Miscarea anul III, nr. 8-9 (29-30), mai 1994

Publicaţie a Noii Generaţii Anul, Nr.8-9 ax, 


Editor: Mişcarea Pentru România Mai 1994 


o 


= = a | 

A = „Mișcarea! reflectă în paginile sale preocupările 

Tiristos a înviatl [IESE 
zi vpltarea curențului de gândire și acțiune declara | 

de tineretul ramân prin mișcările din 1989-1990. 
Pe plan spiritual-relizios, „Mișcarea” este o 
publicaţie Creştină XĂ, așezată sub autori- 
tatea duhovnicească a Bisericii Ortodoxe Române. 
Ca orientare culturală, 5, Mișcarea” urmează | 
linia națională, reprezentată în istoria culturii și 
publicisticii româneşti de personalități exemplare 
ca Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu, Nicolae 
Iorga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Țajea... | 
Din punc de vedere politic, „Mișcarea” protmo- 
pai pl ana național-democrată, așa cum este 
formulată în documentele programatice ale Mipcării 
| Pentru România. 



































RAPORT DESPRE IISUS 


PUBLIUS LENTULUS 
i către 
ÎMPĂRATUL TIBERIUS 


lată, o! Împărate, răspunsul pe care îl 
doreşti. S-a ivit aici un om înzestrat cu o putere 
excepţională, i se spune marele profet; 
discipolii îl numesc Fiul lui Dumnezeu, numele 
lui este lisus Hristos. 

Într-adevăr, o! Cezar, se povestesc, în 
fiecare zi, lucruri minunate despre acest Hristos 
care învie morţii, vindecă orice fel de 
infirmități şi uimeşte întregul Ierusalim prin 
învăţătura. sa extraordinară. O înfățișare 
maiestuoasă și o figură care radiază, plină de 
gingăşie, astfel încât toţi cei care-l văd sunt 
pătrunși de dragoste, dar în același timp de 
teamă. Se spune că chipul său bălai, cu barba 
despicată în două, este de o frumuseţe 
incomparabilă și că nimeni nu-l poate privi 
drept în ochi şi să nu fie orbit de strălucirea sa. 
Prin trăsăturile sale, prin ochii albaștri ca cerul 
şi părul castaniu deschis, seamănă cu mama sa, 
care este cea mai dulce figură văzută vreodată 
pe aceste meleaguri. Cuvântul său este precis, 
curat, grav, expresia celei mai pure virtuți, 
inatacabil, şi de o cunoaștere care depășește cu 
mult pe aceea a celor mai mari înţelepţi 

n reproșurile și admonestările sale este 
necruţător, în învăţătura și îndemnurile lui este 
blând, prietenos, atrăgător, irezistibil. Merge 
desculț și cu capul descoperit. Văzându-l de 
departe ai putea să-l iei în derâdere, dar în fața 
lui tremuri şi rămâi tulburat. N-a fost văzut 
niciodată râzând, dar a fost văzut plângând. 
Toţi cei care s-au apropiat de el spun că au 
primit în schimb sănătate şi binefacere. 

Cu toate acestea eu şunt sâcâit de răuvoitori 
care spun că dăunează Înălțimii Tale, pentru că 
afirmă în mod public că regii și supușii lor sunt 
egali în faţa lui Dumnezeu. 

Poruncește-mi deci, şi vei fi ascultat imediat. 


PUBLIUS LENTULUS, 
proconsul roman în Iudeea 








ca cu argint pe veștminte, 
pe mâini vechi spărturi. 


cat de subt pătura sură: 
de unde vii? Din ce veac? 





Anunţ 
În atenția cititorilor noștri 






A înviat tiristos, sădind peste toată lumea. 
până la sfârsitul vremii, speranța. nădejdea. 
că niciodată nu vom pigri sub piatra nedreptăților 
oricât de greu ar fi așezată 
peste firavglgz noastre trupuri. 
CODREANU 


Datorită unor dificultăți (ca întotdeauna, de 
natură financiară) am fost nevoiţi să amânăm 
apariția numărului 8(29) din 16-30 aprilie. 

Pentru a nu afecta totuşi continuitatea 
apariţiilor, am inclus în ediția de faţă - care 
conţine 16 pagini, dublu faţă de o apariţie 
obișnuită - și materialele ce trebuiau publicate 


acum două săptămâni. 

Din păcate, cu toate eforturile noastre, suntem 
puși uncori în si de a amâna apariţia unor 
ediţii ale „Mişcării” (vă rugăm să citiți și 
anunţurile din paginile 2 şi 15 cu privire la 
problemele pe care le întâmpinăm). O 

Cu speranța că ne veţi înţelege şi veţi fi în 
continuare alături de noi, ne cerem scuze, stimaţi 
cititori, pentru toate aceste. regretabile întârzieri. 


“REDACȚIA 





dezbatere: „Holocaustul“ 
zi Titu Maiorescu 


se is Dă La 


Cum este cenzi 


pi 





E AAN OO cs m aaa 
Anul li Nr. 8-9 (23-20) 


2 e Politica la zi 


ROMÂNIA ȘI 


DAE e ass: a 


deci, fără actualul spațiu CSL 

Țările Baltice însă sunt formal independente 
şi nemembre CSI. Ele doresc cu ardoare o 
î euro-atlantică, dar Rusia nu este de 


i la d Li Ul 
penru integrare economică politică şi militară a acord. În plus tendinţele de refacere ale 
vestului dispare, odată cu dispariția amenințării imperiului nu exclud enorme complicaţii pentru 
dinspre est. Pe de altă parte, dorința de tinerele democrații baltice. Apoi Ucraina este, 
integrare a fostelor țări socialiste structurile la rându-i, formal ind ă și nemembră 
euro-atlantice este extrem de puternică CSL Recentele alegeri din Ucraina confirmă și 

vest-europeană, în noile condiții, se un periculos clivaj intern: vestul țării și Kievul 
vede silită să se deschidă spre est! Întrebarea sunt pentru o Ucraină independentă şi ruptă 
fundamentală este până unde? total de Rusia, sudul și estul (inclusiv 


cadrul 

e e bena Se conturează astfel o zonă de pe fosta 
intemă (economică şi politică), co nivelul şi frontieră de vest a URSS, în care însă numai 
ăţ integrării euro-amtlantice, dar și prin Țările Baltice au șanse reale de integrare euro- 
şansele mai mari sau mai mici de a fi dorite de atlantică Ucraina este minată — cum am văzut 
Uniunea Europeană. a băi cache. e ni 
alcătui! uedia, , pentru ca ulterior reatațeze 

Ende și Amsta care. polite Și Rusiei. lar sudul și estul Ucrainei votează 
economic, sunt perfect compatibile cu Uniunea recent masiv cu forțele pro-ruse și pro-CSI, în 
Europeană și care au fost recent admise. timp ce vestul şi zona Kiev votează cu 
Relaţiile politice speciale ale Austriei (Tratatul naționalismul, adept al independenței totale de 
de Stat din 1955 cu URSS) și ale Finlandei Rusia În funcţie de evoluția Ucrainei — și nu 
(Tratatul din 1947 de „finlandizare”), care mumai — într-o situaţie similară s-ar putea afla și 
împiedicau lor la structurile vest- Moldova: în ciuda ratificării (parțiale — 200 de 


după 1989 un concept cu totul nou: 
frontiera catolică de răsărit a Europei! 
Judecând după hărţile publicate recent în 
Occident, zisa „frontieră catolică “ de răsărit a 


„performanţă internă“. trupul Ucrainei lăsând Galiţia la vest; după care 
Geografic, Europa se întinde până la Urali. urmărește o linie pe actualele frontiere până la 

Politic însă, dacă ar fi să se ia în vedere și Oceanul Artic, lăsând Țările Baltice și Finlanda 

Rusia, problema se complică enorm. Deja la vest! 

CSCE include țări din Transcaucazia și Asia În fond, această linie urmăreşte limita 


maxime spre răsărit a 


„ase aha Aa daia De patru ani asistăm la execuţia acestui 

ii și nici posibil de pus în practică. decupaj, pas cu pas! Ca după plan! Mai întâi a 
Prin urmare, problema până unde să se întindă fost desprinderea Țărilor Baltice, ceea ce este 
„Europa“ are deocamdată mai degrabă pozitiv. Căci acolo „linia catolică” respectă nu 
răspunsuri negative: până unde să mu se întindă numai trupul națiunilor din zonă, ci și voința 
Europa. Ceea ce ar echivala cu „fără Rusia“; și lor liber exprimată. Mai apoi, a venit 


Comunicat 


situația actuală a publicației „Mișcarea 


ri nclush 





FRONTIERA CATOLICĂ” 1 
















e MIŞCAR:, 


Drepturilor Ommlni văd î 
religie” — ceea ce ar trebui 
catolicii fervenț - ei. corife: 
aliat extrem de prețios la 

ultimul rând, capitalismu 


Mai 1994 





Jugoslavia, unde însă „frontiera catolică” nu 
este nici atât de precisă și nici atât de „ușor“ de 
dovadă tragedia de acolo! 

Înainte de a intra în detalii ce ne pot interesa 
direct, să ne întrebăm: este atât de importantă și 
de justificată o asemenea delimitare — de tip 
„religios — într-o chestiune eminamente geo- 

litică? 

Din capul locului o spunem clar: no suntem 
partizanii unci atari aberaţii, care cum se 
dovedeşte In aplicarea ci în practică, a generat 
războiul iugoslav şi care, fie şi „teoretic“, se 
joacă cu creionul şi pe harta țării noastre! 

Credem însă că, înainte de orice formulări 
definitive, se impune o cunoaștere cât de cât, 





XVIII — liberalismul sec. XIX 





în Apusul catolic. lar mai apoi, expem 
Răsăritul ortodox. Până și comunisr 
„invenţie“ occidentală — ne-a venit ici +, 
şi tot printr-un soi de „export“, ale cin 
traficări ies din ce în ce la lumină 

Or, ortodoxia nu a avut nic 
mondialiste, dominatoare. ș 
primatul papal, ea a înțeles să se dez. 
vechile Canoane, în cadru! unor 
Naţionale! De unde vocația sa naţionali 
o mentalitate răsăriteană de același +» 
faţă de orice „primat”“ străin sau față ce =. 

inovaţii ce tulbură mai vechea 
rânduială Exceptând Anglia, urma 
nu a cunoscut „biserici naționale 
papal nu admitea așa ceva! Abia re 
fărâmiţat, ecleziastic vorbind, ma 
piramidă a ierarhiei catolice cu vâr 
Roma; dar aceasta, numai în Europ 
saxonă. 

Toate acestea explică anumite 
între mentalitatea din Apusu 
Răsăritul ortodox. 

Un exemplu: Grecia. Țară ortod 
avut mari dificultăți la admite 
Comunitatea Europeană (1981), te 
că „ea este tributară unei alte men 
fost primită totuși, pentru că interese 
dictau acest lucru; și mai puţin 
motivat atunci, „pentru că Grecia es 
democraţiei“! Reţinerea de atunci a a 
un sens. Mentalitatea ortodox-răsânite. 
mai sensibilă la național, pe care nu 
să-l opună unor, sau să-l sacrifice 
„forme“ sau „criterii“ zise-democratice 
pe chestiunea denumirii noii Macedon 
Jugoslavia) — denumire considerată la A 
aparținând exclusiv patrimoniului na 
cultural elen — la Salonic ies în stradă un 
de Greci! În Spania, Anglia, sau Franţ 
(mult mai rar şi mult mai „subțire”) 
pentru lucruri cu mult mai grave ce se 
"Țara Bascilor, Irlanda de Nord sau Co 
schimb, individualismul materia 
Occident agregă masele rapid în dem 
violente, pentru câteva procente la sal: 
subvenții la... piersici sau pește! 

Înţelegem acum că există ș 
importante, interesante pentru spec 
spatele acestui concept de „frontieră 
Ele trebuiesc ştiute, evaluate, în tot ca 
în practică, interesele politice și ec 

d mereu. Vezi și cazul de mai s 

Este foarte adevărat apoi, că men 

occidentală este mai propice 
dezvoltare zisă democratică. Acolo 
ia modemă; acolo ea are un 

mai lung, mă rog! p 

e aici înainte până la transformarea + <u 

elemente într-un criteriu gco-s P 

£ 

L 














și sumar, în revistă un atare concept vom putea 
înţelege mai bine capâcitatea „frontierei 
catolice“ de a fascina mai ales pe cei din 
Centrul Europei, între care şi pe vecinii noștri 


ricât ar fi de înclinată lumea modernă spre 

valorile materiale şi spre ateism (și este!), 
mentalitatea unei civilizații își extrage esenţele 
(şi) din practica și tradiția religioasă. Oricât ar 
fi de deviat şi de încărcat cu impurități 
„moderne“, sistemul de valori morale dintr-o 
societate derivă (în origini) din sistemul de 
valori morale al religiilor dominante de secole 
acolo! De unde și conceptul de civilizaţie 
iudeo-creștină, islamică, extrem-orientală (pe 
schelet budist, confucianist etc). Religiile ce 
au tutelat și tutelează toate aceste civilizaţii sunt 
şi sursa majoră a diferenţelor pe care le prezintă 
între marile civilizații moderne. Or, civilizația 
europeană — iudeo-creştină, pentru mulți — are 
un clivaj intern extrem de important: occidentul 
catolic şi orientul ortodox. Pe de o parte! Pe 
de alta, vocaţia catolicismului (dar și a 
derivatelor sale paleo — și neo-protestante) este 
una ecumenică: Urbi et Orbi! Vezi și primatul 
papal. Acest lucru rimează perfect în planul 
mentalului cu vocaţia politică şi economică de 
tip supranațional-mondialist a centrelor de 
putere din Occidentul de ieri (imperiile 
continentale și transcontinentale) dar și din cel 
de azi (vezi demersul integrării europene sau 
tendința ONU de a deveni un guvern mondial, 
în care FMI este „ministerul de finanţe“, 
NATO este „ministerul apărării“, FORPRONU, 
„poliția'“ etc.). În fond, ne putem întreba dacă 
nu a existat de fapt şi o filiație de tip mental ce 
a putut genera atari tendinţe tocmai în Apusul, 
catolic în esențe. Apoi, chiar dacă corifeii 


ia [a ampuanăcare, 


pentru tra: frontierei de răsâr 
Europe — trupul unor națiuni 
prăpastie greu de trecut! 

Cine ar dori s-o treacă, nu e greu Xe 
Şi nici de ce! Un lucru mi se pare însă clar 
de grija „purității“ democratice a N 
anumite țări din centrul continea 
fascinate de „frontiera catolică” de la ri 
pentru că ea permite iredenta și revâo: 
„acte în regulă” și într-o haină moder! 
include automat în „lumea bună” | 
suficient însă să ne amintim că cp" 
catolicismului la răsărit — mai ales în i") 
zone — s-a făcut cu spada vechilor d 
Abia în urma armatelor au venit nus" 
banii din Apusul catolic. Acum, sub P* 
unei câptăriri „atente“ de „și 
„compatibilităţi“, ni se propune un 
invers: mai întâi „misionarii mo 
„drepturilor omului" și banii (drămuip 
condiționaţi) Apusului și mai apoi * 
(chiar dacă în haine noi) atât de bine « 





Corneliu LI» 


























dezbaterea noii 


t astăzi despre „dezamăgirea”, ivismul“ şi 
argumente contrare acestei ii "Cn = 
opinii. i 
evi stiti de se i 


noastre se desfășoară controverse, iar 
va fi citit cu destulă atenţie trebuie să fi remarcat 
a doar mumerică, ci și calitativă a argumentelor 





lie 


(a „fratelui Alexandru”) în termeni 
tă în le „Mișcării”, am primit zeci 


lat și sprijinit când a fost cazul orice formă de 

a N Bea miau pent Biti 
nm acum o inițiativă — a organizării de şi 
re de istorie, politică şi cultură — ce 
i în tate studenți la Filologie, 
„Clubul Acoladelor”. Unii dintre membrii 
delor” sunt deja cunoscuţi cititorilor revistei 
cu doi ani în urmă deburul lor publicistic și 

iei lor reviste — „Fascicule”. 





alui din parea Căpitanului de Rangul 1 dr. Jipa 
"ACADEMIA ROMÂNĂ 

ȘI REDESCOPERĂ TRADIŢIA 
i DISCURSUL DE 


+ ÎI AL PROF. DR- 
5 ALEXANDRU SURDU 
ai 


recepție în Academia Română. având drept cap de serie 
AL. Papiu-llarian, la 14/26 septembrie 1869 despre „Viaţa. 
k lui Gheorghe Șincai”, poartă o semnificaţie specială în 
ca pe o luare de poziţie față de marile controverse și 

entale ale spiritualităţii naționale, ca pe o proiecţie, 
a anul ideal, reflectând maniera proprie de a se înscrie Într-o 









aprilie 1994 a fost aceca a ședinței solemne a Academiei 
în care a fost rostit discursul de recepție al profesorului 
ru doctor în filosofie, răspunsul fiindu-i acordat de 
Mihai Drăgănescu. Cele peste 250 de lucrări publicate de 
rău, dintre care 6 cărți de autor, dovedesc o excepțională 

pentru o vastă arie culturală — explicabile i 
e urmale (ultimii descendenți ai Şcolii lui Nae lonescu: C. 


i a, B 3 C. Floru i-au fost îndrumători în filosofia clasică 
i în logica intuiționistă și fundamentele ştiinţelor — A. Heyting 
la Universitatea din Amsterdam), ci şi printr-o voință 

fără de care nici o performanţă nu poate fi atinsă. 
prof. Al. Surdu s-a constituit într-un elogiu adus filosofiei 
ormind de la ideea că filosoful este nu numai un fiu al timpului 
i spațiului spiritual din care provine: filosofia românească se 
la o privire atentă, drept un „stâlp de foc al românității”. Ea a 
idealului unității naţionale a românilor, în sprijinul căruia a 
cele mai înalte și de necombătut ale logicii, la care s-au 
i timp, cele istorice, antropogice și etnologice, — toaie acestea 
i iinței unității de destin spiritual și istoric al 
Românesc. Înfăptuirea Marii Uniri nu arc ca urmare 
abandonarea acestei idei în gândirea filosofică, ci acum se încearcă „zidirea 


LI 


pm crai Una dintre coordonatele principale ale reflecției 
„ fdaso ice esie autoscopia, tentativa de cuprindere în concepte a 
„pori iescaţial al sufletului românesc. Este etapa celor mai însemnale 
îi filosofice în cultura noastră, o epocă de aur cu străluciți 
i je au acoperit, practic, toate domeniile cugetării filosofice. 


- tădând sentimente de profund respect și emoție, 

prelesonuil Surdu i-a invocat pe acei corifei ai culturii și spiritualității 
o i ale căror nume și opere au stat îndelung sub semnul interdicției: 
N Mircea Vulcănescu, Nicolae Paulescu, Părintele Stăniloae, 













Și accasta nu prin apelul la „modele de import”, căci 
L i” nu se pot vindeca nicicând cu remedii străine, dimpo- 

„precarităţi”, aceste „boli” proprii pot descătușa energii 
forţe motrice autohtone. Astăzi mai muli ca oricând, 


a: „Wo sind die Lateiner?", către studenţii români 

în acest momen! se cuvine să punem cxplicii această 

entală, pentru a puica răspunde din nou, cu îndreptăţire, 
„Suntem aici!” 


ii de a-și înțelege, ca intelectuali, răspunderea faţă 
j Ca aparțin. Și dacă, din nefericire, ci se găsesc încă alături 
T Isați acolo exclusiv pe considerente ideologice şi 
Jipa să sperăm ca primii, i de adevărată valoare 
dia etică, vor reuși, de-acum, să imprime direcţia justă, 


acestui inalt for cultural al țării. 
i Vladiiăir ALEXANDRU 


generaţii ici 


e Anul Ii Nr. 8-9 (230 
Mai 1994 


JLTUL EROILOR“ 


Rotaru, șeful importantei 
instituţii militare, gazdă a 
manifestării, au fost 
prezentate următoarele 
comunicări: prof. dr. conf. 


: Baa 


Dungaciu, student la 
Cultul strămoșilor — instituţie repre sonde ni 
| i a î1 ia Pa 

George Rădulescu, student la Facultatea Erin eseist — 
„Amurgul memoriei colective”; . univ. Gheorghiţă Geană — 
„iEroul ca întemeietor”; Sandra Cristea, studentă la Facultatea de 
Sociologie — „Eroism organic și eshatologie“ şi în încheiere Cpt. 
de Rangul | dr. Jipa Rotaru — „Cultul eroului necunoscut”. 
Profesorul Andrei 


popor. 
in Dungaciu a pus în discuție problema funcţiei cultului 
noșilor, ca instituție esenţială a conştiinţei naționale, în 
condi! în care, În prezent, naţiunile se confruntă cu agresiuni 
dintre cele mai subtile şi mai greu de respins. Apresiunile 
militare tind să fie înlocuite prin variante nemilitare, care au 
în vedere toate componentele societăţii vizate ca țintă. 
oa la asemenea de agresiuni — „război 
" — devine posibilă numai-dacă instituţiile conștiinței 

aseza e manifestă la cote maxime de intensitate. 
aterialul d-lui Bogdan-George Rădulescu a evidenţiat 
fenomenul de disoluție a memoriei colective, de înlocuire a 
acesteia cu una falsă, fabricată de mass-media, fenomen 
accentuat în „societatea de consum", lipsită de dimensiunea 
comunitară. Do protagoniști ai istoriei încetează a mai fi 
oamenii, pentru a fi, în schimb... mașinile! Pe această cale, nu 


Răspuns un 





7 TOCAT) 


or 








ne 1 stia 





“studenţi din-Cluj-Naj 
- Tinerii 


bună dreptate! - nemulțum 


ș= 






a faj 












întrega societate românească de altfel”. 





de Vest”, *Puncte Cardinale”, 
sesizând, în referirile reciproce 
unele „atitudini nu întotdeauna binevoitoare”. 


subtil îndemn la reconciliere. 


a generat această regretabilă dezbinare. 
vedem obligaţi să facem câteva precizări. 













funcţii politice). 


dreapta), 
naţionalist cre! 
s-au ivit (dup. 
mulţime de noi 







tină. D 












„lideri“. 
“Puncte Cardinale” şi 


aceste persoane au apărut 
diverselor partide nou înfiinţate. 
lie sau nu de acord cu noi, 
activeze în ce partid doresc. 
n ce ne privește, noi nu am 












că am mers hotărât pe una şi ACASA, 
“ „Mișcarea“ nu a atacat nici una di 





consulta colecţiile celor trei 











reacții, ri la atacurile 

(vezi “Mișca 

nr. 5, decembrie 1992, pagina 7 ș.a.m.d.). 
Dacă dânşii au intentii. 


Românească e plină de to! felul de sfătuitori, 
felul de dirigullori. Sunt mulți cei 










fericească tinere 











olegi de generaţie 
studenţi din Cluj-Napoca 
Am primit de curând la redacție: scrisoarea unui: i 
colegi de generația își exprimă -pe politică 
d ! re ă de lipsa de 
unitate a presei naționaliste şi lansează cu căldură 
un apel publicaţiilor de această orientare să-şi 
unească eforturile “pentru a putea oferi cu mai mult 
succes căutărilor de azi o alternativă naţional- 


creştină, absolut necesară în vederea limpezimii “ 
conțuziilor în care bâjbâie tinerimea de azi ca şi 


“Sămnatarii scrisorii se; reteră expilcit la “Gazeta 
ȘI “Mișcarea”, 
intre acestea, 


Obhservaţia colegilor ardeleni este justă, 
tormularea eufemistică nefiind altceva decăt tot un 


Aprobând frumoasa. tor intenţie, .nu putem totuşi 
să nu constatăm că dânşii nu DA căutat să afle Ar 


a că, pentru-că lucrurile să fie limpezi, ne 


“Gazeta de vest"şi “Puncte cardinale” sunt, 
oficial, publicaţii independente (deşi colectivele de 
conducere sunt formate din persoane care deţin 


Revista noastră exprimă deschis, explicit, nu 
numai comentarii jurnalistice ci şi mesajul unei 
formaţiuni de luptă românească: Mişcarea Pentru 


omânia, - 

La ora când Marian Munteanu înfiinţa Mişcarea 
Pentru România, nu exista nici o grupare politică 
de dreapta în țara noastră (sau măcar declarală de 
nici o formaţiune cu fundamentare 
ce drumul a fost deschis 
bunul obicei post-revoluţionar).o 
partide, toate „de dreapta”, toate 
„naţionaliste“, Au apărut bineînţeles, noi şi noi 


"Gazeta de Vest” au salutat 
- chiar cu entuziasm - înființarea Mişcării. Ulterior, 
ersoanele din jurul acestor publicaţii nu au mai 
1 de acord cu orientarea noastră. Tot ulterior, 

în conducerea. P! 
Este dreptul lor să 
este dreptul lor să 


modilicat cu nimic 


aceste revis- 
te, nici noile partide. Cine este interesat poate 
vi că rii 4 upiieaţii , ist lor 
convinge că referirile noastre la adresa revistelor : 
“Puncte cardinale” şi “Gazeta de vest” au fost  |ându-ne să parafrazăm un vechi indemn: 
lansate de ITI de 
rea” nr. 4, noiembrie 1992, pagina 3 şi “ 
atât de luminoase, de ce 
utilizează arme din-arponalui liple, polticioet but 
e 
oale aţi observa! st ET coleg ra alee e 
pă uni pu Cate cre căi 
dacă au reuşil mine liceul, sunt chemaţi s 
i tul'român cu îndrumări și indicaţii, 





Actualitate e 3 


se Dei, ae decât la despiritualizare, la dezumanizarea 


unghi logic, distingând categorii diferite, subsumabile 
conceptului de „erou întemeietor”: de la eroul arhetipal 
mitologic, la întemeietorul de cultură (cazul Eminescu), de 
libertate (soldatul), ori de mântuire a unui popor (isihastul) 
Fiind vorba în toate aceste situaţii de un eroism al creaţiei. 
trebuie să înțelegem că are loc, de fapt, o reiterare în plan uman 
a operei lui Dumnezeu. De aici, dimensiunea sfințeniei, 
istică oricărui tip de eroism. 

