Revista Fundatiei Buna Vestire anul X, nr. 48-49, iulie-august 2001

BUNA VESTIRE 


PERIODIC AL FUNDAȚIEI CULTURALE BUNA VESTIRE/anX,nr. 48- 49, iulie — august, 2001;:16 pag. 


UN DOCUMENT CUTREMURĂTOR 


Preşedintele Partidului PENTRU PATRIE, dr. 
ing. Constantin IULIAN a trimis preşedintelui ţării, 
Parlamentului şi Guvernului şi Curţii Constituţionale 
un document, care, în cele peste 245 de pag. 
ilustrează un fapt incontestabil: 

„de peste 50 de ani o categorie de români este 
continuu atacată şi  calomniată fără a avea 
posibilitatea să se apere în ciuda faptului că membrii 
acestei comunităţi au dorit, PERMANENT, să slujească 
INTERESUL NAŢIONAL şi a LUPTAT PENTRU 
DREPTATE, BINE şi ADEVĂR”. 

Au avut o sigură vină: „S-AU OPUS 
COMUNISMULUI şi  IMORALITĂŢII DIN VIAŢA 
POLITICĂ”. 
Il Pentru edificarea celor cărora li s-a adresat acest 
apel s-au adunat PROBE OFICIALE şi MĂRTURII ale 
celor ce se mai află printre noi, pe care numai oameni 
de rea credinţă le-ar putea contesta. 

Pe atari probe se sprijină cele 12 afirmaţii susţinute 
de conducerea Partidului PENTRU PATRIE: 

a. deşi a susţinut statul de drept, Mişcarea 
Legionară a fost contestată de reprezentanţii regelui 
Carol al II-lea iar membrii ei au fost ucişi de către 
acesta; 

b. legionarii au participat la înlăturarea dictaturii 
carliste; 

c. intrând în conflict cu mareşalul Antonescu au 
fost întemnițați, exterminați — cu şi fără judecată (mai 
ale „fără” ; n. red.) sau trimişi pe linia 1-a a 
Frontului de Răsărit; 

d. legionarii au fost internaţi în lagărele germane; 

e. dar au continuat lupta împotriva cotropitorilor 
comunişti şi 

f. consecvenţi şi credincioşi credinţei lor au 
continuat această luptă, colaborând militar cu Statele 
Unite, Franţa şi Marea Britanie; 

g. luptă ce nu a încetat nici atunci când legionarii 
au fost întemnițați, torturați şi ucişi de reprezentanţii 
regimului comunist instaurat în România; 

h. în lumina acestor afirmaţii, sprijinite de cele 
peste 245 de pagini de documente — unele 


zguduitoare - partidul PENTRU PATRIE cere un 
singur lucru: revizuirea Legii Siguranţei Naţionale 
(51/1991) în aşa fel încât să fie scoşi de pe lista 
categoriilor politice încriminate LEGIONARII fie şi 
numai pentru a nu contraveni Hotărârii luate de 
Tribunalul de la Nurnberg care afirmă că: 

„NICI MIŞCAREA LEGIONARĂ şi nici entităţile pe 
care le reprezenta Mişcarea Legionară nu sunt 
culpabile de nici de crime de război, nici de genocid” , 
nu sunt nici naziste şi nici colaboraţioniste. 

Numai Mişcarea Legionară şi cea bulgară - 
Strejnicii — au rămas în afara condamnărilor ce s-au 
abătut împotriva mişcărilor naţionaliste din Europa. 

i. Decizia comisiei de pe lângă Tribunalul de la 
Niărnberg a fost luată şi pe baza unui memorandum 
întocmit de consulul general al României în Germania, 
Mihai Enescu iar cele 19 pag. ale acestui document ar 
trebui să se afle în manualele de istorie pentru 
corectitudinea, obiectivitatea, demnitatea şi curajul cu 
care au fost redactate. 

„Suntem -— scria consulul nostru de atunci — după 
înfrângerea aliaţilor noştri şi, pentru a risipi orice 
bănuială, că, în atari circumstanţe GARDA DE FIER ar 
încerca o justificare faţă de învingătorii Germaniei sau 
ar căuta interpretări şi  alibiuri echivalente 
desolidarizării faţă de aliaţii noştri, afirmă cu TOATĂ 


(urmare în pag. II, Supliment) 
Doru MIHAIL 


Articolele numărului 48- 49 / 2001: 


* Cuibul — Unitatea de bază a Mişcării 
Legionare (Faust BRĂDESCU): pag. 2; 


* Părinţi spirituali, mari unificatori şi 


conducători... (George URSA): pag. 3; 
* Lecturi obligatorii - Alfred Sauvy: 
Europa... (Paul Spiru MICHAIL): pag. 5; 


* Profesorul Ion Petrovici: un prieten şi 
un apărător al legionarilor în prigoană... 
(Vasile BLANARU - FLAMURA): pag. 11. 





pagina 2 
(urmare din nr. 45-47 / 2001) 

“Cuibul nu este un 
organism politic 
oarecare supus unui 
statut civil care re- 
glează de preferinţă 
organizarea materia- 
lă şi ierarhia membri- 
lor. Misiunea sa fiind cu totul dife- 
rită, el urmează reguli de o altă 
natură care îl pun la adăpost de 
neînțelegerile ce fac ravagii în altă 
parte, inerente potrivit naturii 
omeneşti. Adică, el face politică 
după directivele şi preceptele 
Mişcării, dar misiunea sa nu este 
politica, aşa cum se întâmplă în 
alte grupări. Principala sa misiune 
este de a transforma sufletul 
printr-o educaţie însuşită, impusă 
tuturor membrilor săi. Astfel, grija 
cuibului se concentrează asupra 
problemelor spirituale şi asupra 
educaţiei lăsând chestiunile politice 
pentru momentul oportun. 

Cuibul nu se conduce după 
paragrafele unui text din statutul 
care ar face din el o reprezentanţă 
numerică, mai mult sau mai puţin 
importantă dar fără nici o 
personalitate proprie. Inainte de 
toate, el este o entitate spirituală 
şi, în acest sens, este dirijat de 
regulii proprii, extrem de rigide, 
care se numesc „LEGI”, şi care 
sunt în număr de „şase”. 

Le putem găsi enunțate separat 
în alte doctrine, dar niciodată 
adunate la un loc şi niciodată 
exprimate în mod specific cu 
sensul profund pe care îl acordă 


Mişcarea. Căci  esenţialul este 
acolo, în sensul lor ascuns: 
educativ, moral, transcendental, 


fără care nu s-ar vedea decât un 
şirag de formule elegante, extrem 
de preţioase, dar implacabile. 
Sensul lor, care nu poate să-i 
scape nici unui legionar, este 
caracterul obligatoriu de aplicare 


permanentă în viaţa de toate . 


zilele. 

Acest caracter obligatoriu se 
răsfrânge atât asupra membrilor 
cât şi asupra şefului de cuib. 


BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. 


CUIBUL* 


Unitatea de bază a Mişcării Legionare. 


X. Legile cuibului. 





Acesta nu îndrumă unitatea de 
bază după bunul său plac, ci după 
anumite legi de acţiune specifice: 
legile educative care guvernează 
cuibul. Astfel, arbitrariul nu poate 
să apară decât accidental şi, 
dealtfel, acesta nu va putea 
niciodată să se instaureze. Pentru 
şeful de cuib, acţiunea şi educarea 
se întrepătrund continuu, legile 


educative având totdeauna 
prioritate faţă de cele ale acţiunii. 
Adică, nici o acţiune, nici o 


atitudine a şefului de cuib nu pot 
să se impună dacă se află în 
contradicţie cu legile cuibului. 


Această armonizare este oo 
garanţie împotriva posibilelor 
greşeli omeneşti. 

Cele şase legi ale cuibului 


constituie baza morală a existenţei 
sale. Fiecare . membru şi fiecare 
legionar trebuie să fie impregnat 
până: la saturație de valoarea lor. 
Inainte de a ne gândi la o evoluţie 
spirituală, trebuie să fie asimilat 
textul şi duhul acestor legi, traduse 
în fapte. Individul care nu a pus 
niciodată piciorul într-un cuib, 
care, în principiu, urmează regulile 
egoismului şi intereselor personale, 
sau acela care, angrenat în 
formaţiuni de extremă stângă, 
detestă tot ce ar putea să-i 
amintească o oarecare formă de 
reacțiune, toţi aceştia se vor 
declara cu uşurinţă împotriva 
acestui gen de activitate. Pentru ei 
nu există nimic mai rău decât 
principiile morale şi etice înălțate la 
rang de linie de conduită. 

Mişcarea Legionară înscriindu-se 
pe această linie de conduită, 
punând baza cuibului de legi 
capabile să modifice traiectoria 


individuală a membrilor săi, se 


expunea astfel destinului care este 





Li 


al său încă de la 
fondare. Lupta 
neîncetată care se 
continuă cu toată 
dârzenia împotriva 
Legiunii, are loc 


datorită celor şase legi 
concise, care, în enunţul lor linear, 
nu pot părea fragile, dar care, în 
realitate, au forţa irezistibilă a 
credinţei impalpabile care mişcă 
munţii din loc. Duşmanii Legiunii îşi 
dau seama că fără această bază 
celelalte principii vor deveni iluzorii 
şi inofensive. Omul se pleacă uşor 
atunci când nu-i umple sufletul 
nimic superior şi măreț. 

Era nevoie de apariţia acestei 
doctrine, care leagă omul de 


o. Au 


„conştiinţa înălţării sale, pentru ca 


domnia materiei să fie zdruncinată. 
Aceste principii nu sunt o 
descoperire a lui Corneliu 
Codreanu. Ele există dintotdeauna 
şi Biserica le consideră eficace şi 
vitale. Marele merit al Căpitanului 
este de a le fi transformat în 
norme absolute şi de a le fi aşezat 
în miezul problemei umane.. De 
altfel, el a afirmat prin fraza 
celebră „o lume nouă cu oameni 
plini de vechi păcate este de 
neconceput”. 

Pentru ca această lume 
înfăţişată de el să poată exista, 
trebuie înainte de toate să se 
procedeze la o purificare a 
indivizilor, - la o  -schimbare 
progresivă a obiceiurilor vechi, deci 
la o prefacere totală spirituală a 
acelora care erau cei mai apropiaţi 
şi cei mai capabili de a face efort — 
membrii cuibului. 


(va urma) 


dr. Faust BRĂDESCU 


*  (7raducere, din limba 
franceză, de Eugen BĂLAȘA, din 
lucrarea: Le Nid Unite de base 
du  Mouvement Legionare. 
Editions „CARPATI, Madrid, 1973) 


ÎN a a 


BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. 





pagina 3 
să-i  marginalizeze mediatic şi aceştia, adormite. S-au 
Părinţi spirituali, mari social. De ce nu sunt periculoşi mascate voit de cei care le au. 
unificatori şi conducători ai neapărat? Pentru că nu-s în stare Şi aceştia şi le arată la 


naţiunii dacoromâne 


Părinţi spirituali: 1. Prima 
categorie, dintre aceşti părinţi 
spirituali, sunt cei care au teoretizat, 
au palavragit despre necesitatea 
noastră de a fi uniţi, la modul 
afirmativ -— lozincard şi imperativ 
unii. Ca de pildă: trebuie să ne unim 
pentru că toţi cei ce locuim în 
arealul clasic al traco-dacoromâni- 
tăţii (Egee, Asia Mică, Nipru, Carpaţii 
polono - slovaci, Adriatică, Dunărea 
mijlocie, Marea Neagră) suntem una 
în obiceiuri, credinţe, mod de a 
gândi şi a fi. Tipi de genul acesta au 
fost mulţi în istoria noastră. De la 
conglomeratul plimbăreţ, cu 
animalele la  păşune, până la 
gazetarul secolului XIX —_ XX. De 
regulă, „tolerant, fricos şi liberaloid, 
dacă nu chiar /antrans (Caţavencu, 
Rică Venturiano, apoi  gazetarul 
evreu al Sărindarului, gazetar -de 
tipul a ceea ce Sf. Apostol Pavel 
numeşte — cu o expresie senzaţiona- 
lă — „perete văruit”, adică om 
făţarnic. El, gazetarul, străin de noi, 
ne învaţă ce este un român 
autentic). Ei plutesc, cu vorbe fără 
consecinţe, la suprafaţa lucrurilor. 
De din ăştia nu se tem adversarii 
noştri — aceeaşi de peste 2500 de 
ani, respectiv 1400, respectiv 1000, 
respectiv 800, respectiv 100 (adică 
evreii, grecii, slavo-turcomanii, 
ungurii, turco-arabii, ţiganii). Domnii 
cu pricina au lătrat şi pot lătra 
liniştiţi şi astăzi; 

2. A doua categorie de „părinţi 
spirituali” sunt istoricii, literați, 
filosofii de mare forţă şi profunzime. 
Aceştia sunt mai de temut şi nu de 
puţine ori au sfârşit asasinați, fie 
direct, de către adversari, fie 
indirect, prin intermediul nostru. Nu 
mă pun să le analizez importanţa şi 
mesajul lor. Este, în parte, cunoscut. 


“Nici de aceştia nu se tem chiar atât 


de tare adversarii noştri. Ii 
„încondeiază” de regulă şi se 
“mulţumesc — de cele mai multe ori — 


> 


să mobilizeze şi să disciplineze 
masele pentru ca acestea să-i 
urmeze. Şi fără ajutorul acestora 
nu se poate face nimic esenţial în 


istorie. Ei sunt izvoare de 
argumente pentru adevărații 
oameni periculoşi, pentru 


adversari evident, oameni care se 
nasc la secole, dacă nu la milenii; 


3. A treia categorie de „părinţi” 


sunt preoţii obişnuiţi, de mir se 


spune, 


clerul cu întreaga lui 


ierarhie acceptată de ea însăşi şi 
de masa de români. Ei sunt foarte 
importanţi. Prin ei se păstrează 
unitatea de tradiţie şi de credinţă 
pentru ceea ce am numi oameni 
obişnuiţi, „sarea pământului” cum 
ar fi spus Tolstoi (după Sfânta 
Evanghelie, evident). Atâta vreme 
cât sunt doar biserică pasivă nici 


ei 


nu sunt periculoşi pentru 


adversari. Când unii dintre clerici 


ies din rând, 


şi devin biserică 


activă, asupra lor se iau întâi 
măsuri administrative; dacă nu 
cedează se trece la compromite- 
re. Orice om are o pată pe 


conştiinţă. 


