Universul literar|BCUCLUJ_FP_P3441_1927_043_0009

UNIVERSUL 


SI E ENEA 





MARIUS BUNESCU: FARUL MANGALIA 
S * 


În acest naomăr: FRANCIS JAMMES, ION PILLAT, N. ÎL. EERESCU, CLAUDIA MILLIAN, SĂRMANUL KLOPŞTOCK, N. 
N. MATHEESCU, MIA FROLLO, G. CĂLINESCU, GABRIELE d'ANUNZIO, C. A. i. GHICA, MARCEL ROMANESCU, DOU- 
GLAS IERROLD, B. MARIAN, L BĂILĂ, RUD. A. ENAPP, G. DIAGUL, B. CEGROPIDE şi N. N. TONITZA 


4 


An. XLIII, No.9. | 
Lei 8, 


27 Februarie 1927. 


130 


HNIVERSUL LITERAR 





FRANCIS JAMMES | a 


ELEGIA 4-A 


L 


Câud moartă de iubire îmi va îi“inima : 

Pe coasta unde vulpea îşi făure popasul, 

In locui unde creşie sălbatica lalea, * - 
Pe-o caldă zi de vară doi tineri poarte-şi pasul. 
Să şadă xub stejarul stufos acolo unde, 

Tot anul vântul bate şi iarba migcăin unde. 
. Când moartă de iubire îmi va fi inima : 

O, tu, care vei merge cu el îmbujorată, 
Gândeşte-te la suiletul meu neodihnit, 

Ce căuta pe coasta de vânt cutreerată 

Un sutlet clar şi care să nu-l mai fi'rănit. | 

Să spui, o tu, într“una să spui: Era nebun 

Ca şi îndrăgostiţii ciobani ai lui Cervante 
Păscându-şi capre albe pe pajişti verzi de plante... 
Ei părăseau bătrânul şi fumegând cătun 

In care, poate, 'n vremuri i-a chinuit iubirea, 
Să spui: A fost asemeni sărmanilor păstori 
Intr'un cimboi să'şi sufle, cântând, nefericirea, 
Ce încercau, zadarnic, culcați pe pat de flori, 


il. 


Când moartă de iubire îmi va fi inima, 

So fericiți. Se stinse ca raza unui păstrăv 

In val de azur. Se stinse: o căzătoare stea. 
Se stinse ca mireasma dc-albastră clematită. 
Când inima muri-va, vă rog să n'o cătaţi... 
Lăsaţi-o s'odihnească de-apururi liniştită 
Pe sub stejarul unde un grangur o să cânte 
Fecioarei Preacurate slăvire nesfârşită, -— 


III. 


Câna inima muri-va... Dar nu... Vino de-o cată... - 
O, vino de o cată cu vraja-ţi pariumată, 

Nu vreau să se ascundă de sărutarea ta. 

O ia o du cu tine.la fel de aprig, ca 

Atuncia când simţisem cum brațul tău mă strânge 
La pieptul cald,.. Nu plânge, iubita mea, nu plânge. 


- E Vă 

Să nu plângi. Vezi, viaţa frumoasă e şi-adâncă 

Eu te-am făcut să suferi şi-am suferit cu tine. 
Dar miei păşteau în fihnă zori limpezi pe coline, 
„Dar săruta lin luna încgurarea-adâncă, 

Dar căprioare'n albele rarişii se-odihneau, 

Dar veseli copilaşii din sânul bun muşcau, 

Dar gurile de miere puneau fiori în trupuri 

Dar doruicăntre braţe mi te răsturnai încă. 

Să nu plângi. Vezi, viaţa frumoasă e şi-adâncă. 


Când moartă de iubire îmi va fi inima, 
Nu voi mai avea suilet şi poate te-oi uita“ 
Dar nu.. Sunt fără minte,...En nu te voi uita. 





O inimă doar fi-vom. a ta, iubita mea, 
Şi eând voi bea din apa izvorului din luncă 
Și“ţi voi vărsa pe buze tot cerul siniliu, 
Vezi, contopiţi atâta noi doi vom îi 'mpreună, 
Că eu din noi doi care eşti tu, n'o să mai ştiu, 
Când inima mea fîi-va... 

Dar gândul îl alungă, 
lubito... Ţi-a fost sânul de frig tremurător' 
Cum e un cuib de pasări în roua rozelor. 
Și inima de-atâta iubire va pieri. 
Spre tine se inalţă cum sue în grădină 
Din crinii albi spre ceruri, stingheră, o tulpină. 
Nu mai sunt decât lucru. Nu mai pot să gândesc, 
Nu mai sunt decât ochii-ți. Nu mai sunt decât roze, 
Ce-ai regreta tu însă, când eu te părăsesc, 
Dacă nu eram eu şi aşi îi fost doar roze? 


1V 


Când moartă de iubire îmi va fi inima: 
Suiietul meu pe deulu'mnverzit va mai  veghia. 
Pe dealul unde, tineri, veţi merge trecător, 

Ea va sciipi prin ierburi ce ude sunt de zori. 


Ea va pluti, în noapte, prin negura pe care 
O lămureşte plină o lacrimă de lună, 

Şi fragedă-o să fie ea roze ce se-adună 
Suind, pe ziduri ude şi vechi, tremurătoare. 


S'o duce să se aşeze la cuşca 'ntunecată 

Cu câinele ce doarme păzindu-şi gospodarul ; 
So duce să zâmbească la piatra aşezată 
Micuţilor cc vieţii nu i-au călcat hotarul. 


Să mi se 'nece chinul atunci în mulțumire, 
Şi tânăra pereche ce din cătun venea 

Im locul unde creşte sălbatica lalea 

Să aibă suilet simplu şi multă fericire. 


Să te gândeşti la dânşii în ziua asta grea, 

Plângi, plângi şi plângi tu încă, plângi pe umărul meu:. 
Eşti turburată, iiindcă te părăsesc azi eu ? 

Inmiresmat sărutul ca zoriiţi tremura. 

Hai, sufletele noastre să-şi spună bun rămas, 

Can vremile bătrâne când pentru drumuri lung'- 

Se îiluturau batiste pe întristat obraz, 

Sub plopii printre care, pe drum, în sat ajungi. 


Lasă. Te lasă toată durerii, şi îfi lasă 

Obrazul tău de lacrime plânse sbuciumat 
Domol să se aline pe pieptul meu ritmat, 
Surâzi, cum se surâde mâhnirea când te-apesă. 


Trad. de ION PILLAT şi N. L HERESCU 


înaltimea ee zii N areaii 


UNIVERSUL LITERAh 


Exodul sângelui 


— Aşează-te şi vorbeşte-mi de durerea 
care te trimite aci, la marginea lumei, 
indemnă abatele pe musafir, după ce 
mama Centta lăsând zdrcanţa asta în 
mijlocul chiliei, se topi în dâra aburului 
impuţit adus de omul care bătuse Ie 
uşa bucătăriei ei. 

— Haide, hotărăşte, şezi, insistă călu- 
şut către mogâldeaţa încremenilă în- 
tr'o w'şcare de îndobitocire, — cum te 
cheama ? 

— Din obişnuinţă, mi se zice Jvalv, 
incepu flegmatic puşcăriaşul ; colegii 
mei de arest mi-au împrumutat însă 
mai „aulte porecle, treptat cu fie ce fi- 
gură mărcaţă care absolvia zidurile Tou- 
ionului, asemuind isprăvile lor, cu ale 
mele |! 

--- Dar inainte de orice șagă, pântecul 
tău are nevoe de dogoare, se ridică gră- 
Int abawie spre rtătuşa Gentta care 
inaunta în flacărea unei lămpi aprii:sc, 
asezâut Le masă un lup de mare îmbi- 
bai cu unt. Părinţii iăi trăesc? Şezi, 
costi cu duioşie abatele către nepotiitul 
care măsura chilia cu priviri îndobito- 
cite ; mănâncă, haide, apoi ai să-mi pu- 
vesteşti, 

- am! se striidui ironie 
nici că se putea într'alt fel! 

— Dar mănâncă ; apoi vei vorbi. 

Şi cel îndemnat la bunătățile mesei, 
incepând a devora rasolul, povestea "un 
roman de aventuri vulgare, fără noimă, 
fără legătură. Mamă-sa, părăsind un prim 
amant, se trudea să încredinţeze pe în- 
locuitorul lui, că el nu ar fi fost fruutul 
fegăturilor cu cel dintâi. 

Şi strigând cu o indignare feroce: 

— Minciuna întotdeauna a fost pre- 
mergă:oare crimei | Am făcut-o! O cre- 
zusem ca un dobitoc. Ce uliragiu! 


invitatul 


Mama Genita intrând şi eşind după 
trebuinţa schimbului mâncărilor, pri- 


“ca deopotrivă de mânioasă atât pe Jva- 
lo cât și pe abate. ; 

-— Desigur, îngrămădirea anilor, adu- 
cuau cu ei asemănărea ce bebuia si am 
apucăturilor primului ci amarit. Cana- 
liu, mă rencga spre adânca nedumerire 
a celuilalt amant — tatăl meu de paie. 
chemat în momente de strâmntorare, 

— Lasă-i în întunericul vremurilor 
lor, bune sau rele, îl sfătui abatele su- 
gând un os de peşte. Ori cari ar [i is- 
prăvile lor, ele nu-ţi dau dreptul să te 
amesteci, bârfindu-le ncomenia ! Apoi 
ridicând ochii : 

-— Colo, sus, siă a cârmuire care gu- 
vernează fupla cea rea ca şi pe cea bună. 
[inbucă das, rugându-te pentru desrobi- 
rea lor, âştepiând răsplaia de apoi! 

-— Dar ce rost aveau şovăelile pe ca- 
pul unui părinte nehotărât dacă nu 
mărşevia adulterului şi pentru coco!io- 
şivea căruia, aveau atâta trebuință de 
mine alipindu-uță sau îndepărtându-mă 
sufletelor lor, după nevoia  târvuelii? 
Ei au voit-o, iar eu am împlinit-o pentru 
a risipi ocara neamului înnoroit, 

-— Haide, fă după dorinţa preotului şi 
ia din gustarea asta, cât vor  îngădui 
sărmanele tale şale dahulate. Mai da=- 
parte ? 

——— Şease-sprezece luni a mâncat din 
ea ftizia — boala şantezelor — epilogul 
depravărei care aşează în pometele fa- 
nate, flori de măr părguit. Tatăl meu, 
acela la .al cărui căpătâi vegheaum mai 
târziu, a stat până în sfârşit la capul ei, 
cu gesturi de mironosit. Straşnică re- 
icompenaă | 

Și izbi samă + 

= intro privire se tugte ua îlur, ae 


poi un zâmbet şi în urmă ou promisiune 
care nu întârzie să-şi desăvârşească ca- 
priciul. Cayriciul e preludiul deciicierei 
care ameţeşie ademenind și din care mai 
tâsziu se naște un clovn pentru a se 
procura socieiăței o jucărie nouă, Con- 
trastul ? Ascultă-i grozăvia : dintro îlva- 
re, un criminal; din fiorul făgăduinţe- 
lor ei, o eterniiate ! „Exodul Sângeiui” 
nehotărât. prea sfinte, — urlă musaiirul 
trântind un pahar, — care ţâşneşte diu- 
u:o rană mai nehotărâiă şi care se chea- 
mă prostituţia ! 

„-- Nu înţeleg |! 

- După cum nici ei nu au ințeles! 

— Cu toate astea ? 

— În lipsa mea, mârşăvia ar li încu- 
nunat isprava cu mai puţină ironie. Fi 
m'au dat muenajeriei sociale care aş- 
teaptă cât mai multe fiare peniri a le 
încleşta răzbunarea în cătuşele în curi, 
puierea unghiilor nu mai preţuese nimic, 
Altfel fericirea ar li fost mai puţin e- 
conoamă cu traiul lor, Lreisy.rezece ani 
nvau înşelat cu cea mai nelegiuită din- 
tre minc.uni, alipindu-imi sângele răcă- 
cit, de acela a cărui căldură nu voia 
să-l dogoare ! Un părinte un tată re pae, 
un manechin umplut cu câlţi ptturoşi, 
un iată născocii pentru trebuinţa de a 
ascunde rușinea pentru care cei douăzeci 
şi unu de ani ai nici cari se a,ropiau, d- 
veau să le ceară socoteală. Adeseori mă 
pitulam în josul găurilor cheilor şi în 
dosul cărora se hotăra rosiul meu pe 
lume t Se învinuiau neruşinaţii, unul 
de nelegiuirea celuilult, pe capul, pe 
sângele meu, pe ființa mea înireagă! 


Nu de puţine dăţi i-am intrebat care 
este tatăl meu, din care sânge trebue 


să-mi adăp vinele rătăcite, la umbra că- 
rora ploape să-mi răcoresc suiletul hu- 
lit de neînjelegerile lor? In schimb ci 
mă târguiau, mă scoteau la mezat ca 
pe un fotoliu vestit dar din nefericire 
schilod şi care aşteaptă îmbrăţişarea u- 
nui telai flămând! Cucernice părinte. 
înţelegător a tot ce nu se mişcă tăcă 


134 


voia şi grija Atotputernicului, un scaun 
eşit la pensie pe care ovreiul păcălit a- 
mar, îi va pune pe locul său calic în gu- 
vul căruia se gudură înfrigurată ceata 
lui de ploduri, aiât preţuiam în sufic- 
tul, în mintea, în dorinţa aceleia care se 
chema mama mea! Adesea îl auziam 
învinuind-o că i-a păcaut' cu un aul, 
dar acest altul, nici odată nu purta un 
nume bhotărit. Voiam să se stâryeuscă 

Mama piecă la Menion peniru a-şi 
momi boala. Ciorovăelile nu încetură nici 
aici. Din şoaptele lor ipocrite inţele- 
geam că pun ceva la cale, Intro vreme 
am fost chemat în camera de dicere. 
Socotiad ridicolă ivirea mea între ti, o 
clipă am ezita. Sverând însă la o zim- 
pezire a încurcături 9t, am intrat cu ioa- 
tă indiferența cuvenită amantului ma- 
mei mele, 

— Azi sau mâine unu toiu mai fi --—- 
mă întâmpină mama. Priveam nehotiă- 
vât prim colţuri, în vreme ce ea işi pi- 
roni migdalele cenuşii ale ochilor, in 
tavanul adânc, umbrit de crestele lus- 
truite ale uuor ficuşi, 

-— Aiât mai bine, rumegai eu prin- 
ire dinţi. Ea urmă cu iniervale mari îu- 
tre două cuvinte cu pleoapele aproape 
închise, cu o mână cerceiându-şi bătaie 
inimei, — cealaltă stând visipită în pliu- 
rile plăpumei stacojii, fără cure, gul- 
benă. având parcă uouă rânduri de'de- 
gete şi din care se scurgcau cărnurile 
îndelung zacuie. 

—. Cu toute că el nu ar 
tău traind... 

Povestitovul icni în sec, În vreme ce 
abatele păli străpuns de sulița unor pre- 
vesciri stranii. Apoi vagabondul urmă, 
aproape ţirând, . 

— Tatăi meu trăind! Taiăl meu trăia 
dar, şi nemernicii îl furigau îmbrăţişări- 
lor mele ! 

— Trebue să-niui îndeplinesc o. itatorie, 
cea mai sfântă/dintre datoriile unei ma- 
me suspină moarta. 

— Nu, nu mă îngelasem, nici de data 
asta nu se hotărise să-mi vorbească de 
tatăl meu cel adevărat, deşi însăşi bu- 
zele ci mărturizise că trăia! Am rugat-o 
in genunchi, nebun de groaza unei 1e- 


dori-0, tatăl 





“MARIUR BUNESCU: BISERICA ANTIM 


132 


nunţări spontane provocată de unghia 
morţei care i se proptise în gât. Nici de 
data asta nu-l aflaseml| A doua zi ur- 
mam încremenit cosciugul. Ce odios cor- 
iegiu : eu, amantul mamei și un serviior, 
martorul nelegiuirilor lor ! Nici o floare, 
nici o panglică. Reîntorși, mă aşteplam 
la o interpelare cu caracter casnic, ceea 
ce sta şi întâmplat. Confeream în birou! 
în care mirosul obraznic al jupoanelor 
mai trăia încă, ca un ultim decor al con- 
cubinajului, Nici dela cl nu aflasem ni- 
mic, Mă chemase pentru o lecţie de mo- 
ralăşsfârşiud prin a-mi întinde un bilet 
de o mie lei preţul dreptului meu -la 
moştenirea sângelui aceleia care plecase 
pentru a întuneca mai mult misterul unei 
naşteri murdare ! l-am smuls-o dispre- 
țuitor cu o mână; cu cealaltă i-am îa- 
crustat în beregată cinci unghii nespălate 
după care le-am retras pentru a le în- 
fige în restul biletelor ce le zăritem 
când a tras sertarul spre a mă milui. 

— A murit ? 

— Graba de care aveam nevoe să sco- 
tocesc în restul camerei, nu mi-a îngă- 
duit să mă mai ocup de nimic. În câteva 
zile am fost arestat într'o cârciumă măr- 
ginaşe. 

—— Haide adună-ţi puterile minţii, ho- 
tărându-te să te opreşti cel puţin aci! 

— Vorbe deșarte |! Cercetează cu leare 
aminte în rostul ăstor priviri tâmpite un 
trecut nesfârşit şi un viitor care va în- 


lătura înţelepciunea sfaturilor sfinţici-! 


tale, arătându-ţi că truda lor a fost za- 
darnică vrutelor mele, asemenea Lbuca- 
telor, un toreni de ploaie după un răs- 
timp secetos. Mai aproape, mult mai a- 
proape de adevăr şi câi mai mult depar- 
te de ipocrizie, AproApe, inai aproape, 
aşa... până la el. Ce fel sfinția ta nu a 
avut odrasle ? 

— Nici odată ! 

-— Faptele lor imitând pe ale 
te-ar fi scutit de atâtea zadurnice 
veţe. Nici o metresă ? 

— Da... 

— Atunei, la ce atâta înconjur nefolo- 
sitor ? i 

— Am gonit-o! 

Desigur, cu progenitura în pântec ? 

Purta în pântec stigmatul neinfrânări- 
lor mârgave ; altfel “i-ași fi strivit pe a- 
mâmdoi ! 

— Te-a înşelat |! 

— Ma mânşit! 

— De mult ? 

Și fără a lăsa timp abatelui : 

— Am fi petrecut de: minune, dacă 
sfinția ta ar fi început poveştile amoru- 
lui dela început. Un popă aventurier, re- 
semnat în acest golf al lumei cu miros 
de tămâe şi perfidie ! 

Şi continuând pe acelaș ton batjocori- 
tor. sorbind din pahar: 

— Desigur că nu era numai a obrazu- 
In sfinţiei-tale, altfel nu ai fi avui de 
ce să o îndepărtezi ? 

— Am aflat mult mai târziu; am go- 
nit-o blestemându-i neamul şi nu mui 
știu nimic! 

— Hotărârea -de a închide 
rana unei amintiri urâte, se găseşte în- 
trio disgraţioasă contradicţie cu ăst 
stângaci şi ipocrit „nu mai ştiu nimie“ ! 
Dar totuşi era: vorba de o situaţiune ne- 
regulată, pe care cel puţin trebuia să 
o bănueşti dacă nu să o afli?! 