Următoarea comunicare, a d-rei Sandra Cristea, s-a aplecat în 
special asupra istoriei, stăruind asupra perioadei aurorale a 
statelor voievodale româneşti. Demonstrația viza ideea că 
eroismul excepțional al domnitorilor reprezintă în esență o 

are a calități neamului al cărui „eroism 
organic“ se cuvine desluşit la proporţiile sale reale. o 
dimensiune religioasă profundă a fost revelată în relația 
lui cu cel mai venerat dintre voievozi: Ştefan cel Mare și 


Ultimul material, al di Cpt. R. | dr. Jipa Rotaru s-a referit la 
semnificaţia cultului eroului necunoscut la români. S-a prefaţat 
astfel un impresionant film, realizat de Armata Română, despre 
readucerea în capitala țării a eroului necunoscut, din mausoleul 
de la Mărășești, unde fusese te ascuns, din ordinul 
autorităţilor comuniste, străine de i de patrie și de sufletul 
acestui popor. 

Putem afirma că lucrările prezentate au reușit să ilumineze 
unele dintre cele mai interesante și însemnate fațete ale 
subiectului ales, constituind într-adevăr un început de serie 
promițător. În final, a fost anunțată tema următorului colocviu: 
„Ce este geopolitica?“ — ilustrând aceeași intenţie de a reactualiza 
chestiuni decisive pentru orizontul cultural al noii generaţii. 


Laana BRAIA 


NOTĂ: Revista noastră va anunța 
data și locul organizării următorului colocviu. 








“Nouă însă nu ne place varbăria. Nu suntem 
“ dispuși să înlocuim prolesionalismul, pregătirea 
și competenţa cu lozinci gazetărești. 
aţionalism Înseamnă faptă, luptă organizată, 
disciplină şi nu nesfârșite comentarii de pe 
margine. & ze 
“Cine a vrut să se angajeze în luptă împreună cu 
noi a fost binevenit. - i 


Mișcarea autentică de care vorbiţi şi pe care o 
i există stimaţi prieteni: ea este Mişcarsa 
Pentru Ania. La ridicarea ei trudesc din ce în 
ce mai mulţi români, tineri și mai puţini tineri, din 
toată Țara. Prin muncă, pregătire, studiu şi 
sacrificiu va veni adevărata salvare a acestei țări. 
Şi nu prin comentarii și cârteli, nu prin vorbărie 
sia rgiă şi atacuri nedrepte. î 

Mulţi și-ar fi dorit să ne oprim din drum, să ne 
sepia să ne pierdem în cleveteală şi discuţii fără 

e stârșit. 

Nu tai ranchiună nimănui și suntem gata să 
ne unim eforturile pentru orice lucrare cinstită. A 
cei ce vor să lupte pentru România sunt bine veniţi 
în rândurile noastre. 

Dacă nu, bună pace. 

















cu privire la primejdiile care pândesc o mișcare 
politică şi de care trebuie să ne ferim pentru a 
putea merge spre biruinţă: 

schi 
încadra, iar dac: i 4 
parte sunt intriganți din naștere. Oriunde intră, prin 
sistemul de a vorbi despre altul la ureche, strică 


urtare în societate 
apar, compromit întreaga luptă şi macină 
încrederea de care i 

lătiți anume ca să bage intrigi, să 


sfârșit, sunt 
: compromită orice încercare nobilă a 


sploneze și si 
pa - 


liniile noastre de acţiune și doctrină. Citiţi rii. I 
declarațiile noastre, urmăriți alitudinile pe care ia. E CTE are eepă rar pe ir a-aeă ape, 
23 pui aia Intl inre și. RAȚ aatizi gi vali podea Dacă veţi avea disponibilitatea să cunoaşteţi mal 


Pentru România veți înțelege de ce 


bine Mișcarea ei esa pulini 


mergem hotărât pe drumul nostru, 
cum suntem. 
ŞI, pentru cel care se îndoiesc. închelem permi- 


Nu cr Aragi le, în nici un 
„ de veşti, de sri despre 
fel de Ani cesguaţ e Xa $ păi > 


n naționalistă, sau la ureche de agenţi sau 
chiar de oameni 


de 
Nu credeţi și nu vă lăsaţi influenţaţi şi, mai ales, 
urele argumente valabile sunt cele 
ale faptelor, ia munc i satui rai ale lucrării 
dn în slujba Neamului românesc 
Spre e „Mişcarea 











comentarii și voi auzi aceleași interpretări. 


o hotăra mai dinainte, de altfel, 






: de „cugetători” 
i e n erica Ererermenial Sunt cur cel al harului. Ca și 
cum cine a intrat odată în împărăția harului se mai necăjeşte cu 

A : 


i] 
ride) 'Dhiguială - științifică, dragă Doamne! - în jurul 
“unui FAPT simplu E n dcnii „Renașterea naturii”, „mitul solar” 
atâtea alte neputințe, pentru a excamota faptul năucitor, dar 
al învierii după trup a Lui Hristos. Căci a înviat, așa cum 

i scriptura; și a fost, după trup, în 


i „mijlocul alor Săi, în același fel precis și real în care este în 


i 


3 





mijlocul nostru trup şi sânge - şi va stărui să fie până la sfârşitul 
veacului. 


vi vom învia și noi, atunci când vor suna 
ce A ei din urmă, YI vor rupe peceţile cărții şi vor 
cădea zidurile carcerii vremii; adică la sfârșitul veacului. A , 

Aci e doară toată „taina”; care nu e, de fapt, nici o taină, ci 
numai o neînțelegere. Noi vom învia din morți In judecata de 
apoi. Adică atunci când se va sfârşi istoria, şi vor cădea 
încercuirile timpului și spaţiului. Ne-am născut În timp; am murit 
în timp; vom învia însă dincolo de veac. Întocmai ca Hristos; 
devenit om și jertfit în veac; dar înviat în afară de acesta, și rămas 
în mijlocul nostru după natura Lui de înviat în afara veacului. 

Cum se lămuresc toate! Şi învierea, și prezenţa Lui de-a 
pururea în mijlocul nostru! În sfânta împărtășanie este prezent 
“Hristos nu „în formă de” pâine și vin, ci existând în chip real ca 

trup şi sânge. Nu e deci vorba de un simbol, de o prefigurație, ci 
de un fapt real. Şi totuși... noi nu vedem acolo decât pâine şi vin, 
este trup și sânge. 

i reale da asta? Însemnează că există mai multe planuri 


Anul IN 


de existenţă; şi că pentru fiecare din aceste domenii noi ser i 
avem mijloace speciale de investigaţie, Că nu Lea A 
înțelegem prin rațiunea noastră decât ceca ce cade ni . at 
veacului; și că pentru ceca e afara lui avem nevoie 
ment, în al inţei. 

ati rien dincolo de veac face parte învierea după 
trup a Lui Hristos; care înviere, ca şi înălțarea la cer, că şi 

ţa în mijlocul nostru, nu sunt minuni, decât în ore Sea 
veacului și a raţiunii; dar ag realităţi și existenţe firești în 

i ine de domeniul linţei. 
rea ae Ci FAPT. Simbolic, poate fi cel mult limbajul 
nostru. Faptele însă nu pot fi simbolice, ci numai fapte, pur și 
simplu. A înviat Hristos. Nu Hristos-Dumnezeu, ci Hristos- 
Omul, anticipând învierea noastră la sfârşitul veacului. 
Anticipând-o, dar nu schimbându-i natura. Învierea Lui e Ia fel 
cu învierea noastră; și după cum noi vom învia la sfârşitul 
veacului, deci după încetarea acestuia, așa a înviat şi EL: în afară 
veac. 

e Afurnd prin aceasta existența mai multor lumi, de grade de 
realitate deosebite, sau mai exact comportându-se în chip 
deosebit față de Absolut. d 

Şi astfel învierea nu este actul prin care noi am fost mântuiţi; ci 
numai anunțarea şi definirea lumii în care vom trăi după judecata 
de apoi. 

“Hristos a înviat din mori, cu moartea pre moarte călcând..." 
Moartea Lui - deci jertfa Lui - este faptul hotărâtor al mântuirii 
noastre. Învierea este doar semn pentru viaţa veacului ce va să 
vie, deci nu a veacului care, pentru noi, este în acest moment. 

SA lăsăm deci interpretările şi încercările de a înțelege, și să 
mărturisim smeriți credința noastră nestrămutată: 

„Şi a înviat a treia zi după scripturi”. 


Nae IONESCU 


Mai 1994 


Nr. 8-9 (29520 * MIŞCAR, 








ZE SE Poti. Aacerga mare 
MA SE Pati. St, Me. Timuei şi , 
M Sf. Cuv. Me. Pel : Cuv. Valeria 
i le Neofit și C 
i 


Si. gi ua 

St Erncila 

Ihumbnlea a Wi-a după Paşti (n SI. Apr P 

fs. inaa XX, 19-36 pm |, vmer.i 

9 L Aducerea moaşielor S( lerarh Nicriaz. 37 
Hristofe 


Me. lor pe 
A „Simon Zilotul; Cuv. sihie ( 


























one Vatsat a Eee Ture 


alei 





e. Glicheria: Cuv Serghie 

SI Me Isidoreal dia Hiosii Terapoai 
Cuv, Pahomie cei Mare, Ca. lerarh Ahile În 
Daminica a II-a dnpă Paşti ia Miroase - a 
Ex, Munca XV, 43.47, pina 2. vonerA [E 
16 L Cuv Teodor Sfinţitul 
17 M SE Ap. Andronic ţi 


toraj 









e 


no9 








Daminiea a IV-a după Paşti (a Stăbănrgnlun 17 
Re. loan V, 1-15, plan 3, voser.S$ 


c, lnliv Veteran 
alui, Sf Sfiaţi: Mc 


e. Feortonia fecioara; SP M 
Ale zamdru Epise ga! Alexandriei 


Duminica a V-a du 
Ey, luan IV, 5-42 





Pasti (e Samarizearii 
das 4, ver. 7 





aam_ Si M 


30 Lev. Isaachic Mirturialtorul și Var 
31 M St.Ap Ermie;S Me Erei, metil ame 








i, Sirul, „probabil cel mai mare dintre 
scriitorii asceţi şi mistici ai creştinătăţii |! 


itene“ (Nicolae Arseniev), vorbind 
despre desăvârșirea inimii, căutată cu smerenie 
de preacuvioşii monahi, spune — în scrierile 
sale: „Este aprinderea inimii pentru întreaga 
„ creaţie — pentru omenire, păsări, animale, chiar 
și pentru dușmanii adevărului şi pentru tot ceea 
(ee există. lar atunci când se gândește la toate 
a sau le contemplă, șuvoaie de lacrimi 
curg din ochii lui datorită puterii milostivirii 
care fi mişcă inima spre mare îndurare. lar 
inima se simte atinsă şi nu mai îndură să vadă 
sau să audă nici un fel de suferinţe a făpturi, 
nici cea mai ușoară durere. Atunci el oferă, 
chiar și celor care îl fac să sufere, rugăciunile și 
lacrimile sale permanente, pentru cei care se 
târăsc în praf, el se roagă — din profundul 
milostivirii care se revarsă din inima sa fără 
măsură, urmând exemplul lui Dumnezeu“, 
Dacă acestea sunt semnele desăvârșirii 
inimii, atunci scrierile cuviosului Siluan de Ja 
“Muntele Athos sunt mărturia tulburătoare a 
lucrării harolui Duhului Sfânt în inima 
monahului care atinge, în seica sa de iubire 
pentr Dumnezeu şi pentru făpturile sale 











CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL: 


me, 


„ÎNTRE IADUL DEZNÂDEJDII ȘI IADUL SMERENII 


pentru Dumnezeu şi pentru făpturile sale 
create, desăvârşirea: „„...am văzut pe Domnul 
prin Duhul Sfânt... Scriv adevărul din dragoste 
de oameni, pentru care suferă și se chinuie 
sufletul meu. Dacă aș putea ajuta fie și numai 
un singur suflet să se mântuiască, voi 
binecuvânta pe Domnul în veci. Dar inima mea 
suferă pentru lumea întreagă; mă rog şi vărs 
lacrimi pentru întreaga lume ca oamenii să se 
pocăiască și să cunoască pe Dumnezeu, să 
trăiască în iubire și să se bucure de libertate în 
Dumnezeu“. 

Viaţa sa duhovnicească și experienţa trăirii 
sale în Duhul Sfânt păstrate în însemnările 
descoperite după moarte în chilia sa ar fi rămas 
însă cu desăvârșire necunoscute fără vrednicia 
ucenicului și fiului său duhovnicesc, părintele 
Arhimandrit Sofroni Saharov. În arhivele de la 
Russikon (Sf. Munte) exista doar următoarea 
însemnare: „Părintele Siluan, schimonah. 
Numele civil: Simeon Ivanovici Antonov, 
țăran din gubernia Tambov, districtul 
Lebedinsk, satul Sovsk. Născut în 1866. Sosit 
la Sfântul Munte în 1892. A îndeplinit 
următoarele ascultări: la moară, la Kalamareia 
— domeniu al mânăstirii din afara Athosului — la 
vechiul Russikon și la iconomat. Decedat la 
11/24 septembrie 1938“. 

În 1948 Arhimandritul Sofroni scrie 
uimitoarea sa carte despre viața, învățătura și 
scrierile Stareţului Siluan. Cartea apare în 
original în limba rusă în 1952 la Paris, apoi în 
engleză (1958), germană (1959), franceză 
(1973), fragmentar în italiană şi japoneză, 
bucurându-se de un interes deosebit atât în 
lumea Ortodoxă cât „și în Occident unde a 
stârnit și alimentat un veritabil entuziasm 
duhovnicesc conducând și convertind pe mulți 
la Ortodoxie“, cum aflăm din cuprinzătorul 
studiu introductiv al traducerii româneşti a 
însemnărilor duhovniceşti ale Cuviosului Siluan 
— vlnire iadul deznădejdii și iadul smereniei”., 
studiu datorat diaconului asistent loan Ică je 


prin care se recunoaște oficial autenticitatea 
sfinţenici vieţii şi scrierilor schimonahului 





sfințeniei vieţii şi scrierilor schimonahului 
Siluan. 


În esență, învăţătura cuviosului Siluan este 
afirmarea necesitatății dobândirii Duhului Sfânt 
pe calea rugăciunii neîncetate și a smereniei. 
Siluan face parte din acei rari Sfinţi şi creştini 
desăvârşiţi care primesc încă de la începutul 
ascensiunii lor duhovniceşti harul Duhului 
Sfânt. (Creștinii obişnuiţi trăiesc viaţa 
pământească doar în credinţă, nu şi în vedere 
duhovnicească). Aceștia vor fi cu atât mai 
încercaţi, căci vor suporta riscurile pierderii 
inevitabile a harului. Sensul acestei încercări 
este însă ziditor, pentru a spori râvna 
rugăciunii, a credinţei şi a iubirii. Siluan 
cunoaște drama pierderii harului: „Când este în 
Duhul Sfânt, sufletul este plin şi n-are dorul 
lucrurilor cereşti, căci Împărăţia Cerurilor este 
înăuntrul nostru (Luca 17, 21). Domnul a venit 
şi s-a sălășluit întru noi (loan 14, 23). Dar când 
sufletul pierde harul atunci tânjește după cele 
cereşti şi-L caută pe Domnul cu lacrimi.“ 
(p.91). 

După repetate veniri și părăsiri ale harului, 
Siluan cade pradă unei disperări infernale, soră 
cu moartea și cu necredința... Se vede 
înconjurat de demoni și, rugându-se îndurerat 
aude în inimă glasul Domnului: „Sufletele 
celor mândri suferă de-a pururea din partea 
demonilor“. „Doamne, zice atunci Siluan, Tu 
eşti milostiv, sufletul meu o ştie. Spune-mi ce 
să fac ca sufletul meu să se facă smerit?“. Şi în 
inimă Domnul îi răspunde: „ŢINE MINTEA 
TA ÎN IAD ŞI NU DEZNĂDĂJDUI“. 

Mesajul acesta este tălmăcit teologic prin 
paradoxul, coincidenței maxime kenoză/teoză 
(golire de sine/ îndumnezeire). Nu există un 
singur iad: există Iadul deznădejdii la care s-a 
condamnat omul pe sine prin păcat şi lezarea 
Voii lui Dumnezeu și iadul smereniei şi kenozei 
iubitoare a lui Hristos, care copleşește pe cel 
dintâi. Iubirea lui Dumnezeu-Tatăl osândește la 
ind doar pe Fiul Său ca să golească iadul și să 
mântuiască pe toţi oamenii. 

Vorbind despre condiţiile păstrării harului 
(dobân, 





(dobândirea smereniei, a iub 
pentru toţi oamenii, iubirea d 
păstrarea păcii lăuntrice), Siluar 
importanța Bisericii ca păstrăto: 
Duhului Sfânt. („Duhul Sfânt p 
cunoscut în Biserică“, „Duhul s 
locuiește în Biserică”). „Nimeni 
cunoaşte prin el însuși ce este iut 
Dumnezeu dacă nu e învățat de Du 
dar în Biserica noastră iubirea lui D 
cunoscută prin Duhul Sfânt și de a 
despre ea“. Mărturia Cuviosul 
seama astfel de obiectivitatea 





asceticii şi spiritualității ortod 
ascetic-spirituale fundamental 
nu sunt pur subiective, ci relevă 
obiectivă la acte divine. 





În spiritul celui mai adevărat 
neștiut de nimeni, Cuviosul Silu 
pentru toți oamenii, pentru toate 
monahul fiind, după definiția sa 
roagă pentru toţi“: 

„Mă rog Ție, milostive Doamne. 
omeniri de la Adam și până li 
neamurilor să Te cunoască; ...toale pps 
să cunoască pacea Ta și toți să vac 
Feţei Tale...“ 

„Dacă autoritățile ar păzi 
Domnului și dacă poporul i-ar as 
smerenie, ar fi o adâncă pace şi & 
pământ. Dar din pricina ambiţiei și 
celor mândri, întreaga lume e în su. 

„Războiul vine din păcate, nu din 
noastră. Domnul ne-a creat din iubire 
poruncit să trăim și să-l slăvim 
Popoare ale pământului, cad în 
Înaintea voastră și vă rog cu lacnr | 
Veniţi la Hristos. Eu cunosc iubirea Lu * | 


voi“. 





Claudia BURL 


Cuviosul SILUAN ATHONITUL 
iadul deznădejdii și iadul smereniei 
Editura DEISIS, Alba lulia, 1944 












































Anul III Nr. 8-9 (29:30) 
Mai 1994 


lori pentru 
"mata Roșie 


ăzi PNȚCD (III) 





înapoi lui otrava culturii naziste, 
> i Liviu Rebreanu s-a oferit. 
Autorul lui „Ion“, al „Pădurii ilor”, al 





Isco trădat pentru onoruri şi pentru 

psi „pe țăranii lui năsăudeni şi a spart 

solidaritatea ardelenilor, adăugând la lista 

vânzătorilor de țară, un nume care până atunci ne 
tuturor scump. 

In ochii noștri, personalitatea lui păstrează 


nimbul de trădare i , 
campanii de presă ale pe care i l-a dat di ] 





A 4 Ă i Va fi de azi înainte o veșnică durere pentru 
> “se limitau Pai la pini clitarii uite ali amioirea epocii de mare 
d e crea! ea: răscruce când Apostol Bologa, îi 

t e aa Dup Aeaa! ] ologa, în loc să se 


Ti aim T atei. 194 
- n numărul din 7 sept. 4, în ziarul 
D Il ecouri . „Dreptatea“ apărea, în completare, nota 
e Nig nesemnai iu Rebreanu a plecat la timp.“ 
Citiţi mai jos precizările pe care redactorii 
pg au găsit de cuviință, fără ca nici unul 
să şi le asume, să le aducă în fața cititorilor: 
„De când autorul „Pădurii spânzuraților“ a 
încasat un milion de la casele de editură germane, 
iar în țară dispune de destinul tuturor teatrelor, 
rii i actrițelor, a luat atuurile unui adevărat 
ictator țăfnos Și arogant cu cei mici sau nea, i 
a , Li greați 
Prea Eaireza (d în forj ele sale, pa admitea 
critici, acceptând numai elogii(. [uia numai 
pă acei suge dramatici care-l adulau și îi cântau 
în strună. În privința aceasta, d-nii lon Marin 
Sadoveanu şi Dem Teodorescu ar putea să dea 
ioase amănunte. Moartea lui Liviu Rebreanu 
coincide cu schimbarea regimului. A plecat la 
vreme și pentru totdeauna. “ 








criticii românești 

uă zile după debutul „Pernei cu 
1944, scrie articolul nimicitor 
iântul lui Liviu Rebreanu“. 


[păzea pa ică. Retezând 
o sau valoare, redactorul „Dreptății“ 
_ “eriticând furibund presa care a 
“ cons: ilustrului dispărut coloană 
cu iscălituri“ (erau vizaţi aici 

şi Tudor Vianu care, în „Revista 
Regale“, nr. 10, culezaseră să 





5. „SĂ SEEXTINDĂ 
EPURAȚIA“ 
care să scuze prin 

i. Aveau nevoie 

la mase; aveau nevoie de un 


Concomitent cu sampania contra lui Liviu 
acceptat, pentru a strecura 


Rebreanu, În temuta rubrică „Perna cu ace“, 
Oscar Lemnaru scria: „În acest moment crucial 


Dosarul comunismului 


ele istoria lumii, umanitatea nu se va lăsa 
inșelată de prejudecata talentului, de scuza 
ingeniozității sau de punctul de vedere al 
însuşirilor rare“. Pe acest motiv, apăreau în 

„Dreptatea“ sumedenie de articole demascatoare, 

fie semnate fie nu (de cele mai multe ori nu!), 

îndreptate împotriva unor nalități interbelice 
redutabile; 1. Al, Brătescu-Voineşti, lon Marin 

Sadoveanu, Nichifor Crainic, C. Rădulescu- 
Motru, Tudor Arghezi ș.a. Valuri de epitete 
incalificabile se revărsau împotriva acestora, 

„duplicitatea“ și „colaboraționismul“ fiind 
capetele principale de acuzare; „Prima creatură 
teutonă, di Brătescu- Voinești, îşi abandonase cele 
două îndeletniciri proprii, scrisul şi pescuitul, 

pentru ca în coloanele unui ziar nemțesc să ucidă 
sufletul poporului cu articole de propagandă 
progermană și cu insulte aj ti la adresa celor 
de altă credință politică“. |on Marin Sadoveanu 
era caracterizat şi cl, la rândul său, astfel: „a doua 
creatură nemjească care cu neruşinare trecuse în 
viteză de la dictatura carlistă la cea antonesciană 
(...) izbutise să devină un soi de figură politico- 
literară (...) și nu ne-a slăbit o clipă în cei din 
urmă șase ani cu anostele sale conferințe și cu 
propaganda iii difuzată fie de la tribună, fie 
pri scris"(, eptatea”, nr. 10/6 sept.1944). 

n ,, tea” nr. 12, cu excepția celor doi mai 
sus : pomeni, mai erau înfieraţi alți patru „argați 
ai satului baron Killinger“. Ziarul le arunca 
avertismentul limj : „Cele șase unelte germane 
- sa) pregătească! Ceasul răspunderilor nu va 

a” 


La rândul său, marele cărturar şi naţionalist 
român, Nichifor Crainic este stigmatizat pentru 
prima oară tot în „Dreptatea“ şi de data aceasta tot 
de un ilustru anonim: „Fiincă ne-am propus să 
facem pomelnicul tuturor slugilor naziste, nu 
putem trece cu v fără a comite o nedrepale 
strigătoare la cer, pe fratele Nichifor Crainic, 
ortodox de profesie, specialist în păcate lumești și 
partizan nedezminţit al doctrinelor aristocrate 
(...)- N-a fost moment delicat în viaţa publică şi 
militară a Reichului din ultimii ani în care dl 
Nichifor Crainic să nu iasă pe primul plan pentru 
a-şi spune cuvântul și a contribui la victoria 
finală.(...)“ („Dreptatea'“, nr. 13/9 sept. 1944). 

