar fi vrut să se 
joace; sări pe Străjer și îl sufocă sub greutatea lui. Câinele lătră, 
reuși să se elibereze, dar nu și să evite o lovitură de gheară 
care-i brăzdă spatele. 

Ramses prinse de gât puiul de leu și îl dojeni îndelung; cu 
urechile ridicate, acesta asculta. Prinţul își îngriji câinele, a cărui 
rană era superficială, și organiză o nouă confruntare între cei doi 


159 


tovarăși ai lui. Străjerul, puţin răzbunător, îi administră o lovitură 
de labă puiului de leu pe care Setau îl numise „Voinicul”. Nu 
învinsese el veninul șarpelui și umbra unei morți sigure? Numele 
ăsta îi va purta noroc și era potrivit pentru formidabila lui 
putere. Setau gândise cu voce tare: un elefant uriaș, un leu 
monstruos... Nu era Ramses versat în tot ceea ce privește 
grandiosul și excepţionalul, fiind incapabil să se intereseze de 
lucrurile mici sau jalnice? 

Foarte repede, puiul de leu și câinele își dădură seama de 
puterile lor; Voinicul învăţă să se stăpânească, Străjerul să 
tachineze mai puţin. O prietenie trainică se născu între ei; jocuri 
și curse bezmetice îi uniră în aceeași bucurie de a trăi. După ce 
mâncau, câinele adormea alături de puiul de leu. 

La curte, faptele de vitejie ale lui Ramses făcură mare zarvă. 
Un om capabil să îmblânzească un elefant și un leu era dotat cu 
o putere magică pe care nimeni n-o putea disprețui; frumoasa 
Iset resimţi o reală mândrie, iar Șenar o amărăciune profundă. 
Cum puteau atâtea notabilităţi să se arate așa de naivi? Ramses 
avusese noroc, asta era tot; nimeni nu putea comunica cu 
animalele sălbatice. Într-o bună zi, leul va redeveni sălbatic și-l 
va sfâșia în bucăţi. 

Totuși, fiul mai mare al regelui considera că era bine să 
întreţină excelente relaţii oficiale cu fratele său; după ce-l 
proslăvi pe Seti, ca de altfel întreg Egiptul, Șenar sublinie rolul 
pe care-l jucase Ramses în lupta contra nubienilor răsculați. 
Lăudă calităţile lui militare și dori să fie recunoscute de o 
manieră mai oficială. 

Cu ocazia înmânării unor recompense veteranilor din Asia, la 
care oficia Șenar, delegat de rege, acesta își manifestă intenția 
de a-și întâlni fratele între patru ochi. Ramses așteptă sfârșitul 
ceremoniei, apoi cei doi se retraseră în biroul lui Șenar, a cărei 
decorație urma să fie refăcută. Pictorul, un geniu veritabil, 
reprezentase straturi de flori pe deasupra cărora zburau fluturi 
multicolori. 

— Nu e o minunăţie? Îmi place să lucrez înconjurat de lux; 
sarcinile îmi par mai ușoare. Vrei să bei vin nou? 

— Nu, mulțumesc; mondenităţile astea mă plictisesc. 

— Și pe mine, dar sunt indispensabile; vitejilor noștri le plac 
onorurile. Nu-și riscă ei viaţa, așa, ca tine, pentru a ne păstra 
securitatea? Purtarea ta a fost exemplară în Nubia; totuși, 


160 


afacerea a fost prost începută. 

Șenar se îngrășase; amator de mâncare bună, lipsindu-i 
exercițiul fizic, semăna cu o notabilitate de provincie care luase 
proporții. 

— Tatăl nostru a condus campania cu o mână de maestru; 
simpla lui prezenţă înspăimânta dușmanul. 

— Desigur, desigur... Dar apariţia ta pe spinarea elefantului n- 
a fost deloc străină de succesul nostru. Se șoptește că Nubia te- 
a impresionat mult. 

— E adevărat, îmi place regiunea asta! 

— Cum consideri tu comportamentul viceregelui Nubiei? 

— Nedemn și condamnabil. 

— Cu toate astea, Faraonul l-a lăsat mai departe în postul 
lui... 

— Seti știe să guverneze. 

— Situaţia asta nu poate să dureze; viceregele nu va întârzia 
să comită o nouă greșeală gravă. 

— Crezi că n-a tras învăţăminte din propriile erori? 

— Oamenii nu se schimbă așa de ușor, dragul meu frate; au 
tendinţa de a-și repeta faptele și atitudinile. Viceregele nu va 
face excepţie de la regulă, crede-mă. 

— Fiecare cu soarta lui. 

— Căderea lui ar putea avea legătură cu tine. 

— În ce fel? 

— Nu face pe prostul; dacă te-ai îndrăgostit de Nubia, singura 
funcţie pe care o dorești e aceea de vicerege. Eu pot să te ajut 
s-o obţii. 

Ramses nu se aștepta la o asemenea perspectivă; Şenar îi 
remarcă tulburarea. 

— Consider că pretenţia ta e perfect legitimă, urmă el; dacă ai 
ocupa postul ăsta, nici o tentativă de revoltă nu ar mai avea loc. 
Ai face un serviciu ţării și ai fi fericit. 

Un vis... Un vis pe care Ramses și-l alungase din minte. Să 
trăiască acolo, împreună cu leul și câinele lui, să parcurgă în 
fiecare zi întinderi imense și pustii, să-și împărtășească 
sentimentele Nilului, stâncilor și nisipului auriu... Nu, era prea 
frumos. 

— Îţi baţi joc de mine, Șenar. 

— O să-i dovedesc regelui că ești făcut pentru postul asta; 
Seti te-a văzut în acţiune. Numeroase voci se vor uni cua mea 


161 


și vei avea câștig de cauză. 

— Cum dorești. 

Șenar își felicită fratele. 

Aflat în Nubia, Ramses n-o să-i mai stea în cale. 

t 

Acha se plictisea. 

In câteva săptămâni epuizase bucuriile muncii administrative 
pe care ierarhia i-o încredințase. Birocrația și arhivele nu 
prezentau interes; doar aventura lucrului în teren îl mai atrăgea. 
Să stabilească contacte, să-i facă să vorbească pe oamenii de 
condiţii diferite, să deceleze minciuna, să descopere micile și 
marile secrete, să dezvăluie ceea ce se încerca să i se ascundă, 
iată ce-l putea amuza. 

In timp, va trebui să-și facă un aliat; cu capul plecat, în 
așteptarea postului care să-i permită să călătorească în Asia și 
să înțeleagă mecanismul gândirii dușmanilor Egiptului, 
desfășura singura strategie pe care o putea folosi un diplomat: 
să hoinărească pe culoare. 

In felul acesta, va întâlni oameni cu experiență, zgârciţi la 
vorbă și păstrându-și cu strășnicie secretele, și va ști să-i 
flateze; necerând nimic, politicos, cultivat, le va câștiga 
încrederea și va angaja nenumărate dialoguri, fără să-și 
deranjeze  interlocutorii. Puțin câte puţin, află conţinutul 
dosarelor confidenţiale fără să aibă nevoie să le consulte. 
Câteva observaţii flatante, complimente bine chibzuite, întrebări 
pertinente și un limbaj ales îi vor atrage stima înalţilor 
funcţionari ai ministerului Afacerilor străine. 

Șenar nu primi decât ecouri favorabile referitor la tânărul 
Acha; faptul că și-l făcuse aliat era unul din cele mai frumoase 
succese ale lui. Pe parcursul frecventelor și discretelor lor 
întâlniri, Acha îl informa despre ceea ce se mai punea la cale pe 
aleile puterii. Șenar își verifica și își completa propriile 
informaţii; zi după zi, se pregătea în mod metodic pentru 
meseria de rege. 

De la întoarcerea din Nubia, Seti părea obosit; mai mulţi 
consilieri prevedeau numirea lui Șenar ca regent pentru a-l 
ușura pe suveran de greutatea anumitor responsabilități. Din 
moment ce hotărârea fusese luată și nu întâmpina nici o 
opoziție, de ce să se mai întârzie? 

Abil, Șenar domolea spiritele; vârsta lui tânără și lipsa de 


162 


experiență, afirma el, erau încă niște handicapuri. Trebuia să se 
recurgă la înţelepciunea Faraonului. 
t 

Ameni își reluă atacul; vindecat după o congestie care-l 
țintuise la pat, voia să-i dovedească lui Ramses că investigațiile 
lui nu fuseseră făcute în van. O muncă excesivă minase 
sănătatea tânărului scrib, însă își reluă lucrul cu aceeași 
seriozitate, dezolat că rămăsese în urmă. Deși Ramses nu-i 
făcuse nici un reproș, Ameni se simţea vinovat. O zi de pauză i 
se părea o greșeală de neiertat. 

— Am scormonit prin toate resturile și am obţinut o dovadă, 
afirmă el în faţa lui Ramses. 

— „Dovadă” nu e un cuvânt exagerat? 

— Două fragmente de calcar se potrivesc în mod indiscutabil: 
pe unul e menţionat atelierul suspect, iar pe celălalt numele 
proprietarului, din nefericire spart, dar care se termină cu litera 
R. Indiciul ăsta nu-l acuză pe Șenar? 

Ramses aproape uitase seria de întâmplări care precedase 
călătoria lui în Nubia. Rândașul, căruţașul, cerneala de 
contrabandă... Toate astea îi păreau foarte departe și puţin 
demne de interes. 

— Meriţi felicitări, Ameni, dar nici un judecător nu va consimţi 
să instrumenteze un proces cu atât de puţine date. 

Tânărul scrib lăsă ochii în jos. 

— Mă temeam de răspunsul ăsta... N-ar trebui să încercăm 
totuși? 

— Eșecul va fi asigurat. 

— O să găsesc mai multe. 

— E posibil? 

— Nu te lăsa înșelat de Șenar; dacă face în așa fel încât să fii 
numit vicerege al Nubiei este pentru a scăpa de tine. 
Nelegiuirile lui vor fi uitate și va avea câmp liber de acţiune în 
Egipt. 

— Sunt conștient de asta, Ameni, dar îmi place Nubia; o să vii 
cu mine și o să descoperi o ţară sublimă, departe de intrigile și 
de meschinăria de la curte. 

Secretarul particular al prinţului nu răspunse, convins că 
bunăvoința lui enar ascundea o nouă capcană; atâta timp cât 
mai rămânea în Memphis, nu va renunţa să dea de urma 
adevărului. 


163 


t 

Dolenta, sora mai mare a lui Ramses, era lungită pe marginea 
bazinului în care se îmbăia în orele fierbinți ale zilei, înainte de a 
fi unsă cu ulei și masată. De când soţul ei fusese promovat, 
lenevea cât era ziua de lungă și se simţea din ce în ce mai 
obosită.  Coafeza, manichiurista, pedichiurista, intendentul, 
bucătarul... toţi o epuizau. 

În ciuda pomezilor prescrise de medic, pielea ei rămânea 
grasă; ar fi trebuit, e adevărat, să se îngrijească mai 
conștiincios, dar obligaţiile mondene îi consumau cea mai mare 
parte din timp. Pentru a fi permanent informată asupra miilor de 
secrete de la curte se impunea să fie prezentă la toate recepţiile 
și ceremoniile care marcau existenţa înaltei societăţi egiptene. 

De câteva săptămâni, Dolenta era neliniștită; apropiații lui 
Senar nu-i prea mai făceau confidenţe, de parcă nu aveau 
încredere în ea; astfel încât considerase indispensabil să-i 
vorbească lui Ramses. 

— De vreme ce aţi făcut pace, avansă ea, intervenţiile tale nu 
sunt deloc neglijabile. 

— Ce speri de la mine? 

— Când Șenar o să fie regent, o să dispună de puteri 
considerabile; mă tem să nu mă neglijeze. A început prin a mă 
ține la distanţă; curând, n-o să fiu altceva decât o burgheză de 
provincie. 

— Ce pot să fac eu? 

— Să-i aduci aminte lui Șenar de existența mea și de 
importanţa rețelei mele de relaţii; îi va fi utilă în viitor. 

— O să-mi râdă în nas; pentru fratele meu mai mare sunt deja 
viceregele Nubiei și departe de Egipt. 

— Împăcarea voastră nu e deci decât aparentă? 

— Șenar a redistribuit responsabilităţile. 

— lar tu te acomodezi cu un exil la negri? 

— Îmi place Nubia. 

Dolenta se însufleți, ieșind din apatie. 

— Revoltă-te, te rog! Atitudinea ta e inadmisibilă. Haide să ne 
aliem noi doi pentru a-l contracara pe Șenar; monstrul ăsta o să- 
și aducă aminte că are o familie și că nu trebuie s-o respingă, 
lăsând-o pradă tenebrelor. 

— Sunt dezolat, draga mea soră, dar am oroare de 
comploturi. 


164 


Ea se ridică, furioasă. 
— Nu mă abandona. 
— Cred că ești capabilă să te aperi singură. 


În liniștea templului lui Hathor, după ce celebrase ritualurile 
de seară și ascultase cântecele preoteselor, regina Tuya medita. 
Servind divinitatea, se îndepărta de josniciile umane și 
considera viitorul țării cu mai multă luciditate. 

Regina, în timpul lungilor întrevederi cu soţul ei, își exprimase 
îndoielile asupra capacităţilor de a guverna ale lui Șenar; ca de 
obicei, Seti ascultase foarte atent. Nu ignora faptul că se 
atentase la viața lui Ramses și că adevăratul vinovat, dacă nu 
era vorba de căruţașul mort la minele de turcoază, rămânea 
necunoscut și nepedepsit. Deși animozitatea lui Șenar faţă de 
fratele său se marise, putea fi considerat nevinovat? In absenţa 
dovezilor, asemenea supoziţii păreau monstruoase; dar oare 
gustul puterii nu-l transformă pe om într-o bestie feroce? 

Seti nu neglija nici un amănunt; părerile soţiei sale contau 
mai mult decât cele ale curtenilor prea atașați de cauza lui 
Șenar sau obișnuiți să-l flateze pe suveran. Împreună, Seti și 
Tuya examinară comportamentul celor doi fii ai lor și făcură un 
bilanţ. 

Bineînţeles, raţiunea tria și analiza; dar nu putea decide. Era 
„Sia”, intuiţia fulgerătoare, cunoașterea directă transmisă de 
suflet de la un Faraon la altul, aceea care va trasa drumul. 

t 

Deschizând poarta care dădea în grădina rezervată prințului 
Ramses, Ameni se ciocni de un obiect straniu: un pat magnific 
din lemn de salcâm! Cei mai mulți egipteni dormeau pe rogojini; 
o mobilă ca aceea valora o mică avere. 

Uluit, tânărul scrib alergă să-l trezească pe Ramses. 

— Un pat? Imposibil. 

— Vino să vezi cu ochii tăi; o capodoperă! 

Prințul împărtăşi părerea secretarului său particular; 
tâmplarul era un artizan excepțional. 

— ÎI băgăm în casă? întrebă Ameni. 

— Nici vorbă! Stai cu ochii pe el. 

Sărind pe cal, Ramses galopă până la vila părinților frumoasei 
Iset; trebui să aștepte până ce tânăra femeie își termină toaleta 
pentru a se prezenta elegantă, machiată și parfumată. 


165 


Frumuseţea ei îl impresionă pe Ramses. 

— Sunt gata, spuse ea zâmbind. 

— Iset... Tu ești cea care a trimis patul? 

Il îmbrăţișă, radioasă. 

— Cine altcineva ar fi îndrăznit? 

Săvârșind „darul patului”, frumoasa Iset îl obliga pe prinţ să-i 
ofere un altul, încă și mai somptuos, care era cel al viitorului 
cuplu de căsătoriţi, uniţi pe viaţă. 

— Ai acceptat cadoul meu? 

— Nu, a rămas afară. 

— E o insultă gravă, șopti ea, calină; de ce să întârzii ceea ce 
e inevitabil? 

— Am nevoie să rămân liber. 

— Nu te cred. 

— Ti-ar plăcea să trăiești în Nubia? 

— În Nubia... Ce oroare! 

— Totuși, ăsta e destinul meu. 

— Refuză-l! 

— Imposibil. 

Se desprinse de Ramses și plecă în fugă. 


Ramses fusese convocat, alături de alte notabilităţi, să 
asculte citirea noilor numiri decretate de Faraon. Sala de 
audiențe era plină, cei în vârstă afișau un calm adesea înșelător, 
iar cei tineri își ascundeau prost nervozitatea. Mulţi se temeau 
de judecata lui Seti care nu admitea nici o întârziere în 
executarea sarcinilor încredințate și se arăta foarte puţin 
permeabil la justificările bombastice ale incompetenţilor. 

De-a lungul săptămânilor care precedaseră ceremonia, 
agitația depășise măsura, fiecare notabilitate prezentându-se 
drept un servitor zelos și necondiționat al politicii lui Seti, cu 
scopul de a-și apăra interesele lor și pe ale protejaţilor lor. 

În momentul în care scribul delegat începu lectura decretului, 
în numele regelui, se lăsă o tăcere totală. Ramses, care luase 
cina în ajun cu fratele lui mai mare, nu arăta nici cea mai mică 
neliniște. Cazul său fiind rezolvat, îl interesa soarta celorlalți. 
Anumite chipuri se luminară, unele deveniră impenetrabile, iar 
altele exprimau o dezaprobare mută; însă era decizia Faraonului 
și toți urmau s-o respecte. 

În fine, veni rândul Nubiei, care nu suscita decât un interes 


166 


restrâns; după recentele evenimente și intervenţiile repetate ale 
lui Șenar, prinţul Ramses era cu siguranţă desemnat să devină 
vicerege. 

Surpriza se dovedi de proporții: titularul postului era confirmat 
în funcţie. 


33 


Frumoasa Iset era foarte bucuroasă: cu toate manevrele 
subterane ale lui Șenar, Ramses nu fusese numit vicerege al 
Nubiei! Prințul va rămâne în Memphis, unde va continua să 
ocupe un post onorific. Tânăra femeie va ști să profite de 
această șansă neașteptată și-l va prinde pe Ramses în mrejele 
pasiunii sale; cu cât se va împotrivi mai mult, cu atât va fi mai 
prins în lat. 

În ciuda insistenţei părinţilor ei, care îi cereau să răspundă 
favorabil la solicitările lui Șenar, frumoasa Iset nu avea ochi 
decât pentru fratele acestuia. De când se întorsese din Nubia, 
tânărul era mai frumos și mai viril; se împlinise, corpul său 
splendid luase o anumită anvergură, noblețea lui naturală se 
impunea cu și mai multă forţă. Dominându-i cu un cap pe cei 
mai mulți compatrioți, părea invincibil. 

Să-și împartă existența, emoţiile, dorinţele... Ce viitor fabulos! 
Nimic și nimeni n-o va împiedica pe frumoasa Iset să se mărite 
cu Ramses. 

La câteva zile de la citirea numirilor, se duse la prinţ; o vizită 
făcută prea devreme ar fi fost inoportună. Dar acum, decepția 
trebuia să se fi estompat; Iset va fi o consolare eficace. 

Ameni, pe care ea nu-l plăcea deloc, o primi cu deferență. 
Cum putea prinţul să acorde încredere unui puști bolnăvicios și 
pricăjit, aplecat fără încetare asupra tăbliței de scrib, incapabil 
de a profita de bucuriile vieții? Mai devreme sau mai târziu, îl va 
convinge pe soțul ei să se descotorosească de el și să se 
înconjoare de angajaţi mai străluciți. Un Ramses nu se putea 
mulțumi cu indivizi atât de mediocri. 

— Anunţă-mă stăpânului tău. 

— Sunt dezolat, dar nu e aici. 

— Pentru câtă vreme? 

— Nu știu. 


167 


— Îţi baţi joc de mine? 

— N-aș îndrăzni. 

— În cazul ăsta, explică-mi! Când a plecat? 

— Regele a venit să-l caute ieri dimineaţă; Ramses s-a urcat 
în carul lui și au plecat în direcția debarcaderului. 

t 

Valea Regilor, pe care înțelepții o numeau „marea pășune”, 
paradisul în care învia sufletul luminos al faraonilor, era învăluită 
într-o tăcere minerală. De la debarcaderul de pe țărmul vestic al 
Tebei până în acest loc sacru, în care intrarea era păzită zi și 
noapte, faraonul și fiul său urmaseră un drum șerpuitor, 
mărginit de faleze înalte. Dominând Valea, se înălța Culmea, cu 
vârful piramidal, care o adăpostea pe zeiţa tăcerii. 

Ramses era împietrit. 

De ce îl adusese tatăl lui în acest loc misterios în care numai 
faraonul era stăpân, iar artizanii însărcinaţi cu săparea locuinţei 
sale eterne erau autorizaţi să pătrundă? Având în vedere 
comorile acumulate în morminte, arcașii aveau ordin să tragă pe 
loc și fără somaţie în orice persoană neidentificată; cea mai 
mică tentativă de furt, considerată o crimă ce punea în pericol 
siguranţa întregii ţări, era pasibilă de pedeapsa cu moartea. Dar 
se vorbea totodată de prezența duhurilor înarmate cu cuțite, 
care tăiau capetele imprudenților incapabili să le răspundă la 
întrebări. 

Cu siguranţă, prezenţa lui Seti era liniștitoare; însă Ramses ar 
fi preferat zece lupte contra nubienilor decât această călătorie 
într-o lume de temut. Forța și vitejia lui nu-i erau de nici un 
folos; se simţea lipsit de apărare, pradă ușoară pentru puterile 
necunoscute împotriva cărora nu știa să lupte. 

Nici un fir de iarbă, nici o pasăre, nici o insectă... Valea părea 
să respingă orice formă de viaţă în avantajul pietrei, singura 
capabilă să depună în permanenţă mărturie despre victoria 
asupra morţii. Cu cât carul condus de Seti înainta, cu atât pereţii 
ameninţători se apropiau; căldura devenea  sufocantă, 
sentimentul de ieșire din lumea oamenilor părea să-l sugrume 
pe călător. 

Apăru o trecătoare îngustă, un fel de poartă deschisă în 
stâncă; de o parte și de alta, soldaţi înarmaţi. Carul se opri, iar 
Seti și Ramses coborâră. Paznicii se înclinară; ei îl cunoșteau pe 
suveran care, la intervale regulate, se asigura de avansarea 


168 


lucrărilor la propriul său mormânt, dictând el însuși sculptorilor 
textele hieroglifice pe care voia să le vadă gravate pe suprafața 
ultimei sale locuințe. 

Odată trecut de poartă, Ramses își pierdu răsuflarea. 

„Marea pășune” era ca un creuzet supraîncălzit, fără alt 
orizont decât falezele de culoare ocru, dominate de cerul azuriu; 
culmea impunea o liniște aproape absolută ce asigura sufletelor 
faraonilor odihna și pacea. Teama cedase în fața uimirii; 
absorbit de lumina din vale, prinţul se simţea în același timp 
copleșit și înălţat. Un omuleţ ridicol aflat în prezenţa misterului 
și măreției peisajului, el percepu totuși prezenţa invizibilului 
care dădea viaţă în loc să distrugă. 

Seti își conduse fiul spre un portal de piatră; împinse poarta 
din cedru aurit și cobori o pantă abruptă spre o mică încăpere în 
mijlocul căreia trona un sarcofag. Regele aprinse niște torţe care 
nu scoteau fum; splendoarea și perfecțiunea decorațiunilor 
murale îl uimiră pe Ramses. Auriu, roșu, albastru și negru 
străluceau foarte viu; prinţul întârzie asupra reprezentării 
imensului șarpe Apophis, monstru al tenebrelor și devoratorul 
luminii, pe care Creatorul, înfățișat sub formă umană, îl 
neutraliza cu un baston alb, fără a-l distruge. Admiră barca 
soarelui, condusă de zeul „Sia”, intuiţia cauzelor, singurul 
capabil să discearnă calea cea dreaptă în regiunile obscure; se 
extazie în faţa faraonului fascinat de Horus, cel cu cap de șoim, 
și de Anubis, cel cu cap de șacal, și pe care zeița Maat, Legea 
universală, îl primea în paradisul drepţilor. Regele era 
reprezentat tânăr, strălucind de frumusețe, purtând 
pieptănătura tradițională, un colier mare de aur și un strai de 
asemenea aurit; în fața lui Osiris și a lui Nefertum, zeul 
încoronat cu un lotus pentru a manifesta viaţa regenerată, 
suveranul se arăta senin, cu ochii deschiși spre eternitate. Sute 
de alte amănunte atraseră atenţia prinţului, mai ales un text 
enigmatic evocând poarta de trecere spre un alt tărâm; dar Seti 
nu-i permise să-și astâmpere curiozitatea și îi porunci să se 
prosterneze în faţa sarcofagului. 

— Regele care odihnește aici a purtat același nume ca și tine, 
Ramses; el a fost fondatorul dinastiei noastre. Horemheb l-a 
desemnat ca succesor al său, în timp ce Ramses, vechi vizir, se 
retrăsese după o existenţă laborioasă în serviciul ţării. Bătrânul 
a fost smuls din liniștea sa și și-a consacrat ultimele forţe pentru 


169 


a guverna Egiptul. Epuizat, a domnit mai puţin de doi ani; însă 
și-a justificat numele primite la încoronare: „Cel care o confirmă 
pe Maat de-a curmezișul celor Două Tărâmuri; Lumina divină l-a 
adus în lume; Statornicia și puterea luminii divine; Alesul 
principiului creator”. Așa era acest om înțelept și umil, 
strămoșul nostru, cel pe care trebuie să-l venerăm pentru că ne 
deschide ochii; dedică-i un cult, onorează-i numele și amintirea, 
căci strămoșii sunt în faţa noastră și noi trebuie să ne potrivim 
pașii după ai lor. 

Prințul simţi prezenţa spirituală a fondatorului dinastiei; 
dinspre sarcofag, pe care hieroglifele îl numeau „purtătorul 
vieţii”, emana o energie palpabilă asemănătoare luminii line a 
soarelui. 

— Trezește-te, Ramses; prima ta călătorie s-a terminat. 

t 

Din loc în loc, piramidele; cea mai impresionantă era cea a 
faraonului Djeser, cu imensele sale gradene formând o scară ce 
urca spre cer. In compania tatălui său, Ramses descoperea o 
altă necropolă, imensa Saqqara, unde fuseseră construite 
lăcaşurile eterne ale faraonilor Vechiului Imperiu si ale fidelilor 
lor servitori. 

Seti se îndrepta spre marginea platoului deșertic, de unde se 
vedeau pâlcurile de palmieri, câmpurile cultivate și Nilul. Acolo, 
pe mai mult de un kilometru distanţă, se succedau marile 
morminte din cărămidă, lungi de cincizeci de metri, ale căror 
laturi semănau cu fațadele palatelor. Mai înalte de cinci metri, 
erau pictate în culori vii, vesele. 

Unul dintre ele îl uimi pe Ramses din cauza prezenţei a trei 
sute de capete de taur din lut ars, dispuse în relief de jur 
împrejurul monumentului; înzestrate cu coarne veritabile, 
transformau mormântul într-o armată invincibilă, de care nici o 
forţă a răului nu se putea apropia. 

— Faraonul îngropat aici poartă numele de Djet, îi dezvălui 
Seti, ceea ce înseamnă eternitate; lângă el sunt ceilalți regi ai 
primei dinastii, cei mai îndepărtați strămoși ai noștri. Pentru 
întâia dată pe acest pământ, ei au pus în practică legea lui Maat 
și au imprimat ordine în haos; orice guvernare trebuie să-și 
găsească rădăcina în grădina pe care ei au plantat-o. ţi 
amintești de taurul sălbatic pe care l-ai înfruntat? Aici s-a născut 
el, aici se regenerează puterea de la nașterea civilizației 


170 


noastre. 

Ramses se opri în fața fiecărui cap de taur; nici unul nu avea 
aceeași expresie. Astfel erau exprimate toate faţetele artei de a 
comanda, de la autoritatea cea mai severă până la cea 
binevoitoare. După ce termină de înconjurat straniul monument, 
Seti se urcă în car. 

— Așa se încheie a doua ta călătorie. 

t 

Navigară spre nord, apoi galopară pe poteci înguste, între 
câmpuri înverzite, până într-un târgușor unde sosirea Faraonului 
și a fiului său declanșă o primire entuziastă. În acest colţ pierdut 
al Deltei, o asemenea întâmplare fericită părea un miracol; 
totuși, locuitorii păreau să-l cunoască bine pe rege. Serviciul de 
ordine interveni îngăduitor, în timp ce Seti și Ramses 
pătrundeau În interiorul unui mic sanctuar, învăluit în 
obscuritate. Se așezară faţă în faţă pe niște bănci de piatră. 

— Ți-e cunoscut numele Avaris? 

— Cui nu-i este! Denumește orașul blestemat care a servit de 
capitală ocupanților hyksos. 

— Te găsești în Avaris. 

Ramses era consternat. 

— Dar... n-a fost distrus? 

— Ce om putea să distrugă o divinitate? Aici domnește Seth, 
forţa trăsnetului și a furtunii, care mi-a dat numele. 

Ramses era înspăimântat. Simţea că Seti era capabil să-l 
spulbere cu un simplu gest sau privire; pentru ce alt motiv l-ar fi 
adus în acest loc blestemat? 

— Ți-e frică, și asta e bine; numai vanitoșii și imbecilii ignoră 
frica. Din această teamă trebuie să se nască forța capabilă de a 
o învinge: acesta e secretul lui Seth. Cine a negat-o, așa cum a 
făcut Akhenaton, a comis o eroare și a slăbit Egiptul. Un faraon 
întruchipează și furtuna, furia cosmosului, caracterul implacabil 
al trăsnetului. El este braţul care acţionează și, uneori, lovește și 
pedepsește; să creadă în bunătatea fiinţelor umane e o greșeală 
pe care un rege n-o va comite niciodată. Aceasta i-ar conduce 
tara la ruină și poporul în mizerie. Dar ești capabil să-l înfrunţi 
pe Seth? 

O rază de lumină provenind de la acoperișul sanctuarului, 
ilumină statuia unui bărbat în picioare, având un cap neliniștitor 
cu un bot lung și două urechi mari: Seth, al cărui chip terifiant 


171 


ieșea la iveală din tenebre! 

Ramses se ridică și merse spre el. 

Se ciocni de un zid invizibil și trebui să se oprească; a doua 
tentativă se soldă cu același eșec, dar a treia oară trecu de 
obstacol. Ochii roșii ai statuii străluceau, semănând cu două 
flăcări; Ramses îi susținu privirea, deși simţi o arsură, ca și cum 
o limbă de foc i-ar fi parcurs tot corpul. Durerea era vie, dar se 
ținu tare; nu, nu va da înapoi din faţa lui Seth, chiar de-ar fi să 
dispară. 

Era momentul decisiv, cel al unui duel inegal pe care nu avea 
dreptul să-l piardă; ochii roșii ieșiră din orbitele lor, o flacără îl 
învălui pe Ramses, îi arse, consumându-se, în cap, inima era pe 
cale să-i explodeze. Dar rămase în picioare, îl înfruntă pe Seth și 
îl respinse departe de el, în adâncul capelei. 

începu furtuna și o ploaie diluviană se abătu asupra 
Avarisului; grindina făcu să vibreze pereţii sanctuarului. 
Licărirea roșie se estompa, Seth se întorcea în tenebre. Era 
singurul zeu care nu avusese fii, însă Faraonul Seti, moștenitorul 
lui pe pământ, și-l recunoștea pe al său ca pe un bărbat 
puternic. 

— A treia călătorie s-a terminat, murmură el. 


34 


La mijlocul lui septembrie, întreaga curte se deplasase la 
Theba pentru a participa la grandioasa sărbătoare Opet, în 
cursul căreia avea loc comuniunea Faraonului cu Amon, zeul 
ascuns, care va regenera „ka”-ul fiului său însărcinat să-l 
reprezinte pe pământ. Nici un nobil nu putea absenta din marele 
oraș al Sudului în timpul celor cincisprezece zile de bucurie; 
dacă ceremoniile religioase erau destinate câtorva iniţiaţi, 
poporul se distra, iar cei bogaţi își făceau vizite în vilele 
somptuoase. 

Pentru Ameni, călătoria fusese un calvar; obligat să ia cu sine 
mai multe papirusuri, precum și ustensilele de scrib, detesta 
acest gen de deplasare care-i perturba obiceiurile de lucru. In 
ciuda unei dispoziţii proaste evidente, își pregătise migraţia cu 
cea mai mare grijă, astfel încât Ramses să fie mulțumit. 

De la întoarcerea sa, prinţul se schimbase. Era parcă mai 


172 


absorbit, se retrăgea adesea să mediteze; Ameni nu-l deranja, 
mulțumindu-se să-i facă un raport zilnic asupra activităților lui. 
In calitate de scrib regal și ofițer superior, prințul trebuia să 
rezolve anumite probleme administrative de care se ocupa 
secretarul său particular. 

Cel puţin, pe corabia care înainta spre Theba, Ameni scăpase 
de frumoasa Iset. In absenţa lui Ramses, aceasta încercase în 
fiecare zi să-i stoarcă informaţii de care el nu dispunea. Cum 
farmecul tinerei femei nu avea efect asupra lui, schimburile de 
opinii erau destul de vii; de când Iset îi ceruse lui Ramses capul 
secretarului său, prințul o refuzase fără menajamente și cearta 
lor durase câteva zile. Frumoasa nobilă trebuia să fie convinsă: 
el nu-și va trăda niciodată prietenii. 

În cabina lui strâmtă, Ameni redacta scrisori pe care Ramses 
își punea sigiliul. Prinţul veni să se așeze pe o rogojină, lângă 
scrib. 

Cum poţi suporta un soare așa de arzător? se miră Ameni. În 
locul tău, aș cădea secerat în mai puţin de-o oră. 

— Ne înțelegem, noi doi; eu îl venerez, iar el mă hrănește. Nu 
vrei să mai încetezi cu lucrul și să admiri peisajul? 

— Lenea mă îmbolnăvește. Se pare că ultima călătorie nu ţi-a 
priit. 

— Asta e o critică? 

— Ai devenit foarte solitar. 

— Purtarea ta mă influențează. 

— Nu-ţi bate joc de mine și păstrează-ţi secretul. 

— Secretul... Da, ai dreptate. 

— Deci, nu mai ai încredere în mine. 

— Dimpotrivă; tu ești singura fiinţă care poate înţelege 
inexplicabilul. 

— Tatăl tău te-a iniţiat în misterele lui Osiris? întrebă Ameni 
cu ochi lacomi. 

— Nu, dar m-a făcut să-i întâlnesc strămoșii... Toţi strămoșii. 

Ramses pronunţase ultimele cuvinte cu o asemenea gravitate 
încât tânărul scrib se tulbură; ceea ce urma să trăiască prinţul 
era, fără-ndoială, una din etapele esenţiale ale vieţii lui. Ameni 
puse întrebarea care-i ardea buzele. 

— Faraonul ţi-a schimbat destinul? 

— Mi-a deschis ochii asupra unei alte realităţi; l-am întâlnit pe 
zeul Seth. 


173 


Ameni se cutremură. 

— Și ești... viu! 

— Poţi să mă atingi. 

— Dacă altcineva ar fi pretins că s-a confruntat cu Seth, nu l- 
aș fi crezut! Cu tine, lucrurile stau altfel. 

Nu fără teamă, mâna lui Ameni o strânse pe cea a lui Ramses; 
tânărul scrib scoase un oftat de ușurare. 

— N-ai fost transformat într-un duh rău... 

— Nu se știe niciodată. 

— Eu știu; nu semeni deloc cu frumoasa Iset! 

— Nu fi prea sever cu ea. 

— N-a încercat ea să-mi distrugă cariera? 

— O să-i demonstrez că a greșit. 

— Să nu contezi pe amabilitatea mea. 

— Apropo... Nu ești cam prea singuratic și morocăânos? 

— Femeile sunt periculoase; le prefer munca mea. Dar tu, ar 
trebui să te intereseze rolul pe care-l vei juca în cadrul sărbătorii 
Opet. Locul tău va fi în prima treime a cortegiului și vei purta o 
robă de in nouă, cu mâneci plisate; îţi atrag atenţia asupra 
fragilităţii ei. Va trebui să stai drept și să nu faci mișcări bruște. 

— Mă supui la grele încercări. 

— Când ești animat de energia lui Seth, e o nimica toată. 

t 

În Canaan și Siro-Palestina fiind pace, Galileea și Libanul 
supuse, beduinii și nubienii învinși, hitiţii ţinuţi la distanță 
dincolo de Oront, Egiptul și Theba puteau sărbători fără nici o 
grijă. În nord, ca și în sud, ţara cea mai puternică din lume 
îmblânzise demonii care nu se gândeau decât cum să pună 
stăpânire pe bogăţiile sale. În al optulea an de domnie, Seti se 
impusese ca un mare faraon ce va fi venerat de generaţiile 
viitoare. 

Potrivit zvonurilor indiscrete, sălașul etern al lui Seti din Valea 
Regilor va fi cel mai vast și mai frumos construit vreodată; în 
Karnak, unde lucrau numeroși arhitecţi, însuși faraonul 
conducea un mare șantier, iar elogiile nu mai încetau la adresa 
templului de pe malul vestic, la Gurnah, destinat să celebreze 
cultul pentru „ka”-ul lui Seti, forța sa spirituală, în eternitate. 

Chiar și cei mai reticenţi admiteau acum că suveranul 
avusese dreptate să nu se lanseze într-un război hazardat 
împotriva hitiţilor și să canalizeze energia ţării spre construcţia 


174 


sanctuarelor de piatră, receptacole ale prezenţei divine. Totuși, 
așa cum remarca Șenar în fața notabilităţilor interesate, acest 
armistițiu nu era profitabil pentru schimburile comerciale, 
singurele capabile să șteargă rivalităţile. 

Un mare număr de notabilităţi aștepta cu nerăbdare suirea pe 
tron a fiului mai mare al Faraonului, căci el le semăna; 
austeritatea lui Seti și gustul său pentru secret îi atrăseseră 
dușmănii pronunţate, unii crezându-se prea puţin consultați. Cu 
Șenar, dialogul era mai ușor; fermecător, agreabil, știa să 
câștige favorurile unora fără a-i contraria pe ceilalţi, promițând 
fiecăruia ceea ce acesta dorea să audă. Pentru el, sărbătoarea 
Opet va fi o nouă ocazie de a-și extinde influența câștigând 
prietenia marelui preot al lui Amon și a ierarhiei sale. 

Sigur că prezenţa lui Ramses îl deranja; dar lucrul de care se 
temuse, după refuzul de neînțeles al lui Seti de a-l numi 
vicerege al Nubiei, nu se produsese. Faraonul nu-i acordase nici 
un privilegiu fiului său mai mic. Acesta se va mulțumi, ca atâţia 
alţi fii de regi, cu o existenţă plină de lux și lenevie. 

