Revista Cinema/1990 — 1998/028-CINEMA-anul-XXVIII-nr-9-1989

Nr. 9 (319) 
Anul XXVIII 


| 


Revistâ a Consiliului 
Culturii şi Fducatiei Socialiste 


Bucureşti, septembrie, 1989 


e nt 
"T 


Fimu Drum de luptă şi biru- 
inşâ, letopisef al anilor 1944—1989 
este un film-sinteză, o paralelă în- 
tre trecut şi prezent. Contrapunc- 
tica invocare a unor secvențe de 
arhivă şi a aceloraşi locuri şi obiec- 
tive fiimate în ambianța lor actuală 
este de la sine grăitoare. İn centrul 
acestui mozaic de imagini despre 
chipul tárii in acest arc de timp stâ 
evenimentul istoric de la 23 August 
1944 si astfel cei 45 de ani sint vâ- 
zuti prin prisma Revolutiei de elibe- 
rare nafionalâ si socialá, antifas- 
cistâ si antiimperialistá, actul care 
a inaugurat o erá nouá in istoria 
patriei. Scene de arhivâ atit de su- 
gestive pentru anii 1940—1944 sint 
re-aduse in fața spectatorului şi 
prin intermediul lor şi al unui mon- 
taj alert toată atmosfera dramatică 
a vremii reinvie, cu situația interna- 
tionalâ critică, cu ascensiunea fas- 
cismului in Europa, conflagrafia 
mondială și consecințele ei, cu for- 
tarea intrării României într-un râz- 
boi nedrept, dar și cu organizarea 
de către Partidul Comunist Román 
a rezistenţei antifasciste și răstur- 
narea dictaturii antonesciene. O 
suită de cadre evocă principalele 
momente ale activităţii revolutio- 
nare și antifasciste a tovarăşului 
Nicolae Ceaușescu: procesul de la 


Brașov, anii de inchisoare de la 
Doftana, participarea în cadrul Co- 
mitetului Naţional Antifascist. Este 
reliefat rolul determinant al tovară- 
sului Nicolae Ceauşescu şi.al tova- 
rásei Elena Ceauşescu in pregăti- 
rea manifestatiei de la 1 Mai 1939. 
Acest periplu istoric evidentiaza 
lupta eroica a poporului nostru 
pentru eliberarea de sub ocupația 
hitleristă, pentru eliberarea terito- 
riului răpit prin Dictatul fascist de 
la Viena și alungarea hörthyştilor 
din Ardealul samavolnic ocupat;se 
configurează ca un act de dreptate 
şi demnitate naţională ca de altfel 
întreaga contribuţie a României la 
victoria totală asupra Germaniei hi- 
tleriste. Se perindă prin fata ochilor 
noştri scene-document filmate de 
martori oculari, scene de un pro- 
fund dramatism: bombardamentele 
aeriene germane suferite de Capi- 
tala ţării, luptele grele, singeroase 
de pe front, mormintele ostașilor 
români presărate pe alte pâminturi 
decit ale patriei. O secvenţă de o 
neobişnuită forță emoțională fi- 
xeazá si clipa victoriei prin trecerea 
armatei române pe sub Arcul de 
Triumf. Pentru ca apoi, filmul să ne 
readucă în memorie condiţiile grele 
ale României după distrugerile răz- 
boiului. Apare astfel cu pregnanjâ 


importanţa istorică a preluării pute- 
rii politice de câtre clasa munci- 
toare în alianță cu țărănimea sub 
conducerea Partidului Comunist 
Român. Aspecte fundamentale din 
acei ani, cum ar fi primul guvern 
democratic de la 6 Martie 1945, 
abolirea monarhiei, proclamarea 
Republicii, naționalizarea, coopera- 
tivizarea agriculturii, efortul de in- 
dustrializare, vastul proces de alfa- 
betizare, capătă o vibraţie patetică. 
Congresul al IX-lea din vara lui 
1965, moment de importanţă isto- 
rică şi politică, care a deschis o 
epocă nouă în activitatea partidu- 
lui, în construcţia socialistă a ţării, 
devine, firesc, pivotul acestor reme- 
morări. Realizatorii (Mihai Constan- 
tinescu, Sorin Stanciu, Șerban Co- 
mănescu, Eugen Preda, Cătălin 
Vago, Mihai Spătaru, Silvia Cusur- 
suz, Gheorghe Ilarian) trec in re- 
vistă planurile Şi programele de 
perspectivă, -atit de determinante 
pentru dezvoltarea multilaterală şi 
în ritmuri înalte a țării noastre: 
noua revoluţie tehnico-ştiintificâ, 
noua organizare teritorial-adminis- 
trativă, noua revoluţie agrară, creş- 
terea forțelor de producţie, dezvol- 
tarea învățămîntului, a ştiinţei, a 
culturii, participarea României la 
schimburile economice şi de coo- 


perare internațională. Cadre fil- 
mate in marile centre industriale, in 
sate, în orașe, în școli, instituţii de 
învățămînt superior, institute de 
cercetare ştiinţifică, așezăminte 
culturale, evidenţiază uriașul efort 
constructiv care, mai ales în ultimul 
sfert de secol, a transformat 
România într-un imens șantier. 
Aparatul de filmat înregistrează 
realizări de anvergură ca: noul 
centru civic al Capitalei, Transfâgâ- 
râşanul, Canalul Dunăre-Marea 
Neagră, platformele petroliere ma- 
ritime, metroul bucureştean, ame- 
najarea riului Dimbovita, Canalul 
de pe Argeș care va transforma Bu- 
cureştiul în port la Marea Neagră. 
Realizatorii rețin pe peliculă ima- 
gini simbol pentru istoria contem- 
porana a ţării: congresele, confe- 
rintele şi alte momente cardinale 
ale activităţii partidului, vizitele de 
lucru ale tovarășului Nicolae 
Ceauşescu şi tovarâşei Elena 
Ceaușescu în marile obiective in- 
e agricole, științifice, cultu- 
rale. 

Drum de luptă şi biruinţă — o 
semnificativà lectie de istorie cu 
mijloacele percutante ale filmului. 


Ludmila PATLANJOGLU 


A trái intr-o tará liberá, unitâ şi suveraná 


|, ultimii doi ani, Studioul Armatei a 
realizat mai multe documentare de 
montaj consacrate unor evenimente de 
mare însemnătate din istoria poporului 
român: Pe aici nu se trece evoca istori- 
cele lupte de la Mărăşti, Mărășești și 
Oituz din vara anului 1917, Revolu 

salvează națiunea a fost dedicat anului 
revoluționar 1848, iar 1918 — infáptui- 
rea marelui ideal naţional, realizarea 
statului unitar român aducea pe ecran 
evenimentul crucial al lui 1 Decembrie 
1918. Același regizor, Dumitru Sece- 
leanu, unul dintre cei mai harnici şi do- 
taţi realizatori ai Studioului, a oferit 
spectatorilor, recent, un alt documentar 
de montaj, consacrat actului revolufio- 
nar”de la 23 August 1944, În numele 

dependenței naţionale, al libertății şi 
păcii popoarelor. Comentariul peliculei 
subliniază importanţa şi semnificaţiile 
actului de răscruce istorică de la 23 Au- 
gust 1944: ,İncununare a trecutului glo- 
rios de luptă al poporului român pentru 
dreptul inalienabil de a fi stăpin în vatra 
străbună, de a trăi într-o tara liberă, 
unită și suverană, expresie nepieritoare 
a puterii și voinței maselor largi popu- 
lare de a se ridica peste vitregiile vre- 
murilor, în apărarea drepturilor istorice 
legitime, revoluția de eliberare socială 
şi naţională, antifascistă şi antiimperia- 
listă exprimă o necesitate legică, obiec- 
tivă, generată de întreaga existenţă şi 
evoluție istorică românească, fiind 


opera istorică a întregului popor, con- | 


dus cu strălucire de Partidul Comunist 


Român“. Filmul din care am extras 
acest citat, realizat pe baza unei temei- 
nice documentafii, apelind la preţioase 
materiale de arhivă (cinematografice, 
iconografice şi din publicistica vremii) 
evocă atit rădăcinile istorice ale crucia- 
lului act de la 23 August 1944, impreju- 
rârile revolutiei de eliberare socialâ si 
nafionalâ, antifascistâ şi antiimperia- 
listâ, cit şi ecourile, prin timp, ale glo- 
riosului eveniment, importanta majorâ 
pe care momentul hotáritor de acum 45 
de ani l-a avut, il are si il va avea pen- 
tru inseşi destinele Romaniei socialiste. 

Filmul reconstituie contextul so- 
cial-politic al anilor premergátori actu- 
lui de la 23 August 1944, rolul impor- 
tant pe care l-a avut, de la început, Par- 
tidul Comunist Roman, fâurit in cadrul 
statului national unitar, prin elaborarea 
unei politici şi unei strategii in deplina 
consonanta cu comandamentele epocii, 
cu situația complexă in care se afla 
fara. Imaginile rememoreazá activitatea 
eroică, plină de abnegatie, a tovarăşului 
Nicolae Ceausescu in anii grei ai pri- 
mejdiei reprezentate de fascism si revi- 
zionism, cind tinârul militant comunist 
aflat in fruntea Comitetului Naţional 
Antifascist — una dintre primele orga- 
nizatii de acest fel din Europa —, a lup- 
tat cu neasemuită dirzenie pentru apă- 
rarea intereselor clasei muncitoare, 
pentru înfăptuirea idealurilor supreme 
ale poporului, împotriva revizionismului 
şi războiului, pentru apărarea indepen- 
dentei și integrităţii patriei. Amplele ac- 
fiuni revoluţionare organizate de Parti- 


dul Comunist Român au culminat, 
atunci, cu marea demonstraţie patrio- 
tică, antifascistă şi antirăzboinică de la 
1 Mai 1939, în organizarea căreia o 
contribuţie determinantă au avut-o to- 
varășul Nicolae Ceaușescu şi tovarășa 
Elena Petrescu Ceaușescu. În anii răz- 
boiului și ai odiosului Dictat fascist de 
la: Viena, întreaga națiune română și-a 
manifestat, îi mod deschis și energic, 
împotrivirea fala de actele samavolnice 
ale puterilor fasciste. Situindu-se în 
fruntea forțelor democratice și patrio- 
tice ale ţării, Partidului Comunist a des- 
fășurat o vastă muncă de mobilizare a 
zeci de mii de militanti revoluționari si 
patrioţi în lupta de rezistenţă, a organi- 
zat acţiuni de sabotare a mașinii de răz- 
boi naziste, a producţiei de armament 
şi a transporturilor militare, iar in anii 
1943—1944 a acţionat pentru constitui- 
rea formațiunilor patriotice de luptă. 
Augustul de foc al lui 1944 este evo- 
cat într-un capitol amplu al filmului. În 
pofida loviturilor grele primite de 
Wehrmacht pe toate fronturile de luptă 
şi, în primul rind, pe cel de est — prin- 
cipalul teatru de acțiuni militare al celui 
de al doilea război mondial —, în vara 
anului 1944 Germania hitleristă râminea 
încă o mare putere militară, menţinin- 
du-și pretenţiile de hegemonie mon- 
dială, concentrind în spaţiul românesc 
trupe cifrate la peste 600.000 de com- 
batanti, amplasați pe întreg teritoriul 
naţional. Filmul înfățișează detaliat situ- 
atia frontului, a principalelor acţiuni de 
luptă din preajma hotăritoarei zile „Z“ 


cînd — realizind deplinul acord al forțe- 
lor rezistenței naţionale precum şi ar- 
monizarea concretâ a strategiei politice 
cu cea militarâ —, Partidul Comunist 
Román, cadrele sale de bazá, in rindul 
cárora s-a afirmat puternic personalita- 
tea eroicá a tovarâşului Nicolae 
Ceausescu, au declansat la 23 August 
1944 revolufia de eliberare socialâ si 
nafionalâ, antifascistá şi antiimperialistà 
— moment epocal in istoria multimile- 
nará a Romaniei. Filmul evocâ orele 
fierbinti ale neuitatului 23 August. Râs- 
turnarea regimului antonescian, institu- 
irea guvernului de unitate naţională la 
care participa Partidul Comunist Ro- 
mân, declanşarea imediatà — chiar in 
noaptea spre 24 august — a ofensivei 
generalizate impotriva adeváratului dus- 
man al poporului român. ,Revolutia de 
eliberare socialâ si nafionalâ din 1944 
— sublinia tovarásul Nicolae 
Ceausescu — a lichidat pentru tot- 
deauna dominaţia imperialistâ, a des- 
chis calea spre adevărata indepen- 
dentá, creind condiţiile ca poporul să-și 
poată făuri viitorul așa cum işi dorește, 
fără nici un amestec din afară“. 

Sint incluse în film citeva dintre prin- 
cipalele ecouri internaționale imediate 
ale actului revoluţionar de la 23 August 
1944. „Un act senzaţional, cu efecte 
imediate şi de amploare“ se aprecia la 
Washington. ,lesirea României din Axă 
a provocat prăbuşirea întregului sistem 
de apărare germană din Balcani“ consi- 


(Continuare în pag. 22) 


Două personaje in aceleași Zi/e fierbinți (de 


Barbu şi 


Vladimir Gaitan) 


Imagini 


Moment unic: sá filmezi 
curajul pe o furtuná adeváratá 


M... Neagrâ. Arhipelagul celor sapte 
platforme romaneşti de foraj si exploatare a 
sondelor marine, filmate de sus: „Gloria”, 
„Orizont“, „Atlas“, „Jupiter“. „Prometeu“, 
“Saturn” şi „Fortuna”. Platforma de foraj ma- 
rin „Gloria“ in perimetrul zăcămintului „Le- 
bada”, cu flacăra tripodului stinsă. 7 Mai, "87, 
orele 15.45. Sintem martori cu aparatul de fil- 
mat la acea clipâ memorabilà cind deasupra 
Márii re se aprinde o flacárà, ce vesteste 
o nouá victorie a inteligentei umane, a inteli- 
gentei tehnice românești. „Gloria“ a început 
sü produca. Este un succes de seama al pe- 
trolistilor români care lucreazá acolo in largul 
Mârii Negre, inscriindu-şi activitatea pe cul- 
mile performanțelor tehnico-ştiinfifice, atinse 
doar de puţine tări din lume. Sintem prezenţi 
şi noi, aici, în largul mării la punctul de anco- 
rare şi transfer din sistemul de exploatare in- 
dustrială a țițeiului din zâcâmint ,Lebâda”. 

Primul punct de ancorare şi transfer se in- 
titulează si filmul nostru documentar-artistic 
într-o fază avansată de lucru. Aproape douâ- 


işte băieți, — cu adevărat 
— groza! lihai Bisericanu, 
Lucian Nuță şi Vasile Muraru 
în filmul lui Cornel Diaconu) 


zeci de ani am urmărit etapă cu etapă con- 
semnind pe pelicula imagini document de o 
inestimabilă valoare, din activitatea petrolişti- 
lor noștri de pe Marea Neagră. Se știe — din 
istoria forajului marin — că în luna octombrie 
'89 se implinesc zece ani de la descoperirea 
primului zâcâmint de hidrocarburi în cei 
de-al treilea put, forat cu ajutorul platformei 
de foraj marin „Gloria“ în platoul continental 
al Mării Negre. Octombrie, 79 — octombrie 
'89. În această clipă a implinirii, cind petrolie- 
rul ,Bucsani", din flota Întreprinderii de foraj 
şi exploatarea sondelor marine Constanţa. 
acostează la primul punct de ancorare Şi 
transfer al țițeiului extras din zâcâmint pentru 
a transporta o nouă încărcătură de ţiţei in 
portul Constanţa, în filmul nostru începe un 
remember cinematografic al întregii epopei a 
cuceririi acestei noi si necesare bogății. Men- 
tionez că România se inscrie printre primele 
zece țări ale lumii in stare să caute şi să des- 
copere izvoarele „aurului negru“ în platoul 
continental. 

Şi pentru că e clipa rememorărilor aş vrea 
să amintesc de filmografia mea de inceput 
care cuprindea printre altele și tema muncii 
oamenilor in condiţii de izolare prin natura 
profesiilor lor: paznic de far, meteorologul de 
la Virtul Omul sau revizorul din tunelurile 
magistralei de cale ferată Bumbeşti-Livezeni 
si paznic de stinci ale aceleiași magistrale, 
din filmul Pretutindeni muncesc oameni sau 
copiii din de la Meri, din aceeași zonă 
geograficá, sint citeva titluri de filme martor 
care-mi justifică imbogâtirea filmografiei 
mele cu un ciclu de pelicule inspirat de isto- 
ria contemporană a forajului marin din ultimii 
douăzeci de ani, din care citez numai citeva 
titluri de filme vizionate de spectatori: Avan- 
premieră, Petronaufli, Premieră in largul Mă 
ri sau La echinocțiu de toamnă etc. 
etc. Titluri de film pe tema cu variatiuni din 
istoria platformelor románesti de foraj marin 
in care munca sondorilor marini poate fi ase- 
muită — respectind proporţiile — cu munca 
cosmonaulilor cöci pregátirea sondorilor ma- 
rinari se poate compara cu cea a cosmonau- 
tilor. Cosmonaufii de la bordul navelor cos- 
mice se indreaptâ cu vehiculele lor spre alte 
planete extraterestre. Sondorii marinari, geo- 
logii si ceilalli membri ai echipajului de la 
bordul celor sapte platforme de oraj marin 
„călătoresc“ spre adincurile geologice ale 
planetei Pămint in căutarea bogățiilor as- 
cunse, in condiţii de izolare, pe mare. 

Filmul documentar Primul punct de anco- 


ergiu Nicolaescu, cu Marpa 


Pe târimul peren al actualităţii 
(Trepte pe cer de Andrei Blaier cu Ilarion Ciobanu) 


document, mărturii 


rare şi transfer va fi, cred, un bun prilej de 
cunoaștere prin flash-back a oamenilor pe- 
trolului marin românesc. A oamenilor obiş- 
nuiti, confruntali cu situaţii neobișnuite, in 
momente importante și dificila din munca lor 
şi pe măsura lor, a oamenilor care au făcut 
această istorie a forajului marin, a oamenilor 
care au trăit etapele ei cu toată ființa şi dâru- 
irea lor, care au trecut de la entuziasmul și 
bucuria descoperirii in octombrie '79 a zâcâ- 
mintului ,Lebáda" la infruntarea hotâritâ a 
riscului suprem, atunci cind a fost nevoie. 
Amintesc de filmul La de toamnâ, 
un film mârturie despre confruntarea petro- 
liştilor marini aflați la bordu! platformei „Ori- 
zont" în drumul spre prima ei locaţie. Con- 
fruntarea acestor oameni in inclestarea lor cu 
stihiile oarbe ale naturii — furtuna — a fost 


sansa unicá in.cariera mea de documentarist 
de a surprinde, impreuná cu operatorii de 
imagine si sunet, un fapt iesit din comun: sai- 
varea platformei ,Orizont" din furtună prin 
eroismul oamenilor prezenţi aici, in largul 
mării. Dar să revenim la filmul în devenire 
Primul punct de ancorare şi transfer, film 
care va defini prin exemplaritate omenescui 
Pentru că acest film va aduce, pe rind, in 
prim plan, pe sondorii marinari, pe elicopte- 
rişti, pe navalişti şi, nu în ultimul rind, pe ge- 
ologil marinari de la Petromar, care, aşa cum 
spuneam, in octombrie "79 au descoperit ză- 
camintul de hidrocarburi ,Lebâda" în platou! 
continental al Mării Negre. Et in Arcadia ego 


Jean PETROVICI 


Peisajul industrial ca personaj 


E... un mai vechi documentar al lui Ti- 
tus Mesaroş, 4000 de trepte spre cer in care 
se imbinâ ceea ce — la o primâ vedere — ar 
pàrea greu conciliabil: peisalul obiectiv si un- 
ghiul subiectiv. Privirea realizatorului dà aici 
expresie nantă unei mürete construcții, 
dar şi emotiet realizatorului aflat in fata aces- 
teia și dorind să o portretizeze. Este un 
exemplu, concludent, din multe altele. Ochiul 
atent al documentaristului, gata oricind să 
surprindă imperativul realităţii în clipa sa de 
adincă semnificație, nu poate ocoli tocmai 
ceea ce inseamnă existența de zi cu zi a po- 
porului nostru, drumul câtre adevăr, între pi- 
câtura de sudoare de pe fruntea muncitorului 
în salopetă albastră, erou al muncii socialiste 
şi siluetele grandioase ale uzinelor noastre în 
care noul tehnica de virf, competitivitatea 
şi eficiența sint cuvinte intrate în vocabularul 
cotidian. 

Este unui din motivele pentru care peisajul 
industrial în documentarul nostru se remarcă 
în primul rind prin diversitate, emoție. Fie că 
este o solicitare chiar dinspre producție — 
(sub forma acelor comenzi lansate de diferi- 
tele ramuri industriale) fie că paşii realizatori- 
lor de film documentar se indreaptă firesc 
spre citadelele muncii, intilnirea industriei cu 
documentarul se face simplu si de atitea si 
atitea ori in chip fericit, de cele mai multe ori 
nu stereotip. 

De la Tehnologii de vir — de pildă, in re- 
gia lui G. Stiucà, un film in care poezia ima- 
ginii (realmente, poezia!) ne poartă în lumea 
cristalelor artificiale punindu-ne la curent cu 
cele mai noi cercetări aie „Institutului de fi- 
zică şi tehnologia materialelor“ pină la Marca 


fabricii — film oglindind realizările industrie 
uşoare într-o întreprindere de perdele si i» 
cotaje surprinsă pe peliculă de regizorul Mür- 
cea Moldovan, la Hidroenergetica romá- 
nească, film in regia lui Mircea Popescu $ 
pină la Aurul negru t realizat se 
Al. Drăgulescu, peisajul industrial devine 
prin ochiul fiecărui realizator, o individua- 
tate distinctă, un loc de marcă ce presupune 
grijă pentru cerinţele formulate de procesai 
industrial respectiv. grija pentru omul cars 
împlineşte, grija pentru natura inconjuratoaee 
şi nu in ultimul rind, grija pentru infâfişarsa 
acelui loc pentru chipul şi asemánarea jus cx 
ce-i in jur. 

Pentru cá peisajul industrial nu poate © 
desprins de celelaite realizări ale poporuiw 
nostru, industrializarea implicind si nivei Se 
trai şi ritm susținut al construcției edilan 
căci apare in aceasta o dimensiune inedtè 
Cultura muncii. Despre acest lucru ne ww 
besc — de exemplu — monografiile diferis- 
lor județe Drumuri mureşene, regia Erem 
Szekler şi Ilarion Ciobanu. Judeţul Caras Se- 
verin, İmpliniri, regia Felicia Cernàianu. Me- 

a Biaj regia Mircea Moldovan, mons- 
grafii care sintetizează amplul proces de »- 
noire al chipului ţării. 

Este ceea ce ne dovedește cu deosebi 
pregnantá şi recentul film Timișoara — imis. 
genţă, creativitate și viaja cea de toate zisa 
în regia lui Eugen Mandric, in care, pe ge 
faptul că aflăm că orașul plin de flori de zw 
malul Begăi participă din plin cu programe 
prioritare în domeniul energetic, minier. mw 
clear, că produsele de mare competitmime 
ale bünötenilor se găsesc în toate domeew 


——— — em 


Ze ecweisie surprindem cu emoție linia 
mat s elegantă a locurilor in care toate 
mese actwitali creatoare se desfășoară. De- 
zm modul cum a intervenit aici şi inter- 
«me mereu mina omului care transformă si 
mbogăteşte peisajul fie el urban, rural, mi- 
wer gaz Pentru că toate aceste filme la un 
w mu fac altceva decit să vorbească despre 
zw muncă si dragoste. Şi, in primul, rind 
S=spre ceea ce filmul Oameni de nădejde de 
a. Sowngiu numește „omul care transformă 
mes şi se transformă pe sine". 

Este în filmul acesta realizat la İntreprinde- 


rea de ţevi „Republica“ o emoţionantă meta- 
foră: imaginea ne arată cum miinile bâtâtorite 
de muncă ale „oamenilor de nădejde“ mingiie 
ţevile cu acelaşi gest tandru ai miini lăsate pe 
creștetul de prunc sau pe pe obrazul iubitei. 
lar „banalele“ tevi se transformă în orgi si 
peste larma uzinei se ridică un sunet grav şi 
inâlfâtor, ca miile de glasuri ale inimilor aces- 
tor oameni care iubesc munca. 


Luminiţa CODREA 


Laudă acelor miini 


U. impátimit al filmului documentar in- 
cerca sá-mi sugereze realizarea unui poem al 
Tor f&uritoare de minuni. De la lingura 
=> care mincam la vaportul de sute de mii de 
me. implicind atitea diferite activități; de la 
2 refnârie la un combinat siderurgic ce se 
me pe sute de hectare, nu există centi- 
metu pătrat fara să fi fost ,pipáit" și ,gindit” 
$e mümile oamenilor. La construirea lor au 
“a un examen, dintre cele mai grele, miinile 
sowcuskzate ale atitor meserii — excavatorişti, 
Za timplari, betonisti, macaragii, fierari. 
320 cazangu, mecanici, tractorişti, topo- 
şü, şoferi, electricieni, etc. etc. — impli- 
ww cu gestul lor fiecare etapă a uriașului 
asou 

— Sü privim oraşul — m-a invitat interlo- 
zor meu, in continuare. Vocalia românilor 


s 


m a-şı construi, casa, dovadă a statorniciei : 


moxustre multimilenare, îmbinare de tradiţie şi 


ale prezentului 


morae in intrecerea dintre frumos şi util, işi ` 


gsseste in zilele noastre marea implinire. 
Oraşul, ca si satul, sint tot rodul miinilor-e- 
"xun ale poemului pe care ţi-l propun.. 

— Bati la usi deschise, dragul meu — am 
^servenit Poemul acesta al miinilor pe care 
tu 3 visezi zi şi noapte este deja realizat... 

— Cum adică? a protestat tinârul din fata 
mesa incruntindu-si sprincenele. Sa fi scăpat 
e acest film? Nu-mi vine să cred! 

Ba sà crezi — i-am spus. Pentru cá tema 
ce mi-o propui se aflá ráspindità in toate fil- 
mele noastre documentare, ba şi in cele cu 
acton. O tema atit de generoasa incit nu cred 
sa existe un cineast care să n-o fi abordat 
macar într-un pasaj din filmele iui. İli pot 
enumera zeci si sute de titluri de filme in 
care este pusâ, dezvoltatâ, glorificata tema 
münilor acestora facatoare de minuni. De la 
prezența in prim plan a münilor medicilor 
cwrurgi care salvează vieţi, la miinile pictori- 
or şi sculptorilor dind la iveală rodul gindirii 
artistice, emotionale, de la palmele vinjoase 
aie strungarilor, pinâ la degetele care abia 
ang senzorii unor calculatoare, declanşind 
efectuarea simultană a sute de mii de operaţii 
matematice, de calcul economic și ingine- 
vesc. de la miinile zidarului lucrind la 300 m 
in&itime, pină la cele ale cosmonaulilor care 
conduc racheta spre destinaţii îndepărtate, 
de la münile culegătorului de litere intr-o ti- 
pografie, la degetele mamei dind sinul noului 
nascut, ori miinile care apasă butonul de pu- 
nere în functiune a unei hidrocentrale. De la 
gestul, devenit ritual în filmele noastre, gestul 
urii unei probe de oțel din cuptorul incins 


la 2000*C or degetele intinse prin întuneric 
să potolească sunetul ceasului deşteptâtor la 
mina care pune in funcțiune declansatoru! 
detonării unui munte, la degetele ce mingiie 
obrazul unui copii, pînă la miinile care mane- 
vrează un microscop electronic pentru a mări 
de 20.000 de ori imaginea unui virus devasta- 
tor... Ai numărat vreodată cite miini, cite ges- 
turi ale miinilor apar in filmele ce au infâfişat 
şi înfățișează construirea metroului, a Tran- 
stăgărășanului sau a Porţilor de Fier? 

— Stai!, interveni brusc interlocutorul meu. 
Fără să vrei, de fapt, ai povestit scene din 
scenariul filmului pe care îl doresc eu. Ai fâ- 
cut ,Jigamente" cinematografice, au punctat 
şi contrapunctat, ca într-un montaj modern, 
poematic, propriu filmului pe care-l visez, în- 
şiruind imagini care glorifică puterea și deli- 
catefea omului, exprimate prin miinile sale, ai 
alternat dramaturgic secvenţe inedite sau cu- 


noscute, dăruind miinilor, ca mijloace de ex- 
presie ale gindirii, puterea de a face banalul 
să strălucească iar miraculosul să ajungă la 
îndemina oricui. Dar filmul gata realizat inca 
nu l-am văzut. Si aş vrea neapărat să-l văd pe 
ecran. Şi încă ceva. A realizat cineva un 
poem al meseriilor de-a lungul timpului? Nu 
în sensul unei inventarieri de catalog. ci pen- 
tru sublinierea progresului la care sintem 
martori. Cite meserii practicau oamenii co- 
munei primitive sau chiar acum o sută de ani 
şi cite cunosc astăzi? Progresul tehnic ştiinti- 
fic a pus în valoare toate itâtile omului, 
diversitatea posibilităților miinilor sale de a 
se inscrie în milioanele de gesturi ale unor 
profesii nebânuite în trecut, semn al vastei 
creativităţi la care sintem chemați să parti- 
ciăm cu mintea şi cu brațele noastre. 

— Nu-mi este străină ideea — i-am râs- 
puns. Am încerccat în fiimul Miini nemuritoa- 
re un fel de monografie a unui oraș văzut 
prin prisma profesiunilor care au fost, multe 
încă mai există, dar și a celor care au evo- 
luat, şi pînă la cele mai moderne din epoca 
revoluţiei tehnico-stiintifice. İn ilustratia mu- 
zicalâ, Victor Socaciu interpreteazâ frumoa- 
sele versuri. ,Colindâm aceste aspre miini/ 
La multi ani şi soare/ Vouâ fâcâtoarelor de 
püni/ Colindâm in era cu atom/ La mulli ani 
şi soare/ Floarea miinii fiecárui om/ Miini ne- 
muritoare...“ Si exact acest poem-omagiu şi 
miraculoaselor miini am intentionat si eu. Rá- 
mine sâ vezi filmul si sá-mi spui dacà am re- 
usit ceea ce mi-am propus. 


Pompiliu GİLMEANU 


Ritmul filmului, ritmul vietii 


M.....- sensibil, filmul, şi cu precà- 
dere filmul documentar, inregistreazà in per- 
manenlâ pulsafiile dinamice ale vieţii noastre 
sociale. Pentru un documentarist încercat 
aşa cum este regizorul Paul Orza (cu o filmo- 
grafie in domeniul documentarului ce-l situ- 
ează printre cineaştii cu o bogată experiență 
artistică — amintim doar citeva dintre filmele 
sale: Cărturarii din Avrig, Pictura ca o baladă, 
O punte aruncată peste suflete — Aurei 
Ciupe, O duminică la turj, „Leonardo, prințul 

O zi pentru etemitate) a consemna 
cinematogratic un eveniment înseamnă a se 
implica, a retrâi, a descitra sensurile noi ale 
realității, înseamnă (ca să parafrazăm unul 
din titlurile filmelor sale) a „arunca o punte 
peste suflete“. O punte intre oamenii despre 
care vorbeşte în filmele sale şi cei cărora le 
este destinat filmul — spectatorii. 


Cine sint cei pe care-i intilnim în noul film 
al lui Paul Orza, C.U.A.S.C.-Lovrin — o cita- 
delă a agriculturii socialiste románesti. 


Sint locuitorii unei vestite comune din şe- 
sul bănăţean, atestată documentar din 1559 
unde trăiesc, ca pretutindeni in această tara 
aceeași oameni harnici şi gospodari. Sint in 
jur de 10.000 de locuitori ce au șansa de a 
trái într-o regiune a ţării in care casele se in- 
câlzesc cu apă termală, iar izvoarele ii ajută 
să-și îngrijească sănătatea. 


Ce e vechi in viaja acestor oameni? 

De cind se ştiu, viaţa lor isi trage sevele din 
cimp. Din această cauză fac tot ce le stă in 
putință pentru ca pâmintului să nu-i lase 
odihnă. 

Ce e nou in viaja lor? 


A devenit unul din cele mai cunoscute lo- 
curi din tarâ mai ales datoritâ realizârilor 
sale. İn condiţii de neirigare au obținut cea 
mai mare recolta la soia, au dezvoltat secto- 
rul legumicol, sectorul zootehnic, industria 
micâ, au aplicat un sistem practic de conlu 
crare intre unităţi. Au o adevărată str. ie in 
folosirea mijloacelor tehnice. Agricultura. 
pentru ei, este o ştiintâ modernâ care se face 
pe baza rezultatelor obținute in Staţiunea de 
cercetári agricole din Lovrin. 


Pe cimp. istoviti şi fericiţi, într-o scurtă 
pauză de masă. Nu au timp de odihnă inde- 
lungată. Cei care-i conduc sint mereu pre- 
zenti, sint „agricultori in acțiune“. Fiecare an 
îşi propun să fie mai bogat decit cel dinainte 


Filmul nu-ți dă posibilitate de a-ţi trage su 
fietul. Oamenii pe care-i arată sint in perma- 
nentă mișcare. ritmul filmului imprumutind 
parcă ceva din ritmul trepidant al vieţii. Pa- 
triarhale locuri rurale s-au transformat in 
uzine agricole și au preluat, desigur, şi ritmul 
focului continuu. Imaginile se succed într-un 
montaj alert. construcţia dramaturgică (sub 


pentru viitor 


semnul unui mozaic multicolor) e determi- 
nată de succesiunea anotimpurilor şi preocu- 
pârilor oamenilor. 

O livadă infloritâ, una cu vişini, alta cu 
meri, un tablou final cu un sui-generis covor 


Un personaj tăiat în linii 
ferme (Irina Petrescu in 
O lumină 6 doə 
de Malvina Urşianu) 


alcatuit din roadele trudei pâmintului, sint 
imagini ce-ţi ramin şi după sfirşitul filmului. 


; Luminiţa COMŞA 


———— ——————X ııı 


Clipa autenticității 


ə. este, prin definiţie, un gen 
al actualitátii, a! clipei autentice, capabil să ia 
puisul viu al realitátii, sâ inregistreze cele mai 
fierbinți fenomene ale vieţii şi să le comunice 
ub forme cit mai accesibile, cit mai directe. 
ncà de la aparifia sa, cinematograful si-a trâ- 


"dat vocația documentară. Natura documen- 


tară a cinematografului, foamea sa de real. 
capacitatea de a surprinde în direct aici și 
acum clipa efemerâ, de a fi „priză directă“ a 
realității au fost definite încă din start. De alt- 
fel, primii cineasti din lume au fost operatori, 
în primul rind operatori formati de fraţii Lu- 
mière si trimiși în toate colțurile pămintului 
să popularizeze noua invenţie. Astfel, docu- 
mentarul a devenit o școală a vieții, o enci- 
clopedie ambulantâ, în stare să fixeze docu- 
mentul unei epoci, al unui eveniment, al unei 
personalități etc. așa cum au 2555 
tre primii, documentaristii englezi şi cei so- 
vietici (Școala de la Brighton, cine-ochiul lui 
Dziga Vertov sau caravanele și trenurile cine- 
matografice din timpul celui de-a! doilea ráz- 
boi mondiai!). 