Pentru zelul său, Nicoiae Firandino, 

rincipalul critic al ziarului „Dreptatea“, avea să 
ie ales în comisia de epurație a Uniunii Ziariştilor 
Profesioniști (UZP) constituită imediat după 1944. 
Comisie care, cum am mai spus, nu a aşteptat 
odioasa broșură din 1948 conţinând cele peste 
8000 de titluri interzise în cultura română. Şi-a 
făcut datoria cu prisosință, defrişând terenul pe 
care aveau să calce apoi, fără nici un scrupul de 
data aceasta, căci în loc de condeie purtau în 
mâinile lor revolvere, criticii „literari“ ai 
aegimulii comunist de ocupație. 
e poate încheia acest material cu nota- 
Lemnaru, 





apărută în preziun adunării generale extracrdinare 
a Societăţii Scriitorilor Români din 17 sept. 1944, 
în care teribilul crainic penețist declama justiţiar- 
„Opera de artă poate și ea să colaboreze ia marile 
idealuri sau In cele mai teribile dezastre. Suntem 
convinși că există foarte mulţi scriitori români a! 
căror cuget curat suportă cu greu vecinătatea 
profitorilor vieţii intelectuale. Ar fi foarte bine să 
se facă şi cu această institație o epuraţie, care să 
fie garanţia vieţii noastre spirituale“ („| eptatea”, 
nr. 19/16 sept. 1944). 

Titlul notei era „Să se extindă epurația“ și 
rezumă poate întregul travaliu al ziarului 
„Dreptatea“, în scurtul răgaz în care cuceritorii 
roşii l-au amăgit cu deșarte speranțe... 





Am ajuns la capătul incursiunii noastre. Cum 
precizam încă din prima parte a articolului, scopul 
n-a fost nicidecum atacul vreunui partid sau al 
vreunei personalități politice. Ceea ce am urmărit 
de-a lungul celor trei episoade a fost în primul 
rând un avertisment. 

A face distincţie între atitudinea ziarului 
„Dreptatea“ şi politica PNȚ, imediat după 1944, 
ni se pare un act de obligatorie onestitate, pe care 
ni-l asumăm necondiţionat. A utiliza evoluția 
nefastă a „Dreptăţii“ din acea perioadă drept 
argument împotriva politicii actuale a PNŢ-CD 
(sau a noii serii a revistei) este un procedeu cu 
totul străin de intenţiile noastre. A argumenta ni 
se pare inutil. 

Ceea ce vroiam să subliniem în primul rând 
sunt consecințele nefaste pe care apariția în rolul 
de purtător de cuvânt a unor inși nereprezentativi 
pentru o formaţiune politică le poate avea. Un 
Oscar Lemnaru sau un N. Carandino (principalii 
„justițiari“ ai „Dreptăţii“ după 1944) se găseau în 
această postură. 

Învățătura pe care o putem trage, în al doilea 
rând, este că nici chiar în politică, compromisul 
cu inamicul nu reprezintă întotdeauna o soluție 
viabilă. Incontestabil, politica PNȚ de după 1944 
a fost orientată după interesul național. Dar 
mijloacele n-au fost, se pare, la înălțimea 
scopurilor. Liderii PNȚ aveau să plătească mai 
târziu această mare eroare. Arta compromisului se 
poate transforma, la un moment dat, într-un 
teribil bumerang. 

Nu am avut intenția și nici nu ne permitem să 
dăm sfaturi. Suntem absolut convinși că PNŢ-CD 
îşi cunoaște istoria mult mai bine decât i-o 
cunoaștem noi. 

O cunoaște şi nu o uită. 


Silviu RAREŞ 









de înțelegere a agresiunii de mare amploare pe care 

unist a desfășurat-o împotriva culturii a 

6 = npipesbeza 
: acui formaţii, 
tudiul răbdare, 





se 

i : ia de a 

a ii, având în vedere și o comparaţie a raporturilor stabilite de 
perene română ch Poli E. perioada interbelică și în 


ul deschidere culturală ce a urmat „obsedantului 


A: i - 


din 1934, Mircea Vulcănescu analiza o trăsătură pe 


n speci 
sau al $ 
lizarea, ci „coborârea În istorie“, 
realitate și efortul depus pentru a 
realitate „cât mai puțin proastă“. 
pare în „Ultimul cuvânt“ rosti! în 
Mircea Vulcănescu în 1948, în 
pel din Bucureşti, referindu-se 
1941-1944. lar această atitudine 
generaţia interbelică, una 
momentelor pevoraliie, ci ea a 
] ă generație și în clipele gre “ 4 
militare şi ale prioadei pă ap doilea război 
din articolul 





i! 





într-o politică pusă în slujba nației. „Acesta a fost, poate, cel mai 
mare pica al generaţiei noastre“, deplânge Eliade, căci „am lăsat 
locul liber nepricepuţlor, oportuniștilor, mediocrilor“. 

Avem de-a face, deci, cu teoretizarea și, într-o, anumită măsură, 
cu aplicarea unui model de acţiune politi cultura română. 

Acest model nu a fost însă și al generaţiei intelectuale postbelice — 
aşa - numita generaţie Labiş ori Nichita Stănescu —, ce s-a 
manifestat după consumarea celei mai dure etape a agresiunii 
comuniste, care a însemnat întemnițarea şi în mare măsură 
anihilarea fizică a întregii elite culturale şi poltice românești. După 
1964, a existat însă acel moment important, de deschidere, în care 
s-a putut pune din nou, cu reale, problema d: ii unei 
activități mai mult sau mai puţin oficiale pe direcţie națională, 
problema resurecţiei mecanismelor identitare. Şi aflăm numeroase 
Şi importante gesturi de reconquistă culturală, în publicarea de cărți 
şi apariţia de reviste ce valorificau tradiţia românescă, ce 
reprezentau creaţii de mare valoare în spirit românesc autentic și 
care se plasau în opoziție deschisă cu linia ideologică oficială. 
poate afirma că oamenii aceştia, creatorii, au salvat sufletul 

rului român prin creație. = 

In ordinea politică însă, asistăm acum la un șir de demisii, la 
părăsirea instituțiilor de către această generaţie care dovedea astfel o 
pravă carenţă în bătălia, pe care ar fi trebuit s-o susțină, pentru 
instituţii, pentru statul românesc. În condițiile în care nu au aplicat 
modelul „istorismului prin resemnare“, această generaţie nici nu a 
inventat un alt tip de reacţie la realitatea constrângătoare cu care se 
confrunta și din faţa căreia s-a dat la o parte, 






MODELE DE ACȚIUNE POLITICA 


ÎN CULTURA ROMÂNĂ 


Problema dee este vitală, pentru că cei aflați în ele le dau 
destinația corectă, necesară, fericită, sau o altă destinaţile 
formulează proj | lor de funcţionare. Penetrarea lor de câtre 
oameni care să le dea o destinație națională este deci fundamentală. 
Or, aaa în discuţie nu doar că a demisionat din posturile pe 
care le ocupa în cadrul lor, dar, în numeroase cazuri, membrii ei au 
părăsit instituțiile pe care ei înșiși le creaseră și le aduseseră la un 
nivel valoric remarcabil (vezi plecarea lui lon Lăncrănjan de la 
„Gazeta literară“, a lui N. pia dai la mppănia, viezacă F 7 tac). Au 
existat desigur și excepții ( care, ară de la „Gazeta 
literară” şi perii că pretz a înființat Muzeul Literaturii 
Române, din a cărui activitate e suficient să amintim continuarea 

ublicării operelor complete eminesciene, ediţie începută de 


icius), dar, pe ansamblu, nu afirmăm că este 
y de o „generaţie demisionardă“. lar aceasta este o acuză, 
întrucât | au fost ocupate neîntârziat de către inși care n- 
au ajuns nici lao iinţă şi opțiune naţionale limpezi, dar au 


vorbit în numele lor, Şi au avut, aflându-se în instituţii, 
conducându-le, posibilitatea de a-i eticheta pe ceilalți, acuzându-i de 


avertisment semnată de același. Oscar 


RE RE E EEE TE DE E e a TC e a 


„colaboraționism', de Faci etc. pe C. Noica, Petre Țuţta 
ori Edgar Papu, blocându-le astfel orice acces în spaţiul public, de a 
eticheta toate valorile autentice ale culturii și spiritualității românești 
(începând chiar cu Eminescu) şi de a le pune astfel la index. Aceste 
etichete și aceste indexuri sunt încă, din păcate, și astăzi în 
funcţiune, de unde se poale vedea importanța acelei atitudini prin 
faptul că avem de-a face cu consecințe de lungă durată. 


N „Eee generaţiei Labiş au abandonat lupta pentru instituţii, au 

ieşit din scenă lăsându-le la dispoziţia unor interese 
antinaționale, iar explicaţia acestui fapt este fie că nu i-au sesizat 
importanţa, fie că n-au rezistat impactului, fie că pur şi simplu au 
fost scoși în urma unui coerent pus în acțiune în acest sens. 
Dar această ultimă vanantă s-a materializat mai târziu, în special 
prin anii '80 și a privit un număr comparativ mic de cazuri. Regimul 
comunist a fost 0 veritabilă pepinieră de mediocrități, care au fost 
însă instruite să preia toate aceste posturi pe care creatorii şi oamenii 
de valoare le lăsau neocupate. ce se astăzi în cultura 
română, în speţă dificultatea, în continuare, a promovării tradiției 
naţionale, a valorilor naţionale autentice, faptul că putem vede: 
instituţiile culturale ale statului lucrând împotriva culturii, 
literaturii, metafizicii românești, a omului religios românesc sunt 
consecinţe și ale acelor stări de lucruri despre care am vorbit. Nici o 
mirare, deci, că lucrările lui Mircea Vulcănescu apar în tiraje de... 
1000 de exemplare („Pentru o nouă spiritualitate filosofică” vol. |, 
căci vol. II şi III zac încă în birourile editurilor...), că apariția 
scrierilor lui Petre Ţuţea e o rieapipată cu scepticism de gazetele mai 
vechi sau mai noi, apărute după decembrie '89 şi inând celor 
care şi acum, ca și înainte — doar că astăzi mai 
vizibil poate — deţin posturile importante în 
cultură și accesul la presă, TV etc. 

Generaţia Labiş nu a înțeles sau nu a fost în 
stare să aplice mesajul pe care îl transmiseseră 
membrii generației Vulcănescu. Aceştia — cei 
care rămăseseră în viaţă şi în țară — Papu, Noica, 
"Ţuţea — erau deja marcați şi nu mai puteau decât, 
cel mult să-și construiască propriile instituții Şi 
aceasta este o posibilă EXPLSAE a faptului că, în 
prima etapă, închisorile cu deţinuţi politici 
deveniseră „Universităţi“, ori că oameni ca Petre Ţuţea, ca Noica au 
încercat să-și creeze goi „şcoli“ prin care să-şi transmită 
mesajul către generaţiile următoare). Dar pentru instituțiile oficiale 
se punea — și se pune din nou, cel puţin la fel de acut — problema 
penetrării lor de către oameni ne-marcaţi astfel şi care să le dea 
destinaţia cuvenită, aceea a promovării intereselor românești şi nu a 
folosirii lor în scopuri de grup ori în favoarea unor interese 
antinaționale — cum vedem că se întâmplă în prezent. + 

Mircea Vulcănescu spunea că generaţia sa, intrând în viață în 
împrejurări dintre cele mai grave, s-a maturizat curând şi are „o 
doză de seriozitate în judecarea problemelor care o face mult mai 
critică decât generațiile dinainte, sau chiar a acestora care vin după 
noi“, Din sea pentru cultura română, activitatea generaţiei 
următoare a confirmat aceste premoniții. Este aceasta însă, iată, o 
provocare cu care acum și generaţia noastră se confruntă și problema 
dacă vom şti sau nu tragem concluziile corecte care se desprind din 
aceste fapte ce sunt deja istorie — deși una foarte recentă — va avea 
consecinţe pe termen îndelungat. 


Sandra CRISTEA 





Anul 










i ah 


= a SI h 4 
nazismului! Sfârșitul de secol XX își comunismul „afișat” atunci, catalogând acest 
până a ultim interval al evoluției societăților drept 


„naționalismul“ lui Ceauşescu decât despre 
comunismul lui. 


Prin urmare: nici Marx, nici Lenin. nici 
Reamintiţi-vă jile de „reabilitare“ ale lui 
Moses Rosen), ci — în cazul României —... 
Ceaușescu. E prea puțin. Căci dacă lui Nicolae 
Ceauşescu nu-i pot fi iertate niciodată 
momentele în care s-a ridicat împotriva 
poporului său, onoarea de a fi „japul ispăşitor” 
al unui proces al comunismului nu i-o putem 
oferi. 

Inutil să spun că același traseu îl frecventează 
i acompaniat pas cu pas de 


vedere!). 

atitudinea 

Lenin, Stalin sau Troțki, sau dacă ar fi 
eve 













negând de fiecare dată existenţa vreunui 
conflict etnic în clasa politică postbelică —, 
orientând cu orice prilej discuţia spre 
„naționalismul“ feroce instaurat după 1965. 
Aflăm că ceea ce am trăit noi nu a fost 
comunism, ci „naţional-stalinism” (p.220). 
Drept probă este invoca! un articol al revistei 


„Dissent“, utilizat copios în argumentare, și în 
se 


e scrise mai sus nu au darul de a ne 

depărta de la subiectul nostru. 
Dimpotrivă. Vom putea acum să vedem mai 
bine, poate, ce-i mai rămâne de făcut unui 
marxist astăzi. Cum își construieşte apărarea și 
ce cale mizerabilă preferă pentru a camufla 
abjecţia şi crima. Şi astfel să ajungem la dl 
Tismăneanu. 


Se ştie că în Franța, odiosul dictator cultural 
vine într-un final, ].-P. Sartre — după 



















este Stalin...“. Las comentariile pe seama 


Dar să-i lăsăm în continuare cuvântul d-lui 
Tismăneanu: „Ce a fost, Dumnezeule, 
comunismul român? „A fost combinația sinistră 
de stalino-fascism plus, termenul e cel mai 


prin dinamitarea ori potrivit, neo-iobăgie”. (p.99). lar un dialog ne 
O asemenea atitudine a devenit astăzi va clarifica, sper, definitiv: „Vladimir 
Tismăneanu: «... există la toate nivelele 


(comunismului postebelic din România, n.n.) o 
există, trebuie distruse.» Mircea Mihăieș: 
«Ăsta crezi că ar fi unul din miturile fondatoare 
ale comunismului ?»- Vladimir Tismăneanu: 
«Dacă le referi la comunism în varianta Kari 
Mara, nu» Mircea Mihăieș: «Dar comunismul 
în varianta Karl Marx n-a existat!» Vladimir 
Tismăneanu: «Exact ..»“ (p.197). 

Aşadar, nu comunism, ci „comunism 


prezent forme aproape neverosimile. 
să redau aici doar una dintre ele, 
cea mai des utilizată. 

Printr-o subtilă „întoarcere de obiectiv” a 
mass-mediei mondiale, coroborată apoi cu o 
precis focalizată ie anti-nazistă (anti- 
fascistă, anti-legionară etc.) se operează o 
„incizie“ în istoria comunismului mondial. 


Dezbaterea politică este împinsă perfid către ceaușist român“. Afirmația este gravă căci are 
ultimele decenii ale regimului, când, ca urmare darul de a inversa perspectiva şi de a salva 
a apariţiei pe scenele politice a liderilor astfel învăţătura originară; de a proteja 

iși i, se poale opera cu eticheta „marxismul cel bun” — „celălalt marxism“, cum 


devastatoare de „naționalism“ (ultimul ar zice d! Tismăneanu. Nu fundamentul teoriei 


Larousse — 1994, este poate proba cea mai 


este „pi: . 
teoretică, iar „atacurile“ îşi ating ținta prin 
revers: ele validează, nu anulează. 


WI Nr. 8-9 1252 


dumnewroastei me ee 
tip de discurs teorer:c 
secinlogice, ete.) — e 


astfel de procedee 


e MiȘcar: 










pentru a pune unele pro 


asupra altora, mai mult, proi ; 
v-aţi așteptat. 
Acuza principală pe care ;- 





Tismăneanu rămâne un om de 

mentalitate de stânga, aprehea::. 
viciind sistematic orice „anal: 
d-sa evocă mustrător prestațiile = 
unor notorii militanți şi ideo 
precum dnii Silviu Brucan 
Pavel Câmpeanu sau R: 
critica (blândă!) practicată, 
acceptării lor ca interiocu 













































orientării opuse, naționaliste, — am vi. 
lui Nichifor Crainic — căreia îi este 
orice intevenţie. Aici avem de-a 
„aberaţii“, „moduri de întârziere m. 
care, pe dl Tismăneanu — „structura me 
i jonalistă ”! — îl fac „să zâmbească 
Ca să revin la întrebarea dvs, opoz: 
mă refer cu precădere la cea repreze- 
înterlocutorii d-lui Tismăneanu —, i 
superficialitatea şi naivitatea 
calitate şi naivitate este!) 
anticomunism înseamnă numai 
sistem economic cu altul, sau 
sistem politic — democraţia. A 
acest stadiu, a nu înţelege 
societăţii — pe care vor fi a 
formulele ei politice sau econ: 
transformate, înseamnă a 
jumătatea drumului. Însearr 
nou „comunism”, sub un al 
aceasta, va fi posibil 
comunist m 
nimic. Masoneria mond 
dispoziţie. Este proiec 
Mondiale“ şi a început de 
Viitorul „comunism fără. 

















ŞI prezentarea 


“la Ambasada Sovietică din București în < 
i ie 1946 unde a toastat pentru Revoi 
Novembrie 1917 (fapt sancționat prompt de R 

















n 
= 
. 


neliu Copo 





“la 8 Novembrie 1946, nici un picior de bucur: 
la Palatul Regal 
ie de triuminlui $ 


Su 
Saca 


a-și Ovațona 
1945: 
informaţie corectă, ris 
marea cane Le Monde de 
Raymond Cartier). Sun! co: 


Iuliu Maniu — care, împrea 
i oi Cardinal lulin He 













*ADPEA 
sală 
— 


EM a 





RR numărul trecut) 


RINA 
(vV) 


jică (noiembrie 1938) a 

tim al Mişcării Legionare a 

de grave pentru această 

stă în plin proces de dezvoltare şi 

e a structurilor sale interme. Mai 

în condiţiile regimului de crâncenă 
de regele Carol al II-lea. 

legionară era concepută ca o 

centralizată; în momentele 

de anvergură rolul Șefului 

lut vital (perfect similar cu 

cător de armată în timpul 

e luptă). În acelaşi timp, stilul 

permitea “înghețarea” oricărei 

cuiburile putând rezista 

vreme fără a primi vreun ordin de 







a 


i cunoștea foarte bine organizaţia 
e deplin conștient de pericolele uriașe 
nuteau naște din unele eventuale greșeli 
e, ținând seama mai ales de 
urii. De aceea a ordonat, în 
“liniște deplină”, cerând cu 
ca oricărei activităţi. 
ordinul său nu va fi respectat. 
cumplit produs de asasinarea lui 
„ cumulat cu opresiunea 


condus la 














exercitată de 
dictatorial a 
organizatorică 
Liderii rămaşi în 


internă și nu au putut să 

a o soluție eficientă pentru 

sea ZĂ 
aceste condiţii s-a putut 

ce ascensiunea fulgerătoare la funcţia 

SR a peranai până atunci practic 

necunoscut În elita legionară: Horia Sima. 


de care dispunem arată că, încă 
din 1938, Horia Sima a fost implicat şi chiar a 
organizat unele acţiuni contrare dispozițiilor lui 
Codreanu şi a celor din grupul de conducere, 
constitui! în urma arestării acestuia. Aceste 
acţiuni au provocat și favorizat în mare măsură 
înteţirea represi antilegionare, care a 
culminat cu asasinarea lui Codreanu și a 
majorităţii conducătorilor legionari. Este 
evident că fără dispariția acestor autentici lideri 
gionari, Horia Sima nu ar fi ajuns niciodată în 
n luptele tineretului român”, pp 179- 
lișci nr.4/1992 şi nr.3/1993 pentru 
dlui Stelian Stănicel privind 
ea la conducerea ML). 
privește, nu intenţionăm să ne 
speculații în legătură cu modul în 
na a ajuns la conducerea Mişcării 
Sperăm că cercetarea istorică 
mai, ales, nepărtinitoare - va face 
i această zonă încă prea puţin 


naționale. 

fel de interpretări, ne vom 
"la acţiunile cunoscute, sigure, 
nu pot exista dubii și care, în 
duc la responsabilități precise. 


naţiile politicianiste 


inării majorităţii liderilor 
Sima ajunge, gar: cu pas, să 




































TIONALISMUL. ; 
-trina legionară | 





Anul III Nr. 8-9 (25-20) 


Mai 1994 


guvernare, sub...Carol al II-lea, 
în 1940. Aceste aranjamente 
sunt cel puţin dubioase (vezi, de 
exemplu, întâlnirile cu Şeful 
Siguranţei!) ținând seama că 
funcţia deţinută de Sima până la 
asasinarea lui Codreanu nu avea 
cum să-i permită, în mod normal, contacte la 
acest nivel! In plus, trebuie remarcat și faptul 
că, întors în țară, nu a fost nici arestat, nici 
împuşcat (aşa cum procedaseră oamenii lui 
Carol al II-lea cu toţi liderii legionari) ci... este 
condus la palat și făcut ministru! Ceca ce nu 
poate fi decât consecinţa acţiunilor sale 
anterioare, care au convenit de minune 
regimului dictaturii regale. 

Este de prisos să mai spunem că Sima s-a 
angajat în aceste manevre fără a ține seama de 
liniile de acţiune statornicite de Codreanu în 
practica politică legionară. Angajându-se în 
mod iresponsabil în acţiuni tipic politicianiste, 
Sima s-a situat, practic, în afara fenomenului 
legionar, inaugurând şi dezvoltând o linie 
politică personală, evident contrară principiilor 
fundamentale statornicite de întemeietorul 


Mişcării. 
2. Statul Naţional Legionar 





În circumstanţele politice de atunci, (haos 
intern, pierderi teritoriale) conducerea statului 
este preluată de generalul lon Antonescu, 
România fiind proclamată „Stat Naţional 
Legionar”. Mişcarea Legionară devine, oficial, 
partid de guvernământ, Horia Sima este 
recunoscut drept „Comandant” al ML şi numit 
vice-prim-ministru. 

În opinia noastră, proclamarea Statului 
Naţional Legionar a fost, dintru început, o 


ESPRE DOCTR 


mare greșeală politică, greşeală ce va avea 
consecințe dezastruoase și definitive pentru 
viitorul Mişcării Legionare. 

Codreanu spusese clar: “Nu vom veni 
niciodată la putere prin lovitură de siat”. Acest 
important comandament a fost însă neglijat de 
noul conducător. Acesta a pus Mişcarea în 
poziţia extrem de delicată şi dificilă de a-şi 
asuma răspunderea guvernării într-un moment 
în care nu avea nici un control al situaţiei. 
După gravele evenimente prin care trecuse, 
Mişcarea Legionară avea nevoie de o perioadă 
de refacere, de vindecare a rănilor, de reaşezare 
a structurilor sale interne crunt afectate de anii 
de prigoană. 

Argumentul că, pentru binele Tării, era 
necesară acțiunea hotărâtă a unei forțe care să 
restabilească ordinea în stat - după haosul 
provocat de dictatură - nu este valabil. 
Mişcarea Legionară putea foarte bine să acorde 
întreg sprijinul regimului de autoritate instaurat 
de generalul Antonescu, (inclusiv prin 
participarea unor personalităţi legionare la 
guvern) fără a acorda titulatura de “legionar” 
unui regim care, În realitate, mu era și nu putea 
fi legionar. Mişcarea nu dispunea în acel 
momen! de capacitatea organizatorică de a 
controla întreaga activitate de administrație şi 
conducere a statului; toate erorile, greșelile, 
abuzurile săvârşite în timpul acestei perioade de 
tranziţie (indiferent de autorii lor) au fost 
înregistrate, automat, drept „legionare. 


3. Penetrarea Mişcării 


În plus, Horia Sima a permis înscrierea în 
Mişcarea Legionară a unui număr mare de noi 
aderenţi, în condiţii cu totul inadmisibile din 
punctul de vedere al regulilor organizatorice 
legionare. Una din explicaţiile excepţionalei 
forţe a Mişcării de până în 1938, era şi faptul că 
încadrarea se făcea în urma unei lungi perioade 
de stagiu, noii înscrişi trebuind să dovedească 
în timp, prin fapte şi nu prin declaraţii de 
adeziune, calitatea şi capacitatea de legionar. 
Codreanu a stabilit reguli riguroase şi severe 
încă din primii ani ai Legiunii. „Într-o 
organizaţie nu intră cine vrea. Intră cine 
trebuie...”, scria el în „Pentru legionari”. 

Mai mult, exista și un ordin precis, de dată 
recentă, privind chestiunea noilor aderenţi: 

„sunt 7 ani de când nici un cuzist n-a 
pătruns la noi. Și nici un liberal de 4 ani. 
Astăzi ridic acest răgaz pentru termen de 0 


Doctrină 9 7 


lună de zile adică la data de 30 decembrie. 

Luna care urmează se pot înscrie şi vor putea 
deveni legionari și cuzişti și liberali în afară de 
acei cari au atacat ei personal legiunea. Aceștia 
nu pot deveni niciodată legionari. 

După data de 30 Decembrie se vor închide 
aceste înscrieri. 

Luna următoare va fi după alți 7 ani, adică în 
anul 1944 Decembrie. 