În fapt, Șenar nu avusese dreptate să se teamă de Ramses și 
să-l considere un rival; vitalitatea și fizicul lui erau doar o iluzie, 
din moment ce nu aveau nici o anvergură. Nici măcar nu va fi 
nevoie să-l numească vicerege în Nubia, o funcţie covârșitoare 
pentru el; Șenar se gândea la un post onorific, cum ar fi 
locotenent la divizia de care a armatei. Ramses va dispune de 
cei mai buni cai și va conduce o mică echipă de brute, în timp ce 
frumoasa Iset va admira musculatura bogatului ei soț. 

Pericolul era în altă parte: cum să-l convingă pe Seti să 
poposească mai mult timp în temple și să se implice din ce în ce 
mai puţin în treburile țării? Regele risca să ţină la prerogativele 
lui și să stânjenească acțiunile întreprinse de regent. Cădea în 
sarcina lui Șenar să știe să-l mintă cu abilitate și să-l orienteze 
fără  ostentaţie spre meditaţia asupra lumilor invizibile; 
înmulțind contactele cu neguţătorii egipteni și străini, al căror 
discurs prezenta prea puţină importanţă în ochii monarhului, va 
ocupa un spațiu crescând și se va arăta repede indispensabil. 
Dar mai cu seamă să nu-l contracareze pe față, ci să-l învăluie 
progresiv într-o rețea de influenţe de care să nu devină 
conștient prea devreme. 

Șenar mai trebuia s-o neutralizeze pe Dolenta. Guralivă, 
moale și curioasă, nu-i va fi de nici un folos în economia politicii 


175 


lui viitoare; dimpotrivă, decepţionată de faptul că nu va ocupa o 
poziție de primă mărime, va coaliza contra lui mai mulţi nobili 
bogaţi, deci indispensabili. Șenar se gândise bine să-i ofere 
Dolentei o vilă imensă și o armată de servitori, dar ea nu se va 
mulțumi cu atât; ca și el, avea gustul intrigilor și al 
comploturilor. Ori, doi crocodili nu puteau coabita în aceeași 
mlaștină; însă sora lui nu era capabilă să-i reziste. 
t 

Frumoasa Iset încerca a cincea robă; nu-i plăcea mai mult 
decât celelalte patru. Prea lungă, prea amplă, nu suficient de 
plisată... Enervată, îi porunci cameristei să găsească un alt 
atelier de  ţesătoare. La marele banchet care încheia 
sărbătoarea trebuia să fie cea mai frumoasă, să-l sfideze pe 
Șenar și să-l seducă pe Ramses. 

Coafeza sosi în fugă, cu respiraţia tăiată. 

— Repede, repede... așezaţi-vă să vă pieptăn și să vă puneţi 
peruca de gală. 

— De ce ești așa de precipitată? 

— O ceremonie în templul din Gurnah, pe malul vestic. 

— Dar nu era prevăzută! Ritualurile încep de-abia mâine. 

— Totuși, așa stau lucrurile; tot orașul e în agitaţie. Trebuie să 
ne grăbim. 

Contrariată, frumoasa Iset se mulțumi cu o robă clasică și cu o 
perucă sobră care nu-i puneau în valoare tinereţea și graţia; 
însă nu trebuia scăpată această întâlnire neașteptată. 

Tt 

Templul din Gurnah, odată isprăvit, urma să fie consacrat 
cultului spiritului nemuritor al lui Seti, atunci când se va întoarce 
în oceanul de energie după prezenta încarnare într-un corp 
uman. Partea secretă a edificiului, unde regele era reprezentat 
în maniera ritualurilor tradiţionale, se găsea încă în stăpânirea 
sculptorilor; nobilii și înalții demnitari se masară în faţa 
sanctuarului, într-o mare curte neacoperită ce urma să fie 
curând închisă de un pilon. Temându-se de arșița soarelui, în 
ciuda orei matinale, cei mai mulţi se adăposteau sub umbrele 
rectangulare. Ramses, amuzat, observa aceste importante 
personaje îmbrăcate cu un rafinament extrem; robele lungi, 
tunicile cu mâneci bufante și perucile negre le asigurau o ţinută 
foarte bine pusă la punct. Pătrunși de importanţa lor, vor deveni 
slugarnici o dată cu apariţia lui Seti și vor începe să facă 


176 


temenele, pentru ca nu cumva să îi intre în dizgrație. 

Curtenii cei mai bine informaţi afirmau că regele, după 
celebrarea ritualurilor dimineţii la Karnak, va aduce o ofrandă 
specială zeului Amon în sala templului din Gurnah, astfel încât 
„ka”-ul său să fie exaltat, iar puterea vitală să nu-i diminueze 
deloc; acesta era motivul întârzierii care impunea notabilităţilor 
mai în vârstă un efort fizic destul de penibil. Deseori, Seti se 
dovedea lipsit de înțelegere; Șenar își promise să evite acest fel 
de capricii și să exploateze la maxim slăbiciunile unora și altora. 

Un preot cu craniul ras, îmbrăcat cu o robă simplă, albă, ieși 
din templul acoperit. Cu un baston lung în mână, își croi drum; 
uimiţi, invitaţii la acest ceremonial necunoscut se dădură la o 
parte din calea lui. 

Preotul se opri în faţa lui Ramses. 

— Urmaţi-mă, prinţe. 

Numeroase femei începură să șușotească, descoperind 
frumuseţea și prestanţa lui Ramses; frumoasa Iset era copleșită 
de admiraţie, iar Șenar surâdea. lată că reușise totuși; fratele lui 
va fi proclamat vicerege al Nubiei înainte de sărbătoarea Opet și 
trimis imediat după aceea în această regiune îndepărtată pe 
care o îndrăgea atât de mult. 

Perplex, Ramses trecu de pragul templului acoperit, urmându- 
| pe deschizătorul de drumuri care se îndrepta spre partea 
stângă a edificiului. 

Ușa de cedru se închise în urma lor, deschizătorul de drumuri 
îl așeză pe prinț între două coloane, în faţa a trei capele 
învăluite în obscuritate. Din cea din mijloc se auzi o voce gravă, 
vocea lui Seti. 

— Cine ești tu? 

— Numele meu e Ramses, fiul Faraonului Seti. 

— În acest loc secret, inaccesibil profanului, celebrăm 
prezenţa lui Ramses, strămoșul nostru și fondatorul dinastiei 
noastre. Figura lui, gravată pe ziduri, va trăi în veșnicie; te 
angajezi să-i dedici un cult și să-l venerezi? 

— Mă angajez. 

— În acest moment, sunt Amon, zeul ascuns; vino spre mine, 
fiule. 

Capela se lumină. 

Așezaţi pe două tronuri, faraonul Seti și regina Tuya; el purta 
coroana lui Amon, cu cele două pene lungi, iar ea, coroana albă 


177 


a zeiței Mut. Cuplul regal și cel divin se confundau. Ramses se 
identifica în persoana zeului fiu, completându-se astfel trinitatea 
sacră. 

Tulburat, tânărul nu-și imagina că mitul, a cărui semnificaţie 
nu era revelată decât în secret în temple, se încarnase în acest 
fel; el îngenunche în faţa celor două ființe, descoperind că erau 
mai mult decât tatăl și mama sa. 

— Fiul meu iubit, declară Seti, primește prin mine lumina. 

Faraonul puse mâinile pe capul lui Ramses; marea soție 
regală făcu la fel. 

Imediat, prințul simţi binefacerea unei foarte blânde călduri; 
nervozitatea și tensiunea dispărură, cedând locul unei energii 
necunoscute care pătrunse în fiecare fibră a ființei sale. De 
acum înainte, va trăi prin spiritul cuplului regal. 

t 


Se lăsă tăcerea atunci când Seti apăru în pragul templului, cu 
Ramses la dreapta sa. Faraonul purta coroana dublă, 
simbolizând unificarea Egiptului de Sus cu cel de Jos; o diademă 
se vedea pe fruntea lui Ramses. 

Șenar tresări. 

Viceregele Nubiei nu avea dreptul la această emblemă... Era o 
eroare, o nebunie! 

— II declar succesor la tron pe fiul meu, Ramses, declară Seti 
cu vocea lui gravă și puternică, astfel încât să-l văd împlinit în 
timpul vieţii mele. Il numesc regent al regatului și, de acum 
înainte, va participa la toate hotărârile pe care le voi lua. Va 
învăța să guverneze această ţară, să vegheze la unitatea și 
bunăstarea ei, va sta în fruntea acestui popor, a cărui fericire va 
conta mai mult decât propria lui fericire. Va lupta împotriva 
dușmanilor din interior și din exterior și va face să fie respectată 
legea lui Maat, protejându-l pe cel slab de cel puternic. El va fi 
astfel, căci mare e iubirea pe care i-o port lui Ramses, fiul 
luminii. 

Șenar își mușcă buzele; coșmarul se va risipi, Seti va retracta, 
Ramses se va prăbuși, renunțând la o funcţie copleșitoare 
pentru cei șaisprezece ani ai săi... Însă ritualistul, la porunca 
Faraonului, agăţă de diademă simbolul șarpelui de aur, 
reprezentând cobra al cărei suflu incendiar îi va distruge pe 
adversarii vizibili și invizibili ai regentului, viitorul faraon al 
Egiptului. 


178 


Scurta ceremonie se încheie, iar aclamaţiile se ridicară spre 
cerul luminos al Tebei. 


35 


Ameni verifica cerinţele protocolului; în timpul procesiunii de 
la Karnak la Luxor, Ramses se va afla între doi demnitari bătrâni 
și nu va trebui să grăbească pasul prea tare. Păstrarea unui ritm 
lent și solemn îi va cere un oarecare efort. 

Ramses intră în birou, însă uită să închidă ușa în urma lui. 
lritat de un curent de aer, Ameni strânută. 

— Inchide ușa după tine, îi ceru el, ursuz; tu nu te- 
mbolnăvești niciodată... 

— lartă-mă... Dar așa vorbeşti tu cu regentul Egiptului? 

Tânărul scrib ridică niște ochi uimiţi spre prietenul lui. 

— Care regent? 

— Dacă n-am visat, tatăl meu m-a numit succesor la tron în 
fața plenului curții. 

— Asta e o glumă proastă! 

— Lipsa ta de entuziasm mă face să sufăr. 

— Regent, regent... iți dai seama câtă muncă... 

— Lista cu responsabilităţile tale se lungește, Ameni; prima 
mea decizie constă în a te numi purtător de sandale, în felul 
ăsta, n-o să mă mai abandonezi și o să mă sfătuiești cât mai 
bine. 

Consternat, tânărul scrib se prăbuși pe speteaza scaunului 
jos, cu capul dat pe spate. 

— Purtător de sandale și secretar particular... Care e zeitatea 
atât de crudă încât să se înverșuneze împotriva unui biet scrib? 

— Reexaminează protocolul, nu mai sunt în mijlocul 
cortegiului. 

t 

— Vreau să-l văd imediat! ceru frumoasa Iset, iritată. 

— Absolut imposibil, răspunse Ameni, care lustruia o superbă 
pereche de sandale din piele albă. Ramses urma să le poarte în 
timpul marilor ceremonii. 

— De data asta, știi unde e? 

— Exact. 

— Atunci, vorbește! 


179 


— Inutil. 

— Lasă-mă pe mine să hotărăsc. 

— Îți pierzi timpul. 

— Nu e treaba unui mic scrib să decidă asta. 

Ameni puse sandalele pe o rogojină. 

— Un mic scrib, secretarul particular și purtătorul de sandale 
al regentului? Ar trebui să-ţi schimbi limbajul, frumoasă 
doamnă; disprețul e o atitudine pe care Ramses n-o apreciază 
deloc. 

Frumoasa Iset era pe punctul de a-l plesni pe Ameni, însă se 
abținu; băiatul avea dreptate. Stima pe care i-o arăta regentul 
făcea din el un personaj oficial ce nu mai putea fi tratat cu 
dispreț. Își schimbă tonul în silă. 

— Pot să știu unde se găsește regentul? 

— Așa cum ţi-am arătat, nu poate fi întâlnit; regele l-a luat cu 
el la Karnak. Vor petrece noaptea în meditaţie, înainte de a 
trece în fruntea procesiunii spre Luxor, mâine dimineaţă. 

Frumoasa Iset se retrase, umilită; dacă nu se întâmpla vreun 
miracol, Ramses avea să-i scape? Nu, ea îl iubea și el o iubea. 
instinctul o menţinuse pe drumul cel bun, departe de Șenar și 
aproape de noul regent; ca mâine, va fi marea soție regală și 
regina Egiptului! 

Deodată, această perspectivă o înspăimântă; gândindu-se la 
Tuya, deveni conștientă de greutatea acestei funcţii și de 
sarcinile pe care le implica. Nu ambiția era cea care o ghida, ci 
pasiunea; era nebună după Ramses, după bărbatul din el și nu 
după regent. 

Ramses cel destinat puterii supreme... Oare miracolul nu 
semăna cu o nenorocire? 

t 

În îmbulzeala plină de veselie ce urmase numirii lui Ramses, 
Șenar îi văzu pe Dolenta și pe soţul ei, Sary, dând din coate să 
fie primii care să-l felicite pe regent. Incă sub impresia surprizei, 
partizanii lui Șenar nu-i juraseră credință lui Ramses într-o 
manieră făţișă, însă fiul mai mare al regelui nu se îndoia de 
trădarea lor, mai curând sau mai târziu. 

Era evident că fusese învins, dat la o parte, și că trebuia să se 
pună la dispoziţia regentului; ce ar fi putut spera altceva de la 
Ramses decât un post onorific, lipsit de o putere reală? 

Șenar se va supune, pentru a induce în eroare, dar nu va 


180 


renunța; poate că viitorul nu se va arăta sărac în surprize. 
Ramses nu era încă Faraon; de-a lungul istoriei Egiptului, unii 
regenţi au murit înaintea regelui care îi alesese. Robustețea lui 
Seti îi va permite să trăiască încă mulţi ani, în cursul cărora nu 
va delega decât o parte infimă din puterile sale, punându-l în 
felul acesta pe regent într-o situaţie instabilă. Va fi treaba lui să- 
| împingă în neant, să-l facă să comită greșeli ireparabile. 

Într-adevăr, nimic nu era pierdut. 

Tt 

— Moise! exclamă Ramses, zărindu-și prietenul pe vastul 
şantier deschis de Seti la Karnak. Evreul plecă de lângă echipa 
de tăietori în piatră aflată sub conducerea lui și se înclină în fața 
regentului. 

— Omagiu... 

— Ridică-te, Moise. 

Se felicitară, bucurându-se de revedere. 

— E primul tău post? 

— Al doilea. Am învăţat cum se confecționează cărămizile și 
cum se taie piatra pe malul vestic, iar apoi am fost mutat aici. 
Seti dorește să construiască o imensă sală cu coloane având 
capitelurile în formă de flori de papirus, alternând cu boboci de 
lotus. Zidurile vor semăna cu versanţii muntoși, bogăţiile 
pământului vor fi gravate pe pereţi, iar frumusețea acestei 
opere de artă va atinge înaltul cerului. 

— Proiectul te-a fermecat! 

— Nu este templul un recipient de aur ce conţine în interior 
toate minunile creaţiei? Da, meseria de arhitect mă pasionează; 
cred că mi-am găsit vocaţia. 

Seti se alătură celor doi tineri și le împărtăși intenţiile. Aleea 
acoperită, construită de Amenhotep al Ill-lea, având niște 
coloane înalte de douăzeci de metri, nu se mai potrivea cu 
măreţia Karnakului; astfel încât, concepuse o veritabilă pădure 
de stâlpi, cu foarte puţin spaţiu între ei, precum și o savantă 
repartizare a jocurilor de lumini provenind de la ferestrele a 
claustra. Când sala va fi terminată, ritualurile se vor celebra 
perpetuu datorită prezenței zeilor și a Faraonului pe suprafeţele 
coloanelor; piatra va conserva lumina originară din care se 
hrănea Egiptul. Moise puse câteva probleme de orientare și de 
rezistență a materialelor; regele îl linişti, punându-l sub 
autoritatea unui maistru al confreriei „locul adevărului” din satul 


181 


Deirel-Medineh, situat pe malul occidental, unde artizanii inițiați 
își transmiteau secretele meseriei. 

Seara se lăsa asupra Karnakului. Muncitorii își strânseseră 
uneltele și acum șantierul era gol. În mai puţin de o oră, 
astronomii și astrologii vor urca pe acoperișul templului pentru a 
studia mesajul stelelor. 

— Ce este un faraon? îl întrebă Seti pe Ramses. 

— Cel care-și face poporul fericit. 

— Pentru a reuși, nu căuta să le aduci fericirea oamenilor 
împotriva voinţei lor, ci acţionează benefic pentru zei și 
Principiul care creează în permanenţă; construiește temple 
asemenea cerului și oferă-le stăpânului divin. Fii mereu în 
căutarea esențialului și planul al doilea va fi armonios. 

— Nu Maat e esențialul? 

— Maat arată calea cea dreaptă, ea este guvernatoarea 
ambarcaţiunii comunitare, soclul tronului, dimensiunea perfectă 
și rectitudinea fiinţei. Fără ea, nimic drept nu poate fi dus până 
la capăt. 

— Tată... 

— Ce neliniște te frământă? 

— Voi fi oare la înălțimea sarcinii mele? 

— Dacă nu ești capabil să te înalţi, vei fi zdrobit. Lumea nu va 
ști să-și păstreze echilibrul fără acţiunea Faraonului, fără 
cuvântul lui și ritualurile pe care le celebrează. Dacă instituţia 
faraonică ar dispărea într-o zi, din cauza prostiei și lăcomiei 
oamenilor, domnia lui Maat s-ar sfârși, iar tenebrele ar pune 
stăpânire pe pământ. Omul ar distruge totul în jurul lui, inclusiv 
propriii semeni, cel puternic l-ar spulbera pe cel slab, 
nedreptatea ar triumfa, violenţa și urâtul s-ar impune peste tot. 
Soarele n-ar mai răsări, chiar dacă discul lui ar persista pe cer. 
După natura lui, individul se orientează spre rău; rolul 
Faraonului e să îndrepte tot ce e strâmb, să aducă mereu 
ordinea împotriva haosului. Orice altă formă de guvernământ 
este sortită eșecului. 

Insetat de cunoaștere, Ramses îi puse mii de întrebări tatălui 
său; regele nu se eschivă de la nici una. Noaptea liniștită de 
vară era pe sfârșite atunci când regentul, cu inima plină, se 
întinse pe o bancă de piatră, cu privirile pierdute spre cerul 
înstelat. 

La porunca lui Seti, începu ritualul sărbătorii Opet. Preoţii 


182 


scoaseră din capele bărcile trinităţii thebane, Amon, zeul 
ascuns, Mut, mama cosmică și fiul lor, Konsu, cel care străbate 
cerul și spaţiile, a cărui încarnare era acum Ramses. Inainte de a 
pătrunde pe poarta templului, Seti și fiul lui oferiră buchete de 
flori bărcilor divine și făcură o libaţie în onoarea lor, apoi 
acestea fură acoperite cu un văl, astfel încât profanii să se uite 
fără să vadă. 

În această a nouăsprezecea zi a celei de-a doua luni a 
anotimpului ploios, o mulţime numeroasă era masată în 
apropierea templului din Karnak. Când se deschise marea 
poartă din lemn aurit, lăsând să treacă procesiunea condusă de 
rege și de fiul lui, avu loc o explozie de bucurie. Din moment ce 
zeii erau pe pământ, anul va fi unul fericit. 

Se organizară două procesiuni; una lua calea uscatului, 
apucând-o pe aleea sfinxului ce ducea de la Karnak la Luxor, 
cealaltă aluneca pe NII, de la cheiul primului templu până la 
cheiul celui de-al doilea. Pe fluviu, barca regală atrăgea toate 
privirile; acoperită cu aurul deșerturilor și cu pietre preţioase, 
strălucea în soare. Seti conducea el însuși flotila, în timp ce 
Ramses se angajă pe drumul mărginit de sfincși protectori. 

Trompete, flaute, tamburine, sistre și lăute acompaniau 
acrobaţii și dansatoarele. Pe malurile Nilului, negustorii vindeau 
mâncăruri apetisante și bere proaspătă; aceasta din urmă 
însoțea păsările fripte, prăjiturile și fructele. 

Ramses încerca să facă abstracţie de zgomot și să se 
concentreze asupra rolului său ritualic: să-i conducă pe zei până 
la Luxor, templul regenerării „ka”-ului regal. Procesiunea se opri 
în fața unor capele pentru a fi depuse ofrandele și, cu o 
încetineală bine cumpănită, ajunse la porţile Luxorului în același 
timp cu Seti. 

Bărcile divinităţilor intrară în interiorul edificiului unde 
mulțimea nu avea acces; în timp ce afară continua sărbătoarea, 
aici se pregătea renașterea forţelor ascunse de care depindeau 
toate formele de fecunditate. Timp de unsprezece zile, în 
secretul Sfintei Sfintelor, cele trei bărci se vor alimenta cu o 
nouă putere. 

Preotesele lui Amon dansau, cântau din gură și din instru- 
mente; dansatoarele, cu o pieptănătură sofisticată și cu sânii 
tari, unse cu ladin și parfumate cu lotus, având pe cap coroniţe 


183 


de căprișor* mirositor, executau mișcări lente, de un farmec 
surprinzător. 

Printre cele care cântau la lăută se afla și Nefertari; stând un 
pic mai retrasă faţă de colegele ei, se concentra asupra 
instrumentului și părea complet desprinsă de lumea exterioară. 
Cum putea fi atât de serioasă o fată așa de tânără? încercând să 
treacă neobservată, ea se distingea; Ramses îi căută privirea, 
însă ochii verzi-albaștri rămaseră fixaţi pe corzile lăutei. Oricare 
ar fi fost atitudinea ei, Nefertari nu reușea să-și ascundă 
frumusețea; le eclipsa pe celelalte preotese ale lui Amon, deși 
acestea erau foarte atrăgătoare. 

Sosi și momentul tăcerii; tinerele femei se retraseră, unele 
satisfăcute de prestaţia lor, altele grăbite să schimbe impresii. 
Nefertari rămase liniștită, ca și cum ar fi dorit să păstreze în 
adâncul fiinţei ei ecoul ceremoniei. 

Regentul o urmări cu privirea până când silueta fragilă, 
îmbrăcată într-un alb imaculat, se estompă în lumina orbitoare a 
verii. 


36 


Frumoasa Iset se lipi de corpul gol al lui Ramses și îi murmură 
în ureche un cântec de dragoste pe care-l cunoșteau toate 
tinerele egiptene: 

— De-aș fi servitoarea ta, urmându-te pas cu pas; aș putea să 
te îmbrac și să te dezbrac, să fiu mâna care te pieptănă și te 
mângâie. De-aș fi cea care îţi spală roba și te parfumează, de-aș 
fi brăţările și bijuteriile care îţi ating pielea și îi cunosc 
mireasma. 

— lubitul cântă versurile astea, nu iubita. 

— Nu contează... Vreau să le auzi întruna. 

Frumoasa lset făcea dragoste cu violenţă și tandrete, 
amestecându-le într-un unic elan; suplă, fierbinte, nu înceta să 
inventeze jocuri surprinzătoare pentru a-și uimi iubitul. 

— Puțin îmi pasă dacă ești regent sau ţăran! Pe tine te iubesc, 
iubesc forţa și frumuseţea ta. 

Sinceritatea și pasiunea de care dădea dovadă Iset îl mișcau 
pe Ramses; în ochii ei nu exista nici urmă de minciună. 


3 O trestie obișnuită în Egiptul antic. 
184 


Răspunse dăruirii ei cu ardoarea celor șaisprezece ani ai lui și 
gustară plăcerea la unison. 

— Renunţă, îi propuse ea. 

— La ce? 

— La acest rol de regent, la viitorul ca Faraon... Renunţă, 
Ramses, și să trăim fericiţi. 

— Când eram mai tânăr, îmi doream să fiu rege; gândul ăsta 
mă înfierbânta și nu mă lăsa să dorm. Apoi, tatăl meu m-a făcut 
să înțeleg că ambiția mea era iraţională; am renunţat, am uitat 
această nebunie. Și iată că Seti m-a făcut succesor la tron... Un 
torent de foc îmi traversează viața și eu nu-i cunosc destinația. 

— Nu te lăsa purtat de el, rămâi pe mal. 

— Oare sunt liber să hotărăsc? 

— Acordă-mi încredere și o să te ajut. 

— Oricare ar fi eforturile tale, eu rămân singur. 

Lacrimi se prelinseră pe obrajii lui Iset. 

— Resping această fatalitate! Dacă formăm un cuplu unit, 
vom face mai ușor faţă încercărilor. 

— N-o să-mi trădez niciodată tatăl. 

— Cel puţin, nu mă abandona. 

Frumoasa Iset nu mai îndrăzni să vorbească de căsătorie; 
dacă trebuia, va rămâne în umbră. 

t 

Setau atingea cu circumspecție diadema și simbolul șarpelui, 
sub privirile amuzate ale lui Ramses. 

— Ţi-e teamă de șarpele acela? 

— N-am nici o posibilitate de a-i vindeca mușcătura; nu există 
remediu împotriva veninului său. 

— Și tu ești de părere că n-ar trebui să-mi asum funcţia de 
regent? 

— Și eu... Deci, nu sunt singurul de părerea asta? 

— Frumoasa Iset își dorește o existenţă mai liniștită. 

— Și cine o învinuiește pentru asta? 

— lată că tu, așa-zisul aventurier, visezi la o viață mediocră și 
molcomă. 

— Drumul pe care te aventurezi e periculos. 

— N-am făcut noi promisiunea să descoperim adevărata 
putere? Tu îţi riști viaţa în fiecare zi; de ce să fiu eu intimidat? 

— Eu nu înfrunt decât reptilele; tu va trebui să te lovești de 
oameni, care reprezintă o specie mult mai de temut. 


185 


— Accepţi să lucrezi alături de mine? 

— Regentul își alcătuiește clanul... 

— Am încredere în Ameni și în tine. 

— Şi în Moise nu? 

— Își cunoaște propriul drum, dar eu sunt convins că-l pot 
regăsi ca maistru; împreună vom construi temple splendide. 

— Și Acha? 

— O să-i vorbesc. 

— Oferta ta mă onorează, însă mă văd obligat s-o refuz. i-am 
spus că mă căsătoresc cu Lotus? Nu e bine să te încrezi în 
femei, sunt de acord, dar ea e o asistentă prețioasă. Iți urez 
noroc, Ramses. 

Tt 

În mai puțin de o lună, Șenar nu-și pierduse decât jumătate 
din prieteni. Situaţia nu era chiar disperată; el crezuse că va 
rămâne singur, dar multe notabilităţi, în ciuda alegerii lui Seti, 
nu credeau în viitorul lui Ramses. Poate că la moartea 
faraonului, regentul, copleșit și incompetent, va demisiona în 
favoarea unui om cu experienţă. 

Oare Șenar nu fusese victima unei nedreptăţi? El, succesorul 
desemnat, fusese îndepărtat într-o manieră brutală, fără să 
primească nici cea mai mică explicaţie. In ce mod își sedusese 
Ramses tatăl, dacă nu calomniindu-l pe fratele mai mare? 

Cu o anumită satisfacţie, Șenar începu să treacă în ochii 
celorlalţi drept victimă! li revenea sarcina să folosească cu 
răbdare acest avantaj neașteptat, să răspândească zvonuri din 
ce în ce mai insistente și să apară ca o alternativă la excesele 
lui Ramses. Manevra cerea timp, mult timp; reușita necesita 
cunoașterea planurilor adversarului. Așa că Șenar ceru o 
audiență noului regent, instalat într-un corp de clădire al 
palatului regal din Memphis, în vecinătatea Faraonului. 

Mai întâi, trebui să treacă de obstacolul reprezentat de Ameni, 
sufletul osândit de Ramses. Cum să-l corupă? Nu-i plăceau nici 
femeile, nici deliciile gastronomice, muncea fără încetare în 
biroul lui și părea că nu are altă ambiţie decât să-l slujească pe 
Ramses. Cu toate astea, orice carcasă avea un defect; Șenar va 
sfârși prin a-l afla. 

El se adresă purtătorului de sandale cu deferenţă și îl felicită 
pentru ţinuta impecabilă a noilor sale localuri, în care douăzeci 
de scribi se găseau sub ordinele lui. Insensibil la laude, Ameni 


186 


nu-i adresă nici un compliment lui Șenar și se mulțumi să-l 
introducă în sala de audienţe a regentului. 

Așezat pe treptele ce duceau la estrada pe care se afla tronul, 
Ramses se distra alături de câinele și puiul de leu ce creștea 
văzând cu ochii. Cele două animale se înțelegeau de minune; 
leul își domolea forța și câinele îl necăjea cât mai puţin. Străjerul 
învățase chiar mica sălbăticiune să fure carne de la bucătărie 
fără să fie prins, iar Voinicul proteja câinele galben de care 
nimeni nu se putea apropia fără consimţământul său. 

Șenar era consternat. 

lată-l pe regent, a doua persoană din Stat după Faraon! Un 
puști cu un corp de atlet, preocupat să se distreze! Seti 
comisese o nebunie de care se va căi. Fierbând de indignare, 
Șenar reuși să se stăpânească. 

— Îmi va face regentul onoarea de a mă asculta? 

— Fără ceremonie între noi? Vino și stai jos. 

Câinele galben se lăsase pe spate, cu labele în sus, 
manifestându-și supunerea în faţa Voinicului; Ramses aprecie 
șiretlicul. Puiul de leu, satisfăcut, nu-și dădea seama că prie- 
tenul lui îl ducea de nas și organiza jocul după bunul lui plac. 
Faptul de a-i observa însemna mult pentru regent; oare nu 
simbolizau ei alianţa dintre inteligenţă și forță? Ezitând, Șenar 
se așeză pe o treaptă, la oarecare distanţă de fratele lui. Puiul 
de leu mârâi. 

— Nu te teme, nu atacă decât la comanda mea. 

— Fiara asta o să devină periculoasă; dacă rănește vreun 
musafir de marcă... 

— Nu e nici un pericol. 

Străjerul și Voinicul încetară să se mai joace și începură să-l 
observe pe Șenar; prezenţa lui îi irita. 

— Am venit să-ţi ofer serviciile mele. 

— Îţi mulțumesc. 

— Ce însărcinare dorești să-mi încredințezi? 

— N-am nici o experienţă în legătură cu viaţa publică și 
funcţionarea statului; cum aș putea să-ţi atribui o funcţie fără să 
comit vreo greșeală? 

— Dar tu ești regentul! 

— Seti e singurul stăpân al Egiptului; el este cel care ia 
deciziile esenţiale, și nimeni altcineva. Nu are nevoie de părerile 
mele. 


187 


— Dar... 

— Eu sunt primul conștient de incompetenta mea și n-am nici 
cea mai mică intenţie să fac pe guvernantul; atitudinea mea nu 
se va schimba: îl slujesc pe rege și mă supun lui. 

— Va fi nevoie să ai iniţiative! 

— Asta ar însemna să-l trădez pe Faraon; o să mă mulţumesc 
cu sarcinile pe care mi le va încredința și le voi îndeplini cât pot 
mai bine. Dacă dau greș, mă va demite și va numi un alt regent. 

Șenar era descumpănit. Se așteptase la comportamentul 
arogant al unui animal de pradă care nu are în faţa lui decât un 
mielușel docil și inofensiv! Învăţase Ramses să inducă în eroare 
și să-și compună un personaj pentru a deruta adversarul? Exista 
un mijloc simplu de a afla. 

— Presupun că ai luat la cunoștință de existenţa ierarhiei. 

— Îmi vor trebui luni de zile, poate ani, pentru a înţelege 
subtilităţile; e cu adevărat indispensabil? Graţie muncii lui 
Ameni, voi scăpa de multe frecușuri administrative și voi avea 
timp să mă ocup de câinele și de puiul meu de leu. 

Nici o ironie în tonul lui Ramses; părea incapabil să cuprindă 
măsura puterii sale. Ameni, oricât ar fi fost de abil și de 
muncitor, nu era decât un tânăr scrib de șaptesprezece ani; nu 
va pătrunde prea curând secretele de la curte. Refuzând să se 
înconjoare de oameni experimentați, Ramses își va șubrezi 
poziţia și va trece drept un smintit. 

În loc să se dedea la o luptă crâncenă, Șenar avansa pe un 
teren sigur. 

— Presupun că Faraonul ţi-a dat niște directive în ceea ce mă 
privește. 

— Ai dreptate. 

Șenar deveni încordat; în sfârșit, momentul adevărului! Deci, 
până acum, fratele lui jucase o comedie și se pregătea să-i dea 
lovitura decisivă, excluzându-l din viaţa publică. 

— Ce dorește Faraonul? 

— Ca fiul lui mai mare să-și asume îndatoririle ca și mai 
înainte și să fie șeful protocolului. 

Șeful protocolului... Funcţia avea importanţă. Șenar se va 
ocupa de organizarea ceremoniilor oficiale, va supraveghea 
aplicarea decretelor și va fi amestecat în permanenţă în politica 
regelui. Departe de a fi îndepărtat, va ocupa o poziţie centrală, 
chiar și fără rezonanţa celei de regent. Acţionând cu abilitate, va 


188 


reuși să-și ţeasă o pânză solidă și durabilă. 

— Va trebui să-ți dau socoteală de activităţile mele? 

— Nu mie, ci Faraonului; cum să judec eu ceea ce nu cunosc? 

Deci, Ramses nu era decât un regent de paie! Seti păstra 
toată puterea și continua să aibă încredere în fiul său mai mare. 

t 

În centrul orașului sfânt Heliopolis se înălța imensul templu al 
lui Ra, zeul luminii divine, cel care crease viața. Acum, în 
noiembrie, când nopţile deveneau răcoroase, preoții pregăteau 
sărbătorile lui Osiris, fața ascunsă a lui Ra. 

— Cunoști Memphisul și Theba, îi spuse Seti lui Ramses; 
descoperă Heliopolisul. Aici s-a format gândirea strămoşilor 
noştri. Nu uita să onorezi acest loc sfânt; Theba capătă uneori 
prea multă importanță. Ramses, fondatorul dinastiei noastre, 
prevedea echilibrul și justa repartizare a puterilor între marii 
preoți din Heliopolis, Memphis și Theba; eu i-am respectat 
viziunea, respect-o și tu. Nu te supune nici unui demnitar, însă 
fii cel care-i unește și-i domină. 

— Mă gândesc adesea la Avaris, orașul lui Seth, mărturisi 
Ramses. 

— Dacă destinul face din tine un faraon, te vei întoarce acolo 
și te vei împărtăși din puterea secretă atunci când eu voi fi 
mort. 

— Tu n-ai să mori niciodată! 

Exclamaţia izbucnise din pieptul tânărului regent; buzele lui 
Seti schiţară un zâmbet. 

— Dacă succesorul meu îmi conservă „ka”-ul, poate am șansa 
asta. 

Seti îl conduse pe Ramses în sanctuarul marelui templu al lui 
Ra, unde, în mijlocul unei curţi neacoperite, trona un obelisc al 
cărui vârf aurit străpungea cerul pentru a risipi influențele 
nocive. 

— În acest fel e simbolizată piatra primordială, ieșită din 
oceanul originar în zorii vremurilor; prin prezenţa ei pe acest 
pământ se menţine creaţia. 

Aflat încă sub impresia puternică trezită de monument, 
Ramses se trezi lângă un arbore de acacia gigantic venerat de 
două preotese care jucau rolurile lui Isis și Nephtys. 

— În acest arbore, explică Seti, invizibilul îl naște pe Faraon, îl 
hrănește cu laptele stelelor și îi dă numele său. 


189 


Surprizele nu se terminaseră pentru regent. Într-o capelă 
vastă, se afla o balanţă din aur și argint, fixată pe un suport din 
lemn cu stucaturi, lată de doi metri și înaltă de doi metri 
treizeci. În vârful ei, un babuin de aur, încarnarea zeului Thot, 
stăpânul hieroglifelor și unităţilor de măsură. 

— Balanța din Heliopolis cântărește sufletul și inima fiecărei 
fiinţe și fiecărui lucru; fie ca Maat, al cărei simbol este, să-ți 
inspire gândurile și acțiunile. 

La sfârșitul zilei petrecute în cetatea luminii, Seti îl duse pe 
Ramses pe un șantier de pe care muncitorii plecaseră. 

— Aici se va clădi o nouă capelă, căci opera nu are sfârșit. 
Construcţia templului e prima datorie a Faraonului; prin el, își va 
dura poporul. Îngenunchează, Ramses, și îndeplinește prima ta 
operă. 

Seti îi întinse lui Ramses un ciocan și o daltă; protejat de 
obeliscul unic și de privirea părintelui său, regentul tăie prima 
piatră a viitorului edificiu. 


37 


Ameni dovedea o admiraţie fără margini pentru Ramses, însă 
nu-l considera lipsit de defecte; astfel, uitase prea repede 
loviturile urâte primite și neglija elucidarea anumitor afaceri 
misterioase, cum ar fi aceea a cernelii de contrabandă. Dar 
tânărul scrib avea memorie; noua lui poziţie îi oferea avantaje 
de care avea de gând să profite. 

Le reaminti faptele, fără să omită nici un detaliu, celor 
douăzeci de subordonați așezați pe rogojini și extrem de atenţi. 
Deși era un orator slab, Ameni reuși să-și captiveze auditoriul. 

— Ce e de făcut? întrebă unul dintre funcţionari. 

— Trebuie cercetate serviciile arhivelor care mi-au fost 
inaccesibile; există în mod sigur o copie a documentului original 
care să cuprindă numele complet al proprietarului acestui 
atelier. Cel care îl descoperă să mi-l aducă fără întârziere și fără 
să vorbească cu nimeni; regentul va ști să-l recompenseze. 

Desfășurate la scară mare, investigaţiile nu puteau decât să 
reușească; în momentul când va avea dovada în mână, Ameni i- 
o va arăta lui Ramses. Odată afacerea asta rezolvată, o să-l 
convingă să se ocupe din nou de cel care-i angajase pe căruțaș 


190 


și pe rândaș; nici un criminal nu trebuia să scape de pedeapsă. 

În calitate de regent, Ramses era obiectul multor solicitări și 
primea o corespondenţă bogată; Ameni îi îndepărta pe 
inoportuni și redacta răspunsurile asupra cărora fiul lui Seti își 
punea pecetea. Secretarul particular citea fiecare misivă și 
urmărea toate dosarele; nici o critică nu trebuia să-i fie adusă 
regentului, chiar dacă pentru asta Ameni și-ar fi pierdut și puţina 
sănătate care-i mai rămăsese. 

t 

Deşi avea numai optsprezece ani, Acha semăna cu un bărbat 
matur, având o îndelungată experienţă și priceput la toate. De o 
eleganţă rafinată, își schimba roba în fiecare zi, se îmbrăca după 
moda din Memphis și își îngrijea corpul. Parfumat, bărbierit cu 
grijă, își ascundea uneori părul sub o perucă de mare preţ; 
mustaţa fină îi era tăiată impecabil și chipul lui fin reflecta 
noblețea unei lungi ascendențe de notabilităţi de care era 
mândru. 