Documentarul — ca şi teatrul— este ,0 
cronică vie a vremurilor“, avind însuşirea „de 
a-i tine lumii, in fata, oglinda“ — cum spunea 
Hamlet. Mai mult, obiectivul camerei de luat 
vederi aduce lumea în prim-plan, transformă 
realitatea în document esenţial, cum a de- 
monstrat-o, printre cei dintii, savantul român 
Gheorghe Marinescu. Filmul artistic însuşi 


Clipe de înaltă tensiune (Subieranul 
de Virgil Calotescu, cu Emil Botta, Mircea Basta, Iurie Darie) 


= n 


i poate fi definit ca un reportaj de date ridicat, 


prin sensibilitatea creatorului, la valoare de 
artă. Pe de altă parte, marea artă a lumii 
trăiește, înainte de toate, prin forța ei de do- 
cument. Cinematograful care are o capaci- 
tate imitatoare totală — mimesisul aristotelic 
ideal —, a venit să ia de pe umeri artelor tra- 
ditionale tocmai această sarcină documen- 
tară. El este astăzi — fără a putea fi concurat 
în acest sens de nici o artă tradițională — 
„seismogratul“ realităţii, „planul secvenţă infi- 
nit" (Pasolini), cel ce poate înregistra tot ce 
se -petrece pe pâmint şi în univers, toate pro- 
blemele legate de planeta-om! 

Şi documentarului românesc i se pot atri- 
bui astfel de caracterizări, cineastul ráspun- 
zind, intotdeauna, prezent acolo unde eveni- 
mentul il cheamă! 

Realitatea revoluționară, socialistă a 
României de azi are in documentarul romă- 
nesc imaginea fidelă. El îi fine in faţă oglinda. 
el este cronica vie a vremurilor pe care le 
trăim, ca un adevărat ,seismograf" ca un 
^plan-secventá infinit“! 

Filmele româneşti de scurt metraj sint do- 
cumente directe şi vii ale acestor ani de pro- 
funde schimbări sociale şi politice. Din cele 
aproape 360 de filme documentare realizate 
de studioul „Alexandru Sahia" intr-un an, de 
ö mare varietate tematică şi stilistică, marea 
majoritate o constituie cele care răspund cu 
promptitudine evenimentelor majore ale țării, 
filmeie actualitatii, oglindind transformările 
acestor ani, în industrie, agricultură, con- 
structli, știință, cultură etc. printre realizările 
din ultima vreme amintim citeva: Oameni din 
inima ţării de Luiza Ciolac, Oameni de nădej- 
de de Alexandru Boiangiu, Revoluţia agrară 
— istorie şi orizonturi de Eugen Mandric, 
Țară de doine, țară de glorii de Adrian Istrá- 
tescu Lener, de Mihai 
Constantinescu, Minuni în Tara Hațegului de 
Eugen Gheorghiu, Tehnologii de virf de Ghe- 
orghe Ştiucă, Drumul spre izvoarele luminii 
de Mircea Popescu, monografii de judeţ — 
printre cele mai recente: Seve- 
impliniri de Felicia Cernáianu, Drumuri 
mureşene de Ervin Szekler si ilarion Cio- 
banu şi altele care au in centrul lor oamenii 
den ai ţării, constructorii de azi ai 
Romüniei socialiste. 


Grid MODORCEA 


fruntas in topul bunei 


filmului De ce ar 
Marina Constantinescu, 
Florin Tolaş, Rodica 


O galâ a filmului pentru tineret va selec- 
tiona pentru programul sâu, in primul rind, 
acele pelicule care se preocupâ de problema- 
tizarea personajului tinâr. Va râscoli mo- 
mente nâscâtoare de intrebâri care-şi cautâ 
raspunsul, va ,testa" fragezimea, dar şi matu- 
ritatea opțiunilor, va încerca şa surprindă si 
să păstreze „frumusețea profundă a clipei 
care trece". Şi de aici, pină la aserţiunea 
orice film bun şi onest poate fi adresat cu in- 
credere tinerilor, nu mai este decit un pas. 
Pas pe care il face regizorul Andrei Blaier in 
Vacanja cea mare. Cuplul interpretat de Ta- 
mara Creţulescu si Marcel lures, aflat în plină 
tinerețe creatoare, antrenat, pe nesimţite in 
trepidafia cotidiană, va găsi o clipă prea tirziu 
răgazul unei priviri adresată numai părinţilor 
Meritul principal al scenariului laureat la Gala 
de la Costinești constă, cred eu, in discrefia 
şi lipsa totală de ostentajie cu care regizorul 
scenarist descifreazà adevărul fiecărui perso- 
naj în parte. Pentru că există, indubitabil, un 
adevăr al fiului — merituos inginer dedicat 
trup şi suflet invențiilor și minei unde râmine 
.Zi-luminâ", un adevâr al soției, medic nave- 
tist intre colonie Şi satul invecinat, aşteptind 
râbdâtoare un binemeritat concediu la mare, 
un adevâr al bâtrinului meşter, pârinte care a 
avut delicatetea şi puterea sufleteasca sa nu 
fie, pentru copiii lui, la bütrinele, o piedică, 
dar, din nefericire, dupâ cum spune acum 
„vreme are destulă, timpul i s-a isprávit". Si 
suma acestor adevăruri? O tristețe de care 
nimeni nu se face, evident, culpabil. Regizo- 
rul Andrei Blaier a gásit soluţii vizuale legate 
direct de temperamentul, gindirea și îndelun- 
gata-i experienţă a platoului de filmare si fra- 
zarea lui cinematografica, întreprinsă cu aju! 
torul montajului si a ilustratiei sonore a im- 
primat filmului un ritm interior, un relief 
aparte, o febrilitate a câutârii de sine. Căci ce 
altceva este această alergare a fiului, cu su- 
fletul la gură, prin Bucureştiul natal, decit o 
simbolică goană după copilăria pierdută? 

Tot cite un „adevăr personal" işi dispută şi 
personajele principale Maria (Maia Morgen- 
stern) şi Alber (Mircea Anca) în filmul Maria 
şi marea de Mircea Mureșan. lubirea lui, im- 
pârtitâ egal intre Maria și mare, iubirea ei le- 
gatâ de el şi de rivală, marea. Fiorul transmis 
de zbuciumul femeii, indelungata ei ucenicie 
a singurătăţii se reverberează de-a lungul în- 
tregului film. Regizorul a valorificat imaginea 
lui Vivi Drăgan Vasile, atent la fotogenia fap- 
tului înregistrat, punind in valoare jocul şi in- 
tentiile interpretative ale actorilor, rezervind 
mării un adevărat râsfât al unghiurilor şi to- 
nalitâfilor cromatice. Dindu-ne dreptul de a 
paria, în viitor pe vocaţia lui lirică. 

Un film al dialogului cu conotaţie (semnifi- 
cant cuvintul semnificat gestul) Flori de 

reia o eternă temă; un bărbat şi o fe- 
meie intilnesc unica iubire. Intre ei, insă, „ne 
bunia de amor" nu se materializează într-o 
problemă de „viață şi de moarte“ care să le 
bulverseze existența. Cei doi intelectuali sen- 
sibili (interpretati de Anda Onesa si Ovidiu 
Moldovan) în momentul „de respiro" oferit de 
capriciul unei ierni aspre nu-și trădează 
ideile, dar nu găsesc nici tonul, nici clipa po- 
trivită unor márturisiri sincere. 

Regizorul Anghel Mora — co-scenarist, 
alâturi de Costache Ciubotaru — cumuleazâ 
in cele cîteva zile de claustrare fortuită a pro- 
fesoarei Eleonora Bianu şi a chirurgului An- 
drei Cernescu in casa mamei Savu, un Reve- 
lion şi poveştile bâtrinei pentru care curgerea 
timpului se leagá, mai ales, de memoria afec- 
tivà. In casa ei, a mamei Savu (interpretatá 
de actrița lleana Predescu) care păstrează cu 


Cornel Diaconu, 
Mandache şi 


dispozitii, echipa 
Marga Moldovan, 
Octavian Herescu, 


Geo Costiniu 


sfințenie amintirea „dumnealui“ dispărut de- 
mult, există o mulțime de aparate de masurat 
timpul: ceasornice, clepsidre. Simbolice 
semne... O imagine folosind atent relaţia inte- 
rior-exterior, o imagine sensibilă, adăugind 
poveștii o notă de puritate calmă impune 
atenţiei un tinăr talentat, operatorul Basarab 
Smârândescu distins la Costinești cu premiui 
pentru debut 

Tentanta lume a platoului de filmare, culi 
sele celei de-a şaptea arte, toate misterele ei. 
micile sau marile trucuri, veselele 
qui-pro-quo-uri, mai puţin veselele, probleme 
de distribuţie, de intuiţie. de producție, de 
haz, de necaz l-au atras pe Nicolae Corjos 
realizatorul peliculei- Un studiou în căutarea 
unei vedete. Pretextul n-a fost neinteresant 
se caută o vedetă care, de fapt, există. e 
acolo, sub nasul realizatorilor, care nu prea 
au ochi să o vadă. Juna copilă, de profesie 
cascadorila, e de-a casei, o sufletistà care vi- 
sează în taină să devină star... O echipă de 
cascadori inimoşi conduşi de Nicolae Dide şi 
o debutantă, Mihaela Telea, care ride şi dan 
sează cu tinerească voioșie, imaginea tinăru 
lui operator Sorin ilieşiu care şi-a luat foarte 
in serios travaliul, aşezind lumini, combinind 
lentile, scofind efecte neaşteptate din cele 


L. Costineşti, in fiecare an, timp de zece 
zile, se vorbeste cinematografie si se gin- 
deste film.. Sau viceversa... > 

Fireşte, in toate aceste zile soarele e la fel 
de arzâtor, plaja e la fel de primitoare, marea 
la fel de frumoasâ şi berea la fel de caldâ ca 
in tot timpul sezonului. 

Fireşte, in tot acest timp se inoatâ, se stâla 
soare, se cintâ seara pe plajâ, se pindeşte in 
zori râsâritul, se aleargâ pe terenurile de 
sport, se face coadâ la cantinâ şi se dan- 
seazâ la disco-ring, la fel ca in intregul se- 
zon. 


mai obişnuite cadre, amintesc spectatorulu: 

cü un film se face totus! cu multà trudâ 
Autostop propune un debut la cub: Fără lu- 

mini de le. semnat de Mihnea Colum- 


pozi 
beanu, Premlul de Radu Caranfil şi Podul de : 


Valeriu Dragaşanu, adunind... trei nume pe 
un generic reunite de acelaşi soi de neastim- 
par constructiv care anunţă pe cei trei aspi- 
ranti la gloria celei de-a saptea arte ca fiind 
posesori ai tonusului inconfundabil al tinere- 
tu. Fireşte, există certe deosebiri între ei, de- 
osebiri care tin direct de personalitatea fieca- 
(uia, de modul concret in care știu să-și pre- 
zinte ideile, sá rezolve problemele, sà demon- 
streze cà si-au insusit, din punct de vedere 
stilistic, meseria de cineast. Fără lumini de 


solicită un „desen“ direct, fârâ pres 
multe conotaţii, mizind pe farmecul frust s 
interpretării. (in rolurile principale Nataşa 
Raab și Laurenţiu Lazár) Premiul dezvaluse 
privirii atente gustul realizatorului pentru © 
expresie cinematografică proaspătă, incâr 
catâ cu umor, de bună calitate cu poanta do 
zată exact. Podul este „o monstrà" de cinema 
a unui regizor ambițios să-și semneze 
foarte personală carte de vizită. 

În O vară cu Mara regizorul George Cor 
nea a pus semnul egal între intenţie si real: 
zare, ori de cite ori si-a apropiat spre a desc 
fra emolia, delicata bucurie care ii animâ pe 
cei doi indragostili atrenati să rezolve impor- 
tante probleme legate de viaţa satului con- 


İn aşteptarea protagonistei, echipa filmului O vard 


George Cornea, Rodica 


Dar, timp de zece zile, toate acestea se pe- 
trec sub zodia celei de a saptea arte. 

Si nu numai in serile de proiecţie, cind mi- 
ile de tineri umplu, pină la refuz, grădinile si 


treptele teatrului de vară, cind, după prezen-/ 


tarea realizatorilor, nâvâlesc pe scenă, se 
ghemuiesc în poziţii imposibile și nu mişcă 
pret de două sau trei ore, cu ochii pironili pe 
pinza vrâjitâ (bineinteles că la Costineşti, ca 
mai peste tot in lume, ecranul panoramic 
este de ciment, dar vocabula „pinză“ nu va fi 
niciodată despărțită de cinematografie!), cind 
aplaudă şi rid, uneori in contratimp, sancfio- 
nind cu o sinceritate și o cruzime tinerească 
replici ori secvențe mai puțin inspirate. 

Si nu numai dimineața, pe plajă, unde se 
organizează cea mai originală „masă ro- 
tundá", poate unică in toate festivalurile cine- 
matografice naţionale și internaţionale, in 
care realizatorii, in tarc, încearcă să facă fata 
întrebărilor cu care ii mitraliaza pasionatii de 
film în costume de baie, care ii înconjoară 
din toate părţile. 

Nu, filmul nu este prezent numai aici. 

Timp de zece zile, filmul este omniprezent 
La disco-ring, intre două rock-uri, se vor- 
bește de Sophia Loren și de Maia Morgen- 
stern, de Peter O'Toole si de Stefan lorda- 
che, pe plajă ,Consecvenja" — ziarul festiva- 
lului — este mai câutatâ decit inghelata, pe 


Horobet, 
Dumitru Fernoagá, 


Alexandru İntorsu 


Lucian Nufâ 


temporan. Tinerii actori Teodora Mares si Lu- 
cian Nula au format un cuplu cu farmec, mai 
putin prin ineditul sau hazul situaliilor in care 
au fost pusi sà evolueze si mai mult prin linia 
simplâ, fireascá a jocului. 

De ce are vulpea coadă, al regizorului Cor- 
nel Diaconu „recidivist“ pe terenul hazului de 
bună calitate obținut din te miri ce... İntorsâ- 
tura frazei (cinematografice) risipește fante- 
zie, duioşie, izbutind să invioreze un gen atit 
de dificil, comedia. Comedia spumoasă, 
voioasa, hazoasă. Umorul servește aici, nu 
caricaturizării acide, ci obținerii unui amuza- 
ment tonic. Cu talent și inspiraţie regizorul „a 
stors" la maximum efectele din toate situaţiile 
creionate de scenaristul-scriitor lon Báiesu, 
la rindul lui plin de har cind işi alege pretex- 
tele pentru a face risipă de fantezie comică 

Cea de-a douăsprezecea ediţie a Galei fil- 
mului pentru tineret prin selecția propusă a 
ridicat la un nivel înalt stacheta. Aviz pentru 
Gala viitoare. 


Heana PERNEŞ DANALACHE 


Foto: Victor STROE 


terenul de tenis se schimba mingi şi replici 
despre postmodernism şi neorealism, in res- 
taurante şi cantine se discutâ cu aprindere 
despre Visconti, Antonioni şi Dan Pita, seara, 
pe falezâ, indragostifii trec inlântuiti şi — fara 
a voi sâ fii indiscret — nu se poate sânu 
prinzi o şoaptâ pasionatâ: ,Bine, dar Şerban 
Marinescu..." 

Desigur, se spun multe nâzbitii şi teribi- 
lisme, aşa dupâ cum se emit multe páreri 
pertinente si pline de bun simt (probabil ca 
unele nu pot sâ existe fârâ celelalte) se fac 
clasificàri si se acordà premii care nu vor co- 
..... niciodată cu cele oficiale, ale juriu- 
ui. 

Și totul se face cu dăruirea, pasiunea, dra- 
gostea și entuziasmul unui tineret care nu se 
poate să nu te emotioneze. Şi in aceste zile 


, înţelegi, mai bine decit într-un an întreg, că 


nici hard-rock-ul şi -nici videocaseta nu pot 
îndepărta acest tineret de problemele „lui“, 
pe care vrea să le regăsească în filmele „Jui“. 

Şi în tot acest timp, alături este prezentă 
marea, cit lumea de bâtrinâ și veșnic tinârâ, 
cum veșnic tinără este această cinematogra- 
fie care acum, cind umblă să-și serbeze cen- 
tenarul, gingureşte, merge de-a busilea si isi 
cautá cuvintele... Uneori! 


Virgi! PUICEA 


e. o cinematografie se hotărăște să-și 
alcătuiască o antologie înseamnă că acea ci- 
nematografie este în măsură a-şi afirma con- 
ştiinţa de sine. Constiinta de sine a cinema- 
tografiei române o probează cu solide argu- 
mente artistice Viaţa ca o poveste. Condiţia 
de florilegiu cinematografic a acestei „po- 
vești“ a poveștii filmului românesc — inten- 
tionatâ de autori, Costache Ciubotaru şi Al. 
G. Croitoru — este subliniată şi de comenta- 
riul Ecaterinei Oproiu, care relevă valoarea 
estetică a peliculelor omologate drept piese 
clasice ale repertoriului cinematografic au- 
tohton, jalonind potenţialul stilistic specific 
— real, virtual. Montajul alert, inspirat (Mela- 
nia Oproiu) contribuie de asemenea la evi- 
dentierea acelei calități primordiale in arta, 
care, în cazul de faţă, se confundă chiar cu 
principalul criteriu de selecţie: remanenta, 
capacitatea anumitor secvenţe de a se păstra 
în memorie, de a-şi valida valoarea antolo- 
gică prin idee, prin metafora plastică. 

Cea de a 12-a ediţie a Galei filmului de la 
Costinești a fost deschisă de Viaţa ca o a 
veste. Stacheta competiţiei a fost fixată deci 
foarte sus, acolo unde trebuie să finteascâ 
orice demers artistic, indiferent dacă investi- 
gatia se plasează in sfera contemporaneității 
sau a istoriei, urmind traiectoriile unor nara- 
tiuni filmice originale sau apelind la scrieri li- 
terare de azi sau de ieri. În jocul echivalente- 
tor literatură cinema un posibil numitor co- 
mun este metafora. Aşa cum pe tărimul lite- 
relor metafora, definită „mijloc esenţial al cu- 
noasterii", tinde să-și depășească condiţia de 
simplu ornament retoric, tot astfel în film me- 
taforei ii revine misiunea de a fi revelator al 
viziunii originale a cineastului. Metafora fiind, 
în fond, şi o elocventă unitate de stil. 

Aflat cu Noiembrie, ultimul bal la cea de-a 
11-a peliculă a filmografiei sale, Dan Pita se 
regâseşte pe sine, cineastul contemporan, in 
universalitatea lui Sadoveanu. Despre Sado- 
veanu, G. Cálinescu spunea cà atinge fondul 
cel mai adinc al specificitátii româneşti. Ro- 
manului inspirator, ,Locul unde nu s-a intim- 
plat nimic", i se descifreazá latentele de me- 
ditatie profundă („argumentul tainic“ al unui 
punct de vedere istoric) asupra cărora Sado- 
veanu însuși atrăgea atenţia (conştiinţă 
trează într-un moment de criză a conștiinței), 
indicind valoarea exponențială a personajului 
principal (de aici și apropierea făcută între 
Lai Cantacuzin, Oblomov și prințul Salina) şi 
semnificaţia socială a temei abordate. 

O operaţiune tot de inalt nivel, dar de altă 
factură întreprinde Şerban Marinescu atunci 
cind recontigurează substanța epică și idea- 
tica a trei scrieri importante ale lui Camil Pe- 
trescu, turnind magma incandescentă a dra- 
mei „Jocul ielelor“ în inşelâtoareâ structura 
laxâ a romanului .Patul lui Procust”. redind 
combustiei ideologice iniţiale sensul istoriei 
prin intermediul eroilor nuvelei „Cei care pla- 
tesc cu viața“. Nuvela care dă şi titlul celui 
de-al treilea film al tinârului regizor, o nouă 
ecranizare care urmează peliculelor. Moara lul 
Călifar, lectură cinematografică in cheie oni- 
ricâ a prozei lui Gala Galaction, si Domni- 


regiei, Sergiu 
un as al operatoriei, 
Vlad Păunescu 


Nicolaescu, 


şoara Aurica, expresionistâ decantare filmicâ 
a prozei lui Eugen Barbu. 


Lasindu-se adesea atras de mirajul literatu- 
rü, Dan Pita, incâ de la debut (La o nuntâ 
după Agârbiceanu) manifestă predilecție 
pentru drama moralizatoare ce se poate arti- 
cula în parabolă. Estetica sa, dovedind o for- 
midabilă capacitate de a induce sens materiei 
brute a vieţii. are totdeauna în vedere și for- 
mularea plastică a unora dintre obsedantele 
sale antinomii existenţiale. 

Simbolurile sale generice se regăsesc în 
Noiembrie, ultimul bal: pădurea - haliş al 
semnificaţiilor, teritoriu nelimitat al vinătorii - 
aici ideea de vinâtoare apârind ca o parafrază 
la sugestia sadoveniană a implinirii orgoliului 
erotic, dar şi ca unică posibilitate de intrepâ- 
trundere a mediilor sociale net delimitate 
İntr-un plan secund se profileazà distinct si 
personajul puştiului - câlâuzâ, de asta data 
câtre un iluzoriu acces spre ceea ce a fost s: 
nu mai are cum fi: in luciul amágitor al iazu- 
lui mlăștinos, dispare, de fapt, o intreaga 
lume subminată de propria-i degradare. o di- 
soluţie lenta pe care o personalizează, in 
prim plan, „figura prințului neautentic Lai 
Cantacuzin", prin comportamentul său, pro- 
tagonistul ilustrind însăși noțiunea de deca- 
dentâ iscatâ din apatie, din indolenfâ şi laşi- 
tate. Cu forta si rafinamentul inteligentei sale 
artistice, Dan Pila şi-a dedus viziunea regizo- 
ralá din chiar maniera relatârii literare. Infor- 
matiile de tot felul (psiho-sociale îndeosebi) 
rezultate din topica frazei, din epitete, din cu- 
vintele măiastru orchestrate în pagina sado- 
veniana, sint redate din nou spaliului vital — 
atmosferei filmului, somptuos barocà pe alo- 
Curi. (O remarcâ necesarâ in ordinea unei 
posibile analize comparate: Visconti a fost pe 
nedrept acuzat de ,hedonism estetic" atunci 
cind adecva stilul evocárii la spiritul crepus- 
cular al lumii evocate). Din paracomentariul 
constituit de fin disimulata retoricà sadove- 
nianâ, regizorul a dedus si figurile de compo- 
zilie ale arhitecturii cinematografice, incepind 
cu scrupulul fidelitatii fizionomice (distributia 
cu fantezie şi acribie alcatuita: Ştefan lorda- 
che, Soimita Lupu, Gabriela Baciu, Câlâlina 
Murgea, Victoria Cociaş, Florian Potra, Ga- 
briel Costea, Giony Popovici, Valentin Po- 


vi J 
ca ye CU 


La ceasul confruntârii cu publicul, echipa filmului 
i İ Şerban 


Marinescu, Cristina Corciovescu, 


Horea Murgu, Lidia Popescu, Ştefan lordache, 


Maia 


abstragerea sa din real, structura academică a 
compoziţiei in cadru — © simetrie a insolitâ- 
ru, centripetă, egolatrâ, în conformitate cu 
morga impozantă pe care şi-o întreţine per- 
sonajul și pe care o amendează sarcastic 
scriitorul. Sarcasm redistilat de către cineast 
pină la tragism. Pentru că perspectiva isto- 
rică agravează culpa eroului — chintesentâ a 
vanităţii şi suticienţei: fara scrupul, pe acea 
„floare în gunoi” care e Daria o abandonează 
după ce o sustrăsese universului ei meschin 
și trivial, cu un orizont ermetic închis. Lumii 
mizere etichetate drept „campament barbar”. 
cineastul îi imaginează o echivalență aparte, 
brodată în iurul maleficului „om negru“ câ- 
ruia îi atribuie şi o sugestivă deviza („Un 
ciine e-o piine“). Această lectură filmică redă 
metonomic prapastıa dintre principii. şi viaţa 
curentă. La bal, în clipa explicatiilor, replica 
prinţului este: „Sint principii sacre. Noi sin- 
tem insa oameni“. Şi astfel, prin consistenţa 
simbolică, acest film-metaforâ intilneşte fi- 
resc alt film-metaforâ. 

Cei care plătesc cu viața are ca premisă 
ilustrarea a două posibile extreme: a plăti cu 
viaţa in mod stupid si a plăti cu viața con- 
ştient de menirea sacrificiului asumat. Meta- 
fora, numitor comun, este oglinda — simboli- 
zind nevoia de a vedea și dincolo de apa- 
rente, nevoia de limpezire într-o existență in 


În debut la Costineşti, proaspetli actori ai Nafionalului 


craiovean, Gabriela 


pescu, Corneliu Revent, Sergiu Tudose, Cor- 
nel Scripcaru) și terminind cu analogia reme- 
morării. Se edifică, astfel, o construcţie circu- 
larâ (un lent travling în deschidere, altul in fi- 
nal), filmul întreg pârind un lung flash-back 
in nota elegiacâ. Concepind maniera de fil- 
mare impreunâ cu operatorul subtil estet Cá- 
lin Ghibu, Dan Pita a stabilit discursul cine- 
matografic in alternative. Pe de o parte fluidi- 
zarea acţiunii dictată de dispersia proiecfiilor 
imaginare ale personajelor (proiecţii indicate 
ca atare și în textul extrem de modern redac- 
tat de către Sadoveanu. cel contemporan de- 
opotrivă cu Malraux şi cu Virginia Woolf). Pe 
de alta parte, adoptarea opticii protagonistu- 
lui aflat într-o permanentă stare de mistifi- 
care a propriei personalităţi supusă degradă- 
rii — fizice şi psihice, dar care are un sever 
ochi critic pentru „geografia plictisului“ său. 
Lai Cantacuzin, natură bovarică, cultivindu-şi 
o ridicolă aură a damnării („Cu vorbe şi ima- 
ginatie se moare mai uşor”), ascultind doar 
de a sa „muzică interioară“ („exteriorizată“ 
excelent in coloana sonoră de către partitura 
lui Aurelian Octav Popa și „preluată“ de câtre 
Stefan lordache în întreaga sa interpretare 
„melodică“ de excellentissim virtuoz). perso- 
najul se complace in autocontemplare, sub 
semnul fatalitâtii. De aici, in consonanla cu 


Baciu Negrescu şi 


Marian Negrescu 


care, prin insöşi natura firii umane, nimic nu 
e limpede, nimic nu e lipsit de contradicţie 
(„Nimic nu are culorile pe care credem noi 
că le are..."). Lui Şerban Marinescu oglinda ii 
este un instrument stilistic familiar. În Moara 
lui Călifar decianșa ciclul alienatei curse a 
parvenirii. in Domnișoara Aurica întreținea fi- 
intelor marionetă speranţa unei imposibile fe- 
riciri. În lumea anticalofilului Camil Petrescu, 
motivul oglinzii e incârcat de o pluralitate de 
sensuri. reverberind polifonic, „între oglinzi 
paralele" fiind mereu înfăţişate fapte şi perso- 
naje care „unele printr-altele capătă înțelesuri 
noi". ideile sint dispuse antinomic la infinit, 
teza alternind cu antiteza, meditaţia stind sub 
semnul controversei nicicind posibil de solu- 
tionat categoric. Axul răsfringerii în oglindă a 
ghidat extraordinar și această liberă, perso- 
nală şi totuși extrem de fidelă adaptare cine- 
matograficâ, pelicula fiind ea insâşi insolită 
oglindă a operei ecranizate. İn echilibrul fra- 
gil al reverberării şi echivalentelor, doar apa- 
rent orizontul larg a! problemelor de interes 
general este păstrat în ariergarda narațiunii 
Doar aparent ceea ce se poate numi perspec 
tivá strict individuală capătă prioritate şi este 
ilustrată prin cîteva intrigi de natură senti- 
mentală. İntrupind pasionalitatea în iubire. 
complementarele personaje feminine (austera 


Morgenstern, Ovidiu Ghinità 


mátusá Irena, bulversanta Maria Sineşti, side- 
rata Doamna T, vulgara Emiliâ) coboarâ una 
cite una treptele involuliei afective. Mariei Si- 
neşti, victimă a propriei degringolade, perso- 
naj aflat în căutarea unei cit de relative certi- 
tudini de reală omenie şi nu doar de plăcere 
imediată, i se reproşează totuşi luciditatea. 
Oscilind deopotrivă intre repulsie şi atracţie, 
Doamna T devine ipostază a trufiei in dra- 
goste: datorită ei umilul visător Gedem si or- 
goliosul Dorcea prăbușit in surzenie (boală 
simbolic ridicată la pătrat, pentru un actor 
imposibilitatea de a comunica fiind de ne- 
conceput), sint împinși într-un fals conflict 
soldat cu un penibil duel. Un risc inutil într-o 
serie de înfruntări absurde. Precum confrun- 
tarea principală în care Sinesti etaleazá ine- 
puizabila energie a autorităţii dictatoriale. In 
aşa-zisa luptá de idei, adversarul se va do- 
vedi prea slab pentru a face faţă abilității 
sale. Ruscanu, fiind intransigent din oroare 
de complicitate, nu a izbutit insà sá i se sus- 
tragă. Complicitatea, Sineşti stie să o pro- 
voace si întrețină cu nonsalanta cu care oferă 
subalternului un ac de cravatâ veritabil, obli- 
gindu-! să-i adopte optica enunțată categoric 
printr-un verdict trádind convingerea infailibi- 
litàtii si invincibilitatii: „Acei care nu se supun 
plătesc cu viața“. 

Pâstrindu-se raportul de forte iniţial, perso- 
najele masculine sint ingenios plasate pe spi- 
rala ierarhiei sociale. Stráfundurile unei sa- 
line dezvăluie locuri de supliciu — ocna, dar 
şi de neașteptat deliciu — luxosul sanatoriu 
Tranparenta unui geam desconspiră enigma 
unui menaj. O cupolă de sticlă reprezintă pe- 
rimetrul rarefiat al ideilor devitalizate. Aici îşi 
duce existența ginditorul cantonat în iluzia 
absolutului şi care se va dezechilibra ușor, 
eşuind într-o meschină drama. 

Petre Boruga. omul care a trecut la ac- 
fiune, intelege să-și sacrifice existența in nu- 
mele unui ideal al colectivitátii care-i va asi- 
gura şi libertatea. Nu numai la propriu, ci si 
simbolic. Categoriei de personaje din care 
face parte i se rezervà sansa de a sparge 
oglinda prea strimtá a existentei degradante 
şi de a evada in concret, in realitate, prin 
asumarea propriului destin. İn saltul de la 
anecdotic la ideologic, pe drumul descris de 
critica gindirii teoretice in raport cu rafiunea 
practicâ (o ambifioasa mizá pentru un film al 
actualitâfli) regizorul Şerban Marinescu e 
susținut de inteligenta “sensibilitate actori- 
cească a tuturor interpretilor ce au reimagi- 
nat personajele lui Camil Petrescu așa cum 
autorul şi le-a dorit: permanent „răsfrinte în 
ele insele" (şi Irina Petrescu, Maia Morgen- 
stern, Julieta Ghiga, Mariana Mihut, si Stefan 
lordache, Adrian Pintea, Bujor Macrin, Mar- 
cel lureş, Ovidiu Ghinifá). 

De un cutremurátor efect este fundalul so- 
nor, missa coralà compusá de câtre Dan Ste- 
fânicâ, acordurile sale obligind la o pioasâ 
reiterare a metaforei prăbușirii si inâlfârii 
omului. Regizorul a avut un excelent partener 
in inventivul operator de talent si rafinament 
Viad Paunescu. Astfel se face ca ,İluxului de 
conștiință“ practicat de către Camil Petrescu, 
maestru al conexiunilor -sinestezice, i s-a pu- 
tut crea şi substanlialitate filmică, printr-o 
suită de declicuri, inaugurate de zguduitoa- 
rea secventa-prolog. intens, dar fără ostenta- 
tie metaforizatâ, căreia îi va corespunde dra- 
maticul epilog cu emoţionantă frustele im- 
prumutat direct din istorie. Printr-o figură de 
stil din arsenalul reverberărilor de semnifica- 
tie — filmul în film: o imagine-document 
amintește că aparatului de fotografiat, care a 
imortalizat un semnificativ moment de luptă 
revoluționară, i se substituie acum aparatul 
de filmat căruia i se datorează aceste valo- 
roase lecturi cinematogratice. Lecturi cine- 
matografice care se dovedesc in acord cu 
cele mai recente exegeze literare, invitind la 
refiexie asupra punctului de confluență dintre 
literatură şi film — metaforele vieții. 

Și poate nu lipsit de importanţă este faptul 
că pentru cinefilii de la Costineşti un alt cen- 
tru de interes în acest an l-a constituit gala 
de diaporame: modeşti artisti ce-şi poarta 
aparatele in spinare refac drumul devenirii ci- 
nematografului ca artâ, compunind, la nivel 
de fotogramâ, sensibile metafore. 


İrina COROIU 


~l 


COSTINESTI “89 


Debuturi 
in metraj mediu 


P.... că singurele clipe care ráscum- 
pârâ (compensează) duritatea efortului de a 
li prin film sint acelea cînd dumnealui — fil- 
mul — nu-ţi mai aparține. Cind nu mai e ni- 
mic de făcut, de adăugat, nimic de explicat şi 
ili ramine doar un loc (pe ace) intr-o sală de 
proiecție, printre cei cărora le-ai destinat 
acest mereu uimitor produs de cuvint, sunet, 
culoare, mişcare. şi nespusul dintre toate 
acestea, minunata vietate nereprodusă inca 
pe nici o cale artificială, filmul, În acele mo- 
mente, cind pelicula se deruleazâ şi sala pri- 
meşte povestea, nu i-as dori nimănui să fie in 
locul nostru — cei care semnâm. İn acele 
momente, tu, suspectul principal si sfátuitu! 
nr. 1, esti singur. Chiar singur. Cei din 
preajmâ nu au nici o vinâ. Si incepi sâ vezi si 
sà auzi altfel, imperfectiunile se dilatá, notele 
false ili singereazâ timpanul, ochii ti se in- 
chid cu o secundá inainte de cadrul vitreg 
sau vitregit şi ili devine din ce in ce mai clar 
ca vei trái mereu intre bucuria lucrului dus 
pinâ la capát si nostalgia celui care ar fi pu 
tut (si ar fi trebuit) sa fie. Pelicula curge şi 
deja visezi urmátorul pas, urmátoarea sansá 
de a spune povesti pentru cei din preajma, 
cei de alâturi, care, poate, intr-o zi vor recu- 
noaste urma trecerii tale prin sufletele lor 
Dar asta e altâ poveste... 