Am luat această hotărâre pentru că, știu că e 
ușor să te înscrii la cineva când fl aplaudă toată 
Iumea. (Subl.ns.-M.M.) Eu vreau să văd în 
aceste vremuri când sunt atacat, cine bate la ușa 
casei mele.” (Circulara nr.117 din 30. 
noiembrie 1937) 


Din păcate, din septembrie 1940 au putut 
pătrunde mulţi indivizi neverificaţi „ ceca ce a 
condus, fără îndoială, la compromiterea 
Mişcării. Unii dintre noii veniţi (printre care nu 
este deloc exclus să se fi aflat agenţi trimiși 
special) s-au dedat la violențe şi ilegalităţi, 
contrare normelor interne și intereselor Mişcării 
Legionare. 


4. Violenţele 


Imaginea lui Horia Sima va rămâne 
întotdeauna legată de violențele și crimele 
săvârşite în timpul guvernării legionare: 
asasinarea lui Nicolae Iorga, a lui Virgil 
Madgearu, crimele de la Jilava. 

Este mai mult decât grăitoare atitudinea lui 
Sima cu privire la uciderea unuia din cei mai 
mari naționaliști români, istoricul Nicolae 
Iorga: 

„N'a fost o crimă, ci numai o greșeală. O 


NA LEGIONARĂ | 


greşeală faţă de Mișcare. (..) Echipa Boeru a 
făcut greșeala, o crimă dacă vrei, faţă de 
Mișcare, în sensul că ne-a creat o gravă 
problemă politică.” 

(Cazul Iorga-Madgearu, Declaraţii făcute de 
DI. Horia Sima revistei „Carpaţii”, Madrid, 
1961, pag.69) 

Ce ar mai putea fi adăugat la o asemenea 
„înţelegere” a noțiunii de justiție? Şi după 20 
de ani - timp suficient pentru reflecţie şi 
reconsiderare a activităţii din trecut - Horia 
Sima a rămas cantonat pe aceeași linie 
iresponsabilă. 

La fel trebuie considerată și problema 
crimelor de la Jilava, unde o echipă de 
legionari i-a asasinat pe foştii funcţionari ai 
regimului carlist care urmau a fi judecaţi pentru 
crimele şi infracțiunile comise în timpul 
dictaturii. Acești criminali (care ar fi fost fără 
îndoială condamnaţi la grele pedepse pentru 
ticăloşiile comise) au fost transformați -prin altă 
crimă - în victime. 

Din punctul de vedere al liderului spiritual, 
al doctrinarului, este neimportant dacă Sima a 
organizat el însuşi aceste crime. E grav că, 
indirect, le aprobă. Iar din punctul de vedere al 
conducătorului politic este suficient să 
constatăm faptul că nu a luat nici un fel de 
măsuri pentru ca să le împiedice! 

Nicolae Iorga, de exemplu, nu a beneficiat 
de nici un fel de protecţie deși, ştiut fiind rolul 
său în procesul lui Codreanu (Iorga contribuind 
la succesiunea de abuzuri și înscenări judiciare 
cărora avea să le cadă victimă Codreanu) era 
posibil să apară din partea unor necugetaţi 
intenţii de răzbunare. Cum, de asemenea, 
Sima trebuia să ştie că oricine l-ar fi ucis pe 
marele istoric, asasinatul ar fi fost atribuit tot 
legionarilor. Comandantul Mișcării Legionare 
era primul obligat să se asigure că nici una din 
persoanele care se manifestaseră împotriva 
Mişcării nu va avea de suferit nici cea mai mică 
nedreptate. Vinovăţia oricui nu poate fi 
stabilită decât de un tribunal legal şi nu prin 
decizii de partid. Dacă, în condiţii de tiranie şi 
nedreptate evidentă, sunt oameni care, din 
disperare, pot răspunde la violențele îndreptate 
sistematic împotriva lor cu violență (fapt care, 
deși condamnabil, poate fi, într-un fel, înţeles) 
în condițiile unui regim care dorește instaurarea 
legalităţii devine de neacceptat orice tolerare a 
ilegalităţii. Protecţia prezumtivilor vinovaţi 
trebuia asigurată tocmai pentru că era la putere 





Mişcarea Legionară! Aceasta era datoria ui 
Horia Sima, atât ca membru al Guvernului cât 
și ca legionar. Sima însă - care era oricum mult 
depășit de dificultăţile guvernării - nu a știut să 
ia măsurile potrivite pentru a evita aceste crime. 
EI se depărtase de multă vreme de doctrina în 
numele căreia vorbea și se manifesta cu atâta 
inconștiență. 





Faptele clare, incontestabile, de care s-a 
făcut răspunzător Horia Sima (manevrele 
politicianiste și, mai ales, crimele comise sub 
conducerea sa) dovedesc că simismul s-a abătut 
din start și radical de la liniile doctrinare 
specifice legionarismului. Aceste fapte 
dovedesc că orice asimilare a curentului simist 
cu legionarismul este inadecvată, acţiunile și 
atitudinile politice ale lui Horia Sima fiind 
incompatibile cu principiile formulate de 
Corneliu Codream. 

Horia Sima a utilizat în mod incorect poziția 
de conducere la care a ajuns, funcţie obținută 
printr-un concurs de împrejurări datorat 
conjuncturii istorice şi nu mecanismului firesc 
al vieţii de organizaţie. 

Spiritul de disciplină, religiozitatea, simțul 
datoriei, dragostea de țară, întreaga forță a unei 
organizaţii construite cu atâtea jertfe şi suferințe 

- toate acestea au fost irosite și 

compromise datorită acţiunilor 

pripite şi gravelor erori ale unui 

lider care nu a respectat normele și 

principiile organizaţiei a cărei 

conducere a preluat-o, dovedindu- 
se (în cel mai bun caz) total depășit 
de dificultățile şi responsabilitățile 
pe care le presupunea momentul 
istoric respectiv. Horia Sima, sub numele 
legionarismului şi uzând de fidelitatea (uneori 
de naivitatea sau de buna credinţă) unor 
legionari, a dezvoltat o linie politică personală, 
greşită în opinia noastră şi, oricum, mult 
deosebită de orientarea Mişcării Legionare 
condusă de Codreanu. 

Simismul trebuie, deci, tratat ca un fenomen 
politic separat. EI se desparte în prea multe și 
importante puncte de doctrina legionară pentru 
a putea fi identificat cu aceasta. 

În același mod trebuie, în opinia noastră, 
considerate şi acțiunile ulterioare ale grupurilor 
aflate sub comanda sau influenţa lui Sima. Este 
sigur că printre cei rămași fideli „Coman- 
dantului” s-au numărat mulți oameni cinstiţi, 
care au acționat corect, oameni care vor pățea 
poate, nedreptățiți în aceste rânduri. Trebuie, 
însă, să se înțeleagă că tocmai pe corectitudinea 
şi buna lor credinţă s-au bazat şi se bazează atât 
simismul cât și toţi cei care se folosesc de 
pavăza așa-zisului „adevăratul legionarism” 
pentru a compromite munca şi jertfele unei 
generaţii sacrificate. 

Există oameni corecţi, care au suferit ani grei 
de închisoare, persecuții şi nedreptăţi fără să 
ştie ce se pune la cale deasupra lor. Noi avem 
toată admirația pentru gestul lor de înălțătoare 
camaraderie, dar suntem datori să arătăm că 
suferinţele lor şi ale conducătorilor din trecut 
sunt folosite ca „surse de legitimare” de unele 
personaje cu interese foarte precise, interese 
care nu au nimic comun cu interesul național, 
singurul interes pe care îl poate avea orice 
naționalist român. 


Unii susţin că aceste lucruri trebuie ținute 
ascunse, pentru a nu da noi prilejuri dușmanilor 
să atace atât Mişcarea Legionară cât şi 
naționalismul în general. Noi credem că aceste 
lucruri aparțin întregii țări, ele sunt părți ale 
istoriei naţionale şi nu pot fi tratate drept 
„chestiuni de familie”. 

Din perpetuarea unei erori nimeni nu are 
nimic de câștigat. Decât, eventual, cei orbiți de 
orgolii deșarte și incapabili să înțeleagă mersul 
istoriei. 

"Țara - și mai ales generația tânără - trebuie să 
cunoască trecutul așa cum a fost, să-l 
interpreteze corect şi să extragă învățămintele 
cuvenite pentru viitor. 


(va urma) 
Marian MUNTEANU 





II 







8 e Dezbateri 


i de normele de drept 
N militar, mă voi pronunța în cele ce nefiind sancționată I 
ii în ional, 3 
sere a malenet înca emilia necesară o expunere din 


va militară, a conceptului de „strategie 
totală“, tocmai pentru a cp iri unele 
componente ale acestei noi gândiri militare, ce 
ilustrează ideea că modelul actual de agresiune 
este un tip de agresiune nearmată care reclamă 
o astfel de înțelegere a politicii de apărare. 
Având în vedere conversia sistemelor civile 
în domeniul militar, cred că o politică de 
apărare eficientă trebuie să capete un caracter 
mai extins, pentru a fi acoperite toate instituțiile 


războiului“. i tz 
naţionale expuse, și pentru a se putea ofe' 
pei hal oo Aaa Pee ne ale arta „strategiei totale“ aplicate la 
Mai aproape de noi, în anii '70, alt mare scara războiului total. i 


România este mai vulnerabilă ca oricând în 


Clausewitz a devenit: „îngustă, perspectiva unei confruntări. Confruntare care, 
da beti decat la forțele militare.” după părerea mea, este în curs. Înainte de a ne 
Generalul reprezentant al Franţei apropia de tema confruntării, mă voi referi la 


câteva dintre fenomenele care se constituie în 
factori favorizanţi ai unei agresiuni îndreptate 
o nouă viziune  asuprațării. Și anume: : ra 
i 1. Factori de ordin politic 
Întreaga clasă politică actuală, atât cei care s- 
au aflat până acum la guvernare, cât și cei care 
se pregătesc, nu reprezintă o reală structură 
politică, responsabilă, în sensul interesului 


a „strategiei totale”, menită să conceapă 
„ Înesenţă, în „strai "se 
pe formele nemilitare ale 





E. von Clanseweita = și, totodată, lansa o nouă idee 
E: 
ză 


Aproape toate partidele politice nu sunt decât 
expresia unor grupuri de interese, cel mai 
puternic „partid“ de astăzi fiind reprezentat de 
birocraţia administrativ redistributivă. Ca 
instituție, clasa politică este compromisă în 
ochii cetăţenilor, toate sondajele de opinie 
arătând un grad scăzut de încredere a populaţiei 
faţă de parlament, guvem, partide. 

Ca o consecinţă a disfuncţiei instituţiilor 
politice se poate constata uriașa criză de 
autoritate, generalizată la nivelul tuturor 
instituțiilor statului, cu excepţia Armatei şi a 
Bisericii Ortodoxe, ca instituţie spirituală a 
națiunii. 

2. Factori de ordin economic 

Aparatul politic, prin componentele 
administraţiei de stat, a contribuit major la 
ruinarea şi subminarea — parcă planificată — a 
bazei logistice industriale și economice a țării. 

Întreg corpul managerial, gestionar al averii 
publice, a fost implicat în distrugerea și 
spulberarea economiei naţionale. 

Mai mult decât atât: au existat numeroase 
cazuri în care, prin diferite procedee (de 
exemplu majorarea artificială a cotelor de 
participare a unor parteneri străini), s-a dat 
mână liberă preluării controlului economic de 
către așa zişi „parteneri“ externi. Subevaluarea 
întreprinderilor românești, favorizarea în 
condiții ilegale a unor „întreprinzători“ din 
afara țării, adus la situaţii în care ramuri întregi 
ale economiei, sau segmente ale acesteia, au 
fost luate sub control străin. Cu deosebire în 
anumite zone ale țării s-a observat manifestarea 
concentrării unor afacerişti străini pe unele 
sectoare economice. : 

Procesul privatizării a antrenat un număr 
uriaș de ilegalităţi, o întreagă avuţie națională 
fiind practic transferată pe nimic în mâinile 
unor gaşti clientelare politic. A fost distrusă 
sau degradată pe termen lung o întreagă 
infrastructură a sistemelor economice. Au fost 
aproape lichidate capacităţile de transport 
naval. De la cherestea până la nave, de la 
sectorul zootehnic până la irigaţii: nimic nu a 
scăpa! jafului. Sistematic, organizat, fără 


În plus, în afară de toate acestea, a avut loc 
dislocarea și dezmembrarea corpurilor 
profesionale, a căror potenţial intelectual 
fost preceda a mi în mea zu 

tregi, 
formare a fost nevoi de pai buni 
Aceste fapte reprezintă, din punctul de 
vedere al apărării şi protecţiei naţionale, o 
Pa E 
paper sai gravă, se manifeştă din plin și 
3. Factorii de influență cultural- 
spirituală 
naţiunii, mai ales în această 
Pi [femei insdnuţilor teneaați ceai 


transnaţionale, 
este asigurată în primul rând de stabilitatea 
consistenţa instituțiilor naţionale prin cas 





omeniile politice, economice, diplomatice, 
amd În conceptul „strategiei totale“, 
aspectul ic al războiului este considerat 
drept „un factor vital”: începând cu rolul mass- 
medici, ca „mijloc esenţial”, şi încheind cu 
tehnicile specializate ale manipulării și 
influenței extrasenzoriale. Ca o paranteză, în 
legătură cu acest ultim aspect consemnăm 
mărturia profesorului Vlail Kaznaceev, 
membru al Academiei de Știință din Moscova și 
director al Institutului de Medicină Clinică și 
Experimenială din Novosibirsk. Acesta a 
declarat în 1990, cu ocazia unui congres de 
specialitate desfăşurat în Franţa, că 
experimentele realizate de echipa sa îl 
să afirme că: „războiul psihic este 

mult mai de temut decât orice altă formă de 
război“. El arată că „arma psihică poate acţiona 
asupra dezvoltării copiilor, poate transforma 
ființele umane în debili mintali, (...) poate 
lichida capacitatea de luptă a armatelor, poale 
detegla sistemele informatice și paraliza 
populații întregi”. Revenind asupra primului 
aspect, al rolului mass-mediei în confruntările 
actuale, Andrt Beaufre demonstra cum 
-ţini conjugată cu „manevra 
exterioară” 














- APĂRAREA NAȚIONALĂ ȘI STRATEGIILE 
; GLOBALE ALE CONFRUNTĂRII 


Mai 1994 


văi Anul WINr.89 2 MIȘCAn:, 


conservă și ă soma 
de valori, simboluri, con- 
cepţii de gândire și complexe 
afective specifice caracterului 
naţional. Din punct de vedere 
cultural aceste instituții sunt 

de structurile de 
învățământ şi cultură, de 
fundaţiile, revistele și gru- 

le cu orientare naţională. 

n zona culturală sunt 
vizibile diverse reţele, în 
majoritate grefate pe vechea 
structură kominternistă, ce 
funcţionează nestingherit, 
acaparând instituţiile, şi fiind 
deseori sprijinite de organe 
ale puterii de stat. 

Linia pe care acţionează 
aceste rețele este aceeași ca și 











fin, rect 


interes 


devine o 
'Sunt inedite. 


ge Ri 
tematică 
Munteanu ( 


în 1950, respectiv pe direcția |Culural) precum şi al di-ui Răzvan Garbur, co 
deformări pp valori- [PU noastre și preşedinte al organizației „Junirr 
lor de referinţă naţională, |BUcoreşti, (Stabilitatea României — siguranță și nuc, 
propunându-se înlocuirea [Ie Yom prezenta în numărul următor. 


acestora cu repere dizolvante, 
cel mai adesea antiromânești. 

n mod special Biserica, 
instituție fundamentală a naţiunii, este și în 
continuare ţinta atacurilor ce vizează anihilarea 
indentității naţionale. 

Biserica Ortodoxă, ca instituție a conștiinței 
naţionale, are un rol logistic esenţial în 
conceptul de apărare naţională. Cu atât mai 
mult cu cât este și singura instituție capabilă să 
blocheze atacurile la nivel psihologic, inclusiv 
cu referire la zona extrasenzorialului. Singura 
apărare eficientă în faţa „armei psihice“, 
descrise de savantul rus pomenit la început, o 
oferă Biserica. Nici o tehnică extrasenzorială 
nu poate străpunge barajul energetic din jurul 
unei mânăstiri, de exemplu. 

În registrul atacurilor împotriva Bisericii se 
înscrie şi favorizarea apariţiei unor secte şi 
grupări pseudo-religioase, deseori susținute cu 
fonduri importante din afara țării, de către 
instituţii anticreştine. Sectele au fost şi sunt 
folosite ca posibile pârghii de susținere a unor 
focare de tensiune interconfesionale sau 
interetnice, nemaivorbind că unele dintre 
acestea se ocupă nici mai mult nici mai puţin 
decât de culegerea directă de informaţii ori 
exploatarea indirectă, în orb, 

Nu insistăm aici, dar trebuie subliniat faptul 
că manifestările acestor grupări „spiritualiste“* 
au ca ţintă şi degradarea mesajului christic, 
răspândind, în esenţă, minciuna, scopul final 
nedeclarat fiind smulgerea oamenilor din 
Biserică. Altfel spus, o nouă formă de atei- 
zare. 

. 

Toate aceste trei categorii de factori, în 
acţiunea lor asupra societăţii româneşti, 
afectează toate structurile naţionale, producân- 
du-se o lentă (sau accelerată) deformare a 
caracterului naţional lipsit de suport 
instituțional și instalându-se acea stare de 
„descurajare morală”. Ceea ce, nu în ultimă 
instanță, contribuie la diminuarea capacităţii de 
luptă. În momentul de față s-ar părea că cel mai 
lovit şi descurajat este tocmai acel grup social — 
tineretul — care constituie baza forțelor noastre 
militare. (Aş adăuga aici faptul că, după unele 
surse, 30% din tinerii ofițeri au părăsit armata.) 

În plus, în cadrul fiecărei categorii schițate 
sumar mai sus este prezentă, mai mult sau mai 
puţin discret, acţiunea unor forțe externe, 
preocupate în penetrarea structurilor politice, 
economice şi religioase, în obțiherea sau 
păstrarea controlului asupra acestor structuri, 
atunci când ele nu sunt de-a dreptul creaţii 
exteme. 

Instituţiile noastre naţionale, cele vitale, 
Armata şi Biserica, care, în opinia noastră, 
răspund de apărarea țării şi a naţiunii, sunt puse 
în faţa unor realități ce dovedesc o stare de 
conflict activată şi susținută prin cele mai 
moderne şi distructive mijloace de luptă. 

ive deoarece acționează, cum 
şi la început, sub linia beligeranyei și în cadrul 
unui tip de acţiune globală, totalitară, căreia, 
credem noi, ar trebui să i se găsească urgent un 
răspuns. De calitatea acestui răspuns va ține 
Chiar existența în continuare a României ca stat 


"vEmoegeul 8 st najaaal 

stat este mai 
mult ca oricând de noua mentalitate generată de 
uriașa forţă a concernelor multinaționale, 





genera , reprezentanți 
diverse tabere politice, de la PNŢCD și PNL pir: 


cz unor cormtnități 


„S-au anunțat peste 60 
le simpozionului: DR vaita românească, ; 


acestora au fost dominate mimeric de profesorii un 
măterialele prezentate au acoperii mind erat 
naţional, urmând a fi strânse 
cât de curând. De altfel, datorită afluenței de par 
lucrări au trebuit a fi prezentate comprimat, așa 
necesitate, cu atât mai mult cu cât cele ma, 


Din partea Mişcării Pentro România şi A publicaţie 
panicipat și au prezentat comunicări domnii Mariar 
Geor, oncea, Dan Dungaciu, Lucrările ultimii 

iată, le prezentăm alAturat. Mate: 
trutegia culturală şi a educației na 





Şi memtri 


ai minorităților etnice, ai Lig 
de peste hotare 

i, profesori și stude: 

de comunicări petru cele 





politic și social Mare 


tr-un volum 














pentru care naţiunile nu sunt de 
producție. În aparență ano; 
ideologie, această forţă promo» 
serie de concepte de tip inte: 
vorba de dezideratul înfăptu 
mondial, veche năzuință m 
conceptul unei „Noi ordini e 
sociale“, în care frontierele ar t i 
volatilizeze, naţiunile să dispară i 

se transforme în unităţi product 

ordine“ suprapusă firește unei „noi er: 

cu înverșunare din înalte forur 
supranaţionale. „Nouă eră” în care cr 

ar fi „depășit“, dar în care de exemp 

ul este OK. În aparență elementele « 
filozofiei politice a „noii ordir 
democraţia, drepturile omului, civi 
consum. realitate ori de câte ori „in 
superioare” o cer, „etaloanele“ devin v 
vânt. 

Centru de expansiune inițial al aceste: 
anonime transnaţionale a fost continentul nu 
american. Cele mai multe concerne care 
atins proporții internaţionale provin de pe 
continent, şi multă vreme acestea au pre 
sporirea influenţei americane în lume 

Se pare că într-o măsură din ce în 
mare aceste instituţii funcționează în 
controlului statului lor de 
Întreprinderile trans-ideologice au f 
timp adevărate neo-imperii, al 
posibilități depăşesc deseori capacităț 
stat, sau chiar ale unor grupuri de state 

Fundamentul acestor neo-imper 
constituit de sistemul bancar mondia 
întregului sistem este reprezentată de 
informaţional global. Rețelele inf 
ale acestei forțe au sub control spațiul ș 
au la dispoziţie resurse colosale, iar 
actual de confruntare se întinde p 
nivelele: culturale, religioase, p 
economice, Pretutindeni se află un term 
uriașei forțe. 

Faţă de impactul cu această 
făţişă, statele-naţiuni trebuie să-și 
resursele instituționale, atât civile 
militare, fie și pentru a supravicțui 
pentru a izbândi. 

Să nu uităm că mai e şi un Dumnezeu 














George RONCEA 
Bibliografie: 
Gen. ANDRE BEAUFRE - „Strategie pentu v! 
Militară, 1991, 
CATHALA - „Epoca dezinforră 
Miltară, 1991. 
Col (1) de. = „Tendinţe. 


controverse În Sezaeagiiie militare contemporane 

Mili Bi BI. 

V. = „De la cultul puterii la pu 

oamenilor”, Ed. Anina, Ba 1990. 

VICTOR OSTROVSKI, C! HOY - „By va 

Spiea > The making and iaasăie oa MOS: 
icer” St. Martin "3 Papabaes, New York, 1991 

WASHINGTON PLATI - „Strategic iale 


pai „ New York 

MEL PISA „Natnalanel pi: 
multinațional” - Ne, 1973 
Gea.mr. e.) CORNELIU SOARE - „Reciu 
V. "SUVOROV „Cenusă făra Bale 


SUN TZU - „Arta războiului“ , Antet XX Press. Bucu 
1953 


A. MIHALCEA, A. ȘERBĂNESCU, P. TABARCEA 
pgisieate moderne de communicapi”, Ed. Militară, Bucur 


ALEXANDR ZINOVIEV - „Homo So 
Cluj-Napoca. 1991 E 
















tul materialului trei citate, 
nd idei a căror succesiune 


rezumată în cea mai 
ei sociale, în ideea de 


i — „Sociologia războiului“) 


m propus să-l înfățișez în 
decisiv ce-l dobândesc în 
file conștiinței naționale, 
,, Se poate opta pentru o 
în care forma, modurile 
ci modalități de acțiune sunt 
să fie apoi o analiză de tip 
la geneza şi evoluția 
prefera o manieră de esență 
ndu-mă aici mai cu seamă la 
un Alfred Schutz în sociologie, 







E vreau să o propun acum este, 

una de tip funcțional. Nu are 

o posibilă cale și nu ţintește să 

întregul fenomen. Am spus că 

căci analiza nu va uza de 

pe care o asemenea metodă 

Nu voi pleca de la funcția 

si naționale pe care o consider 

rile sociale numite națiuni, ci 

MSCTieri succesive, să ajung la 
să-i deslușim însemnătatea. 

ui premisele analizei: teoriile 

bile definiții ale națiunii. Vom trece 

na răzoiului, distingând posibilitățile 

ale unui război total (în 

a termenului). În funcţie de 

ate la momentul cuvenit, îl vom 

a din urmă de „războiul holotropic“, 

timp de pace, a războiului total 

itul acestui excurs, funcția 

imjei naționale ca manifestare 

Uă a națiunilor, se va înfăţișă, sper, 

ne ale sale. 

facem primul pas în premise. 

LE AGRESIUNII SOCIALE 













Srai 









Că agresiunea este astăzi 

pentru o sumedenie de științe: 

ir ia, fiziologia, politologia, 
e, este deja un loc comun că nici 
aceste abordări nu pretinde a epuiza un 
i ea anvergură. Abordările 

în presupuneri, analogii și 
tuturor acestora fiindu-le 
fenomenului social în studiul 





prin complexitatea lor 
— şi aste] validându-le! — 
anterior. 