Tânărul era apreciat în mod unanim; diplomaţii de carieră nu 
mai încetau cu elogiile la adresa lui și se mirau că Faraonul nu-i 
încredințase încă un post important într-o ambasadă. Acha, 
mereu stăpân pe sine, nu protestase în nici un fel; cunoscând 
cele mai mici secrete de pe culoarele ministerului Afacerilor 
străine, știa că o să vină și vremea lui. 

Cu toate astea, vizita regentului îl surprinse; simţi imediat că 
greșise. El ar fi trebuit să se deplaseze și să se încline în fața lui 
Ramses. 

— Te rog să-mi accepţi scuzele, regent al Egiptului. 

— Și la ce ar servi ele între prieteni? 

— Mi-am uitat îndatoririle. 

— Ești satisfăcut de munca ta? 

— Mai mult sau mai puţin; viaţa sedentară nu mă atrage 
deloc. 

— Unde ai vrea să pleci? 

— În Asia. Acolo se va juca mâine soarta lumii; dacă Egiptul e 
prost informat, riscă să aibă grave neplăceri. 

— Diplomaţia noastră ţi se pare neadaptată? 

— După câte știu eu, da. 

— Și ce propui? 

— Să se meargă mai mult în teren, să se înțeleagă mai bine 
felul de a gândi al aliaţilor și al adversarilor noștri, să se facă 


191 


inventarul puterilor și slăbiciunilor lor, să nu se mai creadă că 
suntem invulnerabili. 

— Te temi de hitiţi? 

— Atâtea informaţii contradictorii circulă pe seama lor... Cine 
cunoaște cu adevărat efectivele lor militare și eficacitatea 
armatei lor? Până în prezent, un conflict direct a fost evitat. 

— Regreţi lucrul asta? 

— Sigur că nu, dar trebuie să fii de acord cu mine că ne aflăm 
în ceaţă. 

— Nu ești fericit aici, în Memphis? 

— O familie bogată, o vilă agreabilă, o carieră bine așezată, 
două sau trei amante... Asta să fie fericirea? Vorbesc mai multe 
limbi printre care și hitita; de ce să nu-mi folosesc cunoștințele? 

— AȘ putea să te ajut. 

— În ce mod? 

— În calitate de regent, îi voi propune regelui numirea ta într- 
un post la una din ambasadele noastre din Asia. 

— Ar fi nemaipomenit! 

— Nu te bucura încă; decizia îi aparţine lui Seti. 

— Îţi mulțumesc pentru gestul tău. 

— Să sperăm că va avea efectul dorit. 

t 

Aniversarea Dolentei oferea ocazia unei recepții la care erau 
invitate notabilitățile regatului; de la încoronarea sa, Seti nu mai 
participase la astfel de manifestări. Lăsând în sarcina lui Șenar 
organizarea festivităților, Ramses dorea să evite această serată 
mondenă, însă, sfătuit de Ameni, acceptase să apară înainte de 
cină. 

Corpolent și jovial, Sary îi ţinea la distanță pe lingușitorii care 
voiau să-l copleșească pe regent cu elogii și, în același timp, să 
solicite diferite favoruri. 

— Prezenţa ta ne onorează... Cât de mândru sunt de elevul 
meu! Mândru și descurajat. 

— Descurajat? 

— Că n-am să mai educ un viitor regent! Pe lângă tine, copiii 
din „Kap” mi se vor părea șterși. 

— Ai vrea să-ţi schimbi funcţia? 

— Mărturisesc că gestiunea hambarelor m-ar pasiona mai 
mult și mi-ar lăsa mai mult timp să mă ocup de Dolenta. N-aș 
vrea să vezi în asta una din nenumăratele cereri care-ţi sunt 


192 


adresate în fiecare zi! Dar dacă îţi vei aminti de fostul tău 
profesor... 

Ramses dădu din cap. Sora lui alergă spre el; prea machiată, 
părea mai bătrână cu zece ani. Sary se depărtă. 

— Ţi-a vorbit soțul meu? 

— Da. 

— Sunt realmente fericită de când l-ai învins pe Șenar! E o 
fiinţă rea și perfidă care vrea să ne piardă. 

— Ce rău ţi-a făcut? 

— N-are importanţă; tu ești regentul, nu el. Fii aproape de 
aliaţii tăi adevărați. 

— Tu și Sary vă înșelaţi în legătură cu posibilităţile mele. 

Dolenta clipi, mirată. 

— Ce înseamnă... 

— Eu nu jonglez cu posturile administrative, însă încerc să 
pricep gândirea tatălui meu și să înţeleg cum guvernează țara, 
pentru a mă putea inspira într-o zi după modelul său, dacă vor 
vrea zeii. 

— Să lăsăm ideile frumoase! Atât de aproape de puterea 
supremă, tu trebuie să te gândești să-ți mărești imperiul și să-ţi 
formezi propriul clan; soţul meu și cu mine vrem să participăm 
și noi, pentru că o merităm. Calitățile noastre îţi vor fi 
indispensabile. 

— Nu mă cunoști deloc, draga mea soră, și nu-l cunoști nici pe 
tatăl nostru; nu în felul ăsta e condus Egiptul. Faptul că sunt 
regent îmi permite să-i observ munca din interior și să trag 
învăţăminte. 

— Vorbele tale alinătoare nu mă interesează; aici contează 
doar ambiția. Semeni cu ceilalți, Ramses; dacă nu accepti legile 
existenţei, vei fi zdrobit. 

t 

Singur, sub colonada din fața vilei sale, Șenar trăgea 
concluziile în legătură cu ansamblul informaţiilor pe care le 
culesese. Din fericire, rețeaua lui de prieteni nu se dezagregase, 
iar numărul dușmanilor lui Ramses nu se diminuase. Aceștia îi 
observau faptele și gesturile și veneau să-i dea raportul lui 
Șenar care, în mod evident, va deveni Faraon la moartea lui 
Seti; comportamentul mai mult pasiv al regentului, fidelitatea lui 
necondiționată faţă de Seti și supunerea lui oarbă vor face din el 
foarte repede o umbră lipsită de consistenţă. 


193 


Șenar nu împărtășea acest optimism, ţinând cont de un 
eveniment catastrofal pentru el: scurta ședere a lui Ramses la 
Heliopolis. De fapt, acolo era recunoscut definitiv un faraon; așa 
fuseseră încoronați primii regi ai Egiptului. 

Seti își impusese deci voinţa într-un mod vădit, cu atât mai 
mult cu cât Ramses se confruntase cu balanţa din Heliopolis, 
după spusele unui preot indiscret; faraonul în funcţie recunoștea 
verticalitatea regentului și aptitudinea lui de a respecta regula 
lui Maat. Cu siguranţă că acest act major fusese îndeplinit în 
secret și nu avea încă decât o valoare magică; însă voinţa lui 
Seti fusese exprimată și ea nu se va schimba. 

Șeful protocolului... O iluzie! Seti și Ramses doreau ca el să 
doarmă liniștit în această funcţie confortabilă și să-și uite visele 
măreţe, în timp ce regentul punea mâna, puţin câte puţin, pe 
frâiele puterii. 

Ramses era mai viclean decât părea; modestia lui de fațadă 
ascundea o ambiţie feroce. Neîncrezându-se în fratele lui mai 
mare, încercase să-l înșele; dar episodul din Heliopolis îi 
dezvăluise adevăratul plan. Șenar trebuia să-și schimbe 
strategia; să lase timpul să treacă ar fi însemnat o greșeală ce- 
ar fi condus la eșec. Prin urmare, era necesar să recurgă la 
ofensivă și să-l considere pe Ramses un concurent de temut; nu 
era suficient să-l atace din interior. Gânduri bizare îi trecură prin 
minte lui Șenar, atât de bizare încât îl înfricoșară. 

Insă dorinţa lui de răzbunare era mai puternică; să trăiască 
precum un supus al lui Ramses i se părea insuportabil. Oricare 
or fi consecinţele luptei oculte pe care o va declanșa, el nu va 
da înapoi. 

t 

Corabia cu marea velă albă plutea pe Nil cu o eleganță 
suverană; căpitanul cunoştea cele mai mici capricii ale fluviului 
și se folosea de ele cu abilitate. Șenar stătea în cabină, la 
adăpost de razele soarelui. Nu se temea doar de arsuri, ci avea 
intenţia să-și păstreze pielea albă, pentru a se deosebi de ţăranii 
cu tenul bronzat. 

In faţa lui, bând un suc de roșcove, se afla Acha. 

— Sper că nu te-a văzut nimeni urcând la bord. 

— Mi-am luat toate precauţiile. 

— Eşti un om prudent. 

— Mai curând curios... De ce mi-ai impus asemenea precauţii? 


194 


— În timpul studiilor la „Kap” ai fost prieten cu Ramses. 

— l-am fost coleg. 

— De la numirea lui ca regent, aţi păstrat legătura? 

— Mi-a sprijinit cererea de a căpăta un post într-o ambasadă 
din Asia. 

— Am contribuit și eu, crede-mă, la consolidarea reputației 
tale, chiar dacă dizgraţia în care am căzut m-a împiedicat să 
obțin pentru tine ceea ce doream. 

— Dizgraţie... Nu e cam exagerat termenul? 

— Ramses mă urăște și nu se preocupă deloc de fericirea 
Egiptului; singurul lui scop e puterea absolută. Dacă nu-l 
împiedică nimeni să ajungă acolo, vom intra într-o eră a 
nenorocirilor. Vreau să evităm asta și mulţi oameni rezonabili 
mă vor ajuta. 

Acha rămase impasibil. 

— L-am cunoscut bine pe Ramses, obiectă el, și nu semăna în 
nici un fel cu viitorul tiran pe care-l descrii. 

— Joacă un joc foarte subtil, prezentându-se ca un bun fiu și 
ca un discipol ascultător al lui Seti; nimic altceva nu e mai pe 
placul curţii și al poporului. Eu însumi m-am lăsat păcălit o 
vreme; în realitate, nu se gândește decât cum să devină 
stăpânul celor Două Tărâmuri. Ştiai că s-a dus la Heliopolis 
pentru a primi aprobarea marelui preot? 

Argumentul îl tulbură pe Acha. 

— În fine, demersul pare prematur. 

— Ramses exercită o influență negativă asupra lui Seti; după 
cum simt eu, încearcă să-l facă pe rege să se retragă cât mai 
curând posibil și să-i ofere lui puterea. 

— Să fie Seti atât de maleabil? 

— Dacă n-ar fi, de ce l-a ales pe Ramses ca regent? Cu mine, 
fiul lui mai mare, ar fi avut aproape de el un fidel slujitor al 
Statului. 

— Pari gata să încâlci obiceiurile. 

— Pentru că sunt perimate! Marele Horemheb n-a acţionat el 
cu înțelepciune atunci când a redactat un nou cod de legi? Cele 
vechi deveniseră injuste. 

— Nu te-ai decis să deschizi Egiptul către lumea exterioară? 

— Asta era intenţia mea, într-adevăr, deoarece numai 
comerțul internaţional asigură prosperitatea. 

— Și ţi-ai schimbat părerea? 


Șenar se posomori. 

— Viitoarea domnie a lui Ramses mă obligă să-mi modific 
planurile; din acest motiv am ţinut ca întrevederea noastră să 
rămână secretă. Ceea ce vreau să-ţi spun e de o gravitate 
excepţională: pentru că vreau să-mi salvez ţara, trebuie să 
întreprind un război subteran împotriva lui Ramses. Dacă 
accepţi să-mi fi aliat, rolul tău va fi determinant; odată victoria 
obţinută, îţi vei recolta roadele. 

Acha, impenetrabil, se gândi multă vreme. 

Dacă refuza să colaboreze, Șenar se vedea constrâns să-l 
suprime; deja spusese prea multe. Însă nu exista altă metodă 
de recrutare a oamenilor de care avea nevoie. lar acesta, dacă 
accepta, urma să fie unul dintre cei mai activi. 

— Ești puţin prea eliptic, își dădu cu părerea Acha. 

— Relaţiile comerciale cu Asia nu vor fi suficiente pentru a-l 
da la o parte pe Ramses; ţinând cont de circumstanțe, trebuie 
mers mult mai departe. 

— Ai în vedere... o altă modalitate de înțelegere cu 
străinătatea? 

— De când populaţia hyksos a invadat și guvernat ţara, iată, 
sunt de-acum câteva secole, a beneficiat de complicitatea mai 
multor șefi ai provinciei din Deltă, care au preferat să 
colaboreze decât să moară. Să o luăm înaintea Istoriei, Acha; să 
ne folosim de hitiţi pentru a-l îndepărta pe Ramses, să formăm 
un grup de responsabili care vor menţine ţara pe drumul cel 
bun. 

— Pericolul e considerabil. 

— Dacă nu întreprindem nimic, Ramses ne va strivi sub talpa 
sandalelor. 

— Și ce propui, în mod concret? 

— Numirea ta în Asia va fi primul pas. Îţi cunosc abilitatea de 
a stabili contacte; va trebui să câștigi prietenia dușmanului și 
să-l determini să ne ajute. 

— Nimeni nu cunoaște intenţiile reale ale hitiţilor. 

— Datorită ţie, noi le vom cunoaște; în felul asta, ne vom 
adapta strategia și-l vom manipula pe Ramses, făcându-l să 
comită erori fatale de care vom profita. 

Foarte calm, Acha își încrucișă degetele. 

— Surprinzător proiect, într-adevăr, dar foarte riscant. 

— Timizii sunt sortiţi eșecului. 


— Să presupunem că hitiţii nu au decât o singură dorinţă: 
războiul. 

— În cazul ăsta, vom aranja lucrurile în așa fel încât Ramses 
să-l piardă, iar noi să apărem drept salvatori. 

— Vor fi necesari mai mulți ani de pregătiri. 

— Ai dreptate. Lupta începe azi: mai întâi, să întreprindem 
totul pentru ca Ramses să nu se urce pe tron; dacă eșuăm, îl 
dăm jos printr-un atac provenind, în același timp, din interior și 
din exterior. Eu îl consider un adversar de anvergură, a cărui 
putere e pe cale să se afirme; din acest motiv, improvizaţia nu- 
și află rostul aici. 

— Ce-mi oferi în schimbul ajutorului? întrebă Acha. 

— Postul de ministru al Afacerilor străine îţi convine? 

Micul zâmbet al diplomatului îi dovedi lui Șenar că atinsese 
punctul sensibil. 

— Atâta timp cât stau închis într-un birou din Memphis, 
câmpul meu de acţiune rămâne foarte limitat. 

— Ai o reputaţie excelentă, iar Ramses ne va ajuta fără s-o 
știe; sunt convins că numirea ta nu e decât o chestiune de timp. 
Atâta vreme cât rămâi în Egipt, n-o să ne mai vedem; prin 
urmare, întâlnirile noastre vor rămâne secrete. 

Corabia acostă departe de portul din Memphis; un car condus 
de un aliat al lui Șenar îl readuse pe Acha în oraș. 

Fiul mai mare al regelui îl privi cum se îndepărtează pe 
diplomat. Mai mulţi oameni aveau sarcina să-l supravegheze; 
dacă încerca să-l informeze pe Ramses, nu avea să supra- 
viețuiască mult timp acestei trădări. 


38 


Omul care încercase să-l suprime pe Ramses, folosindu-se de 
serviciile rândașului și ale căruţașului, nu se înșelase; fiul mai 
mic al regelui era născut pentru a fi succesor. Multe trăsături ale 
caracterului său semănau cu cele ale tatălui: energia lui părea 
inepuizabilă, entuziasmul și inteligenţa se arătau capabile să 
treacă de orice obstacol, focul ce mocnea în el îl predestina 
puterii supreme. 

În ciuda repetatelor sale puneri în gardă, nimeni nu voise să-l 
asculte. Alegerea lui Ramses ca regent deschisese în sfârșit 


197 


ochii apropiaților săi și se regreta acum eșecul iniţiativei pe care 
o luase; din fericire, rândașul și căruţașul erau morţi: cum el nu-i 
întâlnise niciodată, iar intermediarul nu va mai vorbi, ancheta se 
împotmolise. Nu exista nici un mijloc de a se ajunge până la el și 
de a i se dovedi vinovăția. 

Proiectele fiind stabilite și secretul lor bine păstrat, nu-și 
putea permite nici cea mai mică imprudenţă. Să lovească tare și 
bine plasat era unica soluție, chiar dacă poziţia lui Ramses nu 
ușura deloc demersul. Regentul avea în permanenţă pe cineva 
lângă el, Ameni îi îndepărta pe inoportuni, câinele și leul 
reprezentau o excelentă gardă de corp. Să se intervină în 
interiorul palatului părea de-a dreptul imposibil. 

În schimb, în timpul unei deplasări sau al unei călătorii, 
organizarea unui accident nu prezenta nici o dificultate, cu 
condiția ca împrejurarea să fie bine aleasă; o idee strălucită îl 
înflăcăra. Dacă Seti cădea în capcană și accepta să-și trimită fiul 
la Assuan, Ramses nu se va mai întoarce de acolo. 

t 

În al nouălea an al domniei lui Seti, Ramses își sărbătorea cei 
șaptesprezece ani în compania lui Ameni, Setau și a soţiei 
acestuia, Lotus. Regreta absența lui Moise și a lui Acha; însă 
primul era reţinut pe șantierul din Karnak, iar cel de-al doilea 
urma să plece în Liban, însărcinat cu o misiune de culegere de 
informaţii de către ministrul Afacerilor străine. Pe viitor, reunirea 
foștilor elevi ai „Kap”-ului avea să întâmpine multe dificultăți, 
doar dacă regentul nu reușea să-și transforme prietenii în 
colaboratori apropiaţi; însă independenţa lor în gândire avea 
tendinţa să le despartă drumurile. Numai Ameni refuza să se 
îndepărteze de Ramses, pretextând că, fără el, regentul va fi 
incapabil să-și conducă administraţia și să-și ţină dosarele la zi. 

Lotus, refuzând serviciile bucătarului din palat, pregătise ea 
însăși friptura de miel cu garnitură de struguri și năut. 

— Savuros, recunoscu regentul. 

— Să gustăm fără să ne ghiftuim, recomandă Ameni; eu am 
de lucru. 

— Cum de-l suporţi pe scribul asta chiţibușar, care strică 
cheful tuturor? se informă Setau în timp ce hrănea câinele și 
leul, ale cărui dimensiuni deveniseră impresionante. 

— Nu toată lumea are timp să alerge după șerpi, i-o întoarse 
Ameni; dacă nu mi-aș găsi vreme să notez remediile pe care le 


198 


prescrii, cercetările tale s-ar dovedi zadarnice. 

— Și unde s-au instalat tinerii căsătoriţi? întrebă Ramses. 

— La marginea deșertului, răspunse Setau, cu ochii stră- 
lucind; imediat după ce se lasă noaptea, șerpii ies, iar Lotus și 
cu mine plecăm la vânătoare. Mă întreb dacă o să trăim destul 
să cunoaștem toate speciile și obiceiurile lor. 

— Casa ta nu e deloc o cocioabă, preciză Ameni; seamănă 
mai mult cu un laborator. Și nu mai termini s-o mărești... Cu 
mica avere pe care o faci vânzândur-ţi otrăvurile în spitale, nici 
nu e de mirare. 

Îmblânzitorul de șerpi îl cercetă pe tânărul scrib cu multă 
curiozitate. 

— Cine te-a informat? Tu nu ieși niciodată din birou! 

— izolată sau nu, casa ta e înregistrată la cadastru și la 
serviciul de igienă; în ceea ce mă privește, am datoria să-i 
procur regentului informaţii de calitate. 

— Dar tu mă spionezi! Avortonul ăsta e mai periculos decât 
un scorpion. 

Câinele galben lătră vesel, fără să creadă în furia lui Setau, 
care continua să schimbe replici în doi peri cu Ameni, până când 
dădu buzna un mesager al Faraonului. Ramses era convocat la 
palat. Orice altă activitate era suspendată. 

t 

Seti și Ramses înaintau încet pe cărarea ce șerpuia printre 
blocuri enorme de granit roz. Sosiţi în aceeași dimineaţă la 
Assuan, suveranul și fiul său se duseseră imediat la cariere. 
Faraonul dorea să verifice el însuși conținutul raportului 
alarmant ce-i fusese adresat și ţinea ca fiul său să cunoască 
acest univers mineral de unde proveneau obeliscurile, coloșii, 
porțile și pragurile templelor, precum și multe capodopere tăiate 
în piatra dură, cu o strălucire incomparabilă. 

Misiva evoca un conflict grav între contramaiștri, muncitori și 
soldaţii însărcinaţi să transporte monoliţi grei de mai multe tone 
pe șalande enorme, prinse una de alta și construite în acest 
scop. La aceste tulburări se mai adăuga una, și mai gravă: 
specialiștii estimau că principala carieră era epuizată. După ei, 
nu mai existau decât filoane reduse și vâne prea scurte pentru a 
se putea degaja obeliscuri mari sau statui gigantice. 

Mesajul era semnat de un anume Aper, șeful carierelor, și nu 
urmase calea ierarhică; tehnicianul se temea să nu fie sanc- 


199 


ționat de superiori pentru că dezvăluise adevărul și, în con- 
secință, se adresase direct regelui. Secretariatul acestuia, 
ținând cont de tonul ponderat și realist, transmisese mesajul lui 
Seti. 

Ramses se simţea în largul său în mijlocul rocilor aflate în 
bătaia soarelui; percepea forța materiei eterne pe care sculptorii 
o transformau în pietre vorbitoare. Imensa carieră din Assuan 
era unul din soclurile pe care se construia ţara încă de la prima 
dinastie; ea  întruchipa stabilitatea operei care traversa 
generaţiile și submina timpul. 

Exploatarea granitului beneficia de o organizare riguroasă; 
împărţiţi pe echipe, tăietorii în piatră reperau cele mai bune roci, 
le testau și le abordau cu respect. De perfecțiunea muncii lor 
depindea supraviețuirea Egiptului; din mâinile lor luau naștere 
templele unde locuiau forțele creației, precum și statuile în care 
trăiau sufletele celor înviaţi. 

Fiecare faraon se preocupa de carierele de piatră și de 
condiţiile de viaţă ale celor care munceau aici; șefii de echipă se 
bucurară revăzându-l pe Seti și putând să-l salute pe regent, a 
cărui asemănare cu tatăl lui era din ce în ce mai pronunţată. 
Aici, numele de Șenar era necunoscut. 

Seti îl chemă pe șeful carierelor. 

Scund și îndesat, cu umerii laţi, capul mare, degetele groase, 
Aper se prosternă în faţa regelui; oare va fi certat sau lăudat? 

— Șantierul îmi pare liniștit. 

— Totul e în ordine, Maiestate. 

— Scrisoarea ta pretinde contrariul. 

— Scrisoarea mea? 

— Negi că mi-ai scris? 

— Să scriu... Nu e punctul meu forte. Când e nevoie, apelez la 
serviciile unui scrib. 

— Nu m-ai alertat tu în legătură cu un conflict dintre muncitori 
și soldaţi? 

— Asta nu, Maiestate... Există, într-adevăr, niște mici fricţiuni, 
dar se aranjează. 

— Și contramaiștrii? 

— Sunt respectaţi și ei ne respectă; nu sunt niște orășeni, ci 
muncitori care au reușit să se afirme. Au muncit cu propriile 
mâini și își cunosc meseria. Dacă vreunul vrea să pară ceea ce 
nu este, ne ocupăm noi de asta. 


200 


Aper își frecă mâinile, gata de luptă împotriva oricui ar fi 
încercat un abuz de autoritate. 

— Dar principala carieră, nu e pe cale să se epuizeze? 

Șeful carierelor rămase cu gura căscată. 

— Asta era... Cine v-a prevenit? 

— E adevărat? 

— Mai mult sau mai puţin... Începe să devină prea dur, trebuie 
săpat mai adânc; în doi sau trei ani, va fi necesar să se 
exploateze un nou zăcământ. Să fiți deja avertizat... Asta 
seamănă a prezicere! 

— Arată-mi locul cu probleme. 

Aper îi conduse pe Seti și pe Ramses în vârful unei coline de 
unde se dezvăluia privirii cea mai mare parte a zonei 
exploatate. 

— Aici, la stânga voastră, indică el, întinzând mâna; ezităm să 
degajăm un obelisc. 

— Să fie liniște, ceru Seti. 

Ramses văzu cum privirea tatălui său se transformă; fixa 
pietrele cu o intensitate extraordinară, ca și cum ar fi pătruns în 
interior, ca și cum carnea lui ar fi devenit de granit. În 
apropierea lui Seti, căldura era aproape insuportabilă, 
înspăimântat, șeful carierelor se îndepărtă; Ramses rămase 
lângă suveran. Încercă și el să pătrundă dincolo de aparente, 
însă gândurile lui se loviră de blocurile compacte și simţi o 
durere în plexul solar. Încăpăţânat, nu renunţă; în ciuda 
suferinţei, sfârși prin a distinge net filoanele din stâncă. Păreau 
să se ivească din profunzimile pământului, să se deschidă către 
soare și aer, să adopte o formă specifică, apoi să se solidifice și 
să devină granit trandafiriu, presărat cu steluțe sclipitoare. 

— Abandonaţi locul obișnuit, ordonă Seti, și săpaţi spre 
dreapta, cât mai larg; granitul se va arăta generos vreme de 
câteva zeci de ani. 

Șeful carierelor cobori colina și, cu ajutorul unui târnăcop, 
sparse o gangă negricioasă ce nu prevestea nimic bun. Totuși, 
Faraonul nu se înșelase; apăru și granitul, de o frumuseţe 
fascinantă. 

— Și tu ai văzut, Ramses. Continuă tot așa, pătrunde mereu 
mai mult în inima pietrei și vei ști. 

În mai puţin de un sfert de oră, miracolul Faraonului ajunse la 
urechile tuturor celor din cariere, de pe chei și din oraș. Insemna 


201 


că epoca marilor lucrări continua și că prosperitatea Assuanului 
nu se va stinge. 

— Nu Aper e cel care a scris scrisoarea, concluzionă Ramses; 
cine să fi încercat să te mintă? 

— Nu m-a făcut să vin aici pentru a deschide o nouă carieră, 
presupuse Seti; expeditorul misivei nu se aștepta la asta. 

— Dar ce spera el? 

Nedumeriţi, regele și fiul său coborâră colina pe poteca 
strâmtă de pe povârnișul ei. Seti mergea în frunte, cu pasul 
sigur. 

Un vuiet îl intrigă pe Ramses. 

În momentul în care se întoarse, două pietricele, sărind ca 
niște gazele speriate, îl loviră ușor peste picior; ele formau doar 
avangarda unei grămezi de pietriș precedând un enorm bloc de 
granit ce se rostogolea pe pantă cu mare viteză. Orbit de un nor 
de praf, Ramses strigă: 

— Tată, dă-te la o parte! 

Dându-se înapoi, tânărul căzu. 

Mâna puternică a lui Seti îl ridică și îl scoase de pe traiectorie. 
Blocul de granit își urmă cursa nebună, însoțit de strigăte. 
Lucrătorii din carieră și tăietorii în piatră observară un om care 
fugea. 

— El e, acolo jos! El a răsturnat stânca! strigă Aper. 

Se organiză urmărirea. 

Aper puse primul mâna pe fugar și îl lovi violent cu pumnul în 
ceafă pentru a-l obliga să se oprească. Șeful carierelor își 
drămuise prost forţa: ceea ce îi prezentă faraonului nu mai era 
decât un cadavru. 

— Cine e? întrebă Seti. 

— Nu știu, răspunse Aper; nu lucrează aici. 

Poliţia din Assuan ajunse repede la un rezultat: omul era un 
luntraș, văduv și fără copii, a cărui ocupaţie consta din livrarea 
produselor de olărit. 

— Tu ai fost cel vizat, afirmă Seti; însă moartea ta nu era 
gravată pe stânca aceea. 

— Îmi acorzi dreptul să caut eu însumi adevărul? 

— Ți-o cer. 

— Ştiu cui trebuie să-i încredințez ancheta. 


39 


Ameni tremura și jubila în același timp. 

Tremura după ce ascultase povestea lui Ramses, care 
scăpase de la o moarte atroce; jubila pentru că regentul îi 
aducea un indiciu remarcabil, scrisoarea expediată lui Seti cu 
scopul de a-l determina să plece la Assuan. 

— Scriitura e frumoasă, constată el; o persoană din înalta 
societate, cultivată, care are obiceiul să redacteze misive. 

— Deci, Faraonul știa că nu vine de la un șef de carieră și căi 
se întindea o capcană. 

— După părerea mea, eraţi vizaţi amândoi; accidentele de 
șantier nu sunt rare. 

— Eşti de acord să conduci ancheta? 

— Bineînţeles! Totuși... 

— Totuși? 

— Îţi datorez o mărturisire: mi-am continuat investigaţiile în 
legătură cu proprietarul atelierului suspect. Aș fi vrut să-ţi aduc 
dovada că e vorba chiar de Șenar, însă n-am reușit. Tu îmi oferi 
amănunte în plus. 

— Să sperăm. 

— S-au aflat mai multe despre luntraș? 

— Instigatorul lui pare de neatins. 

— Un adevărat șarpe... Ar trebui să-l chemăm în ajutor pe 
Setau. 

— De ce nu? 

— Fii liniștit, am făcut-o deja. 

— Și ce ţi-a răspuns? 

— Fiind vorba de securitatea ta, a acceptat să mă ajute. 

t 

Șenar nu aprecia deloc Sudul; era o regiune dominată de 
căldură și mai puțin sensibilă la evoluția lumii exterioare decât 
Nordul. Cu toate acestea, imensul templu din Karnak forma o 
entitate economică atât de bogată și de influentă, încât nici un 
candidat la puterea supremă nu putea trece cu vederea sprijinul 
marelui preot. Astfel că îi făcu pontifului o vizită de curtoazie, în 
cursul căreia nu se schimbară decât banalităţi; Șenar avu 
satisfacția de a nu simţi nici un fel de ostilitate din partea 
importantului personaj, care observa de departe luptele politice 


203 


din Memphis și urma, la momentul potrivit, să treacă de partea 
celui mai puternic. Absența elogiilor la adresa lui Ramses era un 
semn încurajator. 

Șenar solicită să i se ofere posibilitatea să stea mai multă 
vreme în templu și să mediteze, departe de agitația vieții 
publice. | se acordă imediat autorizaţia; fiul mai mare al lui Seti 
se acomodă mai curând cu greutate cu confortul sumar al chiliei 
de preot în care fusese cazat, dar își atinse scopul: să-l 
întâlnească pe Moise. 

In timpul unei pauze, evreul examina coloana pe care 
sculptorii gravaseră o scenă reprezentând ofranda ochiului divin 
ce conţinea totalitatea măsurilor care permiteau înţelegerea 
lumii. 

— O operă minunată! Ești un arhitect remarcabil. 

Moise, cu  robustețea lui impresionantă, își observa 
interlocutorul cu un oarecare dispreț faţă de carnea prea moale 
și de corpolenţa lui pronunţată. 

— Imi învăţ meseria; maistrul este responsabil de această 
reușită. 

— Nu fi așa de modest. 

— Detest lingușitorii. 

— Se pare că nu mă prea apreciezi. 

— Sper că și reciproca e adevărată. 

— Am venit aici să mă reculeg și să-mi găsesc seninătatea; 
mărturisesc că numirea lui Ramses a fost un șoc dur, însă 
trebuie până la urmă să acceptăm realitatea. Liniștea acestui 
templu mă va ajuta. 

— Cu atât mai bine pentru tine. 

— Prietenia pe care i-o porţi lui Ramses n-ar trebui să te 
orbească; fratele meu nu are intenţii bune. Dacă iubești ordinea 
și dreptatea, nu închide ochii. 

— Critici hotărârea lui Seti? 

— Tatăl meu e un om excepţional; dar cine nu face și greșeli? 
Pentru mine, drumul spre putere e barat, și nu regret asta. Îmi 
convine să mă ocup de protocol; dar care va fi viitorul Egiptului 
dacă se va afla în mâinile unui incapabil, preocupat doar de 
ambițiile lui? 

— Care sunt intenţiile tale precise, Șenar? 

— O să te lămurești. Eu sunt convins că vei avea un destin 
mare; să mizezi pe Ramses ar însemna să faci o greșeală 


204 


dezastruoasă. Mâine, cînd o să urce pe tron, n-o să mai aibă 
prieteni și tu vei fi uitat. 

— Și ce propui? 

— Să încetăm să ne mai supunem și să pregătim un alt viitor. 

— Pe al tău, presupun. 

— Persoana mea contează prea puţin. 

— Sentimentul meu e altul. 

— Te înșeli; singurul meu scop e să-mi servesc patria. 

— Te aud zeii, Senar; nu ţii cont de faptul că ei detestă 
minciuna? 

— Oamenii fac politica Egiptului, nu zeii. Ţin la prietenia ta; 
împreună, vom reuși. 

— Greșești și ar fi mai bine s-o iei din loc. 

— Nu e bine ce faci. 

— Nu vreau nici să ridic vocea, nici să comit vreo violenţă într- 
un loc ca acesta; dacă dorești, continuăm discuţia afară. 

— N-o să fie cazul; dar nu uita că te-am prevenit. Într-o zi o 
să-mi mulțumești. 

Privirea înfuriată a lui Moise îl împiedică pe Șenar să mai 
insiste; așa cum se temuse, încercarea lui dăduse greș. Evreul 
nu era la fel de ușor de convins ca Acha. Însă și el avea 
slăbiciuni care, cu timpul, vor ieși la iveală. 

t 

Dolenta îl dădu la o parte pe Ameni, care nu se mai putu 
împotrivi atacului furioasei femei; sora lui Ramses împinse ușa 
de la biroul regentului și năvăli înăuntru ca o furtună. Ramses, 
așezat pe o rogojină, recopia un decret al lui Seti privind 
protecţia copacilor. 

— Ai de gând să faci în sfârșit ce ţi-am spus? 

— Care e motivul acestei izbucniri, draga mea soră? 

— Ca și cum n-ai ști! 

— Împrospătează-mi memoria. 

— Soțul meu își așteaptă promovarea. 

— Adresează-te faraonului. 

— Refuză să acorde membrilor de familie privilegii pe care le 
consideră... nejustificate! 

— Ce-ar mai fi de adăugat? 

Furia Dolentei se dublă. 

— Decizia asta e nejustificată! Sary merită o promovare și tu, 
regentul, tu trebuie să-l numești mai marele grânarelor! 


205 


— Să se opună regentul voinţei Faraonului? 

— Nu te comporta ca un laş! 

— N-am de gând să comit o crimă de lezmajestate. 

— De cine crezi că-ți baţi joc? 

— Te rog, calmează-te. 

— Dă-mi ceea ce mi se cuvine. 

— Imposibil. 

— Nu face pe incoruptibilul! Și tu ești ca și ceilalți.. Aliază-te 
cu ai tăi! 

— De obicei, ești atât de liniștită! 

— N-am scăpat de tirania lui Șenar ca să mă tiranizez, tu 
acum; continui să mă refuzi? 

— Mulţumește-te cu averea pe care o ai, Dolenta; lăcomia e 
un defect mortal. 

— Păstrează pentru tine morala asta învechită. 

Femeia dispăru, vociferând. 

i t 

In grădina vilei în care locuia frumoasa Iset creșteau sicomori 
maiestuoși ce dădeau o umbră binefăcătoare; tânăra femeie 
stătea la răcoare, în timp ce Ramses transplanta puieți într-un 
pământ afânat și bine pregătit. Deasupra regentului, frunzișul 
foșnea la ușoara adiere ce venea dinspre nord. Copacul în care îi 
plăcea să se încarneze zeiței Hathor își întindea ramurile 
înverzite în lumea invizibilă pentru a da celor drepţi să bea și să 
mănânce, pentru a le deschide nasul și gura, pentru a-i învălui 
în parfumul divin ce-l fermeca pe stăpânul eternității. 

Frumoasa Iset culese câţiva lotuși și își împodobi părul. 

— Vrei un ciorchine de strugure? 

— Peste douăzeci de ani, un sicomor minunat va face grădina 
asta și mai plăcută. 

— Peste douăzeci de ani, o să fiu bătrână. 

Ramses o privi cu atenție. 

— Dacă o să continui să foloseşti fardurile și unguentele cu 
atâta pricepere, vei fi încă și mai fermecătoare. 

— Dar am să fiu căsătorită cu bărbatul pe care-l iubesc? 

— Nu sunt ghicitor. 

— Se vorbește de un accident evitat la timp în carierele din 
Assuan. 

— Sub protecţia lui Seti sunt invulnerabil. 

— Deci, atacurile împotriva ta n-au încetat. 


206 


— Fii sigură că vinovatul va fi descoperit cât de curând. 

Ea își scoase peruca, își desfăcu părul lung și îl resfiră pe 
pieptul lui Ramses. Buzele sale fierbinţi îl acoperiră cu sărutări. 

— E atât de complicată fericirea? 

— Dacă ai găsit-o, n-o lăsa să-ţi scape. 

— Să fiu cu tine mă satisface pe deplin; când ai să înţelegi 
asta? 

— Chiar acum. 

Înlănţuiţi, se rostogoliră într-o parte; frumoasa Iset primi 
dorinţa iubitului ei cu încântarea unei femei fericite. 

Tt 

Fabricarea papirusului era o activitate importantă a 
meșteșugarilor egipteni. Prețul varia în funcție de calitatea și de 
lungimea sulurilor; unele, purtătoare de pasaje din „Cartea 
ieșirii în Ilumină”?, erau destinate mormintelor, altele, școlilor și 
universităţilor, iar cele mai multe administraţiei. Fără papirus, 
era imposibil de gestionat ţara. 

Seti îi încredințase regentului grija de a examina, la intervale 
regulate de timp, producţia de papirus și de a veghea la justa ei 
repartizare. Fiecare sector se plângea că nu primește o cantitate 
suficientă și critica rapacitatea vecinului. 

Ramses tocmai reperase cu precizie un abuz comis de scribii 
care lucrau pentru Șenar; în consecință, îl convocase pe fratele 
său mai mare cu intenţia de a pune capăt acestei situații. 

Șenar părea foarte bine dispus. 

— Dacă ai nevoie de mine, Ramses, îţi stau la dispoziţie. 

— Tu ai cunoștință de acţiunile scribilor tăi? 

— Nu în amănunt. 

— Cumpărarea papirusului, de exemplu. 

— E vreo neregulă? 

— În fapt, scribii tăi rechiziţionează într-o manieră arbitrară o 
mare cantitate de papirus de prima calitate. 

— Îmi place să scriu pe un material frumos, însă admit că 
practica asta e inadmisibilă; vinovaţii vor fi pedepsiţi cu 
asprime. 