— Când am bănuit-o, am plecat ; 

— Duioasă răzbunare ! 

Și adăugând cu o indignare vicleană: 

— Răzbunarea este dovada îngustimei 
sufletului şi a minţei; sufletul şi min- 
tea sunt apera voinţei celui de sus, care 
se posomorăşte la cea mai uşoară  în- 
frângere. Aşi fi dorit să nu o săvârșesc; 
ci au vaoit-o, pentru că în deboşeriile lor 


ele, 
Po- 


aparent | 


- 
au uitat să-mi hotărască un. tată, un tată 
de care are nevoe cel din urmă derbe- 
deu, un tată al cărui strigăt pornit dela 
marginea lumei se aude la cealaltă mar- 
gine — un strigăt pe care eu însă nu 
lam auzit nici chiar de lângă sânul 
lui ; — un tată din sfaturile căruia oveam 
trebuinţă să-mi adăp pornirile care în 
lipsa lor au găsit porțile Toulonului, un 
tată, al cărui braţ mi-ar fi smuls cuțitul 
din mâna care în goana cercetărilor, să- 
vârşea 0 crimă risipind un sânge nevi- 
novat! Am făcut-o socotind că lam a- 
flat , am ucis, bănuind în primul întâlnit 
un tată care mă renega aprig, ca şi cum 
nu a fost dat să fiu născut din făptură 
omenească |! 

Şi aplecându-şi ochii în palme : 

— Dar usta nu ațâță și nici nu scade 
mila celor ce au avut un părinte şi a ce- 
lor ce nu i-au purtat lipsa şi dorul. Răz- 
bunarea este mijlocul prin care înfieram 
capriciul firei întru povaţă urmaşilor 
noştri — urmaşi criminali ai ascenden- 
ților mai criminali! Nu, nu m'am înşe- 
at; am găsit consfinţirea ăstui adevăr, 
iar răzbunarea o va avea acela care va 
socoti într'alifel, decât e scris în „Testa- 
mentul ei“, 

Abaiele păli, în vreme ce Jvalo urină: 

— După isprava schingiuirei amantu- 
lui mamei, am făcut o revizie culeuşului 
ei clocit. Nimic! Duhoarea îndelungatei 
zăceri îmbiase păreţii. Miros rânced de 
medicamente devenite nefolositoare ; 
parfumuri cu miros şi aţâțări lascive; 
cioburi, scrisori de amor, embleme şi 
fclurimi de zarzavaturi  zvârlite de 
«dincolo de rampă, zornăind în atingereu 
ucrului provocat de cercetările mele 
migăloase, în căutarea lucrului de prej. 


Şi întinzând abatelui un plic murdar: 

— Şi pachetul ăsta „Testamentul“ prin 
care îmi lasă moştenire... călugărul din 
Garandou ! 

Abatele apucând hâstia, citi cu înmăr- 
murire, în vreme ce ]valo asculta, îne- 
cându-şi râsul în vinul pe care-l plescă- 
ria cu lăcomie, 

„Tatăl tău cel adevărat, este abatele 
„Aventin lângă Toulon la Garandou. Era 
„esncubinul meu în vremea când pără- 
„sindu-mă pentru farsa ce-i jucasem ju- 
„tându-i că eşti copilul lui Armand, con- 
„veniscm, a-mi petrece zilele cu tatăl 
„vitreg. Merg: dar şi revendică-ţa pater- 
„nitatea !" 

Jvalo lovi cu putere masa, prelăcând 
paharul în cioburi. 

Şi răsucindu-se spre abate: 

— Haide, în sfârşit, să moştenesc pe 
tata ! De bună seamă sfinţia-ta nu mă 
mai recunoaşte ! 

Și Jvalo, abiu stând în picioare, după 
ce a scotocii desordonat prin buzunare, 
risipind pe jos mai multe potloage, in- 
dârjit de czitarea preotului : 

— Tată... da... dacă boarfele astea ar 
putea şopti, te-ar scuti de atâta frămân- 
tare ! 

Şi dând: peste o mucava din soaiele că- 
reja zâmbea învechit, portretul din vre- 
muri al lui Aventin: i 

— La naiba îi lipseşte numai graiul 
cu care să strige că-mi eşti de-abinelea 
tată |! 

— Ce vrei de la mine? ţipă abatele 
din scaunul de rugăciune în care leşi- 
nase. 

— Vreau să, : 

Și ochii eşiţi din orbite, îi trecură din- 
colo de gene. 

— Dar nu am avut copii! 

— Dar o amantă ai recunoscut! Tre- 
bueşte dar să o apropii amintirilor. cu 
sarcina ce purtag în momentul când ui 
lepădat-o ! i 


bhih ARSUL Lit RAR 


— Cu o sarcină de care era culpahi! 
un altul! 

-- Ţi-a jucat renghiul, momindu-vă pe 
amândoi — renghiul pe care voeşti să 
mi-l joci tu acum mie, iscoată mincinoa- 
să ascunsă în ipocrizia giubelei! Dar 
nai să isbuteşti! De alitel, tărguiala 
lor pe capul meu, îmi hotărî pe cât în- 
țelegeam, un alt tată decât cel pe care 
mi-l dăruia mama ca pe o jucărie de re- 
velion : erai sfinția ta ! Amantul ei chiar, 
convenise în cele din urmă a nu se mai 
socoti părintele meu în care timp sau 
petrecut scene din cele mai nostime. Loi 
ce reţine însă mintea mea împovărată de 
grija de a nu-l afla, este acel „altul“ re- 
petat cu o furie turbată în ciorovăiala 
lor nemernică ! Mi se rezervuse dar sur- 
priza pentru mai târziu ? 

— Ori cine ai fi vei părăsi locul ăsta 
dis de dimineaţă, potolindu-te în colțul 
unde voi hotări eu şi numai eu; vei pri- 
mi întregul sprijin a! avutului meu se- 
cat şi cea mai nelămurită opunere voin- 
ței mele. te va spulbera ! 

— Ilaide părinte, tresări Jvalo, află c 
nici o semeţie din lume nu va. isbuti s 
mă umilească mai mult! 

— Or care ar fi isbutirile unuia sau 
altuia, ele nu vor depăși marginile; răb- 
dării mele, — mâine te vei depărta de 
aci ! 

„— Sa sfârșit, urtă Jvalo, smulgând ne- 
observat un cuţit din panoplie ! Îngrijo- 
rarea de a nu te fi putut regăsi în veci, 
întrece cn mult teama furiei sfinţiei-tale! 
Dar abatele fără a răspunde cevu, se 


Dc or 


“năpusti asupra lui Jvalo, în vreme ce 


ucesta lovind colţul mesei lampa se răs- 
turnă_ stingându-se întrun tumult surd. 
O luptă aprigă urmă în întuneric. Un ţi- 
păt de pasăre în trecere, o întrerupse în 
care timp se auzi o horcăială. Toaca re- 
cerniei deşteptă cucul din ceasornic, 

— Am socotit că sfinția ta, ma rămas 
de data asta, bodogăni mama Gentia 
somnoroasă, despicând întunerecimea cu 
un sirop de foc care tremura în scurge” 
rea seului din sfegnic, 

Şi din prag, cercetând sub sireaşina 
mâinei adusă la frunte, urmă căscând: 

— Bine—credincioşii şi-au început: mă- 
tăniile, zoriți de ei! 

Apoi înaintând : 

— Părinte!!! 

Lumânarea sea opri. Flacărea ei inroşi 
pantofii abatelui. | 

— Dumnezeul nostru! urlă 
Gentta. în întunericul de afară. 

lar din colţul în care Jvalo încreme- 
nisc, venea o mormăiala da cavou: | 

— De acum primesc osânda  voustră, 


mamă 


ori care i-ar fi asprimea: ocna sau strean- 
gul, căci în hotărârea judecătorilor pă- 
mânuntului, desigur că va sta scris cu slo- 
ve înmuiate în sângele lui tata că mi-am 
ucis pe „tata“, 

— SFARŞIT — 


i RARMANUL KLOPŞIOCK 





UNIVERSUL LITERAR 


Dela Platon la Durkheim 


— ANALOGII — 


Sar părea imposibil de găsit analvgii 
între sistemul filosofic, idealist al ni 
Platon şi sistemul sociologic, pretins 
ştiinţific al lui Durkheim. De fapt ele 
există. Omul de ştiinţă, scrupulosul ob- 
servator de fapte, neînduplecatul empi- 
rişt Durkheim se regăseşte, în bună 
parte, în metafizicianul idealist Platon. 
Principial, dacă nu şi metodic. Pentrucă 
metoda sociologului Durkheim este cu 
adevărat empiristă : se străduie în a găsi 
fapte în a le pricepe şi a le catuloga, 
Monumentala lucrare „Les îormes celâ- 
mentaires de la vie religieuse* consti- 
tuie în această privință un album pito- 
rese de nenumărate fupte sociale. Pe 
«âtă vreme anticul filosof din Atena n'a 
avut nici când deşarta ambiţie de a-şi 
supune imaginaţia şi avâutul subiectiv 
unei nesuferite verificări în fapte. 
Și uu numai în metafizică sau etică. Ci 
şi în politică și sociologie — spre Jeo- 
sebire de' empiristul Aristoteles--Platon, 
in vreputata lucrare Statul sau  Repu- 
blica, a dat drum liber unei imaginaţii 
fertil creatoare. unui impresionant eşa- 
fodaj de_idei, unei majestoase construc- 
ţii de logică, Ar fi poate o deosebire de 
metodă a vremii. Coeace n'ar fi tocmai 
exact. pentrucă în antichitate l-am a- 
vut pe empiristul Aristot şi în vremurile 
„moderne pe metafizicianul Hegel. 

In ori şi ce caz, era în metoda lor 
ceva din atmosfera timpului. Durkheim 
-— metafizician de pură speţă —-n'a. pu- 
iut scăpa atmosferei de metodă empiris- 
tă a timpului său. 

Dar mari suni minunile lui Dumnezeu 
şi infinite resursele minţii omeneşti! 
Dacă atmosfera timpului a impus lui 
Durkheim o metodă semi-empiristă, a- 
poi concepția lui subieciivă a cristalizat 
faptele cercetate în jurul unor teorii pre- 
stabilite. Durkheim nu s'a lăsat incătu- 
sat în cadrele experienţii. ci şi-a contu- 
rat experiența după conceptul său pre- 
stabilit. A 

Pentru Durkheim empirismul e o for- 
walitate goală. A adunat fapte de sigur, 
şi fapte enorm de multe, dar pe acestea 
le-a orânduit, după teoriile sale. Or pro- 
cedeul acesta nu e ştiinţific. Ştiinţa se 
pleacă faptului ; şi formează teoria din 
coordonarea, prin similitudine san di- 
ferenţiere a acestor fapte. Metafizica 
însă n'are un.metod analog, E o fixare 
de teorii, dincolo de ori şi me dată a ex- 
perienţii. Și dacă se introduce un mic 
vicleşug, de a se ține seamă de fapic, in- 
lerpretate şi orânduite în sensul unei 
teorii preconcepute nu avem de a face 
de fel cu stiință ; ci metafizica rămâne 
aceiaș, pentru neştuitori cu o sclipitoare 
nojghiță de aur: superficiala adunare 
de fapte. 

Durkheim e un metafizician la fel cu 
Platon : e ceeace vrem să arătări acuma. 
Trei analogii impomtante putem face în- 
tre concepţia filosofică snbiectivă fa lui 
Platon şi conrepția sociologică „şliinţifi- 
că“ a Jui Durkheim, Aceste analogii vor 
[i privitoare la. concept la societate și 
la diviziunea muncii în societate. 

a) După Durkheim faptul social este 
de natură .morală. Faptul social e un 
sumum mental, Desi răsărind din mora- 
lul indivizilor, el este aparte şi exterior 
acestor indivizi. Caracteristicile princi- 
pale ale faptului social sunt : 1) exterio- 
ritatea sa față de indivizi; şi 2) acțiu- 
nea exercitivă, ce el o exercită faţă de 
aceşti indivizi. In adevăr, faptul sociai 
se cristalizează într instituţie, care e 


exterioară indivizilor şi care exercită o 
constrângere morală asupra lor, Esenţa 
faptului social este exclusiv morală, du- 
pă Durkheim. Constrângerea, de care e 
vorba în caracteristica faptului social, 
nu e de natură materială ; ci pur zică: e 
o constrângere, care constă în tirania 
moravurilor, a opiniei publice a uor- 
melor morale. „O crimă, serie într'un loc 
l)urkheim, nu este o crimă, fiindcă c pe- 
depseşte societatea, ci este o crimă 
fiindcă astfel  sacoteşte societatea“. 
Crima nu e o vătămare materială; ci o 
daună morală, 

Intrun cuvânt, un fapt social ia as- 
pectul unei colectivităţi morale. Bună- 
oară conceptul, sau mai bine zis concep- 
turile, cu cari gândim constituiese fapte 
sociale. 

lată în adevăr ce explicație dă aces- 
tar concepte Durkhcim : 

„Reprezentarea sensibilă este înirun 
flux perpetuu nu rămâne conformă cu 
ea însăşi. Conceptul însă este în afară 
de timp şi de spaţiu ; e un fel de a gândi 
fixat şi cristalizat. Un concept este uni- 
versal. Conceptul este o reprezentare 
impersonală ;. nu e conceptul meu, nu e 
conceptul tău ; e conceptul comun; prin 
el inteligențele umane comunică. A 
gândi Jogie înseamnă a gândi imperso- 
nal, a gândi sub specie aeternitatis, Im- 
personalitate şi stabilitate sunt caracte- 
rele adevărului. Categoriile sociale 
— concepte — sunt lucruri sociale. Hit- 
mul vieţii sociale este la baza catego- 
riei timp, spațiul ocupat de căire socie- 
tate furnizează mmaicria categoriei spa- 
țiului, forţa colectivă a fost prototipul 
conceptului de forţăeceficace, element e- 
senţial al categoriei de cauzalitate. Cate- 
goriile — concepiele — sunt cadrele per- 
manente ale vieţii mentale“. (Les formnes 
Clementaires etc. „Conclusions"), 

Şi în altă parte tot Durkheim adaugă. 
evidente reminiscenţe din Descartes: 

„Rațiunea «e tot ce e mai impersonal în 
noi. Căci raţiunea nu e raţiunea mea, ci 
rațiunea umană, în general, fa este pu- 
terea, pe care o are spiritul de a se ri- 
dica deasupra particularului, a  conti- 


133 


gentulai, a individualalui pentu a gândi 
sub forma universală“. 

La fel gândia şi Plaion. 

Şi pentru el «există idei tipice, forme 
generale şi abstractie. Din ciocnirea idei- 
lor minore ale indivizilor iau naştere i- 
deile mari, generale şi eterne, planul şi 
tinul de idee comună. 

Pentru Platon ideea-tip este o realitate. 
dar un model, către care aspiră indivi- 
zii, în tendinţa ircalizabilă de a ajunge 
perfeciul. Platon, mai târziu, se va de- 
părta de şcoala academici şi va susține 
individualizaţia ideilor. La Platun însă, 
rămâne clar stabilit, ideile au formă ti- 
pică. Analogia cu conceptul durkheimian 
nu e greu de făcut, 

Ca şi. filosoful francez, Platon crede 
şi cl că vraţiunile umane minore se des- 
prind dintr'o rațiune universală supe- 
rioară. Ideea şi rațiunea universală cons- 
titaesc substanţa tuturor lucrurilor ; ele 
există în sine şi pentru sine, absolut, e- 
tern şi statornic. Lumea sensibilă nu ca- 
pătă realitate decât numai întrun atâta 
întru cât se împărtăşeşte din o adevărută 
şi eternă realitate, care este lumea i- 
deilor. 

Aşa dar, şi la filosoful francez şi la 
cel grec avem concepția despre o colec- 
tivitate morală de sine stătătoare şi du- 
vabilă, faptul social sau conceptul şi 
ideea-tip platoniciană. 

b) Pentru Durkheim societatea, este o 
realitate sui-generis. de natură morală 
şi de esenţă autoritară, fiind, exterioară 
conștiinței indivizilor, deşi rezultând nu- 
mai din aceste conştiinţe, 

Realitatea, societăţii ar fi să stea: în 
cutume, în moravuri, în norme etice şi 
juridice. Constrângerea, pe care o exer- 
cită societatea asupra  îndivizilor e o 
constrângere etică : suntem încadraţi în 
moravurile societăţii şi suferim jugul 
moralei comune, inconştient. FE 

Societatea apare ca expresiune a unui 
suflet şi a unei voinți colective. In car- 
tea amintită „Les formes €lementaires“, 
ete., Durkheim ne-a arătat structura şi 
fizionomia societăţii. în faza primitivă, 
deci într'o fază simplificată şi mai uşor 
de înțeles. Societaiea, în această fază, 
avea, îndeoscbi, veştmânt religios. lată 
cum ne prezintă autorul caracteristica 
religiei primitive totemice şi implicit 
deci caracteristica societăţii primitive : 





MARIUS BUNESCU: CALEA VICTORIEI 


calitate sui-generis, o sinteză 


134 


„Totemismul este religiunea nu a cu- 
tărui anima] sau a cutărui om Sau a cu- 
tărei imagini, ci a unui fel de forţă ano- 
nimă și impersonali care se găseşte în 
fiecare din aceste ființe, fără ca să se 
confunde cu vre'una din ele“. (Op. cit. 
pag. 269), 

;O societate — serie Durkheim — eo 
idealistă 
de idei si sentimente individuale, care 
îi dau o realitate proprie“, „Conştiinţa 
colectivă este forma cea mai 
vieţii psihice. pentrucă este o 
a conştiintelor“. 

E nevoie să mai amintim că în cunos- 
cuta . Republică“ a lui Platon se dă tot 
o astfel de explicare psiho-socială sta- 
tului ? Platon consideră statul (sor'eta- 
ica) er expresiunea unui suf'et colectiv. 
El găseşte perfecte analogii în constitu- 
iia statului ca și în constituţia suiletu- 
ui omenesc. „E un lucru hotărît, atir- 
mă Platon. dispozițiunile morale sunt a- 
celeași în individ ca şi în stat. Rozulia- 
tul asemănării este că individul este în- 
zestrat cu virtuțile statului, că e cumuu- 
ie, curagios, cumtătat ca şi statul. Ha- 
țiunea reprezintă în el pe magistruţi, 
curajul pe războinici și poftă pe sim- 
briaşi”. (Platon , Republica”. Cartea 1V). 

Sa spus că Durkheim ne-a prezentat 
w filosofie autoritară prin faptul că glo- 
rifică atotputernicia socictăţii. 

Exact acelaş lucru face şi Platon când 
«acrifică pe  îndivid statului, penirucă 
statul e o idee, o realitate, în funcţie de 
care sunt toți indivizii. 

c) Durkheim, într'o altă lucrare de 
wroporții „Division du travail social“, 
face constatarea că progresul soc cetății, 
că mecanismul vieţii sociale constă toc- 
mai într'o diferenţiere treptată a func- 
țiunilor sociale, Diviziunea muncii nu 
numai în viața economică. dar în întrea- 
ga viaţă socială a prilejuit şi prile- 
Imteste progresul societăiii, 

In primele timpuri, solidaritatea  so- 
cală cra mecanică, prin similitudine și 
xepresiune penală. Evoluţia civilizaţiei 
a dus la o transformare a sistemului de 
solidaritate socială : solidaritatea meca- 
nică „prin s*militudine s'a transformat în 
«"lidaritate organică prin diferenţiere. şi 
erume prin div'zinnea muncii 

Par, cine nu ştie că în „Republica“ sa, 
Platon pune la baza întocmirii sociale 
toemai această diviziune a muncii  s0- 
cite şi anume diferenţierea pe ratego- 
rii sociale cu funcții sociale precise ? 
Magistraţii trebuau să judece. militarii 
să avere şi moseriaşii să munccască pen- 
tru buna qestoltare a statului. 

