Tara Sipenitului anul I, nr. 1, iulie 1936

ARA 




IPENITULUI 


ORGAN AL SOCIETĂŢII CULTURAL- 
NAŢIONALE „ŢARA ŞIPENIŢULUI 1 * 


CERNĂUŢI 


ANUL I — Nr. 1 


Iulie 1936 









TARA ŞIPENIŢULUI 

Revistă de cultură şi luptă naţională. 

Apare sub conducerea d-lor: 
CONSTANTIN IACOB şi POMPEI ATANASIU. 

♦ 


Comitetul societăţii: 

Preşedinte de onoare: 

Dr. C. ANGELESCU, Ministrul Instrucţiunii 

Pompei Atanasiu, preşedinte 
Nicu Prisăcăreanu, vicepreşedinte 
Constantin lacob, secretar 
Ionescu Vasi/e, casier 
Gâză Gheorghe, bibliotecar 
Rugină loan , membru 
Hâncu Dumitru, membru. 

Vasilică /.. membru 


Redacţia şi Administraţia: Cuciurul-Mare-Hadilău. 


ANUL I - No. 1 


IULIE 19M. 

ŢARA ŞIPENIŢULUI 


ORGAN AL SOCIETĂŢII CULTURAL-NAŢIONALE .ŢARA ŞIPENIŢULUI* 



Cuvânt înainte 

Revista de fa(ă apare ca organ al societăţii cultural• 
naţionale „Jara Şipeniţulul u , de curând înfiinţată. 

!n afară de orice program, însăşi numele societăţii, care este 
şl al revistei, poate să sugereze cetitorului, crezul ce nt animă. 

Ne dăm bine seama, că trebue să se curme odată cu na¬ 
ţionalismul vorbelor mari şi al frazelor sforăitoare şl că trebue 
să trecem la muncă metodică şi pozitivă. 

Vom căuta deci, să desbatem, in primul rând, in această 
revistă problemele locale, prin datele experientll noastre. Intenţia 
noastră este să Intrăm cât mai adânc în realităţile acestei re¬ 
giuni, pentru a o explora, sub latura cultural-nafionale. Avem 
înaintea noastră un teren de o varietate şl de o bogăţie rară, din 
care s'ar putea culege un material etnografic, dintre cele mal 
interesante. In investigaţiile locale, privind viaţa socială sub 
toate aspectele ei, — cultură, religie, moralitate, obiceiuri, hl- 
gienă, folclor etc. — ne vom sili să pătrundem până la particu¬ 
larităţile cele mal semnificative, ale satelor din regiunea noastră. 

Noi credem adânc, că numai cunoscăndu-ne pe noi înşine, 
în adevăratele noastre realităţi naţionale, ne putem găsi orien¬ 
tarea adecvată sufletului nostru şl ne putem fixa stilul nostru 
propriu de viaţă. 

Avem deci conştiinţa că, scoţând la iveală tot ce este sem¬ 
nificativ pentru românism şi pentru cultura noastră din aceste 
părţi, servim un scop binecuvântat. 

Apelăm la toţi acei cari vor să colaboreze cu noi, împăr¬ 
tăşind crezul nostru, să-şi aducă contribuţia lor cinstită şi ne¬ 
pretenţioasă, de observare şi studiu, a vieţii locale, după pre¬ 
gătirea şi posibilităţile ce-l stau fiecărui la îndemână. 

Este timpul să ne convingem că numai prin activitate te¬ 
nace şl ordonată, de cunoaştere a vieţii româneşti, de ridicare 







si organizare a satelor, de lărgire a conştiinţei naţionale până 
tn păturile adânci ale poporului, facem operă de românism şi 

de “^“"Români! Români şt iar Români! 4 , ne îndemna Emi - 
„„cu Spiritul sbuciumat al generaţiei de azi, a revoluţionat 
această convingere adâncă şi elementară, dându-i o direcfie 
activă şi dinamică, prin încordarea în acţiune practică şi muncă 

creatoare. _ 


Ţara Sepenicului | 

Ţara Sepenicnlui, ce nume scump tuturor Romanilor! 0 

tară româneasca, creiatâ de Români şi locuită pe vremuri de 
Români. Dela Prutul care o împrejmueşte, la Sad, până la Nistru 
un vast câmp deluros, extrem de fertil Din cauza bogăţiei sale 
naturale, un permanent punct de atracţie pentru solicitatorii de 
adăposturi, pentru Invadatorii hrăpăreţi dornici de bun trai, 

ahtiaţi după comoditate. dl 

Trecutul acestei ţări se poate reconstitui cu ajutorul ştirilor 
istorice cari au rămas. Teren de trecere In timpul in\aziilor 
barbare, Ţara Sepenicului a fost creiată pela începutul secolului 
al XlV-lea. Cine au fost creatorii ei? Istoricul Dlugosz, care a 
trăit în Polonia un secol mai târziu, ne-o spune: Au fost Ro¬ 
mânii. Dece să ne îndoim de veracitatea acestor date, când peste 
tot, acest istoric este precis în afirmaţiile sale şi îndeobşte perfect 
de bine informat. 

Pentru a putea exista şi rezista, Ţara Sepenicului a fost 
înzestrată cu două cetăţi: Cetatea Ţeţinuiui, zidită pe vârf de 
deal, permite un control permanent al ţării întregi, până la ho¬ 
tarul polonez. Cele câteva ziduri răsturnate, de o grosime ne¬ 
obişnuită, scoase astăzi la iveală, ar putea permite reconstruirea 
cetăţii. A fost un post de observaţie, menit să semnaleze apariţia 
pericolului şi un bastion mic, dar puternic pentru a rezista la 
atac. Cealaltă cetate cu numele de Hmelov, a dispărut. Unde 
stătuse dânsa? La gura Ceremuşului? In satul Sipenic? Oricum 
o fi, şi ori unde va fi fost, cetatea Hmelov s’a găsit într’un loc 
mai accesibil, mai în drumul armatelor. Astfel se explică com¬ 
pleta ei dispariţie. A fost distrasă de armatele străine şi de¬ 
montată în urmă de civili. 


Pe acest petec de pământ colonizat şi stăpftnil de Romăni. 
o familie, numele căreia istoria nu ni l-a păstrat — noi cei de 
astăzi ii zicem Moşatini, după o femeie cu numele Muşata — 
şi-a făcut apariţia, pentru a da în urmă Moldovei şi întreg nea¬ 
mului românesc o serie de iluştri bărbaţi, vestiţi în războaie şi 
cumpătaţi în timp de pace. Din Ţara Sepenicului s’a scoborât 
Petru Muşat pentru a clădi cetatea Sucevii, şi din castelul Su- 
cevii incomparabilul Ştefan cu mână puternică şi dibace stăpânea 
ţara Moldovei, ferind-o de duşmani şi asigorându-i prin sforţări 
supraomeneşti, independenţa politică. 

Capriciul istoriei a făcut ca această ţară a Sepenicului, 
leagănul Moldovei, să fie răpită de un adversar avid în căutarea 
de noi provincii bogate, şi irezistibil în sforţările sale.de a aca¬ 
para dela vecini tot ce e mai bun, tot ce e mai scump. 

De atuuci încoace, o invazie lentă, observată zi de zi, şi 
sprijinită ceas cu ceas, invazie intenţionată de noul stăpân, ne¬ 
socotitor al trecutului provinciei pe care o acaparase prin rutină 
şi Intimidare, a făcut să altereze caracterul etnic al Ţării Sepe- 
□icului. Graiul românesc, a Început să dispară depe plaiurile 
sepenicene, unde secole întregi răsunase. S’a dat uitării faptul, 
că, tot această ţară ne-a dat bărbaţi ca Miron Costin, loan Ne- 
culce, şi în urmă familia Hurmuzachi, membrii căreia s’au afirmai 
puternic tn ştiinţa românească şi în politica ţării Moldovei. 

Acum când seculara nedreptate a fost desfiiuţatâ, şi Ţara 
Sepenicului a fost redată neamului care a creiat-o, astăzi, zic, 
o mare obligaţie zace asupra umerilor noştri, ai celora de astăzi 
şi ai celora de mâne. Să ştergem urmele, periculoase şi depri¬ 
mante, ale stăpânirii străine, care prea mult a schimbat din ce 
a fost odată; să refacem tot ce a fost distrus de mână sacrilegă 
şi să facem din Ţara Sepenicului ceeace a fost odată: 0 ţară 
românească. 


Teodor Balan. 




Românismul din nordul 
judeţului Cernăuţi 

Despre romănitatea pământului din nordul Bucovinei şi 
despre rutenizarea Românilor din această regiune, s’au scris 
multe căr(i. Una din cele dintâi şi cea mai voluminoasă, scrisă 
cu multă dragoste de neam, este cea a lui Isidor leşan, „Rute¬ 
nizarea Bucovinei* 1 . Apoi sunt lucrările istorice ale d-lui profesor 
loan Nistor, lucrarea admirabil rezumată a d-lui Dragoş Vitencu 
ş. a. Dar, fără Îndoială, cea mai documentată dintre toate, este 
cea a preotului Dimitrie Ţopa, „Românismul din Nordul Buco- 
vinei**, tipărită de Casa Şcoalelor. Această scriere a fost compusă 
pe baza registrelor parohiale, cari ţineau loc în Austria regis¬ 
trelor stării civile. Au fost studiate şi cercetate la faţa locului, 
toate satele din judeţul Cernăuţi, situate între Prut şi Nistru, 
însemnătatea acestei lucrări, creşte şi prin faptul că părintele 
Ţopa a fost originar din această regiune şi a trăit multă vreme 
în părţile acestea, cunoscând mai bine decâl orice alt intelectual 
român, starea nenorocitului element moldovenesc înstrăinat. 

Publicaţia amintită, care tocmai din cauza aceasta a fost 
întrebuinţată la Liga Naţiunilor de ministrul nostru de externe 
d-1 Titulescu şi de delegatul nostru d-1 Mircea Djuvara, ne arată 
adevărul istoric, că regiunea dintre Prut şi Nistru a fost la 
anexarea ei de către Austria, o parte de pământ moldovenesc 
locuit atunci numai de Români şi că din cele 160.000 de su¬ 
flete, ce locuesc astăzi în regiunea aceasta, 120.000 sunt Români 
neînstrăinaţi, 50.000 sunt Români slavizaţi ca limbă, iar celelalte 
98.000 sunt rezultatul invaziunii slave, urmată în decursul celor 
140 de ani ai stăpânirii habsburgici. 

Apoi ea ne dovedeşte după actele stării civile (condicele 
parohiale), falşificările şi schimonosirile, făcute parte din ne¬ 
ştiinţă, parte din rea credinţă, numirilor şi numelor româneşti. 

Scopul acestei lucrări, spune părintele Ţopa în prefaţă, a 
fost, pe lângă de a dovedi caracterul românesc al acestei popu- 
laţiuni, de a da acestor nume pocite de Austriaci prin lege, ca¬ 
racterul lor vechiu românesc. Nu se mai poate tolera, ca azi sub 
stăpânirea românească, să se scrie şi de acum înainte în actele 
stării civile, nume de familii în aşa fel. Isariuc, Isarciuc în loc 
de Isar, Teutolovici (la Piedicăuţi îa condica născuţilor din anul 


1860 ) în loc de Tâotu; Brendzan îu loc de Brănzan- 

Z 'v -‘"T' F '”“ aM i 

1 D 1 ă8 . h ,‘ ni ?.’ S P r,ncenal ln loc de Sprâncenat; Mendrişoaraîn 

loc de M.nd„,o,; Cheliei in loe de Chiliei . Creotan ,n ţ„" a, 

ordinare’ °° ^ ?i a " c sa,e i% «ceste Mţifkâri 


Având în vedere însemnătatea acestei lucrări, apoi împre¬ 
jurarea că ea urmăreşte acelaş scop ca şi revista noastră şi la 
nrma urmei faptul că această lucrare nu e accesibilă marelui 
public românesc, ţinută fiind în beciurile Casei Şcoalelor, în loc 
să fie răspândită acolo unde trebue, ne face ca începând chiar 
cu numărul de faţă al revistei noastre, să publicăm dintr’lnsa 
fragmentele cele mai interesante, 
începem cu satul Şipeniţ. 

Şipeniţul, fosta capitală a voievodatului românesc cu acelaş 
nume şi renumita localitate preistorică, situat pe malul Prutului 
şi a pârăului Soviţa, aproape de graniţa Poloniei. Numele Şipe- 
niţ, se aminteşte pentru întâiaş dată, într’un uric din anul 1400. 
Aici a fost învinsă la 29 Octomvrie 1497, armata poloneză tri¬ 
misă într’ajutor regelui Albrecht. Biruitorul, a fost vornicul lui 
Ştefan cel Mare, Boldur. In localitatea aceasta se găseşte şi mo¬ 
şia familiei Costin, din care se trăgea şi cronicarul moldovean. 

Numărul familiilor în anul 1774 ... 66 

* „ „ „ 1780 ... 187 

ii n n ii 1/86 . . . 186 

i' n n n 1926 , . . 891 

Tabloul familiilor cu nume româneşti şi numărul lor în 
prezent*): 


1. Arici 19, 2. Artaş 1, 3. Bogdan 3, 4. Calancea 1,5. Chi- 
rilâ 20, 6. Cernâucean 3, 7. Cioban 5, 8. Cormiş 9, 9. Cotârlă 
2, 10. Grecu 72, 11 . Ieremie 12, 12. Jitar 7, 13. Lăcusta 38, 
14. Mândriei 12, 15. Miron 35, 16. Miţec 2, 17. Mură 7, 18. Păs- 
car 7, 19. Prodan 6, 20. Recichindă 4, 21. Ripcă 9, 22. Ruptaş 
9. 23. Sulă 2, 24. Surdă 2, 25. Şandru 5, 26. Ursul 4, 27. Ve¬ 
ghere 1, 28. Verenca 18, 29. Zahar 7. Total 324 familii. 

324 f. X 5 sufl. == 1620 suflete. 

Pe lângă aceste 324 familii cu 29 nume româneşti, se mai 
află 533 familii cu 90 de nume străine (slave). Aceştia sunt ve- 


Numele acestea au fost scoase din registrele parohiale ale satului. 



6 


netioii din Galifia. Multe nume au fost schimonosite: Arici = 
Ariciuc, Chirilâ — Chiriliuc, Cioban = Ciobaniuc etc. 

E interesant că aceste familii au rămas până azi cu numele 
lor schimbate de Austriaci. Marii bărbaţi de stat ai Bucovinei, 
au avut alte treburi de făcut, decât să se intereseze de acest 
lucru. 

Acum să vedem cum au lucrat aceşti „patrioţi 11 , pentru re- 
romanizarea acestui sat. 

Pe terenul şcolar. 

