Revista Cinema/1977 — 1989/027-CINEMA-anul-XXVIII-nr-9-1989

Nr. 9 (319) 
Anul XXVIII 


LE 


Revistă a Consiliului 
Culturii și Educaţiei Socialiste 


București, septembrie, 1989 


iai nt 


0 semnificativă lecţie de istorie 


Fimu Drum de luptă și biru- 
inţă, letopiseţ al anilor 1944—1989 
este un film-sinteză, o paralelă în- 
tre trecut și prezent. Contrapunc- 
tica invocare a unor secvențe de 
arhivă și a acelorași locuri şi obiec- 
tive filmate în ambianța lor actuală 
este de la sine grăitoare. In centrul 
acestui mozaic de imagini despre 
chipul ţării în acest arc de timp stă 
evenimentul istoric de la 23 August 
1944 şi astfel cei 45 de ani sînt vă- 
zuţi prin prisma Revoluţiei de elibe- 
rare națională şi socială, antifas- 
cistă şi antiimperialistă, actul care 
a inaugurat o eră nouă în istoria 
patriei. Scene de arhivă atit de su- 
gestive pentru anii 1940—1944 sînt 
re-aduse în fața spectatorului și 
prin intermediul lor şi al unui mon- 
taj alert toată atmosfera dramatică 
a vremii reinvie, cu situația interna- 
țională critică, cu ascensiunea fas- 
cismului în Europa, confiagraţia 
mondială și consecințele ei, cu for- 
tarea intrării României într-un răz- 
boi nedrept, dar și cu organizarea 
de către Partidul Comunist Român 
a rezistenţei antifasciste și răstur- 
narea dictaturii antonesciene. O 
suită de cadre evocă principalele 
momente ale activităţii revoluțio- 
nare și antifasciste a tovarăşului 
Nicolae Ceaușescu: procesul de la 


Brașov, anii de inchisoare de la 
Doftana, participarea în cadrul Co- 
mitetului Naţional Antifascist. Este 
reliefat rolul determinant al tovară- 
şului Nicolae Ceauşescu și.al tova- 
răşei Elena Ceauşescu în pregăti- 
rea manifestaţiei de la 1 Mai 1939. 
Acest periplu istoric evidențiază 
lupta eroică a poporului nostru 
pentru eliberarea de sub ocupația 
hitleristă, pentru eliberarea terito- 
riului răpit prin Dictatul fascist de 
la Viena și alungarea horthyștilor 
din Ardealul samavolnic ocupat;se 
configurează ca un act de dreptate 
şi demnitate naţională ca de altfel 
întreaga contribuţie a României la 
victoria totală asupra Germaniei hi- 
tleriste. Se perindă prin fața ochilor 
noştri scene-document filmate de 
martori oculari, scene de un pro- 
fund dramatism: bombardamentele 
aeriene germane suferite de Capi- 
tala ţării, luptele grele, singeroase 
de pe front, mormintele ostașilor 
români presărate pe alte pămiînturi 
decit ale patriei. O secvenţă de o 
neobişnuită forță emoțională fi- 
xează și clipa victoriei prin trecerea 
armatei române pe sub Arcul de 
Triumf. Pentru ca apoi, filmul să ne 
readucă în memorie condiţiile grele 
ale României după distrugerile răz- 
boiului. Apare astfel cu pregnanţă 


importanţa istorică a preluării pute- 
rii politice de câtre clasa munci- 
toare în alianță cu țărănimea sub 
conducerea Partidului Comunist 
Român. Aspecte fundamentale din 
acei ani, cum ar fi primul guvern 
democratic de la 6 Martie 1945, 
abolirea monarhiei, proclamarea 
Republicii, naționalizarea, coopera- 
tivizarea agriculturii, efortul de in- 
dustrializare, vastul proces de alfa- 
betizare, capătă o vibraţie patetică. 
Congresul al IX-lea din vara lui 
1965, moment de importanţă isto- 
rică şi politică, care a deschis o 
epocă nouă în activitatea partidu- 
lui, în construcţia socialistă a ţării, 
devine, firesc, pivotul acestor reme- 
morări. Realizatorii (Mihai Constan- 
tinescu, Sorin Stanciu, Șerban Co- 
mănescu, Eugen Preda, Cătălin 
Vago, Mihai Spătaru, Silvia Cusur- 
suz, Gheorghe Ilarian) trec în re- 
vistă planurile și programele de 
perspectivă, -atit de determinante 
pentru dezvoltarea multilaterală şi 
în ritmuri înalte a ţării noastre: 
noua revoluţie tehnico-științifică, 
noua organizare teritorial-adminis- 
trativă, noua revoluţie agrară, creș- 
terea forțelor de producţie, dezvol- 
tarea învățămîntului, a ştiinţei, a 
culturii, participarea României la 
schimburile economice şi de coo- 


perare internațională. Cadre fil- 
mate in marile centre industriale, in 
sate, în orașe, în școli, instituţii de 
învățămînt superior, institute de 
cercetare ştiinţifică, așezăminte 
culturale, evidenţiază uriașul efort 
constructiv care, mai ales în ultimul 
sfert de secol, a transformat 
România într-un imens șantier. 
Aparatul de filmat înregistrează 
realizări de anvergură ca: noul 
centru civic al Capitalei, Transfâgă- 
răşanul, Canalul Dunăre-Marea 
Neagră, platformele petroliere ma- 
ritime, metroul bucureştean, ame- 
najarea  riului Dîmbovița, Canalul 
de pe Argeș care va transforma Bu- 
cureştiul în port la Marea Neagră. 
Realizatorii rețin pe peliculă ima- 
gini simbol pentru istoria contem- 
porană a țării: congresele, confe- 
rințele şi alte momente cardinale 
ale activității partidului, vizitele de 
lucru ale tovarășului Nicolae 
Ceaușescu şi tovarăşei Elena 
Ceaușescu în marile obiective in- 
e: sedea agricole, științifice, cultu- 
rale. 

Drum de pla și biruință — o 
semnificativă lecţie de istorie cu 
mijloacele percutante ale filmului. 


Ludmila PATLANJOGLU 


https://biblioteca-digitala.ro 


A trăi într-o ţară liberă, unită și suverană 


|, ultimii doi ani, Studioul Armatei a 
realizat mai multe documentare de 
montaj consacrate unor evenimente de 
mare însemnătate din istoria poporului 
român: Pe aici nu se trece evoca istori- 
cele lupte de la Mărăști, Mărășești și 
Oituz din vara anului 1917, Revolu 

salvează națiunea a fost dedicat anului 
revoluționar 1848, iar 1918 — Întăptui- 
rea marelui ideal naţional, realizarea 
statului unitar român aducea pe ecran 
evenimentul crucial al lui 1 Decembrie 
1918. Același regizor, Dumitru Sece- 
leanu, unul dintre cei mai harnici şi do- 
taţi realizatori ai Studioului, a oferit 
spectatorilor, recent, un alt documentar 
de montaj, consacrat actului revoluţio- 
nar'de la 23 August 1944, În numele 

dependenței naţionale, al libertății și 
păcii popoarelor. Comentariul peliculei 
subliniază importanţa şi semnificaţiile 
actului de răscruce istorică de la 23 Au- 
gust 1944: „Încununare a trecutului glo- 
rios de luptă al poporului român pentru 
dreptul inalienabil de a fi stăpin în vatra 
străbună, de a trăi într-o țară liberă, 
unită și suverană, expresie nepieritoare 
a puterii și voinței maselor largi popu- 
lare de a se ridica peste vitregiile vre- 
murilor, în apărarea drepturilor istorice 
legitime, revoluția de eliberare socială 
şi naţională, antifascistă şi antiimperia- 
listă exprimă o necesitate legică, obiec- 
tivă, generată de întreaga existenţă şi 
evoluție istorică românească, fiind 


opera istorică a întregului popor, con- . 


dus cu strălucire de Partidul Comunist 


Român“. Filmul din care am extras 
acest citat, realizat pe baza unei temei- 
nice documentații, apelind la preţioase 
materiale de arhivă (cinematografice, 
iconografice şi din publicistica vremii) 
evocă atit rădăcinile istorice ale crucia- 
lului act de la 23 August 1944, împreju- 
rările revoluţiei de eliberare socială și 
naţională, antifascistă şi antiimperia- 
listă, cit şi ecourile, prin timp, ale glo- 
riosului eveniment, importanța majoră 
pe care momentul hotăritor de acum 45 
de ani l-a avut, îl are şi îl va avea pen- 
tru înseși destinele României socialiste. 

Filmul reconstituie contextul so- 
cial-politic al anilor premergători actu- 
lui de la 23 August 1944, rolul impor- 
tant pe care l-a avut, de la început, Par- 
tidul Comunist Român, făurit în cadrul 
statului naţional unitar, prin elaborarea 
unei politici și unei strategii în deplină 
consonanță cu comandamentele epocii, 
cu situația complexă în care se afla 
țara. Imaginile rememorează activitatea 
eroică, plină de abnegaţie. a tovarăşului 
Nicolae Ceaușescu în anii grei ai pri- 
mejdiei reprezentate de fascism și revi- 
zionism, cind tinărul militant comunist 
aflat în fruntea Comitetului Naţional 
Antifascist — una dintre primele orga- 
nizaţii de acest fel din Europa —, a lup- 
tat cu neasemuită dirzenie pentru apă- 
rarea intereselor clasei muncitoare, 
pentru înfăptuirea idealurilor supreme 
ale poporului, împotriva revizionismului 
și războiului, pentru apărarea indepen- 
denței și integrităţii patriei. Amplele ac- 
țiuni revoluţionare organizate de Parti- 


dul Comunist Român au culminat, 
atunci, cu marea demonstraţie patrio- 
tică, antifascistă și antirăzboinică de la 
1 Mai 1939, în organizarea căreia o 
contribuţie determinantă au avut-o to- 
varășul Nicolae Ceaușescu şi tovarășa 
Elena Petrescu Ceaușescu. În anii răz- 
boiului și ai odiosului Dictat fascist de 
la: Viena, întreaga națiune română și-a 
manifestat, îi mod deschis și energic, 
împotrivirea față de actele samavolnice 
ale puterilor fasciste. Situindu-se în 
fruntea forțelor democratice și patrio- 
tice ale țării, Partidului Comunist a des- 
fășurat o vastă muncă de mobilizare a 
zeci de mii de militanţi revoluționari şi 
patrioţi în lupta de rezistenţă, a organi- 
zat acţiuni de sabotare a mașinii de răz- 
boi naziste, a producţiei de armament 
și a transporturilor militare, iar în anii 
1943—1944 a acţionat pentru constitui- 
rea formațiunilor patriotice de luptă. 
Augustul de foc al lui 1944 este evo- 
cat într-un capitol amplu al filmului. În 
pofida loviturilor grele primite de 
Wehrmacht pe toate fronturile de luptă 
şi, în primul rînd, pe cel de est — prin- 
cipalul teatru de acțiuni militare al celui 
de al doilea război mondial —, în vara 
anului 1944 Germania hitleristă răminea 
încă o mare putere militară, menţinin- 
du-și pretenţiile de hegemonie mon- 
dială, concentrind în spaţiul românesc 
trupe cifrate la peste 600.000 de com- 
batanți, amplasați pe întreg teritoriul 
naţional. Filmul înfățișează detaliat situ- 
aţia frontului, a principalelor acţiuni de 
luptă din preajma hotăritoarei zile „Z“ 


cînd — realizind deplinul acord al forțe- 
lor rezistenței naţionale precum și ar- 
monizarea concretă a strategiei politice 
cu cea militară —, Partidul Comunist 
Român, cadrele sale de bază, în rindul 
cărora s-a afirmat puternic personalita- 
tea eroică a tovarăşului Nicolae 
Ceaușescu, au declanşat la 23 August 
1944 revoluția de eliberare socială și 
națională, antifascistă şi antiimperialistă 
— moment epocal în istoria multimile- 
nară a României. Filmul evocă orele 
fierbinţi ale neuitatului 23 August. Răs- 
turnarea regimului antonescian, institu- 
irea guvernului de unitate naţională la 
care participa Partidul Comunist Ro- 
mân, declanşarea imediată — chiar în 
noaptea spre 24 august — a ofensivei 
generalizate împotriva adevăratului duș- 
man al poporului român. „Revoluţia de 
eliberare socială și naţională din 1944 
— sublinia tovarășul Nicolae 
Ceaușescu — a lichidat pentru tot- 
deauna dominaţia imperialistă, a des- 
chis calea spre adevărata indepen- 
denţă, creînd condiţiile ca poporul să-și 
poată făuri viitorul așa cum își dorește, 
fără nici un amestec din afară“. 

Sint incluse în film citeva dintre prin- 
cipalele ecouri internaționale imediate 
ale actului revoluţionar de la 23 August 
1944. „Un act senzaţional, cu efecte 
imediate şi de amploare“ se aprecia la 
Washington. „Ieșirea României din Axă 
a provocat prăbușirea întregului sistem 
de apărare germană din Balcani“ consi- 


(Continuare în pag. 22) 


https://biblioteca-digitala.ro 


Două personaje în aceleași Zi/e fierbinți (de 


Barbu şi 


Vladimir Găitan) 


Imagini 


Moment unic: să filmezi 
curajul pe o furtună adevărată 


M... Neagră. Arhipelagul celor şapte 
platforme românești de foraj și exploatare a 
sondelor marine, fiimate de sus: „Gloria“, 
„Orizont“, „Atlas“, „Jupiter", „Prometeu“, 
„Saturn” şi „Fortuna”. Platforma de foraj ma- 
rin „Gloria“ in perimetrul zăcămintului „Le- 
băda“, cu flacăra tripodului stinsă. 7 Mai, '87, 
orele 15.45. Sintem martori cu aparatul de fil- 
mat la acea clipă memorabilă cind deasupra 
Mării re se aprinde o fiacără, ce vestește 
o nouă victorie a inteligenței umane, a inteli- 
gentei tehnice românești. „Gloria“ a început 
să producă. Este un succes de seamă al pe- 
troliștilor români care lucrează acolo în largul 
Mării Negre, înscriindu-şi activitatea pe cul- 
mile performanțelor tehnico-știinţitice, atinse 
doar de puţine tări din lume. Sintem prezenţi 
şi noi, aici, în largul mării la punctul de anco- 
rare și transfer din sistemul de exploatare in- 
dustrială a țițeiului din zăcămint „Lebăda”. 

Primul punct de ancorare și transfer se in- 
titulează şi filmul nostru documentar-artistic 
într-o fază avansată de lucru. Aproape douâ- 


işte băieți, — cu adevărat 
— groza! Mihai Bisericanu, 
Lucian Nuță și Vasile Muraru 
în filmul lui Cornel Diaconu) 


zeci de ani am urmărit etapă cu etapă con- 
semnind pe pelicula imagini document de o 
inestimabilă valoare, din activitatea petroliști- 
lor noștri de pe Marea Neagră. Se știe — din 
istoria forajului marin — că în luna octombrie 
'89 se implinesc zece ani de la descoperirea 
primului zăcămint de hidrocarburi în cei 
de-al treilea puț, forat cu ajutorul platformei 
de foraj marin „Gloria“ în platoul continental 
al Mării Negre. Octombrie, 79 — octombrie 
'89. În această clipă a implinirii, cind petrolie- 
rul „Bucșani”, din flota Întreprinderii de foraj 
și exploatarea sondelor marine Constanţa. 
acostează la primul punct de ancorare și 
transfer al țițeiului extras din zăcămint pentru 
a transporta o nouă încărcătură de ţiţei în 
portul Constanţa, în filmul nostru începe un 
remember cinematografic al întregii epopei a 
cuceririi acestei noi şi necesare bogății. Men- 
ţionez că România se inscrie printre primele 
zece țări ale lumii in stare să caute şi să des- 
copere izvoarele „aurului negru“ în platoul 
continental. 

Şi pentru că e clipa rememorărilor aş vrea 
să amintesc de filmografia mea de inceput 
care cuprindea printre altele și tema muncii 
oamenilor in condiţii de izolare prin natura 
profesiilor lor: paznic de far, meteorologul de 
la Virtul Omul sau revizorul din tunelurile 
magistralei de cale ferată Bumbești-Livezeni 
şi paznic de stinci ale aceleiași magistrale, 
din filmul Pretutindeni muncesc oameni sau 
copiii din de la Meri, din aceeași zonă 
geografică, sint citeva titluri de filme martor 
care-mi justifică imbogăţirea filmografiei 
mele cu un ciclu de pelicule inspirat de isto- 
ria contemporană a forajului marin din ultimii 
douăzeci de ani, din care citez numai citeva 
titluri de filme vizionate de spectatori: Avan- 
premieră, Petronauţii, Premieră în largul Mă 
ri sau La echinocțiu de toamnă etc. 
etc. Titluri de film pe tema cu variaţiuni din 
istoria platformelor românești de foraj marin 
in care munca sondorilor marini poate fi ase- 
muită — respectind proporţiile — cu munca 
cosmonauţilor căci pregătirea sondorilor ma- 
rinari se poate compara cu cea a cosmonau- 
ților. Cosmonauţii de la bordul navelor cos- 
mice se îndreaptă cu vehiculele lor spre alte 
planete extraterestre. Sondorii marinari, geo- 
logii și ceilalți membri ai echipajului de la 
bordul celor șapte platforme de oraj marin 
„călătoresc“ spre adincurile geologice ale 
planetei Pămint in căutarea bogățiilor as- 
cunse, în condiţii de izolare, pe mare. 

Filmul documentar Primul punct de anco- 


ergiu Nicolaescu, cu Marga 


Pe tărimul peren al actualităţii 
(Trepte pe cer de Andrei Blaier cu Ilarion Ciobanu) 


document, mărturii 


rare și transfer va fi, cred, un bun prilej de 
cunoaștere prin flash-back a oamenilor pe- 
trolului marin românesc. A oamenilor obiş- 
nuiți, confruntaţi cu situaţii neobișnuite, în 
momente importante și dificila din munca lor 
şi pe măsura lor, a oamenilor care au făcut 
această istorie a forajului marin, a oamenilor 
care au trăit etapele ei cu toată ființa şi dăru- 
irea lor, care au trecut de la entuziasmul și 
bucuria descoperirii in octombrie '79 a zăcă- 
mintului „Lebăda” la infruntarea hotărită a 
riscului suprem, atunci cind a fost nevoie. 
Amintesc de filmul La de toamnă, 
un film mărturie despre confruntarea petro- 
liștilor marini aflați la bordul! platformei „Ori- 
zont” în drumul spre prima ei locaţie. Con- 
fruntarea acestor oameni în încleștarea lor cu 
stihiile oarbe ale naturii — furtuna — a fost 


șansa unică in. cariera mea de documentarist 
de a surprinde, împreună cu operatorii de 
imagine şi sunet, un fapt ieșit din comun: sat- 
varea platformei „Orizont” din furtună prin 
eroismul oamenilor prezenţi aici, in largul 
mării. Dar să revenim la filmul în devenire 
Primul punct de ancorare și transfer, tiim 
care va defini prin exemplaritate omenescui 
Pentru că acest film va aduce, pe rind, ìn 
prim plan. pe sondorii marinari, pe elicopte- 
riști, pe navaliști și, nu în ultimul rind, pe ge- 
oiogii marinari de la Petromar, care, aşa cum 
spuneam, în octombrie '79 au descoperit ză- 
câmintul de hidrocarburi „Lebăda" în platou! 
continental al Mării Negre. Et in Arcadia ego 


Jean PETROVICI 


Peisajul industrial ca personaj 


E... un mai vechi documentar al lui Ti- 
tus Mesaroş, 4000 de trepte spre cer în care 
se îmbină ceea ce — la o primă vedere — ar 
părea greu conciliabi!: peisajul obiectiv și un- 
ghiul subiectiv. Privirea realizatorului dă aici 
expresie nantă unei mărețe construcții, 
dar și emoției realizatorului aflat în fața aces- 
teia și dorind să o portretizeze. Este un 
exemplu, concludent, din multe altele. Ochiul 
atent al documentaristului, gata oricind să 
surprindă imperativul realităţii în clipa sa de 
adincă semnificație, nu poate ocoli tocmai 
ceea ce inseamnă existența de zi cu zi a po- 
porului nostru, drumul câtre adevăr, între pi- 
câtura de sudoare de pe fruntea muncitorului 
în salopetă albastră, erou al muncii socialiste 
şi siluetele grandioase ale uzinelor noastre în 
care noul tehnica de virt, competitivitatea 
şi eficiența sint cuvinte intrate în vocabularul 
cotidian. 

Este unui din motivele pentru care peisajul 
industrial în documentarul nostru se remarcă 
în primul rind prin diversitate, emoție. Fie că 
este o solicitare chiar dinspre producție — 
(sub forma acelor comenzi lansate de diferi- 
tele ramuri industriale) fie că paşii realizatori- 
lor de fiim documentar se indreaptă firesc 
spre citadelele muncii, intilnirea industriei cu 
documentarul se face simplu și de atitea și 
atitea ori în chip fericit, de cele mai multe ori 
nu stereotip. 

De la Tehnologii de virf — de pildă, in re- 
gia lui G. Ştiucă, un fiim în care poezia ima- 
ginii (realmente, poezia!) ne poartă în lumea 
cristalelor artificiale punindu-ne la curent cu 
cele mai noi cercetări aie „Institutului de fi- 
zică şi tehnologia materialelor“ pină la Marca 


https://biblioteca-digitala.ro 


fabricii — film oglindind realizările industrie 
uşoare într-o întreprindere de perdele şi i» 
cotaje surprinsă pe peliculă de regizorul Mir- 
cea Moldovan, la Hidroenergetica romă- 
nească, film in regia lui Mircea Popescu ș 
pină la Aurul negru t realizat se 
Al. Drăgulescu, peisajul industrial devine 
prin ochiul fiecărui realizator, o individua- 
tate distinctă, un loc de marcă ce presupune 
grijă pentru cerinţele formulate de procesai 
industrial respectiv. grija pentru omul cams- 
împlineşte, grija pentru natura înconjuratoa== 
şi nu în ultimul rind, grija pentru infățisarse 
acelui loc pentru chipul și asemânarea jui c 
ce-i în jur. 

Pentru că peisajul industrial nu poate * 
desprins de celelalte realizări ale popor» 
nostru, industrializarea implicind și nivel se 
trai și ritm susținut al construcției edizae 
căci apare in aceasta o dimensiune inedtè 
Cultura muncii. Despre acest lucru ne m» 
besc — de exemplu — monografiile diters= 
lor județe Drumuri mureșene, regia Erem 
Szekler şi llarion Ciobanu. Judeţul Caraș Se- 
verin, Împiiniri, regia Felicia Cernăianu. Bis- 

a Biaj regia Mircea Moldovan, mons- 
grafii care sintetizează amplul proces de »- 
noire al chipului ţării. 

Este ceea ce ne dovedește cu deosebi 
pregnanţă și recentul film Timișoara — inisi- 
genţă, creativitate și viața cea de toate zisa 
în regia lui Eugen Mandric, în care, pe iage 
faptul că aflăm că orașul plin de flori de pe 
malul Begăi participă din plin cu programe 
prioritare în domeniul energetic, minier. = 
clear, că produsele de mare competitiisme 
ale bănățenilor se găsesc în toate doma=e 


———_...... a Me 


5 acimtate surprindem cu emoție linia 
mat > elegantă a locurilor in care toate 
cese actmitați creatoare se desfășoară. De- 
pate modul cum a intervenit aici și inter- 
=ne mereu mina omului care transformă şi 
mbogăteşte peisajul fie el urban, rural, mi- 
m ec Pentru că toate aceste filme la un 
== mo tac altceva decit să vorbească despre 
om. muncă şi dragoste. Şi, in primul, rind 
S=spre ceea ce filmul Oameni de nădejde de 
a. Boangiu numește „omul care transformă 
i. şi se transformă pe sine“. 

Este în filmul acesta realizat la Întreprinde- 


rea de ţevi „Republica“ o emoţionantă meta- 
foră: imaginea ne arată cum miinile bătătorite 
de muncă ale „oamenilor de nădejde“ mingiie 
ţevile cu acelaşi gest tandru ai miini lăsate pe 
creștetul de prunc sau pe pe obrazul iubitei. 
lar „banalele“ tevi se transformă în orgi și 
peste larma uzinei se ridică un sunet grav şi 
înâlțător, ca miile de glasuri ale inimilor aces- 
tor oameni care iubesc munca. 


Luminiţa CODREA 


Laudă acelor miini 


U. impâtimit al filmului documentar in- 
cæca să-mi sugereze realizarea unui poem al 
mēsor tăuritoare de minuni. De la lingura 
=> care mincâm la vaportul de sute de mii de 
me. implicind atitea diferite activități; de la 
> rabmărie la un combinat siderurgic ce se 
mamde pe sute de hectare, nu există centi- 
mu pătrat fără să fi fost „pipăit' și „gindit” 
õe mēnie oamenilor. La construirea lor au 
Sa um examen, dintre cele mai grele, miinile 
»—=cxahzate ale atitor meserii — excavatoriști, 

čan timplari, betoniști, macaragii, fierari. 
S220 cazangu, mecanici, tractorişti, topo- 
metsä, şoferi, electricieni, etc. etc. — impli- 
d cu gestul lor fiecare etapă a uriașului 
asou 

— Sa privim oraşul — m-a invitat interlo- 
zor meu, in continuare. Vocaţia românilor 


m 5 construi, casa, dovadă a statorniciei : 


"astre multimilenare, imbinare de tradiție și 


ale prezentului 


morae in intrecerea dintre frumos şi util, își ` 


giseşte in zilele noastre marea implinire. 
Oraşul, ca şi satul, sint tot rodul miinilor-e- 
"me ale poemului pe care ţi-l propun.. 

— Bati la uși deschise, dragul meu — am 
„ervenit. Poemul acesta al miinilor pe care 
čs J visezi zi și noapte este deja realizat... 

— Cum adică? a protestat tinărul din fața 
mea. încruntindu-și sprincenele. Să fi scăpat 
eu acest film? Nu-mi vine să cred! 

Ba så crezi — i-am spus. Pentru că tema 
ce mi-o propui se află răspindită în toate fil- 
meie noastre documentare, ba și in cele cu 
actori. O temă atit de generoasă incit nu cred 
să existe un cineast care să n-o fi abordat 
măcar într-un pasaj din filmele lui. îţi pot 
enumera zeci și sute de titluri de filme in 
care este pusă, dezvoltată, glorificată tema 
miânilor acestora făcătoare de minuni. De la 
prezența în prim plan a miinilor medicilor 
chirurgi care salvează vieţi, la miinile pictori- 
šor şi sculptorilor dind la iveală rodul gindirii 
artistice, emoționale, de la palmele vinjoase 
aie strungarilor, pină la degetele care abia 
ang senzorii unor calculatoare, declanşind 
efectuarea simultană a sute de mii de operaţii 
matematice, de calcul economic și ingine- 
resc: de la miinile zidarului lucrind la 300 m 
înaitme. pină la cele ale cosmonauţilor care 
conduc racheta spre destinaţii îndepărtate, 
de la miinile culegătorului de litere intr-o ti- 
pografie, la degetele mamei dînd sinul noului 
nascut, ori miinile care apasă butonul de pu- 
nere în functiune a unei hidrocentrale. De la 
gestul, devenit ritual în filmele noastre, gestul 
urii unei probe de oțel din cuptorul incins 


la 2000*C or degetele intinse prin întuneric 
să potolească sunetul ceasului deșteptător la 
mina care pune in funcțiune declanzatorul 
detonării unui munte, la degetele ce mingiie 
obrazul unui copii, pînă la miinile care mane- 
vrează un microscop electronic pentru a mări 
de 20.000 de ori imaginea unui virus devasta- 
tor... Ai numărat vreodată cite miini, cite ges- 
turi ale miinilor apar în filmele ce au înfățișat 
şi înfățișează construirea metroului, a Tran- 
stăgărășanului sau a Porţilor de Fier? 

— Stai!, interveni brusc interlocutorul meu. 
Fără să vrei, de fapt, ai povestit scene din 
scenariul filmului pe care îl doresc eu. Ai fă- 
cut „ligamente"” cinematografice, au punctat 
și contrapunctat, ca într-un montaj modern, 
poematic, propriu filmuiui pe care-l visez, în- 
şiruind imagini care glorifică puterea și deli- 
catețea omului, exprimate prin miinile sale, ai 
alternat dramaturgic secvenţe inedite sau cu- 


noscute, dăruind miinilor, ca mijloace de ex- 
presie ale gîndirii, puterea de a face banalul 
să strălucească iar miraculosul să ajungă la 
indemina oricui. Dar filmul gata realizat incă 
nu l-am văzut. Și aş vrea neapărat să-l văd pe 
ecran. Şi încă ceva. A realizat cineva un 
poem al meseriilor de-a lungul timpului? Nu 
în sensul unei inventarieri de catalog. ci pen- 
tru sublinierea progresului la care sintem 
martori. Cite meserii practicau oamenii co- 
munei primitive sau chiar acum o sută de ani 
şi cite cunosc astăzi? Progresul tehnic știinţi- 
fic a pus în valoare toate itățile omului, 
diversitatea posibilităților miinilor sale de a 
se inscrie în milioanele de gesturi ale unor 
profesii nebănuite în trecut, semn al vastei 
creativităţi la care sintem chemați să parti- 
ciăm cu mintea și cu brațele noastre. 

— Nu-mi este străină ideea — i-am ràs- 
puns. Am încerccat în fiimul Miini nemuritoa- 
re un fel de monografie a unui oraș văzut 
prin prisma protesiuniior care au fost, multe 
încă mai există, dar și a celor care au evo- 
luat, şi pînă la cele mai moderne din epoca 
revoluţiei tehnico-ştiinţifice. În ilustrația mu- 
zicală, Victor Socaciu interpretează frumoa- 
sele versuri. „Colindăm aceste aspre miini/ 
La mulţi ani şi soare/ Vouă făcătoarelor de 
piini/ Colindăm în era cu atom/ La mulți ani 
şi soare/ Floarea miinii fiecărui om/ Miini ne- 
muritoare...“ Şi exact acest poem-omagiu şi 
miraculoaselor miini am intenţionat și eu. Ră- 
mine să vezi filmul şi să-mi spui dacă am re- 
uşit ceea ce mi-am propus. 


Pompiliu GILMEANU 


Ritmul filmului, ritmul vieții 


Mo. sensibil, fiimul, şi cu precă- 
dere filmul documentar, înregistrează în per- 
manență pulsaţiile dinamice ale vieţii noastre 
sociale. Pentru un documentarist încercat 
așa cum este regizorul Paul Orza (cu o filmo- 
grafie in domeniul documentarului ce-l situ- 
ează printre cineaştii cu o bogată experiență 
artistică — amintim doar citeva dintre filmele 
sale: Cărturarii din Avrig, Pictura ca o baladă, 
O punte aruncată peste sufiote — Aurei 
Ciupe, O duminică la turț, „Leonardo, prințul 

O zi pentru eternitate) a consemna 
cinematogratic un eveniment înseamnă a se 
implica, a retrăi, a descifra sensurile noi ale 
realității, înseamnă (ca să parafrazăm unul 
din titlurile filmelor sale) a „arunca o punte 
peste suflete“. O punte intre oamenii despre 
care vorbeşte în filmele sale şi cei cărora le 
este destinat filmul — spectatorii. 


Cine sint cei pe care-i intilnim în noul film 
al lui Paul Orza, C.U.A.S.C.-Lovrin — o cita- 
delă a agriculturii socialiste româneșii. 


Sint locuitorii unei vestite comune din şe- 
sul bănăţean, atestată documentar din 1559 
unde trăiesc, ca pretutindeni în această țară 
aceeași oameni harnici și gospodari. Sint in 
jur de 10.000 de locuitori ce au șansa de a 
trái într-o regiune a ţării în care casele se in- 
câlzesc cu apă termală, iar izvoarele ii ajută 
să-și îngrijească sănătatea. 


Ce e vechi în viața acestor oameni? 

De cind se ştiu, viaţa lor işi trage sevele din 
cimp. Din această cauză fac tot ce le stă in 
putință pentru ca pâămintului să nu-i lase 
odihnă. 

Ce e nou în viața lor? 


A devenit unul din cele mai cunoscute lo- 
curi din țară mai ales datorită realizărilor 
sale. În condiţii de neirigare au obținut cea 
mai mare recoltă la soia, au dezvoltat secto- 
rul legumicol, sectorul zootehnic, industria 
mică, au aplicat un sistem practic de coniu 
crare intre unităţi. Au o adevărată str. ie in 
folosirea mijloacelor tehnice. Agricultura. 
pentru ei, este o ştiinţă modernă care se face 
pe baza rezultatelor obținute in Staţiunea de 
cercetări agricole din Lovrin. 


Pe cimp. istoviţi şi fericiţi, într-o scurtă 
pauză de masă. Nu au timp de odihnă inde- 
lungată. Cei care-i conduc sint mereu pre- 
zențţi, sint „agricultori in acțiune“. Fiecare an 
îşi propun să fie mai bogat decît cel dinainte 


Filmul nu-ți dă posibilitate de a-ţi trage su 
hetul. Oamenii pe care-i arată sint in perma- 
nentă mișcare. ritmul filmului imprumutina 
parcă ceva din ritmul trepidant al vieţii. Pa- 
triarhale locuri rurale s-au transformat in 
uzine agricole și au preluat, desigur, şi ritmul 
focului continuu. Imaginile se succed într-un 
montaj alert. construcţia dramaturgică (sub 


pentru viitor 


semnul unui mozaic multicolor) e determi- 
nată de succesiunea anotimpurilor și preocu- 
părilor oamenilor. 

O livadă întiorită, una cu vișini, alta cu 
meri, un tablou final cu un sui-generis covor 


Un personaj tăiat în linii 
ferme {Irina Petrescu în 
O lumină ' UA 
de Malvina Urşianu) 


alcătuit din roadele trudei pămintului, sint 
imagini ce-ţi rămin şi după sfirşitul filmului. 


; Luminiţa COMȘA 


ID E ART 


Clipa autenticității 


E fa) este, prin definiție, un gen 
al actualitäții, al clipei autentice, capabil să ia 
puisul viu al realității, să înregistreze cele mai 
fierbinți fenomene ale vieţii şi să le comunice 
ub forme cit mai accesibile, cit mai directe. 
ncă de la apariţia sa, cinematograful și-a trå- 


"dat vocația documentară. Natura documen- 


tară a cinematografului, foamea sa de real. 
capacitatea de a surprinde în direct aici și 
acum clipa efemeră, de a fi „priză directă“ a 
realității au fost definite încă din start. De alt- 
fel, primii cineaşti din lume au fost operatori, 
în primul rind operatori formaţi de fraţii Lu- 
mière şi. trimiși în toate colțurile pămintului 
să popularizeze noua invenţie. Astfel, docu- 
mentarul a devenit o școală a vieții, o enci- 
clopedie ambulantă, în stare să fixeze docu- 
mentul unei epoci, al unui eveniment, al unei 
personalități etc. așa cum au ma eră eu 
tre primii, documentariştii englezi și cei so- 
viatici (Școala de la Brighton, cine-ochiul lui 
Dziga Vertov sau caravanele și trenurile cine- 
matografice din timpul celui de-a! doilea răz- 
boi mondiai!). 