Nu există om 


nepăcătos trăitor în lume. Dacă 
nici cu foamea, nici cu şantajul nu 
merge se trece la acţiuni psiho- 
spirituale asupra celui activ. Dacă 
nu merge nici aşa se pot organiza 
puncţii fizice. Dacă nici astfel nu 
aranjează lucrurile se pot organi- 
za, dispariţii misterioase, se pot 
lua măsuri de către stat prin 


reprezentanţi 


„aserviţi forţelor 


duşmane etc. În general, clerul 
oficial, acceptat, nu calcă exa- 
gerat pe alături. Indiferent de 
culte cu excepția celui mozaic, 
care este permanent alături. 


4. A patra categorie de 


„părinţi” sunt militarii sau indivizii 
având astfel de concepţii. Aceştia 


sunt periculoşi 


doar când, .pe 


lângă calităţi militare, au şi calităţi 
de oameni de stat. Şansa lor — de 


a Supravieţui — este 


aceea că, 


aceste calităţi, pot fi, la unii din 


momentul potrivit. Înainte de a- 
şi arăta ghearele un acest soi 
de om trebuie să devină 
deosebit de popular în rândul 
armatei şi soldaţilor altfel riscă o 
soartă de tip Antonescu. Pentru 
că el are două categorii de 
adversari. Şeful statului şi 
adversarii trădători ai neamului. 
Orice şef de stat se teme de un 
astfel de general. Aşa că el 
n-are mari şanse. Chiar de 
ajunge sus, el ajunge acolo 
sprijinit de o facțiune care-i va 
cere socoteală; 

5. Regi, şefi de stat, voievozi 
etc. ajunşi sau ereditar. Dacă 
sunt ereditari şi nu au o 
ereditate încărcată biologic sau 


moral, ' medical, atunci ei 
puteau, până 'la începutul 
secolului XX, să creeze, să 


-fortifice naţiuni puternice, nu 


invincibile. Aveau atât mijloace-le 
cât şi ascendentul. Cei ajunşi pe 
tron după sfârşitul sec. XIX au 
avut şanse puţine. Cei ajunşi pe 
tron după primul. război mondial 
au avut şanse puţine în această 
direcţie: Aş aminti câţiva din regii 
şi conducătorii noştri care au avut 
şi calitatea de  întemeretori: 
Burebista, Ferdinand ş. a. , 
voievozi gen Mihai Viteazul. Nu 
insist; 

6. Mari reformatori politico- 
morali. Foarte importanţi. A- 
proape la limita de sus. Aceştia 
încep printr-o. delimitare. In- 
totdeauna se delimitează. Vezi ca 
model Corneliu Zelea Codreanu 
sau alţii. Aceştia adună etnia şi o 
disciplinează în totalitate, nu 
militar, ci moral - sufletesc = 
religios (În uniformă când e 
nevoie). O taie în inimă, pentru 
sine, ca naţiune, pentru a rezista 
în . orice împrejurare istorică 


(continuare în pag. 10) 
George URSA 


* Comunicare ţinută a ADR, 
miercuri, 24/ 01. 2001. 


pagina 4 
Despre rugăciune 


- de Alexis Carrel - 


Rugăciunea (1) . - 


1. Nouă, celor moderni, ni se 
pare că raţiunea este superioară 
intuiţiei şi sentimentului. De aceea 
ştiinţa noastră înfloreşte, în timp ce 
religia se ofileşte şi piere. Îl 
admirăm pe Descartes şi-l ignorăm 
pe Pascal. Cultivăm raţiunea, în 
timp ce spiritului, cum ar fi simţul 
moral, simţul frumosului şi mai ales 
al sacrului, sunt neglijate aproape 
total. Din această cauză, activităţi 
ca cele enumerate mai sus, deşi 
sunt activităţi fireşti şi 
fundamentale ale omului, .se 
atrofiază şi dispar. In acest fel omul 
modern devine, din punct de 
vedere spiritual, o : fiinţă oarbă, 
mutilată, infirmă. lar “ acă 
infirmitate ne  împiedecă : :să 


devenim cu adevărat constructivi: 


pe plan social şi uman. Activitatea 
morală se dovedeşte tot atât de 
indispensabilă vieţii ca şi activitatea 
spirituală şi activitatea economică. 

In consecinţă, este necesar să 
trezim în noi din nou activităţile 
sufletului care influenţează mai 
mult decât raţiunea asupra 
personalităţii individului. Dar cea 
mai ignorată dintre toate aceste 
activităţi este tocmai simţul sacrului 
sau simţul religios. 

Simţul sacrului se exercită şi se 
exprimă mai ales prin rugăciune. 
Fireşte, ca simţ al sacrului, 
rugăciunea este un fenomen 
spiritual. Ca atare, ea nu intră în 
domeniul experienţelor noastre 
tehnice, de aceea ne întrebăm cum 
ne putem câştiga cunoştiinţele 
pozițive prin rugăciune. 

Domeniul ştiinţei cuprinde 
totalitatea fenomenelor  observa- 
bile şi în acest sens, orice cercetare 
fiziologică a omului este nevoită să 
se extindă până la manifestarea 
spiritului. 

Prin observarea sistematică a 
unui om care se roagă, noi putem 


această" 


BUNA VESȚIRE nr; 48.- 49 / 2001. 


afla în „ce constă. fenomenul 
rugăciunii, care este tehnica' ei şi 
efectele pe care le produce ea. 

2. Rugăciunea este o tensiune a 
spiritului uman spre principiul 
imaterial al lumii (Creatorul). “In 
general, rugăciunea este-un țipăt 
de durere, un strigăt de ajutor, 
Uneori însă rugăciunea - devine 
contemplaţie senină a principiului 
imanent - şi transcendent. al 
lucrurilor, un act de iubire şi .de 
adoraţie faţă de acela de la care 
provine minunea vieţii. De fapt, 
rugăciunea este un efort al omului 
de comuniune cu fiinţa invizibilă, 
cu acela care este Creatorul a tot 
ce există. Inţelepciunea supremă, 
Putere şi Frumuseţe absolută, Tatăl 
şi Mântuitorul nostru. 

Departe de a fi o recitare 
mecanică de formule, adevărata 
rugăciune este transfuzie de viaţă 


divină în sufletul credinciosului şi o 


absorbire a 
Dumnezeu, 

Dar acest fenomen nu este de 
natură - intelectuală sesizabil, de 
aceea rămâne inaccesibil atât 
filosofilor .cât şi savanților. Căci 


conştiinţei în 


„precum simţul frumosului şi al 


iubirii :nu - depinde de nici o 
cunoaştere intelectuală, tot aşa 
simţul sacrului, simţul rugăciunii, 


nu  depihde:. de  silogisme 
intelectuale. Un om simplu, 
indiferent de. gradul lui de 
inteligenţă, îl poate simţi pe 


Dumnezeu tot -atât.de bine cum 
simte căldura soarelui sau parfumul 
florilor. 

Dar acest Dumnezeu, pe cât 
de accesibil aceluia care-l 
iubeşte, se ascunde celui ce nu 
ştie simţi şi iubi, ci doar 
cunoaşte şi înţelege (subl. red.). 

În domeniul rugăciunii perfecte, 
contemplative, inteligenţa şi 
cuvântul nostru rămân 
neputincioase; ele nu pot exprima 
ceea ce simte şi trăieşte un om. cu 
adevărat religios. În sensul ei cel 
adevărat, rugăciunea este un avânt 
al iubirii care trece dincolo de 
noaptea:gbscură a inteligenţei. 


3. „ Tehnica” rugăciunii am 
învăţat-o de. la: sfinţii creştini, 
care timp de..20 de veacuri au 
iniţiat Europa în viaţa religioasă. 
Dumnezeul lui Platon era absolut 
inaccesibil. Cel a! hui Epictet se 
confunda cu esenţa sau sufletul 
existenţelor. Iehova al evreilor 
era stăpân temut care inspiră 
frică, nu iubire. 

Creştinismul însă l-a adus pe 
Dumnezeu la îndemâna tuturor. 
l-a dat o înfăţişare, l-a făcut 
Tatăl nostru, Fratele nostru, 
Mântuitorul nostru. Pentru a te 
apropia de Dumnezeu nu ai 
nevoie de ceremonii complexe, 
ori sângeroase. Rugăciunea a 
devenit uşoară, iar tehnica ei 
simplă. 

Pentru a te ruga nu e nevoie 
decât de a face un efort de a 
tinde spre Dumnezeu. Acest 
efort trebuie să fie mai mult 
afectiv decât intelectual. De 
exemplu, o meditaţie sau o 
consideraţie despre măreţia lui 
Dumnezeu ne este o rugăciune, 
dacă este numai o consideraţie 
intelectuală, fără a fi în acelaşi 
timp o expresie de iubire şi 
credinţă, de adoraţie. 

Deşi după metodele maeştrilor 
în viaţa spirituală, rugăciunea 
începe printr-o consideraţie 
intelectuală, totuşi ea nu este. 
desăvârşită decât dacă devine un 
elan afectiv. Scurtă sau lungă, 
vocală sau mintală, rugăciunea 
trebuie să fie asemenea unei 
conversații de copil cu Tatăl său. 
„We prezentăm în fața lui 
Dumnezeu așa cum suntem” a 
zis un suflet credincios. 7e rog; 
în măsura în care i] iubeşti cu 
toată fiinţa. 

Forma rugăciunii variază de la 
cuvinte simple spuse de ţăran în 
faţa Răstignitului de la răscrucea 
drumului, până la măreţia 
coralelor şi  liturghiilor care 
răsună sub bolțile catedralelor. 

Puţini oameni ştiu să se roage 


(continuare în pag. I Supliment) 


ÎN a e 


BUNA VESTIRE nr. 48 — 49 / 2001. 


LECTURI OBLIGATORII: 
ALFRED. SAUVY: EUROPA 
INUNDATĂ 
(L 'EUROPE IMMERGE) 


Editura  DUNOD (Paris) a 
întemeiat, cu ceva ani în urmă o 
colecţie intitulată L'oei] 
economique (Ochiul economiei), în 
care, acum 14 ani (1987) a apărut 
volumul semnat de Alfred SAUVY 
intitulat  L'EUROPE  SUBMERGEE 
(Europa inundată) care-şi propune, 
aşa cum citim pe coperta a doua 


să răspundă la următoarele 
întrebări: 
„Un popor poate muri de 
bătrâneţe?” 


Să se stingă pe încetul în 
beatitudine? 

Există în istorie sau în preistorie 
astfel de morţi? 

Să nu vă temeţi de bomba 
(atomică), pericolul vine din altă 
parte: curând contrastul dintre 
SUDUL plin de vitalitate şi o 
Europă îmbătrânită va fi 
insuportabil. Ineluctabil, SUDUL se 
va revărsa spre NORD în timp ce 
Europa, acest „promontoriu mic al 
Asiei” va regresa puţin câte puţin. 
Acesta ar fi, în rezumat, punctul de 
vedere al unuia dintre demografii 
secolului ce s-au dus. 

lar sumbra previziune a lui 


Alfred  SAUVY începe să se 
adeverească. 

Şi România se află totuşi în 
Europa. 


Ca să stabilim dacă se mai 
poate face ceva şi ce s-ar putea 
face, trebuie să eliminăm răul 
major al întregii societăţi: 
IGNORANTA profundă a tuturor, 
bogaţi şi săraci, profesori şi 
analfabeți, miniştri sau simpli 
cetăţeni în ce priveşte răul major 
al zilelor noastre: INCAPACITATEA 
de a FOLOSI OAMENII, de a le 
GĂSI O ACTIVITATE 
PRODUCTIVĂ. (pg. 213 - 214). 

Pentru că ŞOMAJUL este mama 
(sau tatăl) tuturor relelor: de la 
criminalitate la scăderea 
populaţiei, de la emigrare la 
proasta dezvoltare intelectuală, de 
la demagogie şi politicianism la 
dictatură. 

Fie că eşti econometru sau 


contabil al naţiunii sau doar un om 
atent la faptele economice, toţi ştim că 
remediile eficace contra şomajului sunt, 
în mod obligatoriu, medicamente 
amare, mijloace nepopulare. Dacă ar fi 
fost altfel nu credeţi că alde Iliescu şi 
Năstase, Roman sau Băsescu şi alţii din 
aceeaşi făină (sau tărâţă) le-ar fi folosit 
nu doar ca lozinci cu ocazia caftelii 
generale pentru preluarea puterii? 

Aşa se explică apariţia „şarlatanilor”, 
cu atât mai agresivi cu cât medicii 
pregătiţi ad-hoc lipsesc sau, prezenţi 
fiind, propun tratamente mai greu de 
acceptat. 

Dintre toate regimurile care s-au 
succedat de-a lungul anilor, nici unul 
nu a fost mai dotat cu mijloace care 
înmulţesc bogăţiile dar nici unul nu a 
fost mai incapabil să le utilizeze ca cele 
din ultima jumătate a sec. 20. 

În ce priveşte „opinia publică” ea se 
află sfâşiată între două forţe: ea crede 
că informatica, roboții, etc. îi gonesc 
efectiv pe oameni — le iau locurile de 
muncă -— (ceea ce dovedeşte că 
mentalitatea care domina când ţesătorii 
distrugeau războaiele de ţesut 
mecanice nu a dispărut) —- dar nu 
îndrăznesc să o afirme - ca să nu le 
zică lumea „retrograzi” - (şi când 
spunem. „opinie“ expresia cuprinde pe 
cei de sus, de foarte sus). 

Legătura dintre progresele tehnice şi 
locurile de muncă a fost urmărită cu 
grijă, de mulți economişti, până la 
jumătatea secolului 19 — adică până la 
apariţia demagogului Marx. De atunci 
atenţia ce se acorda acestui subiect a 
fost folosită pentru a-l ... evita. 

Economiile au pierdut motivațiile 
muncii iar oamenii politici nu vor să-şi 
amintească de ele. Comunismul a 
introdus chiar o formulă care nu şi-a 
pierdut nimic din vioiciune: „să ni se 
dea”. Iar când nu ni se mai dă, atunci 
ne punem pe furat. 

Dacă oamenii — scrie Alfred SAUVY -— 
ar trăi într-un paradis terestru - dotat 
cu de toate — de la fructe la locuinţe 
agreabile — şi spitale bine echipate şi cu 
personal nededat la ciubuc - cu 
automate care - te servesc — singura 
sforţare fiind apăsarea pe buton, n-ar 
mai trebui să 
vorbim de loc de muncă şi şomaj, 
pentru că, fireşte, munca ar fi inutilă. 