..A noastrá, a celor trei debuturi in me 
diu-metrajul artistic, a inceput cu „a fost 
odată ca niciodată" şi chiar a fost ca nicio- 
ddtă. pentru cá ni s-au încredințat cele trei 
scenarii în urma unui concurs. Inițiativa Ca- 
sei de filme Patru s-a constituit într-un de- 
mers lucid și plin de fair play, menit sa im- 
plice maximal și să rentabilizeze potențialul 
creator al tinerilor regizori debutanţi. For- 
mula lung-metrajului de scheciuri reunite 
prin similaritatea tematicâ a complicat, 
intr-un mod fericit, mersul nostru pe sirmâ, 
sirma aceea de pe care — mai ales cind de- 
butezi si (ciudat) mai ales atunci foarte sub- 
lire — nu ai voie sà cazi. Din laboratorul dra- 
maturgic am „ieşit“ in producție, „la bataie" 
Important este cá am fost luaţi in cel mai se- 
rios cu putinţă, conducerea studioului asigu- 
rindu-ne echipe de productie experimentate, 
cu aiutorul cârora, noi, cei trei tineri absol- 
venli temporar relegati pe țărmul secundaria- 
tului, am (re) inceput sa fim regizori. Cu du- 
rere şi blindete filmele s-au nâscut. Foarte 
asemánátoare cu ceea ce se presupunea ca 
trebuie sa fie. Şi inca... 


..A urmat Gala de la Costineşti, prima pre- 
zentare oficiala a filmului in public. Prima 
participare „pe caii mari”. A urmat, deci, 
proiecția aceea despre care vorbeam la ince- 
put: singurătate . teama de acela care nu 
greşeşte niciodata pentru că are numai dra- 
goste de dat — publicul. După proiecţie s-a 
intimplat să aud următoarea parafrază la o 
propoziție celebră (vorbea un tinâr): am ve- 
nit, am văzut, mi-a plăcut. Am tresârit şi inca 
sint dispus să cred că glumea. Dacă nu, in 
seamnă că deocamdată am invins. 


Radu CARANFIL 


Goincidenta 


nde e „autostop“, musai să tie şi un soi 
de coincidență — altfel, n-are haz povestea. 
Unde e Fără lumini de poziţie, coincidentele 


abundă — altfel, n-ar fi existat povestea 
Coincidentele sint ochiurile acestei istorioare 
croşetate ,unu-pe-fatá/ nici-unu-pe-dos" din 
fir de melanâ pastel, cá mohair-ul e scump si 
oricum există dubii asupra pronuntiei. Si tot 
suverana Coincidenla a mingiiat şi prezența 
mea la festival: prima şedere in Costineşti 
(staţiune pe care, ca un ,doimaionez" habot- 
nic ce sint, n-o cunoscusem decit pe fugă); 
primul contact cu gala; primul meu film (si 
cel din urmâ ca valoare; sper); prima proiec- 
tie cu public a filmului („avanpremieră abso- 
lutâ", ca să zic așa); in fine, prezentarea a 
avut loc in seara zilei cu cea mai straşnica 
activitate solară a anului — referința operato- 
rul Mihai Spătaru (Stop! Coincidentá: impre- 
ună am lucrat în institut, impreună am ciști- 
gat și onorat concursul de debut). 

Dar, curind, Coincidenfa a cedat locul unor 
personaje mai serioase: reacțiile la primul 
meu film. N-au fost nici peste, nici sub aștep- 
tări. Publicul s-a bucurat, a ris (unde tre- 
buia), n-a plins (că nu era cazul), a conside- 
rat cá, citez o opinie entuziastă, „cele trei 
scurt-metraje au ca punct comun Arta” (mul- 
țumesc pentru incurajare. stimate cinefil!) 
Specialiștii au intimpinat obiectiv filmul, 


Autoportret 
si... Camil" 


M. intii am iubit sculptura, dar la Insti- 
tutul „Nicolae Grigorescu”, pe care l-am ter- 
minat in 1979, am studiat design-ul. 

importantă, foarte importantă pentru mine 
s-a dovedit educaţia in spiritul imaginii. Ima- 
ginile sint aproape ca nişte cuvinte... În orice 
caz, impactul ochiului cu lumea este extraor- 
dinar, senzaţia este de contact direct cu 
obiectele, o atingere aproape fizicâ ce bu- 
cură sau doare. 

Tráiam ca purtat de un halou care nu ştiam 
unde ma va duce. Simfeam intens, mă incâr- 
cam de senzaţii. Şi e foarte greu să te porţi 
pe tine insuti atunci cind te resimli de prea 
plin sufletesc. Şi totuşi ce bine e să te afli in- 
lâuntrul fenomenului artistic! 

Plasticianul lucrează si tace. Tace si lu- 


Emotiile urcárii pe podium: Valeriu Drágusanu, Mihnea Táutu 
Cristina Corciovescu, Gabriela Baciu Negrescu, 
Marian Negrescu, Zeno Bogdănescu, Basarab Smârândescu, 
Anda Onesa 


apreciind ce era de apreciat, intelegind ce 
era de inteles. Snobii şi idealiştii n-au ratat 
ocazia de-a ne mustra párinteste „de ce am 
acceptat“ şi cà „măi copii, v-aţi tăiat craca" şi 
etc. Si astfel, am ingerat cuminte hapul dul- 
ce-amárui al debutului, mi-am vâzut prima 
caricaturâ (multumesc, Marian Avramescu), 
primul interviu (mai precis, potpuriu din râs- 
punsurile mele), am savurat trei zile de plajâ 
superbá La Epavá si... da! Cel mai frumos ca- 
dou, tot din partea COINCIDENTEI: taman la 
spartul conferinței, cînd „maitre-des-cârâmo- 
nies"-ul dádea sà declanseze semnalul de in- 
chidere cine credeţi că răsare neptunian din 
valurile publicului? Cine, dacâ nu vajnicul 
corespondent al revistei. „Cinema“, Al. Jur- 
„can, căruia ii pierdusem urma de doi ani, 
vechi prieten epistolar (si nu numai) din vre- 
mea cind şi eu, cu modestie polemică, mâ 
numâram printre spectatorii care ,nu sint nu- 
mai spectatori", asteptindu-mi debutul si rea- 
lizarea — atunci, ca şi acum. 


crează. Lucrează și tace. Pentru el cuvintul e 
foarte greu de rostit. Atit de multe vorbe 
mi-au murit... 

Într-o zi am descoperit un loc numit „Po- 
dul" — teatrul studențesc, si am hotărit să 
mă încerc eu pe mine însumi. Mi s-a spus: 
Poftim! şi am păşit pe un târim al nonconven- 
fionalului. Marea incercare consta in capaci- 
tatea de a-ți asuma rolul, de a lua cu tine 
personajul. Netrişind, netrucind. 

Eram foarte tinâr, la inceput de viaţă, şi 
inca mă întrebam cine sint, care-i locul si 
rostul meu pe iume. Acolo, atunci, am avut 
revelația Actorului, a puterii lui. E ca şi cum 
ţi-ai vedea unul dintre euri desprinzindu-se 
brusc, instantaneu, și evoluind solitar. O nă- 
lucă ce-i capabilă să impresioneze... 

Așa am devenit actor ia Teatrul „Mihai 
Eminescu” din Botoșani. Multe lucruri din 
existența mea stau sub semnul lui Eminescu 
Chiar această primă intünire cu cinematogra- 
ful, prilejuită de personajul lui Camil Pe- 
trescu, în filmul lui Şerban Marinescu Cei 
care plătesc cu viaja. Pe Demetru l-am simţit 
de la bun inceput asemeni lui Eminescu. O 
esenţă exemplară umbrită de damnare. Sme- 
renie in fata iubirii şi ardere intensă la scris. 
Măcinat şi de dorința de a trăi intens, si de 
visul de a atinge ataraxia. O ființă romantica 
a cărei fragilă sensibilitate nu incape în vorbe 
căci ar risca să se pulverizeze... 


Mihnea COLUMBEANU 


Talentul pe scara virstei 
(Nicolae ‘Girardi 


şi Basarab Sm 


ndescu) 


Costinești: trambulina debuturilor 
[ONU ERO CUP cata ru d | 


Pentru emoţiile trăite din nou împreună cu 
echipa acestui prim film al meu n-am cu- 
vinte... 


Ovidiu GHINITÀ 


0 adevărată 
enciclopedie 


O... pe la 17 ani, am fost intrebata de 
ce vreau sa mă fac actriță. Atunci am râs- 
puns: vreau să-i învăţ pe oameni ce-i binele. 
ce-i răul și cum se desparte binele de râu. 
Astăzi răspund la fel, deși am crezut că voi 
folosi alte vorbe. Părinţii mă vroiau medic, 
dar impâtimirea mea pentru teatru i-a con- 
vins pină la urmă. La institut am intrat abia la 
a treia incercare, în 1984, şi am reuşit la 
clasa Sandei Manu. De la dinsa am învățat ce 
înseamnă tehnica si rigoarea, felul in care 
poti iubi meseria de actor, modul in care i te 
poli dedica. İndrumata am fost apoi si de 
Adriana Popovici care mi-a arâtat drumul în 
abordarea rolului, în teatrul psihologic în 
special. Aşa am inceput să intuiesc în ce 
constă miracolul fiecărei seri de spectacol. 
Tot în Institut am descoperit și misterul ima- 
ginii de celuloid. Am jucat în filmul de debut 
al colegei mele Olivia Şirsanu Dacă dragoste 
nu e... Anul III mi-a rezervat intilnirea cu re- 
gizorul Dan Pita de la care aveam să aflu cit 
valorează generozitatea şi dorința de dăruire 
în delicata noastră profesie. in care nu poti 
trăi decit din dragostea semenilor și pentru 
dragostea lor. La acest debut al meu în film 
șansa mi-a fost dublată de norocul de a exis- 
ta alături de un actor ca Stefan lordache, 
care pentru mine a reprezentat o adevâratâ 
enciclopedie vie a profesiei. Obligatia de a 
pási in inefabilul univers sadovenian, incre- 
derea lui Dan Pita de a-mi acorda partitura 
unei compoziţii de virstà m-au ambifionat, 
desigur, dar m-au si stimulat in a imagina un 
personaj atit de complex. 

Astfel am căpătat- si incredere in forțele 
proprii si in viitor. 


Gabriela BACIU 


0 teribilá 
poftá de... debut 


GC euo vorbind, scurt metrajul Po- 
dul reprezintá debutul meu ca regizor de 
film. Pentru mine, insâ, Podul nu e un debut, 
adică nu e o afirmație, ci un mare semn de 
intrebare. Desi nu se poate (ce bine ar fi sà 
se poată!)) mi-aş fi dorit să fac un film Podul 
— de exemplu, cu care sá nu debutez, adicâ 
un film care nu trebuie obligatoriu vindut si 
vázut. Voiam doar sá vâd ce ştiu... Si apoi sâ 
aleg, eu insumi, un drum, nu drumul sâ mâ 
aleagà pe mine. Acum stiu ce nu stiam des- 
pre mine. Abia acum am o poftà teribilà de 
debut. Mi se pare un semn bun cá m-a làsat 
bateria, in parcarea de la Costinesti, tocmai 
Cind voiam sà plec spre casá.. 


Valeriu DRÁGUSANU 


Startul 
in „calificări“ 


N. Ştiu pentru alții ce inseamnă, dar pen- 
tru mine „Atenţie! Motor!" a insemnat, in ca- 
zul filmului de debut, startul intr-o cursă (de 
fapt cite cadre atitea curse) comparabilă cu 
cele din cadrul Olimpiadei și numite „curse 
de calificare” sau, pe scurt, „calificări“. 
De multe ori in aceste „calificări“ incleşta- 
rea este mai aprigă decit in finală. Cred cà 
aşa a fost și este, in cazul debutului cinema- 
tografic împlinit prin realizarea unui scurt 
metraj. Acest gen de film, poate mai puţin 
cunoscut de marele public, are şi el la fel de 
precise şi necesare legi de fiintare. Cunos- 
cute și studiate in școală, ba chiar aplicate şi 
exersate in filmele de institut, in scurt me- 


promitâtoare 


traje şi mai scurte, notele specifice aleartiturii 
unui scurt metraj artistic ramin greu de exe- 
cutat chiar şi de profesionişti încercaţi. Den- 
sitatea şi concizia expresiei cinematogratice. 
necesare de altfel și lung metrajului, devin în 
cazul unui film de treizeci de minute ele- 
mente care prevalează asupra povestirii ce 
nu poate fi una amplă și savant articulată. 
Dacă adăugăm acestor „figuri impuse“ tot 
complexul de stări afective şi emoţiile susci- 
tate de realizarea unui „ceva“ de care depind 
foarte muite, se obține o imagine vagă a ceea 
ce este sau poate fi un debut in imaginea de 
film sau, în cazul colegilor mei, in regie. 

Această stare a debutului nu are termen de 
comparaţie şi este irepetabilă. Poate fi ase- 
muită cu prima călătorie în mare deschisă a 
unui comandant de cursă lungă sau primul 
salt cu parașuta. Teoria şi acțiunea simulată 
au ca revers, în cazul debutului în film, con- 
ştientizarea răspunderii materiale și morale 
implicată la fiecare declanşare a aparatului 
de filmat. De fapt, acesta este și unul din fac- 
torii de izolare. care fac din cea mai bună 
şcoală de film o seră. Ce simte un debutant 
cind un studio și o producţie naţională i-au 
— „mină liberă“ nu simte nici un stu- 

t. 

Ce sentimente şi „senzaţii“ încearcă un de- 
butant in timpul realizârii efective a filmului, 
in perioada de pregâtire şi de filmare, este o 
altă poveste fata de care ce aţi aflat pinâ aici 
este ca o picâturâ câzutâ dintr-o cisterna. 

Un alt mare rezervor de impresii, ce pot al- 
câtui şi ele o poveste, il constituie şi faptul 
participării într-o gala cu caracter competitio- 
nal unde tinârul debutant işi poate obiectiva 
in cel mai inalt grad, chiar fara ajutorul juriu- 
lui, pârerile şi pozifia fata de creatia ce repre- 
zintâ, printre multe alte lucruri, şi inceputul 
lui de drum. Gala filmului de la Costineşti 
poate fi socotită o cursă importantă in ale câ- 
rei calificări filmul Autostop, la a cărui reali- 
zare am participat în calitate de operator, a 
— de baremul ce permite participarea in 

inală. 


Petru MAIER 


Să faci 
soarele 
să apară 


d d am fost chemat la probe pentru 
filmul ce avea să se cheme Nolembrie, ulti- 
mul bal, am rámas, pur si simplu, mut de ui- 
mire. Dádusem examen de patru ori la insti- 


İnsüşi 
participarea 
e un premiu 


L. Costineşti, anul acesta, m-am aflat 
pentru a opta oarâ. De fiecare data vin cu 
mare plăcere fiindcă este singura ocazie să 
poti intilni cineasti din toate studiourile cine- 
matografiei noastre. Si mai este — de ce sá 
nu recunosc — si nostalgia Costinestiului cu- 
noscut in '53 cind, pe lingà plajá, nu exista 
decit un cîmp de fotbal si de... păscut. 

Gala, care-şi socoteste de acum o duzinâ 
de ediţii, are ani buni şi ani foarte buni. Cum 
a fost chiar anul acesta cind in competiție 
s-au aflat cei putin 3—4 filme de talie inter- 
națională pe care le și numesc Cel care plă- 
tesc cu Noiembrie, ultimul bal, Vacanţa 
cea mare, ce are vulpea coadă. Selecţia in 
materie de film documentar mi s-a părut mai 
mediocră decit altădată, „iar animația o ga- 
sesc deficitară in ceea ce priveşte scenariul, 
imaginația. M-au impresionat, ca de fiecare 
data, cineamatorii atit cu fiimele lor de repor- 
taj cit si cu cele eseu si, in special, cu diapo- 
ramele. Entuziasmul trebuie să şi-l menţină 
mereu proaspăt. Sá nu aspire la o... iluzorie 
profesionalizare. 

Fácind parte din juriu, am fost deosebit de 
atent la tematica filmului de fictiune care 


tut si uite cá a cincea oará a fost sà fie o du- 
bla izbindâ. Íntilnirea a fost din primul mo- 
ment extrem de incitanta: un adevárat mara- 
ton in care trebuia sá fac fatá si unui text 
anume cu greseli de topicâ (pentru a-li pune 
la incercare perspicacitatea intelectualá) si 


- improvizafiei pe linia generala a comporta- 
- mentului personajului (Emil — un tinár cu o 


sensibilitate exacerbatâ de boalà) si aparatu- 
lui video căruia nu-i scăpa nici o ezitare. 

De la bun inceput am jucat cum mi-a ,cin- 
tat“ Dan Pita! 

Pentru mine, dinsul e un vrájitor cu sufletul 
totusi atit de aproape de noi. Foarte cald, is- 
coditor, atent, aproape tâinuitor. Mie mi-a in- 
suflat o — de neatins altfel! — decontractare 
— o stare de destindere şi o bucurie a jocului 
cum — probabil — n-am sa mai intilnesc. Are 
un simţ al umorului nemaipomenit, dar şi o 
gravitate aparte. L-am privit fascinat cum. 
odatâ, cind picla ne impiedica sâ filmam. 
mi-a spus: Am sa recit in minte 33 de strofe 
din „Luceafărul“ şi-ai să vezi — o să apara 
soarele. S-a plimbat 7—8 minute cu ochii in- 
chişi, dupâ care i-a deschis şi a putut spune 
— intr-adevâr — motor! 

Orele de filmare treceau in zbor precum 
clipele, poate si pentru că mereu ne însoțea 
o melodie — acel fir de vrajă care avea sa 
lege întreaga poveste și pe ecran. Şoimifa 
Lupu — partenera mea directă — era binein- 


Fâcind front comun, echipa filmului Un studio 


in cdutarea vedete; 


Mihaelea Telea, 


unel 
Sorin 


letes cea dinții care sesiza tempo-ul pe care-l 

preluam apoi cu toţii, plutind parca... Aşa mi 
s-a dovedit mie că se poate filma — recrea — 
o lume, un univers. 

„Tare aş vrea ca odată şi odată, recitind la 
rind trei poezii de Bacovia. poetul meu prete- 
rat, să fiu şi eu in stare să aduc soarele. Mà- 
car pentru Călin Ghibu — operatorul mâias- 


Manuela Hârâbor şi două „prezenţe organ 
Amalia Spâlâfelu şi Viorica Zorilă 


încă nu și-a descoperit pe de-a întregul ade- 
văratul fágas, mai ales in ceea ce privește ac- 
tualitatea. Pentru că, de exemplu, nu se 
poate doar să ştii, trebuie să si simți cum 
creşte iarba. În materie de imagine, s-ar pu- 
tea afirma că un premiu şi o menţiune sint 
prea putin atunci cind filmele Galei sint sem- 
nate şi de Călin Ghibu şi de Doru Mitran şi 
de Vlad Păunescu sau Vivi Drăgan: Vasile. 
Dar ne-am propus să fim cit mai drastici, cît 
mai exigenti. Si, in fond, însăşi selecția in 
Gala Costineştiului, care-și menţine constant 
statutul valorilor competitive, este — trebuie 
să fie — un premiu. > 


Nicolae GIRARDI 


0 întrecere 
cu tine însuți 


D.. aş fi fost intrebatâ atunci, in zilele 
Galei de la Costineşti, „cum e..., ce simfi.... 
ce impresii..." aş fi răspuns, probabil, precum 
Cordelia Regelui Lear: „Nimic, my-Lord" sau 
ca într-un basm „Ca sarea in bucate, mâ- 
ria-tat" 

Emotia ce má coplesea era totuși atit de 
puternică incit mi se părea că insási realita- 
tea devenise impalpabilà. 


Sá participi in Galâ cu douá filme... douá 
roluri in aceeaşi másurá dragi si dificile, pe 
care le-am elaborat sub indrumarea unui 
.consacrat"-Mircea Mureşan si a unei „tinere 
speranțe“ spectaculos si definitiv confirmată 
— Şerban Marinescu! İnsâşi participarea — 
cum spuneam — mi se părea a fi implinirea 
unuia dintre cele mai tainice şi dragi visuri 
(confruntarea cu publicul de la Costineşti in- 
seamnâ, într-adevăr, una din probele de foc 
pentru un tinâr actor). 


Şi apoi a venit... „verdictul“! 

Aş fi nesinceră dacă aș afirma că, undeva, 
in adincul sufletului nu speram, nu doream. 
nu așteptam... Pentru un actor, a fi premiat la 


Vedeta numă- 
rul unu, Şte- 
fan lordache 


Virgil Puicea, Nicolae Corjos, 
Ilieşiu, Costin Mărculescu, Dan Purec 


tru al acestei prime experiențe cinematogra- 
zd ... care se numeşte Nolembrle, ulti- 


Gabriel COSTEA 


Muntele vrâjit 


A o singură lumina in noaptea al- 
bastrâ. . 

Un spatiu capcanâ, un spatiu-cerc, doi oa- 
meni prizonieri in alb, in curâtenia sentimen- 
telor. 

O casâ, cotlon al sufletului, — barocâ, in- 
cârcatâ cu bogăţia universului intim, acum 
descoperit sau redescoperit de erou. s 

Rotirea casei — beatitudinea sentimentului, 
inchiderea . cercului, rotunjimea. > 

Cercul privit din afară — spitalul. Alb şi sti- 
clos. O iarnă de interior. Geamurile lui? 
Gheata cristalizatâ altfel, fârâ flori. Separâ un 
om de altul, apa de aer sau un sentiment de 
vulnerabilitatea sa?... 

Ginduri din iarnà pentru o searà de vará. 

Uitind emoția primului pas, am urcat pe 
scena Galei alături de ceilalți colegi răsplătiți 
cu premii. Primul film Flori de gheaţă și pri- 
mul premiu într-o companie onorantă. 

Un premiu e un punct, dar și un aliniat 
nou. Un moment de bilanţ şi un nou start: Ki- 
lometrul 36, tot in regia lui Anghel Mora. 

Proiectele comune incepute din institut 
continuă. 


Basarâb SMARANDESCU 


Gala de la Costineşti echivalează cu provoca- 
rea la o întrecere cu tine însuţi, un maraton 
al autodepășirii. Încrederea ce ti s-a acordat 
nu mai ai dreptul s-o infirmi nicicind. De fapt 
„incredere“ inseamnă însăşi opțiunea regizo- 
rului Şerban Marinescu de a mă distribui în 
rolul Mariei Sineşti — rol foarte greu, abordat 
în interpretări magistrale de mari actriţe. lar 
întîlnirea cu minunatii actori Ştefan lordache 
şi Adrian Pintea înseamnă poate momentul 
cel mai important in devenirea mea ca ac- 
tritâ. Înveţi de la ei să te descoperi pe tine în- 
sâli, pe propriul tău drum! 

..Cit và iubesc? „Bunule my Lord, m-aţi 
făurit, crescut, iubit — iar eu vă-napoiez. 
aceste îndatoriri aşa cum sint, cum nici mai 
mult nici mai pulin, atit cit limitele mele imi 
permit". (Regele Lear, actul | — Cordelia). 


Mala MC IGENSTERN 


Faptul că există 


M iioi acestei Gale constà mai intii in 
faptul cá ea există. 

Fiind unica manifestare cinematografică 
competitiva nafionalâ, unica ambitie a ci- 
neastului este sá poatá participa si concura. 
: Particip a cincea oarà si sper cá nu Şi ul- 
tima... 


Anghel MORA 


Názuinta 
spre cuprinzátor 


om ce trebuie subliniat de la bun ince- 
put e faptul cá, in materie de film documen- 
tar, recenta ediție a manifestării de la Costi- 
nesti si-a deschis portile unui grup de reali- 
zatori aparjinind, aproximativ, aceleiași gene 
raţii — dacă dam acestui ultim termen o ac- 
ceptie mai largă, liberă de constri 
cidentului biogratic; s-a realizat, astfel, o mai 
pregnantă unitate stilistică a filmelor prezen- 
tate — care se revendică, aproape fără ex- 
ceptie, de la o problematică actuală, speci- 
ficâ perioadei pe care-o parcurgem —, rele- 
vindu-se totodată preocupările pentru diver- 
sitate stilistică, pentru afirmarea (in teritoriul, 
predilect. al filmului de autor) a personalităţii 
fiecarura dintre cei prezenţi. 


O pregnantă 


stilistică 


Observam, şi cu alt prilej, că filmul româ- 
nesc de actualitate — in cadrul căruia docu- 
mentarul aduce o notă distinctă — se carac- 
terizeaza in primul rind prin «nâzuinta esen- 
tialâ spre cuprinzător şi contemporaneitate», 
cum spunea cineva: vâdindu-şi, din acest 
punct de vedere, subtile afinități cu romanul 
nostru de azi. Considerăm esențială această 
nâzuintâ nu numai pentru că poate fi intilnitâ 
în sumedenie de filme, ci şi din pricină că 
prezența ei — in măsuri și modalităţi diferite 
de la caz la caz — se constituie în principala 
lor caracteristică, schitindu-le profilul şi de- 
terminindu-le specificitatea. De aceea, rele- 
vante pentru momentul cinematogratic pe ca- 
re-l traversâm mi se par aşa-zicind filme- 
le-márturie: plasindu-şi acțiunea in actualita- 
tea imediată şi propunindu-şi un pregnant 
scop educativ, aceste filme reușesc să fixeze 
pe peliculă amânunte semniticative ale unui 
prezent pe lingă care, altfel. riscâm a trece — 
tocmai pentru că îl trăim şi i ne integram 
pină la identificare. 1 

Un titlu expresiv pentru punctu! de vedere 
avansat aici poate fi Bucureşti 
pee, realizat de Virgi! Calotescu in cadrele 


— file de epo- 


halta Costineşti (Copel Moscu 
şi Otto Urbanschi) 


re -— T 
v - 


Punte 
spre viitor: 


lung-metrajului documentar. oglindă vie a 
„ devenirii noastre socialiste, Capitala țarii este 
surprinsă — cu o acuitate a privirii specifica 
documentaristului experimentat care sem- 
nează filmul — în datele esenţiale ale tran- 
stormărilor din ultimii douăzeci de ani: care 
i-au adus statutul de oraș modern, în deplin 
consens cu dezvoltarea întregii țări — pe 
care o reprezintă la parametrii superiori ai 
evoluţiei sale. lar apelul la imaginile de ar- 
hivă, inevitabil în asemenea ocazii, capătă — 
datorită concepţiei generale a filmului, care 
face din aparatul de filmat un martor privile- 
giat al secventelor înregistrate — valenţe noi, 
punind în valoare multiplele semnificaţii ale 
imaginii. 

Realizarea, într-un termen-record: 35 de 
zile, a pasajului subteran din Piaţa Unirii este 
subiectul filmului (cu acest modest, dar sem- 
nificativ titlu: 35 de zile) realizat de Adrian 
Sârbu. După cum s-a subliniat, la vremea 
respectivă, de către comentatori, ideea fun- 
damentalâ a filmului este verticalitatea em- 
blematică pentru nâzuinta spre mai bine a 
constructorilor României socialiste. 

De un perfect echilibru între intenţie și rea- 
lizare, intre realitatea oglindită și personalita- 
tea autorului, ni s-a părut filmul lui Copel 
Moscu intrarea unul teren in gară — care ve- 
nea la Costineşti aureoiat de Marele premiu 
decernat de ACIN pe anul 1988 Cu un titlu 
ce evocă înseși originile cinematografului, 
din raţiuni pe care şi le afla în propria-i struc- 
tură, filmul lui Copel Moscu este, dacă vreți, 
o „poveste de dragoste“: între proiectionista 
cinematografului din localitate şi un tinâr ce- 
ferist de pe terenul care aduce, în orașul de 
pe malul Ozanei, bobinele... Prin intermediul 
acestei ,poveşti" — posibil embrion pentru 
subiectul unui film artistic de lung metraj — 
camera de luat vederi (minuitâ cu precizie şi 
sensibilitate de constantul colaborator al re- 
gizorului, operatorul Otto Urbanschi) pâtrun- 
de in viaja întregii localităţi, invederind, inca 
o datá, valabilitatea ideii, caracteristicâ tutu- 
ror filmelor lui Copel Moscu, cá adevárul se 
află, mai ales, in lăuntrul lucrurilor (eveni- 
mente, fapte, intimplàri), nu la suprafața lor. 
Refuzindu-si, di rivâ, abstractul şi deco- 
rativul — inedit, in ambele cazuri —, Copel 
Moscu reușește, printr-o ştiinţă a amánuntu- 
lui (semnificativ) care-i este proprie (si care-l 
„denunţă“, de la primele cadre, pe cineastul 
autentic), sá dea o caracterizare complexâ 
„eroilor“ săi, care devin adevărate personaje, 
cu nimic mai prejos decit „semenii“ lor din 
filmul de fictiune. 

De asemenea echilibrat, vadind o buna sta- 
pinire atit a dificilului domeniu pe care-l 
abordeaza (numismatica), cit şi a meşteşugu- 
lui cinematografic, care caută cele mai bune 
şi mai frumoase mijloace de a-și apropia 
spectatorul, ni s-a părut Monedele — dialog 
între civilizații (creaţie de autor, realizat de 
Cristian Perianu în Studioul de filme al Minis- 
terului de interne și prezentat la Costineşti 
„hors concours"); este un film de educaţie ci- 
vică şi patriotică, în primul rind, dar și un act 
de cultură — prin datele inedite, ori prea pu- 
tin cunoscute marelui public, despre istoria 
patriei, pe care le aduce în discuție. 

N-aş vrea să mă grăbesc cu vreo concluzie 
înainte de-a aminti și celelalte documentare 
prezentate la Costinești: mai intii Desprinde- 
rea (un frumos film de autor, semnat de Doru 
Matei, vâdind însă un exces de personalitate: 
prin preponderența, aproape exclusivă, acor- 
dată imaginii „în sine“); apoi, în serie, Biblio- 
teca (regia: Lucian Henţiu), Mihai Eminescu 
(scenariul, regia, imaginea: Mircea Bunescu) 
Semnul muzicii (scenariul și regia: Luiza Cio- 
lac) — marcate, acestea trei, de un evident 
deficit de personalitate. Tocmai calitatea de 
martor, caracteristică pe ansamblu filmulu: 
nostru documentar, este, aici, cea mai puțin 
pregnantă. 

Căci calitatea aceasta, de martor, nu in- 
seamnă inregistrarea mecanică, pasivă (și 
pretins obiectivă) a unei realităţi în perpetua 
mișcare, în continuă evoluţie; el însuși fiu al 
cetăţii, cineastul dă actului sáu creator O fi- 
nalitate nu numai estetică, ci și politică şi 
morală: finalitate subsumată, în epoca noas- 
tră, ideii de angajare. lată un adevăr pe care 
filmul documentar îl impune cu pregnantá, 
prin cele mai bune realizări ale sale: care, 
vorbind despre ziua de azi, pregătesc ziua de 
miine. 


Nicolae ULIERIU 


Costineşti '89 


lungi secunde 


U n amfiteatru, așezat la egală distanță in- 


tre mare şi calea ferată, se umple — citeva 
seri la rind — cu oamenii care vor să vadă 


film. În marele semicircular, vizionarea se eli- 
berează de rigoarea sălii de cinematograf. 
Aici realizatorii de film documentar sint pla- 
sati de fiecare dată, între două (mari) „pre- 
siuni" cea a așteptării, crescind nerâbdâ- 
toare, a publicului venit cu mult înaintea lä- 
sarii intunericului, si cea a filmului jucat, care 
va urma, ,vedeta serii". 

In cele 10 minute de proiectie se aud: tre- 
nurile multe si lungi, ritmurile (parcâ) mereu 
disonante fatá de coloana sonorá si imaginea 
filmului — ale muzicii amestecate de cele 
douá superdiscoringuri: se vád si se aud 
avioanele nopții — două girofaruri colorate. 
Amfiteatru! amplifică însă cel mai bine frea- 
mâtul și liniștea publicului. La Costinești sint 
remarcate toate informațiile noi pe care le 
aduce un film documentar: intii o tăcere, apoi 
un murmur inconfundabil, în consensul său 
aprobator sau de negare. Cele 10 minute sint 
astfel, pentru realizator. 600 de lungi secunde 
în care se verifică perfect densitatea și fraza- 
rea comentariului, ritmul de montaj şi nuan- 
Tarea temei (abordate). 

Colectivul de creatori ai studioului nostru 
— M.I. — din ce în ce mai cunoscut — a re- 
venit în gală cu o temă „in premieră“: prezen- 
tarea istoriei patriei prin gravurile și textele 
imprimate pe monede, acestea din urmă fiind 
secole în şir mesagerele informaţiei autentifi- 
cate. Filmul Monedele — dialog intre civiliza- 
ţii popularizează însă şi cadrul legal al defi- 
nerii acestor valori apartinind patrimoniului 
cultural naţional. 


Cristian PERIANU 


Premiile te obligă 


S. operator de imagine. Documentaru! 
este pentru mine o profesiune de credința 
Reportajul este forma cea mai fierbinte a 
scurt metrajului. İn ultimii 15 ani, scurt me- 
trajul románesc a ciştigat mult in calitate prin 
apariţia mai multor promoții de creatori ab- 
solvenţi ai 1.A.T.C., școală căreia ii datorăm 
cu toţii primii noştri pași mâsurati in toto- 
grame si cadre. Prima mea intilnire de ci- 
neast cu Costinestiul a avut loc în anul 1978, 
cînd, împreună cu alți colegi, am realizat un 
film despre tabăra studențească. În acest film 
se poate vedea hotelul „Forum“, in construc- 
fie. De atunci ne-am atașat de Costineşti. 

În anul 1983, filmul Seraliştii obține premiul 
pentru cel mai bun film documentar. Regia 
Copel Moscu, imaginea Otto Urbanschi. Se 
deschide acum o colaborare pentru mulţi ani 
şi multe succese: Căutătorii de aur, Pe malul 
Ozanei, Virsta de aramă, Marşul poștașilor, 
Şcoala mea iubită și astăzi, intrarea trenului 
in gară. Majoritatea acestor filme au obținut 
premii in cele mai importante competiții: 
Costinești, Cupa de cristal, ACIN... 

Dragostea cu care m-am atașat de docu- 
mentar mi-a fost răsplătită cu trei premii pen- 
tru imagine ACIN la filmele: Pámintul nu 
acordă invoiri — regia lon Visu (1985); Virsta 
de aramă — regia Copel Moscu (1987); Intra- 
rea s”. in garâ — regia Copel Moscu, 
(1988). 

Premiile, ca de altfel chiar participarea 
într-o competiție ca cea de la Costinești. 
obligă. 


Otto URBANSCH! 