Am stabilit analogiile ce există, prin- 
cipial între concepţia lui Durkheim des- 
vre : concept şi faptă socială, despre so- 
rivtate “și  desrre diviziunea muncii și 
coneenția lui Platon asupra aceloraş Pra 
bleme. 


Par metodice există asemănare sau 
deosebire ? 
Arătam la început că ar părea să fie, 


în adevăr. o diferență de metodă. Că a- 
dică. metoda lui Durkheim ar fi 
ristă si metoda lui Platon idialistă. In 
fond însă. există si metodic, deplină a- 
nulesia. Emvirismul lui Durkheim e pur 
formal. Departe de a se conforma lui, îl 
conformă pe acesta concepţiei sale res- 
iabitită, Şi apoi. chiar ştiinţifice vorbind, 
metoda moralistă a lui Durkheim e de- 
fec'uoasă. penirucă moralul nu se poate 
preta unei cercetări si clasificări stiin- 
tifice. Scriam altă-dată în alt articol: 

„Moralul. sufletescul reprezintă dife- 
'ențiulul în faptele sociale , or nu acesta 
poate fi ohiectul ştiinţii. Ştiinţa cerce- 
tează similarul, identicul. E rcurios cum 


înaltă a. 
conştiinţă 


soc'ale. - 


cmpi- : 


UNIVERSUL LITERAR 


DI DIE Ză 


— Cu bine. donna Clara! 

Urarea aceasta matinală o făcea să 
zâmbească cu tristețe; căci îşi  rlădea 
seama că sănă'atea o părăsea puţin 


câte puţin. pentru totdeauna. poate. 

Fa se silea din răsputeri să lupte îm- 
potriva răului, să-şi menţină drept tru- 
pul înalt, în ciuda slăbciunii ce creştea 
pe zice trece. Părea atât de robustă 
încă, cn toate sbârciturile feţei, cu tot 
părul ci alb! Şi apoi spera că nrimă- 
vara care venise cu tot alaiul ci de 
[lovi si trunze. cu vremea ei caldă, o va 
vindeca și o va salva poate. Va fi de 
ajuns să aibă encregia să lupte şi să 
nu se lase răpusă. Increderea aceasta îi 
înviora mintea, o făcea aproape veselă 
şi ea. asculta cu plăcere strigătele cupi- 
Jăreşti ale Evei şi tot astfel cântecele 
norei sale. 

Parfumul acesta de tinerețe care plu- 
tea în jurul ei, miresmele primăverii 
cari îmbălsămau întreg cuprinsul firii, 
irezeau o nonă vință întrînsa.. Si toluş, 
cu toată veselia aceasta înconjurătoare, 
simțea în suflet o doză de amărăciune : 
Nemulțumirea care naşte veşnice diu pri- 
cina conflictelor. Când nora ei, văzând-o 
pulidă printre razele de soare ce străbă- 
ivau feresirele odăii, îşi întrerupea tân- 
tecul cuprinsă de respectul acela compă- 
timitor pe care îl au oamenii sănătoși 
pentru cei bolnavi, și o întrebă dacă se 
simțea întradevăr bine, donna Chhra 
răspundea : i 

— Da. Francesca. mă simt bine. Poţi să 
cânţi. 


Dar tonul surd al glasului ei, dove- 


dea o iritație înăbuşită care nu scăpa 
Y'rancoscăi. 

—- Vrei să-ți fac patul, mamă? 

-— Nu, nu, 

-— Doreşti ceva ? 

— Nu, nimic, 


O cuprindea encrvarea şi atunci des- 
chidea ferestrele şi, rezemată de percaz, 
respira cu nesat acrul proaspăt şi în- 


viorit!or. Uneori chema pe mica Eva. ne- 
care se repezea la ea, 7zomo- 
zâmbitoare. 


poata ei, 
ioasă şi 





pretindeau evoluționiştii să stabilească e 
relație cauzală între moralul — diferen- 
țiat — al diverselor fenomene sociale. 
Dimpotrivă o relație cauzală nu se poate 
stabili decât între date identice. (,Socie- 
tatea de mâine. Anul TI, Nei 24, „Indivi- 
dul în raport cu istoria"). 

Aceste date identice asupra cărora să 
se poată face cercetări şi catalogări ştiin- 
lifice. se găsesc în structura materială 
a societăţii. în viața ci economică: iar 
nu în structura ctică a societăţii, în via- 
ţa ei moralo-iuridică | 

Deci şi metodic Platon si Durkheim se 
aseamănă, în linii generale bineînțeles, 
pentrucă acesta din urmă a amplificat, 
a comțicetai si a clarificat concepţiile şi 
metoda celui dintâi. Spre scandalizarea 
tuturor docţilor profesori de sociologie 
noi afirmăm, la finalul acestui articol de 
confruntare ideologică că „empiristul“ 
Durkheim este un antentic şi vrednic 
urmaş al metafizicianului Platon. Și că 
în concluziile „ştiinţifice“ ate filosofului 
francez se pot găsi, cu uşurinţă, premi- 
sele metafizice ale marelui filosof grec. 


; N. N. MATHEESCU 


de GABRIELE D'ANNUNZIO 


— O, bunicuţo! striga fetiţa fără să-şi 
dea scama de durerea pe care o prici- 
nuia genunchilor bătrânei, 

Și în vreme ce Eva sc odihnea, donna 
Clara simica o' plăcere nespusă să des- 
mierde buclele blonde ale rupilei. Câ- 
teva clipe risipa asta năvalnică de tine- 
rețe îi făcea bine şi simțea undind şi 
întrînsa o senzație de bucurie inconş- 
tientă. sau simțea mai de grabă că în 
trupul acesta micuţ rctrăia prin trans- 
misiune ereditară ceva din propria ei 
făptură. Ea rid'ca atunci căpsorul fetiţei 
ca. și cum ar fi voit să citească în ochii 
ci adânci si miraţi. 

-- Are ochii şi fruntea, lui Valeriu, nu 
e aşa Francesca ? 

-- Da, mamă, 
«d-tale. 

Atunci încrețiturile se înmulţeau pe 
figura donuci Clara şi ea zâmbea: binc- 
voitoare. 

Pe urmă, când fetița cuprinsă de a 
frenezie de zburdăcinne, o lua la fugă. 
dorina Clara rămânea înmărmurită şi. 
se simtea oarecum abătută. Incet, încet 
sforlarea pe care o făcea ca să alunge 
senzația aceasta devenea penihilă. O 
neliniște vagă care căpăta cu timpul 
forma spaimei. apoi o adevărată groază, 
—— groaza omului care. pierzându-și cu- 
rajul, se vede lipsit de apărare în lata 
pericolului, — împresura și paraliza su- 
fletul ei. Simtea nevoia să se întindă şi 
în vreme ce îşi rezema capul pe spcteaza 
jiltului, simțea o adevărată  ugnrare. 
Dar patul acela mare care singur „cupa 
anroape întreaga odaie și în care soțul 
ci murise cu vre-o cinci ani mai înainte. 
o îngheta de groază. Niciodată nu va 
mai consimți să se culce în el, de varece 
i se părea că sar înăbuși. În nelinistea 
ci îi trebuia cât mai mult aer şi tumină; 
si ura singurătatea pentru că nvsa ilu- 
zia că orice contact cu lucrurile lincre 
şi voioase îi hărăzeau o întinerire, 

Ir aceca când Custav, fiul ei mai mic, 
o convinsese cu blândeţe, primi să i sc 
pună un pat, sus deasupra serei, întro . 
cameră unde soarele bătea toată ziua. 

De abia se instalase aci, de ahin pre- 
simțise că poate nu se va mai scula nici 
odată. că o linişte. desăvârşită luă locul 
spaimci, Stătea acom în așteptare şi ni- 
mic nu era mai trist decât aşteptarea as- 
lu lungă. decât stingerea aceasta înceată 
a unei făpturi omeneşti. 

Noua ei odaie avea pereţii goi şi în- 
fățişarea unei încăperi care nu mai fu- 
sese locuită până atunci. Printruna din 
ferestre se vedea hotarul câmpiei şi li- 
nia sumbră a dealurilor, iar în -patele 
lor profilul muntelui Montecorno, care 
sub zăpadă părea o statuie uriaşă de 
marmoră. 

Şi zilele treceau. Valeriu. absent, nu 
trebuia să se întoată decât peste cui 
luni San chiar trei. Din patul volnarei 
linistea se răspândea în toată casa. eri 
înăbuşirea aceea a tuturor zgomotelor, 
cari se face întotdeauna în jurul bolna: 
vilor spre a nu le turbura' odihna, Doc- 
torul, un bărbat scund, cu faţa rasă, ve- 
nea în ficcare seară la aceeaş oră, cu 
puțin înainte de apusul soarelui. Um- 
brele scrii începcau să năpădească o- 
daia. întretăiate uneori de o ultimă rază 
care „intra pe fereastă şi se oprea pe 
marginea patului. Un servitor aducca o 
lampă acoperită cu un abat-jour verde. 
După plecarea medicului, Gustav și Fran- 
cesca, rămâneau în odaie. instalați în 


adică fruntea şi ochii 


UNIVERSUL LITERAR - 


jurul patului, tăcuţi, întristaţi de Jumi- 
na aceasta slabă, atenţi la zgomotele 
cari se auzeau în depărtare pe câmp. 
Eva, somnoroasă îşi pleca uşor căpşorul 
pe genunchii mamei sale pe cari îi aco- 
perea aproape în întregime -cu buclele 
ci mătăsoasc. 

— Pipăe-le, zise întro zi Francesca 
cumnatului ei, desmierdând buclele fe- 


tiței. cu o mulţumire de mamă fericită. 


Fără să se ridice de pe scaun, Gustav 
se apropie printr'o înclinare a truachiu- 
lui şi le mângâiă încet. In gestul acesta 
mâinile lor se întâlniră o clipă în 
părul fetiţei. Amândoi, prinir'o mişcare 
instinciivă, îşi retraseră mâinile. Azoi 
se priviră miraţi deoarece până atunci 
nici unul n'ar fi putut bănui că ar fi pu- 
tut țâşni o scânteie din contactul acesta 
al cpidermeler. În acelaş timp so uitară 
la donna Clara care dormea : ţinea vchii 
închişi și pe semne că aţipise. Rămaseră 
câteva rlipe ascultându-i răsuflarea. 

— O! mămico! îngână Eva, al cărei 
căpşor se ivi deodată dintre buclele res- 
firate, oarecum supărată că fusese tre. 
zită. 
|. :i XR ag 

Ei 

Atunci ge născu în aceste două firi di- 
ferite un simțământ ciudat, îmbinat cu 
temeri şi păreri de rău, un sentiment 
înlăuntrul căruia începeau să se deslu- 
şească dorințe vagi. Era aceeaș situaţie 
cai în somn când încep să se ivească ve- 
denii confuze. ieşite din regiunile interne 
în cari dorm fantomele senzațiilor vechi 
si rămăşiţele  imaginelor uitate; sau 
«ând căderea unui corp răscoleşte şi ridi- 
să depozite îngrămădite acolo de multă 
vreme. Atunci anumite fapte mărunte, 
petrecute mai de mult, le reveniră de-o 
odată în minte, sub un nou aspert căpă- 
tând semnificări pe cari nu le avuseseră 
până atunci. 

Francesca sosise mai bine de o lună 
la soacra ei spre a sta acolo în iimpul 
lipsei lui Valeriu. Cei şapte ani de căs- 
nicie. ea îi petrecuse aproape în între- 
gime la Neapole, cu soţul ei. Işi aducea 
aminte acum că. în ziua sosirii ei după 





meri, 


ce îmbrăţişase pe donna Ciara, întin- 
sese fruntea ei şi lui Gustav, câre o să- 
rutase roşind. Apoi, într'o dimineaţă, pe 
când stătea cu Gustav. la umbra portoca- 
Milor, şi în vreme ce el îi citea într'un 
ziar o aventură tragică. de dragoste, ea. 
râzând începuse să declame : 

„Eram doar noi, noi singuri şi nici o 
Lănuială“, 

Și râsul ei dădea o expresie plină de 
fineţe chipului ei. ovalului acesta pur 
de miniatură indiană cu ochii mari şi 
copilăroși, | 

Altădată Eva cuprinsă de o poftă de 
joacă. voise ca Gustav so ducă pe u- 
alergând prin alee, sub arborii 
cari începeau să înfrunzească, şi apoi-g 
de'ndată ce  zărise pe mama ei, o cu- 
prinse un nou capriciu ; stârni ca Fr.v- 
cesca şi Gustav să-şi împreuneze mâi- 
nile, iar ea se aşeză pe mâinile lor, în- 
conjurându-le cu braţele micuţe gâturile 
şi țipându-le în urechi, a | 

Toate faptele astea mărunte și altele 
încă se perindau acum, modilicate şi 
mai vii, prin mintea Francescăi. In 
noaptea aceea, după întâia turbnrare, 
după întâia împotrivire a  ispitelor de 
tot felul atrasă fără voie de subiilul 
parfum al păcatului, ea lunecă puţin 
câte puţin pe panta aceasta fatală. 

De altfel uşurinţa asta nar fi fost zri- 
ma rătăcire a Francescăi. Cu toale că 
alungase la timp câțiva curtezani, su- 
fletul ei nu era cu totul curat de pă- 
cate întrucât avusese până acum doi a- 
manţi, cărora le cedase poate mai mult 
din curiozitate decât din pasiune ade- 
vărată. In schimb Gustav, care trăise tot 
timpul la ţară, pe lângă donna Clara, nu 
avusese altă pasiune decât aceea a cai- 
lor focoşi și a ogarului alb pe care îl 
moştenise de la tatăl lui. Era o fire ne- 
hotărită, străbătută uneori de melancolii 
vagi şi de dorințe arzătoare. De aceea 
când țâşni scânteea, toate forțele lui la- 
tente se deslănţniră cu o violență nes- 
pusă. In noaptea aceea o nelinişie şi o 
teamă adâncă îl copleşiră. Avea senza- 
ţia că se înăbuşe şi i se părea că aude 
strigăte desnădăjduite ; strigătele ma- 
mei lui. Oare mama sa nu-l chemase din 


t 


MARIUS IBUNESCU : CONSTANȚA 


135 


Revelaţie 


in fieeare dimineaţă calmă 

Dai pasărilor cerului mâncare : 
Le'ntinzi ia unele din palmă, 
Iar altora le-arunci pe crengi 
In cuiburi şi în porumbare. 


Din pâinea fa sacrificată “mtreagă 
Fărimituri de viaţă-au fost culese... 
Dar cine a ştiut să te'nțeleagă? 
Şi*mpărtăşită cu minunea ta 

Doar inima-mi îți rămăsese, - 


Ai luat-o şi ai svârlit-o şi pe ea: 
Bolid aprius în umbra renunţării ! 
Dar darui tău sfa înălțat aşa. 

Că a trecut de marginile zării,.. 


Şi nu s'a aninat atunci de ramuri 

Nici n'a. murit în cuib de sburătoare... 
O, Sfântul meu îmblânzitor de pasări —- 
Că inima-mi s'a ridicat la soare! 


CLAUDIA MILLIAN 


Dă 


Ianuarie 1927. 


Dr e pupi 


a 


odaia vecină ? Atunci se sculă de-odată 
In întuneric ascultând la uşă. Pe urmă 
aprinse lampa şi se apropiă de patul 
bolnavei. Donna Clara. căreia lumina 
asta neaşieptată îi făcea rău ochilor se 
întoarse cu faţa la perete, 

— Ce e Gustav? 

— Nu m'ai strigat ? 

-- Nu, dragul meu. 

— Mi s'a părut mamă, că te-am auzit... 

-— Nu... Lasă-mă... somn uşor, 


II 


A doua zi dimineațu se plimba încet 
ve alee, însoțit de câinele său Famulus 
are venea în urma luiecu mersul acela 

lădios şi elegant al ogarilor. Era o di- 
mincaţă senină de primăvară şi soarele 
inunda cu razele lui frunzişul fraged al 
copacilor. . 

Colo, la capătul aleei, Gustav zări o 
pată albă asemenea petei pe care a fac 
statuile întrun parc. În vreme ce-şi în- 
dreptă privirile în direcţia aceea, câi- 
nele ca şi cum ar fi mirosit o pradă, îl 
părăsi cât ai clipi din ochi, făcând sal- 
turi uriaşe... 

— Famulus !... Aici Famulus ! 

Era glasul Francescăi. care se auzea 
întrun tînfis. Gustav o ajunse în clipa 
când, plecată asupra ogarului, îi . des- 
mierda părul alb mătăsos. Francesca îm- 
brăcată întrun capot trandafiriu care-i 
scotea în relief trupul mlădios lisă câi- 
nele şi întinse mâna lui Gustav. Acesta 
se plecă ceremonios : 

— Bună ziua, doamnă. 

— Bună ziua, Gustav, răspunse ea. 

Figura ei se împurpurase uşor fiindcă 
stătuse plecată. Şi în vreme ce-i întin- 
dea mâna, îl privi oarecum curioasă şi 
îl întrebă pe un ton glumeţ: 

— De unde vii, domnule ? 

Custavy pricepu şi zâmbi. Dintrio ti- 
miditate de copil sfios, o saluiase fără 
să-i spună pe nume. Acum îi părea rău 
și reluă pe un ton sigur de el: 

— Nin de departe, Francesca, Am ple- 


138 


cat în zori; era răcoare de-a binclea. 
Am luat pe Famulus cu mine... Am por- 
nit razna. pe câmp ; şi apoi m'am dus în 
pădurea de pini... Pădurea «e plină de 
violete şi parfumul răşinii se îmbinii cu 
mircazma florilor... Dacă vrei o să mer- 


zem într'o zi călare în mtălure... După a- ' 


ceea ne-am întors aici în alee. unde Ia- 
mulus te-a zărit şi ţi-a ieșit în întâmpi- 
nare ca să-ţi lingă imâinile. Îi dai prea 
mult zahăr si-l răsfeţi, Francesea. 

Gusiuv pălăvrăgea şi ea îl asculta. 
Deodată se ivi Eva. Era foarte speriată 
şi sirigă : . 