Documentarui — ca şi teatrul— este „o 
cronică vie a vremurilor“, avind însuşirea „de 
a-i ține lumii, în faţă, oglinda“ — cum spunea 
Hamlet. Mai mult, obiectivul camerei de luat 
vederi aduce lumea în prim-plan, transformă 
realitatea în document esenţial, cum a de- 
monstrat-o, printre cei dintii, savantul român 
Gheorghe Marinescu. Filmul artistic însuşi 


Clipe de înaltă tensiune (Subreranul 
de Virgil Calotescu, cu Emil Botta, Mircea Bașta, Iurie Darie) 


i Ii 


i poate fi definit ca un reportaj de date ridicat, 


prin sensibilitatea creatorului, la valoare de 
artă. Pe de altă parte, marea artă a lumii 
trăiește, înainte de toate, prin forța ei de do- 
cumenit. Cinematograful care are o capaci- 
tate imitatoare totală — mimesisul aristotelic 
ideal —, a venit să ia de pe umeri artelor tra- 
diționale tocmai această sarcină documen- 
tară. El este astăzi — fără a putea fi concurat 
în acest sens de nici o artă tradițională — 
„seismogratul“ realităţii, „planul secvenţă infi- 
nit“ (Pasolini), cel ce poate înregistra tot ce 
se -petrece pe pămint şi în univers, toate pro- 
blemele legate de pianeta-om! 

Și documentarului românesc i se pot atri- 
bui astiei de caracterizări, cineastul răspun- 
zind, intotdeauna, prezent acolo unde eveni- 
mentul îl cheamă! 

Realitatea revoluționară, socialistă a 
României de azi are in documentarul romă- 
nesc imaginea fidelă. El îi ţine în faţă oglinda. 
el este cronica vie a vremurilor pe care le 
trăim, ca un adevărat „seismograf' ca un 
„plan-secvenţă infinit“! 

Filmele româneşti de scurt metraj sint do- 
cumente directe şi vii ale acestor ani de pro- 
funde schimbări sociale și politice. Din cele 
aproape 360 de fiime documentare realizate 
de studioul „Alexandru Sahia” intr-un an, de 
o mare varietate tematică și stilistică, marea 
majoritate o constituie cele care răspund cu 
promptitudine evenimentelor majore ale țării, 
fiimeie actualități, oglindind transformările 
acestor ani, în industrie, agricultură, con- 
strucţii, știință, cultură etc. printre realizările 
din ultima vreme amintim citeva: Oameni din 
inima ţării de Luiza Ciolac, Oameni de nădej- 
de de Alexandru Boiangiu, Revoluţia agrară 

orizonturi de Eugen Mandric, 


— istorie şi 
Țară de doine, țară de glorii de Adrian Istrā- 
tescu Lener, de Mihai 


Constantinescu, Minuni in Ţara Hațegului de 
Eugen Gheorghiu, Tehnologii de virf de Ghe- 
orghe Ştiucă, Drumul spre izvoarele luminii 
de Mircea Popescu, monografii de județ — 
printre cele mai recente: Seve- 

impliniri de Felicia Cernăianu, Drumuri 
mureșene de Erwin Szekler și ilarion Cio- 
banu şi altele care au în centrul lor oamenii 
de n ai ţării, constructorii de azi ai 
României socialiste. 


Grid MODORCEA 


fruntaş în topul bunei 


filmului De ce ur 
Marina Constantinescu, 
Florin olaş, Rodica 


O gală a filmului pentru tineret va selec- 
ționa pentru programul său, în primul rind, 
acele pelicule care se preocupă de problema- 
tizarea personajului tinăr. Va râscoli mo- 
mente născătoare de întrebări care-și caută 
raspunsul, va „testa” frăgezimea, dar și matu- 
ritatea opțiunilor, va încerca şă surprindă şi 
să păstreze „frumusețea profundă a clipei 
care trece“. Şi de aici, pină la aserţiunea 
orice film bun și onest poate fi adresat cu in- 
credere tinerilor, nu mai este decit un pas. 
Pas pe care îl face regizorul Andrei Biaier în 
Vacanța cea mare. Cuplul interpretat de Ta- 
mara Creţulescu și Marcel lureș. aflat în plină 
tinerețe creatoare, antrenat, pe nesimţite in 
trepidaţia cotidiană, va găsi o clipă prea tirziu 
răgazul unei priviri adresată numai părinţilor 
Meritul principal al scenariului laureat la Gala 
de la Costinești constă, cred eu, in discreția 
şi lipsa totală de ostentaţie cu care regizorul 
scenarist descilrează adevărul fiecărui perso- 
naj în parte. Pentru că există, indubitabil, un 
adevăr al fiului — merituos inginer dedicat 
trup și suflet invențiilor și minei unde rămine 
„Zi-lumină”, un adevăr al soției, medic nave- 
tist între colonie și satul învecinat, așteptind 
râbdâtoare un binemeritat: concediu ia mare, 
un adevăr al bâtrinului meșter, părinte care a 
avut delicatețea și puterea sufletească să nu 
fie, pentru copiii lui, la bătrinețe, o piedică, 
dar, din nefericire, după cum spune acum 
„vreme are destulă, timpul i s-a isprăvit”. Și 
suma acestor adevăruri? O tristețe de care 
nimeni nu se face, evident, culpabil. Regizo- 
rul Andrei Blaier a găsit soluţii vizuale legate 
direct de temperamentul, gindirea și îndelun- 
gata-i experienţă a platoului de filmare și fra- 
zarea lui cinematogratică, întreprinsă cu aju! 
torul montajului și a ilustraţiei sonore a im- 
primat filmului un ritm interior, un relief 
aparte, o febrilitate a căutării de sine. Căci ce 
altceva este această alergare a fiului, cu su- 
fietul la gură, prin Bucureştiul natal, decit o 
simbolică goană după copilăria pierdută? 

Tot cite un „adevăr personal” iși dispută și 
personajele principale Maria (Maia Morgen- 
stern) şi Alber (Mircea Anca) în filmul Maria 
şi marea de Mircea Mureșan. lubirea lui, im- 
părțită egal intre Maria și mare, iubirea ei le- 
gată de el și de rivală, marea. Fiorul transmis 
de zbuciumul femeii, indelungata ei ucenicie 
a singurătăţii se reverberează de-a lungul în- 
tregului fiim. Regizorul a valorificat imaginea 
lui Vivi Drăgan Vasile, atent la fotogenia fap- 
tului înregistrat, punind in valoare jocul şi in- 
tenţiile interpretative ale actorilor, rezervind 
mării un adevărat răstăț al unghiurilor și to- 
nalităţilor cromatice. Dindu-ne dreptul de a 
paria, în viitor pe vocaţia lui lirică. 

Un film al dialogului cu conotaţie (semniti- 
cant cuvintul semnificat gestul) Flori de 

reia o eternă temă; un bărbat și o fe- 
meie intilnesc unica iubire. Intre ei, insă, „ne 
bunia de amor“ nu se materializează într-o 
problemă de „viață şi de moarte“ care să le 
bulverseze existența. Cei doi intelectuali sen- 
sibili (interpretați de Anda Onesa şi Ovidiu 
Moldovan) în momentul „de respiro” oferit de 
capriciul unei ierni aspre nu-și trădează 
ideile, dar nu găsesc nici tonul, nici clipa po- 
trivită unor mârturisiri sincere. 

Regizorul Anghel Mora — co-scenarist, 
alături de Costache Ciubotaru — cumuleaza 
în cele cîteva zile de claustrare fortuită a pro- 
fesoarei Eleonora Bianu şi a chirurgului An- 
drei Cernescu în casa mamei Savu, un Reve- 
lion şi poveştile bătrinei pentru care curgerea 
timpului se leagă, mai ales, de memoria afec- 
tivă. În casa ei, a mamei Savu (interpretată 
de actrița lleana Predescu) care păstrează cu 


Cornel Diaconu, 
Mandache şi 


dispoziţii, echipa 
Marga Moldovan, 
Octavian Herescu, 


Geo Costiniu 


sfințenie amintirea „dumnealui“ dispărut de- 
mult, există o mulțime de aparate de maâsurat 
timpul: ceasornice, clepsidre. Simboiice 
semne... O imagine folosind atent relaţia inte- 
rior-exterior, o imagine sensibilă, adăugind 
poveștii o notă de puritate calmă impune 
atenţiei un tinăr talentat, operatorul Basarab 
Smărândescu distins la Costinești cu premiul 
pentru debut 

Tentanta lume a platoului de filmare, culi 
sele celei de-a şaptea arte, toate misterele ei. 
micile sau marile trucuri, veselele 
qui-pro-quo-uri, mai puţin veselele, probleme 
de distribuţie, de intuiţie. de producție, de 
haz, de necaz l-au atras pe Nicolae Corjos 
realizatorul peliculei- Un studiou în căutarea 
unei vedete. Pretextul n-a fost neinteresant 
se caută o vedetă care, de fapt, există. e 
acolo, sub nasul realizatorilor, care nu prea 
au ochi să o vadă. Juna copilă, de profesie 
cascadoriță, e de-a casei, o sufietistă care vi- 
sează în taină să devină star... O echipă de 
cascadori inimoşi conduşi de Nicolae Dide şi 
o debutantă, Mihaela Telea, care ride şi dan 
sează cu tinerească voioșie, imaginea tinăru 
lui operator Sorin ilieşiu care şi-a luat foarte 
în serios travaliul, așezind lumini, combinind 
lentile, scoţind efecte neașteptate din cele 


L. Costinești, în fiecare an, timp de zece 
zile, se vorbește cinematografie şi se gin- 
deşte film... Sau viceversa... > 

Fireşte, în toate aceste zile soarele e la fel 
de arzător, plaja e la fel de primitoare, marea 
la fel de frumoasă și berea la fel de caldă ca 
în tot timpul sezonului. 

Fireşte, în tot acest timp se înoată, se stă la 
soare, se cintă seara pe plajă, se pindește în 
zori răsăritul, se aleargă pe terenurile de 
sport, se face coadă la cantină și se dan- 
sează la disco-ring, la fel ca în întregul se- 
zon. 


mai obișnuite cadre, amintesc spectatorului 

că un film se face totuşi cu multă trudă 
Autostop propune un debut la cub; Fără lu- 

mini de iție. semnat de Mihnea Colum- 


pozi 
beanu, Premiul de Radu Caranfil şi Podul de : 


Valeriu Drăgâșanu, adunind... trei nume pe 
un generic reunite de același soi de neastim- 
pâr constructiv care anunţă pe cei trei aspi- 
ranţi la gloria celei de-a şaptea arte ca fiind 
posesori ai tonusului incontundabii al tinere- 
Į". Fireşte, există certe deosebiri între ei; de- 
osebiri care țin direct de personalitatea fieca- 
cuia, de modul concret in care știu să-și pre- 
zinte ideile, să rezolve problemele, så demon- 
streze că și-au însușit, din punct de vedere 
stilistic, meseria de cineast. Fără lumini de 


solicită un „desen“ direct, fără prea 
multe conotaţii,  mizind pe farmecul frust a 
interpretării. (în rolurile principale Natasa 
Raab și Laurenţiu Lazár) Premiul dezvâlu= 
privirii atente gustul realizatorului pentru © 
expresie cinematografică proaspătă, incr 
cată cu umor, de bună calitate cu poanta do 
zată exact. Podul este „o monstrà" de cinema 
a unui regizor ambițios să-și semneze 
foarte personală carte de vizită. 

În O vară cu Mara regizorul George Cor 
nea a pus semnul egal între intenţie şi rea: 
zare, ori de cite ori şi-a apropiat spre a desc 
fra emoția, delicata bucurie care îi animă pe 
cei doi indragostiți atrenaţi să rezolve impor- 
tante probleme legate de viaţa satului con- 


În aşteptarea protagonistei, echipa filmului O vară 


George Cornea, Rodica 


Dar, timp de zece zile, toate acestea se pe- 
trec sub zodia celei de a șaptea arte. 

Și nu numai în serile de proiecţie, cind mi- 
ile de tineri umplu, pină Ia refuz, grădinile şi 


treptele teatrului de vară, cind, după prezen-/ 


tarea realizatorilor, năvălesc pe scenă, se 
ghemuiesc în poziţii imposibile și nu mişcă 
preț de două sau trei ore, cu ochii pironiţi pe 
pinza vrăjită (bineinţeles că la Costineşti, ca 
mai peste tot în lume, ecranul panoramic 
este de ciment, dar vocabula „pinză“ nu va fi 
niciodată despărțită de cinematogratie!), cind 
aplaudă şi rid, uneori în contratimp, sancţio- 
nind cu o sinceritate și o cruzime tinerească 
replici ori secvențe mai puțin inspirate. 

Şi nu numai dimineața, pe plajă, unde se 
organizează cea mai originală „masă ro- 
tundå“, poate unică în toate festivalurile cine- 
matogratice naţionale și internaţionale, în 
care realizatorii, în țarc, încearcă să facă față 
întrebărilor cu care îi mitraliază pasionaţii de 
fiim în costume de baie, care ii înconjoară 
din toate părţile. 

Nu, filmul nu este prezent numai aici. 

Timp de zece zile, filmul este omniprezent 
La disco-ring, intre două rock-uri, se vor- 
bește de Sophia Loren și de Maia Morgen- 
stern, de Peter O'Toole și de Ştefan lorda- 
che, pe plajă „Consecvenţa” — ziarul festiva- 
lului — este mai căutată decit inghețata, pe 


https://biblioteca-digitala.ro 


Horobeţ, 
Dumitru Fernoagă, 


Alexandru  Întorsu 


Lucian Nuță 


temporan. Tinerii actori Teodora Mareş şi Lu- 
cian Nuță au format un cuplu cu farmec, mai 
puţin prin ineditul sau hazul situaţiilor în care 
au fost puşi să evolueze și mai mult prin linia 
simplă, firească a jocului. 

De ce are vulpea coadă, al regizorului Cor- 
nel Diaconu „recidivist“ pe terenul hazului de 
bună calitate obținut din te miri ce... intorsă- 
tura frazei (cinematografice) risipește fante- 
zie, duioşie, izbutind să invioreze un gen atit 
de dificil, comedia. Comedia spumoasă, 
voioasă. hazoasă. Umorul servește aici, nu 
caricaturizării acide, ci obținerii unui amuza- 
ment tonic. Cu talent și inspiraţie regizorul „a 
stors“ la maximum efectele din toate situaţiile 
creionate de scenaristul-scriitor lon Bâieșu, 
la rindul lui plin de har cind își alege pretex- 
tele pentru a face risipă de fantezie comică 

Cea de-a douăsprezecea ediţie a Galei fil- 
mului pentru tineret prin selecția propusă a 
ridicat la un nivel înalt stacheta. Aviz pentru 
Gala viitoare. 


Meana PERNEȘ DĂNĂLACHE 


Foto: Victor STROE 


terenul de tenis se schimbă mingi și replici 
despre postmodernism şi neorealism, în res- 
taurante și cantine se discută cu aprindere 
despre Visconti, Antonioni și Dan Piţa, seara, 
pe faleză, indrăgostiţii trec inlănţuiţi şi — fără 
a voi să fii indiscret — nu se poate să nu 
prinzi o șoaptă pasionată: „Bine, dar Şerban 
Marinescu...“ 

Desigur, se spun multe nâzbitii și teribi- 
lisme, așa după cum se emit multe păreri 
pertinente şi pline de bun simţ (probabil că 
unele nu pot să existe fără celelalte) se fac 
clasificări şi se acordă premii care nu vor co- 
ruis niciodată cu cele oficiale, ale juriu- 
ui. 

Și totul se face cu dăruirea, pasiunea, dra- 
gostea și entuziasmul unui tineret care nu se 
poate să nu te emoționeze. Şi in aceste zile 


„ înţelegi, mai bine decit într-un an întreg, că 


nici hard-rock-ul şi -nici videocaseta nu pot 
îndepărta acest tineret de problemele „lui“, 
pe care vrea să le regăsească în filmele „Jui“. 

Şi în tot acest timp, alături este prezentă 
marea, cît lumea de bătrină și veșnic tinără, 
cum veșnic tinără este această cinematogra- 
fie care acum, cind umblă să-și serbeze cen- 
tenarul. gingurește, merge de-a buşilea şi iși 
caută cuvintele... Uneori! 


Virgil PUICEA 


E o cinematografie se hotărăște să-și 
alcătuiască o antologie înseamnă că acea ci- 
nematografie este în măsură a-şi afirma con- 
ştiinţa de sine. Conştiinţa de sine a cinema- 
tografiei române o probează cu solide argu- 
mente artistice Viaţa ca o poveste. Condiţia 
de florilegiu cinematografic a acestei „po- 
vești“ a poveștii filmului românesc — inten- 
ţionată de autori, Costache Ciubotaru și Al. 
G. Croitoru — este subliniată şi de comenta- 
riul Ecaterinei Oproiu, care relevă valoarea 
estetică a peliculelor omologate drept piese 
clasice ale repertoriului cinematografic au- 
tohton, jalonind potenţialul stilistic specific 
— real, virtual. Montajul alert, inspirat (Mela- 
nia Oproiu) contribuie de asemenea ia evi- 
denţierea acelei calități primordiale în artă, 
care, în cazul de faţă, se confundă chiar cu 
principalul criteriu de selecţie: remanența, 
capacitatea anumitor secvenţe de a se păstra 
în memorie, de a-şi valida valoarea antolo- 
gică prin idee, prin metafora plastică. 

Cea de a 12-a ediţie a Galei filmului de la 
Costinești a fost deschisă de Viaţa ca o a 
veste. Stacheta competiţiei a fost fixată deci 
foarte sus, acolo unde trebuie să țintească 
orice demers artistic, indiferent dacă investi- 
gația se plasează în sfera contemporaneității 
sau a istoriei, urmind traiectoriile unor nara- 
țiuni filmice originale sau apelind la scrieri li- 
terare de azi sau de ieri. În jocul echivalenţe- 
tor literatură cinema un posibil numitor co- 
mun este metafora. Aşa cum pe tărimul lite- 
relor metafora, definită „mijloc esenţial al cu- 
noașterii”, tinde să-și depășească condiţia de 
simplu ornament retoric, tot astfel în film me- 
taforei îi revine misiunea de a fi revelator al 
viziunii originale a cineastului. Metafora fiind, 
în fond, și o elocventă unitate de stil. 

Aflat cu Noiembrie, ultimul bal la cea de-a 
11-a peliculă a filmografiei sale, Dan Pia se 
regăseşte pe sine, cineastul contemporan, în 
universalitatea lui Sadoveanu. Despre Sado- 
veanu. G. Călinescu spunea că atinge fondul 
cel mai adinc al specificității românești. Ro- 
manului inspirator, „Locul unde nu s-a intim- 
plat nimic”, i se descifrează latenţele de me- 
ditaţie profundă („argumentul tainic“ al unui 
punct de vedere istoric) asupra cărora Sado- 
veanu însuși atrăgea atenţia (conştiinţă 
trează într-un moment de criză a conștiinței), 
indicind valoarea exponențială a personajului 
principal (de aici și apropierea făcută între 
Lai Cantacuzin, Oblomov și prințul Salina) şi 
semnificaţia socială a temei abordate. 

O operaţiune tot de inalt nivel, dar de altă 
factură întreprinde Şerban Marinescu atunci 
cind recontigurează substanța epică și idea- 
tică a trei scrieri importante ale lui Camil Pe- 
trescu, turnind magma incandescentă a dra- 
mei „Jocul ielelor“ în înșelătoarea structura 
laxă a romanului Patul! lui Procust", ređind 
combustiei ideologice iniţiale sensul istoriei 
prin intermediul eroilor nuvelei „Cei care pla- 
tesc cu viața“. Nuvelă care dă şi titlul celui 
de-al treilea film al tînărului regizor, o nouă 
ecranizare care urmează peliculelor. Moara lui 
Călifar, lectură cinematografică in cheie oni- 
rică a prozei lui Gala Galaction, si Domni- 


regiei, Sergiu 
un as al operatoriei, 
Vlad Păunescu 


Nicolaescu, 


şoara Aurica, expresionistă decantare filmică 
a prozei lui Eugen Barbu. 


Lăsindu-se adesea atras de mirajul literatu- 
rii. Dan Piţa, încă de la debut (La o nuntă 
după Agârbiceanu) manifestă predilecție 
pentru drama moralizatoare ce se poate arti- 
cula în parabolă. Estetica sa, dovedind o for- 
midabilă capacitate de a induce sens materiei 
brute a vieţii. are totdeauna în vedere și for- 
mularea plastică a unora dintre obsedantele 
sale antinomii existenţiale. 

Simbolurile sale generice se regăsesc în 
Noiembrie, ultimul bai: pădurea - hăâţiş al 
semnificaţiilor, teritoriu nelimitat al vinătorii - 
aici ideea de vinătoare apărind ca o parafrază 
la sugestia sadoveniană a implinirii orgoliului 
erotic. dar şi ca unică posibilitate de intrepá- 
țrundere a mediilor sociale net delimitate 
Într-un plan secund se profilează distinct şi 
personajul puștiului - călăuză, de astă data 
către un iluzoriu acces spre ceea ce a fost și: 
nu mai are cum fi: în luciul amăgitor al iazu- 
lui mlăștinos, dispare, de fapt, o intreaga 
lume subminată de propria-i degradare. o di- 
soluţie lentă pe care o personalizează, in 
prim plan, „figura prințului neautentic Lai 
Cantacuzin“, prin comportamentul său, pro- 
tagonistul ilustrind însăși noțiunea de deca- 
denţă iscată din apatie, din indolenţă și laşi- 
tate. Cu forţa și rafinamentul inteligenţei sale 
artistice, Dan Pia și-a dedus viziunea regizo- 
rală din chiar maniera relatării literare. Infor- 
maţiile de tot felul (psiho-sociale îndeosebi) 
rezultate din topica frazei, din epitete, din cu- 
vintele măiastru orchestrate în pagina sado- 
veniană, sint redate din nou spațiului vital — 
atmosferei fiimului, somptuos barocă pe alo- 
curi. (O remarcă necesară în ordinea unei 
posibile analize comparate: Visconti a fost pe 
nedrept acuzat de „hedonism estetic“ atunci 
cind adecva stilul evocării la spiritul crepus- 
cular al lumii evocate). Din paracomentariul 
constituit de fin disimulata retorică sadove- 
niană, regizorul a dedus şi figurile de compo- 
ziţie ale arhitecturii cinematografice, incepind 
cu scrupulul fidelității fizionomice (distribuţia 
cu fantezie și acribie alcătuită: Ștefan lorda- 
che. Şoimiţa Lupu, Gabriela Baciu, Cătălina 
Murgea, Victoria Cociaş, Florian Potra, Ga- 
briel Costea, Giony Popovici, Valentin Po- 


z ; 
care CU 


La ceasul confruntării cu publicul, echipa filmului 
i i Serban 


Marinescu, Cristina Corciovescu, 


Horea Murgu, Lidia Popescu, Ștefan Iordache, 


Maia 


abstragerea sa din real, structura academică a 
compoziţiei in cadru — © simetrie a insolită- 
ru, centripetă, egolatră, în conformitate cu 
morga impozantă pe care şi-o întreţine per- 
sonajul și pe care o amendează sarcastic 
scriitorul. Sarcasm redistilat de către cineast 
pină la tragism. Pentru că perspectiva isto- 
rică agravează culpa eroului — chintesență a 
vanităţii și suticienţei: tără scrupul, pe acea 
„floare în gunoi” care e Daria o abandonează 
după ce o sustrăsese universului ei meschin 
și trivial, cu un orizont ermetic închis. Lumii 
mizere etichetate drept „campament barbar”, 
cineastul îi imaginează o echivalență aparte, 
brodată în iurul maleficului „om negru“ câ- 
ruia îi atribuie şi o sugestivă deviza („Un 
ciine e-o piine“). Această lectură filmică redă 
metonomic prapastia dintre principii şi viaţa 
curentă. La bal, în clipa explicaţiilor, replica 
prinţului este: „Sint principii sacre. Noi sin- 
tem insă oameni“. Şi astfel, prin consistenţa 
simbolică, acest film-metaforă întilnește fi- 
resc alt film-metaforă. 

Cei care plătesc cu viața are ca premisă 
ilustrarea a două posibile extreme: a plăti cu 
viaţa în mod stupid și a plăti cu viața con- 
ştient de menirea sacrificiului asumat. Meta- 
fora, numitor comun, este oglinda — simboli- 
zind nevoia de a vedea și dincolo de apa- 
renţe, nevoia de limpezire într-o existență în 


În debut la Costineşti, proaspeţii actori ai Naţionalului 


craiovean, Gabriela 


pescu, Corneliu Revent, Sergiu Tudose, Cor- 
nel Scripcaru) și terminind cu analogia reme- 
morării. Se edifică, astfel, o construcţie circu- 
lară (un lent travling în deschidere, altul în fi- 
nal), filmul întreg părind un lung flash-back 
în notă elegiacă. Concepind maniera de fil- 
mare împreună cu operatorul subtil estet Ca- 
lin Ghibu, Dan Piţa a stabilit discursul cine- 
matografic în alternative. Pe de o parte fluidi- 
zarea acţiunii dictată de dispersia proiecţiilor 
imaginare ale personajelor (proiecții indicate 
ca atare și în textul extrem de modern redac- 
tat de către Sadoveanu. cel contemporan de- 
opotrivă cu Malraux şi cu Virginia Woolf). Pe 
de altă parte, adoptarea opticii protagonistu- 
lui aflat într-o permanentă stare de mistifi- 
care a propriei personalităţi supusă degradă- 
rii — fizice şi psihice, dar care are un sever 
ochi critic pentru „geografia plictisului“ său. 
Lai Cantacuzin, natură bovarică, cultivindu-și 
o ridicolă aură a damnării („Cu vorbe şi ima- 
ginație se moare mai uşor”), ascultind doar 
de a sa „muzică interioară“ („exteriorizată“ 
excelent in coloana sonoră de către partitura 
lui Aurelian Octav Popa și „preluată“ de câtre 
Ștefan lordache în întreaga sa interpretare 
„melodică“ de excelilentissim virtuoz). perso- 
najul se complace în autocontempiare, sub 
semnul fatalităţii. De aici, în consonanţă cu 


Baciu Negrescu şi 


Marian Negrescu 


care, prin însăși natura firii umane, nimic nu 
e limpede, nimic nu e lipsit de contradicţie 
(„Nimic nu are culorile pe care credem noi 
că le are...”). Lui Şerban Marinescu oglinda ii 
este un instrument stilistic familiar. În Moara 
lui Călifar decianșa ciclul alienatei curse a 
parvenirii. in Domnișoara Aurica întreținea fi- 
ințelor marionetă speranţa unei imposibile fe- 
riciri. În lumea anticalofilului Camil Petrescu, 
motivul oglinzii e încărcat de o pluralitate de 
sensuri. reverberind polifonic, „între oglinzi 
paralele“ fiind mereu înfăţişate fapte și perso- 
naje care „unele printr-altele capătă înțelesuri 
noi“. ideile sint dispuse antinomic la infinit, 
teza alternind cu antiteza, meditaţia stind sub 
semnul controversei nicicind posibil de solu- 
ționat categoric. Axul răsfringerii în oglindă a 
ghidat extraordinar și această liberă, perso- 
nală şi totuși extrem de fidelă adaptare cine- 
matografică, pelicula fiind ea insâşi insolită 
oglindă a operei ecranizate. În echilibrul fra- 
gi! al reverberării şi echivalentelor, doar apa- 
rent orizontul larg a! problemelor de interes 
general este păstrat în ariergarda narațiunii 
Doar aparent ceea ce se poate numi perspec 
tivă strict individuală capătă prioritate şi este 
ilustrată prin cîteva intrigi de natură senti- 
mentală. Întrupind pasionalitatea în iubire. 
complementarele personaje feminine (austera 


https://biblioteca-digitala.ro 


Morgenstern, Ovidiu Ghiniţă 


mâtuşă Irena, bulversanta Maria Sinești, side- 
rata Doamna T, vulgara Emilia) coboară una 
cite una treptele involuției afective. Mariei Si- 
nești, victimă a propriei degringolade, perso- 
naj aflat în căutarea unei cit de relative certi- 
tudini de reală omenie şi nu doar de plăcere 
imediată, i se reproşează totuşi luciditatea. 
Oscilind deopotrivă intre repulsie şi atracţie, 
Doamna T devine ipostază a trufiei în dra- 
goste: datorită ei umilul visător Gedem şi or- 
goliosul Dorcea prăbușit in surzenie (boală 
simbolic ridicată ia pătrat, pentru un actor 
imposibilitatea de a comunica fiind de ne- 
conceput), sint împinși într-un fals conflict 
soldat cu un penibil duel. Un risc inutil într-o 
serie de înfruntări absurde. Precum confrun- 
tarea principală în care Sinești etalează ine- 
puizabila energie a autorităţii dictatoriale. In 
așa-zisa luptă de idei, adversarul se va do- 
vedi prea slab pentru a face faţă abilității 
sale. Ruscanu, fiind intransigent din oroare 
de complicitate, nu a izbutit insă să i se sus- 
tragă. Complicitatea, Sinești știe să o pro- 
voace şi întrețină cu nonşalanţa cu care oferă 
subalternului un ac de cravată veritabil, obli- 
gindu-l să-i adopte optica enunțată categoric 
printr-un verdict trădind convingerea infailibi- 
lițăţii şi invincibilităţii: „Acei care nu se supun 
plătesc cu viața“. 

Pâstrindu-se raportul de forțe iniţial, perso- 
najele masculine sint ingenios plasate pe spi- 
rala ierarhiei sociale. Străfundurile unei sa- 
line dezvăluie locuri de supliciu — ocna, dar 
şi de neașteptat deliciu — luxosul sanatoriu 
Tranparența unui geam desconspiră enigma 
unui menaj. O cupolă de sticlă reprezintă pe- 
rimetrul rarefiat al ideilor devitalizate. Aici îşi 
duce existența ginditorul cantonat în iluzia 
absolutului și care se va dezechilibra ușor, 
eșuînd într-o meschină drama. 

Petre Boruga. omul care a trecut ia ac- 
țiune, intelege să-și sacrifice existenţa în nu- 
mele unui ideal al colectivității care-i va asi- 
gura şi libertatea. Nu numai la propriu, ci și 
simbolic. Categoriei de personaje din care 
face parte i se rezervă șansa de a sparge 
oglinda prea strimtă a existenţei degradante 
şi de a evada în concret, în realitate, prin 
asumarea propriului destin. În saltul de la 
anecdotic la ideologic, pe drumul descris de 
critica gindirii teoretice în raport cu rațiunea 
practică (o ambițioasă miză pentru un film al 
actualitâţii) regizorul Şerban Marinescu e 
susținut de inteligenta “sensibilitate actori- 
cească a tuturor interpreţilor ce au reimagi- 
nat personajele lui Camil Petrescu așa cum 
autorul şi le-a dorit: permanent „răsfrinte în 
ele insele" (și irina Petrescu, Maia Morgen- 
stern, Julieta Ghiga, Mariana Mihuţ, şi Ştefan 
iordache, Adrian Pintea, Bujor Macrin, Mar- 
cel lureş, Ovidiu Ghiniţă). 

De un cutremurător efect este fundalul so- 
nor, missa corală compusă de câtre Dan Ște- 
fânică, acordurile sale obligind la o pioasă 
reiterare a metatorei prăbușirii şi înălțării 
omului. Regizorul a avut un excelent partener 
în inventivul operator de talent şi rafinament 
Viad Păunescu. Astfel se face că „fluxului de 
conștiință“ practicat de către Camil Petrescu, 
maestru al conexiunilor -sinestezice, i s-a pu- 
tut crea şi substanțialitate filmică, printr-o 
suită de declicuri, inaugurate de zguduitoa- 
rea secvenţă-prolog. intens, dar fără ostenta- 
ție metatorizată, căreia îi va corespunde dra- 
maticul epilog cu emoţionantă frustețe im- 
prumutat direct din istorie. Printr-o figură de 
sti! din arsenalul reverberărilor de semnifica- 
ție — filmul în film: o imagine-document 
amintește că aparatului de fotografiat, care a 
imortalizat un semnificativ moment de luptă 
revoluționară, i se substituie acum aparatul 
de fiimat căruia i se datorează aceste valo- 
roase lecturi cinematografice. Lecturi cine- 
matografice care se dovedesc in acord cu 
cele mai recente exegeze literare, invitind la 
refiexie asupra punctului de confluență dintre 
literatură și fiim — metaforele vieții. 

Și poate nu lipsit de importanţă este faptul 
că pentru cinetilii de la Costineşti un alt cen- 
tru de interes în acest an l-a constituit gala 
de diaporame: modeşti artişti ce-şi poartă 
aparatele în spinare refac drumul devenirii ci- 
nematografului ca artă, compunind, la nivel 
de fotogramă, sensibile metafore. 


Irina COROIU 


~l 


COSTINESTI '89 


Debuturi 
în metraj mediu 


P.... că singurele clipe care răscum- 
pără (compensează) duritatea efortului de a 
fi prin film sint acelea cînd dumnealui — fil- 
mul — nu-ţi mai aparține. Cind nu mai e ni- 
mic de făcut, de adăugat, nimic de explicat şi 
iți rămine doar un loc (pe ace) înty-o sală de 
proiecție, printre cei cărora le-ai destinat 
acest mereu uimitor produs de cuvint, sunet, 
culoare, mişcare. și nespusul dintre toate 
acestea, minunata vietate nereprodusă inca 
pe nici o cale artificială, filmul, În acele mo- 
mente, cind pelicula se derulează și sala pri- 
mește povestea, nu i-aș dori nimănui să fie în 
locul nostru — cei care semnăm. În acele 
momente, tu, suspectul principal și sfătuitul 
nr. 1, eşti singur. Chiar singur. Cei din 
preajmă nu au nici o vină. Şi începi să vezi și 
să auzi altfel, impertecţiunile se dilată, notele 
false iți singerează timpanul, ochii ţi se in- 
chid cu o secundă inainte de cadrul vitreg 
sau vitregi! şi iți devine din ce în ce mai clar 
ca vei trăi mereu între bucuria lucrului dus 
pină la capăt și nostalgia celui care ar fi pu 
tut (și ar fi trebuit) så fie. Pelicula curge şi 
deja visezi următorul pas, următoarea şansă 
de a spune povești pentru cei din preajma, 
cei de alături, care, poate, într-o zi vor recu- 
noaşte urma trecerii tale prin sufletele lor 
Dar asta e altă poveste... 