Dar în societatea noastră trebuie să 
muncim ca să OBŢINEM ACOPERIREA 


pagina 5 
NEVOILOR PUBLICE şi PRIVATE. 
Dar de ce, se întreabă autorul, 
acest enunţ atât de simplu, de 
natural are atât de puţini adepţi şi 
provoacă un soi de fugă? Pentru 
că este vorba de munci 
dezagreabile, penibile sau 
degradante care nu-i incită pe 
oameni să le îndeplinească, 


Multiple mici meserii cer 
ingeniozitate, iniţiativă, şi chiar 
imaginaţie. În mod general 
artizanatul, munca menajeră, 
construcţiile sunt mai 
recomandabile decât marile 
întreprinderi generatoare de 


segregare, de alienare. 

Ţările occidentului care se tem 

azi de o rapidă unificare cu 
victimele războiului — celui cald ca 
şi celui rece - ar trebui să se 
gândească că există o mulţime de 
locuri de muncă părăsite de 
băştinaşi care ar putea fi astfel 
rezolvate (imigrantul are şi el 
nevoi ce trebuie satisfăcute) şi 
astfel circuitul se va lărgi: va 
cumpăra lapte, unt şi grâu pe care 
occidentul îl au mai mult de cât le 
este necesar, haine, sănătate -— 
deci servicii medicale, iar 
producătorii acestor bunuri vor 
consuma şi ei mai mult - pentru că 
vor avea de unde. 
__ LOCURILE DE MUNCĂ SE VOR 
INMULŢI DIN APROAPE IN 
APROAPE şi NU SE VOR REDUCE - 
aşa cum se întâmplă peste tot — la 
ei ca şi la noi. 

Fără o înmulţire a salariaţilor, 
fără o diminuare a muncii la 
negru, fără un aport consistent de 
fonduri prin cotizaţii - mai mici dar 
mai multe — pensionarii şi salariaţii 
vor primi mai puţini bani şi 
consumând mai puţin vor închide 
cercul vicios al unor politici 
economice frauduloase, corupte şi 
imbecile. 

Intr-o ţară fabuloasă, scrie 
Alfred SAUVY, bogată şi totuşi 
nevolnică, s-a răspândit un zvon: 
„La hotarele voastre se află munţi 
de aur, bijuterii, pietre preţioase şi 
chiar mai mult decât atât”. 

Dar oamenii ţării le-au refuzat: 

iun. 2001 

(continuare în pag. 10) 


Paul Spiru MICHAIL 


Pi 


pagina 6 


Biserica Sf. Ilie Gorgani şi 
Fundaţia BUNA — VESTIRE 


SERILE BISERICII sf. llie 
Gorgani 


De două ori pe lună, timp de 90 de minute, 
Biserica Sf. Ilie Gorgani şi Fundaţia BUNA 
VESTIRE, invită enoriaşii' parohiei şi nu numai pe 
aceştia să participe la o conversaţie în care vor fi 
dezbătute două teme: 

- una dintre ele se va adresa problemelor spirituale 
ţinta fiind o mai bună înţelegere a relaţiilor dintre noi 
şi Dumnezeu, dintre credincioşii Bisericii Ortodoxe 
Române şi slujitorii acesteia, dintre lumea de aici şi 
cea de dincolo. 

Teama va fi deschisă tuturor — începând de la cei 
mai tineri şi până la cei care se pregătesc pentru 
judecata de apoi. 

- a doua temă a fiecărei întâlniri va fi axată pe 
viaţa noastră cea de toate zilele, ţintind clarificarea 
căilor prin care am putea ieşi din hăţişul politic, 
economic, profesional, educativ în care ne-a împins 
“cei peste 60 de ani de minciună, corupţie şi violenţă 
prin care am trecut şi, din care, din nefericire, încă n- 
am ieşit. 

Biserica, sub a cărui acoperiş fizic — dar şi spiritual 
ne aflăm — nu este implicată politic (în sensul că nu îşi 
propune să adere la o ideologie politică sau alta, să 
apere un partid împotriva altuia, să favorizeze pe unul 
în detrimentul celuilalt). 

Ea fiind deasupra celor pământeşti ştie din 
învăţătura lui lisus că trebuie să dai Cezarului ceea 
ce-i al Cezarului. Aceasta nu-l îndreptăţeşte, însă, pe 
aceasta să încalce spiritualitatea creştină sau 
obligaţiile pe care le are faţă de fiecare dintre fii 
acestei țări, oamenii care l-au ales, îl plătesc şi au 
dreptul să-l destituie. BISERICA, şi ea, are căderea 
să-şi apere credincioşii, să-i lumineze şi să-i 
ocrotească. 

Este ceea ce EA a făcut din totdeauna: a fost casă 
de învăţătură, adăpost în timp de război; în preajma 
bisericilor s-au deschis primele spitale; ele au adunat 
mărturiile trecutului; în incinta lor au fost adunaţi 
copii ca să înveţe limba românească; preoţii lor au 
pierit într-o proporţie mare în temniţele comuniste. 

Şi prin toate acestea se justifică prezenţa Fundaţiei 
BUNA VESTIRE în Biserica Sf Ilie Gorgani. 

Temele vor fi anunţate din vreme şi oricine doreşte 
să participe, printr-o comunicare, poate să o facă în 
limitele timpului de care vom dispune. La nevoie, 
însă, şi la cererea participanţilor, se vor putea 
organiza întâlniri suplimentare. 

Toată lumea va avea drum deschis spre auzul 
tuturor; nu va exista nici un fel de cenzură — cu 
excepția celei pe care bunul simţ ne-o va impune 
fiecăruia atunci, cel puţin, când ne aflăm în casa 


BUNA VESTIRE nr. 48 — 49 / 2001. 


Domnului. 

Iată temele propuse, de noi, pentru primele trei 
luni: 

E: pi 

1. RUGACIUNEA: rostul, sensul şi 
împlinirii ei — pr. prof. dr. Vasile GORDON; 

2. CUM SE TAMADUIEŞTE MINTEA - dr. Doru 
MIHAIL; 

3, DESPRE RUGĂCIUNE- prezentarea textului dr. 
Alexis Carrel de George URSA. 

(11) 

1. ŞOMAJUL: ce este, şi cum se previne? 

2. Cum ne-am putea apăra de el? 

3. Cum s-ar putea preveni? 

4. Cum vede Biserica această problemă lumească? 

(III) 

1. Rostul şi menirea Sfintei LITURGHII? 

2. Cum se desfăşoară? 

3. Cum trebuie să se comporte credincioşii în timpul 
săvârşirii ei? 

4. Ce semnificaţii au diferitele momente ale Sfintei 
Liturghii ortodoxe? 

5. Care sunt diferenţele între Sf. Liturghie ortodoxă 
şi Liturghiile ce se săvârşesc în celelalte culte creştine. 

6. Textul lui Nae Ionescu: BISERICA ORTODOXA. 

(IV) 

1. Ce esțe, din ce se face şi cine controlează bugetul 
ţării? 

2. Cum şe poate fura din bugetul unei ţări? 

3. De ce este necesar un BUGET? 

4. Clarificări terminologice; 

5. Analiza bugetului pe anul 2001; 

6. De ce nu se face bugetul la timp? 

(V) 

1. PÂINE NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE: 

a. Punctul de vedere al BISERICI; 

b. Punctul de vedere al laicilor; 

c. Cum trebuie să ne-o câştigăm? 

* In funcţie de dorinţele participanţilor vom stabili 
viitoarele teme din care nu vor lipsi: „sfinţii ortodoxiei”; 
„marile sărbători ale creştinătăţii şi sensul lor”; „despre 
o carte fundamentală: ISTORIA RELIGIILOR de Mircea 
Eliade”;  „Semantica termenilor  teologici” (sensul, 
etimologia şi rostul cuvintelor folosite în Biserică etc.). 
„Teologia ca disciplină...” 

De altfel, fiecare expunere ar trebui să înceapă cu un 
soi de minidicţionar al termenilor folosiţi de conferenţiar. 
Şi zicem aceasta pentru ca ascultătorii să-i  recepteze 
corect. | 
In ce priveşte invitaţiile enoriaşilor, „Fundaţia BUNA 
VESTIRE” va tipări materialele necesare (afişe, fluturaşi, 
scrisori) şi le va răspândi acolo unde va fi permis şi 


modalităţile 


- Necesar. 


Însă, chemarea cea mai eficace va fi calitatea acestor 
întâlniri. 





BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 /2001;:. 


CE VOM FACE CU VIAŢA NOASTRĂ? 


Dat fiind schimbările profunde prin care trece lumă&a 
azi — s-au produs şi se vor produce modificări radicale 
în ce priveşte MUNCA. Anumite abilităţi, anumite 
profesiuni chiar vor dispare; în altele se va reduce 
proporţia anumitor specialişti; vor apărea meserii noi, 
şi, din această pricină, susţine revista The FUTURIST. — 
va trebui să renunţăm la planificarea carierii şi să o 
înlocuim cu strategia acesteia. 

Autorul studiului, Robert BARNER a publicat o carte 
intitulată LIFEBOAT STRATEGIES HOW TO KEEPT 
YOUR CARRER ABOVE WATER DURING TOUGH TIMES 
— or ANY TIME - iar datele acestui studiu sunt folosite 
de noi în acest articol. 

În viitorii ani presiunile concurenţei şi nevoia. unor 
răspunsuri rapide la cererile pieţii îi vor sili pe 
întreprinzători să-şi construiască o forță de muncă 
extrem de flexibilă şi eficace în ce priveşte costul. 

Structura organizatorică tradiţională cu dependenţa 
ei de o bază largă, permanentă de salariaţi va fi 
înlocuită cu o structură mult mai adaptabilă constând 
din trei grupe: 

- Funcţiile critice vor fi reţinute de un grup mic, 
relativ permanent de un nucleu de salariaţi cu abilităţi 
largi care să le permită abordarea unei varietăţi de 
activităţi; 

- SALARIAŢII SUPLIMENTARI: angajaţi sau eliminaţi 
cât de rapid este nevoie. Fiindcă va exista o creştere 
semnificativă a specialiştilor, conducătorilor şi chiar a 
personalului de la nivelul Executivului contracte de 
muncă temporare; 

- FORŢA DE MUNCĂ EXTERIOARĂ: în viitor agenţiile 
„de recrutare” vor fi parte integrantă a echipei 
organizatoare. 

Această nouă structură organizatorică va sili 
patronatul şi salariaţii să-şi rescrie contractele, care, în 
mod obişnuit pun accentul pe securitatea locului de 
muncă, pe eternitatea locului de muncă salarizare 
progresivă. 

Li se va spune salariaţilor că este nerealist să se 
aştepte la garantarea pe termen lung a locului de 
muncă. 

Pe măsură ce schemele organizatorice devin din ce 
în ce mai instabile companiile vor fi silite să reevalueze 
abordările pregătirii profesionale. Trebuie să luăm în 
consideraţie trei viitoare scenarii: 

Şi în toate cele trei scenarii pentru pregătirea rapidă 
a forţei de muncă, va trebui să facem apel la 
calculatoare: 

- pentru a face faţă competiţiei internaţionale un 
fabricant decide să asigure o crescândă clientelă pe 
liniile de producţie; 


- pentru a face faţă fluctuaţiilor cererii se va 


pagina 7? 


renunţe la personalul angajat pe termen lung şi face 
apel la unul angajat în funcţie de nevoi 
- pentru a micşora costurile o bancă majorează.în 


mod dramatic dtilizarea salariaţilor cu contract 
temporar. 

„Reversul este că aceştia toţi trebuie să fie educați 
repede. 


În toate aceste scenarii pregătirea pe computer 
oferă o soluţie potenţială: Apple şi Motorola au 
construit terminale în computere şi monitoare selectate 


“pentru anumite locuri de muncă. Salariaţii pot face 
“apel-la calculator pentru rezolvarea unei sarcini anume. 


De la ierarhi la reţea 

Se prevede inlocuirea sistemului tradiţional 
organizatoric cu echipele bazate pe reţea; şi o 
creştere rapidă a timpului cheltuit de salariaţi în echipe 
temporare, bazate pe un proiect. 

In timp ce mulţi profesionişti vor mai avea titluri 


formale şi descrieri ale poziţiei bună parte din timpul 


lor va fi folosit pentru acţiuni temporare în echipe ad- 
hoc. 

În lumea noastră volatilă am văzut companii care 
cresc din nimic rapid, întregi industrii intrând in deciin 
şi profesionişti învechiţi tehnologic la fel de repede 
dacă nu-şi continuă reactualizarea capacităţii lor 
profesionale. 

Pentru a reuşi în activitatea profesională de mâine 
trebuie să creem un nou model de îndrumător al unei 
cariere - STRATEGIA CARIERII - care, în contrast 
planificarea unei cariere, ne va pune la dispoziţie un 
model  multidirecţional,  probabilist al activităţii 
profesionale. | 

Acceptând realitatea noii pieţi a muncii, strategii 
profesionali îşi dau seama că contractul psihologic 
tradiţional ce există între patron şi salariat s-a dizolvat. 
Azi patronul nu mai poate garanta stabilitatea şi 
longevitatea unei cariere sau siguranța menţinerii 
locurilor de muncă de la leagăn la mormânt — aşa cum 
crede un Iliescu, un Năstase sau alţi asemenea lor. 

Rezultatul: în locul SIGURANŢEI LOCULUI DE 
MUNCĂ se va căuta ELASTICITATEA PREGĂTIRII 
PROFESIONALE determinând apariţia unor abilităţi şi 
unei flexibilităţi necesare unui răspuns rapid la nevoile 
unui patron. Scopurile creierii nu vor mai fi dependente 
de vârstă - fiecare find liber să-şi asume noi direcţii în 
orice moment al vieţii lor. 

Vor apare şi unele riscuri: supraviețuirea 
profesionale va cere muncitorilor să se plaseze 
continuu în rolul unui novice şi să se supună 
procesului uneori inconfortabil al învăţării unor noi 
priceperii şi capacităţii (Un exemplu în acest sens 
este comportarea în cei 50 de ani de exil ai regelui 
Mihai). 

