Revista Cinema/1977 — 1989/027-CINEMA-anul-XXVIII-nr-7-1989

14 i 


SEMS 
PTT a ddd 


Pret enter rt 

tasiirititestes 
Ta ai 
HERLEI 


és? 


éeitétrtt 
Piratii 


++ 'PTTLEESe 


pete 


ELLELE 
petreci 
parea tetit 


\tttrteateerteet 


i 


Un întreg popor unit într-un singur gind, 
într-o singură voinţă 


U n întreg popor, dind expresie celor 
mai alese sentimente de stimă și înalta 
prețuire, de dragoste și profunda recu- 
noștință, unit, într-un singur gind, 
într-o singură voinţă își exprima doninja 
ca tovarașul Nicolae Ceauşescu sa fe 
reales, la Congresul al XIV-lea în tunc- 
ţia suprema de secretar general al par- 
tidului. 

Adoptind importanta hotărire, Plenara 
C.C al P.C.R. evidenţiază rolul deose- 
bit pe care tovaräsul Nicolae 
Ceaușescu, conducătorul destinelor ta- 
rii noastre, l-a avut şi îl are în vastul 
proces revoluţionar pe care il cunoaște 
România în anii de muncă şi märete 
împliniri din epoca inaugurată de Con- 
gresul al IX-lea al partidului. Actul isto- 
ric înscris în cartea neamului acum 
aproape un sfert de secol a adus o am- 
plă deschidere în viaţa socială, econo- 
mică și politică a ţării, posibilitatea în- 
făptuirii unor mari și profunde innoiri. 

„Consider necesar să subliniez — 
aprecia tovarășul Nicolae Ceaușescu — 
că toate remarcabilele infäptuiri pe care 
le-am ob în această perioadă au 
fet posibile datorită faptului că hotari- 

al IX-lea au descätusat 
delant creatoare ale intregului popor 
şi au luminat drumul spre noi culmi de 
progres și civilizație in patria noastră”. 

Rememorind imagini elocvente ale 
acestui timp al muncii eroice, vom avea 
proba concretă a gîndirii geniale si a 
acțiunii consecvent revoluționare a se- 
cretarului general al partidului nostru. 
În aceşti 45 de ani ai libertății noastre, 
si cu deosebire după Congresul al 
IX-lea al partidului, dezvoltarea gene- 
rala a patriei noastre a cunoscut minu- 
nate realizări: creșterea puternică a for- 
telor de producție, a industriei de peste 
135 de ori, din care de 120 de ori dupa 
Congresul al IX-lea, a producției agri- 
cole de peste 10 ori, din care de sase 
ori după Congresul al IX-lea, sporirea 
venituiui national de peste 40 de ori, 
din care de 33 de ori in aceeasi pe- 
rioadă. Dintr-o ţară slab dezvoltata 
România a devenit o ţară industrial 
agrară, în plină dezvoltare, pe baza ce- 
lor mai noi cuceriri ale științei, tehnicii, 
ale cunoașterii umane în general. 

Ginditor genial, tovarășul Nicolae 
Ceaușescu a elaborat, etapă cu etapa, 
întreaga strategie de făurire a socialis- 


mului in țara noastră, formulind direcți- 
ile de dezvoltare si infäptuire a proce- 
sului de construire a noii orinduiri so- 
ciale, pe baza aplicării creatoare a prin- 
cipiilor generale ale socialismului știin- 
tific la condiţiile concrete din România. 

Fundamentind permanent raportul 
viu, dinamic, între dezvoltarea social-e- 
conomică a ţării şi factorul formativ, 
ideologic, educativ, politic, cultural și 
ştiinţific, în magistrala Cuvintare rostita 
la încheierea lucrărilor Pienarei C.C. al 
P.C.R., secretarul general al partidului 
a întreprins o ampla și profundă analiză 
a stadiului actual de dezvoltare a socie- 
taţii românești. 

Cu puterea de netâgăâduit a faptelor, 
an de an s-a demonstrat în practica vie- 
ţii curente, justetea politicii Partidului 
Comunist Român, partid revoluționar, 
organizator si conducător al operei de 
făurire a socialismului. Subliniind încă 
o dată marea însemnătate pe care o are 
unitatea clasei muncitoare, a întregului 
popor în jurul partidului, în cadrul pro- 
cesului revoluționar unic și neintrerupt 
în care s-a angajat, tovarășul Nicolae 
Ceaușescu a spus: „Acţionind ca forță 
politică conducătoare, ca centru vital al 
intregii naţiuni, partidul nostru trebuie 
să rămină permanent un partid revolu- 
fionar, să se călăuzească intotdeauna 
după concepțiile socialismului științific, 
militind cu fermitate pentru asigurarea 
deplinei concordante intre forțele de 
producție si relaţiile de producție și so- 
ciale, pentru area conștientă a 
contradicţiilor care pot apare la un mo- 
ment dat, pentru asigurarea infäptuirii 
neabătute a socialismului și comunis- 
mului in România“. 

Ritmuri dinamice de creștere a forței 
economice, a industriei și agriculturii, 
ridicarea în mod permanent, necontenit 
a nivelului de viaţă al oamenilor muncii, 
înflorirea invâțămintului, a științei si 
culturii, întreaga dezvoltare intensiva, 
multilaterală a patriei au fost posibile 
datorită contribuţiei decisive, hotari- 
toare a tovarâșului Nicolae Ceauşescu 
la elaborarea programelor realiste și 
profund mobilizatoare care au decian- 
sat capacitatea creatoare a maselor. 
Eminent militant comunist, ilustru gin- 
ditor revoluționar, tovaräsului Nicolae 
Ceaușescu îi revine meritul de a fi ela- 
borat teze ştiinţifice, orientări nova- 


toare, privind organizarea și conduce- 
rea intregii vieţi economice și sociale, 
crearea unui larg sistem al democraţiei 
‘oastre muncitorești revoluţionare, 
cresterea rolului clasei muncitoare, per- 
fectionarea funcțiilor statului, apărarea 
și întărirea continuă a proprietăţii so- 
cialiste. 

Documente programatice, proiectul 
Programului Directivă şi proiectul Teze- 
lor pentru Congresul al XIV-lea al parti- 
dului — ce vor fi supuse dezbaterii pu- 
blice — aduc prin definirea unor orien- 
tări și obiective strategice realiste, știin- 
tific fundamentate, de perspectiva, ga- 
rantii că România socialistă intră într-o 
etapă superioară, de țară socialistă 
multilateral dezvoltata... lată de ce, se 
poate afirma de pe acum — a spus to- 
varäsul Nicolae Ceauşescu — că cel 


“de-al XIV-lea Congres al partidului 


poate fi considerat drept Congresul 
marilor victorii socialiste, al muncii 


perspectivele minunate spre inalte 
culmi ale societăţii fără clase, spre cul- 
mile comunismului“. 

În centrul politicii “culturale a partidu- 
lui se situeaza faurirea omului de tip 
nou, cu o conștiință înaintată. „Să edu- 


voluţ 

de prietenie și frätie, de unitate al tutu- 

le pere aaa să punem la baza 
regii activități culturale, minunatele 


trad ale pr à realizäri, ale crea- 
ției românești toate domeniile de 
activitate“, a reliefat secretarul general 
al partidului. 

Apare de la sine înțeles că în acest 
context, al profundelor prefaceri revo- 
lutionare, alaturi de principalele mij- 
loace de comunicare in masă — presa. 
radioul, televiziunea — a artei în gene- 
ral, și filmului îi revine un rol esenţial în 
a prezenta impresionantele prefaceri 
din viața socială și spirituală a țarii, în a 
adopta o poziţie combativă, o atitudine 
critică fața de unele stări negative, adu- 
cindu-si astfel, in mod dinamic, o con- 
tributie directă la generalizarea expe- 
rientei si a cunoștințelor inaintate în 
toate domeniile, la raspindirea principii- 
lor socialiste. In vasta și importanta 


operă de educare a tineretului. a popo- 
rului, mijloacele de informare în masa. 
în cazul nostru, filmului, această arta 
care se bucură de o mare audiența 5 o 
largă accesibilitate, îi revine misiunea 
de a acţiona cu hotarire, cu spirit şi in- 
transigenţă revoluționară impotriva a 
tot ceea ce înseamnă concepln retro- 
grade. impotriva misticismului. a sovi- 
nismului, a tuturor formelor de mani- 
festare care pot să ducă la dezbinarea 
popoarelor lumii. 

Așa cum sublinia și tovarasa Elena 
Ceaușescu: „Literatura, muzica, artele 
plastice, teatrul, cinematograful, creația 
artistică in general au misiunea și inda- 


poporului, | munca sa pentru 
construirea social i și comunis- 
mului”. 

in cuvintarea de la Plenara C.C. al 
P.C.R. din iunie, tovarășul Nicolae 


Ceauşescu a făcut o magistrală analiză 
a dezvoltării societăţii românești, inma- 
nunchind în acest document programa- 
tic idei și orientări de o inestimabilă va- 
loare. Referitor la artă, secretarul gene- 
ral al j partiduk aprecia: „În strinsă le- 


culturi, al adevăratului umanism". 

Un întreg popor, o unică voinţă din 
care fac parte și slujitorii filmului s-a 
angajat să străbată calea luminoasă şi 
demnă care îi asigură prosperitatea și 
independența. Un întreg popor, o sin- 
gură voinţă a hotărit ca la Congresul al 
XIV-lea tovarășul Nicolae Ceaușescu sa 
primească înalta investitură de secretar 
genera! al partidului. 


„CINEMA 


În întîmpinarea celei de-a 45-a aniversări a zilei de 23 August 


Cea mai fierbinte zi din istoria noastră multimilenară 


| DRE vorbind. ziua de 23 
August poate fi o zi calda, uneori chiar 
torida. Istoricește însă, 23 August este 
cea mai fierbinte zi din istoria multimi- 
lenară a neamului românesc, pentru ca 
in această zi s-au instalat definitiv în 
țara românească libertatea, dreptatea 
socială, independenţa și suveranitatea. 
S toate acestea datorită comuniștilor 
care au luptat fie subterah, fie la vedere 
cu arma în mină. Si aşa, an de an, po- 
porul român, särbätoreste cu entuziasm 
ziua Eliberării naţionale şi sociale pină 
la victoria finală impotriva fascismul 
cotropitor de popoare. 

Cred că în cei 45 de ani, cit särbato 
rim acum de la întiiul 23 August, am til 
mat de aproximativ 25 de ori marea 
manifestare a poporului nostru. Si nu 
numai la Bucureşti, ci și la Ploiești, 


Baia Mare, lași, Galaţi, Pitești, Craiova. 
Constanţa, Brașov etc. Am fost prezent 
cu aparatul de filmat în marea piaţă a 
Aviatorilor sau, în ultimii ani, pe marele 
stadion care îi poartă numele — 23 Au- 
qust. 

Demonstraţiile sârbatoreşti ale marii 
noastre revoluţii m-au emoţionat intot- 
deauna puternic îndemnindu-ma sa 
creez imaginea unei ţări pe verticala. 
Am realizat astfel documentarul de lung 
metraj intitulat simbolic Ani eroici. Sim- 
bolic, pentru că titlul nu se referă nu- 
mai la anii de luptă împotriva fascismu- 
lui, ci şi la truda și lupta eroică, de zi 
cu zi, pentru construirea unui nou relief 
românesc, a unei societati socialiste. 
Lupta ce se desfăşoară zilnic sub ochii 
noștri, precum faldurile indrâgitelor fia- 
muri tricolore si roșii. Poporul român a 


ajuns la aceasta zi de august printr-un 
imens șir de jertfe umane și materiale 
Fapte recunoscute pina si de dușman 
noștri, stau marturie, printre atitea al- 
tele, ca un arc peste timp, și grupurile 
majestuos statuare de pe intregul ter- 
toriu românesc si, îndeosebi, in acea 
parte a Transilvaniei, smulsa miseleste 
in 1940, din trupul țarii prin dictatul de 
la Viena. De la Ostasul de veghe de ia 
St. Gheorghe şi pina la Trupurile înfra- 
tite de la Carei Mari. de la Moise la 
Päulis şi Oarba de Mureş, toate, dar ab- 
solut toate, stau de veghe spre a afirma 
jertfele şi sacrificiul unui popor care a 
luptat şi este oricind pregâtit să lupte 
pentru o existenţa libera și demna. 
Parti cipind la râzboiul antihitierist 
armata română și-a adus jertfa sa la eh- 
berarea nord-vestului țarii pentru cauza 


https://biblioteca-digitala.ro 


unifaki nationale, a independenţei și li- 
bertați patriei noastre. Mai departe, ar- 
mata româna şi-a adus contribuţia la 
eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei si a 
unei part din Austria, luptind pina la 
wctona hnala impotriva hitlerismului și 
srurtind durata razboiului cu doua sute 

Pornind de la aceasta idee, autorul 
scenanului, Nicolae Dragoș, a câutat să 
sugereze, in imagini pe care noi, 
echipa, le-am filmat, intreaga dezvol- 
tare a mişcarii muncitoreşti din 
România, pentru a demonstra că Revo- 
luta de la 23 August a fost un proces 
indelung pregătit, de câtre comuniștii 
români, care au inițiat, organizat şi 
condus lupta antifascistă si antihitie- 
nstă a poporului nostru. 


Ani eroici, după ce înregistrează pa- 
ginile de eroism ale ostirii române si 
marele aport al acesteia la Victoria fi- 
nală impotriva fascismului, consem- 
nează şi marile izbinzi ale poporului 
nostru constructor al socialismului, în- 
deosebi cele mai expresive file din isto- 
ria socialismului scrise cu miinile, gin- 
dul şi sufletul de azi, al celor 23 de 
milioane. Este,incepind cu Congresul al 
IX-lea, un timp istoric pe care ne-am 
obișnuit să-l numim cu demnă și justifi- 
cată mindrie Epoca Nicolae Ceaușescu. 
Prezenţă firească a conducătorului par- 
tidului și statului nostru, tovarășul 
Nicolae Ceaușescu, ctitorul, ginditorul 
și inițiatorul tuturor realizărilor țării. 
Amintiţi-vă numai: Porţile de Fier, Ca- 
nalul Dunăre-Marea Neagră, Metroul, 
civilizarea apelor Dimbovitei, hidrocen- 
tralele de pe Olt, de pe Argeș, de pe 
Somes, modernizarea minelor, succe- 
sele noii revoluţii agrare, pasajele sub- 
terane, combinatele de utilaj greu de la 
Cluj, lași, Craiova, Giurgiu și atitea al- 
tele nemuritoare, construirea municipii- 
lor şi orașelor, centrul civic București, 
Casa Republicii, Bulevardul Victoria 
Socialismului și a atitor şi atitor edificii 
de importanță naţională. 


(Continuare în pag. 21) 


TOVARĂȘULUI NICOLAE CEAUȘESCU 


Secretar general al Partidului Comunist Român 
Preşedintele Republicii Socialiste România 


Mult stimate şi iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, 


În aceste zile de efervescentă activitate în toate 
domeniile vieţii social-economice şi politice, cind se 
împlinesc 24 de ani glorioși de la istoricul Congres al 
IX-lea al partidului care, exprimind voința fierbinte a 
întregului partid, a națiunii noastre, v-a ales la cirma 
destinului patriei, vă aducem un vibrant o iu 
Dumneavoastră, mult stimate și iubite tovarășe Nicolae 
Ceaușescu, conducător clarväzätor și înțelept, suflet din 
sufletul neamului, erou al cărui nume, simbol al României 
contemporane, s-a contopit cu cea mai fertilă epocă din 
istoria multimilenară a acestor päminturi româneşti. 

Soldat credincios al partidului comunist din cea mai 
fragedă tinerețe, avind o contribuție determinantă la 
consolidarea rolului partidului de centru vital al naţiunii 
noastre, purtătorul drapelului păcii si prieteniei între toate 

lumii, aţi militat necontenit, fără ostenire, 
pentru libertatea socială şi națională a României, pentru 
binele și fericirea poporului român pe care, din zorii 
Congresului al IX-lea, îl conduceţi cu dragoste 
si profundă abnegalie patriotică și revoluționară spre cele 
mai înalte trepte de progres şi civilizaţie. 

Grandioasele ctitorii înălțate în acești ani clocotitori 
de energie constructivă larg desfășurată. monumentele 
nepieritoare ale edificării unei noi orinduiri pe plaiurile 

scumpei noastre patrii, sint expresia emoţionantă a 
geniului Dumneavoastră pus în slujba poporului din care 

v-aţi născut și care, într-o unitate de neclintit, vă urmează 
cu dragoste şi nețărmurită încredere pe singurul drum 


https://biblioteca-digitala.ro 


către edificarea deplină a fericirii sale, drumul 
socialismului si comunismului. 

Împreună cu minunatul nostru popor, angajați cu 
intreaga de muncă, cu pasiune revoluționară si 


putere 

fierbinte patriotism în crearea de noi-opere literare și 
artistice care să surprindă cu măiestrie si dragoste chipul 
nou al constructorilor României socialiste, oamenii de artă 
şi cultură, iucrătorii din cadrul Consiliului Culturii şi 
Educaţiei Socialiste, într-o deplină unitate de cuget și 
simtire, își exprimă profunda recunoștință si mulțumire 
pentru tot ceea ce aţi întreprins şi intreprindeti spre binele 
şi fericirea naţiunii noastre socialiste. 

În aceste zile, cind toată sufiarea românească este 
angajată plenar și entuziast în întimpinarea cu noi și 
märete fapte de muncă a celei de a 45-a aniversări a 
revoluției de eliberare socială și naţională, antifascistă si 
antiimperialistă de la 23 August 1944, a celui de al XIV-lea 
Congres al partidului, dăm glas adeziunii noastre 
entuziaste la Hotărirea Plenarei C.C. al P.C.R. din iunie, de 
a vă realege pe Dumneavoastră, mult stimate și iubite 
tovarășe Nicolae Ceaușescu, în fruntea partidului la cel 
de-al XIV-lea Co „ Supremă certitudine a mersului 


nostru  neabătut ainte, pe drumul ireversibil câtre 
socialism și comunism. 

CONSILIUL CULTURII SI 

EDUCAŢIEI SOCIALISTE 

3 


Au fost 
povesti 
adevărate 


cu frina 
Petrescu 
si Lazăr 
Vrabie) 


Festivalului national „Cîntarea României“ 


Tîrgovişte: 
„Contemporania 
89“ 


U.: concurs cinematografic este, 
iMOtdeauna, un eveniment. Cind este marcat 
de tradiție, cind scopul såu este de a aduce 
în memoria juriilor si a participanților realita- 
tea într-o multitudine de ipostaze, cum sint, 
de pildă, realitatea impresionantei și incon- 
tundabilei construcții socialiste romänesti 
sau mărturiile despre istoria bogată si exem- 
plară a poporului român, străbătută de un 
profund caracter umanist, un astfel de con- 
curs este un eveniment cultural si educativ 
de primă mărime. Deci la cea de-a XIV-a edi- 
tie a sa. „Contemporania“ — concurs rezer- 
vat documentarului românesc, organizat sub 
auspiciile Întreprinderii Cinematografice a ju- 
detului Dimbovita, Consiliul județean Dimbo- 
vita al Sindicatelor, Comitetul de Cultură si 
Educaţie Socialistă a municipiului Tirgoviște 
— şi-a reconfirmat statutul său de cea mai 
importantă manifestare de gen din contextul 
generos, emulativ al Festivalului national 
.Cintarea României”. Pentru că, atit la secliu- 
nea profesionişti cit si la secțiunea amatori, 
concursul cinematografic tirgovistean a reu- 
nit producţiile unor studiouri cu „firmă” bine 
consolidată („Alexandru Sahia”, Studioul Ar- 
matei, al Ministerului de interne), cit şi peli- 
culele unor cineciuburi din cincisprezece ju- 
dete ale țării. 

Dintre acţiunile care au punctat spaţiul de 
manifestare al concursului, polarizind benetic 
interesul publicului, amintim: simpozionul 
„Filmul documentar românesc în Epoca 
Nicolae Ceauşescu” (au susținut comunicări: 
Georgeta Barau, secretar al comitetuiui jude- 
tean Dimbovita al P.C.R., ileana Berlogea, 
rector al Institutului de Artă Teatrală si Cine- 
matografica București, Virgil Calotescu si 
Nicolae Cabel, regizori), mese rotunde şi 
dezbateri avind drept temă contribuţia filmu- 
lui documentar la mobilizarea oamenilor 
muncii în realizarea sarcinilor de producţie la 
opera de formare revoluționară a omului nou; 
gale cinematografice sub genericul „Realizări 
ale epocii contemporane oglindite in filmul 
documentar”, care au avut loc în unele locali- 
tāți din judeţul Dimbovita. 

Filmele inscrise în concurs au reargumen- 
tat peremptoriu un fapt îndeobște cunoscut: 
vocaţia filmului documentar de a fi un croni- 
car obiectiv al acestui timp de eroice împliniri 
revoluţionare, dar şi de a surprinde adevăruri 
fundamentale ale multimilenarei istorii a po- 
porului român. Căci peliculele cineprofesio- 
niștilor, or unele realizări ale cineamatorilor 
au pledat si ia această ediţie a „Contempora- 
niei“ in favoarea actului de educaţie: de alt- 
fel, fiecare dintre producţiile trecute prin „fil- 
trul“ de exigenţă al juriilor, dar și prin „foca- 
rul de interes“ al publicului, depun mărturie 
despre editicările eroice ale patriei de azi — 
ctitorii impresionante, inspirate verticale ale 
viitorului comunist, cit și despre trecutul isto 
ric tulburător şi pilduitor al destinului popo- 
rului nostru. 


Sub semnul 


Stăruind asupra citorva filme laureate alce 
oncursului, o facem avind conştiinţa faptulu: 
a juriul (in cazul cineprofesionistilor) a 
icordat cu atentă circumspectie, girul sau 
producţiilor „luate în vedere“, consensul rea- 
kzindu-se după pertinente dezbateri. 

Pagini din cronica Marii Uniri (Trofeul 
Contemporania") este o monogratie-epopre 
a acelei clipe unice de istorie care a validat 
României dreptul la deplina sa unitate națio- 
nalä. Pompiliu Gîmeanu, în dublă ipostaza 
de scenarist si regizor, a înfăptuit un travaliu 
acribic — s-a adresat unor surse-document 
inedite, a recompus o lume, de ginduri şi 
fapte, lumea românească a Transilvaniei în 
pragul și în momentul Unirii celei Mari. A re 
usit pentru că nu a narat pur și simplu faptul 
unic de istorie, ci l-a pus în acord cu senti- 
mentele, de atunci si de acum, ale unui in- 
treg popor. 

Am văzut și ne-a tulburat acel Revoluţia 
salvează națiunea in care Dumitru Seceleanu 
si Augustin Moșoia au atacat o partitură difi- 
cilà reahzind un poem ritmat de sacra trăire 
de patrie a lui Avram lancu, sau acel Badea 
Gheorghe — Gh. Pop de Băsești, portret de 
patriot lucid, „transfocat” cu inspirată conci- 
zie de Doru Cheșu, ori Monedele — dialog 
între civilizaţii, unde Radu Panaite si Cristina 
Perianu au intreprins o opera de pasionaţi 
numismati, punind în valoare rolul monedei 
de liant între popoare și civilizaţii. 

Dar au mai fost şi filmele despre cea mai 
fierbinte și tonitiantă actualitate a patriei în 
zidire de sine si pentru viitor, acele mărturii 
despre noi înşine acum, într-o epocă de 
eroice împliniri. și care s-au numit Riul Mare, 
Retezat — minuni in Tara Hațegului (scena- 
riul și regia: Eugen Gheorghiu, imaginea Eu- 
gen Lupu), ori aspiraţia de zbor intru deveni- 
rea în lumină, pelicula metaforă Desprinderea 
de Doru Matei. 

A fost în concurs și un film „de autor” sem- 
nat de Mircea Bunescu, Crochiu-lon lrimes- 
cu. Este un film demn de a fi antologat într-o 
posibilă „arhivă de succese” a documentaru- 
lui românesc. Construit cu sufletul, acest 
„crochiu” este un admirabil eseu despre pic- 
tură, despre muzicalitatea ei. arta lui lon Iri- 
mescu fiind un excelent pretext, inteligent 
ales pentru demersul Cineastului, care a dorit 
să formuleze asttel o opinie inedita asupra 
rostului artistului în mijlocul lumii. 

Iscusinta autorilor lor tinind loc de profe- 
sionalism, au venit cu sinceritate și viață 
„trăită în direct” filmele cineamatorilor. Fie că 
numim, de pildă, Unde Siretul iși adună apele 
(Sindicatul A.C.H. Siretul-Bacau), Profesiu- 
nea: actor (cineciubul Teatrului „Al. Davila” 
Pitești), Cetatea (Sindicatul Întreprinderii de 
Utilaj petrolier Tirgoviste), Orașul din mijlo- 
cul cimpiei (Sindicatul Întreprinderii de apa- 
rataj electric pentru instalaţi: Titu) sau Pădu- 
rea care plinge (Sindicatul intreprinderii An- 
trepriză nstructii Ploiești). 

În confruntarea cinematografică de la Tir- 
goviste, filmul documentar românesc a cisti- 
gat și, fără indoială, va avea de ciștigat din 
schimbul de experienţă colegial, dintre profe- 
sioniști şi amatori. Lucru care, în zilele cele: 
de-a XIV-a ediţii a „Contemporaniei”, a fost 
îndeobşte recunoscut, constituind, dealtmin- 
teri, benefica stare de spirit declanșată de 
marele Festival naţional al culturii și educa- 
tiei „Cintarea României”. 


George COANDĂ 


e ne. ` 


e 


Copiii 
cineamatori 
din Constanţa 


M -am nâscut într-o casă in care pelicula 
şı aparatul de filmat țineau loc de masă și 
mai ales de odihnă. Am inceput să fac film 


„ într-un cineclub pionieresc al Casei Pionieri- 


lor și Şoimilor Patriei din Cimpulung Moldo- 
venesc, îndrumată de doi cunoscuţi cineaști 
amatori, profesorul Gheorghe Toxin și eco- 
nomistul Ferdinand Michitovici (tatal meu). 


Cineclubul este pentru mine dragoste 
lungă de-o viaţă pentru că, nu intimplätor, 
am reușit să-i fiu fidelă în copilărie, in liceu, 
în facultate (cind am ţinut neapărat să am si 
un soț cineclubist), și mai ales acum, în cali- 
tate de profesor al cineclubului pionierilor 
din Constanţa. Conduc de opt ani acest cine- 
club si pot spune cå multi copii și-au format 
aici dragostea de cinema, de fotografie. Imi 
este greu să realizez un bilanţ, voi spicui insă 
citeva din succesele acestor ani. Debutul, nu 
intimplätor, l-a constituit un poem cine 
matografic dedicat celor ma talentaţi copii 
care au știut sâ-și urmeze chemarea prin per- 
severentà. Preludii a obținut premiul 1 la Fes- 
tivalul republican al cinecluburilor pionieresti 
din anul 1981, de la Cimpulung Moldovenesc 
Cel mai rodnic an de succese a fost pentru 
noi 1983 cind am obținut două premii | si un 
premiu H cu S.0.S. Marea Neagră — film ști- 
inţitic, Fratele meu mai mare, ultimul distins 
cu numeroase premii in diverse competiti 
Un poem care povestește simplu și curat, in 
imagini cu incârcătură metatorică, despre un 
bâiat care işi vizitează fratele excavatorist pe 
un gigant Promex al șantierului Dunäre-Ma- 
rea Neagră şi are revelația unei grandioase 
construcții. Vreau să mă joc e un alt docu- 
mentar artistic premiat la ediţia din 1985 a 
festivalului de la Cimpulung Moldovenesc, o 
comedie color deosebit de prețuită de micii 
noștri spectatori. Fals tratat de călătorie tran- 
spune visul de a cälätori pe mare cu un va- 
por adevărat al unui echipaj de strengari, un 
fel de glumă premiată la festivalul interjude- 
tean Potaissa, Turda 1987. Dintre sute de ca- 
targe — filmat la Muzeul marinei române dir 
Constanţa, o incursiune în istoria navigaţiei 
românești pină la 1877, film laureat de doua 
ori cu premiul | la festivalurile interjudetene 
de la Turda și Medgidia, Campionul — por- 
tretul unui perseverent înotător de la clubul 
de perlormantä al Casei Pionierilor din Con- 
Stanta, filme ce menţin reputaţia cineclubului 
nostru. 


Atacind cu dezinvoltură mai toate genurile, 
entuziastii cineaști pionieri și-au formulat ca 
profesiune de credință speciticul marin, cu 
alte cuvinte ceea ce caracterizează cineclu- 
bul „Albatros“ de la Casa pionierilor din Con- 
stanta sint sensibilitatea și poezia prin care 
filmele noastre vorbesc despre mare și, bi- 
neinteles, despre cei de pe mare. 

Pornind de la ideea ca un cineclub nu este 


https://biblioteca-digitala.ro 


Cei ce au crezut 
in cauza Eliberării 

PAT Z 
Nicolaescu cu, 
Viciu) 


de Sergiu 
Vistrian Roman si lon 


numai un centru de creaţie, ci și un loc de 
'ormare a unor spectatori cultivați, am acor- 
dat, în ultima vreme, o atenţie deosebită unor 
activitati de educaţie cinematografica. Dintre 
ele,doua acţiuni mi se par demne de reținut: 
un spectacol dedicat poetului Mihai Emi- 
nescu. realizat în colaborare cu Teatrul Dra- 
matic Constanţa, cuprinzind o expoziţie de 
fotografie și artă plastica, inspirata din crea- 
ţia marelui poet, proiecţii de film si diapozi- 
tive, recital de versuri şi muzică şi un con- 
curs de cultură cinematogratică intitulat „Co- 
pilăria — univers, farmec şi poezie“. Ultimul 
merită să mai rețină atenţia deoarece repre- 
zintă o activitate în premieră realizata in ca- 
drul lunii culturii cinematogratice, in colabo- 
rare cu Întreprinderea cinematografică a ju- 
detului Constanţa. Concursul a reunit peste 
25 de școli ale municipiului, care şi-au dove- 
dit competența cinetila în mai multe probe, 
precum: concurs de afise desenate, inspirate 
de filme dedicate copiilor, finalizat cu doua 
expoziții. una la cinematograful Republica si 
alta la Casa pionierilor; concurs de scenarii 
și compuneri cinematogratice; altul de inter- 
pretare (in dialog cu actorii Vasile Cojocaru 
si Maria Nestor de la Teatrul Dramatic, Elena 
Jora de la Teatrul de păpuşi si Anca Duca de 
la Teatrul de estradă din Constanţa) a unor 
texte din creaţii literare ce au fost ecranizate 
din opera lui lon Creangă, Mihail Sadoveanu, 
Vasile Alecsandri, Cezar Petrescu, Radu Tu- 
doran, Francisc Munteanu; și, în fine, un con- 
curs de cultură cinematografica cu întrebări 
dintr-o bibliografie selectivă și un colaj de 
secvenţe din filme românești. 

Nu pot să inchei fără a vorbi de proiectele 
şi filmele noastre în lucru: Biochim în ac- 
tiune, un film științific didactic despre activi- 
tatea de amenajare a solurilor din parcul Ca- 
sei Pionierilor, desfășurată de chimisti și bio- 
logi, un film etnografic realizat tot cu concur- 
sul cercului de folclor al Casei pionierilor şi 
filmul Odă la țărmul mării dedicat Poetului 


Mihai Eminescu. 
Mihaela POSTELNICU 


tribuna creației 


„Video“, 


dar și„audio“ 


i räim într-o lume sonoră. Facem parte 
atit de mult din această lume, sintem atit de 
deplin integrați ei, incit liniştea absolută — 
au confirmat-o astronauții aflați pe orbite te- 
restre — ne este profund neprielnică. Dupa 
ce a traversat începuturile istoriei sale 
„mute”, cinematograful a adâugat imaginii, în 
chip firesc si sunetul. Dar arta cinematogra- 
fica cere ceva mai mult decit alăturarea natu- 
ralistă a sunetului, imaginii adecvate. Un tren 
in mers, înregistrat in direct, va avea în co- 
loana sonoră zgomotul acelui tren în mers 
Dar un tren în mers care soseşte aducind de 
departe o ființă dragă, va răsuna în auzul 
nostru mai curind ca o muzică ce ne umple 


Premiile ACIN pe anul 1988 


e Marele premiu filmului lacob regia — 
Mircea Daneliuc 


© Premiul special al juriului actorului Co- 
lea Rāutu pentru întreaga activitate cinema- 
tografica 


© Premiul pentru scenariu: lon Brad — 
pentru scenariile la filmele Flacăr; pe comori 
şi Umbrele soarelui 


© Premiul pentru imagine operatorului Flo- 
rin Mihăilescu pentru imaginea filmului Jacob 


e Premiul pentru interpretare masculină — 
actorului Dore! Vișan pentru rolui titular din 
filmu! iacob 


© Premiul pentru decoruri — scenografului 
Cristian Niculescu pentru decorurile la filmu! 
Hanul dintre dealuri; 


© Premiul pentru muzică — compozitorului 
Adrian Enescu pentru muzica filmelor Re- 
zervă la start, Umbrele soarelui şi Hanul din- 
tre dealuri 


e Premiul pentru montaj — monteusei Ma- 
ria Neagu pentru montajul filmului /acob 


e Premiul pentru coloana sonoră — ing. 
Horea Murgu pentru realizarea coloanei so- 
nore la filmul /acob 


© Opera prima — regizorul Dorin Mircea 
Doroltei pentru filmul Nelu 


© Premiul pentru critică de fiim — ex-ae- 
quo: Olteea Vasilescu pentru volumul „Lan- 
terna cu amintiri — Jean Georgescu şi fil- 


Sergiu Nicolaescu — presedintele 
juriului în plan secund 
(doar în fotografie): Nicu Stan 


de bucurie. Dimpotrivă, roțile unui tren care 
poartă corpul neînsuflețit al unui prieten, vor 
răsuna În sinea noastră mai aproape de acor- 
durile unui mars funebru. Dind curs, în chip 
deliberat, acestei stări subiective și montind 
pe mersul trenului nu zgomotul roților, ci în 
primul caz. o muzică veselă, iar in al doilea, 
una tristă, ne vom abate, in ambele cazuri, de 
la o reprezentare obiectivă a zgomotului. Dar, 
departe de a trăda cerințele cunoașterii, 
această „distanțare” de obiectivitatea rece a 
fenomenului ne apropie de esenţa lui. Calea 
este aceea a transfigurärii artistice. Ea face 
ca lumea inconjurătoare să fie raportată la 
subiectul care o înfruntă. 

Întrebarea care se ridică ar fi dacă noi folo- 
sim în film cum se cuvine acest mijloc de 
transfigurare artistică a lumii. Din păcate, 
procedäm prea des in chip mecanic, lăsind 
pe seama tehnicianului de sunet sarcina de a 
potrivi pe imagine zgomotele mai mult sau 
mai puţin adecvate, atunci cînd ele nu au fost 
inregistrate concomitent cu imaginea. 

Această observație se referă cu atit mai 
mult la filmele care reclamă un grad special 
de transfigurare, cum sint comediile sau de- 
senele animate. Dar chiar folosirea zgomote- 
lor directe se dovedește, deseori, inadecvată. 
Mulţi autori de filme ignoră faptul că o gâină 
cotcodăcește într-un fel cînd se sperie, altfel 
cind a ouat, altfel cind este cloșcă si cu totul 
diferit cind se schimba vremea; că un cine 
latră într-un fel la un necunoscut, altfel ia un 
animal din curte, altfel cind intră noaptea in 


mele sale“ şi Tudor Caranlil pentru volumul 
„În câutarea filmului pierdut” 


© Diplomă de onoare — operatorului Cris- 
tian Comeaga pentru imaginea la filmul Mira- 
colul 


e Diplomă de onoare — pentru interpre- 
tare feminina actriței Cecilia Birbora pentru 
rolul secundar Veturia din filmul lacob 


. ā de onoare pentru interpretare 
feminină actriței Emilia Popescu pentru rolul 
Stela din filmul in fiecare zi mi-e dor de tine 


© Diplomă de onoare — monteusei Mela- 
nia Oproiu pentru montajul filmelor Rezervă 
la start şi Nişte băieţi grozavi 


© Premiul special al juriului - Tudor Vorni- 
cu pentru intreaga activitate și contribuţia 
deosebită adusă la crearea unei şcoli a docu- 
mentarului românesc de televiziune 


© Marele premiu film documentar 
— regizorului Copel Moscu pentru filmul In- 
trarea unui tren în gara 


e Premiul pentru regie in film documentar: 
regizorul {on Bostan pentru filmul G/asuri din 
desisuri 


© Premiul pentru film de artă — realizatori- 
lor Manase Radnev și Constantin Chelba 
pentru filmul Cuminţenia pamintului (Brân- 
cus; in Romania) 


© Premiul pentru film știin 
lui Mircea Popescu pentru 
bastre 


c — regizoru- 
ilmul Algele al- 


Regizori cistigätori: 
Mircea Daneliuc 
si Dorin Mircea Doroft 


„dialog“ cu alţi cîini şi cu totul diterit cina 
vrea să scape din lanţ. Un operator de sunet 
trebuie să știe că pădurea nu poate fi ilus- 
trată cu ciripit de vrăbii, nici teiul înflorit cu 
cintec de cuc, pentru simplul motiv că vrăbi- 
ile nu trăiesc în pâdure, iar cucul nu mai 
cintă cind teiul a ajuns în floare. Oare se știu 
toate aceste amănunte? Acestea și multe al- 
tele care fac parte din lumea nestirşită a su- 
netelor? Nu le ştim indeajuns şi, din păcate, 
aici nu există cursuri in care să se predea 
astfei de cunoștințe. Ni le furnizează, desigur, 
contactul direct cu lumea înconjurătoare, dar 
acest contact se dovedește a nu fi indeajuns 
de cuprinzător. 


E ducatia plastică si cea muzicală se fac in 
invätämintul artistic de specialitate, benefici- 
ind de tezaurul universal si de tradițiile mos- 
tenite de la marii maeștri ai picturii și ai mu- 
zicii, dar o educaţie sistematică in vederea 
familiarizării profesionistilor din domeniul su- 
netului cu lumea diversă a zgomotelor, nu 
există, această problemă fiind lăsat pe seama 
experienţei și aptitudinilor personale ale fie- 
căruia. Din păcate, practicienii din acest do- 
meniu au mai curind o pregătire tehnică (ne- 
cesară, desigur și ea), dar care nu acopera 
cerințele de ordin artistic ale filmului, pentru 
care s-ar impune o testare de aptitudini, sim- 
iară cu cea din școlile de muzică. 
Această stare de lucruri probează gradu! 