Dr. Greei şi Freud, cu 





Anul III Nr. 8-9 (29-30) 


Mai 1994 





IUL TOTAL” LA „RĂZBOIUL HOLOTROPIC” 
i țiile conștiinței naționale - 


unui anumit tip de putere coercitivă. Promotorul 
acestei direcţii este James T. Tedeski (1981); 

E. Rolul agresiunii în organizarea și funcționarea 
societăților. Organizațiile, sistemele politice, 
societăţile pot avea scopuri și interese divergente. 
Realizarea unora nu se poate obține, de cele mai 
multe ori, decât prin limitarea sau suprimarea altora; 
în acest caz, agresiunea devine constitutivă pentru 
instituții. Agresiunea asigură însăși organizarea și 
funcţionarea lor. Se impun astfel interese, se 
dezagregă şi se bulversează structuri, se distrug 
grupuri de presiune, se înlocuiesc simboluri și sunt 
obturate tendințe opuse, practic, în chip neîncetat. 
Amploarea acestor fenomene este astăzi uriașă, astfel 
că un lucru devine evident: analizele vor trebui să 
vizeze, în principal, agresiuni la nivelul macrosoci- 
al, intraorganizațional și intrasocietal. 

Pusă în acești termeni, ecuația agresiunii nu mai 
poate fi înțeleasă doar ca agresiune armată, ci într-o 
accepțiune mult lărgită, înglobând agresiunile 
politice, economice, culturale, religioase, 
interetnice, sau cele psihologice; Ştiinţa 
polemologiei va fi obligată să-și revizuiască 
atribuțiile și să-și re-definească însuși obiectul de 
analizat. 

Pentru o vizualizare adecvată a dimensiunii reale a 
proceselor sugerate mai sus, devine obligatorie o 
înfățișare a țintelor efective. Obiectivul ultim al 
agresiunii de nivel macrosocial sau intrasocietal este 
națiunea. 

Vom face acum cel de-al doilea pas în premise, 
înfățișând rapid manierele clasice de abordare a 
acestora. 


IL TEORII ASUPRA NAȚIUNII 


Într-o celebră conferință pronunțată la Sorbona, în 
ziua de 11 Martie 1882 — „Qu' est-ce qu' une 
nation?* — Ernest Renan formula definiția 
spiritualistă a națiunii (națiunea ca un „principiu 
spiritual“). Concepţia spiritualistă a dezvoltat-o apoi 
cărturarul francez și în faimoasele sale „Dialogues 
philosophiques". 

Pe aceeași poziție s-au situat, la rândul lor, Jules 
Michelet — „unitatea sufletească alcătuiește națiunea“ 
— Boutroux, Al. Fouiil și alții. 

În opoziție cu această orientare avea să fie lansată 
concepția materialistă, de tip pozitivist, a naţiunii, 
bazată pe cadrul geografic, pe mediul fizic, pe 
condiții şi factori economici. Cazul clasic este 
Rabindranath Tagore care, într-o celebră lucrare — 
"Naţionalismul”, din 1926 — definea națiunea în 
astfel de termeni. Inutil să precizez că același traseu 
a fost frecventat şi de teoreticienii marxiști, o 
asemenca viziune facilitând în final o concluzie de 
tipul: valabilitatea temporară a naţiunilor . 

O a treia direcţie a constituit-o abordarea 
voluntaristă, al cărei lider incontestabil este Dimitrie 
Gusti. La rândul lui, A.C. Cuza a vorbit despre 
naţiune ca despre o „creatoare a culturii umane“, iar 
Traian Brăileanu atribuia națiunilor rolul primordial 
de comunități morale. 

Au existat și analişti care au concepul națiunea ca 
0 creație a statului, ba chiar ca o funcţie a sa dar 
asemenea tentative au eşuat fără urmări semnifi- 
calive. Geopoliticienii germani preferau să 
accentueze elementul rasei, elaborând astfel teorii 
biologice ale naţiunilor. Astăzi scena este dominată 
de coniruntarea celor două direcții principale, pe de 
o parte viziunea așa-zisă „modernistă”, cu 

britanic Emest Gellner ca reprezentant 
principal — în fond o linie marxistă -, pe de altă 
parte, viziunea „primordialistă“, cu Anthony Smith 
În postură de purtător de cuvânt. Deşi aceștia împing 
chestiunea mult mai departe, până la originea 
naţiunilor, ajung într-un final la definirea coerentă a 
acestora, iar în acest punct despărțirea este netă și 
irevocabilă tocmai ca urmare a traseelor identificate, 

Nu ne-am propus aici să oferim o definiţie a 
națiunii. Vfoiam doar să avertizăm că elaborarea 
unci strategii de apărare presupune — obligalonu — o 
definiție, fie ca şi implicită, a națiunii. Un adept al 
teoriei rasiste în definurea națiunii nu va socoti drept 
agresiuni operaţii de dislocare lansate pe canalul 
cultural, așa cum un marxist — adept al teoriei ce 

valabilitatea temporară a națiunilor — 


scopurile noastre, e suficieni să spunem că socotim 
dimensienca spirituală a naţiunii aspectul ci 
fundamental, fără să ncglijim ponderile elementelor 
de alt tip. Ca o posibilă ipoteză de lucru, optăm 
pentru o abordare ierarhizată a componentelor 
naţiunii, în vârf plasând elementele ce constituie, 
după formula impusă de şcoala juridică italiană, 

Avem, deocamdată, modelele agresiunii pe de o 
parte și un crochiu teoretic de abordare a națiunilor, 


problema [ 
existența teoretică şi practică — adică probabilitatea și 
osibilitatea a ceea ce numim război total. 
A intai apa. căci astăzi această denominațic a 





” de anvergură cu privire la mijloacele de manipul 


| Dezbateri 


devenit inutilizabilă, cu un concept nou: „război 
holotropic“ (Ilie Bădescu). 


NIL DELA RĂZBOIUL TOTAL LA RĂZBOIUL 
HOLOTROPIC 


Primul teoretician al „războiului total“ a fost 
chinezul Sun Tzu, în faimoasa lui „Arta războiului“. 
Sintagma avea să se impună însă odată cu cel de-al 
doilea război mondial, când Adolf Hitler și-a 
desemnat cu acest teribil nume planurile sale 
războinice. Un „război total" însemna o agresiune 
militară, susținută cu toate mijloacele și declanșată 
pe toate căile: sol, aer, apă, o ofensivă continuă, 
concomitentă și de intensitate maximă. 

Ce trebuie remarcat aici este că „războiul total“, 
indiferent de armătura teoretică sub care se 
înfățișează, presupunea — obligatoriu — dimensiunea 
militară. Revenind la clasificările inițiale, ne situăm 
la nivelul agresiunilor armate. În calcul erau vizate, 
chiar cu consecvență, și agresiuni de tip nemilitar 
(ştim bunăoară că Hitler a utilizat cu multă subtilitate 
o teorie a manipulării), dar acestea aveau statut de 
operaţii pregătitoare sau complementare. Erau, de 
fiecare dată, operațiuni de a doua instanță. 

Până după ultima mare conflagrație mondial. 
suntem deci obligaţi să vorbim de „război total“, 
exclusiv sub forma lui militară. Reţele instituționale, 
nivelul ştiinţelor informaţionale și întreaga logistică 
aferentă nu tolerau atunci alte formule. Planificarea 
teoretică a unui război eficace împotriva națiunilor, 
abstracţie făcând de componenta militară, era o 
imposibilitate. 

În cea de-a doua jumătate a sec. XX, o 
transformare esențială schimbă radical perspectiva. 
Ceea ce la sfârșitul celui de-al doilea război mondial 
era doar sugerat — „În general, luptătorul de la 
jumătatea sec. al XX-lea făcea parte dintr-o unitate 
tot mai restrânsă într-o profesie formată în mare parte 
din administrații și specialişti necombataţi.” (în 
„Sisteme logistice“, 1-2/1992) — avea să devină 
acum realitate. Explozia tehnologică și amploarea 
instituțională supun vechile paradigme la presiuni 
insuportabile. Pentru prima oară își face intrarea în 
viața civilă conceptul de logistică (anul 1958 devine 
un moment de referință prin publicarea primei lucrări 
lare — 
Materials Handing Hand-book — de către Ronald 
Press Company, USA). 

Conceptul de logistică are mai multe accepțiuni 
(logistikos < gr. = „priceput în a face calcule“). Exis- 
tă o definiție militară a termenului, legată de 
domeniul activităților combatante, „de suport” 
(furnizare, transport etc.). Pentru unii autori, are 
înţelesul de „strategie"" sau „filosofie a războiului”, 
iar alţi analişti îi alocă domeniul de „economie a 
războiului”. În sensul cel mai larg, logistica include 
toate aspectele administrației unei instituții cum este 
cea a războiului, formulă „tradusă“ în plan civil prin: 
studiul global al elementelor militare implicite într-o 
societate, respectiv acele capacități care permit 
controlul distanțelor mari şi al celor temporale aflate 
în orizontul unei instituţii. 

Mai cu seamă după anii '60, noile capacități 
tehnologice (informatice) permit operarea cu enorme 
cantități de date şi informaţii. Puterile omului asupra 
spațiului şi timpului, de neimaginat în cadrul științei 
tradiționale și clasice, devin acum perfect posibile. 
Termenii de „Computer Integrated Manufacturing” 
(C.1.M.) sau „Computer Integrated Logistics" 
(C.L.L.) indică o fază nouă în evoluția acesteia, și 
anume faza computerizării operațiilor logistice. 

Profesorul Ilie Bădescu analiza capacitatea de 
expansiune a instituţiilor pornind de la faimosul 
model al lui Yona Friedman, făcând dovada că se 
poate spori dimensiunea grupului fără a ştirbi forța 
consensului grație creșterii organizaţiei. La capătul 
demonstrației, se impunea o noțiune nouă: cea de 
logistică instituțională. 

Dotată cu această imensă forță, instituția devine 
un veritabi] război suspendat, un cadru de organizare 
al conflictelor mondiale, având — repet, pentru prima 
oară = capacităţi legate de supravegherea distanțelor 
în spaţiul social, de controlul secvenjelor temporale, 
de manipularea unor populaţii etc,, în funcţie de 
scopunle și menirea ci, 

Efectele se fac simțite în toate planurile: econo- 
mic, cultural și — inevitabil — în cel politic. Vechile 
utopii de tip masonic, ale unui „guvern mondial 
unic”, devin astăzi, din punci de vedere teoretic sau 
tehnic, perfect realizabile. Nu e de mirare că după 
anii '50 s-au întețit dezbaterile în jurul temei: „Noua 
ordine mondială“, în fapt o formă nouă pentru 











bolotropic. (holos < gr. = întreg) „transpunerea" pe 
timp de pace a războiului total. Mai concret, 
agresiunea ne-militară prin care se loveşte în toate 

A cae păi cita E Ec 
păci sociale. 


IV. RĂZBOIUL HOLOTROPIC 


Plasate în acești noi termeni, paradigmele clasice 
de abordare a răzbpiului îşi dovedesc ineficacitatea. 
Logistica instituțională, devenită cadru de cercetare, 
ne ajută să aflăm şansele unui război înaintea 

îi lui propriu-zise, fiindcă instituţiile păcii 
sunt şi instituții ale războiului, doar reconvertite. 
Agresiunile ne-militare intră acum în prim plan. 


Teoretic vorbind, „război holotropic” desemnează 
acum: totalitatea riscurilor, amenințărilor și 
acțiunilor agresive ne-militare, posibil a fi declanșate 
la un moment dat concomitent împotriva unei 
naţiuni. Gama lor este extrem de diversificată: 
presiunile politico-diplomatice, minarea economico- 
finaciară și tehnologică, manipularea informațională, 
penetraţia culturală etc. O naţiune se poate prăbuși 
astăzi — ca națiune — fără ca împotriva ei să mai fie 
tras un singur foc de armă. 

Ne preocupă aici agresiunile îndreptate împotriva 
palierului cultural fundamental pentru supraviețuirea 
națiunilor. Într-un limbaj tehnic, o formulare a 
fenomenului agresiunii culturale ar putea suna astfel: 
forma de penetraţie și expansiune culturală, 
declanșată conștient de centri agresori (stat, sisteme 
transnaționale etc) împotriva unei națiuni cu intenția 
de a fi integrată sau anihilată. Ținta este estomparea 
şi substituirea valorilor culturale autohtone, 
discreditarea valorilor din sistemele de referință 
individuale şi de grup (comunitare), pe care se 
întemeiază conştiinţa propriei identități și rezistența 
la asimilare. Cu un cuvânt, o tentativă de a disloca 
elementele conștiinței naționale. 

Acesta este locul în care agresiunea își atinge 
culminația și aici trebuie căutată funcția decisivă pe 
care instituțiile conștiinței naționale o au în existența 
și permanența unei națiuni. 


V. ROLUL ŞI MENIREA 
INSTITUȚIILOR CONȘTIINȚEI NAȚIONALE 


S-a remarcat că înțelesul pe care-l acordăm 
naţiunilor este cel de persoane morale. O națiune 
este o idee-forţă la care participă toți aceia care au 
conştiinţa că-i aparțin. Conștiinţa naţională este 
sufletul naționalității și al națiunii, ea este rezultanta 
tuturor celorlalte elemente" de tip spiritual, 
constructive pentru națiune și naționalitate. 

În noile cadre ale dezbaterii noastre, ca efect al 
schimbării formelor de agresiune, instituțiile apărării 
dobândesc acum alte configurații. Pe harta 
geopolitică şi logistică își fac acum loc toate 
instituțiile conștiinței naționale: curentele spirituale, 
religia şi Biserica națională, grupările intelectuale 
din jurul revistelor culturale, operele eponime etc. 
Ele au menirea să fixeze axa morală fără de care nici 
O națiune n-ar putea dăinui. 

Forța morală a națiunii este simbolizată în cel mai 
înalt grad de cultul patriei: suprema sesuscitate a 
memoriei colective a comunităţilor. Dacă interesele 
vitale ale comunității sunt în joc dar conştiinţa 
națională slăbește sau încetează să se manifeste, 
națiunile intră în declin. Este semnul că popoarele și- 
au uitat de ele insele, că evoluţia lor se înscrie acum 
pe panta deznădejdii tăcute, a supraviețuirii, a 
resemnării. Cu cuvintele lui Nae Ionescu, intrăm în 
faza de degradare, de la naţiune către simpla 

ulaţie sau masă biologică. 

concluzie, devine acum limpede că impotriva 
noilor tipuri de agresiuni ale unui „război holotropic” 
— tehnic vorbind, pentru prima oară astăzi perfect 
plauzibil — agresiuni lansate pe trasee ascunse, 
mascate, pe canale oculte sau camuflate în false 
învelişuri, nu se poate lupta decât la suprafață 
(observaţia aparține profesorului Ilie Bădescu). Aici 
stă paradoxul noii conjuncturi. Anumite tipuri de 
agresiuni antinaţionale subversive, întreținute de 
formaţiuni de tip masonic etc., pot fi contracarate 
numai prin acțiuni de suprafață, vizibile, așezate pe 
coordonatele naționale. 

Așa cum împotriva războiului militar total fiecare 
instituție trebuie să devină o veritabilă „unitate de 
apărare“, pentru prevenirea unei agresiuni de tipul 
„războiului holotropic“ instituţiile conştiinţei 
naţionale dobândesc o pondere hotărâtoare: vor 
deveni principalele redute „civile“ de prevenire și 
protecție ale națiunilor. 

Istoria românilor, ca învăţătoare supremă şi 
imprescriptibilă, vine să-şi depună, și de data 
aceasta, mărturia. 


Dan DUNGACIU 
BIBLIOGRAFIE: 


„Agrestion.. Theoretical and Empirical Reviews”, vol. | and 
2, edited by Russel G. Gecn, Edward L. Academic 


IAN! 
supra armatei ln Reviară 299 te Mie Moderna. au. 
„2, vol. 2, 1983! aa st 
IAMES T. TEDESKI - „Social Influence Theory and 
i vol, 1983: 

LF ZiLL MAN ggrArouial and Agression”, în 
SIM “FREUD - „loxroducere fo puihanaliză”, Bucureşti, 
ROMULUS, ŞEIŞANU - „Principiul aaţionalităţilar”, 

GUSTI — „Problema națiunii”, 191% „Sociologia 
războiului”, 1535; „Șt i, 1937: 
ADOLF HITLER zip vei e: IA circa, Bucurepi, 
SUN TZU - „Arta războiului, Antet XX Press, Bucureşti, 
GEORGE COJOCARU istica: trecut, prezeat ți villa“, 


MIRAT ROREE rau lactex de 2 a au 








„cadă , . — sa 
100 Punctede vedere _ "e MIŞCARc, 
"Lăsaţi vaporul Auschwitz | gi air 
să se scufunde E DR life 


nu avut loc gazări, că tului și trecutului Omneniz 




















— Conferinţă a istoricului englez David 
Inine - publicată în revista Institute for 
Historical Review, (winter 1990-91). 


Doamnelor și Domnilor, i 
Sunt sigur că în prima parte a monologuli 
„meu nimeni din audiență nu mă va acuza că arăt 
prea mult respect bunului gust. Unul din 


 Tuerarile nemenţionate de moderator e cariera 





„Germaniei, privind un subiect istoric ale cărui 


către cel mai mare post de televiziune 
guvernamental din Berlin, Sender Freies 
Berlin, pentru a lua parte într-o discuţie, gen 
masă rotundă, cu principalii istorici ai 


dezalii le-am uitat, într-un program de 
une intitulat Berliner Sala. 

Organizatorul programului mi-a telefonat 
Londra, spunând: „Dle Irving, acord extremă 


3 importanță venirii dvs. pentru a lua parte la 


acest Am fost întotdeauna un mare 
admirator al lucrărilor dvs. şi de ani de zile am 
săi aşteptat să vă am ca participant în discuția 
noastră săptămânală la masa rotundă”. I-am 


„= „Cine va fi mai prezent?" Mi-a răspuns: 

„= „Oh, Eberhard Jaecker de la Universitatea 
din Stuttgart și Prof. Arnod Mayer de la 

a din Princeton”. Şi a continuat cu 

o serie de mume. L-am întrerupt, întrebând: 

— „Scuzaţi că vă întreb, dar ştiu aceşti domni 

am fost invitat?“ 
— „Nici un fel de problemă.“ 
— „Bine“. Apoi a spus: 


„= "Veţi sta la Hotel Kempinsky. Dorim să 


„ zburaţi la Berlin cu British Airways şi puteţi sta 


acolo câteva zile. Totul e aranjat“. 


ă 


Am făcut deci rezervaţia la hotel Kempinsky. 
O săptămână mai târziu, scurt timp înainte de 
data i, primesc un embarassant 
telefon de la Sender Freies Berlin, în care mi se 


spune: 
— Ne pare rău, dle Irving, deoarece trebuie 
să vă retragem invitația. Toţi istoricii germani 
invitați au refuzat să participe la discuţia de 
„masă rotundă cu dvs. 
„Natural, acesta nu este un fenomen nou. Ei 
ştiu că nu pot dezbate. Fiind pe acecaşi 
lungime de undă, toți repetă aceleaşi minciuni. 
Nu sunt însă preparaţi să dezbată cu cineva care 
vine din afara mafiei căreia ei îi aparțin. Am 
spus deci dlui de la Sender Freies Berlin: 
— „Bine, regret foarte mul, în ceea ce mă 


priveşte am cumpărat bilet de avion, am făcut 


rezervația la hotel Kempinsky şi deci voi fi 
acolo“. Mi-a răspuns: 
— „Nu. Nu, dle Irving, nu ne înțelegeți, nu 


„Mă invităm să participați la acest program”. Le 


răspund: 
— „All right, nu trebuie să vă îngrijoraţi 
„pentru aceasta. Nu voi fi în studioul dvs", 
— „Dar unde veţi fi atunci?“ l-am răspuns: 
DE Mu emit, voi i ca prieteni 
Şi așa am produs o demonstrație în Berlin pe 
Masurenallee, în faţa postului Sender Freies 
Berlin cu câţiva din prietenii mei. DI Ernst 
Zuendi a organizat găsirea acestor prieteni 
pezitru mine, pe care nu-i cunoșieam înainte, şi 
am mărșăluit în sus și în jos prin faţa postului 
TV, cu presa germană observându-ne 
pancaniele în engleză şi germană, care spuneau: 
„Istoricii germani sunt mincinoşi şi Laşi!“, 
Mesajele crau în aşa fel concepute încât și cel 
mai ncinstruit german să le înțeleagă. Spun 
aceasta pentru a mă legitima ca profet, 
a a m cn in n 
acecaşi zi, pentru a 
pune mai multă sare 


EL eta me mii ma Rae 


fac să se jeneze), le-am spus: 

„Ştiţi. nu mă veţi crede în ceea ce vă spun, 
dar în 12 luni de acum Germania va fi 
reunificată”. Ştiam că pentru aceşti ziarişti nu 


nou și o să fie iarăși mare, şi le-am spus din 
nou: „În 12 luni de acum Germania va fi 
reunită“, şi Jove! Am nimerit la ultimul 


circulam prin 


ţia erau în Salzburg şi Innsburck. Poliţia 
austriacă mă urmărea. Jos la hotel, la recepție, 
aştepta poliția, dar am reuşit să ies din hotel pe 
ușa din dos. Am organizat un meeting, dar nu 
în Salzburg, ci peste frontieră, Ia Freilassing. 
Dar mai nimeni nu a venit. Asta realmente m-a 
mirat. Motivul însă a fost că în acea seară era 9 
noiembrie, anul trecut, și toată lumea era acasă 
lipită de televizor, deoarece zidul Berlinului 
fusese dat jos. Câteva săptămâni după aceea, 
ziarul Daily Telegraph din Londra dădea 
pentru prima dată ştirea despre ceca ce cu 
afirmasem în 30 octombrie la conferința de 
presă: „DI Irving a fost singura persoană care a 
afirmat la o conferință de presă, pe 30 
octombrie, că Germania probabil va fi unificată 
în 12 luni“. În acel timp, noiembrie 1989, 
nimeni nu vorbea de reunificarea Germaniei. 
Daily Telegraph m-a întrebat: „Dle Irving, de 
ce nici unul din ziarele germane de atunci n-a 
citat ce aţi afirmat dvs. privind reunificarea?" 
l-am răspuns: „Jurnaliştii de pretutindeni au 
aceeași uniformă caracteristică. Orizontul lor 
nu se extinde peste orizontul unui capac de 
closet. Ei nu pot vedea prea departe. Ei nu pot 
vedea ceea ce pot vedea istoricii... Cred că asta 
demostrează ceea ce am susținut totdeauna, că 
dacă stai cu nasul în arhive, cu nasul lipit de 
documente, ai mult mai multe șanse să fi corect 
în aprecieri“. 

Imaginaţi-vă, acum șapte ani, în 1983, sunt 
la o conferință de presă organizată de revista 
vest-germană Stern, în Hamburg. Revista Bild- 
Zeitung, care e organul de opoziţie în 
Germania, m-a adus deghizat ca reporter al lor. 
Eu sunt foarte familiarizat cu cazul lui Hitler. 
Am studiat 20 de ani istoria lui Adolf Hitler. 
Am construit o imensă cartotecă cu viața lui — 
30.000 de subiecte — și când mi-au spus că vor 
publica jurnalul lui, știam că e un fals. Deci 
Bild-Zeitung m-a întrebat: „Sunteţi dispus să 
apăreţi deghizat ca un corespondent de presă al 
nostru și să le dărâmaţi toată conferința de 
presă?“ Am fost de acord. Am fost primul la 
microfon pentru ca să pot pune anumite 
întrebări celor de la Der Stern. Le-am spus 
deschis: „Jumalul e un fals. Jurnalul lui Adolf 
Hitler e un fals! Au cheltuit 9 milioane de DM 
pentru el. „Toţi istoricii germani au spus că e 
autentic. Eberhard Jaecker a spus și el că e 
autentic și deci trebuie să fie autentic“. Dar nu 
era autentic! 

Am aceleași sentimente asupra holocaustului. 
Voi vorbi şi de cazul Rommel. E însă același 
gen de istorie, deoarece când ne uităm la istoria 
Feld-Mareschalului Rommel şi la legenda că a 
fost un membru al mișcării de rezistență contra 
lui Hitler, că a fost un erou al lui 20 iulie 1944 
= o istorie ce am auzit-o de 40 de ani, de la cel 
de al II-lea război mondial încoace- constat că 
nimeni nu s-a ostenit să verifice documentele, 
toți au crezul ceea ce au seris alţii despre el și 
mumai atunci când te referi la documente vezi 
că adevărul e în altă pante. 

Cam așa au fost lucrurile şi în Toronto acum 
2 ani. Am fost chemat ca expert istoric la 
procesul lui Emst Zuendl, la care apărătorii lui 


exact. Nu există o altă interpretare 
Et oaie tar te 









dacă nu există nici un 
singur document german 
ce se referă ln gazare de 
fiinţe umane, și dacă nu 
există nici o referință 
nicăieri în arhivele 
germane la vreun ordin 
dat de cineva pentru 
gazare de oameni, şi 
dacă, pe de altă parte, 
testele forensic (la scop) de laborator al 
crematoriului și al camerelor de gazare de la 
Auschwitz nu arată nici un rezidiu semnificativ 
de component cyanidic, atunci toate acestea nu 
pot decât să însemne un singur lucru: că n-au 
existat camere de gazare. 

Atunci cum ne putem explica faptul că de 45 
de ani, de la finele celui de al II-lea război 
mondial, am fost toți copleșiți de vina comună: 
ideea că rasa umană s-a făcut responsabilă de 
lichidarea a 6 milioane de ființe umane prin 
gazare? 