(continuare în pag. 14) 


pagina 8 
Căderea în comunism 


“ Prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa 
Centrală şi Răsăriteană, care a urmat marilor mişcări 
populare din anii 1989-1991, au produs pe moment o 
euforie cvasigenerală în masa acestor popoare, o 
speranţă că toate relele 'vor lua sfârşit şi vor începe o 
viaţă nouă, îmbelşugată şi demnă. Curând a urmat 
dezamăgirea: la putere a rămas tot nomenclatura 
comunistă, care a îmbrăcat la repezeală haina 
democraţiei şi privatizării, constituindu-se într-o castă 
de miliardari, iar acolo unde se instauraseră la 
conducere  firavele forțe democratice,  oculta 
nomenclaturii a trecut repede la contraofensivă şi a 
revenit la putere în urma unor alegeri parlamentare şi 
prezidenţiale, considerate democratice, cum s-a 
întâmplat în Ungaria, Bulgaria, Polonia. 

S-ar părea că această problemă, a căderii în 
„comunism, nu mai este de actualitate, acum 
interesându-ne în primul rând ieşirea din comunism şi 
intrarea în societatea liberă. Tot atât de adevărat este 
şi faptul că în această luptă dintre vechi şi nou, care 
se dă de aproape şapte ani şi sfârşitul ei încă nu se 
întrevede, forţele vechiului regim încearcă să dea vina 
de căderea în comunism pe partidele istorice, pe 
Monarhie, pe anglo-americani! pentru a compromite 
aceste forţe anticomuniste, cu care se luptă azi, în 
intenţia de a câştiga capital politic şi de a se menţine 
la putere cât mai mult timp. Pe de altă parte, şi 
forţele democratice dau vina exclusiv pe imperialismul 
comunist sovietic, pe „agresiunea fascistă” care a 
declanşat al doilea război, pe indiferența şi chiar 
ajutorul dat de anglo-americani URSS, făcând ca 
ursul sovietic să iasă din bârlog şi să pustiască peste 
jumătate din Europa şi cam tot atât din Asia. 

Faptul că de şapte ani ne zbatem să învingem 
forţele nomenclaturii comuniste şi nu reuşim, trebuie 
să ne dea de gândit, să admitem că răul este mai 
mare şi mai greu de învins decât ni l-am închipuit, să 
medităm mai atent la clauzele şi împrejurările în care 
am căzut în comunism pentru a ne da mai bine 
seama cum am putea ieşi la liman. 

Instaurarea regimului comunist la 6 martie 1945 şi 
apoi înlăturarea forţelor democratice din viaţa politică 
a ţării în anii 1945-1947, culminând cu abolirea în 
forţă a Monarhiei la 30 decembrie 1947 şi cucerirea 
întregii puteri de către forţele comuniste, au fost 
urmarea unui şir de factori interni şi mai ales externi 
care nu mai puteau fi evitaţi. 6 Martie 1945 a fost 
urmarea instaurării dominaţiei sovietice militare de 
după 23 august 1944, iar aceasta, la rândul său, a 
fost urmarea înfrângerii pe frontul de răsărit a 
României şi a aliatului său, Germania. Putea fi evitat 
23 august 1944? Nu, pentru că alternativa ar fi fost 
ocuparea militară în forță a ţării de către sovietici, în 


BUNA VESTIRE nr. 48 — 49 / 2001. 


urma spargerii frontului de la Iaşi — Chişinău de către 
aceştia, şi căderea României într-un rău şi mai mare. 
Mergând mai departe cu raţionamentul: putea evita 
România înfrângerea dacă nu continua „războiul 
sfânt” la est de Nistru? Răspunsul este iarăşi negativ 
pentru că, dacă în iunie 1940 ne impusese 
ultimatumul după 22 de ani de pace relativă între noi 
şi ei, acum ce şi cine ar fi determinat URSS să nu ne 
atace şi să nu ne ocupe dacă revenea victorioasă la 
Nistru? Doar dacă ar fi câştigat Germania războiul am 
fi evitat invazia sovietică! Dar cum îl putea câştiga 
dacă, având ajutorul României, e drept, mic, totuşi |- 
a pierdut? De ce n-a putut câştiga Germania războiul, 
aceasta este o altă problemă, care cere un studiu mai 
amplu. Pe scurt, nu-l putea câştiga nu numai din 
cauza _inferiorităţii sale economice în faţa Coaliţiei 
Naţiunilor Unite dar şi pentru că, prin naționalismul 
său şovin, rasist, şi-a ridicat toate popoarele 
împotrivă! Dar, puteam noi să nu intrăm în războiul 
antisovietic când ni se oferea atunci prilejul să 
eliberăm teritoriile răpite cu un an în urmă? Şi chiar 
dacă am fi renunţat la această şansă, stârnind 
disprețul generaţiilor româneşti următoare, este 
cineva sigur că Germania nu ne-ar fi antrenat în acest 
război şi fără voia noastră, mai ales în momentul în 
care s-ar fi produs pe fronturi, cotitura în defavoarea 
sa? Să ne amintim că în martie 1944 Germania 
aplicase planul „Margarethe 1”, ocupând Ungaria 
„aliată” şi avea pregătit şi „Margarethe II” pentru 
România! În coridiţiile preponderenţei Germaniei pe 
continent, după 1940, este evident că România nu 
mai putea evita căderea în comunism pentru că 
Germania nu putea să nu atace URSS; altfel ar fi 
atacat-o aceasta mai târziu, când s-ar fi uzat în 
războiul cu lumea anglo — americană, după cu ne 
dovedesc documentele recent date la iveală. Aceasta 
pentru că URSS continua vechea politică ţaristă de 
expansiune spre Marea Mediterană şi Golful Persic, 
atunci sub haina panslavismului şi ortodoxiei, acum 
sub cea comunistă, „eliberatoare” a popoarelor de 
„exploatarea omului de către om”! 

Dacă politica externă a României ar fi fost dusă în 
aşa fel să fi evitat ultimatumul sovietic din iunie 1940, 
atunci, poate, România, evitând antrenarea în al 
doilea război mondial, n-ar fi căzut în comunism. Dar, 
pentru a fi evitat ultimatumul, dat în baza pactului 
Ribbentrop - Molotov din august 1939, trebuia mai 
întâi determinată Germania să nu ne sacrifice, prin 
acest tratat, intereselor sovietice. Aceasta se putea 
obţine însă numai printr-o politică prudentă faţă de 
Germania,  interesând-o mai ales în petrolul 
românesc, ceea ce guvernele de atunci ale României 

24/06. 1996, Babadag. 
(continuare în pag. 12) 


prof. Ion ŞTEFAN 


BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. Supliment. 


pagina | 





(urmare din pag. 4) 


* (Despre rugăciune...) ca Sf. 
Ioan al Crucii, ca Sf. Bernard. Dar 
stăpânul lumii acceptă până şi cele 
mai smerite cuvinte de laudă, ca şi 
cele mai frumoase invocaţi. 

Ba chiar şi rugăciuni rostite 
maşinal . şi chiar şi numai 
aprinderea unei lumânări, pot 
reprezenta, deci în formă redusă, 
elanul spre Dumnezeu al unei 
fiinţe umane. 

Te poţi ruga şi prin acţiune şi 
prin fapte. Sf. Alonziu spune că 
cea mai bună rugăciune este 
împlinirea deplină a voinţei lui 
Dumnezeu, Tatăl nostru... Vie 
Împărăţia Ta, facă-se voia Ta. A 
face voia lui Dumnezeu înseamnă, 
evident, a te supune tuturor 
obligaţiilor vieţii, aşa cum sunt 
înscrise în ţelurile firii noastre, în 
sufletul şi fiinţa noastră. 

Rugăciunile care se înalţă de pe 
pământ ca un nor de fum de 
tămâie diferă unele de altele, dar 
abordează aceleaşi două teme: 
durere şi iubire. Este just să 
implori ajutorul lui Dumnezeu 
pentru a ooţine ceea ce este 
necesar. Dar este absurd să ceri 
să ţi se împlinească un capriciu 
sau ceea ce-ţi procuri prin munca 
ta. 
În forma cea mai înaltă, 
rugăciunea, incetează de a mai fi 
O simplă cerere; devine mulțumită 
și laudă. . lar mulțumita se 
transformă în laudă, contemplaţie, 
adorație. În acest caz, rugăciunea 
se reduce la o simplă privire 
afectuoasă, prelungită, asupra lui 
Dumnezeu. Eu i privesc şi el mă 
priveşte, spunea un suflet 
credincios. 

4. Unde şi când te poţi ruga? 
Răspunsul meu este simplu: 
pretutindeni — în stradă, în tren, în 
autobuz, la şcoală, în birou, în 
uzină. Dar mai uşor te poţi ruga în 
natură, la câmp, pe munte, în 
pădure sau în singurătate. Există 
şi rugăciuni solemne, publice, în 
biserică. Dar oricare ar fi locul în 


care ne rugăm, Dumnezeu nu ne 
vorbeşte dacă nu facem linişte în 
suflet. Tăcerea noastră interioară, 
depinde uneori de starea noastră 
organică şi mintală, precum şi de 
mediul în care ne aflăm. Echilibrul 
fizic şi psihic este greu de obţinut în 
vălmăşeala oraşului moderh. Un loc 
potrivit pentru rugăciune este 
biserica lui Dumnezeu. In tăcerea 
acestor lăcaşuri oamenii ar putea 
înălța sufletul lor la Dumnezeu şi să 
găsească odihnă pentru fizicul şi 
psihicul lor, să-şi  limpezească 
gândurile spre a primi putere, spre a 
suporta greutăţile vieţii. 

Dar numai atunci când devine un 
obicei rugăciunea influențează cu 


adevărat asupra sufletului, 
caracterului şi ființei noastre. 
Trebuie să te rogi neincetat. 


Gândeşte-te la Dumnezeu mai des 
decât respiri, zicea Epictet. Iar Iisus 
zicea: „Neincetat să vă rugaţi”. 
Este absurd să spui o rugăciune 
dimineaţa, iar în cursul zilei să te 
porţi ca un sălbatec. Gânduri scurte, 
afecţiuni sau invocaţii mintale, nu ne 
pot menţine mereu în prezenţa lui 
Dumnezeu şi în acest fel, toată 
atitudinea noastră este inspirată de 
rugăciune. /nțe/leasă in acest fel, 
rugăciunea devine pentru noi un 
mod de viaţă, un fel de a trăi, 

5. Orice rugăciune făcută în 
condiţii convenabile este urmată de 
un rezultat bun. „Nimeni nu s-a 
rugat vreodată fără a fi învăţat ceva 
sau fără să fi obţinut ceva de la 
Dumnezeu”, zicea R. W. Emerson. 
Cu toate acestea, unii oameni 
moderni consideră rugăciunea ca un 
fapt desuet, o superstiție, o 
barbarie, sau un gest de primitivism. 
In realitate, omul modern ignoră 
aproape cu desăvârşire rugăciunea 
şi efectele ei. Cauza principală a 
acestei ignoranţe este faptul că 
simţul sacrului s-a atrofiat în sufletul 
omului modern şi rugăciunea a 
devenit o raritate. Foarte puţini se 
roagă şi, mai ales, foarte puţini se 
roagă cu adevărat. Rugăciunea 
multora este sterilă, deoarece nu o 
trăiesc în adevăratul sens, în sensul 


rugăciunii: sunt egoişti, 
mincinoşi,  orgolioşi, farisei, 
incapabili de credinţă şi iubire. 
Pe de altă parte, efectul 
rugăciunii, chiar atunci când se 
produce, scapă observaţiei 
noastre. De obicei, efectul 
rugăciunii se produce în mod: 
lent. Răspunsul la cererile 
noastre şi la iubirea noastră este 
înăbuşit cu uşurinţă de zarva 
lumii. Apoi de cele mai multe ori, 
rezultatul vizibil sau material al 
rugăciunii este obscur și se 
confundă cu alte fenomene. Prin 
urmare, foarte puţini oameni au 
ocazia de a observa efectele 
rugăciunii, în mod precis. 

Chiar şi unii preoţi nu-şi bat 
capul cu astfel de probleme, iar 
medicii rămân indiferenți în faţa 
lor. 

Să mai spunem că observa- 
torii adeseori sunt derutaţi din 
cauză că de nenumărate ori 
răspunsul dat rugăciunii noastre 
este departe de ceea ce am 
aşteptat să fie. Spre exemplu: 
cel ce s-a rugat să fie vindecat 
de o boală organică poate 
rămâne mai departe bolnav, în 
schimb, dacă s-a rugat serios, 
trece printr-o profundă şi in- 
explicabilă transformare morală. 

Cu toate acestea, studiul 
efectelor rugăciunii este posibil. 
Mai ales medicul, dacă îşi dă 
silinţa, poate observa numeroa- 
sele efecte ale rugăciunii, în 
special aşa numitele  psiho- 
fiziologice şi curative la oamenii 
care se roagă şi sunt cu adevărat 
credincioşi. 

6. Rugăciunea îşi exercită 
influenţa asupra trupului şi 
sufletului, într-un fel care pare să 
depindă de frecvența şi 
intensitatea sa, precum şi de 
calitatea sa. Dar calitatea 
rămâne necunoscută, deoarece 
noi nu avem posibilitatea să 
măsurăm credința şi capacitatea 
de iubire a sufletului. 


(continuare în pag. 16) 





(urmare din pag. 1) 


* (Un document...) CLARITA- 
TEA că nu INTENŢIA DE SEPARARE 
este obiectul acestui studiu ci, 
dimpotrivă GARDA DE FIER 
“CONSIDERĂ CONDUITA sa ca 
SINGURA POSIBILĂ, corespunzătoa- 
re REALIT ĂŢILOR EUROPENE |i este 
convinsă că VIITORUk NU PREA 
ÎNDEPĂRTAT va CONFIRMA JUS- 
TEŢEA POZIŢIEI EI”. 

j. Cum o dovedeşte trecutul 
apropiat. -era vorba de perioada 
1933 — 1945 -— o ordine nouă în 
Europa nu se poate construi pe 
ficțiuni, pe arbitrar şi pe iluzii. 

Este nevoie de unirea tuturor 
elitelor şi de folosirea tuturor 
posibilităţilor pentru a salva Europa 
de la o catastrofă şi, odată cu ea, 
lumea întreagă. 

Iar acest lucru este cu atât mai 
evident azi când, prin cei 50 de ani 
de aberaţii comuniste s-a creat 
Climatul fertil al dezordinii, 
imoralităţii şi corupţiei. 

k. Cine vrea să elimine aceste 
elite şi să facă abstracţie de 
realitate face un prost serviciu 
civilizaţiei contemporane. 

PUTERI ce au avut o clipă 
VICTORIA în mână au pierdut-o 
pentru că s-au îndepărtat de 
realităţi şi le-au înlocuit cu ficțiuni. 

|. Mişcarea Legionară a fost şi 
este o mişcare specific românească, 
de ridicare a poporului român la 
aceeaşi conştiinţă politică, la aceeaşi 
stare economică şi socială şi la 
aceeaşi dezvoltare culturală ca a 
celorlalte popoare europene. 