In anul 1929 învăţătorii acestui sat au fost: 

1. Eustafievici D. ucr. 2. Scacun Eugenia ucr. 3. Gfalen- 
zovschi Eug. ucr. 4. Hudema Ilie ucr. 5. Rener Victor ucr. 6. 
Hotincean Trifon (ucr.) rom. (rutenizat) 7. Berculean Traian rom, 
8. Hluşcu Aurora (rom.) 9. Grecu Elisaveta (rom. rutenizată) 10. 
Voronschi pol. 11. Melneciuc ucr. 

Din 11 învăţători, 2 Români, 8 Ucraineni şi 1 Polon. Par’câ 
TumJirz ar fi inspector şef şi Pihuleac deputat. 

Biserica, preotul ucr. 

Par’că arhidieceza Bucovinei ar fi fost condusă de Artemon 
Manăsterski şi nu de Nectarie. 

Primari etc. toti ucraineni ca pe timpul lui Bourgnignon. 

In numărul viitor vom continua cu Cernauca. 


Dionisie Bejan 

La 21 Septemvrie 1923, a murit la Cernăuţi, în vârstă de 
86 de ani, marele Român al regiunii noastre, Dionisie Bejan, 
preşedintele „Societăţii pentru cultura şi literatura poporului 
român din Bucovina* şi unul din cei mai de seamă clerici ai 
arhiepiscopiei cernăutene. Dionisie Bejan a condas timp de 30 
de ani lupta pentru trezirea elementului românesc, rutenizat ca 
limbă, din nordul Bucovinei. El a fost primul dintre toti fiii 
Moldovei robite, care a dat semnalul de luptă împotriva înverşu¬ 
natului nostru vrăjmaş etnic, menajat decătre guvernele austriace. 
In scopul acesta a înfiinţat la 1900 Societatea Mazililor şi Răzeşilor. 

Această societate, are meritul de a fi scos din gbiarele străi¬ 
nismului hrăpăreţ, pe cei dintâi Mazili şi Răzeşi cari recâştigaţi 
pentru românism, au devenit apoi primii luptători ai neamului 
nostru, în regiunile înstrăinate ale extremului nordvest moldove- 




nesc. Meritul Im Dionisie BejHn era cu atât mai mare, Întrupat 
toatâ activitatea de propagandă a acestei s'dcietâţi, a fost condusă 
personal de dansul. îl puteam vedea tn fiecare Duminică sau 
sărbătoare de vară, Intr’un sat înstrăinat, vorbind Moldovenilor 
înstrăinaţi, de frumosul lor trecut şi îndemnându-i să se întoarcă 
la românism. 


în calitate de preşedinte al societăţii pentru cultura şi 
literatura poporului român din Bucovina. Dionisie Bejan a 
condus alături de marele fruntaş al şcoalei româneşti robite, 
George Tofan, acea mişcare de însufleţire românească, care îşi 
propusese prin înfiinţarea de şcoli româneşti particulare, să tre¬ 
zească din letargie, elementul românesc. 

Mişcarea aceasta era pe timpul acela, pe lângă frumosal 
curent al „Junimei literare*, unica rază strălucitoare In bezna 
întunericului scârbos al vieţei româneşti de atunci, cangrenată 
de urlla luptă fratricidă, ce se ducea cu atâta înverşunare îa 
ultimii ani ai stăpânirii austriace. 

Iar ca sfetnic mitropolitan, Dionisie Bejan era după moartea 
mitropolitului Silvestru Morariu şi a arhimandritului Gâlinesco, 
singurul care accentua la fiecare ocazie, momentul naţional şi pe 
terenul bisericesc. Grija cea mai mare a consilierului consistorial 
Bejan era ca să trimită în satele primejduite, preoţi români, 
cărora trebue să le mulţumim, că situaţia de azi n’a ajuns mai rea 
de cum este. Politica aceasta, dacă ar fi fost urmată de consiliul 
eparhial actual, nu ajungeam în halul în care am ajuns. 

Părintele Bejan era mândru de românismul său şi-1 susţinea 
cu vrednicie pretutindeni, fără teamă şi cu multă tenacitate. Casa 
părintelui Bejan de pe strada 11 Noemvrie era pe vremea guverna¬ 
torului Bucovinei, Bougnignon marele călău al neamului nostru, unul 
din puţinele refugii ale Românilor cum se cade. Cu un cuvâul, 
Dionisie Bejan făcea parte din acei puţini Români de pe atunci, 
cari ştiau să fie Români. El nu era unul dintre cei mai mulţi 
cari se închinau oricărui pripăşit funcţionar austriac. Atitudinea 
aceasta frumoasă, românească a fost şi răsplătită de stăpânirea 
austriacă care n’a cutezat să pângărească pieptul acestui bărbat 
vrednic, cu decoraţii, pe care le primiau de altfel cu prea multă 
plăcere, toţi diguitorii români de rangul său. 


Răsplata dumnezeiască i-aadus abia acel 11 Noemvrie, care 
ne-a salvat pe toţi, pe cei vrednici şi nevrednici. Iar încoro- 



— 8 - 


nuron mărotoi solo oporo, a fost prozidureu udunărli mftntaltonre 
din 28 Noombrio 11)18. 

Am orozut cfl o nimerit sft scriu aceste câteva cuvinte 
pentru revista aceasta, caro şl-a propus sft oontinuo lupta por- 
ni IA do Dionislo Dojan. 

Tinerilor cari pornesc azi cu curaj lupta aeeusla, lo spun, 
urm ati calea lui Bejan, curo nu ora un profllor al Unirii, ci unul 
din adovAratii oi făuritori. Kit' optimişti ca dânsul, cftei prigoniţi 
do slrAini şi soootiti pierduţi do cAlro ai noştri, numai ol, omul 
înzestrat cu seninul optimism do adevărat lulin, a putut sâ men- 
tinA continuitatea Românismului In regiunile noastre înstrăinate. 
Porniţi dârji şi cu încroderoa In biruinţa la marea luptft ce vft 
aşteaptă. Duşmanul încă nu o doborât. Dar românismul o pe 
calo să se deştepte. Izbânda o po drum. însăşi apuritiu ucostei 
rcvi8lo o un semn că biruinju românească so apropie. 

GrAbiti-o, pentru bunul moşneag Dionisio Bejan, curo nu va 
putea sâ-şi doarmă somnul său do voci tn linişte, până ce graiul 
românesc, nu so va roînslăpâni pentru totdeauna şi In acele re¬ 
giuni pe cure le iubia utât do mult şi pentru care a lucrat cu 
atâta zel. Ovld Ţopa. 

însemnări pe marginea realităţii 

Este semnificativ de observat, cum doi oameni ce repre¬ 
zintă două lumi antagoniste — este vorba de Lenin şi Mussolini 
— ajung In privinţa statului Iu o concepţie identică. 

„Statul — scrie Lenin —este In esenţa lui, opresiune. Prin 
ol vom realiza un nou timp uman, cu deprindereu do a observu 
regulolo vieţii comune 44 . Mussolini, nu este mai puţin calegorio: 
„fascismul respinge liberalismul şi crede în necesitatea severi¬ 
tăţii educatoare 4 '. 

Această concepţie a fost confirmată prin cercetări făcute 
cu rigurozitatea omului de ştiinţă — de Durkheim, caro ne-a 
arătat caracterul coercitiv al statului, prin instituţiile sale. 

Individul care n’ar li urmărit decât satisfaoerea instinctelor 
sale egoiste, a fost silit mai Întâi la conformism social, prin re¬ 
fularea acestor instincte, apoi printr’un proces de sublimare a lor, 
a devenit o liinţâ morală. 

Autoritatea dacft s’ar fi udresat numai pe calea convinge¬ 
rilor, nu s'ar li putut impune tn fata instinctelor primare, mai 


tari cu raţiunea. La a constrâns deci prin teamft, o manifestare 
a instinctului de conservare, ce stă la temelia vieţii. Autoritatea 
ştiinţifică, va justifica legea civilă şi prin educaţie o va trans¬ 
forma In logo morala. Disciplina consimţita, înlătură po cea im- 
pusă, ponlrucă ea s’u coborât In suflete; rigorile legii devin 
inutile şi astfel asistăm In istorie, la o neîncetata realizare a 
ideii de libertate. Deci, libertatea nu se proclama, ci se crciuză. 
Libertatea, fără a avoa elementele sale In randueli socialo trans¬ 
formate în deprinderi, nu poate ft altceva, decât anarhie. 

Este foarte uşor u admira şi a da ca pilda, libertăţile şi 
frumoasa democraţie din Danemarca, 'ţările Nordice, Bau din 
Olanda. Nu trebue sa uitam Insă, că popoarele acestea uu secole 
de civilizaţie şi de liniştită desvoltare, că au ajuns la o disci¬ 
plină socială şi naţională, la o înălţime morală, de care suntem 
încă departe, foarte departe. 

b-1 M. Sadovoanu, ne descrie tn cartea sa „Olanda 44 , or¬ 
dinea, respectul legilor sociale, onestitatea, intrate în sângele 
locuitorilor din această ţară minunată, dar ne aminteşte şi de 
„legile de represiune, ale Nordului, care au fost fioroase. Rezul¬ 
tatul lor c dintre cele mai fericite; s’a făcut mai ales posibile 
aici, libertăţi ca nicăieri aiurea 44 . 

Ne putem tnsă întreba şi noi, împreună cu d-sa, „dacă în 
unele ţări întârziate, se mai poate ajunge la aceleaşi rezultate, 
cu ajutorul blândelor legi 44 , ce se practică In ele. Cu multe sute 
de ani în urmă, Maehiavclli spunea că nu putem vorbi a priori, 
de o formă do guvernământ mai bună. Totul e la funcţiune de 
Împrejurări. „Lâ obioeiuri rele, trebuesc rândueli severe, venite 
cât nu e prea târziu ; şi mai ales o mână de fier, sâ înfrâneze. 
Pentru asta, trebuie o monarhie şi numai când se schimbă obi¬ 
ceiurile, poate veni republica. Simţul binelui comun, nu-1 au 
decât o infimă minoritate, mulţimei însă, trebue impus şi menţinut 
prin constrângere 44 . 

Poporul nostru, e un popor de-o vioiciune, de-o putere de 
viaţă şi de-o inteligentă superioară, dar vicisitudinile istoriei, au 
lăsat şi multe urme dureroase în caracterul naţional. Nepăsarea 
dusă uneori până la tembelism, individualism anarhic şi mai ales 
lipsă de conştiinţă publică, do respect pentru bunul social, ne 
pun în situaţie de a face comparaţii dureroase. Uneori chiar, ţ㬠
ranul nostru pare refractar şcoalei, culturii (desigur, fiindcă 
şcoala nu-i aşezată pe temeliile realităţilor sale şi-i o şcoală de 






— 10 — 


asapra problemei acestea ne rezervam dreptul de a 
reveni !n numărul viitor). 

* * * 

u.r .4 inlr&m la.r’oc sal: dac» «om a«ea ta cal. an p.rtu 
. J . un nnroc o punte Improvizata dintro craca 
t coDac m aruncată deacurmezişul apei. Cu putină echilibristică 
/în’n salt mortal dacă lemnul nu ajunge până la celălalt mal, 
; r s "cnoori rar* sa „e udam de,oc ta«Mu 
C ee «ce iarăşi no va da tot dreptul, ca să răsuflăm uşuraţi. Ia 
sat pe vreme de toamna sau primăvară, riscăm să ne’necăin Ia 
noroiu până’n gât şi va trebui să ne hotărâm a ne safleca 
pantalonii voiniceşte, până deasupra genunchilor, (deşi prundul 
şi pietrişul este din belşug, la o palmă de loc). Casele sunt de 
multe ori arătoase, dar poţi să observi acelaşi individualism în¬ 
dărătnic, aseiaşi nepăsare de rânduiaiă generală, de estetica sa- 
talui. Fiecare clădeşte cum vrea şi cum II taie capul, casa In 
spatele, grajdului sau chiar closetului — o inovaţie bizară 
pentru mentalitatea ţărănească. — Nici un simt de gospodărie 
comună. Dacă se face ceva pentru sat, pentru obştie, este vorba 
de un gest individual, de-o pomană: „să fie de sufletul morţilor" 
— o fântână pentru însetaţi, sau o troită la răscruce. Dar nimic, 
sau aproape nimic din colaborarea ţărănească, din munca ob- 
ştiei pentru obştie; doar ici, colo, în urma povetei preotului sau 
învăţătorului, câteva opere izolate, (şcoală, biserică), cari nu şterg 
deloc caracterul general al vieţii din satele noastre — de indi¬ 
vidualism anarhic. Respectul avutului public ? — Dar gânditi-vă 
numai la încercarea de a se planta arbori pe marginea şoselelor. 
Fiecare a simţit o ascunsă plăcere de a-i rupe, de a-i distruge, 
pentru a-şi confecţiona o coadă de biciuşcă, sau un toiag frumos 
înflorit, „căci statal are de unde, poate să puie el şi alţii". 

Erau odată în lumea satului, anumite norme tradiţionale, 
moştenite din moşi-strâmoşi, ce îi disciplinau viata morală, o 
internei au şi o orientau totodată, în temeiul unor reguli ce stau 
deasupra capriciulai individual. Am reuşit să le distrugem, dar 
n am renşit să punem nimic în locul lor. Bunacuviintă, cinstea, 
religiozitatea de altădată, dispar Încetul cu încetul şi locul lor 
îl >a credinţa adusă dela oraşe, că „bani să ai şi poţi face ce 

™“ii , 8 9me ? her ’ . si ? Ui sâ învârteşti şi mai eu seamă să 
a ,erQsallm 9> eşti deasupra binelui şi-a râului, râsbaţi 


— 11 - 


toate uşile zăvorâte pentru proşti, ţi „ e deschid 


oriunde şi 
de’ndată. 

Primarul, — simţindu-ae şi el probabil, o părticică din acel 
infailibil „cucoane al domnului dela oraş, — se crede stăpânul sa¬ 
tului. Puterea lui ar putaa fi şi-un element de ordine şi de au¬ 
toritate, dacă ar fi în adevăr, omul cel mal priceput şi mai de 
ispravă dintre ai săi şi dacă n’ar fi pătruns mai mult de rostul 
lui politic, decât de cel gospodăresc. 


IdcoIo, toate libertăţile! Ograda plină de gunoaie şi bălţi 
stătute, din scurgerile dela grajd, şanţurile pline de mortăciuni, 
etc.; ne putem îmbăta, chiui până noaptea târziu, dela nn 
pahar putem trece la sudâlmi în gara mare; deobicei ornează 
o bâtaie’n lege, când românul dă dovadă de dexteritatea lui, 
de-a mânui parul smuls din gard. 