Doi dintre laurea (ii 
documentarului (Adrian 
Sârbu si Mircea Bunescu) 


Seriozitate 


... juvenes dum 
sumus! 


A vorbi despre trâsâturile definitorii ale 


unei generaţii, mai cu seamă atunci cînd ea 
se limitează doar la un grup restrins afiat in 
arzátorul proces de formare pe băncile școlii, 
este - foarte greu, aş putea spune chiar 
imposibil. 

ncerc totusi imposibilul, chiar dacâ am 
convingerea intimà cà nu voi reusi, cu atit 
mai mult cu cit in estivalul Costineşti aceastâ 
| nia nu a lost prezentă decit cu puţine 
ilme, o mostră doar din ceea ce au reușit să 
realizeze în ultimul an, supunindu-se rigorilor 
severe ale programei analitice, dar cu stráda- 
nia clară de a se afirma, arâtind şi ceea ce au 
învățat și ceea ce pot să dea lumii. Oricit ar 
părea de ciudat și paradoxal, acesta este 
adevărul. Chiar dacă filmele studenţeşti sint 
văzute de puţini spectatori, în afara dascălilor 
și a colegilor, viitorii cineaști visează la miile 
de ochi şi sensibilitati ale celor ce, poate, îi 
vor cunoaște mai bine într-o zi. La capăt de 
drum, mai exact la capăt de studii, sub ba- 
gheta, de data aceasta pedagogică, a exce- 
lentei profesoare Elisabeta Bostan, au absol- 
vit în acest an trei viitori regizori: Alexandra 
Foamete, fetița de altădată din serialul Năică 
si de curind Unde esti copilârle..., filmul reali- 
zat chiar de maestra ei, Marius Dumitru Şop- 
terean și Octavian Brinzei. 

Alexandra Foamete este un copil al stu- 
diourilor noastre de film, interpretă in copi- 
lârie, secretară de platou in adolescență. si 
acum asistent de regie. Ca oricare altul este 
cel de-al doilea film pe care il prezintă la 
Costinești, cel dintii fiind Într-o fereastră, in- 
spirat din „Acești îngeri trişti“ de D. R. Po- 
pescu. İn acelasi timp ea a realizat, ca stu- 
dentà, şi Miturile in literatura românâ, pre- 
miat anul trecut la Cupa de cristal, un film 
comandă pentru elevi, încărcat de meditații 
serioase asupra temei alese, plin de răspun- 
dere şi dragoste pentru adevăr şi frumos. Ca 
o sinteză a experienței căpătată în Institut 
apare ultimul ei film, Ca oricare altul. Atentâ 
la sensibilitatea copilului, la universul său de 
ginduri și preocupări, Alexandra atrage aten- 
ţia părinţilor prea egoişti și preocupaţi de ei 
înşişi incit pot distruge cu ușurință ‘sufletele 
de copil atunci cînd işi distrug familia. 

Curajos, cu încăpăținări ce nu pot fi in- 
vinse cu ușurință, cu o voinţă greu de clintit, 
a irumpt în viața studențească Marius Dumi- 
tru Şopterean. Poposit de pe meleagurile 
Clujului, Marius a dovedit că multe opreliști 
pot fi înlăturate atunci cind vrei. Preocupat 
mai cu seamă de complexitatea limbajului ci- 
nematografic, el il studiază cu obstinaţie, în- 
cercind sá-i pátrundá secretele. Acest lucru 
s-a vădit şi in filmul său din anul II Portretul 

anului meu, rezolvat ca propriul 
său portret într-o cheie comic-parodică, pre- 
zentat la Gala de toamnă a filmului studen- 
tesc din 1987, după cum şi în filmul său de 
platou, o variantă personală după „Acești în- 
geri trişti“ de D.R. Popescu intitulată Memo- 
ria desprinderii, povestire cinematograficâ 
despre câutările unui regizor dornic să des- 
copere cea mai bună distribuţie pentru eroii 
cunoscutului nostru scriitor. Sonata anilor de 
mătase, filmul său din această ediţie a Galei 
de la Costinești , este un poem al incâpâfinâ- 
rii unui medic ce redă vieții şi societății un 
copil complexat, umanismul străbătind cura- 
jos fiecare moment al acţiunii. 

Publicul a avut prilejul să vadă anul! acesta 
o mai complexă gamă de exerciţii ale opera- 
torilor.  Colaboratorii Alexandrei Foamete și 
ai lui Marius Şopterean au fost Sorin Botoşe- 
neanu și Cristian Stoian, Alexandru Spătaru 
şi Francisc Mraz, absolvenţi în momentul de 
fata ai secţiei de imagine de film si televi- 
ziune, ultimii doi deja operatori la Studioul 
Alexandru Sahia, studenți ai clasei conduse 
de conf. univ. Mircea Gherghinescu, proas- 
petii absolvenţi sint stapini pe aparatul de fil- 
mat, cunosc cu exactitate valorile cromatice; 
dar, mai mult ca orice, știu să urmărească 
stările sufleteşti ale eroilor, să le dea exprsi- 
vitate şi credibilitate. 

Dacă filmul de absolventâ este o operă co- 
mună, realizată impreună cu un regizor, în 
programul de studii al operatorului există si 
un număr important de pelicule indepen- 
dente, de autor. Dintre acestea studiul în alb 
negru si cele de culoare au prilejuit lut An- 
drei Ghise, anul II, realizator al filmului O, rē- 
mii inspirat din poezia eminesciană, lui Ow- 
diu Cristescu, autorul filmului Campionul, s: 
lu: Dânuţ Alexandru Badea, semnatarui Si- 


inteligenta, tinerete 


mului Armonii, cei din urma în anul İV, nu 
numai posibilitatea de a fi cunosculi de spec- 
tatorii tineri ai Costinestiului, ci şi ocazia de 
a le comunica gindurile lor, de a le dezválui 
modu lor personal de intelegere a probleme- 
or. 

Dacá tema poeziei eminesciene a fost obli- 
gatorie ia anul! II, fiecare student de la clasa 
conferentiarului George Cornea descoperind 
un alt aspect sau o alta modalitate de tratare, 
studenții anului IV, indrumati de profesorul 
Costache Ciubotaru, au avut deplina libertate 
in alegerea subiectelor. Filmele lor dezvâluie 
o sensibilă şi nuanţată apropiere de realitate 
zilelor noastre, fie că aceasta inseamnă chi- 
pul si personalitatea unui sportiv de vază al 
țării (Campionul), fie frumusețea arhitecturii 
noi și vechi a capitalei (Armonii). 

Absolvenți sau inca studenți, lucrind deja 
in domeniul cinematografiei sau încă la por- 
tile studiourilor, viitorii cineaşti sint serioşi, 
cu impresionant simţ de răspundere fata de 
arta lor, pasionaţi și, mai mult ca orice, dor- 
nici să fie folositori semenilor, să slujească 
cu devotament filmul românesc. 


ileana BERLOGEA 


animația 


F 


Anima 
,Animeifilm“ 


românesc pentru tineret a imbrâcat ţinută de 
„Gală“. Ca de fiecare dată a fost prezent și 
fiimul de animaţie. 

Au fost prezenţi şi creatorii. Grup distinct 
în peisajul uman cinematografic al Galei, vā- 
dind o excepţională coeziune de breaslă și o 
interesantă omogenitate afectivă, în contextul 
diversităţii tipurilor de personalitate artistică 
ce-l compuneau. Cu o asemenea ariergardă, 
asaltul spre inima publicului şi aprecierea ju- 
riului s-a produs „in mod organizat”, cu de- 
zinvoltură şi curaj. S-a produs in cunoştinţă 
de „cauză“ şi de „drept“, cu o mare si bine 
susținută dorință de a arăta ce vrea şi ce 
poate animația noastră, acum și aici. 

Publicul a reacţionat (aproape întotdeauna 
favorabil), iar juriul a premiat (de astă dată) 
două pelicule. 

În afara concursului a fost proiectat, spre 
deliciul spectatorilor de toate virstele, Fiul 
stelelor, un lung metraj de animaţie, înscris 
tematic in sfera basmelor moderne, de inspi- 
ratie SF, Mircea Toia, regizorul filmului, un 
pasionat, aşa cum declara, al literaturii ştiinti- 
fico-fantastice, a reintreprins mai multe 
„curse de 100 de metri", reunindu-le într-un 
maraton" animat. Astfel s-a nâscut din mai 
multe episoade disparate, o convingătoare 
poveste, bine qne despre valorile ge- 
neral-umane si valabilitatea lor, pretutindeni 
in univers. Mai important insâ, decit poves- 
tea cinematograficà in sine, este faptul cà 
acest film, ca si altele, de aceleasi dimen- 
siuni, precum: Uimitoarele aventuri ale Muş- 
chetarilor, Novácestii, Temerarii de la scara 
doi, probeazâ puterea economicâ si artisticâ 
a studiourilor Animafilm, capacitatea aces- 
tora de a sustine oricind şi cite o ,cursá 
lungá" 

Un nou episod din aventurile Muşchetari- 
lor, intitulat Confuzli, prezent in Gala sub 
semnatura experimentatului autor Victor An- 
tonescu, pare să anunţe un nou lung metraj, 
in buna tradiţie a literaturii de la care s-a ple- 
cat: ,Dupâ 20 de ani". 

Continuâ, din episod in episod, şi nemai- 
pomenitele aventuri ale lui Gore şi Grigore, 
din care am urmarit la Costineşti, in concurs 
(la concurenţă deci) Motanul şi Scufila roșie 
de Marian Mihail şi Hamacul de Florin An- 
ghelescu. é 

Existâ insá printre amatorii de animafie si 
numerosi iubitori ai genului scurt, care au 
fost satisfacuti, probabil, de pilulele pline de 
tilc, precum: Muzica de lon Popescu Gopo, 
Surisul Giocondei de Nell Cobar sau CR de 
cit de Zeno Bogdànescu, decorurile Doina 
Botez. 

„Actorul“ în filmul de animaţie nu este cel 
care intruchipeazà personajele, ci cel care le 
inchipuie. Si atunci, de ce n-ar semâna ele, 
aceste personaje, putin si cu autorii lor? Bul- 
görele de pămint văzut anul acesta la Costi- 
nesti, ca si Nunta Zamfirei, de anul trecut, 
aceste filme si personajele lor, toate, sea- 
mânâ cu regizoarea care le-a creat, Tatiana 
Apahidean. Au aceeasi fragilâ seninâtate. 

La fei stau lucrurile si in cazul lui Marian 
Mihail, un tinár artist pe care il bánuim (si 
dorim) ambitios, tenace, şi care imprumuta, 
poate chiar fără să vrea, poate fara să stie, 
personajelor sale, ceva din propria-i, surprin- 


D e douăsprezece ori ia Costinești, filmul: 


zâtoare candoare. Filmul sáu a convins prin 
profesionalism, o bună stâpinire a mijloacelo: 
in tehnica animației, prin ritm, inventivitate $: 
ironie parodică în cascadă. Și prin încă ceva 
Motanul şi Scufifa roșie vorbeşte, de fapt, pe 
un ton amuzant, despre ambiția de a face 
teatru, despre ambiția de a face arta. Şi Bul 
dogul, și pisica inamică, nu doresc altceva. 
decit să izbuteascâ un travesti cit mai credibi! 
in Scufila roşie, pentru a dobindi mult visatul 
succes de public. Aspiratie legitimă în cazul 
oricărui artist adevărat. Filmul a primit o bi 
nemeritată menţiune la Costinești. 


in Taraful de lon Truică, pelicula care a 
obținut premiul pentru animaţie, metafora 
plastică işi innoadâ şi deznoadă firele, în ju- 
rul instrumentelor orchestrei populare, iar 
personaj principal devine muzica (montaj in- 
gonips realizat de Călin loachimescu). Gra- 
icâ animată, cu interesante sugestii ale deve- 
nirii obiectelor, ale încărcării lor de semniti- 
Cafii, o data cu dobindirea calităţilor functio- 
nale, in cazul de fafâ calitati muzicale. Ima- 
gini generind neașteptate asociaţii de idei. 
Film de autor. 


Doins BERCHINA 


ə. 


Pentru cititorii noştri 
o fotogramă din Taraj 
do 


lon Tn 


Ce datorez 
echipei... 


5^ 


PARA marea intilnire cu publicul este 
momentul de virf al activitatii noastre artis- 
tice. Tot ceea ce am gindit, am visat şi am 
imaginat este supus examenului spectatori- 
lor. Unele momente din filme trec neobser- 
vate, altele trezesc entuziasm, incálzesc pu- 
blicul şi sint aplaudate. Fara menajamente, 
spectacolul cinematografic este aprobat sau 
respins de catre cei cârora li se adreseazà. 

Primirea entuziasta a filmului meu Taraful 
de câtre tinerii spectatori m-a bucurat foarte 
mult. Aplauzele din timpul proiecției, care au 
subliniat mai multe momente şi scene din 
film, imi confirmau un vechi gind al meu. 
Dincolo de tema aleasă, de subiectul filmului, 
numai filmele gindite și realizate cu fantezie, 
cu ingeniozitate Şi cu umor reuşesc să tre- 
zească interesul ajungind la inima spectatori- 


Cinematorii Emil Covaci, 


Titus Frincu, 


Şase autori 

in căutarea 

unui subiect: 
Tatiana Apahidean, 
Marian Mihail, 
Mircea Toia, 

Ion Trui 

Nell Cobar, 

Zeno Bogdănescu 


lor. Claritatea şi expresivitatea imaginilor ci- 
nematografice, cursivitatea inlānțuirii lor in 
naratiune filmicá fac sà traiasca pe ecran 
gindurile noastre. Publicul tinâr, inteligent, 
cultivat şi entuziast al Costineştiului, consti- 
tuie un spectator ideal pentru noi, cineaștii. 
De aceastà datá, opinia spectatorilor a coin- 
cis cu cea a colegilor şi a juriului. 
Munca plină de dăruire a echipei mele in- 
cepind cu animatorii: Dinu Şerbescu, insufle- 
titorul momentelor comice; Tudor Mihaiache, 
coordonator al mișcării instrumentiștilor și 
Elena Godeanu, autoarea animației la sce- 
nele lirice, a dat filmului dinamism şi vioi- 
ciune. Ajutat de Anca Grigorescu, am dese- 
nat tot filmul pentru a avea o ţinută grafică 
unitară, expresivă. Genericul frumos realizat 
de Aurelia Matei — decorul și lon Marinescu 
— scrisul — au dat o notă de autenticitate în 
prefata filmului. Cu mult entuziasm au mun- 
cit si colegii mei de la montaj si sonorizare. 
Compozitorul Călin loachimescu a scris cu 
har si bucurie o muzicâ minunatâ care in film 
are efect terapeutic. A fost ajutat de redacto- 
rul muzical Rodica Popa, o sufletistà a ani- 
matiei românești. Trebuie sa menfionez inal- 
tul profesionalism al-inginerei de sunet Erica 
Nemescu şi sensibilitatea elevatá a monteu- 
zei Ariana Rosca. Imaginea filmului a fost 
realizatà exemplar de Mariana lordan si Ca- 
melia Nicolae. Au fost tot timpul alâturi de 
mine cu ginduri si cu fapta şefa de productie 
Magda Stefan şi asistenta de regie, harnica si 
talentata Mihaela Neacşu. Aduc aceste laude 
echipei mele pentru modul exemplar in care 
a concretizat gindurile mele artistice. Este 
incâ o confirmare a ideii spiritului de echipá 
care determina materializarea artisticâ a in- 
tentiilor noastre artistice. Şi nu numai filmul 


_meu, ci şi celelalte au fost bine primite de 


spectatori, ceea ce constituie încă o dovada 
că animația românească este prezenţă vie in 
cinematografia românească. 


lon TRUICĂ 


Rn uu ca participant in cadrul Galei 
filmului de la Costinesti si avind sansa de 
a-mi prezenta filmul Motanul şi Scufila roșie 
in fata a peste 2 000 de spectatori veniți să 
descifreze minunata artă a animației, am avut 
plâcuta surpriză de a constata adeziunea pu- 
blicului la formulele clasice pe care genul 
animației le-a propus dintotdeauna: dinamis- 
mul narațiunii, expresivitatea maximă a eroi- 
lor animați, alături de cel mai preţios atribut 
al genului — gagul — exploziv, declanșator 
sigur al hohotelor de ris. Rezumate aceste 
consideraţii pot părea singulare și subiective. 
Dar spre finalul acestei ediții a Galei și în 
urma vizionării filmelor colegilor mei, în con- 
ditiile aceleiași afluente de public, o idee ge- 
neralà s-a impus, concluzionind prezenta ani- 
matiei. 

Indiferent de subiectul abordat, indiferent 
de modalitatea plasticá si gravitatea proble- 
melor propuse, filmul de animaţie s-a expri- 


Mircea Radu 


şi statornicul lor prieten Florin Velicu 


mat prin umor, prin forța de a convinge spec- 
tatorul să primească mesajul cu zimbetul pe 
buze, de a întreţine şi prelungi veselia şi exu- 
beranla specifice atmosferei acestei Gale a 
tinereții. 

De aceea noi, realizatorii şi animatorii fil- 
melor de animaţie, ne-am propus, în eventu- 
alitatea unei viitoare participări, să amplifi- 
cam inzecit buna dispoziţie a spectatorului, 
fie el mic sau mare. 

Sintem convinsi cá vom reusi! 


Marian MIHAIL 


Mereu tineri 


P... un realizator de la Animafilm pre- 
zenta in Gala de la Costineşti este un test ex- 
traordinar. Proiecfia şi apoi discuţiile de pe 
plajá, priza mare la publicul de toate virstele 
au validat mesajul de mare sensibilitate al 
Bulgârului de pămint. Acest film este fruct al 
colaborârii mele cu scriitoarea Silvia Kerim, 
in scenografia lui Sever Frentiu şi pe muzica 
lui Adrian Enescu. Trei personalități deose- 
bite care au armonizat cu totul special meta- 
fora acestui film-basm la reușita căruia și-au 
adus contribuţia şi imaginea Olgăi Páráianu 
şi animația Doinei Cionga, Mihaelei Mihâ- 
easa, Anitei lonescu, cît și desenele datorate 
lui Rodi Marina Tuca, fara a uita nici monta- 
jul Soniei Georgescu. 

Participarea in gală — independent de opi- 
nia juriului — reprezintă o raspiata: premiul 
cel mai mare căpătat aici, unde tinerețea şi 
marea fac sa răminem veșnic tineri. 


Tatiana APAHIDEAN 


cineamatorii 


Poezia fotogramei 


M icro-gala de diaporame cuprinsă, in 
atară de concurs, în programul marei Gale a 
atras neașteptat de multi privitori, unii aflaţi 
pentru prima oară in fata acestui gen de 
spectacol. Cei veniţi din curiozitate au rámas 
de plăcere şi au savurat farmecul „retro“ al 
imaginilor a căror mișcare și inlanluire amin- 
tește de aparatele cu nume ciudate care au 
prefaţat apariţia cinematografului: phenakis- 
tiscopul, praxinoscopul, zootropul. Include- 
rea acestui program de „fotografii mişcâ- 
toare“ nu are nici o legătură cu nostalgia. İn- 
rudirea diaporamei cu arta a şaptea nu e 
greu de sesizat: montajele prezentate au de- 
cupaj cinematografic, o foarte elaborată co- 
loană sonoră şi „o punere în cadru“ care ar 
putea stirni invidia unor operatori sau regi- 
| zori. Trecerea fluidă de la o fotograma la 
alta, conexiunea inteligentă dintre cadre și 
ritmul curgerii lor dau, uneori, iluzia perfectă 
de film. Densa atmosferă poetică și frumuse- 
tea plastică a lucrărilor Albatrosul ucis de 
Emil Butnaru și Marcela Ursache, Dincolo de 
tirziu de Stelian Grigore, Somnul după naşte- 
re de Florin Andreescu, Dacă cer prea mult 
de Nicolae Craina sau Lenore de Nicolae 
Dan Buruleanu atestă înălțimea platformei ar- 
tistice a acestui gen de spectacol. Programul 
prezentat la Costinești nu este desigur o ple- 
doarie pentru întoarcerea cinematogratului la 
mijloace rudimentare. Lapidaritatea expresiei 
si grija pentru semnificaţia fiecărei foto- 
grame, principii de bază ale diaporamei, ar 
putea însă să-i facă să mediteze pe cineaști. 


Dana DUMA 


totul, topindu 


ot lari C nu au T — 
(prinde i i kali i ideis card if i 
tudio in n Li 
yaraşır ! inul 
i film ntii, cu o 
. r 
ă ueri ı nigheb 
it: it 
C un orin 
d grupul C o 


imagini 


cind 


tru filmul romát 
or fi filme de tine 
umutu: pentru tine 


ultime 


n 
= Fot : f 
oto Costineşti 
serde E | | 
prezentanti publi- —— R 2 | Í | 
i i 


organizato 


profi 
roti 


Mi s-au parut toarte 


| atmosferâ mohoi 


apte s lureaza m 
il unei zile din viaţi 


acesta un prilej bine 


le m: i 
| de maxim 


trului 


laborator 


prin rind 


Cineaştii noştri: Manole Marcus 


Ma interesează ,,personajele-constiintá" 


să incepem dialogui nostru cu „La mere“, po- 
emul de absolvire lucrat in co-regie cu lulian 
Mihu şi să continuăm cu „Viaţa nu iartă“, un 


— Sintem in anii '50, în preajma examenu- 
lui de absolvire. Trebuia să găsim un material 
literar care să îndeplinească următoarele 
condiţii; acţiunea să aibă inceput şi sfirşit, to- 
tul să se petreacă în exterior ca sâ putem fo- 
losi lumina soarelui, — institutul nu avea pla- 
tou —, proiecția să nu depășească o jumătate 
de oră.. Asa apare după lungi căutări o schiță 
de Cehov „La mere“ pe care marele scriitor 
n-o inclusese în culegerea de opere. După 
examen, filmul este preluat de studioul cine- 
matografic „Bucureşti“ si sonorizat. În Insti- 
tut, la un asemenea lux nici nu puteam visa! 
Apoi, „La mere“ este pus in difuzare. Nu do- 
resc să fac consideraţii estetice, dar am cu- 
noscut bine epoca, si pot să inteleg ce a în- 
semnat acest film in care era vorba de o sim- 
plá si naivà poveste de dragoste cu un final 
trist şi grotesc... Debuteaza sensibila Silvia 
Popovici, anunfind actrița de mai tirziu, şı 
Nicolae Praida, un june prim cu o fotogenie 
perlectâ. Succesul a fost fulgerâtor. Doi ab- 
solventi ai facultàtii de regie-film, lulian Mihu 
şi Manole Marcus intrâ brusc in atentia foru- 
rilor. La anul, cred cü se implinesc 35 de ani 
de la premierâ. Cu Vlafa nu iartà, lucrurile au 
fost ceva mai complicate. Din copiii iubiti ai 
cinematografului, am devenit ,oile negre" si 
ne-am umplut de fel de fel de sanctiuni. Noi, 
bineinteles, nu pricepeam nimic. De ce atita 
inversunare impotriva filmului? Au trebuit sâ 
treacă multi, foarte multi ani ca sa pot judeca 
detașat. Filmul a surprins şi a buimâcit. De- 
vansa cu vreo 15 ani limbajul cinematografic 
nu numai de la noi ci, aşa cum am aflat mai 
tirziu dintr-o revistă de specialitate din 
Franţa, cam din toată Europa. Inspirat după 
trei „nuvele scrise de Alexandru Sahia, filmul 
demasca fără menajamente ororile războiului. 
Dincolo de acuzaţiile de formalism, corul 
proletcultist ne acuza de ,pacifism". Adică 
filmul ar milita, chipurile, pentru orice fel de 
pace. Din păcate, presiunea a fost atit de pu- 
ternică incit ceea ce a apârut pe ecran nu 
prea mai semăna cu ceea ce fácusem noi. 
Cindva, într-un răgaz, va trebui să câutâm în 
depozitul de negative şi să încercăm să mon- 
tam filmul aşa cum îl concepusem. Bineinte- 
les, în speranţa că cineva a mai pástrat și cla- 
sat negativul 


— Pină la momentul Canarul şi viscolul, in 
filmografia dumneavoastră au fost: Nu vreau 
să mă insor, Străzile au amintiri, Cartierul 
veseliei, Zodia fecioarei. Cum le-aţi aprecia 
“cum? 


— Dupa o pauza destul de lunga, timp in 
care unii işi aminteau ca parca ceva talent 
s-ar găsi şi cà, în definitiv, au greşit şi alţii cu 
nume mai sonore, imi cade in mina o incredi- 
bila comedie muzicala in cel mai operetistic 
şi trandafiriu stil. Dupa sofisticatul Viata nu 
lartâ mi se lipise eticheta de regizor ,pro- 
fund". Toti se uitau la mine cu condescen- 
denta, eram un regizor ,cu probleme". Tre- 
buia sâ dovedesc cá sint in stare sá fac si o 
marfâ de consum, sâ fac publicul sâ ridâ, sâ 
umplu sâlile de cinematograf. Aşa cà s-a nás- 
cut Nu vreau sâ mâ insor, in care irina Pe- 
trescu cinta şi dansa, Geo Barton era un cu- 
ceritor dirijor de orchestrá, iar un tinàr, palid 
cu o faţă prelungá şi cu ochii trişti debuta 
într-un tenor de operetă, dind ochii peste cap 
şi cintind cu aplomb: „Cint tuturor/ Vreau să 
ma insor/ Cu o fată din popor" etc. etc. L-am 
numit pe Toma Caragiu. A fost începutul 
unei lungi colaborări care şi-a atins împlini- 
rea 16 ani mai tirziu în Actorul și sălbaticii, 
Primul rol in Care Toma Caragiu, actor genial 
a avut posibilitatea să-şi pună în valoare, ple- 


Toma Caragiu 
în Actorul şi sălbaticii,  avîndu-l 
ca partener pe Mircea Diaconu 


nar talentul. După Nu vreau sö mă insor, in- 
cepusem să fiu privit iar cu blindefte. Un co- 
leg care fusese la Moscova, unde se vinduse 
filmul, a povestit că moscovitii fáceau cozi in- 
terminabile ca să poată cumpăra un bilet. 
Critica a fost aproape unanim laudativă, fil- 
mul fiind, de fapt, o colecţie de clişee ale ge- 
nului mai mult sau mai puțin reușite, cu o 
singură excepţie. Un final trist, neobişnuit 
pentru o comedie muzicală. Mă refer la ulti- 
mele cadre care purtau deja amprenta unui 
curent care mă va. influența puternic: e vorba 
de neorealismul italian, de Rossellini, De Sica 
şi indeosebi, Visconti. Primui semn al acestei 
influenţe a fost filmul Străzile au amintiri, în 
care au debutat Constantin Dinulescu, An- 
toaneta Glodeanu. O reconstituire istorică cu 
tineri ilegalişti, o poveste de dragoste într-un 
oras práfuit de provincie, în primii ani ai celui 
de-al doilea rázboi mondial. Prima mea cola- 
borare cu scriitorul loan Grigorescu. Tot in 
colaborare cu loan Grigorescu realizam Car- 
tierul veseliei, un film in două serii, „saga“ 
unei familii muncitoreşti, cu Tantzi Cocea, 
lon Besoiu, Ilarion Ciobanu si Toma Caragiu. 
Este, poate, filmul în care influențele neorea- 
liste sint cele mai marcante. İn cu totul alta 
cheie, dorind parcă să mă scutur de neorea- 
lismul pe care-l simțeam din ce în ce mai 
acaparator, realizez pe ecran lat o somptu- 
oasă poveste de dragoste, într-un stil de tra- 
gedie antică, cu ciudate elemente foiclorice, 
în decorul halucinant al Dobrogei. Zodia fe- 
cloarei. Autorul imaginii este Alexandru În- 
torsureanu, autorul scenariului Mihnea Ghe- 
orghiu, iar consultant benevol lulian Mihu. 

Despre filmul Canarul şi viscolul, inspirat 


' după o nuvelă de loan Grigorescu, imi este 


foarte greu să vorbesc. Este filmul care mă 
reprezintă poate, cel mai bine, cu defectele, 
neimplinirile, dar şi calităţile mele de regizor. 
İl consider o operă foarte personală, cu care 
am avut multe necazuri, trebuind să elimin 
sau să refac secvente la care tineam foarte 
mult, film pe care l-am făcut într-o stare su- 
fleteascá, specială s-o numesc har, si pe 
care, as dori din suflet să-l recompun exact 
aşa cum l-a prezentat in prima varianta. 


— İn 1972 premiera la Puterea şi Adevărul, 
film politic ce abordează de pe iile statu- 
ate de Congresul al IX-lea al partidului pri- 
mul sfert de secol de construcție socialistă In 
România. Aş dori să ne vorbifi despre 
această operă semnificativă, deschizătoare 
de drum in cinematografia noastră. 
———— 


— Nu mai fin minte exact cum mi-a apărut 


unei familii muncitorești 
(lon Besoiu in 
Cartierul veseliei) 


„de acolo 


EI 


in mină scenariul la Puterea şi Adevărul. Tin 
minte numai cà am avut o puternicá senzatie 
de respingere. Mâ speriau multe: mai intii 
imensa râspundere, caracterul istorico-didac- 
tic, mulțimea personajelor nediferentiate, im- 
plicaţiile politice şi social-culturale ale unui 
film care depășea cu mult tot ce produsese 
pină atunci cinematografia naţională. Au ur- 
mat zile şi nopţi de muncă încordată. Titus 
Popovici înțelegea perfect tot ce doream de 
la scenariu. Comanda se lua de obicei noap- 
tea, și pină a doua zi dimineaţa se executa. A 
fost pentru amindoi o perioadă superbă de 
muncă în care am învățat să ne cunoaștem și 
să ne intuim ideile. Nu știu dacă elaborarea: 
propriu-zisă a fost lungă, ştiu doar că scena- 


İntilnirea 


cu filmul? 
Ora mea astralá 


riul n-a náscut greu, dupâ lungi confruntàri si 
discuții şi cá o buna perioadă de timp nu re- ` 
uşeam sâ-i gásim forma. Substanta lui poli- 
tica, marile adevâruri istorice ne obligau la o 
maxima rigoare. İn definitiv, nu exista nici un 
precedent. Un asemenea film, cu o asemenea 
tematicâ, nu mai fusese facut in cinemato- 
grafia noastra. S-a scris foarte mult despre 
film şi mie imi vine foarte greu sâ fac apre- 
cieri estetice. Peste trei ani se implinesc 20 
de ani de la premiera. Parca mai simt şi 
acum mirosul de cauciuc ars pe care l-am 
simtit pe scena sálii Palatului in seara pre- 
mierei si spaima cá, undeva, arde inábusit un 
cablu si cá cinematograful o sà ia foc in tim- 
pul proiecției. Din fericire nu s-a intimplat ni- 
mic. Premiera a trecut cu bine 


— După Puterea şı Adevarul a urmat „un 
set“ de filme ifiste: Conspirația, Departe 
de Tipperary, Capcana, filme cu o intrigă de- 
tectivistă in care se introduce o dimensiune 
politico-i că, pregătind parcă escala- 
darea unui „pisc“ cinematografic: 1975 
Actorul şi sălbaticii. 


— Reproduc din memorie o discuție avuta 
cu Titus Popovici. „Titus, ce-ai zice dacă ai 
scrie un scenariu despre un mare actor de 
revistă, avindu-l ca prototip pe Constantin 
Tânase cu imensa lui popularitate, cu atitudi- 
nile lui politice, profund democratice $i anti- 
fasciste? Ar avea şi cine sâ joace: Toma Ca- 
ragiu este tocmai bun". 

Fârâ o vorbâ, cu gesturi de magician cázut 
in transâ, Titus deschide un sertar si scoate 
enariul „Actorul şi sălbaticii” Cind 
ka scris? İn ce împrejurări? Mister pinâ in 
ziua de azi. 

Unul dintre puţinele scenarii pe care le-am 
putut filma fără sa schimb sau să modific 
ceva. La sugestia lui Toma, personajul princi- 
pai . numele Caratase, de la Caragiu şi 
Tânase. İn final, personajul principal, marele 
actor Caratase, moare. Repet scena cu Toma 
de citeva ori şi nu iese. Toma imi şopteşte 
aproape de ureche, zimbind stingherit: „Nu 
ştiu să mor". Urma să moară, real, doi ani 
mai tirziu, in marele seism de la 4 martie. 


În competiţia pe anul 1976, un juriu „com- 
petent" nu acordă filmului nici o distincţie. 


Face excepţie Mircea Diaconu căruia i se 
acordă premiul de interpretare masculina 
Facind un gest de o rară probitate: profesio- 
nalâ, Mircea Diaconu refuzá premiul, con- 
ştent că distincţia trebuia sa o primeasca 
Toma 


aeaee 
— İn 1978, Orgo/ de Augustin Buzura, 

„cartea confruntării dintre spiritul pr 

spiritualitate dintre | poen 

autentică, superioar: 

rațiune“ và aduce sı „rezolvare“ filmicâ un 

roman dens, al universului concret. 


— Am citit romanul iui Buzura, ,Orgolu" 
dar nu cu senzaţia ca as dori sa fac un film 
despre el. Mi-au plácut dialogurile, mai pre- 
sus de cantitatea de adevăr conținută. Apoi 
amestecul de prezent şi trecut se făcea pe 
nesimţite. Personajele duceau povara unei 
biografii încărcate, deseori contradictorii, ex- 
celent material literar si mai puţin material ci- 
nematografic. De aici, foarte multe ezitări 
inainte de a mâ hotărî să-i propun autorului o 
ecranizare. Pur şi simplu nu știam ce să păs- 
trez şi la ce să renunţ, mie, plăcindu-mi tot. 
Ideal ar fi fost să tac un serial de televiziune 
cu vreo opt episoade. Material dramatic și 
epic, aşa cum se prezenta, mă ducea lao 
proiecţie de vreo opt ore, eu trebuind să fac 
un film lizibil, care să nu depășească două 
ore şi să nu-l trădeze nici autor. Dilemă 

ea care m-a dus, în final, la realizarea unui 
ilm cu plusuri și minusuri fata de roman, cri- 
ticat destul de apăsat de o parte a criticii, dar 
spre satisfacția mea, nu de cei laa căror pâ- 
rere tin. Adevărul e ca am acordat prea multa 
atenţie ideilor, uneori, în dauna limbajului ci- 
nematografic. M-am temut cà pregnanta unor 
adevăruri — destul de rar rostite în cinemato- 
graful românesc — ar putea fi diluată dacă 
le-aș îmbrăca într-un limbaj cinematografic 
sofisticat. De aici, stilul „academic“ în care a 


" fost realizat filmul şi supărarea multor snobi, 


dar nu și a publicului larg care a intrat în sală 
şi Ha vizionat cu interes într-o perioadă în 
care, conflictele dintre minunat si sublim, din 
filmele noastre făceau și uneori mai fac multe 
săli goale. Orgolii este unul din filmele la 
care fin şi care mă reprezintă. 