În acelaşi timp luptă pentru 
valorile creştine eterne, cerând 
tuturor să subordoneze viaţa indivi- 
duală, activitatea socială şi politica 
statală preceptelor morale şi legilor 


divine. 
In ce priveşte comparaţia cu 
celelalte mişcări contemporane, 


FASCISMUL cu mistica Statului, 
naţional — socialismul cu mistica ra- 
sei şi comunismul cu mistica vidă a 
colectivului este suficient să relevăm 
accentul pe atingerea obiectivelor 
materiale şi pe aplicarea excesivă a 
principiului autorităţii, puse 


pagina Il BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. Supliment. 


în practică de mişcările totalitare cu 
ignorarea religiei ca valoare spirituală 
dominantă, pentru a înţelege diferenţa 
esenţială faţă de MIŞCAREA 
LEGIONARĂ care condiţionează opera 
sa constructivă de precăderea 
valorilor spirituale şi a principiilor 
moral-creştine”. 

Nu putem transcrie întregul 
memoriu dar trebuie să subliniem 
următorul paragraf: Mişcarea 
Legionară nu admite, deopotrivă, nici 
excesele principiului autorităţii, 
generatoare de tiranie, nici pe acel al 
libertăţii individuale generatoare de 
anarhie. (A se vedea ceea ce s-a 
petrecut şi se petrece în România 
comunistă şi post comunistă. n. n.) 

„Fundamentul cel mai sigur al unei 
puteri politice nu poate fi construit, 
spune Corneliu Codreanu, de cât 
printr-o strictă legalitate, e) 
scrupuloasă respectare a legii”. El nu 
pierdea niciodată prilejul să-şi 
manifeste regretul pentru cele două- 
trei împrejurări în care Mişcarea 
Legionară, exasperată de abuzul ilegal 
al guvernelor şi autorităţilor, a făcut 
uz de violenţă, deşi tocmai în aceste 
circumstanţe se aplică consacrata 
maximă de drept public: „să ieşi din 
legalitate pentru a reintra în drept”, 
principiu amintit deopotrivă de istorici 
şi de legişti, ca legitim în atâtea 


manifestări ale colectivităţii umane . 


asuprite. 

Corneliu Codreanu aştepta biruinţa 
Mişcării Legionare pe o cale mult mai 
adâncă şi reală: prin desăvârşirea unui 
proces interior de conştiinţă a naţiunii 
române şi de perfecţionare a condiţiei 
umane, prin educaţie. 

Dar în 1938 asistăm la una dintre 
cele mai ruşinoase comportări ale aşa 
zisei clase politice: „opt foşti prim- 
miniştri,  exponenţi ai tuturor 


„partidelor, s-au coalizat într-un Guvern 


de dictatură, pentru a ieşi din 
legalitate, pentru a da o lovitură de 
stat şi dizolva parlamentul 
concomitent cu propriile partide.” 

Au existat şi trei excepţii: Iuliu 
Maniu, Constantin şi George Brătianu. 

Taţi vor plăti cu viaţa comportarea 
lor. 

Din acelaşi document reiese 
înţelepciunea politică a Căpitanului, 
lucru ilustrat de ceea ce se întâmplă 


azi în Europa -— atât în bine cât şi 
în rău. 
Singura ţară europeană care a 


extins principiile unei reale 
democraţii este Elveţia, care, 
aplică, în spiritul lui Corneliu 


Codreanu „consultarea populară”. 
Pe deasupra instituţiilor ştiute — 
executivul şi parlamentul pe care 
Mişcarea  Legionară le dorea 
restaurate, Corneliu Codreanu 
aşează această consultare — adică 
în faţa marilor hotărâri care-l 
angajează, după ce i se arată 
drumul, poporul trebuie întrebat, 
trebuie consultat, pentru a-şi 
spune cuvântul dacă poate sau . 
nu, dacă este pregătit să meargă 
pe calea arătată. 

Un lucru ignorat sau ocultat de 
majoritatea celor ce fac şi desfac 
nodurile istoriografiei româneşti 
este faptul că după abdicarea 
regelui Carol al II-lea Horia Sima, 
respectând punctul de vedere al 
lui Corneliu Codreanu a propus 
alegeri absolut libere la care să 
candideze toate partidele dizolvate 
în 1938. S-a opus Mareşalul 
Antonescu! 

In ce priveşte „antisemitismul” 
pe care s-a bătut atâta monedă ea 
se  vădeşte calpă pentru că 
Mişcarea Legionară nu a urmărit în 
tratarea problemei evreeşti 
regimul legilor speciale, al 
câmpurilor de concentrare şi al 
stelelor hexagonale. Mai mult: 
legislaţia în vigoare cu cele trei 
categorii de evrei şi instituţiile de 


romanizare oficiale nu „a 
APARŢINUT MIŞCARII 
LEGIONARE, ci guvernului 


precedent cât şi celui ulterior. 

Că au existat violenţe în timpul 
loviturii de stat din ianuarie 1941 
este probabil; dar nu se poate 
condamna Mişcarea Legionară în 
întregul ei sau, cum se încearcă în 
zilele noastre, când se vorbeşte de 
antisemitismul întregului popor 
român (ca şi cel german numit de 
un istoric „slugile lui Hitler”) 
pentru aceste violenţe — aşa cum 
nu poate fi condamnată întreaga 
evreime şi toţi palestinienii pentru 


(continuare în pag. 16) 


BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. 


NOAPTEA SÂNZIENELOR 


Astăzi, Vineri 24 iunie 1927, (Sf. loan Botezătorul, 
ora zece seara), se înființează LEGIUNEA 
ARHANEGHELUL MIHAIL sub conducerea mea. 

Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat 

Să rămân în afară cel ce are îndoieli. 

Fixez ca şef al gărzii de la ICOANA pe Radu 
Mironovici (Corneliu Zelea Codreanu). 

* 


Aşadar, în noaptea sânzienelor, la 10 ani de la 
prăbuşirea României învinsă prin pacea de la Buftea, 
S bărbați tineri, se întâlnesc în strada Florilor din laşi 
şi în fața icoanei Arhanghelului Mihail, adusă din 
închisoarea de la Văcăreşti, hotărăsc „să strângă 
rândurile şi să continue lupta” înființând MIŞCAREA 
LEGIONARĂ. gi 

Despre ea, peste ani, un străin, Carlo Sburlati, 
spunea în cartea sa publicată la editura Volpe din 
Roma (1970) — Codreanu, Il Capitano că „scopul 
Mişcării Legionare trebuie să fie clar tuturor: 
Legiunea nu este un partid, aşa cum îl înțelegem azi, 
„Nici un grup de presiune sau o organizație para- 
religioasă şi nici de obedienţă religioasă. Ci este o 
mişcare absolut originală a cărei finalitate şi rațiune 
de a fi sunt reînnoirea spirituală şi morală, crearea 
unui individ nou, în contrast cu acest 
HOMOECONOMICUS şi DEMOCRAT care, în 
esenţă este PRAGMATIC şi EGOIST”. 

lar starea sufletească din care s-a născut legiunea, 
ne spune Corneliu Z. Codreanu în „pentru Legionari 
(pag. 296) a fost aceasta: nu ne interesa dacă vom 
birui, dacă vom cădea înfrânți sau dacă vom muri. 

Scopul nostru era altul: să mergem înainte uniți. 
Mergând înainte, uniți, cu Dumnezeu şi cu dreptatea 
neamului românesc, orice ne-ar fi dăruit soarta, 
înfrângerea sau moartea, va fi binecuvântat şi va da 
roade pentru neamul românesc. 

Sunt ÎNFRÂNGERI şi MORȚI care trezesc un neam 
la viață după cum sunt şi biruințe dintre acelea care-l 
adorm = spunea, profesorul lorga, odată”. 

Au trecut de atunci 74 de ani. 

Unul dintre cei 5 a pierit, luptând în Spania, pentru 
că „se trăgea cu mitraliera în obrazul lui Hristos.” 

Era loan |. Moţa. 

Peste mai puțin de doi ani era ucis mişeleşte, din 
porunca unui rege care-şi ignora datoriile pe care 
ungerea cu mir le implica, față de neam, de ţară, de 
monarhie şi, mai presus de orice, față de Dumnezeu. 

Cumpărat de duşmanii României, înconjurat de 
slugi ticăloase şi mincinoase, subjugat de patimi 
lumeşti, regele nu a înțeles că țara se afla într-o 
cumplită primejdie şi că singura ei salvare nu putea 
veni decât dintr-o profundă reformă spirituală cerută 
de jertfele soldaților români morți pentru unificarea 
României. 


pagina 9 


Regele nu putea spune că ignora adevărata stare â 
țării. 

Corneliu Zelea Codreanu, în toamna anului 1936 
scrie în Memoriul adresat M. S. Regelui: „tot ce fac 
politicienii români în politica externă fac pe carnea, 
pe sângele şi pe răspunderea noastră. Bine sau rău, 
şi-au trăit viața. De acum urmează a noastră. [(...) 
Este cutremurător să ne gândim că noi, tineretul de 
astăzi ar fi să fim condamnați să asistăm la 
IMPĂRȚIREA sau CIUNTIREA României Mari, 
pentru a plăti păcatele unei infame politici externe. 
De aceea socotesc că noi, tineretul, am face un act 
de laşitate dacă, în aceste ceasuri hotărâtoare pentru 
viitorul nostru, n-am avea curajul să ne ridicăm şi să 
facem ca glasul nostru să fie auzit. (...) 

Cerem ca Majestatea Voastră să pretindă tuturor 
celor ce conduc sau îşi manifestă păreri cu privire la 
politica externă a României să declare că răspund cu 
capul pentru directivele pe care şi le însuşesc. (...) 

Față în față stau numai două lumi. Sub presiunea 
lor, în clipa războiului, toate combinațiile diplomatice 
se vor nărui ca nişte castele de carton. Aceste două » 
lumi sunt: statele revoluțiilor naționale, care luptă 
pentru apărarea crucii şi a unei civilizații milenare şi 
bolşevismul, cu anexele sale, care luptă pentru 
nimicirea neamurilor şi pentru prăbuşirea civilizației 
creştine. 

La 1 octombrie 1938, fostul preşedinte al Partidului 
Totul Pentru Țară, profesorul Vasile Christescu îi 
scria regelui Carol al II-lea: „Dacă până acum liniştea 


s-a păstrat în țara aceasta nu se datorează nici 


ministrului de interne, nici siguranței, nici poliției, nici 
jandarmilor ci numai lui Corneliu Codreanu. (...) 

Ne întrebăm ce vrea ministrul de Interne (Armand 
Călinescu, n. a.)? 

Vrea să distrugă Mişcarea Legionară ? Zece ani de 
prigonire nu au putut-o distruge. Nici temnița, nici 
schingiuirile, nici moartea nu au putut să sfarme 
credința legionarilor. Sufletele nu se pot înlănţui, nici 
omori. Suferința noastră şi marea nedreptate făcută 
lui Corneliu Codreanu au adunat în jurul Legiunii tot 
Neamul Românesc. 

Vrea să ucidă pe Corneliu Codreanu? Cunoaştem 
intenţiile ucigaşe ale lui Armand Călinescu. Să 
ferească Dumnezeau Țara de astfel de crimă. Ura nu 
poate constitui o doctrină de guvernământ căci ea 
împarte fiii aceluiaşi neam în asupritori şi asupriți. 

Silnicia şi prigoana nasc revolta, ura şi răzbunarea. 

Autoritatea nu se impune cu forța, ci cu respectul 
dreptății şi cinstea conducătorilor (Exact ce a lipsit şi 
lipseşte României de ieri şi de azi n. n.). Încrederea 
în justiție este pierdută, căci aceasta se 
subordonează bunului plac al ministrului de Interne. 


(continuare în pag. 13) 


dr. D. Michael 


Oa EERO AC RE RETR 0 RE e OO E CN RC RECE RD RE EDEA DEEE Pe ee 7 E A E E E EEE TR E E RI ZECE ZE E E DER 


BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. 


pagina 10 a N 


(urmare din pag. 3) 


* (Părinţi spirituali...) fără a se preocupa de 
adversar. De ceea ce zice şi face duşmanul. „Noi 
trebuie să ne schimbăm -— zice acest soi de om - noi 
trebuie să ne fortificăm. Acest soi de oameni au 
harisma, char de la Domnul. Vezi, de pildă, un Ginghis 
han şi alţii (deşi exemplul este inoportun pentru noi); 

7. Mari părinţi unificatori religioşi şi întemeietori de 
neamuri pentru milenii sau pentru totdeauna. Aici chiar 
şi Codreanu poate intra (Viitorul o va demonstra). 
Aceştia sunt rari şi numai Dumnezeu îi ajută. Enumăr 
Câţiva: Zarathustra, Moisi pentru ovrei (cel mai 
redutabil rasist şi segregaţionist alături de Samuel, 
Eliazar  etc.), Mahomed (cu toate că este 
internaţionalist ca aspirație), Deceneu ş. a. m. d. Moisi 
a reuşit pentru că a înţeles esenţialul: segregarea şi 
autosegregarea permanentă şi voluntară, apoi rasismul 
religios, apoi etnic, apoi imperialismul sub titulatura de 
„Neam ales”. Moisi ne-a arătat calea întemeietorilor, 
calea de urmat, o cale sângeroasă, intransigentă şi 
împotriva tuturor. Consecințele acestei intransigenţe o 
suferă rasa albă începând cu ascensiunea lui Cromwell. 
Timpul nu-mi permite să dezvolt subiectul. Sigur, 
auditoriul s-ar fi aşteptat să trăncănesc ca un istoric — 
dând date, „documente”(!) - despre Burebista, 
Decebal, Dromichete, Regalianus, Mihai Viteazul, Cuza, 
sau Ferdinand şi, de ce nu, Ion Antonescu. O fac alţii — 
n locul meu. Nu aceasta este problema. Problema este 
aceasta: cum să făureşti un neam invincibil, apt 
să reziste în orice condiţii — oricât de vitrege — 
în istorie şi cine este — acum sau în viitorul 
apropiat — acela care o face sau care o va face, 
cum îl putem proteja şi ajuta s-o facă, cum îl 
putem apăra de duşmani, 

Burebista avea astfel de calităţi, idem Codreanu, 
idem Mihai Viteazul. Dar n-au făurit neamul invincibil. 
Aşa că un neam victorios, definitiv în istorie, este doar 
acela care-şi asumă misiunea divină. Numai acela este 
de neînvins. Fără ea nu rezistă, este un ceva trecător. 
Pierde teritorii, sau câştigă, or dispare, fie el condus 
chiar de indivizi gen Burebista, Antonescu sau altul de 
acest gen. Totul este întâmplător şi neamul cade odată 
cu dispariţia voinţei ce a efectuat coagularea 
temporară. Vezi chiar romanii. Istoria lor este plină de 
conducători geniali şi apăruţi în momente oportune şi... 
A fost suficient să vină Iisus şi Sf. Apostol Pavel şi 
romanii au dispărut din istorie ca neam şi ca factor 
decisiv. Şi cât de umilitor. Praf şi ruine. Reţineţi acest 
lucru! Evreii — generatorii distrugerii — au rezistat ca 
neam. Iată-i, în vârf, ne conduc. Învăţaţi de la ei, 
urmaţi-le exemplu: segregare, rasism, autosegregare, 
credinţă întru acelaşi Dumnezeu naţional, 
internaţionalism pentru albi, segregaţioism - rasism- 
delimitare pentru ei. Mereu . despărţire de ceilalţi, 


mereu conservarea credinţei pentru ei, mereu 
dizolvarea credințelor şi tradiţiilor celorlalte neamuri, 
metisare pentru alţii şi nu pentru ei etc. Vezi Vechiul 
Testament. Răzbunare, ură, pedeapsă pentru neevreu 
etc. 