Reacţia lui Șenar îl surprinse pe regent; nu numai că nu 
protesta, dar, mai mult, își recunoștea greșeala. 

— Apreciez maniera ta de a proceda, declară Șenar; e nevoie 
de reformă, de purificare. Nici un fel de corupţie, oricât de mică, 


? intitulata pe nedrept „Cartea morţilor”. 
207 


nu trebuie tolerată. În domeniul ăsta te pot ajuta într-un mod 
eficace; faptul că mă ocup de protocol îmi permite să cunosc 
bine moravurile de la curte și să observ practicile anormale. 
Numai denunţțarea lor nu e suficientă; indispensabilă e corecţia. 

Ramses se întreba dacă îl are cu adevărat în faţă pe fratele lui 
mai mare; ce zeu binefăcător îl transformase pe curteanul 
viclean într-un justițiar? 

— Accept cu plăcere propunerea ta. 

— Nimic nu mă face mai fericit decât această colaborare 
sinceră! Am de gând să încep prin a face ordine în propria 
ogradă, apoi ne vom ocupa și de restul regatului. 

— Să fi decăzut totul așa de rău? 

— Seti e un mare monarh, numele lui va rămâne în istorie, 
dar el nu se poate ocupa de toate și de toți! Notabilităţile, fiii și 
nepoţii de notabilităţi își arogă drepturi în detrimentul celorlalţi, 
în calitate de regent, îţi este la îndemână să pui capăt acestui 
sistem tolerant. Eu însumi am beneficiat de avantaje altădată, 
dar perioada asta a trecut. Suntem frați și Faraonul ne-a atribuit 
locul potrivit: iată adevărul prin care trebuie să trăim. 

— Asta înseamnă suspendarea ostilităţilor sau e vorba de 
pace? 

— Pace, definitivă și fără întoarcere, afirmă Șenar. Ne-am 
înfruntat destul, fiecare avându-și propriile responsabilităţi; 
această luptă fratricidă nu mai are sens. Tu ești regentul, iar eu 
șeful protocolului: să ne dăm o mână de ajutor pentru binele 
ţării. 

În timp ce Șenar se depărta, Ramses se simţea tulburat; îi 
întindea oare o capcană, își schimba strategia sau era sincer? 


40 


Marele consiliu al Faraonului s-a reunit imediat după 
celebrarea ritualurilor din zori. Soarele își trimitea razele 
fierbinţi; pretutindeni era căutată umbra. Unii curteni, prea 
grași, transpirau abundent și își făceau vânt în timp ce mergeau. 

Din fericire, sala de audienţe a regelui era răcoroasă; abilul 
aranjament al ferestrelor înalte asigura o circulaţie a aerului ce 
făcea încăperea agreabilă. Indiferent la schimbările modei, 
regele era îmbrăcat doar cu o robă albă simplă, în timp ce mai 


208 


mulți miniștri se luau la întrecere în ceea ce privește eleganța. 
Vizirul, marii preoţi din Memphis și Heliopolis, precum și șeful 
poliţiei din deșert participau și ei la acest consiliu excepţional. 

Ramses, așezat la dreapta tatălui său, îi observa. Fricoși, 
neliniștiţi, vanitoși, ponderaţi... Mai multe tipuri de oameni erau 
reunite aici, sub autoritatea supremă a Faraonului care, el 
singur, menținea coerenţa. Fără ea, toţi aceștia s-ar fi sfâșiat 
reciproc. 

— Șeful poliţiei din deșert este purtătorul unor vești proaste, 
dezvălui Seti; să vorbească. 

Înaltul funcţionar, un bărbat de vreo șaizeci de ani, urcase 
toate treptele ierarhiei până ajunsese în vârf. Calm, competent, 
cunoștea și cel mai neînsemnat drum din deșert, de la vest la 
est, și menținea securitatea în spaţiile vaste traversate de 
caravane și de expedițiile miniere. Nu-și dorea nici un fel de 
onoruri pentru el însuși și se pregătea pentru retragerea pe 
domeniul său din Assuan; declaraţiile lui au fost ascultate cu cea 
mai mare atenție, cu atât mai mult cu cât era foarte rar invitat 
să-și spună părerea într-un cadru așa de solemn. 

— Echipa căutătorilor de aur, plecată acum o lună în deșert, a 
dispărut. 

O lungă tăcere urmă acestei declaraţii aiuritoare; trăsnetul lui 
Seth n-ar fi avut un efect mai puternic. Marele preot al lui Ptah 
ceru cuvântul, iar regele i-l acordă; potrivit ritualului marelui 
consiliu, nu se intervenea decât cu asentimentul suveranului și 
toţi îl ascultau pe vorbitor fără să-l întrerupă. Oricare ar fi fost 
gravitatea subiectului, discuţiile aprinse nu erau admise. 
Căutarea unei soluții juste începea cu respectul pentru gândirea 
celuilalt. 

— Sunteţi sigur de această informație? 

— Din păcate, da. De obicei, un șir de mesaje mă ţine 
informat în permanenţă în legătură cu desfășurarea acestui tip 
de expediţii. De mai multe zile, n-am mai primit nici o veste. 

— N-a mai existat niciodată un asemenea caz? 

— Ba da, în timpul unor perioade mai tulburi. 

— Au atacat, oare, beduinii? 

— În sectorul acesta e foarte puţin probabil; poliția exercită 
un control sever. 

— improbabil sau imposibil? 

— Nici un trib cunoscut nu poate perturba expediția până 


209 


acolo încât s-o reducă la tăcere; un detașament de polițiști 
experimentați îi proteja pe căutătorii de aur. 

— Care e ipoteza dumneavoastră? 

— Nu am nici una, dar sunt foarte îngrijorat. 

Aurul din deșert era livrat templelor: „trupul zeilor”, material 
incoruptibil și simbol al vieţii eterne, el dădea o strălucire 
inegalabilă operelor artizanilor. În ceea ce privește Statul, 
acesta îl folosea ca modalitate de plată pentru anumite 
importuri sau chiar ca daruri diplomatice făcute suveranilor 
străini pentru a menţine pacea. Nu putea fi tolerată nici o 
perturbare în extracția acestui preţios metal. 

— Ce propuneţi? îl întrebă Faraonul pe poliţist. 

— Să nu pierdem vremea și să trimitem armata. 

— Eu o să fiu în fruntea ei, anunţă Seti, iar regentul o să mă 
însoțească. 

Marele consiliu aprobă această hotărâre; Șenar, care se ferise 
să intervină, îl încurajă pe fratele lui și îi promise să-i 
pregătească dosarele de care se va ocupa la întoarcere. 

t 

În al nouălea an al domniei lui Seti, în a douăzecea zi a celei 
de-a treia luni a anului, puternicul corp expediționar format din 
patru sute de soldați comandati de Faraon în persoană și de 
regent, înainta prin deșertul torid, la nord de orașul Edfu și la o 
sută de kilometri mai la sud de drumul ce ducea la carierele din 
Uadi Hammamat. Se apropia de Uadi Mia, ultimul loc de unde 
mai fusese trimis un mesaj spre Memphis. 

Textul, banal, nu cuprindea nici un element îngrijorător; 
moralul căutătorilor de aur părea excelent, ca și starea sănătății 
tuturor călătorilor. Scribul nu semnalase nici un incident. 

Seti menținea trupa în stare de alertă, zi și noapte; în ciuda 
certitudinilor șefului poliţiei din deșert, prezent cu cei mai buni 
oameni ai săi, el se temea de un atac surpriză al beduinilor 
coborâţi din peninsula Sinai. Jaful și crima reprezentau legea lor; 
cuprinși de o furie subită, căpeteniile se dovedeau capabile de 
actele cele mai barbare. 

— Ce simţi, Ramses? 

— Deșertul e magnific, dar sunt îngrijorat. 

— Ce vezi dincolo de dunele astea? 

Regentul se concentră; Seti avea o privire stranie, aproape 
supranaturală, pe care o etalase la Assuan pentru a descoperi o 


210 


nouă carieră. 

— Vederea mea se blochează... Dincolo de înălțimile astea e 
vidul. 

— Da, vidul. Vidul unei morţi înspăimântătoare. 

Ramses tresări. 

— Beduinii? 

— Nu, un agresor mai viclean și mai nemilos. 

— Să ne pregătim de luptă? 

— Inutil. 

Ramses își domoli teama care îi tăia respiraţia. Cărui dușman 
îi căzuseră victime căutătorii de aur? Dacă era vorba de monștrii 
deșertului, așa cum credeau cei mai mulți dintre soldați, nici o 
armată omenească nu le putea veni de hac; aceste fiare 
înaripate, cu gheare gigantice, și-ar fi sfâșiat prada fără să-i lase 
timp să se apere. 

Înainte de a escalada duna, caii, catârii și oamenii își potoliră 
setea; canicula obliga la opriri dese, iar rezervele de apă urmau 
să se epuizeze curând. La mai puţin de trei kilometri, una din 
marile fântâni ale regiunii le va permite să-și umple burdufurile. 

Cu trei ore înainte de asfinţit, mersul se reluă și urcară duna 
fără nici o dificultate. Curând, fântâna se văzu în depărtare. 
Construcţia din piatră era sprijinită de povârnișul unui munte ale 
cărui măruntaie conţineau aur. 

Căutătorii de aur și soldaţii însărcinaţi cu protecția lor nu 
dispăruseră. Se aflau toţi acolo, împrejurul fântânii, lungiţi pe 
nisipul fierbinte, cu faţa la pământ sau cu chipurile expuse la 
soare. Din gurile  întredeschise ieșeau limbile negre, 
însângerate. 

Nu supravieţuise nici unul. 

Fără prezenţa Faraonului, cei mai mulţi soldaţi, cuprinși de 
groază, ar fi luat-o la fugă. Seti dădu ordin să se ridice corturile 
și să se organizeze garda, ca și cum campamentul s-ar fi aflat 
sub ameninţarea unui atac iminent; apoi, ceru să se sape gropi 
în care nefericiţii să fie înmormântați. Rogojina de călătorie le va 
servi de linţoliu, iar regele în persoană va pronunţa formulele de 
trecere din lumea aceasta și de înviere 

Serviciul funerar, desfășurat în pacea asfinţitului, îi calmă pe 
soldaţi. Medicul expediției se apropie de Seti. 

— Care e cauza decesului? întrebă Seti. 

— Setea, Maiestate. 


211 


Regele se duse imediat la fântâna supravegheată de oameni 
din garda sa personală; cei din tabără sperau să bea o apă 
proaspătă și înviorătoare. 

Marea fântână era umplută cu pietre până la ghizd. 

Seti aprobă. 

Garda personală a Faraonului se puse pe treabă cu însufleţire; 
era mai bine să nu fie amestecat grosul trupei pentru a evita 
instaurarea spaimei. Lanţul uman se dovedi de o mare 
eficacitate; Ramses dădea tonul și menținea entuziasmul care 
uneori era pe cale să slăbească. 

Când luna plină lumină fundul puţului, soldaţii de elită, 
epuizați, îl urmăriră pe regent cum coboară o găleată grea cu 
ajutorul unei frânghii. In ciuda nerăbdării, o manevra ușor, ca să 
n-o rupă. 

Găleata plină cu apă ieși la suprafaţă; regentul o prezentă 
regelui. Acesta o mirosi dar nu bău. 

— Un om să coboare până la fundul puţului. 

Ramses își trecu frânghia pe sub subsuoară, făcu un nod solid 
și ceru ca patru soldaţi să o ţină cu fermitate de cealaltă 
extremitate; apoi, se urcă pe ghizd și, ajutându-se de proe- 
minențele din zidul de piatră, începu să coboare. Intreprinderea 
nu prezenta nici un fel de dificultate; la doi metri deasupra 
nivelului apei, lumina lunii îi permise să vadă plutind mai multe 
cadavre de catâri. Disperat, începu să urce. 

— Apa din fântână e poluată, șopti el. 

Seti aruncă apa din găleată pe nisip. 

— Compatrioţii noștri au fost otrăviţi pentru că au băut apa 
din această fântână; pe urmă, micul grup de asasini, fără 
îndoială beduini, au astupat-o cu pietre. 

Regele, regentul și toţi membrii expediției erau condamnaţi; 
chiar dacă ar fi plecat imediat spre Vale, ar fi murit de sete 
înainte de a ajunge în zona cultivată. 

De data asta, capcana se închidea. 

— Să dormim, spuse Seti; o să mă rog mamei noastre, cerul 
înstelat. 

g t 

Incă din zori, vestea catastrofei se răspândi cu repeziciune; 
nici unui soldat nu-i era permis să-și umple burduful cu apă. 

Unul mai gălăgios încerca să-și stârnească tovarășii; Ramses 
îi bară drumul. Scos din minţi, infanteristul ridică pumnul să-l 


212 


lovească pe regent, însă acesta îl apucă de încheietura mâinii și- 
| obligă să îngenuncheze. 

Dacă îţi pierzi sângele rece, asta o să-ţi grăbească moartea. 

— Nu mai e apă... 

— Faraonul e printre noi; păstrează-ţi speranța. 

Nu se mai produse nici o altă încercare de revoltă; Ramses se 
adresă trupei: 

— Avem o hartă a regiunii care e secret militar; indică 
drumurile secundare ce duc la vechile puțuri, dintre care unele 
sunt încă exploatabile. În timp ce Faraonul o să vină în mijlocul 
vostru, eu o să cercetez aceste drumuri și o să vă aduc 
suficientă apă pentru a traversa jumătate din deșert. Rezistenţa 
și curajul nostru vor face restul; în așteptare, staţi la umbră și 
nu faceţi eforturi inutile. 

Ramses plecă însoţit de doisprezece oameni și șase catări 
încărcați cu burdufuri goale. Un veteran, prudent, nu-și epuizase 
raţia; după ce-și umeziseră buzele cu roua dimineţii, beneficiară 
de ultimele înghițituri de apă. 

Foarte repede, fiecare pas deveni o adevărată suferință; 
căldura și praful le ardeau plămânii. Insă Ramses mergea 
repede, de teamă să nu-și vadă tovarășii prăbușindu-se. Nu 
trebuia să te gândești decât la o fântână cu apă proaspătă. 

Primul drum nu mai exista, furtunile de nisip îl șterseseră. 
Mersul în această direcţie ar fi însemnat sinucidere curată. Al 
doilea se înfunda într-un ued secat; cartograful își făcuse prost 
treaba. La capătul celui de-al treilea drum, un cerc de pietre! 
Oamenii alergară și se prăvăliră pe ghizdul puţului acoperit de 
multă vreme cu nisip. 

Faimoasa hartă, calificată drept „secret militar”, nu era decât 
o amăgire. Poate că fusese de vreun ajutor cu zece ani în urmă; 
un scrib leneș se mulțumise s-o recopieze, fără să mai ceară o 
verificare. lar succesorul lui îi urmase exemplul. 

In faţa lui Seti, Ramses nu se pierdu în explicaţii; expresia de 
pe chipul lui era grăitoare. 

Soldaţii nu băuseră apă de șase ore; regele se adresă 
ofiţerilor: 

— Soarele e la zenit, constată el; plec împreună cu Ramses să 
căutăm apă. Când umbrele vor începe să se lungească, voi fi 
înapoi. 

Seti urcă movila de nisip; cu toată tinereţea lui, Ramses îl 


213 


urmă cu greutate, apoi își potrivi pasul după cel al tatălui său. 
Ca un muflon, simbolul nobleţei în limbajul hieroglifelor, regele 
nu făcea nici un gest de prisos și nu risipea nici un dram de 
energie. Nu luase cu el decât un singur obiect compus din două 
crengi de salcâm curățate de coajă, lustruite și legate la un 
capăt cu un fir de in foarte strâns. 

Stânca aluneca sub picioarele lor ce ridicau un praf fierbinte; 
Ramses, la limita sufocării, îl ajunse pe rege în vârful unei 
movile. Priveliștea deșertului era splendidă; regentul se bucură 
câteva clipe de spectacol, apoi însă, setea, obsedantă, îi aminti 
că această imensitate putea lua forma unui mormânt. 

Seti așeză în fața lui cele două crengi de salcâm, depărtându- 
le; acestea se îndoiră cu ușurință. Le plimbă foarte încet pe 
deasupra peisajului; deodată, bagheta căutătorului de apă îi 
scăpă din mâini și, cu un pocnet, zbură la mai mulți metri de el. 

Ramses o culese în grabă și i-o înapoie tatălui său. Coborâră 
împreună panta; Seti se opri în faţa unei grămezi de pietre plate 
între care creșteau niște mărăcini. Bagheta se mișcă. 

— Du-te și adu-i pe lucrători să sape aici. 

Oboseala dispăruse; Ramses alergă într-un suflet, sărind 
peste pietre, și aduse patruzeci de oameni care se puseră 
mediat pe treabă. 

Pământul era afânat. La trei metri adâncime, ţâșni apă 
proaspătă. 

Unul dintre muncitori îngenunche. 

— Dumnezeu l-a îndrumat pe rege... Apa e abundentă ca în 
timpul inundațiilor! 

— Rugăciunea mea a fost ascultată, spuse Seti; această 
fântână se va numi „Fie ca adevărul luminii divine să dăi- 
nuiască”. După ce toți își vor fi potolit setea, vom construi un 
oraș pentru căutătorii de aur și un templu în care vor locui zeii. 
Ei vor fi mereu prezenţi în această fântână și vor deschide 
drumul celor ce caută metalul de lumină pentru a slăvi tot ceea 
ce înseamnă sacru. 

Sub conducerea lui Seti, bunul păstor, tatăl și mama tuturor 
oamenilor, confidentul zeilor, soldaţii fericiţi se transformară în 
constructori. 


214 


41 


Tuya, marea soție regală, prezida ceremonia alegerii 
muzicienelor autorizate să participe la cultul lui Hathor în marele 
templu din Memphis. Tinerele femei, venite din toate provinciile 
țării, trecuseră printr-un examen sever, în cursul căruia fuseseră 
cântărețe, dansatoare sau instrumentiste. 

Cu ochii săi mari, severi și atenţi, cu pomeţii obrajilor 
proeminenţi, nasul fin și drept, bărbia mică și aproape pătrată, 
purtând o perucă în formă de vultur, simbolul funcţiei materne, 
Tuya le impresionase de-a binelea pe candidate, dintre care 
unele se pierduseră cu firea. Regina, care trăise și ea aceeași 
încercare în tinereţe, nu era deloc adepta indulgenţei; pentru a 
servi divinitatea, stăpânirea de sine era prima calitate necesară. 

Tehnica muzicienelor i se părea destul de slabă; își propuse 
să-i dojenească pe profesorii din harem care, în ultimele luni, 
slăbiseră ritmul pregătirii. Singura tânără care se detașa din 
această promoţie avea un chip grav și resemnat, de o 
surprinzătoare frumusețe; atunci când cânta la lăută, se con- 
centra atât de intens, încât lumea exterioară dispărea. 

Candidatelor, fericite sau necăjite, li se oferi o gustare în 
grădina templului; unele se smiorcăiau, celelalte râdeau nervos. 
Foarte tinere, păreau mai degrabă niște copile. Numai Nefertari, 
căreia colegiul bătrânelor preotese hotărâse să-i încredințeze 
conducerea orchestrei feminine a sanctuarului, era senină, ca și 
cum evenimentul n-o privea defel. 

Regina se apropie de ea. 

— Ai cântat strălucit. 

Fata se înclină. 

— Cum te cheamă? 

— Nefertari. 

— De unde vii? 

— M-am născut la Theba și mi-am făcut studiile în haremul 
din Mer-ur. 

— Succesul nu pare să te bucure. 

— Nu voiam să locuiesc în Memphis, ci să mă întorc în Theba 
și să fac parte din personalul templului lui Amon. 

— Și să trăiești ca un pustnic? 

— Iniţierea în mistere reprezintă cea mai scumpă dorinţă a 


215 


mea, dar sunt încă prea tânără. 

— La vârsta ta, nu e o ocupație obișnuită; ești decepţionată 
de viaţă, Nefertari? 

— Nu, Maiestate, însă mă atrag ritualurile. 

— Nu dorești să te căsătorești și să ai copii? 

— Nu m-am gândit la asta. 

— În templu, existenţa e austeră. 

— Îmi plac pietrele eternității, secretele lor și reculegerea la 
care te invită. 

— Ai accepta, totuși, să te îndepărtezi pentru o vreme de 
aceste lucruri? 

Nefertari îndrăzni s-o privească în ochi pe marea soție regală; 
Tuya îi aprecie privirea clară și directă. 

— Conducerea orchestrei feminine a acestui templu este un 
post remarcabil, dar m-am gândit la altceva în ceea ce te 
privește; ai vrea să fii intendenta casei mele? 

Intendenta casei marii soţii regale! Câte nobile doamne nu 
visau la funcția asta, a cărei titulară era o confidentă a reginei? 

— Vechea prietenă care-și asumase sarcina asta a murit luna 
trecută, îi mărturisi Tuya; sunt foarte multe pretendente la curte 
și se calomniază de zor una pe cealaltă pentru a scăpa de 
concurenţă. 

— Îmi lipsește experienţa, eu... 

— Tu nu aparţii nobilimii încărcată de atâtea privilegii; familia 
ta nu se raportează în permanenţă la un trecut ilustru care să-i 
justifice huzurul de azi. 

— Și nu e prea apăsător un asemenea handicap? 

— Ceea ce mă interesează e doar valoarea oamenilor; și nu 
există nici un handicap care să împiedice o persoană de valoare 
să înfrângă obstacolele. Ce hotărăști? 

— Există posibilitatea să mă mai gândesc? 

Regina deveni amuzată; nici o doamnă de la curte n-ar fi pus 
o asemenea întrebare. 

— Mă tem că nu. Dacă ai să respiri prea mult miresmele din 
templu, o să mă uiţi. 

Cu mâinile împreunate la piept, Nefertari se înclină. 

— Sunt slujitoarea Maiestăţii Voastre. 

Tt 

Trezită înainte de ivirea zorilor, reginei Tuya îi plăcea 

răsăritul. Momentul în care o rază de lumină străpungea 


216 


tenebrele reprezenta pentru ea creaţia zilnică a misterului vieţii. 
Spre marea ei satisfacţie, Nefertari îi împărtășea gustul pentru 
lucrul matinal; astfel încât îi dădea directivele din ziua aceea 
încă de la micul dejun pe care îl luau împreună. 

La trei zile după ce luase hotărârea, Tuya știuse că nu se 
înșelase; la frumuseţea lui Nefertari se adăuga o inteligenţă 
subtilă, dar și o surprinzătoare capacitate de a distinge 
esenţialul de secundar. Între regină și intendenta casei se 
stabilise, încă de la prima întâlnire de lucru, o înţelegere 
profundă. Comunicau cu puţine vorbe, uneori chiar în gând. 
După întrevederea de dimineaţă, Tuya trecu în încăperea în care 
i se făcea toaleta. 

In timp ce coafeza îi parfuma peruca, Șenar se prezentă în 
faţa mamei sale. 

— Dă-i liber servitoarei, îi ceru el; nici o ureche indiscretă nu 
trebuie să audă. 

— E chiar așa de grav? 

— Mă tem că da. 

Coafeza dispăru. Șenar părea stăpânit de o reală îngrijorare. 

— Vorbește, fiule. 

— Am ezitat multă vreme. 

— Din moment ce te-ai hotărât, de ce mă faci să aştept? 

— Pentru că... nu-mi vine să-ţi produc o durere îngrozitoare. 

De data asta, Tuya se neliniști. 

— S-a întâmplat vreo nenorocire? 

— Seti, Ramses și armata de salvare au dispărut. 

— Ai vești precise? 

— lată că de mult timp s-au aventurat în deșert, pe urmele 
căutătorilor de aur; circulă multe zvonuri pesimiste. 

— Nu le asculta; dacă Seti ar fi mort, eu aș ști. 

— Cum... 

— Între mine și tatăl tău există niște legături invizibile; chiar și 
atunci când suntem departe unul de altul, rămânem uniţi. Deci, 
fii liniștit. 

— Trebuie să te pun în fața evidenţei: regele și expediţia lui 
trebuiau să se întoarcă de multă vreme. Nu putem lăsa ţara de 
izbeliște. 

— Vizirul și cu mine gestionăm treburile curente. 

— Vrei să te ajut? 

— Indeplinește-ţi funcţia și mulțumește-te cu asta; nu există 


217 


fericire mai mare pe acest pământ. Dacă mai ai vreo neliniște, 
de ce nu pleci în fruntea unei expediţii pe urmele tatălui și 
fratelui tău? 

— Are loc un fenomen straniu pe care noi nu-l înţelegem 
demonii deșertului îi devoră pe cei care încearcă să le ia aurul. 
Oare datoria mea nu e să rămân aici? 

— Ascultă-ţi glasul conștiinței. 

t 

Cei doi mesageri ai lui Seti, plecați la interval de patru zile, nu 
ajunseră nici unul în Egipt. Pe drumul ducând în Vale îi așteptau 
tâlharii deșertului; aceștia îi uciseră, le furară hainele și sparseră 
tăblițele de lemn redactate de Ramses în care îi dădea de știre 
reginei că expediţia adunase aur și pusese fundaţia templului și 
așezării minerilor. 

Emisarul tâlharilor îl informă pe Șenar că Faraonul și regentul 
erau în viaţă și că regele, graţie unei intervenţii divine, găsise o 
sursă importantă de apă în inima deșertului. Prin urmare, 
beduinii însărcinaţi cu otrăvirea puțului principal dăduseră greș. 

La curte, multă lume credea că Seti și Ramses erau victimele 
unei vrăjitorii; dar cum să profiţi de absența suveranului? Tuya 
ținea cu fermitate frânele puterii. Doar dispariţia reală a soțului 
și fiului ei mai mic ar fi constrâns-o să îl numească regent pe 
Senar. 

În câteva săptămâni, expediţia se va întoarce, iar Șenar va fi 
pierdut o bună ocazie de a se apropia de puterea supremă. 
Totuși, mai era o speranță foarte mică: căldura insuportabilă, 
șerpii sau scorpionii să se achite de misiunea pe care beduinii 
nu fuseseră în stare s-o ducă până la capăt. 

t 

Ameni nu mai dormea. 

Zvonurile erau tot mai persistente: expediția condusă de Seti 
și de Ramses dispăruse pe drum. La început, tânărul scrib nu 
crezuse în asemenea baliverne; mai târziu, se informă la biroul 
central al mesagerilor regali și află neliniștitorul adevăr. 

Nu exista nici o veste despre Faraon sau despre regent și nu 
se lua nici cea mai mică măsură! 

O singură persoană putea să ia iniţiativa și să trimită o 
armată de salvare în deșertul vestic; astfel încât Ameni se duse 
la palatul marii soții regale unde fu primit de o tânără de o 
frumuseţe neobișnuită. Deși nu avea încredere în sexul opus și 


218 


se temea de uneltirile acestuia, tânărul scrib aprecie chipul 
perfectai lui Nefertari, farmecul unei priviri profunde și dulceaţa 
vocii. 

— AȘ vrea s-o văd pe Maiestatea Sa. 

— In absenţa Faraonului, e foarte ocupată; aș putea cunoaște 
motivul acestei cereri? 

— lartă-mă, dar... 

— Numele meu e Nefertari; regina m-a numit intendenta casei 
sale. Îți promit că o să-i transmit în mod fidel cuvintele tale. 

Deși era femeie, părea sinceră. Nemulțumit de slăbiciunea lui, 
Ameni se lăsă sedus. 

— In calitate de secretar particular și de purtător de sandale 
al regentului, eu cred că e indispensabil să se trimită în teren un 
corp de elită pentru a-i căuta. 

Nefertari zâmbi. 

— Lasă îndoielile la o parte; regina e informată. 

— informată... Dar nu e suficient! 

Faraonul nu e în pericol. 

— In legătură cu asta au sosit mesaje la curte! 

— Nu pot să-ţi dau mai multe explicaţii, dar ai încredere. 

— Insistă pe lângă regină, te implor. 

— Se preocupă tot atât de mult ca și tine de soarta soțului și 
fiului ei; dacă s-ar ivi un risc cât de mic, ar interveni. 

t 

Drumul pe spinarea unui catâr voinic și rapid îl chinui pe 
Ameni și, deși detesta să se deplaseze, era nevoit să-l 
întâlnească pe Setau. Imblânzitorul de șerpi locuia la marginea 
deșertului, departe de centrul Memphisului. Cărarea, ce ducea 
de-a lungul unui canal de irigație, nu se mai termina; din 
fericire, câţiva oameni din zonă auziseră vorbindu-se de Setau și 
de soția lui nubiană și îi cunoșteau locuinţa. 

Ajuns cu bine, pe Ameni îl dureau șalele; scuturat de o criză 
de strănut, datorată prafului, își freca ochii înroșiți și dureroși. 

Lotus, care prepara afară o mixtură cu un miros îngrozitor ce 
agresa nările tânărului scrib, îl rugă să intre în casă. Pregătindu- 
se să treacă pragul vastei case albe, se retrase brusc. 

O cobră regală apăru amenințătoare. 

— E doar o biată sălbăticiune inofensivă, îl lămuri Lotus. 

Mângâie capul reptilei care se legăna, părând să aprecieze 
acest semn de afecţiune; Ameni profită de acest moment și se 


219 


strecură înăuntru. 

Camera de primire era plină ochi cu sticluţe de diferite mărimi 
și de obiecte de forme bizare care serveau la prepararea 
veninului; așezat pe vine, Setau transvaza un lichid dens și 
roșiatic. 

— Te-ai rătăcit, Ameni? Mi se pare un miracol să te văd în 
afara biroului tău. 

— E mai curând o catastrofă. 

— Ce fel de vrăjitor te-a făcut să ieși din vizuină? 

— Ramses e victima unui complot. 

— Imaginaţia îţi joacă feste. 

— A dispărut în deșertul din est, pe drumul spre minele de 
aur, în compania lui Seti. 

— Ramses, să se piardă? 

— Nici un mesaj de mai mult de zece zile. 

— Întârzieri administrative. 

— Nu, am verificat eu însumi... Și asta nu e tot. 

— Ce mai e? 

— Instigatoarea complotului e regina Tuya. 

Setau își răsturnă creuzetul; se întoarse spre tânărul scrib. 

— Ti-ai pierdut minţile? 

— Am solicitat o întrevedere și am fost refuzat. 

— Nu e nimic extraordinar în asta. 

— Am aflat că regina consideră situaţia absolut normală, a nu 
se teme deloc și că nu are intenţia să trimită o expediţie de 
salvare. 

— Un simplu zvon... 

— Deţin informaţia asta de la Nefertari, noua intendentă. 

Setau avea un aer contrariat. 

— Crezi prin urmare că Tuya a încercat să se debaraseze soţul 
ei și să ia puterea... E neverosimil! 

— Faptele sunt fapte. 

— Seti și Tuya formează un cuplu foarte unit. 

— De ce refuză să-l salveze? Trebuie sa accepţi evidenţa: l-a 
trimis la o moarte sigură pentru a urca pe tron. 

— Chiar dacă ai dreptate, ce putem face? 

— Să plecăm în căutarea lui Ramses. 

— Și cu ce armată? 

— Noi doi suntem de ajuns. 

Setau se ridică. 


— Tu, să mergi ore în șir prin deșert? Ţi-ai pierdut cu adevărat 
minţile, sărmanul meu Ameni! 

— Accepti? 

— Sigur că nu! 

— ÎI abandonezi pe Ramses? 

— Dacă ipoteza ta e cea corectă, atunci e deja mort; la ce bun 
să ne mai riscăm viața? 

— Am un catâr și apă; dă-mi un remediu contra șerpilor. 

— N-ai să știi să-l foloseşti. 

— Îţi multumesc pentru tot. 

— Rămăi... Iniţiativa ta e o nebunie! 

— Sunt în serviciul lui Ramses; nu-mi încalc cuvântul dat. 

Ameni se urcă din nou pe spinarea catârului și o luă în direcţia 
deșertului estic. Trebui foarte curând să se oprească și să se 
întindă pe spate, cu picioarele strânse, pentru a-și relaxa șalele; 
patrupedul păștea la umbra unui copac tufe de ierburi uscate. 

Pe jumătate adormit, tânărul scrib se gândea să se înarmeze 
cu un băț; poate că va fi nevoie să se bată! 

— Ai renunţat? 

Ameni deschise ochii și se ridică. 

— Setau se afla în fruntea a cinci catâri încărcaţi cu burdufuri 
cu apă și alte materiale necesare pentru a înfrunta deșertul. 


42 


Frumoasa Iset forță ușa lui Șenar care lua prânzul împreună 
cu mai multe notabilități, încântat să guste dintr-o friptură de 
vită cu sos picant. 

— Cum poţi să te îndopi cu mâncare, în timp ce Egiptul e în 
pericol! 

Notabilităţile erau șocate; fiul mai mare al regelui se ridică, se 
scuză și o scoase pe tânăra femeie afară din sala de mese. 

— Cum poţi să dai buzna așa? 

— Dă-mi drumul la mână! 

— O să-ți strici reputația; nu ţii cont că invitaţii mei sunt niște 
personalităţi? 

— Puțin îmi pasă! 

— Ce e cu agitația asta? 

— lar ţie nu-ți pasă că Seti și Ramses au dispărut în deșertul 


221 


din est? 

— Nu e și părerea reginei. 

Frumoasa Iset era dezarmată. 

— Părerea reginei... 

— Mama mea e convinsă că Faraonul nu e în pericol. 

— Dar nimeni nu are nici o veste! 

— Nu-mi spui nimic nou. 

— Trebuie să organizezi o expediţie și să pleci în căutarea lor. 

— Să plec împotriva părerii mamei mele ar fi o greșeală de 
neiertat. 

— De ce informaţii dispune ea? 

— De intuiţia ei. 

Tânăra femeie deschise niște ochi uimiţi. 

— Asta e o glumă proastă? 

— E adevărul, draga mea, nimic altceva decât adevărul. 

— Ce înseamnă atitudinea asta de necrezut? 

— În absența Faraonului, regina guvernează și noi îi dăm 
ascultare. 

Șenar nu era deloc nemultumit; frumoasa Iset, exaltată și 
îngrijorată, nu va întârzia să răspândească cele mai rele zvonuri 
pe seama Tuyei. Marele sfat va fi obligat să-i ceară explicaţii, 
reputaţia ei va fi pătată și se va face apel la el pentru a gestiona 
afacerile Statului. 

t 

Ramses mergea în fruntea expediției care se întorcea din 
deșertul estic, după ce construise o capelă și case pentru 
căutătorii de aur ce aveau în felul acesta condiţii de lucru 
acceptabile; pânza de apă descoperită de rege va alimenta 
fântâna mulţi ani de-acum înainte. lar catârii erau încărcați cu 
saci de aur de cea mai bună calitate. 

Nici un om nu murise; Faraonul și regentul erau mândri de a 
reveni cu întregul contingent. Câţiva bolnavi își târau picioarele 
în așteptarea săptămânilor de odihnă ce-i așteptau la 
întoarcere; un pietrar, înţepat de un scorpion negru, era dus pe 
o targă. Febra mare și durerile din piept îl îngrijorau pe medicul 
militar. 

Ramses se urcă pe o movilă de pământ și zări în depărtare o 
mică pată verde. 

Primele culturi, cele mai apropiate de deșert! Regentul se 
întoarse și anunţă vestea cea bună; strigăte de bucurie se 


222 


ridicară spre cer. 

Un poliţist cu ochi ageri arătă cu degetul spre o ridicătură 
stâncoasă. 

— O caravană mică vine spre noi. 

Ramses își concentră privirea; la început nu văzu decât 
atacuri inerte, apoi desluși câţiva catări și doi călăreți. 

— E neobișnuit, își dădu cu părerea polițistul; cred că sunt 
niște hoţi care fug în deșert. Să-i prindem. 

O parte din trupă porni. 

La puţin timp după aceea, îi aduseră regentului pe cei doi 
prizonieri. Setau tuna și fulgera, iar Ameni era pe cale să i se 
facă rău. 

— Ştiam că o să te găsesc, murmură el în urechea lui Ramses, 
în timp ce Setau se ocupa de pietrarul înțepat de scorpion. 

t 


Șenar își felicită primul tatăl și fratele; îndepliniseră o 
adevărată faptă eroică ce va fi relatată în anale. Fiul mai nare 
propuse să fie el cel ce va redacta povestirea, însă Seti îi 
încredință lui Ramses această sarcină de care se va achita 
ajutat de Ameni, foarte scrupulos în ceea ce privește alegerea 
termenilor și eleganța stilului. Membrii expediției povestiră care 
mai de care miracolul săvârșit de Faraon, care îi salvase de la o 
moarte îngrozitoare. 

Numai Ameni nu împărtășea bucuria generală; Ramses 
presupunea că sănătatea lui șubredă era cauza îmbufnării, dar 
vru să fie cu inima împăcată. 

— Ce te roade? 

Tânărul scrib se pregătise pentru această încercare și doar 
adevărul îl putea elibera. 

— M-am îndoit de mama ta și am crezut că voia să pună 
mâna pe puterea supremă. 

Ramses izbucni în râs. 

— Excesele tale cu munca îţi fac rău, prietene; o să te oblig să 
te plimbi și să faci un pic de exercițiu. 

— De vreme ce refuza să trimită o expediţie de salvare... 

— Ignori legăturile invizibile dintre Faraon și marea soţie 
regală? 

— Mi-am amintit de asta, crede-mă. 

— Mă surprinde un amănunt insolit: de ce tandra Iset întârzie 
atât de mult să-mi arate afecțiunea? 


223 


Ameni lăsă capul în jos. 

— E... și ea tot atât de vinovată ca și mine. 

— Ce rău a făcut? 

— A crezut și ea că mama ta complota și a răspândit critici 
acerbe și acuzații perfide. 

— Trimite s-o caute. 

— Aparenţtele ne-au făcut să ne pierdem cu firea, noi... 

— Trimite s-o caute. 

t 

Frumoasa lset, care uitase să se machieze, se aruncă la 
picioarele lui Ramses. 

— lartă-mă, te implor! 

Cu părul despletit, cuprinse cu brațele tremurânde gleznele 
regentului. 

— Am fost atât de îngrijorată, atât de zbuciumată... 

— Și ăsta e un motiv pentru a-mi suspecta mama de 
asemenea mârșăvii și, mai rău, pentru a-i mânji numele? 

— lartă-mă... 

Iset plângea. 

Ramses se ridică; ținându-se strâns de el, ea continua să-l 
implore. 

— Cu cine ai vorbit? întrebă el cu severitate. 

— Cu unii, cu alţii, nu mai știu... Eram înnebunită de frică, 
voiam să se plece în căutarea ta. 

— Acuzaţiile nefondate ar putea să te ducă în fața tribunalului 
vizirului; dacă vina de lezmajestate e dovedită, asta ar însemna 
temniţa sau exilul. 

Frumoasa Iset se prăbuși în hohote de plâns; se agăță de 
Ramses cu forța disperării. 