© Premiul pentru film-reportaj — regizoru- 
lui Erwin Szekler pentru filmul Porţile 


e Premiul pentru ideea de film — realizato- 
rului Alexandru Satmari pentru ideea filmului 
Rapsodiile naturii 


© Premiul pentru imagine — operatorului 
Otto Urbanschi pentru imaginea filmelor /n- 
trarea unui tren în gară şi Școala mea iubită 


e Premiul pentru film de animație — regi- 
zorului Mircea Toia pentru filmul Fiul stelelor 


© Premiul pentru plastica de animaţie — 
ex-aequo regizoarei Tatiana Apahidean pen- 
tru filmul Nunta Zamfirei şi regizoarei Liana 
Petruţiu pentru Plimbare în lună 


Premiul pentru 


lon Brad 


de subestimare a problemei sonorizării, cu 
toate că insemnätatea ei in asigurarea expre- 
sivitätii filmului este la fel de mare ca cea a 
imaginii. lar dacă adâugâm și muzica, uneori 
chiar mai mare. Ori, este greu să te ridici la 
înălțimea cerințelor pe care le reclamă tran- 
sfigurările complexe din lumea sunetelor, la 
interpretarea sonoră a unor filme, atita vreme 
cit nu ţi-ai apropiat nici măcar zgomotele fi- 
resti din ambiante înconjurătoare. Şi chiar 
cint sint respectate aceste cunoştinţe se 
poate observa foarte des in alcătuirea benzi- 
lor de zgomote, un tip de schematism con- 
stind din ostentalia cu care sint scoase in re- 
et zgomotele de ambiantä Se omite faptul 
că aceste zgomote au menirea să creeze 
doar atmosfera necesară și, ca atare, că ele 
trebuie cel mult să fie ,percepute” si nu nea- 
părat „auzite“. O altă supralicitare priveşte in- 
cârcarea cu zgomote a benzii de sunete, ig- 
norindu-se faptul că se poate obţine un efect 
artistic mai bun în film prin folosirea, într-o 
secvenţă, a unui singur zgomot definitoriu si 
expresiv, decit prin supraaglomerare care 
duce la prolixitate, la vacarm. 


Die sint si de altă natură: un 
zgomot înregistrat din apropierea sursei lui 
de producere („ca să fie clar”, se spune) si 
apoi micşorat în intensitate pe câi tehnice, 
spre a da senzaţia că vine de departe, nu va 
suna niciodată ca un zgomot venit etectiv din 


https://biblioteca-digitala.ro 


scenariu: 


© Premiul pentru animaţie — desenatorului 
Roland Pupăză s 


© Diplomă de onoare — regizorului Cris- 
tian Perianu pentru filmul Patrimoniul națio- 
na! de numismatică 


e Diplomă de onoare — operatorului /os1f 
Ollerer pentru imaginea filmului Dealul Saru 


© Diplomă de onoare — realizatorului Var- 
tan Arachelian pentru filmul Oglinzile orasu- 
lui 


© Diplomă de onoare — realizatorului Mir- 
cea Lasläu pentru filmul Forța de soc 


Colea Răutu 


Victor STROE 


Foto 


depărtare. Acesta din urmă are profunzimea 
spaţiului pe care-l străbate căci și zgomotul 
ca şi imaginea, se supune legilor perspecti- 
vei. La filmul Craiova văzută din car am inre- 
gistrat imaginile carului cu boi, refacind dru- 
mul de noapte al eroilor (30 km de la Bulzes- 
tii lui Marin Sorescu și pins la Craiovâ) si 
operatorul de sunet a putut să surprindă li- 
niştea vie a nopții de vară din adincurile că- 
reia răzbat pină la noi, mersul agale al caru- 
lui, lătratul îndepărtat al unui ciine, ritmul 
asimetric, aproape cintat, al roții unei fintini, 
vuietul apei revârsată in vâlau, răsuflarea 
grea a vitelor care se adapă, cintecul pierdut 
al unei cucuvele, ţiriitul lăcustelor ridicin- 
du-se din ierburile cimpiei, și. multe alte zgo- 
mote nocturne care în ambianța încărcată a 
zilei nu pot fi percepute, distinct. Aceste 
efecte sonore, pline de coloratură şi firesc 
n-ar fi putut să fie incropite din fonotecă. Ele 
dau viaţă și dinamism unui film, altfel static, 
evidențiind munca bună a operatorului de su- 
net Gheorghe Apetrei. 

O lume fără zgomote este o lume moartă, 
in vreme ce una cu efecte sonore bine alese 
şi judicios folosite, este vie și plină de s - 
tii, chiar şi după ce pe ecran nu se mai întim- 
plă nimic. 


Titus MESARO$ 


% 


Premiul special al juriului: 


filmul românesc în dezbatere 


! roblema ecranizărilor revine mereu pe 
tapet și, nu doar ca să salveze revistele cine 
matogratice în criză de subiecte, ci fiindca 
există, realmente, o înrudire foarte apropiată 
a filmului cu naraţiunea literară. Aceasta din 
urmă a și împrumutat multe procedee ale lui, 
după cum el o presupune de la origine, sce- 
nariul pe care e construit nefiind altceva. A 
apărut chiar o odraslă' a lor, ciné-romanul, 
care istoriseste isprăvile eroilor săi prin foto- 
grame insolite de un scurt text lämuritor. 

Dar cit de strinsă e legătura cinematogra- 
tului cu literatura o demonstrează însăși per- 
sistenta gustului pentru ecranizare. El s-a fä- 
cut simţit din momentul cind cea de a şaptea 
artă a pornit să prindă viaţă și n-a părasit-o 
pină astăzi. Toate inițiativele de promovare a 
unui „cinematograf pur“ l-au lasat intact. A 
ecranizat Abel Gance (Roata) și, după Pabst 
(Don Qujotte), René Clair (O pălărie de paie 
italiană) sau Lang (Nibelungii), ecranizează și 
J.L. Godard (Carmen). La noi, moștenirea li- 
terară e exploatată copios și aproape ca nu 
există prozator român de frunte „Jăsat în 
pace". Negruzzi, Creangă, Caragiale, Slavici, 
Duiliu Zamfirescu, Agarbiceanu, Rebreanu, 
Hortensia Papadat Bengescu, Panait Istrati, 
Călinescu, Stancu, Bogza, Preda și-au văzut 
transpuse pe pinză operele principale. E un 
fel de a spune, fiindcă cei mai multi nu au 
apucat, ciţiva poate, ca Sadoveanu și Camil 
Petrescu, spre norocul lor. 

Curios gust! Teoretic vorbind ar fi trebuit 
să întilnim mai puţin zel de ecranizare a 
scrierilor literare clasice, operaţia neincura- 
jind, la prima vedere, afirmarea personalitaţii 
realizatorului ei. Or, tendința este astăzi, dim- 
potrivă, ca regizorul să caute a se exprima pe 
sine cu o insistență mereu sporită, de unde 
ambiția „filmului total“, autorul lui redactin- 
du-i scenariul, rezervindu-şi — eventual — și 
interpretarea unui rol si citeodată chiar com- 
punerea muzicii. Ecranizarea presupune or: 
cum o reducere măcar parţială a acestui „im- 


lui Arghezi regindit 


de Geo Saizescu 


cu Grigore Vasiliu Birlic si Ion Lucian) 


perialism artistic”. Filmul realizat dupa o 
operă literară — mai ales atunci cind ea are 
calităţi estetice deosebite — trebuie sa-i re- 
cunoască, în caz de succes, niște merite cit 
de cit si scriitorului care a fâurit-o. Observa- 
ţia socială şi psihologică ascuţită, fascinația 
exercitată de personalitatea eroului central, 
dramatismul situaţiilor, umorul fin, extraordi- 
nara forță caracterizantă a dialogurilor in Mo- 

i lui Stere Gulea, aparţin romanului lui 
Preda aflat la baza ecranizării. Regizorul se 
aseamână aici cu un instrumentist de mare 
clasă. Reușește să execute magistral o com- 
poziție faimoasă, pe care însă n-a scris-o el 
Asemänarea e valabilă numai pină la un 
punct. Lucrarea muzicală capătă viață exclu- 
siv pe calea aceasta, romanul trăiește inde- 
pendent. Totodată, transpunerea e realizată 
în alt limbaj artistic, cu imagini vizuale, a cá- 
ror concretizare și succesiune ritmată se da- 
toresc regizorului, poartă pecetea personali- 
tâtii sale. Rămine, aşadar, destul loc şi pentru 
ea, dar intr-o manieră discretă, reţinută. Ba 
acolo unde nu întilnim o viziune regizorala 


aparte, transpunerea cinematografică de 
scrieri reputate se transformă in ilustrare 
aplatizantă. Cam așa ceva a pâţit Sadoveanu 
cu Neamul Şoimăreştilor si Fraţii Jderi. Din 
filmele respective a dispărut aura mitică a ro- 
manelor și nimic de alt ordin n-a venit să 
compenseze pierderea 

Ne lovim asttel de primul paradox al ecra- 
nizarii, cind autorii își îndreaptă preterințele 
catre mari opere literare. Ele furnizează reg: 
zorului, din capul locului, o seamă de avan 
taje nicidecum neglijabile, idei profunde, psi- 
hologie interesantă, personaje memorabile, 
gata plăsmuite, o intrigă condusă abil, ten- 
siune epică și dramatică, limbaj plastic, at- 
mosferă. Dar în același timp îi ingrădesc regi- 
zorului mult din libertatea de mișcare. Ope- 
rele literare celebre au dobindit o anume re- 
prezentare în conștiința publică și e greu, 
dacă nu chiar primejdios a încerca să o con 
trazici. Începind cu întățişarea fizică a perso- 


Filmul 
nu scade interesul 
literaturà. 


pentru 
„Dimpotrivă! 
Il potenţeaz: 


najelor, respectiv chipul actorilor care ur- 
mează să le interpreteze, ca să nu mai vor- 
bim de subiect, orice infidelitate comportă 
riscuri serioase. Pină și reliefarea anumitor 
aspecte în detrimentul altora, poate să su- 
pere. lar adaosurile și mai mult, cind așa cum 
se întimplă cu Ciuleandra vor să-l facă pe 
Rebreanu să spună ce nu a avut vreodată in- 
tenţia şi încă virind degetul în ochii spectato- 
rului. E o formå nefericită de „actualizare“. 

Să lim intelesi. Introducerea în film a unor 
episoade care lipsesc din opera literară ecra- 
nizată nu e, principial, reprobabilă. Au practi- 
cat-o cu succes în cazul unor cărţi foarte cu- 
noscute Renoir (Bestia umană), Bunuel (Ro- 
binson Crusoe),Carne (Misterele Parisului), 
Fellini (Satirycon) și mulţi alții. Avem și des- 
tule ecranizări româneşti, care și-au luat ast- 
fe! de libertăţi nepâgubitoare, ba chiar bine- 
venite. Un exemplu recent e Flăcări pe como- 
ri după „Arhanghelii“ lui Agârbiceanu. Adao- 
girile deprovincializează în chip salutar roma- 
nul și pun accentul, cum trebuie, pe drama 
morală. Intervenţii făcute cu indeminare 51 
justificare artistică au avut loc și la ecraniza- 
rile Tănase Scatiu sau Otiliei. E inte- 
resant că o interpretare critică recentă, (Va- 
sile Popovici) relevind importanţa conflictului 
Hubär — Bandi in ,Mara”, vine să confirme 
linia epică inedită pe care a dezvoltat-o filmul 
Dincolo de pod, cu nu puţine episoade nas- 
cocite. Dar și intervenţii neinspirate se pot 
număra destule: Camil Petrescu le-a cazut 
victimă în două rinduri. 

Din experiențele acestea, ratate sau reu- 
site, sint de reținut citeva invatäminte: Întii că 
interpolările intr-o operă literară celebră se 
cuvin efectuate cu o maximă prudenţă. Ele 
revin a-i „completa” pe Negruzzi, Slavici, Du- 
iliu Zamfirescu, Agârbiceanu, Rebreanu, Sa- 
doveanu sau Cälinescu şi trebuie să te ţină 
curelele la așa ceva. În al doilea rind, o inter- 
polare dibace presupune o lectură originală, 
dar exigentă, care-i oferä, pe textul operei 
clasice ecranizate, puncte de sprijin solide. 
Daneliuc a folosit ingenios pentru filmul tras, 
din nuvela „Moartea lui lacob Onisia” de Geo 
Bogza alte texte ale scriitorului. 

„Datele se schimbă atunci cind operele lite- 
rare ecranizate nu sint de prim plan. Dam 
aici peste un nou paradox, asupra căruia am 
vrea sa ne oprim, cu ingaduin{a cititorilor, in 
numarul viitor 


Ovid S. CROHMĂLNICEANU 


S. adeptul celor care susțin ca scenariul 
literar nu poate fi un gen literar aparte. ca nu 
există „scenariu literar” ci scenariu cinemato- 
grafic; un scenariu care nu are pretenții de 
pură literatură si care nu poate exista în afara 
cinematogratului. 

Scenariul cinematografic este scris de scri- 
itori sau de regizori? Este o întrebare la care 
practica dă un răspuns mai edificator decit 
l-ar da cel mai izbutit teoretician (la cele mai 
valoroase opere cinematografice ale lumii, 
regizorii respectivi au contribuit efectiv la 
scrierea scenariului cinematografic — vezi 
numai cîteva exemple: Chaplin, Eisenstein, 
Clair, Pudovkin, De Sica, Bardem etc.). 

Scriitorul este tentat să „poetizeze” tot ce 
scrie, uitind, de cele mai multe ori, esenţialui 
pentru cinema: acţiunea — lăsind să cadă 
greutatea pe descrieri nesemnificative. 

Scriitorul uită, citeodată, că o stare sufle- 
teasca adnotată, raportată la un lucru din na- 
tură adnotat, poate sugera regizorului o lume 
(mai ales dacă respectivul realizator are și 
fantezie creatoare). Partitura filmului trebuie 
scrisă laconic, sugestiv, emoţional, plastic. 
Ori, in acest domeniu, regizorul are un cuvint 
greu de spus. Colaborind, scriitorul va fi la 
adăpost de un eşec, iar regizorul scutit de o 
muncă în plus, citeodată de-a dreptul inutila. 

De aceea cred că scenariul cinematografic 
trebuie sä4 scrie regizorul. iar dacă i se pre- 
zintă un scriitor cu un subiect interesant, sa 
contribuie la scrierea hu, colaborind cu auto- 
rul. Regizorul este acela care minuiește, la 
început pe hirtie, apoi pe peliculă, elementele 
care vor constitui viitoarea operă cinemato- 
grafică. N-avem dreptul să invinuim scriitorii 
ca nu scriu scenarii literare. Sã- lăsâm pe ei 
sa facă literatură mare, adevărata literatura şi 
sa lăsăm pe seama regizorilor grija transpu- 
nerii operei lor cinematografice. 

Nu știu cine spunea că scenaristul este un 
scriitor oprit la jumătatea drumului şi un 


Piesa lui 
| Petrescu 


Consta 


Mun 


Dinulescu) 


regizor care incă n-a pornit la drum În 
această afirmaţie se ascund şi binele ṣi răul 
Binele, pentru că se susține cà regizorul tre- 
buie să aibă și veleitäli scrutoriceşt şi rau, 
pentru că nu-l lăsâm pe scenaristul pur” să 
devină un adevărat scriitor, pretinzindw-i să 
tămină la mijlocul drumulu: Daca se va 
ajunge la soluţia colaboram permanente intre 
scriitor şi regizor, s-ar evita pe vätor timpul 
pierdut de câtre regizor in recreerea materia- 
lului literar prezentat de scrmtorui-scenarisi, 
ar dispărea discuţiile nepnncpisie şi s-ar 
ajunge astfel la o „eficiența cabtatiwa” 
Personal, consider că lucrind ta scrierea 
scenariului cinematografic Doi vecini după 
Arghezi (colaborind cu autorul. prn interme- 


M-am apropiat 
lui Arghezi 
adinc 


de schita 
cu respect 


diul schiţei) mi-am ușurat munca la redacta- 
rea decupajului regizoral, evitind multe nea- 
junsuri. 

Citind schița (după cum era si normal!) 
m-am amuzat şi mi-a venit imediat în minte 
ideea „ce-ar fi dacă...” (aș face-o film) 

A urmat o muncă interesantă, dar nu 
uşoară. Dialogul spiritual și cele citeva situa 
ţii sugestiv cinematogratice nu erau su 
de pentru realizarea schiţei cinematogra- 
ice. 

Mi-am dat seama că aici nu e vorba de o 
pledoarie in favoarea unui „ce“ omenesc, 
universal valabil, ci este vorba de realizarea 
unui „insectar” al micii burghezii stas 1928, 
— reprezentată prin două mari categorii an- 
tagonice in mentalitatea vremii: civilii şi mili- 
tarii! „Între familia D-lui avocat M. Theodo- 
rescu-Fâlciu şi a D-lui locotenent I.G. Pe- 
trescu, exista un vechi conflict care incepuse 
chiar din ziua mutării lor în aceeași curte. 
Motivul: deosebirea profesională“, 

Am cedat ispitei de a lucra aceste scenariu, 
chit că nu eram avantajat de existența unui 
subiect care m-ar fi „tras“ ca spectacol. Se 
cerea deci, ca acest conflict arbitrar dintre 
vecini, să fie suplinit de sclipitoarele apariţii 
ale caracterelor — tipuri prinse în virtejul 
„patimii” de a-şi arăta că unu-i „mai ceva“ 
decit celălalt. Căci acesta e conflictul; care-i 
mai avut, care-i mai lustçuit! Stupidă treabă, 
mai ales cind te gindești că cele doua 
doamne din high life-ul bucureștean, invi- 
dioase una pe cealaltă, își imping soții pina 
la... macel. 

De la bun inceput am crezut de cuviinţă ca 
nu-i necesar să iau din schiţa lui Tudor Ar- 
ghez: numai ideea și s-o tratez într-un mod 
personal ci, transtigurind materialul existent, 
aș putea să obțin un scenariu cinematografic. 
Finalul scenariului l-am conceput deosebit de 
schiţă. În timp ce in schiţă autorul pune eroii 
să se intilneascà ca să-și ceară satistacție 
pentru insultă și-i impacă, eu duc ma de- 
parte „acțiunea”, à impac pompos si, provo- 
cind o intünire a plenului bitamiliar, î fac să 
se păruiască, răminind astfel pe poziția A a 
conflictului. În felul acesta eroii dovedesc o 
mai fidelă unitate de caracter — mutind ac- 
centul de pe motivul întimplător al certei (nu 
ştiau soţii că-s consâteni, c-altfel nu s-ar fi 
certat!) pe datele caracterologice ale unor 


burghezi cu pretenţii pe care-i supăra umbra 
vecinului. Munca a constat de la inceput 
într-o minuțioasă analiză a materialului dat: 
schița literară. Mi-am dat seama că unele 
momente sint cinematografice (intilnirea soți- 
lor) că unele au iz filmic (blănuri, piane), dar 
trebuiau dezvoltate și că ar mai trebui „ceva”. 

Partea intiia a schiţei, pină la infruntarea 
cucoanelor, cuprinde o relatare a conflictului 
care, luată grosso-modo, nu favoriza filmul 
decit în foarte mică măsură. 

Jumătatea a doua a schiţei, cu intilnirea 
soților, minaţi de neveste să „spele rușinea“ 
insultelor, prezenta o garantie fiimică pentru 
câ aveam intr-adevär o „ciocnire“, dar incon- 
venientul era că din momentul in care soții 
aflau că-s consăteni, potențialul comic si in- 
teresul pentru film scădea Se impunea deci 
şi aici o intervenţie. 

Înainte de a trece la orinduirea materialului 
si recreerea lui pentru cinematograf, simțeam 
nevoia determinării cadrului acţiunii. Era ne- 
cesară plasarea celor două familii în spaţiu. 
Spaţiul filmului este mahalaua bucureșteană 
a anilor '28, pe al cărui fundai constituit de 
cenușiul cotidianului, apar stridente cele 
două familii cu pretenţii. Scenariul incepe 
printr-o panoramă asupra mahalalei, creşte 
pe dezväluirea conflictului dintre cele doua 
familii şi se termină tot printr-o panorama 
asupra mahalalei. Filmul are un anume cir- 
cuit, figurativ, cit și caracterologic: — mahala 
— apartamentul familiilor — mahala — ceartă 
— impâcare — ceartă. 

Am păstrat numai trei episoade de „război 
rece" pentru pregătirea punctului culminant. 

Cuplurile se intilnesc pe linia rivalităţii fa 
miliilor, unii urmind linia agresivă a cucoane 
lor (soţii, copiii, animalele) și alţii cu rol de 
curieri — Marița și Dumitru care dezaproba 
pe stăpini, dar execută ,ordinul”. 

Cel interesat de laboratorul acestei ecrani- 
zäri care va citi schiţa literară și scenariul fil- 
mului Doi vecini va observa câ am câutat să 
elimin mult din dialog, păstrindu-l numai cind 
era imperios cerut. Pentru film are impor- 
tanţă acţiunea, mai putin dialogul. Citind sce- 
nariul şi vizionind apoi filmul, veţi întilni 
multe elemente de comic buf. Ceea ce nu in- 
seamnă câ filmul a ieșit o comedie bulă! Sce- 
nele bufe sint numai niște pete de culoare 
aruncate intenţionat ca sa faca mai preg- 
nante anumite momente, și caractere satiri- 


zate. 
Geo SAIZESCU 


D. ce oare, realizind cinci filme dupa 
scenarii originale, mi-am dorit de la inceput, 
şi îmi doresc în continuare, să fiu autor al 
unei ecranizări? 

Evident, din nevoia de literatură autentică 
şi de calitate. Patru scenarii din cele cinci-pe 
care am lucrat pină acum, aparțin unor iluștri 
necunoscuţi din literatură, și care nici ca sce- 
naristi nu au recidivat. li felicit pentru lucidi- 
tate. 

Din păcate prea puţini scriitori se apleacă 
asupra acestui alt gen de literatură, ruda sa- 
racă, cenuşăreasă a romanului, a nuvelei, a 


Palm pämthtuhu 4 
blestemul iubirii, 


re Toana Crăciunescu, | 
Petre Gheorg 


şi Şerban ionescu) 


tratează teme ale actualităţii insuficient asi- 
milate, in care reflectarea realității este, de 
multe ori aproximativă, schematizată. Realita- 
tea, oamenii timpului nostru, relaţiile dintre 
aceștia, conflictele sint, îndrăznesc s-o spun, 
mult mai bogate și mai diverse decit reflecta- 
rea lor în unele din aceste scenarii. 

Şi de aici poate, lipsa de adeziune a publi 


literaturii in genere. Atunci cind un scenariu 
este semnat de Titus Popovici, Eugen Barbu, 
D.R. Popescu etc., din premiză există șansa 
unui film bun, interesant, cu o largă deschi- 
dere. Nu tin minte să fi văzut vreodata un 
film bun făcut după un scenariu prost. Invers, 
se mai intimplä. Si evident, vina nu aparţine 
scenaristului. De obicei scenariile „originale“ 


buie să fii gind la gind cu autorul, eu așa in- 
teleg ecranizarea, iar dacă ai talent şi fante- 
zie, autorul poate fi fericit. La urma urmei, pe 
ecran apare numele lui şi așa e drept, pentru 
că la baza lucrării tot el stă. 

Eu am scris acest scenariu după cartea lui 


A. ecranizat, printre alte lucrări literare 
şi romanul „Floarea de agave“ de Cezar Pe- 
trescu și „Miss România“, o carte frumoasă, 
o povestire cu haz a unor moravuri prinse in 
condeiul ascuţit al autorului, în timpul unui 
eveniment anual ce se petrecea în multe țări 
si era de „bon ton“ și la noi, în România, țara 
cu multe fete frumoase, ziceam noi, bâștina- 
si, mîndri că ele se puteau mărita şi fără zes- 
tre. Ei! Şi-aşa... „trebuia“ să trimitem gi noi la 
concurs, in America, pe cea mai frumoasă 
dintre cele mai frumoase. Acesta este — in 
mare = subiectul romanului lui Cezar Pe- 
trescu. Pe lingă fata frumoasă — care pare 
un pretext al acţiunii — exista o întreagă ga- 
lerie de personagii de epocă, nu departe de 
cele înțilnite în schiţele lui Caragiale, 
unele dintre schițe ecranizate de mine în 
slăbiciunilor și Mofturi 1900. 

După o primă lectură a cärtii lui Cezar Pe- 
trescu am revenit asupra ei in mai multe 
etape ca s-o studiez cu multă atenţie: am luat 
cunoştinţă de fiecare personagiu al romanu 
lui, închipuindu-mi că sint martor al acţiunii 
sau eu insumi unul dintre cei implicaţi 
Aceasta este munca cea mai dificilă, parcă ai 
avea posibilitatea de a te dedubla şi asta du- 
rează vreo două-trei săptâmini in care timp 
încep insomniile, cărora nu poli să le prevezi 
sfirsitul, trebuie să fii atent pe stradă, să-ţi 
părăsești creaturile viitorului film pentru ca 
s-ar putea s-o pâtesti ca si nefericitul visător 
al „Stelei fără nume". ti faci note, îi plasezi 
ori replasezi acţiunile, unele le desfiintezi, tai 
roluri, adaugi roluri, ca si dialogurile etc. Tre- 


celei mai 

ecranizări 
Caragiale 
explicà 

explicà 


Autorul 
izbutite 
după 

se 


ne 


si 


Cezar Petrescu și cam tot așa am lucra! pen- 
tru filmul Visul unei de iarnă după Tu- 
dor Muşatescu, talentatui nostru scriitor Un 
exemplu: spre sfirsitul filmului, actorul Mişu 
Fotino o întreba pe Maria Filotti — consoarta 
din film: „Natalio, unde-i sticla aia a mea de 
ţuică de pe timpul lui loan Vodă Cumplit, pe 
care o pastram pină cind oi intra in agonie?" 
lar Natalia răspundea: „Pă, nu știi că ai 
bâut-o?" Eu am adăugat doar: „Pà nu ştii că 
ai bäut-o cu Petre Șchiopul?" (un vecin cu 
porecla domnitorului). 

Pot să vă asigur că așa-zisele ecranizări — 
scenarizări după operele literare sint 
foarte greu de izbutit”. De reușita lor de- 
pinde succesul filmului. Chiar cu o regie re- 
lativă. Deocamdată atit din „secretele“ ecra- 
nizării. 


Jean GEORGESCU 


í ï (de Jean Georgescu, 
a Maximilian si Radu Beligan) 


EE => 


O capodoperă: O n 
cu George Demetru, 


Ma 


cului pentru o parte a producţiilor noastre ci- 
nematografice, senzaţia că ceea ce este im- 
portant pentru public nu se reflectă suficient 
in filmele noastre, că unghiul de percepţie a 
prezentului este diferit, prea diferit, de la 
creator la spectator. Stricta reflectare, în 
lipsa transfigurärii artistice, duce însă la o 
colaborare strict calendaristică, mecanică şi 
superficială a scenariștilor cu realitatea. 

George Călinescu spunea că atunci cind 
scriitorul (scenaristul) „.... se limitează la o ta- 
bla de materii jurnalistică (intrarea într-un 
apartament nou, tractorul, barajul de la Bicaz 
etc.) este imposibil să nu cadă intr-o anume 
ariditate, sau intr-o pretiozitate şi o delirantă 
fantezie care incearcă să vindece inaderența 
artistică la temă“ 

tar Lenin atrăgea atenţia în caietele sale fi- 
losofice, că „reflectarea nu este un act sim- 
plu, de oglindire inertă, ci un act complex, cu 
caracter dublu zigzagat, care cuprinde în 
sine posibilitatea desprinderii fanteziei de 
viaţă, ba mai mult, posibilitatea transformării 
acesteia” 

Scenariile se pot adresa interesului si emo- 
tiei spectatorilor numai printr-o transfigurare 
adecvată a materialului faptic — a informaţiei 
— şi printr-un mesaj educaţional major. Cred 
că scriitorii autentici au un mult mai ridicat 
simţ al responsabilităţi în fața posteritäpi de- 
cit scenariștii de ocazie — de aici poate dite- 
renta între operele literare propriu-zise și o 
bună parte din scenariile originale. 


N-am 
nici 


realizat 
o ecranizarea. 
Si totusi 


imi doresc una 


De aici — poate — intenţia mea și a colegi 
lor mei de a colabora cu scriitorii. 

Desigur, în cinematografia mondială există 
si multe ecranizări nereuşite. Si asta pentru 
că mijloacele literaturii sint diferite de cele 
ale cinematografului. Mult diferite. O operà 
literară, cred că trebuie citită cinematogratic 
in si nu in litera ei. 

Citită in litera ei se poate transforma, cel 
mult, într-un banal serial de televiziune. Si 
am văzut atitea... 

O astfel de lectură nu face nici un fel de 
serviciu nimănui. Nici romanului, nici specta- 
torilor. De aceea fuga de actualitate si refu- 
gierea într-o trăsură veche, sau sub borul 
unei pălării „belie epoque" nu rezolvă intot- 
deauna problema. 

De asemenea, folosirea unui text literar ca 
simplu pretext pentru un film mi se pare un 
alt mod greşit de a aborda o ecranizare. 

Argumentează pentru mine Victor Iliu cu 
Moara cu noroc, Liviu Ciulei cu Pădurea 
spinzuraților, Dan Piţa cu Tânase Scaliu, 
Stere Gulea cu Moromeţii, si alții. Opere citi- 
te de realizatorii acestor filme, în spiritul și în 
esenţa lor, şi transfigurate cinematografic, ca 
atare. 

Şi care nu te fac să indräznesti un „e 
make" 


Tudor MĂRĂSCU 


Titus 
Popovici, 
azi 


— timate Titus Popovici, cind şi cum 
s-a născut ideea filmului Dreptatea? 


Dacă aş spune că trudesc de mulţi, de 
foarte mulţi ani, la ceea ce aș dori sa fie o 
epopee a Transilvaniei, aș risca sa par pre- 
zumtios. Despre filmul Unirii din 1918 indraz- 
nesc insă sa spun cà e mai mult decit nece- 
sar: e urgent. Cind cercuri politice ostil» 
uneori purtind girul unor instituţii în princip: 
respectabile (Academii etc.) ori chiar a orga 
nismelor statale, pun in discuţie. cu o re 
credința istorică, dreptul celor mai vechi 54 
mai mulți locuitori ai Transilvaniei de-a se 
uni, dupa veacuri de impilare, cu țara lor din 
veci — aceleași cercuri, trudindu-se së 
prezinte acest act de dreptate istorică, poli 
tica, socială, ca pe un „cadou“ primit la Tria 
non şi nu ca expresia irezistibilă a voinței na 
tionale unanime exprimată la Alba lulia la 1 
Decembrie 1918, atunci scriitorul recurge la 
mijlocul care 1 se pare cel mai percutant, cel 
mai apt de-a raspunde imediat și cu ecou 
larg: filmul. 


~in osatura lui scenaristică Dreptatea a 
fost gindit ca un film de război? 


— Nu. Războiul mondial 1914—1918 („Pr: 
mul“ care în conştiinţa generaţiilor care l-au 
purtat şi l-au suportat ar fi trebuit să fie si ul 
timul!) este numai un fundal necesar, e! à 
fost totodata piătit cu milioane de morminte 
— mormintul a trei imperii, insemnind si in 
ceputul rezolvării unei aspirații milenare: for 
marea statelor naţionale, prin libera hotarire 
a popoarelor. Daca acceptaţi formula, filmul 
l-am gindit ca pe un „roman cinematografic’ 
ca si serialul Lumini și umbre deaitfel, și nu 
este deloc o intimplare că el va prinde viața 
sub bagheta aceluiași regizor, prietenul meu 
Andrei Blaier. Un asemenea film ridica pro 
bleme extrem de complexe, una din ele fiind 


~ 


l. datele ei principale. „metoda” critica » 
lui D.I. Suchianu e binecunoscuta, nu dour 
datorita faptului ca miile de pagini pe care 
le-a scris despre cinema o ilustrează fara 
abateri. cu o teribila consecvență, ci si pentru 
că autorul și-o prezenta singur, ori de cite ori 
avea prilejul, repetindu-i tenace „principiile”. 
lată doar un exemplu, dintre atitea care se 
pot desprinde din cărţi, articole, interviuri 
„Metoda mea a fost și râmine următoarea: in 
cep prin explicarea temei, adica fac un mu 
eseu psihologic-tilozofic. Apoi dovedesc ca 
fara o tratare cinematografică, ideea respec 
tiva nu tace doua parale. În sfirsit, decupez o 
scenă sau două care dureaza pe ecran un 
minut, dar care-ţi lasa emoții pentru douazeci 
de ani! Pe marginea acestor scene-cheie fac 
comentarii, glose, scriu despre tot ce evocă 
ele, dar nu figurează pe ecran, adică scriu o 
poveste bis a filmului. Cu alte cuvinte, de mai 
bine de 40 de ani scriu nuvelele pe care le 
scrie spectatorul în mintea lui.” („Biografia 
debuturilor”, p. 15). „Conceptele“ de sce- 
nă-cheie și poveste bis (alte-ori numită și po- 
veste nr. 2) ordonează eficace „metoda” şi 
permit aplicarea ei universala, pas cu pas, 
asupra oricarui film. Ceea ce D.I. Suchianu a 
și facut, comentind de-a lungul vieţii sale 
sute și sute de momente cinematogratice 
care ar provoca ample reverberatii în mintea 
şi în sufletul spectatorilor. Le descoperea 
pretutindeni, aproape indiferent de valoarea 
reală a filmelor in cauză, de unde și obieclia, 
formulată nu o data, că ar îi avut o maniera 
uniformizatoare de a scrie. Repros posibil, 
dar inadecvat în fond, caci venea din ideea 
ca articolele sale ar fi facut oticiul de „cro- 
nică cinematografică", deci de „judecata cri- 
tica“ asupra producției de gen. Daca — însă 
— acceptâm ca D.J. Suchianu a fost un eseist 
si nu un critic specializat, atunci calitatea pa- 
ginilor sale va trebui căutată în alta parte, nu 
în valabilitatea „judecăților“. inainte de a ve- 
dea unde anume, så adaug ca „metoda“ in- 
sâşi e într-o oarecare masură înșelătoare, ea 


Cei care au dat expresie voinţei nationale 


obiectivitatea maxima, dusa pina la minulie şi 

hiar dincolo de ea. Nefericita „idee“ ver- 
hocy-ană a excluderii românilor de la viața 
olitica a Transilvaniei este şi in realitate, şi 
n modul cum o vom oglindi, o concepţie de 
clasă şi nu are nimic comun cu spiritualitatea 
ungara, cu poporul ungar care, oprindu-si 
migraţia s-a stabilit și pe aceste meleaguri ori 
a tost colonizat aici. Una este atitudinea feu- 
“aia, de clasă (si sa nu uitam ca o parte a 
nobilimii maghiare din Transilvania provenea 
din acei privilegiați de origine romana care, 
pentru a-și păstra privilegiile au trecut la ca- 
tohcism şi s-au maghiarizat, devenind, unii 
lintre ei, în virtutea legii excesului de zei a 
neofitului, opresori ai propriilor co-nationali) 
şi alta este solidaritatea oamenilor simpli, ai 
oamenilor ce traiesc din munca lor chiar 
daca un prozelitism neincetat a reușit, pentru 
un timp, să intunece in ochii lor, adevarata 
dare de lucruri. 


- Cind se pun in lumină intimpläri care 
aparțin istoriei noastre de dată recentă, me- 
moria supravieluitorilor este de mare folos. În 
ce măsură aţi utilizat această „sursă docu- 
mentară"? 


întrucit sint născut in 1930, „memoria“ 


mea despre 1918 este afectivă (neincetatele: 


povestiri ale tatalui si unchilor mei care au 
participat la Marea Adunare și la luptele, cu 
arma în mina, pentru apararea Unirii) şi poli- 
tică, rod al unei neintrerupte meditații asupra 
destinelor ceior care, ca persoane. au dat ex- 


Un alt 


cine-roman: 


wresie voinței nationale, destine contradictorii 

luliu Maniu, Vaida-Voievod) ori tragice (Ju 
manca, Fluieraș). Neintenţionind sa pun in 
pagini” cinematogratice evenimentele isto 
nice. ci esența lor, respectata cu rigoare in 
hecare moment evocat. am incercat in perso 
najul dr. Emil Sever — reprezentantul Parti 
dului National 
diverse personalitati ale vremii (luliu Maniu 
Vaida-Voievod, St. Cicio-Pop, Vasile Goldis 
etc.) cu rol, în acei moment, fundamental po- 
zitiv, progresist, cu toata evoluția ulterioara. 
evoluție pe care am evocat-0, uneori cu as- 
prime excesiva în multe filme şi romane. 
Străinul, Setea, Conspirația, Departe de Tip- 
perary, Lumini şi umbre. Nu e vorba de vreo 
revenire encomiastica. ci de exprimarea artis 
tica a unui adevăr pe care istoriografia noas- 
tra îl oglindește astazi. in lumina materialis 
mului istoric si a orientarii fundamentale a 
secretarului general tovarasul Nicola: 
Ceausescu: „Istoria trebuie să prezinte intre 
gul proces al luptei revoluționare în comple- 
xitatea sa, să pornească de la analiza stiinli- 
fica a realitälilor sociale, să intăișeze taptele 
nu dupa dorințele subiective ale oamenilor, 
nu după nevoi politice de moment, dupa cri- 
terii de conjunctură, ci așa cum s-au petrecut 
ele conform adevărului vieții“; adevar care 
reiese din citeva lucrari fundamentale, cum 
este „România dupa Marea Unire” de dr. Mir- 
cea Muşat şi dr. lon Ardeleanu. 


Ali restrins la mici poveşti individuale 


destine la răscrucea 


-— să realizez o sinteza intre * 


istoriei. Zi 


sau ați generalizat faptele istorice din film? 


— Fiind vorba de un film, adica de o lu- 
crare (care se vrea) de arta — aceste adeva- 
ruri istorice se „intrupeaza" in destine umane 
pe care le determina, le conditioneaza Este 
vorba de destinul unor familii române, ma- 
ghiare. legate intre ele prin dragostea copii- 
lor, prin afecțiunea reciproca. despartite de 
prejudecati, de tropisme, readunate de trage- 
dii individuale. totul concentrindu-se in re- 
plica finala a unuia dintre eroii tineri: „Aici 
impreuna... pe acest pamint pe care l-am 
stropit cu singe și unii și alții...” 


= Meandreie subiectului sint concepute 
spre a conduce la un final-surprizā sau dim 
potrivâ? 


Intr-un film istoric, finalul nu poate fi „o 
surpriza”. Marea Adunare Naţionala de la 
Alba lulia a fost şi apare in film ca ,0 sur- 
priza” doar pentru acei reprezentanţi ai feu- 
dalitaţii maghiare care credeau poporul ro- 
mån incapabil de o organizare atit de stralu- 
cita, de exprimarea fara putinţa de replica ju 
ridica, politica si istorica a hotaririi sale nu- 
trita de veacuri... Cit despre destinele eroi- 
lor... propria noastra viața este, uneori, atit de 
imprevizibila! 