Când, deci, va apare şi Mesia-l românilor? Ori — aşa 
cum am mai zis — el a şi apărut şi noi va trebui — cum 
au făcut-o şi apostolii — să ne jertfim şi să-i 
implementăm învăţătura în inimile rumânilor. Când el 
va apare — or de a apărut — va fi înţeles teritoriul nu 
va mai conta. Poate fi întreaga planetă. Aşa 
acţionează tovarășii cu cipilică azi. Când colo, când 
dincolo şi mereu camuflat, vorbind ca în numele altui 
neam şi realizând propriu-le scop. Da, stimaţi tovarăşi, 
domni şi eventuali camarazi care v-aţi afla de faţă. 

Sănătate, la toţi de faţă şi să puteţi răbda jugul de 
fier înroşit al lui Israel, să vă placă şi să nu lătraţi. Căci 
nici lătratul nu va mai fi permis cât de curând. Veţi 
umbla pe stradă şi când veţi zări pe unul cu cipilică, 
sau cu clop negru şi boruri largi pus pe cap, cu barbă, 
vă veţi închina până la pământ, veţi prezenta scuze că 
respiraţi şi veţi linge cenuşa -— cu zice psalmul — din 
urma tălpilor lui şi iar vă veţi închina. Că zice psalmul: 
Împărații Arabiei şi etiopienii cenuşa vor linge. Acum 
este rândul albilor să lingă cenuşa... Dar nici ceilalţi nu 
vor scăpa... Staţi pe-aproape. 


(urmare din pag. 5) 
(Lecturi obligatorii...) 


„Bogăţiile despre care ne vorbiţi, nu sunt decât 
nişte OAMENI -— au spus ei supăraţi”. 

Ceea ce demonstrează că oamenii noştri nu şi-au 
deschis ochii sau, dacă i-au deschis, nu văd pentru că 
ei sunt conduşi de „piloţii orbi” despre care vorbea 
Mircea Eliade. 

Această civilizaţie excepţională, ce realizează, în 
fiecare zi, noi isprăvi, care şi-a aservit materia, care 
urmăreşte cele două infinituri — ale lui Pascal — cel al 
atomului dar şi pe cel al galaxiei, este incapabilă să 
utilizeze oamenii, să le găsească ceva de făcut. 

Aşa cum nu ştie ce să facă cu anii pe care fiecare îi 
are de trăit peste ceea ce era speranţa de viaţă la 
începutul secolului trecut. 

Pentru că, nu-i aşa, Dumnezeu dă dar în ogradă nu 
bagă. 





Despre copii 


Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului 
pântecelui. Precum sunt săgețile în mâna celui viteaz, 
aşa sunt copiii părinţilor tineri. Fericit este omul care-şi 
va umple casa de copii; nu se va ruşina când va grăi 
cu vrăjmaşii săi în poartă (Psalmul 126). 


BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. 


PN N i ai 


(urmare din nr. 45 — 47 / 2001) 


PROFESORUL lon Petrovici: Un prieten şi un 
apărător al legionarilor în prigoană 


Întreaga atenţie a opiniei publice româneşti, inclusiv a 
legionarilor, era concentrată asupra acțiunilor militare din 
Răsărit, iar mareşalul se găsea confruntat cu o puternică 
opoziție , atât din partea unor lideri militari cât şi a unor 
lideri politici, în legătură cu angajarea armatei române în 
campania din primăvara anului 1942. Din acest punct de 
vedere -— îmi amintesc din spusele de la Aiud — 
profesorul s-a aflat, alături de legionari, în spatele 
conducătorului statului. În ceea ceia ce a privit execuțiile 
de la Jilava, Snagov şi Strejnic, lui lon Petrovici nu i s-a 
creat prea multe disponibilităţi de înțelegere pentru actele 
interne ale dictatorului militar. Din prelegerile filosofului de 
la Aiud am înţeles că în chestiunea asasinării lui lorga 
(„față de care — zice acelaşi M. Gafiţa, la pag. 10 - a stat 
pe teritorii diferite, în diverse momente chiar adverse”), 
poziția lui lon Petrovici era identică sau în orice caz 
aproape de poziția majorităţii legionarilor, anume de 
dezaprobare a felului cum a fost ucis savantul, dar cu 
recunoaşterea fermă a faptului că lorga era autorul moral 
şi complice direct la crimele comise împotriva legionarilor 
în perioada 1938 — 1940. Îmi amintesc şi acum de zilele 
petrecute la Aiud:: pentru mine profesorul lon Petrovici a 
fost a doua personalitate politică din afara Legiunii (prima 
a fost Mihail Manoilescu, la Jilava), care m-a ajutat să-mi 
fac o părere foarte documentată şi obiectivă asupra 
rolului nefast avut de Nicolae Iorga („consilierul regal”) în 
masacrele antilegionare din 1938 şi 1939 şi, mai ales, în 
odioasa şi incredibila asasinare a Căpitanului. 

Credem că mai mult datorită acestei poziţii, şi nu din 
alte motive, după „eliberarea de sub jugul fascist”, 
cronicarii marxişti, de toate soiurile şi calibrele, s-au 
năpustit asupra fostului ministru antonescian cu tot felul 
'de ponegriri. Relatările lor, ca şi în cazul lui luliu Maniu 
(vezi cronicile celor care au deschis campania contra 
marelui luptător ardelean: Zaharia Stancu, Beniuc, 
George Călinescu, Pandrea ş. a. ) s-au transformat în 
exsecrabile delațiuni. Un exemplu de ponegrire, dar de 
data asta atacând latura profesională şi scriitoricească a 
profesorului lon Petrovici, găsim în volumul |! al 
„Memoriilor” lui lorgu Iordan. Pentru ursuzul belfer ieşean, 
fostul elev al lui Titu Maiorescu, a fost, ca decan al 
Facultății de Litere şi Filozofie din laşii anilor 1925 - 
1926, „mai ales iubitor de pompă «pompă»; ca om politic 
urmărea în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, un 
portofoliu ministerial, indiferent în ce formaţie politică — 
aşa se explică trecerea sa frecventă şi uşoară de la un 
partid la altul (pag. 241)”, iar ca ministru al unui Guvern 
care a înlăturat din învățământ pe profesorii evrei: ,... 
ministrul Educaţiei Naţionale, aşadar executantul acestei 
măsuri revoltătoare, era filosoful lon Petrovici, care nu 
numai că nu avea reputația de antisemit, ci, dimpotrivă, 
se înțelegea , şi nu totdeauna din interese personale, 
foarte bine cu evreii (pag. 238)”. 

Dar ponegririle lui lorgu lordan nu-l cruță pe titularul 


pagina 11 


catedrei de Istoria filosofie moderne nici ca om, nici ca 
scriitor, nici ca universitar 

lată cum îl caracterizează „Era destul de superficial şi 
supărător de bombastic, atât ca vorbitor, cât şi ca 
«scriitor».  Încrezut peste măsură în sine, prin 
temperament, prin educație şi prin asccensiunea rapidă 
în cariera universitară şi politică — la 22 de am doctor, la 
24 conferenţiar universitar şi, probabii. curând după 
aceea profesor, la mai puțin de 40 de ani ministru — ținea 
cu orice preţ şi în orice împrejurare sâ arate. adesea chiar 
direct, cine este şi, în consecinţă, căuta, in toate felurile, 
să-şi impună punctul de vedere în toate problemele” etc. 
(pag. 128) 

Acestea sunt numai o parte din ponegririle adresate lui 
lon Petrovici de către o .„somitate” ieşeană ca !lorgu 
iordan. Nu ne poate surprinde deloc, de vreme ce 
respectivul „memorialist” a fost în stare să scrie despre 
„bietul general Argeşeanu” că „era nevinovat ca un prunc 
din punct de vedere politic...” (generalul Gheorghe 
Argeşeanu a fost prim — ministru al țării numai opt zile, 
timp în care a avut loc, sub directa sa conducere, cel mai 
îngrozitor genocid petrecut vreodată pe pământul 
României: aproape o mie de legionari au fost asasinați în 
mod bestial, unii dintre ei fiind expuşi în piețe publice, ca 
lumea să-i vadă şi să se cutremure, ca nicăieri în lumea 
civilizată... ). 

Paradoxal, însă, adevărul este că nu toți cronicarii 
marxişti l-au prezentat pe omul de cultură lon Petrovici în 
culorile infamiei precum a făcut-o belferul ieşean Încă o 
dovadă a spiritului de contradicție din lumea comuniştilor 
destinați să scrie istorii. 

Ne vom folosi de „cuvântul înainte” al lui: Mihai Gafița 
(studiul introductiv la opera citată) pentru a-l cunoaşte pe 
lon Petrovici într-o lumină mai aproape de cea reală. 
Toate expresiile, cuvintele, frazele subliniate sunt luate 
din respectivul studiu , ca şi cele din ghilimele 

Mai întâi, lon Petrovici ca om politic. 

Atras de generalul Alexandru Averescu, „de faima 
ostaşului care hrănea legenda Mărăşeştilor”, la vârsta de 
mai puţin de 39 de ani, ca membru marcant al Partidului 
Poporului, îl găsim ministru al Lucrărilor Publice, după ce, 
ca deputat, fusese liderul majorității din Parlamentul țări» 
Activitatea politică în partidul averescan şi-a desfăşurat-o 
alături de alte câteva figuri de prim — plan ale culturii 
noastre, ca Duiliu Zamfirescu, Matei Cantacuzino, 
Octavian Goga („de care la legat o strânsă prietenie”). 

Aşa se face că, între 28 decembrie 1937 şi 10 
februarie 1938, mai mult datorită acestei prietenii, îl vom 
găsi deţinând portofoliul Educaţie: Nationale şi, potrivit 
spuselor sale, a colaborat cu Goga la redactarea 
manifestului către țară, care era şi manrtestul electoral al 
Partidului Naţional - Creştin (din care acum făcea parte) 
despre acest manifest am vorbit cu altă ocazie 

Participarea filosofului la guvernarea Antoneştior n-a 
mai fost, ca în Guvernul Goga - Cuza. excesiv de scurtă, 
ci a durat aproape trei ani Febra remanierilor, a 
demisiilor şi reorganizărilor nu s-a mai abătut asupra 
Ministerului Culturi Naţionale şi Cultelor 


(va urma) 


Vasile BLĂNARU - FLAMURĂ 


=> 


(urmare din pag. 8) 


* (Căderea...) nu au vrut s-o facă. 
Dacă ar fi făcut-o, s-ar fi evitat şi 
dictatul de la Viena din august 1940 
şi Tratatul de la Craiova din 
septembrie 1940 pentru că puterile 
Axei, în principal Germania, nu au 
satisfăcut pretenţiile revizioniste 
ungare şi bulgare de dragul 
revizionismului în general, ci pentru 
a-şi atrage, ca aliaţi, aceste state, 
care de mult timp se apropiaseră de 
Axă, şi pentru a pedepsi România 
pentru politica sa net pro anglo- 
franceză! Dacă la această politică 
externă prudentă s-ar fi dus şi o 
politică internă de dezvoltare rapidă 
a economiei naţionale, în primul 
rând a industriei de apărare, pentru 
a face ţara mai puternică, şi astfel 
mai respectată pe plan extern, şi 
asigurându-se numărul mare al 
săracilor şi, implicit, al contradicţiilor 
sociale, România ar fi avut o situaţie 
mai bună în arena internaţională de 
care marile puteri, inclusiv Germania 
şi URSS, ar fi ţinut seamă. Această 
politică se impunea cu atât mai mult 
cu cât se ştia încă din 1918-1919 că 
statele vecine, de la care ne 
eliberaserăm teritoriile naţionale, 
vor pândi momentul favorabil pentru 
a ne lovi ca să ne răpească iarăşi 
teritoriile româneşti scăpate din 
mână în 1918-1919! 

Mergând cu raţionamentul mai 
adânc, nu putem să nu vedem că 
răul comunist îşi are rădăcina în 
instaurarea puterii sovietice 
comuniste şi comunizante în Rusia 
în 1917! Putea fi evitat acest rău 
atunci? Istoria a arătat că nu s-a 
putut şi nici nu-l putea evita 
deoarece răul era şi mai adânc: 


comunismul a apărut atunci şi acolo . 


unde mizeria maselor populare 
ajunsese de  nesuportat, iar 
stăpânitorii interni şi externi 
deveniseră neputincioşi în 
menţinerea vechilor privilegii! mai 
ales că aceştia din urmă erau 
încleştaţi în primul război mondial, 
pornit de marile puteri în scopuri 
anexioniste! 

Intotdeauna omenirea a 
cunoscut explozii populare sân- 
geroase determinate de exasperarea 


BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. 


pagina 190 


mulțimilor şi de  instigaţiile unor 
personalităţi fanatice, însetate de 
putere şi de răzbunare. Omenirea 
cunoaşte multe regimuri de tiranie 
încă din antichitate; cea comunistă 
este ultima pe care a trăit-o şi o 
trăieşte încă. Dar cine poate fi sigur 
că ele nu se vor mai repeta sub o altă 
formă în viitor atâta timp cât vor 
exista în lume mizerie şi sete de 
putere şi de răzbunare?! 