Răspunsul este acesta: am fost supuși celei 
mai mari ofensive propagandistice pe care rasa 
umană a cunoscut-o. A fost condusă cu atâta 
finețe, cu atâta rafinament, cu atâta participare 
financiară, că n-am fost capabili s-o 
recunoaștem ca o ofensivă propagandistică de 
la început până la sfârșit. Şi acum vedem 
aceste arme că circulă la orizont — în toată 
urâţenia lor — și cea mai mare armă, 
bineînţeles, în toată această campanie 
propagandistică contra adevărului, din 1945 
încoace, a fost vaporul Auschwitz! Şi ne-am 
găsit în sfârşit, şi noi, profesiunea istorică, și, 
în particular, profesiunea de revizuire a istoriei, 
însărcinarea noastră majoră: Scufundați vasul 
Auschwilz! V-am prevenit că 
nu voi arăta respect pentru bon-ton în prima 
parte a acestui monolog. Scufundaţi vasul 
Auschwitz! Dar noi nu mai avem nevoie să 
scufundăm vasul Auschwitz, deoarece 
echipajul lui Auschwitz, ca Beate Klarsfeld, 
Wiesenthal, Elie Wiesel şi restul s-au luptat pe 
bord între ei, boxând şi lovind cu pumnii, iar 
vasul Auschwitz.a rămas navigând printre ice- 
bergi, și ei, până la urmă, l-au părăsit. Au 
început să dea jos steagul vasului de luptă 
Auschwitz. (...) 

Evident că acesta nu este finalul istoriei. 
Sunt convins că e doar un „memorial interim”. 
Cred că e de carton şi acesta, dacă îl priveşti de 
aproape, deoarece ce sens are să iroseşti bani 
când ştii că peste câteva luni iarăşi trebuie 
schimbat. Vor trebui să-l schimbe, evident. 
Nu afirm că numai un milion, nu sunt dispus să 
dau nici un număr de morți la Auschwitz. Nu 
ştim dacă numărul de morţi este exact. Ruşii 
ne-au ajutat. Ei au publicat în septembrie anul 
trecut registrele morturare de la lagăr. Aceasta 
a fost o lovitură fatală pentru vasul de război 
Auschwitz, pentru echipajul său, deoarece 
rușii, prin publicarea registrelor mortuare ale 
lagărului Auschwitz, care acoperă anul 1942 
complet, anul 1943 aproape complet, anul 
1944 incomplet, au arătat prin aceste 46 de 
registre, că au fost 74.000 de morţi. 74.000 de 
morţi din toate cauzele. Acum, profesorul 
evreu Amo Mayer, pe care îl respect, e unul 
din cei ce au reușit să participe la programul de 
televiziune organizat de Sender Freies Berlin. 
EI n-a fost des invitat ca mine, deci e sigur, 
O.K. Arno Mayer de la Universitatea din 
Princeton, ne spune în cartea sa De de nu s-a 
întunecat cerul?, că din cei ce au murit la 
Auschwitz și în alte lagăre de concentrare, 
probabil mai mult de jumătate au murit din 
cauze naturale, ceea ce poţi numi cauze 
naturale în timp de război. Evident, fraza e 
suspectă. Însă aceasta înseamnă că mai puțin 
de jumătate au fost omorâţi; ceea ce înseamnă 
că mai puţin de jumătate din cei 74.000 de 
morţi au fost omorâţi la Auschwitz? Să fim 
generoși şi să spunem că e posibil că au fost 
omorâţi la Auschwitz în perioada de trei ani 
40.000. Un bilanţ foarte trist! Asta e o gravă 


„asupra prezei 
atinge rădăcina tuturor lucrurilor 

ea trebuie luată în discuție de 

- fiecare gânditor cinstit. 


Oscar LE) 


englezii la Hamburg într-o singură 
Asta înseamnă însă a reduc 


dimensiunile lor reale, Când ncen 
temutul cuvânt „Relativieren 
înseamnă să încerci să compari 
încerci să persiflezi lucrurile, răsp 
da, reduc legenda la dimensiuni rea! 
aceasta este funcția unui istoric 
Churchill însuși a spus că funcția u 
este să afle ce s-a întâmplat și 
întâmplat. Istoricii germani n-au în 
măcar să se urce pe cea mai joasă 
scării. Ei încă nu au aflat ce s-a întâm 
credeau numărul de morți de la A 
fiind de 4 milioane, până când cineva « 
i-a chemat și le-a spus: E 

— „Oh, nu! Nu 4 milioane, ci nu 

— „Da, un milion!“. 

Institut fir Zeit Geschichte in Măr 
milion! Noi totdeauna am pomit 
premisă. Wir sind immer davon au 
Asta este ce au declarat presei, că ei n 
pornit de la un milion, dar presa n-a 
Apoi au uitat să spună acest lucru propriu 
guvern şi desigur că n-au spus nici popr 
german, iar acum populaţia german 
întreabă: de acord, dar ce se întâmplă cu ce 
milioane? 

Oh, cele 6 milioane?... Totalul nu 
schimbă. 

Dacă te duci la băcănie să cumperi 6 k 
cartofi și tot ce primeşti sunt 2 kg în pune 
băcanul vrea plata pentru 6 kg... Asta este 
întâmplat cu populaţia germană: a av 
plătit 150 miliarde DM compensaţii per 
milioane de morţi, ca şi băcanul care 
„Trebuie să plătiți pentru 6 kg, indiferer 
ați primit“. În acest caz cred că s 
îndreptăţiţi să consideraţi aceasta ca 
pungășie. 

Asta este ce se întâmplă acum în C 
Ei mențin în continuare totalul de 6 
populaţia germană este mai depart 
că au fost gazaţi 6 milioane, deși to 
merge în sens contrar. 

Pentru mine Auschwitz nu mai e import 
Sunt bucuros că echipajul l-a părăsit. Qi 
Va fi lăsat ca şi vaporul Arizona la | 
Harbor. Dacă vreodată mergeţi în Hawai uit 
la el, cu o parte încă deasupra mării 
locul unei mari legende. Și dacă peste 
ani oamenii vin şi spun: „Mai jos ac 
vaporul Auschwitz, despre care oame 
auzit cea mai incredibilă legendă timp de 
ani şi pe care până la urmă l-a p: 
echipajul”. 

De ce nu trebuie să credem? 

Mai întâi aţi aflat de Leuchter Re 
Permite-ţi să vă dau și alte câteva motive pe 
care nu trebuie să credeți. Există un 
oficial guvernamental, prof. F.H.Hins 
Acest F.H. Hinsley e profesor de ist 
Universitatea din Cambridge și în timpul 
de al II-lea război mondial a lucrat în serv 
de informaţii, ocupat cu descifrare 
duşman la GCHQ (Government C 
cation Headquartes). Vă puteţi întreb: 
legătură are acesta cu Auschwitz? De acor 
bine, activitatea prof, Hinsley răspunde la “ 
dintre întrebări. Oamenii vor veni probub 
acum şi până în eternitate, în special istc 
holocauşti, și vor întreba: cum putem şu 
Germanii n-au distrus toate docume: 
privind gazările? 






























i crimă. E aproape tot atâta cât am omorât noi (va urma 


















ps 


vărsătorului. Decreştinarea cosmologiei 


“ Bisericii 


CE. ECLESIA 


ișadar, aceste mișcări 
d că au puterea de a 
orizont pentru omenire 
nouă mântuire“ pentru 
8, deocamdată, că este 
a acestor mișcări 
pe care o vom denumi 
is = spirit, logos = ştiinţă). 
examinăm fenomenul 
na științei mișcărilor 









Noua Eră, este un 
de proporții mondiale. 
deobște, obișnuită să 
espre economii, 
despre ideologii 

e mișcări spirituale 
lumea, traversează 
ează trăirile colective și 
doar pretenția de a 
orizont spiritual, se 

ai puțin. Asemenea 
ra sinteze spirituale de 
numite eoni, sau ere 
ptul că popoarele 
menea ere conferă 
dinamism sufletesc 
ogeneze neintrerupte. 
trăirile 

8 nouă eră spirituală, 

a refacerea sintezelor 
„Spiritul epocii” (al noii 
propriu (Volksgeist = 
Mediul unor 
;me spirituale a 
gice” celebre, cum ar 
şamanice arhaice, 
ice de toate tipurile 


sesizat „puterea” cu 
sisteme spirituale, 

, precum limbile 

Nă la mitologii, religii, 
Manifestarea acestor 

















rează marile experiențe 
hirii. Experiențele 
dau ere 

iităților 

să fixeze în 

tare spirituală 

tăți omenești și 

gi. Aceste 

de primejdia 

oare. Trăsătura 


ia stat de la primele numere î ă 
pa ci n atenţia Mişcării. 
cu atita unele aspecte ale New ea au 
ostri. rea şi complexitat ă 
| d cele mai im ante ai an ai 
forme pe care le-a dobândit acesta favorizeaza 
aterale sau concluzii pripite şi simplificatoare, 
BăIaa publicate în revista noastră au abordat cu 
ra Şi au accentuat anumite semnificaţii ale 
"O abordare mai amplă, încercând să surprindă 
manif estare, se impune astfel cu necesitate. Am 


-leat“ fenomenul New-Age: ai 
Da Ste structurat după cum urmează: 


Anul III Nr. 8-9 (29-30) 


Mai 1994 


portante ale sec. al XX-lea. 


si 4 



















i 


universală a tuturor experiențelor 
noologice este caracterul lor eliberator. 
Graţie lor, omul regăsește calea cea 
dreaptă care duce la adevăr, și se apără 
de minciună și eroare. Toate acele forțe 
ale istoriei interesate în manipularea 
adevărului au năzuit să ia sub control 
tocmai experiențele spirituale spre a le 
deturna de la sensul lor fundamental prin 
recanalizări simbolice și ideologice. 


3. ERA CREŞTINĂ 
ŞI MANIFESTĂRILE ANTICRISTICE 


Pentru a-i arăta omului Calea cea 
adevărată, Dumnezeu a coborât în lume 
prin jertta mântuitoare a Lui lisus Hristos. 


Reperele experienţei cristologice sunt 
Vitizemul și Golgota. Spre deosebire de 
noologiile tradiţionale, religia Lui lisus 
Hristos ne dă mai mult decât un „acces 
spiritual" la principiul căii eliberatoare. 
Cultele și tehnicile noologice orientale 
conţin străduințe exemplare pe linia 
străluminării marelui mister al Conjuncţiei 
(Misterium Conjunctionis) spiritului cu 
materia, al pneumei cu soma, dar n-au 
dobândit pentru om mai mult decât niște 
„căi energetice”, care sunt toate simple 















„Noua Eră” 


9 îi 


CONFRUNTAREA 
SECOLULUI XX: 
NEW AGE «v 


epimortoze ale Căii Adevărate. În plus, 
toate noologiile anterioare religiei Lui 
lisus Hristos au sfârșit prin a fi confiscate 
și puse în slujba unor puteri nespirituale. 
Alungarea zarafilor din templu este o 
parabolă referitoare la primejdia 
pervertirii puterii spirituale. Toate 
formele degradate ale sacrului mărturi- 
sesc despre aceeași primejdie. Nici una 
dintre stările și experienţele care conduc 
la asemenea degradări și deviații, n-ar 
putea totuși separa omul și lumea de 
Dumnezeu. Asemenea procese au însă 
puterea de a degrada „statutul sacrului“ 
căci pot deforma sensul experiențelor 
spirituale, ba chiar pot răscoli „rânduiala 
dumnezeiască" a lucrurilor, semănând 
dezbinarea, adică satanizând lumea 
(diabolos = dezbinare). 

Toate „soteriologiile istoriciste“, adică 
cele care promit eliberarea, mântuirea 
omenirii prin forțele imanente ale istoriei, 
experienţele „genetice“ actuale etc., sunt 
„Juciferice“, au orgoliul suprafiresc de a 
se substitui Lui Dumnezeu. Marxism- 
comunismul, ca și soteriologia 
slavofianică sau cea hitleriană au venit 
cu asemenea promisiuni salvatoare în 
contul și în locul Lui Dumnezeu. 
Pulsiunile spre purificare (sau puritate) 
rasială ca şi cele spre purificare 
ideologice tac parte din clasa unor 
asemenea tentaţii luciferice (demonice). 
Puterea dumnezeiască singură este 





îndrituită să puritice lumea și omul. 
Pentru a preveni asemenea tentaţii, 
cultele orientale, atât de centrate pe 
ideea dobândirii puterii de eliberare a 
omului din condiţionările istoriei şi ale 
naturii, au canalizat aceste puteri astfel 
încât, atunci când ele ar urma să atingă 
praguri maximale, insul să fie „departe 
de lume”, într-o „izolare” metatizică 
dasăvârțită, Acesta este modelul 
oriental al apărării de tentaţia pretenției 
soteriologice, sub vraja căreia au căzut 


mai toate mesianismele europene 
moderne. Așezămintele monahale, 
templele budhiste etc. au apărut spre a 
fumiza canalizări înțelepte, constructive, 
energiilor noologice excepționale, care 
pot fi atât de lesne deviate de tentaţii 
luciferice. 

lisus Hristos a venit pentru a dezvălui 
Calea, nu spre a schimba rânduiala firii, 
în care se cuprinde și misterul 
neamurilor. Neamurile sunt o „ardere 
neîntreruptă”, adevărate „vetre cosmice“ 
sădite de Dumnezeu spre a străbate 
istoria. Energiile acestea s-ar putea 
„stinge” doar istovite de cenușa 
păcatului. Îndemnul Lui lisus Hristos 
cuprinde în el îngăduința și pluralismul 
originar. Cu acest îndemn lisus reface 
„intenţia primordială” a Lui Dumnezeu 
care a sădit „energia logosului“ în 
neamuri, nu într-un „popor universal“ . 
Ficţiunea „poporului universal” a fost 
aruncată în lume în secolul al XVII! lea, 
prin ființa înșelătoare a cuvântului istoric, 
nu a celui dumnezeiesc. -Cu această 
ficțiune triumfa în Europa ideea că forțele 
salvării și ale mântuirii se află aici, în 
istorie, şi ele cer neamurilor pământului 
să se destrame într-un „popor unic“, într-o 
Omenire omogenă, fără naţiuni. Aceasta 
este matca din care s-au născut „religiile 
impersonale“ ale Umanismului, 
Progresului, Raţiunii... 


4. ECLESIA 


lisus Hristos a „despicat vremelnicia” și 
s-a întrupat în istorie pentru a face să 
renască Biserica Lui Dumnezeu în ființa 
Bisericilor naționale care au devenit 
astfel mădularele trupului Mântuitorului. 
Neamurile sa vor mântui așa cum Le-a 
orânduit Dumnezeu, adică în limba și în 
firea lor. 

Energiile spirituale sunt sădite de 
Dumnezeu în om întâi de toate sub 
forma „sufletului colectiv“ al popoarelor. 
Mântuirea vizează, deci, ființa colectivă.) 
din individ şi Calea eliberatoare, a 
mântuirii, este însăşi eclesia, adică 
adunarea Întru și sub Cuvântul Lui 
Dumnezeu. Astfel s-au întrupat în 
istorie, odată cu lisus Hristos, Bisericile 
naţionale și una dintre căile prin care se 
încearcă abaterea popoarelor din Calea 
Lui Dumnezeu este golirea Bisericii, în 
felurite moduri, care, toate, țintesc 
același deznodământ: separarea 
Popoarelor de Biserica Lui lisus Hristos. 
Această separare s-ar putea obține, s-a 
crezut, fie prin aleizarea popoarelor, fie 
prin intermediul unui așa numit „Nou 
Spirit”, care promite o altă cale 
eliberatoare decât aceea a Lui lisus 
Hristos. 

Popoarele răsăritene s-au confruntat 
cu primul pericol în cadrul experienței 
ateismului comunisto-manist. Popoarele 
occidentale au fost ispitite şi împinse la 
aceeași despărțire cu ajutorul tehnicilor 
hedoniste. Acestea implică, toate, 
folosirea plăcerii ca procedeu 
„eliberator“. Cât de falsă este „libertatea” 
procurată pe calea plăcerii au dovedit-o 
chiar şi psihologile ivite în mediul strâmt 
al curentului hedonist însuși. 


(va urma) 
Prof. univ. dr. Ilie BĂDESCU 





a RR PG Ra A E TCP 
: Anul Il Nr. 8-9 (2930 Lă MIȘCARg, 


Mai 1994 


12 e istorie 


e CR UR E O N Ra 
ACŢIUNEA IUDEO-MASONICĂ ÎN CONCILIUL VATICANULUI 11 


Conciliului) 
(continuare din numărul trecut) 


prezent noi am studiat strategia noastră pentru 
tal era Bisericii catolice din exterior, dar aceasta nu 
este torul, VOM EXPUNE ACUM MODUL ÎN CARE NOI AM 
AVANSAT ÎN LUCRAREA NOASTRĂ PENTRU A GRĂBI 
PRĂBUŞIREA BISERICII CATOLICE ȘI CUM AM PĂTRUNS ÎN 
CELE MAI DINĂUNTRU CERCURI ALE SALE. ADUCÂND CHIAR 
O PARTE A CLERULUI EI ÎN SITUAȚIA DE A SE TRANSFORMA 

ÎN PIONERI A! CAUZEI NOASTRE. 
Cu totul aparte de influența filosofiei noastre, NOI AM LUAT 
f MĂSURI PENTRU A PROVOCA O SCIZIUNE ÎN SÂNUL BISERICII 
.. PERMITEȚI-MI SĂ VĂ EXPLIC CUM A FOST 

ACEASTA: 

NOL I-AM ÎMBOLDIT PE UNII DIN FIll NOŞTRI SĂ SE 


CREÂD ÎN SÂNUL EI 


CARE ZICE AȘA 
INȚELEPT: „FACEŢI DIN UNII DINTRE FIII NOŞTRI 
bea LI ŞI Dean PENTRU CA EI SĂ DISTRUGĂ 
BISERICA”. DIN NEFERICIRE NU TOŢI EVREII „CONVERTIȚI” 
AL FOST MISIUNII LOR. MULȚI DINTRE EI NE- 
AU TRĂDAT; DAR DIMPOTRIVĂ, ALŢII ŞI-AU ȚINUT 

_ PROMISIUNEA ŞI AU FACUT CINSTE LUCRĂRU LOR, ÎN AȘA 
FEL ÎNCÂT SFATUL STRĂMOŞILOR NOŞTRI SE ARATĂ PLIN DE 


NOI SUNTEM PĂRINȚII TUTUROR REVOLUȚIILOR, INCLUSIV 
AL ACELORA CARE UNEORI SE ÎNTOARSERĂ ÎMPOTRIVA 
NOASTRĂ. NOI SUNTEM MAEȘTRII SUPREMI Al RĂZBOIULUI 
ŞI AI PĂCII. „NOI PUTEM SĂ NE FĂLIM CĂ SUNTEM CREATORII 
REFORMEI: CALVIN A FOST UNUL DIN FIll NOŞTRI; EL ERA 
DE ORIGINE EVREIASCĂ ŞI I-A FOST ACORDAT DREPTUL DE 
CĂTRE AUTORITATEA EVREIASCĂ ŞI A FOST STIMULAT DE 
CĂTRE FINANȚA EVREIASCĂ PENTRU A-ŞI ÎNDEPLINI ROLUL 


REFORMĂ. 

A LUTHER A FOST INFLUENȚAT DE CĂTRE PRIETENII 
SĂI EVREI. ŞI COMPLOTUL SĂU ÎMPOTRIVA BISERICII S-A 
VĂZUT ÎNCORONAT DE SUCCES, DATORITĂ FINANȚĂRII 
TI. 

*Dmoea PROPAGANDEI noastre, teoriilor noastre ale 
LIBERALISMULUI și FALSELOR NOASTRE INTERPRETĂRI ALE 
LIBERTĂȚII, CUGETELE A NUMEROȘI NEEVREI AU POST 
PREGATITE PENTRU A ÎMBRĂȚIŞA REFORMA. El S-AU 
DESPĂRȚIT DE BISERICĂ PENTRU A CĂDEA ÎN CAPCANA 
NOASTRĂ. ȘI DINTR-ACEASTA, BISERICA CATOLICĂ A POST 
SENSIBIL SLĂBITĂ ȘI AUTORITATEA SA ASUPRA RELIGIILOR 
NEEVREILOR A POST PRACTIC REDUSĂ LA NIMIC. 

Noi suntem recunoscători faţă de protestanți pentru fidelitatea 
Jor faţă de dorinţele noastre, cu toate că majoritatea dintre ei, în 
sinceritatea credinței lor, nu-și dau seama de fidelitatea lor faţă 
de noi. NOI LE SUNTEM RECUNOSCĂTORI PENTRU 
ADMIRABILUL SPRIJIN PE CARE NI L-AU ADUS ÎN LUPTA 
NOASTRĂ ÎMPOTRIVA PUTERII CIVILIZAȚIEI CREŞTINE ŞI ÎN 
PREGĂTIRILE NOASTRE PENTRU VENIREA SUPREMAȚIEI 
NOASTRE ASUPRA LUMII ÎNTREGI ŞI ASUPRA REGATELOR 
NEEVREILOR. 

Noi am reușit să distrugem majoritatea tronurilor europene. 
Restul va urma într-un viitor foarte apropiat, RUSIA A 
ACCEPTAT DEJA DOMNIA NOASTRĂ. FRANȚA, CU 
GUVERNAREA SA MASONICĂ, (1936, Nota Redacţiei), SE AFLA 
ÎN PUTEREA NOASTRĂ. ANGLIA, DEPENDENTĂ DE FINANȚA 
NOASTRĂ, SE AFLĂ SUB CĂLCÂIUL NOSTRU; ŞI SPERANȚA 
NOASTRĂ ÎN DISTRUGEREA BISERICII CATOLICE SE AFLĂ ÎN 
PROTESTANTISM. SPANIA ŞI MEXICUL SUNT DOUĂ 
INSTRUMENTE ÎN MÂINILE NOASTRE. NUMEROASE ALTE 
ȚĂRI, INCLUSIV STATELE UNITE ALE AMERICII, SUNT DEJA 
SUPUSE PLANURILOR NOASTRE. 

DAR BISERICA CATOLICĂ ESTE MEREU VIE. 

NOI TREBUIE S-O DISTRUGEM FĂRĂ MILĂ ȘI FĂRĂ CEA MAI 
MICĂ ÎNTÂRZIERE. CEA MAI MARE PARTE A PRESEI 
MONDIALE ESTE SUB CONTROLUL NOSTRU; SĂ FACEM ÎN 





AȘA FEL ÎNCÂT EA SĂ STÂRNEASCA vioLE; 
ÎMPOTRIVA BISERICII CATOLICE. SA MF pi 
ACTIVITĂȚILE PENTRU A OTRAVI Mo 
NEEVREILOR: ACEȘTIA TREBUIE ADUŞI ÎN cr 
URĂ PATRIOTISMUL ȘI DRAGOSTEA DE FAMILII 
CONSIDERA CREDINȚA LOR CA O RUȘINE, Asc! 
FAȚĂ DE BISERICĂ CA O SCLAVIE DEGRADANT 
ÎNCÂT EI SĂ DEVINĂ SURZI LA CHEMĂRILE Bisrv 
LA AVERTISMENTELE El ÎMPOTRIVA NOASTRA 
TOATE, SĂ FACEM AȘA ÎNCÂT CREȘTINII SA se p 
BISERICA CATOLICĂ ŞI NECREȘTINII SA NU sp + 
ACEASTA BISERICA; FĂRĂ ACEASTA 
OBSTRUCȚIE, DOMINAȚIA NOASTRA SE VA ÎNTAp 
LUCRAREA NOASTRĂ VA FI ANULATĂ, COMPLOT 
VA FI DESCOPERIT, NEEVREII SE vOR pr 
ÎMPOTRIVA NOASTRA CU UN DUH DE RA7p 
DOMINAȚIA NOASTRA ASUPRA LOR NU SE 
NICIODATĂ. 

SĂ NE AMINTIM CĂ ATÂTA VREME CÂT DUȘMA: 
DIN BISERICA CATOLICĂ VOR FI ACTIVI, NOI NI 
NICIODATĂ SĂ DEVENIM STĂPÂNII LUMII 
AMINTIM DE ASEMENEA CĂ VIITORUL REGE AL | 
NU VA DOMNI NICIODATĂ ASUPRA LUMII CÂTA ver 
DE LA ROMA NU VA FI DETRONAT, PRECUM ȘI ŢOŢ 
MONARHI Al NEEVREILOR CARE DOMNESC PE PAM 

Pentru cei care nu cunosc activitățile sub 
ludaismului de astăzi şi dintotdeauna, conţinutul an 
mai sus din „Gazeta Catolică” din Anglia va putea apa 
ceva halucinant. 

Dar totul este „absolut real“ și poate fi verificat, pentn 
are legătură cu complotul actual al evreilor, încă mai b 
decât în 1936, dată la care a fost publicat cor 
conversaţiilor purtate de conspiratorii evrei în cursul re 
secrete a organizaţiei B'nai B'rith la Paris. Adica 
organizaţia al cărei Președinte și Eminenţa Sa Cardina 
merg în acord perfect. 