Ba chiar, dacă are chef, omul nostru poate să-l apuce pe 
popa de barbâ’n biserică, poate să-l muştruluiască pe Învăţător 
în clasă şi dacă se’ncăpăţinează şi nu se lasă convins, poate să 
nu-şi trimeală nici copiii la şcoală, căci ştie el că „bligativitatea 
aia i-o vorbă de clacă". Şi mai ştie el că, „domnul aducat® dacă-i 
dai oleacă de parale, te scapă de lege; iar dacă mai eBte şi mare 
mabâr politic, cu veleităţi de deputăţie, apoi e deajuns numai 
un gest de dispreţ din partea domniei sale şi poate să fie omul 
liniştit; „pe popă sau pe învăţâtoraş, are dumisale grijă sft-i puie 
la locul Ior“. Astfel autoritatea e surpată la temeliile ei. 

Poporul, în bunul lui simţ natural, în adâncul sufletului său 
cinstit, îşi dă seama că nu-i bine şi pretutindeni se poate observa 
aceiaşi nemulţumire, nu numai la Românii din provinciile alipite 
{în special Transilvănenii şi Bacovinenii educaţi în spiritul 
„unde-i lege nu-i tocmeală"), dar chiar şi la cei din vechiul re¬ 
gat. „Nu-i rânduiaiă, nu-i cinste, fiecare face ce vrea şi cura poate". 

Poporul este dezorientat de haosul „bunului plac" şi-ar 
vrea ordine şi severitate, în aplicarea legilor şi’n sancţionarea 
vinovaţilor; ar vrea cinste în viaţa publică şi o aspră, dar 
dreaptă autoritate, a statalui. 

* 

* * 


Din punct de vedere naţional, problema prezintă o gravitate 
excepţională, mai ales că, scadenţa greşelilor ce le-am făcut dela 
război încoace, poate fi imediată sau mai curând decât ne în¬ 


chipuim. 


— 12 — 


imediat după unire, s’a pus pentru no., problema consolU 
•• .Mii noastre. In mod natural, aceasta axiomă a politici» 
dftrn un. ^ ad(js pe prima i pian, problema raporturilor 

r^^oriUri ,»u d.cS vre|i. 4inlr.ron.tai ,i ne-romini. 

Mino itarii ar fi dorit o quas. autonom.e, care să le ingâ- 
duie să-şi conserve In deplină libertate fiinţa lor etnică In ca- 
dr âl noului stat românesc. Nu acesta era insă Ş , mteresu nostru. 
Pentrucă nu ne puteam resemna, la perpetuarea la înfin.t a unor 
intere'e naţionale contradictorii, care în mod fatal erau menite 
să slăbească vitalitatea şi puterea de afirmare a acestui stat. 
Noi ne-am gândit totdeuna, nu la conservarea minorităţilor, ci 
la treptata lor integrare în colectivitatea românească, până la 
dispariţia lor totală. Ca istoric, d-1 prof N. Iorga, vede soluţia 
problemei în tiecut. Problema ne-românilor, s’a pus la noi din 
cele mai depărtate timpuri şi ei au fost consideraţi totdeauna 
„ca locuitori ai ţării", ca toţi ceilalţi. Contribuţia lor a fost 
preţioasă şi dacă problema s’ar fi pas altfel, dezvoltarea statelor 
române, ar fi fost imposibilă Să nu rupem firul dezvoltării 
noastre normale; minorităţile de azi, sunt pe bună dreptate, îq 
legătură de idei şi sentimente ca alte ţări şi nu prin „o barba¬ 
rie atroce" le vom câştiga de partea noastră, ci prin procesai 
firesc al vieţii, aşa cam s’a făcut în tot trecutul nostru 

Cam aceasta ar fi concluzia la care ajunge domnia-sa, în 
prelegerile ţinute vara trecută la Vălenii de Munte (Români şi 
ne-români în România). 

„Nimic nu e mai greşit însă, spunea Guiciardini, cu spiri¬ 
tul său realist şi practic, — decât a judeca după pilde, pentru- 
că cea mai mică schimbare de cauză, aduce cea mai mare 
schimbare de efect; şi ca să descoperi aceste varietăţi, trebue 
să ai ochinl bun şi perspicace". 

în trecut, nici nu se punea pentru noi o problemă naţio¬ 
nală, aşa cum se pune azi. Ceia ce determina pe atunci viaţa 
omenească, era factornl religios, care ne-a conservat de pildă, 
sate întregi de Ceangăi catolici, în mase compacte de români 
ortodoxi. Dacă erau şi mai înainte străini, „locuitori ai ţării", 
nu existau colectivităţi organizate, cu aspiraţii naţionale deosebite, 
aşezate în mase compacte şi uneori la graniţa ţării, ca’n nordul 
Bacovinei şi al Basarabiei. 

Desigur că nici gândul d-lui profesor, nu putea fi ideia 
unei autonomii şi al unor libertăţi complect naţionale, pentrnca 


— 13 — 


noi pe delatori, Indiferenţi la o tntreavft ^ 

atâtare, ce ne prezintă ca pe nişte ontr 8Bn<1& de urft ŞÎ 
aşteptăm tn linişte, minonea ce trebuie neapăr^Uă s TiTT' ** 

Am dori să ştim: cum au reoşit Ungurii s& maoh ,ln ” C * 
unele părţi ale Ardealului şi să aplece a l 

o neînduplecată şi energică politică de stat dusă In timonă T 
urmă? Nn prm colonizări forţate? Noi n’am renşit până azi iă 
cre.em în privinţa asta, o politică hotărâtă de stat. fără JLt 

uCl 0 '"’," ? L r#rs slsbicion ' ?| <* »»c 

Libertate şi toleranţă pentru „locuitorii ţării-, dar energie nein- 
dup ecatâ faţă de „organismele particularele, ce pretind să ducă 
o viaţă aparte, cu scopuri separate, tn corpul Statului. 

Amintirea „suferinţelor noastre milienare", n’are ce căuta 
aici. „Concepţia psihologică a vieţii, care In toiul luptei, te face 
sâ uiţi propria ta cauză, ca să ţi-o reprezinţi pe a adversarului, 
constitue o adevărată dezarmare*. Problema este de ordin politic 
şi trebue rezolvată ca atare. In loc de un consens unanim, mâcai 
aici la graniţă, tn loc să se arate răspicat, că „aşa este şi altfel 
nu se poale", un politicianism mărunt şi de periferie, a agitat 
spiritele prin tot felul de fâgădueli, ce niciodată nu s’au putut 
îndeplini. 

Nici o hotărâre n’a fost dusă până la capăt, cu voinţa ne¬ 
înduplecată, dar fără violenţe iuntile. După examene de limba 
română, pentrn fuucţionarii de stat. a urmat anularea lor sau 
alte examene pentrucă să reuşească şi cei căzuţi. Excluderea 
unora peotra motive de stat, apoi reprimirea lor diu nou. Azi, 
tn şcolile primare e admisă numai limba română, mâine e in¬ 
trodusă şi alta, tu urma cererii populaţiei respective. In sfârşit o 
politică de tocmeală, de mărunte socoteli electorale. 

No mai stăraim asupra străşniciei legilor din alte ţări, unde 
tot ce nu s’a adaptat anei idiologii politice, a fost uneori ex¬ 
terminat chiar fiziceşte. In Italia, nu numai ia administraţia de 
stat, dar în organizaţiile profesionale, In sindicatele de lucrători, 
se cere tntre alte condiţiuni de admitere ca membru, „o bună 
condnită politică, din panel de vedere naţional" (Art. 4 din legea 
sindicatelor şi rapoartelor colective de mancă). 

La noi. s’a zgândărit numai, iritând sufletele, dar nu s’a 
luat nici o măsuţă hotărâtă. 

Roşii, au creiat institute pentru limbile orientale şi exotice, 
spre a pregăti misionari pentru propagandă. Se studiază firea 


14 — 


obiceiurile, starea popoarelor ce trebuesc câştigate peolra noul 

„ez pag mftcar probIema răzeşilor ratenizati, nu ln 

chip de formule, ci de act care să se poată îndeplini ? Se tipft- 
reste vr’un ziar pentru ei în limba ce-o vorbesc f S a scos vr’o 
cărticică scrisă simplu şi cu tâlc, care să 1. se pue în mâini? 
Nimic din toate acestea, ci i-am lăsat pe seama propagandei 
străine. 

Toleranta noastră, altoită nu pe fermitate, ci pe nu lasă-mft 
să te las oriental, a dat locul la toate abuzurile şi a deschis 
cutia de răutăţi a Pandorei. 

„Un domnitor care voeşte să-şi ţie supuşii îu unire şi cre¬ 
dinţă, nu trebue să se îngrijească de învinuirea de cruzime, căci 
el va fi mult mai uman, dând un mic număr de pilde, decât 
aceia, cari printr’o prea mare îngăduinţă, lasă să se ivească 
tulburări" (Machiavelli). Ne amintim că la începutul intrării ar¬ 
matelor române în Bucovina, toată lumea se silia să vorbească 
româneşte, stricat, anevoivs, aşa cum putea fiecare. Azi însă, 
după optsprezece ani, se vorbeşte uneori ostentativ, limbile mi¬ 
noritare, chiar când se ştie româneşte, în ori ce instituţie de 
stat, chiar şi’n prefectură. 

Cauza? Lipsa complectă de autoritate în viaţa de stat şi 
de severitate în aplicarea legilor. 

Pompei Atanaslu. 


Noi şi Ucraina Mare 1 

Nu vom scormoni, în rândurile ce urmează, legitimitatea 
istorică şi etnică, a creerii unui stat ucrainean. Nu ne vom în¬ 
treba, dacă Ucrainenii sunt naţiune, sau numai una din variantele 
etnice ale marelui popor rus, îndrumată spre separatism, de ie- 
zuitismul şi de interesele habsbnrge, continuate şi post belic de 
ozinca „Drang nach Osten* 1 . Vom uita istoria şi ne vom face 
a na şti că niciodată na existat un astfel de stat ucrainean şi 
c a tâdatfi, „Ucraina 1 nn însemna decât „ţara de la wargine u şi 
“°.® ra ecât Dn banat al crailor poloni, în care populaţia 

t r ’ ? n “ e k s,ecal5 c “ W.reşi moldave, a ajaas an 

2““'“. a»- de cd.eva decenii a Ineepat a se 

nean“ fDuaâ naţ,ler p e ’ *“ b '"llnenle eilerne, noţiunii de „ucrai- 
( pi cam s ar li întâmplat poate şi ln Moldova aostriac», 


15 — 


din care, peste sute de ani, s’ar fi ivit de ™ n ,. m „ 
liemaloi k k„ o„ noa lip naţional, .bn’coviaeanal-) 

N» „e interne.* loale acelea. Na ne ialere,,.* dee „ 
rezultatele practice faţă de noi, ale existenţei unui nou stat vecin 
care s ar chema Ucraina. ’ 

Cu Rusia n’avem nimic comun, cu atât mai puţin cu Rusia 
sovietică. Când ne-am întâlnit prima dată în istorie cu Ruşii 
ofiţerii lui Petru cel Mare, au îmbătat cu şampanie pe boierii 
moldoveni, ca să le fure apoi inelele şi hangerele bătute cu ne¬ 
stemate. După aceia ne-au furat Basarabia. Apoi oştirea muscâ- 
lească, chemată de austriaci Bă înăbuşe revoluţia ungară, ne-au 
umplut munţii huţăneşti de sifilis. Tot aliaţii Ruşi, ne-au furat 
la Petersburg, mitralierele trimise de ceilalţi aliaţi, lăsându-ne 


pradă duşmanilor, cu mânile goale, iar întreg ajutorul ce ui l-au 
dat în războiul mondial, se rezumă la desfundarea pivniţelor cu 


băutori şi la batjocorirea femeilor. Din Rusia ne vin: crivăţul, 
boalele molipsitoare şi comunismul Alt folos n’am avut şi n’avem 
de la Ruşi. Un mare francez, E. Quinet, a zis cândva, că prie¬ 
tenia Rusiei a stricat României, mai mult decât duşmănia tuturor 
celorlalte popoare, iar alt francez (P. Morand), care ne cunoaşte 
ţara şi vecinii destul de bine, constată că şi astăzi vulturul rus 
se uită în spre Constantinopol şi se deosebeşte de cel ţarist, 
doar prin aceea că lntr’on cioc tine secerea, iar ln celalalt cio¬ 
canul. Drumul spre Constantinopol şi spre Slavii din Balcani, 
duce peste România, iar mica Românie nu poate rezista colo¬ 
sului moscovit, decât printr’o reţea de şubrede tratate, care per¬ 
manentizează o politică de „sărut mâna“ şi nu sânt ln măsură 
să înlăture definitiv, pericolul ce ne ameninţă. 

Iată de ce fărâmiţarea bolovanului care ne 9tâ pe creştet, 
ne-ar fi binevenită. Vom suporta mai uşor vecinătatea unui popor 
de 30 şi ceva de milioane, cu care ne putem lua oricând la 
trântă, având toate motivele să credem că nu noi vom rămânea 
cei învinşi. Prin armare, este logic să fim oricând gata a da 
sprijinul nostru Ucrainei, aşa cum l-am dat Bulgariei şi Albaniei. 
Nu e vorba de sentimentalism aici, fiind ln joc doar interese 
reciproce, la fel cu interesele Germaniei şi ale Poloniei, în Ucraina. 
Dacă Germania are numai de câştigat, de pe urma acestor inte¬ 
rese, dacă Polonia pare a-şi fi asigurat integritatea teritorială 
printr’on sistem de dualism polono-ucrainean, noi nu avem nici 
o garanţie că, odată existând Ucraina, ea nu va încerca să se 



— 16 — 


car© 


nnrtra dintre teritoriile româneşti, în 
SSJX.Î3L» populaţie ucrainean». Asigurările ce ni *. 
dai la diferite prilejuri de c»tr» unu dintre cond.cMo... din 
.Minitate ai mi,o»rii ucrainene (nu ne ing»du,e .pa m .» facem 
nrocicari) nu par a fi sincere, deoarece pretutindeni harta pro¬ 
iectatei Ucraine, rupe şi din trupul nostru şi mai ales ou par a 
fi sincere, când cunoaştem mentalitatea ncramomamlor de la noi. 
O mână de exaltaţi şi ca de două ori pe atâ{ia interesaţi, cari 
vreau să-şi creeze platforme, instigă o populaţie inconştientă de 
Români rutenizafi şi de Ruteni, cari vreau cu ori ce preţ s* fie 
Ucraineni, crezând că vor putea înstrăina brazde din ţărâna 
istorică românească si fâcându-se a uita că, la urma urmelor, 
Moldovenii din viitoarea Ucraină, sânt de două ori aşa de mulţi 
ca pretinşii Ucraineni de la noi. Aceşti instigatori, sânt cea mai 
mare piedică pentru viitoarea prietenie româno-ucraineanâ. Iar de 
aceasta prietenie, Ucraina, înconjurată de o Rusie care veşnic 
îi va fi duşmană şi de o Polonie a cărei daplicitate politică este 
proverbială şi neavând în plus alt vecin decât România, — va 
avea neapărată nevoie. Dar, precizăm: această prietenie nu poate 
să existe decât atunci, când nu vor mai exista în România, nici 
Ucraineni, nici ucrainomani. Dragoş Vitencu. 