„„A noastră, a celor trei debuturi în me 
diu-metrajul artistic, a inceput cu „a fost 
odată ca niciodată” și chiar a fost ca .nicio- 
ddtă. pentru că ni s-au încredințat cele trei 
scenarii în urma unui concurs. Inițiativa Ca- 
sei de filme Patru s-a constituit într-un de- 
mers lucid și plin de fair play, menit så im- 
plice maximal și să rentabilizeze potențialul 
creator al tinerilor regizori debutanţi. For- 
mula lung-metrajului de scheciuri reunite 
prin similaritatea tematică a complicat, 
într-un mod fericit, mersul nostru pe sirmă, 
sirma aceea de pe care — mai ales cind de- 
butezi şi (ciudat) mai ales atunci foarte sub- 
tire — nu ai voie să cazi. Din laboratorul dra- 
maturgic am „ieşit“ în producție, „la bătaie' 
Important este cá am fost luaţi in cel mai se- 
rios cu putinţă, conducerea studioului asigu- 
rindu-ne echipe de producţie experimentate, 
cu ajutorul cărora, noi, cei trei tineri absol- 
venţi temporar relegați pe țărmul secundaria- 
tului, am (re) început să fim regizori. Cu du- 
rere și blindețe filmele s-au născut. Foarte 
asemănătoare cu ceea ce se presupunea ca 
trebuie să fie. Şi incă... 


„A urmat Gala de la Costinești. prima pre- 
zentare oficială a filmului în public. Prima 
participare „pe caii mari”. A urmat, deci, 
proiecția aceea despre care vorbeam la ince- 
put: singurătate . teama de acela care nu 
greșeşte niciodata pentru că are numai dra- 
goste de dat — publicul. După proiecţie s-a 
intimplat să aud următoarea parafrază la o 
propoziție celebră (vorbea un tinăr): am ve- 
nit, am văzut, mi-a plăcut. Am tresărit și inca 
sint dispus să cred că glumea. Dacă nu, in 
seamnă că deocamdată am invins. 


Radu CARANFIL 


Coincidenţa 


nde e „autostop“, musai să tie şi un soi 
de coincidență — altfel, n-are haz povestea. 
Unde e Fără lumini de poziţie, coincidențele 


abundă — altfel, n-ar fi existat povestea 
Coincidenţele sint ochiurile acestei istorioare 
croşetate „unu-pe-față/ nici-unu-pe-dos” din 
fir de melană pastel, câ mohair-ul e scump şi 
oricum există dubii asupra pronunției. Şi tot 
suverana Coincidenţă a mingiiat și prezența 
mea la festival: prima şedere in Costineşti 
(staţiune pe care, ca un „doimaionez“” habot- 
nic ce sint, n-o cunoscusem decit pe fugă); 
primul contact cu gala; primul meu film (şi 
cel din urmă ca valoare; sper); prima proiec- 
ție cu public a filmului („avanpremieră abso- 
Iutā", ca să zic așa); în fine, prezentarea a 
avut loc în seara zilei cu cea mai strașnică 
activitate solară a anului — referința operato- 
rul Mihai Spătaru (Stop! Coincidenţă: impre- 
ună am lucrat în institut, impreună am ciști- 
gat și onorat concursul de debut). 

Dar, curind, Coincidenţa a cedat locul unor 
personaje mai serioase: reacțiile la primul 
meu film. N-au fost nici peste, nici sub aștep- 
tări. Publicul s-a bucurat, a ris (unde tre- 
buia), n-a plins (că nu era cazul), a conside- 
rat că, citez o opinie entuziastă, „cele trei 
scurt-metraje au ca punct comun Arta” (mul- 
țumesc pentru incurajare. stimate cinefil!) 
Specialiștii au intimpinat obiectiv filmul, 


Autoportret 
și... Camil" 


M. intii am iubit sculptura, dar la Insti- 
tutul „Nicolae Grigorescu”, pe care l-am ter- 
minat în 1979. am studiat design-ul. 

importantă, foarte importantă pentru mine 
s-a dovedit educaţia în spiritul imaginii. Ima- 
ginile sint aproape ca nişte cuvinte... În orice 
caz, impactul ochiului cu lumea este extraor- 
dinar, senzaţia este de contact direct cu 
obiectele, o atingere aproape fizică ce bu- 
cură sau doare. 

Trăiam ca purtat de un halou care nu ştiam 
unde mă va duce. Simţeam intens, mă încăr- 
cam de senzaţii. Şi e foarte greu să te porţi 
pe tine insuţi atunci cind te resimţi de prea 
plin sufletesc. Şi totuşi ce bine e să te afli in- 
lâuntrul fenomenului artistic! 

Plasticianul lucrează și tace. Tace şi lu- 


Emoţiile urcării pe podium: Valeriu Drăgușanu, Mihnea Tăutu 
Cristina Corciovescu, Gabriela Baciu Negrescu, 
Marian Negrescu, Zeno Bogdănescu, Basarab Smărăndescu, 
Anda Onesa 


apreciind ce era de apreciat, ințelegind ce 
era de înțeles. Snobii și idealiștii n-au ratat 
ocazia de-a ne mustra părintește „de ce am 
acceptat“ și că „măi copii, v-aţi tăiat craca" şi 
etc. Şi astfel. am ingerat cuminte hapul dul- 
ce-amărui al debutului, mi-am văzut prima 
caricatură (mulțumesc, Marian Avramescu), 
primul interviu (mai precis, potpuriu din rãs- 
punsurile mele), am savurat trei zile de plajă 
superbă La Epavă şi... da! Cel mai frumos ca- 
dou, tot din partea COINCIDENȚEI: taman la 
spartul conferinței, cînd „maitre-des-cârâmo- 
nies"-ul dădea să declanșeze semnalul de in- 
chidere cine credeţi că răsare neptunian din 
valurile publicului? Cine, dacă nu vajnicul 
corespondent al revistei. „Cinema“, Al. Jur- 
„can, căruia îi pierdusem urma de doi ani, 
vechi prieten epistolar (şi nu numai) din vre- 
mea cind și eu, cu modestie polemică, mă 
număram printre spectatorii care „nu sint nu- 
mai spectatori”, așteptindu-mi debutul și rea- 
lizarea — atunci, ca şi acum. 


crează. Lucrează și tace. Pentru el cuvintul e 
foarte greu de rostit. Atit de multe vorbe 
mi-au murit... 

Într-o zi am descoperit un loc numit „Po- 
dul” — teatrul studențesc, și am hotărit să 
mă încerc eu pe mine însumi. Mi s-a spus: 
Poftim! şi am păşit pe un tărim al nonconven- 
ționalului. Marea incercare consta în capaci- 
tatea de a-ți asuma rolul, de a lua cu tine 
personajul. Netrișind, netrucind. 

Eram foarte tinăr, la inceput de viaţă, și 
încă mă întrebam cine sint, care-i locul și 
rostul meu pe iume. Acolo, atunci, am avut 
revelația Actorului, a puterii lui. E ca şi cum 
ţi-ai vedea unul dintre euri desprinzindu-se 
brusc, instantaneu, și evoluind solitar. O nă- 
lucă ce-i capabilă să impresioneze... 

Așa am devenit actor ia Teatrul „Mihai 
Eminescu” din Botoșani. Multe lucruri din 
existența mea stau sub semnul lui Eminescu 
Chiar această primă ințânire cu cinematogra- 
tul, prilejuită de personajul lui Camil Pe- 
trescu, în filmul lui Şerban Marinescu Cei 
care plătesc cu viața. Pe Demetru l-am simţit 
de la bun inceput asemeni lui Eminescu. O 
esenţă exemplară umbrită de damnare. Sme- 
renie în fața iubirii și ardere intensă la scris. 
Măcinat și de dorința de a trăi intens, și de 
visul de a atinge ataraxia. O ființă romantica 
a cărei fragilă sensibilitate nu incape în vorbe 
căci ar risca să se pulverizeze... 


Mihnea COLUMBEANU 


Talentul pe scara virstei 
(Nicolae ‘Girardi 


şi Basarab Sm 


ndescu) 


Costinești: trambulina debuturilor. 
[Sa en eee cata ru ca un, al - 


Pentru emoţiile trăite din nou împreună cu 
echipa acestui prim film al meu n-am cu- 
vinte... 


Ovidiu GHINIȚĂ 


0 adevărată 
enciclopedie 


O... pe la 17 ani, am fost întrebată de 
ce vreau să mă fac actriță. Atunci am răs- 
puns: vreau să-i învăţ pe oameni ce-i binele. 
ce-i răul și cum se desparte binele de râu. 
Astăzi răspund la fel, deși am crezut cá voi 
folosi alte vorbe. Părinţii mă vroiau medic, 
dar impătimirea mea pentru teatru i-a con- 
vins pină la urmă. La institut am intrat abia la 
a treia incercare, în 1984, şi am reuşit la 
clasa Sandei Manu. De la dinsa am învățat ce 
înseamnă tehnica și rigoarea, felul în care 
poţi iubi meseria de actor, modul în care i te 
poți dedica. indrumată am fost apoi și de 
Adriana Popovici care mi-a arătat drumul în 
abordarea rolului, în teatrul psihologic în 
special. Aşa am inceput să intuiesc în ce 
constă miracolul fiecărei seri de spectacol. 
Tot în Institut am descoperit și misterul ima- 
ginii de celuloid. Am jucat în filmul de debut 
al colegei mele Olivia Şireanu Dacă dragoste 
nu €... Anul Ilii mi-a rezervat intilnirea cu re- 
gizorul Dan Piţa de la care aveam să aflu cit 
valorează generozitatea și dorința de dăruire 
în delicata noastră profesie. in care nu poti 
trăi decit din dragostea semenilor și pentru 
dragostea lor. La acest debut al meu în film 
șansa mi-a fost dublată de norocul de a exis- 
ta alături de un actor ca Ştefan lordache, 
care pentru mine a reprezentat o adevărată 
enciclopedie vie a profesiei. Obligaţia de a 
păși în inefabilul univers sadovenian, incre- 
derea lui Dan Pita de a-mi acorda partitura 
unei compoziţii de virstă m-au ambiționat, 
desigur, dar m-au şi stimulat în a imagina un 
personaj atit de complex. 

Astfel am căpătat- şi incredere în forțele 
proprii şi în viitor. 


Gabriela BACIU 


O teribilă 
poftă de... debut 


Ciu vorbind, scurt metrajul Po- 
dul reprezintă debutul meu ca regizor de 
film. Pentru mine, însă, Podul nu e un debut, 
adică nu e o afirmație, ci un mare semn de 
întrebare. Deși nu se poate (ce bine ar fi să 
se poată!)) mi-aş fi dorit să fac un fiim Podul 
— de exemplu, cu care să nu debutez, adică 
un film care nu trebuie obligatoriu vindut şi 
văzut. Voiam doar să văd ce ştiu... Și apoi să 
aleg, eu insumi, un drum, nu drumul să ma 
aleagă pe mine. Acum ştiu ce nu știam des- 
pre mine. Abia acum am o poftă teribilă de 
debut. Mi se pare un semn bun că m-a lăsat 
bateria, in parcarea de la Costinești. tocmai 
cind voiam să plec spre casă... 


Valeriu DRĂGUȘANU 


Startul 
în „calificări“ 


N. Ştiu pentru alții ce inseamnă, dar pen- 
tru mine „Atenţie! Motor!“ a insemnat, in ca- 
zul filmului de debut, startul intr-o cursă (de 
fapt cite cadre atitea curse) comparabilă cu 
cele din cadrul Olimpiadei și numite „curse 
de calificare” sau, pe scurt, „calificări“. 
De multe ori in aceste „calificări“ incleşta- 
rea este mai aprigă decit in finală. Cred câ 
așa a fost și este, în cazul debutului cinema- 
togratic împlinit prin realizarea unui scurt 
metraj. Acest gen de fiim, poate mai puţin 
cunoscut de marele public, are şi el la fel de 
precise şi necesare legi de ființare. Cunos- 
cute și studiate in școală, ba chiar aplicate şi 
exersate in filmele de institut, in scurt me- 


promițătoare 


traje şi mai scurte, notele specifice aleartiturii 
unui scurt metraj artistic rămîn greu de exe- 
cutat chiar și de profesionişti încercaţi. Den- 
sitatea şi concizia expresiei cinematogratice. 
necesare de altfel și lung metrajului, devin în 
cazul unui film de treizeci de minute ele- 
mente care prevalează asupra povestirii ce 
nu poate fi una amplă și savant articulată. 
Dacă adăugăm acestor „figuri impuse“ tot 
complexul de stări afective şi emoţiile susci- 
tate de realizarea unui „ceva“ de care depind 
foarte muite, se obține o imagine vagă a ceea 
ce este sau poate fi un debut in imaginea de 
fiim sau, în cazul colegilor mei, în regie. 

Această stare a debutului nu are termen de 
comparaţie și este irepetabilă. Poate fi ase- 
muită cu prima călătorie în mare deschisă a 
unui comandant de cursă lungă sau primul 
salt cu parașuta. Teoria şi acțiunea simulată 
au ca revers, în cazul debutului în film, con- 
ştientizarea răspunderii materiale și morale 
implicată la fiecare declanșare a aparatului 
de filmat. De fapt, acesta este și unul din fac- 
torii de izolare. care fac din cea mai bună 
şcoală de film o seră. Ce simte un debutant 
cind un studio și o producţie naţională i-au 
scora „mină liberă“ nu simte nici un stu- 

t. 

Ce sentimente şi „senzaţii“ încearcă un de- 
butant în timpul realizării efective a filmului, 
în perioada de pregătire şi de filmare, este o 
altă poveste faţă de care ce aţi aflat pină aici 
este ca o picătură căzută dintr-o cisternă. 

Un alt mare rezervor de impresii, ce pot al- 
cătui şi ele o poveste. îl constituie şi faptui 
participării într-o gală cu caracter competiţio- 
nal unde tinărul debutant își poate obiectiva 
în cel mai înalt grad, chiar fără ajutorul juriu- 
lui, părerile și poziţia faţă de creaţia ce repre- 
zintă, printre multe alte lucruri, şi inceputul 
lui de drum. Gaia filmului de la Costineşti 
poate fi socotită o cursă importantă în ale că- 
rei calificări filmul Autostop, la a cărui reali- 
zare am participat în calitate de operator, a 
peace i de baremul ce permite participarea în 

inală. 


Petru MAIER 


Să faci 
soarele 
să apară 


A Aks am fost chemat la probe pentru 
fiimul ce avea să se cheme Nolembrie, ulti- 
mul bal, am rămas, pur și simplu, mut de ui- 
mire. Dădusem examen de patru ori la insti- 


Însăși 
participarea 
e un premiu 


L. Costineşti, anul acesta, m-am afiat 
pentru a opta oară. De fiecare dată vin cu 
mare plăcere fiindcă este singura ocazie să 
poţi intilni cineaşti din toate studiourile cine- 
matografiei noastre. Şi mai este — de ce să 
nu recunosc — și nostalgia Costineștiului cu- 
noscut în '53 cind, pe lingă plajă, nu exista 
decit un cîmp de fotbal și de... păscut. 

Gala, care-și socotește de acum o duzină 
de ediţii, are ani buni şi ani foarte buni. Cum 
a fost chiar anul acesta cind în competiție 
s-au aflat cel puţin 3—4 filme de talie inter- 
națională pe care le și numesc Cel care piš- 
tesc cu Noiembrie, ultimul bai, Vacanţa 
cea mare, ce are vulpea coadă. Selecţia in 
materie de film documentar mi s-a părut mài 
mediocră decit altădată, „iar animația o gă- 
sesc deficitară în ceea ce privește scenariul, 
imaginația. M-au impresionat, ca de fiecare 
dată, cineamatorii atit cu fiimele lor de repor- 
taj cì şi cu cele eseu şi, în special, cu diapo- 
ramele. Entuziasmul trebuie să şi-l menţină 
mereu proaspăt. Să nu aspire la o... iluzorie 
profesionalizare. 

Făcind parte din juriu, am fost deosebit de 
atent la tematica filmului de ficțiune care 


tut şi uite că a cincea oară a fost să fie o du- 
blă izbindă. Întînirea a fost din primul mo- 
ment extrem de incitantă: un adevărat mara- 
ton în care trebuia să fac față și unui text 
anume cu greșeli de topică (pentru a-ţi pune 
la încercare perspicacitatea intelectuală) şi 


- improvizaţiei pe linia generală a comporta- 
- mentului personajului (Emil — un tînăr cu o 


sensibilitate exacerbată de boală) și aparatu- 
lui video căruia nu-i scăpa nici o ezitare. 

De la bun inceput am jucat cum mi-a „cîn- 
tat“ Dan Piţa! 

Pentru mine, dinsul e un vrăjitor cu sufietul 
totuşi atit de aproape de noi. Foarte cald, is- 
coditor, atent, aproape tăinuitor. Mie mi-a in- 
suflat o — de neatins altfel! — decontractare 
— o stare de destindere şi o bucurie a jocului 
cum — probabil — n-am să mai intilnesc. Are 
un simţ al umorului nemaipomenit, dar şi o 
gravitate aparte. L-am privit fascinat cum. 
odată, cind picla ne împiedica să filmâm, 
mi-a spus: Am să recit în minte 33 de strofe 
din „Luceafărul“ şi-ai să vezi — o să apară 
soarele. S-a plimbat 7—8 minute cu ochii in- 
chişi, după care i-a deschis şi a putut spune 
— într-adevăr — motor! 

Orele de fiimare treceau în zbor precum 
clipele, poate şi pentru că mereu ne însoțea 
o melodie — acel fir de vrajă care avea så 
lege întreaga poveste și pe ecran. Şoimiţa 
Lupu — partenera mea directă — era binein- 


Făcind front comun, echipa filmului Un studio 


in cdutarea vedete. 


Mihaelea Telea, 


unei 
Sorin 


teles cea dinții care sesiza tempo-ul pe care-l 

preluam apoi cu toţii, plutind parcă... Aşa mi 
s-a dovedit mie că se poate filma — recrea — 
o lume, un univers. 

„Tare aş vrea ca odată și odată, recitind la 
rind trei poezii de Bacovia. poetul meu prete- 
rat, să fiu și eu în stare să aduc soarele. Mă- 
car pentru Călin Ghibu — operatorul mâias- 


Manuela Hărăbor și două „prezenţe organ 
Amalia Spălăţelu și Viorica Zorilă 


încă nu și-a descoperit pe de-a întregul ade- 
văratul fâgaş, mai ales in ceea ce privește ac- 
tualitatea. Pentru că, de exemplu, nu se 
poate doar să ştii, trebuie să şi simți cum 
creşte iarba. În materie de imagine, s-ar pu- 
tea afirma că un premiu și o menţiune sint 
prea puţin atunci cind filmele Galei sint sem- 
nate și de Călin Ghibu şi de Doru Mitran şi 
de Vlad Păunescu sau Vivi Drăgan: Vasile. 
Dar ne-am propus să fim cit mai drastici, cît 
mai exigenţi. Şi, în fond, însăşi selecția în 
Gala Costineştiului, care-și menţine constant 
statutul valorilor competitive, este — trebuie 
să fie — un premiu. > 


Nicolae GIRARDI 


0 întrecere 
cu tine însuți 


D. aş fi fost întrebată atunci, în zilele 
Galei de la Costineşti, „cum e€..., ce simţi... 
ce impresii..." aş fi răspuns, probabil, precum 
Cordelia Regelui Lear: „Nimic, my-Lord“ sau 
ca într-un basm „Ca sarea în bucate, mă- 
ria-ta!“ 

Emoţia ce mă copleşea era totuși atit de 
puternică incit mi se părea că însâşi realita- 
tea devenise impalpabilă. 


https://biblio 


Să participi în Gală cu două filme... două 
roluri în aceeași măsură dragi şi dificile, pe 
care le-am elaborat sub îndrumarea unui 
„consacrat"-Mircea Mureşan și a unei „tinere 
speranțe“ spectaculos şi definitiv confirmată 
— Şerban Marinescu! Însăși participarea — 
cum spuneam — mi se părea a fi implinirea 
unuia dintre cele mai tainice şi dragi visuri 
(confruntarea cu publicul de la Costineşti in- 
seamnă. într-adevăr, una din probele de foc 
pentru un tînăr actor). 


Şi apoi a venit... „verdictul“! 

Aş fi nesinceră dacă aș afirma că, undeva, 
în adincul sufletului nu speram, nu doream. 
nu așteptam... Pentru un actor, a fi premiat la 


Vedeta numă- 
rul unu, Ște- 
fan Jordache 


Virgil Puicea, Nicolae Corjos, 
llieșiu, Costin Mărculescu, Dan Purec 


tru al acestei prime experiențe cinematogra- 
ese retea care se numește Nolembrie, ulti- 


Gabriei COSTEA 


Muntele vrăjit 


i eee o singură lumină în noaptea al- 
bastră. A 

Un spațiu capcană, un spaţiu-cerc, doi oa- 
meni prizonieri în alb, în curăţenia sentimen- 
telor. 

O casă, cotlon al sufletului, — barocă, in- 
cărcată cu bogăția universului intim, acum 
descoperit sau redescoperit de erou. A 

Rotirea casei — beatitudinea sentimentului, 
închiderea . cercului, rotunjimea. > 

Cercul privit din afară — spitalul. Alb şi sti- 
clos. O iarnă de interior. Geamurile lui? 
Gheaţă cristalizată altfel, fără flori. Separă un 
om de altul, apa de aer sau un sentiment de 
vulnerabilitatea sa?... 

Ginduri din iarnă pentru o seară de vară. 

Uitind emoția primului pas, am urcat pe 
scena Galei alături de ceilalți colegi răsplătiți 
cu premii. Primul film Flori de gheaţă și pri- 
mul premiu într-o companie onorantă. 

Un premiu e un punct, dar și un aliniat 
nou. Un moment de bilanţ și un nou start: Ki- 
lometrul 36, tot în regia lui Anghel Mora. 

Proiectele comune incepute din Institut 
continuă. 


Basarib SMĂRĂNDESCU 


Gala de ia Costineşti echivalează cu provoca- 
rea la o întrecere cu tine însuţi, un maraton 
al autodepășirii. Încrederea ce ţi s-a acordat 
nu mai ai dreptul s-o infirmi nicicind. De fapt 
„incredere“ inseamnă însăşi opțiunea regizo- 
rului Şerban Marinescu de a mă distribui în 
rolul Mariei Sineşti — rol foarte greu, abordat 
în interpretări magistrale de mari actriţe. lar 
întîlnirea cu minunaţii actori Ştefan lordache 
şi Adrian Pintea înseamnă poate momentul 
cel mai important în devenirea mea ca ac- 
triță. Înveţi de la ei să te descoperi pe tine în- 
săţi, pe propriul tău drum! 

„Cit vå iubesc? „Bunule my Lord, m-aţi 
făurit, crescut, iubit — iar eu vă-napoiez. 
aceste îndatoriri așa cum sint, cum nici mai 
mult nici mai puţin, atit cit limitele mele îmi 
permit“. (Regele Lear, actul | — Cordelia). 


Mala MC IGENSTERN 


Faptul că există 


Viei acestei Gale constă mai întii în 
faptul că ea există. 

Fiind unica manifestare cinematografică 
competitivă naţională, unica ambiţie a ci- 
neastului este să poată participa și concura. 
E Particip a cincea oară şi sper că nu şi ul- 
tima... 


Anghei MORA 


Năzuința 
spre cuprinzător 


E ce trebuie subliniat de la bun ince- 
put e faptul că, in materie de film documen- 
tar, recenta ediție a manifestării de la Costi- 
nești și-a deschis porţile unui grup de reali- 
zatori aparținind, aproximativ, aceleiași gene 
raţii — dacă dàm acestui ultim termen o ac- 
cepţie mai largă, libera de constringerile ac- 
cidentului biogratic; s-a realizat, astfel, o mai 
pregnantă unitate stilistică a filmelor prezen- 
tate — care se revendică, aproape fără ex- 
cepţie. de la o problematică actuală, speci- 
ficā perioadei pe care-o parcurgem —, rele- 
vindu-se totodată preocupările pentru diver- 
sitate stilistică, pentru afirmarea (în teritoriul, 
predilect. al filmului de autor) a personalităţii 
fiecârwa dintre cei prezenţi. 


O pregnantă 
| unitate 
stilistică 


Observam, și cu alt prilej, că filmul româ- 
nesc de actualitate — in cadrul căruia docu- 
mentarul aduce o notă distinctă — se carac- 
terizează in primul rind prin «năzuința esen- 
țială spre cuprinzător şi contemporaneitate», 
cum spunea cineva: vâdindu-și, din acest 
punct de vedere, subtile afinități cu romanul 
nostru de azi. Considerăm esențială această 
năzuință nu numai pentru că poate fi intilnită 
în sumedenie de fiime, ci și din pricină că 
prezența ei — in măsuri și modalităţi diterite 
de la caz la caz — se constituie în principala 
lor caracteristică, schiţindu-le profilul şi de- 
terminindu-le speciticitatea. De aceea, rele- 
vante pentru momentul cinematogratic pe ca- 
re-l traversâm mi se par așa-zicind filme- 
le-mărturie: plasindu-şi acțiunea în actualita- 
tea imediată și propunindu-şi un pregnant 
scop educativ, aceste filme reușesc să fixeze 
pe peliculă amânunte semniticative ale unui 
prezent pe lingă care, altfel. riscăm a trece — 
tocmai pentru că îl trăim şi i ne integram 
pină la identificare. i 

Un titlu expresiv pentru punctul de vedere 
avansat aici poate fi București — file de epo- 
pee, realizat de Virgil Caiotescu în cadrele 


Intrarea unui tren în... 
halta Costineşti (Copel Moscu 
şi Otto Urbanschi) 


Punte 
spre viitor: 


lung-metrajului documentar. oglindă vie a 


„ devenirii noastre socialiste, Capitala țarii este 


surprinsă — cu o acuitate a privirii specifica 
documentaristului experimentat care sem- 
nează filmul — în datele esenţiale ale tran- 
stormărilor din ultimii douăzeci de ani: care 
i-au adus statutul de oraș modern, în deplin 
consens cu dezvoltarea întregii țări — pe 
care o reprezintă la parametrii superiori ai 
evoluţiei sale. lar apelul la imaginile de ar- 
hivă, inevitabil în asemenea ocazii, capătă — 
datorită concepţiei generale a filmului, care 
face din aparatul de filmat un martor privile- 
giat al secvenţelor înregistrate — valenţe noi, 
punind în valoare multiplele semnificaţii aie 
imaginii. 

Realizarea, într-un termen-record: 35 de 
zile, a pasajului subteran din Piaţa Unirii este 
subiectul filmului (cu acest modest, dar sem- 
nificativ titlu: 35 de zile) realizat de Adrian 
Sârbu. După cum s-a subliniat, la vremea 
respectivă, de către comentatori, ideea fun- 
damentală a filmului este verticalitatea em- 
blematică pentru năzuința spre mai bine a 
constructorilor României socialiste. 

De un pertect echilibru între intenţie și rea- 
lizare, intre realitatea oglindită și personalita- 
tea autorului, ni s-a părut filmul lui Copel 
Moscu intrarea unul teren in gară — care ve- 
nea la Costineşti aureoiat de Marele premiu 
decernat de ACIN pe anul 1988 Cu un titlu 
ce evocă înseși originile cinematografului, 
din raţiuni pe care și le afiā în propria-i struc- 
tură, filmul lui Copel Moscu este, dacă vreți, 
o „poveste de dragoste“: între proiecţionista 
cinematografului din localitate și un tinăr ce- 
terist de pe terenul care aduce, în orașul de 
pe malul Ozanei, bobinele... Prin intermediul 
acestei „poveşti“ — posibil embrion pentru 
subiectul unui film artistic de lung metraj — 
camera de luat vederi (minuită cu precizie şi 
sensibilitate de constantul colaborator al re- 
gizorului, operatorul Otto Urbanschi) pătrun- 
de în viața întregii localităţi, invederind, înca 
o dată, valabilitatea ideii, caracteristică tutu- 
ror filmelor lui Copel Moscu, că adevărul se 
află, mai ales, în lăuntrul lucrurilor (eveni- 
mente, fapte, întîmplări), nu la suprafața lor. 
Retfuzindu-și, d rivă, abstractul şi deco- 
rativul — inedit, în ambele cazuri —, Copel 
Moscu reușește, printr-o ştiinţă a amănuntu- 
lui (semnificativ) care-i este proprie (și care-l 
„denunţă“, de la primele cadre, pe cineastul 
autentic), să dea o caracterizare complexă 
„eroilor“ săi, care devin adevărate personaje, 
cu nimic mai prejos decit „semenii“ lor din 
fiimul de ficţiune. 

De asemenea echilibrat, vădind o bună stă- 
pinire atit a diticilului domeniu pe care-l 
abordează (numismatica), cît și a meșteșugu- 
lui cinematografic, care caută cele mai bune 
şi mai frumoase mijloace de a-și apropia 
spectatorul, ni s-a părut Monedele — dialog 
între civilizații (creaţie de autor, realizat de 
Cristian Perianu în Studioul de filme ai Minis- 
terului de interne și prezentat la Costineşti 
„hors concours"); este un film de educaţie ci- 
vică şi patriotică, în primul rind, dar și un act 
de cultură — prin datele inedite, ori prea pu- 
țin cunoscute marelui public, despre istoria 
patriei, pe care le aduce în discuție. 

N-aș vrea să mă grăbesc cu vreo concluzie 
înainte de-a aminti și celelalte documentare 
prezentate la Costinești: mai intii Desprinde- 
rea (un frumos film de autor, semnat de Doru 
Matei, vådind însă un exces de personalitate: 
prin preponderența, aproape exclusivă, acor- 
dată imaginii „în sine“), apoi, în serie, Biblio- 
teca (regia: Lucian Henţiu), Mihai Eminescu 
(scenariul, regia, imaginea: Mircea Bunescu) 
Semnul muzicii (scenariul și regia: Luiza Cio- 
lac) — marcate, acestea trei, de un evident 
deficit de personalitate. Tocmai calitatea de 
martor, caracteristică pe ansamblu  filmulu: 
nostru documentar, este, aici, cea mai puțin 
pregnantă. 

Căci calitatea aceasta, de martor, nu in- 
seamnă inregistrarea mecanică, pasivă (și 
pretins obiectivă) a unei realităţi în perpetua 
mișcare, în continuă evoluţie; i însuși fiu al 
cetăţii, cineastul dă actului sáu creator o fi- 
nalitate nu numai estetică, ci și politică şi 
morală: finalitate subsumată, în epoca noas- 
tră, ideii de angajare. lată un adevăr pe care 
filmul documentar îl impune cu pregnanţă, 
prin cele mai bune realizări ale sale: care, 
vorbind despre ziua de azi, pregătesc ziua de 
miine. 


Nicolae ULIERIU 


Lă 


https://biblioteBa-digit 


Costineşti '89 


lungi secunde 


U n amfiteatru, așezat la egală distanță in- 
tre mare și calea ferată, se umple — citeva 
seri la rind — cu oamenii care vor să vadă 
film. În marele semicircular, vizionarea se eli- 
berează de rigoarea sălii de cinematograf. 
Aici realizatorii de film documentar sint pla- 
saţi de fiecare dată, între două (mari) „pre- 
siuni“: cea a așteptării, crescînd nerăbdă- 
toare, a publicului venit cu mult înaintea lä- 
sarii întunericului, și cea a filmului jucat, care 
va urma, „vedeta serii“. 

In cele 10 minute de proiecţie se aud: tre- 
nurile multe și lungi, ritmurile (parcă) mereu 
disonante faţă de coloana sonoră şi imaginea 
filmului — ale muzicii amestecate de cele 
două superdiscoringuri: se văd și se aud 
avioanele nopții — două girofaruri colorate. 
Amfiteatru! amplifică însă cel mai bine frea- 
mătul și liniștea publicului. La Costinești sint 
remarcate toate informațiile noi pe care le 
aduce un film documentar: intii o tăcere, apoi 
un murmur inconfundabil, în consensul său 
aprobator sau de negare. Cele 10 minute sint 
astfel, pentru realizator. 600 de lungi secunde 
în care se verifică perfect densitatea și fraza- 
rea comentariului, ritmul de montaj şi nuan- 
tarea temei (abordate). 

Colectivul de creatori ai studioului nostru 
— M.i. — din ce în ce mai cunoscut — a re- 
venit în gală cu o temă „in premieră“: prezen- 
tarea istoriei patriei prin gravurile și textele 
imprimate pe monede, acestea din urmă fiind 
secole în șir mesagerele informaţiei autentiti- 
cate. Filmul Monedele — dialog intre civiliza- 
ţii popularizează însă şi cadrul legal al deţi- 
nerii acestor valori aparținind patrimoniului 
cultural naţional. 


Cristian PERIANU 


Premiile te obligă 


S. operator de imagine. Documentaru! 
este pentru mine o profesiune de credința 
Reportajul este forma cea mai fierbinte a 
scurt metrajului. În ultimii 15 ani, scurt me- 
trajul românesc a ciștigat mult în calitate prin 
apariţia mai multor promoții de creatori ab- 
solvenţi ai |.A.T.C., școală căreia îi datorăm 
cu toţii primii noştri pași măsuraţi în toto- 
grame și cadre. Prima mea întîlnire de ci- 
neast cu Costineștiul a avut loc în anul 1978, 
cînd, împreună cu alți colegi, am realizat un 
film despre tabăra studențească. În acest film 
se poate vedea hotelul „Forum“, în construc- 
ție. De atunci ne-am atașat de Costineşti. 

În anul 1983, filmul Seraliștii obține premiul 
pentru cel mai bun film documentar. Regia 
Copel Moscu, imaginea Otto Urbanschi. Se 
deschide acum o colaborare pentru mulţi ani 
şi multe succese: Căutătorii de aur, Pe malul 
Ozanei, Virsta de aramă, Marșul poștașilor, 
Şcoala mea iubită și astăzi, intrarea trenului 
in gară. Majoritatea acestor filme au obținut 
premii în cele mai importante competiții: 
Costinești, Cupa de cristal, ACIN... 

Dragostea cu care m-am atașat de docu- 
mentar mi-a fost răsplătită cu trei premii pen- 
tru imagine ACIN la filmele: Pâminiul nu 
acordă invoiri — regia lon Visu (1985); Virsta 
de aramă — regia Copel Moscu (1987); Intra- 
rea trenului in gară — regia Copel Moscu, 
(1988). 

Premiile, ca de altfel chiar participarea 
într-o competiție ca cea de la Costinești. 
obligă. 