— Vino repede. mamă, | sa făcut rău 
bunicii, 

Porniră cu toţii înga, Donna Clara ză: 
cea în pat în prada unci cre care o 
fîcea să troemure din tot corpul. Nu pu- 
tea să vorbească şi era de o palidilate 
cadaverică ; ochii îi păreau pierduţi în 
orhite, sub ţloapele pe jumătate închi- 
se Nu-i se putea da nici un ajiitor până 
la trecerea crizei, Gustav îsi luneca mă- 
na cultă: pe fruntea ci îngheţaiă Lu o 
expresie de îngrijorare şi de dragoste ; 
din când în când. o chema uşor, upro- 
piindu-şi gura de urechile bolnavei. Se 
vede că donna Clara auzea, fiindcă un 
zâmbet vag i se ivea atunci în colţul 
buzeior, Soarele nu intra încă în odaie 
şi razele lui pătrundeau doar până în 
dreptul ferestrelor. Puțin câte puţin bol 
nava se linişti şi deschise în câteva rân- 
duri gura ca să respire acrul proaspăt. 
Pe măsură ce căldura o pătrundea, în- 
cepea să-și vină în fire. Întoarse ochii 
spre persoanele cari stăteau la căpătâiui 
ri şi zâmbi. O oboseală nesfârşită îi nă- 
pădise întreaga făptură ; şi, în copleşi- 
vea aceasta, păstra încă senzația frigu» 
Îni de ghiaţă care o bântuisc, iar acum 
la vederea frumnseţii şi votoşici. de a- 
fară, un regret, — regretul lucrurilor 
ce se depărtează de tine pe veci —plân- 
gca în sufletul ei. Işi dădea seama că 
totul se sfârşise, că era bătrână şi că 
trebuia să moară. Şi oboseala devenind 
tot mai mare, donna Clara închise din 
nou ochii. 

— A adormit, sopti Francesca. 

— Nu, a leşinat! zise Gustav, palid, 
simțind că pulsul mamei de abia mai 
bătea. 

— Du-te repede în odaia mea, Gustav. 
Lângă pat se află o sticlă, Ad'o aici... 
“Gustav plecă, urcă în fugă scara şi 
intră în iatacul Francescăi. Cu toată e- 
noţia, fircască. parfumul plăcut pe care-l 
răspândca odaia aceasta îl făcu să tre- 
sară înfiorat. Căută sticla lângă pat, dar 
o căută fără să sc uite după ea: pe pat 
plapuma dată la o parte lăsa să se vadă 
cearceafur'le albe cari mai păstrau îucă 
în faldurile lor urmele trupului I'ran- 
cescăi, De aici se răspândea parfumul ci. 

Tot căutând puse mâna pe ceva, moale. 
Era poate o cămaşă pe care dânsa o 
purtase... ; 

Im cele din urmă găsi sticla şi părăsi 
repede odaia. “ 
Iv 
Era deabia unsprezece. Seara în a- 
jun, hotăriseră să facă o plimbare că- 
lare în pădurea de pini, Era o zi cu ade- 

vărat frumoasă. | 

O lmară pe şosea. La început călăriră 
cot la cot fără să-și spună o vorbă. Pe 
urmă Gustav rămase ceva mai pe urmă 
ca să poată vedea mai bine silneta fină 
a cumnatei sale, care era veselă şi res- 
pira cu nesaţ aerul proaspăt. 

— La dreapta, Francesca! o înştiinţă 
deodată Gustav dând pinteni calului. La 
ilreapta lor venea o turmă de boi mnâna- 
tă de un văcar bătrân, care ţinea o nuia 
în mână. 

Calul Franceschii pornea acum în trap 


Zi 


MARIUS BUNESCU : 


săltat în vreme ce Gustav, entuziasmat, 
o sorbea din ochi, 

— Lite pinii strigă cl deodată, arătând 
cn cravaşa direcția pădurii. 

Un miros de răşină plutea în acr. Şi 
călărețul plecându-se puţin spre tovară- 
şa lui, zise: . 

— Ce miros plăcut, nu e aşa Fran- 
cesca ? 

El rosti cuvintele acestea simple cu 
an accent indescripiibil, cum ar fi rostitul 
impetuos al unei ode erotice. Toată tine- 
rețea sa izbucnea. Soţia fratelui său 
era frumoasă și voia s'o cucerească, 

Pădurea de pini se apropia. Întrară în 
ea la pas, lăsând caii să pornească în 
voie. Francesca mergea: înainte, obosită, 
mângâind cu mâna gâtul alb de :pumă 
al calului. i 

Gustav venea în urmă fără să roslea- 
scă o vorbă. Din tufişuri năvăleau nul- 
resme cari le răscoleau simţurile. 


Se găseau într'unu! din acele lumini- 
şuri strâmte, unde poţi sorbi famnecul 
pădurii ca pe un vin aspru dintr'o enpă 
rustică, SRI 

— Uită-te lu floarea aceea,, Gustâv. 
exclamă Francesca arătându-i un mac 
j)ucă vrei să-mi ţii cravaşa, am s'o culeg 
singură. i 

Şi ea se înclină cu sprinteneală puste 
sca, pe când calul bătea pământul m pi- 
cisrul. 

Apoi după o clipă: E 

— Miroase-o Gustav. 

Tânărul mirosi floarea 
trecu prin tut corpul, 

Ea nu zise nimic, dar se schimbă pu- 
țin la faţă şi dădu pinteni calului. 

— Ascultă Francesca, strigă el, 
du-se după ea. 

Și amândoi începură un fel de gvuană 
prin desişul pădurii. 

— Opreşte-te, mai strigă el deodală.. 

Ajunseră acum într'un desiş în care 
caii nu mai voiau să înainteze. 

— Vai ! m'am lovit la braţ exclamă ea. 

— Te doare? întrebă Gustav cu gla- 
sul răguşit, dar blâhd. 

[şi sili apoi calul să se apropie 
uşor braţul Franceschii 
manşeta. . 


şi un. fior îi 


luân- 


luă 





şi îi descheiă 


UNIPERSUL LITERAR 


PORTUL CONSI ANŢA 


* 

— lacă! 

Lângă cot. braţul avea o pată roșie, 
care începea să se învineţească. 

Gustav voi să-i sărute pata, 

Dar Francesca, cu un gest grăbi! şi 
aproape narefleciat, îşi oferi gura. 

Li 
Y 

La întoarcere, când intrară în camera 
donnei Clara, mirosul acela ciudat care 
îmbâcseşte aerul respirat de bolnavi îi 
izbi neplăcut, căci păstrau încă impresia 
vie a niresmeloa din pădure şi a vâuiulni 
de scară ce sufla peste câmpie. 

Donna Clara stătu câteva clipe fără săi 
deschidă ochii, întinsă pe spate cnfun- 
dată într'una din acele piroteli agitate 
ce-o cuprindeau de obicei spre seară. 

Intr'un târziu ea deschise ochii încet. 
Nu rosti o vorbă şi nu răspunse întrebă- 
rilor decât cu o mişcare uşoară a pleou- 
pelor. 

Vederea lui Gustav şi a Franceschii nu 
o reînvioră, dimpotrivă un izvor de tșis- 
tețe i se ridică în suflet, fiindcă i; se 
părea că o părăsiseră prea multă vreme. 

Puțin mai. târziu Eva intrase aiersând, 

De *ndată ce o vizu bunica sa un zâm- 
bei îi lumină faţa. , 

Bătrâna simţea că se înduioşează : era 
cuprinsă acum de o nevoie -de a apiisa 
pe inima ei părul acela .moale, să-şi li- 
pească o clipă obrazul de el. 

Dar Eva nu stătu mult şi plecă din nou 
în grădină. 

Donna Clara închisese iar ochii şi 
după câteva clipe când îi deschise şi 
când văzu pe Gustav şi Francesca siând 
în picioare fără să vorbească, le zise cu 
glasul stins : , 

— Trebue să fiţi obosiţi. Trimitoţi-mi 
pe Suzana şi duceţi=vă să staţi la masă. 

Tinerii, fără să mai aştepte altă în- 
vitaţie, mărăsiră camera mulţumiţi ase- 
asemenea nor copii cari au scăpat de o 
pedeapsă. 


VI 


In sufragerie o lumină odihnitoare co- 
bora de sub globul lămpei. “ 
Gustav se sculă şi se duse la fereastră 


UNIVERSUL LITERAR 


ca sto deschidă, Şi fiindcă nu mâncase a- 
proape nimic, sentimenitalitatea sa de a- 
mant se înduioșă de lumina.albă a lunei. 

Ce lună minunată ! exclamă el. 

Francesca făcu un gest de nemultumi- 
ve ; aerul rece care năvălca turbura căl- 
dura dulce ce-o făcuse să se simtă atâi 
de bine şi ea rosii: 

— Fii bun, te rog. şi închile geamul. 

— Vino să vezi luna. 

Fa se senlă oarecum în silă : se reze- 
mă apoi cu coatele de fereastră şi fiind 
că îi era îrip, îşi ascunse mâinile în mâ- 
necele largi ale rochiei. 

In faţa lor, în imensitatea nomţei: cra 
ca 0 ploaie de tăcere și lumină, care 
inunda toate lucrurile, 

Intr'un târziu Gustav strecură  usurel 
degetele în mâneca. Franceschii. ; 

— Na. Insă-mă. Gustav. zise ca. 

dar cl. fără să fa seamă împotrivirea 
ce: îi apucă amândouă mâinile și: le aco- 
ri cu sărutări pătimaşe, . i 

In eliza aceea însă micuța Eva năvăl 
în sufragerie şi Francesca se refugiă 
lână ea, 

Dar în curând fetiţa doborită de somn, 
îi lăsase fruntea pe masa inundată de 
lnmiră,. Ş 

ps Doarme ! şonti mama făcând semn 
Ini Gustav să umble fără zgomot, 

— O s'o due în camera ei, zise cl încet. 

In răspunsul ucesta Francesca presimţi 
cursa şi ca zâmbi ironie, 

Dar Gustav se avroriase şi cu mii de 
precatiuni ridică în braje trupul uşor 
al fetiţei. i 

În camera Evei ardea o lampă mică ce 
dădea o lumină aproape lunară. 

— Pune-o aci pe pat. . 

Gustav aşeză fetița fără să spună o 
vorbă apoi. cu un gest brusc se apropiă 
de Trancesca şi îşi apăsă buzele pe gâ- 
tul ei. 

Dar ca pe -care violențele o jizueau 
nespus. rosti supărată.; 

— Nu, nu, pleacă. Fii cuminte. 

Atunci toată fur'una din inima sa iz- 
hueni, O iubea ! Simţea că înebuneşte ! 
Să-i permită să înpenunchieze mărar o 
oră pe covor în cnmera aceasta! Nu ce- 
rea nimic mai mult. 

-- Nu, nu, du-te. Poate să se deştepte 
Fra. 

El stăruia, Fetiţa dormea primu! somn; 
nn se putea deştepta. Gustav va sta acolo 
fără să se miste. Să-i dea doar voie să 
rămână... să rămână încă puțin câteva 
clipe, 

Se anropiase iar de ca, îi luase mâi- 
nile, o imrloră cu privirea. voja so sub- 
juge încetul cn încetul. Si Francesca 
simțea că va ceda, fiindcă începea să fie 
pătrunsă de o oboseală dulce. 

O revoltă supremă îi redete în cele din 
urmă puterea să lupte împotriva iânce- 
zelii care o currindea. 

— Dar bine Gustav, nu vezi că ceeace 
facem noi e îngrozitor. 

Custav o cuprinse în braţe şi o sărută 
pe gură. 

O iubea ! o iubea? 


VII 


Thin ziua accea Francesca: şi Gustav se 
lăsară în voia pațimei lor, Ea din pricina 
usnrînţii caracterului ei, e] din: pricina 
poftei sale de dragoste. i 

Şi fiindcă iubi!rea depăseste şi doboară 
orice alt sentiment. părăsiră eu totul pe 
sărmana bolnavă. . 

Ceeace făceau era o faptă vinovată pe 
care o săvârşiau în chip firese. Afară, a- 
notimpul frumos îi ispiica, aerul şi mi- 
resmele calde pe cari le împrăştia pă- 
mântul îi terbarau. Acasă, silinţa pe care 
trebuiau să şi-o dea ca să şoptească cel 


137 


Mors Amor'is 


Când Eros va cădea cu aripile moarte 

şi crinii-l vor veghia ca nişte facle, când 4 
un stol de îngeri palizi se va vedea urcând 

să-l poarte către piscuri, pe năsălii. departe ; 


grifoni veni-vor de-aur, simbolici, să se-adape 
la fărmurile sterpe ale Tăcerii mele: 

lac mort în care-o ploae simfonică de stele 
sclipeşte mnestatornic în limbi de îce pe ape. 


Arama ruginită a discului solar 
va'neremeni pe ceruri într'un îngheţ polar 
iar apele din matcă sc vor vărsa de sânge; 


şi'n turnurile sure tocsinele cetăţii | 
de nimeni clătinate ca de războiu vor plângr 
când va păşi de-apururi culmea Singurătăţii. 


: G. CALINESCU - 


. 


LL. 


Cântec de toamnă 


In astă vreme blândă de toamnă întristată 
Când nu e vânt dar ceru-i cristalul îără pată 
Când pomii îşi aruncă cele din urmă foi 
Iubirea ne-o ascundem în suflet amândoi. 


In pacea, în tăcerea naturei care moare 

Ni se opreşte vorba pe gura vi:sătoare 

Şi 'ochii *ncet închidem ca să putem mai bine 
Să ne-amintim. departe, de zileie senine. 


Când orele de umbră în jurul nostru curg 
Ne'mvălue aceiaşi tristeţe de amurg, 

Se lasă pe iubirea ce este-o amintire , 
Aceiaşi resemnare ce se coboară în Mire. 


0 «+ Ma => 


= 


MIA FROLLO 


A Ii, . 


| SA: 





mai mic cuvânt. să înăbuşe cel mai 
mic zgomot, îi desgusta şi îi supăra, 
Eşiau, uifau de ei înș'si, rămâneau afară 
ore întregi ; mreferau lacurile lăturalnice, 
colturile umbrite, potecile pierdute în 
mijlocul pădurii. Gustav aducea în ace- 
ste întâlniri avântul pasiunii sale. toate 
impetuozităţile firii lui aproape virgine: 
Francesca aducea frumoasa: ei varietate 
în atitudini, micile cruzimi ale calmului 
ci, rafinamentul aristocratic al senzaţii- 
lor sale. 

Din instinct ocoleau orice ocazie câre 
ar fi putut să-i ducă la o trezire a con- 
stiinţei. In clipa când se duceau la plim- 
bare, unul din ei spunea aproape întoi- 
deauna celuilalt ca şi cum sar [i jus- 
tificat : 

— Parcă e mai bine astăzi. nu e așa? 
=. Nw sta văitat de loc, 


* 


Dar Donna Clara, în camera ei goală, 
purta în lăuntrul sufletului. o durere care 
o omora: simțea că se sfârşeşie. Mai 
întâi. nu bănuiss nimic : aştepta în cat, 
întinsă pe spate, ore întregi, ore nesfâr- 
şite, pradă suferinței cu ochii lurburi, 
ca şi cum moartea ar îi început pentru 
ea, în agonia aceasta înceată și fără tre- 
săriri. Din când în când, camerista. ei 


Suzana venea până la ușă; se apropia de 
ca ca să-i dea să bea puţin ceai, să-şi 
ude gâtlejul. 

Rolmava o întreba atunci: 

— Unde sunt:? 

— Ei doamnă, parcă eu pot să ştiu ? 

Donna Clara tresărea, Suzana  rostise 
cuvintele acestea pe un ion oarecum su- 
părat ; anoi cu un gest discret îşi făcu 
cruce... Unde se duceau ? Ce făceau alâta 
vreme re drumuri ? O! va să zică pentru 
asta ? O rază, o lumină deodată şi dată 
cu bănwiala care crestea mereu, vu cu- 
prinse o furie violentă. O! va să zică 
pentru asta ? O! ticăloşii! ticăloşii ! 

In clipa accea, Eva intră cu pașii ei 
uşori purtând un mănunehiu de lori pe 
hraţele-i goale până la cot. Veni lângă. 
pat. zâmbitoare. Dar când simţi că mâi- 
nile jilave şi fierbinţi ale bătrânei o a- 
pucă de cap, când simţi pe păr, pe gât, 
pe obraji, o ploaie de lacrimi fierbinţi, 
când printre lacrimi simţi că gura aceusta, 
usuată, îi căuta fruniea, când auzi rostin- 
du-se printre sughituri de plâns. numele 
tatălui ci se speriă. încercă să dea la o 
parte mâinile cari o strângeau ca să pri- 
vească pe Donna Clara în faţă. Şi ea 
strigă înăbuşindu-se : 

— Ce ai? Dar ceai? 


Trad. de CONST. A. I. GICA 


198 


Din predicele doamnei Kaudel 


de DOUGLAS IERROLD 


KAUDEL A IMPRUMUTAT UMBRELA UNUI PRIETEN 


De la Crăciun asta e a treia umbrelă ! 

Ce erai să faci? Trebuia să-l laşi să 
se ducă acasă fără umbrelă, asta se în- 
îelege dela sine. Căci, spune-mi te rog, 
pe derbedeul ăla îl lua dracu, dacă 
umbla în ploaie ? . 

Ar fi căpătat gutarai? Doamne, Doan.- 
ne, dar fie, că deştept bărbat mai am 
şi eu! Nu ştii că lucrul rău nici dracul 
nu-l ia ? Şi apoi, mai bine să prinză el 
guturai, decât să pierdem noi singura 
noastră umbrelă. Guiuraiul nu omoară 
doar pe nimeni. 


Auzi cum plouă, Kaudel? Auzi cum 
ploaia bate în geamuri ?' Ah, Donmne, 
acum îmi aduc aminte că sunt zilele ba- 
belor ; de acum o să plouă într'una. Auzi, 
Kaudel ? Nu te face, că dormi. Cine nai- 
ba poate dormi pe aşa vreme, când 
ploaia bate în ferestre ? Kaudel, auzi — 
Kaudel ? Aha, ai auzit ? Ei, asta-i ploaie 
cu găleata, şi o să ţie șase săptămâni — 
n'o să mai putem ieşi din casă. 

Așa Kaudel, vrea să zică spun pros- 
tii ? Nu e destul că-ți port de grijă, tre- 
bue să mai fiu şi ocărâtă. Da, hoţomavul 
ăla ţi-o aduce umbrela înapoi. când [i-i 
vedea urechile. Poţi să aștepți mult şi 
bine. Ar crede cineva, că eşti copil. N'am 
auzit în viața mea, ca cineva să împru- 
mute o umbrelă şi sto mai aducă înapoi. 
la auzi numai cum plouă,—din ce în ce 
mai al dracului. — toarnă cu găleata şi 
aşa o să ţie şase săptămâni — şi n'avem 
umbrelă în casă. 

De aş sti măcar cum să trimit pe co- 
pii la şcoală. Pe aşa vreme, nu-i las cu 
nici un chip să iasă pe stradă. Nu, nu, 
trebue să rămâie acasă. chiar de ar fi 
să mu mai înveţe niciodată nimic. Săr- 
manii copii nenorociţi mai bine să nu 
învețe nimic, decât să fie udați până 
la piele. Dună ce vor creste mari însă, 
mă va întreba fără îndoială unul şi al- 
tul a cui e vina, că n'au învățat nimic: 
şi ca să nu trec de vinovată în ochii lu- 
mii. am să spun adevărul orcui mă va 
întrebat : că tatăl lor e.vinovatul, căci el 
i-a lăsat fără umbrelă, 


Oameni de ăștia cari n'am durere de 
inimă pentru copiii lor, la drept vorbind. 
nici n'ar trebui să se însoare. Dar siai, 
acum bănnesc de ce ai împrumutat um- 
brela — nici vorbă — nu bănuesc, sunt 
pe deplin încrediniată de asta. Ştiai. că 
mâine voiam să mă duc la mama să beau 
ceai. şi ca să nu mă not duce, ai împru- 
mutat umbrela. N'ai grijă, las' că știu eu, 
că nu-ți place să mă duc la mama, şi că 
întrebuințezi miiloacele cele mai josni- 
ce ca să mă faci să stau acasă. 
Acuma însă, Kaudel. nai nimerito: 
o să vezi, că n'ai nimerit. Să şții că mă 
due mâine chiar dacă ar vloua cu 
gloanţe. 