Interviu de Illeana PERNES DĂNĂLACHE 


umbre de 


Andrei Blaier după un scenariu de Titus Popovici (cu Florin Călinescu, Gina Patrichi si Adrian Pintea) 


filmul în contextul culturii 


Tot povestind ca-n filme 


creind impresia că e la mijloc un sistem con 
ceptual serios, apt să introduca in materia 
data o ordine „cntica”. inca o data, calitatea 
paginilor „Domnului Cinema“ nu trebuie câu- 
tata aici, de vreme ce scena-cheie, povestea 
bis şi altele asemenea lor, precum scenariul 
de subiect şi scenariul de temă, dezinselarea, 
iuțirea de sine şi aşa mai departe sint mai de- 
grabă nişte pseudo-concepte, al căror rost 
principal mi se pare acela câ permit mutarea 
discuţiei de pe teritoriul profesional al criticii 
cinematografice pe acela al speculaliei psi- 
hologice; filozofice, morale, deci substituirea 
tocmai a instrumentarului propriu-zis critic 
cu cel mult mai lax al eseului. D.I. Suchianu 
traia cu iluzia ca face „estetică cinematogra- 
fica” și cà eforturile sale conceptuale mer- 
geau catre elaborarea unui „cod“ al genului 
(işi prezenta cartea „Cinematograful, acest 
necunoscut” drept „doar volumul |! al unei 
estetici a filmului”, dupa vechiul „Curs de ci- 
nematograf" — in „Cinematogratul....”. p. 14 
—, pentru ca într-un articol din 1980 sa 
anunţe ca planuia mai multe volume care sa 
duca lucrurile mai departe și sa analizeze 
„liecare din numeroasele categorii specific 
cinematografice", intregul proiect urmind să 
arate ca „un fei de dicționar al artei filmului”, 
„un Cod al esteticii cinematogralice”... — în 
„Alte foste adevăruri viitoare”, Ed,. Minerva, 
1983, p. 243); însă poziţia sa ilustra o atitu- 
dine general-estetica și nu una de specialist, 
incit „codul“ n-avea cum sā fie validat de 
profesioniștii breslei (a recunoscut-o singur: 
„Nici unul dintre criticii de film nu întrebuin- 


teaza procedeul meu” in „Biografia debu- 
turilor”, ibid.). in schimb, merita sa situam 
metoda" respectiva pe harta globala a sens: 
bilităţii interbelice, careia 'tinarul eseist Su- 
chianu i-a aparținut în anii sai de formaţie in 
teiectuală: si vom descoperi — atunci — ca 
ea, „metoda“, aplică asupra filmului o per- 
ceplie esențialmente modernista, de tip meta- 
foric, conform careia segmentele operei nu 
fac decit să trimită la altceva, să „sugereze“ 
semnificații mult mai vaste, pe care „textul” 
efectiv, discret si .incifrat” nu le „rostește"... 


Calitatea prima a eseisticii lui D.I. Su 
chianu e deconspirata de emblema centrala a 
„esteticii“ sale: povestea bis. In tot ce a scris 
despre cinema, el n-a facut decit sa dea friu 
liber unei extraordinare vocalii de povestitor 
de causeur oricind gata sa depene firele cu- 
târor intimplari, scene ori dueluri de replici 
Stilul sâu a avut întotdeauna o oralitate spu- 
moasä, seducatoare. saltind sprințar printre 
subiecte şi amestecind nastrușnic toate zo- 
nele limbajului de la cele savant-intelectuale 
si pina la cele colorat-argotice (ia un mod 
apropiat de maniera eseisticii lui N. Stein- 
hardt). Nu degeaba iși compara articolele cu 
nişte „nuvele“: legea lor o face povestirea. in 
această varianta (dacă ii pot spune așa). 
„mucalita“. incit valoarea scrierilor sale cine- 
matogratice nu vine din sensul teoretic al 
„metodei“, ci din savoarea epică, din talentul 
de a face orice istorisire captivanta. Aleg de 
asta-data o singura proba a acestui stil per- 
cutant şi amuzant, şi anume relatarea micii 


https://biblioteca-digitala.ro 


wbunari a „conjupistului” tocmai imbogatit 
un Dacă aș avea un milion: „Patronul urla 
Ce poftesti? Eroul nostru ii explica. Scurt 
Printre buzele rotunjite. scoate o limba 
groasa si emite un lung si zbirniit vint bucal, 
în timp ce ochii privesc ca doua pistoale vi- 
zind aceeași ținta. Cind provizia de gaze din 
plamini s-a terminat, eroul nostru inchide și 
gura și ușa, şi o porneşte inapoi pe ca- 
le-ntoarsa. parcurgind in sens invers şi des- 
crescind ierarhia directorilor și a secretarilor, 
precum şi masa amorfà a sutelor de roboți 
dactilofori. Şi gata. Asta a fost reacţia lui de 
milionar.”! („Cinematogratul...“, p. 122) 

..Si cum viața este ea insasi o lunga po- 
veste, ca un film, bunaoara, D.I. Suchianu 
şi-a proiectat finalmente metoda in utopia ci- 
nematogratului ca mod de a trái. „Dupa 
homo faber”, avea sa noteze într-un articol 
tirziu, publicat în 1982. „dupa homo sapiens, 
timpurile noastre au adus in scenă pe homo 
cinematogralicus. titular al une: poezii noi“ 
(„Alte foste adevaruri viitoare”, p. 237. 
dintr-un pasaj prezent. cuvint cu cuvint, şi în 
„Literatura şi cinematograf. Convorbiri cu 
D.I. Suchianu“, p. 33, intreg articolul fiind re- 
luat acolo la p. 29—34, intrerupt de intreba- 
rile şi comentariile „adaugate“ de alcatuitorul 
carţii)... A trait tot povestind, ca-n filme. a şi 
filmat ca-n viața (adica a aparut chiar pe 
ecran. in Un film cu o fată fermecătoare si in 
Luchian!), şi-a depanat amintirile de parca ar 
fi fost desprinse de pe pinza (in vremea lice- 
ului, „Eu şi Ralea, ca in filmele de aventuri, 
coboram de la etajul dormitorului pe fringhii 
de cearsafuri innodate”! — „Biogratia...”, p. 
12) şi a tratat orice a scris ca pe o opera 
„Cinematografica” (pina si despre o carte de 
„Sociologie“ spunea că şi-a construit-o „pe 
bază de montaj filmic” — idem. p. 14) — si 
tot așa mai departe, ca-ntr-o pelicula bogala 
si teribil de longeviva. pe care o priveşti cind 
zimbind, cind cu melancolia nitel trista a lu: 
tugit irreparabile tempus... 


lon Bogdan LEFTER 


impiedi- 
cindu-1 să invete „o poezie de patru strofe” 
imi sugerează prima intrebare: 


Pi i a 
— Unde şi-a petrecut copilaria? La țară 
sau la oraș? 


— A lost o viaţa la oraş... ca la țara. Casa 
parintilor — moștenita de la moșii lor, era in 
cetatea Sucevei. și eu, copi! fiind, de cite or: 
săream pirleazul ca să mă catär pe zidurile 
cetăţii mă alintam cu gindul că, probabil, car 
lui Ştefan Vodă se adăpau, odinioară, chiar 
din fintina grădinii noastre. istoria mă incon- 
jura din toate părţile şi mi-a făcut copilăria 
nespus de frumoasă! Tin minte cum ma 
striga paznicul cetăţii: „măi, Morcoveaţă. ia 
vino tu încoace si vezi, condu-i pe oaspeți". 
Eu, plin de pistrui, dar si de mindrie, mă infi- 
ințam numaidecit și le explicam vizitatorilor, 
în cea mai neaoșă limbă moldovenească „pe 
aisi au fost turșii şi chiar aisi, Stefan sel Mare 
își priponea caii“ de se präpädeau de ris as- 
cultindu-mă. Hazul lor mă inciuda teribil și 
am început să exersez, nu ca Demostene cu 
pietricele in gură, ci doar cu tenacitate și în 
cele din urmă am reușit să scap de inmuierea 
consoanelor. La terminarea școlii, după ce 
ratasem intrarea la geologie, dar eram ferm 
hotărit să perseverez în domeniu, m-am întil- 
nit cu Râducu lțcuș de la Nationalul bucures- 
tean și „acele vieţii mele” s-au rotit cu 180 de 
grade. Pe Räducu licus î recunosc, deci, ca 
primul meu părinte spiritual. Mi-a indrumat 
pașii spre o profesie fascinantă pe cate, în 
modestia mea nici nu visam să o ating vreo- 
dată. El m-a adus la București, m-a prezentat 
lui Petrică Gheorghiu, acest distins actor 
care mai este si un pedagog extraordinar si 
după citeva lecţii s-a produs surpriza: am in- 
trat primul la teatru. În vacanța dinaintea stu- 
diilor universitare, cochetind puţin cu viitoa- 
rea profesie in Cosmin, fiul zimbrului, regizat 
de Cornel Popa, avindu-l in preajmă pe Flo- 
rin Piersic care interpreta rolul principal, nu 
anticipam de loc că în altă vară, de data 
aceasta intre anii |! si IlI de studiu, voi avea 
bucuria de a fi ales pentru filmul Reconstitui- 
rea. Regizorul Lucian Pintilie mă descoperise 
într-o zi de curs, pe cind exersam un mono- 
log în Peer Gynt. Am început filmările. Ala- 
turi de mine ciţiva colegi de generaţie, Ileana 
Popovici, George Mihăiţă, dar şi titani: Emil 
Botta, George Constantin, Ernest Maftei. Si 
nu pot să uit, şi nu cred că am să uit vreo- 
dată, cum acest extraordinar actor, George 
Constantin lua notițe. Cu o seriozitate și un 
profesionalism de care abia acum îmi dau 
seama. Ce să vă mai spun despre intilnirea 
cu Botta! Sint atitea amintiri, atit de dragi! 
Vreau, cu ocazia interviului să contrazic o 
imagine puţin greşită pe care şi-au făcut-o 
unii spectatori despre el inchipuindu-şi-l ca 
pe o persoană tenebroasă și damnată. li con- 
trazic pentru că Botta avea marea bucurie de 
„a fi copil”, copilărindu-se in lumină. Si cita 
generozitate și căldură! Nu „rata“ nici o oca- 
zie, venind la filmare, să aducă pentru „puști 
de acolo”, adică Ileana Popovici, George Mi- 
hâiță si eu, cite un dar: o carte, o floare, un 
fruct proaspăt. Şi era tonic și vesel, cu un su- 
tiet nemaipomenit. Un copil mare. 


Cum spunea Brâncuși: cind nu mai sin- 
tem copii, am murit demult... 

Şi nu este adevărat? Nu pot så- uit nici pe 
Ernest Maftei, acest desăvirşit profesionist 
N-am a mă plinge, am călcat cu dreptul in 
profesiune. 


| Stacheta se ridicase sus de tot... 


— Şi nu a coborit detei, pentru că au ur- 
mat filmele Căldura și Așteptarea, după sce- 
narii scrise de Horia Pătraşcu. Din nefericire, 
de această colaborare mă leagă o amintire 
tristă, pentru că, inainte de terminarea filma- 
rilor, „acest Jean Gabin de limbă moldove 
neascä" Stefan Ciubotărașu a dispărut pre- 
matur. Filmul Așteptarea lansa şi un actor, pe 
Florin Zamfirescu. Tin minte că din cauza lu 
am încasat șapte perechi de palme de la Ciu 
botarasu. Se filma o secvenţă destul de com- 


VICTOR STROE 


Foto 


plicată, palmele le primeam la început si, ca 
un făcut, imediat după, se tot stricau, ba una, 
ba alta, si trebuia să reluâm. De foarte multe 
ori m-am gindit la cele șapte duble, echiva- 
lentul a șapte perechi de palme. 


lot ce-mi doresc: 
să nu treacă timpul 
fără folos... 


= În timp ce Vladimir Gătan turna fiim 
după film, ce se intimpla cu actorul de teatru 
Vladimir Gäitan? 


— Împărțirea actorului între teatru şi film 


cronica animației 


Scurtă 
pre-istorie 


Cc... că în animaţie totul se poale, re- 
gizorul Virgil Mocanu şi-a croit serialul de 
desen animat Omul invingätor ca pe un 
science-fiction pe dos. Personajele sale nu 
călătoresc în viitor, ci inspre trecutul indepar- 
tat al omenirii, așa cum se vede din episoa- 
dele Start spre trecut și Primii pași, progra- 
mate pe ecrane. imbarcati la bordul unei ul- 
tramoderne nave botezată ,Curiosul“, prota- 
gonisti nu pornesc in cosmos, ci decolează, 
prin „tunelul timpului“ înspre epoca de pia- 
trå. Deși nu le lipseşte hazul, peripețiile dir 
aceste pelicule nu se vor o replică la celebru! 
serial produs de Hanna și Barbera, plasat in 
aceeași pre-istorie. El este ceea ce ne-am 
obișnuit să numim „o aventură a cunoaşterii”. 
O aventură trăită de ciliva copii ai zilelor 
noastre, obișnuiți să facă înmulţiri si împărțiri 
pe calculator și să minuiascä jocuri electro- 
nice, dar nu știu mare lucru despre evoluția 
omului. 

Conduși de prietenul lor adult, Căpitanul, 
simpaticii eroi află cit de dificil a fost urcușul 
ființei umane pe treptele civilizaţiei, ce eveni- 
mente epocale sint mersul biped, descoperi- 
rea focului sau încropirea unui adăpost. Strá- 
batind Terra ca pe o planetă necunoscuta. 
membrii expediției asistă la palpitante vină- 
tori de bizoni, la migrarea animalelor spre zo- 
nele calde in timpul unei giaciatiuni, la pri- 
mele picturi rupestre. Tentaţi să intervină în 


https://bibliot 


actorii nostri 


Vladimir Găitan: 


se face pe strictă răspyndere... si etort cit cu- 
prinde. Eu am crescut in spiritul unei legi as- 
pre: absenţa de la un spectacol, care astfel, 
implicit, se amină si publicul este trimis 
acasă, echivalează cu o crimă. Actorii știu 
multe povești adevărate despre ei și colegii 
lor. Am să vă spun și eu o întimplare. Filmam 
la Vama Veche în Întiinirea lui Sergiu Nicola- 
escu. Seara aveam spectacol. Inainte de fil- 
mare imi las hainele mele de zi cu zi şi cheile 
de la mașină in autocarul echipei. Cind revin 
de la cadru, ia autocarul de unde nu-i! Timp 
de cinci ore am așteptat pe marginea șoselei 
cu lacrimi de ciudă in ochi, aşteptind sá 
treacă un mijloc de transport. Văzind că se 
îngroașă gluma și soarele trece de amiază, 
pe la ora 3, imi sparg propria maşină, fac 
contactul legind două fire şi încep o goană 
nebună contra cronometru. Peste 300 km 
„i-am înghiţit“ in mai putin de trei ore și ju- 
mâtate. Ajuns la teatru, în limitele sfertului 
academic, tremurind tot, nu puteam să mă 
machiez, privirea mi se impäienjenise. Zum- 
zetul obișnuit al sălii înaintea gongului m-a 
liniștit imediat. Ce pot să spun? Publicul m-a 
răsplătit prin afecțiunea și fidelitatea lui. 


- În 1972, Săgeata căpitanului lon... 


— O intimplare netericita. Privind filmul cu 
detasarea pe care ţi-o dă maturitatea, înțeleg 
că regizorul a vrut să transforme un film pen- 
tru copii şi tineret într-unul de anvergură is- 
torică şi, ieșind din tiparele unui basm fru- 
mos a avut eșecul cunoscut. Reproşurile ve- 
mte din partea colegilor regizori m-au durut 
cel mai tare. Mi s-a spus: „de ce n-ai refu- 
zat?" Cum puteam să refuz un rol principal- 
cind restul distribuţiei îl formau actori ca: 
Amza Pellea, lon Besoiu, lon Marinescu, Mir- 
cea Albulescu, Virgil Ogăşanu? O asemenea 
echipa de actori și eu in virtul lor! Din pa- 
cate, după premieră am trecut niţel la index 
si mi se replica invariabil.„Sâ mai treacă tim- 
pul, să mai uite lumea,.Träiam prima expe- 
rienţă dureroasă din viaţă, din profesia noas- 
tră care nu iartă greşelile, fie ele justificate 
ori ba. 


“A însemnat o lecţie? 


— N-a fost deloc o lecţie! Eu am o teorie 
care se rezumă cam așa: un actor trebuie sa 
joace, să joace fără pauze şi fără motturi 
pentru că dacă aşteaptă zece ani marele rol 
şi primește, in sfirsit, marele rol el, va fi total 
nepregătit! 3 


~ În cariera dumneavoastră ecranizările, ca 
un măr cu două fete, una tentantă, cealaltă 
periculoasă, v-au ispitit să mușcați din plin... 


— Ca să nu pun un punct, unde aş dori 
puncte, puncte, vă spun că nu un regizor din 
generaţia mea mi-a intins mina, trecind peste 
eşecul profesional şi alegind celelalte lucruri 
pune pe care le făcusem, ci unul din altă ge- 
neratie: E vorba de acest profesionist reduta- 
bil, Sergiu Nicolaescu, care a îndrăznit să mă 
ia în echipa lui (eu, care greşisem!) să-mi 
ofere roluri de primă importanță. Așa s-a 
născut Ultima noapte de dragoste, intiia 
noapte de război, Întiinirea, Zile fierbinţi, se- 
rialul Războiul de independenţă și acum Le- 
genda . Dragă şi neașteptată a fost 
şi intilnirea cu Alexandru Tatos la Întunecare, 
intilnire căreia, tac o mărturisire din suflet, 
regret că nu i-au urmat si altele. 


~Z Un fost june prim de succes, ajuns la 42 
de ani schimbă registrul... 


- Acestei schimbări îi datorez probabil 
pauzele lungi (care sper că vor fi trecătoare) 
din activitatea mea de pe platou. N-am intrat 
în panică, deşi am „in spate” o perioadă in 
care își disputau timpul meu liber cite doi-trei 
regizori. Eram foarte la modă, o figură noua, 
pe care o voiau și aici, şi dincolo, și din- 
coace. Observ că lucrurile se repetă şi cu co- 
legii mei mai tineri şi mă gindesc, uneori, câ 
la restrişte și unii şi alții te mai uită. 


viaţa strămoșilor noştri pentru a-i ajuta sa 
evolueze mai repede”, copiii sint sfatuiti de 
capitanul amuzat să n-o facă pentru că, se 
ştie, „nu putem schimba trecutul”. Lecţia lu: 
despre triumful inteligenţei omului este, inve- 
selita cu glume. Nici nu s-ar putea altfel, 
pentru că pasagerii „Curiosului“ au simţul 
umorului. Portretele lor sint creionate cu 
afecțiune, dar si cu haz, cu simţul detaliului 
comic: o fetiță este o pasionată de artele 
marțiale și execută la tot pasul figuri de 
Kung-Fu, o alta este gata să rateze plecarea 
pentru că şi-a uitat päpusa, un băieţel melo- 
man reacţionează cu intirziere pentru că as- 
cultă tot timpul muzică la câști. 

Critic trecut în tabăra artiştilor, regizorul 
Virgil Mocanu a reușit să asigure serialului 
său o modernă alură plastică. Decorul și tipa- 
jele poartă pecetea de talent și de protesio- 
nalism a Doinei Botez, graficiană cu expoziţii 
de succes la activ şi semnatara unor intere- 
sante ilustraţii de carte. Datorită şi celorialte 
compartimente de creaţie: animația (Despina 
Buneci, Mihai Creţu, Viorei Nica, Daniela 
Chelu) ilustratia muzicală (George Copaci), 
imaginea (Anca Barbu), montajul (Sonia 
Georgescu), calităţile episoadelor din această 
suită inaltà platforma artistică a serialului. Nu 
întimplător regizorul a fost premiat în urmă 
cu trei ani, la Festivalul de la Bilbao ca autor 
al celui mai bun film educativ. 


Dana DUMA 


Călătorind spre trecut, 
cu echipament ultramodern 
i de Virgil Mocanu) 


- O vorbă spune „cei mai vechi prieteni iți 
sint și cei mai aleea A Am citit citeva 
vorbe „de suflet si din suflet“ scrise de criti- 
cul literar Alex. lănescu despre prietenul 
lui din copilărie, actorul Viadimir Gäitan, cu 
care mergea la pescuit „și invăța, vorba cin- 
tecului, rimele să inoate“. 


— Ne leagă multe amintiri, pozne de puști. 
prima dragoste pentru colega de bancă, dar 
şi ceasurile dedicate poeziei, încercări timide 
de a pătrunde căile filosofiei. Şi cite şi mai 
cite... 


Actorul Viadimir Găltan de la Teatrul de 
Comedie, n-a jucat in film nici un rol comic. 


— Hamin consecvent comediei deși mulţi 
atirmă că nu as fi potrivit pentru ea. Culmea 
ironiei este că am luat premiul de interpre- 
tare pentru rol secundar, la Gala Comediei 
de la Galaţi, cu Pierrot din Don Juan. În pro- 
tesia noastră există un mare respect pentru 
adevăratul actor de comedie. Ce greu e să-i 
taci pe oameni să suridă, darmite să rida! 


- Stimate Vladimir Gätan, nu v-aţi dorit 
un Hamlet“? 


— Nu mi-am dorit nici Hamlet, nici Mac- 
beth, n-am avut ambiţii anumite pentru un 
rot, tot ce mi-am dorit a fost să nu fiu dat ui- 
țari, să mă înscriu în ceea ce se lucrează in 
anul respectiv, să nu treacă timpul fără ca eu 
sa exist cu folos. Dorinţă care se transforma 
în rugăminte, poate puţin patetică: regizori, 
nu ne dati uitării, pe noi, actorii aflaţi in 
schimbare de registru pentru că dacă nu ne 
împlinim in profesie, nu ne justificâm exis- 
tenta sub soare! 


ileana PERNEȘ DĂNĂLACHE 


„Modelind“ chipui / 
Margaretei Pogonat 


- ma 
Nicolae Girardi 


g operatorii 
noştri: 


Nu-mi place 


să recurg de două ori 
la aceeaşi soluție 


— V.. să va spun, de la bun inceput 
ca nu ştiu sa dau interviuri 


- Dar să-mi povestili ce v-a determinat să 
vă alegeți profesia de operator și ce anume 
v-a ea aci să-i rămineţi credincios — aţi 


— Asta-i istorie lungă! Niciodata nu mi-am 
dorit să fac un institut de artă! Urmasem o 
școală medie de electrotehnică și în paralel 
eram și instructor: mergeam prin sate şi înfi- 
infam organizaţii de tineret şi de pionieri. En 
tuziaștii ani '47—'48. Deşi aș fi vrut, n-am ur- 
mat Academia militară ca majoritatea colegi- 
lor, ci am primit repartiție la Studioul „Ale 
xandru Sahia“. Mă tentase oferta pentru ca 
nu cunoșteam deloc noţiunea de studiou, dar 
cind am constatat cà n-aveam de facut alt- 
ceva decit sa car cabluri si sa aprind lu- 
mini... M-am orientat spre Facultatea de con- 
strucţii unde materiile de concurs (fizica, ma- 
tematica) le stăpineam bine pentru că. la noi, 
la Pitești, poposisera citiva academicieni care 
predasera la școala. Şi mai aveam un argu- 
ment: facultatea asta avea niște grozave tere- 
nuri de volei, de fotbal. S-a intimplat, insa, ca 
într-o zi să ma nimeresc la o partida de 
ping-pong în incinta IATC-ului cind tocmai 
se dădeau examenele de preselecție. Am fost 
întrebat la ce mă pricep, eu am raspuns câ la 
tehnică și-am fost invitat să-mi incerc noro- 
cul la operatorie. Intrind, am dat peste o nu- 
meroasă comisie în frunte cu: Dembinsk,, 
Jean Mihail, Jean Georgescu. Am fost in- 
demnat sa-mi aleg niște fotografii si să vor- 
besc despre ele. Nu-mi amintesc decit câ am 
turuit o mulțime. M-au mai întrebat despre 
lumină și m-am trezit explicind în mod empi- 
ric de unde și cum vine ea! În trei zile trebuia 
sa-mi prezint și fotografiile proprii si eu pină 
atunci doar má pozasem nu și pozasem. De 
developat, ce så mai vorbim! Am recurs lao 
stratagema: am mers pe la atelierele foto si 
cu bani (aveam din perioada şcolii medii cînd 
ii ciştigasem cu un aparat — de invenţie pro- 
prie — pentru nicheiat, arămit și argintat!) am 
Cumpärat tot ce-am gâsit mai frumos în ma- 
terie de peisaj. Fapt e cà am fost acceptat sa 
candidez la admitere, doar că trebuia sa pre- 
gâtesc in trei säptamini și chimia organică și 
anorganica. Imi facusem in baie un dispozitiv 
special ca sa-mi pice apa pe ceată så n-a- 
dorm si așa am învățat. La desen ornamental 
am izbutit să creionez un Moise, linia contur 
mi-a reușit, cu umbrele am stat mai prost. 
Am fost admis totuși. În primele zile m-am 
dus la cursuri, pe urmă, de bucurie, n-am 
mai dat pe-acolo pină prin decembrie Am 
fost anume numit responsabil! de grupă si eu 
tot n-ajungeam la primele ore! 

Primele fotografii aveam sa le fac abia in 
anul Il. Prinsesem gustul orelor de fotocom 
poziţie, de studiul culorilor, mă şi ambitiona 
sem să nu tot capat note pe fotografiile care 
nu erau bune pentru alții. Aşa că în scurt 
timp am început să fiu nelipsit de la panoul 
cu „fotografii alese”. 

Şi-au trecut anii și-am terminat cursurile 
şam plecat acasa, la Costești, să aştept re- 
partitia Părinţii habar n-aveau ca eu fusesem 
student și se mirau ce concediu lung pot să 
am. Cind i-am marturisit tatii isprava mea, re- 
plica lui a fost dură: „Nu puteai si tu sä-nveli 
o meserie?! 

Cu operatoria am avut noroc! Cum filme se 
făceau cam rar, m-am apucat să cunosc Bul- 
tea. Inti am tost electrician, pe urmă maşi- 
nist, machieur, laborant etc. Şi mi-a prins 
bine: cind vreau să obțin ceva, știu exact ce 
trebuie să cer sau, şi mai bine, pun mina şi 
tac singur! 

La inceput am nimerit la echipa care turna 
Citadela stărimată, apoi la Dincolo de brazi 


10 


am lucrat tot cu un operator trancez și m-am 
deprins sa folosesc şi sculele ultramoderne. 
la vremea respectiva. M-am deprins tot de 3- 
tunci să lucrez cu lumina dirijată, „clasica“ 
Ma chinuiesc să pun oricite proiectoare, dar 
sa obţin ca lumina să fie superbă în cinci din 
cele opt puncte posibile. E drept ca si in In- 
stitut, profesoara noastră de istoria artei — o 
sculptorița — ne punea la epidiascop clișee 
cu tablouri celebre și ni le explica în detaliu. 


Cînd am terminat 
cursurile 

și m-am întors 
tata mi-a 
Nu puteai s: 


si tu o me 


acasă, 
is: 
nveti 
rie? 


Mi-au rămas intiparite pe retină. De atunci 
mi-am format ochiui într-un anumit fel. 
De fapt, fiecare film, fiecare subiect, im- 
pune o anumită manieră de iluminare, un 
anume mod de mișcare a aparatului. Și mie 
nu-mi place så fac de doua ori același lucru, 
să recurg de două ori la aceeași soluție. Nu 
urmaresc efectul doar de dragul efectului, 
așa cum prefer să filmez cadre fixe si pano- 
ramice. La travling recurg doar atunci cind 
este strict necesar pentru fluenta filmului si, 
în general, detest exibitile. Nu am simpatizat 
filmările combinate si la Gioconda fără suris 
am prelerat så fac totul pe viu, deși Malvina 
Urșianu îmi ceruse retrospectii: am filmat di- 
rect pe mașina sau tren, punind un reflector 
în tenderul locomotivei. La Serata, aveam o 
oarecare experiență in materie de color așa 
că am recurs la latentificare, adică o expu- 
nere suplimentara prin fata unor filtre colo- 
rate, astfel incit tonurile devin mai diafanr 
contururile mai noi. Sustin ca maniera de 
am tradat-o niciodata. Chiar sa 
vreau, n-aş putea sa-mi schimb „stilul“. 


lucru nu mi 


Lumina este pentru 


operator 


— ŞI, totuși, aveţi o filmografie amplă si 
loarte variată! 


- Primul meu scurt metraj s-a intitulat sim- 
plu: Circul. Ce placere era sâ-mi pun lumina 
executind chiar eu anumite salturi. Era circul 
locul ideal pentru experimente. Experimente 
pe care aveam să le continui și la Sub cupola 
albastră cind regizorul îm: cerea cele ma 
nastrușnice lucruri si eu mă sileam sa le fac 
caii in manej să apara — filmaţi de undeva de 
sus — ca un șarpe în mișcare; sa le filmez 
cailor doar copitele; sa decupez o silueta 
neagră si sa o trec într-o lumina rosie-albas- 
tra. Aveam obiceiul ca seara sa discutam in- 
delung filmarea de a doua zi. De altfel, impli 
carea incepea inca din faza (scenariului) „Ji 
terarului”! Dacă ținem cont ca și prospectiile 
pot să inspire, despre distribuție ce sa ma 
vorbesc! În funcţie de actor îţi pregätesti si 
mizanscena cadrului pe care poli să-l dinam: 
zezi prin deplasarea interpreților si nu, nea 
parat, prin mişcări de aparat. Primele filme 
le-am făcut împreună cu Aurel Kostrakiewics 
și era interesant cum calcula totul cu maximă 
precizie, iar eu ma lasam la voia inspirați 
şi-l convingeam şi pe el. 

Ce ştiu ca am iubit din totdeauna au fos! 
portretele şi în special cele de temei. Ambii: 
mea: så caut sa înfâţişez chipuri innobilate 
de acea frumuseţe inerentà actului artist 


— Sinteti recunoscut ca fiind nu doar talen- 
tat, ci tenace. Un cusur sau o calitate in 
profesie? 


— Greu de spus. Sint într-adevar un inca 
patinat. Am lucrat cu diverși regizori — cam 
noua la numar, Jean Georgescu, Paul Cai 
nescu, Vitanidis, Francisc Munteanu, Luciar 
Bratu. Malvina Ursianu, Zizi Bostan, Calo 
tescu, Sergiu Nicolaescu. Cu toţi m-am inte- 
les foarte bine. Nu pot sta degeaba, lucre: 
mult și orice cu aceeași plăcere. Daca v-a; 
spune că am ajuns să fac si un film medicali 
eu care nici de o injecție să n-aud: un film de 
300 de metri despre cherato-plastie, operaţii 
pe cornee. 


— Nu v-a tentat profesoratul? 


- Nu, pentru că eu continui să cred că me- 
seria „se fură” şi am avut totdeauna pe linga 
mine trei-patru băieţi pe care să-i invâţ, dar 
nu explicindu-le didactic, ci läsindu-i să ob- 
serve și apoi să pună lumina și să tragă la 
camera. Așa cum si pe mine mă lăsa maes- 
trul Gologan... Tin minte, la Cantemir, cind 
iam dat aparatul lui Vivi Dragan Vasile, el 
s-a speriat ca nu putea să vada. nu putea 
să-și ,plimbe" ochiul. Pe ecran lat, in aparat 
imaginea apare condensată și e dificil de 
apreciat proporţia fiecărui reper din cadru 

Nu-mi place să lucrez decit cu prieteni s 
pentru mine oamenii echipei de filmare for- 
meazà 0 familie intemeiata pe afinități sufle 
testi, artistice, colegiale. Numai așa pot lucra 
relaxat și... inspirat. Emoţii am totdeauna s 
doar după ce vâd materialul în proiecţie ma 
mai linistesc. În general, doar în proporţie de 
40% imi plac cadrele unui film. Ajung să ma 
urâsc pentru că eu le-am tras pe unele! 

Şi m-a mai ajutat ceva in profesie: faptul ca 
nu mi-a fost frică de moarte. Nimic n-am fa- 
cut cu prudență sau cu temere, cu spirit de 
conservare — cum se spune. 

Deși încăpăținat, am respectat totdeauna 
dorințele regizorului pentru că el e cel care 
are viziunea de ansamblu a filmului și se pre- 
supune că, dacă-ţi pretinde ceva, ştie de ce o 
face. Pentru ca să obţin supradimensionarea 
umbrei unui personaj. pină deasupra ceasului 
din centrul Sighişoarei, nici nu vă mai spun 
ce-am tăcut ca să instalez un proiector, 
proiectorul necesar! 

Preter să reiau de la inceput o scenă, decit 
să o refac. La fel și filmul, cind îl văd gata 
montat, aș tot vrea să-l iau de la capat. 

Din păcate, insă, nu sintem în ...Chaplin! 
Cind lucrez nu mai simt timpul. După ce-am 
muncit o zi întreagă din greu, cot la cot cu 
oamenii echipei — care — nu ştiu cum se 
face — dar mereu se nimerește că sint oa- 
meni harnici si destoinici — marea mea plă- 
cere e să pot să stau la taclale cu prieteni 
mei. Cu martorii existenței mele! 


Interviu de lina COROIU 


ceca ce culoarea 


este pentru un pictor 


(Marga Barbu si Sergiu Nicolaescu în 


ler 


guastiteéré été t 


Es in opțiuni, multă atenţie acor- 
dată elaborării, siguranță in transpunere, ţi- 
nută. Acestea cred că sint elementele esen- 
țiale pentru definirea personalității artistice a 
regizorului Lucian Bratu. Dar, desigur, intere- 
sant ar îi ca invitatul acestei rubrici să-și tacă 
singur portretul filmogratic. Mai ales că... 

— Stimate Lucian Bratu, prima mea curio- 
zitate este să aflu cum ați „trădat” pictura 
pentru cinema? Terminaseli Institutul de Arte 
Frumoase si oblinuseti premii la saloanele 
oficiale. Şi totuși? 


— A venit un moment cind cinematograful 
a inceput sa ma intereseze altfel decit à inte 
reseaza pe un spectator. Incepind sa Jucrez 
asupra mea“ — cum se spune, m-am cutur 

dat intr-o munca de cunoaștere ma teme: 
nica a artei filmului. Am inceput s-o prwesc 
nu din perspectiva straluciri ei extenoare, ci 
din punctul de vedere al posibilitațn de-a ma 


Lucian 
Bratu 
sau 
rigoarea 


exprima prin arta. Am crezut la inceput ci 
voi putea împăca pictura cu preocuparile 
pentru film, dar coexistenta lor s-a dovedit a 
fi o iluzie... 

Pictura — atit cit acumulasem din ea initial 
— m-a ajutat mult în creaţia de film. Pictura 
imi determinase primele preocupari pentru 
transfigurare atit in zona desenului cit si în 
cea a culorii. De la pictura am deprins pentru 
film compoziţia in cadru si culoarea la fiimul 
color. 

Eram asistent la catedra de estetică atunci 
cind mi s-a propus să merg la specializare. 
Am răspuns ca ma simt onorat pentru incre- 
derea arâtata, dar aș dori sa mă specializez 
in regie de film. Treaba a mirat multa lume. 
Primul an la institutul de cinematografie a 
constituit si pentru mine o adevarată dezilu- 
zie. Eram unul dintre cei mai stersi studenți 
căruia nu-i reușea nimic. Disperat, incepu- 
sem sā cred câ am apucat pe un drum greșit. 

Dar, la o disciplina practică unde se preda 
dictiunea vorbirii, pentru examenul de sfirsit 
de an trebuia spus pe dinafară un text literar 
de circa două pagini. La biblioteca gasesc o 
cartulie a scriitorului australian Henry Law- 
son. Una din schiţe, intitulată „Ceasornicul 
desteptator al lui Arvy Esspinoll” imi place la 
nebunie. imi place atit de mult, incit mă tre 
zesc și noaptea gindindu-ma la ea. Pe nesim- 
tite, in loc de doua pagini le invat pe toate 
şase. Examenul are loc in prezenţa unei asis- 
tente selecte. Din primele rinduri ale sâlii nu 
lipseau luli Raizman, Serghei Gherasimov, 
Ciaurelli, lutkevici, Tamara Makarova și alţi 
iluştri profesori ai institutului. Produc senza- 
he şi la sfirşitul recitarii se aplaudă puternic. 
Ce aplaudă? Lipsa de dictie a recitatorului 
compensată de capacitatea lui de-a transmite 
ginduri. 

A urmat apoi un fel de urcus al cărui punct 
finai a fost lucrarea de diplomă: „Secretul ci- 
frului”, de fapt filmui meu de debut. După 
aceea nu au mai existat indoieli în privința 
opțiunii pe care o facusem. 

Trecuseră patru ani, așa ziși „de stagiu“. 
Pină atunci realizasem un scurt-metraj docu- 
mentar, În iureș de joc, care a rulat în mai 
nulte țari, iar în 1956 am scris impreună cu 
Paul Anghel scenariul unei comedii fantasti- 
ce: Admirabilul X. Popescu. Am si filmat vreo 
zece zile, dar 

Secretul citrului a fost un debut neasteptat 
Sr pentru mne El s-a nascut d anizarea 
capii care avea atunci un mare succes de li- 
brarie: „La miezul nopții va câdea o stea” de 
Theodor Constantin. dar eu a trebuit să fac 
un efort deosebit spre a ma plia la un film de 
aventuri, gen la care nici nu ma gindisem 
nainte! 


— A urmat Tudor. O mare aventură pentru 
mine. daca ma gindesc cà eram la al doilea 
Him de lung-metraj. Daca atunci as fi știut 
atita cinema cit ştiu astăzi. nu cred că ma 
pucam sa-i fac. Pe atunci insa gradul incon- 
srentei mele a fost destul de mare: două serii 


cineastii nostri: Lucian Bratu 


Datoria noastră: 


cu 5300 metri utili, ecran lat, circa 136 de ac- 
tori în distribuție și o imensă — pentru acea 
vreme — masă de figuranţi... Din dorința de-a 
da un raspuns cit mai temeinic şi pentru a in- 
telege mai bine lucrurile. m-am apucat — 
vorba lui Eisenstein — „sa stirnesc eruditia”, 
citind documentele istorice. Am aflat lucruri 
pasionante care deschideau noi cai de intele- 
gere. M-am apucat de lucru. Unsprezece luni 
la elaborarea decupajului in care, impreuna 
cu scenaristul, am introdus elemente noi. Am 
luat parte la opt expediții de prospectii, stra- 
bâätind Oltenia in lung si in lat, urmarind apoi 
traseul parcurs de Tudor şi oamenii sai pina 
la București. Se pastreaza in memorie multe 
lucruri trăite legate de pregatirea si realizarea 
filmului și despre toate acestea s-ar putea 
scrie o carte 

Conceptual, noi ambitionam sa nu ne là- 
sam covirsiti de nimbul de erou istoric al per- 
sonajului principal, urmărind sa ni-l apropiem 
ca om. Figura lui ar fi putut fi redata mai 
complex decit am reușit noi s-o facem. deoa 
rece în jurul eroului au existat, istoriceste 
multe si interesante contradicții 


— Ştiu că intr-o vreme ali lost pasionat de 
figura lui Bălcescu, care ar fi putut continua 
organic drumul deschis de Tudor, film de 
mare frumuseţe şi sobrietate. 