Din „Rutnâneasca“ 

Trecea prin auroră, ca soarele, şl umbra lui cădea pe văl; 
se-apropiau de dânsul oile şi ceata de dulăi, 
dar simfeau alt tărâm şi se duceau mal departe, 
că praful stelelor avea înalt Iz crud de moarte. 

Se uită ciobanul, uneori, la mânile lui, pe cari 
lucea câte-o pată de luceafăr umed; cânii, flecari, 
lălrau — şi ciobanul ar fi vrut 
să-l dea Dumnezeu undeva înainte de'ncepnt. 

Pela tâmple i înfiora o boare de vânt — 
nu de aici ; venea de peste pământ, 
unde nici îngerii nu pot, — numai Dumnezeu 
7? l " tră [gumele. Şi lumina-l plouă, mal greu 

în itdmatih : pe ff " meri; doar aurul ster P’ de promoroacă, 
in inima ciobanului, în care joacă F ' 

întunericul arhanghelilor. Totul — fără păcat 

de voie. Se vede că Dumnezeu a vrut ~ şi-aşa a dat. 

Mircea Streinul . 


Grădini de copii 

Oricui li este cunoscut rolul hotârîtm- n* 
în istoria omenirii şi î n viata natinnilr» y C * re ,COa,a l ' a avat 
geniile din s»„„l 

numele peste hotare- şcoala h ’ • treblu *o s»i poarte 
«reduce popoarele ^SilSS £2 4 ‘ * - 

mult dec»! acestea, şcoala este factoriil “ “ m , ajuns • ll “ r m »' 
litatea f.ecSrei „a t i„ni ,i lolîa a tînn * 
şi mândria „a.ionai», lari sunt 
duşman. Numai dandu.şi aeama de acest f„„i * * ono ‘ rai 

n’.u pregeta, s» fac» ? oele li m. SS 0 *™ “ “ P " 8 '“ 
sacrificii răscumpărate prin şoHdariZ, 

nic», pe care a ere,.t-o lu aănul popula,iei, creai,» ace 1 
pepinieră de adevărate caractere «ceasta 

La noi, şcoala se găseşte în întreaga ţară, într’o vădită 
inferioritate faţă de şcolile din restul ţărilor europene. 

Afară de numeroase lucrări şi câteva centre unde se ex- 
per.mentează ideile binefăcătoare ale şcoalei active, se continuă 
îndărătnic cu aceiaş şcoală de carte, prăfuită, în care memoria 
este lotul, iar unde ea lipseşte, este înlocuită prin magia pro¬ 
verbialului „Sf. Nicolae". La noi s’a încetăţenit numele de şcoală 
activă, rămânând ca ideile ei să fie folosite de urmaşii noştri, în 
secolele viitoare. Ori cu acest fel de şcoală nu vom ajunge să 
pregătim îndeajuns, cetăţenii de care ţara are nevoie ; cu atât mai 
mult şcoala din Bucovina şi celelalte provincii alipite, aşa cum este 
astăzi, nu este în stare să pregătească cetăţenii de mâine ai Ro¬ 
mâniei. Dece persistă această stare de lucruri, ne întrebăm şi 
noi. Dacă în restul ţârii, o bună parte din neajunsurile şcoalei, se 
pot înlătura de către hărnicia şi iscusinţa unui dascăl conştiincios, 
în provinciile alipite şi prin urmare şi’n nordul Bucovinei, ori¬ 
câtă pricepere şi stăruinţă ar pune învăţătorul, el este pus dela 
început în imposibilitate să realizeze ceva în cadrul şcoalei 
active, după ideile căreia trebue pregătită generaţia de mâine. 
De ce t Răspundem: a face şcoală, sau mai curând şcoală activă, 
trebue mai întâi să te’nţelegi cu şcolarii în vorbire. Şi cum să 
te înţeleagă copilul care intră pentru prima dată pe uşa şcolii, 
pentru a-i pune abecedarul în mână, când acasă n’a auzit o 
vorbă românească? 



— 18 — 


Prin ce metodă magică s’at putea oare ca din micuţul care 
vine în cl I şi ridică speriat din umeri, căni n rebi „cum le 
™ î. , ă f ’ c i tntr’un an de zile, un şcolar bun de promovat 
cbiamă , ă f ^ în(ftmp|ă gft fie un pap agal eminent, îl pro . 

în cl 1 * . nu ţi | aşi repetent. Dacă este promovat, va fi un 

” c r;.p.bi. să înghită programa analitică „ clasei respective? 
Deşir na In clasa III a la fel «• »• ">• d - <*"* 

începutul este putregăios şi improvizat. 

Care este prin urmare rostul acestei şcoale, în care mtr& 
copilul fără să Ştie a spune un bună ziua româneşte, dar pe 
cari noi suntem nevoiţi ca înaintea celor mai elementare noţiuni 
de limbă românească, să-l îndopăm cu vorbe, date, fraze, cari r㬠
mân pentru el enigme, de multe ori până la moarte. Ce dragoste 
pentru neamul, ţara şi graiul românesc, pot să capete aceşti 
copii, cari nu cunosc limba română, dar pentru care dela început 
capătă aversiune? Sau poate, crede cineva, că e destul ca în 
câteva zile dela începutul anului să pui şcolarii în posesia limbei 
româneşti, pentruca apoi să nu fie nevoie decât o sforţare ne¬ 
observată, pentru a fi Ia nivel cu şcolarul dogorit de soarele 
Bărăganului sau cel de pe colinele Moldovei ? 


S’a întrebat cineva din cei ce cunosc situaţia reală în care 
se găseşte şcoala din Bacovina, dacă ea corespunde intereselor 
noastre naţionale, de a redeştepta conştiinţa românească şi a reda 
dragostea de ţară, Românilor corupţi de urgia vremurilor tre¬ 
cute? S’a întrebat cineva, dacă această şcoală, aşa cum este ea, 
poate să readacă pe toţi Sorocenii, Gheorghiţă, Peticariu, Pri- 
săcariu, Cârnat, Caşu, Roşea, Croitoru, Petraşescu etc la făgaşul 
vieţii materne ? Credem că nu şi-a pus nimeni această întrebare, 
care-şi aşteaptă răspunsul^ cu toate consecinţele ei, de acţiune 
naţională, ce le incumbă 

însăşi faptal că şcoala din Bucovina nu prezintă nici o 
deosebire de program, metodă, manuale did, faţă de cea din 
Vechiul Regat, ne arată cât de puţin s’a înţeles rolul naţional, pe 
care şcoala trebue să-l aibă în această parte a ţării. Din această 
stare a şcoalei bucovinene, se vede câtă atenţie se dă consoli¬ 
dării naţionale, a poporului desbinat de încercările istoriei. 

Nu-i timpul oare să se înţeleagă că şcoala din Bucovina 
nu mai poate fi identică celei din Vechiul Regal? 

Când se va înţelege oare, că rostul învăţătorului, mai ales 
in provinciile alipite, nu mai poate fi acela de a răsturna pro¬ 


grama analitică în capul şcolarilor fan 

iar - aces,e «iis i::™ 

raci», Io 8 

Iau do co „ool, L 1L de ‘ pre 8* U ««««le lor. 
farnientismol oriental de p,ns ac'om’ ae.l"" " tr * ta, ‘ 00 

lârziu, când ne va veni mintea Komfl i™ S& DQ fte prea 
Trebue prin armare, ea Zm'ciCtl rea'','a P ° “ mS ' 
puc şcoala din provinciile alipite, |„ condiţia.? „ ' 8 ‘ 

manca ca care l,„j|at„, u | esle obi ,, ” “ “ ,e . prm 

ăSEL 4 * ' rCZire ‘ «I * aoapiirlpTZ 

Şi nu cred să nu fiu In asentimentul oricărui român Dentrn 
-re dest.aele (brii „a mai pol „ lrecule scara , 0 ?? tm P ;“‘'” 

ac vom spune cS cea dmtfti mi,uri care Ireboe luai, tara 
arziere, e aceia de a face să funcţioneze pe lângă fiecare 
şcoală prnnară dm Bucovina şi celelalte provincii alipite, câte o 
grădină de copii, mai ales în satele desnalionalizate 

Dacă acum 100 şi mai bine de ani. când marele pedagog 
german dela Oberweisbach, după o vială plină de Încercări înâ 
buş.te de loviturile soartei, deschide o şcoală de copii mici 
(Kindergarten) la Blankenburg, s’aa găsit nenumăraţi admiratori 
entusiaşli, cari au făcut ca ideile lui Frobel să se răspândească 
cu repeziune în toată Germania, de unde mai apoi să le importe 
restul ţârilor europene, noi nici astăzi nu ne am entusiasmat de 
aceste idei sănătoase. 

La noi, afară de câteva grădini de copii, pe cari le avem 
şi acelea înfiinţate acolo unde mai puteau lipsi, dacă nu ne putem 
permite luxul de a le avea pe lângă fiecare şcoală primară, le 
neglijăm, pur şi simplu, pentrucâ copilnl român n’are nevoie de ele. 

înţelegem că ţara nu poate scăpa din criza financiară prin 
care trece şi care se alimentează şi din criza morală ce ne-a 
încătuşat sufletele; înţelegem că România cu „munţi cari poartă 
aur a , nu-şi poate permite luxul de a întreţine grădini de copii 
pe lângă fiecare şcoală primară din ţară; dar dacă situaţia în 
care ţara se găseşte, nu ne permite o îngreunare a bugetului, prin 
înfiinţarea de noui grădini de copii, se poate proceda deocam¬ 
dată la o mai justă împărţire a lor. 


— 20 — 


c p Doale , de exempla, şi acest lucru îl cerem, ca toate, 
, , P 1( loat p er adinile de copii din Vechiul Regut, unde copiii 

Tsîi» «MS limbS Jecât o» ro,nS«8. »â ae tr.Mter.te t„ nordul 
Bucovteei fi'n celelalte pro.ineii «lipite, dai propunem ace„ 
r „U vrem M «P-'tem <* <“ M ° ld °: a Sa “ “'"f"' 1 ™ 

prăjinilor de copii. Vrem sS spunem, că n previn. 

c Ue alipite »°nt -l»» 1 " 1 indispe"P> l ' ile - Aici r081 "' 

«S fie tn primul rând, .cel. do . introduce cop,, tu Itmb. ro. 
mânâ si numai dupâ acei., scopul pe care Frobel I a avut In 


vedere la Înfiinţarea lor. 

Dacă ţinem seamă de acest lucru, nu mai putem admite 
ca judeţul Cernăuţi de exemplu, cu aproape toată populaţia 
străină sau înstrăinată să aibă numai 22 grădini do copii, dintre 
cari o bună parte sunt fără titulare, jumătate la oraş, rămânând 
satelor un număr de grădini do copii sub zece. Suntem aproape 
siguri, că In municipiul Bucureşti funcţionează mai multe grădini 
de copii decât în satele eteroglole ale judeţului Cernăuţi. 

,.l)aţi-ne grădini de copii“, e strigătul învâţătorimii bucovi- 
nene, care vrea să-şi slujească neamul. 

Costantln lacob. 


O problemă de educaţie 
muzicală neglijată 

Punându-se în şcoală problema educaţiei muzicale, s’a ajuns 
la convingerea, care nu găseşte azi decât slabe şi neînsemnate 
împotriviri, că această educaţie trebuie să se întemeieze pe un 
ethos românesc al muzicii şi să pornească dela cele mai umile 
forme de manifestare artistică populară, dela genurile muzicale 
ale poporului. Ideia aceasta a fost preconizată şi dusă la împli¬ 
nire în special de G. Breazul, prin poziţiunea pe care a ocupat-o 
în comisiunile pentru întocmirea programei analitice în liceu, 
priu activitatea lui de scriitor şi profesor şi, mai ales, prin edi¬ 
tarea acelor minunate cărţi de cântece, unde se oglindeşte con¬ 
cepţia de vieaţă şi artă a unui nou secol rumânesc. Dar această 
acţiune, care ar trebui să înroleze sute de luptători, n’a fost 
realizată decât In parte. în primul rând ea u’a fost extinsă decât 
asupra unei singure categorii de şcoli, şi anume privind exclusiv 
şcoala secundară. Celelalte categorii — învăţământul primar, 


- 21 — 


suporior şi cel special (conservatoarele si aeatWm , 

« pl ' re “ f»raJ»v»l) - ,t de 2 ** 

şi armata — a» rămas tn afara acest-i «,.• , ~ bl8encii 

.«vatealâ. Ia al doilea vând, chiar „J'™, 

real,val a,a, malt aah tara,, aaar Iad,aa,Uri „Iov 

laare‘ “ ««• V™'™ «Lee,, te 

loare, purtând ta majoritate pecete, cadrele, ta.echile , te* 

mierea pentru problema; coeaco face ca In realitate lucrările »l 
nu alea mult mat bine ca înainte da ,eterna. Din cana. „(.temutei 
vicios, al cărui critică nu-şi poate găsi loc aci, se macină şi se 
spulberă unul din cele mai frumoase idealuri. România a fost 
reprezentată la un congres internaţional de educaţie muzicală 
care s’a ţinut anul acesta la Braga, unde s'a admirat mult fru¬ 
museţea cânte ia lui nostru popnlar şi s’a auzit că România este 
o ţară In care Învăţământul muzical stă pe primul plan. tn rea¬ 
litate lucrurile nu stau aşa, suu tocmai aşa, cum s’a afirmat tn 
acel faimos congres internaţional. Trebae mai Întâi sâ no dâm 
seama bine de următorul fapt: ceeaco tn altă parte se face tn 


familie, în educaţia ei tradiţională muzicală, nu poate fi la noi 
contrabalansat de oficialitatea unei biete ore săptămânale. Iar 
despre serio.ilatea unei educaţii muzicale nu se poate vorbi 
decât acolo uude a prins adânci rădăcini muzica instrumentală. 
Familia noastră burgheză rămâne opacă culturii, pentru faptul că 
rămâne indiferentă faţă de artă. Educaţia artistică cere o enormă 
disciplină. Să ţinem cont de faptul că un copil, ca să înveţe 
violină sau pian, trebuie să studieze cel puţin două ore pe zi. 