Otto URBANSCH: 


Doi dintre laureaţii 
documentarului (Adrian 
Sârbu şi Mircea Bunescu) 


Seriozitate 


„„„iuvenes dum 
sumus! 


A vorbi despre trăsăturile definitorii ale 
unei generaţii, mai cu seamă atunci cînd ea 
se limitează doar la un grup restrins afiat în 
arzătorul proces de formare pe băncile școlii, 
este erei foarte greu, aș putea spune chiar 
imposibil. 

ncerc totuși imposibilul, chiar dacă am 
convingerea intimă că nu voi reuși, cu atit 
mai mult cu cit în estivalui Costinești această 
generere nu a fost prezentă decit cu puține 
ilme, o mostră doar din ceea ce au reușit să 
realizeze în ultimul an, supunindu-se rigorilor 
severe ale programei analitice, dar cu străda- 
nia clară de a se afirma, arătind şi ceea ce au 
învățat și ceea ce pot să dea lumii. Oricit ar 
părea de ciudat și paradoxal, acesta este 
adevărul. Chiar dacă filmele studenţeşti sint 
văzute de puţini spectatori, în afara dascălilor 
și a colegilor, viitorii cineaști visează la miile 
de ochi și sensibilități ale celor ce, poate, îi 
vor cunoaște mai bine într-o zi. La capăt de 
drum, mai exact la capăt de studii, sub ba- 
gheta, de data aceasta pedagogică, a exce- 
lentei profesoare Elisabeta Bostan, au absol- 
vit în acest an trei viitori regizori: Alexandra 
Foamete, fetița de altădată din serialul Năică 
și de curind Unde ești copitărie..., fiimul reali- 
zat chiar de maestra ei, Marius Dumitru Șop- 
terean și Octavian Brinzei. 

Alexandra Foamete este un copil al stu- 
diourilor noastre de film, interpretă in copi- 
lârie, secretară de platou in adolescență. şi 
acum asistent de regie. Ca oricare altul este 
cel de-al doilea film pe care i! prezintă la 
Costinești, cel dintii fiind Într-o fereastră, in- 
spirat din „Acești îngeri trişti“ de D. R. Po- 
pescu. În același timp ea a realizat, ca stu- 
dentă, și Miturile in literatura română, pre- 
miat anul trecut la Cupa de cristal, un film 
comandă pentru elevi, încărcat de meditații 
serioase asupra temei alese, plin de răspun- 
dere şi dragoste pentru adevăr şi frumos. Ca 
o sinteză a experienței căpătată în institut 
apare ultimul ei fiim, Ca oricare altul. Atentă 
la sensibilitatea copilului, la universul său de 
ginduri și preocupări, Alexandra atrage aten- 
ţia părinţilor prea egoiști și preocupaţi de ei 
înşişi încit pot distruge cu ușurință ‘sufletele 
de copil atunci cînd iși distrug familia. 

Curajos, cu încăpăținări ce nu pot fi in- 
vinse cu ușurință, cu o voinţă greu de ciintit, 
a irumpt în viața studențească Marius Dumi- 
tru Şopterean. Poposit de pe meleagurile 
Clujului, Marius a dovedit că multe opreliști 
pot fi înlăturate atunci cind vrei. Preocupat 
mai cu seamă de complexitatea limbajului ci- 
nematogratic, el il studiază cu obstinaţie, în- 
cercind să-i pătrundă secretele. Acest lucru 
s-a vădit și în fiimul său din anul |! Portretul 

anului meu, rezolvat ca propriul 
său portret într-o cheie comic-parodică, pre- 
zentat la Gala de toamnă a filmului studen- 
tesc din 1987, după cum și în filmul său de 
platou, o variantă personală după „Acești în- 
geri trişti“ de D.R. Popescu intitulată Memo- 
ria desprinderii, povestire cinematografică 
despre câutările unui regizor dornic să des- 
copere cea mai bună distribuţie pentru eroii 
cunoscutului nostru scriitor. Sonata anilor de 
mătase, filmul său din această ediţie a Galei 
de la Costinești , este un poem al încăpățină- 
rii unui medic ce redă vieții și societății un 
copil complexat, umanismul străbătind cura- 
jos fiecare moment al acţiunii. 

Publicul a avut prilejul să vadă anul! acesta 
o mai complexă gamă de exerciţii ale opera- 
torilor.  Colaboratorii Alexandrei Foamete și 
ai lui Marius Șopterean au fost Sorin Botoșe- 
neanu și Cristian Stoian, Alexandru Spătaru 
şi Francisc Mraz, absolvenţi în momentul de 
față ai secţiei de imagine de film și televi- 
ziune, ultimii doi deja operatori la Studioul 
Alexandru Sahia, studenți ai clasei conduse 
de cont. univ. Mircea Gherghinescu, proas- 
peţii absolvenţi sint stăpini pe aparatul de fil- 
mat, cunosc cu exactitate valorile cromatice; 
dar, mai mult ca orice, știu să urmărească 
stările sufletești ale eroilor, să le dea exprsi- 
vitate și credibilitate. 

Dacă filmul de absolvenţă este o operă co- 
mună, realizată impreună cu un regizor, în 
programul de studii al operatorului există şi 
un număr important de pelicule indepen- 
dente, de autor. Dintre acestea studiul în alb 
negru și cele de culoare au prilejuit lui An- 
drei Ghişe, anul Ii, realizator ai filmului O, rē- 
mii inspirat din poezia eminesciană, lui Om 
diu Cristescu, autorul filmului Campionul, ṣ 
lu: Dânuţ Alexandru Badea, semnatarul Si- 


inteligenţă, tinerețe 


mului Armonii, cei din urmă în anul IV, nu 
numai posibilitatea de a fi cunoscuţi de spec- 
tatorii tineri ai Costineștiului, ci şi ocazia de 
a le comunica gindurile lor, de a ie dezvălui 
Dodi lor personal de înțelegere a probieme- 
or. 

Dacă tema poeziei eminesciene a fost obli- 
gatorie ia anul Ii, fiecare student de la clasa 
conferenţiarului George Cornea descoperind 
un alt aspect sau o altă modalitate de tratare, 
studenții anului IV, îndrumați de profesorul 
Costache Ciubotaru, au avut deplină libertate 
în alegerea subiectelor. Filmele lor dezvăluie 
o sensibilă și nuanţată apropiere de realitate 
zilelor noastre, fie că aceasta inseamnă chi- 
pul şi personalitatea unui sportiv de vază al 
țării (Campionul), fie frumusețea arhitecturii 
noi și vechi a capitalei (Armonii). 

Absolvenți sau incă studenți, lucrind deja 
in domeniul cinematografiei sau încă la por- 
țile studiourilor, viitorii cineaşti sint serioşi, 
cu impresionant simţ de răspundere faţă de 
arta lor, pasionaţi și, mai mult ca orice, dor- 
nici să fie folositori semenilor, să slujească 
cu devotament filmul românesc. 


ileana BERLOGEA 


animația 


pi 


Anima 
„Animeifilm* 


românesc pentru tineret a îmbrăcat ţinută de 
„Gală“. Ca de fiecare dată a fost prezent și 
fiimul de animaţie. 

Au fost prezenţi şi creatorii. Grup distinct 
în peisajul uman cinematografic al Galei, vā- 
dind o excepţională coeziune de breaslă și o 
interesantă omogenitate afectivă, în contextul 
diversităţii tipurilor de personalitate artistică 
ce-l compuneau. Cu o asemenea ariergardă, 
asaltul spre inima publicului şi aprecierea ju- 
riului s-a produs „in mod organizat”, cu de- 
zinvoltură şi curaj. S-a produs în cunoştinţă 
de „cauză“ și de „drept“, cu o mare şi bine 
susținută dorință de a arăta ce vrea și ce 
poate animația noastră, acum și aici. 

Publicul a reacţionat (aproape întotdeauna 
favorabil), iar juriul a premiat (de astă dată) 
două pelicule. 

În afara concursului a fost proiectat, spre 
deliciul spectatorilor de toate virstele, Fiul 
stelelor, un lung metraj de animaţie, înscris 
tematic în sfera basmelor moderne, de inspi- 
rație SF, Mircea Toia, regizorul filmului, un 
pasionat, așa cum deciara, al literaturii știinţi- 
fico-fantastice, a reintreprins mai multe 
„curse de 100 de metri“, reunindu-le într-un 
„maraton“ animat. Astfei s-a născut din mai 
multe episoade disparate, o convingătoare 
poveste, bine aa era despre valorile ge 
neral-umane și valabilitatea lor, pretutindeni 
în univers. Mai important însă, decit poves- 
tea cinematografică în sine, este faptul că 
acest film, ca și altele, de aceleași dimen- 
siuni, precum: Uimitoarele aventuri ale Muş- 
chetarilor, Novăceștii, Temerarii de la scara 
doi, probează puterea economică şi artistică 
a studiourilor Animafilm, capacitatea aces- 
tora de a susține oricînd și cite o „cursă 
lungă“ 

Un nou episod din aventurile Mușchetari- 
lor, intitulat Contuzii, prezent în Gală sub 
semnătura experimentatului autor Victor An- 
tonescu, pare să anunţe un nou lung metraj, 
în buna tradiţie a literaturii de la care s-a ple- 
cat: „După 20 de ani'. 

Continuă, din episod în episod, și nemai- 
pomenitele aventuri ale lui Gore și Grigore. 
din care am urmărit la Costineşti, în concurs 
(la concurenţă deci) Motanul și Scutița roșie 
de Marian Mihai! şi Hamacul de Florin An- 
ghelescu. ¢ 

Există însă printre amatorii de animație și 
numeroși iubitori ai genului scurt, care au 
fost satisfăcuţi, probabil, de pilulele pline de 
tiic, precum: Muzica de lon Popescu Gopo, 
Surisul Giocondei de Neil Cobar sau CR de 
cit de Zeno Bogdânescu, decorurile Doina 
Botez. 

„Actorul“ în filmul de animaţie nu este cel 
care întruchipează personajele, ci cel care le 
închipuie. Şi atunci, de ce n-ar semâna ele, 
aceste personaje, puţin și cu autorii lor? Bul- 
gărele de pămint văzut anul acesta la Costi- 
nești, ca şi Nunta Zamfirei, de anul trecut, 
aceste fiime și personajele lor, toate, sea- 
mănă cu regizoarea care le-a creat, Tatiana 
Apahidean. Au aceeași fragilă seninătate. 

La fei stau lucrurile și în cazul lui Marian 
Mihail, un tinăr artist pe care îl bănuim (şi 
dorim) ambițios, tenace, și care împrumută, 
poate chiar fără să vrea, poate fâră să ştie, 
personajelor sale, ceva din propria-i, surprin- 


D e douăsprezece ori ia Costinești, filmul: 


zâtoare candoare. Filmul sáu a convins prin 
profesionalism, o bună stăpinire a mijloacelo' 
in tehnica animației, prin ritm, inventivitate $: 
ironie parodică în cascadă. Și prin încă ceva 
Motanul şi Scufiţa roșie vorbeşte, de fapt, pe 
un ton amuzant, despre ambiția de a face 
teatru, despre ambiția de a face artă. Şi Bul 
dogul, și pisica inamică, nu doresc altceva. 
decit să izbutească un travesti cit mai credibi! 
în Scufița roşie, pentru a dobindi mult visatul 
succes de public. Aspiraţie legitimă în cazul 
oricărui artist adevărat. Filmul a primit o bi 
nemeritată menţiune la Costinești. 


in Taraful de lon Truică, pelicula care a 
obținut premiul pentru animaţie, metafora 
plastică își innoadă și deznoadă firele, în ju- 
rul instrumentelor orchestrei populare, iar 
personaj principal devine muzica (montaj in- 
gonips realizat de Călin loachimescu). Gra- 
icå animată, cu interesante sugestii ale deve- 
nirii obiectelor, ale încărcării lor de semniti- 
caţii, o dată cu dobindirea calităţilor funcţio- 
nale, în cazul de față calități muzicale. Ima- 
gini generind neașteptate asociaţii de idei. 
Film de autor. 


Doina BERCHINĂ 


Ar 


Pentru cititorii noştri 
o fotogramă din Taraj 
da 


lan Tr 


Ce datorez 
echipei... 


A 


PRD marea intilnire cu publicul este 
momentul de virf ai activităţii noastre artis- 
tice. Tot ceea ce am gindit, am visat și am 
imaginat este supus examenului spectatori- 
lor. Unele momente din filme trec neobser- 
vate, altele trezesc entuziasm, încălzesc pu- 
blicul şi sînt aplaudate. Fără menajamente, 
spectacolul cinematografic este aprobat sau 
respins de către cei cărora li se adresează. 

Primirea entuziastă a filmului meu Taraful 
de către tinerii spectatori m-a bucurat foarte 
mult. Aplauzele din timpul proiecției, care au 
subliniat mai multe momente şi scene din 
film, îmi confirmau un vechi gind al meu. 
Dincolo de tema aleasă, de subiectul filmului. 
numai filmele gindite și realizate cu fantezie, 
cu ingeniozitate și cu umor reuşesc să tre- 
zească interesul ajungind la inima spectatori- 


Cinematorii Emil Covaci, 


Titus Frîncu, 


Sase autori 

în căutarea 

unui subiect: 
Tatiana Apahidean, 
Marian Mihail, 
Mircea Toia, 

Ion Trui 

Nell Cobar, 

Zeno Bogdănescu 


lor. Claritatea și expresivitatea imaginilor ci- 
nematografice, cursivitatea inlānțuirii lor în 
narațiune filmică fac să trăiască pe ecran 
gindurile noastre. Publicul tinăr, inteligent, 
cultivat şi entuziast al Costineștiului, consti- 
tuie un spectator ideal pentru noi, cineaștii. 
De această dată, opinia spectatorilor a coin- 
cis cu cea a colegilor şi a juriului. 
Munca plină de dăruire a echipei mele în- 
cepind cu animatorii: Dinu Şerbescu, insufle- 
țitorul momentelor comice; Tudor Mihaiache, 
coordonator al mișcării instrumentiștilor și 
Elena Godeanu, autoarea animației la sce- 
nele lirice, a dat filmului dinamism şi vioi- 
ciune. Ajutat de Anca Grigorescu, am dese- 
nat tot filmul pentru a avea o ţinută grafică 
unitară, expresivă. Genericul frumos realizat 
de Aurelia Matei — decorul și lon Marinescu 
— scrisul — au dat o notă de autenticitate în 
prefața filmului. Cu mult entuziasm au mun- 
cit şi colegii mei de la montaj și sonorizare. 
Compozitorul Călin loachimescu a scris cu 
har şi bucurie o muzică minunată care în film 
are efect terapeutic. A fost ajutat de redacto- 
rul muzical Rodica Popa, o sufietistă a ani- 
maţiei românești. Trebuie să menţionez înal- 
tul profesionalism al-inginerei de sunet Erica 
Nemescu și sensibilitatea elevată a monteu- 
zei Ariana Roșca. imaginea filmului a fost 
realizată exemplar de Mariana lordan și Ca- 
melia Nicolae. Au fost tot timpul alături de 
mine cu ginduri și cu fapta ṣefa de producție 
Magda Ștefan şi asistenta de regie, harnica şi 
talentata Mihaela Neacșu. Aduc aceste laude 
echipei mele pentru modul exemplar în care 
a concretizat gindurile mele artistice. Este 
încă o confirmare a ideii spiritului de echipă 
care determină materializarea artistică a in- 
tenţiilor noastre artistice. Şi nu numai filmul 


_meu, ci şi celelalte au fost bine primite de 


spectatori, ceea ce constituie încă o dovada 
că animația românească este prezenţă vie în 
cinematografia românească. 


lon TRUICĂ 


iii ca participant în cadrul Galei 
filmului de la Costinești şi avind șansa de 
a-mi prezenta filmul Motanul şi Scutița roșie 
in faţa a peste 2 000 de spectatori veniți să 
descifreze minunata artă a animației, am avut 
plâcuta surpriză de a constata adeziunea pu- 
blicului la formulele clasice pe care genul 
animației le-a propus dintotdeauna: dinamis- 
mul narațiunii, expresivitatea maximă a eroi- 
lor animați, alături de cel mai preţios atribut 
al genului — gagul — exploziv, declanșator 
sigur al hohotelor de ris. Rezumate aceste 
consideraţii pot părea singulare și subiective. 
Dar spre finalul acestei ediții a Galei și în 
urma vizionării filmelor colegilor mei, în con- 
diţiile aceleiași afluențe de public, o idee ge- 
nerală s-a impus, concluzionind prezenţa ani- 
maţiei. 

Indiferent de subiectul abordat, indiferent 
de modalitatea plastică și gravitatea proble- 
melor propuse, filmul de animaţie s-a expri- 


Mircea Radu 


și statornicul lor prieten Florin Velicu 


mat prin umor, prin forța de a convinge spec- 
tatorul să primească mesajul cu zimbetul pe 
buze, de a întreţine şi prelungi veselia şi exu- 
beranţa specifice atmosferei acestei Gale a 
tinereții. 

De aceea noi, realizatorii şi animatorii fil- 
melor de animaţie, ne-am propus, în eventu- 
alitatea unei viitoare participări, să amplifi- 
căm inzecit buna dispoziţie a spectatorului, 
fie el mic sau mare. 

Sintem convinși că vom reuşi! 


Marian MIHAIL 


Mereu tineri 


P... un realizator de la Animafilm pre- 
zenţa în Gala de la Costineşti este un test ex- 
traordinar. Proiecţia și apoi discuţiile de pe 
plajă, priza mare la publicul de toate virstele 
au validat mesajul de mare sensibilitate al 
Bulgăruiui de pămint. Acest film este fruct al 
colaborării mele cu scriitoarea Silvia Kerim, 
în scenografia lui Sever Frențiu și pe muzica 
lui Adrian Enescu. Trei personalități deose- 
bite care au armonizat cu totul special meta- 
fora acestui film-basm la reușita căruia și-au 
adus contribuţia și imaginea Olgăi Părâianu 
şi animația Doinei Cionga, Mihaelei Mihă- 
easa, Anitei lonescu, cît și desenele datorate 
lui Rodi Marina Tuca, fără a uita nici monta- 
jul Soniei Georgescu. 

Participarea în gală — independent de opi- 
nia juriului — reprezintă o râspiată: premiul 
cel mai mare căpătat aici, unde tinerețea şi 
marea fac să răminem veșnic tineri. 


Tatiana APAHIDEAN 


cineamatorii 


Poezia fotogramei 


M icro-gala de diaporame cuprinsă, in 
atară de concurs, în programul marei Gale a 
atras neașteptat de mulţi privitori, unii aflaţi 
pentru prima oară în fața acestui gen de 
spectacol. Cei veniţi din curiozitate au râmas 
de plăcere și au savurat farmecul „retro“ al 
imaginilor a căror mișcare și inlânțuire amin- 
tește de aparatele cu nume ciudate care au 
prefaţat apariţia cinematografului: phenakis- 
tiscopul, praxinoscopul, zootropul. Include- 
rea acestui program de „fotografii mişcă- 
toare“ nu are nici o legătură cu nostalgia. In- 
rudirea diaporamei cu arta a şaptea nu e 
greu de sesizat: montajele prezentate au de- 
cupaj cinematografic, o foarte elaborată co- 
loană sonoră şi „o punere în cadru“ care ar 
putea stirni invidia unor operatori sau regi- 
| zori. Trecerea fluidă de la o fotogramă la 
alta, conexiunea inteligentă dintre cadre și 
ritmul curgerii lor dau, uneori, iluzia perfectă 
de film. Densa atmosferă poetică și frumuse- 
tea plastică a lucrărilor Albatrosul ucis de 
Emil Butnaru și Marcela Ursache, Dincolo de 
tirziu de Stelian Grigore, Somnul după naşte- 
re de Florin Andreescu, Dacă cer prea mult 
de Nicolae Craina sau Lenore de Nicolae 
Dan Buruleanu atestă înălțimea platformei ar- 
tistice a acestui gen de spectacol. Programul 
prezentat la Costinești nu este desigur o ple- 
doarie pentru întoarcerea cinematogratului la 
mijloace rudimentare. Lapidaritatea expresiei 
și grija pentru semnificaţia fiecărei foto- 
grame, principii de bază ale diaporamei, ar 
putea însă să-i facă să mediteze pe cineaști. 


Dana DUMA 


totul, topindu 


ot ari c nu au } — 
(prinde i i E ra i aaia onis ba i 
tudio in i m 
x eg Ț nul 
i film nții, cu o 
z i 
ă yeri - nigheb 
t t 
c un orir 
d grupul c o 


imagini 


cind 


tru filmul romåi 
or fi filme de tine 
umutu: pentru tine 


ultime 


n 
= Fote 3 f 
oto Costineşti 
bici L | | 
prezentanți publi- — p ey] | [ | 
i i 


organizato 


profi 
roti 


Mi s-au parut toarte 


] atmosferă mohoi 


apte s lureaza m 
| unei zile din viaţi 


acesta un prilej bine 


le m: i 
| de maxim 


trului 


laborator 


prin rînd 


Cineaştii noştri: Manole Marcus 


Mă interesează „personajele-conştiință' 


să incepem dialogui nostru cu „La mere“, po- 
emul de absolvire lucrat în co-regie cu lulian 
Mihu şi să continuăm cu „Viaţa nu iartă“, un 


— Sintem în anii '50, în preajma examenu- 
lui de absolvire. Trebuia să găsim un material 
literar care să îndeplinească următoarele 
condiţii; acţiunea să aibă inceput și sfirşit, to- 
tul să se petreacă în exterior ca sá putem fo- 
losi lumina soarelui, — institutul nu avea pla- 
tou —, proiecția să nu depășească o jumătate 
de oră.. Aşa apare după lungi căutări o schiță 
de Cehov „La mere“ pe care marele scriitor 
n-o inclusese în culegerea de opere. După 
examen, filmul este preluat de studioul cine- 
matografic „Bucureşti“ și sonorizat. În insti- 
tut, la un asemenea lux nici nu puteam visa! 
Apoi, „La mere“ este pus in difuzare. Nu do- 
resc să fac consideraţii estetice, dar am cu- 
noscut bine epoca, și pot să ințeleg ce a in- 
semnat acest film în care era vorba de o sim- 
plă și naivă poveste de dragoste cu un final 
trist și grotesc... Debutează sensibila Silvia 
Popovici, anunţind actrița de mai tirziu, și 
Nicolae Praida, un june prim cu o totogenie 
periectă. Succesul a fost fulgerător. Doi ab- 
solvenţi ai facultăţii de regie-film, lulian Mihu 
și Manole Marcus intră brusc în atenţia foru- 
rilor. La anul, cred că se împlinesc 35 de ani 
de la premieră. Cu Viaţa nu iartă, lucrurile au 
fost ceva mai complicate. Din copiii iubiţi ai 
cinematografului, am devenit „oile negre“ şi 
ne-am umplut de fel de fel de sancţiuni. Noi, 
bineînţeles, nu pricepeam nimic. De ce atita 
înverșunare împotriva filmului? Au trebuit să 
treacă mulți, foarte mulţi ani ca sá pot judeca 
detașat. Filmul a surprins și a buimăcit. De- 
vansa cu vreo 15 ani limbajul cinematografic 
nu numai de la noi ci, așa cum am aflat mai 
tirziu dintr-o revistă de specialitate din 
Franţa, cam din toată Europa. Inspirat după 
trei „nuvele scrise de Alexandru Sahia, filmul 
demasca fără menajamente ororile războiului. 
Dincolo de acuzaţiile de formalism, corul 
proletcultist ne acuza de „pacifism“. Adică 
filmul ar milita, chipurile, pentru orice fel de 
pace. Din păcate, presiunea a fost atit de pu- 
ternică incit ceea ce a apârut pe ecran nu 
prea mai semăna cu ceea ce făcuse noi. 
Cindva, într-un răgaz, va trebui să căutăm în 
depozitul de negative şi să încercăm să mon- 
tăm filmul așa cum îl concepusem. Bineiînţe- 
les, în speranţa că cineva a mai pâstrat și cla- 
sat negativul 


— Pină la momentul Canarul și viscolul, in 
fiimogratia dumneavoastră au fost: Nu vreau 
să mă insor, Străzile au amintiri, Cartierul 
veseliei, Zodia fecioarei. Cum le-aţi aprecia 
cum? 


— După o pauză destul de lungă, timp în 
care unii își aminteau că parcă ceva talent 
s-ar găsi și că, în definitiv, au greşit şi alţii cu 
nume mai sonore, îmi cade în mină o incredi- 
bila comedie muzicală în cel mai operetistic 
şi trandafiriu stil. După sotisticatul Viaţa nu 
lartă mi se lipise eticheta de regizor „pro- 
fund“. Toţi se uitau la mine cu condescen- 
denţă, eram un regizor „cu probleme“. Tre- 
buia să dovedesc că sint în stare să fac și o 
marfă de consum, să fac publicul să ridă, să 
umplu sălile de cinematograf. Aşa că s-a năs- 
cut Nu vreau să mă insor, în care irina Pe- 
trescu cinta și dansa, Geo Barton era un cu- 
ceritor dirijor de orchestră, iar un tinăr, palid 
cu o faţă prelungă și cu ochii trişti debuta 
într-un tenor de operetă, dind ochii peste cap 
și cintind cu aplomb: „Cint tuturor/ Vreau să 
mă însor/ Cu o fată din popor" etc. etc. L-am 
numit pe Toma Caragiu. A fost începutul 
unei lungi colaborări care şi-a atins împlini- 
rea 16 ani mai tirziu în Actorul și sălbaticii, 
Primul rol în tare Toma Caragiu, actor genial 
a avut posibilitatea să-şi pună în valoare, ple- 


Toma Caragiu 
în Actorul yi sălbaticii,  avîndu-l 
ca partener pe Mircea Diaconu 


nar talentul. După Nu vreau så mă insor, in- 
cepusem să fiu privit iar cu blindețe. Un co- 
leg care fusese la Moscova, unde se vinduse 
filmul, a povestit că moscoviţii fâceau cozi in- 
terminabile ca să poată cumpăra un bilet. 
Critica a fost aproape unanim laudativă, fil- 
mul fiind, de fapt, o colecţie de clişee ale ge- 
nului mai mult sau mai puțin reușite, cu o 
singură excepţie. Un final trist, neobişnuit 
pentru o comedie muzicală. Mă refer la ulti- 
mele cadre care purtau deja amprenta unui 
curent care mă va. influența puternic: e vorba 
de neorealismul italian, de Rossellini, De Sica 
şi indeosebi, Visconti. Primui semn al acestei 
influenţe a fost filmul Străzile au amintiri, în 
care au debutat Constantin Dinulescu, An- 
toaneta Glodeanu. O reconstituire istorică cu 
tineri ilegalişti, o poveste de dragoste într-un 
oraș prăfuit de provincie, în primii ani ai celui 
de-al doilea război mondial. Prima mea cola- 
borare cu scriitorul loan Grigorescu. Tot în 
colaborare cu loan Grigorescu realizam Car- 
tierul veseliei, un film în două serii, „saga“ 
unei familii muncitoreşti, cu Tantzi Cocea, 
lon Besoiu, Ilarion Ciobanu şi Toma Caragiu. 
Este, poate, filmul în care influențele neorea- 
liste sint cele mai marcante. În cu totul altă 
cheie, dorind parcă să mă scutur de neorea- 
lismul pe care-l simțeam din ce în ce mai 
acaparator, realizez pe ecran lat o somptu- 
oasă poveste de dragoste, într-un stil de tra- 
gedie antică, cu ciudate elemente folclorice, 
în decorul halucinant al Dobrogei. Zodia te- 
cloarei. Autorul imaginii este Alexandru În- 
torsureanu, autorul scenariului Mihnea Ghe- 
orghiu, iar consultant benevol lulian Mihu. 

Despre filmul Canarul şi viscolul, inspirat 


"după o nuvelă de loan Grigorescu, îmi este 


foarte greu să vorbesc. Este filmul care mă 
reprezintă poate, cel mai bine, cu defectele, 
neimplinirile, dar şi calităţile mele de regizor. 
ÎI consider o operă foarte personală, cu care 
am avut multe necazuri, trebuind să elimin 
sau să refac secvente la care țineam foarte 
mult, tiim pe care l-am făcut într-o stare su- 
fletească, specială s-o numesc har, şi pe 
care, aș dori din suflet să-l recompun exact 
aşa cum l-a prezentat în prima variantă. 


— În 1972 premiera la Puterea și Adevărul, 
fiim politic ce abordează de pe iile statu- 
ate de Congresul al IX-lea al partidului pri- 
mul sfert de secol de construcție socialistă in 
România. Aș dori să ne vorbiți despre 
această operă semnificativă, deschizătoare 
de drum in cinematografia noastră. 
———— 


— Nu mai ţin minte exact cum mi-a apărut 


unei familii muncitorești 
(lon Besoiu În 
Cartierul veseliei) 


„de acolo 


až 


in mină scenariul la Puterea şi Adevărul. Ţin 
minte numai că am avut o puternică senzație 
de respingere. Mă speriau multe: mai intii 
imensa răspundere, caracterul istorico-didac- 
tic, mulțimea personajelor nediferenţiate, im- 
plicaţiile politice şi social-culturale ale unui 
film care depășea cu mult tot ce produsese 
pină atunci cinematografia naţională. Au ur- 
mat zile şi nopţi de muncă încordată. Titus 
Popovici înțelegea perfect tot ce doream de 
la scenariu. Comanda se lua de obicei noap- 
tea, și pină a doua zi dimineaţa se executa. A 
fost pentru amindoi o perioadă superbă de 
muncă în care am învățat să ne cunoaștem și 
să ne intuim ideile. Nu știu dacă elaborarea: 
propriu-zisă a fost lungă, ştiu doar că scena- 


Întilnirea 


cu filmul? 
Ora mea astrală 


riul n-a născut greu, după lungi confruntări și 
discuții și că o bună perioadă de timp nu re- ` 
uşeam să-i găsim forma. Substanţa iui poli- 
tică, marile adevăruri istorice ne obligau la o 
maximă rigoare. În definitiv, nu exista nici un 
precedent. Un asemenea film, cu o asemenea 
tematică, nu mai fusese făcut în cinemato- 
grafia noastră. S-a scris foarte mult despre 
film şi mie îmi vine foarte greu să fac apre- 
cieri estetice. Peste trei ani se împlinesc 20 
de ani de la premieră. Parcă mai simt și 
acum mirosul de cauciuc ars pe care l-am 
simţit pe scena sălii Palatului în seara pre- 
mierei și spaima că, undeva, arde înăbușit un 
cablu şi că cinematograful o să ia foc în tim- 
pul proiecției. Din fericire nu s-a intimplat ni- 
mic. Premiera a trecut cu bine 


— După Puterea şi Adevarul a urmat „un 
set“ de filme ițiste: Conspirația, Departe 
de Tipperary, Capcana, filme cu o intrigă de- 
tectivistă in care se introduce o dimensiune 
politico- că, pregătind parcă escala- 
darea unui „pisc“ cinematografic: 1975 
Actorul şi sălbaticii. 


— Reproduc din memorie o discuție avuta 
cu Titus Popovici. „Titus, ce-ai zice dacă ai 
scrie un scenariu despre un mare actor de 
revistă, avindu-l ca prototip pe Constantin 
Tănase cu imensa lui popularitate, cu atitudi- 
nile lui politice, profund democratice și anti- 
fasciste? Ar avea și cine să joace: Toma Ca- 
ragiu este tocmai bun“. 

Fără o vorbă, cu gesturi de magician căzut 
in transă, Titus deschide un sertar şi scoate 
enariul „Actorul și sălbaticii” Cind 
t-a scris? În ce împrejurări? Mister pină în 
ziua de azi. 

Unul dintre puţinele scenarii pe care le-am 
putut filma fără să schimb sau să modific 
ceva. La sugestia lui Toma, personajul princi- 
pai car m numele Caratase, de la Caragiu și 
Tănase. În final, personajul principal, marele 
actor Caratase, moare. Repet scena cu Toma 
de citeva ori și nu iese. Toma imi șoptește 
aproape de ureche, zimbind stingherit: „Nu 
ştiu să mor“. Urma să moară, real, doi ani 
mai tirziu, in marele seism de la 4 martie. 


În competiţia pe anul 1976, un juriu „com- 
petent“ nu acordă filmului nici o distincţie. 


Face excepţie Mircea Diaconu căruia i se 
acordă premiul de interpretare masculina 
Facind un gest de o rară probitate. profesio- 
nală, Mircea Diaconu refuză premiul, con- 
ştient că distincţia trebuia să o primeasca 
Toma 


DD O a 
— În 1978, Orgo/ de Auguslin Buzura, 

„cartea confruntării dintre spiritul pr 

spiritualitate dintre preia 

autentică, superioar: 

rațiune“ vă aduce s „rezolvare“ flimică un 

roman dens, al universului concret. 


— Am citit romanul iui Buzura, „Orgoiu' 
dar nu cu senzaţia că aş dori să fac un film 
despre el. Mi-au plăcut dialogurile, mai pre- 
sus de cantitatea de adevăr conținută. Apoi 
amestecul de prezent şi trecut se făcea pe 
nesimţite. Personajele duceau povara unei 
biografii încărcate, deseori contradictorii, ex- 
celent material literar şi mai puţin material ci- 
nematografic. De aici, foarte multe ezitări 
inainte de a mă hotărî să-i propun autorului o 
ecranizare. Pur şi simplu nu știam ce să păs- 
trez şi la ce să renunţ, mie, plăcindu-mi tot. 
ideal ar fi fost să tac un serial de televiziune 
cu vreo opt episoade. Material dramatic și 
epic, aşa cum se prezenta, mă ducea lao 
proiecţie de vreo opt ore, eu trebuind să fac 
un film lizibil, care să nu depășească două 
ore şi să nu-l trădeze nici autor. Dilemă 

ea care m-a dus, în final, la realizarea unui 
ilm cu plusuri și minusuri față de roman, cri- 
ticat destul de apăsat de o parte a criticii, dar 
spre satisfacția mea, nu de cei la a căror på- 
rere țin. Adevărul e cå am acordat prea multa 
atenţie ideilor, uneori, în dauna limbajului ci- 
nematogratic. M-am temut că pregnanţa unor 
adevăruri — destul de rar rostite în cinemato- 
graful românesc — ar putea fi diluată dacă 
le-aș îmbrăca într-un limbaj cinematografic 
sofisticat. De aici, stilul „academic“ în care a 


' fost realizat filmul şi supărarea multor snobi, 


dar nu și a publicului larg care a intrat în sală 
şi l-a vizionat cu interes într-o perioadă în 
care, conflictele dintre minunat și sublim, din 
filmele noastre făceau și uneori mai fac multe 
săli goale. Orgolii este unul din filmele la 
care ţin și care mă reprezintă. 