— Daca nu s-a putut realiza un film despre 
Balcescu, aceasta se datoreaza și unor cauze 
subiective, şi unor cauze obiective. Recitind 
un scenariu mai vechi ia care am lucrat si eu. 
scenariu destinat unei coproducții cu italienii, 
astăzi mă pot declara mulţumit că filmul nu 
s-a facut. fiindcă acel scenariu. din raţiuni 
comerciale, era gata sa sacrifice o substanţa 
artistică şi istorică extrem de importantă pen- 
tru o descifrare valabilă a personalitaţii erou- 
lui. După filmul Tudor pot sa afirm ca as fi 
avut autoritatea sa abordez şi alte teme aie 
istoriei noastre atit de plina de perioade si 
materiale de viaţă interesante. Dar dacă n-am 
facut-o este că pe mine ma interesa, în pri 
mul rînd, nu istoria unor perioade trecute ci 
istoria zilei de astazi al carui martor ocular 
eram. Intimplarea insa a facut ca direcienul 
studioului mi-a cerut sa preiau din mers 
film în curs de realizare. Dupa ce se cheltui 
jumatate din devizul filmului, se spera ca e 
voi reuși să salvez filmul. Dar eu n-am reuşi! 
şi nici n-aveam cum reuşi. deoarece. obișnuit 
cu o elaborare atenta, a trebuit in 11 zile sa 
refac decupajul spre a continua filmarile ur 
gent. Filmul Sărutul a fost aspru criticat, ținut 
puțin in rețeaua de difuzare şi, cu toate ca in 
film sint şi elemente in care ma recunosc, am 
înțeles încă o data lecţia aspra după care tre 
buie să te dedici numai acelei teme desprinsa 
din forul tău interior si care te reprezinta 


— A urmat, in cele din urmă, filmul „des- 
prins din forul interior“ sau filmografia a con- 
tinuat să se alcătuiască din „intiinirii intim- 
plätoare"? 


— Nu, de acum inainte, cu mici except 
tilmogralia mea va continua cu teme pe car: 
mi le-am dorit si care erau inscrise in progra 
mul meu estetic. Pe cel care a urmat imediat 
îl iubesc în mod special: Un film cu o fată 
fermecătoare. Inițial un sinopsis de 36 de pa- 
gini reușea sa configureze un film întreg 
Radu Cosașu arâta o calitate mai rar intilnita 
în scenariile noastre: capacitatea de-a vor: 
cu surisul pe buze despre lucrurile grave ale 
vieţii. Ironia tandră pe care o cultiva în scrie- 
rea lui filmică susținea cele mai serioase ș; 
dramatice intimpläri. Filmul transmitea un 
mesaj de incontestabilă insemnätate sociala 
incă mai există tineri care, atrași de unele 
false miraje, sint gata să treacă peste oricine 
și peste orice pentru a-și atinge scopul. La 
acest film am deprins „spectacolul feţei ome 


documentarul rutier 


0 umbră pe șosea 


Lă 
O atmosferă de ambiguitate, de clarob- 
scur, de așteptare infriguratä a cunoașterii 
adevărului sint sentimentele ce le incearca 
spectatorul scurt metrajului pe teme rutiere 
Într-o noapte, un om (scenariul și regia 
Adrian Sirbu, studioul „Alexandru Sahia“). O 
atmosferă pe măsură intenlilor de a crea — 
în limita a citorva minute — un film polițist şi 
nu, un film de investigare a resorturilor psi- 
hice ale omului si nu un film de suspans, și 


neşti“, procedeu caruia i-am rămas credin- 
cios si în filmele mele ulterioare. 

Nu m-am găsit prea des in situaţia de-a in 
tiini sau provoca texte de scenariu care sa 
corespundă ideilor mele despre film. Așa ca. 
în aceste pauze lungi. am preferat sa fac 
filme de comandă. Ele nu numai ca-mi asigu- 
rau existența, dar îmi permiteau și să experi- 
mentez filmic. Astfel, dupa ce am realizat un 


istoric, 
actualitate. 
să te dedici 


Film 


film de 


lotul e 
temelor de suflet! 


triptic de reclamă pentru Sävinesti (cu sceno- 
gratia și grafica realizate de mine), m-am 
exersat pe diterite probleme de culoare. Nu- 
mai așa, m-am incumetat să trec mai tirziu la 
realizarea primului meu lung-metraj color 
Drum in penumbră, și am plecat de la un 
program minimal. Mi-am zis c-ar fi bine să 
realizez cel putin ceea ce eu numesc profila- 
xia de culoare“, adică evitarea pestrilului co- 
loristic. Am construit plecind de la o domi- 
nanta: un galben luminos contrapus unor va- 
lori în care culorile celelalte erau reprezen- 
tate nu prin tonuri saturate, ci prin derivatele 
lor grisate, prin griuri de culoare. 

Cind s-a alcătuit cuplul pentru acest film. 
puţină lume credea în valabilitatea lui. Cornei 
Coman venea dupa Serata Malvinei Ursianu, 
sar Margareta Pogonat nu mai fusese solici- 
tata de mult la vreun film. Ea a lucrat cu o 
mare daruire, mărturisind cu emoție cà in 


O „taxi-driver” 
cu Dorina Lazăr si 


l} 


merge Maut departe 


nu. intenţii ce corespund meandrelor vieţi. 
evoluţiilor neașteptate, ale destinelor de-a 
lungul soselelor, alternanţelor de aib negru 
de cunoscut-necunoscut, de pozitiv-negativ 
tinind de comportamentul oamenilor in circu- 
latie. > 

De la inceput, sintem pusi în fața unei cer- 
titudini (un om a fost accidentat undeva, pe 
un drum oarecare) si a unei incertitudini 
(cine este autorul). Sintem pârtaşi — iscu- 
sința regizorului de a nu ne lása in comoda 
postură de spectatori — sintem, deci partasi 
la câutările asidue pentru restabilirea situaţiei 
ce a precedat faptul şi in contextul căreia 
s-au petrecut lucrurile. Luâm cunoștința, 
într-o manieră neostentativă, dar convinga- 
toare, cit de labile, de variate si superficiale 
sint opiniile unor oameni cind e vorba sa-si 
asume o răspundere — in speța aceea de 
martor al unui accident de circulaţie. Urma- 
rind alternantele incitante de imagini, planuri 
şi unghiuri, de lumini şi umbre, comentariul 


să ne depăș 


partitura personajului aflase unele similitudini: 
cu destinul propriu. l-am apreciat exigenta 
deosebita pe care nu o poate avea decit un 
artist adevarat. 


— Tot Margareta Pogonat v-a fost protago- 
nistă și in următorul film: Orașul vazut de 
sus: o partitură la antipod, un alt unghi de in- 
vestigare a universului feminin, de fapt, cum 
vă place dumneavoastră să faceţi precizarea: 
lumea omului de azi. 


— Margareta Pogonat. actrița de compozi- 
lie — ca alte mari actrițe — a fost distribuita 
și în acest film, reuşind un personaj de o alta 
factura decit cel din Drum in penumbră. De 
aceasta data, operator era Florin Mihăilescu. 
inclinatia lui de-a lucra cu o gamă de culori 
reci eu o gaseam foarte potrivită universului 
uman și material al filmului. Am mai avut bu- 
curia de a lucra prima oară cu excelentul ac- 
tor care este George Constantin. O bună co- 
laborare am avut cu Ilarion Ciobanu, bine in- 
tegrat personajului. 


— Fiindcă vorbim de distribuție, în Mireasa 
din tren aţi avut unele alegeri insolite, inter- 
preţii ajutindu-vă să cistigali pariul ineditului 
amalgam de frust şi poetic, propriu universu- 
lui lui D.R. Popescu. 


- Mireasa din tren a fost de la început o 
ipoteză cu farmec. Ulterior, substanța avea să 
devină şi mai consistentă: o experiență de 
dorit oricărui cuplu regizor-scenarist. Am 
plecat la Cluj unde D.R.P. conducea ,Tri- 
buna”, avind pe cap si alte griji. Rescrierea 
scenariului s-a facut în paralel cu redactarea 
schiţei de decupaj. Am avut satisfacția så ma 
gasesc alâturi de scriitor și să mă implic 
practic în lucru. Am plecat de la Cluj cu un 
scenariu care-mi plăcea foarte mult si pe 
care abia aşteptam sâ-l convertesc in film. 
Era povestea a trei tineri, doi băieţi și o fata 


de pe la noi 


Vasile Miske) 


sobru, lapidar. ce intervine exact cind trebuie 
si cu cit trebuie pentru a întregi intelesul mo- 
mentului, ne dăm seama că, uneori, oamenii 
observă dar nu rețin, afirmă, dar nu garan- 
tează autenticitatea celor spuse, aducind-şi 
aminte de cite ceva, nerelinind insă, tocmai, 
esenlialul. 

Pe măsura derulării secventelor, intr-o iz- 
butitá inläntuire de ritm, culoare, tabiour. 
secvențe sugestiv si discret completate de 
ilustrația muzicală, simţim că autorul acci- 
dentului nu este necunoscut; e pe undeva pe 
acolo, printre grupul de tineri motoretisti, 
care ni se tot perindă dinaintea ochilor, zben- 
guindu-se pe şosea, nebägind in seama locul 
unui (alt) accident pe lingă care trec, jucin- 
du-se de-a întrecerea, sfidind parcă totul in 
pätimasa alergare pe zveltui vehicul motori- 
zat pe două roți. 

Ceea ce duce indubitabil la descoperirea 
celui care involuntar, dar nu fără să știe, a iz- 
bit si trintit jos pe sârmanul pieton, paräsin- 


https://biblioteca-digitala.ro 


cu aparenţa de maculare (trei „îngeri trişti”), 
care tindeau insa spte imaculare. 

Daca pentru Radu Gheorghe și Gheorghe 
Visu n-au fost obiecţii, Aurorei Leonte i se 
reproşa ca „nu e frumoasă”. Dar tocmai acest 
lucru era convenabil fiindcă nu eram intere- 
sat ca disputa dintre cei doi báieți sa fie is- 
cata de atracţia fizică pentru fata, ci generata 
de un anumit fel straniu de-a fi al fetei, de 
puterea ei neobișnuită de a crede in viaţa. 
Caracterul fantast-poematic al creaţiei lui 
D.R. Popescu s-a impletit fericit — cred eu — 
cu un anumit realism documentar obținut la 
impactul cinematografic. Acest amestec și 
explica farmecul, savoarea filmului. 


— Mai departe, Angela... un film despre 
toate anotimpurile sufietului. 


- La un moment dat, Eva Sirbu, care deja 
investigase mediul respectiv, m-a intrebat 
dacă m-ar interesa istoria unei taximetriste. 
Nu eram inhibat de Taxi-Driver al lui Scor- 
sese și nici de un bun film sovietic tot despre 
un taximetrist, pentru că, dacă te uiţi la viață 
și nu la filme, ai şansa să poţi spune lucruri 
care încă nu au fost spuse pe teme asemână- 
toare. in plus, exista posibilitatea ca sa se 
poată radiografia medii sociale și oameni de 
condiţii cit mai diferite, ceea ce pentru mine 
era de mare interes. De aceea scenarista şi-a 
continuat documentarea după care scenariul 
s-a scris încetul cu încetul, între scenarista și 
mine existind o permanenta cooperare. 

Am avut şansa ca și la acest film sa mă in- 
tilnesc cu o actriță excelenta. Dorina Lazar 
nu trebuie bătută la cap cu prea multe „indi- 
caţii” pentru cå, din momentul în care incepe 
sa înțeleagă adevărurile relaţiilor dintre per- 
sonajul sâu și celelalte personaje, precum și 
intenţiile regizorului, sint puse în acțiune ex- 
celentele ei mijloace de expresie și sub ochii 
noştri se înfâptuie minunea identificării cu 
personajul. impreună cu Vasile Miske, a aicä- 
tuit un cuplu care acoperea exigenţele sce- 
nariului. pa 

De acum incolo e prea pulin de relatat 


— Depäsind calamburul iscat de unii critici 
mai ac ce a insemnat pentru dumnea- 
voastră Acordali circumstanțe atenuante? 


— Pre-textul filmului iesise învingător la un 
concurs de scenarii. Filmul nu a putut depăși 
o anumită carenţă a ideilor, deși efortul nu a 
hpsit. Următorul film, Orele 11, după scena- 
nul lui Platon Pardau, a intenţionat initial să 
plece de la o carte bună a scriitorului intitu- 
lata „Limita de virsta”. De la această intenţie 
și pina la final, scenariul a cunoscut tot felul 
de corecții. Apoi filmul, la rindul lui, a cunos- 
cut alte corecții, așa cå.. 


— Vă ştiu preocupat, in ultima vreme, de 
redactarea unei cărţi (pe ABC-ul filmului. 
Bânuiesc — o lucrare de larg interes. Chiar și 
pentru cronicarii de specialitate... 


- Mai întii despre carte. Ea se adresează ci- 
neamatorilor, dar şi tuturor acelora care, iu- 
bind filmul, se interesează de el ca fenomen 
de cultură: „Drumul spre artă al cineamatoru- 
lui“. Actualmente string materiale pentru o a 
doua carte pe care o gindesc ca pe o genera- 
lizare a experienţei mele și a altor colegi din 
cinematografia noastră. Acum despre cronici 
Datoria noastră, a cineaştilor este — cred eu 
— de a veni în intimpinarea cinetilului, crea- 
torii cu filmele, teoreticienii cu educarea ca- 
pacitatii de a vedea și a înțelege opera cine- 
matografică. Spectatorul este curios de a cu- 
noaste cum se naşte emoția artistică și prin 
ce, cum se iucrează la un film sau altul. Ce 
să mai vorbesc chiar despre realizator, care 
așteaptă să invete dintr-o analiza inteligentă 
și pertinentă. Dacă datoria creatorului de film 
este să depașească formele rudimentare de 
exprimare, aspirind la mijloace mai complexe 
pentru relevarea semniticaţiilor, datoria celui 
care analizează este de a facilita spectatoru- 
lui înțelegerea filmului! 


— Din acest punct, discuția "oricind poate 
să reinceapă.. 
Interviu de irina COROIU 


du-i. Urma ce acuză fapta si lasitatea condu- 
catorului de motoretă este, culmea ironie: o 
fragila petală de trandatir zdrobită pe asfalt. 
O petală desprinsă din buchetul de flori ținut 
in mină de fata de pe seaua din spate a mo- 
toretei, al cărei pilot, angrenat în mersul hao- 
tic al partenerilor de drum, n-a observat cetä- 
teanul în deplasare pedestră pe marginea $0- 
selei, nemaiputindu-l! ocoli. Dacă ar fi fost 
dus deindată la spital, scăpa cu viaţă! 

Filmul nu ni-l arată pe cel care a comis ac- 
cidentul. Nici nu simţim nevoia să-l vedem. 
Ne provoacă şi așa destulă amărăciune şi 
ciuda că un om şi-a putut pierde viața atit de 
rapid si atît de absurd din pricina usurintei si 
opticii puerile ale unui motoretist care, 
într-un moment de bună dispoziţie, a uitat, 
mai bine spus s-a dezis, de cel mai elementar 
simţ, de simţul omeniei, lăsind să cadă în 
urma sa o umbră neagra pe şosea. 


Gheorghe ENE 


11 


A. în faţă colecția .Con-secvente" de la 
ultima gală a filmului pentru tineret — Costi- 
nesti 1988 S-a scurs, deci, un an, au trecut 
365 de zile, 8760 de ore, 525 600 minute, 
peste 30 milioane de secunde, de clipe! Si cit 
de lungi sint clipele, secundele la Costinești 
in momentele acelea de mare tensiune cind 
te afli în fata publicului așteptind, sufocat de 
emoție, o reacţie, un verdict, o premiere. un 
interviu „cu clenci“; cit de cumplite sint in- 
certitudinile unui final de proiecție, cit de de- 
voratoare sint momentele confirmării sau in- 
firmării unui film. Timpul se scurge după oro- 


Un an 
de profesie 
este un an de viaţă. 
O clipă 
la Costinesti, 
o eternitate! 


logii diferite. Un an de viaţă, de profesie este 
una, o clipă la Costinești pentru unii este o 
eternitate. Timp condensat, aşa cum unele 
stele au masa de milioane de tone pe centi- 
metru cub de materie. Privit si înțeles astfel, 
Costinestiul ne apare ca o stare de excepție. 
In fond, e firesc să fie aşa. Căci are dreptate 
Stefan Zweig, nu poli sa fii artist 24 de ore 
din 24. Buftei îi trebuie un an să prociame 
arta unor filme, Costineștiului o săptămină să 
o aclame. Dar cit de tonică este această stare 
de graţie; meritul incontestabil al „galei”, dia 
logui cu tineretul, publicul majoritar al sălilor 
de cinema, tineri „in slip si la cravată” deloc 
comozi, dimpotrivă, intransigenţi, duri în faţa 
unor pelicule anoste, exuberanţi, generosi la 
contactul direct cu creaţia autentică. Con- 
fruntare şi confirmare ati! pentru cinemato- 
gratia profesionistă, de institut, cit si pentru 
cea de amatori. Și rezultatele nu au intirziat 
me Li . E 1e areal: «i a devenit cen- 
rul an u i pozitive și spontane, 
lipsită de prejudecăţi, „con-secventă“ 

Poate, tocmai de aceea se pune întrebarea: 
ce s-a intimplat cu laurealii galei ‘88? Au fost 
numai niște apariţii fulgurante de-o seara 
sau, dimpotrivă, râgazul dintre două stagiu nm 
le-a dat aripi, contirmindu-le valoarea şi ape 
tenta pentru film? Răspunsul este, in general, 
pozitiv. 

Bunăoară, Stere Gulea, autorul Moromeii- 
lor pe 35 mm, meditează. Își scrie scenariile 
cu sirguintà, așteaptă vint favorabil la pupă, 
işi savurează triumful unui film cu proporții 
de frescă. A tăcut parte din juriul unui festi- 
val din Portugalia şi, ironie!, acel juriu a pre- 
miat Miracolul lui Tudor Mărâscu, care a tre- 
cut neobservat la Costineşti. Deh, oameni 
sintem! În schimb, regizorul neconsolat se 
consolează lucrind la Misiune de sacriticiu, 
un proiect de prestigiu despre eroismul avia- 
tiei noastre în cel de al doilea război mondial. 
Film greu, film de räspundere intrat de pe 
acum în calculele galei din 1990. in interviul 
acordat ,con-secventei" se dorea, fie și „pen- 
tru foarte scurt timp, un primus inter pares” 
Va fi cu siguranţă. 


Victor Rebengiuc, vedeta de necontestat a 
Costinestilor '88, întrebat de reporter „cu ce 
ginduri aţi venit la Costinești?” a răspuns 
sec: „cu gindul să mă întorc cit mai repede le 
București”. ironie, spirit de frondă? Nicide- 
cum. Victor Rebengiuc era așteptat pe pla 
touri să interpreteze rolul lui Manole Crudu 
din Zbor înalt în regia lui Horea Popescu. Roi 
de amplitudine, rezolvat cu aceiași măiestrie 
tulburătoare. Căci e nevoie de har cu carul 
să faci acest salt mortal de la țăranul lui Ma- 
rin Preda la sculptorul emerit. In schimb, Lu- 
minita Gheorghiu “cea bătută de soartă” (de- 
claratia îi aparţine), a doua mare revelaţie a 

şi galei, are toate motivele să 
creadă in ceea ce spune. orii au OCO- 
lit-o, nu joacă în nici un film. amatorilor! 
Cu Cornel Diaconu viața a fost mai darnică 
Premiul juriului i-a consolidat poziţia. De ce 
are vulpea coadă se bucură de succes la ma- 
rele public. Se pregătește intens să filmeze 
Întimplări cu Alexandra, într-un cuvint șansă 
la Costinesti si noroc la Buftea. 


Tandemul Nicolae Mărgineanu — Anghel 
Mora, idem. Cu seriozitatea-i cunoscută, re- 
gizorul premiat pentru Flăcări pe comori fil- 
mează pe un scenariu de Mircea Radu laco- 
ban Stoi de cocori, infruntind dificultățile (si 
riscurile) de a transpune pe ecran o pagină 
de mare fior, „prietenia dintre Eminescu și 
Creangă”. Se spune că geniile nu au prieteni 
În dulcele tirg al lesilor prietenia, comunica- 
rea este o stare de spirit care destide insin- 
gurarea fie ea si genială. La ora de fala 
Nicolae Mărgineanu filmează. precipitat, teiul 
inflorit de pe Copou. Căci, vai, pină şi teiul 
marelui poet se scutură... Anghei Mora n-are 
statut de „rezervă la start”. Dimpotrivă, a luat 
startul la un nou film pe scenariu propriu, Ki- 
lometru 36, luptind contra cronometru să in- 
ceapă filmările pe durata Galei '89, la Cim- 
pina. Un film de ambiţie, cu suflu de marato- 
nist și ritm de sprinteur. Forma sportivului, 
foarte bună. Recent, Rezervă la start a lost 
distins cu Premiul special al juriului la Festi- 
valul filmului de la Beijing. Costinești '88 nu 
se desminte, iar Anghel ra, cu poezia in 
cap şi cinematograful în singe, are toate ṣan- 
sele să ciștige cursa unei cariere străluci- 
toare într-o „artă fără sex-appeal” (deciara 
anul trecut unui reporter). Oare? 


Cristian Comeagă si Marian Stanciu, lau- 


Irei laurcaţi 
Melania Oproiu. 
Anghel Vora 


si Cornel Diaconu 


reaţii premiului de imagine, işi tac meseria cu 
conştiinciozitate, pregătindu-se să dea primul 
lur de manivelă la două noi filme ale acestui 
an. respectiv Lacrima cerului, regia Adrian Is- 
tratescu și Misiune de sacriticiu, regia Tudor 
Mărăscu. Au de apărat un prestigiu dobindit 
la Costineşti, confirmind, astfel, câ „norocul 
suride numai celor inzestraţi“. Melania 
Oproiu, inepuizabila monteuză, taie alert si li- 
peste inspirat, vrind, parcă, să demonstreze 
ca ,foärteca de aur“ a senioarelor a incâput 
pe miini bune. 

Emilia Popescu. Ei, aici. jurnalul Costineş- 
tilor greseste de două ori: in primul rind, ti- 
nara actriță nu debutează in filmul lui Gheor- 
ghe Vitanidis În fiecare zi mi-e dor de tine, ci 
în... Moromeţii, da, ali auzit bine, în filmul lui 
Stere Gulea unde joacă rolul llincäi, fata Ca- 
trinei Moromete şi, doi, Gala nu lansează o 
nouă, excelentă actriță de revistă”, ci o ac- 
trità completă, capabilă de interpretări sub- 
tile, grave, cu profunzimi încărcate de emoție 
reținută. O dovedește, cu prisosinţă, în Lilis- 
cul infioregte a doua oară, ultimul film pe 
1989, in regia Cristinei Nichituș, într-un rol 
principal de remarcabilă ținută artistică. De 
frumoasä, tot frumoasă e, așa că titlul care a 
lansat-o „in fieare zi...” rămine valabil! 

În rest... Noutăţile la Gala X? — Costinești 


CG: primea vara trecută la Consluines}i 
premiul pentru debut cu filmul Rezervă la 


start, după un scenariu propriu, Anghel Mora 
terminase aproape un alt film, Flori de 
gheaţă, scris impreuna cu Costache Ciubo- 
taru, iar acum este din nou în producţie cu 
alt film intitulat provizoriu „Kilometrul 36", de 
asemenea pe un scenariu propriu. De curind 
Rezervă la start a primit premiul ial al ju- 
riului la Festivalul filmului de la Beiiing. 


Mereu 

în plutonul fruntaș, 
si mereu 
fair-play 


Frumoasă evoluție! După un „start” bun, 
totul pare că decurge de la sine, firesc, apa- 
rent fără efort. Aparent doar. Cind a intrat in 
focul turnării primului film artistic de lung 
metraj, Anghel Mora avea scrise incă doua 
scenarii, era coautor la scenariul filmului Să 
mori rănit din dragoste de viaţă şi realizase 
deja citeva filme de montaj apreciate. Deci 
un start pregătit cu minutie. cu muncă asi- 


https://biblioteca-digitala.ro 


duă. Rezultatul? Un film alert, tineresc, mon- 
tat cu mină sigură, un film despre ambiția de 
a învinge, de a se autodepäsi, despre sporti- 
vitate și dăruirea profesională a unor tineri 
pentationiști — şi nu numai a lor. Regizorul 
este si el un fost campion national la această 
disciplină. 

Flori de gheaţă este un film de cu totul alta 
factură, o poveste de iarnă despre tandrete, 
sensibilitate, prietenie, dar şi despre curaj și 
responsabilitate. Aparent (din nou doar apa- 
rent) cu totul altă tematică, alte sentimente, 
și, totuși, aceleași, dar privite din alt unghi — 
mai matur, tratate altfel, în altă tonalitate, mai 
gravă. După debutul impetuos, acest fiim 
pare un respiro, răgazul unei lecturi molcome 
la gura sobei, pe care regizorul, dar și poetul 
Anghel Mora şi-l permite inspirindu-se 
dintr-o povestire a lui Dumitru Trancă, „Vis- 
colul”. 

Apoi, din nou, o revenire la tematica spor- 
livă. Da capo? Succesul primului film l-a de- 
terminat pe autor să revină pe terenul sigur 
al unui mediu în care se simte acasâ? Deși 
este vorba despre alergători de cursă lungă, 
„Kilometrul 36" este un fais film despre sport, 
de fapt o parabolă despre cinste si perseve- 
rentà, despre generozitate si altruism, despre 
dorința de a fi mereu în plutonui fruntaș, dar 
nu oricum, ci muncind cinstit, despre bucuria 
de a invinge, dar mai ales despre bucuria de 
a participa la „cursa cea mare” — virtuţi 
sportive, desigur, dar nu numai... 

Între timp, alte două scenarii terminate, ci- 
leva decupaje și multe proiecte pe cele mai 
diferite teme (de actualitate, istorice sau in- 
spirate din literatura clasică) sint pregatite 
deja pentru continuarea cursei. Și dacă se 
poate... în plutonul fruntaș... 

Şi totuşi ce a insemnat pentru Anghel Mora 
premiul de debut la Costineşti? În orice caz 
wn start bun 


Georgeta DAVIDESCU 


Rae ard necruţător, dar mai teri- 
bil strălucește... farmecul protagonistei... Våd 
pentru a doua oară „Ciinele grädinarului" 


(Lope de Vega în insolita versiune musical 
imaginată de Florian Pittiş), așa câ-mi permit 
sa pierd firul acţiunii şi să o admir doar pe 
actrița din prim plan. Pentru actuala postură 
de neinduplecată, mindră îndrăgostită, și se- 
verá, şi duioasă, pare a se fi exersat inca de 
pe scena Casandrei într-o .frivolà" compozi- 
tie din „Opera de trei parale” sau ca Helena, 
nostima idolatră din „Visul unei nopţi de 
vară”. Dar tot atit de mult cred că i-a folosit 
si încintâtoarea evoluție pret de o melodie în 
scurt metrajul lui Horea Lapteș Scurtă întiini- 
re. Partitura înrudită oarecum şi cu aceea a 
Stelutei, fiica Stelei (Popescu!) din antre- 
nanta comedie În fiecare zi mi-e dor de tine 
de Octavian Sava și Gheorghe Vitanidis. 
Spectaculoasă, dinamitardă, atașantă. 

Era firesc ca într-o competiţie precum Cos- 
tinestiul să-și adjudece o recompensă. 

Dar, culmea, menţiunea i se acorda intr-a- 
devar pentru rolul acesta și nu pentru acela 
de mult ma mare dificultate, săvirșit cu 
pioasă sfiiciune (si același talent!) in marele 
fim al festivalului: Doar ochi, cu 
părul strins în basma, mergind lin, aproape 


Universul muncii în universul filmului 


vedere am uitat că a existat vreodată, din alt 
punct de vedere mi-l amintesc în liecare zi. 


Cristian COMEAGĂ 


pasiunea ,scormonitului" în noianul de mate- 
rial filmat. Dupa ce a lucrat la filmele de 
montaj Tineretul României socialiste și imn 
pentru primăvara țării i s-au incredințat si- 
multan alte trei filme: Rezervă le start — re- 


grozavi 

și Viața ca o poveste (sec- 
vente din istoria filmului românesc |) — regia 
Costache Ciubotaru și Al. G. Croitoru. Recu- 
noaște singură că cele trei filme au constituit 
un maraton epuizant, dar și o verificare a 
propriilor forte. Premiul de la Costinești? — 
O surpriză! dar mai ales un impuls, un im- 
| ; bold. „Nu am voie să fac filme slabe dacă mi 
l emeinicia á 5 s-a acordat acest premiu“. Din tot ce in- 
N "cae seamnă montaj pentru Melania Oproiu, un 
ý s capitol de o nemaipomenită frumuseţe, capti- 

vant și surprinzător ca un roman poliţist este 


, 
4 


Í 
1 
à 


Victor Rebengiuc, 
\lares s 


Vasile 


| codora 


Vii Dragan 


Steluţa, 


fiica Stelei, 
dar si 


Ilinca Moromete! 


fără respiraţie, Ilinca Emiliei Popescu e 
prezenţă de infinita discreţie in universul agi- 
tat al familiei Morometilor. Oare ce poate fi 
mai greu decit să exiști cu discreţie în 
preajma unor mari actori, Victor Rebengiuc, 
Luminița Gheorghiu! 

in miez de noapte, cind aplauzele frenetice 
s-au stins demult in arena de la Grădina 
icoanei, Emilia Popescu își aminteşte de 
Costineștiul anului trecut. Toată lumea aflase 
de premiu, numai ea nu. Venise doar pentru 
citeva zile, invoindu-se de la filmări. 
Regizoarea Cristina Nichituş Mihăilescu, ști- 
ind cum s-a descurcat și-ntr-un rol de alta 
factură, preponderent gravă, Silvia din 
„Aceşti ingeri trişti” partitură condensată de 
scurt metrajul Sandei Foamete, Într-o tereas- 
tré, ii propusese un alt pariu, o altă metamor- 
fozä în viitorul film Liliacul intiorește a doua 
oară: o femeie văduvă cu un copii de patru 
ani. A trebuit să se vopsească saten închis ca 
să pară mai matură. Dar a iost fericită cà i 
s-a oferit posibilitatea de a fi altiel. De a trăi 
povestea unei alte vieți... 

Pentru că nimic nu o supără mai mult decit 
pericolul repetării sau inactivitatea. 

in vocea uşor guturală, dar totdeauna 
voioasă, ii simt o undă de oboseală. 

Miine va lua trenul spre Petroșani. La capă- 
tul călătoriei o aşteaptă, desigur, o altă 
eroină... 


irina COROIU 


A. început să mă gindesc într-adevăr la 
„Premiu“ multe luni după ce l-am primit. in 
seara aceea și in zilele care au urmat n-au 
fost decit bucuria, mindria, cei dragi și ma- 
rea, care mi-a fost talisman de cind mi-aduc 
aminte de mine 


Gala, Costineştiul in vacanţă mi-au amintit 
de coronita de la sfirșitul anului şcolar și. la 
fel ca atunci, m-am bucurat în continuare de 
„vacanța mare”. 


Chiar dacă a inceput prin constatarea că 
stincile fac marea abordabilă, prima mea va- 
canţă la Costinești a însemnat o serie de pre- 
miere mâgulitoare: prima vizionare publică a 
filmului Mirecolul, primele interviuri, primele 
autografe, primul premiu într-un „turneu de 
seniori“. E frumos. Periculos de frumos. 

Ce inseamnă acest premiu? Este o încura- 


jare adresata mie şi generației de operatori 
din care fac parte. Pentru mine, această incu- 
rajare a sosit exact in momentul in-care 
aveam nevoie de ea și a declanșat o autoana- 
liză de care aveam si mai multă nevoie. 


Imaginea unui film tuncţionează atunci: 
cind comunică. Dar care este punctul unde 
încetează să fie in sine şi incepe să transmita 


ceea ce cuvintele nu pot transmite? Și prin * 


ce mijloace? Nu știu. 
Premiul obținut validează doar semnele ce 


ma îndreaptă spre un răspuns. Drumul meu 
spre răspunsul meu. 

Să nu filmez niciodată o poveste care nu 
mă poate face să visez. Măcar un pic. 

Să nu filmez niciodată o mizanscenă, ci 
ideea, starea sau sentimentul pe care îl port 
atunci cind deschid ochiul în vizor. 

Să uit" ceea ce știu pentru a-mi putea 
imagina ceea ce caut. 


O încurajare 
adresată 
tinerilor operatori 


Sa nu încerc vreodată să fiu neutru pentru 
că telul meu firesc de a rosti este pledoaria 
Să nu uit niciodată că fiecare cadru filmat 
înşeamnă o anume cărămidă într-un zid. 
În rest, am incredere in mine. Si mi-e 
teamă de increderea mea Şi am încredere in 
taptui că mi-e teamă de încrederea mea 
Premiul pentru imagine? Dintr-un punct de 


https://biblioteca-digitala.ro 


rice dicţionar de specialitate cind este 
vorba de montaj arată că acesta constituie un 
proces laborios, exact, la mai multe nivele, fi- 
ind totodată meserie, dar și artă, iar monteu- 
rul, o persoană nesträlucitoare a echipei de 
filmare, căreia îi trebuie multă rutină, dar mai 
ales intuiţie, educaţie estetică, plastică, cine- 
matogratică și... talent. Ascuns in camera de 
montaj aidoma unei Cenușărese, monteurui 
revizionează fiecare metru de peliculă fil- 
mată, de nenumărate ori, pentru a alege cea 
mai bună dublă din unghiul de filmare cel 
mai favorabil concepţiei generale despre film. 
E o adevărată „Juptă cu fotograma" mi-a màr- 
turisit de curind una din tinerele monteuze 
ale Studioului Cinematogratic Buftea — Me- 
lania Oproiu. „Merită păstrat cadrul acesta? 
Aduce el ceva in plus?! sint întrebări pe care 
ni le punem zilnic.” Tinereţea și frumusețea 
interlocutoarei sint mai degrabă specifice 
unei studente ia |.A.T.C. decit unei monteuze 
care stă zi și noapte intr-o cameră întunecată 
şi îngustă derulind la nesfirsit pelicula, ope- 
rind tăieturi si lipitun. Cind îmi vorbește de 
pasiunea ei pentru această meserie de care 
s-a apropiat incă din 1975 cind „plecam cin- 


Gustul succesului 

Emilia P 
Gheorghe Vitanidis 
şi Nicolae Girardi 


tind de la studiou și nu mai aveam râbdare 
pină a doua zi, captivată total de ceea ce 
descopeream si de oamenii cu care lucram" 
mă surprinde din ce in ce mai mult. Nu se 
consideră un caz izolat. Tot ce spune despre 
sine raportează la „o nouă generaţie de mon- 
teuri” din care face si ea parte, iar premiul 
special al juriului obținut pentru montaj la 
Costinești în vara anului 1988 cu ocazia Galei 
filmului pentru tineret, este de fapt acordat — 
spune ea — „pentru caracteristicile montaju- 


lui practicat de această tinără generaţie, 


montaj mulj mai alert în care fantezia capata 
largi dimensiuni. Noi rafinăm şi remodelam 
materialul filmat pină cind conţinutul, con- 
structia, ritmul fiecărei secvenţe și al intregu- 
lui film se constituie intr-un tot unitar. Mon- 
taju! nu trebuie să iasă în evidenţă în detri- 
mentul celorlalte componente pentru că fil- 
mul ca artă colectivă este rodul unei munci 
de echipă si deci rostul fiecăruia este să ne 
straduim ca intregul să fie bun." Desigur 
foartecele monteurului poate face ca un film 
mediocru să arate bine, iar un film bun să fie 
şi mai bun. Un montaj încilcit, gingăvit, făcut 
unui film cu scenariul solid, poate scădea 
mult respectivul film pentru că, de buna 
seamă, expresivitatea montajului intensitica 
puterile narative şi emoționale ale filmului: 
Pentru Melania Oproiu nu este de ajuns să fii 
„monteur tehnic”, doar un bun meseriaș care 
pune mecanic cap la cap secvențele. Pe eao 
pasionează ceea ce se poate descoperi cind 
fi foloseşti inventivitatea, stăruința, cind ai 


Să stii. film, 
muzică; teatru, 
arte” plastice... 


„montajul pe muzica". Vi se pare sau nu ciu- 
dat, dar cine face montaj trebuie să știe să 
pună accentele vizuale în deplin acord cu 
cele muzicale și deci prin forța lucrurilor tre- 
buie să cunoască muzică, să aibă simţul rit- 
mului. „Toţi regizorii cu care am colaborat 
acordă o importanță deosebită montajului si 
iubesc cu adevărat acest moment unic în 
procesul de creaţie cinematografică; aici 
parcă se reculeg, par să-și adune gindurile. 
Dacă, de exemplu, Anghel Mora e strict, rigu- 
ros, închegat, in materialul pe care il prezintă 
la montaj, Cornel Diaconu, documentarist ex- 
perimentat, prezintă un material abundent, în 
care amânuntul liric, comic, predomină şi din 
care extragem apoi utilul.“ Melania Oproiu 
preferă această din urmă- formă de material. 
Este foarte interesată de procesul prelucrării 
la montaj. Dar cea mai surprinzătoare expe- 
riența a avut-o la „intilnirea cu istoria.“ Cu 
respect și teamă a manevrat și tăiat acele 
momente cinematografice din istoria filmului 
românesc înscrise în filmul lui Costache Ciu- 
botaru și Al. G. Croitoru Viața ca o poveste. 
A uimit-o cel mai mult montajul unor filme ca 
O noapte furtunoasă și Trenul fantomă ce se 
apropie de conceptul actual de montaj. cu 
ritm şi nerv şi în care nu se simt trecerile. În 
filmografia acestei monteuze care face in 
permanenţă abstracţie de viața din jur (deși 
are familie, copil) pentru a vorbi mereu de 
viața filmelor, se mai înscriu tripticul de de- 
buturi Autostop (ce urmează să iasă în pre- 
mierā), și filmul în lucru Avem 18 ani in regia 
lui Dorin Mircea Doroftei. Dacă o întrebi ce 
trebuie să știe in primul rind cineva care vrea 
să învețe ce inseamnă montajul, oftează și iţi 
răspunde: „Multe! Să știe film, muzică, teatru, 
arte plastice, acorduri de culoare, incadra- 
turi” şi în primul rind am spune noi — să știe 
să ardă pentru o pasiune așa cum o face ea, 
de dragul filmului. 