— O să-ţi susțin cauza, pentru că frământarea ta a fost 
sinceră. 

t 

De la întoarcere, Faraonul reluase guvernarea pe care Tuya o 
gestionase atât de bine în absenţa sa. Înalta administrație avea 
încredere în regina care dădea întâietate lucrului cotidian față 
de jocurile politice în care erau amestecați prea mulți curteni. 
Atunci când Seti era constrâns să părăsească scaunul 
guvernării, o făcea cu inima împăcată, știind că soţia lui nu-l va 
trăda și că ţara era condusă cu înţelepciune și luciditate. 

Sigur că ar fi putut să-i încredinţeze o regență efectivă lui 


224 


Ramses; însă regele prefera să procedeze prin influenţă, să-i 
transmită experienţa lui pe cale magică, mai curând decât să-și 
abandoneze fiul pe terenul închis al puterii unde îl pândeau 
atâtea capcane. 

Ramses era o ființă puternică, o personalitate de anvergură. 
Poseda calităţile necesare pentru a guverna și pentru a înfrunta 
adversitatea sub toate formele ei, dar va fi capabil să suporte 
singurătatea copleșitoare a unui faraon? În scopul de a-l pregăti, 
Seti îl făcea să călătorească în spirit de maniera cea mai 
concretă; mai erau multe etape de parcurs. 

Tuya o prezentă pe Nefertari suveranului; împietrită, tânăra 
nu putu pronunţa un singur cuvânt și se mulţumi doar să se 
încline. Seti o cercetă câteva clipe și îi recomandă cea mai mare 
rigoare în exercitarea funcţiilor pe care le avea. Conducerea 
casei marii soţii regale cerea fermitate și discreţie. Nefertari se 
retrase fără să îndrăznească să-l privească pe rege. 

— Ai fost sever, observă Tuya. 

— E foarte tânără. 

— Ar fi trebuit să angajez o incapabilă? 

— E dotată cu însușiri remarcabile. 

— Dorinţa ei era să se întoarcă în templu și să nu mai iasă de 
acolo. 

— Cât de bine o înţeleg! O supui deci la o teribilă încercare. 

— E adevărat. 

— Cu ce intenţie? 

— Nu e vorba de mine. De când am văzut-o pe Nefertari, am 
avut senzaţia unei personalități excepţionale; ar fi fost fericită în 
templu, dar instinctul îmi spune că are o altă misiune de 
îndeplinit. Dacă mă înșel, va merge oricum pe drumul ei. 

t 

Ramses îi prezentă mamei sale pe Străjer, câinele galben, și 
pe Voinic, leul nubian, a cărui mărime începea deja să 
înspăimânte. Cei doi tovarăși ai regentului, sensibili la onoarea 
ce li se făcea, se comportară bine; hrăniţi de bucătarul personal 
al reginei, gustară apoi, unul cu capul la picioarele celuilalt, 
plăcerea inefabilă a siestei la umbra unui palmier. 

— Întrevederea asta a fost agreabilă, conchise Tuya, dar care 
e adevăratul ei motiv? 

— Frumoasa set. 

— Logodna voastră se va rupe? 


— A comis o greșeală gravă. 

— Chiar așa? 

— A calomniat-o pe regina Egiptului. 

— În ce fel? 

— Acuzându-te că ai uneltit pentru a determina dispariţia 
regelui și a-i lua locul. 

Spre stupefacţia lui Ramses, regina părea amuzată. 

— Majoritatea curtenilor și doamnelor nobile erau de părerea 
ei; mi s-a reproșat că nu am trimis o armată de salvare atunci 
când eu vă știam de neatins, pe Seti și pe tine. In ciuda 
templelor și a ritualurilor, puțini știu că este posibil să comunici 
în spirit, dincolo de timp și spaţiu. 

— O să fie... acuzată? 

— A reacţionat într-un mod... normal. 

— Nu suferi din cauza ingratitudinii și nedreptății? 

— Asta e legea oamenilor; esenţialul e că nu ea guvernează 
țara. 

O tânără puse câteva misive pe o măsuţă joasă, în stânga 
reginei, și apoi dispăru în tăcere. Scurta ei prezenţă semănă cu 
strălucirea unei raze de soare printre frunzele unui copac. 

— Cine e? întrebă Ramses. 

— Nefertari, noua mea intendentă. 

— Am cunoscut-o deja; cum a obţinut un post atât de 
important? 

— Un simplu concurs de împrejurări; a fost chemată în 
Memphis pentru a deveni preoteasă în templul lui Hathor, iar eu 
am remarcat-o. 

— Dar... Tu îi oferi ceva ce este împotriva vocației ei! 

— Haremurile educă tinerele femei pentru sarcini din cele mai 
diverse. 

— Câte responsabilități pentru o persoană așa de tânără! 

— Nici tu nu ai mai mult de șaptesprezece ani; în ochii 
regelui, ca și în ai mei, nu contează decât calitatea sufletului si a 
acțiunilor. 

Ramses era tulburat; frumusețea lui Nefertari părea să vină 
dintr-o altă lume. Scurta ei apariţie se întipărise în sufletul lui ca 
un moment miraculos. 

— Liniștește-o pe frumoasa Iset, îl sfătui Tuya; n-o să depun 
nici o plângere împotriva ei. Dar să înveţe să discearnă adevărul 
de eroare; iar dacă nu e capabilă, măcar să-și ţină gura. 


226 


43 


Îmbrăcat în straie de gală, Ramses bătea în sus și-n jos 
debarcaderul principal al portului „Drum bun”; în jurul lui, 
primarul  Memphisului, supraveghetorul navigaţiei, ministrul 
Afacerilor străine și un impunător serviciu de ordine. În mai 
puţin de un sfert de oră, cele zece corăbii grecești urmau să 
acosteze. 

Pentru o vreme, paza de coastă crezuse că va avea loc un 
atac; o parte din flota de luptă egipteană se mobilizase imediat, 
gata să-l respingă pe asediator. Însă străinii manifestaseră 
intenţii pașnice și își exprimaseră dorința de a ajunge în 
Memphis pentru a-l întâlni pe Faraon. 

Sub escortă, merseră în susul Nilului și pătrunseră în capitală 
la sfârșitul unei dimineţi vântoase. Intrigaţi, sute de gură-cască 
se înghesuiau pe maluri; nu era vremea primirii tributurilor, de-a 
lungul căreia se succedau ambasadorii străini și suitele lor. 
Totuși, vasele impozante erau dovada unei bogății evidente; 
oare noii sosiți veneau să-i aducă lui Seti cadouri somptuoase? 

Răbdarea nu era punctul forte al lui Ramses și el se temea că 
însușirile sale diplomatice erau destul de neînsemnate. Primirea 
acestor străini îl obosea; Ameni îi pregătise un fel de discurs 
oficial, anost și plictisitor, ale cărui prime cuvinte deja le uitase. 
Regreta absenţa lui Acha, care ar fi fost omul potrivit pentru o 
asemenea situație. 

Navele greceşti suferiseră importante stricăciuni; erau 
necesare reparaţii înainte de a pleca din nou spre mare. Unele 
purtau chiar semnele unui început de incendiu; traversarea 
Mediteranei nu se derulase fără câteva ciocniri cu piraţii. 

Corabia din frunte execută manevrele cu abilitate, deși o 
parte din vele era deteriorată; se aruncă o pasarelă și se făcu 
liniște. 

Cine urma să debarce și să pună piciorul pe pământul 
Egiptului? 

Apăru un bărbat de înălţime medie, cu umeri largi, părul 
blond și o figură dezagreabilă, cam de cincizeci de ani; purta o 
platoșă și jambiere, însă își ţinea casca dintr-un aliaj de cupru și 
bronz la piept, în semn de pace. În spatele lui venea o femeie 
frumoasă, purtând o mantie purpurie, cu o diademă în păr ce-i 


227 


indica înalta ascendentă. 

Cuplul trecu pe pasarelă și se opri în fața lui Ramses. 

— Sunt Ramses, regentul regatului egiptean; în numele 
Faraonului, fiți bineveniţi. 

— Sunt Menelau, fiul lui Atreu, regele Lacedemoniei, și iat-o 
pe soţia mea, Elena; venim din blestemata cetate a Troiei pe 
care am învins-o și distrus-o după zece ani de lupte grele. Mulţi 
dintre prietenii mei sunt morți, iar victoria are un gust amar; 
după cum vezi, navele care mi-au rămas sunt în stare proastă, 
iar soldații și marinarii sunt epuizați. Ne va permite Egiptul să ne 
recăpătăm forţele înainte de a ajunge acasă? 

— Răspunsul aparţine Faraonului. 

— Ăsta e un refuz deghizat? 

— Am obiceiul să fiu sincer. 

— Cu atât mai bine. În ce mă privește, eu sunt un războinic și 
am ucis mulţi oameni; sigur că nu ăsta e și cazul tău. 

— De ce vorbești fără să știi? 

Ochii mici și negri ai lui Menelau străluciră de furie. 

— Dacă ai fi fost unul dintre supușii mei, ţi-aș fi rupt șira 
spinării. 

— Din fericire, sunt egiptean. 

Menelau și Ramses se înfruntară din priviri; regele 
Lacedemoniei cedă primul. 

— Aştept răspunsul în legătură cu corabia mea. 

t 

În timpul ședinței consiliului restrâns, atitudinea regentului se 
bucură de o apreciere diferită; sigur că Menelau și resturile 
armatei sale nu constituiau un pericol imediat sau viitor pentru 
Egipt, însă el poseda încă titlul de rege și merita prin urmare 
respect. Ramses ascultă criticile și le respinse; nu se găsise el 
oare în fața unui soldăţoi, a unuia dintre acei războinici atrizi 
însetaţi de sânge și de lupte și a căror principală distracţie era 
jefuirea orașelor incendiate? Să i se acorde ospitalitate unui 
bandit de o asemenea speță nu i se părea oportun. 

Ministrul Afacerilor străine, Meba, renunţă la obișnuita lui 
atitudine rezervată. 

— Poziţia regentului mi se pare periculoasă; Menelau nu 
trebuie tratat cu dispreț. Politica noastră externă preconizează o 
bună înţelegere cu multe ţări, fie mari sau mici, în scopul de a 
evita formarea de alianţe contra noastră. 


228 


— Grecul ăsta e perfid, declară Ramses; privirea lui e 
mincinoasă. 

Meba, un sexagenar cu o ţinută frumoasă, cu un chip deschis 
și sincer, având o voce caldă, surâse indulgent. 

— Nu se face diplomaţie prin intermediul sentimentelor; 
suntem constrânși să negociem cu personaje care, uneori, ne 
displac. 

— Menelau ne va trăda, continuă Ramses; pentru el, cuvântul 
dat nu are nici o valoare. 

— lată un proces de intenţie, se plânse Meba; tinerețea 
regentului îl incită la judecăţi pripite. Menelau este un grec, iar 
grecii sunt vicleni; poate că n-a spus tot adevărul. Cade în 
sarcina noastră să acţionăm cu circumspecţie și să descoperim 
motivele acestei vizite. 

— Să-i invităm pe Menelau și pe soţia lui la cină, hotărî Seti; 
comportamentul lor va dicta decizia noastră. 

t 

Menelau îi oferi faraonului vase de metal frumoase și arcuri 
confecționate din diferite soiuri de lemn; aceste arme își 
dovediseră eficacitatea în timpul luptelor împotriva troienilor. 
Ofițerii regelui Lacedemoniei purtau fuste colorate, împodobite 
cu desene geometrice, și încălțăminte înaltă; șuvițele de păr 
ondulate le ajungeau până la buric. 

Efluvii de nectar veneau dinspre roba verde a Elenei, care-și 
ascundea chipul sub un voal alb; ea se așeză în stânga Tuyei, în 
timp ce Menelau luă loc la dreapta lui Seti. Grecul era 
impresionat de figura severă Faraonului; Meba era cel însărcinat 
cu purtarea unei conversații. Vinul din oaze descreţi fruntea 
regelui Lacedemoniei; el se pierdu în lamentaţii, regretând anii 
pierduţi în fața zidurilor Troiei, își povesti faptele de eroism, îl 
evocă pe prietenul lui Ulise, deplânse cruzimea zeilor și lăudă 
farmecul ţării sale de care se afla încă departe. Ministrul 
Afacerilor străine, care vorbea perfect grecește, părea cucerit 
de văicărelile oaspetelui său. 

— De ce vă ascundeţi chipul? o întrebă Tuya pe Elena în limba 
ei. 

— Pentru că sunt o cățea perversă de care toată lumea are 
oroare; din cauza mea au murit mulţi eroi. Când Paris troianul 
m-a răpit, nu-mi imaginam că acţiunea lui smintită se va 
traduce prin zece ani de masacru; de o sută de ori mi-am dorit 


229 


să fiu luată de vânt sau înghițită de un val furios. Prea multe 
nenorociri... Am provocat prea multe nenorociri. 

— Dar în prezent nu sunteți liberă? 

Sub voalul alb, un surâs amar. 

— Menelau nu m-a iertat. 

— Timpul vă va șterge suferinţa, de vreme ce sunteți din nou 
împreună. 

— E mult mai grav... 

Tuya respectă tăcerea dureroasă a Elenei; va vorbi dacă va 
dori asta. 

— Îmi urăsc soţul, mărturisi frumoasa femeie cu braţe albe. 

— Un resentiment trecător? 

— Nu, nu l-am iubit niciodată; am dorit chiar victoria Troiei. 
Maiestate... 

— Da, Elena? 

— Permiteţi-mi să rămân aici cât mai mult timp posibil; 
întoarcerea în Lacedemonia mă înspăimântă. 

Prudent, Șenar, șeful protocolului, îl ţinea la distanţă pe 
Ramses de Menelau. Regentul stătea la masă alături de un 
bărbat fără vârstă, cu chipul trudit și ridat, împodobit de o barbă 
lungă și albă; mânca încet și turna ulei de măsline peste toate 
alimentele. 

— Este cheia sănătăţii, prinţe! 

— Numele meu e Ramses. 

— lar al meu, Homer. 

— Sunteţi general? 

— Nu, poet; vederea mea e foarte slabă, însă memoria 
excelentă. 

— Un poet, împreună cu bruta asta de Menelau? 

— Vânturile mi-au dat de știre că navele se vor îndrepta spre 
Egipt, tărâmul înțelepciunii și al scriitorilor; după ce am călătorit 
mult, aș vrea să mă instalez aici pentru a lucra în pace. 

— Eu nu sunt de acord cu o ședere de durată a lui Menelau 
aici. 

— În ce calitate? 

— Aceea de regent. 

— Sunteţi foarte tânăr... Și îi detestaţi pe greci. 

— Am vorbit despre Menelau, nu despre dumneavoastră; si 
unde aţi vrea să locuiţi? 

— Într-un loc mai plăcut decât o corabie! Totul e strâmt, 


230 


lucrurile mele sunt îngrămădite în cală și detest compania 
marinarilor. Hula, valurile și furtunile nu sunt favorabile 
inspiraţiei. 

— Acceptaţi să vă ajut? 

— Vorbiţi corect grecește... 

— Unul dintre prietenii mei este un diplomat poliglot; 
întâlnindu-mă cu el, a fost o joacă să învăţ. 

— Vă place poezia? 

— Îi veţi aprecia pe marii noștri autori. 

— Dacă avem gusturi comune, s-ar putea să ne înţelegem. 

Tt 

Din gura ministrului Afacerilor străine, Șenar află hotărârea lui 
Seti: Menelau era autorizat să stea în Egipt. | se vor repara 
corăbiile, va locui într-o vilă din centrul Memphisului, soldații săi 
se vor afla sub comandament egiptean și vor trebui să respecte 
o disciplină strictă. 

Fiul mai mare al Faraonului era însărcinat să-i prezinte lui 
Menelau capitala; zile la rând, lungi și uneori obositoare, Șenar 
încercă să-l învețe pe grec noţiuni elementare despre cultura 
egipteană, însă se lovi de o indiferenţă ce friza impoliteţea. 

În schimb, monumentele îl impresionară pe Menelau; aflat în 
faţa templelor, nu mai contenea cu uimirea. 

— Strașnice cetăţi! Trebuie să fie dificil să le asediezi. 

— Sunt locuinţele zeilor, explică Șenar. 

— Zei războinici? 

— Nu, Ptah e stăpânul meșteșugarilor, cel care desăvârșește 
lumea prin cuvânt, iar Hathor e zeița veseliei și a muzicii. 

— Și de ce au nevoie de fortărețe cu ziduri groase? 

— Energia divină e încredinţată specialiștilor care o primesc la 
adăpost de profan; pentru a pătrunde în templul ascuns, trebuie 
să fii iniţiat în anumite mistere. 

— Altfel spus, eu, regele Lacedemoniei, fiu al lui Zeus și 
învingător al Troiei, nu am dreptul să pătrund prin aceste porți 
aurite! 

— Așa este... În timpul câtorva sărbători, cu acordul 
Faraonului, veți fi poate admis în marea curte descoperită. 

— Și ce mister voi contempla? 

— Marea ofrandă făcută divinității care locuiește în acest 
templu și care-și propagă energia pe pământ. 

— Aş! 


Șenar se arăta de o răbdare infinită; deși manierele și 
discursul lui Menelau erau prea puţin rafinate, el simţi o anume 
afinitate cu acest străin cu ochi vicleni. Instinctul îl incita să-i 
acorde o consideraţie aparte pentru a-i putea străpunge 
carapacea. 

Menelau revenea fără încetare la cei zece ani de război care 
se terminaseră cu înfrângerea Troiei; deplângea soarta crudă a 
aliaților lui căzuţi sub loviturile dușmanului, critica atitudinea 
Elenei și dorea ca Homer, povestind faptele de vitejie ale 
învingătorilor, să-i acorde rolul principal. 

Șenar încerca să afle în ce fel sucombase Troia; Menelau 
evoca încăierări furibunde, curajul lui Ahile și al altor eroi, voința 
lor nestrămutată de a o recupera pe Elena. 

— Într-un război atât de lung, insinuă Șenar, viclenia n-a jucat 
nici un rol? 

La început reticent, Menelau acceptă să răspundă. 

— Ulise a avut ideea să construim un cal mare din lemn, în 
interiorul căruia să se ascundă soldații; troienii au comis 
imprudenţa să-l primească în cetatea lor. In felul ăsta, i-am 
aprins dinlăuntru. 

— Cu siguranţă că nu sunteţi străin de ideea asta, sugeră 
Senar, admirativ. 

— Am vorbit cu Ulise, dar... 

— N-a făcut altceva decât să vă traducă gândul în totalitate, 
sunt sigur. 

Menelau se umflă în pene. 

— La urma urmelor, e foarte posibil. 

Șenar își consacră cea mai mare parte din timp pentru a se 
asigura de prietenia grecului. În acest moment, dispunea de o 
nouă strategie pentru a-l elimina pe Ramses și a deveni singurul 
pretendent la tronul Egiptului. 


44 


În grădina sa, sub bolta de viţă, Șenar îi oferi lui Menelau 
adevărate banchete. Grecul admira frunzișul verde închis din 
care atârnau grei ciorchinii; la aperitive se îndopa cu boabe 
mari, de un albastru profund. Tocană de porumbel, friptură de 
vită, potârnichi cu miere, rinichi și cotlete de porc preparate cu 


232 


condimente fine îi încântau cerul gurii. Nu se mai sătura să le 
contemple pe tinerele muziciene, mai mult dezbrăcate, care-i 
delectau auzul cântând la flaut sau la harpa portativă. 

— Egiptul e o ţară frumoasă, admise el; o prefer câmpurilor 
de bătaie. 

— Vă place vila? 

— Un adevărat palat! La întoarcere, o să poruncesc arhi- 
tecților mei să-mi construiască una asemănătoare. 

— Dar servitorii? 

— Foarte atenţi. 

Așa cum dorise, Menelau obținuse o cadă de granit care era 
umplută cu apă caldă și în care făcea băi interminabile. 
Intendentul său egiptean considera procedeul prea puţin igienic 
și emolient; precum compatrioţii săi, el prefera dușurile. Dar se 
supunea instrucţiunilor date de Șenar; în fiecare zi, o maseuză 
ungea cu ulei corpul plin de cicatrice al marelui erou. 

— Nu sunt prea docile maseuzele voastre! La mine acasă, 
sclavele nu fac atâta caz. După baie, îmi dăruiesc plăcere după 
bunul meu plac. 

— In Egipt nu există sclavi, preciză Șenar; acestea sunt 
tehniciene care primesc un salariu. 

— Fără sclavi! lată un progres care lipsește marii voastre ţări! 

— Am avea nevoie de oameni căliţi ca dumneavoastră. 

Menelau dădu la o parte potârnichea cu miere servită pe un 
platou de alabastru; ultimele cuvinte ale lui Șenar îi tăiaseră 
pofta de mâncare. 

— Ce vreţi să insinuați? 

— Egiptul e o ţară bogată și puternică, e adevărat, însă n-ar 
putea fi guvernată cu mai multă perspicacitate? 

— Nu sunteţi fiul mai mare al Faraonului? 

— Această înrudire trebuie să mă condamne la orbire? 

— Seti e un personaj de temut; nici chiar Agamemnon nu 
avea atâta autoritate ca el. Dacă vă gândiţi să complotaţi 
împotriva lui, renunțaţi, eșecul e asigurat. Acest rege e animat 
de o forță supranaturală; eu nu sunt un laş, dar să-i înfrunt 
privirea îmi face frică. 

— Dar cine vorbește de un complot împotriva lui Seti? întregul 
popor îl venerează. Însă Faraonul e și el un om și se zvonește că 
sănătatea lui se deteriorează. 

— Dacă v-am înţeles bine tradiţia, regentul se va urca pe tron 


233 


după moartea sa; orice luptă pentru succesiune va fi evitată. 

— Domnia lui Ramses va ruina Egiptul; fratele meu e incapabil 
să guverneze. 

— Opunându-vă, veți încălca voința tatălui vostru. 

— Ramses l-a amagit. Dacă deveniți aliatul meu, viitorul o să 
vă surâdă. 

— Viitorul? Dar pentru mine asta înseamnă să mă întorc 
acasă cât mai curând posibil! Chiar dacă Egiptul îmi dă adăpost 
și mă hrănește cum nici nu visam, nu sunt altceva decât un 
oaspete fără putere. Uitaţi aceste visuri nebunești. 

t 

Nefertari o condusese pe Elena să viziteze haremul din Mer- 
Ur; frumoasa femeie blondă cu brațele albe se minuna în fața 
splendorilor tărâmului faraonilor. Mâhnită, ostenită, putea gusta 
câteva clipe de bucurie plimbându-se prin grădini sau ascultând 
muzică; rafinamentul existenței ce-i era oferită de mai multe 
săptămâni de regina Tuya avea efectul unui remediu. Însă o 
veste recentă o aruncase în brațele disperării: două corăbii 
grecești fuseseră deja reparate. Se apropia plecarea. 

Așezată pe marginea unui heleșteu plin de lotuși albaștri, nu 
reușea să-și reţină lacrimile. 

— lartă-mă, Nefertari. 

— În ţara dumneavoastră nu vi se vor acorda onorurile unei 
regine? 

— Menelau va salva aparențele; va dovedi că el, războinicul, a 
distrus un oraș și i-a masacrat populaţia pentru a-și recupera 
soția și a spăla afrontul. Insă viaţa mea acolo va fi un infern; 
moartea ar fi mai dulce. 

Nefertari nu pronunță cuvinte inutile; îi dezvălui Elenei 
secretele artei țesutului. Pasionată, aceasta petrecea zile întregi 
în ateliere, punea întrebări lucrătoarelor mai experimentate și 
se apuca de confecționarea unor rochii luxoase. Mâinile ei erau 
abile și câștigă stima celor mai bune profesioniste; munca o 
făcu să uite de Troia, de Menelau și de inevitabilul drum de 
întoarcere până în seara în care tronul purtat pe umeri al reginei 
Tuya pătrunse în harem. 

Elena alergă și se refugie în apartamentele sale, prăbușindu- 
se în hohote de plâns pe pat; prezenţa marii soţii regale 
însemna sfârșitul unei perioade de fericire de care nu se va mai 
bucura niciodată. Regreta că nu avusese curajul să se sinucidă. 


234 


Cu blândeţe, Nefertari o rugă s-o urmeze. 

— Regina dorește să vă vadă. 

— Nu mă mișc de-aici. 

— Tuyei nu-i place să aștepte. 

Elena se resemnă; încă o dată, nu mai era stăpână pe destinul 
ei. 

t 

Îndemânarea tâmplarilor egipteni îl surprinse pe Menelau; 
zvonul potrivit căruia navele Faraonului erau capabile să 
navigheze luni de zile părea fondat, de vreme ce șantierul naval 
din Memphis reparase și consolidase corăbiile grecești cu o 
rapiditate extraordinară. Regele Lacedemoniei văzuse șalande 
enorme, capabile să suporte greutatea unor obeliscuri întregi, 
apoi veliere rapide și nave de război pe care n-ar fi îndrăznit să 
le înfrunte. Forţa egiptenilor nu era deloc o simplă închipuire. 

Alungă aceste gânduri neplăcute, bucurându-se de faptul că 
putea în sfârșit să organizeze călătoria de întoarcere. Această 
escală în Egipt îi redase energia obișnuită; soldaţii săi fuseseră 
bine îngrijiţi și hrăniţi, echipajele erau gata de plecare. 

Cu un mers martial, Menelau se îndrepta spre palatul marii 
soţii regale unde locuia Elena de la întoarcerea din haremul din 
Mer-Ur; Nefertari îl primi și îl conduse la soția lui. 

Elena, îmbrăcată după moda egipteană cu o robă din pânză 
de in cu bretele, i se păru indecentă; din fericire, nu mai exista 
nici un alt Paris care să se gândească s-o răpească! Morala 
faraonilor interzicea o asemenea practică, cu atât mai mult cu 
cât femeile se arătau mult mai independente decât în Grecia. 
Ele nu erau închise în ginecee, circulau liber, cu chipul 
descoperit, ţineau piept bărbaţilor și ocupau funcţii înalte, 
obiceiuri deplorabile pe care Menelau se ferea să le importe. 

La apropierea soțului ei, Elena omise să se ridice și rămase 
concentrată asupra ţesăturii la care lucra. 

— Sunt eu, Elena. 

— Știu. 

— N-ar trebui să mă saluţi? 

— În ce calitate? 

— Dar... Sunt soțul și stăpânul tău! 

— Aici, singurul stăpân e Faraonul. 

— Plecăm spre Lacedemonia. 

— Sunt departe de a-mi fi terminat lucrul. 


— Ridică-te și vino. 

— Pleci singur, Menelau. 

Regele se repezi asupra soţiei sale și încercă s-o prindă de 
încheietura mâinii; pumnalul pe care ea îl agită prin aer îl obligă 
să se retragă. 

— Nu mă agresa, altfel strig după ajutor; în Egipt, violul se 
pedepsește cu moartea. 

— Dar... Tu ești soția mea, îmi aparţii! 

— Regina Tuya mi-a încredinţat conducerea unui atelier de 
țesătorie; este o onoare de care vreau să mă arăt demnă. Voi 
finisa rochii pentru doamnele de la curte, iar atunci când asta o 
să mă plictisească, vom pleca. Dacă ești prea nerăbdător, du-te, 
nu te rețin. 

t 

Menelau rupsese două săbii și trei lănci pe piatra de moară 
folosită de brutarul vilei sale. Furia lui înspăimântase servitorii; 
fără intervenţia lui Șenar, poliţia l-ar fi arestat pe dement. Fiul 
mai mare al Faraonului rămase la o oarecare distanţă până ce 
furia eroului grec se mai potoli; când brațul lui Menelau obosi în 
sfârșit, Șenar îi aduse o cupă de bere tare. 

Regele Lacedemoniei bău cu lăcomie și se așeză pe piatra de 
moară. 

— Stricata asta... Ce festă mi-a mai jucat iarăşi? 

— Îţi înţeleg mânia, dar e inutil; Elena e liberă să aleagă. 

— Liberă, liberă! O civilizaţie care acordă atâtea libertăţi 
femeilor merită să dispară! 

— Rămâneţi în Memphis? 

— Am de ales? Dacă mă întorc în Lacedemonia fără Elena, o 
să fiu ridicol; poporul o să-și bată joc de mine, iar unul dintre 
fidelii mei locotenenţi o să-mi taie beregata în timpul somnului. 
Îmi trebuie femeia asta! 

— Sarcina pe care i-a încredinţat-o Tuya nu e fictivă; regina o 
apreciază mult pe soţia dumneavoastră. 

Menelau bătu cu pumnul în piatră. 

— Fie blestemată! 

— Lamentarea nu e o soluţie; în prezent, avem interese 
comune. 

— Grecul deveni atent. 

— Dacă devin Faraon, Elena revine în mâinile voastre. 

— Ce trebuie să fac? 


236 


— Să pregătim împreună eliminarea lui Ramses. 

— Seti poate să trăiască o sută de ani! 

— Nouă ani de domnie l-au uzat pe tatăl meu; făcând eforturi 
fără măsură pentru Egipt, își irosește forțele. Și eu vă repet că 
avem nevoie de timp; atunci când va fi proclamată vacanţa 
puterii, în timpul perioadei de doliu, va trebui să lovim repede și 
în forţă. O asemenea strategie nu se improvizează. 

Abătut, Menelau își încovoie spinarea. 

— Cât timp trebuie să așteptăm?... 

— Norocul e schimbător, credeţi-mă; însă ne rămân mai multe 
sarcini delicate de îndeplinit. 

t 

Sprijinindu-se de brațul lui Ramses, Homer explora noul său 
domeniu, o vilă de două sute de metri pătraţi locuibili, în 
mijlocul unei grădini, la trei sute de metri de aripa palatului 
rezervată regentului. Un bucătar, o cameristă și un grădinar 
alcătuiau personalul poetului a cărui principală cerere consta 
într-o importantă rezervă de vase cu ulei de măsline, anason și 
coriandru pentru a-i parfuma vinul pe care-l dorea îmbătător. 

Datorită vederii sale slabe, Homer se apleca asupra fiecărui 
arbust sau floare; varietatea lor nu părea să-l satisfacă. Ramses 
se temea să nu considere această frumoasă locuinţă recent 
construită, drept nedemnă de el. Uneori, poetul se înflăcăra. 

— În sfârșit, un lămâi! Departe de el e imposibil să compui 
versuri frumoase; el e capodopera creaţiei. Repede, un scaun. 

Ramses aduse un taburet cu trei picioare care păru să-i 
convină lui Homer. 

— Cere să mi se aducă niște frunze de salvie uscate. 

— Ca să vă trataţi? 

— Vezi bine; ce știi despre războiul Troiei? 

— Că a fost lung și aducător de moarte. 

— lată un rezumat prea puţin poetic! O să compun un poem 
lung ce va vorbi despre faptele eroice ale lui Ahile și Hector și pe 
care o să-l numesc „lliada”; versurile mele vor traversa secolele 
și nu vor dispărea din memoria oamenilor. 

Regentul îl considera pe Homer puţin cam înfumurat, însă îi 
aprecia ardoarea. 

O pisică alb cu negru ieși din casă și se opri la un metru de 
poet; după o scurtă ezitare, sări pe genunchii lui și începu să 
toarcă. 


237 


— O pisică, un lămăi și vin parfumat! Nu m-am înșelat în 
legătură cu destinaţia. 
„lliada” va fi o capodoperă. 


Șenar era mândru de Menelau; eroul grec, înfruntându-și 
soarta cu curaj, acceptase să intre în joc. Pentru a-și asigura 
grațiile regelui și ale castei preoţilor, dăruise templului din 
Gumah, consacrat  „ka”-ului Faraonului, amfore grecești 
împodobite cu dungi pictate cu galben și cu frize reprezentând 
muguri de lotus în partea lor inferioară. Aceste obiecte 
splendide fuseseră depuse în încăperea cu comori a templului. 

Marinarii și soldații greci, știind că șederea lor risca să fie 
lungă, dacă nu definitivă, se instalaseră la periferia Memphisului 
și începuseră să facă schimburi de alifii, parfumuri și obiecte din 
aur și argint contra produselor alimentare, administraţia îi 
autorizase să deschidă câteva dughene și mici ateliere în care 
să-și demonstreze priceperea. 

Ofițerii și soldaţii de elită se integrară în armata egipteană; 
urmau să fie angajaţi la lucrări de utilitate publică, cum ar fi 
întreţinerea canalelor sau repararea digurilor. Cei mai mulţi se 
vor căsători, vor avea copii și își vor construi case; în felul 
acesta, se vor integra în societatea egipteană. Nici Seti și nici 
Ramses nu se nelinișteau din cauza prezenţei lor: un nou „cal 
troian”, mult mai subtil decât primul, avea să fie ridicat în loc. 

Menelau o revăzuse pe Elena în prezenţa reginei Tuya și se 
comportase cu respectul pe care un soț i-l datora soţiei sale; pe 
viitor, i se lăsa iniţiativa întâlnirilor și nu i se va mai impune nici 
o restricţie. Deși Elena nu credea în sinceritatea lui, constată că 
Menelau, ca o fiară prinsă în laţ, încetase să se mai zbată. 

Regele Lacedemoniei făcu și un alt demers, încă și mai 
delicat: să reducă animozitatea lui Ramses. Întrevederea luă un 
caracter oficial, fără nici un exces, nici dintr-o parte, nici din 
cealaltă; oaspete de marcă, Menelau se supuse exigențelor 
curţii și se strădui să întreţină cele mai bune relaţii cu regentul. 
In ciuda comportamentului rece al lui Ramses, riscul unui 
conflict deschis era astfel evitat; Șenar și prietenul lui grec își 
pregăteau urzelile în deplină liniște. 

Cu chipul îngrijit, mica mustață tăiată perfect, cu manichiura 
făcută și ochii strălucind de inteligenţă, Acha aprecia calitatea 
berii servite în cabina corăbiei lui Șenar. Potrivit convenţie 


238 


făcute, aceste întâlniri trebuiau să rămână secrete. 

Fiul mai mare al regelui evoca sosirea lui Menelau și a Elenei, 
dar, temându-se de tânărul diplomat, nu-și dezvălui planurile. 

— Cum evoluează situaţia din Asia? 

— Devine din ce în ce mai complicată; micile principate se 
destramă, fiecare regișor visează la o federaţie, la posibilitatea 
de a o domina. Această dispersare ne e favorabilă, însă nu va 
dura; contrar colegilor mei, eu sunt convins că hitiţii vor reuși 
să-i manipuleze pe cei ambiţioși sau nemulțumiți și să-i adune 
sub drapelul lor. În ziua aceea, Egiptul va fi în mare primejdie. 

— Procesul va fi de lungă durată? 

— Câţiva ani; implică tratative și negocieri. 

— Faraonul va fi informat? 

— Nu într-un mod corect; ambasadorii noștri sunt oameni ai 
trecutului, incapabili să perceapă viitorul. 

— Te afli în locul potrivit pentru a obţine informaţii capitale? 

— Nu încă, dar am legat prietenii solide cu diverse eminențe 
cenușii; ne întâlnim în afara contactelor oficiale și beneficiez de 
anumite confidenţe. 

— Ministrul Afacerilor străine, Meba, s-a apropiat mult de 
mine, suntem aproape prieteni. Dacă vom continua colaborarea, 
voi interveni în favoarea ta pentru a-ţi grăbi avansarea. 

— În Asia, renumele tău e neatins; persoana lui Ramses e 
necunoscută. 

— Dă-mi de știre dacă se produce vreun eveniment im- 
portant. 


45 


În al zecelea an de domnie, Seti se hotărâse să facă un pas 
decisiv în ceea ce-l privește pe Ramses; deși nu avea decât 
optsprezece ani, regentul va fi incapabil să guverneze dacă nu 
era iniţiat în misterele lui Osiris. Faraonul ar fi preferat să 
aștepte, să-și vadă fiul maturizându-se, însă poate că destinul 
nu-i va acorda un asemenea răgaz. Astfel că, în ciuda riscurilor 
pe care le comporta acest demers pentru echilibrul tânărului, 
Seti hotărâse să-l trimită la Abydos. 

El, Seti, omul zeului Seth, ucigașul fratelui său Osiris, 
construise pentru acesta din urmă un templu imens, cel mai 


239 


vast dintre sanctuarele egiptene. Asumându-și prin nume o 
îngrozitoare forță de distrugere, faraonul o transforma în 
puterea de înviere; în eternitate, Seth, distrugătorul, purta în 
spate corpul de lumină al lui Osiris, învingătorul morţii. 

Mergând în urma tatălui său, Ramses trecu de poarta 
monumentală a primului pilon; doi preoţi îi purificară mâinile și 
picioarele într-un lighean de piatră. După ce trecu pe lângă o 
fântână, descoperi faţada templului ascuns. În faţa fiecărei 
statui a regelui luând forma lui Osiris, buchete de flori și coșuri 
cu mâncare. 

— lată ţinutul luminii, dezvălui Seti. 

Porțile din lemn de cedru provenind din Liban, acoperite cu 
electrum, păreau de netrecut. 

— Vrei să mergi mai departe? 

Ramses aprobă. 

Porţile se întredeschiseră. Un preot cu robă albă și capul ras îl 
obligă pe Ramses să se aplece. De când mergea pe podeaua de 
argint, se simţea transportat într-o lume diferită, unde domina 
mirosul de tămâie. 

În faţa fiecăreia dintre cele șapte capele, Seti ridică o statuetă 
a zeiţei Maat: numai ea singură simboliza totalitatea ofrandelor; 
apoi, își conduse fiul prin culoarul strămoșilor. Acolo erau 
gravate numele faraonilor care domniseră în Egipt, începând cu 
Menes, unificatorul celor Două Tărâmuri. 

— Sunt morţi, spuse Seti, însă „ka”-ul lor rămâne; el îţi va 
hrăni gândurile și-ţi va ghida acţiunile. Atâta timp cât va exista 
cerul, va exista și acest templu; aici, vei comunica cu zeii și le 
vei cunoaște secretele. Fii preocupat de sălașul lor, păstrează 
vie lumina pe care ei o creează. 

Tatăl și fiul citiră coloanele de hieroglife; ele porunceau 
faraonului să alcătuiască planurile templelor și să păstreze 
neclintită funcția regală, născută la originea timpului, 
împodobind altarele zeilor, le aduceau acestora fericire, iar 
bucuria lor lumina pământul. 

— Numele strămoșilor tăi e stabilit pentru vecie în cerul 
înstelat, îi dezvălui Seti; analele lor sunt milioanele de ani. 
Guvernează după Lege, pune-o în inima ta, căci ea conferă 
coerență tuturor formelor de viață. 

O scenă îl uimi pe Ramses: se vedea un adolescent capturând 
un taur sălbatic cu ajutorul Faraonului! Sculptorii imortalizaseră 


240 


momentul în care existenţa lui se schimbase, momentul trăit de 
fiecare viitor rege fără să aibă conștiința că e absorbit de un 
destin imens. 