Aşa se explică faptul că armatele 
sovietice, în ţările ocupate de ele, sau 
de cele  camuflate sub ajutor 
internaţionalist comunist, în restul 
Lumii au reuşit să atragă de partea 
lor mase de oameni nemulţumiţi, 
instigaţi de o propagandă furibundă, 
şi să lovească în regimurile 
democratice, cu şanse de reuşită! 
Apoi să se retragă în umbră, lăsând 
aparenţa unor regimuri comuniste 


„naţionale”, expresie a voinţei 
popoarelor respective! 
Regimurile comuniste s-au 


instaurat în fiecare ţară, inclusiv în 
România, cu sprijinul sărăcimii căreia 
îi convenea naţionalizarea mijloacelor 
de producţie şi „cooperativizarea” 
agriculturii şi a micii industrii pentru 
că ea nu avea ce pierde, precum şi 
dictatura proletariatului, pentru că o 
aducea la putere şi voia să se 
răzbune pe cei bogaţi, parvenind 
dintr-o dată în cele mai înalte posturi, 
cu imense privilegii, şi răsturnând 
astfel cu totul stratificarea social- 
economică şi politică, apoi şi pe cea 
culturală, în avantajul exclusiv al celor 
care dădeau dovadă de mai mult zel 
în „lupta de clasă” şi în detrimentul 
celorlalţi. Astfel s-a creat o nouă clasă 
socială de privilegiați, „nomenclatura 
comunistă” care se ridică deasupra 
celor mulţi, rămaşi mai departe să 
muncească pentru noua „burghezie 
roşie”. 

Existenţa unei mari mase de săraci 
a fost astfel principalul factor intern 
favorizant instaurării comunismului. 

Spre ruşinea lor, chiar exponenţii 
unor pături sociale mai înstărite şi mai 
culte au trecut de partea ocupantului 
sovietic şi a forţelor comuniste 
interne, fie din oportunism, fie din 
laşitate, contribuind la slăbirea 
forţelor democratice şi la reuşita 
maşinaţiunilor Moscovei. Astfel au 


fost în România grupările de tristă 
amintire: cea liberală a lui 
Gheorghe Tătărescu şi cea 
ţărănistă a lui Anton Alexandrescu, 
precum şi altele mai mărunte. Cu 
ajutorul acestor politicieni. Gu- 
vernul Petru Groza şi-a permis să 
se autointituleze „guvern de largă 
concentrare democratică”! Diver- 
siunea comunistă şi sparge-rea 
unităţii forţelor democratice a fost 
astfel un alt factor intern care a 
favorizat căderea în comunism. 

Chiar şi unii oameni de cultură 
s-au pus în slujba Moscovei, din 
aceleaşi motive. Mihail Sadoveanu, 
Zaharia Stancu, George Călinescu, 
Tudor Arghezi, precum şi mulţi 
istorici, oameni fără verticalitate 
morală, au derutat poporul român 
făcându-l vulnerabil la propaganda 
distructivă. Colaboraţionismul unei 
părţi a intelectualităţii a fost un alt 
factor intern care a dus la căderea 
în comunism. 

Mulţi dintre aceşti „aliaţi 
vremelnici”, cum îi numeau 
comuniştii, au fost împinşi apoi pe 
linia moartă sau chiar arestaţi 
după ce îşi îndepliniseră rolul de 
cozi de topor ale complotiştilor şi 
uzurpatorilor comunişti. Unii şi-au 
recunoscut greşeala săvârşită, dar 
răul era deja consumat. Poporul 
român căzuse într-o robie 
crâncenă, sub cizma moscovită, 
dar cu temniceri români, care 
învăţaseră bine lecţia „fratelui mai 
mare” de la Kremlin, şi erau bine 
plătiţi pentru rolul lor de călăi ai 
propriului popor. 

Teroarea comunistă a întrecut 
însă tot ceea ce omenirea trăise 
până atunci. Ateismul, pe care îl 
promova această dictatură, era 
expresia urii sălbatice împotriva a 
tot ce crease omenirea de două 
mii de ani în domeniul moralității. 

Fără frică de Dumnezeu, tor- 
ţionarii comunişti şi-au dat la 
iveală instinctele primare de ură şi 
răzbunare împotriva celor care 
îndrăzneau să li se opună sau să 
nu-i aprobe în acţiunile lor. Din 
„lupta de clasă” făcuseră un cult al 
urii şi al dispreţului faţă de 
demnitatea umană... 


(va urma) 


BUNA VESTIRE nr. 48 — 49 / 2001. 


(urmare din pag. 9) 


* ( Noaptea...) Nemulțumirea şi revolta mocnesc în 
adâncuri. Să nu se încreadă Majestatea Voastră în 
rapoartele mincinoase ale ministrului de Interne. 
Realitatea este cu totul alta. (Aşa cu azi este alta decât 
cea făurită în sondajele de opinie ale unor „doctori în 
comunicații) 

Regele însă - sub influența celei mai nefaste 
camarile din ultimii 200 de ani, nu a ţinut seamă de 
avertismentul profesorului Christescu: „Vremuri grele se 
anunţă. (...) Probleme vitale se pun pentru neamul 
nostru. Țara noastră are nevoie acum să fie unită şi 
puternică. (...) 

“Să nu lase Majestatea Voastră atotputernicia 
abuzivă a unui ministru criminal, 
adăpostul numelui regal, să făurească prăpastia 
însângerată în care să se prăbuşească țara şi tronul. 

Dea Domnul ca, pentru binele țării, acest strigăt să 
fie auzit. 

În zadar. 

Nici - apelul :din 13 octombrie 1938 semnat de 
Alexandru. Cantacuzino nu este ascultat. Regele nu 
putea pricepe -că „în locul vieții egoiste şi plină de 
exagerat materialism care, în goană după satisfacerea 
poftelor şi. nevoilor personale, a uitat de interesele 
Neamului, lăsând ca peste tot să se înstăpânească 
străinul. Corneliu Codreanu a afirmat viața aspră 
legionară, viața eroică de luptă, de suferinţă, de muncă, 
de cinste, de onoare, lepădarea de sine pentru binele 
comunităţii româneşti. 

„Pentru . Hristos, pentru Rege, pentru Neam” a 
fost deviza înscrisă pe drapelul sub cutele căruia 
mergem acum. Era drumul de înfăptuire al generaţiei 
-ngastre; era desăvârşirea jertfelor făcute în marele 
război”. 

Exista şi un alt avertisment. 

EI aparţinea lui Corneliu Codreanu şi împlinirea lui, 


cu întregul convoi de nefericiri care s-au abătut asupra 


României ar trebui, acum când. viitorul. țării. este 
primejduit, să ne dea de gândit. 

“În esență Căpitanul atrăgea atenţia conducătorilor 
țării că primejdia de moarte pentru neamul românesc 
se află în răsărit; că o invazie a sovietelor va aduce 
ruina morală, materială, religioasă şi culturală a 
României; că pentru România soarele nu va răsări 
“niciodată la Moscova” ci totdeauna la Roma”. 

Şi primul gest al poporului român împotriva 
comunismului i se datorează lui Corneliu Codreanu: la 
10 sau 11 februarie 1920 la regia monopolurilor statului 
de la laşi se declară grevă generală, se arborează 
drapelul roşu, sunt date jos tablourile regelui şi 
sfărâmate în picioare iar în locul lor sunt aşezate 
fotografiile lui Karl Marx, Troțki şi Racowski. 

Corneliu Codreanu membru al Gărzii Conştiinţei 
naționale, cere camarazilor săi să meargă toți în Regie 
şi cu orice risc să dea steagul roşu jos. 

Ceea ce s-a şi realizat: Căpitanul se va urca pe 
„acoperişul fabricii, va înlătura steagul bolşevic şi-l va 
înlocui cu tricolorul țării. Mai mult el propune şi participă 
la organizarea redeschiderii fabricii: 


ce se pune la. 


pagina 13 
Peste an: invazia comunismului, ajutată de 
duşmanii României şi susținută de politicienii 


inconştient: ai vestului, se va ilustra prin împlinirea 
tuturor previziunilor Căpitanului: 

- un partid politic este o societate anonimă de 
exploatare a votului universal; toate partidele sunt 
democratice, deoarece utilizează votul universal în 
acelaşi mod; toate neglijează interesele poporului şi ale 
patriei satisfăcând numai interesele particulare ale 
partizanilor: democrația este iresponsabilă. îi lipseşte 
puterea sancțiunn, toate partidele fac fărâdeiegi, se dau 
pe față unele pe altele, nimeni nu aplică sancţiuni 
contra a lor săi, fiindcă îi pierde, nici în contra 
adversarilor, fiindcă şi ei detin la rândul lor fărădelegile 
celorlalți.” 

lar în priveşte rezultatele celor 50 de ani de 
comunism Căpitanul a fost clarvăzâtor Triumful mişcării 
comuniste în România ar însemna: 

- desființarea monarhiei; 

- desființarea Bisericii; 

- desființarea familiei. 

- desființarea proprietății individuale; 

- desființarea libertății 

Înseamnă, într-un cuvânt deposedarea noastră de 
ceea ce formează Patrimoniul Moral al omenirii şi în 
acelaşi timp deposedarea şi de orice bunuri materiale în 
favoarea profitorilor din umbră ai comunismului.” 

Mulţi dintre cei ce au contribuit la această crimă 
împotriva. României au pierit, pe mulți dintre ei nici 
măcar istoria nu-i mai aminteşte; o bună parte au şters- 
o din țară fără ca fuga să fi fost justificată de iubirea 
pentru nou reînființata lor patrie ci doar de avertismentul 
dat de Mihail Eminescu: „în momentul în care ne vom 


hotări a organiza şi apăra munca națională credem că 


Evreii - fără silă — vor dispare încet-încet şi după vechiul 
lor,obicei vor câuta o altă societate omenească, tot atât 
de nesănătoasă, precum e a noastră astăzi şi vor 
năpădi asupra ei”. 

- Dar în ciuda realizării acestei evadări în masă, 
pentru care administrația Ceauşescu a primit sume 
importante de bani (nu m-aş mira ca mâine-poimâine să 
ne trezim cu un proces la Haga sau aiurea prin care să 
ni se ceară retrocedarea acestor sume, fireşte cu 
procentele de rigoare), iată că după 1989 mica 
comunitate rămasă în România, cere parlamentului, 
preşedinţiei, tribunalului suprem, etc. Să se ia măsuri de 
interzicere a Mişcării Legionare 

Asta în disprețul legii fundamentale a țării care 
garantează tuturor libertatea de exprimare ! 

Mai mult, în toate tiparnițele lumii după revoluția din 
1989, în afara unei reacții deadreptul lipsite de bun simț 
a rabinului Rosen, care apăra cauza ceauşismului, ca 
fiind cea mai utilă pentru coreligionarii săi, un grup, 
majoritatea evrei fugiți din România pe vremea 
comunismului — la a cărui înscăunare au contribuit, au 
propovăduit-o şi apărat-o, cu o slugărnicie fără seamăn, 
nu încetează să publice o întreagă gamă de „făcături 
publicistice” care nu au decât o singură țintă: denigrarea 
Mişcării Legionare. 


(continuare în pag. 15) 


Ja a E E OR E N E ERE e E IER RE 6 DRE PPS A DECT REC RE SE RE REPERE ETA 1 ED RSR 2 PI 27 E TO EET DER ARE CT E 3 Zu AMI DT 


pagina 14 
(urmare din pag. 7) 
* (Ce vom face...) 
Compararea planificatorilor cu strategii 


Planificatorii: 

- presupun cărări profesionale stabile, fixe; 

- socotesc succesul unei cariere cu colectarea unor 
trofee; 

- îşi centrează atenţia pe ţinte cu termen lung; 

- creează un plan liniar; 

- cred că scopurile depind de vârstă; 

- dezvoltă un plan rigid, cu scopuri stabilite devreme 
şi nereexaminate; 

- trasarea progresului prin marcatori externi ai 
carierei; 

- afirmă că organizaţiile pentru care lucrează vor 
trasa direcţia carierei lor. 

Strategii: 

- văd cărările unei cariere fragmentate şi supuse 
schimbării; 

- echivalează 
personală; 

- îşi concentrează atenţia pe obiective multiple, pe 
termene scurte; 

- îşi fac un plan multidimensional, cu mai multe 
obiective care împlinesc nevoile carierii într-un anume 
punct al vieţii; 

- cred că ţintele sunt independente de vârstă; 

- creează un plan flexibil, cu scopuri care sunt 
continuu  reaşezate concomitent cu credinţa că 
contingentele sunt esenţiale; 

- marcarea progresului cu evaluarea deciziilor în 
funcţiune de satisfacerea nevoilor personale; 


succesul  carierii. cu satisfacția 


- presupun că ei îşi vor trasa propria carieră deoarece 


ei nu se pot baza pe organizaţia lor. 
MODELUL UNEI CARIERE STRATEGICE 


Strategii carierelor de mâine vor 
flexibilitate în ce priveşte dezvoltarea priceperii 
profesionale şi îşi vor reevalua în mod constant 
nevoile şi dorinţele personale. 

COMPETENŢE FUNDAMENTALE: 

* Navighează pe internet cu uşurinţă; 

* Abilităţi în ce priveşte comunicarea — vorbeşte în 
public, scrie; 

* Conducerea unei echipe. 

CONDIŢII DE LUCRU DORITE: 

* Să lucreze acasă trei zile pe săptămână; 

* Conferenţiar adjunct la universitate; 

* Să publice într-un jurnal profesional; 

CERINŢELE PIEŢII: 

„„* dezvoltarea  pieţii 

specializate; 

* consultanță pentru o 
organizații; 

* inventarea unui program nou de pregătire 
profesională pentru muncitori temporari. 


pentru baze de date 


largă varietate de 


dezvolta: 


BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. 


2. În ce priveşte oamenii de ştiinţă din cercetare, 
inginerii  chimişti,  terapeuţii  radiologi, tehnologii 
medicali, şi alte grupe de muncitori de înaltă 
specialitate constituie o piaţă a muncii în continuă 
creştere dar ei trebuie să facă faţă multor provocări în 
decada ce va veni (atât în ce priveşte progresele 
“tehnologice, extinderea graniţelor organizatorice, 
participarea la crearea unor proiecte interprofesionale). 

3. EDUCATORII: este vorba şi în domeniul 
profesional de schimbări radicale. Ei vor descoperi că 
succesul carierii lor va depinde. de abilitatea lor de a 
demonstra o pregătire solidă şi abilităţi în vederea 
asigurării unei îndrumări suplimentare studenţilor care 
au nevoie de aşa ceva. 