Să mă duc cu trăsura? Nu. nu vrea, 
„De alifel, aş vrea să stiu de unde ai lua 
bani pentru trăsură ? La club-ai prins, 
-se vede, aşa apucături boierești 2 O tră- 
sură, — ce-mi mai lipseste? O trăsură 
doi franci încalo si doi înapoi — patru 
franci pe trăsură. Hm : cine să dea atâ- 
ția bani ? Eu n'am de unde. Şi un lucru 
ştiu bine «ă. dacă-ai duce o viață tot aşa 
de risipitoare ca până acum, nici ta n'o 
să fii în curând în stare s'o faci. Căci a 
împrumuta singura umbrelă a casei, « 
umbla cu trăzura şi a nu trimite copiii 


la şcoală, se chiamă a arunca banii pe 
fereastră. E adevărată risipă. 

Acum auzi cum plouă Kaudel? Auzi? 
Mie puţin îmi pasă mă duc mâine la 
mama, și anume pe jos — şi numai tu 


- eşti de vină. Ştii bine, că umezeala mă 


omoară. 

Nu, Kaudel, nu sunt proastă — 
no cred, 

— Dacă e vr'un prost la noi în casă, 
apoi negreşit că tu eşti acela. Știi foarte 
bine, că nu pot puria mantilă, şi că pe 
vreme aşa uriîtă răcesc. Dar ce-ţi pasă ? 
Ți-e tot una, dacă mă îmbolnăvesc şi 
trebue să stau în pat. Dar fă cum vre, 
va trebui să plăteşti oricum pe doctor şi 
rețotele—asta o să fie mulțumirea mea. 
Asta o să te înveţe minte să mai împru- 
muţi altă dată singura umbrelă a casei. 
Nu m'ar mira. de loc. dacă mâine mer- 
gând la mama, m'aş îmbolnăvi de mvar- 
te : si chiar ăsta a fost bincevoitorul tă: 
gând, când ai împrumutat umbrela. 

Şi cum mi se vor strica rochiile. wr- 
blând cu ele în ploaie ! Pălăria mea ct. 
nouă o să se strice de tot. 

Na trebue so pun? Ba o pun. Kan 
del, — e pun dinadins, fiindcă zici aşa. 
Ori vrei să umblu pe stradă ca ciuma 
pădurii să speriu copiii ? Numai Duwmne- 
zeu ştie cât de rar ies din casă; stau 
închisă ca o roabă; dar dacă ies odată. 
vreau să fiu bine îmbrăcată. Bre, bre, ce 
ploaie — nu m'aş mira, dacă ar spnrge 
geamurile, Mă înfiur, când mă sândese 
la ziua de mâine. Nu ştiu încă cum o să 
mă duc la mama, dar de dus tot mă duc. 
să. ştiu că-m?: se trage moartea. 

Nu, Kaudel n'am să-mi îmarumut um- 
brelă. Nu vreau să zică lumea, că alerg 
prin oraş şi împrumut umbrele. Asta îmi 
mai lipseşte. 

Vrei să cumperi altă umbrelă ? lu as- 
cultă, Kaudel, — (se întoarce spre e], şi 
cu un glas hotării), dacă-mi aduci enmva 
altă umbrelă în casă, să ştii că o asvârl 
pe fereastră afară. Dacă n'oi face-o, să 
nu-mi zici pe nume, Să-mi aduci umbrela 
cea veche. 

Abia acum câteva săptămâni. am dat 
să i se facă un băț nou ; dacă ştiam asta 
atunci aş fi lăsat-o negreşit fără băț. Da, 
negreşiit., tu dormi somnul drepţilor. 
fiindcă nu-ți pasă de biata ta nevastă, 
nici de nensrociţii tăi copii. Dar umbrele 
stii să împrumutți. Şi când te gândeşti, că 
bărbaţii îşi zic regii firii, — balal de aşa 
regi, Doamne iartă-mă, dacă nu stii să 
păstrezi nici o umbrelă măcar. 


Ştiu bine, că ploaia de mâine are să 
mă omoare, dar tocmai sata o doresti tu; 
căci atunci o să poți să stai neînipiedicat 
cât ei vrea: la club şi să-ți faci de cap. 
Ce-i drept, sărmanii tăi copii o să fie 
nenorociţii ; dar ce-ţi pasă, bine că o să 
fii tu fericit. Taci. nu mai spune... ştiu ce 
vorbesc. De n'ar fi aşa, n'ai f? împru- 
mutat umbrela niciodată. Joia viitoare 
ai judecată cu tâmplarul, căruia îi dato- 
reşti cei zece franci ; dar îţi spun de mai 
înainte, nu te las să mergi — fără um- 
brelă nu-mi ieşi din casă, 

Mai bine să fii osândit în lipsă să plă- 
teşti cei câţiva franci, decât să-ți strici 
hainele în ploaie. Un om, care împra- 


asia 


mută umbrela celei dintâi haimanale, nu 


poate să-și ceară dreptul înaintea jude- 
cății, oi trebue să se lase să fie osândit 
în lipsă . 


UNIVERSUL -LITERAR 


Clar de lună 
HERMANOSA DIN CORINT 


—— Mi-ai fărâmat grumajii'n terebiuți. 
Nu vezi cum mor în ochii mei fierbinţi 
comori de stele, spuză de argiuţi ? 


Genunchii tăi în iarba udă sapă; 
şi trupul meu se saltă ca o apă 
din care tot pământul se adapă. 


O, spune dacăm viața ta văzuşi 
sân mai cnrat în mai curat culenș 
şi dor mai greu ca dorul tău de-acuş? 


Şi spune dacă'n raza selenară 
când orice năzuinți se luminară 
n'ai vrea să fii o afelă funerară ? 


N'ai vrea să împietreşti şi să rămâi 

aici, pe sub leandri şi lămâi?... 

Te temi de moarte ? Pentru ce amâi? 

MARCEL ROMANESCU 
E dilatare iati SIR 


n 





Şi mei presus de toaie, aş vrea să ştiu 
cum o să merg mâine la mama fără um- 
brelă. 

Am spus. că oricum mă duc? Si ce-i 
cu asta ! Nu mă duc! Să piară lumea, nu 
mă due! O să zică pe urmă, că nu ne 
gândim la dânsa, şi o să pierdem şi pu- 
ina avere ce am fi moştenit-o odată de 
la ea. Dar las so pierdem! Şi > vom 
pierde ! Şi toate astea numai din pricina 
acelei blegtemate de umbrele ! 

Ah şi bieţii copii o să vie acasă uzi 
leoarcă, căci trebue să-i trimit la şcoală 
cu orice preț. Dar la moartea tatălui lor 
n'o să le rămâie altceva decât puţiua în- 
vățătură, ce vor fi căpătat-o în şcoală. 
Dar la școală trebuc să meargă — în- 
țelegi ? | 

Chiar dacă as ști, că se îmbolnăvesc 
de moarte, — că doar vina mea no să 
fie, nu eu am împrumutat singura a- 
vere din casă. 

„După ce zise aceste vorbe“,  spane 
Kaudel în manuscrisul lui, „trebue să fi 
adormit, căci visam că tot cerul se pre- 
făcuse în rips verde și bețe de fildeş, 
şi că toată lumea se adăpostea sub o 
umbrelă uriaşă“. 


Din englezeşte de B, MARIAN 


UNIVERSUL LITERAR 





PE MARGINEA ULTIMELOR 
EXPOZIȚII 


(Divagări în viscol) 


Inţeleptul Montaigne scria. în graiul 
lui bătrânesc : 

Toutes passions qui se laissent gnus- 
ter et digzerer ne sont que mediocres, 

Aceasta e constatarea * unui solitar 
cumpătat şi mândru, de acum, aproupe 
patru sute de ani. | i 
Publicul de astăzi crede altfel. 
„Deaceia se entuziasmează şi imită pa- 
siunea mediocră, care se consumă şi se 
digercază în văzul tuturora. 


| Nu există, pentru mediocru, vo mai 
inaltă voluptate, decât aceia de a se 
„ecunoaşte în alţii. 


Geniul fuge până şi de umbra lui. 
El coste un nesociabil. 
Unii farseuri îl imită. 

Ei se ascund de lume. ca să strălu- 
cească mai vioi. în societate — rin 
absenţă. 


Dar sunt alţii, Doamne ! ..cu îndrăz- 
neală, aptitudini şi preferinţe de muscă. 
Şi sunt cei mai numeroşi | 


Câmpul de activitate al mediocrului 
este acela al artei. 

Fiindcă aici lipseşte criteriul precis al 
evaluării și gloria e facilă. 


Ucenici de frizerie cu înfăţişare Jus- 
iruită de scatii ; ofițeraşi cu craniul mi- 
cuț şi hipopotamică gravitate;  dmani- 
soare cu daciilografică abilitate digita- 
lă , doamne trecute prin batoza tuturor 
dejghiocărilor amoroase. cu inima în 
doliu după moartea lui Valentino; pro- 
fosoraşi de desemn instruiți la „maxi- 
mele" din cactele de caligrafie ; propri- 
ctari și arendaşi de moşie, cu fimoze a- 
gravate şi indigestii cronice; 
suspendaţi pentru excese de subtilizare ; 
negustoraşi faliți iscodind afaceri pe 
trotuarul Burse: ; spălăciți şi acri pro- 
fesbri „academici“ din Belle Arte, căpă- 
tuiți prin  milogeală şi menţinându-se 
prin calomnie — toți aceşti neîmpliniţi 
din naştere, cu creerul moale şi neastâm- 
răr musolinian, își etalează — din zi 
în zi mai potopitor — vanitatea lor sea- 
ră peste întinderea tuturor sălilor de 
expoziții” disponibile, din Capitala  Ro- 
mâniei Mari. - 

Ateneul, în special, este aria unde se 
descarcă şi se calcă, fără contenire, pa- 
iele sterpe ale artei contemporane — 
din grămada informă a cărora mâini su- 
verane vin, periodic, să aleagă — şi să 
conserve — roade inexistente... pentru 
hrana sufletească a gencraţiilor viitoare : 
„pai eroasăs lugubră, hilariantă preve- 
dere |! - 


Cunosc câieva talente tinere, viguroa- 
se fierbând de avânturi superioare şi 
aşternute pe muncă disciplinată, care, 
de câţiva ani de zile. cearcă ieşirea în 
lume şi nu izbutesc de înghesuiala mul- 
țimii de diletanţi. forfotind satisfăcuţi în 
marile saloane ale Ateneului, trianual a- 


grefieri . 


camaraie de aceiaşi serie — dela .răz- 
boi încoace. 


Pentru ce atâta condescendenţă oficială . 


față de lăfăiala trândăviei şi a farsei — 
şi de ce atâta dispreţ față de  tinerile 
erergii, cu adevărat artistice, lăsate să 
aştepte, fără de nădejde, şi umilite în 
anțicamerile uitărilor de moarte? 


Una din cele mai cinstite si mai adânci 
manifestări de artă din anul acesta — 
expoziția Leon Viorescu — abea a putut 
să se strecoare, pe uşa de serviciu, în 
usa din odăițele. quasi atenanţă,. ale 
Ateneului, unde, ca să poţi nimeri, ai 
nevoie de planul palatului. de o călăuză 
i de lanternă. : 

Alexandru Marino Moscu sa pripășit 


— cu aria lui fină, logică, incisivă — 


la „Mozart“, una din sălile cu aspect de- 
zolant de ceinărie. unde, prin -geamuri 
hespălate, lumina pătrunde oblică şi 
tristă, schimonosind până la nerecunoaș- 
ere opera tânărului artist. 

Marius Bunescu — acest laolaltă grav 
şi duios cântăreț sal tristeţelor urbane 
— este nevoit să-şi expună opera în 
modestul lui atelier Simu unde umatorul 
— tip de oriental. nărăvit să-şi facă ]re- 
umblarea pe o anumită porțiune de 1ro- 
tuar — rar dacă îndrăzneşte să se aven- 
tureze. - 


Atencul Român, — (am mai scris-o și 


„altă dată) — nu-şi pricepe deloc menirea. 


Intre „Ateneul Român“ şi cutare pate- 
neu“ popular din cine ştie ce suburbie 
a Capitalei. unde pregedintele e moaşa 
comunală, suplinită de subcomisarul său 
perceptorul împărțirii — nu e nici o de- 


"oschire, în ceiace priveşie calitatea acti- 


vității. 


Ba dal 


Incurajață de „Ateneul Român“, me-. 


diocritatea e oarecum oficial consacrată 
și, ca urmare, impertinența ei creşte, iar 
„prestigiul“ ei se consolidează  social- 
mente. ei 

Incurajată de „ateneul' din Gropile 
lui Oatu, mediocritatea nici nu pierde, 
nici nu câştigă în prestigiu — și socie- 
tatea nu suferă în operaţia de iriare a 
valorilor ei. 

Aici stă marea primejdie ! 

Dar cine — în tara românească — ar 
putea s-o înlăture ? 


N, N. TONITZA | 





Desen Georges Seurat 


" thoven e un.măzgar !“ 


1% 





Intro zi, în curtea palatului din 
Tuilleries, Napoleon certă foarte aspru 
pe ministrul său Talleyrand. 

Acesta îl lăsă să strige, fără să răs- 
pundă şi fără să se supere. , 

Câna Napoleon plecă Talleyrand zise, 
destul de tare ca să fie auzit de impărat, 
celor dimprejur : 

— Aţi auzit, domnilor! Ce păcat că un 
om așa de mare a fost crescut aşa de 
prost ! 


+ 


Muley-Hafid, fostul sultan 'al Marocu- 
lui, juca într'o seară, după o primire so- 
lemnă la Tanger baccara cu nişte străini. 
Voia tocmai să bage în buzunar un câş- 
tig mare, când un ziarist englez, un Mr. 
Loris, care stătea la spatele scaunului 
său îi zise în glumă: 

— Nu faceţi bine, o lacţiitor al Profe- 
tului, să luaţi banii aceştia! O interzice 
Coranul. i 

Era exact. Muley-IHafid, 'chinnit de 
conștiința sa religioasă, se adresă veci- 
nului său, diplomatul Fabry, întrebân- 
du-l : | 

— Eşti judecător de mare reputație. 
Pot să iau câştigul acesta sau pu? 

Tabry îi răspunse: 

— Dacă ai jucat cinstit, o locţiitor al 
Profetului. n'ai voe să iei banii, căci Co- 
ranul îţi interzice jocul de noroc. Dor 
dacă ai trişat atunci nu mai e joc de 
noroc, ci vrednicia ta personală, şi în 
cazul acesta poți să iei banii. 

— Eşti cel mai mare judecător din lu- 
me !, exclamă Sultanul şi... băgă banii în - 
buzunar. . 


* 


Bismark ceru odată împăratului  Wil- 
helm [ demisia unuia dintre miniştri. 

— Dar ce ai contra lui ? îl întrebă îm- 
păratul. . 

— Prea e prost! răspunse cancelarul. 

— D-ta prea crezi prost pe ori şi cine. 
Stiu că mă consideri și pe mine drept 
prost şi totuşi voi rămâne la postul meu, 


* 


Bătrânul dirijor Schicht din Lipsca e 
fost mult timp duşmanul lui Beethoven. 
Fără a. cunoaşte muzica „colegului“ mai 
tânăr, obişnuia, ori de câte ori se vor- 
bea de acesta, să spună supărat: „Bee- 


In sfârşit, prietenii săi reuşiră să-l 
ducă odată la o reprezentaţie a operei 


„„Fidelio“. Schicht o ascultă în tăcere şi 


numai la urmă, după multă ifsistenţă 
ca să-şi dea părerea, zise supărat ca în 
totdeauna. 

— Măgarul... am fost eu! 


pă 


Când era directorul ziarului; „Aurore” 
Clemenceau afisase în sălile redacţiunii 
acest. avis': | 

„Domnii redactori sunt rugaţi a. nu 
pleca: înainte de a fi venit“. 


RUD. A KNAPP 


140 ; S 


ARDEALUL ȘI PROBLEMELE CULTURALE ' 


Două mentalități 


Conflictul dintre utinerii oţeliți” zi 
mitetul partidului naţional româu, 
care făceam amintire în articolul prece- 
denţ, se -dăoteheștiZatât ca” pricină cât 
vi ca efect — de cel dela „Tribuna“ din 
Sibiu, 

Acesta cra un conflict intern, 1zbun- 
uit între prietenii şi colaboratorii din 
jurul acestui ziar şi rămas izolat la cei 
direct interesați întrucât opinia publică 
a stat în rezervă, așteptând în linişte 
sfârsitul conflictului.  Ena. din cauzele 
primcipale ale acestui conflict a fost cu- 
rentul activist tot inai pronunțat înpo- 
triva pelrttcei de pusivitate a partidubui. 
Am vorbit la timp pe larg despre acaste 
lucruri şi am arătat, că dreptatea cau- 
zei a fost de partea celor ostracizaţi de 
eficialitatea partidului, cari au triumfat 
ațoi prin opera lor politică şi culturală 
desfăşurată prin organul lor dela Arad 
. Tribuna Poporului“. Au fost la mijloc 
şi în acest conflict chestiuni personale, 
dar acestea nau putut împiedeca trium 
ful cauzei drepte. 

Un caracter cu totul deosebit a uvut 
însă conflictul dela Arad. 

In răstimpul dela epoca de glorie poli- 
tică şi culturală a vechilor tribunişti din 
Sibiu şi până la aceca a nouilor tribu- 
nişti dela Arad sc ridicase în Ardeal e 
nouă generație de intelectuali. crescută 
în aspirațiuni nouă iăţionăle şi adăpată 
la izvorul unui nou crez cultural, con- 
eretizat prin mişearea dela „Semănăto- /| 
rul“ şi dela pat: a c, ă to. -. 
nii de Munte. vidă acăăstă "gene- 
fație nu” mai putea fi mulţunită cu felul 
cum se reflectau în organul dela Arad 
chestiunile cultnrale din vechiul rezat., 
Intriadevăr, prin strămutarea punctului ] 

| 
1 


Co- 


de gravitate politico-cultural dela Sibiu 
la Arad sa obținut o intensificare — de 
altfel foarte necesară şi venită Ja timpul ' 
suprem pentu a paraliza acţiunea de ma- | 
nhiarizare a guvernelor ungare şi pe |! 
aceea a socialistilor interpaționali — a! 
vieţii naționale din Banat. dar s'au slăbit | 
legăturile cu Bucurestii. .- 
Aradul era la o depărtare «le abia câ- 
teva ore de Budapesia — o capitală! mo- 
dernă ajunsă tocmai în epoca aceea la 
apogeul aspiruţiunilor sale de oraş mon- 
dial — și eva exrlicabil ca să fie înflu- 
ențate direci de viaţa deacolo şi elemen- 
tele couducătoare româneşti care înce- 
puseră a-şi ținea „şedinţele“ în acel oraș. 