Luminiţa COMSA 


Fotogralii de Victor STROE 


Atenție, 
la 


motor! 


(scenariul Mircea Radu lacoban, regia 
Vişan) 


Nicolae Mărpincanu, cu Dorel 


yE à fim serioşi! A fi scenarist e o profesie 
total diferită de cea de scriitor, tot aṣa cum in 
hteratura sint poeţi, şi romancieri, şi drama 
turgi. Am inceput colaborarea cu cinemalu- 
gratia la invitaţia acesteia. Dar lucrind cu Vi- 
tanidis la scenariu mi-am dat seama ca nu 
am talent de scenarist”. In stilul sau caracte- 
ristic, vivace și polemic, Dinu Sararu își re- 
fuza acest titlu. Orgoliu. incompatibilitate, 
neaderenta la acest mijloc de expresie? Nu. 
Respectul si consideralia unui condei de au- 
toritate care dupa trei experiențe cinemato- 
grafice ce i-au proiectat literatura din pagi- 
nile- cărților la dimensiunile ecranului, ple- 
deaza pentru autonomia artei filmului, pentru 
statutul moral al unui creator, scenaristul 

Printre cineaști, Dinu Sararu râmine scri- 
tor. Un scriitor de azi vorbind contemporan 
despre lumea de azi. intens, scormonitor, cu 
vigoare şi mai ales cu multă franchete despre 
existența noastră comuna in această juma- 
tate de veac. intilnirea cu filmul a venit relativ 
tirziu pentru că și debutul ca romancier l-a 
tacut după virsta de 40 de ani. Pina atunci 
preocuparile de acest gen nu lipsesc din acti- 
vitatea sa. La 17 ani scrie o desfasurare epica 
mai mare despre primavara lui 1947, iar peste 
un timp propune unei edituri un volum intitu 
lat Moartea pinguinului albastru, avind ca 
personaj mica-burghezie in acei ani de adin.i 
prefaceri sociale şi politice. In 1977 incepe 
un roman despre revoluția socialista pina i 
zilele noastre. Proiecte pe rind abandonate 
pentru o vreme, dar nu uitate. Aceste acumu 
lari, obsesii ale inceputului il vor conduce 
treptat spre tema predilectà a literaturii sale 
Revoluţia. Deocamdată prins de febra gazeta- 
riei, semneaza săptâminal timp de doua de- 
cenii cronica dramatica. acaparat de vocaţia 
sa de animator cultural pe tarimul televiziunii 
si apoi al teatrului, ca director al Teatrului: 
Mic, amină realizarea unor intreprinderi lite- 
rare de mai mare amplitudine. Doar o solici- 
tare insistenta, î determina sa publice în re- 
vista „Flacăra“ un roman in foileton. Aparut 
in volum Nişte țărani este considerat un eve- 
niment, fiind încununat cu prestigiosul Pre- 
miu al Academiei. Urmeaza la intervale reiativ 
scurte Clipa și volumele | (Toamna Roşie) 51 
Il (Cei care plătesc cu viaţa) din trilogia Dra- 
gostea și revoluția. Scrierile se bucura de 
aprecieri din partea cititorilor din țara si din 
strainatate, precum și a criticii de speciali- 
tate. Romanele semnate de Dinu Sararu apar 
in sute de mii de exemplare, sint traduse in 
germană, polonă, maghiară. ucrainiană, chi- 
neza. Editorul scriitorului, criticul Valeriu Rå- 
peanu sublinia ca „debutul tardiv al prozato 
rului e compensat de calitatea creațiilor sale 
pe acest tărim”. Despre originalitatea de ton 
a acestei opere, Mircea Iorgulescu rema'ca 
„deşi fundamental polemica. nu este atit ve 
hementa, sfidatoare, sau ireverențioasa. cit 
sistematică, fara scrupule, glaciala, de ur 
realism tâios, fara menajamente, adeseori 
crud în drastica lui precizie”. in legatura cu 
valoarea estetica, cu profunzimea ideatica a 
acestei fresce a societații româneşti, criticut 
lon Vlad nota: „are astfel calitatea de a tace 
din concepte (istorie, timp, relații interu 
mane) momente existenţiale”. 

Oamenii de film (ca și cei de teatru) s-au 
îndreptat cu aviditate spre aceste romane 
unele trezindu-le interesul inca din faza de 
manuscris. Colaborarea vine firesc, scrisul lui 
Dinu Săraru avind un caracter cinematografic 
Si autorul abordind faţa de ecranizare o atitu- 
dine modernă. Importanta pentru el este „/ 
delitatea faţă de arta filmului” respectind, t 
neinteles, „deea romanului“. Prozele lui Dinu 
Sararu îi invită pe cineasti la punerea cu acu- 
itate, în termeni gravi si angajanti a politicu- 
lui-si actualității în filmul românesc. La o vi- 
ziune complexa, deschizatoare de perspec- 
tva. a mecanismului istoric in acea epocă de 
răscruce cind se prăbușește o lume şi se cià- 
deste alta nouă, pe alte principii politice. 
Adevarul despre istoria „făcută de noi”, „aşa 


„Dacă l-as fi scris pentru Gheo 
l-as fi seris” (Dumitru 
in interpretarea lui Gheorghe 


in (pa de Gheorghe Vit 


asa 


Dinu Săraru 


Dumitru 
Cozorici m 
anidis) 


Istoria 
aşa CU 


cum a fost”, „aşa cum este”, dar si proiecția 
evenimentelor in interiorul ființei, preocupa- 
rea pentru dezvaluirea dimensiunii umane a 
istoriei. O modalitate de autocunoastere, o 
marturie in prezent, dar mai ales o propunere 
de meditaţie cu valoare generalizatoare. Cli- 
pa in regia lui Gheorghe Vitanidis se impune 
ca o pelicula importanta, din aceeași familie 
spirituala cu Puterea și Adevărul, scenariul 
Titus Popovici, regia Manole Marcus. O so- 
cetate işi schimba fizionomia. Sintem marto 
ri unei deveniri dialectice cu victorii marețe. 
dar și cu pierderi ireversibile. Lupta pentru o 
iume democratică şi umanitara nu este lipsita 


SRR 


w rg 
UE 
À 
I r 
mi 


Dinu Săraru impreună 
cu Năiţă Lucean, 
cel care i-a 
inspirat personajul 


de eroare. „Pentru că și eroarea face parte 
din revoluție, nu?'. Comunistul Dumitru Du- 
mitru traverseaza un dramatic proces de con- 
ştiinţa legat de perspectiva viitorului luminos 
al zilei de miine, la care aderă dintr-un auten- 
tic crez politic. Atitudinea lui pune cu acui- 
tate problema eticii mijloacelor in revoluția 
socialista. Pentru Dumitru Dumitru acţiunile 
revoluționare sint dictate de cauza unei co- 
lectivităţi, vin din nevoia de comuniune şi so- 
lidaritate cu ea. Pentru ideea de libertate a 
celor multi, eroul are forța să sacrifice pute- 
rea. Filmul lui Gheorghe Vitanidis, fidel cărţi. 
în unele secvenţe prea fidel, revăzut peste anı 
emotioneazä prin atmosfera și adevarul trair:- 
lor umane. La concurență cu literatura, el se 
detașează şi printr-o reușita, oferind scriito- 
ului imaginea visată pentru eroul sau, Dumi- 
tru Dumitru: „Dacă l-as fi scris pentru Gheor- 


he Cozorici Un 


regia 


făcută 
1 este şi aşa cum a fost 


ili pi de 


sentiment 
(Valeria Seciu si Mircea Albulescu 


de noi 


ghe Cozorici așa l-aş fi scris. Dar el l-a jucat 
pentru mine”. În conturarea biografiei acestui 
model uman, performanta regizorului si a ac- 
torului este cu totul remarcabila. Cozorici 
sub bagheta lui Vitanidis traduce cu drama- 
tism dilemele si intrebarile unui revoluţionar 
de profesie. El şi destinul sau eroic mai ex- 
primă ceva impresionant, ca în momentele de 
rastriste, cind istoria devine teren al alienarii, 
salvarea este in umanitatea din om. . Eroul 
este prototipul luptatorului pentru mai bine $! 
progres cu miinile curate, în numele ideii no 
bile de Om. Abdicarea de la aceste convin 
geri naşte monştri, ca acel Dometie, interpre 


interpretul lui lucean pe 
Miti Popescu /} rat 
Mircea Daneliuc, 


după romanul Vie / 


ecran: 


tat reliefat, în contre-emploi, de Emanoil Pe 
truf. Fost „cadrist“ intr-o perioada revoluta 
te trista amintire, personajul simte nevoia 
sa-şi arate „devotamentul“ continuind sa 
practice delatiunea si șantajul. Dumitru Du- 
mitru va fi protagonist si in Dragostea și re- 
volutia unde evoluează alaturi de alţi revolu- 
ționari, actionind in prezent. Un prezent fier- 
binte, nelinistit, plin de probleme. Filmul, tot 
in regia lui Gheorghe Vitanidis, este o medi- 
tatie despre necesitatea „donărilor de singe” 
intr-o societate aflată intr-o continua prefa- 
cere revoluționară. Cuvintele eroului suna 
patetic și grav: „A fi comunist e o drama. O 
dama a opțiuni, a luciditații. a asumar răs- 
punderh, a conştiinţei ca pentru prezent si 
pentru viitor vei fi judecat «i» istorie”. In 
prim-plan se desfășoară drama unor cupluri 
destrămate, cel al inginerului Barbu și al so 


fundamental: dragostea. 


Gheorghe \itanidis) 


Un scriitor printre cineasti 


tiei sale sau cel al Terenție Rudeanu şi al ac- 
tivistului Albu. Conflictul care se dezlantuie, 
arata ce se poate intimpla cind adevărul şi 
bunul simţ sint in pericol de a fi reduse la ta- 
cere de rutina. superticiaiitate, impostura, de- 
magogie, lașitate, abuz de influența şi de pu- 
tere. Cind o gindire mecanicista nu ține cont 
de realitate. Psihologiile nu sint lineare. in 
structura lor spiritul obtuz și egoist convietu- 
ieste cu spaima de eroare cind personajele 
simt ca risca sa devina periferice intr-un pro- 
ces istoric, Raul și binele se ciocnesc neince- 
tat. in cele mai bune intenţii razbate limita ce 
vine din incompetenta si lipsa vocației. Car- 
tea şi filmul sint pledoarii sensibile declarate 
pentru dragoste. lubirea da sens unei exis- 
tente. Doi mari actori, Valeria Secu (remar- 
cabilă si în Clipa, intr-o apariție de numai ci- 
teva minute) si Mircea Albulescu exprima cu 
fineţe de bijutier prin tăceri. prin jocul priviri- 
lor, prin gesturi, neputințţa de a comunica şi 
de a iubi a cuplului Terentia Rudeanu-Albu, 
drama sentimentelor umane sutocate de „ca- 
nonizate principii”, „principule care usucă 
viața și mor, dâr pină mor usuca mata”. Dra- 
gostea si revoluția nu ma are concentrarea 
dramatica si tensiunea Clipei, deși limbgjul 
cinematografic este mai dezinvoit. Se folo- 
sesc monologuri interioare. se exploatează 
expresivitatea tăcerii, se apeleaza la secvențe 
care răstoarnă aparențele, (cum ar fi citirea 
scrisorii ce-l defaimeaza pe inginerul Barbu 
şı ilustrarea cum s-au petrecut de fapt eveni- 
mentele). Aceste modalitaț actioneaza mai 
mult la suprafața cărţii, decit in adincimea ei. 
O atitudine foarte liberă in transpunerea fil- 
mica a romanului Nişte țărani are Mircea Da- 
neliuc in Vinătoarea de vulpi. Volumul s-a 
nascut. marturisește scriitorul, dintr-un im- 
boid polemic: „Ma ducea la exasperare ima- 
ginea idilică creata in literatura şi filmul nos- 
tru despre un ţaran care dupa razboi n-a få- 
cut altceva decit sa aștepte colectivizarea” 
Spectacolul tragic al destramarii unei menta- 
litäti ancestrale, dragostea pentru pamint 
care reprezintă o adevărata „religie” pentru 
țaran, dialectica aderarii la o alta credinţă, la 
alte valori, este surprinsă cu autenticitate 
umana. Pentru un artist, ca Mircea Daneliuc, 
apropierea de acest roman a fost un pariu cu 
sine însuși: „Sā reușesc să fac cinema dintr-o 
carte foarte buna, tocmai fiindcă este emina- 
mente literară”. Pentru a se apropia de ade- 
varul interior al acestui univers, regizorul 
face din spectator „un partener in timpul 
proiecției. Formula cinematogratica este 
conținută în subconştientul cărții. Eu nu am 
tacut decit s-o aleg”. Spaţiul și timpul devin 
realitati subiective. Daneliuc povestește eve- 
„mentele din roman de la sfirsit spre ince- 
put. ele fiind rememorate de personaje. Fil- 
mul debuteaza cu inmormintarea lui Patru cel 
Scurt şi semnarea cererii de intrare in colec- 
tiva a lui Năiţă Lucean. Întoarcerea in trecut 
se face sub semnul veșniciei, drama ţăranilor 
je la Cornul Caprei este una existenţială. In- 
oerenta imaginilor traduce incoerenţa stari- 
tor de spirit în faţa inevitabilului istoriei. Dis- 
cursivitatea amintirilor, orchestrata tensionat 
de regizor şi de monteuza Maria Neagu, rup- 
turile de ritm marchează prăbușirile inte- 
rioare, dizolvarea certitudinilor, reacţiile emo- 
lionale în formarea noilor convingeri, in cisti- 
garea unei noi identitati. Devenirile launtrice 
sint confuze si dureroase pentru Nātá Lu- 
cean și ai sai. Mitica Popescu pe ecran ca şi 
pe scenă crează o imagine ideala eroului. El 
este investit cu toate atributele unui personaj 
realist, avind în acelaşi timp şi valoarea unui 
simbol pentru această umanitate in derută. 
Cadrul plastic prin indiferența sa glacială sau 
consonind în unele momente cu protagoniş- 
tii, le amplifică trăirile, Construit cu rafina- 
ment stilistic de scenogratele Magdalena Mă- 
rasescu — decoruri şi Olteea lonescu — cos- 
tume, filmat expresiv de un operator virtuos, 
Calin Ghibu, el pulsează ca o ființa și dato- 
rita sonorităţilor create de ing. Horea Murgu. 
Lectura regizorală, trecind romanul prin 
alambicate filtre ale subtilității ideii și rafina- 
nentului spectacolului vizual, stilizează și 
neratizează suferința, procesul dramatic prin 
are o lume intră intr-o nouă matcă. Vinš- 
toare de vulpi este un ritual în care, peste un 
microcosmos existenţial, uman, social, poli- 
tic, ce intră intr-un nou ciclu de viața, plu- 
teste speranţa lui Dumitru Dumitru căreia i se 
alatură în final si nevoia de speranţă a lui 
Năiță Lucean. 

Speranţa este și titlul, dar și tema volumu- 
lui HI din trilogia Dragostea şi revoluția pe 
care scriitorul l-a terminat de curind si care 
incă din faza de manuscris iși pregătește dru- 
mul spre ecran: „Cartea este — mărturisește 
Dinu Săraru — o dramă contemporană care 
ar trebui învinsă de speranța generaţiilor ti- 
nere care n-au trait această drama, dar au 
devenit conștienți că ar putea s-o trăiască 
dacă n-ar fi subjugati de speranță. Gheorghe 
Vitanidis e primul cititor al volumului si parca 
niciodată nu l-am vazut așa de lacom citind 
fragmente, lăcomie care mi-a dat increderea 
ca poate și ştie să facă film“. 


Ludmila PATLANJOGLU 


D in cind în cind ma reintilnesc cu perso- 
najele mele. intilniri imaginare pentru ca 
aparțin unor filme, deocamdata. imaginare 
Cele mai multe au modele reale, oameni pe 
care i-am cunoscut și nu i-am uitat. Îmi in- 
treb personajele ce mai fac, ce mai e nou in 
viața lor, cum îşi detinitiveaza „dramaturgia”. 
Sint întrebat ce mai am de gind, cit vor mai 
ramine doar in arhiva mea sentimentala. De 
fapt, nu e chiar arhiva: modele lor exista în 
continuare, iși traiesc intens tinerețea sau 
maturitatea și posibilul lor destin cinematu- 
grafic e departe de a se fi incheiat. În 1984 
realizam filmul dedicat Anului international a! 
Tineretului, un documentar de lung metra; 
Subtitiul „Am 20 de ani” nu era un artificn: 
cei mai mulţi dintre protagonişti abia implir» 
seră această minunata virsta. Strabatind ţara 
în lung şi-n lat, i-am cunoscut, i-am filmat ṣi 
chiar le-am facut cunoștința reunindu-i pe 
unul din platourile televiziunii. Aveam ambiția 
de a schița un amplu portret colectiv al aces 
tor tineri aflați la inceput de drum. Începulu! 
unui drum în viaţă, în profesiune. Confesiu 
nile, visurile și speranţele lor au ramas cor 
semnate pe peliculă. Acele opt luni de fil 
mare, de contact nemijlocit cu o realitate 
efervescenta, cu o largă paleta de aspirații 
au costituit pentru mine cea mai fertilă sursa 
de inspiraţie. Atunci au devenit personajele 
mele, s-au desprins de modelul real. Atunci a 
apărut şi ideea ca să ne reintilnim cu toți: 
dupa zece ani: eu, personajele mele și mode 
lele lor. O confruntare între imaginaţia mea s 
tumultul vieţii, șansa de a vedea cum visurile: 
lt au devenit realitate. sau cit din visurile lo: 
a devenit realitate. 

Am filmat prima zi la catedra a unei tiner 
invatatoare. Emotile ei erau mai puternice 
decit ale copiilor aflați și ei în prima zi de 
şcoală. „Imi voi iubi elevii ca pe proprii me: 
copii pentru că, în tot ceea ce faci trebuie sa 
pui și o părticica din sufletul tau”. Au trecut 
cinci ani şi, probabil, multe „părticele de su- 
fiet“ au fost deja dăruite primilor sai elevi 
Alte inceputuri de drum în viaţă, de drum în 
profesie... Prima zi de lucru a unui tinār agro- 
nom („O zi obişnuită, ca şi cum as fi fost 
acolo de cind lumea...”), primul caz salvat de 
un tinâr medic (Fericit. pacientul mi-a lua! 
miinile şi le-a sarutat“), prima întilnire a une 
tinere chimiste cu un mare combinat („Cu cr 
muncim mai mult cu atit ne iubim mai mu! 


P. scenă, pe platoul de filmare, în stu 
diourile radioului sau ale televiziunii, am siu 
jit o viaţă întreagă cuvintul. Ce nobilă prote- 
siune. Pe ecran am avut privilegiul să mă in- 
tiinesc cu scrisul unor maeştri ca Agärbi- 
ceanu și Slavici. Şi acest lucru mi-a impus, o 
dată mai mult, să preţuiesc în mod deosebit 
rolul cuvintului în film. 

Pădurea or, după Rebreanu în 
regia lui Liviu Ciulei, Moara cu noroc, după 
Slavici in regia lui Victor lliu, Glissando, 
Proba de microfon de Mircea Daneliuc, til- 
mele de autor ale lui Dan Pita, Moromeţii 
după Marin Preda in regia lui Stere Gulea 
sint citeva exemple, remarcabile pentru mo- 
dul artistic in care este exploatată cinemato- 
grafic plasticitatea cuvintului Din valoarea sa 
intrinseca, ridicată la rang de semn decurge 
şi datoria actorului de a-l rosti cum se cuvine 
pentru a fi auzit, înțeles, dar mai ales să lase 
în sufletul spectatorului un spaţiu pe care 
acesta să-l completeze cu imaginaţia şi sen- 
sibilitatea sa. Cuvintul devine un univers prin 
încărcătura emoțională, ideatică și poetică cu 
care este investit. 

Imi îngâdui să spun cu modestie, ca acel 
truditor care a fost toată viața în intimitatea 
artei sublime a cuvintului, că limba romă- 
nească este de o infinită bogăție. De o fru 
musele a sonoritälilor care o apropie de mu 
zicâ. Există o zona nedefinită, secreta si mi: 
terioasä, de nemărturisit în cuvinte ce trebu 
căutată, descoperita și explorată. Dau un 
exemplu: „dor”. Cit inetabil. Cît spaţiu nestir 
sit. 

Alegerea cea mai potrivită a cuvintului pen- 
tru a comunica un adevăr psihologic, istoric. 
social nu este un lucru simplu și la indemina 
oricui. 

Eminescu trudea la unele poezii ani de zile 
pină găsea forma care sa exprime cel mai de- 
plin adevărul gindurilor sale. Vreau să spun 
că și in film, ca şi în teatru este foarte impor- 
tanta materia literară de la care se pornește 
în construirea unui personaj, a unei lumi. Ea 
trebuie scrisă nu numai cu știință, dar şi cu 
har. E adevărat ca în filmul insula nu se au- 
zea nici o replică, și totuși cita forța emotio- 
nală. Dar totul era conceput riguros, se sim- 
fea, dincolo de imagini. o osatură, de „cu- 
vinte“ subințelese ce conducea la un anume 
tip de secvenţe cinematografice, la o anumită 
cromatica, la o anumită intensitate a interpre- 
tarii. 

Scenaristul trebuie să aibă cultura cuvintu- 


Oameni pe care i-am cunoscut 


si nu i 


profesiunea"), prima elice montala de un in 
giner stagiar la Şantierul naval din Galaţi 

Gindurile lor. märturisite in fața aparatului de 
filmat, mà urmaresc si acum: „Tinereţea este 
șansa de a escalada näzuintele idealurilor 


„Lineri asemene: 


din film 
| vic de 


celor 
Cornel 


m uitat 


noastre”, „Mii de cai putere alergind, ireversi- 
bil, spre viitor”, „Cel mai trumos dar al vieții” 
„Munca este masura şi valoarea adevarata a 
tuturor lucrurilor, „Idealul nu e doar un rezu! 
tat al visului ci și dorința de a deveni util... 


santiere...” 
Deleanu, 


intilniti de mine pe 


Diaconu cu Doina 


Cerasela Stan, Serban lonescu și alţii) 


limba românească în filmul românesc 


Cuvintele și necuvintele 
pe ecran 


Să 
ceea c 


lui. De asemenea regizorul, actorul, sceno- 
grafui, operatorul, inginerul de sunet, pentru 
că ei cu toţii, fac cuvintul să fie viu pe ecran 
Nichita Stânescu spunea „mă ingrozesc cind 
mă gindesc că poezia mea ar putea să rà- 
mină incremenită între coperţi“, continuind 
cred în condiţia originară a poeziei, oralita- 


„Cel mai mult- 
am slujit cuvintul 
într-un film a 
aproape mut“ p 
(Leopoldina + 
Bälänutà 

in Fefeleaga 

după | 
Apârbiceanu) | 


edai 
nu se 


rostește 


tea”. Si atunci cum să-ți ingadui să te apropii 
oricum de cuvintul unui geniu. 


Lucrul este valabil si pe platoul de filmare 
cind te intilnesti cu acele cuvinte alese. bo 
gate in sensuri. aparținind unui condei de ta 
lent și autoritate. Atunci este o permanenta 


La laşi. la Facultatea de mecanica „bobo: 
cii prolesorului Belous se antrenau de zor 
parcurgihd zilnic cu bicicletele. contra crono- 
metru. traseul pina la Podul Iloaiei. Nu tin- 
deau spre o mare performanța sportiva ci 
spre una tehnica: doreau sa faca parte din 
„Scoala de inventatori”. Fiind prea multe soli- 
citari, criteriul de departajare a ramas cel... 
sportiv, conform dictonului indrägit de prote- 
sor: „Mens sana in corpore sano”. E greu de 
uitat cum tinerii studenţi din anul | se luptau 
cu secundele pentru a pătrunde cit mai adinc 
in tainele viitoarei profesii 


Tot la lasi, EL și EA, nascuți in acelaşi an, 

aceeaşi zi şi la aceeași maternitate. se iu- 
beau foarte mult si doreau sa se casato- 
reascä, Dar, „Ja toamna”, așa cum programa- 
sera. era prea tirziu pentru filmul nostru, aşa 
ca i-am convins ca evenimentul sa aiba loc 
cit mai repede. in citeva zile Zile fierbinți 
pentru echipa de filmare care a pregatit pina 
s cele mai mici detalii, numai ca marea sur- 
priza am avut-o asteptindu-i inutil la Casa cà- 
satoriilor. in cele 72 de ore de „analiza la 
rece“ au ajuns la concluzia ca nu se iubesc 
chiar aşa cum credeau la inceput, „ca nimeni 
in fume” şi au renunțat. Dar, „tinerețe in- 
seamna iubire pentru ca noi, tinerii, descope- 
rim ceva mai inalt decit cerul, mai adinc decit 
marea, dragostea”. Am filmat mai multe fami- : 
lii la început de drum, in clipe fericite. Într-o 
noapte geroasa de decembrie, la maternita- 
tea spitalului Cantacuzino. consemnam pe 
pelicula nu numai nașterea primului copil al 
familiei Herescu ci si sarbatorirea zile de nas- 
tere a fericitei mame care implinea douazeci 
ie ani 


Au urmat alte si alte intilniri cu oameni pe 
care nu i-am uitat. Momente care nu pot fi 
sterse din memorie. intimplari ce fac parte 
din biografia personajelor mele. Pina la ma 
rea reintinire pe care mi-am propus-o au mai 
ramas cinci ani. Atunci, ficțiunea şi realitatea 
vor sta faţa în față, personajele mele se vor 
ntilni cu modelele lor si, poate. acesta va fi 
ictul de naştere al celui mai bun film al meu. 


Cornel DIACONU 


sare de sarbatoare care cere spirit limpezi! 
suflet topit la incandescența dimensiunii poe- 
tice a cuvintului. În condițiile filmului sint re- 
gizori care repeta o scenă aproape ca în tea- 
tru, tocmai din aceasta grijă pentru pastrarea 
integritații cuvintului, pentru a evita tirania 
sensului imediat, și gratuitatea unor scheme 
ritmice. Ce muncă nesfirșita asupra pauzelor, 
intonatiilor, inflexiunilor sau silabelor! Crea- 
rea atmosferei unei secvențe, felul cum este 
decupata, cum este pusa lumina, decorul din 
cadru, costumul pe care-l porţi. cum este re- 
plica pe care o da partenerul, toate aceste 
elemente sint puse in slujba cuvintului. Oricit 
ai fi de pregatit ca interpret sa slujesti cuvin- 
tul, daca acești factori nu conlucreaza armo- 
mos, expresivitatea sa va fi afectata, stirbita 
Fefeleaga este un film aproape mut, dar am 
pornit la realizarea lui vrajità de scrisul lui 
Agârbiceanu care mie, ca actor, mi-a creat o 
anumita stare de spirit, m-a condus să întru 
chipez într-un anume fel, ceea ce mi-am ima- 
minat. La foarte multe secvențe aveam fixat 
un tutue (care nu aparea seris în film) „Des 
pärlirea de cal”, „Pustiul lacului verd 
Pioaia sufletului”, Ele im: induceau trâirea 
pe care trebuia s-o transmit, le luam ca spri- 
nn pentru a intra mai profund in lumea per- 
sonajului ce trebuia convertită in imagine 
Valoarea cuvintului a venit şi din nevoia 
omului de a comunica. Fefeleaga nu avea in 
iur oameni, îi evita. absorbită de necazurile 
i. Această lipsă de comunicare era o infirmi- 
tate, de un dramatism sfisietor. in film ea işi 
ingroapa bärbatul și copiii in gradina. ca să 
poata vorbi, astfel, cu ei. Acest gen de tratare 
ftiimică sugerat de opera lui Agârbiceanu a 
"mpus o selecție severa a gesturilor, a privirii, 
a mişcării. a momentelor de imobilitate. Cu- 
vintele nu se auzeau, dar erau inscrise în 
sdincul ochilor, în fiecare cută a chipului si 
“le trebuiau să ajunga la spectator in imagi- 
nea dorită de mine si de ceilalți creatori ai 
peliculei. Paradoxal, eu cred cå filmul in care 
am slujit cel mai mult cuvintul a fost Fefe- 
leaga. 
Nichita Stanescu își intitula un volum Ne- 
cuvintele — și ce omagiu mai tulburător adus 
uvintului visat, gindit şi spus în limba romă- 
neasca. El a cercetat acest patrimoniu uman, 
acest tezaur de cultura. cuvintul. si ne-a invi- 
tat să meditâm la ceea ce este ascuns in el 
Universul nemărginit. O realitate de grad se 
und. care nu se rostește neaparat. 


Leopoldina BALANUTA 


Spectatori, nu fiţi numai spectatori! 


E. oare prezentă femeia in fiim pe ma- 
sura importanței crescinde pe care o are in 
viața societăţii? lată o intrebare care a dat şı 
dă bătaie de cap criticilor, producătorilor, re- 
gizorilor si, nu mai putin, actorilor de sex fe- 
minin, ba chiar si unor spectatori. Unii sint 
de părere că arta cinematografică a făcut 
progrese notabile in această direcție, creind 
personaje feminine memorabile și luminind 
din unghiuri foarte diverse chipul femeii. Al- 
ti, dimpotrivă, consideră că inechitatea se 
mai menţine, bărbaţii detinind în mod covirşi- 
tor rolurile principale in filme, faptul fiind ur- 
marea unei inerţii, a unui lanț de prejudecăţi, 
iar cinematografia urmează să facă eforturi 
serioase pentru a reflecta un echilibru firesc. 

Chiar şi în rindul corespondentilor noștri 
s-au 'ivit aceste puncte de vedere diferite, 
ceea ce dovedește că problema e departe de 
a fi clarificată. O corespondentă, nemultu- 
mită de prezenţa slabă a sexului slab în ci- 
nema, ne scrie: „M-am întrebat de multe ori 
de ce oare noi sintem considerate „sexul 
slab“. Nu sintem noi oare cele care purtăm 
pe umeri... viața, cel putin tot atit de mult câ 


Mini-recitaluri actoricești 
George Mihăiţă si Rodica 
DATATI salue cala ue de 


M. multi corespondenți, cinefili seriosi, 
cumpätali și cu stimă pentru arta filmului, 
ne-au semnalat, cu mihnire şi indignare, ca 
nu toţi spectatorii cu care li se intimplă să fie 
contemporani într-o sală de cinema se com- 
portă ca într-o sală de cinema. Unii se nă- 
pustesc la ieşire inainte de a se desfășura ge- 
nericul final și de a se face lumină în sală, al- 
ţii (sau, poate, aceiași) aștern în jurul lor co- 
voare de coji de seminţe, imbogätind coloana 
sonoră a filmului cu crânțănit de floarea soa- 
relui sau dovieac, cu fosnet de staniol și țiuit 
de țipiă sau cu exclamaţii mai mult sau mai 
puţin reproductibile. Mai există și veterani ai 
filmelor respective, filme pe care le-au tot vā- 
zut și răs-văzut cu tenacitate, din cine știe ce 
motive (sentimentale, meteorologice, even- 
tuai estetice...), dispuși să-și îmbogăţească 
generos experienţa și cunoștințele, astfel că 
spectatorul novice poate beneficia, fără nici o 
taxă sumplimentară, de rezumate, fragmente 
de dialog și chiar de dezlegarea unor mis- 
tere, toate cu citeva momente inainte de a se 
produce în film. 

Bânuiesc că unele din aceste deprinderi 


Fora 
Mureşan in 
Geo 


partenerii noștri? Si ce-i dacă Atlas era bår- 
bat?! Să vă dau eu o explicație? Pe vremea 
cind se „fabricau“ (?!) legendele, femeia era 
ge eg mL nb te 
sclavă. (...) Epoca modernă ne-a așezat pe 
ps alui pe care-l meritam. Nu sintem mai 
ne decit El, dar nici mai prejos. Noi dam 
viață OMULUI, noi sintem eterna Evă — cu 
misterele si ciudäteniile ei, cu gingășia şi pu- 
„tatea ei. Vedeţi? Genul feminin este prezent 
peste tot: dragoste, iubire, bunătate, mingi- 
ere, gingăşie, puritate, putere, ambiţie, per- 
severentä, liniște, pace etc., etc. (...) Oare 
n-am merita mai multă atenţie din partea ce- 
lei de-a șaptea arte?" (subl. mea — D.S.) Ni- 
mic de zis, autoarea scrisorii are perfectă 
dreptate. lată, însă, că o altă corespondentă 
ne scrie; „Aţi vâzut dumneavoastră film (...) in 
care să nu apară și o Ea? Eu, nu! (.. -) Sintem 
prezente pretutindeni în filmul românesc.” 
(s.m. — DS.) Şi această corespondentă are 
perfectă dreptate. Dar mă întorc la prima 
scrisoare: …. parcă lipseşte ceva. Nu știți ce? 
Nici eu, dar știu, simt că lipsește ceva. Poate 
că ar trebui să existe în filmul românesc un 
Călin Surupäceanu, un lon, un Moromete, 
un... feminin.” (s.m. — D.S.) A doua scrisoare 
exprimă satisfacția unei prezenţe pregnante a 
femeii în filmul românesc, exemplificind co- 
pios: „Nu mai departe de Cale liberă. Laura 
este egală bărbatului, dacă nu chiar supe- 
rioară acestuia, avind, pe lingă inteligenţă, si 
tact! Poate nu prea feminină această proiec- 
tantă (excelent interpretată de Eniko Szilag- 


Vasilescu, 
feminin 


Saizescu si Emil 


datează încă de pe vreme luptelor de gladia- 
tori, cînd spectacolele erau atit de terifiante 
încît solicitau o cit de mică descărcare ner- 
voasă, dar presupun că râgetele fiarelor și {i 
petele răniților acopereau cite ceva din tic-ta- 
cul monoton al spargerii semințelor. ceea 
ce privește anticiparea (in sau fără cunoștință 
de cauză) unor secvențe de film, ea face 
parte, se pare, din zestrea de inteligență a 
spectatorului modern, care ştie că nimic nu 
este sau nu poate să râmină imprevizibil, că 
de aceea există comunicare — ca să comun- 
cäm şi că, în fond, e o lege a progresului sa 
afie si alţii, măcar cu un minut mai devreme, 
ceea ce știi tu. 

Fără îndoială că o sală de cinema este, mai 
mult decit alte locuri culturale, un spaţiu de- 
mocratic, în care nimic, de la costul biletelor 
la vestimentaţie, nu tinde spre selecție si izo- 
lare, in care fiecare se simte la largul sau 
Dar tendința de a lărgi acest larg prin atentat 
la largul altora, „imperialismul“ acesta sonor 
nu „consună“ deloc principiilor democraţiei 
şi nici regulilor civilizației moderne. Fiecare 
ocupă un loc printr-un drept egai cu al celor- 
lalți: a transtorma acest drept intr-un abuz, 
iar locul din sală într-un spaţiu de agresivi- 
tate echivalează cu o decădere din democra- 
lie si un regres de civilizaţie. 

O cititoare din Madi R: 

. Primăverii, nr. 6, b. FA 4, sc. à ap. 1 
incearcă să ne sensibilizeze asupra unor as- 
pecte ale finutei vestimentare în sala de cine- 
matograt: „Nu înțeleg de ce atunci cind se 
merge ia un spectacol se folosește o haina 
de gală şi cind se merge la film se merge 
cum s-o nimeri. Oare vizionarea unui film 
este un act inferior vizionării unui spectacol? 


https://bibliote 


Balanța înclină de 


(En.ko- Szila 
Hossu în 


yi-Dumitrescu), dar... există oare lipsa de fe- 
minitate in acea privire plină de ingrijorare şi 
dragoste cind se aruncă in braţele lui Truica? 
Nemaipomenită (...) acea Maria Ploae din 
Promisiuni și Mireasma ploilor tirzii. Demni- 
tatea, poate resemnarea acestei temei lovite 
de viață, de meschinăria omului pe care l-a 
iubit (cu acea puritate și putere pe care o 
oferă numai prima dragoste)“ Predicatul s-a 
rătăcit pe undeva, oricum in plicul in care a 
sosit scrisoarea nu era. „Tora Vasilescu in 
Sosesc călătoare ne dă un adevărat 
recital: la stări de exaltare (cred că oricare 
altă actriță ar fi putut fi vulgară în acea scenă 
cind „Asistenta“ cintă și dansează fericită că 
a învins-o pe „doctoriță”. Ea nu!) la stări de 


melancolie, de la echilibrul interior la o ade-e 


vărată prăbușire, adăugindu-se la toate aces- 
tea cintecul, vocea atit de mingiietoare (dacă 
ești îndrăgostit sau sentimental, sensibil, im- 
posibil să nu-ţi dea lacrimile). Mă våd ne- 
voit, să-i dau dreptate și acestei corespon- 
dente. Bine, mă veţi intreba, ca într-o anec- 
dotă, le dai dreptate amindorora? Da. Amin- 
două au dreptate, cu atit mai mult cu cit cele 
două scrisori sint una şi poartă o singura 
semnătură: Carmen Victor, str m. 15, 
sc. B, ap. 16, Timişoara, și o singură dată: 8 
martie 1989 Dacă as vrea să fiu rău, aș 
spune că şi nehotărire, contradicţie, ezitare, 
inconsecvenţă, ambiguitate sint de gen femi- 
nin. Dar de ce aş fi rău cu această infocata 
apărătoare a femeii și a personajului feminin? 
Mai ales că... are dreptate! 


partea personajului 


vi-Dumitrescu 


Cale lib: regia Nicu Stan) 


E ciudat că spectacolul este considerat un 
eveniment, pe cind filmul... De fapt, ati con- 
stat-o probabil si dumneavoastră pe viu 
Atunci, la ce bun hirtiile pe care scrie ținuta 
decentă obligatorie sau ținută corespunză- 
toare? (...) Prin intermediul dv. fac apel la toți 
cei care citesc această revistă și-i rog să inte- 
leagă așa cum trebuie actul vizionării unui 
tiim, măcar din respect faţă de cei care au 
muncit la realizarea lui“. Mai întii, o preci- 
zare: şi filmul este așadar disocie- 
rile nu-şi au locul. Ci privește ținuta, se in- 
timplă ca omul să vină la cinema direct de la 
lucru, de la şcoală, de la joacă, în ținuta co- 
respunzătoare nu filmului, ci îndeletnicirilor 
respective. (Ceea ce se petrece, dealtfel din 


ce are vulpea coadă 
Cornel Diaconu, 
Rodica Mandache 
Octavian Herescu 


Css impresii asupra unui film romă- 
nesc recent, comunicate de prof. M. Pe- 
trescu, str. ilor, SA, București: 
„De ce are vulpea coadă? Chiar! De ce? 
N-am reuşit să aflăm. În schimb am aflat că o 
echipă de slujitori ai artei cinematografice — 
regizor, operator, compozitor, alături de ci- 
tiva actori dragi inimii noastre — ne-au oferit 
o oră şi jumătate de destindere, de uitare și 
de amuzament. Ne-au purtat cu ei prin locuri 
minunate, darnic oferite (mulțumim!), ne-au 
prins în jocul lor sincer și natural. Au reușit 
să trezească nostalgii si, de ce nu? Re 
Muzica, izvorită parcă din natură și suflet, a 
susținut şi întregit acţiunea fericit. Inspirată, 
tonică, tinerească, cu har compusă și inter- 
pretată (Florin Nanu), a transmis sau sugerat 


* cu delicateţe momente de emoție reală. Re- 


marcabil. „inspirată“ opțiunea regizorului. Cit 
despre personajul principal — puștiul, ce pot 
spune? A fost surprinzător: talentat, inteli- 
gent, dezinvolt. Nici cea mai mică reţinere in 
fața camerii de luat vederi. Din nou fericita 
alegere. Cum va evolua oare? Se va ocupa 
cineva de el? După cele nouăzeci de minute, 
am avut impresia că ne despărțim de prieteni 
dragi, cu care am petrecut o vacanţă în locuri 
pe care le-am dori mereu aceleași. Minunate! 