— Ce moment l-aţi considera ca fiind „de 
răscruce” in existența dumneavoastră? 


— Lectura unui aliş publicitar pe care kam 
citit intr-un tramvai și care anunţa ca in Bu- 
cureşti s-a deschis un institut de artă cine- 
matograficá cu secţii de regie, actorie, opera- 
torie. Ora mea astrală 


— În cinematogratia noastră, regizorul Ma- 
nole Marcus se distinge printr-o filmografie 
bogată, prin diversitatea genurilor abordate. 
Cred că pot să vă intreb dacă aveţi totuși o 
preferință pentru un gen anume. 


— Nu cred ca am vreo preferința anumita, 


dau seama. Mitică Popescu, Omul care ne 
trebuie sau Cianura şi picătura de ploaie sint 
foarte departe de această etichetă. indeosebi 
ultimul, avind un pretext polițist era un film 
de cea mai fierbinte actualitate și cu serioase 
implicaţii etice. 


— În curind, pe platouri, regizorul Manole 
Marcus va da primul tur de manivelă la vi- 
toarea. 


2... 

— La 1 septembrie 1939, trupele hitleriste 
trec granița Poloniei. Începe cel de-a! doilea 
razboi mondial. Mii de refugiați polonezi, ci- 
vili şi militari îşi găsesc ocrotire și adăpost în 
România. Cu toată amenințarea hitleristă, 
România adăpostește și ascunde tezaurul Po- 


rescu, regia Manole Marcus, 
imaginea Sorin lliesiu, titlul filmului: Viltoa- 
rea. Casa de filme Cinci. Deocamdata, atit. 


— Và mulțumim călduros și và urăm muit 
succes. 


Meana PERNEŞ DANALACHE 


> 


Fişă selectivă 


Locul şi dala naşiem. Bucureşti. 8 ianuarie 1928. Siudu 
LATC. „IL. Caragiale”. secția regie. promoţia 1950. Profesor de 
rege la IATC. Din 1974 membru in Biroul Atin 

Filmografie. A debutat in 1955 cu La mere în colaborare cu lu- 
han Mihu. colaborare continuată în 1958 cu Visla me iartă. 1959: 
Îmi-o dimineață (scurt metraj). 1960 — Mu wreau să mă insor: 
196! — Stsăaile au amintiri, 1964 — Cartierul veseliei; 1966 


pescu. 

Premiile Asociaţiei Cineaștilor dim R.S.R. 

Puterea şi adevărul — Marele premiu al Asociaţie: Cingaşlılur 
— 1972. lılmui a tost selecționat de Festivalul de la Veneţia. edi- 
ya 1973; Omul care ne trebuie Premiul de regie — 1980 

Premiu internaționale 

Viaţa nu iartă — Menţiune specială la Bombay 1960 — Car- 
verul veselisi, Premiul de regie la Festivalui de la Mamaia — 
1365, Zodia fecioarei de onoare ia Festivalul nterna- 
ponai de la Barcelona (Spana) — 1976. Ürgəlü — Premul spe 
tial la Festivalul de Cruce Rope de la Vama — 1984 


OMM am amaa 


mu ndva, succint: „Teatrul a fost şi tre- 
bul rămină expresia unei confruntâri şi 
un act de luptă“. Care ar îi sintagma definito- 
rie pentru cinema? (cu argumente, in ex- 
tenso, dacă se poate!) 


U n preambul — cred — necesar. For- 
lati, ci 
le sá 


- Incep prin a observa ca tot ce ni se arata 
intr-un film are aparenţa realităţii, pe cind in 
teatru decorul sí recuzita sint doar semne de 
care, la nevoie, te poti lipsi. Uneori cu cel 
mai mare folos. Asa cum fácea Shakespeare. 
Dimpotrivà, dacâ un singur amânunt al lumii 
inconjurátoare sugereazâ intr-o peliculâ o 
senzalie de trucat, esti surprins neplacut. 
Vreau sâ spun cá in film actiunea se incorpo- 
reaza intr-un concret de a cörui deplin ade- 
vâr depinde verosimilitatea intrigii si destine- 
lor. İn teatru, bunăoară, un munte plesuv şi 
abrupt este figurat de două-trei bucăţi de 
carton insemnind stíncile. Sint acolo pentru a 
indica locul acţiunii. Pe ecran, însă, muntele 
trebuie să fie chiar munte. lar dacă simţi ca 
înălțimea a fost confecționată in studio, totul 
se duce de ripă. Apoi, în cinema, textul se 
aude prin văz. De fapt, dialogul are menirea 
de a preciza, nuanţa și întregi ceea ce ni se 
înfăţişează. De altfel, coloana sonoră indepli- 
neste aceeași funcţie. Pe scurt, puterea de 
șoc a unui film se bizuie pe mişcarea imagi- 
nilor. Ele scot la iveală conflictele directe 
precise, disimulate ale realului şi contrarieta- 
file vieţii, cuvintul fiind numai un complice 
Atribuţia lui este să-ţi deschidă şi mai mult 
ochii... Pe urmă, dacă în teatru cintăreşte 
greu personalitatea actorului, profunzimea şi 
autenticitatea trâirilor sale, pe pinză măiestria 
operatorului şi abilitatea montajului suplinesc 
(pînă la un punct) meritele interpretului. În 
fine, un spectacol angajează direct și imediat 
ca orice fapt petrecut acum și aici, iar filmul 
constituie suita de fotografii ale unui eveni- 
ment ce a avut loc pe un teren care nu-i nici 
al trecutului, dar nici al prezentului, deci de- 
termină alt tip de reacţie. Cu atit mai deose- 
bită cu cit forța de impact a reprezentaliei 
teatrale e dependentă de audiența publicului 
(nu există teatru fără spectatori), pe cînd un 
film poate fi receptat tot atit de bine și într-o 
sală goală. Am reamintit citeva diferente între 
cele două arte pentru a sublinia si cit de felu- 
rite sint căile prin care şi una şi alta tintesc 
să dea la iveală opozitiile omului cu el însuși. 
cu ceilalți. Mi se pare însă evident că atit tea- 
trul cil și filmul urmăresc acelaşi scop, 
anume acela de a smulge semnificații realitâ- 
til 


— Cheva dintre titlurile filmogratiei dum- 
neavoastrá sint „preluări“ din teatru. Cum 
— astăzi aceste translări dintr-un gen in 

t 


— Nu cred in transplantarile dintr-un gen 
in altul. Ca sà-mi continui ideea, voi adăuga 
Cà „teatrul e ceremonie" și „spectacolul se 
desfășoară de o parte și de alta a rampei“, iar 
transpunerea pe ecran a unei creații teatrale 
se face aproape de regulă cu sacrificiul aces- 
tor elemente specifice. De altminteri, cind 
marii regizori, ca de pildă Ingmar Bergman 
au filmat spectacole, ei au acordat impor- 
tanta cuvenită magiei teatrale şi au staruit 
asupra atmosferei din cabine, din sala etc. 
Cind revâd astâzi unul din spectacolele mele 
filmate, încerc o oarecare satisfacţie pentru 
ceea ce am realizat pe scenă şi mai totde- 
auna un regret pentru ceea ce n-am izbutit 
sa, transmit pe ecran 


— Ecranul continuă să vă râminâ dator: in 
45 de ani de la debutul in cinema, aproxima- 
tiv 28 de roluri, partituri filmice interesante, 
dar şi simple apariții cărora dumneavoastră 
le-aţi conlerit statut de „guest star“. İn ce a 
constat efortul de implinire a ofertei scenaris- 
tice şi regizorale? 


— N-aş zice cà ecranul mi-a ramas dator. 
Mai degrabâ eu n-am izbutit sâ-mi onorez 
obligaţiile. Nu m-am priceput sa confer vero- 
similitate si adincime rolurilor unidimensio- 
nale. Poate cà dacâ m-as fi intilnit cu perso- 
naje care fac parte din familia mea spirituală. 
le-as fi conturat mai temeinic. Dar asta este 
doar o ipotezà orgolioasà si care nu schimba 
exactitatea cifrelor. imi pare rău cá pe prote- 
sorul Miroiu din Steaua fără nume l-a jucat 
altcineva. Pâstrez o scrisoare disperată a lui 
Henri Colpi care mă voia cu tot dinadinsul, 
dar producătorii... 


— La interval de cite 20 de ani, trei roluri 
capitale în film: Rică Venturiano — descins 
din lumea inegalabilulüi Caragiale; Omul din 
Pași spre lună, un Candide de secol XX care 
relace itinerarlul omenirii asemeni celebrului 
Omule| al aceluiași Gopo; contele Jancovich, 
spectrală a contruntării adevărului 
vieții cu adevărul de dincolo de moarte. Cum 
ati izbutit să „insinuaţi“ in aceste roluri atit 
de diferite un același element comun: caratul 
excepponalului, al performanţei antologice? 


— Wap exprimat o opime foarte maguli- 
toare, dar pe care, din păcate, n-o impártà- 
sesc Mai itë nu cred cà am realizat in 
aceste bre fime performanțe de egal merit. 
m al dolsa rind, in teatru. ca şi in cinema, 
"musta artistică a unus müerpret este depen- 
emiä s soldari cu intreaga operă. .Caratul 
amepona T Zin nu mă nat aşa Şu 
cu ce şiu AGİ cü în unele Oc aceste Sime a 


diriyi İY 


reiesit ca pot fi si actor de cinema. Cu deose- 
bire in Horea unde am avut norocul sá lucrez 
cu doi cineaşti de mare clasà: Titus Popovici 
$! Mircea Muresan 


— Care considerali ca este chela de boltâ 
a carierel dumneavoastrà perleci arcuità intre 
comic si tragic, liric şi sarcastic? 


Mi-am dat seama (inca dın tinerele) ca 
depinde de firea, mintea, experienţa fiecaruia 
dintre noi ca aceeași intimplare să aibă o re- 
zonanfâ gravă sau derizorie, că faptul nu 
spune nimic prin el însuși. Totul stă în felul 
cum îl receptâm. Cit de greu sau de uşor 
atirna in balanța sensibilităţii noastre. Îmi în- 
chipui, de asemenea (și asta incă din adoles- 
centâ) că nu există un hotar foarte precis in- 
tre anumite noțiuni. Bunăoară sarcasmul este 
citeodată o formă de lirism. Vă amintiţi, nu-i 
aşa, şi de faimoasa replică: „Rid ca sâ nu 
pling"? După cum ţineţi, desigur, minte şi 
propoziţia lui Sartre: „Victimele pot fi citeo- 
dată mai josnice decit cáláii"? De altminteri, 
am remarcat, de mult, ceea ce poate fı mi- 
cime și farsă in demnitate, sfidare Şi inso- 
lenta in modestie, precum și relațiile dintre 
amintire şi himerâ, iubire şi teamă, proiect de 
viitor și fantasmă, ori artă și sportul numit 


judo. amindouă forme de autoapărare 


— Care este secretul combustiei dumnea- 
voastră morale și estetice de neobosit anima- 
tor mi iy culturale din țară şi de peste ho- 
tare, fiind că si la fel de activ în 
miscarea noastră artistică, cit ca preşe- 
dinte al Institutului International de Teatru? 


— Adevărul este ca am fost şı am ramas un 
om cu resursele de curiozitate mereu avide. 
Fac tot posibilul să aflu ceea ce este vrednic 
de interes in arta. La noi și în lume. Pe de 
altă parte, sint de felul meu un om muncitor. 
Melancoliei (care şade atit de bine virstelor 
tirzii) eu ii prefer activitatea. Ceea ce tot un 
stil de luptă rămine 


O noţiune dragă dumneavoastra — 
"prospefimea", cum se impacă ea cu formula 
perpetuarli tradiției? Teoretic, dar şi practic. 


— Nu exista o incompalıbılıtate de princi- 
piu intre traditie şi prospetime. Pentru mine, 
tradiția este cultura pe care trebuie s-o apá- 
ràm, iar prospetimea de spirit, de imaginatie, 
de mijloace constituie modul de a actiona 
pentru a o menţine si extinde. Cine a văzut, 
de exemplu, „Vassa Jeleznova" în montarea 
de acum peste trei decenii și cea a Naliona- 
lului din stagiunea 1989 in regia lui lon Co- 
jar, îşi dă seama indata că am revenit anul 


Radu Beligan: 


Adevărul 
nu se 


demodează 
niciodată 


asta la textul clasic pentru a spune altceva Şi 
altfel. Ceva care consfinteşte capodopera 
dintr-un unghi de vedere inedit. 


— Pentru un actor-intelectual, cum sintefi 
considerat prin ex 8 fi, care este ra- 
portul ideal (dar şi concret!) dintre intuiţie şi 
25” in geneza personajului? İn teatru, 
n film... 


— Daca un interpret care judeca un perso- 
naj, incercind sã- înțeleagă resorturile cheie 
aie psihologiei, comportamentul fala de sine, 
fata de alţii, ceea ce işi tăinuiește lui însuși şi 
ceea ce declară — prin vorbe, tâceri, fapte — 
tuturora, defineşte un „actor intelectual" 
atunci nu mi-e rușine să accept sentința. 
Vorba lui Mazilu, „mi-a plăcut să rásfoiesc o 
carte". Am fost, de cind mă știu, victima 
acestui viciu nepedepsit care e lectura. Desi- 
gur. un anume talent și inteligenţă sint te- 
meiul oricărei intuifii a unui caracter. Dar tot 
talentul și inteligenţa te ajută să creezi rolul. 
lar lucrurile stau la fel pe scenă și pe ecran. 
Atit că în teatru ai parcă mai mult timp de re- 
flectie și spaţiu de mișcare. Probabil, o im- 
presie subiectivă. Favorizată de împrejurarea 
că m-am format in nostalgia de a reliefa nu 
numai viața personajului, ci şi umbra ei. Pre- 
cum şi de a marca intervalul dintre explicit şi 
sensurile lunecoase. Determinările unei exis- 
tente și factorii care depășesc mecanismul 
cauzelor și efectelor. Căci un rol se ţese din 
multe fire şi linii, e ca o plasă de preciziuni şi 
de imponderabile ale cărei noduri nu trebuie 
să se vadă. 


— Care vi se par cà sint diferenjele esen- 
m de limbaj intre teatru şi film — la nivelul 
interpretării actoricești, dar şi ca viziune regi- 
zoralâ? İntrebarea ar putea avea chiar un 
„Suport“ imediat: ambiția Teatrului Național, 
la conducerea căruia vă aflaţi de peste 20 de 
ani, de a monta in direcţia de scenă a lui Ho- 
rea Popescu piesa lui Popovici „Moşte- 
nirea" la „concurență“ cu cinematografia ca- 
re- $i pregătește la rindu-i premiera cu Mircea 
film in regia lui Sergiu Nicolaescu, pe scena- 
riui acelulaşi reputat scriltor. 


Hevin asupra unei remarci facuta in 
fugă mai înainte. În teatru, spectatorii joacă 
un rol foarte important. Cind o piesă trece 
rampa, este şi fiindcă rolul publicului (invizi- 
bil în text şi indescifrabil unei lecturi neprofe- 
sioniste) a fost bine scris de dramaturg. În 
film, actorul nu se poate bizui pe această 
alianță. Singurul său sprijin important il con- 


„in Contele Jancovich, un personaj memorabil într-un film 


memorabı 


: eHorcu regia Mircea Mureşan, scenariul 


litus Popovici, 


cu Ovidiu luliu Moldovan) 


stitule prim planul. Pe de alta parte, trăirile 
sale sint potentate sau micşorate de calitatea 
asociaţiilor stabilite de regizor între anumite 
sentimente şi privelişti, obiecte, gesturi, reac- 
ţii care numesc sensul, adincimea, intensita- 
tea stării sale de suflet. Îmi amintesc, de 
pildă, de un film al lui Kurosawa în care emo- 
file erau provocate - spectatorului aproape 
numai prin ricoșeu. Ceea ce era mai grav si 
mai dureros în traiectul-protagonistului se re- 
flecta pe chipurile partenerilor. lar cind el se 
afla ia capătul drumului, sfirşitul său se expu- 
nea pe fata medicului împărțit între dezgust, 
spaimă, fascinatie. Sigur, lucrurile nu stau 
totdeauna așa. De pildă, aparatul de filmat 
reliefeaza in Rain Man foarte amănunțit uni- 
versul aparte în care trăiește Dustin Hoffman. 
staruind asupra expresiei gurii sale, a vidului 
şi a absenței din ochi, a felului cum páseste, 
cum isi fine miinile, tulburat de incidentele 
cotidianului pînă atunci necunoscut și atit de 
straniu etc. Subliniez așadar că însemnătatea “ 
„regizorului. și a notaţiilor aparatului său de 
filmat e esenţială în cinema. Cit priveşte. 
apropierile şi deosebirile dintre ,Moştenirea” 
şi filmul Mircea mi-e imposibil să mâ pro- 
nuni. N-am vázut pelicula lui Sergiu Nicola- 
escu: De altfel scenariul şi piesa, desi scrise 
de acelasi autor, sint fundamental diferite. İn 
orice caz şi piesa şi scenariul impun realiza- 
torilor. spectacolului şi filmului felurile şi mij- 
doacele frescei istorice.. Care — mai e nevoie 
s-o repet? — presupun în teatru alt arsenal 
de procedee și alt registru stilistic decit cel 
din cinema. 


— Care apreciați că sint şansele deschide- 
rii spre universalitate a artei românești — tea- 
trale, cinematografice? 


— Teatrul românesc este cunoscut și recu- 
noscut de multi ani peste hotare. Şi unele 
filme au reţinut atenţia criticii, a publicului. 
Dar nivelul valoric al producţiei noastre sce- 
nice mi se pare superior celui al cinemato- 
grafiei. Cu toate că şi în teatru inovaţia artis- 
tica convietuieste cu mediocrizarea și agonia 
unor forme de expresie uzate şi istovite. Şi 
într-o arta si in alta, decisiv rámine punctul 
de vedere al regizorului, viziunea sa asupra 
realității. De noutatea și acuitatea acestei vi- 
ziuni depinde sunetul şi răsunetul operelor 


sa „istorie...“ ali tăcut şi critică dr. 
publicat incitante volume de confesiuni 
eseistico-aforistice... 


— Scrisul este pentru mine o alta modalı- 
late de a ma exprima si de a comunica 


— Ali pășit in profesie cu dorința de a 
——. o vocajie existent in familie şi 


incercat sa fug de originalitatea care vor- 
beşte cu o voce ispititoare pentru a nu spune 
cine ştie ce, sa ramin eu insumi, peste mode 
şi timp, cu un zimbet ascuns care este cind o 
forma de interogafie sau de împotrivire, cînd 
un fel de a intelege şi participa efectiv. Am 
fugit ca dracul de tamile de tot ce duce la in- 
diferenţă, pasivitate, rutină. Şi nu afirm, fe 
rească sfintu', că mi-am atins finta. Spun 
doar că mă sprijin pe citeva valori sigure, şi 
că sint gata, la virsta mea, să-mi „pun în joc 
centura“ pentru orice experiență pasionanta 
care mizează pe un adevâr uman. 


irina COROIU 


Bio-filmografie 


Nasce! la 14 decembre 1918. Absolvent al Consevalorulu de 
«à dramaticá din Bucureşti Profesor la IATC, director al Teatrului 
de Comedie 11960 —1968) şı al Teatrului Naţional „IL. Caragiale 
idm 1969) Preşedinte de onome al institutului internaţional de 
Teatru. 

Membru al Academe: Le muse” din Florenţa şi membru co 
respondent al Acadenme: de Arta din RD Germana 

1943 — O nospte furtunoasă: 1946 — Visul unei nopți de 
innâ; 1949 — Răsumă valea; 1950 — Bulevardul „Fiuieră Vin 
ww; 1952 — ul slübiciunilo; 1953 0 scrisoare pierdută 
1955 — Alacerea Protar; 1960 — Bödürani; 1961 — Celebısi 
702; 1963 — Lanterna cu amintiri; Pagi spre bend; 1966 — 
Castelanii; 1967 — Şetul sectorului suflete: 1972 — Explona, 
1974 — Întoarcerea lui Magellan; Agentul straniu; 1975 — Tată 
de duminică; 1976 — Singurătatea Morilor; instama amină pro- 
nuntarea: Premiera; 1977 — Cuibul salamandrelor; 1978 — Ao- 
tel Visicw 1979 — Braşele Afroditei: 1980 — Mejema $"; 
1981 — lacs iama; İstoarcere la dr dindi: 1984 — 
Galar, Horea (Premiu de interpretare ). 


| > s-a topit intr-un mai neobiş- 
Adı de câlduros. İn Copou, ici-colo, teitele 
au dat floare. Vâzduhul e sâgetat de bondari 
náuci. Dimitriu, şcolarul cel obraznic, se saltâ 
si rupe o floare de tei. Creangö il admones- 
teazá: „Măi, locul florii e pe ram!" clasa in- 
treagá a ieșit la soare și învățătorul îi așează 
în semicerc pe iarbă”. „Unde am rămas?" in- 
treabă învățătorul. „La, nici o faptă fârâ 
plată!“ clamează voios corul prichindeilor 
Scenă bucolică. Sint gata să-i cad în vrajă 
cind, din spatele unui arbore râmuros, se 
aude o voce: „La cadrul ăsta, ne trebuie putin 
fum. La contraplan, in spate, e nevoie de un 
fuior subțire de fum.“. Este regizorul Nicolae 
Mărgineanu care filmează Stol de cocori 
după scenariul scriitorului Mircea Radu laco- 
ban. În timp ce regizoarea secundă, Sanda 
lorgulescu rezolvă „problema fumului“, am 
timp să port un dialog cu... lon Creangă, ni- 
meni altul decit actorul clujan Dorel Vișan. 
Mai-mai să nu-l recunosc în hainele de șiac 
maroniu, cu barba Şi tunsoarea schimbate, 
cu o pâlărie „nici prea-prea, nici foar- 


O mare prietenie. (İn rolurile Eminescu 
Dorel 


Creangă): actorii Adrian Pintea si 


—. scriitorul Radu Theodoru 
este autorul unui insemnat numâr de romane: 
Biografie de râzbol, in douá volume, cidul 
Vulturul, Muntele, Brazdă și , un amplu 
ciclu dedicat mării. La casa de filme Patru, 
j Tudor Mărăscu a intrat in cile 
cu filmul MISIUNE DE SACRIFICIU dupâ un 
scenarlu scris de Radu Theodoru. Ne-a inte- 
resat geneza ,bazei literare" a filmulul, cu atit 
mai mult cu cit o serie de evenimente des- 


subiect liber 


N. avem la indeminâ statistici sau alte 
repere certe, dar putem afirma cà indicele de 
popularitate a filmului românesc a crescut 
sensibil in ultimii ani. İnteleg acest indice ca 
un simptom al interesului public pentru in- 
semnata cine-parcelá a artelor române Şi nu 
ca o adeziune necondilionata la tot ceea ce 
apare pe ecrane. Scrisorile adresate revistei 
de fata de către cititori, întrebările inteligente 


16 


te-foarte, nici de târan, nici de boier, pálária 
clasei de mijloc“ după cum precizează autoa- 
rea costumelor, pictorița Mioara Trandafir. 
„Deci, stimate Dorel Vișan. de la lacob, şi 
pină la Creangă...“ „E o cale atit de lungă... 
vreau să spun că tot timpul. în adincul sufle- 
tului, am sperat să fie ales un altul. Acum, 
dacă am intrat în horă... Din toate rolurile 
mele de o viaţă, roluri implinite şi pe scenă și 
pe platoul de filmare, aista-i, cel care mă tul- 
bură cel mai tare. Simt o mare responsabili- 
tate! Creangă a intrat in conștiința publică 
ușor idealizat. Ştiti ce mi-a dat puteri?" Fi- 
reşte că nu știu, dar sint curioasă să aflu. 
„Rădăcinile ardeleneşti ale marelui povestitor 
care-i vin dinspre ramura mamei, a Smaran- 
dei. Citind şi râscitind tot ce s-a scris despre 
Creangă. am găsit multe apropieri cu pro- 
pria-mi copilărie şi cu propria mea mamă. Şi 
uite așa, am stat și am gindit: dacă celelalte 
pár(i ale firii lui, părți moldoveneşti se vor 
plia pe această matrice, atunci la orizontul 
meu există o luminiţă. Fiecare spectator are 
în suflet un Creangă al lui, am şi eu unul al 
meu, numai că al meu trebuie să se dilate, 
cuprinzindu-i şi pe ceilalți. În măsura in care 
voi reuşi. va ieşi un personaj aşa cum ni-l 
imaginăm. Să vă mai spun ceva: credința 
mea intimă este că şi Creangă şi Eminescu 
sint atit de mari încît, oricit s-ar zbate cineva 
nu poate să-i cuprindă într-o formă. Şi, asta 
este de fapt unica noastră portiță spre ingâ- 
duintá pentru îndrăzneala pe care ne-am lu- 
at-o! intenţia noastră a fost, nu de a intrupa.. 
în trupurile noastre două genii, ci de a re- 
creea imaginea unei mari prietenii. Lucrurile 


Filmind 
Nicolae Mărgineanu si operatorul Relu Morariu 


Vişan 


crise in biogratie de război, romanul după 
e reslizat scenariul, sint ,de natura“ 
autobiografică. 

— Eu sint ofițer de aviaţie, pilot de vină- 
toare și în acesată calitate am participat di- 
rect la cel de-al doilea război mondial.Misiu- 
nea de sacrificiu cuprinde suma unor întim- 
plări prin care au trecut diversi piloti de vinâ- 
toare, ciliva dintre ei foştii mei comandanţi — 
într-o misiune în munţii Slovaciei la finele 
marii conflagrații mondiale. 

— Fiind vorba i de vinătoare 
v-aţi axat scenariul pe le? 

— Am încercat „o radiografie" a conştiinţei 
luptătorului aerian, o schiță de portret moral. 
Am dorit să recompun atmosfera aerodromu- 
rilor, specificul acestei arte chemată mai in- 
totdeauna să rezolve cazurile limită. Din pro- 
prie experienţă ştiu că îndeosebi in momen- 


— nu cele de simplă bavardare şi anectodism 
— puse cineaştilor, în diverse intüniri, de că- 
tre spectatori, prezența unei rubrici avizate 
de critică cinematografică in majoritatea re- 
vistelor de cultură, epuizarea rapidă a cărților 
de referintáén domeniu sint printre datele ce 
atestă o participare autentică a opiniei pu- 
blice la destinul cinematografiei nationale. 
Concură la acest spor de adeziune şi po- 
pularitatea actorilor, care a atins azi, la noi, 
cote înalte. Cine are ureche sensibilă aude 
altfel de întrebări din mase privitoare la actori 
decit „Cit cistigá?", „ E cásátorit?", „Are cas- 
cador, sau sare singur?“ etc. Definind un sta- 
diu temporal anterior de dialog. Am ascultat, 
cu deosebită plăcere, întrebarea adresată Ta- 
marei Buciuceanu de elevi ai unei şcoli pro- 
fesionale „Dacă sinteli mulțumită integral de 
calitatea filmului în care v-am văzut și care a 
fost reacția dv. de artistă și intelectuală la 
scenariu?". Mi s-a părut de cel mai bun au- 
gur întrebarea unui tehnician tinăr: „Nu cre- 
deti că realizat numai cu actori români, dacă 
ar fi fost posibil. Francois Villon s-ar fi pre- 


z 


9 


ni se limpezesc, milimetru cu milimetru şi eu 
mai pâstrez o mingiiere pentru sufletul meu: 
şi la acest rol, ca şi la Jacob, mulţi nu prea 
mă văd în el! Mă bucur că înțelegerea, aproa- 
pe metafizică care a existat între Creangă și 
Eminescu acum mai bine de un secol, se infi- 
ripează şi între mine şi Adrian Pintea. 


De la lacob la Creangă? Nu știu alţii cum 
sint, dar eu...“ 

La filmare, toatâ lumea se preocupâ ba de 
una, ba de alta şi atunci dialogurile sint 
scurte, cuvintele furate aproape, aşa câ, des- 
táinuirile lui „nenea Creangă Dorel Vişan” 
după cum îl strigă invátáceii m-au luat puţin 
pe nepregătite. Mü aşez de-o parte, pe o bu- 
turuga si asist la repetiţia cadrului 65. Începe 
să bată vintul dinspre... mașina de vint şi 
frunzele căzute se invirtesc pe alee. O palâ 
mai îndrăzneață râvâşeşte pletele intunecate 
al lui Mihai „poetul nepereche“. 

— „A cui poveste le-o spuneai“, întrebă 
poetul 

— Aaa, a cui să fie? A Caprei cu trei iezi”. 

Si tot iscodindu-l dacă stie multe din astea, 
poetul il mai şi mustrá cu blindete: „De ce nu 
le scrii?', molcomind cuvintele Creangă ii 
răspunde şugubaf: „Păi, pe cine să intereseze 
târâniile astea?". 

Prin Copou trec, in pas domol, perechi de | 
tineri costumati după moda secolului trecut. 
Asistenta de costume Crina Zaharescu retu- 
şeazâ ultimile detalii. Eminescu se întoarce 
ușor, prin ochii lui negri trece umbra unui 
suris. Creangă îl admiră. „Creangă trebuie să 
se mire mai discret, indică regizorul. Atenţie, 


regizorul 


tele de luptâ, de infruntare directă, se dezvâ- 
luie adevâratele caractere. 
— Un film de râzbol nu este deloc simplu 


din punct de vedere al m: 
— İnainte de toate aş dori sá remarc inte- 


resul manifestat de Casa de filme 4 față de 
acest scenariu care avea ,un stadiu" de şapte 
ani şi apoi să mărturisesc ca, fiind vorba de 
un film istoric, de război, in momentul reali- 
zării apar de rezolvat o mulțime de probleme 
tehnice. Discutind cu regizorul Tudor Mă- 
râscu, scenograful Lucian Nicolae — autorul 
decorurilor (el a semnat și oara Auri- 
ca) apelind la memoria, dar şi la materialul 
documentar aflat în păstrarea unor eroi su- 
pravietuitori, am răscolit sute și sute de al- 
bume pina cind le-am ales pe cele mai sem- 
nificative. Casa de filme 4 a asigurat toatâ 
pregâtirea tehnicá. Pentru o mai bunà auten- 


zentat la un nivel superior, adicà, de pildâ, la 
acela al izorului Sergiu Nicolaescu, care 
l-a creat?" Şi m-a bucurat, alâturi de alti par- 
ticipanti la-o intünire, remarca unei profe- 
soare de fizică: „Nu m-am supărat atit cà fil- 
mul ce l-am văzut e slab, cit faptul că am vă- 
Zut-o într-o situaţie nemeritată pe admirabila 
Rodica Mandache". Si am aplaudat si eu ac- 
centul spiritual al întrebării unei fete din 
clasa a ea: „N-aţi putea interveni ca 
spectacolul „Gaiţele“ din orașul nostru să se 
zə cu actritele din filmul ce ni s-a prezen- 


Indicele de popularitate e şi rezultanta unei 
afectivitáii generale mai pronunțate pentru 
acest product spiritual. S-a epuizat, definitiv, 
condescendenla paternalistă sublimatâ in 


- formula ,tinâra noastră cinematogrfie in con- 


tinuă crestere" Se manifestă acum o dra- 
goste lucidá, care sesizeazá in stadiul maturi- 
tátii celei de-a şaptea arte la noi posibilitățile 
ei certe de a fi competitivâ şi, totodatâ, cu 
párere de ráu, momentele infructuoase, per- 
cepute ca inadmisibile fata de condiţiile de 


clacheta, motor!" Dialogul celor doi mari 
prieteni se reia. Secretara de platou, Vilma 
Stan imi şopteşte: ,Dupâ douâ zile de ploi şi 
ceaţă, in sfirşit, soarele (ine cu noi!" Figura- 
fia, và rog, figuratia să se plimbe şi pe cele- 
lalte alei ale parcului, trebuie să sosească Ve- 
ronica", anunţă regizorul. Si, iat-o pe Vero- 
nica (actrița Maria Ploae) inaintind cu paşi 
grăbiţi pe aleea principală. Se joacă nervoasă 
cu mânușile albe de dantelă. O umbrelufâ 
cochetă îi ascunde profilul fin. Mihai (Adrian 
Pintea) o privește ca vrâjit și-i porneşte pe 
urme. „Stop! Reluati, Veronica trebuie să iu- 
teascâ pasul şi chiar să alerge cind se apro- 
pie Mihai de ea. Relule, te rog să-i urmâreşti 
fuga pină la ieşirea din parc". 

Operatorul Relu Morariu semnează imagi- 
nea şi camera pentru că la debut, așa e bine, 
şi ne spune: „Am gindit imaginea, nu e nici 
un paradox aici, într-un sti! „academico-mo- 
dern". Cei trei, Veronica, Eminescu și 
Creangă apar de-a lungul filmului într-o tra- 
tare luminoasă diferită. Pentru apariţiile poe- 
tului voi folosi subexpunerea, haloul, in 
schimb marelui povestitor i-am rezervat apa- 
rilii mai concrete. N-am prevăzut spectacu- 
loase mișcări de aparat şi dorința mea fier- 
binte este ca spectatorul să nu simtă deloc 
imaginea ca frumoasă şi expresivă in sine.“ 

E primăvară în Copou, e primăvara de 
acum un secol cind Mihai se indrâgostise de 


| Veronica... 


soare” 


Ploae) 


„Blondă ca o lacrimă de 
Veronica Micle (Maria 


ticitate s-au realizat machete zburâtoare, te- 
leghidate de la sol care pot reproduce silue- 
tele avioanelor de epocá, echipa a prospectat 
numeroasé zone pentru a le putea descoperi 
pe cele mai apropiate de fizionomia geogra- 
ficâ a terenului de luptâ de atunci. 


anterior) dacâ ar fi sâ o meta- 
am spune cá un film de rözbol e un 
de pace... 
— Fireste. Dar e o datorie de onoare sà nu 
dâm uitárii sacrificiul suprem pe care l-au im- 
plinit luptâtorii... 


Heana PERNEŞ DANALACHE 
Foto: Victor STROE 


creatie şi numârul valorilor interpretative im- 
plicate. E afectiune popularâ in saluturile 
adresate actorilor si regizorilor ce se remarcâ 
pe plan international. İn seria lungà asiguratâ 
unor pelicule ce dau satisfacţie spirituală. İn 
consensul cu diagnosticele judicioase ale 
criticii și cu speranţele pe care le exprimă ea 
privitor la tinerii ce se afirmă impetuos, chiar 
de la primul rol, de la prima regie; în pretui- 
rea plasticitátii şi originalității imaginii; şi 
evident, in sesizarea caratului literar, narativ, 
actual al subiectelor. 

De aceea, cunoașterea părerilor rele ale 
publicului nu poate fi decit stimulativ, chiar şi 
atunci cînd aceste păreri nu concordă cu au- 
tomultumirea eruptivă a cite cuiva care, vizio- 
nindu-si propria-i lucrare, are impresia că l-a 
şi apucat pe dumnezeu de picior — și că fine 
chiar strins această divină resursă pedestră. 