— Ce moment l-aţi considera ca fiind „de 
răscruce” în existența dumneavoastră? 


— Lectura unui afiş publicitar pe care Ham 
citit intr-un tramvai și care anunţa ca in Bu- 
curești s-a deschis un institut de artă cine- 
matografică cu secţii de regie, actorie, opera- 
torie. Ora mea astrală 


— În cinematogratia noastră, regizorul Ma- 
nole Marcus se distinge printr-o filmografie 
bogată, prin diversitatea genurilor abordate. 
Cred că pot să vă intreb dacă aveţi totuși o 
preferință pentru un gen anume. 


— Nu cred ca am vreo preferința anumita, 


dau seama. Mitică Popescu, Omul care ne 
trebuie sau Cianura și picătura de ploaie sint 
foarte departe de această etichetă. indeosebi 
ultimul, avind un pretext polițist era un tilm 
de cea mai tierbinte actualitate și cu serioase 
implicaţii etice. 


— În curind, pe platouri, regizorul Manole 
Marcus va da primul tur de manivelă la vi- 
toarea. 


DR II N II 

— La 1 septembrie 1939, trupele hitleriste 
trec granița Poloniei. Începe cel de-a! doilea 
razboi mondial. Mii de refugiați polonezi, ci- 
vili şi militari îşi găsesc ocrotire și adăpost în 
România. Cu toată amenințarea hitleristă, 
România adăpostește și ascunde tezaurul Po- 


rescu, regia Manole Marcus, 
imaginea Sorin llieșiu, titlul filmului: Viltoa- 
rea. Casa de filme Cinci. Deocamdata, atit. 


— Vă mulțumim călduros și vă urăm muit 
succes. 


Meana PERNEȘ DĂNĂLACHE 


> 


Fişă selectivă 


Locul şi dala naşiem. Bucureşti. 8 ianuarie 1928. Siudu 
LATC. „IL. Caragiale”. secția regie. promoţia 1950. Prolesor de 
rege la IATC. Din 1974 membru în Biroul Atin 

Filmografie. A debutat in 1955 cu La mere în colaborare cu lu- 
han Mihu. colaborare continuată în 1958 cu Viaţa ne iartă. 1959: 
Îmi-o dimineață (scurt metraj). 1960 — Nu weau să mă insor: 
1961 — Stsăaile au amintiri, 1964 — Cartierul veseliei; 1966 


pescu. 

Premiile Asociației Cineaștilor din R.S.R. 

Puterea şi adevărul — Marele premiu al Asociaţie: Cineaşulur 
— 1972. lilmui a tost selecționat de Festivalul de la Veneţia. edi- 
ţia 1973; Omul care ne trebuie Premiul de regie — 1980 

Premiu internaționale 

Viaţa mu iartă — Menţiune specială la Bombay 1960 — Car- 
verul veseliei, Premiul de regie la Festivalui de la Mamaia — 
1965, Zodia fecioarei de onoare ia Festivalul nterna- 
ponai de la Barcelona (Spana) — 1976. Orgali — Premiul spe 
tual la Festivalul de Cruce Rope de la Vama — 1984 


Da ia a 


mu ndva, succint: „Teatrul a fost şi tre- 
bui rămină expresia unei confruntări și 
un act de luptă“. Care ar îi sintagma definito- 
rie pentru cinema? (cu argumente, in ex- 
tenso, dacă se poate!) 


U n preambul — cred — necesar. For- 
taţi, ci 
le să 


- Incep prin a observa ca tot ce ni se arata 
intr-un film are aparenţa realităţii, pe cind in 
teatru decorul şi recuzita sint doar semne de 
care, la nevoie, te poţi lipsi. Uneori cu cel 
mai mare folos. Așa cum făcea Shakespeare. 
Dimpotrivă, dacă un singur amânunt al lumii 
înconjurătoare sugerează într-o peliculă o 
senzaţie de trucat, eşti surprins neplăcut. 
Vreau să spun că în film acţiunea se încorpo- 
rează intr-un concret de a cărui deplin ade- 
văr depinde verosimilitatea intrigii şi destine- 
lor. În teatru, bunăoară, un munte pleșuv şi 
abrupt este figurat de două-trei bucăţi de 
carton însemnind stincile. Sint acolo pentru a 
indica locul acţiunii. Pe ecran, însă, muntele 
trebuie să fie chiar munte. lar dacă simţi ca 
înălțimea a fost confecționată în studio, totul 
se duce de ripă. Apoi, în cinema, textul se 
aude prin văz. De fapt, dialogul are menirea 
de a preciza, nuanţa și întregi ceea ce ni se 
înfăţişează. De altfel, coloana sonoră îndepli- 
neşte aceeași funcţie. Pe scurt, puterea de 
șoc a unui film se bizuie pe mişcarea imagi- 
nilor. Ele scot la iveală conflictele directe 
precise, disimulate ale realului și contrarieta- 
tile vieţii, cuvintul fiind numai un complice 
Atribuţia lui este să-ţi deschidă și mai mult 
ochii... Pe urmă, dacă în teatru cintăreşte 
greu personalitatea actorului, profunzimea şi 
autenticitatea trăirilor sale, pe pinză măiestria 
operatorului și abilitatea montajului suplinesc 
(pînă la un punct) meritele interpretului. În 
fine, un spectacol angajează direct și imediat 
ca orice fapt petrecut acum și aici, iar filmul 
constituie suita de fotografii ale unui eveni- 
ment ce a avut loc pe un teren care nu-i nici 
al trecutului, dar nici al prezentului, deci de- 
termină alt tip de reacţie. Cu atit mai deose- 
bită cu cit forța de impact a reprezentaţiei 
teatrale e dependentă de audiența publicului 
(nu există teatru fără spectatori), pe cînd un 
fiim poate fi receptat tot atit de bine și într-o 
sală goală. Am reamintit citeva diferențe între 
cele două arte pentru a sublinia şi cit de felu- 
rite sint căile prin care și una și alta ţintesc 
să dea la iveală opoziţiile omului cu -el însuși. 
cu ceilalți. Mi se pare însă evident că atit tea- 
trul cît și filmul urmăresc acelaşi scop, 
anume acela de a smulge semnificații realită- 
ţii 


— Cheva dintre titlurile fiimogratiei dum- 
neavoastră sint „preluări“ din teatru. Cum 
para astăzi aceste translări dintr-un gen in 

t 


- Nu cred in transplantanie dintr-un gen 
în altul. Ca să-mi continui ideea, voi adăuga 
câ „teatrul e ceremonie" și „spectacolul se 
desfășoară de o parte și de alta a rampei“, iar 
transpunerea pe ecran a unei creații teatrale 
se face aproape de regulă cu sacrificiul aces- 
tor elemente specifice. De altminteri, cind 
marii regizori, ca de pildă Ingmar Bergman 
au filmat spectacole, ei au acordat impor- 
tanţa cuvenită magiei teatrale şi au stăruit 
asupra atmosferei din cabine, din sală etc. 
Cind revăd astăzi unul din spectacolele mele 
țilmate, încerc o oarecare satisfacţie pentru 
ceea ce am realizat pe scenă şi mai totde- 
auna un regret pentru ceea ce n-am izbutit 
sa, transmit pe ecran 


— Ecranul continuă să vă râmină dator: in 
45 de ani de ia debutul in cinema, aproxima- 
tiv 28 de roluri, partituri filmice interesante, 
dar și simple apariții cărora dumneavoastră 
le-aţi conierit statut de „guest star“. În ce a 
constat efortul de implinire a ofertei scenaris- 
tice și regizorale? 


— N-aş zice că ecranul mi-a râmas dator. 
Mai degrabă eu n-am izbutit să-mi onorez 
obligaţiile. Nu m-am priceput să confer vero- 
similitate și adincime rolurilor unidimensio- 
naie. Poate că dacă m-aş fi întilnit cu perso- 
naje care fac parte din familia mea spirituală. 
le-aș fi conturat mai temeinic. Dar asta este 
doar o ipoteză orgolioasă și care nu schimba 
exactitatea cifrelor. imi pare rău că pe prote- 
sorul Miroiu din Steaua fără nume l-a jucat 
altcineva. Păstrez o scrisoare disperată a lui 
Henri Colpi care mă voia cu tot dinadinsul, 
dar producătorii... 


— La interval de cite 20 de ani, trei roluri 
capitale în film: Rică Venturiano — descins 
din lumea inegalabilului Caragiale; Omul din 
Pași spre lună, un Candide de secol XX care 
relace ltinerariul omenirii asemeni celebrului 
Omule| al aceluiași Gopo; contele Jancovich. 
spectrală a contruntării adevărului 
vieții cu adevărul de dincolo de moarte. Cum 
ați izbutit să „insinuați“ in aceste roluri atit 
de diferite un același element comun: caratul 
excepționalului, al performanţei antologice? 


— Vap exprimat o opime foarte maguli- 
toare, dar pe care, din păcate, n-o impartă- 
şesc. Mai itë mu cred că am realizat în 
aceste bre fime performanțe de egali merit. 
= ai doiiea rind in teatru. ca şi in cinema, 
reusita artistică a uws mterpret este depen- 
emiä ş sohdară co intreaga operă. „Caratul 
excepbonaluiu T Zâu. nu mă nat așa Şu 
eu ce şiu AR că în unele dn aceste Sime a 


Dea Acasă 


reieşit ca pot ti şi actor de cinema. Cu deose- 
bire în Horea unde am avut norocul să lucrez 
cu doi cineaști de mare clasă: Titus Popovici 
şi Mircea Mureșan 


— Care consideraţi cå este cheia de boltă 
a carierei dumneavoastră perteci arcuită intre 
comic și tragic, liric și sarcastic? 


Mi-am dat seama (inca din tinerețe) ca 
depinde de firea, mintea, experienţa liecaruia 
dintre noi ca aceeași intimplare să aibă o re- 
zonanță gravă sau derizorie, că faptul nu 
spune nimic prin el însuși. Totul stă în felul 
cum îl receptâăm. Cit de greu sau de uşor 
atîrnă în balanța sensibilităţii noastre. Îmi în- 
chipui. de asemenea (și asta incă din adoles- 
cenţă) că nu există un hotar foarte precis in- 
tre anumite noțiuni. Bunăoară sarcasmul este 
citeodată o formă de lirism. Vă amintiţi, nu-i 
aşa, și de faimoasa replică: „Rid ca sā nu 
pling"? După cum ţineţi, desigur, minte şi 
propoziţia lui Sartre: „Victimele pot fi citeo- 
dată mai josnice decit câlăii"? De altminteri, 
am remarcat, de mult, ceea ce poate fi mi- 
cime și farsă în demnitate, sfidare și inso- 
lență în modestie, precum și relațiile dintre 
amintire și himeră, iubire şi teamă, proiect de 
viitor și fantasmă, ori artă și sportul numit 


judo. amindouă forme de autoapărare 


— Care este secretul combustiei dumnea- 
voastră morale și estetice de neobosit anima- 
tor mur iy culturale din țară și de peste ho- 
tare, fiind că si la fel de activ în 
miscarea noastră artistică, cit ca preșe 
dinte al Institutului Internațional de Teatru? 


— Adevărul este ca am fost şi am ramas un 
om cu resursele de curiozitate mereu avide. 
Fac tot posibilul să aflu ceea ce este vrednic 
de interes in artă. La noi și în lume. Pe de 
altă parte, sînt de felul meu un om muncitor. 
Melancoliei (care şade atit de bine virstelor 
tirzii) eu îi prefer activitatea. Ceea ce tot un 
stil de luptă rămine 


O noţiune dragă dumneavoastra — 
„prospeţimea“, cum se impacă ea cu formula 
perpetuarii tradiției? Teoretic, dar şi practic. 


— Nu exista o incompabibilitate de princi- 
piu între tradiţie și prospeţime. Pentru mine, 
tradiția este cultura pe care trebuie s-o apă- 
råm, iar prospeţimea de spirit, de imaginaţie, 
de mijloace constituie modul de a acţiona 
pentru a o menţine şi extinde. Cine a văzut, 
de exemplu, „Vassa Jeleznova“ în montarea 
de acum peste trei decenii și cea a Naţiona- 
lului din stagiunea 1989 în regia lui lon Co- 
jar, îşi dă seama indata că am revenit anul 


Radu Beligan: 


Adevărul 
nu se 


demodează 
niciodată 


ásta la textul clasic pentru a spune altceva și 
altfel. Ceva care constințeşte capodopera 
dintr-un unghi de vedere inedit. 


— Pentru un actor-intelectual, cum sinteţi 
considerat prin ex a fi, care este ra- 
portul ideal (dar și concret!) dintre intuiţie și 
Per al în geneza personajului? În teatru, 
n tilm... 


— Daca un interpret care judeca un perso- 
naj, încercind să- înțeleagă resorturile cheie 
aie psihologiei, comportamentul faţă de sine, 
faţă de alţii, ceea ce își tăinuiește lui însuși și 
ceea ce declară — prin vorbe, tăceri, fapte — 
tuturora, defineşte un „actor intelectual” 
atunci nu mi-e rușine să accept sentința. 
Vorba lui Mazilu, „mi-a plăcut să răstoiesc o 
carte“. Am fost, de cind mă știu, victima 
acestui viciu nepedepsit care e lectura. Desi- 
gur. un anume talent și inteligenţă sint te- 
meiul oricărei intuiţii a unui caracter. Dar tot 
taientul și inteligenţa te ajută să creezi rolul. 
lar lucrurile stau la fel pe scenă și pe ecran. 
Atit că în teatru ai parcă mai mult timp de re- 
flecție și spaţiu de mișcare. Probabil, o im- 
presie subiectivă. Favorizată de împrejurarea 
că m-am format in nostalgia de a reliefa nu 
numai viața personajului, ci şi umbra ei. Pre- 
cum şi de a marca intervalul dintre explicit și 
sensurile lunecoase. Determinările unei exis- 
tențe și factorii care depășesc mecanismul 
cauzelor și efectelor. Căci un rol se ţese din 
multe fire şi linii, e ca o plasă de preciziuni şi 
de imponderabile ale cărei noduri nu trebuie 
să se vadă. 


— Care vi se par că sint dilerențele esen- 
pe de limbaj intre teatru și film — la nivelul 
interpretării actoricești, dar și ca viziune regi- 
zorală? Întrebarea ar putea avea chiar un 
„Suport“ imediat: ambiția Teatrului Naţional, 
la conducerea căruia vă aflaţi de peste 20 de 
ani, de a monta in direcţia de scenă a lui Ho- 
rea Popescu piesa lui Popovici „Moşte- 
nirea” la „concurență“ cu cinematogralia ca- 
re-şi pregătește la rindu-i premiera cu Mircea 
tiim in regia iui Sergiu Nicolaescu, pe scena- 
riul aceluiași reputat scriitor. 


Revin asupra unei remarci facuta in 
fugă mai înainte. În teatru, spectatorii joacă 
un rol foarte important. Cind o piesă trece 
rampa, este și fiindcă rolul publicului (invizi- 
bil în text şi indescifrabil unei lecturi neprote- 
sioniste) a fost bine scris de dramaturg. În 
fiim, actorul nu se poate bizui pe această 
alianță. Singurul său sprijin important îl con- 


„in Contele Jancovich, un personaj memorabil într-un film 


memorapı 


: eHorcu regia Mircea Mureşan, scenariul 


litus Popovici, 


cu Ovidiu luliu Moldovan) 


ştituie prim planul. Pe de altă parte, trăirile 
sale sint potenţate sau micșorate de calitatea 
asociaţiilor stabilite de regizor între anumite 
sentimente şi privelişti, obiecte, gesturi, reac- 
ţii care numesc sensul, adincimea, intensita- 
tea stării sale de suflet. Îmi amintesc, de 
pildă, de un film al lui Kurosawa în care emo- 
țiile erau provocate - spectatorului aproape 
numai prin ricoșeu. Ceea ce era mai grav şi 
mai dureros în traiectul-protagonistului se re- 
flecta pe chipurile partenerilor. lar cind el se 
afla ia capătul drumului, sfirșitul său se expu- 
nea pe fața medicului împărțit între dezgust, 
spaimă, fascinaţie. Sigur, lucrurile nu stau 
totdeauna așa. De pildă, aparatul de filmat 
relietează în Rain Man foarte amănunțit uni- 
versul aparte în care trăiește Dustin Hoffman. 
staruind asupra expresiei gurii sale, a vidului 
și a absenței din ochi, a felului cum pășeşte, 
cum își ține miinile, tulburat de incidentele 
cotidianului pînă atunci necunoscut și atit de 
straniu etc. Subliniez așadar că însemnătatea - 
„regizorului. și a notaţiilor aparatului său de 
filmat e esenţială în cinema. Cit priveşte. 
upropierile şi deosebirile dintre „Moștenirea“ 
şi fiimul Mircea mi-e imposibil să mă pro- 
nunt. N-am văzut pelicula lui Sergiu Nicola- 
escu. De altfel scenariul şi piesa, deși scrise 
de acelaşi autor, sint fundamental diferite. in 
orice caz și piesa și scenariul impun realiza- 
1orilor. spectacolului și filmului. ţelurile şi mij- 
doacele frescei istorice.. Care — mai e nevoie 
s-o repet? — presupun în teatru alt arsenal 
de procedee și alt registru stilistic decit cel 
din cinema. 


— Care apreciați că sint şansele deschide- 
rii spre universalitate a artei românești — tea- 
traie, cinematografice? 


— Teatrul românesc este cunoscut și recu- 
noscut de mulți ani peste hotare. ȘI unele 
fiime au reţinut atenţia criticii, a publicului. 
Dar nivelul valoric al producţiei noastre sce- 
nice mi se pare superior celui al cinemato- 
grafiei. Cu toate că și în teatru inovaţia artis- 
tică conviețuieşte cu mediocrizarea și agonia 
unor forme de expresie uzate și istovite. Și 
într-o artă şi în alta, decisiv rămine punctul 
de vedere al regizorului, viziunea sa asupra 
realității. De noutatea și acuitatea acestei vi- 
ziuni depinde sunetul și răsunetul operelor 


sa „istorie...“ aţi tăcut şi critică dr: 
publicat incitante volume de confesiuni 
eseistico-aforistice... 


— Scrisul este pentru mine o alta modali- 
tate de a mă exprima și de a comunica 


— Aţi pășit in profesie cu dorința de a 
cote o vocație existentă in familie și 


incercat să fug de originalitatea care vor- 
beşte cu o voce ispititoare pentru a nu spune 
cine știe ce, să râmin eu însumi, peste mode 
și timp, cu un zimbet ascuns care este cind o 
formă de interogaţie sau de împotrivire, cînd 
un fel de a înțelege și participa efectiv. Am 
fugit ca dracul de tămiie de tot ce duce la in- 
diferenţă, pasivitate, rutină. Şi nu afirm, fe 
rească sfintu, că mi-am atins ţinta. Spun 
doar că mă sprijin pe citeva valori sigure, şi 
că sint gata, la virsta mea, să-mi „pun în joc 
centura“ pentru orice experiență pasionantă 
care mizează pe un adevâr uman. 


irina COROIU 


Bio-filmogratie 


Născut la 14 decembne 1918. Absolvent al Conservatorul de 
tă dramatică din Bucureşti Profesor la IATC, duector al Teatrului 
ie Comedie |1960—1968) p al Teatrului Naţional „IL. Caragiale 
idm 1969). Preşedinte de onoare al institutului internaţional de 
Teatru. 

Membru al Academe: Le muse” din Florenţa şi membru co 
respoñdent al Academe de Arta dm RD Germana 

1943 — O moapte furtunoasă: 1946 — Visul unei nopți de 
ierni; 1949 — Răsumă valea; 1950 — Bulevardul „Fluieră Vin 
tw“; 1952 — ul slăbiciuniloa; 1953 0 scrisoare pierdută 
1955 — Alacerea Protar; 1960 — Bădăranii: 196) — Celebrul 
702; 1963 — Lanterna cu amintiri; Paşi spre lamă, 1966 — 
Castelanii; 1967 — Şetul sectorului suflete: 1972 — Explona. 
1974 — Întoarcerea lui Magellan: Agentul straniu; 1975 — Tată 
de duminică; 1976 — Singurătatea Morilor; instama amină pro- 
nunjarea; Premiera; 1977 — Cuibul salamandrelor; 1978 — Ao- 
rel Vinicu 1979 — Brajele Afroditei: 1980 — Rejesus $"; 
1981 — lancu iama; Îmoareare la dr dindi 1984 — 
Galar, Horea (Premiu de interpretare ). 


Pinasan s-a topit intr-un mai neobiș- 
AM de călduros. În Copou, ici-colo, teițele 
au dat floare. Văzduhul e săgetat de bondari 
năuci. Dimitriu, școlarul cel obraznic, se saltá 
şi rupe o floare de tei. Creangă îl admones- 
tează: „Măi, locul florii e pe ram!" clasa in- 
treagă a ieșit la soare și învățătorul îi așează 
în semicerc pe iarbă”. „Unde am rămas?" in- 
treabă învățătorul. „La, nici o faptă fârâ 
plată!“ clamează voios corul prichindeilor 
Scenă bucolică. Sint gata să-i cad în vrajă 
cind, din spatele unui arbore rămuros, se 
aude o voce: „La cadrul ăsta, ne trebuie puţin 
fum. La contraplan, în spate, e nevoie de un 
fuior subțire de fum.“. Este regizorul Nicolae 
Mărgineanu care filmează Stol de cocori 
după scenariul scriitorului Mircea Radu laco- 
ban. În timp ce regizoarea secundă, Sanda 
iorgulescu rezolvă „problema fumului“, am 
timp să port un dialog cu... lon Creangă, ni- 
meni altul decit actorul clujan Dorel Vișan. 
Mai-mai să nu-l recunosc în hainele de șiac 
maroniu, cu barba şi tunsoarea schimbate, 
cu o pâlărie „nici prea-prea, nici foar- 


O mare prietenie. (În rolurile Eminescu 


Creangă): actorii Adrian Pintea și 


„SMR scriitorul Radu Theodoru 
este autorul unui insemnat număr de romane: 
Biografie de război, in două volume, ciclul 
Vulturul, Muntele, Brazdă și „ un amplu 
ciclu dedicat mării. La casa de îllme Patru, 
Ă Tudor Mărăscu a intrat în cţie 
cu filmul MISIUNE DE SACRIFICIU după un 
scenariu scris de Radu Theodoru. Ne-a inte- 
resat geneza „bazei literare“ a filmului, cu atit 
mai mult cu cit o serie de evenimente des- 


subiect liber 


N. avem la indemină statistici sau alte 
repere certe, dar putem afirma că indicele de 
popularitate a filmului românesc a crescut 
sensibil în ultimii ani. Înţeleg acest indice ca 
un simptom al interesului public pentru în- 
semnata cine-parcelă a artelor române şi nu 
ca o adeziune necondiționată la tot ceea ce 
apare pe ecrane. Scrisorile adresate revistei 
de faţă de câtre cititori, întrebările inteligente 


16 


te-foarte, nici de ţăran, nici de boier, pălăria 
clasei de mijloc“ după cum precizează autoa- 
rea costumelor, pictorița Mioara Trandafir. 
„Deci, stimate Dorel Vișan. de la lacob, și 
pină la Creangă...“ „E o cale atit de lungă... 
vreau să spun că tot timpul. în adincul sufle- 
tului, am sperat să fie ales un altul. Acum, 
dacă am intrat în horă... Din toate rolurile 
mele de o viaţă, roluri implinite şi pe scenă și 
pe platoul de filmare, aista-i, cel care mă tul- 
bură cel mai tare. Simt o mare responsabili- 
tate! Creangă a intrat in conștiința publică 
ușor idealizat. Ştiţi ce mi-a dat puteri?" Fi- 
reşte că nu știu, dar sint curioasă să aflu. 
„Rădăcinile ardelenești ale marelui povestitor 
care-i vin dinspre ramura mamei, a Smaran- 
dei. Citind şi râscitind tot ce s-a scris despre 
Cr ă, am găsit multe apropieri cu pro- 
pria-mi copilărie şi cu propria mea mamă. Și 
uite așa, am stat și am gindit: dacă celelalte 
pârți ale firii lui, părți moldoveneşti se vor 
plia pe această matrice, atunci la orizontul 
meu există o luminiţă. Fiecare spectator are 
în suflet un Creangă al lui, am şi eu unul al 
meu, numai că al meu trebuie să se dilate, 
cuprinzindu-i şi pe ceilalți. În măsura în care 
voi reuşi. va ieşi un personaj aşa cum ni-l 
imaginăm. Să vă mai spun ceva: credința 
mea intimă este că şi Creangă şi Eminescu 
sint atit de mari încît, oricit s-ar zbate cineva 
nu poate să-i cuprindă într-o formă. Şi, asta 
este de fapt unica noastră portiță spre ingă- 
duinţă pentru îndrăzneala pe care ne-am lu- 
at-o! intenţia noastră a fost, nu de a intrupa.. 
în trupurile noastre două genii, ci de a re- 
creea imaginea unei mari prietenii. Lucrurile 


Filmind 
Nicolae Mărgineanu și operatorul Relu Morariu 


Dorel Vişan 


crise in biogratie de război, romanul după 
m". realizat scenariul, sint „de natură“ 
autobiografică. 

— Eu sint ofițer de aviaţie, pilot de vină- 
toare și în acesată calitate am participat di- 
rect la cel de-al doilea război mondial. Misiu- 
nea de sacrificiu cuprinde suma unor intim- 
plări prin care au trecut diverşi piloţi de vină- 
toare, cițiva dintre ei foştii mei comandanţi — 
într-o misiune în munţii Slovaciei la finele 
marii conflagrații mondiale. 

— Fiind vorba i de vinătoare 
v-aţi axat scenariul pe le? 

— Am încercat „o radiografie" a conştiinţei 
luptătorului aerian, o schiță de portret moral. 
Am dorit să recompun atmosfera aerodromu- 
rilor, specificul acestei arte chemată mai in- 
totdeauna să rezolve cazurile limită. Din pro- 
prie experienţă ştiu că îndeosebi in momen- 


— nu cele de simplă bavardare și anectodism 
— puse cineaștilor, în diverse întâniri, de că- 
tre spectatori, prezența unei rubrici avizate 
de critică cinematografică în majoritatea re- 
vistelor de cultură, epuizarea rapidă a cărților 
de referințădn domeniu sint printre datele ce 
atestă o participare autentică a opiniei pu- 
blice la destinul cinematografiei naționale. 
Concură la acest spor de adeziune şi po- 
pularitatea actorilor, care a atins azi, la noi, 
cote înalte. Cine are ureche sensibilă aude 
altfel de întrebări din mase privitoare la actori 
decit „Cit ciştigă?”, „ E căsătorit?“, „Are cas- 
cador, sau sare singur?“ etc. Definind un sta- 
diu temporal anterior de dialog. Am ascultat, 
cu deosebită plăcere, întrebarea adresată Ta- 
marei Buciuceanu de elevi ai unei şcoli pro- 
fesionale „Dacă sinteţi mulțumită integral de 
calitatea filmului în care v-am văzut și care a 
fost reacția dv. de artistă și intelectuală la 
scenariu?“. Mi s-a părut de cel mai bun au- 
gur întrebarea unui tehnician tinăr: „Nu cre- 
deți că realizat numai cu actori români, dacă 
ar fi fost posibil. Francois Villon s-ar fi pre- 


2 


9 


ni se limpezesc, milimetru cu milimetru şi eu 
mai pâstrez o mingiiere pentru sufletul meu: 
şi la acest rol, ca şi la lacob, mulţi nu prea 
mă văd în el! Mă bucur că înțelegerea, aproa- 
pe metafizică care a existat între Creangă și 
Eminescu acum mai bine de un secol, se infi- 
ripează şi între mine şi Adrian Pintea. 


De la lacob la Creangă? Nu știu alţii cum 
sint, dar eu...“ 

La filmare, toată lumea se preocupă ba de 
una, ba de alta și atunci dialogurile sint 
scurte, cuvintele furate aproape, așa că, des- 
tăinuirile lui „nenea Creangă Dorel Vişan” 
după cum îl strigă învăţăceii m-au luat puţin 
pe nepregătite. Mă așez de-o parte, pe o bu- 
turugă şi asist la repetiţia cadrului 65. Începe 
să bată vintul dinspre... mașina de vint şi 
frunzele căzute se învirtesc pe alee. O pală 
mai îndrăzneață răvâșește pletele intunecate 
al lui Mihai „poetul nepereche“. 

— „A cui poveste le-o spuneai“, întrebă 
poetul 

— Aaa, a cui să fie? A Caprei cu trei iezi”. 

Şi tot iscodindu-l dacă ştie multe din astea, 
poetul îl mai și mustră cu blindeţe: „De ce nu 
le scrii?', molcomind cuvintele Creangă ii 
răspunde șugubăţ: „Păi, pe cine să intereseze 
țărâniile astea?'. 

Prin Copou trec, în pas domol, perechi de | 
tineri costumaţi după moda secolului trecut. 
Asistenta de costume Crina Zaharescu retu- 
şează ultimile detalii. Eminescu se întoarce 
ușor, prin ochii lui negri trece umbra unui 
suris. Creangă îl admiră. „Creangă trebuie să 
se mire mai discret, indică regizorul. Atenţie, 


regizorul 


tele de luptă, de întruntare directă, se dezvă- 
luie adevăratele caractere. 
— Un fiim de război nu este deloc simplu 


din punct de vedere al pret 
— Înainte de toate aș dori să remarc inte- 


resul manifestat de Casa de filme 4 față de 
acest scenariu care avea „un stadiu“ de şapte 
ani şi apoi să mărturisesc că, fiind vorba de 
un film istoric, de război, in momentul reali- 
zării apar de rezolvat o mulțime de probleme 
tehnice. Discutind cu regizorul Tudor Mă- 
răscu, scenogratul Lucian Nicolae — autorul 
decorurilor (el a semnat și oara Auri- 
ca) apelind la memoria, dar şi la materialul 
documentar aflat în păstrarea unor eroi su- 
praviețuitori, am răscolit sute și sute de al- 
bume pină cind le-am ales pe cele mai sem- 
nificative. Casa de filme 4 a asigurat toată 
pregătirea tehnică. Pentru o mai bună auten- 


zentat la un nivel superior, adică, de pildă, ia 
acela al izorului Sergiu Nicolaescu, care 
l-a creat?” Şi m-a bucurat, alături de alți par- 
ticipanţi la-o întinire, remarca unei profe- 
soare de fizică: „Nu m-am supărat atit că fil- 
mul ce l-am văzut e slab, cit faptul că am vă- 
zut-o într-o situaţie nemeritată pe admirabila 
Rodica Mandache“. Şi am aplaudat și eu ac- 
centul spiritual al întrebării unei fete din 
clasa a ea: „N-aţi putea interveni ca 
spectacolul „Gaiţele“ din orașul nostru să se 
joace cu actrițele din filmul ce ni s-a prezen- 

Indicele de popularitate e și rezultanta unei 
afectivităţi generale mai pronunțate pentru 
acest product spiritual. S-a epuizat, definitiv, 
condescendența paternalistă sublimată în 


- formula „tinăra noastră cinematogriie în con- 


tinuă creștere”. Se manifestă acum o dra- 
goste lucidă, care sesizează in stadiul maturi- 
tâţii celei de-a şaptea arte la noi posibilitățile 
ei certe de a fi competitivă și, totodată. cu 
părere de rău, momentele intructuoase, per- 
cepute ca inadmisibile faţă de condiţiile de 


https://biblioteca-digitala.ro 


clacheta, motor!“ Dialogul celor doi mari 
prieteni se reia. Secretara de platou, Vilma 
Stan imi şopteşte; „După două zile de ploi și 
ceaţă, in sfirşit, soarele ține cu noi!“ Figura- 
ţia, vă rog, figuraţia să se plimbe şi pe cele- 
lalte alei ale parcului, trebuie să sosească Ve- 
ronica“, anunţă regizorul. Şi. iat-o pe Vero- 
nica (actrița Maria Ploae) inaintind cu paşi 
grăbiţi pe aleea principală. Se joacă nervoasă 
cu mânușile albe de dantelă. O umbreluță 
cochetă îi ascunde profilul fin. Mihai (Adrian 
Pintea) o privește ca vrăjit și-i porneşte pe 
urme. „Stop! Reluaţi, Veronica trebuie să iu- 
țească pasul și chiar să alerge cind se apro- 
pie Mihai de ea. Relule, te rog să-i urmăreşti 
fuga pină la ieşirea din parc". 

Operatorul Relu Morariu semnează imagi- 
nea şi camera pentru că la debut, așa e bine, 
şi ne spune: „Am gindit imaginea, nu e nici 
un paradox aici, într-un sti! „academico-mo- 
dern“. Cei trei, Veronica, Eminescu și 
Creangă apar de-a lungul filmului într-o tra- 
tare luminoasă diferită. Pentru apariţiile poe- 
tului voi folosi subexpunerea, haloul, in 
schimb marelui povestitor i-am rezervat apa- 
riții mai concrete. N-am prevăzut spectacu- 
loase mișcări de aparat și dorința mea fier- 
binte este ca spectatorul să nu simtă deloc 
imaginea ca frumoasă şi expresivă in sine.“ 

E primăvară în Copou, e primăvara de 
acum un secol cind Mihai se indrăgostise de 


| Veronica... 


soare” 


Ploae) 


ca o lacrimă de 
Micle (Maria 


„Blondă 
Veronica 


ticitate s-au realizat machete zburătoare, te- 
leghidate de ia sol care pot reproduce silue- 
tele avioanelor de epocă, echipa a prospectat 
numeroasd zone pentru a le putea descoperi 
pe cele mai apropiate de fizionomia geogra- 
fică a terenului de luptă de atunci. 


anterior) dacă ar fi să o meta- 
am spune că un fiim de război e un 
de pace... 
— Fireşte. Dar e o datorie de onoare să nu 
dăm uitării sacrificiul suprem pe care l-au im- 
plinit luptătorii... 


Ileana PERNEȘ DĂNĂLACHE 
Foto: Victor STROE 


creaţie şi numărul valorilor interpretative im- 
plicate. E afecțiune populară în saluturile 
adresate actorilor şi regizorilor ce se remarcă 
pe pian internaţional. În seria lungă asigurața 
unor pelicule ce dau satisfacţie spirituală. În 
consensul cu diagnosticele judicioase ale 
criticii și cu speranţele pe care le exprimă ea 
privitor la tinerii ce se afirmă impetuos, chiar 
de la primul rol, de la prima regie; în prețui- 
rea piasticităţii şi originalității imaginii; și 
evident, in sesizarea caratului literar, narativ, 
actual al subiectelor. 