Această concepţie trebuie să călăuzească pe toţi cei ce vor 
să dee o îndrumare muzicii rumâneşti, chiar când porneşte depe 
prima treaptă a şcoalei româneşti şi anume din şcoala primară. 
Pentru aceasta este nevoie în primul rând de pregătirea facto¬ 
rului educativ, care trebuie să joace un rol covârşitor, nu atât 
pentru a deschide un orizont nou atmosferei muzicale ce rezilâ 
în comunitatea satului, a regiunii, cât pentru a o păstra. Pe 
această muzicalitate etnică, trebuie să se grefeze viitoarea edu¬ 


caţie muzicală. Or în actualul sistem de învăţământ primar, nu 
există elementul de educaţie muzicală, nu există specialistul artei 


muzicii. Se preconizează în şcolile normale, cari pregătesc pe 
viitorii educatori ai satelor, uu fel de enciclopedism, unde este 
prevăzută şi muzica ca o umilă cenuşcreasâ. Nu se dă dm aţestui 
punct de vedere o îndrumare temeinică. Rari sunt învăţătorii» 




cari doI să întreprindă cu cunoştinţe sigure, un început de vieată 
muzicală Alt reprezentant al muzicii nu există în şcoala primară, 
considerând că locul acesteia este în general un mediu rural. 
Cantorul bisericii, aşa cum îl avem no. az. - este departe şi 
el de a face fa|ă cerinţelor unui profesionist al muzicii. Până 
Ja o reformă a învăţământului şcolilor de cântăreţi, când can¬ 
torul, cântăreţul de biserică, îşi va căpăta un rol demn de arta 
muzicii, trebuie să preconizăm o specializare a elementelor muzi¬ 
cale cari se ridică din şcolile normale. Or aci, in această şcoală, 
muzica este pe cale să fie aruncată afară, în favoarea a nu ştiu 
câtor ore de pedagogie. în special muzica instrumentală, este n㬠
păstuită. S’au redas orele de violinâ la un număr minim, îa 
cari nu se poate realiza nimic serios. Elevul care nu are posi¬ 
bilitatea să stăpânească on instrument, nu va putea niciodată să 
facă fa(ft unui învăţământ muzical, fie el conceput cât de rudi¬ 
mentar. Dar noi mai credem însă, că în actuala stare de lacruri 
nici nu se poate închega o discuţie serioasă asupra felului cum 
se poate îndruma activitate muzicală în învăţământul normal şi 
primar. Aceasta depinde de o politică culturală pe care o poale 
dace numai autoritatea şcolară, ministerul instrucţiunii publice. 
Nicicând nu s’a simţit mai deprimantă, inntililatea unei teorii ca 
în timpul de faţă; semnul care nu desminte falimentul apropiat 
al sistemului în uz. De aceia, orice vom încerca să scriem, 
pentrn vieaţa noastră culturală, trebuie neapărat să punem sub 
semnul zilelor de mâne. Livlu Rusu. 


Schitul Zamostea 

(1722- 1783) 

Salul Zamostea este un sat foarte vechio, căci este amintit 
într’un document din anul 1433 1 ). Pe la anul 1774 număra 
• >0 familii, iar în anul 1784, din motive ştiute, se constată un 
spor surprinzător de familii, căci numără 104 familii 2 ). In anul 
1770 două treimi din sat erau în stăpânirea lui Alexandru Costriş 
şi a lui Serghie Grierosul 3 ), iar o treime, o stăpânea schitul 


‘) Vezi Dr. Werenha, Top. pg. 122. 
i ) n Ibidem. 

*) n Ibidem. 


— 23 — 




Zamostea. Aceiaşi împărţeală o află 
24 Martie 1783 '). 


şi comisia de delimitare, 


la 


Cu schitul Zamostea, de pe teritorial acestui sat, se în¬ 
cheie procesul verbal la 16 Februarie 1782 2 ). Schitul este re¬ 
prezentat tn fata comisiei, de egumenul Mihail. Acesta declară 
că schitul a fost întemeiat de un staroste de Cernăuţi, Dumitru 
Pară. El nu precizează anul întemierii schitului, dar din docu¬ 
mentele ce le produsese egumenul Veniamin In Martie 1776, In 
fata unei comisiuni de hotărnicie, trimisă de generalul Spleny 
la Zamostea, între cari, ca cel dintâiu, un act de danie din 14 
Mai r230 (1722), despre care vom vorbi în curănd, putem trage 
concluzia, că anul 1722, este anul întemeierii acestui schit. Ba 
bazându-ne pe consemnarea foştilor staroşti de Cernăuţi *), putem 
chiar afirma cu preciziune, că acesta e3te anul întemeierii schi- 
tulai. Căci în această consemnare, nnde dela 1719 —1721, este 
amintit staroste de Cernăuţi Dumitru Macri, iar la 1723 Con¬ 
stantin, biv-vel clacer, anul 1722 nu este ocupat de un staroste, 
întracâl acest lacra na se putea întâmpla, credem că Dumitru 
Pară a fost staroste de Cernăuţi în acel an şi deci şi schiţai a 
fost întemeiat în timpul starostiii lui, deci tn anul 1722. 

în privinţa proprietăţilor schitului, egumenul Mihail declară 
că schitul stăpâneşte a treia parte din satul Zamostea, un petec 
de pământ din jurul schitului, tot din pământul salului Zamostea 
şi trei lazuri de pe teritoriul satului Vilaucea. Treimea din Za¬ 
mostea, a fost dăruită de răzeşii de acolo, însă nu deodată, ci 
unul într’un loc o bucată, altul în alt loc, iar toate la an loc, 


au dat treimea din sat. Pentru dovedirea celor spuse, el prezintă 
comisiunii, an document de întărire din partea Voevodului Mihail 
Racoviţă, din 15 Decemvrie 7232 (1723). Acest document, ne 
vorbeşte despre egumenul de atunci Teodosie, care se prezintă 
Voevodalni ca un contract (act de danie), semnat de răzeşii 
Gheorghiţă Onciul, Dumitraşcn Gafencu, Toader, fiul Im bngo- 
raşco Costea, Ioniţă, ginerele lai Niculae al lui Miron Cupa- 
rencn Ilie Ţintă, Tănasâ Ţintă şi îenachi Chirescul, cari scria 
şi mărturisesc, că de nimeni siliţi, ci din slobodă voinţă, an 
dăruit schitului moşia lor dreaptă din Zamostea. Voevodul, p 


■) 

*) 

*) 


Liber act. gran. tom. VIU, pg- 172. 
Ibidem, pg. 430-457. 

:zl Bocănetu, op. cit. pg- l'O 1(0 - 





— 24 — 


din partea lui, dania răzeşilor. Pumnul, în baza acestui document 
de întărire, decretează anal 1724 (corect 1723), de an al Interne- 
ierii acestui schit ■). ceeace însă na corespunde realităţii. p urn . 
nul, mai debutează si alte mistificări, asupra cărora însă nu e 
nevoie să ne reţinem. 

La întrebarea ori do schitul are un act de hotărnicie asu¬ 
pra acestei proprietăţi, egumenul răspunde, că în anul 1776, s ’ a 
făcut o hotărnicie Ia porunca generalului Spleny, de către Ion 
Milescu, căpitan şi Gheorghe Vârgolici, dar schitul nu stăpâneşte 
această parte a satului, aşa cum s’a hotărnicit, căci o bucată 
de pământ a fost zălogită mănăstirii, de Toader Ţintă, pentru 
30 florini, cu condiţia că, dacă până în 4 ani, nu va da banii 
înapoi, pământul să rămână în stăpânirea mănăstirii. A venit 
însă această familie buclucaşă, mult după ce trecuseră cei 4 ani 
şi a dat, ce-i drept, cei 30 florini înapoi, dar a luat şi pămân¬ 
tul zâlogit. Restul pământulai, îl stăpâneşte în linişte. în privinţa 
petecalui de pământ din jarul schitului, declară egumenul, că l-a 
primit în dar, tot dela aceiaşi răzeşi. 

Informaţionile ce le dă egumenul în privinţa celor trei 
lazuri din ViJaucea. nu corespund adevărului. El spâne, că două 
le a dăruit schitului un oarecare Dumitraş Oerneavschi, iar pe 
al treilea Maria Cerneavschi, prezentând şi documentele dove¬ 
ditoare. Dar precam rezultă din documentul prezentat comisiunii 
cele dintâi două Jazuri sau preluce, n’au fost dăruite de Dumitraş 
Oerneavschi, ci au fost vândute de el, egumenului Teodosie, cu 
5 florini noai, hani gata. în sensul acesta, s’a încheiat şi un 
contract între el şi egumenul Teodosie, la 22 Ianuarie 7234 
(1726), fiind de fată Vasile Cerneavschi, Ioan Onciul, Constantin 
Rraha, Mitiş (?) căpitanul şi Velicicu Onciu. încât priveşte al 
treilea laz, era, potrivit spuselor egumenului, un dar al Măriei 
erneavsca, fiica lui Vasile Cerneavschi, făcut în înţelegere cu 
fad ei Constantin şi fiica ei llachila. Documentul, fără dată şi 
fără semnătură, este scris de Mihalache VJad, şi nu poate fi 
chntr un tunp cu mult mai târziu de data contractului lui Dumi- 

aş Cerneavscln. I n privinţa acestor lazuri, din Vilancea, Pum- 
nai este pe deaatregul greşit 1 2 * * * ) 

_ _ * n an al 1776 ,râia ° 6 călugări în schit 8 ). 

) Vezi Pumnul, op. cit. op. cit. pg. 31 
•) Vezi Pumnul, op. cit. pg. 131 . 
s ) . Dr. Werenka, Top. pg. 122. 


— 25 — 


fără 


Sohitul a fost desfiinţat 1 Q Auuast 17fta i. a . 


...ni ,i 120 florini 

»«“ ,i I. chellaeli a ). Avere. mi^Ce . schuli ', 

121 florini 8 ). ’ schitului, valora 

Pământul schitului, împreună cu cel ai schitului Bereznita 
în anul 1784, era arendat lui (Miron) Gatencu, pe trei ani cu 130 
lei pe an ). în prmnţa acestui pământ, se observă tntr’un raport 

Dărnânt 0 al J 8 h-r ea i ° 6 t “ 0h3QTy,i{ si ,n P rivin t* bucăţilor de 
pământ ale chitur.lor Luca, Babiu, Bereznita, Ostra şi Cabeşti. 

că sunt bucăţi resfirate şi nu rentează a fi cultivate, de aceea să 

fie împărţite între locuitori 6 ). Acest lucru Insă nu s’a întâmplat 

şi astfel el se vinde între anii (1811—12. 6 ). 

Dopft desfiinţarea schitului, biserica cu toate Întocmirile ei, 
a devenit parohială, iar chiliile de lemn, au devenit locuinţa pa¬ 
rohului. Acestea fiind însă putrede, acuma în anul 1811 nu mai 
existau 7 ). 

Ce s’a întâmplat cu biserica fostului schit, n’am putut afla. 
Se vede însă că a servit lungă vreme, ca biserică parohială, de¬ 
oarece abia in anul 1898, se zideşte o biserică nouă la Zamostea, 
cu hramul, Acoperemântul Maicii Domnului, din fandatiunea 
Adrei Gafencu 8 ) 


Afară de schiturile amintite până aici, se pare că şi „pe 
locui unde se află astăzi suburbia Cernăuţilor, Mânăstirişte, a 
fost on schit sau o mănăstioară, de unde apoi şi numele Măn㬠
stirea, care în mod corupt, se zice Mânâstirisca 9 ). 

Proî. Erast Hostiuc. 


Din volumul .Schituri bucovinene*, ce va apSrea în curând. O paginâ 
Interesantă din viaţa religioasă a Bucovinei, care vădeşte pe baze de date şl 
documente inedite, caracterul profund şi străvechi românesc, al provinciei noastre 
Rodul unei munci de trei ani, ce In afară de interesul ştiinţific, ea va fi şi o 
armă preţioasă în propaganda şi lupta noastră. 


') 

a ) 

s ) 

4 ) 

8 ) 

•) 

7 ) 

s ) 


Vezi 


1. Onciul, op. cit. pg. 132. 

lbidem, op. cit. pg. 133. 

lbldem, op. cit. pg. 133. 

Wickenhauser, Radautz, pg. 188. 

Dr. Werenka, Top. pg. 246—247. 

E. Nesciuc, 1. cit. pg. 20. 

Onciul, op. cit. pg 206. 

Anuarul, 1931, pg. 72. 

Al. Bocaneţu, Ist. Cern. pg. 190. 




— 26 — 


Bucovinism şi românism 


Prin jertfa sfântă de sânge românesc, s’a putut îq sfârşit 
-,ce „nirea M|e. S c» I» holarele anei ai««are |5r, pe care 
' chOTa l o Komânia Mare şi pe care au holSrit-o a» fie atal n,. 

tional. adică ţara Românilor. 

* cj toată suflarea românească s a bucurat de o asemenea 
mare minune, dar fiecare tn .11 chip. C» vitregia vremurilor , 
ţinui ne fraţi despărţiţi Ş' eei cart au stal sub stăpânire de 
străin, altfel de suflet şi- au făcut, decât cei cari au trăit liber 
sub steaua românească. Şi sufletul unora din fraţii cei veniţi de 
prin străini, nu cu prea mare bucurie s’a uitat la fraţii mai mari 
şi-a început să murmure Împotriva acestora, căci tot n’au dorit 
să se amestece de tot cu aceştia, ci numai să se cheme că sunt 
o familie, dar fiecare să-şi stăpânească pământul pe care l-a avut. 

Dar s’a întâmplat, ca pe pământul fraţilor rătăcitori să mai 
fie patru milioane de alte neamuri şi acestea mai bucuroase au 
fost de pretenţia fraţilor noştri, de a stăpâni fiecare pe pământul 
unde se află, decât să se răspândească stăpânirea cea românească 


şi preste ei. 

Şi mare greutate s’a ivit atunci, pentru idialul cel mare, ca 
România să fie a Românilor, pentrucă sângele celor cari multe 
veacuri au stat sub cismă străină, s’a mai amestecat cu sânge 
de venetic şi când a fost vorba să se dea lopta cea mare, în- 
tâmplatu-s’a ca aceştia să se unească mai mult cu veneticii, pentru 
stăpânirea autonomă, descentralizată, locală sau regionalistă, decât 
ca Românul din Dobrogea, să pătrundă în grădina cea cu porţile 
Încuiate. 

Aşa a fost că s’a văzut acum limpede, nevoia mare de îm¬ 
binare a unui suflet unitar românesc. 

Şi nicăeri, această problemă nu-i atât de gravă, ca in 
Bucovina. 

Tinerii veniţi din alte ţinuturi, an constatat că generaţia 
veche bucovineană , indiferent de neam, este solidară în sine, 
mai presus de orice altfel de solidaritate. Desigur, că remarca 
n’au putut-o face in aceiaşi măsură şi tinerii români din Buco¬ 
vina, întrucât ei n’au avut ocazia să se ciocnească de generaţia 
părinţilor lor în aşa măsură, ca tinerii veniţi din altă parte. Şi 
în afară de asta, ei au putut fi trataţi cu mai multă bunăvoinţă, 
înirucât aveau calitatea care stă la baza solidarităţii generaţiei 


— 27 — 


mature, aceea de a fi bucovineni. Şi chiar dacă au observat 
acest regionalism, nu s’au lovit cu nimic de el, aşa că nu i au 
văzut ferocitatea — căci astfel s’ar fi cutremurat. 