Valentin SILVESTRU 


scenografii 


Rafinament 

al detaliului: 
Figuranfii, 

scenariul si regia 
Malvina Ursianu 

(in imagine: 

Simona Bondoc 

şi Mariana. Buruiană). 


Marcel Bogos 


Un maestru al echilibrului 


A fost elevul unor celebri profesori şi 
mari ginditori ai formelor in spatiu ca arhitec- 
ţii Mac Constantinescu, Grigore lonescu, 
Gheorghe Şimota, Gheorghe Pătrașcu. De la 
ei a invalat că orice construcție trebuie să fie 
realizată conform principiului „util, rezistent, 
frumos“. O adevărată profesiune de credință 
pentru viitorul arhitect-scenograf Marcel Bo- 
gos. Există în decorurile sale o aspirație spre 
clasicitate: echilibru, soliditate, ritm ordona- 
tor, spirit geometric, limpezime, concizie, 
funcționalitate. După absolvirea Institutului 
de Arhitectură „lon Mincu” şi a unor cursuri 
in paralel de pictură la Școala de Arte Fru- 
moase este chemat la Bultea. Îşi face uceni- 
cia într-o atmosferă artistică efervescentâ, in 
preajma unor pionieri străluciți. Stefan Norris 
ka cucerit prin erudiție, prin deschiderea 
„spre cultura europeană şi pledoaria pentru 
scenografia de film ca artă autonomă. Spiri- 
tul fantezist și imaginativ al lui Liviu Popa i-a 
trezit interesul pentru dimensiunea plastică a 
decorului, iar simțul realist exceptional al lui 
Giulio Tincu i-a fost ghid în grjia pentru de- 
taliul semnificativ incárcat de vibrația vieții 
autentice. Primul contact cu filmul l-a avut la 
Secretul citrului în regia lui Lucian Bratu ca 
asistent al lui Stefan Maritan. Un element cu 
rol important in dramaturgie, un castel gotic, 
îi prilejuiește familiarizarea cu meşteşugul, 
cunoașterea științei și tehnicii în construcția 
decorurilor in condiţiile platoului. Va debuta 
ca scenograf intr-o peliculă de prestigiu, Co- 
din, în regia lui Henri Colpi. Un inceput vali- 
dat de critică şi de public ca meritoriu pe 
care îl datorează și încrederii și sprijinului 
profesorului Paul Cornea, pe atuncisdirecto- 
> rut studioului Buftea: În această perioadă 
trăieşte experienţe importante pentru forma- 
rea sa artistică, cunoaște ciliva scenografi si 
regizori de talie internaţională. Colaborează 
cu Georges Wakhevitch la Serbările puse 
in regia lui René Clair si cu Alexandr Trauner 
la Mirii anului H in regia lui Jean-Paul Rap- 
pneau. La un moment dat a existat un proiect 
de ecranizare a Pădurii spinzuratilor de câtre 
Roberto Rossellini (peliculă realizată ulterior 
în regia lui Liviu Ciulei, decoruri Giulio 
Tincu). pentru care Marcel Bogos a executat 
peste 150 de schițe. De asemenea participă 
într-o primă fază — cu machete — la pregâti- 
rea unui film in regia lui Christian Jaque 
Desi nu a dus pină la capăt colaborarea cu 
aceşti regizori. ele l-au marcat profund pe 


Forţa decorului, 
dar și respiraţia 
ui intimă 


scenograf. Declară că ataşamentul sâu a fost 
total. A avut sentimentul unor foarte rare în- 
tilniri care l-au ajutat să se autocunoască si 
i-au stimulat gindirea creatoare. Şi ca urmare 
a acestor colaborări remarcabile, Marcel 
Bogos. va fi, în dese rinduri, solicitat de case 
producătoare de prestigiu şi din alte ţări 
İn 30 de ani de activitate scenograful-arhi- 
tect și-a clădit o biografie artistică bogată. 
Cele 85 de filme la care e prezent pe generic 
definesc un profil cinematografic. Marcel Bo- 
gos demonstrează disponibilitâti pentru ge- 
nuri diverse de la comedie, musical, film isto- 
ric la dramá psihologicá. Lucreazá cu regi- 
zori de formaţii diferite ca lon Popescu 
Gopo, Mircea Mureșan, Malvina Urşianu, Ser- 
giu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, Alexa Vi- 
sarion, Lucian Bratu, Cristiana Nicolae, Dinu 
Tânase, loan Gârmâzan. O afinitate specială 
îl leagă de regizorul Mircea Mureşan, viziu- 
nea sa scenograficá dind unitate plastică ma- 
joritátii peliculelor realizate de acesta. Se re- 
marcă ia Marcel Bogos forța de a construi 
ambienturi scenografice-pe dimensiuni- mari. 
Decoruri ample, caracterizante pentru medii 
sociale, concepute cu un ochi analitic ce sur- 
prinde fluxul vieţii unei colectivități odată cu 
destinul personajelor. Cu o observație minu- 
fios realistă, Marcel Bogos zugrăvește mediul 
rural în citeva filme de relief ca Răscoala, 
Blestemul pămintului, biestemui iubirii in re- 
gia lui Mircea Mureşan. Conturează cu su- 
plete expresivă pitorescul orașului de provin- 
cie in perioada interbelică, in Codin după Pa- 
nait Istrati sau İntoarce-te şi mal privește o 
dată in regia lui Dinu Tănase. Surprinde fi- 
zionomia complexă a unei epoci cutremurată 
de seismele istoriei in Strölnul după Titus Po- 
povici, Figuranţii, Pe malul sting al Dunării 
albasire, in regia Malvinei Ursianu. Horea in 


regia lui Mircea Mureşan sau in Revanşa şi 
Un comisar acuză în regia lui Sergiu Nicola- 
escu. Marcel 's a construit pentru aceste 
pelicule străzi, circiumi, conacuri, palate, sate 
la scara 1/1 în platou. După repetate lecturi 
ale scenariului, lungi şi atente documentări in 
literatura şi iconografia vremii, dialoguri pa- 
sionate cu regizorul şi ceilalți membri ai echi- 
pei — partea cea mai fascinantă a muncii 
sale cum o consideră — scenogratul-arhitect 
se retrage in liniştea atelierului și incearcă să 
uite pentru o clipă impresiile adunate, câu- 
tind să imagineze un cadru esenlializat, o 
sinteză a ceea ce a acumulat, cu detalii ce fin 
de timpul evocat pe ecran, dar şi cu accente 
in care indentificam meditaţia asupra semni- 
ficatiei acelui timp si acelei lumi pentru con- 
temporaneitate. Marcel Bogos este preocupat 
ca viziunea scenograficâ sá sugereze, aláturi 
de specificul unei epoci, şi relaţia dintre con- 
` diția umană si legea obiectivă a istoriei. Ast- 
fel intilnim în filmele sale decoruri — nuclee 
in care reverberează compoziția scenografica 
a intregii pelicule. Semne plastice cu valoare 
de simbol pentru un personaj, un conflict 
dramatic, un grup social. Conlucrind armo- 
nios cu celelalte componente ale expresiei 
cinematografice — costume, muzică, inter- 
pretare actoricească, ele formează adevărate 
„tablouri vii". Stilul plastic de tratare diferă. 
Uneori ritualul este al simplităţii. Un spațiu 
închis, aspru, sufocant in contrast cu exube- 
ranta naturii sint curtea și casa lui Codin, po- 
tentind tensiunea dintre cele două ființe care 
se urăsc şi se pindesc reciproc, anticipind 
tragedia cind mama işi va ucide fiul. Laconic 
este şi decorul cinei de taină din Atunci l-am 
condamnat pe toți la moarte, după Titus Po- 
povici, in regia lui Sergiu Nicolaescu. Im- 
pregnat de o lumină puternică, dominat de 
alb, el creionează un climat psihologic dra- 
matic. Oficialităţile satului adunate la masa 
ca sá-| convingă pe Ipu să se sacrifice pentru 
ei, predindu-se nemților, par cioclii care, cu 
ferocitatea lor ascunsá, ii maculeazà purita- 
tea. Un ecou al stárilor de spirit tulburi incer- 
cate de tinára Leonora din Figuranfil este si 
mansarda in care aceasta locuieşte. Rece, 
dezolantâ camera accentuează instráinarea 
de semeni și alienarea eroinei. Ca expresie a 
universului interior apăsat de culpe şi de 
spectrul crimei se constitue ambianța expre- 
sionistă din Năpasta in regia lui Alexa Visa- 
rion 


EI si atmosfera. 


Blestemul pâmintului, blestemul iubirii 


regia Mircea Muresan, 


O cutie de rezonanţă rafinată este sala aus- 
terâ, plină de mister și gravitate care adâpos- 
teste intilnirea dintre Horea si Jancovich in 
interpretarea admirabilà a doi mari actori, 
Radu Beligan şi Ovidiu luliu Moldovan. Senti- 


' “meritul éste coplesitor pentru că spectacolul 


condifiei umane se desfaşoara pe marea 
scenă a Istoriei. İn alte pelicule, pentru a re- 
leva tensiunea umanului Marcel Bogos alege 
pentru viziunea scenograficá stilul ornamen- 
tal. Asa a fost conceput conacul bátrinului 
boier luğa din Răscoala. Patriarhal, neprimi- 
tor, cu obiecte adunate de generații, orindu- 
ite. dupá un anume tipic de modà veche ce 


“pare imuabil. Lâ antipod, este conacul Nadi- 


nel, Totul trădează plăcerea luxului, gustul 


cosmopolit aj boieroaicei venite de la Paris 
Mobilierul fastuos, construcția imobilului, ii 


binind tradiția cu elemente ale arhitecturii 
franceze și italiene de la începutul secolului 
Personaje expresive sint și conacul din Pe 
malul sting al Dunării albastre, budoarul Za- 
zei, fosta dansatoare care incearcă cu dispe- 
rare să parvină intr-o societate ce o respinge, 
datorită condiţiei ei umile. De. asemenea, 
subsolul unde locuiesc ,deposedatii" din Fi- 
guranţii. Aceste decoruri realizate cu o fer- 
voare barocă si cu o mare subtilitate plastică 
a detaliului vorbesc despre o lume revolută 
care a nautragiat și care va pieri inghititâ de 
istorie. O întilnire artistică remarcabilă pentru 
Marcel Bogos cu un stilist de mare rafina- 
ment în compunerea atmosferei unui film, re- 
gizoarea Malvina Urşianu. Un comentator fin, 
sarcastic este și casa soţilor Mirea din O le- 
bădă larna, in regia lui Mircea Mureșan. Ea 
demistificà o existență aparent confortabilă, 
dar de fapt. oarecare, fără orizont, existență 
roasă de ambiţii și idealuri mărunte. În filmo- 
grafia lui Marcel Bogos intilnim și citeva an- 
sambluri  scenogratice evidențiind sensibili- 
tate. poezie. compunind o atmosferă afectivă, 
senzuală, lirică. Aşa este ambianța scenogra- 
fică din Mireasa din tren, scenariul D.R. Po- 
pescu, regia Lucian Bratu. Bizară, exotică, ea 
este ecoul tumultului interior, al angoasei ti- 
nerilor eroi aflaţi în căutarea iubirii, a unor 
trăiri autentice și intense. Un decor material 
şi imaterial in același timp, străbătut de enig- 
matice fluiduri este şi curtea-labirint şi ca- 
mera din spatele cinematografului din İntoar- 
cerea lui M in regia Cristianei Nicolae. 
O oazâ de luminâ intr-o lume devastatà de 
violență, adápostind visul de dragoste al ce- 
lor douá personaje care ia intilnirea cu istoria 
traversează experienţe existenţiale. O colabo- 
rare insolită are artistul cu regizorul lon Po- 
pescu Gopo. Cu spirit fantezist, cu un umor 
liric, el conturează cadrul fantastic din Paşl 
spre lună. 

Compozițiile in peisajul natural sint mai 
rare in scenografiile semnate de Marcel Bo- 
gos. Am reținut cîteva, concepute in aceeași 
manieră arhitectonică, in linii sigure și ferme. 
Cerul și cimpul din Răscoala, incârcate de 
sumbre energii pe care se profileazâ drama- 
tic titlul filmului in pregeneric, flăcările care 
cuprind moşiile boierilor sau trupurile sece- 
rate ale răsculaților ca intr-un patetic recviem 
vizual. Primitivă, coborind din timpuri imemo- 
riale, intr-o misterioasă comuniune. cu imen- 
sitatea cosmosului este natura din lin 
regia lui Mircea Mureşan. İntr-o cronica do- 
minata de auriu, cu neliniştitoare accente 
melancolice, peisajul toamnei tirzii antici- 
peazâ iarna sufletelor ce va veni pentru cu- 
plul din O lebădă lama. 

Marcel Boros este un artist viguros, cu O 
activitate complexâ si laborioasâ, care imbinà 
modernul cu spiritul tradiţiei clasice a şcolii 
româneşti de scenografie şi arhitectură. Un 
maestru al echilibrului și rigorii in orchestra- 
rea spațiului cinematografic. 


Ludmila PATLANJOGLU 


Fișă selectivă 


^ Locul şi data naştem 28 august 1926, Tecni. Absolvent al 
DL w lun Mincu, pomopa 1954. Calatone de studn ín ita 
ta in 1976, Din 1958 lucreaza ca scenugrat fa Studiou! cinematu 
patic Buftea 
Filmogrəhie A semnat decorurde la 75 de hime printre care 
Codin (copoducpe 'omâno lancea) — debut. Politică gi dek- 
catese — 1363. Paşı spre lună, Strüimul (in culabnıare eu Guja 
Stibu) 1964. Răscoala, Serbârile galame — copoducpe ro 
anu. İranceza (in colaborare cu Georges. Wakhewirm — 1966 
Rápirea fecioarelor, Răzbunarea hzidocilor — 1968. Baltagul — 
1369. Asediul — 1371: Atunci i-am condamnat pe la moarte 
— 1972. Ultimul cartus — 1975. Un comisar acuză, Întoarcerea 
im Magellan — 1374. Comedia faatasticà — 1975 Toate pin 
tele sus (sena) — 1976. Revanşa — 1978. Mireasa din tren, 
Blestemul pămiatului, blestemul iubiri — 1980; Capcana merce- 
marilor — 1981, Îmtoarce-te şi ma priveşte o dəti, Năpasta — 
1982. Pe malul sting al Duebtw albastra, O lebădă sarma — 


1983, Mersa — 1984, Samia Albastră, Figuranţii — 1987: Mənə 
“şı məra: — 1989 “səy y 


^ A Inst suhestat de case producaleare dm sitamatate: pentru 


T tealuanea' deconnde Ja. urmátoarele pelicule. 


Baatiice (nst — Parisi — 1966. Fenimore Cooper — se 
nal iFrmnco-london Film) — 1969, Miri anul İl (Gaumont) — 
1970: Petrol ia soare (Franco London Fal — 1971. Doi am de 
vacanță (Bavana Film), — 1973. Omul de awr (Bavaria Film) — 
1977. Contele Ory (Tali France) — 1978 

Distmcp 

7 Premni pentru. scenogralır a! Asaocrajığı Cineagtlor dm Ao 
mâma 1974 (Întoarcerea hi Magellan, Ultimul cartuș), 1984 | 
Horea) 198? (Figuranşı). 

* Premiul pentu scenagrale la Gata fimului pentru tineret de 
la Coshmegh 1983 (O lebădă, iarna), 1987 (Figuranţu). 

* Plemul: Consun Najonal ai Promerilor pentru intreaga ac 
betae — 1987 

A predat cursu de scenograhe lə Insitutul de Ana Teanata şı 
Emematoqratıca (1873— 1975) 

Este membr: im Biroul de conducere 5: în Consiliul Asociaţiei 
Erneaştılor din Româna dm 1963 


.Orice rol este pentru actor, 
un nou examen — 


spune Matliuba Alimova 


1035 efecte speciale 


Policier? Comedie? Filme de efecte 
speciale (1 035)? Cert este cà un public 
saturat de carnagii, drame ombilicale, si 
de noile aventuri ale lui Rambo „mușchi 
unşi cu untdelemn si o privire care trá- 
dează ca în viaţa iui nu şi-a aruncat ochii 
pe-o carte" — scrie un cronicar), pe cele 
două maluri ale Atlanticului publicul a fa- 
cut o primire deosebit de prietenoasă 
unei pelicule al cărei protagonist este un 
iepuraș mereu în pagubă, dar mereu sim- 
patic. 

Cele patru steluțe acordate de cei mai 
mofturosi cronicari lui Cul e frică de Ro- 
ger Rabbit arată, fără îndoială, nostalgia 
după „frumoasele povești de odinioară“, 
dar şi prețuirea inovației, pentru cà, acest 
film jucat concomitent de personaje reale 
şi personaje de desen animat pulveri- 
zeazà toate retetele artei a saptea bis si 
spre deosebire de pelicule precedente, ca 
Mary Poppins (in care realul avea trei di- 
mensiuni, iar personajul de pe hirtie doar 
douâ), el creeazá o osmozâ totalâ intre fi- 
intele din carne si oase si cele de carton 
$i vopsea. 

Robert Zemeckis, realizatorul, s-a decis 
cu greu sâ dea curs acestui proiect. İncu- 
rajárile vechiului si norocosului sáu amic 
Spielberg au fost decisive. „Trei ani a tre- 
buit să caut toate soluțiile posibile si im- 
posibile, sfirşind prin a pulveriza toate re- 
gulile tradiționale ale desenului animat — 
pentru că nu se putea lucra cu ordina- 
toare. Ordinatoarele dau senzaţia meca- 
nizării, iar eu căutam emoția. Rabbit tre- 
buia să fie „adevărat“. Cind Bob Hoskins 
îl stringe de git toată sala trebuie nu să 


E... „posibilitatea ca in curind sa se 
vadâ continuarea unui film încununat cu opt 
Oscaruri, un film care a cálátorit pe toate 
meridianele, cel mai mare succes de public 
din toate timpurile. Există posibilitatea să 
aflăm dacă faimosul căpitan Butler a revenit 
la Scarlett; să ştim ce s-a mai intimplat cu 
„Sărmanul Ashley", cu alte cuvinte să cu- 
noaştem ziua evocată cu atita indârâtnicie de 
eroină: „Şi miine va fi o zi". 

Există — s-a mai scris și se va mai scrie — 
O scriitoare care și-a început cariera greu. 
atit de greu incit a trebuit să dedice cea mai 
importantă operă a sa bancherului care a 
creditat-o să-și plătească chiria, o scriitoare 
dotată, Alexandra Ripley, care a acceptat de 
bunâvoie, o lungâ arestuire, adicâ sa se auto- 
claustreze într-o „inchisoare aurită”, o vila 
din sud (neapărat din sud). pusă la dispoziție 
,expre", păzită de un cerber-sof care descu 
A vizitatorii şi anulează convorbirile te- 

lonice: „Ssst! Toată noaptea a lucrat! Acum 
se odihnește. Ssst!“ 

Cine ar putea-o deranja pe aceastá autoare 
devenitâ, intre timp, autoare de best-sel- 
ler-uri, care din aprilie, anul trecut, a jurat sà 
nu mai vadà lumea decit in aprilie 1990, datà 
la care urmeazá sâ fie desferecat cel mai 


ridâ, ci sa palpite la suferintele acestui 
urecheat care se zbate, plinge, ţipă etc..." 
Realizatorul dezvâluie o parte din secre- 
tele de fabricatie ale acestei pelicule de o 
ora şi 36 minute care a inregistrat un 
succes râsunâtor. El povesteşte dificulta- 
tile pe care a trebuit sü le intimpine 
echipa şi in primul rind actorii care tre- 
buiau sa fie extrem de sinceri jucind, dia- 
logind, polemizind cu inexistenti parte- 
neri sau folosind inexistente obiecte, câci 
partea desenatâ a venit dupâ aceea si ea 
a fost făcută scrupulos „cu mina", fiindcă 
„numai mina omenească poate să insufle 
un sentiment omenesc“, o atmosteră ade- 
vâratâ, cu o scară adevărată pe care alu- 
neca un animaluf desenat, un trotuar ud 
pe care se vâd umbrele personajelor de- 
senate ş.a.m.d. ,Un minut de film — o 
sáptáminà de lucru". Zemeckis jurà cà 
aceasta a fost prima si ultima lui expe- 
rientà de acest fel, dar toată lumea stie 
că succesul — cel puţin in cinema — e 
sperjur. 


Neonazismul 
la stilpul infamiei 


Neonazismul nu este doar ,o temá" ci o 
realitate care ingrijoreazà nu pulini ci- 
neaşti. Marcel Ophuls a terminat nu de- 
mult un film de patru ore si 27 minute in- 
titulat Hotel terminus care prezintâ bio- 
grafia turmentatâ a unui criminal de râz- 
boi nazist care a supravietuit cu aroganta 
crimelor proprii si, bineinteles, crimelor 
celui de-al III-lea Reich. Nu e doar o bio- 
grafie declansatà de procesul de la Lyon 
din 1987 al lui Klaus Barbie, proces in 
care inculpatul a cáutat cu cinism sâ se 
spele pe miini de toate ororile ,sâvirşite 
din ordin". Un sir lung de interviuri luate 
victimelor supravietuitoare, dar si unor 
persoane náscute dupà cel de-al doilea 
rázboi, dar si unor juni din categoria ce- 
lor care au inspirat pelicule Hitler? Nu 


Un act i 
nu stie ce este 
intre filme $ 


mare secret editorial al secolului: volumul doi 
din ,Pe aripile vintului"? 

Cum volumul 11? Margaret Mitchell, autoa- 
rea primului volum — o singurâ carte la activ, 
dar aceasta carte a stors de 50 de ani lacri- 
mile unui glob, o carte tradusà in 27 limbi, 
atingind un tiraj de 25 milioane de exemplare 
— Mitchell, precum se știe. s-a stins din viață 
stupid, cu multi ani in urmâ, in Atlanta, cál- 
catâ de roţile unui taxi care avea la volan un 
şofer beat. Cum volumul 1I? , 

Totul a inceput cu un misterios manuscris 
de 39 de pagini ascunse intr-o mapa de plas- 
tic. Primâvara trecutâ acest manuscris a fost 
disputat de un concern editorial alâturind pe 
cei mai importanti editori new yorkezi. Şe- 
dinta furtunoasa: Altercafii. Licitaţie. Retra- 
geri. Reveniri. İn sfirşit adjudecarea. Firma 
Warner Books se angajează sá preia lucrarea 
„cu orice risc", Warner işi asumă proiectul 
doamnei Ripley, 54 ani, mamă a doi copii, fi- 
gurind pe lista celor mai rentabili scriitori ai 
continentului (inutil de adâugat că cei mai 
rentabili nu inseamná cu necesitate si cei mai 
talentați, dar nici invers). Deocamdată nu sin 
tem in Parnas, ci in lumea cifrelor. Atilia do- 
lari pentru 941 pagini (fix) predabile, tot fix 


bese dora „neam cunoaște riscurile 
Ce: patru avocaţi ai familiei decedatei Marga- 


ret Mitchell sint puși pe hârtuieli şi toate 
drepturile de control asupra cărții. İntrâ in 
arenă și firma Metro Goldwyn Mayer care işi 
cere drepturile asupra oricărei versiuni care 
i-ar continua filmul. Afacerea este ținută in 
„top secret” de mai puţin de zece persoane, 
dar asta nu a impiedicat sa se afle cá 
doamna Ripley n-a apărut din senin, ci după 
o lungă şi laborioasă campanie dusă chiar de 


cunosc — toate acestea laolaltă — alcă- 
tuiesc un film infinit mai emofionant decit 
orice film de fictiune... Ei mârturisesc, ei 
se infioará, ei acuzá. Nazismul la stilpul 
infamiei! 


„Love story" medical 


Eric Segal, autorul povestirii care, tran- 
spusâ pe peliculâ, a creat un moment ba 
chiar un eveniment in sociologia specta- 
torului de cinema, atit de popularul Love 
story — Eric Segal asadar, profesor de 
limbi clasice la Harvard, a publicat recent 
o nouá carte cu subiect care stirneşte cel 
mai mare interes: „Medicii“. După cum 
afirmà comentatorii o nouá ,Love Story" 
in care personajelé centrale, Barney şi 
Laura — un el şi o ea — de astâdatâ doc- 
tori — incep studiile medicale la Harvard 
in 1958. 

Comentariile de presá sustin cà poves- 
tea de dragoste este un formidabil docu- 
ment despre medicinà si toate celelalte 
profesiuni legate de sânâtatea omului. Cu 
incrincenarea care il caracterizeazâ, Se- 
gal a consacrat doi ani unei anchete 
efectuate pe acest tárim. Cartea a apârut 
aşa cum apăruse si nuvela „Love Story" 
inainte de realizarea filmului. Ne intrebám 
asadar pe cind un nou film Love story 
medical. 


Spectatorul perfect 


Desigur este o dorinţă şi nu o realitate 
dar institutele de cercetare a opiniei pu- 
blice sint tot mai preocupate de problema 
studierii publicului de cinema, de prefe- 
rintele lui, de tendinţele ce se manifestă 
in sinul publicului. Dar, de cele mai multe 
ori, aceste sondaje se bat cap in cap, re- 
zultatele lor efectuate pe acfiuni ale pu- 
blicului, dovedindu-se foarte adesea an- 
tagonice. Ceea ce i-a inspirat unui critic 


familie, care, alertata de perspectiva (sca- 
denfa în anul 2011) de a nu mai beneficia de 
nici un drept de autor, a inceput sâ caute 
de-a lungul şi de-a latul Americii de Nord 
(dar mai ales in sudul ei) un scriitor-miracoi 
latá-M Primul roman al doamnei 
„Charleston“, republicat de 11 ori 
adeseori, comparat cu „Pe aripile. 

R. are şi avantajul de a fi originar i 
lina de Sud şi crescutâ in spiritui „marilor 
doamne ale sudului”. Ea doreşte „să moder- 
nizeze viata' amoroasă a eroinei“ (o moderni- 
zare moderată cer editorii. De acord!); in 
concordanţă cu mutafiile intervenite in ulti- 
mele decenii, scriitoarea cere și „o schimbare 
de unghi“ asupra oamenilor de culoare 
(„Evident, evident!"), incepind cu imbunâtâti- 


Auto-claustrata Alexandra Ripley 


Pentru mine 
inaintea artei 
(Beatrice 


arta vieţii 
actorulu 


Dalle) 


italian, Luigi Fillippi, un articol in ,Gior- 
nale dello Spettacolo" cu un titlu foarte 
sugestiv: „Se caută spectatorul perfect si 
dacă se poate să fie de toate virstele". 
După ce compară rezultatele unor son- 
daje efectuate în ultimii zece ani, mai ales 
in propria lui țară, autorul ajungea totuşi 
la concluzia că din toate aceste incur- 
siuni în intimitatea spectatorului poti con- 
stata că majoritatea oamenilor (dar nu 
majoritatea zdrobitoare, ci doar de 51 la 
sută) preferă să frecventeze sala de ci- 
nema. 


Campanie B.B. 


B.B., intrată în istoria filmului nu numai 
pentru că a adus Franţei mai multă valută 
decit uzinele Renault“, părăsește un sat 
de pescari devenit, datorită ei, una din 
cele mai scumpe localități de pe țărmurile 
Mediteranei. Actriţa nu se mulțumește să 
plece. Ea a deschis o adevărată campanie 
impotriva edililor din Saint-Tropez: Argu- 
mentele sint ecologice: poluare, murdăria 
plajei, valurile imbicsite şi lipsa de afect 
a primăriei fata de animale in general si 
rasa canină, în special. „Un ciine spune 
vedeta e mult mai puţin nociv decit serin- 
gile drogaţilor aruncate pe plajă. Mă in- 
dignează nudismul organizat cu eleganță 
de spiritele elevate, aceleași care mi-au 
reproșat că am fost, în această direcție, 
deschizătoare de drum. Să fim clari. Pen- 
tru mine nudul pe ecran, n-a fost nicio- 
dată legat de lipsă de pudoar sau de vul- 
garitate. Ori, azi, la Saint Tropez nimeni 
n-ar nici un pic de ruşine ca să se pre- 
umble in pielea goală şi să facă din 
această ținută, o modă". 


rea vocabularului „umilitor“ al servitorilor 
negri. În ceea ce privește salturile de umoare 
amoroasă a lui Scarlett și a căpitanului Bu- 
tler, doamna R. are cec in alb. Facă ce vrea, 
Sá se impace, să se despartă pentru tot- 
deauna. Nimeni nu știe cum o să evolueze 
acest amor care a înflăcărat atitea inimi. Nici 
măcar scriitoarea care lucrează acum la re- 
dactare — sst! — dar care a început printr-o 
risipă de energie extraordinară, „o muncă de 

á" — spun comentatorii, căci documen- 
tarea, la fața locului, i-a cerut să completeze 
zeci, sute de fişe de naje care ar putea 
să continue acțiunea. În plus, un timp 
enorm" pentru consultarea presei epocii, a 
scrisorilor de familie. Adevărul e că doamna 
R nu s-a dat in lături să ieze romanul 
princeps (pentru a se imbiba de stilul lui). 
Revista ,Life" a obținut dreptul de a publica 
cele mai bune pagini ale viitoarei cărți. Deo- 
camdată, cum ziceam, scriitoarea se aflà in 
izolarea elaborării. Ceea ce nu inseamnă că 
pregătirile cinematogratice nu sint în toi, căci 
filmul e prevăzut să apară „citeva sâptâmini 
de la apariţia cărții”. Asta inseamnă operaţii 
laborioase pentru descoperirea unei noi Vi- 
vien Leigh şi pentru un nou Clark Gable. Şi a 
celorlalți. 

Afacerea, precum se vede, e pusà pe roate 
şi pare cà merge struná. Nimeni nu se in- 
doieste cà va fi „un fabulos best-seller". Sin- 
gura persoană care trăieşte marele trac este 
scriitoarea care ştie că un obuz nu cade in 
aceeași groapă şi că faima Margaretei Mit- 
cheli, care a tras lozul cel mare cu O singura 
carte, a fost un miracol care nu se intimplâ 
de multe ori, in acelasi veac 


Rázvan POPOVICI 


€ 


Ci artistică pe care o traversează in yi 
tima vreme Hollywood-ul este pusă clar in iu- 
mina de cele douá pelicule situate de-a lun- 
gul intregului sezon estival, recent incheiat, 
in fruntea box-office-ului: Indiana Jones and 
the Last Crusade (Indiana Jones si Ultima 
crucladâ) si Batman (Omul liliac). Sint filme 
care, ambele, nu au nici o pretenţie in afará 
de aceea a unui divertisment efemer, filme 
care mizeazá in primul rind pe spectaculos, 
pe efectele speciale, pe cascadele executate 
— ce-i drept — cu profesionalismul cunos- 
cut, totul insáilat pe un „story“ debil — in tre- 
cut s-ar fi spus de ,adormit copiii", dar, intre 
timp, lucrurile s-au schimbat, acum fiind, 
dimpotrivà, vorba de a-i (ine treji si de a-i 
smulge din fata televizorului, aducindu-i in 
salile de cinema, atit de serios concurate de 
micul ecran, mai ales de cind cu „explozia“ 
video. Pentru cà amindouâ aceste pelicule 
sint destinate, prin excelenla, publicului in- 
fantil sau, cel mult, adolescentin, care repre- 
zintâ, in prezent, grosul (procentajele sint 
aproape incredibile, 70—80 la sutâ) spectato- 
rilor de cinematograf americani. 


Primatul divertismentului 


Şi „publicul“, condiţionat indelung prin ati- 
tea şi atitea alte opere similare de câtre ma- 
rile studiouri, care știu să-i speculeze și, mai 
mult, să-i cultive cu obstinatie citusi de puțin 
dezinteresată înclinațiile specifice virstei, a 


E 


4 | 
Conditia actorului 1 


cu conditia lui fizi 
sustine Jane Fonda 


ráspuns cu entuziasm ademenitoarelor 
oferte. La incheierea primei sâptâmini de la 
prezentarea concomitentâ pe ecranele a mai 
bine de 2000 cinematografe de pe tot cuprin- 
sul celor 50 de state americane, Paramount 
Pictures anunla, cu vadita satisfactie, cà cea 
de-a treia aventurá a temerarului arheolog In- 
diana Jones, din seria inițiată de Steven 
Spielberg odatá cu İn câutarea arcei plerdute 
(1981) şi continuatâ cu Indiana Jones şi tem- 
plui blestemat (1984), a bătut toate recordu- 
rile de incasâri pentru perioada respectivâ. 
Pentru a obține această ,performanfâ”, Para- 
mount a pus la bătaie toate mijloacele, bizu- 
indu-se nu numai pe atuurile probate ale ve- 
chii echipe, adică pe meșteșugul lui Spiel- 
berg, în calitate de regizor și al lui George 
Lucas, in calitate de producător, de a obține 
profituri invers proporționale cu nivelul valo- 
ric al scenariilor ori pe farmecul personal 
greu de egalat al lui Harrison Ford, ci și pe 
prezența inedită a lui Mr James Bond de odi- 
nioară, Sean Connery, chiar el şi nimeni al- 
tul. Numai cá, de data aceasta, (deh, mai trec 
anii!) mai bâtrin cu un sfert de veac și com- 
plet pleşuv, seducătorul ex-agent 007 a tre- 
buit să se mulțumească cu rolul tatălui (mult 
mai) tinărului său coleg Harrison Ford. Pen- 
tru pustimea cinefilá, acest lucru nu a contat 
insa, ,Jovitura" pregătită cu grijă dovedin- 
du-se cu adevărat de maestru, cum o demon- 
strează si contabilizările la box-office. Este 
adevărat, cu greu se poate imagina la ceo să 
se mai recurgă în viitor pentru atragerea tine- 
rilor spectatori. De altfel, chiar şi Spielberg a 
declarat: „Cred cà cele trei părți de pinà 
acum sint deajuns. Nu știu dacă o a patra 
parte și-ar mai avea rostul”. Nu trebuie insa 


să ne facem griji: fără indoialâ, Spielberg şi 
Lucas, care, separat sau in tandem, sint râs- 
punzători de cele mai mari reușite comerciale 
ale secolului cinematografic, de la Fálci la 
Războiul stelelor, trecind prin indiana Jones, 


vor. şti ei ce sâ mai nâscocească pentru a : 


croi cale liberă afluxului de încasări. 