Pentru această depărtare de_ viaţa din 
Bucuresti, asupra căreia se slăbise” "tor 


mat înult puterea de orientare a cercu- 
rilor intime dela ziarul arădan. e foarte 
semnificativă următoarea notiță din „Se- 
mănătorul'“* dela 18 Sept. 1904. 

D. Al Voijen unul dintre redactorii 
„Reînvierii“, moarte în faşe,  cutreieră 
Ardealul vobind românilor deacolo. des- 
pre apercle M. 5, Regina (subiect cu- 
minte ales !) şi despre altele. Ascultătorii 
acestor conferințe vor câştiga dela d, 
Vojen cunoaşierea limbii româneşti, așa 
cum o vorbese şi multe persoane calte 
in Moldova  desprețuind întrebuinţarea 
limbei literape, Altfel fotosul va fi slab. 
lar când un ziar mare ca „Tribuna“ din 
Arad îşi pierde cu totul cumpătul şi 
vorbeşte cnfatic despre talentul “d-lui 


ape 


Vojen.. pe care noi aici nu-l cunoastem. 


se cupălă încă o dovadă despre desorien-: 
tapea în ale cultuiii care domneşte de o 
bucată de vreme în mintea multora din- 
tre românii de dincolo. Dacă se cheltueşte 
un astfel de vocabular de laude peniru 
atât de puţin ca d. Vojen, ce ar rămânea 


- 


pentruj un Delavrancea dacă ar fi să-l 


de ._ 'audă corespondentul ..Tribunei ?* 


Slăbirea relaţiunilor cu. cercurile dm 
Bucureşti, cari au înţeles: mai bine rosti 
luptelor politice şi scopul unificărei cub 
turale a Ardealului cu. vechiul regat, în- 
vepise a se resimți şi în politica oficiaă 
a partidului, In telul âcesta se explei 
fundamentala deosebire în concepția po 
litică faţă de atitudinea ce trebuia se 
îa cu privie la reluţiunile cu România. 

În programul politie conceput şi pu- 
blicat “de către activişti în Arina Aura 
măr al orgunului lor , Tribuna Po) - 
(ni. această atitudine era asifel preci- 
zată : 

„Cât despre România. socotim că este 
cea mat mare greşală a ne arăta mai în- 
țelepţi decât frații nostri de acolo si a-i 
certa pentru că anume lucruri politice ci 
le rezolvă într'un fel sau altul. 

„Prin. trecutul lor prin viața politică ce 


o duc, prin responsabilitatea ce o au, de- . 
sigur că în primul rând bărbații de stat. 


ai României sunt chemaţi să priverheze 
jatat asupra intereselor ţării lor cât şi 


“asupra intereselor generale ale națiunii 


române“. 
Ce concepţie înaltă şi justă din toute 
punctele de vedere ! . 
Şi ce deosebire radicală între acest 
program politic şi acela formulat de vfi- 
cialitatea partidului după isbucnirea con- 


UNIVERSUL LITERAR 


Institutul de 
cultură italiană 


Duminică 201]. în amfiteatrul funda- 
ției Regele Carol a vorbit d. prof. Emil 
Panaitescu, D-sa jămuregste o temă: pen- 
tru ce Roma este eternă. După ce arată 
vezultatele nefaste ale supremaţiei teh- 
nicei — în dauna vieţii siprituale -— din 
civilizaţia noastră, începând din sec 
XIX, examinează destinele popoarelor» 
mari din istoria Europei: Turcii cari au 
trecut ca o vijelie călcând în picioare 
neamuri şi civilizaţie, dar cari nau lă- 
sat nimic în urma lor. nici măcar vorh" 
cu care mamele îsi speriau copiii : „Viu 
Pnucii“_ nu se mai păstrează. Altele, cum 
sunt Grecii de care se leagă punctul cel 
mai înalt al «nfletulni omenesc: In faţa 
Parthenonului  îngenunchi  mulțumind 
lui Dumnezeu că a dat Grecilor clipa 
uceea de divinitate în care ei au izbutit 
să arăte lumii care este supremul fimu- 
nos. Şi mai suni alte popoare, care au 
pus stăpânire nu numai pe pământurile, 


dar şi pe sufletele oamenilor şi si-uu 
dat continuitate propriei lor vieţi. 
Viindcă, spune d. Panaitescu, rue 


sunplu, ci e îndrăzneţ să te întrebi de 
ce Roma e eternă. Creaţia u plecat din 
alte parte. Roma numai a asimilat con- 
topind întrun tot unitar ceeace civili- 


" zația popoarelor supuse îi aducea. Din 


flietutui cu „tinerii oteliţi“ şi în care ati- | 


tudinea faţă de România se îmbrăca în 
următoarea formulă sofistică şi de un 
iezuitism mai catolice decât al papei dela 
Rowa : 

„In afacerile politice ale îraților nos- 
tri din România nu ne amestecăm. Lorin- 
ţa noastră sinceră este să ştim  Statul- 
Român în relaţii de amiciție cu Statul 
nestru... Pentru a îixa însă dela început 
vederile noastre în toate chestiunile de 
interes public trebue să declarăm fără 
înconjur, că un eventual amestec al 
îraţilor din România în afacerile noastre 
politice l-am considera vătămător interc.- 
selor noastre... Politica noastră no poate 
face altul decât noi şi PRIN.NOL.INŞINE“, 

Aşa glăsuia oficialitatea partidului na- 
țional român la ânul 191t-prin. noul său 
organ de publicitate „Românul“ dorin 
sincer să stie Statul-Român, în. relaţii de 
amiciţie cu Statul ungar. Activiştii spu- 
neau însă în programul lor îi anul 1997 : 

„Mai mult chiar: Vom căuta o apropi- 
ere şi mai vădită atât către Viena cât si 
către naţionalităţile de co Sri luptă 
şi ele pentu a pune capăt politicei neno- 
rocite pe care o face guvernul unguresc“. 

Cei dintâi reprezentau în privinţa a- 
ceasta părerile şi intetesele elementelor 
mai conservatoare din Bucureşti iar cei- 
Jalţi actionari în vederile si din îndemnul. 
elementelor mai liberale, cari nu vedeau 
mântuirea neamului prin , relații de ami- 
ciţie“ cu călăii noştri dela Budapesta, ci 
dimpotrivă numai prin cea mai dârză 
luptă în contra acestora. | 

Oficialitatea partidului A Vedea voie! 
 sfrațilgg“ să se amestece”tii politica” ei, 
care nu se putea face decât „prin noi în- 
şine” iar activiștii spuneau că „birbaţii 
de stat ai Romaiiiei sunt chemați (adică 
datori !) să supravegheze şi asupra in 
tereselor generale ale naţiunii române“. 

Deosebirea între cele două concepții 
cra atât de mare încât o ciocnire între 
ele era inevitabilă. Şi ea se produse în 
momentul când noua generație de inte- 
lectuali încălzită de soarele culturei na- 
ționale, care se ridicase în vederea iutu- 


Ierusalim a plecat speranța creştină a 
wici feviciri viitoare veşnice; şi din 
Grecia sau născut toate noţiunile arici. 
stiinței, literaturii şi filosofiei. In Roma 
toate lucrurile astea nu erau in onoare. 
Discuţiuuile filozofice despre ceea ce e 
dincolo de cercetarea simțurilor noastre 
iuseseră "oprite sub Roma republicană, 
fiiud socotite ca posibilitatea unui vi- 


„ţiu. Spiritul moral pe care ei îl su uu 


le serveşte ca să înțeleagă mai Dine u- 


„manitatea, ci ca să-şi domine pasiunile, 
"Zeii primitivi originari erau modeşui. și 


mici. Când însă alţii mai mari vin din 
afară, Roma ştie să şi-i facă ai săi pen- 
tru a-şi mări puterea. Una din forţele 
mari romane e știința arhitecturii, Sunt 
clădiri -măreţe, impunătoare. In ele se 
citeşte acelaş spirit dominator. Aici în- 
cepe taina care face din Roma un oraş 
în afară de celelalte. Intinzându-și ho- 
tarele mult mai departe decât până în 
„Bazenul Mediteranii în care Grecii îşi 
aveau nucleele lor de aivilizaţie, soma- 
nii ajung până la Oceanul Nordic, schini- 
bând astfel centrul de greutate al lu- 
mii, Voată această întindere e organi- 
“zată cu ajutorul unui element necunos- 
"cut până la ci; drumul. Drumul care nu 
„aveau numai funcțiunea comercială pe 
care i-o dăm azi, ci gi una politică şi 
militară. Unitatea sa formulat în ex- 
presia : „toate drumurile merg la Ro- 
ma“, De fapt toate drumurile plecau de 
la Roma, fiindcă prin ele literatura. ar- 
ta religia şi ştiinţa alcătuiesc eleimen- 
tele ce fac forță de transmisiune a bo- 
piăției sufletului mediteranean la toate 
popoarele în jurul Mediteranii. cât şi 
dincolo de ea. 

Spiritul roman îşi păstrează însă o- 
riginalitatea, cu toate asimilările făcute. 


EDC RECENTE 


vora la Bucureşti, eşi pentru prina dată 
iîn arena vieţii publice. Ciocnirea În a- 
tât de vehementă încât luase proporţiile 
“unui mare scandal politic, care amenința 
cu compromiterea întregei cauze naţio- | 


“nale în Ardeal ! 
ION BAILA 





UNIVERSUL LIV ERAR 


Cărţi şi oameni 


DU SACERDOCE AU MARIAGE : 1—LE PERE HYACINTHE (1807—1870), jur- 


nal infim şi scrisori publicate de 


A. HOUTZIN. şi P.-L. COUCHOUD, 


editura 


Rieder & Co., Paris, 197. 


Colecţia de studii intitulută  Christia- 
nisme pe care o dirijează PP, [.. Cou- 
choud. cu lurgă înţelegere şi cu griju de 
a fi în curent cu sgiritul modern, a a- 
juns la al 20-lea volum, Pe lângă genc- 
ralități asupra evoluţiei religioase a o- 
menirii şi asupra istoriei creştinismului, 
sau publicat în această colecţie studii 
speciale asupra originilor, asupra cre- 
dinței şi ştiinţei în evul-mediu asupra 
„raporturilor dintre creştinism cu pro- 
bleme sociale (d. ex. cu Revoluţia fran- 
ceză) şi cărți consacrate evoluţiei dog- 
melor creştine (Fecioara Maria, Spove- 
dania). O serie de volume au fost con- 
sacrate textelor evanghelice ; în teudu- 
ceri noui însoţite de note şi comentarii 
Sau publicat „A patra Evanghelie“, 
„Faptele Apostolilor“, Serierile Sfântu- 
lui Paul, etc. 

Asemenea colecție prezintă. un iuteres 
deosebit nu numai pentru spiritele re- 
ligioase, ci şi pentru acele spirite ştiin- 
pitice cari înțeleg că religia nu poate fi 
înlăturată — ci ea se poate menţine da- 
că se adaptează marilor probleme cul- 
turale şi nouilor trebuinţi sufleteşii ale 
omului ge azi, 

Ultimul volum apărut e consacrat u- 
ne; drame de conştiinţă considerată de 
P. L. Couchoud ca unul din cele mai 
mari fapte religioase din secolul ul 
XIX-lea“. Problema căsătoriei preoţilor 
catolici are o importanță care trece de 
cudrele Bisericei. P, Hyacinthe ].oson, 
călugăr şi orator, scriitor şi om de uc- 
țiune, a făcut gestul îndrăzneţ, împoiri- 
va tuturor piedicilor. Sa căsătorit lăţig: 
aceasta era concluzia „unei drame” care 
a durat patru ani; cel ma generos sol- 
dat al Bisericei catolice a fost, în aceşti 
ani,  sfâşiat de aspiraţiile sale de preot 
si de iubirea lui nciînfrântă. Paicticul 
dramei e sporit de caracterul femeii 


„misterioase şi miraculoase” care a de- 
venii soția lui Ilyacinthe loyson. Fra 6 


americană, catolică,  puritană intrauşi- 
gentă. In acest „duo“ pasionat, dureros. 
uneori sublim, răsună glasurile alternate 
a două rase sufleteşti. Acest roman re- 
ligios e încadrat de mari evenimente 
iragice, de Condiliul Vaticanului, răz- 
boiul din 1870 schisma lui Doellinger"... 

Şi Hyacinthe Loyson şi d-na Meriman 
au avut câte un jurnal, în care au nt 
tat cu sinceritate momentele dramei lor 
sufleteşti, Fragmente din uceste jucnale 
sunt publicate în volum împreună cu 
scrisorile schimbate între . ei. Orânduite 
cronologic, ele ne permit să urmărim 
desfăşurarea acestei crize de conștiință, 
care a cuprins si pe alţi câţiva preoți 
catolici. ca  Gratry, Charles Perraud, 
Henri Perreyve, Abatele Gratry a iubit 
ani îndelungi pe d-na Meriman, care a 
fost insă dominată de suflul arzător al 
lui  Hyacinthe. Chestiunea celibatului 
eclesiastic, deşi n'a fost rezolvată până 
azi, şi-a găsit însă expreşia culminantă 
în drama morală ai cărei eroi au fost 
cei patru mari preuţi catolici pe cari 
i-am numit mai sus. P.-L. Couchoul și 
A. Houtin anunță publicarea unui nou 
volum de scrisori si «extrase din jurna- 
lele intime pe cari însăşi autorii lor 
ne-au păstrat cu indicaţia de a fi publi- 
cate după moartea lor, ca un exemplu 
de sinceritate şi ca o consolare pentru 
acei cari suferă sub jugul Dogmei, „în- 
sctaţi de iubire“. 

P. A, 


„CONFIDENŢELE“ LUI VERHAEREN 


Sub acest titlu, o revistă din Bruxelles 
(La Raison, no. 20), reproduce răspun- 
surile date de poetul Emile Verhaeren 
unei serii de întrebări puse de „Les An- 
nales“ din Paris, în ajunul războiului 
european. lată câteva răspunsuri: 1) 
lucraţi cu bucurie? — Aproape în iot- 
deauna. 2) Ce este pentru dv. „vioara 





FI transformă pe am în cetățean, preci- 
zâudl ideea care la Greci era numui vagă. 
Roma dă noţiunea că personalitaiva, u- 
nui cetăţean e formată din totalitatea 
drepturilor sale. Luptele, cu problemele 
lor politice, ambițiile ce deosebesc pe 
cetățeanul roman, se citesc în De servi- 
tude si De amiciiia lui Cicero câi și în. 
istoria lui Liviu. şi Tacit. Romanii aveau 
precisă convingerea eternităței cetăţii 
lor. Incepând cu binecuvântarea pe care 
zeii au dat-o cetăţii stropind-o cu sân- 
gele. lui Remusş. Aceeaş convingere se 
citeşte la toţi poeţii lor. Virgil, poetul la 
început: naţional, apoi imperial al Ro- 
mei azi universal, scrie cum Jupiter i-a 
zis lui Romulus că i-a dat un imperiu 
„fără sfârşit şi urmaşii săi se vor răspândi 
peste tot pământul. 

Dar nu numai Romanii, «ci şi Grecii 
credeau şi  mărturiseau acelaş Iucru. 
Plutareh zice că Roma e o sfântă vniră 
comună, ancoră pentru toate popoarele 
pământului, pe care D-zeu și timpul au 
creeat-o, Și nu numai păgânii, dar şi cre- 
stinii spun că Roma a fost lăsată pentru 
gloria popoarelor ce se vor naşte prin 
ea. Eusebius la anul 300 şi Tommas 


d'Agquino la 1300, alţii înainte şi dupăei, 
mărturisesc că Roma a fost făcută pen- 
tru a fi înlesnită învățătura creştină. Și 
Dante, sinteza lumii politice şi creştine, 
spune în De Monarhia şi'n Cântul Îl din 
Infern. acelaş lucru. E deci, d-lor spune 
d. Panaitescu, istoriceşte sigur, că dacă 


sa răspândit creştinismul asa de repede 


si. intens, asta nu e datorită decât uni- 
tăţii în care erau grupate toate ponoa- 
rele sub acelaş sceptru. Conştiinţa unei 
universalităţi a saflctului creştin  cin- 
colo de viaţă, nu se putea prinde decâi 
în universalitatea imperiului  pămân- 
tesc roman. e 

Deci de aceea e Roma eternă, fiindcă 
ea naşte după sine popoare “e-i vor 
trăi viaţa în spiritul pe care i-a li l-a dat. 

Cu spiritul de libertate cetățenească 
pe care Roma ni î-a dat, ne facem să ne 
întoarcem cu tot sufletul, cu întreaga 
noastră mândrie către ea. Fiindcă de 
nici un popor nu te poţi apropia cu fio- 
rul cu care te apropii de Roma. Și în 
civilizația noastră  modern-tehnică, tot 
Roma ne va arăta puterea de înălţare 
către marea civilizaţie spiriiuală a o- 
menirii, Ă 


141 


Îmi Ingres ? — Proza. 5) Cari ar fi cele 
cinci cărţi pe cari le-aţi lua în exil? — 
Ilomer. Shackespeare, Calderon, Vicior 
Hugo şi Dostoiewski, 4) Cine e cel mai 
mare binefăcător al omenirii? — Isus. 
5) Tânăra generaţie vi se pare superioa- 
ră ori inferioară celei precedente? — 
Orice generaţie recentă e superioară ce- 
lei precedenie, pentrucă ea posedă îi- 
nereţea  proaspălă. 6) După Gioconda, 
tabloul la care ține cel mai multi e „Pe- 
lerinii din Emaus“ al lui Rembrandi. 7) 
Dacă nar fi născut în Flandra, nr fi 
vrut să trăiască la Hamburg, aproape 
de pori. 8) Verhaeren nu e feminist (în 
sens politic) şi crede că entuziasmul e 
calitatea -care poate asigura fericirea în 
secolul nostru atât de chinuit. 


UN PORTRET AL LUI RAINER 
MARIA RILKE 


Maurice Betz, care a tălmăcit în frun- 
ceză unicul roman al lui Rilke. mort de 
curând: Les Cahiers de Malte Laurids 
Brigge, publică în Europe (No. 50, Fe- 
bruarie) o serie de note despre a:el ca- 
re a fost „ceva rar şi mare, şi care du- 
rează puţin: un poet“. Portreiul lui. 
Rilke e sesisant; „O față prelunsă, sul: 
o largă frunte abia atinsă de două anici 
dâre.. O privire albastră care se îvde- - 
părta lesne; chiar dacă reveniu lu rea- 
litate. ea păstra sub frumoasa curbă a 
sprincenelor, ceva întrebător și mirat. 
Totuşi ochii aceştia nu spuneau tolul, 
nici cuta dela gură, puţin amară sub 
mustăţile atârnânde. Acest chip nu de- 
venia în adevăr el însuşi, decât uluuci 
când pleoapele uşor coborite păreau că 
rețin ceeace se pregătea . dincolo“, grav 
şi neprevăzut.., Glasul său profuzail pă- 
rea ca ultimul vul, aproape potolit, al 
unei frământări lăuntrice“. 