Bătrânii români din Bucovina, şi-an trăit tinereţea tnlr’un 
regim, care nu i-a Împiedecat niciodată dela nimic. Sub regimul 
habsburgic, acest colos de naţionalităţi, fiecare a făcut ce-a vrut, 
cu observarea unor mici obligaţii faţă de stat. 

Românii au trăit împreună cu Rutenii, Polonii, Nemţii şi 
Evreii, fără ca între ei să existe vre-o serioasă animozitate. 

Sub regimul românesc, bucovinenilor li s’a părut lucrul cel 
mai natural din lume, să se păstreze aceleaşi raporturi, fji s’au 
contrariat grozav, când au văzut că libertăţile babsburgice dispar 
şi în locul lor răsare un comandament naţional românesc. Iar 
când condiţiunile materiale excepţionale de după râsboio, au făcut 
ca salarizarea lor să fie mai mică, au început oftaturile după 
Austria şi duşmanul comun al celor ce se numesc bucovineni, 
Români, Ruteni, fără deosebire, a devenit Bucureştiul „Regatul". 
„Regăţenii", au devenit elementul „venetic*, care trebuia înlăturat 
cu orice chip, ca unul care ameninţa suveranitatea bucovinenilor 
în Bacovina. S’a ajuns astfel, la o acerbă solidaritate regionalistă 
şi de generaţie, mult dăunătoare solidarităţii româneşti. Dacă 
vreo primejdie a ameninţat vreodată o categorie de bucovineni, 
toată suflarea a sărit indignată, să apere bucovinismul Este 
destul să amintim nenorocitul caz al iuvătâtorilor ruteni, dovediţi 
iredentişti, sau în necunoaşterea limbii române, cari au fost apâ- 
raţi cu îndârjire de colegii lor români. în multe familii rom⬠
neşti din Bucovina, se vorbesc deopotrivă, trei limbi: româna, 
germana şi ruteana. Români de sânge, nu se sfiesc sâ vorbească 
în instituţiile pe care le conduc, în limba minoritarilor. 

Este adevărat, că sunt destul de multe excepţii — şi pentru 
asta e destul sâ însemnăm tributul de foc, pe care l-au dat vo¬ 
luntarii bucovineni, luptând şi murind pentru România Mare, 
dar mentalitatea generală, este aşa cum am descris-o. 

înlâuntrul safletului bucovinean, s’a format un substrat de 
cosmopolitism şi de diplomaţie, mult străină felului nostru des¬ 
chis de-a fi. Deaceea, — caracterul acesta este specific şi ine¬ 
vitabil — chiar tineretul este mai mult antisemit decât naţiona¬ 
list. Tinerii se onesc in modul cel mai uşor cu Ucrainienii, Nemţii 
şi Polonii, pentru a lupta împotriva Evreilor — acesta fiind ele¬ 
mentul dăunător tuturora. De altfel, chiar în teorii politice se 


„_ «.raalat«H f* aa*ha« 

** F'L*?* 

ara* 



cs - : A r ^ ' 


<r-J. -' 


'* K3 


TTW - *■:«** *■ ”* ^**7 

f*&* *** tm ** nr ' **** __ 

M tas*- de re*fiW«. Ekmemua e A 

?-.'■- 3€7*n»€«.i, ei vvei vjMffl 

-> —i *-; dse* 'ara ei Ş> la : '-a; 

«se MU» ?***»« K*» «PţrtWrti. î' ««*«*- 

' .'' >~ £ nacfi a£ crtie* c4 ^vr«m» r»f f :.: 

or. : -.~~ — ._, 

» w ~f;»i£r. s» tst trx.i *î* «f®*V <w P*»P***'.is 

\ 4 , - :F.»v-si» Mt-val* yM 

te ^ x ,:m+ de Wâtob, * «** w ™ 

, :i-.- î■'- Bs.e5T-®*« pî ~® - r - 

r>-*t -4| 

iu.— -• »,•_ tts Z£*i *Z' r '~î ■ffc^COT'». - ^ 4 » C. J . i*> 

r - T ; >j t?) v 'r.;r' T i c.^r;' eieae^ eterna £«t/vt> 

■wi ar 5 rwfffr dbe* v £ aaeaeata okewmmiM, ***** 

. :*-. =: - :i : : Lvirrei *yf£tam& .’srrâaej& Şt v $gjާ 

sad ilaiim irlltiirr, « afeaerrft la tmeril bacara 
i: irrrttri; ri" la Etern aîea lor. cmab'f i > »©. 
mâz&tvjt. 

La 5 jart.* :r raee'rirâas.r; cSriril, tare ar rrea pe r ava¬ 
ri rea -ti:L- !r r^i'r.i ţ ii . ses îac scnfari — edc? a»-,.' 

— * - -n jsci »i ee di» îi irtsse rcmAsUcza rar»* U 
irep: : :t.s- : -i -■- • ipi:. : ;m r re r • re - e eirws 
Î ir | 4 * f* 2.1.:. Le’e-rîrlr'. u l'Lîtrr'.i- pe ri'rpa î£î 
Tirfil r_irr. tr ’ j 

y.lr.ai î C cr.gr ea 

*'• '• — -" ir - «S® * îe irJ. pom jratrAa» jg cMwj 

v^i is >-■: â -iaciţ r.*rsK">* racrrt r<igi ;<aae «*•:-. s^ai 

v^-.' :tn jăr r .ir.- sa.-_ te î •wiea reSte* jeaawSe âmapr teexS H 
Jf/ 6 * ? * “* ,60ă * »« 5 - li s^aWw adntat A® 

' •-"' t ’ 4 *' a * ae =* '•'« '«ts* lt:««« jfilecsfea ii*v. rs 




— 2* 


Se face zluâ 

if*»v. rse* U.*:* fa a*.^xer>* ta . r^rţ-.a.. .*.« ^ 
tr<îr*r ecr» .i ţmil «Maa£a.*«, ». **«&.,: .• > - 

fi > w* «ele î« i ^ /A 

■"'• '/« o-aat-1. te r?e%e te t'tt re.v* i e ",«'•>» v*. 

F‘-'* * Lr.i:.'. relatare ţ'.-*a iai.i. aaa&rs. >, Vi 

iîipfe. ?ea »roafc&seaeei^ î»titeţ. *e «*'-‘o , r».e ». * rv 

ssi teşti £ est .vreai v i-*e .« Ivai*. r* ţimr n*e ţ.t" 
te tir.*-.. ? ywţf^i. ar 1 psu: >4 >«& *&* -i-* .*x. 

:a.*>«re* fcsw.« ar« re*& cvaufete»: i-at* ««mm ^ 
ti'? seni.se»;. latft Utmpi: ,*&*$&&$ % U* 4 r< *^- 

e zatt i t Rwvnti 

Prâ varaer, »r r. trei t :«*;» *:**#* 

i fcwer.c,'. iSA?f*H irept M.4rv£6*?ţ. :est'tarea *• *.-, ».'* ‘iţii « 

le.'., ix* î '. iez i: ;4'i .:î ¥-£!&, 1'. vr - *.%.< i i- 

i. F S. s. M. r<>pv .tstai Vamor. zi vi la «*r* jraa. * JwvwîA 
eei&ei 4 t:.^, mtrtt a vf/*xţ*mu e»Ms» ie t .•■ nrţ* 

trspe t* ’cttiae *i Ctrak. 

D«st3»«sai a ;ae*pît peatrr S^.aema va- t v * j* ,vvi 
V frsafcvoai Lezai Ltatervvv ; v»** «e_5.l2.aeae ţ fc- 

'.«tari jteîivttA cat-vreli- te iepe d be uri 

!nmunm«r y>-z& 6 t <rk:%tzn paetrs rerăe* «Siiorie a s. ,v«- 
xjmcts re> fer j yjJtn eei Jtw», 

Sacâalatea iwiri mfom* ş> Slaralara rtnkl n î*wr n 
fc.'A ,1 li llbl <ss a« areec-r irir ie ‘rwmm i%v *UvSr- ret viii 
* a~,i*;. ea *?;.*;« ei ie Trasare, t t*e«şp: * »Uv4-v.rl rvsifete-*;... 

Le rr®& «5* r* *c, '.*,•>*. va et ie t*rr.*v ir.»^ 
jasasseitir: ţ ri. vvt ţt>, h» ‘rmte* *Ar% \ ■* i-ewrr.îî. p". ! «cr 
3 Gtr«ndtar G^fvre Saad^f « pte»r« * m r.fcefci ate»'* 
aaeâerate 1 faaUsi vi r.ne ie a. i i^i. 

Tre-iaiiţa. e*taeSe*. 1 itirfc sa tvata • «c«Krs»ra» ss». 
pftjr. e* vn pe frsmesl fe tv ; ls y i a ' ar -e 

Alvesaiiirl i r. Cenfcrp 

Ia ansa* aeţ u Ifcvst k *>«. .1 t:s ?oaue.... n vsotr v*e 
per rv rea..zarea i.teeve rvi've spere 

le» *e lr.iv..it eâ LvBswa-- e* ’t attere 

Sadttitaa Mard ii • v tfaeţ. v «iît*r» - r Lerr..l.s- v* 

sr *;ee*r. fzaaw» 1 (4 > t «see.it e lira taar ai i T'eaie 
pr.r reaes.r. Are. Ar. r. «agasa. es« ^-4 a trii st/.i ar* 




-- 30 — 


. , tntinzâod activitatea ei asapra fatregei Moldove şi 
statalelor, tfa ei pentra recâştigarea Românilor rotenizaţi. 

^îcMod Societate. înaltal Protectorat al M.jestâţii Sale Regelui, 
Acesta a binevoit sâ-i acorde aceastâ mare cinste. 

Ca locepatal toamnei viitoare, societatea reorgamzatâ şi cu 
„□ieri nou», va porni o activitate frumoasă şi intensă, de care î n 

prima Ha ie, va profita Ţara Şipeniţulai. 

Dar şi mult huliri politicieni, parcă sau Îndreptat In alţi. 
mul timp. Este pentra prima dată dapă multă vreme, când un 
govern n a pactat la alegeri cn Ucrainenii noştri. Acestui fapt 
j se rool|omeşte că în nordul Bucovinei, bate azi an vânt mai 
prielnic pentru desvoltarea Românismului. Un mare merit l n 
privinţa aceasta, are şi simpaticul prefect Vântu, un român ade¬ 
vărat pe care l-am dori pe viaţă, vodă al Ţârii Şipeniţaloi. 

Iar frumoasele realizări ale d-lai Ministru Nislor, — frumosul 
pod din Hotecea, Universitatea, casele de recreaţie din Cernauca 
şi Pâltinoasa şi apoi palatul muncii cu marele cămin al aceni- 
cilor, sunt lucruri pentra cari populaţia românească din Bu¬ 
covina, li va rămânea reconoscâtoare. 

Ne mai rămâne să vorbim, de tineretul eroic, caro a în¬ 
ceput să construiască înainte de a fi dărâmat vechea „şan¬ 
drama politicianistă". La Cernăuţi, muncesc tinerii legionari la 
ridicarea a două biserici, la Rădăuţi clădesc una nouă, ne temem 
că aceste biserici vor fi isprăvite mai repede decât cele începute 
îri era democraţiei ortodoxe şi plătite tot democraticeşte. La 
Storojineţ, Rarău, pretutindeni, se lacreazâ. La Straja se înalţă o 
troiţă şi o fântână. Războiul Intre „Universul* 4 şi „Dimineaţa 14 
se isprăveşte în curâud, cu izbânda celui dintâi, tot co ajutorai 
acestui tinerel, care nu va ceda, până ce du va face din (ara ro¬ 
mânească, o adevărată ţară românească. 

Am Înşirat aceste câteva rânduri, no pentru a împăca capra 
cu varza sau pentru a-i linguşi pe toţi, ci pentru a constata 
numai că în ultimul timp, viaţa românească a Bucovinei, e în 
p mă dezvoltare şi pesimismul care apăsa atâta vreme pe aceia 

f XZ |T l,aU r0mflnw9le * ,nce P u 8ft fa <* loc anui optimism 
Imlryti t. lame. ceu vecho o p. calo » »e „ârui. Români, ro- 

moli, SUT " ,nm ' urttei c»ro . |innt pro. 

începe de fapt, sfl se facft ziuă. 

- VD. 


— 31 — 


note mărunte 

— Examenele. De obiceiu, fată de procentul tot mai mare al 
respmşilor la examene, se critică ori slaba pregătire a candidaţilor 
or. seventatea com.siilor, dar nu se spune aproape nimic de sistemul 
lor greşit Şi anume, se apelează numai şi numai la memorie. Pentru 
asta bucheni, ce-au învăţat pe derost nişte fraze şi date fără nici o 
elaborare afectiv», sunt mult mai siguri în moara aceasta de întrebări 
ş. răspunsuri. Unii profesori - fireşte tot bucheri saltaţi pe înălţimea 
catedrelor, - au chiar pretenţia să li se dea răspunsurile în forme 
tipice, m care au predat ei, fără nici o variantă personală, ani şi ani 
de-a rândul. Dar cultura care nu fecundează într’un suflet e ca 
talantul îngropat zadarnic in pământ. 

— Teza dela definitivatul învăţătorilor. Anul trecut, concuren¬ 
ţilor li s’a dat la limba română: »Analiza fondului şi formei poeziei 
populare, Mioriţa şi li sa scris şi textul — Din punctul noastru de 
vedere, găsim subiectul foarte interesant şi foarte potrivit. Orice can¬ 
didat işi formase ’n şcoală o cât de mică cultură literară şi-un 
spirit critic, de analiză cât de cât, putea — admiţând că ştia să 
scrie româneşte — să facă această lucrare — Aici nu mai putea fi 
vorlm de buchiseala. . . pentru tocilari, sărmanii însă a fost o pacoste. 

— Frecvenţa şcolară. Se observă în general că’n satele rom⬠
neşti diii;|regiunea noastră, avem o frecvenţă mai slabă ca’n cele 
ucrainene, când natural ar fi să constatăm contrariul. Care să fie 
pricina ? 

Pensionarea învăţătorilor minoritari. Această pensionare, înainte 
de timp din motive de sanatato imaginară, a tost o greşală din mai 
multe puncte de vedere: 

— Suspectaţi politiceşte, li s’a dat in sat libertatea întreagă — 

— Ei n’au putut fi înlocuiţi imediat, din cauza dificultăţilor 
bugetare şi cunoaştem cazuri în care şcoli cu câte opt posturi, au 
funcţionat aproape jumătate de an numai cu doi, trei învăţători. — 
în sfârşit, scoaterea lor prematură la pensie, le-a micşorat un drept 
ce li se cuvenea. 