Pentru tot: interpretare, culoare, peisaj, 
muzică, pentru tot, deci, mulţumim. Este un 
film care odihnește si descreteste sufletul si 
fruntea. Rodica Mandache in secvența „ham, 
ham”... merită aplauze la scenă deschisă. Bu- 
nicu' — să ne trăiască — a fost cel dorit de 
fiecare copil. Atenţie bunici, vizionati filmul! 
In umorul scenariului l-am recunoscut pe lon 
Bäiesu. Umorul domniei sale nu este nicio- 
dată plat, ci totdeauna presărat cu o subtilă 
ironie. Ca „sarea-n bucate“. Şi incă o dată 
mulţumiri pentru un film care ne-a transmis, 
pe parcursul vizionării şi mai departe plăce- 
rea, sinceritatea și bucuria cu care a fost, ba- 
nuim, realizat. Mulţumiri întregii echipe. O 
nedumerire totuși. De unde a găsit regizorul 
cireşe, chiar si la sfirşitul lui august? De la 
munte?" 


În cinematografie se găseşte orice. Totul e 
så cauţi. 


Şi citeva note mai vechi, ale Gabrielei Con- 
stantinescu (str. Cozieru 71, București) la re- 
„ederea filmului Omul care aduce ploaia: 
„Aveau realizatorii filmului (bineinteles, inclu- 
zindu-i în primul rînd pe actori), un cult pen- 
tru lucrul bine făcut, respectul pentru specta- 
tor. Katharine Hepburn este o minune a celei 
de-a șaptea arte. Faptul de a fi inflorit peste 
o clipă, de la o replică la alta, denotă o sti- 
intà a transformării obișnuitului în frumos. 
Dacă pe mine, ca profan, m-a încintat în așa 
măsură, mi-nchipui cit au avut de invätat cei 
ce o viaţă intreagà trudesc cum să fie pe 
scenă sau ecran ca-n viaţă: actorii.” Da. Si 
incă ceva: filmul a rezolvat problema transmi- 
terii nesimultane şi indirecte a artei actorilor 
câtre generaţii succesive de aspiranti sau de 
profesioniști doritori de autoperfectionare! 


ce în ce mai des, și in cazul specracoieior de 
teatru). Nu-i putem blama pe cei care vin în 
haine de lucru la cinema, tocmai fiindcă îi 
acceptă democraţia filmului. Dar lipsa crava- 
tei nu scuză, din oricare parte ai privi lucru- 
rile, lipsa bunului simţ. Semințele, bomboa- 
nele, textele, subtextele si supratextele con- 
sumate in auzul tuturor ar fi nu ca o absenţă 
a cravatei sau a costumului de gală, ci, ier- 
tată fie comparaţia, ca o absenţă a pantaloni- 
lor... 


Pagina „Spectatori, nu fiți 
numai spectatori” este realizată de 
Dumitru SOLOMON 


stop cadru 


Parodia ca exegezä 


P.. firesc ca un maestru al filmului de 
suspans, cum este Roger Corman, så nu fi 
ocolit inepuizabila sursa de inspirație oferita 
de opera lui Edgar Allan Poe — primul nume 
american intrat in aria literaturii universale. 
De la Hruba și pendulul (1961) la Ligeia 
(1965). regizorul se oprește asupra a nu mai 
putin de noua titluri ale creaţiei lui Poe. Si 
printre acestea, Corbul. Este Corbul (1963) o 
„ecranizare” a poemului care, cu un secol și 
ceva inainte, stirnise atita vilvă în opinia pu- 
biica? Nici vorba. Este doar un moment în 
care echipa lui Corman, ostenită poate de 
lungul sir al filmelor „negre“, și-a tras sutietul 
facind putin haz. Rezultatul? O savuroasă co- 
medie ce păstrează însă spiritul originar. 
Atmosferă tenebroasă: în cadenta primelor 
versuri ale poemului, valurile se sparg de 
farm. Dar tehnica animației declanșează 
„efectul de distantare” — vom asista la o pa- 
rodie. „Odata, într-un îndepărtat miez de 
noapte..." doctor Erasmus, bunul vrajitor, in- 
cerca sa-şi omoare plictiseala inventind prin 
citeva pase lejere, de antrenament, un pästos 
contur de corb. Şi povestea incepe cu „O 
foarte înceată bătaie lovind în ușa camerei 
usor/ E vrun câlâtor...”. Un corb vorbitor, ce 
spune mai mult decit „nevermore"” si se dove- 
dește a fi doctorul Bedlo, si el vrajitor. Vraji- 
torul vrajit de doctor Scarabus, geniul râu, îi 
cere inteleptului Erasmus sa-i redea adeva 
rata înfățișare — prilej pentru Corman sâ-s: 
desfăşoare intreaga fantezia Reţeta poțiuni 
salvatoare este, de-a dreptul, abracadabranta 
si are, pe lingă etectul comic scontat, și (mar 


ales) calitatea de citat al influenţei folclorului 
negru, cunoscut de Poe prin intermediul slu 
jtorilor pe care i-a avut în copilăria petrecută 
in Virginia începutului de secol XIX. Adeva 
rata înfățișare a lui Bedlo este cea a lui Peter 
Lorre, „omul cu ochi care ucid”, care iși 
completează astfel galeria de „negativi“. Ro- 
lul intrigantului i se potrivește de minune: iși 
convinge gazda ca mult plinsa Lenore se afla 
în castelul rivalului sau, Scarabus. Insoliti de 
progenituri — în rolul fiului lui Bedio, Jack 
Nicholson aflat la primii pași in film, dar sta- 
pinind principalele mijloace de expresie ale 
unei categorii de roluri în care a devenit az 
maestru — gonesc intr-o cavalcada roman 
tică spre la tel de romanticul castel al lui 
Scarabus. Machetele de carton realizate de 
scenogratul Daniel Haller, decorul „ca la tea 
tru”, nu alterează atmosfera à la Coleridge 
autorul care a influenţat poate cel mai puter 
nic latura romantica a personalităţii lui Poe 
Dimpotrivă. Decorul „Ja vedere" faciliteaza 
.inscenarea" lui Scarabus pe de o parte, alui 
Corman de cealalta, trâgind doar semnalui 
de alarma ca nu cumva sa ne lasâm „prinşi 
Urmează acum meciul revanșă intre doctor 
Bedlo si doctor Scarabus: plonjeul in care 
este filmat primul si racursiul celui de-al doi- 
lea nu mai lasă nici un dubiu in privinţa in- 
vingätorului, Pata de singe ce ramine în urma 
lui Bedio nu este decit gem de capsuni -- 
derizoriul ajuns la culme. Qui pro quo-ul face 
s el parte din arsenal: care este adevărata 
Lenore? Macar trei sint sursele ce au inspi- 
rat-o: Lada dreptunghiulară, ingropat de viu 


regizor 


Precursorul 


S.. regretul nostru, am vazut acest ciclu 
de filme semnate Manuel Octavio Gomez 
doar cu ocazia unei ...comemorari. Autorul işi 
incetase opera şi viaţa in 1988. Surpriza des 
coperirii operei lui Gomez este surpriza me 
reu proaspata a redescoperirii artei filmului 
Daca la Cannes, în 1969. prima proiecţie abia 
înființatei Quinzaine des Réalisateurs avea 
sa fie, prin hazard, tocmai cu Prima lovitură 
de macetă, filmul lui Gomez, hazardu! nu 
greseste intotdeauna, câci acest film era în 
felul lui „o lovitura“ un film liber şi revoluţio- 
nar, satisfacind întru totul și criteriul de arta 
si de libertate-deviza a noii secţiuni a festiva- 
lului. Revoluționar, filmul nu era numai prin 
subiect (comemorarea primei revoluții cuba- 
neze contra colonialismului spaniol) ci şi prin 
maniera de a povesti. Tehnica reportajului, a 
interviului, a Ziaristicii tv, comentariul bala- 
desc, toate sint aplicate unui subiect istoric. 
dindu-i prospețime. un nou interes. Tratările 
plastice, noi in epoca, precum solarizarile, to- 
pirile, sint utilizate cu forța revelatoare de 
sens, Dar ceea ce face audiența revoluționar: 
a peliculei lui Gomez este transmiterea aces 
te: pasiuni a ideii, a trairii revoluționare a mo 
mentului realizării, prin filmarea din mina, di 
rect, a acţiunii, distrugind efectul de mizar 

scena, Aparatul la Gomez este parca prelun 


re 
D ER MENT ES 


O comedie 

nu numai estivală: 
Unora le place jazzul 
e Wilder 

qe ya Monroe 

k mc Mă * a 


si Ligeia — cheia parodica aparținindu-i, t: 
reste, lui Corman. 

Erasmus versus Scarabus. Bonomia iui 
Vincent Price şi autoironia lui Boris Karloft 
infruntarea magicienilor. Imaginarul tinzind 
sa devina real (fără a-l cita pe Breton). infri- 
cosatorul redus la derizoriu: monştri deveniți 
cațeluşi. Piesa de rezistența a cutiei cu sur- 
prize propuse de Corbul. „Răi” sint invinşi și 
condamnaţi la zdrente și ruine. „Intrigantul” 
redevenit corb. redus la tăcere și condamnat 
sa stea cocolat pe bustul zeiței înțelepciunii 
Orice tabula are o morala... 

Roger Corman își extinde domeniul fante- 


grea nu numai a ochiului. a simţurilor, dar a 
saşi întregii ființe a realizatorului. Investiga- 
rea este violentă si fără preconceptii, redind 
violenţa și amploarea de fresca vie a revolu- 
tiei. Aparatul era iaraşi vioara intii a aceste 
comunicări şi dacă el deja iși câpatase o au 


In premieră la cinematecă: 


de René 


vă recomandăm 


Un gen minor? 


peram ca nu vom uimi pe nimeni afir- 
mind cå dintre toate genurile cinematogra- 
lice, cel caruia i s-ar aplica cel mai bine cate 
goria cronotopului, introdusa în teoria litera- 
trurii de M. Bahtin (cite apropieri nu s-au fa- 
cut și se fac între literatura şi film!) este wes- 
ternul. Doar și Bahtin a avut ca baza de de- 
monstraţie romanu! de aventuri şi romanul 
cavaleresc! 

Un cronotop nu este altceva decit expresia 
„westernul si arta” — se vor incrunta esteții; 
„romanul cavaleresc si arta” (le vom replica, 
amintindu-le de Cervantes) a continuumului 
spatiu-timp. O acţiune se desfaşoară nu nu- 
mai intr-un timp ci şi într-un spaţiu, fapt 
uneori mai ușor de sesizat în film decit în li- 
teratura. Se pot indentifica în genul amintit 
un cronotop al drumului, al orășelului, al sa- 
loon-ului, al diligentei și așa mai departe in: 
terterate în fel si chip, cu mai mult sau ma 
putin mestesug, rezultind o suma de trasa- 
turi, un cadru determinant al genului. 

Mergind mai departe, pe linia teoreticianu- 
lui, vom spune ca dintre cele doua coordu- 
nate, spaţiul și timpul, ca și in roman, dimen- 


siunea temporală este cea care primează 
Pentru ca, intii de toate, evenimentele dintr-o 
scena, dintr-o secvența, chiar dacă spațiul ra- 
mine același (ca in 12 oameni furioși, al lui 
John Ford, de exemplu) se desfasoara 
intr-un anumit timp, care pe ecran poate fi 
dilatat, comprimat ori pur și simplu suprapus 
peste cel real. Ba mai mult, timpul devine in 
anumite pelicule, din dimensiune artistica in- 
trinseca, el însuşi „erou“, sau oricum un ele- 
ment cu un semiosis al lui. 

Pare a fi cazul lui High Noon (La amiaza — 
1952), al lui Fred Zinnemann. Timpul incepe 
sa devina din ce in ce mai apasator şi mai in- 
carcat dintr-un anumit moment al dimineţii, 
spre amiaza, cind se afla despre sosirea in 
orăşel a unui bandit temut cindva aici, un 
anume Frank Miller. Din acel moment, timpul 
se inscrie parca intre personaje. Sistematic. 
regizorul include in cadru un ceas, o pen 
dulä, care sa masoare intervalul dintre o sec- 
venţă si alta, amintind ca se apropie momen- 
tul întruntarii şi tensionind şi mai mult atmo- 
sfera. În aceste condiţii, zadarnica zbatere 
după ajutoare a serifului Will Caine (Gary 


Clement. cu 


Marie Versini si Anthony Perkins 
Cooper) se resimte cu o forța care tot cres 
tnpul intrind pe dimensiunea sa psihologi 

Rar un western care sa aibe un final de 

is. În general, story-ul se deruleaza intr-un 
t-l de acolada de timp, între un debut su: 
forma pornirii într-o calâtorie (cel mai adesea 
prin deserturile vestului, un spaţiu idealizat și 
aproape abstractizat) sau ai iminentei ame- 
minţări din partea unui sau unor răufacatori 
pina la soluționarea conflictului, care rea- 
șeaza lucrurile în starea dinainte. Eroii, de re 
gulă, rămin aceiaşi pe tot parcursul infrunta 
rii. Timpul care se consuma și intimplarile 
prin care trec nu le schimba comportamen 
tul, taberele sint indeobște bine delimitate, - 
cei buni de-o parte, si cei rai de cealalta 

lată insă un exemplu care pare a ieși dir 
regula: Hombre (1967), al lui Martin Ritt, re 
vazut și el de curind la Cinematecă. Cele 24 
de ore ale poveștii îl transforma pe Joh: 
Russel! (Paul Newman), dintr-un cinic cu 
convingerea ca in viața trebuie sa-ţi aperi 
doar propria piele, fara sa-ţi pese de ceilalți 
într-un erou care nu pregeta să moară pentru 
a salva, în numele unei etici superioare, le- 
meia aflată in puterea banditilor. Deși finalu! 
se inchide (nu, nu-i contrazicem pe Umberto 
Eco, sigur ca în termeni estetici nu poate fi 
vorba de inchidere) timpul a lucrat, iar meta- 
mortoza lui Russell este efectul acestei lu- 
crări. 

Dupa toate acestea parca westernul incepe 
să nu mai para chiar un gen disprețuit (Sa 
doul), ci un teren foarte prielnic pentru cer 
cetarea unor interesante aspecte de teorii 


Nicolae BABOI 


‘ https://biblioteca-digitala.ro 


zei dincolo de graniţele imaginii, pina la ni- 
vel lingvistic: ințeleptului Erasmus — intelept 
prin nume şi insemne — i se spune și Cra- 
ven, inventind o proteza onomatopeica pen- 
tru corb C-Raven. Doctorul Scarabus iși da- 
torează numele formei contrase de la „scara- 
baeus“ amintind, nu întimplător, de Cărăbu- 
sui de aur. 

Exeget sui generis al operei lui Poe, Roger 
Corman a realizat in Corbul ceva mai muit 
decit o tratare bufa a genului. 


Marina ROMAN JUC 


tonomie descriptiva incă din 1965 prin unele 
secvențe din Sărmanii flăcăi, inca din 1966 
prin eliberarea câutării din Ultima noapte a 
copilăriei ce o experimentasem sau în 1967, 
prin investigarea lui Askoldov, acum el deve- 
nise o componenta explozivă a însuși eveni- 
mentului. Ceea ce mai tirziu cind noi tehnici 
aveau să ușureze acţiunea camerei se realiza 
in Aguirre, Apocalipsul, acum, Falansterul, 
Misiunea și altele, aici in filmele lui Gomez, 
prezentate în omagiul binemeritat (Prima lo- 
vitură de macetă (1969), Zilele apei (1971), 
Acuzarea are cuvintul (1974) are caracter de 
"ovatorism precursor. Totul la Gomez à fā- 
ea predestinat acestei nobile mergeri 
inainte: elanul revoluționar, pasiunea noului, 
oroarea de deja vazut și facut, candoarea și 
curafenia expresiei, pasiunea unei minuţioase 
execuţii, dar și oroarea de a fi caligrafic, și, 
in primul rind, poate, oroarea de neadevar al 
vieţii și al artei. Chiar daca opera sa, așa cum 
si-o caracteriza singur, nu era un intreg omo- 
gen. Caci exista acolo continuitatea unei nā- 
zuinte creatoare unice: creația insumind și 
descoperirea de no: mijloace ale propriei 
arte. De cite ori artele n-au avut a aduce pri- 
nos de recunoștință precursorilor?... Acelor 
autori de opere importante prin demersul ar- 
tistic nou, poate nu perfecte ca integralitate, 
poate flori unice, nerepetabile... poate tirziu 
descoperite sau recunoscute... Un Radiquet. 
un Lautreamont, un Lampedusa... Mateiu Ca- 
'agiale... sau un muzician ca Weber... un ar- 
test plastic ca Archipenko... sau Kandinski 
sau... Arta filmului în înnoirea ei, îşi are, ca 
orice înnoire a oricărei arte, precursorii e: 
intre aceştia, Manuel Octavio Gomez, trecut 
in neuitare prin recunoştinţa acestei arte ce 
vedem, își omagiază precursorii. 


Savel STIOPUL 
„Hombre Newman 
din nou oaspetele 


Irei filme într-un an, 
un record pentru actrița 
Elena Borzova (aici 
in Gratiile secrete — 1989) 


Marea äialä 


O dare de seamă britanica arată ca 
„Sprijinul financiar” american pentru fil- 
mul englez este din ce in ce mai puţin 
acordat unor proiecte de origine engle- 
zească (gen Un peste cu numele Wanda). 
Situaţia concretă este de la sine gräi- 
toare: din 56 de filme turnate in Anglia în 
cursul anului 1988, zece au fost copro- 
ductii anglo-americane, (fată de 20 în 
anul 1987), iar 14 au fost producții in in- 
tregime americane (față de şase in 1987). 
Cursul actual este caracterizat de partici- 
parea cineastilor englezi la realizarea de 
producţii in întregime americane. Este — 
afirmă unii comentatori, — un proces de 
integrare al talentului insular în cinema- 
tograful american. Se citează cazurile lui 
Alan Parker (realizatorul filmului Missis- 
sippi in flăcări) Cristopher Hampton 
adaptatorul Legăturilor periculoase, film 
realizat de un alt englez, Stephen Frears. 
Se mai citează cazul compozitorului 
George Fenton care a scris muzica acelu- 
iaşi film, al creatorului de costume James 
Acheson si al lui Stuart Craig care a rea- 
lizat decorul la filmul amintit. Si lista ci- 
neastilor englezi absorbiți de producția 
americană nu se incheie aici 


Tinär la 50 de an 


Jin Menzel este astăzi in puterea vir- 


# t 
/ Un rol care 
a marcat-o 
puternic 
pe Adjani: 
Camille 


stei, a implinit nu demult 50 de ani si 
duce o activitate neobosită ca regizor de 
film, si de teatru, -actor şi scenarist. Prin- 
tre filmele sale de succes international 
trebuie amintite Trenuri strict suprave- 
gheate (din 1966) care este in același 
timp o remarcabilă adaptare a unui ro- 
man de scriitorul Bohumil Hrabal. Filmul 
a primit un Oscar si se află încă în atenția 
cinefililor și spectatorilor din lume, fiind 
programat regulat la cinemateci precum 
şi în sălile de reluări, de pe toate meridia- 
nele. Un alt film care cunoaște un interes 
deosebit este cel pe care Menzel l-a reali- 
zat in 1978 si care se intitulează Acei oa- 
meni minunati cu manivela lor (film care 
se ocupă de inceputurile anevoioase ale 
cinematografului ceh). 

Recent regizorul a realizat un film care 
obţine succes pretutindeni în lume: Satul 
meu cel frumos (1986) care a fost nomi- 
nalizat la Oscar. Este povestea plină de 
umor şi de tandrete despre un tinär cam 
poznas : și nu prea luminat la minte, 
dintr-un sat ceh, un tinär pe care consă- 
tenii lui î iau așa cum este și caută să-i 
găsească un loc in viața colectivitälii 
Oferind o imagine suculentă a vieţii de 
tiecare zi, Menzel evită in filmele sale pri- 
virea moralizatoare prețioasă, preferind 
tonul uman și cald, lipsit de ipocrizie şi 
plin de spirit. În intreaga sa bperă cine- 
matog;afică, Jiri Menzel işi îndreaptă 
atenția mai ales asupra omului simplu 
pastrind mereu un ton cald. indiferent de 


Se împlinesc doi ani 
de la despărţirea 

de John Huston (aici 
cu fiica sa Anjelica, 
pe vremea cînd filmau 
Onoarea d , 
familiei Prizzk) 


imprejuräri, de dramatismul lor, de duri- 
tatea lor, cineastul fâcind loc, de fiecare 
dată, unei unde de voiosie, de umor. Tre- 


nuri strict supravegheate este in această 
privință exemplar 


Adaptări 


Dupa neobișnuitul succes repurtat de 
Brian de Palma cu incoruptibilii (film tur- 
nat după ce serialul cu acelaşi nume fà- 
cuse înconjurul lumii) realizatorul ameri- 
can şi-a propus acum să adapteze ultimul 
mare succes literar de pe piața ameri- 
cană: romanul lui- Tom Woolfe intitulat 
„Rugul vanităţilor” 

De Palma iși pune mari speranțe în 
transferarea pe ecran a acestui roman 
deciarind presei că „de un an de zile ci- 
tesc, scenarii. scenarii, scenarii şi abia re- 
ușesa să le termin de citit ca så ma grà- 
besc să le arunc la cos" 


Caracterizare 


„Aventurile baronului Munchhausen” 
au cunoscut mai multe transpuneri cine- 
matografice. Ultima din 1988 aparține 
unui englez, Terry Gilliam. cu John Ne- 
ville în rolul titular. Reacţia criticii este 
foarte diferita. Vom cita pe aceea a criti 
cului Vincent Ostria: „Aventurile lui Mun- 
chhausen erau un fel de poveste filoso- 
fica à la Voltaire, la care a pus mina și 
Swift, dar este şi un fel de amestec de 
povestire fantastică clasică. Terry Gilliam 
a făcut o lectură hazlie, un fel de „re-lec- 
tură post-modernistă”. Rezultatul este 
mai degrabă o vinzoleală, un fel de lukum 
cinematografic, în care totul este subor- 
donat unor decoruri de o paranoică dez- 
läntuire." 


Discurs asup metodei 


Parafrazäm pe Descartes pentru a vorbi 
despre o pledoarie pentru Metodă in pre- 
gâtirea actorului, pledoarie conținută in 
cartea re-editată a renumitului profesor 
de arta actorului, Lee Strassberg, anima- 
torul școlii new yorkeze cunoscută sub 
numele de „Actors Studio”. 

Într-o vreme în care problematica acto- 
rului a devenit fundamentală în creaţia ci- 
nematogralică si este tot mai evidentă ca- 
renta ca si dificultatea analizei in acest 
domeniu, lucrarea lui Strassberg — după 
cum semnalează o serie de comentatori 
cu prilejul acestei reeditări — lucrare 
scrisă cu putin timp înainte de moartea 
autorului, în 1982, oferă nu numai o pie- 
doarie despre metoda de lucru cu actorul 
ci şi o expunere teoretică si didactică. In 
orice caz, cartea care se intitulează 
„Cum se muncește la Actor's Studio“ nu 
este o simplă culegere de amintiri ci un 
studiu riguros 


Retros 


O retrospectivă Jean Renoir, a fost pro- 
gramatà sa dureze citeva luni la Paris 
Odată cu aceasta a ieșit de sub tipar o 
culegere din scrierile realizatorului (dece- 


dat acum un deceniu) culegere care 
poartă titlul „Trecutul viu” 

Criticul Jean Douchet scrie cu prilejul 
atit al retrospectivei cit si al apariţiei cu- 
legerii, un studiu in care afirmă intre al- 
tele: „impreună cu Mizoguchi, Renoir 
este un model de cineast care a reuşit să 
depăşească orice sistem. Ceea ce au de 
spus amindoi este mult mai important de- 
cit propriul lor sistem si propria lor con- 
ceptie despre film. Desigur, există un să-i 
spunem „sistem Renoir“, de altfel nu prea 
simplu de depistat și pe care geniul ci- 
neastului este preocupat să-l dea deo- 
parte. Orice sistem are la bază o idee 
Concepţia lui Renoir este următoarea: ca- 
mera de luat vederi este o fereastră des- 
chisă spre lume. Ea trebuie să privească 
lumea. să ne deschidă ochii asupra lumii 
La bază, cinematograful lui Renoir este, 
în totalitatea lui, un cinematograf gene- 
ros, extrovertit. Dar cind spui fereastra 
deschisă spui şi fereastră care se inchide 
Însăşi mişcarea conținută de un film al lui 
Renoir este acea deschidere-inchidere cu 
preeminenta deschiderii, căci închiderea 
este sinonimă cu nenorocirea 


Pe platourile italiene au luat sfirsit tur- 
nările la două filme în care se pun mari 
speranțe de succes. Primul este cel regi- 
zat de Luigi Comencini, intitulat La mu 

ani in care rolurile principale sint deli- 
nute de Virna Lisi (revenită pe platou) şi 
Michel Serrault. Al doilea este filmul rea- 
lizat de Bertrand Tavernier intitulat Asta-i 
viața cu Philippe Noiret si Sabine Azéma. 


https://biblioteca-digitala.ro 


Incomparabilul 


P.. o jumătate de secol de 
viaţă artistică. Si ce viaţă! Scena 
şi platoul de tiimare — iocul artei 
— erau pentru Laurence Olivier 
un loc sacru indiferent de meri- 
dianul pe care s-ar fi afiat, indi- 
ferent dacă oficia el pe scindura 
scenei sau pe platou sau dacă 
privea ca simplu spectator. (Un 
inspirat reporter de televiziune și 
nu ştiu cit de inspirat, dacă nu 
cumva foarte norocos, l-a desco- 
perit și imprimat pe peliculă la 
un spectacol în cadrul unui festi- 
val teatral. L-a descoperit, pe el, 
Laurance Olivier, pitit printre 
spectatori, cu ochelari fumurii și 
cu un barbișon de deghizament, 
tocmai pentru a fi scutit de „plă- 
cerea de a fi recunoscut“. Era un 
spectator transpus, iluminat, feri- 
cit de contactul cu marea artă pe 
care o descoperea la alții. N-a 
bănuit nici o clipă că devenise și 
el interpretul involuntar al altei 
arte, de astădată a reporterului 
impetuos și nesätios cu subiectul 
peste care dăduse). 

Idealul lui ca om de teatru a 
fost și a rămas pină în ultima zi a 
vieţii (11 iulie 1989) Shakes- 
peare, pentru care Olivier avea 
un cult nu însă şi fanatism. ÎI în- 
telegea ca nimeni altul, pentru 
că textul bardului de la Stratford, 
Olivier nu-l privea ca pe o literă 
moartă, ci ca pe ceva viu, ca pe 
o sursă de înțelepciune în a citi 
și exprima gindurile, speranţele 
şi necazurile omului de-a lungul 
timpului și spaţiului. Pentru Oli- 
vier, Shakespeare nu a fost un 
dramaturg de acum 400 de ani. 
Era o călăuză nemarcată de tre- 
cerea timpului, era — cum l-au 
considerat şi alţii, teoretizind 
chiar aceasta — era .contempo- 
ranul nostru” Si aceasta l-a ajutat 
pe Olivier, ca interpret, sa taca 
din Henric al V-lea, din Richard 
al lii-lea, din Hamlet, din Lear, 
nu niște personaje, ci expresia 
unei adinci, a unei incomparabile 
desluşiri a sufletului omenesc si 
a spiritului omenesc așa cum 
le-a deslusit Shakespeare. 

Tirziu, dupä glorie si zbucium, 
după strădania de a convinge că 
arta este oxigenul vieţii, Olivier a 
dat și a çistigat o altă mare bătă- 
lie: a pus piatra de temelie a pri- 
mului Teatu Naţional engiez al 
cărui prim director a fost. 

Jucase cu imens succes, acum 
mai bine de două decenii, într-o 
piesă de Osborne ,Thé Entertai- 
ner“ (.Comperul“) rolul unui ac- 
tor de varieté a cărui artă de o 
viaţă întreagă a fost lupta de su- 
pravieltuire, pe scenă şi în afara 
ei. L-a adus apoi si pe peliculă 
(s-a chemat Cabotinul). Specta- 
torii erau uluiti de performanța 
interpretului în a juca cu atita 
strălucire actoricească tocmai 
ratarea unui actor. A fost Hamlet 
pe scenă și pe ecran, un Hamlet 
analizat, în tel și chip, dat de 
exemplu pentru modul cum Oli- 
vier l-a făcut să răsune de parcă 
textul ar fi fost scris astăzi. A lã- 
sat un lung șir de personaje de 
film de care lumea iși aduce 
aminte mereu și mereu, pornind 
tocmai cu La răscruce de vinturi 
şi pină la ultimul personaj creat 
de el pentru film, Regele Lear (o 
peliculă BBC). Mai jucase in 
Lear, cu mulți ani în urmă, pe 
scena teatrului. Interpret, regizor 
de teatru şi de film, exeget sha- 
kespearian, animator al vieţii cul- 
turale, Olivier a fost, mai presus 
de orice, un Om. Îți vine a in- 
cheia cu replica lui Horatio din 
piesa pe care a iubit-o atit, 
Hamlet“: „Nobil print, dormi în 

pe 
poes M. AL 


D.. Festivalul internațional al filmulu 
de la Santarem se cam știa la noi, — cel pu 
țin în ceea ce mă priveşte — că este un festi- 
val cu tematică agricola. Or lucrurile nu stau 
tocmai așa. Apoi mulți considerau că a ob- 
fine premiu la un asemenea festival nu era un 
motiv de prea mare laudă. Nici această pă- 
rere nu e justificată. Festivalul se bucură, în 
rindul celor de calibrul doi, de un real presti 
giu în breaslă. Tematica lui este destul de 
largă și variază, de la an la an, fiind subsu- 
mată unei anume idei. In ediția din acest an 
tematica a fost cuprinsă sub titlul generic 
„Oamenii în lume“. Într-o atare tematică in- 
cap filme dintre cele mai diverse. Cum ne-au 
şi fost, de altfel, prezentate. Doua exemple: 
un film sud american În căutarea dragostei, o 
prietenie intre două temei, semnată de o re- 
gizoare Helena Nogueira, după romanul 
omonim al celebrei Gertrude Stein, și un film 
indian (Aphasut) ai unui cunoscut regizor din 
noul val, 
cală, dar care mi s-a părut a fi tratat prea di- 
dactic. Intre aceste, să le spunem, extreme 
tematice, au existat și filme mai comune ca 
subiect, dar care au sfirsit prin a impune nota 
calitativă a testivalului, adjudecindu-si premi- 
ile importante. 


Este vorba de: La jumătatea cerului al spa- 
niolului Manuel Gutierez Aragon (Ciorchinele 
de aur), care povestea destinul unei fete în 
trecerea ei din mediul rural în cel citadin 
adesea aducător de fericire, dar o fericire cu 
scadente. Cel de-al doilea film premiat a fost 
La inceputul verii de regizorul cehoslovac 
Zoro Zanoh (Ciorchinele de argint), o tandra 
poveste petrecută în mediul sătesc. Un batrin 
rămas singur, doar cu amintirile sale, renaşte 
la viață prin prietenia cu un copi! nevoi! sa se 
mute definitiv la țară din pricina unei maladii 
cronice de respirație. Premiul pentru cel mai 
bun realizator a revenit regizorului austriac 


imul bal 


Noiembrie, u 


(Urmare din pag. 24) 


un singur imbold existenţial pentru ei: „un ci- 
ine, o piine“. Tirgovetii se confundă cu cenu- 
șiul locurilor, pe ei nu-i vede soarele, iar ei 
nu văd frumuseţile naturii înconjurătoare. Sā- 
râcia din aceste zone este fundalul intune- 
cos). Stefan lordache și-a studiat probabil 
personajul pornind de la acea sugestie „de 
lume sfirsità" obosită, devitalizată, o lume ca- 
re-şi înscrie existența între plăcere, arborarea 
unei detașări de imediat. de concret, de „pro- 
zaic" (pentru ea, pentru această lume, aface- 
rile sint reglate intotdeauna de interpuși, 
agenţi bancari, vechili, valeţi, jupinese și 
slugi). Stefan lordache inzestrează personajul 
prinţului din acest „loc unde nu s-a intimplat 
nimic“ cu un întreg bagaj caracterologic 
unde descoperi chiar și amintirea crailor ma- 
teini de Curtea-Veche (doritori, aceștia, să 
pară nobili dar nefiind aievea). lordache este 
interpretul la care niciodată așteptarea spec- 
tatorului nu este dezamăgită. 
Surprinzătoare de fiecare dată sint distribu- 
tile pe care le întocmește Dan Pita. La ince- 
put rămii nedumerit de cite o alegere. Aici de 
pildă te întrebi de ce apare în rolul Dariei o 
tinără balerină (Soimita Lupu) Ce o predes- 
tina acestui personaj? Poate chipul marcat 
de spaima vieţii în acest loc unde nu se în- 
timplă nimic, ea fiind miza singurei întimplări 


Govind Nihalani, pe o temă sindi- ` 


Axel Carti, pentru Bun venit la Viena. Din 
nou povestea unei prietenii salvatoare. in 
Viena distrusă de bombe, bintuită de moarte 
şi deziluzii se întrevede o geană de speranța, 
un viitor de pace, prin prietenia dintre doi ti- 
neri soldaţi, la finele războiului. 


Jaureatii noștri 


Dreptate in lanț 
3 r si F 


1985). Ochi de urs 


Coconii de 
ea apelor 
Zea Mays d: 


pentru sână 4 
bul podoaba Carp: 
> into elica ng ta 


Bob 
orchineie de aur 


în jurul căreia foieste o întreagă galerie de 
cumetre, mijlocitori și mijlocitoare. O predes- 
tina poate fragilitatea ei comună cu a eroinei, 
freamätul sufletesc aproape maladiv care, la 
Daria, este rău prevestitor și, pină la urma, 
funest. Poate și tristețea ochilor larg deschişi 
care la Daria priveau nu spre lume cit din- 
colo de ea, ca într-o lumină intima. Persona- 
jul îşi adaugă mereu trăsături ce-l fac să de- 
vină straniu, cum trebuie să fie şi gindul si- 
nucigaș. Cum straniu — ca orice hâituit si de 
soartă și de viaţă — poate fi si un tinar ca 
acest frate al Dariei (interpretat de Gabriel 
Costea) a cârui apariţie tulbură banalitatea și 
tihna dind semnalul deznodâmintului. 
Evoluţia soției generalului este poate prin- 
tre cele mai subtil gradate în film, personajul 
acesta exprimind duplicitatea prin zeci și zeci 
de nuanţe, în contrapunctice mărturisiri ver- 
bale în timp ce ochii, privirea lăuntrică, ful- 
geră amenințările subconstientului, ale in- 
stinctului femeii ce simte primejdia. Cind am 
aflat că interpreta (Gabriela Baciu) era stu- 
dentă la vremea cind juca rolul am rămas 
surprins de abilitatea folosirii nuantelor şis- 
dehmaturitatea parcurgerii unei partituri atit 
de dificile. S-a.nâscut oare o stea? 
Noiembrie, ultimul bal demarează lent, ca o 
introducere timidă in atmosfera unei povestiri 
în care surprizele nu sint multe, nici uluitoare 
si sint divulgate repede. Narațiunea se intre- 
geste, cu migală si ştiinţă, într-un univers 
amplu, incitant, mai mult sugestiv decit pal- 
pabil. Ultimele cadre nu sint un final ci o in- 
vitatie la a gindi si regindi totul, căci filmul 
nu este o ilustrare a unei povestiri spusă de 
un alt artist ci e stirnita de ea, de lumea şi în 
timplärile narate de scriitor. Uneori cineast! 


Venite la rind în partea a doua a festivalu- 
lui, aceste filme au risipit îngrijorarea celor 
din juriu care, după prima sāptāminņā de 
proiecţie, credeau că nu vor avea ce premia 

Faptul că dintr-o selecţie de 21 de filme 
doar trei s-au dovedit, de la distanță, compe- 
titive, mi-a reconfirmat părerea că în lume nu 
se fac chiar atitea filme foarte bune si ca 
într-un festival nu apar mai mult de trei-patru 
care merită să intre in discuţie ca finaliste 
Cu atit mai mult, aș adăuga, cu cit regula 
mentul Festivalului de la Santarem accepta și 
filme care au participat si la alte festivaluri 
deci s-au remarcat și cu alte ocazii. Așa s-a 
petrecut şi la prezenta ediţie. Filmul spanio! 
premiat la Santarem, obținuse Marele premiu 
la Festivalul de la San Sebastian din 1987, iar 
filmul austriac participase la una din secliu- 
nile de la Cannes în 1987. Restul filmelor din 
festival păreau să constituie doar fundalul din 
care trebuie sa ţișnească filmele bune. 

5 ere românească a fost destul de bo 

ga ă. Au fost alese să participe în competiție 

rm d comori de Nicolae Mărgineanu. 

grozavi de Cornel Diaconu si Mi- 

psc de Tudor Märäscu. Dintre ele s-a de 

tașat net Miracolul care a și obținut Premiul 
oraşului Santarem. 

Câutind mereu formula organizatorică op- 
timă, proba de vitalitate, Festivalul internatio- 
nal de cinema de la Santarem refuză evazio- 
nismul, violența, erotismul, sau alte aseme 
nea excese ale cinematogratului pur comer- 
cial, optind cu o consecvență benefică pentru 
filmele care pun în adevărata lor lumină pe 
oamenii care, ieri ca şi azi, tind câtre un 
ideal. 