Rilke a călătorit mereu. A descoperit 
adevărata Italie. apoi Rusia — traducânu 
din Dostoiewski. Popasuri la Worpswe- 
de, unde întâlneşte pe d-na Clara -Wes- 
thotf. La Meudon câștigă protecţia iui 
Rodin. al cărui secretar a fost câiva 
timp ; la Paris cunoaște pe Gide şi Ver- 
haeren. _Rătăceste apoi prin Provența, 
Suedia, Relgia, Danemarca” Egipt, Dal- 
maţia, Spania. Războiul il face să tacă, 
îndurerat. ca 'să reia apoi, la țărmul A- 
driaticei, Elegiile sale începute în 1015, 
să traducă pe Paul Valâry, şi să serie el 
însuși admirabile poeme în limba tran- 
ceză, Se stinge în vârstă de 52 avi la 
Montreaux. în Elveţia, | 

Cnrios destin, acel al lui Rilke! [le 
opus veacului său prin viața şi opera 
lui, dar acest contrast îl face mare. O 
viața de fapt solitară, o  interiorizare 
excesivă care transformă toate reahită- 
țile lumii. Valery se mira de acest „a- 
buz de intimitate cu tăcerea“. Rilke voia 
să se mențină în Îumea creaţiei pure 
Chiar dacă privia „realităţile“, părea că 
le părăseşte. Două versuri caracterizează 
admirabil viața şi opera lui Rilke: „Acei, 
printre acei cari pleacă, să îii în împă- 


răţia trecerilor ; — să fii un pahar care .. 


vibrează! şi care, cântând, cl se şi fără- 
mă“... Această imagină a fragilităţii re- 
vine adesea în poeziile lui Rilke, grele 
de alusiuni și de presentimente. 


14 


Cronica muzicală 


„LOHENGRIN"“ LA OPERA ROMANA. CONCERTUL ASOCIAŢIEI DE MUZICA 
DE CAMERA, FESTIVITAȚILE PENTRU. COMEMORAREA LUI BEETHOVEN 


Activitatea desfăşurată de astă toamnă 
până acum la „Opera română“ cu greu 
ar lăsa să se întrevadă planul de lucru 
urmărit de direcţiunea artistică. Căci 
trecerea dela „Regele Ysului“ la , Gianni 
Schicchi“ şi apoi la „Lohengrin“ csie un 
zigzag, care nu exclude ca mâine să ve- 
dem pe afiş „Amtiparnasso“ de Orazio 
Vecchi sau ,lrrelohe“ de Franz Schreker. 
Va să zică dela Lalo şi Puccini, iată „O- 
pera română“ vâslind îndărăt la Wag- 
ner din stadiul operei romantice, le 
fapt, pentru opera noastră bucureşteană, 
„Lohengrin“ nu este de cât o :eluare. 
Insă, montarea datorită. regisorului Con- 
stantin Pavel, divecţiunea muziculă în- 
credințată maestrului Alfred Alessan- 
drescu, ca şi distribuţia cu totul diferită 
a rolurilor, dau acestei reluări un deo- 
sebit relicf, care prețueşte cât o premie- 
ră, N'ar fi fără de interes o compuraţie 
între realizarea acestui spectacol de o- 

- peră, de estimp şi de odinioară. Dacă 
cstimp punerea în scenă datorită lui 
Pavel depăşeşte considerabil -pe cea 
de  odinioură, apoi, să recunoaștem 
distribuţia rolurilor de acum esie un ca- 
tegaric regres, Considerate în parte, vo- 
cile din actuala distribuţie nu sunt nici 
decum de neluat în seamă. Dimpotrivă, 
Niculescu-Basu, Jean Atanasiu,  Rabega 
şi Magiari- ca şi Alexandra Feraru şi 
Snejina, în parte, dau dovezi în liecare 
seară de admirabile dispozițiuni vocale. 
Intrun ansamblu de operă ca ,„Loben- 
grin“, caracterul specific al fiecărei voci 
ca şi cerinţele fiecărui rol, nu corespund 
insă necesităţilor de echilibrare şi ten- 
dinţelor de unitate. Alfred Alessandrescu 
birue şi în Wagner, ca în tot ceiaze: di- 
rijează, cu sigura sa pregătire şi cu te- 
meinica sa cunoaştere. Aceasta însă nu 
se suprimă întotdeauna tot atât de pu- 
ternic în muzicienii pe care îi conduce. 

“ În „Lohengrin“, de pildă, o oarecare şo- 

văire şi lâncezeală — mai sensibilă în 
primul act — provenită din pricina lip- 
sei de aprofundare din partea corpului 
muzical împiedică să se afirme zoncep- 
ţia de interpretare a valorosului nostru 
dirigent, Dar, deşi am fi dorit o premieră 
de Wagner, sau chiar reluarea „Walkii- 
rei“, sperăm că viitoarele. reprezenta- 
țiuni ale lui „Lohengrin“ vor descoperi 
pentru fiecare interpret tot mai' multe 
din inepuizabilele surse de expresiune 
conținute în operă şi vom obţine și un 
cât mai corect spectacol. Dela Alfred 

Alessandrescu suntem în. drept să nădăj- 

duim şi să pretindem tot mai mult, în 
stimularea şi  coordonasea  sforţărilor 

j:arţiale ale masei i icEpogiilel: Ă 


Renumita noastră „Asociaţie pentru 
muzica de cameră“ trece în al treilea an 
de existență și de muncă, pe care-l inau- 
gurează cu concertul dat Miercuri, 16 
Februarie c. în sala „Liedertafel”, 


Din nou virtuozitatea tehnică ca şi dis- 
tinsa probitate artistică a vestiţilor noş- 
tri instrumentiști a fost viu aplaudată în 
executarea Quurtetului de coarde în Re 
major-de  Yschaickowsky Patru Novel- 
lete pentru pian şi quartej de coarde de 
Andricu şi Nenetul pentre instrumente 
de coarde. flaut. oboi, fagot şi corn de 
Spohr. Pe lângă membrii „Asociaţiei“ 
Al, Teodorescu (violină), T, Popovici 
(viuliu), Î. TPhaler (vloluncel), [aa 
Heath lulariuul i vtoliua 10). Dau Sl 
miubesau (îngbt) și BP; Nilulusea îcuru), 


- apreciat 


şi-au dat concursul Ja acest concert d. 
Prunner (contrabas). B, Zelinsky :obo!), 
V. Jianu (flaut). Ca interes deosebit de 
ansamblu. Nonetul de Spohr a oferit in- 
strumentiştilor numeroase momente de 
a-şi releva şi valoriiica însuşirile. lar 
în ceiace priveşte noutatea şi originali- 
tatea, interesul a fost îndreptat spre cele 
patru novelete ale lui Adricu. Noua lu- 
crare a lui Andricu păstrează aceiaș cu- 
noscută înclinare a autorului către at- 
mosfera melodică autohtonă. Numai că, 
in loc să ia motivele din realitatea inele- 
dică inventată de popor, şi să le prelu- 
creze simionia, Andricu procedează de 
astădată în alt chip. lşi creiază el însuşi 
motivele.—s'ar zice—nu din reminiscenţe 
de melos popular, ci din însăşi elementele 
struciurale ale melosului popular. Or, 
Andricu nu pare atât de temeinic cunos- 
cător al muzicei populare și nici destul 
de clară intuiţie nu vădește pentru ca- 
racteristicul românesc. Dacă . tendințele 
sale sunt de susţinut. apoi mijloacele de 
realizare au neapărată nevoe de spriji- 
nul unor studii mai atente asupra counsti- 
tuţiei ionale şi ritmice a cântecelor popu- 


lare. 
- 


Anul acesta. la 26 Marte, se împlinesc 
o sută ani dela moartea lui Beethoven. 


In toate ţările de cultură, data aceasta 
a prilejit manifestațiuni impresionante 
în memoria puternicului geniu muzi- 
cal din Bonn, Ţara românească a ţinut 
să nu rămână mai prejos. Nu suntem 
informaţi — cum în această privinţă a- 
vem, bunăoară şiiri din străinătate — 
asupra amănutelor de or&sizare, şi a- 
supra comitetului ce se va îi format 
pentru dirijarea activităţii festivităților 
comemorative. Şi nici nu putem afirma, 
în deplină cunoştinţă de cauză. dacă im- 
portanța acestui însemnat eveniment 
cultural a fost sezisată de factorii res- 
ponsabili şi dacă înaltul guvern a ade- 
rat şi şi-a însuşit modul cum a fost orây- 
duită serbătorirea. Fapt esie că Joia tre- 
cută, invitaţiuni speciale emanate dela 
Fundaţia culturală „Principele Carol“ a 
strâns sub bolta „Ateneului Român“, în 
jurul Majestății Sale Regina şi a vaspe- 
ților regali, pe numeroşi demnitari ai 
Statului, reprezentanţi ai culturii, ni ar- 
matei, ai presei, etc., spre a azista la 
concertul de gală inaugurator al festi- 
vităților  beethoveniene.  Surprinilerea 
cea mare a fost însă apariția la pupitrul 
de diriginte al orhestrei ,kilarmonicii“, a 
dirijorului german Hermann Scherchen, 
interpret al muzicii moderne. 
Nu înţelegem de ce fusese chemat un 
german ia conducerea acestui concert 
festiv, când în țară se afla George E- 
nescu, expresiunea cea mai definitivă şi 
autentică a geniului muzical românesc. 
Doar în vremea aceasta Enescu coacerta 
ca violonist la Ateneul popular „Obor“, 
Fără a micşora întrff nimic valoarea 
propagandei muzicale întreprinsă de 


„Enescu, dar ni se impune o firească în- 


trebare : Nu prezintă centenarul porţii 
lui Beethoven nici atât interes pentru 
prestigiul. muzical al ţării noastre ? A- 
tunci cuimn sa consimțit ca dirijerca ar- 
tislică muzicală :a serbărilor să [ie în- 
credinţată unui muzicant străin, care, 
pe lângă altele, nu este nici un nume 
cousacral în arta sa? lar, alături de 
Maestrul Eueson, tu avnm în țară | alți 
wusluiaisi cvwmâzni cărora ar îl putut să 


- tlvă tiwwprejurară, 


UNIVERSUL LITERAR 









= (9 ră ut 
a 035 
îm ml î 


SA PLATRELE 


5 abukRa 
Parere "9. "7 Does LPP mami SE : 


LA „REGINA MARIA“, OMUL DE AL- 
PADATA DE PORTORICHE 
CEL MAI SRALUCIT SUCCES AL D-NEI 
MARIOARA VENTURA 


Nam simțit emoție așa de mare, de 
mult, cum am simțit la reprezentarea cla- 
sicei piese a lui Portoriche, „Omul de 
altădată“, cu d-nele Ventura, Masioara 
'Zimniceanu-Theodorescu, Marieta  Sa- 
doveanu şi d-nii Tony Bulandra, Maxi- 






















„milian şi Finţi. 


Piesa e extraordinară. Reprezentarea e 
admirabilă, atât prin creaţiile rolurilor, 
cât şi prin punerea în scenă a foarte 
iscusitului director de scenă, d. Soare. 

- 


Familia Fontanet locueşte de ciuci ani 
la ţură, Duce o viaţă liniştită de între- 
mare şi morală şi materială. D, Fontanei 
îşi ispăşeşte cuminte viața sburdulnică 
de altădată, D-na lontanet munceşte cu 
devoțiune toată ziua. Amândoi urmăresc 
cu sârguință desvoltarea fiului lor Au; 
gustin în vâriă de 16 ani, sensibil ca v 
mimoză, romantic şi semănând aidoma 
mamei sale. ca sentimentalitate fecundă. 

Viaţa ce liniştită acolo. la țară. b-na 
Fontanet îşi iubeşte bărbatul, ştie că a- 
cum e numai al ci. Din când în când 
doar e turburată de amintiri din vremea 
când d. Fontanet era altfel, câna ea —: 
şi simțea umilită dragosiea, fiindcă băr- 
batul iubit o înşela, Tresare şi acum în 
ea, gelozia de atunci. Tresare poate mai 
des fiindcă vede cât de mult îi seamănă 
feciorul, ca înclinări depresiv sentimen- 
tale. Şi suferă sărmana mamă la gânuul, 
că şi fiul său din cauza firii lui (fivea 
lor) va avea de îndurat necazurile, hă- 
răzite sentimenialilor, 

Acolo la ţară, în atmosfera pașnică şi 
de reculegere, familia Fontanei e ajuta- 
tă de devoţiunea unei tinere funcționare, 
Catherine, 

lar pitorescul îl împrăștie generos, bă- 
trânul Chavasieux. tatăl d-nei Fontaneit, 
sgârcit şi slujnicar. 

Deodată apare însă în liniştita atmos- 
feră a familiei Fontanct, d-na Allain. A 
venit acolo în sat să-şi ia o moştenire. 

D-na Allain e tânără, frumoasă, ispi- 
titoare, cochetă şi deci dornică de a u- 
vea succese. . 

D, Fontanet: nu se mai poate :tăpâni 
in cadrul fericirii casnice. Redevine 
„omul de altădată“, curtenitor, infidel, 
dornic de a stăpâni femeea, care-i iese 
în cale. ă 

D-na Fontanet simte că soţul său din 
nou va păcătui. li spune. 

Işi sfâşie sufletul suferind, că-şi pier- 
de iarăş bucuria ; îi aruncă în față toată 
grozăvia chinurilor ei de femee, care-şi 
iubește bărbatul, îşi deşiră pasiunea ei 
de geloasă, — care-şi păstrează ca armă 
de apărare, gelozia. (Pentru ea, gelozia e 
ca un instrument de precizie).' Totuşi 
nu poate să gonească din casă, pe fe:neea 





se atribue cinstea de a contribui la ser- 
lătowirea lui Beethoven ?... 

Nu înţelegem de ce s'a adoptat tocmai 
forma de îndepărtare a reprezentanţilor 
muzicei româneşti de la o asemenea fax» 


O&URGE DIACIU 


UNIVERSUL LITERAR 


care i-a răsturnat liniştea, fiindcă îşi 
dă seama, că si fiul său, feciorelnicul ro- 
antic Angustin iubeşte pe d-na Allain. 

Tragică situaţie! . A 

Pe deoparie: gelozia femeei înșelată. 

De altă parte, sentimntul de mamă în- 
țelecgătoare a sufletului fiului ei răvăşit 
de prima dragoste, — de dragostea vi- 
sată de el, 

Scena aceasta e de-o măreție clasică. 

Mama roagă pe femeea, care o jignegte 
să o ajute. Să nu afle copilul, cu sufleiul 
plăpând, că iubita lui, e amanta tatălui. 


I)-na Allain convine. Dar Augustin află. | 


Şi urmează catastrofa. Copilul e adus în 
agonie în braţele mamei şi după câleva 
clipe moare. Durerea e nebună. Mama e 
uluită. Cu atât mai năpraznic uluită, cu 
cât fusese mai mare, mai profundă. mai 
iveparabilă asemănarea între suiletul ei 
şi al copilului, Avea senzaţia, că-l poartă 
încă în ea. 

lar tată! fiindcă deverise „omul de 
altădată“, se socoteşte ucigașul Copilului. 

- 

N'aş putea acum să citea o altă piesă, 
în care să fie o mai atentă grijă de gra- 
darea stărilor sufleteşti, de ierarbizarea 
nuanţelor şi de respectul lirismului. 

Poate, că sunt unele lungimi în actul. 
E însă atâta îndrăgostire de expunerea 
motivelor emoţionale, care vor: determi- 
na drama, încât le ascultăm cu respira- 
ţia reținută. : 

Reînvierea pasională a „omului de altă 
dată”, complexitatea stării de suflet a fe- 
meei biciuită de gelozie şi a mamei, 
care-și apără copilul ; trăsnetul presim- 
țirii mamei, că fiul îi e pierdut din cau- 
ză că tatăl egoist n'a înțeles drama din 
sufletuul copilului îndrăgostit, — toate, 
toate sunt înfăţişate complet, real. Tre- 
bue să-ţi spui, că n'ar putea fi altfel. 

+ 


D-na Ventura este d-na Fontanet. 

Am văzut-o pe d-na Ventura în toate 
picsele, pe care le-a jucat Ja noi, holul 
d-nei Fonianet dă prilejul d-nei Ventura 
să desfășoară toată gama de extraordinar 
de bogate, de ample nuanţe ale viriu- 
ților d-sale artistice, care sunt într'ade- 
văr covârşitoare, 

D-na Marioara Zimniceanu-Theodore- 
scu a fost d-na Allain. 7 

A mai încerca să relev impozantul ta- 
lent al acestei artiste. aşa de distinsă prin 
atitudini şi superioară înţelegere de «a 
srada, mi se pare nepotrivit. 


D-na Marioara Zimniceanu-Theodore- 


scu şi-a impus de mult o autoritate, pe 
care acum, — jucând alături de Ventura, 
— şi-a înălţat-o pe planul! întâi. 

In rolul modest al funcţionarei Cathe- 
rinc, a fost excelenta artistă, d-na Ma- 
rieta Sadoveanu. 

D. Fontanet, „omul de altădată“, a fost 
d. Tony Bulandra, căruia i-aş spune că 
—l-sa obisnuit cu biruinţele — de mult 
n'a obținut un succes mai deplin, ca în 
acest rol. E cert, că d, Tony Bulandra 
a dat rolului lui Fontanet. toată căldura 
expresivității d-sale de valoros artist. 

Augustin, copilul firav şi romantic, a 
fost d. Finţi. Greu zol foarte greu. Dar 
ce frumos. ce inteligent, ce bine Jia sus- 
ținut d. Finţi. 

Pitorescul bătrân Chavasieux a fost d. 
Maximilian, care e desigur unul dintre 
cei mai iscusiţi creatori de roluri pito- 
reşti. i 

- - 

Inheiu aceste rânduri, cu regretul. că 
s'ar puteg să fie intelectuali din Capitală 
cari să nu fi văzut piesa „omul de altă 
dată“ şi să nu îi uclamat pe cea mai 
Wieluciiă artistă românul, pă ti-au Ma- 


Pere Meet OnoaOPIBB 


SNOBII 
Reproducsm cu o justificată satisfac- 
ție. articolaşul cu titlul de mai ' sus pe 
care-l publică în ziarul „Cuvântul“ d. 


„profesor universitar Nae lonescu. Intr'o 


societate infectată de snobism. ca a noa- 
stră, astfel de adevăruri trebuesc câi 
mai des rejelate. Când glasul ce le ros- 
teşte, ure pe langă curajul atitudinii şi 
îndreptățirea competenţii, ecoul este cu 
atât mai sensibil cu cât şi prilejul a iost 
nui semnificativ, Recepţia pe care „U- 
niunea intuiectuală românească“ a fă- 
îut-o contelui von Kaiserlyng a înst u- 
nul d'n aces priieguri. 


f-am văzut ma zilele trecute, la copferinţa 
publică a lui Keyserliog, Cea mai mare parte 
din e — femei şi bârbaţi — oameni simpatici, 
irumoşi şi bine imbrăcaţi. Nu ştiu dacă veni- 
seră să asculte san să se vadă. Şi una şi cea- 
lată din operaţiuni e probabil tot aşa de im- 
portantă, - 

Fapt e că au aplaudat la stârşitul conferinţei. 
„Dia convingere sau din obligaţie. Dar au a- 
plaudat... fără menajamente. cu un îel de ui- 
tare de sine, care m'a impresionat, 

Ce am aplaudat — asta e o altă chestiune, 
E adevărat, o conterință frumoasă, şi dacă an 
chiar bine închegată, bine expusă, deşi cam 
obositoare. Conţinutul ei ? Am urmărit-o pas 
cu pas, frază cu frază. Keyserling nu este nici 
pe departe un gânditor original. O ştiam ceva 
mai de mult. Dar chiar în aşa grad, cum sa 
doverit Vineri seară, nu mi l-am închipuit nici 
odată. De-alungul celor o sută zece minute, 
cât a durat vorbirea, mu am isbutit să des- 
coper, mu o singură idee originală, ceeace ar 
fi ceva, dar nici măcar o observaţie persoaală, 
Toate lucruri cunoscute, cari plutesc în aer, 
pe cari le ştim cu toţii. Şi nici măcar gândite 
din nou atunci, Nu aţi băgat de seamă că, deşi 
bogată în dei si în fapte, deşi expusă într'0 
formă foarte plăcută şi amuzantă, conferința 
nu a fost deloc sugestivă ? E natural. Un vor- 
bitor nu este sugestiv şi mu-şi frământă awdi- 
tonul decât atunci când gândeşte" pe loc, Key- 
serling mu a făcut-o. 