Oare n'ar fi fost mai bino, dacă, puşi în alternativa de a fi 
băgaţi la examenele de limba româna, sau de a fi transferaţi in ve¬ 
chiul regat, i-am fi convins spre binele lor, să funcţioneze intr’un sat 
românesc ? în felul acesta oamenii s’ar fi potolit, ar fi învăţat ei şi 
copiii lor româneşte şi ar fi avut prilejul să ne cunoască şi apoi sa 
arunce cu noroi. 




— 32 — 


„ , fi gate «le căror locuitori sunt Români ce şi-au pierdut 
7 .or înainte de războiu se declarau in masă „volochi* 

Jimb a lor, curo ‘ omâneflScă . Ei bine, acuma statul român | e . a 

ucraineni, ce le fac slujba rnteană. luciii, )Ut i-râ 1 
în satele deznaţionalizate, statul a infuzat şcoli româneşti 
• , f dreot-1 şi datoria lui s’o facă. Numa. că nu se poate tace 

abstracţie de realităţi. Copiii nu ştiu româneşte şi vorbesc acasă nu- 
l ba ruteană. Ar trebui deci, să creem pentru aceste sate, 
TJlu de şcoală, cu programa simplificată şi cu o carte didac- 
- scrisă într’o limbă uşoară de înţeles, şi fiecare şcoală să 
Z pe lângă ea grădina de copii ca un aux.liar preţios. 

— în târguşorul minoritar Coţmani, este un liceu. Dacă in¬ 
teresul nostru este să transpunem copii, Românilor desnaţionalizaţi 
intr’un mediu cât mai românesc, — atunci socotim existenţa acestui 
licpu ca o greşala. Dealminteri, ni se pare că înainte, clădirea li¬ 


ceului de azi, a fost cazarmă. 

— Evreii habotnici şi bigoţi din Cotmani şi Stăuceni, cu ori¬ 
zontul sufletesc închis în „Ghetto-ul“ cel mai ortodox, aduc şi vând 
numai ziarele socialiste-comuniste: „Zorile, Cuvântul liber, Şantier etc 
Să fie evreii aceştia, cari ţin toate prescripţiile religioase cu o în¬ 
verşunare aşa de mărginită, aşa de plini de zel umanitarist, de ură 
împotriva capitalismului asupritor, de milă pentru cei mulţi şi obidiţi ? 

Avem de-a face cu’n misionarism colectiv, cu’n popor de 
iluminaţi ? 

— Evreii, cu toate progromurile, s’au acomodat todeauna în 
mediul slav. Este interesant de observat, cum in România procentul 
Evreilor creşte dela sud la nord, în măsură cu amestecul slav şi cu 
slăbirea energiei rasei noastre. Slavii au fost odată „cânii Avarilor*, 
acuma poporul cel mai numeros dintre ei, traeşte sub dominaţia 
Israeliţilor. Oare n’ar fi logic ca cei dela noi — de care ne apropie 
nu numai comunitatea credinţei, dar chiar şi sângele să răspundă 
in mod loial mânei ce le-o întindem noi ? P. A. 


Pârcălabii de azi ai Basarabiei. Snb Ştefan cel Mare şi 
Petro Rareş, când na existau încă partidele care să-şi zică naţio¬ 
nale şi când sentimentul naţional na era încă deşteptat, paznicii 
graniţei răsăritene erao toţi Moldoveni. Iată lista pârcălabilor 
cetăţilor nistriene: Vlaicnl, Stancinl-Ponici, Duma al Vlaiculai, 

Zbiera, Oană, Radu Gangor, Neagnl, Arbore, Şlefui, Vlad, Mihul, 
Buca şi alţii. 1 


— 33 - 


Comparaţi aceste nome, ca cele ai căror purtători sunt azi 
chestorii poliţiei basarabene. Pârcălabii puşi de partidele naţio 
nale româneşti, sunt azi următorii: la Hotin : Teodorov Soroca 
Evitzki, Bălţi: Zâcov, Orheiu : Mâşcov, Chişinăn: Berezovschi 
I ighina : Cumpanon, Cahul: Popov, Ismail: Ga 9 tav, Cetatea 
Albă : | uculescn (singurul cu nume românesc nu ştie însă rom⬠
neşte). 

Monumentul Regelui Ferdinand I, la Văşcăuţi p./C. Regele 
Ferdinand I, este pentru toţi Românii, figura cea mai mare a 
istoriei noastre. Pentru Răzeşii înstrăinaţi ca limbă din regimea 
noastră. Regele întregitor înseamnă însă molt mai molt. Fără 
biruinţa oştirilor conduse de El, aceşti Români s’ar fi pierdut 
pentru totdeauna, In pnhoial ucrainean năvălit din Galiţia Înveci¬ 
nată. Acestui mare Român i se mulţumeşte, câ urmaşii sfetnicilor 
şi a piăieşilor lui Ştefan cel Mare, — adormiţi pentru scurtă 
vreme de otrava străinismului, — se vor putea Întoarce la vechiul 
lor cămin românesc şi că pe istoricele plaiuri ale Ceremuşolui, 
imortalizate de Bardul nostru Delavrancea tn frumoasa trilogie, 
se va reînstâpâni peste scurtă vreme din nou limba românească, 
de data aceasta pentru totdeauna. 

Originar fiind din această regiune şi făcând parte din fa¬ 
milie de Mazili înstrăinaţi ca limbă, d-1 Dr. Ovid Ţopa, fost 
director al şcoalei normale din Văşcăuţi, a luat iniţiativa să 
ridice pentru aceşti Mazili şi Răzeşi din regiunea ceiemoşeanâ, 
pe piaţa târgaloi din Văşcăuţi p./C., unde cei mai mulţi din ei 
se adună în fiecare Joi la târg, bustul marelai nostru Rege Ca 
ajutorul profesorilor acestei şcoli, s’a adunat an prim fond, ca 
care s a comandat lncrarea la fosta domnişoară Almăjeann, azi 
doamna Vişineano, profesoară la Bucureşti. Comitetal format 
apoi, a aprobat comanda şi a luat în primire bustul lucrat de 
doamna Vişineano. Bastal a costat 60.000 lei. (plătit fiind numai 
arhitectul şi turnarea în bronz). Observăm, câ nn primar al nnai 
orăşel din Oltenia, oferise doamnei sculptor pentru acest bust, 
250.000 lei. Domnia Sa, l-a dat ca toate acestea orăşelalai nostru 
de graniţă, renunţând la o sumă destul de mare, numai pentru 
a servi interesul naţional. 

După desfiinţarea şcolii normale din Vâşcânţi, d-1 Ovid 
Ţopa a părăşit Vâşcăuţii, rămânând chestiunea aceasta pe seama 
comitetului. Acest comitet a lucrat înainte, prefăcând o parte a 
urâtei pieţe Intr’un parc minunat şi strângând restul banilor ne- 



— 34 — 


neutru soclu. Anul trecut, cruu ««ta toate lucrările şi 
jTLie a fost dezvelit acest monument In f,| a d ., ui 
jiinJru Nistor şi a d-loi Th Sidoro.ici, adjutant al Majesti t ii 

SSle rfecretabacs'la aceasta frumoasâ serbare, n’uu fost învi- 
late societăţile culturale romaneşti, înainte de tonte Societate» 
Molilor şi Răzeşilor din Cernău,, ş, că dela ea au l.pst, Mazilii 
fi Răzeşii satelor învecinate, care lrebn.au aduşi in corpore l a 
L-verrea monumentului nceluia, care i a izbăvit pentru totdeauna. 
Pe'de altă parte, e regretabil iă nu t s’a dat acestei serbări 
fastul ce i se cuvenia. Astfel, IPSS. Mitropolit Visarion, nici 
n’a fost invitat la ceremonia desveliiii, cu toate câ părintele 
Cracalis, a cerut-o într’o şedinţă a comitetului. 

Ţoală serbarea avea un caracter prea restrâns. Oricum ar 
fi. mulţumim comitetului ia frantea căruia stâ d-1 Conte Mastino 
dela Scala, câ au realizat dorinţa Românilor din acea regiune şi 
totodată doamnei EIJa Grigoresac, proprietarea moşiei Văşcâuţi, 
care a binevoit să doneze pentru acest framos scop, locul pe 
care e aşezat monumentul. 

Monumentul este o operă de artă de prima calitate şi una 
din cele mai frumoase lucruri, de felul acesta din ţară. 


Iniţiatorul ridicării acestai monument, d-1 Ovid Ţopa pre¬ 
cum şi doamna Tişineanu merită toată lauda, căci pe lângă o 
faptă naţională de prima ordine, au contribnit mult şi la înfru¬ 
museţarea jidoutulni orăşel. 

Decoraţi au fost cu ocazia aceasta, bunii Români Arttur 
Apathy şi d-1 Mastino dela Scala. 

0 lucrare monumentală de artă populară. Cu ocazia expo¬ 
ziţiei şcolare deschisă cu prilejul târgului Sân Petru, am putut 
admira in camera destiuată şcoalei normale de fete, pe lângă 
atâtea lucruri minunate, reprezintând cele mai diferite mijloace 
de învăţământ şi un albam de cusutar', lucrate de elevele şcoa¬ 
lei normale, sub conducerea pricepută a doamnei Georgeta Ro- 
tică, una din cele mai bune cunoscătoare şi apreeiatoare a artei 
noastre populare. Vom vorbi în numărul viitor mai pe larg de 
această admirabilă lucrare. Deocamdată putem spune, că acest 
album e o operă monumentală care va trebui numai decât ţipă- 
Eadoxia Huraiuzachi, ne a păstrat prin colecţia sa, 
* 6 oc “ mente dorice, dacă Ilie Torouţ, noul membra al 

01161 omâne, face acelaş lucru pentru istoria literatorii 


— 35 — 


noastre prin publicarea documentelor istorico-literare, doamna 
Rotică prin albumul ei, ne va păstra nu numai cele mai frumoase 
comori ale artei populare, dar va avea marele merit, de a fi 
produs o renaştere a adevăratei arte româneşti, a Moldovei 
de Sos. 

300 de ani dela naşterea Spătarului Milescu. Anul acesta 
se împlinesc 300 de ani, dela moartea boierului Milescu, care 
era nu numai cel mai cult Român al timpalai său, dar şi unal 
dintre oamenii cei mai mari ai epocei. Milescu, e azi socotit 
de către Englezi, ca cel mai mare explorator al Asiei. 

S’ar fi cuvenit ca România oficială să sărbătorească pe 
acest mare om al trecutului nostra. Academia Română şi Fan- 
daţia Regală, sunt cele dintâi chemate, să traducă şi să tipărească 
operele acestai mare Român. Timbre comemorative şi an monu¬ 
ment la Bucureşti, ar merita marele nostra spătar, în orice caz. 
Dacă guvernul nu prea are vreme să se gândescâ la astfel de 
nimicuri, nu ne îndoim că Majestatea Sa Regele, va lua Singur 
iniţiativa. La Cernăuţi, Milescu va fi sărbătorit în Septembrie, 
de către Societatea Mazililor şi Răzeşilor Moldoveni. 

— La Carapciu pe/Ceremuş, un teolog Lecca, îşi tace de 
cap. De Paşti a impus ca să se cânte in biserică numai în u- 
craineşte. Cerem pedepsirea acestui individ şi eliminarea sa din 
facultatea teologică. Credem că-şi va primi pedeapsa cuvenită, 
căci doară biserica noastră nu mai este condusă de Codarciuc. 

La fel îşi fac de cap şi învăţătorii pensionari Lecca şi Gagen. 
Scandalul ca statul nostru să plătească din fondurile sale pro¬ 
paganda de iredentă ucraineană, nu mai poate continua. 

— La Voloca pe/Ceremuş, s’a înfiinţat o secţie a Societăţii 
Mazililor şi Răzeşilor Moldoveni. Răzeşul Baloşescu, a donat şi 
o parcelă frumoasă în mijlocul satului, pentru o casă naţională. 

V. D. 

— Cernăuţii, acest oraş interesant, demn de-o viaţă roman¬ 
ţată a Iui, în care să se fixeze toate frumuseţile haotice de ce¬ 
tate modernă, conţine o viaţă culturală proprie, de-o seriozitate 
ce nu poate fi pusă la îndoială, sau chiar invidiabilâ de alte 
centre. Să ne gândim la Facultatea de Teologie, ale cărei lumini 
pătrund în întreaga lume ortodoxă, — culturală — Societatea 
pentru Caltură, organizaţie, care numai în Astra ardeleană îşi 
poate afla echivalentul, şi care e pe cale să-şi ridice un palat 
în piaţa Vasile Alecsandri, — muzicală — Conservatorul de mu¬ 
zică şi, uneori, Societatea Filarmonică, — plastică, pedagogică, 


— 36 — 


literară şi socială. - De-un pitoresc rar, capitala Bucovinei, 
credem, e sortită să ajungă odată, un fel de Miincheu sau Wei- 

mar al României. M. S. 

Insule germane. La 14 Km. spre nord de oraşul Bălţi, 
există un sat, Grinăuţi. E un sat cosmopolit (Moldoveni, R aşj> 
Armeni, Nemţi, Evrei). 0 observaţie Insă: în timp ce Românii, 
Roşii, Armenii, şi Evreii trăiesc amestecaţi, Nemţii ocupă o parte 
a satului, pe care au botezat-o Strâmba Nouă. Au şcoala, bU 


a satului, pe care au —-- T -- 

serica şi primăria lor. Invăjător Ie este Zailer, preot Zailer, pri¬ 
mar acelaş Zailer. Duc o viată cu totul deosebită de restul 
populaţiei satului Grinăuti. Gospodăriile îngrijite, aproape toate 
în acelaş stil aranjate, biserica Ie este plină de credincioşi în 
timpul serviciului religios; nu există copil, care pe lâugă şcoala 
statului, să no frecventeze regulat şcoala lor. Nici primăria n u 
există numai formal. Când se simte nevoia unei. măsuri asupra 
bunului mers al satului, e destul să se sune de 2 ori din trom¬ 
petă, şi loji locuitorii din Strâmbă Nouă, în cel mai scurt timp, 
sunt la primărie. 

Dacă din întâmplare, ai trece prin acel sat pe la amurg, 
nu cred să nu-ti atragă atenţia faptul, că vei vedea aproape toţi 
gospodarii aceştia, istoviţi de munca pământului şi arşi{a soa¬ 
relui din timpul zilei, stând pe prispa casei şi citind o gazetă 
sau cartea luată dela şcoală sau chiar din casa lor. Berlinul are 
grijă să le trimită destule cârti. Văzând toate acestea, într’un 
moment de uitare, îţi vine să crezi că eşti în Germania, până îţi 
dai seama că dela Bălti până la Berlin, e cale lungă. Aşa sunt 
nemţii ăştia nesuferiţi; în schimb noi, Românii, suntem mai os- 
pitalieri decât ei. 