Nici casandrele, 
nici detractorii 

nu pot împiedica 
arta filmului 
să ajungă la 
marele public 


Desi, momentan, poate că işi muşca miinile 
pentru ideea pe care le-au suflat-o studiouri- 
le Warner. La lunga serie de pelicule inspi- 
rate direct din intimplarile puzderiei de per- 
sonaje ale benzilor desenate — D 
Omul păianjen, Captain Marvel, Flash Gor- 
don, Buck Rogers etc. etc. — s-a adâugat 
acum si Batman, Omul liliac. İntimplâri, inutil 
de adaugat, puerile, in sensul cel mai propriu 
al cuvintului, literatura comics-urilor find, 
prin definitie, destinatâ publicului de virstà 
(pre)scolará. Ecranizárile de acest gen, atit 
pentru micul cit si pentru marele ecran, nu 
sint o noutate, ele au fost realizate incá de pe 
la sfirşitul anilor "40 şi inceputul anilor '50, 
dar mijloacele folosite erau din cele mai rudi- 
mentare, tehnica efectelor speciale neatin- 
gind. pe atunci perfectiunea de astázi. In 
1977. odată cu „bomba“ se inau- 
gura o nouă epocă, aceea a producţiilor „co- 
losale“, caracterizate printr-o extraordinară 
risipă financiară şi utilizarea procedeelor ce- 
lor mai avansate in materie de trucaje. 
Batman, inspirat după personajul creat în 
1940 de Bob Kane, a urmat aceeași cale. Se- 
rialul cu acelaşi nume pentru televiziune 
(1943) şi pentru marele ecran (1949), ca şi 
pelicula ulterioară (1966) destinată, de ase- 
menea, marelui ecran nu au depășit cu nimic, 
sub raportul tehnicii. media mai mult decit 
modestă a realizărilor similare. Versiunea de 
astăzi nu face însă nici o economie nici pe 
plan bugetar, nici, mai ales, pe planul tehnicii 
celei mai sofisticate, inclusiv al posibilităților 
nelimitate pe care le deschide folosirea com- 
puterelor. 

Se pare chiar ca studiourile Warner și-au 
facut o specialitate din realizarea unor spec- 
taculoase variante cinematografice după ben- 
zile desenate, tot lor datorindu-li-se şi Super- 
man, ediția 1977 şi celelalte (Superman II, Ill 
51 IV) care i-au urmat. Pâcat, fara indoialà, câ 
o asemenea panoplie de mijloace tehnice 
este pusa in slujba unui subiect derizoriu, ca- 
zul netund insa nici pe departe singular la 
ora actuala in ,cetatea filmului". 

Regretabil, de asemenea, cá un actor ca 
Jack Nicholson, al cárui talent a fost dovedit 
cu prisosintá in Easy Rider, Five Easy Piaces 
sau Chinatown, si-a dat girul acestui film, ac- 
ceptind sâ joace in rolul unuia din persona- 
jele negative. Rolul titular, acela al justitiaru- 
lui care se râzboieşte cu tot felul de râufâcâ- 
tori (a jurat acest lucru după ce o bandă i-a 
ucis familia), revine unui actor relativ necu- 
noscut, Michael Keaton și pentru Nicholson, 
interpretul unuia din adversarii redutabili ai 
eroului, The Joker — Glumetul, e o treabă de 
copil să-l eclipseze. Nu este mai putin adevâ- 
rat cà manierismele la care recurge din plin, 
mai ales faimosul „rinjet diabolic“ (în Vrăji- 
toarele din Eastwick juca chiar rolul... Necu- 
ratului, coborit printre paşnicii locuitori ai 
unei mici comunități americane din zilele 
noastre, reușind un recital de cabotinism 
cum rar se poate intilni), devin aici tot mai 
supărătoare, iar plafonarea ce se contura 
încă mai demult, o tristă şi de neocolit reali- 
tate. 

Oricum, se vede că socoteala pe care și-au 
făcut-o producătorii nu a fost greșită, de 
vreme ce, tot pentru prima saptamina de la 
premieră, încasările au depăşit, graţie şi unei 
campanii publicitare savant orchestrate — o 
sumă imensă. Mai mult, la o asemenea sumă 
se adaugă și profiturile colaterale decurgind 
din vinzarea unui număr extraordinar de arti- 
cole din cele mai diverse — tricouri, şepci, 
insigne, costume de -baie ș.a. — cu efigia lui 
Batman. Din acest punct de vedere se vor- 
beşte de o adevărată Batmanie, care a atins 
proporţii inimaginabile. Într-un cuvint, pe pla- 
nul profiturilor, studiourile Warner au de ce 
să se felicite. 

Mai puţine motive au insa de a se felicita 
din alte puncte de vedere. De la atitea capo- 
dopere din trecut produse de Warner — 


de-ar fi să pomenim numai Cintâretul de jazz. 
primul film sonor, Strada 42, I i public 
şi întreaga serie de filme cu James Cagney 
Edward G. Robinson şi George Raft care 
reinviau epoca prohibitiei, Robin Hood, S-a 
născut o stea, Rebel fără cauză, Toamna 
Cheyennilor, Bonnie and Clyde, Jeremiah 
Johnson si pinâ la Batman e o cale ca de la 
cer la pàmint. Acelasi lucru este valabil Şi 
pentru Paramount. Sâ nu uitàm cá, in afara 
de ultimul Indiana Jones, care, in genul sâu 
(film de, acţiune, destinat anumitor categorii 
de spectatori), nu e lipsit de anumite calitatı 
— are dinamism, ritm interior — aceleași stu- 
diouri au dat la iveală izbinzi artistice ca Şei- 
cul, Aripi, (cap de listă al premiilor Oscar!) 
Îngerul albastru, Shanghai Express, Cleopa 
tra, Beau Geste, Bulevardul amurgului, Cui ii 
bate ceasul, Week-end-ul pierdut, Breakfast 
la Tiffany, Nașul, Omul elefant și atitea altele 

Evident, marile case de filme nu sint insti- 
tufii filantropice, ele trebuie să realizeze be 
neficii, altfel şi-ar înceta existența, însă 
exemple ca acelea de mai sus arată că cele 
două laturi care alcătuiesc dubla natură, ar- 
tisticâ şi comercială, a cinematogratului se 
‘pot îmbina, fara a aduce prejudicii nici uneia 
nici alteia. à 


Cind „giganţii” dueleaza 


Intimplarea, marele regizor, a tacut ca pre 
miera celor două pelicule in care comercialul 
strivește sub greutatea sa artisticul sa coin- 
cidâ cu un râsunâtor scandal financiar, in 
care sint direct implicate studiourile producâ- 
toare, respectiv Warner şi Paramount şi care 
proiecteazâ o luminâ deloc favorabilâ asupra 
marelui business, inclusiv cinematografic. 
Totul a pornit de la înţelegerea de principiu 
potrivit căreia concernele Time Inc. (posesor 
al revistelor de mare tiraj Time, Lite, Fortune, 
People, Sports Illustrated, al unor edituri şi 
staţii tv prin cablu etc.) si Warner Communi- 
cations (care include studiourile cu același 
nume, pe lingà interese in domeniile edito- 
rial, tv. si video) urmau sâ fuzioneze, formind, 
astfel cea mai mare companie de mass-media 
din lume. Alarmatâ de aceastá perspectivâ, 
compania Paramount Communications, care, 
pe lingâ cunoscutele studiouri, mai cuprinde 
$i cea mai mare casâ de editurâ din SUA, Si- 
mon and Schuster, precum si editurile Poc- 
ket Books si Prentice Hall, fiind, la rindul ei, 
inclusá intr-un concern si mai mare, Gulf 
Western and Paramount, cu vaste interese in 
domeniul... petrolului), a lansat o ofertâ pu- 
blică, aşa numit „ostilă“, de a cumpăra com- 
pania Time inc. Este vorba de o practică re- 
lativ curentă în lumea de afaceri, prin care o 
persoană fizică sau juridică işi manifestâ in- 
tentia de a cumpăra acţiunile unei companii 
la un preţ superior cotării acestora la bursă, 
cu scopul de a acapara respectiva companie. 
Oferta comporta manipularea unor sume 
imense. Contraatacind imediat, Time Inc şi-a 
sfătuit acţionarii să nu accepte oferta, flutu 
rindu-le perspectiva unor profituri mai sub- 
stanfiale de pe urma fuziunii cu Warner, pen- 
tru care s-a declarat dispusâ sâ plâteascâ o 
sumâ mult mai mare decit cea convenitâ ini- 
tial. Disputa a ajuns in fata justiţiei, pînă la 
urmá Tribunalul Suprem din statul Delaware 
respingind cererea inaintatà intre timp de Pa- 
ramount ca fuziunea amintitá sâ fie declaratâ 
ilegalà si dind astfel cale liberà realizàrii ei. E 
greu de prevâzut care vor fi repercusiunile 
creârii unui asemenea gigant al mass-mediei, 
insá se poate intui cu destulà precizie cà, pe 
planul celei de-a saptea arte, aceasta va in- 
semna o accentuare pronunțată a comercia- 
lismului. 

Intr-un asemenea context putin imbucura- 
tor, citeva raze de luminà, totuşi. Dupâ o 
pauzâ de 28 ani, Arthur Miller: se reintoarce 
la cinematograf. Filmul Everybody Wins 
(Toatá lumea ciştigâ) realizat de Karel Reisz 
dupá un scenariu original al marelui drama- 
turg este asteptat cu legitim interes. Subiec- 
tul are aceeasi deschidere generoasá spre 
social, caracteristică lui Miller: medicul une: 
mici comunităţi lovită de criză este asasinat, 
condamnat pentru această crimă fiind un 
inocent, pentru motive pe care toată lumea le 
cunoaște, dar nimeni nu îndrăzneşte să le 
afirme deschis. Interpreţi: Nick Nolte şi De- 
bra Winger. La Buenos Aires a avut loc pre- 
miera mondială a peliculei (prezentată hors 
concurs la Cannes) Gringo Viejo după un ro- 
man al celebrului scriitor mexican Carlos Fu- 
entes. Regizat de Luis Puenzo, cel căruia îi 
datorăm Historia Oficial, filmul, avind ca in- 
terpreti pe Gregory Peck şi Jane Fonda, isto- 
riseşte destinul unor vieţi si convergenta 
unor culturi pe fundalul revoluției mexicane. 
O izbindă artistică de prim ordin, apreciază 
mulți critici. În fine, tot la Buenos Aires, Oli- 
ver Stone, care pare a fi făcut un pariu să cu 
muleze tot mai multe Oscaruri, intentioneaza 
sá realizeze versiunea cinematograficá a fai- 
mosului musical Evital, unul .. cele mai 
mari succese in materie al tuturor timpurilor 
Veşti care par a dovedi ca cinematografia in- 
dependenta de marile case americane de film 


| nu se dá bătută, cá ea continuă să spuna 


"brezent" pe frontul apărării valorilor artistice 
autentice şi aceasta e o realitate indiscutabi! 
dătătoare de speranţe. 


Romulus CĂPLESCU 


Un tandem 


Spielberg — 


İn doi ani, pe 
filmului: Kell 


Un 


nume, o 
Harrison 


infailibil: 


E.T 


firmamentul 
v McGillis 


garantie 
Ford 


filmul in contextul culturii 


Prozatorul şi istoria filmului 


E fácut trecutul cinematografului doar din 
opere si capodopere? Sigur, cu ele se scrie 
Astoria filmului", insâ se reduce ea la atit, la 
un sir lung de pelicule? In ultimele decenii, 
mai rar la început şi mai adesea astăzi, ci- 
neaştii de pretutindeni au pârut atraşi de o 
imagine mai bogatâ a artei lor. Pe másurá ce 
au constientizat existență unei tradiţii a bres- 
lei şi pe masura ce au simlit tot mai acut cü 
doar intelegindu-i trecutul se pot cunoaste 
pe ei inşişi, multi autori importanti au ajuns 
să privească inapoi (fara ,minie", dimpotrivă!) 
spre cinematograful de altă-dată, cu tot ce 
la înconjurat, fie cà e fost vorba despre 
acela al eroicelor inceputuri, fie despre ipos- 
taze mai recente. Să ne gindim, dintr-o listă 
care e deja foarte lungă, la citeva exem- 
ple, cum ar fi Nickelodeon de Peter Bogda- 


În 
Noaptea 


cartea de film 


Muzica de film 
în lexicon 


2. o aparitie editoriala remar- 
cabilà: Muzicleni din Románia de Viorel 
Cosma. Acest lexicon (vol. 1 A-C) este o 
primă parte dintr-o lucrare de mari proporţii 
menită să ofere o imagine exhaustivă asupra 
istoriei artei muzicale românești. Un domeniu 
in care muzicologul Viorel Cosma are o mare 
experienţă, fiind autorul lexicoanelor 

zitori | români (1965) și Muzicie- 
nli români (1970, primul tiraj, 1971. al doilea 
tiraj). Cartea nu este o reeditare, ci o prelun- 


documentarul rutier 


Un copil „vaccinat“ 
împotriva 
accidentelor 


n scurt metraj pentru copii. Începutul 
unui serial ce işi propune să arate celor mici, 
propriu-zis să-i familiarizeze cu primele (vital 
necesarele) noțiuni despre circulaţie, despre 
maşini şi pietoni, despre carosabil şi trotuar, 
despre traversarea străzii și pericolele ei 


Roro, prietenul copiilor (regizor Constantin 
Păun, Studioul Animafilm) este un foarte 


novitch, Totul de vinzare de Andrzej Wajda. 
Noaptea americanâ a lui Truffaut, The Purple 
Rose of Cairo de Woody Allen sau Good Mo- 
ring, Babilonia al fraţilor Taviani. İntrebarile 
de la inceput au primit in asemenea cazuri 
un râspuns atent mai pufin la operele si ca- 
podoperele ràmase dintr-o epocá ori 
dintr-alta, cit la oamenii care le-au fácut si la 
cei care le-au privit, la sentimentele, pasiu- 
nile, entuziasmele, deznâdejdile, bucuriile si 
suferintele pe care le-a stirnit, la — cu alte 
cuvinte — viața din care au ieşit siluetele de 
pe pinzá. Nu face şi ea parte din ,istoria fil- 
mului“? O viatà agitatâ, atitatâ de himera 
ecranului, şi tot pe atit de complicatâ, organi- 
zatâ treptat in structuri sociale tot mai ample 
Deindatâ ce arta cea nouâ s-a pus pe pi- 
cioare, in jurul ei s-a ivit si a prosperat o in- 
treagà industrie producătoare si difuzoare, cu 


oglinda filmului, filmul: 
americană de şi cu Truffaut 


gire a unei munci de cercetare. Faţă de lexi- 
coanele trecute, in acest volum numárul mu- 
zicienilor consemnati a crescut de zece ori, 
iar spatiul acordat fiecáruia s-a dublat. Incur- 
siunea este amplă. din evul mediu, renaștere. 
pină la cei mai semnificativi muzicieni din 
cea mai tinără generaţie de astăzi. Sint pre- 
zentati compozitori, muzicologi, critici. peda- 
gogi, folcloristi, bizantinologi. Deasemenea 
muzicienii naționalităților conlocuitoare. Im- 
presionează eruditia, bogăţia informaţiei si a 
documentaţiei. O muncă de „arheologie“ fă- 
cută cu rigoarea, temeinicia și scrupulozita- 
tea omului de știință. Miniprofilurile sint sin- 
tetice si cuprinzătoare. Schița de biografie 
este insolitü de prezentarea operelor pe ge- 
nuri şi o bibliografie cu articole de referință 
din țară şi străinătate. Nu lipsește perspectiva 
contemporană in aceste demersuri istorice. 
Sint investigate şi activităţi noi ce tin de dez- 
voltarea actuală a muzicii ca teatru instru- 
mental, muzică electronică şi ambientală, dis- 
cografie. 

rubricâ aparte revine muzicii de film, 
consemnata complex prin pelicule destinate 
marelui ecran, televiziunii, casetelor video. 
Printre autorii de muzica de film treculi in re- 
vistâ sau compozitori ale căror creaţii au fost 
folosite de film ii amintim pe Algazi Leon, 
Alexandru Andrieş, Dan Ardelean, Filaret 
Barbu, Richard Bartzer, Mircea Basarab, 


simpatic balefel, cind real, cind de basm, in 
stare să facă minuni — pentru a stimula ima- 
ginatia copiilor — dar şi să explice amicilor 
sai: un naiv, un curios, un (fals) atotstiutor 
etc., de ce automobilele circulâ pe unde tre- 
buie sâ circule şi de ce pietonii merg pe 
unde trebuie sâ meargâ. Roro e capabil sà 
imblinzeascá masinile cu un pocnet de bici, 
in arena unui circ, si, drept urmare, deplasa- 
rea lor haoticá se constituie, ca prin farmec, 
intr-un mers ordonat, inclusiv dupá ce ies de 
la circ, asa cum constatàm apoi in imaginile 
luate din lumea reală a circulației, O lume in 
care Roro devine un competent şi apropiat 
sfătuitor al minipietonilor, vorbindu-le pe in- 
telesul lor, intr-un limbaj simplu, firesc, con- 
vingâtor, despre ceea ce este nevoie sâ stie 
si sà facâ pentru a nu fi lovifi de autovehi- 
Cule. Pericolul pericolelor! Accidentul, adicà. 
Cel ce nu trebuie sà se intimple niciodatâ! 
Un copil care a inteles de ce masina il poate 


firme, societăţii si concerne, cu echipe si 
echipaje, cu institute de profil, cu rețele de 
sli de proiecție, festivaluri, agenţii de publi- 
citate si tot tacimul. Acest virtej al cinemato- 
grafului ca forma de viață nu face si el parte 
din „istoria filmului“? Sigur, pinâ la urmă tot 
operele si capodoperele conteazá, insà rámin 
de adăugat — şi va fi important să fie adáu- 
gate — o istorie existenţială şi o istorie insti- 
tutionala a artei a saptea. 

Lumea secolului XX va fi astfel prinsà 
intr-o nouà ,comedie umaná", multicolorá, 
vastă, ,autenticâ”... 

Aşa stind lucrurile, nu ne râmine decit sâ 
constatàm cá cinematograful nu e doar o 
artà ci şi o temâ epicá! Dacâ inregistrarea 
operelor si capodoperelor cere un efort spe- 
cializat, de documentare pe de o parte, critic 
si eseistic pe de alta, in schimb reconstituirea 
vietii din jurul ecranului inseamnà — vezi 
bine! — povestire. lar cu asa ceva se indelet- 
niceste nu doar filmul, ci si literatura, adicá 
proza. Pentru scriitor, acea agitaţie teribilă, 
cu sentimente, pasiuni, entuziasme, deznă- 
dejdi, bucurii și suferințe, poate fi „sursă de 
inspiraţie“ şi „materie de studiu“ la fel ca ori- 
care altă zonă a existenței umane. 

Ceea ce se şi intimplâ în multe schițe, nu- 
vele ori romane publicate la noi şi aiurea. fie 
că se ocupă direct de viața cinematografului, 


fie că ea apare în pagină doar în anumite 
momente şi doar cu anumite laturi ale ei 
Toate aceste texte ar merita la rindul lor stu- 
diate ca documente intelectuale, căci, dacă 
sint bine citite, ar putea dezvălui „adevărul“ 
imaginii pe care o are arta a şaptea la nivelul 
mentalitátii culturale globale. 

Asta in teorie. Practic vorbind, proza ro- 
mana postbelicà n-a prea favorizat tema 
epică a cinematografului ca formă de viaţă. 
Totusi, dacà facem un tur de orizont, vom 
gási destui autori care au atins-o. si destule 
cârti de analizat din acest unghi. Radu Co- 
sasu, Sorin Titel, Costache Olâreanu, Alexan- 
dru George, Mihai Giugariu, Romulus Rusan, 
Vasile Andru, Mircea Nedelciu, loan Grosan, 
Constantin Stan, Nicolae lliescu sint doar ci- 
teva nume citabile in atare ordine de idei. 
Pentru a intocmi un inventar exhaustiv ar tre- 
bui cititâ ï recitită in întregime o întreagă li- 
teratură! insă materia se poate sonda din 
aproape in aproape (cum am procedat şi eu 
şi cum voi proceda mai ales de aici incolo, 
fără grabă, încetul cu încetul). La urmă, n-ar 
fi exclus ca rezultatui să se dovedească spec- 
taculos și să probeze — o dată în plus — că, 
da, prozatorul trudeşte şi el, sârmanul, la 
scrierea... „istoriei filmului”! 


lon Bogdan LEFTER 


Parfumul retro al filmelor de azi: 7he Purple Rose of Cairo 
.de Woody Allen 


Gheorghe Bazavan, Dan Alexandru Bălan. 
Pascal Bentoiu, Constantin Bobescu, Florin 
Bogardo, Zoltan Boroş, Nicolae Buicliu, Ma- 
ria Carmen Cirneci, Răzvan Cernat, Corneliu 
Cezar, Mircea Chiriac. 

Alături de maeștri, de nume consacrate, în- 
tinim şi artisti tineri care acum bat la porțile 


lesne lovi şi vătăma dacă traversează impru- 
dent strada, ori atunci cind merge sau se 
joacă pe lingă trotuar, este, în bună măsură. 
un copil „vaccinat“ impotriva accidentului, 
dobindind o anumită „imunitate“ față de acci- 
dent. lată, în esenţă, rostul şi scopul acestui 
serial, ce va căpăta noi și noi dimensiuni pe 
măsura realizării episoadelor ce vor apare an 
de an. Un obiectiv generos, de factură prin 
excelență umană izvorind din grija pentru 
viața urmaşilor noştri, un obiectiv cu dispo- 
nibilitati nelimitate de a stimula investiţii de 
talent și pasiune, eforturi de gindire și muncă 
pe care le reclamă producerea unor aseme- 
nea pelicule. 

Structural, Roro... este o reuşită alcătuire 
de animaţie şi filmări autentice. În asemenea 
posturi apar atit unele dintre personaje, cit şi 
situaţiile in care ajung. ingenioase, din punct 
de vedere tehnic și al montajului sint decupa- 
jele in care animația se suprapune imaginii 


cu Mia Farrow 


afirmării. O listă lungă ce oferă date inedite 
şi instructive atit publicului larg, cit şi specia- 
liştilor. Identificăm in volum şi atitudine de 
evaluare estetică. Celor mai cunoscuţi muzi- 
cieni Viorel Cosma le creionează un por- 
tret-eseu, caracterizant pentru personalitatea 
„creatoare a acestuia. Admirabile descrieri cu- 
ceritoare la lectură sint făcute activității lui 
Alfred Alessandrescu. Tiberiu Alexandru, Mi- 
hail Andricu. Mansi Barberis, Filaret Barbu, 
Pascal Bentoiu, Wilhelm Berger. Constantin 
Brăiloiu, George Breazul, Mihai Brediceanu, 
Tiberiu Brediceanu, Dimitrie Cantemir, Al- 
fonso Castaldi, Eduard Caudella, loan 
Cáianu, Emanoil Ciomac, Tudor Ciortea etc. 
Stilul scientist al lucrării nu o face, la recep- 
tare, dificilă. impresia generala este de echili- 
bru, limpezime şi accesibilitate. Din aceastâ 
largà panoramare transpare cu subtilitate de- 
venirea spiritualà a artei muzicale románesti, 
miscarea ei interioará, originalitatea unor in- 
dividualităţi creatoare, un grup de opere care 
imprimà personalitate unei culturi. 

O aparitie de relief a ,Editurii muzicale" 
(redactor: M. Ştefanescu). O intreprindere 
meritorie a muzicologului Viorel Cosma, un 
instrument. de lucru util si necesar, o lucrare 
de referință pentru o mişcare muzicală efer- 
vescentă. 


Ludmila PATLANJOGLU 


reale, aceasta, adică imaginea reală, deve- 
nind un soi de decor, dar un decor activ, di- 
namic, completind şi integrindu-se cu anima- 
tia şi oferind in ansamblu o viziune atractivâ 
ce rámine întipărită in memorie. , 

Roro, ul copillor se adreseazà celor 
din primii ani de viatá si nu numai lor. Dar si 
nouá, adultilor. Arátindu-ne, nouá, nu cum sá 
circulâm — ştim bine acest lucru — ci cum 
sâ invátám odraslele noastre sà circule. Ceea 
ce, nu o datá, se dovedeste a fi o treabá nu 
tocmai usoará. Mai cu seamá cá cere, neapá- 
rat, impletirea teoriei cu practica. Respectiv 
sustinerea sfaturilor cu exemplul de compor- 
tare personalâ. lar dacâ Roro izbuteste sá ne 
facá sâ ne gindim la el, cind (mai) gresim ca 
pietoni ori, — de ce nu? — si ca soferi, pu- 
tem spune cá Roro este nu numai prietenul 
copiilor, ci si al nostru, al tuturor. 


Gheorghe ENE 


medalion 


Sergiu Nicolaescu, 
cineast al impetuozitâtii 


C. fiecare film pe care il realizează, 
Sergiu Nicolaescu işi confirmâ locul anume 
pe care il ocupá in cinematografla noastrâ: 
un regizor care nu lasá indiferent pe ni- 
meni. Vorbindu-se despre el, se afirmá, de 
pildâ, cà este un profesionist, ceea ce este 
foarte adevárat, iar acest aspect al perso- 
nalitâçii sale artistice decurge probabil si 
din spiritul si capacitatea de organizare 
care amintesc de politehnicianul inceputu- 
rilor. El a inçeles cá boema in care se dra- 
peazâ unii este doar un argument ludic al 
existenţei şi nu neapărat unul artistic. Ni- 
colaescu este un lucid care se bizuie 
emoția ce rezultă din gindul, din ideea că- 
reia işi propune să-i dea expresie, s-o în- 
scrie în imagine. 

Ca să stăpinească spiritul imperios de 
organizare — condiţie sine-qua-non a unui 
realizator de filme — Sergiu Nicolaescu a 
început cu scurt metrajul şi nu i-a trebuit 
mult. ca trandafirului să rețină 
de îndată atenţia unor jurii internaţionale 
în competiţiile la care a participat. A fost 
o etapă scurtă şi ea pentru că regizorul a 


abordat, fârâ intirziere, filmul artistic de: 


lung metraj surprinzind tocmai prin profe 


sionalism într-o vreme în care se făceau 
destule concesii pe acest plan. Film după 
film a dovedit că această İnsuşire a insem- 
nat pentru el condiţia liminară a descifràrii 
secretelor filmului şi totodată garanţia 
că-și va putea gîndi filmele, liber de toate 
avatarurile improvizaţiei şi de neplăcutele 
surprize ale necunoaşteril legilor platoului. 
A dovedit că poate să modeleze povestirea 
prin imagini fără să se preocupe de mate- 
rlalitatea imediată, a dovedit că ştie să-şi 
însuşească limbajul, să-și forjeze un stil, să 
stăpinească mijloacele de expresie cerute 
de una sau de alta din povestirile pe care 
intenţiona să le ofere spectatorului. Aşa 


avea să se nască Dacii, film puternic, inspi- 


rat din atit de incercata noastră istorie, vi- 
brant în actualitate. Mihai Viteazul nu fi- 
cea decit să confirme un cineast şi o con- 
ceptle după care nu există „film istoric” şi 
„film de actualitate“ ci doar film realizat la 
nivelul gîndirii. prezente. Atunci i-am 
condamnat pe toţi la moarte reamintea 
şi întărea din nou această concepţie. 
Dincolo de discuţii, interpretări şi dis- 
pute e limpede că realizatorul nu trece 
nici o clipă neobservat, nu lasă indiferent 


stop cadru 


Aplauze, dar și lacrimi 


E dacâ nu este momentul de virf al 
medalionului Ludmila Gurcenko, Aplauze, 
aplauze (regia Viktor Buturlin) are meritul de 
a schita biografia artisticá a acestei stele a 
cinematografului sovietic. Povestea interpre- 
tei de la un teatru de revistâ care se zbate Şi 
pină la urma reușește să obţină un rol com- 
plex si dramatic intr-un film, contine evidente 
trimiteri la cariera acestei actrite calificatâ 
chiar si de criticii zgircili cu epitetul „extraor- 
dinara". Folosind pretextul unui. număr din 
spectacol, pelicula include o secvenţă din co- 
media lui Eldar Riazanov Noaple de carnaval 
(1956), prima apariţie pe ecran a celei care 
„poate uimi Hollywoodul", cum scria D.I. Su- 
chianu. Prezent in medalionul de la Cinema- 
tecâ, acest musical spiritual si alert punea in 
valoare calităţile tinerei Ludmila Gurcenko, 
semnalate entuziast tot de D.I. Suchianu: 
„este de o graţie infinită, este o ființă suavâ, 
cu talie de albină, cu ochi de copil întrebător, 
cu iuteala de veveriţă, cu o imensă poftă de a 
şti şi de a trăi, cu un glas celest“. Aplauze, 
aplauze prilejuieşte confruntarea dintre 
această imagine juvenilă şi ipostaza matură a 
actriței (lilmul a fost realizat după aproape 
- trei decenii, în 1984), dovadă a conservării in- 


tacte a darurilor pentru care a fost remarcata 
la început. Frumuseţea, vitalitatea, talentul de 
a cinta şi de a dansa sint argumente ale dis- 
tribuirii şi in Fata cu ghitara, inzitorii de 
biciclete, Vila noastră de vacanţă, dar si in 
coproducția româno-sovietică Ma-ma regi- 
zatâ de Elisabeta Bostan. din păcate pelicula 
absentă din medalion. 


Ca şi eroina din Aplauze, aplauze, Ludmila 
Gurcenko a ținut să evadeze dintr-o tipologie 
limitată, chiar dacă de succes sigur. Regizori 
ca Andrei Mihalkov Koncealovski, Nikita Mi- 
halkov, Eldar Riazanov sau Piotr Todorovski 
au reușit să-i descopere fete necunoscute ale 
talentului ei. Actrița are o uimitoare capaci- 
tate de metamorfozà. O dovedește in Cinci 
seri (regia Nikita Mihalkov) unde joacă o fe- 
meie între două virste, insiguratá şi delăsata. 
posacă si acrită, care incepe insa să stralu- 
ceascâ de frumuseţe și speranță atunci cind 
iubirea luminează din nou cenuşia sa viață. O 
formidabilă transformare i se intimplâ „sub 
ochii nostri" şi eroinei din Gară pentru doi 
(regia Eldar Riazanov), ospâtârita guresa, 
nostima, şmecherâ şi puţin vulgară, la impac- 
tul intersectârii destinului ei cu al pianistului 
ghinionist, condamnat pentru cü a luat asu- 


Un personaj numit speranță 


A... „funny face" cu ochi mari, ro- 
tunzi, aceasta voce uşor guturala, acest mers 
clovnesc: au întruchipat, fără îndoială, unul 
dintre cele mai sensibile şi mai tulburătoare 
personaje feminine din toată „scurta istorie” 
a cinematografului. Şi numai un magician si 
un jongleur al imprevizibilului ca Fellini ar fi 
avut curajul sa grimeze in acest fel o actriță 
frumoasă (pentru că Masina e frumoasă; ob- 
servati-o in Cabiriel in citeva cadre, 
cind aparatul, indiscret, o surprinde abando- 
nindu-şi masca pe care şi-a compus-o, dez- 
vüluindu-şi chipul aşa cum e!) şi să o facă să 
dea vialâ unei eroine care ne impresioneaza 
şi astözi, dupâ mai bine de trei decenii, deşi 
de atunci s-au mai perindat prin fata ochilor 
noştri de cinefili, staruri care de care mai in- 
teligente, mai pline de talent, de şarm sau 
mai... decorative. Despre multe abia ne mai 
amintim, pe altele le recunoaştem nostalgic 
in cite o fotografie, le mai revedem usor intri- 
gat in vreun film din nu stiu care ciclu la Ci- 


nemateca pentru cá, vai, timpurile se 
schimbă şi... gustul nostru odată cu ele! 
, Cabiria işi pastrează neatinse virtuțile artis- 
tice cu care au inzestrat-o creatorii ei, Fede- 
rico Fellini şi Giulietta Masina. Pentru că in 
primul rind i-au dat căldură umană, i-au dat 
însuşirea in care fiecare dintre noi se regă- 
sește: aceea de a lupta cu viaţa şi de a spera 
mereu. 

Giulietta Masina a dat, este evident de la 


. primul pină la ultimul cadru, întreaga măsură 


a talentului ei în acest roi care i-a adus un 
premiu la Cannes in 1957, rol pregătit, prefa- 
tat, de acela al Gelsominei din La sirada, fâ- 
Cut cu trei ani mai inainte. Fiecare apariție 
este o probă minunată de invenție scenică, 
luminează altă fata a eroinei; ride, plinge, 
speră, se revoltă, se induioseazà, ocáráste. 


"Actrița a știut să-i împrumute Cabiriei farme- 


cul, a ştiut să-i dozeze exact proporția de 
vulgaritate şi de gingâşie, i-a sesizat caracte- 
rul donchişotesc sau, mai degrabă, sisific (in 
sens camusian, desigur). 


Sergiu Nicolaescu 
in dublâ ipostazâ: 
farmecul unui actor, 
talentul 

şi uriaşa fortà 

de muncâ 

a unui regizor 


pe nimeni. Se bucură de popularitate, o ca- 
itate invidiatà, probabil, de aceiaşi care-i 
reproşează succesul, acesta nefiind altceva 
decit adeziunea publicului la operele pe 
care cineastul | le oferă. Sergiu Nicolaescu 
face film pentru marele public, aceasta îi 
este vocaţia pentru că nimic din structura 
lui nu-l invită la ezoterism. Dimpotrivă, el 
pune in circulaţia largă chiar subiecte mai 
specioase — Osinda, Ciuleandra şi chiar 


Refuzul unei tipologii 
limitate, actriţă pentru 
toate rolurile: Ludmila Gurcenko 
(aici în Gară pentru doi) 


Dar oricit de strălucitoare ar fi interpreta 
rea, intuim, simțim înapoia fiecărui gest, al 
fiecărei grimase bagheta Maestrului. İn natu- 
raletea lui desávirsità, personajul e compus şi 
slefuit pinâ în cele mai mici detalii si asta i se 
datoreazà tot atit de mult lui Fellini. 

S-a vorbit, la vremea respectivâ, despre o 
„forță intensă suprarealistă” a universului din 
acest film. Azi — e o părere şi nu trebuie sa 
supere pe nimeni — lucrurile, parcă, nu mai 
pot fi privite tot aşa. Pentru că desi sint vizi- 
biie pe alocuri, elementele care vor contura 
„poetica“ fellinianâ din La dolce vita, 8 1/2, 

E la nave va (vezi, de pildă, scena 
pelerinajului la mânăstire sau aceea de la va- 
rieté, cu hipnotizatorul), in 1989 filmul ne 
apare, mai curind, ca realist (se poate citi Şi 
cu prefixul neo-), ba am zice chiar inrudit cu 
acela de tip dickensian, din literaturá. Magi- 
cianul nu devenise incá reprezentantul de 
frunte al decadentismului cinematografic, po- 
vestea e condusá cu destulà rigoare, frag- 
mentarea, care va fi una dintre trásáturile do- 
minante ale tratárii subiectului de cátre auto- 
rul intervlulul, se afla aici abia in nuce. Şi, 
daca nu indrâznim prea mult, cu toatâ bucu- 
ria pe care ne-o prilejuieşte de fiecare data 
reintilnirea cu aventurile acestei femeluşti 
cam ,zápácite", necioplite in purtări, dar cu 
un suflet de aur in care arde nepotolita flâcâ- 
ruie de umanitate, dacă luăm puțină distanță 
fatâ de obiectul plăcerii noastre estetice, s-ar 
putea să decelâm urme evidente de melo- 
dramă. 