Stere GULEA 


| O ecranizare reprezentativă 

(Anca Dincă și Claudiu Bleonţ 
In /läcäri p omori de 
Nicolae Maàrgincanu după 
scenariul lui lon Brad) 


z“ (1986), Etorturi 


griu d: 


(1988) 


lasă, pentru o clipă, și povestea și eroii ei, 
parcă într-un tablou vivant spre a câuta — in 
orizontul pe care l-a țesut — ceva doar de el 
sesizat, ajutat de o cameră devenita personaj, 
investigind cu o curiozitate și acuitate drama- 
tică misterul unei atmosfere. Ajutat de ase- 
menea şi de o bandă sonoră (şi nu numai de 
o muzică) ce scapă de soarta auxiliară ce o 
are de obicei in filme, metamorfozindu-se 
aici în comentatoarea intimplärilor, cu o 
funcţie echivalentă unui cor în tragedie. Mu- 
zica (Octavian Aurelian Popa) intră în dialog 
si are chiar intervenţii premonitorii. Câutarile 
lui Dan Pita din aceste momente, sint ale 
unui artist pentru care realizarea nu in- 
seamnă doar transpunere pe peliculă ci și 
sondarea posibilităților noi de limbaj, de de 
sävirsire stilistică. Decorul (Calin Papură, 
Constantin Simionescu, Petrică Veniamin) şi 
costumele (Cătălina Ghibu) sint ele insele 
dovadă a acestui efort de obținere a unei ar- 
monii, expresivitäti și impliniri stilistice. 


Noiembrie, ultimul bai este, cred, filmul 
unui artist matur. 


Mai mult decit atit, pe orice text. pe orice 
dramaturgie, el demonstrează virtuțile-unui 
autor, ale unui cineast al cărui talent asociat 
cu stăpinirea, (ba chiar cu îmbogățirea) mij- 
loacelor de expresie. narative, conferă, de 
fiecare dată, filmelor sale o particularitate 
emblematică, le conferă acea tușă atit de 


proprie lui Dan Piţa. 


https://biblioteca-digitala.ro 


Cu sportivitate 
despre lumea 
sportului 

(George Alexandru 
în Rezervă la star 
de Anghel Mora 


zerva 


riului. 
In concurs fără ajutorul lui... 

Liz Taylor (George Mihăiţă, 
Costiniu, Magda Catone în A 
zavi de Cornel Diaconu, 


Mihai Opris si Aurora lesari) 


Culorile trecutelor 


visări 


(Urmare din pag. 24) 


O singură dată în tot filmul, culoarea și 
mișcarea depășesc granițele sugestiei, a alu- 
zivului: balul „ultimul bal” din noiembrie, ex- 
presie a unei exaltări colective, cind scurge- 
rea timpului este abolită și un nou ciclu al 
existenței citadine pare să reinceapă. Desi- 
gur, secvenţa balului este și o ispită pur sen- 
zorială, căreia nu-i poate rezista nici un regi- 
zor, cu atit mai puțin operatorul atit de sensi- 
bil receptor, prin însăși natura profesiei, la 
ritmurile pe care le declanșează frenezia cro- 
matică și sonoră, dansul lampedusian. Apara- 
tul devine un partener de joc, se strecoară, 
șerpuitor, printre oameni și lucruri, culoarea 
se preschimbă în jerbe sclipitoare, marcind 
această explozie a vieţii colective. O singură 
dată în tot filmul, culoarea și mișcarea came- 
rei manifestă bucuria trăirii vitale, după care 
revin la unitatea de ton, celebrarea vieţii pe 
ruinele morții. 

Dacă ar fi să reduc filmul la titlu, scena ba- 
lului este un teatru fantomatic, nocturn, în 
care personajele au o dublă identitate, amin- 
două ambigui, dezbătind litigiul, niciodată re- 
zolvat pe deplin, dintre mască și esenţă, din- 
tre realitate și aparenţă. Calin Ghib si Dan 
Pița semnează impreună „imaginea unui 
spectacol”, unul vizual, cu privirea în transa, 
celălalt melancolic, visător; numele său e 
nostalgia trecutei tinereti. 


19 


Geo 


scenariul 


20 


Femeia-comisar, mamă 
(Nonna Mordiukova 
în Comisarul) 


Un film cît o operă 


E... filme care, iată, nu imbâtrinesc 5: 
işi. verifica valoarea in confruntarea cu spec- 
tatorii cărora li se adresau, in mod expres. cu 
douazeci de ani in urmă. Ca si in cazul filme- 
lor lui Aleksandr Gherman (Prietenul meu 
ivan Lapșin, Verificare pe drum), Comisarul 


Fotografiile 
Sidoniei 


C. ochii dilatali de spaimă şi tipete in- 
grozite, o femeie se trezeşte din somn. Coş- 
marurile îi torturează nopţile. Războiul a tre- 
cut de mult, nici ea nu mai este la prima tine- 
rete, dar amintirea primilor ani de viaţă conti- 
nuă s-o urmareasca şi să facă din ea o ființa 
suterindă. Imaginile orașului distrus de bom- 
bardamente, ale strazilor pe care fugea ala- 
turi de oameni înspâimintaţi si copii rataciti 
cautindu-si familiile, ale copilăriei zbuciu- 
mate au săpat în sufletul ei.rani de nevinde- 
cat. Si ea si soțul ei. ramaşi fară parinti, au 
crescut în cămine, așteptind, ani de-a rindui, 
„Să fie gasiţi şi luaţi acasă”. 

Femeia cu silueta fragilă, cu chip de fetița 
si ochi umbriti de neliniști si bărbatul blind şi 
rabdâtor formeaza un cuplu strins, cu ráda- 
cini puternice. În afecțiunea ce-i leagă s-au 


cartea de film 


Ca 
un scenariu... 


D.. se deschide cu o dedicație („Mamei 
mele, Nadejda, care m-a voit nu critic, ci pro- 
zator“) făcind acolada spre proza de ficțiune, 
noua carte a lui Valeriu Cristea, „După-a- 
miaza de simbătă” (Cartea Româneasca. 
1988) — despre care s-a mai scris in revista 
„Cinema” nu produce propriu-zis o fisură in 


bibliogratia autorului. Fără a fi un volum de 
critică, ea nu reprezintă nici autobiogratia 
scriitorului, ci — mai curind — insumeaza 
crimpeie, fragmente fulgurante din viaţa 
acestuia, cel mai exact — imagini şi impresii 
din copilărie și adolescență, punctate de co- 
mentarii și reflecţii (în special partea |!) de o 
„indiscreţie” dezarmantă. 


lui Aleksandr Askoldov trebuie situat in con- 
textul anului de producție — 1967, şi nu al 
andlui 1988, cind a devenit multiplu premiat 
la Festivalul international din Berlinul de vest. 
Ar fi devansat, la vremea respectivă, Prin toc 
nu se trece (debutul lui Gleb Panfilov — 
1968), şi A venit un soldat de pe front (regia 


sedimentat, de-a lungul anilor petrecuţi im 
preuna în ortelinate, camine, şcoli-internate 
sentimente fratesti, de prietenie, de dragoste 
Doi camarazi şi prieteni îndrăgostiți sint ș 
astazi. 

După ce ant indelungali au trăit purtindu-s: 
cu greu traumele sufleteşti, cei doi soţi se 
decid, în sfirsit, să aiba un copil. Femeia s: 
barbatul speră, în taină, ca nașterea copilului 
să şteargă definitiv rânile și obsesiile trecutu 

. Lmoltie sint impantaşite şi de colegu ior 
care We cunosc istoria tragica. Portretul v 
toarei mame apare pe un afiş antirazboin: 
pe care, cerindu-i-se o dedicație, ea scrie 
dintr-o suflare: „Pace pentru noi doi!" La ve 
derea afisului expus în oraș, fantoma trecutu- 
lui îi apare iar. in urmă cu peste 40 de anı 
prima fotografie din viața ei a fost reprodusa 


Cartea intreaga. conceputa secvențial, tri- 
mite la ideea de scenariu cinematogratic, dar 
lectorul cinefil are si plăcuta surpriza de a 
gasi in paginile ei numeroase referiri la filme 
tot atitea dovezi despre cinefilia autorulu: 
Aşadar, spune criticul: „Primul film de care 
îmi amintesc l-am văzut la Galaţi și era, cred 
cu Pat si Patașon, un cuplu de comici astăzi 
uitat” (p. 49). Si, schematizind subiectul, în 
cheie cu „impresia dominantă: cá ploua, 
plouă mereu... Era o pelicula veche, foarte 
uzată”. Dar „ja Cluj am inceput să merg cu 
adevărat la cinema" (P. 91); şi enumeră cele 
şase, șapte cinematografe din oraș. filmele 
văzute aici în primii ani după război (Omul 
cu mască, Zorro, Stan gi Bran („nu din cele 
mai bune”!}, Dictatorul — „de vreo zece ori", 
Crucișătorul Potiomkin, Toată lumea ride, 
cintă și dansează, „tehnicolorul de mare suc- 
ces in epocă” Floarea de piatră — „incepu- 
seră să vină şi filme sovietice noi“ şi altele) 
Memoria îi permite să citeze „o colecţie de 
secvențe disparate“ alese strict subiectiv din 
peliculele anilor 1945—1948 (p. 93—95): „Nu 
știu de unde sint desprinse cele mai multe 
dintre ele si nici ce valoare estetică au (sau 
mai bine-zis știu că, în majoritatea lor, nu au 
aşa ceva), aceste „amintiri cinematogartice' 
fac parte însă din amintirile mele in general. 
de aici, însemnătatea lor (pentru mine)“. Se 
recunoaște, în nararea lor succintă, atracţia 
autorului pentru epic, dar și pentru metafora 
vizuală, în definitiv intilnirea unui limbaj artis- 
tic cu un receptor avizat. i 

Cronologia continya cu perioada producții- 


Nikolai Gubenko, scenariul Vasili Sukşin — 
1970) filme care. acum, prin compañalie ni se 
par palide, chiar daca:.bine facute“ si emo- 
tonante în omenescul lor. 

Pelicula lui Askoldov, de un modernism 
frapant (fascinantă sinteza audio-vizuala) sı 
cu puternice accente expresioniste, realizata 
in buna tradiţie a avangardei cinematografice 
sovietice, are o forță a adevărului făcut sensi- 
bil, ce nu poate fi decit marca unei autentice 
vocaţii de cineast. 

Subiectul pe scurt: o brava femeie-comisar 
in Armata Rosie, dindu-si seama că e insârci- 
natà, depune armele şi-și află adăpost vre- 
melnic în familia unui tinichigiu, evreu sărac, 
cu multe guri de hrânit. Primità la inceput cu 
ostilitate, femeia-ostas se va ataşa de familia 
care, aflind ca va fi mama, o înconjoară trep- 
tat cu omenie si înțelegere. Procesul de sen- 
sibilizare, de „domesticire“ al femeii înstrâi- 
nate de condiţia ei de femeie pare s-o tran- 
storme fundamental pe Klavdia Vavilova 
(madam Vavilova" cum i se adreseaza, cu 
teferen{a, familia gazdă), pină într-o zi cind 
evenimentele de pe front se precipită. Albii 
sint pe aproape și ea simte, ca o atracţie a 
unor forțe telurice — chemarea luptei și, 
ibandonindu-si copilul pe miini bune, făra 
sa-și ia măcar „adio”, fuge să-şi ajungă din 
urmă batalionul. Deși filmul se inspiră din 
motivele povestirii lui Vasili Grossman „În 
wasul Berdiceva", ceva din aerul peliculei, 
poate prospetimea și precizia detaliilor, poate 
“guranța tonului, poate exacta portretizare a 
nediului, ne-a sugerat ipoteza că cel putin la 
unul dintre naratori (fie scriitorul, fie scena 

stul-regizor) e vorba de o experiență neme 
diatá în contactul cu un fapt sau cu un per 
onaj real. 

Dar, abia schițată această ipoteză nu ne 
putem opri de a consemna o senzaţie stranie 
(filmul însuși fiind straniu) din timpul unei 
prime vizionari. Aveam impresia că-n fiecare 
cadru plutea spiritul scrierilor lui Isaac Babe! 
Dac-ar fi fost numai secvența împușcării de- 
zertorului... Fără indoiala, Askoldov, ar putea 
(sau ar fi putut) så ecranizeze „Armata de ca- 
valerie” sau „Povestiri din Odesa“ fără a 
pierde nimic din insolitul și expresivitatea as 
pră a naraţiunii nici chiar din tâietura abrupta 
şı forța sintetică a metaforei (Babel spunea. 

Comparaţia trebuie să fie precisa ca o linie 
logaritmica si naturală ca mirosul de mărar”) 
Askoldov e la fel de necruţător, de sfredelitor, 
de patimas şi de subitor de oameni. Același 


Fotografii 

în care 

nimeni 
ma zimbit 
(Fotografiile 
„ Sidoniei) 


lor sovietice („nu rulau însa numai filme de 
razboi”: Mascarada, Cadavrul viu), reapariția 
peliculelor occidentale in 1953—1954 (Mize- 
rabilii, Marile speranțe), pentru ca o secțiune 
de vreo opt pagini (p. 98—106) să fie rezer- 
vata povestirii și mai ales analizei pertinente 
a unor secvențe și chiar filme întregi cu Stan 
şı Bran, trădind nu numai cinefilia, dar şi 
aplicaţia scriitorului pentru asimilarea tropilor 
artei a şaptea. 


Filmele ii declanșează, uneori, lui Valeriu 
Cristea asociaţii cu întimplări din propria sa 
existenţă. Așa este, de pildă, La porțile albas- 
tre ale orașului (p. 55). 


Nici chiar „secvenţa“ care „dă seama” de 
titlul cărţii nu-i scutită de prezența filmului: în 
frumoasele simbete ale copilăriei... uneori. 
pentru a ne bucura pe deplin de ele, mer- 
geam și la cinema, plăcerea noastră su- 
premă, împreună cu sora mea „Jeni” (p. 165) 


Cel mai adesea, unele cadre sau doar re- 
plici din filme, redate ca atare, sint pretexte 
pentru reflecții și meditații dintre cele mai 
profunde: Andrei Rubliov (p. 63), Roşii și al- 
bii, Cornul de capră, Solaris (p. 233). Marele 
război, Dinţosul (p. 251), Clipa de răgaz, 
Moscova nu crede in lacrimi (p. 263). Du-te 
şi vezi (p. 283), Medicul și vraciul, Meciul se- 
colului (p. 287), Gara bielorusă, Casa in care 
locuiesc, Siberiada (p. 296). Alteori, Valeriu 
Cristea propune idei de ecranizări („Curiosul 


https://biblioteca-digitala.ro 


limbaj rafinat, elaborat, aplicat unei realitati 
dure. Şi parcă inchipuindu-si pe Vavilova, 
(marea actrița Nonna Mordiukova) a notat 
Babei expresia: „o temeie bună de grenadier 
şi imensa ca stepa”. Dar galopui nebun al 
cailor inşeuaţi, ce şi-au pierdut câlăreţii, cu 
rasuflări şi glasuri omenești în coloana so- 
norâ? Dar piaţa aceea ciudata și pustie in 
care tocilarul se incapälineazä să se instaleze 
zilnic, in vreme de razboi, pentru a forța des- 
tinul, prin voinţa de a nu abdica de la valorile 
omenești, simple, normale din vremuri de 
pace? „lată, zice Babel. am dinaintea mea 
piața si moartea pieței”. 

Cit privește induiosätoarele vise despre 
tramvaiul viitorului, despre o „internaţională a 
oamenilor buni” ele nu se pot povesti cuiva 
care nu l-a vazut pe Rolan Bikov, actor de 
excepție, autopersiflindu-se, invingindu-si 
prin zimbet frica, spälind picioarele sotiei 
intr-una din cele mai frumoase scene de dra- 
goste vazule vreodată pe ecran. Ar fi multe 
de spus si despre dansul ritualic si jocurile, 
deloc inocente ale copiilor, despre mama şi 
bunica lor, depozitare ale unei străvechi înțe- 
lepciuni, despre contrapunctul pe care-l rea- 
lizează acel terifiant „flash-forward” in care 
Vavilova vede viitoarele lagăre de concen- 
trare naziste și pe cei care i-au dat adâpost 
(inclusiv tocilarul), inaintind resemnati in 
convoi. Există, în film si un ,flash-back": in 
deșert, lingă o țeavă de tun, se petrece mo- 
mentul de dragoste al femeii comisar cu iubi- 
tul ei, tatăl copilului, tot comisar, care avea 
sa moară pe front. 

Un film dens. de vazut si de revăzut, des- 
pre care se pot scrie pagini intregi, la care se 
poate medita indelung. O idee limpede, dusa 
pina la capăt, cu consecvență, într-o forma 
incorporată organic, unde metafora și simbo- 
lul au caracter necesar, asigură perenitate 
unui film care, altminteri, la vremea lui, ar fi 
putut trece drept experiment. 

Lucru rar: un singur film poate deveni 
operă şi poate valida o carieră, 


Roxana PANĂ 


'oducție a studiouritor sovietice „Maxim Gorki” și 
„Mosfiim”. Scenariul: Aleksandr Askoldov, dupa 
motivele povestirii lui Vasili Grossman „In oraşii 
Berdicevo”. Regia: Alexandr Askoidov. imaginea: 
Valeri Ghinzburg. Muzica: Alfred Snitke. Cu: Nonna 
Mordiukova, Rolan Bikov, Raisa Nedaşkovskaia 
Liudmila Volinskaia, Vasili Șukşin, Liuba Kat. Pavix 
Levin, Dima Kieiman, Marta Bratkova, igor Fisman 


tot pe un afiș ce anunţa, la sfirsitul razboiu- 
lui, copii pierduţi de parinti pentru a fi identi- 
hcaţi. Ei nu au fost. 

Tinerei ziariste ce realizase, acum, afişul ii 
mărturiseşte ca în anii copilariei n-a suferit 
de lipsa unei păpuşi, cit de lipsa unei familii 
Odată, la şcoala. intr-o compunere liberă, a 
scris despre ,0 zi cu bunica”, „Pentru com- 
punere mi s-a dat nota cea mai mare. Dar 
cînd colega mea de bancă i-a spus profesoa- 
rei că am minţit, ca eu nu am nici o bunica, 
am suferit enorm.” Acum, in așteptarea copi- 
luiui, absenţa familiei o urmareste și mai du- 
reros. 

La aniversarea primului an al fetiţei, colegii 
invitați la masa sârbatorească afia cu surprin- 
dere şi cu bucurie că de acum încolo ei vor fi 
pentru totdeauna: „Unchiul Gunther” „Mă- 
tuşa Elke“, „Verişoara lise"... 


Alina POPOVICI 


“ wa Siudounior din R.D. Germana. Scena- 

ui Gerhard Rentzsch, Regia: Klaus Gendres. ima- 
„nea. Peter Krause. Muzica: Jurgen Ecke. Cu: An- 
e-Else Paetzold, Hans-Peter Reinecke, Bert Fran- 
se, Maxi Biewer. 


nestăpinit” din „Don Quijotte“, „Tinereţea lui 
Zosima" după „Fraţii Karamazov”, pe care i le 
generează lucrul la propriile sale scrieri cri- 
tice (p. 271). Are si „un scenariu nerealizat 
pentru un film de desene animate. Sau ma: 
degrabă — o simplă idee” (p. 235): omuletii 
din film poartă pe cap o cutiuta pe geamul 
careia sint afişate cifre reprezentind „spe- 
ranța de viață” a respectivei persoane. 


in altă parte (p. 232), propune (sau repro- 
duce?) o „secvența de film” care sugereaza 
potentele limbajului vizual sau increderea 
prestigiosului literat în valenţele imaginii: un 
cuplu se odihnește la umbra unei câpite si, la 
intrebarea bârbatului „de ce taci?', femeia 
raspunde „nu tac“, deşi tăcea îndelung. Ex- 
plicatia lui Valeriu Cristea e reconfortanta 
pentru un cinefil: „Pentru femeia care iu- 
beşte, prezenţa jui e atit de copleșitoare şi de 
continua, incit legătura, dialogul nu se intre- 
rup nici o clipa. În acest sens se poate, 
intr-adevär, spune că ea nu tace, că îi vor- 
beşte mereu, cu toată fiinţa”. 


Să remarcâm, in sfirsit, că volumul se in- 
cheie cu un fragment citat din nuvela lui 
Şukşin, Călina roşie (ecranizată!), din care 
scriitorul român preia, aplicind-o „autocritic” 
la cartea sa, afirmaţia „Astea-s vorbe. Vorbele 
nu fac doi bani“. Şi-atunci, să fie mai pre- 
țioasă imaginea? 


Sergiu SELIAN 


Codul onoarei în secolul trecut 


Portocala 


de adio 


l. zorii unei zile cetoase cind aburii dimine- 

"u înca nu s-au risipit peste cimpul inverzit 
un barbat tinar, liniștit. calm, cu o anume 
mareţie a gesturilor banale ce alcatuiesc pro- 
priile noastre existente, (amintind de batrina 
taranca din Maramureș, care maninca un 
mar, a lui Geo Bogza), desface coaja une: 
portocale. Încet, așa, desigur, poftim, te rog 
Cine ar putea banui ce se petrece în sufletul 
acestui aristocrat, amabil si tandru pe care 
soția il intreaba de ce s-a trezit cu noaptea in 
cap iar socrul, un conte, expert în arta incal- 
fämintei, cum se numea nu cu mulți ani în 
urma, e lericit cu un asemenea ginere in 
preajma? 

Exista ọ anume tensiune a tacerii ce po- 
goară de nicaieri şi vine de niciunde inaintea 
unor momente dramatice. Ca sint ele bom- 
bardamente de artilerie, certuri conjugale 
sau, ca în filmul de care ne ocupam, pur și 
simpiu un duel. De ce sa creada cei din ime- 
diata apropiere a unui paşnic general — in 
retragere, se pare — ca el se pregateste sa 
ucida sau sa fie ucis? Asa, pe nesimţite, 
cumva firesc, acceptind propriul destin, in 
cadre de o mare frumusete plastica asemana- 
toare peisajelor olandeze din secolul al 
XVII-lea sau al interioarelor cu o anume me- 
tatizică a cotidianului, din pinzele lui Char- 
din, Un om ar putea sa moara. Sau sa 
traiasca, preţul n-ar fi prea mare?, ucigind ait 
om. Între timp mâninca tacticos o portocala 
Poate, raportat la scara întregii istorii, viața 
unui om nici n-ar valora prea mult. Dar 
atunci cind incep întrebările — de ce? la ce 
bun? - cind eroii încearca sa deslușească un 
sens al acestei lupte iar spectatorii sa ga- 


lubire 
statornică 


E SER după reacţia publicului, filmele 
exista intr-o infinitate de soiuri: lacrimogene 
soporifice, care iți produc dureri de cap, care 
ft dau batäi de inima, la care te gindești 
multa vreme, pe care le uiţi incă inainte de a 
ṣi pe poarta cinematografului ș.a.md. De 
seori este foarte instructiv să tragi cu ur: 
chea pentru a surprinde replicile răzlețe ale 
spectatorilor care ies dintr-o sală de cinema 
Ele te ajută să-ţi faci o idee despre soiul ti 
mului încă înainte de a-l vedea. 

De pildă cine ar fi auzit-o pe vecina mea de 
rind, dupa proiecția filmului lubire statornică, 
oftind mulțumită si spunind cu o undă de re 
gret-invidie în „glas“ „Ce frumos a lost! M-a 
facut să uit că m-așteaptă acasă o chiuveta 
plină cu spanac de curațat!”, ar fi avut ce! 
puţin o certitudine în ceea ce privește su- 
biectul: că eroina nu curăță spanac. Nic: 
ceapa. Nici cartofi. Ea cinta la pian, merge la 
operă. calărește, dansează, se logodește cu 
un vecin a carui moșie este amenințată (sin- 
tem in Polonia secolului trecut) și se indra- 
gostește in ciuda voinței ei, de un tinär conte 
pe jumatate neamţ, pe jumătate polonez. care 
se rușinează de această din urmă descen- 
denţa. Dar fata nu se da înapoi nici de la 
muncă. De pildă de ta ingrijirea cu devota- 
ment a tinărului amintit care este rânit intr-un 


Cea mai fierbinte zi 


{Urmare din pag 3) 


Bucurindu-se de aportul substanțial 
si de inegalat al tovarâșei academician 
doctor inginer Elena Ceausescu, mani- 
„festările din domeniul ştiinţei. teh- 
nicii şi culturii s-au imbogatit si s-au 
detașat radical de tot ce era futină si 
dogmatism. Finalul filmulu: marcheaz: 
tot ceea ce poporul român şi ţara dato- 
rează inspiratului conducător glorios si 
brav bărbat al unui popor ce militeaza 
pentru pacea și prietenia cu toate po- 
poarele lumii, neamestecul în treburile 


seasca justificarns şi explicatu. lucrurile se 
omplica. 

intregul film Dueliștii, o pelicula din 1977 
in regia britanicului Ridley Scott, este con- 
struit pe aceasta tensiune bipolara a vieţii și 
a morții. Un film aparent istoric, unde con- 
fiictul este bine strunit de la inceput pina la 
sfirsit, deşi e mai mult o parabola decit o po- 
veste epica 

Un ofițer, Armand D'Hubert, din oastea na- 
poleoniana este provocat la duel in 1800, la 
Strasbourg, mai mult din intimplare, decit din 
orgoliu sau vanitate ofițereasca ranite, de un 
camarad nabadaios pe nume Ferraud. ŞI, 
dintr-un capriciu temperamental, incepe o 
harțuiala mai mult pe moarte decit pe viața, 
ntre cei doi barbali tineri, în care unul, pur și 
simplu, vrea sa se bata in duel pentru O 
onoare cam abstracta iar celalalt se apara, 
incercind sà-s crute viața. Dintr-un simplu 
joc, acest duel se prelungește pret de 16 ani 

pinà in dimineaţa zilei mai sus pomenite, 
devenind un soi de fatalitate, careia nimeni 
nu i se poate sustrage. În Duel pe autostradă 
o forța uriașă si necunoscuta, fara o motiva- 
pe bine explicitată, vrea sa anihileze un biet 
automobilist terorizat. În Duelistii tensiunea 
si absurdul kafkian sint estompate în favoa 
rea unei poetici a existentialului. Omul s: 
poate impotrivi fatalitaţii oarbe și, uneor 
chiar birui. Prin dragoste, prin incredere 
speranţa chiar si printr-un soi de incapali 
nare în fața sorții potrivnice. Sigur ca este 
mai simplu sa renunli și să lași lucrurile sa 
vină de la sine. Ce-o fi o fi, bine sau rau, ce 
putem face noi, nişte gize in voia istoriei, 
uneori a propriei noastre istorii? 


Regizorul Ridley Scott face un film „mare 
ce spulbera clișeul ezitantelor lucrari de de- 
but — bazat pe un scenariu foarte bine echi- 
librat semnat de Gerald Vaugh. tras dupa o 
poveste de Joseph Conrad. Cei doi protagu- 
nisti se înfrunta de mai multe ori: ba la Aug- 
sburg. în 1801. ba la Tours, în 1914, la Paris, 
in 1816. fară sa-şi dea seama cum eveni- 
mente mult mai importante zguduie nu Joar 
Franța, ci intreaga Europa. „Daca trecem 
Niemenul sintem salvați“... remarca unul tin- 
tre combatanți în timp ce se retrag. strecurin- 
du-se printre nameli, ger si moarte 

Dar cum sa omori om pe la spate? Sau sa-l 


Un iz romantic 


duel, de dragul ei, si pe care îl readuce la 
viata. Dar nu la o viață de zurbagiu, aşa cum 
a avut-o pină atunci, adică cu prietenii prin 
localuri unde se danseaza franch-cancan, și 
cu nevestele altora prin staţiuni de pe malui 
mării. ci la o existență decenta, in mijlocul 
naturii, printre cai și. mai ales. alături de ea 
Cf de statornică le va fi iubirea, ramine de 
vazut. 

Prin natura firului epic imprumutat dintr-un 
roman de Maria Rodziewiczowna și, mai ales. 
prin modul de tratare cinematogratică regizo- 
rul Zbigniew Kuzminski povestește tacticos 
intimplärile, concentrindu-se mai mult asupra 
construirii unor momente decit asupra an- 
samblului. Narațiunea s-ar fi potrivit totuşi 
mai bine unui serial de televiziune. 


Cristina CORCIOVESCU 


sors n a studiourilor poloneze. Scenariul: Kazi- 
mier dowicz. după romanul Mariei Rodziow:c- 


zowna Regia: Zbigniew Kuzminski To- 
masz Tarasin. Musee: Piotr Marczewski. Cu: Jacek 
Chmielnicki, Katarzyna Gniewkowska. Henryk 


Bysza, Anna Wesolowska, Monika Marciniak, Jacek 
Czyz. Boguslaw Semotnik, Robert Inglot, Pior 
Binder. 


interne ale oricäror ţări. pentru liber- 
tate, independența și suveranitate. 

A 45-a aniversare ce adaugă noi lauri 
în cununa noii Românii va prilejui cea 
mai grandioasă trecere in revista a tot 
ceea ce am înfăptuit și vom mai infap- 
tui sub conducerea Partidului Comunist 
Român și a încercatului său conduca- 
tor, tovarășul Nicolae Ceauşescu. Ci- 
neastii vor înregistra pe peliculă eveni- 
mentul sărbătoresc şi vor închina celor 
mai fierbinţi zile din istoria neamului 
nostru noi filme care să reconstituie 
faptele eroice ale comuniştilor de acum 
45 de ani şi pină azi. 


Virgil CALOTESCU 


https://biblioteca-digitala.ro 


Un nescris 


cod umanitar 


(Dueliştii) 


impungi daca este ranit? Exista un cod ne: 
cris al umanului dincolo de cel al onoarei 

Şi totuşi. de ce nu reuşeşte sa invinga 
acest Ferraud, un „dur“ lipsit de scrupule, 
duelgiu si bonapartist pe un D'Hubert mai 
cuminţei si cu idealuri mai puţin marețe. niţel 
mic-burghez, poate chiar oportunist la urma 
urmelor? Poate ca șansa acestuia a fost sa 
fie iubi! şi sa iubească. Nu e mult, dar nici 
puţin lucru în viața unui om. Un om iubite 
mai greu de calcat in picioare 

Portocala s-a terminat. urmează lupta între 
cei doi combatanți. Cu pistoalele de aceasta 
ultima data, cu reguli duse pe principiul 
ori-ori, nu se mai poate prelungi joaca — ob- 
sesie, pentru unul dintre ei cel puţin. De 
unde sa ştie Ferraud dornic de singe Ca viala 


Prețul 
unei vieţi 


i rupuri insingerate, sufocate sub povara 
hainelor, sub greutatea puștilor, a securilor si 
sagelilor, chipuri destigurate de durere si su- 
ferin{ä, singe inrosind albul imaculat al zape- 
zii, în zorii tulburi ai unei dimineti geroase de 
varnă... Victimele masacrului sint jefuite 5: 
aruncate intr-o groapă comună de „invinga- 
tori” necrulatori, firavele semne ale supravie- 
țuirii fiind secerate cu violența. Dar, in acest 
spectacol oribil al morţii triumfatoare, viața 
se dovedește mai puternică. Un rânit, un ade- 
vårat cadavru viu, cu faţa mutilata îngrozitor, 
dezbrăcat, în picioarele goale. fuge, reușind 
să scape din coșmar. Întruntind vitregia natu- 
rii şi nu mai puţin a oamenilor, eroul ajunge 
la un han, unde iubirea unei fete curajoase, 
fiica unuia dintre insurgenți, (carora el li se 
alaturase) il salvează. 

In transpunerea cinematogratică a acestei 
povești de dragoste din secolul al XIX-lea, in- 
spirată din romanul „Riul binecuvintat”, sce- 
naristul Stefan Zeromski si regizorul Tadeusz 
Chmielewski. reftuzā şi tonurile sentimentale 
i pe cele retorice. Ei acordă o atenție deose- 
bita reconstituirii acelui timp. impresiile vizu- 
ale sint puternice in descrierea locurilor şi a 
oamenilor, aflaţi intr-o situaţie limită, cind is- 
toria devine teren al alienării. Cadrul con- 
struit cu un remarcabil rafinament plastic, cu 
o scrupuloasà distribuire a detaliilor in decor 
si costume, devine în sine un personaj ce im- 
primă originalitate atmosferei în care are loc 
iragostea eroilor. Aceasta capată o tensiune 
specială într-o lume apăsată de teroare si 
singe. Notaliile realiste în surprinderea sub- 
stantei omenescului sint emoționante. Tade- 
usz Chmielewski este preocupat de reacțiile 
intime, caută resorturile ce fac personajele să 
abdice de la condiția umană și le determina 
sa fie conformiste, laṣe, somnolente sau 
dimpotrivă, demne şi curajoase. 

Se detaşează citeva portrete construite cu 
admirabilă finețe psihologica de regizor si 
actori. Franciszek Pieczka in servitorul de la 
han.. schifeazä cu expresivitate chipul omului 
din popor care duce pe umerii lui greul isto 
nei. Tacut, omenos, devotat, personajul ra 
mine, in polida vremurilor tulburi, să vegheze 
asupra fiicei stăpinului său. Hernyk Bista 
onturează cu dramatism, în rolul unui ofițer 
azac, un erou aproape dostoievskian. Sub 
“simulata raceala, privirea îi trădează vulne- 
tabilitatea. Indrâgostit fără speranță, trauma- 
uzat de cruzimea războiului, bintuit de gindul 
sinuciderii, oscilind intre violență, generozi- 


lu: e datorata adversarului pe care cu nerab 
dare vrea sa-l ucida? Si invinge nu cel ma: 
bun. mai tare. mai abil. Regizorul a decis de 
aceasta datà sa cistige un principiu: cel al bi 
nelui care s-a opus violenței nemotivate s: 
razbunării oarbe. „Te declar mort. Pina azi ai 
tăcut ce-ai vrut cu viața mea, de azi inainte 
decid eu pentru tine...” Final fericit. dar şi su 
biect de meditaţie pentru spectatorii care 
zimbesc la aprinderea luminii în sala De co 
nu? Actorii care au interpretat rolurile princi- 
pale, in aceasta bijuterie de dozaj psihologic, 
o parabola despre viața şi moarte. bine si 
rau, dragoste si ura Hervey Keitel si Keit! 
Carradine 


Bedros HORASANGIAN 


| Forţa sentimentelor 


tate si nobleţe. el face eforturi disperate de a 
comunica cu semenii, dincolo de barierele 
sociale și politice. 

Regizorul polonez, Chmielewski se dove- 
dește un maestru în scrutarea sufletului 
uman. În hanul răvâșit de flacari, frig si 
foame, suferința puritică Este o insula ce 
izolează personajele de lume. Deși ameninţaţi 
tot timpul de pericole, cei doi indrăgostiți 
trăiesc prin forța sentimentelor lor ca într-un 
eden. Fata (Malgorzata Pieczynska) fru- 
moasa, cu fața palida, ochii scāpāråtori, de o 
puritate gravă. cu o capacitate de daruire to- 
tala. Tinarul (Olgierd Lukaszewicz, cunoscut 
din Pădurea de mesteceni) seducătorul cu uñ 
farmec distilat, radiind o fragilitate care cere 
protecţie, in ciuda orgoliului arborat al castei 
sale nobile şi bogate. Pe acesta se bizuie 
mama eroului cind le aminteşte cu brutalitate 
diferentele sociale care îi despart irevocabil, 
năruindu-le visul de dragoste. Femeia indure- 
rată şi umilita își accepta soarta. Un final dra- 
matic, presimţit de atmosfera filmului. Din- 
colo de nivelul factologic al poveștii de dra- 
goste, pelicula invitā la meditații in legatura 
cu prețul vieții si al morții, al pacii si luptei, al 
dragostei şi urii in momentele de cumpana 
ale istoriei 


Ludmila PATLANJOGLU 


Producție a studiourilor poloneze. Scenariul: Stel 
Zeromshi, dupa romanul sau .Riul b'necuvinta! 
Regia: Tadeusz Chmielewski. imaginea: Jerzy St: 
wichi. Muzica: Jerzy Maluszhiowicz. Cu: Malgor 
zata Pieczynska, Olgierd Luhaszewicz, Francis2on 
Pieczka 


Viaţa măsurată 
cu paşi 

prea mărunți 
Prețul 

unei Vitfi) 


zilele filmului japonez 


Buturuga mică... 


M... că, pină la ultimul film din 
selecţia recentelor Zile ale cinematografului 
japonez — ȘI apoi... de Yoshimitsu Morita —, 
cele mai interesante pelicule mi s-au părut 
scurtmetrajele: trei filmuleţe de animaţie fà- 
cute anume să-ţi incinte privirile (Cele patru 
anotimpuri ale lei), să-ţi pună la incer- 
care spiritul de observaţie şi viteza percepţiei 
(Phenakis! ), să-ţi descrețească fruntea 
(Filmul rupt). Trei filmuleţe pline de haz, spi- 
rit şi har, la care nu știi ce să apreciezi mai 
intii: frumusețea desenului și rafinamentul 
culorilor ce incearcă să reconstituie universul 
stampelor japoneze, ingeniozitatea cu care 


evoca invenţia lui Joseph-Antoine Plateau, 
discul rotitor ce produce iluzia miscärii, nu- 
mit Fantascope sau Phenakistiscope, sau 
cascada de gaguri vizuale pe tema un-cow- 
boy- iubea- o- fată- dar-banditul- cel- rău- ñ- 
urmärea, conflict clasic rezolvat de aceastà 
data cu ajutorul peliculei în cel mai propriu 
sens al cuvintului. 

Spre deosebire de alte manifestări similare, 
cind se incepea în forță şi eventual se pier- 
dea din viteză pe parcurs, de data aceasta lu- 
crurile s-au petrecut invers. 

a de Hirosuke Yasuda, o comedie 
in tuse groase despre un discurs indelung 
elaborat si apoi ratat, n-a prea reuşit să stir- 


portrete indirecte 


0 schimbare 
de mentalitate? 