De aceea, cunoașterea părerilor rele ale 
publicului nu poate fi decit stimulativ, chiar şi 
atunci cînd aceste păreri nu concordă cu au- 
tomulțumirea eruptivă a cite cuiva care, vizio- 
niîndu-şi propria-i lucrare, are impresia că l-a 
şi apucat pe dumnezeu de picior — și că ţine 
chiar strins această divină resursă pedestră. 


Valentin SILVESTRU 


scenografii 


Ș afinameni 

al detaliului: 
Figuranţii, 

scenariul și regia 
Malvina Urșianu 

(în imagine: 

Simona Bondoc 

şi Mariana. Buruiană). 


Marcel Bogos 


Un maestru al echilibrului 


A fost elevul unor celebri profesori şi 
mari ginditori ai formelor in spațiu ca arhitec- 
ţii Mac Constantinescu, Grigore lonescu, 
Gheorghe Şimota, Gheorghe Pătrașcu. De la 
ei a învățat că orice construcție trebuie să fie 
realizată conform principiului „util, rezistent, 
frumos“. O adevărată profesiune de credință 
pentru viitorul arhitect-scenogra! Marce! Bo- 
gos. Există în decorurile sale o aspirație spre 
clasicitate: echilibru, soliditate, ritm ordona- 
tor, spirit geometric, limpezime, concizie, 
funcționalitate. După absolvirea Institutului 
de Arhitectură „lon Mincu” și a unor cursuri 
în paralel de pictură la Școala de Arte Fru- 
moase este chemat la Bultea. Îşi face uceni- 
cia într-o atmosferă artistică etervescentă, în 
preajma unor pionieri străluciți. Ştetan Norris 
l-a cucerit prin erudiție, prin deschiderea 
„spre cultura europeană şi pledoaria pentru 
scenografia de film ca artă autonomă. Spiri- 
tul fantezist și imaginativ al lui Liviu Popa i-a 
trezit interesul pentru dimensiunea plastică a 
decorului, iar simțul realist excepțional al lui 
Giulio Tincu i-a fost ghid în grjia pentru de- 
taliul semnificativ încărcat de vibrația vieții 
autentice. Primul contact cu filmul l-a avut la 
Secretul citrului în regia lui Lucian Bratu ca 
asistent al lui Ştefan Maritan. Un element cu 
rol important în dramaturgie, un castel gotic, 
îi prilejuiește familiarizarea cu meșteșugul, 
cunoașterea științei și tehnicii în construcția 
decorurilor in condiţiile platoului. Va debuta 
ca scenograf intr-o peliculă de prestigiu, Co- 
din, în regia lui Henri Colpi. Un inceput vali- 
dat de critică și de public ca meritoriu pe 
care îl datorează și încrederii și sprijinului 
profesorului Paul Cornea, pe atunci-directo- 
> rut studioului Buftea: În această perioadă 
trăieşte experienţe importante pentru forma- 
rea sa artistică, cunoaște citiva scenografi și 
regizori de talie internaţională. Colaborează 
cu Georges Wakhevitch la Serbările U apps 
in regia lui René Clair şi cu Alexandr Trauner 
la Mirii anului H în regia lui Jean-Paul Rap- 
pneau. La un moment dat a existat un proiect 
de ecranizare a Pădurii spinzurațtllor de câtre 
Roberto Rossellini (peliculă realizată ulterior 
în regia lui Liviu Ciulei, decoruri Giulio 
Tincu). pentru care Marcel Bogos a executat 
peste 150 de schițe. De asemenea participă 
într-o primă fază — cu machete — la pregăti- 
rea unui film in regia lui Christian Jaque 
Deşi nu a dus pină la capăt colaborarea cu 
aceşti regizori. eie l-au marcat protund pe 


Forţa decorului, 
dar și respiraţia 
ui intimă 


scenograf. Declară că ataşamentul sâu a fost 
total. A avut sentimentul unor foarte rare în- 
tilniri care l-au ajutat să se autocunoască şi 
i-au stimulat gindirea creatoare. Şi ca urmare 
a acestor colaborări remarcabile, Marcel 
Bogos. va fi, în dese rinduri, solicitat de case 
producătoare de prestigiu și din alte ţări 
În 30 de ani de activitate sconogratul-arhi- 
tect și-a clădit o biografie artistică bogată. 
Cele 85 de filme la care e-prezent pe generic 
definesc un profil cinematografic. Marcel Bo- 
gos demonstrează disponibilități pentru ge- 
nuri diverse de la comedie, musical, film isto- 
ric la dramă psihologică. Lucrează cu regi- 
zori de formaţii diferite ca lon Popescu 
Gopo, Mircea Mureșan, Malvina Urşianu, Ser- 
giu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, Alexa Vi- 
sarion, Lucian Bratu, Cristiana Nicolae, Dinu 
Tânase, loan Căârmazan. O afinitate specială 
îl leagă de regizorul Mircea Mureşan, viziu- 
nea sa scenografică dind unitate plastică ma- 
jorităţii peliculelor realizate de acesta. Se re- 
marcă la Marcel Bogos forța de a construi 
ambienturi scenografice-pe dimensiuni- mari. 
Decoruri ample, caracterizante pentru medii 
sociale, concepute cu un ochi analitic ce sur- 
prinde fluxul vieţii unei colectivități odată cu 
destinul personajelor. Cu o observație minu- 
tios realistă, Marcel Bogos zugrăvește mediul 
rural în citeva filme de relief ca Răscoala, 
Blestemul pămintului, blestemul iubirii in re- 
gia lui Mircea Mureşan. Conturează cu su- 
piete expresivă pitorescul orașului de provin- 
cie in perioada interbelică, în Codin după Pa- 
nait Istrati sau Întoarce-te şi mai privește o 
dată in regia lui Dinu Tănase. Surprinde fi- 
zionomia complexă a unei epoci cutremurată 
de seismele istoriei in Străinul după Titus Po- 
povici, Figuranţii, Pe malul sting al Dunării 
aibastre, in regia Malvinei Urşianu. Horea in 


regia lui Mircea Mureşan sau în Revanşa și 
Un comisar acuză în regia lui Sergiu Nicola- 
escu. Marcel 's a construit pentru aceste 
pelicule străzi, circiumi, conacuri, palate, sate 
la scara 1/1 în platou. După repetate lecturi 
ale scenariului, lungi și atente documentări în 
literatura și iconografia vremii, dialoguri pa- 
sionate cu regizorul și ceilalți membri ai echi- 
pei — partea cea mai fascinantă a muncii 
sale cum o consideră — scenogratul-arhitect 
se retrage in liniştea atelierului și incearcă să 
uite pentru o clipă impresiile adunate, câu- 
tind să imagineze un cadru esanțializat, o 
sinteză a ceea ce a acumulat, cu detalii ce țin 
de timpul evocat pe ecran, dar şi cu accente 
în care indentificâm meditaţia asupra semni- 
ficaţiei acelui timp şi acelei lumi pentru con- 
temporaneitate. Marcel Bogos este preocupat 
ca viziunea scenogratică să sugereze, alături 
de specificul unei epoci, și relaţia dintre con- 
` diția umană şi legea obiectivă a istoriei. Ast- 
fel intinim în filmele sale decoruri — nuclee 
în care reverberează compoziția scenogratică 
a intregii pelicule. Semne plastice cu valoare 
de simbol pentru un personaj, un conflict 
dramatic, un grup social. Conlucrind armo- 
nios cu celelalte componente ale expresiei 
cinematografice — costume, muzică, inter- 
pretare actoricească, -ele formează adevărate 
„tablouri vii”. Stilul plastic de tratare diferă. 
Uneori ritualul este al simplităţii. Un spațiu 
închis, aspru, sufocant în contrast cu exube- 
ranta naturii sint curtea și casa lui Codin, po- 
tențind tensiunea dintre cele două ființe care 
se urăsc și se pindesc reciproc, anticipind 
tragedia cind mama iși va ucide fiul. Laconic 
este şi decorul cinei de taină din Atunci l-am 
condamnat pe toți la moarte, după Titus Po- 
povici, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Im- 
pregnat de o lumină puternică, dominat de 
alb, el creionează un climat psihologic dra- 
matic. Oficialităţile satului adunate la masă 
ca șâ-l convingă pe Ipu să se sacrifice pentru 
ei, predindu-se nemților, par cioclii care, cu 
ferocitatea lor ascunsă, ii maculează purita- 
tea. Un ecou al stărilor de spirit tulburi incer- 
cate de tinăra Leonora din Figuranţii este şi 
mansarda in care aceasta locuieşte. Rece, 
dezolantă camera accentuează instrăinarea 
de semeni și alienarea eroinei. Ca expresie a 
universului interior apăsat de culpe și de 
spectrul crimei se constitue ambianța expra- 
sionistă din Năpasta in regia lui Alexa Visa- 
rion 


EI și atmosfera. 


Ei 


a 


Shttps:/4bibl 


Blestemul pămintului, blestemul iubirii 


regia Mircea Muresan, 


O cutie de rezonanţă rafinată este sala aus- 
teră, plină de mister și gravitate care adăpos- 
tește întîlnirea dintre Horea și Jancovich în 
interpretarea admirabilă a doi mari actori, 
Radu Beligan și Ovidiu Juliu Moldovan. Senti- 


~ “meritul &ste copleșitor pentru că spectacolul 


condiției umane se desfășoară pe marea 
scenă a Istoriei. În alte pelicule, pentru a re- 
leva tensiunea umanului Marcel Bogos alege 
pentru viziunea scenogratică stilul ornamen- 
tal. Aşa a fost conceput conacul bătrinului 
boier luga din Răscoala. Patriarhal, neprimi- 
tor, cu obiecte adunate de generații, orindu- 
ite. după un anume tipic de modă veche ce 


“pare imuabil. Lå antipod, este conacul Nadi- 


ngi.. Totul trădează plăcerea luxului, gustul 


cosmopolit aj boieroaicei venite de la Paris 
Mobilierul tastuos, construcția imobilului, ii 


binind tradiția cu elemente ale arhitecturii 
franceze și italiene de la începutul secolului 
Personaje expresive sint și conacul din Pe 
malui sting al Dunării albastre, budoarul Za- 
zei, fosta dansatoare care incearcă cu dispe- 
rare să parvină intr-o societate ce o respinge, 
datorită condiţiei ei umile. De _ asemenea, 
subsolul unde locuiesc „deposedații“ din Fi- 
guranţii. Aceste decoruri realizate cu o fer- 
voare barocă şi cu o mare subtilitate plastică 
a detaliului vorbesc despre o lume revolută 
care a naufragiat și care va pieri inghiţită de 
istorie. O întilnire artistică remarcabilă pentru 
Marcel Bogos cu un stilist de mare rafina- 
ment în compunerea atmosferei unui film, re- 
gizoarea Malvina Urşianu. Un comentator fin, 
sarcastic este și casa soţilor Mirea din O le- 
bădă larna, în regia lui Mircea Mureșan. Ea 
demistifică o existență aparent confortabilă, 
dar de fapt. oarecare, fără orizont, existență 
roasă de ambiţii și idealuri mărunte. În filmo- 
grafia lui Marcel Bogos intilnim și citeva an- 
sambluri  scenogratice evidențiind sensibili- 
tate. poezie. compunind o atmosferă afectivă, 
senzuală, lirică. Aşa este ambianța scenogra- 
fică din Mireasa din tren, scenariul D.R. Po- 
pescu, regia Lucian Bratu. Bizară, exotică, ea 
este ecoul tumultului interior, al angoasei ti- 
nerilor eroi aflaţi în căutarea iubirii, a unor 
trăiri autentice și intense. Un decor material 
şi imaterial in același timp, străbătut de enig- 
matice fiuiduri este și curtea-labirint şi ca- 
mera din spatele cinematogratului din Întoar- 
cerea lui M în regia Cristianei Nicolae. 
O oază de lumină intr-o lume devastată de 
violență, adăpostind visul de dragoste al ce- 
lor două personaje care ia întilnirea cu istoria 
traversează experienţe existenţiale. O colabo- 
rare insolită are artistul cu regizorul lon Po- 
pescu Gopo. Cu spirit fantezist, cu un umor 
liric, el conturează cadrul fantastic din Paşi 
spre lună. 

Compozițiile în peisajul natural sint mai 
rare în scenografiile semnate de Marcel Bo- 
gos. Am reținut cîteva, concepute în aceeași 
manieră arhitectonică, in linii sigure și ferme. 
Cerul și cimpul din Răscoala, incârcate de 
sumbre energii pe care se protilează drama- 
tic titlul filmului în pregeneric, flăcările care 
cuprind moşiile boierilor sau trupurile sece- 
rate ale răsculaților ca intr-un patetic recviem 
vizual. Primitivă, coborind din timpuri imemo- 
riale, intr-o misterioasă comuniune. cu imen- 
sitatea cosmosului este natura din i în 
regia lui Mircea Mureșan. Într-o cronică do- 
minată de auriu, cu neliniștitoare accente 
melancolice, peisajul toamnei tirzii antici- 
pează iarna sufletelor ce va veni pentru cu- 
plul din O lebădă lama. 

Marcel Boros este un artist viguros, cu o 
activitate complexă și laborioasă, care îmbină 
modernul cu spiritul tradiţiei clasice a şcolii 
româneşti de scenografie şi arhitectură. Un 
maestru al echilibrului și rigorii in orchestra- 
rea spațiului cinematografic. 


Ludmila PATLANJOGLU 


Fișă selectivă 


* Locul şi data naştem 28 august 1926, Tecni. Absolvent ai 
h w lun Mincu, pomopa 1954. Calatune de studn in ita 
ta in 1976, Dm 1958 lucreaza ca scenugrat la Studiou! cinematu 
patic Buttea 
Pihmograhe A semnat decorurie la 75 de hime printre care 
Codin (copoducpe 'omâno lancea) — debut. Politică şi dek- 
catese — 1963. Papi spre lună, Strămmul (in culabmare eu Guja 
Ştiu) 1964. Răscoala, Serbările galame — copoducpe ro 
anu. hanceza țin colaborare cu Gewges Wakhewirhi — 1966. 
Bâpuea fecioarelor, Răzbunarea haiducilor — 1968, Baltagul — 
1369. Asediul — 197); Atunci i-am condamnat pe la moarte 
~ 1972. Ukimai cartus — 1974. Un comisar acuză, Întoarcerea 
im Magellan — 1974. Comedia fantastică — 1975 Toate pin 
zele sus (serial) — 1976. Revanga — 1978. Mireasa din iren, 
Blestemul pămiatului, blestemul iubiri — 1980; Capcana merce- 
marilor — 198), Îmtoarce-te şi ma priveşte o dată, Năpasta — 
1982. Pe malul sting al Dunòre albastra, O lebădă sarma — 


1983; Hores — 1984, Samia Albastră, Figuranţii — 1987: Mana 
pa naea — 1989 Sata y 


"A Inst suhestat de case ptoducaluare dm stamatate pentru 


T eduga deconnde ja. mmătoarele pelicule. 


Beattice (Uwtin — Pans) — 1966. Fenimore Cooper — se 
nal iFrmnco-london Film) — 1969, Mirni anul ÎI (Gaumont) — 
1970: Petrol ia soare (Franco London Fim) — 1971. Doi am de 
vacanță (Bavana Film) — 1973. Omal de awr (Bavara Film) — 
1977. Contele Ory (Tali France) — 1978 

Mistncyo 

” Prennul pentu scenugsalie al Asaocrațe: Cineaşhlor dm Ao 
mâma 1374 (Întoarcerea lui Magellan, Ultimul cartuș), 1984 | 
Horea) 198? (Figuranți). 

* Premiul pentu scenogratre la Gata fimulu pentru tineret de 
la Cosuneşh 1983 (O lebădă, iarna), 1987 (Figuranţu). 

* Premnul Consun Naponal ai Promerilor pentru întreaga at 
tutate — 1987 

A predat cursuri de scenogiahe 1a Insitutul de Ana Teanata şi 
Cwematograhiea (1973—1975) 

Este memnu în Biroul de conducere ș în Consiliul Asociaţiei 
Cineaștilor din Româna dm 1963 


„Orice rol este pentru actor, 
un nou examen — 
spune Matliuba Alimova 


1035 efecte speciale 


Policier? Comedie? Filme de efecte 
speciale (1 035)? Cen este că un public 
saturat de carnagii, drame ombilicale, și 
de noile aventuri ale lui Rambo „mușchi 
unşi cu untdelemn și o privire care tră- 
dează că în viaţa lui nu şi-a aruncat ochii 
pe-o carte“ — scrie un cronicar), pe cele 
două maluri ale Atlanticului publicul a fă- 
cut o primire deosebit de prietenoasă 
unei pelicule al cărei protagonist este un 
iepuraș mereu în pagubă, dar mereu sim- 
patic. 

Cele patru steluțe acordate de cei mai 
mofturoși cronicari lui Cul e frică de Ro- 
ger Rabbit arată, fără îndoială, nostalgia 
după „frumoasele povești de odinioară“, 
dar și prețuirea inovației, pentru că, acest 
film jucat concomitent de personaje reale 
și personaje de desen animat pulveri- 
zează toate rețetele artei a șaptea bis şi 
spre deosebire de pelicule precedente, ca 
Mary Poppins (ìn care realul avea trei di- 
mensiuni, iar personajul de pe hirtie doar 
două), el creează o osmoză totală între fi- 
ințele din carne şi oase și cele de carton 
şi vopsea. 

Robert Zemeckis, realizatorul, s-a decis 
cu greu să dea curs acestui proiect. Încu- 
rajările vechiului și norocosului său amic 
Spielberg au fost decisive. „Trei ani a tre- 
buit să caut toate soluțiile posibile şi im- 
posibile, sfirşind prin a pulveriza toate re- 
gulile tradiționale ale desenului animat — 
pentru că nu se putea lucra cu ordina- 
toare. Ordinatoarele dau senzaţia meca- 
nizării, iar eu căutam emoția. Rabbit tre- 
buia să fie „adevărat“. Cind Bob Hoskins 
îl stringe de git toată sala trebuie nu să 


E... „posibilitatea ca in curind să se 
vadă continuarea unui film încununat cu opt 
Oscaruri, un film care a călătorit pe toate 
meridianele, cel mai mare succes de public 
din toate timpurile. Există posibilitatea să 
aflăm dacă faimosul căpitan Butler a revenit 
la Scarlett; să ştim ce s-a mai intimplat cu 
„Sărmanul Ashley", cu alte cuvinte să cu- 
noaştem ziua evocată cu atita indărâtnicie de 
eroină: „Şi miine va fi o zi". 

Există — s-a mai scris și se va mai scrie — 
o scriitoare care și-a început cariera greu. 
atit de greu incit a trebuit să dedice cea mai 
importantă operă a sa bancherului care a 
creditat-o să-și plătească chiria, o scriitoare 
dotată, Alexandra Ripley, care a acceptat de 
bunăvoie, o lungă arestuire, adică sa se auto- 
Claustreze într-o „inchisoare aurită”, o vilă 
din sud (neapărat din sud). pusă la dispoziție 
„expre”, păzită de un cerber-soț care descu 
a vea vizitatorii și anulează convorbirile te- 

lonice: „Ssst! Toată noaptea a lucrat! Acum 
se odihnește. Ssst!“ 

Cine ar putea-o deranja pe această autoare 
devenită, între timp, autoare de best-sel- 
ler-uri, care din aprilie, anul trecut, a jurat să 
nu mai vadă lumea decit în aprilie 1990, dată 
la care urmează să fie desferecat cel mai 


ridă, ci să palpite la suferințele acestui 
urecheat care se zbate, plinge, ţipă etc..." 
Realizatorul dezvâluie o parte din secre- 
tele de fabricaţie ale acestei pelicule de o 
oră şi 36 minute care a inregistrat un 
succes răsunător. El povesteşte dificultă- 
tile pe care a trebuit să le întimpine 
echipa şi in primul rind actorii care tre- 
buiau să fie extrem de sinceri jucind, dia- 
logind, polemizind cu inexistenţi parte- 
neri sau folosind inexistente obiecte, căci 
partea desenată a venit după aceea şi ea 
a fost făcută scrupulos „cu mina“, fiindcă 
„numai mina omenească poate să insufle 
un sentiment omenesc“, o atmosteră ade- 
vărată, cu o scară adevărată pe care alu- 
necă un animăluț desenat, un trotuar ud 
pe care se văd umbrele personajelor de- 
senate ș.a.m.d. „Un minut de fiim — o 
săptămină de lucru”. Zemeckis jură că 
aceasta a fost prima și ultima lui expe- 
riență de acest fel, dar toată lumea știe 
că succesul — cel puţin în cinema — e 
sperjur. 


Neonazismul 
la stilpul infamiei 


Neonazismul nu este doar „o temă“ ci o 
realitate care îngrijorează nu puţini ci- 
neaști. Marcel Ophuls a terminat nu de- 
mult un film de patru ore și 27 minute in- 
titulat Hotel terminus care prezintă bio- 
grafia turmentată a unui criminal de râz- 
boi nazist care a supraviețuit cu aroganță 
crimelor proprii şi, bineințeles, crimelor 
celui de-al iii-lea Reich. Nu e doar o bio- 
grafie declanșată de procesul de la Lyon 
din 1987 al lui Klaus Parbie, proces în 
care inculpatul a căutat cu cinism să se 
spele pe miini de toate ororile „săvirșite 
din ordin“. Un şir lung de interviuri luate 
victimelor supraviețuitoare, dar şi unor 
persoane născute după cel de-al doilea 
război, dar şi unor juni din categoria ce- 
lor care au inspirat pelicule Hitler? Nu 


Un act ] 
nu ştie ce este 
între filme | 


mare secret editorial al secolului: volumul doi 
din „Pe aripile vintului”? 

Cum volumul I1? Margaret Mitchell, autoa- 
rea primului volum — o singură carte la activ. 
dar această carte a stors de 50 de ani lacri- 
mile unui glob, o carte tradusă în 27 limbi, 
atingind un tiraj de 25 milioane de exemplare 
— Mitchell, precum se știe. s-a stins din viață 
stupid, cu mulţi ani în urmă, în Atlanta, căl- 
cată de roţile unui taxi care avea la volan un 
şofer beat. Cum volumul II? " 

Totul a inceput cu un misterios manuscris 
de 39 de pagini ascunse intr-o mapă de plas- 
tic. Primăvara trecută acest manuscris a fost 
disputat de un concern editorial alăturind pe 
cei mai importanţi editori new yorkezi. Şe- 
dință furtunoasa: Altercaţii. Licitaţie. Retra- 
geri. Reveniri. În sfirşit adjudecarea. Firma 
Warner Books se angajează să preia lucrarea 
„Cu orice risc”. Warner işi asumă proiectul 
doamnei Ripley, 54 ani, mamă a doi copii, fi- 
gurind pe lista celor mai rentabili scriitori ai 
continentului (inutil de adăugat că cei mai 
rentabili nu inseamnă cu necesitate şi cei mai 
talentaţi, dar nici invers). Deocamdată nu sin 
tem in Parnas, ci în lumea cifrelor. Atiţia do- 
lari pentru 941 pagini (fix) predabile. tot fix 


este doi ani „neam cunoaște riscurile 
Ce: patru avocaţi ai familiei decedatei Marga- 


ret Mitchell sint puși pe hărțuieli şi toate 
drepturile de control asupra cărții. intră în 
arenă și firma Metro Goldwyn Mayer care işi 
cere drepturile asupra oricărei versiuni care 
i-ar continua filmul. Afacerea este ținută in 
„top secret” de mai puţin de zece persoane, 
dar asta nu a impiedicat să se afle că 
doamna Ripley n-a apărut din senin, ci după 
o lungă şi laborioasă campanie dusă chiar de 


https://biblio 


cunosc — toate acestea laolaltă — alcă- 
tuiesc un film infinit mai emoţionant decit 
orice film de ficţiune... Ei mărturisesc, ei 
se înfioară, ei acuză. Nazismul la stilpul 
infamiei! 


„Love story“ medical 


Eric Segal, autorul povestirii care. tran- 
spusă pe peliculă, a creat un moment ba 
chiar un eveniment în sociologia specta- 
torului de cinema, atit de popularul Love 
story — Eric Segal așadar, profesor de 
limbi clasice la Harvard, a publicat recent 
o nouă carte cu subiect care stirneşte cel 
mai mare interes: „Medicii“. După cum 
afirmă comentatorii o nouă „Love Story“ 
în care personajele centrale, Barney și 
Laura — un el și o ea — de astădată doc- 
tori — încep studiile medicale la Harvard 
în 1958. 

Comentariile de presă susțin că poves- 
tea de dragoste este un formidabil docu- 
ment despre medicină și toate celelalte 
profesiuni legate de sănătatea omului. Cu 
încrincenarea care îl caracterizează, Se- 
gal a consacrat doi ani unei anchete 
efectuate pe acest tărim. Cartea a apărut 
așa cum apăruse și nuvela „Love Story“ 
înainte de realizarea filmului. Ne întrebăm 
așadar pe cind un nou film Love story 
medical. 


Spectatorul perfect 


Desigur este o dorinţă și nu o realitate 
dar institutele de cercetare a opiniei pu- 
blice sint tot mai preocupate de problema 
studierii publicului de cinema, de prefe- 
rințele lui, de tendinţele ce se manifestă 
în sînul publicului. Dar, de cele mai multe 
ori, aceste sondaje se bat cap în cap, re- 
Zultatele lor efectuate pe acţiuni ale pu- 
blicului. dovedindu-se foarte adesea an- 
tagonice. Ceea ce i-a inspirat unui critic 


familie, care. alertată de perspectiva (sca- 
denţa în anul 2011) de a nu mai beneficia de 
nici un drept de autor, a început să caute 
de-a lungul şi de-a latul Americii de Nord 
(dar mai ales în sudul ei) un scriitor-miracoi 
latăâ-l! Primul roman al doamnei 
„Charleston“, republicat de 11 ori 
adeseori, comparat cu „Pe aripile. 

R. are şi avantajul de a fi originar i 
lina de Sud și crescută în spiritul „marilor 
doamne ale sudului”. Ea doreşte „să moder- 
nizeze viața' amoroasă a eroinei“ (o moderni- 
zare moderată cer editorii. De acord!)); în 
concordanţă cu mutaţiile intervenite in ulti- 
mele decenii, scriitoarea cere și „o schimbare 
de unghi“ asupra oamenilor de culoare 
(„Evident, evident!”), incepind cu îmbunătăţi- 


Auto-claustrata Alexandra Ripley 


Pentru mine 
inaintea artei 
(Beatrice 


arta vieţii 
actorul 


Dalle) 


italian, Luigi Fillippi, un articol în „Gior- 
nale dello Spettacolo" cu un titlu foarte 
sugestiv: „Se caută spectatorul perfect și 
dacă se poate să fie de toate virstele”. 
După ce compară rezultatele unor son- 
daje efectuate în ultimii zece ani, mai ales 
în propria lui țară, autorul ajungea totuşi 
la concluzia că din toate aceste incur- 
siuni în intimitatea spectatorului poţi con- 
stata că majoritatea oamenilor (dar nu 
majoritatea zdrobitoare, ci doar de 51 la 
sută) preferă să frecventeze sala de ci- 
nema. 


Campanie B.B. 


B.B., intrată în istoria filmului nu numai 
pentru că a adus Franţei mai multă valută 
decit uzinele Renault“, părăsește un sat 
de pescari devenit, datorită ei, una din 
cele mai scumpe localități de pe țărmurile 
Mediteranei. Actriţa nu se mulțumește să 
plece. Ea a deschis o adevărată campanie 
impotriva edililor din Saint-Tropez: Argu- 
mentele sint ecologice: poluare, murdăria 
plajei, valurile îmbicsite şi lipsa de afect 
a primăriei față de animale în general și 
rasa canină, în special. „Un ciine spune 
vedeta e mult mai puţin nociv decit serin- 
gile drogaţilor aruncate pe plajă. Mă in- 
dignează nudismul organizat cu eleganță 
de spiritele elevate, aceleași care mi-au 
reproșat că am fost, în această direcție, 
deschizătoare de drum. Să fim clari. Pen- 
tru mine nudul pe ecran, n-a fost nicio- 
dată legat de lipsă de pudoar sau de vul- 
garitate. Ori, azi, la Saint Tropez nimeni 
n-ar nici un pic de ruşine ca să se pre- 
umble în pielea goală și să facă din 
această ținută, o modă". 


rea vocabularului „umilitor“ al servitorilor 
negri. În ceea ce privește salturile de umoare 
amoroasă a lui Scarlett și a căpitanului Bu- 
tler, doamna R. are cec in alb. Facă ce vrea, 
să se împace, să se despartă pentru tot- 
deauna.. Nimeni nu știe cum o să evolueze 
acest amor care a înflăcărat atitea inimi. Nici 
măcar scriitoarea care lucrează acum la re- 
dactare — sst! — dar care a început printr-o 
risipă de energie extraordinară, „o muncă de 

ă" — spun comentatorii, căci documen- 
tarea, la fața locului, i-a cerut să completeze 
zeci, sute de fişe de naje care ar putea 
să continue acțiunea. În plus, un timp 
„enorm“ pentru consultarea presei epocii, a 
scrisorilor de familie. Adevărul e că doamna 
R. nu s-a dat în lături să ieze romanul 
princeps (pentru a se imbiba de stilul lui). 
Revista „Life” a obținut dreptul de a publica 
cele mai bune pagini ale viitoarei cărți. Deo- 
camdată, cum ziceam, scriitoarea se află în 
izolarea elaborării. Ceea ce nu inseamnă că 
pregătirile cinematogratice nu sint în toi, căci 
filmul e prevăzut să apară „citeva săptămini 
de la apariţia cărții”. Asta inseamnă operaţii 
laborioase pentru descoperirea unei noi Vi- 
vien Leigh și pentru un nou Clark Gable. Şi a 
celorlalți. 

Afacerea, precum se vede, e pusă pe roate 
și pare că merge strună. Nimeni nu se in- 
doieşte că va fi „un fabulos best-seller“. Sin- 
gura persoană care trăieşte marele trac este 
scriitoarea care ştie că un obuz nu cade în 
aceeași groapă şi că faima Margaretei Mit- 
cheli, care a tras lozul cel mare cu o singură 
carte, a fost un miracol care nu se întimplă 
de multe ori, in acelaşi veac 


Răzvan POPOVICI 


i: 


(ua artistică pe care o traversează în ul 
tima vreme Hollywood-ul este pusă clar in iu- 
mină de cele două pelicule situate de-a lun- 
gui întregului sezon estival. recent încheiat, 
în fruntea box-oftice-ului: indiana Jones and 
the Last Crusade (Indiana Jones şi Ultima 
cruciadă) și Batman (Omul liliac). Sint filme 
care, ambele, nu au nici o pretenţie in afară 
de aceea a unui divertisment efemer, filme 
care mizează în primul rind pe spectaculos, 
pe efectele speciale, pe cascadele executate 
— ce-i drept — cu profesionalismul cunos- 
cut, totul însăilat pe un „story“ debil — in tre- 
cut s-ar fi spus de „adormit copiii“, dar, între 
timp, lucrurile s-au schimbat, acum fiind, 
dimpotrivă. vorba de a-i ține treji şi de a-i 
smulge din fața televizorului, aducindu-i în 
sălile de cinema, atit de serios concurate de 
micul ecran, mai ales de cind cu „explozia“ 
video. Pentru că amindouă aceste pelicule 
sint destinate, prin excelenţă, publicului in- 
fanti! sau. cel mult, adolescentin. care repre- 
zintă, în prezent, grosul (procentajele sint 
aproape incredibile, 70—80 la sută) spectato- 
rilor de cinematograf americani. 


Primatul divertismentului 


Şi „publicul“, condiţionat indelung prin ati- 
tea şi atitea alte opere similare de câtre ma- 
rile studiouri, care știu să-i speculeze și, mai 
mult, să-i cultive cu obstinaţie cituși de puțin 
dezinteresată înclinațiile specifice vîrstei, a 


ri 


e 
Condiția actorului î 


cu condiția lui fizi 
susține Jane Fonda 


råspuns cu entuziasm ademenitoarelor 
oferte. La incheierea primei săptāmini de la 
prezentarea concomitentă pe ecranele a mai 
bine de 2000 cinematografe de pe tot cuprin- 
sul celor 50 de state americane, Paramount 
Pictures anunța, cu vădită satisfacție, că cea 
de-a treia aventură a temerarului arheolog In- 
diana Jones, din seria inițiată de Steven 
Spielberg odată cu În căutarea arcei pierdute 
(1981) şi continuată cu Indiana Jones și tem- 
pilul blestemat (1984), a bătut toate recordu- 
rile de încasări pentru perioada respectivă. 
Pentru a obține această „pertormanţă”, Para- 
mount a pus la bătaie toate mijloacele, bizu- 
indu-se nu numai pe atuurile probate ale ve- 
chii echipe, adică pe meșteșugul lui Spiel- 
berg, în calitate de regizor și al lui George 
Lucas, în calitate de producător, de a obține 
profituri invers proporționale cu nivelul valo- 
ric al scenariilor ori pe farmecul personal 
greu de egalat al lui Harrison Ford, ci și pe 
prezența inedită a lui Mr James Bond de odi- 
nioară, Sean Connery, chiar el şi nimeni al- 
tul. Numai cå, de data aceasta, (deh, mai trec 
anii!) mai bâtrin cu un sfert de veac și com- 
plet pleşuv, seducătorul ex-agent 007 a tre- 
buit să se mulțumească cu rolul tatălui (mult 
mai) tinărului său coleg Harrison Ford. Pen- 
tru puștimea cinetilă, acest lucru nu a contat 
însă, „lovitura” pregătită cu grijă dovedin- 
du-se cu adevărat de maestru, cum o demon- 
strează și contabilizările la box-office. Este 
adevărat, cu greu se poate imagina la ceo să 
se mai recurgă în viitor pentru atragerea tine- 
rilor spectatori. De altfel, chiar și Spielberg a 
declarat: „Cred că cele trei părți de pină 
acum sint deajuns. Nu știu dacă o a patra 
parte și-ar mai avea rostul”. Nu trebuie însă 


să ne facem griji: fără indoială, Spielberg și 
Lucas, care, separat sau în tandem, sint râs- 
punzători de cele mai mari reușite comerciale 
ale secolului cinematografic, de la Fălci la 
Războiul stelelor, trecind prin indiana Jones, 


vor. şti ei ce sã mai nâscocească pentru a - 


croi cale liberă afluxului de încasări. 