Seti și Ramses ieșiră din templu și se îndreptară spre o colină 
plantată cu arbori. 

— Mormântul lui Osiris; puţini oameni l-au contemplat. 

Merseră spre o intrare subterană, coborâră treptele și 
parcurseră un culoar boltit la o adâncime de o sută de metri, cu 
pereţii acoperiţi de texte revelând numele porţilor spre lumea 
de dincolo. După un cot în unghi drept, la stânga, întâlniră un 
monument extraordinar: zece stâlpi masivi, înălțându-se pe un 
fel de insulă înconjurată de apă și susținând acoperișul unui 
sanctuar. 

— Osiris învie în fiecare an în timpul celebrării misterelor sale, 
în acest sarcofag uriaș; el este identic cu prima apariţie ivită din 
oceanul de energie, atunci când Unul a devenit Doi și a dat 
naștere la mii de forme fără să înceteze să fie Unul. Din acest 
ocean invizibil provin Nilul, perioada inundaţiilor, roua, ploaia, 
izvoarele; barca soarelui plutește pe el, dă ocol lumii noastre, 
înconjoară universurile. Fie ca spiritul tău să se cufunde în el, să 
treacă de frontierele vizibilului și să-și extragă forţa din ceea ce 
nu are nici început, nici sfârșit. 

t 

Noaptea următoare avu loc inițierea lui Ramses în misterele 
lui Osiris. 

Bău apă proaspătă provenind din oceanul invizibil și mâncă 
grâul ivit din trupul înviat al lui Osiris, apoi se îmbrăcă într-o 
pânză de in subţire înainte de a intra în procesiunea fidelilor 
zeului, condus fiind de un preot cu mască de șacal. Complicii lui 
Seth le barară drumul, hotărâți să-l extermine și să-l nimicească 
pe Osiris; începu o luptă rituală, ritmată de o muzică 
neliniștitoare. Ramses, chemat să joace rolul lui Horus, fiul și 
succesorul lui Osiris, permise fiilor luminii să triumfe asupra 
odraslelor întunericului. Din nefericire, în timpul luptei, tatăl său 
fu lovit de moarte. 

Adepții săi îl transportară imediat pe colina sacră și începură 
un priveghi la care participară preotesele, printre care și regina 
Tuya, încarnând-o pe Isis, marea magiciană; datorită eficacităţii 
incantaţiilor, ea reuni bucățile împrăștiate ale trupului lui Osiris 
și învie zeul mort. 


241 


Ramses va păstra în inima lui fiecare cuvânt pronunţat în 
timpul acestei nopţi din afara timpului; nu mama lui era cea 
care oficia, ci o zeiţă. Iniţierea purtă spiritul lui Ramses în miezul 
misterelor învierii; de mai multe ori, el se clătină, crezu că 
pierde contactul cu lumea oamenilor și că se dizolvă în cea de 
dincolo. Însă ieși învingător din această luptă stranie — corpul 
său fizic rămase legat de suflet. 

t 

Ramses rămase mai multe săptămâni la Abydos; medita 
lângă lacul sacru, înconjurat de copaci imenși. Acolo naviga, în 
timpul misterelor, luntrea lui Osiris, asamblată de lumină și nu 
de mâna omului. Regentul petrecu multe ore lângă „scara 
marelui zeu”, unde era depusă stela morţilor al căror suflet 
fusese declarat drept în faţa tribunalului lui Osiris; sub forma 
unei păsări cu cap de om, ea se ducea în pelerinaj la Abydos 
pentru a beneficia de ofrandele obișnuite aduse de preoți. 

Se deschise pentru el tezaurul templului, conţinând aur, 
argint, in regal, statui, uleiuri sfinte, tămâie, vin, miere, smirnă, 
alifii și vase; Ramses se interesă la depozitele care primeau 
hrana provenită de pe domeniile din Abydos și celebră ritualul 
sacralizării înainte ca aceasta să fie distribuită populaţiei. Boi, 
vaci mari, viței, capre și păsări de curte primiră de asemenea 
binecuvântarea; unele animale erau duse spre grajdurile 
templului, iar cele mai multe se întorceau în satele învecinate. 

Potrivit unui decret dat în al patrulea an al domniei lui Seti, 
fiecare om care muncea pentru templu trebuia să-și cunoască 
îndatoririle și să nu se abată de la ele; din acest motiv, întregul 
personal angajat pe domeniul din Abydos era protejat de 
abuzurile de putere, de corvezi sau de rechiziţii. Vizirul, 
judecătorul, miniștrii, primarii și notabilităţile primiseră ordin să 
respecte acest decret și să-l pună în aplicare; atunci când venea 
vorba de corăbii, de catâri sau de terenuri, bunurile din Abydos 
erau inalienabile. Tot așa, ţăranii, agricultorii, viticultorii și 
ceilalți cultivatori trăiau în pace, sub dubla protecţie a 
Faraonului și a lui Osiris. Pentru ca nimeni să nu-l ignore, Seti 
poruncise ca decretul să fie gravat chiar și în inima Nubiei, la 
Nauri, unde inscripţia de 2,80 m pe 1,56 m sărea în ochi. Oricine 
încerca să modifice terenurile templului sau să strămute pe 
vreunul din servitorii lui împotriva voinţei acestuia, primea două 
sute de lovituri de baston sau i se tăiau nasul ori urechile. 


242 


Participând la viața cotidiană a templului, Ramses constată că 
sacrul și economicul nu erau separate, chiar dacă se distingeau 
net unul de altul. In timp ce Faraonul se împărtășea, în Sfânta 
Sfintelor, din prezenţa divină, lumea materială nu mai exista, 
însă el avusese nevoie de geniul arhitecţilor și sculptorilor 
pentru a construi sanctuarul și pentru a face să vorbească 
pietrele acestuia. lar regele, graţie muncii ţăranilor, oferea 
invizibilului hrana cea mai subtilă. 

Nici un adevăr absolut nu era învăţat în templu, nici o dogmă 
nu încătușa gândirea în fanatism; loc al încarnării energiei 
spirituale, vas de piatră a cărui imobilitate nu era decât 
aparentă, templul purifica, transforma și sacraliza. Centru al 
societăţii egiptene, el trăia din iubirea care lega divinitatea de 
Faraon și-i făcea pe oameni să trăiască prin această iubire. 

Ramses se întoarse de mai multe ori în culoarul strămoșilor și 
descifră numele regilor care construiseră ţara ascultând de 
legea lui Maat. In apropierea templului se găseau mormintele 
monarhilor din primele dinastii; acolo se odihneau nu numai 
mumiile lor, așezate în locurile de veci din Saqqara, ci și corpul 
lor invizibil și nemuritor, fără de care Faraonul n-ar fi existat. 

Deodată, sarcina i se păru zdrobitoare; el nu era decât un 
tânăr de optsprezece ani, îndrăgostit de viaţă, animat de un foc 
puternic, însă incapabil de a fi succesorul acestor giganţi! Cum 
să aibă el îndrăzneala și vanitatea de a urca pe tronul ocupat de 
Seti? 

Ramses se lăsase amăgit de visul lui, iar Abydos îl așezase în 
fața realităţii; acesta era motivul major pentru care tatăl lui îl 
adusese aici. Ce altceva i-ar fi putut revela mai bine propria 
nimicnicie decât acest sanctuar? 

Regentul păși peste pragul incintei și merse în direcţia 
fluviului. Venise momentul să se întoarcă în Memphis, să se 
însoare cu frumoasa Iset, să petreacă împreună cu prietenii și 
să-și anunțe tatăl că renunţa la funcţia de regent. Din moment 
ce fratele lui mai mare dorea atât de mult să guverneze, de ce 
să-l împiedice? 

Cufundat în gânduri, Ramses se îndepărtă pe câmp și ajunse 
pe pământul stâncos, aflat sub apă, aproape de malul Nilului. 
Jenat de stuf, îl dădu la o parte și atunci îl văzu. 

Cu urechile lungi atârnând, picioarele groase ca niște stâlpi, 
blana brun cu negru, barba aspră, coarnele formând un fel de 


243 


cască terminată prin două vârfuri ascuţite, taurul sălbatic îl fixa 
cu aceeași intensitate ca acum patru ani. 

Ramses nu dădu înapoi. 

Era în puterea taurului, deținătorul puterii supreme a naturii și 
regele animalelor, să-i hotărască destinul. Dacă se năpustea 
asupra lui, îl lua în coarne și îl călca în picioare, curtea Egiptului 
va rămâne fără un prinţ pe care îl va înlocui cu ușurință. Dacă îl 
lăsa în viață, ea nu-i mai aparţinea și se va arăta demn de 
această ofrandă. 


46 


Menelau era invitat de onoare la cele mai multe banchete și 
sărbători; Elena accepta să apară alături de el și primea 
întreaga apreciere a celor din jur. In ceea ce-i privește pe greci, 
aceștia se amestecau cu populaţia băștinașă, respectau legile 
țării și nu făceau nimic pentru a ieși în evidenţă. 

Acest succes i se atribui lui Șenar, foarte apreciat la curte 
pentru harul lui diplomatic; pe ascuns, era criticată atitudinea 
regentului, a cărui ostilitate față de regele Lacedemoniei se 
vădise cu ostentație. Lui Ramses îi lipsea subtilitatea și nu ţinea 
cont de convenienţe; oare nu era aceasta o dovadă a 
incapacității de a guverna? 

Trecând săptămânile, Șenar recâștiga terenul pierdut; lunga 
absenţă a fratelui său, care rămăsese la Abydos, îi lăsa câmp 
liber de acţiune. Desigur, nu avea titlul de regent, dar oare nu 
poseda statura pe care o presupunea acesta? 

Deși nimeni nu îndrăznea să conteste hotărârea lui Seti, 
anumiţi curteni se întrebau dacă nu cumva se înșelase. Ramses 
avea mai multă prestanţă decât Șenar, însă era ea suficientă 
pentru a fi în fruntea Statului? 

De o opoziţie constituită nu putea fi vorba încă; dar o 
contestaţie în surdină lua amploare și, la momentul potrivit, îi va 
servi lui Șenar drept punct de sprijin printre alţii. Fiul mai mare 
al regelui reţinuse lecţia: Ramses era un adversar redutabil. 

Pentru a-l învinge, trebuia atacat din mai multe părți deodată 
fără a-i permite să-și tragă sufletul. În felul acesta, Șenar se 
înhăma la o treabă neplăcută, cu îndârjire și perseverenţă. 

Trebuia trecută o etapă esenţială a planului său: doi ofiţeri 


244 


greci fuseseră admiși în forțele de securitate însărcinate cu 
protecția palatului regal. Alţi mercenari, deja angajaţi, le vor 
deveni prieteni și vor forma împreună o facțiune utilizabilă în 
ziua decisivă; poate chiar unul dintre ei va fi luat în garda 
personală a regentului! Cu sprijinul lui Menelau, Șenar se va 
folosi de el. 

De la sosirea regelui Lacedemoniei, viitorul îi apărea 
surâzător. Mai rămânea să corupă pe unul dintre medicii regelui 
pentru a obţine informaţii serioase despre starea de sănătate a 
acestuia; sigur că Seti nu părea în cea mai bună formă, însă a 
judeca după aparenţe putea conduce la o greșeală de apreciere 
a situației. 

Șenar nu dorea o dispariţie brutală a tatălui său, căci planul 
de bătaie nu era încă stabilit. Contrar convingerilor impetuosului 
Ramses, timpul nu trecea în favoarea lui; dacă destinul îi 
permitea lui Șenar să-l prindă în laţul pe care-l strângea tot mai 
mult, regentul avea să moară sufocat. 

t 

E frumos, recunoscu Ameni, recitind primul cânt din „lliada”, 
pe care-l scrisese la dictarea lui Homer, așezat sub un lămâi. 

Poetul, cu bogatul său păr alb, percepu o ușoară reţinere în 
tonul interlocutorului său. 

— Ce anume nu-ţi place? 

— Zeii seamănă prea mult cu fiinţele umane. 

— Dar nu e așa și în Egipt? 

— Uneori, în poveștile diverșilor autori, dar astea nu sunt 
decât imagini distractive; învăţătura din templu e alta. 

— Ce știi tu, un scrib tânăr? 

— În realitate, puţine lucruri; dar știu că zeii sunt forţe ale 
creaţiei și că energia lor trebuie dirijată cu grijă de specialiști. 

— Dar eu povestesc o epopee! Acele divinități nu sunt bune 
de personaje; ce erou îl poate depăși pe un Ahile sau pe un 
Patrocle? Când le vei cunoaște faptele de vitejie, nu vei mai dori 
să citești altceva! 

Ameni își păstră părerea pentru el; exaltarea lui Homer se 
potrivea cu reputaţia poeţilor greci. Vechii autori egipteni 
preferau să vorbească despre înțelepciune mai curând decât 
despre masacre, cât ar fi fost acestea de mărete, însă nu era 
treaba lui să-i facă educaţie unui oaspete mai în vârstă. 

— A trecut multă vreme de când regentul nu m-a mai vizitat, 


245 


se plânse Homer. 

— Stă pentru un timp în Abydos. 

— Templul lui Osiris? Se spune că acolo se învață mari 
mistere. 

— E adevărat. 

— Când se întoarce? 

— Nu știu. 

Homer ridică din umeri și bău o cupă de vin tare, parfumat cu 
anason și coriandru. 

— Exil definitiv. 

Ameni tresări. 

— Ce vreţi să spuneţi? 

— Că Faraonul, decepţionat de incapacitatea fiului său de a 
guverna, va face din el un preot închis pe viaţă în templul din 
Abydos. Pentru un popor atât de religios ca al tău, nu e ăsta cel 
mai bun mijloc de a te debarasa de o persoană supărătoare? 

t 

Ameni era deprimat. 

Dacă Homer avea dreptate, nu-l va mai revedea pe Ramses. 
Ar fi vrut să se consulte cu prietenii lui, dar Moise se găsea în 
Karnak, Acha în Asia, iar Setau în deșert. Singur, neliniștit, 
încerca să-și găsească liniștea în muncă. 

Colaboratorii lui stivuiseră o impresionantă cantitate de 
rapoarte negative pe rafturile biroului: în ciuda cercetărilor 
aprofundate, nu se ivise nici un indiciu asupra proprietarului 
atelierului care fabricase cerneala de proastă calitate; nimic în 
plus despre autorul scrisorii care-i atrăsese pe rege și pe fiul 
acestuia la Assuan. 

Furia puse stăpânire pe tânărul scrib; de ce atâtea eforturi îl 
conduseseră doar la un rezultat decepţionant? Vinovatul lăsase 
urme și nimeni nu profitase! Ameni se așeză și reluă dosarul de 
la primele lui scotociri în depozitul cu murdării. 

De la actul conţinând litera R, ultima din numele lui Șenar, se 
formase ipoteza asupra modului de a acţiona a omului 
tenebrelor, o ipoteză ce se transformase în certitudine atunci 
când Ameni identificase scrisul din cuprinsul epistolei. 

În prezent, totul era clar; însă Ramses, claustrat pe veci, nu 
va cunoaște adevărul, iar vinovatul nu va fi pedepsit. 

Această nedreptate îl revoltă pe tânărul scrib; prietenii lui îl 
vor ajuta să-l târască pe nedemnul personaj în faţa tribunalului. 


246 


t 

Frumoasa Iset insista pe lângă Nefertari să fie primită imediat 
de regină; cum Tuya se întreținea cu superioara preoteselor lui 
Hathor în vederea pregătirii unei sărbători religioase, tânăra era 
obligată să aștepte. Foarte nervoasă, nu înceta să răsucească 
marginea uneia dintre mânecile lungi ale robei sale de in, 
sfârșind prin a o destrăma. 

In sfârșit, Nefertari deschise ușa sălii de audiențe; frumoasa 
Iset se prăbuși la picioarele marii soţii regale. 

— Maiestate, vă implor să interveniţi! 

— Ce nenorocire ţi s-a întâmplat? 

— Ramses nu vrea să fie claustrat, sunt sigură de asta! Ce 
greșeală a făcut pentru a fi pedepsit atât de dur? 

Tuya o ridică pe Iset și o rugă să se așeze pe un scaun cu 
spătarul jos. 

— Traiul în templul ascuns ţi se pare atât de oribil? 

— Ramses are optsprezece ani! Numai un bătrân ar aprecia o 
asemenea soartă. Să fii închis la Abydos, la vârsta lui... 

— Cine te-a alertat? 

— Secretarul lui particular, Ameni. 

— Fiul meu stă în Abydos, însă nu e prizonier; un viitor faraon 
trebuie să fie iniţiat în misterele lui Osiris și să cunoască în 
amănunt funcţionarea unui templu. Se va întoarce atunci când 
instruirea lui se va termina. 

Frumoasa Iset se simţi, în același timp, ridicolă și ușurată. 

t 

Cu un şal pe umeri, Nefertari era prima gata de lucru în 
fiecare dimineață. Rememora diversele sarcini de peste zi, 
întâlnirile reginei și nu se gândea deloc la ea însăși; casa marii 
soții regale necesita multă muncă și o atenție permanentă. Deși 
se găsea departe de viața rituală de preoteasă la care sperase, 
Nefertari se adaptase repede la exigenţele Tuyei pentru că 
simțea o admiraţie profundă pentru regină. La fel de severă cu 
ea însăși cum era faţă de alţii, îndrăgostită de măreţia Egiptului, 
atașată de valorile tradiţionale, Tuya o încarna pe zeița Maat și 
trebuia să apeleze fără încetare la dreapta judecată. Ințelegând 
rolul copleșitor al marii soţii regale, Nefertari știa că propria ei 
funcţie nu se limita doar la activităţi profane; casa pe care o 
gestiona avea un caracter exemplar. Orice pas greșit ar fi fost 
de neiertat. 


247 


Bucătăria era goală; servitorii leneveau în camerele lor. 
Nefertari bătu la toate ușile, dar nu obţinu nici un răspuns. 
Intrigată, deschise una din ele. 

Nimeni. 

Ce se întâmplase cu aceste femei, de obicei disciplinate și 
conștiincioase? Nu era zi de sărbătoare și nici vacanţă; chiar și 
în aceste circumstanţe excepţionale, serviciul era asigurat de 
înlocuitori. În locul obișnuit, nu găsi nici pâine proaspătă, nici 
prăjituri, nici lapte. Și, în mai puţin de un sfert de oră, regina își 
lua micul dejun! 

Nefertari era descumpănită; un cataclism se abătuse asupra 
palatului. 

Alergă spre moară; poate că fugarii lăsaseră ceva de 
mâncare. Dar nu găsi decât grâne. Să le macine, să pregătească 
pâinea și apoi s-o coacă în cuptor ar fi luat prea mult timp. Pe 
bună dreptate, Tuya o va acuza de neglijenţă și de lipsă de 
prevedere; va fi imediat concediată. 

La umilinţă se adăuga tristețea de a o părăsi pe regină; 
această încercare o făcu pe Nefertari să simtă profunzimea 
afecțiunii pe care i-o purta marii soţii regale. Faptul de a nu mai 
putea s-o servească îi provoca o durere sfâșietoare. 

— Ziua va fi minunată, prezise o voce gravă. 

Nefertari se întoarse încet. 

— Regentul regatului, aici... 

Ramses se sprijinea de un zid, cu braţele încrucișate. 

— Prezenţa mea e stânjenitoare? 

— Nu, eu... 

— În ceea ce privește micul dejun al mamei mele, fii liniștită; 
servitoarele i-l vor duce la ora obișnuită. 

— Dar... N-am văzut pe nimeni! 

— Maxima ta preferată nu e: „un cuvânt perfect e mai ascuns 
decât piatra verde; îl găsim totuși în preajma lucrătoarelor care 
o șlefuiesc”? 

— Să înţeleg că ai îndepărtat personalul casei pentru a mă 
atrage aici? 

— Ți-am prevăzut reacția. 

— Dorești să macin grâul pentru a-ţi da satisfacţie? 

— Nu, Nefertari; ceea ce doresc e cuvântul perfect. 

— Sunt dezolată că te dezamăgesc: nu-l am. 

— Sunt obligat să te contrazic. 


248 


Era frumoasă, strălucitoare; privirea ei avea profunzimea 
apelor celeste. 

— Poate că o să-mi iei în nume de rău sinceritatea, dar cred 
că gluma ta e de prost gust. 

Regentul păru mai puţin sigur pe el. 

— Acest cuvânt, Nefertari... 

— Toată lumea crede că ești în Abydos. 

— M-am întors ieri. 

— Și prima ta ocupaţie constă în a te înţelege cu servitoarele 
reginei pentru a-mi perturba munca! 

— În apropierea Nilului, am întâlnit un taur sălbatic; am stat 
față în faţă, viaţa mea se găsea în coarnele lui. În timp ce mă 
fixa cu privirea, am luat niște decizii grave; de vreme ce nu m-a 
ucis, sunt din nou stăpân pe destinul meu. 

— Sunt fericită că ai supravieţuit și îți doresc să devii rege. 

— E părerea ta sau a mamei mele? 

— N-am obiceiul să mint; pot să plec? 

— Acest cuvânt mai preţios decât piatra verde tu îl ai cu 
adevărat, Nefertari! Îmi acorzi fericirea de a-l pronunţa? 

Tânăra femeie se înclină. 

— Sunt servitoarea voastră umilă, regent al Egiptului. 

— Nefertari! 

Ea se îndreptă, cu o privire mândră; avea o nobleţe 
fermecătoare. 

— Regina mă așteaptă pentru întâlnirea noastră de di- 
mineaţă; ar fi o mare greșeală să întărzii. 

Ramses o prinse în braţe. 

— Ce-ar trebui să fac pentru ca tu să accepţi să te căsătorești 
cu mine? 

— Să mi-o ceri, răspunse ea cu o voce blândă. 


47 


Seti își începu al unsprezecelea an de domnie aducând o 
ofrandă sfinxului gigantic din Gizeh, păzitorul platoului pe care 
fuseseră construite piramidele faraonilor Keops, Kefren și 
Mykerinos. Prin vigilența lui, nici un profan nu putea pătrunde în 
această zonă sacră, sursa de energie a întregii ţări. 

În calitate de regent, Ramses îl însoțea pe tatăl lui în micul 


249 


templu ridicat în fața colosalei statui reprezentând un leu 
șezând, având capul unui rege cu ochii ridicaţi spre cer. 
Sculptorii ridicaseră o stelă pe care se vedea cum Seti doboară 
o antilopă, animalul zeului Seth; luptând împotriva forțelor 
obscure  simbolizate de animalul deșertului, Faraonul își 
îndeplinea datoria lui majoră, reprezentată de această 
vânătoare: instaurarea ordinii în locul dezordinii. 

Locul îl impresionă pe Ramses; forța care se degaja aici se 
imprimă în fiecare fibră a ființei sale. După singurătatea și 
reculegerea din Abydos, Gizeh era cea mai izbitoare afirmare a 
prezenței „ka”-ului, a acestei forțe invizibile care, în lumea 
animală, alesese drept încarnare taurul sălbatic. Aici, totul era 
imuabil. Piramidele desființau timpul. 

— În apropierea Nilului, mărturisi Ramses, l-am revăzut; am 
stat față în faţă și m-a fixat cu privirea, ca prima dată. 

— Tu doreai să renunţi la regență și la regalitate, spuse Seti, 
iar el te-a împiedicat. 

Tatăl lui îi citea gândurile. Poate că Seti se metamorfozase în 
taur sălbatic pentru a-și pune fiul în fața responsabilităţilor ce-i 
reveneau. 

— N-am pătruns toate secretele din Abydos, dar această 
lungă izolare m-a învățat că misterul se află în inima vieții. 

— Întoarce-te des acolo și veghează asupra templului; 
celebrarea misterelor lui Osiris este una din cheile majore ale 
echilibrului ţării. 

— Am luat o hotărâre. 

— Mama ta e de acord, și eu la fel. 

Tânărului îi veni să sară în sus de bucurie, însă solemnitatea 
locului îl împiedică; va fi și el capabil într-o zi, precum Seti, să 
citească în sufletele ființelor? 

t 

Ramses nu-l mai văzuse niciodată pe Ameni într-o asemenea 
stare de exaltare. 

— Știu totul și l-am identificat! E incredibil, dar nu încape nici 
o îndoială... Uită-te, uită-te bine! 

Tânărul scrib, de obicei atât de meticulos, se ivea din mijlocul 
unei harababuri în toată regula compuse din papirusuri, tăblițe 
de lemn și fragmente de calcar. Cercetase de nenumărate ori 
toată documentaţia acumulată cu mai multe luni înainte de a 
trage concluziile. 


250 


— El e, afirmă Ameni, și ăsta e chiar scrisul lui! Și am reușit să 
fac și legătura cu angajatul lui, cărutașul, și, prin urmare, cu 
rândașul! Îţi dai seama, Ramses? Un hoţ și un criminal, iată ce 
e! De ce a acționat în felul asta? 

La început neîncrezător, regentul trebui să accepte evidenţa. 
Ameni îndeplinise o muncă remarcabilă, fără nici o îndoială. 

— Mă duc să-l întreb. 

t 

Dolenta, sora mai mare a lui Ramses, și soțul ei, Sary, ale 
cărui proporții crescuseră, hrăneau peștii exotici care se 
zbenguiau în bazinul vilei lor. Dolenta era prost dispusă; căldura 
o obosea și nu mai reușea să-și reducă secrețiile pielii sale 
grase. Trebuia să schimbe medicul și unguentele 

Un servitor anunţă vizita lui Ramses. 

— În sfârșit, un semn de consideraţie! exclamă Dolenta 
îmbrățișându-și fratele; știi tu că la curte se credea că ești închis 
în Abydos? 

— Curtea se înșală deseori, însă nu ea guvernează ţara. 

Gravitatea tonului îi surprinse pe cei doi; tânărul prinţ se 
schimbase. Nu vorbea un adolescent, ci regentul Egiptului. 

— Ai de gând, în sfârșit, să-i acorzi soţului meu conducerea 
grânarelor? 

— Ar trebui să ne lași singuri, draga mea soră. 

Dolenta se simţi vexată. 

— Soţul meu nu are secrete faţă de mine. 

— Eşti sigură? 

— Absolut sigură! 

Obişnuita jovialitate a lui Sary dispăruse; fostul profesor al lui 
Ramses era încordat și neliniștit. 

— Recunoașteţi scrisul ăsta? 

Ramses le arătă scrisoarea care declanșase plecarea lui Seti 
și a fiului său spre carierele din Assuan. 

Nici Sary, nici soţia lui nu răspunseră. 

— Scrisoarea asta poartă o semnătură falsă, însă scrisul poate 
fi recunoscut: e al tău, Sary. Comparaţia cu alte documente o 
dovedește. 

— Un fals, o imitație... 

— Nemaiajungându-ţi poziția de profesor, ai imaginat un trafic 
de cerneală mediocră, vândută cu garanţia uneia de calitate 
superioară. Din momentul în care te-ai simţit în pericol, ai 


251 


încercat să distrugi orice urmă care putea duce la tine. Având 
cunoașterea arhivelor și a meseriei de scrib, nimic mai ușor; 
însă a rămas o copie fragmentară a actului, găsită de secretarul 
meu particular printre niște resturi și era cât pe-aci să plătească 
cu viața căutarea adevărului. Mult timp, el și cu mine am crezut 
că Șenar era vinovatul; apoi, Ameni și-a dat seama de greșeală. 
Din numele proprietarului atelierului nu mai rămăsese decât un 
R; dar nu era R-ul final din Șenar, ci o literă din numele tău, 
Sary. Mai mult decât atât, ai angajat cu un an în urmă căruțașul 
care m-a atras în cursă. Fratele meu e nevinovat, tu ești 
singurul responsabil. 

Fostul profesor al lui Ramses, cu fălcile încleștate, evita 
privirea  regentului; Dolenta nu părea nici tulburată, nici 
surprinsă. 

— Nu ai nici o dovadă consistentă, își dădu cu părerea Sary; 
tribunalul nu mă va condamna pe baza unor indicii atât de vagi. 

— De ce mă urâști? 

— Pentru că ești un obstacol în calea noastră! strigă sora lui 
Ramses. Nu ești decât un cocoș tânăr plin de pretenţii și prea 
sigur de forța lui; soţul meu este un om remarcabil, cultivat, 
inteligent și subtil; nu-i lipsește nici un talent pentru a guverna 
Egiptul. Datorită mie, fiică de rege, are o anumită legitimitate! 

Dolenta prinse mâna soțului ei și i-o împinse înainte. 

— Ambiţia v-a scos din minţi, constată Ramses. Pentru a nu le 
provoca părinţilor mei o durere cruntă, n-o să depun plângere. 
Dar vă ordon să părăsiți Memphisul; vă veţi stabili într-un oraș 
mic de provincie și nu veţi mai ieși de acolo. Cea mai mică 
abatere va însemna exilul. 

— Sunt sora ta, Ramses. 

— Ăsta e motivul indulgenţei și slăbiciunii mele. 

t 

În ciuda suferințelor fizice pe care le îndurase, Ameni acceptă 
să nu depună plângere; pentru Ramses, acest semn de prietenie 
avu efectul unui balsam asupra rănii făcute de sora lui și de 
fostul profesor. Dacă Ameni ar fi cerut o răzbunare dreaptă, nu 
s-ar fi opus; însă tânărul scrib nu se gândea decât să-i adune pe 
apropiații regentului cu ocazia căsătoriei acestuia cu Nefertari. 

— Setau și-a dotat laboratorul cu o enormă cantitate de 
venin; Moise sosește în Memphis poimâine. Mai rămâne Acha... 
A pornit la drum, însă durata traseului e nesigură. 


252 


— Îl așteptăm. 

— Sunt bucuros pentru tine... Se spune că Nefertari e 
frumoasa frumoaselor. 

— Nu ești și tu de părerea asta? 

— Eu sunt în stare să judec frumuseţea unui papirus sau a 
unui poem, dar cea a unei femei... Nu mă întreba mai mult. 

— Cum se comportă Homer? 

— E nerăbdător să te revadă. 

— Atunci, îl invităm. 

Ameni părea nervos. 

— Ce te îngrijorează? 

— Îmi fac griji pentru tine, într-adevăr... Am încercat să pun 
tot felul de opreliști dar n-o mai pot face multă vreme. Frumoasa 
Iset vrea să te vadă. 

t 

Iset plănuise să-și descarce furia și să-și acopere iubitul cu 
injurii și reproșuri. Dar în momentul în care veni spre ea, se 
simţi subjugată. Ramses se schimbase foarte mult; nu mai era 
doar adolescentul pasionat de care se îndrăgostise, ci și un 
autentic regent, a cărui funcţie devenea din ce în ce mai 
prezentă. 

Tânăra femeie avu senzaţia că se găsește în fața unei fiinţe 
pe care n-o cunoștea și asupra căreia nu avea nici o putere. 
Cheful de ceartă se risipi și îi luă locul o teamă respectuoasă. 

— Vizita ta... Vizita ta mă onorează. 

— Mama mi-a vorbit de demersul tău. 

— Eram neliniștită, e adevărat, și doream atât de mult să te 
întorci! 

— Și acum ești decepționată? 

— Am aflat... 

— Mă căsătoresc mâine cu Nefertari. 

— E foarte frumoasă... lar eu sunt însărcinată. 

Ramses îi luă mâna cu tandrete. 

— Credeai că am de gând să te abandonez? Copilul acesta va 
fi al nostru. Mâine, dacă destinul mă va chema să guvernez, o 
voi alege pe Nefertari ca mare soţie regală. 

— Dar dacă dorești, și ea acceptă, vei locui la palat. 

Ea se strânse la pieptul lui. 

— Mă iubești, Ramses? 

— Abydos și taurul sălbatic mi-au arătat adevărata mea 


253 


natură; eu nu sunt un om ca toți ceilalţi, Iset. Tatăl meu mi-a 
pus pe umeri o greutate care poate mă va zdrobi, însă doresc să 
încerc această aventură. Tu ești pasiunea și dorinţa, nebunia 
tinereţii; Nefertari este o regină. 

— O să îmbătrânesc și ai să mă uiţi. 

— Sunt șeful unui clan, iar un șef de clan nu-i uită niciodată 
pe ai săi; vrei să faci și tu parte dintre aceștia? 

Iset îi oferi buzele. 

t 

Căsătoria era o chestiune privată care nu presupunea nici o 
ceremonie religioasă. Nefertari dorise o petrecere simplă la țară, 
într-o grădină cu palmieri, între câmpurile cultivate cu grâu, 
aproape de un canal cu malurile mâloase, unde veneau să se 
adape cirezile de vite. 

Imbrăcată cu o rochie scurtă de in, purtând brățări din lapis- 
lazuli și un colier din cornalină, tânăra femeie adoptase aceeași 
ținută cu a reginei Tuya. Cel mai elegant era Acha, sosit chiar în 
dimineaţa aceea din Asia și surprins să se găsească într-un 
cadru atât de rustic în compania marii soţii regale, a lui Moise, 
Ameni, Setau, apoi a unui poet grec de renume, dar și a unui leu 
cu labe enorme și a unui câine pus pe șotii. Diplomatul ar fi 
preferat fastul de la curte, însă se feri de critici și participă la 
serbarea câmpenească sub privirile amuzate ale lui Setau. 

— Nu ești deloc în apele tale, remarcă îmblânzitorul de șerpi. 

— Locul ăsta e fermecător. 

— Insă iarba îţi pătează hainele tale frumoase! Viaţa e uneori 
aspră... Chiar și atunci când nu e vreo reptilă prin preajmă. 

In ciuda vederii sale slabe, Homer era fascinat de Nefertari; 
deși nu voia să accepte, până la urmă trebui să admită că 
frumuseţea ei o întrecea pe cea a Elenei. 

— Datorită ţie, îi spuse Moise lui Ramses, mă bucur de o 
adevărată vacanţă. 

— E atât de solicitant Karnakul? 

— Opera în curs de realizare e așa de mare, încât cea mai 
mică greșeală ar conduce la un eșec; nu încetez să verific 
fiecare detaliu pentru ca șantierul să progreseze fără piedici. 

Seti nu era prezent; deși aprobase căsătoria, nu-și putuse 
permite o zi de inactivitate. Nici Egiptul nu i-o putea acorda. 

A fost o zi simplă și fericită; la întoarcerea în capitală, Ramses 
o luă pe Nefertari în braţe și o trecu pragul casei sale. În ochii 


254 


legii, erau soț și soţie. 


Șenar era prins în vârtejul unei activităţi asidue; alerga de la o 
notabilitate la alta, înmultea invitaţiile, prânzurile, cinele, 
recepțţiile și întrevederile private. Nu își lua el în serios rolul de 
șef al protocolului, preocupat să asigure cele mai bune relații 
între personalităţile regatului? 

În realitate, Șenar exploata greșeala monumentală a fratelui 
său; căsătoria cu o femeie de rând, provenită dintr-o familie 
modestă, pentru a face din ea o mare soţie regală! Cu 
siguranţă, lucrurile se întâmplaseră deja și nu exista nici o 
regulă în acest domeniu; dar fiul mai mare al lui Seti se 
străduise să scoată în evidență alegerea lui Ramses ca pe o 
sfidare la adresa curții și obţinu un succes real. Independenţa în 
gândire a regentului ameninţa, într-un viitor apropiat, avantajele 
deja câștigate. Și în ce fel se comporta Nefertari? Îmbătată de o 
putere pe care n-ar fi trebuit s-o deţină, își va forma propriul 
clan în detrimentul familiilor vechi și influente. 

Reputația lui Ramses nu înceta să se deterioreze. 

— Ce figură tristă! se miră Șenar privind-o pe Dolenta. Ești 
nefericită? 

— Mai mult decât îți poţi închipui. 

— Sora mea prea iubită... Vrei să mi te destăinui? 

Soțul meu și cu mine suntem alungaţi din Memphis. 

— Asta e o glumă? 

— Ramses ne-a ameninţat. 

— Ramses! Dar cu ce pretext? 

— Cu ajutorul afurisitului de Ameni, îl acuză pe Sary de cele 
mai rele fapte. Dacă nu-i dăm ascultare, ne târăște în faţa 
tribunalului. 

— Are dovezi? 

Dolenta se strâmbă. 

— Nu... câteva indicii fără valoare; dar tu cunoști justiţia: ar 
putea să ne fie defavorabilă. 

— Asta înseamnă că tu și soțul tău chiar aţi complotat 
împotriva lui Ramses? 

Prințesa ezită. 


— Nu sunt judecător; spune-mi adevărul, mica mea soră. 

— Am complotat puţin, e adevărat... dar nu mi-e rușine! 
Ramses ne va elimina unul după altul! 

— Nu striga, Dolenta, sunt convins de ce spui. 

Femeia deveni languroasă. 

— Atunci... Nu ești supărat pe mine? 

— Dimpotrivă, regret că tentativa ta a eșuat. 

— Ramses a crezut că tu ești vinovatul. 

— Ştie că l-am demascat, dar crede că mi-am pierdut dorința 
de a lupta. 

— Ne accepţi, pe Sary și pe mine, ca aliaţi? 

— Aveam de gând să-ţi propun asta. 

— Din nefericire, în provincie vom fi neputincioși! 

— Nu e sigur. Veţi locui într-o vilă pe care o am în apropiere 
de Theba și veţi stabili contacte cu autorităţile civile și 
religioase. Mai mulţi demnitari nu-i sunt favorabili lui Ramses; 
trebuie convinși că urcarea lui pe tron nu e inevitabilă. 

— Eşti săritor și bun. 

Privirea lui Șenar deveni suspicioasă. 

— Complotul pe care l-aţi pus la cale... Cine ar fi fost 
beneficiarul? 

— Doream pur și simplu... să scăpăm de Ramses. 

— Voiai ca soțul tău să se urce pe tron, nu-i așa, invocând 
calitatea ta de fiică a Faraonului? Dacă ești aliata mea, uită de 
această fantezie și nu urmări decât interesele mele. Eu sunt cel 
care va guverna; în ziua aceea, cei care-mi sunt fideli vor fi 
recompensați. 

t 

Acha nu plecă din nou în Asia înainte de a asista la una din 
strălucitoarele recepții date de Șenar; se degustară feluri de 
mâncare deosebite, se ascultă o muzică excelentă, se făcură 
confidente și fură criticaţi regentul și tânăra lui soţie. Nimeni nu 
se mira să-l vadă pe fiul mai mare al regelui conversând cu 
tânărul diplomat, despre care superiorii lui vorbeau numai de 
bine. 

— Promovarea ta e asigurată, îi destăinui Șenar; în mai puţin 
de o lună, vei fi șeful interpreţilor însărcinaţi cu afacerile 
asiatice. La vârsta ta, e o realizare. 

— Cum să-ţi dovedesc gratitudinea mea? 

— Continuând să mă informezi; ai fost prezent la căsătoria lui 


256 


Ramses? 

— Da, de fapt împreună cu cei mai fideli prieteni ai lui. 

— Au fost întrebări jenante? 

— Nici una. 