Sisteme de românizare. Problema necesităţii naţionale, de 
a româniza sau mai bine zi dea reromâniza nordul Bucovinei, nu 
ma, are nevoie de argumentări. Ne permitem doar, a arăta acum, 
câteva dm ingenioasele mijloace, specific româneşti, prin care 
se face, această românizare. 

, " | ipr “" pe loale ali $ e,e da pe gardurile şi zidurile oraşului, 
în limba germană sau cea ruteană, se’ntelege afişe cari 

tulul româ7pl man,feSlSri ' menile 8ă slăbească autoritatea sla- 

Xsc cărai! Pe C °'°’ 86 " ai ’ ede » l c&te '"»» 

—î “ jp exM - 

cere informatîf'fîfs 10 ilalulQi ' P oate pătrunde oricine, spre a 
informaţii, fără,a cunoască limba staiului, căci Românfi cari 





— 87 


tribunele acestor iastUnţll, au avut grija să înveţe limba 
"Teauft sau germană; iar puţinii Români, oari dela l'.H8 şi până 
r “ fi/i lncft nu ştiu acesto două limbi, iau lecţii zilnico «le ucrai¬ 
neană' şi nomţeascfl. pe cari nu le plătesc, decât cu pierderea 
timpului şi o reounoscătoaro Htrângoro do mână. 

■ Ocuparea do posturi In sorvioiile statului, o poate obţine 
orice minoritar necunoscător al limbii româneşti, cu singara 
condiţie, de a da garanţia unui cât mai maro număr do voturi, 
în viitoarele alegeri. In colo, romftnizarou ho rezumă la tricolorul 
ş i portretul M S. Regelui, care „trebuo“ să (io pe perele, alişolo 
do pe uşi, „Vorbiţi numai româneşte'*, „Ştergeţi picioarele 14 , „în¬ 
chideţi uşa“ etc. şi la câteva formule pe curi minoritarii ce 
populează bugetul statului, sunt nevoiţi să le îiitrobuinţo/.o, când 
dft peste cuibul lor, vreun inspector român „mai al dracului". 

De exemplu: „Să trăiţi d-mle inşp«ctor M , „cu toată Htima d’inlo 
şef", „cu plecăciune d-rnlo director 44 şi alto evontuale frânturi 
de românească. 

■ La sate, graţie intelectualilor români (preoţi, învăţători, 
notari etc.) ce se mai gusesc pe ici pe colo, şi singurii cari nu 
s’au înglodat poate, cu totul, In noroiul clisos al politicianismului, 
se mai poate vorbi într’o măsură oarocare.de românizarea popu¬ 
laţiei rătăcite. Dar şi aici, agitatorii ucraineni, dându-şi seama 
de acest lucru şi abuzând de slăbiciunile noastre, când uităm 
că suntem Români, precupaţi de situaţia partidelor politice, au 
început a organiza trupe teatrale, concerte, festivale şi tot felul 
de manifestări prin cari să proslăviască o IJcraină fictivă şi să 
zădărnicească orice activitate românească, la sate. 

■ Cam intri în Cernăuţi sau în satele din nordul Buco¬ 
vinei, te întâmpină la tot pasul culorile galben şi albastru; vezi 
studenţi purtând pe reverul hainei, insigna vreunei societăţi 
ucrainene, prăvălii cu vitrinele ornate în galben şi albastru, ţ㬠
rancele ce se hârjonesc pe străzile oraşului, cu brâe ucrainoştl 
ce spânzură până la câlcâe, biserici zugrăvite şi ornate nurnai 
în galben şi aibastrn, până şi vestmintele prea cuvioşilor preoţi 
ucraineni, purtând acelaş simbol. Pe la şcolile unde Învăţătorii 
români lipsesc, să vezi şcolarii In recreaţie, incinşi In brâe şi 
costume ucraineşti, cănlând cântecele tărăgănate, în timp ce 
domnii învăţători, îşi fumează satisfăcuţi ţigarea Se face rom⬠
nizarea de zor. $i când te gândeşti, cft n’au trecut becât 18 ani 
dela unire. 

1. C. 



— 3$ — 


rARTI SI REVIŞ Ig 9 

D - n : literare", a d-lui T. Mureşeanu, adace In nR;, 
■ Rensta j bogat( C are-o aşează în frnntea revi- 

mol nomâr ni spâne acelaş lacra despre r Pagini 

! stiCe \"lTLZ£s«>nl cel mai decăzut, îşi dă mâna %„ 
sUluî cel mai obscur. ■ .Orientări" a pârintâlni C R. Cri şan, 
f nn drum frumos în literatura regională. Recomandăm 

de ^nî?nr ctodinl pedagogic al directoralai revistei. ■ „Convor- 
iTteSe-, pe cî r e-o îngrijeşte d. A Constantin Stei ian. ne 
că e singura mare revistă, serioasă din toate punctele de 
redere a Capitalei. ■ Dopâ o scurtă acalmie, scriitorii bucovi- 
neni si au reluat activitatea. Aa apărat câteva volume excelent 
primite de critică, a?a că, încet încet, ele vor pătrunde în stra¬ 
turi tot mai largi de cititori. Activitatea literară, se anunţă bogată 
Iu c *ijmte şi cantitate. Noi am fost întotdeauna pentru această 
abundenţă de scriitori bucovineni, căci am intuit selecţionarea 
lor. fără violenţe şi invidii mascate sub rânjetul bestial al 
„obiectivitătii*, ci prin judecarea cititorilor înşişi. ■ E interesant 
cum scriitorii bucovineni, — mă gândesc la cei adevăraţi! — 
întră fără reelamagismul mitocănesc obişnuit aiurea, în massa 
cititorilor. O carte ca a lui Leon Ţopa — „Universitatea ţârâ- 
neaseă - 1 — sau ca a lai Barbu Sluşanschi, au cucerit Joc înalt 
în aprecierea specialiştilor. Asia — numai datorită valorii lor, 
şi nu notiţelor abil strecurate, în piesă. ■ Elisabeta Henţia ne 
trimite dm Braşov o carie proaspătă şi românească : „Valah", 
care cucereşte şi sgnduie prin datele psihologice şi sociale ce ni 
le oferă o Aenma, când e soare şi cer albastra, ca un poem 
eminescian, ne gândim co nespusă tristeţă la bieţii oameni, cari 
în Inria neputinlei lor, utilizează cele mai mârşave arme pentru 
a .otrăvi" pe alţii, când, de fapt, se otrăvesc ei înşişi, în pro¬ 
priul lor venin. ■ învăţătorii bucovineni, prestează o mancă ad¬ 
mirabilă. Tineretul acesta constructiv, când e lăsat să In crez© 
în linişte, îşi împlineşte din plin datoria. ■ lată câteva versuri 
pure, cu clinehenit de luceafăr brumat: „ Poate călător , Liri¬ 
cul meu dor, / Stelele de apă, / Umbrele de pleoapă, / Cornul 
depărtării, / Muzicile mării!' (Dan Botta: Cantilenă) M, S. 

.Notăm, rămânând ca n numărul viitor să revenim mai ne 
larg asupra lor, — câteva cărţi şi reviste bncovinene. ce nu 

£-fi 2!L G1D C ^ a nimânn1 ’ care . ^măreşte să-şi facă o ideie 
. * d.spre mişcarea culturală din provincia noastră. 

Literară dfe RirUu ă dictre revistele cernăuţene: Jnnimea 

irrş •sşsr.t: 

tratează problemele de^p^ialfiteT^w, 1 Fâtl^umo* etc. C “* 




— 39 


In vitrina librăriilor au aparat: 

Tarot şi Divertisment, de Mircea Străinul. 

Poc-sia d lui M. Străinul este sugestivă, plină de imagini sur- 

ftre poetul nu se opreşte la aparenţele sensilile, la descrieri 
P J>rtive Ci tinde să ne sugereze afinităţile estorice cu ideile prirnor. 
diale —' Uneori ajunge la mari culmi de inspiraţie, la desăvârşite 

rciilizân . 

o clipă a tâcut pădurea; doar ogoarele 
treceau cu ierburile "n naiul vântului; 
apoi, cu fluierul, porni Pan iar izvoarele 
şi iar răsună ’n nalturi cântecul pământului. 

„Aur Vechia a , versuri de Traian Chelaru. 

„Intrarea în pădure", versuri de Aurel MariD. 

Şi dacă mai amintim de lucrările d lor V. Greco „Cărţi 
de Pictură bizantină- 4 şi C. Loghin „Cernâaţii 44 , ne dăm seama de 
seriozitatea mişcării culturale a Cernăuţului. P. A. 

— Revista „Dorna Nistrolai", organ al societăţii „Doina Nis- 
trului- 4 . Semnează articole, stadii şi poezii: Subrevizor I. I. 
Georgesca Celer-is, Mârăşel Georgesca Mâraseşti şi Zoe L Geor- 
gescu. Aţi înţeles cred, că e vorba de familia d-lai Celaru. Pe 
copertă versuri pe note muzicale, semnate de d-nii Georgesca 
tatăl şi fiul şi un ciobănaş care cântă din fluier. — Nu se ştie 
bine, Doina Nistrulai san Doina Oltului — Iu ori ce caz, deoarece 
d-1 Georgesca este din judeţul Romanaţi (deşi marea majoritate 
a membrilor societăţii sunt din alte părţi, în special Moldoveni) 
Doina Nistrului, nu poate fi decât on răsunet al Doinei Oltului. 
La urma urmei, caracteral revistei, nu interesează. Este deajuns 
că d-1 Celer-is ne asigură, că desbia azi spiritualitatea de aici 
„se întâlneşte ca spiritualitatea mamă, cu care chibzueşte vinde¬ 
carea rănii şi un nou impuls de viaţa, la înălţimea chemării 
latine". Alegoria asta prea frumoasă, mai ales când observăm 
cum spiritualitatea mamă (Celer-is et Comp.), chibzueşte cu spi¬ 
ritualitatea de aici, spre înălţimea chemării latine, ne-a făcut să 
strănutăm de entuziasm. 

Pretenţia asta îşi găseşte însă justificarea, în desinvoltura 
cu care d-1 Georgesca Celaru, se mişcă pe toate terenurile, 
ştiinţă, literatură, critică, eseu, poezie şi pedagogie, — oriande 
e în elementul său. 

In „Fandamentul pedagogic al literaturii pentru copii", ne 
vorbeşte la superlativ despre filosofii români din sec. XlX-lea de 
Maiorescu, Eminescn, Bâlcescu şi conchide că întrn cât n'o mai 
avem, cultura, trebue s’o creiem. Apoi cum le spui mata, cam 
rar. Vorba ceia: „Industria română este admirabilă, splendidă, 
dar nn există" — nu-i aşa ? 


ŢARA ŞIPENIŢULUI 

apare la două luni 

Abonamentul anual Lei 90 - — 
Pentru autorităţi . 150 — 


tipografia .mitropolitul silvestru- cernăuţi, piaţa unirii No. s 


PREŢUL 15 LEI 





— 40 


Domnia Sa, mai scrie şi poezii, doino şi chiar atrofo <li a . 

bolice, In gen baadolorian. 

„Ou ochii injectaţi de sânge 
Ou mâna hâd prinzi a mft strânge 
In tremur de sudori te zbaţi nevrotic 
Parc’ai ii luat, ştiu eu? vr’an nurcotic" 

Nu prea are sens, mai ales când iei narcotic şi Io abaţi 
nevrotic... Narcoticul, de obicein se recomandă pentru calmare, 
dar In poezie, ştiu eu ? mai ales câ nevrotic. . . narcotic, par’cft 
rimează. 

D-l Mâraşel Georgescu Mârăşeşli, este foarte precoce şi 
deşi elev Inoă, încoronează pe Hego In versuri, cu mirt. 

In sfârşit, doamna Zoe Georgescu, face analiza literară a dis¬ 
cursului ţinut de M. Cogălniceariu, la legea împropietăririi, pentru 
„a ne sesiza atenţiunea un moment, pentru deliciul nostru sufle¬ 
tesc, prin refiecţiunea ce avem ocazia s’o facem, in procesul de 
împropietărirc a clasei ţărăneşti". 

în „dări de seamă", se laudă neobosita activitate a d-lui 
subrevizor Georgescu, care, „ca în toate înprejurărilc", „cu un re¬ 
marcabil prestigiu şi o aleasă pregătire, ... a isbutit să pue rân- 
diiială în cercurile culturale din judeţ şi să dea o nouă impui- 
siune de pregătire ştiinţifică, corpului didactic, (spre înălţimea 
chemării latine, nu ?) pentru care conducerea datorează mulţumiri, 
d-sa fiind un distins organ de control". Semnează cu iniţiala Z. 
N’o fi, doamna Zoe ? — dar în definitiv, în familie totul e permis. 

în cărţi şi reviste, avem consemnate operele complecte ale 
d-lui Celaru. Le scriem „pentru a ne sesiza atenţiunea un moment, 
spre deliciul nostru sufletesc", vorba doamnei Zoe. 

învăţături (epuizat), Copiii în răsboi (2 fascicole), Flori pen¬ 
tru copii. Leacuri potrivite. Evoluţia cărţii didactice. 

Sub tipar: Copilărie, studiu pedagogic-literar, Psihologia 

pOClIZtHa, 

Aşteptăm mai ales, „pentru reflexiunea ce avem s’o facem, 
m procesul" poetizării psihologiei. 

Afară de familia Georgescu, care din nefericire ocupă a- 
proape ţoale coloanele revistei, izgonind pe ceilalţi prin unghere, — 
semnează însufleţite şi judiciose articole, d-nii Scorpan, Cotor şi 

nmi« eS H U ; , Se re P rod yce Şi frumoasa conferinţă a inimosului. 
român, d-l inspector Doboş. 


C. P. 


Sumarul: 


jara’sepenlcuiul . Ba,an 

Românismul din nordul judeţului Cernăuţi 

Dlonlsle Bejan . Ovid Jopa 

însemnări pe marginea realităţii . PompeiAtanaslu 

Noi şl Ucraina Mare . Dragoş Vitencu 

Oln „Rumânească “ ( versuri) . Mircea Streinul 

Grădini de copil . Constantin lacob 

O problemă de educaţie muzicală neglijată . Liviu Rusii 

Schitul Zamostea . .. Etast Hostiuc 

Bucovlnlsm şl românism . Ml hait Cu n grea 

Se face ziua . 

Note mărunte . . 

Cărţi şi Reviste . 


REDACŢIONALE 

Articolele spre publicare, se trimit, scrise citeţ pe o singu¬ 
ră pagină, pe adresa domnului lacob Constantin, dir. şcolar, Cu- 
ciurul-Mare-Hadilău. Pentru Nr. 2, ce va apărea în Septemvrie, 
articolele vor ii trimise până la 15 August a. c. Cele ncpublicate 
nu se înapoiază. 

Rugăm pe d-nii colaboratori ai revistei, să binevoiască, 
a ne trimite spre publicare, numai articole ce n’au mai fost 
publicate, sau trimise spre publicare, la alte reviste, ziare, etc.