„CAROL AL II-LEA 


ar ce lirei ameteli 
al II-lea în istoria României se 
spulberă definitiv odată cu lectura memoriilor 
sale. Regele trădător își duce astfel lucrarea 
până la capăt, anulându-și pentru totdeauna, 
chiar şi în ultimul ceas, şansa unui eşec asumat 
i = Nimic din ceea ce ar putea sugera o 
posibilă mea culpa a celui care a dus la 
apogeu, cu sânge rece, crima politică nu 
răzbeşte din confesiunile sale. Dimpotrivă. 
Atrala volumul din punct de vedere istoric 
este o operaţie lovită de futilitate, Abundă 
tuismele, locurile comune, privirea deformată 
evenimentului istoric, iar i pris-ul 
firul argumentării de la un capăt la 
altul, căpătând, nu o dată, accente groteşti. 
Prezentate într-un material de istorie comunist, 
paginile memoralistice ale lui Carol al II-lea nu 
ar surpinde pe nimeni. 
me ot ea evenimentelor tragice 
anii căror personaj principal a fost 
Carol al II-lea va fi dezamăgit. Dope 
măcar istoricii oficiali ai PCR nu-și 
mai să susțină, scrie 


 € 1 să servească pe 
stăpânii ei”, aceasta fiind „o asociaţie cu 
tendințe antisemite formată mai ales din 
studenți universitari”, aflată „sub 


reușește să împrejurul lui un 
turme de câtiva visător ideali 
şi mai ales o de care, prin 
completa lor de valoare personală, nu 


existau un partid comunist, un Komintern, 
decise programatic să sfârtece cu prima ocazie 
trupul României („Note”, p.112, 119). 
Expediind rapid ilitatea asasinatelor 
din noiembrie 1938, — responsabilitate ce-i 
revine în exclusivitate! —, Carol al II-lea se 
repede apoi la Mareșalul Antonescu: „E trist de 
zis că în această operă a pangermanismului au 
găsit complici în ţară și mie îmi este silă să 
scriu numele lor: Garda de Fier, trădătorul lon 
Antonescu (subl.n.) și politicieni de ultimă 
speţă ca Valer Pop, elemente lipsite de 
patriotism şi vândute dușmanului (...) Asfel s-a 
„instaurat regimul dictatorial Antonescu, care a 
subjugat fără remușcare România unei hoarde 
de asasini și intereselor expansiunii şi agresiunii 
pangermane“ (p.135). Un individ precum 
Antonescu, ne asigură Carol al II-lea, va fi citat 
„în istorie alăturea de cele mai triste figuri ale 
umanităţii“ (p.143). Atât ne spune despre 
adversarii săi politici regele criminal Carol al 
II-lea (dictatura instaurată de el devine 
„semnalul unei lupte înverşunate pentru 
salvarea ţării“ (p.95)!!). Concluzia ce se 
impune, neverosimilă într-o primă instanţă, 
devine la capătul lecturii perfect justificată: 


gilee om de bună sila va putea afla 
formaţii mult mai exacte despre acea perioadă 
fe chiar apeltod în ducaui tipărite... înainte de 

Un cuvânt despre „moralitatea“ autorului. 
Cinismul lui Carol al II-lea capătă cote 
inimaginabile când desluşește etapa 
premergătoare celui de-al II-lea i mondial 
în aceşti termeni: „.--A fost o scădere a simțului 
moral, o goană nebună după plăceri şi câștiguri 
uşoare, nemuncite (...), Destrăbălarea din 
străzile şi localurile de plăcere se răspândise, 
parcă, în pret conducătorilor rari 
ajungând să atrofieze Asta 
o scrie el, (reci artă care şi-a 
ucis mama, ticălosul care a tocat averea țării, 
care a dus România pe marginea prăpastiei! EI, 


i i 
a Refuzând deci vreo notabilă 
- în dosarul i celui de-al JI-lea război 
mondial (zonă a autorului, analizată 
În trei „ botezate pompos și ridicol: 


m , „Războiul” și „Viitorul'“), v 
aplica acum oa i grilă de A 


atitudinea regelui față de „cele două forţe ale 
răului, Hitler și Stalin“, între care acesta — ne 
avertizează în prefaţă cetăţeanul care semnează 
ritos „Prinţul Paul de România“ (p.6) — „a avut 
neșansa de a domni”. La capătul ei, un Carol al 
II-lea rasist și prosovietic ni se va înfățișa în 
toată splendoarea. 

A existat în cultura română un personaj 
straniu, ne referim la H. Sanielevici, care, în 
1935, a tipărit o carte cu un titlu frisonant: 
slujba Satanei?*. Nici mai mult nici mai puțin, 
criticul arbora aici poziţii antifasciste, 
combătându-și delirant adversarii cu... 
argumente rasiste. Rasiştii fasciști erau 
„anihilaţi“ de un partizan declarat al punctului 
de vedere rasist. 

Neobişnuitul travaliu al mentorului de la 
„Curentul nou“ revine în memorie odată cu 
parcurgerea destăinuirilor regelui Caro! al II- 
lea. Căci demersurile celor doi poartă stigmatul 
unei identități stupefiante. Acesta din urmă, 
asigurându-ne la fiecare pagină de 
democratismul impecabil care l-a animat, face 
în furibunda campanie antigermană proba 
indiscutabilă a unui rasism explicit. A combate 





CÂND SATANA ÎȘI POVESTEȘTE ZODIA... 





politica externă interbelică germană este un 
lucru necesar, a recuza vehement rasismul 
practicat de conducătorii nazişti este 
obligatoriu, dar a conferi rasismului german 
statut Ci czră alocându-i o zonă decisivă a 
istoriei și spiritului este oi 

halucintati din ră eee e 
orice prilej se declară fără rost democrat. Să-i 
dăm cuvântul: „...pangermanismul, rasismul 
german a devenit la cei mai mulți germani o a 
doua natură. Aceste lucruri trebuie stârpite fără 
milă“ (p./10). Credulii care fixează la 30 
ianuarie 1933 — data când Hitler a preluat 
puterea, — punctul de început al „dezastrului 
lumii”, sunt în afara adevărului: „Nimic nu 
este mai eronat, nici o credință de acest fel nu 
va face în viitor mai mult rău. Cine crede 


prin care „fiara germană s-a redeșteptat cu mai 
multă furoare“ (p.31). Ni se vorbește mai 
departe despre națiunea germană ca posesoare a 
unor „;.,defecte congenitale, aceste atavisme 
barbare pe care iile așa-zis civilizate nu 
le-au putut şterge“ (p.33). Şi sfârşitul ce 
încununează opera: „Hitler nu este un 





al perventirii unei rase“ (p.34). 

Cât despre atitudinea față de UR 
începând de la ignorarea oricăror eva 
asupra odiosului pact de la 23 august | 
(Molotov — Ribbentrop) și până la apolo: 
generalilor şi mareșalilor sovietici care 
arătat lumii că sunt demni de splendidul e! 
poporului" (p.143) este utilizată toată rec 
Câtă ură împotriva germanilor, împc 
Mareșalului Antonescu sau împ 
mişcărilor naţionaliste, atâta înțeleger 
admiraţie pentru soviete: „Concepţia n 
era aceeaşi ca a URSS", iar Titule 
Litvinov — „mereu pe baricade“ — „și 
glasul lor la Geneva ca să apere ace: 
aceleași principii” (p. 86). Un capitol « 
problemelor URSS-ului nu există î 
acolo lucrurile erau limpezi pentru Caro! 
pozitive și dezirabile, unica vinovată 
(Germania, căreia, consecvent, memor 
dedică un capitol special (partea a II-a 
„Problemele Germaniei”). 

Încheiem tot cu un capitol de „Note 
părții a Il-a de data asta, în care un 
Şerbănescu nu ratează prilejul de a 
ridicol: încercînd o scuză penibilă 

justifică pe Carol al II-lea 
„Carol al II-lea nu putea să pr 
la acea dată, 1945, in 
regimurilor de dictatură c 

în statele Europei de est ș 
(nota 48, p. 186). C 
pesemne de misia înaltă de ing 
al părții a doua a memoriilor lui Carol a 
uită, nefericitul, conţinutul notei mențic 
la nota 117, citim cu stupoare: „Este ne 
faptul că autorul a prevăzut încă din 
consecințele nefaste ale impunerii, od 
pătrunderea trupelor sovietice, a idec 
comuniste“ (p. 195). Comentariile d 
inutile. Aşa memorii — așa îngri 
ediţiei... 





. 


Punem punct aici în momentul 
poale, discuția ar fi trebuit începută. Me 
ne-au dezvăluit, dacă mai era nevoie 
unui rege care a sfârşit așa cum a 
întotdeauna, departe de poporul său, pe 
l-a înţeles niciodată, și pe care. pre 
şobolanii care părăsesc primii vasul «e * 

l-a părăsit în cel mai crâncen m 
al istoriei sale. 

Dacă putem găsi vreun merit lucrării, 
este; ne-a confirmat la modul absolui op: 
despre autorul ei, expulzându-! pe «: 
definitiv și irevocabil, de pe orice po 
onorabilă a istoriei românilor. 


Pavel MUREŞAN 








„În zodia Satanei”, (Ed. Universin 


inedită, cercetând de-a lungul paginilor el este un rezultat şi să sperăm la punctul final Bucureşti 5% 


- 














Î care amenință 
principiile fundamen- 
noastre, popoarele nu 
cu guverne 
orizatoare, care 

n bate vântul, chiar 
; ele aspiră la o 
Ja o reacție a ideii 
entului împotriva 

ja o doctrină, la un 










onio de Oliveira Salazar) 


nu-şi propune o 
rată, exhaustivă, a 
democraţie s- 
bit mult, aşa că nu 
ți de spus. Scopul 
ce o prezentare, pe 
livă, a fenomenului 
românesc în special), 

prejudecata după 
ul ar fi incompatibil cu 
ivalent cu fascismul. 
- şcolii corporatiste 
Manoilescu, afirmă în 
„Doctrina (corporatismului 
o mare elasticitate și nu 
arelor decât anumite 
le, iar nu un sistem 
8". Dealtfel, analiști 
conomice şi sociale din 
ntală (Ph. Schimtter, D. 
făcut distincție între 
"și fascism, o formă a 
ne-fascist fiind cel 



































nplet al doctrinei implică o 
mănunțită a tuturor 
sociale, altfel imaginea 

ormată. Riscăm totuși, 
economică (dar nu 
) a corporatismului, 
ele sociale au fost 
od detaliat în paginile 
zi „Mișcarea”, nr. 16-17, 
Analiza va fi însoțită de 
a etape din evoluția 


i fost dominat de modelul 
are corporativ. Corpo- 
reprezentau unica forma 
e î domeniile neagricole 
n Ele erau însă un fel 
re și aveau un caracter 
usiv.  Corporatismul 
| regional, fapt care-l 
să afirme: „Corpora- 
al din evul mediu nu s-a 
e timp pentru a se adapta 
naţional — respectiv 
contemporane. Din 
s-a distrus.” Tot 
| care fundamentează 
mului modern, un 
integrat în sistemul 
onale. La sfârșitul 
teoretician original 

ia la îmbogățirea 
tiste: marchizul La Tour 
le acestea, înainte de 
dial, corporatismul 

al în evantaiul 
, ce şi sociale. A 
fascismul, care a 
ul corporativ unor 
ologice străine 
ditându-l în ochii 















scă asupra cor- 

prezentată de 
„român Mihail 
ză o „teorie a 









Anul NI Nr. 8-9 (29-30) 


Mai 1994 





'ORATISM și DEMOCRAȚIE 


Corporatismului integral și pur“. Carac- 
terul integral al corporatismului 
manoilescian îl disociază de tipul fascist 
acesta din urmă fiind parțial (economic). 
Gorporatismul fascist este subordonat 
partidului unic, care joacă rol de organ 
constituțional. Corporatismul pur 
identifică unica sursă de putere 
legislativă în corporații, statul însuși fiind 
o corporație, care-și îndeplinește 
funcțiunile sale specifice (apărarea 
naţională, ordinea internă, politică 
externă), dar şi o Supracorporație cu rol 
de arbitraj, coordonare şi disciplinare a 
celorlalte corporaţii. Echilibrul în 
interiorul corporației este asigurat de 
activitatea asociaţiilor patronale pe de o 
parte şi a sindicatelor muncitorești pe de 

a. 

Organizarea corporativă diminuează 
dezechilibrele etnice prin caracterul 
naţional atribuit categoriilor funcționale 
(corporațiilor). Aceste organe ale 
comunităţilor naţionale sunt unitare 
(fiecare agent economic din cadrul unei 
corporaţii exercitând aceeași funcţiune 
naţională) şi totalitare, în sensul că toate 
activităţile naţionale semniticative sunt 
integrate în rețeaua de corporaţii. O 
serie de activități rămân, însă, în zona 
periferică a organizării corporative, din 
cauza imposibilității integrării lor (așa- 
numitele „corporaţii virtuale“). Singurul 
criteriu de pătrundere într-una sau mai 
multe corporații îl reprezintă gradul 
pregătirii profesionale, ele având un 
caracter deschis și neexclusiv. 

Din punctul de vedere al componenţei, 
corporaţia este eterogenă, ea cuprinde 
mai multe profesiuni, dar care sunt 
supuse convergenţei scopului prin 
exercitarea aceleiași funcțiuni sociale. 


Economie 


În realitate însă unităţile 
economice dispun de o 
largă autonomie. Corporaţia 
nu este un cartel al produ- 
cătorilor, ea are doar un rol! 
coordonator. Interesul 
agenţilor economici, iniţiati- 
va și regimul de concurență 
sunt asigurate prin menţine- 
rea și garantarea proprie- 
tății private. 

Socialistul belgian Henri 
de Man identifică trei direcții 
în care acționează sistemul 
corporativ: 1. producţia în 
întreprinderi autonome; 2. 
organizarea cooperativă a 
consumatorilor; 3. organi- 
zarea sindicală a pro- 
ducătorilor. Corporatismul 
nu înseamnă dirijism și 
colectivism, ci organizare. 
El exprimă voința de «selţ- 
governement» a grupurilor 
profesionale și sociale, 
reflectată în principiul care 
interzice finanțarea între- 
prinderilor private de către 
stat și imixtiunea acestuia în activităţile 
sistemului bancar. 

Regimul corporatist promovat de 
Salazar a generat în perioada interbelică 
o dezvoltare de ansamblu a economiei 
portugheze. Datele prezentate în acest 
sens de Manoilescu în conferința 
„Portugalia lui Salazar“ sunt elocvente. 
Portugalia a reușit în perioada postbelică 
să spargă izolarea politică internațională 
și să-şi asigure o creştere economică 
remarcabilă. 

Raporturile juridice dintre individ și stat 
capătă o nouă reglementare în 





“Corporatismul nu reprezintă altceva 


decât concretizarea i 


zeii 


în diferitele câmpuri ale activitagii 


naționale (...) C. 


ția corporatistă 


este o concepție integrală asupra societații 
omenesti, asupra națiunii Și 


asupra 


Concluzionând, putem accepta 
definiția sintetizatoare dată de 
Manoilescu: „Corporaţia este o 
organizaţie colectivă și publică, alcătuită 
din totalitatea (sau dintr-o parte a) 
persoanelor (fizice sau juridice), 
îndeplinind împreună aceeași funcțiune 
naţională și are ca scop asigurarea 
exercitării acestei funcțiuni în interesul 
suprem al naţiunii, prin reguli de drept 
(pia cel puțin membrilor săi.“ 

n sfera economică, la o analiză 
sumară, s-ar putea crede că organizarea 
corporativă constituie o legiferare a pieții 
de monopol. Această afirmaţie ar putea 
fi întărită de exercitarea anumitor 
competențe de care beneticiază 
corporaţia. Prin organele sale de 
reprezentare o corporație își reglează 
singură activitatea economică. Ea 
fixează condiţiile de fabricaţie, stabilește 
statutul muncii și își poate asuma 
responsabilitatea plăţii unor alocaţii 
familiale sau a organizării unui sistem de 
asigurări sociale, atribuţii care necesită 
constituirea unui patrimoniu corporativ. 





sale? 


Mihail MANOILESCU, 1934 





organizarea corporativă a societăţii. 
Sintagma „drepturile omului“, cu un 
conţinut vag și contradictoriu, este 
înlocuită cu o nouă categorie juridică, 

, aparent mai restrânsă 
dar mult mai exactă. Izvorul dreptului 
funcţional îl constituie funcțiunea socială, 
mai precis obligaţiile individului față de 
societate. Organizarea socială pe clase 
se bazează pe drepturi și pretenţii, 
corporația se construiește însă pe 
datorii.  Inegalităţile profesionale 
(organice și naturale) înlocuiesc 
inechităţile sociale, inerente oricărui 
sistem liberal sau dirijist. „Elitismul* de 
care este acuzat corporatismul nu 
reprezintă decât o aplicare corectă a 
principiului de management „un loc 
pentru fiecare, fiecare la locul lui“. 


- 


pen a stabili corect raportul dintre 
corporatism și democraţie se impune 
o precizare care să înlăture anumite 
confuzii terminologice. Asemenea 
confuzii (democraţie — anarhie și corupție 





o 13 





« 
Mihai! MANBILESCU 
1891 = 1950 


sau autoritate — dictatură) s-au manifes- 
tat în perioada interbelică și ele persistă 
și astăzi (de exemplu, regimul politic 
actual din România, incompetent și 
corupt, este considerat „democratic“, iar 
curentul naționalist, bazat pe autoritate și 
ordine, care animă tineretul român, este 
definit ca „extremist'). Un regim 
democratic autentic se fundamentează 
(și) pe principiul autorității. Astfel 
expresia „democraţia însemnă corupție“ 
riscă să nu mai fie o simplă confuzie. |n 
acest mod credem că trebuie înțeleasă 
poziția „antidemocratică" a lui Manoilescu. 

Corporatismul nu exclude adevăratele 
valori democratice. Dacă de mai multe 
ori în istorie corporatismul s-a asociat cu 
dictatura, aceasta se datorează doar 
impotenţei politice a unor oameni de stat. 
Este corporatismul vinovat de crimele 
săvârşite sub dictaturile nazistă și 
fascistă? Un eventual răspuns afirmativ 
la această întrebare ar implica un 
răspuns similar la o alta: este democrația 
vinovată de ascensiunea lui Hitler ia 
putere? Desigur, nu. Și nici corporatis- 
mul — sufocat de o ideologie rasistă — nu 
poate fi răspunzător de dezastrul 
Germaniei. 

Formula corporatism — democraţie 
reprezintă o asociere, dacă nu perfectă, 
cel puţin posibilă. O dovetește și 
corporatismul democratic aplicat cu 
succes în Japonia, America de Sud, 
Austria și în unele state nordice. 


cest comentariu ar putea stâmi unele 
ritici. Le anticipăm și încercăm să le 
răspundem. S-ar putea obiecta că 
discuţia purtată pe această temă rămâne 
în aer, din lipsa unor modele concrete; 
că nu sunt oferite soluţii practice de 
depășire a crizei. 

Răspundem: corporatismul este un 
mod de organizare socială, o construcție 
teoretică, complexă și nu se reduce doar 
la câteva măsuri de politică economică. 
Putem spune însă că doctrina 
corporatistă nu este tributară unui singur 
tip de politică economică și socială. S-a 
vorbit mult de economie și modele 
economice, de la cel suedez la cel 
japonez. De ce nu ar fi posibil și un 
model (corporatist) românesc? 


Adricn DEACONESCU 

















„pentru că în toate 
a se poate face decât dacă „se judecă duhovnicegie” CL 


ma nina 


„cauza discutată. 

Monarhia la români constituie o structură de tradiție: națională 
Și un reazim moral, prin care se asigură bunăstarea spirituală şi 
materială a țării noastre. Omul înțelept și inteligent este omul 


personal, 1 0 vârstă adultă 

e Ey acizii pa a potieay dz pe eu 
său Carol al Il-lea. Viaţa spurcată a acestui suveran sinistru în 
mai toate privințele a profanat viaţa țării întregi. Aventurier, 
exeroc, cartofor, arghirofil, beţiv, desfrânat, megaloman, 
trădător, Carol al II-lea a contribuit și la sfârşitul prematur 
propriei sale mame, marea și neuitata, Regina Maria. Istoricii 
obiectivi ai domniei sale de pomină, vor da în vileag, sunt sigut, 
certurile infernale dintre prințul Nicolae, fratele mai mic, și 
Carol, ajunginâv-se până la focuri de pistol trase unul în altul, 
încât unul din gloanțe a atins-o pe Regina Maria, care sărise să-i 
despartă și din care rană i s-a tras moartea. 

La 8 iunie 1930, începutul domniei, Carol al II-lea a moştenit 
o Romiânie Mare, rod al teribilelor jertfe de sânge în războiul de 
întregire 1916-1918. La 6 septembrie 1940 când a abdicat, Carol 
al II-lea a lăsat în urma sa o Românie mică și umilită, fără 
Basarabia, Bucovina de Nord, Cadrilater și Ardealul de Nord, 
toate acestea ca roade ale nelegiuirilor sale reflectate în politica 
sa dezastruoasă de conducere a țării. 

“Carol al II-lea a fost un bărbat trufaș, megaloman, dictatorial. 
Pentru a accede la dictatură și la menţinerea ei, lui Carol al II-lea 
îi era necesară instituirea cultului personalităţii sale, precum şi 
deziănțuirea unei violențe criminale politice prin agenţii săi, 
care-i formau camarila. Carol a fost un veritabil dictator ucigaș, 
despre care astăzi nu se prea vorbeşte, căutându-se abil 


aceia 


O precizare: 


oi față de starea jalnică în 

De la o ne incoace Aicarea dovedește că provocarea sa roi ce care ne aflăm. O parte dintre totalitate cu ratele Alexandru, dar 
la o scrisoare excepțională ținta?... Eu — și mă rog să mă iertaţi, , care au cunoscut fenomenul au criticat toți. de aceea simțeam 
ai pentru că sunt student la Teologie și ar Unive! i” au terminat facultatea să-i iau apărarea. Și o fac chiar - 
de-al nostru care  jrebuj să-l condamn pentru ce _ Și sunt acum ingineri (sau șomeri în dea mă vedea judecat şieu. -: 

ales poa onimuț:. de „iratele nui îl rație). Altă parte văzut, (rai, cu se, ar pete, Se Orecit 

3 spun că acest spațiu găsesc vinovat e Aga esi le „bomba e 

tot mai mult să devină o rubrică — fermecător pentru că este pur, zei Alexandru Chiar Și de ce, care : 


rmanentă datorită avalanșei de 
pe care scrisoarea fratelui 


arie oegi edi de sonete Za 
di 

















care 
„compălimească”. Au nu v-aţi gândit că 
numai simplul fapt că scrisoarea să a 

aceasta de 


iar dezamăgirea sa este 
sinceră şi justiticată. În ( 
calitatea mea de student 


eznădejdii, 
ariseu ordinar. Avem noi dreptul să-l 


Anul 1 Nr. 8-9 320 
Mai 1994 


voievozilor noștri cei buni. Este total falsă paradigma că 
timparile pe care le trăim, nu-i fac pe copii răspunzători de 

Mihai 1 de România a fost de două ori detronat, la 8 iunie 
1930 și la 30 decembrie 1947. Prima dată de propriul său tată, 


fapt unic în istoria europeană modernă, tată care s-a cocoțat ca 
un veritabil strigoi cu blonda mustață zbărlită pe tronul țării, care 
nu mai era al său și, a doua oară, a fost detronat de hoarda 
dezlănțuită a strigoilor comuniști. 

Să concedem deci, că Mihai 1 de România a fost victima unui 
destin regal dublu de tragic. EI personal se impune prin statura 
sa de bărbat puternic, curajos și fără sechele malefice socio- 
politice. Se impune totuși să-l judecăm spiritual (1 Cor. 2-14) și 
să admitem că la ora actuală, el se află supus vrajei blestemului 
păcatelor părintești pe care le plătesc copii. Textele biblice din 
care citez sunt peremptorii. „Eu sunt un Dumnezeu gelos care 
pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până cel de-al 3-lea şi al 


4-lea ncam (generaţie) — Exod 20.5 vezi și textele concordate. 


Acestea sunt texte biblice ineluctabiile și față de ele, s-ar părea că 
atât Mihai 1 cât și țara românească, nu au nici o șansă în privința 
restaurației monarhice. Restaurarea ar fi ceva imposibil, deci și 
acțiunile încercate s-ar lovi ca de un zid. „Sângele nevinovat al 
atâtor victime — jertfă a căzut asupra noastră și a copiilor noștri“. 
(Matei 27.25). 

Un poet mistic român (care a plătit păcatele sale prin moartea 
chinuitoare a fiului său) a scris între altele următoarele versuri ce 
ilustrează această „cauză pierdută“. ÎI citez: 


„e blestemat păcatul ce săvârșesc părinții 
cu ghiara sfâșierii şi cazna suferinţii 
îngerul lui nu poate să-i vină întrajutor, 
mâhnirea e o mânie, pedeapsa din omor!“ 


xistă totuși în această gravă problemă o unică posibilitate de 

lvare a ceea ce pare a fi o cauză pierdută. Dumnezeu 

este unicul apărător al cauzelor pierdute, unicul restaurator, căci 

iată ce spune în cartea sa sfinţită. Citez: „unde nu este 

conducere, poporul cade, iar mântuirea vine de la mulțimea 
celor cu bun sfat“ (Prov. 11.14). 