Ideild ? Să vorbim puţin de ele, Dacă o a- 
numită insuficiență logică — pe care 'o bă- 
nuiesc congenitală, — şi o anumită lipsă de dis- 
ciplină ştiinţifică nu d-ar îi împiedecat să tragă 
— greşit — anumite consecințe cari, din îaptele 
şi premisele lui nu se pot trage, am fi putut 
reconstitui toată conferința lui Keyserling din... 
articolele „Cuvântului“, Peste punctul nostru 
de. vedere, balticul conferențiar — care îşi zice 
german, dar care ca structură sufletească, a a- 
firmăm încă odată, nu e — trece mumai prin 
atitudinea sa pamteistă de o vagă culoare ca- 
balist-indaică,- atitudine întru nimic fundată în 
estul consideraţiilor, era să zic convingerilor 
sale. 

Am 3demtiticat în sală cel puţin cinci persoa- 
ne, rumâni de-ai nostri, cari cu o pregătire de 
cel mult um sfert de ceas, ar fi putut face op 
conferinţă pe aceeaș temă, tot aşa de intere- 
santă şi poate ceva mai sugestivă. Oamenii ăș- 
tia fac toţi conferințe publice în Bucureşti, 
Foarte frumoase şi foarte bogate. Dar în sălile 
107 mu am văzut nici odată publicul pe care 
l-am văzut aseară, Este pentrucă acest public 
nu are nevoe să asculte iperuri pe care poate 
le cunoaşte ? Nu. Nu le cunoaşte. l-am văzut 
aseară, i-am văzut cum se „pamau“ la avea! 
atâtor lucruri „moui“, Dar, vedeţi, „uanea 
Dună“ nu vine la.o conferință românească... 

Am avut un 1906 pentru apărarea iimbii ro- 
mâmneşti. Pe când unul pentra apărarea gândi- 
rii moastre ? Di 


CONFERINŢE DESPRE 
PLASTICA 


C] „Sindieatul Artelor Frumoase“ orga 
mizează uu ciclu te trei conferințe ale 
attelut plastica. Ele tor "a lo în uula 

) W Derdtinea 


sa gpuiattei Muse carol da ntinea 


148 


seara, d; prof. lzigara Samurcaş va yorbi 
despre „Pietoru!' Ur.gorescu“, Sâmbătă 5 
Martie, ora 6 seara, d. Şi, .Neniescu critic 
de artă, va. vorbi despre „Probleme ale 
stilisticei române dela arta populară 
până la Luchian, Sâmbătă, 12 Martie, 
ora 6 seara, D-l O. W. Cisek critic de artă 
va vorbi despre „Pictorul Luchian“, lntra- 
rea generală lei 2V. Biletele se găsesc la 
„Cariea Românească“ (secţia picture!) şi 


“ în seara conferinţei la Fundaţie. 


PREMII 


Revista Cele Trei Crişuri a anunţat 
anul trecut un-premiu de 2500 lei pentru 
cele mai bune articole ale rubricei : Miy- 
carea culturală pe frontiera de Vest, 

Zilele trecute — îutrunindu-se comisia 
s'a oterit acăst premiu d-lui A. Davidescu 
Satu-Mare şi d-lui Birăescu din Timi- 
şoara. : 


PREMIILE $, S.R. 


joi. 24 Febr. 1927 orele 5 p.m, sa ţi- 
nui Adunarea generală a $.S. H. pentru 
decernarea premiilor pe anul acesta. 

Au candidat: 

Premiul i. Al. Brătescu-Voineşti sn va- 
loare de 25.UuV lei. 

C. Ardeleanu „Diplomatul, Tăbăcarul 
şi actrița“, 

V, Demetrius „Vieţi zdrobite“. 

[onei 'leodoreanu „LaMedeleni“. 

Premiul C. A. Rosetti al ziarului ,Vii- 
torul“ în valoare de 20.UU0 Lei. 

Out. Papadat-Bengescu : „Concert : de 
muzică de Bach”. i - 

Vasile Savel: „Vadul hoților“, 

Premiul de poezie Socec în valoare de 
20,000 lei. 

Ion Pilat : „Biserica de altădată“. 

A. Toma : „„Poezii”, 

Premiul de poezie al $. S. R-ului în 
valoare de 600U lei. 

Perpessicius : „Scut şi targă“, 

G. Talaz ; „Soare“, 

Premiul de proză al S. $. R-ului in va- 
loare de 4000, 

i Eug, Boureanu: „Povestiri de pe dea- 
uri”, 
Speranţă : „Casa cu nalbă”, 
Premiul Benvenisti, în valoara de 2000 
ei, | 

N, IL. Herescu: „Cartea cu lumină“. 

N. Milcu: Grădina de sidef“. 

Se va mai acorda de asemenea şi un 
premiu de 1000 lei pentru cel mai bun 
sonet al anului, 

$. S.:R. acordă din cinci în cinci ani 
premiul Nic. Filimon, în valoare de 
25.000 lei - pentru încoronarea activităţii 
unui scriitor. 

* Alegerea se va face între d-na Flena 
Farago şi d-nii lon Minulescu şi Corneliu 

' Moldovan. , 


PREMIILE AU FOST ATRIBUITE: 


4 Premiul , Nicolae Filimon“ (25.000 lei) : 
Jon Minulescu cu întreaga operă poeti- 
că; Premiul Ministerului Artelor (25.000. 
lei) : C. Ardeleanu cu romanul „Diplo- 
matul, tăbăcarul şi actrița“, Premiul 
„C. A. Rosetti“ al ziarului Viitorul (20000 
lei) : Vasile Savel cu „Vadui Hoţilor“; 
Premiul „Socec“, de poezie (10.0W0 lei): 
Ion Pillat cu „Biserica de altă dată“; 
Premiul de poezie S$. S. R. (6000 lei): 
Perpessicius cu , Scut şi targă“ ; Premiul 
de proză S. 5. R. (4000 lei): Eugen hou- 
reanu cu „Povestiri de pe dealuri“; 
Premiul „Benvenisti“ pentru  debutauţi 
'(2u00. lei) : Qeorge Dumitreseu cu „Cân 
face ler Muuuua E i Peamwiui IV 
A tâdiaaii" raniti | a. 
înp EnAgtuoi si setei ele 


144 


UNIVERSUL, LITERAR 


ia 2... 


- REDACȚIONAL 
CI Citatul extias în un-rul trecut din 
esseul d-lui Nichifor Crainic: „Intre 
Apollo şi Isus” a apărut fără mențiunea 
că a fost'ticărit în Gândirea, an. VU, 
nr. 4, pe lanuarie 197. 
II Vor colabora în numerile lia 
Al. Marcu C. Ardeleanu, lon Călugăru, 
Viniilă Paraschivescu, Radu Boureanu) 
N. “Milcu, George Doru-Dumitrescu Iio- 
vica Mumuianu, Virginia Gheorghiu, Ale. 
xundru  Colorian, 
Loeusteanu, ete. etc. 


SCRIITORII 

“0 D. Vasile Savel al cărui romai Va- 

dul koţilor, apărut în cursul anului 1026, 

u fost aşa de bine primit de critica noas- 

tră, a pus sub tipar un volum de nuvele: 
Seara u tre: :sprezeera. 

Volumul apare până la 10 Martie a. «; 

0 A.apărut într'o elegantă tipizitură 


și i o suggestivă copertă — operă 
picrorului N, N. Nonitza — volumul de 
poezii : Evadări al d-lui G. Nichita. 


Povzie de accentuată «ntelectualitate, 
al doilea volum de versuri al d-im G, 
Nichita contribue tot mai. mult la auto- 
nom:a temperamentului său poetic. 


GQ D.1. Buzdugan ale cărui traduceri | 


din Block au fost urmărite cu inieres 
in paginile acestei rev! ste, a pus sub ti- 
par un volum de poezii originale : Pod- 
xorii de aramă. 

Vom publica — începând cu numărui 
acesta — o serie din poemele inedite ale 
d-lvi Buzdugan, 


CERCUL ,SBURATORULUI* 

În şedinţa dela 20 ce. d. Brăescu a 
citit din volumele sale de schite. 

D-l U. Benador un act dintro piesă o- 
riginală. Sau mai citit versuri din 
alți câțiva poeţi. 

Asis.ă d-na şi d. E. Lovinescu, d-na şi 
d, Ramiro Ortiz, d-na şi q. Gibory, d-na 
Cella Deavranceu, Lahovary, 'licu Ar- 
chip, Sanda Movilă “şi d-nii F. Aderea, 
4. Nichita, Pompiliu Constantinestu, 1. 
Valeriau, |. Cornea, etc. 


EXPOZIȚII 
Astăzi Duminică 27 Febr, are loc. la 
„Cartea Românească“! yernisagiul expo- 


ziției „Grupul eclor patru“ Expun : ȘE 
Dimitrescu, O. Man, Fr. Șirato şi N. N 


Tonitza. 
CARȚI NOI 
Hedda Gabier dramă în 4 acte de 
Henrik Ibsen, ediţia a Il-a, tradusă de 
B. Marian editura Cartea Românească, 
Bucuresti, 12 lei. 


LITERATURA ESPERANTO 
O nouă culegere de poeme originale 
in Esperanto, ale poetului ungur, luliu 
Baghy, se află sub tipar. 
REVISTE 


Ci GANDIREA (VII. 4 Ianuarie 1927) : 
| Versuri, publică d-nii V, Voiculescu, ale 
cărui „Poeme cu îngeri” au: apărut de 
curând ; lon Pillat şi Adrian Maniu; cro- 
nici; d-nii O. W. Cisek, 1. Marin Sado- 
veanu şi despre Bucura Dumbravă scrii- 
toarea decedată acum uu an de zile, scrie 
în stilul să meşieşugit d. Emanoil Buca- 
ţa, biografie, confesiuni, critică, _ncest 
studiu va sta în pragul înţelegerii vii- 

toare a Bucurei Dumbravă,: 

-0 INTEGRAL (II Febr.-Martie 1927. 
Număr închinat expoziţiei de pictură 
a d-lui M. H. Maxy. D. ton Căluzăru 
scrie despre arta pictorului. D. B.* Fun- 


i 


G. Carapancea, Aurel - 


antici în româneşte” editorial ; 
dintre. antici, şi moderni de Tudor Viauu; 
„Satira Ill-a de Juvenal, trad. de |. M. 


'manului românesc) 
“'Phe Romanie Review, vol. XVII; Decem- 


înşiruiţi alfabetic cu o dată, 


autană publică poeme dia ciclul. Prive- 
liştilot + , 

In ziua aibă -ca o farturie 

Cu Struguri, Gu caise şi-zămoși: 

Ctowni Şi-au lipit surâsul de-alitie 

Şi muşchi de hârtie pentru Moşi. 


Ne-aşteaptă trenuri cu viteză 'nouă 
Şopârle printre inele de fier 

Şi dimineaţa <u cercei de rouă: 
Săi răsturnăm balcoanele cu cer. 


REVISTE 
C.A. apărut o «uadruplă (3—6) fasei- 


„colă din FAVONIUS, revistă pentru stu- 


diul literaturilor clasice în desvroltarea 
lor şi în legătură cu literaturile moter- 
ne, pe care.o îngrijeşte cu deosebită a- 
tenţie d. N. 1. Heresru. In sumar: Poeţii 
Polemyca 


Marinescu ; ; Din lirica .lui Horaţiu de N. 
I. Herescu : Cronica publicaţiilor și. căr- 
ților. o semnează d-nii: N. I. Herescu şi 
Al. Popescu-Telega. Vom reveni. 

[] Societatea de mâine (IV 6—7. 13 şi 
20 Februarie 1927): Despre originile 
breslei la Români, scrie d. -N, Ghiulea; 
despre activitatea lui lon Slavici la „Tri. 
buna din Sibiu d-l Olimpiu Boitoş, a-l 
Petre Suciu continuă preţioasa bibliogra- 
fie a Ardealului ; d-l lon Băilă introduce 
cumcest număr o pagină pentru micile 
întreprinderi, pentru meseriaşi şi munci- 
tori, E un preludiu pentru viitoarele mo- 
nografii pe bază sociologică pe care d. 
Băilă le socoteşte necesare. 

DESVOLTAREA ROMA- 
NULUI ROMANESC 

O. Primim dela d. Leon Feraru, ţom- 
patriotul nostru, profesor la Univeisita- 
tea Columlia din New- York, un extras 
al schiţei sale critico The development 
cf the rumanian novel (desvoltasea ro- 
publicată intâi în 


ber, 1926 nr. & 

E o fugară trecere în revistă a romu- 
nului românese dela „Manoil“ al lui 
Polintineanu până la ,„Medelenii“ lui Ilv- 
nel Teodoreanu,  Negreşit nu poarte fi 
vorba de un studiu cât desumăre carac- 
terizări, pe autori şi opere, 

Pitoreşti pentru cercetătorul străin, în 
special cele trei pagini de petit ale biblio- 
grafiei în care romanc-erii dela şei mni 
obscuri până la cei mai de seamă suni 
două bio- 
grafice şi însoțiți de titlurile, în româ- 
neşte şi englczeşte ale operilor lor. 

Râvna d-iui Leon Feraru merită toată 
lauda pentru serviciul pe. care-l face li- 
teraturii române în America. 

SPTRABUNI Al LUI TRAIAN 

[] În convorbirea oferită Vieţii literare 
d. Jean Bart pune la punct chestinnea 
originii poporului român, în rândurile 

„Dela noi se exporiau grâne în Grecia 
încă de pe timpul lui Demostene. Se 
lăcea un comerţ întins pela noi pentru 
că eram în' drumul negustorilor. Viaţa a 
curs continuu în ţinuturile noastre, tsie 
cel puţin copilărească fabula ce ni se 
predă în şcoli că Traian care a venit în 
părţile noastre a omorât pe toţi Ducii şi 
a întemeiat -poporul românesc. În. realita:e 
lucrurile nu sau petrecut tocmai aşa, A 
fost o evoluţie lentă şi logisă pe calea 


comerțului internațional... 


„Incepută, desigur de pie vremea lui 


bemoatene. Iu 


BIBLIOTECA POPULARA 
PETRE ARMENCEA FUN- 
DATA IN 1896 BRAILA 


Biblioteca Petre Armencea a tost întemeiat 
în Martie 1896, de un grup de tineri, cari doriau 
să aibă la îndemână cât mai multe cărţi. lutâiul 
fondator a fost Vasile Panaitescu, astăzi me- 


„die colonel şi profesor la Inst, Medico-Militar; 


apoi D. Perianu, avocat, poetul: Cerna şi alţii, 
Dar cel care a lucrat intens la bibi: :otecă, şi a 
Stăruit să i se dea a inighebare temeinică, pen= 
tru ca mai târziu să poată deveri publică, a 
iost Petre Armencea. El ia conducerea în 1901, 
După el urmează la conducere o serie de tineri 
stăruitori, cari au Jucrat pentru mărirea biblio- 
tecii. Şi în 1908, i se dă definitiv bibliotecii 
un Caracter pubtic, i 
Delu 1908 până astăzi, a continuat să fie des- 
chisă pubiicurui, fâră întrerupere, în 1926 bi= 
blioteca a obţinut. personalitate morală, 
Activitatea bibliotecii în 1926. — Faţă de anu 
precedent, se: înregistrează un spor de 3096 
cărți citite. Totuşi numărul cititorilor m'a cres- 
cut în aceiaşi măsură. Au fost 500 de cititori 
în 1925, iam în,1926 au fost 526 de cititori, Nu- 
mărul cărților consultate în anul 1925 este de 


„8524, pe când în 1926 numărul ior se ridică ua 


11.620. Deci, în medie, avem 17 cărţi pentru 
un cititor în 1925 şi 22 în 19%, 

Se constată in acelaş timp că sunt aproape 
aceiaşi, cititori ca şi în anţi trecut, 

Dacă cilitorii se obişnuesec a consulta mai 
des cărție, nu în “aceeaş preporțk avansează 
şi disciplina, care trebye să se observe faţă ce 
giuci ile bibliotecii. Sunt cititori cari ţin acusă 
carțile împrumutate, cu mit peste termenul 
fixat de reguanient. Cu această obişnui înţă, nizi 
cva mai mare bibliptecă mar avea posibilitateia 
Si îndestuieze pe cititorii săi. De aceea, bibl:o- 
ieca Armencea se vede constrânsă de a da cea 
mai riguroasă interpretare regulamentului său. 
În bună funcţionare, cărţile trebuie să-aibă ru- 
area fixată în regulam=rit, ca să poată ii în- 
lesite de câţi mai mulți cititori.- 

lată acum .stutistica pe 1926. S'au citit 11620 
"î» cărti şi reviste, Au îost 526 cititori, 392 di. 
cititor! au, fost şcolari, restul de 134, protesori, 
avocaţi, studenţi, funcţionari, îuvăţători, mese- 
iaşi, etc, 

Repartizâni pe spueiaEtăţi cărțile citite, a- 
vem : 6975 din literatura română, 2270 din lite- 
ratura franceză, 750 din ştiinţă, 450 din îilo- 
scie, 312 din istorie, 288 din sociologie şi 573 
din celelalte titerâturi şi din alte specialități. 

Donaţiile în. cărţi, au fost în număr de 218 
exemplare diforite, 

Biblioteca a primit cu mare bucurie, 44 scri- 
sori inedite ule poctuiui Cerna, dăruite de D-l 
Dr. Colonel V. Panaitescu, prietenul poctului. 

Prin îugriir:a Cercului de studii al bibliote- 
ii, s'a ţinut, în 1926; la Brăila, conferințere 
domnilor ; D. Gusti, Nae Ionescu, B. Cecropide, 
N. Daşcoviui, Cezar Popescu, etc. Ciclul acesta 
de conferinţe, care vu continua și, în 1927, e 
promergătar azrivității de studii asupra țirutu- 
imi Brăila, In vazanţele amului 1926, bibtateca 
e dat serbări în satele unde aveu înfiintate bi- 

lioteci filiale, 

Revistel> primite de bibliotecă. în 1926: Ru» 
muri, Gântirea, Les Nouveiles Litteraires, Viaţa 
Românească, Idea Europeană, Tara Noastră, 
Transilvania, Natura, Revista 'Istorică, Revue 
Historique, Revista de filosofie, Roma. Junimea 
Literară, Universul Literar. Făt-Frumos, etc. 


ATELIERELE SOC. ANONIME ZUNIVERSUL „ STR, BREZOIANU 1,