Instructorii colegiilor vor trebui, de asemenea să 
răspundă la cererea de cursuri aplicabile populaţiei 
adulte, implicată în. muncă. De pildă facultatea de 
mâine va asigura versiuni comandate ale programelor 
colegiului pe care să le predea salariaţilor la sediul 
corporației sau în organizaţiile locale. 

Pentru a reuşi în lumea muncii de mâine - haotică 
şi incertă este nevoie să începem să acţionăm ca nişte 
strategi ai carierii profesionale. Dat fiind că nu există 
carte de bucătărie pentru a stabili reţeta tranziţiei de la 
planificarea unei cariere la cea a unei strategii, iată CEI 
CINCI PAŞI  FUNDAMENTALI pentru a pregăti 
comportarea în faţa provocărilor ce ne aşteaptă: 

1. TRASAREA CU, GRIJĂ A TENDINȚELOR. din 
domeniul care probabil va avea mari posibilităţi sau 
câre ar aduce blocări: de pildă un tehnolog din 
domeniul medical trebuie să urmărească ce modificări 
vor fi posibile în instrumentarul profesiunii sale — 
precum a fost şi este cazul în chirurgia vdeo - asistată. 

La fel, dat fiind creşterea populaţiei vârstnice un 
instructor în aerobic sau un antrenor fizic trebuie să se . 
gândească la crearea unor programe cât mai atractive 
pentru oamenii vârstnici. 

2. DEZVOLTAREA UNUI DESEN CLAR AL CARIERII 
VOASTRE FUNDAMENTALE (pregătirii de bază) - şi 
NEVOILE STILULUI DE VIAŢĂ. 

Salariaţii care se află implicaţi în reduceri de 
personal, reorganizări sau transferuri au doar câteva 
zile la dispoziţie pentru decizii care le va afecta viaţa. 

De aceea, alături de evaluarea schimbărilor externe 
este nevoie să trasaţi acele schimbări interne ce vor 
reflecta schimburile fundamentale în ce priveşte 
nevoile şi valorile personale. 

3. EVALUAREA CORECTĂ A ABILITĂȚILOR 
comparativ cu cei mai buni din domeniul tău. 

Dacă va trebui să-ţi părăseşti locul de muncă mâine 


- ce valoare ai tu pe piaţă? Cum ai putea afla? Şi date 


fiind schimbările probabile în zece ani câte parale vor 
face cunoştinţele:tale atunci? 

Foloseşte-ţi reţeaua profesională din care faci parte 
şi verifică salariile anuale anunţate în jurnalele 
profesionale pentru a determina. piaţa capacităţii. tale. 


(continuare în pag. 15) 





BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. 


pagina 15 























: (urmare din pag. 13) 
(urmare din pag. 14) + (Noaptea...) 

Orice om de bună credință îşi pune o întrebare 
legitimă: De ce ? 

Ce-i mână în această luptă? 

Dragostea pentru România? 

De ce până-n decembrie 1989 au tăcut? 

Câţi evrei au murit în revoluția din Decembrie ? dar 
câți s-au dus voluntari, pe frontul de vest, după 23 
august 1944? 

De ce „făcăturile pseudo-istorice” erau comandate și 
executate înainte cu doi-trei ani de căderea 
comunismului? De ce nu au apărut în acei ani? 

Cine o fi fost starterul acestei acțiuni? 

Şi cine se află azi la capătul lesei de care se agită 
echipa de țuțări ai comunismului transformați, peste 
noapte, în apărători ai democraţiei? 

De ce, în ciuda faptului repetat de conducătorii lor, 
că au rămas puțini, bătrâni şi atât de ancoraţi într-o altă 
lume decât cea românească, legați sufieteşte de Eretz - 
Israel şi supuşi, mai presus de orice lege a statului 
român de cele scrise sau doar şoptite încă din prima 
copilărie, viitorilor cetățeni ai comunităţii şi nu ai țării în 
care, întâmplător şi temporar se află, atâta înverşunare? 

Nu cumva pentru că se simt vinovați şi presimt că va 
veni o zi când şi ei vor fi obligați să ceară iertare 
milioanelor de români la a căror suferință au contribuit? 


* (Ce vom face...) 

Ori de câte ori poţi du-te la mitinguri profesionale, la 
conferințele naţionale, la expoziţiile profesionale pentru 
a rămâne în contact cu domeniul tău. 

4. FĂ-ŢI PLANURI LEGATE DE EVENTUALITĂŢI 
pentru a acoperi un cât mai larg potenţial în ce priveşte 
schimbările profesionale. Pur şi simplu planifică-ţi 
scenariile pentru ce se poate întâmpla cel MAI RĂU şi 
cel MAI BINE. 

Alătură cele două planuri ale carierii — unul bazat pe 
presupunerea că jobul actual este sigur şi îţi asigură o 
cărare promoţională rezonabilă şi solidă şi altul bazat 
pe posibilitatea că, printr-o bruscă schimbare — 
(reorganizare, feducere, prăbuşire bursieră, etc.) — vei 
fi obligat să faci o schimbare bruscă în carieră, 

5. SĂ-ŢI DEZVOLŢI ÎNDEMÂNĂRILE PORTABILE de 
cât să te bazezi numai pe cele contextuale (portabil: 
ceea ce poţi lua cu tine în alt loc de muncă). 

Cele CONTEXTUALE implică o solidă înţelegere a 
modului de lucru din organizaţia ta - lucru ce-l poate 
impresiona pe BOSS-ul acestei structuri dar nu sunt 
prea importante pentru cineva din afara organizaţiei. 

Cele PORTABILE sunt cele ce te ajută ca să treci 
peste graniţele organizatorice. 

CELE PATRU CHEI PENTRU SUPRAVIEȚUIRE: 

1, SCANAREA MEDIULUI: abilitatea de a-ţi evalua 
capacitatea de a preveni îmbătrânirea tehnologică, de 
a-ţi măsura valoarea de piaţă curentă, identifică 
potenţialii patroni şi atacă rapid posibilităţile unei 
angajări. 

2. ABILITAŢI PORTABILE -— adică acele priceperi ce 
pot fi în mod rapid şi uşor transferate în alt mediu 
profesional — precum cunoaşterea softurilor financiare 
standard, realizarea unui proiect, cunoaşterea 
mijloacelor cu -ajutorul cărora se poate ameliora 
calitatea. 

Abilităţile CONTEXTUALE sunt cele relativ 
netransferabile bazate pe cunoaşterea unei organizaţii 
specifice, ale procedurilor şi proceselor specifice 
acesteia. 2 

3. SELF — MANAGEMENT = AUTOCONDUCERE. 

4. ABILITĂȚI ÎN CE PRIVEŞTE COMUNICAREA -— 
incluzând atât comunicarea directă cât şi cele prin 
intermediul scrisului care vor fi esenţiale pentru locul de 
muncă dat fiind că echipele sunt din ce în ce mai 
dispersate geografic şi cultural diferite. 

Abilitatea de a comunica clar şi consistent în situaţii 
de stres important şi limite de timp va fi deosebit de 
folositoare. 

















şi păcate premeditate, nerealizate, care, rămânând 
numai în gânduri, ne tulbură în aşa fe! conştiinţa, încât 
nu mai putem scăpa de ele; 

* În afară de ceea ce este natură „ tot ce vedem 
este făcut de om, ca o artă creată din spiritualitatea 
lui pentru materializarea sensibilităţii sufleteşti şi a 
trebuinţelor vieţii, în raport direct proporţional cu 
raţiunea şi capacitatea pe care i-a dat-o Dumnezeu 
pentru a-l ajuta în realizarea şi asigurarea bunului 
mers al existenţei; într-o lume morală, cinstită, 
harnică, dreaptă şi corectă, mereu vie şi conştientă de 
dragostea lui hristică pe care trebuie să o aibă. 

Având acest Har, omul are posibilitatea să 
administreze lumea după nevoile fireşti ale vieţii: să 
prevadă ceea ce este şi nu este folositor, ceea ce este 
prosper, rentabil sau nerentabil, ceea ce uşurează sau 
îngreunează mersul existenţei şi, în sfârşit, ceea ce 
este de înlăturat (răul, viciul, ura etc.) din sufletul 
nostru. . 

Fiind conştient de acest lucru el are datoria de a 
lupta contra slăbiciunilor care îl degradează alterându- 
i sufletul până la animalizare. 

* Conştiinţa ne este prieten şi duşman: prieten 
când ne avertizează greşalele şi duşman când ne 
dă libertatea să le săvârşim. 


Maxime ... blânde 


* Înţelepciunea, ca şi răbdarea, nu este niciodată 
agresivă; a ha 
* Păcatele sunt de două feluri: păcate înfăptuite Simion GIURGECA 


Îi E 


pagina 16. 
“(urmare din pag. II, Supliment) 


(Un document...) crimele fără seamăn din 
Orientul Apropiat. 

Subliniem, încă odată, cu îndreptăţită mirare, de ce 
istoricii care-şi expun cunoştinţele pe 'la cele 7 - 8 
televiziuni care mai de care mai „independentă” şi 
„gemând de obiectivitate şi respect al adevărului”, nu 
scot o vorbuliţă despre acest memorandum. 

Aceeaşi istorici ar trebui să spună adevărul şi în ceea 
ce priveşte punctul de vedere al Mişcării Legionare în ce 
priveşte atitudinea faţă de Uniunea Sovietică cât şi 
relaţiile cu Axa, să combată cu documente afirmaţia din 


memorandum incare aflăm că „Axa nu a dorit şi nu a 
sprijinit nici victoria Gărzii de Fier în România. : 


Acţiunea de la 3 - 6 septembrie 1940, care a urmărit 
îndepărtarea regelui Carol al II-lea pentru a opri 
descompunerea moralului intern, iar nu cucerirea puterii 
în Stat s-a făcut pe cont propriu, fără ştirea, fără 
concursul şi mai ales fără voia Axei.” 

Dar în afara acestui document despre care se 
vorbeşte atât de puţin în vorbirile legate de Mişcarea 
Legionară, materialul înaintat conducătorilor de azi ai 
ţării aduce informaţii de un dramatism insuportabil 
asupra crimelor împotriva întregii mişcări, crime de'o 
bestialitate fără asemănare. 

Iată: Victor Dragomirescu era închis la Văcăreşti. 

Câţiva agenţi conduşi de comisarul Al. Davidescu vin 
și- -l ridică. La jumătatea drumului spre Bucureşti 
comisarul îl strânge de gât şi maşina îşi continuă drumul 
spre crematoriu. Cuptorul era pregătit dar Victor 
Dragomirescu, revenit la viaţă, deschide ochii. Comisarul 
împinge, cu piciorul, în cuptor, sicriul în care era un om 
viu.” 

Sau - „Curiera Căpitanului, Elena Bagdad bolnavă la 
sanatoriul TBC Barnova suferindă de 8 luni, este dusă pe 
şoseaua Barnova-laşi. Ajunsă la locul execuţiei îşi face 
rugăciunea şi i se cere să se întoarcă cu spatele. 

- Dece ? 

- Ca să vă executăm (ce „executăm”? Că doar nu 
avea sentinţă de condamnare la moarte! „Să vă 
asasinăm!” aceasta era sintagma corectă. Iată 


„trecutul glorios al Jandarmeriei”; asasinate în contra 
neamului românesc; aparatul de stat contra naţiunii 
române, contra etncilor români; atunci şi mereu în. 
slujba străinilor; n. red.). 








REDACTIA 


Fondator: Simion GHINEA - VRANCEA 


Redactor şef: George URSA 
Redactor: George Alexandru URSA 
Corector Nicolae VEGA 











* Articolele neacceptate, pentru publicare, nu se restituie; 
* Opiniile exprimate în articole aparţin autorilor. 
* Administraţia: 092 / 66.53.27. 







Tipărit la Tipografia Editurii ELISAVAROS. 


ISSN: 1453 - 5602 


Culegere texte: George Alexandru URSA, George URSA, Tehnoredactare: G. Alex. URSA 


.. 

- 

- 
.. 
. 
- 


BUNA VESTIRE nr. 48 - 49 / 2001. 


- Cum credeţi că unei legionare îi este frică de 
moarte? Să mă împuşcaţi în faţă, drept în inimă 
Trageţi şi să nu vă tremure mâna. 

Dar mâna jandarmului a tremurat. Şi 5 gloanţe nu 
au ucis-o. 

Plutonierul S. luă arma şi o ucise cu trei gloanţe. 

A fost lăsată să moară pe şosea. Fu îngropată 
noaptea, ghemuită, mai mult în picioare. În timpul 
nopţii câinii scurmară ţărâna”. 

Dar când vom şti adevărul, întreg adevărul, despre 
cei peste 300 de tineri ucişi, cei mai mulţi lăsaţi în 
pulberea drumurilor acestei ţări cu inscripţii 
dezonorante într-un an în care conducătorii țării şi 
asasinii tineretului legionar spulberau visul românilor 
de totdeauna: UNIREA CEA MARE? 





(urmare din pag. |, Supliment) 


+ ( Despre rugăciune...) 


Cu toate acestea, felul de a trăi al celui care se 
roagă, poate dezvălui calitatea rugăciunii sale. Chiar 
şi atunci când este vorba de o rugăciune de puţină 
valoare, cum este cazul celei făcute în chip maşinal, 
ea totuşi exercită o anumită influenţă asupra 
conduitei. În acelaşi timp ea întăreşte simţul sacrului 


|şi al moralului. 


Oamenii care se roagă în mod serios se 
caracterizează printr-o perseverenţă în îndeplinirea 
sarcinilor, printr-un simţ al datoriei şi al răspunderii, 
prin mai puţine scăderi şi mai puţine păcate, printr-o 
anumită bunătate şi generozitate faţă de alţii. 

Pare destul de dovedit faptul că, la fel ca 
dezvoltarea lui intelectuală, dezvoltarea caracterului 
şi valoarea morală sunt mai pronunţate la 
persoanele care se roagă bine. Când rugăciunea 
este frecventă, habitual şi într-adevăr frecventă, 
influenţa ei este foarte clară. O astfel de rugăciune 
se poate compara cu secreția unei glande interne, 
cum ar fi glanda tiroidă sau glanda suprarenală. Ea 
constă într-un fel de transformare mintală şi 
organică a fiinţei noastre. Aceasta se produce însă 
în mod progresiv şi este adeseori insesizabilă... 


(va urma)