Domnilor și prea cinstiți frați în Domnul și în neam, fac un 
apel patetic (care n-are nimic de-a face cu apelul patetic al lui lon 
Liescu adresal politicienilor atei), atrăgâdu-vă respectuos atenţia 
că Dvs. faceţi parte dintre cei „chemaţi“ și „aleși“ de Dumnezeu 
dintre români, personalități cu bun sfat, care au datoria să se 








s-au gândit să-l 


a „fratele 





pe Di să-l judec . aa Die, tal at” Spence Pai a 
aspru afirm că este pe cale de a-și dintre ei vor te: 
mântuirea, deoarece a căzut în cine rămâne 


dar atunci aș fi un 








deosebiți față de ceilalți colegi ai lor de 
aţă o luaţi = pui dela 


rmina curând. Vă întreb: 


sânge în decembrie 1989. der, e 


* MIȘC Ap: | 





.—_ 
— 
implice tota) în rezolvarea probiezei fumdtaree=. MIS 
care este problema monarhiei. Monarhia „... . 
fancționarea mecanismului regalității necesui e — 
umui monarh care să fie: „um chevaber came i, - 
Monarhul nostra trebuie să-și achite parea 4, _ » 
realizarea actului de revenire, care e o pestii 
Este un trimis de Dumnezeu, un înger calvar 2 
drumului de pierzanie și În ceas potrivit e! vine. 

La începutul noului drum de refacere monarhi 
ajezai actul spiritual de căință. Și poczina te 
primul rând pocăința suveranului nostra. Ca să ini e € 
blestemului păcatelor îi Carol ai II-lea, păcate cz n 
urmașului, Mihai 1 de România trebuie să ra. 
penitență personală și națională, act acas la crea: 

mesaj regal. Numai o autentică și nefățarnică ma. M 4 
înaintașul său și pentru sine, îi poate da starea d» . . 
efectele nelegiuirilor regale anterioare și 

raporturile actuale de credibilitate înlZuntru! țări, 

(spiritual) condamnat la moarte. Așa se și exp 

întârziere a restaurației monarhiei după decembrie 

plac în moartea celui nelegiuit zice Domnul, ci să se 

nelegiuit de la calea sa și să trăiască” (Ezechie 
textul sfânt în care trebuie să se încadreze Mihai | 
„Întoarce-te Majestate“, trebuie să-i snur. 
bărbaţi de bun sfat, lui Mihai ! de România 


a ———— 
- de a te întoarce în țară pentru a domni și a re | 
71077 Xe. e e întoarce-te cu toată fața, din toată inima cu, 
Ă cu tot sufletul tău către Dumnezeu și căieșe.. PO 
cenușă pentru lumea păcatelor tatălui tău, pe Ă 


le vei plăti tu până la moarte în contul lui“. Cunoas 
că „teama de lehova este o învățătură a înțelepciuni 


mărire stă umilința” (Prov. 15.33 și 16.12). ă 
A i 

ÎN 20 toi pita pe Ata :spoatace. e 

-i neechivoc posibilitatea de restaurare 

sigură și singoră cale duhovnicească întru binele său p- 

binele țării. „Căci poporul și regatul ce nu vor să-i serv-- 
Dumnezeu, vor pieri“ (Isaia 60.12). Nu mai trebuie s: L 
așteptatea dezastrului total al țării. Să tăiați cât nu =«- -—.g 


târziu, prin sabia suveranului, aripile morţii naţionale 
puneţi-vă în fruntea acțiunii directe asupra lui Mit 
România — repet —să-facă un autentic act de penitență pc--- 
risipi norii blestemului ce-l apasă. Monarhia la romi = | 
legată indisolubil de biserica ortodoxă. Noi credem că b:--- 
ortodoxă cea vie, rod al trăirii în sfințenie trebuie să se in 
total. Noi credem că prin Biserică și Rege societatea 
românească, năruită de ideologia comunistă antichr 
poate regenera. Biserica și Regele pot opri per 
moravurilor, pot moraliza năvala turbată spre înavuțire 
care ridică statui de aur la Mamona și pot să orienteze 
lupta luciferiană pentru puterea politică. 

Faceţi apel să se manifeste public prin predică, prin nuz 
prin procesiuni, prin adunări cultice clerul Bisericii Or 
urmat de laicatul român ortodox şi să se ceară cu st 
Dumnezeu prin aceste acţiuni, restauraţia suve 
monarhice și eliminarea uzurpatorilor puterii în stat 
oameni este cu neputinţă, la Dumnezeu este cu putin 
19.26). 

N-avem dreptul să iertăm în orice condiții faptele n 
crime) ale unor oameni „mari“, fiindcă ei au influer 
mersul unei națiuni întregi. „Să judecăm după drep 
după aparenţe”“ (loan 7.24). 

lertaţi-mă dacă am greșit în ceva. 








Al dumneavcast 
Neculai Vasile LUN 


NB. 

Există încă multe alte texte biblice, care adeveresc ie 
sus. Mai cităm următorul: „părinţii vor mânca î:- 
copiilor lor li se vor străpezi dinții“. 












i s-o șteargă „dinc 
nu se pot realiza. Asta: 


ea le abjectă. 
neam că nu pot să fiu de a 





facultatea is, 
deoarece ai 











trebuit să-l înțeleagă mai bine 
am gândit imediat la sărmanu 
care a sulerit deși era nepnhă 
pacostea ce căzuse pe capu! u 
dat prilejul prietenilor săi să-! | 

reşit. Cred, totuşi, că dezamă 
fatâui Alexandru se aseamănă pu! 
nedumerirea lui lov. lar tonul său 
aparență dur, este doar o mn, 


Alexandru” 














cu fratele Alexandru. acest  ludecăm? Suntem noi mai breji?... Nul..., irea acestei ner 
Mânăr e căzu un ien enmtrina, Pag 00 mie dear, nul... t să devină numal buni specialți 7 Stăn de Deea ce oleșe 
rovocarea pe care ne-o face, prin Eu am acea „nepăsare a în domeniul lor, ci şi adevăraţi români. Vă pare a ne fi cuprins pe toți. Să sp 
mânușa pe care ne-o aruncă în cbias me UNerilOr” despre care vorbeşte fratele spun acestea pentru că, recent, m-am prin ajutorul lui Dumnezeu vom !**! 
provoacă la „duel", dar ne provoacă PANU că sunt student și la  certatcu câțiva cut dn eră mai mici. Ei, momentele acestea. 
superb. Cred că nu ei er rucţii, şi faţă de studenții de la de pildă, fie că văd naționalismul ca pe 
. reşeşie, ci tocmai Teologie, care sunt într-adevăr puțin ceva caduc, fie că vor să termine Bogdan Costin GEORGE 














e Anul INI Nr. 8-9 (2030) 
Mai 1994 












Corespondenţă 9 15 


inim ,„Misca rea” IMPORTANT 


Toţi cei care trimit donaţii de orice natură sunt rugați să ne 
expedieze o scrisoare recomandată în care să precizeze: 

- suma donată, numărul documentului care atestă 
trimiterea donației (mandat, dispozitie de plată etc.) și data 
la care a fost emis sau 

- numele și adresa persoanei curierului (pentru donațiile 
trimise prin intermediar). 







îN BANI Donatorii din străinătate ne pot trimite, prin 
- 0 intermediul rudelor sau prietenilor din Ţară, 
eș pot fi expediate prin mandat echivalentul în lei (la cursul zilei practicat la 
sau virament, într-unul din casele de schimb valutar) al sumelor donate, 
) bancare (cu speciticația în contul nostru specificat anterior. 
: Mișcarea”), după cum 


















ABONAMENTE 






pol Î expediate, prin mandat Donaţii în materiale şi 
în contul nostru: aparatură tehnică 
Pentru România Orice altă formă de sprijin material este bine 
9.96.133.178 deschis la  Venită, redacţia noastră fiind lipsită de aparatura 
a iă pentru Dezvoltare - Şi materialele necesare unei funcționări normale. 
a Municipiului Bucureşti Cei care doresc să doneze materiale de birou, 
(BRD -SMB) aparatură tehnică și electronică (computere, fax, 
dă Xerox, reportofoane; aparatură audio și video, 
valută (dolari SUA sau mărci accesorii etc.) precum și orice alte materiale care 
fi expediate în contul nostru: pot fi utilizate în activitatea redacțională sunt 

















>e 





















A =: rugaţi să le trimită prin colet poștal sau prin 
i ea Pentru România intermediar pe adresa: i 
I7-96.133.178 deschis la 
ă pentru Dezvoltare - Mişcarea Pentru România nepartizane, precum și bibliotecile publice, după cum 
ala Municipiului Direcţia Administrativ Economică ji su ou : i 
i - Unirea Str. Scărlătescu nr. 14, sector 1 5000 ici pentu an. = 





SMB - Unirea) Bucureşti, cod 78158 i e îs aaa A 
ABONAMENTE PENTRU STRAINATATE 
4 SOS(USD) sau 80 DM pentru un an 

„„ 25S$(USD) san 40 DM pentru 6 luni 







Se procedează ca la donaţii (vezi mai sus), cu mențiunea „Pentru 
abonament”. î 






Abonaţii sunt rugaţi să completeze cât mai clar adresa la care doresc să 
primească revista. : 






singura întrebare care oricărui risc: înseamnă că nu mai avem nimic 
contează și fructifică. În loc de făcut! Concluzie cu care, recunoaște, nu 


RASPUNS să ne întrebăm, în termeni ajungi niciunde; mai bine spus — nici nu 
FRATELUI ALEXANDRU | crpin: unce cae aces. pomesă andeat ata mici vertă, 


calea și viaţa? — ne rătăcim 



























labirint de întrebări și fi „autentice“, pot fi justificate, dar — vezi 
structuri mai mimetce, Sși cultivă cad de preocupări epcipata un see farmec i ine — nu soluioncăză nic! ti i nui 

i A cars . tcui = pesti Depailtngele oc chiar anumite însușiri, dar care totuși nu Dezaăiie (cea rin pieat Ereă adejde i i 
i = op Ducii spirituală” („Un «sti în afara Harului. Socotește deci: poate 


i di întreaga noastră 
Uerior am găsi Insă că, tocmai din acest — (Mei ut Perital Tare anl tem, rate a Rae 
motiv, chestiunile aduse în discuție de  Ajexandru, că nu eşti tu cel chemat să pună fm ci A bec să e 
anonimul frate trebuie discutate. Căci, Înainie  satrebarea justă“, izbăvitoare prin chiar Frate Alexandru, eu cred că ar trebui să 
de a-i răspunde în vreun fel, e de folos să ne rostirea ei! Nu-ţi permit, deopotrivă, nici  facepi cu lucruri mai simple. Cineva te 
întrebăm: își pune fratele Alexandru condiția pe care ţi-ai ales-o — anonimatul — și îndemna să citeşti Biblia și avea d a. 
problemele Lea ieri A e nici poziția pe care te situezi în faţa întrebării ien ANR De ieetee pm baicoi e 
trebarea justă?" cu asupra generației. riscuri şanse. ] 
ei pa Fy cum spune M. Eliade Şi mă voi explica. Întrebarea ta este „Ce face ca mai 
„Întrebarea justă”?). „Înainte chiar de a i se generaţia?”. Dar 1): îţi declini — prin anonimat prin ETERA: 
răspunde unde este Graalul, pronunțarea  — orice răspundere! Nu ieși din tine, nu-ţi tudent 
corectă a întrebării juste aduce după sine O asumi nici un risc, vrei să ne juc ci, să judeci o 
regenerare cosmică, pe Bine, pleeieiI gazete uita dar să știi dinainte că nu vei 
realităţii: apele curg, pădurile nzesc, nimic sr 2 PD ps 
ili mânt... Episodul Şi 2): Stabileşti dinainte: „Totul e şi redacției o vom pubi 
soniliaie cieorea, pe P — spune Eliade — putred, stimaţi colegi de generație. (...) au numărul în ori q Mulţumim tuturor 
'] din gen icativ pentru întreaga condiție trecut deja patru ani și e clar. e din ce în ce mai 
te poate în destinul nostru să ne rău” şi: eu ochiol 
umană. Este pom sta, mecesari și urgentă, terminată“. Ceea ce — iarăşi — te scoate în afara 


NOTĂ 











i i “ este editată de Mişcarea Pentru 
Pate perete Cat e et a 
i, prin Decizia civilă nr. 33/23.12.1991, dosar 













Prodipionsa 





autor de manuale, 





astorală”, 1941; 


Matto: „Alei viața se gândeşte și pândul se 
uăieşte”. (D. Gusti) 


Un activ și tenace combatant În câmpul 
ştiinţelor sociale, dar, ca orice sociolog 
„vizibil“ al primei generaţii postbelice, infuzat 

la convingere cu doctrina marxistă, ne 
părinteşte și condescendent, ascunzând 

i cu preutăte un surâs superior: „Bine, am 
mire eră că marxismul nu-i bun, că 
renu el. Dar ce sunteţi voi acum; 


etc. ce 


consecvență în premisele oricărui demers, 
„analiști” ale De coruibu ii științifice au 
constat deseori în repetarea, la epuizarea 
oricăror semnificaţii, a cuvintelor „marelui 
clasic“ sau în devastarea năpraznică a 
iei — asemenea personaje nu 
se pot dezmetici astăzi când pseudo-profetul 
Marx a fost coborât de pe sacrosanctu-i soclu, 
iar volumele lui — foste „evanghelii“ — au fost 
la locul cuvenit: numai alături de alte 
ale iei universale. Când cineva 
sro i-a lăsat fără rost. 


sensul prosi al termenului, de capitulare în faţa 
„ copiată de cine 
ic unde. El a i prefera teoria înaintea 
ligă pe aceasta din urmă să 
se plieze pe cadre pre-fabricate în laboratoare 
sau biblioteci, simple orele teoretice, 
incomplete. Și nu declară în final, 
triumfător și brutal, că ceea ce nu încape în 
debila sa teorie mu există. Sociologul care nu-și 
Widează nu poale fi un 
Faţă-n faţă cu realitatea, înarmat cu teorii 
însă nerobit nici uneia, sociologul încearcă 
eliberat de orice falsă prejudecată să o 
deslupească. Aici trebuie clu Vibertalea lui. 
Numai astle) s-au nâscul marile teorii şi doar 


aş: o expli eficace și valabilă ă 
pe moi n și alabilă a sării 


„disciplinei multiparadigmatice” a 
lon Ungureanu — în rr ultima 
mondiale — este mai 


„Ce ați ales voi?...” este întrebarea unei 
generaţii instalată fraudulos şi violent ja 
a unei care a 


raci 
dă compâtimit. 
Ea: E cai E 


lor Kari Marx că trebule să te 
dempeni de uecut: cu zâmbetul pe 


misti aan aci jr ea tat, 


pilci pentru sociologia românească este și O sugestie despre toate acestea a încercat la punct, Traian Herseni ajunge să doza la pagină re 
pe 


16 Personalităţi 


DIN OPERA LUI TRAIAN HERSENI: 


vivitate desfășurată în cadrul şcolii 
fice i-a ndus lui Traian Herseni renumele de 
Ji”. Articole, recenzii sau comentarii 

lonse publicaţii ale 


tiinj 
fi pri 
Tinerimea 






niru 





le volume amintim aici: “+ 
Incercare de ontologie regională”, 


poporană românească”, 1977, 




















tatului; 






"40, funiei l peliaee În stat (minisi 








* 1942-1594 







19; | “ 
lă“, 1940; * 1952-1956 deţinut politic în închisorile comuniste; 

+ Sa pe ia Atel încercare istorică”, 1940; 

is a ci sociale”, 1934; 






pensionează în 1974, 





oala sociologică de la Bucureşti, Dacă 
nu în litera ei, cu certitudine în spiritul 
acențeia, Este singuru alegere pe care vrem să o 
facem, 

Această faimoasă aa pe care de atâtea 
ori au invocat-o fără să o înțeleagă până la 
capăt, rămâne încă învăţătoarea exemplară a 
sociologiei româneşti, Asumându-și cu 
instrumentele specifice realitatea şi destinul 
României, ea ne-a lăsat, cu adevărat, o 
sociologie a națiunii. 


L_ TRAIAN HERSENI - TEORETICIAN AL 
ŞCOLII SOCIOLOGICE DE LA BUCUREȘTI 


Motto: „Pentru că ne dăm bine seama: ca 
orice concepție nouă, monografia sociologică 
trebuie să dea examene rele, să înfățişeze 
probe puternice de viabilitate până să fie 
acceptată şi consacrată definitiv. Poate că eu nu 
voi fi printre cei care vor realiza toate acestea, 
dar pentu izbânda în care credem cu toții, nici o 
osteneală nu mi se pare de prisos“. 

(Traian Herseni — geci AI 1932) 


Încheind prefața celei mai închegate lucrări 
teoretice a Şcolii sociologice de la București, 
lucrarea discipolului său Traian Herseni — 


Teoria monografiei sociale, 1934 — șeful ei, 
profesorul Dimitrie Gusti scria: „Știința 
Națiuni româneşti, după multe cercetări 
mipăloase, ne va arăta în chipul cel nai grăitor 
că viaţa ce bate în milioane de români şi 
luminează milioane de minţi agere este capabilă 
de puternice avânturi și creaţii, că ea nu se 
ascamănă cu viața altor neamuri şi că este deci 
vrednică să fie păstrată şi înălțată, pentru 
armonia și desăvârșirea lumii (...). Institutul 
Social Român înțelege să se pună în serviciul 
acestei mari opere ştiinţifice şi naţionale 
stimulând, îndrumând și concentrând în 
arhivele sale materialul monografic de 
pretuuindeni din țară şi, în sfârsit, publicându-l 
în Biblioteca de Sociologie, Elic. și Politică. 
Ea nu-și putea inaugura mai bine apariția decât 
pre, ră d-lor Traian Herseni 4) HH. 

tal“ (Soclo! monografică — ştiinţei a 
realităţii sociale, 934), 

Am redat in extenso cuvintele profesorului 
căci ele surprind chintesența școlii bucureştene 
și oferă, tocmai din acest motiv, o grilă 

14 de lectură a operei celui care a fost, 
după Dimitrie Gusti, cel mai prolific teoretician 
al ei (a se vedea și Paula Herseni, i 
Şcolii de la - 

Cel neprevenit înaintea contactului cu 
lui T, Herseni, întinsă, polimorfă, veritabil 

viu al rii, ce i 





și în zonele abstracte ale filosofiei, 
teritoriul arid al cercetării practice, 


Un irateu și un proiect proprii, de sine 


DIN ACTIVITATEA LUI TRAIAN HERSENI 


Ş 5 februarie 1907 în satul lași (Făgăraș), școala 
ra Paite 0, d30 1994 le urmează în Păgăray; 
i licenţiat al Vieru taţu 6) In Biata 
1 
oelolefiei alunga Piri cu menţiunea „Summa cum 
dacii 


Laude i. 030 siudii speciale de soclologie la Berlin, ca bursier al 


193]-1935 asistent pe lângă Catedra de Sociologie, Prică și 


ităţii din Bucureşti, 
Polueă A Moran, lctival în Mi darea Legionar, deţinând, în anii 
ru secretar de stat); 
profesor de „Sociologie naţională“ la Cluj; 


» 1956-1958 lucrează la Centrul de cercetări antropologice din 
Bucureşti, iar din 1959 la Institutul de psihologie, de unde se 


17 iulie 1980 se sfârșește din viață. 


Anul Ii Nr. 8-9 (2940 


ți spesiniltea principală = 


Traian Herseni în prefața lucrării sale Realitatea 
socială, Incercare de ontologie regională 
(1935)! Succint redat, „programul de lucru“ 
este jalonat de T, Herseni după cum urmează 
(noi îl vom completa, unde este cazul, cu 
lucrările sau studiile sale), Porneşte de la știința 
sociologică prevenindu-ne că o cunoaștere reală 
a sa „nu este posibilă decât pe cale istorică", 
nevoia unei istorii universale a sociologiei 
impunându-se firesc (a reușit să concretizeze 
demersul său printr-o schiță: Sociologia 
contemporană, în «Arhiva pentru Știința și 
Reforma socială», nr, 1-2, 1934), Pasul 
următor este „este o cercetare a societăţii 
românești pentru a vedea întrucât se poate 


întemeia o tradiţie ştiinţifică naţională“ 
ps aug este a sa Sociologie = dai - 
istorică, 1940, până în prezent, cea 

mai bună istorie existentă), Depâșim acest 
nivel, „trecem pe nesimţite la problemele 
sistematice ale ei, anume la problemele 
realităţii sociale, a constituirii sociologiei ca 
știință autonomă şi a studiilor directe de 
sociologie“ — nivel obiectivat prin admirabile 
scrieri: alături de lucrarea din 1935, Metafizică 
ţi sociologie („Gând Românesc“, 1-2 1934, 
/1934), Probleme sociologice („Revista de 
Filosofie“, 1/1934) etc. Uiumul capitol asupra 


TRAIAN HERSENI 
UN SOCIOLOG „NECUNOSCUT” 


căruia stăruie, „mijloace de cercetare, de unde 
nevoia unei metodologii sociologice“, este 
ilustrat, practic, de toate scrierile legate de 
activițatea Şcolii de la București. Dopă 
încercări succesive și parcurgerea premiselor 
obligatorii, Traian Herseni declara acum; 
m..+De putem socoti stăpâni pe știință și putem 
trece la cercetări propriu-zise ale realităţii 
sociale“, 

Aceasta ar fi strategia logică — nu obligatoriu 
și cronologică — văzulă de Traian Hersenu, şi pe 
aceste cadre ar fi trebuit să se articuleze 
evoluția sa reală, dacă n-ar fi existat acel 23 
august '44, devastator și pentru sociologia 
românească (golită de preji i, orice lectură 
a cărţilor postbelice semnate de acesta ne 
dezvăluie, în dosul unui balast neglijabil de 
verbiaj merxizant, „substratul“ interbelic, ce 

, de fiecare dată în concepția globală a 
lui Traian Herseni). 


im aici la studiul „comunităţilor țărănești“, 
aceput cu ocazia cercetărilor monografice ale 
Şcolii, concretizat întrucâtva în admirabila 
carte: Forme străvechi de cultură rană 
românească (1977), Lucrarea, masiv 
argumentată, are o concluzie ce poate fi 
preluată cu mult folos ca ipoteză într-o 
Cercetare pe aceeaşi tematică: „„...cetele de 
feciori sunt ele ale unor vechi credințe și 
practici autohtone, geto-dacice și în general 
Wacice, chiar cu unele elemente foarte vechi, 
Pre-indoeuropene, 

i aliaţii (LAMIA Ape ție a rămas până acum 
a stadiul în care a fost adusă în 1940, prin 
lucrarea: Probleme de socio PCU 


infinit mai multă subtilitate decit Ovidiu 
nsușianu şi cu un instrumentar mai bine pus 








e MișcAr:, 











compoziția poporului român: un 





sociologia românească cu acea lucrare 


III. TRAIAN HERSENI 
ÎN SOCIOLOGIA MONDIALĂ 


„Ne siluăm pe o poziţie, dacă 
fenomenologice filosofică, fenomenol: 
sociologică“, 

(Traian Herseni — Realitatea socială... 19 


De ce, totuși, un sociolog necunoscu! 
pofida studiilor dedicate lui Traian Herser 
tocmai din cauza lor, sociologul ror 
încă nereceptat la cota reală a valor 
ştiinţifice. Cu o singură excepţie 

ibelice despre Traian Herseni sunt 
FA Stahl (1920) s-a vot doar ev 
Bădina (1966) — în nota obișnuită — a ! 
i irelevant, iar P. Caroianu (197| 
aprecierea de pestaltist). Excepția e: 
introductiv al prof, Achim Mihu 
voluminoasa Sociologie (Teoria gene: 
vieţii sociale) a lui Traian Herseni 
economia materialului deţin o ș 
cantitativă insignifiantă — greu de 
observaţiile d-sale despre prioritatea n 
lui Traian Herseri în practicarea func 
lui sociologic trebuie obligatoriu 
Dacă acest curent se va instaurat în 
americană abia în 1937, prin T. Par 
prin R. Merton, în spaţiul culturi 
remarca îndreptăţit profesorul cluje 
instalat și practicat deja din... 1935 

Şi încă ceva. Tot în sociologia ar 
anii '30-40, austriacul Alfred Schutz 
perspectivă fenomenologică în 
Ceea ce a izbutit atunci a convin 
lumea sociologică, căci acesta 
formaţie, încerca în principal o apr 
concepția lui Max Weber și cea a | 

Husser]. Era totuşi prea puţin 

asocierea dintre filosofia fenome 
sociologie nu va fi realizată pe pla 
decât prin anii “60-70. Or, încă 

1935, Traian Herseni (într-o os 

poate și clujeanul Eugeniu Spera 

conştiinţa clară a „fenomenologie: 
pe care o practica efectiv 

Concluzia este clară: simpla cat 
funcţionalist sau fenomenolog 

Traian Herseni, fără o analiză co 

prejudiciază grav poziţia aces 

urmă a Şcolii românești - în 
competiția de valori a sociologiei mor 








] 

















Un articol despre Traian Hemeni nu 
încă isprăvi decât cu un avertisr 
avertisment și un îndemn câtre 
grabnică evaluare justă a celui ca 
alcare și crez, a ilustrat la vârt însu; 
Școlii româneşti de sociologie. Cuv 
vin să depună mârturie: E cana Je 
trebuie să se îmbine cu dragosica 
pentru că numai aceasta ne duce la ci 
adevărată și ne ajută să alegem câule 
prielnice pentu o viaţă sănătoasă ciuc 
omenească, «dar și românească” (Probe * 

1 1941),