Nici casandrele, 
nici detractorii 

nu pot împiedica 
arta filmului 
să ajungă la 
marele public 


Deși, momentan, poate că işi muşca miinile 
pentru ideea pe care le-au suflat-o studiouri- 
le Warner. La lunga serie de pelicule inspi- 
rate direct din întimplările puzderiei de per- 
sonaje ale benzilor desenate — ý 
Omul păianjen, Captain Marvei, Flash Gor- 
don, Buck Rogers etc. etc. — s-a adăugat 
acum şi Batman, Omul liliac. Întimplări, inutil 
de adăugat, puerile, in sensul cel mai propriu 
al cuvintului, literatura comics-urilor fiind, 
prin definiție, destinată publicului de virstă 
(pre)școlară. Ecranizările de acest gen, atit 
pentru micul cit și pentru marele ecran, nu 
sint o noutate, ele au fost realizate incă de pe 
la stirşitul anilor '40 și începutul anilor '50, 
dar mijloacele folosite erau din cele mai rudi- 
mentare, tehnica efectelor speciale neatin- 
gind. pe atunci perfecțiunea de astăzi. in 
1977. odată cu „bomba“ se inau- 
gura o nouă epocă, aceea a producţiilor „co- 
losale“, caracterizate printr-o extraordinară 
risipă financiară şi utilizarea procedeelor ce- 
lor mai avansate în materie de trucaje. 
Batman, inspirat după personajul creat în 
1940 de Bob Kane, a urmat aceeași cale. Se- 
rialul cu acelaşi nume pentru televiziune 
(1943) şi pentru marele ecran (1949), ca şi 
pelicula ulterioară (1966) destinată, de ase- 
menea, marelui ecran nu au depășit cu nimic, 
sub raportul tehnicii. media mai mult decit 
modestă a realizărilor similare. Versiunea de 
astăzi nu face însă nici o economie nici pe 
plan bugetar, nici, mai ales, pe planul tehnicii 
celei mai sofisticate, inclusiv al posibilităților 
nelimitate pe care le deschide folosirea com- 
puterelor. 

Se pare chiar ca studiourile Warner și-au 
facut o specialitate din realizarea unor spec- 
taculoase variante cinematografice după ben- 
zile desenate, tot lor datorîndu-li-se şi Super- 
man, ediția 1977 şi celelalte (Superman îi, iii 
şı IV) care i-au urmat. Păcat, fâra îndoială, că 
o asemenea panoplie de mijloace tehnice 
este pusa în slujba unui subiect derizoriu, ca- 
zul nutund însă nici pe departe singular la 
ora actuală în „cetatea filmului“. 

Reg'etabil, de asemenea, că un actor ca 
Jack Nicholson, al cărui talent a fost dovedit 
cu prisosință în Easy Rider, Five Easy Piaces 
sau Chinatown, şi-a dat girul acestui film, ac- 
ceptind să joace în rolul unuia din persona- 
jele negative. Rolul titular, acela al justițiaru- 
lui care se râzboiește cu tot felul de răutăcă- 
tori (a jurat acest lucru după ce o bandă i-a 
ucis familia), revine unui actor relativ necu- 
noscut, Michael Keaton și pentru Nicholson, 
interpretul unuia din adversarii redutabili ai 
eroului, The Joker — Glumeţul, e o treabă de 
copil să-l eclipseze. Nu este mai puţin adevă- 
rat că manierismele la care recurge din plin, 
mai ales faimosul „rinjet diabolic“ (în Vrăji- 
toarele din Eastwick juca chiar rolul... Necu- 
ratului, coborit printre paşnicii locuitori ai 
unei mici comunități americane din zilele 
noastre, reușind un recital de cabotinism 
cum rar se poate întilni), devin aici tot mai 
supărătoare, iar plafonarea ce se contura 
încă mai demult, o tristă şi de neocolit reali- 
tate. 

Oricum, se vede că socoteala pe care și-au 
făcut-o producătorii nu a fost greșită, de 
vreme ce, tot pentru prima săptămină de la 
premieră, încasările au depăşit, graţie şi unei 
campanii publicitare savant orchestrate — o 
sumă imensă. Mai mult, la o asemenea sumă 
se adaugă și profiturile colaterale decurgind 
din vinzarea unui număr extraordinar de arti- 
cole din cele mai diverse — tricouri, șepci, 
insigne, costume de -baie ș.a. — cu efigia lui 
Batman. Din acest punct de vedere se vor- 
beşte de o adevărată Batmanie, care a atins 
proporţii inimaginabile. Într-un cuvint, pe pla- 
nul profiturilor, studiourile Warner au de ce 
să se felicite. 

Mai puţine motive au însă de a se felicita 
din alte puncte de vedere. De la atitea capo- 
dopere din trecut produse de Warner — 


de-ar fi să pomenim numai Cintărețul de jazz. 
primul film sonor, Strada 42, I i public 
și întreaga serie de filme cu James Cagney 
Edward G. Robinson şi George Raft care 
reînviau epoca prohibiţiei, Robin Hood, S-a 
născut o stea, Rebel fără cauză, Toamna 
Cheyennilor, Bonnie and Clyde, Jeremiah 
Johnson și pină la Batman e o cale ca de la 
cer la pămint. Același lucru este valabil și 
pentru Paramount. Să nu uitam cå, în afara 
de ultimul indiana Jones, care, în genul său 
(film de. acţiune, destinat anumitor categorii 
de spectatori), nu e lipsit de anumite calitaţ! 
— are dinamism, ritm interior — aceleași stu- 
diouri au dat la iveală izbinzi artistice ca Şei- 
cul, Aripi, (cap de listă al premiilor Oscar!) 
Îngerul albastru, Shanghai Express, Cleopa 
tra, Beau Geste, Bulevardul amurgului, Cui ii 
bate ceasul, Week-end-ul pierdut, Breakfast 
la Tiffany, Nașul, Omul elefant și atitea altele 

Evident, marile case de filme nu sint insti- 
tuții filantropice, ele trebuie să realizeze be 
neficii, altfel şi-ar înceta existența, însă 
exemple ca acelea de mai sus arată că cele 
două laturi care alcătuiesc dubla natură, ar- 
tistică și comercială, a cinematografului se 
‘pot îmbina, fără a aduce prejudicii nici uneia 
nici alteia. à 


Cind „giganţii” duelează 


Intimplarea, mareie regizor, a tacut ca pre 
miera celor două pelicule în care comercialu! 
strivește sub greutatea sa artisticul så coin- 
cidă cu un râsunâtor scandal financiar, in 
care sint direct implicate studiourile produca- 
toare, respectiv Warner și Paramount și care 
proiectează o lumină deloc favorabilă asupra 
marelui business, inclusiv cinematografic. 
Totul a pornit de la înţelegerea de principiu 
potrivit căreia concernele Time inc. (posesor 
al revistelor de mare tiraj Time, Lite, Fortune, 
People, Sports Illustrated, al unor edituri şi 
staţii tv prin cablu etc.) şi Warner Communi- 
cations (care include studiourile cu același 
nume, pe lingă interese în domeniile edito- 
rial, tv. şi video) urmau să fuzioneze, formind, 
astfel cea mai mare companie de mass-media 
din lume. Alarmată de această perspectivă, 
compania Paramount Communications, care, 
pe lingă cunoscutele studiouri, mai cuprinde 
şi cea mai mare casă de editură din SUA, Si- 
mon and Schuster, precum şi editurile Poc- 
ket Books și Prentice Hall, fiind, la rindul ei, 
inclusă într-un concern și mai mare, Gulf 
Western and Paramount, cu vaste interese în 
domeniul... petrolului), a lansat o ofertă pu- 
blică, așa numit „ostilă“, de a cumpăra com- 
pania Time inc. Este vorba de o practică re- 
lativ curentă în lumea de afaceri, prin care o 
persoană fizică sau juridică îşi manifestă in- 
tenţia de a cumpăra acţiunile unei companii 
la un preţ superior cotării acestora la bursă, 
cu scopul de a acapara respectiva companie. 
Oferta comporta manipularea unor sume 
imense. Contraatacind imediat, Time Inc şi-a 
sfătuit acţionarii să nu accepte oferta, flutu 
rindu-le perspectiva unor profituri mai sub- 
stanţiale de pe urma fuziunii cu Warner, pen- 
tru care s-a declarat dispusă să plătească o 
sumă mult mai mare decit cea convenită ini- 
țial. Disputa a ajuns în fața justiţiei, pînă la 
urmă Tribunalul Suprem din statul Delaware 
respingind cererea înaintată între timp de Pa- 
ramount ca fuziunea amintită să fie declarată 
ilegală și dînd astfel cale liberă realizării ei. E 
greu de prevăzut care vor fi repercusiunile 
creării unui asemenea gigant al mass-mediei, 
însă se poate intui cu destulă precizie că, pe 
planul celei de-a șaptea arte, aceasta va in- 
semna o accentuare pronunțată a comercia- 
lismului. 

Intr-un asemenea context puțin îmbucura- 
tor, citeva raze de lumină, totuși. După o 
pauză de 28 ani, Arthur Miller: se reintoarce 
la cinematograf. Filmul Everybody Wins 
(Toată iumea ciștigă) realizat de Karel Reisz 
după un scenariu original al marelui drama- 
turg este așteptat cu legitim interes. Subiec- 
tul are aceeași deschidere generoasă spre 
social, caracteristică lui Miller: medicul une: 
mici comunităţi lovită de criză este asasinat, 
condamnat pentru această crimă fiind un 
inocent, pentru motive pe care toată lumea le 
cunoaște, dar nimeni nu îndrăzneşte să le 
afirme deschis. Interpreţi: Nick Nolte și De- 
bra Winger. La Buenos Aires a avut loc pre- 
miera mondială a peliculei (prezentată hors 
concurs la Cannes) Gringo Viejo după un ro- 
man al celebrului scriitor mexican Carlos Fu- 
entes. Regizat de Luis Puenzo, cel căruia îi 
datorăm Historia Oficial, filmul, avind ca in- 
terpreţi pe Gregory Peck şi Jane Fonda, isto- 
risește destinul unor vieţi şi convergența 
unor culturi pe fundalul revoluției mexicane. 
O izbindă artistică de prim ordin, apreciază 
mulți critici. În fine, tot la Buenos Aires, Oli- 
ver Stone, care pare a fi făcut un pariu să cu 
muleze tot mai multe Oscaruri, intenţioneaza 
să realizeze versiunea cinematografică a fai- 
mosului musical Evitai, unul a cele mai 
mari succese în materie a! tuturor timpurilor 
Veşti care par a dovedi că cinematografia in- 
dependentă de marile case americane de film 


| nu se dă bătută, cá ea continuă să spuna 


„prezent” pe frontul apărării valorilor artistice 
autentice și aceasta e o realitate indiscutabil 
dătătoare de speranţe. 


Romulus CĂPLESCU 


https://biblioteca-digitala.ro 


Un tandem 


Spielberg — 


În doi ani, pe 
filmului: Kell 


Un 


nume, o 
Harrison 


infailibil: 


EI 


firmamentul 
y McGillis 


garanție 
Ford 


filmul în contextul culturii 


Prozatorul și istoria filmului 


E făcut trecutul cinematografului doar din 
opere și capodopere? Sigur. cu ele se scrie 
„istoria filmului”, însă se reduce ea la atit, la 
un şir lung de pelicule? În ultimele decenii, 
mai rar la început şi mai adesea astăzi, ci- 
neaştii de pretutindeni au părut atrași de o 
imagine mai bogată a artei lor. Pe măsură ce 
au conştientizat existență unei tradiţii a bres- 
lei şi pe măsură ce au simţit tot mai acut că 
doar ințelegindu-i trecutul se pot cunoaște 
pe si inșişi. mulți autori importanţi au ajuns 
să privească inapoi (fără „minie“, dimpotrivă!) 
spre cinematograful de altă-dată, cu tot ce 
l-a înconjurat, fie că e fost vorba despre 
acela al eroicelor inceputuri, fie despre ipos- 
taze mai recente. Să ne gindim, dintr-o listă 
care e deja foarte lungă, la citeva exem- 
ple, cum ar fi Nickelodeon de Peter Bogda- 


novitch. Totul de vinzare de Andrzej Wajda. 
Noaptea americană a lui Truffaut, The Purple 
Rose of Cairo de Woody Allen sau Good Mo- 
ring, Babilonia al fraţilor Taviani. Întrebările 
de la inceput au primit in asemenea cazuri 
un răspuns atent mai puţin la operele și ca- 
podoperele rămase dintr-o epocă ori 
dintr-alta, cit la oamenii care le-au făcut și la 
cei care le-au privit, la sentimentele, pasiu- 
nile, entuziasmele, deznădejdile, bucuriile şi 
suferințele pe care le-a stirnit, la — cu alte 
cuvinte — viața din care au ieşit siluetele de 
pe pinză. Nu face şi ea parte din „istoria fil- 
mului“? O viață agitată, aţițată de himera 
ecranului, şi tot pe atit de complicată, organi- 
zată treptat în structuri sociale tot mai ample 
Deindată ce arta cea nouă s-a pus pe pi- 
cioare, în jurul ei s-a ivit şi a prosperat o în- 
treagă industrie producătoare și difuzoare, cu 


In oglinda filmului, filmul: 


Noaptea 


cartea de film 


Muzica de film 
în lexicon 


oil o apariție editorială remar- 
cabilă: Muzicieni din România de Viorel 
Cosma. Acest lexicon {vol. 1 A-C) este o 
primă parte dintr-o lucrare de mari proporţii 
menită să ofere o imagine exhaustivă asupra 
istoriei artei muzicale românești. Un domeniu 
in care muzicologul Viorel Cosma are o mare 
experienţă, fiind autorul lexicoanelor 

zitori | români (1965) și Muzicie- 
nii români (1970, primul tiraj. 1971. al doilea 
tiraj). Cartea nu este o reeditare, ci o prelun- 


documentarul rutier 


Un copil „vaccinat“ 
împotriva 
accidentelor 


n scurt metraj pentru copii. Începutul 
unui serial ce işi propune să arate celor mici, 
propriu-zis să-i familiarizeze cu primele (vita! 
necesarele) noțiuni despre circulaţie, despre 
maşini şi pietoni, despre carosabil şi trotuar, 
despre traversarea străzii și pericolele ei 


Roro, prietenul copiilor (regizor Constantin 
Păun, Studioul Animafilm) este un foarte 


americană de şi cu Truffaut 


gire a unei munci de cercetare. Faţă de lexi- 
coanele trecute, în acest volum numărul mu- 
zicienilor consemnați a crescut de zece ori, 
iar spaţiul acordat fiecăruia s-a dublat. Incur- 
siunea este amplă. din evul mediu, renaștere. 
pină la cei mai semnificativi muzicieni din 
cea mai tinără generaţie de astăzi. Sint pre- 
zentaţi compozitori, muzicologi, critici. peda- 
gogi, folclorişti, bizantinologi. Deasemenea 
muzicienii naționalităților conlocuitoare. Im- 
presionează erudiţia, bogăţia informaţiei și a 
documentaţiei. O muncă de „arheologie“ fă- 
cută cu rigoarea, temeinicia și scrupulozita- 
tea omului de știință. Miniprofilurile sint sin- 
tetice și cuprinzătoare. Schița de biografie 
este insoțită de prezentarea operelor pe ge- 
nuri şi o bibliografie cu articole de referință 
din țară şi străinătate. Nu lipsește perspectiva 
contemporană in aceste demersuri istorice. 
Sint investigate şi activităţi noi ce ţin de dez- 
voltarea actuală a muzicii ca teatru instru- 
mental, muzică electronică şi ambientală, dis- 
cogratie. 

rubrică aparte revine muzicii de film, 
consemnată complex prin pelicule destinate 
marelui ecran, televiziunii, casetelor video. 
Printre autorii de muzică de film trecuţi în re- 
vistă sau compozitori ale căror creaţii au fost 
folosite de fiim ii amintim pe Algazi Leon, 
Alexandru Andrieş, Dan Ardelean, Filaret 
Barbu, Richard Bartzer, Mircea Basarab, 


simpatic băiețel, cind real, cind de basm, în 
stare să facă minuni — pentru a stimula ima- 
ginaţia copiilor — dar și să explice amicilor 
săi: un naiv, un curios, un (fals) atotştiutor 
etc., de ce automobilele circulă pe unde tre- 
buie så circule şi de ce pietonii merg pè 
unde trebuie să meargă. Roro e capabil să 
îmblinzească mașinile cu un pocnet de bici, 
în arena unui circ, și, drept urmare. deplasa- 
rea lor haotică se constituie, ca prin farmec, 
intr-un mers ordonat, inclusiv după ce ies de 
la circ, așa cum constatăm apoi în imaginile 
luate din lumea reală a circulației, O lume în 
care Roro devine un competent și apropiat 
sfătuitor al minipietonilor. vorbindu-le pe in- 
telesu! lor. într-un limbaj simplu, firesc, con- 
vingător. despre ceea ce este nevoie să știe 
şi să facă pentru a nu fi loviți de autovehi- 
cule. Pericolul pericolelor! Accidentul, adică. 
Cel ce nu trebuie să se intimple niciodată! 
Un copil care a înțeles de ce maşina il poate 


firme, societăţii şi concerne, cu echipe şi 
echipaje, cu institute de profil, cu rețele de 
sâli de proiecție, festivaluri, agenţii de publi- 
citate şi tot tacimul. Acest virtej al cinemato- 
grafului ca formă de viață nu face şi el parte 
din „istoria filmului“? Sigur, pină la urmă tot 
operele şi capodoperele contează, insă rămin 
de adăugat — și va fi important să fie adău- 
gate — o istorie existenţială şi o istorie insti- 
tuțională a artei a şaptea. 

Lumea secolului XX va fi astfel prinsă 
într-o nouă „comedie umană“, multicoloră, 
vastă, „autentică”... 

Așa stind lucrurile, nu ne rămine decit să 
constatăm că cinematograful nu e doar o 
artă, ci și o temă epică! Dacă înregistrarea 
operelor și capodoperelor cere un efort spe- 
Cializat, de documentare pe de o parte, critic 
și eseistic pe de alta, în schimb reconstituirea 
vieţii din jurul ecranului înseamnă — vezi 
bine! — povestire. lar cu așa ceva se indelet- 
niceşte nu doar filmul, ci și literatura, adică 
proza. Pentru scriitor, acea agitaţie teribilă, 
cu sentimente, pasiuni, entuziasme, deznă- 
dejdi, bucurii și suferințe, poate fi „sursă de 
inspiraţie“ şi „materie de studiu“ la fel ca ori- 
care altă zonă a existenței umane. 

Ceea ce se şi intimplă în multe schițe, nu- 
vele ori romane publicate la noi şi aiurea. fie 
că se ocupă direct de viața cinematografului, 


fie că ea apare în pagină doar în anumite 
momente şi doar cu anumite laturi ale ei 
Toate aceste texte ar merita la rindul lor stu- 
diate ca documente intelectuale, căci, dacă 
sint bine citite, ar putea dezvălui „adevărul“ 
imaginii pe care o are arta a şaptea la nivelul 
mentalității culturale globale. 

Asta in teorie. Practic vorbind, proza ro- 
mână postbelică n-a prea favorizat tema 
epică a cinematografului ca formă de viaţă. 
Totuşi, dacă facem un tur de orizont, vom 
găsi destui autori care au atins-o şi destule 
cărți de analizat din acest unghi. Radu Co- 
sașu, Sorin Titel, Costache Olăreanu, Alexan- 
dru George, Mihai Giugariu, Romulus Rusan, 
Vasile Andru, Mircea Nedelciu, loan Groșan, 
Constantin Stan, Nicolae Iliescu sint doar ci- 
teva nume citabile în atare ordine de idei. 
Pentru a întocmi un inventar exhaustiv ar tre- 
bui citită ï recitită in întregime o întreagă li- 
teratură! insă materia se poate sonda din 
aproape in aproape (cum am procedat şi eu 
şi cum voi proceda mai ales de aici incolo, 
fără grabă, încetul cu încetul). La urmă, n-ar 
fi exclus ca rezultatui să se dovedească spec- 
taculos și să probeze — o dată în plus — că, 
da, prozatorul trudeşte și el, sărmanul, la 
scrierea... „istoriei filmului”! 


lon Bogdan LEFTER 


Parfumul retro al filmelor de azi: The Purple Rose of Cairo 
„de Woody Allen 


Gheorghe Bazavan, Dan Alexandru Bălan. 
Pascal Bentoiu, Constantin Bobescu, Florin 
Bogardo, Zoltan Boroş, Nicolae Buicliu, Ma- 
ria Carmen Cirneci, Răzvan Cernat, Corneliu 
Cezar, Mircea Chiriac. 

Alături de maeștri, de nume consacrate, în- 
tinim și artiști tineri care acum bat ia porțile 


lesne lovi şi vătăma dacă traversează impru- 
dent strada, ori atunci cind merge sau se 
joacă pe lingă trotuar, este, în bună măsură. 
un copil „vaccinat“ impotriva accidentului, 
dobindind o anumită „imunitate“ față de acci- 
dent. lată, în esenţă, rostul și scopul acestui 
serial, ce va căpăta noi și noi dimensiuni pe 
măsura realizării episoadelor ce vor apare an 
de an. Un obiectiv generos, de factură prin 
excelență umană izvorind din grija pentru 
viața urmașilor noştri, un obiectiv cu dispo- 
nibilități nelimitate de a stimula investiţii de 
talent și pasiune, eforturi de gindire și muncă 
pe care le reclamă producerea unor aseme- 
nea pelicule. 

Structural, Roro... este o reuşită alcătuire 
de animaţie şi filmări autentice. În asemenea 
posturi apar atit unele dintre personaje, cit şi 
situaţiile in care ajung. ingenioase, din punct 
de vedere tehnic și al montajului sint decupa- 
jele in care animația se suprapune imaginii 


https://biblioteca-digitala.ro 


cu Mia Farrow 


afirmării. O listă lungă ce oferă date inedite 
şi instructive atit publicului larg, cit și specia- 
liștilor. Identificăm în volum şi atitudine de 
evaluare estetică. Celor mai cunoscuţi muzi- 
cieni Viorel Cosma le creionează un por- 
tret-eseu, caracterizant pentru personalitatea 
„creatoare a acestuia. Admirabile descrieri cu- 
ceritoare la lectură sint făcute activității lui 
Alfred Alessandrescu. Tiberiu Alexandru, Mi- 
hail Andricu. Mansi Barberis, Filaret Barbu, 
Pascal Bentoiu, Wilhelm Berger. Constantin 
Brăiloiu, George Breazul, Mihai Brediceanu, 
Tiberiu Brediceanu, Dimitrie Cantemir, Al- 
fonso Castaldi, Eduard Caudelia, loan 
Căianu, Emanoil Ciomac, Tudor Ciortea etc. 
Stilul scientist al lucrării nu o face, la recep- 
tare, dificilă. impresia generală este de echili- 
bru, limpezime şi accesibilitate. Din această 
largă panoramare transpare cu subtilitate de- 
venirea spirituală a artei muzicale românești, 
mişcarea ei interioară, originalitatea unor in- 
dividualităţi creatoare, un grup de opere care 
imprimă personalitate unei culturi. 

O apariție de relief a „Editurii muzicale” 
(redactor: M. Ştefănescu). O intreprindere 
meritorie a muzicologului Viorel Cosma, un 
instrument de lucru util și necesar, o lucrare 
de referință pentru o mişcare muzicală efer- 
vescentă. 


Ludmila PATLANJOGLU 


reale, aceasta, adică imaginea reală, deve- 
nind un soi de decor, dar un decor activ, di- 
namic, completind și integrindu-se cu anima- 
ţia și oferind în ansamblu o viziune atractivă 
ce râmine întipărită în memorie. . 

Roro, ul copiilor se adresează celor 
din primii ani de viaţă şi nu numai lor. Dar și 
nouă, adulților. Arătindu-ne, nouă, nu cum să 
circulăm — știm bine acest lucru — ci cum 
să învăţăm odraslele noastre să circule. Ceea 
ce, nu o dată, se dovedeşte a fi o treabă nu 
tocmai ușoară. Mai cu seamă că cere, neapă- 
rat, împletirea teoriei cu practica. Respectiv 
susținerea sfaturilor cu exemplul de compor- 
tare personală. lar dacă Roro izbutește să ne 
facă să ne gindim la el, cind (mai) greşim ca 
pietoni ori, — de ce nu? — și ca șoferi, pu- 
tem spune că Roro este nu numai prietenul 
copiilor, ci și al nostru, al tuturor. 


Gheorghe ENE 


medalion 


Sergiu Nicolaescu, 
cineast al impetuozităţii 


C. fiecare film pe care îl realizează, 
Sergiu Nicolaescu îşi confirmă locul anume 
pe care îl ocupă în cinematografia noastră: 
un regizor care nu lasă indiferent pe ni- 
meni. Vorbindu-se despre el, se afirmă, de 
pildă, că este un profesionist, ceea ce este 
foarte adevărat, lar acest aspect al perso- 
nalităţii sale artistice decurge probabil şi 
din spiritul şi capacitatea de organizare 
care amintesc de politehnicianul începutu- 
rilor. El a înţeles că boema în care se dra- 
pează unii este doar un argument ludic al 
existenţei şi nu neapărat unul artistic. NI- 
colaescu este un lucid care se bizuie 
emoția ce rezultă din gindul, din ideea că- 
reia își propune să-i dea expresie, s-o în- 
scrie în imagine. 

Ca să stăpinească spiritul imperios de 
organizare — condiţie sine-qua-non a unui 
realizator de filme — Sergiu Nicolaescu a 
început cu scurt metrajul şi nu i-a trebuit 
mult. ca trandafirului să rețină 
de îndată atenţia unor jurii internaţionale 
în competiţiile la care a participat. A fost 
o etapă scurtă şi ea pentru că regizorul a 


abordat, fără întîrziere. filmul artistic de: 


lung metraj surprinzind tocmai prin profe 


slonalism într-o vreme în care se făceau 
destule concesii pe acest plan. Film după 
film a dovedit că această însușire a insem- 
nat pentru el condiţia liminară a descifrări! 
secretelor filmului şi totodată garanţia 
că-și va putea gîndi filmele, liber de toate 
avatarurile improvizaţiei şi de neplăcutele 
surprize ale necunoaşterii legilor platoului. 
A aai că poate să modeleze povestirea 
prin imagini fără să se preocupe de mate- 
rialitatea imediată, a dovedit că ştie să-şi 
însuşească limbajul, să-și forjeze un stil, să 
stăpinească mijloacele de expresie cerute 
de una sau de alta din povestirile pe care 
intenţiona să le ofere spectatorului. Aşa 


avea să se nască Dacii, film puternic, inspi- 


rat din atit de incercata noastră istorie, vi- 
brant în actualitate. Mihai Viteazul nu fi- 
cea decit să confirme un cineast şi o con- 
cepție după care nu există „film istoric” şi 
„film de actualitate“ ci doar film realizat la 
nivelul gîndirii. prezente. Atunci i-am 
condamnat pe toţi la moarte reamintea 
şi întărea din nou această concepţie. 
Dincolo de discuţii, interpretări şi dis- 
pute e limpede că realizatorul nu trece 
nici o clipă neobservat, nu lasă indiferent 


stop cadru 


Aplauze, dar și lacrimi 


g dacă nu este momentul de virf al 
medalionului Ludmila Gurcenko, Aplauze, 
aplauze (regia Viktor Buturlin) are meritul de 
a schița biogratia artistică a acestei stele a 
cinematografului sovietic. Povestea interpre- 
tei de la un teatru de revistă care se zbate și 
pină ia urmă reuşeşte să obţină un rol com- 
plex și dramatic intr-un film, conține evidente 
trimiteri la cariera acestei actrițe calificată 
chiar şi de criticii zgirciţi cu epitetul „extraor- 
dinară“. Folosind pretextul unui. număr din 
spectacol, pelicula include o secvenţă din co- 
media lui Eldar Riazanov Noapte de carnaval 
(1956), prima apariţie pe ecran a celei care 
„poate uimi Hollywoodul”, cum scria D.I. Su- 
chianu. Prezent in medalionul de la Cinema- 
tecă, acest musical spiritual şi alert punea in 
valoare calităţile tinerei Ludmila Gurcenko, 
semnalate entuziast tot de D.I. Suchianu: 
„este de o graţie infinită, este o ființă suava, 
cu talie de albină, cu ochi de copil întrebător, 
cu iuțeală de veveriţă, cu o imensă poftă de a 
şti și de a trăi, cu un glas celest“. Aplauze, 
aplauze prilejuieşte confruntarea dintre 
această imagine juvenilă şi ipostaza matură a 
actriței (liimul a fost realizat după aproape 
- trei decenii, în 1984), dovadă a conservării in- 


tacte a darurilor pentru care a fost remarcata 
la început. Frumuseţea, vitalitatea, talentul de 
a cînta și de a dansa sint argumente ale dis- 
tribuirii şi în Fata cu ghitara, inzitorii de 
biciclete, Vila noastră de vacanţă, dar și în 
coproducția româno-sovietică Ma-ma regi- 
zată de Elisabeta Bostan. din păcate pelicuia 
absentă din medalion. 


Ca şi eroina din Aplauze, aplauze, Ludmila 
Gurcenko a ținut să evadeze dintr-o tipologie 
limitată, chiar dacă de succes sigur. Regizori 
ca Andrei Mihalkov Koncealovski, Nikita Mi- 
halkov, Eldar Riazanov sau Piotr Todorovski 
au reușit să-i descopere fețe necunoscute ale 
talentului ei. Actrița are o uimitoare capaci- 
tate de metamortoză. O dovedește în Cinci 
seri (regia Nikita Mihalkov) unde joacă o fe- 
meie între două virste, insigurată şi delăsata. 
posacă și acrită, care incepe insă să strâlu- 
cească de frumuseţe și speranță atunci cind 
iubirea luminează din nou cenușia sa viață. O 
formidabilă transformare i se intimplă „sub 
ochii noștri” și eroinei din Gară pentru doi 
(regia Eldar Riazanov), ospătărița gureșa, 
nostimă, şmecheră și puţin vulgară, la impac- 
tul intersectării destinului ei cu al pianistului 
ghinionist, condamnat pentru că a luat asu- 


Un personaj numit speranță 


+ PR „funny face” cu ochi mari, ro- 
tunzi, această voce ușor guturală, acest mers 
clovnesc. au întruchipat, fără îndoială, unul 
dintre cele mai sensibile și mai tulburătoare 
personaje feminine din toată „scurta istorie” 
a cinematografului. Și numai un magician și 
un jongleur al imprevizibilului ca Fellini ar fi 
avut curajul să grimeze in acest fei o actriță 
frumoasă (pentru că Masina e frumoasă; ob- 
servaţi-o în Cabiriei în citeva cadre, 
cind aparatul, indiscret, o surprinde abando- 
nindu-şi masca pe care și-a compus-o, dez- 
văluindu-şi chipul așa cum e!) și să o facă să 
dea viață unei eroine care ne impresionează 
şi astăzi, după mai bine de trei decenii, deși 
de atunci s-au mai perindat prin fața ochilor 
noștri de cinefili, staruri care de care mai in- 
teiigente. mai pline de talent, de șarm sau 
mai... decorative. Despre multe abia ne mai 
amintim, pe altele le recunoaștem nostalgic 
în cite o fotografie. le mai revedem ușor intri- 
gati în vreun im din nu ştiu care ciclu la Ci- 


nematecă pentru că, vai, timpurile se 
schimbă şi... gustul nostru odată cu ele! 
„Cabiria işi pastrează neatinse virtuțile artis- 
tice cu care au înzestrat-o creatorii ei, Fede- 
rico Fellini și Giulietta Masina. Pentru că in 
primul rind i-au dat căldură umană, i-au dat 
însuşirea în care fiecare dintre noi se regă- 
sește: aceea de a lupta cu viaţa şi de a spera 
mereu. 

Giulietta Masina a dat, este evident de la 


„ primul pină la ultimul cadru, întreaga măsură 


a talentului ei în acest roi care i-a adus un 
premiu la Cannes în 1957, rol pregătit, prefa- 
tat, de acela al Gelsominei din La strada, fā- 
cut cu 'trei ani mai inainte. Fiecare apariție 
este o probă minunată de invenţie scenică, 
luminează altă faţă a eroinei; ride, plinge, 
speră, se revoltă, se induioșează, ocărăște. 


"Actrița a știut să-i împrumute Cabiriei tarme- 


cul, a ştiut să-i dozeze exact proporția de 
vulgaritate şi de gingășie, i-a sesizat caracte- 
rul donchișotesc sau, mai degrabă, sisific (în 
sens camusian, desigur). 


Sergiu Nicolaescu 
în dublă ipostază: 
farmecul unui actor, 
talentul 

și uriaşa forţă 

de muncă 

a unui regizor 


pe nimeni. Se bucură de popularitate, o ca- 
itate invidiată, probabil, de aceiaşi care-i 
reproşează succesul, acesta nefiind altceva 
decit adeziunea publicului la operele pe 
care cineastul | le oferă. Sergiu Nicolaescu 
face film pentru marele public, aceasta îi 
este vocaţia pentru că nimic din structura 
lui nu-l invită la ezoterism. Dimpotrivă, el 
pune în circulaţia largă chiar subiecte mai 
specioase — Osinda, Ciuleandra şi chiar 


Refuzul unei tipologii 
limitate, actriţă pentru 
toate rolurile: Ludmila Gurcenko 
(aici în Gară pentru doi) 


Dar oricit de strălucitoare ar fi interpreta 
rea, intuim, simțim înapoia fiecărui gest, al 
fiecărei grimase bagheta Maestrului. in natu- 
ralețea lui desăvirşită, personajul e compus şi 
şietuit pină în cele mai mici detalii şi asta i se 
datorează tot atit de mult lui Fellini. 

S-a vorbit, la vremea respectivă, despre o 
„forță intensă suprarealistă” a universului din 
acest fiim. Azi — e o părere şi nu trebuie sã 
supere pe nimeni — lucrurile, parcă, nu mai 
pot fi privite tot aşa. Pentru că deși sint vizi- 
biie pe alocuri, elementele care vor contura 
„poetica“ felliniană din La dolce vita, 8 1/2, 

E la nave va (vezi, de pildă, scena 
pelerinajului la mânăstire sau aceea de la va- 
riete, cu hipnotizatorul). în 1989 filmul ne 
apare, mai curind, ca realist (se poate citi și 
cu prefixul neo-), ba am zice chiar inrudit cu 
acela de tip dickensian, din literatură. Magi- 
cianul nu devenise incă reprezentantul de 
frunte al decadentismului cinematografic, po- 
vestea e condusă cu destulă rigoare, frag- 
mentarea, care va fi una dintre trăsăturile do- 
minante ale tratării subiectului de către auto- 
rul interviului, se allă aici abia in nuce. ŞI. 
dacă nu indrăznim prea mult, cu toată bucu- 
ria pe care ne-o prilejuiește de fiecare dată 
reintilnirea cu aventurile acestei femeiuști 
cam „zăpăcite“, necioplite in purtări, dar cu 
un suflet de aur în care arde nepotolită țlăcă- 
ruie de umanitate, dacă luăm puțină distanță 
față de obiectul plăcerii noastre estetice, s-ar 
putea să decelăm, urme evidente de melo- 
dramă. 