— Are în continuare încredere în tine? 

— Fără nici o îndoială. 

— Ţi-a pus întrebări despre Asia? 

— Nu. Nu îndrăznește să se amestece în domeniul tatălui său 
și preferă să se dedice tinerei lui soții. 

— — Ai făcut progrese? 

Într-un mod semnificativ; mai multe mici principate te susţin 
cu dragă inimă dacă te vei arăta generos. 

— În aur? 

— Ar fi foarte apreciat. 

— Numai Faraonul îl poate folosi. 

— Nu-ţi este interzis să faci promisiuni fabuloase prin 
intermediarul meu, adică într-o manieră secretă. 

— Excelentă idee. 

— Până la luarea puterii, tratativele reprezintă o armă 
redutabilă; te voi descrie ca singurul guvernant capabil de a 
satisface dorinţele unora sau altora. La momentul potrivit, îţi vei 
alege miniștrii. 

t 

Spre surprinderea curții, nici Ramses, nici Nefertari nu-și 
schimbară modul de viață. Regentul continua să lucreze în 
umbra tatălui său, iar soția lui s-o servească pe Tuya. Șenar 
explica această atitudine, atât de umilă în aparentă, ca fiind de 
o mare abilitate; astfel, nici regele și nici regina nu se temeau 
că încălzesc la sân niște vipere. 

Elementele strategiei sale începuseră să-i atragă pe unii și pe 
alţii; sigur că nu reușise să obţină adeziunea lui Moise, însă se 
va ivi o ocazie favorabilă și pentru asta. 

O altă persoană va intra poate în rândul aliaţilor lui; demersul, 
delicat, merita să fie întreprins. 

În timpul inaugurării unei vaste suprafeţe de apă, în haremul 
din Mer-uUr, unde tinerele se îmbăiau după plac și gustau 
bucuriile oferite de canotaj, Șenar o salută pe frumoasa set, 
una dintre invitatele de onoare; sarcina ei era vizibilă. 

— Cum te mai simţi? 

— Sănătatea mea e excelentă; voi aduce pe lume un fiu și el îl 


257 


va cinsti pe Ramses. 

— Ai întâlnit-o pe Nefertari? 

— E o femeie încântătoare; suntem prietene. 

— Poziţia ta... 

— Ramses va avea două soţii; cu condiţia ca el să mă 
iubească, accept să nu devin regină. 

— Această atitudine e mișcătoare, dar mai curând 
neconfortabilă. 

— Tu nu-i poţi înţelege nici pe Ramses și nici pe cei sau cele 
care-l iubesc. 

— Invidiez șansa fratelui meu, dar mă îndoiesc de fericirea ta. 

— Faptul de a-i dărui un fiu care să-i urmeze la tron nu 
reprezintă un titlu de glorie? 

— Te cam grăbești, Ramses nu e încă faraon. 

— Pui la îndoială alegerea lui Seti? 

— Bineînţeles că nu... Însă viitorul e plin de neprevăzut. Te 
stimez foarte mult, draga mea, știi asta; Ramses s-a arătat de o 
cruzime de neiertat față de tine. Graţia, inteligența și 
descendența ta nobilă te îndreptăţeau să devii marea soţie 
regală. 

— Visul acesta s-a năruit, prefer realitatea. 

— Sunt eu un vis? Ceea ce ţi-a luat Ramses, îţi ofer eu. 

— Cum îndrăznești acum, când port copilul lui? 

— Gândește-te, Iset, gândește-te bine. 

t 

În ciuda eforturilor discrete de apropiere și a propunerilor 
tentante făcute prin intermediari, Șenar nu reușise să corupă pe 
nici unul dintre medicii personali ai lui Seti. Incoruptibili? Nu, 
prudenți. Se temeau mai mult de Seti decât de fiul lui mai mare. 
Sănătatea Faraonului era un secret de stat; oricine l-ar fi trădat 
ar fi fost pasibil de o pedeapsă aspră. 

De vreme ce terapeuții erau inaccesibili, Șenar își schimbă 
tactica. Remediile prescrise de ei erau încredințate laboratorului 
unui templu. Mai rămânea să știe căruia dintre ele. 

Cercetarea necesita multă abilitate, dar până la urmă reuși; în 
sanctuarul din Sekhmet se preparau poţiunile și pilulele pentru 
Seti. Coruperea șefului laboratorului, un om în vârstă, văduv și 
bogat era prea riscantă; în schimb, ancheta făcută asupra 
asistenţilor se dovedi instructivă. Unul dintre ei, un bărbat de 
vreo patruzeci de ani, căsătorit cu o femeie mult mai tânără, se 


258 


plângea că nu-i ajunge salariul care nu-i permitea să cumpere 
rochii, bijuterii și unguente în cantități suficiente. 

Prada se anunţa ușoară și așa se și întâmplă. 

După remediile prescrise tatălui său, Șenar deduse că Seti 
suferea de o maladie gravă, cu o evoluţie lentă; în trei, patru 
ani, sau mai mult, tronul va fi vacant. 

t 

În timpul secerişului, Seti făcu ofranda vinului zeiței 
protectoare a acestuia, o cobră benefică a cărei statuie din 
bazalt proteja câmpul. Țăranii se adunară în jurul regelui. 
Prezenţa lui era resimţită ca o binecuvântare. Suveranului îi 
plăcea să se întâlnească cu acești oameni simpli, pe care-i 
prefera celei mai mari părți a curtenilor. 

La terminarea ceremoniei, se aduse un omagiu zeiţei 
abundenței, zeului grânelor și faraonului care le permitea să se 
manifeste. Ramses deveni conștient de marea popularitate a 
tatălui său; notabilităţile se temeau de el, iar poporul îl iubea. 

Seti și Ramses se așezară într-o grădină cu palmieri, aproape 
de o fântână; o femeie le aduse struguri, curmale și bere 
proaspătă. Regentul avu sentimentul că regele se odihnea 
câteva momente, departe de curte și de afacerile Statului, 
închisese ochii, cu faţa scăldată într-o lumină blândă. 

— Când vei domni, Ramses, scrutează sufletele oamenilor, 
caută demnitari cu un caracter ferm și drept, capabili să emită o 
judecată imparţială fără să-și trădeze jurământul de credinţă; 
numește-i în locul potrivit, astfel încât să respecte legea lui 
Maat. Fii neîndurător cu cei corupți, ca și cu cei care corup. 

— Să domnești multă vreme, tată; încă nu ţi-am serbat 
jubileul. 

— Treizeci de ani pe tronul Egiptului sunt necesari pentru 
asta... N-am să ajung până acolo. 

— Dar nu ești la fel de solid ca un bloc de granit? 

— Nu, Ramses, piatra e eternă, numele Faraonului 
traversează epocile, însă trupul lui muritor dispare. Și momentul 
ăsta se apropie. 

Regentul simţi o durere violentă în piept. 

— Țara are nevoie de tine. 

— Ai trecut prin multe încercări și te-ai maturizat repede, dar 
nu te afli decât la începutul existenţei; amintește-ţi, o dată cu 
trecerea anilor, de privirea taurului sălbatic. Fie ca ea să te 


259 


inspire și să-ţi dea forța de care ai nevoie. 

— Lângă tine, totul e simplu... De ce să nu-ţi mai acorde 
destinul încă mulţi ani de domnie? 

— Esenţial e să te pregătești. 

— Crezi că o să fiu acceptat de curte? 

După dispariția mea, mulţi invidioși îţi vor pune piedici și-i 
vor întinde capcane; atunci, de unul singur, vei susține prima ta 
mare bătălie. 

— Și n-o să am nici un aliat? 

— Să nu ai încredere în nimeni; n-o să ai nici frate, nici soră. 
Cel căruia îi vei dărui mai mult, te va trăda, săracul pe care l-ai 
îmbogăţit te va lovi pe la spate, cel căruia i-ai întins mâna va 
complota împotriva ta. Ferește-te de subordonați și de apropiaţi, 
nu conta decât pe tine însuţi. În ziua nenorocirii, nimeni nu te va 
ajuta. 


49 


Frumoasa Iset, instalată în palatul regal din Theba, dădu 
naștere unui băiat superb care primi numele de Kha'. După ce 
primi vizita lui Ramses, tânăra mamă încredinţă copilul unei 
doici și primi îngrijirile necesare pentru ca trupul său minunat să 
nu aibă de suferit în urma nașterii. Ramses era mândru de 
primul său născut; fericită de bucuria lui, Iset îi promise să-i 
dăruiască și alţi copii dacă el consimţțea s-o iubească. 

Cu toate astea, după plecarea lui, se simţi foarte singură și își 
aminti cuvintele înveninate ale lui Șenar. Ramses o părăsea 
pentru a o regăsi pe Nefertari, exasperant de puternică în a fi 
discretă și îndatoritoare; ar fi fost atât de ușor s-o deteste! Insă 
principala soţie a lui Ramses începea să cucerească inimile și 
minţile, fără s-o vrea, doar prin strălucirea ei; frumoasa Iset 
fusese sedusă până acolo încât admisese comportamentul lui 
Ramses. 

Dar singurătatea o apăsa; regreta fastul curţii din Memphis, 
interminabilele conversații cu prietenele din copilărie, plimbările 
pe Nil, băile făcute în bazinele vilelor somptuoase. Theba era 
bogată și strălucitoare, însă Iset nu se născuse aici. 

Poate că Șenar avea dreptate; poate că n-ar fi trebuit să-l 


19 Mai precis, Kha-em-uaset, „Cel care a apărut în Theba”. 
260 


ierte pe Ramses că îi dăduse rangul de cea de-a doua soție. 
t 

Homer măcină frunzele de salvie uscate până le făcu pudră. 
Pe aceasta o vărsă într-o cochilie mare de melc; introduse apoi o 
tulpină de trestie, aprinse mixtura și fumă cu încântare. 

— Ciudat obicei, își exprimă părerea Ramses. 

— Mă ajută să scriu; ce mai face minunata voastră soție? 

— Nefertari conduce mai departe casa reginei. 

— În Egipt, femeile ies mult în evidentă; în Grecia, sunt mai 
discrete. 

— Aveţi motive să vă plângeți? 

Homer oftă. 

— Ca să spun drept... nu. În privința asta, aveți fără îndoială 
dreptate; dar aş avea numeroase critici de făcut. 

— Aș fi fericit să le aud. 

Invitația lui Ramses îl surprinse pe poet. 

— Vreti să fiți flagelat? 

— Dacă remarcile pe care le faceți pot amplifica fericirea 
fiecărei zile, sunt binevenite. 

— Curioasă ţară... În Grecia, petrecem multe ore în tratative, 
oratorii se înflăcărează și au loc certuri la cuțite. Aici, cine să 
critice cuvintele Faraonului? 

— Rolul lui e de a pune în practică legea lui Maat; dacă 
greșește, atunci survin dezordinea și nefericirea, faţă de care 
oamenii sunt atât de atrași. 

— Nu acordati nici un fel de încredere individului? 

— Din partea mea, nici una; lasă-l în voia lui, și va urma 
domnia trădării și a lașităţii. Îndreaptă băţul îndoit, asta e 
pretenția permanentă a înţelepțţilor. 

Homer mai pufni o dată. 

— În „lliada” mea intervine un ghicitor pe care l-am cunoscut 
bine; știa prezentul, trecutul și viitorul. În ceea ce privește 
prezentul, sunt oarecum liniștit, pentru că tatăl vostru e demn 
de înţelepţii pe care îi evocaţi. Însă viitorul... 

— Sunteţi și dumneavoastră ghicitor? 

— Care poet nu e? Ascultaţi aceste versuri din primul cânt: 
„De pe culmile Olimpului cobori Apollo, mânios, purtându-și 
arcul pe umăr și tolba cu săgeți bine închisă: e plin de supărare, 
iar pe spatele lui, atunci când își luă elan, săgețile se ciocniră 
între ele. Asemenea nopţii, el înaintează și lovește oamenii... 


261 


Nenumărate ruguri se aprind pentru ca leșurile să fie arse.” 

— În Egipt, numai anumiţi criminali sunt arși; pentru a fi supus 
unei asemenea pedepse severe, trebuie să fi comis fapte 
abominabile. 

Homer păru iritat. 

— Egiptul e într-o perioadă de pace... Dar pentru cât timp? 
Am avut un vis, prințe Ramses, și am văzut nenumărate săgeți 
țâșnind și străpungând trupurile tinerilor. Războiul se apropie, 
un război pe care nu-l veţi putea evita. 

t 

Sary și soția lui, Dolenta, îndeplineau cu zel sarcina pe care 
le-o încredinţase Șenar. După ce s-au sfătuit, fiica regelui și 
soțul ei au hotărât să-i dea ascultare și să devină fidelii lui 
servitori; nu numai că se răzbunau pe Ramses, dar mai și 
obțineau o poziţie deosebită la viitoarea curte a lui Șenar. Aliați 
în luptă dar și după victorie. 

Dolenta nu întâmpină nici o piedică în a se face admisă în cele 
mai bune familii thebane, încântate să primească o 
personalitate de provenienţă atât de înaltă. Fiica lui Seti își 
justifica șederea în Sud prin dorinţa de a cunoaște această 
minunată provincie, de a gusta farmecul vieţii la ţară și de a fi 
mai aproape de templul lui Amon din Karnak, unde avea intenţia 
să poposească de mai multe ori împreună cu soțul ei. 

În timpul recepţiilor și întrevederilor private, Dolenta 
răspândea diverse zvonuri în legătură cu Ramses; cine altcineva 
decât ea putea să-i cunoască secretele? Seti era un mare rege, 
un suveran fără pată, însă Ramses era un tiran; lumea bună din 
Theba nu va mai juca nici un rol în afacerile Statului, templul lui 
Amon va primi tot mai puţine subvenții, iar oameni de rând, 
precum Ameni, vor lua locul nobililor. Din amănunte, ea 
compunea un portret respingător și stabilea legături din ce în ce 
mai strânse între opozanţii lui Ramses. 

De cealaltă parte, Sary juca rolul unui om pios. El, care 
condusese ilustra instituție a „Kap”-ului, acceptase un post 
modest de educator într-una din școlile pentru scribi din Karnak 
și se angajase într-o echipă de ritualiști însărcinată cu 
împodobirea altarelor cu flori. Umilinţa lui era apreciată; membri 
influenți ai ierarhiei religioase găseau plăcută conversaţia cu el 
și îl invitară la masă. Urmând exemplul soţiei sale, Sary își 
răspândi și el veninul. 


262 


Când i se permise să viziteze marele șantier unde lucra Moise, 
Sary își felicită fostul elev pentru opera pe care o aducea la 
îndeplinire; nici o sală cu coloane n-o egala pe cea din Karnak, 
ale cărei dimensiuni erau pe măsura zeilor. 

Moise se maturizase; bărbos, cu faţa arsă de soare, medita la 
umbra unui capitel uriaș. _ 

— Ce bine îmi pare să te revăd! Incă un elev de-al meu care 
reușește în mod strălucit... 

— Nu te grăbi; până când n-o să văd și ultima coloană 
ridicată, n-o să am liniște. 

— Nu se mai termină laudele la adresa puterii tale de muncă. 

— Eu mă mărginesc să verific munca altora. 

— Virtuțile tale sunt mult mai strălucite, și mă felicit pentru 
asta. 

— Ești în trecere prin Theba? 

— Nu, Dolenta și cu mine ne-am instalat într-o vilă din 
împrejurimi; eu predau într-o școală din Karnak. 

— Asta seamănă destul de tare cu o cădere în dizgrație. 

— Chiar așa și e. 

— Și care e cauza? 

— Vrei să știi adevărul? 

— Cum dorești. 

— Nu e ușor de spus... 

— N-am de gând să te oblig să vorbești. 

— Vinovatul e Ramses. A adus niște acuzaţii îngrozitoare 
împotriva propriei lui surori și a mea. 

— Fără dovezi? 

— Fără nici o dovadă; dacă lucrurile ar fi stat altfel, nu ne-ar fi 
târât în fața tribunalului. 

Argumentul îl tulbură pe Moise. 

— Ramses e îmbătat de propria lui putere, continuă Sary; sora 
lui ar fi făcut mai bine să se plângă decât să tacă. În realitate, 
nu s-a schimbat deloc; caracterul lui intransigent și excesiv nu 
se potrivește cu responsabilităţile care i-au fost atribuite. Crede- 
mă, sunt primul care regretă asta; eu însumi am încercat să-l 
fac să raţioneze. Fără nici un rezultat. 

— Exilul ăsta nu te apasă? 

— Exil e un cuvânt prea mare! Regiunea aceasta e minunată, 
templul aduce pacea în suflet și sunt mulțumit să-mi transmit 
cunoașterea copiilor. Pentru mine a trecut vremea ambițiilor. 


263 


— Te consideri victima unei nedreptăți? 

— Ramses e regent. 

— Abuzurile de putere sunt fapte de condamnat. 

— E mai bine așa, crede-mă; dar păzește-te de Ramses. 

— Din ce motiv? 

— Am certitudinea că se va debarasa de toţi vechii prieteni, 
nu contează sub ce pretext. Simpla lor prezenţă îl deranjează, 
ca și pe Nefertari; de la căsătorie, numai cuplul lor are 
importanţă. Femeia asta i-a stricat sufletul și mintea. Bagă de 
seamă, Moise! Pentru mine e prea târziu, însă va veni și rândul 
tău. E 

Evreul medită mai mult timp decât de obicei. II respecta pe 
fostul lui profesor, al cărui discurs era lipsit de agresivitate; să fi 
apucat Ramses pe un drum greșit? 

t 

Leul și câinele galben o acceptaseră pe Nefertari; cu excepţia 
lui Ramses, numai ea mai putea mângâia sălbăticiunea fără să 
riște să fie zgâriată sau mușcată. La fiecare zece zile, tânărul 
cuplu și animalele își luau o zi de odihnă și se duceau la țară; 
Voinicul alerga pe lângă car, iar Străjerul se întindea la 
picioarele stăpânului. Luau prânzul la marginea unui câmp, 
admirau zborul păsărilor ibis și al pelicanilor, îi salutau pe sătenii 
fermecaţi de frumusețea lui Nefertari; ea știa să se adapteze 
limbajului fiecăruia și să găsească vorbele potrivite. De mai 
multe ori, intervenise într-o manieră discretă pentru a 
îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale vreunui ţăran atins de 
bătrâneţe sau de boală. 

Fie că se găsea în fața Tuyei, fie în faţa unei servitoare, 
Nefertari rămânea ea însăși, atentă și calmă; avea tot ceea ce-i 
lipsea lui Ramses, răbdare, reținere, blândeţe. 

Fiecare faptă a ei purta pecetea unei regine. Din primul 
moment, el știuse că va fi de neînlocuit. 

În ei creștea o iubire mult diferită de cea pe care regentul o 
simţea pentru frumoasa Iset; ca și ea, Nefertari știa să se 
abandoneze plăcerii și să se bucure de pasiunea iubitului ei, dar, 
chiar și în timpul contopirii trupurilor lor, o altă lumină strălucea 
în privirea ei. Spre deosebire de Iset, Nefertari împărtășea cele 
mai ascunse gânduri ale lui Ramses. 

Când veni iarna celui de-al doisprezecelea an de domnie a 
tatălui său, Ramses îi ceru aprobarea s-o trimită pe Nefertari la 


264 


Abydos pentru a putea trăi misterele lui Osiris și Isis. Cuplul 
regal, regentul și soţia lui plecară împreună spre orașul sfânt în 
care Nefertari își primi iniţierea. 

A doua zi după ceremonie, regina Tuya îi dădu o brățară de 
aur pe care s-o poarte pe viitor în timpul celebrării ritualurilor, 
ca asistentă a marii soții regale. Nefertari se emoţionă până la 
lacrimi; contrar temerilor ei, drumul pe care o apucase n-o 
îndepărtase de templu. 

t 

— Nu-mi place asta, se plânse Ameni. 

Cunoscând firea arțăgoasă a secretarului său particular, 
Ramses îl asculta uneori distrat. 

— Nu-mi place deloc asta, repetă el. 

— Ți-au livrat papirus de proastă calitate? 

— Linişteşte-te, n-aş fi acceptat aşa ceva. Nu remarci nimic în 
jurul tău? 

— Sănătatea Faraonului nu lasă de dorit, mama și soția mea 
sunt cele mai bune prietene din lume, în ţară domnește pacea, 
Homer scrie... Ce să vrei mai mult? A, da! Tu încă nu te-ai 
logodit! 

— N-am timp să mă ocup de asemenea fleacuri; n-ai remarcat 
nimic altceva? 

— Sincer, nu. 

— Tu te pierzi în ochii lui Nefertari. Cum să-ți reproșez asta? 
Din fericire, eu veghez și ascult. 

— Și ce auzi? 

— Zgomote neliniștitoare; se încearcă stricarea reputației 
tale. 

— ȘŞenar? 

— Fratele tău mai mare a fost de o discreţie remarcabilă în 
ultimele luni; în schimb, criticile de la curte se amplifică. 

— N-are importanţă. 

— Nu sunt de părerea ta. 

— O să-i dau la o parte din drumul meu pe toţi acești 
clevetitori! 

— Ei știu asta, observă Ameni, și de aceea te vor combate. 

— Odată ieșiți de pe culoarele palatului sau din sălile de 
recepţie din vilele lor somptuoase, nu mai au nici un pic de 
curaj. 

— Ai dreptate, în teorie; însă eu mă tem de o opoziţie 


265 


organizată. 

— Seti și-a ales succesorul; restul nu e decât trăncăneală. 

— Crezi că Șenar a renunţat? 

— Tu singur ai constatat cât e de docil. 

— Tocmai asta mă neliniștește; nu e deloc felul lui! 

— Îţi faci prea multe griji, prietene; Seti ne protejează. 

„Atâta timp cât o să fie în viaţă”, gândi Ameni, foarte hotărât 
să-l pună în gardă pe Ramses împotriva climatului nesănătos 
care se accentua. 


50 


Fiica lui Ramses și a lui Nefertari nu trăi decât două luni; 
plăpândă, fără poftă de mâncare, se întoarse în lumea umbrelor. 
Foarte afectată, tânăra mamă dăduse mult de furcă medicilor; 
timp de trei săptămâni, Seti îi făcuse pase magnetice în fiecare 
zi, redându-i energia necesară pentru a-și vindeca durerea. 

Regentul se strădui să fie alături de soţia lui; Nefertari nu se 
plânse nici măcar o dată. Moartea rapace lua bucuroasă cu sine 
sugarii, fără să-i pese de originea lor. Din dragostea pe care i-o 
purta lui Ramses, îi va mai naște un copil. 

Micul Kha se comporta bine; o doică se ocupa de el, în timp ce 
frumoasa Iset se bucura de o poziţie din ce în ce mai remarcată 
în societatea thebană. Ea plecă o ureche binevoitoare la 
plângerile Dolentei și ale soțului ei, mirându-se de nedreptatea 
comisă de Ramses; în marele oraș din Sud, lumea se temea de 
venirea regentului, considerat drept un viitor despot, prea puţin 
interesat de legea lui Maat. Iset încercă să protesteze, însă i se 
opuseră o mulţime de argumente care o lăsară fără grai; iubea 
ea oare un tiran avid de putere, un monstru lipsit de 
sensibilitate? 

Încă o dată, cuvintele lui Șenar îi reveniră în memorie. 

Seti nu-și acorda nici o clipă de răgaz; imediat ce se ivea o 
breșă în ocupațiile lui, îl convoca pe Ramses. Tatăl și fiul stăteau 
de vorbă în grădina palatului. Seti, care nu avea gustul scrisului, 
își transmitea învățătura pe cale orală. Alţi regi redactaseră 
maxime pentru a-și pregăti succesorii pentru guvernare; el 
prefera calea directă. 

— Să știi nu e de-ajuns, îl preveni el, însă echivalează cu 


266 


scutul și sabia infanteristului; îţi va permite să te aperi și să 
ataci. Toţi își vor atribui meritul perioadelor fericite; atunci când 
vor apărea necazurile, tu vei fi vinovatul. Dacă faci vreo 
greșeală, nu acuza pe altcineva decât pe tine însuţi și apoi 
îndreaptă lucrurile. Aceasta e justa exercitare a puterii: o 
permanentă rectificare a gândirii și a acţiunii. A venit momentul 
să-ți încredinţez o misiune pe parcursul căreia mă vei 
reprezenta. 

Mărturisirea nu-l încântă deloc pe Ramses; el și-ar fi ascultat 
bucuros tatăl încă mulţi ani. 

— Un sătuleț nubian protestează împotriva administraţiei 
viceregelui; rapoartele care mi-au parvenit sunt obscure. Du-te 
acolo și ia o decizie în numele Faraonului. 

Tt 

Nubia îl subjuga pe Ramses la fel ca și altădată, fiind pe 
punctul de a uita că nu era vorba de o călătorie de plăcere. Nici 
o greutate nu mai apăsa pe umerii lui; aerul călduț, vântul 
foșnind printre palmieri, ocrul deșertului și roșul stâncilor îl 
făceau să-și simtă inima ușoară. Se simţi tentat să-i trimită pe 
soldaţi înapoi în Egipt și să rătăcească, singur, în acest peisaj 
sublim. 

Dar viceregele Nubiei se înclina deja în faţa lui, vorbăreţ și 
servil. 

— Rapoartele mele v-au clarificat? 

— Seti le-a considerat confuze. 

— Totuși, situaţia e limpede! Acest sat s-a revoltat; se cuvine 
să fie nimicit. 

— Aţi suferit pierderi? 

— Nu, datorită prudenţei mele; am așteptat venirea voastră. 

— De ce n-aţi intervenit fără întârziere? 

Viceregele se bâlbâi. 

— De unde să știu... Dacă sunt numeroși, dacă... 

— Duceţi-mă la faţa locului. 

— Am pregătit o gustare și... 

— Să mergem. 

— Pe căldura asta? M-am gândit că ar fi mai bine la sfârșitul 
zilei. 

Carul lui Ramses se puse în mișcare. 

t 
Sătulețul nubian dormita pe malul Nilului, la umbra unei 


267 


plantaţii de palmieri; bărbaţii mulgeau vacile, femeile pregăteau 
masa, iar copiii, goi, se scăldau în fluviu. Câini costelivi dormeau 
sub zidurile colibelor. 

Soldaţii egipteni se desfășuraseră pe colinele învecinate; 
superioritatea lor numerică părea zdrobitoare. 

— Unde sunt răsculații? îl întrebă Ramses pe vicerege. 

— Sunt oamenii aceia... Nu vă încredeţi în aparenţa lor 
pașnică. 

Cercetările iscoadelor se dovediră pur formale: nici un 
războinic nubian nu se ascundea prin împrejurimi. 

— Căpetenia acestui sat mi-a contestat autoritatea, afirmă 
viceregele; riposta trebuie să fie fulgerătoare. În caz contrar, 
răzmerița se va întinde și la alte triburi. Să-i luăm prin sur- 
prindere și să-i exterminăm. Acest exemplu va lovi în toţi 
nubienii. 

O femeie îi observă pe soldaţii egipteni; strigă ceva și copiii 
ieșiră din apă, alergară și se refugiară în colibe, alături de 
mamele lor. Bărbaţii se înarmară cu arcuri, săgeți și sulițe și se 
grupară în centrul satului. 

— Priviţi! exclamă viceregele, n-am avut dreptate? 

Căpetenia înaintă; avea o ţinută mândră, cu cele două pene 
lungi de strut prinse în părul scurt și creț și centironul roșu 
petrecut peste piept. În mâna dreaptă ţinea o suliță lungă de doi 
metri, împodobită cu panglici. 

— O să pornească la atac, spuse viceregele; arcașii noștri ar 
trebui să-l doboare la pământ. 

— Eu sunt cel care dă ordine, îi aminti Ramses; nimeni să nu 
facă vreun gest agresiv. 

— Dar... Ce aveţi de gând să faceţi? 

Ramses își scoase casca, platoșa și jambierele; puse jos sabia 
și pumnalul și cobori panta stâncoasă. 

— Maiestate! urlă viceregele, întoarceţi-vă, o să vă ucidă! 

Regentul mergea cu pași egali, fixându-l cu privirea pe 
nubian; bărbatul, cam de șaizeci de ani, era zvelt, aproape 
numai piele și os. 

In timp ce acesta își flutura prin aer sulița, Ramses se gândi 
că risca foarte mult; dar era un șef de trib nubian mai periculos 
decât un taur sălbatic? 

— Cine ești tu? 

— Ramses, fiul lui Seti și regentul Egiptului. 


268 


Nubianul lăsă în jos arma. 

— Aici, eu sunt șeful. 

— Vei fi atâta timp cât vei respecta legea lui Maat. 

— Viceregele, protectorul nostru, a încălcat-o. 

— Asta e o acuzaţie gravă. 

— Eu mi-am respectat angajamentele, dar viceregele nu și-a 
ținut cuvântul dat. 

— Spune ce plângeri ai de făcut. 

— Ne-a promis grâu în schimbul tributului nostru; unde e? 

— Unde e tributul? 

— Vino. 

Urmându-l pe șef, Ramses trebui să treacă printre războinicii 
acestuia. Viceregele, convins că-l vor ucide sau că-l vor lua 
ostatic, se schimbă la faţă. Dar nu se produse nici un incident. 

Căpetenia îi arătă regentului sacii umpluţi cu praf de aur, 
pieile de panteră, evantaiele și ouăle de struț, foarte apreciate 
de familiile nobile. 

— Dacă nu se respectă cuvântul dat, noi ne vom bate. Chiar 
de va trebui să murim; nimeni nu poate trăi într-o lume fără 
cuvânt. 

— Nu va fi nici o înfruntare, afirmă Ramses; așa cum ţi s-a 
promis, grâul va fi livrat. 

t 

Șenar ar fi fost bucuros să-l acuze Ramses de slăbiciune în 
legătură cu revoltele nubiene, însă viceregele îl sfătui să nu 
folosească acest argument. În timpul unei lungi întrevederi 
dintre cei doi, viceregele vorbi despre popularitatea crescândă a 
lui Ramses printre militari: soldaţii îi admirau curajul, 
entuziasmul și capacitatea de a lua decizii rapide. Cu o 
asemenea căpetenie, nu se temeau de nici un dușman; a-l 
acuza pe Ramses de lașitate avea să se întoarcă împotriva lui 
Șenar. 

Fiul mai mare al Faraonului își dădu seama câtă dreptate 
avea interlocutorul său; lipsa de control asupra armatei era, fără 
îndoială, un handicap, dar ea urma să se supună noului stăpân 
al celor Două Tărâmuri. În Egipt nu era suficientă forța brutală 
pentru a guverna; în schimb, asentimentul curții și al marilor 
preoți nu trebuia să lipsească. 

Din ce în ce mai mult, Ramses dădea impresia unui războinic 
întreprinzător și periculos; atâta timp cât Seti era la putere, 


269 


tânărul nu avea cum să ia iniţiativa. Dar mai târziu... Din dorinţa 
de a se încăiera cu un dușman, putea să se angajeze într-o 
aventură nebunească, de pe urma căreia Egiptul să piardă totul. 

Așa cum atrăsese atenţia Șenar, însuși Seti ajunsese la o 
înțelegere cu hitiţii, în loc să se lanseze într-un asalt asupra 
teritoriului lor și a faimoasei fortărețe din Kadesh; oare Ramses 
ar fi dovedit aceeași înțelepciune? Notabilităţile detestau răz- 
boiul; trăind în confort și liniște, se temeau de generalii exaltaţi. 

Țara nu avea nevoie de un erou capabil să declanșeze mari 
bătălii și să treacă Orientul Apropiat prin foc și sabie; potrivit 
rapoartelor ambasadorilor și mesagerilor însărcinaţi cu misiuni 
în străinătate, hitiţii aleseseră calea păcii și renunţaseră să 
cucerească Egiptul. In consecinţă, un personaj precum Ramses 
devenea inutil, chiar dăunător. Dacă se încăpăţâna în această 
atitudine de cuceritor, nu era mai bine să fie eliminat? 

Tezele lui enar își găsiră drum spre minţile celor care-l 
ascultau; era considerat ponderat și realist. Oare faptele nu-i 
dădeau dreptate? 

În timpul unei călătorii în Deltă, de-a lungul căreia convinse 
două căpetenii din provincie să-l susțină după moartea lui Seti, îl 
primi pe Acha în luxoasa cabină de pe corabia sa. Bucătarul 
pregătise o masă cu feluri de mâncare rafinate, iar chelarul 
alesese un vin alb cu un buchet excepţional. 

Ca de obicei, tânărul diplomat era de o eleganţă puţin cam 
sfidătoare; vioiciunea privirii sale putea provoca fiori uneori, însă 
onctuozitatea vocii și calmul imperturbabil linișteau. Dacă-i 
rămânea fidel după ce-l trădase pe Ramses, Șenar avea să facă 
din el un excelent ministru al Afacerilor externe. 

Acha de-abia ciugulea din mâncare și sorbea puţin vin. 

— Nu-ţi place prânzul? 

— lartă-mă, dar sunt preocupat. 

— Ai probleme personale? 

— Nu, deloc. 

— i se pun beţe-n roate? 

— Dimpotrivă. 

— Ramses... E vorba de Ramses! A descoperit colaborarea 
noastră! 

— Liniștește-te, secretul nostru e neatins. 

— Atunci, care e motivul îngrijorării? 

— Hitiţii. 


— Rapoartele care ajung la curte sunt foarte liniștitoare; 
tendințele lor belicoase s-au estompat. 

— In realitate, asta e versiunea oficială. 

— Și ce ai să-i reproșezi? 

— Naivitatea. Cel puţin, superiorii mei nu doresc să-l 
deranjeze pe Seti cu previziuni pesimiste. 

— Ai indicii precise? 

— Hitiţii nu sunt deloc niște brute mărginite; de vreme ce 
confruntarea armată le-a fost defavorabilă, folosesc acum 
șiretenia. 

— Vor cumpăra bunăvoința unor tirani locali și vor pune la 
cale niște intrigi mizerabile. 

— Asta e părerea specialiștilor. 

— Nu și a ta? 

— Din ce în ce mai puţin. 

— De ce anume te temi? 

— De perspectiva ca hitiţii să nu-și urzească planurile sub 
protectoratul nostru și noi să cădem în capcană. 

— Nu mi se pare posibil; la cel mai mic neajuns, Seti va 
interveni. 

— Seti nu e informat. 

Șenar nu trată cu ușurință avertismentele tânărului diplomat; 
până în prezent, dăduse dovadă de o remarcabilă luciditate. 

— Pericolul e iminent? 

— Hitiţii au adoptat o strategie lentă și progresivă; în patru 
sau cinci ani vor fi pregătiţi. 

— Continuă să le observi mișcările, dar nu vorbi cu nimeni 
decât cu mine. 

— Îmi ceri cam mult. 

— lar tu o să obţii mult. 


51 


Satul de pescari trăia într-un ritm lent. Aflat la malul mării, 
beneficia de protecția unei patrule de polițiști formată din 
doisprezece oameni însărcinați să observe circulația navelor. Nu 
aveau cine ştie ce de făcut; câteodată, o corabie egipteană 
pornea spre nord. Căpetenia patrulei, un sexagenar pântecos, îi 
nota numele și data plecării pe o tăbliță, în ceea ce-i privește pe 


271 


marinarii care se întorceau din străinătate, aceștia urmau un alt 
braț al Nilului. 

Poliţiştii îi ajutau pe pescari să-și tragă năvoadele și să-și 
întreţină bărcile; se îndopau cu pește, iar în zilele de sărbătoare 
căpetenia accepta să împartă rațiile de vin furnizate la fiecare 
cincisprezece zile de administrație. 

Zbenguiala delfinilor era distracţia favorită a micii comunităţi; 
nu se mai săturau de salturile lor armonioase și de cursele 
nebunești. Seara, un pescar bătrân povestea legende: nu 
departe de acel loc, prin smârcuri, zeiţa Isis se ascunsese cu 
nou-născutul Horus pentru a-l sustrage mâniei lui Seti. 

— Șefule, un vas. 

Întins pe rogojina lui, la vremea siestei, polițistul n-avea nici 
un chef să se ridice. 

— Fă-i semn și notează-i numele. 

— Vine spre noi. 

— Nu vezi bine... Mai uită-te. 

— Vine spre noi, sunt sigur. 

Șeful se ridică, intrigat; nu era ziua în care se bea vin. 
Consumul berii dulci nu putea provoca o halucinație de 
asemenea amploare. 

De pe plajă, se distingea bine un vas destul de mare care se 
îndrepta direct spre sat. 

— Nu e egiptean... 

Nici o corabie grecească nu acosta în acest loc; ordinele erau 
formale: respingerea intrusului și porunca de a se îndrepta spre 
vest, unde urma să fie luat în primire de marina Faraonului. 

— Echipaţi-vă, ordonă căpetenia oamenilor săi, care nu mai 
aveau obișnuinţa de a mânuli lancea, sabia, arcul sau scutul. 

La bordul ciudatului vas erau bărbaţi cu pielea mată și 
mustăți groase, având pe cap niște căști împodobite-cu coarne, 
iar pieptul protejat de o armură de metal, înarmaţi cu săbii 
foarte ascuţite la vârf și cu scuturi rotunde. 

La proră se afla un uriaș. 

Era atât de înspăimântător, încât polițiștii egipteni dădură 
înapoi. 

— Un demon, murmură unul dintre ei. 

— Nu e decât un om, îl corectă șeful; doborâți-l. 

Doi arcași traseră în același timp; prima săgeată se pierdu în 
aer, iar a doua păru să se înfigă în pieptul gigantului; însă 


272 


acesta o reteză dintr-o lovitură de sabie mai înainte de a-l 
atinge. 

— Acolo! strigă un poliţist; o altă corabie! 

O invazie, constată căpetenia. Să ne repliem. 

t 

Ramses cunoștea fericirea. 

O fericire cotidiană, puternică precum vântul din sud, și dulce, 
precum cel din nord. Nefertari transforma fiecare clipă în 
plenitudine, îndepărta grijile, îndrepta gândurile spre lumină; 
alături de ea, zilele erau luminoase și clare. Ea știa să-l 
liniștească, fără să nege focul care-l anima; însă nu era ea 
purtătoarea unui viitor straniu, aproape neliniștitor, acela al unei 
domnii ce se anunţa? 

Nefertari îl surprindea; ea se putea mulțumi cu o existenţă 
pașnică și fastuoasă, dar poseda eleganța suverană a unei 
regine. Ce ursită o va face regină sau servitoare? Nefertari era 
un mister. Un mister cu un surâs încântător, atât de asemănător 
cu cel al zeiței Hathor, pe care-l văzuse în mormântul primului 
Ramses, strămoșul lui. 

Frumoasa Iset era pământul, iar Nefertari cerul; Ramses avea 
nevoie și de una și de alta, dar nu simţea decât pasiune și 
dorinţă pentru prima. 

Nefertari reprezenta iubirea. 

t 

Seti contempla asfințitul; atunci când Ramses îl salută, 
crepusculul invadase palatul. Regele nu aprinsese nici o lampă. 