D acă încep cu observaţia că în urmă cu 
doar 30 de ani, actorii de culoare nu figurau 
pe generice decit la secţiunea „in alte roluri“, 
asta insemnind un glumeț lift-boy, o bucătă- 
reasă cu sufletul bun ca piinea caldă ori un 
servitor prostânac şi, pe deasupra, supersti- 
tios (rolul dädacei din Pe aripile vintului), 
constituind prin greutatea sa, o notorie ex- 
ceptie) — veţi gindi că această introducere 
nu vă spune nimic nou. Şi veţi avea dreptate 
Numai că, acest lucru arhicunoscut trebuie 
obligatoriu, amintit atunci cind subiectul e 
Sidney Poitier. Căci dincolo de calitatea sa 
de vedetă, din punctul de vedere al istorie: 
cinematografului, Poitier constituie semniti- 
cantul unei schimbări de mentalitate. În ulti- 
mii douăzeci de ani numele său a figurat pe 
generice şi ca regizor-producător, fapt mai 
puţin cunoscut. 

interesant insă și deloc lucru comun este 
legătura dintre biografia artistului și evoluţia 
societăţii nord-americane. La debutul său în 
cinematografie, în 1950, Sidney Poitier, spre 
deosebire de alți confrati, nu era nici muzi- 
cian, nici comic, nici dansator. El era doar 
actor. Cit de greu îi fusese tinărului semi-a- 
nalfabet venit din Bahmas să devină un pro- 
fesionist al scenei, o ştia numai el. (Studiase 
şi, într-un sfirsit glorios, se lansase la „Ameri- 
can Negro Theatre“ acolo unde fusese inițial 
respins, apoi — după primele trei luni — „pi- 
cat"; iar relatările sale, astăzi amuzate, asu- 
pra necazurilor uceniciei, constituie un formi- 
dabil exemplu de luptă a unui om cu propri- 
ile sale limite). Dar acum, în 1950 — repet 
data pentru că este foarte importantă — cel 
ce debuta in film nu ştia că însuși personajul 
său reprezenta... un debut. În acel Fără ieşire 
de J.L. Mankiewicz, Poitier interpreta un tinar 
medic, singurul medic negru dintr-un spital 
municipal. istoricii americani considera 


această data grep! momentul de cotitura în 
privința acceptării pe ecran a unor situații 
existente în realitate ca, de pildă, un negru 
intelectual, bun profesionist, respectat de co- 
legii sài albi. Prin prezența sa impecabila. 
Poitier își are netăgăduita sa parte de contri- 
bulie la „cotitura“ in mentalitatea producăto- 
rilor şi, treptat, a marelui public. 

In continuare, tot mai sigur pe jocul sâu de 
la un film la altul, actorul avea să dobin- 
dească, pe lingă larga simpatie a spectatori- 
lor, o victorie de esenţă, ce, de data aceasta, 
ii aparţine în exclusivitate: scrierea de roluri 
de prim plan anume pentru el și prin asta, 
ciștigarea unui loc (dacă nu chiar locul prin- 
cipal) pe generic. 


nească risul, în ciuda dublei râsturnari de si- 
tuatie din final și a unei prestații actoricești 
de anume ţinută (Ichiro Zaitsu). Din fericire, 
celelalte patru pelicule ale programului au 
optat pentru tonul grav, fie că a fost vorba 
despre o melodramă cu gheișe, o demonstra- 
tie pe tema opoziţiei dintre modernism şi tra- 
ditie, un basm cinematografic sau un lo- 
ve-story. 

Melodrama se intituleaza Cele trei feje ale 
iubirii (regia Kazuo Ikehiro) si este ecraniza- 
rea unui roman de J. Watanabe. Fascinat de 
bogăţia faptică a romanului care urmăreşte 
destinele a doua generaţii de femei dintr-o 
familie de gheișe, regizorul nu s-a indurat 
nici să simplifice drama, nici sa atenueze ar- 


Rafinamentul 
compoziţiei cadrelor 
și al paletei 
coloristice 
rămîne marca 
stilului japonez 


tificialitatea şirului de coincidente, nici sa 
justifice mai temeinic comportamentul eroi- 
nei principale, căreia viața pare să-i fi dăruit 
totul: frumuseţe, inteligenţă. putere de 
muncă, celebritate, avere... şi totuşi... Actriţa 
Keiko Matsuzaka este cu adevărat foarte fru- 
moasă și plină de farmec atit în splendidele 
chimonouri de mătase cit și în nu mai puţin 
elegantele toalete create pentru film de Casa 
pariziană Courreges. 

Chiar dacă nu reușește pe deplin sub ra- 
port artistic, Pe drumul vieţii de Jun Itikawa 
atacă o temă interesantă și mai ambițioasă: 


„ contrapunerea 'celor două chipuri divergente 


ale Japoniei contemporane cea modernistă si 
cea tradiționalistă, opoziţie sugerată prin al- 
ternarea a două medii — o școală de gheise 
şi un liceu obișnuit. Legătura dintre ele o 
face o adolescentă din provincie care soseşte 
la Tokyo hotărită să urmeze ambele școli. Cu 
mutrişoara ei veșnic intristatä, cu aerul ei rã- 
tăcit într-o metropolă a vitezei, reclamelor lu- 
minoase, inghesuielii, violenței și cosmopoli- 
tismului, cu silueta ei fragila şi picioarele ei 
de fotbalist profesionist, eroina poartă in ea 
drama neadaptării, a insingurării, a sfisierii 
între porniri contradictorii. Filmul consem- 


indilerent de originea sociala sau de con- 
vingerile personajului interpretat. cu Lanţul 
(1958), Un in soare (1961), În 
ii și Ghici cine vine la cină (ambele in 
1967) sau Organizaţia (1971) omul de culoare 
nu mai intră in film pe scara de serviciu. De- 
ocamdată, un singur om de culoare: Poitier. 
Si tocmai din cauza acestui „deocamdată“, 
in loc să trăiască satisfacția unei victorii ne- 
maiintilnite in istoria cinematografului, toc- 
mai în anii '60 — anii săi de glorie si de pri- 
mat in topul actoricesc — Sidney Poitier a 
resimțit cu durere indepärtarea artiştilor de 
culoare tocmai de el, exponentul lor cei mai 
celebru. Ei îi reproşau că își adjudecà toate 
rolurile principale de negri, oferite de produ- 
câtori. Dar voiau aceștia să le distribuie 
altcuiva? Să le înțelegem omeneasca nerâb- 
dare ca breșa creată de Poitier într-un sistem 


de gindire, să se transforme mai repede’ 


într-o poartă larg deschisă tuturor. Pentru 
aceasta trebuia însă timp... Şi, oricum, chiar 
. 


Un deschizător de pirtie 
(Sidney Poitier 
cu Olinka Berova în Othello) 


neaza drama tară så aprofundeze casia 
sau cel puțin așa apare sensbitsj: moase 

Asteptam cu interes reintilimres © Koe 
Ichikawa, cel care, cu ani in urmă. mă mgr= 
sionase profund cu birmara om 
care i-a adus, de altfel, recumoæstoss mier- 
naţională. În parte aşteptânie nu mas îns 
inselate. În Cocorul, ichikawa tace somata 
aceleiaşi sobrietäli, aceleiaşi site de a a 
și grada dramatismul cu mijloace pie Ses 
miza acestui film este cu mul mæ modesia 
decit opera sa anterioară. Povestea om 
transformat într-o prea frumoasa imè cse 
vine să se căsătorească cu țărani sira ce a 
salvat-o de la moarte este un besm cmemao- 
grafic de o infinita delicateţe Caru sceno- 
grafic auster, scăldat într-o gama de caion 
reci, lasă să evolueze cele şase person 
care pot fi uşor asimilate cu o tWéssues deS- 
nitorie (Tsuru = puterea de saccos æ 
recunoştinței; mama = imelepoumes s daw- 
ziunea bâtrinelii, vecinul = curoztziea pz- 
muitoare; stăpinul = cupditætes lgsts de 
scrupule etc.) Dintre ele cet ma mizat 
este țăranul. În aparență uşor meg = e 
de fapt un amestec de bunatate şi; caro 
ceea ce îl face ușor de manipulat de came 
ceilalți. Şi, astfel, dintr-un posibi imingāšor 
ramine un iremediabil invins 

Spuneam la inceput că uima îm æ s= 
lectiei mi s-a pârut şi cei ma impūnē (Se =- 
tfel Și apoi... a reprezentat Japonia Fes 
valul de la Cannes, 1986). În kumea camem- 
lor de afaceri din Japonia inceputuhe de s= 
col, un tinăr de aproape 30 de ani ù penmte 
să huzurească pe banii familiei să creasca 
să asculte muzică și să iubească cu sperme 
o femeie căsătorită, pe care cu cime ami > 
urmă a lăsat-o să se mânte cu cai 
prieten al lui, deși ştia că si ea à wbes 
ferința lui este ascunsă cu gré nadsior 
vor să-l însoare cu orice preț și cae cind 
descoperă motivul refuzului său cbsima i 
dezmostenesc. Povestea loane smp se 


' consumă cu o extraordinară lentome ragaz 


rul incercind parcă să descompună Smmpu 
pentru a sugera mai pregnant chumurie imră- 
gostitilor si, totodată, permițind spectatorul 
să savureze rafinamentul comporte cadre 
lor şi al paletei coloristice Aparatu decos- 
fică un întreg limbaj al prior — perdiste 
în depărtarea amintirilor. fure pre 
opace, obstinate, infiâcărate. imdéenemse efc 
—, după cum urmărește baletul mescérior pe 
care femeia japoneză le face în cale mæ 
obişnuite activități (turnatul como. pepts- 
natul, deschiderea unei umbrele etc } 
Filmul lui Yoshimitsu Monts a incat ast- 
fel acest microfestival de fim japonezr pe 
care poate s-ar fi cuvenit să-i Gescmz 


Cristina CORCIOVESCU 


dacă cei mai putin interbintat v-au sc 
bat opinia despre Poitier, recunosciné că ñe- 
care afirmare a unui nou actor negru ! se d 
torează, problema in sine tot nu s-a rezobrat 
O rezumă insäsi vedeta: Cind m-am sut 
prima oară pe scenă eram Cam © suta de ac- 
tori care luptam cu inverșunare pentru put- 
nele roluri disponibile, oricare ar & iost ete 
Acum, cind cincizeci dintre no avem de iv- 
cru, există probabil 2 500 de actor meg 

Şi totuși, trecind peste momentele îreşi de 
descurajare mereu „singur prine străm 
(deşi adulat de aceștia) şi _strâm pnnère si 
sai” (pe care nu avea cum să È commngé ca 
se preocupă de soarta lor, din moment ce re 
zultatele tangibile nu se prea vedeau). Sidney 
Poitier și-a asumat în continuare rolul ditai 
de... locomotivă deschizătoare de pitie 

Şi-a creat propria sa casă producătoare şi, 
incepind din 1971, a debutat in regia de fiim, 
dind de lucru şi unor vedete ca Harry Bela- 
fonte, Bil Cosby sau Richard Pryor — dar si, 
mai ales, multor tehemcien de culoare. Asta 
nu înseamnă că exciude albii, nu. În functie 
de necestăție dramaturgiei, personajele sint 
negri. albi, ndieni. Ce fei de filme face Poi- 
ter? De manseră tradițională spun criticii, în 
sensul cé foloseşte cliseele binecunoscute 
aie unor genuri de largă audiență. Astfel, 
Buck si predicatorul seamână a western, Un 
decembrie cald e un soi de „Jove story” cu 
moartea eroinei de anemie pernicioasă; Hai 
s-o facem incă o dată, o veselă istorie cu ex- 
croci mărunți, păcâlind mari mafioți, Actiu- 
nea, un fel de satiră a filmului cu detectivi, 

şi... valeal parodiază filmele pe tema 
inchisorii etc... Reuşita lor a fost inegală, dar 
asta este o altă poveste. importantă pentru 
Piotier (in anii '70—'80) a fost integrarea sa 
(și alor sâi) în sistemul financiar al cinemato- 
grafiei americane, un sistem complicat & päin 
de riscuri, ce elimină imediat pe cei care nu 
cunoaşte regula jocului. 

Astăzi, Poitier nu mai este un unicat. Na 
ca vedetă de culoare (pe lingă cele deja men- 
ponate să ii adăugăm pe Fred Wilkamson 
Jim Brown sau James Earl Jones) si nic ca 
regizor sau producător de filme a câror ac- 
liune se petrece în mediul oamenilor de 
culoare (două exemple notorii fiind Cotton 
Club și Culoarea ). Încă de pe acum 
istoria îi recunoaște rolul de pionier, pe am- 
bele planuri. Cu toate vicisitudinile, rigorile ṣi 
raspunderile pe care viața de pionier le im- 
plicä. Una dintre acestea a fost, după expre- 
sia atit de reușită a criticului Andrew Sarris, 
aceea „de a nu i se permite să spună eu”, ci 
numai noi“. O constringere pe care Sidney 
Poitier şi-a asumat-o conștient. 


Aura PURAN 


din unghiul actorului 


Cu ochii pe jumătate închiși 


nd te gindesti la romanul „La râscruce 
de vinturi” te gindești, desigur. la Emily 
Bronte, autoarea lui, la voinţa ei neclintita si 
la puterea de a realcatui intr-o carte privirea-i 
așternută asupra unei lumi pe care o uriașa 
dezordine o frinsese in bucăţi. O lume tre- 
cind prin viaţă cu ochii pe jumatate închiși, 
cy urechile astupate, cu gindirea adormita, 
‘ar plina de râutate, nimicnicie si prostie dra- 
pate în conveniente și aparente. O lume ce 
nu se lasa invinsa cu ușurința și unde cel ho- 
tarit să-și salveze sufletul de rugină și singu- 
ratate este aspru sancționat de chiar slabi- 
ciurule acestei lumi, socotite virtuți! 


tă spui cinematografie cubaneză te 
gindeşti automat la Tomas Gutierrez Allea 
Santiago Alvarez, Humberto Solas sau Ma- 
nuel Octavio Gomez, iţi amintesti de filmele 
lui Jose Massip, Manuel Perez Paredes, sau 
Jorge Ali Triana. De la înțelegerea inițială a 
cinematografului, în primul rind pentru valoa- 
rea sa de document, la reconstituirea unor 
pagini de istorie, de la transpunerea textelor 
lui Gabriel Garcia Marquez in limbaj cinema- 
tografic, la filme de puternică critică sociala, 
de la subtilitatea filmului politic la farmecul 
comediilor și filmelor pentru tineret, iată ima- 
ginea unei cinematografii variate tematic si 
stilistic, reprezentativă prin privirea lucida 
asupra vieţii, prin plastica deseori tulbură- 
toare si, nu în ultimul rînd, prin recunoaste- 
rea internaţională (1983: Pină la un punct, r 
Tomas Gutierrez Allea — Marele premiu la 
Huelva; Alsino și condorul, r: Miguel Littin - 
coproducție Cuba, Mexic, Costa Rica — Me 
dalia de aur la Moscova; 1985: Timp pentru a 
muri — Destin tragic, r.: Jorge Ali Triana — 
Premiul pentru cel mai bun film la Rio de Ja- 
neiro, 1987: premiul ,Porumbelui de aur“, 
pentru întreaga creaţie regizorului Santiago 
Alvarez la Leipzig, ca să nu amintim decit ci- 
teva dintre distincţiile care au incununat o 
producţie anuală de 12 lung metraje). 
Cinematogratia cubaneza ne propune de 
astăadata un muzical deconectant, realizat in 
1987 de Constante „Rapi“ Diego (Cuba) si în 
colaborare cu Sergio Veyar (Mexic). pelicula 
ce incearcă sa pledeze timid pentru arta au- 
tentica. Cintecele lui Benny Moré este poves- 
tea unui tinar balerin dintr-o trupă modesta 
caruia i se oferă șansa afirmarii prin interpre- 
tarea rolului unui cintarel şi dansator cuba 
nez renumit în anii '40, intr-un muzical c: 
urma sa reconstituie atmostera spectacolel 
celebre din epocă. in acest scop, regizor =: 
scenarist incearcă, prin vizionarea filmelor cu 
Benny More. prin intilniri cu foşti colabora- 
tori ai acestuia, prin vizitarea locurilor pe 
unde a trait, să-l familiarizeze pe tinarul inter- 
pret cu viața si cariera celebrului idoi, Pe ma 
sura ce-i descifreaza personalitatea, tinarul ir 
loc sa se acomodeze cu rolul ce avea, potrivi! 
opiniei generale. sa-i aduca celebritatea, se 
convinge de inutilitatea demersului sâu. Ei 


Intilniri 
pentru totdeauna 


(La răscruce 
le vinturi 

cu Merle Oberon 
si Laurence Olivier) 


Cine vede filmul La răscruce de vinturi (in 
spirat, evident, de cartea omonimă) nu se 
poate apara sau elibera curind de atmosfera 
lui violenta, furtunoasa — atmosfera, de alt- 
fel, proprie si cart —, nici de întruchiparea 
persuasivă, acaparatoare, obsedanta cu care 
neasemuitul artist Laurence Olivier îl inzes- 
trează pe Heathcliff. Cine este acesta? Mai 
intii de toate el este un barbat puternic, este 
o forţa; personaj cu temperament stabil, sta- 
tornic în sentimentele lui de afectiune, capa- 
bi! să rabde umilința cu luciditate, făra să dea 
înapoi. Heathcliff nu traeste in amanunt, cu 
miautiozitate sau precizie, ci din abundență, 


> 


intelege că idolul pe care urma să-l imite a 
tost unic şi ca orice reconstituire a carierei 
sale, sau chiar a unui spectacol al său nu are 
mimic de-a face cu arta autentica. Apelind la 
elemente specifice genului. (nenumarate 
dansuri cubaneze și mexicane, repetiţii pen- 
tru pregătirea spectacolelor, momente lirice 
sau comice) filmul pledeaza. de fapt, pentru 
ideea originalității in actul creaţiei. 

Demonstrația este corectă, dar în limite 
destul de modeste față de alte filme cuba- 
neze inspirate tot din lumea spectacolului ca 
Alicja sau istoria unui balet. Are insa meritul 
că în cadrul reconstituirii cu documente a 
vieţii şi carierii lui Benny More. aduce pe 
ecran, în 1987, pe ciliva dintre cintăreţii si 
dansatorii (Rosita Fornes, Conde, Ninon, Ro- 
berto Canedo) cu care a colaborat, in ann 
antebelici, celebrul artist. 


Mariana OLTEANU PARASCHIV 


Coproducție cubano-mexicană. Scenariul: Eliseo 
Alberto, Xavier Robles. Regia: Constante Ropi” 
Diego. Sergio Vejar. imaginea: Luis Garcia, Daniel 
Lopez. Cu: Jorge Montes de Oca, Kenia Gascon, 
Beatriz Vaides. Javier Ruan, Julio Martines Tito 
Junco, Silvestre Mendez, Ange! Vilches 


Colegiul de redacție 


Ecaterina Oproiu 
redactor şef 
Mircea Alexandrescu 
redactor sef adj. 
Virgil Poiană 
Alice Mănoiu 


cu o bogalie de nuanțe dezordonate si totuşi 
foarte revelatoare. el sulera nu numai din 
cauza legaturilor cu alți oameni — cu temeile 
de pilda — ci si datorita conflictului cu soarta 
capricioasă si treptat mai rauvoitoare, care îl 
loveşte fatis. Suind din clocot in clocot. pe 
mâsură ce este pătruns de suflarea adevaru- 
lui căruia nu vrea să-i dea crezare, Heathcliff 
devine indaratnic, razbunator, ursuz, un ghe- 
tar infricosätor insa niciodata arid; totdeauna 
in jurul lui plutește o umbra de ireal, o unda 
de inefabil, o lumină anume, revarsindu-se 
cruda şi cotropitoare din ochii lui, facindu-l 
cuceritor şi respingator in acelaşi timp. 


Detasamentul 
33 


D... plecarea unor tineri in armata 
pentru satisfacerea stagiului curent, s-ar fi 
putut tace un film care să exalte, sentimentul 
datoriei implinite, spiritul de responsabilitate 
covirşitoare ce anima eroii în toate acţiunile 
intreprinse. Gusarov decupează însa, din am- 
ploarea temei. un singur segment, pe cit de 
limitat, pe atit de incitant, prin profunzimile 
lui nebanuite: intervalul in care tinarul recrut 
nu mai este civil, fara a fi devenit înca soldat 
Este perioada (3-4 zile și nopţi) care se 
scurge in această condiţie nedefinită pentru 
personaje, perioada drumului cu un tren („de 
aur”, cum ii denumeşte unul dintre perso- 
naje) care strabate spaţiul intre doua lumi: la 
figurat intre civilie şi militarie, dar și concret, 
de-a lungul țării de la Moscova pina pe 
coasta Pacificului, locul de destinaţie al viito- 
rului „detașament 33". Din acest punct de ve- 
dere, realizatorii au cistigat un pariu aproape 
imposibil, concentrind întreaga acțiune 
intr-un spaţiu închis şi sondind cu minutre 
cu inventivitate, cu delicateţe complexitatea 
acestui univers eterogen. 

Neglijind cutuma, autorii Detașamentului 
33 prefera oamenii: marunti, dar adevăraţi. 
Sint reuniți sub același acoperiş tineri de cele 


În topul preferințelor: 
Maria Ploae și Mircea Albulescu 


Foto: Victor STROE 


https://biblioteca-digitala.ro 


Catherine Earnshaw — subiectul și obie 
tul dragostei lui Heathcliff, rațiunea lui de a 
t, viața si sufletul sau — este o faptura dra- 
xustoasa, atragatoare, incintatoare etc. şi t9- 
"odata o fiinţa slaba. o fire contradictorie 
athy se recunoaște fiica a naturii; este fer: 
sta cind Heathcliff o „incoroneaza” cu... bu- 
nneni ca regină a unor stinci golase, meta- 
mortozate ad hoc, intr-un castel. Cu pasul 
slobod, refuzind orice incorsetare, ea se 
abandoneaza placerii jocurilor în natura — 
unde işi leagana in voie visul duice — conto- 
pindu-se cu tăcerea şi marelia ei. Dar aceeași 
Cathy nu poate scăpa de mirajul vieţii ușoare 
sı placute vazute de pe scara conacului. Ace- 
"aşi ființa aspira cu nesat aerul tare şi salba- 
tcia mlaștinilor, dar clocoteşte şi de dorul 
represibil dupa viața mondena: baluri, rochii 
'uxoase, trasura la scara. Chemarea ei câtre 
icest fel de viața se aseamana cu un strigat 
care strabate tacerea fară sa se amestece cu 
ea 

Filmul aduce și pastreaza doar o parte din 
poezia romanului. Este poezia situaţiilor, mai 
curind decit poezia exprimarii; ea subliniaza, 
accentueaza existența oamenilor mai mult în 
legatura lor strinsa cu iubirea, natura sau 
moartea si, doar apoi; în legăturile lor firești, 
unii cu alţii. De aceea — în film ca şi în ro- 
man — psihologia persoanelor este oarecum 
simplificata; ceea ce nu-nseamna ca sint lip- 
site de pasiuni; dimpotriva! Aceasta simplifi- 
care, atenuind complicațiile obişnuite ale vie- 
ţii şi punind în prim plan pasiunile, reliefeaza 
tragismul relațiilor dintre personaje. „La ras- 
cruce de vinturi făra pretenţii de capodopera. 
se poate așeza in categoria filmelor bune. El 
are marea cutate de a fi Uansiu atea in 
“molionante imagini cinematografice care, 
patrunzind nesilit in inima $i mintea spectato- 
tului, ramin acolo o buna bucata de timp și 
se desfac ca florile japoneze in adincul ape- 
lor. Filmul — de o remarcabilă simplitate. lip- 
sit de orice artificiu, beneficiind de personali- 
tatea - copleșitoare și fascinantă a lui Lau- 
rence Olivier și de frumusețea stranie a sen- 
sibilei Merle Oberon — nu tradeaza nici li- 
tera. nici spiritul carţii. Intr-adevar, scriitoa- 
rea Emily Bronte știa — dupa cum afirma Vir- 
ginia Woolf — „sa arate in citeva trasaturi 
care era sufletul ascuns dincolo de un trup 
târă sa aibă nevoie de trup; vorbind despre 
mărăcinişuri, făcea sa sufle vintul și sa bu- 
buie tunetul...” 

„Cine se gindește la Emily Bronte se gin- 
deste la platourile pustii din Yorkshire, la re- 
giunea de miaștini unde a durat ea. pentru 
totdeauna, „răscrucea vinturilor”... 


Mariana CERCEL 


Un tren „de aur“ 


mai diferite proveniente şi temperamente 
de la „baiatul mamei“ de o delicateţe aproape 
teminina si cu tunsoare „punk“, la „absolven 
tul” stingher al unui orfelinat, ori muncitorul 
sigur pe el, optimist și robust, visind la funcți 
de comanda. Mai sint militarii de carieră, in 
sârcinaţi cu organizarea transportului care ri- 
dica probleme complicate. in sfirșit, sint și 
două fete a câror implicare in poveste cre- 
ează adevăraţi „poli“ ai conflictului. 

Se cuvine mentionata finetea de filigran cu 
care autorii au știut sa-l inchege conflictul, 
făra a apela la gesturi retorice sau la replici 
declarative. 

Opţiunea fericita contera filmului sensibili- 
tate, umor si duiosie, farmecul în masura să 
țină spectatorul cu sufletul la gură de la pri- 
mul pina la ultimul cadru. Cît priveşte mesa- 
jui, fara vorbe mari (sau multe), fara gesturi 
patetice, ni se comunic: O noua experiența 
psiho-socială reprezentativa pentru fiecare ti- 
när ajuns în situaţia data. Det: 33 
nu este un film oarecare despre „stagiul mili- 
tar”. Prin har şi profesionalism fiimul capata 
conturul unei oper. revelatoare, pentru spe: 
tatorul de orice virsta, a adevarurilor pe care 
ne-am obişnuit sa le numim „de toata ziua 


Bogdan BURILEANU 


PEN 


CINEMA, 
Piața Scintei nr 1, București 41017 


Exemplarul 8 lei 


„Cititorii din străinatate se pot abona prin 
„Romprestilatelia“ — sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
prestii Bucureşti — Calea Grivitei nr 
64—66" 


Prezentarea artistica și prezentmea grafica 


loana Statie 
e. 


Tiparul executat la 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteii» —- București 


23 


D ar ce se intimpla În locul unde nu se iñ- 
timplă nimic? Se întimplă, totuşi, destui de 
multe fapte, fapte aparent mărunte, care sfir- 
sesc cu o tragedie. O tragedie fâră emfaza. 
discretă, mică, cum mici sint şi vieţile de pe 
acest loc nenumit, intr-o altă vreme, un loc 
parcă neutru, un loc al dramei, invocat și ma- 
terializat prin elemente creatoare de atmo- 
sferă, pline de sugestie şi capabile să exer- 
cite chiar incantaţie. Este, în acelaşi timp, un 
loc ce degajă poezie, dar în care se ivesc, 
lent, prefirat, şi flori ale răului. 

Ce fel de lume este aceasta în care zimbe- 
tul nu are încărcătura bucuriei, cuvintul as- 
cunde gindul adevarat, privirea inchide in ea 
ceea ce vede, durerea, suferința nu se con- 
vertesc în revoltă ci în resemnare, în abandon 
de sine? insäsi plăcerea (cea cinegetic, de 
pildă, a Prințului) pare o corvoada, un itine- 
rar al obisnuintei și blazării iar licărirea unui 
sentiment (faţă de Daria,) este trâită în as- 
cuns, pe furis, între lipsa de voinţă și lipsa de 
curaj. Ce fel de lume este aceasta in care 
gestul cotidian pare lipsit de vreo motivaţie, 
de scop, un simplu balet af inutilităţii, dar şi 
al fricii de a nu opri jocul aparentelor caci 
oprirea ar prevesti moartea? Ce fel de lume 
este aceasta în care copiii îşi urăsc părintele 
pentru că acesta se poartă cu ei ca un sam- 

it 


cronica imaginii 


Culorile 
trecutelor visări - 


A. rinduri lapidare sint impresii din 
seara premierei; fac această precizare, im: 
iau această rezervă in dorința de a reveni, 
cindva, mai ampiu asupra unei imagini de 
film subtilă, inspirată, incitatoare, expresie a 
maturității unui artist, Călin Ghibu, şi a unei 
colectivităţi artistice. De altfel, separarea 
„imaginii“ de tilmul propriu-zis este pur teo- 
retica; nu-mi pot imagina creaţia operatorului 
în afara concepţiei regizorale, nici reprezen- 
tarea unui alt Noiembrie, ultimul bal în afara 
lui Călin Ghibu. Căci, dacă Dan Pita coche- 
tează şi, cu inteligenţă şi naivitate prefăcută, 
îşi construiește, prin combinaţii și permutări 
ale fanteziei, arhitecturi simbolice, primul său 
colaborator participă, la acest demers stilis- 
tic, la stupoarea delicioasă pe care o trăieşte 
raţiunea învinsă a spectatorului de rînd în 
fața „minunii“, chiar în fața minunii pe care 
au clădit-o împreună. = 

Este vorba de o „culoare“, încifrată în film, 
asemeni unui mesaj secret rezervat numai 
privitorului avizat, singurul care-i va urmări 
demonstraţia, recepta apelul, accepta sau nu 
concluziile. Pentru a-și asigura detașarea față 
de epocă, apoi, implicarea în ea, Călin Ghibu 
optează pentru o monocromie difuză, un fel 


sar? in stirşit, ce fel de lume este aceasta în 
care speranța nu poate fi rostită cu voce tare 
ci doar șoptită, în taină, ca o nelegiuire de 
doi tineri care simt câ pentru ei nu este loc in 
această lume în care nu s-ar întimpla nimic 
— O lume care se istoveste fără să ințeleaga 
de ce, care nu are tăria de a se privi dincolo 
de propriu-i decor, dincolo de jocul aparen- 
telor si al convenientelor, ce umplu spațiul zi- 
ca şi nopţilor, al conversaţiilor si al tâceri- 
lor? d 

Fastul devine aici searbād, bucuria so- 
lemnă sfirseste în grimasă. Un covor al plicti- 
sului acoperă agitația balului în care vaisul 
cintat de orchestră capătă rezonanţe funebre, 

emonitorii. Regii acestui loc au sufletul goi. 
n afară de cei doi tineri care se rup de am- 
bianțá. Neacceptind această lume, prețul te- 
meritâţii ior este sacrificiul de sine cerut de 
însăși legea impusa de existentele blazate, 
care interzic orice aspirație mai înaltă, care 
interzic schimbarea, care opresc orice este 
altceva decit sint ei. Dar Pita disecă aceasta 
lume incitat de incursiunea sadoveniana, 
„Locul unde nu s-a întimplat nimic“ (scena- 
riul, deopotrivă inspirat şi plin de venerație 
pentru opera scriitorului îi aparţine lui Ser- 
ban Velescu, la el aducindu-şi contribuţia şi 
Dan Pita). Regizorul Dan Pita arborează insa 


| Linerete 
„maturi 
{Gabriela 


‘de abur arhaic. maroniu-roscat, exaltat de 


ceptual: renunțarea la bucuria fastului colo 
ristic, a soluţiilor cromatice, unanim, recu- 
noscute. Procedează așa, cu bună știință, 
conferind culorii o vibraţie tactilă extraordi- 


talgii, are valoarea unei metafore; operatorul 
nostru se transformă într-un cronicar al unui 
sfirşit de epocă, descoperă .teatrul" existen- 
tei in saloane elegante, colectioneazä con- 
ventii şi moravuri ca mărturii ale efemerului 
în lupta, dinainte pierdută, cu timpul preface- 
rilor sociale. Culorile și povestea filmului 
trăiesc împreună şi mor, cind va reveni clipa, 
cindva, tot impreună. i 
Pină atunci. agonizează în acest timp inte- 
rior, în care se refugiază și Călin Ghibu O- 
cind dulceața unui peisaj, .virilizarea" unei 
vinători, romantismul unui interior vibrind la 
pilpiiri de iuminare şi la clapele unui pian etc. 
Game cromatice tandre, delicate — rozul, 
galbenul, maroniul — dau imaginii o textură 
florală ca şi fosnetul mătâsii. Aş zice, chiar, 
că se creiază un univers cromatic feminin, 
traversat de o mișcare de aparat abia schi- 
tata, plăpindă. Si, astfel, Calin Ghibu suge- 
rează prin portretul „prințului“ și atmosfera, 
umbre inäibite de vreme şi transparente ince- 
tosate cu pulbere de Vezuviu, intilnirea a 
două superbe agonii, crepuscului unei exis- 
tente umane şi crepusculul unei epoci. Au 
„devenit fantome fără să știe, au trecut impre- 
ună hotarul clipei, pentru a deveni, prn 
operă, veșnicie istorica și culturala. 


(Continuare. în pag. 19) 
Constantin PIVNICERU 
Foto: Victor STROE 


„timp“, fâcind, deliberat, un sacrificiu com 


ară. . | 
in acest film culoarea, prin parfum şi nos-. 


În răstimpuri si un trist zimbet cehovian. Rea- 
lizatorul şi operatorul, adică acest cuplu care 


| pare acum atit de sudat, Dan Piţa — Calin 


Ghibu — se identifică atit în portretizarea 


| unei lumi cit si in modelarea expresiei poe- 
| lice a unei naturi inväluitoare, grandioase, fe- 


E 


brilă si rece în același timp, pe cit de miste- 


„rioasă, pe atit de indiferentă in majestatea ei. 


martor tăcut, impietrit, profund incitant prin 
taina lui asemenea misterului ce se bânuieşte 
în încremenirea peisajului. 

Tirgul, burgul, rupe vraja peisajelor imbru- 


mate și profunde în liniştea lor de inceput și 
sfirsit de lume. El schimbă atmosfera buco- - 


că cu una in care, în plan imediat, puritatea 
stă alături de sordid iar cerul este obturat de 
neguri rău prevestitoare, cosmaresti, iar pe 
cerul acesta innegurat se proiectează o altă 
negură, aceea din suflete, prin care voltijează 
speranțe şi dorințe de evadare din carcanul 
cotidianului spre o poartă imaginară (väzuta 


„doar de cei ce cred în existenţa ei) care ar 


face trecerea din concret in neant. imaginea 
acestui film devine un cod cromatic conso- 
nant, o extindere a spaţiului psihologic al 
personajelor de prim plan, ca si a lumii po- 
vestirii. ; 
Singurul personaj care pare să ințeleagā cu 
mihnire, cu o undă de tristețe, că se traieste 


subiect liber 


Efluviile 
“sonore 


Fu Noiembrie, ultimul bal, ale carui ` 


frumuseți plastice, mister, drame mocnite, 
factură originală, discontinuitati, discordante 


între scenariu și mediul zugrăvit merita o 


analiză atentă. Eu vreau să spun doar un cu- 
vint despre: excelentul colaborator muzical al 
regizorului Dan Pita, Aurelian Octav Popa. 

Au mai colaborat la realizarea remarcabilu- 


lui spectacol al Teatrului Mic, „Amurgul bur- 
ghez“, după piesa lui Romulus Guga. Acum, 


am impresia că a fost iarâşi o colaborare fără 
tisură. Compozitorul a creat o partitură de 
mare finețe, in registru patetic, potentind dra- 
maticitatea lucrării cinematografice. A fâurit 
o temă majoră obsesivă, care șubliniază stă- 


rile de spirit anxioase, căpâtind un puternic. 


accent grav in scene de tensiune. E expresia 
suferinţei inăbuşite a fetei care iubeşte o sin- 
gură dată în viaţă si nu poate trăi in compro- 
„mis. Alte teme, adiacente, dau colorit afectiv 
peisajelor, enigmaticului lac cu trunchiuri re- 
tezate, misterioasei păduri romantice, şesului 
infäsurat în neguri, cu arpegii policrome şi 
tonuri impresioniste. Obsedantele amintiri ra- 
sună în melodia puternică a pianului, a cărei: 
vigoare se decantează într-o culminaţie dure- 
roasä. Asocierea subtilului Mozart — atit de 


https://biblioteca-digitala.ro 


“lul (interpretat de Florian Potra cu acea pon- 


„la o curte imperială — dă luciri aurii texturii 


„Sfirşitul partidei” (si al tumii ei) este Genera 


ie şi înţelegere conferită de o revelaţie tir- 
zie). MERGN 
Prinţul este mai mult decit un erou în | 
această povestire, el insusi simbolul acelei 
așezări umane, și al acelei vremi trâind intre 
visări, refugieri în fantazare, refuzind să pri- 
vească acolo unde realitatea ar fi zguduitoare 
şi deloc romantioasä (hingherii de pe aceste 
locuri se furiseaza printre ruine şi coclauri cu 


(Continuare. în pag 19) 

Mircea ALEXANDRESCU 
mme D 
Producţie a Casei de filme Patru. Din ciclul „Oameni 


# ". Scenariul: Şerban Velescu, cu colabora. 
rea lu Dan Piţa, dupa romanul „Locul unde nu s-a 


„intimplat nimic” de Mihail Sadoveanu. Regia: Dan 


Pija. imaginea: Calin Ghibu. Decoruri: Constantin 
Simionescu, Calin Papură, Pelrica Veniamin. Costu- 
mele: Catalin Ghibu. Muzica: Aurelian Octav Popa. 3 
Coloana sonoră: Sotir Caragaţa. Montajul: Cristina 
ionescu: Cu: Ştefan iordache, Sergiu Tudose. Giony 
Popovici, Florian Potra, Gabriela Baciu, Soimifa 
Lupu, Gabriel Costea, Corne! Revent. Catalina Mur- 
goa. Fim realiza! in studiourile centrului de Produc- 
te Cinematogratică „București“. Die 


ee Un bal 
Soimi{a 4 


potrivit aici — și a lui Strauss — interpretat 


„atit de impunător și majestuos incit då balu- 


heti 


lui tomnatic provincial o atitudine de serbare 


sonore. Tragica pieire a celor doi frați, care 
rup prin moarte granițele unei lumi prea 
strimte pentru ei, e subliniată impetuos, dind 
senzaţia unei prăbuşiri icarice. TEN 

Aurelian Octav Popa, unul din marii clari- 
netisti ai lumii contemporane, recunoscut ca 
atare in capitalele europene si in marile oraşe 
americane, n-a pus în lucrare aici minunatul 
său instrument. Sau poate m-am înșelat... a 
condus insă cu nuanțe multe și pam 
mäiestrite formația sa, „Quodlibet musicum”, 
rafinată şi dexterā unitate concertistică. O 
pinzà sonoră diamantină învăluie intimplärile 
$ ele capătă şi prin muzică acea aură tragică 
şi misterioasă pe care au dorit-o. desigur, 
scenaristul Şerban Velescu, regizorul Dan 
Piţa, admirabilul operator Calin Ghibu — au- 
torul atit de picturalului cadru. Modul de in- 
sertie a muzicii in acest film, integrarea ei in 
compoziţia cinematografică si organicitatea 
ei mi-au amintit de prezenţa simfoniei lui 
Mahler în Moartea ia Vi unde ceea ce 
rosteau instrumentele era tot atit de tulbură- 
e şi ceea ce spuneau (ori făceau) perso- 
najele. 

E de relevat această componentă a filmului 
Noiembrie, ultimul bai cu atit-mai mult cu cit, 
alteori, intilnim doar simpi convenţionale 
ilustraţiuni, dacă nu partituri banale care nici 
nu sint percepute distinct. lar dacă e sa 
amintim şi de sursa inspiratoare, „Locul unde 
nu s-a intimplat nimic”, cutez a avansa pâre- 

într-o măsură, muzica dă consistenţa 
și unei anumite stări de spirit tipic sadove- 
mene. i 2 


Valentin SILVESTRU 


al debutantei i