Dar chiar şi așa, Cabiria va produce asupra 


https://biblioteca-digitala.ro 


recentul Francois Villon, o dovedesc. Ser- 
giu Nicolaescu este un realizator al respi- 
raţiei ample, al spaţiilor vaste, al unei vi- 
braţii zguduitoare. Nu este nici discret și 
nici fragil. Este un cineast al impetuozită- 
pi. 


Mircea ALEXANDRESCU 


pră-i accidentul de maşină săvirşit de superfi- 
ciala lui nevastă. Ignorind grotescul unor pă- 
tanii petrecute in fortota gării unde debu- 
teazá, departe de romantism, idila lor, chel- 
nerița se dedică trup şi suflet acestei iubiri 
plasate, dintru inceput, sub semnul sacrificiu- 
iui ṣi dovedeşte formidabile resurse de ome- 
nie şi noblețe. De la fiecăreală la replica mo- 
nosilabică sugrumat de emoție, de la fluie- 
ratui nepasător, la surisul printre lacrimi, ac- 
trița sugerează cu remarcabil simţ al nuanțe- 
lor dificilul traseu sufletesc al eroinei. 


Din aceeași familie de personaje face parte 
şı fotografa din Logodnica mecanicului Ga- 
vrilov (regia Piotr Todorovski), o femeie arā- 
toasă şi încă tinără, (deși are patruzeci de ani 
şi o fetiță adolescentă) hotărită „sâ-şi refacă 
viața”. Numai că alesul inimii nu vine la ora 
programată la „Starea civilă” tăcind-o să se 
smtă îngrijorată, umilită, trasă (a cita oară?) 
pe sfoara, disperată şi apoi iar plină de spe- 
ranţă că el va apare. Gurcenko schițează ad- 
mirabili portretu! acestei contemporane care 
in ciuda ghinioanelor, ofenselor și dezamăgi- 
rilor trăite iși păstrează intacte demnitatea și 
năzuința (pină la urmă împlinită) de a nu se 
mulțumi cu jumătăţi de măsură. Numai Shir- 
ley Mc Laine mai izbutește să incarneze atit 
de convingător acest tip de ghinionistă ata- 
şantă, cu o extraordinară putere de a o lua 
de la capât. Reușita Ludmilei Gurcenko se 
datorează desigur proteicului talent, dar și 
moralei tonice promovate de eroinele sale lu- 
minate de generozitate și de increderea în 
oameni. 


Dana DUMA 


noastră și peste ani aceeași impresie. Proba- 
bil datorită dialecticii dintre speranță și deza- 
mâgire pe care o poartă personajul și care ne 
este comună tuturor. 


Nicolae BABOI 


Dialectica unei personaj 
antologic, Cabiria în interpretarea 
bulversantei Giulietta Masina 

ile Cabiriei 


erico Fellini) 


rete indirecte 


„Cuminţenia pămîntului“ 


-am vâzut tabloul lui Vermeer .„Dantela- 
reasa", la care trimite romanul lui Pascal 
Lainé și filmul realizat de Claude Goretta, dar 
mie sculptura lui Brâncuşi, „Cuminţenia. på- 
mintului“ imi pare simbolul acestui portret de 
fată întoarsă câtre ea insăşi. Vitală, puternic 
legată de pămint și totuși fragilă, misterioasă 
in ghemuirea ei sufletească — refugiu candid 
ori poate voit dintr-o lume total diferită, care 
n-o înțelege şi pe care ea n-o înțelege. Sau o 
refuză, atit îi pare de îndepărtată, ostilă chiar, 
prin superficialitate, laşitate, cruzime. Toate 
sint puse în lumină doar prin simpla prezen- 
ță-revelator a copilei liniștite, sosită la Paris 
cu mama ei, ca să găsească de lucru. Provin- 
ciala va fi următorul film al regizorului elve- 
tian persecutat de ideea individului ce nu se 
adaptează ambianţei ostile şi piere. Temă 
frecventă de altminteri și la colegii lui Go- 
retta din „Grupul celor Cinci” — realizatori 
independenţi în anii '70 — cu un program es- 
tetic comun, dar „nu atit ca langaj cinemato- 
grafic — preciza autorul Dantelăresei şi al in- 

— cit prin dorința de a arăta ce intere- 
sant dramatic e universul acestor oameni în- 
frinți de meschinăria şi egoismul acerb“. E şi 
sensul unui film sugestiv intitulat Buricul pă- 
mintului de Alain Tanner sau al Escapadei lui 
Michel Soutter. 

Mica „dantelăreasă“ înregistrează parcă 
fără uimire, cu resemnare, această lume și nu 
reacționează. Dar ochii atit de expresivi ai 
Isabellei Huppert — debutanta pe care filmul 
lui Goretta a propulsat-o în '76 deschizindu-i, 
odată cu premiul de interpretare la Cannes, o 
carieră strălucită — mărturisesc sensibil şi in- 


Un loc sigur 


în inima spectatorului 


coincidență de programare a reperto- 
riului cinematografelor noastre din 1980 ne 
impunea, prin trei filme plasate la citeva săp- 
tămini unul de celălalt, o figură nouă: Sally 
Field. Unul era Noi aventuri pe vasul Posel- 
don, o re-amestecare cu citeva ingrediente 
noi a unui faimos film din genul „catastrofă“ 
(ca tematică, nu ca reușită, să ne înțelegem). 
Al doilea în ordinea programării era Casca- 
dorul Hooper, aparținind categoriei „Jumea 
filmului în film“. Nici într-unul, nici în celălalt 
actrița nu avea mare lucru de făcut. rolurile 
„grase” fiind croite pentru bărbaţi. Al treilea 
film, însă, a fost Norma Rae cu ea in rolul 
principal şi, de atunci și pină mai incoace, 
Sally Field a devenit pentru toată lumea cine- 
filă Norma Rae. Cind un actor se identifică 
într-atit cu personajul încit incepe să-i poarte 
(în vorbirea curentă) numele, e un semn si- 
gur de succes. În cazul de faţă, dimensiunile 
acestui succes s-au verificat și la Cannes în 
1979, şi acasă în 1980 — cind s-au decernat 
Oscarurile și Globurile de aur, Sally Field/ 
Norma Rae adjudecindu-și toate marile pre- 
mii pentru interpretare. Sigur că la asemenea 
recoltă de trofee a contribuit mult, chiar 
foarte mult, factura personajului. Norma Rae 
e femeia muncitoare a zilelor noastre, frămin- 


tată de problemele — deocamdată eterne — 
ale femeii dintotdeauna: existența decentă, a 
ei și a copiilor, aspiraţia firească spre fericire 
Departe de a recurge la amăgitorul refugiu al 
băuturii sau al drogului, ori de a opta pentru 
o viaţă mai înlesnită, dar dubioasă, Norma e 
femeia demnă care caută o formulă curată de 
rezolvare a situaţiei în care trăieşte. Nu in- 
drăznesc să-mi imaginez cum ar fi procedat 
personajul dacă ar fi trăit cu mai multe se- 
cole în urmă. Dar Norma Rae trăieşte în 1978 
într-un orăşel industrial din Statele Unite şi 
lucrează într-o țesătorie, în condiţii de munca 
şi de salarizare ca in secolul trecut. Prejude- 
câţile ce domnesc in acest mic univers sint 
atit de mari încît oamenii nici măcar nu mai 
protestează, convinși că nu se poate face ni- 
mic. Astfel, trezirea la realitate a Normei. 
lupta ei pentru cucerirea statului de ființa 
umană egală în drepturi cu bărbații, eforturile 
sale disperate de a-i antrena în această luptă 
pe tovarășii săi de muncă (victoria ei indivi- 
duală neputind fi obținută decit în cadrul vic- 
toriei colective) — toate aceste fire ale nara- 
ţiunii ne amintesc de epoci învățate din car 
tea de istorie. conferind filmului un neaștep- 
tat aer de plonjeu în trecut. lar personajului 
său titular — gradul de simbol. 


joi Misteriosul învingător 


siluetă singuratică, sprijină cu umerii 
un O, de stinca. E un bărbat care-și as- 
cunde sub borurile pălăriei figura încruntată, 
rictusul amar. Detaliind, aparatul de filmat se 
apropie de miinile lui puternice, încleştate pe 
patul puștii. E călărețul, orfanul, și intreaga-i 
ținută degajă derută şi tristețe. În contrast cu 
apatia, cu nemișcarea lui, oamenii din 
preajmă se agită, vorbesc răspicat, își dispută 
mereu cite ceva 
Ne aflăm în primii ani ai instaurării puterii 
sovietelor, într-o regiune de graniţă din Ka- 
zahstan, unde ființează o exploatare minieră, 
aparținind unui concern englez. Armata Ro- 
şie mai avea încă de furcă cu „rămăşiţele 
albe", reprezentanţii concernului nu se hotă- 
rau cui să predea aurul, oamenii din zonă 
sint permanent hărţuiți de diverse bande de 
răufăcători. 
În această atmosferă tulbure i se cere câlă- 
rețului să însoțească convoiul cu aur. În 


zarva iscată de cele mai contradictorii zvo- 
nuri, o tînără şi frumoasă locainică, insufle- 
țită de nobile sentimente, incearcă să-şi con- 
vingă consătenii să nu se lase intimidaţi de 
diversele forțe reacționare. Discursul înflăcă- 
rat al fetei rămine fără ecou, pentru că pofta 
de aur începuse deja să stăpinească minţile 
Din acest moment al desfășurării acţiunii, fil- 
mul abundă in cavalcade, incăierări, confrun- 
tări care se duc într-un peisaj de o austeritate 
sălbatică. Învingător va fi misteriosul călăreț. 
orfanul care găseşte forța necesară să recu- 
pereze aurul și să-l predea Armatei Roşii. 
Dintr-o adevărată cursă a morţii e! va ieşi, nu 
numai învingător, ci chiar mai puțin singur 
pentru că tinără, înflăcărata revoluționară, va 
rămine alături de el preț de o viaţă de om 
Un film de acţiune, cu toate atributele ge 
nului, născut nu din căutarea spectaculosu- 
lui, cu orice preţ, ci din subordonarea lui in- 
timplărilor cu miez moralizator. 
ica POPESCU 


teligent un lung monolog interior, o rarisimă 
elocvență a t ilor. Etoina ei, Pomme, 
asistă la scena penibilă, de furioasă deznă- 
dejde a unei femei părăsite (colega mai mare 
din salonul parizian de coatură) și apoi la 
abandonul — tot disperat al aceleiaşi, în bra- 
tele unei noi aventuri. Copila, derutată sau 
doar zăgăzuită în discreţia. pudoarea ei, nu 
va rosti nici o vorbă de reproș. Așa cum nu 
va reacţiona — înțelept gest, cum te poţi 
apăra de inevitabil? — in fața răcelii treptate. 
a justiticărilor tot mai ridicole ale studentului 
care-i ciştigase increderea și dragostea în 
prima ei vacanţă la mare, dar, odată întorși la 
Paris, se va purta egoist și brutal „ca un stá- 
pin cu salariata lui“. Cum egoistă și brutală ii 
fusese și apropierea de fată („Doar n-ai sa 
pretinzi că n-ai avut de-a face cu băieţii!” sau 
„În definitiv ce vrei de la mine?“) Şi cuvinte- 
le-bici plesnesc din nou, în final, cind o vizi- 
tează la clinica unde fusese internată, în 
urma șocului provocat de despărţire: „Ce-ai 
mai făcut de atunci?“ o chinuie „Patronul“. 
„Ciţi bărbaţi au mai fost după mine?" La care 
îndrăgostita va replica — pentru intiia oară — 
minţindu-l, neconvingător: „Au mai fost...“ 
Doar că orgoliul lui exacerbat îl împiedică să 
inţeleagă măcar acum adevărul despre 
această ființă deosebită, care îl atrăsese toc- 
mai prin candoarea, graţia. vitalitatea ei, dar 
il plictisise repede — ce să discute strâluci- 
tul-student-filolog cu cineva care nu auzise 
de Proust... Dialogul se leagă greu, e mai 
mult monolog, lui îi place să se asculte și să 
se oglindească în ochii ei admirativi. Firav, 
sentimentul lui se va stinge. sufocat de preju- 


æ$ r 
Sally Field şi Dustin Hoffman, 


două staruri şi acelaşi trofeu 
Oscar 


(Urmare din pag. 3) 


dera „Pravda". „În nici un caz — consemna 
ziarul „New York Times" — Reich-ul lui Hitler 
nu va fi capabil să înlocuiască diviziile romă- 
neşti“. „Răsturnarea de situaţie produsă în 
România este un eveniment de însemnătate 
considerabilă, care a dat una din cele mai 

rele lovituri celui de al Ili-lea Reich” se scria 
in „Le Figaro“. „23 August 1944 — afirma is- 
toricul britanic John Erickson — s-a dove- 
dit una din zilele decisive ale întregului răz- 
boi”. După înfăptuirea victorioasă a insurec- 
tiei, obiectivul fundamental imediat a fost eli- 
berarea intregului teritoriu naţional de sub 
ocupaţia Horthysto-hitleristă, fapt implinit în 
istorica zi de 25 octombrie 1944. Filmul re- 
constituie apoi, din documente cinematogra- 
fice de epocă, contribuţia însemnată a arma- 
tei române la eliberarea Ungariei, Cehoslova- 
ciei şi Austriei, pină după măreaţa zi a victo- 
riei. Între 23 August 1944 și 12 mai 1945, 
timp de 263 de zile, armata română a inaintat 
prin lupte de la Marea Neagră pină în Podișul 
Boemiei, traversind 20 de masive muntoase 


https://biblioteca-digitala.ro 


decâţile familiei, de bariere culturale, sociale. 

Foarte obișnuită și totuşi ce proaspăt des- 
cifrată cinematografic această tristă sonată 
de iubire-orgoliu! O scenă-reper: jocul copi- 
lăresc de pe faleză, băiatul se amuză dirijin- 
du-şi partenera cu ochii legaţi pînă la margi- 
nea prăpastiei şi o provoacă tot timpul (per- 
fid, inconștient?) „N-ai încredere în mine?" 
Secvența anunţă deznodămintul — după pă- 
rerea mea un deznodâmint cam forțat drama- 
tic; era destulă dramă în tot ce se intimplase 
pină atunci, ca să mai fie nevoie de 
break-down-ul fetei care -se dovedise pină 
atunci mult mai puternică decit agitatul ei iu- 
bit. De aceea nu prea te convi de pierde- 
rea definitivă a echilibrului ei psihic. aşa cum 
încearcă s-o sugereze privirea în gol, mersul 
dezarticulat. Nu și replica lucidă, ironia 
amară cu care reacţionează la ismul bar- 
bar şi ucigaș (moralmente). În fond, sinuci- 
gaș: hohotul lui din mașină pare dovada că 
şi-a înțeles propria alienare. infirmitate psi- 
hică. 

Goretta a găsit în cartea francezului Lainé 
(distinsă cu premiul Goncourt pe 1974) și 
mai ales in persoana tinerei interprete, pirghii 
solide pentru talentul lui de analist pătrunză- 
tor, modern creator de portrete (ca cel al Ne- 
bunului, filmul său de debut, cu Francois Si- 
mon, ori cel extraordinar al lui Mario Ricci 
care i-a adus lui Gian Maria Volonté premiul 
de interpretare la Cannes în 1983), dar și fău- 
ritor de ambianţă subiectivă: marea după se- 
zon, rece, neprimitoare ca şi casa părinților 
băiatului, cina lor. cu o conversaţie conven- 
țională şi ostilă invitatei; camera de la Paris 
ce devine — prin ie met și iluminare — 
apăsătoare, studentul fiind tot mai iritat de 
prezenţa celei pe care n-o mai iubeşte, il de- 
ranjează scirţiitul scaunului ei sau ronţăitul 
unui măr. inteligente detalii scenogralice şi 
de comportament puse cu savantă artă în ca- 
dru de „lumina psihologică“, i-aş zice, a ope- 
ratorului Jean Bofetty. 

Film profund şi sobru, care, prin adevărul 
lui dureros, pare o replică subtilă la segal- 
list-lelouchistele love-stories de succes sigur, 
dar superficial. 


Alice MĂNOIU 


Nu e uşor să joci o femeie simbol, dar iată 
că Sally Field a reuşit. Făptura sa mică ne in- 
şeală doar vremelnic asupra forței sale. Privi- 
rea ei scinteiază de furie, dar poate fi şi min- 
giietoare. Cind sentimentele o copleșesc 
Norma/Sally tace. Adesea închide pleoapele 
strins pentru a nu se trăda. La fel ca, mai tir- 
ziu, Edna Spalding, eroina din Locuri in 
inimă, puterea expresiei face din ea o femeie 
frumoasă. Crescută la școala realismului in- 
terpretativ, actrița practică un joc interiorizat 
şi sobru, dozindu-şi cu inteligenţă exploziile 
de energie. După ce, mai de curind, am văzut 
și Locuri în inimă, am putea spune că tocmai 
tipul de femeie energică și harnică, de extra- . 
ordinară dirzenie, îi convine actriței. Aici, ac- 
țiunea se petrece în 1935 — în rest, persona- 
jul este aproape același, iar ca soartă, menit 
de asemenea luptei cu viața, cu prejudecățile 
(aici rasiale). Primind Oscarul (al doilea în 6 
ani!) pentru interpretarea personajului princi- 
pal din acest film, în locul otișnuitelor, arhi- 
cunoscutelor cuvinte ce se adresează publi- 
cului de către premianţi: „Vă mulțumesc. Vă 
iubesc“, Sally Field spunea „E clar că mă iu- 
biți!“ Într-adevăr, şi critica și publicul s-au 
ataşat de această actriță care, după ce a fost 
vedeta unor seriale fanteziste de televiziune 
în anii '60 (cel mai popular numit Călugărița 
zburătoare) — a știut să-și pună talentul, cu 
atit discernămint, în slujba marelui ecran. 
Sally Field și-a croit drumul curat, fără com- 
promisuri, asemeni eroinelor sale şi va mai 
tace mulţi pași pe acest drum. Şi-a asigurat, 
insă, de pe acum, un loc în inima spectatori- 
ior. 


Aura PURAN 


forțind 12 cursuri de apă, eliberind 3.831 de 
localităţi şi alte puncte populate. La intoarce- 
rea victorioasă în patrie, trecind prin localităţi 
eliberate de ea anterior, armata română a 
fost primită sărbătoreşte: imaginile cinemato- 
grafice conţin scene de intensă emoție, con- 
centrate în fioarea adresată învingătorului 
sau în lacrima bucuriei. 

Un capitol amplu al filmului este consacrat 
drumului de impliniri al ţării pe calea revolu- 
ționară deschisă de augustul biruitor de 
acum 45 de ani, celei mai înfloritoare pe- 
rioade din întreaga istorie a ţării, Epocii 
Nicolae Ceauşescu. imaginile filmului 
înfăţişează convingător şi expresiv chipul 
României de azi. schițind perspectivele 
României comuniste de miine. Pe genericul 
acestui meritoriu și substanțial documentar 
de montaj întiinim, alături de numele regizo- 
rului Dumitru Seceleanu, pe cei al scenaris- 
tului dr. Florin Constantiniu, numele operato- 
rilor Gheorghe Ilut şi Carlo Cârnu și pe Vio- 
rel Domenico, autorul unui comentariu inspi- 
rat, rostit — cu vocea sa inconfundabilă — 
de actorul Gheorghe Cozorici. 


Călin CĂLIMAN 


Destine raportate la istorie 


din unghiul actorului 


Îndrăzneala 


de a fi el însuși 


Ș, stătu e! astfel, țăranul acela rus, întins 
pð țarină, aproape de casa în care se năs- 
cuse... Zăcu astfel, cu obrazul lipit de påmint, 
de parcă ar fi ascultat ceva, pe care doar el 
putea să-l audă. Tot astfel iși lipea el obrazul. 
în copilărie, de lemnul stilpilor acelora de te- 
legrai... Liuba se prăvâli peste pieptul lui; bo- 
cea incet, cu deznădejde“. Așa a luat sfirşit 
viața lui Egor Prokudin — eroul nuvelei cine- 
matografice „Cătina roşie” a prozatorului Va- 
sili Şukşin. Personalitate cu totul remarca- 
bilă, scriitorul se dovedește a fi în egală má- 
sură şi regizor, scenarist, dramaturg, actor de 
reală vocaţie, inzestrat cu un talent deosebit 
şi o uimitoare forță de creaţie. Filmul Călina 
roșie — transpunerea mai mult decit inspirată 
a nuvelei omonime -- este ultima dovadă, 
emoţionantă și tulburătoare, a unei cariere de 
excepție, în care cineastul Vasili Şukşin 
apare in tripla ipostază de scenarist, regizor 
şi actor. 

Fragil și crud ca puiul de mesteacân abia 
înfrunzit, flăcâiandrul Egor Prokudin, dezră- 
dăcinat din pāmintul satului natal, rătăceşte 
şi se pierde curind în orașul pe care. neputin- 
du-i iubi, îl simte ostil. Într-un fel așa şi este; 
bunul simț. instinctul de apărare nu-l inşeală; 
dacă țăranul plecat la oraș să-şi facă un rost 
în viață nu se acomodează uşor (iar, uneori, 
aproape deloc) cu noua şi neașteptata situa- 
ție, de acest lucru se face vinovat, intrucitva. 
chiar orașul care nu-și intimpină noul cetă- 
tean cu „brațele deschise“, ci, eventual, cu 
porțile deschise, pe care intră la fel de liber 
şi pasărea şi vintul. O privire piezișă ori sim- 
pla indiferență a orăşeanului get-beget au 
darul să-l izoleze. să-l claustreze pe noul ve- 
nit, să-l facă să se simtă stingher și străin. O 
astfel de făptură însingurată și instrăinată 
este Prokudin. Ajuns fără voie în lumea inter- 
lopă a orașului, dar inevitabil deoarece 
aceasta l-a adoptat și imbrățișat ca o mamă, 
Egor suferă o nedorită, nefericită metamor- 


toză; adolescentul naiv și curat cedează locul 
hoţului, care în timp se specializează și de- 
vine profesionist, chiar recidivist. Pină și nu- 
mele lui Egor, anagramat, se transtormă in 
Gore — adică necaz, jale, nenorocire. De mi- 
nune i se potrivește porecla lui Prokudin! 
Intr-adevăr este un ins necăjit, amărit, neno 
rocit, cu sufietul pus parcă pe ace şi care 
nu-şi poate afla locul. El este asemenea 
păianjenului căzut într-o câldare cu apă. ale 
cărui eforturi disperate de a ieşi de-acolo sint 
zadarnice dacă nu se găseşte cineva să răs- 
toarne găleata. Nu viața asta hâituită şi fără 
noimă și-o dorea! Nu, nu... Dar cine a stat 
sau a fost preocupat să-i intrebe, în momen- 
tul crucial, ce îi place și ce nu? Absolut ni- 
meni, iar viaţa lui in acea colectivitate de de- 
lincvenţi și-a urmat cursul firesc. Firesc?! 

Așa că, odată cu sfirșitul ultimei detenții de 
cinci ani, Gore iși face bilanţul: „..patruzeci 
de ani de viaţă şi să n-ai ce spune... nu știu 
ce să fac cu viața asta a mea... poate câ pe 
pămintul ăsta, doar hoț pot să mai fiu, nimic 
altceva... E bine că trăim, sau mai bine nu ne 
nășteam?...” O secvență memorabilă subli- 
niază această complexă stare de spirit: dan- 
sul cu Lucienne, care este de fapt un strigăt 
înăbuşit, o automărturisire, o chemare în aju- 
tor; într-un ritm desăvirşit, cu gesturi foarte 
puţine, cu atenţia incordată ca și cum s-ar fi 
temut că le scapă ceva ce trebuie tăinuit, cu 
tot sufletul pus în acea frămintare a picioare- 
lor — ale căror tălpi parcă bătuceau pe po- 
dea însăși viața lor schilodită — cei doi lasă 
impresia că speră și așteaptă să le crească 
aripile cu care să iasă afară, sub cerul liber, 
unde bintuie primăvara. Părea că dansul lor 
tâinuieşte ceva nedus pină la capăt, ceva ce 
nu se poate striga în gura mare, ceva ce nu 
poate fi uitat! Să fi fost oare astfel exprimat 
dorul de libertate al proaspâtului eliberator? 
Ori capacitatea lui de-a se bucura de liber- 
tate? Poate bucuria de-a trăi, insa nu viața de 
pină acum, ci o alta, numai presimţită și mult 


Judecind cu sufletul 


L. o nuntă de țară se ascultă la magneto- 
fon un şlagăr al anilor '80, care dă nota des- 
tinsă a tragi-comediei ce urmează. Pentru că 
„spectacolul“ abia incepe, afară, la gard, 
unde două bătrine se ițiie după uluci, supă- 
rate că n-au fost poftite, deși îimprumutaseră 
nuntașilor. vesela... 

Unghiul de vedere se va păstra permanent 
într-o cvasitotală obiectivitate: bătrinele nu 
sint înfăţişate într-o perspectivă înduioşă- " 
toare, așa cum nici celor din preajma lor nu li 

- se accentuează stigmatul satiric. Comentari- 
ile din off (puţine) sau elementele din prim 
plan (numeroase) completează „datele“ pro- 
blemei, circumscriu mentalitatea și o anume 
stare de fapt. Fâscinant e „dialogul“ infiripat 
discret intre „antagonice” sentimente și (re- 
sentimente: duioşie — blasfemie, sinceritate 
— ipocrizie, patetism — deriziune, necontor- 
mism — birocratism, devoțiune — ingratitu- 
dine. Juxtapuse defei arbitrar. secvențele în- 
chid fiecare, în cadre de o nevinovată „bana- 
litate”, cite o mini-morală. ce converge spre 
cea globală. 

Mai inti e prezentată viața de zi cu zi a 
eroinelor (inteprete de neuitat Galina" Maka- 
rova şi Galina Skorobogatova). in primul 
rind, ele dovedesc că ştiu să facă haz de ne- 
caz: declarind că de la nuntă se pleacă în ve 
selie, incep să cinte și să chiuie, înfruntind 
nămeţii, iar acasă, adică intr-una din cele 
două darăpănate izbe vecine, îşi pregătesc o 
masă frugală, plânuind să fiarbă in curind și 
o gâină. Sigur, nu puţine sint aprigeie „dis- 
pute“ care le intunecă armonioasa conviețu- 
ire intru reciprocă intr-ajutorare: ciondâneala 
se iscă din nimic sau cu serios motiv, cum 
este cel al „deconspirării” fotografiei unuia 
dintre cei doi soldaţi necunoscuţi pe care 
singure i-au ingropat în timpul ocupației. Pe 
front şi-au pierdut şi ele soții, frații, fiii şi 
unica lor mingiiere e ocrotirea acestui mor- 
mint. Aici, ca de obicei, cele două bătrine se 
impacă. in zi de sârbătoare, cind vin cu po- 
mana lor modesta „Ritualul“ despărțirilor se 

repetă mereu la fel: mâărunțica cu ochi al- 


baştri incepe imbuinată să-și stringă lucru: 
rile, bodogânește și iese trintind uşa, urmata 
de bruneta inaltă care cară alte cioveie pe 
care i le aruncă peste gard. În lumina tulbure 
a zilei care se ingină cu noaptea. scena işi 
are amarul ei umor... 


Aceeași undă lirică — gingaș disimulată — 
va acompania întreaga istorie ce se precipită 
vașnicele Antigone preferá să judece dupa 
capul și inima lor, nelăsindu-se intimidate de 
nici un soi de argumente, mai mult sau mai 
puţin convingătoare, prin care li se cere un 
nou sacrificiu de ordin — in fond — strict 
sentimental. Cu temeritate, ele incearcă så 
facă față şi notabilităţilor descinse ia modes- 
tul lor domiciliu și avalanşei de ipotetice rude 
şi prieteni sosiți cu toţii inopinat. Văduvele 
intră cu sufletul deschis în iureşul vieții și în 
cearcă să-i ințeleagă pe ceilalţi. Se desprind 
din inerția existenţei lor — pentru unii poate 
că ușor meschină —, dar nu-și uită nici o 


Colegiul de redacţie 


Ecaterina Oproiu 
redactor şef 
Mircea Alexandrescu 
redactor șef adj. 
Virgil Poiană 
Alice Mănoiu 


Vasili Şukşin 

în triplă ipoteză: 
scenarist, regizor, 
actor 

(cu Lidia 
Fedoseeva Şukşina) 


= 


dorit? Numai că o asemenea viaţă era de 
neconceput în atmosfera de speluncă unde 
trăise pină atunci. Dezorientat, neavind o so- 
luţie concretă pentru viitor, ci doar fârime din 
visurile spulberate, Gore (trâgind nădejde in 
sinea lui să redevină Egor), neștiind exact de 
ce face asta, ia drumul satului lasnoe, ca 
spre un liman provizoriu. Acolo îl așteaptă 
Liuba — o femeie necunoscută cu care a co- 
respondat în ultimul an. Tinăra chipeșă, cu 
privirea blindă şi deschisă, cu figura increză- 
toare, cu sufletul simplu şi gingaș, care 
„„.n-a prins ură pe oameni, deși a suferit din 
pricina lor...”, Liuba deci, (care şi-a afiat in 
interpreta Lidia Fedoseeva Șușkina întruchi- 
parea ideală) cu intuiţia ei țărănească n-a dat 
greș. reușind să dezghioace, una cite una, 
foile aspre și țepoase în care-și sufocase 
Egor sufletul, ca într-o carapace. Fără dulce- 
garii, fără durități (de care n-ar fi fost capa- 
bilă), cu incredere în mintea ei limpede și în 
sufletul lui cel ţinut ascuns — de care se ru- 
şinează dacă iese la iveală in prezența altora 
— această femeie hotărită să-şi găsească fe- 
ricirea, descoperă cu mulțumire un om de 
treabă: ....după ochi se cunoaște... are în ei 
aşa... o tristețe...” Liuba nu se stieşte să i-o 
spună și lui: „Drept e că nici nu arăţi a pun- 
gaș. Pari să fii om ca toți oamenii. Ba chiar 
unul de-ai noștri, de la țară!“ Întoarcerea la 
matcă, intilnirea cu Liuba, revederea mamei 
şi a casei părintești nu-l lasă indiferent pe 
Egor. Dacă printre „ai lui“ se afișa un dur cu 


Două va jnice Antigone 
(Văduvele) 


Coperta | 


Starul Costineşti ‘893 
Ştetan lordache-fiancat 
de talentatele actrițe 
Julieta Ghiga și Gabriela Baciu Negrescu 
Foto: Victor STROE 


https://biblioteca-digitala.ro 


sufiet împietrit, în realitate era un sensibil, un 
îndrăgostit de natură, care la vederea unor 
mesteceni exclamă cuprins de o molcomă in- 
cintare: „la te uită ce-i aici frățioare! Tărimul! 
zinelor...” Și chiar mingiie cu palma iui cam 
butucănoasă trunchiui neted al unui copac 
din lumea aceea imaculată, inâlțată din pā- 
mintul încă negru. Din zi în zi, sufletul cel 
obosit și trecut prin cazne al lui Gore este 
mai puţin zbuciumat; obrazul își pierde din 
obișnuita expresie aspră, indărătnică, pină şi 
mersul hotărit și îndirjit se ostoiește, se do- 
moleşte. Acum Gore l-a regăsit, în sfirșit, pe 
Egor. La primii lor paşi, acesta din urmă este 
încă neincrezâtor; dar sentimentul de multu- 
mire şi impăcare cu sine după ce vede prima 
brazdă întoarsă de el pe pămint, curăţenia și 
puritatea mesteceniior care se tot lasă mingi- 
iaţi, îi dau o oarecare siguranţă de sine. chiar 
incredere și dragoste de viaţă. Dar de 
această viață pe care şi-a dorit-o, Egor nu va 
avea parte. Pentru părăsirea definitivă a „bir- 
logului“, pentru îndrăzneala de-a fi ei insuşi, 
Gore este pedepsit de „contraţi” şi îşi găsește 
moartea chiar in păduricea de mesteceni de 
la marginea cimpului pe care tocmai il ara 
Așa se face că „...stătu el astfel, țăranul acela 
rus, intins pe țarină, aproape de casa în care 
se nâscuse. Zácu astfel. cu obrazul lipit de 
pămint, de parcă ar fi ascultat ceva pe care 
doar el putea să-l auda...“ 


Mariana CERCEL 


clipă de emoție, de generozitate. Devin incre- 
zătoare, fericite chiar. 

„„„După ce solemnitatea inaugurării monu- 
mentului eroului necunoscut s-a consumat, 
în amurg, la gară, se fac promisiuni de reve- 
dere şi zilnice scrisori. Trenul pleacă şi bàtri- 
nele descoperă peronul pustiu. Autobuzul nu 
le-a mai așteptat Tot ele, cu bunul simţ de 
care mereu au dat dovadă, spun că o sâ-și 
ceară scuze că au intirziat. Singure şi cura- 
joase pornesc spre casă prin întuneric. Spriji- 
nindu-se în toiege. Una alături de cealaltă. 
Cintind. Se depărtează din ce în ce, pină dis- 
par dincolo de linia orizontului. 

Retuzindu-şi orice umbră de minor senti- 
mentalism, delicat vigurosul şi subtil ironicui 
Serghei Mikaelian (Numai o singură viață — 
1968, Povestește-mi despre tine — 1971, Ma- 
rele maestru — 1972, Premiul — 1975, Vădu- 
vele — 1976. Îndrăgostit ia propria dorință — 
1982) adaugă la morala intrinsecă a poveștii 
incă ^ copertă în cheie cine-verite: chipuri in- 
durerate, inlăcrimate, chipuri întilnite la repe- 
tate comemorări. Așa cum spune unul dintre 
personajele filmului: „Războiul din suflet nu 
ne iese“... 

„lar metehnele sufletului sint cele de tot- 
deauna. Doar ironia mai poate să îndrepte, 
pe ici pe colo, cite ceva. Dacă, bineințeles, 
există măcar premise pentru a fi sesizată! 


irina COROIU 


CINEMA, 
Piaţa Scinteii nr 1, Bucureşti 41017 


Exemplaru! 8 lei 
O ——————— 
Cititorii din străinatate se pot abona prin 
„Rompresfilatelia“ — sectorul export-im- 
port presă P.O. Box 12-201., telex 10376 
poți Bucureşti — Calea Griviței nr. 

4—66". 


Prezentarea artistica şi! prezentarea gralică 
ioana Statie 


Tiparul executat |. 
Combinatul poligrafic 
«Casa Scinteiin —- Bucureşti 


23 


mai 


nimaţie 


alului 


zgomot