Dar chiar şi așa, Cabiria va produce asupra 


recentul Francois Villon, o dovedesc. Ser- 
giu Nicolaescu este un realizator al respi- 
raçiei ample, al spaţiilor vaste, al unei vi- 
braçii zguduitoare. Nu este nici discret şi 
nici fragil. Este un cineast al impetuozită- 
gii. 


Mircea ALEXANDRESCU 


pră-i accidentul de maşină sâvirşit de superfi- 
ciala lui nevastă. Ignorind grotescul unor pă- 
tanii petrecute in forfota gării unde debu- 
1eazá, departe de romantism, idila lor, chel- 
nerila se dedică trup şi suflet acestei iubiri 
plasate, dintru început, sub semnul sacrificiu- 
lui şi dovedeşte formidabile resurse de ome- 
me şi noblețe. De la flecârealâ la replica mo- 
nosilabică sugrumata de emoție, de la fluie- 
ratul nepásátor, la surisul printre lacrimi, ac- 
trita sugerează cu remarcabil simţ al nuanțe- 
ior dificilul traseu sufletesc al eroinei. 


Din aceeasi familie de personaje face parte 
şı fotografa din Logodnica mecanicului Ga- 
vrilov (regia Piotr Todorovski), o femeie arâ- 
toasà si incà tinárà, (desi are patruzeci de ani 
si o fetiță adolescentă) hotâritâ .sâ-şi refacă 
viața”. Numai că alesul inimii nu vine la ora 
programată la „Starea civilă” fâcind-o să se 
sımtâ îngrijorată, umilită, trasă (a cita oară?) 
pe sfoara, disperată şi apoi iar plină de spe- 
ranta cà el va apare. Gurcenko schileaza ad- 
mirabil portretu! acestei contemporane care 
in ciuda ghinioanelor, ofenselor şi dezamăgi- 
rilor trăite işi pâstreazâ intacte demnitatea și 
nözuinta (pină la urmă împlinită) de a nu se 
mulțumi cu jumătăţi de măsură. Numai Shir- 
ley Mc Laine mai izbutește să incarneze atit 
de convingător acest tip de ghinionistâ ata- 
şantâ, cu o extraordinară putere de a o lua 
de la capát. Reusita Ludmilei Gurcenko se 
datoreazà desigur proteicului talent, dar si 
moralei tonice promovate de eroinele sale lu- 
minate de generozitate si de increderea in 
oameni. 


Dana DUMA 


noastră si peste ani aceeași impresie. Proba- 
bil datorită dialecticii dintre speranță şi deza- 
mágire pe care o poartâ personajul si care ne 
este comuná tuturor. 


Nicolae BABOI 


Dialectica unei personaj 
antologic. Cabiria in interpretarea 
bulversantei Giulietta Masina 

ile Cabirici 


erico Fellini) 


rete indirecte 


„Cuminţenia pămîntului“ 


-am vâzut tabloul lui Vermeer ..Dantela- 
reasa", la care trimite romanul lui Pascal 
Lainé si filmul realizat de Claude Goretta, dar 
mie sculptura lui Brâncuşi, „Cuminţenia. på- 
mintului“ imi pare simbolul acestui portret de 
fată întoarsă câtre ea insâşi. Vitală, puternic 
legată de pamint și totuși fragilă, misterioasă 
in ghemuirea ei sufletească — refugiu candid 
ori poate voit dintr-o lume total diferită, care 
n-o înțelege şi pe care ea n-o înțelege. Sau o 
refuză, atit ii pare de îndepărtată, ostilă chiar, 
prin superficialitate, laşitate, cruzime. Toate 
sint puse în lumină doar prin simpla prezen- 
fà-revelator a copilei liniștite, sosită la Paris 
cu mama ei, ca să gáseascá de lucru. Provin- 
clala va fi următorul film al regizorului elve- 
tian persecutat de ideea individului ce nu se 
adaptează ambianţei ostile şi piere. Temă 
frecventă de altminteri şi la colegii lui Go- 
retta din „Grupul celor Cinci“ — realizatori 
independenţi în anii '70 — cu un program es- 
tetic comun, dar „nu atit ca langaj cinemato- 
grafic — preciza autorul Dantelâresel si al In- 

— cit prin dorința de a arăta ce intere- 
sant dramatic e universul acestor oameni în- 
frinti de meschinăria şi egoismul acerb“. E şi 
sensul unui film sugestiv intitulat Buricul pă- 
mintului de Alain Tanner sau al Escapadei lui 
Michel Soutter. 

Mica „dantelăreasă“ înregistrează parca 
fârâ uimire, cu resemnare, aceastá lume si nu 
reacționează. Dar ochii atit de expresivi ai 
Isabellei Huppert — debutanta pe care filmul 
lui Goretta a propulsat-o in '76 deschizindu-i, 
odatà cu premiul de interpretare la Cannes, o 
carieră stralucitá — mărturisesc sensibil şi in- 


Un loc sigur 


in inima spectatorului 


coincidenta de programare a reperto- 
riului cinematografelor noastre din 1980 ne 
impunea, prin trei filme plasate la citeva sâp- 
tamini unul de celălalt, o figură nouă: Sally 
Field. Unul era Nol aventuri pe vasul Posel- 
don, o re-amestecare cu citeva ingrediente 
noi a unui faimos film din genul „catastrofă“ 
(ca tematicâ, nu ca reuşitâ, sa ne intelegem). 
Al doilea in ordinea programârii era Casca- 
dorul Hooper, apartinind categoriei „Jumea 
filmului in film". Nici într-unul, nici in celălalt 
actrița nu avea mare lucru de făcut. rolurile 
.grase" fiind croite pentru bărbaţi. Al treilea 
film, însă, a fost Norma Rae cu ea in rolul 
principal şi, de atunci şi pinâ mai incoace, 
Sally Field a devenit pentru toată lumea cine- 
filă Norma Rae. Cind un actor se identifică 
într-atit cu personajul încit incepe să-i poarte 
(în vorbirea curentă) numele, e un semn si- 
gur de succes. În cazul de fata, dimensiunile 
acestui succes s-au verificat și la Cannes în 
1979, şi acasă in 1980 — cind s-au decernat 
Oscarurile şi Globurile de aur, Sally Field/ 
Norma Rae adjudecindu-si toate marile pre- 
mii pentru interpretare. Sigur că la asemenea 
recoltă de trofee a contribuit mult, chiar 
foarte mult, factura personajului. Norma Rae 
e femeia muncitoare a zilelor noastre, frâmin- 


tată de problemele — deocamdată eterne — 
ale femeii dintotdeauna: existența decentă, a 
ei și a copiilor, aspiraţia firească spre fericire 
Departe de a recurge la amăgitorul refugiu al 
băuturii sau al drogului, ori de a opta pentru 
O viaţă mai inlesnitá, dar dubioasă, Norma e 
femeia demnă care caută o formulă curată de 
rezolvare a situaţiei în care trăieşte. Nu in- 
drâznesc să-mi imaginez cum ar fi procedat 
personajul dacă ar fi trăit cu mai multe se- 
cole în urmă. Dar Norma Rae trăieşte în 1978 
într-un orăşel industrial din Statele Unite şi 
lucrează într-o tesâtorie, în condiţii de munca 
şi de salarizare ca in secolul trecut. Prejude- 
câţile ce domnesc in acest mic univers sint 
atit de mari incit oamenii nici mácar nu mai 
protesteazâ, convinşi cá nu se poate face ni- 
mic. Astfel, trezirea la realitate a Normei, 
lupta ei pentru cucerirea statului de fiintà 
umană egală in drepturi cu bărbații, eforturile 
sale disperate de a-i antrena în această luptă 
pe tovarásii sái de muncă (victoria ei indivi- 
duală neputind fi obținută decit în cadrul vic- 
toriei colective) — toate aceste fire ale nara- 
fiunii ne amintesc de epoci învățate din car 
tea de istorie. conferind filmului un neaștep- 
tat aer de plonjeu în trecut. lar personajului 
său titular — gradul de simbol. 


sd Misteriosul invingátor 


siluetâ singuraticâ, sprijinâ cu umerii 
un O. de stincá. E un bârbat care-şi as- 
cunde sub borurile pălăriei figura incruntata, 
rictusul amar. Detaliind, aparatul de filmat se 
apropie de miinile lui puternice, încleştate pe 
patul puștii. E câlâretul, orfanul, si intreaga-i 
ținută degajă derută şi tristețe. İn contrast cu 
apatia, cu nemişcarea lui, oamenii din 
preajmâ se agitâ, vorbesc râspicat, işi disputâ 
mereu cite ceva 
Ne aflâm in primii ani ai instaurârii puterii 
sovietelor, într-o regiune de graniţă din Ka- 
zahstan. unde fiinleaza o exploatare minieră, 
aparlinind unui concern englez. Armata Ro- 
şie mai avea inca de furca cu ,ramaşifele 
albe", reprezentanţii concernului nu se hotâ- 
rau cui sa predea aurul, oamenii din zona 
sint permanent hârtuiti de diverse bande de 
răufăcători. 
İn această atmosferă tulbure i se cere câlâ- 
retului sa însoțească convoiul cu aur. İn 


zarva iscată de cele mai contradictorii zvo- 
nuri, o tînără şi frumoasă localnica, insufle- 
tita de nobile sentimente, incearcă să-şi con- 
vingâ consătenii să nu se lase intimidati de 
diversele forte reacționare. Discursul inflâcâ- 
rat al fetei rămine fără ecou, pentru că pofta 
de aur începuse deja să stâpineascâ minţile 
Din acest moment al desfășurării acţiunii, fil- 
mul abundă in cavalcade, incâierâri, confrun- 
târi care se duc intr-un peisaj de o austeritate 
sălbatică. İnvingâtor va fi misteriosul calaret, 
orfanul care gáseste forta necesarâ sâ recu- 
pereze aurul şi sá-| predea Armatei Rosii. 
Dintr-o adevărată cursă a morţii el va ieşi, nu 
numai învingător, ci chiar mai puțin singur 
pentru că tinără, înflăcărata revoluționară, va 
rămine alături de el pret de o viaţă de om 
Un film de acţiune, cu toate atributele ge 
nului, născut nu din căutarea spectaculosu- 
lui, cu orice preţ, ci din subordonarea lui in- 
timplărilor cu miez moralizator. 
ica POPESCU 


teligent un lung monolog interior, o rarisimâ 
elocventü a t ilor. Efoina ei, Pomme, 
asistâ la scena penibilâ, de furioasâ deznâ- 
dejde a unei femei pârâsite (colega mai mare 
din salonul parizian de coafurâ) şi apoi la 
abandonul — tot disperat al aceleiasi, in bra- 
tele unei noi aventuri. Copila, derutatâ sau 
doar zâgâzuitâ in discretia, pudoarea ei, nu 
và rosti nici o vorbá de repros. Asa cum nu 
va reactiona — intelept gest, cum te poli 
apâra de inevitabil? — in fafa rácelii treptate, 
a justificârilor tot mai ridicole ale studentului 
care-i ciştigase increderea şi dragostea in 
prima ei vacanţă la mare, dar, odată intorsi la 
Paris, se va purta egoist şi brutal „ca un stá- 
pin cu salariata lui". Cum egoistâ şi brutala ii 
fusese şi apropierea de fată („Doar n-ai sa 
pretinzi că n-ai avut de-a face cu băieţii!” sau 
„În definitiv ce vrei de la mine?) Şi cuvinte- 
le-bici plesnesc din nou, in final, cind o vizi- 
tează la clinica unde fusese internată, în 
urma șocului provocat de despărţire: „Ce-ai 
mai făcut de atunci?“ o chinuie „Patronul“. 
Citi bărbaţi au mai fost după mine?" La care 
îndrăgostita va replica — pentru intila oară — 
mintindu-l, neconvingător: „Au mai fost...“ 
Doar că orgoliul lui exacerbat îl împiedică să 
inteleagá măcar acum adevărul despre 
această ființă deosebită, care il atrásese toc- 
mai prin candoarea, gralia, vitalitatea ei, dar 
il plictisise repede — ce să discute strâluci- 
tul-student-filolog cu cineva care nu auzise 
de Proust... Dialogul se leagă greu, e mai 
mult monolog, lui îi place să se asculte și să 
se oglindească în ochii ei admirativi. Firav, 
sentimentul lui se va stinge. sufocat de preju- 


ET 
Sally Field s Dustin Hoffman, 


douá staruri si acelasi trofeu 
Oscar 


(Urmare din pag. 3) 


dera „Pravda”. „În nici un caz — consemna 
ziarul „New York Times" — Reich-ul lui Hitler 
nu va fi capabil să înlocuiască diviziile româ- 
neşti“. ,Râsturnarea de situaţie produsă in 
România este un eveniment de însemnătate 
considerabilă, care a dat una din cele mai 

rele lovituri celui de al İli-lea Reich" se scria 
in „Le Figaro“. „23 August 1944 — afirma is- 
toricul britanic John Erickson — s-a dove- 
dit una din zilele decisive ale întregului ráz- 
boi". După înfăptuirea victorioasă a insurec- 
tiei, obiectivul fundamental imediat a fost eli- 
berarea intregului teritoriu naţional de sub 
ocupaţia Horthysto-hitleristâ, fapt împlinit in 
istorica zi de 25 octombrie 1944. Filmul re- 
constituie apoi, din documente cinematogra- 
fice de epocă, contribuţia însemnată a arma- 
tei române la eliberarea Ungariei, Cehoslova- 
ciei şi Austriei, pină după máreata zi a victo- 
riei. Între 23 August 1944 şi 12 mai 1945, 
timp de 263 de zile, armata română a inaintat 
prin lupte de la Marea Neagră pină în Podișul 
Boemiei, traversind 20 de masive muntoase 


decâtile familiei, de bariere culturale, sociale. 

Foarte obișnuită și totuşi ce proaspăt des- 
cifrată cinematografic această tristă sonata 
de iubire-orgoliu! O scenâ-reper: jocul copi- 
laresc de pe faleză, băiatul se amuză dirijin- 
du-şi partenera cu ochii legaţi pinâ la margi- 
nea prăpastiei şi o provoacă tot timpul (per- 
fid, inconștient?) „N-ai încredere in mine?" 
Secvența anunţă deznodâmintul — după pă- 
rerea mea un deznodâmint cam forțat drama- 
tic; era destulă dramă în tot ce se intimplase 
pină atunci, ca să mai fie nevoie de 
break-down-ul fetei care se dovedise pină 
atunci mult mai puternică decit agitatul ei iu- 
bit. De aceea nu prea te convi de pierde- 
rea definitivă a echilibrului ei psihic. aşa cum 
încearcă s-o sugereze privirea în gol, mersul 
dezarticulat. Nu și replica lucidă, ironia 
amară cu care reacţionează la ismul bar- 
bar şi ucigaş (moralmente). În fond, sinuci- 
gas: hohotul lui din mașină pare dovada cà 
şi-a înțeles propria alienare. Infirmitate psi- 
hicà. 

Goretta a gásit in cartea francezului Lainé 
(distinsâ cu premiul Goncourt pe 1974) si 
mai ales in persoana tinerei interprete, pirghii 
solide pentru talentul lui de analist pátrunzá- 
tor, modern creator de portrete (ca cel al Ne- 
bunulul, filmul sáu de debut, cu Francois Si- 
mon, ori cel extraordinar al lui Mario Ricci 
care i-a adus lui Gian Maria Volonté premiul 
de interpretare la Cannes in 1983), dar si fáu- 
ritor de ambiantá subiectivă: marea după se- 
zon, rece, neprimitoare ca si casa părinților 
báiatului, cina lor, cu o conversaţie conven- 
tionalâ si ostilâ invitatei; camera de la Paris 
ce devine — prin ej oh $i iluminare — 
apásátoare, studentul fiind tot mai iritat de 
prezenta celei pe care n-o mai iubeste, il de- 
ranjeazá scirjiitul scaunului ei sau ronfâitul 
unui már. Inteligente detalii scenografice si 
de comportament puse cu savantà artâ in ca- 
dru de „lumina psihologică“, i-aş zice, a ope- 
ratorului Jean Bofetty. 

Film profund si sobru, care, prin adevârul 
lui dureros, pare o replicâ subtilà la segal- 
list-lelouchistele love-stories de succes sigur, 
dar superficial. 


Alice MÁNOIU 


Nu e uşor sa joci o femeie simbol, dar iatâ 
ca Saliy Field a reuşit. Fâptura sa micâ ne in- 
şeala doar vremelnic asupra fortei sale. Privi- 
rea ei scinteiazá de furie, dar poate fi si min- 
giietoare. Cind sentimentele o coplesesc 
Norma/Sally tace. Adesea închide pleoapele 
strins pentru a nu se trada. La fel ca, mai tir- 
ziu, Edna Spalding, eroina din Locuri in 
inimá, puterea expresiei face din ea o femeie 
frumoasá. Crescutà la scoala realismului in- 
terpretativ, actrita practicá un joc interiorizat 
si sobru, dozindu-si cu inteligentâ exploziile 
de energie. Dupá ce, mai de curind, am vazut 
şi Locuri în inimă, am putea spune cà tocmai 
tipul de femeie energică şi harnică, de extra- , 
ordinară dirzenie, îi convine actriței. Aici, ac- 
Tiunea se petrece in 1935 — in rest, persona- 
jul este aproape acelaşi, iar ca soartâ, menit 
de asemenea luptei cu viața, cu prejudecățile 
(aici rasiale). Primind Oscarul (al doilea în 6 
ani!) pentru interpretarea personajului princi- 
pal din acest film, în locul obişnuitelor, arhi- 
cunoscutelor cuvinte ce se adresează publi- 
cului de către premianli: „Vă mulțumesc. Và 
iubesc“, Sally Field spunea „E clar că mă iu- 
biți!“ Într-adevăr, şi critica şi publicul s-au 
ataşat de această actriță care, după ce a fost 
vedeta unor seriale fanteziste de televiziune 
in anii "60 (cel mai popular numit Călugărița 
zburătoare) — a știut să-și pună talentul, cu 
atit discernamint, în slujba marelui ecran. 
Sally Field și-a croit drumul curat, fără com- 
promisuri, asemeni eroinelor sale şi va mai 
face mulţi pași pe acest drum. Şi-a asigurat, 
insă, de pe acum, un loc în inima spectatori- 
tor. 


Aura PURAN 


fortind 12 cursuri de apá, eliberind 3.831 de 
localitáti si alte puncte populate. La intoarce- 
rea victorioasá in patrie, trecind prin localitâti 
eliberate de ea anterior, armata românâ a 
fost primitá sárbátoreste: imaginile cinemato- 
grafice contin scene de intensâ emofie, con- 
centrate in floarea adresatá invingátorului 
sau in lacrima bucuriei. 

Un capitol amplu al filmului este consacrat 
drumului de impliniri al ţării pe calea revolu- 
tionarâ deschisă de augustul biruitor de 
acum 45 de ani, celei mai înfloritoare pe- 
rioade din întreaga istorie a ţării, Epocii 
Nicolae Ceauşescu. imaginile filmului 
înfăţişează convingător şi expresiv chipul 
României de azi, schitind perspectivele 
României comuniste de miine. Pe genericul 
acestui meritoriu și substanțial documentar 
de montaj întiinim, alături de numele regizo- 
rului Dumitru Seceleanu, pe cel al scenaris- 
tului dr. Florin Constantiniu, numele operato- 
rilor Gheorghe Ilut şi Carlo Cârnu şi pe Vio- 
rel Domenico, autorul unui comentariu inspi- 
rat, rostit — cu vocea sa inconfundabilă — 
de actorul Gheorghe Cozorici. 


Călin CĂLIMAN 


Destine raportate la istorie 


din unghiul actorului 


İndrâzneala 


deafi el insuşi 


S. státu el astfel, țăranul acela rus, întins 
p9 țarină, aproape de casa in care se nás- 
cuse... Zâcu astfel, cu obrazul lipit de pâmint, 
de parcâ ar fi ascultat ceva, pe care doar el 
putea să-l audă. Tot astfel işi lipea el obrazul. 
în copilărie, de lemnul stilpilor acelora de te- 
legraf... Liuba se prâvâli peste pieptul lui; bo- 
cea incet, cu deznădejde“. Așa a luat sfirşit 
viața lui Egor Prokudin — eroul nuvelei cine- 
matografice „Cătina roşie” a prozatorului Va- 
sili Şukşin. Personalitate cu totul remarca- 
bilă, scriitorul se dovedește a fi in egală mâ- 
sură şi regizor, scenarist, dramaturg, actor de 
reală vocaţie, inzestrat cu un talent deosebit 
şi o uimitoare forță de creaţie. Filmul Cálina 
roșie — transpunerea mai mult decit inspirată 
a nuvelei omonime — este ultima dovadă, 
emoţionantă și tulburătoare, a unei cariere de 
excepție, in care cineastul Vasili Şukşin 
apare in tripla ipostază de scenarist, regizor 
şi actor. 

Fragil şi crud ca puiul de mesteacân abia 
infrunzit, flácáiandrul Egor Prokudin, dezră- 
dâcinat din pàmintul satului natal, rátàceste 
şi se pierde curind in orasul pe care, neputin- 
du-i iubi, il simte ostil. Într-un fel aşa şi este; 
bunul simț. instinctul de apărare nu-l inşealâ; 
dacă țăranul plecat la oraș să-şi facă un rost 
în viață nu se acomodează uşor (iar, uneori, 
aproape deloc) cu noua şi neașteptata situa- 
tie, de acest lucru se face vinovat, intrucitva, 
chiar orașul care nu-și intimpină noul cetă- 
tean cu „brațele deschise“, ci, eventual, cu 
porțile deschise, pe care intră la fel de liber 
şi pasărea şi vintul. O privire piezişâ ori sim- 
pla indiferență a orăşeanului get-beget au 
darul să-l izoleze. să-l claustreze pe noul ve- 
nit, să-l facă să se simtă stingher si străin. O 
astfel de făptură insinguratâ şi instrăinată 
este Prokudin. Ajuns fără voie în lumea inter- 
lopă a orașului, dar inevitabil deoarece 
aceasta l-a adoptat şi imbrâtişat ca o mamă, 
Egor sufera o nedorită, nefericită metamor- 


toză; adolescentul naiv și curat cedează locul 
hotului, care în timp se specializează şi de- 
vine profesionist, chiar recidivist. Pină și nu- 
mele lui Egor, anagramat, se transtormă in 
Gore — adică necaz, jale, nenorocire. De mi- 
nune i se potrivește porecla lui Prokudin! 
Intr-adevár este un ins necâjit, amărit, neno 
rocit, cu sufletul. püs parcá pe ace si care 
nu-şi poate afla locul. El este asemenea 
páianjenului câzut intr-o cáldare cu apâ, ale 
cárui eforturi disperate de a ieşi de-acolo sint 
zadarnice dacă nu se găseşte cineva să ràs- 
toarne gâleata. Nu viața asta haituita şi fara 
noimă și-o dorea! Nu, nu... Dar cine a stat 
sau a fost preocupat să-i intrebe, in momen- 
tul crucial, ce îi place și ce nu? Absolut ni- 
meni, iar viaţa lui in acea colectivitate de de- 
lincventi și-a urmat cursul firesc. Firesc?! 

Aşa că, odată cu sfirşitul ultimei detentii de 
cinci ani, Gore isi face bilanţul: ,...patruzeci 
de ani de viaţă şi să n-ai ce spune... nu știu 
ce să fac cu viața asta a mea... poate ca pe 
pamintul asta, doar hoț pot să mai fiu, nimic 
altceva... E bine că trăim, sau mai bine nu ne 
násteam?.." O secventà memorabilâ subli- 
niazà aceastà complexá stare de spirit: dan- 
sul cu Lucienne, care este de fapt un strigât 
inábusit, o automárturisire, o chemare in aju- 
tor, intr-un ritm desâvirşit, cu gesturi foarte 
puţine, cu atenţia incordatá ca și cum s-ar fi 
temut că le scapă ceva ce trebuie tâinuit, cu 
tot sufletul pus în acea frămintare a picioare- 
lor — ale căror tălpi parcă bâtuceau pe po- 
dea insâşi viata lor schilodità — cei doi lasâ 
impresia că speră şi așteaptă să le crească 
aripile cu care să iasă afară, sub cerul liber, 
unde bintuie primăvara. Părea că dansul lor 
tâinuieşte ceva nedus pină la capăt, ceva ce 
nu se poate striga în gura mare, ceva ce nu 
poate fi uitat! Sa fi fost oare astfel exprimat 
dorul de libertate al proaspâtului eliberator? 
Ori capacitatea lui de-a se bucura de liber- 
tate? Poate bucuria de-a trăi, insa nu viața de 
pina acum, ci o alta, numai presimlita și mult 


Judecind cu sufletul 


L. o nuntă de țară se ascultă la magneto- 
fon un şlagâr al anilor '80, care dà nota des- 
tinsá a tragi-comediei ce urmeazá. Pentru că 
„spectacolul“ abia incepe, afarâ, la gard, 
unde două bátrine se ițiie după uluci, supâ- 
rate cà n-au fost poftite, desi imprumutaserâ 
nuntaşilor, vesela... 

Unghiul'de vedere se va pâstra permanent 
intr-o cvasitotalâ obiectivitate: bátrinele nu 
sint înfăţişate într-o perspectivă induioşâ- ” 
toare, asa cum nici celor din preajma lor nu li 

- se accentuează stigmatul satiric. Comentari- 
ile din off (puţine) sau elementele din prim 
plan (numeroase) completează „datele“ pro- 
blemei, circumscriu mentalitatea și o anume 
stare de fapt. Fâscinant e „dialogul“ infiripat 
discret intre ,antagonice" sentimente şi (re- 
sentimente: duiosie — blasfemie, sinceritate 
— ipocrizie, patetism — deriziune, neconfor- 
mism — birocratism, devoțiune — ingratitu- 
dine. Juxtapuse defel arbitrar. secvențele in- 
chid fiecare, în cadre de o nevinovată „bana- 
litate", cite o mini-moralâ, ce converge spre 
cea globală. 

Mai inti e prezentată viața de zi cu zi a 
eroinelor (inteprete de neuitat Galina Maka- 
rova şi Galina Skorobogatova). İn primul 
rind, ele dovedesc că ştiu să facă haz de ne- 
caz: declarind că de la nuntă se pleacă in ve 
selie, incep să cinte şi să chiuie, infruntind 
nămeţii, iar acasă, adică intr-una din cele 
două darâpânate izbe vecine, işi pregătesc o 
masă frugalá, plánuind să fiarbă in curind și 
o gâinâ. Sigur, nu puţine sint aprigele „dis- 
pute" care le intunecă armonioasa convietu- 
ire intru reciprocă intr-ajutorare: ciondâneala 
se iscâ din nimic sau cu serios motiv, cum 
este cel al „deconspirării” fotografiei unuia 
dintre cei doi soldați necunoscuţi pe care 
singure i-au ingropat in timpul ocupaliei. Pe 
front şi-au pierdut şi ele soții, frații, fiii şi 
unica lor mingiiere e ocrotirea acestui mor” 
mint. Aici, ca de obicei, cele două bâtrine se 
impacâ, in zi de sârbâtoare, cind vin cu po- 
mana lor modesta ,Ritualul” despârtirilor se 

repetă mereu la fel: mâruntica cu ochi al- 


baştri incepe imbufnata să-și stringâ lucru- 
rile, bodoganeşte și iese trintind uşa, urmata 
de bruneta inaltâ care cară alte cioveie pe 
care i le aruncă peste gard. În lumina tulbure 
a zilei care se ingină cu noaptea. scena işi 
are amarul ei umor... 


Aceeași undă lirică — gingaș disimulată — 
va acompania întreaga istorie ce se precipită 
vaşnicele Antigone preferá să judece dupa 
capul şi inima lor, nelâsindu-se intimidate de 
nici un soi de argumente, mai mult sau ma: 
putin convingâtoare, prin care li se cere un 
nou sacrificiu de ordin — in fond — strict 
sentimental. Cu temeritate, ele incearcá sâ 
facâ fata şi notabilitatilor descinse la modes- 
tul lor domiciliu şi avalanşei de ipotetice rude 
şi prieteni sosiți cu toţii inopinat. Váduvele 
intră cu sufletul deschis in iureşul vieții si in 
cearcă să-i inteleagâ pe ceilalţi. Se desprind 
din inertia existenţei lor — pentru unii poate 
că ușor meschină —, dar nu-și uită nici o 


Colegiul de redacţie 


Ecaterina Oproiu 
redactor şef 
Mircea Alexandrescu 
redactor șef adj. 
Virgil Poiană 
Alice Mănoiu 


Vasili Şukşin 

în triplă ipoteză: 
scenarist, regizor, 
actor 

(cu Lidia 
Fedoseeva Şukşina) 


= 


dorit? Numai că o asemenea viaţă era de 
neconceput in atmosfera de speluncâ unde 
trăise pină atunci. Dezorientat, neavind o so- 
lutie concretă pentru viitor, ci doar fárime din 
visurile spulberate, Gore (trágind nàdejde in 
sinea lui sâ redevinâ Egor), nestiind exact de 
ce face asta, ia drumul satului lasnoe, ca 
spre un liman provizoriu. Acolo il aşteaptâ 
Liuba — o femeie necunoscutà cu care a co- 
respondat in ultimul an. Tinâra chipeşâ, cu 
privirea blindà şi deschisâ, cu figura increzà- 
toare, cu sufletul simplu si gingaş, care 
...h-a prins ura pe oameni, desi a suferit din 
pricina lor..", Liuba deci, (care şi-a afiat in 
interpreta Lidia Fedoseeva Suskina intruchi- 
parea idealá) cu intuitia ei târâneascâ n-a dat 
gres, reusind sâ dezghioace, una cite una, 
foile aspre si tepoase in care-și sufocase 
Egor sufletul, ca intr-o carapace. Fârâ dulce- 
garii, fara durități (de care n-ar fi fost capa- 
bilă), cu incredere în mintea ei limpede şi in 
sufletul lui cel ţinut ascuns — de care se ru- 
şinează dacă iese la iveală in prezența altora 
— această femeie hotărită să-şi găsească fe- 
ricirea, descoperă cu mulțumire un om de 
treabă: ....dupa ochi se cunoaște... are in ei 
aşa... o tristețe...” Liuba nu se stieşte să i-o 
spună si lui: „Drept e cà nici nu arali a pun- 
gas. Pari să fii om ca toti oamenii. Ba chiar 
unul de-ai nostri, de la farà!" Întoarcerea la 
matcă, intilnirea cu Liuba, revederea mamei 
şi a casei părintești nu-l lasă indiferent pe 
Egor. Dacă printre „ai lui“ se afişa un dur cu 


Două va jnice Antigone 
( Vàduvele) 


Coperta | 


Starul Costineşti '897 
Ştefan lordache.flancat 
de talentatele actrite 
Julieta Ghiga şi Gabriela Baciu Negrescu 
Foto: Victor STHOE 


suflet impietrit, in realitate era un sensibil, un 
indrágostit de naturá, care la vederea unor 
mesteceni exclamá cuprins de o molcomá in- 
cintare: „la te uită ce-i aici frátioare! Tárimu! 
zinelor...“ Si chiar mingiie cu palma iui cam 
butucanoasa trunchiul neted al unui copac 
din lumea aceea imaculată, inâltatâ din pā- 
mintul încă negru. Din zi în zi, sufletul cel 
obosit şi trecut prin cazne al lui Gore este 
mai puţin zbuciumat; obrazul isi pierde din 
obișnuita expresie aspră, indârâtnicâ, pinâ şi 
mersul hotărit și îndirjit se ostoiește, se do- 
moleste. Acum Gore l-a regăsit, in sfirşit, pe 
Egor. La primii lor paşi, acesta din urmă este 
inca neincrezátor; dar sentimentul de mulfu- 
mire şi impâcare cu sine după ce vede prima 
brazdă întoarsă de el pe pămint, curăţenia și 
puritatea mesteceniior care se tot lasă mingi- 
iati, îi dau o oarecare siguranţă de sine, chiar 
incredere şi dragoste de viaţă. Dar de 
această viață pe care şi-a dorit-o, Egor nu va 
avea parte. Pentru părăsirea definitivă a „bir- 
logului", pentru îndrăzneala de-a fi el insuşi, 
Gore este pedepsit de ,confrati” şi işi găsește 
moartea chiar in păduricea de mesteceni de 
la marginea cimpului pe care tocmai il ara 
Aşa se face că ,...státu el astfel, țăranul acela 
rus, intins pe țarină, aproape de casa in care 
se náscuse. Zácu astfel. cu obrazul lipit de 
pömint, de parcă ar fi ascultat ceva pe care 
doar el putea să-l auda...“ 


Mariana CERCEL 


clipă de emoție, de generozitate. Devin incre- 
zâtoare, fericite chiar. 

..Dupâ ce solemnitatea inaugurării monu- 
mentului eroului necunoscut s-a consumat, 
în amurg, la gară, se fac promisiuni de reve- 
dere şi zilnice scrisori. Trenul pleacă Şi bâtri- 
nele descoperă peronul pustiu. Autobuzul nu 
le-a mai așteptat Tot ele, cu bunul simt de 
care mereu au dat dovadă, spun că o sâ-și 
ceară scuze cà au intirziat. Singure si cura- 
joase pornesc spre casa prin intuneric. Spriji- 
nindu-se in toiege. Una alâturi de cealaltà. 
Cintind. Se depörteaza din ce in ce, pinâ dis- 
par dincolo de linia orizontului. 

Refuzindu-si orice umbrá de minor senti- 
mentalism, delicat vigurosul si subtil ironicui 
Serghei Mikaelian (Numal o singură viață — 
1968, Povesteşte-mi despre tine — 1971, Ma- 
rele maestru — 1972, Premiul — 1975, Vâdu- 
vele — 1976. indrágostit la propria dorință — 
1982) adaugà la morala intrinsecà a povestii 
incà ^ copertà in cheie ciné-vérité: chipuri in- 
durerate, inlácrimate, chipuri intilnite la repe- 
tate comemorári. Asa cum spune unul dintre 
personajele filmului: „Războiul din suflet nu 
ne iese“... 

.lar metehnele sufletului sint cele de tot- 
deauna. Doar ironia mai poate sâ indrepte, 
pe ici pe colo, cite ceva. Dacă, bineinfeles, 
există macar premise pentru a fi sesizată! 


irina COROIU 


CINEMA, 
Piaţa Scinteii nr 1, Bucureğti 41017 


Exemplaru! 8 lei 
E a 
Cititorli din stráinatate se pot abona prin 
„Rompresfilatelia“ — sectorul export-im- 
port presâ P.O. Box 12-201., telex 10376 
pa Bucureşti — Calea Griviței nr. 

4—66". 


Prezentarea artistica şi! prezentarea gralică 
loana Statie 


Tiparul executat |. 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteiin —- Bucureşti 


23 


mal 


ınimatie 


alului 


zgomot