— Un raport alarmant de la poliția din Deltă, îi mărturisi fiului 
său. Consilierii mei cred că e vorba de un incident minor, însă eu 
sunt convins că se înșală. 

— Ce s-a întâmplat? 

— Piraţii au atacat un sat de pescari de pe malul Mediteranei; 
polițiștii însărcinaţi cu paza de coastă au bătut în retragere, dar 
afirmă că pot controla situaţia. 

— Să fi minţit? 

— Îţi revine ţie sarcina să afli. 

— Care e motivul acestei suspiciuni? 

— Acești pirați sunt niște jefuitori de temut; dacă încearcă o 
pătrundere în interior, atunci vor semăna teroarea printre 
locuitori. 

Ramses se revoltă. 


— Poliţia de coastă e incapabilă să asigure securitatea? 

— Probabil că au subestimat pericolul. 

— Plec imediat. 

Regele contemplă din nou apusul de soare; ar fi vrut să-și 
însoțească fiul, să revadă peisajele din Deltă, să încarneze 
autoritatea Statului în fruntea armatei. Dar, după paisprezece 
ani de domnie, boala îl măcina; din fericire, forța care-l părăsea 
încet-încet trecea în sângele lui Ramses. 

T 

Poliţiştii se regrupaseră la treizeci de kilometri de coastă, într- 
o mică aşezare de pe malul unuia dintre brațele Nilului; 
ridicaseră în grabă fortificații din lemn în așteptarea ajutoarelor. 
La sosirea trupelor comandate de regent, ieșiră din adăposturi și 
alergară spre salvatori, cu șeful lor pântecos în frunte. 

Acesta se prosternă în faţa carului lui Ramses. 

— Suntem nevătămaţi, Maiestate! Nici un rănit. 

— Ridică-te. 

După bucuria spontană urmă o atmosferă îngheţată. 

— Noi... n-am fost destul de numeroși să rezistăm. 

— Ce știți de înaintarea lor? 

— N-au părăsit coasta, dar au pus stăpânire pe un alt sat. 

— Din cauza lașităţii voastre! 

— Maiestate... Lupta ar fi fost inegală. 

— Dă-te la o parte din drumul meu. 

Căpetenia patrulei de-abia avu timp să sară într-o parte; cu 
nasul în ţărână, nu mai văzu carul regentului îndreptându-se 
spre vasul amiral al impozantei flotile plecate din Memphis. 
Imediat ce ajunse la bord, Ramses dădu ordin să se plece spre 
nord. 

Mânat de o furie veritabilă, atât împotriva piraţilor, cât și a 
polițiștilor incompetenţi, regentul ceru vâslașilor un exces de 
energie. Nu numai că intensitatea nu se diminuă, dar mai mult, 
ea se transmise întregii expediţii, obligată să restabilească 
ordinea la graniţa maritimă a Egiptului. 

Ramses se năpusti drept înainte. 

Piraţii, instalaţi în două sate pe care le cuceriseră, ezitau 
asupra comportamentului ce trebuia adoptat; fie să-și 
prelungească victoria, lărgindu-și stăpânirea asupra coastei, fie 
să se îmbarce cu prada și să atace iar într-un viitor apropiat. 

Atacul lui Ramses îi surprinse în momentul prânzului, în timp 


274 


ce frigeau pește. În ciuda enormei superiorităţi numerice a 
adversarului, piraţii se apărară cu o incredibilă sălbăticie; numai 
uriașul singur răpuse douăzeci de luptători, dar se prăbuși 
copleșit de mulţimea inamicului. 

Mai mult de jumătate dintre pirați fuseseră uciși, corabia lor 
incendiată, însă căpetenia lor refuza să plece capul în faţa lui 
Ramses. 

— Care e numele tău? 

— Serramanna. 

— De unde vii? 

— Din Sardinia. M-ai învins, dar alte corăbii sarde mă vor 
răzbuna; vor debarca atâţia încât nu-i vei putea opri. Vrem 
bogăţiile Egiptului și o să le avem. 

— De ce nu sunteţi mulțumiți în ţara voastră? 

— Cuceririle reprezintă raţiunea noastră de a fi; soldaţii voştri 
jalnici n-or să ne reziste multă vreme. 

Șocat de insolenţa piratului, un luptător egiptean ridică 
securea să-i sfărâme capul. 

— Du-te înapoi! ordonă Ramses, întorcându-se spre soldat. 
Care dintre voi acceptă să se lupte singur cu acest barbar? 

Nu se anunţă nici un voluntar. 

Serramanna rânji. 

— Nu sunteţi războinici! 

— Ce cauţi, de fapt? 

Intrebarea îl surprinse pe uriaș. 

— Bogăția, bineînţeles! Pe urmă, femeile, cel mai bun vin, o 
vilă cu terenuri... 

— Dacă îţi ofer toate astea, accepţi să fii șeful gărzii mele 
personale? 

Ochii gigantului se măriră până-i ieșiră din orbite. 

— Omoară-mă, dar nu-ţi bate joc de mine! 

Un adevărat războinic știe să ia o hotărâre într-o clipă: vrei să 
îndeplinești acest serviciu sau să mori? 

— Eliberează-mă! 

Temători, doi infanteriști îi dezlegară mâinile. 

Ramses era înalt, dar Serramanna îl depășea cu un cap. Făcu 
doi pași în direcţia regentului, iar arcașii își îndreptară săgețile 
spre el. Dacă se năpustea asupra lui Ramses și provoca o luptă 
corp la corp pentru a-l strangula cu mâinile lui enorme, aveau ei 
oare posibilitatea să tragă fără să-l rănească pe fiul lui Seti? 


275 


Acesta din urmă citi în ochii sardului dorinţa de a-l ucide, însă 
își încrucișă braţele ca și cum nu-și făcea nici o grijă. Adversarul 
nu simţi din partea regentului nici un fel de teamă. 

Serramanna puse un genunchi în pământ și lăsă capul în jos. 

— Poruncește și o să te ascult. 


52 


Lumea bună din Memphis era scandalizată. Oare nu oferea ea 
destui fii valoroși armatei, nu erau ei demni să asigure protecţia 
regentului? Să vezi un asemenea barbar în fruntea gărzii sale 
personale era o insultă la adresa nobilimii, chiar dacă, după 
părerea generală, prezenţa lui Serramanna, care-și păstrase 
zorzoanele sarde, te făcea să-ţi schimbi parerea. Sigur că alţi 
pirați, vinovaţi de jaf, fuseseră trimiși în minele unde urmau să- 
și ispășească pedeapsa, dar căpetenia lor ocupa în prezent o 
poziţie de invidiat. Dacă-l va lovi pe la spate, nimeni nu-l va 
plânge pe regent. 

Șenar jubila văzând acest nou pas greșit; decizia revoltătoare 
dovedea ea singură fascinația fratelui său pentru forța brutală. 
Oare nu dispreţuia el banchetele și recepţiile și le prefera 
interminabile plimbări călare prin deșert, antrenamente inten- 
sive cu arcul și sabia sau jocurile periculoase cu leul? 

Serramanna deveni partenerul privilegiat; își împărtășiră 
știința de a se lupta cu mâinile goale sau cu armele și sfârșiră 
prin a uni forţa cu subtilitatea. Egiptenii de sub comanda 
uriașului nu se plânseră de nimic; primiră o instrucţie prețioasă 
care făcu din ei niște soldaţi de elită, cazați și hrăniţi în condiţii 
excelente. 

Ramses își ținu promisiunea: Serramanna deveni proprietarul 
unei vile cu opt încăperi, cu o fântână și o grădină cu arbori. 
Pivniţa era plină cu amfore de vin vechi iar patul lui primi vizita 
unor libiene și nubiene puţin sălbatice, fascinate de statura 
străinului. 

Deși rămase fidel căștii, platoșei, sabiei și scutului rotund, 
sardul uită de Sardinia lui. Acolo, era sărac și disprețuit, iar în 
Egipt, bogat și respectat! Îi jură lui Ramses recunoștință 
nesfârșită; nu numai pentru că îi salvase viața, dar, mai mult, i-o 
dăruise pe cea la care visase. Oricine îl va ameninţa pe regent, 


276 


va avea de-a face cu el. 
Tt 

Perioada inundațiilor din cel de-al paisprezecelea an de 
domnie a lui Seti se anunța de rău augur; slaba creştere a 
apelor risca să determine foametea. Imediat ce regele primi 
confirmarea specialiștilor din Assuan, care cercetaseră fluviul și- 
și consultaseră documentele pline de observaţii anterioare, îl 
convocă pe Ramses. In ciuda oboselii care nu-l mai părăsea, 
Faraonul îl luă cu sine pe regent la Gebel Silsileh, în locul unde 
malurile se apropiau; după tradiţiile antice, Hapi, energia 
inundaţiilor, se ivea acolo din două peșteri, dând naștere unei 
ape pure și hrănitoare. 

Pentru a restabili armonia, Seti oferi fluviului cincizeci și patru 
de ulcioare cu lapte, trei sute de pâini albe, șaptezeci de 
prăjituri, douăzeci și opt de boluri cu miere, douăzeci și opt de 
coșuri cu struguri, douăzeci și patru de coșuri de smochine, 
douăzeci și opt de coșuri de curmale, rodii, fructe de jujub, 
castraveți, fasole, figurine din faianţă, patruzeci și opt vase cu 
tămâie, aur, argint, cupru, alabastru, prăjituri în formă de vițel, 
gâscă, crocodil sau hipopotam. 

Trei zile mai târziu, nivelul apelor crescuse, însă insuficient; 
nu mai rămânea decât o slabă speranţă. 

Casa Vieţii din Heliopolis era cea mai veche din Egipt; aici se 
păstraseră cărţile ce conţineau misterele cerului și ale 
pământului, ritualurile secrete, hărţile cerului, analele regale, 
profețiile, textele mitologice, lucrările de medicină și chirurgie, 
tratatele de matematică și geometrie, cheile interpretării 
viselor, dicționarele de hieroglife, manualele de arhitectură, de 
sculptură și de pictură, inventarul obiectelor rituale necesare 
templelor,  calendarele sărbătorilor, culegerile de formule 
magice, „înţelepciunile” redactate de strămoși și textele de 
„transformare în lumină” ce permiteau călătoriile în cealaltă 
lume. 

— Pentru un faraon, mărturisi Seti, nu există loc mai im- 
portant. Atunci când te va copleși îndoiala, vino aici și consultă 
arhivele. Casa Vieţii este trecutul, prezentul și viitorul Egiptului; 
primește-i învăţătura și vei vedea, așa cum am văzut și eu. 

Seti ceru superiorului din Casa Vieţii, un preot în vârstă care 
nu mai avea nici un contact cu lumea exterioară, să-i trimită 
„Cartea Nilului”. Un ritualist se achită de această sarcină. 


277 


Ramses îl recunoscu. 

— Nu ești Bakhen, supraveghetorul grajdurilor regale? 

— Am fost, dar mai îndeplineam în același timp funcţia de 
servitor al templului; de când am împlinit douăzeci și unu de ani, 
am renunţat la îndatoririle mele profane. 

Robust, cu fața pătrată și dezagreabilă, lipsită de barba scurtă 
care o înăsprea, cu braţele groase și vocea gravă și răgușită, 
Bakhen nu semăna cu un erudit preocupat de înțelepciunea 
strămoșilor. 

Derulă papirusul pe o masă de piatră și se retrase. 

— Nu-l neglija pe acest om, îi recomandă Seti lui Ramses; 
peste câteva săptămâni va pleca la Theba și va intra în serviciul 
lui Amon din Karnak. Destinul lui se va încrucișa din nou cu al 
tău. 

Regele citi venerabilul document redactat de unul din 
predecesorii lui din a treia dinastie, cu mai mult de o mie trei 
sute de ani înainte. Fiind în legătură cu spiritul Nilului, el indica 
demersurile ce trebuiau făcute pentru a-l satisface în timpul 
perioadelor de inundaţii cu un debit prea mic. 

Seti găsi soluţia; ofranda făcută la Gebel Silsileh trebuia 
repetată la Assuan, la Theba și în Memphis. 

t 

Seti se întoarse epuizat din lunga călătorie; atunci când 
mesagerii îi dădură de știre că nivelul apelor va fi aproape 
normal, el porunci căpeteniilor din provincie să vegheze cu o 
grijă specială la calitatea digurilor și a bazinelor de acumulare. 
Catastrofa fiind evitată, nu trebuia risipită nici o picătură de apă. 

În fiecare dimineaţă, regele, al cărui chip slăbit parcă se 
uscase, îl primea pe Ramses și îi vorbea de Maat, zeița dreptăţii, 
simbolizată printr-o femeie cu aparenţă fragilă sau printr-o pană 
care dirija zborul păsărilor. Cu toate astea, doar ea singură 
trebuia să guverneze, pentru a menţine coeziunea dintre fiinţe; 
datorită respectului pentru legea divină, soarele va accepta să 
strălucească, grâul să rodească, cel slab va fi protejat de cel 
puternic, iar reciprocitatea și solidaritatea vor fi legi obișnuite în 
Egipt. Cădea în sarcina Faraonului să vorbească și să acţioneze 
în spiritul lui Maat, să practice dreapta judecată, mai importantă 
decât o mie de acţiuni fulgerătoare. 

Cuvintele suveranului hrăneau sufletul lui Ramses, care nu 
îndrăznea să-i pună întrebări în legătură cu sănătatea, conștient 


278 


de faptul că Seti se detașa de cotidian și contempla un alt 
univers, transmițându-i fiului său energie. El simțea că nu 
trebuia să irosească nici un minut al acestei învățături; îi 
abandonă pe Nefertari, Ameni și pe ceilalți apropiaţi ai săi, 
pentru a asculta vocea Faraonului. 

Soţia lui Ramses îl încuraja să procedeze în acest fel; cu 
ajutorul lui Ameni, ea îl eliberă de o sumedenie de obligaţii, 
pentru ca el să poată fi servitorul lui Seti și moștenitorul puterii 
lui. 

t 

După informaţiile primite, nu mai încăpea nici o îndoială: răul 
de care suferea Seti lua proporţii neliniștitoare. Dezolat, cu 
lacrimi în colțul ochilor, Șenar răspândi îngrozitoarea veste la 
curte și o transmise marelui preot al lui Amon și căpeteniilor din 
provincie. Medicii mai sperau să-i prelungească viața, însă toţi 
se temeau de un deznodământ fatal; iar această dramă era 
dublată de o catastrofă, adică de încoronarea lui Ramses. 

Cei care doreau să evite acest lucru și să-l susțină pe Șenar 
trebuiau să fie pregătiţi; sigur că el va încerca să-l convingă pe 
fratele său că era incapabil să-și asume funcţia supremă, dar 
oare vocea raţiunii va fi auzită? Dacă salvarea ţării o impunea, 
poate că ar fi fost necesar să se recurgă la alte metode, 
condamnabile în aparenţă, dar constituind unicul mod de a 
împiedica ruinarea Egiptului. 

Discursul moderat și realist al lui Șenar fu bine primit; toată 
lumea dorea ca domnia lui Seti să mai dureze încă multă vreme, 
dar se așteptau la ce era mai rău. 

Soldaţii greci ai lui Menelau, reconvertiţi în comercianţi, își 
curăţară armele; sub comanda regelui lor, vor forma un corp de 
armată cu atât mai eficace cu cât nimeni nu se aștepta lao 
lovitură din partea străinilor pașnici, bine integrați în societatea 
egipteană. Cu cât se apropia ziua confruntării, suveranul 
Lacedemoniei devenea mai nerăbdător să se lupte; își va roti 
prin aer sabia grea, va străpunge trupuri, va tăia membre și va 
sfărâma capete cu aceeași ardoare ca și pe câmpul de bătaie 
din Troia. După aceea, va pleca acasă împreună cu Elena și o va 
face să plătească pentru toate greșelile și infidelităţile ei. 

Șenar era optimist; diversitatea și calitatea aliaţilor lui părea 
promițătoare. Totuși, un anumit personaj îl deranja: sardul 
Serramanna. Angajându-l șef al gărzii sale personale, Ramses 


279 


contracarase, fără să știe, una din iniţiativele fratelui său, care 
atribuise securităţii regentului un ofițer grec. Din păcate, 
mercenarul nu se putea apropia de Ramses fără asentimentul 
uriașului. Concluzia se impunea de la sine: Menelau trebuia să-l 
asasineze pe sard, a cărui dispariţie nu va face valuri. 

Intregul dispozitiv al lui Șenar era pregătit; nu mai rămânea 
decât să aștepte moartea lui Seti pentru a da semnalul de 
începere a acțiunii. 

Tt 

— Tatăl tău nu te poate primi în dimineața asta, spuse Tuya 
cu părere de rău. 

— Starea lui s-a agravat? întrebă Ramses. 

— Chirurgul a renunțat la operație; pentru a-i calma durerile, 
i-a administrat un somnifer pe bază de mandragoră. 

Tuya dădea dovadă de o demnitate remarcabilă, însă tristețea 
se simțea în spatele vorbelor ei. 

— Spune-mi adevărul, mai e vreo speranţă? 

— Nu cred, organismul lui e prea slăbit. În ciuda constituţiei 
robuste, tatăl tău ar fi trebuit să se odihnească mai mult; dar 
cum să convingi un faraon să nu se preocupe de fericirea 
poporului său? 

Ramses văzu lacrimile din ochii mamei sale și o îmbrăţișă. 

— Seti nu se teme de moarte; lăcașul lui pentru eternitate e 
gata și e pregătit să compare în faţa lui Osiris și a judecătorilor 
celeilalte lumi. Atunci când acțiunile lui îi vor fi puse în faţă, nu 
va avea de ce să se teamă de monstrul care îi devoră pe cei 
care au tradat-o pe Maat: aceasta e sentința pe care o voi 
pronunța pe acest pământ. 

— Cum pot să te ajut? 

— Pregătește-te, fiule, pregătește-te să faci în așa fel ca 
numele tatălui tău să fie viu pentru eternitate, să pășești pe 
urmele strămoșilor tăi, să faci faţă chipului necunoscut al 
destinului. 

t 

Setau și Lotus ieșiră din casă la căderea nopții. Apa se 
retrăsese pe terenurile joase, câmpul își reluase aspectul 
obişnuit; deşi de intensitate slabă, inundațiile purificaseră țara, 
o debarasaseră de anumite rozătoare și reptile, înecate în 
vizuinile lor. Cele care supravieţuiseră erau cele mai rezistente 
și mai viclene; astfel încât veninul de la sfârșitul verii prezenta 


280 


caracteristici remarcabile. 

Vânătorul de șerpi pusese ochii pe un sector din deșert pe 
care-l cunoștea bine; cobre superbe, cu mușcătura mortală, 
trăiau acolo. Setau se îndreptă spre cuibul celei mai mari dintre 
ele și care avea obiceiuri imperturbabile. Cu picioarele goale, 
Lotus mergea în spatele lui; în ciuda experienţei și a sângelui ei 
rece, el nu dorea s-o expună nici celui mai mic risc. Frumoasa 
nubiană ţinea în mână un băț despicat la un capăt, un sac de 
pânză și o fiolă; să ţintuiești reptila la pământ și s-o faci să 
scuipe o parte din venin reprezentau acţiuni banale. 

Luna plină lumina deșertul și enerva șerpii, făcându-i să se 
aventureze departe de teritoriul lor. Setau intona cu voce joasă, 
insistând asupra notelor grave care le plăceau cobrelor. In locul 
pe care-l reperase, o cavitate între două pietre plate, urmele din 
nisip dovedeau că pe acolo trecuse o reptilă enormă. 

Setau se așeză, continuând să intoneze; cobra întârzia. 

Lotus se trânti la pământ ca o înotătoare care se aruncă în 
bazin; stupefiat, Setau o văzu capturând cobra neagră căreia 
plănuise să-i întindă o capcană. Lupta fu scurtă; nubiana o vâri 
în sac. 

— Te ataca din spate, explică ea. 

— E de-a dreptul anormal, judecă Setau; dacă șerpii își pierd 
minţile, înseamnă că se anunţă un cataclism. 


53 


„Căci nici răgaz nu vom avea, declama Homer, atât de scurt 
va fi, până în ceasul când noaptea va veni să ne despartă și să 
ne stingă ardoarea. Sub scutul greu care ne protejează trupul, 
pieptul va fi ud de sudoare; mâna va prinde mânerul sabiei”. 

— Aceste versuri din „lliada” anunţă reîntoarcerea războiului? 
întrebă Ramses. 

— Eu nu vorbesc de trecut. 

— Nu prefigurează el viitorul? 

— Egiptul începe să mă seducă; nu mi-ar plăcea să-l văd 
scufundat în haos. 

— De ce te temi? 

— Am fost atent la vorbele compatrioţilor mei; recenta lor 
agitaţie mă neliniștește. Aș fi jurat că sângele lor fierbe ca în 


281 


faţa zidurilor Troiei. 
— Ştii mai multe despre asta? 
— Eu nu sunt decât poet, iar vederea mea e tot mai slabă. 
Tt 

Elena mulțumi reginei Tuya pentru întrevederea pe care i-o 
acorda în timp ce traversa o perioadă atât de dureroasă. Pe 
chipul marii soții regale, machiată cu mult rafinament, nici o 
urmă de suferință. 

— Nu ştiu cum... 

— Cuvintele sunt inutile, Elena. 

— Durerea mea e sinceră, mă rog la zei ca regele să se 
vindece. 

— Îți multumesc; și eu invoc invizibilul. 

— Sunt îngrijorată, atât de îngrijorată... 

— De ce anume te temi? 

— Menelau e bucuros, prea bucuros; el, care de obicei e 
mohorât, pare acum triumfător. Prin urmare, e convins că o să 
mă ducă foarte curând în Grecia! 

— Chiar dacă dispare Seti, vei fi protejată. 

— Mă tem că nu, Maiestate. 

— Menelau e oaspetele meu, el nu are nici un fel de putere de 
decizie. 

— Vreau să rămân aici, în acest palat, aproape de 
dumneavoastră. 

— Linişteşte-te, Elena, nu te paşte nici o primejdie. 

În ciuda afirmațiilor liniștitoare ale reginei, Elena se temea de 
răutatea lui Menelau; atitudinea lui dovedea că urzește un 
complot pentru a-și scoate soţia din Egipt. Moartea apropiată a 
lui Seti nu constituia oare ocazia mult visată? Elena decise să 
cerceteze cauzele agitaţiei soţului ei; poate că viaţa Tuyei era în 
pericol. În momentul în care Menelau nu obținea ceea ce-și 
dorea, devenea violent; și iată că trecuse prea multă vreme de 
când această violență nu se manifestase. 

t 
Ameni citi scrisoarea Dolentei către Ramses. 


„Prea iubitul meu frate, 

Sotul meu și cu mine ne facem griji în legătură cu 
sănătatea ta și, mai mult, în legătură cu cea a 
veneratului nostru tată, faraonul Seti; zvonurile pretind 


că e grav bolnav. Oare nu a venit vremea iertării? 
Locul meu este în Memphis; încrezătoare în bunătatea 
ta, sunt convinsă că vei uita greșeala soțului meu și 
că-i vei permite ca, alături de mine, să-și exprime 
afecțiunea față de Seti și fată de Tuya. În aceste 
momente dificile, ne vom aduce reciproc consolarea 
de care avem nevoie; nu e esențial să reîntregim o 
familie unită, fără să rămânem sclavii trecutului? 

Încrezători în clemența ta, Sary și cu mine îţi 
așteptăm răspunsul cu nerăbdare." 


— Recitește-o rar, ceru regentul. 

Ameni, nervos, se execută. 

— Eu, mormăi el, eu nu i-aș răspunde. 

— la un papirus nou. 

— Trebuie să cedăm? 

— Dolenta e sora mea, Ameni. 

— Dispariţia mea n-ar îndurera-o prea mult; dar eu nu aparțin 
familiei regale. 

— Eşti chiar tăios! 

— Clemenţa nu e întotdeauna un bun sfătuitor; sora ta și soțul 
ei nu se gândesc decât cum să te trădeze. 

— Scrie, Ameni. 

— Mă doare încheietura; nu aveai de gând să-i trimiţi tu însuţi 
iertarea surorii tale? 

— Scrie, te rog. 

Mânios, Ameni strânse pana de scris. 

— Textul va fi scurt: „Să nu îndrăzniţi să vă întoarceţi în 
Memphis, în caz contrar veţi apărea în faţa tribunalului vizirului; 
și staţi departe de Faraon”. 

Pana lui Ameni alerga cu viteză pe papirus. 

t 


Dolenta petrecu multe ore în compania frumoasei Iset după 
ce-i arătase răspunsul insultător al lui Ramses; intransigența 
regentului, violența, inima lui împietrită nu promiteau oare un 
viitor sumbru celei de-a doua soții și fiului acesteia? 

Era obligată să admită că Șenar avusese dreptate 
stigmatizând defectele fratelui său; nu-l interesa nimic altceva 
decât puterea absolută. Nu semăna în jurul lui decât distrugere 
și nefericire. În ciuda afecțiunii pe care i-o purta, n-avea altă 


283 


alternativă decât să întreprindă o luptă nemiloasă împotriva lui 
Ramses; Dolenta, propria lui soră, era și ea constrânsă să facă la 
fel. 

Viitorul Egiptului era reprezentat de Șenar. Frumoasa Iset 
trebuia să-l uite pe Ramses, să se mărite cu noul stăpân al ţării 
și să pună bazele unei veritabile familii. 

Sary adăugă că marele preot al lui Amon și numeroase alte 
notabilități împărtășeau părerea lui Șenar și aveau de gând să-l 
susțină atunci când își va pune în valoare dreptul de succesiune 
la tron, după dispariţia lui Seti. Informată cum se cuvine, Iset își 
putea lua destinul în propriile mâini. 

t 

Când Moise pătrunse pe şantier, puțin după ivirea zorilor, nici 
un tăietor în piatră nu era la lucru. Totuși, era vorba de o zi 
obișnuită și nu putea fi de vină conștiința profesională a acestor 
lucrători de elită; în cadrul confreriei lor, orice absenţă trebuia 
justificată. 

Dar sala cu coloane din Karnak, cea mai mare din Egipt atunci 
când va fi terminată, era pustie; pentru prima dată, evreul gusta 
o liniște netulburată de cântecul loviturilor de ciocan și de daltă. 
Contemplă chipurile divine gravate pe coloane și admiră scenele 
de ofrandă ce-l uneau pe Faraon cu divinităţile; sacrul se 
exprima aici cu o forţă extraordinară ce transcende sufletul 
uman. 

Moise rămase singur ore întregi, ca și cum ar fi fost al lui locul 
acesta magic unde mâine vor locui forțele de creație necesare 
pentru supraviețuirea Egiptului. Dar erau ele cea mai bună 
expresie a divinului? În sfârșit, zări un contramaistru venit să 
caute uneltele uitate la picioarele unei coloane. 

— De ce a fost întrerupt lucrul? 

— N-aţi fost anunţat? 

— M-am întors de la cariera din Gebel Silsileh. 

— Maistrul ne-a anunţat în această dimineaţă suspendarea 
șantierului. 

— Din ce motiv? 

— Faraonul în persoană trebuia să ne dea planul complet al 
lucrării, însă e reținut în Memphis. Când va veni la Theba, vom 
putea continua. 

Această explicaţie nu-l satisfăcu pe Moise; cu excepţia unei 
boli grave, ce alt motiv l-ar fi împiedicat pe Seti să vină la Theba 


284 


pentru a se ocupa de o asemenea operă importantă? 

Dispariţia lui Seti... Cine ar fi prevăzut? Ramses era probabil 
disperat. 

Moise luă prima corabie spre Memphis. 

t 

— Apropie-te, Ramses. 

Seti era lungit pe un pat din lemn aurit, aproape de fereastra 
prin care soarele aflat la asfinţit pătrundea în încăpere și-i 
lumina chipul a cărui seninătate îl uimi pe fiul său. 

Speranţa renăștea! Seti avea din nou puterea să-l primească 
pe Ramses, stigmatele suferinţei păliseră. Nu ducea el o luptă 
împotriva morții? 

— Faraonul e imaginea creatorului care s-a creat pe el însuși, 
declară Seti; el acţionează pentru că Maat se află în locul just. 
Înfăptuiește acţiuni benefice pentru zei, Ramses, fii păstorul 
poporului tău, dă viaţă ființelor omenești, mici sau mari, fii 
vigilent noaptea ca și ziua, caută orice ocazie pentru a fi util. 

— Acesta e rolul tău, tată, și-l vei mai îndeplini încă multă 
vreme. 

— Mi-am văzut moartea, se apropie; chipul ei e cel al zeiței 
Asfinţitului, tânără și surâzătoare. Nu e o înfrângere, Ramses, ci 
o călătorie. O călătorie în imensitatea universului pentru care m- 
am pregătit și pentru care trebuie să te pregătești și tu din 
prima ta zi de domnie. 

— Mai rămâi, te implor! 

— Te-ai născut pentru a conduce, nu pentru a implora; pentru 
mine, a sosit clipa de a trăi moartea și de a suporta proba 
transformărilor din lumea invizibilă. Dacă existența mi-a fost 
dreaptă, cerul se va uni cu ființa mea. 

— Egiptul are nevoie de tine. 

— Din vremea zeilor, Egiptul este unica fiică a luminii, iar fiul 
Egiptului e așezat pe un tron de lumină. E rândul tău să fii 
succesorul meu, Ramses, să-mi continui opera și să treci 
dincolo, tu, al cărui nume este „fiul luminii”. 

— Am atâtea întrebări să-ţi pun, atâtea învățături de 
descoperit... 

— De la prima întâlnire cu taurul sălbatic, te-am pregătit, căci 
nimeni nu cunoaște clipa când destinul lovește în mod decisiv; 
între timp, tu trebuie să-i afli secretele, pentru că ai de condus 
un popor întreg. 


285 


— Nu sunt pregătit. 

— Nimeni nu e niciodată; atunci când strămoșul tău, primul 
Ramses, a părăsit acest pământ, luându-și zborul spre soare, 
am fost la fel de neliniștit și de pierdut cum ești tu astăzi. Cine 
își dorește să guverneze e un nebun sau un incapabil; numai 
mâna lui Dumnezeu poate pune stăpânire pe un om pentru a 
face din el o fiinţă de sacrificiu. În calitate de Faraon, vei fi 
primul slujitor al poporului tău, un slujitor care nu va avea 
dreptul la odihnă sau la bucuriile pașnice ale celorlalţi oameni. 
Vei fi singur, nu disperat de singur precum un rătăcit, ci la fel cu 
un căpitan de vas care trebuie să aleagă drumul cel bun, 
înțelegând adevărul forțelor misterioase ce-l înconjoară. lubește 
Egiptul mai mult decât propria ta fiinţă și drumul ţi se va 
dezvălui. 

Aurul asfinţitului scălda chipul liniștit al lui Seti; trupul 
Faraonului emana o claritate stranie, ca și cum ar fi fost el însuși 
o sursă de lumină. 

— Drumul tău va fi semănat cu piedici, prezise el, și va trebui 
să înfrunţi dușmani de temut, căci omenirea preferă răul și nu 
armonia; însă forța de a învinge va locui în inima ta. Magia lui 
Nefertari te va proteja, pentru că sufletul ei este cel al unei mari 
soții regale. Fii șoimul care zboară în înaltul cerului, fiule, 
privește lumea și ființele prin ochii lui pătrunzători. Vocea lui 
Seti se stinse, ochii lui se ridicară spre soare, spre un alt univers 
pe care doar el singur era capabil să-l vadă. 

t 

Șenar încă ezita să declanșeze ofensiva aliaților lui. Că Seti 
era condamnat, nu încăpea nici o îndoială; dar trebuia așteptată 
anunțarea oficială a decesului. Orice acțiune grăbită se va 
întoarce Împotriva planurilor lui; atâta vreme cât Faraonul trăia, 
orice rebeliune era de neiertat. După aceea, în timpul vacanței 
puterii supreme, ce dura şaptezeci de zile, timpul necesar 
pentru mumificare, Șenar nu-l va ataca pe rege, ci pe Ramses. 
lar Seti nu mai era acolo să-l impună ca succesor. 

Menelau și grecii lui fierbeau de nerăbdare; Dolenta și Sary, 
care  obținuseră adeziunea lui Iset, se asiguraseră de 
neutralitatea binevoitoare a preotului lui Amon și de prietenia 
activă a numeroase notabilităţi thebane; Meba, ministrul 
Afacerilor externe, se străduise din răsputeri la curte în favoarea 
domniei lui Șenar. 


286 


O prăpastie se deschidea sub picioarele lui Ramses; tânărul 
regent de douăzeci și trei de ani avusese îndrăzneala să creadă 
că numai cuvântul tatălui său era suficient pentru a obţine 
tronul. 

Ce soartă avea să-i rezerve Șenar? Dacă se va arăta 
rezonabil, un post onorific în oazele Nubiei; dar nu va căuta el 
aliaţi, oricât de jalnici, pentru a se revolta împotriva puterii? 
Impetuozitatea lui nu se va acomoda cu un exil definitiv. Nu, 
trebuia redus la tăcere pentru vecie; moartea era singura 
soluţie, însă lui Șenar îi repugna ideea de a-și suprima propriul 
frate. 

Cel mai înțelept era să-l încredințeze lui Menelau, care-l va 
duce cu sine în Grecia, sub pretextul că fostul regent, renunțând 
să devină Faraon, dorea să călătorească; regele Lacedemoniei îl 
va ţine prizonier în acel loc îndepărtat în care Ramses va pieri 
uitat de toți. In ceea ce o privește pe Nefertari, conform vocației 
ei inițiale, va fi închisă într-un templu din provincie. 

Șenar chemă coaforul, manichiurista și pedichiurista; viitorul 
stăpân al Egiptului trebuia să aibă o distincţie neștirbită. 

t 

Marea soție regală anunță ea însăși curții decesul lui Seti. În 
al cincisprezecelea an de domnie, Faraonul își întorsese fața 
spre lumea de dincolo, spre mama celestă care-l va naște în 
fiecare noapte pentru a-l face să renască în momentul ivirii 
zorilor precum un nou soare; fraţii lui, zeii, îl vor primi în paradis, 
unde, vindecat de moarte, va trăi prin Maat. 

Perioada de doliu începu imediat. 

Templele se închiseră și activitatea rituală se întrerupse, cu 
excepţia cânturilor funebre, dimineaţa și seara. Timp de 
șaptezeci de zile, bărbaţii nu se vor mai bărbieri, femeile își vor 
despleti părul și nu se vor consuma carne și vin; birourile 
scribilor vor fi goale, iar administraţia își va opri activitatea. 

Faraonul fiind mort și tronul gol, Egiptul intra în necunoscut. 
Toţi se temeau în această perioadă a tuturor pericolelor, în 
timpul căreia Maat putea să plece pentru totdeauna; cu toată 
prezenţa reginei și a regentului, puterea supremă era de-a 
dreptul vacantă. Atrase de această situație, puterile întune- 
ricului se manifestau în mii de forme, cu scopul de a priva 
Egiptul de suflul vital și de a-l face prizonierul lor. 

La granițe, armata se afla în stare de alertă; vestea morții lui 


287 


Seti se răspândi cu repeziciune în străinătate și stârni pofte 
nemăsurate. Hitiţii și alte popoare războinice nu vor ataca oare 
malurile Deltei sau nu vor pregăti o invazie masivă la care visau, 
deopotrivă, piraţii și beduinii? Doar prin statură, Seti îi reducea 
la tăcere; după dispariţia lui, va ști Egiptul să se apere? 

Tt 

Chiar în ziua morții, cadavrul lui Seti fu transportat în sala de 
purificare, pe malul vestic al Nilului. Marea soție regală prezida 
tribunalul reunit pentru a judeca regele mort; ea însăși, fiii săi, 
vizirul, membrii consiliului întțelepților, principalii demnitari, 
servitorii din casa lui declarară, după ce depuseră jurământ că 
vor spune adevărul, că Seti fusese un rege drept și că nu aveau 
nici o plângere împotriva lui. 

Cei vii își dăduseră verdictul; sufletul lui Seti putea să se ducă 
să afle trecătoarea, să traverseze fluviul celeilalte lumi și să 
plutească spre țărmurile stelelor. Mai trebuia transformat trupul 
lui muritor în Osiris și să fie mumificat după ritualurile regale. 

După ce mumificatorii procedară la extragerea viscerelor și la 
deshidratarea cărnii prin expunerea la soare, ritualiștii înveliră 
cu fâșii de pânză regele defunct și Seti plecă spre Valea Regilor, 
unde își săpase lăcașul etern. 

t 

Ameni, Setau și Moise erau neliniştiți; Ramses se închisese în 
tăcere. După ce mulțumise prietenilor pentru prezență, se 
izolase în apartamentele lui. Numai Nefertari mai putea schimba 
câteva cuvinte cu el, fără să reușească să-l smulgă din starea de 
disperare. 

Ameni era cu atât mai neliniștit cu cât Șenar, după ce-și 
manifestase durerea cu ostentaţia necesară, desfășura o 
activitate surprinzătoare, luând contact cu responsabilii diver- 
selor ministere și asumându-și administrarea ţării; insistase pe 
lângă vizir asupra dezinteresului său și a grijii de a conserva 
prosperitatea regatului, în ciuda perioadei de doliu. 

Tuya ar fi trebuit să-și dojenească fiul mai mare; însă regina 
nu-și părăsi soţul. Încarnare a zeiţei Isis, ea îndeplinea un rol 
magic, indispensabil pentru înviere. Până în momentul în care 
Osiris Seti va fi depus în sarcofag, „stăpânul vieţii”, marea soție 
regală nu se preocupa de treburile acestei lumi. 

Șenar avea câmp liber de acţiune. 

t 


288 


Leul și câinele galben se ţineau aproape de stăpânul lor, ca și 
cum ar fi vrut să-i ușureze suferința. 

Impreună cu Seti, viitorul era surâzător; era de-ajuns să-i 
asculte sfaturile, să-i dea ascultare și să-i urmeze exemplul. Sub 
comanda lui, era atât de simplu și de vesel să guvernezi! Nici un 
moment Ramses nu-și imaginase că va fi singur, fără tatăl a 
cărui privire risipea tenebrele. 

Cincisprezece ani de domnie. Cât de scurţi au fost, prea 
scurţi! Abydos, Karnak, Memphis, Heliopolis, Gurnah, atâtea 
temple care vor cânta mereu gloria acestui constructor, demn 
de faraonii Vechiului Imperiu. Dar el nu mai era acolo, iar cei 
douăzeci și trei de ani ai lui Ramses îi părură acestuia, dintr- 
odată, prea puţini pentru a guverna și, în același timp, prea greu 
de dus. 

Oare merita într-adevăr numele copleșitor de Fiu al Luminii? 


Seria va continua cu: 


TT 


UN TEMPLU PENTRU 
VEȘNICIE 


289